“Voi aveţi că tată pe diavol” (Ioan 8/44) şi, dacă nu i-l da-ţi lui Isus, îşi face nevoile în orice inimă nenăscuta din nou (Marcu 7/14-23), apoi va basculează el la groapa de gunoi; Dacă nu vă lepădaţi de voi insi-vă şi de satan (Mat.16/24-26), pentru a vă umple cu Plinătatea Dumnezeiască, vă goleşte pustiitorul şi va umple cu toate dejecţiile lui; După ce se foloseşte de voi prin minciuna, vrajbă, cârtire, lăcomie, invidie, beţie, manipulare etc , vă “cifrează”, teleghidează, teleportează, iradiază şi vă demonizează! Dar zilele îi sunt numărate (Ap. Cap. 20); După ce i s-a luat dreptul de proprietate asupra fiecărui om (Col.2/13-15), a fost judecat (Ioan 16/11), aruncat afară (Ioan 12/31, (nu doar din om) şi a căzut din Cer ca un fulger (Luca 10/18)… De ce nu vrem să ne asemănăm cu adevăratul Tată? De ce nu divorţăm, nu ne deslipim de “şarpe”, ca să devenim Una cu „Duhul de viață” (Rom. 8:2)- cu frumuseţea, blândeţea, iertarea, dragostea şi cu toate ale Sale! El nu ne lasă neajutoraţi, dacă îl lăsăm să domnească, să rodească, să făptuiască (Fil. 2/13) totul Dumnezeieşte, dimpreună cu mădularele Lui, înzidite ca pietre vii în Trupul Bisericii; El face totul foarte bine şi pentru veşnicie (Ecl.3/11-14), dacă-i dăm conducerea; El este răscumpărătorul, biruitorul care trebuie întronat să conducă totul, nestingherit- prin fiecare mădular îndumnezeit, biblicizat! Omul devenit Una cu El, dacă tot ce făptuieşte face prin Hristos, căci despărţit de El dă faliment! (Ioan cap. 15) La final-ce vrei să-ţi spună Stăpânul tău?” Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în… (Mat. 25/21… Vino după Mine” (Mat. 8/22) sau…, „Niciodată nu v’am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari…” (Mat.7/21-29) Ți-ai petrecut viața în “lumea (ne)bună’’, ori în misiune, suferind pentru împărăția lui Dumnezeu, sau te-ai jertfit pentru bogăţiile acestei lumi, pe care le mănâncă moliile şi rugina şi le fură hoţii? Nu este suficient să crezi doar cu vorba că îl slujeşti pe Acela care dă şi mişcare, mâncare, odihnină, respiraţie plămâni, aer, etc; Nu te pocăi doar formal, de ochii lumii, ca Esau ci, ca Petru, care a plâns cu amar… În Numeri 22/34 este consemnată recunoaşterea păcatului de către Balaam, dar asta nu este pocăinţă? Numai cu simpla recunoaştere şi câteva lacrimi nu ajungi în Cer. Şi Iuda şi-a recunoscut păcatul (Matei 27:4), întocmai ca Faraon (Ex. 9/27) sau regele Saul (1 Sam. 15/24,30 şi 26/21)… Ei s-au putut pocăi, dar au rămas împietriţi, orgolioşi, nenăscuţi din Sămânţa Învăţăturii lui Dumnezeu (Luca 8/11)… Chiar faţă de lecţia unei măgăriţe vorbitoare şi a unui Înger al Domnului, Balaam se oferă să se întoarcă doar „dacă nu găseşti că e bine ce fac eu, “fiindcă se credea mai presus decât toţi măgariii şi…! “Când măgărița L-a văzut pe Îngerul DOMNULUI, s-a culcat la pământ sub Balaam…””, dar Balaam n-a îngenuncheat, ci a” răstignit-o” de 3 ori…” Pentru că ți-ai bătut joc de mine!” (Num. 22/27-29) Dacă am dori să aflăm părerea lui Dumnezeu, dar şi a necuvântătoarelor despre noi, despre pocăinţa ori credinţa noastră, am intra în pământ de ruşine, căci “Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când intr- altul, dar omul nu ia seama” (Iov 33/14-19)

Publicat la: Februarie 13, 2024

Nici un comentariu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6.gif

Cele mai grele cuvinte: „Niciodata nu v-am cunoscut !”…Ce trebuie să fac ca să aud: „Bine, rob bun și credincios” când voi sosi în cer? Pericolele Inteligenței Artificiale. Icoana Vorbitoare din Apocalipsa, cu Pastor Dr. Florin Antonie; Ce crede Dumnezeu? Ce spune Biblia despre transgenderism? Oamenii transgender și Biblia Kindle Edition; Tsunami-ul care vine- Este cea mai importantă lucrare a doctorului Jim Denison până în prezent: „The Coming Tsunami; ChatGPT și inteligența artificială: Ce trebuie să știți, dr. JIM DENISON; „Această nouă armată a lui Satana”: Misiunea iezuită și formarea opiniei publice în Anglia elisabetană; (Cine faptuieste- seamana impotriva lui Dumnezeu,culege dejectiile unui…”zeu”) IMPORTANT: Introducere în Crispr, metoda care ar putea modifica genomul uman. Transumanismul…(Cand unii il inlocuiesc pe dumnezeu Atotputernic cu un carton limitat,pictat,iconat…) Despre dr. Mengele, „Îngerul morţii”: „Voia să vadă dacă poate crea. Să se joace de-a Dumnezeu”Lumea are nevoie de Dumnezeu. André Frossard; „Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie”, meditaţii de fratele Niculiţă MOLDOVEANU; “Nu va cunosc”– Cea mai teribila sentinta a tuturor timpurilor; Cum vorbește Dumnezeu; Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32; Vino După Mine! (Numai dimpreuna cu Duhul Sfant…) ” Tu vino după Mine!” Nu este treaba ta ce fac Eu cu fratele tău ! (Cine crede ca El este mai mare si mai tare decat toti…1 Ioan 4/4; Cine dovedeste ca El este cu noi pana la ultima lupta (Mat.28/29)…””Pot totul in Hristos”” DECI) Poți să fii tare în vremuri grele ! Este botezul cu Duhul Sfânt condiția mântuirii? PARTEA 1 | cu Rev. Dr. Lazăr Gog; Cât rod ai produs pentru cer? Pastor Florin Antonie; Dumnezeu sau Mamona? Problema banilor; Dan Bercian – Tragedia poveștilor și basmelor care înlocuiesc propovăduirea lui Hristos în Biserică; Lepădarea de sine | Richard Wurmbrand…S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit…A.W. Tozer, caracterul lui Dumnezeu

//////////////////////////////////////////

A.W. Tozer, caracterul lui Dumnezeu

Din introducerea cărţii „Atributele lui Dumnezeu Volumul 2”

Aş vrea să spun, fără să apelez la o smerenie morbidă, că, fără o inimă curată şi o minte predată, nici un om nu poate fi vrednic să predice despre Dumnezeu şi nici un om nu poate fi vrednic să audă. Nici un om nu poate auzi lucrurile acestea dacă Dumnezeu nu îl atinge şi nu îl luminează. Astfel, Milton a spus: „Învaţă-mă, căci Tu cunoşti; … Ceea ce este întuneric în mine/ Iluminează Tu, ridică şi sprijină ceea ce este jos; Ca la înălţimea acestei mari Dovezi/ Să pot proclama Providenţa Eternă,/ Şi să pot explica omului căile lui Dumnezeu.”

Cine poate să vorbească despre atributele lui Dumnezeu – existenţa Sa prin Sine Însuşi, omniscienţa, omnipotenţa, transcendenţa Sa şi aşa mai departe – cine o poate face, cine o poate face cu vrednicie? Cine este capabil de aşa ceva? Eu nu sunt. Deci, am doar această speranţă: aşa cum umilul măgăruş a mustrat nebunia profetului, şi aşa cum, într-o noapte, cocoşul a cântat pentru a-l trezi pe apostol şi pentru a-l aduce la pocăinţă, tot aşa şi Dumnezeu mă poate lua şi mă poate folosi. Aşa cum Isus a intrat în Ierusalim pe spatele unei măgăriţe, tot aşa mă rog ca El să vrea să treacă prin faţa oamenilor călărind pe un instrument atât de nevrednic ca mine.

Este extrem de necesar ca noi să Îl cunoaştem pe acest Dumnezeu, pe Acesta despre care a scris Ioan, pe Acesta despre care vorbeşte poetul, pe Acesta despre care vorbeşte teologia şi pe Acesta despre care suntem trimişi să predicăm şi să dăm învăţături. Este absolut, extrem, imperios necesar ca noi să Îl cunoaştem pe Acesta pentru că, vedeţi, omul a căzut atunci când a pierdut conceptul corect de Dumnezeu.

Atâta timp cât omul L-a crezut pe Dumnezeu în toate privinţele, totul a fost în regulă; fiinţele umane erau sănătoase şi sfinte (sau, cel puţin, inocente), curate şi bune. Apoi a venit diavolul şi a pus un semn de întrebare în mintea femeii: „El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?»” (Geneza 3:1). Aceasta este echivalentul furişării în spatele lui Dumnezeu şi al punerii sub semnul întrebării bunătatea lui Dumnezeu. Apoi a început degenerarea progresivă.

Atunci când cunoaşterea lui Dumnezeu nu mai preocupă minţile oamenilor, ajungem în situaţia critică în care ne aflăm acum:

Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească, lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. (Romani 1:21-28)

Acest prim capitol din Romani se încheie cu o acuzare teribilă a nelegiuirii, a curviei, a vicleniei, a lăcomiei, a răutăţii ş.a.m.d. – lista neagră a nelegiuirilor şi a păcatelor de care omul s-a făcut vinovat. Toate acestea au apărut deoarece omul şi-a pierdut încrederea în Dumnezeu. El nu a cunoscut caracterul lui Dumnezeu. El nu a cunoscut ce fel de Dumnezeu era Dumnezeu. S-a încurcat în această cunoaştere a lui Dumnezeu. Acum, singura cale de întoarcere este restaurarea încrederii în Dumnezeu. Şi singura cale prin care poţi să îţi restaurezi încrederea în Dumnezeu este restaurarea cunoaşterii lui Dumnezeu.

Am început cu textul: „Cei ce cunosc numele Tău se încred în Tine” (Psalmul 9:10a). Cuvântul „nume” însemnă caracter plus reputaţie. „Cei ce cunosc ce fel de Dumnezeu eşti îşi vor pune încrederea în Tine.” Ne întrebăm de ce nu avem credinţă; răspunsul este – credinţa înseamnă încredere în caracterul lui Dumnezeu şi, dacă nu ştim ce fel de Dumnezeu este Dumnezeu, nu putem avea credinţă.

Citim cărţi despre George Müller şi despre alţii şi încercăm să avem credinţă. Dar uităm că această credinţă este încrederea în caracterul lui Dumnezeu. Şi, nu putem avea credinţă deoarece nu ne dăm seama ce fel de Dumnezeu este Dumnezeu, sau cum este Dumnezeu. Astfel, ne luptăm, aşteptăm şi nădăjduim împotriva oricărei nădejdi. Însă credinţa nu vine, pentru că nu cunoaştem caracterul lui Dumnezeu. „Cei ce cunosc cum eşti Tu se vor încrede în Tine.” Se întâmplă automat – vine în mod natural atunci când ştim ce fel de Dumnezeu este Dumnezeu.

Vă voi vorbi despre caracterul lui Dumnezeu pentru a vă spune cum este El. Şi, dacă ascultaţi cu o minte destoinică, veţi descoperi că această credinţă va înmuguri. Neştiinţa şi necredinţa trag credinţa în jos, dar o cunoaştere a lui Dumnezeu restaurată va înălţa credinţa.

Nu cred că a mai existat vreo perioadă în istoria lumii în care să avem nevoie de o cunoaştere restaurată a lui Dumnezeu mai mult ca acum. Creştinii care cred în Biblie au câştigat mult în ultimii patruzeci de ani. Avem mai multe Biblii acum decât am avut vreodată – Biblia este un best-seller. Avem mai multe şcoli biblice decât am avut vreodată în istoria lumii. Milioane de tone de literatură evanghelică curg neîncetat. Acum avem atât de multe misiuni încât nu ştim ce să facem cu ele. Evanghelismul se află la un nivel foarte ridicat acum. Astăzi merg mai mulţi oameni ca niciodată la biserică, fie că veţi crede, fie că nu.

Acum, toate acestea arată un câştig, nu încape nici o îndoială. Dar, ştiţi, un om poate afla la sfârşitul anului cum i-a mers afacerea punând în balanţă pierderile şi câştigurile. Şi, chiar dacă are ceva câştiguri, dacă are prea multe pierderi, va ieşi din afacere anul următor.

Multe dintre bisericile evanghelice au avut câteva câştiguri în ultimii ani, dar am suferit, de asemenea, o pierdere mare, centrală: conceptul nostru înalt despre Dumnezeu. Creştinătatea se ridică precum un vultur şi zboară deasupra vârfurilor tuturor munţilor, tuturor religiilor lumii, datorită, în primul rând, concepţiei înalte despre Dumnezeu, dată nouă printr-o descoperire divină şi prin venirea Fiului lui Dumnezeu pentru a lua trup uman şi pentru a locui printre noi. Creştinătatea, marea Biserică, s-a bazat pe caracterul lui Dumnezeu. Ea L-a predicat pe Dumnezeu, s-a rugat lui Dumnezeu, L-a declarat pe Dumnezeu, L-a onorat pe Dumnezeu, L-a înălţat pe Dumnezeu, L-a mărturisit pe Dumnezeu – Triunul Dumnezeu.

Dar, în aceste vremuri, am suferit o pierdere. Am pierdut acel concept înalt despre Dumnezeu, şi conceptul despre Dumnezeu pe care îl are biserica evanghelică obişnuită acum este atât de jos încât a ajuns nedemn de Dumnezeu, fiind o ruşine pentru Biserică. Unii spun că Dumnezeu este „asociatul lor” sau „omul de sus”, din neglijenţă, greşeală degenerată sau orbire spirituală. Un colegiu creştin a lansat o broşură intitulată „Hristos este Mijlocaşul meu” – El întotdeauna dă pasa potrivită. Un om de afaceri a fost citat spunând: „Dumnezeu este un partener bun şi îmi place de El .” Nu există nici un musulman în lume care să se înjosească într-atât încât să Îl numească pe Dumnezeu un „partener bun”.

Nu există nici un evreu, cel puţin nu un evreu care crede în religia sa, care să îndrăznească vreodată să vorbească în acest fel despre Yahweh, Cel cu un nume incomunicabil. Ei vorbesc despre Dumnezeu respectuos şi reverenţios. În bisericile evanghelice, însă, Dumnezeu este un „mijlocaş” şi un „bun partener”.

Câteodată mă simt ca şi cum aş face grevă împotriva multor lucruri care trec drept creştinism. Ei vorbesc despre rugăciune ca despre „a te consfătui cu Dumnezeu”, ca şi cum Dumnezeu ar fi antrenorul sau mijlocaşul sau ceva de genul acesta; se strâng toţi în cerc, Dumnezeu dă semnalul şi ei pleacă. Ce monstruozitate absurdă! Atunci când romanii au sacrificat o scroafă pe altarul din Ierusalim, ei nu au comis ceva mai înfricoşător ca ceea ce facem noi când Îl transformăm pe Dumnezeul de trei ori sfânt într-un Moş Crăciun ieftin pe care să îl folosim pentru a primi ceea ce vrem.

Creştinismul şi-a pierdut demnitatea. Şi nu o vom primi înapoi până când nu Îl vom cunoaşte pe Dumnezeul sfânt, demn, care călăreşte pe aripile vântului şi care face din nori carele Lui. Am pierdut conceptul maiestăţii şi arta închinării. Am primit o scrisoare de la bunul meu prieten Stacy Woods care, până de curând, a fost în fruntea InterVarsity. La sfârştitul scrisorii el a spus următorul lucru: „Biserica fuge de închinare. Mă întreb dacă nu se întâmplă acest lucru din cauza faptului că fugim de Dumnezeu.” Cred că are dreptate şi cred că acesta este răspunsul.

Apoi, religia noastră şi-a pierdut natura interioară, pentru că, dacă creştinismul este ceva, atunci este o religie interioară. Isus a spus că trebuie să ne închinăm în duh şi în adevăr. Totuşi, am pierdut această practică deoarece am pierdut conceptul divinităţii care face acest lucru posibil. Chiar dacă ne-am agăţat de Biblia noastră de studiu Scofield şi chiar dacă noi credem încă în cele şapte doctrine ale credinţei fundamentale, am pierdut venerarea, uimirea, teama şi desfătarea. De ce? Deoarece L-am pierdut pe Dumnezeu sau, cel puţin, am pierdut conceptul nostru înalt şi măreţ despre Dumnezeu – singurul concept despre Dumnezeu pe care îl onorează El.

Astfel, câştigurile pe care le-am acumulat au fost toate externe: Biblii şi şcoli biblice; cărţi, reviste şi mesaje la radio; misiuni şi evanghelizări; numere şi biserici noi. Pierderile pe care le-am suferit au fost toate interioare: pierderea demnităţii, a închinării şi a maiestăţii, a caracterului interior, a prezenţei lui Dumnezeu, a fricii şi a desfătării spirituale.

Dacă am pierdut doar ce este lăuntric şi am câştigat doar ce este exterior, mă întreb dacă, în final, am câştigat ceva. Mă întreb dacă nu suntem cumva într-o stare rea acum. Cred că suntem. Cred că bisericile noastre evanghelice, creştinismul nostru sunt slabe şi anemice, fără un conţinut meditativ, frivole în atitudine şi lumeşti în duh.

Cred că suntem într-o nevoie disperată după o reformă care să aducă înapoi biserica.

Am renunţat să mai folosesc cuvântul „trezire” deoarece avem nevoie de mai mult decât de o trezire. Când marea trezire galeză a venit în mica ţară a Galilor pe la sfârşiul secolului trecut, Duhul Sfânt a avut ceva cu care să lucreze. Oamenii credeau în Dumnezeu, iar noţiunea lor de Dumnezu era înaltă. Dar, din cauza faptului că biserica şi-a pierdut conceptul înalt despre Dumnezeu şi nu mai ştie cum este Dumnezeu, religia ei este slabă şi anemică, frivolă, lumească şi ieftină. Comparaţi predica din biserica de astăzi cu cea a profeţilor evrei, sau chiar cu a unora ca Charles Finney – dacă îndrăzniţi să o faceţi. Cât de serioşi erau aceşti oameni ai lui Dumnezeu! Ei erau oameni ai cerului care au venit pe pământ ca să vorbească oamenilor. Precum Moise a coborât de pe munte cu faţa strălucitoare ca să vorbească oamenilor, tot aşa au apărut şi profeţii şi predicatorii de-a lungul anilor. Erau oameni serioşi, venerabili, măreţi în atitudine şi plini de substanţă în gândire şi în teologie.

Astăzi, însă, predicarea în sensul larg este ieftină, frivolă, de proastă calitate, superficială şi distractivă. Noi, cei din bisericile evanghelice, credem că trebuie să îi distrăm pe oameni, altfel nu se vor întoarce. Ne-am pierdut seriozitatea din predică şi am devenit ridicoli. Ne-am pierdut solemnitatea şi am devenit nişte oameni fără teamă, ne-am pierdut nobleţea şi am devenit grosolani şi superficiali. Ne-am pierdut substanţa şi am devenit animatori. Acesta este un lucru tragic şi îngrozitor.

Comparaţi problema citirii la creştini şi veţi vedea că suntem în aceeaşi situaţie. Nemţii, scoţienii, irlandezii, galezii, englezii, americanii şi canadienii – toţi au o moştenire protestantă comună. Şi ce citeau aceşti înaintaşi protestanţi ai tăi şi ai mei? Ei bine, ei citeau Începutul şi progresul religiei în suflet (The Rise and Progress of Religion in the Soul) de Doddridge. Citeau Trăirea şi moartea sfântă (Holy Living and Dying) scrisă de Taylor; mai citeau Călătoria creştinului (Pilgrim’s Progress) şi Războiul sfânt (Holy War) ale lui John Bunyan; citeau Paradisul pierdut (Paradise Lost) de Milton; mai citeau şi predicile lui John Flavel. Astăzi roşesc atunci când mă gândesc la nutreţul religios care li se dă copiilor. Exista o vreme în care stăteau în cerc în timp ce focul pârâia în vatră şi ascultau un bunic serios dar blând care citea Călătoria creştinului, iar tinerii canadieni şi americani creşteau ştiind totul despre Domnul Făţarnic şi despre restul echipei. Acum citim deşeuri ieftine care trebuie să fie luate cu făraşul şi de care trebuie să scăpăm.

Apoi, mă gândesc la cântecele care sunt cântate acum în atât de multe locuri. Ah, lista cântăreţilor plăcuţi! Este Watts care a scris Dumnezeu, Ajutorul nostru din vremurile trecute (Oh, God, our Help in Ages Past), Zinzendorf care a scris atât de multe imnuri minunate. Apoi a fost Wesley care scris, şi el, atât de multe. A fost Newton, a fost Cooper care a scris Există o Fântână plină de sânge (There is a Fountain Filled with Blood), Montgomery şi cei doi Bernard – Bernard de Cluny şi Bernard de Clairvaux. Au fost Paul Gerhardt şi Tersteegen, Luther şi Kelly, Addison şi Toplady, Senic şi Doddridge, Tate, Brady şi Psaltirea scoţiană. Mai era o întreagă mulţime de alţi scriitori care nu erau aşa de mari ca aceste stele măreţe dar, luaţi împreună, ei au format o Cale Lactee care a înconjurat cerul Protestant.

Am o carte veche de imuri metodiste care a ieşit la tipar în urmă cu o sută unsprezece ani în care am găsit patruzeci şi nouă de imnuri despre atributele lui Dumnezeu. Am auzit spunându se că nu ar trebui să cântăm imnuri cu atât de mulă teologie deoarece minţile oamenilor de astăzi sunt diferite. Acum gândim diferit. Ştiaţi că acele imnuri metodiste erau cântate aproape numai de oameni needucaţi? Erau fermieri, ciobani, crescători de vite, mineri, fierari, tâmplari, culegători de bumbac – oameni simpli de pe tot continentul acesta. Ei cântau acele cântări. Sunt peste 1 100 de imnuri în cartea pe care o am eu şi nici unul dintre ele nu este fără valoare.

În zilele noastre nici nu voi vorbi măcar despre unele dintre deşeurile groaznice pe care le cântăm. Există un cântec scurt care este cântat pe melodia lui În seara aceasta va fi un timp incitant în vechiul oraş (There’ll Be a Hot Time in the Old Town Tonight) care sună cam aşa:

Unu, doi, trei, diavolul se ţine după mine,

Patru, cinci, şase, el aruncă într-una cărămizi,

Şapte, opt, nouă, nu mă nimereşte niciodată,

Aleluia, Amin.

Şi acum dragii sfinţişori ai lui Dumnezeu cântă aceste lucruri. Părinţii noştri cântau Dumnezeu, Ajutorul nostru din vremurile trecute (Oh, God, our Help in Ages Past), iar noi cântăm deşeuri.

Acest declin tragic şi înfricoşător al stării spirituale a bisericilor a apărut ca rezultat al faptului că noi am uitat ce fel de Dumnezeu este Dumnezeu.

Am pierdut viziunea Maiestăţii din înălţimi. În ultimele săptămâni am citit din cartea Ezechiel, am citit rar, am recitit şi am ajuns la acel pasaj grozav, înfricoşător, unde Shekinah, prezenţa strălucitoare a lui Dumnezeu, se ridică dintre aripile heruvimilor, merge la altar, se ridică din altar, se îndreaptă spre uşă şi se aude vâjâitul aripilor (Ezechiel 10:4,5). Apoi, prezenţa lui Dumnezeu pleacă de la uşă spre curtea exterioară (10:18, 19) şi din curtea exterioară pe munte (11:23) şi de pe munte în glorie.

Ea nu s-a reîntors niciodată cu excepţia momentului când a fost întrupată în Isus Hristos atunci când El a umblat printre noi. Dar slava Shekinah care l-a însoţit pe Israel în toţi acei ani, care a luminat tabăra, a dispărut. Dumnezeu nu a mai putut suporta, aşa că şi-a retras Măreţia, slava Shekinah, şi a părăsit templul. Mă întreb câte biserici evanghelice nu L-au întristat pe Duhul Sfânt prin frivolitatea lor, prin superficialitatea, grosolănia şi lumescul lor până când El s-a retras rănit, în tăcere. Trebuie să Îl revedem pe Dumnezeu; trebuie să Îl simţim din nou pe Dumnezeu; trebuie să-L cunoaştem din nou pe Dumnezeu; trebuie să Îl auzim din nou pe Dumnezeu. Nimic mai puţin decât aceste lucruri nu ne va salva.

Nădăjduiesc că veţi avea un duh de rugăciune, că veţi fi vrednici să auziţi aceste lucruri şi că eu voi fi vrednic să vorbesc despre Dumnezeu – Triunul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – cum este El. Dacă am putea restaura din nou cunoaşterea lui Dumnezeu oamenilor, am putea ajuta puţin pentru a aduce o reformă care să Îl restaureze pe Dumnezeu oamenilor. Vreau să închei cu aceste cuvinte ale lui Frederick Faber:

Plin de glorie, plin de minuni,

Maiestate Divină!

Cum strălucesc fulgerele Tale

Printre nesfârşitele tunete.

Ocean neţărmurit! Cine te va măsura?

Propria-Ţi eternitate Te înconjoară,

Maiestate Divină!

O oră cu maiestatea lui Dumnezeu valorează mai mult pentru tine acum şi în eternitate decât toţi predicatorii – inclusiv eu – care s-au ridicat vreodată pentru a-şi deschide Biblia. Vreau o viziune a maiestăţii lui Dumnezeu – nu cum spune acel cântec: „o licărire fugară” – nu, nu vreau nimic fugar, vreau ca licărirea maiestăţii şi a minunii să fie permanentă! Vreau să trăiesc acolo unde faţa lui Dumnezeu străluceşte în fiecare zi. Nici un copil nu spune: „Mamă, lasă-mă să-ţi văd faţa în fugă.” Copilul vrea să fie acolo unde în fiecare minut al unei ore să poată privi în sus şi să vadă faţa mamei.

Fără sfârşit, nemărginit, unic, singur,

Şi totuşi atât de sublim,

Eşti grandios, veşnic,

unic Dumnezeu în Unitate!

Unic în grandoare, unic în slavă,

Cine Îţi va spune povestea minunată,

Trinitate copleşitoare?

Splendori peste splendori strălucind

Schimbându-se şi împletindu-se;

Glorii peste glorii revărsându-se

Toate strălucind diafan!

Cu binecuvântări, laude, adorări

Te întâmpină tremurând naţiunile,

Maiestate Divină!

Acestea sunt zilele omului obişnuit – nu numai că am devenit toţi obişnuiţi, dar L-am mai şi târât pe Dumnezeu pe treapta noastră mediocră. Lucrul de care avem nevoie disperată este o concepţie înaltă despre Dumnezeu. Poate printr-o predicare loială, prin rugăciune şi prin Duhul Sfânt putem vedea „Splendori peste splendori strălucind/ Schimbându-se şi împletindu-se.” Poate putem vedea „Glorii peste Glorii revărsându-se/ Toate strălucind diafan!” Iar lui Dumnezeu îi putem da „binecuvântări, laude, adorări” cu care „Te întâmpină tremurând naţiunile, Maiestate Divină!”

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/60

////////////////////////////////////////////////////////

S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit

S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit

Zilele trecute presa internationala a prezentat cazul unui baiat din Marea Britanie, care la varsta de 13 ani a facut un copil cu o fata de 15 ani. Dezbaterile publice au subliniat grotescul mediatizarii cazului, iresponsabilitatea parintilor celor doi tineri, nepasarea lumii medicale, care nu a intervenit pentru a intrerupe sarcina, sau decaderea morala a societatii contemporane. Interesant este faptul ca in dezbaterile mediatizate nu am auzit pe nimeni care sa analizeze cauzele acestui caz. Dezbaterile se ocupa doar de consecinte.

Pentru a vedea mai clar limitele unei asemenea abordari, dintre toate aspectele dezbaterilor publice in legatura cu acest caz, retinem astazi pozitia celor care deplang faptul ca nu a fost intrerupta sarcina. Privit doar prin lentila emotionala, cazul ar parea sa justifice pozitia celor care considera ca avortul este solutia ideala in cazurile sarcinilor nedorite, mai ales in cazul minorilor. Pentru a intelege implicatiile acestei argumentatii este important sa mergem direct la radacina lucrurilor. Care este originea acestei pozitii si incotro se indreapta ea?

Biblia afirma ca Dumnezeu a creat omul cu identitate sexuala (barbat si femeie) si a circumscris relatiile conjugale strict in cadrul legamantului de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie. Din perspectiva biblica, relatia conjugala este expresia unitatii fizice intre sotul si sotia care sunt dedicati sa traiasca impreuna in unitate spirituala, intelectuala si emotionala. Unirea fizica se realizeaza intre barbatul si femeia care si-au asumat responsabililtatea in toate aspectele vietii de familie. Copiii care se nasc in familie sunt un dar de la Dumnezeu si trebuie crescuti pentru slava lui Dumnezeu.

Caderea omului in pacat a afectat negativ nu doar viata spirituala, intelectuala si emotionala, ci si dimensiunea sexuala a rasei umane. Doua aspecte merita metionate aici:

Separarea relatiei sexuale de legamantul de casatorie. In toate societatile care au cultivat o civilizatie bazata pe razvratirea fata de Dumnezeu a aparut o preocupare obsedanta si aberanta pentru sex. Sexul fara nici o limita este privit ca fiind esenta libertatii absolute a omului. Orice incercare de a circumscrie viata sexuala doar in cadrul legamantului de casatorie este considerata anacronica si oprimanta. Relatiile sexuale premaritale sau extramaritale reprezinta, in opinia sustinatorilor acestei teorii, o trasatura caracteristica a omului modern si emancipat. Cu toate ca omul modern nu vrea sa discute despre consecintele acestei conceptii, trebuie afirmat ca relatiile sexuale inafara legamantului de casatorie au consecinte serioase cum ar fi: degradarea vietii umane, traumele afective, bolile cu transmisiune sexuala, sarcinile nedorite, si divortul. In mod normal, ne-am astepta ca vazand consecintele faptelor lui, omul sa-si re-evalueze conceptia despre lume si viata si sa-si schimbe comportamentul. Adevarul este ca omul razvratit fata de Dumnezeu nu vrea sa-si schimbe viata, ci doar sa scape de consecinte. Asa s-a ajuns la dezvoltarea unei civilizatii care creaza si promoveaza modele si institutii care sa absolve omul de consecintele faptelor lui. Asa se explica faptul ca dezbaterile publice nu discuta despre pacatul relatiilor sexuale premaritale si extrameritale si despre faptul ca pacatele sexuale se regasesc tot mai frecvent si la copii. Societatea nu mai deplange pacatul, ci numai consecintele. la In acest punct ne indreptam spre al doilea aspect al analizei noastre.

Separarea actului sexulual de consecintele nedorite. Pentru a-l ajuta pe om sa faca fata dezechilibrului emotional si mental si mai ales depresiilor care apar in urma promiscuitatilor sexuale, societatea contemporana a inventat si sustine retele nationale de consilieri, psihologi si psihiatri. In ciuda progresului inregistrat in domeniul psihologiei si psihiatriei, specialisti nu pot anula consecintele psiho-emotionale ale pacatului. Pentru a evita maladiile cu transmisiunea sexuala, societatea a elaborat teoria „sexului protejat”. Datorita faptului ca sexul protejat nu este chiar atat de „protejat”, tot mai multi oameni si in special tineri se aleg cu maladii cu transmisiune sexuala. Medicii specialisti in boli dermato-venerice nu mai pot face fata ritmului cu care aceste maladii se transmit. Pentru a evita sarcina nedorita, societatea promoveaza o multime de tehnici si produse anticonceptionale. Au aparut organizatii care promoveaza idea ca omul poate avea relatii sexuale fara risc de sarcina. Organizatiile care se ocupa cu planificarea familiala (Planned Parenthood) tin seminarii in scoli si alte institutii publice si apeleaza curent la mijloacele mediatice pentru a-i ajuta pe oameni sa aibe un comportament pacatos si iresponsabil si totusi sa scape de consecintele faptelor lor. Aceste organizatii, in loc sa discute despre moralitatea si responsabilitatea vietii sexuale, incurajeaza tinerii sa adopte un stil de viata pacatos. Prin urmare, tineri la varste din ce in ce mai fragede ajung sa fie activi din punct de vedere sexual. Daca totusi apare sarcina, clinicile care fac avort la cerere sunt acum la indemana tuturor. Asa s-a ajuns ca in zilele noastre pe glob sa fie ucisi anual milioane de copii nedoriti in numele libertatii oamenilor de a-si manifesta neangradit preferintele sexuale.

Cu toate ca societatea a inventat aceste mecanisme de sprijinire a omului razvratit, trebuie subliniat adevarul biblic: omul nu poate anula legile lui Dumnezeu, „Nu va inselati: Dumnezeu nu se lasa sa fie batjocorit. Ce seamana omul aceea va si secera” (Galateni 6:7).

Asa dupa cum Turnul Babel nu a putut ajuta generatia de atunci sa scape de consecintele razvratirii lor, tot asa nici civilizatia de acum nu-i poate ajuta pe oameni sa anuleze legea semanatului si seceratului. Statisticile privind cresterea ingrijoratoare a divorturilor, a infractiunilor juvenile, a tulburarilor psiho-afective, a maladiilor cu transmisiune sexuala si a avorturilor reprezinta dovada clara ca Biblia ramane invalidabilă: ce seamana omul, aceea va secera.

In cazul pe care l-am mentionat, un baiat la 13 ani si o fata la 15 ani culeg roadele relatiei pacatoase, relatie incurajata de nebunia unei conceptii despre lume si viata care sfideaza planul lui Dumnezeu si standardele Lui morale pentru viata de familie. Intelepciunea oamenilor razvratiti arunca omenirea intr-o nebunie existentiala asemanatoarea cu cea din vremea potopului. Solutia la criza morala a societatii contemporane nu este descoperirea altor tehnici mai performante de a-l scapa pe om de consecintele faptelor lui, ci reintoarcerea la planul si standardele lui Dumnezeu pentru viata de familie.

Omul nu are nevoie de noi tehnici de management a crizelor pe care le genereaza razvratirea fata de Dumnezeu, ci de nasterea din nou oferita prin Isus Hristos si Duhul Sfant.

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se aseaza pe scaunul celor batjocoritori, ci isi gaseste placerea in Legea Domnului si zi si noapte cugeta la ea” (Ps. 1:1-3).

Pastor Paul Negrut

S-au falit ca sunt intelepti si au inebunit

//////////////////////////////////////////

Lepădarea de sine | Richard Wurmbrand

///////////////////////////////////////////

Dan Bercian – Tragedia poveștilor și basmelor care înlocuiesc propovăduirea lui Hristos în Biserică

/////////////////////////////////////////////////////////////

Problema banilor

////////////////////////////////////////

Cât rod ai produs pentru cer? Pastor Florin Antonie

//////////////////////////////////////////////////////////

Dumnezeu sau Mamona?

//////////////////////////////////////////////

Este botezul cu Duhul Sfânt condiția mântuirii? PARTEA 1 | cu Rev. Dr. Lazăr Gog

/////////////////////////////////////////

(Cine crede ca El este mai mare si mai tare decat toti…1 Ioan 4/4;Cine dovedeste ca El este cu noi pana la ultima lupta (Mat.28/29)…””Pot totul in Hristos”” DECI) Poți să fii tare în vremuri grele !

Poți să fii tare în vremuri grele ? Nimeni nu mai pune la îndoială faptul că trăim vremuri grele. După pandemia COVID-19, după mii de locuri de muncă pierdute, după distanțare socială prelungită, după războaiele de lângă noi sau din toată lumea, după manipulări mai mult sau mai puțin globale, după limitarea multor drepturi, după impunerea directă sau indirectă a unor obligații și după multe altele evenimente nedorite, este din ce în ce mai clar pentru toata lumea că trăim vremuri complicate.

În acest articol nu imi propun să facem o dezbatere și să ne plângem despre cât de grele sunt aceste vremuri pe care le traim, ci vreau sa vedem în Cuvântul lui Dumnezeu, cum putem face față cu succes unor astfel de vremuri. Știm deja de la apostolul Pavel că „zilele din urmă vor fi vremuri grele” (2 Timotei 3:1) dar este posibil sa fii tare și sa faci fata unor asemenea vremuri ?!? Da, este posibil sa fi un marinar de succes pe o mare involburată ! De fapt, în mijlocul furtunii se testeaza și ies în evidență adevarații marinari. Da, este posibil sa fii tare vremuri grele ca acestea ! Cuvantul lui Dumnezeu ne arată cum :

Caută din toata inima ta să Îl cunoști pe Dumnezeu !

Daniel 10:14,32 Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.”… Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.

Hotărește să iți pui încrederea, real și total, în Dumnezeu tău !

El controlează fiecare milimetru din univers și fiecare secundă a istoriei ! Absolut nimic nu se întâmpla fără acordul Lui !

Isaia 26:3 Celui cu inima tare, Tu-i garantezi pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.

Psalmi 84:5-7 Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea. Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

Hotărăște să ASCULȚI de Dumnezeu tău și de Cuvântul Lui !

Citește, studiază și meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zilnic, căutând să îl aplici în absolut toate deciziile tale !

Iosua 1:6-9 Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da. Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face. Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te ? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.”

Hotărăște să fi un exemplu de tărie

Întărește pe cei din familia ta, din biserica ta și pe toți cei din jurul tău !

1 Cronici 19:13 Fii tare, şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru, şi Domnul să facă ce va crede!”

Hagai 2:4 Acum fii tare, Zorobabel ! zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi ! Căci Eu Sunt cu voi, zice Domnul oştirilor.

Concluzii: Poți să fii tare in vremuri grele !

Tu poți fi tare , pentru că Dumnezeul tău este CEL MAI TARE din univers ! Tu nu esti singur(ă) ! El cu tine mereu, are control total asupra universului și asupra vieții tale ! Dacă îți faci partea ta și îți pui încrederea în El, GARANTAT 100%, El te va întări prin Hristos și prin Duhul Lui ! Indiferent de circumstanțele vieţii tale și de slăbiciunile pe care le ai !

Filipeni 4:13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

2 Timotei 1:7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere…

2 Corinteni 12:9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

https://bisericape.net/2023/05/06/da-poti-sa-fi-tare-in-vremuri-grele/

/////////////////////////////////////////

Nu este treaba ta ce fac Eu cu fratele tău !

Nu este treaba ta ce fac Eu cu fratele tău ! A treia întâlnire a Domnului Isus Hristos cu ucenicii Săi, după Înviere, are loc pe malul Marii Tiberiadei. După o noapte la pescuit fără succes, a apărut Cineva pe mal care la spus să arunce plasele în partea dreaptă a corabiei. Ucenicii nu au recunoscut Cine le vorbea de pe mal. Surprinzator, prind 153 de pești mari și atunci Ioan realizeză că pe mal este chiar Domnul Isus.

Petru, în stilul lui caracteristic, sare din corabie și înoată până la mal. Pe mal îi aștepta Domnul Isus cu pâine, și pește fript pe jar. Domnul Isus Hritos are un dialog cu Petru și îl intreabă de trei ori dacî Îl iubește, iar apoi îi spune că : „vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi. A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va proslăvi Petru pe Dumnezeu.”(Ioan 21:18,19). Petru îl vede și pe Ioan în spatele lor și Îl intreabă pe Domnul Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?” (Ioan 21:21) Raspunsul Domnul Isus este foarte direct si total neasteptat:

Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie ? Tu vino după Mine !” (Ioan 21:22)

Cu alte cuvinte, Domnul Isus îi spune lui Petru: Nu este treaba ta ce planuri am Eu cu Ioan. Aceasta este treaba Mea ! Treaba ta, este Mă urmezi pe Mine și să fii atent la planurile Mele pentru tine !

Concluzii:

Exista o curiozitate umană distructivă, din care se nasc bârfa, invidia, vorbirea fără rost, amestecul în treburile altora, dezamăgiri, comparații nesănătoase și multe alte lucruri ca acestea. De aceea, este total greșit să ne comparăm unii cu alții, să ne copiem unii pe alții , să comparăm familia noastră cu alte familii sau biserica noastră cu alte biserici !

Fiecare om este unic, fiecare familie este unică si fiecare biserica are particularitațile ei unice. În consecință, planurile lui Dumnezeu pentru mine, pentru tine și pentru fiecare în parte, SUNT UNICE !

Responsabilitatea mea, este să Îl urmez pe El și planurile Lui pentru mine, pentru familia mea și pentru biserica locala din care fac parte ! Fără să mă intereseze ce planuri are Dumnezeu cu ceilalți ! Iar aceasta este valabil pentru mine, pentru tine … pentru noi toți !

Nu este treaba ta ce fac Eu cu fratele tău ! „Tu vino după Mine !” (Ioan 21:19,22)

https://bisericape.net/2023/04/26/nu-este-treaba-ta-ce-fac-eu-cu-fratele-tau/

///////////////////////////////////////////////

(Numai dimpreuna cu Duhul Sfant…) ” Tu vino după Mine!”

Ioan 21; 22 Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!”

O întrebare la care merită să medităm.

Care sunt preocupările noastre, în timp ce-l aşteptam pe Isus? Ce griji avem noi? Ne preocupăm mai mult de ceilalţi, de ce fac alţii, facem tot felul de teorii cu privire la oameni, ascultăm ce zic unii ce zic alţii?

Isus știa că suntem mereu preocupaţi cu grija, curiozitatea și mereu ne comparăm cu alții sau ne interesăm de ceilalți oameni, iar lucrul acesta ne distrage atenţia de la ce trebuie să facem cu adevărat și anume să-L urmăm, să mergem după El și eu cred că acesta este motivul pentru care acest verset trebuie să ne facă să medităm la preocupările noastre.

Nu este grija noastră să știm ce se întâmplă cu anumiți oameni, ce planuri are Domnul cu ei, noi trebuie să-L urmăm, să mergem după El.

Nu este greșit să fim atenți la ce se spune despre noi sau alții dar nu trebuie să fie preocuparea noastră principală. Noi trebuie să mergem după Isus. A merge după Isus, înseamnă ascultare, dedicare, angajament, disciplinare, perseverență, supunere.

Tu ce griji, preocupări ai, în timp ce-l aştepţi pe Isus?

https://devotionale.stancamantuirii.net/2010/08/tu-vino-dupa-mine.html

//////////////////////////////////////////

Vino După Mine!

George Danciu

„Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (…)

Pe când erau pe drum, un om i-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” ”Evanghelia lui Luca, 9.23; 57-58

Dumnezeu l-a creat pe om …

Blaise Pascal, celebrul matematician si filozof francez al secolului XVII, a găsit ca adevărată afirmația pe care a făcut-o: „În om este un gol care nu poate fi umplut decât de Duhul lui Dumnezeu.”

La Radio cineva povestea de curând despre Hartile mintale cu care omul se orientează ușor într-o încăpere, unde este ușa, ferestrele și celelalte obiecte. Așa e și atunci când iese afară, el se folosește de hărțile mintale. Sunt oameni care au o deprindere excepțională de a se orienta, parc-ar avea un radar sau un GPS, pe când alții se orientează foarte greu.

Un cercetător a luat pe spate un cimpanzeu și l-a plimbat pe un câmp în timp ce ascundea din hrana care-i plăcea animalului. După ce l-a lăsat liber, acesta, față de alți cimpanzei, a găsit mai multe locuri cu hrana ascunsă decât ceilalți, chiar dacă nu a urmat strict traseul cercetătorului.

Albinele, dacă depistează surse de polen, ele le anunță și pe celelalte, dându-le coordonatele exacte, deși ele se întorc pe alt traseu la stup. Și furnicile beneficiază de ceea ce putem numi hărți mintale. Această capacitate de ghidare, hărțile mintale, e pusă în noi de Creatorul nostru.

Dar albinele sunt mult mai necesare omului decât am crede la o prima vedere. Polenizarea plantelor e făcută de către aceste harnice viețuitoare, altfel omul ar trebui s-o faca într-un mod artificial cum se si întâmplă acolo unde ele lipsesc, dar nu cu mica cheltuială. Oamenii de stiinta au constatat ca albinele au ales sa faca fagurul de miere hexagonal. Puteau alege fie trunghiul, fie patratul ori alte modele geometrice, însă hexagonul e cel mai economicos, în el se foloseste cea mai putina ceara si intra tototdata cea mai multa miere. Dar nu orice hexagon, ci unul perfect pentru ceea ce am mentionat deja, acela la care unghiul obtuz e de 109 grade si 23 minute, iar cel ascutit de 70 gr si 20 min. Într-o vietuitoare atât de mică, Creatotul a pus un microcomputer foarte sofisticat. Glorie Domnului Dumnezeu!

***

VINO DUPA MINE! – obstacole pe cale

Înțelegem că unii oameni își citesc cu ușurință harta mintală și caută să se orienteze după hrană și locuri vitale necesare vieții, iar alții cu greutate.

Evanghelistul Luca, în câteva fraze (Luca, 9.57-62), prezinta întâlnirea a trei oameni diferiti cu Isus Cristos. Primul, când Îl vede pe Isus, îi declară din proprie inițiativă: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Pentru cel de-al doilea, Domnul Isus are initiativa, El însusi face chemarea: Vino dupa Mine!

În sfârsit, pentru cel de-al treilea: Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasa-ma întâi sa ma duc sa-mi iau ramas bun de la ai mei.”

Dacă studiem cu mare atentie pasajul, putem observa că Domnul Isus nu ne cheamă, cum se propovăduiește adesea și cum cred unii, la o Evanghelie ieftină. Nu numai că pe El L-a costat mult și a suferit mult pentru făurirea mântuirii care ne este oferită în dar, dar El ascunde hrana pentru noi, cimpanzeii, chiar dacă ea este aproape, trebuie s-o căutăm bâjbâind prin harta mintală, pusă la îndemână pentru om. Ba mai mult, El mai pune și unele obstacole, bariere și condiții – ca o încercare și un test al credincioșiei noastre să dovedim dacă ne calificăm, ca, în final, să ridicăm hrana vieții veșnice ascunse în El, de Dumnezeu.

Omul simte direcția bună de explorare și spune îndată: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

Dar Domnul Isus a zis și zice tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.

Nu doar că noi avem prestabilite, de noi înșine, prioritățile și obiectivele, dar și suntem și plini de sine, de mândrie, de încăpățânare. Iar Isus a spus-o clar: trebuie să ne lepădăm de sine!

Dorințele noastre, eul nostru trebuie să rămână în urmă, fără vlagă, și să luăm voia Sa.

El i-a pus de îndată fiecăruia o barieră, o condiție, care să-i frângă voința, eul, să se abandoneze pe sine și să-L urmeze pe Domnul: Vino după Mine!

Dacă dorim să acceptăm o oferta sau dacă dorim să intrăm să lucrăm într-o unitate economica de producție sau de prestări de servicii, nimeni nu se așteptă să-și impună strategia sa. Dimpotrivă, se va integra în procesul tehnologic de lucru și de viață al unității și colectivului de oameni, prestabilit, căruia i se alătură.

Tot așa, dacă dorești să intri în economia gestionată nemijlocit de către Domnul, trebuie să te conformezi strategiei prestabilite, existente în colectivul căruia El îi este conducător și Cap. Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile! Amin.

De aceea, Domnul, care cheamă pe toți oamenii (Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. – Matei, 11.28), El îi avertizează pe toți că trebuie: să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.

Observați că o primă condiție nu e alta decât aceea de a te simți trudit şi împovărat, însetat – doritor – de odihnă. Să dorești acea odihnă care te va răcori: Cum dorește cerbul izvorul de apă, așa Te dorește sufletul meu, pe Tine Dumnezeule.

Dacă nu-L cauți și nu-L dorești din toată inima, nu-L vei găsi, deoarece trebuie să ai și să simți această nevoie de Dumnezeu. Trebuie să simți în tine un gol, o mare neîmplinire, care numai Dumnezeu o poate umple, prin prezența și lucrarea Sa nemijlocită.

Te poți simți împovărat de păcat, la orice vârstă, niciodată nu ești prea tânăr să alegi a-L urma pe Domnul, să asculți de chemarea Lui.

Omul are harta mintală prin care se orientează ușor înspre Domnul. Apoi are conștiința care-l ajută să discearnă calea morală lăsată și trasată de Domnul pentru binele lui. Și, pe de altă parte, e liber să aleagă calea pe care merge.

Omul vigilent, cu o oarecare maturitate spirituală, știe că e născut în păcat și în nelegiuire. Și că trebuie să fie recreat. De la căderea în păcat a primului cuplu de oameni, Adam și Eva, omul are nevoie de o restaurare (recrearea), restaurare care o poate face doar Domnul Isus Cristos prin răscumpărare și naștere din nou.

Simți chemarea? Simți nevoia? Simți lupta care se dă în inima ta când îl cauți pe Domnul?

Decizia noastra nu e una de moment, de ridicare a unei mâini sus, o tresarire de o clipa. Fireste ca decizia se ia într-un anume moment, constient de trecutul pacatos si, din dorinta, de a parasi pentru totdeauna calea pacatului si a intra în economia lui Dumnezeu. A lucra pentru El în conditiile Sale. Cu lepadare de sine, a lucrarilor tale, personale si neroditoare; a-L urma pe El si prioritatile Lui.

Care e bariera, care e prețul care stă între tine și Dumnezeu, între tine și Economia Lui?

La ce trebuie să renunți pentru a putea intra în Unitatea Lui de prestări de servicii?

poate trebuie să renunți la serviciul tău de azi;

poate trebuie să renunți la cei din familie care te împiedecă să-L urmezi pe Domnul Isus;

poate trebuie să renunți la prietenii tăi de azi;

poate trebuie să renunți la plăcerile tale de azi;

poate trebuie să renunți la păcatele tale de azi;

poate trebuie să renunți la stăpânul tău de azi;

poate trebuie să renunți la mândrie;

poate trebuie să renunți la confortul tău de azi;

Chemarea noastră implică și alte întrebări care ne clarifică chestiunea:

Întrebarea primordială nu e Ce voi obține dacă-L urmez pe Domnul?

Întrebarea primordială e La ce trebuie să renunț?

Firește că ne întrebăm ce vom obține urmându-L pe Domnul. Bunăstarea (binecuvântarea) în viața aceasta pământească de acum, și a vieții veșnice, în slavă, cu Dumnezeu Tatăl, în Ierusalimul ceresc.

Dumnezeu știe ce e în inima noastră. El știe că trebuie să renunțăm la lucrurile care ne despart de El, la păcat, care pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu.

Doamne Isuse, eliberează-mă de acel obstacol care mă împiedecă să vin la Tine!

Doamne Isuse, scoate-mă din acea stare la care trebuie să renunț pentru a Te avea pe Tine!

Doamne Isuse, ajută-mă să Te urmez! Ajută-mă să intru în Economia Ta desăvârșită!

***

Cum să urmăm pe Isus: LUCA, 9.57-62

57 Pe când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.”

58 Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.”

59 Altuia i-a zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.”

60 Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.”

61 Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.”

62 Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

Vino După Mine!

////////////////////////////////////////////

Unde duce drumul pe care mergi ? Sau Joaca cu păcatul ! [Balaam, Numeri 22.32]

Florin

Unde duce drumul pe care mergi„Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ţi-ai bătut măgăriţa de trei ori ? Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă, căci drumul pe care mergi este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”. (Numeri 22 : 32)

Pentru Balaam, poate era în regulă, dar nu şi pentru Dumnezeu. Balaam poate credea că este doar o neascultare din care îşi va reveni, fiindcă Domnul este Bun ! Dumnezeu i-a spus, dar el nu a luat în seamă Cuvântul !

Din acest verset putem învăţa cel puţin trei adevăruri :

Dumnezeu Se împotriveşte celui care nu-L ascultă,deoarece EL ştie că
omul respectiv a decis deliberat să se răzvrătească,fără a fi conştient că
se îndreaptă spre pierzarea lui însuşi !
Împotrivirea lui Dumnezeu faţă de omul răzvrătit

Un prim adevăr din acest verset este spus de Dumnezeu : „Iată, Eu am ieşit ca să-ţi stau împotrivă …”. A avut un mare Har, să i se spună din ce cauză îi mergea aşa de rău, fiindcă probabil că era foarte stresat de comportamentul măgăriţei. „Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” (Numeri 22 : 11).

Greşeala a fost a lui, deoarece el a insistat în a-şi face voia deşi Dumnezeu i-a spus să nu meargă, iar la EL, Nu-ul rămâne Nu ! (Matei 5 : 37 „Felul vostru de vorbire să fie : „Da, da ; nu, nu” ; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău”). Şi totuşi nu trece mult timp şi primeşte o a doua ofertă, după care :

„Balaam s-a sculat dimineaţa, a pus şaua pe măgăriţă şi a plecat cu căpeteniile lui Moab. Dumnezeu S-a aprins de mânie pentru că plecase.

Şi Îngerul Domnului S-a aşezat în drum, ca să i Se împotrivească. Balaam era călare pe măgăriţa lui, şi cei doi slujitori ai lui erau cu el. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă din teacă în mână, s-a abătut din drum şi a luat-o pe câmp. Balaam şi-a bătut măgăriţa ca s-o aducă la drum.

Îngerul Domnului S-a aşezat într-o cărare dintre vii, şi de fiecare parte a cărării era câte un zid. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului ; s-a strâns spre zid şi a strâns piciorul lui Balaam de zid. Balaam a bătut-o din nou.

Îngerul Domnului a trecut mai departe şi S-a aşezat într-un loc unde nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. Măgăriţa a văzut pe Îngerul Domnului şi s-a culcat sub Balaam. Balaam s-a aprins de mânie şi a bătut măgăriţa cu un băţ.” (Numeri 22 : 21 – 27).

Aşa se întâmplă când ieşim din voia lui Dumnezeu. Când noi nu-L ascultăm, nici cei de sub autoritatea noastră nu ne ascultă şi bineînţeles că pe ei dăm vina … deşi în noi ştim care este adevărul !

Deplasarea mergea pe dos, iar când lucrurile nu curg, (nu merg cursiv), ci forţat … cu hopuri, acest lucru poate însemna că ceva este în neregulă. În Biblie este scris : „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările” (Proverbe 3 : 6). Harul îl avea dacă stătea la locul lui, era un preţ de plătit, care consta în renunţarea la voia proprie :

„Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura : „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” (Iacov 4 : 6).

Un verset foarte frumos este scris în Isaia 64 : 5 :

„Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mâniat, pentru că am păcătuit : vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi ?”

Renunţarea aduce bucuria lui Dumnezeu :

„Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme”. (Isaia 55 : 12).

În Proverbe 14 : 12 este scris că :

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte”. În Numeri 23 : 10 este notată dorinţa lui Balaam : „O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi, şi sfârşitul meu să fie ca al lor !” Ce sfârşit a avut ?

„Împreună cu toţi ceilalţi, au omorât şi pe împăraţii Madianului : Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, cei cinci împăraţi ai Madianului ; au ucis cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.” (Numeri 31 : 8).

În Numeri 22 : 12, sunt scrise cuvintele Domnului :

„Dumnezeu a zis lui Balaam : „Să nu te duci cu ei ; şi nici să nu blestemi poporul acela, căci este binecuvântat.” Nu a ascultat … A ales compromisul, să spună şi Cuvântul Lui Dumnezeu dar şi părerea lui : „Iată, ele sunt acelea care, după cuvântul lui Balaam, au târât pe copiii lui Israel să păcătuiască împotriva Domnului, în fapta lui Peor; şi atunci a izbucnit urgia în adunarea Domnului”. (Numeri 31 : 16).

Problema lui a fost iubirea de bani. În Deuteronomul 23 : 4 – 5 este scris :

„ … pentru că nu v-au ieşit înainte cu pâine şi apă, pe drum, la ieşirea voastră din Egipt, şi pentru că au adus, pe preţ de argint, împotriva ta pe Balaam, fiul lui Beor, din Petor din Mesopotamia, ca să te blesteme. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Balaam ; şi Domnul Dumnezeul tău a schimbat blestemul acela în binecuvântare, pentru că tu eşti iubit de Domnul Dumnezeul tău”.

Plata fărădelegii a fost alegerea lui Balaam, iar el a rămas în Biblie ca un exemplu negativ :

„Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi ! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii”. (II Petru 2 : 14 -15).

„Vai de ei ! Căci au urmat pe calea lui Cain ! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig ! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core !” (Iuda 1 : 11).

„Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac

să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca
să mănânce din lucrurile jertfite idolilor şi
să se dedea la curvie”. (Apocalipsa 2 : 14).

Există o împotrivire a omului faţă de Dumnezeu şi ca rezultat vine împotrivirea lui Dumnezeu faţă de om ! În I Samuel 15 : 23, sunt redate cuvintele lui Samuel, spuse lui Saul :

„Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat.”

În Iov 42 : 7 scrie că :

„După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman : „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov”.

De ce a vorbit Dumnezeu cu Elifaz ? Fiindcă el a fost primul care l-a contrazis pe Iov. În Iov 4 : 1 este scris că : „Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis … ”. El a deschis seria controverselor …

Alegerea greşită a omului

„ … drumul pe care mergi …”, era o alegere a voinţei. Nu era vorba doar de un drum, o stradă pe care se deplasa, ci mai ales de alegerea conştientă pe care a făcut-o. Voia lui Dumnezeu pentru Balaam, era ca el să stea acasă.

De acasă şi până unde era ajuns el trăia într-o îndepărtare conştientă de Dumnezeu. În Isaia 55 : 7 este scris :

„Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

Cumva se poate spune că Dumnezeu era rămas acasă, iar Balaam, cu cât mergea mai departe, arăta că stăruia în răzvrătire şi se îndepărta de Dumnezeu. „ … pe care mergi …”, arată un prezent continuu, adică : „Tu ai ales să continui să mergi !”.

Avea de ales între voia lui şi voia lui Dumnezeu ! Până la urmă a obţinut banii pe care şi-i dorea, (cu care a şi fost momit), dar la fel ca Ghehazi, a primit şi ceva bonus : în cazul lui a fost pierzarea …

În Biblie mai sunt două versete care se aseamănă cu Numeri 22 : 32 şi anume :

Judecători 4 : 9 „Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş”.

Proverbe 4 : 26 – 27 „Cărarea pe care mergi

să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte :

nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi

fereşte-te de rău”. Ţine de tine să o netezeşti, să fii hotărât … dar ce contează cel mai mult este ca omul să meargă pe Calea cea bună !

În Marcu 1 : 3 este scris : „ … glasul celui ce strigă în pustiu : „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările …”. În ce consta netezirea? În fapte de pocăinţă …

„Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.

Orice vale va fi astupată,

orice munte şi

orice deal va fi prefăcut în loc neted;

căile strâmbe vor fi îndreptate, şi

drumurile zgrunţuroase vor fi netezite. Şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu.” Ioan zicea, dar, noroadelor care veneau să fie botezate de el : „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare ? Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă : „Avem pe Avraam ca tată !” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face rod bun este tăiat şi aruncat în foc.” Noroadele îl întrebau şi ziceau :

„Atunci ce trebuie să facem ?” Drept răspuns, el le zicea :

„Cine are două haine să împartă cu cine n-are niciuna ; şi cine are de mâncare să facă la fel.” Au venit şi nişte vameşi să fie botezaţi şi i-au zis : „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem ?” El le-a răspuns :
„Să nu cereţi nimic mai mult peste ce v-a fost poruncit să luaţi.” Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau : „Dar noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns :
„Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre.” (Luca 3 : 4 – 14).

III. Pierzarea

Lui Balaam Domnul îi spune : „este un drum care duce la pierzare, înaintea Mea”.

Definiţia cuvântului pierzare este : „1. Pierzanie. 2. (În opoziţie cu mântuire, salvare). Pierderea vieţii veșnice ca urmare a căderii în păcat și a degradării morale … 3. Decădere sau degradare morală. (Dicţionarul Religios, 1994)”.

Domnul Isus în rugăciune spunea :

„Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat ; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura”. (Ioan 17 : 12 )

Ca Balaam a fost şi Iuda Iscarioteanul, tot pentru bani … Iuda şi-a pierdut viaţa şi mântuirea !

Apostolul Pavel explică un principiu important. Scriind Tesalonicenilor despre anticrist el arată că :

„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi.

Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (II Tesaloniceni 2 : 9 – 12).

Un alt exemplu de om care a auzit adevărul şi totuşi a preferat minciuna este şi Ahab, când a decis să plece la război ! În I Împăraţi 22 : 20 – 23 este scris :

„Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo ?” Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis : „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis : „Cum ?” „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.”

Domnul a zis : „Îl vei amăgi şi-ţi vei ajunge ţinta ; ieşi şi fă aşa !” Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta.” I s-a spus adevărul despre faptul că toţi îl minţeau şi totuşi nu a crezut ce îi spunea proorocul Mica.

În Psalmul 1 : 6 scrie : „Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire”. Este cu atât mai grav, când omul este avertizat, cum au fost Balaam, Ahab, Iuda etc., şi totuşi au mers înainte !

„Domnul este bun şi drept : de aceea arată El păcătoşilor calea”. (Psalmul 25 : 8). De ce este aşa ? Fiindcă sunt oameni care nu s-au pocăit, sau aşa cum spunea Domnul Isus nu au intrat pe poarta cea strâmtă :

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află”. (Matei 7 : 13 – 14). Această Cale este o Persoană … Domnul Isus !

În Ioan 14 : 4 – 6, sunt redate cuvintele Domnului Isus :

„Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” „Doamne”, I-a zis Toma, „nu ştim unde Te duci ; cum putem să ştim calea într-acolo ?” Isus i-a zis : „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Pentru a putea merge pe Cale, contează ca voitorul să aleagă sfinţenia :

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi ; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească”. (Isaia 35 : 8)

https://www.cezareea.ro/unde-duce-drumul-pe-care-mergi-sau-joaca-cu-pacatul/

///////////////////////////////////////////

Cum vorbește Dumnezeu

Mihai Sârbu

”Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul. dar omul nu ia seama.”

(Iov 33:14)

“Aşa vorbeşte Domnul : “Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:2-3)

telefonPrin creație omul a devenit prietenul lui Dumnezeu; obiectul dragostei Lui. Stăpânul Universului avea nevoie să comunice cu cineva și a ales să facă acest lucru întâlnindu-se în răcoarea zilei cu omul pe care L-a creat. Prin păcat omul a întors spatele lui Dumnezeu însă El n-a renunțat să-l caute. Întreaga Scriptură este istoria omului care fuge de Creatorul lui și a unui Dumnezeu care aleargă după el plin de dragoste și afecțiune. De sute de ori găsim pe paginile Scripturii expresia ”Așa vorbește Domnul” sau ”Dumnezeu vorbește” ca semn că El nu și-a abandonat creatura și n-a renunțat la scopul de a-l face fericit pe om. Oare astăzi mai vorbește Dumnezeu? Dacă DA cum o face? Sunt multe răspunsuri la această întrebare în Biblie. Alegem astăzi varianta cea mai simplă de înțelegere a comunicării cu Domnul. Iată ce propune Tatăl unor copii care sunt răzvrătiți dar se află în nevoie disperată de El:

”Cheamă-Mă!” Este un strigăt care înseamnă provocare. E ca și cum președintele unei țări îți acordă șansa de a avea acces nonstop la mărinimia lui, iar tu ești indiferent. Este cunoscută combinația de cifre 5015 care înseamnă numărul de telefon al lui Dumnezeu și se traduce prin mesajul psalmistului: ”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps.50:15). Ce invitație fără limite! Un cec în alb în care ești provocat să scri tot ce îți este ție de folos dar și ceea ce-L onorează pe El. Ești chemat să fi cap și nu coadă; deasupra, nu dedesubt; victorios, nu victimă. Chemat să dai cu împrumut, nu să iei cu împrumut. Să trăiești decent și să fi o mărturie a purtării de grijă a lui Dumnezeu. Ce simplu: ”Cheamă-Mă!” Doar atât! De felul în care înțelegi și accepți provocarea Lui depinde totul. Poți să ieși din situația în care te afli intrând în relație cu Șeful Universului. Abia așteaptă să vorbești cu el.

”Îți voi răspunde …” te asigură Stăpânul. Asta se numește promisiune. Când Îl chemi, Dumnezeu se bucură să intre în dialog cu tine. N-a mințit niciodată și nici n-a înșelat pe nimeni. Întotdeauna a rămas interesat de binele celor ce-L caută sincer. Ascultă Cuvântul Lui și contează pe el:”Când Mă va chema, îi voi răspunde!” strigă Dumnezeu în Ps.91:15. Iar poetul spune: ”Ce promite, El le ține. / Crede, crede ne-ntrerupt!” (Cântările Evangheliei, nr. 543). Parcă e prea mult pentru un muritor. Să aibă protecția gărzilor crești și îngerii să-l însoțească pe cale 24.7. Deschide-ți inima larg și lasă-o să bată numai pentru Dumnezeu. Vei experimenta lucrări fără precedent și vei fi binecuvântat cum nu-ți poți imagina. Să ai favorul Celui Prea Înalt și ”clauza națiunii celei mai favorizate” din partea Cerului. Psalmistul întărește cuvântul Domnului când proclamă: ”Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.” (Ps.145:18-19). Mingea este în terenul tău. Vezi ce faci cu ea. Dumnezeu așteaptă să răspunzi la provocarea Lui.

”Îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” O privire în viitor care aduce perspectivă pentru toți cei ce-L iubesc pe Domnul. Stăpânul Universului are surprize și resurse nebănuite: ”Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume.”(Isaia 45:3). Comori și bogății la care nici măcar nu te poți gândi: ”lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.” Într-o noapte cu aproape 20 de ani în urmă am auzit clar cuvintele din Ieremia 33:3 în auzul urechilor. Erau orele 2-3 la miezul nopții. L-am luat ca un mesaj din partea Domnului pentru viața, slujirea și viitorul meu și al soției mele. Rămân uimit să văd cum existența și slujirea noastră este marcată și împlinită zilnic de această promisiune. Aș vrea să te rog să nu treci superficial peste această meditație. Scriu meditațiile cu gândul că vor fi de folos cuiva. Acum e rândul tău. Urmărește ce spune poetul Costache Ioanid și pune la inimă: ”Sunt străin și călător, n-am aici palate. / Dar în țara fără nor ale mele-s toate / Toate stelele de sus, tot ce n-are-n veci apus, / prin iubirea lui Isus, ale mele-s toate.” Ți se taie respirația! ”Bogății ascunse, comori îngropate, lucruri mari pe care nu le cunoști” pregătite pentru viața aceasta. ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în eternitate cu El. Cum se poate așa ceva? Care este logica acestei perspective? Ce-am făcut eu, un păcătos ca să beneficiez de toate aceste valori? Nu este vorba de vreun merit din partea noastră; totul este datorită Lui. Urmărește numai explicația:”Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. ”El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.”(2Cor.8:9). Înțelegi? Cea mai bogată Persoană din Univers a investit toată averea în salvarea mea și a ta. A devenit sărac ca să te îmbogățească pe tine. Acum ști de ce n-are liniște și te caută dorind să-Ți vorbească? Cheamă-L chiar acum. Te așteaptă! Nu mai poate de dragul tău. A fost prea mare jertfa ca să te lase în pace.

RUGĂCIUNE

Doamne, Tată din Cer. Ce-am putea face altceva decât să te chemăm? Mulțumim că nu ne respingi, ci ne asculți și ne oferi binecuvântări pe măsura . Binecuvântări care am dori să te onoreze pe Tine și să lucreze la mântuirea altora. Amin!

https://www.newliferomanianchurch.com/cum-vorbeste-dumnezeu/

/////////////////////////////////////////////

“Nu va cunosc”– Cea mai teribila sentinta a tuturor timpurilor –

Punctul culminant al istoriei lumii noastre va fi momentul reintalnirii, dupa milenii de despartire, a omului pacatos cu Creatorul sau. In acea zi insa, vor fi rostite niste cuvinte teribile de catre Mantuitorul, adresate unei anumite categorii de oameni: “Nu va cunosc !” ( Matei 7, 21-23 ).

Poate ca aceste cuvinte ar ramanea neobservate daca ele nu ar fi repetate de cel putin trei ori in predicile Mantuitorului. Incarcatura lor nu poate fi inteleasa de noi, acum, oricata imaginatie am avea. Grozavia si greutatea acestor cuvinte va fi inteleasa doar de cei carora le vor fi adresate, caci ele fac parte din ceea ce Biblia numeste “ moartea a doua”, moarte pe care inca niciun om , cu exceptia lui Iisus, nu a gustat-o inca.

Va propun sa studiem, pe rand, cele trei pasaje biblice in care Domnul Iisus rosteste aceste tulburatoare cuvinte, pentru a intelege carei categorii de oameni le vor fi adresate. Probabil ca tendinta noastra este sa ne gandim mai intai la paganii, la ateii si necredinciosii din toate timpurile, adica la acei oameni care nu au avut niciodata o legatura personala cu Mantuitorul. Vom observa cu surprindere ca nu despre ei vorbeste Domnul.

1) Matei 7, 21-23: “Nu orisicine-Mi zice:”Doamne, Doamne” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne, n-am proorocit noi in Numele Tau ? N-am scos noi demoni in Numele Tau ? Si n-am facut noi multe minuni in numele Tau ? Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege.”

Caror oameni le spune Mantuitorul: “Niciodata nu v-am cunoscut”? Unor pagani ? Unor atei ? Unor pacatosi care au intors spatele lui Dumnezeu intreaga lor viata ?

Nicidecum ! Destinatarii acestor teribile cuvinte se deosebesc de marea masa a nelegiuitilor:

– Ei au o viata de rugaciune. Mantuitorul spune despre ei ca se roaga: “Doamne, Doamne…” Aceasta inseamna ca ei indeplinesc niste forme religioase, participa la serviciile divine, iar prezenta rugaciunii in viata lor demonstreaza ca ca ei cred in viul si adevaratul Dumnezeu. Ei se roaga Creatorului, nu Fecioarei, sfintilor, icoanelor sau moastelor. Daca ei s-ar fi inchinat altcuiva, Domnul i-ar fi mustrat pentru acest lucru. Dar ei s-au inchinat intreaga lor viata adevaratului Dumnezeu…

Mai mult decat atat, rugaciunea lor demonstreaza ca ei au o experienta oarecare cu Dumnezeu, deoarece un om care nu se roaga, nu are experiente cu El, iar un om care nu are experiente cu Dumnezeu nu se roaga.

– Ei prorocesc in Numele lui Iisus.

Verbul “ a proroci” ( “a profetiza “ ) provine de la cuvantul grecesc “prophetazo” , care nu inseamna in mod obligatoriu a descoperi viitorul. Acesta reprezinta doar un aspect al prorocirii. Sensul verbului este mult mai larg si cuprinde capacitatea unor oameni inzestrati de Duhul lui Dumnezeu de a-i invata pe altii caile adevarului si ale mantuirii.

Asadar, oamenii carora li se vor adresa aceste tulburatoare cuvinte nu numai ca se roaga, dar ei si slujesc altora, invatandu-i adevarul. Ei pot fi atat membri de rand ai bisericii, cat si slujbasi si conducatori hirotonisiti ai acesteia.

– Ei scot demoni in Numele lui Iisus. Nu trebuie sa ne gandim la exorcizari in sensul celor facute de Mantuitorul in timpul vietii Sale pe pamant. Exista o multime de demoni mai putin zgomotosi, care nu-i trantesc pe cei posedati de ei la pamant si nu le produc spume la gura. Exista demoni “civilizati”, imbracati frumos, cu maniere atragatoare, care-i poseda pe multi oameni ai zilelor noastre. La urma urmei, demonul care-i poseda pe cei mai multi oameni este pacatul, fara ca acestia sa se simta subjugati si fara ca ei sa se considere demonizati. Oamenii pe care ii are in vedere aici Mantuitorul “scot demoni” din alti oameni, in sensul ca, invatandu-i adevarul si ajutandu-i sa renunte la viata de pacat, ei scot din acestia demonul pacatului. Asadar, aceasta categorie de oameni este activa din punct de vedere misionar.

– Ei fac minuni in Numele lui Iisus. Oamenii acestia sunt capabili de eforturi deosebite in slujirea lor fata de Dumnezeu si semeni, avand o ravna demna de apreciat. Faptele lor, privite din exterior, ii recomanda ca fiind niste crestini devotati, modele pentru lume , dar si pentru biserica. Si totusi…acestor oameni care se roaga, care-i invata pe altii calea mantuirii, care fac misiune si sunt plini de ravna pentru adevar, lor li se va spune: “Niciodata nu v-am cunoscut. Departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii.” De ce acest lucru ? Vom gasi raspunsul spre final…

2 ) Matei 25, 1-12: “ Mai pe urma au venit si celelalte fecioare si au zis: “Doamne, Doamne, deschide-ne !” Dar el, drept raspuns , le-a zis: “Adevarat va spun ca nu va cunosc !”

Carei categorii de oameni ii va spune Mantuitorul aceste cuvinte ? Celor cinci fecioare neintelepte, aflate in fata usii inchise a harului divin, cand totul va fi prea tarziu. Sa observam, nu fara sa ne tulburam in sufletele noastre, ca cei carora li se va spune “nu va cunosc !” sunt simbolizati in aceasta parabola prin niste fecioare. Acest simbol ne spune mult, caci , in Scripturi, femeia curata si cinstita este simbolul bisericii adevarate, in timp ce femeia usuratica si adultera este simbolul bisericii apostaziate ( vezi Efeseni 5, 25-27; 2 Corinteni 11, 2; Ezechiel cap. 16; Apocalipsa 12, 1-6; 17, 1-6 ). Ce semnifica faptul ca acesti oameni, carora Mantuitorul le va spune in ziua aceea ca nu-i cunoaste, fac parte din biserica adevarata ?

– Ei asteapta revenirea Mirelui ( Christos ) si marturisesc credinta lor in aceasta – Ei au in mana candela adevarului, simbol al Cuvantului lui Dumnezeu. Caci este scris: “Cuvantul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.” ( Psalm 119, 105 )

– Ei doresc mantuirea cu sinceritate. Altfel, ei n-ar fi asteptat atata vreme si ar fi refuzat sa poarte candelele. Si, mai ales, dupa sosirea Mirelui si inceperea ospatului de nunta, ei n-ar fi strigat cu atata disperare: “Doamne, Doamne, deschide-ne !” De ce acest lucru ? Vom gasi raspunsul in final…

3 ) Luca 13, 22-27: “Nevoiti-va sa intrati pe usa cea stramta , caci va spun ca multi vor cauta sa intre, si nu vor putea. Odata ce Stapanul casei se va scula si va incuia usa, si voi veti fi afara, si veti incepe sa bateti la usa si sa ziceti: “Doamne, Doamne, deschide-ne !”, drept raspuns El va va zice: “Nu stiu de unde sunteti.” Atunci veti incepe sa ziceti: “Noi am mancat si am baut in fata Ta si in ulitele noastre ai invatat pe norod.” Si El va raspunde: “Va spun ca nu stiu de unde sunteti. Departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii !”

Carei categorii de oameni i se va spune in ziua aceea: “Nu va cunosc !” ?

Sa observam alte cateva amanunte din pasajul biblic citat mai sus:

– Ei “au mancat si au baut” in fata lui Iisus. La ce se refera ei cand aduc acest argument in favoarea lor ? Exista vreun merit in a manca si a bea ? Ii recomanda acest lucru pentru cer ? Categoric, nu !

Sa observam ca ei aduc acest argument dupa ce usa se inchide, dupa ce ei se roaga si dupa ce primesc raspunsul sever:”Nu stiu de unde sunteti”. Sa fie vorba de mancarea si bautura trecatoare ? Desigur ca nu despre aceasta e vorba aici. Ar fi absurd ca ei sa invoce un asemenea argument in favoarea lor…Cu siguranta, cei in cauza se refera la cu totul altceva: ei au cinat cu Iisus, s-au impartasit cu painea si vinul de la masa Lui. Lucrul acesta este surprinzator, mai surprinzator decat toate cele amintite pana acum, caci cina Domnului este simbolul celei mai profunde comuniuni cu Mantuitorul. Ea este punctul culminant al vietii spirituale aici pe pamant, este partasia cu trupul frant al Domnului pe cruce si cu sangele Lui varsat pentru mantuirea lumii.

Si totusi…acestor oameni li se va spune in ziua aceea: “Nu va cunosc !” Sa facem acum o suma a tuturor amanuntelor descoperite pana acum. Oamenii acestia: – Fac parte din biserica adevarata a lui Christos – Au o viata de rugaciune si experiente cu Dumnezeu – I-au invatat pe altii calea mantuirii si au facut misiune – Au avut ravna pentru adevar si cauza bisericii – Au asteptat revenirea in slava a lui Iisus – Au avut in mana Cuvantul lui Dumnezeu – Au dorit cu sinceritate mantuirea – Au luat parte la cina Domnului, simbolul celei mai profunde partasii cu Mantuitorul.

Ce le-a lipsit acestor oameni, astfel incat sa-si piarda mantuirea ? Ce n-au facut bine si ce au facut rau, astfel incat Domnul nu va putea trece peste acel lucru ? Raspunsul il gasim chiar in cuvintele Mantuitorului: “Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege !” ( Matei 7, 23 ) “Departati-va de la Mine , voi toti lucratorii faradelegii!” ( Luca 13, 27 )

Stiti ce inseamna acest lucru ? Inseamna ca acesti oameni au avut cele mai bune intentii, au facut cele mai bune planuri, au lucrat pentru Dumnezeu, biserica si semenii lor cu ravna, dar neglijand un lucru esential: ascultarea de Legea sfanta a lui Dumnezeu. Ei au crezut in eficacitatea, pe plan spiritual, a legii compensatiei, incercand sa compenseze neascultarea lor voita fata de una sau alta dintre poruncile divine cu alte activitati, in esenta bune, dar care , inaintea cerului nu pot inlocui ascultarea.

Prima carte a lui Samuel reda experienta trista a primului rege al lui Israel, Saul, care a incercat sa compenseze neascultarea sa cu aducerea de jertfe bogate lui Dumnezeu. Raspunsul cerului a fost cat se poate de categoric: “Samuel a zis: Ii plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decat asultarea de glasul Domnului ? Ascultarea face mai mult decat jertfele , si pazirea Cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor. Caci neascultarea este tot atat de vinovata ca ghicirea, si impotrivirea nu este mai putin vinovata decat inchinarea la idoli…” ( 1 Samuel 15, 22-23 )

Aici, in ascultarea stricta fata de fiecare cerinta a Legii lui Dumnezeu, se probeaza sinceritatea si loialitatea cuiva care se pretinde a fi crestin. Dar cum ramane cu toate aceste activitati pe care acesti oameni le-au desfasurat pentru biserica , pentru Dumnezeu si pentru semenii lor ? Nu au nicio valoare ? Desigur, toate isi au rostul si valoarea lor, fiind apreciate de Dumnezeu. Insa cu o conditie: toate acestea sa fie precedate de ascultare, iar ascultarea sa izvorasca dintr-o dragoste curata fata de Dumnezeu. Fara ascultare de vointa divina, exprimata in Legea Sa, toate faptele omului sunt doar simple zerouri…Si, oricine stie ca, oricat de multe zerouri s-ar afla unul langa altul, ele nu vor reprezenta niciodata o valoare. Ceea ce confera valoare zeourilor este cifra care le precede. Ceea ce confera valoare faptelor noastre este motivatia care le genereaza. Daca nu exista motivatia ascultarii din dragoste, totul e un mare si zadarnic ZERO !

Care parinte ar fi multumit sa aiba copii inteligenti, dar neascultatori ? Cum se simte un parinte care, atunci cand il trimite pe copil sa cumpere paine, el aduce zahar ? Sau cand il pune sa-si faca ordine intre carti, el mearge la plimbare cu prietenii ? Orice parinte, oricat ar fi de intelegator si ingaduitor cu copiii sai, ar fi deranjat de neascultarea lor. Mi-e teama ca oamenii carora Domnul Iisus le va spune :”Nu va cunosc !”, desi vor fi facut multe in Numele Lui, sunt in realitate niste formalisti. Ei se roaga, dar rugaciunea lor e o forma goala, fara viata. Ea nu este acel dialog intim intre omul pacatos si un Mantuitor gata sa ajute pe cel in nevoie. Rugaciunea lor este mai degraba rugaciunea fariseului din parabola. Acesti crestini nu plang asemenea lui Petru pentru pacatele lor, nu staruie in rugaciune ca femeia siro-feniciana, nu mijlocesc asemenea lui Moise. Pentru ca ei se roaga in timp ce intorc spatele Legii lui Dumnezeu, rugaciunea lor devine “ o scarba “ inaintea cerului, caci este scris: “ Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui e o scarba.” ( Proverbe 28, 9 )

“Crestinii” acestia iau cina Domnului, mananca simbolurile sfinte ale trupului si sangelui lui Christos, dar o fac in chip nevrednic, facandu-se vinovati de trupul si sangele Lui. De unde putem trage aceasta concluzie ? Din faptul ca, desi cineaza cu Iisus, El nu-i cunoaste. Dar poti cina cu cineva fara sa-l cunosti ? Da, se poate. Daca cel cu care cinezi este prezent doar cu trupul, fara sa-si deschida sufletul fata de tine, daca el este un simplu manechin in decorul intim al cinei, atunci prezenta lui nu valoreaza mai mult decat cea a unei umbre.

“Crestinii” acestia nu aduna in candelele lor uleiul de rezerva al Duhului Sfant. Ei se multumesc doar cu un minim spiritual , cu “arvuna Duhului”( 2 Corinteni 1, 22 ) primita la botez, pentru ca apoi, sa neglijeze cresterea in har, sfintirea lucrata de Duhul Sfant in inimile lor. Desi in exterior par sa fie foarte dedicati lui Dumnezeu, in interiorul lor “uleiul” scade pe zi ce trece, pana ce candela se stinge.

Concluzii: Marturisesc ca acest subiect nu-mi face placere. Unul dintre motive este acela ca eu insumi si oricare dintre noi putem deveni destinatarii celei mai teribile sentinte din toate timpurile: aceea ca in ziua revenirii in slava a Mantuitorului. Am abordat totusi acest subiect delicat pentru ca este vorba de Cuvantul lui Dumnezeu, iar in joc sunt interese vesnice. Mantuitorul ne atrage atentia asupra a doua pericole care pandesc la usa bisericii: neascultarea fata de vointa divina si formalismul religios. Sunt convins ca nimeni nu ar fi multumit sa aduca acasa doar ambalaje atunci cand merge la cumparaturi. Oricat ar fie le de atragatoare, ele sunt doar ambalaje si nimic mai mult. Daca noi, oamenii, nu ne multumim doar cu ambalaje lipsite de continut, de ce am crede ca Dumnezeu s-ar multumi cu niste “crestini” goi pe dinlauntru ? El nu doreste in Imparatia Sa doar trupurile noastre, ci fiinta noastra intreaga. Si, mai ales, El tanjeste dupa inima noastra. “Fiule, da-mi inima ta si sa gaseasca placere ochii tai in caile Mele.” ( Proverbe 23, 26 )

Noi, oamenii, ne putem insela unii pe altii cu privire la adevaratele motivatii ale cuvintelor si faptelor noastre. Pe Dumnezeu insa nu-L poate insela nimeni. Pentru El, inima noastra este o permanenta carte deschisa.

Biblia ne da si o asigurare incurajatoare: “Totusi, temelia tare a lui Dumnezeu sta nezguduita, avand pecetea aceasta: “Domnul cunoaste pe cei ce sunt ai Lui “ si “Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege.” ( 2 Timotei 2, 19 ) Cine sunt cei cunoscuti de Dumnezeu ? Cei ce se departeaza de faradelege, cei care-L iubesc pe Dumnezeu atat de mult incat nu vor si nu pot sa calce Legea Sa, cei care au o adevarata comunine cu El , cei ale caror fapte sunt insotite de parfumul iubirii divine, singurul care confera valoare cuvintelor, gesturilor, faptelor si planurilor noastre. Ma rog ca in ziua aceea plina de slava, niciunul dintre cititorii acestor randuri sa nu auda teribilele cuvinte: “Nu va cunosc !”, ci “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeirea lumii.” ( Matei 25, 34 )

Lori Balogh

„Nu va cunosc” – Cea mai teribila sentinta

///////////////////////////////////////////

„Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie”, meditaţii de fratele Niculiţă MOLDOVEANU

Matei 7:23- DEPARTATI-VA DE LA MINE, NICIODATA NU V-AM CUNOSCUT, VOI TOTI CARE LUCRATI FĂRĂDELEGE

Nicolae Moldoveanu

Ieri m-am rugat Domnului să mă umple cu mai multă dragoste. Am tot recitit în minte I Corinteni 13. M-am blocat la: „nu se bucură de nelegiuire(fărădelege)…” O dragoste care nu se bucură întotdeauna, o dragoste care se întristează? Se poate oare? Desigur, dragostea plânge. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa….” Azi am ascultat pe un frate vorbind şi a citat această meditaţie.Matei 7,23

„Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-om cunoscut depărtaţi vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege„.

Cît de perfect ar fi omul, cît de adâncit ar fi în cunoaştere şi cât de înţelept ar fî, tot în parte cunoaşte; şi de aceea poate fi înşelat. Numai Domnul cunoaşte desăvârşit şi El nu poate fi înşelat de nimeni. Şi le va spune curat, în ziua judecăţii celor care au spus numai cu gura: „Doamne, Doamne” dar inima le-a fost departe de realitatea vieţii de credinţă şi sfinţenie: „Niciodată nu v-am cunoscut”

Nu v-am cunoscut ca făpturi născute din nou, ci ca fiinţe vechi, născute în păcat.

Nu v-am cunoscut ca slujitori ai Mei. Deşi aţi venit în Numele Meu, voi v-aţi slujit vouă, eului vostru care umbla după mărire. Aşa v-am cunoscut.

Nu v-am cunoscut ca oameni smeriţi, ci ca oameni mândri.

Nu v-am cunoscut ca oameni sfinţi şi evlavioşi ci ca oameni care aţi iubit păcatul şi făţărnicia.

Nu v-am cunoscut ca trăitori ai vieţii Mele, ci ca unii care v-aţi însuşit cu mintea învăţăturile Mele şi aţi căutat să profitaţi de pe urma lor.

Aţi făcut din Evanghelia Mea o meserie şi un mijloc de exploatare a oamenilor neştiutori.

Nu v-am cunoscut ca purtători ai crucii, ci ca unii care aţi fugit de ea tot timpul, chiar dacă cu gura o predicaţi şi o cântaţi.

Nu v-am cunoscut ca oi ale mele, ci ca nişte lupi răpitori, îmbrăcaţi doar în piele de oaie.

Aşa v-am cunoscut şi nu M-am înşelat în cunoaşterea Mea. Voi aţi crezut că Eu nu cunosc, dar v-aţi înşelat amarnic. Aţi lucrat tot timpul fărădelege. Eu v-am dat Legea Mea şi calea Mea care sigur vă ducea la o viaţă fericită şi duhovnicească. Voi aţi căutat o cale a voastră şi tot timpul aţi fost nefericiţi în inima voastră, tot timpul aţi fost fără pace şi bucurie în Duhul Sfânt, tot timpul aţi căutat să păreţi că aveţi ceva din harul Meu, dar în realitate n-aţi avut nimic. V-aţi înşelat voi şi aţi înşelat şi pe alţii.

Eu niciodată nu M-am uitat la vorbele voastre, ci M-am uitat totdeauna la inima voastră. O, şi inima voastră era plină cu altceva, nu cu voia Mea, nu cu Duhul Meu Cel Sfînt. Inima voastră era legată numai de pămînt, neavînd nimic ceresc în ea.

Cuvîntul Meu l-aţi aruncat totdeauna înapoia voastră şi aţi trăit de capul vostru.

Voi care ari trăit departe de realitatea vieţii cu Mine, departe rămîneţi şi de aici încolo, pentru că Eu nu am altă voie, altă viaţă şi altă lege decît aceea pe care v-am dat-o şi căreia n-aţi vrut să vă supuneţi. Nici de aici înainte nu vă veţi putea supune ei. Trăiţi în locul pe care vi l-aţi ales.

„Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”.

Ce mirare mare va fi cînd se va vedea că ceea ce noi numim creştinism a fost o mare autoamăgire! Şi ce persoane ilustre au fost aceştia la vremea lor!

Pentru ca să scăpăm de o asemenea osândă, să ne judecăm clipă de clipă pe noi şi să ne lăsăm lucraţi de harul lui Dumnezeu.Nicolae Moldoveanu

https://vesteabuna.wordpress.com/tag/niciodata-nu-v-am-cunoscut/

////////////////////////////////////////////

Lumea are nevoie de Dumnezeu. André Frossard

André Frossard , născut la 14 ianuarie 1915 în Colombier-Châtelot (Doubs) și murit la 2 februarie 1995 la Versailles, este un jurnalist, eseist și academician francez.

André Frossard a fost ales membru al Academiei Franceze la 18 iunie 1987 în scaunul lui René de Castries în aceeași zi cu Georges Duby și primit sub cupolă la 10 martie 1988 de părintele Ambroise-Marie Carré. Până la moarte, a scris rubrica „Cavalier Seul” în Le Figaro. Wikipedia

https://lilianeheldkhawam.com/2023/12/08/le-monde-a-besoin-de-dieu-andre-frossard/

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

(Cand unii il inlocuiesc pe dumnezeu Atotputernic cu un carton limitat,pictat,iconat…) Despre dr. Mengele, „Îngerul morţii”: „Voia să vadă dacă poate crea. Să se joace de-a Dumnezeu”

Micuţi, firavi, frumoşi, cu viaţa înainte şi cu zâmbetul inocenţei pe chip. Aşa erau prichindeii cărora „Îngerul morţii” le-a injectat virusul sfârşitului. Dr. Josef Mengele a venit cu idei inedite în lagărele naziste ale lui Adolf Hitler, încercând fel de fel de experimente, printre altele introducându-le în cap benzină ori formol sau făcându-le operaţie pe viu, fără să le amelioreze durerea prin anestezie. Mai mult decât atât, răutatea lui mergea până la a-i pune pe oameni în cazane fierbinţi, ca să vadă până la ce temperatură poate rezista corpul uman, înainte să moară. Câţiva au supravieţuit experimentelor sale odioase, dar mulţi nu au mai apucat să vadă răsăritul soarelui după ce au „intrat” pe mâinile doctorului.

În general, când spunem „doctor” ne gândim la un lecuitor. La un om de o bunătate consistentă şi cu un suflet aparte, care nu vrea decât ca oamenii pe care îi tratează să fie sănătoşi şi cu poftă de viaţă. Dar dr. Mengele este o excepţie. A transformat, în timpul celui de-al Treila Reich, vieţile în moarte. Le-a furat dreptul la viaţă şi la bucurii mărunte multor micuţi. „Mengele era stăpân pe vieţile noastre şi vinovat de moartea părinţilor noştri”, „Când venea să ne ia, Mengele totodeauna spunea: <<Fetiţele frumoase!>>”, „Îmi era cumplit de frică când îmi scoteau dinţii pe viu, fără anestezie. Îmi era frică de injecţiile pe care mi le făceau în cap, în creier, şi, când îmi puneau substanţe în ochi, nu mai vedeam nimic câteva zile”, „Femeile erau supuse unor experimente ginecologice”, „Începeam să urlăm. Mama mereu i-a spus lui Mengele: <<Ia-mă pe mine, mai bine. Lasă-le pe ele”, „Mi-au tăiat o bucată de scalp şi i-au cusut-o altcuiva, ca să vadă dacă prinde <<transplantul>>”, „Voia să vadă dacă poate crea. Voia să se joace de-a Dumnezeu”, sunt doar câteva dintre mărturiile celor care au trecut prin mâna dr. Mengele şi care, prin minune, au scăpat. Acestea au fost surprinse în cadrul unui reportaj „În premieră”, prezentat de Antena3.

Paginile vieţii dr. Josef Mengele au început să fie scrise pe 16 martie 1911, în Bavaria. În timpul regimului nazist instaurat de Hitler, a ocupat funcţia de căpitan SS. Odată cu acest post, a dat startul groaznicelor selecţii ale evreilor deportaţi din Europa, la Auschwitz – Birkenau, punând accent pe cuplurile de gemeni pe care îi întâlnea. Cu toate acestea, o privire a medicului german însemna moarte, într-o proporţie de aproape 100%. În lagăr, a fost trimis în anul 1943, ca să înlocuiască un doctor ce era bolnav, dar şi-a câştigat iute denumirea de „înger al morţii”, în 21 de luni petrecute la Auschwitz. Pentru că era interesat îndeosebi de perechile de gemeni, din 1943 ele erau puse în bărăci speciale, pentru ca Mengele să îşi aprofundeze studiile asupra eredităţii. Printre tacticile la care apela, se numărau injectarea unor substanţe chimice direct în ochii micuţilor, pentru a le schimba culoarea, amputările de membre şi operaţiile brutale, fără anestezie, precum şi încercarea de transformare a gemenilor în siamezi, prin sutarea venelor. „Viaţa era foarte liniştită în gospodăria noastră românească. Mama îngrijea de casă, iar tata era fermier. Aveam foarte mult pământ, iar el lucra la câmp în fiecare zi. Era o viaţă simplă. Mama voia ca noi, copiii, să învăţăm să cultivăm plante şi legume, aşa că ne-a dat fiecăreia o bucăţică de pământ, ca să o lucrăm”, povesteşte în reportajul Antenei3 pereche de gemene. După selecţie, micuţilor le era tatuat pe mână un număr. „Încălzeau un ac la flacăra unei lămpi, iar când era încins îl băgau în cerneală. Cu el mi-au scris numărul pe braţ, punct cu punct. Loveam, ţipam şi l-am muşcat pe unul dintre ofiţerii care îmi ţineau mâna. A/ 7063 a fost numărul meu”, povesteşte aici şi Eva Mozes Kor, fostă deţinută în Auschwitz. Aceasta mai spune că zilele de luni, miercuri şi vineri erau pentru măsurarea membrelor. „Se uitau pe tabele, apoi, şi stăteam în laborator şi opt ore pe zi. Ne luau sânge până leşinam. Voiau să afle cât sânge poate pierde un om fără să moară. În alte zile, ne legau mâinile ca să oprească sângele şi luau sânge din braţul stâng. În acelaşi timp, făceau cel puţin cinci injecţii în braţul drept, care conţineau microbi, boli şi medicamente”, adaugă supravieţuitoarea.

Dar nu numai copiii au fost cobai. Ci şi femeile. La prima vedere, ele erau scutite de la o zi de muncă grea, dar, de fapt, treceau prin chinuri groaznice. Mengele le supunea la proceduri terifiante de sterilizare şi la şocuri electrice. De asemenea, un interes deosebit a stârnit pentru Mengele şi familia Ovitz, o familie de pitici, artişti de circ români, pentru că îi considera anormali.

După ce războiul s-a terminat, Mengele a plecat din Auschwitz în Gross-Rosen, fiind capturat, ulterior, şi deţinut la Nürnberg. Eliberat de aliaţi, pentru că nu îi cunoşteau istoria, s-a ascuns într-o fermă în Bavaria, plecând, în 1949, în Argentina. În 1950, a zburat la Altos, Paraguay, apoi s-a mutat în Embu, unde a stat până la moarte, în 1949, din cauza unui atac de cord când înota. Acesta a fost înmormântat sub alt nume, Wolfgang Gerhard. Din cauză că a trăit 35 de ani prin identităţi false, abia în 1992 medicii legişti au reuşit să îi descopere adevărata personalitate, prin intermediul testelor ADN. În 2004, au fost descoperite 85 de scrisori şi jurnale ale sale. „Văd acum cât de multă dreptate am avut cu planurile mele, tot timpul acesta, şi înţeleg cum a urma sfaturile altora duce doar la prostii ireparabile. Dar refuz să dau vina pe alţii: eu sunt singurul responsabil de deciziile pe care le-am luat”, scria Mengele.

https://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/despre-dr-mengele-ingerul-mortii-voia-sa-vada-daca-poate-crea-sa-se-joace-de-a-dumnezeu-104087.html

Secrete din viaţa teribilului medic nazist, dr. Mengele, supranumit şi „îngerul morţii”

Cine n-a auzit de teribilul dr. Mengele? Dar, cine a fost acest monstru detestat? Josef Mengele s-a născut în 1911 într-o familie de industriași în Bavaria. Firma familiei se ocupa cu producerea de mașini agricole. La 20 de ani, Mengele a intrat în Stahlhelm, o organizație militantă de extremă dreaptă, înființată de foști soldați, nemulțumiți de rezultatul primului război mondial.

Ideologia nazistă a lui Mengele s-a dezvoltat încă din timpul studiilor universitare, pe care le-a urmat la Munchen, Bonn, Frankfurt și Viena. În Munchen a fost atras de teoriile rasiale ale lui Alfred Rosenberg, filozoful nazismului. La Frankfurt-pe-Main și-a primit diploma medicală, prezentând o disertație cu o tendință clar rasială despre „Morfologia maxilarului inferior la patru grupuri rasiale”.

Mengele a fost un nazist rasist meticulos, care i-a urât pe evrei, dar i-a urât și mai mult pe țigani. Ca membru al Institutului pentru Biologie Ereditară și Igienă Rasială, Mengele s-a alăturat voluntar și a început să lucreze ca medic militar în timpul invaziei Uniunii Sovietice. A fost decorat de 4 ori, dar după ce a fost rănit, a fost declarat inapt pentru serviciul militar – și astfel a căpătat postul la Auschwitz.

„Îngerul morţii” la Auschwitz

În anul 1943 a plecat la Auschwitz, unde a activat sub conducerea medicului-șef Eduard Wirths și unde și-a desfășurat cercetările medicale de acum notorii. Îl interesau gemenii și a decis să verifice teoriile determinismului genetic, care implica examinarea gemenilor atât vii, cât și morți.

Un alt subiect de cercetare a fost nanismul. Una dintre misiunile lui Mengele la Auschwitz a fost supervizarea selectării deținuților sosiți în gară. Și alți medici din lagăr erau implicați în triere, dar dintre toți, Mengele părea să se bucure cu adevărat de activitatea respectivă, desfătându-l etalarea fățișă a puterii. Adesea apărea la rampele de sosire chiar și când nu era de serviciu și-și folosea cravașa de călărie cu care indica deciziile sale de viață sau moarte. De multe ori folosea aceeași cravașă pentru a-i bate pe deținuți și un revolver pentru a-i împușca pe prizonierii care se mișcau greoi sau erau necooperanți.

Potrivit medicilor alături de care a lucrat la Auschwitz, Mengele se mândrea cu rolul său și era întru totul de acord cu regimul brutal din lagăr. În câteva rânduri a omorât cu mâna lui deținuți, fie cu pistolul, fie cu injecții fatale de fenol. Tehnic vorbind, era medic, în sensul că deținea calificarea respectivă, totuși comportamentul lui contrazicea în mod grotesc jurământul lui Hipocrate. În loc să salveze vieți, el ucidea. În loc să ușureze durerile, le provoca. Standardele lui morale sunt demonstrate de ceea ce a făcut când a sosit la Auschwitz și a găsit 600 de femei bolnave în infirmerie; a ordonat imediat trimiterea lor în camerele de gazare. Au urmat după aceea experimentele.

Gemenii, subiecții cei mai de seamă ai lui Mengele, erau ținuți într-un bloc special, unde îi putea examina oricând. îi proteja de muncile fizice grele și se asigura să fie hrăniți corespunzător, dar continua să-i trateze ca pe simple animale de laborator și, tot ca pe niște animale de laborator, îi omora și-i diseca după bunul lui plac.

Interesat de legătura dintre culoarea ochilor și tipul rasial, Mengele a început experimente care implicau injectarea de substanțe chimice în ochii subiecților săi. Experimentele provocau dureri și infecții, și cel puțin un copil a murit, iar altul a orbit.

Poreclit „îngerul Morții” de către deținuții de la Auschwitz, Mengele a lucrat în lagărul de concentrare până la oprirea experimentelor, cu puțin înainte de sfârșitul războiului.

Fuga în America de Sud

Mengele a scăpat cumva atenției timp de 10 ani după terminarea celui de-al doilea război mondial. Apoi, la mijlocul anilor 1950, un scriitor a atras atenția asupra activităților sale din lagărul de concentrare. A început să se ceară judecarea lui pentru crime de război.

La momentul respectiv, Mengele plecase deja în secret cu familia în America de Sud, iar din 1973, a trăit ca fugar în Paraguay. Vânătorii de naziști conduși de Simon Wiesenthal erau pe urmele sale, strângând tot mai mult plasa în jurul lui. Wiesenthal a crezut că-i dăduse de urmă într-o comunitate menonită izolată, de la granița dintre Paraguay și Bolivia, dar fiind cetățean paraguayan și refugiat înregistrat, părea să aibă imunitate în caz de extrădare.

În 1979, prietenii lui naziști din Paraguay au răspândit zvonul că murise. Au publicat până și o fotografie post-mortem a unui cadavru întins pe o masă, cu o cicatrice pe brațul drept, de unde îi fusese înlăturat tatuajul SS. Wiesenthal nu s-a lăsat însă păcălit atât de ușor și a aflat că persoana decedată era căpitanul SS Roschmann, un alt criminal de război care trimisese 80.000 de evrei într-un lagăr de concentrare din Riga.

În cele din urmă, a fost exhumat un schelet despre care medicii legiști au declarat că era al lui Mengele (ADN-ul se potrivea); se pare că acesta ar fi murit în anul 1979 în urma unui accident cerebral pe care l-a suferit în timp ce înota. Unii susţin că anul morţii sale ar fi fost 1985. Aşadar, niciodată n-a fost judecat pentru crimele de război făcute…

https://www.lovendal.ro/wp52/secrete-din-viata-teribilului-medic-nazist-dr-mengele-supranumit-si-ingerul-mortii/

///////////////////////////////////////

(Cine faptuieste- seamana impotriva lui Dumnezeu,culege dejectiile unui…”zeu”) IMPORTANT: Introducere în Crispr, metoda care ar putea modifica genomul uman. Transumanismul…

(( Blogul lui Liliane Held-Khawam:

„După ce a folosit și a abuzat de un fals liberalism, reorganizarea societății pare să promită să revină modelul sovietic, de data aceasta în beneficiul persoanelor private. » Lovitură de stat planetară ))

Cuvânt înainte:

Nu vă spun nimic mai mult deocamdată, dar vă rog să începeți, așa cum fac și eu, să vă familiarizați cu CRISPR/Cas 9. Un subiect dificil, dar care chiar în acest moment privește viitorul umanității noastre. Nimic mai putin.

V-am pus la dispoziție 2 videoclipuri (posibil subtitrare în franceză) care sunt foarte bine realizate. Aceste doamne ne prezintă metoda menționată mai sus, precum și problemele.

Veți găsi, de asemenea, o publicație elvețiană care este, de asemenea, extrem de bine scrisă.

Apoi vine munca practică a chestiei cu crearea de gemeni chinezi OMG, vă rog.

V-am adăugat interesul redactorului unei reviste medicale, dr. Bauchner, de a publica experiența a ceea ce unii au numit Dr. Mengele, cu referire la cunoscutul personaj sinistru din istoria negrilor din Europa. Această lungă publicație se încheie cu un articol scris de acest medic pediatru.

Etica este încă ceea ce îi împiedică pe unii oameni să cadă în urâciune. Luni, 27 iulie 2020, un proiect, scris în 2019 de doamna Agnès Buzyn, care are ca scop modificarea legii bioeticii va fi prezentat parlamentului francez pentru a doua lectură.

Vom reveni la asta.

LHK

Nu trebuie ratat dacă ești francez

https://www.lefigaro.fr/flash-actu/le-projet-de-loi-bioethique-de-inverse-al-assemblee-le-27-july-20200708

https://www.lefigaro.fr/actualite-france/bioethique-le-debat-confisque-20200717

Legea bioeticii Buzyn

al 2-lea videoclip

Editarea genomului de către CRISPR/Cas. general Elveția.

CRISPR/Cas: în spatele acestui nume ciudat se ascunde noua metodă de manipulare a genomului, o descoperire majoră în istoria științelor vieții care subliniază importanța cercetării fundamentale. CRISPR/Cas face posibilă modificarea genomului într-un mod țintit, simplu și rapid. Acest lucru face să fie relativ accesibilă neutralizarea genelor și secvențelor de ADN sau înlocuirea acestora pentru a adăuga noi caracteristici. Deoarece secvențele CRISPR sunt prezente în aproape toate organismele vii, metoda CRISPR/Cas are multe aplicații.

Lupta pentru supraviețuire

La fel ca oamenii, bacteriile și plantele pot prinde viruși. La noi, sistemul imunitar este responsabil pentru combaterea infecțiilor. Bacteriile au un mecanism similar de a se apăra împotriva virușilor: dezvoltă părți din secvențele ADN ale virusurilor în propriul lor genom . Aceasta este ceea ce numim CRISPR, repetări palindromice scurte interspațiate în grup, care pot fi traduse ca „repetări palindromice scurte grupate și interspațiate în mod regulat”. Secvențele CRISPR servesc ca semnal de recunoaștere permițând bacteriilor să împiedice atacurile repetate ale virușilor. Dacă același virus încearcă să infecteze din nou bacteria, se formează un complex CRISPR/Cas – compus din molecule de ARN (copii reduse ale genelor) și proteine Cas – care distruge intrusul. În această situație, proteinele Cas acționează ca niște foarfece moleculare.

O mare descoperire

În prezent profesor la Institutul de Biochimie de la Universitatea din Zurich, Martin Jinek a fost anterior cercetător postdoctoral în laboratorul lui Jennifer Doudna care, în colaborare cu Emmanuelle Charpentier, a descoperit în 2012 utilitatea complexului CRISPR/Cas pentru tehnologia genetică . Când cercetătorii și-au dat seama că proteina Cas9 taie în mod specific ADN-ul și că acest proces poate fi influențat din exterior, au înțeles că au făcut o descoperire care va revoluționa acest domeniu. Știam deja cum să modificăm genomul de mai bine de douăzeci de ani, dar metodele cunoscute până atunci (cum ar fi nucleazele degete de zinc și TALEN) erau lungi și costisitoare. Metoda CRISPR/Cas face acum posibilă neutralizarea unei gene la șoareci, de exemplu, în doar câteva săptămâni, în timp ce ar fi durat câteva luni cu sistemele anterioare.

Aplicarea metodei CRISPR

Pentru a modifica o genă într-o manieră țintită cu metoda CRISPR/Cas9, este necesar să se compună folosind un computer, apoi să sintetizeze, o secțiune de ARN cuprinzând cel puțin 18 baze și corespunzătoare (în mod complementar) catenei de ADN care vrem să tăiem. Împreună, acest ARN ghid și proteina Cas9 acționează ca foarfece moleculare și taie genomul în locația dorită. Acest lucru determină o întrerupere a lanțului dublu și deteriorează ADN-ul, care trebuie apoi reparat. Deoarece celulele umane au două mecanisme de reparare, putem alege să folosim unul (recombinare omoloagă) sau celălalt (neomolog) în funcție de modificarea dorită în ADN. În acest fel, este posibilă neutralizarea genelor sau adăugarea de noi secvențe la genom. De asemenea, face posibilă corectarea problemelor sau mutațiilor din genom, pur și simplu prin înlocuirea secvenței defecte.

Înțelegerea și vindecarea bolilor

Această nouă tehnică se bucură de un succes incredibil și găsește numeroase aplicații în cercetarea fundamentală, precum și în biotehnologii, în special în producția de biocombustibili, biomateriale sau medicamente dezvoltate cu ajutorul microorganismelor modificate genetic. În domeniul cercetării medicale, metoda CRISPR/Cas poate ajuta la înțelegerea mai bună a funcționării patologiilor moderne precum diabetul, bolile cardiovasculare sau chiar boala Alzheimer, care sunt atribuite numeroaselor modificări ale genomului nostru . În timp ce cu metodele anterioare a fost posibilă doar neutralizarea sau modificarea uneia sau a câtorva gene la un moment dat, cercetătorii sunt acum capabili, pentru prima dată, să genereze toate aceste modificări în același timp și într-o manieră țintită în culturi celulare sau în un model animal, pentru a găsi apoi aplicații terapeutice. Pentru a face acest lucru, trebuie să înțelegem mai întâi care mutații joacă un rol în dezvoltarea unei boli genetice .

CRISPR/Cas prezintă și un anumit interes pentru industrie: mai multe start-up-uri specializate în aplicații de terapie genetică sau în îmbunătățirea tratamentelor împotriva cancerului au văzut deja lumina zilei.

Organismele editate de CRISPR nu sunt OMG-uri, nu-i așa?

CRISPR și-a făcut și intrarea în știința plantelor. În China, un grup de cercetători a folosit deja CRISPR/Cas pentru a produce grâu rezistent la mucegai. Acest tip de aplicare era anterior imposibil, deoarece genomul grâului este foarte complex. Într-adevăr, spre deosebire de ADN-ul uman, care are cromozomi diploizi , grâul are cromozomi hexaploizi. Aceasta înseamnă că aceeași genă este prezentă în șase copii și, prin urmare, trebuie neutralizată de șase ori. Sunt în curs de desfășurare studii ulterioare care vizează stabilirea rezistenței naturale în alimentele de bază precum orezul sau manioc.

Interesant este că plantele modificate prin metoda CRISPR/Cas nu sunt diferite de cele produse în mod natural sau prin mutageneză, prin aceea că genele adăugate sau mutațiile corectate pot apărea și în mod natural. A posteriori, nu există nimic care să demonstreze cum a fost produsă planta, deoarece rezultatul nu diferă de metodele obișnuite de cultivare. Prin urmare, Comisia Europeană va stabili în ce cazuri plantele astfel modificate ar trebui considerate organisme modificate genetic.

Terapia viitorului

Cu toate acestea, metoda CRISPR/Cas nu este perfectă. Acest sistem poate tăia uneori secțiuni de ADN care nu ar fi trebuit atinse. Acestea sunt ceea ce numim efecte „în afara țintei”. Multe laboratoare lucrează în prezent la aceste probleme, cu scopul de a specifica această metodă. O îmbunătățire clară a fost deja obținută cu varianta sintetică a proteinei Cas9. Pe lângă reducerea efectelor în afara țintă, este vorba și de creșterea eficacității acestei abordări, cel puțin în aplicațiile de terapie genetică. Acest lucru se datorează faptului că CRISPR/Cas nu taie toate celulele la fel de bine și, uneori, doar o parte a celulei poartă modificarea dorită. Cu toate acestea, acest lucru nu are impact în tratamentele ex vivo, deoarece acestea constau în prelevarea de celule de la un pacient, supunerea acestora la sistemul CRISPR/Cas într-un vas de cultură, apoi separarea celulelor modificate de celelalte. Celulele astfel selectate sunt apoi dezvoltate, apoi reinjectate în corpul pacientului. Vorbim aici despre transplantul autolog. În viitor, acest tip de terapie ar putea fi posibil pentru patologiile legate de sânge, cum ar fi hemofilia. Un prim studiu clinic de fază I este deja planificat în acest domeniu pentru următorii doi ani.

CRISPR va revoluționa viitorul medicinei. Tulburarea are loc deja în cercetarea fundamentală: de la publicarea lui Jinek et al. în 2012, numărul scrierilor științifice și al brevetelor în acest domeniu a crescut vertiginos. Așteptăm cu entuziasm evoluțiile viitoare.

https://gensuisse.ch/fr/modification-du-genome-par-crisprcas#

Bebelușii chinezi OMG : în genomul lor au apărut mutații neașteptate. Futura-Science/ File

Pentru a le oferi imunitate naturală împotriva virusului SIDA, geneticianul chinez, He Jiankui, a efectuat manipulări asupra embrionilor cu scopul de a provoca o mutație în genomul acestora. Comunitatea științifică nu știe ce s-a întâmplat cu micuții gemeni născuți de atunci. Dar, conform informațiilor obținute de un jurnalist, mutațiile au avut loc în altă parte a genomului lor și vor duce la consecințe imprevizibile.

Anunțul a șocat lumea în noiembrie 2018: omul de știință He Jiankui a dezvăluit la Hong Kong că a modificat embrioni , ca parte a fertilizării in vitro pentru un cuplu, pentru a încerca să creeze o mutație în genomul acestora . Această procedură le-ar oferi imunitate naturală împotriva virusului SIDA , HIV , în timpul vieții – procedură care nu avea justificare medicală, deoarece există tehnici pentru a preveni contaminarea lor de către tatăl seropozitiv . Născuți anul trecut, doi gemeni, pe nume Lulu și Nana (pseudonim), s-au născut din embrioni modificați genetic cu foarfecele moleculare „ Crispr ”.

Experimentul lui He Jiankui a fost condamnat ferm de comunitatea științifică internațională și de autoritățile țării sale, iar afacerea a reînviat apelurile pentru interzicerea „bebelor Crispr”. Anonimatul bebelușilor și al părinților lor a fost păstrat, de atunci nu știm complet ce s-a întâmplat cu ei. Dar, potrivit unui jurnalist american care a obținut o versiune nepublicată a studiului care detaliază experimentul, probabil că au mutații neprevăzute în genomul lor ca urmare a acestei manipulări.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9a/He_Jiankui_%28cropped%29.jpg/390px-He_Jiankui_%28cropped%29.jpg

Omul de știință chinez He Jiankui după ce a anunțat că a modificat genomul embrionilor umani, în cadrul celui de-al 2-lea Summit Internațional pentru Editarea Genomului Uman din 28 noiembrie 2018 la Hong Kong. (Wikipedia)

Cripsr, tehnică revoluționară dar…………………………………………………………………………………….Cont.aici

https://lilianeheldkhawam.com/2020/07/24/important-introduction-a-crispr-la-methode-qui-pourrait-modifier-le-genome-humain-transhumanisme/comment-page-1/

//////////////////////////////////////

„Această nouă armată a lui Satana”: Misiunea iezuită și formarea opiniei publice în Anglia elisabetană

Alexandra Walsham

Publicat în 1643, acest portret viu sub forma unui personaj plin de spirit Theophrastan a încapsulat un grup de presupuneri și neliniști de lungă durată cu privire la renumitul ordin religios fondat de fostul soldat spaniol Ignatius Loyola și comandat oficial în 1540 ca Societatea lui Isus. A dat o expresie grafică unui stereotip serios de deviantă diabolică și ticăloșie machiavelica, care se cristalizase în imaginația protestantă engleză de-a lungul secolului precedent. Așa cum este elaborat într-o vastă serie de predici, tracturi, piese de teatru, pamflete și tipărituri polemice, iezuitul a fost o marionetă a papalității Contrareformei și un instrument al regelui Spaniei, un desimulator viclean care visează în mod constant scheme trădătoare pentru a submina statele și a asasina. prinți și monarhi unși divin. „Fătal și de rău augur pentru toate bogățiile comune bine guvernate”, el a fost, de asemenea, un slujitor loial al lui Lucifer, un instrument principal în lupta lui veșnică „pentru a-și susține zguduitoarea împărăție anticreștină” și pentru a extinde „stăpânirea sa infernală” a Iadului. 1 Înzestrat cu puteri aproape supraomenești de a seduce pe cei neprudenți, el a fost „Icrele bătrânului șarpe”, sub a cărui „Piele aurita și moale, se află o înțepătură otrăvitoare”. 2 Sinonim cu ipocrizia și echivocul de la începutul secolului al XVII-lea, activitățile secrete și subterane ale acestor „lăcuste romanești” și „omizi dăunătoare” au devenit un punct pentru o reînnoită ostilitate ori de câte ori evenimentele puneau serios în pericol stabilitatea religioasă și politică a Angliei Stuart.

Peter Lake

Aceste cuvinte cheie au fost adăugate de mașină și nu de autori. Acest proces este experimental și cuvintele cheie pot fi actualizate pe măsură ce algoritmul de învățare se îmbunătățește.

Un iezuit reprobat este copilul păcatului, căruia fiind născut pentru slujirea Divellului, nu-i pasă ce răutate face în lume; el este mereu într-un labirint, căci cursurile lui sunt mereu în neregulă și, în timp ce voința lui reprezintă înțelepciunea lui, cel mai bun care cade din el este un prost; el trădează încrederea celor simpli și suge sângele celor nevinovați; Suflarea lui este fumul blasfemiei, iar limba lui este un foc al iadului; dorințele lui sunt distrugerea celor virtuoși, iar desfătările lui sunt capcanele osândirii: el se scaldă în sângele morții și supă bulionul nelegiuirii: comploturile, conspirațiile și tot felul de răutăți sunt scopul principal al lui. studiază: el înspăimântă pe cei evlavioși și tulbură inimile celor religioși; el strică inteligența celor înțelepți și este plin de ură pentru sufletele celor milostivi. În concluzie, el este o creatură inumană, un tovarăș înfricoșător, un monstru și un Divell întrupat; deci să fie împachetat din această Anglia noastră, spre propriul său centru propriu, curva Romei.

Nicholas Breton ( Personajele selectate de Anglia (1643), 12)

Note

Vezi JC Aveling, „Iezuitul în literatură”, în Iezuiții (1981), cap. 1

Google Academic

Sydney Anglo, „More Machiavelian than Machiavel: A Study of the Context of Donne’s Conclave ”, în AJ Smith (ed.), John Donne: Essays in Celebration (1972), 349–84

Google Academic

Geoffrey Cubitt, Mitul iezuit: teoria și politica conspirației în Franța secolului al XIX-lea (Oxford, 1993)

CrossRef

Google Academic

Peter Burke, „The Black Legend of the Jesuits: An Essay in the History of Social Stereotypes”, în Simon Ditchfield (ed.), Christianity and Community in the West: Essays for John Bossy (Aldershot, 2001), 165–82

Google Academic

Eric Nelson, „The Jesuit Legend: Superstition and Myth-Making”, în Helen Parish și William G. Naphy (eds), Religion and Superstition in Reformation Europe (Manchester, 2002), 94–115

Google Academic

Arthur F. Marotti, Religious Ideology and Cultural Fantasy: Catholic and Anti-Catolic Discourse in Early Modern England (Notre Dame, 2005), 42–53

Google Academic

Jonathan Wright, Iezuiții: misiuni, mituri și istorii (2005), cap. 5………………………………………………………………………………….cont. aici

https://link-springer-com.translate.goog/chapter/10.1057/9780230274679_3?error=cookies_not_supported&code=930fc96f-0924-4d91-ab30-70250c864e39&_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

/////////////////////////////////////////////

ChatGPT și inteligența artificială: Ce trebuie să știți, dr. JIM DENISON

„Acest lucru va schimba totul despre modul în care facem totul . Cred că reprezintă cea mai mare invenție a omenirii de până acum. Este diferit din punct de vedere calitativ – și va fi transformațional” (italicele sale). Așa i-a descris recent Craig Mundie, fost director de cercetare și strategie pentru Microsoft, GPT-4, editorialistului din New York Times, Thomas Friedman.

După ce a văzut o demonstrație a acestei tehnologii, Friedman și-a amintit scena tornadei din Vrăjitorul din Oz , când totul este „măturat de la Kansas banal, alb-negru, în Ținutul futurist strălucitor al Oz, unde totul este în culoare”. Apoi a observat: „Suntem pe cale să fim loviți de o astfel de tornadă.

Friedman a explicat: „Acesta este un moment prometeic în care am intrat – unul dintre acele momente din istorie în care sunt introduse anumite instrumente noi, moduri de gândire sau surse de energie care sunt atât de îndepărtate și avansează față de ceea ce a existat înainte, încât nu poți pur și simplu schimba un lucru, trebuie sa schimbi totul. Adică cum creezi, cum concurezi, cum colaborezi, cum lucrezi, cum înveți, cum guvernezi și, da, cum înșeli, comiți crime și lupți în războaie.”

El a enumerat „epocile prometeene cheie” din ultimele șase secole: invenția tiparului, revoluția științifică, revoluția agricolă combinată cu revoluția industrială, revoluția energiei nucleare și computerul personal și internetul. Apoi a declarat că inteligența artificială (AI) este un alt astfel de moment.

El scrie: „Potențialul de a folosi aceste instrumente pentru a rezolva probleme aparent imposibile – de la biologia umană la energia de fuziune până la schimbările climatice – este uimitor”. Dar el avertizează că AI este „utilizare dublă”, în sensul că poate fi un instrument sau o armă cu consecințe cataclismice pentru bine sau rău.

Ce este inteligența artificială?

Termenul de inteligență artificială a fost inventat la sfârșitul anilor 1950 de un grup de academicieni care și-au propus să construiască o mașină care ar putea face orice ar putea face creierul uman. Aceasta ar include abilități precum raționamentul, rezolvarea problemelor, învățarea de noi sarcini și comunicarea folosind limbajul natural.

Progresul a continuat încet până în 2012, când o idee numită rețea neuronală a schimbat întregul domeniu. Acesta este un sistem matematic care învață abilități prin găsirea de modele statistice în cantități enorme de date. De exemplu, un astfel de sistem, analizând mii de fotografii cu pisici, poate învăța să recunoască o pisică. Acesta este modul în care Siri și Alexa înțeleg ceea ce spui, identifică persoane și obiecte în Google Foto și traduc instantaneu zeci de limbi.

Următorul pas important a venit în jurul anului 2018 cu modele mari de limbă . Companii precum Google, Microsoft și OpenAI au început să construiască rețele neuronale instruite pe cantități mari de text, inclusiv cărți digitale, lucrări academice și articole Wikipedia. În mod surprinzător, aceste sisteme au învățat să scrie proză unică și cod de computer și să poarte conversații sofisticate. Acest pas este uneori numit „IA generativă”.

Ce sunt chatboții ca ChatGPT?

Drept urmare, ChatGPT și alți „chatbots” sunt „acum gata să ne schimbe viața de zi cu zi în moduri dramatice”.

„GPT” din „ChatGPT” înseamnă „Generative Pre-trained Transformer”, care este „un program care poate scrie în mod realist ca un om”. A fost dezvoltat de OpenAI, o firmă de inteligență artificială cu sediul în San Francisco, fondată de Elon Musk. Scopul său principal este „să genereze texte asemănătoare oamenilor pe baza intrărilor furnizate de utilizator”. Când utilizatorii introduc o propoziție sau o întrebare în model, GPT prelucrează interogarea și generează informații extragându-le din setul de date disponibil.

GPT-4, cea mai recentă versiune, a fost lansată în martie 2023. Le permite utilizatorilor să introducă în formulare text și imagine. A produs performanțe asemănătoare oamenilor la mai multe repere academice și profesionale și a promovat chiar examenul de barou și LSAT.

Informaticianul englez Stephen Wolfram explică că „ceea ce ChatGPT încearcă întotdeauna să facă în mod fundamental este să producă o „continuare rezonabilă” a textului pe care l-a primit până acum, unde prin „rezonabil” înțelegem „ce s-ar putea aștepta ca cineva să scrie după ce a văzut ce oameni. au scris pe miliarde de pagini web etc.’”

Articolul său explică ChatGPT în profunzime, dar poate fi rezumat după cum urmează:

ChatGPT completează propoziții și răspunde la întrebări, construind propoziții cuvânt cu cuvânt pe baza probabilităților statistice. În esență, se întreabă din nou și din nou: „Având în vedere textul de până acum, care ar trebui să fie următorul cuvânt?”

Ea dezvoltă aceste probabilități din baza sa extinsă de cunoștințe.

Utilizează „rețele neuronale” prin care procesează miliarde de calcule numerice pentru a generaliza de la exemple particulare la „motiv” la răspunsuri logice.

OpenAI a permis acum ChatGPT să acceseze internetul, să ruleze propriul cod pentru a rezolva probleme, să accepte și să lucreze la fișiere încărcate și să scrie propriile interfețe în aplicații terțe.

Ce poate face inteligența artificială?

Într-un blog recent, Bill Gates a anunțat că „era AI a început”. Ce înseamnă acest lucru în termeni practici?

Asistentul Google, Apple Siri, Be My Eyes și alții folosesc GPT pentru a-și îmbunătăți abilitățile lingvistice și pentru a oferi răspunsuri asemănătoare oamenilor, care sunt precise și relevante. Acestea ajută utilizatorii să gestioneze sarcini precum programarea întâlnirilor, planificarea zilei, amintirea sarcinilor și multe altele. Modelele de limbă GPT sunt folosite de Uber și de alții pentru a oferi răspunsuri mai rapide și pentru a ajuta la accesul la productivitate maximă în serviciul clienți.

Companiile majore folosesc, de asemenea, GPT pentru a dezvolta conținut pentru paginile lor web, canalele de socializare, bloguri, articole și multe altele. Ei pot genera conținut într-un ritm mai rapid și pot îmbunătăți calitatea generală și ideile unice pentru conținutul lor ca rezultat. Un astfel de conținut poate fi optimizat pentru SEO, ajutând la obținerea unui trafic maxim pe pagina web.

Gates prezice că inteligența artificială va permite lucrătorilor din domeniul sănătății să fie mai productivi cu documente, note și cereri de asigurare. Acesta va permite pacienților să facă triajul de bază, să obțină sfaturi pentru probleme medicale și să decidă dacă trebuie să caute tratament. Și va „accelera dramatic rata descoperirilor medicale”, deoarece va extrage cantitatea imensă de date disponibile. De asemenea, va permite partajarea datelor și a rezultatelor în întreaga lume.

Un exemplu: cardiologul James Min a produs „Cleerly”, un sistem de evaluare bazat pe inteligență artificială care scanează inima și s-a constatat că are o rată generală de precizie de 84%. Această tehnologie analizează arterele inimii pentru a prezice probabilitatea ca acumularea plăcii să poată duce la un viitor atac de cord. De asemenea, poate detecta semnele precoce ale bolilor de inimă. Medicii pot folosi apoi aceste informații pentru a crea un plan de tratament individualizat pentru pacienții lor. Scopul final al lui Min pentru Cleerly este o lume „fără atacuri de cord”.

Gates crede că software-ul bazat pe inteligență artificială va personaliza, de asemenea, învățarea, va ajuta profesorii și administratorii și va face educația disponibilă pentru mai mulți oameni ca niciodată.

Sam Altman, co-fondatorul OpenAI, a spus unui intervievator: „Ceea ce sunt cel mai încântat personal este să ne ajute să ne extindem considerabil cunoștințele științifice. Cred că o mare parte din progresul nostru vine din creșterea descoperirilor științifice pe o perioadă lungă de timp.”

El a adăugat: „Acest lucru va ridica umanitatea în moduri pe care încă nu le putem imagina pe deplin. Și copiii noștri, copiii copiilor noștri, vor fi mult mai bine decât cei mai buni dintre oricine din această perioadă. Și doar vom fi într-o lume radical îmbunătățită. Vom trăi vieți mai sănătoase, mai interesante și mai împlinite.”

Care sunt limitele și pericolele inteligenței artificiale?

GPT este instruit în utilizarea modelelor statistice ale limbajului. Ca rezultat, nu poate înțelege întotdeauna contextul unui utilizator și poate genera răspunsuri valide din punct de vedere tehnic fără un context mai larg în lumea reală.

De asemenea, conține doar o memorie limitată pe termen lung, așa că ar putea avea dificultăți să mențină consistența în texte sau în timpul chat-urilor. Până nu demult, nu a fost asociat cu internetul, așa că nu putea genera conținut pe ultimele evenimente sau subiecte de actualitate. De asemenea, îi lipsește emoția și empatia.

Cade Metz de la New York Times notează : „AI nu este atât de puternic pe cât ar părea. Dacă faci un pas înapoi, îți dai seama că aceste sisteme nu pot duplica bunul simț sau raționamentul nostru în totalitate. Amintiți-vă de hype-ul din jurul mașinilor care se conduce singur: au fost acele mașini impresionante? Da, remarcabil. Erau gata să înlocuiască șoferii umani? Nu prea mult.”

Cu toate acestea, Kevin Roose a răspuns: „Bănuiesc că instrumente precum ChatGPT sunt de fapt mai puternice decât par. Încă nu am descoperit tot ce pot face. Și, cu riscul de a deveni prea existențial, nu sunt sigur că aceste modele funcționează atât de diferit decât creierul nostru. Nu este o mulțime de raționament uman doar recunoaște tipare și prezice ce urmează? (italicele lui).

Gates este preocupat în special de „posibilitatea ca IA să scape de sub control ”. El întreabă: „Ar putea o mașină să decidă că oamenii reprezintă o amenințare, să concluzioneze că interesele sale sunt diferite de ale noastre sau pur și simplu să nu mai aibă grijă de noi?”

El adaugă că „IA-urile superinteligente sunt în viitorul nostru” și că „vor fi capabile să facă tot ce poate un creier uman, dar fără limite practice privind dimensiunea memoriei sale sau viteza cu care funcționează”. Cu toate acestea, aceste „IA puternice” vor „probabil să-și poată stabili propriile obiective”.

El întreabă: „Care vor fi aceste obiective? Ce se întâmplă dacă acestea sunt în conflict cu interesele umanității? Ar trebui să încercăm să împiedicăm dezvoltarea unei IA puternice?” El adaugă: „Aceste întrebări vor deveni mai presante cu timpul.”

Regretatul fizician Stephen Hawking a spus : „AI ar putea dezvolta o voință proprie, o voință care este în conflict cu a noastră și care ne-ar putea distruge”. Elon Musk a avertizat în mod similar: „Inteligenta artificială este un risc fundamental pentru civilizația umană”.

„Pentru o perioadă ca aceasta”

În Cine va conduce „zeii” care vor veni? The Looming Spiritual Crisis of Artificial Intelligence , Wallace B. Henley a emis un avertisment asupra culturii noastre postmoderne, post-creștine. Henley este un fost consilier de la Casa Albă și congres, care a fost jurnalist și pastor.

Când un prieten l-a avertizat despre pericolele AI, Henley scrie: „Am devenit brusc conștient de cât de vulnerabilă va fi umanitatea, deoarece mașinile par din ce în ce mai asemănătoare cu Dumnezeu într-o epocă în care oamenii resping credința în Dumnezeu ca Ființă Transcendentă față de care toți sunt responsabili. și dând artizanalelor lor, făcând o putere și o poziție aproape divină.”

El întreabă: „Cine sau ce va controla toate acestea? Cărei valori și viziuni asupra lumii vor fi programate să se supună mașinile? În ultimă analiză, își vor asculta stăpânii umani sau vor fi ființele umane să devină stăpâni?”

Vestea bună este că singurul Dumnezeu adevărat este încă pe tronul său. Nimic din toate acestea nu-l surprinde. El ne-a desemnat în această perioadă din istoria omenirii ca misionari ai culturii noastre, cu toate provocările și oportunitățile ei. El îi va conduce pe toți cei care vor fi conduși în timp ce folosim tehnologiile zilelor noastre pentru a-l sluji și a-și avansa împărăția.

Să ne rugăm pentru înțelepciunea de a folosi inteligența artificială așa cum Pavel a folosit drumurile romane – pentru a împărtăși lumii vestea bună a iubirii lui Dumnezeu. Și să spunem adevărul biblic cu privire la problemele morale pe care AI le ridică pe măsură ce ne slujim cultura pierdută cu sarea și lumina lui Isus.

„Cine știe dacă nu ați venit în împărăție pentru o perioadă ca aceasta?” ( Estera 4:14 ).

https://www-denisonforum-org.translate.goog/current-events/chatgpt-artificial-intelligence-openai/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

//////////////////////////////////////////

Tsunami-ul care vine- Este cea mai importantă lucrare a doctorului Jim Denison până în prezent: „The Coming Tsunami”

Jim Denison a urmărit evoluțiile culturale cu pasiune profesională și personală în ultimele patru decenii. Și după aproape patruzeci de ani de observare, studiu și cercetare…

El nu a fost niciodată atât de preocupat de traiectoria culturii noastre precum este astăzi.

El nu a fost niciodată atât de convins că creștinii evanghelici se confruntă cu o condamnare și o opoziție fără precedent ca și astăzi.

Și niciodată nu a fost atât de împovărat de viitorul națiunii noastre și de amenințarea judecății divine ca și acum.

După cum spune Dr. Denison, „Se simte ca și cum aș construi o arcă toată viața mea, iar acum începe să plouă”.

Acesta este motivul pentru care dr. Denison a scris ceea ce el crede că este cea mai importantă și esențială lucrare a sa de până acum: cartea sa, The Coming Tsunami . Și de aceea vrem să vă încurajăm să obțineți copia dvs. astăzi.

Dr. Denison a scris The Coming Tsunami pentru a-i echipa pe creștini ca tine să înțeleagă unde suntem, cum am ajuns aici și cum putem răspunde mântuitor.

La urma urmei, ca creștini, nu suntem niciodată fără speranță. Biblia descrie bărbați din seminția lui Isahar „care au priceput vremurile, ca să știe ce trebuie să facă Israel” ( 1 Cronici 12:32 ). Să ne alăturăm tribului lor, spre slava lui Dumnezeu.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și prin harul Său, să întoarcem curentul acestui tsunami înainte să ne depășească.

NOTĂ : Nu putem livra în afara Statelor Unite.

https://www-denisonforum-org.translate.goog/product/the-coming-tsunami/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

/////////////////////////////////////////

Ce crede Dumnezeu?: Oamenii transgender și Biblia Kindle Edition

de Cheryl B. Evans (Autor), Colby Martin (Prefață)

Format: ediție Kindle

Bucurați-vă de o experiență extraordinară de lectură când cumpărați ediția Kindle a acestei cărți. Aflați mai multe despre Great on Kindle , disponibile în anumite categorii.

Cartea premiată preferată a cititorilor.

Cel mai bine vândut autor al cărții I PROMISE TO TELL: Raising a transgender child te invită într-o explorare fascinantă pentru a descoperi adevărul în Ce gândește Dumnezeu? Oamenii transgender și Biblia. Prezentat cu ideea că copilul ei transgender „nu este al lui Dumnezeu”, Cheryl B. Evans și-a propus să vadă ce crede Dumnezeu cu adevărat despre persoanele transgender. Ce spune Biblia? De ce există o diferență atât de mare între creștini? De ce unii creștini insistă că nu există o persoană transgender, în timp ce alți creștini acceptă și afirmă persoanele transgender? Și cel mai important, ce crede Dumnezeu?

Această carte creștină LGBT îl duce pe cititor într-o călătorie educativă și extrem de revelatoare. Ce crede Dumnezeu? este o invitație de a examina scripturile și de a lua în considerare faptele sociale, culturale și științifice care influențează ceea ce credem și modul în care ne simțim intern despre persoanele transgender.

Cheryl B. Evans tratează acest subiect controversat cu grație și compasiune pentru oamenii de ambele părți ale acestei dezbateri.

Dacă te-ai chinuit să înțelegi cum cineva poate fi creștin și totuși să accepte și să afirmi persoanele transgender, atunci această carte este pentru tine. Dacă cunoști pe cineva care se luptă să accepte o persoană dragă care a ieșit ca trans, aceasta ar fi cartea perfectă de recomandat.

Ești gata să porți această conversație? Opiniile variază mult pe tema genului și a identității de gen, iar atunci când amestecați religia în conversație, devine și mai interesant. În această carte non-ficțiune, Evans discută aceste probleme sociale importante într-un mod calm și fără amenințări. Făcând din această carte de afirmare a transsexualilor o resursă excelentă atât pentru creștini, cât și pentru necreștini.

Ia-ți copia acum și hai să vorbim!

Istoria transgenderilor – nu există loc mai bun pentru a începe să cercetați istoria transgenderilor decât cu Ce crede Dumnezeu?

Recenzii editoriale

Revizuire

„Cheryl Evans a făcut o treabă remarcabilă scriind Ce gândește Dumnezeu? Oamenii transgenderi și Biblia. Ca creștină, am fost inconfortabil cu subiectul. Dar când am citit despre scopul ei de a educa pe alții și de a discuta problema cu calm, am vrut să știu mai mult. Fiecare capitol are o scriptură care provoacă gânduri. Această lucrare non-ficțiune este cuprinzătoare, sinceră și bine cercetată. Secțiunea Mulțumiri și Puncte de discuție ale clubului de carte au fost niște plusuri grozave. Apreciez faptul că Evans a recunoscut că nu a fost un academic sau savant — acesta a fost un element esențial care îi va atinge cu adevărat pe cititori pe măsură ce se identifică cu poziția ei. Prima ei carte Am promis să nu spun , a inspirat-o să scrie cea mai recentă poveste creștină adevărată. Cred că Evans va primi aprecierea criticilor. Ce face Dumnezeu Gândiți? este foarte recomandat.” 5 stele – Danita Dyess pentru favoritele cititorilor

” O explorare fascinantă a relației dintre transgenderism și scripturile biblice folosite pentru a condamna pe cei care sunt afectați de acesta. Ea ridică câteva puncte excelente, care provoacă gânduri, toate în același timp promovând bunătatea și acceptarea uneia. altul. O carte minunată, atentă, care are o mulțime de potențial de a fi un roman non-ficțiune cu adevărat revoluționar .” Authors Talk About It

” Superb a doua carte de Cheryl B. Evans. Atât de multă lectură minunată în Ce gândește Dumnezeu? și este atât de bine prezentată. ” Hallalujah” Bravo. ” Autor câștigător, Viga Boland (Fără lacrimi pentru tatăl meu ).

„Cu referințe biblice și științifice puternice, autorul duce cititorul într-o călătorie pentru a înțelege natura persoanei transgender, locul lor în economia credinței și modul în care Dumnezeu le privește. Aceasta este o carte foarte curajoasă. Cheryl B. Evans scrie cu mare încredere și demonstrează multă stăpânire a scripturilor; proza ei este foarte accesibilă, vocea elocventă și liniștitoare, plină de compasiune și inspirație. Cititorul nu are nicio îndoială că autoarea știe despre ce se gândește și în în această zi și epocă în care ne luptăm să îmbrățișăm diversitatea, această carte le va oferi cititorilor un instrument neprețuit și o reamintire că toți suntem copii ai lui Dumnezeu. Ce crede Dumnezeu? Oamenii transgenderi și Biblia este o carte bine cercetată care dezvăluie misterul persoana transgender și permite cititorilor să obțină informații despre ceea ce Dumnezeu ar crede despre persoanele transgender. Am găsit că este atât informativ, cât și extrem de revelator. ” 5 stele – Romuald Dzemo pentru Favoritul cititorilor

„Ce gândește Dumnezeu? face o treabă grozavă în a începe o conversație. Unul care nu judecă sau condamnă, dar oferă perspective valoroase care provoacă gânduri. În cele din urmă, ea transmite un mesaj de adevăr despre iubirea necondiționată a lui Dumnezeu și despre crearea cu intenție a fiecăruia dintre noi. Așa cum am crezut întotdeauna, toți facem parte din povestea care se ridică din dragostea lui Dumnezeu și din învățăturile lui Isus, transcendend timpul. Dragostea este așa. Predarea bună este așa. Ei au putere iconoclastă de a atrage omenirea spre bine, oricât de lent ar fi procesul. Această carte are puterea de a aduce mângâiere și vindecare spirituală persoanelor care caută să înțeleagă cum a fi transgender nu este împotriva lui Dumnezeu. A fost un privilegiu să revizuiesc Ce gândește Dumnezeu? și făcând acest lucru mi-am extins cunoștințele despre persoanele transgender.” Reverendul Dr. Janet Brigham

„Cheryl tratează acest subiect minunat . Ea include explicații biblice și științifice clare care cred că vor aduce confort și pace celor care se confruntă cu acest subiect. Fiecare părinte al unui copil transgender ar avea de câștigat citind acest lucru și cred că toți creștinii ar beneficia de citirea acestuia. Voi recomanda acest lucru multor părinți.” Liz Dyer, Serendipitydodah.wordpress.com și Serendipitydodah For Moms (un grup privat de Facebook pentru mamele copiilor LGBTQ.)

Evans prezintă o introducere accesibilă a problemelor legate de identitatea trans și creștinismul. După o scurtă explicație a științei diversității sexuale și a conștientizării publice în creștere a persoanelor trans. Evans pornește într- o explorare la nivel destul de înalt a dificultății de a se baza pe Biblie pentru a aborda preocupările moderne. Ea construiește un caz conform căruia Biblia este mai puțin conservatoare decât susțin mulți tradiționaliști. Scrisul clar și sincer al lui Evans este un punct de plecare plin de compasiune pentru discuții. Publishers Weekly (BookLife)

De la Autor

Vești incitante! Există acum o serie de jurnal unică pentru tinerii transgender și adulții tineri. Există, de asemenea, două reviste noi scrise pentru părinții copiilor LGBTQ+! Aceste jurnale interactive au fost scrise pentru a ajuta la ghidarea și sprijinirea altor părinți care s-au găsit pe o cale similară. Această nouă serie de jurnalism include:

Wonderfully and Purposely Made: I Am Enough -A Journal All About Me (Un jurnal transgender fabulos creat cu spiritul unic și minunat de transgender în minte – disponibil cu trei coperți discrete, astfel încât să o puteți alege pe cea care vă place. Este jurnalul perfect pentru tinerii transgender și tinerii adulți transgender).

My Parenting Journey with an LGBTQ+ Child: A Journal (Un jurnal conceput pentru părinții copiilor LGBTQ+ de orice vârstă).

My Parenting Journey with a Transgender Child: A Journal (Un jurnal conceput pentru părinții copiilor transgender care au avut sau ar putea lua în considerare o tranziție medicală).

Scrierea în jurnal după ce fiul meu a devenit transgender a fost o experiență foarte utilă și plină de satisfacții. De fapt, prima mea carte pe care am promis că nu o voi spune s-a născut din propriul meu jurnal. Am decis să creez jurnale unice pentru alții care ar putea fi pe o cale similară, în speranța că va fi la fel de plină de satisfacții pentru ei precum a fost pentru mine. Sper că vă veți face timp să le verificați.

Despre autor

Născută și crescută în Ontario, Canada, Cheryl B. Evans este o autoare premiată. Cheryl este o cititoare și scriitoare de cărți non-ficțiune, o iubitoare de cafea cu aromă și de ciocolată. Ea este căsătorită fericit cu soțul ei, Jim, de aproape douăzeci și cinci de ani. Împreună, au crescut doi copii minunați, o fiică, Mariah și un fiu transgender pe nume Jordan. Cheryl este un avocat transgender și crede cu tărie în protejarea drepturilor omului ale persoanelor transgender și în a ajuta la educarea altora.

Evans a primit o medalie de bronz în 2017 pentru prima sa carte, I Promised Not To Tell, care a devenit sămânța acestei noi cărți creștine despre gen și sexualitate.

Vești incitante! Acest autor a lansat un jurnal pentru tinerii transgender și adulți tineri intitulat: Minunat și făcut cu scop: I Am Enough . Precum și un jurnal grozav pentru părinții copiilor transgender (de orice vârstă) intitulat: My Parenting Journey with a Transgender Child. Nu veți dori să accesați aceste reviste interactive unice, deoarece oferă multe caracteristici unice, special adaptate pentru persoanele transgender și părinții lor.

Cheryl B. Evans

Autoarea premiată, Cheryl B. Evans, este un aliat pasionat pentru comunitatea transgender. Ea a devenit scriitoare din dorința de a face diferența într-o lume care pare să judece mai mult decât să îmbrățișeze. Ea este autoarea a mai multor cărți menite să ajute la educarea altora și să ajute la sprijinirea persoanelor transgender și a familiilor acestora. Există chiar și o serie de jurnal interactiv care include o carte pentru pre-adolescenti transgender, adolescenți și adulți transgender tineri.

Conectarea cu cititorii ei este una dintre cele mai mari bucurii ale ei, o experiență îmbogățitoare în care cititorii ei o învață adesea la fel de mult pe cât îi învață ea. Dar, știind că cărțile ei au ajutat oamenii, au întărit familiile și i-au încurajat pe oameni să gândească diferit, este ceea ce îi face cu adevărat inima să cânte. Dragostea și compasiunea ei pentru toți oamenii strălucește prin paginile cărților ei despre care cititorii spun adesea că sunt sincere și sincere.

Autoarea Jane Davis a intervievat-o pe Cheryl în detaliu despre scrierea primei sale cărți I promisesem să nu spun. Puteți citi acel interviu făcând față și inserând acest link în browser: http://jane-davis.co.uk/2016/09/06/virtual-book-club-cheryl-b-evans/ Cărțile lui Evan sunt minunate Book Club cărți pentru că subiectul central este actual, controversat și o poveste umană la care toată lumea ar trebui să aibă ocazia să o asista. Pentru a ajuta la demararea conversației, Evans include întrebări sugerate pentru clubul de carte către sfârșitul celei de-a doua cărți, Ce crede Dumnezeu? încurajând pe toată lumea să devină parte din discuție.

Este dorința personală a lui Evan ca cărțile ei să lase o amprentă pozitivă asupra lumii, ajutându-i pe alții să înțeleagă mai bine persoanele transgender

https://www-amazon-com.translate.goog/What-Does-God-Think-Transgender-ebook/dp/B075HPZ2VZ/ref=sr_1_1?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

/////////////////////////////////////////

Ce spune Biblia despre transgenderism?

Cultura noastră este confuză în ceea ce privește sexualitatea. Pentru mulți, permitem – dacă nu sărbătorim – aproape toate formele de exprimare sexuală. În prezent, transgenderismul prezintă o mișcare cu totul unică. Dar ce spune Biblia despre persoanele transgender?

În februarie 2022, înotătoarea Lia Thomas a câștigat proba feminină de 500 de metri liber în campionatul național, devenind prima atletă transgender care a câștigat un campionat de Divizia I din orice sport. Thomas sa născut biologic bărbat .

O mamă din Oregon a încercat să adopte un copil, dar a fost respinsă pentru convingerile ei biblice despre sexualitate, inclusiv transgenderism. Procesul ei spune : „Politica lui Oregon echivalează cu un test de turnesol ideologic. Cei cu opinii „corecte” asupra eticii sexuale pot adopta; cei cu opinii religioase s-ar putea să nu”.

În ultimul deceniu, la principala clinică de gen din Marea Britanie, numărul de fete adolescente care trec de la femei la bărbați a crescut cu 5.000 la sută . Creșterea numărului de fete care decid că sunt băieți fără antecedente de suferință de gen a deschis calea pentru o nouă teorie: „disforie de gen cu debut tardiv” sau „disforie de gen cu debut rapid”.

În plus, potrivit unui sondaj recent realizat de Washington Post , „Multe [persoane trans] au fost hărțuite sau abuzate verbal. . . . Un sfert au fost atacați fizic și aproximativ 1 din 5 a fost concediat sau pierdut la o promovare din cauza identității lor de gen.”

În mijlocul unei revolte culturale sub ideologia modernă de gen, părinții se simt nedumeriți, terapeuții și medicii nu par de încredere, iar cei cu disforie de gen (inclusiv persoanele trans) se simt stigmatizate și respinse de biserică.

Trebuie să aderăm la o convingere biblică în fiecare domeniu, nu doar în adevăr și principii teologice (ortodoxie), ci și în calea iubirii, bunătății și sacrificiului de sine (ortopraxie). Deși dorim să acoperim o înțelegere biblică a sexului și a genului, nu putem pierde din vedere oamenii individuali creați după chipul lui Dumnezeu, care ar putea suferi de o multitudine de răni confuze, adânc înrădăcinate. Vom sublinia acest punct pe tot parcursul.

Dr. Preston Sprinkle este un biblist specializat în sexualitate și autorul cărții Embodied . În ea, el vorbește despre Alan, prietenul său care s-a luptat cu identitatea sa de gen și despre modul în care Alan a acceptat și a înțeles masculinitatea sa biblică, în ciuda confuziei persistente cu privire la genul său. Sprinkle scrie: „Dragostea, nu logica, i-a schimbat inima lui Alan. Oamenii sunt rareori certați în regat.”

În timp ce teologia și doctrina corecte sunt esențiale, fără iubire, suntem „gong-uri zgomotoase”, „chimvale zgomotătoare” și „nimic” ( 1 Corinteni 13:1–3 ).

Conţinut

Ce sunt transgenderismul și disforia de gen?

Ce este tranziția?

De unde vine transgenderismul?

Afirmarea nu este răspunsul

Ce este ideologia transgender?

Ce spun dovezile disponibile despre tranziție?

Există diferențe biologice între bărbați și femei

Dar oamenii intersexuali?

Creștinii sunt chemați la o identitate superioară

Identitatea biblică pentru bărbați și femei

Sexualitatea biblică exclude transgenderismul

Este transgenderismul biblic?

Nu adăugați la Scriptură: Ce sunt feminitatea și masculinitatea biblică?

Fiecare persoană trans este unică și trebuie să o iubim

Ar trebui creștinii să folosească pronumele preferate ale persoanelor trans?

Concluzie

Lucrări consultate

Ce spun dovezile despre disforia de gen și persoanele transgender?

Vom folosi cuvântul sex pentru a ne referi la sexul biologic al persoanei, adică sexul la care s-a născut.

Genul se referă la modul în care o persoană trăiește și se prezintă ca fiind masculin sau feminin.

În trecut, acești termeni erau folosiți interschimbabil.

Nu este așa astăzi.

Ce sunt transgenderismul și disforia de gen?

Transgender, sau trans, este un termen umbrelă. Majoritatea persoanelor trans au „disforie de gen” (anterior „tulburare de identitate de gen”), care se referă la suferința psihologică însoțită de o convingere puternică că nu aparțin sexului corpului lor. În acea lume, unii oameni folosesc „cisgender” pentru a se referi la persoane non-trans. Persoanele cu disforie de gen se confruntă cu un disconfort intens și stres se simt ca și cum ar fi sexul greșit. Mai târziu vom argumenta că tulburarea de identitate de gen este un termen mai bun, contribuind la un tratament mai bun pentru persoanele care se confruntă cu suferință.

Pentru mulți, disforia de gen este pe termen lung, hotărâtoare și îngrozitoare. Unul a descris lupta lor cu suferința ca pe un „ser înfiorător. . . injectat pe tot corpul meu pentru a crea un sentiment ciudat, amorțit, dar dureros, care curge prin vasele de sânge și se infiltrează în carnea mea. Trunchiul și membrele mele se simt ca statice și nu de la ace. Stomacul meu este mereu neliniștit și tot corpul meu este ușor încordat.”

Justin Sabia-Tanis , un autor creștin transgender, le cere creștinilor cis-gen să empatizeze: „Imaginați-vă că vă treziți dimineața și că trebuie să purtați hainele pe care le asociați cu sexul opus”.

Trebuie să înțelegem de la început situația persoanelor trans cu disforie de gen, simpatizând cu ceea ce echivalează cu un disconfort psihologic intens. Dismorfia corporală este atât un simptom, cât și o categorie largă pentru a simți un disconfort extrem în legătură cu corpul cuiva. De exemplu, anorexia nervoasă include dismorfia corporală, deoarece persoanele cu anorexie au o teamă irațională ca corpul lor să devină grăsime, ceea ce provoacă suferință. Disforia de gen include dismorfia corpului. Întrebarea la care vom ridica și vom răspunde mai târziu este cum să tratăm disforia de gen și dacă ar trebui să o considerăm o tulburare.

Unele persoane trans se identifică ca „genderqueer”, ceea ce înseamnă că nu se identifică ca sex opus. În schimb, ei resping ideea că sexul și genul sunt „binare” și susțin că sunt undeva între bărbat și femeie pe un spectru de gen. Unii chiar vor să existe în afara spectrului.

Un sondaj Washington Post din 2023 a constatat că mult mai mulți tineri trans se identifică ca „nonbinari” sau „neconformi de gen” în loc de sexul opus celui care le-a fost dat la naștere. Același articol afirmă că „mai puțin de o treime au folosit tratamente hormonale sau blocante ale pubertății și aproximativ 1 din 6 a suferit o intervenție chirurgicală de afirmare a sexului sau alt tratament chirurgical pentru a-și schimba aspectul fizic”.

Acest lucru subliniază flexibilitatea termenului trans și semnalează o îndepărtare a tinerilor de versiunea clasică „transsexuală” a transgenderismului. Cu toate acestea, această lucrare se va concentra pe transgenderismul de la bărbat la femeie și de la femeie la bărbat. Pentru mai multe informații despre sex-queer și neconformitatea de gen, citiți „Este genul binar?” în viitoarea noastră carte, Biblical Insight into Tough Questions: Vol. 12.

Mulți oameni cu disforie de gen cred că suferința lor înseamnă că sunt, în realitate, sexul opus în care s-au născut. Astfel, își schimbă genul pentru a contracara suferința de a trăi într-un corp „greșit”.

Acest act se numește „tranziție”.

Ce este tranziția?

În primul rând, un cuvânt de avertizare: pentru că discutăm despre sex și gen, câțiva termeni medicali grafici vor fi folosiți din necesitate.

Persoanele trans care fac tranziția se vor prezenta ca gen opus prin „tranziție socială”, ceea ce include schimbarea îmbrăcămintei și părului și utilizarea pronumelor de sex opus sau „ei/ei” pentru persoanele cu genderqueer. Următorul pas este să luați hormoni, testosteron sau estrogen, pentru a trece la trăsături mai masculine sau feminine. Acest lucru le va schimba vocea, creșterea părului, masa musculară, distribuția grăsimii și chiar temperamentul personalității. După aceasta, mulți continuă să-și schimbe corpul prin intervenția chirurgicală de schimbare a sexului (SRS).

Potrivit lui Johns Hopkins , clinicile pot oferi terapie de substituție hormonală, construcție vaginală/vaginoplastie, operație de feminizare facială și mărire a sânilor pentru tranzițiile de la bărbat la femeie. Pentru tranzițiile de la femeie la bărbat, aceștia pot efectua terapie de substituție hormonală, masculinizare toracică, operație de masculinizare facială și construcție/faloplastie penisului.

Construcția penisului, construcția vaginală, mastectomiile duble și măririle de sâni sunt extrem de invazive, extrem de costisitoare și nu reproduc anatomia funcțională masculină sau feminină – doar asemănătoare. Cu toate acestea, toate aceste proceduri pot avea efecte secundare care modifică viața. Chiar și blocanții pubertății și tratamentul hormonal, cele mai puțin invazive proceduri, pot provoca infecții ale tractului urinar, pot crește problemele cardiace, scad densitatea osoasă (care provoacă dureri articulare) și pot duce la disfuncție sexuală și infertilitate mai târziu în viață.

Copiii trans pot accesa „supresoare pubertății” și tratament hormonal, iar adolescenții pot accesa toate aceste proceduri. Vom discuta mai în profunzime despre adolescenții care fac tranziție mai târziu.

Deci, ce am învățat până acum?

Dacă cineva se identifică ca „trans”, poate însemna lucruri diferite. O persoană trans se poate identifica și prezenta ca sex opus, schimbându-și genul. Alții s-ar putea considera genderqueer, fără a se identifica nici ca bărbat, nici ca femeie. Tinerii vor fi adesea confuzi, trecând între identități și sentimente queer într-un ritm rapid. Mulți, dar nu toți, persoanele trans se confruntă cu disforia de gen – suferință psihologică intensă din cauza sexului lor biologic. Pentru a scăpa de această durere, se vor întoarce să-și schimbe identitatea de gen.

De unde vine transgenderismul?

Calea unei persoane trans nu este ușoară. Deși comunitatea LGBTQ+ îi poate lăuda și susține, ei se vor confrunta totuși cu greutăți intense. Mulți dintre ei se confruntă cu ceea ce ei percep drept hărțuire și discriminare la locul de muncă .

Majoritatea persoanelor trans nu își pot permite operații costisitoare de schimbare a sexului, dar chiar și cei care pot să nu se prezinte în mod convingător ca sex opus. Disforia de gen poate rămâne sau se poate dezvolta mai târziu în viață după tranziție. După cum vom vedea mai târziu, tranziția, chiar și după standardele seculare, este o modalitate dubioasă din punct de vedere terapeutic de a trata disforia de gen.

În opinia noastră, disforia de gen pare a fi un fel de tulburare care provoacă suferință psihică și necesită intervenție psihologică. Dacă disforia de gen este mai bine interpretată ca o tulburare, aceasta sugerează în continuare că tranziția nu ar fi neapărat cel mai bun tratament, chiar și din punct de vedere terapeutic secular. Să ne gândim de ce credem că tulburarea identității de gen ar trebui să existe în continuare.

Persoanele trans au o „comorbiditate” mare cu alte boli mintale

În ediția anterioară a Manualului de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale (alias, DSM, „Biblia” psihologului), disforia de gen a fost clasificată ca tulburare. Persoanele trans se confruntă adesea cu rate ridicate de alte boli mintale. De obicei, tulburările mintale sunt „comorbide” cu alte boli mintale, ceea ce înseamnă că există adesea mai multe probleme de sănătate mintală la aceeași persoană. De exemplu, persoanele cu anxietate au un risc mai mare de depresie.

Faptul că persoanele trans se confruntă cu un risc atât de mare pentru alte boli mintale sugerează că transgenderismul are rădăcini într-o tulburare mintală. Ediția anterioară a DSM-4, cea de-a patra ediție, a inclus „tulburarea identității de gen” pentru oricine dorea să-și schimbe sexul. În cea de-a 5-a ediție, au înlocuit-o cu „disforie de gen”, ceea ce înseamnă că nu toți cei care doresc să facă tranziție au o tulburare mintală. Conform acestui nou standard, persoanele trans ar trebui să fie diagnosticate cu disforie de gen doar dacă experimentează o suferință intensă din cauza „incongruenței lor de gen”. În timp ce înainte, sentimentul de incongruență de gen era considerat o tulburare în sine.

Cu toate acestea, rata ridicată a problemelor de sănătate mintală la persoanele trans sugerează că dorința de tranziție provine dintr-o tulburare. Acest lucru ar oferi, de asemenea, o cale mai clară către tratament.

Deci, ce experimentează persoanele trans mult mai des?

Trei patologii – depresia, anxietatea și autovătămarea – sunt de două până la trei ori mai mari la persoanele trans decât în populația generală. Este chiar mai mare pentru tinerii trans. În plus, autismul, tulburările disociative, schizofrenia și tulburările de alimentație sunt mai mari în rândul persoanelor trans. Cel puțin un sfert dintre fetele tinere care pretind că sunt trans autism.

În plus, factorii de risc pentru sinucidere, ideație suicidară și abuzul de substanțe sunt mult mai mari decât în populația generală.

Paul R. Eddy rezumă , „ADHD, autismul, tulburările afective și de anxietate, depresia și schizofrenia apar cu rate semnificativ mai mari decât de obicei în rândul persoanelor transgender.”

Din păcate, nenumăratele alte probleme cu care se confruntă persoanele trans pot deruta studiile. De exemplu, studierea persoanelor trans pentru ratele lor de auto-vătămare ridică o întrebare: Persoanele trans se autovătăm pentru că sunt trans sau pentru că au rate mai mari de depresie? Aceste efecte confuze nu sunt întotdeauna menționate în literatură. Instituțiile media reverberează frecvent succesul studiilor fără a menționa limitările acestora.

Acestea fiind spuse, să luăm în considerare câteva teorii despre originile transgenderismului și disforiei de gen.

Teoria trans-creierului (argumentul naturii)

Oamenii în neuroștiință dezbat dacă creierul uman este „sexat”. Unii oameni de știință cred că persoanele trans au o afecțiune în care un creier asemănător unei femei se află într-un corp masculin sau un creier asemănător unui bărbat se află într-un corp feminin. Creierul are o cantitate remarcabilă de „neuroplasticitate”, ceea ce înseamnă că experiențele și comportamentul nostru își pot schimba structura. Deși există unele dovezi ale diferențelor creierului dintre bărbați și femei, dacă aceasta este cauza principală a disforiei de gen este puternic contestată.

Un autor creștin în sprijinul transgenderismului s-a simțit încrezător că această știință va dovedi adevărata această teorie. Poate, dar de acum, teoria nu depășește. Chiar dacă noi, oamenii, am fi „creier masculin și feminin”, nu există dovezi solide că aceasta ar fi originea disforiei de gen.

Teoria psihologică trans (argumentul hrănirii)

Unii cred că transgenderismul provine mai degrabă din hrănire decât din natură. Persoanele cu disforie de gen sunt mai susceptibile de a suferi abuz în copilărie decât populația generală. În plus, unele motive psihologice, subiective, pot provoca disforie sau o dorință de tranziție înrădăcinată în ceva în afară de disforia de gen.

Dr. Susan Bradley i-a spus Dr. Deborah Soh despre fetele adolescente care trec la bărbați: „Unele dintre aceste fete, înainte de tranziție, au fost abuzate sexual sau amenințate. Ei simt că nu sunt capabili să se protejeze ca femei și acesta este un alt stimulent pentru a spune: „Mi-ar fi mai bine ca bărbat”.

O fată la gimnaziu cu autism s-ar putea să nu se potrivească cu semenii ei și să prefere compania băieților. Când atinge pubertatea, ea se confruntă cu suferință care însoțește universal această schimbare pentru fetele tinere. Ea ar putea apoi să opteze pentru o cale care o face atât populară, cât și care diminuează efectele pubertății feminine cu blocante de testosteron sau hormoni.

Într-adevăr, dovezile indică unele tendințe trans ca o contagiune socială . Contagiune socială este atunci când tulburările psihologice se răspândesc prin popularitate și din cauza culturii. Cu toate acestea, puține studii moderne sunt efectuate asupra contagiunii sociale a transgenderismului, deoarece rezultatele ar putea să nu se potrivească narațiunii ideologiei trans.

Autoginefilie, pentru persoanele trans de la bărbat la femeie

Deși mai puțin cunoscută (și defavorizată de ideologia trans), autoginefilia este o teorie psihologică care explică unele tranziții de la bărbat la femeie. Autoginefilia se referă la o atracție erotică, sexuală a bărbaților față de ei înșiși ca femei.

Fiecare caz este diferit

Întrebarea cu privire la esența transgenderismului și a disforiei de gen este importantă din mai multe motive, dar aceste diverse teorii nu afectează foarte puțin raționamentul nostru biblic. Mai mulți factori vor juca probabil un rol în disforia de gen a oricărei persoane. Când vorbim cu persoane transgender, ar trebui să- i întrebăm de ce cred că suferă de suferință sau de ce au făcut tranziția. S-ar putea să nu se cunoască pe ei înșiși.

Majoritatea vor afirma doar că „sunt” sexul opus și că „incongruența” înțelegerii lor de sine și a corpului lor este sursa suferinței lor.

Afirmarea nu este răspunsul

Aceste probleme sunt clar complexe. Din păcate, din cauza ideologiei transgender, mulți au optat pentru o soluție simplă, deși grav defectuoasă, care se răspândește peste aceste adâncimi: doar afirmați tranziția persoanei. Din punct de vedere terapeutic, acest lucru este destul de contraintuitiv la nivelul său de bază.

Terapeuții nu afirmă de obicei (dacă vreodată) dismorfia corporală a oamenilor. Imaginați-vă un psiholog care „afirmă” o femeie anorexică, spunându-i că este într-adevăr destul de obeză și ar trebui să reducă caloriile în ciuda stării ei obiective de foame.

Cineva cu dismorfie corporală este obsedat de aspectul său corporal. Ei observă defecte minuscule în corpul lor, adesea chiar inventându-le. Ei pot evita fotografiile, pot petrece ore întregi pe produse cosmetice sau pot face dietă la nesfârșit atunci când sunt subponderali. Imaginați-vă un terapeut care își „afirmă” „defectele”, subliniind ridurile nou formate.

Imaginați-vă un terapeut care afirmă teama irațională a cuiva de lifturi sau un terapeut care scrie o poveste despre modul în care FBI monitorizează un schizofrenic paranoic.

Deci, de ce afirmă terapeuții identitatea persoanelor trans? De ce este ilegal să faci altfel în unele locuri? Pentru a înțelege asta, trebuie să luăm în considerare „ideologia transgender”.

Ce este ideologia transgender?

De către susținătorii săi, ideologia transgender este numită activism trans, alianță LGBTQ+ și alte asemenea nume. Ideologia vine atașată unei viziuni asupra lumii numită „ individualism expresiv ”. Opinia spune că oamenii nu numai că ar trebui să accepte convingerile interioare ale altor oameni despre ei înșiși ca fiind primordiale, ci și să le celebreze.

Ideologia transgenderismului este presupunerea că orice persoană cu disforie de gen sau care dorește să facă tranziția din aproape orice motiv ar trebui să facă tranziția. Aceasta se numește îngrijire afirmativă. Oricine împiedică acest proces oprimă adevăratul sine al persoanei trans. Oricine promovează prudența sau susține pe motive religioase că tranziția nu este cea mai bună alegere este etichetat „transfob”, apoi este exclus, condamnat și dat deoparte.

Ideologia transgender înăbușă cercetările utile, chiar și pentru specialiștii laici, care afirmă transgender. Dr. Kenneth Zucker a condus Clinica de identitate de gen pentru copii, tineri și familie din Canada, o clinică specializată în tratarea copiilor cu disforie de gen. El a condus intrarea DSM-5 privind disforia de gen. În ciuda faptului că a căzut din grațiile publicului, el rămâne unul dintre experții mondiali în cercetare și tratament.

În 2015, dr. Zucker a fost concediat fără ceremonie pentru acuzații false făcute de activiști trans. Adevărata lui crimă? Ajutând copiii cu disforie de gen, în primul rând, să se simtă confortabil în propriul corp înainte de a lua în considerare tranziția ca o opțiune.

Dr. Zucker crede că copiii care fac tranziția socială vor fi întăriți în acel nou gen și că disforia de gen apare de obicei din educație, mai degrabă decât din natură. Activiștii au numit terapia lui „conversie” și „reparativă”, ceea ce este ilegal în Canada. Exilarea efectivă a unui om de știință de talie mondială pentru a satura o mulțime de activiști a fost o priveliște îngrozitoare, chiar și pentru lumea seculară, științifică. El a dat în judecată spitalul pentru calomnie și a câștigat peste jumătate de milion de dolari într-un acord în 2018. Spitalul a recunoscut faptele greșite și și- a cerut scuze „fără rezerve”.

Sub amenințarea ideologiei transgender, nici măcar cel mai important expert mondial în disforia de gen nu este în siguranță.

Deși pare că ideologia trans a câștigat în cele mai importante instituții ale noastre, suntem plini de speranță. Se pare că un nou val de opoziție față de ideologia trans s-a reunit în ultimii doi ani, în special în domeniul copiilor și adolescenților. Vom discuta despre asta mai târziu.

Deoarece cercetarea științifică a transgenderismului este sub presiunea activismului și a forțelor ideologice, trebuie să analizăm cu atenție dovezile. Știința se străduiește să fie obiectivă, dar este un efort uman care implică promovări, granturi, mandate, bani și reputație.

Luați acest exemplu de răsucire subtilă, dar banală a dovezilor. „Reducerea utilizării tratamentului pentru sănătatea mintală în rândul persoanelor transgender după operațiile de confirmare a genului: un studiu asupra populației totale” a fost publicat în American Journal of Psychiatry în 2015. A fost difuzat pe scară largă în mass-media pentru a concluziona că „asocierea longitudinală între afirmarea genului intervenția chirurgicală și probabilitatea redusă de tratament pentru sănătatea mintală sprijină decizia de a oferi intervenții chirurgicale de afirmare a genului persoanelor transgender care le caută.”

Cu alte cuvinte, a fost un studiu pe termen lung care a arătat că practicile de trans-afirmare au îmbunătățit sănătatea mintală a oamenilor.

Era mare și longitudinal – în sfârșit! Un studiu bun, concludent.

Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă a datelor, cifrele nu au dat „niciun avantaj al intervenției chirurgicale”. Din fericire, autorii și Jurnalul American de Psihiatrie au recunoscut eroarea . Din păcate, studiul inițial rămâne pe site-ul lor fără indicarea corectării, iar paguba a fost deja făcută.

Organizațiile de știri datorate trans-ideologiei nu ar îndrăzni să posteze despre corectare. Până în ziua de azi, site-urile de trans-afirmare proclamă cu voce tare în fruntea rezultatelor Google această cercetare corectată de atunci : „Un nou studiu arată că persoanele transgender care primesc o intervenție chirurgicală de confirmare a sexului sunt mult mai puțin probabil să se confrunte cu suferință psihologică sau idei suicidare”.

Așa este cazul multor studii. Cercetările defectuoase sunt luate la valoarea nominală și creează aparența de „consens” cu puține sau deloc bază de fapt.

Pe baza dovezilor încă slabe, instituțiile majore de sănătate și psihologie din Occident recomandă aproape toate o versiune a „terapiei afirmative”. Aceasta se referă la presupunerea că oricine dorește să facă tranziția ar trebui sprijinit în acest demers. Conform acestei teorii, dacă cineva își exprimă suferința din cauza incongruenței sexului și sexului, ar trebui să tranzițieze. Dincolo de doar recomandarea terapiei afirmative, terapeuții sau medicii și-ar putea pierde licențele pentru că refuză să facă acest lucru. „Terapia de conversie” este ilegală în multe locuri, iar ceea ce contează drept „terapie de conversie” poate fi deformat și abuzat de activiștii LGBTQ+.

Această presiune ideologică se scurge și îi corupe pe medicii și consilierii care altfel ar putea ajuta persoanele cu disforie de gen.

Luați un exemplu printre nenumăratele declarații înșelătoare ale profesioniștilor instituționali. „ Diagnoza disforiei de gen ” a Asociației Americane de Psihologie subliniază diagnosticele pentru disforia de gen conform DSM-5. În articol, ei scriu că persoanele trans pot avea alte tulburări psihiatrice „la fel ca orice altă parte a populației”, ceea ce implică puternic că persoanele cu disforie de gen au psihoze comparabile cu restul populației generale (deși chiar și DSM-5 admite altfel) . Acest limbaj de înmuiere ascunde adevărul.

Aproape fiecare instituție, la fiecare nivel, promovează ideologia trans și îi închide pe scepticii cu privire la îngrijirea afirmativă.

Dovezile despre problemele trans rămâne limitate, mai ales în ceea ce privește minorii. Multe probleme afectează studiile, adesea fără vina cercetătorilor. De exemplu, până în ziua de azi, persoanele transgender sunt relativ rare (0,5% dintre adulții din SUA), așa că studiile masive sunt mai dificile (deși se fac studii bune pe această dimensiune a populației tot timpul). Multe studii implică anchete auto-raportate, care pot fi supuse unor părtiniri. Nu există multe studii pe termen lung, deoarece finanțarea pentru aceste studii a început să crească abia recent.

Dar ideologia transgender încearcă să controleze dezbaterea indiferent, fixându-se pe afirmarea unei presupuneri de viziune asupra lumii: oamenii vor fi mai fericiți când toată lumea își afirmă preferințele și sentimentele ca realitate supremă. Orice studii care arată modul în care persoanele trans se confruntă cu o suferință mai mare decât populația generală sunt îngropate sub titlul de „discriminare” sau atribuite drept victime ale opresiunii.

Acest lucru împiedică discuțiile despre bunăstarea persoanelor cu disforie de gen, deoarece presupune că afirmația este întotdeauna cel mai bun tratament.

În cele din urmă, ideologia transgender întunecă discuția, îndepărtează opoziția, înfrânge rezistența, înșală oamenii cu privire la „știință” și își propune să împingă transgenderismul dincolo de obiecțiile de bun-simț prin asumarea instituțiilor, în special în cazul adolescenților și confuzi. tineri.

Ce spun dovezile disponibile despre tranziție?

Ce fel de tranziție? Blocante de pubertate pentru copii? Terapia hormonală? Mastectomii duble de la femei la bărbați? Tranziție socială? O combinatie? Dar terapie? Întrebările variază, la fel și răspunsurile.

Cele mai multe studii sunt mici și nu sunt urmărite pe termen lung. În ultimul timp, niciun studiu nu va folosi grupuri de control, deoarece este considerat „neetic” să nu le afirme tranziția (un alt efect advers al ideologiei transgender).

Pentru fiecare dintre miile de studii se prezintă provocări. Nu le putem trece prin toate. Dacă sunteți interesat să aprofundați mai mult, în special în lucrările care studiază copiii, mergeți la „ Societatea pentru Medicină de Gen bazată pe dovezi. ”

Dovezile ar trebui să ajute instituțiile să facă politici, dar dovezile despre tratarea disforiei de gen cu afirmații generale nu sunt încă suficient de clare și dezlegate pentru a pretinde un „consens”.

În dezvăluire completă, se pare că, pentru adulți, prezentarea ca un gen diferit și tranziția duce într-un fel la o satisfacție mai mare în viață auto-raportată . Dar chiar și această concluzie despre satisfacție auto-raportată este contestată în literatura mai largă.

Cu toate acestea, chiar dacă dovezile arată că persoanele trans au, din punct de vedere statistic, o calitate mai bună a vieții auto-raportată, ideologia transgender se bazează în continuare pe presupuneri postmoderne. Postmodernismul susține că interpretarea și experiența depășesc toate noțiunile de adevăr „externe”. Înțelegerea de sine internă a cuiva este de facto ultimul cuvânt în această problemă. Potrivit postmodernismului, oricine susține ceva contradictoriu este un opresor.

Dovezile în sine pur și simplu nu pot răspunde dacă este bine din punct de vedere etic pentru oricine să facă tranziția; nu poate deoarece cercetarea științifică se bazează pe presupuneri ideologice. Dovezile sunt importante și utile, dar satisfacția vieții nu poate fi scopul etic final.

Deci, întrebarea rămâne, ce spune Biblia despre ideologia transgenderismului?

În primul rând, să aruncăm o privire mai atentă la tranziția copiilor confuzi de gen.

Dovezi despre transgenderism la copii și adolescenți

În ciuda lipsei de dovezi concludente despre eficacitatea tranziției, ideologia transgender presează din toate părțile că „știința” afirmă grija afirmativă. Activiștii trans presează părinții pentru a consolida tranziția copilului lor. Adesea, ei împing schimbarea către părinți cu o armă verbală înspăimântătoare: amenințarea cu sinuciderea.

„Experții” vor pune această dilemă: „Ați prefera să aveți o fiică moartă sau un fiu?” Deoarece suicidalitatea este mai mare în rândul adolescenților cu disforie de gen, aceștia insistă în mod incorect că tranziția va reduce această suicidalitate. Acestea fiind spuse, suicidalitatea copiilor care pun întrebări despre gen este extrem de exagerată. Studiul des citat care spune că 48% dintre copiii trans încearcă să se sinucidă are probleme metodologice profunde.

Supresoare de pubertate

Pentru copiii prepubescenți sau copiii care trec prin pubertate și care își pun la îndoială sexul (deseori chiar de la doisprezece ani), terapeuții îi vor împinge acum spre supresoare de pubertate, care se presupune că le vor „cumpăra timp” pentru a se asigura că sunt trans.

Terapeuții fac această recomandare dezastruoasă, în ciuda faptului că „nu există studii de înaltă calitate, pe termen lung, privind impactul psihologic al suprimării pubertății normale. Atunci când studiile includ controale, acestea nu arată beneficii semnificative ale blocantelor și evidențiază un risc de impact negativ permanent asupra funcției cognitive și înrăutățirea imaginii corporale (în special la femei).

Regatul Unit a făcut o revizuire sistematică a dovezilor sale și a constatat că blocanții hormonali pentru a suprima pubertatea la copiii (presupus) trans nu le ușurează disforia de gen.

Un studiu sugerează că redistribuirea medicală la adolescenții cu disforie de gen nu le ajută viața în general. Dacă au făcut bine înainte de tranziție, au avut tendința să se descurce bine după. Dacă înainte s-au descurcat prost, s-au descurcat prost după. Acest lucru sugerează că tranziția de gen nu abordează neapărat problema principală a disforiei.

Cu alte cuvinte, dovezile arată că supresoarele pubertății nu oferă beneficii semnificative și o mulțime de dezavantaje.

Câteva recenzii ample ale dovezilor din SUA, Suedia, Finlanda și Marea Britanie semnalează dovezi de calitate scăzută pentru eficacitatea tratamentului cu hormoni de sex încrucișat. Revizuirea acestor studii, împreună cu altele, a determinat Anglia și Suedia în 2022 să semnaleze „intenția de a opri tranziția tinerilor ca practică medicală de rutină”. Tavistock, cea mai mare clinică de gen pentru tineri din lume, a fost închisă din cauza unui audit usturător al practicilor lor pernicioase.

Aceste noi dezvăluiri și acțiuni ar putea fi un catalizator împotriva corupției ideologiei trans care dăunează a sute de mii de adolescenți în fiecare an (raportul UCLA până la trei sute de mii de tineri trans). Unele state din SUA, în vârstă de șaisprezece , au început să facă ilegale tranzițiile de afirmare a genului pentru copiii minori.

Ce este disforia de gen cu debut rapid?

Dovezile arată că dacă părinții, prietenii, profesorii, medicii și terapeuții încurajează toți copiii impresionabili la tranziție, ei vor face acest lucru.

Un nou studiu asupra a peste 1.600 de cazuri de copii conduce la credința ipotezei „disforiei de gen cu debut rapid”. Se concluzionează: „Tinerii cu antecedente de probleme de sănătate mintală au fost în mod special predispuși să ia măsuri pentru tranziția socială și medicală.” Nouă din zece părinți ai acestor copii erau părinți progresiști, care afirmau LGBTQ+.

Cu alte cuvinte, creșterea numărului de copii care „iese” ca trans nu se datorează faptului că copiii sunt în sfârșit liberi să-și exprime adevăratul sine în societățile noastre progresiste, ci din cauza contagiunii sociale și a altor probleme de sănătate mintală care duc la schimbare.

Desigur, dacă copiii nu sunt sprijiniți în tranziție și li se oferă sprijin și ajutor pentru bunăstarea lor generală, dovezile sugerează că majoritatea vor înceta să insiste că sunt trans.

Copiii vor primi sprijin și acces ușor la ajutor pentru tranziția online. Ei pot primi un mesaj înșelător sau îndrumat de la persoanele trans care ascund dificultățile tranziției și doar promovează fericirea pe care o simt. Influenții vor submina părinții și figurile de autoritate și îi vor instrui pe copiii tăi cu privire la cuvintele potrivite de spus pentru a obține suplimentele de hormoni de care tânjesc.

YouTube, Tumblr, rețelele sociale și alte site-uri vor consolida puternic ideologia trans.

În timp ce disforia de gen cu debut rapid nu este un diagnostic clinic în acest moment, iar ideologia trans respinge teoria, dovezile crescânde par să confirme fenomenul. În loc să arate o îmbunătățire a calității vieții după tranziția în rândul copiilor, Societatea pentru Medicină de Gen bazată pe dovezi raportează o „deteriorare a sănătății mintale a copiilor și a legăturilor intrafamiliale în urma tranziției de gen”.

Tratamentul hormonal nu ajută copiii. Nu scade sinuciderea; duce la „daune ireversibile”, așa cum a apărat Abigail Shrier. În recenzia cărții ei, Daune ireversibile , am scris:

Fetele se confruntă adesea cu tulburări emoționale, disconfort de la pubertate, tulburări legate de imaginea corpului și anxietate socială în anii adolescenței. Rețelele sociale fac acest lucru mult mai rău; depresia și anxietatea afectează un număr mai mare de adolescenți în fiecare an.

Când fetele sunt izolate și se simt pierdute în frământările din gimnaziu și liceu, s-ar putea să se agațe de orice promite o evadare.

Profesorii activiști din școlile elementare, medii și liceale sărbătoresc și stimulează sexualitatea LGBTQ. Emisiunile TV, filmele, rețelele de socializare, profesorii, terapeuții, politicienii și internetul par să laude transgenderismul. Cu atât de multe fete adolescente care caută acceptare și răgaz, este de mirare că se îndreaptă spre a-și pune la îndoială sexualitatea și genul?

Cultura noastră face ca disconfortul corporal și rușinea fetelor să sugereze o altă credință: „Nu sunt femeie”.

Cu alte cuvinte, dovezile seculare par convingătoare că pentru copiii cu disforie de gen cu debut tardiv, nu tranziția este cea mai bună opțiune. Alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi autismul sau nevoia de a-și impresiona colegii, probabil joacă un rol semnificativ în motivul pentru care doresc să facă tranziția.

Dar copiii cu disforie de gen autentică?

Unii copii și-au exprimat suferința „consecventă, persistentă și insistentă” din cauza sexului lor. Aceste cazuri sunt diferite de așa-numitele cazuri „de debut tardiv” și necesită o atenție mai specială.

De ce adolescenții cad în disforia de gen nu este simplu, dar există multe explicații pe care ideologia trans le respinge din mână, care ar putea oferi câteva răspunsuri bune.

De exemplu, rata tulburărilor mintale la mamele copiilor cu disforie de gen este mult mai mare decât de obicei. Poate că boala mintală a mamei unui copil interferează cu dezvoltarea sănătoasă a copilului. Acesta nu este singurul motiv posibil, desigur, dar acele căi de cercetare sunt complet a priori respinse de ideologia trans.

Ne-am dori să intervină aici un psiholog bazat pe biblie, bine pregătit. Există diferite teorii legitime cu privire la sursa disforiei de gen la copii. Fiecare copil este unic, iar contribuția profesională va ajuta enorm.

Chiar și în rândul copiilor disforici de gen, conform unui studiu de referință (deși contestat), 80% dintre copiii care doreau să facă tranziția au crescut din dorința lor până la vârsta adultă. În majoritatea celor urmăriți în studiu, atracția homosexuală a apărut mai târziu în viață. (Pentru mai multe, vezi „ Ce spune Biblia despre homosexualitate? ” a Dr. Jim Denison ).

Toate aceste dovezi pot face cuiva să se învârtă capul. Nu veți vedea studiile care contestă narațiunea mainstream în mass-media — datorită ideologiei trans omniprezente și puternice. În afara ipotezelor ideologiei trans, nu există un consens real între experții medicali. Amintiți-vă, mulți terapeuți și medici fie trăiesc cu frica de ideologia transgender, fie beneficiază de a ajuta adolescenții la tranziție.

Părinți, nu vă cedați autoritatea asupra copiilor voștri ideologiei trans.

Desigur, copiii ar trebui consultați și auziți, dar înțelepciunea părintească trebuie să câștige ziua. Adolescenții nu pot da consimțământ informat pentru tratamente hormonale și intervenții chirurgicale ireversibile. Nenumărate povești sfâșietoare de la „detranzițieri” arată efectele dăunătoare ale tranziției „ireversibile”. Detranzitorii se referă la persoanele care au trecut prin tranziții trans și au revenit la genul sexului lor biologic.

Ca exemplu, Chloe Cole i s-au prescris blocante pentru pubertate și androgeni la vârsta de 12 ani și i s-a recomandat o dublă mastectomie la 15 ani. I-au fost îndepărtați sânii, o decizie pe care o regretă profund. Ea a „de- tranziție ” la șaptesprezece ani. Ea a fost diagnosticată cu autism mai târziu în viață. Cole a suferit o infecție a tractului urinar și dureri articulare din cauza densității osoase slăbite. Cole nu va putea niciodată să alăpteze și ar putea avea disfuncție sexuală.

Ea a intentat un proces împotriva clinicii ei de tratament în februarie 2023. Odată cu apariția mai multor persoane de tranziție și care încep să dea în judecată furnizorii de servicii medicale, ne putem aștepta la un val de opoziție împotriva tranziției adolescenților. Detranzițiatorii par a fi relativ rari, deși multe dintre aceste studii arată limitări. Acest lucru este probabil, cel puțin parțial, din cauza presiunii sociale copleșitoare de a rămâne cu sine în tranziție.

Luați-o pe Ritchie Herron, care a început să facă tranziția de la o vârstă fragedă și, în cele din urmă, a suferit o vaginoplastie la treizeci de ani, o intervenție chirurgicală care i-a reconstruit organele genitale masculine într-o aproximare a organelor genitale feminine. Când s-a uitat în oglindă după operație, a simțit imediat un val de regret. Din acea zi, a început să trăiască ca bărbat și a devenit un detranzițional.

Nu este de mirare că tot mai mulți tineri cu disforie de gen pur și simplu se autointitulează genderqueer.

Dacă părinții își presează băieții feminini să se identifice ca femei sau fetele lor masculine ca bărbați, părinții își dezvăluie presupunerile moderne, sexualizate (sau poate chiar o patologie).

Conform unei predicții psihologice normale, un băiat poate încerca o rochie o dată sau de două ori ca experiment de joacă, apoi poate merge mai departe. Astfel de acțiuni nu indică incongruență de gen și nici nu ar trebui să trezească alarma în rândul părinților. Dar, disforia de gen dureroasă, adânc înrădăcinată în rândul copiilor, este reală, chiar dacă rară.

Pentru părinții cu copii care pun întrebări despre sex

Pentru părinții cu copii care își pun la îndoială sexul sau sub dificultăți de gen, căutați ajutor biblic, psihologic. Adevărata disforie de gen este dificil de trăit pentru copilul tău. Dovezile nu arată neapărat că afirmarea tranziției lor ca adolescenți ajută pe termen lung, mai ales dacă doresc să schimbe genul din senin.

Acest lucru are bun simț. Cedarea în fața disforiei de gen, dacă cineva o vede ca pe o tulburare, nu va ajuta neapărat. Pentru pacienții cu anorexie, terapeuții nu își afirmă viziunea incorectă asupra corpului lor. Nici nu ar trebui noi pentru adolescenții disforici de gen.

Dacă îi îndreptați cu dragoste către o viziune biblică plină de har, pe care o vom revizui mai târziu, suferința lor poate sau nu persista. Dar nu există niciun motiv întemeiat să credem că va persista mai mult decât dacă ar trece la tranziție și cu siguranță nu pare să le scadă suicidalitatea.

Studiile ar putea arăta că lipsa aprobării părinților duce la riscul unor lucruri precum depresia, dar dragostea și aprobarea părintească nu trebuie să fie afirmate sau extinse la obținerea unor schimbări medicale de sex pentru copii.

Abigail Shrier documentează poveștile de groază ale adolescenților, uneori chiar mai tineri, care sunt amestecați în tranziție și regretând asta mai târziu în viața lor. Ea se concentrează pe explozia îngrijorătoare a tranzițiilor în rândul fetelor adolescente, în special. Shrier recomandă părinților câțiva pași pe care îi rezumăm în recenzia noastră asupra cărții sale Irreversible Damage :

„Nu le oferi copiilor tăi un smartphone.

Nu renunța la autoritatea ta ca părinte.

Nu susține ideologia de gen în educația copilului tău.

Reintroduceți intimitatea în casă.

Nu mai patologizați copilăria.

Nu vă fie teamă să recunoașteți: este minunat să fii fată.”

Nu vrem neapărat să denorâm toți părinții, profesorii, medicii și terapeuții care cred că tranziția îi ajută pe copii. Ei sunt adesea păcăliți și presați de ideologia trans și de amenințarea cu sinuciderea copilului lor.

Acestea fiind spuse, liderii comunității medicale și psihologice fie susțin această ideologie, care se bazează pe presupuneri postmoderne, fie, la fel de blestemat, rămân tăcuți în legătură cu daunele ireversibile pe care știu că „tratamentul” trans le aduce copiilor.

Există diferențe biologice între bărbați și femei

Să precizăm ceva evident: există distincții biologice între sexe.

Oamenii au cromozomi genetici diferiți, fie XX, fie XY.

Oamenii au două tipuri de gameți, fie ovule, fie spermatozoizi.

Bărbații produc mai mult testosteron, în timp ce femeile produc mai mult estrogen (deși ambele produc pe amândouă).

Sexul biologic a împărțit toți oamenii în bărbați sau femei, categoric vorbind. Oamenii sunt „dimorfi”, ceea ce înseamnă că specia umană are nevoie de o femelă și un mascul pentru a produce urmași. Aceasta este o declarație de fapt și este important să ținem cont în timp ce continuăm.

Sexele sunt diferite din punct de vedere fizic și împărțite între două: bărbați și femei. Dr. Deborah Soh, specialist în neuroștiință și sexolog (și nu creștin), apără acest punct în mod elaborat în cartea sa The End of Gender .

În timp ce dezbaterea natură versus hrănire se dezlănțuie dacă bărbații și femeile sunt diferiți în lucruri la nivel de suprafață (cum ar fi personalitatea), există fapte foarte elementare despre diferențele biologice care servesc la identificarea sexului cuiva.

Dar oamenii intersexuali?

Din păcate, persoanele intersexuale sunt adesea târâte în această dezbatere în încercarea de a submina sexualitatea binară. Persoanele intersexuale „au anatomie reproductivă sau sexuală care nu se încadrează într-o clasificare exclusiv masculină sau feminină (binară) a sexului”.

La început, trebuie să remarcăm că majoritatea persoanelor intersexuale văd starea lor ca pe o tulburare sexuală și se identifică pe deplin ca bărbat sau femeie. În timp ce până la 1,7% din populația SUA este intersexuală, nu putem să nu distingem tipurile de condiții intersexuale. Mulți dintre ei nici măcar nu știu că au o afecțiune intersexuală până când sunt mult mai în vârstă. Aproximativ 99% dintre persoanele cu afecțiuni intersexuale sunt „fără ambiguitate bărbați sau femei”.

Pentru acele cazuri incredibil de rare de oameni care au anatomie atât masculină, cât și feminină și nu pot fi distinse într-un fel sau altul prin factori biologici, Dr. Sprinkle rămâne consecvent și scrie că sunt într-adevăr atât din punct de vedere biologic, cât și din punct de vedere feminin. Ei pot decide să fie unul sau altul și să aibă o intervenție chirurgicală corectivă sau să trăiască cu identitatea ca bărbat și femeie simultan.

Deși nu putem respinge mica parte a oamenilor care au markeri biologici sincer contradictori, putem spune cu siguranță că nu ar trebui să fie folosit ca argument de bază pentru toți ceilalți. Într-adevăr, chiar și celor mai ambigue persoane intersexuale încă le lipsesc sau combină cele două sexe, întărind punctul nostru de vedere. Aceste condiții (ca și alte tulburări biologice) sunt rezultatul lumii căzute.

Dumnezeu va răscumpăra frumos sexualitatea oamenilor intersexuali, dar schimbarea completă a înțelegerii noastre din cauza unei tulburări sexuale incredibil de rare nu are sens. Împărăția lui Dumnezeu va primi tot felul de oameni.

Un pastor spune că eunucii din Matei 19:12 și Fapte 9 arată că „toți oamenii, inclusiv „celălalt” sexual, fac parte din Familia lui Dumnezeu”. El folosește acest punct pentru a promova ideologia transgender , dar toți credincioșii ar trebui să accepte această idee. Hristos deschide porțile împărăției sale persoanelor atrase de același sex, oamenilor care se luptă cu pofta heterosexuală, eunucilor fizici, persoanelor singure pe viață și celor cu intersexualitate.

Aceasta conduce perfect în discuția noastră biblică.

Cum ar trebui să răspundă creștinii transgenderismului?

„Și famenul a zis lui Filip: „Despre cine, te întreb, proorocul spune aceasta, despre sine sau despre altcineva?” Atunci Filip a deschis gura și, începând cu această Scriptură, i-a spus vestea bună despre Isus. Și în timp ce mergeau pe drum, au ajuns la niște apă, iar famenul a zis: „Iată apă! Ce mă împiedică să fiu botezat? Și a poruncit carului să se oprească și s-au coborât amândoi în apă, Filip și famenul, și l-a botezat” ( Fapte 8:34-38 ).

Acest pasaj demonstrează includerea minunată a Evangheliei, vestea bună pentru fiecare națiune. În timp ce eunucii erau considerați „alți” și nu aveau voie „să intre în adunarea lui Lᴏʀᴅ” ( Deuteronom 23:1 ), Dumnezeu face ca eunucul etiopian să fie inclus în împărăție ca un mesaj: vestea bună este pentru toată lumea.

Aceasta nu spune nimic despre afirmarea transgenderismului, dar ne amintește de datoria noastră de a prezenta Evanghelia tuturor oamenilor și de a nu restricționa pe nimeni să fie botezat în familia lui Isus dacă s-au pocăit și sunt hotărâți să-L urmeze.

Creștinii sunt chemați la o identitate superioară

Dr. Sprinkle scrie: „Trebuie să înțelegem mai întâi cine suntem (ontologie) înainte de a ști ce înseamnă să devenim cine vrea Dumnezeu să fim (ucenicie). Ontologia este parte integrantă a uceniciei, deoarece ucenicia înseamnă a trăi așa cum am fost proiectați să trăim – a trăi ca imagini divine.”

Toți cei care devin discipol al lui Isus trebuie să-și renunțe la vechea identitate și să devină o „nouă creație”. Biblic vorbind, aproape toate chemările la ascultare sunt precedate de o reamintire a identității noastre. După cum scrie Pavel în Galateni: „Odinioară, când nu-L cunoșteai pe Dumnezeu, erai sclavi celor care prin fire nu sunt dumnezei. Dar acum că ai ajuns să-L cunoști pe Dumnezeu, sau mai bine zis să fii cunoscut de Dumnezeu, cum te poți întoarce din nou la principiile elementare slabe și lipsite de valoare ale lumii, ai căror sclavi vrei să fii din nou? . . . Pentru libertate Hristos ne-a eliberat; Rămâi deci tari și nu te supune din nou jugului sclaviei”. ( Galateni 4:8–9 ; 5:1 )

Biblia folosește câteva exemple puternice: am fost sclavi, acum suntem liberi. Eram în întuneric, acum suntem în lumină. Eram în trup, acum suntem în Duh. Am fost proscriși, acum suntem copii adoptați ai lui Dumnezeu, comoștenitori cu Hristos.

Cum funcționează acest lucru practic?

Luați în considerare depresia. Cunoaștem câteva sfaturi practice pentru combaterea depresiei, cum ar fi exercițiile și îndeplinirea sarcinilor mici, dar pot fi mai multe. Pentru creștini, medicina, terapia, știința și Biblia există în coeziune cu probleme de genul acesta. Depresia merge împotriva voinței lui Dumnezeu, considerându-se nevrednic, rușinos, lipsit de valoare, incapabil și prins în rândurile de a nu face nimic.

De obicei, nu ajută să răspunzi oricui se luptă să trăiască cu credincioșie în identitatea dată de Dumnezeu cu „Doar ia-ți crucea!” Cineva care se luptă cu depresia implică o lipsă complexă de încredere în identitatea sa de copil iubit al lui Dumnezeu. Platitudinile nu vor ajuta.

Nici platitudinile nu vor ajuta persoanele cu disforie de gen sau persoanele transgender dincolo de tranziția lor.

Cu toate acestea, creștinii trebuie să se uite la identitatea lor în toate domeniile vieții pentru a înțelege sfințirea lor (oricât de dezordonată și imperfectă este aceasta).

Identitatea biblică pentru bărbați și femei

Biblia se preocupă cel mai mult de ucenicia oamenilor, indiferent de sex. Chemarea de „a face ucenici din toate națiunile” se adresează tuturor discipolilor lui Isus, dintre care mulți erau femei.

Pentru Pavel, identitatea noastră se sprijină mai ferm în Hristos decât în sexul nostru: „Căci toți dintre voi, care ați fost botezați în Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu există nici iudeu, nici grec, nu există nici sclav, nici liber, nu există bărbat și femeie , căci toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, atunci sunteți sămânța lui Avraam, moștenitori după făgăduință” ( Galateni 3:27–29 , subliniere adăugată).

Frații și surorile creștine sunt comoștenitori cu Hristos, egali înaintea lui Dumnezeu.

Acestea fiind spuse, Biblia ne afirmă în mod repetat identitatea sexuală ca fiind întemeiată în corpurile noastre. În timp ce ideologia transgender susține că preferința noastră pentru gen ar trebui să ne guverneze identitatea, conform Bibliei, crearea de către Dumnezeu a diferențelor fizice între bărbați și femei joacă un rol definitoriu în determinarea sexului nostru.

Când Dumnezeu a creat omenirea, i-a făcut bărbat și femeie ( Geneza 1:27 ). Ei trebuiau să păstorească creația, să îngrijească și să conducă în numele creatorului lor. Dumnezeu le-a spus să facă sex, să procreeze și să umple pământul — să „se înmulțească” (v. 28).

Din punct de vedere biologic, umanitatea este „dimorfă”. După cum am discutat, gameții (ovule sau spermatozoizi) ne determină biologic sexul. Pentru ca oamenii să-și imagineze corect pe Dumnezeu, bărbații și femeile trebuie să existe. Acest lucru se reflectă în faptul că Adam se uită la toate perechile de animale și tânjește după un partener al său. Masculinitatea lui Adam și feminitatea Evei erau părți integrante ale ființei lor. Erau „amândoi goi și nu le era rușine” ( Geneza 2:25 ). Expunerea corpului lor masculin și feminin nu le-a adus disconfort.

Ce lucru frumos și de neimaginat pentru orice persoană, în special pentru cineva cu disforie de gen, să spere – o lipsă completă de rușine față de corpurile noastre.

În Geneza, bărbatul și femeia au fost creați pentru a fi imagini ale lui Dumnezeu cu potențialul de a procrea ( Geneza 1:27–28 ). Aceasta înseamnă că identitățile sexuale ale lui Adam și Eva erau întemeiate în biologia lor. Unirea sexuală în căsătorie înseamnă „a deveni un singur trup” ( Geneza 2:24 ). Sexul se bazează în corpurile noastre, nu în percepția noastră de sine. Restul Scripturii reiterează acest adevăr (de exemplu, Marcu 10:6–9 ).

În ceea ce privește Geneza, Adam și Eva nu au avut copii înainte de a fi alungați din Edenul paradisian. Probabil, dacă ar fi trăit mai mult în Grădină, ar fi îndeplinit porunca lui Dumnezeu de a procrea. Acest lucru este important de reținut: ei nu au procreat în grădină, dar potențialul lor de a procrea a fost totuși esențial pentru identitatea lor. După Cădere, incapacitatea biologică de a procrea va conta ca parte a rupturii creației (aceasta include condițiile intersexuale). Multe dintre eroinele Bibliei nu au putut să conceapă înainte ca Domnul să le favorizeze. Ana s-a rugat una dintre cele mai frumoase rugăciuni după ce l-a născut pe profetul Samuel ( 1 Samuel 2:1–10 ).

Pavel va spune mai târziu că singurătatea este o cale evlavioasă de urmat în viață sau, după cum a spus Isus, „Eunuci care s-au făcut eunuci de dragul Împărăției cerurilor” ( Matei 19:12 ). Bisericile trebuie să vină și să sprijine oamenii care aleg singuratatea. Unii creștini aleg abstinența din cauza atracțiilor lor homosexuale persistente, în timp ce alții vor pur și simplu să urmeze slujirea cu toată atenția lor.

A spune că expresia de gen se poate schimba înseamnă că sexualitatea trebuie să existe pe un spectru este o eroare de categorie, cum ar fi întrebarea: „Cât cântărește verdele?” Sprinkle scrie: „Sexul nu este o categorie spirituală. Este una biologică. Toate aspectele imateriale ale personalității sunt importante. . . . Dar acestea nu determină sexul unei persoane.”

Până acum am stabilit că, într-o lume ideală imaginată și spusă în realitate de Yawheh în Geneza, bărbații și femeile s-au completat reciproc pentru a acționa ca imaginea deplină a lui Dumnezeu. Omenirea este împărțită fizic între două sexe, iar asta este important în povestea creației.

Sexualitatea biblică exclude transgenderismul

Autorii biblici afirmă în mod constant că fiecare om este fie bărbat, fie femeie. Cum știm care suntem? Privind realitatea ca sursă a adevărului, nu sentimentele interne ale unei persoane.

Sub transgenderism se află presupunerea că starea noastră internă, sufletul sau mintea noastră, ar trebui să depășească identitatea corpului nostru. În timp ce Isus le spune ucenicilor săi obosiți: „Duhul este cu adevărat dornic, dar trupul este slab” ( Matei 26:41 ), cuvântul carne se referă la o realitate spirituală întemeiată în trup.

Faptul că Noul Testament descrie „carne” fizică, literală, ca pe o realitate spirituală, ar trebui să-i dea pauză pe dualiști. Corpurile noastre sunt extrem de interconectate cu cine suntem.

În 1 Corinteni 6 , Pavel spune că relațiile sexuale cu o prostituată înseamnă că ești legat de ei ca un singur trup – un rezultat ridicol, dar acesta este ideea. Corpurile noastre contează. Nu este ca și cum spiritul nostru fără trup va pluti spre cer într-o zi când murim. Dimpotrivă, Pavel spune că Dumnezeu ne va învia din morți într-o manieră trupească, așa cum a fost Hristos. Introducerea bruscă a discursului de înviere în 1 Corinteni 6:14 are un sens perfect, așa cum scrie un comentator : „Pretenția lui Dumnezeu înseamnă că trupul credinciosului – sau mai bine, trupul credincioșilor – și trupurile credincioșilor – nu aparțin. credinciosului(i). Ei aparțin puterii lui Dumnezeu, care îi înviează din morți și care lucrează deja pentru a-i transforma în prezent.”

Pavel spune: „Sau nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt în voi, pe care îl aveți de la Dumnezeu? Nu ești al tău, căci ai fost cumpărat cu un preț. Slăviți deci pe Dumnezeu în trupul vostru” ( 1 Corinteni 6:19–20 ). Sprinkle subliniază că Pavel schimbă de fapt „tu” și „corp” de mai multe ori pe parcursul acestui pasaj. În timp ce „tu” este plural și „corp” se referă la biserica din Corint, se aplică și indivizilor. Ideea lui Pavel de mai devreme despre curvia cu prostituate continuă; păcatul sexual afectează trupul lui Hristos și corpul individual al persoanei.

Identitatea ta sexuală se bazează pe corpul tău fizic. Spiritualitatea nu este separată de corpurile noastre; ceea ce facem ca oameni întruchipați este spiritual.

Nu ar trebui să negem nici realitatea sentimentelor în sine. Dar, ca și în cazul altor tulburări și frângeri, trebuie să ne întrebăm: „Sentimentele, chiar și sentimentele puternice și profunde, determină adevărul?” Sau identitatea întruchipată dăruită de Dumnezeu determină adevărul?

Ce spune Biblia despre persoanele transgender?

Să facem bilanțul a ceea ce am stabilit până acum.

De la început, Dumnezeu a creat bărbatul și femeia pentru a se completa unul pe celălalt (lând deoparte dezbaterea egalitară și complementară). Această completare includea sexul pentru dăruirea reciprocă, dezinteresată de plăcere partenerului căsătorit și pentru procreare — pentru a aduce viață în căsniciile noastre și pentru a aduce literalmente viață în lume. Când este afirmată în Biblie, identitatea bărbaților și femeilor se referă la modul în care Dumnezeu i-a creat în trup.

Romani 1:26–27 spune: „De aceea Dumnezeu i-a lăsat patimilor necinstite. Căci femeile lor au schimbat relații naturale cu cele care sunt contrare naturii; și bărbații, de asemenea, au renunțat la relațiile naturale cu femeile și au fost mistuiți de pasiune unii pentru alții, bărbații comitând fapte nerușinate cu bărbații și primind în ei înșiși pedeapsa cuvenită pentru greșeala lor.”

Această condamnare a homosexualității își are rădăcinile în relațiile sale „nenaturale”. Pavel folosește cuvinte incomode pentru urechile moderne: rușinos , perversiune și indecență . Oricât de inconfortabil ar fi, Pavel condamnă sexualitatea în afara oricărei dintre un bărbat și o femeie ca fiind „nenaturală”. Dumnezeu i-a predat pe oameni „poftelor lor rușinoase” pentru că ei nu Îl slăvesc pe Dumnezeu.

Cine consideră Dumnezeu că sunt bărbați și femeile de aici?

Cine erau trupești.

Alte pasaje fac și această linie de raționament. Deuteronom 22:5 este relevant aici: „Femeia să nu poarte haină de bărbat, nici bărbatul să nu se îmbrace haine de femeie, căci oricine face aceste lucruri este o urâciune Domnului Dumnezeului tău”.

Unii comentatori cred că această lege a interzis practica religioasă a persoanelor căsătorite care își schimbă îmbrăcămintea într-un ritual de fertilitate canaanit. Alți comentatori susțin că se referă la ceva ce echivalează cu travestirea modernă, în timp ce alții spun că „abia dacă se poate referi la [travestirea]”. Indiferent, notează Brown, „subliniază faptul că distincțiile de gen fac parte din ordinea creată și nu trebuie să fie șterse”, pe lângă faptul că se referă și interzice „ceremoniile magice” antice.

Autorii New Interpreter’s Bible Commentary scriu că aceasta face parte din reglementarea „limitelor sexuale”. Comanda interzice „travestirea ca o traversare interzisă a uneia dintre cele mai importante distincții stabilite la creație”. „Contextul hotărârii arată că era preocupată de a susține ceea ce erau percepuți a fi date limite ale ordinii naturale, mai degrabă decât de a fi o hotărâre suplimentară pentru a interzice actele de apostazie față de Dumnezeul Lᴏʀᴅ. . . . Distincțiile formale de gen au marcat una dintre granițele structurale formative ale vieții. Asemenea granițe nu trebuiau să fie încețoșate sau depășite cu voință.”

După cum am observat deja, ceea ce sunt aceste expresii de gen va varia de la cultură la cultură. Este de remarcat faptul că nu au fost date pedepse civile, punitive, pentru acest păcat. Cu toate acestea, a fost un păcat grav în ochii lui Dumnezeu, o „urâciune”.

În Noul Testament, unii cred că 1 Corinteni 11:2–16 arată în linii mari că Pavel dorește ca femeile să fie „distinse”, chiar dacă ele participă pe deplin la închinare alături de bărbați, ca egale înaintea lui Dumnezeu. Dar acest pasaj este atât de plin de interpretări încurcate și complexe încât ne-ar duce prea departe. Acest comentariu va fi suficient deocamdată: Pavel susține că „bărbații și femeile sunt diferiți, că femeile și bărbații sunt dependenți unul de celălalt și că în Domnul există atât o reciprocitate, cât și o distincție care rezultă atât din creație, cât și din răscumpărare. ”

Pentru mai multe despre femeile în conducerea ministerului și o discuție despre rolurile de gen, citiți „Ar trebui ca femeile să fie pastori? Sau conducători de biserici, diaconi sau profesori?” de Dr. Jim Denison.

Geneza a stabilit voința bună și perfectă a lui Dumnezeu ca oamenii să fie fie bărbați, fie femei, care a fost întemeiată în trupurile lor. Autorii biblici de mai târziu au numit orice lucru în afara acestui plan „nenatural” și păcătos. Biblia nu obligă oamenii să adopte stereotipuri de gen și nu face afirmații ridicole precum „bărbații trebuie să poarte pantaloni, iar femeile trebuie să poarte rochii”. Putem distinge între sexul oamenilor fără reguli atât de stricte.

De fapt, Biblia oferă loc oamenilor pentru a-și exprima în mod unic darurile, talentele și personalitățile, toate supuse Duhului Sfânt. Biblia deschide calea pentru necăsătorit ca o alegere frumoasă de viață care îl onorează pe Dumnezeu. Isus dă demnitate oamenilor de toate formele și dimensiunile, cu tot felul de calități și ciudatenii unice, dar cere și supunerea tuturor acestor lucruri sub picioarele lui.

Acolo unde Dumnezeu trage limita, pentru binele nostru, este să ne înșelem pe noi înșine sau pe alții despre ce sex suntem. Acestea fiind spuse, trebuie să examinăm cu atenție ideile de masculinitate și feminitate biblică.

Nu adăugați la Scriptură: Ce sunt feminitatea și masculinitatea biblică?

Dumnezeu ne face pe fiecare unic în personalitate și interese. Creștinii au aplicat uneori în mod eronat ceea ce cultura noastră apreciază drept „masculin” sau „feminin”. Urmând acest lucru până la concluzia sa va agrava disforia de gen.

Înrădăcinarea și consolidarea percepțiilor despre masculinitate și feminitate poate conduce oamenii la ideea că acțiunile noastre ne fac identitatea atunci când, în adevăr, Dumnezeu ne-a numit bărbat sau femeie.

Nu este nimic în neregulă nici cu stereotipurile de masculinitate sau feminitate. A critica masculinitatea sau feminitatea tradițională ca fiind superioară sau inferioară în sine poate duce la confuzie.

Cu toate acestea, descurajarea femeilor să lucreze în STEM și a bărbaților de a avea grijă de copiii lor pierde cu totul sensul și nu este susținută de Biblie. Dacă îndepărtăm femeile sau bărbații de darurile lor date de Duhul, s-ar putea chiar să ne trezim opunându-ne scopurilor Duhului Sfânt pentru viața cuiva .

Bărbații și femeile au mai multe în comun decât diferențele, iar bisericile ar trebui să fie precaute atunci când consolidează stereotipurile de gen ca fiind mai mult sau mai puțin biblice. Aproape toate poruncile din Scriptură sunt pentru toți ucenicii, bărbați sau femei. Pavel nu a descris rodul masculin al Duhului și rodul feminin al Duhului. Este o excepție să se adreseze în mod specific bărbaților și femeilor din Biblie, nu regula. Desigur, anumite persoane sunt întotdeauna bărbați sau femei, iar asta se bazează pe sexul lor.

În același mod, nu ar trebui să descurajăm în mod activ nici feminitatea sau masculinitatea tradițională. Dr. Soh scrie: „Dacă o trăsătură este considerată „masculină” sau „feminină” este definit cultural, dar dacă o persoană gravitează către trăsături care sunt considerate masculine sau feminine este determinat de biologie.”

Unele dovezi arată că societățile egale cresc diferențele de personalitate de gen; ei nu le diminuează așa cum ne-ar face să credem crezul secular dominant. De exemplu, toate lucrurile fiind egale, bărbații tind să fie mai interesați de lucruri, iar femeile mai interesate de oameni.

Reprimarea angro a masculinității sau feminității tradiționale nu este durabilă. În același timp, forțarea legală a fiecărei persoane să intre în aceste forme va fi de asemenea inversă. Implementarea valorilor stricte alb-negru ale feminității și masculinității care înstrăinează bărbații efeminați și femeile masculine nu este calea lui Hristos.

Concluzia este că fiecare persoană își va trăi sexualitatea în moduri unice. Nu ar trebui să pedepsim acele căi unice parcurse de frații și surorile în Hristos, atâta timp cât ele nu vin împotriva principiilor biblice.

Să ne păstrăm convingerile biblice .

Suferința intensă care apare din corpul masculin pe care l-ar putea simți un bărbat sau suferința intensă care decurge din corpul feminin pe care o simte categoric o femeie nu spune nimic despre faptul că este bărbat sau femeie.

Felul în care doresc să se prezinte, felul în care doresc să se autogenereze, nu spune nimic despre starea lor de a fi, conform Bibliei.

Fiecare persoană trans este unică și trebuie să o iubim

Întunericul, tragedia și complexitatea de toate felurile fac transgenderismul imposibil de simplificat. Analiza noastră a dovezilor științifice actuale ne arată că. Cum să iubești cel mai bine fiecare persoană nu poate fi încapsulat într-un articol (chiar unul atât de lung) – pentru asta sunt comunitatea biblică și îndrumarea Duhului Sfânt.

Ruperea Căderii face viața crăpată și dificilă. Mersul cu cineva care se luptă cu asta, fie un copil sau un adult, va fi incredibil de dificil și s-ar putea să nu arate o recompensă.

Începe cu dragoste, cu iubirea copleșitoare a lui Isus de a ne spăla păcatele și de a ne face o „nouă creație”.

Biserica trebuie să fie un loc al adevărului. Chris Legg, pastor și terapeut LPC, conchide într-un articol despre biserică și boli mintale ,

În cultura de astăzi, există foarte puține locuri în care adevărul este celebrat, cu atât mai puțin studiat și spus în viața noastră. Unul dintre acele puține locuri este biserica locală.

Asigurați-vă că găsiți o biserică care învață în mod clar supunerea față de Cuvântul lui Dumnezeu și acolo veți găsi adevărul care poate servi drept fundație de încredere, chiar și atunci când propriul nostru creier ne minte. Când suntem confuzi în depresia, anxietatea sau iluziile noastre, ne putem ține strâns de aceste adevăruri. Boala mintală este suficient de grea pentru a naviga fără o busolă care să indice nordul adevărat.

În același timp, adevărul fără iubire este ca un „chimval care zbârnește” ( 1 Corinteni 13:1 ). Domnul poate lucra printr-un măgar sau Iona, dar a-L urma pe Isus necesită compasiune, empatie și iubire, nu numai adevăr.

Sprinkle scrie: „Și – nu pot sublinia suficient acest aspect – dacă ești creștin în conducere, sau orice mentorat creștin sau parent pe cineva care este trans, trebuie să le oferim persoanelor trans spațiu pentru a se lupta cu aspectele etice ale tranziției. O abordare de sus în jos, cu mâinile grele, fără compasiune, care nu lasă loc pentru lupte personale – „Așa zic eu și Domnul!” – cel mai probabil îi va împinge pe oameni spre tranziție și departe de noi . . . . Ucenicia este un proces lung. Dumnezeu nu cere sfințirea peste noapte și suntem cu toții recunoscători că nu o cere.”

Ideologia transgender nu oferă oamenilor disforici de gen răspunsuri bune pentru viața lor. Ea duce la fundături în confuzie întunecată, dar „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al confuziei, ci al păcii” ( 1 Corinteni 14:33 ).

Ar trebui creștinii să folosească pronumele preferate ale persoanelor trans?

Trebuie să abordăm această întrebare cu grijă. Pe de o parte, unii susțin că folosirea pronumelor feminine pentru a se referi la un bărbat biologic (și așa cum este definit biblic) echivalează cu minciuna și aprobarea păcatului lor . Pe de altă parte, persoanele transgender ar putea să nu o considere așa.

Dacă prietenul sau cunoștința dvs. trans știe că sunteți creștin, este posibil să vă suspecteze deja convingerile despre transgenderism. Folosirea pronumelor lor preferate ar putea construi o punte suficientă pentru a deschide o discuție despre Isus. Pare puțin probabil ca refuzul de a folosi pronumele lor va ajuta la comunicarea mesajului adevărului.

Potrivit teologului Gregory Coles , care a intervievat mai multe persoane transgender, „Niciunul dintre cei intervievați nu a fost înclinat să interpreteze ospitalitatea unui pronume creștin cisgen ca pe o indicație automată că acest creștin a fost de acord cu totul despre modul în care persoana trans și-a exprimat genul”. Coles susține că pentru a comunica, avem nevoie de un teren comun în limbaj. Modul de a te referi la cineva este o chestiune de comunicare și respect pentru el. Numirea lor cu pronumele greșit în mod intenționat (numită „denumire” de către cei care susțin ideologia trans) ar putea face ca disforia lor de gen să crească, creând un disconfort ciudat și dureros în acest moment. (Sprinkle subliniază punctul necesar în cultura noastră guvernată de ideologia transgender: „Folosirea pronumelor cu care o persoană se identifică ar trebui să fie o chestiune de curtoazie comună, nu o cerere legală.”)

Oricum, rădăcina de bază a acestei idei se află în învățătura lui Isus: „Tot ce ați vrea ca alții să vă facă vouă, faceți și lor” ( Matei 7:12 ).

Tind să înclin să folosesc pronumele preferate ale persoanelor trans adulte ca o chestiune de dragoste și respect reciproc. Dacă o relație se adâncește și ei încep să ia în considerare să-L urmeze pe Isus, în acel moment, a spune adevărul despre identitatea de gen va deveni important.

Cu toate acestea, creștinii ar trebui să-și urmeze convingerea în această problemă. Poate că, dacă ești suficient de aproape de persoana respectivă, poți să o tragi rapid deoparte și să-i spui cu dragoste că îi vei folosi pronumele, dar că nu vrei să-i aprobi decizia de a exprima un alt gen. Acest lucru va arăta atât politețea, cât și convingerea comună.

Dacă aveți o convingere fermă și atentă că creștinii nu ar trebui să numească oamenii prin pronumele lor trans, deoarece cuvintele contează, urmați această convingere. Din acest verset s-ar putea argumenta puternic că nu ar trebui să numim creștini transgender prin pronumele lor trans, pentru că îi face să se poticnească: „Nu vă mințiți unii pe alții, văzând că v-ați îndepărtat de vechiul sine cu practicile lui și ați avut îmbrăcați-vă cu noul sine, care se reînnoiește în cunoaștere după chipul creatorului său” ( Coloseni 3:9-10 ).

În timp ce utilizarea pronumelor nu este o problemă de ortodoxie, dacă un creștin afirmă ideologia transgender este o chestiune mai serioasă.

Până acum am vorbit despre adulți. Dacă un adolescent sau un copil le cere părinților să-și folosească pronumele trans, aceasta este o problemă cu totul diferită. Dacă ești părinte, ești în autoritate asupra copiilor tăi și, în acea relație, folosirea pronumelor lor va echivala aproape cu siguranță cu o „pietră de poticnire”. După cum am menționat deja, luați măsuri drastice, drastice, dacă este necesar, pentru a-i salva de ideologia transgender sau pentru a-i ajuta să se lupte cu disforia de gen.

Din punct de vedere pastoral, vă recomandăm să tratați o persoană trans la fel ca un cuplu necăsătorit care trăiește împreună. Dacă acest lucru i-ar interzice de la calitatea de membru, aplicați principiul persoanei trans care trăiesc după un alt gen decât sexul lor. Am putea intra în mult mai multe, dar ne vom limita discuția pentru această lucrare.

Concluzie

Dumnezeu a creat bărbatul și femeia pentru a-l reprezenta pe pământ, pentru a-i purta chipul. Diferențele și capacitatea lor de a deveni „un singur trup” prin căsătorie și actul sexual ajută la reflectarea unității lui Dumnezeu de trei persoane în Trinitate. Pentru autorii biblici, natura noastră întruchipată întemeiază fapte despre sexualitatea și identitatea noastră ca bărbați și femei.

Creștinii trebuie să arate o compasiune copleșitoare față de toți cei care se luptă cu corpul și sexualitatea lor, fie din cauza anorexiei, atracției pentru persoane de același sex, disforiei de gen sau persoanelor care sunt doar confuze în ceea ce privește locul lor în lume.

Părinții ar trebui să-și iubească copiii indiferent de acțiunile lor. Dacă copilul dumneavoastră începe să-și pună la îndoială sexul, faceți tot posibilul pentru a restricționa sursele de întărire pozitivă a tranziției.

Bisericile trebuie să facă tot posibilul pentru a învăța să iubească persoanele trans fără a afirma tranziția de gen. Liderii nu trebuie să adauge la Scriptură prin întărirea stereotipurilor biblice sau feminine ca doctrinare.

În cultură, creștinii ar trebui să spună întotdeauna adevărul în dragoste, dar în special, trebuie să ne opunem manipulării malefice a tinerilor de către ideologia trans.

Cu toții am face bine să ne amintim: „Iată, locuința lui Dumnezeu este la om. El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei ca Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor și moartea nu va mai fi, nici jale, nici strigăte, nici durere nu va mai fi, căci cele dintâi au trecut” ( Apocalipsa 21:3-4 ).

Pentru creștinii cu disforie de gen, speranța frumoasă și dulce vă așteaptă în noile voastre trupuri asemănătoare lui Hristos: nu mai suferiți de sex, ci vindecați pe deplin în puterea lui Isus.

Gata cu lacrimi, cu disconfort, cu întrebări și cu durere.

Vrei să împărtășești acea veste bună astăzi?

Lucrări consultate

Daune ireversibile , Abigial Shrier

Încorporat , dr. Preston Sprinkle

Sfârșitul genului , dr. Debrah Soh

Înțelegerea identităților transgender , Edit. Paul R. Eddy, et. al.

Ce crede Dumnezeu? Oamenii transgender și Biblia , Cheryl B. Evans

Pentru cercetări ulterioare trans

Societatea pentru Medicină de Gen bazată pe dovezi (SEGM)

Trend Transgender

Centrul pentru credință, sexualitate și gen

Comentarii consultate:

Comentariul biblic al expozitorului

Biblia Noului Interpret

Noul Comentariu Biblic Internațional

Comentariu Tyndale

Comentariu critic internațional

Ideile schimbă cultura:

Tsunami-ul care vine , Dr. Jim Denison

Ascensiunea și triumful sinelui modern , Dr. Carl R. Trueman

Înscrieți-vă pentru

The Daily Article

MAI MULTE DE LA DENISON FORUM

Confruntarea trecutului: de ce este importantă Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului

De ce trebuie să alegem viața

Pe teren în Israel: perspectiva unui israelian asupra războiului

O invitație la „The After Party”: reîncadrarea angajamentului creștin în politică cu David French și Curtis Chang

Istoria este povestea Lui: despre cea mai mare poruncă a lui Isus, revolta din 6 ianuarie și importanța istoriei

https://www-denisonforum-org.translate.goog/resources/what-does-the-bible-say-about-transgender/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

////////////////////////////////////////////

Pericolele Inteligenței Artificiale. Icoana Vorbitoare din Apocalipsa, de Pastor, Dr. Florin Antonie

/////////////////////////////////////////////

Ce trebuie să fac ca să aud: „Bine, rob bun și credincios” când voi sosi în cer?

RĂSPUNS

În Pilda talanților spusă de Isus, Domnul ne vorbește despre doi slujitori credincioși care au folosit ceea ce le-a fost dat pentru a spori averea stăpânului. Când stăpânul s-a întors după o absență lungă, i-a recompensat pe cei doi slujitori credincioși ai lui și fiecăruia dintre ei le-a spus: „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25.21, 23) Fiecare creștin tânjește să audă aceste cuvinte de pe buzele lui Isus într-o zi în cer.

Suntem mântuiți prin har, prin credință (Efeseni 2.8-9), dar suntem salvați „pentru a face fapte bune” (Efeseni 2.10). Isus a vorbit despre a ne aduna comori în cer (Matei 6.20), și Pilda talanților pe care o spune indică câteva răsplătiri pentru cei care-L slujesc cu credincioșie în această lume.

Pentru a auzi cuvintele: „Bine, rob bun și credincios” din partea lui Isus, în primul rând asigură-te că ești mântuit. Cel necredincios nu va auzi niciodată acele cuvinte, fiindcă „fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui Dumnezeu” (Evrei 11.6). Și recunoaște că Isus nu este doar Mântuitorul tău, ci și Domnul tău (vezi Luca 6.46). „Slujiți Domnului cu bucurie!” (Psalmul 100.2)

Iată câteva idei de moduri în care Îl poți sluji pe Domnul:Mai intai de toate..””Iubiti pe vrajmasii vostri si… “”(Mat.5/44-48)

Împărtășește Evanghelia. Domnul Isus vrea ca noi să facem ucenici, învățându-i pe alții despre natura și caracterul lui Dumnezeu și spunându-le despre înțelesul morții și al învierii Lui (Matei 28.18-20).

Ajută-i pe cei dezavantajați. În istorisirea despre omul bogat și Lazăr din Luca 16.19-31, bogatul este condamnat pentru că nu-l ajută pe Lazăr și pentru că se încrede prea mult în bogății. Nu pune satisfacția personală înaintea nevoilor altora. 1 Ioan 3.17 spune: „Dar cine are bogățiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?”

Iartă-i pe alții și ofensele lor. Nu e același lucru cu reconcilierea sau încrederea, ci înseamnă că renunți la răzbunare. Domnul Isus a dat un model de iertare: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.” (1 Petru 2.23)

Consideră poziția ta de autoritate ca o oportunitate de a-i ajuta pe oamenii subordonați ție și consideră poziția ta de supunere ca o oportunitate de a te supune față de autoritatea aflată asupra ta, așa cum S-a supus Isus autorității Tatălui. În oricare dintre cazuri, poți fi asemenea lui Cristos, fiindcă Isus a fost atât Stăpân, cât și Slujitor față de diferiți oameni. „Purtați-vă sarcinile unii altora și veți împlini astfel legea lui Cristos.” (Galateni 6.2)

Caută să cunoști caracterul lui Dumnezeu mai bine prin părtășia bisericii, ascultând predici, studiind Biblia, rugându-te și notând felul în care se pare că a fost implicat în viața ta.

Recunoaște că fiecare poziție de avantaj în care te afli se datorează lui Dumnezeu, Sursa fiecărei binecuvântări: „Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor.” (Iacov 1.17)

Fii gata să fii nepopular, dând dovadă de curaj ales, la fel ca Bunul samaritean din pilda lui Isus (Luca 10.30-37). Fă întotdeauna ceea ce spune Biblia că este drept. „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5.29)

În judecată morală introspectivă (evaluarea propriului tău caracter), privește la caracterul lui Isus ca la o măsură, în loc să-ți justifici acțiunile și atitudinile îndoielnice. Dă dovadă de umilință.

Totul se reduce la aceasta: iubește-L pe Dumnezeu mai mult decât orice și iubește-i pe alții cu sinceritate (Marcu 12.30-31). La scaunul de judecată al lui Cristos, cei care Îi sunt credincioși Domnului care i-a salvat vor auzi aceste cuvinte: „Bine, rob bun și credincios”. Niciun slujitor adevărat al Domnului nu-și poate dori mai mult.

https://www.gotquestions.org/Romana/bine-rob-bun-si-credincios.html

/////////////////////////////////////

Cele mai grele cuvinte: „Niciodata nu v-am cunoscut !”

Autor: Marcel Dumitru

In binecunoscuta (de cei care citesc Biblia) Predica de pe munte, Domnul Isus da interpretarea corecta a Legii si ne spune ca

ascultarea de Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa cuprinda atitudinile, gandurile, vorbele si faptele noastre.

O neprihanire care nu intrece pe cea a fariseilor si a carturarilor, nu ajuta cu nimic in Imparatia Cerurilor.

La Poarta Imparatiei vom fi confruntati cu acest adevar:

“21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.

Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege” (Matei 7 )

Omul credincios merge spre cer pe doua picioare puternice -Hristos si Duhul Sfant…:

-“ASCULTAREA ” si

-“ IMPLINIREA”,

Sunt picioarele omului credincios care merge, prin credinta, spre Imparatie. El merge fericit si sprinten, si nu se taraste.

Este o mare diferenta intre adevaratii credinciosi si impostori.

Lucratorii faradelegii, impostorii, mincinostii si toti “ascunsii”, si-au indeplinit neprihanirea de ochii lumii, adica s-au straduit inaintea oamenilor sa arate o religie de fatada, a exteriorului, o religie a darniciei trambitate, o religie la raspantiile drumurilor, ca sa impresioneze lumea.

Insa, in inima lor era dosita lacomia, iubirea de bani, slava desarta, pofta ochilor si laudarosia vietii.

Masca religiei lor ascunde faradelegea inimii lor.

Cuvintele frumoase nu pot inlocui faptele frumoase!

Sa nu uitam ca,

asa cum lumina, poate ajunge sub obroc, si

asa cum sarea, isi poate pierde gustul si puterea de a sara,

tot asa si noi, daca nu veghem, putem ajunge sa fim in locul celor respinsi la Poarta Imparatiei lui Dumnezeu.

Credinta care zice, dar nu face se numeste necredinta !

Asa cum nu te saturi numai spunand cuvantul “paine”, ci mancand painea de pe masa,

tot asa nici cei care zic “Doamne, Doamne” nu vor intra in Imparatia cerurilor, ci cei ce fac voia lui Dumnezeu, care este in ceruri.

“O inima rea si necredincioasa ne desparte de Dumnezeul Cel Viu”, spune autorul Epistolei catre Evrei.

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri”.

Sundar Sing, un indian crestin, cu adevart credincios, a spus:

“ Intr-o zi am scos o piatra din apa raului. Era tare si am spart-o. Desi statuse in apa multa vreme, interiorul ei era uscat. Tot asa este si cu europenii: ei de veacuri sunt acoperiti de crestinism, dar crestinismul nu a patruns in ei”.

Multi oameni au intentii frumoase, laudabile, si atat.

Vorbe goale!

Una e sa te gandesti la somn, si alta e sa dormi.

Una e sa te gandesti la munca, si alta e sa muncesti.

Degeaba zici “Doamne, Doamne”, daca nu faci voia Tatalui ceresc.

In marea lui majoritate crestinismul a ajuns o vorba goala.

Un om al lui Dumnezeu, traitor in secolul 4, cu numele de Ioan Gura de Aur spunea:

“ Vai, cum formele cele mai importante din Biserica au devenit numai niste forme seci, caci numai adevar nu sunt. Vai, cum simbolurile taberei ostasilor lui Hristos au ajuns sa fie numai vorbe goale”

Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?”

Nu toate minunile sunt de la Dumnezeu. Si Satana are minunile lui si oamenii lui. De aceea, ca sa nu fim inselati, sa cerem de la Dumnezeu darul deosebirii duhurilor.

Satana este un mare strateg. De 6 000 de ani a “invartit pe degete” multi oameni si i-a facut sa cada.

El poate crea iluzia unui miracol, poate face ca multi asa-zisi crestini sa scoata afara demoni, dar numai pentru putina vreme, ca sa amageasca, apoi sa se intoarca cu si mai multi demoni si sa distruga.

“Multi Imi vor zice in ziua aceea: „Doamne, Doamne”!

“Multi” inseamna multi.

Si multi spun “Doamne, Doamne” si multi “prorocesc” si multi “scot draci” si multi fac “minuni”. Dar nu sunt de la Dumnezeu.

“Roadele” lor nu sunt cele ale ascultarii de Dumnezeu.

Prorocii mincinosi pot fi cunoscuti dupa “roada Duhului”, nu dupa “Darurile Duhului”.

Domnul Isus ne pune mintea la lucru si ne intreaba: “Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?”. Evident, nu!

Si lupul se poate ascunde in blana unei oi, dar numai pentru o vreme. Si intre noi se pot ascunde multi proroci mincinosi, multi vorbitori in limbi ceresti si ingeresti, si multi facatori de minuni, dar Domnul ii cunoaste pe toti.

Pe Dumnezeu nu-L pot insela si nu-L pot impresiona cu falsuri. Dumnezeu nu se uita la ce izbeste privirea, ci se uita la inima. O inima iubitoare este bucuria si placerea lui Dumnezeu.

A rosti Numele lui Dumnezeu fara a avea o inima predata Lui, este o uraciune inaintea lui Dumnezeu.

“Tot ce faceti sa fie facut cu dragoste!” (1Cor. 16:14).

Dumnezeu este Dragoste.

El este Cel care da valoare gandurilor, cuvintelor si faptelor noastre.

Dragostea este chipul lui Dumnezeu. Isus Hristos este Dragostea lui Dumnezeu care ne-a cautat acasa.

Si dracii fac minuni, si dracii cred, dar ei nu pot avea dragoste.

Autorul epistolei catre Evrei ne avertizeaza:

“Luati seama, dar, fratilor, ca niciunul dintre voi sa n-aiba o inima rea si necredincioasa, care sa va desparta de Dumnezeul cel Viu”. (Evr. 3:12)

DUMNEZEU SA NE AJUTE LA ACEASTA!

“Atunci le voi spune curat: „Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege”.

Acestor falsii crestini, care pretind ca l-au marturisit pe Hristos, El le va marturisi curat: „Niciodata nu v-am cunoscut!”

Acestea sunt cele mai grele cuvinte pe care le poate auzii cineva in Ziua Marii Judecati;

„Niciodata nu v-am cunoscut!” ca saraci in duh,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” plangand,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” blanzi,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” flamanzi si insetati dupa neprihanire,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” milostivi,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” cu inima curata,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” impaciuitori,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” prigoniti din pricina neprihanirii,

„Niciodata nu v-am cunoscut!” ocarati, batjocoriti si vorbiti de rau din pricina Mea.

De aceea, voi nu va puteti bucura si nu va puteti veseli, pentru ca nu aveti rasplata in ceruri.

“Departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege”.

Ce uluire, ce uimire, ce surprindere, ce buimaceala, ce nauceala vor avea atunci, cei care aici, inseala pe Dumnezeu!

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca.

A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca.

Insa oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si nu le face, va fi asemanat cu un om nechibzuit care si-a zidit casa pe nisip.

A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea; ea s-a prabusit, si prabusirea i-a fost mare.” ( Matei cap. 7)

Fiecare om de pe pamantul acesta isi zideste casa vietii lui, si de aceasta constructie depinde fericirea lui vesnica.

De aceea, fiecare om trebuie sa fie atent cum construieste.

Una e sa construiesti casa pe nisipul miscator si nesigur al lumii acesteia, si alta e sa construiesti casa pe Stanca mantuirii, adica pe Domnul Isus Hristos.

Cand vine incercarea, cand vine proba se va vedea, care casa rezista si care se darama.

A asculta de Dumnezeu si a implini voia Tatalui, aceasta inseamna a construi pe temelia cea mai sigura, care este Isus Hristos, Stanca veacurilor.

“Orisicine aude aceste cuvinte ale Mele si le face”, spunea Domnul Isus “il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca”.

“Omul cu judecata” a capatat intelepciune de la Duhul Sfant si zideste bine.

Tot ce se zideste cu intelepciunea dragostei dureaza pentru vesnicie.

“Intelepciunea care vine de sus este, intai, curata, apoi pasnica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roade bune, fara partinire, nefatarnica”. (Iac. 3:17),

pe cand intelepciunea oamenilor,

“aceasta nu vine de sus, ci este pamanteasca, fireasca, draceasca”. (Iac. 3:15)

Invataturile Domnului Isus sunt singura temelie sigura pentru zidirea unei vieti fericite aici pe pamant si pentru zidirea casei noastre ceresti.

Cine zideste cu Isus, sporeste.

Cine zideste cu Isus, zideste bine.

Daca ne-am zidit casa pe Hristos, sa nu ne temem de intemperiile naturii, de suvoaie si de vanturi. Nu au nicio putere.

Temelia Isus Hristos este garantia ca va sta in picioare.

Inchei, cu Psalmul 91

Cel ce sta sub ocrotirea Celui Preainalt si se odihneste la umbra Celui atotputernic,

zice despre Domnul: „El este locul meu de scapare si cetatuia mea, Dumnezeul meu in care ma incred!”

Da, El te scapa de latul vanatorului, de ciuma si de pustiirile ei.

El te va acoperi cu penele Lui si te vei ascunde sub aripile Lui. Caci scut si pavaza este credinciosia Lui!

Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care zboara ziua,

nici de ciuma care umbla in intuneric, nici de molima care bantuie ziua in amiaza mare.

O mie sa cada alaturi de tine, si zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia.

Doar vei privi cu ochii si vei vedea rasplatirea celor rai.

Pentru ca zici: „Domnul este locul meu de adapost!” si faci din Cel Preainalt turnul tau de scapare,

de aceea nicio nenorocire nu te va ajunge, nicio urgie nu se va apropia de cortul tau.

Caci El va porunci ingerilor Sai sa te pazeasca in toate caile tale;

si ei te vor duce pe maini, ca nu cumva sa-ti lovesti piciorul de vreo piatra.

Vei pasi peste lei si peste naparci si vei calca peste pui de lei si peste serpi. –

14.”Fiindca Ma iubeste – zice Domnul – de aceea il voi izbavi; il voi ocroti, caci cunoaste Numele Meu.

Cand Ma va chema, ii voi raspunde; voi fi cu el in stramtorare, il voi izbavi si-l voi proslavi.

Il voi satura cu viata lunga si-i voi arata mantuirea Mea.”

ISUS HRISTOS IMPARATUL NOSTRU SA NE BINECUVINTEZE PE TOTI

iar cand vom ajunge si noi in vesnicie sa auzim din partea Lui aceaste cuvinte:

„Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii”. (Mat. 25:34)

Amin!

https://www.resursecrestine.ro/schite/193700/cele-mai-grele-cuvinte-niciodata-nu-v-am-cunoscut

////////////////////////////////////

AUREL GHEORGHE

”50 de teze pentru reforma creștinismului din zilele noastre” – vol. III

Avem bucuria de a vă anunța apariția celui de-al treilea volum al cărții ”50 de teze pentru reforma creștinismului din zilele noastre”, cuprinzând două părți:

Viața Creștină
Biserica Domnului

Volumul III poate fi comandat la numărul de telefon 0721 226 568 sau pe adresa de email: trezireazi@gmail.com

,,Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor!” (Habacuc 3:2)

AUREL GHEORGHE

VREMEA TREZIRII – carte creștină

CUVÂNT ÎNAINTE

Mesajele cuprinse în această carte s-au născut din dorinţa arzătoare de a vedea manifestarea slavei lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, printr-o trezire autentică.

De-a lungul istoriei de două mii de ani a Bisericii creştine, de nenumărate ori Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste poporul Său, chemându-l la sfinţenie, la o viaţă de ascultare de El şi la predicarea Evangheliei, care a dus mulţimi de oameni într-o stare după voia Lui.

Trezirile spirituale nu sunt însă doar evenimente din epoca de după Cinzecime, ci ele s-au petrecut de multe ori şi în istoria poporului Israel, în timpul vechiului legământ. Acestea au slujit ca pildă multor generaţii pentru felul în care Dumnezeu poate trezi un popor cu conştiinţa adormită, aducându-l la pocăinţă şi o viaţă curată.

Vremea noastră poartă toate semnele caracteristice perioadei ce va preceda marea zi a revenirii Domnului nostru, pentru a-Şi lua acasă Mireasa Lui iubită. În curând, vom asista la cel mai mare eveniment din istoria umanităţii, iar Duhul Domnului strigă tuturor celor ce aşteaptă venirea Lui: „Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!”

Rugăciunea mea înaintea Domnului este ca toţi cei ce vor citi aceste rânduri să fie treziţi la viaţă, sfinţiţi şi pregătiţi pentru marea clipă ce se apropie.

Cartea poate fi comandată la numărul de telefon 0721 226 568
sau pe adresa de e-mail: trezireazi@gmail.com

Fost ateu destăinuie secretul convertirii la creştinism

Fostul ateu Richard Morgan a destăinuit într-un interviu acordat site-ului Apologetics 315 cum s-a întors la creştinism, după ce îmbrăţişase ateismul promovat de Richard Dawkins.

Morgan a trecut la ateism după ce trecuse prin Biserica mormonilor. Dezamăgit de această credinţă, a renunţat la religie, iar cartea Ceasornicarul orb a lui Richard Dawkins a produs o revoluţie în viaţa sa. Morgan a crezut, în acea etapă a vieţii, că toată căutarea lui după Dumnezeu şi după un sens al vieţii a fost lipsită de sens. Dumnezeu, pur şi simplu, nu exista. Perioada următoare şi-a îndreptat atenţia spre studiul lumii naturale, fiind mai puţin preocupat de ceea ce este dincolo de aceasta.

Morgan a devenit activ pe forumuri şi aşa a ajuns martor al scrisorilor deschise pe care pastorul David Robertson i le adresa lui Richard Dawkins pe internet. Ceea ce l-a surprins pe Morgan au fost răspunsurile calme şi pline de bun-simţ pe care pastorul le adresa celor care îi adresau pe forum numeroase insulte. A observat că Robertson investea mult timp pentru a răspunde, pentru a-şi argumenta convingerile religioase şi, totodată, că nu îi ofensa pe ateii de pe forum, nici măcar când aceştia îl jigneau.

Treptat, Morgan a început să fie tot mai şocat de atitudinea lipsită de umanitate şi de demnitate a ateilor care dialogau în mediul online. A iniţiat un dialog personal cu Robertson, care l-a ajutat să redescopere credinţa. Azi, fostul ateu le spune celor care resping ideea existenţei lui Dumnezeu că „ştiinţa şi religia nu au răspunsuri la toate lucrurile”. Pe creştini, fostul ateu îi încurajează să menţină liniile de comunicare deschise, exact aşa cum a făcut pastorul Robertson, şi, totodată, să le vorbească oamenilor pe limba lor pentru că „nu are rost să spui adevărul dacă vorbeşti într-o limbă pe care persoana din faţa ta nu o înţelege”.

AUREL GHEORGHE

”Răpirea Bisericii – fericita noastră nădejde”

”Este învățătura despre ridicarea la cer a Bisericii lui Hristos una dintre doctrinele de bază ale Sfintelor Scripturi sau doar o invenție teologică modernă a ultimelor două secole? Va exista cu adevărat o judecată a lumii timp de șapte ani, urmată de o împărăție a păcii și dreptății ce va dura o mie de ani? Trebuie să ne pregătim pentru a-l înfrunta pe liderul mondial cunoscut sub numele de anticrist sau va fi o ”scăpare” a celor credincioși înainte de a se manifesta pe deplin ”taina fărădelegii”? Dacă într-adevăr evenimentele finale sunt pe punctul de a se declanșa, care va fi succesiunea lor cronologică? Pentru ce ar trebui să ne pregătim mai întâi: pentru anii de judecată și de revărsare a mâniei lui Dumnezeu sau pentru a‑L întâmpina pe Domnul în văzduh?

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările actuale pe care și le pune orice creștin care citește Biblia și care știe că istoria omenirii se află în mâinile lui Dumnezeu, iar El o dirijează în direcția împlinirii planurilor Sale. Cartea de față este o încercare de a da un răspuns biblic la aceste întrebări și la altele asemănătoare, așezând în ordine mulțimea ideilor desprinse din Biblie în urma unui studiu îndelungat și asiduu. Mă rog ca autorul Sfintelor Scripturi, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, să dea lumină tuturor celor ce vor parcurge paginile următoare și să ne pregătească pe toți să înfruntăm cu credință vremurile dificile care ne stau înainte.” (Cuvânt înainte)

Cartea poate fi comandată la numărul de telefon 0721 226 568 sau pe adresa de e-mail: trezireazi@gmail.com

https://trezireazi.wordpress.com/2019/08/27/50-de-teze-pentru-reforma-crestinismului-din-zilele-noastre-vol-iii/?customize_changeset_uuid=85d095a9-3c84-4760-8839-6f2b92e1b65a&customize_autosaved=on

Un ateu îl găseşte pe Dumnezeu

de Walt Smith

Îl laud pe Dumnezeu care m-a răscumpărat din viaţa de mizerie şi ruşine pe am trăit-o ani la rând. Eram un necredincios, un luptător împotriva lui Dumnezeu. Nu aveam nevoie de nimic care avea legătură cu religia. Pentru totul era o nebunie, dar eu eram unul dintre cei mai mari nebuni de pe acest pământ – un ateu convins!

O cercetare din partea Domnului

Cu mulţi ani în urmă, în timp ce curăţam buştenii de crengi pregătindu-i pentru o fabrică de cherestea, Dumnezeu i-a vorbit inimii mele, descoperindu-mi-se. El mi-a spus: “Singura fericire adevărată este în Domnul.” Atunci am cunoscut că exista un Dumnezeu viu. Nimeni nu putea să mă determine să-mi schimb părerea. Experienţa a fost una adevărată! Oricine care a ajuns vreodată în preajma unei fabrici de cherestea şi care a auzit zgomotul ţipător al acelor ferestraie, huruiala şi răgetul, ştie ce greu s-ar putea auzi un glas de om. Pe o rază de zece metri nu se afla nimeni în jurul meu, dar Dumnezeu mi-a vorbit peste larma făcută de maşinăriile acelea. În clipa aceea am ştiut că există un Dumnezeu adevărat şi de atunci, şi până în ziua de azi, nu am mai avut nici o îndoială cu privire la existenţa Lui.

Oamenii cu lucram ştiau că eram beţiv şi ateu. În clipa în care Isus i-a vorbit inimii mele, am mers la un coleg de muncă pe care îl cunoşteam de mai mulţi ani, un criminal înrăit, un individ care era mai rău decât mine. Lui i-am spus: “Există un Dumnezeu!” El nu a râs, dar părea că îşi dă seama că, într-adevăr, ceva mi s-a întâmplat.

Am mers acasă la tatăl meu şi i-am spus: “Am fost cercetat de Domnul.” Nu am ştiut ce să-i spun altceva. Tata s-a uitat la mine de parcă mi-aş fi pierdut minţile. Dar eu ştiam ce mi se întâmplase.

Şi am făcut mai mult decât doar să realizez că există un Dumnezeu viu. Mi-am zis: “Am să cercetez mai în amănunt şi am să aflu mai multe.” Aşa am făcut. În dimineaţa duminicii următoare şedeam în partea din spate a unei Biserici Credinţa Apostolică. Nu am cunoscut pe nimeni de acolo, dar un serviciu divin a fost îndeajuns ca să fiu convins. Am văzut pacea şi fericirea pe care cei de acolo o aveau şi mi-am zis: “Dacă aş avea şi eu parte de acestea aş avea totul.”

Ani în şir am avut propriul meu drum. Am crezut că eram un tip tare şi un tip dur, dar în dimineaţa aceea Duhul Dumnezeului Cel Viu s-a pogorât şi mi-a înmuiat inima. Lacrimile au început să-mi brăzdeze obrajii, iar faptul acesta mi-a dat nădejde. M-am dus la altarul lor de rugăciune şi m-am rugat. L-am rugat pe Dumnezeu, chiar pe Dumnezeu pe care l-am negat în toţi acei ani, să se îndure de mine, iar El s-a îndurat. Dumnezeu m-a mântuit şi m-a schimbat într-o clipeală. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru Sângele lui Isus! Urmarea a fost că acel ateist mizerabil, care blestema şi care era beţiv, a fost schimbat de puterea lui Dumnezeu – nu vreun fel de putere a mea.

O schimbare instantanee

Păcatul împreună cu necredinţa m-au jefuit de tot, inclusiv de voinţa şi caracterul meu, lăsându-mă doar un beţiv fără nici o nădejde. Am blestemat, am băut şi am fumat încă de când eram doar un băiat, şi totuşi la clipeală am fost transformat într-un creştin al Bibliei. Toate acele lucruri păcătoase au fost scoase din viaţa mea, iar eu am primit pace, bucurie şi biruinţă, putere de a trăi fără de păcat zi de zi. Nu e de mirare că-l laud pe Dumnezeu!

M-am dus la oamenii de la care am furat şi i-am despăgubit. Aveam nevoie de Dumnezeu ca să fac acest lucru. M-am întors la acea fabrică de cherestea unde sute de oameni mă cunoscuseră ani la rând. Ei ştiua că eram beţiv, că eram ateu şi că acolo predicam ateismul. Aceiaşi oameni v-ar putea spune că m-am întors şi că am trăiat viaţa unui creştin al Bibliei. Nici o înjurătură nu mi-a ieşit pe buze, nu m-am bătut cu nici un coleg de muncă şi nici nu am mestecat tutun, ci am trăit pentru Dumnezeu.

În timpul celui de-al doilea război mondial, am petrecut treizieci şi una de luni în armată, inclusiv doi ani în străinătate. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit să dovedesc că El poate să-l păzească pe om şi să trăiască fără păcat, chiar şi în barăci, afară pe câmpul de instrucţie sau în bătaia puştii. Dumnezeu m-a ocrotit cu o cântare în sufletul meu. Nu am simţit nevoia să mă plâng nici când ziua era fierbinte, iar instrucţia, care dura mult, era obositoare şi grea. Simţeam că vreau să-l laud pe Dumnezeu, fiindcă aveam mulţumirea în sufletul meu că eram drept înaintea Lui. Dacă mi s-ar fi întâmplat ceva, ştiam unde urma să ajung. Nu eram îngrijorat. Ştiam că dacă muream aveam să merg Acasă să mă întâlnesc cu Dumnezeu care mi-a mântuit sufletul din păcat.

De asemenea, am fost învrednicit să dovedesc că Dumnezeu poate să vindece trupul. Odată eram atât de bolnav, din cauza unei apendicite acute, încât nu eram în stare să mă cobor din pat, iar de vorbit vorbeam cu mare greutate. Băteam cu un pantof în duşumea şi cineva de la parter venea să vadă care era problema. Când mi-a văzut starea, persoana aceea a chemat nişte păstori să vină să se roage pentru mine, după Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci Dumnezeu m-a vindecat pe loc când păstorii s-au rugat. Dumnezeu m-a mai vindecat şi de ulcer înainte să fiu dus în armată şi cu toate că mâncarea nu era aşa bună uneori, nu am avut niciodată probleme cu stomacul.

După eliberarea din armată am lucrat ca tinichigiu. Într-o zi, când mă aflam pe o scară, am căzut cu capul în jos de la o înălţime de peste patru metri pe o alee pavată. Am zăcut acolo fără nici un ajutor. La un moment dat, un băiat care trecea prin apropiere m-a văzut şi chemat ajutoare. Am fost dus la spital. Ambele braţe îmi erau paralizate, craniul îmi era fracturat şi am făcut comoţie cerebrală. Însă, în condiţia aceea de neajutorat, am putut să-l laud pe Domnul. Medicul nu a ştiut care avea să fie rezultatul. Mi s-a spus să nu-mi ridic capul de pe pernă timp de zece zile. Dar Domnul m-a vindecat. După trei zile am ieşit din spital. La o săptămână după ieşirea din spital eram într-o călătorie evanghelistică. Aceasta este puterea lui Dumnezeu.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru privilegiul pe care îl am de a susţine o Evanghelie care are o putere atât de miraculoasă.

Walt Smith şi-a slujit patria în timpul celui de-al doilea război mondial l-a slujit pe Domnul lui mulţi ani după convertirea sa, înainte de a mearge în Cer.

Ce nu spune C.S. Lewis în autobiografia sa spirituală?

Gândindu-mă deunăzi de ce ar merita să iau de pe raft tocmai această carte, iar apoi să nu o las necitită, mi-am adus aminte fără prea mari eforturi că, cel puţin pentru mine, C. S. Lewis a fost întotdeauna mai interesant din perspectiva lucrurilor pe care nu le-a facut. De pildă, în mintea mea, căsătoria lui Lewis cu Joy Gresham la o vârstă înaintată — adică la 58 de ani — nu a prezentat niciodată un interes atât de mare pe cât îmi dădea de gândit faptul că el nu s-a căsătorit — să zicem — înainte de 30 de ani. Lăsând la o parte motivaţiile acestei decizii — dezvăluite într-o oarecare măsură chiar în Surprins de bucurie prin prezentarea cercului de prieteni de la Oxford (pp. 214-219) — absenţa căsătoriei din viaţa de maturitate fizică a lui Lewis s-a dovedit — repet: cel puţin în cazul meu — o cheie hermeneutică mult mai eficientă în desluşirea biografiei sale decât însăşi căsătoria acceptată spre finalul vieţii.
Revenind la Surprins de bucurie şi încercând să evit lucrurile repetate până la plictis despre conţinutul ei, cartea lui Lewis devine cu atât mai interesantă cu cât ne străduim să pătrundem dincolo de hotarul lucrurilor spuse pe paginile ei. Înainte însă de a face acest pas, se cuvine să vedem, pe scurt, ce anume ne spune Lewis.

Cartea este, după însăşi mărturisirea autorului, „povestea convertirii“ sale — de aici şi subtitlul traducerii în limba română „Povestea unei convertiri“ preferat variantei originale „The Shape of My Early Life“ — de la ateism mai întâi la teism şi, în cele din urmă, la creştinism. Desfăşurarea povestirii se întemeiază, de la un capăt la celălalt, pe noţiunea de bucurie definită nu ca plăcere sau satisfacţie sufletească, ci mai degrabă ca „dorinţă neîmplinită“ care totuşi e mai de dorit decât orice altă împlinire. Bucuria lui Lewis e un fel de „dor“ ce se vrea ostoit, dar care — după cum citim pe mai bine de două sute de pagini — e mai uşor de recunoscut decât de potolit. Povestea lui Lewis este o prezentare fascinantă a tuturor încercărilor sale de a-şi împlini dorinţa de neîmplinit, pornind de la experienţele mai mult sau mai puţin religioase ale copilăriei (hotărâtoare în acest context fiind moartea timpurie a mamei sale) şi continuând cu anii şcolii, viaţa pe front şi, în cele din urmă, perioada oxoniană. După ani de reflecţie, Lewis îşi dă seama că bucuria pe care o căutase toată viaţa nu se leagă de căutarea Absolutului în variantă ateistă şi nici măcar de găsirea lui Dumnezeu în variantă teistă; bucuria—după cum avea să recunoască el însuşi la final — se leagă de Dumnezeu, pe care, nu cu puţină surprindere, Lewis ajunge să-l descopere ca persoană. Dorul de neostoit i se potoleşte abia când îşi dă seama că Dumnezeul personal pe care îl descoperise nu cu multă vreme în urmă capătă însemnătate deplină prin cunoaşterea lui Isus Cristos ca fiu al său. Aceasta însă e imposibilă — ne arată Lewis — fără credinţa într-o viaţă viitoare şi fără încercarea de a trăi în ascultare faţă de Dumnezeu.

Lewis insistă asupra cunoaşterii lui Dumnezeu şi mai cu seamă a ascultării lui Dumnezeu pentru ceea ce este el în sine însuşi; nu există cunoaştere veritabilă despre Dumnezeu fără o ascultare faţă de el pe măsură. A spune că-l cunoşti pe Dumnezeu fără a-i da ascultarea cuvenită este un non-sens în contextul în care Dumnezeu este suveran în toate privinţele, iar tot ce există este rezultatul puterii sale dezvăluită de-a lungul şi de-a latul creaţiei.

Ajuns la acest punct, Lewis recunoaşte că omul nu poate trăi într-o poziţie de neutralitate faţă de Dumnezeu: aproprierea de Dumnezeu, ne asigură Lewis, aduce fericire, iar îndepărtarea sau separarea de el aduce groază, o logică a credinţei care face din concepte precum raiul şi iadul o realitate de netăgăduit. Cu toate că aceste dezvăluiri ţin încă de etapa teistă a convertirii sale, Lewis explică în cele din urmă, că finalul, dar şi finalitatea convertirii constă în a crede că Isus Cristos este fiul lui Dumnezeu. Convertirea devine astfel asemenea trezirii din somn, adică e momentul conştientizării adevăratei treziri. Abia după trezirea la realitatea cunoaşterii şi ascultării de Dumnezeu se poate vorbi — după cum vedem limpede în prezentarea lui Lewis — despre alinarea dorului neîmplinit vreme de peste douăzeci de ani. Acesta n-a pierit de tot, „subiectul şi-a pierdut importanţa“, mărturiseşte Lewis, însă „vechiul gust“, savoarea şi bucuria căutărilor şi-a făcut loc din nou în mintea iscoditoare a fostului ateu.

Acestea sunt, în linii mari, lucrurile pe care Lewis le spune cu francheţe şi aparent fără grija „exegetării” lor de către alţii; avem în faţă, pur şi simplu, o mărturisire — în fapt, o depănare — a evenimentelor ce s-au desfăşurat în viaţa lui Lewis ajungând, după mulţi ani, să se adune în momentul convertirii. Parcursul spiritual al lui Lewis trebuie văzut însă, după cum aminteam la început, inclusiv prin prisma lucrurilor pe care acesta nu le spune, cel puţin nu în această carte.

Astfel, primul lucru pe care Lewis nu îl spune se referă la natura convertirii sale. Fără a tăgădui caracterul profund spiritual al acesteia, nu putem să nu observăm lipsa unor aspecte precum caracterul pneumatologic al convertirii sau necesitatea unei minime perspective hamartiologice asupra trezirii sale la adevăratea realitate spirituală. Cu alte cuvinte, în contextul discuţiei despre trecerea sa de la teism la creştinism, Lewis nu aminteşte nimic despre rolul Duhului Sfânt în convertire — subliniat cu precădere de tradiţia ioanină şi paulină — după cum nu lămureşte nici dacă realitatea păcatului (hamartia) are a face, într-o oarecare măsură, cu „trezirea“ la credinţa în Isus Cristos ca fiu al lui Dumnezeu. Convertirea lui Lewis pare mai degrabă una logică, destul de rece, cerebrală, calculată chiar, în urma căreia recunoaşterea lui Isus Cristos ca fiu al lui Dumnezeu nu este neaparat necesară sau măcar de dorit, însă e cu siguranţă consecinţa logică, justă a unui parcurs spiritual întins pe mai mulţi ani.

Al doilea lucru nespus de Lewis în contextul convertirii sale e legat de prezentarea credinţei sale în Isus Cristos ca fiu al lui Dumnezeu. Cu toate că vorbeşte despre întrupare rămân totuşi semne de întrebare în privinţa realităţii întrupării. Nu e limpede dacă ideea de întrupare presupune enipostazierea Logos-ului dumnezeiesc în persoana lui Isus Cristos ori se referă, pur şi simplu, la faptul că Isus Cristos întrupează esenţa naturii Dumnezeului pe care Lewis tocmai îl descoperise. Lewis nu pare a nega întruparea lui Isus Cristos, însă informaţiile despre aceasta sunt prea puţine pentru a reuşi să înţelegem, cel puţin din această carte, cine este Isus Cristos pe care Lewis îl socoteşte fiul lui Dumnezeu. De asemenea, Lewis nu spune nimic despre învierea lui Isus Cristos, despre înălţarea sa la cer sau despre revenirea lui  toate aspecte cristologice hotărâtoare din perspectiva creştinismului tradiţional care, deşi nu anulează veridicitatea convertirii sale, generează o serie de întrebări al căror răspuns nu trebuie căutat doar în această carte.

În al treilea rând, realitatea convertirii de la teism la credinţa în Isus Cristos ca fiu al lui Dumnezeu, deci la creştinism, nu apare în prezentarea lui Lewis ca fiind neaparat legată de ceea ce Scriptura, dar şi tradiţia creştină în ansamblul ei numesc mântuire. Tot aici, nu găsim informaţii despre rolul pe care îl are — sau mai degrabă îl joacă — Isus Cristos ca fiu al lui Dumnezeu în convertirea lui Lewis. Referirile la experienţele trăite după convertire sau imediat după aceasta sunt puţine — Lewis preferă să-şi încheie cartea în mai puţin de două pagini după ce a recunoscut că trăise realitatea unei convertiri — şi, cu toate că probabil Lewis n-a vrut niciodată să dezvăluie în amănunt ce s-a petrecut după convertire — citirea captivantei sale călătorii spirituale fără a afla ce s-a întamplat după convertire poate isca, pe bună dreptate, discuţii mai mult sau mai puţin radicale despre temeiul, dar şi necesitatea convertirii.

Dincolo de aceste aspecte care, dintr-un motiv sau altul, au rămas nespuse, şi care cu siguranţă nu trebuie socotite neajunsuri, cartea lui Lewis rămâne un reper nu doar pentru literatura de limbă engleză, ci şi pentru teologia creştină în general. Călătoria lui Lewis merită citită sau cel puţin răsfoită nu atât datorită frumuseţii stilistice sau vastelor cunoştinţe literare, teologice sau filozofice ce îmbibă fiecare pagină, cât sincerităţii şi frumuseţii de a aşterne pe hârtie trăiri fără de care experienţa umană e departe de a fi deplină. Nu în ultimul rând, Surprins de bucurie se dovedeşte o carte plăcută, uşor de lecturat şi oarecum greu de lăsat deoparte odată deschisă deoarece traducerea românească te imbie la citit. Trudă genuină de la prima până la ultima pagină, traducerea în limba română, compusă cu iscusinţă, rigoare şi competenţă de Emanuel Conţac, nu doar „sună“ româneşte — lucru nu tocmai facil ţinând cont de complexitatea lingvistică şi nu numai a scriiturii lui Lewis — dar şi prezintă, categoric fără preţiozitate, simplitatea şi naturaleţea convertirii la credinţa creştină, posibilă în orice context uman, inclusiv cel construit în preajma academismului oxonian.

Lewis, C. S. Surprins de bucurie. Povestea unei convertiri. Traducere de Emanuel Conţac. Bucureşti: Humanitas, 2008. 260 pagini, 28 RON.

Dumnezeu în timpuri de criză
1 Împăraţi 17

Ron Reid

Cuprins

Versete călăuzitoare: 1. Împăraţi 17

Gânduri introductive

În timp ce coronavirus imobilizează practic lumea, mulţi creştini credincioşi se încurajează reciproc conştienţi fiind că Dumnezeu vrea să ne treacă prin aceste timpuri înfricoşătoare şi nesigure. Dar dacă citim relatările biblice despre plăgi, catastrofe şi alte crize, constatăm că în mod obişnuit ele sunt legate cu un fel de pedeapsă sau judecată a lui Dumnezeu. Este aceasta ceea ce tocmai are loc acum în lumea noastră? Probabil. Şi dacă da, pentru ce sunt atinşi creştinii credincioşi de boli şi greutăţi economice? Să privim cum această situaţie ar putea să se răsfrângă asupra noastră pe un nivel personal, în timp ce studiem o situaţie asemănătoare din viaţa lui Ilie.

Ilie şi seceta

Când împăratul rău Ahab a îndepărtat pe Israel de Domnul, a venit Ilie cu un mesaj înfricoşător de la Dumnezeu, ca să le trezească atenţia: ei vor avea parte de o secetă pustiitoare, care va dura mai mulţi ani. Asemenea actualei pandemii coronavirus, primejdia a paralizat societatea şi situaţia era deosebit de gravă.

Ce a făcut Ilie în aceşti ani de criză? Este interesant că Domnul i-a cerut să înceapă cu un timp de izolare personală! Dumnezeu i-a poruncit lui Ilie să stea singur la pârâul Cherit (1. Împăraţi 17.3). Nu ştim dacă în acest timp de singurătate Ilie era frustrat, gândind că în slujba lui „normală” ar fi mult mai folositor – sau dacă el a folosit „timpul de singurătate” ca să adâncească relaţia lui cu Domnul. Ştim că el s-a încrezut în Dumnezeu şi a urmat indicaţiile Lui. Ilie a fost hrănit în chip minunat şi el a băut din pârâu, o rezervă naturală de apă.

Părea că totul decurge bine pentru Ilie, dar pârâul a secat curând, deoarece nu a plouat (1. Împăraţi 17.7). Domnul a oprit ploaia, atunci când El S-a preocupat cu păcatele lui Israel, dar primejdia l-a lovit şi pe Ilie. De ce trebuia Domnul să permită ca aceasta să i se întâmple slujitorului Lui credincios?

De ce Dumnezeu lasă să sece „pâraiele”?

Când Dumnezeu se ocupă cu alţi oameni, uneori şi viaţa noastră personală este lovită. Dumnezeu permite probabil timpuri grele şi boli, ca să trezească atenţia acelora care s-au abătut de la El, dar creştinii credincioşi pot avea parte împreună cu ei de suferinţe. Exact aşa cum aprovizionarea cu apă a lui Ilie a secat, şi mijloacele noastre naturale de aprovizionare – „pâraiele” noastre – pot seca. Locurile noastre de muncă, sănătatea noastră, bucuria noastră, activităţile noastre în aer liber, toate sunt „pâraie”, care tocmai acum sunt lovite de corona-pandemie. De ce permite Dumnezeu să ni se întâmple aşa ceva? Aici sunt unele motive:

1. Credinţa noastră creşte

Fie că tu crezi sau nu, pâraiele secate pot fi un răspuns la rugăciuni. Un răspuns la rugăciune?! Da!

Iacov 5.17 ne spune, că Ilie „s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă”, ca prin aceasta naţiunea Israel să se întoarcă la Domnul. Şi Dumnezeu a împlinit rugăciunea lui Ilie. Dar când ploaia a încetat, pentru Ilie a secat o sursă de ajutor importantă. În mod asemănător cei mai mulţi dintre noi s-au rugat deseori, ca ochii necredincioşilor să se deschidă, pentru ca ei să vadă pe Dumnezeu. Probabil că pandemia actuală este un răspuns la aceste rugăciuni – dar totodată şi noi suntem puşi la probă.

Timpurile grele pot părea a fi ca un punct de maximă adâncime în viaţă, dar Dumnezeu va folosi aceste timpuri ca să mărească încrederea noastră în El. Încercările întăresc credinţa noastră. Iacov exprimă aceasta în felul următor: „Socotiţi ca o mare bucurie, fraţii mei, când treceţi prin felurite încercări, ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare” (Iacov 1.2,3).

2. Noi suntem pregătiţi pentru căi noi în slujire

Dumnezeu foloseşte probabil pâraiele secate ca să ne pregătească pentru o schimbare, pentru o umblare. Ilie a trebuit să se mute, ca să găsească apă. Planul lui Dumnezeu pentru Ilie era o mutare, o schimbare a domiciliului: el a fost mutat în cetatea păgână Sarepta. Acest loc nou era o provocare mare. Ilie a locuit în casa modestă a unei văduve păgâne, sărace. După câte ştim în apropiere nu erau alţi credincioşi cu care el putea să aibă părtăşie. El a rămas acolo „multe zile” (1. Împăraţi 18.1).

Desigur această „schimbarea a adresei” nu era ceva pe care Ilie însuşi ar fi căutat-o. Însă Dumnezeu a folosit un pârâu secat ca să-l determine pe Ilie pentru un nou domeniu de slujire, şi prezenţa lui Ilie a slujit văduvei şi familiei ei (1. Împăraţi 17.14-24).

Dumnezeu poate face acelaşi lucru cu viaţa noastră. Chiar dacă avem sentimentul că noi „ducem o viaţă creştină sinceră”, s-ar putea ca Dumnezeu să Se aştepte la mai mult de la noi – sau de la Adunarea (Biserica) noastră. Se poate spune cu siguranţă că cei mai mulţi dintre noi nu năzuiesc după schimbări, dar probabil situaţia coronavirus ne deschide ochii să vedem ocazii noi de contribuţii personale în părtăşia noastră. Sau poate o pauză în activităţile noastre normale în adunarea noastră dă celor care poartă răspunderea în Adunare un cu totul alt unghi de vedere al felului în care ei pot sluji cel mai bine în adunarea din care fac parte. Deja astăzi multe biserici din lumea întreagă sunt „constrânse” să intensifice serviciile lor online. Această schimbare va conduce în cele din urmă la o prezenţă „cyber-bisericească” mult mai mare în societatea noastră cârmuită WiFi.

Dacă Domnul permite ca anumite lucrări, activităţi sau relaţii din viaţa noastră să sece, ne putem încrede că toate acestea sunt părţi ale planului Său.

3. Crizele ne aduc în legătură cu suferinţele

Probabil că Dumnezeu permite pâraie secate în viaţa noastră ca să ne lege cu suferinţele altora. Poporul Israel a fost învins prin seceta de durată. De ce ar fi trebuit Ilie să scape total de această criză naţională? Cu toate că el nu a avut nici o vină personală, Dumnezeu l-a făcut să aibă parte de o parte a suferinţei.

În acelaşi fel Dumnezeu permite probabil ca noi să avem parte de aceleaşi strâmtorări ca şi ceilalţi, pentru ca noi să putem simţi împreună cu oamenii suferinzi ai lumii acesteia. Noi vom fi mai degrabă motivaţi să încercăm să-i întâmpinăm cu înţelegere, cu purtare de grijă şi cu dragostea lui Hristos.

4. Noi învăţăm încrederea

Chiar şi atunci când Ilie a fost confruntat cu o secetă şi era izolat de alimentarea cu apă, noi nu citim că el era neliniştit, îngrijorat sau înfricoşat. El s-a dus acolo unde Domnul l-a călăuzit. Dumnezeu cunoaşte toate nevoile noastre şi toate limitele noastre. Pe drumul nostru prin pandemia aceasta actuală, printr-o situaţie economică grea şi prin tot ce ar mai putea veni, noi vrem să ne încredem în Dumnezeu şi să fim deschişi pentru schimbările pe care El le pregăteşte probabil pentru noi.

„Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate” (Psalmul 34.19).

Tradus de la: Gott inmitten der Krise

Titlul original: „God amidst the crisis“
Sursa: www.growingchristians.org

Traducere: Ion Simionescu

Desăvîrşiţi prin suferinţă

Fr. Ioan Hosu, România

“Binecuvîntat să fie Dummnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mîngăieri, care ne mîngîie în toate necazurile noastre, pentru ca prin mîngăierea cu care noi înşine sîntem mîngăiaţi de Dumnezeu, să putem mîngîia pe cei ce se află în vreun necaz! Căci după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa prin Hristos avem parte din belşug şi de mîmgîiere.” 2Corinteni 1:3-5.

Mă bucur nespus de mult că mă aflu printre voi şi că Dumnezeu a adus acest timp binecuvîntat ca să ne întîlnim din mai multe ţări, cu aceia care poartă cu drag pe umerii lor mesajul scump al credinţei “dată sfinţilor odată pentru totdeauna”.

Noi visam şi chiar aveam convingerea că acest timp are să vină, dar numai la înnoirea tuturor lucrurilor, despre care Dumnezeu a vorbit “prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci”. Ca şi Ilie odinioară simţeam că am rămas singuri, dar mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu că El şi-a păstrat mai mult de şapte mii de bărbaţi care “nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”.

Dragii mei, fiind pentru prima dată la o convenţie de acest fel, sînt deosebit de emoţionat şi încă de la propunerea fraţilor din ţară, persistă în mintea mea un gînd ca şi lui Moise: “Ah! Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi”, sau cum a spus Ieremia: “Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sînt un copil.” – Ieremia 1:6. Dar cuvintele marelui apostol Pavel m-au întărit că: puterea lui Dumnezeu “în slăbiciuni este făcută desăvîrşită” şi “cînd sînt slab atunci sît tare.” 2 Corinteni 12:9,10.

Încă din cele mai vechi timpuri, de cînd a început Dumnezeu să negocieze cu omul căzut în păcat, prin mediatori, de atunci Dumnezeu a folosit metodele sale proprii, necunoscute de oameni. Sfîntul apostol Pavel, încercînd să urmărească la timpul său filozofia planului de răscumpărare şi să cunoască gîndul lui Dumnezeu cu privire la unele lucruri, la un moment dat a exclamat: “O, adîncul bogăţiei înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cît de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui.” Romani 11:33.

Să observăm în istoria patriarhilor, cum a lucrat Dumnezeu cu servul său Iacov. Încă din tinereţe, Iacov preţuieşte binecuvîntarea şi se foloseşte de prilejul de a o cumpăra, cînd fratele său Esau, o vinde cu uşurinţă. Deşi devenise pe drept cuvînt posesorul binecuvîntării dumnezeieşti, Iacov a fost nevoit să iasă cu mîinile goale din casa tatălui său, şi părăsind ţara, să locuiască, pentru o vreme, ca străin în Mesopotania. Ajungînd ginerele lui Laban, Iacov este înşelat de acesta, atît în căsătoarie cît şi în schimbarea sîmbriei.

Oare de ce a permis Dumnezeu peste el aceste lucruri? Cu toate că a trecut prin aceste stări nefericite, Tatăl a permis în continuare umiliri. Întîlnirea cu fratele său Esau, l-a zguduit puternic, auzind de furia lui şi că vine înarmat, cu 400 de oameni împotrivă. Deşi Iacov a avut mărturia că Dumnezeu îi poartă de grijă, vorbindu-i prin vis şi prin ingeri, totuşi proba grea îl face să strige în rugăciune şi să zică: “Nu mi-ai zis tu Doamne, întoarce-te în ţara ta şi în locul tău de naştere şi voi îngriji ca să-ţi meargă bine? Eu sînt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău; căci am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu şi iată că acum fac două tabere. Izbăveşte-mă, te rog, din mîna fratelui meu, din mîna lui Esau!” Genesa 32:9-11.

Întîlnindu-se cu fratele său Esau, Israel s-a umilit pînă acolo, încît s-a aplecat de şapte ori pînă la pămînt, împreună cu nevestele, copiii şi roabele, numindu-se chiar robul fratelui său, deşi avea dreptul de întîi născut şi binecuvîntarea primită. Încercarea lui Iacov nu s-a terminat acolo. El trebuie să se despartă de femeia sa iubită, Rahela. Cînd se părea că viaţa lui începe să fie mai liniştită, un alt val de necaz se abate peste el, pentru a-l zdruncina încă o dată. Dispariţia lui Iosif, foametea cumplită şi ducerea în Egipt a lui Beniamin, toate acestea l-au zdrobit sufleteşte pe Iacov, i-au amărît existenţa, astfel cînd ajunge în Egipt îi zice lui Faraon: “Zilele anilor vieţii mele au fost puţine la număr şi rele”. Genesa 47:9.

Cu toate că viaţa lui a fost adeseori foarte aspră, nimic nu i-a pătat caracterul şi nu a îngenunchiat sub povara încercărilor, ci de dragul Dumnezeului său Iahve, Dumnezeul părinţilor săi, Avraam şi Isac, a suferit cu eroism orice probe care au venit peste el.

Cine oare nu s-a cutremurat de viaţa plină de încercări a neprihănitului Iov? Intr-o singură zi îşi pierde toate turmele de animale cît şi toţi copiii săi. Aproape nimenea dintre noi, nu poate suporta mai mult sau măcar cît a suferit Iov. Suferinţele amare şi dezumanizarea sa fizică, îl face să fie părăsit de prieteni şi neînţeles nici chiar de navasta lui, care îi zice: “Tu rămîi tare în neprihănirea ta, bleastămă pe Dumnezeu şi mori!” Iov în toate acestea n-a păcătuit cu buzele lui, ci parcă îl auzim şi noi zicînd: “Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvîntat să fie Numele Domnului.”

Apostolul Pavel scriind Evreilor despre credinţă, în capitolul 11 din epistola sa ne lasă şi nouă o autentică mărturie despre cei ce de-a lungul veacurilor, umblînd prin credinţă, căutau o patrie mai bună. “Prin credinţă au astupat ei gurile leilor şi au stins puterea focului. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi – ei, de care lumea nu era vrednică – au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului. Toţi aceştia măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit”.

Toţi demnitarii Vechiului Testament, deşi nu aveau înainte de ei multe modele de credincioşie, totuşi în mijlocul expierenţelor aspre, aveau ochii pironiţi spre răsplătire. Bazaţi pe făgăduinţele divine, ei nădăjduiau că va veni un timp cînd capul şarpelui va fi zdrobit şi toate familiile pămîntului vor fi binecuvîntate.

În acest spirit a vorbit Domnul nostru Isus despre Avraam că: “El a văzut ziua mea şi s-a bucurat”, la drept vorbind Avraam a văzut această zi doar cu ochii credinţei.

Cu toate că aceşti campioni ai credinţei din veacurile trecute, au ţinut sus stindardul Dumnezeului lor, şi au înfruntat ordinea lumii impusă de adversar, totuşi n-au putut pune nici o picătură de ulei pe ranele celui căzut pe drumul de la Ierusalim la Ierihon. Dreptatea lui Dumnezeu trebuia mulţumită şi atunci, pe scena lumii a apărut marele Mihail; cel fără cusur şi fără prihană, pe umerii căruia Dumnezeu a pus toată povara neamului omenesc. Urcînd cu crucea-n spate “via Doloroza” sau calea durerii, a pecetluit cu însuşi sîngele lui actul final al răscumpărarii, deve-nind speranţa solidă pentru toţi oamenii. Despre Domnul nostru Isus Hristos, profetul Isaia vorbeşte în capitolul 53 versetele 3,4 şi 5 ca de un “dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu l-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele naostre, zdrobit pentru fărădelegile naostre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi prin ranele Lui sîntem tămăduiţi”. Versetul 10 ne spune că: “Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă.”

Întocmai ca şi Ioan Botezătorul, care ve-nind să-i pregătească calea strigă în pustia Iudeii: “Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape”, tot aşa şi Isus şi-a început misiunea lui pe pămînt cu aceleaşi cuvinte: “Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape”. Chemîndu-i la El pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi, invitîndu-i să ia jugul său asupra lor, Isus le-o promite tuturor odihna sufletească.

Adresîndu-se ucenicilor prin cuvintele: “Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze”, El de fapt i-a chemat pe ucenici să se ataşeze Lui predicînd Regatul mesianic, punînd temeliile de granit a marelui edificiu de pace şi dreptate.

În drum spre Ierusalim, pe cînd Isus le vesteşte despre moartea şi învierea Sa, unii din ucenici i-au cerut să le asigure un loc de frunte în împărăţie. “Nu ştiţi ce cereţi”, le-a zis Isus. “Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu, sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” (Marcu 10:38) Răspunsul ucenicilor a fost afirmativ. Şi în adevăr, vedem mai tîrziu cum ucenicii s-au fortificat atît de puternic în această credinţă încît Ştefan plin de duhul sfînt, deşi lovit cu pietre, adoarme ca maestrul său cu cuvintele pe buze: “Doamne, nu le ţinea în seamă păcatul acesta” (Faptele Apostolilor 7:60).

Petru în temniţă, păzit de ostaşi, doarme liniştit, deşi Irod omorîse cu sabia pe Iacov fratele lui Ioan, şi acum urma el.

Pavel şi Sila, bătuţi cu nuiele, aruncaţi în temniţă şi puşi cu picioarele în butuci, pe la miezul nopţii se rugau şi cîntau cîntări de laudă lui Dumnezeu.

Desigur iubiţilor, că oamenii care nu cu-nosc pe Dumnezeu, văzînd toate aceste lucruri, le consideră o nebunie. După părerea oamenilor, El (Isus) îşi consuma viaţa fără sens şi ei ziceau: “are drac”. Apostolii şi urmaşii lor au fost de asemenea taine pentru lume prin aceea că au renunţat la ambiţiile şi interesele lumeşti, pentru a predica iertarea păcatelor prin Isus Domnul. Pavel a părăsit o situaţie înaltă şi alţii la fel. Aceasta a fost aşa de misterios pentru unii că au zis: “Pavele, tu eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie” (Faptele Apostolilor 26:24). Dar apostolii şi toţi urmaşii lor de-a lungul vîrstei, n-au fost afectaţi de aceste consideraţii ale lumii. Ei s-au bucurat de fiecare dată cînd au fost învredniciţi să sufere pentru cauza sfîntă a Părintelui ceresc. Apostolul Pavel scrie Romanilor în capitolul 8 versetul 18: “Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”. “De altă parte ştim”, zice în versetul 28, că “toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”.

Iubită adunare, deşi trăim într-un timp de tranziţie, cînd regatele acestei lumi se dizolvă şi Regatul marelui Emanuel se ridică tot mai sus, totuşi pe această “mare de sticlă amestecată cu foc”, trebuie să întrebuinţăm toată isteţimea şi înţelepciunea pe care am primit-o, ca să putem sta neclintiţi în această stare. Ne mîngîie asigurările date de psalmist că: “Dumnezeu ne ajută în revărsatul zorilor”. Cu toate că “neamurile se frămîntă şi împărăţiile se clatină. . ., Domnul oştirilor este cu noi” (Psalm 46:6,7).

Profetul Isaia vorbind despre acest timp, zice în capitolul 24 începînd cu versetul 17: “Groaza, groapa şi laţul, vin peste tine locuitor al ţării! Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pămîntului! Pămîntul se rupe, pămîntul se sfărîmă, pămîntul se crapă, pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade şi nu se mai ridică. În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pămînt pe împăraţii pămîntului”.

Profetul Ţefania de asemenea spune despre timpul de mare strîmtorare că: “şi viteazul va striga cu amar”.

De către apostolul Petru sîntem informaţi că: “şi cel drept va scăpa cu greu” şi dacă toate aceste lucruri au să se întîmple, ce fel de oameni trebuie să fim noi?

Cuvintele Domnului nostru Isus ne spun că va fi un necaz cum n-a mai fost, nici nu va mai fi şi că forţele mobilizatoare ale adversarului, vor căuta să înşele chiar şi pe cei aleşi. Această intenţie a lui Satan nu seamănă în noi seminţele îndoielii şi nici nu tremurăm în faţa inamicului, ci dimpotrivă îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu, ca să neutralizăm orice săgeţi arzătoare îndreptate împotriva noastră. Nu împotriva creaturilor ne luptăm. Căci înaintea lui Dumnezeu, zice dreptul Iov, “noi sîntem semenii lor şi noi ca şi ei am fost făcuţi din noroi”, ci lupta noastră este “împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sînt în locurile cereşti”. Armele luptei noastre, ne spune apostolul Pavel, “nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu să surpe întăriturile”. Satan, generalul şef al armatei păcatului, este foarte abil şi viclean, capabil de surprize foarte mari. Noi n-avem de luptat direct împotriva lui, ci împotriva influenţelor sale dezastruoase. Dacă n-ar fi de partea noastră “Mihail”, ocrotitorul copiilor lui Dumnezeu, lupta noastră contra acestui “heruvim”, ar fi sortită eşecului. Mulţumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu că atît în cele mici cît şi în cele mai înverşunate lupte, ajutorul său ne este garantat. În această luptă sîntem asiguraţi că pînă şi perii capului ne sînt număraţi. Noi am primit siguranţa credinţei: “nici de cum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. “Chiar dacă mama îşi va uita copilul pe care-l alăptează, Eu cu nici un chip n-am să te uit”. Toate aceste asigurări ne umplu inimile de încredere şi privim cu bucurie spre Sion – “cetatea sărbătorilor noastre” (Isaia 33:20).

Trăind în ziua bătăliei, fraţilor, noi nu avem voie să lupătm sau să recunoaştem alt steag, decît pe Hristos şi cuvîntul Său. Aceasta este siguranţa noastră împotriva tuturor inamicilor. Faptul că Dumnezeu ne-a făgăduit ajutor, pentru a putea învinge nu înseamnă că am şi cîştigat lupta. La război, zice profetul: “trebuie chibzuinţă şi putere” (Isaia 36:5). Clipe de întristări şi necazuri, probe de foc pentru disciplinarea şi echilibrarea caracte-rului nostru, vor fi permise de Tatăl ceresc. Aşa după cum pe Domnul nostru Isus Hristos, Tatăl a găsit cu cale să-l deăsvîrşească prin suferinţă, deşi era perfect ca fiinţă umană (“Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care şi prin care sînt toate lucrurile şi care voia să aducă pe mulţi fii la slavă, să desăvîrşească prin suferinţe pe Căpetenia mîntuirii lor” – Evrei 2:10), tot aşa urmaşii săi trebuie să fie pregătiţi a se împărtăşi de acelaşi pahar.

Tatăl nostru va permite probe şi încercări, precum a permis peste Fiul său în grădina Ghetsemani. Locul nostru este totdeauna, lîngă Omul durerilor, din grădina Teascurilor. Acolo vom înţelege mai bine, de ce Dumnezeu nu l-a ascultat cînd s-a rugat să treacă de la El, dacă este cu putinţă, paharul. Tot aşa apostolul Pavel s-a rugat de trei ori ca ţepuşul din carnea lui să fie luat, dar Dumnezeu l-a refuzat, iar mai tîrziu, apostolul comsimte cu bucurie refuzul Domnului. Sfinţii din toate timpurile au trecut prin încercări şi probe pentru ca să fie făcuţi desăvîrşiţi prin suferinţă, ca şi Domnul lor, să devină la timpul potrivit, monumente de milă dumnezeiască. Atunci fiecare credincios privind înapoi, va lăuda valea plină cu spini pe care “Căpetenia mîntuirii lor” i-a condus la triunful învingerii. Domnul “va şterge orice lacrimă din ochi, şi moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, petru că lucrurile dinţîi au trecut”, au fost nimicite şi li s-a şters pomenirea.

Avînd aceste făgăduinţe nespus de mari, să facem în fiecare zi, paşi importanţi şi progrese considerabile spre idealul măreţ care este Hristos Domnul. Viaţa care ne-a rămas de trăit în trup, s-o trăim cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptînd fericita naostră nădejde, arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mîntuitor Isus Hristos. Să avem o continuă şi arzătoare dorinţă de-a pătrunde tot mai adînc în aceea admirabilă lumină care străluceşte de la faţa lui Isus, într-o măreţie neschimbăcioasă. Fiecare pas făcut în această lumină, este o creştere în har şi cunoştinţă.

Există în viaţa fiecărui creştin, un timp al maturizării, al maturizării în cunoştinţă şi în aprecierea voinţei dumnezeieşti. Aceasta este condiţia pe care o cere Dumnezeu de la noi, să devenim oameni maturi în Christos, care şi-au încredinţat toate interesele lor spirituale Domnului. Numai silindu-ne în fiecare zi a vieţii pe “munţii cei sfinţi” vom beneficia de pacea lăuntrică şi liniştea sufletească pe care Dumnezeu o dă numai acelora care s-au predat cu totul Lui şi gustă viaţa din sanctuarul său. O bucurie inefabilă se vede pe feţele lor. Ei pot spune împreună cu profetul Habacuc: “Chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi cîmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeu mîntuirii mele” (Habacuc 3:17, 18). Această stare fraţilor, trebuie să ne caracterizeze la timpul acesta. Pe drumul Sionului nu vom înceta să cîntăm cîntarea lui Moise şi a Mielului, în ciuda oricăror restricţii impuse de adversar. În toate timpurile s-au găsit persoane care i-au descurajat pe cei ce căutau o patrie mai bună, dar tot atît de adevărat este că de fiecare dată Dumnezu a ridicat pe un Iosua credincios şi un Caleb neînfricat care prin mărturia lor, ne-au fortificat şi mai puternic caracterele în credinţa dată odată sfinţilor pentru totdeauna. Ori în care timp ne-am afla fraţilor, să nu cădem în extrema că toate lucrurile lui Dumnezeu s-au terminat şi noi nu mai trebuie să facem nimic şi că lupta noastră ar fi de prea puţină importanţă. Noi desigur ca nişte cercetători înţelepţi şi tînjind după o patrie mai bună, am dorit fiecare să ştim unde ne aflăm pe fluviul vremii, cînd se va tremina cursul pămîntesc. De aceea am întrbat srăjerul: “mai este mult din noapte?” şi atunci străjerul ne-a răspuns: “Vine dimineaţa, dar este tot noapte.”

Noi am aflat că unele lucruri din a-ranjamentul dumnezeiesc s-au îndeplinit, dar să nu credem că în planul lui Dumnezeu există sincope şi Dumnezeu după ce-şi termină munca lasă lumea să-şi continue cursul. Nu, fraţilor! Însăşi faptul că existăm la timpul acseta, Dumnezeu îndeplineşte prin noi unele puncte din planul Său. Este important faptul că sîntem întrebuinţaţi ca masageri ai veştilor bune pentru întreg neamul omenesc. Şi acei ce înţeleg această misiune sacră, avînd o evlavie după voia lui Dumnezeu, vor fi cei dintîi binecuvîntaţi din ţara lui Emanuel. Deci în condiţiile prezente, rămîne să urmăm îndemnul apostolului Pavel din Evrei 3:1: “De aceea fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mîntuirii naostre, adică la Isus”.

Să păstrăm comuniunea cu Domnul nostru şi noi între noi, meditînd la cuvintele fratelui Russel că, singura legătură care leagă pe copiii lui Dumnezeu laolaltăm, este numai legătura iubirii, bazată pe două regulamente fundamentale: credinţa în jertfa de răscumpărare şi o deplină consacrare de a face voia lui Dumnezeu.

“Încolo fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Filipeni 4:8.

Ca adevăraţi ostaşi ai lui Christos, care au înţeles valoarea chemării noastre şi misiunea ce o avem de îndeplinit sub flamura regească, să luptăm cu cinste şi devotament în prima linie de bătaie, să ne cheltuim şi să ne lăsăm cheltuiţi în această cauză dreaptă, pentru că nu-i mai scump nimic azi pe pămîntul acesta, decît a fi un erou pentru Dumnezeu şi pentru triumful Regelui Regelor.

Noi nu vom mumura, nici nu ne vom supăra, contra la ce Providenţa Domnului prevede şi permite, deoarece: “Credinţa puternică se poate încrede Lui, vie ori şi ce”.

Harul Domnului nostru Isus Christos, dragostea lui Dumnezeu şi părtăşia spiritului sfînt să rămînă cu noi, cu toţi.

Salutul meu pentru toţi fraţii este din Filipeni 4:1: “De aceea, prea iubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămîneţi astfel tari în Domnul prea iubiţilor”.

Amin.

Despre Suferinţa ? De ce permite Dumnezeu Suferinţa ?

Detalii

În istoria umană a existat suferinţe cauzate de război, exploatare, nedreptate, sărăcie, dezastre, boală şi moarte. De ce li s-au întâmplat atâtor victime nevinovate atât de multe lucruri rele? Dacă Dumnezeu este Atotputernic, de ce a permis vreme de mii de ani: suferinţa?

Unii din cauza suferinţei şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu! Dar chiar dacă fiecare om experimentează mai multă sau mai puţină suferinţa, aceasta nu este o dovadă că Dumnezeu nu există! Un exemplu prin care am putea înţelege mai bine acest lucru este următorul: „imaginaţi-vă că vă plimbaţi printr-o pădure şi că daţi peste o casă. În timp ce inspectaţi casa, observaţi dezordinea din ea. Geamurile sunt sparte, acoperişul este avariat, veranda din lemn este plină de spărturi, uşa atârnă într-o singură balama, iar instalaţia de apă şi canalizare nu funcţionează.

În faţa tuturor acestor defecţiuni, nu veţi trage concluzia că aceea casă nu a fost creată de un proiectant inteligent? Mai ales când îi examinaţi mai îndeaproape structura, observaţi că, iniţial, ea fusese construită bine, şi că ea constituie o dovadă de multă grijă şi atenţie, chiar dacă în prezent ea este dărăpănată. Această situaţie ar putea veni în urma faptului că proprietarul a dat fiiilor săi, iar aceştia din cauza neascultării şi neatenţiei, lăsându-se seduşi de un vrăşmaş viclean, a pierdut-o în favoarea lui, iar acesta a folosit-o într-un mod egoist, lipsit de respect!”

În mod asemănător, din Sfintele Scripturi aflăm cum Dumnezeu i-a creat pe oameni perfecţi, pentru că toate lucrările Lui sunt perfecte (Deuteronom 32:4). Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să sufere sau să moară, atunci când s-a sfârşit creaţia, ea a fost descrisă astfel: „Şi Dumnezeu a văzut tot ce făcuse; şi, iată, era foarte bine” – Geneza 1:31 GBV. Dumnezeu i-a pus în Grădina Edenului, care era un parc, un paradis, o grădină a farmecului a desfătării (vezi: Geneza 2:8,Geneza 2:15 n.s. GBV) şi le-a dat stăpânirea peste pământ şi peste toate vieţuitoarele (Geneza 1:28), dar le-a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17), aceasta era singura interdicţie din grădină!

Primii noştri părinţi, Adam şi Eva, au murit numai datorită neascultării lor faţă de Dumnezeu şi ascultării lor de satan (Geneza, cap. 2 şi 3). Satan a fost o creatură spirituală, un heruvim numită înainte de cădere: „Lucifer”, el a căzut din cauza mândriei lui şi a dorinţei lui de a fi egal cu Dumnezeu (vezi: Isaia 14:12-14; Ezechiel cap. 28).

Ispitiţi de satan care a posedat un şarpe şi prin care le-a vorbit, şi în primii oameni s-a aprins dorinţa de a fi ca Dumnezeu, de nu mai le stabili Dumnezeu ce este bine şi rău, ci ca ei să fie proprii lor stăpânii (Geneza 3:1-7).

Însă diavolul i-a minţit, el ştia că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), el în realitate dorea să pună mâna pe primii oamenii şi pe copiii lor, dar şi pe stăpânirea primită de ei de la Dumnezeu: pământul şi animalele. Aceasta a fost dorinţa reală a lui satan!

Odată cu neascultarea, primii oameni s-au retras de sub grija şi protecţia lui Dumnezeu. De fapt, ei s-au separat de Dumnezeu, „izvorul vieţii”. — Psalm 36:9. Asemenea unei maşini care, atunci când este deconectată de la sursa de alimentare, încetineşte ritmul şi se opreşte, corpurile şi minţile lor au degenerat. Drept urmare, Adam şi Eva s-au degradat, au îmbătrânit şi, în cele din urmă, au murit. Ce s-a întâmplat apoi? Au murit nu numai primii noştri părinţi, ci toţi descendenţii lor — întreaga specie umană a fost supusă şi ea morţii. De ce? Deoarece, potrivit legilor geneticii, copiii moştenesc caracteristicile părinţilor lor. Şi ceea ce au moştenit toţi copiii primilor noştri părinţi a fost: păcatul şi moartea. În Romani 5:12 ne spune: „De aceea, după cum printr-un singur om păcatul a intrat în lume, şi prin păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru că toţi au păcătuit”.

Dar se ridică întrebarea:

DE CE A PERMIS DUMNEZEU CĂDEREA LUI LUCIFER ŞI APOI CĂDEREA ÎN NEASCULTARE A PRIMILOR OAMENI?

Motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţa, sunt următoarele:

1) Înălţarea Domnului Isus la o poziţie superioară celei avute la început (Ioan 1:1; Filipeni 25-11).

2) Înălţarea creştinilor (comp. Efeseni 1:20-21, cu Efeseni 2:6).

3) Testarea tuturor creaturilor (Provebe 17:3; 1Petru 1:7).

4) Un scop secundar a fost desăvârşirea prin suferinţă a lui Isus (Evrei 2:10; Evrei 5:8-9) şi a slujitorilor lui Dumnezeu (Iacob 1:2-4).

Să analizăm aceste motive mai pe larg în continuare:

1) Dumnezeu încă din început, a făcut un plan în Sine Însuşi (Efeseni 1:9), ca Fiul Său să fie Înălţat la o poziţie superioară celei avute de El la început (Filipeni 2:5-11), când era Cuvânt lui Dumnezeu (Ioan 1:1), o persoană ce împlinea poruncile Tatălui.

Dumnezeu dorea ca Fiul Său să fie Înălţat în poziţia de Domn (Fapte 5:31), Domn al domnilor şi Rege al regilor (Apocalipsa 19:16), ca oamenii şi îngerii să i se închine şi să-l respecte în calitate de Domn şi Stăpân (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:12-14; Ioan 5:23)! Dar şi în slujbele de Mijlocitor (1Timotei 2:5), Mare preot (Evrei 414-16), Salvator sau Mântuitor (Fapte 13:23; Filipeni 3:20), şi ca oamenii să se închine prin El l-a Dumnezeu (Evrei 7:25)!

Ştim că înainte de venirea Lui pe pământ, oamenii se închinau la Dumnezeu direct nu prin Mijlocitorul Isus. Iar Domnul Isus nu era pomenit în închinare, oamenii nu aveau părtăşie cu El, însă după ce a fost înălţat, după 40 de zile de la învierea Lui, El a început să fie onorat, glorificat şi prin El oamenii să se roage la Dumnezeu (vezi: Fapte 7:59; Coloseni 3:17; 2Petru 3:18; 1Ioan 1:3; Apocalipsa 5:12-13) şi creştinii să aibă părtăşie cu El prin rugăciune (1Corinteni 1:9; 1Ioan 1:3; Fapte 7:59).

Venirea păcatului în lume a făcut ca Tatăl să-l trimită pe Isus ca jertfă de răscumpărare (Matei 20:28; 1Timotei 2:5). Cât timp El a fost pe pământ, El s-a smerit, a suferit, a fost ispitit în toate, dar fără a cădea, rămânând fără păcat (Evrei 2:7-18; Evrei 4:14-16). Pe baza suferinţei Fiului şi a integrităţii Sale, Dumnezeu i-a dat Numele mai presus de orice nume al vreunei creaturi şi L-a înălţat mai presus de ce a fost înainte de a veni pe pământ! – Filipeni 2:6-11.

2) Pe lângă înălţarea lui Cristos, Dumnezeu a dorit să ridice din oameni un grup, care să fie mireasa Fiului Său, care să fie înălţaţi ca regi, preoţi şi judecători care să domnească cu Cristos (Romani 5:17), atât în actualul sistem de lucruri (Apocalipsa 1:5-6), cât şi în împărăţia lui Dumnezeu (Apocalipsa 5:9-10; Apocalipsa 20:4,Apocalipsa 20:6), fiind plasaţi prin harul lui Dumnezeu, deasupra celorlaţi oameni şi chiar a unor îngeri (Luca 20:35-36; Luca 10:16-18; Ioan 14:12; 1Corinteni 6:1-3)!

Acest scop cu privire la Fiul şi mireasa Lui, a fost revelat doar în primul secol prin Cristos, prin mesajul Evangheliei, acest scop a fost un mister sau un secret, ţinut de epoci în Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu Tatăl l-a cunoscut, conform cu Romani 16:25-27; Efeseni 3:5,Efeseni 3:6. Acest secret a fost dezvăluit în primul secol prin scrierile creştine.

Dumnezeu este Atot-cunoscător, Atot-înţelept, El a ştiut mai dinainte, că Diavolul se va răzvrăti şi va ispiti pe Adam şi Eva şi aceştia vor cădea, El ştia mai dinainte aceste lucruri. Prin urmare, ştiind mai dinainte ceea ce se va întâmpla, El a întocmit un plan în Sine însuşi (Efeseni 1:9), un plan de salvare al omenirii prin Cristos (Efeseni 3:11), dar care era şi un plan de înălţare pentru Fiul Său şi pentru mireasa Lui! Dumnezeu în preştiinţa Lui i-a ales mai dinainte pe cei ce vor face parte din mireasa Lui, adică El cunoscând viitorul mai înainte ca el să se întâmple (Isaia 46:10), a cunoscut mai dinainte pe cei ce vor reacţiona cu credinţă la vestea bună şi care vor rămâne până la capăt în Cristos, şi i-a ales mai dinainte de întemeierea lumii, ca să fie spre lauda gloriei Lui (Romani 8:28; Efeseni 1:4-6; 1Petru 1:2). Dumnezeu i-a şi scris în cartea vieţii, ştiind mai dinainte care vor fi salvaţi şi care nu, pe baza preştiinţei Lui (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 17:8).

Aşa cum un om îşi i-a umbrela înainte ca să plouă, căci el ştie mai dinainte că va ploua, pe baza prognozei de la radio. Cuvântul „prognoză” vine din grecescul: „prognosis”, care apare în 1Petru 1:2, şi însemnă a cunoaşte mai dinainte. Prognoza meteo este probabilă, prognoza lui Dumnezeu este absolut sigură!

Astfel, Dumnezeu a permis ca Diavolul să se răzvrătească, ca oamenii să cadă în păcat, ştiind mai dinainte lucrul acesta, Dumnezeu s-a folosit de aceste lucruri rele, şi şi-a întocmit un plan, care nu doar să salveze omenirea din păcat şi moarte, dar şi să ducă la înălţarea lui Isus şi a miresiei Lui potrivit scopului Său!

Răzvrătirea lui Satan şi a unei părţi din îngeri, şi căderea omului, nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, El ştia că aceste lucruri urmau să aibă loc, şi de aceea a întocmit un plan în care s-a folosit de răzvrătirea lui Satan şi căderea omului, pentru a duce la înălţarea Fiului şi a adunării creştine, adică a miresei lui Cristos!

De aceea, Pavel Îl descrie prin cuvintele: „O, adânc al bogăţiilor şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui!” (Romani 11:33 GBV).

Dumnezeu ştia că doar permiţând suferinţa, El îşi va împlini planul Său secret, ascuns în El Însuşi! Nu, Dumnezeu a cauzat suferinţa; ci, un heruvim s-a îngâmfat şi s-a răzvrătit contra lui Dumnezeu (Ezechiel 28:14-17; Isaia 14:12-14). El a atras de partea sa şi alţi îngeri (Apocalipsa 12:7), şi apoi şi pe primii oameni, această neascultare de Dumnezeu a dus la suferinţă! Dumnezeu s-a gândit să folosească suferinţa adus în lume de răzvrătirea lui Satan, ca pe un mijloc de înălţare a unora, de testare, de perfecţionare!

Dacă vom citi relatarea dreptului Iov, din cartea biblică: „Iov”, vom vedea cum satan la cerut ca să fie testat, dar vom vedem cum în final, încercarea şi suferinţa i-a adus o înălţare spirituală, precum şi una socială, materială!

În mod asemănător, în cazul Domnului Isus, suferinţa Lui, umilinţa Lui, a dus ca Tatăl să-L înalţe mai presus de orice Nume şi persoană (cu excepţia persoanei Lui). În Filipeni 2:5-11, este descrisă umilinţa, suferinţa dar şi înălţarea Domnului Isus.

În mod asemănător, miresa Lui nu poate intra în cer, ea nu poate fi înălţată dacă mai întâi nu este smerită, testată, dacă nu trece mai întâi prin cuptorul încercărilor, al suferinţelor (1Petru 1:7; Iacob 1:2-4; 2Timotei 2:12).

Dar pe lângă scopul înălţării lui Isus şi a miresei Lui, un alt scop pentru care a permis suferinţa este:

3) Ca oamenii să fie testaţi şi ei să decidă de parte cui vor fi, de partea lui Dumnezeu, suportând cu răbdare şi credinţă, încercarea, necazul, suferinţa, durerea (Romani 5:3-5; 1Petru 2:21; 1Petru 4:13-14), ştiind că nu suntem încercaţi peste puterile noastre (1Corinteni 10:13); sau de partea lui Satan, blestemând, pe Dumnezeu, înjurându-L, sau întorcându-I spatele, sau făcând compromis pentru a fugi de suferinţă sau persecuţie (Galateni 5:11; Galateni 6:12-13; Filipeni 3:18-19).

4) Un alt scop secundar pentru care a permis Dumnezeu suferinţa, a fost acela de ai perfecţiona pe oameni (comp. cu Evrei 5:8-9), ai ciopli, desăvârşi, purifica prin suferinţă. Anumite calităţi de caracter, le putem cultiva doar prin suferinţa, cum ar fi: smerenia, umilinţa, răbdarea, perseverenţa, etc. (vezi: Romani 5:3-5; Iacob 1:2-4).

Indiferent prin ce suferinţe trecem Dumnezeu le promite slujitorilor Săi: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost omenească; şi credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste ce puteţi, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi scăparea, ca voi să o puteţi răbda” – 1Corinteni 10:13.

Acest tract a analizat răspunsul la întrebarea din titlu într-un mod condensat, pentru o înţelegere mai bună pentru motivele pentru care Dumnezeu a permis suferinţă, îi invităm pe cititori să caute referinţele din Biblie puse în paranteze rotunde, de asemenea să citească întreaga Biblie şi să ceară lumină de la Dumnezeu prin rugăciune.

Iubite cititor, chiar dacă personal te afli într-o grea încercare sau durere, nu uita cuvintele Domnului Isus: „Ferice de voi, cei săraci, pentru că a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu. Ferice de voi, cei flămânzi acum, pentru că veţi fi săturaţi. Ferice de voi, cei care plângeţi acum, pentru că veţi râde”. – Luca 6:20-21 GBV.

O interpretare a suferintei

(scrisa de Iosif Ton in anul 1999 – dupa ce doctorii l-au diagnosticat cu cancer)

Introducere:

Pot eu transforma suferinta? Sunt multe lucruri pe care vrea sa le realizeze Dumnezeu in viata noastra si prin viata noastra spre altii prin boala pe care El permite sa vina asupra noastra. Ce pot face eu ca aceste scopuri sa se implineasca in propria mea viata?
Inainte de a incepe sa raspund la aceasta intrebare, vreau sa va spun ca fratele Richard Wurmbrand este extrem de bolnav si de slab. Sotia dansului, sora noastra scumpa Bintia, are si ea cancer. Ieri i-a spus fratelui Daniel Branzei aceste miscatoare si profunde cuvinte: „Valurile acestea grele nu numai ca nu ne ineaca, ci vor aduce ceva bun. Dumnezeu nu ingaduie raul trecator decat pentru ceva bun. Asteptati-va intotdeauna la ceva bun din partea lui Dumnezeu.”

Boala poate avea diferite efecte asupra noastra. Sta la alegerea noastra si in puterea noastra sa decidem noi insine aceste efecte. In termenii cei mai generali, boala poate avea urmatoarele efecte:

I. Boala poate deveni distructiva.
II. Boala poate deveni constructiva, si
III. Boala poate deveni creativa.

Sa le analizam pe rind:

I. Boala distructiva.

Boala poate sa produca ravagii in trupul nostru fara sa ne atinga sufletul nostru si spiritul nostru. Boala devine insa distructiva cand o lasam sa ne devasteze si sufletul si spiritul.

Iata cand devine boala distructiva:

1. Cand ma las cuprins de frica, de spaima, de panica, de groaza.
Domnul Isus, arhitectul fiintei umane si deci Cel ce ii cunoaste cel mai bine toate resorturile, ne spune: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu si aveti credinta in Mine” (Ioan 14:1). Ceea ce ne spune Domnul Isus aici este ca inima se tulbura cand nu ne incredem in Dumnezeu si in El, in Domnul Isus. Vreau sa va arat legatura stransa dintre inima tare si plina de pace si increderea in Dumnezeu.

Sunt doua texte care ne arata acest lucru. Primul este acesta: „Celui cu inima tare Tu-i garantezi pacea; da, pacea, caci se increde in Tine” (Isaia 26:3). Al doilea este Psalmul 78:2-8. Copiii lui Israel sunt chemati sa-si educe copiii „pentru ca acestia sa-si puna increderea in Dumnezeu” si sa nu fie ca stramosii lor din pustie, „o generatie care n-avea o inima tare si al carui duh nu era credincios lui Dumnezeu” (v.8).

In ambele texte se vede ca inima tare are cel ce se increde in Dumnezeu, sau ii este credincios lui Dumnezeu. Acestia sunt cei carora Dumnezeu le da pacea Sa, adica echilibrul launtric, implinirea launtrica. Domnul Isus ne invata intr-un mod foarte miscator sa nu ne lasam fiinta cuprinsa de ingrijorari (forma cea mai perfida de frica).

Ochiul rau este modul de a privi realitatea cu ingrijorare si aceasta ne intuneca toata fiinta. Cum ne putem elibera de aceasta ingrijorare intunecatoare? Increzandu-ne totalmente in Tatal nostru ceresc si cautand mai intai Imparatia Lui si dreptatea Lui (Matei 6:22-34).

Pace launtrica inseamna sanatate launtrica. Cand nu ma incred in Dumnezeu ma cuprinde teama, spaima, groaza, panica. Si aceasta boala sufleteasca si spirituala este mai rea decat boala din trup si, mai mult, ea agraveaza boala din trup.

2. Cand ma las cuprins de jale, de intristare, de auto-compatimire.
Asa cum am indicat deja la punctul de mai sus, exista o legatura foarte stransa intre starea sufleteasca si spirituala si boala fizica. O stare sufleteasca si spirituala proasta agraveaza foarte mult boala fizica. Iata ce ni se spune in cartea Proverbelor in aceasta privinta:

„O inima vesela este un bun medicament, dar un duh mahnit usuca oasele” (Prov.17:22).

„Nelinistea din inima omului il doboara” (Prov.12:25).

„O inima vesela insenineaza fata, dar cand inima este trista, duhul este mahnit” (Prov. 15:13).

„Cel cu inima multumita are un ospat necurmat” (Prov.15:15).

Inca o data repet: sta in puterea omului sa-si schimbe atitudinea launtrica. Omul este chemat sa-si gaseasca bucuria in Domnul si sa-si gaseasca desfatarea in Domnul. Dumnezeu insusi este o sursa nesecata de bucurie si de delectare. Noi insa trebuie sa venim la El si sa gustam ca este bun.

3. Cand ma supar pe Dumnezeu ca a lasat sa vina boala peste mine.
Un spirit de neacceptare, de revolta si de protest produce devastare launtrica. Pe un asemenea fond sufletesc si spiritual, boala se accentueaza si devine distructiva. Observati ca eu vorbesc mereu de o stare sufleteasca si de una spirituala. Starea sufleteasca este determinata de modul meu de a gandi, de modul meu de a privi si interpreta evenimentele si de modul in care le simt, de sentimentele pe care le las sa ma domine. Starea spirituala este relatia mea cu Dumnezeu: fie una de incredere absoluta in El si in bunatatea Lui, fie una de instrainare de El si de revolta. Dumnezeu imi da mie libertatea de a decide ce stari sufletesti si spirituale aleg sa ma determine.

II. Suferinta constructiva.

Adu-ti aminte ca prin boala Dumnezeu vrea sa te faca mai bun. El vede ca asa cum esti nu esti bine, sau nu esti complet. El crea sa te schimbe, sa adauge noi trasaturi in caracterul tau, sa te desavarseasca. Chiar si pe Fiul Sau etern El a ales sa-L desavarseasca prin suferinta (Evreei 2:10), in sensul ca in suferinta El a invatat ce inseamna sa fii om supus ispitelor (Evrei 2:17-18 si 4:15) si sa asculte chiar si cand doare teribil, chiar si cand experienta prin care trebuie sa treaca este oribila (Evrei 5:7-9). Cand inteleg ca scopul lui Dumnezeu cu mine este unul bun, chiar daca nu inteleg de ce se intampla ceea ce se intampla, eu ma incred in El si capat deplina pace, si aceasta inseamna sanatate launtrica.

Ce trebuie sa fac eu pentru ca boala mea sa devina constructiva?

Trebuie sa incep prin a ma ruga cam in felul acesta: „Domane, tu ai permis sa vina in mine boala aceasta. Cu siguranta tu vrei sa lucrezi ceva bun in mine prin boala aceasta. Te rog sa-mi faci clar ce vrei sa lucrezi tu acum in mine. Eu vreau sa ma las lucrat de tine. Iti multumesc de pe acum ca stiu ca tu esti un mester plin de dragoste desavarsita si tu vei scoate din mine ceva special pentru imparatia Ta cereasca.”

III. Suferinta creativa.

Despre suferinta Domnului Isus pe cruce ni se spune ca unul dintre scopurile ei a fost sa ne faca pe noi sa nu mai traim pentru noi insine si ca aceasta transformare inseamna o noua creatie (II Cor.5:15-17). Am aratat deja ca suferinta noastra poate atinge alte vieti. Atunci, cand suferinta noastra produce ceva nou, ceva dumnezeiesc in alte persoane, suferinta noastra a devenit creativa.

O sora mi-a povestit zilele trecute cum a avut un mare accident cu masina. In spital a stat intr-un salon cu o femeie complet straina de Evanghelie si femeia aceea a ajuns sa-L cunoasca si sa-L primeasca pe Domnul in viata ei. Sora era convinsa ca ea a trebuit sa ajunga in spital pentru mantuirea acelei femei. Iata intr-adevar o suferinta creativa!

Fiica mea, Dorotea, mi-a scris pe ilustrata de ziua mea, acum doua saptamani, urmatoarele cuvinte: „In aceste doua luni din urma tu ai modelat pentu mine o noua dimensiune a vietii. Am invatat cum trebuie sa traiasca un copil al lui Dumnezeu cu ceva ca si cancerul, pur si simplu ca o lucrare pe care ne-o da sa o facem iubitorul nostru Tata ceresc. Am vazut cum Dumnezeu poate lua ceva rau si sa-l foloseasca pentru binele a multor, multor oameni. Prin aceasta experienta Dumnezeu te-a folosit sa atingi si sa instruiesti mii de oameni si Oliver si eu ne includem in mod categoric in acest numar.”

Niciodata nu stii pe cine vrea sa atinga Dumnezeu prin boala ta. Niciodata nu stii cat de mult bine poate produce Dumnezeu prin boala ta. Dumnezeu poate face atatea lucruri prin boala ta. El poate sa produca impacare prin boala ta. El poate produce o noua unitate intre frati prin boala ta. Fii atent la cate lucruri noi se pot produce prin suferinta ta! Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu poate face din boala ta ceva extraordinat de creativ.

Un prieten al meu care se lupta chiar aum cu o forma teribila de cancer (melanoma) ne scrie o lista de lucruri pentru care sa ne rugam pentru el, si printre ele este si punctul acesta: „Rugati-va ca Dumnezeu sa-mi deschida usi ca sa spun altora despre credinciosia Lui si sa demonstrez harul Lui in aceasta situatie dificila.” Acesta este spirit creativ!

Indrazneste sa crezi ca, indiferent cat de modest te vezi tu, Dumnezeu poate face din boala ta ceva extraordinat de creativ. Spune-I lui Dumnezeu ca te increzi in El sa faca lucrul acesta. Pune-te la dispozitia Lui pentru lucrul acesta.

Apoi, treci prin boala cu absoluta incredere in El si cu absoluta pace din El. Si vei vedea minunile creatoare ale lui Dumnezeu!

Boala ta poate deveni distructiva, sau constructiva si creativa. Tu alegi ce sa devina ea. Depinde de felul cum te increzi in Dumnezeu, cum accepti voia lui Dumnezeu si cum te pui la dispozitia lui Dummnezeu.

Boala ta poate deveni ceva extrem de frumos in mana iubitoare a Tatalui tau cersc. Coopereaza cu El pentru aceasta. Si nu uita sa-I dai Lui la sfarsit toata gloria si toata lauda.

Cu dragoste, unul care sufere odata cu tine. – Iosif Ton

Maxime si cugetari

SUFERINTA

Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile ciocanului ‘n dalta unui sculptor priceput.

Contactul cu suferinta nu inobileaza daca ea devine motiv de auto-compatimire, auto-cocolosire, egocentrism, cult al eului patimitor. – N. Steinhardt

Multi oameni au o fobie nejustificata impotriva suferintei. Sigur, tragediile inutile trebuie evitate cu orice pret, dar … exista o doza de bine care nu se poate obtine decit din distilarea suferintelor.

Milton si-a scris cele mai frumoase poezii doar dupa ce a orbit.

Bethoven si-a scris unele din cele mai mari capodopere dupa ce a surzit.

Filosoful german |ant, care a suferit de o boala incurabila, ne-a lasat scris urmatorul comentariu: „Am ajuns sa-mi stapinesc suferinta si reusesc sa n-o mai las sa-mi influenteze gindurile si sentimentele. Am reusit sa o ignor, de parca ar fi o problema care-l priveste pe un altul.”

William Wilberforce, eroul luptei impotriva sclaviei din imperiul britanic, n-ar fi putut rezista nici o singura zi fara calmante impotriva durerii, dar s-a straduit intotdeauna sa ia cea mai mica doza cu putinta.

Henry Stanley, crescut intr-un orfelinat saracacios, a deprins acolo taria si rezistenta necesare pentru a-l cauta si gasi pe Livingstone in jungla Africii.

|ernan, nascut fara miini si picioare dezvoltate deplin, a perseverat si a ajuns membru in Parlamentul Angliei. Solzhenitsyn a scris: „Fii binecuvintata tu, inchisoare.” Anii petrecuti acolo i-au dat taria de caracter necesara pentru a lupta impotriva comunismului.

Geniul se poate forma in linistea bibliotecilor, dar taria de caracter este de multe ori rezultatul unei vieti traite „pe nicovala suferintei.” – R. Wurmbrand

Sa nu uitam ca Fiul lui Dumnezeu a fost numit „om al durerii si obisnuit cu suferinta”! A devenii crestin inseamna, cel putin in parte, a accepta sa suferi impreuna cu Christos.”

Am stat odata sa reflectez asupra valorii inestimabile care se gaseste in „lucrurile sfarimate”.
– ulcioarele sfarimate au dat la iveala lumina necesara biruintei (Jud. 7:19-21);
– piinea frinta a saturat multimile flaminde (Matei 14:19-21);
– vasul de alabastru spart a raspindit parfumul care a umplut casa (Marcu 14:3,9);
– iar trupul frint a adus salvarea tuturor ce cred si-L primesc ca Mintuitor (Isaia 53:5-6, 12; 1 Cor. 11:24) si cite alte lucruri ar putea face Cel ce s-a frint daca I-am da Lui nadejdile noastre spulberate, visele noastre sparte si inimile noastre zdrobite?

Nimeni nu-si pierde mintile datorita greutatilor de azi. Oamenii innebunesc sau din cauza regretelor pentru trecut sau de teama zilei de miine.

Un pastor a vizitat o familie al carei fiu tocmai fusese omorit intr-un accident de masina. Mama s-a napustit asupra vizitatorului, spunind: „Unde a fost Dumnezeu cind a murit fiul meu?” Pastorul i-a raspuns calm: „In acelasi loc in care era si cind a fost ucis Fiul Sau.

SANATATE

Cel mai bun tratament pentru a raceala este indiferenta.

Crestinismul unora se ‘ntareste cind … le slabeste sanatatea.

Bine’nteles, sanatatea nu este decit o boala acceptabila. In toata omenirea, n-au existat doar trei oameni pe de-a-ntregul sanatosi: Adam, Eva si Isus Christos. In ceilalti, morbul pacatului a lucrat, intr-o forma sau alta, destramarea.

Rostul suferintei sau raspuns pentru un ateu

De ce exista suferinta?

De ce sufera copii si oameni nevinovati care mor inainte de vreme?

De ce chinul, durerea si necrutatoarea moarte lovesc nu doar in cei ce am zice noi ca „merita”, dar si in cei mai nevinovati, in cei mai buni dintre noi? De ce se intampla ca acei ce sunt rai sa treaca prin viata distrandu-se si cei buni suferind?

Cand sufere unul rau lumea spune: „lasa-l ca merita!”, sau „vezi cum l-a lovit Dumnezeu si pe el?” sau ” exista si dreptate pe lumea asta” ( ce repede judecam noi pe altii si ce indulgenti suntem cand pacatuim noi! asta asa in paranteza)

Da, se intampla si asa, cand omul suporta consecintele faptelor lui aici pe pamant. Dar nu intotdeauna. Adevarul este ca sufera multi nevinovati si se distreaza multi ticalosi. Dar sa nu uitam ca toti mor pana la urma. Nici unul nu poate evita moartea.

Dar, daca Dumnezeu este Atotputernic si Bun in acelasi timp, de ce ingaduie El asa ceva?

Un adevar de necontestat este ca marea parte a suferintelor sunt cauzate de oameni. Nebunia, rautatea, lacomia, pervertirea mintii, degradarea morala (in care se complac in mai mica sau mai mare masura toti oamenii) sunt cauzele celor mai multe suferinte. De exemplu SIDA a aparut in Africa in urma unor orgii practicate de vrajitori ( zoofilie cu maimute care purtau virusul HIV, la care maimutele sunt imune, dar oamenilor le este fatal). In multe tari din Africa din trei persoane una are SIDA. Din Africa, virusul a fost adus in Europa de cei ce promovau libertinajul si promiscuitatea morala si s-a raspandit rapid intre homosexuali si apoi tot mai departe.

Dar acum sunt multi nevinovati care sufera din cauza acestui virus…

Cancerul, boala secolului nostru: tot mai des se afirma de catre specialisti in domeniu ca aceasta plaga este cauzata de alimentele modificate chimic si genetic, de poluare, de radiatii, etc. Si ce sunt acestea toate? Sunt doar „lucrul omului”.

Apoi foametea, in cea mai mare parte e cauzata de lacomia unor oameni. Razboaiele, e clar, sunt tot lucrul omului: setea de putere si lacomia. Dar unii ticalosi provoaca raul si multi amarati sufera. Asa a cam fost dintotdeauna. Am o paranteza aici totusi: oare cati din acei amarati daca ar fi avut puterea in maini n-ar fi fost la fel de ticalosi? Tare ma tem ca marea majoritate n-ar fi cu nimic mai breji, si multi care acum sufera nevinovati in circumstante asemanatoare celor in care sunt cei rai si ticalosi n-ar mai fi nici ei asa de nevinovati…

Este un cantec despre chestia asta, pe care-l canta Tudor Chirila, se cheama cred: „Dumnezeu nu apare la stiri” (click here); (link-ul nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce zice cantecul!)

Totusi asta nu schimba faptul ca se intampla sa sufere cei nevinovati. De ce ingaduie Dumnezeul cel Atotputernic si Indurator suferinta celor nevinovati? De ce nu o patesc doar cei care merita, care provoaca raul, ” asa ca sa se invete minte toti!”

Daca intrebarea de mai sus e doar retorica folosita pentru a spune de fapt asta: Nu poate exista un Dumnezeu Atotputernic si Bun pentru simplul motiv ca nevinovatii sufera ; atunci din aceasta perspectiva, asta e si raspunsul.

Pentru ca nu se poate raspunde la aceasta intrebare decat daca tinem cont de perspectiva din care priveste cineva lucrurile.Si nu se poate raspunde corect la aceasta intrebare daca nu tinem cont de toate perspectivele.

Da, din perspectiva unui ateu, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte , daca doar ce traim aici, in acest trup se rezuma viata unui om, atunci suferinta celor nevinovati ESTE nedreapta, si nu are sens. De fapt afirmatia ” faptul ca exista suferinta = nu exista Dumnezeu” este ca un bumerang pentru cei ce o folosesc ca argument in favoarea ateismului. De ce? Toate au un sens si o logica, toate isi au rostul lor in lumea asta. Care e sensul suferintei, daca nu exista Dumnezeu si nu exista viata dupa moarte; iar daca aceasta serveste evolutiei, de unde aceasta revolta si indignare impotriva ei ? De ce nici o comunitate umana nu considera suferinta si durerea nedreapta ca ceva bun?

Dar daca exista Dumnezeu si viata dupa moarte, atunci, DA, suferinta celor nevinovati capata sens. Nu din perspectiva omului. Din perspectiva umana este de neinteles. Asa cum este de neinteles pentru un bebe de ce mama, cea care are puterea sa-l protejeze si care e asa de buna cu el si il iubeste ingaduie unei femei straine si „rele” (din punctul lui de vedere) sa-l tortureze cu un ac ascutit (injectia) si sa-i provoace atata durere! Dar mama are alta perspectiva. Ea stie ca durerea aceea e mica, va trece si el se va face bine, va creste si va uita si se va bucura de viata pe care n-ar fi avut-o daca nu era „acea neinteleasa suferinta”

Tot asa, intelepciunea si dragostea lui Dumnezeu sunt infinit mai mari decat intelegerea noastra umana. Cum am mai spus in alt articol, viata noastra aici e ca un nodulet pe un fir infinit. Si daca cineva sufera aici toata viata „nevinovat” ( asta e foarte relativ) s-ar putea ca suferinta aceea sa-i fie de folos si ce conteaza daca suferi pentru un timp asa de scurt ? S-ar putea ca dincolo asta sa-ti fie foarte de folos. Asa cum puiul in ou nu are nevoie de ghiarele incomode care il inteapa, sau de aripile greoaie dar ii sunt foarte de folos cand iese din ou! (comparatia mi-a venit de la o poezie de C. Ioanid „Puiul”). De fapt toate in jur ne vorbesc despre Dumnezeu, daca ne facem timp sa ascultam si sa vedem…

Isaia capitolul 28, versetele 28, 29: „Graul se bate, dar nu se bate necontenit; impingi peste el roata carului si caii, dar nu-l sfarami.Si lucrul acesta vine de la Domnul; minunat este planul Lui si mare este intelepciunea Lui.”

Isaia capitolul 53, versetul 10: (despre Domnul Isus) „Domnul a gasit cu cale sa-L zdrobeasca prin suferinta…”

Oare nu este existenta noastra pamanteana doar un moment? N-apuci sa te dezmeticesti bine ca deja vezi ca te apropii de nedorita batranete, daca ai „norocul” sa o apuci! Si omul este asa de grabit in tot timpul asta, incat uita sa traiasca cu adevarat, ce sa mai inteleaga cate ceva din sensul trairii lui. Mai usor e sa ia ce-i spun altii… Poate de aici vine „gandirea de turma” cred eu, e doar o parere…

Dumnezeu ingaduie pe cel rau pentru o vreme (ce bine ca pentru putina vreme!) , probabil pentru ca a ales sa dea libertate omului. Totusi asta este de neinteles din perspectiva mea umana. Pentru ca eu nu pot vedea ce si cum vede Dumnezeu. Asa cum un personaj dintr-o carte sau dintr-o pictura nu poate vedea (daca ar fi capabil) ce si cum vede autorul cartii sau picturii. Dar aleg sa ma incred in EL. Aleg sa am o puternica incredintare cu privire la binele care acum nu se vede, o incredere neclintita in nadejdea ca Dumnezeu va intoarce orice rau spre bine. (asa cum se vede din istoria lui Iosif: fratii lui au facut un mare rau, dar Dumnezeu a intors acel rau spre bine!). Asta NU inseamna ca Dumnezeu este indulgent! El spune clar ca uraste raul, ca El nu numeste raul bine sau binele rau, si ca va judeca si pedepsi orice rau, si va rasplati orice bine.

„Daca am cunoaste originea raului si sensul suferintei nu am avea nevoie de credinta„ Kendall in „Iertare totala” . Credinta, increderea nelimitata este o componenta esentiala a dragostei. Si se pare (din ceea ce ne-a spus, din felul cum ne-a creat: barbat si femeie, parinti si copii) ca Dumnezeu acorda o mare atentie dragostei , El considera ca e foarte important sa invatam sa iubim de aici. Evrei capitolul 11, versetele 1 si 6: „Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care NU se vad.„ si „ fara credinta este cu neputinta sa fim placuti lui Dumnezeu!„

Inca ceva: suferinta il transforma pe cel care sufera .Asta e un lucru clar, de necontestat. Pe unii ii face monstrii, pe altii ii face sfinti si le da o frumusete si stralucire interioara pe care putini o dobandesc. Asta pentru ca fiecare alege ce atitudine sa ia cand sufera.

Am intalnit un om care suferea de o boala necrutatoare, traia intr-un scaun cu rotile, avea dureri si era foarte revoltat pe Dumnezeu. Spunea: m-a intrebat EL daca eu vreau sa sufar? De ce m-a condamnat la o astfel de viata pe care o urasc? dar cine te crezi tu omule, sa te intrebe El pe tine daca , cum si cat sa traiesti? Dar cine esti tu omule sa-L intrebi pe EL? Poate lutul sa-l intrebe pe olar de ce m-ai facut stramb sau cana si nu farfurie? omul este ca un fir de praf, exista, traieste pentru ca a fost chemat in existenta de Dumnezeu, daca ar fi vrut l-ar fi nimicit ca oricum merita demult. Un ateu si un revoltat pe Dumnezeu este unul care si-a uitat locul, si se crede buricul pamantului cand de fapt nu este nimic si asta se vede clar dupa ce moare, daca nu poate fi convins altfel. Cum a spus cineva o data: cand un ateu isi inclesteaza pumnul si il scutura revoltat impotriva lui Dumnezeu nu-si da seama ca insasi aceasta puterea de a face asta o are tot de la Dumnezeu. El este Dadatorul si Sustinatorul vietii. Daca pomii cresc in sus sfidand gravitatia, daca omul umbla, se misca si gandeste este datorita Lui, Dadatorului vietii. M-a intrebat o data un ateu ce dovada am ca exista „o lume spirituala”? Pai simplu: priveste un trup mort si unul viu: e posibil ca trupul mort sa aibe aceleasi componente materiale ca cel viu, sa aibe chiar aceeasi capacitate de functionare; totusi este o diferenta vizibila intre un trup viu si unul mort. E clar ca viata face diferenta! Si viata NU este ceva material. Nu are compozitie organica, nici proprietati fizice, nici nu e vizibila decat atunci cand insufleteste materia. Si totusi e atat de reala si prezenta.

Sa revenim la „suferinta” : Ce frumusete a creat suferinta in oameni ca si Joni Eareckson Tada! Ea a vazut in suferinta ceea ce poate fi, ceea ce este: un avantaj. Kendall in „Iertare totala” (e o carte foarte faina!): „daca ai un dusman real, necrutator si autentic, nu o nascocire a mintii si nelinistii tale, [si eu adaug: o suferinta reala, necrutatoare si autentica] ar trebui sa te vezi ca si cum ai sedea pe o mina de aur…daca te porti cum vrea Dumnezeu cu el [cu suferinta], s-ar putea sa devina cel mai bun lucru de care ai avut parte vreodata…Cu cat este mai mare rana, cu atat mai mare binecuvantarea si rasplata care vine impreuna cu iertarea [cu multumirea].”

Si mai e ceva de care trebuie sa tinem cont. Dumnezeu nu a vrut roboti programati cand ne-a creat. A vrut fii si fiice, dupa chipul si asemanarea Lui. Si planurile Lui pentru om sunt bune, cum scrie in biblie : El vrea sa ne dea „un viitor bun si o nadejde”. Planul lui Dumnezeu este bun, este maret. El i-a chemat pe TOTI sa fie fii si fiice, si MOSTENITORI ai Lui. Woow!! Nu stiu ce crezi tu, dar eu ma infior cand citesc asta . Dar Dumnezeu nu obliga pe nimeni. El ne-a creat liberi sa ne alegem destinul. Omul singur, doar el poate sa zadarniceasca acest maret plan a lui Dumnezeu pentru el, prin ceea ce alege aici pe pamant. Este un verset in biblie, undeva in psalmi, despre asta „la Dumnezeu este iertare, de aceea El este de temut”. Pai cum sa nu te temi in clipa mortii daca ai respins o astfel de bunatate, daca ai zadarnicit un astfel de plan maret pe care Insusi Dumnezeu l-a facut special pentru tine? Unde ajungi daca in clipa plecarii tale de aici, esti in afara planului lui Dumnezeu pentru tine? Doamne pazeste-ma !

Psalmi capitolul30, versetul 5: „mania Lui tine numai o clipa, dar indurarea Lui tine toata viata”

Si ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit? Eu asa cred: SA DORESTI CU ADEVARAT DIN TOATA INIMA ASTA! nu doar in secunda asta, ci in fiecare ora pe care o traiesti, cu fiecare respiratie care ti se daruieste sa doresti asta, sa alegi asta. Si cine intr-adevar doreste, apoi nimeni si nimic nu-l poate opri, va da navala dupa cum ii e dorinta. Ca asa a zis Domnul Isus ” de acum Imparatia cerurilor se ia cu navala” si nu se refera ca nu este destul pentru toti, ci ca trebuie sa ai asa o dorinta dupa ea, care sa te faca sa dai navala, sa dai totul pentru a o castiga, numai asa o poti dobandi. Deci daca n-ai avut niciodata dorinta asta puternica in inima ta, sau daca ai avut-o candva, dar ti-a mai trecut in timp, daca n-o ai mereu mai vie in inima ta, intreaba-te daca esti pe calea cea buna si teme-te de Dumnezeu, ca asta e „inceputul intelepciunii”.

Scrisoare catre un ateu

Dragul meu,

imi permit sa te numesc asa nu fiindca ne-am cunoaste si nu fiindca mi-ai fi dat permisiunea ci in numele unei idei insamantate in mine de un om a carui dumnezeire tu o contesti, dupa cum contesti tot ceea ce deriva din ea. Sa presupunem acum ca tu ai dreptate si eu ma insel si sa vedem cine ce are de pierdut.

Sa presupunem deci, asa cum tu sustii, ca tot ceea ce inseamna credinta si manifestarea ei, sunt zadarnice. Nu exista nimeni si nimic dincolo de palpabil. Exista numai ceea ce se vede si poate fi demonstrat. Desi mintea ta nu se vede dar i se vad roadele si nici de demonstrat nu poate fi demonstrata cu adevarat…In fine, de dragul discutiei sa mergem mai departe. Hai sa vedem ce fac eu ca un crestin inselat ce sunt si unde ma duce aceasta.

Ma trezesc duminica dimineata si ma duc sa ma vad cu niste oameni care-mi plac si de care ma simt iubita. Desigur, acolo se intampla niste lucruri “complet lipsite de sens” cum spui tu. La 11, 30 ies de acolo perfect binedispusa in urma lucrurilor lipsite de sens si am o zi in care totul e bine. E bine chiar si daca tu imi spui ca sunt irationala, lipsita de sens si ca-mi bat joc de inteligenta mostenita genetic de la parintii mei si slefuita de-a lungul unei intregi evolutii. Cate maimute n-au murit ca tu sa fii ceea ce esti astazi!

Seara de seara si dimineata de dimineata imi incep ziua multumind. Ce altceva e rugaciunea decat o multumire pentru ceea ce am…si eu consider ca am multe, atat de multe incat ma simt coplesita de iubire chiar si atuci cand tu faci galagie, trantesti usi si bombani exact in acele minute in care eu in loc sa te tradez, asa cum imi reprosezi, simt ca te aduc mai aproape ca oricand…Pentru ca multumirea aceea se lipeste de mine si nu ma pareseste toata ziua, sau daca se intampla sa plece stiu ca va veni inapoi, fiindca asta e starea fireasca. de MULTUMIRE si nu de ne-multumire cum spui tu. Si uite asa, desi stam amandoi in aceeasi masina si ne uitam la aceleasi stergatoare care vantura aceleasi picaturi de ploaie eu sunt multumita si fericita si tu injuri, desi esti langa mine, cea pe care sustii ca o iubesti si eu te cred. Te cred. Fiindca asta e exercitiul meu, sa-i cred pe ceilalti. Sa-i cred in durerea lor, in neputinta lor, in tristetea si nervii lor.

Un alt lucru pe care-l fac, complet inutil si lipist de sens, este sa ma pun mereu, sau macar sa incerc sa o fac, in papucii celorlalti. Sa nu ma enervez cand vanzatoarea e obraznica ci sa ma gandesc ca probabil are si ea copii ei obraznici acasa si barbatul certaret….cand vad cersetori nu ma gandesc ca sunt o gasca de extorsionisti care vor sa puna mana pe cei 50 de banuti ai mei. Cand raman fara serviciu ma gandesc ca voi fi ajutata sa gasesc altul si stau linistita. Nu-mi pierd mintile, nu disper, nu iau Prozac si nu ma duc la terapie.

In schimb ma duc la duhovnic, desigur alta prostie, dupa cum spui tu…Poate ca asa cum spui, tu ai mintea mai organizata si mai stiintifica decat a mea dar eu chiar ma ridic de acolo cu cateva kg mai usoara, kg pe care le dau numai din zona inimii. Desigur, o inima usoara e greu de demonstrat. Stiintific.Si e greu de demonstrat stiintific cat de iubita ma simt de el si cat il iubesc.

Am multe sarbatori de care ma bucur ca proasta, fiindca nu e nimic de bucurat acolo, dupa cum spui “Stai de vorba cu peretii si zici ca e bine!” Dar eu ma bucur si cred ca acei oameni frumosi au existat, exista si vor exista si ca lumina lor ma lumineaza si pe mine. Nu fiindca as merita, meritocratia nu functioneaza aici, ci pentru ca ei pur si simplu nu se pot abtine sa fie buni si sa imprastie lumina. Oricat s-ar straduit, nu pot sa stea la locul lor, cuminti, pe pereti si se baga in viata noastra. Desigur nici intruziunea asta nu poate fi masurata, in schimb starea aceea pe care eu o numesc “hi hi hi totul e bine” si tu “razi ca proasta” este vizibila. Pana si materialismul tau dialectic a bagat de seama ca-n zilele de sarbatoare “razi ca proasta si te comporti ca o “imatura”.

Asta e starea naturala in cea de-a opta zi. Ziua aceea pe care eu o am in plus. Desigur, tu nu crezi asta, dar eu zic ca saptamana mea are opt zile. Si-n cea de-a opta nu doar ca nu imbatranesc dar culmea, ma intorc la anii aceia cand eram un fulg, cand totul era bine si mereu in preajma erau mama si tata, obligati prin iubire sa se asigre ca lucrurile vor ramane asa.

Deci eu cred ca viata mea este mai lunga decat a ta cu cel putin o zi pe saptamana si mai cred si ca atunci cand o fi sa fie, eu n-am sa fac decat sa-mi mut bagajele importante in alta camera. N-am sa le iau pe cele grele, fiindca noua crestinilor nu ne place sa caram dupa noi lucruri inutile, am sa iau doar amintirile mele, impresiile, cate un miros, cate un gust. Poate chiar si gustul tau cand nu erai asa de “lucid”. Si le iau pe toate si le mut in alta camera acolo unde ma asteapta toti cei care m-au stra-stra-stra-stra-iubit, fie ca-i cunosc sau nu.

Pe de alta parte, tu ramai cu teama ta de boala si moarte, cu nervii, cu permanenta ta revolta in fata nedreptatilor, cu angoasele si singuratatile tale, cu Cioran, cel mai neroman dintre romani, cu obsesia ca trebuie sa faci ceva dar nu stii ce si de cate ori faci esti nemultumit ca n-a iesit cum voiai si ca lumea nu apreciza, cu obsesia ca nu conduci marca de masina pe care o meriti si ca a ta casa nu-i ca a colegului tau care e mai prost si munceste mai putin, ca n-ai concediile pe care le meriti dupa un an de munca salahorica…si vrei sa mai continui, dragul meu?

Nu pacatuirea, ci pocairea si sfintirea primeaza

Mărturia completă a preotului Iosif Ţon, aşa cum a fost transmisă către BBC:

„Eu şi securitatea
O explicaţie despre mine şi alţi pastori”

Mai mulţi credincioşi, printre care Petre Dugulescu şi Dănuţ Mănăstireanu, şi-au studiat dosarul de la securitate şi au constatat că vina lor principală a fost aceea că erau adepţii lui Iosif Ţon, care era un duşman al puterii comuniste. Pentru mai bine de 30 de ani, aceasta este imaginea despre mine pe care o vor descoperi cei care studiază documentele securităţii.

Şi totuşi, atunci când se vor publica numele tuturor celor care au colaborat cu securitatea ca informatori, între ei va apare şi numele meu şi lucrul acesta îi va şoca pe mulţi credincioşi. Cazuri similare vor fi şi cu alţi pastori.

Iată de ce cred că este necesară acum o explicaţie. Voi începe cu cazul meu.
În anul 1957, pe când eram student la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, mi-au căzut în mână cărţi de teologie liberală. Prin citirea lor şi prin interacţiunea pe această temă cu unul dintre profesori mi-am pierdut credinţa în Dumnezeu. În decembrie 1957 m-am retras de la Seminar şi am intrat în învăţământ ca profesor de limba şi literatura română în comuna Lupşa de lângă Câmpeni, în Munţii Apuseni (în 1955 absolvisem Facultatea de filologie din Cluj).

În luna mai, 1958, am scris o scrisoare unuia dintre studenţii la Seminarul din Bucureşti că am devenit ateu.

În anii care au urmat, am trăit ca un ateu, cu tot ce implică lucrul acesta. În anii aceia am dorit foarte mult să fiu acceptat pe deplin în societatea socialistă a vremii.

În anul 1963 am fost chemat la securitate în Cluj şi am fost întrebat dacă vreau să devin colaborator al lor ca informator. Eu am văzut în această invitaţie o nouă oportunitate să fiu pe deplin acceptat şi de aceea am acceptat să devin informator şi am semnat angajamentul pentru aceasta.

Pe baza aceasta, am fost acceptat ca să lucrez vara ca ghid la mare cu turiştii străini, deoarece vorbeam fluent limba engleză. Sarcina mea era să raportez orice lucru suspect aş observa la turiştii cu care lucram.

În anii aceia am scris şi câteva note informative despre câţiva credincioşi baptişti din Cluj, cu care mai eram în contact. Doi dintre ei au avut de suferit din cauza aceasta. La câţiva ani după căderea comunismului, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei, i-am mărturisit urâţenia pe care am făcut-o faţă de ei şi mi-am cerut iertare. Amândoi m-au iertat şi de atunci am întreprins mai multe acţiuni împreună.

După ce Rihard Wurmbrand a ieşit din închisoare, în 1964, am fost la el şi el m-a întrebat cum de am ajuns să-mi pierd credinţa în Dumnezeu. I-am relatat cele întâmplate în 1957 şi atunci el mi-a explicat cu mare răbdare unde este eroarea liberalismului teologic şi care este adevărul biblic. Explicaţia lui a fost atât de clară încât am început să privesc cu un nou interes spre Biblie. Au mai urmat şi alte influenţe, de la alte persoane care au venit de la închisoare (Simion Cure, Traian Dorz ) şi în 1967 am început să merg pe furiş la Biserica Baptistă din Cluj-Mănăştur.

În vremea aceea, mi-a făcut o vizită pastorul Simion Cure. Acesta făcuse cinci ani de închisoare şi de lagăr de muncă (la tăiat de stuf în Delta Dunării) pentru faptul că nu voise să accepte restricţii asupra lucrării lui de pastor. Datorită ţinutei lui demne şi a suferinţelor prin care trecuse fiindcă nu a acceptat nici un fel de compromis, eu mă uitam la el cu mare admiraţie şi mi l-am făcut duhovnic şi consilier spiritual.

În cursul acelei vizite, i-am spus că toate problemele mele intelectuale cu privire la Biblie şi la Dumnezeu sunt clarificate, dar mai am o problemă: Mă uit în urmă la acei ani în care am fost departe de Dumnezeu şi la modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, mi-e ruşine de foarte multe lucruri şi nu-mi pot ierta faptul că am putut să fac acele lucruri. Simion Cure mi-a dat un răspuns la care nu m-am aşteptat:

„Dar cine eşti tu de vrei să-ţi ierţi tu păcatele? Nu tu trebuie să ţi le ierţi! Păcatele tale trebuie să ţi le ierte Dumnezeu şi, după aceea, păcatele tale trebuie să ţi le ierte o Biserică. Când tu ai căzut de la credinţă, prin poziţia pe care o aveai de tânăr predicator extrem de promiţător, tu ai rănit pe foarte mulţi credincioşi şi pot spune că ai rănit toate Bisericile. De aceea, o Biserică trebuie să te judece şi să te dezlege. Numai atunci vei fi cu adevărat primit şi eliberat.”

Acesta a fost unul dintre cele mai înţelepte sfaturi pe care mi le-ar fi putut da cineva vreodată! El m-a aşezat cu totul pe o nouă traiectorie.

La începutul anului 1968, am avut o experienţă specială cu Dumnezeu – nu este cazul să intru aici în mai multe detalii – în care am înţeles clar că Domnul Isus Cristos a murit pentru toate păcatele mele şi că El mi le-a iertat pe toate. Am trăit atunci nu numai o mare eliberare ci am primit senzaţia clară că am fost făcut iarăşi om, că mi-a fost redată demnitatea de copil al lui Dumnezeu. Atunci am decis că Acela care a murit pentru mine trebuie să fie Stăpânul meu şi am hotărât că îmi voi trăi viaţa în slujba Lui şi că voi trăi în toate după călăuzirea Lui.

Primul lucru care am înţeles că este atunci voia Lui Dumnezeu pentru mine este să mă duc la o Biserică, să mă supun judecăţii ei şi să caut iertarea ei şi dezlegarea ei. Fiindcă eu fusesem membru în Biserica Baptistă din Cluj-Iris, am stat de vorbă cu pastorul ei, Iulian Tătaru, i-am spus despre iertarea pe care am primit-o de la Dumnezeu şi despre dorinţa mea ca să fiu primit înapoi în Biserică. El s-a bucurat foarte mult şi mi-a spus: Eu voi spune comitetului Bisericii şi apoi va trebui să vii să te examineze comitetul Dacă ei vor fi satisfăcuţi, ei vor recomanda adunării generale a Bisericii să te reprimească în sânul ei.”

Am fost de acord cu aceasta şi am fost chemat să stau de vorbă cu comitetul. Mă aşteptam să fie o examinare până în cele mai intime detalii. Dar mi-am zis că au tot dreptul să mă întrebe orice şi că eu le voi răspunde cu cea mai totală sinceritate. Conducătorul comitetului a început examinarea mea cu această întrebare neaşteptată de mine: „Frate Iosif, dumneata ştii că dacă vii în mod public în Biserica noastră îţi pierzi slujba? Şi, Doamne, bun serviciu ai!” (Eram atunci profesor la un liceu în Cluj!). Fiind luat prin surprindere de această întrebare, am răspuns brusc: „Frate Cuibus, eu ştiu că voi pierde acest serviciu, dar Domnul Isus a murit pentru păcatele mele şi a avut milă de mine şi m-a iertat; oare acum eu să nu fiu gata să pierd o slujbă bună pentru El? Eu sunt gata nu numai să pierd slujba, eu sunt gata şi să mor pentru El”

Fratele s-a uitat la ceilalţi membri ai comitetului şi le-a spus: „Eu cred că nu mai este nevoie de nici o altă întrebare. Eu propun să ne plecăm toţi în genunchi şi să mulţumim pentru întoarcerea fratelui Iosif la Dumnezeu.” Toţi au fost de acord cu aceasta şi ne-am plecat pe genunchi şi am plâns împreună de bucurie!

În primăvara anului 1968 a avut loc adunarea generală a Bisericii în care pastorul Iulian Tătarul a făcut o mişcătoare prezentare a vieţii mele, inclusiv căderea şi acum iertarea lui Dumnezeu, şi a propus Bisericii să fiu reprimit ca membru. Biserica a votat în unanimitate reprimirea mea în Biserică şi astfel am primit dezlegarea Bisericii. În prima duminică din iunie a acelui an am participat pentru prima dată după zece ani la Cina Domnului. Cu aceasta s-a încheiat procesul reabilitării mele spirituale.

Dragostea cu care m-au primit oamenii din această Biserică a făcut o extrem de profundă impresie asupra mea!

În acea vară, în mai multe Biserici baptiste din ţară, am făcut câte o scurtă mărturisire de întoarcere a mea la Dumnezeu, ştiind sigur că dintr-un loc sau altul se va afla la securitate şi în toamnă, la începutul anului şcolar voi fi dat afară din învăţământ.

Să ne amintim că era 1968, venise „primăvara de la Praga”, cu Dubcek şi cu „socialismul cu faţă umană”, şi cu Ceauşescu mergând pentru scurtă vreme pe aceeaşi linie de schimbare. În contextul acela, nu s-au luat măsuri împotriva mea. Fără să intru în alte detalii, prin octombrie am făcut cerere pentru a face o călătorie la Viena pentru un consult medical. În timpul acela am primit de la Dumnezeu călăuzirea ca de la Viena să merg în Anglia şi să studiez acolo teologia.

La 1 ianuarie 1969 am plecat la Viena şi de acolo am plecat în Anglia. Printr-un şir de minuni ale lui Dumnezeu, am primit o bursă de studii la Universitatea Oxford şi am rămas acolo pentru studii până în 1972.

În primul an de studii la Oxford, a venit acolo Rihard Wurmbrand, în cadrul unui turneu de predici. Am stat îndelung de vorbă şi el m-a invitat să merg cu organizaţia lui în America. I-am explicat atunci că eu simt că am o obligaţie pentru fraţii mei din România şi că, la terminarea studiilor, mă voi întoarce la fraţii mei. El a fost dezamăgit de refuzul meu, dar mi-a respectat decizia.
Aici este locul unde trebuie să fac cea mai importantă explicaţie.

Când eu am căzut de la credinţă, mi-am dezamăgit fraţii. Nu prin modul de viaţă pe care l-am trăit în acei ani, incluzând aici faptul că devenisem informator al securităţii, ci faptul în sine că mi-am abandonat credinţa şi astfel mi-am abandonat fraţii. Ei bine, cu toate că eu i-am dezamăgit profund prin căderea mea, ei au avut totuşi dragostea să mă ierte şi să mă reprimească în Biserică. Faptul acesta mi-a creat o profundă obligaţie. Modul cum am formulat-o eu atunci, în Oxford, a fost aşa: „Odată eu i-am dezamăgit pe fraţii mei şi ei m-au iertat. Acum, dacă aş pleca în America, i-aş trăda a doua oară şi i-aş dezamăgi a doua oară! Pentru nimic în lume nu-i voi dezamăgi a doua oară!”

Ştiam că întorcându-mă în ţară mă întorc înapoi şi la o confruntare directă cu securitatea. Dar simţeam în mine că singurul mod în care îmi voi putea ispăşi vina de a fi devenit colaboratorul lor va fi să mă întorc înapoi, să lucrez pentru fraţii mei, să lupt pentru drepturile lor şi, dacă trebuie, să sufăr cu ei şi pentru ei.
Eu m-am întors în România, printre altele, ca să-mi răscumpăr vina de a fi colaborat cu securitatea.

După ce m-am întors în ţară, pentru o scurtă vreme securitatea m-a lăsat în pace. În ianuarie 1973, am fost chemat să fiu profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti. În martie a acelui an, am primit un telefon de la securitate şi mi s-a spus să merg în Cişmigiu ca să mă întâlnesc acolo cu două persoane. M-am dus şi m-au întâmpinat cele două persoane: un om mai în vârstă,un colonel (în civil), pe nume Ioan Banciu şi un om mai tânăr, un locotenent, al cărui nume nu-l divulg, deoarece este şi astăzi în viaţă. Colonelul Banciu mi-a spus în esenţă următoarele: „Domnule Ţon, dumneavoastră aţi lucrat cu noi înainte de plecarea în Anglia. Acum trebuie să reluăm legătura. De acum înainte omul umneavoastră de legătură va fi dl…”. S-a referit la omul tânăr care era lângă dânsul.

Eu i-am răspuns:
„Domnule colonel, omul care a colaborat cu dumneavoastră nu mai există. Acela a murit. Acesta care stă de vorbă cu dumneavoastră este cu totul alt om şi acesta nu va mai colabora cu dumneavoastră.”

Banciu a replicat: „Hai, domnule, nu mă lua cu basme. Astea sunt poveşti. Dumneata trebuie să începi să lucrezi din nou cu noi.”

Am accentuat din nou în mod categoric că eu nu voi mai colabora cu ei.
Au plecat fără să mai dea mâna cu mine.

La câteva zile am fost chemat la sediul securităţii. Am fost condus în biroul unui general. Acesta m-a ţinut în picioare în faţa biroului lui şi mi-a zis:
„Acum să-mi spui mie: Colaborezi cu noi?”

I-am răspuns răspicat: „Nu, domnule.” La care el mi-a strigat: „Atunci să ştii că voi pune potera pe urmele tale!” Şi a făcut semn cu mâna să ies afară.

Cu aceasta a început războiul dintre securitate şi mine. Dar din clipa aceea eu m-am simţit un om liber! Legătura mea cu securitatea era oficial ruptă, şi aşa a rămas de atunci până astăzi.

După plecarea mea în exil în America în 1981, dosarul meu de la securitate a trecut de la ofiţerul care fusese „umbra” mea la un ofiţer de la externe. Acesta a adunat o echipă de experţi grafologi care au luat fragmente şi cuvinte disparate din multele mele declaraţii scrise la anchete, le-au pus laolaltă şi au alcătuit două declaraţii ca şi când ar fi fost ale mele prin care promit securităţii că după plecarea mea în străinătate îi voi sluji şi mai bine decât când am fost în ţară.
Prin mijloace specifice (nu intru în detalii din lipsă de spaţiu) au răspândit aceste declaraţii în Statele Unite. Le-am văzut şi eu: era scrisul meu şi semnătura mea, dar eu nu am scris niciodată acele declaraţii.

De unde ştiu eu aceste lucruri? Iată de unde. Imediat după căderea comunismului, în prima mea vizită la Bucureşti, cel care fusese „umbra” mea m-a sunat la telefon şi mi-a cerut să ne întâlnim. Întâlnirea a avut loc în Biserica baptistă din str. Iuliu Valaori. Cu mine au mai venit la întâlnire încă doi pastori baptişti, care pot depune mărturie despre exactitatea a ceea ce relatez aici (nu am cerut permisiunea lor sa le dau numele aici si de aceea nu o fac).

Acolo, „umbra” mea ne-a povestit cum şi cine au alcătuit acele două declaraţii, cu scopul de a mă compromite în străinătate. Desigur, dacă asemenea declaraţii ar fi existat, securitatea le-ar fi ţinut la mare secret. Numai securitatea putea să facă să ajungă asemenea „declaraţii” în afară. Şi ea a făcut-o fiindcă avea interesul să mă compromită.

Ironia cea mai mare a acelei acţiuni a fost că în USA acele declaraţii fabricate de securitate au fost răspândite de doi dintre cei mai îndârjiţi dizidenţi români, duşmani ai comunismului, care, fără să-şi dea seama, făceau cel mai mare serviciu securităţii din România!

Îndrăzneala mea de a mă ridica acolo, în sistemul comunist, şi de a vorbi liber şi de a scrie chemări la trăire fără compromis a avut un puternic ecou în gândirea multor pastori care fuseseră frânţi şi deveniseră informatori.

Voi da câteva exemple, fără să dau numele, deoarece nu le-am cerut permisiunea să fac acest lucru.

Un pastor a venit la mine şi mi-a povestit cum a fost el frânt şi cum a devenit informator. I-am spus experienţa mea de eliberare de frica de securitate şi de frica de moarte şi, după ce a auzit relatarea mea, mi-a zis scurt: „Acum ştiu ce am de făcut.”

S-a dus acasă, a cerut o întâlnire cu securistul lui de legătură şi i-a spus: „M-aţi frânt şi aţi făcut din mine un rob al vostru şi un neom. Dar de acum s-a terminat cu aceasta. De acum încolo nu voi mai fi informatorul vostru.” Securistul a râs sarcastic şi i-a spus:” Domnule…, avem atâtea note informative scrise de dumneavoastră. Vom face câteva fotocopii ale celor mai compromiţătoare şi le vom pune în bănci la Biserica voastră. Ştii ce o să zică membrii Bisericii, nu?”
La care pastorul a replicat: „Domnule…, nu-i ne voie să o faceţi dumneavoastră, deoarece duminica viitoare din amvon voi spune eu Bisericii cum m-aţi făcut robul vostru şi cum acum m-am pocăit de ce am făcut şi m-am eliberat din robie.”

Securistul i-a răspuns repede şi speriat: „Nu, nu, nu, domnule…, să nu faceţi aşa ceva şi să nu spuneţi nimănui lucrurile acestea. Uite, vă lăsăm noi în pace şi rămâne toată povestea între noi.” Aşa s-a eliberat acest pastor din robie.

Un alt pastor care într-un moment de slăbiciune a semnat angajament de informator la securitate, după ce ne-am împrietenit la Bucureşti şi după ce a înţeles lupta pe care vreau să o începem pentru eliberarea Bisericilor din compromis, s-a asociat cu lupta noastră şi s-a dovedit a fi unul dintre cei mai neînfricaţi luptători. Ştia că ar putea să fie omorât, dar s-a pregătit şi de moarte şi a pornit la acţiune. Securitatea l-a ameninţat în multe feluri, dar el n-a mai colaborat cu ei niciodată.

Cazurile acestea de pastori care au colaborat o vreme cu securitatea dar apoi au trăit o eliberare spirituală şi au intrat într-o nouă libertate şi într-o nouă lucrare cu Dumnezeu, care i-a făcut eroi, ar putea fi înmulţite. Dar nu este nevoie de mai mult.

Poate că ar fi bine să ne gândim şi la metodele folosite de securitate pentru a frânge oamenii. De exemplu, un pastor a fost acostat într-o seară pe stradă de câţiva bărbaţi, a fost împins într-o dubă şi a fost dus într-o pădure. Acolo l-au scos afară şi l-au bătut crunt. Apoi, unul dintre ei i-a spus: „Ascultă, am putea să te omorâm şi să te lăsăm aici între tufe şi aici vei putrezi. Dacă semnezi declaraţia că lucrezi cu noi, te lăsăm în viaţă.” I-au pus în faţă declaraţia şi… el a semnat-o. Apoi l-au dus şi i-au dat drumul în faţa casei.

Unul a fost urmărit multă vreme până când a fost prins că distribuie Biblii aduse din străinătate. L-au dus la securitate şi i-au spus că va fi acuzat că a comercializat literatură introdusă clandestin în ţară şi va intra la închisoare pe 15 ani. Credincioşii vor şti că a intrat la închisoare pentru comerţ ilicit. Copiii lui (doi elevi la liceu) nu vor mai merge la facultate. Când va ieşi de la închisoare va fi blamat de toată lumea. S-a îngrozit de această perspectivă şi… a semnat angajamentul.

Un altul a fost dus la securitate şi acolo i s-a spus că fratele lui a fost descoperit ca fiind agent al unei ţări capitaliste şi el, ca frate, va fi implicat în acest caz extrem de grav. Nu era adevărat nimic din toate acestea, dar el nu avea de unde să ştie aceasta. S-a îngrozit şi… a semnat angajamentul.

Sigur că acum, ca unii care n-aţi fost în atmosfera aceea de groază, veţi putea spune că nici într-un caz nu ar fi trebuit să cedeze. Eu nu caut să-i justific. Eu doar vă ajut să intraţi întrucâtva în istoria acestor oameni.

Aş putea continua cu exemplele, deoarece ştiu mai multe, dar acestea sunt suficiente pentru ca să trag următoarea concluzie.

Aceşti oameni au avut un moment de slăbiciune, când s-au frânt. Dar a venit un alt moment când au auzit chemarea lui Dumnezeu şi când s-au ridicat din prăbuşire şi au devenit eroi ai luptei pentru demnitate.

Aceasta n-au făcut-o după ce au ajuns în lumea liberă sau după ce a venit libertatea, ci acolo în iadul comunist şi când puteau fi literalmente exterminaţi de securitate, aşa cum li-a întâmplat unora (vezi cazul pastorului Cruceru şi a pastorului Gherman, care au fost ucişi în „accidente” de maşină şi cazul lui Petre Dugulescu, care a supravieţuit accidentului ).

Acum, vă rog gândiţi-vă bine. Pe de o parte, în ultimii cincisprezece ani de comunism, pastorii aceştia de care am vorbit mai sus şi alţii ca ei au fost eroi ai Bisericilor noastre. Dar, pe de altă parte, când se vor publica listele cu cei care au semnat angajament de informatori, veţi găsi şi numele lor pe această listă!
Confuzia va fi extrem de tulburătoare şi de dureroasă, deoarece i-aţi privit pe aceşti pastori ca instrumente ale lui Dumnezeu şi ca modele de urmat. Va fi ca şi când s-a prăbuşit cel mai sfânt lucru din viaţa voastră!

Eu scriu lucrurile acestea tocmai ca să vă pregătesc şi să vă fac să înţelegeţi că aceşti oameni, după o cădere, au fost reabilitaţi de Dumnezeu, au fost iertaţi de Dumnezeu şi au devenit eroii pe care i-aţi cunoscut voi.

Faptul că ei au semnat un angajament la securitate, smuls prin mijloace diabolice de şantaj, nu este cel mai mare păcat şi nu este un păcat care nu se iartă.

Eu am stat odată şi m-am gândit la toate păcatele pe care le-am făcut în viaţă şi vreau să vă spun acum şi aici care este păcatul cel mai mare pe care l-am făcut eu. În anii 1951-1953 eram chemaţi la mari demonstraţii de stradă în care trebuia să strigăm: „Salvă lui Stalin!” Eu eram un tânăr proaspăt convertit şi eram sincer credincios. Dar aşa spunea toată lumea că putem să spunem ceva din buze dar să nu fie în inima noastră! Când am înţeles că primii creştini au fost condamnaţi la moarte numai pentru faptul că n-au vrut să declare: „Cezar este Domn” şi pentru că au declarat că numai „Cristos este Domn”, am înţeles că, de dragul de a trăi, am dat slavă unui om, slavă pe care nu se cuvine să I-o dăm decât lui Dumnezeu! Acesta a fost cel mai mare păcat pe care l-am făcut vreodată şi amintirea lui mă arde şi astăzi!

Am făcut multe alte mari păcate în vremea când am fost departe de Dumnezeu, dar pe acesta l-am făcut când eram credincios sincer. Iată de ce gravitatea lui este şi mai mare.

Se creează în zilele acestea impresia că cel mai mare păcat pe care l-ar fi putut comite cineva a fost păcatul de a fi fost informator. Eu cred că au fost păcate mult mai grave decât acesta. Dar oare avem noi dreptul de a face o ierarhie a păcatelor? Oare nu credem ce scrie în Biblie că „sângele Domnului Isus Cristos ne curăţă de orice păcat” ?

Eu mi-am pierdut credinţa după ce am citit cărţi de teologie liberală şi în momentul când, în cursul unei conversaţii cu unul dintre profesorii mei, am constatat că acesta nu este sincer în ceea ce predică. Atunci am avut următoarea senzaţie, aproape fizică. Mi-am văzut întreaga gândire creştină ca pe o uriaşă schelărie şi am văzut cum cineva loveşte acea schelărie la baza ei şi am văzut cum toată schelăria se prăbuşeşte. Când, după zece ani, am înţeles adevărurile teologiei biblice şi am înţeles că Domnul Isus m-a iertat şi m-a reprimit ca pe al Său, am simţit iarăşi aproape fizic cum toată acea schelărie se înalţă din nou şi totul în mine se pune la loc.

În multe dintre predicile mele am exprimat această trăire a mea printr-o altă metaforă. Iată cum am spus-o. Într-o zi mi-am luat viaţa, ca pe un vas preţios, în propriile mele mâini. Am constatat mai târziu că vasul acesta nu este în siguranţă în mâinile mele, deoarece l-am scăpat din mâini şi l-am făcut cioburi. Dar Domnul Isus s-a aplecat jos, a adunat cu dragoste cioburile şi mi-a refăcut vasul. Atunci am decis că vasul meu nu-i în siguranţă decât în mâinile Lui străpunse de cuie şi am decis că niciodată nu voi mai face nebunia să-mi iau viaţa în propriile mele mâini.

Şi printr-o metaforă şi prin cealaltă am vrut să pun în cuvinte faptul că după reabilitarea mea am simţit iarăşi foarte real că mi s-a redat demnitatea de om, demnitatea de copil al lui Dumnezeu.

Noi cei care am trăit prin iadul comunist, care a produs experţi în frângerea şi în pervertirea oamenilor, n-am fost destul de veghetori şi am lăsat să ni se surpe eşafodajul şi să ni se spargă vasul. Dar slavă bunătăţii, îndurării şi dragostei lui Dumnezeu! Domnul Isus ne-a refăcut eşafodajul şi ne-a reparat vasul. Ne-a redat demnitatea! Ne-a repus în slujba Lui!

Când veţi afla că am fost informatori, trebuie să vă gândiţi la toate cele de mai sus. Sper că ele vă vor face să înţelegeţi şi lumea monstruoasă prin care am trecut, şi slăbiciunea noastră şi bunătatea şi puterea de răscumpărare şi de reabilitate cu care a lucrat Dumnezeu în vieţile noastre.

Ceea ce am scris mai sus nu este o mărturisire (spovedanie publică). Ar fi mult prea târziu pentru aşa ceva. Mărturisirea am făcut-o înaintea lui Dumnezeu şi înaintea celor care trebuiau să audă această mărturisire.

De exemplu, în 1960, când eram pastor la Biserica baptistă din Braşov, după ce a apărut legea care cerea acest lucru, am făcut o declaraţie similară cu aceasta (cu excepţia referirilor la alţi pastori) şi am depus-o la conducerea Comunităţii Baptiste de Sibiu, de care aparţineam. Declaraţia se află acolo şi astăzi.

Nu am amintit toate locurile unde am mai făcut această mărturisire şi nici lucrul acesta nu cred că ar fi necesar.

Ceea ce am făcut aici este o explicaţie a unui fenomen care trebuie înţeles: După ce am luptat atâţia ani pentru libertatea Bisericilor noastre şi pentru cauza Evangheliei în România sub comunism, întreaga Românie va constata totuşi că numele noastre vor apare pe lista celor care au fost cândva informatori ai securităţii. Vor fi mulţi pastori în situaţia aceasta ciudată. Ceea ce scriu este tocmai un ajutor pentru a se înţelege de ce se va produce această aparentă contradicţie. Situaţia este simplă: Cândva am fost frânţi şi am cedat. Dar tot acolo, Dumnezeu ne-a iertat şi ne-a ridicat la luptă pentru cauza Lui. Dacă veţi putea privi cele două aspecte împreună, va dispare orice contradicţie sau confuzie.

Iosif Ţon

Post scriptum

Cine citeşte cele de mai sus poate căpăta impresia că eu îi disculp, îi justific, îi dezvinovăţesc, îi apăr pe toţi pastorii din generaţia mea care au trăit oroarea dictaturii comuniste, expertă în corupere de oameni, în frângere de voinţe, în pervertire de caractere, în a face din oameni neoameni.

Nu, nu-i cuprind în cele de mai sus pe toţi pastorii, deoarece au fost unii care, după ce au fost frânţi de securitate şi au acceptat să fie colaboratori, au constatat că această colaborare le aduce tot felul de privilegii: lauda autorităţilor, promovarea în funcţii cultice, beneficii financiare, călătorii în străinătate, etc. Şi unii, pentru toate acestea, au devenit instrumentele partidului comunist în politica acestuia perversă şi distructivă faţă de culte. Ei au implementat această politică în biserică, în cult şi în străinătate. Unii şi-au făcut chiar un titlu de glorie din a colabora cu autorităţile, spunând că aceasta este dovadă de „înţelepciune”, deoarece ei obţin „drepturi” pentru biserici şi pentru credincioşi. Unii au continuat să facă aceste justificări chiar şi după căderea comunismului!

Nu, pe aceştia nu-i justific. De aceştia mi-e o milă cumplită! Pentru că văd că Dumnezeu nu le mai „dă pocăinţa ca să aibă viaţa” (Faptele apostolilor 11:18) şi văd că astfel „este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” (Evrei 6:6).

Nu că Dumnezeu nu i-ar ierta! Dumnezeu iartă şi pe cel mai mare criminal dacă se întoarce cu adevărat, cu sinceră şi totală pocăinţă, la Dumnezeu pentru iertare şi pentru schimbare.

Dar există unii care s-au împietrit în starea aceasta de înstrăinare de Dumnezeu. De aceştia mă doare şi mi-e milă.

Vă rog să observaţi că nici pe aceştia eu nu-i judec şi nu-i condamn. Cine sunt eu să fac ceea ce numai Dumnezeu va face la judecata de pe urmă?!

Chiar şi pentru aceştia eu nu pot decât să spun că mă doare şi că aş dori să se întoarcă, chiar şi în acest ceas târziu, la Dumnezeu cu pocăinţă.

Un pastor care a fost o vreme informator şi al cărui trecut a ieşit acum la iveală şi a trăit ruşinea expunerii şi a condamnării din partea multora, mi-a spus aşa: „Eu m-am rugat lui Dumnezeu să scoată aceste lucruri la iveală câtă vreme mai sunt în viaţă, ca să mă ruşinez acum, înaintea oamenilor, şi să nu mă mai ruşinez la judecata de pe urmă. Acum mi s-a împlinit această rugăciune.”
„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea”, le-a zis Isus experţilor legii şi fariseilor (Ioan 8:7)

Ghilotina, Gulagul și camera de gazare: minunatele daruri ale ateismului către umanitate

Joseph Pearce

Senior Contributor al site-ului The Imaginative Conservative (www.theimaginativeconservative.org)

Imagine there’s no heaven / It’s easy if you try / No hell below us / Above us only sky / Imagine all the people / Living for today…

Imagine there’s no countries / It isn’t hard to do / Nothing to kill or die for / And no religion too / Imagine all the people / Living life in peace…

– John Lennon (Imagine)

Există minciuni, minciuni sfruntate și polemici neo-ateiste. Unul dintre cele mai flagrante exemple de astfel de minciună fără niciun Dumnezeu este afirmația conform căreia religia a fost cauza celor mai multe războaie care au ruinat omenirea de-a lungul istoriei sale sângeroase. Într-o lume fără religie, spun ei, nu ar mai exista nimic pentru care să merite să omori sau să mori (“nothing to kill or die for”). O asemenea aberație poate fi credibilă numai dacă alegem să ignorăm lecțiile istoriei.

Aproape toate războaiele au fost consecința egoismului omenesc (un sinonim pentru lipsa lui Dumnezeu) și au fost purtate conform principiilor acelui proto-secularist şi ateu incorigibil pe nume Nicolo Machiavelli. Deși conducătorii seculariști au folosit uneori religia ca pe o mantie etică și, în cele din urmă, eterică pentru a-și justifica acțiunile, războaiele au fost, aproape de fiecare dată, consecința acelui “realpolitik” machiavellian. Inclusiv așa-numitele războaie religioase, în mare parte purtate de prinți însetați după putere, dornici să-și impună voința egocentrică asupra vecinilor lor.

Mai mult, chiar dacă am accepta un element de culpabilitate religioasă în războaiele care au devastat creștinătatea, o asemenea vină ar păli în fața terorii cauzate în numele ateismului.

Să aruncăm o privire asupra palmaresului ateismului.

Prima mare revoltă ateistă a fost Revoluția Franceză, care a încercat să-l detroneze pe Dumnezeu în favoarea Rațiunii fără de Dumnezeu și să înlocuiască Sfânta Treime cu treimea ateistă “Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Omul căruia i se atribuie în mod tradițional inventarea acestui strigăt revoluționar trinitar, care va fi mai apoi adoptat oficial ca motto al Republicii Franceze, a fost Antoine-Francois Momoro, un radical fanatic anti-creștin care pleda pentru eradicarea religiei. El a jucat un rol activ și sângeros în zdrobirea țăranilor catolici din Vendée și a fost o figură cheie în notoriul “Cult al Rațiunii”, o alternativă antropocentrică la religie care a încoronat omul adorator al sinelui ca Dumnezeu al cosmosului “luminat”. În 1973, Momoro a supervizat sărbătoarea națională Fête de la Raison (Sărbătoarea Rațiunii), unde propria lui soție a fost deghizată și prezentată drept Zeiță a Rațiunii, înconjurată de femei costumate dansând. Într-un dans liturgic sălbatic și licențios, Zeița Rațiunii înainta, înconjurată de suita feminină, pe culoarul Catedralei Notre Dame din Paris, către nou-instalatul altar al Libertății, altarul creștin fiind profanat și înlăturat. Peste tot în Franța, bisericile creștine erau profanate și re-ploclamate ca Temple ale Rațiunii.

Cultul Rațiunii s-a metamorfozat în Domnia Terorii, străzile din Paris fiind înecate la propriu în sângele victimelor ei. Zeița Rațiunii a făcut loc Doamnei Ghilotină, omnivoră în setea-i nepotolită de sânge, devorând creștini și atei deopotrivă.

Puțin după patru luni de la triumfalista Sărbătoare a Rațiunii, Momoro însuși devine victima Domniei Terorii la creația căreia contribuise. Acuzat de foștii lui camarazi că este dușman al revoluției, Momoro a fost ghilotinat pe 24 martie 1794, ca o reconfirmare a cuvintelor jurnalistului politic francez Jacques Mallet du Pan, care spunea că “revoluția își devorează propriii copii”.

După experiența acestui desfrâu incestuos și canibal, orice eră veritabilă a rațiunii ar fi respins Cultul ateist al Rațiunii și ar fi căutat căi mai umane pentru a rezolva problemele modernității. Ei bine, nu. Secolul XIX a fost martorul unei pletore de revoluții inspirate de ateism și anticlericalism, revoluții care au netezit calea către Revoluția Rusă din 1917, o monstruozitate care va face până si Domnia Terorii să pară insignifiantă prin prisma ororii secularist-fundamentaliste pe care a dezlănțuit-o. Peste tot în Uniunea Sovietică au fost înființate sute de lagăre de muncă, unde dizidenții politici și dușmanii statului erau, la propriu, omorâți prin muncă. Sistemul de lagăre, supranumit Arhipelagul Gulag de Soljenițîn, va face zeci de milioane de victime până la colapsul tiraniei comuniste sub greutatea propriei corupții.

Între timp, în Germania, o altă formă de socialism, atât anticreștină, cât și antisemită în inspirație, instaurează o perioadă de genocid, adaugând oroarea camerei de gazare la moștenirea ateismului.

Ghilotina, Gulagul şi camera de gazare. Acestea sunt darurile minunate pe care ateismul le-a oferit unei lumi plictisite de Dumnezeu. Ar trebui să avem aceste realități îngrozitoare în minte de fiecare dată când noua generație de atei ne cere să ne imaginăm că “nu există Rai; nici Iad sub noi; deasupra noastră numai cer” (“there’s no heaven; no hell below us; above us only sky”). Acolo unde nu există Rai, există numai Iad. Și dacă nu există Iad sub noi, pesemne că este cu noi și în noi și, în același timp, deasupra noastră, sub forma Iadului ateismului politic, care ne va strivi ca pe gândaci în numele Rațiunii.

Traducere de Cristina Lee după “Guillotine, Gulag and Gas Chamber: The Glorious Gifts of Atheism to Humanity” – Joseph Pearce (The Imaginative Conservative)

FOTO: AP Photo/Bebeto Matthews

Această carte se referă la istoria Bisericii primare, la primele patru sau cinci secole, și la modul cum creștinătatea s-a născut din cultura Antichității târzii. Principalul scop al scrierii mele este să atrag atenția asupra naturii radicale și specifice a noii religii în acel context […]. Enunțat în cea mai elementară și plină de optimism formă, argumentul meu este că, mai întâi, dintre toate marile tranziții care au marcat evoluția civilizației occidentale, în salturi sau treptat, politic sau filosofic, social sau științific, material sau spiritual, una singură – triumful creștinismului – poate fi considerată pe deplin o „revoluție”: o revizuire a viziunii dominante pe care umanitatea o avea asupra realității, atât de atotpătrunzătoare în influență și de vastă în consecințe, încât a creat o nouă concepție despre lume, despre istorie, despre firea umană, despre timp și despre binele moral.

David Bentley Hart (n. 1965) este teolog, filosof și prozator ortodox american. Autor a numeroase studii academice, între care se distinge volumul Frumusețea infinitului. Estetica adevărului creștin (trad. rom., 2013), el este apreciat deopotrivă ca eseist și polemist. Lucrarea de față oferă un răspuns actual, fundamentat istoric și lipsit de compromisuri oponenților de serviciu ai creștinismului, fiind distinsă în 2011 cu Premiul Internațional „Michael Ramsey” pentru teologie.

CUPRINS

Cuvânt înainte la ediţia în limba română 9
Introducere 13

PARTEA I. CREDINŢĂ, RAŢIUNE ŞI LIBERTATE: O PERSPECTIVĂ ACTUALĂ
Capitolul 1 – Evanghelia necredinţei 23
Capitolul 2 – Epoca libertăţii 41

PARTEA a II-a. MITOLOGIA EPOCII SECULARE: RESCRIERE A MODERNĂ A TRECUTULUI CREŞTIN
Capitolul 3 – Credinţă şi raţiune 51
Capitolul 4 – Noaptea raţiunii 59
Capitolul 5 – Distrugerea trecutului 75
Capitolul 6 – Moartea şi renaşterea ştiinţei 83
Capitolul 7 – Intoleranţă şi persecuţie 105
Capitolul 8 – Intoleranţă şi război 119
Capitolul 9 – O eră a întunericului 131

PARTEA a III-a. REVOLUŢIA: PLĂSMUIREA CREŞTINĂ A UMANULUI
Capitolul 10 – Marea revoltă 145
Capitolul 11 – O tristeţe glorioasă 165
Capitolul 12 – Un mesaj eliberator 183
Capitolul 13 – Chipul celui fără chip 205
Capitolul 14 – Moartea şi naşterea lumilor 223
Capitolul 15 – Umanitatea divină 241

PARTEA a IV-a. REACŢIE ŞI REFUGIU: MODERNITATEA ŞI ECLIPSAREA UMANULUI
Capitolul 16 – Secularismul şi victimele sale 261
Capitolul 17 – Vrăjitori şi sfinţi 271

Bibliografie 285
Index 293

..Paştele ateilor…

După cum mulți dintre cititorii mei știu, eu sunt ateu. Majoritatea credincioșilor se simt mai bine atunci când eu formulez chestiunea un pic altfel, așa că atunci când nu vreau să alienez pe cineva, le spun că sunt secularist sau umanist, și asta este, în principiu, adevărat. Le mai spun, dacă se insistă, că nu am fost educată în spirit religios, ba chiar dimpotrivă, și asta tot îi face să se simtă mai confortabil, percepându-mă ca pe o victimă, nu o amenințare. Pot chiar să merg mai departe în cazul oamenilor simpatici, pentru că este adevărat și faptul că filozofia creștină, și Isus în particular, nu mă deranjează deloc, ba chiar dimpotrivă, mi se potrivesc.

Ceea ce eu resping este religia organizată. Pentru că atunci când o filozofie se pliază pe ierarhiile și inegalitățile existente, ea devine un instrument de manipulare și constrângere. Eminescu avea dreptate: Religia – o frază, de dânșii inventată, ca cu a ea putere, să vă aplece-n jug.

Deși, învățătura lui Isus nu presupunea deloc o asemenea ierarhie. Ideile sale erau, în esență, egalitare, de stânga.

Isus trebuie să fi fost un foarte bun cunoscător al naturii umane, pentru că fraza despre bogatul, care nu va trece în împărăția cerurilor la fel cum cămila n-ar putea trece prin urechea acului are un sens foarte profund.

Mecanismele prin care banii te desensibilizează sunt simple, și funcționează la fel în toate timpurile.

Vă amintiți cum Scarlett O’Hara, în prima sa vizită a rămas șocată de condițiile în care lucrau oamenii la fabrica sa de cherestea? Cum a ordonat imediat să li se dea mâncare, cum s-a revoltat de acțiunile administratorului pus să supravegheze lucrările? Dar a lăsat până la urmă lucrurile așa cum erau. Pentru că administratorul i-a explicat cum se fac banii. Fiind pusă în situația să aleagă, Scarlett a ales banii. Sunt niște alegeri pe care oamenii le fac în fiecare zi. Companii ca Apple sau Nike știu foarte bine cum se sinucid oamenii la fabricile lor din China. Dar aleg banii. Și se leapădă de empatie.

Un om empatic nu poate fi bogat. El are mereu dorința de a da și altora, așa cum îi îndemna Isus pe bogați s-o facă (și a făcut-o Tolstoi la bătrânețe). Un om normal are un disconfort psihic atunci când vede suferința unui animal rănit, sau cea a unei mame a cărui copil are cancer. El vrea să ajute. Ca să poți ține banii pentru tine trebuie să faci ceva cu această chemare. Să alungi orice urmă de empatie. La fel cum un medic și-o alungă pentru a putea lucra. Spre deosebire de el îmbogățiții o fac, totuși, din motive egoiste. Bogatul, ca să nu-l mai doară, privește la cei din jur ca la niște vite. Îi dezumanizează, efectiv. Ca să poată păstra și averea, și psihicul intact, el însuși trebuie să se deformeze sufletește. Să devină neom, să se transforme în animal de pradă ca să-i mănânce pe ceilalți.

Bineînțeles că nu este posibil, fiind într-un asemenea hal, să intri în ”împărăția cerurilor”, care dacă s-o luăm ca pe o metaforă, semnifică echilibrul perfect, altruismul, împlinirea, umanismul, triumful spiritului de sacrificiu.

Acest echilibru le lipsește și consumatorilor, cei care cumpără, cumpără, cumpără, și nu se mai pot opri. Oamenii sunt înregimentați azi într-o adevărată psihoză a achizițiilor. Merg la un all inclusive turcesc, și nu-și scot brațara de plastic timp de câteva săptămâni după ce revin. Toata lumea a privit cu o invidie răutăcioasă pozele procuroarei de la Strășeni, și să nu-mi spuneți că problema este, de fapt, injustiția socială. Adevărul este că fiecare îşi doreste o asemenea casă, pe care și-o ridică negreșit când ajunge în vârful piramidei, şi o o face ostentativ şi în mod excesiv, să moară toți de ciudă. Și da, devin și ei mai puțin umani atunci când o fac. Despre procuroră s-a scris că o fi tergiversat urmărirea penală a unei crime. Animalul de pradă care a devenit ea între timp probabil doarme bine noaptea.

Doar omul de rând, care stă la baza piramidei, rămâne sensibil. Sensibilitatea lui, însă, nu este nici ea una sănătoasă, și religia o încurajează, pentru că la animalele de pradă nu mai poate ajunge. Este o sensibilitate specifică celui exploatat, care este mereu nevoit să se raporteze la superiorii săi, să prindă orice urmă de nemulțumire, ca să-și poată corecta la timp purtarea, evitând, astfel, pedeapsa iminentă. Omul învață să fie tolerant și înțelegător cu cei mari și tari, dar extrem de crud și nemilos cu sine însuși.

(Sau cu cei pe care îi percepe inferiori. Fiecare bărbat nedreptățit simte că are în schimb dreptul de a-și abuza soția, este cumva, o situație normală. Ea la rândul său, bate copiii, care, de îndată ce cresc mai mărișori, spânzură vreun pisoi.)

Omul dă Cezarului ce-i a Cezarului oricum, că vrea ori că nu vrea, dar cu ajutorul religiei o face fără resentimente. Are iluzia că este propria lui alegere. Muncește 12 ore pe zi, dar se simte responsabil pentru toate nedreptățile de pe lume, convins de natura păcătoasă a omului. Femeia necăjită, care mănâncă întotdeauna ce rămâne la urmă, ține post și își mărturisește păcatele.

Și de parcă n-ar fi suficient, omul simplu empatizează cu cei care îl prostesc și îl fură. Se identifică cu modul lor de viață, pune la inimă problemele lor, simte emoțiile și dorințele lor. Trăind la baza piramidei, și fiind veriga cea mai slabă a lanțului trofic, privește spre etajul de sus cu simpatie și interes. Citește tabloide. Pupă mâna popii, care poate să îi fure noaptea cartofii de la deal. Privește cu recunoștință spre cel care îi aduce focul haric cu avionul personal. În fiecare an în sondaje poporul spune că are încredere în țar*, biserică și armată. Femeile se prăpădesc după o fostă soție, pe care ele, care câștigă cât o rochie de a ei pe an, o ridică în slăvi și o jelesc într-un mod absolut necritic.

Eu văd cum azi religia organizată, cu religarhii ei, este o parte a piramidei puterii. Religia s-a integrat nu doar în politică, dar și în sistemul de consum, alături de ziua Sfântului Valentin și cea de 8 martie. Cele două mari sărbători creștine – Crăciunul și Paștele – au devenit prilejul ospățurilor, fiind marcate printr-un dezmăț gastronomic și consumeristic. Un dezmăț specific omului sărac, care ”se scapă”. Care astupă cu mâncare și cumpărături un gol, oblojește o rană, uită de o frustrare, îngroapă o durere. Se taie porcii și mieii, se golesc rafturile magazinelor, și se achiziționează toate lighenele și farfuriile de la piața centrală din Chișinău. Preoții așeaptă aceste zile cu buzunarele larg deschise. Nu în zadar mitropolitul și-a făcut și o teză de doctor în economie cu ilustrativul titlu: “Managementul activităţilor economice din sistemul eparhial al Bisericii creştin-ortodoxe – exemplul Republicii Moldova”.

Și când te gândești că Isus a dărâmat tarabele negustorilor din templu!

Puterea economică și politică existentă a pus laba pe învățămintele propăvăduite de Isus și le-a făcut să lucreze pentru sine. Aceste învățăminte au fost atât de bine integrate în ierarhie prin intermediul simbolurilor și ritualurilor, încât să separi credința de religie este extrem de dificil. Eu chiar nu stiu cum reușesc s-o facă cei care spun că cred, dar la biserică nu se duc.

Este ca și cum ai cere, ca în banc, un kil de stafide, iar vânzătorul n-ar avea decât chifle cu stafide, și tu le-ai lua, gândindu-te că vei putea scoate stafidele din chifle, adunând astfel un kilogram.

Eu nu văd cum aș putea ajunge la credință, fără să trec prin acest coridor. Poate, papa Francisc care a spălat picioarele cerșetorilor și a luat apărarea mieluților va schimba lucrurile. Dar deocamdată eu aleg să stau deoparte. Chiar dacă spre surprinderea mea, uneori observ că unele aspecte ale creștinismului nu mi-s străine.

În acest an, ca și înainte, de Paște voi consuma puțin. Nu voi merge la slujbă, cum niciodată n-am făcut-o. Biserica, după spitale și școli, a devenit încă o instituție care îți bagă mâna în buzunar. În România, din câte știu, preoții vin după bani și la oameni acasă. Nu voi mânca miel, nu voi cumpăra cadouri scumpe altora, și nici nu voi accepta să mi se dăruiască, de exemplu, un iPhone. Știu cum se produce și știu că mă pot lipsi și de el.

Este modul în care eu, un ateu, voi sărbători Învierea.

(Fiinndcă mulţi boieri ai burgheziei komuniste au furat foste brutării, lăptarii, carmangerii, romcerealuri, agromecuri, ceapeuri, iaseuri şi alte bogăţii, vă propunem să nu uitaţi să le spuneţi TUTUROR urmaşilor, urmaşilor noştri şi… alăturaţi-vă pentru anchetarea tuturor privatizărilor făcute în România după căderea comunismului,pentru…confiscarea urmelor!) Privatizarea postcomunistă: devalizare şi eşec. Cum s-a transformat procesul într-un jaf nesfârşit şi systematic

https://adevarul.ro/economie/afaceri/privatizarea-postcomunista-jaf-nesfarsit-sistematic-1_5f7834695163ec427189c366/index.html

Marele proces al privatizării, demarat emfatic după Revoluţie, s-a încheiat în butaforie: ceea ce trebuia să fie motorul economiei româneşti libere s-a transformat într-o devalizare generalizată, cu concursul politicienilor, oamenilor din administraţie şi al aşa-zişilor investitori. Companiile privatizate, au ajuns rapid în faliment şi au sfârşit prin a fi vândute, bucată cu bucată, la preţuri mult mai mici decât la achiziţie În 1990, România era un teritoriu gri sub aspect economic. După cinci decenii de economie planificată, în care statul era marele proprietar, aspiraţiile ţinteau către Occidentul capitalist. Iar tranziţia nu se putea face fără privatizarea proprietăţilor de stat. Pentru o mişcare mai fluidă, Guvernul de la Bucureşti a ales privatizarea în masă, numită de economişti o „terapie de şoc“. În teorie cel puţin, era o decizie înţeleaptă, căci, dat fiind mediul politic instabil, timpul era un factor important. Totuşi, când statul le-a împărţit cetăţenilor acţiuni la diverse societăţi de stat, mulţi n-au ştiut ce să facă cu ele sau le-au vândut pe nimic celor care se pricepeau mai bine la calcule. În 1997, privatizarea în masă se încheia, iar guvernanţii conturau mai bine legislaţia pentru accelerarea procesului, prin alte metode. Chiar şi-aşa, lucrurile n-au mers tocmai bine, în multe cazuri privatizările sfârşind cu falimentul firmelor. De cele mai multe ori, la mijlocul unei tranzacţii care ducea o întreprindere pe drumul pierzaniei se afla o persoană care ştia să se informeze şi să relaţioneze cu oameni-cheie din stat sau din afara lui. Emblematic prin felul în care statul român a pierdut un colos industrial cu potenţial financiar uriaş este cazul Electroputere Craiova, fosta mândrie a comuniştilor. Aici, în primăvara lui 1968, Nicolae Ceauşescu îi făcea turul fabricii lui Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, iar comentatorul TVR vorbea despre „o cetate a maşinilor electrice“. Patru decenii mai târziu, Electroputere a ajuns să fie vândută bucată cu bucată, iar anul trecut – închisă definitiv. VREUN INVESTITOR PUTERNIC FINANCIAR? Procesul de privatizare al Electroputere Craiova s-a terminat în 2007. Sursă foto: Mediafax Pe 12 noiembrie 2001, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS) răspundea interpelării unui deputat, în legătură cu procesul de privatizare al Electroputere Craiova, fabrică producătoare de locomotive electrice de mină şi de tramvaie, de locomotive diesel electrice şi de transformatoare pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă. „Prin privatizarea SC Electroputere SA, APAPS urmăreşte să găsească un investitor strategic, puternic din punct de vedere financiar, care să asigure aplicarea unui management performant şi o mai largă piaţă internaţională de desfacere a produselor realizate de Electroputere SA“, se arăta în răspunsul oferit de APAPS. Au fost trei ofertanţi înscrişi la licitaţie: americanii de la General Motors Corporation GMC), împreună cu o firmă din Karsdorf, Germania, asociaţia salariaţilor ELPAS şi Compania de Transport Feroviar Bucureşti. Trecuseră deja doi ani de când fabrica fusese transformată în societate pe acţiuni, iar privatizarea bătea pasul pe loc. APAPS, la unison cu ministrul Privatizării, Ovidiu Muşeţescu, invoca complexitatea fabricii ca motiv pentru amânările repetate. „Există decalaje de două-trei săptămâni, dar o abatere de acest gen pentru o privatizare ca la Electroputere cred că nu are semnificaţie“, declara ministrul, citat de „Adevărul“, în vara lui 2001. Premierul Adrian Năstase a anunţat că Guvernul avea să găsească o soluţie prin care procesul de privatizare să fie accelerat la nivel naţional. „Ne-am săturat de întârzierile se produc din cauza ezitărilor de la APAPS şi vom avea la Guvern o sală specială unde se vor desfăşura aceste discuţii“, declara, iritat. Poate că discuţiile au avut loc, însă situaţia de la Electroputere n-a fost rezolvată. În următorii ani, privatizarea fie a fost amânată de Guvern, fie a eşuat, pur şi simplu. Până în 2007, fabrica a tot acumulat datorii, fiind întreţinută de stat. TREI ÎNFRÂNGERI CONSECUTIVE La prima încercare de privatizare, Asociaţia Salariaţilor a venit cu cea mai bună ofertă, Năstase considera că un astfel de contract ar fi putut să ajungă pe mâinile unei companii care să aibă o forţă financiară mai mare. Aşadar, salariaţii au fost trecuţi cu vederea şi au fost aleşi, în schimb, cei de la General Motors. Guvernul nu s-a înţeles însă nici cu ei, căci nu erau puse pe masă suficiente garanţii. Doi ani mai târziu, guvernanţii încă se căzneau să privatizeze fabrica. Eforturile n-au ţinut decât câteva zile, apoi au anunţat anularea procesului. În 2005, când Cabinetul Năstase a fost înlocuit cu cel condus de Călin Popescu-Tăriceanu, era timpul pentru o nouă rundă de încercări. Datoriile Electroputere Craiova ajunseseră între timp la 31 de milioane de dolari. Se căuta un investitor străin care s-o ia sub aripa sa, s-o dezvolte, asumându-şi în acelaşi timp şi plata datoriilor. Guvernanţii au intrat în negocieri directe cu conglomeratul european Siemens, cu Asociaţia Salariaţilor şi cu o firmă necunoscută, deţinută de un cetăţean grec. După mai multe întâlniri, Cabinetul Tăriceanu a fost nevoit să suspende negocierile. Tocmai fusese semnat acordul de preaderare la Uniunea Europeană, prin care nu mai era permisă negocierea directă. Privatizarea trebuia să se facă prin licitaţie. „Printre privatizările prioritare se numără Antibiotice, unul dintre cei mai mari producători farmaceutici şi cea mai valoroasă companie din portofoliul AVAS (n.r. – Autoritatea pentru Administratrea Activelor Statului), producătorul de echipamente electrice Electroputere şi cinci societăţi ale Nitramonia Făgăraş (n.r. – companie din industria chimică)“, se arăta în „Raportul de tranziţie“, din 2006, realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. „DE AICI INTERESUL ACESTA MARE DE LA CRAIOVA“ În 2007, se confirma că Electroputere era, într-adevăr, o prioritate. Exista un câştigător la licitaţia organizată de stat: firma saudită Al-Arrab Contracting Company Limited. Câteva luni mai târziu, la sediul Electroputere, şeful AVAS şi preşedintele companiei arabe, Said Bahjat, semnau, în sfârşit, contractul. Arabii plăteau 2,34 de milioane de euro pentru 62,8% din acţiuni, după o majorare de capital acestea fiind de 86,28%. Oficial, Electroputere Craiova devenea companie privată şi, conform promisiunilor arabilor, era pe drumul către recăpătarea gloriei de odinioară, prin sporirea producţiei şi prin exporturi. Această promisiune era reiterată şi de cel care intermediase vânzarea, Fathi Taher, un controversat om de afaceri de naţionalitate palestiniană, cu triplă cetăţenie – română, iordaniană şi greacă. Afaceristul dădea asigurări că tot ce-i lipsea uzinei de la Craiova era o gestiune mai bună, de care aveau să se ocupe saudiţii. „Am fost interesat şi separat, dar şi cu Al-Arrab, care este partenerul nostru din Orient de 80 de ani. Sunt interesat de locomotive, pentru că în Orient se fac investiţii mari în locomotive, în calea ferată. De aici interesul acesta mare de la Craiova. M-au întrebat cum e acolo, le-am spus că merită să vină, dar nu sunt eu cumpărătorul“, declara Taher cu câteva luni înainte de-a fi numit preşedintele Consiliului de Administraţie al Electroputere. O AFACERE DE 13 ORI MAI PROFITABILĂ Fabrica a fost dărâmată bucată cu bucată şi pe locul ei a fost ridicat un mall. Sursă foto: Mediafax Cum rămânea însă cu retehnologizarea, cu creşterea producţiei şi cu exportul în ţările arabe? Nicicum, căci lucrurile au stagnat. Până la urmă, s-a ales praful de toate promisiunile. În 2010, noii proprietari anunţau vânzarea a 12 hectare de teren din curtea societăţii. Dezvoltatorul imobiliar K&S Developments ar fi plătit pentru ele de aproape 13 ori mai mult decât plătiseră ei pentru întreg complexul: 30 de milioane de euro. Pe acel loc, pe 19 noiembrie 2011, era inaugurat Electroputere Parc, mall-ul craiovenilor. N-a durat un an până ce o altă bucată din complex, fabrica de locomotive, era vândută Grupului Feroviar Român pentru şase milioane de euro – de aproape trei ori mai mult decât plătise firma arabă la momentul privatizării. Ce nu s-a vândut a devenit sinonim cu paragina, adică fabrica de transformatoare şi cea de maşini rotative pentru care contractele deveniseră o raritate. Pe poarta complexului în care intrau zilnic 13.000 de salariaţi, astăzi mai intră doar clienţii mall-ului, căci la finalul anului trecut au fost închise şi ultimele două secţii. Ultimul contract de care s-au ocupat cei de la Electroputere a fost unul pentru reparaţia unui transformator la Centrala de la Cernavodă, iar apoi, ultimii 250 de angajaţi au fost trimişi definitiv acasă. „Din 2019 nu s-au mai luat contracte noi, astfel încât personalul existent să poată lucra şi să îşi ia salariile. Motivele au fost pierderile pe care Electroputere le-a generat din activitatea de producţie, care au crescut în fiecare an, la opt-nouă milioane de euro“, declara anul trecut, pentru Agerpres, Cătălina Tibeică, liderul Sindicatului Electroputere Craiova. Investitorul strategic despre care vorbea APAPS în răspunsul la interpelarea din 2001 s-a dovedit a fi doar o fata morgana pentru Electroputere, o iluzie care a văduvit statul de milioane de euro. Încă din 2015, Curtea de Conturi raporta că firma Al-Arrab Contracting Company Limited şi-a încălcat contractul de privatizare. Una dintre cele mai evidente încălcări de angajament a fost că, în 2012, fabrica ar fi trebuit să aibă 3.353 de angajaţi. Mai avea, în schimb, numai 1.021. Arabii n-au făcut nici investiţia aferentă anului trei, în valoare de cinci milioane de euro pe care au raportat-o ca fiind realizată. AVAS a dat Al-Arrab în judecată, dar, în prezent, cauza figurează la Tribunalul Bucureşti ca fiind suspendată. Un lung şir de înşelăciuni şi promisiuni încălcate Electroputere Craiova nu e singura societate care a fost privatizată pe baza unor contracte care n-au mai fost respectate. A fost, de pildă, şi cazul fabricii Tractorul Braşov, cumpărată, tot în 2007, de către firma Flavius Investiţii. 77 de milioane de euro a fost suma plătită pentru uzina care, conform condiţiilor impuse de AVAS, ar fi trebuit să-şi păstreze obiectul de activitate pentru cel puţin încă zece ani. Odată cu preluarea însă, proprietarii au anunţat că acolo avea să fie ridicat un complex rezidenţial. N-au apucat să-şi pună planul în aplicare căci, odată cu criza financiară din 2008, s-au văzut nevoiţi să vândă mai departe. Astfel, fabrica a ajuns la grupul francez Auchan, care, prin intermediul diviziei sale imobiliare, a deschis, trei ani mai târziu, un centru comercial. Şi privatizarea Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB) a fost un eşec răsunător. În 1998, a fost preluată de către firma norvegiană Kvaerner în cadrul aşa-numitei privatizări de un dolar. „O altă categorie de «înşelăciune intolerabilă» sunt acele cazuri în care nu e clar cine înşală, dacă e cu intenţie sau nu, dar în care oamenii de rând se simt înşelaţi pentru că se află în mod clar în poziţia de victime“, descrie acest tip de privatizare sociologul Monica Heintz în volumul „Be European, Recycle Yourself!: The Changing Work Ethic in Romania“. Pentru 90% din acţiunile IMGB, Kvaerner trebuia să plătească 25 de milioane de dolari. Suma a scăzut ulterior la 15 milioane, dar au fost majorate investiţiile asumate de firma din străinătate. Preţul de vânzare a ajuns la 10 milioane, însă după plata datoriilor, IMGB a fost cumpărată cu un preţ derizoriu – doar 500.000 de dolari. Norvegienii şi-au încălcat şi ei obligaţiile contractuale, vânzând compania în 2006 gigantului sud-coreean Doosan pentru 26 de milioane de dolari. La începutul acestui an, din cauza problemelor financiare, Doosan a decis întreruperea activităţii în România. A fost anunţată închiderea fabricii şi, la fel ca în cazul Electroputere, cel mai probabil va fi vândută unor dezvoltatori imobiliari. Drumul spre eşec al procesului de privatizare în România George Copos, Florin Georgescu, Nicolae Văcăroiu şi Ion Iliescu, în august 1998, la Forumul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri. Sursă foto: Mediafax În 1990, privatizarea era una dintre priorităţile noului regim de la Bucureşti. Însă primii paşi spre capitalism s-au făcut timid. Prima lege a reformei a fost Legea 15 din 1990, de reorganizare a întreprinderilor ca regii autonome şi societăţi comerciale. Apoi a venit Legea 31, de înfiinţare a societăţilor comerciale private – iar Registrul Comerţului nu mai făcea faţă cererilor. 58 din 1991. Aşa s-a numit legea privatizării – cea pe care o aştepta toată lumea, cea mai importantă, dar cea care s-a schimbat continuu în ultimii 30 de ani. Aşadar, statul îşi punea la bătaie toate companiile pentru a fi cumpărate – tot procesul este cunoscut mai degrabă sub denumirea de privatizare în masă. Tot prin această lege s-au înfiinţat şi Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) şi Fondurile Proprietăţii Private (FPP), SIF-urile de astăzi. Ultimul şi cel mai important act al anilor ’90 a fost legea unică a privatizării din 1997, care încerca să pună sub aceeaşi umbrelă toate reglementările de la început şi până în acel moment. Cu toate acestea, un posibil motiv pentru eşecul privatizării a fost decalajul instituţie-proces. Fără crearea unui cadru legislativ complet, cu toate componentele de rigoare, procesul nu avea cum să funcţioneze. Spre exemplu, abia în 1997 a fost înfiinţat Ministerul Privatizării – după elaboarea a trei legi de bază. O METODĂ FALIMENTARĂ ÎN ROMÂNIA Ca aproape toate reformele, şi privatizarea a avut parte de mai multe abordări, de mai multe metode de implementare. Cea mai cunoscută – şi cea mai folosită în România – a fost metoda MEBO (Management Employee Buyouts). În ţări mai evoluate decât România din punct de vedere industrial, MEBO a fost un succes. La noi, mai puţin – din 1993 până în 1996, doar 837 de societăţi au fost privatizate astfel, adică 28% din privatizările din România. De ce spun unele voci că pentru o ţară ca a noastră metoda MEBO nu a fost fructuoasă? Simplu: investitorul nu era o singură persoană privată sau un grup restrâns, ci chiar salariaţii întreprinderii respective. A fost o lovitură bună pentru campania electorală, dar asta nu a făcut, în final, decât să fie tot în defavoarea României. Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor. Ziarul «Adevărul» despre Cuponiadă, în iulie 1997 A mai fost încercată şi metoda privatizării spontane – crearea unor companii mixte, între stat şi privat. A fost însă un proiect şubred, care în scurt timp s-a dovedit inutil. „AICI A ÎNCEPUT BRAMBUREALA“ Însă nimic nu a rămas la fel de răsunător în istoria tranziţiei româneşti ca episodul Cuponiadei. Potrivit legii din 1991, statul oprise 30% din acţiunile companiilor pentru a putea fi cumpărate de simplii cetăţeni, acestea urmând să fie împărţite prin intermediul Fondului Proprietăţii Private. Era, oricum, o loterie: dacă aveai noroc şi compania era profitabilă, „investiţia“ se transforma în dividende. Prima strigare a fost în 1992: fiecare român cu vârsta de peste 18 ani a primit o hârtie cu cinci cupoane, în valoare de 5.000 de lei fiecare. Totalul cupoanelor s-a ridicat la 25.000 de lei. Episodul doi al Cuponiadei, în timpul Guvernului Văcăroiu, a avut loc în 1995, când s-au oferit oamenilor tichete care puteau fi transformate în acţiuni în valoare totală de 975.000 de lei. În 1997, fiascoul Cuponiadelor era sigur. Ziarul „Adevărul“ din 4 iulie 1997 scria că „problemele au început în momentul în care s-a trecut la vărsarea efectivă către acţionari a dividendelor. Practic, aici a început brambureala. Mulţi acţionari nu-şi vor ridica dividendele pentru simplul motiv că deplasarea cu autobuzul până la societate îi costă mai mult decât banii pe care ar trebui să-i încaseze. În numeroase cazuri, chiar şi taxele poştale depăşesc valoarea dividendelor“. O mare parte din oameni nu au apucat să le valorifice la timp, iar inflaţia şi-a spus cuvântul, s-au depreciat. ÎN PAS DE RAC Până în jurul anilor 1996-1997, procesul de privatizare a fost greoi şi deficitar: dacă o companie pornea pe drumul cel bun, alte două erau aruncate în prăpastie. Odată cu schimbările legislative din 1997 ale Guvernului Ciorbea, privatizarea a devenit mai vizibilă – nu neapărat prin ritm, dar prin numele companiilor şi fabricilor mari care începeau procesul. Cu toate acestea, directorul executiv al Fondului Proprietăţii de Stat până în decembrie 1995, Sorin Dimitriu, declara pentru presa vremii: „În ultimele opt luni, FPS a privatizat peste 1.110 societăţi comerciale, din care circa 140 mari şi mijlocii. Ritmul privatizării este satisfăcător, ţinând seama de cadrul legislativ în care operează. Alte 470 de societăţi comerciale mari şi mijlocii se află în diverse faze ale procesului de privatizare, cu finalizare în acest an (n.r. – 1995)“. Valentin Ionescu, fostul ministru al Privatizării: „Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin ’97. Eu, cu Institutul de Informatică, l-am stopat“ Privatizarea românescă n-a fost un proces fluid, ci dimpotrivă, unul greoi, care s-a realizat în etape. Într-o Românie care tocmai deschisese larg porţile pieţei libere, marea privatizare în masă n-a produs decât confuzie şi s-a încheiat printr-un eşec. În vara lui 1997, „Adevărul“ titra că visul românilor de fi acţionari s-a transformat într-o „mare brambureală“. Cel care a pus capăt acestei perioade chinuitoare a fost ministrul Privatizării, învestit la finele aceluiaşi an, juristul şi doctorul în economie Valentin Ionescu. Înainte de a ajunge în Guvern, a deţinut funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare şi a fost consilier al preşedintelui României Emil Constantinescu. În perioada decembrie 1997-aprilie 1998, cât a avut mandatul de ministru, a introdus în legislaţie leasing-ul, sistemul de franciză, bursele de mărfuri, fondurile cu capital de risc şi fondurile de garantare a creditelor. S-a confruntat însă şi cu neajunsuri. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Valentin Ionescu pune reflectorul pe greşelile de logică economică din procesul de privatizare, de la paşii premergători procesului până la metoda aleasă, şi vorbeşte despre lipsa unui plan de integrare a firmelor în strategiile guvernamentale. „Weekend Adevărul“: Domnule Ionescu, cum a început privatizarea în România postdecembristă? Valentin Ionescu: În perioada 1990-1992 s-au pus bazele unei legislaţii prin care, în primă fază, s-au corporatizat firmele de stat – adică au fost transformate în societăţi comerciale. Tot atunci au apărut şi regiile autonome, de pildă. În această primă legislaţie, s-a mers pe două modele: un sistem de privatizare în masă şi un sistem în care apar şi alte metode de privatizare. Privatizarea în masă s-a încheiat cu un chin îngrozitor, prin 1997. Eu, împreună cu Institutul de Informatică din Ministerul Economiei, l-am stopat, ca să zic aşa. Atunci când aţi devenit ministrul Privatizării aţi schimbat legislaţia. De unde aţi început? Când am venit eu la Minister legislaţia nu permitea o accelerare a procesului de privatizare. Erau anumite metode care erau inadecvate momentului respectiv. Şi atunci, am vrut să fac nişte schimbări. Pe unele le-am reuşit, pe altele, nu – din motive politice. Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid. Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării Daţi-ne un exemplu. De exemplu, metoda MEBO (n.r. – Management Employee Buyouts, metodă de privatizare prin trecerea mijloacelor de producţie ale unei unităţi economice din proprietatea statului în proprietatea angajaţilor). Am vrut s-o elimin, dar politic, n-am fost lăsat s-o fac. De ce n-o susţineaţi? Ea presupunea ca asociaţia muncitorilor să participe la procesul de privatizare cu plata în rate. N-aveam cum s-o elimin complet, dar am propus eliminarea plăţii în rate. Nu s-a dorit. Aşa s-a privatizat, de exemplu, Hotelul Ambasador, dar şi fabrica Pionierul, care nu mai există. Era o problemă de logică economică aici. În condiţiile în care am fabrici supradimensionate ca număr de personal, n-am cum să fac privatizarea prin această metodă fără să fi făcut o ajustare a acestui personal în prealabil, pentru că e evident că interesele acţionarilor – adică muncitorii din fabrică – sunt contrare oricărei forme de restructurare. Pe vremea lui Ceauşescu, Pionierul avea un profit de 30 de milioane, cu 6.000 de muncitori. Păi, 30 de milioane puteam să fac şi cu 20 de muncitori. Era ceva de neimaginat. Falimentul fabricii Pionierul a fost din cauza metodei MEBO. Au fost metode de privatizare prost băgate, din motive de populism. Într-o economie relativ stabilă funcţionează, dar la noi n-avea cum să meargă. NOUL TIP DE PRĂDĂTOR: EXTRACTORUL DE RENTĂ Să revenim la schimbările în legislaţie pe care le-aţi făcut când aţi devenit ministru. După o perioadă destul de lentă – între 1992 şi 1996 –, când a venit Convenţia Democrată Română la guvernare şi, apoi, eu la Minister, am schimbat toată legislaţia, iar procesul a accelerat. Pe lângă faptul că am introdus o serie de măsuri de accelerare, am eliminat şi o parte din instituţiile vechi, care au avut un efect negativ asupra investiţiilor care se puteau face în comerţ şi turism. Încercam o corelare între privatizare şi piaţă. Au fost momente în care, spre deosebire de alte ţări, noi nu ne-am pus problema restructurării prealabile a unor companii, pentru că în România erau mulţi extractori de rentă şi nu ne puteam permite. Ce este extractorul de rentă? Extractorul de rentă este la tot pasul. El câştigă bani din poziţia privilegiată pe care o are, adică dintr-un venit neproductiv, deci din trafic de influenţă, din achiziţii trucate, din tranzacţii cu societăţi comerciale de stat unde el are de câştigat şi firma – de pierdut. Fabricile româneşti au suferit din varii motive – de la schimbările tehnologice accelerate la nivel economic mondial până la modul defectuos în care s-au făcut nişte privatizări –, dar principala cauză a fost existenţa acestor extractori de rentă care au apărut în ’90, când puterea politică s-a modificat în România. Erau oameni care deţineau informaţii, în special din Serviciul de Informaţii, oameni care făceau parte din eşaloanele doi-trei ale nomenclaturii de partid, deci oameni care lucrau fie în aparatul de partid, fie în gospodării de stat – cum ar fi Viorel Hrebenciuc. Extractorii de rentă erau doar din cercuri politice? În categoria asta îi includ şi pe sindicalişti – nişte profitori ordinari. Îmi aduc aminte de Camioane Braşov (n.r.– întreprindere specializată în proiectarea şi construcţia de autocamioane, autobuze şi autoutilitare, care s-a numit Steagul Roşu în comunsim), care nu mai există. Avea nişte datorii imense, nu mai putea să producă acele camioane Roman, cu licenţă germană, pentru că erau foarte poluante. Înainte de ’89, erau exportate parţial în Ungaria şi în Cuba. În momentul în care s-a rupt legătura, nu mai avea românul unde să exporte. Plus că acele camioane nu erau competitive cu ce era pe piaţă la momentul respectiv. „MINISTRUL REMEŞ A FOST DESCĂLŢAT“ Cum au reacţionat sindicaliştii? Sindicatul s-a complăcut în situaţia asta pentru că avea de câştigat. În 1999, pe vremea ministrului de Finanţe Decebal Traian Remeş, a venit acolo, la Braşov, o delegaţie de saudiţi. Sindicaliştii s-au revoltat că vin străinii. Remeş a fost descălţat, i s-a rupt cămaşa. A fost o mică revoltă. Aşa că delegaţia saudită s-a dus prin Poiana Braşov, a luat masa şi s-a întors la Bucureşti. Cu orice altă delegaţie se întâmpla la fel, din cauza sindicatului, nu a nu-ştiu-cărui securist. Deci noi, după 1990, am creat un sistem de extractori de rente, cu oameni din diverse sfere, care au profitat ca nişte paraziţi de distrugerea unei economii întregi. Dacă ne referim la devalizare, există o multitudine de tranzacţii care s-au făcut în general de oameni pe care îi socotim ca fiind extractori de rentă. Asta s-a întâmplat în toată Europa Centrală şi de Est, nu suntem noi un caz aparte. Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Valentin Ionescu După ce n-aţi mai fost ministru, cum aţi văzut procesul de privatizare? Prin 1998-1999, a început să se pună stop unor transformări instituţionale pentru ca procesul de privatizare să fie mai bine controlat de extractorii de rentă, iar activele să fie preluate controlat cumva – adică să nu fie vândute chiar la întâmplare. După 2000, s-a modificat iar legislaţia, a venit PSD la guvernare şi privatizarea a început să cadă într-o fază involutivă accentuată. Şi aşa a rămas de atunci. PRIVATIZAREA ÎN MASĂ, O IDEE AMERICANĂ Dar cum ar fi trebuit să se desfăşoare privatizarea în masă? Privatizarea în masă a început cu o lege din 1991, făcută cu asistenţă internaţională. Ideea de privatizare în masă a pornit de la americani şi are la bază capitalismul. Prin Banca Mondială, ei au dorit să aducă în Europa Centrală şi de Est ideea că trebuie creată o clasă de mijloc, în sensul că îi facem pe oameni proprietari – îi împroprietărim cu acţiuni. Apoi, oamenii vor şti ce să facă cu aceste titluri – le vor vinde, le vor schimba, treaba lor. Ideea lor era: „Îi facem acţionari şi, în felul ăsta, am făcut o mutaţie socială şi economică în societăţile respective“. Era viabilă ideea, dar nu s-a întâmplat chiar aşa. Ce n-a mers? Petre Roman a făcut o gravă eroare, nu ştiu dacă voit sau dintr-o estimare greşită. În martie 1990, după ce a apărut legea societăţilor comerciale, s-a pus problema restituirii unor sume de bani pe care toţi salariaţii din România le aveau la fabrici. Este vorba de banii care li se reţineau din salariu, această cotă fiind numită parte socială. Dacă acei bani nu erau daţi înapoi şi erau transformaţi în acţiuni, nu aveai nevoie de nicio altă lege de privatizare. Pur şi simplu, le dădeai oamenilor acţiuni şi făceai o privatizare în masă chiar mult mai mare decât s-a făcut. Măsura de a le da bani oamenilor în martie 1990 a fost un moment ratat de privatizare. Se putea face o privatizare pe scară largă, iar ulterior puteai să creezi nişte instituţii ale pieţei – aveai nevoie de un cadru în care să vinzi acele acţiuni, aveai nevoie de o piaţă de capital. Aşa, s-au dat înapoi banii oamenilor, s-a creat un puseu inflaţionist, banii s-au dus şi oamenii n-au rămas cu nimic. Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990. Valentin Ionescu Nu se poate discuta despre privatizare fără Fondul Proprietăţii de Stat, care, de altfel, încă există, sub altă denumire. Cum îi evaluaţi activitatea? Situaţia de acolo era destul de confuză, în sensul că au avut o structură puternic birocratizată şi care, după părerea mea, a constituit o frână la privatizare. Şi nu discut aici de ritmul privatizărilor, ci de rigoarea cu care le organizezi şi le planifici. Pe de altă parte, n-a fost nici vina exclusivă a Fondului Proprietăţii de Stat, pentru că sunt privatizări unde statul, printr-un minister cum e cel al Economiei, de exemplu, trebuie să creeze o strategie pe un sector anume. ROMÂNIEI I-A LIPSIT POLITICA STRATEGICĂ Deci n-am avut strategii integrative. Exact. Să luăm drept exemplu sectorul petrolului: tu, ca stat, ar trebui să ştii cum se integrează Petrom în strategia ta pe următorii 10-15 ani. Noi n-am avut această strategie. Erorile pornesc de la aranjamentul instituţional, de la faptul că noi n-am avut nişte strategii sectoriale. Singura noastră strategie a fost cum să dezvoltăm şi să perfecţionăm sistemul de hoţie. Şi vina principală nu este a celor care au făcut tranzacţiile astea, ci a celor care au creat sistemul, oamenii care au venit la putere în 1990. Să facem o comparaţie cu un caz din altă ţară. Ungurii au avut o politică strategică. Au avut câteva întreprinderi mari şi le-au gândit să devină companii transnaţionale. De exemplu, au luat MOL (n.r. – companie petrolieră cu cea mai mare cifră de afaceri din Ungaria), care a fost privatizată parţial, după care a început un proces de expansiune în exteriorul ţării. În schimb, noi am devalizat Petrom şi l-am vândut austriecilor, făcându-i pe ei companie transnaţională, în loc să ne ducem noi în Austria şi să cumpărăm OMV. Petrom, cu activele pe care le avea, era peste OMV! Dar nu s-a întâmplat pentru că, la vremea aceea, OMV era în creştere, iar Petrom era într-o scădere alarmantă, pentru că era devalizat de Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vântu. „Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul şefului SIE, Cătălin Harnagea“ Studiile spun că România şi Bulgaria au avut un ritm mai lent de privatizare decât alte ţări foste comuniste. Aşa e? Noi am avut un ritm de privatizare la fel ca polonezii. Diferenţa este că în Polonia cadrul instituţional s-a dezvoltat, a evoluat permanent. Şi mă refer la toate reglementările, la modul în care se operează în piaţă. Dacă ai un cadru instituţional evoluat, atunci şi firma de stat, aşa cum este, operează un pic diferit, într-un mediu concurenţial deschis. Aşadar, ei au avansat mai repede. Interesant este că polonezii n-au transformat firmele de stat. Ei au mers pe o idee diferită, mai ales în privinţa firmelor mari, în sensul că au rămas în continuare firme de stat necorporatizate, adică n-au fost transformate în societăţi pe acţiuni. Ele se transformau în momentul în care erau privatizate. Noi am făcut invers: mai întâi le-am transformat în societăţi pe acţiuni şi abia apoi le-am privatizat, în sensul că am vândut nişte acţiuni. De ce unele companii nu s-au putut privatiza? Există situaţii în care n-ai cum să privatizezi, nu neapărat din motive de patriotism, ci intervin elemente de securitate naţională. Spre exemplu, dacă ne referim la Romgaz, evident că nu-l pot privatiza, pentru că cele mai mari interese privind gazul le au ruşii. Mai sunt şi situaţii în care, deocamdată, noile tehnologii din piaţă nu-mi permit să transform un monopol legal într-o activitate de piaţă. E cazul Transelectrica, Transgaz. Pentru că dacă ele ar fi dobândite direct sau indirect de o firmă străină relaţionată politic la un stat anume, îmi creez o problemă de securitate naţională, nu doar una economică. Pare că privatizarea a fost o mare degringoladă, în care regulile puteau fi schimbate în timpul jocului. De pildă, chiar în timpul mandatului dumneavoastră a fost privatizat Petrotel de ruşii de la Lukoil. N-am făcut eu această tranzacţie, eu m-am opus şi, din acest motiv, n-am mai fost ministru. Privatizarea aceasta s-a desfăşurat astfel: preşedintele Lukoil a venit în România şi am avut o întâlnire de o jumătate de oră cu el şi cu prim-ministrul. Ei voiau două lucruri: să cumpere compania şi să beneficieze de o amânare la plata datoriei pe 25 de ani, amânare de care nu beneficiase niciun investitor. Eu am refuzat. Emil Constantinescu a dorit privatizarea Petrotel, la îndemnul lui Dorin Marian, consilier prezidenţial, şi al lui Cătălin Harnagea, şeful SIE, cel din urmă insistând cel mai mult pentru ea. Şi pentru că n-am dorit această privatizare, am fost eliminat. A fost, deci, o privatizare pe interese strict politice? Consider că privatizarea Petrotel a fost eroare economică şi strategică. Când vin într-o ţară, ruşii nu pot face separarea între politic şi economic. Eu le-am spus atunci că nu pot fi de acord cu privatizarea ei pentru că va fi un instrument de susţinere a intereselor politice ruseşti la noi în ţară. Interesele lor au fost ţintite. În mod ironic, înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, Petrotel se numea Societatea Româno-Americană. După război, ruşii au făcut nişte investiţii acolo, în anii ’50, când existau companiile mixte SOVROM, prin care ne jefuiau încontinuu. Rafinăria aceea ţinea cont de cifra octanică (n.r. – indicator privind cât de mult poate fi comprimat un carburant înainte de a exploda) a petrolului rusesc şi din acest motiv au dorit să o cumpere. În 2012, un studiu realizat de cercetători de la Cambridge şi Harvard arăta că falimentul şi nivelul de sărăcie şi de corupţie din fostele ţări comuniste au fost provocate de programele de privatizare în masă create de economiştii occidentali şi impuse de instituţii precum Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Are Occidentul vreo vină în eşecul privatizării româneşti? Problemele de sărăcie au o cauză internă, nu neapărat externă. Pe de o parte, trebuie să admitem că anumite corporaţii occidentale au avut interesul să distrugă concurenţial nişte fabrici din Europa de Est. Da, există situaţii de genul acesta, aşa cum au existat şi între estici. A fost, de exemplu, cazul Tepro Iaşi (n.r.– firmă producătoare de ţevi). A fost în interesul unei firme din Cehia s-o facă praf. Într-o economie deschisă, într-o economie de piaţă, fireşte că din concurenţă apar atât acte constructive, cât şi distructive. Aşa s-a întâmplat şi în Germania de Est. Dar nu putem spune că a fost politica Occidentului de a distruge economiile estice. În momentul în care se produce o schimbare de sistem economic, apare o distrugere creativă de fapt. Şi acum se produce o distrugere creativă, dar este una diferită faţă de cea de atunci, pentru că se produce din motive tehnologice, având în vedere că traversăm o revoluţie digitală.

EXCLUSIV. Nume grele în dosarul devalizării patrimoniului stațiunii Băile Herculane: Fostul ministru de Interne și foștii șefi ai Poliției și SIPA!De Cristian Franț

https://expressdebanat.ro/exclusiv-nume-grele-in-dosarul-devalizarii-patrimoniului-statiunii-baile-herculane-fostul-ministru-de-interne-si-fostii-sefi-ai-politiei-si-sipa/

Fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, e legat de privatizarea și dezastrul de la Băile Herculane în aproape orice discuție neoficială. Niciun act nu-l incriminează însă până acum în mod oficial. În dosarul penal instrumentat de DIICOT Caraș-Severin apar totuși primele nume grele!

Deși și aceste nume erau vehiculate pe la toate colțurile stațiunii și de foarte mulți dintre localnicii Băilor Herculane, nimeni până acum nu și-a asumat oficial, fie și doar o insinuare, implicarea lor, într-un fel sau altul, în privatizarea și apoi declinul „Perlei Banatului”.

Procurorii DIICOT se pare că extind tot mai mult cercetările în dosarul acesta, mai ales după ce i-au reținut pe omul de afaceri Alexandru Gavrilescu, pe avocatul Istrate Rusu și pe executorul judecătoresc Gheorghe Brad. Asta chiar dacă judecătorul de drepturi și libertăți al Curții de Apel Timișoara nu au fost de acord cu propunerea procurorilor antimafia și i-a pus în libertate pe cei trei. Începând cu anul 2001, SC Hercules SA Băile Herculane a fost supusă unor proceduri prealabile de privatizare, procurorii având indicii că Ministerul Turismului urmează să privatizeze pachetul majoritar de acțiuni. În perioada respectivă, la nivelul orașului Băile Herculane au apărut ca fiind interesate de procedurile prealabile de privatizare două persoane potente financiar, care dețineau sau controlau societăți comerciale. Este vorba despre Iosif Armaș și Alexandru Gavrilescu.

CITEȘTE ȘI:

Băile Herculane, un cadou făcut PSD-ului! S-a furat pentru Adrian Năstase, Văcăroiu și generalii Sandu și Ureche!

Iosif Armaș deținea, la acea vreme, mai multe societăți importante la nivel național, printre care cea mai importantă era SC Argirom Internațional SA. Procurorii știu că asociați erau la această firmă „persoane influente, având sprijin politic și economic (Doru Ioan Tărăcilă – fost ministru de Interne, Sebastian Sandu – fiul fostului șef al Poliției Române, Marian Ureche – șeful SIPA”.

Alexandru Gavrilescu, mai cred procurorii, conștientizând concurența reală la privatizarea SC Hercules SA, concretizată în persoana lui Iosif Armaș, a căutat un artificiu care să îi permită căpușarea SC Hercules SA în cazul în care contractul de privatizare ar fi fost câștigat de Iosif Armaș. Lucru care s-a și întâmplat. Singura breșă identificată la acel moment de Gavrilescu ar fi constituit-o contractul de locație în gestiune încheiat de directorul general de atunci al SC Hercules SA, Ilie Cristescu, cu SC Gerom Librimir SRL, fosta sa firmă.

/////

Exclusiv. Radiografia completa a unui jaf urias. Devalizarea celei mai iubite fabrici din Iasi, pas cu pas. Documente…

De către Constantin Mazilu

Lactis si Petrica Herascu

@ La Curtea de Apel Iasi a ajuns la sfarsitul anului trecut rechizitoriul intocmit de DIICOT Iasi in legatura cu devalizarea fostei societati de prelucrare a laptelui SC Lactis SA @ Prezentam in exclusivitate detalii din aceasta ancheta finalizata recent de procurori @ Smecherul din spatele intregii afaceri frauduloase este un personaj din Galati pe nume Petrica Herascu, cel adaugat in fotografia de fond cu fostul sediu al SC Lactis SA @ Pentru a devaliza tot de la Lactis, Herascu a folosit firmele sale din Galati, Galmopan si Spatii SRL Galati @ Culmea, complicii lui Herascu au fost directorii Lactis, Constantin Galca, Maria Micu si Gheorghita Burlacu trimisi de asemenea in judecata

Cine nu-si aminteste de iaurtul gustos si cremos de inghetata delicioasa si de laptele proaspat care intra in magazinele din Iasi la primele ore ale diminetii dupa ce se formau deja cozi la intrare. Da, Lactis SA Iasi a fost una dintre cele mai apreciate fabrici din Iasi prin calitatea produselor sale. Din pacate, aceasta a fost rapusa dupa un asa-zis proces de ”privatizare” de fapt un scenariu de devalizare pus in practica de ”investitorul” caruia statul i-a dat fabrica pe mana un afacerist din Galati, un ”ciumete” pe nume Petrica Herascu care a pradat fara mila Lactis fara sa se gandeasca un minut sa mentina in viata fosta fabrica. Exact 10 ani de ancheta. Atat le-a luat procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT-Iasi) sa finalizeze dosarul devalizarii Lactis. La sfarsitul anului trecut rechizitoriul a ajuns pe masa procurorilor Curtii de Apel Iasi. Judecarea celor trimisi in judecata si anume Petrica Herascu, dar si fostii directori Lactis SA, Constantin Galca, Maria Micu si Gheorghita Burlacu nu a inceput inca dosarul aflandu-se inca in Camera Preliminara, unde se discuta legalitatea probelor acuzarii si anume DIICOT Iasi. Sa mai precizam ca plangerea penala a fost depusa la data de 28.08.2008 de Vasile Procovanu, actionar si fost sef al autobazei Lactis. Prezentam, in continuare in exclusivitate detalii din rechizitoriul intocmit de procurorii DIICOT.

Privatizare pentru devalizare

Procurorii au aratat ca, pentru jefuirea SC Lactis SA, Herascu a folosit alte trei societati comerciale pe care tot el le controla si anume Galmopan SA si Spatii SRL din Galati (cele doua societati sunt integistrate la aceiasi adresa din Galati, strada George Cosbuc nr.257) dar si Euro-Lact SRL, infiintata la Iasi. Anchetatorii au aratat ca jaful a demarat imediat dupa incheierea asa-zisului proces de privatizare in anul 2004 si s-a putut realiza numai cu complicitatea fostilor directori ai fabricii, cei mentionati mai sus printre persoanele trimise in judecata. ”Petrica Herascu, in calitate de actionar al SC Galmopan SA Galati la Euro-Lact SRL Iasi si in nume propriu a actionat pe mai multe linii, in interes personal precum si in interesul grupului infractional organizat pe care l-a constituit impreuna cu Galca Constantin, presedinte CA al SC Lactis SA Iasi si actionar si administrator a SC Euro- Lact SRL Iasi si alti reprezentanti ai grupului de firme Galmopan, actiuni care au dus la fraudarea patrimoniului SC Lactis SA incepand cu 6 decembrie 2004 (data numirii unei noi administratii la SC Lactis SA si data emiterii primei facturi de livrare catre SC Galmopan SA Galati ) si pana in anul 2007, sub presiunea Notificarii AVAS (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului) din data de 17.01.2005 de incetare a contractului de privatizare a SC Lactis SA Iasi prin instrainarea activelor, disponibilitatilor precum si a fondului de marfa si personal ale SC Lactis SA”, au aratat procurorii in actele de urmarire penala.

Lactis platea chirie pentru spatiile de la Lactis

S-au folosit aproape toate metodele posibile pentru jefuirea Lactis, transferarea directa a sumelor de bani din conturile fabricii catre firmele lui Herascu, fara justificare legala prin tot felul de artificii contabile, transferarea cladirilor si terenurilor tot catre companiile galateanului.”S-a mai constatat vanzarea, in perioada decembrie 2004-2005, catre SC Galmopan SA Galati de utilaje constructii si terenuri la preturi sub valoarea de piata, discounturi acordate la vanzarea in perioada 2005-2006 de produse specifice obiectului de activitate al societatii catre SC Galmopan SA Galati ce au creat un prejudiciu catre SC Lactis SA Iasi in cuantum de 1.725.251,44 lei”, au constatat procurorii.

S-a ajuns la situatia absurda in care Lactis platea chirie pentru propriile spatii care intre timp fusesera transferate la firmele lui Herascu. In acest fel au ingropat definitiv Lactis, vrand s-o falimenteze pentru a sterge definitiv urmele jafului. ”Acestia, in calitate de administratori ai SC Galmopan SA Galati, prin director general Gavrila Mariana Mihaela, au solicitat intrarea in insolventa a SC Lactis SA Iasi in data de 27.08.2007 prezentand drept debite suma de 101.830,99 lei reprezentand sold al creantelor detinute de SC Spatii SRL Galati asupra SC Lactis SA si cedate catre SC Galmopan SA Galati, in perioada 2005-2006, creante ce au avut la baza, in mod fictiv facturile fiscale emise in baza contractului de inchiriere nr.183 din 15.05.2005 incheiat intre SC Spatii SRL Galati, in calitate de locator-reprezentata de catre administrator Serban Gurau (si dupa februarie 2006 de Iancu Constantin) si SC Lactis SA Iasi in calitate de chirias – reprezentata de catre director general Constantin Galca”, au mai aratat procurorii.

Dupa ce au preluat controlul asupra patrimoniului, au avur grija sa sechestreze si productia fabricii. Produsele Lactis erau vandute prin intermediul firmei capusa Euro-Lact. Devalizarea Lactis s-a facut si prin vanzarea produselor societatii la preturi preferentiale catre SC Euro-Lact SRL. ”S-a constatat orientarea in perioada 2005-2006 a livrarilor de produse specifice obiectului de activitate al societatii catre SC Euro-Lact SRL Iasi a discounuturi preferentiale, prestarea de servicii de transport si distributie a produselor lactate catre unitatile de invatamant in favoarea SC Euro Lact SRL Iasi in baza unor contracte si folosirea fortei de munca a SC Lactis SA Iasi in activitatea SC Euro-Lactis SRL Iasi care au adus un prejudiciu total de 1.173.244, 59 lei”, s-a mai constatat in timpul anchetei.

Dupa ce luau terenurile si cladirile de la Lactis dar si productia firmele lui Herascu nu mai plateau nimic. Acopereau creantele cu niste documente ilegale. ”Semnarea mai multor contracte de creanta cu aparenta de legalitate in care SC Galmopan SA Galati are diferite calitati iar terta parte este Herescu Petrica, SC Spatii SRL sau Primaria Iasi fiind folosite fie in stingerea debitelor comerciale,fie in stingerea altor creante contractate stabilindu-se un prejudiciu de 103.969,63 lei tert fiind Primaria Iasi, de 247.486,08 lei (tert SC Spatii SRL) la care se adauga suma de 1.240,5 lei plati numerar catre Spatii SRL Galati si un prejudiciu identificat de 274.060,21 lei (tert Herascu Petrica)”, se mai arata in documentele din dosar.

In respectivele documente se mai arata ca dupa ce firmele lui Herascu au pus mana pe terenurile si spatiile de la Lactis, pentru a sterge urmele golaniilor au vandut mai departe bunurile catre alte firme din Galati cum ar fi SC Combavipor SA (societate care din iunie 2004 si pana in noiembrie 2005 a fost asociat al SC Galmopan SA Galati) dar si catre doua firme din Iasi cum ar fi SC Inter-Paco SRL Iasi si SC PGF Impex SRL Iasi. Bunurile au fost vandute catre cele doua societati la preturi derizorii.

Cum a furat cea mai performanta linie de inghetata

O alta mare excrocherie se refera la modul in care Herescu a pus mana pe o linie de inghetata pentru care Lactis a platit 1.267.019, 73 lei. Aceasta linie de inghetata a fost cumparata de Lactis SA pentru Euro-Lact, prin acest aport de capital fosta companie de stat ( Lactis) devind asociat aceasta societate cu raspundere limitata (Euro-Lact). Numai ca dupa ce Lactis a platit linia de inghetata, partile sociale pe care Lactis SA le detinea la Euro-Lact au fost vandute catre Herescu la pretul de 382.650 iar acesta din urma nu a achitat nici macar banii respectivi. Datoria pe care Herascu o avea catre Lactis SA pentru preluarea partilor sociale de la Euro-Lact a fost ”stinsa” ilegal prin tot felul de artificii contabile. In acest fel firma lui Herescu a luat gratis, o linie de inghetata platita de Lactis cu 1.267.019, 73 lei.

La stat n-au mai platit nimic

Cu toate ca statul prin AVAS le pusese la dispozitie o fabrica complet utiliata pentru a continua procesul de productie si a mentine locurile de munca dupa ce s-au apucat de jefuit nu s-au mai sinchisit nici macar sa achite impozitele catre bugetul statului. ”Din concluziile raportului de expertiza financiar – contabila judiciara dispus prin ordonanta procurorului DIICOT-Serviciul Teritorial Iasi au rezultat indicii temeinice ca reprezentantii SC Lactis SA Iasi au inregistrat, in perioada 2004-2007, in mod fictiv operatiuni comerciale derulate cu SC Galmopan SA Galati si SC Spatii SRL Galati (societate a grupului de interese Galmopan) pe de o parte cu scopul de compensa (in sensul diminuarii) cuantumul taxei pe valoare adaugata constituita de plata catre bugetul statului si de a diminua baza impozabila de calcul a impozitului pe venit, respectiv a impozitului pe profit datorat catre bugetul de stat si pe de alta parte pentru a contura un circuit comercial fictiv impreuna cu reprezentantii SC Spatii SRL Galati si SC Galmopan SA Galati cu scopul de a disimula adevarata natura a circulatiei bunurilor cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni”, au mai aratat procurorii DIICOT Iasi.

Dupa cum s-a aratat mai sus Lactis a intrat in insolventa la sfarsitul anului 2007 iar falimentul a fost declarat la data de 28.04.2009. Valoarea totala a datoriilor societatii a ajuns la 23.293.856,1 lei. Procedura de faliment continua si in prezent la Tribunalul Iasi.

Constantin MAZILU

/////

Averea lui Flutur. Vile ‘’pe numele copiilor’’, masini de lux primite ca ‘’donatii’’…

De către Constantin Mazilu

@ Gheorghe Flutur, baronul PNL de Suceava a fost toata viata lui un bugetar si cu toate acestea in declaratiile de avere ale familiei numeri cateva vile, cateva masini @ In Gura Humorului, familia lui Gheorghe Flutur detine o ditamai vila (foto) dar ‘’casa’’ este trecuta pe numele baiatului desi fiul sau Cristian avea vreo 10 anisori cand familia a construit imobilul @ Fiica lui Flutur, Cristina acum angajata la ANCOM a avut si ea o casa in Gura Humorului pe care a cumparat-o tot pe cand era copila dar intre timp a vandut-o cu 3 miliarde lei vechi @ In plus, toate masinile pe care le-a avut Gheorghe Flutur au fost primite ‘’ca donatie de la cumnat din Germania’’

Suceava sangereaza, zeci de suceveni au murit pana acum de coronavirus din cauza incompetentei administratiei locale dar Gheorghe Flutur seful lor este bine. Gheorghe Flutur, presedinte al Consiliului Judetean Suceava a fost intotdeauna bine. Toata viata lui a fost un bugetar cu functii de conducere (director de directie silvica, sef peste muntii si dealurile acum plesuve alta data pline de paduri ale Sucevei), presedinte de Consiliu Judetean, senator, ministru al Agriculturii etc. Flutur a realizat ca bugetar suficiente venituri pentru a scapa de conditia modesta pe care o avea inainte de a intra in politica, insa cand citesti declaratiile sale de avere ai senzatia ca vrea sa ascunda ceva. De altfel, pe site-urile institutiilor la care a activat si pe care le-a condus Gheorghe Flutur gasesti postate numai cateva din declaratiile din ultimii zece ani, cea mai veche este din 2010 iar pe site-ul Consiliului Judetean Suceava cea mai recenta este din 2018.

Anul 2010: doua vile amandoua trecute pe copii

In anul 2010, Gheorghe Flutur era presedinte al Consiliului Judetean Suceava si nu avea nici o locuinta pe numele sau. Avea trecute pe numele sau doar niste terenuri din intravilanul orasului Gura Humorului, 7 terenuri cu suprafete cuprinse intre 800 si 8.600 metri patrati. In schimb in respectiva declarative, Flutur precizeaza doua case pe numele copiilor. O casa in suprafata de 150 care era trecuta pe numele fiului sau si despre care Flutur sustine ca familia construit-o in anul in anul 1992 cand fiul sau avea doar 10 ani. Casa se afla si acum in proprietatea familiei. Dupa cum se poate vedea si in fotografiile publicate de Dezvaluirea.ro, casa, care se afla pe strada Sfanta Maria din Gura Humorului, nu mai arata ca un imobil din 1992 si este greu de crezut ca mai are o suprafata locuibila de 150 mp si, nu este ceva mai mare. In toate declaratiile date de Flutur in ultimii 10 ani acesta arata ca vila din Gura Humorului este proprietatea fiului sau. Cu toate acestea in declaratia din 2018, Gheorghe Flutur precizeaza ca a donat el in 2017, casa din Gura Humorului catre fiul sau Cristian. Dupa cum spuneam in declaratia de avere din 2010, Flutur mai trece ca fiica sa care pe atunci avea vreo 20 ani si era inca la studii detinea o casa de 100 mp tot in Gura Humorului. Casa a fost cumparata de fiica sa in anul 1999 cand ‘’fata’’ avea vreo 19 ani. Cativa ani mai tarziu fetita a vandut casa cu aproape 3 miliarde lei vechi. Fiul lui Flutur este specialist si cadru didactic la Facultatea de Politehnica iar fiica sa, cu ajutorul relatiilor lui taticu a devenit acum 10 ani consilier al minstrului Comunicatiilor iar acum este angajata la ANCOM unde castiga leafa de la stat de 2.000 euro pe luna.

Flutur mai are o vila in Suceava

Casa din Gura Humorului trecuta pe numele fiului a ramas in proprietatea familiei dar intre timp, incepand cu anul 2018, Gheorghe Flutur si-a mai construit o casa in localitatea Capu Campului (intre Suceava si Gura Humorului). In ultima declaratie de avere Flutur sustine ca are conturi economii de 120.000 lei dar a si contractat un credit de 50.000 lei de BCR Gura Humorului.

Toate masinile sunt primite ca ”donatii”

casa din Gura Humorului

Un alt aspect foarte ciudat din declaratiile de avere ale lui Flutur se refera la capitolul autoturisme. Asta deoarece, toate masinile pe care le-a avut le-a primit ca donatie de la un cumnat din Germania. Astfel, acesta sustine ca a obtinut de la cumnatul sau din Germania doua masini Audi fabricate in anul 2002. Acelasi Flutur mai sustine ca acelasi cumnat din Germania i-a mai donat si un BMW fabricat in anul 2012. In concluzie, Flutur a reusit sa arate lumii cat este de cinstit casele din proprietatea familiei au fost ridicate ce copilasi cu banii lor din alocatie iar masinile de lux sunt dar de la Dumnezeu, de la ‘’cumnatul din Germania’’ iar noi, romanii de rand suntem invitati sa credem totul.

Constantin MAZILU

https://www.dezvaluirea.ro/averea-lui-flutur-vile/

////// Devalizarea difuzării presei…

Istoria falimentării difuzorului român de presă Rodipet datează din 2003, dar decizia privatizării fusese luată încă de pe vremea guvernării Ciorbea. După cinci ani, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a decis rezilierea contractului pentru încălcarea clauzelor de către proprietarul libanez, Grupul Awdi. Efectul devalizării Rodipet a fost o lovitură cruntă dată presei scrise și mii de oameni au rămas pe drumuri. De la un prejudiciu calculat de DIICOT la peste 35 de milioane de euro, acum, statul român îi datorează libanezului 11 milioane de euro, în urma unei decizii a Curții de Arbitraj de la Paris din 2015. Statul român a refuzat să facă recurs, de teamă ca suma să nu fie mai mare.

Primul demers pentru privatizarea Rodipet, firma care distribuia și comercializa presa scrisă, a fost făcut pe vremea guvernului condus de Victor Ciorbea. Succesorii săi au definitivat proiectul. Mai întâi, li s-a permis și editorilor de presă să participe la privatizare, Grupul Ringier România fiind unul dintre cei care au achiziționat caietul de sarcini. În septembrie 2003, guvernul Năstase a abrogat articolul prin care fostul Fond al Proprietății de Stat era împuternicit să vândă participația de 70% la capitalul Rodipet către asociații ale editorilor de presă. Fostul FPS a devenit Autoritatea pentru Privatizare (APAPS) care a anunțat, inițial, că la negocierile pentru preluarea Rodipet pot participa doar ofertanții cu experiență în editarea sau difuzarea presei, care au capacitatea de a aduce în societate, în termen de o lună de la semnarea contractului de privatizare, un milion de dolari sub forma de capital de lucru. Compania Rodipet a fost cumpărată în decembrie 2003 de firma Magnar System Com din Otopeni, în urma unei unei tranzacții de 6 milioane de euro. În 2006, statul a redobândit 45% din acțiunile Rodipet în urma conversiei unor datorii de circa 17 milioane de lei, participație pe care a vândut-o ulterior către Magnar Two (fosta Magnar System Com), din grupul Awdi.

De la vorbe la fapte

„Societatea are datorii totale de 10 milioane de dolari, ce să cumpărăm, datorii?“, a spus Awdi. El a adăugat că, dacă ar achiziționa Rodipet, grupul pe care îl conduce ar face strict distribuție, atât fizic, cât și online. În 2002, Rodipet înregistrase o cifră de afaceri de 999,1 miliarde lei și o pierdere netă de 58,5 de miliarde lei. Societatea deținea o rețea proprie formată din peste 1.500 de puncte de vânzare amplasate în mediul urban și în cel rural. APAPS deținea 70% din Rodipet, iar SIF Muntenia 30%. Compania era la acel moment cel mai mare distribuitor de presă. În ciuda declarațiilor făcute în 2003, Grupul Awdi a intrat în posesia acțiunilor Rodipet. În 2009, Colegiul Director al AVAS (fost APAPS) a hotărât desființarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumpărătorul nu și-a respectat obligațiile investiționale, se arăta într-un comunicat emis de AVAS.

„În ultima ședință a Consiliului Director am dispus executarea gajului asupra Rodipet pentru neîndeplinirea sistematică a prevederilor din contractul de privatizare, astfel că societatea va reveni în proprietatea statului“, declara Mircea Ursache, președintele de atunci al AVAS. Daunele reclamate de AVAS au constat în penalități pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale în valoare de 1,90 milioane de lei, penalități calculate ca urmare a nerealizării investițiilor pentru dezvoltare de 375.232 euro și dividende încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului. AVAS anunța că execută garanțiile reale imobiliare constituite în favoarea instituției asupra unui număr de 7.351.797 acțiuni emise de Network Press Concept (fostul Rodipet) și reînscrierea AVAS ca acționar pentru acest pachet.

Sub ancheta DIICOT

În iunie 2010, Hassan Awdi, Mehdi Awdi şi alte 7 persoane erau bănuite că au devalizat Rodipet și au primit interdicţia de a părăsi ţara. Patronul Rodipet, Hassan Awdi, era plecat din România în acel moment, astfel că reţinerea sa a fost imposibilă, însă fratele său, Mehdi Awdi, aflat în țară, a primit interdicţie să plece din România. De menționat este că fraţii Awdi au fost incriminaţi şi în dosarul CFR Mesagerie (în martie 2012), iar Mehdi Awdi avea interdicție de a ieşi din țară în următorii doi ani, chiar dacă procurorii nu se pronunţaseră în dosarul Rodipet până la termenul de 22 iunie 2012. „Dosarul Rodipet este politic. Cum se face că, din 450 de directori, contabili şi jurişti români din Grupul Awdi, doar 2-3 au fost puşi sub urmărire, alături de mine şi fratele meu? Toţi românii au fost lăsaţi liberi! Cine ar crede că doar cei doi fraţi Awdi sunt responsabili, fără ca niciun român să fie tras la răspundere? Menţionez că Grupul Awdi a avut între 3.200 şi 3.700 de angajaţi români şi aproape 450 de directori“, spunea în 2012 Hassan Awdi. „Există un grup de poliţişti care are datorii către Awdi Group, motiv pentru care aceştia s-au răzbunat pe noi. Am descoperit asta recent. O să fac publice în curând toate documentele, să arăt de ce poliţiştii şi procurorii au fabricat toate aceste dosare politice“, mai spunea fostul proprietar al Rodipet. Potrivit DIICOT, prejudiciul total adus Rodipet era de 35,5 milioane de euro.

Rețeta devalizării Rodipet

În cei cinci ani scurşi, prin nu mai puţin de 70 de firme deţinute de Hassam Awdi, de fratele său Mehdi Awdi sau de alţi apropiaţi, activele Rodipet s-au scurs printre degete către alte firme ale acestora. Contractele, desigur, erau dezavantajoase pentru fosta firmă de stat şi foarte convenabile pentru firmele private ce aveau în spate cetăţeanul arab. Spre exemplu, Rodipet plătea chirie unei firme deţinute de Hassan Awdi, deşi clădirea în cauză aparţinea chiar Rodipet. Sediile administrative şi spaţiile comericale au fost înstrăinate către alte firme din grup prin închiriere pe termen lung (49 de ani) cu o chirie simbolică, de 50 de euro pe lună şi pe imobil, spune administratorul judiciar care a analizat operaţiunile. Cifrele arătau o creştere constantă a datoriilor firmei concomitent cu scăderea activelor deţinute de aceasta. Ori, la momentul la care datoriile depăşesc activele, societatea este în faliment. Primul an în care datoriile au depăşit patrimoniul a fost 2007, când diferenţa a fost de 34 milioane lei în favoarea primelor. Rodul acestei politici sunt obligaţiile pe care Rodipet, societate în insolvenţă, le avea la bugetul de stat. Datoriile către salariaţi erau de 26 milioane de lei şi la ANAF de 219 milioane lei, din care aproximativ 70 milioane de lei sunt penalităţi de întârziere.

Fuga este rușinoasă, dar „sănătoasă“

Deși Hassan Awdi, cetățean libanez, a fost condamnat în 2014 la 8 ani de închisoare pentru falimentarea CFR Mesagerie, el a reușit să fugă în Liban, știind că nu va fi extrădat. Cu toate acestea, el a dat în judecată România la Curtea Arbitrară de la Paris, invocând pagube de 400 de milioane de euro pe care le-ar fi suferit de pe urma privatizării Rodipet. Curtea a decis că statul român îi va achita doar 11 milioane de euro. AVAS a decis să nu facă recurs, de teamă să nu piardă mai mult la cea de-a doua curte.

Ultimii decidenți ai Rodipet

Înaintea privatizării Rodipet, PDSR (actualul PSD) își plasase în consiliul de administrație al societății câteva personaje-cheie: Petre Sălcudeanu (dovedit, ulterior, ca fiind calul troian al înscrierii în partid a lui Omar Hayssam), Cozmin Gușă (actualmente patron la Realitatea TV), Sorin Teșu (șeful de cabinet al premierului de atunci, Adrian Năstase), Octavian Știreanu (consilierul lui Ion Iliescu) și Gheorghe Musliu. Mircea Ursache, succesorul lui Mușetescu la șefia APAPS (actual AVAS), i-a concesionat firmei lui Hassan Awdi, pentru 49 de ani, toate terenurile pe care se aflau chioșcurile Rodipet de vânzare a presei.

///////

Dupa modelul hotiilor sindicale-Încrengăturile cu miros de grup infracțional organizat din jurul devalizării patrimoniului tinerilor – episodul I…

Cristian Ghingheș

Încrengăturile cu miros de grup infracțional organizat din jurul devalizării patrimoniului tinerilor – episodul I (update)

În decembrie 2019, lansam în cadrul conferinței de final a proiectului EnlargEUrope o radiografie a fondurilor și politicilor de tineret pe care autoritățile publice locale din România le-au pus la dispoziție în ultimii 5 ani.

Raportul îl aveți aici și analizează situația de la nivelul a 82 de autorități locale (CJ și primării reședință de județ) din perspectiva a patru indicatori, unul dintre aceștia fiind existența unor centre de tineret, spații dedicate activităților, proiectelor, nevoilor tinerilor.

La lansare, am atins foarte pe scurt și problema patrimoniului de tineret din ograda fundațiilor județene pentru tineret (FJT) și am promis că vom începe o campanie prin care să luăm urma acestor spații care, din păcate, în multe județe din țară au fost de-a dreptul devalizate de o mână de băieți deștepți.

În anul 2006, Victor Ponta afirma că „trebuie să oprim jaful de la fundațiile pentru tineret”. Suntem în anul 2020, oare acest jaf a fost oprit? Știm că în acest moment DNA anchetează devalizarea acestui patrimoniu în București, dar despre acel dosar vom vorbi în episodul doi. Până atunci, să trecem în revistă parcursul acestei probleme a tranziției și câteva dintre încrengăturile care au patronat-o.

Cum s-a ajuns aici?

Pe scurt, după 1990, statul român și-a însușit patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) și a distribuit acest patrimoniu în diferite surse. Printr-un decret-lege în 1990, au fost înființate mai multe fundații pentru tineret care să preia în proprietate de la stat terenurile și clădirile astfel încât acestea să fie folosite în folosul tinerilor. Ulterior, a fost adoptată o lege în anul 2002 care reglementa în detaliu organizarea și funcționarea acestor fundații, ca urmare a unor nereguli sesizate.

Ce a urmat?

Un jaf generalizat care a fost documentat și de către mass-media, fără ca decidenții politici să facă ceva, ba dimpotrivă, mulți au fost complici direcți la aceste jafuri prin acțiunile și inacțiunile lor.

În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc. – declara Remus Borza într-un articol

Fundația pentru Tineret a Municipiului București (FTMB) este un prim exemplu al acestor jafuri. Să ne înțelegem, nu fundația fură, ci ea este furată de anumiți indivizi care au ajuns din mijloace obscure să semneze în numele acestei fundații. Aceste fapte sunt investigate de către procurorii DNA, care au cerut redeschiderea unui dosar penal mai vechi, conform unor surse apropiate anchetei.

De asemenea, procurorii DNA mai anchetează modul în care patrimoniul Fundației pentru Tineret a Municipiului București a ajuns să fie controlat de către Ticu Plăcintă și TIN MANAGEMENT GROUP SA. În prezent, este începută urmărirea penală față de Ticu Plăcintă, președinte al FTMB, în vârstă de 63 de ani. Mai multe despre această poveste puteți afla urmărind acest material realizat de În premieră:

Acest dosar a fost gestionat și de către DIICOT, în cauză fiind audiat și Paul Ionescu, la acel moment consilier al lui Liviu Dragnea.

Legăturile lui Paul Ionescu, atât cu Dragnea, cât și cu Ticu Plăcintă sunt foarte interesante. Să le luăm pe rând. Paul Ionescu a lucrat pentru Nicolae Vasilescu, fost deputat PRM și PSD apropiat de Liviu Dragnea, unul dintre “părinții” acestor fundații pentru tineret și condamnat penal pentru fapte de corupție. Paul Ionescu a fost ulterior promovat în conducerea Fundației pentru Tineret a Municipiului București. Mai mult, a fost susținut și promovat mai departe în conducerea Consiliului Tineretului din România (CTR).

Liviu Dragnea, unul dintre cei mai importanți lideri politici în perioada 2015-2019, a fost premiat de către Fundația Județeană pentru Tineret Teleorman cu “Oscarul pentru excelență 2003”, în perioada Liviu Dragnea era președintele Consiliului Județean Teleorman, și, potrivit Legii nr. 146/2002, avea datoria de a veghea la buna funcționare a acestei fundații.

Cum arată tabloul în acest moment

Ticu Plăcintă a avut acces la facil la Liviu Dragnea, atât prin intermediul lui Paul Ionescu, dar și prin Nicolae Vasilescu. De ce e acest lucru relevant? Conform informațiilor noastre, Ticu Plăcintă a fost ajutat cât se poate de clar în activitatea sa de oficiali din Ministerul Tineretului și Sportului, cel puțin sub guvernarea PSD-Dragnea.

În guvernarea PSD-Dragnea, Ministerul Tineretului și Sportului a fost condus de către Marius Dunca, Ioana Bran și Bogdan Matei.

Marius Dunca este un apropiat al lui Mohammad Murad, fiind văzut, conform surselor noastre, foarte des în hotelurile acestuia din Mamaia și București. Acesta a participat la inaugurarea unui hotel în iulie 2017 în calitate de ministru al tineretului și sportului, deci fără a avea vreo atribuție în raport cu turismul.

Și totuși, ce treabă are asta cu Ticu Plăcintă și Fundația pentru Tineret a Municipiului București? Ticu Plăcintă a fost angajatul lui Mohammad Murad, în calitate de director general al lanțului SpringTime. Și mai mult, Murad a făcut afaceri cu Ticu Plăcintă, în calitatea acestuia de președinte al Fundației pentru Tineret a Municipiului București.

O investigație Hotnews a arătat că: “Doua blocuri care gazduiesc apartamente si un hotel (Hotel Phoenicia Apartments Unirii), dar si un salon de nunti de lux au aparut pe terenul Titan Club din spatele bulevardului Unirii, un fost club pentru tineret. Dupa 1989, fostele cluburi pentru tineret ale UTC (Uniunea Tineretului Comunist) au fost date Fundatiei pentru Tineret a Municipiului Bucuresti. In 2005, fundatia s-a asociat cu firma Triumf Construct, controlata de omul de afaceri Mohammad Murad, si astfel au aparut cele doua blocuri. In fosta cladire a clubului, in baza unui contract de inchiriere a aparut un salon de evenimente de lux – Le Chateau”.

O altă investigație arată că Ticu Plăcintă ar fi fost protejat și de către conducătorii organizației PSD Sector 2: “Patrimoniu UTC, la dispoziția libanezilor. Ar fi fost vorba despre un parteneriat între Fundația pentru Tineret și Școala Libaneză. În cele din urmă, Nassar s-a dat la o parte, iar înțelegerea a fost parafată doar între Fundația pentru Tineret și Samer Melhem, reprezentant al SC Universal Construct SRL. Interesant este faptul că denumirea firmei lui Melhem este preluată de la vechiul club al tineterului, Universal. Aici, Melhem, prieten al soțului Rodicăi Nassar, a preluat locația clubului tineretului din sectorul 2 și l-a transformat în școală libaneză, sub denumirea de Bucharest Beirut International School”

Și, totuși, ce dacă Dunca e prieten cu Murad, care e prieten cu Placintă?

Marius Dunca în mod direct l-a ajutat pe Ticu Plăcintă să se mențină ilegal în funcția de președinte al Fundației pentru Tineret a Municipiului București prin refuzul de a promova o hotărâre de guvern referitoare la regulamentul de aplicare a legii care reglementează aceste fundații. Or, conform legii, din componența conducerii acestor fundații trebuie să facă parte 3/5 reprezentanți ai Consiliului General al Municipiului București / consiliilor județene.

Conform unui răspuns primit de noi de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, ministerul condus de Marius Dunca nu a întreprins niciun demers în vederea aprobării acestui regulament.

Bineînțeles că Ticu Plăcintă nu a fost ajutat doar către Dunca sau/și ceilalți miniștri. El a beneficiat și de sprijinul lui Ștefan Sandulache, directorul executiv al Direcției pentru Tineret a Municipiului București, cu care a semnat chiar un “protocol”.

Ștefan Sandulache despre activitatea lui Ticu Plăcintă: “De asemenea profit de această ocazie să-i mulțumesc domnului președinte al FTMB, Ticu Plăcintă pentru profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul timpului privind mișcarea de și pentru tineret”. În mod evident, Sandulache cunoaște activitatea lui Ticu Plăcintă din moment ce a avut atâtea cuvinte de laudă. Tot în mod evident, Sandulache nu a dispus niciun control la fundația condusă de Ticu Plăcintă, în baza legii nr. 146/2002.

În concluzie, schema prin care patrimoniul UTC în București a fost devalizat a inclus numeroși oameni politici, unii care deja au mai multe condamnări penale la activ, cu complicitatea conducătorilor din cadrul Ministerului Tineretului din Sportului.

Soluția pentru oprirea jafului este aprobarea Regulamentului de aplicare a legii, care va conduce automat la izgonirea acestor “băieți deștepți ai tranziției”, dar care momentan pare a fi blocat în chinurile facerii între funcționarii de la MTS și de la ministerul Dezvoltării.

Actualii oficiali de la cârma Ministerului Tineretului și Sportului au obligația de a-și îndeplini atribuțiile în acest sens, altfel e posibil să intre și ei în galeria celor care vor da socoteală pentru inacțiunile ce au pavat drumul către jafurile comise la fundațiile de tineret. România Curată va sprijini orice demers menit să ia din mâinile unor băieți deștepți patrimoniul de tineret și să îl pună la dispoziția tinerilor în toate colțurile țării (cum există exemple de bună practică la Timiș, de exemplu, așa cum am arătat și la evenimentul din decembrie).

///////

Topul marilor ţepari. Devalizarea banului public

Metodele de prăduire a banului public sunt diverse, iar sumele, de ordinul miliardelor de euro. Nimeni nu le știe socoteala exactă. Administrația coruptă lucrând în favoarea pușculiței de partid este explicația. Lista marilor țepari este, evident, incompletă. Sunt doar primii 12, selectați în funcție de sume, arareori recuperate de stat. Bancorex, Patriciu, Vântu, Mazăre, Năstase… prea mulți pentru paginile unui ziar.

2 miliarde de dolari. Devalizarea Bancorex fără responsabili

Bancorex a produs statului român pierderi estimate la două miliarde de dolari, dar nu a dat niciodată faliment. În 1999, statul a scos din vistierie 5.000 de miliarde de lei vechi (580 milioane de dolari) pentru a acoperi pierderile Bancorex şi a preluat un portofoliu de credite neperformante estimat la 1,7 miliarde de dolari, prin Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB). În plus, înainte de fuziunea prin absorbţie a Bancorex cu Banca Comercială Română (BCR), statul a garantat aranjamente financiare până la 900 de milioane de dolari. Fostul preşedinte al Bancorex, Răzvan Temeşan, considerat responsabil pentru colapsul băncii, a fost cercetat în 33 de dosare și arestat în două reprize scurte, în 1997 şi în 1999. În afacerea Sanca, unde prejudiciul provocat Bancorex a fost în valoare de 57,95 milioane de dolari, a mai fost arestat şi Cătălin Botezatu. În devalizarea Bancorex au fost implicate mai toate numele de frunte ale politicii vremii. Între timp, eventualele fapte penale au fost prescrise. Statul a reușit să recupereze din toate creanțele neperformante făcute de defuncta bancă la 647 firme doar 725.882 de dolari.

150 milioane de euro. Tunul FNI-SOV, garantat de stat

Colapsul Fondului Naţional de Investiţii (FNI), un joc piramidal garantat de CEC, a scos din buzunarul statului peste 150 de milioane de euro. Sorin Ovidiu Vântu, considerat principalul vinovat, este judecat pentru spălare de bani, dar nu are încă un verdict. Fostul director al Sovinvest, firma care gestiona FNI, Nicolae Popa, adus recent în țară, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas. Sumele plătite de stat tot cresc, păgubiţii câştigând recent în instanţe despăgubiri din partea arbitrului pieţei de capital, fosta Comisie Naţională a Valorilor Mobiliare. CNVM a încercat să evite plata şi a urmat un asalt al păgubiţilor împotriva tuturor actorilor pieţei de capital care aveau obligaţia de a plăti comisioane şi taxe către arbitrul pieţei, brokeri, Bursa de Valori din Bucureşti şi, într-un final, Fondul Proprietatea. Acum, povara plăţii s-a mutat tot la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS) care nu poate evalua încă valoarea despăgubirilor, deoarece, deocamdată, 5.000 dintre cei 130.000 de păgubiţi au depus plângeri în instanţe.

III. 114 milioane de euro. Radu Mazăre și retrocedările ilegale

În dosarul ajuns în instanță în 2008, primarul Constanței, Radu Mazăre, este acuzat că ar fi coordonat un grup de 37 de persoane, din care face parte și președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, care au instrumentat retrocedarea ilegală a unor terenuri de circa 1 milion m.p. Foștii moștenitori îndreptățiți la acele terenuri, după ani de aștepare, și-au vândut drepturile litigioase pe sume ce reprezentau mai puțin de 1% din valoarea terenurilor unor persoane din rândul membrilor Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 sau din anturajul acestora. Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafețe de teren intravilan, prejudiciul fiind de 77,77 milioane de euro în dauna statului și 36,16 milioane de euro în dauna Municipiului Constanța. Între aceste terenuri se numără 27.000 m.p. pe care s-a construit Aqua Magic de către firma Aqualand, la care acționar principal este vărul lui Mazăre, terenul de 8.307 m.p. din zona Capităniei Vila Marina, aflat în proprietatea familiei Mazăre, un alt teren de 52.271 m.p. din Parcul Tăbăcăriei, ajuns indirect tot în zona de afaceri a lui Mazăre, prin firma Holland Development Group.

85 milioane de euro. Dinu Patriciu, un milionar cu probleme

Trimis în judecată în 2006 sub șapte capete de acuzare, printre care spălare de bani, manipularea pieței de capital și delapidare, omul de afaceri Dinu Patriciu este scos acum din topul milionarilor. Potrivit anchetatorilor, în calitatea sa de administrator la SC Rompetrol SA, Patriciu și-a însușit, în mod repetat, în perioada septembrie 1999–noiembrie 2001, suma de 85 milioane de dolari, izvorâtă din Acordul EPSA și cuvenită, conform prevederilor legale în vigoare, bugetului de stat. Patriciu ar fi încercat să piardă urma banilor respectivi prin încheierea de contracte de cesiune de creanțe, împrumut și novație între firmele din cadrul grupului Rompetrol. În același dosar, Patriciu mai este acuzat de manipularea pieței de capital, prin organizarea și coordonarea operațiunilor de tranzacționare a acțiunilor emise de grupul Rompetrol, prin intermediul unor conturi aparținând unor persoane controlate de grupul de firme Rompetrol, în scopul menținerii unui nivel artificial al prețului. În dosar mai sunt implicați Sorin Roșca Stănescu și fostul ministru Sorin Pantiș, care au primit informații confidențiale despre tranzacționarea acțiunilor.

70 milioane de euro. Evaziune cu carne sub protecție politică

Dosarul evaziunii cu carne este unul extrem de amplu, prejudiciul fiind de peste 70 milioane de euro. Sunt implicate peste 100 de firme, multe cu patroni libanezi, oficiali din ANAF, Direcția Finanțelor Publice, senatorul Eugen Bădălan, procurorul șef Angela Nicolae. Procurorii DNA au reținut 29 de persoane, 14 fiind cercetate în stare de arest, printre care Angela Nicolae și fiul ei, acuzați că cereau mită pentru a interveni în diferite dosare de la Parchet. Din interceptări reiese că implicat ar mai fi un prim-procuror din Parchetul General, asa-zisul „doctor“, la care apela Angela Nicolae. Mecanismul evazionist presupunea utilizarea unor societăți tip „fantomă“, banii rezultați ajugând în Liban. Sub cercetare penală se află și milionarul Iustin Paraschiv. Potrivit procurorilor, senatorul Bădălan era protectorul politic al unora dintre patronii societăților avicole, în schimb acesta primind sute de kilograme de pulpe de pui și ficat pentru restaurantul fiului său. În urma dezvăluirilor făcute de procurori, sute de tone de carne de pui stricată au fost retrase din magazine sub suspiciunea contaminării cu Salmonella.

60 milioane de euro. Voiculescu a fugit degeaba de dosaru ICA

Condamnat de Tribunalul București la cinci ani de închisoare cu executare (sentința nu este definitivă), Dan Voiculescu este acuzat că și-a utilizat poziția politică pentru a cumpăra, prin Grivco SA, firmă care îi aparține, la un preț mult mai mic decât cel real, pachetul majoritar de acțiuni de la Institutul pentru Cercetări Alimentare (ICA). Procesul de privatizare a fost declanșat în 2003, fără acordul statului român, iar la licitația trucată a participat doar firma Grivco, acțiunile fiind subevaluate de 94,5 ori, prejudiciul adus statului ridicându-se la 60 milioane euro. În joc era și un teren de 3,6 ha din zona Băneasa, cumpărat de Voiculescu la un preț de 75 de ori mai mic decât cel real. În dosar au mai fost condamnați la șase ani de închisoare Gheorghe Mencinicopschi – director general și membru al AGA la ICA SA, Corneliu Popa – director general și președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Domeniilor Statului, Sorin Pantiș – director general executiv Grivco SA. Din 2008, dosarul s-a plimbat între Înalta Curte și Tribunalul București, iar Voiculescu și-a dat de două ori demisia din Senat pentru a tergiversa procesul.

VII. 58,2 milioane de euro. Cristian Poteraș, retrocedări ilegale

Fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș, împreună cu alți funcționari publici din Primărie au fost trimiși în judecată pentru retrocedarea ilegală a 12 ha de teren. Persoanele care revendicaseră terenurile și-au vândut drepturile litigioase către grupul de interese din Primărie sau conex cu acesta pentru sume între 417.000 de euro și 40.000 de lei, în scurt timp reconstituindu-se dreptul de proprietate în favoarea grupului. Cum terenurile respective nu erau disponibile pentru retrocedarea în natură, s-au oferit terenuri în alte zone mult mai bine cotate imobiliar din Sectorul 6. Procurorii arată că valoarea terenurilor, la prețul de atunci, era de 56 miliarde de euro, iar după retrocedare terenurile au fost vândute cu 82 milioane de euro. Printre beneficiari s-a aflat și un văr al soției lui Poteraș. Paguba creată Clubului Sportiv Rapid, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie ICECHIM și Academiei Române – Institutul de Biologie a fost estimată la 58,2 milioane de euro. Procesul a început în martie 2011, Cristian Poteraș fiind acuzat de abuz contra intereselor publice cu consecințe deosebit de grave.

VIII. 35 milioane de euro. Marcel Păvăleanu, evaziune marca PSD

Arestat preventiv pentru 29 de zile, Marcel Păvăleanu, fost consilier, în 2013, la Secretariatul General al Guvernului (SGG), este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani. În perioada 2012-2013, Păvăleanu și ceilalți cinci inculpați s-au folosit de un lanț comercial fictiv, în care erau incluse aproximativ 60 de societăți comerciale de pe raza județului Prahova și a Municipiului București, din care o parte aveau comportament tip „fantomă“, simulând operațiuni comerciale de achiziție/livrare mărfuri și servicii ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale. Ulterior, sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost retrase în numerar din conturile bancare ale societăților comerciale, prin simularea unor operațiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme, prejudiciul fiind estimat, până în prezent, la 35 milioane de euro. Păvăleanu este președinte PSD Plopeni și membru în CA al unei companii deținute de Consiliul Județean Prahova. Este un apropiat al fiului lui Mircea Cosma, președinte CJ, pe filiera unui interlop, și a mai fost trimis în judecată, în 2011, tot pentru evaziune fiscală.

18 milioane de euro. Devalizarea CFR și Mihai Necolaiciuc

Fugit din țară în 2205, prins de autorități patru ani mai târziu pe teritoriul SUA și extrădat în aprilie 2011, fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost trimis în judecată în dosarul „achizițiilor de lux“, fiind acuzat de un prejudiciu de peste 18 milioane de euro. Concret, Necolaiciuc a angajat și ordonat contracte nelegale și fără aprobarea Adunării Acționarilor sau a Consiliului de Administrație cu firme care nu aveau autorizație de furnizor feroviar, firme paravan, ai căror administratori aveau antecedente penale, sau fantomă pentru diferite servicii, bunuri sau produse care fie nu au fost livrate, fie s-au dovedit necorespunzătoare calitativ. Este vorba de panouri de afișaj în stațiile CFR, de sisteme de monitorizare, cuplaje electrice, schimbătoare de cale ferată, motorină sau soluții de ignifugare. Procurorii arată că o parte din suma de 18 milioane de euro, respectiv 4.525.570 euro, provenea dintr-un credit de la BEI, destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare în caz de calamități. În prezent, Necolaiciuc este judecat în libertate, dosarul fiind la Judecătoria Sectorului 1.

7 milioane de euro. Marinică Cazacu, terenuri pentru apropiați

Procesul fostului prefect PD al județului Ialomița, Marinică Cazacu, a început în 2008, procurorii acuzându-l că a pus bazele unui mecanism prin care retroceda ilegal terenuri în beneficiul unor apropiați. Folosindu-și poziția, Cazacu a atribuit un teren de 225 de ha din zona Urziceni, cu deschidere la autostradă, aparținând Administrației Domeniilor Statului, unor persoane neîndreptățite. Pe o schemă uzitată, acestea și-au cesionat drepturile de proprietate unui grup de cinci persoane aflate în relații cu Marinică Cazacu și alți inculpați în dosar, aceștia devenind în final proprietarii terenurilor cu valoare, în timp ce adevărații proprietari au primit la schimb terenuri fără valoare. Prejudiciul adus ADS și proprietarilor se ridică la 7 milioane de euro. Marinică Cazacu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, determinarea la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de fals intelectual, în scopul ascunderii activității infracționale și realizării obținerii de avantaje patrimoniale pentru alte persoane.

1,75 milioane de euro. Năstase, campanie din Trofeul Calității

Condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Trofeul Calității, fostul premier Adrian Năstase a fost acuzat că, în 2004, a strâns bani pentru campania sa electorală prin intermediul unui simpozion organizat de Inspectoratul de Stat în Construcții. Taxele de participare au fost de 125 de euro pentru persoanele fizice și 400 de euro pentru cele juridice, suma încasată a depășit 1,75 milioane de euro. Banii au ajuns la patru firme controlate de apropiați ai familiei Năstase, de unde au plecat spre o altă firmă care presta servicii pentru campania prezidențială a acestuia, Eurografica SRL. Organizarea simpozionului, cât și transferul banilor spre campania lui Năstase au fost coordonate și comandate de Irina Jianu, la vremea aceea inspector general la ISC, căreia fostul premier i-a promis menținerea în funcție. Potrivit legii, acești bani ar fi trebuit să devină venituri la bugetul ISC, instituție publică. Năstase a fost condamnat pentru „folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în forma continuată“.

XII. 1 milion de euro. Dosarul Loteria și George Copos

Milionarul George Copos a fost deja condamnat în prima instanță la 4 ani de închisoare cu executare în afacerea Loteria. Anchetatorii susțin că suma încasată oficial a fost mult mai mică decât cea primită în mod real, statul fiind tras pe sfoară cu circa un milion de euro. Ana Electronic, compania în care Copos este acționar majoritar și președinte al CA, a vândut, în 2004, mai multe spații comerciale deținute de propria firma către Loteria Română. Tranzacția s-a făcut prin firme și persoane fizice folosite ca interpuși, iar prețul trecut în scripte pentru cele 38 de spații comerciale vândute de Ana Electronic către Loterie a fost de circa patru ori mai mic decât cel primit în realitate. Bugetul de stat a fost păgubit cu peste 1 milion de euro, susțin procurorii. Începând din 2006, dosarul s-a plimbat între mai multe instanțe, Înalta Curte în perioada în care Copos era vicepriministru, judecătorie și, acum, Tribunalul București. Condamnarea a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 2.

https://revista22.ro/dosar/topul-marilor-355epari-devalizarea-banului-public

Amicii lui Hayssam şi devalizarea României..

Nu trebuie sa incercam sa reproducem biografia criminalului Omar Hayssam, dar sper sa aducem in cele 3 – 4 articole urmatoare niste date mai putin 22-07-13-P_11cunoscute despre acest criminal condamnat. Date despre “istoria” lui in Romania si in special date despre partenerii lui la jaful organizat de mafia din care facea parte.

Unchiul lui Omar Hayssam, Mohamed Farzat, a locuit și el în România, în perioada comunistă. Cu ajutorul unei firme siriene, Farzat exporta tractoare românești în țara sa de origine prin ICE Dunărea, firmă ce aparținea fostei Securități. După cum presa a relatat în repetate rânduri, de aceste afaceri nu era strain nici liderul Partidului Conservator (fost Partidul Umanist), Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Mohamed Farzat a fost deconspirat în 1988 ca ofițer al Serviciilor de Informații Siriene.

Relatiile arabo-pesediste se invirt in jurul a doua nume “grele”: Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. Cei doi au avut in preajma lor mai multe personaje controversate din comunitatea araba, de la Zaher Iskandarani la Kamel Kader, Mohammad Murad, Fathi Taher si pina la Omar Hayssam. Unele contributii ale arabilor la bunastarea financiara a PSD au fost recunoscute oficial de reprezentantii partidului. La Iasi, PSD a facut publica sponsorizarea primita de la comunitatea araba in campania electorala din toamna. Din datele furnizate Monitorului Oficial, rezulta ca PSD Iasi a primit donatii de 2,28 miliarde lei (in banii din 2004) . SURSA.

Omar Hayssam a venit în România în urmă cu 24 de ani. El a reuşit să acumuleze în Romania o avere estimată la cifre intre 100-300 de milioane de dolari. Se pare însă că mare parte a acesteia a fost trecută pe numele doctorului Yassin, un apropiat al său, imediat după ce jurnaliştii români au fost răpiţi în Irak. Cunoscut din perioada ziaristilor rapiti sub numele cu care la botezat Traian Basescu “Yassin ce cinstit”.

22-07-13-P_10

Intre 2001-2004, Hayssam prelua active ale statului cu sprijinul pesedistului Ovidiu Muşetescu (decedat); returnările ilegale de TVA le-ar fi primit şi cu ajutorul lui Ristea Priboi (fost consilier al ex-premierului Adrian Năstase), care era membru şi în Consiliul de Administraţie al unei firme unde Omar era acţionar, după cum însuşi Hayssam a confirmat într-un interviu din noiembrie 2004.

Garda Financiară şi Direcţia Finanţelor Publice erau la picioarele lui Omar, după cum ne-a declarat un fost şef de la filiala Sectorului 1 al Capitalei, unde era sediul principal al grupului de firme patronate de sirian.

Nici serviciile secrete nu s-au lăsat mai prejos, şefii lor de atunci, respectiv Gheorghe Fulga – SIE – şi Radu Timofte (decedat) – SRI, asigurându-i lui Hayssam protecţia şi oferindu-i, prin transmitere de informaţii clasificate, oportunităţi de afaceri. La fel a procedat şi MApN, care a şi importat păcură (obţinută prin contrabandă) prin intermediarul Hayssam. Hayssam nu a dus-o prost nici cu Poliţia. Unul dintre fraţii lui Hayssam Omar era partener de afaceri cu fiul şefului Poliţiei Române de atunci, Dumitru Sorescu.

Între 1991 şi 2004, inclusiv, fraţii Omar au avut sute de firme în România, multe dintre ele fantome. Le foloseau pentru contrabandă şi evaziune şi apoi le vindeau unor arabi, care poate nici nu existau în realitate, pentru a li se pierde urma.

Ca să aibă bani pentru a-i plăti pe toţi cei care îi sprijineau afacerile ilegale, Hayssam făcea evaziune, contrabandă, nu-şi plătea taxele şi impozitele şi îşi înşela partenerii de afaceri. Între cei înşelaţi şi care ne-au oferit documente şi informaţii despre afacerile ilegale ale lui Hayssam Omar s-au aflat Elena Adobriţei, Mihai Istrate, Gh Crihana şi alţii.

În 2003, Hayssam ne declara că cei care îl acuză de înşelăciune sunt escroci pentru că, dacă ar fi fost vinovat că i-a plătit cu cecuri false, Poliţia şi Parchetul l-ar fi cercetat, or, el n-a fost cercetat de nimeni. Era şi greu, având în vedere relaţiile acestuia cu şefii instituţiilor statului, după cum s-a adeverit ulterior. SURSA

Despre cei care l-au facut scapat pe Hayssam, adica Dr. Beuran, Dr Tănăsescu, fostul procuror general adjunct al României Marcel Sâmpetru si procurorul de caz Ciprian Nastasiu, in articolul urmator.

https://politeia.org.ro/editoriale/amicii-lui-hayssam-si-devalizarea-romaniei/15988/

//// Mai am un singur dor: Dragnea scriitor!

Poporul roman este inepuizabil in materie de inventivitate politica si creativitate satirica. Am vazut la manifestatii atatea resurse de umor, critica acida, sarcasm, pamflet si ironie muscatoare, ca pana si Ion Creanga, care era toba de intelepciune populara si citate mucalite din batrani, ar fi fost uimit si incantat daca le-ar fi citit. De altfel, titlul, imprumutat de mine de pe o pancarta vazuta la manifestatii, acest lucru vrea sa il sublinieze: ca romanul a avut mereu resurse sa condenseze, in cateva cuvinte cu miez si foc, chintesenta realitatii politice si a of-ului sau sufletesc.

Numai un nebun sau un posedat de frica puscariei se poate opune unui puhoi de oameni care cer in strada respectarea Constitutiei si a Dreptatii. Si Dragnea nu este debun, este doar posedat de o frica atavica de puscarie, unde ar putea sa aiba timp sa reflecteze si sa isi scrie operele complete, sub diverse titluri ca:

Viața mea – un bullshit

Ocolul Constituției în 80 de zile

Dulce ca mierea e OUG-ul nocturn

Abuzul in serviciu, de la teorie la practică. Manual pentru tineri politicieni

Tel Drum. Povestea unui județ sarac.

Sorin sau Ghici cine lovește la miezul nopții?

Asta-i decorația, asta-i ocupația!

Duios, românul Liviu printre consilieri străini trecea (roman autobiografic)

Usurel cu pianul defaimării sociale pe scări!

Soros, mon frère. Prelegeri de filosofia istoriei

“Din scoarță-n scoarță”. Preludiu la o guvernare deja expirată

Marea Dezbatere sau insemnări din subteranele unei ordonanțe

Bună seara, Codruța! (poeme sentimentale)

Jilava sau viitorul incepe azi (roman horror)

Supa și gamela (satiră socială)

Zidul Lacrimilor de Crocodil (roman fluviu)

Morții votează în locul celor vii. Pamflet anti-Sadoveanu (distins cu premiul USR – Uniunii Scriitorilor Recidiviști)

Ziua Cârtiței (manual de cartografie subterană)

Referendum ad furandum! (manual de limba latina pe intelesul șuților)

Livache si Ciordache (drama intr-un singur act abuziv)

Business in Romania. Multinaționalele, profitul impozitat si șoșonarii (scenarii economomico-futuriste)

Liviu Dragnea ar putea scrie oricare dintre aceste volume, avand in vedere trecutul si mai ales viitorul lui. Si marturisesc ca as fi primul care le-as cumpara, daca ar iesi calde de sub tiparul de la Tipografia Jilava. Insa omul nu vrea sa ajunga acolo si, dupa etapa ascunderii sobolanesti in timp ce marioneta Grindeanu se chinuia, intr-un efort care era sa il dezintegreze, sa anunte abrogarea OUG-ului, scriitorul Dragnea a trecut, dopat de consilierii platiti din salariul lui de bugetar, la lansarea de mesaje amenintatoare la adresa multinationalelor, Presedintelui Iohannis, oamenilor care au manifestat, Justitiei, etc.

Toti sunt duamanii lui personali care ii franeaza visul de a fi Herr Dragnea al Romaniei.

Cunoasteti, cred, tactica ultima a sobolanului: cand e cu spatele la zid si nu mai are scapare, sare la fața atacatorului.

Sa nu il lasam pe acest sobolan politic disperat sa muște democrația de gat. Pregatiti sacul si juvățul Justiției, sobolanul nu are nimic de pierdut si nu se va da in laturi de la nimic!

https://politeia.org.ro/editoriale/mai-am-un-singur-dor-dragnea-scriitor/52032/

/// Istoria privatizarii scandaloase a unui mare combinat din România! Fosta directoare (DOAR )condamnata la inchisoare cu executare!

Fosta directoare a unei fabrici privatizate în anii 2000 şi devalizată în doar câţiva ani de doi cetăţeni sirieni a fost condamnată definitiv, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Viorica Zlate (66 de ani) ar trebui să achite şi despăgubiri de aproximativ un milion de euro. Adevăraţii beneficiari ai fraudei, despre care se crede că ar fi avut legătură cu terorismul, nu sunt traşi la răspundere.

Procesul prin care ar fi trebuit să se facă dreptate în cazul devalizării foste fabrici ieşene Terom a fost finalizat joi, 19 decembrie, de Curtea de Apel Bucureşti. Dintre cei 8 inculpaţi din dosar, doar doi au fost condamnaţi, în cazul celorlalţi judecătorii constatând că faptele s-au prescris. Cea condamnată, Viorica Zlate, fostul director al Terom, a fost deja încarcerată. Beneficiarii direcţi ai devalizării fabricii, Ammar şi Hasan Nanaa au fost şi ei judecaţi, primul fiind condamnat la 11 ani şi 6 luni de închisoare, iar în cazul celui de-al doilea faptele fiind prescrise.

Cei doi sirieni sunt căutaţi de autorităţile române încă din 2005, ei fiind daţi în urmărire internaţională prin Interpol. Cei doi sunt suspectaţi că din banii pe care i-au furat de la Terom ar fi finanţat societăţi care, la mijlocul anilor 2000, erau apropiate grupării teroriste Al-Qaeda.

Care au fost acuzaţiile

Dosarul devalizării Terom a fost instrumentat de structura centrală a DIICOT care a întocmit rechizitoriul în acest caz în 2010. Potrivit rechizitoriului, „Nanaa Ammar, fostul administrator SC Terom SA, Nanaa Hasan, fost acţionar majoritar al societăţii şi Nanah Ali au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ori pe care l-au sprijinit inculpaţii Zlate Viorica, fost director comercial, Vaidner Ioan Viorel, fost director general al societăţii, Inglifer Marijana, Dumitru Teodora, fost director economic, şi Shawi Mohamad. Prin infracţiunile economice săvârşite aceştia au produs un prejudiciu total patrimoniului SC Terom SA şi implicit statului, prin AVAS, în sumă de 14.097.383 de lei”, se preciza în comunicatul DIICOT.

În actul de acuzare anchetatorii menţionau că inculpaţii din acest dosar ar fi vândut active din patrimoniul Terom către firme pe care le controlau şi la preţuri mult inferioare valorilor reale. De asemenea, sirienii ar fi virat sume mare de bani cu titlu de „avans de marfă”, unor societăţi din Siria şi Dubai dar ar fi încheiat şi mai multe contracte de procesare păguboase Terom.

Istoria Terom

Fabrica ieşeană, care în prezent nu mai are niciun angajat, avea peste 2.000 de lucrători la momentul la care a fost privatizată de către statul român. Privatizarea a avut loc în timpul fostului premier Adrian Năstase, cei doi sirieni plătin statului român doar 500.000 de euro, obligându-se la investiţii ulterioare în societate. În patrimoniul societăţii se aflau la momentul privatizării nu mai puţin de 40 de hectare de teren, pe aproape 20 dintre acestea existând construcţii. Primele semne că cei doi investitori sirieni nu intenţionează să transforme Terom într-o societate profitabilă au fost date de neplata salariaţilor. Mai apoi a început decăderea, angajaţii fiind concediaţi şi firma spoliată de fraţii Nanaa.

La momentul demarării investigaţiilor, DIICOT descoperise că cei doi sirieni ar fi „spălat” peste 20 de milioane de euro prin intermediul Terom, folosindu-se şi de o bancă despre care, la acel s-a speculat că ar fi fost apropiată de o gruparea teroristă

https://www.stireadeiasi.ro/stiri-locale-iasi/istoria-privatizarii-scandaloase-a-unui-mare-combinat-din-romania-fosta-directoare-condamnata-la-inchisoare-cu-executare/

/////

Din „mormanul de fiare vechi” a apărut un nou tip de businessman.

Sunt pentru anchetarea tuturor privatizărilor făcute în România după căderea comunismului

Combinatul siderurgic de la Călan

În Bulgaria s-a inițiat o operațiune fără precedent, anchetarea tuturor privatizărilor făcute după căderea comunismului. De obicei avem senzația că noi suntem cumva mai grozavi decât ei, însă se pare că și de data asta ne-au luat-o înainte. Ideea e bună și ar trebui să o preluăm fără să mai ținem la orgoliile naționale gonflate păgubos.

Pornind de la celebra replică a lui Petre Roman că industria românescă e un morman de fier vechi și ar trebui să o vindem pe un dolar, în România s-a inițiat catastrofa națională, privatizarea. Cu toate că s-a discutat despre rentabilizarea afacerilor, dezvoltarea lor, adaptarea investițiilor din comunism la cerințele pieții din capitalism, în realitatea în urmă a rămas praf și pulbere. În timp ce marea majoritate a populației a continuat să aprecieze statutul de angajat la stat, au continuat să meargă disciplinat la serviciu, au ascultat și au crezut toate minciunile propagandei, un grup de bișnițari, pleșcari, combinatori, au distrus totul, locuri de muncă, investiții, viitorul acestei țări. În mare parte din cauza acestor jefuitori, care să luăm bine seama, sunt români de-ai noștri, astăzi peste patru milioane de conaționali și-au luat lumea-n cap și muncesc pe unde i-a dus soarta.

Rețeta a fost de o simplitate primitivă, cumpărătorul fără nici un ban, doar cu garanția unei bănci sau nici măcar, prelua de la statul român active colosale, fabrici, uzine, combinate. În felul ăsta oameni fără nicio istorie, fără nicio carieră, fără nume, deveneau stăpâni într-o noapte peste mii de locuri de muncă, terenuri, active, vieți și destine. Au fost orașe care depindeau de câteva fabrici sau chiar de câte o singură fabrică. Pentru că pe noii oameni de afaceri nu-i ducea mintea, nu aveau pregătire, nu aveau de unde, singura soluție pe care au cunoscut-o a fost concedierea salariaților, tăierea activelor pentru fier vechi și vânzarea terenurilor, într-un cuvânt lichidarea totală. Abia acum plăteau prețul afacerii către statul român după care rămâneau cu o mică avere în conturile personale. Așa au apărut milionarii de carton a tranziției. În urma lor a rămas o țară devastată, orașe părăsite, familii distruse, dar mai ales un viitor sumbru. Astăzi putem să evaluăm în toată splendoarea ei privatizarea.

După această perioada ne-am pricopsit cu un nou tip de bussineman, tipul incult, necivilizat, arogant, tupeist, lipsit de scrupule. Într-o societate fără valori morale indivizii ăștia acționează nestingheriți dând, fără să știe de cele mai multe ori, orientarea. Faptul că s-au îmbogățit îi face să creadă că sunt inteligenți. Sunt doar escroci. Sunt implicați în continuare în cele mai dubioase afaceri, corupție, evaziune, spălare de bani. Dosarele lor, atunci când ajung în instanța, se clasează pe motiv de lipsa de probe sau prescripția faptelor. Toți înțelegem că pe lanțul de musamalizare se găsesc politicieni, procurori, judecători și în general toate autoritățile statului implicate. Corupție, despre asta e vorba, corupție în cel mai nerușinat mod. Corupție pe față. Noi, toți ceilalți, înțelegem asta, doar efectele faptelor sunt evidente. Ei sunt din ce în ce mai bogați în timp ce restul oamenilor se descurcă din ce în ce mai greu. Pentru că sunt lipsiți de orice urmă de educație își afișează bogăția cu fiecare ocazie sfidând pe toată lumea. Genul de oameni de afaceri care nu au creat niciodată bussinesuri profitabile în urma unor idei inovatoare, nu au adus plus-valoare în societate, nu au inovat ceva. Ei au fost doar paraziți. Dispariția lor nu va face decât să insanatoaseasca mediul de afaceri din România, dispariția lor ar trebui să se traducă în ani grei de închisoare și confiscarea întregii averi.

Din păcate s-a proliferat un tip de afacerist autohton gata pentru orice combinație, dispus să-și riște inclusiv libertatea pentru că miza e mare. Dacă e prins, și asta foarte greu, rămâne cu prăduiala din celelalte tunuri. Pozează în victimă și apare la televizor spășit acuzând statul de abuz. Dintr-o dată are familie, e bolnav și e un mare filantrop. Toată lumea e de acord că se fură excesiv însă când hoțîi sunt prinși pe oameni îi apucă mila. Pedeapsa e mică, anii de pușcărie sunt diminuați, prejudicial nu e recuperat, iar la sfârșit o ia de la capăt. Ce să mai înțelegem din tot acest spectacol absurd? Ce scară de valori există la noi când majoritatea clasei politice e implicată cu dosare grele în tot felul de escrocherii? Ce e bine și ce e rău?

Am crezut la un moment dat că am depășit perioada comunistă și nu mai are sens să discutăm despre ea, toată lumea a înțeles. Din acest motiv am considerat că nu are rost să-i mai pedepsim pe cei care ori au murit, ori sunt foarte bătrâni. M-am înșelat și recunosc. Nu este vorba de pedepsirea unor oameni sau a unor fapte, e vorba de o opțiune morală, de o alegere clară și fermă. În caz contrar se vor găsi întotdeauna unii care să profite de acesta slăbiciune și să considere că în fapt comunismul a fost ceva bun. Totul trebuie scos la suprafață. În același fel trebuie procedat și cu această hoție națională care s-a numit privatizarea. Dacă atunci când s-a petrecut nu aveam o imagine pentru că procesul era în desfășurare acum putem să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Iar verificarea, anchetarea, condamnarea celor vinovați, indiferent că sunt bătrâni, morți, răniți sau dispăruți trebuie să aibă un puternic caracter de exemplu.

Altfel, cum spune un bard contemporan nostalgic, totul a fost degeaba.

Îți recomandăm

Din cele 6.900 de companii înființate în 1990, primul an de capitalism, doar 49 mai sunt active în momentul de față. Câteva cifre despre maturitatea mediului de afaceri românesc

Iancu Guda

https://republica.ro/din-zmormanul-de-fiare-vechi-a-aparut-un-nou-tip-de-businessman-sunt-pentru-anchetarea-tuturor-privatizarilor

//////////

România capitalismului de cumetrie: patru milionari din cinci au supt de la stat

Citeste mai mult: adev.ro/pben4b

Peste 80% dintre averile celor mai bogaţi o sută de români sunt construite pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Metoda de calcul porneşte de la o cercetare The Economist. Studiu de caz: averile celor patru miliardari în dolari pe care România i-a dat în ultimii opt ani. Există însă şi multimilionari care şi-au ridicat averile nu prin afaceri cu statul, ci preponderent prin iniţiative în zona privată. DE ACELASI AUTOR Rusia, mon amour, my Love, meine Liebe VIDEO Viaţa Cameliei Şucu în cei şapte ani de după divorţul deceniului… INTERVIU Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova: „Nu Putin e… Era 19 decembrie 2002, când Ion Iliescu, preşedintele de atunci al României, lansa într-un discurs adresat Parlamentului o sintagmă care avea să facă istorie. ”Trebuie să spargem acest capitalism de cumetrie care s-a format în România unde un grup de indivizi interesaţi parazitează finanţele statului, naţionalizând pierderile lor şi reţinând profitul”, spunea Ion Iliescu la împlinirea a 13 ani de la Revoluţie. Sintagma ”capitalism de cumetrie” a intrat ulterior în limbajul comun ca o metaforă pentru un anumit tip de a face business: pe baza relaţiei dintre oamenii de afaceri şi autorităţile statului. Capitalismul de cumetrie rămâne o realitate şi în România, şi aiurea. La 12 ani după declaraţia lui Iliescu, revista britanică The Economist a realizat un studiu despre caracterul global al fenomenului. Capitalism de cumetrie există, în ponderi diferite, atât în state emergente (Brazilia, Rusia, India, China), cât şi în Occident (Statele Unite sau Marea Britanie). The Economist a realizat – nu este o premieră – un aşa-numit index al capitalismului de cumetrie (crony-capitalism index, în limba engleză). ADVERTISING Un index al capitalismului de cumetrie Indexul măsoară cât reprezintă averile miliardarilor care şi-au cosntruit averea pe baza unei relaţii cu statul din produsul intern brut al ţării lor de origine. În Hong Kong, averile miliardarilor prieteni cu politicienii reprezintă aproape 60% din PIB-ul ţării, în Rusia aproape 20%, iar în Statele Unite, sub 5%. Metodologia publicaţiei britanice este, în principiu, simplă. Britanicii au selectat domeniile care sunt cele mai predispuse la acest tip de a face bani: cazinouri, cărbune, lemn, apărare, bănci comerciale sau de investiţii, infrastructură, petrol, gaz, chimie, porturi, aeroporturi, imobiliare, construcţii, oţel şi alte metale, minerit, mărfuri, utilităţi şi servicii de telecomunicaţii. Capitalismul de cumetrie e favorizat, conform The Economist, de mai mulţi factori: lipsă de competiţie, legislaţie deficitară sau transferul proprietăţilor statului către privaţi la preţuri de chilipir. Această formă de acumulare poate fi corectă sau incorectă. Lecţia americană Averile realizate în domenii predispuse capitalismului de cumetrie, în statele emergente, şi-au atins un maxim în 2008, potrivit The Economist. Atunci, averile miliardarilor care şi-au construit companiile în strânsă relaţie cu statul reprezentau 76% din averile tuturor miliardarilor. Acum, procentul a scăzut la 58%. Asta are legătură cu faptul că zonele emergente nu mai sunt, după 2008, atât de emergente, iar Europa Centrală şi de Est reprezintă un foarte bun exemplu în acest sens. Criza din Ucraina înrăutăţeşte şi mai mult lucrurile. Revenirea creşterii poate să ducă la o nouă explozie a domeniilor predilecte capitalismului bazat pe relaţia cu statul. Sau, un alt scenariu, ponderea industriilor ”libere” va creşte. Cei mai bogaţi americani au făcut avere până în 1930 din construirea şi finanţarea de căi ferate. Şase decenii mai târziu, Bill Gates, părintele Microsoft, ajungea cel mai bogat om din lume cu o avere construită din producţia şi vânzarea de software. Dar, până la urmă, nimeni nu-i perfect pentru că Bill Gates, la rândul său, a fost acuzat de practici monopoliste. Modelul românesc: 83% Pe baza metodologiei care, evident, are imperfecţiuni, am determinat că 83% din averea celor mai bogaţi 100 de români, potrivit listei Forbes România, provine din afaceri bazate pe relaţia cu statul. Cei mai bogaţi o sută de români, potrivit Forbes, deţin active care reprezintă 10% din PIB-ul României. Am completat lista domeniilor enumerate de publicaţia britanică cu marile exploataţii agricole şi serviciile IT care s-au dezvoltat fie prin privatizări, fie prin relaţii privilegiate cu instituţiile publice. Capitalismul de cumetrie experimentat de România ca ţară postcomunistă a fost esenţa mediului de afaceri din America sfârşitului de secol XIX. John D. Rockefeller, Andrew Carnegie sau J.P. Morgan, trei dintre constructorii Americii corporatiste de azi, au făcut avere din monopoluri industriale sau financiare, intim conectate cu autorităţile statului. Rămânând în istorie, dar revenind pe teren local, Nicoalae Malaxa, proprietarul uzinelor care îi purtau numele (ulterior Uzinele 23 August şi, acum, Faur), cel mai bogat român al perioadei interbelice, era un apropiat al regelui Carol al doilea, iar o bună parte dintre comenzile pe care le primea grupul său industrial proveneau de la statul român. De-a lungul ultimilor opt ani, lista Forbes USA a miliardarilor lumii, a publicat numele a patru miliardari în dolari din România (clasamentul american e în dolari, iar cel românesc exprimă averile în euro). Fostul mare tenisman Ion Ţiriac a fost cel care a spart gheaţa în 2007. În 2010, trei români au apărut pe listă: Dinu Patriciu (fostul proprietar al Rompetrol şi al ziarului pe care este publicat acest blog), Ioan Niculae (proprietarul grupului Inetragro) şi Ion Ţiriac. Anul următor, în acest club select, a apărut şi Frank Timiş (cunoscut drept primul om de afaceri care s-a ocupat de proiectul Roşia Montană). De doi ani, Ioan Niculae este singurul miliardar român în dolari. Cei patru au o vârstă medie de 61 de ani, deci dacă ar fi fost una şi aceeaşi persoană ar fi avut 36 de ani la Revoluţia din decembrie 1989 – kilometrul zero al capitalismului românesc modern. Biografia picantă a lui Frank Timiş Deşi, dintre cei patru, doar Dinu Patriciu a fost politician activ, conexiunile tuturor cu politicieni sau autorităţile statului sunt de notorietate. Cu autorităţile mai multor state, în cazul lui Frank Timiş ale cărui investiţii actuale în resurse minerale sunt în Africa. Timiş are, totodată, şi cea mai picantă biografie de miliardar. Până să fie preşedintele Timis Corporation, un grup cu investiţii în minerit, petrol, gaze, agricultură, cercetare, omul de afaceri a emigrat în Italia la vârsta de 15 ani şi a fost arestat pentru deţinere de heroină în Australia. Nu în cele din urmă, este primul care în anii ’90 a obţinut de la statul român licenţa de exploatare pentru zăcământul de la Roşia Montană în schimbul a doar trei milioane de dolari. În 2009, o altă companie a lui Timiş, Regal Petroleum, a luat cea mai mare amendă din istoria pieţei secundare de capital londoneze în valoare de 600.000 de lire sterline. Acum, afacerile lui Timiş acoperă o geografie diversă în state bogate în resurse precum Coasta de Fildeş, Sierra Leone, Senegal sau Rusia. Investitorul locuieşte la Londra, este căsătorit cu Carmen Gheorghiţă (acum Timiş), o fostă prezentatoare TV şi este poreclit în capitala britanică ”teren petrolier” (gusher, în engleză). Petrol, petrol, petrol La Londra locuieşte acum şi Dinu Patriciu, după ce a suferit o operaţie de transplant de ficat la sfârşitul lui 2012. Când spui Patriciu, spui, în principiu, Petromidia şi Partidul Naţional Liberal – a fost parlamentar liberal, în mai multe legislaturi. Profesor de arhitectură înainte de 1989, perioadă în care a proiectat mai multe construcţii în ţările arabe, Dinu Patriciu a înfiinţat în 1990 prima societate privată românească – S.C. Alpha Construcţii şi Investiţii Imobiliare S.A.. După 18 ani, Patriciu apărea în lista americană Forbes drept cel mai bogat român cu o avere estimată la 2,5 miliarde de dolari după vânzarea pachetului de control la grupul Rometrol către KazMunayGas, compania de petrol şi gaze a statului Kazahstan. Grupul petrolier l-a construit către sfârşitul anilor ’90, în urma mai multor privatizări. În 1998, Patriciu a preluat Rompetrol, în 1999 – rafinăria Vega, iar în 2001 – rafinăria Petromidia. Petromidia, considerată inima grupului, a fost cumpărată de la statul român cu 50,5 milioane de dolari (70% din acţiuni). De altfel, privatizarea a rămas în atenţia publică până la începutul acestui an, pentru că o dată cu acţiunile, Patriciu a preluat şi datorii istorice ale companiei de stat în valoare de aproape 600 de milioane de dolari. Datoria, transformată în obligaţiuni, a fost închisă recent printr-un memorandum adoptat de Guvernul României. După vânzarea Rompetrol, Dinu Patriciu a încercat să iasă din zona capitalismului bazat pe relaţia cu statul, prin investiţii în domenii retail (Mic.ro) şi mass-media (Adevărul Holding), însă în ambele situaţii a acumulat datorii semnificative şi a fost nevoit să renunţe sau să vândă. În august 2007, Patriciu făcea anunţul că a devenit miliardar prin vânzarea Rompetrol de la sediul fundaţiei sale din strada Mircea Eliade, nr.2. Pe aceeaşi stradă, la numărul 3 se află locuinţa pe care Ion Ţiriac (primul miliardar român) a primit-o de la RA-APPS în 1990 şi pe care, parţíal, a cumpărat-o. În imediata apropiere se află fosta reşedinţă a lui Nicolae Ceauşescu şi locuinţa fostului preşedinte Ion Iliescu. Ion Ţiriac a făcut primele acumulări semnificative de capital cu mult înainte de 1989, când a câştigat din activitatea de tenisman, de impresar sportiv şi organizator de turnee. La un moment dat, a avut posibilitatea să devină acţionar cu 5% la Nike, însă a declinat oferta. După Revoluţie a făcut investiţii în imobiliare, retail şi import auto, cash&carry, asigurări, banking. Ţiriac a adus în România mărci puternice precum Metro (în puţine ţări, Metro intră pe piaţă împreună cu un om de afaceri local), Allianz, Unicredit sau Mercedes. ”În 24 de ani nu am făcut nicio afacere cu statul”, declara Ţiriac într-o ediţie a emisiunii ”După 20 de ani”, difuzată de PRO TV, anul trecut. Fostul tenisman a avut legături cu înalţi demnitari ai statului român şi înainte, şi după 1989. Este un cunsocut apropiat al lui Ion Gheorghe Maurer, fost premier între 1965 şi 1974. De altfel, pasiunea vânătorii i-a fost insuflată de Maurer – acum câţiva ani, circula în mediul virtual o fotografie în care Ion Ţiriac primea botezul vânătorii de la fostul demnitar comunist. Afacerile în care este acţionar au interfaţă directă cu clientul final, nu cu statul, dar a participat la privatizările unor companii de stat cu importante proprităţi imobiliare. De exemplu, la sfârşitul anilor ’90, a cumpărat IFMA, producător de ascensoare care deţine cea mai înaltă clădire rezistentă la cutremure din România, în apropierea Podului Grant din Bucureşti. Aici Ţiriac avea în plan acum cinci ani un proiect rezidenţial la care a renunţat. Mirajul vânătorii În 2002, lua în concesiune terenul de vânătoare de la Balc (judeţul Bihor), locul în care, anual, sunt invitaţi investitori şi politicieni importanţi din Europa. La vânătoarea de la Balc a participat şi Adrian Năstase, premier între 2000 şi 2004, politician căruia Ţiriac i-a făcut servicii de imagine în cancelariile europene. Vânătoarea este şi pasiunea lui Ioan Niculae, care în ultimii doi ani, este singurul miliardar român din lista Forbes USA. Tot în ultimii doi ani, proprietarul grupului Interagro, cu activităţi în agricultură şi industria chimică, este investigat pentru contracte preferenţiale de furnizare a gazului, materia primnă a combinatelor sale de îngrăşăminte chimice. Dosarul, etichetat de presă ”Gaze ieftine perntru Niculae”, în care sunt implicaţi şi doi foşti miniştri ai Economiei, estimează prejudiciul adus statului, între 2006 şi 2010, la circa 130 de milioane de dolari. Opinia mai multor observatori independenţi este că, în lipsa unor preţuri preferenţiale la gaz, producţia de îngrăşăminte pe care o face Ioan Niculae nu este sustenabilă. El însuşi a anunţat, în repetate rânduri, că îşi va închide combinatele chimice pe fondul creşterii preţului la materia primă. Majoritatea activelor lui Nicuale au fost obţinute prin privatizări la care a participat după 1990. În afară de companiile din domeniul agricol şi producţiei de îngrăşăminte, a mai cumpărat de la stat societatea de asigurări Asirom (vândută către Vienna Insurance Group), Societatea Naţională Tutunul Românesc (proprietara unor suprafeţe importante de teren în ţară) sau Rafinăria Astra. Averea lui Niculae a rămas relativ constantă din 2010, anul în care a apărut pentru prima dată pe lista Forbes USA: 1,1 – 1,2 miliarde de dolari. Ponderea românilor în acest club select a scăzut însă semnificativ. Dacă, în urmă cu patru ani, pe listă erau trei miliardari români, cu averi cumulate de 4,3 miliarde de dolari, în 2014, a rămas unul singur, cu deţineri de 1,2 miliarde de dolari. Există însă milionari români care, chiar dacă nu bat spre vârful topurilor, nu şi-au bazat averea precumpănitor prin afaceri directe cu statul. Florin Talpeş: de la matematică la tehnologie de vârf În două decenii, soţii Florin şi Măriuca Talpeş au creat unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti din lume: software-ul antivirus Bitdefender. Produsul soţilor Talpeş are 400 de milioane de utilizatori în peste o sută de ţări. Bitdefender concurează pe piaţa internaţională cu produse puternice precum Norton sau Kaspersky. În timp, software-ul românesc a devenit mai puţin dependent de reţelele occidentale de retail, precum Wal-Mart, 50% din cifra de afaceri provenind din vânzări online. Cel mai bun agent de marketing al Bitdefender sunt review-urile pozitive ale celor mai importante reviste tehnologice din lume. Talpeş, profesor de matematică de profesie, şi-a anunţat de mai multe ori intenţia de a lista compania pe bursa românească sau pe o bursă străină, însă venirea crizei l-a făcut să-şi amâne planurile cel puţin pentru 2016. În 2007, când Bitdefender era evaluat la aproximativ 100 de milioane de euro, Talpeş a vândut circa 7% din companie unui grup de investitori români şi străini care să pregătească producătorul de software pentru listarea la bursă. Împreuă cu soţia sa, Talpeş finanţează din proprii bani copii supradotaţi – olimpici la matematică, de exemplu. A participat şi la emisiunea ”Arena Leilor”, difuzată de TVR, un show de televiziune al cărui rol era încurajarea antreprenoariatului autohton şi este fondatorul Asociaţiei Naţionale a Industriei de Servicii şi Software din România, organism pe care l-a şi condus. Radu Georgescu creşte afaceri ca să le vândă În urmă cu zece ani, Radu Georgescu făcea istorie prin vânzarea softului antivirus RAV către Microsoft. De atunci a mai vândut trei companii, toate pornite de la zero, către o altă multinaţională, către un fond de investiţii şi către un grup de investitori locali. Georgescu este unul dintre cei mai prolifici antreprenori în serie din România. În 2010, a vândut GECAD ePayment (un integrator de plăţi online) către compania sud-africană Naspers, unul dintre cei mai activi investitori din online-ul românesc. Naspers controlează un portofoliu de magazine virtuale, printre care şi liderul detaşat al pieţei – eMag. Pentru scurt timp, Georgescu, alături de asociatul său Diwaker Singh, a fost membru în board-ul unui alt magazin electronic din România, elefant.ro. A urmat, în octombrie 2013, exitul din Avangate către Francisco Partenrs, un fond de investiţii. Avangate este o platformă de e-commerce pentru producătorii de sofware – ceea ce era ePayment pentru clienţii persoane fizice. Cea mai recentă tranzacţie a sa este vânzarea Axigen Messaging către un grup de investitori români. Compania a fost înfiinţată la un an după exit-ul din RAV, ca un furnizor de de tehnologie de vârf în domeniul comunicării prin email. Ulterior, aceasta a migrat către tehnologiile cloud, având clienţi din zona furnizorilor de internet, operatorilor telecom sau multinaţionalelor. La fel ca Florin Talpeş, Radu Georgescu este un susţinător al antreprenoriatului local. Fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl: cum a umilit Dedeman multinaţionalele Băcăuanii Dragoş (foto) şi Adrian Pavăl sunt exemple de câştigători ai crizei, retailerul de materiale de construcţii pe care îl deţin – Dedeman – devenind în ultimii cini ani liderul pieţei de bricolaj. Dedeman a dezechilibrat concurenţi străini precum Praktiker şi Bricostore care au fost nevoiţi să-şi vândă afacerile din România. Anul trecut, Dedeman era, după RCS&RDS, cel mai mare angajator privat cu capital românesc, cu un număr de 6.600 de salariaţi. Totodată, Dedeman este şi cea mai mare companie cu acţionariat local din domeniul comerţului. În anii de recesiune, compania fraţilor Dedeman a deschis 25 de magazine noi, transformându-se în jucător naţional, şi şi-a crescut vânzările cu 140% până la 600 de milioane de euro. În trei-patru ani, retailerul local ar putea atinge pragul de un miliard de euro (cifră de afaceri). Toată piaţa de bricolaj este evaluată la 1,8 miliarde de euro. Fraţii Pavăl au mers pe strategia achiziţiei de terenuri, profitând de scăderea preţurilor din imobiliare, pe care şi-au dezvoltat magazine proprii. Un exemplu este achiziţia fostei fabrici de mobilă Mobila Elbac din Bacău, intrată în faliment. Cei doi au început după Revoluţie un business local, după moda acelor vremuri. În timp, au rafinat conceptul de magazin pe care îl extind acum – suprafeţe mari, amplasate, de regulă, în zonele industriale ale marilor oraşe. Dragoş şi Adrian provin dintr-o familie cu opt copii şi amândoi sunt abolvenţi ai Facultăţii de Matematică.

https://adevarul.ro/economie/bani/romania-capitalismului-cumetrie-patru-milionari-cinci-supt-stat-1_5341161f0d133766a88aadf1/index.html

/////////

Parintele PeSeDiei,hotiei,nemuiey,cap.de cumetrie altoieste pandemia in pandalie :Iliescu a eliminat „capitalismul de cumetrie”,din vocabularul sau

de Dan Tapalaga …

In ultima sa “conferinta de presa”, transformata in monolog, presedintele Ion Iliescu a sarit cu gratie peste o sintagma care facuse cariera – “capitalism de cumetrie” – desi ea figura in textul distribuit initial jurnalistilor.

Iliescu se pregatea sa spuna, luni dimineata, in Sala Unirii de la Cotroceni: “Combaterea coruptiei, a capitalismului de cumetrie, este nu doar lupta statului, ci este cauza fiecaruia dintre noi”. Nu se stie de ce, Iliescu a eliminat “capitalismul de cumetrie” din discursul public.

Probabil era cu gindul la PSD, si asa inflamat de bilbiielile sale pe tema gratierii lui Cozma. Inutil sa zgindare inca o data partidul pe care spera sa-l conduca din nou cu “capitalismul de cumetrie”.

Ion Iliescu a facut asta in urma cu doi ani, cind indemna, de la tribuna parlamentului, “sa spargem acest capitalism de cumetrie care s-a format in Romania, unde un grup de indivizi interesati paraziteaza finantele statului, nationalizind pierderile lor si retinind tot profitul”.

Anul acesta insa, aflat in plina campanie electorala, Ion Iliescu nu mai era chiar atit de sigur de “capitalismul de cumetrie”. Pe 6 noiembrie, seful statului era intrebat, la o emisiune televizata: “Mai exista capitalism de cumetrie?”.

Si raspundea cam ezitant si diluat: “Cred ca da, adica tot ceea ce inseamna promovarea unor interese de grup, folosind diverse mijloace, metode, inclusiv fenomenele de coruptie si ineficienta structurilor administrative”. La ultimul sau discurs, capitalismul de cumetrie a disparut complet din mintea si vocabularul lui Ion Iliescu.

“Sa nu continuam politizarea luptei anticoruptie”

“Cea mai mare eroare ar fi insa sa continuam politizarea luptei anticoruptie. Repet ceea ce am spus si cu alte ocazii: nu exista “coruptii nostri”, care sint “buni”, si “coruptii lor”, care sint rai” – reprezinta o grava afirmatie si o noua gafa pe care Ion Iliescu le face in discursul de retragere tinut la Palatul Cotroceni.

Din declaratie se intelege ca lupta anticoruptie este acum profund politizata si ca n-ar fi bine sa continue asa. Fiind o prezumtie grava, ar trebui sa o explice. Se mai intelege ca Iliescu se cam teme ca nu cumva sa urmeze defilarea liderilor PSD suspectati de coruptie pe la Parchetul National Anticoruptie.

Cit despre “fenomenul coruptiei”, el nu este localizat, fireste, in partidul de guvenamint. El s-a dezvoltat, in opinia lui Iliescu, “pe fondul acestei slabiciuni institutionale si legale”.

Gratierea lui Cozma, “decizie cu efect pervers”

Gratierea lui Cozma a fost singura greseala pe care Iliescu si-a recunoscut-o explicit. Atitudinea fata de regele Mihai si declaratiile referitoare la Holocaust au fost aduse din condei si trecute la capitolul realizari. “Sint si eu om si gresesc.

Iar seful statului se afla permanent sub presiunea multor factori, conjuncturi, influente, ceea ce poate facilita comiterea unor erori sau luarea unor decizii cu efecte perverse, negative, chiar atunci cind actionezi cu bune intentii si de buna credinta, ceea ce s-a intimplat, din pacate, si in ultimele zile de mandat.

Mi-am asumat raspunderea faptelor mele pentru ca nu sint omul care sa se eschiveze de raspundere sau sa caute “acari” Pauni”, a declarat el, referindu-se la episodul gratierii lui Cozma. Din explicatiile date reiese ca Iliescu nu e deplin convins ca a luat o decizie gresita, ci se mira ca ea a avut “un efect pervers”.

Adica lumea, in loc sa-l aplaude pentru bunatatea sa, s-a pus pe fluierat. Nu e deloc clar in ce fel si-a “asumat raspunderea” seful statului, in afara de simple declaratii publice. Dar partea cea mai interesanta a ultimei “conferinte de presa extraordinare” de la Palatul Cotroceni s-a consumat cind s-a ajuns la sectiunea de intrebari.

Iliescu n-a mai avut chef de ziaristi, a refuzat orice intrebare, s-a rasucit pe calciie si dus a fost.

Jale si disperare la Cotroceni

Oamenii din Palatul Cotroceni – consilieri prezidentiali si o parte a consilierilor de stat – si-au facut deja bagajele o data cu fostul sef al statului. Consilierii prezidentiali au fost deja eliberati din functii printr-un ultim decret semnat de Ion Iliescu.

Citiva dintre consilierii de stat ar putea ramine in functie (chiar si numai pentru o perioada), cum e cazul lui Dumitru Honciu, seful protocolului prezidential, Sorin Stanciu, seful Compartimentului de probleme cetatenesti, sau Gheorghe Pascu, seful Compartimentului financiar-logistic, adica fostul trezorier al PDSR, anchetat in legatura cu scandalul legat de afisele – pe care le-a depozitat la

domiciliul sau – pentru Ion Iliescu tiparite de Adrian Costea. Dezorientarea este mare printre fostii consilieri ai lui Ion Iliescu, cei care nu au apucat un loc de parlamentar pe listele Uniunii Nationale PSD+PUR. Majoritatea acestora nu s-au asteptat ca Adrian Nastase sa piarda alegerile, iar ei sa fie nevoiti sa-si caute, intr-un termen foarte scurt, noi locuri de munca.

Multi umbla disperati sa-si caute servicii, chiar daca Traian Basescu a spus ca nu va da pe nimeni afara. Potrivit unor surse de la Cotroceni, firmele prietene ale PSD sint asaltate, in aceste zile, cu presiuni de angajare a celor ramasi fara “coledzi”.

Pina una-alta, ieri era agitatie mare in curtea Palatului Cotroceni: diversi functionari carau dosare catre autovehicule, cutii intregi cu documente erau depuse in portbagajele unor masini (ieri, inca de serviciu). O functionara cara un brat de prosoape, iar o alta o sacosa cu hirtie igienica si citeva sticle cu apa minerala. O buna parte din birouri au ramas goale o data cu plecarea ocupantilor.

Sefele de cabinet care si-au pierdut demnitarii erau triste, iar unii chiar au varsat citeva lacrimi de despartire.

Cea mai comica scena, din categoria “ce-au fost si ce-au ajuns”, s-a petrecut la poarta palatului, unde fostul consilier Andrei Stoiciu, pastrat de Ion Iliescu dupa ce a facut consultanta electorala pentru PRM la alegerile locale, cauta disperat un taxi, in parcarea aflata vizavi de presedintie.

https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1247032-iliescu-eliminat-capitalismul-cumetrie-din-vocabularul-sau.htm

////////////

ROMÂNIA, ÎNTRE CAPITALISMUL DE CUMETRIE ȘI STATUL MAFIOT

Realitățile triste, pline de aberații și nedreptăți pe care le trăim astăzi, demonstrează că România postdecembristă a înregistrat din start cel mai nefericit parcurs dintre toate țările foste comuniste, în devenirea ei spre democrație și libertate. Ca urmare, se vede de la o poștă faptul că artizanii acestui dezastru la care am ajuns, după trei decenii de rătăciri prin pustiul tranziției, nimeni alții decât politicienii de azi, aceeași care au fost și ieri, s-au dovedit nu numai complet incapabili și de rea-credință, dar n-au întrunit nici cele mai elementare calități de conducători de țară. În schimb, ceea ce i-a mânat pe ei în luptă a fost nețărmurita lor dorință de a folosi acest moment de cumpănă, delicat din viața țării, și a poporului, de a-și aduna averi uriașe, și peste noapte, cu orice preț și pe orice căi, pentru a deveni primii capitaliști ai țării, ai căror bogăție, astfel adunată, să rivalizeze cu cea a “confraților” lor din țările avansate, chiar dacă averilor acestora din urmă sunt rodul unor acumulări de generații. Iar pentru atingerea acestui deziderat, scopul a scuzat prea mult mijloacele. Privatizarea de fațadă, foarte democratică în aparență, adică pentru toată lumea, dar cu dedicații speciale pentru cei care au inițiat-o și implementat-o, se înscrie ca unul din cele mai mari jafuri ale epocii din avuția națională, dublată de o iresponsabilă ofertă către toți neaveniții străinătății, aventurieri și falimentari la ei acasă, încheind astfel cercul așa-zisei repartiții capitaliste care trebuia să genereze, pe de-o parte pe cei bogați, iar pe de altă parte pe cei săraci, fără a se ține cont că acest proces n-a fost deloc urmarea unui îndelungat fenomen natural, obiectiv, ci rezultatul jocurilor de culise, al unei mascarade și hoții naționale pecetluite, la urma-urmei, prin legiferări strâmbe care să dea validitate acesteia.

Părintele acestei creații diavolești, nimeni altul decât Ion Iliescu, văzând că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, pentru că și el știa ce înseamnă un capitalism autentic, a denumit acest avorton de societate, drept capitalism de cumetrie.

Poate că lucrurile ar fi putut fi schimbate din mers, sau ameliorate într-o oarecare măsură, dacă pe parcurs s-ar fi intervenit cu soluții de corectare. Nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că aceeași care în

prima fază au dorit avere, au dorit și putere, nu numai pentru a-și acoperi matrapazlâcurile, ci pentru a-și spori averile, dar în aceeași măsură pentru a și le pune la adăpost de orice încercare de a li se controla proveniența.

Simbioza aceasta dintre avere și putere, a celor care s-au înscris pe această linie, concretizată în deținerea de poziții cheie la toate nivelurile de decizie, a dus la trecerea capitalismului de cumetrie în faza avansată a evoluției sale nocive. Capitalismul de cumetrie a primit valențe noi, s-a metamorfozat, amplificat și consolidat, cu elemente ale forțelor oculte din domeniul criminalității, dacă nu pure, cel puțin al criminalității economice, care înseamnă suprimarea concurenței ca formă naturală de reglare a relațiilor social economice și înlocuirea acesteia cu forme de presiune agresivă venită din partea unor grupuri de interese, menite să domine, să dirijeze în acest fel mersul societății, în interesul exclusiv al acestora. Cam în acest mod se petrec astăzi lucrurile în România, fapt recunoscut și de fostul președinte Traian Băsescu, care în calitatea de părinte al acestor transformări maligne, n-a ezitat să numească România de azi drept un stat mafiot.

Deși sună urât de tot și chiar înfricoșător ca asemenea lucruri să se întâmple tocmai în sânul unui popor blajin, mioritic, și în Grădina Maicii Domnului, pe care, din păcate, n-o onorăm din niciun punct de vedere, realitatea este izbitor de evidentă. Cu toate că avem de-a face cu o presă clientelară, și puțin obiectivă, fapt observat și de străini, (unii fiind la cheremul așa-zișilor social-democrați, iar alții la așa-zișilor liberali), din dezbaterile și din dezvăluirile lor, rezultă că în România postdecembristă s-au întâmplat și se întâmplă, la nivel înalt și cel mai înalt, lucruri extrem de grave, ca principale cauze ale răului generalizat care bântuie și face ravagii în societate. Urmare este faptul că din cauza acestor vicieri, a virusării lor de către spiritul mafiot, puterile statului nu stau în banca lor, ele sunt într-o continuă agresiune pentru dobândirea de ascendențe și supremații ale unora contra altora.

Prin modul defectuos în care selectează marile probleme considerate stringente ale națiunii și apoi legiferează, Parlamentul României, se vede iarăși de la o poștă, constituie porta-vocea acestor grupuri toxice din societate, reprezentate consistent în acest forum al democrației. Că este adevărat acest lucru se poate ușor observa după agenda de lucru însușită, mereu în contra intereselor celor mulți, ale națiunii, și, ca atare, din gradul cel mai scăzut de încredere al acestei supreme instituții în rândul alegătorilor. Odată pornit acest mecanism al contrafacerilor, el se răsfrânge ca un bulgăre rostogolit asupra spectrului celorlalte puteri ale statului și, în ultima instanță, asupra întregii societăți. Sunt cunoscute, ca efect, duelurile sterile dintre executiv și puterea judecătorească, dintre executiv și președinție, pentru supunerea politică ale acestora din urmă, dar și nedreptățile strigătoare la cer, înfăptuite de către justiție, de-a lungul acestor ani, și care nu fac de loc cinste statului de drept pe care pretindem că-l avem.

Lipsa de patriotism a tuturor acestor emanați, fie ei parlamentari, șefi de partide, miniștri, judecători sau procurori au făcut ca țara să fie lăsată pradă din punct de vedere economic, nu numai lor înșiși, dar și unor rechini străini în domeniu, în detrimentul antreprenorilor români. Aceștia, tot mai puțini la număr și măturați de pe piața afacerilor, culmea, cu sprijinul nemijlocit al instituțiilor statului român (ANAF-ul, fiind foarte des citat, dar și DNA), care dovedesc foarte multă cerbicie și toleranță zero, în controlarea activității acestor societăți cu capital român, lăsându-i pe ceilalți să-și externalizeze în voie profiturile grase realizate la noi, fie în țara de origine, fie în paradisurile fiscale ale lumii.

Dar nu numai acest aspect al existenței noastre este puternic afectat de asemenea stări de fapt. Nouă ne merge prost nu numai din punct de vedere economic și al inechităților ce domină relațiile dintre cetățean și instituțiile statului. Aceiași indivizi cărora nu le pasă de soarta cetățenilor n-au nici în clin nici în mânecă cu apărarea interesului național, a securității și integrității țării. Ca urmare, amenințări grave primim din toate părțile, atât din est cât și din vest, dar și din interior. Rușii lui Putin ne amenință cu rachetele lor, liderii maghiari:

Kelemen Hunor, Izsak Balasz și Tokes Laszlo, urlă nu numai pe la manifestările special organizate, dar și în Parlamentul României, pe la Bruxelles, Strasbourg și chiar ONU, cerând autonomie teritorială pe criterii etnice, adică fărâmițarea țării. În același timp, și coordonat, honvedul de Budapesta, Viktor Orban, folosește din plin această conjunctură și banii lui Soros, pe care-l repudiază doar de formă, prin investiții diverse, înfigându-și puternic pintenii în solul românesc al Transilvaniei, cu scopul declarat ca până la aniversarea Trianonului, în 4 iunie 2020, să demonstreze că viitorul Transilvaniei va fi unguresc. Declarații făcute de nenumărate ori, cu prilejul deselor sale vizite, fără ca cineva din staff-ul românesc, să-i bată măcar obrazul.

O țară întreagă este neliniștită pentru ceea ce se întâmplă la noi și cu noi. Numai domniile lor din Guvern și Parlament, de la Președinție, Poliție, Jandarmerie, Justiție și SRI, partidele politice și în special cele de la guvernare, PSD-ALDE, cu responsabilități clare în apărarea siguranței naționale, n-au nicio neliniște pe acest palier. Domniile lor, nu probabil, ci sigur, au alte și alte preocupări, mult mai importante, decât orice demers patriotic care, la urma-urmei, nu le-ar aduce nimic la teșcherea, ci doar belele. Pentru că implicările de acest gen sunt taxate ca atare de către cei cărora li se tulbură liniștea demersurilor lor pentru dezagregarea României.

Această atitudine de “no combat” ce se manifestă la nivelul tuturor instituțiilor statului, cu sarcini în domeniu, induce o profundă stare de neliniște și teamă în rândul cetățeanului de rând, îndreptățit să se întrebe, ce se va întâmpla cu destinul acestei țări post-centenare, cu eroicele sacrificii și strădanii ale înaintașilor noștri, dacă cei meniți să ne apere și să ne îmbărbăteze, în loc să ia atitudine împotriva celor care “Ardealul îl vor pustiu”, și țara sfârtecată, asistă pasivi la manifestări de acest gen. Așa ceva, un stat cu o structură și conducere normală, firească, n-ar permite sub niciun motiv.

http://www.cuvantul-liber.ro/news/109313/61/ROMaNIA-iNTRE-CAPITALISMUL-DE-CUMETRIE-I-STATUL-MAFIOT

////////////

Capitalismul de cumetrie, economia de prada – Grupul de Infractionalitate organizata Monaco

„Poliţia Română a anunţat deja autorităţile de la Chişinău cu privire la faptul că Rizea se ascunde pe teritoriul R. Moldova. Răspunsul a fost că urmăritul deţine dublă cetăţenie română şi moldovenească, iar legislaţia de peste Prut prevede că un cetăţean moldovean nu poate fi extrădat” (Ziarul de Gardă, zdg.md, 23 noiembrie 2019). După mai multe surse publice, Cristian Rizea ar fi de multă vreme un apropiat al oligarhului moldovean Vladimir Plahotniuc. Aşa se poate explica şi prezumtiva prezenţă recentă în SUA a lui Rizea (conform avocatului său, înaintea ultimei înfăţişări la proces). Să ne amintim că Vladimir Plahotniuc a fugit la Miami, şi nu în Ucraina, Turcia sau Rusia, cum s-a vehiculat iniţial.

„Cartea” lui Rizea este urmarea unui debriefing efectuat în SUA? A apărut destul de clară dubla protecţie de care se bucură oligarhul Plahotniuc, servicii româneşti şi americane. Se găseşte şi Cristian Rizea, pe urmele oligarhului moldovean, în aceeaşi situaţie ? Desigur, ca toate poveştile despre o şerpărie periculoasă, despre cuiburi de vipere sau despre un „coş cu raci” (panier de crabes, pentru că tot vine vorba foarte des în text de grupul de la Monaco), şi aceasta se cere verificată şi confirmată. „Celebrul grup de la Monaco era în fiecare vară acolo fie că vorbim de Dragoş Dobrescu, Puiu Popoviciu, Nicolae Dumitru (NIRO), Radu Dimofte, Lucian Vlad, Remus Truică, Elan Schwartzenberg, Călin Cârjol, Lucian Mateescu, Dragoş Nedelcu sau de mai noii rezidenţi monegasci, foştii bugetari Robert Neagoe şi Bogdan Neidoni (săgeata lui Florian Coldea)!” („Spovedania lui Rizea”, pdf, p. 74).

În anul 2009 a fost publicat volumul Prădarea României. Cum pradă Traian Băsescu România. Crima organizată. Interesele externe. Acesta pare a fi modelul „memoriilor” lui Cristian Sima şi Cristian Rizea. Prădarea României a fost fabricată la Washington (Victor Gaetan). Atâta doar că „martorul” în acel caz, procurorul Ciprian Nastasiu, era un om de reală meserie, supradotat chiar, patriot, cu morală şi frică de Dumnezeu. Dar, deşi Prădarea României era concepută împotriva lui Traian Băsescu, nu i-a fost de nici un ajutor contracandidatului său din 2009, Mircea Geoană. I-a folosit însă, din păcate, din plin ambasadorului Mark Gitenstein şi grupării globaliste de la Washington (Hillary Clinton-Joe Biden-Victoria Nuland). Împotriva României, prin preşedintele ei compromis, corupt şi dat în fapt în „rechizitoriul” inatacabil din Prădarea României.

Ca şi cartea lui Ciprian Nastasiu, cea a lui Cristian Rizea, mult mai terestră însă, adesea şi cu un damf de mahala, are totuşi merite certe. Multe dezvăluiri completează credibil, deşi funambulesc, tabloul puţin cunoscut al dominanţilor din România. De pildă, Rizea descrie aici, pentru prima oară, circumstanţele în care Crin Antonescu a abandonat PNL-ul, apoi şi candidatura la preşedinţia României în favoarea actualului preşedinte, primar de Sibiu, practic lipsit de legături cu liberalii. Crin Antonescu e acel personaj care a clămpănit sute, dacă nu mii de ore pe toate televiziunile, mai ales pe Antena 3. Era chiar gratulat cu epitetul de „mare orator” (vai de capul nostru!). Totul pentru un milion de euro încă neinvestigaţi, proveniţi din bişniţe infracţionale, descrise şi ele în „Spovedania lui Rizea”.

„Dar revenind la miliardarii noştri dâmboviţeni… Trebuie să amintim că Dragoş Dobrescu se specializase la începutul anilor 2000 pe retrocedări imobiliare în cele mai scumpe zone din Bucureşti împreună cu Dragoş Săvulescu şi Cosmin Bălcăcean, alcătuind cea mai redutabilă brigadă pe această zonă de interes, multe dintre ele făcute pe ACTE FALSE! A fost şi a rămas unul din VIP-urile căruia Sistemul şi implicit DNA i-au acordat permanent imunitate […]. Singurul absolvit de orice acuzaţie din dosarele mai sus menţionate, a fost mereu Dragoş Dobrescu ! SISTEMUL ŞTIE DE CE… Lui i se „datorează” şi eliminarea lui Crin Antonescu din politică ! După ce i-a dat banii necesari pentru achiziţionarea celebrului apartament din Herăstrău, Dragoş Dobrescu a dat SISTEMULUI şi înregistrarea audio video în care tot el îi dă lui Crin Antonescu suma de un milion de euro!!! Asta este explicaţia dispariţiei din politică a lui Crin Antonescu!” (ibidem, p. 112).

„Dragoş Dobrescu îşi făcuse datoria faţă de Sistem, iar acum Sistemul îl ajuta să nu fie nici măcar trimis în judecată în nici unul din dosarele lui în care a fost implicat!!! Chiar un vechi şi actual oficial al ambasadei Kuweit la Bucureşti, Mohammed Atta Elmanan mi-a povestit că fuses sfătuit de cineva din SRI să nu se întâlnească vreodată cu Dragoş Dobrescu pentru că va fi înregistrat ! Asta se întâmpla acum câţiva ani când ambasada Kuweit era interesată de achiziţia unui teren în zona Primăverii deţinut bineînţeles de Dobrescu! Conexiunile lui D. D. cu „gulerele albe” l-au ajutat şi pe prietenul şi asociatul său din Romprest Radu Budeanu să-şi rezolve problema dosarului în care este implicat alături de Elena Udrea, Bogdan Buzăianu şi Dan Andronic, dosar care a fost disjuns doar în ceea ce îl priveşte. În limbajul procurorilor se ştie că atunci când pentru 1 singur inculpat iei o astfel de măsură înseamnă că vrei să-l scapi ! Aşa că după ce a luat 5 milioane de euro, Budeanu scapă Basma Curată! Asta înseamnă să fii Şmecher!” (ibidem, p. 113).

Presupusul miliardar de geniu, un agăţat minabil („Doi şi un sfert” ? ofiţer acoperit?), are la Monaco un oaspete de lux : pe marele luptător pentru adevăr Victor Ciutacu, apropiat al lui Sebastian Ghiţă şi fost subaltern al lui Ovidiu Muşetescu (APAPS/AVAS). Pe lângă Victor Ciutacu, în armaghedonul semnat cu numele lui Cristian Rizea mai apar câţiva jurnalişti de primă linie : Bogdan Chirieac, Radu Budeanu (Cancan, Gândul etc.), Dana Budeanu, Marius Tucă, Dan Andronic (EvZ), Sebastian Ghiţă, Cozmin Guşă, Rareş Bogdan, Cristian Burci, Sorin Roşca Stănescu. Mulţi dintre cei ce contestă valoarea textului şi îi diminuează interesat meritele o fac şi pentru că ei sau apropiaţi/patroni ai lor se regăsesc aici în posturi nefavorabile.

„Totodată erau prezenţi şi importanţi oameni de presă care îşi făceau vacanţele la Monaco, Dan Andronic, Radu Budeanu şi Victor Ciutacu. Pe Budeanu îl vedeam de multe ori în serile de weekend vara în compania lui Bogdan Buzăianu la restaurantul Zebra pe atunci, ulterior Zellos, locaţii unde se ţineau petrecerile organizate de Burci. Astăzi acolo funcţionează noua locaţie TWIGA, deschisă de Flavio Briatore ! Victor Ciutacu era şi el prezent în fiecare vară, la început mereu în compania lui Elan Schwartzenberg şi Codruţ Marta fiind clienţi permanenţi la restaurantul Avenue 31 de pe Princesse Grace. Ulterior după dispariţia lui Marta, jurnalistul fiind mai mereu invitatul lui Dragoş Dobrescu, ori în penthouse-ul de lux din rezidenţa Houston Palace sau în vila Beausoleil din piscina căreia putea admira direct peisajul monegasc în toată splendoarea lui şi de unde îşi făcea mereu selfie-uri pe care le puteţi admira chiar pe contul său de facebook !” (ibidem, p. 74).

„Spovedania lui Rizea” este o culegere de note informative, un raport devastator despre dominanţii din România, despre establishment-ul securisto-politico-bişniţăresc. Figura tutelară a acestui panopticum distrugător de naţiune şi de stat român este Traian Băsescu, care a reuşit să-i surclaseze în dezastru pe predecesorii săi Ion Iliescu şi Adrian Năstase. „Capitalismul de cumetrie” (Ion Iliescu), născut din fosta Securitate, din succesorii nomenclaturii comuniste, din interlopi (foşti vânzători de ţigări şi de valută), a condus la mizeria actuală, întruchipată de această clasă conducătoare coruptă, penală, violentă şi dezgustătoare. Klaus Iohannis nu apare în „cartea” lui Cristian Rizea pentru că el nu e decât o „raţă mecanică” (Ion Cristoiu), o marionetă a lui Traian Băsescu, a PNL-ului (de fapt, PDL), a Sistemului (aşa numeşte Rizea Statul Paralel, Deep State-ul de pe Dâmboviţa şi, mai larg, establishment-ul). Klaus Iohannis nu apare, probabil, şi pentru că o parte dintre „îndrumătorii” lui Rizea sunt subalternii oficiali ai preşedintelui.

Autorul armaghedonului intitulat „Spovedania lui Rizea” ne lasă, probabil fără să vrea, să vedem cine sunt manipulatorii acestei operaţiuni de amploare. Serviciile străine care operează din plin în România nu sunt evocate deloc în text, deşi e greu de crezut că un personaj care aspira la şefia SIE, ca să nu mai vorbim de celelalte însărcinări din domeniu (PSD Diaspora, anturajul apropiat al generalilor din SIE Mircea Haş, Adrian Isac, Adrian Isar), n-avea ştiinţă despre prezenţa şi activitatea lor. Nu vine vorba nicăieri nici despre consultanţii FBI de la DNA, nici despre şeful antenei CIA, foarte implicat în decizii strategice ale SRI (Florian Coldea, K2, K4, T14…), nici de BND (care ar reprezenta UE în România) şi nici de vreun alt serviciu vesteuropean sau estic. E citat doar o dată MI6, care l-ar fi recrutat pe George Maior. În condiţiile în care activitatea serviciilor se împleteşte, în compunerea sa, la tot pasul, cu politicul, business-ul şi presa. Prea puţin evocată e şi masoneria, cu toate că Rizea se prezintă el însuşi ca mason. Cristian Rizea, împreună cu Teodor Meleşcanu, a fost admis în 2011 în ordinul masonic Dignity, la invitaţia lui Giuliano Di Bernardo, „părintele masoneriei mondiale”. La trei luni după eveniment, Teodor Meleşcanu devenea director SIE.

Ce se urmăreşte cu adevărat prin „explodarea” lui Rizea şi prin compunerea „Spovedania lui Rizea” vom afla, pas cu pas, poate, în anii următori. Pe pielea noastră.

/////////

Capitalismul de cumetrie din Romania la apogeu: nu are ce cauta guvernanta corporativa intr-un stat controlat total de politic?

In urma cu o saptamana, Fondul Proprietatea a transmis un comunicat vehement la adresa legislativului, care de vreun an incoace incearca sa politizeze total conducerea a 100 de companii aflate in proprietatea statului. Paradoxal, dintre cele 100 de companii vizate a fi excluse din procesul guvernantei corporative de abia vreo 10 prezinta interes din punct de vedere al eficientei, profitului sau pozitiei de piata. De ce s-ar chinui astfel puterea actuala sa-si desemneze, fara concurs, clientela de partid in fruntea companiilor respective? Raspunsul este cat se poate de simplu: nu eficienta, nu performanta sau dezvoltarea companiilor conteaza, ci subordonarea lor totala puterii de la centru. Altfel spus, partidul stat recompenseaza niste acoliti pentru a-l sustine la putere, cu pretul sacrificarii unor societati comerciale aflate oricum in deriva. Exceptiile nu conteaza.

Pana sa se ajunga la guvernanta corporativa in Romania a curs ceva apa pe Dunare (mai precis pe Dambovita). Ordonanta 109/2011 a fost urmata de o serie de asa zise selectii competitive ale echipelor manageriale, in asa fel incat la final sa fie numiti cei ce erau deja pe lista alba. Ulterior insa lucrurile au inceput sa se schimbe si cel putin la nivelul companiilor profitabile au aparut profesionisti. Putem oferi si exemple, dar mai bine ne abtinem pentru a nu fi intelesi gresit.

Actionarii minoritari, care in Romania nu au avut niciodata vreun cuvant de spus, au realizat totusi schimbarea si nu au contestat procesele de selectie ale administratorilor societatilor comerciale. Lucrurile pareau sa se indrepte spre ceea ce tindeam: competenta, profesionalism, performanta etc.

Este foarte adevarat, in contractele de management un loc esential il reprezenta profitul, pe baza caruia se acordau si bonusurile si primele si toate avantajele ce decurg din asta. In consecinta, managerii selectati in baza Ordonantei 109 au neglijat investitiile, mentenanta, politicile sociale etc. Toate acestea se puteau indrepta insa.

Din pacate, la nivel de ministere, autoritati independente, agentii ale statului, ideea de guvernanta corporativa nu mai are ce cauta. Si daca pestele de la cap se impute dar de la coada se curata, ce s-au gandit guvernantii nostri? Daca un ministru care nu stie nimic poate sa stea in fruntea unui minister, de ce nu ar sta un ageamiu politic in fruntea unei companii de stat? Mai mult, dupa impartirea functiilor la varf pentru toata sleahta partidelor aflate la putere, supravietuirea presupune si o noua imparteala, la nivel secundar. Daca putem avea la Economie un Andrusca de aproape un an, de ce nu am avea la Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CE Oltenia si asa mai departe un alt sau alti Andrusca? Companiile merg de la sine, gandeste domnul Dragnea si gasca ce-l sustine. Din pacate nu mai prea merg.

Aflati in mijlocul evenimentelor, caci cele mai bune companii au intrat sub mana lor, cei de la ALDE incep sa maraie in fata deciziei de a se renunta la guvernanta corporativa. Evident, nu de grija celor 100 de companii, ci mai curand de interesul de a-si pastra oamenii fideli prin conducerea acestora. Asa se face ca Ministerul Energiei (ALDE) comunica ca nu sustine legea privind exceptarea a circa 100 de companii de stat de la prevederile guvernantei corporative. Mai mult, ministerul condus de ALDE informeaza ca a inceput selectia de manageri la o serie de companii din subordinea sa, exact in baza legislatiei privind guvernanta corporativa. Precizam ca parlamentarii ALDE au fost initiatori ai acestei legi, alaturi de cei ai PSD.

„Ministerul Energiei, condus de ALDE, nu sustine exceptarile de la guvernanta corporativa. A inceput deja selectia la o serie de companii din subordinea sa: Oil Terminal, Conpet, Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, SAPE și Uzina Termoelectrica Midia”, se precizeaza intr-un comunicat.

In realitate, celor de la ALDE le place provizoratul si in nici un caz guvernanta corporativa. Asa se face ca de vreo doi ani incoace majoritatea echipelor manageriale de la companiile din energie sunt in provizorat. Se stabileste un mandat pe doua sau patru luni, apoi se prelungeste cu inca cateva luni si tot asa pana la calendele grecesti. Intre timp se fac numiri prin Consiliile de Administratie, prin AGA, prin Consiliile de Supraveghere, dar tot cu titlu de provizorat. Ce pretentii poti sa ai de la aceste echipe, de la acesti manageri, cand vorbesti de o strategie de dezvoltare pe termen mediu si lung? Simplu: niciuna. Consecintele politicii de imixtiune si de impunere politica a unor oameni in fruntea companiilor statului incep sa se vada. Si se vor vedea si mai hidos in conditiile in care se va renunta la ideea de guvernanta corporativa pentru 100 de societati comerciale.

Reamintim ca legea care elimina practic guvernanta corporativa la principalele companii de stat a ajuns in dezbatere, la Camera Deputatilor, for decizional. Adoptarea unei astfel de legi ar insemna ca managerii sa fie numiti dupa bunul plac al partidelor aflate la putere, fara respectarea nici macar a unor minime criterii de selectie. Practic, ar putea fi numiti șefi de companii orice persoane, indiferent de pregatirea lor profesionala și de experienta. Prin aplicarea OUG 109/2011, persoanele selectate trebuie sa respecte anumite criterii clar stabilite in privinta pregatirii profesionale, experientei și integritatii.

Parlamentul a mai incercat și la inceputul anului sa adopte aceasta lege, insa a fost declarata neconstitutionala, fiind incalcat principiul bicameralismului.

Curtea Constitutionala a aratat printr-o decizie din 13 februarie 2018 ca a fost incalcat principiul bicameralismului. In forma initiala, proiectul de lege prevedea adaugarea unei exceptii fata de cele existente: Administratia Nationale de Meteorologie (ANM). In expunerea de motive erau prezentate pe larg argumente justificative, precum faptul ca desfașoara activitati specifice de interes public national și activitati cu specific pentru apararea și securitatea nationala. Ulterior, in Senat au fost adaugate alte „30 de intreprinderi publice, inclusiv, in 2 cazuri, filiale ale acestora (nenominalizate), precum și „companiile de apa” (nenominalizate)”, dupa cum arata Curtea Constitutioanla. „La Camera Deputatilor, lista companiilor exceptate cuprinde un numar suplimentar de 64 de entitati nominalizate individual, 5 dintre acestea alaturi de companiile detinute sau filialele acestora (nenominalizate), precum și companiile „de transport” (nenominalizate), pe lânga cele „de apa”, fara a fi prezentat, in cadrul raportului comun al comisiilor sesizate in fond, vreun motiv justificativ”, mai arata Curtea Constitutionala.

In iunie, coalitia PSD- ALDE a reluat legea și au introdus lista cu cele 100 de companii inca din Senat, prima camera decizionala.

Trebuie precizat ca sunt cele mai importante companii din România, precum cele energetice, de transport sau din domeniul resurselor minerale. Printre ele se afla chiar și companii listate la bursa cum sunt Transelectrica, Transgaz sau Nuclearelectrica. Proiectul de lege ar urma sa fie votat miercuri in plenul Senatului.

////////

Predoiu: După „capitalismul de cumetrie” al lui Iliescu, Dragnea vrea capitalism construit în jurul bugetului

Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Până acum în ţara noastră nu a existat un capitalism adevărat, ci doar surogate promovate de stânga PSD-istă sau de birocraţia de stat poreclită „tehnocraţie”, care au pervertit termenul de capitalism, a declarat vineri, cu ocazia reuniunii anuale „Liga Aleşilor Locali”, deputatul PNL Cătălin Predoiu.

„Există un punct în care ne despărţim fundamental de rivalii noştri din PSD. Dl. Dragnea spune că vrea să facă mai multe companii de stat. Greşit! Noi vrem să facem mai multe investiţii şi să sprijinim antreprenorii, firmele româneşti mici şi mijlocii prin dereglementare, fiscalizare rezonabilă şi politici de investiţii. După „capitalismul de cumetrie” construit de dl. Iliescu, dl. Dragnea vrea acum să ne facă un capitalism de stat construit în jurul bugetului de stat.

Mentalitatea economică a PSD a rămas aceeaşi: racordarea la bugetul de stat şi prosperitatea câtorva aşa-zişi capitalişti, favorizaţi politic, pe seama comenzilor preferenţiale, de fapt, pe seama intereselor celor mulţi. Pentru mine, Sebastian Ghiţă nu este un capitalist adevărat, pentru că-şi lua comenzi de stat după ce bea cafele cu ex Premierul Ponta şi alţii, pe care nu-i numesc aici, dar pe care îi cunoaştem”, a declarat Cătălin Predoiu.

Liberalul susţine că, pentru el, capitalişti adevăraţi sunt antreprenorii Ion, Gheorghe, Istvan, Mihai etc, care pe riscul şi munca lor, prin iniţiativă şi inovaţie, creează un loc de muncă şi generează profituri de la clienţi privaţi obţinuţi prin competiţie corectă.

„Noi n-am avut până acum în România un capitalism adevărat, ci numai surogate promovate de stânga PSD-istă sau de birocraţia de stat poreclită „tehnocraţie”, care au pervertit termenul de capitalism. Capitalismul antreprenorial este modelul care se potriveşte României şi care o poate dezvolta, prin generare de locuri de muncă şi investiţii, prin păstrarea profiturilor în economia naţională”, a subliniat Cătălin Predoiu.

Potrivit liderului liberal, antreprenorii români trebuie să fie coloana vertebrală şi baza unei noi economii capitaliste antreprenoriale, pentru că numai o astfel de economie ne va feri de crize, de presiuni externe şi de speculaţii.

„Dar, pentru a dezvolta antreprenorii români, trebuie să avem grijă de ei: să nu-i mai ponegrim, antreprenorii români nu sunt infractori în masă! Să abrogăm multe legi care sunt inutile sau pur şi simplu proaste! Să impunem fiscului să îi trateze ca şi pe investitorii străini: să nu mai fie discriminare între antreprenorul român şi investitorul străin! Să nu mai fie 100 de controale la firmele româneşti şi zero controale la firmele străine! Să nu mai câştige licitaţii doar firmele străine, care încasează profitul şi fac munca tot cu firme româneşti pe care în final uneori nici nu le mai plătesc!

Şi vreau să precizez un lucru: când spun antreprenor român mă gândesc la cel care ţine profiturile aici în România, indiferent ce limbă vorbeşte. Cel care le investeşte aici în România, nu le repatriază prin politici sofisticate de „transfer pricing” ticluite de contabili şi avocaţi fiscalişti iscusiţi.

Deci, noi ne deosebim radical de PSD, care vrea capitalism bugetar de stat, noi vrem capitalism antreprenorial privat! PSD vrea statul actor în economie, ca să sifoneze bugetul de stat, noi vrem statul facilitator în economie, ca să generăm venituri la bugetul de stat, din taxe şi impozite generate de antreprenori, care să rămână cu profit pentru dezvoltare din afacerile lor”, a mai precizat Predoiu.

https://epochtimes-romania.com/news/predoiu-dupa-capitalismul-de-cumetrie-al-lui-iliescu-dragnea-vrea-capitalism-construit-in-jurul-bugetului—251326//////////

Preşedintele Trump a spus că …

De ce nu vorbeşte nimeni de legăturile comuniste ale Kamalei Harris, în afară de Trump?

Candidatul la vice-preşedinţia SUA, Kamala Harris, gesticulează în timpul unei dezbateri de campanie – 7 octombrie 2020

Candidatul la vice-preşedinţia SUA, Kamala Harris, gesticulează în timpul unei dezbateri de campanie – 7 octombrie 2020 (Robyn Beck/AFP via Getty Images)

În timpul emisiunii „Dimineaţa cu Maria” (Mornings with Maria, n.t.) a canalului de televiziune Fox Business Network, pe 8 octombrie, preşedintele Donald Trump a descris-o pe Kamala Harris – candidatul democraţilor la vicepreşedinţie – drept „comunistă, mai de stânga decât Bernie! [Sanders, n.r.]”.

Preşedintele a continuat să citeze opiniile senatoarei Kamala Harris, care sunt, într-adevăr, chiar mai extreme decât ale senatorilor Bernie Sanders (I-Vt.) sau Elizabeth Warren (D-Mass.).

Dar există dovezi mult mai convingătoare care indică faptul că, da!, Kamala Harris ar putea fi de-a dreptul comunistă.

Părinţi comunişti

Părinţii Kamalei Harris, mama ei Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului, şi Donald Harris, economist jamaican, erau amândoi de stânga.

La începutul anilor 1960, cuplul era activ în cadrul Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley.

Potrivit unui fost membru, Aubrey LaBrie, „Fidel Castro şi Che Guevara erau eroii unora dintre noi. … Vorbeam despre musulmanii negri, despre mişcările de eliberare din Africa, despre toate”.

Citiţi şi Cea mai ghinionistă persoană a anului 2013

Liderul grupului, Donald Warden, era mentorul a doi tineri membri ai Asociaţiei Afro-Americane, Huey Newton şi Bobby Seale. Cei doi urmau să fondeze Partidul Black Panther (Pantera Neagră) în 1966. Panterele Negre aveau o ideologie maoistă şi sprijineau activ China comunistă. Astăzi, ei sunt modelele mişcării Black Lives Matter.

Ani mai târziu, Warden (pe atunci cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept din Harvard.

În 1975, tatăl Kamalei, Donald Harris, a fost recrutat la Departamentul de economie al Universităţii Stanford, fiind un marxist recunoscut.

Iubit pro-comunist

După ce a studiat la Universitatea Howard, Kamala Harris s-a întors în Bay Area (San Francisco) pentru a-şi lansa cariera juridică. Harris, la vremea respectivă în vârstă de treizeci de ani, a avut o relaţie romantică ce a generat controverse cu Willie Brown, la momentul acela în vârstă de 60 de ani. Brown era un democrat din California care a devenit imediat după aceea primarul oraşului San Francisco.

Citiţi şi SUA: oraşele ard, însă nimeni nu îndrăzneşte să-i spună Insurecţie Comunistă

Brown a propulsat cariera Kamalei Harris spre câteva funcţii de conducere, care i-au adus acesteia aproximativ 400.000 USD pe parcursul a 5 ani, potrivit San Francisco Weekly.

Brown era un simpatizant comunist înrăit. Fusese ales pentru prima dată în funcţii publice cu ajutorul Partidului Comunist din SUA. Fusese finanţat de Dr. Carlton Goodlett, proprietar de ziar comunist, deţinător al Premiului Lenin, acordat de regimul sovietic.

La câţiva ani după relaţia sa cu Harris, Brown încă sponsoriza în mod deschis strângerile de fonduri ale Partidului Comunist din Bay Area, deşi la vremea respectivă era primar în San Francisco.

Astăzi, Brown este considerat pe scară largă drept unul dintre cei mai buni prieteni ai Partidului Comunist Chinez din Bay Area.

Un protejat comunist

În timp ce exercita funcţia de procuror al districtului San Francisco, Kamala Harris era mentorul unei tinere activiste din San Francisco pe nume Lateefah Simon. După ce a angajat-o şi a ajutat-o să treacă prin facultate, Harris a prezentat-o pe tânăra sa prietenă multor oameni influenţi din San Francisco. Astăzi, Simon este preşedinte al Fundaţiei Akonadi, de stânga, şi prezidează Consiliul de administraţie al companiei de transport public din Bay Area (BART).

Când Harris a întâlnit-o pentru prima oară pe Lateefah Simon, aceasta avea un loc în Consiliul de administraţie al Centrului de Sprijin al Tinerilor din Oakland. Toţi ceilalţi membri ai consiliului – Harmony Goldberg, Adam Gold, Cindy Wiesner şi viitorul ţar al proiectului Green Jobs al lui Barack Obama – Van Jones – erau membri ai grupului maoist Standing Toghether to Organize a Revolutionary Movement (Împreună Pentru Organizarea unei Mişcări Revoluţionare, STORM).

Gold este astăzi membru al organizaţiei Rădăcini de Stânga – LeftRoots – un grup afiliat la principalul partid comunist pro-China, Drumul Eliberării – Liberation Road.

Lateefah Simon este cea mai bună prietenă a unui alt membru al LeftRoots, fondatoarea organizaţiei Black Lives Matter, Alicia Garza.

Kamala Harris susţine în mod deschis grupul Black Lives Matter şi menţine contacte strânse cu Lateefah Simon şi Alicia Garza. La rândul ei, Alicia Garza este prietenă veche şi asociată a tovarăşului lui Alex Tom, de la LeftRoots – cunoscut pentru legăturile sale strânse cu organizaţia radicală chineză Asociaţia Progresistă Chineză şi cu Consulatul Chinez din San Francisco.

O întreagă reţea comunistă

Sora Kamalei Harris, Maya Harris, a fost studentă activistă la Universitatea Stanford. A fost prietenă cu Steve Phillips, unul dintre cei mai de seamă agitatori marxist-leninişti din campus şi afiliat de lungă durată al unui grup pro-China – Liga Luptei Revoluţionare – League of Revolutionary Struggle.

Potrivit blogului lui Phillips, „Inteligenţa politică”:

„Mai întâi, permiteţi-mi să clarific că mă revendic din stânga. I-am studiat pe Marx, Mao şi Lenin. La facultate am organizat acţiuni de solidaritate cu luptele pentru libertate în Africa de Sud şi Nicaragua şi m-am afiliat cu oameni care se considerau comunişti şi revoluţionari … şi mi-am făcut dizertaţia despre Partidul Black Panthers”.

Dacă Harris ar fi candidat pentru un post de nivel mediu în cadrul Departamentului Agriculturii, aproape sigur nu ar fi trecut etapa de verificări iniţiale de securitate. Ea îşi datorează întreaga carieră simpatizanţilor sau facilitatorilor activi ai Partidului Comunist Chinez.

După ce a părăsit Stanford la începutul anilor 1990, Phillips i-a condus pe mulţi dintre camarazii săi către Partidul Democrat. Afiliaţia de stânga nu l-a împiedicat să se căsătorească în familia de miliardari Sandler, lucru care i-a permis tânărului revoluţionar să îşi poată cumpăra o influenţă politică considerabilă.

Banii familiei Sandler au finanţat Centrul pentru Progres American (Center for American Progress), ProPublica, numeroşi candidaţi şi campanii în întreaga ţară. În 2008, Phillips a cheltuit 10 milioane de dolari prin intermediul PowerPAC-plus pentru campanii în state din sud şi sud-vest, care au avut drept rezultat aducerea prietenului său Barack Obama în faţa lui Hillary Clinton în alegerile primare ale Partidului Democrat.

În 2013, Phillips l-a ajutat pe vechiul său prieten de la Stanford, Cory Booker, în campania pentru Senat în New Jersey. În 2018, aproape că i-a făcut pe protejaţii săi – Stacey Abrams şi Andrew Gillum – guvernatorii Georgiei şi, respectiv, Floridei.

Phillips este un prieten al familiei Harris şi l-a ajutat pe soţul Mayei Harris, Tony West, să devină procuror general asociat în administraţia Obama. De asemenea, a fost un sponsor major al carierei politice a Kamalei Harris.

În 2003, Phillips a ajutat-o pe Kamala Harris să ajungă procuror districtual în San Francisco. În mod ironic, Kamala l-a detronat pe Terence Hallinan, care, pe vremea când era tânăr (şi comunist), îl ajutase pe Willie Brown să câştige primele sale alegeri.

PowerPAC-plus al lui Phillips a ajutat-o pe Kamala Harris să ajungă procuror general al Californiei în 2010 şi apoi să obţină poziţia de senator în 2016.

Are şef de personal procomunist

La începutul anilor 2000, actuala şefă de personal a lui Harris, Karine Jean-Pierre, era activă în cadrul reţelei Haiti Support Network (Reţeaua de Sprijin pentru Haiti) din New York. Organizaţia colabora strâns cu Partidul Mondial al Muncitorilor din Coreea de Nord şi îl susţinea pe Jean-Bertrand Aristide, fostul preşedinte de extremă stânga al Haiti şi mişcarea radicală Lavalas.

În aprilie 2004, la Teatrul Whitman de la Brooklyn College, 2000 persoane s-au adunat pentru a participa la un eveniment intitulat „O seară cu prietenii pentru Haiti: Adevărul din spatele loviturii de stat din Haiti”.

Mitingul a fost co-prezidat de Jean-Pierre şi Kim Ives de la Haiti Support Network, împreună cu Pat Chin şi Sara Flounders de la Partidul Mondial Muncitoresc.

În mai 2004, Jean-Pierre a participat la o delegaţie în Haiti alături de doi cunoscuţi tovarăşi ai Partidului Mondial al Muncitorilor, Steve Gillis şi Leilani Dowell.

În acelaşi timp, Jean-Pierre lucra pentru James Sanders, membru al Consiliului oraşului New York, cunoscut pentru legăturile cu China. Atribuţiile ei, ca parte a campaniei de realegere a acestuia, includeau colaborarea cu filiala locală a mult discreditatului grup de „organizare comunitară” ACORN.

Soţul – la o firmă cu legături cu China comunistă

Soţul Kamalei Harris, Doug Emhoff, lucrează pentru firma de avocatură DLA Piper, care „se mândreşte cu aproape 30 de ani de experienţă în China şi cu peste 140 de avocaţi dedicaţi filialei sale „China Investment Services”, potrivit National Pulse.

Publicaţia National Pulse scrie:

„Pentru a facilita activitatea DLA Piper în China am primit nenumărate premii prestigioase de la China Business Law Journal şi China Law and Practice.

Compania angajează o serie de foşti oficiali ai Partidului Comunist Chinez.

„Ernest Yang, care ocupă funcţia de şef al departamentului de litigii şi reglementare al companiei şi co-şef al departamentului de arbitraj internaţional, a primit un loc la Conferinţa Consultativă Politică a Poporului (CPPCC) în 2013. CPPCC serveşte drept consiliu consultativ de vârf al Partidului Comunist Chinez, iar Yang a fost promovat în comitetul permanent al organismului în 2019″.

„Jessica Zhao, consilier principal, a ocupat funcţia de secretar general adjunct al Comisiei internaţionale de arbitraj economic şi comercial (CIETAC), un organism guvernamental înfiinţat de Partidul Comunist Chinez în 1956. A fost dezvoltat sub auspiciile Consiliului chinez pentru promovarea comerţului internaţional, un organism guvernamental chinez”.

Mai mulţi alţi angajaţi ai DLA Piper de nivel înalt, atât chinezi, cât şi resortisanţi americani, au servit regimul chinez în diverse calităţi.

Verifică cineva?

Dacă Biden este ales preşedinte, Kamala Harris va fi foarte aproape de cea mai înaltă funcţie în statul american.

Din fericire pentru ea (şi potenţial dezastruoasă pentru SUA), cei care obţin funcţii pe baza alegerilor nu sunt supuşi procesului de autorizare de securitate.

Preşedintele Trump a spus că „dacă Joe Biden ar fi ales, China va deţine America”.

Biden a ales vectorul ideal pentru a face acest lucru posibil.

https://epochtimes-romania.com/news/de-ce-nu-vorbeste-nimeni-de-legaturile-comuniste-ale-kamalei-harris-in-afara-de-trump—306688

//////

Semințele de neoliberalism și de capitalism-de-cumetrie izvodesc vlăstare neo-comuniste?

În mai toate statele fostului bloc sovietic, comunismul a devenit ceva rău, dacă amintește de ruși. Disidenți care pe timpul închiderii comuniste se plimbau prin Occident cu burse pe la festivaluri receptând premii, după căderea Cortinei de Fier și-au construit edificii de persoane publice prin memorialele pe care le-au ridicat celor distruși de bolșevici. O complexă rețea de europenizare a spațiului ex-comunist s-a construit, zeci de mii de ONG-uri și asociații s-au înființat, condiționalizările prin fonduri europene și americane au început să funcționeze.

Steven Sampson în „Weak States, Uncivil Societies and Thousands of NGOs. Benevolent Colonialism in the Balkans” (2002) spunea că fenomenul de clonare a ONG-urilor în țările est-europene este o caracteristică a „colonialismului benevolent”. Organizațiile cu finanțare adesea obscură validează (și prin agitație publică, dacă e cazul) personalitățile de pe agenda lor, indiferent de faptul că, de exemplu, cine a avut fructuoase legături cu Partidul Comunist Român nu s-ar cuveni să reprezinte societatea civilă, necum structurile statale. Statele ex-comuniste au trăit procesul globalizant al McDonaldizării. Capitalismul pentru săraci („săraki”) cam asta a însemnat: oferta generoasă de simulacre. Procesul a înflorit în urma a ceea ce George Ritzer descria drept o „sporită deregularizare a piețelor și o dezmembrare a sistemului de protecție socială” (1998: 10). În România, a existat cândva o instituție, ICRAL (Întreprinderea de Construcții, Reparații și Administrare Locativă), care oferea case de la stat cu chirie controlată. După Revoluție, casele au fost vândute ieftin mai ales protejaților. O slabă încercare de a crea o structură imobiliară paralelă cu cea din sistemul welfare european a fost ANL, dar rezultatele s-au dovedit lamentabile. La ora actuală, spațiul ex-comunist are un debil sistem welfare, de protecție socială, în comparație cu UE, unde cetățenii se pot înscrie la agenții imobiliare statale pentru a primi locuințe cu chirii mai mici decât cele pe piața liberă. Regimul de închiriere oferă stabilitate contractuală, locuințele sunt dotate cu electrocasnicele necesare etc., încât fanteziile comuniste din Occident diferă de nostalgiile comuniste din Est.

Rebranduirea terorii comuniste: inseparabilitatea puterilor în stat. Nițică Iugonostalgie

În fața sediului fostei Securități din Pitești, locul în care cruzimea torționarilor comuniști a atins cota maximă a abjecției, câțiva membri ai PCdR (Partidul Comunist din România) s-au înfățișat în 2019 cu un banner plin de sigle comuniste și au declarat că acolo și-au primit pedeapsa meritată „niște fasciști” care s-au opus „minunatului” drum indicat de comuniștii veniți pe tancurile sovietice. Nu numai că nu s-au luat măsuri împotriva acestor blasfemiatori, dar când am expus cazul la o conferință la Universitatea din București, mi s-a replicat că în fotografie se văd doar doi indivizi (pentru unii, conceptul de partid e destul de cețos) și că intelectualii au fost întotdeauna de stânga (am băgat de seamă că nu se face distincție între stânga și extrema stângă, cum am băgat de seamă că nu puțini intelectuali au fost de dreapta). Încercând să găsim explicații acestei devieri/resuscitări ideologice, nu trebuie să uităm că neoliberalismul fără frâie aplicat unor țări ex-comuniste a rezultat în proliferarea de McJoburi, locuri de muncă prost plătite, nesigure, care au generat fenomenul migrației în masă. Încheierea unor protocoale secrete între instituțiile de forță și magistratură a ajuns să fie privită ca o soluție pro-europeană, deși încă prima Constituție a țării, din 1866, prevedea separația puterilor în stat.

Dacă în fostele republici ale Iugoslaviei este de înțeles o variantă comercializată a cultului lui Iosip Broz Tito, în alte țări nu ar fi trebuit să reziste imaginea liderilor comuniști. Iugoslavia a fost o federație în mare parte slavă și s-a descompus violent. În timpul comunismului, iugoslavii călătoreau destul de ușor în comparație cu românii care și pentru o excursie în interiorul lagărului socialist aveau nevoie de o sumedenie de aprobări. În cartea Titostalgia. A Study of Nostalgia for Josip Broz, Mirovni Institut, 2008, Mitja Velikonja urmărește supraviețuirea prestigiului „Tătucului” în post-comunism. Fenomenul ar fi atât de răspândit în ex-Iugoslavia, încât ar necesita o „Titologie” ca o ramură a „Iugonostalgiei”, o lamentație după Iuga, cum i se spune cu emoție, o lamentație după Drug Tito (Camaradul Tito) (Velikonja 13). Există un Lexicon al mitologiei Yu („Leksikon Yu mitologije”) editat de Iris Andrič, Vladimir Arsentijević și Đorde Matić (2004). Părerile în ce îl privește pe Tito au fost mereu împărțite. Pentru unii, el era „Pol-Pot din Balcani” ori „cel mai bun student al lui Stalin”. Pentru unii comentatori, Tito fuse „singurul iugoslav autentic, ultimul dintre Habsburgi” (datorită pornirilor lui federalizatoare), un „Luther comunist, Cezarul balcanilor” sau măcar „un nou Henric al VIII-lea” (apud Velikonja: 14). Chiar dacă unii istorici au considerat că a fost „mai stalinist decât Stalin” (Barnett 2006: 86, apud Velikonja: 15) sau un lider care a organizat o „rezistență stalinistă împotriva lui Stalin” (Pavlowitch 2006: 57-69, apud Velikonja: 15), Tito a avut curajul ca în 1948 să rupă relațiile cu Stalin. Poate de aici rezultă și „depolitizarea” (Velikonja: 19) imaginii post-comuniste a lui Tito. Așa se face că există o companie care vinde apă îmbuteliată numită „Tito izvor”, că există părinți care își îmbracă copiii în uniformă de pionieri ai lui Tito (cu eșarfă roșie și bonetă albastră supranumit „Titovka”). Sunt la mare căutare tricourile inscripționate cu „Iosip Broz dobar skroz” („Iosip Broz fain din cap până-n picioare”). Acest cult al unui Tito mai mult sau mai puțin comercializat e prezent în toate republicile ex-iugoslave, căci dictatorul nu îi favorizase neapărat pe sârbi.

Toți teoreticienii pot vorbi despre „politici ale memoriei” cauționate de o „industrie a memoriei” (monumente, ceremonii, memorabilia, istoriografii „oficiale”). La Napoli, zidurile Universității „L’Orientale” sunt pline de „stencils” cu Marx, cu secere și ciocane. În universități din Suedia sunt afișe în care se anunță că Marx a avut dreptate. Lenin și Stalin au glorificatori doar în Rusia. Occidentul progresist e mai „tradiționalist”, se rezumă la Marx (oficiali ai UE au dezvelit emoționați un bust al lui Karl Marx la Berlin). Cum ar spune jurnalistul Herb Caen, nostalgia e o „memorie cu durerea anesteziată” („The Morning Line”, San Francisco Chronicle, 1975, 17, apud Velikonia: 27).

Jongleria cu simboluri și concepte

În spațiul nostru, iată compania eMAG.ro, în plină campanie electorală prezidențială împânzind țara și internetul cu imagini ale filosofului Mihai Șora ca învățător despre cum se apără libertatea. Cel mai longeviv (103 ani) filosof actual din România (poate din lume) a fost membru al Partidului Comunist Francez, a revenit de bună-voie în țară în timpul terorii comuniste, a fost „sechestrat” de valkirica Ana Pauker la Ministerul de Externe, a fost detașat apoi ca redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă etc., în timp ce sute de mii de oameni erau aruncați în pușcării, torturați și uciși, iar mii de partizani se retrăseseră în munți într-o încercare de rezistență, în timp ce destinul unui popor era complet distorsionat. Dl. Șora a rezistat și el într-un fel: venea la editură în pantaloni scurți, special pentru a fi dat afară. Prea bine nu i-a reușit figura, dat fiind că mai toată viața nu a putut scăpa de funcții importante. Azi, nu văd de ce oprobriul public s-ar îndrepta către dl. filosof. Nu dumnealui este problema, ci firma care are capacitatea financiară și mediatică de a propune modele morale. Nu s-a găsit un deținut politic trecut prin torturile bestiilor comuniste pentru a reprezenta campania. Papaya Advertising gândește comercial. Obrăznicia răspunsului lor trădează și implicări ideologice.

Revenind la celebrul sediu al Securității din Pitești, probabil locul celor mai mari atrocități comise de comuniști pe mapamond, îl avem pe istoricul Mădălin Hodor cu o postare pe Facebook în care spune că acolo s-au torturat legionarii între ei, căci nu-i ducea capul mai mult. La comentariile care protestau, domnia sa a răspuns în zeflemea. Când treaba a răsuflat în presă, dl. Hodor a dispărut de pe profil, în locul lui postând câte o colegă de la Facultatea de Istorie care îi lua apărarea și îi susținea dreptul de a rămâne în CNSAS, căci dânsul e angajatul acelei instituții care se presupune că analizează fenomenul comunist în România. În tandem cu Mădălin Hodor se află Mihai Demetriade, și el cercetător la CNSAS. Într-un interviu cu Wiliam Totok, face afirmații la fel de vesele: „Ce s-a întâmplat la Pitești… eu nici n-aș folosi termenul de experiment, care iarăși este o lectură hiperbolizantă…”

Extragerea familiei lexicale din zona diabolică. Bagatelizarea

Coroborând toate aceste ciudățenii cu aruncarea epitetului de „comunist” în spațiul public precum bilele de popice, se pare că nu avem cum să ne vindecăm de un sindrom inoculat artificial în societatea românească. În august 1919, trupele române au eliberat Budapesta de administrația comunistă a lui Béla Kun. La noi, comunismul fusese reprezentat de un contingent neglijabil, deși eram mai la est. Abia Armata Roșie a dat echilibrul politic și normalitatea peste cap. Az, PSD este „ciuma roșie”. Or, social-democrația este o aripă solidă a angrenajului politic european, aparte de partidele comuniste. Poți acuza un partid de corupție, însă a striga toată-ziua-bună-ziua comunist-în-sus-comunist-în-jos nu face decât să spele un termen de conotațiile lui tragice într-un anumit spațiu. Propriu-zis, într-o țară care a fost desfigurată de comunism, ai tot mai mult senzația că lumea habar nu mai are ce a însemnat comunismul. Există un oarece dispreț de sorginte neoliberală față de comunism, dar doar atât. De unde și „nostalgia mediată” după comunism a unor tineri care nu au trăit și nu au studiat comunismul, dar se declară comuniști revoltați fiind de jaful practicat de capitalismul de cumetrie și de clanurile interlope care își bat joc de legi și se îmbogățesc din droguri, din taxe de protecție și din trafic de carne vie. Foarte puțini urmași ai deținuților politici se află în poziții cheie ale aparatului de stat actual ori la vârful marilor afaceri. În schimb, numeroși urmași ai foștilor torționari sau securiști se află în acele poziții și răspândiți prin mai toate partidele. Există un val de ură și denigrare față de credințele religioase, mai cu seamă de cele ortodoxe. Senzația este de déjà vu. Comunismul a fost o ideologie feroce în istoria umanității. Nu e cazul să bagatelizăm un cuvânt împreună cu familia lui lexicală, proiectându-l pe unde se nimerește, în funcție de interese sau de antipatii politice de moment. Rezultatul derutei terminologice și al capitalismul sălbatic este vizibil în multe țări fost comuniste: neo-comunismul tinde să rupă lanțul cu multă vigoare.

Referințe:

Ritzer, George. The MacDonaldization Thesis. Sage Publications, London-Ney York, 1998.

Sampson, Steven. „Weak States, Uncivil Societies and Thousands of NGOs. Benevolent Colonialism in the Balkans” (27-44), în Resic Sanimir, Barbara Tornquist-Plewa (eds.). The Balkans in Focus. Cultural Boundaries in Europe. Nordic Acamic Press. Lund, 2002.

https://laudatio.ro/semintele-de-neoliberalism-si-de-capitalism-de-cumetrie-izvodesc-vlastare-neo-comuniste/

////////

Averea sindicala din Bistrita-Nasaud topita intre orizonturile rosii ale partidului si capitalismul de cumetrie

Povestea patrimoniului sindical din judeţul Bistriţa-Năsăud este una cât se poate de ciudată şi de sinuoasă, mirosul de cod penal fiind cât se poate de impregnat în pereţii imobilelor ce au aparţinut cândva marii averi sindicale. O avere uriaşă dacă stăm să ne gândim la hotelurile şi vilele de vacanţă din oraşul-staţiune Sângeorz-Băi, apartamentele de locuit de pe raza municipiului Bistriţa, casa de oaspeţi a defunctei UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România). La toate acestea, dispărută de pe harta sindicală – Casa de Cultură din Piaţa Mihai Eminescu, bijuteria coroanei.

O casă de oaspeţi, două case de oaspeţi sau câte ceva pentru fiecare

La data de 22 Decembrie 1989, patrimoniul sindical bistriţean bine garnisit aparţinea Uniunii Generale a Sindicatelor din România, filiala Bistriţa-Năsăud. Căderea regimului comunist va avea drept rezultat „dispariţia” UGSR şi apariţia unor centrale sindicale cu iz democratic şi care s-au dovedit a fi rampa de lansare a foarte multor lideri sindicali spre orizonturi roşii şi portocalii, asta în funcţie de afilierea politică. Altfel, cel mai sindicalizat partid a fost, pe rând, PDSR-ul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase dar şi actualul PSD, deşi, aici, ponderea sindicaliştilor fiind una extrem de redusă.

În Bistriţa-Năsăud, cele mai cunscute nume care s-au impus în politica sindicală sunt Adolf Bloos, fost preşedinte al CNSLR-Frăţia, Ioan Benţa, Carol Ghelner, ex-vicepreşedinţi, Doru Hodoş, preşedinte Cartel Alfa, Viorel Viţelariu, lider Sanitas şi actual şef la CNSLR-Frăţia, Silviu Nan, fost lider BNS, Adina Ratiu, actual lider BNS.

Pasul 1: Casa de oaspeţi a UGSR

Este unul din primele imobile care au revenit CNSLR-Frăţia după Decembrie 1989. Mai precis e vorba de sentinţa cu numărul 782 pronunţată în dosarul 732/1990 de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Această decizie conferea în 1990 personalitate juridică Conferderaţiei Sindicatelor din România, în temeiul căreia C.N.S.R.L. Frăţia s-a declarat “succesorul universal al patrimoniului fostului U.G.S.R.”, deşi nu era unica confederaţie sindicală rezultată din dezmembrarea fostei Uniuni. Primul scandal între sindicate va izbucni după ce liderii CNSLR-Frăţia vor vinde casa de oaspeţi a defunctei UGSR către SC Agraria SRL Bistriţa contra sumei de 31.500 de mărci germane, aşa cum reiese şi din Decizia nr. 6005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 2.11. 2004: „ să se dispună prin încheiere înfiinţarea unei popriri asiguratorii asupra conturilor pârâtei de rândul 2, terţ poprit, pentru echivalentul în lei la data plăţii a sumei de 31500 mărci germane, pe care pârâta de rândul 1 le-o datorează în urma vânzării imobilului în litigiu, proprietate comună, urmând ca această poprire să fie radiată prin sentinţă. Potrivit unor documente oficiale, casa de oaspeţi a făcut parte din patrimoniul fostei UGSR, trebuind să fie administrat în comun de către cele patru confederaţii reprezentative care au semnat un acord şi au înfiinţat o asociaţie în acest scop, Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România în următoarele cote: CNSRL Frăţia – 37%; CNS Cartel ALFA – 28%; BNS – 17,5%; CSDR – 17,5%; contractul de vânzare-cumpărare încheiat între CNSRL Frăţia şi UJSL Bistriţa Năsăud, în calitate de vânzătoare şi SC A.R. SRL Bistriţa, în calitate de cumpărătoare, a fost încheiat fără acordul celorlalte părţi, se mai arată în decizia ÎCCJ.

A urmat un proces care se va încheia în 2 noiembrie 2004, adică după zece ani de zile în favoarea CNSLR-Frăţia sau, ceea ce a mai rămas din această centrală sindicală.

Pasul 2:Casa de Cultură a Sindicatelor

Potrivit volumului „ Casa de Cultură a Sindicatelor” scris de Augustin Pădurean şi Alexandru Câţcăuan, noua Casa de cultura a sindicatelor trebuia să fie obiectivul central al unui complex cultural pentru care s-au demolat 173 de case. Proiectul, realizat de specialiştii Institutului de Proiectări Bistrita, Emil Leferman, Nicolae Taşcă, Eugen Costache şi Ioan Gătej, prevedea: o sala de spectacole cu 825 de locuri şi o scena adaptabilă teatrului italian sau elisabetan, o sală modernă de balet, o sală de sport, săli pentru diverse activităţi de club, pentru pictură şi sculptură, bibliotecă, cine-club şi expoziţii, un teatru şi un cinematograf în aer liber, o grădină suspendată în suprafaţă de 7000 mp şi parcare inferioară.

Bani pentru Uniune. Ce zice Adolf Bloos???

Acestea sunt o parte din fapte, mai precis cele care fac referire la imobilul din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor situată pe strada Alexandru Odobescu. După cum era de aşteptat, celelalte confederaţii sindicale şi-au cerut partea din vânzarea casei de protocol, dar se pare că nu au văzut prea mare lucru.

La scurt timp după vânzarea casei de protocol către SC Agraria srl, CNSLR-Frăţia se va muta în imobilul situat în Piaţa Mihai Eminescu. Din start trebuie spus un singur lucru: ceea ce ar fi trebuit să fie casa de cultură a sindicatelor era un imobil terminat pe jumătate.

Pe data de 19 octombrie 1994 între CNSLR-Frăţia şi Consiliul Judeţean se încheie un protocol în urma căruia sindicatele vând Consiliului Judeţean etajul doi şi trei contra sumei de 300 de milioane de lei: „ Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud a fost chemat în judecată pentru partea de imobil nou, înstrăinată acestuia, însă această înstrăinare a fost făcută cu acordul reclamantei iar scopul acesteia a fost obţinerea de fonduri pentru finalizarea investiţiei şi care au fost efectiv plătite pentru lucrările de finisare. Protocolul intervenit la 19 octombrie 1994 consemnează avizul reclamantei la înstrăinarea cotei de 1/21 părţi din clădire dar în rest este nul, el nefiind autorizat conform Statutului amintit de nici un for superior, astfel că nu poate fi invocat”, se arată în decizia ICCJ dată după zece ani de procese între CNSLR-Frăţia şi Cartel Alfa.

Preşedintele de atunci a CNSLR-Frăţia BN, Adolf Bloos a dat următoarea explicaţie: „ Cine nu ştie ce vremuri au fost, îi este uşor să vorbească. Am preluat un imobil pe care nimeni nu avea bani să-l termine. Acum se uită toate aceste lucruri. A trebuit să vindem etajul doi şi trei Consiliului Judeţean, iar cele 300 de milioane au fost folosite, până la ultimul leuţ, pentru a mai face ici şi colo unde lucrări pentru interioare, dar şi pentru a închide unele părţi ale construcţiei”, îşi aminteşte Bloos.

Misterul vânzării respectivelor spaţii diferitelor firme nu este deloc un mister: Bloos a mai spus că deşi a ofertat în repetate rânduri municipalitatea pentru prelua spaţiile din imobil, niciunul din primarii care s-au perindat pe fotoliul situat în Piaţa Centrală nr. 6 nu s-a arătat interesat de această propunere.

Dincolo de cuvintele care nu pot explica unde s-au dus banii încasaţi din vânzarea unor spaţii, stă un lucru cât se poate de sigur: orice fel de vânzare care a fost făcută de liderii CNSLR-Frăţia, ea a trebuit să aibă, să fie vizată de şefii de la Bucureşti, indiferent dacă aceştia s-au chemat Miron Mitrea, Pavel Tudoran şi Marius Petcu. Toţi au ştiut la vremea lor de vânzarea respectivelor spaţii, absolut toţi.

Numai departe vreau să mai povestesc un episod pe care îl ştiu foarte bine: în luna octombrie 1995, CNSLR-Frăţia BN trimitea la Bucureşti suma de 1,5 miliarde de lei, bani care vor salva confederaţia de la „pieire”. Vă asigur că este un episod cât se poate de real. Banii au provenit, desigur, din vânzarea unor spaţii din imobilul situat în piaţa Mihai Eminescu.

Un raport de expertiză

Conform raportului de expertiză întocmit în dosarul cu numărul 2324/1996 de la Tribunalul Bistriţa, proprietarii tabulari ai imobilului situat în Piaţa Mihai Eminescu erau următorii: SC Fapa SRL şi Ceuca Maria cu 62,36mp, SC EMI Corporation Serv SRL cu 418,611 mp, Consiliul Judetean Bistriţa-Năsăud 1033,1 mp, SC Romelmar Com SRL 94,70 mp, SC Bingo Club SA Bistriţa cu 2574,63 mp, restul suprafeţei fiind deţinută de CNSLR Frăţia. Reamintim faptul că este vorba de aproape 10 mii de mp. Aceeaşi expertiză calcula la suma de peste 37 de miliarde de lei vechi valoarea respectivului imobil, în timp ce spaţiile deţinute de CNSLR-Frăţia valorau la începutul anului 2000, adică în urmă cu 10 ani peste 11 miliarde de lei.

Concluzia ÎCCJ!

Pentru a înţelege mai bine ceea ce s-a întămplat din punct de vedere juridiv, vă redăm, mai multe fragmente din decizia finală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Decizia nr. 6005 , SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Actualizata la

Institutie: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6005

Dosar nr. 3920/2002

Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2004

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta CNS-Cartel „alfa”, filiala Bistriţa Năsăud, a chemat în judecată pe pârâtele 1) CNSRL „Frăţia”, filiala Bistriţa-Năsăud, şi 2) Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud solicitând instanţei: să constate calitatea părţilor de coproprietari asupra imobilului înscris în C.F. 5874 Bistriţa, nr. top 8466, Casa de Cultură a Sindicatelor, alături de pârâta nr. 1 CNSRL Frăţia, filiala Bistriţa-Năsăud; să se dispună intabularea în C.F. şi pe numele reclamantei a dreptului său de proprietate asupra acestui imobil, în cotă de ½ parte; să se dispună partajarea acestui imobil prin atribuirea de loturi, în conformitate cu cota sa de coproprietate şi să i se predea în posesie lotul format; faţă de pârâta nr. 2 Consiliul judeţean Bistriţa, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 14 octombrie 1994, cu privire la cota de ½ părţi din acest imobil, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestui act în măsura în care această vânzare afectează dreptul de coproprietate al reclamantei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că imobilul în litigiu a aparţinut fostului C.C. al UGSR din România, reprezentând Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, şi, în baza Statutului Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun, Regulamentul de funcţionare a Consiliului de Administraţie, a Statutului filialei judeţene Bistriţa-Năsăud, Cartel ALFA, a Protocolului încheiat la 19 octombrie 1994 între reclamantă şi pârâta nr. 1, s-a stabilit că şi reclamanta este coproprietară asupra patrimoniului fostului CC al UGSR, deci şi asupra acestei construcţii.

S-a mai arătat că, de fapt, prin Protocolul încheiat la 19 octombrie 1994 cu pârâta de rândul 1, s-a recunoscut de către aceasta că şi reclamanta este coproprietară alături de pârâtă, în proporţie de 40% dar, cu toate acestea, fiind de totală rea credinţă şi pe baza unor acte emanate de la forul său superior – s-a intabulat în cartea funciară în exclusivitate, în anul 1994, după care, la 14 octombrie 1994 a vândut Consiliului judeţean Bistriţa Năsăud cota de 1/21 părţi din acelaşi imobil.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 969, art. 970 şi art. 728 C. civ. şi Legea nr. 115/1938.

Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâta CNSRL Frăţia Bistriţa a solicitat: 1) respingerea acţiunii reclamantei sau 2) în cazul admiterii acţiunii, să se constate că, în conformitate cu Statutul Convenţiei Naţionale pentru Administrarea Patrimoniului Sindical Comun şi a Regulamentului de Funcţionare, reclamanta are doar cota de 29,6% din patrimoniu, să-i fie atribuită acesteia partea din clădirea ce urmează a fi finisată iar, în cazul în care i se va atribui o parte din cea terminată şi revendicată efectiv, să fie obligată la plata contravalorii investiţiilor făcute de pârâtă şi să se instituie un drept de retenţie până la achitarea sumei.

…………

Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud, prin precizarea de la dosar a solicitat respingerea capătului de cerere din acţiune privitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi pârâtă deoarece a fost de bună credinţă, a acceptat oferta de vânzare şi a achitat preţul, a preluat spaţiul şi, ulterior, a adus o serie de îmbunătăţiri cu scopul de a-i spori gradul de utilitate; şi-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară iar pârâta, vânzătoare, a făcut dovada că este proprietară asupra imobilului vândut astfel că solicită să îi fie respectată cota de 1/21 părţi.

Ulterior, prin cerere reclamanta şi-a extins acţiunea şi faţă de: 1) SC F. SRL Bistriţa, 2) SC E.C.S. SRL Bistriţa; 3) SC R. SRL Bistriţa şi 4) SC B.C. SRL Bistriţa, chemându-le în judecată în calitate de pârâte cu motivarea că au devenit coproprietari asupra imobilului în litigiu…

Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, prin încheierea de admitere în principiu din 11 octombrie 2001, în baza art. 6736 C. proc. civ. a admis în parte, în principiu, acţiunea civilă extinsă şi precizată înregistrată de reclamanta CNS CARTEL ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, acţiunea reconvenţională formulată de pârâta CNSRL Frăţia, Uniunea judeţeană a Sindicatelor Libere, UJSL Bistriţa Năsăud, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR), cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice Bistriţa Năsăud, afiliată la Confederaţia Sindicatelor din România (CSDR) şi Blocul Naţional Sindical, filiala Bistriţa Năsăud precum şi acţiunea conexă precizată formulată de reclamanţii CNS – Cartel Alfa – Filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR – Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice – UJSD – Bistriţa Năsăud şi Blocul Naţional Sindical – BNS, filiala Bistriţa Năsăud. S-a constatat, prin încheiere, că reclamantele CNS Cartel Alfa, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – UJSD Bistriţa Năsăud, Blocul Naţional Sindical – BNS, filiala Bistriţa Năsăud şi pârâta CNSRL Frăţia, Uniunea judeţeană a Sindicatelor Libere – UJSL Bistriţa au devenit coproprietare asupra următoarelor bunuri imobile:

a) imobilul din Bistriţa, Casa nouă de cultură a sindicatelor, înscris în C.F. nr. 5874 Bistriţa, nr. top 8486 şi C.F. nr. 5877/S Bistriţa nr. top 8486/S şi b) imobilul din Bistriţa, constând din Casa de oaspeţi, înscris în C.F. nr. 403/S Bistriţa nr. top 2124/1/1/S. Au fost stabilite cotele de coproprietate astfel: 370/1000 părţi pentru CNSRL Frăţia – UJSL – Bistriţa; 280/1000 părţi pentru CNS Cartel Alfa, filiala Bistriţa Năsăud; 175/1000 părţi pentru Confederaţia Sindicatelor Democratice CSDR – Uniunea judeţeană a Sindicatelor Democratice – UJSD – Bistriţa Năsăud şi 175/1000 părţi pentru Blocul Naţional Sindical BNS, filiala Bistriţa Năsăud. Celelalte capete de cerere din acţiunea principală, acţiunea conexă, cererea reconvenţională, cererile de intervenţie, s-a dispus, urmează să fie soluţionate odată cu fondul.

Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin decizia civilă nr. 79 din 31 mai 2002, a admis apelurile declarate de pârâtele SC A.R.P. SRL Bistriţa, SC E.C.S. SRL Bistriţa şi CNSRL Frăţia – UJSL – Bistriţa Năsăud împotriva încheierii de admitere în principiu din 11 octombrie 2001 a Tribunalului Năsăud pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins ca inadmisibilă cererea privind constatarea cotelor ideale de proprietate ale reclamantelor şi pârâtei CNSRL Frăţia – UGSL – Bistriţa-Năsăud şi ieşire din indiviziune asupra imobilelor înscrise în C.F. 5877 Bistriţa, nr. top 8486, C.F. 5877/S Bistriţa, nr. top 8486/S şi C.F. 403/S Bistriţa, nr. top 2124/1/1/S. S-a dispus trimiterea dosarului, aceleiaşi instanţe, pentru continuarea judecăţii celorlalte capete de cerere din acţiunea principală şi cererea reconvenţională.

……………………..

Condiţia de admisibilitate a acţiunii de partaj este reprezentată de existenţa unor drepturi de proprietate comună.

Instanţa de apel a stabilit corect că asupra imobilelor înscrise în C.F. nr. 5874 Bistriţa nr. top 8486, Casa Nouă de Cultură a Sindicatelor, C.F. nr. 403 nr. top 2124/1/1 şi C.F. nr. 403/S nr. top 2124/1/1/S Bistriţa, Casa veche de Cultură a Sindicatelor şi Casa de oaspeţi cele patru confederaţii sindicale în litigiu nu şi-au intabulat un drept de proprietate comună.

Situaţia juridică a bunurilor ce au aparţinut fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din România nu a fost reglementată prin lege.

Acordul dintre CNS – Cartel Alfa, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România – CSDR, Blocul Naţional Sindical BNS şi CNSRL Frăţia de a administra în comun fostul patrimoniu al Uniunii Generale a Sindicatelor din România nu reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de reclamanţii CNS CARTEL ALFA, filiala Bistriţa Năsăud, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România CSDR – Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice UJSD Bistriţa Năsăud, Blocul Naţional Sindical B.N.S., filiala Bistriţa Năsăud, împotriva deciziei nr. 79 din 31 mai 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2004.

https://propolitica.ro/averea-sindicala-din-bistrita-nasaud-topita-intre-orizonturile-rosii-ale-partidului-si-capitalismul-de-cumetrie/

Brazilia: Prima căsătorie între 3 parteneri stârneşte revoltă; (Cu mita din justitie,sanatate,armata,polities i etc,am putea achita datoria tarii si ar mai ramane si pentru…)Premieră în justiție. Primul medic care a recunoscut că și-a făcut averea din șpăgile de la pacienți ; Noua dezordine informaţională. De la hiper-emoţii la hiper-idei; Virusul” rusesc întâlneşte organismul slăbit al Occidentului; Spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu; Noua ordine economico-financiară a lumii; Meşterul „Manole” şi cele trei decenii de dictatură bancară; Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici: „Ne vedem, acum, peste 50 de ani, judecați a doua oară. Unii, puțini, ce-i drept, sunt aceiași dinainte de 1989“;Manipularea pentru toți sau Fereastra Overton; China pășește și mai apăsat în „statul supravegherii totale”: scanarea palmei pentru a intra la metrou; Transumanismul și chipul lui Dumnezeu; Despre TRANSHUMANISM (a lucra fara Dumnezeu) și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternal; (Nu iese fum degeaba…)Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști; (Dupa ce tatal lui Rafila-TORTIONAR de meserie- a martirizat pe impotrivitorii comunismul bolsevizat si fiul- omoara cu zile cine a scapat de comunism…)Farmaciștii îl fac praf pe Alexandru Rafila în scandalul antibioticelor fără rețetă: Modificări PERICULOS de superficiale… MK-Ultra: Moștenirea întunecată a programului secret de control al minții al CIA; AQ Khan: cel mai periculos om din lume? MKUltra și controlul minții – experimentele CIA; Străinul Georgetown: Declasificat… Prinsi cu „minciuna incalzirii globale”; Experimentul Stanford – “EFECTUL LUCIFER: Cum devin răi oamenii buni”. DETENTIA: gardieni si prizonieri; Oameni transformaţi în bestii. Amănuntele terifiante ale celui mai controversat experiment psihologic din lume;

(Invatatura unui Mrxist catre electorii luciferozati…)Liviu Dragnea (PSD): „Pe oameni îi sperie că există țări în care s-a legalizat căsătoria dintre un om și un animal”; Primii paşi către căsătoria omului cu capra au fost făcuţi în SUA. Zoofilia, în legislativul American; Interviu cu Horațiu „Harry” Miheț, apărătorul pro bono al creștinilor persecutați în SUA; Adrian Papahagi: O disecție a stângismului revoluționar care devine mainstream sau este justificat de mainstream; Ce este sexo-marxismul? Apariții editorial- General Br. (r) Aurel I. Rogojan ; Tehnocrația salvează România? Nu, o îngroapă! Noua Ordine Mondială multipolară sau cum se va instala tirania tehnocratică; Ceasul Apocalipsei: cât de aproape se află omenirea de distrugerea sa totală; Pericolul inteligenței artificiale ar putea afecta întreaga lume. Avertismentul președintelui Microsoft; (LUCIFERICII) Magnații din spatele Inteligenței Artificiale: Elon Musk, Bill Gates și Peter Thiel, printre numele grele care susțin dezvoltarea A.I…(Tot pe banii nostril si …) Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, localizat în Turcia. Fostul preşedinte Eximbank va fi extrădat; (Cioara vopsita malai mare viseaza…) Ungaria vrea o bucată din Ucraina, dacă Rusia va câștiga războiul. Regiunea pe care a pus ochii; Alex Jones trebuie să plătească aproape 1 miliard de dolari familiilor victimelor împușcării lui Sandy Hook: problema gândirii conspiraționale; SUB SEMNUL PERVERSIUNII ŞI VIOLENŢEI COMUNISTE; Insula Humanitas la 30 de ani,de Dan C. Mihailescu; (Pentru a castiga alegerile,se persista in pomeni…) Guvernul care nu rezolvă nimic;„Omul Davos” și dezinformarea; In Romania literara- Marino, Cioran şi Securitatea;

Cabala globalistă intenționează să creeze un guvern mondial unic, și ce instrument de control este mai bun decât acela ca toată lumea să fie complet dependentă de stat pentru a-și procura hrana? (Se simt coltii resetarii-potopirii…) Protestele fermierilor și Marea Resetare sau cum distrug progresiștii de la Berlin agricultura Germaniei; (Fiindca fermierii nu se opun „marii resetări alimentare”,a inceput…) Marea “resetare alimentară” a început; Fost expert în operațiuni PSYOP al Armatei americane: Fox News l-a concediat pe Carlson pentru că este necesar ca populația să fie menținută „neinformată și semi-lobotomizată”; Marea Resetare sau Marea Isterie? Marea Resetare în Olanda- Guvernul lui Mark Rutte a lansat programul de cumpărare a fermelor. Peste 10.000 de afaceri din agricultură ar putea fi închise; Cum faci un popor să te urmeze? Răspunsul l-a dat Herman Goering acum 76 de ani; Dacă reușești să instaurezi frica, oamenii nu se mai gândesc nici la legislație, nici la drepturi, ci doar la cum să-și salveze pielea- „Nu este o pandemie, este o psihoză.” – Florian Colceag; EXPERIMENTELE ÎNGROZITOARE ALE CIA CU CONTROLUL MINȚII, de Brianna Nofil;Un secol de antisemitism. Cum a răspândit Kremlinului dezinformarea contra evreilor; Discursul revizionist al liderului AUR Claudiu Târziu, preluat cu entuziasm în presa rusească; Presa rusă preia masiv aberațiile senatorului Claudiu Târziu (AUR), care a cerut public ca România să anexeze 4 regiuni ucrainene, sugerând că ar trebui să ieșim din NATO! „Coincidență“: ungurul László Toroczkai emite exact aceleași mesaje ca și Claudiu Târziu! „Dacă statul Ucraina va dispărea ca urmare a războiului, partidul Patria Noastră va revendica Transcarpatia“… Războiul informaţional dus de Rusia;

CUM SE SPALÃ CREIERUL UNEI NAŢIUNI; Revista 22 – O cronologie a războiului rece;„Grozăvii despre comunism” (I); “Ceaușescu trebuie înlăturat! Vreau o întâlnire cu ambasadorul sovietic!” (VII); Contrapropaganda de război occidentală destinată să acopere crimele Armatei Roșii aliate; Holocaust şi totalitarism communist; Holocaustul prin gloanțe: genocidul naziștilor și al aliaților lor pus în umbră de Auschwitz și camerele de gazare; Gulag si Holocaust; Pădurile de la Romsilva, pas cu cu pas, către …Austria; România bugetarilor: 1,3 milioane de bugetari, mai mulți decât pe vremea lui Ceaușescu; Scriitor sub comunism: Stefan Agopian, Dumitru Popescu-Dumnezeu si „Tezele din iulie”;„Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”; Razboiul Stalin-Dumnezeu;Memorialul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca’; Reorganizarea lumii (DOSAR);IMPORTANT: Introducere în Crispr, metoda care ar putea modifica genomul uman. Transumanismul; Editarea genomului de către CRISPR/Cas. general Elveția- CRISPR/Cas: în spatele acestui nume ciudat se ascunde noua metodă de manipulare a genomului, o descoperire majoră în istoria științelor vieții care subliniază importanța cercetării fundamentale… ((Organismele editate de CRISPR nu sunt OMG-uri, nu-i așa? )); Lovitură planetară, de Liliane Held-Khawam; NEURO-ARMELE -BATALIA PENTRU CONTROLUL CREIERELOR; Creierul este câmpul de luptă al viitorului – Dr. James Giordano…Hitler, descendent Rothschild; Armele electromagnetice și controlul minții: Un sistem electronic sofisticat, care „vorbește” direct minţii ascultătorului, alterează şi interferează cu undele sale cerebrale, manipulează structura electroencefalogramei sale şi implantează în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei; Marea Britanie are propriul program de spionare a populaţiei;

Revista 22 – O cronologie a războiului rece

//////////////////////////////

Marea Britanie are propriul program de spionare a populaţiei

BY DEPARTAMENTUL NAȚIONAL DE INFORMAȚII (DNI)

“Edward Snowden a deconspirat şi programul de supraveghere ilegală al Marii Britanii. Agenţia Sediului Central de Comunicaţii ale Guvernului (GCHQ) are acces la reţeaua de cabluri de internet şi telefonie şi colectează şi gestionează informaţii cu caracter privat ale populaţiei, la nivel global, în parteneriat cu NSA, printr-o operaţiune secretă, sub numele de cod Tempora.

Ambiţia programului este rezumată în motto-urile de prezentare: „Stăpânirea internetului şi exploatarea globală a telecomunicaţiilor” („Mastering the Internet and Global Telecoms Exploitation”) şi „Colecteză tot” („Collect-it-all”). Capacitatea tehnică a programului de spionare a făcut ca agenţia GCHQ să devină o super-putere.

Documentele puse la dispoziţie de Snowden arată că anul trecut, agenţia britanică intercepta 600 de milioane de convorbiri telefonice naţionale şi internaţionale, în fiecare zi. De asemenea, aproximativ 850.000 de angajaţi ai NSA şi contractori privaţi din Statele Unite au acces la programul britanic.

Chiar dacă sunt accesate din Europa sau Asia, majoritatea datelor de internet nu aleg calea cea mai scurtă, ci cea mai ieftină. De aceea ele străbat oceanul Atlantic până în America de Nord, unde se află sediile marilor companii de internet, după care se întorc la utilizatori.

Operaţiunea masivă de spionare a GCHQ a început acum 5 ani, când au fost ataşate sonde de interceptare la cablurile de fibră optică transatlantice care ajung pe ţărmul englezesc purtând către Europa informaţii din serverele de internet din America de Nord. Această operațiune a fost realizată prin acorduri strict secrete cu companiile de comunicaţii, care erau obligate să coopereze cu agenţia, fiindu-le totodată interzisă dezvăluirea existenţei mandatelor emise în acest scop.

Conform documentelor revelate de E. Snowden, unele companii au fost bine plătite pentru cooperarea cu agenţia de securitate britanică. Aceste acorduri au fost clasate ca fiind „relaţii sensibile”, iar angajaţilor li s-a cerut într-un document de organizare internă să „deghizeze” originea informaţiilor provenite din „sursele speciale” în rapoartele lor, de teamă că rolul companiilor secrete respective ca parteneri cu agenţia ar putea genera „o uriaşă bombă politică.”

În urma acestor dezvăluiri, un purtător de cuvânt al GCHQ a declarat că „serviciile de securitate respectă riguros termenii legali.” Germania a fost singura ţară care a cerut explicaţii guvernului britanic, cu privire la aceste informaţii.”[1]

https://www.dni.org.ro/marea-britanie-are-propriul-program-de-spionare-a-populatiei/

////////////////.///////////////////////////////////////

Armele electromagnetice și controlul minții: Un sistem electronic sofisticat, care „vorbește” direct minţii ascultătorului, alterează şi interferează cu undele sale cerebrale, manipulează structura electroencefalogramei sale şi implantează în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei

“Modalităţi de psiho-control…

Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea.

Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni, pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile.

Multe din substanţele din mediul înconjurător, care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii etc.

Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.

Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult, încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său.

Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific omului, ca şi amprentele digitale şi vocea.

Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri.

Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie/noiembrie 1998 al revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat ,care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”

„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992.

În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii, în care transportori non-aurici din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”

„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman, prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali».

În conținutul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali, prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane.

Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz». El încheie articolul astfel: «în ultimele două decenii, un potenţial care era improbabil, dar acum este marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă.

Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest articol el spune:

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să se duplice, apoi să se stocheze aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă unei alte persoane şi să se modifice astfel starea emoţională a fiinţe umane respective”.

Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”

Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de manipulare a minţii

În ianuarie 1999, Parlamentul European a înaintat o rezoluţie în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”. Obiectivul major era acela de a informa marele public despre pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile omului şi democraţie.”[1]

SURSE

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5965

//////////////////////////////////////////

Hitler, descendent Rothschild

Publicat de searchnewsglobal

„Tatăl lui Adolf, Alois Hitler, a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schicklgruber. Presupusul tată al lui Alois Hitler (Schicklgruber) a fost Johann Georg Hiedler, dar unii au motive serioase să se îndoiască de faptul că Johann Georg Hiedler a fost tatăl lui Alois. Un document austriac arată că Maria Anna Schicklgruber locuia în Viena în momentul conceperii. În acea perioadă lucra ca servitoare la reşedinţa baronului Rothschild. De îndată ce familia a descoperit sarcina, ea a fost trimisă acasă… unde s-a născut Alois”. Ipoteza lui Langer se bazează pe cartea În culisele Gestapo-ului din 1940, unde Hans Jürgen Koehler, un ofițer de rang înalt din Gestapo, susținea că Engelbert Dolfuss, cancelarul Austriei, i-a investigat trecutul lui Hitler. Koehler afirma că a văzut o copie a documentelor lui Dolfuss, înmânate acestuia de Heydrich, șeful Serviciilor Secrete naziste. „Dosarul a stârnit atâta vâlvă, cum niciun altul nu a mai făcut vreodată”, scria acesta. Datorită funcției sale, cancelarul austriac putea afla cu ușurință datele personale ale familiei lui Adolf Hitler, care se născuse în Austria. Având certificatele de naștere și fișele de înregistrare de la poliție, Dolfuss a reușit să afle ceea ce îl interesa: „O tânără fată (bunica lui Hitler)… a venit la Viena şi s-a angajat ca servitoare, lucrând cel mai adesea pentru familii bogate. Dar a fost ghinionistă; sedusă, avea să poarte un copil. A plecat acasă în satul său până a născut… Unde a fost servitoare în Viena? Nu este greu de aflat. Viena avea un sistem obligatoriu de înregistrare la poliţie. Şi servitori şi angajatori erau taxaţi scump dacă uitau de această formalitate. Cancelarul Dolfuss a reuşit să descopere fişa de înregistrare. Servitoarea lucrase la reşedinţa Rothschild, iar bunicul necunoscut al lui Hitler trebuie căutat în acea casă frumoasă. Dosarul lui Dolfuss s-a oprit la această declaraţie”. Tatăl lui Hitler s-a născut în 1837, în perioada în care Salomon Mayer von Rothschild locuia singur la reședința familiei din Viena. Din cauza problemelor lor în căsnicie, soția sa se mutase în Frankfurt. Fiul lor, Anselm Salomon, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de Viena, la Paris și Frankfurt. Prin urmare, sunt mari șanse ca Salomon Mayer Rothschild să fi fost adevăratul tată al lui Alois Hitler.Hermann von Goldschmidt, fiul funcţionarului principal al lui Salomon Mayer, scria în 1917 într-o carte că Salomon „până prin anii 1840 manifesta un entuzism cam nechibzuit pentru tinere” și că „avea o pasiune carnală pentru fete foarte tinere, cu care a şi avut aventuri pe care a trebuit să le ascundă cu ajutorul poliţiei”. Tânăra viitoare bunică a lui Adolf Hitler putea fi o țintă a lui Salomon Mayer, cu care locuia în acea perioadă sub același acoperiș. Ținând cont că fata a rămas însărcinată în timp ce locuia acolo, iar nepotul ei a devenit cancelar al Germaniei, fiind finanțat de evrei și începând mai apoi Al Doilea Război Mondial, atât de important pentru masonerie, putem trage concluzia că Adolf Hitler era descendent al clanului Rothschild, cea mai bogată și puternică familie evreiască din lume.

Se pare că Hitler știa despre originile sale cu mult timp înainte de a deveni cancelar. Acesta ar putea fi motivul pentru care a ordonat execuția lui Engelbert Dolfuss, cel care a aflat adevărul. Tatăl lui Hitler, Alois, și-a părăsit satul natal pentru a-și încerca norocul la Viena, acolo unde se afla tatăl său natural, Salomon Mayer Rothschild. După înmormântarea mamei sale, în februarie 1907 Adolf Hitler a plecat și el la Viena, unde a locuit până în mai 1913. În 1907 practic a dispărut pentru zece luni. Nimeni nu știe unde a fost sau ce a făcut în tot acest timp. Sunt mari șanse să se fi retras la rudele sale din clanul Rothschild, care atunci au avut șansa de a-i observa potențialul. Și, astfel, s-au hotărât să îl includă în marele plan al elitei iudaice.

Hitler în Primul Război Mondial

Hitler_1914_1918Când i-a fost dezvăluit lui Hitler planul din care trebuia să facă parte? Se pare că, în noiembrie 1912, viitorul cancelar al Germaniei a fugit în Marea Britanie, sustrăgându-se serviciului militar obligatoriu. În aprilie 1913 s-a întors în Viena, mutându-se în München după mai puțin de o lună. În 1914 a plecat la Salzburg, în Austria, unde a fost declarat inapt pentru serviciul militar pe 5 februarie, drept pentru care s-a întors în München. Totuși, în luna august, s-a înrolat ca voluntar în armata bavareză. Lucru extrem de ciudat pentru un om care a fugit de serviciul militar. Prin urmare, între februarie – august 1914 trebuie să se fi întâmplat ceva care să-l fi făcut să se răzgândească. Cel mai probabil, atunci i s-a spus că va fi sprijinit să ajungă la putere, să conducă Germania și, la momentul potrivit, să atace Uniunea Sovietică. Pentru acest lucru, trebuia să câștige de partea sa poporul. Iar un prim pas în această direcție era participarea sa la războiul care tocmai începea, din care trebuia să iasă ca un erou medaliat.

Există câteva indicii care ne arată că Hitler a fost protejat în Primul Război Mondial. Înrolat în Regimentul al șaselea de rezervă bavarez, el a fost curier pe frontul de vest, în Franța și Belgia, un rol mai puțin periculos. De asemenea, a petrecut o mare parte din timp la sediul central al regimentului, unde se ocupa cu realizarea de ilustrații pentru o gazetă militară. A fost decorat cu Crucea de Fier clasa a doua într-un timp foarte scurt, lucru puțin straniu pentru un curier. Ceea ce demonstrează că Hitler avea relații printre ofițeri încă de la începutul Primului Război Mondial, dar și că evreii subordonați clanului Rothschild erau în permanență lângă el, protejându-l și asigurându-se de îndeplinirea planului. Cu toate măsurile de precauție luate de cei care îl protejau, rolul de curier nu era lipsit în totalitate de riscuri. În 1916 a fost rănit superficial în zona inghinală sau în coapsa stângă în timpul bătăliei de pe Somme. Un an mai târziu a fost decorat cu Insigna plăgilor. Hitler nu a fost promovat niciodată la rangul de subofițer, varianta oficială fiind că superiorii lui nu considerau că ar avea abilități de conducere. Sau poate încercau să-l țină departe de lupte, păstrându-l în postul de curier ori desenator al gazetei militare, lucru imposibil pentru un subofițer. În 1918, Hitler a primit Crucea de Fier clasa întâi, o decorație ieșită din comun pentru un militar cu gradul de caporal, acordată de evreul Hugo Gutmann, comandantul său. Această decorație întărește ideea că evreii făceau tot posibilul pentru a se îndeplini planul familiei Rothschild. Tot straniu poate părea și faptul că Hitler a prins înfrângerea Germaniei departe de front, aflându-se pe patul de spital, fiind orbit temporar cu iperită. Poate e doar o coincidență sau poate încă o parte din planul evreilor de a-l proteja pe viitorul conducător al Germaniei.

Societatea Thule

60549580Istoria oficială ne învață că în 1919, la un an de la terminarea războiului, Hitler s-a infiltrat în Partidul Muncitoresc German ca agent al departamentului politic al armatei bavareze. În numai câteva zile a devenit membru al comitetului executiv al partidului. Alături de fondatorul partidului, Anton Drexler, a formulat programul politic în februarie 1922. Tot atunci s-a hotărât și schimbarea numelui grupării politice în Partidul Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei) sau Partidul Nazist.

Legitimația sa de partid arată că Hitler avea numărul 7, adică era al șaptelea membru al grupării de la înființarea sa. Prin urmare, atunci când Hitler s-a infiltrat ca spion, Partidul Muncitoresc German era format din doar șase persoane. Ce fel de partid poate fi unul cu șase membri și de ce armata germană era atât de interesată de această grupare, încât și-a infiltrat un om pentru a o spiona? Și cum se face că spionul a renunțat la a mai lucra pentru armată, alegând acest partid? Nu doar atât, acel fost caporal „fără abilități de conducere” a ajuns în fruntea partidului, apoi a țării. Cum orice politician are nevoie de un partid în spate, este posibil ca Partidul Muncitoresc German să fi fost înființat de evrei pentru Hitler, ca parte a planului familiei Rothschild? Pentru a afla acest lucru trebuie să știm în primul rând cine erau cei șase membri fondatori ai partidului. Anton Drexler, jurnalistul Karl Harrer, economistul Gottfried Feder și evreul Alfred Ernst Rosenberg erau membri ai Societății Thule. Jurnalistul Dietrich Eckart era un colaborator al Thule. Nu s-au descoperit legături dintre al șaselea membru, Ernst Julius Günther Röhm, și această grupare. Dar dacă cinci din șase făceau parte sau doar colaborau cu Thule, sunt mari șanse ca și al șaselea să fi avut legături cu Societatea. Röhm a fost cofondator al miliției naziste și, ulterior, comandant al ei. Era un membru important al Partidului Nazist, fiind singurul care avea voie să îl tutuiască pe Hitler. Prin urmare, nu este exclusă apartenența sa la Societatea Thule. Ce era această grupare?

Societatea Thule a fost o grupare ocultă secretă, cu sediul la München, numită după un teritoriu mitic nordic din mitologia greacă. A fost fondată ca un grup de studiu de către Walter Nauhaus, un veteran de război rănit în Primul Război Mondial, care a ajuns la conducerea grupului Germanenorden („Ordinul Teuton”), o societate secretă fondată în 1912 de câțiva ocultiști germani, cum ar fi Theodor Fritsch, Philipp Stauff sau Hermann Pohl. În 1917, Nauhaus s-a mutat din Berlin la München, unde a înființat societatea Thule-Gesellschaft. Oficial, această nou înființată societate s-a dedicat studiilor etnografice și chiar a publicat 24 de volume de proză și poezie nordică, însă pe ascuns a servit ca ramură müncheneză a Ordinului Teuton. În 1918, ocultistul Rudolf Glauer (care şi-a schimbat ulterior numele într-unul mult mai pompos, Baronul Heinrich von Sebottendorf) a devenit conducătorul Ordinului Teuton din Bavaria și a început o campanie de recrutare pentru Societatea Thule, alături de Nauhaus. Von Sebottendorf era și mason, fiind inițiat în 1901 într-o lojă asociată cu cea Loja Franceză Orientală de Memphis. Societatea Thule se baza pe învățăturile Societății Teosofice (ce avea o doctrină formată din amestecul ocultismului și a Kabbalei evreiești) înființate în 1875 de Helena Petrovna Blavatsky, o bună prietenă a Marelui Comandor al francmasoneriei americane, Albert Pike. Iar lojele francmasoneriei erau subordonate familiei Rothschild prin gruparea Illuminati. Astfel înțelegem cine era în spatele ascensiunii lui Hitler, cei care au planificat totul de la bun început. În octombrie 1918, liderii Societății Thule i-au însărcinat pe Karl Harrer și Anton Drexler cu formarea unui sindicat politic al muncitorilor. Astfel, pe 5 ianuarie 1919, cei doi au înființat Partidul Muncitoresc German, alături de un alt membru Thule, Gottfried Feder, și un colaborator al Societății, Dietrich Eckart. Tot în ianuarie li s-a alăturat și Alfred Ernst Rosenberg, un alt coleg din Societatea Thule. După ce a ajutat la desființarea Republicii Socialiste Bavareze din mai, Ernst Julius Günther Röhm a intrat în Partidul Muncitoresc German. Iar Adolf Hitler a sosit abia în octombrie.

În timp, și alți membri Thule au aderat la Partidul Muncitoresc German, transformat în Partidul Nazist în 1922, cum ar fi: Hermann Wilhelm Göring (care a înființat Gestapo-ul în 1933), Rudolf Walter Richard Hess (adjunctul lui Hitler după 1933), Wilhelm Frick (ministru de Interne între 1933-1943), Hans Michael Frank (guvernator general al Poloniei între 1939-1945), Karl Fiehler (primar al Münchenului între 1933-1945), entomologul Franz Dannehl și Heinrich Luitpold Himmler (comandantul suprem al SS-ului, cel considerat adevărata „mână dreaptă” a lui Hitler). Himmler era cel pus de evrei să îl manevreze pe Hitler pentru a fi siguri că planul se îndeplinește.

Însemnul Societății Thule era crucea lui Wotan (zeul suprem din mitologia germanică, numit Odin în Scandinavia), care a fost preluat de naziști sub forma svasticăi. De asemenea, salutul membrilor Societății era „Heil und Sieg”, transformat de Hitler în „Sieg Heil”. Doctrina Thule se baza pe cea a Societății Teosofice fondate de Helena Petrovna Blavatsky, care se referea la o rasă ariană pură, asemenea eroilor din vechile mituri germanice (oameni înalți, blonzi, cu ochii albaștri). Jorg Lanz von Liebenfels, aşa-numitul „părinte al naţional-socialismului”, este cel care a împins la extreme această teorie, sprijinit fiind mai ales de Heinrich Himmler. De asemenea, Societatea Thule credea într-un Mesia, care va salva Germania. Cu câteva luni înainte să-l cunoască pe Hitler, Dietrich Eckart a scris într-un poem despre acest Mesia german, numindu-l „Cel Măreț” și „Cel Fără Nume”, pe care toți „îl pot simți dar nimeni nu-l poate vedea”. Atunci când l-a întâlnit pe Hitler, Eckart a fost convins că profeția sa s-a împlinit. Sprijinit de colegii săi din Thule, a reușit să-l convingă și pe Hitler că el este acel Mesia care poate salva Germania. Așa cum au demonstrat numeroși istorici, nu sunt dovezi că Hitler ar fi fost antisemit până după sfârșitul Primului Război Mondial, prin urmare acest așa-zis antisemitism i-a fost creat de membrii Thule. În realitate, așa cum reiese din doctrina Partidului Nazist, nu era vorba despre antisemitism. Societatea Thule credea că un grup de evrei conduce lumea din umbră, idee pe care i-au inoculat-o și lui Hitler. Scopul declarat al Partidului Nazist era de a distruge acea ocultă evreiască și de a reda Germaniei măreția de odinioară. Astfel, Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich (al treilea imperiu), în care Mesia Hitler trebuia să fie nu doar salvatorul Germaniei, ci și al lumii. După părerea lor, primul imperiu a fost cel „Roman al națiunii germane” (Imperiul Medieval Germanic dintre secolul al IX-lea și 1806), cel de-al doilea fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871. Manipularea Societății Thule, ordonată de familia Rothschild, a avut efectul scontat, Hitler ajungând să se creadă salvatorul lumii. Un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de BBC în 1942, vorbeşte despre un „complex mesianic” al lui Hitler, care îl făcea să se creadă implicat într-o cruciadă contra răului, întruchipat în opinia sa de evrei. Acest studiu, cuprins într-un document clasificat secret până de curând, predat ulterior arhivelor Universităţii Cambridge, denotă o „fobie” crescândă a lui Hitler faţă de evrei şi subliniază faptul că liderul nazist îi considera pe aceștia nu doar o ameninţare pentru Germania, ci şi „o întreprindere diabolică universală”. Autorii studiului subliniau faptul că, pentru Hitler, „evreii sunt întruchiparea răului, în timp ce el îl întruchipa pe Dumnezeu. El era zeul prin care o victorie plină de sacrificii poate fi obţinută asupra răului”. Cum ar fi putut Hitler să se considere, când cei din jurul lui îi repetau încontinuu că este un zeu pe Pământ? Iată ce scria într-o lucrare Hans Kerll, ministrul Afacerilor eclesiatice ale Celui de-al III-lea Reich: „Aşa cum Hristos şi-a adunat cei 12 discipoli într-o cohortă fidelă până la martir, în acelaşi fel suntem noi martorii unui spectacol identic. Adolf Hitler este, într-adevăr, Sfântul Duh”.

În ianuarie 1933, partidul catolic Zentrum a votat pentru acordarea cancelarului puterii depline în stat, lucru ce i-a permis lui Hitler să atingă majoritatea de două treimi din parlament. Dictatorul nu a interzis acest partid catolic, așa cum a procedat cu celelalte partide, Biserica sacrificându-l pe 5 iulie 1933, atunci când Zentrum s-a autodizolvat. Să nu uităm că unul dintre torționarii naziști de la Auschwitz, polonezul Karol Józef Wojtyła, a devenit Papa Ioan Paul al II-lea. Iar Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a făcut parte din rândurile tineretului nazist încă de la vârsta de 14 ani.

535054_151958528293167_1561058536_nSprijinul acordat de Vatican dictatorului german avea ca scop convertirea U.R.S.S.-ului la catolicism. Pentru acest lucru, împotriva Uniunii Sovietice a pornit o adevărată cruciadă. În vara anului 1941, Hitler a făcut apel la toate forțele creștine și a autorizat misionarii catolici de a merge în noile teritorii din Est. În numele lui Mussolini, ambasadorul Attolico i-a sugerat cardinalului Maglione ca Papa să recomande tuturor episcopilor catolici să ridice voluntari împotriva Sovietelor.

Sursa: Blog Secretele Zeilor

Se vorbeşte mereu de doctrina rasială, de nimicirea evreilor, de criminalul Hitler, însă nicăieri nu se pomeneşte cum şi-a format ideologia sa, cine l-a pus în poziţia pe care a avut-o şi cine l-a finanţat. Cărţile ce conţin asemenea informaţii sunt imediat interzise sau îndepărtate. În 1890, personalităţi proeminente din Anglia au format “Ordinul ermetic al amurgului de aur” (The Hermetic Order of the Golden Dawn). Membrii erau masoni din loja Rosacruce ca: Florence Farr, laureatul Nobel pentru literatură – B.Yeats, autorul cărţii Dracula – Bram Stoker, Gustav Meyerink, autor cunoscut, Allister Crowley, cel mai cunoscut magician al secolului şi alţii.

Această organizaţie se ocupa cu magia şi cu ştiinţa esoterică. O ramură a acestei organizaţii s-a format în Germania în 1917. Rudolf von Sebottendorf a venit în 1917 din Turcia (unde a fost recrutat de masoni) şi, împreună cu alţi patru membri, printre care preotul Gernot, s-au întâlnit la Viena, unde s-au hotărât să cerceteze misterul Templierilor. Din anul 1307, Templierii transmit din tată în fiu secrete legate de învăţătura lui Cristos şi intrarea noastră în mileniul Vărsătorului. Pater Gernot le-a explicat că trecerea din mileniul Peştelui în cel al Vărsătorului stă în legătură cu rotirea Soarelui. Aşa cum Luna înconjoară Soarele în 12 luni, tot aşa şi Soarele înconjoară “Soarele negru” (un soare central) în 12 perioade. O asemenea perioadă cosmică numără 2155 de ani care fac “anul cosmic” cam de 25.860 de ani.

După spusele Templierilor, pe noi ne aşteaptă la schimbarea de mileniu un sfârşit de an cosmic şi începutul altui an cosmic. După 25.860 de ani se termină anul cosmic al Peştelui, care este caracterizat prin radiaţii slabe ale Pământului. În anul cosmic cu care începe epoca Vărsătorului, Pământul are radiaţii mai puternice. Totodată, când are loc această schimbare, au loc şi perturbări religioase, politice, sociale şi chiar geologice. După prezicerile Templierilor, anii cu date importante sunt 1934, 1962 (când încep radiaţii puternice), 1990. Important este pentru ei pasajul din Noul Testament unde Cristos spune evreilor: “Împărăţia lui Dumnezeu vi se va lua şi se va da altui popor care va aduce fructele aşteptate” (Matei 21, 43, Noul Testament).

Acest ordin a convins că poporul despre care este vorba este poporul german. După Vechiul Testament, Yahwe este Dumnezeul răului, este satana (Moses scrie: “Ani ha El Schaddai” El Schaddai = Satana, Moses 17, 1). Cu asemenea informaţii, pentru templieri poziţiile erau clare: Dumnezeul din Vechiul Tesament este rău, distrugător, cei ce cred în el (evreii) distrug lumea, natura şi pe oameni. Templierii erau convinşi şi de textul Evangheliei lui Ioan, capitolul 8, 30-45, în care Cristos spune evreilor:

“Voi spuneţi că Abraham este tatăl vostru. Dacă voi spuneţi că sunteţi copiii lui Abraham, atunci trebuie să împliniţi faptele lui. Dar voi încercaţi să mă ucideţi pe mine, care v-am adus adevărul de la Dumnezeu. Dacă Dumnezeu este tatăl vostru, voi ar trebui să mă iubiţi, eu sunt trimisul lui Dumnezeu. De ce nu vreţi să înţelegeţi vorbele mele? De ce nu vreţi să le auziţi? Voi aveţi ca tată pe diavol şi faceţi ce vrea el! El este un ucigaş şi nu are de partea lui dreptatea. El este tatăl mincinoşilor şi voi vorbiţi limba lui.”

Grupul din jurul lui Sebottendorf a format în 1918 la Bad Aibling “Organizaţia Thule”. În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler era numele de fată al mamei lui), se face remarcat prin talentul lui oratoric. Ocultist şi esoteric, aderă la această organizaţie, care întemeiază DAP (grupul de activitate german), din care mai târziu se nasc NSDAP şi SS. Aceştia sunt cei din loja “Soarelui negru” (schwarze Sonne).

Membrii organizaţiei Thule (Thule este un oraş, aşa spune legenda, în nordul Europei, populat de rasa ariană şi scufundat o dată cu Atlantis), pe lângă practicile luate de la “Golden Dawn” se ocupau cu yoga, Tantra, magia, ocultismul, ştiinţele Templierilor, astrologia. Foarte pronunţată era ştiinţa ariană, în mod special combaterea evreilor. Emblema lor era svastica şi salutul lor era ridicarea mâinii drepte. Teoria şi practica celui de al treilea Reich era bazată pe principiile organizaţiei Thule.

Membrii cei mai importanţi ai organizaţiei Thule au fost: R. von Sebottendorf, Guido von List, Adolf Hitler, Rudolf Hess, H. Göring, Alfred Rosemberg, Hans Frank, prof.dr. Hanshofer, Theo Morell, Rudolf Steiner, Contesa Westrop şi Treibisch Lincoln. Treibisch Lincoln, evreu ocultist, amic al lui Hitler, i-a dat acestuia 100.000 mărci în anul 1920, cu care Hitler a devenit proprietarul ziarului “Observatorul popular”.

Organizaţia Thule mai credea că pământul este gol în interior (ceea ce cred şi tibetanii lui Dalai Dama), iar aici se află o permanentă lumină a unui Soare: intrările în interiorul lui erau prin Polul Nord şi Polul Sud. În timpul celui de al doilea război mondial s-au făcut două expediţii la poli pentru cercetări. Această lumină a unui Soare interior dă naştere Aurorei Boreale, apa gheţarilor este apă dulce şi vântul de la 76° latitudine este un vânt cald, de aceea păsările zboară spre nord peste gheţari şi, la topirea gheţarilor, iese la iveală polen de flori. Membrii Thulei luau aceste mituri în serios: ideologia guvernanţilor celui de al treilea Reich cu tema El-Schaddai, persecuţia evreilor, proorocirea lui Isaia, secretul Templierilor care, se pare, aveau mintea tulburată. Medicul personal al lui Hitler, Theodor Morell, scrie că încă de la vârsta de 20 ani acesta a fost înclinat spre misticism şi că lua droguri. Împreună cu librarul Pretoche din Viena, Hitler lua stupefiante “Peyotl”, pentru ca prin halucinaţii să poată pătrunde misterele. Morell spune că în ultimii şase ani ai vieţii lui, a luat stupefiante şi calmante.

După nereuşita lovitură de stat din München în 1924, Rudolf Hess s-a ocupat de instrucţia politică a lui Hitler. Haushofer, cel mai de seamă magician de pe vremea aceea, l-a iniţiat în ocultism. Haushofer a avut o viziune: Hess păşind în sălile castelelor englezeşti şi căutând să facă pace între Anglia şi Germania. De aici zborul lui Hess în Anglia. Hess s-a ocupat şi de textul manuscrisului cărţii “Mein Kampf”, pe care l-a redactat la maşina de scris. Se spune că Hitler a fost şi membru al lojii “Centuria de aur”, o lojă de gradul 99.

Imagine Pe glob există 99 de loji de acest fel. Fiecare lojă are ca şef un demon: aceştia sunt foarte periculoşi şi în strânsă legătură cu magia neagră a tibetanilor. Numai astfel se poate explica discursul lui Hitler din 30 ianuarie 1945: “În această luptă nu va ieşi biruitoare Asia, ci Europa. În fruntea ei va sta naţiunea care de 1500 de ani a ridicat Europa mai presus de Orient, naţiunea germană, marele nostru Reich!” Cu privire la dispariţia lui Hitler, faptele sunt neclare. Miguel Serranos, ambasadorul Republicii Chile la Viena, povesteste că loja a 99-a l-a ajutat pe Hitler să fugă în America Latină. În martie 1979 unele ziare au scris că s-a găsit avionul său personal în America de Sud. Inginerul austriac de aviaţie Joseph Greiner a publicat în Elveţia în 1945 o carte, unde afirmă că l-a văzut personal pe Hitler îmbarcându-se într-un avion la Berlin Tempelhoff la ora 2 după amiază, pe 30 aprilie 1945.

Organizaţia Thule şi SS-ul au conlucrat intens cu o colonie tibetană din Berlin. Se cunoaşte faptul că Hitler avea contact cu un călugăr tibetan care purta mănuşi verzi şi spunea că are cheile tunelului Arianei (tunel ce duce prin Himalaia spre interiorul Pământului). Pe 25 aprilie 1945, când ruşii au intrat în Berlin, într-o cazemată au fost găsiţi şase tibetani morţi, aşezaţi în cerc, în mijloc aflându-se un tibetan cu mănuşi verzi. Se pare că a fost o sinucidere colectivă. Pe 2 mai 1945, ruşii au descoperit în Berlin peste o mie de soldaţi tibetani morţi, care au luptat de partea germanilor.

Societatea Thule a pus bazele ideologiei celui de-al treilea Reich, în care regăsim supremaţia rasei germanice, dar şi aşteptarea unui „Mesia” care să repună în drepturi rasa germanică, ducând-o la supremaţia planetară – Adolf Hitler a fost identificat încă de timpuriu cu acest Mesia, deopotrivă fiind asimilat şi cu Antichristul.

Ca o paranteză, denumirea însăşi de cel de-al treilea Reich (cel de-al treilea Imperiu) ţine de propaganda nazistă. Cronologia şi ideile naziste recunosc ca prim imperiu „Imperiul Roman al naţiunii germane” (Imperiul medieval germanic, între secolul IX-1806), cel de-al doilea Reich fiind Germania unificată de cancelarul Otto von Bismark în 1871.

Câţiva dintre membrii Thule

Enumerăm în continuare doar câteva nume celebre ale membrilor Thule, pentru a vă oferi o imagine a influenţei şi importanţei acestui ordin secret. Funcţiile politice menţionate nu sunt cele din momentul creării ordinului, ci poziţiile pe care respectivii le-au ocupat în urma ascensiunii politice a lui Hitler.

Baronul Rudolf von Sebottendorf, mare maestru al ordinului
Guido von List, maestru al ordinului, ocultist
Jörg Lanz von Liebenfels, maestru al ordinului, „autorul” ideologiei celui de-al treilea Reich
Adolf Hitler, Führer, cancelar al celui de-al treilea Reich şi şef suprem al SS
Rodolf Hess, adjunctul Führer-ului
Hermann Göring, mareşal şi comandant SS
Henrich Himmler, comandant SS şi ministru al Reich-ului
Alfred Rosenberg, ministru al Reich-ului şi conducător al naţional-socialiştilor
Dr Hans Frank, conducător al naţional-socialiştilor şi guvernator al Poloniei
Julius Streicher, a jucat un rol important în propaganda nazistă
Dr Karl Hausholer, general de brigadă
Dr Gottfried Feder, secretar de stat
Dietrich Eckart, redactor şef al publicaţiei extremiste „Völkisher Beobachter” (Observatorul Poporului), de fapt revista Ordinului Thule
Bernhard Stempfle, confesorul lui Hitler şi prietenul său intim
Theo Morell, medicul personal al lui Hitler
Franz Gürtner, şeful poliţiei din Munchen
W. O. Schumann, Dr şi profesor la Facultatea de ştiinţe din Munhen
Trebisch-Lincoln, ocultist şi clarvăzător din Himalaya

Unii autori menţionează divizarea societăţii Thule în două ramuri, una pur ocultă, aşa-zis esoterică, din care se pare că făcea parte şi celebrul Rudolf Steiner, fondatorul doctrinei antropozofice şi o ramură „exoterică” cu preocupări conspiraţionist-politice.

Conspiraţia orchestrată de Ordinul Thule

Influenţa ordinului Thule asupra evenimentelor din Germania anilor 1918-1920 care au dus la formarea Partidului Nazist (Naţional Socialist) şi alegerea lui Adolf Hitler ca lider al acestuia şi lider al celui de-al treilea Reich nu s-a făcut niciodată în mod deschis, societatea nemanifestându-se vizibil pe scena politică. Cu toate acestea simbolurile sale (pumnalul şi svastica) se regăsesc în timpul „contrarevoluţiei” din 1919, iar ideologia sa (partea care putea fi făcută publică) este chiar ideologia celui de-al treilea Reich.

După revoluţia comunistă din Bavaria din 1918, Societatea Thule a devenit centru al subculturii contrarevoluţionare. S-a organizat o reţea de spionaj şi ascunzătoare de arme. Încăperile clubului Thule au devenit cuibul rezistenţei revoluţiei.

Partidul Muncitoresc a fost creat de Anton Drexler cu acordul lojii Thule, iar Hitler a fost la început un simplu spion infiltrat de membrii Thule în acest Partid. El a devenit curând un membru activ şi influent. Peste doar patru luni de la intrarea lui Hitler în Partidul Muncitoresc, acesta îşi schimbă numele în Partidul Naţional-Socialist Muncitoresc (cunoscut şi ca Partidul Nazist) şi adoptă simbolul svasticii inversate (simbolul societăţii Thule) ca emblemă.

Începând 1919 societatea Thule a generat formarea unui mare număr de grupări secrete şi loji masonice din care au ajuns să facă parte toate personajele politice şi militare importante, fără însă să ştie că astfel au intrat pe linia de influenţă controlată de Ordinul Thule.

În noiembrie 1919 societatea face una dintre puţinele sale declaraţii publice: „Vom lupta până când svastica va triumfa la sfârşitul acestei epoci întunecate”. Împreună cu alte grupări ultranaţionaliste, Thule a antrenat luptători şi a acumulat arme în secret. Nu întâmplător, în timpul contrarevoluţiei care a adus la putere Partidul Nazist armele cele mai uzuale erau pumnalele cu semnul svasticii pe mâner (adică ambele simboluri ale grupării Thule).

Imagine Doctrina fascistă/nazistă, indiferent de variantă are la bază ideea că există fiinţe superioare şi fiinţe inferioare şi fiinţele superioare sunt îndreptăţite să le exploateze/extermine pe cele inferioare. Chestia asta li se potriveşte de minune bancherilor, proprietarilor de corporaţii şi familiilor regale/nobile. Hitler era la fel de nazist cum e Ponta prim-ministru sau Băsescu preşedinte! :)) Hitler a fost mai mult un produs mediatic, decât o persoană. A fost un mit creat de profesionişti în imagine aflaţi în solda bancherilor şi oligarhilor globalişti. Începând cu mustaţa mutton, freza, simbolul svasticii întoarse, gesturile, modul în care Hitler îşi ţinea discursurile, totul a fost creat şi cizelat de aceşti specialişti, exact la fel cum se întâmplă azi în cazul lui Obama, Putin sau alt mare lider important.

Dan Tănăsescu Conform unei teorii din conspirationiste, Adolf Hitler nu s-ar fi sinucis in 1945, ci ar fi fugit în Argentina http://dantanasescu.ro/2011/11/18/se-speculeaza-ca-hitler-ar-fi-trait-pana-in-1962-in-argentina.html

Hitler, descendent Rothschild

//////////////////////////////////////////////

NEURO-ARMELE -BATALIA PENTRU CONTROLUL CREIERELOR

Leonard Chesca

Creierul este câmpul de luptă al viitorului – Dr. James Giordano

„Dr. James Giordano, șeful programului de studii de neuroetică și student în rezidență în Centrul Pellegrino pentru bioetică clinică de la Universitatea Georgetown, vorbește cu cadeții și profesorii despre modul în care progresele în neuroștiință și neurotehnologie vor avea un impact asupra viitorului războiului. Acest eveniment a fost găzduit de Modern War Institute din West Point.”Link Facebook:

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02gSKG8snRXsLeeHm7Ce5vWHpbjVji8fYczcZ2eyVfujxMdmxEFvahrEcCMvRzXDKUl&id=1486561754

Leonard Chesca

///////////////////////////////////////////

Lovitură planetară, de Liliane Held-Khawam

Editura: Reorganizarea lumii

DESCRIERE

Această carte este un continent în sine! Este rodul unei investigații la fel de vastă și de importantă ca și subiectul său: apariția unei lumi noi, a unei forme de societate fără precedent de la începuturile omenirii.

Crezi că trăiești în state guvernate de statul de drept, delimitate de granițe, protejând libertățile cetățenilor lor? Nu vei fi foarte sigur după închiderea acestei cărți.

În investigația sa anterioară, Dispossession , Liliane Held-Khawam a documentat deturnarea masivă a resurselor financiare ale umanității în beneficiul unui număr mic de companii. Cu Lovitură de stat planetară , ea merge și mai departe, descriind cele trei faze ale instaurării unei adevărate tiranie globale pentru care valorile și legile democratice servesc doar ca pretext și alibi.

„Prin tripticul analizei sale asupra formidabilei mutații a cărei acum suntem atât martori , cât și actori forțați, Liliane Held-Khawam întreprinde o muncă fundamentală de avertizare, o adevărată operă de siguranță publică!” (Din prefața lui Philippe Bourcier de Carbon)

https://reorganisationdumonde.com/produit/coup-detat-planetaire/

/////////////////////////////////////////////

Editarea genomului de către CRISPR/Cas. general Elveția- CRISPR/Cas: în spatele acestui nume ciudat se ascunde noua metodă de manipulare a genomului, o descoperire majoră în istoria științelor vieții care subliniază importanța cercetării fundamentale…

((Organismele editate de CRISPR nu sunt OMG-uri, nu-i așa? ))

…CRISPR/Cas face posibilă modificarea genomului într-un mod țintit, simplu și rapid. Acest lucru face să fie relativ accesibilă neutralizarea genelor și secvențelor de ADN sau înlocuirea acestora pentru a adăuga noi caracteristici. Deoarece secvențele CRISPR sunt prezente în aproape toate organismele vii, metoda CRISPR/Cas are multe aplicații.

Lupta pentru supraviețuire

Asemenea oamenilor, bacteriile și plantele pot lua și viruși. La noi, sistemul imunitar este responsabil pentru combaterea infecțiilor. Bacteriile au un mecanism similar de a se apăra împotriva virușilor: dezvoltă părți din secvențele ADN ale virusurilor în propriul lor genom . Aceasta este ceea ce numim CRISPR, repetări palindromice scurte interspațiate în grup, care pot fi traduse ca „repetări palindromice scurte grupate și interspațiate în mod regulat”. Secvențele CRISPR servesc ca semnal de recunoaștere permițând bacteriilor să împiedice atacurile repetate ale virușilor. Dacă același virus încearcă să infecteze din nou bacteria, se formează un complex CRISPR/Cas – compus din molecule de ARN (copii reduse ale genelor) și proteine Cas – care distruge intrusul. În această situație, proteinele Cas acționează ca niște foarfece moleculare.

O mare descoperire

Aplicarea metodei CRISPR

Înțelegerea și vindecarea bolilor

CRISPR/Cas prezintă și un anumit interes pentru industrie: mai multe start-up-uri specializate în aplicații de terapie genetică sau în îmbunătățirea tratamentelor pentru cancer au văzut deja lumina zilei.

Organismele editate de CRISPR nu sunt OMG-uri, nu-i așa?

Interesant este că plantele modificate prin metoda CRISPR/Cas nu sunt diferite de cele produse în mod natural sau prin mutageneză, prin faptul că genele adăugate sau mutațiile corectate pot apărea și în mod natural. A posteriori, nu există nimic care să demonstreze cum a fost produsă planta, deoarece rezultatul nu poate fi distins de metodele obișnuite de cultivare. Prin urmare, Comisia Europeană va stabili în ce cazuri plantele astfel modificate ar trebui considerate organisme modificate genetic.

Terapia viitorului

https://gensuisse.ch/fr/modification-du-genome-par-crisprcas#

Bebelușii chinezi OMG : în genomul lor au apărut mutații neașteptate. Futura-Science/ File

Pentru a le oferi imunitate naturală împotriva virusului SIDA, geneticianul chinez, He Jiankui, a efectuat manipulări asupra embrionilor cu scopul de a provoca o mutație în genomul acestora. Comunitatea științifică nu știe ce s-a întâmplat cu micuții gemeni născuți de atunci. Dar, conform informațiilor obținute de un jurnalist, mutațiile au avut loc în altă parte în genomul lor și vor duce la consecințe imprevizibile.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9a/He_Jiankui_%28cropped%29.jpg/390px-He_Jiankui_%28cropped%29.jpg

Omul de știință chinez He Jiankui după ce a anunțat că a modificat genomul embrionilor umani, în cadrul celui de-al 2-lea Summit Internațional pentru Editarea Genomului Uman din 28 noiembrie 2018 la Hong Kong. (Wikipedia)

Cripsr, tehnică revoluționară dar încă la început

Un jurnalist de la MIT Technology Review a primit manuscrisul studiului pe care He Jiankui a încercat să îl publice de reviste științifice prestigioase și care detaliază metoda și rezultatele sale. Dar textul studiului confirmă ceea ce mulți experți bănuiau: nu arată de fapt că încercarea de mutație, a unei părți a genei CCR5 , a avut de fapt succes, potrivit geneticienilor intervievați. Studiul susține că mutația realizată este „asemănătoare” cu cea care conferă imunitate, nu identică.

„ Tehnologia este încă departe de a fi perfectă pentru a fi folosită în scopuri terapeutice

În plus, datele incluse în anexă arată că gemenii au suferit mutații în altă parte a genomului lor și probabil diferite de la celulă la celulă, făcând consecințele imprevizibile.

„Crispr” este o tehnică revoluționară de modificare a genomului inventată în 2012, mult mai simplă și mai ușor de utilizat decât tehnologiile existente. Dar foarfecele deseori scurtează locul vizat, iar geneticienii reiterează că tehnologia este încă departe de a fi perfectă pentru utilizare în scopuri terapeutice.

„ Sunt o mulțime de probleme cu cazul gemenilor Crispr. Toate principiile etice stabilite au fost încălcate, dar există și o mare problemă științifică: el nu a controlat ce făcea Crispr și asta a creat o mulțime de consecințe nedorite ”, a spus profesorul de genetică Kiran Musunuru, de la Universitatea din Pennsylvania, într-un interviu recent cu AFP.

https://www.futura-sciences.com/sante/actualites/crispr-cas9-bebes-chinois-ogm-mutations-imprevues-sont-apparues-leur-genome-73919/

////////////////////////////////////////

IMPORTANT: Introducere în Crispr, metoda care ar putea modifica genomul uman. Transumanismul.

Cuvânt înainte:

V-am pus la dispoziție 2 videoclipuri (posibil subtitrare în franceză) care sunt foarte bine realizate. Aceste doamne ne prezintă metoda menționată mai sus, precum și problemele.

Veți găsi, de asemenea, o publicație elvețiană care este, de asemenea, extrem de bine scrisă.

Apoi vine munca practică a chestiei cu crearea de gemeni chinezi OMG, vă rog.

Vom reveni la asta.

Nu trebuie ratat

https://www.lefigaro.fr/flash-actu/le-projet-de-loi-bioethique-de-inverse-al-assemblee-le-27-july-20200708

https://www.lefigaro.fr/actualite-france/bioethique-le-debat-confisque-20200717

https://lilianeheldkhawam.com/2020/07/24/important-introduction-a-crispr-la-methode-qui-pourrait-modifier-le-genome-humain-transhumanisme/comment-page-1/

////////////////////////////////////////////

Reorganizarea lumii (DOSAR)

Această pagină oferă o imagine de ansamblu asupra dosarelor/articolelor de pe site care intră în restructurarea modelului organizatoric al Statelor/societăților. Diferitele articole se bazează pe fapte: legi noi, tratate, uniuni, drepturile cetățenilor etc.

Scopul exclusiv este acela de a culege informații existente fără niciun spirit – dacă este posibil – de demagogie sau speculație….

CONFIRMAREA DOSARULUI NOSTRU PRIN ACEST:

Reorganizarea lumii confirmată de două interviuri:

„De ce europenii nu adoptă o limbă comună?” Uniunea Europeană este tânără, în comparație cu secolele de război și conflicte care au precedat-o. Trebuie să extindem viziunea lui Jean Monnet. De ce europenii nu adoptă o limbă comună, de exemplu? În era digitală, mai ai mii de traducători! Pun pariu că Franța va fi prima țară din lume care va fi complet digitalizată. Revoluția digitală aduce o creștere de 2% pe an, a început deja. » (MS Peres)

„Ca să fiu sincer, cred că în viitor, oamenii vor folosi tehnologia pentru a se transforma în zei. Și vreau să spun asta literalmente, nu metaforic. Oamenii sunt pe punctul de a dobândi abilități care erau considerate în mod tradițional abilități divine. Oamenii pot fi în curând capabili să-și imagineze și să creeze ființe vii după bunul plac, să navigheze în realități imaginare doar cu puterea minții, să-și prelungească incredibil durata de viață și să-și schimbe propriul corp și spirit în funcție de dorința lor. » (M Harari)

Dizolvarea statelor: DOSAR

Reorganizarea lumii în jurul unei piețe unice fără toate constrângerile Extras:

„Pe scurt, vedem așadar că organizarea unei piețe globale unice necesită o restructurare totală a spațiului geografic, economic, financiar, legislativ și deci politic pentru a permite înflorirea celor 4 libertăți.

Pentru moment, aceste 4 libertăți par să intre în conflict direct cu democrația, liberalismul clasic, economia reală și locală și chiar cu libertățile individuale.

În orice caz, această reorganizare este în curs. Va constitui cea mai mare revoluție tăcută care a existat vreodată…” LHK

Trăim într-o oligarhie și nu într-o democrație. Extras:

„În sfârșit, dacă ar exista și cea mai mică îndoială cu privire la sfârșitul democrațiilor care pun oamenii în centrul vieții politice, iată un studiu realizat de o echipă de la Universitatea Princeton care neagă oamenilor capacitatea de auto-conducere. Acolo spune acest lucru: „Analiza multivariată indică faptul că elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interesele de afaceri au un impact independent substanțial asupra politicii guvernului SUA, în timp ce cetățenii medii și grupurile de interese bazate pe masă au o influență independentă mică sau deloc. Rezultatele oferă un sprijin substanțial pentru teoriile dominației economice-elite și pentru teoriile pluralismului părtinitor, dar nu și pentru teoriile democrației electorale majoritare sau pluralismului majoritar” sau „ Analiza multivariată indică faptul că elitele economice și grupurile organizate care reprezintă interesele întreprinderile au un impact independent semnificativ asupra Politica guvernului Statelor Unite , în timp ce cetățenii medii și grupurile de interese în masă au o influență independentă mică sau deloc . Rezultatele oferă un sprijin substanțial pentru teoriile dominației economice -elite și pentru teoriile pluralismului părtinitor , dar nu și pentru teoriile democrației electorale majoritare sau pluralismului majoritar .

Reorganizarea lumii: sfârșitul monedelor naționale Extras:

Aceste politici monetare anunță sfârșitul monedelor naționale. O uniune monetară și economică globală ar trebui probabil să vadă lumina zilei.Această monedă unică și politica ei vor fi adaptate la nevoile celor de pe piața globală. Multe întrebări apar în această etapă, dar una iese în evidență: Cine va beneficia oficial de puterea suveran – suverană de creație monetară? » De LHK

Reorganizarea lumii: Spre sfârșitul numerarului. Extrage:

„Întrebarea care se pune în acest moment este următoarea: vor îndrăzni autoritățile monetare să elimine complet „scurgerile bancare” prin restrângerea – sau chiar eliminând – numerar și mai drastic? Băncile centrale naționale vor mai avea atunci un motiv să existe?

În funcție de răspunsurile la aceste două întrebări, băncile comerciale ar fi reușit atunci privatizarea nu a banilor, ci a statului însuși și a politicii… » LHK

Rate negative ale dobânzii sau confiscare progresivă ușoară

„Aceasta nu este altceva decât o tehnică de confiscare – blândă și progresivă cu siguranță, dar totuși confiscatoare. »

Un circuit financiar dublu care servește speculației. Extrage

Cu toate acestea, circuitul financiar local și național este cel care conferă credibilitate și consistență transnaționalului. Excedentele din balanțele de plăți ale țărilor, economiile din rezerve și capitalul de pensie înseamnă că înaltele finanțe vor curte sau nu țara X. Cineva a spus odată că o țară precum Franța, care beneficiază de obligațiuni foarte avantajoase, dă și beneficiază în continuare. din garantia oferita de economiile oamenilor. LHK

Suntem în anticamera unei dictaturi financiare? Extrage

Prin urmare, putem spune că High Finance atacă direct libertățile noastre și dreptul nostru la proprietate privată. Procedând astfel, își impune propriile criterii societale care justifică supravegherea oamenilor prin nevoile unei piețe hotărât nesățioase și logica tehnocratică…

Până în prezent, reprezentanții statului nu par să fie șocați de practicile care plasează un sistem liberticid și inuman deasupra indivizilor și a bunăstării acestora. Doi piloni ai drepturilor cetățenilor și o așa-zisă Constituție democratică le tremură din temelii. Vor cădea?

Întrebare finală: statul este deja mort sau se preface că este?… LHK

Finanțarea înaltă îți atacă moștenirea genetică. (Vot 14 iunie DPI) de LHK (EXTRACT)

Eugenia, comercializarea ființelor umane, capturarea moștenirii genetice, umanizarea roboților și robotizarea oamenilor au devenit nu numai posibile, ci și cerute de factorii de decizie necunoscuți ascunși în spatele piețelor financiare.

Bătălia fundamentală care se poartă în prezent este aceea a identității umanității, a libertăților inalienabile și libere ale omului. Problema: privatizarea VIEȚII și a nemuririi. Nimic mai putin !

Noua Eră, de la Opera Negrului la Satanism. De Bruno Bertez

Nu-și imagina că s-ar putea fi atât de cinic încât să amâne toate ajustările și toate reechilibrarile și că s-ar putea prefera să mergi până la capătul haosului.

Maeștrii lumii inversează formula pe care mulți o vor recunoaște: „ordinea izvorăște din haos”, ei sunt pentru „haosul izvorăște din ordine”. Suntem în satanism.

Jocul satanic constă în folosirea confuziei dintre „informare” și „comunicare”.

https://lilianeheldkhawam.com/la-reorganisation-du-monde/

/////////////////////////////////////////////

Resetarea Medicinei sau Resetarea Omenirii prin Nanotehnologie

Incorect Politic

RESETAREA MEDICINEI SAU RESETAREA OMENIRII PRIN NANOTEHNOLOGIE

Perspectiva transumanismului

Resetarea Medicinei sau Resetarea Omenirii prin Nanotehnologie

Ediția DEX 2016 definește astfel verbul a reseta: ”A reinstala unul sau mai multe programe într-un calculator”, mai exact, spunem noi, într-un computer. De ce? Pentru că aproape toate, în România actuală, se fac de mântuială, conform zicalei ”merge și așa!”. Vom vedea însă că nu ”merge și așa”. Computerul de azi nu se confundă cu jucăria de acum 50 sau 60 de ani, de talia unui chibrit, care făcea câteva operațiuni aritmetice și atât. Computerul de astăzi sau ordinatorul este o mașină complexă pentru tratarea numerică a informației, conform unor programe ce definesc cu precizie secvențele operațiilor logice și aritmetice care se efectuează.

Creație a omului, mașina numită computer poate fi ”resetată”, adică programele ei de funcționare pot fi schimbate dintr-un motiv sau altul, operație ce poate fi numită la fel de bine ”reinițializare” sau ”aducere la zero”, la un anumit nivel etc. Până la un anumit punct, orice mașină creată de om poate fi resetată sau reinițializată. Omul contemporan a ajuns la punctul în care computerele produse de el nu se mai lasă ”resetate” oricum, aspirând, dimpotrivă, să îl ”reseteze” ele pe creatorul lor, pe om!

Așadar, resetarea înseamnă că ceva n-a ieșit cum s-a vrut și trebuie revenit cu unul sau mai mulți pași înapoi. Nu orice creație 0menească poate fi adusă cu unul sau mai mulți pași înapoi. Științele, cunoașterea, Medicina, în cazul nostru, pot fi revăzute sau revizuite, într-un mod mai mult sau mai puțin corect, complet și cu bună credință, ceea ce a avut loc de-a lungul întregii istorii a omenirii.

Prăbușirea politică, economică și socială a așa numitului ”comunism” a antrenat nu resetarea cinstită și corectă a învățăturii marxist-leniniste, cum se spunea. Pur și simplu, aceasta a fost ascunsă sub preș, denigrată de cei ce trăiseră din ea ca lăcustele din frunze, și care acum reapar sub numele de ”neo-marxiști”, ”mondialiști”, ”neo-liberali” sau altfel. De data asta ne paște ”resetarea” tuturor doctrinelor social-politice, economice, istorice, filosofice, religioase ori de altă natură, nu în ultimul rând medicale și de ordinul antropo-existenței pământene și cosmice, depășind, în toate sensurile posibile, și chiar imposibile, spun unii, nu numai înțelegerea de până acum a lui Homo sapiens, ci și a lui Homo erectus, a Omului de Neandertal, a tuturor ominizilor, a însăși ideii de viață, de ”bio”, care de acum devine ”bio-tehnică”, bio-mașină, ”mașină vie”.

Acest ”progres” fantastic are un revers: mașinile au evoluat și s-au transformat în sensul inteligenței artificiale, al imitării omului prin robotică. De acum se pune însă problema inversă, a transformării omului, a dotării lui cu noile capacități ale inteligenței ”binare”. Rămâne de văzut în ce fel și cu ce preț inteligența binară artificială se va alătura, va înlocui ori se va ”altoi” pe inteligența omenească de până acum, ce a funcționat și funcționează încă pe substratul nostru ”trinitar”, în sensul că suntem formați din cele trei realități ce epuizează ființa noastră: trup, suflet și spirit.

Computerul și inteligența mașinii sunt realități binare, pentru acestea lucrează pe două valori, terenuri sau entități (A și B sau 1 și 0), în vreme ce noi, aproximativ șapte miliarde de oameni, suntem realități trinitare sau treimice, manifestându-ne deopotrivă pe cele trei terenuri: trup, suflet și spirit.

Vom vedea că resetarea Medicinei, a omenirii, a vieții social-politice și a lumii întregi depășește enorm nivelul mediocrelor preocupări ale ”cimpanzeilor” și ”urangutanilor” noștri politici, a căror misiune supremă actuală pendulează între botnițarea silnică a avocatei-senatoare Diana Iovanovici-Șoșoacă și ”vaccinarea” anti-covidică a cât mai multor Români, fără ca ei înșiși să își pună trupul la bătaie, cum se cuvine căpeteniilor. Deși pare un detaliu, Românii se întreabă de ce actualul tovarăș președinte nu își pune poponeața lui prezidențială la bătaie – să ne dea un semn și nouă de curul Măriei Sale.

În anii viitori, se vor scrie cărți peste cărți, pe tema celor cărora nu le putem consacra aici decât câteva rânduri. Noul vaccin Phizer ARN-mesager (ARNm) este un mesager sau transportator. El nu este un ”vaccin” în sensul istoric al cuvântului, pentru că nu conține un virus ori bacil atenuat, care să provoace în cel vaccinat o boală mai ușoară dar sigură, în locul uneia mai gravă dar adesea imaginară, fictivă. Aventura sau erezia medicală vaccin-vaccinare se reduce la povestea cu drobul de sare: Dacă ne cade drobul de sare în cap? Dacă ne cade Soarele în cap? Dacă ne atacă bacilul lui Koch? Dacă ne atacă virusul feroce, chipurile, SARS-COV-2 sau Covid-19? Efectiv, povestea cu Drobul de sare sau, pentru cei mai cu pretenții, piesa de teatru Knock sau Triumful Medicinii, rezumă perfect isteria social-politică actuală, plănuită în secret, declanșată și întreținută de urangutano-cimpanzeii politicarzi actuali, ce vor să reseteze omenirea, adică să o modifice genetic, să facă din ea o turmă de bio-roboți, sau roboți biologici. Se înțelege de ce nedemnii noștri conducători se fac numai că se vaccinează ori s-ar vaccina, dar nu le dă voie mămica…

Fără să intrăm în complexitatea genomului oricărei ființe vii, datorită utilizării lor excesive, din ultima vreme, ne-am obișnuit cu termeni precum genom, ARN (acid ribonucleic), ADN (acid dezoxiribonucleic), ARNm (ARN mesager) și alții.

Actualul Vaccin anti-Covid-19 nu este un vaccin ci altceva. Ce anume? Un vehicul lichid în care sunt concentrate milioane, poate miliarde de particole fără dimensiune (nanometrice). Spunem ”particole” pentru că nu avem alt cuvânt, vocabularul nostru de toate zilele neputând exprima cu precizie realitățile îndoielnice cu care se gargarisesc la televizor politrucii medicali ce vor să facă din poporul român o turmă de roboți biologici, adică de oameni modificați genetic. Particole-neparticole, dar de ce anume? De ARN. Răspunsul acesta nu este răspuns. Cinstit vorbind, ar trebui să ni se spună ce fel de ARN, mai exact ce fel de ARN-uri? Fiecare gâză, fiecare plantă, animal sau individ uman are un genom specific, iar manipularea genetică a acestora nu este subiect de joacă și nu o putem lăsa pe seama urangutano-cimpanzeilor politici, în a căror bună credință și competență nu crede nimeni.

Secvențele, fragmentele ARN-ice (arenice), cocteilul sau carcaletele ARN-ic (arenic), cum spun deja Oltenii, este și transportatorul și transportatul, la nivelul nano-tehnologic diferența fiind pură ficțiune. După cum, cu toate gândurile lui, ce au cuprins tot universul, omul încape foarte bine în patru scânduri, iar cenușa îi este dusă de vânt, tot așa secvențele ARN-ice încap foarte bine într-un centimetru cub de lichid, despre a cărui structură, compoziție, efecte imediate sau îndepărtate nu știm nimic, nu ni se spune nimic, iar cele ce ni se spun oricum nu le putem crede. Foarte bine, nu trebuie să credem pe nimeni. Fiecare trebuie să verifice totul……………………………………………..

Cont. aici

https://www.incorectpolitic.com/resetarea-medicinei-sau-resetarea-omenirii-prin-nanotehnologie/

//////////////////////////////////////////

Memorialul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca

Dalina BĂDESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 1033

În data de 17 decembrie a fost inaugurat in cartierul Cotroceni ansamblul sculptural dedicat Monicăi Lovinescu și lui Virgil Ierunca, punctul culminant al proiectului Fundației Humanitas, Centenarul Monica Lovinescu. În seara inaugurării, înainte de a se înnopta cu totul, am văzut și eu monumentul pe viu, pentru prima dată. Întîmplarea a făcut ca un grup de doamne voluntariste, care își plimbau cățeii, să treacă exact atunci prin zonă și să fie mai mult decît disponibile pentru a-mi împărtăși la cald impresiilor dumnealor. Așadar, pentru aproximativ zece minute, am fost martora unei realități paralele, justificate în felul său, care mi-a relevat un mod de a privi arta cu totul altfel decît așa cum sînt eu și majoritatea celor din jurul meu, artiști și, în general, oameni de cultură, dispuși să o facă. Cu nimic mai prejos din punctul de vedere al adevărului în sine, abstract, opinia doamnelor releva o insatisfacție maximă, un inconfort imediat al traiului pe lîngă noul grup statuar, care le invadează agresiv realitatea cotidiană. Cîinii respectivelor fuseseră probabil privați de un colț generos de iarbă, doamnele nu mai puteau privi nestingherite vilele frumos renovate din jurul piațetei, iar cîmpul lor vizual și, mai mult, cel moral tocmai ce fuseseră iremediabil disturbate de prezența unor oameni care nici măcar pantofi nu aveau, așa cum bine au remarcat chiar ele însele și care „arătau cu mîna hitlerist către un pom anemic și rigid, plin cu monștri” (citez aproximativ). Am aflat, de asemenea, că ar fi preferat ca acolo să se fi reconstruit statuia lui Brătianu (nu știu care dintre ei), așa cum era înainte de venirea comuniștilor, sau măcar să se fi pus ceva frumos în loc, în nici un caz monstruozitatea de față.

Una peste alta, le înțeleg perfect atitudinea, la fel de bine cum înțeleg și imposibilitatea existențială a momentului istoric în care ne aflăm, cel în care nu numai că frumusețea, etica și adevărul au luat-o în direcții imposibil de stabilit, devenind noțiuni confuze și fluide, aflate mai tot timpul împotriva omului, dar și cel în care reperele stabile, conservatoare, cele pe care cu greu le recuperăm astăzi după o jumătate de secol de utopie comunistă, sînt sub o permanentă agresiune exterioară. Nu numai impresiile și revoltele în tăietură proaspătă au fost puternice, răscolind impulsuri revoluționare atît în trecătorii rezidenți, cît și în internauții eroici mereu pregătiți de acțiune și scandal pe social media, ci, se pare, și cele care au avut timp să se așeze, să treacă printr-o decantare a gîndurilor, rămîn în continuare la fel de ferme și uneori patetice. Cu luări publice de poziție, atît în online, cît și în print, oamenii de cultură și, bineînțeles, artistul au simțit să facă front comun atît împotriva atacurilor la adresa ansamblului sculptural în sine, cît și împotriva inițiativei mai largi, cea a Centenarului Monica Lovinescu. Cum lucrurile încă sînt amestecate și tulburi, iar interesul pentru subiect viu și neobosit, contribui, iată, și eu cu următoarele dileme………………….

cont. aici

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/arte-vizuale/memorialul-monica-lovinescu-virgil-ierunca-2334152.html

///////////////////////////////////////////

Razboiul Stalin-Dumnezeu

Nu, a trebuit să vină nebunia asta destructivă ca să vadă ei, nu noi, că Dumnezeu nu se ucide nici cu tunul, nici cu broşura, nici cu insulta, nici cu sminteala lui Stalin, nici cu nimic altceva.

Incorect Politic

Scris de mihai Andrei aldea:

RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU

CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

Primiţi, vă rog, rândurile ce vor fi înfăţişate mai jos, ca pe o mărturie istorică şi ca pe un medicament sufletesc social.

Pentru că este mărturie istorică şi, pentru cei care vor să vadă şi să audă, care vor să trăiască în adevăr, nu în minciună, este medicament. Un medicament ce poate ajuta la vindecarea unor grave boli ce bântuie societatea de astăzi; boli pe care le putem cuprinde sub numele de neo-comunism, de concepţii de (extremă)stânga pretinse de centru şi chiar de dreapta.

Şi, ca ajutor şi mijloc de creştere a eficacităţii a medicamentului, ţineţi minte: rândurile de mai jos au fost publicate în 1930, în urmă cu aproape 90 de ani.

Pe atunci România era Regat, bucuria Marii Uniri încă trăia în sufletele Românilor, criza economică se încheia iar satanicul Carol al II-lea Trădătorul încă nu preluase puterea şi nu dusese România spre dezastrul din 1939-1944.

Pentru foarte mulţi, Comnismul era o ameninţare vagă, îndepărtată, „închisă” în hotarele URSS.

Biserica (Biserica Ortodoxă Română) încerca să prevină: Comunismul este o primejdie reală, imediată, iar Credinţa în Dumnezeu singura sa opoziţie reală; o opoziţie pe care Comunismul a încercat – încearcă – neîncetat să o nimicească, ridicând mulţimi de martiri, dar fără să îşi poată atinge scopul.

Rândurile ce urmează aparţin unuia dintre Ruşii refugiaţi din URSS. Ca urmare, exprimarea este pe alocuri altfel decât cea pe care ar avea-o un Român. Însă faptele sunt cele care interesează: faptele comunismului şi cuvintele comunismului, atât de la fel cu faptele şi cuvintele atâtor oameni şi forţe care se pretind „de centru” sau chiar „de dreapta”. Cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.

Textul este preluat din „Revista Teologică” din Sibiu, patronată atunci de Mitropolitul Nicolae Bălan, redactor-şef fiind viitorul Mitropolit Nicolae Colan, Anul XX (1930), Ianuarie-Februarie, Nr. 1-2, p. 152-154:

Psalmistul spune: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu”. Dacă numai atât, numai o simplă negare a Divinităţii se înfăţişează în conştiinţa eternă a omului ca o nebunie, ce trebuie să însemne războiul împotriva lui Dumnezeu?

Într’adevăr, ceva ce se petrece în afară de conştiinţa omului, în afară de nervii lui, în afară – vreau să spun – de starea normală a creierului şi a organismului. Căci Stalin este un nebun, nu în sensul moral al cuvântului, ci în semnificaţia lui clinică, se vede din trăsneala lui de a ucide pe Dumnezeu. Dar în Rusia Sovietică până când cineva nu moare realmente în ospiciu nu e încă socotit nebun. Lenin a murit de paralizie generală, şi câteva zile înainte de moarte divagaţiile lui despre una, mondială şi planetară revoluţie socială au fost declarate: testament comunist.

Dar Stalin e interesant acum, în faza asta a paraliziei sale: caucazianul acesta, care în toată viaţa lui a ucis numai berbeci patrupezi şi bipezi, e convins că va ucide pe Dumnezeu ca pe un simplu berbec. Această confuzie – reducerea Atotputerniciei divine la un animal din care Stalin făcea frigărui – e atât de tipic psihopată, încât şi acele forţe pe care le-a dezlănţuit asupra Bisericii au mai degrabă caracterul unor revărsări elementare decât o concentrare de energii aplicate unui obiect real după un plan studiat.

A închis Stalin acum, în zilele Crăciunului (după stilul vechi) 2000 [două mii n.n.] de biserici, vreo 300 [trei sute n.n.] de sinagogi şi 20 de mecete [moschei n.n.]. Până la 50.000 [cincizeci de mii n.n.] câte sunt [erau n.n.] în Rusia după statistica din 1896 – rămân încă multe.

Dar să zicem că o să le distrugă, sau o să le închidă, sau o să le transforme în cluburi, crâşme, săli de dans sau – pardon de expresie – în biblioteci sovietice.

La ce-i ajută opera asta?

Fiindcă principalul nu e să distrugi biserica, edificiul – creştinismul şi religia în general au izvorât din sufletul omului, sunt o legătură intimă între om şi Dumnezeu. Şi ca să ucizi realmente pe Dumnezeu (în realitatea fictivă şi fantasmagorică a paraliziei generale) trebuie să-L ucizi acolo unde El sălăşluieşte: în sufletul omului.

Cum va ajunge Stalin în această Sfânta Sfintelor? Urmărind mereu pe Dumnezeu, Stalin va trebui, după cea mai elementară strategie, să bombardeze pe om în existenţa lui fizică.

Va trebui să extermine poporul. Sau să zică, aşa cum au zis alţii infinit mai fini, mai culţi, mai inteligenţi: „Ai învins, Galiileene!” sau „Dumnezeule!” (Iulian Apostatul).

Că Stalin va trebui să întreprindă nimicirea poporului – 150 de milioane – ca să stârpească din sufletul lor pe Dumnezeu, se deduce logic din etapele pe care le-a parcurs în aceşti ani de revoluţie războiul bolşevic împotriva Dumnezeirii.

În anii 1917-1919, guvernul sovietic, decretând despărţirea Bisericii de stat, a aşteptat să vadă Biserica moartă fără ajutorul bănesc al statului. Dar Biserica ortodoxă n’a murit.

Din potrivă, situaţia de independenţă a trezit forţele interne ale Bisericii – şi poporul s’a strâns şi mai mult împrejurul şefului ei, Patriarhul Tihon. Ba, ceva mai mult, în zile de groaznică sărăcie poporul credincios îşi aducea aproape întreg avutul său ca să-l depună în grija şi spre folosinţa Bisericii persecutate.

S’a observat chiar de către prigonitori că Biserica, în această situaţie, începea să marcheze un oarecare progres material.

Câteva Biserici închise şi transformate în cluburi au făcut să se construiască alte Biserici, noi. Prin urmare, măsura guvernului n’a dat rezultatul vizat – ci a dat posibilitatea să se constate că în sânul „statului” revoluţionar şi ateist există statul bisericesc, religios, mistic, creştin, mult mai puternic şi mai durabil.

În anii 1920-25 a început atunci propaganda antireligioasă; în şcoli, în pieţe, în cluburi, pretutindeni. Sute de mii, milioane de broşuri, de caricaturi, de placarde şi trilioane de discursuri anticreştine s’au rostit şi cu gura şi prin radio şi prin teatre şi prin concerte – şi Biserica tot nu s’a prăbuşit. Poporul [credincios n.n.] se strângea tot mai mult în jurul preoţilor şi arhiereilor.

În 1926-1929 guvernul atacă atunci pe preoţi şi pe arhierei. Patriarhul Tihon, otrăvit, moare de moarte mucenicească. Asta a exaltat sentimentul religios, a creeat pildă teribilă, neînfricoşată – care a trezit voluptatea suferinţei şi a chinului pentru Hristos. Sunt ucişi 11 [unsprezece n.n.] arhierei. Sunt închişi în temniţi şi în subsolurile Cekei1 preoţi, călugări, bărbaţi entuziasmaţi de suflul divin, femei însufleţite de sfânta pătimire pentru Maica Domnului.

Iar poporul, în imensitatea lui de milioane, a făcut din mormintele mucenicilor altare mistice, în faţa cărora Hristos învia, ca într’o realitate solară, în fiecare inimă rănită, în fiecare suflet îndurerat. Guvernul n’a putut face nimic aici, în acest suflet cucerit acum integral de Hristos pentru întregul eroism creştin.

Şi, în sfârşit, anul trecut Stalin ordonă distrugerea bisericilor, închiderea lor, transformarea lor în cluburi. Icoanele se smulg de pe pereţi, şi acolo unde a luminat Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni atârnă râtul bărbos al lui Râcov , făcătorul de basamac …

După cum am spus, cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.

Un erou român, ofiţerul Ion Tobă-Hatmanu, în al său Jurnal de război şi pace…, văzând seminţele doctrinei comuniste pe care Sovieticii le semănaseră în Occident se întreabă plin de îngrijorare: ce va fi când acestea vor rodi?

Ceea ce se întâmplă acum!

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilos în faţa noastră: SUA şi Europa Vestică, cândva anti-comuniste, au devenit bolşevice. Recitiţi acest text din 1930 şi comparaţi faptele lui Stalin, Lenin şi celorlalţi lideri bolşevici cu cele ale UE şi SUA (cel puţin până acum…).

O să vedeţi că sunt identice, singura deosebire (din păcate, tot mai mică) fiind în folosirea forţei – ceva mai delicată în Occidentul zilelor noastre decât în Uniunea Sovietică de atunci4. În rest, de la „revoluţia sexuală” până la „uciderea lui Dumnezeu” totul se repetă, totul funcţionează pe aceleaşi principii. (Să nu uităm că uneori, o vreme, şi Bolşevicii au tolerat proprietatea şi economia de tip capitalist!) Dar!

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilor în faţa noastră: Rusia este tot comunistă, China este comunistă, ţările Americii Latine sunt (tot mai) comuniste!

Doar că în vreme ce SUA şi Europa de Vest sunt dominate de un comunism internaţionalist – exact pe model bolşevic –, Rusia, China şi alte asemenea ţări au un comunism naţionalist, particular. De aici conflictul între ele, similar conflictului dintre socialismul-naţionalist al lui Hitler şi comunismul globalist al lui Stalin.

Otrava s-a răspândit pretutindeni şi iluzia „frăţiei” nu poate să ajute la o raportare corectă la realitate. Adevărul este că bunul-simţ în general şi gândirea de dreapta în special nu au, astăzi, sprijin în puternicii lumii: conştient sau nu, elitele intelectuale şi politice sunt infestate masiv de prejudecăţi şi şabloane de gândire şi acţiune comuniste.

În această situaţie Creştinii pot avea aliaţi – de circumstanţă – dar, în afara fraternităţii creştine (dacă există, unde există, dea Domnul să existe!) singurul prieten rămâne Dumnezeu.

Razboiul Stalin-Dumnezeu

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Ceka, „Comandamentul Rusesc al Tuturor Ruşilor”, prima structură înfiinţată de Lenin după lovitura de stat bolşevică. Din 20 Decembrie 1917 Ceka devine instrumentul terorii bolşevice în toate teritoriile controlate de aceasta. Instrumentele de lucru au fost satanice şi diverse: de la violuri în grup, sistematice, împotriva populaţiilor opozante, până la genocid total, cu uciderea de sate şi oraşe întregi, de la torturi cumplite aplicate opozanţilor – sau celor doar bănuiţi de opoziţie – şi până la conducerea unor lagăre înfiorătoare (de la care naziştii au luat învăţătura ce a permis lagărele lor), de la îndoctrinarea copiilor, deveniţi turnători ai propriilor părinţi, până la inocularea unei spiritualităţi paranoice, în care denunţul şi chiar auto-denunţul devin virtuţi supreme. Este echivalentul SS-ului nazist sau al Securităţii lui Dej şi Ceauşescu.

2 Unul dintre neoamenii de nădeje ai lui Lenin. Avea să fie ucis mai târziu de Stalin, care se temea de toţi cei din „garda veche”, care puteau emite pretenţii similare (sau superioare) la conducerea Partidului Bolşevic.

În lipsa posibilităţii de a folosi deschis forţa împortiva Creştinilor, Occidentalii au recurs la genocidul cultural-demografic. Pe de-o parte, tot ce înseamnă valoare creştină este batjocorit – exact pe modelul prezentat în textul de mai sus! –, promovându-se tot ce este ne- sau anti- creştin, pe de altă parte se forţează colonizarea de populaţii necreştine. Preferabil populaţii islamice radicaliste, dominate de bărbaţi, capabile să recurgă la violenţa pe care autorităţile neobolşevice (încă) nu şi-o permit şi capabile să smulgă femeile din comunităţile creştine spre a le nimici demografic. Fenomenul este atât de concret şi evident încât negarea lui este negarea realităţii.

Razboiul Stalin-Dumnezeu

////////////////////////////////////////////

„Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”

Cum a devenit Dumitru Popescu, ‘Dumnezeu”

„Pe vremea când ocupam fostul sediu al Urzicii, de pe Calea Victoriei (eram atunci redactor la Contemporanul), îngrămădindu-ne într-o dimineață să semnăm condica, Andrițoiu, aflat în spatele meu, s-a impacientat. «Ce faci acolo, domnule, nu te mai găsești în condică, sau ce?». Da, nu mă mai găseam. Tocmai se schimbase catastiful, celălalt fiind uzat, şi numele meu nu mai apărea. Andrițoiu, sprinten, serviabil, a sărit să mă ajute. A luat lista de sus în jos, de jos în sus, de la jumătate, pe sărite… Nimic. Portarul, încurcat, nu ştia ce să spună, deși o scrisese cu mâna lui. Deodată, Andrițoiu exclamă: «Uită-te! Şi a pus degetul pe un nume. Dum. P. Ăsta ești tu!» «Aşa e, tovarăşe? l-am întrebat pe portar. Eu sunt ăsta?» Omul s-a luminat. Nu știu cum, i se păruse că numele meu de familie ar fi Dumitru şi, în consecință, m-a plasat la litera D. În plus, mi l-a prescurtat, cum făcea cu toate. Andrițoiu se prefăcea că sondează de unde ar putea veni prescurtarea. «Dum… Dum… Ia să vedem noi… Domnule, asta e prescurtarea de la Dumnezeu!”. Ce înseamnă inspirația poetică!” – Dumitru Popescu Dumnezeu

Ioan T. Morar are alta poveste – el relatează ca D. Popescu ar fi afirmat, in epoca, într-o ședință de partid cu ziariștii din presa centrală, la Casa Scânteii: „Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru” – și de aici și porecla.

‘Porecla persiflatoare s-a născut întrucât era perceput la „Scinteia” drept un despot monoman, arogant si narcisist, un egolatru incorigibil cu pretentii de infailbilitate’ – V. Tismaneanu

„Ştiam că fusese poreclit Dumnezeu pentru că putea să hotărască foarte multe. Chiar el scrie că doar Ceauşescu îi era superior ierarhic. Semăna teroare prin redacţii. Am auzit şi lucruri bune despre el şi mi-au căzut în mînă nişte documente. Apoi am început să-i citesc memoriile.” – Alexandru Matei, Dilema veche

„Ceauşescu avea o încredere deplină în Dumitru Popescu, promovat secretar al C.C. al P.C.R., care „limpezea” cuvântările lui… ” – Virgil Lazăr, romanialibera.ro

Dumitru Popescu (născut in 1928, la Turnu Măgurele) a absolvit ştiinţele economice (1951). A intrat in presă ca redactor la Contemporanul (1950), a fost redactor-şef la Scinteia Tineretului (1956-1960), director general la Agerpres (1960-1962), redactor-şef la Scinteia (1965-1968) şi, vreme de şase ani, preşedinte al Consiliului Naţional al Radioteleviziunii.

Datorită funcţiilor decizionale din propagandă şi cultură, exercitate in spiritul dictatorial al regimului, in epocă era numit „Popescu-Dumnezeu”. Printre alte demnităţi politice, a fost ministru adjunct al Culturii (1962-1965), membru al CC al PCR pe tot parcursul „epocii Ceauşescu”, membru al CPEx (1969-1989), rector al Academiei „Ştefan Gheorghiu” (1981-1989), condamnat in „lotul CPEx” după prăbuşirea regimului.

„Eu sînt tatăl vostru, eu sînt mama voastră, eu sînt Dumnezeul vostru”

////////////////////////////////////////

România bugetarilor: 1,3 milioane de bugetari, mai mulți decât pe vremea lui Ceaușescu

Autor:

Mariana Olteanu

Cele mai recente date furnizate de către Ministerul de Finanțe arată că, în România numărul de bugetari este de 1.295.230. Numărul acestora este comparativ mai mic cu cel din anul 2008, însă mai mare ca cel din regimul comunist.

Cel mai mare număr de bugetari este în administrația publică, fiind vorba mai exact de un număr de 829.358, în timp ce în administrația publică locală sunt 465.872.

800.000 de bugetari erau în perioada regimului comunist

Cu toate acestea, numărul de bugetari este unul mare comparativ cu perioada regimului comunist.

„în 1990 statul funcționa cu circa 800.000 de bugetari cu tot cu cei din Comitetul Central”, declara guvernatorul Băncii Naționale a României în 2013 pentru HotNews.ro.

„După 20 de ani avem 1,2 milioane și ne întrebăm unde este problema”, mai spunea Mugur Isărescu în 2013.

2008, anul cu cei mai mulți bugetari

Chiar dacă am fi tentaț să credem că acesta este cel mai mare număr de bugetari pe care l-a avut România, ne înșelăm. Datele arată că în anul 2008, sistemul public avea 1,5 milioane de angajați, potrivit EVZ.ro.

Numărul acestora a fost redus în 2009, când România avea 1,38 milioane de salariați.

România bugetarilor: 1,3 milioane de bugetari, mai mulți decât pe vremea lui Ceaușescu

//////////////////////////////////////////

Pădurile de la Romsilva, pas cu cu pas, către …Austria

Autor:

Ion Teleanu

Prin ultimele mutări administrative de la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva și faptul că de câțiva ani se menține o conducere provizorie de patru luni cu două luni, se pregătește terenul pentru „măritarea” acestei regii către …Austria.

Prin numirea lui Ilie Sârbu ca membru în Consiliul de Administrație la Regia Națională a Pădurilor (RNP)-Romsilva se închide cercul jocurilor de interese „țesute” în pădurile din România de către compania austriacă Holzindustrie-Schweighofer, redenumită, mai nou, HS Group.

Mai bine de 20 de ani, compania austriacă a ras și tocat pădurile României după bunul plac, iar acum, va încerca să profite de agitația electorală din acest an și să pună la cale un aranjament incredibil. Potrivit informațiilor furnizate de către băieții cu ochii roată, compania austriacă va prelua, atenție, managementul Regiei Naționale a Pădurilor, pentru cel puțin 20 de ani. Trebuie precizat că la data de 31.12.2018, suprafața fondului forestier proprietate publică a statului, administrată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva era de 3.135.927 ha.

Să fie doar coincidențe și doar întâmplări?

Întâmplător sau nu, în calitate de ministru al agriculturii, Ilie Sârbu a fost cel care a coordonat elaborarea și a semnat adoptarea Ordonanței de Urgență (OUG) nr. 71/2002 (devenită apoi Legea 654/2002), care a creat cadrul instituțional prin care Regia Națională a Pădurilor- Romsilva putea încheia contracte preferențiale, pe termen lung, cu operatori economici, pentru volume mai mari de 200.000 mc/anual.

La vremea respectivă modificarea legislativă a fost efectuată pentru „a convinge” Schweighofer „să investească” în România, ceea ce s-a și întâmplat, oficial, câteva luni mai târziu. Tot întâmplător sau nu, primul contract de exploatare masă lemnoasă a fost încheiat de compania austriacă cu Direcția Silvică Suceava, condusă la aceea vreme de Gheorghe Flutur. Poate că nu este deloc întâmplător și faptul că de ani buni director economic la Romsilva este omul lui Flutur- Vasile Rusu.

De asemenea, nu trebuie omis că de vreo trei ani Romsilva are un consiliu de administrație provizoriu, iar la conducerea regiei s-au perindat până acum, cu patru luni și două luni, vreo trei-patru directori. De ce oare? Poate totuși, chiar dacă este an electoral, Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) va stopa această afacere, deși investitorii austrieci de la Schweighofer au avut și au mare trecere la Palatul Cotroceni. Să fie oare cedarea managementului Romsilva către Schweighofer, cardul României de intrare în Schengen?

Articolele cu dedicație din OUG 71/2002 pentru Schweighofer

Art. 1. (1) Regia Naţională a Pădurilor, în calitatea sa de administrator al fondului forestier aflat în proprietatea publică a statului, este abilitată să încheie contracte pe termen lung pentru asigurarea vânzării masei lemnoase pe picior cu agenţii economici care au activitate în domeniul prelucrării lemnului în produse finite.

(2) Contractele prevăzute la alin. (1) se încheie între Regia Naţională a Pădurilor şi agenţii economici care au dobândit acest drept prin licitaţie publică, pentru volume minime de 20 mii m3/an/agent economic şi pentru o perioadă de minimum 3 ani şi maximum 10 ani.

Art. 4. (1) Volumul de masă lemnoasă ce poate face obiectul contractelor pe termen lung este de maximum 20,0 milioane m3, pentru o perioadă de 10 ani, fără a se exploata anual în acest scop mai mult de 20% din volumul maxim de masă lemnoasă cu destinaţie industrială stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Pădurile de la Romsilva, pas cu cu pas, către …Austria

//////////////////////////////////////////

Gulag si Holocaust

Ruxandra Cesereanu

Proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca, propus de Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului din Cluj, vizeaza doua momente cheie din traumele politice care au marcat Europa in secolul XX. De-abia dupa prabusirea regimului comunist, Romania a putut sa isi recu-pereze memoria trecutului recent si sa isi evalueze pozitia fata de acesta. Pe de o parte, numai in secolul XXI, datorita infiintarii unei Comisii Internationale de studiere a Holocaustului in Romania, s-a reusit elaborarea unui Raport concret despre victimele regimului fascist de la noi, in perioada 1940-1944 (acest Raport fiind cunoscut sub numele de Raportul Wiesel, datorita presedintelui acestei Comisii care a fost Elie Wiesel). Pe de alta parte, trecutul comunist al romanilor si ranile produse de acesta au fost de-abia acum luate in vizor in mod adecvat, contabilizand perioada 1944-1989, prin existenta unor institutii precum Centrul International de Studii asu-pra Comunismului, la Bucuresti (si, afe-rent, Memorialul de la Sighet al Victimelor Comunismului si al Rezistentei), prin infiintarea in 2006 a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICC- condus de istoricul Marius Oprea) si prin infiintarea de catre presedintele Traian Basescu, tot in 2006, a unei Comisii Prezidentiale pentru Ana-liza Dictaturii Comuniste din Romania (conduse de politologul Vladimir Tismaneanu) care sa realizeze un Raport de sinteza legat de perioada comunista si de victimele produse de acesta.

De aceea, proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca initiaza o panorama si o sinteza a reactiilor sociale, politice, morale ale romanilor fata de cele doua tare ale secolului XX, comunismul si nazismul. Proiectul pune in dezbatere chestiunea totalitarismului, cu cele doua extreme ale sale (stanga si dreapta), intr-un demers comparatist, folosind ca model, pe de o parte, Raportul Elie Wiesel despre Holocaust, iar pe de alta parte compendiul Cartea Neagra a Comunismului (coordonata de Stéphane Courtois) si Raportul realizat de Comisia prezidata de Vladimir Tis-maneanu.

In afara unor ateliere de cercetare a reactiilor la nivelul autoritatilor si al mentalitatii publice fata de chestiunea Gulagului si Holocaustului, proiectul prevede ca in Cadrul Centrului de Cercetare a Imaginarului sa functioneze un al treilea atelier care se va ocupa cu rea-lizarea unui film documentar despre supravietuitorii Gulagului si Holocaustului in Romania. Demersul este pluri-dis-ciplinar, iar strategia vizeaza integrarea cercetarii romanesti in cercetarea inter-nationala de varf, aducand o contributie proprie la analiza violentelor politice din secolul trecut, avand in vedere ca secolul XXI continua sa fie marcat de memoria acestor traume.

Importanta stiintifica temei propuse

Proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca vizeaza domenii prioritare pentru Romania, in contextul integrarii ei in comunitatea de principii si valori europene. Este de remarcat ca in Europa si in intreaga lume au fost intreprinse varii procese penale si etice legate de Holocaust (si de recompensarea macar morala a victimelor) imediat dupa in-cheierea celui de-al doilea razboi mon-dial. Romania este unul dintre ultimele state care a procedat la un Raport in acest sens, si aceasta doar dupa prabusirea regimului comunist si doar ur-gentata de contextul politic international. In chestiunea comunismului, Romania s-a orientat lent si treptat catre o cale etica in care este propusa o cuantificare a victimelor si o condamnare macar simbolica a comunismului. In acest sens, crearea, prin decizie guvernamentala, in ianuarie 2006 a Institutului de Investigare a Crimelor Comu-nismului, apoi noile schimbari din Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (din aprilie 2006), precum si crearea tot in primavara lui 2006, de catre presedintele Traian Basescu, a unei Comisii care sa intocmeasca un Raport de sinteza despre dictatura comunista, vin sa certifice intentia de condamnare a comunismului dorita de majoritatea populatiei si, finalmente, si de autoritati. Trebuie subliniat faptul ca insusi Consiliul Europei a subliniat printr-o hotarare din decembrie 2005 necesitatea condam-narii totalitarismelor, a regimurilor dictatoriale care comit crime impotriva umanitatii.

Prin profilul sau, proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca abordeaza o serie de arii tematice prioritare din politica culturala a Comunitatii europene, precum: Practici si politici culturale; Identitate nationala, iden-titate europeana; Modele de integrare europeana; Cultura romana si cultura europeana; Romania in context european si international.

Venind in intampinarea acestei politici de cercetare academica si sociala intr-un sens larg, proiectul de fata va prilejui pentru intaia data in Romania un simpozion in care paralela intre cele doua orori ale secolului XX va fi radiografiata la nivel national. Este vorba, prin urmare, de o premiera pe tara, atat la nivel academic, cat si la nivelul unui centru de excelenta. Abordarea va fi, la randul ei, inovatoare, mizand pe o cercetare comparativa transfrontaliera. Tema propusa spre cercetare are, de aceea, avantajul de a crea o varianta adaptata spatiului romanesc a unor teorii si metode deja consacrate in Oc-cident. Simpozionul va fi secondat de publicarea unui volum monografic de-dicat Gulagului si Holocaustului, continand lucrarile prezentate in cadrul Simpozionului. Nu in ultimul rand va fi vorba si de realizarea in format CD a unui material documentar cu martori si marturisitori romani ai Gulagului si Holocaustului, material care ar putea intra in filmoteca internationala dedicata temei.

Termenii Gulag si Holocaust

Termenii Gulag si Holocaust (un termen echivalent pentru Holocaust este acela de Shoah) au devenit astazi emblematici pentru ideea de extremism de stanga si de dreapta. Este vorba despre niste termeni-efigie, deoarece continutul lor

s-a amplificat fata de acceptia originara. Astfel, Gulagul (termenul este preluat din limba rusa si semnifica Directia Generala a Lagarelor de Munca din URSS) este utilizat metonimic pentru a de-semna spatiul prototipal al detentiei comuniste sub toate formele ei (lagar de munca, inchisoare, colonii de munca, deportare). Holocaustul (termenul pro-vine din greaca veche si inseamna Sacrificiu) este utilizat pentru a desemna spatiul si timpul (dar si metoda) in care au fost exterminati evreii odata cu instaurarea regimurilor de tip nazist, inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Daca in cazul Gulagului s-au folosit metode variate, Holocaustul are ca specific metoda de exterminare a evreilor prin intermediul camerelor de gazare (de aici, propunerea, venita din partea unor istorici dupa care termenul Holocaust insemnand Sacrificiu este ina-decvat, intrucat evreii nu s-au sacrificat singuri, ci au fost sacrificati, ca respectivul termen sa fie inlocuit cu cel de Shoah, care inseamna Catastrofa, in ebraica).

Paralela intre comunism si nazism este necesara pentru a intelege dinamica sistemelor totalitare si consecintele acestora. Constructia acestui paralelism, incepand din a doua jumatate a secolului XX, a avut, insa, un traseu sinuos. Dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial s-a incercat o punere in pagina a celor doua totalitarisme. Apoi, dupa Procesul de la Nürenberg, care a aratat lumii ororile Holocaustului, nazismul a fost calificat drept regimul totalitar prin excelenta, in timp ce comunismul, care era politica de stat intr-o serie de tari, a fost vazut, cu indulgenta, drept un regim relativ criminal, dar viabil. Odata cu publicarea Arhipelagului Gulag de Ale–xandr Soljenitin (1971) si apoi prin caderea comunismului (1989), natura terorista a statului comunist a devenit tot mai evidenta. La sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI au aparut cercetari care demonstreaza ca cele doua extremisme au mai multe puncte comu-ne decat deosebiri. In acest sens, s-a sustinut si demonstrat ca Pactul Rib-bentrop-Molotov, intre Germania nazista si imperiul sovietic stalinist, nu a fost o intamplare, ci a subliniat tocmai afinitatile celor doua isme si ingemanarea lor. Acest pact a demonstrat o simetrie in oglinda a comunismului si nazismului. Obsesia pentru puritate ideologica ori rasiala si solutia lichidarii adversarilor vizau si intr-un caz si in celalalt confectionarea unui om nou pe care atat comunismul, cat si nazismul ravneau sa-l obtina in eprubeta social-politica a vremurilor respective.

Pragmatic vorbind, proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca are ca scop initial realizarea unui simpozion pe tema propusa si, ca scop final, realizarea unei baze de date la nivel national si international, necesara intelegerii problematicii complexe a urmarilor legate de violentele politice, rasiale, etnice. Interactiunea culturala, protectia drepturilor fundamentale ale omului, lupta impotriva rasismului si intolerantei, construirea unui climat de intelegere si respect reciproc privind unitatea si diversitatea culturala, globalizarea cunoasterii, afirmarea libertatii umane sunt alti coeficienti luati in dezbatere (aceste formule fac parte, poate, dintr-o noua „limba de lemn”, dar pe de alta parte ele sunt prevazute ca atare in constitutia europeana si mondiala legata de drepturile omului).

Stadiul actual al cunoasterii in aria in care se incadreaza tema

Hannah Arendt, in Originile totalitarismului (1951), a fost unul dintre primii cercetatori care au facut paralela intre comunism si nazism, intre Gulag si Holocaust, considerand ca acestea au depins decisiv de panslavism, respectiv de pangermanism. Hannah Arendt a decon-struit structura comunismului si nazis–mului prin intermediul catorva coefi-cienti precum existenta maselor atomizate, functionarea propagandei, teroarea, existenta Partidului Unic, existenta Conducatorului ca lider totalitar, exis-tenta Politiei politice si functionarea sistemului concentrationar. Alti analisti de marca, precum Alain Besancon (1980), Francois Furet (1995) si Ernst Nolte (1998), au facut, la sfarsitul secolului XX, acelasi paralelism. Alain Besancon, in Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism si unicitatea Shoahului, a evidentiat faptul ca deconstructia nazismului a beneficiat de o bibliografie impresionanta la nivel international, in timp ce aceea a comunismului a fost deficitara. Alain Besancon a fost interesat in analiza sa comparativa de o paralela amanuntita intre comunism si nazism la nivel de represiune, factorii comparati fiind operatiunile mobile de ucidere, tehnica masacrului (promovata atat de comunismul de tip leninist-stalinist, cat si de nazismul de tip hitlerist), deportarea, executia judiciara, anonimatul impus victimelor si reducerea acestora la conditia de cifra, distru-gerea morala, mentala si sufleteasca a victimelor. Un alt istoric, Pierre Chaunu, a afirmat ca bolsevismul si nazismul au constituit niste gemeni heterozigoti, iar asertiunea sa a facut cariera in istoria paralelismului adecvat intre cele doua extremisme. In ceea ce ii priveste pe Francois Furet (autorul lucrarii Trecutul unei iluzii) si Ernst Nolte (autorul lucrarii Fascismul in epoca sa, 1963), acestia au sustinut la sfarsitul secolului XX o celebra polemica pe marginea comunismului si nazismului, publicata sub titlul Fascism si comunism. Polemica (1998) a pornit de la afirmatia lui Ernst Nolte cum ca nazismul ar fi fost o reactie stricta la comunism si ca, daca comunismul leninisto-stalinist nu ar fi existat, nici nazismul hitlerist nu ar fi luat nastere. Francois Furet a respins vehement aceasta idee, precizand faptul ca o catastrofa istorica (precum nazismul) nu poate fi explicata cauzal prin intermediul altei catastrofe istorice (comunismul).

In ultima decada, cercetarile au capatat noi nuante. Spre exemplu, la inceputul mileniului trei un alt cercetator, Bernice Glatzer Rosenthal, a publicat lucrarea Noi mituri. De la Nietzsche la Stalin (2001), in care sustine ca filosofia supraomului (care a fost de obicei atasatastrict nazismului) este valabila si pentru bolsevici. Atat comunismul, cat si nazismul au incercat sa inculce ideea de om nou, indusa ideologic, dar si practicata cu forta, prin intermediul unui entuziasm ideologic destructiv la nivelul societatii. O alta opinie percutanta a fost publicata, in traducere, in revista 22. Aceasta a publicat in 2003, eseul cercetatorului Martin Malia, preluat din The National Interest, si intitulat tocmai Despre nazism si comunism. Martin Malia afirma ca indiferent de ideologie, genocidul este genocid, si ca intre comunism si nazism exista un semn de egalitate din acest punct de vedere. Intre cercetatorii romani care s-au pronuntat asupra unei paralele intre comunism si nazism, comparand implicit Holocaustul si Gulagul (la nivelul memoriei ororii) trebuie amintit in mod special Caius Dobrescu, al carui eseu intitulat chiar Holocaust si Gulag, publicat in 2004, in revista Observator Cultural, a fost binevenit pentru analiza profunda implicata la nivel de mentalitate. Caius Dobrescu este interesat, in analiza sa, mai ales de receptarea occidentala a Holocaustului (versus nereceptarea Gulagului in spatiul occidental, decat la nivel minimal) si, in oglinda, de receptarea Gulagului in Estul european (versus nereceptarea Holocaustului decat la nivel minimal in fostele tari comuniste). Tensiunea nascuta intre comemorarea Holocaustului, demonstreaza Caius Dobrescu, si comemorarea Gulagului nu este doar o disfunctie de suprafata, o neintelegere pasagera, ci reveleaza o diferenta profunda de dispozitii interioare, de modele de comprehensiune si de identificare empatica tinand de forme de societate in care secularizarea a luat cursuri diferite. Ceea ce desparte cele doua pozitii este modalitatea in care suferinta provocata a fost conceputa, rememorata si retraita pana astazi.

Tarile Europei de Est, dintre care face parte si Romania, se afla inca intr-o relativa perioada de tranzittie, fiind lipsite de repere social-politice ferme. Acest fapt este posibil datorita absentei unei monitorizari de anvergura a trecutului si istoriei recente. Mesajele ideologice din secolul XX au prilejuit nu doar manipulari, dar si masacre in masa, cu efect devastator asupra mentalului colectiv. Cercetarea prilejuita de proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca are ca misiune realizarea unei monitorizari ample la nivelul mentalului romanesc, prin intermediul unui paralelism si al unei analize spectrale, care va permite cuantificarea diferentelor. Care sunt reactiile romanilor la stereotipiile si prejudecatile legate de Gulag si Holocaust? Care sunt tensiunile pe care le ridica genocidul produs de comunism si nazism? Ce impinge anumite popoare sa accepte totalitarismul, iar pe altele sa respinga totalitarismul? Unor asemenea intrebari le poate da raspuns doar o abordare comparata si o cercetare adecvata. Ceea ce aduce nou proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca in raport cu ultimele contributii in domeniu este punerea in paralel a unor informatii care pana acum au fost cercetate in domenii separate. Daca la nivel mondial asemenea initiative s-au concretizat in cateva carti de tipul Fascism and Communism sau Nazism and Stalinism, la nivel romanesc cercetarile Centrului de Cercetare a Imaginarului vor constitui o premiera.

Proiectul Gulag si Holocaust in constiinta romaneasca urmareste, de asemenea, racordarea la cercetarile de mentalitate de ultima ora, care sa explice traumele declansate de functionarea totalitarismului cu cele doua directii ale sale. Centrul de Cercetare a Imaginarului de la Facultatea de Litere, administratorul acestui proiect, a dezvoltat o metodologie originala si inovatoare in acest domeniu. Diferiti membri ai Centrului au propus, in cadrul Dezbaterilor Phantasma, o serie de concepte si hermeneutici aplicate imaginarului comu-nist, cum ar fi cele de deprogramare a creierelor, locuri ale memoriei, generatii si memorie, supravietuire prin cultura, metode calitative in analiza imaginilor, etc. Aceste metode permit o abordare noua a sistemelor totalitare, pe baza analizei imaginarului social implicat de catre acestea. Fata de studiile istorice, politologice, economice, militare sau culturale practicate pana acum, prezentul proiect aduce in discutie imaginile si fantasmele colective, viata subconstienta a indivizilor si a grupurilor.

(acest text este doar un fragment dintr-un proiect mult mai amplu; astfel incat el contine doar o selectie a analizelor si teoriilor legate de Gulag si Holocaust, numarul cercetatorilor romani si straini angrenati in tema cu pricina fiind mult mai mare)

Ruxandra Cesereanu

http://ruxandra-cesereanu

https://romanialibera.ro/sport/atletism/gulag-si-holocaust-96384/

/////////////////////////////////////////////

Holocaustul prin gloanțe: genocidul naziștilor și al aliaților lor pus în umbră de Auschwitz și camerele de gazare

Petru Clej

Pe 29 iunie 1941 mii de evrei ieșeni au fost scoși din casele lor, unii dintre ei masacrați în oraș, alții au fost urcați în două trenuri de vite și scoși din Iași

Atacarea Uniunii Sovietice pe 22 iunie 1941 de către Germania nazistă și aliații ei, printre care și România, a dus la declanșarea unor masacre pe o scară inimaginabilă împotriva evreilor, romilor și altor grupuri de populație, care a rezultat în moartea a peste un milion de oameni. Acesta a fost numit „Holocaustul prin gloanțe”, mult mai puțin cunoscut decât cel desfășurat de Germania în lagărele de exterminare din Polonia. Într-un interviu la RFI, istoricul Radu Ioanid explică această situație.

Radu Ioanid: Holocaustul prin gloanțe este o formulare care a fost explicitată acum câțiva ani, care a fost generată de o situație ce ține de istoriografia europeană și de istoria și istoriografia Holocaustului. Mai precis, trebuie să insistăm asupra faptului că pentru foarte multă vreme istoria Holocaustului a fost germano-centristă și polono-centristă. Foarte multă vreme această istorie s-a concentrat asupra lagărelor de exterminare din Polonia ocupată de naziști – Auschwitz-Birkenau, Belzec, Chelmno, Majdanek, Sobibor, Treblinka.

Din această cauză, pentru foarte multă vreme, ceea ce s-a întâmplat pe frontul de est cu exterminarea evreilor, a romilor și a comisarilor politici a fost într-o mare măsură ocultat. Acest lucru s-a întâmplat și din cauza faptului că până la căderea regimurilor comuniste în 1989, accesul la documentele legate de Holocaust din arhivele țărilor comuniste a fost practic imposibil.

Istoriografia Holocaustului din Europa Centrală și de Est a fost de aceea cunoscută cu o mare întârziere față de istoriografia Europei de Vest.

Formularea Holocaustul prin gloanțe se referă în primul rând la operațiunile militare ale Germaniei naziste și aliaților săi pe frontul de est, dar și la execuțiile masive înfăptuite de trupele SS și Wermacht în fosta Iugoslavie, dezmembrată de ocupanții germani.

Reporter: Când a început Holocaustul prin gloanțe?

……………Cont.aici

https://www.rfi.ro/politica-146619-holocaustul-prin-gloante-genocidul-nazistilor-si-al-aliatilor-lor-pus-umbra-de

///////////////////////////////////////////

Holocaust şi totalitarism comunist

Ştefan Borbély, Babeş-Bolyai University, Cluj-Napoca, Romania

stefanborbely@yahoo.com

Communist Totalitarianism (comparative approach),,,În numărul pe iunie/2000 al revistei Apostrof am publicat un eseu intitulat Holocaustul în percepţie pihoistorică, reluat în traducere în numărul 8 pe acelaşi an al revistei Korunk. Ulterior, am inclus versiunea românească a textului în sumarul volumului Despre Thomas Mann şi alte eseuri (Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2005, pp. 149-168), din dorinţa de a sugera câteva particularităţi de metodă prin intermediul cărora analiştii din jurul Institutului de Psihoistorie din New York abordează problematica Holocaustului.

Întâi – spuneam în textul respectiv„psihoistoria interpretează declanşarea războiului de către Hitler şi Holocaustul ca pe un rezultat al unei progresii fantasmatice germane, al unui psihic colectiv întors împotriva lui însuşi, motiv pentru care conducătorii nazişti vor insista de fiecare dată – şi la procesul de la Nürnberg! – asupra faptului că pericolul care plana asupra purităţii naţionale germane venea din interiorul acesteia, nu din afara lui.”[1]

Dincolo de faptul că victoria lui Hitler în nominalizarea în funcţia de cancelar din 1933 şi, ulterior, expansiunea nazismului se produc pe fondul unei curbe economice şi sociale ascendente, ceea ce implică foarte puternic burghezia în jocul compromisurilor şi al puterii, ca principal portant social al ideologiei naţionale germane, mai menţionam în textul respectiv o posibilă motivaţie de ordin familial a succesului nazist, care, prin interpretarea atipică pe care i-o dau psihoistoricii, contrariază din nou uzanţele analitice îndeobşte admise, potrivit cărora Hitler ar fi jucat rolul tatălui-surogat, îndeajuns de histrionic pentru a corespune tuturor aşteptărilor.

Psihoistoria – spuneam tot acolo – interpretează drama nazificării Germaniei şi Holocaustul ca pe o consecinţă a unor moduri parentale riguroase, militarizate, stricte, traumatizante; astfel spus, ca pe un fenomen colectiv de erupţie de sub tutela unui parentaj tradiţionalist, în care copilul este frustrat de o identitate normală, ţinut strict, sub obroc, de către părinţi despotici, explodând ulterior la o vârstă la care controlul părinţilor se relativizează. Spre deosebire, însă, de modelul clasic al emancipării, potrivit căruia copilul, devenit adolescent sau matur, erupe în exterior, în libertate, echivalând emanciparea cu deprinderea de familie sau chiar cu repudierea acesteia, psihoistoria susţine că în Germania prenazistă proiecţia psihică a revoltatului se îndreaptă, subconştient, nu într-o direcţie extrafamilială, ci într-una intrafamilială, deci în interior: frustrat, la timpul respectiv, de dragostea părinţilor săi, ţinut departe de aceştia, încredinţat unei bone sau unui tutor intransigent, sosiţi, ambii, din afara familiei, tânărul ajuns la vârsta revoltei şi a emancipării ţinteşte, de fapt, refacerea distanţei traumatice dintre el şi părinţi, legitimarea subliminală de sine, dar nu prin ceilalţi, ci chiar prin părinţii a căror autoritate nu încetează să o recunoască.[2]

Pornind de la aceste ultime consideraţii, aş dori să discut în prima parte a textului de faţă două aspecte socio-istorice şi culturale distincte, legate de eventuala comparaţie comportamentală dintre nazism şi totalitarismul comunist, pe care o consider – o spun din capul locului – îndeajuns de riscantă pentru a nu o aborda decât strict analitic, cu titlu de ipoteză. Primul dintre ele are în vedere paradigma familială a celor două evenimente, adică modul în care cele două sisteme, nazismul, respectiv totalitarismul comunist s-au raportat la centralitatea intrinsecă pe care, în interiorul comunităţii, o reprezintă familia. Extrapolând distincţia dintre cele două reacţii, îmi propun să abordez cele două sisteme – nazismul, respectiv totalitarismul – ca mecanisme de generare a unor marginalităţi victimare: a evreilor şi, în subsidiar, a ţiganilor în cazul Holocaustului – ambele: marginalităţi rasiale – şi a contestatarilor în cazul Gulagului, adică a unei marginalităţi preponderent ideologice şi politice, fără componenta rasială pe care o presupune victimizarea clasică, pornită din antisemitismul istoric, a evreimii.

Sugestia metodologică primă, pe care aş dori s-o avansez, este că generarea marginalităţii victimare în cazul celor două sisteme are la bază o diferenţă esenţială privind tratarea relaţiei imaginare dintre masculinitate şi feminitate. În mod inevitabil, o asemenea distincţie antrenează o dublă percepţie a temporalităţii obiectivate în social: una masculină, bazată pe forme, exerciţiu viril şi asceză, respectiv una feminină, asociată energiilor senzuale, plastice, imprevizibile. Prima aparţine calculului, prognozei sociale matematizate, ivită din conştientizarea limitei (asumate sau impuse), pe când cea de a doua lasă câmp deschis estetizărilor, grotescului de tot felul şi libertăţii. Klaus Theweleit, în Male Fantasies[3] a demonstrat că întreaga pregătire culturală şi pedagogică germană de după primul război mondial s-a axat pe repudierea simbolurilor feminităţii dispersive, fluide şi promovarea unei educaţii a bărbatului ascetic, încorsetat de reguli comportamentale stricte şi înregimentat în cohorte exclusiviste, cu un pronunţat aspect iniţiatic, de care s-a ocupat, de altfel, şi Rosa Sala Rose în Dicţionar critic de mituri şi simboluri ale nazismului[4].

În centrul acestei asceze aspre se află – spune Klaus Theweleit – renunţarea cazonă la plăcere:

„Centrul represiunii la soldatul bărbat îl reprezintă «dorinţa de a dori»: concomitent, miezul propagandei fasciste îl constituie bătălia împotriva a tot ceea ce reprezintă bucurie şi plăcere. Plăcerea, cu însuşirile ei de hibridizare, are efectul dizolvant al unei enzime chimice corozive care acţionează asupra unui corp apărat de o armură.”[5]

Lucrurile stând cu adevărat aşa, ne putem întreba dacă nu cumva asimilarea filosofiei lui Nietzsche de către ideologia nazistă n-a urmat un traseu de abuzivă parţializare, teza supraomului, conectată la aceea a superiorităţii ariene, fiind desprinsă de dubletul apolinic – dionisiac din Naşterea tragediei, pe simplul motiv că feminitatea intrinsecă a dionisiacului – legată de dispersie, exuberanţă şi gesturi incontrolabile – nu confirma de fel asceza de falangă iraţională, mistică şi orgolios masculină a nazismului.

E interesantă, sub acest aspect, intepretarea ca maternitate protectivă a lui Hitler, pe care o găsim în cartea lui Harold D. Lasswell, The Analysis of Political Behavior: An Empirical Approach[6]. În mod tradiţional, analizele bazate pe psihologia de adâncime insistă fie pe regresia infantilă pe care a suferit-o Hitler în momentul bolii incurabile a mamei sale – tratată eronat, considera el, de către un medic evreu –, fie pe rolul de „tată-surogat” al conducătorului nazist, interpretare care corespunde mai degrabă stereotipiilor prefabricate ale disciplinei decât adevărului confirmat de imaginarul colectiv. Harold D. Laswell nu e nici el foarte precis, sugerând că apartenenţa imaginară a lui Hitler la o paradigmă a maternităţii se explică prin: a) tendinţa de moralizare continuă a poporului german în discursuri, prin invocarea preocupării privind starea lui fizică şi intelectuală; b) includerea în discursuri a unor teme pedagogice şi de igienă socială; c) grija pentru „maternitatea curată”, lipsită de ingerinţe rasiale nedorite, pe care o presupunea doctrina purităţii rasiale şi d) stilul general interdictiv al luărilor sale publice de poziţie, în care insista pe lucruri care nu trebuie făcute. Puţin probabil că ar fi aşa – adăugăm noi, sceptici, astăzi –, măcar pentru faptul că atât Mein Kampf, cât şi extremismele de mai târziu ale lui Hitler sugerau un activism coparticipativ, foarte atipic pentru replierea prudentă pe care ar repezenta-o maternitatea protectoare.

Peter Loewenberg, în Decoding the Past[7] sugerează o nuanţare a interpretărilor subliminale ale lui Hitler, prin inserţia unui detaliu care ţine de contextul istoric. Primul război mondial, spune Loewenberg, a dizlocat o sumedenie de bărbaţi din mediul lor gospodăresc şi conjugal (unii nu se vor mai întoarce niciodată de pe front), ceea ce a dus, de voie-de nevoie, la o resemantizare a rolului femeii în societatea germană. Obligate fiind să presteze şi muncile pe care în mod normal le efectuau bărbaţii, femeile au luat locul acestora, suferind un subtil proces de masculinizare. Aceasta e reprezentarea dominantă a copiilor din perioada respectivă, dublată apoi, de către nazismul fumegos, mistic, de o abordare preponderent masculinizată a mitologiei scandinave (Edda), în care nici măcar Walkyriile nu sunt fecioare gracile, ci redutabile artemide belicoase, zburând ameninţător deasupra câmpurilor de bătălie pentru a-i culege pe eroii merituoşi să fie resuscitaţi în Walhalla.

Peter Loewenberg îşi ilustrează teza masculinizării subliminale a psihicului german din perioada pre-nazistă prin două cazuri tipice: adolescenţa lui Heinrich Himmler şi formarea Hitlerjugend-ului: a cohortei tinere din falanga nazistă[8]. Himmler a avut, demonstrează Peter Loewenberg, două etape succesive în trecerea din copilărie în adolescenţă: faza nomală şi cea patologică, ambele fiind consemnate într-un Jurnal de adolescenţă foarte pragmatic, evenimenţial, în care, insensibil, Himmler îşi menţionează mama doar de două ori, şi-n ambele cazuri neparticipativ, insistând totodată pe necesitatea evitării femeilor („un pericol”). Schizoid, prin mania corectitudinii pe care o exhibă, Himmler obiectivează fantasmele personale într-o patologică obsesie a cotidianului mărunt, nesemnificativ, care indică retractilitate din faţa evenimentelor mari, definitorii.

„Cuvântul-cheie al unui asemenea comportament – precizează Harry Guntrip[9] – devine datoria şi mai puţin afecţiunea”, ceea ce se explică şi prin meticulozitatea pedantă cu care Himmler notează toate evenimentele fiecărei zile, oră cu oră şi minut cu minut. Nepărăsindu-şi locurile natale până la 22 de ani, el visează tot timpul să emigreze; relaţiile sale cu femeile se caracterizează prin cavalerescul ambiguu al superiorităţii personale orgolioase, care se manifestă, de pildă, şi atunci când la o reprezentaţie publică rezistă lucid unei tentative de hipnotizare, în vreme ce prietena sa Maia cedează şi se lasă instrumentată. O asemenea structură sufletească – concluzionează Loewenberg – este incapabilă de a deveni mai mult decât funcţionarul impecabil al unei atrocităţi regizate de către o autoritate, dar nu iniţiatorul acesteia. Pe de altă parte, ea are nevoie de impersonalizare relativă pentru a-şi duce la bun sfârşit obsesiile, ceea ce ne pune în faţa unei necesităţi patologice de a acţiona în perimetrul unor legături bazate pe confraternitate (ceea ce explică, în treacăt fie spus, şi preocuparea iniţiatică a lui Himmler pentru societăţi secrete).

Paradigma confraternităţii pe care şi-a asumat-o nazismul este explicată de către Loewenberg prin ruşinea tinerilor germani de după primul război mondial de a aparţine unei „generaţii cu taţi compromişi”, pe motivul înfrângerii lor în război. Ca fenomen istoric şi ideologic de supradeterminare, nazismul a întreţinut această fantasmă a confraternităţii, încărcând-o cu rolul containerului de energie. Astfel, demonstrează foarte lucid Loewenberg, nu un „tată” au căutat tinerii germani resentimentari din timpurile de după terminarea primului război mondial, ci „fraţi” capabili să se angajeze în slujba aceluiaşi ideal. În condamnarea evreimii, germanii au repudiat şi o societate preponderent paternalistă, coordonată de ipoteza unui Dumnezeu-demiurg, care şi-a ales un popor să îl reprezinte. Politeismul informal al nazismului, bazat de reconversia exaltată a unei mitologii etnice axată pe mai mulţi zei, la care se adăuga şi dreptul orgolios de a crede în cine doreşti, confirmă, structural, o asemenea aversiune.

Bruno Bettelheim[10] sugerase cu ani în urmă că lagărele de concentrare naziste au reprezentat un fenomen provocat, de „regresie forţată”, „până la nivelul la care ei [prizonierii] au trăit înainte de învăţarea regulilor elementare de igienă”. Prizonierii se stropeau cu urină, se mânjeau cu fecale şi sufereau groaznic de foame: în termenii clasici freudieni, ei regresau într-un stadiu „ruşinos”, infantil, din perioada în care părinţii se îngrijeau de igiena lor elementară, numai că în cazul de faţă aceştia lipseau sau erau neputincioşi. Ca o contrapondere, tot Peter Loewenberg (în Decoding the Past) a demonstrat cât de conotat cu imaginarul fraternităţii fusese Theodor Herzl, fondatorul statului Izrael: căsătorit cu Julie (n. Naschauer), el se desparte lăsând în urmă trei copii, pentru a redeveni „fratele charismatic” care fusese dintotdeauna, dedicat, în mod altruist, „mântuirii mesianice” a celorlalţi.

A jucat „tătucul Stalin” rolul izbăvitor, energetic al tatălui-surogat? Pentru unii, marcaţi de stereotipurile clasice ale psihanalizei, întrebarea este aproape redundantă, cu atât mai mult, cu cât – ni se tot reaminteşte – propaganda oficială sovietică a întreţinut cu osârdie o asemenea fantasmă. Paradoxul e că fundamentele noii realităţi sovietice s-au articulat, după Revoluţia din 1917, pe paradigme accentuat confraterne, menite să denunţe în subsidiar tradiţionalismul prudent, conformist al familiei ruse. Întreaga estetică socială „de tip nou”, generată de Revoluţie, s-a axat pe convingerea că prezumtivul adept al ideologiei purpurii trebuie scos în afara familiei sale pentru ca educaţia sa politică să reuşească. Socialismul s-a caracterizat – ca şi societatea antică ateniană – pe o foarte atent orchestrată aversiune împotriva consangvinităţii. Nu întâmplător, sângele altruist, vărsat pentru binele public, era singurul exceptat de la suspiciune. Pentru ca această fantasmă să reziste, este nevoie de o societate care generează adversitate şi războaie, pentru ca sângele să aibă unde să se risipească. Psihoza beligeranţei generale – la un prim nivel: idelogice şi politice – întreţinută de sistemul sovietic confirmă în parte perspectiva, dar ea este reluată, în mod aparent surprinzător, şi de analiza pe care Robert G.L. White o dedică Germaniei wilhelmiene, din dorinţa de a înţelege motivele pentru care Kaiserul şi Führerul de mai târziu au declanşat războaiele din 1914, respectiv 1939[11].

Într-un text psihoistoric timpuriu, Erik Erikson a analizat paradigma confraternităţii în câteva filme sovietice de propagandă, unele dintre ele având scenarii la care a lucrat şi Gorki. Structura lor redă scenariul antropologic al unui rit de iniţiere: tânărul rus, încorsetat de habitudinile mic-burgheze ale familiei sale oneste, dar lipsite de idealuri – cele puţine, care există, sunt luate împrumut din recuzita stereotipizată a politicii oficiale – este fascinat de gazda lor (sau, oricum, de un bărbat din afara familiei, dar aflat în legătură cu aceasta), care trăieşte cu totul altfel decât ceilalţi. Noaptea, citeşte până târziu; seara este plecat de acasă la întruniri, de unde vine transfigurat. Nu primeşte vizite feminine, ci doar masculine, şi-ntotdeauna acestea bat la uşă pentru a-l solicita să ajute, ceea ce el face cu plăcere, copilul gazdei zărindu-l incitat peste tot: pe şantiere, în cămine de bătrâni, la sediul partidului sau răspândind – întotdeauna cu un zâmbet larg, învăluitor – materiale de propagandă. Prometeic, nu oboseşte niciodată; nu are supărări, decât agitatorice, de principiu; nu suferă, nu este atins de boli – nici măcar de cele ale inimii –, nimeni nu îl vede trist sau îngândurat, decât atunci când în joc se află strategia de moment a ţării. Desigur, copilul descoperă că aşa trebuie să fie toţi comuniştii, care sunt fraţi întru fericire, cum a demonstrat-o, de altfel, Cernâşevski în Ce-i de făcut?. Modelul e cel christic, al Salvatorului care se sacrifică pentru binele apostolilor săi şi al oamenilor. Să ne mirăm, atunci, că în ciuda ateismului agresiv al regimului, mulţi ruşi continuau să vadă în noul sistem o împlinire spritualizată a vocaţiei mesianice răsăritene, aşa cum propovăduia unul dintre corifeii panslavismului, Vladimir Soloviov, în Criza culturii europene?

Idealul pragmatic al nazismului îl reprezenta nu societatea frumoasă, ci una eficientă, spre deosebire de estetica pragmatică a totalitarismului comunist, care se baza pe doctrina muncii cu efect transfigurator, finalizat într-o societatea frumoasă construită de oameni frumoşi. În mod inevitabil, gândul ne poartă – când încercăm să depistăm sursa acestei convingeri – nu spre cenuşiul reificării şi alienării propuse de către Marx în Manuscrise economico-filosofice de la 1844, ci spre teza muncii frumoase, artizanale, finalizate în completitudine, pe care o avansează socialiştii utopici (Saint-Simon, de pildă, în Organizatorul). Într-un text mai vechi, intitulat Proletcultul, publicat în 2004 în numărul 6 al Caietelor Echinox, m-am referit pe larg la faptul că estetica promovată de către cei doi corifei ai Proletcultului istoric, Lunacearski şi Bogdanov – ambii, într-o măsură inegală, contaminaţi de energetismul social transfigurator pe care îl decantau citind pieziş cărţile lui Nietzsche – avea ca scop reconversia întru libertate şi exuberanţă altruistă a societăţii sovietice, finalizată în idealul deloc utopic al unei comunităţi înfrumuseţate de munca pe care o prestează. În consecinţă, dincolo de suferinţele inimaginabile provocate unor oameni nevinovaţi, incriminaţi abuziv, generarea marginalităţii victimare prin concentrarea „delincvenţilor” dincolo de sârma ghimpată avea, în totalitarismul comunist, şi o motivaţie estetică, inexistentă în nazismul pragmatic, eficient german.

În privinţa temporalităţii, distincţiile sunt la fel de relevante. Pentru ideologii germani, nazismul reprezintă un element de continuitate în ceea ce priveşte timpul spiritual al naţiei, adică împlinirea unei evoluţii istorice şi identitare, construită pe ideea provocării purităţii ariene afectate, până atunci, de alogenie. Consecinţa acestei credinţe o reprezintă identificarea victimei sacrificiale în afara perimetrului cultural şi etnic german, la o rasă conlocuitoare. În cazul totalitarismului comunist, dimpotrivă, discontinuitatea temporală se află la baza orgoliului de a construi noua societate a iubirii purpurii şi a internaţionalismului, desprinse izbăvitor de chingile unui trecut burghez retardant. Pentru ideologii – şi, în bună măsură: opinia publică – din totalitarismul comunist, Gulagul reprezintă o rezervaţie de retardaţi politici şi idelogici, formată din devianţi care nu au ajuns încă la conştientizarea adevărurilor şi a fericirii socialiste. Romanele realismului socialist – pe care le putem considera, fără excepţie, instrumente ideologice de propagandă – indică foarte limpede sintaxa stereotipizată a acestei retardări vinovate, populată de „burghezi” blocaţi într-un trecut nostalgic şi neangajant, de răzvrătiţi anarhici şi necuantifiabili.

Sub acest aspect, ceea ce noi numim, în mod generic, Holocaust şi Gulag se disting în mod radical prin accepţiunea pe care o dau individualităţii. Germania nazistă pune individul în dependenţa strictă a rasei din care el face parte, condamnând în mod aprioric simpla apartenenţă la grup, în vreme ce, în generarea marginalităţii victimare din comunism, individul este situat, în mod paradoxal, deasupra categoriilor reductive ale apartenenţei la grup. Chiar şi-n cazul „chiaburilor” (etichetă infamantă), nu categoria socio-economică şi umană ca atare este anatemizată, ci individul care a ajuns să îi aparţină prin avere şi hărnicie.

Aşa cum ne putem aştepta, texte de psihoistorie care să trateze motivaţiile subliminale ale Gulagului comunist sunt foarte rare, şi merg în general – aşa cum procedează cel mai subtil analist al fenomenului, finlandezul Juhani Ihanus – pe investigarea profilului paranoic al lui Stalin, obiectivat în necesitatea continuă a unor rituri de lustraţie. Într-un text intitulat Water, Birth and Stalin’s Thirst For Power: Psychohistorical Roots of Terror, Ihanus citează cu circumspecţie opinia clasică a lui Robert C. Tucker, potrivit căreia „motivaţia caracterului inchizitorial al terorii [staliniste] rămâne obscur”, dar identifică trei posibile surse psihice subliminale ale cruzimii lui Stalin: a) solitudinea accentuată în care el s-a adâncit după moartea încă neelucidată (sinucidere?), din noiembrie 1932, a celei de-a doua soţii, Nadejda; b) ofensiva oficială împotriva sexualităţii – ca plăcere sau ca devianţă – pe care a declanşat-o exact în aceeaşi perioadă, ca şi cum ar fi dorit să-şi „asocieze” întreaga ţară la trauma sa personală, provocată de dispariţia soţiei, şi, în cele din urmă, c) moartea mamei sale la 4 iunie 1937, în vârstă de 78 de ani.

Singurătatea paranoică a lui Stalin – sugerează discret Juhani Ihanus – s-a obiectivat în voluptatea de a răsuci cuţitul în trupul celorlalţi, de a le produce altora suferinţă fizică prin meticulozitatea dementă a unui chirurg care urmăreşte, în realitate, satisfacerea propriului său vector de plăcere. E binecunoscută, în acest sens, „reţeta” pe care Stalin le-o administrează lui Dzerjinski şi Kamenev în 1923, din dorinţa de a le sugera că nu aneantizarea victimei este, de fapt, importantă, ci sadismul ingineresc al ajungerii în pragul crimei: „Selectezi victima, pregăteşti cu mare grijă lovitura, sorbi până la capăt gustul răzbunării şi după aceea te duci la culcare: nu există nimic mai dulce în viaţă.”

În ambele cazuri – Gulag şi Holocaust – ne aflăm în faţa unei exacerbări matematice a celor două sisteme, în direcţia atingerii unui sentiment al perfecţiunii prin intermediul administrării meticuloase a abominabilului. Utopia celor două societăţi – cea nazistă şi cea comunistă – a fost aceea de a controla totul, de a nu lăsa ingineria socială rece, sticloasă pe seama imprevizibilului, a întâmplării. În ambele cazuri, se întrezărea, însă, şi o limită în acest exerciţu sadic al calculului impecabil, şi anume moartea. Poţi domina totul, cu excepţia evenimentului subit pe care îl reprezintă moartea: aici, Bulgakov avea dreptate: omul e un subit muritor. Nici cel impecabil organizat, cum este omul sovietic, nu face din păcate excepţie…

Numai că, pornind de aici, ajungem la o ipoteză terifiantă, şi anume dacă nu cumva Holocaustul şi Gulagul s-au întâlnit în extaza cenuşie, funcţionărească a prezumţiei de a organiza şi controla totul, inclusiv moartea. Altfel spus: într-un exorcism victimar rece, de ordin matematic.

Note

[1] Despre Thomas Mann…, ed. cit., p. 149.

[2] Ibid., pp. 150-151.

[3] Vol. 2: Male Bodies: Psychoanalyzing the White Terror. Translated by Erica Carter and Chris Turner, in colaboration with Stephen Conway. Foreword by Anson Rabinbach and Jessica Benjamin. University of Minnesota Press, Minneapolis, 1989.

[4] Traducere şi prefaţă de Mirela Petcu, Paralela 45, Piteşti, 2005.

[5] Theweleit, op. cit., p. 39.

[6] Hamden, Connecticut, 1966.

[7] Decoding the Past. The Psychohistorical Approach, Alfred A. Knopf, New York, 1983.

[8] The German Case. Leaders, Followers and Group Process. a.: The Unsuccessful Adlescence of Heinrich Himmler; b.: The Psychohistorical Origins of the Nazi Youth Cohort.

[9] Schizoid Phenomena, Object Relations and the Self. New York, 1968, p. 47.

[10] The Informed Heart: Autonomy in a Mass Age, Glencoe, Illinois, 1960, p. 132.

[11] Leadership Pathologies: The Kaiser and the Führer and the Decisions for War in 1914 and 1939, in: Psychological Dimensions of War. Edited by Betty Glad. Sage Publications, Newbury Park, London-New York, 1990, pp. 143-168

http://caieteleechinox.lett.ubbcluj.ro/?p=1438

//////////////////////////////////////////

Contrapropaganda de război occidentală destinată să acopere crimele Armatei Roșii aliate

Ravensbrück a fost cel mai mare lagar nazist pentru femei in timpul celui de-al doilea razboi mondial . Era situat in nordul Germaniei la 90 km nord de Berlin, in apropierea localitatii cu acelasi nume.

Născut din crimă și din sânge, vreme de peste trei sferturi de secol comunismul s-a hrănit din cadavrele a sute de milioane

de victime. Puțini sunt însă aceia care vorbesc despre holocaustul comunist.

In raport cu holocaustul nazist, cel comunist nu are nevoie de instituire prin lege. Evidența lui se impune de la sine oricărui om cinstit și întreg la minte.

Nimeni nu s-a gândit vreodată să recurgă la poliție, armată, judecători și servicii secrete pentru a-i determina pe oameni să creadă în existența lui.

In lumea democratică, preocupările oficialilor erau cu totul altele…

Pe 29 Februarie 1944, Ministrul britanic al informatiilor trimitea către varful ierarhiei clericale si către BBC urmatoarea notă circulară:

„Domnule,

Sunt imputernicit de catre Minister sa va expediez următoarea scrisoare :

Este de regulă de datoria bunilor cetateni si a crestinilor piosi sa accepte orbeste ciudăteniile celor asociati cu noi.

Insa vine vremea cand asemenea ciudatenii, in timp ce inca sunt negate in public, trebuiesc luate in considerare atunci cand intrarea noastra in actiune devine imperioasa.

Noi cunoastem metodele de guvernare practicate de dictatura bolsevica in Rusia, de pilda, din discursurile si scrierile Primului Ministru insusi, expuse in ultimii douazeci de ani.

Noi stim cum s-a comportat Armata Rosie in Polonia in 1920 si mai de curand in Finlanda, Estonia, Letonia, Galitia si Basarabia.

Asadar, noi trebuie sa luam in considerare felul in care cu certitudine se va comporta Armata Rosie cand va navali peste Europa Centrală. Daca nu sunt adoptate masuri de precautie, evidentele orori inevitabile care vor avea loc, vor starni o serioasa preocupare in aceasta tara.

Noi nu-i putem reforma pe bolsevici, insă putem sa ne dam toata silinta pentru a-i feri – si pe noi impreuna cu ei – de consecintele faptelor lor.

Desvaluirile ultimului sfert de veac vor aduce doar negatii neconvingatoare.

Unica alternativa la negatii constă in distragerea atentiei publice in totalitatea sa, de la subiectul respectiv .

Experienta ne demonstreaza ca cea mai buna deturnare consta in propaganda referitoare la atrocitatile savarsite de inamic.

Din pacate, publicul nu mai este la fel de susceptibil ca in zilele „fabricii de cadavre”, a bebelusilor belgieni mutilati si a canadienilor crucificati.

De aceea cooperarea dvs. este respectuos reclamata pentru a deturna atentia publica de la observarea faptelor Armatei Rosii, cooperare care sa se bazeze in sprijinirea din toata inima a diverselor acuze contra germanilor si japonezilor care au fost sau vor fi puse in circulatie de Ministerul nostru.

Exprimarea credintei dvs. in acestea va putea sa-i convinga si pe altii.

Sunt, domnule, supusul dvs. slujitor, H. Hewet, Secretar Asistent

Exista si un post scriptum, dupa cum urmeaza:

Ministerul nu poate intra in nici o corespondenta de nici un fel, cu privire la aceasta comunicare ce trebuie prezentata doar persoanelor responsabile.

(Rozek, Edward J., Allied Wartime Diplomacy: A Pattern in Poland, John Wiley and Sons, NY. pag. 209-210).

Acesta este un document destul de surprinzator, care constituie dovada clara ca in decursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Aliatii intrebuintau contra Germaniei lui Hitler propaganda despre atrocitati, cu scopul de a deturna atentia propriilor popoare de la crimele comise, pe parcursul invadarii Europei, in primul rand de catre Armata Rosie – „tovarasul” lor de drum .

De exemplu, multi din oamenii apartinand mai vechilor generatii, atat din America precum si din Europa, inca mai tin minte macabra propaganda de razboi Aliata din timpul conflagratiei mondiale, care sustinea basme de genul „fabricilor germane de facut sapun din cadavre”, „manutele smulse ale bebelusilor belgieni”, „soldatul canadian crucificat” etc. – toate aceste povesti dovedite mai tarziu ca fiind minciuni.

Pentru unele dintre aceste nascociri, oamenii de stat ai Aliatilor chiar au cerut germanilor scuze dupa razboi.

Femei detinute in lagarul de concentrare german de la Ravensbruck .

Unii au fost informati despre incredibila afirmatie facuta de guvernatorul statului New York, inca in 1917-18 (!), cum ca germanii „exterminasera milioane de evrei”.

Si mai graitoare este propaganda despre cele „sase milioane” de victime ! (Glynn, Martin, Crucifixion of the Jews Must Stop, The American Hebrew, 31 Oct. 1920).

Povestea celor „sase milioane”de victime ale germanilor este veche. Foarte veche. Ea a fost trambitata mult inainte de cel de-al doilea razboi mondial, iar intr-o carte recenta, intitulata Keystone of the New World Order: The Holocaust Dogma of Judaism, autorul Ben Weintraub preciza ca cifra respectiva comporta, de fapt, o semnificatie mitica datorita fundamentarii sale pe izvoare cabalistice.

(Weintraub, Ben, The Holocaust Dogma: Keystone of the New World Order, Cosmos Publishers, 1994).

Ziarul New York Times, din 11 iunie 1900, în pagina 7, publică „Mesajul“ rabinului Stephen Samuel Wise (1874-1949) in care se scria: „There are 6,000,000 living, bleeding, suffering arguments in favor of Zionism“.

„Există 6.000.000 de argumente trăinde, sîngerînde, suferinde pentru Sionism“!

Ca tînăr publicist, rabinul Wise folosea dupa cum vedem figuri de stil: numărul „şase milioane de evrei“ îl prezenta ca „şase milioane de argumente“.

In data de 25 martie 1906, un gazetar evreu atragea atenţia în Germania că un „Holocaust“ este pe punctul de a se produce în Rusia, după prima revoltă comunistă care se produsese in 1905 si fusese anihilata, invocînd numărul de 6.000.000 de evrei victime.

13 noiembrie 1910 – În raportul anual al Comitetului Evreiesc American se susţinea că, din 1890, Rusia a dus o politică de „expulzare sau exterminare“ a şase milioane de evrei.

Anul 1911 – Max Nordau, co-fondator al Organizaţiei Mondiale Sioniste, împreună cu Teodor Herzl au avertizat, la congresul sionist din Basel, Elveţia, asupra „anihilării a şase milioane de oameni“.

Această declaraţie a fost făcută cu 22 de ani înainte de venirea la putere a lui Hitler.

Anul 1919 – La scurt timp după terminarea Primului Război Mondial, propaganda pretindea că încă „şase milioane“ sunt în pericol de a muri.

Deşi faptul că şase milioane este numărul care reprezintă fără nici un fel de tăgadă adevărul – aşa cum a susţinut Tribunalul de la Nürnberg –, cifra aceasta este in fapt mult mai veche, după cum ne dezvăluie în cartea sa, Don Heddesheimer.PRIMUL HOLOCAUST. Campaniile evreieşti de strîngere de fonduri în numele Holocaustului, în timpul şi după Primul Război Mondial.

Cartea PRIMUL HOLOCAUST cuprinde o uimitoare colecţie de decupaje şi articole de propagandă de la sfîrşitul secolului al 19-lea şi pînă în 1945, în care se susţinea consecvent iminenţa suferinţelor şi exterminărilor la care vor fi supuşi evreii din Europa.

Din aceste articole aflăm că propaganda sionista a invocat de zeci, de sute de ori, în anii premergători celui de-Al Doilea Război Mondial, că – din punct de vedere cabalistic – numărul 6.000.000 victime reprezintă numărul evreilor care vor fi distruşi şi vor muri în nenumăratele conflicte din Europa şi Rusia, după interpretarea, evident fantasmagorică şi tendenţioasă – a unor rabini.

De exemplu, declaraţia „Şase milioane de evrei în Polonia şi Rusia ameninţaţi de un holocaust iminent“ a apărut pe anumite surse, cum ar fi The New York Times, încă în anul 1919!

Cifra de 6 milioane (de evrei ucisi) a fost frecvent vehiculată cu mult timp înainte ca Hitler si Partidul Național Socialist să ajungă la putere, având o semnificație ezoterică în scrierile talmudice, preluată de presa occidentală de la sfârsitul secolului XIX si prima jumătate a secolului XX.

Numărul de 6 milioane în legătură cu suferințele evreilor europeni, a apărut în mod regulat, în ziarele nord-americane, începând cel puțin din 1915 (The Sun, June, 6, 1915). Folosirea cuvântului “holocaust” în acest context a fost introdus încă din 1936 (New York Times, May 31, 1936). “De multă vreme, conducătorii imperiului rus nu au avut încredere în evrei si nu le-au dat voie să se aseze în partea de vest a Rusiei, începând cu 1790. De prin 1880, presa occidentală a susținut în mod exagerat că au avut loc pogromuri, masacre si ucideri în masă, victime al căror număr total ar fi atins cifra de 6 milioane. New York Times a publicat periodic astfel de informații.

De exemplu in data de 26 ianuarie 1891 se putea citi : “Rabinul Gottheil ne spune ceva despre persecuția evreilor: ‘în jur de 6 milioane de nenorociți persecutați si mizeri’.

In data de 21 septembrie 1981: “O acuzare a Rusiei… un total de 6 000 000 este mai corect”, Iunie, 11, 1900 (În Rusia si Europa Centrală) există 6 000 000 milioane de argumente vii, suferinde si sângerânde în favoare Sionismului”.

Martie, 23, 1905: “ Noi evreii din America (simpatizăm cu) cele 6 000 000 de frați din Rusia”. Martie, 25, 1906 : “Rapoarte uimitoare ale situației viitoare a celor 6 000 000 de evrei din Rusia”. Această situație l-a făcut pe fostul presedinte al B’nai B’rit să exclame profetic: ”Simon Wolf întreabă cât mai trebuie să continue Holocaustul Rusesc” (Noiembrie, 10, 1905 (Inconvenient History).

Documentele de după Primul Război Mondial cuprinse în cartea Primul Holocaust a lui Don Heddesheimer conţineau idei propagandistice potrivit cărora evreii din Europa de Est erau pe cale de a fi anihilaţi, folosindu-se expresii cu care suntem obişnuiţi deja astăzi, cum ar fi „exterminare“, „holocaust“, dar şi numărul de acum faimos şi aproape magic de „şase milioane“.

Aici găsim detalii referitoare la cum acţiona propaganda în epoca de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a crea agitaţie cu privire la drepturile minorităţilor evreiesti, precum şi la sionism şi bolşevism în Polonia şi Rusia.

Astfel s-a demonstrat cum, prin acţiunile fundaţiilor evreieşti de strîngere de fonduri din America, s-au acumulat sume imense de bani în numele hrănirii evreilor polonezi şi ruşi, sume canalizate, apoi, către acţiunile sioniştilor şi comuniştilor – inclusiv catre bănci, sindicate şi kibuţuri –, dar niciodată către evreii care ar fi fost înfometaţi.

Cartea PRIMUL HOLOCAUST include şi mărturii ale unor diplomaţi şi ataşaţi militari americani, aflaţi în misiune în Polonia şi Rusia, care contraziceau plîngerile evreilor cu privire la persecuţii în etapa dintre cele două războaie mondiale.

Această carte reflectă înşelătoria deliberată indusă de campaniile sioniste şi de mass media – cu mult înainte ca Hitler să devină Cancelar al Germaniei în 1933 .

Invocarea în mod obsesiv şi insistent a mitului cabalistic potrivit căruia „6.000.000 de evrei vor muri“, care circula frecvent, în presa occidentală, îndeosebi britanică şi americană – cu cel puţin patru decenii înaintea evenimentelor din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial –, a determinat şi a indus in randurile publicului larg ideea că 6.000.000 de evrei au pierit, efectiv, în anii 1939-1945.

Aşa cum este documenDon Heddeshmeier-The-First-Holocausttat în cartea PRIMUL HOLOCAUST, sioniştii au încercat să demonstreze că şase milioane de evrei erau morţi, pe moarte sau în mare pericol în Europa sau Rusia, încă de pe la anul 1800.

Oricînd existau tulburări în Europa , personalităţi proeminente sioniste şi organe de presă la nivel mondial controlate de ei au lansat tot felul de poveşti false.

Această cifră de 6.000.000, vine de la un mit din Talmudul evreiesc, care spune că „vă veţi întoarce fără şase milioane“ sau „te vei întoarce în ţara lui Israel cu şase milioane mai puţini“ şi, desigur, cel de-Al Doilea Război Mondial a favorizat apariţia statului modern Israel, care a fost înfiinţat în 1948.

Profeţiile din Tora (aşa cum a fost ea compilată de rabinii de după secolul al VIII-lea) pretind că 6 milioane de evrei trebuie să „dispară“ înainte ca statul Israel să fie format. „Vă veţi întoarce fără şase milioane“.

De aceea, în cartea The Seventh Million: The Israelis and the Holocaust , Tom Segev, un istoric israelian, a declarat că „6 milioane“ este o încercare de a transforma povestea Holocaustului în religie de stat.

Inca de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial , la 26 iunie 1940 – propaganda antigermana afirma încă o dată, că „şase milioane sunt condamnaţi la distrugere“, iar la 8 ianuarie 1945 – inainte ca cineva să fi ştiut numărul exact al victimelor, sioniştii avansau deja numărul de „şase milioane“ de victime ca fiind un fapt istoric real.

„6.000.000 de evrei morţi“, titra New York Times, citându-l pe Jacob Lestchinsky, secretar la Yiddish Scientific Institute, care dezinforma, astfel lumea într-o conferinţă la Hotel Park Central din New York.

15 martie 1945 – În săptămânalul moscovit în limba engleză Soviet War News, sordidul denigrator al României şi al Armatei Române, Ilya Ehremburg – un propagandist sovietic iudeo-bolşevic strecurat printre epurările staliniste –, „întors după o vizită de două săptămâni în Germania“, îşi „expunea impresiile“:

„Lumea ştie, acum, că Germania a ucis şase milioane de evrei“!

Peste circa două decenii insa, filosoafei marxiste evreice, Hannah Arendt, una dintre figurile marcante ale gândirii socio-politice contemporane, care a abordat în lucrările sale cele două mari teme ale epocii postbelice: totalitarismul și antisemitismul, avea să-i scape porumbelul pe gură: „…numărul total al victimelor Soluţiei Finale este o simplă presupunere – între patru şi şase milioane – şi nu a fost niciodată confirmat“!

Cei mai mulţi cred acum că aproximativ „şase milioane“ de evrei au fost ucişi de Germania naţional-socialistă în anii celui de-Al Doilea Război Mondial..

9 ian. 1938

Dar de cand ştim noi, opinia publică, oficial despre acest număr de „şase milioane“?

Cel mai răspîndit răspuns este acela că cifra de „şase milioane“ s-a oficializat după cel de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Procesului de la Nürnberg.

Cu toate acestea, The American Jewish Year Book, nr. 5702, din 22 septembrie 1941 la 11 septembrie 1942, vol. 43, publicat la Philadelphia de către The Jewish publication society of America, indica la pagina 666 că, după expansiunea nazistă maximă, până în Rusia, şi socotindu-i şi pe cei rămaşi în Germania, existau în Europa supusă Germaniei 3.110.722 de evrei (cf. R. Garaudy, op. cit., pag. 134).

Mai mult. Adolf Hitler, în aprilie 1944, în timpul tratativelor cu sioniştii germani, a propus delegatului sionist Brand, prin intermediul lui Adolf Eichmann, o afacere profitabilă: din cele trei-milioane-o-sută-două zeci de mii de evrei din Europa aflata sub ocupatia germanilor, dădea un milion de evrei contra a 10.000 de camioane, pe care să le folosească exclusiv pe frontul sovietic.

(cf. Yehuda Bauer, Evrei de vânzare, Ed. Liana Levi, Paris, 1996, pag. 227-229, apud R. Garaudy, PROCESUL SIONISMULUI ISRAELIAN. Ed. Samizdat, 1999, pag. 101)!

O explicatie este data de Robert B. Goldmann care scria: „…Fără Holocaust nu ar fi nici un stat evreu“.

O simplă consecinţă: avînd în vedere cele şase milioane de evrei gazaţi la Auschwitz, care au sfîrşit în cuptoare de ardere, profeţiile s-au împlinit şi Israelul poate deveni un „stat legitim“.

„Această ţară există ca o realizare a unei promisiuni făcută de Dumnezeu însuşi. Ar fi ridicol să-i cerem socoteală asupra legitimităţii promisiunii“ – aceasta este axioma de bază a mitului „biblic“, formulată de Golda Meir, fost prim- ministru al statului Israel (cf. Le Monde, 15 octombrie 1971).

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/contrapropaganda/

/////////////////////////////////////////////

“Ceaușescu trebuie înlăturat! Vreau o întâlnire cu ambasadorul sovietic!” (VII)

Postat de V. B.

de Octavian Silivestru

La mijlocul anilor 80 situația românilor devenise tot mai grea. Politica lui Ceaușescu de a înapoia datoria externă a secătuit țara. Totul se dădea la export. Nivelul de trai al românilor scăzuse considerabil. Era o lipsă totală de alimente, de combustibil, curentul electric se întrerupea zilnic. Românii o duceau mai greu dacât au dus-o în timpul războiului. Și activiștii de partid erau nemulțumiți deoarece Ceaușescu a aplicat „politica de rotire a cadrelor” și periodic erau mutați în diferite zone ale țării. Și pe plan extern Ceaușescu a dus o politică proprie distanțându-se de țările socialiste și de URSS, ceea ce a dus la iritarea Moscovei. Nemulțumiți de situația existentă, mai mulți activiști de partid au hotărât să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceaușescu. Complotiștii au hotărât că este mai bine să-i anunțe pe sovietici de planul lor. Vlăduț Nisipeanu, unul din complotiști, absolvent al Universității Lomonosov din Moscova, a încercat de mai multe ori să plece în URSS, dar de fiecare dată nu a primit viza de la Securitate. După mai multe încercări nereușite de a ajunge la Moscova, întâmplător s-a întâlnit pe stradă cu un diplomat sovietic pe care îl cunoștea. Vlăduț Nisipeanu și-a dat seama că asta este șansa de a aranja o întâlnire discretă cu ambasadorul sovietic la București.

“Într-o seară, pe stradă, un cetăţean m-a pupat. Şi a plecat mai departe. Şi colegul cu care conspiram, Paul Teodorescu mă întreabă: “Da’ cine e ăsta? Să nu păţim un necaz!” “Nu, lasă că ştiu eu!…” Nu mai ştiam cum îl cheamă. Am răsfoit prin casă și am găsit o fotografie (….) “Ăsta e translatorul meu din ’64 de la Moscova, când am fost la un Congres internaţional al minerilor. El a fost translatorul meu!” (…) Întâlnirea m-a frământat foarte mult! Voiam să ştiu ce e cu el după 20 de ani. Exact după 20 de ani! Din ’64 până în ’84! Ce e cu el?! Să-l caut! Dar un’ să-l caut?! Să întreb la Ambasadă de el? Mă vedea[u] ăştia că intru la Ambasadă! Așa că 30 de zile am dat ocol [Ambasadei Sovietice] la diverse ore. Mă plimbam. În a 31-a zi am dat de el! Şi l-am oprit: “Stop!” Se opreşte… “Ce faci tu pe aici?” “Lucrez la Ambasada Sovietică”. “Ce faci?” “Sunt prim-consul!” “Eşti mare, mă, bravo! Te felicit! Uite, tu poţi să-mi asiguri o întâlnire ambasadorul sovietic [Vasili Ivanovici] Drozdenko?” “E cam greu. Bănuiesc că şi dumneavoastră sunteţi urmărit şi el e urmărit [de Securitate]. Dar încercăm…” Şi îmi propune să plec cu maşina într-o sâmbătă după masă spre Predeal. Şi în dreptul orașului Câmpina, unde satele sunt mai rare să trag maşina pe dreapta şi să mă fac că repar ceva la ea. Să scot o roată… Membrii Ambasadei Sovietice se duceau la odihnă la Predeal şi la Sinaia. Eu la toti care treceau cu mașina să le făc semn să mă ajute. Să le fac semn și rușilor. Ei se vor opri să mă ajute. Şi în timp ce fostul translator va schimba roata la maşina mea, eu să discut în maşină cu ambasadorul…

Dar eu vroiam să cer o întâlnire cu Andropov, la Moscova. Așa că am spus: “Nu e bine! Hai să găsim altă soluţie…” Şi mi-a venit altă idee. I-am propus să vină pentru o zi la Marea Neagră. Să fie într-o zi în care nu e Ceauşescu venit, ca să nu fie multă Securitate şi pază. Urma sa ne întâlnim între Eforie Nord și Eforie Sud cam la vreo 60 de metri de mal, în apă, lângă o geamandură (…) Ambasadorul fost de acord. Ambasadorul a venit cu un consilier şi încă doi băieţi. Dar nu intrau în apă toţi. Pe plaja era puțină lume. Eu am lăsat hainele cuiva și am zis: “Mă duc să fac şi eu o baie. Uite! Apă limpede, soare…” “Bine!” Când am ieşit din apă, nu mai găseam hainele. Ăsta le-a târât cu un băţ, le-a pus pe un gard la soare și tremura de frică! “Ce-ai păţit? De ce ai plecat?” “Doi operatori te filmau când erai în apă!” Dar eu, repede, ca olteanul: “Spui prostii! Erau nişte copii de nemţi sau de polonezi. Se jucau! Şi se filmau între ei… Te speriaşi degeaba!” Ăsta nu ştia nimic! Era prea mare conspiraţia ca să ştie cineva ce fac eu! Dar oricum, mie mi-a[u] intrat fiori! Discuţia cu ambasadorul a fost aşa: “Te rog, tovarăşe ambasador, să informezi conducerea sovietică că vreau să am o discuţie ultrasecretă şi de o importanţă deosebită cu şeful partidului şi statului, Iuri Andropov. Să stabilească când vrea să aibă o discuţie cu mine.

Poate lua relaţii despre mine din Arhiva Universităţii Lomonosov, unde eu am fost student fruntaş…” Ca să aibă încredere în mine, cât de cât. Nu i-am spus detalii ambasadorului. L-am rugat să se ducă personal, nu prin cifru, nu prin aparatura electronică pe care o au ambasadele, că şi ea poate fi detectată de Securitate. Să facă un drum la Moscova să discute personal, între patru ochi, cu Andropov, să-i spună treaba asta. Ambasadorul a întrebat “Cât de periculoasă e treaba sau ce importanţă are…” Zic: “Are importanţă mare! Ceauşescu ne-a fitilit şi pe noi, v-a fitilit şi pe voi! Se poartă cu noi cum se poartă şi cu voi! E nesincer şi necinstit! Trebuie răsturnat şi gata!” Dar tot timpul am insistat să nu-l împuşcăm. Nu vroiam să-l facem erou național. Cum aflăm răspunsul sovietic? Eu în fiecare joi, la ora 5, mă voi duce la Ambasada Sovietică şi mă voi uita la etajul trei. Dacă sunt 10 jaluzele pe care să le pot număra de sus în jos, e O.K. Înseamnă că e de acord cu mine, mă primeşte. Rămâne să stabilim detaliile… Dacă sunt numai 5, înseamnă că mai are de gândit. Dacă nu e nici una înseamnă că nu vrea să discute cu mine, ca nu are încredere în mine. Prima joi am trecu prin fața ambasadei. Erau 5 jaluzele. Deci, mai are de cugetat. Între timp am fost arestat. Şi atunci mi-a pus filmul [pe care îl făcuseră când m-am întâlnit cu ambasadorul la geamandură]: “Ia zi, bestie!…” Aşa mi se adresa.

Rar îmi spunea “bestioară”! De regulă “bestie” “…”Ia zi, bestie, tâlharule, banditule, duşman al poporului! Ia zi-i! Ce discuţii ai avut?” Zic: “Păi dumneavoastră, care aveţi atâta aparatură sofisticată, vă lăudaţi cu ea, faceţi caz de ea… Uite! Îmi pun fermoar la gură şi nu mai spun nimic de acum încolo Omorâţi-mă şi gata! Nu discut…” Eram 90% sigur că ei nu ştiu! De aia insistau să le spun eu. Să le spun eu ce am discutat cu ambasadorul. Trebuia să fiu tâmpit să fac aşa ceva! După puțin timp apare în presă știrea că a murit la Bucureşti ambasadorul sovietic [Vasili Ivanovici] Drozdenko. Vă daţi seama cât m-am frământat. Am fost eliberat din arest. Nu am mai luat legatura cu Ambasada Sovietică. N-am mai încercat pentru că eram urmărit de Securitate”.

[Interviu realizat de Silia Iliescu, 1999]

“Ceaușescu trebuie înlăturat! Vreau o întâlnire cu ambasadorul sovietic!” (VII)

////////////////////////////////////////////

„Grozăvii despre comunism” (I)

Postat de V. B.

Gavrilă Vatamaniuc

de Silvia Iliescu

Când s-a sfârşit Al Doilea Război Mondial, românii din Bucovina îi cunoşteau bine pe ruşi. Acest ţinut mult râvnit fusese ocupat la 28 iunie 1940 de ei, eliberat de Armata Română odată cu intrarea noastră în război şi reocupat (partea lui nordică) în 1944 de Armata Roşie. Toate satele trăiseră sălbăticiile şi abuzurile sovieticilor ocupanţi, aşa încât lupta anticomunistă din Bucovina a fost mai întâi îndreptată împotriva lor. Voluntari din Batalionul Fix Regional, împreună cu grupuri de partizani bucovineni au luptat efectiv împotriva trupelor sovietice. După ce Stalin a impus la 6 martie 1945 un guvern comunist, lupta bucovinenilor s-a desfăşurat împotriva autorităţilor comuniste şi a organelor lor de represiune. Octombrie 1944-februarie 1958 a fost perioada celei de a doua faze a încleştărilor între partizanii înarmaţi, refugiaţi în munţi, şi trupele Ministerului de Interne.

Fost sergent major în vechea jandarmerie, Gavrilă Vatamaniuc a devenit în 1949 conducătorul unuia dintre grupurile de rezistenţă care au dat mari bătăi de cap autorităţilor comuniste. Înarmat, refugiat în munte, a adunat alţi câţiva ţărani şi intelectuali nemulţumiţi şi împreună şi-au manifestat ostilitatea faţă de noul regim în diferite forme, de la răspândirea de manifeste în sate, până la ciocniri armate cu trupele de Securitate, în pădurile Bucovinei. Vatamaniuc nu era fitecine, era destul de cunoscut în zonă. Tatăl lui Gavrilă, fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, fusese membru în Consiliul Comunal din Suceviţa, judeţul Rădăuţi. Gavrilă însuşi, născut în Suceviţa (1924), îşi făcuse un renume. În 1943 luptase ca voluntar pe Frontul de Est, în Crimeea, unde fusese decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”. Făcuse apoi un an de şcoală militară de subofiţeri la Făgăraş (1944-1945). Lucrase ca subofiţer de jandarmi (1946-1948) la Târgu Ocna şi Focşani. Numai că, de când „comunismul fusese mânat de-a binelea spre putere în ţară”, Gavrilă nu se putuse împăca cu absurdităţile şi abuzurile sale. Aşa a hotărât să ia calea pădurilor, în aşteptarea unor vremuri mai bune…

Pentru noi, cei care încercăm astăzi să recompunem istoria rezistenţei anticomuniste din Bucovina anilor ’40-’50, povestirile lui Gavrilă Vatamaniuc sunt uimitoare. Mai ales că, atunci când a fost întervievat de Virginia Călin, în 1993, el era singurul supravieţuitor al grupurilor de partizani din această zonă. Nouă ani stătuse în închisorile Aiud, Jilava şi Gherla (1955-1964), cu o condamnare teribilă: „muncă silnică pe viaţă”. Iată, în două episoade, povestea lui Gavrilă Vatamaniuc.

„S-au întipărit de mic copil în mintea mea grozăviile despre comunism”

„Eu sunt cel mai mic [dintre fraţi] şi am asistat la diferite povestiri al fraţilor care au făcut armata la jandarmi, la grăniceri, în Basarabia, pe malul Nistrului şi iată ce auzeam. […] De exemplu, după lăsarea întunericului, în satele de peste Nistru se auzeau lătrat de câini, focuri de armă, ţipete de femei şi de copii. Nu peste mult timp după aceasta se auzeau trecând Nistrul, un fel de plescăit prin apă, oameni care scăpau din iadul bolşevic. Sigur că grănicerii români îi primeau şi îi duceau la comandament. Ei îngenuncheau şi mulţumeau lui Dumnezeu că au reuşit să vină în libertate! Fratele meu Ion, care a făcut armata la jandarmi, în Basarabia, povestea lucruri îngrozitoare despre cum au trăit sub ruşi şi cum trăiesc acuma şi toate acestea le auzeam… Deci, s-au întipărit de mic copil în mintea mea grozăviile despre comunism, despre bolşevism.

Mai târziu, în 1942, eu terminasem şcoala primară şi a am plecat copil de trupă în armată. În ‘43 m-am înrolat şi, după trei luni de instrucţie, m-am cerut voluntar pe front, în Rusia. Cu greu mi s-a aprobat, după ce a făcut comandantul intervenţie la Marele Stat Major. Aşa am ajuns pe front în Crimeea. După şase luni de front, am văzut acolo adevărata viaţă a comunismului, a bolşevismului, a bieţilor oameni care au trăit acolo sub aceşti terorişti – să le spun aşa, că nu erau altceva decât nişte terorişti, comuniştii de acolo care conduceau satele erau adevăraţi terorişti. Restul, erau un fel de robi care munceau pe tarlale, la colhoz.

Văzând eu toate acestea, m-am convis şi mai mult de lupta împotriva acestui duşman al civilizaţiei şi duşman al omenirii, ai libertăţii. Am venit în ţară, m-am înscris la Şcoala de subofiţeri de infanterie Făgăraş pe care am absolvit-o cu bine, am plecat imediat pe front în Cehoslovacia cu un detaşament, dar acolo numai pentru a lua parte la nişte lupte izolate în munţi, după ce s-a terminat războiul, după ‘45, după 10 mai. Unităţile germane s-au predat şi eu am venit cu Armata Română pe jos, trei luni, în ţară. Toate trenurile erau ocupate cu captură de război, pe care le foloseau ruşii, tren după tren, veneau din Germania. Până când am văzut, mărturisesc, şi vagoane cu acordeoane, cu viori, cu instrumente muzicale, deci totul, totul, totul a fost capturat, a fost jefuit din Germania, din Cehoslovacia! Şi treceau trenurile spre Rusia…

Noi, Armata Română, am venit pe jos. Ajungând în ţară, cazarma era ocupată de ruşi la Calafat şi am stat în cantonamente, dar, peste puţin timp, 30 de subofiţeri din Armata Română am fost mutaţi la jandarmi, care eram bine notaţi şi bine văzuţi.”

„M-am înarmat şi am urcat la munte”

„Când am ajuns la Batalionul jandarmi de intervenţie nr.2 Târgu Ocna şi politrucul ne spunea că Rusia ne salvează de la foamete şi ne trimite bunuri deoarece Germania ne-a jefuit, eu nu mai puteam de necaz şi am arătat adevărul, mă sculam şi spuneam adevărul. Căpitanul nu mă vedea cu ochi buni şi îmi spunea mereu să stau jos când mă sculam să iau cuvântul. La fel, i-am spus că Tito are dreptate, că este un erou, că nu a lăsat nici nemţii, nici ruşii să păşească prin teritoriul ţării lui şi de asemenea spuneam că Basarabia şi Bucovina sunt teritorii româneşti.

Toată această atitudine a mea, toate aceste intervenţii ale mele m-au costat expulzarea mea din rândurile armatei, aşa că în 1948, în luna martie, am fost trecut în cadru disponibil al armatei. […]

Acuma se schimbase jandarmeria în miliţie, comunismul fusese mânat de-a binelea spre putere în ţară şi începuse şi arestarea subofiţerilor, a ofiţerilor de jandarmi, a fostei poliţii. Şi eu îmi vedeam de trebă pe şantier [la Craiova]. Dar, la un moment dat, după ce mi-a spus că mi-a luat o fotografie de-acasă şi, deci, mi-am dat eu seama, ca subofiţer de jandarmi, că voi fi dat în urmărire, am luat măsuri de siguranţă şi nu mai dormeam la fratele… dormeam la un alt frate de-al meu în Craiova.

La un moment dat, într-o dimineaţă, a venit fratele pe şantier şi mă anunţă că în noaptea respectivă a avut o percheziţie, Securitatea m-a căutat pe mine, m-a căutat chiar şi în WC-ul din curte. Şi atunci mi-am dat seama că sunt în apropiere, în pericolul de a fi arestat. Noaptea am luat trenul şi am plecat spre Bucovina, am ajuns acasă şi am stat ascuns vreo două luni. Aşa că, în ziua de 25 noiembrie 1949, ca să serbez aşa, frumos, ziua mea de naştere, m-am înarmat şi, cu rucsacul în spate, cu toate cele trebuincioase, am urcat la munte. Şi de acolo am fost scos de-abia în 1955 când m-au prins.

Imediat ce am ajuns eu acolo, mi-am format un grup de partizani. În decursul anilor, grupul meu a ajuns la 10 [oameni] şi aceasta mi-a fost dorinţa: când voi ajunge în munţi, voi lucra cu toată puterea mea împotriva comunismului.”

„Despre partizani vorbea lumea…”

„Mai exact, ce vă propuneaţi să faceţi?

Aveam un cetăţean în grup, de meserie mecanic. Acesta a confecţionat un tipar foarte rudimentar – dar ne-am folosit foarte bine de el -, eu am procurat hârtie şi tuş şi am tipărit manifeste. Aşa că, într-o noapte din luna august – când la Suceviţa, la mănăstire, este sărbătoarea mare a mănăstirii, hramul mănăstirii şi este Schimbarea la Faţă, 6 august, se adună foarte, foarte multă lume din Bucovina şi din Nordul Moldovei, mii de oameni – am ieşit noaptea, îmbrăcat călugăr, şi am răspândit aceste manifeste. [Erau] două tipuri de manifeste: unul [intitulat] Fraţi români! şi altul inditulat Fraţi creştini!. În Fraţi creştini! îndemnam populaţia să nu părăsească biserica şi credinţa deoarece comunismul nu este altceva decât anticristul şi este duşmanul creştinismului. Şi în Fraţi români! îndemnam să nu se înscrie în partid, să nu servească comunismul, la fel, arătam ce înseamnă comunismul.

Şi am spart Căminul cultural [din Suceviţa] şi am luat busturile lui Lenin şi Stalin, […] le-am spart în faţa Sfatului Popular, am tăiat steagul roşu – în noaptea de 23 august – şi am lăsat numai steagul tricolor pe care, îmi amintesc şi acuma, cu lacrimi în ochi l-am sărutat şi am plecat înapoi în munţi. Am stat cu sute şi sute de oameni, deoarece toată populaţia din zonă ştia că sunt partizan şi [despre] partizani vorbea lumea şi nu ştia câţi [suntem], spunea că suntem foarte mulţi şi că în curând vor veni americanii şi, în curând, vom scăpa de comunism, că <nu se poate, că aceşti partizani sunt în legătură cu străinătatea>, ziceau ei.

Dar nu eraţi?

Nu este adevărat, nu am fost în legătură cu nimenea! Ne furam mămăliga noastră de-acasă, cum s-ar spune, munca părinţilor, cum erau cei din grupul meu – eu nu aveam decât mamă – şi a fraţilor noştri şi o mâncam în desişul pădurilor şi luptam împotriva comunismului!

Altă formă de luptă era de a întâlni pe comunişti şi de a le atrage atenţia că vor răspunde în faţa justiţiei şi [că] noi nu aveam dreptul să-i pedepsim, dar vor răspunde în curând pentru activitatea lor.

Altă formă era vorba de la om la om. Cum am spus, cu sute şi sute de oameni ne întâlneam, atât cu muncitori forestieri, cât şi cu cei ce treceau peste munţi pe plaiurile de peste munte, trecătorile; le ieşeam în cale şi le vorbeam, încât se ducea vorba peste tot pe unde circulau aceşti oameni, că s-au întâlnit cu partizanii şi că partizanii le-au spus cutare, cutare şi cutare lucru. Adică, luptau împotriva comunismului… Dar, după ce au aflat ei de existenţa noastră, au năvălit batalioane de Securitate şi a trebuit să ducem lupta cu ei, lupta armată de-a binelea! Aşa că, după ce am început lupta cu ei, şi dintre ei au căzut, dar au căzut şi dintre noi.”

[Interviu de Virginia Călin, 1993]

/////////////////////////////////////////////

Revista 22 – O cronologie a războiului rece

un interviu cu ROMULUS RUSAN realizat de Armand Gosu

Cât de fragile sunt democraţiile?

Unii situează limitele Războiului Rece – poate seduşi de rimă – între “Ialta şi Malta”, adică între două conferinţe ale marilor puteri care au decis dislocarea şi apoi realocarea Estului Europei dinspre şi apoi spre Europa democrată. Care credeţi că a fost cu adevărat începutul lui?

Începutul? Greu de spus. Povestea cu Ialta este într-adevăr o rimă care sună bine doar în urechea europenilor. Alţii situează începutul în alte împrejurări, de pildă în conflictul anglo-sovietic din Iran sau în Vietnamul pierdut de francezi şi câştigat de comunişti. Alţii se întorc în Europa, la Planul Marshall (prima lovitură primită de sovietici), alţii la Blocada de 11 luni a Berlinului din 1948, în fine, cei mai mulţi, la definiţia data de Churchill, la 5 martie 1946, “Cortinei de Fier” (amară recunoaştere a “acordului procentajelor” din octombrie 1944, acceptat tot de el, la Moscova).

Episoade fierbinţi ale Războiului Rece

Dar toate acestea par simple speculaţii, care pot duce la ideea că a fost vorba de un război împrăştiat, abstract, pe care noi îl reconstituim acum din episoade izbucnite accidental. Nu cred că a fost aşa, cred că este vorba de un proiect gigantic, de extindere a cuceririlor războiului mondial, proiect premeditat şi preconceput de unul dîntre cei mai mari criminali ai istoriei, de Stalin. Nu ştiu dacă ţinea neapărat să promoveze bolşevismul pe toată planeta (Operaţiunea “Gayaneh” se referea doar la Europa), dar cu siguranţă spera să profite cât mai mult de pe urma păcii, după ce observase cât de fragile sunt democraţiile, cât de efemeri şi nesiguri pe puterea internă le sunt liderii şi cu câtă uşurinţă le poate fi speculata bună credinţă. şi mai putea să fie, în subconştient, o răzbunare postuma împotriva acestora, în numele lui Hitler, singurul conducător pe care Stalin îl recunoscuse şi îl admirase deplin, tocmai pentru că le fusese acestora adversar ireductibil. Nu dorise Stalin să alipească Moscova la Axa Berlin-Tokio, după ce se logodise cu nazismul prin Pactul Ribbentrop-Molotov şi înainte de ruperea logodnei, de către Hitler, la 22 iunie 1941?

Oricare ar fi începutul pentru care optam, suntem siguri măcar ca Războiul Rece s-a sfârşit?

Fiind vorba de un fenomen atât de complicat şi confuz, nu ştiu nici dacă sfârşitul a avut loc cu adevărat, chiar dacă anul 1989 ne-a dat atâtea speranţe. Singura consolare este ca sistemul care l-a produs a suferit un KO! Atâta doar că, aşa cum spune o butadă recentă, “comunismul a murit, dar cadavrul nu i se găseşte nicăieri”. în schimb, terorismul (care părea doar un “ajutor de nădejde”, un “007” roşu, a ieşit masiv la iveală şi domina lumea. Atentatul din 11 septembrie 2001 a lovit democraţia în chiar inima ei şi a relansat cursa. Cu această ocazie a fost depistat sau doar definit un nou totalitarism, cel de tip “islamic”, care reia vechile canoane războinice şi le îmbracă într-o haină confesionala, “idealista” (aşa cum “idealist” se prezentase a fi şi comunismul). Au izbucnit noi războaie locale (în Cecenia, Afganistan, Irak, Liban), s-au menţinut sechele/reziduuri sovietice (Belarus, Cuba, Abhazia, Osetia, Tiraspol), au apărut noi deţinători sau pretendenţi de arme nucleare (Coreea de Nord şi Iran), iar atentatele nemiloase din Spania, Anglia, Indonezia, Rusia, Irak, Afganistan devin moneda curentă. în paralel, resursele energetice tot mai limitate ale planetei risca să profileze Războiul Rece pe şantajul petrolului/gazului metan, iar globalizarea informaţionala face ca bombele cu ceas ale terorismului să poată exploda instantaneu şi simultan în oricâte locuri. Trăim pe nişte cratere, ale căror fumigaţii tot a război miros.

Suprimarea bunului simţ în relaţiile interstatale

A mai rămas, în acest caz, ceva ca înainte de război?

Ca înainte de care? Tare mă tem că n-a mai rămas. Pentru cine are măcar o vagă conştiinţa istorică, nimic nu mai seamănă cu perioada interbelică, în care apăreau comunismul şi nazismul, iar democraţiile tradiţionale păreau paralizate în fata superputerilor ce se năşteau. Atunci, diplomaţia politicoasă a Ligii Naţiunilor capota în fata tupeului monstruos al lui Hitler şi Stalin, iar forţa dreptului se lăsa păcălită de dreptul forţei, de politica faptului împlinit. şi tocmai această brutală renunţare la fair-play-ul diplomatic de tip tradiţional a generat nu numai războiul mondial, cel de “numai” şase ani, ci şi prelungirea lui cu încă patruzeci şi cinci, în ceea ce a fost numit de politologi “Războiul Rece”. O denumire oarecum teribilista şi metaforica, pentru că a fost, de fapt, vorba tot de un “război cald”, dus însă pe mai multe fronturi, fără declaraţii de război, dar cu armistiţii mai prelungite şi în care armelor le erau asociate strategii de luptă tot mai sofisticate, tehnici de manipulare tot mai perverse, motivaţii tot mai ideologice. Cred că acest tip de mentalităţi necruţătoare şi lipsite de scrupul, care păreau să se fi ostoit în anul de graţie 1989 şi în alţi câţiva care i-au urmat, continua din păcate şi azi. Iar mentalităţile sociale le urmează pe cele politice. Oamenii se simt tot mai ameninţaţi, se mefiază de slăbiciunea democraţiilor, se lasa fascinaţi de puterea tiranilor, se oferă victime voluntare nebuniei totalitare sau, dimpotrivă, îşi pierd patriotismul, se abstrag prudent din fata implicării publice. Cred că nu altceva dorea tătucul Stalin cânda declanşat “Operaţiunea Gayaneh”…

Era spre sfârşitul “războiului cald”…

Cont. aici

Interviu publicat în nr. 862 al revistei 22 (www.revista22.ro)

//////////////////////////////////

CUM SE SPALÃ CREIERUL UNEI NAŢIUNI

(“How To Brainwash A Nation”). Colonelul K.G.B.Iuri Bezmenov vorbeste despre tehnicile de manipulare , demoralizare si spalare a creierului in mari colectivitati.

Termenul “brainwashing” se foloseste in cazul persoanelor convinse prin si de propaganda.

Controlul mental e reprezentat printr-o gama larga de tehnici psihologice capabile de a slabi controlul individului sau marilor colectivitati, inclusiv al popoarelor, asupra comportamentului, emotiilor si deciziilor luate.

Aceasta actiune de spalare a creierului se desfasoara din plin si in zilele noastre, iar cei care o coordoneaza nu fac parte numai din “serviciile” care au succedat KGB …

Se considera manipulare mentala, controlarea cu succes a gandurilor si actiunilor uneia sau mai multor persoane, fara a avea consimtamantul ei.

De regula, persoana respectiva renunta la un set de idei politice, religioase sau atitudini sociale, fiind ”convinsa” sa accepte un set nou de idei, care sunt opuse celor vechi, fara a se face uz de forta.

Vă gândiţi că controlul mental şi condiţionarea socială reprezintă doar o mare teorie a conspiraţiei?

Iata ce spune Yuri Bezmenov, un agent subversiv sovietic antrenat de KGB in tehnicile de manipulare, intr-un interviu realizat în anul 1985.

El expune cei 4 paşi folosiţi pentru a schimba gândirea şi comportamentul unei întregi naţiuni, de-a lungul generaţiilor.

TRANSCRIPT

ED GRIFFIN: Purtăm o conversaţie cu Domnul Yuri Alexandrovici Bezmenov.

Domnul Bezmenov s-a nascut în anul 1939 într-o suburbie a Moscovei. Este fiul unui ofiţer de rang superior din armata sovietică. A fost educat la şcolile de elită din Uniunea Sovietică şi a devenit un expert în cultura şi limba indiană.

A avut o cariera strălucitoare la Novosti, care era, şi încă mai este aş putea să spun, arma de presă sau agenţia de presă a Uniunii Sovietice, dovedindu-se a fi, de asemeni, un front pentru KGB.

A fugit în vest în 1970 după ce a ajuns total dezgustat de sistemul sovietic şi a făcut aceasta punându-şi viaţa în mare pericol. Cu siguranţă este unul dintre experţii de seamă din lume în legătură cu subiectul propagandei sovietice; dezinformări şi măsuri active.

ED GRIFFIN: Când sovieticii folosesc expresia “subversiune ideologica”, ce vor să exprime cu aceasta?

YURI BEZMENOV: Subversiunea ideologica este un proces legal, deschis. Îl poţi vedea cu proprii tăi ochi. Tot ce are de făcut mass- media americană este să işi scoată căşţile din urechi, să işi deschidă ochii şi ar putea vedea acest proces.

Nu este nici un mister. Nu are nimic a face cu spionajul. Ştiu că întrunirea inteligenţelor spionajului pare mai romantică. Probabil de aceea producătorii voştri de la Hollywood sunt atât de innebuniţi după tipurile de filme gen James Bond.

Dar în realitate accentul principal al KGB-ului nu este deloc în domeniul spionajului.

După părerea mea şi conform părerilor multor dezertori de calibrul meu, numai aproximativ 15% din timpul, banii şi forţa de muncă se cheltuie cu spionajul ca atare.

Restul de 85% este un proces lent pe care noi îl numim subversiune ideologica, măsuri active sau război psihologic.

Ce înseamnă în esentă este: să schimbi percepţia realităţii fiecărui american cum că în ciuda abundenţei informaţiilor nimeni nu este capabil să ajungă la concluzii înţelepte despre cum să se apere pe ei înşişi, familiile lor, comunitatea lor şi ţara lor. Este un mare proces de spălare a creierului ce se derulează foarte lent şi este impărţit în patru etape de bază.

Prima etapă este demoralizarea. Durează între 15 şi 20 de ani pentru a demoraliza o naţiune.

De ce atât de mulţi ani?

Pentru că acesta este numărul minim de ani necesar pentru a educa o generaţie de studenţi în ţara inamicului tău expus la ideologia duşmanului său.

Cu alte cuvinte, ideologia marxist-leninistă este pompată în creierele moi ale cel puţin 3 generaţii de studenţi americani, fără a concura sau a se contrabalansa cu valorile de bază americane, cu patriotismul american.

Procesul de demoralizare în Statele Unite este în esenţă deja terminat chiar din ultimii 25 de ani.

De fapt, este îndeplinit în totalitate deoarece demoralizarea atinge zone în care nici măcar tovarăşul Andropov şi toţi experţii săi nu au visat vreodată să aibă un succes atât de mare.

În cea mai mare parte, procesul este desfăşurat de către americani asupra americanilor, mulţumită lipsei de standarde morale. Aşa cum am menţionat mai devreme, accesul la informaţia adevărată nu mai contează în zilele noastre.

Un om care a fost demoralizat nu este capabil să evalueze informaţia adevărată.

Faptele reale nu ii spun nimic, chiar dacă l-aş umple de informaţie, de dovezi adevărate, de documente şi fotografii. Chiar dacă l-aş lua cu forţa şi l-aş duce în Uniunea Sovietică şi i-aş arăta lagărele de concentrare, el ar refuza să creadă, până când va primi un şut în fundul lui cel gras.

Când bocancii militari il vor zdrobi, atunci se va trezi. Dar nu înainte. Aceasta este tragedia demoralizării.

A doua etapă este destabilizarea.

De data aceasta, subminatorului nu ii pasă de felul cum vezi tu consumul. Dacă mănânci junk food şi devii gras şi moale, nu mai contează. Durează numai între 2 şi 5 ani pentru a destabiliza o naţiune.

De data aceasta, ce contează sunt lucrurile esenţiale: economia, relaţiile externe şi sistemul de apărare.

Şi se poate vedea foarte clar că în anumite zone… sensibile, cum ar fi apărarea şi economia, influenţa ideilor marxist-leniniste în Statele Unite este absolut fantastică. Nu mă gândeam acum 14 ani când am aterizat în această parte a lumii că procesul se va derula atât de rapid.

Următoarea etape este, bineînţeles, criza; poate dura până la 6 săptămâni să aduci o ţară în pragul crizei.

Se poate vedea în America Centrală acum; şi după criză, cu schimbarea violentă a structurii puterii şi a economiei, avem perioada de aşa zisă normalizare, care poate să dureze nedefinit. Normalizare este o expresie cinică, împrumutată din propaganda sovietică.

Când tancurile sovietice s-au mutat din Cehoslovacia în 1968, tovarăşul Brejnev a spus: “Acum situaţia cu fraţii din Cehoslovacia este normalizată“.

Acest lucru se va întâmpla şi în Statele Unite dacă le permiteţi tuturor nerozilor să aducă ţara în criză, să le promită oamenilor tot felul de bunătăţi şi paradisul pe pământ, să vă destabilizeze economia, să elimine principiul competiţiei libere de pe piaţă şi să instaleze un guvern de tip ‘big brother’ în Washington DC cu dictatori binevoitori ca Walter Mondale, care vor promite multe lucruri – fără să conteze dacă promisiunile sunt îndeplinite sau nu.

De exemplu, stângiştii voştri din Statele Unite; toţi aceşti profesori şi toţi aceşti apărători ai drepturilor civile.

Ei sunt instrumente în procesul de subversiune, doar pentru a destabiliza naţiunea. Când scopul este atins, nu mai este nevoie de ei. Ei ştiu prea multe.

Unii dintre ei, când sunt dezamăgiţi – când constată că marxist-leninismul vine la putere – evident că se simt ofensaţi.

Ei cred că ei vor veni la putere. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, bineînţeles; vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi. Dar ei ar putea să devină cei mai acerbi duşmani ai marxist-leniniştilor când ajung la putere; şi acest lucru s-a întâmplat în Nicaragua.

Vă amintiţi că majoritatea acestor foşti marxist-leninişti au fost ori închişi ori unul dintre ei s-a desprins şi acum luptă împotriva sandinistaşilor.

S-a întâmplat şi în Grenada când Maurice Bishop, care era deja marxist – a fost executat de noii marxişti care erau mai marxişti decât el.

La fel s-a întâmplat în Afganistan, când Taraki a fost ucis de Amin şi apoi Amin a fost ucis de Karmal cu ajutorul KGB-ului.

La fel a fost şi în Bangladesh unde Mujibur Rahman, un stângist foarte pro-sovietic a fost asasinat de tovarăşii săi marxişti-leninişti. Este la fel peste tot.

Recapitulare facuta de Saccsiv blog

Cei patru paşi ai subversiunii sunt:

demoralizarea

destabilizarea

criza

normalizarea

… după care…

Ei vor fi aliniaţi la perete şi împuşcaţi.

Aţi observat faptul că nimic nu pare sa mai meargă bine?

Educaţia, economia, etc?

Totul se darâmă şi acum ştiţi de ce.

Tot ce se întâmplă urmăreşte exact aceşti patru paşi.

Şi dacă nu v-aţi dat seama…. Ne aflăm la pasul 3: CRIZA!”

VIDEO: CUM SE SPALÃ CREIERUL UNEI NAŢIUNI (“How To Brainwash A Nation”). Colonelul K.G.B.Iuri Bezmenov vorbeste despre tehnicile de manipulare , demoralizare si spalare a creierului in mari colectivitati.

//////////////////////////////////////////////////

Războiul informaţional dus de Rusia

de Silvia Mircea

Det. Aici

http://presamil.ro/razboiul-informational-dus-de-rusia/

………………………………….

Recunoaşterea succeselor înregistrate de Rusia în domeniul campaniilor informaţionale a determinat o schimbare masivă în atenţia acordată de Occident acestui subiect. Conflictul din Ucraina oferă un exemplu despre felul în care Rusia vede activitatea cibernetică ca fiind un facilitator al domeniului mai larg al războiului informaţional.

De fapt, tehnicile vizibile utilizate în interiorul şi în jurul Ucrainei reprezintă punctul culminant al unui proces evolutiv al teoriei şi practicii în războiul informaţional rus, prin care se urmăreşte revitalizarea cunoscutelor tehnici sovietice şimodernizarea lor.

Asemenea tehnici, care includ sabotajul, diversiunea, dezinformarea, manipularea, propaganda agresivă, exploatarea potenţialului de protest al populaţiilor locale, nu sunt noi, ci sunt doar adaptate la epoca internetului.

După conflictul din Georgia, când performanţa domeniului informaţional a fost slabă, s-a propus înfiinţarea la nivelul armatei ruse a unor structuri de trupe de informaţii a căror misiune să fie crearea unui mediu informaţional care să creeze o corespondenţă între realitatea internaţională şi interesele Rusiei.

Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale evoluţiei ruseşti în acest domeniu a fost cel referitor la relaţia dintre războiul informaţional şi starea tradiţională, clasică de război convenţional. Eroziunea distincţiei dintre starea de război şi cea de pace, precum şi apariţia de zone gri sunt frecvent prezente în documentele programatice militare ruseşti.

Acţiunile în spaţiul cibernetic au fost deja recunoscute ca fiind ostilităţi desfăşurate în afara cadrului unui război formal. În noua abordare rusă, informaţia trebuie controlată indiferent de canalul pe care este transmisă.

Printre modalităţile utilizabile se pot enumera difuzarea de ştiri false pentru plantarea de informaţii, campanii de postări pe reţele sociale, clipuri video defăimătoare pe YouTube, mesaje directe prin SMS sau chiar abordarea oamenilor pe stradă pentru a le comunica anumite mesaje.

Concepţia occidentală actuală este una de contracarare a dezinformării ruse prin difuzarea adevărului. Aceasta se bazează pe presupunerea că propaganda rusă va eşua din cauza lipsei de credibilitate şi că toate informaţiile false şi negările din partea rusă nu sunt eficiente pentru că nu pot influenţa populaţia inteligentă din vest.

De fapt, credibilitatea nu este întotdeauna o unitate de măsură utilizată de Rusia pentru a aprecia succesul operaţiilor sale informaţionale. De multe ori obiectivul este subminarea noţiunii de adevăr obiectiv şi slăbirea încrederii audienţelor în sursele de informare.

În acest context, al erodării adevărului, expunerea flexibilă a unor audienţe diverse prin difuzarea de conţinut informaţional controversat şi neplauzibil demonstrează că obiectivele Rusiei nu sunt acelea de a difuza informaţii credibile.

Mijloacele de informare în masă occidentale nu vor să scape vreun subiect de aşa-zisă actualitate, referindu-se la trolii pro-ruşi care exploatează relaţiile dintre media tradiţionale şi reţelele sociale cu scopul de a planta şi disemina mesaje care să confere credibilitate efortului de dezinformare.

Atenţia specialiştilor vestici s-a concentrat pe o singură entitate de coordonare a trolilor din Sankt Petersburg. În ciuda faptului că existenţa şi activitatea acestei entităţi au fost documentate de o mulţime de jurnalişti de investigaţie, aceasta continuă să plaseze cu succes mesaje în presa occidentală.

Autorităţile ruse par a fi mulţumite că acest centru de postaci plătiţi este în atenţia presei internaţionale, având în vedere că serveşte la distragerea atenţiei de la alte reţele de acest gen care acţionează în paralel fără a fi detectate.

În paralel, Rusia profită de oportunităţile de a ataca cibernetic conturile consacrate din reţelele sociale pentru diseminarea informaţiilor.

Un exemplu în acest sens sunt conturile de Twitter ale canalului suedez de televiziune TV4, care au început la un moment dat să transmită mesaje propagandistice ruseşti către urmăritorii abonaţi. În acelaşi mod, o serie de conturi din Finlanda, care au fost create iniţial cu scopul de a genera venituri prin tactica clickbait, au ajuns acum să transmită şi să repete mesaje ale propagandei ruse în limba finlandeză, oferind în paralel linkuri către site-ul Russia Today (RT).

Interesul intensificat al Rusiei pentru infrastructura de comunicare prin internetul civil este un indicator al planurilor viitoare.

De o atenţie deosebită se bucură cercetarea cablurilor de comunicaţii subacvatice care traversează Atlanticul, Marea Baltică etc. Având în vedere că tehnologiile de accesare a datelor care circulă prin aceste cabluri există de ceva vreme, un asemenea demers ar servi unei game largi de obiective ruseşti.

Multe state au fost reticente în a dezvălui activitatea subacvatică a Rusiei în proximitatea coastelor proprii, iar informaţiile referitoare la capabilităţile disponibile pentru detectarea unor astfel de activităţi sunt clasificate.

Prin contrast, activităţile potenţial ostile ale Rusiei în spaţiu sunt mult mai vizibile mulţumită implicării companiilor comerciale în operaţiile spaţiale şi amatorilor care relatează ce observă. Manevrele neobişnuite ale vehiculelor spaţiale ruseşti în vecinătatea sateliţilor de comunicaţii au câteva posibile explicaţii.

Acestea variază de la un scenariu care presupune că se intenţionează iniţierea de atacuri pentru degradarea comunicaţiilor vestice în anumite momente critice sau, în cel mai bun caz, că sunt doar misiuni de observare apropiată a sistemelor de comunicaţii occidentale.

În oricare dintre situaţii, acestea sunt indicatori ai interesului sporit al Rusiei pentru infrastructura de comunicaţii. Raţiunea acestui interes îşi poate avea originea în succesul privind dominaţia informaţională obţinută de Rusia în timpul operaţiei de anexare a peninsulei Crimeea în 2014.

În afară de faptul că atunci Rusia a obţinut controlul asupra mijloacelor de informare scrise şi de televiziune, a controlat cu succes şi telecomunicaţiile, inclusiv pe cele din internet, izolând astfel Crimeea de fluxurile informaţionale din exterior.

Rezultatul a fost un anumit grad de control asupra percepţiei publice în Crimeea care, ulterior, a ajutat la legitimarea anexării peninsulei. Modul în care acest lucru a fost realizat a fost prin simpla preluare a controlului fizic asupra infrastructurii de comunicaţii prin internet şi apoi prin întreruperea selectivă a comunicaţiilor prin cablu.

Acest exemplu indică faptul că Forţele pentru Operaţii Speciale ruse au avut la dispoziţie expertiza necesară pentru o astfel de operaţie, dar şi ideea unei integrări a domeniilor cibernetice, electronice, informaţionale şi cinetice.

Acest gen de capabilităţi combinate au fost ulterior şi în cadrul operaţiilor în desfăşurare din estul Ucrainei.

Prin comparaţie, forţele armate ale SUA sunt doar în fazele iniţiale ale realizării unei asemenea integrări a acestor capabilităţi.

Un alt domeniu pentru care Rusia dezvoltă, testează şi acumulează capabilităţi este cel care vizează personalul militar şi populaţia civilă, fie individual, fie în masă. Cu toate avertismentele, militarii vestici continuă să îşi folosească telefoanele inteligente pentru a-şi accesa conturile de pe reţelele de socializare în timp ce se află în medii ostile, fără să îşi dea seama că oferă serviciilor de informaţii adverse acces la datele lor personale şi la alte informaţii confidenţiale.

În acest fel, Rusia nu mai trebuie nici măcar să se obosească să abordeze individual indivizii pentru a obţine date despre ei, pentru că acestea pot fi culese şi procesate la scară industrială de pe internet.

O altă metodă este şi utilizarea serviciului SMS din telefonia mobilă. În timpul protestelor denumite generic Euromaidan, anumite persoane au primit mesaje text de intimidare. Mesajele le avertizau că au fost înregistrate ca participante la un protest ilegal şi păreau a fi transmise de providerul de telefonie mobilă, fără ca acesta să fi făcut acest lucru.

Această capabilitate oferă posibilitatea de adresare individuală la scară de masă, iar informaţiile par a proveni din surse de încredere. Implicaţiile pot fi ca, în timpul unei crize, când forţele armate se mobilizează pentru a face faţă unei agresiuni din partea Rusiei, indivizii şi chiar oficialii guvernamentali să primescă instrucţiuni din surse demne de încredere pentru a rămâne acasă şi a nu opune rezistenţă.

În primele ore, care sunt cruciale în cazul unui conflict direct cu Rusia, acest element poate fi unul destabilizator.

Demersurile actuale ale Rusiei în domeniul războiului informaţional includ testarea procedurilor şi colectarea de date referitoare la modalităţi eficiente de a ajunge atât la membrii forţelor armate adverse, cât şi la populaţia civilă, precum şi descoperirea vulnerabilităţilor infrastructurii de internet civilă.

Preşedintele Vladimir Putin sublinia că abordarea rusă a conflictelor care, în concepţia sa, vor fi asimetrice şi mai puţin costisitoare, este una bazată pe superioritate intelectuală.

http://presamil.ro/razboiul-informational-dus-de-rusia/

////////////////////////////////////////////

„Coincidență“: ungurul László Toroczkai emite exact aceleași mesaje ca și Claudiu Târziu! „Dacă statul Ucraina va dispărea ca urmare a războiului, partidul Patria Noastră va revendica Transcarpatia“

Parlamentarul ungur Laszlo Toroczkai în fața sălii cu invitați de la partidele de extremă dreapta din Germania și Olanda

Matei Udrea

Parlamentarul maghiar László Toroczkai, din partidul Mi Hazank (Patria Noastră), de extremă dreapta, a emis sâmbătă o declarație similară cu cea făcută de Claudiu Târziu, fruntașul extremiștilor români din AUR, revendicând părți din Ucraina. Sincronizarea acestor revendicări este remarcabilă.

Parlamentarul Laszlo Toroczkai a afirmat sâmbătă: „Dacă statalitatea Ucrainei se va sfârși ca urmare a războiului, partidul Patria Noastră va revendica Transcarpatia”. Declarația a fost făcută la o conferință cu lideri de extremă dreapta germani din formațiunea AfD și politicieni de la Forumul Olandez pentru Democrație. Publicația Index.hu a preluat-o.

Toroczkai a postat pe site-ul partidului Patria Noastră un filmuleț în care spune că „în ceea ce privește războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu, încetarea imediată a focului, pacea și o soluționare prin discuții“. El solicită și autonomie pentru cei circa 150.000 de etnici maghiari din vestul Ucrainei, dar numai dacă această țară nu este învinsă. Dacă, în schimb, Rusia câștigă, lucrurile se schimbă și Ungaria trebuie să anexeze Transcarpatia, spune parlamentarul maghiar.

Nu e deloc neobișnuit ca, în statele dictatoriale ori autocrate, mesajele puterii să fie transmise prin interpuși care n-au statut oficial. Premierul maghiar Viktor Orban sprijină Rusia și sabotează din interior eforturile UE și NATO de a ajuta Ucraina. Dar nu poate face revendicări teritoriale oficiale.

În schimb, intențiile sale sunt destul de bine cunoscute. Comandorul Sandu Valentin Mateiu, fost ofițer în serviciile de informații ale Armatei române, a atras atenția astă-toamnă, într-un interviu, că în primele zile ale invaziei rusești – când toată lumea se aștepta ca Ucraina să cadă rapid – Ungaria a deplasat la granița cu țara vecină trupe cu pontoane militare. Pontoanele sunt folosite în operațiunile ofensive de trupele care trebuie să traverseze cursuri de apă.

După ce s-a dovedit că rușii nu reușesc să înfrângă opoziția ucrainenilor, ungurii și-au retras trupele și pontoanele, motivând că le aduseseră acolo ca să ajute refugiații.

„Coincidență“: ungurul László Toroczkai emite exact aceleași mesaje ca și Claudiu Târziu! „Dacă statul Ucraina va dispărea ca urmare a războiului, partidul Patria Noastră va revendica Transcarpatia“

////////////////////////////////////////////

Presa rusă preia masiv aberațiile senatorului Claudiu Târziu (AUR), care a cerut public ca România să anexeze 4 regiuni ucrainene, sugerând că ar trebui să ieșim din NATO!

Publicația rusă Pravda dă amploare declarațiilor lui Claudiu Târziu, transformându-le într-un semn că România vrea să se apropie de Rusia

Declarațiile făcute de senatorul Claudiu Târziu la Iași, unde a cerut anexarea de către România a patru regiuni din Ucraina și ieșirea țării noastre din NATO, au fost preluate masiv de mass-media de la Moscova. Presa rusească a citat afirmațiile fruntașului AUR, prezentându-le ca pe o dovadă că și alții gândesc la fel ca Putin.

Pe 24 ianuarie, de ziua unirii Principatelor, Claudiu Târziu (50 de ani) – fost copreședinte AUR, actual senator și președinte al Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR – a ținut la Iași un discurs revizionist în cel mai clasic sens al cuvântului.

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să-l uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”.

O altă direcție din discursul său a fost aceea de distanțare față de NATO. Târziu tratează invazia Ucrainei de către Rusia din perspectiva propagandei Kremlinului: nu e o agresiune a unui stat împotriva altui stat, ci o luptă între SUA și Rusia. „Marile imperii se luptă între ele“, susține liderul extremist, iar „noi suntem la răscruce, ca de obicei, și trebuie să ne descurcăm cu aceste mari imperii pentru a ne obține suveranitatea și a o întregi“.

Declarațiile lui Claudiu Târziu au fost preluate de utilizatori Twitter din foarte multe țări, inclusiv occidentale, cu reacții dintre cele mai diverse. Rusofilii se bucură, în timp ce restul le consemnează cu stupoare.

În presa rusă este festival. „Rossiiskaia Gazeta“, ziarul oficial al Kremlinului, titrează: „Extremiștii de dreapta din România spun că țara poate revendica teritoriile ucrainene”.

În „Țargrad“, publicația extremiștilor care vor război cu Occidentul, declarațiile lui Claudiu Târziu sunt transformate în ceva care reprezintă poziția țării: „Ce surpriză, România revendică o parte din Ucraina! Bucureștiul nu ar trebui să renunțe la pretențiile sale teritoriale față de Ucraina, a declarat președintele Consiliului Național al Partidului pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu”.

După ce este redată declarația liderului AUR, ziarul rusesc face propria constatare: „Și câți alți aliați de acest fel mai are Ucraina?”.

Publicația rusească „Pravda“ (Adevărul) alocă, de asemenea, spațiu afirmațiilor făcute de Claudiu Târziu, pe care le împachetează ca fiind primele semne date de România că vrea să se întoarcă lângă Rusia. „O altă țară vrea teritorii ucrainene“, sună titlul din „Pravda“, urmat de subtitlul: „România ridică problema unei părți din teritoriile Ucrainei, sugerând o apropiere de Rusia“.

Textul îl preia apoi pe extremistul român: „Claudiu Târziu, liderul partidului de extremă-dreapta Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), a anunțat intenția României de a prelua o parte din teritoriile Ucrainei, ceea ce, în opinia sa, ar duce la încetarea calității de membru NATO”.

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Mârlănie populistă a lui Ciolacu: „Mă, măgarilor!”. El vânează voturile pensionarilor, în timp ce apără îndrăcit pensiile speciale

* VIDEO. Interviurile grețoase făcute de Anca Alexandrescu cu Șoșoacă, de Crăciun și de Paște, înainte de „gâlceava putinistelor”. Acum, conspiraționista de la Realitatea Plus e oripilată de Senatoarea Urlătoare

* Filiera putinistă: RTV o promovează pe anarhista Cerva cu cercei în culorile Rusiei, sub formă de inimioară!

* Un fost candidat PSD, convertit la AUR-ism, conduce protestul fermierilor și negocierile cu premierul PSD. Înfrânt la alegerile locale din 2020, Andruș a fost revopsit ca „suveranist” de Realitatea Plus

* EDITORIAL CARTIANU: Viața la borna 55

* Cazul Rareș Bogdan. Ce se află în spatele halucinațiilor sale: „O să avem un scor excepțional la alegerile europarlamentare! Noi stăm în spatele liderului nostru, Nicolae Ciucă, o să-l ducem spre Cotroceni“

* După ce au luptat tot anul cu Occidentul putred, Piperea și Lazarus se relaxează în SUA și Bahamas. Niciunul n-a mers în Rusia

* Tolontan, negocieri cu HotNews.ro. La publicația condusă de Răzvan Ionescu ar urma să vină și alți jurnaliști de la „Libertatea”

* Thriller-ul de la Barcelona i-a fost fatal lui Xavi. De la 0-2 la 3-2 și apoi 3-5, cu goluri în minutele 90+9 și 90+12!

* VIDEO. Triumful italianului cu sânge austriac, născut pe granița din Alpi. Se visa schior sau fotbalist, dar e campion la tenis

Presa rusă preia masiv aberațiile senatorului Claudiu Târziu (AUR), care a cerut public ca România să anexeze 4 regiuni ucrainene, sugerând că ar trebui să ieșim din NATO!

/////////////////////////////////////////

Discursul revizionist al liderului AUR Claudiu Târziu, preluat cu entuziasm în presa rusească

Articol scris de:

PressHUB

Discursul revizionist al liderului AUR Claudiu Târziu, care a anunțat necesitatea ca România să preia o parte din teritoriul Ucrainei, ca o reparație istorică, au devenit cap de afiș pe site-urile guvernamentale rusești.

Sidonia Bogdan, Răzvan Chiruță

Regimul de la Kremlin dorește un viitor Pact de la Varșovia în privința Ucrainei, ceea ce ar însemna ca Ucraina să fie împărțită teritorial între Federația Rusă, România, Polonia, Slovacia și Ungaria.

O astfel de împărțire teritorială a unui stat suveran, așa cum este Ucraina, ar încălca dreptul internațional și Carta ONU și ar reprezenta un abuz de neconceput pentru ordinea internațională bazată pe lege.

Dar scopul regimului de la Kremlin ar fi, de fapt, să legitimeze anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă. De altfel, imediat după anexarea Crimeii în anul 2014, Adunarea Generală a ONU a emis o rezoluție prin care a condamnat agresiunea Rusiei față de integritatea teritorială a Ucrainei.

Prin urmare, declarațiile făcute de Claudiu Târziu la Iași, pe 24 ianuarie, corespund la fix cu planurile revizioniste ale Moscovei. Motiv pentru care presa rusească le-a popularizat intens.

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reintregi statul român în granițele lui firești. Basarabia nu poate fi uitată, trebuie să vină acasă.

Bucovina de Nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei nu poate fi uitat, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului. Acesta e idealul pe care nu avem voie să-l uităm. Moldova e ciuntită.

Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”, a declarat Claudiu Târziu, într-un discurs susținut la Iași, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor.

Discursul revizionist al liderului AUR. Claudiu Târziu promite relații mai strânse între România și Rusia

Publicația rusească Pravda notează că, în discursul său, liderul AUR și-a exprimat și sprijinul pentru relațiile mai strânse dintre Rusia și România.

„Recunosc nevoia unei bune cooperări între România și Rusia, sunt gata să susțin asta, dar numai după ce Rusia va dovedi că și ea vrea toate acestea”, a declarat Claudiu Tarziu, citat de Pravda.

În același timp, publicația controlată de regimul Putin argumentează că România „a întârziat în a-și semnala loialitatea față de Moscova”, însă ar recupera această întârziere prin pozițiile politice ale Dianei Șoșoacă și ale lui Claudiu Târziu.

Șoșoacă „repară” greșeala României de a se îndepărta de Moscova

„De un an de zile, senatorul Diana Șoșoacă cere Ucrainei să respecte românii din Basarabia. Ea a strigat odată în parlament: «Dați-ne teritoriile înapoi».

Șoșoacă a înaintat Parlamentului român un proiect de lege, care propune anexarea la România a Insulei Șerpilor, nordului Bucovinei, Herței și sudului Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Izmail).

Liderul partidului AUR, Claudiu Târziu, a susținut-o, spunând că «tot ce a aparținut și continuă să aparțină națiunii române trebuie să se întoarcă la granițele statului». N-a uitat nici Moldova.

Ceea ce este pe limbile lui Șoșoacă și Târziu este în mintea conducerii românești.

În curând aceasta va fi poziția oficială a Bucureștiului, dar nu va fi prea târziu pentru a indica loialitate față de Moscova, care va organiza referendum în aceste teritorii.

Iar dacă, potrivit sondajelor, majoritatea înclină spre Ungaria, Slovacia, Polonia, România, probabil că Kremlinul nu va obiecta (cu limite de apetit, desigur)”, afirmă Pravda.

După Târziu, o declarație similară a făcut și liderul partidului de extremă dreapta din Ungaria

Publicația rusească susține că Ungaria s-a dovedit a fi cea mai prevăzătoare în relația cu Moscova, în sensul în care premierul ungar Viktor Orbán s-ar fi opus „ucrainizării maghiarilor din Ucraina încă din 2014 și a fost singurul lider UE care nu a demonizat Rusia și conducerea acesteia.”

Mai mult, la trei zile după Claudiu Târziu, o declarație similară a fost făcută și de către politicianul maghiar László Toroczkai, liderul formațiunii de extremă dreapta Patria noastră.

Acest a revendicat regiunea vestică a Ucrainei, în care locuiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, dacă țara își va pierde statutul de țară suverană, din cauza invaziei Rusiei.

„Dacă statalitatea Ucrainei se va sfârși ca urmare a războiului, partidul Patria noastră va revendica Transcarpatia”, a declarat László Torocskai, pe 27 ianuarie, afirmă Pravda, citând index. hu.

Liderul Patriei Noastre a făcut aceste remarci la o conferință în cadrul căreia partidul, care are șase parlamentari în Parlamentul maghiar, a găzduit, printre alții, lideri de extremă dreapta de la AfD, din Germania, și Forumul olandez pentru democrație.

Publicația rusească amintește de faptul că bucăți din Ucraina ar mai putea prelua Slovacia și Polonia.

Citește și: Liderul extremei drepte maghiare: „Dacă Ucraina pierde războiul, revendicăm Transcarpatia”

Site-ul lui Malofeev îl citează pe Claudiu Târziu

Discursul revizionist al liderului AUR a fost preluat și de către site-ul rusesc Țarigrad, controlat de Konstantin Malofeev, un oligarh rus apropiat de președintele Vladimir Putin și cu înclinații conservatoare, sub titlul „Ce surpriză: România revendică o parte din Ucraina.”

„Bucureștiul nu ar trebui să renunțe la pretențiile sale teritoriale față de Ucraina, a declarat președintele Consiliului Național al Partidului pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu. (…)

Și câți alți aliați de acest fel mai are Ucraina? Un prieten va ajuta întotdeauna, se pare?”, se întreabă portalul radicalilor ruși.

Cum se apără Claudiu Târziu

Liderul AUR afirmă, într-o postare pe Facebook, că discursul său „despre suveranitate” a fost „tradus” greșit de „trompetele globalismului și ale anti-românismului.”

„De ce? Pentru că orientarea politică pe care o exprim – una sănătos conservatoare, deci implicit patriotică, suveranistă, naționalistă și creștină – trebuie maculată.

De ce? Pentru că orice sentiment național, orice propensiune spre dreptate și orice reflex de apărare a comunității naționale și a intereselor ei legitime trebuie inhibate.

De ce? Pentru că numai astfel poporul devine populație, adică masă de manevră, ușor de manipulat prin frică și plăcere.

Iar fără popor, nu ai un stat, ci o colonie sau un spațiu de extracție a resurselor – de la cele naturale pînă la cele umane”, susține Claudiu Târziu, referindu-se la criticile pe care le-a primit în România față de afirmațiile făcute la Iași, pe 24 ianuarie.

Liderul AUR nu consideră că „idealul reîntregirii naționale este considerat de unii drept extremism” și că „reparația consecințelor unui rapt istoric (pactul Ribbentrop – Molotov) este văzută ca revizionism”.

https://www.presshub.ro/discursul-revizionist-al-liderului-aur-claudiu-tarziu-preluat-cu-entuzism-in-presa-ruseasca-306514/

////////////////////////////////////////////

Un secol de antisemitism. Cum a răspândit Kremlinului dezinformarea contra evreilor

Articol scris de:

Bianca Iosef

Un secol de antisemitism. Autoritățile țariste și sovietice, iar în prezent Federația Rusă au folosit propaganda împotriva evreilor pentru a discredita, diviza și slăbi pe cei pe care îi considerau adversari, atât în țară, cât și în străinătate.

Astăzi, oficialii de la Kremlin și mass-media de stat sau controlată de stat din Rusia răspândesc teorii ale conspirației, alimentând antisemitismul menit să înșele lumea cu privire la războiul său împotriva Ucrainei. Aceste tactici se bazează pe o tradiție îndelungată de exploatare a antisemitismului pentru a crea dezbinare și nemulțumire.

Citește și: Discursul revizionist al liderului AUR Claudiu Târziu, preluat cu entuziasm în presa rusească

Antisemitismul ca mijloc de propagandă

Un raport al Centrului de Engagement Global (GEC), din cadrul Departamentului de Stat al SUA, documentează modul în care conducătorii succesivi ai Kremlinului au exploatat antisemitismul în scopuri de dezinformare și propagandă.

Prima parte a documentului detaliază utilizarea dezinformării antisemite de către Kremlinul contemporan în contextul războiului său împotriva Ucrainei și descrie modul în care liderii și propagandiștii Rusiei răspândesc teorii ale conspirației antievreiești pentru a muta vina și a denatura evenimentele mondiale.

Partea a doua oferă o prezentare istorică a modului în care Rusia țaristă și Uniunea Sovietică au folosit această tehnică perfidă pentru a-și atinge scopurile.

Cum au fost demonizați ucrainenii

În încercarea de a-și justifica în fața comunității internaționale și a publicului intern războiul neo-imperial nejustificabil împotriva Ucrainei, Rusia de astăzi folosește adesea antisemitismul ca retorică de referință.

Kremlinul prezintă în mod fals Ucraina și susținătorii săi drept naziști, antisemiți și „rusofobi”, îl demonizează pe președintele evreu al Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, îi acuză pe evrei că sunt cei mai răi naziști și manipulează istoria Holocaustului în scopuri politice.

Propagandiștii Kremlinului folosesc antisemitismul ca armă, încercând să reducă la tăcere evreii din Rusia care se opun războiului. Potrivit unor noi informații guvernamentale americane, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a oferit finanțare și a dat sarcini directe pentru a promova conținut online care a fost adesea antisemit.

De asemenea, Kremlinul răspândește teorii ale conspirației antisemite, jucându-se pe prejudecăți vechi de secole pentru a induce în eroare publicul cu privire la presupusele intenții ostile ale lumii față de Rusia și pentru a face din evrei țapi ispășitori pentru aceste atacuri.

Miturile cele mai des folosite

Raportul detaliază trei exemple ale acestor linii de acțiune. În primul rând, liderii Rusiei se referă în mod constant la așa-numita teorie a conspirației a „miliardului de aur”, care provine din mituri antisemite despre un presupus control mondial evreiesc și intenții malițioase.

În al doilea rând, sistemul de dezinformare și de propagandă al Rusiei vizează personalități evreiești proeminente pe care le prezintă ca fiind păpușarii din spatele unor grupări secrete care încearcă să domine politica și economia mondială.

În al treilea rând, serviciile de securitate rusești și personalități religioase proeminente încearcă să resusciteze vechea conspirație antisemită a „calomniei sângelui”, acuzând evreii de crime ritualice.

Un secol de antisemitism

Exploatarea antisemitismului de către autoritățile ruse ca tactică de răspândire a dezinformării și propagandei datează de peste 100 de ani.

Unul dintre cele mai vechi exemple ale acestei activități de influență a fost fabricarea de către Serviciul de Securitate țarist al Imperiului Rus a celebrelor Protocoale ale Bătrânilor Sionului la începutul anilor 1900.

În anii 1920, dictatorul sovietic Iosif Stalin s-a folosit de antisemitism pentru a-și consolida puterea. La sfârșitul anilor 1930, acesta a lansat acțiuni de eliminare sistematică a influenței evreilor în toate sferele societății sovietice, consolidând antisemitismul ca politică oficială de stat.

Până la moartea lui Stalin, în 1953, aparatul de securitate sovietic a continuat să deruleze campanii de dezinformare antisemită – cum ar fi vânătoarea de vrăjitoare împotriva „cosmopoliților fără rădăcini”, vizând Comitetul antifascist evreiesc și faimosul „complot al medicilor” – pentru a-i prezenta pe evreii sovietici drept trădători și spioni occidentali.

Toți inamicii Rusiei, catalogați antisemiți

În perioada anilor 1960-1980, Comitetul pentru Securitatea Statului (KGB) a pus în aplicare mai multe măsuri active antisemite, un termen sovietic pentru operațiunile de influență sub acoperire, pentru a-și discredita adversarii percepuți – Biserica Catolică, Germania de Vest, Statele Unite – ca fiind antisemiți. De asemenea, KGB a vizat mișcarea unionistă și disidenții evrei sovietici.

Președintele Putin și Kremlinul își folosesc sistemul de dezinformare și aparatul de propagandă pentru a exploata prejudecățile antievreiești vechi de secole pentru a servi intereselor de stat pe care le percep.

Ocupanții din epoca țaristă și sovietică, iar acum actualii ocupanți ai Kremlinului, au lucrat pentru a-i discredita, diviza și slăbi pe cei pe care îi considerau adversari, acuzându-i în mod fals de nazism, încercând să creeze discordie în societățile lor și răspândind teorii ale conspirației antievreiești. În acest proces, Kremlinul alimentează flacăra antisemitismului, care este în creștere la nivel global.

https://www.presshub.ro/un-secol-de-antisemitism-cum-a-raspandit-kremlinului-dezinformarea-contra-evreilor-306631/

/////////////////////////////////////////////

EXPERIMENTELE ÎNGROZITOARE ALE CIA CU CONTROLUL MINȚII, de Brianna Nofil

LA 10 APRILIE 1953, ALLEN DULLES, NOU-NUMITUL DIRECTOR AL CIA , a ținut un discurs la o adunare a absolvenților din Princeton. Deși evenimentul a fost banal, tensiunile globale erau ridicate. Războiul din Coreea se apropia de sfârșit și, la începutul aceleiași săptămâni, The New York Times publicase o poveste uimitoare în care afirma că prizonierii de guerra americani care se întorceau din țară ar fi putut fi „convertiți” de „spălători de creier comuniști”.

Unii GI mărturiseau crime de război, cum ar fi desfășurarea războiului germenilor împotriva comuniștilor – o acuzație pe care SUA a negat-o categoric. Alții au fost atât de spălați pe creier încât au refuzat deloc să se întoarcă în Statele Unite. De parcă asta nu ar fi de ajuns, SUA au fost la câteva săptămâni să sponsorizeze în secret răsturnarea unui lider ales democratic în Iran.

Dulles tocmai devenise primul director civil al unei agenții din ce în ce mai puternică pe zi ce trece, iar discursul a oferit o scurtă privire asupra priorităților sale pentru CIA. „În ultimii câțiva ani, ne-am obișnuit să auzim multe despre bătălia pentru mințile oamenilor – războiul ideologiilor”, le- a spus el participanților . „Ma întreb, totuși, dacă percepem în mod clar amploarea problemei, dacă ne dăm seama cât de sinistră a devenit bătălia pentru mințile oamenilor în mâinile sovietice”, a continuat el. „L-am putea numi, în noua sa formă, „războiul creierului”.

Dulles a continuat să descrie „tehnicile sovietice de perversiune a creierului” ca fiind eficiente, dar „detestabile” și „nefaste”. Le făcu semn către prizonierii de război americani care se întorceau din Coreea, obuzele oamenilor care au fost cândva, repetând propaganda comunistă pe care o auziseră rulând săptămâni la rând. El și-a exprimat temeri și incertitudine – foloseau agenți chimici? Hipnoza? Cu totul altceva? „Noi în Occident”, a recunoscut directorul CIA, „suntem oarecum handicapați în războiul creierului”. Acest tip de experiment neconsensual, chiar și asupra dușmanilor cuiva, era antitetic cu valorile americane, a insistat Dulles, precum și antitetic cu ceea ce ar trebui să fie valorile umane.

Frica de spălare a creierului și o nouă generație de „război creier” au îngrozit și fascinat publicul american de-a lungul anilor 1950 , stimulat atât de cuvintele CIA, cât și de poveștile despre revenirea GI „spălați pe creier” din China, Coreea și Uniunea Sovietică. Titlurile din ziare precum „New Evils Seen in Brainwashing” și „Brainwashing vs. Western Psychiatry” ofereau relatări senzaționale despre noile tehnici și tehnologii de control al minții cărora niciun om nu le-a putut rezista pe deplin. Paranoia a început să se îndrepte spre cultura americană, cu cărți precum The Manchurian Candidate și The Naked Lunch care joacă pe teme ale oamenilor de știință dezorientați și vaste conspirații politice.

Ideea de spălare a creierului a oferit, de asemenea, multor americani o explicație convingătoare, aproape reconfortantă, pentru ascensiunea rapidă a comunismului – că sovieticii au folosit instrumentele spălării creierului nu doar asupra combatanților inamici, ci și asupra propriului popor. Altfel, de ce atât de multe țări ar îmbrățișa o ideologie atât de evident înapoiată? Libertatea minții americane versus „controlul minții” sovietic a devenit o linie de demarcație la fel de puternică ca Cortina de Fier.

Cum a alimentat din neatenție un program secret guvernamental de control al minții consumul de droguri psihedelice în anii 1960?

La trei zile după discursul său în care a condamnat tacticile sovietice, Dulles a aprobat începerea MK-Ultra , un program CIA extrem de secret pentru „utilizarea sub acoperire a materialelor biologice și chimice”. „Valorile americane” au făcut o retorică bună, dar Dulles avea planuri mult mai mărețe pentru agenda agenției pentru Războiul Rece.

Experimentele MK-Ultra de „controlul minții” s-au centrat în general pe modificarea comportamentului prin terapie cu electro-șoc, hipnoză, poligrafe, radiații și o varietate de medicamente, toxine și substanțe chimice. Aceste experimente s-au bazat pe o serie de subiecți de testare: unii care s-au oferit liber, alții care s-au oferit sub constrângere și alții care nu aveau absolut nicio idee că sunt implicați într-un program amplu de cercetare în domeniul apărării. De la băieți cu deficiențe mintale de la o școală de stat , la soldați americani , la „psihopați sexuali” la un spital de stat, programele MK-Ultra au atacat adesea cei mai vulnerabili membri ai societății. CIA i-a considerat pe prizonieri niște subiecti deosebit de buni, deoarece aceștia erau dispuși să dea consimțământul în schimbul unui timp suplimentar de recreere sau al pedepselor comutate.

Whitey Bulger, un fost șef al crimei organizate, a scris despre experiența sa ca subiect de testare deținut în MK-Ultra. „Opt condamnați într-o stare de panică și paranoică”, a spus Bulger despre testele din 1957 de la penitenciarul din Atlanta, unde ispăși pedeapsa. „Pierderea totală a poftei de mâncare. Halucinant. Camera avea să-și schimbe forma. Ore de paranoia și sentiment de violență. Am experimentat perioade oribile de coșmaruri și chiar sânge care ieșea din pereți. Băieți care se întorc spre schelete în fața mea. Am văzut un aparat de fotografiat transformându-se în capul unui câine. Am simțit că înnebunesc.”

Bulger a susținut că i s-a injectat LSD . Dietilamida acidului lisergic, sau acidul, a devenit unul dintre interesele cheie ale CIA pentru programul său de „război cerebral”, deoarece agenția teoretizează că ar putea fi util în interogatori. La sfârșitul anilor 1940, CIA a primit rapoarte că Uniunea Sovietică s-a angajat în „eforturi intense de a produce LSD” și că sovieticii au încercat să achiziționeze aprovizionarea mondială cu substanța chimică. Un ofițer CIA a descris agenția ca fiind „literalmente îngrozită” de programul LSD al sovieticilor, în mare parte din cauza lipsei de cunoștințe despre drog în Statele Unite. „[Acesta] a fost singurul material pe care am reușit vreodată să-l găsim și care avea într-adevăr posibilități fantastice dacă este folosit greșit”, a mărturisit ofițerul.

Odată cu apariția MK-Ultra, interesul guvernului pentru LSD a trecut de la o orientare defensivă la una ofensivă. Oficialii agenției au remarcat că LSD-ul ar putea fi potențial util în „[obținerea] controlului asupra organismelor, indiferent dacă acestea sunt dispuse sau nu”. CIA a imaginat aplicații care variau de la îndepărtarea oamenilor din Europa în cazul unui atac sovietic până la asasinarea liderilor inamici. Pe 18 noiembrie 1953, un grup de zece oameni de știință s-a întâlnit la o cabană situată adânc în pădurile din Maryland. După discuții extinse, participanții au fost de acord că pentru a înțelege cu adevărat valoarea medicamentului, „ar fi de dorit un experiment fără să vrea”.

CARACTERISTICI ÎNRUDITE

Istoria războiului împotriva drogurilor

Istoria LSD-ului

CIA a rămas foarte conștientă de modul în care publicul ar reacționa la orice descoperire a MK-Ultra; chiar dacă credeau că aceste programe sunt esențiale pentru securitatea națională, ele trebuie să rămână un secret bine păzit. Cum ar explica CIA dozarea cu LSD a americanilor modesti? „Trebuie luate măsuri de precauție nu numai pentru a proteja operațiunile de expunerea la forțele inamice, ci și pentru a ascunde aceste activități de publicul american în general”, scria inspectorul general al CIA în 1957. „Conștientizarea faptului că Agenția se angajează în activități neetice și ilicite. ar avea repercusiuni grave în cercurile politice și diplomatice și ar fi în detrimentul îndeplinirii misiunii sale.”

OPERAȚIUNEA MIDNIGHT CLIMAX

Experimentele inițiale ale CIA cu LSD au fost destul de simple, deși șocant de lipsite de etică. În general, agenția a dozat ținte unice, găsind voluntari atunci când puteau, uneori introducând drogul în băuturile colegilor angajați ai CIA. De-a lungul timpului, aceste experimente cu LSD au devenit din ce în ce mai elaborate. Poate cel mai notoriu dintre aceste proiecte a fost Operation Midnight Climax.

În 1955, pe 225 Chestnut Street, San Francisco, CIA acorda o atenție substanțială decorarii unui dormitor. George White a supravegheat renovările interioare. Nu prea este un decorator, White a avut o carieră de poveste în Biroul Federal de Narcotice. Când CIA a intrat în experimente cu droguri, aducerea lui White la bord a devenit o prioritate de vârf.

White a închis fotografiile cu dansatori francezi de can-can și cu flori. A drapat draperii roșii luxuriante din dormitor peste ferestre. A înrămat o serie de postere Toulouse-Lautrec cu covorașe de mătase neagră. Pentru un birocrat de droguri de vârstă mijlocie, fiecare articol evoca sex și farmec.

George White nu construia un dormitor normal, ci construia o capcană.

White a angajat apoi un student de inginerie din Berkeley pentru a instala echipamente de depistare și o oglindă în două direcții. White stătea în spatele oglinzii, cu martini în mână, și aștepta ca acțiunea să înceapă. Prostituatele i-ar atrage pe bărbați nebănuiți în dormitor, unde bărbații li se administrau LSD și acțiunile lor erau observate de White de dincolo de oglindă. Ca plată pentru serviciile lor, lucrătorii sexuali primesc sume mici de numerar, precum și o garanție de la White că va interveni atunci când femeile au avut inevitabil confruntări cu forțele de ordine în viitor.

Deși CIA a pilotat aceste case sigure ca o etapă pentru testarea efectelor LSD-ului, interesul lui White s-a mutat către un alt element al observațiilor sale: sexul. Casa din San Francisco a devenit centrul a ceea ce un scriitor a numit „operațiunile carnale ale CIA”, pe măsură ce oficialii au început să pună noi întrebări despre cum să lucreze cu prostituate, cum ar putea fi instruite și cum vor gestiona secretele de stat. De asemenea, agenția a analizat când în cursul unei întâlniri sexuale informațiile ar putea fi extrase cel mai bine dintr-o sursă, ajungând în cele din urmă la concluzia că este imediat după sex.

Dar, poate deloc surprinzător, multe dintre acțiunile lui White au fost conduse de pur voyeurism: „M-am chinuit din toată inima în podgorii pentru că a fost distractiv, distractiv, distractiv”, a spus White mai târziu . „Unde altundeva ar putea un băiat american cu sânge roșu să mintă, să omoare, să înșele, să fure, să violeze și să jefuiască cu sancțiunea și binecuvântarea Celui Atotînalt?”

DECESUL LUI MK-ULTRA

Experimentele CIA cu LSD au persistat până în 1963, înainte de a ajunge la un final destul de anticlimatic. În primăvara anului 1963, John Vance, un membru al personalului inspectorului general CIA , a aflat despre „administrarea pe clandestinitate a proiectului subiecților umani nevoluntari”. Deși directorii MK-Ultra au încercat să convingă consiliul de audit independent al CIA că cercetarea ar trebui să continue, inspectorul general a insistat ca agenția să urmeze noile linii directoare de etică a cercetării și să pună capăt tuturor programelor privind voluntarii care nu au consimțământ.

În 1977, senatorul Edward Kennedy a supravegheat audierile Congresului care investighează efectele MK-Ultra. Congresul a adus o listă de foști angajați ai CIA pentru a fi interogați, interogați-i despre cine a supravegheat aceste programe, cum au fost identificați participanții și dacă vreunul dintre aceste programe a fost continuat. Audierile au prezentat o serie de detalii tulburătoare, în special despre sinuciderea în 1953 a doctorului Frank Olson, un om de știință al armatei care a sărit pe fereastra unui hotel la câteva zile după ce a consumat fără să vrea o băutură cu LSD. Pe fondul criminalizării tot mai mari a consumatorilor de droguri și la doar câțiva ani după ce președintele Nixon a declarat abuzul de droguri drept „inamicul public numărul unu”, ironiile experimentării tulburătoare ale SUA cu droguri au apărut în relief.

Dar pe tot parcursul audierilor, Congresul a continuat să lovească blocaje: angajații CIA au susținut că „nu își pot aminti” detalii despre multe dintre proiectele de experimentare umană sau chiar despre numărul de persoane implicate. Următorul pas evident ar fi consultarea înregistrărilor, dar asta a reprezentat o mică problemă: în 1973, pe fondul unor anchete tot mai mari, directorul MK-Ultra le-a spus lucrătorilor „ar fi o idee bună dacă dosarele [MK-Ultra] ar fi distruse. .” Invocând preocupări vagi cu privire la confidențialitatea și „stânjeneala” participanților, bărbații care au creat MK-Ultra au eradicat în mod eficient înregistrarea pe hârtie a uneia dintre cele mai evident ilegale întreprinderi ale Statelor Unite. Un program născut în secret ar păstra multe dintre secretele sale pentru totdeauna.

https://www-history-com.translate.goog/mkultra-operation-midnight-climax-cia-lsd-experiments?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

/////////////////////////////////////////////

Dacă reușești să instaurezi frica, oamenii nu se mai gândesc nici la legislație, nici la drepturi, ci doar la cum să-și salveze pielea- „Nu este o pandemie, este o psihoză.” – Florian Colceag

Primul episod din seria „Oameni interziși” realizată de Luis Lazarus i-a avut ca invitați pe Florian Colceag, profesor universitar, „antrenor de genii”, și Diana Iovanovici Șoșoacă, senator al României. O emisiune excelentă în care sunt prezentate puncte de vedere pline de curaj și înțelepciune, diferite de cele pe care le vedem la televizor.

Florian Colceag

„Punctele de vedere prezentate în mainstream media par unanim acceptate, dar de fapt sunt acceptate doar de guvern și de unii aflați vremelnic în funcții politice. Cei care au alte păreri sunt pur și simplu interziși, nu au acces la media oficială”, spune în introducere Luis Lazarus.

Doi invitați aparent foarte diferiți, dar care se completează reciproc și care împărtășesc aceleași idei. De asemenea, împărtășesc și faptul că n-au mai fost invitați în emisiunile oficiale ale televiziunilor după ce și-au exprimat cu onestitate opiniile:

Diana Șoșoacă: „În timp ce vorbeam la Inedit TV împotriva vaccinării copiilor, s-a întrerupt emisia, pe Facebook am fost blocată la o oră după ce am anunțat că voi milita împotriva vaccinării copiilor, a fost blocat contul soțului meu imediat ce am făcut o filmare cu telefonul lui, nu mai pot intra pe niciunul din zecile de grupuri în care eram, nici măcar în mail nu-mi mai apar toate mesajele.”

Luis Lazarus: „Mie mi-a fost anulat contul de stream… și a fost necesar să-l plătesc din nou deși era plătit, mail-urile mi-au fost anulate… Iată că a fost nevoie să lucrez de dimineață ca să refac toate acestea și să reușesc să transmit o emisiune seara.”

Florian Colceag: „Este sindromul slăbiciunii, ei se simt atacați și se apără: de opinii, de adevăr, de realitate, de viață, se izolează și caută să-i suprime pe ceilalți. De ce? Pentru că între timp au făcut multe lucruri rele care s-au adunat, iar ei au devenit foarte fragili. Pentru că este ceva global, nu doar românesc, înseamnă că este un război în spate, un război informațional, în care unii atacă și alții se apără, acuzându-se unii pe alții. Ne întrebăm de ce sunt așa de absurzi în ceea ce fac. Sunt prinși într-un joc.”

Cum putem învinge? Care e soluția, întreabă Luis Lazarus.

Florian Colceag: „Crizele se autodistrug prin crearea crizelor. Plictiseala fără contact uman duce la disperare, iar disperarea la aplatizarea sufletelor. Inteligența fără conștiință e cel mai periculos aspect. Soluția este contactul cu natura ca să recăpătăm contactul cu realitatea. Este foarte multă putere în mâna câtorva oameni bătrâni, senili, infantili și care nu mai sunt normali. Au moștenit averi imense pe care le-au mai înmulțit și banii au devenit otrăvitori.”

Diana Șoșoacă: „Am observat că cei din guvern nu au niciun fel de contact cu oamenii din popor. Mi-au spus că sunt teorii ale conspirației când le-am spus că oamenii suferă de foame, că nu mai au locuri de muncă, își vând copiii, sunt firme închise pentru că nu mai au cu ce plăti, sunt oameni care nu-și mai permit să plătească lumina, adică 80% din populația României. 98% din parlament nu au ce căuta acolo pentru că nu știu nimic din ce ar trebui să știe pentru a conduce o țară. Normal că e o disonanță totală între un om profesionist care ajuns acolo pe meritele lui și alții care doar reprezintă partidul fără să aibă vreo părere proprie. Nu-mi doresc să devin politician pentru că politica din România înseamnă minciună, superficialitate, bătaie de joc, injurii, ilegalitate, neconstituționalitate, petreceri pe ascuns în timp ce poporul moare de foame.”

Diana Iovanovici Șoșoacă

Diana Șoșoacă: „Pregătiți-vă să vă apărați copiii cu prețul vieții, asta e ce vor să atace: viitorul. Este dincolo de interesul financiar. A început un război din care poporul trebuie să iasă învingător.”

Florian Colceag: „Există soluții bune, extraordinar de bune. Important e să avem un ideal. Faceți astfel încât să fiți exemple pentru copiii voștri.”

Care e opinia dvs. despre felul în care a apărut pandemia în China? întreabă ascultătorii.

Florian Colceag: „Europenii joacă șah, chinezii joacă go. La go blochezi intrarea adversarului în câmpul tău. China a jucat go, și-a adus toți banii în țară, au cumpărat datoriile, n-au mai depins de alții. Sunt inteligenți, harnici, dar necruțători.”

Diana Șoșoacă: „Cum au reușit? Ca naziștii: prin frică. Dacă reușești să instaurezi frica, oamenii nu se mai gândesc nici la legislație, nici la drepturi, ci doar cum să-și salveze pielea.”

Luis Lazarus își exprimă părerea că toți au planurile lor, China are un plan, America are un plan, Rusia are și ea planul ei, noi nu avem niciun plan, suntem o remorcuță. Este necesar să ieșim cumva din acest cerc vicios.

Diana Șoșoacă: „Copiii au nevoie de modele. România e mai mult decât fake-ul pe care-l vedem la televizor. Avem personalități internaționale, ca dl profesor sau alții care sunt exemple în țările pe unde au plecat. Vizitați mai întâi România, arătați-le copiilor minunile din România mai întâi, înainte să-i duceți în străinătate. Dacă vă iubiți copiii, nu-i vaccinați anticovid, nu au nevoie de așa ceva. Iar copiilor le spun să fie deștepți așa cum îi știu și să nu se vândă pe o tabletă, pentru că destul s-au vândut generațiile României, destul ne-am vândut țara, destul că există acești incompetenți și inculți la guvernare. Copiii trebuie să ne dea o lecție așa cum ne-au dat tot timpul: să fie fericiți și să-și învețe părinții să gândească.”

Florian Colceag: „Dumnezeu are un plan cu noi, vezi doar numărul extraordinar de mare de copii cu abilități. Așa că să respectăm copiii și să-i ajutăm să se dezvolte, asta e ceea ce putem face. Eu am încredere în voi, faceți ca și copiii voștri să aibă încredere în voi, luați deciziile corecte. Doamne ajută!”, ne încurajează în încheiere dl Florian Colceag.

Citiți și:

Prof. Florian Colceag: Mi s-a petrecut odată sa cunosc un asasin economic autentic și experimentat

Diana Iovanovici-Șoșoacă, singurul senator care ține cu românii?

https://yogaesoteric.net/daca-reusesti-sa-instaurezi-frica-oamenii-nu-se-mai-gandesc-nici-la-legislatie-nici-la-drepturi-ci-doar-la-cum-sa-si-salveze-pielea/

///////////////////////////////////////////

Cum faci un popor să te urmeze? Răspunsul l-a dat Herman Goering acum 76 de ani

Acum 76 de ani, în timpul procesului de la Nurenberg, când a fost întrebat cum a convins poporul german să-l susțină, Herman Goering a spus:

„Este ceva simplu.

Nu are de-a face cu nazismul, ci cu natura umană.

Poți face asta într-un regim nazist, socialist, poți să o faci în comunism, în monarhie sau în democrație.

Singurul demers pe care guvernul este necesar să-l facă pentru a preschimba oamenii în sclavi este să promoveze frica.

Și dacă poți găsi ceva care să-i sperie, vor face tot ceea ce dorești.”

Citiți și:

Psihoza covid-19: Cum poți înnebuni o planetă întreagă

Dacă reușești să instaurezi frica, oamenii nu se mai gândesc nici la legislație, nici la drepturi, ci doar la cum să-și salveze pielea

Bruce Lipton: Când ți-e frică, ești mai prost

https://yogaesoteric.net/cum-faci-un-popor-sa-te-urmeze-raspunsul-l-a-dat-herman-goering-acum-76-de-ani/

///////////////////////////////

Marea Resetare în Olanda- Guvernul lui Mark Rutte a lansat programul de cumpărare a fermelor. Peste 10.000 de afaceri din agricultură ar putea fi închise

Oana Ivan

Guvernul olandez a lansat programul de cumpărare a fermierilor în stil Marea Resetare, care ar putea duce la închiderea definitivă a peste zece mii de ferme pentru, pentru a se îndeplini agenda ecologică a Uniunii Europene, conform Breitbart.

Acesta nu respectă schema Natura 2000 a UE care se presupune că ar fi menită să protejeze zonele sensibile din punct de vedere ecologic. Programul de cumpărare va afecta inițial aproximativ 3.000 de ferme private despre care se consideră că emit prea mult azot.

Începând din iulie, fermierii vor putea aplica pentru o achiziție, care va fi stabilită la 120% din valoarea fermei. Guvernul va oferi și achiziții pentru producătorii de lactate, și fermierii de porci și păsări de curte, care să-și închidă afacerile în schimbul unei plăți de 100% din valoarea fermei lor. Se așteaptă ca aproximativ 8.000 de fermieri să fie eligibili pentru a doua schemă, informează postul public olandez NOS.

În total, guvernul a alocat 1,4 miliarde de euro pentru acoperirea celor două programe. Schema de cumpărare, care va dura până în aprilie anul viitor, va rămâne deocamdată voluntară, cu toate acestea, guvernul olandez a sugerat anterior că, dacă nu va exista o rată mare de acceptare, ar putea fi forțat să impună cumpărări obligatorii.

Grupul de fermieri Agractie și-a exprimat îngrijorarea și a spus că, deși a fost deschis un site web pentru a permite fermierilor să vadă dacă sunt eligibili pentru o achiziție, celelalte opțiuni, cum ar fi reducerea emisiilor, nu sunt explicate în prezent, ceea ce înseamnă că fermierii nu pot să știe ce decizie ar trebui să ai.

Mișcarea de a închide mii de ferme din Țările de Jos, în ciuda crizei alimentare în curs, ar putea avea un impact semnificativ pe viitor, având în vedere statutul țării de cel mai mare exportator de carne din Europa și unul dintre cei mai mari exportatori de lactate din lume.

Cu toate acestea, a existat o respingere pe scară largă a agendei ecologice a guvernului. În ultimii doi ani, fermierii au protestat la scară largă cu tractoare în toată țara, au blocat autostrăzile și infrastructura critică.

În plus, resentimentele împotriva guvernului globalist a dus la victoria Mișcării Fermier-Cetățean (BBB) în Senat și în alegerile locale de la începutul acestui an, formațiune politică ce a devenit cel mai mare partid din țară, după ce anterior deținea zero locuri în Parlament. Cu toate acestea, guvernul de coaliție neoliberal al primului ministru Mark Rutte a reușit să găsească suficient sprijin pentru a rămâne la putere pentru moment.

Unii fermieri și-au exprimat deja că nu au intenția de a participa la schema de cumpărare și intenționează să își păstreze afacerile. Un fermier de lapte și păsări, Elton van Ginkel, a declarat la emisiunea Nieuwsuur: „Peste cadavrul meu. Voi merge mai departe, chiar dacă doar cu două vaci.”

Un alt fermier, din provincia Gelderland – ținta principală a schemei – Kalverboer Ben Apeldoorn a spus: „Sectorul în sine a redus deja cu 8% azotul în ultimii ani, în ciuda unei politici în acest sens. Ne temem că nu va fi niciodată suficient. Chiar dacă ar fi să reducem azotul la jumătate, nu este suficient.”

El a spus că elitele politice de la Haga vor fi mulțumite doar „când ultimul fermier va fi plecat”, adăugând: „În timp ce restul economiei poate continua să crească. De ce ar trebui să participăm la acest proces? Trebuie doar să ni se ofere dreptul de a exista.”

https://r3media.ro/marea-resetare-in-olanda-guvernul-lui-mark-rutte-a-lansat-programul-de-cumparare-a-fermelor-peste-10-000-de-afaceri-din-agricultura-ar-putea-fi-inchise/

////////////////////////////////////////

Marea Resetare sau Marea Isterie?

Radu Crăciun

De un an, o stafie bântuie spațiul public internațional. Ea poartă numele de „Marea Resetare”, un concept promovat începând cu 2020 de către Forumul Economic de la Davos (WEF). Este un concept care, ulterior, a devenit subiectul preferat al teoriilor conspirației.

Bulgărele a început să fie rostogolit în această direcție de grupurile politice și de media apropiate fostului președinte Trump, care au încercat să scadă astfel popularitatea președintelui Biden, adeptul promovării unor schimbări fundamentale la nivel global. Odată rostogolit, bulgărele conspiraționist nu a făcut decât să fie amplificat și adaptat de mișcările ideologice din ambele extreme.

Problema nu este succesul marilor schimbări, ci eșecul lor

O evaluare, pe care o consider realistă, a teoriilor conspiraționiste legate de „Marea Resetare” o dă Naomi Klein, o reputată jurnalistă și activistă, în publicația „The Intercept”. Teoriile conspiraționiste „pretind că expun ceva ce de fapt nimeni nu a încercat să ascundă vreodată, ceva care în cea mai mare parte nu se întâmplă, ceva din care o parte chiar ar trebui să se întâmple”.

Până la urmă, dacă ne uităm la istoria conferințelor de la Davos, actuala „Mare Resetare” se încadrează în titlurile pompoase și obiectivele mărețe cu care acest eveniment ne-a obișnuit. În acest sens, jurnalista ne amintește despre „Shaping the Post-Crisis World” (2009), „Rethink, Redesign, Rebuild” (2010), „The Great Transformation” (2012) sau „Creating a Shared Future in a Fractured World” (2018).

Și în pofida tuturor acestor titluri spectaculoase, urmările nu au fost câtuși de puțin pe măsură, ba dimpotrivă, ocazional, societatea s-a mișcat în direcții opuse celei preconizate. Chiar dacă sute de milioane de oameni au fost scoși din sărăcie, polarizarea economică la nivel global s-a accentuat, bogăția unei elite minoritare continuând să crească într-un ritm mult mai rapid decât a restului populației. Companiile, mânate exclusiv de criteriul profitabilității, s-au îndreptat spre piețele cele mai mari și către forța de muncă cea mai ieftină, lăsând în urmă o clasă de mijloc occidentală mai săracă și mai alienată, o adâncire a tensiunilor sociale și a frustrărilor.

În același timp, societatea umană a făcut progrese mai degrabă modeste în direcția protecției mediului și limitării încălzirii planetei, în condițiile în care abordările la nivel global nu au fost unitare, lovindu-se de interesele specifice fiecărei țări sau grup economic. Indiferența SUA din această perioadă a fost un factor agravant. În același timp, revoluția tehnologică prin care trecem a dus la schimbări rapide, care au luat societatea prin surprindere, făcând-o să aibă mai degrabă un comportament reactiv decât proactiv.

Problema este că, dacă abordările noastre, ca civilizație, vor rămâne neschimbate, și rezultatele vor rămâne aceleași. Nu poți avea rezultate noi cu abordări vechi. Deci, dacă vrem să fim capabili să facem față provocărilor în mișcare rapidă din zona economică, socială, de mediu sau tehnologică, e nevoie de o regândire a modelului după care operăm ca societate.

Și atunci de ce „Marea Resetare” este o sursă importantă de stress, sau chiar spaimă, pentru mulți oameni?

Reacția umană la marile schimbări nu trebuie subestimată

Cred că este vorba despre o reacție umană naturală în fața unor schimbări anunțate de decidenți ca fiind inevitabile, reacție amplificată în sens negativ și de un context nefavorabil. Teoria managementului schimbării explică faptul că negarea și furia preced explorarea și acceptarea ca etape naturale ale reacției umane la schimbare. În același timp, cu cât profunzimea ei și viteza sunt mai mari, cu atât și rezistența publicului va fi mai mare. În plus, perspectiva schimbărilor într-un context marcat de multă impredictibilitate sau de un nivel ridicat de anxietate nu face decât să amplifice reacțiile negative.

Toate aceste trăsături se regăsesc sub umbrela schimbărilor pe care liderii mondiali le propun în contextul „Marii resetări”. Iar cine are răbdarea să se documenteze la prima mână, la rece, în legătură cu ele, va constata că sunt fie direcții în care economia începuse să se miște, fie concepte despre care se vorbea de mai multă vreme și care au revenit cu forță în spațiul public în contextul pandemiei.

Însă marea problemă cu care se confruntă elitele mondiale în acest moment este lipsa de încredere. Din nou teoria schimbării ne spune că aceasta este mult mai ușor de finalizat atunci când subiecții schimbării percep existența unui leadership puternic, pe care îl creditează cu încrederea lor pentru a-i duce în direcția preconizată. Din păcate, nu este cazul elitelor care conduc cele mai puternice țări ale lumii, ele reușind în ultimele decenii să se decupleze de la agenda populației, ignorând prioritățile economice ale acesteia.

Totodată, deciziile nepopulare și stângăciile din perioada pandemiei, percepția că măsurile anticriză îi favorizează tot pe cei bogați nu au făcut decât să adâncească prăpastia dintre lideri și populație, săpând la temelia încrederii. Or, încrederea în lideri este ingredientul esențial pentru angajarea și finalizarea cu succes a unui proces profund de schimbare. Fără încredere, rezistența la schimbare va fi enormă și, indiferent cât de corecte sau îndreptățite ar fi proiectele, vor continua să fie privite cu suspiciune maximă.

În goana după senzațional întrebările

cu adevărat importante sunt omise

Care sunt proiectele „suspecte” care ar trebui să ne definească viitorul?

Sustenabilitate din perspectiva mediului natural prin accelerarea decarbonizării economiilor, utilizând stimulentele fiscale și investiții țintite.

Promovarea unor sisteme economice care să asigure o distribuție mai corectă a bogăției, precum și responsabilitatea socială și economică față de generațiile următoare.

Utilizarea tehnologiei într-un mod etic, în scopul satisfacerii nevoilor tuturor categoriilor sociale.

Sprijin pentru recalificare, astfel încât oamenii să fie pregătiți pentru noua piață a muncii, cu mult diferită față de cea pe care o știm.

Companii care să aibă ca prioritate valoarea pentru toți partenerii (stakeholders), nu doar pentru acționari (shareholders).

Un sistem de sănătate accesibil tuturor, pregătit pentru a face față pandemiilor viitoare, care vor fi favorizate de creșterea densității urbane și de schimbările climatice.

O coordonare guvernamentală la nivel global pentru o abordare mai eficientă a provocărilor cu care se confruntă omenirea.

Având în vedere complexitatea acestor obiective, riscul major nu este că ele se vor îndeplini, ci că sunt prea idealiste și că vom eșua în atingerea lor. Întrebări cu adevărat importante vizează cu totul alte direcții decât cele sugerate de conspiraționiști.

Cum facem să renunțăm la fetișul numit „creșterea PIB” și să acceptăm să ne asumăm noi criterii de măsurare a prosperității economice a populației?

Cum facem ca mediul economic privat să renunțe să se închine exclusiv zeului „profitului net” și să își asume criterii de performanță societale?

Și, până la urmă, aceste proiecte vor fi realizate în pofida corporațiilor, sau împreună cu ele?

Care este rolul pe care ar trebui să și-l asume guvernele? Rolul lor în perioade de criză s-a dovedit esențial, dar cât de în regulă sunt rețetele lor de socializare a pierderilor mediului privat și de privatizare a profiturilor lor? Mai multă implicare guvernamentală nu va însemna mai multă ineficiență și birocrație? Cât de dăunătoare și reversibilă mai este recenta comuniune dintre guverne și băncile centrale, în condițiile în care banii creați au ajuns tot în buzunarele celor bogați?

Ce vom face cu perdanții revoluției digitale? În condițiile în care muncile necalificate vor fi primele (dar nu singurele!) victime ale digitalizării, cum păstrăm țesătura socială a societății? Cum asigurăm egalitatea de șanse, pe măsură ce educația va avea un rol polarizator din ce în ce mai important? Ce vom face cu cei incapabili să se reinventeze pentru a face față oportunităților în continuă schimbare de pe piața muncii? Cum evităm în acest context o polarizare economică extremă și riscul consecințelor politice asociate?

Și lista acestor întrebări teribil de importante, aproape existențiale pentru unii, ar putea continua. Iar vestea proastă este că ele privesc și România. O căutare pe Google a termenului „Marea Resetare” în română va da prilejul să constatați perspectiva dominant conspiraționistă în care acest subiect este tratat în spațiul public, ocazional chiar și de către analiști altminteri respectabili.

România nu poate sub nicio formă să rateze momentul renașterii sale

Faptul că modul în care capitalismul ar trebui regândit este catalogat la noi ca o abordare socialistă sau comunistă este el însuși o sechelă a ideologiei de tristă amintire: cine critica sistemul comunist era un dușman al orânduirii și al poporului. După același calapod, cine pune astăzi problema modificării sistemului capitalist este etichetat ca având vederi socialiste. Spre deosebire de comunism, societatea liberal-capitalistă are exact acest avantaj pe care orânduirea comunistă nu l-a avut niciodată: să se autoevalueze permanent și să ofere libertatea discutării oportunității reinventării sale.

România nu trebuie să își refuze această discuție, nu trebuie să refuze să fie parte la schimbările care se anunță. Ar fi o mare greșeală pentru noi să privim lucrurile astfel. Ultima și probabil cea decisivă.

Să fim realiști. Cu România sau fără România, schimbările la nivel global vor continua, iar asta ne va obliga să alegem între două variante: să profităm la maximum de valul schimbării sau să îl ignorăm, pentru ca apoi să dăm vina pe alții pentru căderea noastră în irelevanță, inventând dușmani externi.

Dezavantajul României este că pleacă în această călătorie dintr-o poziție foarte vulnerabilă și în criză de timp. Problema de fond este faptul că nu există experiența implementării unui plan de dezvoltare națională. În ultimele trei decenii, dezvoltarea României a fost pur și simplu aleatoare. Oportunitățile de care au beneficiat investitorii nu au fost create cu bună știință de guverne, ci au fost „naturale”. Astfel, am sfârșit cu discrepanțe economice și de bunăstare notabile, de tip Transilvania – Moldova sau București – restul țării.

În actualul context, o astfel de abordare nu are nicio șansă de reușită. O dezvoltare haotică ne va duce într-un punct mort. Și asta din două motive esențiale. În primul rând, schimbările deceniului care va urma vor avea ca fundament esențial inteligența umană, forța de muncă înalt calificată orientate spre schimbările tehnologice. Nu avem nicio șansă să pășim în viitor cu zeci de mii de oameni care fac componente pentru motoare cu ardere internă sau care lucrează în agricultură. Or, o astfel de resursă umană este de neconceput în lipsa unui sistem educațional puternic și ancorat în realitate, capabil să maximizeze utilizarea resursei de inteligență a românilor.

Însă, atenție, aceasta va fi condiția necesară, nu și suficientă pentru a fi parte a schimbării. Lupta pentru forța de muncă înalt calificată va fi internațională, motiv pentru care o țară cu un sistem educațional puternic, dar fără capacitate de a reține apoi absolvenții, ar echivala cu o gaură neagră pentru banii publici. Iar pentru asta, două lucruri vor conta. În primul rând, un mediu profesional care să le ofere provocări, proiecte interesante și dezvoltare personală și care le va permite să câștige bine. În al doilea rând, va conta calitatea infrastructurii rutiere, de comunicații, sanitare etc. de care vor beneficia acești experți în România.

Al doilea motiv pentru care o strategie națională coordonată va fi imperios necesară este legat de finanțarea ei și de oportunitatea accesării pachetului UE de redresare economică de 100 de miliarde de euro. Banii vor trebui dirijați în direcții care să sprijine consolidarea României în trei sectoare pe care le consider critice în contextul schimbărilor globale: hrana, deci agricultura; infrastructura, ca element esențial pentru calitatea mediului de afaceri și a nivelului de trai; educația și dezvoltarea industriilor viitorului.

Însă prima problemă a României este aceeași ca a multor țări dezvoltate: lipsa încrederii în decidenți. Deci punctul zero al oricărui demers de reinventare a țării de aici ar trebui să plece. Iar asta nu e ușor, mai ales când cei vizați par să nu conștientizeze acest lucru.

(material publicat într-o forma editată cu titlul „Marea Resetare” în Cronicile Curs de guvernare nr. 91/februarie 2021)

https://www.economistul.ro/cover/marea-resetare-sau-marea-isterie-25430/

/////////////////////////////////////////

Fost expert în operațiuni PSYOP al Armatei americane: Fox News l-a concediat pe Carlson pentru că este necesar ca populația să fie menținută „neinformată și semi-lobotomizată”

By Alexandru Mihail

Un fost ofițer din armata SUA, expert în război psihologic și în combaterea terorismului, Scott Bennett, a spus că Tucker Carlson a fost concediat de Fox News fiindcă agenda regimului este de a menține „populația neinformată, semi-lobotomizată și cvasi-retardată”.

Potrivit lui Bennett, Carlson a reprezentat o amenințare prea mare pentru puterea instituțională, deoarece i-a transformat pe americani în „cercetători și gânditori”.

Carlson a oferit „analize lucide, veridicitate și o profunzime analitică pe care nici o altă personalitate de televiziune nu le-a mai oferit la un asemenea nivel până acum în istoria Statelor Unite din câte îmi amintesc”, a spus Bennett.

Tucker trebuia să fie „redus la tăcere” pentru că reprezintă o amenințare prea mare la adresa „puterilor, instituțiilor și agendelor care au nevoie de o populație neinformată, semi-lobotomizată, cvasi-retardată, care nu pune nimic la îndoială, nu cercetează, nu analizează, ci pur și simplu înghite pe nemestecate și urmează instrucțiunile”, a mai spus Bennett, potrivit InfoWars.

„De asemenea, Tucker Carlson a dezvăluit infracțiunile de fraudă și spălare de bani ale FTX și ale Partidului Democrat în Ucraina, [infracțiuni] implicând guvernul Statelor Unite. El a expus despre laboratoarele biochimice americane din Ucraina și legătura lor cu Partidul Democrat, cu președintele Barack Obama, vicepreședintele Biden, Hillary Clinton, George Soros, Bill Gates și alte agenții guvernamentale americane și companii farmaceutice”, a declarat Bennett.

Retorica anti-regim a fostei gazde „nu mai putea fi tolerată de mass-media americană coruptă și de establishmentul politic”, este de părere Bennett, care a adăugat că plecarea popularului prezentator este un semn al „morții presei americane”.

Fostul ofițer specialist în operațiuni PSYOP al armatei americane a spus că senatorul Chuck Schumer a amenințat că va folosi CIA și FBI pentru a desfășura operațiuni guvernamentale secrete împotriva lui Tucker pentru a nu-i mai fi difuzată emisiunea dacă nu era concediat.

Schumer a cerut anterior ca realizatorul să fie împiedicat să mai aibă emisiuni după ce a difuzat imagini care arată că liderii „revoltei” din 6 ianuarie au fost de fapt lăsați să intre în Capitoliu și însoțiți de autorități.

Potrivit summit.news, unul dintre motivele din spatele demiterii lui Tucker este un proces intentat de fostul producător de emisiuni Abby Grossberg, care susține că ar fi fost hărțuită și supusă „hărțuirii sexiste și antisemite”. Însă avocatul lui Grossberg a dezvăluit că ea nu l-a întâlnit niciodată pe Carlson.

sursa: ActiveNews

////////////////////////////////////////////

(Fiindca fermierii nu se opun „marii resetări alimentare”,a inceput…) Marea “resetare alimentară” a început

By Alexandru Mihail

Victoria Mişcării Cetăţeneşti a Fermierilor (BBB) în recentele alegeri provinciale din Olanda reprezintă un rezultat extraordinar pentru un partid anti-sistem care a fost înfiinţat în urmă cu puţin peste trei ani. Totuşi, acestea nu sunt vremuri obişnuite, relatează Unherd.com. BBB a luat naştere în urma demonstraţiilor în masă împotriva propunerii guvernului olandez de a reduce emisiile de azot cu 50% în sectorul agricol al ţării până în 2030 – un obiectiv menit să respecte normele de reducere a emisiilor impuse de Uniunea Europeană.

În timp ce marile companii agricole au mijloacele necesare pentru a îndeplini aceste obiective – prin reducerea utilizării îngrăşămintelor cu azot şi a numărului de animale – fermele mai mici, adesea de familie, ar fi obligate să vândă sau să închidă. Într-adevăr, potrivit unui document ferm al Comisiei Europene, acesta este exact obiectivul strategiei: „extinderea agriculturii, în special prin cumpărarea sau închiderea exploataţiilor agricole, cu scopul de a reduce efectivele de animale”; acest lucru ar fi „mai întâi pe baza voluntară, dar nu este exclusă cumpărarea obligatorie dacă este necesar”.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că planurile au stârnit proteste masive din partea fermierilor, care le consideră un atac direct asupra mijloacelor lor de trai, sau că sloganul BBB – „Fără ferme, fără hrană” – a avut un ecou clar în rândul alegătorilor. Dar, pe lângă preocupările legate de impactul măsurii asupra securităţii alimentare a ţării şi asupra unui mod de viaţă rural vechi de secole, parte integrantă a identităţii naţionale olandeze, raţiunea din spatele acestei măsuri drastice este, de asemenea, discutabilă.

În prezent, agricultura generează aproape jumătate din producţia de dioxid de carbon a ţării, deşi Olanda este responsabilă pentru mai puţin de 0,4% din emisiile mondiale. Nu este de mirare că mulţi olandezi nu înţeleg cum de aceste rezultate neglijabile justifică revizuirea completă a sectorului agricol al ţării, care este deja considerat unul dintre cele mai durabile din lume: în ultimele două decenii, dependenţa de apă pentru culturile cheie a fost redusă cu până la 90%, iar utilizarea pesticidelor chimice în sere a fost aproape complet eliminată.

De asemenea, agricultorii subliniază că urmările reducerii azotului s-ar extinde mult dincolo de Olanda. La urma urmei, această ţară este cel mai mare exportator de carne din Europa şi al doilea exportator agricol din lume, imediat după Statele Unite – cu alte cuvinte, planul ar duce la prăbuşirea exporturilor de alimente într-un moment în care lumea se confruntă deja cu o penurie de alimente şi de resurse.

O interdicţie similară privind îngrăşămintele pe baza de azot a fost impusă anul trecut în Sri Lanka, cu consecinţe dezastruoase: a provocat o penurie artificială de alimente care a aruncat în sărăcie aproape două milioane de srilankezi, ceea ce a dus la o revoltă care a răsturnat guvernul.

Având în vedere natura iraţională a acestei politici, mulţi fermieri protestatari consideră că nu se poate da vina pur şi simplu pe „elitele verzi” urbaniste care conduc în prezent guvernul olandez. Aceştia sugerează că unul dintre motivele care stau la baza acestei măsuri este acela de a-i scoate de pe piaţă pe micii fermieri, permiţându-le să fie cumpăraţi de giganţii multinaţionali din industria agroalimentară care recunosc valoarea imensă a terenurilor ţării – nu numai că sunt foarte fertile, dar sunt şi situate strategic, având acces uşor la coasta nord-atlantică (Rotterdam este cel mai mare port din Europa).

De asemenea, aceştia subliniază faptul că prim-ministrul Mark Rutte este un contribuabil la agenda Forumului Economic Mondial, care este bine cunoscut pentru faptul că este orientat spre corporaţii. În plus, ministrul olandez de finanţe şi ministrul olandez al afacerilor sociale şi al ocupării forţei de muncă sunt, de asemenea, legaţi de acest organism.

Lupta care se desfăşoară în Olanda pare să facă parte dintr-un joc mult mai amplu care urmăreşte să „reseteze” sistemul alimentar internaţional.

Măsuri similare sunt în prezent introduse sau avute în vedere în alte câteva ţări europene, printre care Belgia, Germania, Irlanda şi Marea Britanie (unde guvernul încurajează fermierii tradiţionali să părăsească industria pentru a elibera terenuri pentru noi fermieri „sustenabili”). Fiind al doilea cel mai mare contribuitor la emisiile de gaze cu efect de seră, după sectorul energetic, agricultura a ajuns, în mod natural, în vizorul susţinătorilor „Zero Net” – adică practic vorbim de aproape toate organizaţiile internaţionale şi globale importante. Soluţia, susţin autorităţile şi specialiştii, este „agricultura durabilă” – unul dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU, care formează „Agenda 2030”.

Această problemă a fost acum propulsată în fruntea agendei globale. Reuniunea G20 din noiembrie anul trecut, desfăşurată la Bali, a solicitat „o transformare accelerată către o agricultură şi sisteme alimentare şi lanţuri de aprovizionare durabile şi rezistente”, pentru a se „asigura că sistemele alimentare contribuie mai bine la adaptarea la schimbările climatice şi la atenuarea acestora”. La doar câteva zile mai târziu, în Egipt, Summitul anual COP27 privind agenda verde pentru climă şi-a lansat iniţiativa menită să promoveze „trecerea la o alimentaţie durabilă, rezistentă la schimbările climatice şi sănătoasă”. În termen de un an, Organizaţia sa pentru Alimentaţie şi Agricultură îşi propune să lanseze o „foaie de parcurs” pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul agricol.

Scopul final este sugerat în alte câteva documente ale ONU: reducerea utilizării azotului şi a producţiei globale de animale, scăderea consumului de carne şi promovarea unor surse mai „durabile” de proteine, cum ar fi produsele vegetale sau cele cultivate în laborator şi chiar insectele. Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu, de exemplu, a declarat că, până în 2050, consumul global de carne şi produse lactate trebuie redus cu 50%.

Alte organizaţii internaţionale şi multilaterale şi-au prezentat propriile planuri de transformare a sistemului alimentar global. Strategia „De la fermă la consumator” a UE „urmăreşte să accelereze tranziţia noastră către un sistem alimentar durabil”.

Între timp, Banca Mondială, în planul său de acţiune privind schimbările climatice pentru perioada 2021-2025, afirma că 35% din finanţările totale ale băncii în această perioadă vor fi dedicate transformării agriculturii şi a altor sisteme-cheie pentru a face faţă schimbărilor climatice.

Alături de aceste organisme interguvernamentale şi multilaterale, o vastă reţea de „părţi interesate” este acum dedicată „ecologizării” agriculturii şi producţiei alimentare – fundaţii private, parteneriate public-private, ONG-uri şi corporaţii.

Reset the Table, un raport al Fundaţiei Rockefeller din 2020, a solicitat trecerea de la „concentrarea pe maximizarea profiturilor acţionarilor” la „un sistem mai echitabil, axat pe profituri şi beneficii corecte pentru toate părţile interesate”.

Aceasta poate părea o idee bună, până când ne gândim că, de fapt, „capitalismul părţilor interesate” este un concept promovat intens de Forumul Economic Mondial, care reprezintă interesele celor mai mari şi mai puternice corporaţii de pe planetă.

Fundaţia Rockefeller are legături foarte strânse cu WEF, care la rândul său încurajează fermierii să adopte metode „inteligente din punct de vedere climatic” pentru a face „tranziţia către sisteme alimentare de tip zero net, pozitive pentru natură, până în 2030”. WEF este, de asemenea, un mare susţinător al ideii de a reduce drastic creşterea vitelor şi consumul de carne şi de a trece la „proteine alternative”.

Se poate spune că cea mai influentă organizaţie public-privată special „dedicată transformării sistemului nostru alimentar global” este Comisia EAT-Lancet, care este în mare parte modelată după abordarea „multistakeholderistă” de la Davos. Aceasta se bazează pe premisa că elaborarea politicilor globale ar trebui să fie modelată de o gamă largă de „părţi interesate” nealese, cum ar fi instituţiile academice şi corporaţiile multinaţionale, care lucrează mână în mână cu guvernele.

Această reţea, cofondată de Wellcome Trust, este formată din agenţii ONU, universităţi de renume mondial şi corporaţii precum Google şi Nestle. Fondatoarea şi preşedinta EAT, Gunhild Stordalen, o filantroapă norvegiană căsătorită cu unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din ţară, şi-a descris intenţia de a organiza un „Davos pentru alimentaţie”.

Activitatea EAT a fost iniţial susţinută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dar în 2019 OMS şi-a retras sprijinul după ce Gian Lorenzo Cornado, ambasadorul şi reprezentantul permanent al Italiei la ONU la Geneva, a pus la îndoială baza ştiinţifică a regimului alimentar promovat de EAT – care se concentrează pe promovarea alimentelor pe baza de plante şi pe excluderea cărnii şi a altor alimente de origine animală.

Cornado a argumentat că „o dietă standard pentru întreaga planetă” care ignoră vârsta, sexul, sănătatea şi obiceiurile alimentare „nu are nicio justificare ştiinţifică” şi „ar însemna distrugerea unor diete tradiţionale sănătoase milenare care fac parte integrantă din patrimoniul cultural şi din armonia socială în multe naţiuni”.

Poate mai important, a spus Cornado, este faptul că regimul alimentar recomandat de comisie „este, de asemenea, deficitar din punct de vedere nutriţional şi, prin urmare, periculos pentru sănătatea umană” şi „ar duce cu siguranţă la depresie economică, în special în ţările în curs de dezvoltare”.

De asemenea, el şi-a exprimat îngrijorarea că „eliminarea totală sau aproape totală a alimentelor de origine animală” ar distruge creşterea vitelor şi multe alte activităţi legate de producţia de carne şi produse lactate.

Totuşi, în ciuda acestor îngrijorări, exprimate de un membru de frunte al celui mai important organism de sănătate publică din lume şi împărtăşite de o reţea care reprezintă 200 de milioane de mici fermieri din 81 de ţări, EAT continuă să joace un rol central în demersul global pentru transformarea radicală a sistemelor alimentare. În cadrul Summitului privind sistemele alimentare al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2021, care a luat naştere în urma unui parteneriat între WEF şi Secretarul General al ONU, Gunhild Stordalen a primit un rol principal.

Această estompare completă a graniţelor dintre sfera publică şi cea privată-corporatistă în sectoarele agricol şi alimentar se întâmplă şi în alte domenii – cu Bill Gates aflându-se undeva la mijloc.

Alături de asistenţa medicală, agricultura este principalul obiectiv al Fundaţiei Bill şi Melinda Gates, care finanţează mai multe iniţiative al căror scop declarat este creşterea securităţii alimentare şi promovarea agriculturii durabile, cum ar fi Gates Ag One, CGIAR şi Alianţa pentru o revoluţie verde în Africa.

Cu toate acestea, organizaţii ale societăţii civile au acuzat fundaţia că se foloseşte de influenţa sa pentru a promova interesele corporaţiilor multinaţionale în Sudul global şi pentru a promova soluţii ineficiente (dar foarte profitabile pentru marile companii) de înaltă tehnologie, care au eşuat în mare măsură în privinţa creşterii producţiei mondiale de alimente.

Nici activităţile agricole „durabile” ale lui Gates nu se limitează la ţările în curs de dezvoltare. Pe lângă investiţiile în companii producătoare de proteine pe baza de plante, precum Beyond Meat şi Impossible Foods, Gates a cumpărat suprafeţe uriaşe de terenuri agricole în SUA, până la punctul de a deveni cel mai mare proprietar privat de terenuri agricole din această ţară.

Problema cu tendinţa globalistă pe care o întruchipează Gates este evidentă: în cele din urmă, agricultura la scara mică şi medie este mai durabilă decât agricultura industrială la scară largă, deoarece este asociată, de obicei, cu o biodiversitate mai mare şi cu protecţia elementelor de peisaj.

În plus, fermele mici oferă o serie întreagă de alte bunuri publice: ele ajută la menţinerea unor zone rurale şi îndepărtate pline de viaţă, la păstrarea identităţilor regionale şi oferă locuri de muncă în regiuni cu mai puţine oportunităţi de angajare.

Dar, cel mai important, fermele mici hrănesc lumea. Un studiu din 2017 a constatat că aşa zisa „reţea alimentară ţărănească” – reţeaua diversă formată din producători mici deconectaţi de la marea agricultură – hrăneşte mai mult de jumătate din populaţia lumii folosind doar 25% din resursele agricole mondiale.

Cu toate acestea, agricultura tradiţională suferă un atac fără precedent. Fermierii mici şi mijlocii sunt supuşi unor condiţii sociale şi economice în care pur şi simplu nu pot supravieţui.

Fermele ţărăneşti dispar într-un ritm alarmant în Europa şi în alte regiuni, în beneficiul oligarhilor mondiali din domeniul alimentar – şi toate acestea se fac în numele sustenabilităţii.

Într-un moment în care aproape un miliard de oameni din întreaga lume sunt încă afectaţi de foamete, lecţia fermierilor olandezi nu ar putea fi mai urgentă şi nici mai inspirată. Potrivit UnHerd, deocamdată, încă mai este timp ca oamenii să se opună „marii resetări alimentare”.

https://www.buciumul.ro/2023/04/28/marea-resetare-alimentara-a-inceput/

//////////////////////////////////////////

(Se simt coltii resetarii-potopirii…) Protestele fermierilor și Marea Resetare sau cum distrug progresiștii de la Berlin agricultura Germaniei

Romanian Global News

Asociația fermierilor germani, împreună cu asociațiile fermierilor din landuri, face apel la o ”săptămână de acțiune” la nivel național începând cu 8 ianuarie, care va culmina cu o demonstrație majoră la Berlin pe 15 ianuarie. Motivul oficial este anularea planificată de către guvernul de coaliție a reducerilor fiscale pentru motorina agricolă și a taxei pe autovehicule, scrie Ernst Wolff, tradus de https://opozitia.net și preluat de Romanian Global News.

Furia fermierilor este de înțeles, întrucât de ani de zile sunt supuși unei presiuni din ce în ce mai mari, ceea ce face ca tot mai multe ferme mici și mijlocii să fie nevoite să renunțe și să lase locul marilor întreprinderi agricole. În 1995, în Germania mai existau încă aproximativ 390.000 de ferme, dar până în 2020 vor fi doar aproximativ 240.000. Cifrele pentru Uniunea Europeană sunt și mai alarmante. Din 2005 până în 2020, numărul de ferme a scăzut de la 14,4 milioane la 9,1 milioane – o scădere de aproximativ 37%.

După cum puteți vedea, a existat un proces de concentrare care a avansat rapid atât în agricultură, cât și în industrie, în detrimentul întreprinderilor mici și mijlocii, ceea ce a dus la o puternică redistribuire de jos în sus.

În ultimii trei ani, situația fermierilor s-a deteriorat și mai mult: pe lângă schimbarea structurală deja descrisă, au mai avut loc și colapsuri ale lanțului de aprovizionare ca urmare a blocajelor, dificultatea de a întreține și repara utilajele agricole din cauza lipsei de cipuri, creșterea taxelor de drum și a taxelor pe CO2 , creșterea prețului îngrășămintelor, în special ca urmare a războiului din Ucraina, și dificultatea de a se împrumuta din cauza creșterii ratelor dobânzii de către BCE.

Avalanșa de probleme a fost, de asemenea, exacerbată de un flux constant de noi reguli, restricții și reglementări birocratice – aproape toate în numele climei.

Cu toate acestea, nu este o coincidență faptul că tot mai mulți fermieri pierd astfel lupta pentru supraviețuire și devin victime ale corporațiilor agricole internaționale. În prezent, trăim un moment de cotitură economică și socială globală, ”zorii erei digitale”. O minoritate din ce în ce mai mică ne conduce în această eră – fără ca majoritatea să aibă vreun cuvânt de spus.

Această minoritate, un cartel de companii financiare și IT puternice, urmărește mai multe obiective, care sunt acum cunoscute și sub numele de Marea Resetare: Vrea să ne biometrizeze pe toți, vrea să ne impună tuturor banii digitali ai băncii centrale și vrea să transforme agricultura din temelii – prin așa-numita agricultură inteligentă. Aceasta include automatizarea muncii tractoarelor și a echipamentelor, utilizarea dronelor sau a roboților de lucru și utilizarea inteligenței artificiale, de exemplu prin aplicarea de algoritmi în cultivarea plantelor.

Dar asta nu este tot. Marea resetare în domeniul agriculturii se bazează în primul rând pe descoperirile din domeniul biologiei sintetice, adică pe semințele modificate genetic și, mai nou, pe carnea cultivată în laborator. Protagoniștii Marii Resetare ne vând toate acestea ca fiind măsuri luate în interesul nostru pentru a combate schimbările climatice: Se presupune că semințele trebuie să fie manipulate pentru a face plantele rezistente la schimbările climatice, iar carnea cultivată în laborator trebuie să înlocuiască carnea normală, deoarece bovinele, porcii și oile emit prea mult metan.

Nimic din toate cele amintite nu este satiră, ci realitate amară. În spatele acestor lucruri se află o afacere de miliarde de dolari în care au intrat deja numeroși investitori importanți. Înseamnă, de asemenea, subjugarea completă a agriculturii în fața investitorilor, deoarece licențele și brevetele atât pentru semințele rezistente la schimbările climatice, cât și pentru carnea cultivată în laborator, neutră din punct de vedere climatic, nu merg, bineînțeles, la fermieri, ci la reprezentanții cartelului.

Agricultura inteligentă va face la fel de puțin pentru a salva lumea ca și restul agendei climatice. Agricultura inteligentă nu este nimic mai mult decât o afacere mare în beneficiul unei minorități minuscule și sfârșitul agriculturii așa cum o știm.

Un rol extrem de rușinos în această evoluție fatală este jucat de politică, subordonată aproape în totalitate agendei Marii Resetări. Verzii, care dețin în prezent Ministerul Afacerilor Economice și Ministerul Agriculturii, s-au dovedit a fi cei mai mari adversari ai agricultorilor în cadrul coaliției germane semaforizate. Ei par să nu cunoască limite atunci când vine vorba de împingerea fermierilor tot mai mult într-un colț și de desfășurarea unui covor roșu pentru marii investitori.

Dar ce părere are asociația agricultorilor despre această evoluție? Este greu de crezut, dar asociația fermierilor nu numai că se dovedește neputincioasă în fața acestei situații, ci chiar o încurajează. Pe site-ul său web puteți citi că sprijină toate obiectivele climatice ale Națiunilor Unite și obiectivele summiturilor privind clima și că susține pe deplin agenda lor privind CO2. La conferința Partidului Verde de la Karlsruhe din noiembrie, a fost chiar printre ”expozanți și sponsori”.

Dar ce a determinat asociația fermierilor să ceară o săptămână de acțiune cu o demonstrație majoră în ianuarie 2024? Probabil nemulțumirea crescândă a fermelor mici și mijlocii în special, care s-au manifestat în numeroase proteste locale și regionale în ultima perioadă și amenință să se transforme într-un adevărat război.

Prin urmare, se poate presupune că asociația fermierilor nu acționează în mod complet voluntar, ci este nevoită să reacționeze la proteste din pură instinct de conservare și să cedeze la presiunea de la bază. Înseamnă aceasta că ar trebui să respingem protestele?

Nu, dimpotrivă. Dacă doriți cu adevărat să îi ajutați pe fermieri, ar trebui să profitați de proteste pentru a le oferi informații concrete, pentru a-i face să înțeleagă că este vorba de mult mai mult decât de anularea facilităților fiscale, că întreaga lor profesie va fi lipsită de fundamentul ei și că, dacă doresc să se apere cu succes împotriva Marii Resetări, nu trebuie în niciun caz să își lase soarta în seama oficialilor asociației fermierilor.

https://rgnpress.ro/2024/01/protestele-fermierilor-si-marea-resetare-sau-cum-distrug-progresistii-de-la-betlin-agricultura-germaniei/

///////////////////////////////////////////

Cabala globalistă intenționează să creeze un guvern mondial unic, și ce instrument de control este mai bun decât acela ca toată lumea să fie complet dependentă de stat pentru a-și procura hrana?

Tehnocrații globaliști au intenția de a monopoliza întreaga aprovizionare cu alimente. Ei dețin deja monopolul asupra cerealelor și au făcut progrese în ceea ce privește fructele de mare modificate genetic (GE). Printre următoarele ținte se numără carnea cultivată în laborator și înlocuitorii de lactate, scrie dr Joseph Mercola, într-un articol preluat de organicconsumers.

Biomilq, fabricat din țesut mamar cultivat, va fi comercializat ca substitut al laptelui matern

Compania Helaina lucrează la crearea de glicoproteine „identice cu cele care se găsesc în laptele matern”. Aceste proteine pot fi apoi adăugate într-o varietate de formule pentru sugari, în alimentația persoanelor în vârstă și, în cele din urmă, în tot felul de alimente. Justificarea pentru crearea înlocuitorilor sintetici ai laptelui este, desigur, prevenirea și inversarea „schimbărilor climatice”. Aceasta este justificarea folosită pentru a vinde practic toate alimentele false. În realitate, însă, acestea vor perpetua și agrava efectele nefaste asupra mediului înconjurător.

Alimentele create în laborator sunt ultraprocesate și, prin urmare, se califică drept junk food. Carnea și lactatele false nu pot înlocui amestecul complex de nutrienți care se găsește în carnea de vită și lactatele provenite de la animale hrănite cu iarbă, și este probabil că de fapt consumul alternativelor de carne și lapte ultraprocesate poate duce la multe dintre aceleași probleme de sănătate care sunt cauzate de o dietă cu alimente procesate.

Ingredientele de bază ale produselor fermentate din biologie sintetică sunt zaharuri ieftine derivate din porumb și soia modificate genetic. Toate culturile modificate genetic sunt cultivate în monoculturi distructive pentru mediu și utilizează o mulțime de erbicide, cum ar fi glifosatul, pesticide precum neonicotinoidele și îngrășăminte sintetice. Ca urmare, sunt încărcate cu reziduuri chimice care ajung în produsul final.

Tehnocrații globaliști au intenția de a monopoliza întreaga aprovizionare cu alimente. Ei dețin deja monopolul asupra cerealelor modificate genetic (GE) și au făcut progrese în ceea ce privește fructele de mare modificate genetic. Următoarele ținte sunt carnea cultivată în laborator și înlocuitorii de lactate.

Mulți globaliști cunoscuți au investit în aceste false întreprinderi de produse lactate. Printre investitorii Biomilq, de exemplu, se numără Bill Gates, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg, Richard Branson, Masayoshi Son, Jack Ma, Michael Bloomberg și Marc Benioff.

Se așteaptă ca primul produs Biomilq să fie gata pentru piață în următorii trei până la cinci ani. Alte produse lactate care nu provin de la animale sunt așteptate să ajungă pe rafturi cândva între 2023 și 2024. Acestea includ înghețata făcută cu lactate obținute în laborator, care va intra în linia de produse Ben & Jerry’s.

Biologia sintetică poartă mai multe denumiri, inclusiv „fermentație modificată genetic” și „produse de fermentare de precizie”. Deși sună destul de inofensiv, producătorii de biologie sintetică rareori discută despre ce intră în hrana pe care o folosesc pentru a crește organismul țintă sau ce se petrece cu deșeurile la sfârșitul procesului de fermentare. Acest aspect este de înțeles, deoarece ambele ridică o serie de întrebări serioase.

Care sunt ingredientele de bază?

După cum a explicat Alan Lewis, ingredientele de bază ale produselor biologice sintetice fermentate sunt zaharuri ieftine derivate din porumb și soia modificate genetic. Toate culturile GE sunt cultivate în monoculturi distructive pentru mediu, cu subvenții de la contribuabili, și folosesc o mulțime de erbicide, cum ar fi glifosatul, pesticide precum neonicotinoidele și îngrășăminte sintetice. Ca urmare, acestea sunt pline de reziduuri chimice care ajung în produsul final. În plus față de o bază de zaharuri, sute de alte ingrediente pot fi adăugate la ferment pentru a obține produsul final dorit, cum ar fi o anumită proteină, culoare, aromă sau parfum.

După cum a explicat Lewis, cel mai des utilizat microorganism în procesul de fermentare este E. Coli. E. Coli este modificată genetic pentru a produce compusul dorit prin procesul său digestiv. De asemenea, acesta este necesar să fie rezistent la antibiotice, deoarece este nevoie să supraviețuiască antibioticelor folosite pentru a elimina alte organisme nedorite din cuvă. În afară de metabolitul țintă dorit, aceste organisme editate genetic pot produce, de asemenea, un număr de metaboliți diferiți care au consecințe complet necunoscute asupra mediului și asupra sănătății.

Cum se creează fermenții de biologie sintetică?

După cum a explicat Lewis, diferitele ingrediente „furajere” sunt plasate într-un bioreactor de fermentare setat la o temperatură cuprinsă între 87 și 90 de grade Celsius timp de 24 până la sute de ore pentru a crește microorganismul țintă. Organismele țintă din ferment consumă substanțele nutritive de care au nevoie, iar ceea ce rămâne după ce aceste organisme sunt extrase este un deșeu biologic periculos. Este important de menționat că, în timp ce procesele tradiționale de fermentare, cum ar fi fabricarea berii, produc deșeuri care sunt comestibile pentru animale, compostabile și nu prezintă niciun risc biologic, nu se poate spune la fel în cazul acestor fermenți biologici sintetici OMG. Deșeurile biologice este necesar mai întâi să fie dezactivate și apoi pot fi eliminate în condiții de siguranță. Nu pot fi trimise ca atare la un depozit de deșeuri.

Este important să ne dăm seama că se creează organisme modificate genetic care nu au mai existat niciodată pe Pământ, iar aceste organisme și deșeurile lor nu sunt nici comestibile, nici compostabile, și există riscuri necunoscute implicate de eliberarea neintenționată sau intenționată a acestor organisme în mediul înconjurător. De asemenea, acestea pot duce la apariția unor noi boli de origine alimentară. Și, din moment ce antibioticele sunt folosite pentru a preveni dezvoltarea organismelor nedorite în ferment, organismele rezistente la antibiotice sunt integrate automat în produsul final. Tipurile de toxiinfecții alimentare care ar putea fi cauzate de E. Coli modificat genetic și de metaboliții săi sunt, în acest moment, doar presupuneri. Nimeni nu știe cum ar putea arăta astfel de boli.

Justificarea falsă pentru alimentele false

Justificarea pentru crearea de produse biologice sintetice pentru alimentație, inclusiv înlocuitori de lapte, este de a preveni și inversa „schimbările climatice”. După cum a relatat CNBC în iunie 2020:

„Co-fondatoarea și CEO-ul Biomilq, Michelle Egger, și co-fondatoarea și CSO Leila Strickland speră că laptele matern produs de Biomilq prin cultivarea celulelor epiteliale mamare va contribui la reducerea amprentei de carbon de pe piața globală a formulelor pentru sugari. «În prezent, după estimările pe care am reușit să le facem, cel puțin 10% din piața globală a produselor lactate ajunge în formulele pentru sugari», a declarat Eggers.

Asta înseamnă că pentru fiecare copil hrănit cu lapte praf în SUA, se produc 5.700 de tone de CO2 și se consumă 4.300 de galoane de apă dulce în fiecare an pentru a hrăni un copil. Părinții vor să facă ceea ce este mai bine pentru copiii lor, dar nu ar fi firesc să fie nevoiți să decidă între a-și hrăni copiii și a proteja planeta.”

În timp ce promovarea biologiei sintetice se bazează pe ideea că va salva cumva mediul înconjurător de distrugerile provocate de agricultura industrială, de crescătoriile de animale industriale (CAFO) și de monoculturi, acest demers este extrem de înșelător, deoarece nu abordează faptul că există metode de agricultură benefice pentru mediu și că ar fi mai normal să trecem la acestea în loc să construim laboratoare industriale în care tot ceea ce iese din ele este un pericol biologic.

Fabricarea alimentelor false creează deșeuri toxice

În februarie 2021, Good Food Institute (GFI), un grup non-profit care se află în spatele industriei proteinelor alternative, a publicat o analiză tehnico-economică a cărnii cultivate, care a fost pregătită de firma de consultanță CE Delft. În cadrul acesteia, au dezvoltat un model pentru a reduce costurile actuale ale producției de carne cultivată până la un punct care ar face-o fezabilă din punct de vedere economic în fabrici la scară largă până în 2030, un model despre care au spus că este „fezabil”. În încercarea de a crea carne de cultură la scara care ar fi necesară pentru a hrăni lumea, problemele logistice sunt numeroase și, posibil, insurmontabile. Există produse reziduale ‒ cataboliți ‒ cu care vom fi nevoiți să ne confruntăm, deoarece chiar și celulele cultivate excretă deșeuri care sunt toxice.

De asemenea, oxigenul și substanțele nutritive este necesar să fie distribuite în mod adecvat către toate celulele, demers dificil într-un reactor de mari dimensiuni. Agitarea mai rapidă a celulelor sau adăugarea de mai mult oxigen poate ajuta, dar aceasta poate provoca un stres fatal pentru celule. „Beneficiile” de mediu se află, de asemenea, pe un teren șubred atunci când se ia în considerare producția de soia, precum și utilizarea surselor de energie convenționale. Dacă se iau în considerare aceste aspecte, analiza ciclului de viață efectuată de GFI a constatat că, de fapt, carnea de cultură poate fi mai rea pentru mediu decât carnea de pui și de porc produsă în mod convențional.

Cu toate acestea, se continuă să se facă presiuni pentru crearea biologiei sintetice. În prefața raportului Navdanya International „Soluții false care ne pun în pericol sănătatea și afectează planeta”, Vandana Shiva detaliază modul în care alimentele cultivate în laborator sunt catastrofale pentru sănătatea umană și pentru mediu, deoarece repetă greșelile deja făcute cu agricultura industrială:

„Ca răspuns la crizele din sistemul nostru alimentar, asistăm la apariția unor soluții tehnologice care au ca scop înlocuirea produselor de origine animală și a altor alimente de bază cu alternative cultivate în laborator. Susținătorii alimentelor artificiale reiterează retorica veche și eșuată conform căreia agricultura industrială este esențială pentru a hrăni lumea.

Alimentele reale, bogate în nutrienți, dispar treptat, în timp ce modelul dominant de agricultură industrială provoacă o creștere a bolilor cronice și exacerbează schimbările climatice. Ideea că hrana de laborator de înaltă tehnologie, «fără ferme», este o soluție viabilă la criza alimentară este pur și simplu o continuare a aceleiași mentalități mecaniciste care ne-a adus în situația în care ne aflăm astăzi ‒ ideea că suntem separați de natură și în afara ei. Sistemele alimentare industriale au redus alimentele la o marfă, la «chestii» care pot fi apoi constituite în laborator. În acest proces, atât sănătatea planetei, cât și sănătatea noastră au fost aproape distruse.”

Alimentele fabricate în laborator sunt alimente nesănătoase

Este important să ne dăm seama că toate „alimentele” create în laborator sunt ultraprocesate și probabil că vor transmite același tip de efecte nocive asupra sănătății ca și alte alimente ultraprocesate. În 2018, Friends of the Earth (FOE), un grup de mediu de bază, a publicat un raport care a pus întrebări critice cu privire la tendința de a se orienta către biologia sintetică. În acesta, ei au subliniat natura extrem de procesată a acestor produsec

„Pentru fabricarea unora dintre aceste produse se folosesc diverși «adjuvanți de procesare», inclusiv organisme (cum ar fi bacteriile, drojdia și algele modificate genetic) care produc proteine și substanțe chimice pentru a extrage proteinele. De exemplu, substanțe chimice precum hexanul sunt utilizate pentru a extrage componente ale unui aliment, cum ar fi proteinele (din mazăre, soia, porumb etc.) sau compuși (din bacterii modificate genetic) pentru a produce guma xantan … nu este obligatorie dezvăluirea acestor ingrediente. De asemenea, în prezent, nu este o cerință obligatorie dezvăluirea pe etichetele ambalajelor a altor adjuvanți tehnologici (de exemplu, bacterii, drojdie, alge), inclusiv a celor care sunt modificați genetic pentru a produce proteine. Lipsa de transparență face dificilă evaluarea intrărilor și a impactului utilizării acestora.”

Practic, ceea ce încearcă să facă cabala globalistă este să elimine metodele agricole convenționale, cum ar fi creșterea vitelor pentru carne de vită și produse lactate, și să le înlocuiască cu reproduceri sintetice, brevetate. Pe scurt, ei iau alimente integrale și le transformă în junk food ultraprocesate, totul în timp ce urmăresc să vă convingă că junk food-ul este mai sănătos pentru voi.

Biologia sintetică face parte dintr-o schemă de control

În afară de potențialele pericole pentru sănătate, alimentele cultivate în laborator se bazează pe monoculturi care distrug solul, ceea ce duce la eliberarea de carbon. Deci, chiar aici, justificarea privind schimbările climatice se destramă. Deoarece biologia sintetică se bazează pe monocultura OMG-urilor, aceasta creează exact ceea ce pretinde că ar urma să contracareze: degradarea mediului care duce la schimbări climatice.

După cum a remarcat Lewis, biologia sintetică, care este cea mai recentă adăugire la sistemul alimentar patentat al organismelor modificate genetic (OMG), are ca rezultat, de asemenea, „o schimbare masivă în ceea ce privește proprietatea și concentrarea bogăției … și controlul asupra aprovizionării noastre cu alimente”. Pe scurt, biologia sintetică creează dependență de industrie, care poate fi apoi folosită pentru a manipula și controla populația în orice fel de moduri. Pe termen lung, oamenii vor pierde în cele din urmă abilitatea de a-și produce singuri hrana prin metode tradiționale, iar aceasta ar putea face parte din plan.

Cabala globalistă intenționează să creeze un guvern mondial unic, și ce instrument de control mai bun ar putea avea decât ca toată lumea să fie complet dependentă de stat pentru a-și procura hrana?

Protejați-vă sănătatea evitând alimentele procesate

Dorința de a găsi alternative pe bază de plante la alimentele provenite de la animale reale, fie că este vorba de carne sau de lactate, nu se datorează intenției de a menține sănătatea, sau de a susține dietele vegane sau vegetariene. Cei care sunt cu adevărat interesați să aibă o dietă bazată pe plante pot face aceasta mâncând plante adevărate, la urma urmei, și astfel se pot bucura de numeroasele beneficii pentru sănătate pe care le oferă consumul de alimente vegetale. În realitate, este vorba despre crearea unui sistem de control prin intermediul alimentelor. Este, de asemenea, o modalitate de a controla sănătatea oamenilor. Se știe deja că, de fapt, consumul de alimente ultraprocesate contribuie la apariția bolilor, dar carnea și lactatele false fabricate pot prezenta, de asemenea, riscuri suplimentare necunoscute. Bineînțeles, beneficiarul de pe urma acestei sănătăți precare este Big Pharma.

Industria alimentelor procesate a petrecut multe decenii încurajând bolile cronice care sunt apoi tratate cu medicamente, mai degrabă decât cu o dietă adecvată. Alimentele sintetice vor fi, probabil, un factor și mai important de boli cronice și de deces prematur. Adevărul este că alimentele false nu pot înlocui amestecul complex de nutrienți care se găsește în alimentele naturale provenite de la animalele hrănite cu iarbă și este foarte probabil ca de fapt consumul de alternative de carne și lapte ultraprocesate va duce la multe dintre aceleași probleme de sănătate care sunt cauzate de o dietă cu alimente procesate. Așadar, dacă doriți să vă protejați cu adevărat sănătatea și mediul înconjurător, renunțați la pseudoalimentele care necesită brevete și rămâneți în schimb la cele care se găsesc în natură.

Citiți și:

Verzii din Germania vor să pună taxă pe carne: „Avem o alimentație greșită iar acest fapt ar fi necesar să fie corectat!”

Consolidaţi-vă sistemul imunitar prin alimentaţie, nu prin medicamente!

https://yogaesoteric.net/cabala-globalista-intentioneaza-sa-creeze-un-guvern-mondial-unic-si-ce-instrument-de-control-este-mai-bun-decat-acela-ca-toata-lumea-sa-fie-complet-dependenta-de-stat-pentru-a-si-procura-hrana/

////////////////////////////////////

In Romania literara- Marino, Cioran şi Securitatea

Dan C. Mihăilescu, România literară nr. 17

Când îmi încheiam luna trecută (RL nr. 13 din 16 aprilie) articolul despre cartea lui Adrian Marino Viaţa unui om singur cu un citat din memoriile lui Cicerone Ioniţoiu („neseriozitatea şi impostura lui Adrian Marino s-au constatat şi după eliberare, când a devenit omul Securităţii, fiind folosit în străinătate ca agent de influenţă…”) nu aveam de unde să bănuiesc valurile pe care ulterior avea să le dezlănţuie suita cercetărilor făcute la CNSAS de Mirela Corlăţan pentru Evenimentul zilei, cu dovezi de netăgăduit (indiferent de câte nuanţări ar trebui făcute, de câte circumstanţe atenuante sau agravante s-ar putea aduce) în ce priveşte colaborarea autorului Dicţionarului de idei literare cu încopitatele servicii duhnind a pucioasă.

Valuri urmate numaidecât de un nou grupaj aprig de texte în apărarea împricinatului în nr. 265 din 6-12 mai al Observatorului cultural ( semnează, în ordinea sumarului : Liviu Antonesei, Şerban Axinte, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Adina Diniţoiu, Cezar Gheorghe, Marius Ghilezan, Bedros Horasangian, Antonio Patraş, Ovidiu Pecican, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ovidiu Şimonca, Ciprian Şiulea, Simona-Maria Pop).

Iar ne uităm la munte din peşteră ?

Am spus-o şi-n anii’90, când ni s-a dat să roadem cu sârg uriaşul os otrăvit care era Cartea albă a Securităţii, şi de mai multe ori după aceea : orice examinare a formelor de colaborare cu aparatul represiv (de la ofiţerul angajat, la ordinarul turnător benevol şi de la consilierul secret, fără legitimaţie, până la responsabilul de stradă, şeful de scară şi deţinătorul cărţii de imobil, trecând prin persoana de legătură, persoana de încredere, informatorul şantajat, specialistul fatalmente racolat pentru know how-ul său, translatorul oficial, fostul deţinut politic – obligatoriu semnatar de angajament – rezidentul SIE, informatorul de celulă ş.a.m.d.) trebuie să ţină cont în primul rând de natura, anvergura şi durata angajării, apoi de intensitatea voinţei de colaborare, de contextul politic şi social, de ansamblul personalităţii incriminate sau disculpabile, dar mai ales de scopul ultim al abordării, şi anume : înţelegerea şi acuzarea Sistemului !

Atâta vreme cât nu facem ierarhizarea vinovăţiilor şi nu ajungem – indiferent de cazul discutat – la centrul de comandă care şi-a malformat, cu diabolică deliberare, subordonaţii, vom privi în ceaţă, ne vom scuipa în oglindă, ne vom otrăvi singuri. E ca şi când, în peşteră fiind, ai ridica încrezător ochii către pereţii jilavi şi plini de lilieci, convins că vezi vârful muntelui !

Aşa au ajuns mulţi să-i disculpe pe alde Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Dinu Săraru şi comp. pe motiv că nu li s-a descoperit angajamentul şi că au avut dosar de urmărire informativă, într-o epocă în care aşa ceva aveau până şi miniştrii, ambasadorii şi demnitarii Ceauşeştilor, de nu cumva şi mulţi dintre ofiţerii Aparatului ! Când Elena Ceauşescu dispunea filarea propriilor copii „în vederea destrămării anturajului periculos”, iar Vadim Tudor cu Eugen Barbu îi făceau vizite acasă generalului Iulian Vlad întru tainică sfătuire – fiind bine mersi filaţi, înregistraţi şi îndosariaţi la rându-le ! – e ridicol să mai aperi pe cineva spunând că „a fost urmărit”, că „nici măcar membru PCR n-a fost”, sau că „nu i s-a găsit nici un angajament semnat”.

Cum, oare, să-i judeci la comun pe Caraion şi Doinaş, pe Alexandru Paleologu şi Sorin Roşca Stănescu, pe Valeriu Anania şi Traian Iancu, pe Marian Popa şi Aurel Martin, pe Romul Munteanu şi Mircea Micu, pe Andrei Magheru sau Tudor Vornicu faţă armata de colaboratori „fireşti” ai TVR, pe Lucian Pintilie, Al. Căprariu, Valentin Lipatti, Florin Gabriel Mărculescu, Mona Muscă, Dan Amedeo Lăzărescu, Carol Sebastyen, Mircea Iorgulescu, Nicolae Corneanu, Virgil Cândea, Gabriel Gafiţa, Adrian Marino, Paul Anghel, Virgil Tănase, Andrei Corbea, George Ivaşcu, Sorin Antohi, Dan Zamfirescu, Eugen Uricaru, Alin Teodorescu, Mihai Ungheanu, Mihai Pelin şi atâţia alţii, situaţi adesea în flagrantă antinomie, fără să ţii cont de seria de determinări de care vorbeam !?

Cum bine spune Liviu Antonesei, cazurile, destinele acestea „trebuie discutate cu documentele pe masă şi cu înţelepciunea necesară. Nu ca elefantul în magazinul de porţelanuri”. Şi tot el zice cu amară dreptate : „Nu pot să nu mă întreb ce aş fi făcut eu dacă aş fi fost într-o situaţie existenţială similară cu cea a criticului despre care vorbim (Marino, n.n.). Sper din tot sufletul că nu aş fi «săvârşit» nimic de care să-mi fie apoi ruşine. Dar cine ştie ? Pe noi înşine nu ne cunoaştem cu adevărat decât atunci când viaţa ne aduce în situaţii-limită”.

Exact asta m-am întrebat şi eu adeseori, mai cu seamă când era vorba de foştii deţinuţi, trecuţi prin reeducare, puşi să semneze un angajament (de foarte mulţi considerat ca formal) la eliberare, orbiţi de „deschiderea Congresului al IX-lea”, literalmente extaziaţi patriotic în august 1968 şi lăsaţi să facă (fie şi prin daracul Cenzurii) ceea ce au visat o viaţă : filosofie, istoria artei, diplomaţie etc. Precum Noica şi Marino, de pildă (dar şi Marin Constantin, să zicem, şi atâţia alţi „emisari ai valorilor româneşti” trimişi să susţină exportul autohton, ori să uşureze importurile de una, de alta, ca să nu mai spun de spionajul industrial) făcuţi punte între Mircea Eliade şi cabinetul lui Dumitru Popescu, între Cioran şi Cumpănaşu, Etiemble, Plămădeală şi Pleşiţă.

Nu ţine, însă, integral nici distincţia pentru care pledează, în acelaşi număr al Observatorului, Cezar Gheorghe : „personal, cred că opera unui intelectual trebuie separată de conduita sa morală” (bine că nu mai trăiesc Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca : în vituperările lor faţă de amestecul „celor două cerneluri”, ar fi încremenit acum de oroare). De acord, una se înscrie la biografie, cealaltă la bibliografie. Dar verdictul asupra omului trebuie judecat numai prin – şi după – însumarea celor două.

Stupefiant declară Antonio Patraş : „Privind la acuzatorii de astăzi, deţinători ai adevărului absolut (cu voie de la putere, să fim bine înţeleşi !) îmi vin în minte ofiţerii de altădată, metamorfozaţi în campioni ai primenirii morale şi ai luptei împotriva totalitarismului”. Adică simpla, absolut fireasca dorinţă de-a limpezi apele şi a cunoaşte adevărul pe toate feţele sale, sună a ofiţerime dictatorială ?!? Recunosc, habar n-am cine ce a scris pe bloguri şi forumuri despre cazul Marino (am jurat să nu frecventez câte zile oi avea aceste butoaie de fiere), dar nu cred că etalarea şi incriminarea unor evidenţe pot fi condamnate aprioric drept atitudini criminale.

De-a dreptul o aberaţie susţine Ciprian Şiulea : „eu cred că cei care au devenit informatori în urma represiunii politice pot fi acuzaţi de victimele lor directe, dar nu şi de restul societăţii”. Nu mai întreb ce ne facem dacă victimele au murit demult ! (Oare de Caraion va trebui să se pronunţe numai… stafia cuplului Monica Lovinescu-Virgil Ierunca !?!). Întreb ce se întâmplă cu informatorul care a slujit toată viaţa – şantajat sau de bunăvoie, remunerat sau nu – serviciile secrete ale unui regim dictatorial, întru supravegherea nucleelor sociale insurgente, respectiv alterarea, alterarea, dezbinarea, dezamorsarea şi reprimarea diverselor forme de rezistenţă a tot ce ţine de buna asociere întru libertatea şi demnitatea fiinţei. Poate că, de cele mai multe ori, în urma delaţiunilor sale n-a fost arestat nimeni. Dar asta nu schimbă cu nimic ferocea eficienţă a sistemului represiv, ca şi natura odioasă a acţiunilor sale. Acţiuni care vor fi condus fatalmente, de-a lungul timpului, la tot soiul de „măsuri coercitiv-preventive”, adică la limitări, ameninţări, concedieri, şantajări, racolări, degradări, umilinţe, anulări de paşapoarte etc. de nu cumva la sinuciderea victimelor care, acum, nu mai pot acuza pe nimeni.

A ne precipita să umplem numere festive de revistă cu exegeza operei lui Adrian Marino în contrapartidă cu etalarea relaţiilor sale cu Securitatea, în loc să luăm act, cu decenţă dar fără relativizare fariseică, de amploarea şi efectele acestora, este nu doar o flagrantă inadecvare, dar şi o manieră amorală de abordare culturală. „Comparatismul militant” şi „biografia ideii de literatură” nu sunt deloc „în chestie” cu verbul folosit de agentul Ionuţ în Nota Nr. 079340 din 5 martie 1987 : „Consultându-l (subl. ns.) pe 32 Adrian Marino, care a participat la întâlnire, ne-a relatat că, din discuţiile avute cu 7 E. CIORAN, a înţeles că ăsta nu este dispus să întreţină relaţii cu primăria” (Securitatea, n.n.), cum citim în Cioran şi Securitatea, volumul despre care vom vorbi în cele ce urmează.

Drept pentru care mă grăbesc să citez din numărul 80, din 1-15 martie, al revistei Verso, unde Ştefan Borbély coordonează un grupaj Marino (cu Sorin Antohi, Ion Mureşan, Liviu Antonesei, Florina Ilis, Monica Spiridon, Gabriel Andreescu, Geo Şerban, Iulian Boldea, Luigi Bambulea, Ovidiu Mircean) tocmai din articolul lui Ioan Buduca, intitulat O instituţie care n-a fost să fie (şi un om care şi-a greşit identitatea) :”…putem vedea povestea orgolioasă a unui om care şi-a greşit toate identităţile pe care voinţa lui (enormă) a ales să le imite, ştiind că le imită, dar suferind ca şi cum ar fi fost autentice. Drama e autentică, într-adevăr, dar aparţine unui spirit fals, cu adevărat fals şi mereu în fals faţă de sine. Înşelarea de sine a fost posibilă pentru că Marino n-a ştiut să dea vina pe sine, a dat vina pe comunism, cât a fost ţara comunistă, apoi a dat vina pe ţară. (…) A fost critic de idei literare, dar nu iubea literatura. A fost ideolog de partid, dar nu suporta politica. A fost călinescian, dar nu-l admira pe Călinescu. Patriot, dar dispreţuind ţara. Scriitor, dar anatemizând literaţii. Adrian Marino nu s-a putut salva nici măcar scriind cronica acestor contradicţii. N-a ieşit o carte de folos altora ca el, ci o lamentaţie orgolioasă”.

Încă un exemplu : Petru Comarnescu

Sper ca dezbaterea cazului Marino să continue. Şi, dacă se poate, nu din raţiuni de Păltinişofobie, aşa cum, din păcate, se face masiv acum – când parcă am reajuns în neo-Ţiganiada anilor’90, de ne băteam în autori (gen Eliade vs. Sebastian) precum personajele lui Budai cu trupurile copiilor, perpetuând dihotomii stupide („securişti de bine, securişti de rău”) – şi fără să-l folosim de pretext vindicativ, aşa cum bine zicea pe atunci Mircea Dinescu, anume că „tot scriitorul român citeşte România Mare ca să vadă cum îi sunt înjuraţi confraţii”.

(Apropo : întreb şi eu, nu dau cu parul, între paranteze : dacă-n locul lui Marino ar fi fost un autor din siajul „Păltinişului”, am mai fi înregistrat tsunamiul apărător şi ultranuanţat din Observator cultural, Verso s.cl. ?…)

Dar să ştiţi că subiectul „Vieţii literare” de azi e(ra) altul : volumul lui Stelian Tănase Cioran şi Securitatea, apărut la Polirom.

Acolo unde dăm de multe pagini suculent-informative din 1966 (pp.171-179, 195-200 ale hiperefervescentului Titel Comarnescu, prietenul cuplului Iosif Constantin Drăgan – Traian Filip, dar şi arhitect al Criterion-ului interbelic, infatigabilă energie catalitică, stimulativă, în continuă ebuliţie. Şi care, ce să vezi ?

După ce arată că „Ionescu şi Cioran au fost foarte docili în discuţie, s-au purtat cu mine prieteneşte, deoarece îmi sunt îndatoraţi pentru lansarea lor în ţară, la începuturile activităţii lor de scriitori, şi pentru colaborarea pe tărâm cultural”, dă nu numai informaţii ghiduşe pentru exegetul cu apetit ludic („Ionescu a replicat că Cioran trebuie înţeles prin contrariul a ceea ce spune sau scrie – lucru care trebuie aplicat şi lui Ionescu, am spus eu atunci”), dar se lasă pradă unei adevărate frenezii narativ-delatoare, despre cum se ocupă Theodor Cazaban cu zugrăvitul caselor, despre „atitudinile negative” (faţă de regimul Ceauşescu, desigur) ale lui „Barbăneagră, Guşă şi Bacu”, despre cum i-a spus Ierunca „în şoaptă că uneori este silit să spun la emisiunile radiofonice lucruri care nu-i plac, lucruri în care nu crede”, despre utilitatea contactelor sale („prin Jianu am cunoscut o seamă de critici, negustori de artă, personalităţi culturale, care au fost de folos propagandei noastre”), despre cine-i „vorbea de bine pe fascişti”, cu presupoziţii poate că hilare azi, dar cu siguranţă periculoase atunci („s-ar putea ca şi M. Petrovici să fie spion la Londra, cum poate că este şi Dessa Trevisan…”), apărând-o pe Wendy Muston, fosta soţie a lui Noica, „acum redactoare la secţia română a BBC-ului, care mi-a dat concursul pentru propaganda expoziţiei Ţuculescu din cadrul Bienalei de la Veneţia” şi fiind „sigur că Eliade ar veni în vizită în ţară, mai ales că mama lui – în vârstă de 81 de ani – trăieşte la Bucureşti şi el îi poartă de grijă”.

Una peste alta, însă, faţă de fervoarea turnătoriilor arborescente din scenarita nu o dată delirantă a lui Silviu Crăciunaş, elanurile sfătoase, pe linia neo-mândriei patriotic-artistice, ale lui Titel Comarnescu mai mult înduioşează decât îngreţoşează astăzi. Cel puţin din bruma de pagini cuprinse aici, el preferă să evidenţieze pozitivul, datele potenţial profitabile, decât să arunce anateme.

În plus, oferă şi detalii incitante pentru istoria literară, necunoscute multora, precum :”am aflat că Ionescu a tradus integral proza lui Urmuz şi a dat-o spre publicare marii edituri Gallimard. Scriitorul Tristan Tzara, pe atunci în viaţă, a făcut presiuni să nu se publice textul tradus, deoarece astfel s-ar fi făcut dovada că suprarealismul îşi are unele rădăcini mai vechi în literatura noastră, şi nu în cea franceză, iar el, Tzara, ar fi pierdut şi mai mult din mica lui însemnătate”.

Pe scurt, până la eventuale alte probe, mai vinovate, rapoartele lui Comarnescu trebuie evaluate folosind bemolul, nu diezul.

„Un suflet ros de probleme”

Rătăcind prin hăţişul notelor informative şi scormonind printre numele de cod (Nicu Savin, Ilie Drăgan, Cornel Braşoveanu, St. Dragomirescu, Horia Cristescu, Anton, Lucian Armaşu, Ovidiu Iliescu, Petroniu, unii raliabili la dosarele Noica şi Eliade), ajungi să-l decriptezi pe profesorul Tudor Popescu sub pseudonimul P. Rădulescu (v. pp. 206 şi 212), să-l vezi ca „legătură oficială” în 1965 pe dirijorul Mihai Brediceanu, pe atunci directorul Teatrului de Operetă („Mihai Brediceanu este luat în studiu pentru recrutare de către organele noastre”, adnotează maiorul Olar Dionisie), vorbind despre Liebhass-ul ionescian pentru România („iubiura”, cum ar zice Luca Piţu), ori despre antirevizionismul maghiar al lui Cioran, după cum eşti tentat să sapi oleacă prin bibliotecile publice ca să-l identifici pe „Viorel Mănescu”, etnolog sibian. Acesta (v. pp. 79, 84, 93, 107, 123, 128, 234) avea acceptat la Meridiane în februarie 1961 un volum despre Pictura populară românească pe sticlă, în colaborare cu Hachette şi se pregătea pentru un drum la Paris, „unde ar putea rezolva unele sarcini din partea organelor Securităţii, legate de Cioran Emil, Alexandru Bărbulescu şi Mircea Eliade”. În martie 1963, Mănescu fusese în Austria, de unde a corespondat cu Cioran „în baza instructajului”, după fix doi ani îl vizita bine mersi pe Aurel Cioran la Sibiu, în iulie 1965 era „plecat cu o expoziţie în RFG”, făcând parte „din legătura Cpt. Cristea Ioan”, iar în aprilie 1968 face un drum la Paris, împreună cu Ion Frunzetti şi Petre Oprea, unde Cioran se arată revoltat că românii îşi arondează meritele saşilor (p. 234).

Cioran şi Securitatea este al şaselea volum din colecţia de „Istorii subterane” coordonată de Stelian Tănase şi conţine documente emise între 1941 şi 1990 (inclusiv !), de la sobrietatea profesionist-încruntată a colonelului Darie Rădulescu din 20 febr. 1941 („Dsa a fost numit de Guvernul Legionar în postul de frunte din care va trebui să reprezinte Ţara numai pe baza stăruinţelor familiei sale legionare. Credem că menţinerea sa în acel post nu este folositoare Ţărei…”) la caracterizări empatice precum cele semnate în 1954 de informatorul V. Bologa („este un talent excepţional dotat, deosebit de inteligent, un suflet agitat, ros de probleme, temperament cu totul ciudat şi aparte”, pe care „tocmai anarhismul l-a apropiat de legionari”, brutalitatea lui Hitler impunându-i-se de la sine „firii lui delicate”. Pe Codreanu îl considera „un mare tulburător”, însă, practic, politic, aşadar, Cioran „nu putea reprezenta nimic. Era mult prea străin şi stângaci în viaţă”), sau de un pitoresc aspru, înţepător, cum este declaraţia lui Dancu I. Cristofor, deţinut la Aiud în 1964, p. 99 ş.u.

„Pe Emil Cioran, spune Dancu, l-am cunoscut în redacţia revistei Vremea în 1937 şi ne-am împrietenit. Tip uman plin de contradicţii şi inegalităţi. De o dezordine interioară înfiorătoare. Pare un om bolnav psihic (…) deodată izbucneşte într-o discuţie pe care o incendiază cu câteva butelii de vin. Alunecat într-o stare de aprindere, beţia de vin şi de vorbe trebuie să-l agite zile şi nopţi. După aceea se întoarce acasă cu o faţă descompusă şi cu un chin şi mai tulbure, lua o pătură, astupa organismul (sic) cu ea şi nu mai ieşea câte o săptămână din casă, timp în care nu mânca decât fructe, nu primea pe nimeni şi scria. Apoi iar bea, iar discuta, iar o lua de la cap. (…) Tip preţios şi cu o mare încredere în «geniul» său, pe care şi-l enunţa fără pudoare. Interesat şi calculat totuşi, ştiind să-şi urmărească interesul. Cel mai pasionat lucru al vieţii lui era ahtierea după celebritate şi goana după scandal în jurul persoanei sale, ca să fie în centrul atenţiei şi să se discute despre el. Anarhic, fără scrupule morale. Extravagant, stupid chiar uneori”.

Cum să nu regreţi că un asemenea condei sagace fusese condamnat la 18 ani de închisoare ?

În sfârşit, păcat că nu mai am spaţiu decât pentru a semnala documentul ce încheie cartea, o Notă anonimă din 22 nov. 1988, în chip diabolic genială. Dacă Securitatea ar fi avut la vârf fie şi numai zece minţi de atare calibru, adică de-o aşa strălucire malefică, ne-ar fi mancurtizat irecuperabil. Este o capodoperă de twisted mind(ed), care, într-un dialog cu Cioran, pur şi simplu justifică toate ororile finale ale ceauşismului (foametea, satele, bisericile, plătirea datoriei externe, demolările, propaganda etc.), dar şi ale dejismului („nu erau comunişti români, ci comunişti evrei, unguri ori lipoveni, într-un partid antiromânesc” !), într-o sofistică impecabilă, cu inteligenţă năpraznică şi precizie amuţitoare. Un om din anturajul lui Petre Ţuţea, care călătorea frecvent în străinătate şi care-i mărturiseşte triumfător lui Cioran că „până acum n-am scris nici măcar un rând despre Ceauşescu” !

Sper ca, de atunci încoace, misteriosul sofist să fi trecut, spre binele nostru, de la ingineria mentală (vorba lui :”am scăldat-o şi eu cum am putut”) la cele financiare. Altminteri, mi se cam sparie gândul.

Un atlet al negaţiei

Dan C. Mihăilescu, România literară nr. 13, 16-22 aprilie 2010

Nu cred că exagerez flagrant dacă spun că Viaţa unui om singur mi se pare cea mai lamentabilă – adică de compătimit – confesiune din memorialistica literaţilor noştri. Până acum, memoria mea afectivă îi rezervase acest loc lui Romul Munteanu, de ale cărui evocări m-am apucat în trei rânduri, zadarnic, să scriu : aşa de crudă era despuirea de sine, atât de nemiloasă autoscopia umilirilor, frustrărilor, complexelor şi eşuării deopotrivă anatomice şi sentimentale, sociale şi profesionale, conjugale şi profesorale, încât a glosa cu cinică seninătate un astfel de nemilos ecorşeu făcut de bunăvoie mi s-a părut de fiecare dată ceva pur şi simplu inuman.

Ei bine, după ce am trecut, fireşte, prin furia iniţială şi după ce mi-am depăşit, nu fără o vagă senzaţie de greaţă, impulsurile de şarjare acidă, am observat că sunt brusc îmblânzit de o milă nesfârşită faţă de personajul Adrian Marino, ca şi faţă de nedreptatea supremă, pe care şi-a făcut-o, în posteritate, cu mâna lui. Anume faptul că, din pricina pânzei freatice ireversibil îmbibate cu venin din străfundurile fiinţei sale, toate ideile indiscutabil valabile, toată voinţa lui de sistem, dar mai cu seamă admirabila sa pledoarie pentru construcţia culturală temeinică şi de durată – în contracurent cu firea şi tradiţiile eseisticii române – s-au văzut şi se văd condamnate la uitare, alterare sau persiflare, de nu cumva la ridicol. Or, aşa ceva este un păcat capital, egal cu sinuciderea, aş zice.

Fierea memoriei rele

Evocativul, cum ştim, e determinat îndeobşte de natura memoriei : bună sau rea. Sunt memorialişti care ştiu să facă alchimia urâtului, a înfrângerilor şi eşecurilor din propria existenţă, în numele unei morale (cvasi-idilice) a fabulei, pentru care ceea ce contează este extragerea notelor peren-exemplare, a seninătăţii finale, şi nu autoetalarea masochistă. Cei cu memorie rea, ricanând casant sau vituperând revanşard cu voluptatea negativului, preferă, dimpotrivă, atacul la baionetă, postularea viciilor, a grotescului sau a tragicului ca esenţă a existenţei, astfel încât peisajul rezultat este o bolgie cu miasme de pucioasă, unde orice fărâmă de normalitate e anamorfozată întru monstruozitate.

Nu e de intrat acum în istoricul acestei dualităţi. Destul e să spunem că arcanele infernale ale memoriei lui Adrian Marino cuprind în egală măsură persoana evocatorului şi lumea desenată de el.

De-o parte, deci, avem negativul etanş, incredibil prin tenacitatea desfigurantă, al egografiei. Marino îşi depliază când cu sadism, când cu masohism, mizantropia, eul disforic (în perfectă antinomie cu euforiile noiciene), faptul că nu-i place teatrul, că detestă boema literară, dar şi viaţa la ţară, că-i sunt indiferenţi copiii, animalele şi natura, că nu-şi iubeşte în chip deosebit nici ţara, nici trecutul, nici prezentul, că-i ursuz, posac, necomunicativ, că nu şi-a iubit părinţii şi a avut mereu oroare de tot ce ţine de socializare, de viaţa literară, dar şi de sfânta domesticitate a universului familial. E cât se poate de limpede că suferă de mania persecuţiei şi-a contrazicerii, de macromegalie egocentrată, de fervoarea unicităţii, mai bine zis : a magnanimităţii perpetuu ulcerate.

„Am devenit repede un inconformist, refractar, inadaptabil, adesea turbulent”. „Detestam aşa-zisa viaţă de familie”. „Nu am amintiri frumoase” (o scrie, deşi ştie bine că Lidia, soţia, „ar putea să se considere nedreptăţită”). „Mă surprind de multe ori iritat, irascibil, plin de revolte refulate, de inhibiţii demult ascunse. Devin ursuz, rece, antipatic, inabordabil, «imposibil». Uneori chiar mie însumi”. „Am fost prea abstract, prea asocial, prea irealist”. „Temperamentul meu este, din nefericire, un amestec oscilant de stoicism şi criticism, de resemnare şi revoltă”. „Eram mereu şi peste tot considerat un personaj profund iritant şi antipatic. Un corp străin, inadaptabil şi inasimilabil”. „Un marginal, un fel de outlaw etern”.

În fine : „A trăi numai din amintiri urâte, mereu cu pumnul în rană, este – cel puţin în cazul temperamentelor constructive de tipul meu – metoda cea mai sigură de ratare, sterilitate definitivă, iremediabilă. Cum poţi să mai construieşti ceva când eşti imediat invadat de zeci, sute de amintiri obsedante, dureroase ? De nedreptăţi, umilinţe, resentimente ?”

Autoinsularizare, aşadar, cu orice preţ : „de şase decenii gândesc mereu altfel, aproape în toate domeniile. Scara mea de valori este net deosebită de a mediilor sociale şi culturale pe care le-am străbătut”. „Deci este vorba de cărţile mele traduse şi editate în limbi străine, în ţară şi străinătate. Strict bibliografic vorbind este, de departe, cel mai mare efort pe care l-a făcut critica română de când este ea. Primul critic tradus în Japonia, de două ori ««piratat» la Belgrad, de patru ori editat la Paris şi în spaţiul francofon, al doilea critic român, din România, editat în SUA, tradus în bune condiţii în Italia etc. etc.Toate acestea sunt realităţi incontestabile. Nici un «clasic» al criticii române nu poate oferi ceva asemănător. Şi… totuşi ! Am rămas acelaşi etern marginal, un cvasinecunoscut…”

Ceilalţi ? Mediocritate, oroare, nimicnicie

Dacă Eul este astfel încapsulat în complexul lui Gulliver, cum să nu-i apară totul ca burlescă, jalnică horă de pigmei ?

“C. Meissner, “ultimul junimist, o imensă mediocritate”. Petre P. Andrei “o profundă mediocritate”. I. P Culianu “un subprodus al lui Mircea Eliade”. George Ivaşcu, “lichea simpatică”, “ilegalist, informator al Siguranţei, logodnic virtual al unei nepoate a Anei Pauker”. Arghezi “părea un magazioner sau recepţioner de hotel”. G. Călinescu generează “repulsie instinctivă”, fiind privit cu “cel mai mare dezgust”, un “ciclotimic imprevizibil”, “fără nici o conştiinţă etică şi civică. Predispus la simulare, duplicitate şi farsă publică de mari proporţii. Preocupat exclusiv de succesul şi realizarea personală, fără nici un scrupul”. Mihail Sadoveanu ? “Cabotinism, histrionism, laş”. Nichifor Crainic, văzut în închisoare în condiţii mizere, îşi dezvăluie “penisul enorm”. Luca Piţu este “măscărici verbal”, autor de “mărunte spanacuri”. Radu Petrescu ? “Mărunt epigon călinescian”. Paul Goma – “turbulent, agresiv şi simpatic”, dar căzut, apoi, în “derapaje patologice, insanităţi şi aberaţii”. Aurel Rău : “mediocritate proletcultistă, parvenit etern, mare activist, carierism imbatabil”. C. Regman – “fost propagandist marxist, legionar renegat, se pare”.

Dacă Ştefan Aug. Doinaş are “o imensă infatuare”, D. Micu este “o mare mediocritate”, D. Ţepeneag este “antipatic, temperament sangvin, rebel şi insolit, cu teorii suprarealiste second hand”, în schimb Eugen Simion se revelă “un carierist feroce, imbatabil, prototip ambiţios, parvenit la prima generaţie de intelectuali”. Se vorbeşte de “mitocăniile lui Fănuş Neagu”, Marin Sorescu apare ca un oltean “extrem de agil şi abil, cu cobiliţa etern prin Europa”, Ion Gheorghe sfârşeşte ca “biet versificator incult”, N. Steinhardt apare drept “cretin” între ghilimele, iar Cezar Ivănescu are o “agresivitate şi vulgaritate ieşite din comun”.

Adrian Marino notează “mitocănia” Mariei Banuş, “poetă oficială, suficientă”, “aroganţa pretins spirituală” a Ninei Cassian, faptul că Zaharia Sângeorzan este “un personaj abject”, Alexandru George este “megaloman, extrem de infatuat şi nedrept”, îi vede pe Alexandru Duţu şi S. Damian ca “insolenţi”, pe Dan Petrescu “mărunt ratat veninos” cu “profesiunea de cumnat”, pe Livius Ciocârlie şi Al. Călinescu drept “colonişti culturali români tipici” şi pe Gabriel Ţepelea “mediocru”. Este fioros la adresa Ilenei Mălăncioiu, “poetă profund veninoasă” şi intens psihanalizabilă. Valeriu Cristea este “un obtuz comunist”, Gheorghe Crăciun intră la capitolul “ingratitudine”, Mircea Martin este “super-sincronizatul oportunist”, Gabriel Liiceanu e gratulat cu formula “marele Căpitan filozofic naţional, guru suprem”, iar din tot ce înseamnă Nichita Stănescu în poezia română Marino nu reţine decât că, într-o zi, poetul celor 11 Elegii “puţea îngrozitor, nespălat probabil de o săptămână” !

Ion Cristoiu este un “gangster utecist de presă”, Roland Barthes – o “catastrofă intelectuală şi morală”, Etiemble suferea de o “avariţie sordidă, maladivă”, iar Ioana Ieronim “să nu-mi spună nimeni că se ocupa la Washington de…«difuzarea culturii române» !”

Ce mai avem ? “Ifosele lui Mihai Nasta”, “infatuarea lui Bujor Nedelcovici”, “aroganţa şi suficienţa” lui Ţvetan Todorov, “obrăznicia” lui Hans Magnus Enzesberger (“neîntrecută de nimeni”), “obrăznicia şi agresivitatea unor “filles abusives” precum Marie-France Ionesco (“insolenţă de nedescris”), calificarea Ariadnei Combes, în acelaşi context, ca “biată profesoară, pierdută undeva într-un orăşel din Normandia”, “înţepatul şi sclifositul Dinu Zamfirescu”, “specia detestabilă, de o imensă infatuare” a lui Ion Varlaam, relaţiile lui Romul Munteanu la MAI “ca să nu spun mai mult”, “ofiţerul Dan Ciachir”, “legionarul Paul Barbăneagră”, “golănaşul de profesie” Mircea Dinescu, “autenticul securist” Mihai Ungheanu, “exhibiţionistul monden Alexandru Paleologu, “pentru care nu am nici o stimă”, “mediocrul” Liviu Petrescu…

Hai să punem, totuşi, punct.

Să nu-mi spuneţi că multe dintre aceste verdicte sunt riguros exacte…că asta ştiu şi eu prea bine.

Nu asta-i problema.

Problema este că, pas cu pas, tot înaintând otrăvit, ca hipnotizat, în mocirla vieţii literare pe care-o execrează şi o visează asanată, adică aneantizată, Adrian Marino se contaminează ireversibil. El devine una cu miasmele vituperate. Vulpea capătă culoarea şi acreala strugurilor. Aşa cum s-a recunoscut mai mult sau mai puţin conştient în frustrările unui (finalmente) paria ca Alexandru Macedonski (“mă consola exemplul lui, victima cea mai ilustră a veninului vieţii literare româneşti, o fatalitate pe care a trebuit s-o suport şi eu”), tot aşa crâncenul anti-Mircea Zaciu a devenit un perfect rival al alambicului de veninuri din Jurnalul acestuia.

Nu există sintagmă mai făţiş, mai ostentativ detestată, în memoriile lui Marino, decât “viaţa literară”, sinonim al infernului, balamucului, bordelului, nimicniciei planificate şi nemerniciei atotdistrugătoare. Unul ca mine, care “ierborizează” de câţiva ani pajiştea cu pricina, e taxat numaidecât drept “canalie literară” : gândul că un ipochimen precum Dan C. Mihăilescu ar putea intra “cu agresivitate în intimitatea vieţii mele mă umple, de pe acum, de oroare”, scrie Marino la pagina 12, după care, la 126, imaginându-şi definirea “infernului critic”, răspunde numaidecât : “să mi se citească, în dreapta, o cronică de Gheorghe Grigurcu, iar în stânga o cronică de Dan C. Mihăilescu. Sau invers.”

Şi totuşi : ce poate fi mai trist-hazliu decât să-l vezi pe marele teoretician al Construcţiei “celeste”, divinul pierdut în sferele non-valahe ale ştiinţei literare, pe atletul negaţiei literarocentrismului, pe campionul ideologiei iluministe, anti-medievalul, anti-romanticul, anti-ruralul ş.a.m.d. eşuând ca un albatros resentimentar pe plaja boemei bârfitoare, cârtind ca ultima ţaţă salonardă, atârnând cu nemiluita verdicte urât mirositoare, pe scurt : comportându-se literar exact ca “oile sale negre” ?!? Asta mi se pare cea mai teribilă răzbunare în posteritate a spiritului foiletonistic literar subiectiv-plezirist pe morga scientismului rigorist.

În focurile vieţii sale – de-a nu fi devenit niciodată un pedagog magnetizant ca Noica şi Nae Ionescu, de-a nu fi fost niciodată venerat ca Nicolae Manolescu şi de-a nu fi făcut niciodată şcoală istorico-literară ca Mircea Zaciu – bietul Adrian Marino nu doar că a eşuat ca Bogdan-Duică şi s-a văzut probozit ca epigramistul Macedonski, dar s-a molipsit de toate maladiile netrebniciei valahe. Astfel încât, ajuns la capătul vieţii, îşi vede biografia eşuată şi cărţile căzute în gol, duşmănindu-şi tot ce ar fi trebuit să aibă mai scump : propria-i operă, cărţile !

“Adevărul este că nu le mai iubesc. În unele cazuri aproape că am uitat de existenţa şi apariţia lor (…) Întreg acest efort (…) a căzut, de fapt, în gol…”

Nu cred să mai existe în memorialistica românească o asemenea grozăvie : un Narcis care să-şi renege Chipul ! Un ideolog literar convins ca a fost Unicul, dar care-şi incendiază opera nesilit de nimeni.

“Anti-literar şi chiar a-literar în cărţile şi studiile pe care le scrie”, Marino “este pe deplin scriitor (şi încă : scriitor român tipic) în comportament”, observă Daniel Cristea-Enache în nr. 261 din 1-14 aprilie al Observatorului cultural, acolo unde Antonio Patraş sublinia afinităţile cu Macedonski, iar Paul Cernat notează tocmai contaminarea evocatorului de moravurile incriminate.

“Voinţa de a fi «altul», de a funcţiona «altfel decât ceilalţi» în cultura română domină exponenţial jurnalul, coroborată fiind cu o alta : cu voinţa de a fi recunoscut în altă parte decât în cultura română, de a le impune celor de aici un prestigiu bulversant, sosit de dincolo”, conchide Ştefan Borbély în nr. 3 din 2010 al revistei Apostrof. Şi continuă : “Strict psihanalitic, acest lucru înseamnă o exacerbare a tatălui de subtitut în dauna celui real, ceea ce ne duce, în mod inevitabil, înspre complexe profunde, urcate din viaţa infantilă şi din familie. Mi-aş fi dorit ca jurnalul să ofere mai multe detalii în acest sens, numai că autorul şi le reprimă în mod programatic, declarând că nimeni nu are căderea să scotocească nechemat în viaţa lui afectivă”.

Verdictul lui Ştefan Borbély sună cât se poate de convingător, cel puţin pentru mine : “Viaţa unui om singur e cartea unui om neliber sub aspect psihic : jurnalul unui justiţialism încrâncenat, unilateral şi exclusivist, în care un om nu se luptă în primul rând cu ceilalţi, ci cu propiii săi demoni”.

Obsesia coroanei şi refuzul riscurilor

Fixaţia “(ne)recunoaşterii publice”, paralel cu exfolierea aşa-zisei marginalizări oficial-instituţionale sufocă spaţiul confesiunilor, deşi CV-ul autorului abundă în sens contrar : Marino a primit premiile Academiei şi Uniunii Scriitorilor, a fost de două ori bursier DAAD şi Pro Helvetia, i s-a încredinţat conducerea Cahiers Roumains d’études litteraires, a avut relaţii intens personale cu un demnitar de talia lui Dumitru Popescu, a participat ani de-a rândul la atâtea colocvii internaţionale refuzate altora, şi-a publicat volume de turism cultural occidental într-o epocă în care majoritatea scriitorilor români nu ajungeau nici până la Ruse ş.a.m.d.

Lupta lui de-o viaţă cu subiectivismul critic, cu impresionismul şi foiletonismul culturii române s-a desfăşurat adeseori cu atacuri sub centură (să veştejeşti lipsa orizontului comparatist occidental al tinerilor critici literari când eşti deplin conştient că aceştia nu au dreptul să călătorească şi să frecventeze marile biblioteci ale lumii ?) i-a cariat toate reuşitele. Păi faţă de neagra-i umoralitate, Alexandru George, cu pitoreasca-i morocănoşenie egofilă şi nesmintitul cult al contracurentului, devine de-a dreptul un campion al jubilaţiei !

Aşa se face că ideile demne de-a fi preluate şi discutate azi se văd stânjenite şi malformate de valurile de ranchiună şi resentiment antasate aici. În fond, Marino nu e deloc departe de cioranienele impulsuri sincronizante din Schimbarea la faţă a României, de cutare elanuri din pledoariile eliadeşti privind “profetismul românesc”, ori de eforturile noiciene de traducere a lui Blaga. Şi are perfectă dreptate când demolează servilitatea neocolonizatului autohton, “profund mediocru”, dar “exclusiv francez sau american” (p. 164), când observă nevrozele, demoralizarea, dezbinarea şi ratarea exilului nostru cultural (pp. 174-176), când atacă excesele tradiţiei literarocentrice (p. 218), ale conformismului, duplicităţii, perversiunii morale şi adaptabilităţii autoanihilante (pp. 231, 251), când apără echivalenţa Holocaust-Gulag (p. 352), califică România ca “ţară a improvizaţiei, a fuşerelii permanente şi şmecheriei generalizate” (p. 417), când notează manevrele anti-Eliade ale nomenclaturii de partid interbelice (p. 242), sau când, apropo de seculara manie a conspirativitei noastre, glosează amar : “noi suntem primii noştri KGB-işti. Şi cei mai influenţi dintre toţi” (p. 439).

Aşa se face şi că, dacă intenţionezi să-i retezi “ideologului iluminist” nedemna, ruşinoasa prezentare a lui Mircea Vulcănescu, meschina, vinovata minimalizare a literaturii universului concentraţionar, sau a colaborării cu Securitatea, te vei trezi acuzat de iraţionalitate şi intoleranţă, aşa cum face (…preventiv) Ovidiu Şimonca în acelaşi nr. 261 al Observatorului cultural.

Fapt este că toţi cei care adoptă calea lui Adrian Marino vor trebui să-i accepte (să-şi asume) nu doar virtuţile, ci şi riscurile. Optând pentru sicitatea erudiţiei, pentru singurătatea bibliotecii, ariditatea teoriei şi ştiinţei literaturii, te condamni ab initio la umilinţă benedictină şi ne-recunoaştere publică. Iar a-i blama, simultan cu nevoinţele condiţiei tale cenuşii, pe ceilalţi – strălucitorii, artiştii criticii literare, împătimiţii gazetăriei, eseiştii lirico-subiectivi ş.a.m.d. – e totuna cu a-ţi asigura porţia zilnică de otravă pe viaţă. Te condamni, repet, la acel paradox suicidar care te determină să vituperezi “aşa-zisa viaţă literară” (cum ghilimetează de zeci de ori, cu furie, Marino) exact în măsura în care te laşi manevrat de ignorarea ei în ceea ce te priveşte.

În sfârşit, despre coabitarea autorului cu Puterea ocultă rămâne să vorbim în articolul următor. Deocamdată, un citat din Memoriile lui Cicerone Ioniţoiu (Din ţara sârmelor ghimpate), apărute anul trecut, tot la Polirom, se impune : “Adrian Marino declanşase arestarea tineretului prin lăudăroşenia lui. El făcuse legătura cu P. N. Ţ. În vara anului 1948, fiind prezentat de Puiu Heul ca ieşean şi de Paul Lăzărescu, acesta cunoscându-l ca asistent al lui G. Călinescu (…) Neseriozitatea şi impostura lui Adrian Marino s-au constatat şi după eliberare, când a devenit omul Securităţii, fiind folosit în străinătate ca agent de influenţă, căutând în Franţa şi Statele Unite să îi convingă pe refugiaţi să nu îl mai atace pe Nicolae Ceauşescu , pentru că acesta face o politică de independenţă faţă de ruşi, şi să se ocupe mai degrabă de apărarea Transilvaniei, care e în pericol să fie pierdută”.

http://www.dancmihailescu.ro/favorite.htm

////////////////////////////////////////////

„Omul Davos” și dezinformarea

Retorica de la show-ul anual de la Davos ilustrează perfect un fenomen descris de Thomas Sowell: „În ultimele trei decenii, Occidentul a renunțat la ceea ce mergea bine în favoarea a ceea ce suna bine”.

Alexandru Lazescu

DE ACELAȘI AUTOR

2024 și degradarea ordinii în lume

Tensiuni electorale în America

Cum a ajuns libertatea academică să devină problematică în Occident

Riscurile centralizării puterii la Bruxelles

Evoluțiile politice din Germania și „reîntoarcerea la pragmatism”

Cea mai mare parte a participanților la aceste reuniuni anuale inventate de Klaus Schwab în 1971 se încadrează în descrierea făcută de Samuel Huntington într-un eseu din 2004. Omul Davos”, scria atunci Huntington, are puțin apetit pentru loialitatea națională, vede granițele naționale ca pe niște obstacole care, din fericire, dispar și vede guvernele naționale ca niște reziduuri din trecut, a căror singură funcție utilă este de a facilita operațiunile globale ale elitei din care face parte”. Nimic nu pare să se fi schimbat semnificativ din acest punct de vedere în ultimele două decenii. Cu excepția creșterii masive în intensitate a ostilității publicului occidental față de „globaliști” și o agendă Davos devenită tot mai radicală în ambițiile ei de remodelare a existenței noastre cotidiene.

Dincolo de faptul că participanții la WEF ne asigură de bunele lor intenții, ce rămâne totuși după reuniuni precum cea din acest an? Există un fir roșu al discursurilor: taxe mai mari și, mai ales, pledoaria pentru un stat tot mai extins, atotputernic, și tot mai multe reglementări. Viziunea de tip Davos favorizează birocrația guvernamentală și cea din instituțiile transnaționale și marile corporații care, prin amplul sistem de lobby, de pe ambele maluri ale Atlanticului, își poate proteja și impune interesele. Marele perdant fiind companiile mici și mijlocii.

Pentru „elitele globaliste”, așa cum le descriu criticii lor, curentele populiste, reprezentate de personaje ca Geert Wilders sau Donald Trump, reprezintă cu siguranță o serioasă amenințare. De unde și coalizarea întregului aparat al statului, așa-numitul „deep state”, împotriva lor. În realitate, nici aceștia, deși criticile lor sunt adesea justificate, nu au în cele mai multe cazuri soluții miraculoase. Excesele globalizării sunt reale și disruptive, în sensul rău. Dar și renunțarea cvasi-completă la comerțul global e profund distructivă, s-a văzut asta în istorie. La fel, promovarea mioapă a izolaționismului în Statele Unite de către personaje influente ca Tucker Carlson poate fi și aceasta dezastruoasă în contextul marilor turbulențe geopolitice ale momentului.

La fel, în Europa ar trebui să ne îngrijoreze retorica pro-Putin și anti-americană a AfD-ului sau a unui nou partid german radical de stânga, cel al Sarei Wagenchnet. Soluția la radicalismul cultural toxic adoptat de o bună parte a elitelor occidentale nu este în niciun caz îmbrățișarea autocrației brutale moscovite care face paradă de conservatorism. Lumea a mai trecut prin izolaționism și un pacifism naiv, am mai văzut asta înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, și știm ce s-a întâmplat! Însă, pe de altă parte, e o crasă și periculoasă fugă de realitate să ignori cauzele reale ale nemulțumirilor populației, migrația, politicile radicale de gen, transgenderismul, excesivele politici climatice nesustenabile, punând simplist, din păcate cu o largă susținere mediatică, ascensiunea populismului exclusiv pe seama dezinformării rusești.

Ursula von der Leyen a ținut și ea să ne transmită de la Davos că dezinformarea, urmată îndeaproape de polarizarea din societate, reprezintă o amenințare mai mare pentru comunitatea globală decât războaiele sau schimbările climatice. Ar fi fost cu siguranță o idee bună dacă președinta Comisiei Europene ar fi ținut cont de declarațiile recente ale lui Grant Shapps, secretarul britanic al apărării, care a spus că lumea trece de la starea postbelică la cea prebelică. Sau de cele ale unui alt coleg din structurile transatlantice, din Bruxelles, amiralul olandez Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al șefilor naționali din țările NATO, care a avertizat că alianța trebuie să fie „în alertă roșie pentru război” și „să se aștepte la neprevăzut”. „Plăcile tectonice ale puterii se deplasează”, a adăugat el. „Și ca urmare ne confruntăm cu cea mai periculoasă lume din ultimele decenii.”

E drept, în ceea ce privește polarizarea din societate, clivajul dintre elite și restul populației, Ursula von der Leyen are dreptate să fie îngrijorată. Numai că asta nu e de folos atunci când, pe de altă parte, refuzi să recunoști rolul covârșitor jucat de elite în această direcție. „Propaganda «fake» rusă și încercările chinezești de a influența opinia americană sunt probleme reale, dar oamenii nu își pierd încrederea în liderii lor pentru că dezinformarea le-a zăpăcit mințile”, scrie Walter Russell Mead de la Davos pentru Wall Street Journal. „Ei își pierd încrederea pentru că simt că abordarea establishmentului față de principalele probleme ale zilei nu funcționează.”

O notabilă excepție în acest cor a constituit-o noul președinte al Argentinei, Javier Milei, care în intervenția sa de la Forumul Economic Mondial a avertizat că lumea occidentală e în pericol pentru că „liderii acesteia au abandonat modelul bazat pe libertate în favoarea unor diferite versiuni a ceea ce numim colectivism”. Adăugând că rezultatul „experimentelor colectiviste” a fost întotdeauna socialismul și sărăcia. Intervenția sa a făcut multă vâlvă, printre cei care au remarcat-o și apreciat-o numărându-se persoane ca istoricul Niall Ferguson, pentru că a reprezentat o ruptură totală cu platitudinile obișnuite de la Davos, scrie The Spectator. „Milei a optat pentru o apărare tranșantă a capitalismului bazat pe piața liberă – singurul sistem, a spus el, care este cu adevărat «de dorit din punct de vedere moral» datorită rezultatelor sale dovedite pentru oameni.”

Săptămânalul britanic observă că Milei atrage atenția asupra unui aspect de regulă puțin discutat: ascensiunea iliberalismului economic în spațiul occidental. „Refuzul politicienilor de a recunoaște rolul pe care deciziile interne l-au jucat, de exemplu, în criza inflației și în spirala datoriilor evidențiază modul în care pericolele economice serioase pentru societatea occidentală nu sunt doar ignorate, ci adesea ascunse în mod deliberat sub preș.” Ceea ce a spus președintele argentinian la Davos nu făcea decât să confirme o observație a lui Thomas Sowell, care descria sintetic procesul continuu de degradare din spațiul occidental în plan politic, economic, cultural: „În ultimele trei decenii, Occidentul a renunțat la ceea ce mergea bine în favoarea a ceea ce suna bine”.

Pentru mulți, Davosul a devenit locul malefic în care cabala mondială pune la punct o mare conspirație. Pentru alții, ca Walter Russel Mead, este doar proba vie a incompetenței unor elite mondiale complet depășite de situație. Cei prezenți, mai ales în ultimii ani, la acest pelerinaj anual s-au dovedit complet incapabili să răspundă enormelor provocări mondiale din prezent altfel decât cu platitudini de genul nevoii pentru „partenariate globale și cooperare”, despre care nici Tony Blinken nu a scăpat prilejul să pomenească, într-un dialog cu Tom Friedman de la The New York Times.

Problema e ce urmăresc și ce fac cei absenți de la „marea reuniune” de la Davos. De exemplu milițiile Houthis, care au dat peste cap o parte semnificativă din comerțul mondial care se derula prin Canalul Suez, Hamas-ul, Hezbollah-ul, Iranul sau Coreea de Nord. Toți aceștia, dar și alți „actori globali”, nu se arată deloc doritori să devină părți interesate într-o astfel de viziune generoasă. Ce să mai vorbim de un alt absent semnificativ, Rusia lui Vladimir Putin, care are evident și ea cu totul alte priorități. În principal aceea de a lichida, alături de China și cel puțin de o parte dintre țările din BRICS, actuala ordine mondială, și de a o înlocui cu ceva mult mai convenabil, noi reguli și noi sfere de influență, de exemplu în Europa.

China a fost însă prezentă la Davos. Premierul Li Qiang, care a venit în fruntea unei mari delegații, a vorbit și el frumos despre deschidere și cooperare și a prezentat chiar o strategie în cinci puncte pentru „recâștigarea încrederii globale”, tema reuniunii din acest an. O temă care de fapt a devenit în ultima perioadă una recurentă, semn că îndemnurile emise de la Forumul Economic Mondial cad în gol. Numai că la mii de kilometri distanță, în Marea Chinei de Sud, o altă rută de mare importanță strategică pentru comerțul global, vasele militare ale Beijingului agresează cu tunuri cu apă navele filipineze, ca parte a strategiei sale de a monopoliza controlul asupra întregii regiuni, inclusiv prin încorporarea Taiwanului, ca punct final. Retorica chineză de la Davos, care face trimitere la cooperarea internațională, intră în contradicție cu ignorarea deciziei Curții Permanente de Arbitraj de la Haga privind „zona de identificare aeriană” extinsă, instituită unilateral de China în arealul Mării Chinei de Sud, decizie pe care Beijingul a caracterizat-o în 2016 drept „o hârtie bună de aruncat la coș”.

„Tema reuniunii, «Reconstituirea încrederii», recunoaște că ceva nu a mers bine”, mai scria Walter Russell Mead. „Însă aceasta nu este, în esență, o criză de încredere. Este o criză de competență. De ce s-ar aștepta alegătorii ca o «clasă de experți», care s-a înșelat atât de mult timp în privința Rusiei, Chinei, Iranului și Covidului, să știe cum să facă față unei provocări atât de dificile și cu multiple fațete precum tranziția energetică? De ce ar avea încredere în politicienii europeni și americani, care eșuează atât de lamentabil în gestionarea migrației ilegale masive, să gestioneze ascensiunea inteligenței artificiale? «Împăratul nu are haine!» este strigătul populiștilor de pretutindeni. Pentru a contracara acest mesaj «omul de la Davos» nu are nevoie de consultanți de imagine și de specialiști în dezinformare. El ar trebui doar să se îmbrace.”

https://revista22.ro/opinii/alexandru-lazescu/omul-davos-si-dezinformarea

///////////////////////////////////////////

(Pentru a castiga alegerile,se persista in pomeni…) Guvernul care nu rezolvă nimic

Guvernul a scăpat situația de sub control și se pregătește să cedeze în fața protestatarilor, indiferent de costuri.

Rodica Culcer

DE ACELAȘI AUTOR

Minciunile lui Ciolacu la început de an

Bugetul pentru 2024 între basmele guvernului și realitatea cifrelor

Prizonierii obsesiilor PSD-iste

Iohannis și Ciolacu, aroganța și incompetența

Coaliția fățărniciei și populismul deșănțat

Deși a reușit să oprească un protest masiv al agricultorilor și fermierilor în București, guvernul Ciolacu nu reușește nici să-i mulțumească pe protestatari, nici să depolitizeze protestul, căci, deși protestatarii s-au disociat de partidele extremiste AUR și SOS, ei promovează asiduu și strident exact discursul suveranist și anti-ucrainean al acestor partide.

Totodată, este greu de înțeles cum de a ajuns guvernul dominat de PSD să intre în conflict cu o categorie socio-profesională care făcea parte din electoratul său captiv și pe care a hrănit-o cu subvenții de toate felurile mai bine de două decenii. Este evident că PSD nu se aștepta ca protestul să nu se mai încheie ca în trecut cu tradiționala cedare calculată a guvernanților în fața cererilor agricultorilor. Totuși, deși Marcel Ciolacu a anunțat o serie de măsuri care ar trebui să satisfacă cererile fermierilor, inclusiv mărirea subvențiilor și controlul transporturilor de cereale din Ucraina pe teritoriul românesc astfel încât să prevină dumpingul, protestele continuă, punând executivul într-o situație dificilă. Poate că există și forțe obscure care asigură perpetuarea protestelor, dar, dincolo de această speculație, este limpede că Guvernul a intrat într-o fundătură, o criză de credibilitate, care este rezultatul direct al proastei sale guvernări. Este ușor de demonstrat de altfel că soluțiile sale vor crea la nivel național mai multe probleme decât încearcă să rezolve.

Cum va putea, de pildă, bugetul fantezist al guvernulu Ciolacu să asigure finanțarea promisiunilor, când veniturile sale sunt masiv subestimate, iar cheltuielile au depășit deja nivelul bugetat? Așadar,…………………….cont. aici

https://revista22.ro/opinii/rodica-culcer/guvernul-care-nu-rezolva-nimic

//////////////////////////////////////////////

Insula Humanitas la 30 de ani,de Dan C. Mihailescu

Gabriel Liiceanu s-a dovedit în acești treizeci de ani un „om deplin” al vieții culturale, un moralist estetizant, care a transformat un brand într-o instituție de patrimoniu.

PE ACEEAȘI TEMĂ

„Monahismul” evocativ și chilia aducerii aminte

Cinuri, mentori și cenacluri bucureștene, 1880-1954

Virgil Ierunca, subiect de teză doctorală

Ioan Alexandru redebutează în posteritate

Matila Ghyka, un destin în magia labirintului

Un Gabriel Liiceanu în dublu rol. De Robinson și Prospero, de vreme ce a ales ca titlu Povestea Insulei Humanitas* pentru volumul de evocări confesive prilejuit de aniversarea a treizeci de ani (1 februarie 1990) a editurii. O poveste retrospectiv-justificatoare și sincer jubilativă despre editura care a fost premiată de publicul cititor de aproape douăzeci de ori la târgurile de carte, o poveste scrisă în sfidarea clasicului conflict dintre datorie și sentiment, deopotrivă cu umor, tandrețe, nostalgie, seninătate, dărnicie și exigență, pe un ton când afectuos, când impetuos, cu subtilă (auto)ironie și generozitate admirativă. Nu e nicidecum un răsfăț, ci o nouă mărturie de iubire, cavalerism și devoțiune față de seniorii și juniorii din echipa de ieri și de azi a editurii, ca și față de colaboratorii și cititorii prezentului.

Identificat cu fiecare cotlon al editurii, de la întocmirea planurilor editoriale și a strategiilor manageriale până la tipar, hârtie și tiraj, inclusiv în tacticile de marketing, layout, copyright, traduceri, lansări, contabilitate, arhitectura standului la târgurile de carte și culisele mediatizării, Gabriel Liiceanu s-a dovedit în acești treizeci de ani un „om deplin” al vieții culturale, un moralist estetizant, dotat cu grund germanic în siaj eseistic francez, transformând un brand într-o instituție de patrimoniu, ceea ce face cu atât mai nimerită nostalgia amară a lui Lucian Boia: „Dacă Țara întreagă și-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas, din primul moment, fără nicio șovăială, am fi avut astăzi o altă Românie”.

Cum mă împăunez, tot de prin 1990, cu prietenia autorului, îmi pot îngădui, sper, năstrușnicia asociativă de a-l compara cu alura imperială a generalului care-și trece în revistă armata pentru a coborî din când în când, întru înnobilare, vârful spadei pe umerii cavalerilor fideli și merituoși părtași ai faptelor de arme, sau cu Meșterul haute couture care asistă cu sfielnică mândrie la defileul pe catwalk al siluetelor care-i întrupează himerismul. În ambele cazuri, aceeași privire înțelegătoare, admirativă și recunoscătoare, rod al unei simbioze de dorit, de invidiat și de urmat.

Pe cât se dovedește de îngăduitor și sincer admirativ cu colaboratorii săi, pe atât de elegant i-au întocmit aceștia cartea, începând cu hârtia (mult-doritul carton poros pentru copertă și hârtia groasă, cu o generoasă oglindă a paginii, calitățile visate de Lucian Blaga pentru Eonul dogmatic, scop în care l-a instruit cale de multe scrisori pe Ion Breazu), plus calitatea, varietatea și montajul fotografiilor, unele dintre ele echivalând cu câteva pagini de mărturisiri evocatoare.

Insula… este, astfel, și la propriu, și la figurat, o sărbătoare a lecturii, cu scene picante, reflecții suculente, ludic-anecdotice, verdicte elocvente și portrete atașante. Contextul în care Andrei Pleșu, ministrul culturii în 1990, i-a încredințat lui Liiceanu misiunea de exorcizare a Editurii Politice, specializată în irosirea tonelor de celuloză pe absurditatea distrugătoare a ceaușismului, și frenezia cu care noul director, odată înlănțuit în fotoliul lui Walter Roman, întocmea cu sfânt nesațiu liste în care coexistau Sf. Augustin, Herodot și Tucidide cu Tocqueville, Furet, Besançon, Paul Hazard, generația ’27, Edward Gibbon și Huizinga. Cum a eliberat rugina ideologică a editurii și cum a scăpat nevătămat în iunie 1990 din mineriada cu tipografi deghizați în ortaci. Reîntâlnirea cu Sorin Mărculescu după Jurnalul de la Păltiniș, rolul Nanei Irimia, asocierea cu cei doi „Vlazi” (Zografi și Russo), ca și alegerea celui mai eficient, tenace și priceput director executiv în persoana Lidiei Bodea. Colecții deschizătoare de drumuri în întreg peisajul editorial, precum „Procesul comunismului”, și frumoasa continuitate între „Cartea de pe noptieră” (Ioana Pârvulescu) și „Raftul Denisei” (Comănescu), unde se împletesc cele mai diverse și mai benefic provocatoare structuri narative din toate cele patru puncte cardinale. Un surprinzător barter cu fabrica de hârtie de la Letea. Oana Bârna și Ghidurile Humanitas, ca și memorialistica menită să readucă în prim-plan adevărul, valorile, politica pilduitoare și mentalitățile elitelor de odinioară, odată cu configurarea unui nou design socio-moral într-un prezent pustiit și otrăvit sistematic.

Aflăm acum că traducătorul lui Sein und Zeit în românește a găsit cuvântul-cheie pentru numele noii edituri în Scrisoarea despre umanism a lui Heidegger, și anume paideia:

„În mod expres, humanitas devine pentru prima dată sub acest nume obiect al gândirii și năzuinței în timpul republicii romane. Homo romanus se opune lui homo barbarus. Homo humanus este aici romanul care înalță virtus romana și o înnobilează, încorporând paideia luată de la greci. Grecii sunt grecii elenității târzii, a căror cultură era predată în școlile de filozofie. Ea are în vedere eruditio et institutio in bonas artes, cultivarea și formarea virtuților. Paideia astfel înțeleasă este tradusă prin humanitas”. Formarea și cultivarea virtuților era așadar paideia înțeleasă ca o propedeutică la etica socială. Și, continuă Gabriel Liiceanu: „Prin simpla ei apariție, Humanitas revaloriza și muta în registrul pozitiv tot ceea ce vreme de patru decenii făcuse parte din registrul abjecției: crima, minciuna, duplicitatea, delațiunea… În măsura în care oferea spectacolul iradierii minților cultivate individual, acest nume ar fi devenit sigla unei însănătoșiri morale colective”.

Așa se face că, după ce a fost subtitlu al Jurnalului de la Păltiniș, „modelul paideic” elaborat sub magisteriul lui Constantin Noica, avea să impună filozoficul, ca atribut determinant pe lângă istorie, religie, arte, economie și politică.

Percepută când ca un Minister alternativ al Educației și Culturii, când ca vârf de lance al opoziției la tot ceea ce constituia moștenirea marxist-leninist-fesenistă, insula Humanitas poate fi parcursă ca o variantă a acelui topos atopos conturat de Ray Bradbury în finalul din 451 ̊Fahrenheit, acea rezervație livresc-antropomorfă, închegată salvator în urma incendierii tuturor bibliotecilor și unde ajung să-și strângă complice mâinile Hamlet, Mîșkin, Dante, Homer și Don Quijote (enumerare ad-hoc, dintr-o memorie strict subiectivă).

Dacă imaginea insulei delimitează pe orizontală spațiul destinat conservării valorilor trecutului pentru educarea viitorului, în schimb, solul căruia îi sunt destinate semințele de hârtie poate fi definit în acest caz ca un terroir, un biotop sau un ecosistem în care toate consună cu totul, în scopul înțelepciunii, ca armonie și alchimie a antinomiilor. Deși intraductibil în românește și în ciuda faptului că nu poate fi cum se cade analizat decât de cineva care stăpânește măcar alfabetul chimiei, fizicii, pedologiei, hidrologiei și climatologiei, îmi iau libertatea de a caracteriza terroir-ul Humanitas prin două cuvinte dragi lui Gabriel Liiceanu: peras și nostos. De o parte descoperirea, încercarea și depășirea limitelor de orice fel, iar de cealaltă parte, puterea și curajul întoarcerii la origini. Însuși Gabriel Liiceanu a colindat meandrele care duc la simbioza celor două noțiuni, de la fascinația față de mitologia greco-latină până la nobila cultivare a europenității, trecând prin salturile de la peratologie la politologie, de la Noica la Cioran, de la fenomenologie până la scrierea de sine și redescoperirea copilăriei, a Bucureștilor adolescenței, paralel cu vitalizarea metafizicului și angajarea civică radicală.

Între peras și nostos au evoluat și scriitorii susținuți programatic de Humanitas. Aici au reușit Mircea Cărtărescu și Horia-Roman Patapievici să-și depășească „pogorârile în Maelstrom”, unul exfoliindu-și străfundurile subconștientului, celălalt salvându-se de spectrul ucigător al „omului recent” prin accederea la Paradisul dantesc. Aici, la Humanitas, a reușit Lucian Boia să surpe soclul butaforic al Istoriei, să o elibereze de fardurile palimpsest, de perucile și vestimentația somptuoasă, pentru a o întinde ca nud pe canapeaua psihanalizei. La Humanitas a găsit Andrei Pleșu imboldurile vitale și pentru pitorescul, și pentru melancolia stilisticii sale hedonist-revelatorii, și tot aici a putut Radu Paraschivescu să învecineze cruzimea ceremonială a lui Caravaggio cu ororile caricaturale din sublumea noastră de acum. La Humanitas a trecut Andreea Răsuceanu de la istoricul străzii Mântuleasa și Bucureștiul lui Mircea Eliade la dicționarul topografiei literare a Capitalei. Și tot la Humanitas – și deloc în ultimul rând –, și-a câștigat adevărata libertate Ioana Pârvulescu, pe care același traseu, peras – nostos, a salvat-o de riscurile recenzitei și de pericolele gazetăriei, pentru a o îndruma către Bucureștiul interbelic și admirația nemărginită pentru les années folles. Prin Humanitas și-a găsit și Neagu Djuvara acea minunată alternativă pentru Academie, anume în sutele și miile de cititori care îl obligau, la peste o sută de ani!, să stea și câte trei ore la masa pentru autografe din târgurile de carte.

Toate aceste personaje care conferă sinestezia terroir-ului Humanitas devin personaje cuceritoare în evocările lui Gabriel Liiceanu, ceea ce mă face să aștept cu și mai multă nerăbdare volumul colectiv cu Amintiri de la Humanitas, coordonat de Ioana Pârvulescu.

Cum să închei altfel decât dorind fiecăreia dintre egeriile Casei să ajungă la performanța lui Neagu Djuvara, cel care, odată centenar, îi dezvăluia directorului Humanitas subiectele următoarelor patru sau cinci cărți. //

Gabriel Liiceanu

Povestea Insulei Humanitas

Editura Humanitas, 2020, 125 pag.

https://revista22.ro/cultura/insula-humanitas-la-30-de-ani

/////////////////////////////////////////

SUB SEMNUL PERVERSIUNII ŞI VIOLENŢEI COMUNISTE

În celebra carte a lui Arthur Koestler, „Le zero et l’infini”, personajul principal, comunistul sovietic Rubaşov, vorbeşte astfel: „Noi am împins aşa departe logica, încât pentru a regla o divergenţă de opinii, nu cunoaştem decât un singur argument: moartea. (…) Noi am creat cel mai gigantic aparat poliţienesc,.în care delatorii au devenit o instituţie naţională, şi l-am înzestrat cu cel mai rafinat şi mai ştiinţific sistem de torturi mintale şi fizice. Noi mânăm, cu pocnituri de bici, gloatele care gem, către o fericire viitoare, pe care numai noi o putem întrezări….”1[1] Parcă ne-am afla faţă în faţă cu diabolica materializare a viziunii vechi-testamentare, relatată de Ap. Pavel: „Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici… Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de viperă; gura le este plină de blestem şi de amărăciune; au picioarele grabnice să verse sânge; prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor; nu cunosc calea păcii; frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor…”[2]

De altfel, la sfârşitul „Manifestului Partidului Comunist”, KarI Marx şi Friedrich Engels proclamă, în mod deschis, că „ţelurile lor” comuniştii nu le pot atinge decât „prin răsturnarea violentă a oricărei ordini sociale tradiţionale”[3]. După Lenin, ideea aceasta -ideea revoluţiei violente -, care trebuie să fie insuflată „sistematic maselor”, se găseşte la baza întregei doctrine marxiste, fiindcă „fără revoluţie violentă, este imposibil să substitui Statul proletar Statului burghez”[4]. Fidel principiului „ineluctabil” al violenţei, mai mult chiar, convins că nu există revoluţie „fără baie de sânge”, şi că revoluţionarii nu vor ieşi învingători din luptă „fără cea mai nemiloasă teroare”, iată ce scria Lenin într-o scrisoare inedită: „Cu cât numărul de reprezentanţi ai burgheziei şi ai clerului reacţionar, pe care îi vom putea împuşca, va fi mai mare, cu atât va fi mai bine”[5]. Apetitul sângeros al lui Lenin reiese, de asemenea şi din telegrama pe care a trimis-o lui Stalin, la 7 iulie 1918: „Noi îi vom lichida pe toţi, la noapte, fără milă. (…) Noi ţinem ca ostateci sute de social-revoluţionari. Aceşti aventurieri jalnici şi isterici au devenit organul contra-revoluţionarilor: ei trebuie să fie zdrobiţi, fără milă, pretutindeni”. Din Ţariţân, Stalin îi răspunde: „Chiar de azi trimit la Bacu un curier. Totul se va face. în ce priveşte istericii amintiţi, fiţi sigur că mâna noastră nu va tremura…”[6].

Întocmai lui Lenin, toţi discipolii săi, toţi teoreticienii marxism-leninismului vor impune cu insistenţă, necesitatea violenţei. Pentru Dimitri Manuilski, fostul secretar general al Kominternului, „toate trădările, toate crimele, toate cruzimile sunt nu numai permise, ci recomandabile, deoarece scopul lor este stabilirea paradisului comunist”[7]. Programul Internaţionalei comuniste, adoptat de către Congresul mondial de la Moscova în septembrie 1928, decidea că adevărata cucerire a puterii de către proletariat nu poate avea loc decât prin „abolirea violentă a burgheziei de la putere”, prin „distrugerea aparatului de Stat capitalist”, înlocuit cu noile organe ale puterii proletare, care sunt, înainte de toate, „instrumente de represiune destinate a zdrobi rezistenţa exploatatorilor” [8]. La rândul său, mareşalul Tuhacevski, dezgustat de „pacostea” creştinismului, declara în 1936, unei reviste franceze, că aceste idei învechite, această morală, această civilizaţie creştină, pot fi lichidate „numai prin violenţă”[9].

După cum vedem, ideologia marxistă s-a adeverit a fi, încă de la începuturile sale, un duşman implacabil al religiei, pe care promotorii materialismului dialectic au condamnat-o, pur şi simplu, la pedeapsa capitală. Fiindcă pentru Marx religia este opiul poporului, comunismul nu poate începe decât odată cu ateismul. Prietenul său Engels, socotind religia drept „un reflex fantastic” în capul omului, va trage concluzia că acest incomod reflex goleşte omul şi natura sa de tot conţinutul, transpunându-l în „fantoma unui Dumnezeu de dincolo”. De aceea Lenin, în calitatea sa de discipol înflăcărat al celor doi dascăli materialişti, îi va scrie lui Gorki, la 14 noembrie 1913, că „orice concepţie despre Dumnezeu, orice cochetărie cu acest Dumnezeu devine o indicibilă abominaţie”. Concluzia? A.B.C.-ul marxismului este lupta antireligioasă, respectiv o luptă de clasă, îndârjită, necruţătoare, vizând dispariţia „rădăcinilor sociale ale religiei”.

Pentru filosoful rus Nicolae Berdiaev, comunismul vrea să devină el însuşi o religie, ca să ia locul creştinismului. Scopul său ultim este distrugerea creştinismului nu numai în viaţa publică, dar mai cu seamă extirparea sa totală şi definitivă din conştiinţa cetăţenilor, în vederea transformării omului vechi, de tip burghezo-moşieresc, într-un om nou – acel trâmbiţat homo sovieticus – şi a creării, prin el, a societăţii comuniste.

In lupta dusă de forţele comunismului împotriva religiei, în politica sa anticreştină, sunt folosite tot felul de stratageme drăceşti – de la cea mai abjectă viclenie, până la promisiuni nicicând respectate -, cu scopul derutării opiniei publice mondiale şi a camuflării intenţiilor sale de înşelăciune permanentă. Ceea ce rămâne esenţial, definitiv şi neschimbat în viziunea revoluţionară a comunismului este strategia care trasează, odată pentru totdeauna, reperele obligatorii ale hegemoniei planetare a unui totalitarism sângeros, a unui colectivism integral, a luptei de clasă, a persecutării şi a lichidării opozanţilor politici sau religioşi, a desfiinţării libertăţilor „burgheze”. Nu-şi punea Lenin, bunăoară, această semnificativă întrebare: „Libertate pentru care clasă socială şi în vederea cărui ţel?”

În afară de partea disimulată, perfid ascunsă, a politicii „lupilor răpitori”, de care vorbeşte Evanghelia, există şi „haina de oaie”, îmbrăcămintea exterioară, partea vizibilă a comunismului, care trebuie să ascundă mişcarea sa strategică şi să seducă, astfel, mulţimile credule ale creştinilor ignoranţi sau superficiali în credinţa lor de fiece zi. Aceasta este tactica comunistă, faimosul „cal troian”, indicat de Gheorghe Dimitrov la cel de al 7-lea Congres al Internaţionalei comuniste. Este „mâna întinsă” făţarnic de partidele comuniste atât creştinilor din lumea liberă, cât şi celor din ţările căzute sub jugul comunist, o mână duşmănoasă, care se poate transforma oricând – citându-l pe Dimitri Manuilski – în „pumn închis”, gata să strivească pe toţi cei ce nu aderă la ideologia marxist-leninistă, sau continuă să creadă în Dumnezeu10.

Să ne amintim de faimosul discurs din 25 februarie 1956 prin care Nikita Hruşciov dezvăluia, cu ocazia celui de al 20-lea Congres al P.C.U.S., crimele lui Stalin: „Arestări şi deportări masive a mii de persoane, execuţii fără proces şi fără anchetă, creară condiţii de insecuritate, de teamă şi de disperare. (…) Comisia a stabilit numeroase fapte relativ la „fabricarea” de procese contra comuniştilor (înţelegeţi-mă bine, „contra comuniştilor”!, n.n.). Şi-atunci, dacă, din 139 membri şi supleanţi ai Comitetului Central ales în 1934, un număr de 98, adică 70%, sunt împuşcaţi în 1937 şi 1938; dacă, din cei 1967 delegaţi la Congresul Partidului din 1934,1108 comunişti au parte de aceeaşi soartă; dacă „mai multe mii de comunişti oneşti sunt morţi în urma acestei monstruoase falsificări de „procese”, mă întreb – şi te întreb, cititorule – cam câte mii de creştini, care-au refuzat ateismul comunist şi-au rămas credincioşi Mântuitorului Iisus Hristos, au trebuit să sufere prigoana „bezbojnicilor”, torturile şi moartea?10

***

Pentru a demasca minciuna pretinsei vieţi democratice, cu care se făleau până ieri propagandiştii regimurilor comuniste [10] totalitare, filosoful francez Gabriel Marcel n-a ezitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice mondiale – prin cartea sa „Les hommes contre l’humain” -nenumăratele crime de lez-umanitate săvârşite împotriva creştinilor care au rămas credincioşi învăţăturii lui lisus Hristos. Respectiv, el vorbeşte de tehnicile de degradare, de tot soiul de metode neomeneşti folosite de noua clasă instalată la putere – clasa urii şi a violenţei comuniste – în scopul de a zdrobi demnitatea şi libertatea omului, de a nimici orice zvâcnet de gândire creştină, de a reduce pe cetăţenii rămaşi fideli Bisericii „la condiţia de sclavi şi de complici[11]”.

Una din cele mai monstruoase „tehnici de degradare” umană este, fără îndoială, spălarea creierului („brain-washing”, în limba engleză şi „le lavage de cerveau” în limba franceză). Este vorba de culmea „meşteşugirilor ruşinoase şi ascunse”, de ultimul stadiu al vicleşugului, al perversiunii duşmanilor lui Dumnezeu, în vederea anihilării luptătorilor Crucii, care nu vor să înceteze „lupta cea bună a credinţei” sub puterea politică a ateismului din ce în ce mai agresiv şi mai necruţător, urmărind cu întreaga lui armătură anticreştină ca martorii învierii „să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos”[12] în sufletele semenilor lor asupriţi şi supuşi descreştinării.

Cele mai cutremurătoare şi mai concludente cazuri de folosire a acestei degradante „tehnici” care este „spălarea creierului”, ni le oferă China comunistă din perioada când gândirea lui Mao Ţe-dun era atotputernică. Două fraze maoiste ne ajută, cu prisosinţă, ca să lămurim problema care ne preocupă: „Să facem tabula rasa cu miturile învechite, să eliberăm spiritul nostru” şi „Se poate afirma că transformarea lumii nu este posibilă decât cu puşca”. Pentru a distruge „miturile învechite”, pentru a „elibera” spiritul omenesc, pentru a „transforma lumea” cât mai bine şi mai repede, înflăcăraţii partizani ai lui Mao au împuşcat până şi câinii sau pisicile domestice. „De la începutul revoluţiei culturale – raportează ziaristul englez Anthony Grey, în cartea sa „Ostatic la Peking” -, gărzile roşii au decretat că animalele familiare, precum câinii şi pisicile, nu sunt decât nişte creaturi „burgheze”, care nu-şi pot găsi locul în societatea proletară şi, ca atare, fură exterminate”[13].

Dat fiind că până şi bietele animale domestice au suferit consecinţele nebuniei asasine, ne dăm seama că nici creierul omenesc, nici inteligenţa creştină n-a putut să scape de execuţia unei ideologii, după care – citez din memorie pe Buharin -„dragostea creştină este cel mai înrăit adversar al comunismului”. Cultul satanic al lui Mao trebuia să înlocuiască, pe plan afectiv şi cerebral, cultul creştin al Mântuitorului, şi aceasta de o manieră absolută. „Omniprezenţa maoistă era apăsătoare, povesteşte acelaşi Anthony Grey. în fiecare dimineaţă, gardienii mă deşteptau cântând Orientul e roşu, cântecul lor preferat, care proclamă: „China l-a născut pe Mao; el este marele salvator al poporului. Apoi, aceiaşi paznici se lansau în lectura faimoasei cărticele roşii, pe care orice chinez era obligat s-o poarte mereu cu el. Paznicul şef îl proslăvea pe Mao, „marele educator, marele şef, comandantul suprem, marele călăuzitor”. Urma, după aceea, o frază scurtă, pe care am reuşit s-o învăţ pe dinafară în limba chineză şi care însemnează: „Preşedintele Mao este stăpânul care ne povăţueşte”. Aliniaţi pe două rânduri, cu ochii fixaţi cu sfinţenie pe portretul idolului, toţi partizanii săi psalmodiau aceste cuvinte, împreună cu gardianul ce-i păzea. în sfârşit, aveau loc şedinţe consacrate, cum spuneau ei, „studiului gândirii lui Mao”, care durau toată ziua, prelungindu-se, de obicei, până noaptea târziu”[14].

Preotul misionar Dries Van Coillie păstrează aceleaşi amintiri sumbre despre detenţia sa în China comunistă. El este autorul unei mărturii bulversante, intitulată: „Am suportat spălarea creierului”. Arestat, torturat, ameninţat, cu cătuşe la mâini, forţat să stea timp îndelungat treaz, în picioare sau aşezat pe vine, scuipat în obraz de către „tovarăşii” săi de temniţă, izbit cu lovituri teribile în bărbie, în coşul pieptului, în braţe, ca să-şi mărturisească toate „crimele” de mârşav imperialist, el auzea întruna, prin difuzoare, o voce penetrantă, dezgustătoare, care striga: „Cerul Chinei noi este limpede ca azurul / Poporul Chinei noi respiră bucuria şi fericirea!” El era obligat să audă, fără răgaz, pe paznicul din curtea interioară, fredonând: „Estul este roşu -soarele răsare / China are un Mao Ţe-dun / El este viaţa noastră – el este soarele nostru” [15].

Autorul subliniază, pe larg, în ce constă această „metodă” comunistă cu desăvârşire inumană: a înfrânge rezistenţa spiritului, a epuiza trupul unui om, împotrivirea sa morală, a-l despuia de „mijloacele sale de apărare”, adică a-l aduce la renegarea credinţei sale, la suprimarea personalităţii sale umane. „Spălarea creierului”, această „transformare” a creştinului sau al oricărui alt adept religios, prin scufundarea sa – cu severitate dirijată – în apele doctrinei comuniste, consistă în aceea că „el îşi recunoaşte spontan crimele sale şi ştie să-i hărţuiască pe colegii săi de captivitate pentru a-i demasca. El arată, prin toate vorbele şi atitudinile sale, că se află pe drumul cel bun. La capătul unei „spălări a creierului” reuşite 100%, puşcăriaşul este considerat drept un element pozitiv, un progresist”[16].

Nu putem trece cu vederea încă o experienţă groaznică şi totodată convingătoare, trăită timp de trei ani în închisorile maoiste (1953-1956) de misionarul american Clifford şi făcută cunoscută opiniei publice în cartea sa „Faţă de duşmanii mei”. Cu ocazia convorbirilor sale cu scriitorul şi ziaristul francez Pierre Darcourt, la Universitatea naţională din Taiwan, părintele Clifford a atras atenţia asupra tehnicii ştiinţifice a spălării creierului, după el „un abil dozaj de psihologie practică, de filosofie marxistă şi de forţă”, care are drept scop, înainte de toate, „zdrobirea voinţei victimei indicate”. Şi aceasta „pentru a face din ea un instrument docil, cedând tuturor manipulărilor”. Ca să-şi atingă obiectivul, „călăii trebuie să golească mintea deţinutului de toate credinţele şi convingerile sale, de cele mai calde amintiri, de prietenie, de iubire, de ataşamentul său familial”. Odată rezultatul obţinut, „spiritul este transformat într-un recipient gol, iar voinţa încetează de a fi susţinută cu ajutorul idealului, al gândurilor şi al experienţelor trecute care reprezentau forţa sa”.

Este pur şi simplu aplicarea teoriei pavloviene despre reflexele condiţionate. „Uzajul tehnicii reflexelor condiţionate se regăseşte în toate stadiile spălării creierului, explică Clifford. Judecătorii, poliţiştii şi paznicii fac uz continuu de ameninţări cu moartea şi de iertare. Atât de bine ştiu ei să dozeze violenţa, blândeţea, cruzimea, furia şi bunăvoinţa, încât puşcăriaşul sfârşeşte prin a nu mai şti la ce să se aştepte”. Chiar sub vexaţiunea alternanţei cele mai excesive – trecerea de la brutalitate la blândeţe – prin care „tehnicienii” spălării creierului încearcă să sfărâme dispozitivul de apărare al deţinutului, „cel care vrea să reziste trebuie să fie gata la orice şi, în mod constant, cu ochii în patru. Va trebui să se bată minut cu minut, clipă de clipă, pentru ca să nu capituleze nici fizic nici mintal”. Concluzia apodictică a preotului Clifford este aceasta: „Victoria omului înlănţuit nu-i posibilă decât cu o singură condiţie: refuzul total, absolut, definitiv de a colabora, de a pactiza, de a se supune. Dacă cedează numai o singură dată, el este pierdut”[17].

În România comunistă, experienţa „spălării creierului”, denumită cura de demascare, a întrecut orice limită omenească, depăşind cu mult pe călăii chinezi în practicarea strivirii morale a tinerilor deţinuţi, în special studenţi.

Cel dintâi care s-a aplecat asupra cazului Piteşti este un fost deţinut român originar din Macedonia, Dumitru Bacu, decedat în toamna anului 1997, care prezintă detailat, în cartea sa cutremurătoare[18], sistemul de degradare generală folosit sub supravegherea unui monstru reeducat, Ţurcanu. lată, de pildă, una din metodele criminale relatate de autor: „Studenţii erau obligaţi să mănânce „porceşte”, adică servindu-se numai de gură. Studentul trebuia să se aşeze în genunchi, cu mâinile la spate, sau direct pe brânci dacă acesta era ordinul şefului de reeducare. Din poziţia aceasta, trebuia să soarbă lichidul fierbinte din gamela pusă în faţa lui. „Bandiţii” nu aveau voie să spele gamela după ce consumau conţinutul. Curăţatul se făcea cu limba, pentru că apa dată în celulă era consumată numai de cei care erau deja reeducaţi. (…) Se aducea de pe coridor, de către plantoane, în ciubere de lemn sau în alte vase, evitându-se bineînţeles orice vas casabil care ar fi putut da cuiva un mijloc de sinucidere”.

Să vedem ce scrie şi Virgil Ierunca în legătură cu închisoarea Piteşti: „Imaginaţia delirantă a lui Ţurcanu se dezlănţuia mai ales când avea de a face cu studenţi care credeau în Dumnezeu şi se străduiau să nu-L renege. Unii erau „botezaţi” în fiecare dimineaţă: scufundaţi cu capul în hârdăul cu urină şi materii fecale, în timp ce ceilalţi, în jur, psalmodiau formula botezului. Aceasta dura până ce apa făcea bulbuci”. Cât despre studenţii în teologie, ei erau obligaţi de Domnul Ţurcanu (cum pretindea acesta să i se spună) „să oficieze în slujbele negre pe care le regiza mai ales în săptămâna Paştelui şi-n noaptea învierii. Unii făceau pe ţârcovnicii, alţii pe preoţii. Textul liturghiei lui Ţurcanu era, bineînţeles, pornografic, parafrazând, la modul demonic, textul original. Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu era numită „marea curvă”, Iisus „idiotul care a murit pe cruce”. Studentul în teologie căruia îi revenea rolul preotului, era dezbrăcat în pielea goală, apoi acoperit cu un cearceaf mânjit cu fecale, de gât i se atârna un falus făcut din D.D.T., pâine şi săpun”. în Noaptea învierii din 1950, „deţinuţii în fază de reeducare de la Piteşti au fost obligaţi să treacă prin faţa unui atare „preot”, să sărute falusul şi să spună „Christos a înviat”[19].

Justificarea acestor metode de perversiune şi violenţă comuniste am găsit-o într-o cărticică editată de „Truth” în Texas, Statele Unite, intitulată „Spălarea creierului”, cu subtitlul „O sinteză a manualului rus de psihopolitică”[20]. Profund impresionat de diabolica „tehnică” psihopolitică, de această „artă” şi „ştiinţă”, cum o prezintă editorul american, prin care se încearcă a impune şi a menţine „dominaţia asupra gândurilor şi credinţelor indivizilor, ale ofiţerilor, ale funcţionarilor, ale maselor, precum şi cucerirea popoarelor duşmane prin metoda însănătoşirii mentale”, am tradus în fugă, în limba franceză, surprinzătorul „manual” comunist, publicând câteva fragmente în ziarul Catacombes, pe care-l editam la Paris[21] şi anunţându-mi cititorii că în cursul anului 1975 voi aduce la cunoştinţa opiniei publice din Franţa un „document exploziv”: „Complotul psihopolitic al comunismului (lucru pe care, din păcate, nu l-am putut face).

Ce propune, în definitiv, acest „manual”? „Instrucţiunile” sale cu privire la „războiul psihopolitic” preconizat de strategii Moscovei, pentru a se ajunge la cucerirea unei naţiuni, pentru a transforma o ţară într-un univers concentraţionar impenetrabil, ni le descoperă Kenneth Goff, un fost membru al partidului comunist american. „Din această carte – scrie el în Nota Editorului – se poate vedea cum duşmanii lui Iisus şi ai Americii, printr-un complot diabolic, încearcă să ne cucerească naţiunea, supunând voinţei lor, prin tot felul de mijloace odioase, minţile oamenilor”.

De altfel, în cuvântarea sa, „profesorul” L.P. Beria, urând bun venit studenţilor americani de la Universitatea Lenin, subliniază cu tărie în ce fel obiectivele comuniste pot fi atinse „în mod efectiv”, prin psihopolitică: „Primul şi cel mai important demers al nostru este acela de a produce cât mai mult haos în cultura duşmanului. Fructele acţiunilor noastre cresc bine într-un climat de haos, neîncredere, depresiune economică şi nesiguranţă ştiinţifică. Aceasta pentru că o populaţie astfel încercată îşi poate afla pacea numai în statul comunist oferit de noi şi pentru că, până la urmă, numai comunismul poate să rezolve problemele maselor”. Cheia de boltă a strategiei marxist-leniniste este aceasta: ascultarea de care au nevoie conducătorii – ascultarea din partea supuşilor lor – este rezultatul unei forţe. Ea nu se poate obţine decât cu ajutorul unor „remedii violente”, atât de utile în schimbarea loialităţii existente sau, pur şi simplu, în eradicarea personalităţii individului, fie printr-o „perseverentă şi continuă îndoctrinare”, demonstrându-i-se că „ataşamentele sale de dinainte au fost îndreptate spre o ţintă lipsită de valoare”, fie – ceea ce este mai grav – recurgându-se la şocul electric, la operaţii chirurgicale, la un şir întreg de privaţiuni şi de constrângeri, la tehnologiile de neohipnotism, care reprezintă „cea mai bună tehnică de psihopolitică”. Fiindcă, de la faza defăimării vechii loialităţi, se trece la acţiunea de implantare a celei noi. Scopul final al unui atare procedeu? „Schimbarea loialităţii unei naţiuni întregi, într-o perioadă de timp scurtă”.

Să vedem, acum, care sunt „mijloacele odioase” folosite de complotiştii psihopolitici ai comunismului, mai cu seamă atunci când loialitatea individuală sau colectivă nu poate fi schimbată, când capacitatea sentimentului naţional şi eficienţa moralităţii creştine se opun realizării ţelurilor comuniste. Să i se vorbească individului, care rezistă vicleniilor psihopolitice, despre dezechilibrul său mental, împingându-l la sinucidere, ca un stigmat al nebuniei care a pus stăpânire pe el. Distrugându-i ataşamentul faţă de sine însuşi, va fi uşor să i se distrugă omului, prins în capcana Psihopoliticii comuniste, ataşamentul faţă de familie, faţă de părinţi, de fraţi şi de surori, apoi ataşamentul faţă de prieteni, faţă de autorităţi şi, finalmente, faţă de statul „capitalist”.

Mai mult, trebuie sprijinită propaganda de distrugere a căminului conjugal, încurajată delincventa juvenilă, dând adolescenţilor alcool şi droguri, stimulându-le instinctele spre lecturi pornografice sau spre practici erotice de cea mai ruşinoasă degradare, diminuându-le tinerilor patriotismul şi suprimându-le mândria naţională, împingându-i la acte de criminalitate.

Obedienţa, de care are nevoie comunismul, este, aşa cum am mai spus, rezultatul folosirii forţei. În citatul care urmează veţi găsi geneza experienţei bestiale de la Piteşti, expusă anterior: »Cea mai barbară, mai neînfrânată şi mai brutală folosire a forţei, dacă este dusă până suficient de departe, atrage după sine obedienţa celui împotriva căruia e îndreptată. Orice individ supus unei forţe sălbatice, un timp îndeajuns de lung, ajunge să accepte orice principiu sau orice ordin”.

Dacă recent editata lucrare în limba română-„Cartea neagră a comunismului” – face bilanţul uluitor al crimelor de care se fac vinovate regimurile comuniste, cartea pe care o recomandăm cititorului din România post-comunistă, respectiv „Spălarea creierului”, demonstrează pentru prima oară geneza ideologică a acestor crime comise de comunism, viziunea satanică a politicii marxist-leniniste (a se citi cu atenţie capitolul VI – Problema obedienţei): „Oamenii se vor supune oricărei organizaţii care are tăria şi curajul să-şi manifeste faţă de ei cruzimea, sălbăticia, brutalitatea şi lipsa totală de omenie. (…) Dacă vrei ca oamenii să ţi se supună fără să cârtească, nu trebuie să cedezi. Dacă vrei ca oamenii să ţi se supună orbeşte, trebuie să faci să se înţeleagă limpede că nu ai milă de nimic şi de nimeni”.

***

Rostul acestei cărţi este ca să atragă atenţia cititorului (care, după Revoluţia din decembrie 1989, pare să fi uitat ravagiile celor 45 de ani de regim comunist), arătându-i că primejdia care a ameninţat şi continuă să ameninţe umanitatea şi, ca atare, propria noastră libertate fragilă, rămâne răul universal pe care-l reprezintă comunismul, despre care vorbea Alexandru Soljeniţân în săptămânalul francez L’Express din 15 ianuarie 1982. Autorul celebrului „Arhipelag al Gulagului” scotea în evidenţă cele două slăbiciuni fundamentale ale creştinilor de azi: mai întâi, „nepriceperea”, care ne face incapabili „să ne opunem răului comunist”; şi apoi „debilitatea noastră spirituală”, datorită căreia „ne lăsăm înfundaţi în groapa pe care ne-a pregătit-o comunismul”.

De aceea, atât eu, cât şi regretata mea soţie Nicole Valery, odată stabiliţi în Franţa, ca refugiaţi politici, nu puteam sta nepăsători la ceea ce se întâmpla în România dictaturii lui Ceauşescu şi, mai departe, în universul represiv dominat de legea implacabilă a Secerii şi Ciocanului marxist-leniniste. Chiar dacă ne-am lovit de indiferenţa şi răceala multor ziare pariziene, dominate de inteligenţa profund comunistă a filosofului existenţialist Jean-Paul Sartre; chiar dacă nici oamenii politici, nici mai marii Bisericii catolice nu ne-au înţeles clocotul lăuntric şi veridicitatea argumentelor noastre privind lipsa de libertate politică şi religioasă din ţările de dincolo de cortina de fier şi de bambus, şi considerau documentele publicate în revista Catacombes, pe care am editat-o la Paris între anii 1971 şi 1992, drept relatări „exagerate”, marcate – după aprecierea lor – de un vizibil „anticomunism primar, rău văzut în Franţa”, noi n-am încetat să reîmprospătăm memoria conducătorilor lumii occidentale, unde era difuzat „mesagerul Bisericii Tăcerii”, dându-ne toată silinţa să-i facem să înţeleagă dialectica barbariei comuniste şi permanenta ameninţare a acestui „rău” satanic, care încearcă şi astăzi, după prăbuşirea zidului Berlinului, să pregătească umanităţii – cu răbdare, cu încăpăţânare, cu cele mai subtile vicleşuguri -„un viitor fericit” sau, cum se laudă comuniştii francezi, „des lendemains qui chantent”.

În ultima mea lucrare, editată în Franţa, „L’homme interieur”[22], încerc să dau în vileag bilanţul defavorabil al dinamicii gândirii omului firesc, neconvertit, atacat întruna de forţele ofensive ale Antihristului comunist, fie în perioada hegemoniei sovietice, fie de-a lungul şi de-a latul lumii libere, în mare măsură descreştinată şi incapabilă să-i reziste sau să-l învingă.

Comunismul, ca întruchipare a Răului, a Violenţei, a Urii şi-a Minciunii a profitat întotdeauna de fragilitatea inteligenţei îndepărtată de Dumnezeu şi impregnată nu de adevărurile infailibile ale Evangheliei lui Hristos, ci de prejudecăţi şi de superstiţii religioase, practicând, cu o uluitoare perseverenţă, perfida spălare a creierului, mai cu seamă acolo unde ateismul era decretat drept doctrină oficială şi obligatorie pentru toţi.

Ca să marxiseze gândirea neutră şi, adesea, ostilă a cetăţeanului neînregimentat pe plan politic, partidele comuniste s-au folosit de toate mijloacele posibile de propagandă ateistă (presa, literatura, cinematografia, teatrul, radio-televiziunea, conferinţele cu caracter antireligios) pentru a o îngenunchia, a o distruge, a o goli de orice urmă de credinţă. S-a mers – în special în închisori, în lagărele de exterminare şi în azilele psihiatrice din universul concentraţionar comunist – până-n fundul intoleranţei şi al persecuţiei, pentru a descreştina intelectul omenesc, pentru a viola legile spirituale ale inteligenţei, pentru a mutila obrazul sfânt al raţiunii, pentru a profana spiritul şi libertatea de conştiinţă.

Dacă în România s-au ridicat din mijlocul nostru, după invazia trupelor sovietice, „profeţii” şi „visătorii” comunismului în ofensivă ideologică şi politică, determinând pe mulţi intelectuali -oameni de ştiinţă, scriitori, artişti, academicieni – să se lepede de „Dumnezeul cel viu şi adevărat” ca să meargă după „alţi dumnezei” – după dumnezeii marxism-leninismului – şi să le slujească timp de 45 de ani, a existat, totuşi, şi „turma cea mică” a creştinilor ortodocşi, greco-catolici, catolici şi neoprotestanţi care, deşi au trăit sub teroarea Securităţii şi-au asistat la distrugerea bisericilor, deşi au fost condamnaţi pe nedrept din cauza credinţei şi trimişi la stuf, în Deltă, la canalul morţii sau în temniţele epuizării fizice, deşi au suferit văzând slugărnicia şi trădarea ierarhiei bisericeşti, n-au cedat în faţa terorii comuniste şi nu şi-au vândut sufletul şi mintea Satanei, ci şi-au păstrat cugetul curat înaintea lui Dumnezeu, fiindcă „în ziua cea rea”, de care vorbeşte sfântul Pavel[23], ei s-au îmbrăcat „cu toată armătura lui Dumnezeu”, împotrivindu-se opresiunii ideologiei anticreştine „prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea”[24].

Dacă „debilitatea spirituală” a elitelor intelectuale şi a conducătorilor de culte din ţara noastră i-a împins spre cloaca unei doctrine diabolice şi spre supuşenia ruşinoasă în faţa unui regim totalitar, ostil religiei şi urmărind desfiinţarea ei, vreau să nădăjduiesc că după citirea atentă a acestui document exploziv pe care îl oferim românului iubitor de carte, dar şi de adevăr, multe suflete ignorante sau complăcându-se în iluzia unei schimbări politice, fără ca lisus Hristos să se afle în centrul preocupărilor celor ce stau la cârma Statului şi a Bisericii, vor accepta soluţia izbăvirii pe care ne-o oferă Evanghelia. Căci numai prin lupta cea bună a credinţei vom fi în stare să răsturnăm toate izvodirile perversiunii unor ideologii politice de sursă comunistă, prezente din păcate şi-n presă şi la televiziune, şi vom putea să ne subordonăm, cu toată evlavia şi cu tot entuziasmul, „legii Duhului”, făcându-ne „orice gând” închinat patriei, „rob ascultării de Hristos”[25].

***

Un lucru ţin să nu se neglijeze: comunismul n-a murit. Au dispărut regimuri comuniste, dar tentaţia viziunii leniniste a rămas aceeaşi, deoarece reziduurile partidelor comuniste din occident, ca şi din România post-decembristă, respectiv actualii promotori ai unui comunism cu „faţă omenească”, încearcă să îmbrace, peste cangrena lor doctrinară, haina unui idealism ideologic, simulând refuzul comunismului sângeros, practicat în U.R.S.S. şi promiţând, demagogic unica posibilitate de realizare a unei societăţi cu adevărat democratice, în care cetăţenii să se bucure de o totală libertate. Să nu-i credem. Biblia ne avertizează: „Bea şi mănâncă îţi va zice el, dar inima lui nu este cu tine”[26]. Ca duşman al lui Dumnezeu, comunismul îşi are rădăcinile în Satana, în „Balaurul cel mare”, care – ne învaţă Apocalipsa – a fost înfrânt în războiul din cer şi aruncat pe pământ, unde nu încetează să se războiască zi şi noapte cu cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui lisus Hristos”[27]

Voia Tatălui ceresc a fost ca să cunoaştem lumea comunistă şi să trecem prin cuptorul ei de foc. Cei mai mulţi, fie de teamă, fie ademeniţi de privilegii şi de scaune înalte, au făcut parte din această lume şi n-au putut rezista ispitei. Alţii, totuşi, au vegheat, au rezistat şi s-au opus, cu tărie, răului comunist. Să ne rugăm, aşa cum s-au rugat şi ei:

– Tatăl nostru, izbăveşte-ne de cel rău. Izbăveşte-ne de răul ideologic, care ne-a împuţinat fiinţa, otrăvindu-ne sufletul, denaturându-ne mintea şi îndepărtându-ne de Tine. Scapă-ne de răul din noi şi din afara noastră. Amin![28]

SERGIU GROSSU

[1] Apud Sergiu Grossu: „Au fond de l’abîme”, Apostolat des £ditions, Paris, 1976, pag. 7.

[2] Cf. Romani, 3. 12-18.

[3] Cf. „Manifeste du Parti communiste”, Paris, 1936, Bureaux des Éditions, Pag. 41.

[4] Cf. „L’Etat et la Revolution”, Paris, 1972, Editions Sociales, PP- 33-34.

[5] Citat în revista Le Messager orthodoxe, aprilie 1970.

[6] Textul acesta l-am aflat în „Calendrier des invalides de guerre russes”, Paris, 1972 (sursa de informaţie: ziarul sovietic Pravda).

[7] Ci. „Le complot sovietique”, în Le Journal de Geneve din 23 februarie 1934.

[8] Cf. „Le communisme contre la chretiente, la chretiente contre le communisme”, La Cause, 1932, pag. 35.

[9] lbidem.

[10] A se consulta şi excepţionala lucrare, tradusă recent din limba franceză, „Cartea neagră a comunismului”, editată de Humanitas, în care se menţionează că numărul victimelor nevinovate se ridică la 80 de milioane.

[11] Cf. Catacombes, noembrie 1971, pag. 10, intitulată „Spălarea creierului”.

[12] Cf. 2 Corinteni, 4. 2-6.

[13] Cf. Selection Reader’s Digest, februarie 1971, pag. 196.

[14] Idem, pag. 224.

[15] Apud Dries Van Coillie: „J’ai subi le lavage de cerveau”,

editura Mobilisation des Consciences, 1964, pp. 8, 20.

[16] Idem, pp. 21-24. Acelaşi autor, la pag. 315, se referă la cuvintele unui tânăr militant comunist chinez, reproduse de J. Monsterleet, în lucrarea „L’Empire de Mao Tse-toung”: „Celui qui n’a pas le courage d’abattre son pere â bout portant, parce qu’il est un gros proprietaire, n-est pas digne d’etre communiste”.

[17] Cf. Pierre Darcourt: „Requiem pour l’Eglise de Chine”, editura La Table Ronde, Paris, 1969, pp. 177-183.

[18] D. Bacu: „Piteşti – Centru de reeducare pentru studenţi”, Madrid, 1958. A se consulta şi almanahul pe care l-am publicat în ianuarie 1973, sub titlul „Catacombes 1973″, pp. 59-60.

[19] Virgil Ierenuca: „Piteşti”, editura Limite, 1981, pp. 41-42.

[20] în original: „Brain-Washing” (A synthesis of trie Russian Textbook of Psychopolitics).

[21] Cf. Catacombes, din iunie 1974 (rubrica „Stratagemele adversarului”) şi N-rul din septembrie 1977: „Haosul necesar comunismului” (Revelaţiile unui fost comunist american).

[22] Editura Resiac, 1996.

[23] Cf. Efeseni, 6. 13.

[24] Cf. 2 Corinteni, 6. 7.

[25] Idem, 10. 5.

[26] Cf. Proverbe, 23. 7.

[27] Cf. Apocalipsa, 12. 17; iar la capitolul 2, versetul 10 citim: „Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce…”

[28] A nu se neglija cele 6 «Anexe», adăugate de noi, spre a demonstra justeţea tezei acestei cărţi şi anume că, oriunde se află la putere, comunismul nu poate fi decât totalitar, pervers şi anticreştin.

https://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/spcreier/explicatie.htm

////////////////////////////////////////////

Alex Jones trebuie să plătească aproape 1 miliard de dolari familiilor victimelor împușcării lui Sandy Hook: problema gândirii conspiraționale

Alex Jones. Teoretician al conspirației sau profet politic? Face parte din „alt-right” sau anti-establishment? Un protector cavaler al libertății de exprimare sau împăratul dezinformării moderne?

Vocea lui groaznică răsună în urechile a milioane de oameni, iar influența sa i-a revărsat în buzunare. Jones este un prezentator de emisiuni radio, realizator de film și scriitor, faimos pentru afirmațiile și conspirațiile sale fantastice.

El avea probabil o valoare cuprinsă între 135 și 270 de milioane de dolari , iar compania sa a câștigat odată 800.000 de dolari într-o singură zi. De-a lungul anilor, a vândut echipamente și suplimente apocaliptice în valoare de milioane de dolari prin site-ul său, Infowars. Avocații lui Jones susțin că s-a luptat din punct de vedere financiar de când mass-media l-a anulat în 2018, dar adevărata sa valoare netă actuală este necunoscută.

Jones caută motive ascunse printr-un microscop de bănuieli și mâzgăleește note despre mișcarea fiecărei umbre din Washington.

Nu există nicio îndoială că ridică conspirații – sau, mai des, le strigă fără să se oprească pentru a respira.

Problema lui Alex Jones cu gândirea conspirativă

O problemă cu gândirea conspirativă , găsită în QAnon și alții, precum și în Jones, este că grupează orice lucru suspect sub influența „ei” atotcuprinzător.

Cine este acest misterios „ei”?

„Globaliştii trans-umani” sunt adesea numele ales de Jones pentru ei. O altă țintă obișnuită este pur și simplu „democrații”, deși el nu se abține să-i bată pe republicani.

Să fii precaut față de transumanism și să te îndoiești de meritele globalismului nu sunt neapărat o problemă. Cu toate acestea, etichetarea oricărui suspect ca parte a aceluiași „celălalt” subteran, întunecat și înfricoșător este dezamăgit și duce la dezinformarea și confuzia oamenilor și la hărțuirea inocenților.

Iată tiparul: el ia o bucată de „dovadă” și speculează nebunește despre atingerea și cauza acesteia. El ajunge la ceea ce este posibil, apoi sugerează că teoria lui trece peste alte explicații și context. Apoi își transmite interpretarea, oricât de valabilă din punct de vedere logic, ca parte a faptului și astfel „confirmă” conspirația.

Pentru a vedea de ce aceasta este o problemă, urmați un experiment de gândire.

Să presupunem că într-o dimineață văd un pahar spart pe pământ în apartamentul meu. Soția mea nu a rupt-o; nici eu. Am putut specula că FBI-ul s-a furișat să ne spioneze noaptea și a răsturnat paharul ca avertisment, fără a lăsa altă urmă în urmă (FBI-ul se pricepe să nu lase urme).

Această explicație este posibilă din punct de vedere tehnic.

Sau, poate a fost pisica noastră până la urmă.

Pe care ar trebui să-l cred?

Posibilitatea de a ceva nu o face cea mai bună explicație.

De ce îl ascultă oamenii pe Alex Jones?

Chiar și cei mai răi teoreticieni ai conspirației au uneori dreptate.

Cu ani în urmă, Jones a vorbit despre Jeffrey Epstein, finanțatorul miliardar care a solicitat sex de la zeci și zeci de fete minore. Epstein a invitat oameni puternici de pe tot globul, inclusiv președinți, la conacul său.

Puterea înfricoșătoare a lui Epstein a însemnat că nu a fost tras la răspundere ani de zile, cât timp ororile au continuat. Un miliardar de neatins, care s-a împrietenit cu elite, trăgea sforile asupra unui procuror federal cu o „rețea vastă” de fete defavorizate pentru sex?

Fără îndoială o „conspirație”.

Dar, desigur, știm că acesta s -a întâmplat să fie adevărat.

Bănuiesc că Jones este un om inteligent. Mintea lui lucrează repede, dar nu domnește în limba lui. Preocupările sale, uneori, autentice sunt împletite cu adevăruri pe jumătate și false echivocuri, amestecate în războaiele sale infame și furioase.

Se mișcă atât de repede și explodează atât de repede încât gândurile sale ocazional interesante sunt acoperite de o lipsă totală de credibilitate. Mândria și gândirea sa conspirativă se amestecă pentru a crea o sursă de opinie nedemn de încredere și periculoasă.

Cele mai rele conspirații ale lui Alex Jones

Conspirațiile lui Jones sunt larg răspândite și profunde. Unii par atât de fantastici încât zăpăcesc mintea.

De exemplu, el a postulat că guvernul controlează vremea și manipulează tornade. El le-a spus oamenilor în 2013 să aibă grijă de elicoptere sau alte avioane în jurul zonei tornadelor pentru a vedea dacă este vina guvernului sau este naturală.

Unele dintre teoriile sale evident false care au indus în eroare milioane de oameni includ: Atacul de la 11 septembrie a fost o operațiune fals flag comisă de George W. Bush ca o captare a puterii, bombardamentul maratonului din Boston a fost organizat de FBI și, poate cel mai notoriu, Împușcarea la școală din Sandy Hook a fost o farsă pentru a le sustrage drepturile americanilor asupra armelor. Jones a numit victimele și copiii „actori”, parte dintr-un spectacol organizat de guvern.

Această ultimă pretenție este subiectul procesului recent pentru defăimare, care a recompensat familiile victimelor moarte cu aproape 1 miliard de dolari.

De ce Alex Jones a fost amendat cu aproape 1 miliard de dolari

Alex Jones a fost găsit vinovat pentru defăimare anul trecut , dar recentul său proces a fost ținut pentru a stabili ce daune le datora anumitor victime ale discursului său defăimător. Compania sa, Free Speech Systems, care deține Infowars, a depus faliment cu luni în urmă .

Adepții lui Jones credeau că familiile Sandy Hook făceau parte din complotul insidios, așa că au vânat familiile și le-au amenințat că vor dezvălui „adevărul”. Un degetar de empatie este suficient pentru a vedea ironia jalnică a acestei persecuții și pagubele emoționale pe care le-ar provoca o astfel de minciună. Familiile ai căror copii au murit de o moarte îngrozitoare au fost supuse violurilor și amenințărilor cu moartea pentru că „falsează” moartea copiilor lor.

Jones a refuzat să-și ceară scuze familiilor în timpul procesului, spunând: „Am spus deja „îmi pare rău” de sute de ori și am terminat să spun că îmi pare rău”. El a numit familiile „pioni ” în emisiunea sa.

Deși există îngrijorări legitime cu privire la faptul dacă amenda de 965 de milioane de dolari este prea mare, legile privind defăimarea au funcționat conform intenției. A avut un vorbitor influent, care a defăimat zeci de oameni și a profitat de pe urma ei, responsabil în fața legii.

Deși s-ar putea să dezbatem dacă mass-media sau site-uri precum YouTube ar fi trebuit să-l anuleze în 2018, acest caz reprezintă o hotărâre a instanței americane împotriva discursului nesăbuit și fals al lui Alex Jones, care a întristat familiile care deja îndurerau moartea copiilor lor.

De ce creștinii ar trebui să se ferească de conspirații

Speculația este o parte a vieții contemplative. Luăm decizii bazate pe cunoștințe limitate în fiecare zi. Asta nu înseamnă că ar trebui să fim obsedați de ideile marginale. Dacă vrem să ne gândim cu seriozitate la OZN-uri și alte conspirații, trebuie să fim atenți, constant și să ne potrivim nivelul de încredere cu nivelul nostru de certitudine. Trebuie să avem grijă să nu cădem în a vedea comploturi în umbră peste tot.

Pavel scrie că Timotei ar trebui să-i avertizeze pe oameni „să nu se dedice miturilor și genealogiilor nesfârșite, care promovează speculații mai degrabă decât isprăvnicia de la Dumnezeu care este prin credință. Scopul sarcinii noastre este iubirea care provine dintr-o inimă curată și o conștiință bună și o credință sinceră. Anumite persoane, abătându-se de la acestea, au rătăcit într-o discuție zadarnică” ( 1 Timotei 1:4-6 ).

Problema gândirii conspirative, în special de la o platformă cu o audiență de milioane, este că nu tratează adevărul cu atenție. Este adesea „discuție zadarnică”. Aruncă cuvinte înșelătoare și stârnește frică nefondată.

Jones pretinde că este creștin . Cu toate acestea, discursul lui nepăsător și furios, plin de minciuni și conspirații nefondate, nu reflectă o viață plină de Duh.

Creștine, fii atent la lupii în haine de oaie.

https://www-denisonforum-org.translate.goog/current-events/alex-jones-must-pay-nearly-1-billion-to-families-of-sandy-hook-shooting-the-problem-with-conspiratorial-thinking/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

/////////////////////////////////////////////

(Cioara vopsita malai mare viseaza…) Ungaria vrea o bucată din Ucraina, dacă Rusia va câștiga războiul. Regiunea pe care a pus ochii

autor

ALEXANDRU TOADER

Ungaria își dorește o parte din teritoriul Ucrainei, în cazul în care trupele Kievului vor fi înfrânte de Rusia. Afirmația a fost lansată, duminică, de liderul unui partid maghiar de extremă dreapta.

Laszlo Toroczkai liderul partidului maghiar de extremă dreapta Mi Hazank, a anunțat că revendică regiunea ucraineană Transcarpatia (Zakarpattia) dacă Ucraina își va pierde statalitatea în urma războiului cu Rusia.

Astfel, liderul maghiar a subliniat că presiunea exercitată de „finanțiștii internaționali” a dus la războiul din Ucraina, un război care „va distruge Europa și va îngropa economia continentului”. Potrivit lui Toroczkai, „Ucraina a fost cumpărată de BlackRock”, cel mai mare fond de investiții din lume, cu active de peste 10.000 de miliarde de dolari.

Maghiarul vrea ca Ungaria să aibă din nou graniță cu Polonia

Toroczkai a declarat că partidul său pledează pentru a pune capăt războiului din Ucraina: o încetare imediată a focului, pace și un acord negociat. Însă, el a mai anunțat că partidul său va revendica Transcarpatia în cazul în care Ucraina vă cădea în mâinile Rusiei, notează Ukrainska Pravda.

„Dacă suveranitatea statală a Ucrainei va înceta să mai existe din cauza războiului, Mi Hazank va revendica Transcarpatia ca unic partid parlamentar”, a declarat Toroczkai.

CITEȘTE ȘI

viktor orban

Ucrainenii de origine maghiară îi cer lui Orban să sprijine aderarea Ucrainei la UE

SUA își schimbă planul de război pentru Ucraina și nu mai cred că forțele Kievului pot recupera din teritoriile pierdute

Toroczkai nu este la prima declarție de acest fel. În 2022, el a scris pe Twitter (X, în prezent), cu ocazia Zilei Independenței Poloniei, că își dorește ca această țară să aibă din nou o graniță comună cu Ungaria.

El și-a însoțit tweetul cu o fotografie realizată după ce Ungaria a confiscat Transcarpatia în 1939, în care un polonez și un ungur își strâng mâna la un post de frontieră.

Sursa: Ukrainska Pravda

//////////////////////////////////////

(Tot pe banii nostril si …) Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, localizat în Turcia. Fostul preşedinte Eximbank va fi extrădat

Fostul preşedinte Eximbank, Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, a fost localizat în Turcia. El a fost condamnat în mai 2023 pentru complicitate la luare de mită în dosarul șpăgilor pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța.

autor

RALUCA IONESCU-HEROIU

Tribunalul Bucureşti a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării, conform G4Media.

„În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală – republicată, constată întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării din Turcia a condamnatului COSTEA MIRCEA-IONUŢ în vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 26 din data de 26.05.2023, emis în baza sentinţei penale nr. 127 din data de 24.03.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. 2987/1/2019, definitivă prin decizia penală nr. 48 din 26.05.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători. În temeiul art. 65 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, republicată, prezenta încheiere, însoţită de actele prevăzute la art. 36 alin. 2 din aceeaşi lege, se va comunica Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 24 de ore de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 26.01.2024”, conform deciziei Tribunalului Bucureşti din 26 ianuarie.

Acuzații de corupție

Ionuţ Costea, a fost condamnat în 26 mai 2023 la 6 ani de închisoare pentru complicitate la luare de mită, alături de fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu, în dosarul de corupţie legat de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa.

La acel moment, cumnatul său Mircea Geoană, adjunct al secretarului general al NATO, declara: „Chiar şi în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepţie, deciziile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu şi Mihaela vom continua să fim alături de nepoţii noştri şi să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”.

https://stirileprotv.ro/justitie/ionut-costea-cumnatul-lui-mircea-geoana-localizat-in-turcia-fostul-presedinte-eximbank-va-fi-extradat.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

//////////////////////////////////////////

(LUCIFERICII) Magnații din spatele Inteligenței Artificiale: Elon Musk, Bill Gates și Peter Thiel, printre numele grele care susțin dezvoltarea A.I.

De Sandu Maria

Inteligența Artificială pare că s-a născut peste noapte, însă un grup de magnați a lucrat mai bine de un deceniu pentru a face posibil rezultatul de astăzi.

Sam Altman, Elon Musk, Peter Thiel, Geoffrey Hinton, Bill Gates sunt doar câțiva dintre cei care au pus bazele A.I.-ului.

Chiar și în rândul celor mai mari investitori în A.I. există temeri cu privire la pericolele asupra omenirii.

Înainte ca chatboții să fie la ordinea zilei, mai mulți cercetători, directori executivi din tech și capitaliști de risc au lucrat mai bine de un deceniu pentru a dezvolta Inteligența Artificială, scrie The New York Times.

Iată cine sunt oamenii din spatele revoluției A.I.:

Sam Altman

Sam Altman este directorul executiv de la OpenAI, compania din San Francisco care a creat celebrul chatbot ChatGPT, care s-a viralizat anul trecut și a demonstrat cât de puternică poate fi Inteligența Artificială. Sam Altman a dat drumul la OpenAI în 2015, după o întâlnire cu Elon Musk, a cărei temă de discuție a fost tehnologia. La acel moment, Altman conducea Y Combinator, un start-up din Silicon Valley.

Recomandări

CONDAMNATĂ DUPĂ O DIETĂ SEVERĂ

FLORIN PIERSIC ÎMPLINEȘTE 88 DE ANI

STEMA BUCUREȘTIULUI ERA GREȘITĂ

FUMATUL INTERZIS ÎN BRAȘOV

CIUCĂ, MESAJ DE ZIUA COMEMORĂRII VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI

COD GALBEN DE NINSORI

Dario Amodei

Amodei, un cercetător în domeniul A.I. care s-a alăturat devreme companiei OpenAI, conduce start-up-ul Anthropic. Fost cercetător Google, Amodei a ajutat OpenAI cu direcția în care ar trebui să o ia, însă a părăsit compania în 2021 în urma unor neînțelegeri privind direcția luată. În acel an a fondat Anthropic, care acum se ocupă cu dezvoltarea unor sisteme de A.I. sigure.

Bill Gates

Gates, fondatorul Microsoft, și mulți ani deținătorul titlului de cel mai bogat om din lume, a fost o vreme îndelungată sceptic cu privire la potențialul Inteligenței Artificiale. Apoi, în august 2022, a participat la o vizionare a ceea ce poate să facă GPT- 4 de la OpenAI, iar apoi a devenit un convertor al A.I. Acest lucru a determinat Microsoft să investească masiv în Inteligența Artificială Generativă.

Demis Hassabis

Hassabis, neurolog, este fondatorul DeepMind, una dintre cele mai importante laboratoare bazate pe A.I.

Hassabis a obținut sprijin financiar din partea investitorului Peter Thiel pentru a crea DeepMind și un laborator care a creat la rândul său AlphaGO, un software A.I. care a uimit lumea în 2016, după ce a reușit să-l învingă pe cel mai bun jucător din lume la jocul de strategie Go; Hassabis însuși a fost un șahist profesionist în adolescență. Google a cumpărat DeepMind, cu sediul în Regatul Unit, iar Hassabis este unul dintre directorii executivi de top ai companiei în domeniul A.I.

Geoffrey Hinton

Profesor la Universitatea din Toronto, Hinton și doi dintre studenții săi se ocupau de rețele neuronale, o tehnologie cheie care stă la baza acestui val al Inteligenței Artificiale. Google a fost atât de impresionată de aceste rețele, încât a decis să lucreze cu Hinton. Parteneriatul a durat un deceniu ( 2013 – 2023 ).

În 2012, Microsoft și Baidu, o companie tech din China, au decis să investească 44 de milioane de dolari pentru a integra rețelele lui Hinton în sistemele lor.

Reid Hoffman

Hoffman, fost director PayPal și fondatorul LinkedIn, a făcut parte dintr-un grup alături de Elon Musk și Peter Thiel, investind 1 million de dolari în OpenAI.

Elon Musk

Musk, CEO-ul Tesla și fondatorul SpaceX, a ajutat OpenAI în 2015. La acea vreme, Musk căuta să înființeze OpenAI, o organizație non-profit, ca o contrapondere mai etică a altor companii de tehnologie. Musk a părăsit OpenAI în 2018, după neînțelegeri cu Altman.

De ceva vreme, Musk s-a arătat tot mai îngrijorat cu privire la pericolele Inteligenței Artificiale.

Satya Nadella

Nadella, director Microsoft, a condus investițiile companiei înspre OpenAI în 2019 și anul acesta, contribuind cu 13 miliarde de dolari la dezvoltarea start-up-ului. De atunci, Microsoft a dominat complet Inteligența Artificială, implementând tehnologia OpenAI în motorul de căutare Bing și multe alte produse.

Larry Page

Page, care a fondat Google alături de Sergey Brin, a fost dintotdeauna un susținător al A.I.-ului și al beneficiilor sale. El a fost cel care a sprijinit achiziția companiei DeepMind de către Google în 2014. Larry Page are o viziune mult mai optimistă decât alții în ceea ce privește Inteligența Artificială, promovând la Silicon Valley ideea că roboții și oamenii vor trăi într-o zi în armonie.

Peter Thiel

Thiel, director PayPal devenit capitalist de risc, care și-a făcut mare parte din avere dintr-o investiție timpurie în Facebook, a fost un investitor major în laboratoarele A.I., când abia apăruseră. Thiel a investit mult în DeepMind și mai târziu, în OpenAI.

Eliezer Yudkowsky

Yudkowsky, un filozof al Internetului și un cercetător autodidact în domeniul A.I., a avut o contribuție semnificativă în dezvoltarea gândirii filozofice din jurul tehnologiei. Yudkowsky a crezut în puterea Inteligenței Artificiale, dar era și îngrijorat că această tehnologie ar putea distruge oamenii. Yudkowsky a fost gazda unei conferințe anuale privind Inteligența Artificială ( finanțată de Peter Thiel ), și în cadrul căreia Hassabis l-a întâlnit pe Thiel, asigurând astfel un sprijin pentru DeepMind.

Mark Zuckerberg

Zuckerberg, directorul executiv al Meta, proprietarul Facebook, Instagram și WhatsApp, sprijină Inteligența Artificială de peste un deceniu. Cunoscând puterea acestei tehnologii, Zuckerberg a încercat să cumpere DeepMind înainte ca Google să facă oferta câștigătoare. Zuckerberg a început apoi o serie de angajări pentru a aduce talentul Inteligenței Artificiale și în Facebook.

Magnații din spatele Inteligenței Artificiale: Elon Musk, Bill Gates și Peter Thiel, printre numele grele care susțin dezvoltarea A.I.

//////////////////////////////////////////

Pericolul inteligenței artificiale ar putea afecta întreaga lume. Avertismentul președintelui Microsoft

Președintele companiei Microsoft a tras un semnal de alarmă despre pericolul inteligenței artificiale, care ar putea afecta întreaga lume, așa cum s-a întâmplat și în cazul rețelelor de socializare.

Cum arată ”omul dragon”, specia umană descoperită în China. De ce cred experții că e cea mai apropiată rudă a oamenilor

Imagine care arată evoluția telefoanelor iphone din anul 2007, pe fundal alb

Evoluția iPhone din anul 2007. Primul smartphone Apple împlinește 15 ani

Utilizator care are telefon cu Facebook deschis în mână, pe fundal se vede un calculator. Există un truc simplu să verifici cine te urmărește pe Facebook

Cum poți verifica cine te urmărește pe Facebook. Trucul simplu pe care îl pot folosi utilizatorii

Telefon Nokia 6310 original, pe negru, ținut în mână, cu un fundal bej. Noua variantă Nokia 6310 a fost lansată în anul 2021

Noua variantă Nokia 6310. Cât costă modelul lansat cu ocazia aniversării de 20 de ani a telefonului

Dezvoltarea mult prea rapidă a inteligenței artificiale ar putea duce la aceleași greșeli pe care le-au făcut giganții tech în cazul rețelelor de socializare. Președintele Microsoft, Brad Smith, a tras un semnal de alarmă în cadrul unui forum de afaceri.

Avansul inteligenței artificiale a dus la îngrijorări în întreaga lume, scrie Tech Xplore.

Numeroși experți sunt îngrijorați de potențialul pe care îl are această tehnologie de a transmite informații false și a de a schimba piața muncii.

Dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale (AI) riscă să reproducă greşelile făcute de industria tehnologică la începutul erei reţelelor de socializare. Semnalul de alarmă a venit din partea preşedintelui Microsoft, Brad Smith. Acesta se afla la un forum de afaceri la New Delhi cand a vorbit despre pericolul inteligenței artificiale, scrie AGERPRES.

Industria tehnologică „devenise puţin prea euforică cu privire la toate lucrurile bune pe care social media urma să le aducă lumii. Și erau multe. Fără să se gândească la riscuri,” a spus Smith la B20 (Business 20). Evenimentul reuneşte jucători din sectorul privat timp de 3 zile, înainte de G20.

CITEȘTE ȘI

În premieră mondială, o femeie paralizată a putut „vorbi” cu ajutorul semnalelor din creier. Cum a fost posibilă reușita

Femeie care are un cip pe coloana vertebrală, pe fundal gri, ca o femeia paralizată care a putut „vorbi” cu tehnologia

Cum ar putea ajuta ChatGPT la prevenirea următoarei pandemii. Tehnologia e folosită deja de cercetători

GPT-4, care e de sute de ori mai puternic decât ChatGPT, pe ecranul verde al unui telefon, lângă o tastatură de laptop

„Trebuie să fim cu mintea limpede. Trebuie să fim entuziasmaţi de posibilităţile care ni se oferă. Dar în acelaşi timp trebuie să ne gândim la dezavantaje. Chiar să ne îngrijorăm. Şi trebuie să construim măsurile de protecţie de la început,” a avertizat el.

AI provoacă o îngrijorare tot mai mare în întreaga lume. Această tehnologie poate fi utilizată în scopuri rele. La fel ca în cazul video-urilor deepfake care îi fac pe oameni să spună lucruri pe care nu le-au spus.

Pericolul inteligenței artificiale a îngrijorat numeroși experții. Unii dintre ei au făcut publică o scrisoare deschisă prin care cer încetinirea dezvoltării acestei tehnologii.

Inteligența artificială poate schimba piața muncii

Tehnologia promite să revoluţioneze o gamă largă de profesii. Stârneşte, de asemenea, în rândul multor lucrători teama că profesia lor se va transforma sau va dispărea.

Conform unui studiu publicat luni de ONU, inteligenţa artificială este mai probabil să creeze locuri de muncă decât să le distrugă. Dar va duce la potenţiale schimbări în calitatea locurilor de muncă. Inclusiv intensitatea muncii şi autonomia. Dar președintele Microsoft a vorbit despre pericolul inteligenței artificiale și în contextul diseminării informațiilor false.

Studiul ONU subliniază, de asemenea, că efectele acestei noi tehnologii variază considerabil în funcţie de ocupaţii şi domenii. Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să aibă munca afectată.

Potrivit preşedintelui Microsoft, publicul doreşte să se asigure că „această nouă tehnologie rămâne sub control uman”.

De la lansarea ChatGPT, în luna noiembrie a anului trecut, tehnologia a atras atenția la nivel mondial. Inteligența artificială e folosită deja de hackerii ruși pentru a scrie linii de cod periculoase. În același timp, alți cercetători cred că poate avea un impact pozitiv asupra lumii. Rămâne de văzut cum va evolua tehnologia pe viitor și dacă se vor lua măsurile de precauție necesare.

https://useit.ro/digital/pericolul-inteligentei-artificiale-ar-putea-afecta-intreaga-lume-avertismentul-presedintelui-microsoft-29502.html

////////////////////////////////////////

Ceasul Apocalipsei: cât de aproape se află omenirea de distrugerea sa totală

Autor:

Radu Caranfil

Omenirea se află într-o stare de pericol iminent, care este reflectată de Ceasul Apocalipsei. Potrivit specialiștilor de la Bulletin of the Atomic Scientists, cei care reglează poziția acestui ceas simbolic, suntem la doar 90 de secunde de miezul nopții, adică de distrugerea totală a omenirii. Ceea ce indică un „nivel continuu și fără precedent de pericol„.

Amenințări persistente

Anul trecut, Ceasul Apocalipsei a fost la fel de aproape de miezul nopții, la 90 de secunde, ca niciodată înainte, iar această alegere a fost în mare măsură determinată de pericolul reprezentat de războiul dintre Ucraina și Rusia. Cu toate acestea, riscurile nu s-au diminuat, iar altele noi, cum ar fi tehnologiile disruptive, au apărut în ultimul an. Printre aceste amenințări persistente se numără războiul din Ucraina, sabotarea deliberată a acordurilor de reducere a armelor nucleare, criza climatică și înregistrarea anului 2023 ca fiind cel mai cald din istorie, noile tehnologii de inginerie genetică, inteligența artificială și pericolul dezinformării.

Probabil că ar trebui adăugat pe lista de amenințări și ghinionul de a avea în poziții de putere planetară figuri detestabile ca Putin, Trump, Kim Jong Un, capabile în orice clipă să împingă acele Ceasului spre miezul nopții, poziția ultimă. Apocalipsa.

Rachel Bronson, președinta și directorul executiv al Bulletin of the Atomic Scientists, a avertizat: „Nu vă înșelați: resetarea ceasului la 90 de secunde înainte de miezul nopții nu indică faptul că lumea este stabilă. Dimpotrivă, este urgent ca guvernele și comunitățile din întreaga lume să acționeze.” potrivit The Independent.

Pericolul Inteligenței Artificiale

În ciuda unor știri pozitive, cum ar fi progresele în abordarea schimbărilor climatice, omenirea rămâne în fața unei crize care îi amenință viitorul. Ceasul Apocalipsei observă că îngrijorarea cu privire la inteligența artificială s-a amplificat, dar chiar și cei mai importanți experți sunt în dezacord cu privire la caracterul existențial al acestui pericol. Acesta ar deveni cu adevărat periculos doar dacă ar fi conectat la un sistem fizic sau ar obține controlul asupra armelor nucleare.

Mulți lideri mondiali recunosc necesitatea unor controale asupra inteligenței artificiale, dar atracția acesteia în război și alte pericole rămâne. Herb Lin, membru al consiliului care stabilește timpul, și cercetător la Universitatea Stanford, a notat eforturile unor țări de a lucra la guvernanța necesară pentru a limita pericolul.

Perspectiva sfârșitului lumii provoacă depresie

Bulletin of the Atomic Scientists a recunoscut că, în fața acestor amenințări, mulți oameni pot simți o senzație de neputință și depresie. Și a subliniat că aceste amenințări necesită acțiuni comune. „Fiecare persoană de pe Pământ are un interes în reducerea probabilității unei catastrofe globale,” se arată în anunțul său, subliniind astfel că liderii și națiunile trebuie să lucreze împreună pentru a controla aceste riscuri.

În ciuda gravității situației, există și potențial pentru vești bune. Progresele în abordarea schimbărilor climatice sunt semnificative, iar perspectiva dialogului serios între marile puteri, precum Statele Unite, China și Rusia, este indicată ca un prim pas crucial pentru a aborda responsabil aceste amenințări la adresa întregii planete. Totuși, când vine vorba de o poziție responsabilă a Rusiei pe acestă temă, e greu de crezut că dialogul așteptat și necesar se va înfiripa curând.

Rămânem foarte aproape de momentul final

Ceasul Apocalipsei, înființat în 1947 de către oamenii de știință care au lucrat la Proiectul Manhattan, a fost inițial conceput pentru a avertiza asupra amenințării de război nuclear. Cu trecerea timpului, acesta a fost adaptat la noile riscuri, inclusiv cele legate de schimbările climatice și avansurile în tehnologie și inteligență artificială.

Ceasul Apocalipsei a fost setat, în 2020, la 100 de secunde înainte de miezul nopții și a rămas neschimbat în următorii trei ani. În 2023, a fost mutat la 90 de secunde – unde a rămas de atunci.

Ceasul Apocalipsei: cât de aproape se află omenirea de distrugerea sa totală

///////////////////////////////////////

Noua Ordine Mondială multipolară sau cum se va instala tirania tehnocratică

Mini-războiul de la granița României a scos la suprafață toate diferențele politice, sociale și culturale existente de generații întregi între locuitorii din Ucraina, neînțelegeri practic mai vechi decât statul-națiune în sine. Conflictul actual este înrădăcinat în tensiuni aprige, de lungă durată și foarte reale. Oamenii suferă și mor și toți de acolo merită să șansa de a trăi în pace, asta-i clar!

Cu toate acestea, dincolo de factorii specifici care au condus și au perpetuat conflictul din Ucraina, există un context mai larg care merită și a fi analizat.

Toată lumea și-a dorit acest „mini-război”!

Așa-numiții lideri politici din Vest și din Est au avut suficiente oportunități și puteri ample de a aduce ambele tabere la masa negocierilor și asta o puteau face încă de la începutul ostilităților în Donbas (2014). Însă tentativele acestor factori decidenți de a intermedia încetarea focului și de a pune în aplicare acorduri de genul celui de la Minsk au fost slabe și făcute cam fără tragere de inimă. În schimb, ambele părți au preferat să-și facă jocurile politice profitând de drama cetățenilor din Ucraina. Și, într-un final, au ajuns ambele părți să alimenteze puternic conflictul interetnic din Donbas.

Occidentul a făcut puțin pentru pace, mai mult a agravat situația!

Despre toate astea am putea vorbi numai dacă evitarea războiului a fost cu adevărat obiectivul. Dar dacă nu-i așa? Dacă ambele tabere și-au dorit o astfel de confruntare?!

Ministrul Apărării din Marea Britanie, Ben Wallace, a observat bine că războiul din Ucraina este „un cadou pentru NATO”. Așa cum Occidentul le-a dat rușilor șansă să-și schimbe politica monetară, ajustând rubla la noua realitate economică, tot la fel și Putin a salvat NATO de la dispariție; existența Alianței Nord-Atlantice nu a mai fost la fel de relevantă ca acum de pe vremea crizei rachetelor din Cuba, anii ’60.

În urma conflictului ruso-ucrainean, ambii poli sunt întăriți, dar din motive diferite.

Și Uniunea Europeană valorifică războiul din Ucraina, căutând calea spre unificarea militară a UE, marele vis al Franței. Deși ieșită din spațiul comunitar, Marea Britanie este implicată și ea în acest proiect – noul prim-ministru (neales de popor, ca Nicolae Ciucă al nostru) tocmai a semnat acorduri de cooperare permanentă (PESCO), sub comandă militară directă a Bruxellesului.

Tranziție în echilibrul puterii geopolitice

Orice altceva ar fi, războiul din Ucraina reprezintă punctul de sprijin pentru o tranziție în echilibrul puterii geopolitice. La fel ca povestea Covid-19, și narațiunea conflictului ruso-ucrainean a fost scrisă cu scopul urmărit de a accelera schimbarea polarității.

Sistemul monetar și financiar internațional (IMFS), care până acum a subscris dominația unipolară, se transformă azi. IMFS a ajuns la sfârșitul ciclului său de viață și vedem asta din faptul că orice creștere economică încercată în Vest este înăbușită în mod deliberat prin tot felul de decizii politice aberante (de la sarabanda de sancțiuni împotriva Rusiei și până la trecerea la o „economie verde”), dar încurajată în Est. Fluxurile de energie și modelele de consum sunt redirecționate spre Orient.

Noua Ordine Mondială multipolară propusă nu constituie o armă a statului-națiune, nicidecum, ea vine să-l spulbere, arătându-i (așa-zisa) inutilitate și incapacitatea de a ține pasul cu vremurile actuale. Modelul multipolar este pornit din agenda „Marea Resetare” (Davos – George Soros – Klaus Schwab) și respinge categoric conceptul de suveranitate națională. Lumea multipolară nu recunoaște statul național (entitate suverană) ca având vreun statut de pol de putere cu drepturi depline.

Politicienii din China sau Rusia nu sunt „mai răi” decât cei din America, Anglia ori Franța. Ei sunt doar niște marionete care reprezintă interesele celor ce i-au trimis la putere și au forța să îi controleze, dar și să-i elimine când nu mai pot ajuta cu nimic. Ordinea mondială multipolară pune capăt ultimelor vestigii ale suveranității naționale. Este Marea Resetare geopolitică anunțată la Davos – punctul culminant al planului de a stabili un sistem de guvernare globală care să ofere câtorva mari familii (aceleași nume care controlează corporațiile din toate domeniile economiei) controlul asupra lumii.

Punând cap la cap elementele adunate din mai multe țări, ne putem face o idee cam despre ce se urmărește: controlul și supravegherea populației, ID-uri digitale, sisteme de credit social, cenzură în numele combaterii dezinformării, venit de bază universal, controlul absolut al vieții noastre prin supravegherea aprovizionării cu alimente, apă, energie, locuințe, educație, introducerea monedei digitale a băncilor centrale (sau o variație a acesteia).

Sistemul multipolar gândit în spatele ușilor închise este un salt uriaș către tirania tehnocratică globală.

https://www.national.ro/politica/noua-ordine-mondiala-multipolara-sau-cum-se-va-instala-tirania-tehnocratica-780636.html

/ ///////////////////////////////////////////

Tehnocrația salvează România? Nu, o îngroapă!

Se vorbește de câțiva ani de nevoia unei schimbări totale, căci lumea nu mai poate înainta pe drumul actual, care înseamnă regres din toate punctele de vedere – economic, civic, climatic. Una dintre opțiunile salvatoare vânturate și prin fața noastră este cea a tehnocrației, prezentată ca alegerea cea mai bună, cu specialiști în loc de politicieni, cu oameni de știință veritabili, nu habarniști ajunși pe pile în poziții-cheie. Pe hârtie, pare societatea ideală, dar în realitate , lucrurile stau complet altfel. Tehnocrația nu salvează (România), ci îngroapă!

Acceptând că societatea trebuie transformată în tehnocrație, atunci e clar că și oamenii care trăiesc în ea trebuie transformați în transumani. Cu alte cuvinte, o societate utopică perfect eficientă, imaginată de tehnocrați, ar fi murdărită dacă în ea ar locui oameni slabi, în actuala formă a imperfecțiunii, cum nu se spune că suntem.

Tocmai de aceea vedem că mulți tehnocrați de elită se identifică și ca transumaniști, iar printre vârfurile de lance îi regăsim pe Elon Musk, de la SpaceX și Neuralink, Jeff Bezos (Amazon), Ray Kurzweil (Google) sau Peter Thiel (PayPal).

Legătura dintre tehnocrație și transumanism

Pentru a înțelege întregul tablou, este necesar să abordăm trei întrebări:

Ce este tehnocrația?;

Ce este Transumanismul?;

Care este lipiciul dintre ele?

În 1939, pe când omenirea cunoștea ororile războiului declanșat de naziști, revista americană Technocrat avea alte preocupări. Iată ce se scria acum 80 de ani despre sistemul social al viitorului: „Tehnocrația este știința ingineriei sociale, funcționarea științifică a întregului mecanism social pentru a produce și distribui bunuri și servicii întregii populații”. De atunci, ni se tot explică despre cum tehnocrația caută să evite capitalismul, întreprinderea liberă și politicienii aleși, urmărind crearea unui sistem economic bazat pe resurse, în care oamenii de știință, inginerii și tehnicienii sunt singurii planificatori și controlori ai societății.

Azi, mulți se declară tehnocrați, dar nu au nicio idee despre obiectivele mai profunde ale tehnocrației. Chiar și așa, fiindcă este în trend și dă bine la imagine, își folosesc expertiza spre a produce schimbări majore, fără a se ține cont de procesele politice tradiționale care, așa învechite cum par ele, au la bază un principiu simplu – cel ales este reprezentantul societății, trimis acolo de oameni care au investit încredere în el. Are mandat, adică! Tehnocrații nu țin cont de asta, ei au un obiectiv general, să înlocuiască sistemul economic din prezent cu o poveste despre Dezvoltare Durabilă (mantia sub care se ascunde tehnocrația), economie verde, Green New Deal etc.

Transumanismul, pe de altă parte, este o mișcare mai slab definită, care s-a dezvoltat treptat abia în ultimele două decenii. Transumanismul înseamnă o clasă de filozofii ale vieții care caută continuarea și accelerarea evoluției inteligente dincolo de forma sa umană actuală și limitările umane prin intermediul științei și tehnologiei, ghidate de principii și valori (Max More, 1990). În traducere, transumaniștii vor să aplice tehnologia avansată condiției omului de rând pentru a prelua procesul evolutiv și a crea literalmente „oameni 2.0”. Sfântul Graal al transumanismului este atingerea nemuririi, dar până acolo se lucrează la eliminarea caracteristicilor „negative” ale „omului 1.0” – spiritul critic, natura războinică, inconsistența și nesiguranța etc.

Vorbim despre o „curățenie” genetică totală.

Cele două, tehnocrația și transumanismul, sunt legate prin scientologie, o alternativă religioasă prezentată pentru prima dată de filosoful francez Henri de Saint-Simon, undeva acum două secole. El a propus ca toată conducerea lumii religioase să fie înlocuită de o preoțime formată din oameni de știință și ingineri, care să interpreteze oficial absolut totul și să ghideze spiritual societatea.

Scientologii vor ca știința să fie ridicată la o stare de evlavie imuabilă, venerată de adepții săi.

Tehnocrații și transumaniștii cred că știința avansată, ingineria și tehnologia sunt instrumentele exclusive ale progresului. Sunt experți în manipularea guvernelor, de la care obțin resurse (banii contribuabililor) pentru a-și finanța proiectele utopice.

O altă legătură între tehnocrație și transumanism este că ambele sisteme nu văd niciun viitor pentru lume așa cum există astăzi. Ecologiștii radicali, ca Greta Thunberg, cred că lumea mai are doar 12 ani înainte ca o apocalipsă climatică să distrugă planeta. Elon Musk își folosește miliardele pentru a fugi de pe Pământ; finanțează SpaceX cu intenția de a coloniza Marte. Jeff Bezos are același scop – investește în Blue Origin tot ca să ajungă pe Marte. Ambii cred că singurul viitor pentru omenire este în spațiul cosmic, populând Universul, deoarece Pământul va ajunge într-o fundătură atunci când resursele sale naturale se vor epuiza.

Urmare a adoptării de către ONU a agendei de Dezvoltare Durabilă (Agenda 21), politica tehnocrată s-a răspândit în fiecare colț al planetei. În ignoranța totală a capcanei care le-a fost întinsă, oamenii cer acum mai mult, nu mai puțin. Încălzirea globală este folosită ca berbec pentru a descompune sistemul economic actual, deschizând calea spre singura alternativă oferită: dezvoltarea durabilă, cunoscută și sub numele de tehnocrație.

Pentru cine mai crede că elita lumii științifice este alcătuită din idealiști binevoitori cu inima pură, care lucrează pur și simplu pentru binele omenirii, să își amintească de răposatul Jeffrey Epstein, miliardarul american care a pătruns în profunzimile depravării, desfrânării, șantajului și traficului sexual și care era, de asemenea, membru al Comisiei Trilaterale elitiste. Epstein a fost un tehnocrat și un transumanist declarat, care spera să obțină nemurirea în timpul vieții sale. Cum a sfârșit, ne amintim…

https://www.national.ro/0pp/tehnocratia-salveaza-romania-nu-o-ingroapa-783738.html

//////////////////////////////////

Apariții editorial- General Br. (r) Aurel I. Rogojan

Semnalăm în rândurile ce urmează trei apariții editoriale de excepție, a căror lectură ne-au reținut în mod aparte atenția și constitue, în opinia noastră, instrumente de cunoaștere și înțelegere a realităților cotidiene românești:

– Viorel Roman – „România un stat eșuat”, Timișoara, Editura Cosmopolitan-Art, 2021, 436 pagini;

– Pavel Gavril Țăranu – „Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist”, Baia Mare, Eurotip, 2021, 266 pagini;

– Cornel-Dan Niculae – „« Societatea Civilă » de sub ON G-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”, Bucureşti, Editura Carpathia Rex 2021, 472 pagini; 20 cm – (Colecţia „Cartea Secretă“).

Viorel Roman, cu ale sale epistolare zilnic „românii în laboratorul european” și „românii în laboratorul mondial”, ține de câțiva ani o cronică a faptelor prin care clasa politică din România se autodefinește în raport cu Uniunea Europeană și restul lumii, față de care politicienii români par niște curiozități bizare, pe care numai niște nefirești resorturi i-au propulsat la putere, anume parcă să distrugă țara și să exileze poporul.

Bilanțul managementului afacerilor publice de către cele 33 de guverne și 17 prim miniștri , care s-au perindat la putere, începînd cu anul 1990, conform statisticilor europene, abundă în eșecuri, deoarece performanța guvernamentală este o colecție de contradicții logic inexplicabile:

– România este țara cu cel mai mic șomaj oficial din ultimul sfert de secol, în medie, dar este singura țară unde 50% din familii declară că nu au niciun membru angajat; iar 25% din familii au doar un membru angajat;

– România susține gratuitatea școlii până la absovirea liceului, dar este pe primul loc în Europa la șolari analfabeți (30%), iar 42 % din populație crede că soarele se învârtește în jurul pământului:

– Performanța de a fi cea mai bisericoasă țară din Uniunea Europenă este la pachet cu cea mai acută subdezvoltare edilitară, 45% din gospodării nu sunt racordate la canalizare și au WC în curte;

– România are cea mai mică absorbție a banilor europeni și cel mai mare procent de bani europeni furați, motiv pentru care Uniunea Europeană au tăiat fondurile pentru infrastructură;

– România interzice prostituția, dar este cel mai mare exportator de prostituate, peste Rusia și Ucraina;

– România este, conform datelor Curții de Conturi, țara cu cea mai ridicată corupție din Europa – 40%, din 6,2 miliarde euro pe an achiziții publice, 6,2 miliarde se fură.

Autorul scoate în evidență multe alte asemenea paradoxuri, la care vine cu corolarul, citat din profesorul economist, Mircea Coșea: „Viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum”.

Consilierul academic al Universității din Bremen, Viorel Roman este un publicist oarecum atipic, care se adresază unui segment rezervat de cititori, dispus la analiză și reflecții. De asemnea, Viorel Roman poate fi multora incomod, prin unele dintre opiniile sale insolite privind blestemul geopolitic al situării românilor la limesul Sfântului Imperiului Roman cu panslavimul celei de a Treia Rome , cu vechea și noua lume islamică, ceea ce ne-a propcopsit cu (citat din profesorul Vaslie Dâncu) : „Statul […] obez, agresiv, neproductiv… Oamenii stau în genunchi aproape în fața funcționarului […]”. Într-un astfel de stat, „capturat de vânătorii de rente”, „Colaborarea este la nivel de haită, fiecare e îndreptățit să-și folosească tupeul, violența, înșelăciunea” (op.cit.pag.187).

Pavel Gavril Țăranu (pseudonim) ne propune în capitolul de deschidere al cărții „Extremismul sexo-marxist, antinațional și globalist” o succintă trecere în revistă a cauzelor celei mai grave și brutale boli a nației române, „decepția colectivă”. Concluzia autorului este aceea că România sub cele 33 de guverne postdecembriste s-a întors în anii 1950, când „sentimentul național și patriotismul au devenit, din nou, disprețuite și privite cu suspiciune de grupuri de presiune care ănfuenează puterea politică, iar puținii ptrioți curajoși sunt izolați și blocați la mantinelă de exponenții forțelor agresive ale acestei epoci” (op.cit.pag.13). Revenirea la patriotism este soluția salvării națiunii române, argumentându-ni-se cu exemplele Portugaliei, Spaniei și Olandei care prin patriotismul poporului lor de acum 50 de ani și-au schimbat destinul, și ele urmând pilda patriotismului britanic, francez, prusac și apoi german. (Idem).

Capitolul 2 „Introducere la scrisoarea celor 43 de comisari/fanatici sexomarxiști și extremiști” se referă la inițiativa grupului de 43 de persoane din trei continente, autointitulate „intelectuali publici, militanți pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice”, care au cerut public, la 3 februarie 2021, izolarea totală a partidului parlamentar „Alianța pentru Unitatea Românilor”. Intoleranța specific extremistă a grupului menționat nu a fost de nimeni sancționată”.

Pavel Gavrilă Țăranu sancționează tăcerea guvernului și a liderilor formațiunilor politice cărora le-a fost adresată somația, prin proverbe, dintre care reținem: „Toleranța intoleranței este lașitate”; „Indiferența nu-i decât lașitate”; „Odată te naști și mori, dar lașii mor de mii de ori”.

Cum a devenit sexo-marxismul o problemă fundamentală a zilelor noastre?. Răspunsurile le vom găsi in capitolul următor, bine ancorat în bibliografia de referință, bineînțeles străină și, de aceea, înafara putinței de tăgadă . Aflăm că sexo-marxismul adevenit o ideologie care a generat un curent politic de atac ale cărui ținte sunt: „școlile și universităție, religiile, culturile și valorile naționale” , respectiv fundamentele identității popoarelor, iar mijloacele agresiunii sunt media și socia-media și organizațiile neguvernamentele subvenținate în acest scop. Astfel, devine evidentă legătura cu ceea ce Cornel-Dan Niculae devoalază în „« Societatea Civilă » de sub O.N.G.-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”.

Excursul lui Pavel Gavril Țăranul prin istoria sexo-marximului postbelic, din care fac arte și cei 43 de comisari ideologici autori ai somației menționate, ne argumentează pericolul aceste noi forme de dictatură, care a cam început să facă legea în numele ideilor, teoriilor și conceptelor impuse, dintre care sunt menționate: discriminarea, corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, cancel culture. Cancel culture presupune boicotarea, terorizarea și distrugerea opozanților politici, ia conceptul este rebrandul esenței leninism-stalinismului („Cine nu este cu noi este împotriva noastră”). Cancel culture mai înseamnă interzicerea gândirii libere, a opiniilor și culturii neconformiste cu conceptele sexo-marxiste.

Progresismul invocat de adepții noii ideologii este ipocrit și mincinos, fiind masca revoluției lor culturale, inspirate de „mariajul lui Marx cu Freud” (op.cit.pag 45). Una dintre consecințele curentului sexo-marxist este ura ditre oameni, care este azi evidentă și în societatea românească (op.cit.pag 47).

Rasismul ca apanaj al urii a devenit o etichetă care s-a pus pe fotbal, șah, hărți și internet, pe matematică. Apar ghiduri școlare și indexuri de excludere a cuvintelor , precum mamă, frate, soră. Barbarismul și imoralitatea, antidemocratismul și anticreștinismul, cenzura și dictatura ura și intoleranță promovate de secta politică sexo-marxistă, gradul înalt de penetrare în societatea americană, dar și în Europa aduc suficiente argumente pentru pericolele ce planează asupra ordinii democratice tradițional creștine a Occidentului.

In capitolele următore aflăm cum au ajuns sexo-marxiștii la putere în România și cum este folosită democrația ca paravan al atacurilor antinaționale, dar și despre decadența Occidentului ș convingerea autorului că viitorul nu poate aparține decât statelor și națiunilor independente, căci a fi patriot nu înseamnă a fi antiglobalist, deoaece globalismul este o realitate a zilelor noastre pe care omenirea are datoria să o gestioneze în deplinul respect al principiilor fundamentale ale democrației.

Cornel-Dan Niculae, cu „« Societatea Civilă » de sub O.N.G.-urile internaţionale- organizaţii şi servicii secrete din umbră”, continuă seria volumelor sale de investigații jurnalistice temerare și de succes, generatoare, deopotrivă, de elogii și contestări.

Voi fi un recenzor atipic al cărții și mă voi referi doar la aspectul singular al episodului „Clubul de la Roma, Propaganda Due și Giancarlo Elia Valori”, o trambulină prin care oculta internațională a reușit să penetreze în ierarhia politică românească cu intenția de a capitaliza imaginea pe care Nicolae Ceaușescu o avea în anii 1970.

Sunt menționate, până la Nicolae Ceaușescu, numele lui Mircea Malița, Cornel Burtică și Ștefan Andrei. Desigur, concluziile autorului sunt bine documentate și corecte, iar complinirile ce le aduc sunt de natură a le nuanța și întări.

Cornel Burtică a fost primul demnitar român reperat de Serviciul de Informații Militare al Italiei (S.I.S.M.I.) în perioada postului său de atașat comercial la Roma și ale cărui perspective politice fuseseră estimate de mai multe servicii de informații occidentale ( cel francez în perioada pstului de atașat comercial la Paris, iar C.I.A. prin recolta informațiilor din varii surse, ce le controla la nivel mondial.

Vizitele la atașatura comercială, respectiv la Ambasada României de la Roma, ale oamenilor de afaceri interesați de piața românescă și oportunităție de cooperare au fost canalele folosite și de Aurelio Pecei, economist și industriaș italian, inițiatorul și unul dintre fondatorii Clubului de la Roma, personalitate cu mare notorietate internațională, valorificată pentru crearea punților de legătură peste Cortina de Fier.

Giancarlo Elia (Jeliah ) Valori, secretar general al Institului Italian pentru Relații cu Străinătatea , membru marcant al lojei masonice „Propaganda Due”, în stranse relații cu Licio Gelli, conducatorul P2, a cochetat cu ideea de a promova imaginea internațională a lui Nicolae Ceaușescu, iar Mihai Pacepa și Nicolae Doicaru au aprobat finanțarea necesară, pentru ca în 1978 să se constate că operațiunea de promovare a fost o escrocherie și că înafară de geamantanul de cărți aduse lui Ceaușescu și cîteva articole de presă, nu s-a realizat promovarea promisă. Mai mult, din partea Editurii Partidului Comunist Italian s-a demascat impostura, Valori fiind indicat de mai multe surse creștin democrate și de mari industriași ca omul S.I.S.M.I. și al C.I.A..

Valori a fost primit de patru ori de Nicolae Ceaușescu, iar pănă la el a stabilit relații apropiate cu Ghizella Wass, Ștefan Andrei, Cornel Burtică și Mihai Dulea, ultimul petrecând o vacanță de două săptămâni în Italia, ca invitat al lui Valori. Acesta și-a folosit influența pentru dezvolatarea unor afaceri cu Fabrica de confecții și tricotaje București (A.P.A.C.A.) ale lui Licio Gelli, care deținea o fabrică de profil la Arezzo, unde păstra și dosarele personalitățior din România care fusseră punctate și studiate de C.I.A. sub acoperirea „Clubului de la Roma” și a „Lojii «Propaganda Due»”.

Rolul lui Ștefan Andrei a fost de protector (unul foarte ieftin!) față de protestele Partidului Comunist Italian al cărui nume a fost folosit de diverse persoane care se foloseau de breșa creată pentru penetrarea „Propagandei Due” și a Mafiei italiene, scoase la înaintare de structurile speciale interesate de anturajele fiilor și fiicelor demnitarilor de la București.

Mircea Malița nu a ajuns întâmplător în context. Cum a respectat regulile jocului convenite de acasă, ține și de cum cei de acasă au anticipat capcanele ce-i fuseseră întinse. Imixtiunea politică a Elenei Ceaușescu în cariera sa diplomatică ulterioară a fost nefastă României.

Cornel-Dan Nicolae referă asupra unora dintre discipolii lui Mircea Malița care au condus ori conduc parte din rețeaua organizațiilor neguvernamentale promotoare ale noii ideologii și ordini a incertului viitorl

Toate cele trei cărți au un numitor comun, efortul găsirii soluțiilor de salvare a României. În fața acestei cauze trebuie să pălească orice ne-ar putea dezbina.

Nota – Nu subscriem comentariilor domnului Consilierul academic al Universității din Bremen ale căror „esențe” pleacă de la aritmetica haosului: 2 cai+4 elefanți=15 crocodili. Rampa de lansare a „opiniilor” autorului pornesc inevitabil de la alăturarea premeditată sistematică până la obstinație și – sine die – „Departe de lumea dezlănțuită”, a două noțiuni total distincte: OCCIDENT-ORTODOXIE. A accepta „raționamentul” domnului consilier academic (cu sau fără epoleți) se suprapune rezultatelor „inteligente” ale școlarizării on-line pe timp de Covidenie.

– Referitor la dezacordul autorul lucrării „Extremismulul sexo-marxist, antinațional și globalist” față de nepedepsirea unui partid legal constituit pentru opiniile reprezentanților acestuia, remarcăm ignorarea totală a ne-legalității și neconstituționalității existenței de peste trei decenii pe eșichierul politic a unei „uniuni” etnice tratate ca partid politic, despre care autorul „se face că plouă”. „Curat murdar… Trădare să fie, dar s-o știm și noi !”. Nu ? (Ion Măldărescu, ART-EMIS).

https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/aparitii-editoriale

///////////////////////////////////////

Ce este sexo-marxismul?

Adrian PAPAHAGI

Publicat în Dilema Veche nr. 801

Nu știu dacă am inventat termenul de „sexo-marxism“, dar cu siguranță l-am consacrat în conștiința publică din România (îi prevăd un bun viitor și la export), așa încît îmi revine datoria să îl definesc, să îl ilustrez și să demonstrez că nu este nicidecum o glumă, ci avem de-a face cu un concept serios și demn de atenție.

Sexo-marxismul este ceea ce Roger Kimball (2000: 145) numea „mariajul lui Marx și Freud“, referindu-se la teoriile lui Wilhelm Reich din anii 1930, ale lui Herbert Marcuse din anii 1950-70 și ale altor „radicali sexuali“ (Robinson 1969). Știm bine că Marx a teoretizat lupta de clasă și revoluția violentă a oropsiților sorții (proletariatul) împotriva exploatatorilor capitaliști. Manifestul Partidului Comunist (1848) vedea femeia ca pe o unealtă de producție a burghezului capitalist și propunea eliberarea acesteia și „desființarea familiei“. În schema clasică oropsit-exploatator, sexo-marxismul introduce dimensiunea sexuală în completarea (iar nu în locul) celei economice. Oropsiții sînt prin definiție femeile și „minoritățile sexuale“, considerate din start discriminate de ordinea sau de moralitatea burgheză.

Wilhelm Reich, elev dezmoștenit al lui Freud, care aderă în 1930 la Partidul Comunist German, fondează în același an Asociația Națională pentru Politica Sexuală a Proletariatului (Deutscher Reichs-verband für Proletarische Sexualpolitik, sau SEXPOL). În 1932, Reich publică la Editura pentru Politica Sexuală (Verlag für Sexualpolitik, tot SEXPOL) o carte în care laudă „libertatea pe care Uniunea Sovietică a acordat-o tinerilor în materie sexuală“ (Reich 1972: 153). De notat că Uniunea Sovietică depenalizase avortul și homosexualitatea (Stalin o va repenaliza pe ultima în 1934). În cartea sa cea mai faimoasă, Revoluția Sexuală (publicată inițial cu titlul Die Sexualität im Kulturkampf / Sexualitatea în războiul cultural, 1936), Reich laudă pe îndelete „dezintegrarea familiei“ în URSS, văzută ca „revoluție socială“ (Reich 1972: 157). Pentru Reich, ca pentru Marx, familia era „locul structural și ideologic al perpetuării fiecărei ordini sociale bazate pe principii autoritare“, iar desființarea ei „reprezenta separarea economiei de sexualitate“ (Reich 1972: 157).

Teoriile lui Reich, în care preocuparea freudiană pentru sexualitate se întîlnește cu cea revoluționară marxistă, găsesc ecou la Școala de la Frankfurt. Herbert Marcuse, principalul ei reprezentant postbelic, o exportă în SUA, unde „revoluția sexuală“ găsește terenul pregătit de generația Beat, dominată de triunghiul amoros Jack Kerouac – Allen Ginsberg – William S. Burroughs, autori ai unor texte saturate de pornografie și, în cazul lui Burroughs, de fantasme pedofile (Kimball 2000: 49, cu citate scabroase pe care le omit aici). Pentru Marcuse, „eliberarea instinctelor devine o forță de eliberare socială“ (1972: 130-31), căci „pe termen lung, dimensiunea politică nu mai poate fi separată de cea estetică, rațiunea de sentiment, gestul baricadei de cel al iubirii“ (1972: 130). Sexul e instrument de luptă politică, îndreptată invariabil împotriva Occidentului și complezentă cu puterile comuniste: cunoașteți sloganul născut în timpul războiului din Vietnam „Make love, not war“ (sloganiada amoroasă a generat la noi varianta „Dragostea nu se votează“). Sexo-marxismul e deci marxism cu alte mijloace, dar scopul lui e același: răsturnarea revoluționară a orînduirii capitaliste, burgheze și imperialiste euro-americane, ca să vorbesc în jargonul consacrat.

„Revoluția sexuală“ este totodată „revoluție culturală“ și cuprinde toate formele de contestare violentă a civilizației occidentale. Astfel, alături de revolta proletariatului împotriva capitaliștilor, se sprijină lupta raselor oropsite împotriva rasei albe, „cancerul istoriei umanității“ cum gingaș o numea Susan Sontag (1967). Ibrahim Frantz Fanon psihanalizează negritudinea în Peau noire, mas-ques blancs (1952), iar în Les damnés de la terre analizează fantasmele violente, „musculare“ ale colonizatului (Fanon 1961: 53-54), combinînd psihanaliza viselor a lui Freud cu visele revoluționare ale lui Marx.

Una dintre principalele forme ale sexo-marxismului este feminismul. Nu e vorba aici de preocuparea legitimă pentru drepturile femeii, ci de ideologizarea marxistă a acesteia, prin care lupta de clase devine un veritabil război al sexelor. Într-o conferință ținută la Stanford în 1974, Marcuse consideră că „mișcarea de eliberare a femeii este azi […] cea mai radicală mișcare politică“ (Marcuse 2005: 165). Scopul ei este „subvertirea valorilor în tranziția către socialism“ (167), „autonomia iubirii, autonomia femeii […], contrastînd și contracarînd agresivitatea și brutalitatea masculină“ (168). Pentru Marcuse, „feminismul este o revoltă împotriva capitalismului decadent, împotriva desuetudinii istorice a modului capitalist de producție“ (171). „Socialismul feminist va trebui să își dezvolte propria moralitate, ceea ce va fi altceva și mai mult decît simpla eliminare a moralității burgheze“, conchide Marcuse (172), aproape citînd din Manifestul Partidului Comunist.

Se vede treaba însă că revoluția feministă a cam întrecut măsura, dacă pînă și feministe precum Camille Paglia încep să denunțe „ranchiuna îmbufnată, răutăcioasă împotriva bărbaților“ drept „una dintre cele mai inacceptabile și nedrepte trăsături ale celui de-al doilea și al treilea val de feminism“. Paglia acuză „profesorii ideologi din principalele universități, care îndoctrinează studenții impresionabili cu teorii periculos de nefondate, care pretind că genul este o ficțiune opresivă, arbitrară, fără baze biologice“ (2017: 222). Inutil de spus că locurile unde sexo-marxismul se simte cel mai bine sînt universitățile, unde radicalii anilor 1960 și-au creat programe de „studii culturale“ și au produs generații de emuli specializați în subminarea canonului literar, a moralei „burgheze“, a valorilor creștine.

Glorificînd contracultura, lipsa de inhibiții, sexul și imaturitatea cu program (Kimball 2000: 9), acest jeunism jubilatoriu nu are cum să nu prindă la tineri, care astfel devin principalii agenți ai revoluției sexo-marxiste. Nu degeaba vorbește Marcuse despre „funcția eliberatoare a activismului studențesc“ (Marcuse 1969: 60) – în fond, e mult mai „eliberator“ să faci activism, să ocupi facultățile, să protestezi pentru orice, să te simți micro- sau macroagresat de orice idee care contravine dogmei stîngiste oficiale, bunului plac răzgîiat și libidoului juvenil, decît să înveți declinări și conjugări latinești sau să citești autori clasici. Sfîntă tinerețe revoluționară!

Marcuse nu își limitează discursul la sex. Într-o conferință despre noua stîngă („On the New Left“) ținută la aniversarea de 20 de ani a revistei stîngiste radicale The Guardian, Marcuse îi vizează, ca Marx, pe „toți cei care sînt reprimați, care sînt înrobiți de job-urile lor, […] de moralitatea care li se pretinde, toți cei exploatați de politica de colonizare internă și externă a acestei țări“ (Marcuse 2005: 122). Nu-i de mirare că, pe lîngă universitate, sexo-marxismul prinde în zona corporatistă, unde angajații se simt mai înrobiți imperativelor de productivitate și de profit decît muncitorii din fabrică, cu orar fix, sau bugetarii, cu orar lax. Cei care urmăresc atent evoluția societății românești vor observa că adesea mediul corporatist nu este dominat de entuziasm capitalist, ci de resentiment socialist. Acești oameni exploatați de nemiloșii capitaliști sînt uneori agenții care conduc la „un soi de dezintegrare difuză a sistemului“ (Marcuse 2005: 124).

Sexo-marxismul conservă deci discursul socio-economic clasic al lui Marx, dar îl îmbogățește cu cel freudian al lui Reich și Marcuse, sau cu cel rasial al lui Fanon. O altă componentă a Noii Stîngi, ca să preluăm sintagma lui Marcuse, este ecologismul. Într-o conferință pariziană din 1972, Marcuse considera că „ecologia autentică se varsă într-o luptă militantă pentru o politică socialistă care trebuie să atace sistemul la temelii, atît în procesul de producție, cît și în conștiința mutilată a indivizilor“ (Marcuse 2005: 176). Nu ne vom mira să găsim discursul ecologist împletit cu retorica feministă, genderistă, rasial-identitară și socio-economică. Dușmanul este același pe care îl identifica Marx acum 170 de ani: civilizația occidentală, cu economia ei capitalistă, cu morala ei creștină, cu familia ei burgheză (tradițională), cu canonul ei literar constituit abuziv de bărbați albi morți și cîteva femei, dar tot albe și moarte.

Să mai remarcăm un lucru. Sexo-marxismul defilează adesea sub eticheta liberală, propunînd o „civilizație nerepresivă“ (Marcuse 1956), o utopie a libertății absolute, neîmpovărate de moralitate și tradiții, de credință, de înfrînare, un soi de paradis terestru în care zburdă veșnic tînăr și ferice un Peter Pan copulator. În realitate, însă, SEXPOL-ul lui Reich devine un soi de INTERPOL, o poliție a gîndirii îndreptată împotriva celor care nu celebrează cum se cuvine revoluția sexuală – adică personajele înfierate de regulă drept fasciști (formula marxistă standard) și, mai nou, creștinopați, homofobi, sexiști etc. Revoluția sexuală, ca revoluția proletariatului în deceniile comuniste, trebuie celebrată de întreg poporul, obligat să aplaude paradele în care defilează mîndră „diversitatea perversității“, cum o numește în alt context Allan Bloom (1987: 338). Revoluția e permanentă, escaladantă, astfel încît, odată obținută o victorie, se îndreaptă spre noi, nebănuite culmi de progres și civilizație. Ea nu se poate opri decît după ce a distrus complet lumea veche, după cum cer Marx, Engels și elevii lor conștienți sau inconștienți. Revoluția sexo-marxistă e totalitară și nemiloasă cu reacțiunea. Prin ancorarea frustrării și a furiei revoluționare în sexualitate, zona cea mai adîncă și obscură a firii omenești, sexo-marxismul conferă o forță sporită resentimentului și își extinde masiv zona de recrutare.

Adrian Papahagi, doctor în studii medievale al Sorbonei (Paris IV), este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj.

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/ce-este-sexo-marxismul-627786.html#google_vignette

///////////////////////////////////////////

Sexo-marxiști din toate școlile și ong-urile, uniți-vă!

DET. aici https://www.qmagazine.ro/pentru-ca-nu-o-pot-controla-liberalii-vor-sa-o-schimbe/

//////////////////////////////////////////

Adrian Papahagi: O disecție a stângismului revoluționar care devine mainstream sau este justificat de mainstream

Vreau să reflectez azi la lecția unor poze vechi și noi – cele mai recente au fost făcute pe durata protestelor și violențelor prilejuite în diverse orașe din SUA, dar și la Londra, de uciderea multirecidivistului negru George Floyd de către ofițerul alb Derek Chauvin.

Este comportamentul cel mai ușor de justificat (psiho)logic. Când se instalează fărădelegea, unii profită de ea în interes propriu. Egoismul, interesul, pofta sunt mecanisme simple. Dacă în tot orașul se sparg magazine și poți pleca nederanjat cu marfă, de ce să fii fraier și să ratezi ultimul model de iPhone, două-trei perechi de Nike scumpi, sau un braț de lenjerie de lux? Probabil că unii dintre cei care sparg magazine de lux sunt oricum mici infractori, care în vremuri normale ar încerca să șutească un sutien sau un telefon, iar acum ies din magazinul spart cu o cantitate mai mare. Monstruos e că aceste acțiuni sunt scuzate de o elită stângistă (am văzut asta inclusiv la doi universitari clujeni), cu argumentul că revolta pentru uciderea lui George Floyd justifică acest tip de furie, fiindcă viața e mai importantă decât proprietatea, iar crima polițistului Chauvin e mai revoltătoare decât devalizarea unui magazin din Manhattan.

Aceste argumente sunt false: viața mea e mai valoroasă decât mașina, așa că dacă sunt amenințat cu moartea de un hoț, îi cedez fericit mașina, dacă asta îmi scapă viața. Sau uciderea unui vânzător e mai gravă decât jefuirea magazinului său. Dar nu se pot pune în balanță lucruri necorelate: viața unui infractor din Minneapolis și un magazin din New York. Nu înseamnă că, dacă într-un colț al țării sau al pământului e ucis în mod revoltător cineva, cei revoltați de asta au dreptul să spargă sau să fure în alt colț al pământului. Pot, la limită, să înțeleg că o mulțime revoltată atacă sediul Poliției din Minneapolis, dar nu magazine la New York. Aș putea înțelege de ce oameni disperați de sărăcie fură mâncare sau haine. Dar aici e altceva: fură obiecte de lux, fiindcă se poate, fiindcă furtul a fost legitimat de elite ideologizate ca revoltă justificată, fiindcă poliția a fost retrasă de pe străzi sau intimidată etc. Am văzut într-un filmuleț o femeie care și-a lăsat mașina nouă și bună în plină stradă, a intrat într-un magazin de Nike, a revenit cu două sau trei cutii de adidași și a demarat fericită.

Unii vor spune că de vină e capitalismul, goana după statut, consumerismul, sau că bieții tineri fură fiindcă nu-și pot permite marfa de lux și caută să obțină indicatori de statut accesibili doar burghezilor bogați din Manhattan etc. Dar acest discurs marxist, mizerabilist, egalitarist și anticapitalist alimentează la rândul lui asemenea acte infracționale. Faptul că nu-ți permiți un Ferrari nu justifică furtul unui Ferrari. Cred că nu trebuie să explic evidențele.

A doua poză arată o tânără care poartă pe tricou și pe pancartă un mesaj obscen

Acum o jumătate de secol, la începutul isteriilor studențești de Paris, Daniel Cohn-Bendit (pedofil autodenunțat) îi reproșa ministrului educației sau rectorului de la Nanterre că nu se preocupă de condițiile în care se desfășoară viața sexuală a studenților.

La manifestațiile studențești din SUA împotriva războiului din Vietnam se scanda celebrul “Make love, not war”, dar tinerele păreau să păstreze, măcar în public, o anumită decență vestimentară și de expresie. Ce se vede azi e rezultatul a cinci decenii de pervertire sexo-marxistă a tinerilor. Pentru cei care au intrat în timpul filmului, precizez că sexo-marxismul este transpunerea ideilor egalitarist-revoluționare marxiste în domeniul sexelor, astfel încât lupta de clase e completată cu războiul sexelor. Feminismul devine un soi de troțkism rezervat doar femeilor, emanciparea economică devine eliberare sexuală, iar revoluția permanentă a lui Troțki devine revoluția sexuală permanentă (ajunsă în pană de grupuri pe care trebuie să le emancipeze după ce a rezolvat femeile și homosexualii, sexo-marxismul s-a văzut nevoit să inventeze noi genuri, ca să aibă ce emancipa în continuare). Avansul obscenității (rezervată odinioară intimității și inacceptabilă în public) nu este doar rodul pornografiei și al decăderii moravurilor odată cu eliminarea normativității creștine din centrul societății, ci este mai ales un produs ideologic, rezultat din revoluția sexuală, o mișcare stângistă radicală predicată de Herbert Marcuse și alții. Am vorbit despre acestea aici: https://dilemaveche.ro/…/tem…/articol/ce-este-sexo-marxismul.

Alte poze, făcute zilele trecute sau acum câțiva ani, ne prezintă tineri vandalizând cu ce au la îndemână (vopsea-spray sau urină) statuia lui Churchill din Westminster

Monumentul se află în piața încadrată simbolic de biserica Westminster Abbey (simbol al autorității divine), Palatul Parlamentului (sediul democrației, deci simbolul autorității populare) și clădiri guvernamentale (sediul puterii executive). Churchill a salvat Europa de Hitler și de nazism, deci ar trebui să fie pe placul tinerilor care au fost învățați că sunt antifasciști și că orice vandalism e justificat de lupta lor curajoasă împotriva “fascismului” (care? unde?).

Totuși, revoluția stângistă a avansat în ultimii 50 de ani, astfel că azi prin fascism e înțeleasă orice formă de autoritate, și în special aceea exercitată de noul dușman al luptei de rase, clase, vârste și sexe – bărbatul matur alb și creștin. Pe lângă acestea, Churchill mai era și aristocrat, genial, bogat, și premier al unui imperiu colonial – circumstanțe agravante.

Lărgirea la rase și sexe a câmpului revoluției proletare a condus la transformarea eroului antifascist de ieri în simbolul fascismului, rasismului și opresiunii; ce este îl face să fie dușman de rasă, sex și clasă, simbol al opresiunii, și justifică orice impietate. Tinerii aceștia au fost învățați uneori chiar de profesorii lor radicali stângiști, terorizați intelectual, sau înscriși din lașitate în mainstream, că toată civilizația creștină euro-americană e nedreaptă, criminală și asupritoare, astfel încât orice vandalism și violență sunt justificate generic de simpla existență a acestei civilizații.

Tinerii care ridică degetul, într-un semn obscen, în fața monumentului victimelor comunismului de la Washington, arată că revoluția lor “antifascistă” este de fapt perfect compatibilă cu vechiul comunism

Ultimele poze arată dezechilibrul instaurat de stânga radicală între memoria comunismului, față de care exprimă nuanțe, complezențe și duioșii explicabile genetic, și cea a fascismului și nazismului (a cărui definiție a fost lărgită abuziv, pentru a include aici conservatorismul și creștin-democrația).

În mai 1968, crimele comunismului erau binecunoscute în Occident, dar studenții defilau în numele acestei ideologii. În timp ce profanarea unui monument care comemorează victimele Shoah în SUA ar fi pe bună dreptate de neconceput, batjocorirea unui monument în amintirea victimelor comunismului devine legitimă – deși, în Franța, unde se manifestă, încurajat de stânga, un islamism radical, sunt batjocorite adesea simboluri ale memoriei evreiești. (M-ar bucura dacă am înțelege cu toții că evreii și creștinii, precum și toți ceilalți oameni decenți, atei sau de orice credință, sex și rasă, sunt uniți în rezistența civilizației împotriva agresiunii stângiste). Tinerii care ridică degetul, într-un semn obscen, în fața monumentului victimelor comunismului de la Washington, arată că revoluția lor “antifascistă” este de fapt perfect compatibilă cu vechiul comunism. Nuanțele subtile pe care ar vrea să le cultive unii între comunismul idealist, revoluționar și totalitarism sunt șterse de facto de acești tineri, cum de fapt sunt șterse de toată istoria reală, căci totalitarismul s-a născut din idei, idealuri și ideologii revoluționare.

Toate imaginile pot fi grupate acum, și ne putem întreba:

Ce determină niște tineri să se manifeste și să manifesteze în acest mod vulgar și violent, să se înjosească pe sine, ca fata din imagine, să distrugă proprietăți și să se dedea la jaf, ca la New York, sau să batjocorească simboluri ale rezistenței la ceea ce chiar ei denunță: tiranie, nedreptate, crimă, război? Ce transformă elevi și studenți în derbedei? E destul să comparăm imagini de la violențele din Paris, din 1968, sau pancartele de la Washington din aceeași perioadă cu cele recente pentru a observa deteriorarea, de la vestimentație la gesturi și limbaj.

În cincizeci de ani, marxismul care le-a inflamat pe primele a reușit să se insinueze și, în multe locuri, să domine școala occidentală, iar decăderea moravurilor și sporirea obscenității (nu neapărat a violenței, care e constantă) e un prim rezultat.

Ce a făcut în această jumătate de secol marxismul cultural, sau sexo-marxismul?

A cultivat resentimentul tinerilor negri și ura de sine a tinerilor albi, care au fost învățați să-și deteste familia (patriarhatul), patria (imagine all the people), credința (BORâții, spun Caramitralierele la noi), simbolurile naționale, dar și pe sine ca persoană.

La vârsta fragilității emoționale, în care tinerii caută să își consolideze stima de sine, să emuleze valori și să se integreze în grupul lor de vârstă, ei au fost încurajați să se depraveze, să urască toate valorile și formele de autoritate, să fie “ei înșiși” în completă nepăsare față de cuviința și convențiile civilizației. Li s-a spus că trecutul e rău, înapoiat, discriminator și că trebuie demolat violent pentru a construi viitorul radios, în care toți vor fi egali. Au fost eliminate sau marginalizate formele de competiție și departajare la școală (dar nu și în economia reală), și li s-a spus tinerilor că inegalitățile nu au nicio legătură cu munca, meritul sau norocul, ci sunt doar nedreptăți care trebuie combătute vehement. În locul responsabilității și efortului, adică al propriei activități cuantificabile în grade de succes sau eșec, li s-a inculcat activismul pentru cauze care îi depășesc, precum temperatura globului, soarta copiilor din Africa, moartea unui infractor din Minneapolis sau numărul balenelor. În loc de reținere, modestie și hărnicie responsabilă, li s-a predicat excesul și învinovățirea societății pentru orice eșec.

În paralel, prin revoluția sexuală și cultivarea antagonismului dintre femei și bărbați, sexo-marxismul a distrus familiile, astfel încât mulți tineri, albi sau negri, cresc fără un model al autorității și responsabilității paterne, considerând orice fel de regulă un abuz al statului “fascist” și asupritor. Se știe că tinerii care cresc fără tată riscă mai mult decât ceilalți să devină violenți sau promiscui. Marginalizarea Bisericii a făcut ca acești tineri să fie lipsiți și de învățăturile morale despre demnitatea umană, despre înfrânare și smerenie, despre talanți și judecată, despre respect și jertfă – adică de un corpus moral și civilizator major, sprijinit de o autoritate supremă.

În schimb, li se predă în cheie revoluționară “civismul” și “activismul” deresponsabilizant: astfel, cum spune Jordan Peterson, în loc să își cultive simțul datoriei și al responsabilității făcând ce chiar ține de ei (de pildă, aranjându-și patul sau strângând în jur), ei ies la manifestații pentru tot soiul de cauze care nu îi privesc. Departele devine aproapele, angajamentul pentru ameliorarea incontrolabilului înlocuiește responsabilitatea personală. Cu educația pervertită de stângism revoluționar și isterie egalitaristă, familia slăbită și religia absentă, tinerii aceștia sunt vulnerabili în fața agitatorilor de tot soiul taman la vârsta impresionabilității maxime și a definirii de sine.

În plus, manifestările de acest fel le dau un sens și o cauză care îi depășește, îi fac să aparțină, și le oferă un spațiu de licență morală, în care orice e permis în numele cauzei juste a revoluției (emancipatoare, generoase și umaniste, cum altfel)? În realitate, ele îi fixează pe tineri în ura de sine și în posturi înjositoare, de hoți de magazine, distrugători de proprietate, incendiatori, profanatori de monumente, blasfemiatori ai celor sfinte sau al memoriei victimelor totalitarismelor, sau suport pentru sloganuri obscene, degradante. Excesele conduc la excese, iar rebelii fără cauză care abandonează școala ca să salveze planeta sau se trezesc cu cazier pentru revolta lor stupidă împotriva lui Churchill, vor ajunge în marginea societății, acolo unde orice radicalism e justificat de propria marginalitate, atunci când nu e înecat în alcool, droguri și promiscuitate. Firește, cei mai șmecheri și mai robuști vor trăi din activism și vor angrena noi adolescenți în acțiuni violente și stupide.

Sigur, unii din acești tineri practică vandalismul doar ca sport ocazional, după care revin la părinții lor “fasciști”, dentiști și alți triști, cu case în Notting Hill sau Beverly Hills. În cele din urmă, vor ajunge brokeri, doctori, informaticieni sau profesori de gender studies la Yale și Harvard – păstrându-și sau nu radicalismul sexo-marxist din tinerețe.

În toate, însă, constantă e otrava revoluționară neo/sexo-marxistă, care a degradat masiv moralitatea publică, elitele, școala, media – în fond, întreaga societate. E destul ca un polițist mai violent să ucidă un infractor mai ghinionist, ca agitatorii stângiști să mobilizeze mulțimi insurgente și violente, puse pe jaf, incendieri de mașini și distrugeri de monumente, la Londra, Paris, Washington și, în curând, mai știi?, la București.

M-am lungit deja prea mult, deci îmi permit un codicil.

Nu sunt avocatul indiferenței civice și cinice, sau al abuzurilor autorității. Există lucruri revoltătoare care cer o ripostă. Așa au fost legile promovate de PSD în favoarea infractorilor și corupției, care au primit un răspuns popular demn și ferm, în piață. La fel, dictatura comunistă reclama manifestații și chiar justifica violența: totuși, în decembrie 1989, violența a fost a autorității comuniste (Ceaușescu, apoi Iliescu) împotriva oamenilor, nu a oamenilor împotriva magazinelor, monumentelor sau a altor civili nevinovați.

Nu e comparabil, deci, cu ce organizează ANTIFA în SUA. La fel, furtul alegerilor în mai 1990 a justificat Piața Universității, iar violența a fost și atunci a regimului. Sunt momente care justifică ieșirea în stradă la Minneapolis, dar nu vandalizarea magazinelor la New York sau a statuilor la Londra.

Ce am vrut să disec aici este stângismul revoluționar, care devine mainstream sau este justificat de mainstream, precum și mutația formală și stilistică a radicalismului troțkist din 1968 până în 2020.

Sigur, e o primă încercare, făcută rapid, la cald. Nu este datoria mea de filolog medievist sau de critic al lui Shakespeare să elaborez mai mult: avem armate de sociologi, psihologi, istorici specializați în perioada contemporană, politologi, care vor nuanța, combate, argumenta sau infirma unele sau altele dintre spusele mele, și vor avea ei înșiși mai mult de spus, în funcție de competențe și opțiuni intelectuale.

Aștept să-și facă treaba.

Eu v-am livrat părerile fără pretenții de studiu sociologic, politic sau psihologic ale unui intelectual creștin, pasionat nu doar de Evul Mediu, ci și de veacul său.

Adrian Papahagi

https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-papahagi-o-disectie-a-stangismului-revolutionar-care-devine-mainstream-sau-este-justificat-de-mainstream/

////////////////////////////////////////////

Interviu cu Horațiu „Harry” Miheț, apărătorul pro bono al creștinilor persecutați în SUA

Iulian Capsali

Într-un interviu exclusiv pentru „România liberă”, Harry Mihet, avocat american de origine română, membru al Liberty Council, organizație nonprofit care apără drepturile omului, face o trecere în revistă a unor cazuri celebre pentru care a pledat în instanță, în care persoane creștine au fost date în judecată de către membri ai comunității LGBT. Mihet scoate în evidență noua tiranie despre care spune că a acaparat SUA și pe care o vede conturându-se și în România.

Iulian Capsali: Domnule Harry Miheț, cum ați ajuns în America, la ce vârstă?

Harry Miheț: La vârsta de 12 ani, în februarie 1990. Chiar după Revoluție părinții mei au emigrat de la Timișoara în Statele Unite ale Americii.

Aveați acolo rude, prieteni care vă așteptau sau a fost o decizie pregătită de mai multă vreme?

Tatăl meu în România a fost pastor la mai multe biserici, motiv pentru care a fost încontinuu hărțuit, câteodată chiar și închis de Securitate. Niște oameni în America, auzind și văzând de ceea ce i se întâmpla, au început un proces îndelungat, care a durat vreo 4 ani, de a aduce familia noastră în Statele Unite, în țara tuturor libertăților.

Ce v-a atras spre această carieră în avocatură?

Văzându-l pe tatăl meu cum era încontinuu hărțuit, arestat de Securitate, de multe ori eu îi spuneam: „Tata, când cresc mare, am să mă fac avocat și am să te apăr ca să nu ți se mai întâmple așa nedreptăți“. N-am crezut niciodată că va fi necesar să îl apăr pe el și pe alți oameni ca el, în Statele Unite ale Americii, în țara tuturor libertăților… dar așa se întâmplă.

Vă pun o întrebare care îi intrigă pe mulți români, mai ales pe noi, cei care am trecut prin dictatura comunistă și știm ce s-a întâmplat atunci. Cum s-a ajuns ca în SUA, țara tuturor libertăților, așa cum spuneți – țara în care părinții fondatori au privilegiat ideea de libertate religioasă, mai ales că mulți dintre primii coloniști proveneau din țări în care protestanții erau persecutați – cum s-a ajuns, deci, ca tocmai creștinii să fie prigoniți pentru că își manifestă convingerile religioase?

Schimbarea nu a fost una care s-a întâmplat peste noapte, ci a început încă cu revoluția sexuală, din anii 1960 încoace și încet-încet, decizie cu decizie luată de tribunalele Americii și de Curtea Supremă, pe măsură ce activiștii LGBT câștigau mai multe drepturi, le câștigau din costuri sau le câștigau în pofida creștinilor.

Adică, ei își preluau libertăți, iar creștinii pierdeau libertăți.

Așa este. Și deci așa am ajuns până în anul 2015, când Curtea Supremă a Americii, de fapt doar cinci avocați în haine negre, nealeși de nimeni, netrași la răspundere de nimeni, au decis, au născocit că undeva, ascuns în Constituția Americii, există și un drept fundamental la căsătoriile homosexuale.

O să revenim la acest subiect. Faceți parte din Liberty Council. Ce este această organizație?

Este o organizație de avocatură non-profit, care apără drepturile omului, inclusiv dreptul la conștiință, dreptul de libertate religioasă, libertatea cuvântului. Drepturile de bază pe care America a fost fondată și care, nu din întâmplare, sunt garantate de primul amendament al Constituției, nu al cincilea sau al 10-lea, ci primul, pentru că sunt recunoscute, au fost recunoscute până acum ca fiind drepturile de bază ale unei societăți libere. Și deci Liberty Council apără aceste drepturi pe bază de non-profit, deci întotdeauna fără ca să încasăm niciun ban de la cei pe care îi reprezentăm. Îi reprezentăm doar pentru că iubim libertatea și Constituția și deoarece credem că nimeni nu ar trebui să fie forțat să facă o alegere între libertate și conștiință, sau între slujbă și conștiință.

Care este opinia dvs. în legătură cu acest nou tip de tiranie, care a înlocuit dictatura proletariatului cu dictatura LGBT. Noi am numit-o în România dictatura sexo-marxistă, întrucât provine din școala de la Frankfurt, care era un institut de studii marxiste ce a fost mutat în Statele Unite.

În decembrie 1989 aveam doar 12 ani, dar îmi amintesc cum am fost în Piața Victoriei, în Piața Operei în Timișoara, cerând unui sistem opresiv, unei dictaturi, să ne dea libertate. N-am crezut atunci că istoria se va repeta în felul acesta în Occident, în țările libere, mai ales în țara tuturor libertăților – în America. Avem de a face pur și simplu cu un sistem marxist, care nu are nici o toleranță, nici o îngăduință către cei care nu gândesc și acționează la fel ca ei.

Puteți să treceți în revistă, pe scurt, care sunt cele mai importante cazuri pe care le-ați apărat în justiție?

Sigur. Precizez că la Liberty Council avem multe cazuri și de multe ori reprezentăm creștini care sunt dați în judecată pentru că se roagă într-un liceu public sau într-un spațiu public. Deci am să mă refer la cazuri în care creștinii sunt dați în judecată pentru că nu sunt de acord să participe sau să sprijine agenda LGBT.

Nu știu dacă am înțeles bine. Deci există oameni care se roagă în instituții publice și sunt dați în judecată?!

Da. Unul dintre primele cazuri care le-am avut la Liberty Council, în anul 2009, a fost să apăr un director de școală, Frank Ley, și pe adjunctul lui, Robert Freeman, care au fost dați în judecată și amenințați că, dacă sunt găsiți vinovați de infracțiunea de care au fost acuzați, vor fi bagați în închisoare câte 6 luni fiecare, amendați câte 10.000 de dolari fiecare, iar pensiile pentru care au lucrat o viață întreagă vor fi confiscate amândurora. Infracțiunea de care au fost acuzați a fost că la un eveniment în liceul public, în școala lor – un eveniment în care au adunat laolaltă mai mulți adulți care au sprijinit financiar programul sportiv al școlii – le-au servit o masă de prânz ca să le mulțumească pentru investiția lor, pentru sprijinul lor, și la această masă de prânz s-au gândit să spună un „Doamne, ajută!“, să se roage lui Dumnezeu, să îi mulțumească pentru mâncare și pentru prietenii care au investit în programul lor. Și au spus o rugăciune de 30 de secunde, motiv pentru care au fost acuzați și au fost dați în judecată. Și a trebuit să îi apăr. Mulțumesc lui Dumnezeu că am câștigat cazul acela, au fost găsiți nevinovați. Și au fost lăsați să fie liberi. Dar însuși faptul că au fost acuzați, că libertatea le-a fost pusă în cumpănă pentru faptul simplu doar că au spus o rugăciune, că s-au exprimat în așa fel ne arată, de fapt, unde am ajuns astăzi cu privire la libertatea în țara tuturor libertăților.

Asta acum câți ani se întâmpla?

Asta a fost cu nouă ani în urmă, exact pe 17 septembrie, 2009.

Era Administrația Obama atunci.

În 2009 era Administrația Obama, iar pe 17 septembrie, coincidență, în America este celebrată Ziua Națională a Constituției. Și deci ne aflam în tribunalul din Pensacola, în Florida ‒ o sală arhiplină de oameni veniți de departe și de aproape și pledam cazul acestor doi oameni. Insistam să fie găsiți nevinovați, să fie lăsați să-și practice credința în spațiul public, în timp ce ei erau doar la o șoaptă de închisoare. Și a fost o experiență ireală.

Cred. Atunci când ați venit în România, ați vorbit despre cazul unui pastor din Africa. A fost acuzat de crimă pentru că un homosexual dintr-o țară africană ar fi fost omorât.

Da. Era vorba de pastorul Scott Lively. Și el a fost în misiune prin Uganda unde a predicat Evanghelia, și-a exprimat opinia cu privire la activismul LGBT, dar a făcut-o în mod pașnic, civilizat, fără să se certe cu nimeni. A făcut-o în cadrul unor conferințe la care toată lumea a fost invitată. Au fost puse întrebări, s-au dat răspunsuri, a fost un dialog public, dat la televiziune. Deci a fost o dezbatere civică în țara aceea la care și-a adăugat și el opinia lui. Când s-a întors înapoi în America, a fost dat în judecată de un grup de activiși LGBT din Uganda, care susțineau că pastorul Scott Lively a comis crime împotriva umanității – „crimes against humanity”. Nu pentru că a omorât pe cineva, nu pentru că a agresat pe cineva, ci doar pentru că și-a exprimat opinia în felul în care a făcut-o. A fost un litigiu superficial, care pur și simplu nu ar fi trebuit să vadă lumina zilei într-un tribunal american. Nu numai pentru faptul că a fost produs de ugandezi care nu aveau nicio bază de a accesa tribunalele americane cu plângerile lor ‒ dacă dădeau pe cineva în judecată trebuiau s-o facă în Uganda, nu în America. Dar nu numai din cauza aceea, ci mai ales din cauză că în America tribunalele sunt supuse Constituției americane, iar libertatea cuvântului este una din primele libertăți garantate de primul amendament al Constituției americane.

Ei bine, 7 ani a trebuit să luptăm pentru libertatea pastorului Scott Lively! Mii și mii de ore de avocatură care l-ar fi costat 1,5 sau 2 milioane de dolari dacă ar fi trebuit să plătească niște avocați. Bineînțeles că nu a trebuit s-o facă pentru că noi lucrăm pro bono. Imaginați-vă 40.000 de pagini de documente în acest litigiu, doar pentru ca să apărăm libertatea unui pastor de a predica din Biblie pasaje necontroversate în creștinism cu privire la relațiile sexuale între oameni.

Vestea bună e că după 7 ani am câștigat procesul și tocmai anul acesta o Curte de Apel Principală din America a afirmat faptul că Scott Lively nu a încălcat nici o lege și, deci, procesul împotriva lui a fost respins. Însă cei care au intentat acest proces cred că au fost conștienți de faptul că acesta va fi rezultatul final, dar l-au intentat ca act de intimidare. Adică ce om rațional ar decide să mai vorbească împotriva homosexualității, ar decide să mai susțină adevăruri biblice, dacă ar ști de la început că va fi supus unui proces de 7 ani, mii de ore de avocatură, milioane de dolari și zeci de mii de pagini de documente. Numai cei care sunt extrem de curajoși.

Asigurarea unui împrumut online în Luica ar putea fi mai ușor decât vă imaginați

Personal loans

Cei mai buni pantofi pentru bărbați pentru a merge și a sta în picioare toată ziua

ArchStride

Asta se întâmplă probabil și în cazul celor doi profesori de care ați amintit mai devreme. Foarte greu o să mai facă o rugăciune publică în școală.

Exact. Și asta este strategia activiștilor de la LGBT. Începând aceste procese de multe ori frivole, fără nici o bază în Constituție, ei încearcă să intimideze doar prin proces, în engleză se spune „the process is the punishment“, adică procesul este pedeapsa. Și indiferent de rezultat, chiar dacă nu le convine rezultatul final, faptul că au târât pe cineva în tribunal, de multe ori ani de zile, ei îl consideră un câștig, pentru că alții se uită și văd ce se întâmplă și decid de bunăvoie să nu se mai implice, să nu riște ceea ce au riscat alții.

Care considerați dvs. că este legătura între George Soros și acest tip de totalitarism care pregătește globalizarea? Ați avut de-a face cu puterea lui de persuasiune în zona social-politică? Vă întreb întrucât în România elitele noastre îl inocentează pe acest filantrop cu valențe mesianice, care vrea să schimbe fața lumii după un proiect ideologic. Ați avut de-a face cu el de-a lungul carierei? Cu organizații pe care el le susține?

Da. Cu siguranță. Inclusiv în cazul lui Scott Lively, activistii ugandezi au fost reprezentați în tribunalele americane de o organizație de la New York, căreia îi spune Center of Constitutional Rights (Centru al Drepturilor Constituționale). Perceptia după nume este falsă, întrucât este alcătuită din marxiști culturali și finanțată din stage team de George Soros. Deci tentaculele lui au fost clare în cazul acesta și în multe alte cazuri.

Deci cei care-l inocentează pe George Soros n-ar avea motive în România, pentru că și în România există o mare presiune a organizațiilor pe care el le susține, și acestea duc exact în această direcție – de a pune creștinismul și pe creștini într-o poziție permanent defensivă.

Exact. Nimic din ce se întâmplă în acest domeniu nu se întâmplă prin coincidență sau accident. Este vorba de un efect coordonat și foarte bine finanțat de cei care încearcă să folosească drepturile și demersurile acestea ca să-i susțină pe activiștii LGBT și în același timp să-i pedepsească pe toți cei care sunt împotrivă. Pe toți cei care nu vor să participe, cu entuziasm, la această întreprindere.

Familia este o țintă predilectă activiștilor globaliști. Care ar fi cauza pentru care se încearcă disoluția familiei – acest nucleu primordial al societății din toate timpurile. Trebuie menționat că prima minune consemnată biblic a Domnului nostru Iisus Hristos a fost la nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin. Deci, de ce această concentrare pe disoluția familiei?

Pentru că familia a rămas ultima instituție care încă nu a fost cucerită de revoluția sexuală. Guvernul, școala, învățământul, sistemul de sănătate – toate celelalte instituții au fost cucerite. Familia a rămas singura instituție care încă ne mai amintește de ceea ce Dumnezeu a rânduit. Care încă ne mai arată ceea ce înseamnă ca un copil să fie crescut de o mamă și de un tată, într-un sistem stabil și plin de dragoste.

„Fără un amendament constituțional cu siguranță, în doar câțiva ani, căsătoriile homosexuale vor fi legalizate în România“

Cum afectează noile ideologii fața educației din Statele Unite? Cunoaștem că președintele Obama a fost un promotor al ideologiei LGBT nu numai în SUA, dar și în lume. Una dintre ultimele legi aprobate a fost aceea că în colegii și universități adolescenții sau tinerii transgender pot să folosească toaletele sexului pe care ei cred că îl au.Deci cum afectează aceste ideologii învățământul și educația din Statele Unite?

Imediat cum aceste drepturi au fost câștigate la Curtea Supremă în anul 2016, am văzut efectul lor asupra copiilor, asupra școlilor, asupra întregului sistem de învățământ. Nu numai prin faptul că dintr-odată acum băieților care se cred fete le este permis să folosească toaletele de fete, iar fetele sunt forțate să folosească acest spațiu intim cu băieții, dar chiar și în materialul care este predat în școală vedem, pur și simplu, cum în sistemul de învățământ, în multe cazuri, copiilor tineri – vorbim de clasa I, a II-a, a III-a din școala primară – le este predat un material care până acum ar fi fost considerat pornografic sau obscen.

Dar acum, în numele Educației, în numele Stiinței și al Învățământului, tinerii încă de mici sunt expuși acestor materiale. Astfel, unii dintre ei devin confuzi, iar dacă au întrebări, sistemul pur și simplu le interzice învățătorilor, interzice oamenilor de bun simț, interzice celor din sistemul de sănătate, terapeuților și psihologilor să mențină lucrurile care noi știm că sunt adevărate, să mențină anatomia și biologia și fiziologia la locul lor.

Avem acum un caz în Florida, în care doi psihologi creștini – unul este Robert Otto, iar al doilea este Judie Hamilton – nu mai pot să consilieze tineri cu privire la sexualitate, deoarece în orașul lor s-au legiferat ordonanțe prin care a devenit o infracțiune penală ca ei să facă asta. De exemplu, dacă un băiețel de 8 ani este confuz de la ceea ce a auzit la școală în orele de educație sexuală și are întrebări și crede dintr-o dată că poate el ar fi trebuit să fie fetiță, dacă se prezintă la dr. Otto sau la dr. Hamilton, atunci singurul lucru pe care Otto și Hamilton pot să i-l spună este că el este ceea ce se simte, și dacă se simte fetiță, atunci poate să primească medicamente, hormoni, poate să ceară intervenții chirurgicale prin care trupul să-i fie schimbat și mutilat, ca să încerce să devină fetiță.

Dacă terapeutul încearcă să-i spună că el ar trebui să-și iubească trupul pe care Dumnezeu i l-a dat și i-a fost menit să fie băiat, și încearcă să-l învețe cum să fie confortabil în trupul lui de băiat – asta este acum pur și simplu o infracțiune penală, pentru care ei pot să fie amendați și licența de practica a medicinei poate să le fie confiscată. E o situație în care statul vine și intră în mod forțat și abuziv în camera de terapie. Și pretinde că un singur mesaj poate fi acceptabil, și acela este mesajul activiștilor LGBT.

Nu s-a schimbat nimic după ce Administrația americană a fost schimbată, de când președintele SUA, care are o presă extrem de negativă în zona democrat progresistă, a venit la putere? Nu s-a întâmplat niciun fel de schimbare în viața socială și politică?

Ba da. Au început să se vadă câteva schimbări, însă procesul de schimbare este unul care are loc lent, deoarece aceste cazuri și procese despre care vorbim n-au fost legiferate de sistemul politic, n-au fost legiferate de, hai să spunem, Congres sau președinte, de oameni care sunt trași la răspundere, la alegeri. Tot mai multe cazuri au fost legiferate de sistemul juridic, unde judecătorii sunt nominalizați și instalați pe termen de viață. Și, deci, cu toate că președintele Trump a început un proces îndelungat de a înlocui acei judecători cu alții care au respect față de Constituție și față de drepturile de bază ale Americii, este un proces care va avea loc pe termen lung. Un proces care ne cere răbdare și în care creștinii și alții vor mai trebui să sufere pentru o vreme.

Credeți că se va opri această suferință la un moment dat, iar creștinii vor înceta să mai fie prigoniți? Se poate reveni la acest statut de dinainte de decizia Curții Supreme – vorbim de decizia prin care 5 judecători, a fost un vot de 5 la 4, în care 5 judecători au impus pe toată suprafața Americii căsătoria homosexualilor, deși zeci de state americane o respinseseră prin referendum. Deci, credeți că – repet întrebarea – se mai poate reveni în America profundă la un statu-quo de dinainte de decizia Curții Supreme?

Odată ce „cămila și-a băgat nasul sub cort”, este greu, dacă nu imposibil, să o dai înapoi afară. În principiu, decizia Curții Supreme ar putea fi anulată într-un alt caz, de o altă alcătuire a Curții Supreme în viitor. În practică, lucrul acesta este foarte, foarte greu. De multe ori văd în spațiul românesc, în discursul care are loc în România, îi văd pe activișii LGBT care întreabă „de ce avem nevoie de amendament constituțional?”. Pentru că Codul Civil deja interzice căsătoriile homosexuale. Ei bine, în America, Codul Civil interzicea căsătoriile homosexuale. Și același argument a fost folosit în America pentru a înfrânge, pentru a stopa eforturile, pentru a trece un amendament constituțional la nivel federal.

Ei bine, pentru că înțelesul căsătoriei nu a fost stabilit clar în Constituția Americii, am văzut cum cei 5 judecători, avocați în haine negre, netrași la răspundere de nimeni, nealeși de nimeni, au reușit să își impună voința lor asupra unui întreg popor și au decis ei pentru noi ce înseamnă căsătoria. Și pentru că tocmai Constituția unei țări este documentul suprem, un document care stă deasupra altor legi – prin această decizie, cu o singură semnătură, ei au reușit să invalideze tot Codul Civil și toate legile din oricare alt stat care ar fi menținut căsătoria între un bărbat și o femeie. De ce este necesar un amendament constituțional? Pentru că fără un amendament constituțional care stabilește clar că familia și căsătoria sunt alcătuite de un bărbat și o femeie pe consimțământul lor liber, cu siguranță, fără niciun dubiu, în doar câțiva ani, căsătoriile homosexuale vor fi legalizate în România. Ori de o legislatură căreia nu-i pasă de voința poporului, ori de judecători activiști de la Curtea Constituțională. Numai în cazul în care căsătoria este protejată și stabilită în Constituție, atunci și numai atunci poporul român va avea siguranța că această instituție de bază va fi definită și stabilită după voința poporului, așa cum trebuie să fie.

Ați fost alături de Kim Davis în vizita pe care a făcut-o în România exact acum un an. Chiar zilele trecute „România liberă” a scris despre această funcționară care a preferat să-și păstreze libertatea de conștiință – chestiune care a costat-o libertatea. Ați apărat-o, cunoașteți bine cazul. A reușit să scape de învinuirile aduse? Și înainte de a spune dacă a reușit să scape, să prezentați foarte pe scurt cazul ei, pentru publicul care încă nu știe despre ce este vorba.

După ce Curtea Supremă a Americii a născocit acest drept fundamental în Constituție – al căsătoriilor homosexuale – lui Kim Davis, ca funcționar public, i s-a cerut să elibereze certificate de căsătorie homosexuale, și anume să le semneze, cu numele ei să elibereze aceste certificate. Ea a spus că nu poate, conștiința ei nu o lasă să facă lucrul acesta. Și a cerut doar o simplă acomodare. A spus: „Uitați-vă, oameni buni. Pe lângă mine, în statul Kentucky sunt alți 136 de funcționari și, după cum se vede, niciunul din ei nu are remușcări, nu are convingerile pe care le am eu. Mergeți, vă rog, la unul dintre ei. Uite aici e adresa, unul din ei este la doar 10 minute distanță de biroul meu. Mergeți, vă rog, la ei. Nu mă forțați pe mine să îmi violez conștiința în felul acesta“.

Lucrul acesta este foarte important, pentru că în mass-media internațională Kim Davis a fost caricaturizată ca fiind una care și-ar fi pus trupul ei între trupurile gay și altarul de nunți și a fost determinată cu orice preț să oprească toate căsătoriile gay din toată țara și din toată lumea. Asta nu este adevărat deloc. Ca avocatul ei, știu cazul pe care l-am pledat în tribunalele în care a fost dusă. Și pot să spun limpede că singurul lucru pe care ea l-a cerut a fost să nu fie personal implicată, să nu fie forțată să-și pună semnătura ei. Ei bine, nu s-a dorit deloc o astfel de excepție pentru Kim Davis. A fost dată în judecată, iar când judecătorul i-a spus că ea, personal, trebuie să semneze aceste certificate – când ea a spus că nu poate să facă lucrul acesta și că îi e mai mare teamă de Dumnezeu decât de un judecător – atunci a fost încătușată, a fost pusă în haine de condamnat și dusă direct la închisoarea din Kentucky. A devenit un prizonier de conștiință în țara tuturor libertăților.

Ei bine, după vreo 6 zile de închisoare, când ea a făcut clar faptul că era gata să moară decât să-și compromită conștiința și pe măsură ce mulți oameni au venit din toată țara – mii și mii de oameni au venit în fața acestei închisori să demonstreze, să pledeze pentru libertatea ei, ea a fost în final eliberată și, după mai multe instanțe legale, exact derogarea pe care ea a cerut-o înainte a fost găsită pentru ea, în așa fel încât s-a reîntors în funcția ei și de atunci până astăzi nu a semnat în niciun certificat de căsătorie homosexuală. Deci și-a păstrat conștiința și credința.

Ce aș vrea să precizez, însă, este că cu toate că am câștigat cazul și libertatea ei, cu toate că am schimbat legea din statul Kentucky și că am câștigat această derogare nu numai pentru ea, dar și pentru alții care sunt în aceeași situație: homosexualii care au dat-o în judecată, chiar și astăzi, deci 3 ani mai târziu, mențin procesele legale împotriva lui Kim Davis. Hărțuirea ei nu s-a terminat încă. Și în procesele care chiar și astăzi sunt pe rol, activiștii de la LGBT mențin că au fost – în engleză se spune „emotionaly distress“ – adică le-a cauzat stres mental și emoțional. Nu pentru că ei nu au primit certificatele de căsătorie – pentru că le-au primit chiar de atunci – au fost semnate de alții -, dar însuși faptul că au fost semnate de alții, faptul că nu le-a semnat ea, asta a fost pentru ei un lucru care i-a afectat emoțional. Respingerea asta ei n-au putut să o accepte, iar azi ei cer mai multor tribunale să o amendeze pe Kim Davis și să le dea despăgubiri de sute de mii de dolari. Deci asta este „toleranța” de care Kim Davis și alții beneficiază.

Vă dau un citat din Kim Davis, o frază pe care a spus-o ea când a fost la București: „Ce pot să spun cu siguranță este că dacă familia ar fi fost definită în Constituție ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, eu nu aș fi petrecut 6 zile în închisoare“. Ce mesaj ne puteți da acum, când mai sunt câteva zile până la referendumul național de modificare a Constituției, prin care se va stabili că familia este definită normal drept căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. Trebuie să menționez faptul că acest referendum a unit toate cultele creștine, dar s-au raliat inclusiv liderii religiilor abrahamice – vorbim de musulmani, vorbim de mozaici – deci toată lumea a fost alături de acest demers de modificare a Constituției. Deci, un mesaj de final.

Un lucru este cert și nu avem niciun dubiu. Dacă familia și căsătoria nu sunt definite în mod clar în Constituția României, în documentul suprem de guvernare al României, atunci în 5, 6, cel mult 10 ani, România, ca și America, și ca și cele mai multe țări din Occident, va avea și ea căsătorii homosexuale, impuse ori de Curtea Constituțională, ori de Parlamentul României.

Românie, ai o șansă istorică de a decide pentru tine însăți ce înseamnă căsătoria, ce înseamnă familia. Iar dacă ratezi această ocazie, dacă ratezi această șansă istorică, nu cred că vei mai avea alta. Așa că încurajez poporul meu român, pe care încă-l iubesc și de care încă îmi pasă așa de mult, să nu calce pe urmele Americii și să-și croiască propria istorie și propriul destin. Acum ori niciodată, Românie, acționează pentru a proteja această instituție!

https://romanialibera.ro/social/interviu-cu-horatiu-harry-mihet-aparatorul-pro-bono-al-crestinilor-persecutati-in-sua-754381/

//////////////////////////////////////////

https://semneletimpului.ro/social/familie/poligamie/brazilia-prima-casatorie-intre-3-parteneri-starneste-revolta.html

/////////////////////////////////////////////

Primii paşi către căsătoria omului cu capra au fost făcuţi în SUA. Zoofilia, în legislativul american

de Robert Veress

Zoofilia este serios dezbatuta in tari anglo-saxone (SUA, Marea Britanie, Australia), legalizarea sexului cu animale fiind ceruta inclusiv de profesori universitari emeriti, care predau la catedrele unor universitati de renume mondial!

Parlamentul din Florida a fost nevoit sa adopte o lege speciala pentru sanctionarea zoofiliei, dupa mai multe cazuri care au facut valva in presa locala, culminand cu violarea si sufocarea unei capre, pe nume Meg. Suspectul principal nu a putut fi tras la raspundere, pentru ca probele DNA recoltate nu au fost concludente. Insa, macar a suferit umilinta publica: la procesul acestuia, iubitorii de animale au imbracat tricouri pe care scria ‘Baaa means no!’ (‘Beee inseamna nu!’). Daca ar fi fost gasit vinovat, ar fi fost condamnat nu pentru zoofilie, ci in baza legii care sanctioneaza cruzimea impotriva animalelor.

‘Geneza’, argument pentru zoofilie

Legea a fost adoptata abia la a treia incercare si a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011. Inainte de – si in cursul dezbaterilor proiectului de lege s-au facut auzite voci ale militantilor pentru legalizarea zoofiliei, care se considera discriminati in raport cu homosexualii. Intre cei care au argumentat in favoarea zoofiliei se numara profesori universitari si autorul unei carti in care isi descrie relatia amoroasa cu… un delfin.

‘Conceptul de casatorie ca parteneriat social si spiritual nu trebuie restrans la specia umana, atat timp cat partenerii sunt legati prin dragoste si un angajament reciproc durabil’, scrie Stephen Bertman, profesor emerit de limba, literatura si cultura la Universitatea Windsor, Canada. Bertman invoca in argumentarea uniunii om-animal si… Biblia: ‘O citire atenta a Genezei (2:18-25) releva ca, inainte de a crea o femeie, ca partener al barbatului, Dumnezeu a experimentat zamislind o serie de alte vietuitoare, care s-au dovedit a fi nesatisfacatoare’. Asadar, uniunea dintre un om si un animal nu este un sacrilegiu, conchide emeritul.

Filosoful si profesorul de bioetica australian Peter Singer (Universitatile Princeton si Melbourne) este un alt adept al sexului inter-specii, pe care il vede ‘moral’, cata vreme este consensual si produce placere reciproca.

Codul etic al zoofilului

Zoofilii care se exprima public in favoarea legalizarii relatiilor sexuale inter-specii vorbesc de un cod etic ale carui directive principale sunt: nu se practica sexul cu specii care pot fi vatamate (exemplu: gainile) si nu omul nu initiaza contactul sexual…

‘Zeita uda’, memoriile unui zoofil au avut atat de mult succes, incat au fost, recent, republicate. Autorul, Malcom Brenner si-a descris relatia de noua luni cu o femela-delfin si se mira cu o candoare uluitoare: ‘Ce poate fi dizgratios la o relatie in care ambii parteneri simt si isi exprima dragostea reciproca? Stiu despre ce vorbesc, pentru ca, dupa ce faceam dragoste, ea isi punea botul pe umarul meu, ma imbratisa cu aripile inotatoare si ne uitam unul in ochii celuilalt pierduti’. Brenner si alti activisti pentru drepturile zoofililor se arata revoltati pentru ca minoritatea lor este tratata diferit fata de cea a homosexualilor si ii acuza pe acestia pentru ca refuza sa se ralieze cauzei ‘comune’. ‘Pentru mine, e ca si cand as fi homosexual in anii 50. Daca le permiteti sa persecute zoofilii, nu credeti ca veti urma?’, se adreseaza in apelul sau catre homosexuali Cody Beck, un tanar iubitor (la propriu) de cai si caini.

Zoofilia in presa de calitate din Marea Britanie

In sectia ‘Opinii’ din presa britanica de calitate au aparut recent, la distanta de doua zile, doua articole in care se dezbate tema zoofiliei.

Victoria Bekiempis, autoarea comentariului din The Guardian considera ca totul se reduce la consimtamant si argumenteaza ca semnalele pe care le dau unii cai, caini si delfini in relatia cu oamenii nu sunt concludente in sensul ca ar reprezenta invitatii la o acuplare. Bekiempis argumenteaza ca limbajul corpului poate induce in eroare si in cazul oamenilor, simplul gest de a da mana cuiva fiind interpretat cu totul diferit de la o cultura, la alta.

De partea sa, in comentariul din The Telegraph, istoricul american Tim Stanley, profesor la Universitatea Oxford, este revoltat de argumentatia feministei Bekiempis, fiindca aceasta nu se arata nicio clipa indignata de subiect: ‘De nicaieri (din comentariul lui Bekiempis – n.r.) nu transpare ideea ca oamenii care isi violeaza cainii de companie ar trebui biciuiti pana la lesin’, spune Stanley. Acesta arata ca daca totul se reduce la ideea de consimtamant (pe care s-a bazat in buna parte si argumentatia militantilor pentru drepturile homosexualilor), atunci lucrurile se complica. ‘Sincer, este greu sa stabilesti parametrii consensului si in cazul oamenilor. De pilda, consumul de alcool diminueaza abilitatea de a consimti constient la orice. Dar putini dintre britanicii necasatoriti fac sex fara a fi consumat in prealabil alcool’. Istoricul conchide ca zoofilia (cel putin cea care provoaca moartea animalului ‘partener’) ar trebui sanctionata cu scaunul electric.

https://jurnalul.ro/stiri/externe/primii-pasi-catre-casatoria-omului-cu-capra-au-fost-facuti-in-sua-zoofilia-in-legislativul-american-594847.html

//////////////////////////////////

(Invatatura unui Mrxist catre electorii luciferozati…)Liviu Dragnea (PSD): „Pe oameni îi sperie că există țări în care s-a legalizat căsătoria dintre un om și un animal”.

www.factual.ro

Sursa afirmației: G4Media

CONTEXT

În contextul dezbaterilor legate de organizarea unui referendum constituțional pentru modificarea definiției familiei, Liviu Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a declarat într-o emisiune televizată că „Pe oameni îi sperie că există țări în care s-a legalizat căsătoria dintre un om și un animal”.

CE VERIFICĂM?

Deși poate părea ridicol, ne-am uitat să vedem dacă există țări în care s-a legalizat căsătoria dintre om și animal, dacă acest lucru are vreo legătură cu acceptarea căsătoriilor între persoane de același sex și la discuția publică ce perpetuează acest mit (mai ales în contextul (re)definirii familiei în unele țări).

VERIFICARE

Căsătoria om-animal este o căsătorie între un animal (non-uman) și un om. Acest subiect a apărut des în mitologie și ficțiune magică. De cele mai multe ori căsătoria om-animal este adesea corelată cu zoofilia, cu toate acestea nu sunt neapărat legate. Deși căsătoria om-animal nu este menționată în mod specific în legislațiile naționale, actul de a se angaja în acte sexuale cu un animal este ilegal în multe țări în conformitate cu legile privind abuzul de animale.

Căsătoria om-animal este un concept care nu este recunoscut în drept de nici un stat, deși în practică au fost înregistrate astfel de situații, fundamentate de cutumele diverselor state sau de alte cazuri izolate, dar nerecunoscute de lege.

În mediul on-line, însă, există posibilitatea căsătoriilor între oameni și animale. Site-ul www.marryyourpet.com, de exemplu, oficiază astfel de căsătorii în mediul on-line, fără a permite, ca urmare a oficierii căsătoriei, întreținerea de relații sexuale între cei doi ”soți” și fără a oferi recunoaștere legală sau religioasă a acestei ceremonii.

Motivul pentru care acest tip de căsătorie nu este permis în niciun stat prin cadru legal specific, este unul de logică primară, respectiv stă la baza faptului că instituția căsătoriei se bazează, cel puțin în țările în care drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt respectate, pe principiul libertății consensuale a părților implicate, aspect care nu poate fi probat în cazul în care una din părți este o necuvântătoare.

Privind în perspectiva amenințărilor aduse conceptului de familie și a instituției căsătoriei, vom trece în revistă, prin exemple concrete, situația țărilor care au integrat cadrul legal al căsătoriei persoanelor de același sex, comparativ cu șocanta legalizare a instituției căsătoriei a unui om și un animal (non-uman).

Danemarca

Căsătoria între persoanele de același sex este legală în Danemarca din 15 iunie 2012, deși parteneriatele înregistrate au fost permise încă din 1989, fiind prima lege de acest gen. Parteneriatele înregistrate aveau aproape aceleași calități ca și căsătoria, având totuși două excepții: legile care făceau referință explicită la sexul partenerilor nu erau aplicate pentru cei din parteneriate înregistrate iar reglementările din tratatele internaționale erau aplicabile doar dacă toți semnatarii erau de acord.

În materie de legalizare a căsătoriei om-animal, aceasta nu a urmat pașii prezentați anterior și nici nu există cazuri mediatizate în acest sens, deși Danemarca a fost prima țară care a oferit un cadru legal căsătoriilor între persoane de același sex, încă din 1989. Nicio inițiativă, chiar și izolată, în acest sens.

Spania

Legalizarea căsătoriei între persoane de același sex a avut loc în anul 2005, susținută de un procent de 66% dintre spanioli, însă recunoașterea legală a cuplurilor homosexuale în Spania a avut loc în 1998, când regiunea Catalonia a permis parteneriate civile între persoane de același sex. După exemplul catalan, din ce în ce mai multe regiuni au legalizat aceste parteneriate la sfârșitul anului 1990, datorită faptului că aceste comunități autonome au dreptul de a legifera în domeniul căsătoriei.

Legalizarea căsătoriei între un om și un animal, însă, nu a fost o direcție pe care statul spaniol a avut-o în vedere, nici ca urmare a parteneriatelor civile legalizate, nici ca urmare a modificării legislației naționale privind persoanele de același sex, nici ca glumă. Nu există niciun caz mediatizat în acest sens, mai ales în condițiile în care posibilitatea legiferării la nivel de comunitate autonomă permite accesul mai facil al voinței populare în materie de legiferare.

Germania

Legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex în Germania a avut loc în 2017, însă Germania adoptase încă din 2001 posibilitatea parteneriatelor civile.

Deși nu s-a procedat la nivel legislativ în niciun mod și nici nu a existat nicio propunere care să vizeze legalizarea căsătoriilor om-animal, a existat un caz mediatizat, care se prezintă sub forma unui umor negru: un bărbat german s-a căsătorit neoficial cu pisica după ce animalul s-a îmbolnăvit și medicii veterinari i-au spus că s-ar putea să nu mai trăiască mult, conform relatărilor presei. Se spune ca Uwe Mitzscherlich, 39 de ani, a plătit o actriță de 300 de euro pentru a oficia ceremonia, deoarece căsătoria cu un animal este ilegala în Germania.

Domnul Mitzscherlich a spus că dorea să oficieze căsătoria înainte ca pisica lui astmatică Cecilia să moară. Pisica și mirele au trăit împreună timp de 10 ani. Cu toate acestea, acest caz nu a trezit interesul pentru crearea unui cadru legal de oficiere a căsătoriilor de acest tip.

Marea Britanie

În Marea Britanie părerile par împărțite, inclusiv la nivel de reglementare juridică, astfel încât în Anglia și Țara Galilor au reglementat căsătoria între persoanele de același sex în 2013, urmate de Scoția în 2014. Irlanda de Nord nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex, însă oferă statutul de parteneriat civil persoanelor de același sex care sunt căsătorite legal în alte jurisdicții.

Niciuna din aceste reglementări nu a atras după sine lărgirea conceptului de căsătorie astfel încât să facă posibilă căsătoria dintre un om și un animal (non-uman), dar a fost mediatizat un caz izolat, tocmai unde era cel mai puțin probabil.

Irlanda de Nord, regiunea care nu a oferit cadrul legal de căsătorie pentru persoanele de același sex, a fost ”locul de baștină” a următorului caz: la 43 de ani, Wilhelmina Morgan Callaghan, din Irlanda de Nord, s-a căsătorit cu câinele său Henry.

Henry este un Terrier de Yorkshire, născut în Cork, pe care Callaghan la adoptat în 2009 de la un prieten care avea o grămadă de pui.După ce a citit despre faptul că oamenii se căsătoreau cu animalele lor online, Callaghan a decis că o vor face și ei. Cu toate acestea, căsătoria nu produce efecte juridice, ci este mai degrabă una simbolică.

Cazuri izolate:

Sudan

În Sudan nu este legalizată căsătoria între persoane de același sex, iar relațiile sexuale între persoane de același sex sunt ilegale, atrăgând, de cele mai multe ori pedeapsa cu moartea, deși oficial aceasta a fost dezincriminată.

Nici căsătoriile dintre om-animal nu sunt permise, însă, cu toate acestea, în 2006, un om din sudul Sudanului numit Charles Tombe a fost forțat să “se căsătorească” cu o capră cu care a fost prins angajându-se în activități sexuale în suburbia Hai Malakal Juba, Sudanul de Sud.

Povestea: Proprietarul caprei a cerut bătrânilor satului să ia în considerare problema. Aceștia au sugerat ca făptuitorul să fie pedepsit în acest mod, astfel încât făptașul a fost obligat să “se căsătorească” cu capra, să plătească costul caprei și să plătească o zestre de 15.000 de dinari. Capra aparent a dobândit numele “Rose” în timpul deliberărilor bătrânilor, ca parte a unei glume.

În noiembrie 2013, Societatea de Drept din Sudanul de Sud a cerut o revizuire a tuturor legilor din Sudanul de Sud pentru a elimina practicile bizare sau crude în conformitate cu legea obișnuită, cum ar fi “un om forțat să se căsătorească cu o capră numită” Rose “după ce a deflorat-o”.

India

India nu a legalizat căsătoriile între persoane de același sex și nu permite nici parteneriate civile, însă relațiile intime între aceste persoane nu sunt incriminate. Nici în ceea ce privește instituția căsătoriei dintre un om și un animal nu este reglementată legal, deși India este promotoarea unor cazuri mediatizate larg, și care oferă anumite viziuni ciudate bazate pe credințe, din care prezentăm:

Cazul 1:

O fetiță dintr-un trib din estul Indiei în vârstă de nouă ani s-a căsătorit cu un câine vagabond, ca parte a unui ritual care a împiedicat o “vrajă răutăcioasă”. Fata, Karnamoni Handsa, trebuia să se căsătorească repede pentru că avea un dinte înrădăcinat la gingia superioară, care este considerat un semn de rău de tribul său Santhal din satul de la distanță Khanyhan, la aproximativ 60 de kilometri de Calcutta.

Bătrânii tribului au spus că mariajul nu va afecta viața fetei și că va fi liberă să se căsătorească din nou mai târziu și nu va trebui să divorțeze câinele.

Ziarele indiene au raportat că oficialii poliției locale au ordonat o anchetă asupra incidentului.

Cazul 2:

Două fete în vârstă de șapte ani din India, săptămâna trecută, au întrerupt căutarea din poveștile cu prinți și s-au căsătorit cu niște broaște. Ceremonia își are rădăcinile în povestea zeului hinduist Shiva, care sa transformat într-o broască după o ceartă cu soția sa, Parvati.

Vigneswari și Masiakanni purtau șarisele tradiționale indiene de mireasă și bijuteriile de aur într-o nuntă dublă, în satul lor îndepărtat din Tamil Nadu.

Căsătoriile au fost efectuate ca parte a unei tradiții de recoltare “pongală” de secole, pentru a “preveni izbucnirea bolilor misterioase din sat”.

Tradiția este o sursă de jenă și disconfort pentru guvernul indian, care are o problemă reală cu căsătoriile ilegale cu copii. A ordonat o anchetă privind practica și a trimis o echipă de psihologi, sociologi și lideri religioși pentru a convinge sătenii să renunțe la o tradiție “ignorantă”.

Pentru miresele Vigneswari și Masiakanni, însă, căsătoriile au ajuns la un sfârșit rapid și fericit: la câteva ore după legarea nodului, mirele lor a fost aruncat înapoi într-un iaz noroios.

Indonezia

Indonezia nu are un cadru legal care permite căsătoriile între persoane de același sex, cutuma acestei țări fiind împotriva actelor de tip homosexual sau a manifestării identității în mod diferit față de specificul genului de care aparții. O mare parte a Indoneziei nu mai are legi denumite generic legislație sodomică, prin care se incriminau activități sexuale considerate ne-naturale sau imorale. Deși nu sunt specificate expres actele care se încadrează în aceste categorii, cele mai des întâlnite sunt sexul oral sau sexul anal, însă aceste legi mai sunt în vigoare doar în unele zone ale Indoneziei.

Nici căsătoriile între om și animal nu au un cadru legal specific în Indonezia, însă există un caz mediatizat la nivel mondial: un adolescent balinez prins în actul sexual cu o vaca, a leșinat când a fost forțat să se căsătorească cu animalul într-o ceremonie la care au luat parte sute de spectatori curioși.

În apărarea sa, Alit a recunoscut actul de bestialitate, dar a susținut că vaca, pe care a crezut-o a fi o femeie tânără și frumoasă, i-a făcut curte cu complimente plăcute.

Ca parte a unui ritual Pecaruan, o ceremonie de a curăța satul de fapta nesfârșită a unui bărbat împerecheat cu o vacă, Alit a fost forțat să „se căsătorească” cu animalul.

Ca parte a ceremoniei, victima și mireasa lui Alit au fost înnecate în ocean. Alit, pe de altă parte, s-a înecat simbolic și s-a uscat pe plajă.

Șeful satului, Ida Bagus Legawa, a declarat că satul a fost „curățat” de „defăimarea de la incident”.

CONCLUZIE

Declarația lui Liviu Dragnea este falsă. În primul rând, pentru că perspectiva conform căreia căsătoriile între persoane de același sex sunt un prim pas spre lărgirea conceptului de căsătorie către acceptarea căsătoriilor om-animal este un mit care nu s-a demonstrat în practică nici măcar printr-o excepție. Nici țările care au agreat parteneriatul civil încă din 1989, sau 1990, cum ar fi Danemarca sau Spania, dar nici țările care, conform cutumelor, au obligat cetățeni să oficieze căsătorii cu animale, nu au dorit crearea unui cadru legal de acceptare a acestor tipuri de căsătorii.

Mai mult decât atât, cazurile izolate care au luat ființă, au rămas izolate, lipsite de efecte juridice. Până și posibilitatea de a oficia o astfel de căsătorie în mediul online, rămâne, ca și în cazurile prezentate, un ritual pentru cei implicați, și nimic mai mult.

https://www.factual.ro/declaratii/liviu-dragnea-pe-oameni-ii-sperie-ca-exista-tari-in-care-s-a-legalizat-casatoria-dintre-un-om-si-un-animal/

///////////////////////////////////////////

Oameni transformaţi în bestii. Amănuntele terifiante ale celui mai controversat experiment psihologic din lume

Într-o dimineaţă de duminică, Poliţia din Palo Alto, California, era alertată de un grup de părinţi îngrijoraţi că nu ştiu ce li se întâmplă exact copiilor lor. În urma cercetărilor a rezultat că tinerii răspunseseră unui anunţ dat de psihologul Philip Zimbardo, care realizase un experiment pentru a testa limitele umane.

Mai exact, psihologul american vroia să descopere dacă oamenii obişnuiţi, se pot transforma în oameni răi, sub presiunea circumstanţelor. În 1971, Philip Zimbardo şi echipa lui de psihologi selecta un grup de 24 de studenţi la Stanford – tineri echilibraţi, inteligenţi, fără probleme medicale, care nu au consumaseră niciodată droguri şi care nu au avuseseră vreodată probleme cu legea. Voluntarii au fost împărţiţi, prin tragere la sorţi, în „gardieni” şi „prizonieri”, roluri pentru care au fost plătiţi cu 15 dolari pe zi.

Cum devin răi oamenii buni

„Am vrut să testăm efectele psihologice a ceea ce înseamnă să fii prizonier sau gardian. În acest scop, am simulat condiţii de închisoare în subsolul Universităţii Stanford şi apoi am notat efectele instituţionalizării asupra comportamentului tuturor celor închişi între patru pereţi”, a explicat Zimbardo. Autorul experimentului a subliniat că înainte de începerea experimentului, care trebuia să dureze două săptămâni, toţi voluntarii erau la fel din punct de vedere comportamental şi moral.

Rezultatul? În şase zile, jumătate din tineri s-au transformat în bestii, aducând la disperare cealaltă jumătate. „Experimentul din Închisoarea Stanford”, aşa cum a fost denumit, a devenit cel mai cunoscut şi cel mai controversat experiment psihologic. În urma acestui experiment, psihologul american a scris cartea „Efectul Lucifer. Cum devin răi oamenii buni”.

Ce li s-a făcut „prizonierilor”

„Prizonierii” au fost aduşi în „puşcăria” pregătită în subsolul universităţii, după ce fuseseră ţinuţi în prealabil în beciurile Poliţiei din Palo Alto. Voluntarilor nu li se explicase că vor fi arestaţi de către poliţia locală, care i-a adus în acest fel de acasă iar acesta a constituit şocul real pentru ei. Pe toată durata arestului au fost percheziţionaţi din când în când după ce au fost complet dezbrăcaţi şi li s-a dat cu spray-uri împotriva puricilor şi păduchilor ca să fie umiliţi. Au primit un număr şi au fost îmbrăcaţi cu rochii în loc de uniforme pentru puşcăriaşi, deşi erau de genul masculin. Li s-a interzis să poarte lenjerie de corp, au fost tunşi la zero, au fost puşi în lanţuri şi au fost treziţi cu brutalitate în fiecare noapte la ora 2,30 în sunete de fluier.

Aveau voie să se plimbe doar pe holurile „închisorii”, legaţi la ochi, şi tot acolo au mâncat şi au făcut gimnastică. Celulele au avut gratii şi toaleta a fost improvizată într-o încăpere extrem de îngustă şi întunecoasă la capătul holului. Nu existau ferestre şi nici ceasuri care să le permită să măsoare scurgerea timpului. În celule au fost puse microfoane cu ajutorul cărora au fost înregistrate în secret toate conversaţiile „prizonierilor”. Prin difuzoare se făceau din când în când anunţuri.

Ce li s-a făcut „gardienilor”

Celor din grupul „gardienilor” li s-a explicat doar că trebuie să aibă grijă să fie respectate legile şi să ceară respect din partea „prizonierilor”. Au fost îmbrăcaţi în uniforme kaki şi li s-au dat fluiere şi bastoane împrumutate de la poliţie. Spre surprinderea organizatorilor experimentului, „gardienii” au intrat destul de repede în rol, au inventat pedepse şi au folosit metode psihologice pentru a-i intimida pe „prizonieri”. Nici măcar după ce doi dintre „prizonieri” au renunţat la experiment pentru că nu au mai rezistat presiunilor fizice şi psihice, „gardienii” nu au renunţat să caute metode cu care să domine. În numai câteva zile, „gardienii” au devenit aproape sadici iar „prizonierii” au intrat în depresie. Lucrul acesta a şi dus la întreruperea experimentului după numai şase zile, în loc de două săptămâni, cât era programat.

Revolta şi urmările ei

Luni dimineaţă (experimentul a început duminică) o parte dintre deţinuţi s-au baricadat şi nu au mai vrut să iasă din camera lor, ca răspuns la comportamentul considerat neprietenesc al gardienilor din timpul nopţii. După o analiză rapidă a situaţiei, gardienii au decis să apeleze la forţă şi restabilirea ordinii în închisoare: au folosit un extinctor pentru a-i depărta pe cei trei de uşă şi a intra în celula baricadată.

Odată cu revolta, s-au consolidat antagonisme evidente între participanţii la experiment, „gardienii” privindu-i pe „prizonieri” ca pe nişte fiinţe problematice ce le îngreunau activitatea, iar prizonierii, suferind deja diverse pedepse, au început să aibă comportamente manifeste de dispreţ şi ură faţă de gardieni. Un efect al revoltei a fost acela că „gardienii” au impus un control şi mai strict al activităţilor obişnuite ale deţinuţilor, stabilind ca fiind un privilegiu inclusiv mersul la toaletă.

În cea de-a cincea noapte unii dintre părinţi l-au sunat pe Zimbardo cerându-i să-i ajute cuâ€¦contactarea unui avocat pentru eliberarea fiilor lor! Christina Raslash, prietena lui Zimbardo şi absolvent de psihologie, vizitând închisoarea, s-a arătat îngrozită de ceea ce s-a întâmplat, şi a cerut solicitat terminarea experimentului, pe motivul că totul s-a transformat radical.

Conform propriei mărturii, Zimbardo a înţeles că situaţia a degenerat şi că el şi echipa de conducere a experimentului pierduseră contactul cu realitatea, absorbiţi de experiment în sine. Prin urmare, s-a decis terminarea experimentului după numai şase zile.

Experimentul a fost şi a rămas catalogat drept cel mai controversat experiment psihologic din lume, fiind dat exemplu atunci când specialiştii analizează cazuri ale limitelor umane, sau cazuri ale indivizilor normali care devin criminali cu sânge rece.

https://evz.ro/oameni-transformai-n-bestii-amnuntele-terifiante-ale-celui-mai-controversat-experiment-100212.html

///////////////////////////////////

Experimentul Stanford – “EFECTUL LUCIFER: Cum devin răi oamenii buni”. DETENTIA: gardieni si prizonieri

Citez din articolul “Efectul Lucifer”:

E posibil ca în fiecare din noi să stea la pândă un gardian. Un psiholog şi profesor american, Philip Zimbardo, a transformat 18 studenţi, prin tragere la sorţi, în prizonieri şi gardieni.

Celebrul experiment din 1971 (The Lucifer effect. Understanding how good people turn evil) ar fi trebuit să dureze două săptămâni, timp în care fiecare participant câştiga 15 dolari pe zi.

Câteva laboratoare din subsolul secţiei de psihologie a universităţii Stanford au fost transformate în celule, iar carcera a fost improvizată într-o debara. A fost adăugat un sistem de supraveghere audio-video şi unul de comunicare cu cele trei celule în care erau înghesuiţi câte trei deţinuţi voluntari, supravegheaţi de câte trei gardieni, care lucrau în schimburi de 8 ore.

Studiul ar fi trebuit să ofere informaţii noi despre comportamentul uman în detenţie, indiferent de care parte a zăbrelelor se află subiectul. Cu acordul lor, cei din echipa deţinuţilor au fost arestaţi cu sirene şi cătuşe în propriile locuinţe, sub privirile stupefiate ale vecinilor, care nu-şi închipuiau într-o paşnică duminică după-amiază că tânărul drăguţ de alături ar fi participat la un jaf armat, cum scria în ordinul fictiv de reţinere.

Gardienii şi-au creat regulile, pornind de la cele deja existente şi ajutaţi de un fost profesionist, care a încheiat experimentul într-un dezgust profund faţă de propria persoană. Deţinuţii aveau aşteptări minime şi o solidaritate care avea să dispară în două zile. Nu-i diferenţia iniţial nimic, toţi participanţii erau psihic şi fizic sănătoşi, educaţi, inteligenţi şi aparţineau clasei mijlocii.

Deţinuţii au primit un fel de cămăşi, au fost raşi pe cap, li s-au atribuit numere în locul numelor şi purtau la glezna piciorului drept un lanţ greu, cu lacăt, care le aducea aminte şi în timpul somnului că nu sunt liberi. Gardienii purtau ochelari de soare cu lentilă oglindă şi aveau grijă ca toţi cei supravegheaţi să nu aibă niciun reper legat de timp sau orientare spaţială.

Prima lor acţiune de instituire a autorităţii s-a petrecut la ora 2 dimineaţa, când i-au trezit pe deţinuţi pentru a-i număra şi pentru a-i obişnui forţat cu noile lor identităţi, adică numerele imprimate pe faţa şi spatele cămăşoiuluiuniformă.

Deja a apărut prima pedeapsă pentru abateri simple: flotările, foarte folosite, de altfel, la Auschwitz, unde gardienii obişnuiau să se şi urce în picioare pe deţinuţi.

Şi imediat, în dimineaţa celei de-a doua zile, supraveghetorii au avut de înfruntat prima rebeliune. Deţinuţii s-au baricadat cu paturile, şi-au dat jos cămăşile inscripţionate şi au început să îi înjure şi să-i batjocorească. Rezistenţa a fost învinsă cu ajutorul extinctoarelor, imediat a fost inventată o cameră pentru privilegiaţi şi a fost semănată grăunţa neîncrederii printre deţinuţi.

Din a treia zi, cei închişi erau convinşi că gardienii au fost aleşi aşa încât să fie superiori din punct de vedere fizic, deşi nu era absolut nicio diferenţă între ei. Cel mai dur a fost poreclit John Wayne şi o sinistră coincidenţă face ca la Auschwitz cel mai crud gardian să fi fost poreclit Tom Mix, predecesorul lui Wayne în istoria machoismului cinematografic american.

Eliberarea unui deţinut aduce şi zvonul unei evadări în masă, organizată de el şi prietenii lui, multă panică şi deblocarea limitelor de cenzură a abuzului. Cel plecat a fost înlocuit de un voluntar din panelul de rezerve, care a intrat în greva foamei, cerând să-i fie respectate drepturile şi demnitatea.

Ceilalţi deţinuţi l-au văzut însă ca pe o sursă de necazuri, mai puţin ca pe un erou, şi s-au delimitat atât de tare de el, încât nu au fost de acord să doarmă fără pături pentru ca el să fie eliberat din carcera în care nu avea cum să doarmă lungit.

Vizita părinţilor şi rudelor a fost la fel de teribilă în descrierea relaţiei absurde dintre cetăţean şi autoritate. O mamă care a spus că nu l-a văzut niciodată atât de obosit şi deprimat pe fiul ei a fost convinsă de soţ că e suficient de puternic pentru a rezista acestei probe de bărbăţie şi că, oricum, domnii supraveghetori ştiu mai bine cum stau lucrurile.

Copilul era foarte aproape de prăbuşire. După numai cinci zile, tabăra deţinuţilor era psihic decimată, dezbinată şi total la îndemâna abuzurilor taberei gardienilor, care în ciuda programului dificil şi plicticos nu a înregistrat întârzieri sau absenţe, nemulţumiri de orice fel sau cereri de suplimentare a remuneraţiei.

De altfel, la finalul brusc al experimentului, care a venit în a şasea zi, gardienii au fost singurii care au regretat întreruperea acestui joc. E foarte posibil ca autorul acestui studiu să fi auzit de Fenomenul Piteşti, unul din pragurile mizeriei umane practicate de regimul comunist, care a transformat deţinuţii în călăi şi torţionari pentru ceilalţi deţinuţi.

Cele şase zile de studiu pe oameni au condus la concluzia că nimeni nu este suficient de pregătit pentru a rezista forţei răului şi că eforturile fiecărui individ care crede că morala e ceva mai mult decât un cuvânt, ar trebui să meargă în această direcţie.

Poate nu întâmplător, la ceva timp după această experienţă cumplită, doctorul Zimbardo a creat proiectul Hero, o organizaţie care crede că în fiecare dintre noi există mai degrabă un erou în aşteptare. Un fel de: How good people turn better.

P.S.: Pentru restul poveştii, recomand: www.prisonexp.org şi www.lucifereffect.com/heroism-signup.htm

Iata si ce mai putem citi in articolul Efectul Lucifer – cel mai controversat experiment cu oameni:

Cartea „Efectul Lucifer. Cum devin răi oamenii buni”, a psihologului american Philip Zimbardo, face o paralelă între acest experiment şi abuzurile asupra prizonierilor din închisoarea americană Abu Ghraib, de lângă Bagdad.

Pe toată durata arestului au fost percheziţionaţi din când în când după ce au fost complet dezbrăcaţi şi li s-a dat cu spray-uri împotriva puricilor şi păduchilor ca să fie umiliţi. Au primit un număr şi au fost îmbrăcaţi cu rochii în loc de uniforme pentru puşcăriaşi, deşi erau de genul masculin. Li s-a interzis să poarte lenjerie de corp, au fost tunşi la zero, au fost puşi în lanţuri şi au fost treziţi cu brutalitate în fiecare noapte la ora 2,30 în sunete de fluier.

Aveau voie să se plimbe doar pe holurile „închisorii”, legaţi la ochi, şi tot acolo au mâncat şi au făcut gimnastică. Celulele au avut gratii şi veceul a fost improvizat într-o încăpere extrem de îngustă şi întunecoasă la capătul holului. Nu existau ferestre şi nici ceasuri care să le permită să măsoare scurgerea timpului. În celule au fost puse microfoane cu ajutorul cărora au fost înregistrate în secret toate conversaţiile „prizonierilor”. Prin difuzoare se făceau din când în când anunţuri.

„Gardienilor“ nu li s-au impus reguli stricte

Li s-a explicat doar că trebuie să aibă grijă să fie respectate legile şi să ceară respect din partea „prizonierilor”. Au fost îmbrăcaţi în uniforme kaki şi li s-au dat fluiere şi bastoane împrumutate de la poliţie. Spre surprinderea organizatorilor experimentului, „gardienii” au intrat destul de repede în rol, au inventat pedepse şi au folosit metode psihologice pentru a-i intimida pe „prizonieri”. Nici măcar după ce doi dintre „prizonieri” au renunţat la experiment pentru că nu au mai rezistat presiunilor fizice şi psihice, „gardienii” nu au renunţat să caute metode cu care să domine. În numai câteva zile, „gardienii” au devenit aproape sadici iar „prizonierii” au intrat în depresie. Lucrul acesta a şi dus la întreruperea experimentului după numai şase zile, în loc de două săptămâni, cât era programat.

Psihosociologul prof. Univ. Dr. Septimiu Chelcea scrie în recenzia pe care o face cărţii lui Philip Zimbardo: „Viziunea lui despre individ şi societate este tulburătoare: suntem posibili criminali şi trăim într-o eră a uciderii în masă. În ultima sută de ani, mai mult de 50 de milioane de oameni, civili şi militari, au fost ucişi sistematic prin hotărârile guvernelor”.

„Răul constă din comportamentele intenţionate care urmăresc să producă suferinţă, abuzuri, înjosire, dezumanizare sau distrugerea fizică a unor persoane nevinovate – sau folosirea autorităţii şi puterii oferite de sistem pentru încurajarea sau acceptarea acestor practici” – Philip Zimbardo

Comentariu saccsiv:

Ar mai fi multe de completat. Multi m-au indemnat sa scriu o carte despre puscarie, un fel de dezvoltare a celor scrise aici. Cand s-o mai scriu insa si pe aceasta, nu stiu.

E o diferenta mare intre experiment si viata reala din penitenciar. Stanford a fost un soi de puscarie pornita de la zero, iar conditiile de detentie chiar bunicele, daca le comparam cu inchisorile comuniste si in anumite privinte, chiar cu cele actuale din Romania.

Puscariile reale nu sunt zidite peste noapte si umplute cu infractori aflati la prima condamnare. Ele sunt populate, in proportii diferite, de rechini recidivisti, ce au impus de generatii anumite reguli, independente de cele ale gardienilor. Este o lume aparte, in care necazul nu vine doar dinspre angajatii institutiei, ci si dinspre ceilalti colegi de celula. Asupra acestui aspect voi insista un pic.

O componenta importanta a lumii puscariilor o reprezinta sodomizarea, despre care am scris cate ceva in articolul:

Controlare prin SODOMIZARE si umilire sexuala

Dar mai sunt multe altele ce nu le voi analiza aici. Ma voi limita totusi la a va prezenta o scurta imagine a detentiei din Romania. Studentii din experiment pot fi asemuiti cu infractorii “primari”, cei ce intra pentru prima data la puscarie. Iata in mod normal peste ce ar da:

Majoritatea celulelor din aresturile situate in subsolurile sectiilor de politie sunt camarute extrem de mici, cat sa intre paturile supraetajate. Intr-un colt opus usii se afla tineta, ceva antic ce a fost demult galeata si in care arestatii urineaza. Continutul ei se arunca o data pe zi, la baia comuna, cand toti ocupantii cate unei celule au cateva minute sa stea la wc si sa se spele.

Aerisirea camerei se face printr-un mic “gemulet” (fara geamuri) prevazut cu mai multe randuri de zabrele si plase de sarma. De fapt, e un fel de a spune, caci patrunde foarte putin aer si lumina. Iar in acest spatiu se fumeaza la greu …

Intr-unul din aresturi am dat peste o metoda de pedepsire in masa a tuturor ocupantilor cate unei celule: vara, prin exterior se obtura gemuletul si se dadea drumul la calorifer … Iarna, viceversa.

O data pe zi se face si plimbarea, intr-un “plimbator” cat o sufragerie mai maricica: patru pereti, fara plafon, ci cu multe zabrele si plase de sarma.

Cand le vine cheful, gardienii pot face “piata”, un soi de control general, cand arestatii sunt scosi afara, se dezbraca in pielea goala si li se verifica hainele si celula. Obligatoriu se lasa in urma o dezordine cat mai mare.

Dupa ce se termina faza urmaririi penale, arestatul este depus la penitenciar. Acolo totul e mai mare: camerele, ferestrele, plimbatoarele. Dar si necazurile.

In cazul in care esti primar si nu esti “bazat”, viata ta va fi foarte grea. Probabilitatea de a deveni lache prin sodomizare, este destul de mica, insa vei fi cetatean de categoia a doua. Vei sta la al treilea pat supraetajat, cu inca unul sau chiar doi colegi in acelasi pat. La wc te vei duce doar cand e sa faci pe tine, adica foarte rar, pentru a nu-i deranja pe baietii-stapani de la patul unu. De plimbat prin camera, nici nu poate fi vorba, caci ii deranjezi pe aceiasi Singurele momente cand mai evadezi din pat sunt programul de plimbare si cand vine masa. Stai la rand la vizeta, iti iei repede castronul si fugi la pat.

Din cand in cand iti iei cate un “capac la ureche”, ca sa nu iti uiti “menirea”. Cand primesti pachet de acasa, treci cu el intai pe la stapani, sa-si aleaga ei ce le place. Cu putinul care iti ramane, fugi din nou repede la pat, sa nu le iei aerul.

Studentii din experiment aveau care va sa zica scoala. Rau de ei, daca ar fi intrat intr-o puscarie reala romaneasca. O vorba preferata a stapanilor semianalfabeti este „unu’ cu liceu sa-mi faca patul” … Cu cat ai mai multa scoala, cu atat esti mai rau privit si esti considerat un fraier prin definitie. In aceasta postura fiind, trebuie sa fi mereu atent ce faci ca sa scapi de „amenzi”. Acestea le dau stapanii din diverse motive. Atat de diverse, ca nici nu prea poti scapa de ele. Fiind la patul trei, cand cobori sau urci, trebuie sa fac cumva sa nu le atingi cearceaful sau sa le calci pe papuci. Altfel, amenda. Foarte mare atentie trebuie sa ai cand imprumuti un obiect, sa nu-l strici. Chiar daca nu-l iei de la un stapan, ci de la unul de acelasi rang cu tine, daca il deteriorezi, e posibil ca stapanii sa afle si iar sa fii amendat. Un ac, poate valora si cateva milioane …

La toate acestea se adauga limbajul. Esti sistematic injurat de mama, fiica, sotie sau de ce considera stapanii ca te fac sa suferi mai mult.

Daca penitenciarul unde ai fost depus nu e din zona in care locuiesti, poti eventual sa ai parte si de oarece mici torturi pentru distractia „localnicilor”. Iata un exemplu: victima este pusa in butoiul in care se strange apa si e „piscata” cu curent de 25 V (folosit la lumina de veghe ce nu se stinge noaptea). Pare slab. Nu insa si cand esti ud.

„Detinutii” din experiment n-au stat decat sase zile. Sigur rezistau ei mai mult … N-aveti idee ce rezistent e omul. Dar desigur, exista si limite. Dintre smecherii omorati in pusarie, majoritatea sunt „mierliti” de … fraieri. Rabda el ce rabda, apoi cand nu mai intrevede alta solutie decat disparitia celui mai ticalos dintre stapani, incepe sa-si ascuta lingura, pana o face sa taie ca briciul …

Pentru altii insa, limita inseamna a se spanzura …

Cum poti rezista totusi, daca nu esti din lumea stapanilor? Cum poti indura detentia si gardienii? Simplu. Punandu-ti toata nadejdea in bunul Dumnezeu si rugandu-te. Asa au scapat marii nostri duhovnici, iar conditiile detentiei lor au fost cumplite fata de toate cele descrise mai sus.

Asa am scapat si netrebnicul de mine. Ba mai mult, a lucrat atat de minunat incat am fost respectat si apreciat atat de catre baieti, cat si de catre ceilalti. Iar camera in care am stat ani de zile, a facut bunul Dumnezeu sa fie mereu curatata de uraciunile pe care le-am aratat. Singurii care m-au urat au fost cei mai ticalosi dintre stapanii descrisi mai sus. Cu ei am fost in des in razboi, dar El mi-a dat izbanda.

Experimentul Stanford – “EFECTUL LUCIFER: Cum devin răi oamenii buni”. DETENTIA: gardieni si prizonieri

////////////////////////////////////////////

Prinsi cu „minciuna incalzirii globale”

Un studiu condus de cei mai renumiti climatologi ai lumii cu privire la situatia ghetarilor himalayeni in care se afirma ca acestia vor disparea in maxim 25 de ani din cauza incalzirii globale, s-a dovedit o minciuna menita sa induca deliberat in eroare, anunta ziaristii britanici de la DailyMail.

Anuntul alarmist si dejucarea acestuia se dovedeste o noua lovitura pentru credibilitatea Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC) din cadrul Natiunilor Unite, si a oamenilor de stiinta care servesc interesele acestei organizatii.

Aceiasi „experti”afirma astazi ca studiul publicat in urma cu doi ani nu are la baza decat informatii publicate in revista de specialitate „New Magazine” in anul 1990.

Scandalul vine la scurta vreme dupa celebrul „Climategate”, caz in care mai multi oamenii de stiinta de la Universitatea East Anglia au recunoscut ca au manipulat date climatice si geologice pentru a sustine ideea unei incalziri globale datorate actiunii omului.

https://www.feminis.ro/prinsi-cu-minciuna-incalzirii-globale_6475.html#n

////////////////////////////////////////////

Străinul Georgetown: Declasificat

de John Miller

Lucruri ciudate

În puțin peste o lună de la debut, serialul original Netflix „Stranger Things” a primit aprecieri de critică, a captivat spectatorii și a devenit un subiect mereu în tendințe pe rețelele sociale, cu descrierea consecințelor experimentelor guvernamentale cu controlul minții în timpul Frigului. Război. Necazurile subiectului de testare care deține o superputere, o fată cunoscută sub numele de Eleven, într-un laborator experimental, pot părea a fi pură știință ficțiune, deși experimentele efectuate seamănă cu cele din proiectul secret MKUltra al CIA, care a implicat Spitalul Universitar din Georgetown în cercetarea acesteia.

Creația lui Matt și Ross Duffer, „Stranger Things” încorporează multe aspecte ale culturii pop din anii ’80, bazându-se tematic pe operele unor creatori de ficțiune, inclusiv Steven King, George Lucas și Steven Spielberg. Amplasat în orașul fictiv Hawkins, Ind., la mijlocul anilor 1980, thrillerul SF supranatural urmărește dispariția unui băiat și eforturile celor trei prieteni ai săi — ajutați de telepatul Eleven — de a-l găsi. Plină de monștri care mănâncă oameni, călătorii interdimensionale, superputeri și agenți guvernamentali ucigași, seria poate părea la prima vedere o operă de ficțiune pură. Cu toate acestea, descrierea sa despre Laboratorul Național Hawkins fictiv – un laborator experimental secret care funcționează în cadrul Departamentului de Energie pentru a dezvolta controlul minții și telekinezia în speranța de a câștiga superioritatea Războiului Rece – nu este atât de departe de realitate pe cât ar putea părea. De fapt, campusul din Georgetown a jucat un rol complice în aceste tipuri de experimente ascunse, potrivit unui articol din 1977 din Washington Post.

Fapt sau Fantezie

În „Stranger Things”, Eleven, interpretată de Millie Bobby Brown, evadează din programul MKUltra al CIA, unde a fost un subiect de testare folosit pentru puterile ei telekinetice, electromagnetice și psihocinetice. În timpul testării, ea este supusă deprivării senzoriale, pierderii identității și urmei de hârtie distruse care au determinat-o pe mama ei – ea însăși un subiect de testare MKUltra – să creadă că fiica ei a suferit un avort spontan.

MKUltra din viața reală a fost condusă de CIA în anii 1950 și 1960. Proiectul s-a încheiat oficial cu mai bine de 40 de ani în urmă, iar de atunci CIA și-a recunoscut în mod deschis existența. Înainte de „Stranger Things”, programul a fost frecvent referit în cultura pop modernă, de la spectacolul animat „Archer” la melodia omonimă a lui Muse și, mai ales, ca bază pentru seria de cărți și filme „Jason Bourne”.

Proiectul, care a început la începutul anilor 1950, a fost sancționat oficial în 1953 și oprit în 1973. În acei 20 de ani, sa extins într-un program de milioane de dolari cu 149 de subproiecte. În speranța de a câștiga un avantaj în Războiul Rece, făcând soldații americani mai rezistenți la metodele de tortură chineze și rusești, scopul său general a fost să identifice și să dezvolte medicamente și proceduri care să fie utilizate în controlul minții prin experimente pe subiecți umani fără necesitatea dezvăluirii. sau contract. Documentele declasificate dezvăluie că experimentele au inclus, dar nu s-au limitat la, hipnoza, privarea senzorială, abuzul sexual, tortura și administrarea de droguri precum LSD. În timp ce programul general este șocant în sine, Subproiectul 35 este deosebit de relevant pentru Hilltop.

MK- HOYA

Dr. Charles Geschicker

Subproiectul 35, așa cum este definit de documentele CIA declasificate, a creat „o organizație de acoperire pentru proiecte extrem de sensibile în domeniul războiului biologic, chimic și radiologic ascuns”. Această organizație, Fondul Geschickter pentru Cercetare Medicală, a fost numită după Charles Geschickter, un profesor de patologie la Universitatea din Georgetown, care, conform documentelor CIA, avea autorizație de top secret și a primit finanțare CIA pentru a construi o nouă aripă de cercetare în Centrul Medical al Universității din Georgetown. . O descriere a unității propuse – Anexa Gorman – a sugerat că pacienții umani și voluntarii ar fi disponibili în scopuri experimentale. Testarea a început în martie 1959.

Rolul proeminent al lui Geschickter atât ca profesor de patologie la Georgetown, cât și ca lider în campania de strângere de fonduri pentru noua aripă de cercetare a dus la „deținerea lui de control asupra a 1/6 din spațiul total, în plus față de subsol și facilitățile generale de ambulatoriu din aripă nouă”, conform documentelor CIA. Începând din 1951, fondul său a servit ca un decupaj secret, sau intermediar, pentru contracte în domeniile războiului chimic și biologic ascuns și ca contractant principal pentru tipuri specifice de cercetare biologică.

O scrisoare a directorului adjunct al CIA de atunci Richard Helms către directorul CIA Allen Dulles, din 15 noiembrie 1954, clarifică canalele de finanțare pentru Subproiectul 35 de la Spitalul GU. CIA a contribuit cu 125.000 de dolari, în timp ce un alt element nedezvăluit al guvernului a egalat suma, pentru a fi folosit pentru construcția Anexei Gorman folosind Fondul Geschickter ca decupare. Stipularea principală din scrisoare este că „Spitalul Universitar Georgetown nu va fi la curent cu participarea agenției nici la fondul de construcție, nici la proiectele viitoare de cercetare”, deoarece „angajații agenției ar putea participa la lucrări fără ca Universitatea să fie conștientă”. În acest scop, planul includea trei angajați special autorizați pentru a fi integrați în proiectele Geschickter.

Acest aranjament stratificat i-a lăsat pe administratorii Georgetown să nu cunoască participarea CIA la construcția Anexei. Folosind Fondul Geschickter ca intermediar între campania de strângere de fonduri a Spitalului și CIA, sponsorizarea agenției pentru aceste proiecte sensibile a fost, prin proiectare, dezmințită, deoarece nu exista nicio legătură directă cu universitatea.

Strict secret

Similar cu instalațiile de testare prezentate în „Stranger Things”, testarea de la Georgetown a fost ascunsă de o entitate guvernamentală separată. Spectacolul folosește Departamentul de Energie în acest rol, în timp ce, în realitate, o scrisoare a lui Helms către președintele Comisiei pentru Energie Atomică, Lewis Strauss, a indicat interesul CIA pentru construirea unei noi aripi de cercetare la Spitalul Universitar Georgetown pentru a ajuta la „apărare împotriva drogurilor și a tehnicilor chimice utilizate în interogatoriu și spălarea creierului”. Se spune în continuare că „Spitalul Universitar Georgetown va fi complet fără să știe interesul nostru pentru ei. Lucrările care se vor desfășura în clădire vor fi gestionate printr-un decupaj care va ascunde sponsorizarea agenției.” Ulterior, Dulles însuși a trimis o scrisoare președintelui în care spunea: „De aceea, va fi foarte apreciat dacă interesul nostru în această chestiune va fi reținut de la autoritățile spitalului”.

Proiectul a rămas extrem de secret, deoarece dosarele desecretizate arată că a fost considerat „foarte nedorit din punct de vedere al politicii și al securității ca contracte să fie semnate care să indice interesul agenției sau guvernului în acest domeniu de activitate”, deoarece „în foarte multe cazuri lucrarea trebuie să fie condus de persoane care nu sunt și nu ar trebui să cunoască interesul agenției.” De asemenea, CIA și-a dat seama că fiziologii, psihiatrii și biologii de seamă se temeau să încheie contracte semnate cu privire la desfășurarea unor activități care le-ar putea afecta grav cariera sau le-ar putea deteriora reputația. Un aspect cheie al planului a fost că orice temeri de securitate au fost atenuate de ideea că orice responsabilitate va cădea asupra spitalului și a personalului acestuia.

Lumina revelatoare

În urma dezvăluirii publice a anumitor aspecte ale programului MKUltra la mijlocul anilor 1970, a avut loc o Audiere în Congres în 1977. În timpul mărturiei directorului CIA, Stansfield Turner, senatorul Ted Kennedy (D-Mass.) a spus că este a fost „de interes public general, în special pentru persoanele care sunt implicate… să aibă un fel de conștientizare dacă au fost sau nu folosite și cum au fost folosite.”

În acest scop, conform unui articol din Washington Post din 1977 al lui John Jacobs, universitatea a fost informată oficial de CIA că a adăpostit experimentarea MKUltra în 1977. Implicarea Universității Georgetown fusese zvonită anterior, dar a rămas neconfirmată. Aceasta a fost urmată imediat de eliberarea a mii de documente referitoare la MKUltra în conformitate cu Legea privind libertatea de informare. Aceste documente arată că mulți oficiali de rang înalt știau și au aprobat subproiectul Georgetown în mod specific, inclusiv Dulles și Helms, care mai târziu a devenit el însuși director. Dulles a aprobat personal contribuțiile agenției la Fondul Geschickter și a primit aprobarea de la comitetul special al președintelui Dwight D. Eisenhower pentru operațiuni ascunse.

Înregistrări mai complete ale experimentelor de control al minții, în afară de cele câteva lansate în 2001, au fost distruse în 1973 la cererea fostului șef al MKUltra Sidney Gottlieb, potrivit unui articol din 1999 din New York Times despre moartea sa. În urma carierei sale ca șef al MKUltra, Gottlieb a primit medalia Distinguished Intelligence de la CIA și a petrecut timp să conducă un spital de leproși în India și să lucreze într-un centru de spitalizare din Virginia.

Pentru unii, „Stranger Things” ar putea fi doar un omagiu științifico-fantastic captivant adus culturii pop din anii 1980. Cu toate acestea, legătura sa cu proiectul top-secret MKUltra al CIA își are rădăcinile într-unul dintre capitolele mai întunecate din istoria agenției, unul de care Georgetown este invariabil legat.

https://thehoya-com.translate.goog/stranger-georgetown-declassified/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

////////////////////////////////////////////

MKUltra și controlul minții – experimentele CIA

Scris de Cristian Român

Suntem în anul 1953, 13 aprilie. Într-un birou al CIA (Central Intelligence Agency) conducătorul organizației de spionaj al SUA, Allen Welsh Dulles, semnează o decizie importantă. El însărcinează departamentul pentru informații științifice (Scientific Intelligence Division) să elaboreze metode pentru controlul minții.

Acest program avea să capete numele de MKUltra și multă vreme va fi învăluit în cel mai deplin secret. Era atât de confidențial și, probabil, compromițător, încât, în 1973, directorul CIA din acea vreme a decis distrugerea tuturor documentelor legate de acest subiect. Din acest motiv este imposibilă o reconstituire completă a activităților desfășurate în cadrul programului MKUltra.

mkultra-control-minte—stiinta-tehnica-2Totuși, dintr-o eroare de clasificare, un număr de circa 20.000 de documente au supraviețuit distrugerii ordonate de șeful CIA. Pe baza lor putem să ne facem măcar o imagine asupra a ceea ce a fost MKUltra, programul american pentru controlul minții.

Decizia de a distruge documentele legate de MKUltra era una oarecum firească. Programul, desfășurat timp de aproape două decenii de către CIA, încălcase adesea drepturi civile elementare. Oamenii au fost supuși unor experimente care le primejduiau viața, fără a li se cere acordul. Probabil că încă mai există unele aspecte legate de programul MKUltra care nu au fost, și nu vor fi niciodată, dezvăluite publicului.

Asta lasă loc multor teorii ale conspirațiilor, conform obiceiului zilelor noastre.

Obiectivele

Așa cum v-am obișnuit, nu iau în seamă teoriile conspirațiilor. Prefer să mă bazez numai pe ceea ce poate fi dovedit. Iar MKUltra, atât cât se știe despre acest program, depășește, uneori, ceea ce ne-am putea imagina despre un program desfășurat de către o agenție de spionaj.

mkultra-control-minte—stiinta-tehnica-3De obicei, documentele oficiale sunt plicticoase. Birocrația obligă la folosirea limbii de lemn, și din acest motiv, cel mai adesea, prefer să nu dau citate lungi din asemenea documente. Totuși, există un document, din mai 1955, în care se precizau obiectivele programului MKUltra, care cred că merită un citat amplu. Să nu uităm, este vorba despre un program prin care se încerca manipularea comportamentului uman, în scopuri de spionaj.

Pentru aceasta, CIA a lansat programe de cercetare prin care se încerca obținerea de substanțe și elaborarea de metode care puteau duce la îndeplinirea obiectivelor MKUltra, după cum urmează:

Substanțe care să ducă la gândire ilogică și impulsivitate exagerată astfel încât subiectul [atacului] să fie discreditat public.

Substanțe care să amplifice procesele de gândire și percepția.

Substanțe care să prevină sau să contracareze efectele alcoolului.

Substanțe care să amplifice efectele alcoolului.

Substanțe care să producă, într-o manieră reversibilă, semne și simptome ale unor boli cunoscute, ce ar putea fi folosite pentru simularea unor maladii.

Substanțe care să facă mai ușoară hipnotizarea sau să îi amplifice efectele.

Substanțe care să crească rezistența persoanelor la tortură și privațiuni pe timpul interogatoriilor și la procedurile de „spălare a creierului”.

Substanțe și proceduri fizice care să provoace amnezia pentru evenimente care s-au produs înainte și pe timpul folosirii lor.

Metode fizice prin care să se producă șoc și confuzie pe o perioadă mare de timp și care să poată fi folosite pe ascuns.

Substanțe care să producă dizabilități fizice cum ar fi: paralizia picioarelor, anemie acută etc.

Substanțe care să producă euforie „pură” fără consecințe ulterioare.

Substanțe care să ducă la alterarea personalității astfel încât subiectul să devină dependent de o altă persoană.

Materiale capabile să provoace confuzii mentale, astfel încât subiectul să nu mai poată minți pe timpul interogatoriului.

Substanțe care să reducă voința și eficiența muncii, chiar și atunci când sunt administrate în cantități nedetectabile.

Substanțe care să slăbească sau să distorsioneze văzul și auzul, de preferat fără efecte permanente.

Substanțe cu acțiune imediată, care să poată fi administrate în băuturi, țigări, mâncare etc. Acestea să fie sigure în folosire, să producă amnezie și să poată fi folosite oricând de agenți.

Substanțe care să poată fi administrate în secret și care, în cantități foarte mici, să ducă la incapacitate fizică.

Bănuiesc că aveți și dumneavoastră senzația că am pătruns în laboratorul domnului Q, cel care proiecta gadget-uri pentru James Bond… Numai că, în acest caz, nu avem de-a face cu imaginația vreunui scenarist. Obiectivele prezentate mai sus, vă reamintesc, sunt desprinse dintr-un document oficial.

Argumentele

Înainte de a prezenta câteva dintre acțiunile concrete ale CIA în cadrul programului MKUltra, cred că ar trebui să încercăm să vedem care ar fi putut fi argumentele pentru lansarea unui asemenea program amplu pentru manipularea personalității și comportamentului indivizilor. Acesta nu a fost primul și singurul program de control al comportamenului uman.

mkultra-control-minte—stiinta-tehnica-4Înaintea lui, CIA a finanțat, în 1951, programul ARTICHOKE în care studia hipnoza și dependența de morfină. Au mai existat și programele MKSEARCH, MKOFTEN, BLUEBIRD care aveau drept țintă diferite aspecte ale comportamentului uman.

Separat de CIA, Marina SUA a desfășurat programul Chatter, între 1947 și 1953. Probabil că ideea plutea în aer. Începuse deja războiul rece și de dincolo de cortina de fier veneau știri alarmante, despre felul în care comuniștii experimentau și stăpâneau tehnici de persuasiune avansate, care duceau la alterarea judecății și personalității umane.

Cele mai multe dintre ele le găsim prezentate și analizate într-un document declasificat al CIA, elaborat în februarie 1956. Documentul, intitulat „BRAINWASHING from A Psychological Viewpoint” (Spălarea creierului din punct de vedere psihologic) face o trecere în revistă a procedurilor folosite de către regimurile comuniste pentru alterarea masivă a personalității.

Documentul de 92 de pagini, pe care l-am citit cuvânt cu cuvânt, are darul să șocheze încă de la început. Moto-ul lui este un citat din romanul Verdun publicat de Jules Romains în 1916. Iată acest citat cât se poate de șocant: Știm că oamenii pot fi convinși să facă orice. Este doar o problemă de găsire a mijloacelor. Dacă le creezi multe dificultăți și îi iei treptat, îi poți convinge să își omoare părinții, să îi facă tocană și să îi mănânce

În prefața lucrării mai este dat și un exemplu de spălare a creierului. În decembrie 1948 cardinalul József Mindszenty era arestat pentru complot împotriva statului comunist. În 1949, deși era complet nevinovat, Mindszenty a „recunoscut” în fața tribunalului o serie lungă (și absurdă) de crime: furtul bijuteriilor Coroanei Ungariei, arestarea guvernului ungar, declanșarea celui de al treilea război mondial etc.

mkultra-control-minte—stiinta-tehnica-5În documentul citat se scrie despre acest caz că a fost vorba despre „o alterare masivă a proceselor de gândire care a dus la mărturia cardinalului” și că „incredibila logică aparentă a mărturisirilor unui om cu o asemenea inteligență nu poate avea o altă explicație. Acest om a fost redus la starea în care procesele de gândire nu mai erau controlate de o judecată critică.”

În lucrarea amintită se face o amplă trecere în revistă a tehnicilor folosite de către regimurile comuniste pentru alterarea personalității umane. Tehnici de interogare, mai mult sau mai puțin subtile, izolarea aproape totală a prizonierului, diferite forme de tortură psihică și fizică etc. sunt folosite pentru a modifica personalitatea celui vizat. Se vorbește și despre prizonierii americani din timpul războiului din Coreea.

„Un aspect interesant privește comportamentul prizonierilor de război, care au suportat proceduri de spălare a creierului în timpul războiului coreean. Unii dintre aceștia au ajuns în fața Curții Marțiale, alții au dat declarații umilitoare în presă. Este uimitor faptul că nici unul dintre aceștia nu a spus: «Am fost spălat pe creier, am crezut ceea ce se spunea la radio.».

Se pare că ei nu au putut să își explice ceea ce li s-a întâmplat. Unii se întreabă dacă această inabilitate de a comunica propria experiență nu este asemănătoare cu cea a celor reveniți dintr-o criză schizofrenică. Lor le este imposibil să își descrie criza. În mod similar, cei care au fost supuși la proceduri de spălare a creierului vorbesc despre experiența lor ca fiind ceva «indescriptibil ». […] Victima «uită» literalmente ceea ce i s-a întâmplat pe timpul procesului de spălare a creierului.”

Experimentele

La vremea la care s-a lansat programul MKUltra cunoștințele din domeniul psihologiei și psihofarmacologiei erau extrem de puține și vagi. CIA nu era, și nu este, o agenție pentru cercetări științifice și din acest motiv, prin intermediul unor organizații fantomă, cum ar fi The Society for the Investigation for Human Ecology, a distribuit fonduri către universități și spitale pentru a îndeplini obiectivele programului MKUltra.

Se pare că 86 asemenea instituții au primit bani de la CIA, fără ca cercetătorii implicați să fie informați că participă la un program ultrasecret. Desigur, cercetătorii, nefiind niște persoane lipsite de etica cercetării științifie, au aplicat codurile de conduită valabile în acea vreme. Din nefericire, standardele vremii permiteau cruzimi de neimaginat în zilele noastre. Să vă dau câteva exemple.

Tehnici de tortură experimentate la Universitatea McGill

Universitatea McGill se află în Montreal, Canada. Aici s-au desfășurat câteva dintre experimentele din cadrul programului CIA de control al comportamentului uman. Unul dintre ele, subproiectul 68 din cadrul programului MKUltra, a fost realizat de către psihiatrul Donald Ewen Cameron.

Acesta pleca de la ideea”restructurării” minții umane care ar putea vindeca anumite boli psihice. El credea că acestea sunt o consecință a felului în care individul a „învățat” să vadă lumea. Pentru a corecta viziunea anormală asupra lumii, credea Cameron, ar fi nevoie de o „recablare” a conexiunilor cerebrale. Pacientul trebuia, mai întâi, să fie adus la starea din copilărie, iar restul să fie „șters”.

Pare logic, nu-i așa? Astăzi am vorbi de o procedură violentă de „spălare a creierului”. Cameron credea că este vorba despre o procedură medicală legitimă. Într-o primă etapă, pacientul era adus la „starea de copil”. Pentru aceasta erau utilizate unele droguri, care făceau ca pacientul să doarmă neîntrerupt vreme de zece zile. După aceea erau supuși, timp de 15 zile unor șocuri electrice puternice. În unele cazuri, Cameron a adăugat și forme extreme de privare senzorială (practic, pacienții erau închiși în celule individuale în care domneau întunericul și liniștea depline).

Cameron descria astfel rezultatele acestor prime etape: „Pacientul pierdea nu numai noțiunile de spațiu și de timp, ci și toate trăirile […]. În formele mai avansate pacientul nu mai putea nici măcar să meargă fără ajutor și avea dublă incontinență.” În cea de a doua etapă începea „recablarea” propriu-zisă. Pacienții erau obligați să asculte neîntrerupt mesaje specifice, prin care să fie „restructurată” viziunea pacientului asupra lumii. Mesajele erau repetate de 500.000 de ori.

Nu cred că mai este nevoie de vreun comentariu. Voi mai spune doar că aceste experimente cumplite au stat la baza redactării unor capitole din manualul „KUBARK Counterintelligence Interrogation” al CIA.

Drogurile

O cale mai simplă pentru a influența comportamentul uman părea a fi utilizarea anumitor droguri. CIA și-a concentrat atenția asupra LSD-ului, un drog semisintetic sintetizat pentru prima oară în 1938. CIA a finanțat mai multe programe de cercetare ale efectelor LSD-ului. Uneori a apelat la voluntari, alteori drogul a fost administrat în secret, unor oameni care habar nu aveau că participă la vreun experiment. A existat cel puțin o victimă a acestor experimente.

În 27 noiembrie 1953, Frank Olson, un expert civil în domeniul microbiologiei, din cadrul armatei americane, se arunca pe fereastra camerei de la etajul zece a hotelului Statler Hotel, din New York, unde era cazat. Gestul său era inexplicabil. Ar fi rămas un mister, dacă nu ar fi putut să fie reconstituite evenimentele care au precedat acest gest fatal. Cu câteva zile mai devreme, pe 19 noiembrie, a fost organizată o reuniune a câtorva oameni de știință din cadrul armatei și CIA. Cu această ocazie au fost servite și băuturi.

Într-o sticlă de Cointreau, un agent al CIA a pus, pe ascuns, 70 de micrograme de LSD. Apoi a urmat monitorizarea atentă a celor care primiseră drogul. În cazul lui Olson lucrurile au luat o întorsătură dramatică. La scurt timp după administrarea drogului a început să prezinte simptome grave de paranoia și schizofrenie. Deoarece CIA nu dispunea de niciun psihiatru în localitatea în care se desfășurase întrunirea care servise drept paravan pentru experimentul cu LSD, Olsen a fost trimis la New York pentru asistență psihiatrică.

Este aproape incredibil. CIA organizează un experiment secret pentru a testa capacitatea unui drog de a influența comportamentul urman fără să aibă la fața locului un expert în psihiatrie! La New York, Olsen a primit asistență de la doctorul Harold Abramson, un medic ale cărui cercetări asupra efectelor LSD-ului erau finanțate indirect de CIA. Din nefericire, tratamentul nu a dat rezultatele sperate. În urma unei crize puternice, pe 27 noiembrie 1953 Olsen s-a sinucis.

Comoții cerebrale induse

Într-un document al CIA, intitulat „Request for Support of Research on the Mechanism of Brain Concussion” (Solicitare pentru finanțarea cercetărilor asupra mecanismelor comoțiilor cerebrale), elaborat undeva înainte de anul 1956 (fac această presupunere, doarece solicitarea de finanțare se referea la perioada 1 februarie 1956 – 1 februarie 1957). Deși nu oferă multe detalii, documentul este surprinzător. CIA încerca să se folosească de comoțiile cerebrale pentru a induce amnezia. Voi cita câteva paragrafe din acest document:

„10.1 Trotter, W. Definește comoția cerebrală ca fiind « o stare tranzitorie produsă de leziune cerebrală, care are un debut instantaneu și care se manifestă printr-o gamă largă de simptome […], chiar dacă leziunea nu poate fi detectată, și care totdeauna este urmată de amnezie referitoare la momentul producerii accidentului ».

10.2 Paragraful anterior implică posibilitatea conceperii unei tehnici prin care să fie indusă o comoție cerebrală, fără niciun avertisment prealabil și fără a provoca traume fizice vizibile. Persoana afectată va fi pusă în imposibilitatea de a-și aminti ceea ce s-a întâmplat cu ea. Această tehnică de producere a comoțiilor cerebrale ar putea fi folosită de mai multe ori, fără dezvăluirea naturii sale.”

În continuarea documentului CIA sunt prezentate mai multe posibilități pentru producerea de comoții cerebrale, de la „dispozitive de impact” până la folosirea fenomenului numit „cavitație”, care nu mai implică un impact fizic cu craniul persoanei atacate. Fără a intra în detalii, voi spune că fenomenul de cavitație apare atunci când într-un lichid avem o scădere bruscă de presiune, ceea ce duce la apariția unor bule de vapori.

Exemplul cel mai simplu de cavitație este reprezentat de bulele care apar în jurul elicei unei nave. Pentru a produce bule similare în lichidul cefalorahidian, CIA avea în vedere două metode, citez:

„a. O undă de șoc care se propagă prin aer;

Excitare fizică produsă de un dispozitiv mecanic sau sonor, care este reglat pe frecvența de rezonanță a capului”

În continuare se mai arată că, citez:

„11.0 Ar fi avantajos să se studieze eficiența celor două metode prezentate mai sus ca mijloace pentru a se realiza spălarea creierului […]”

Producerea de comoții cerebrale reprezenta subproiectul 54 din cadrul MKUltra. Conform unei audieri în fața unei comisii a Senatului SUA, depusă de către amiralul Turner, acest proiect a fost respins.

Magicienii

MKUltra nu a abordat numai aspecte legate direct de manipularea comportamentului indivizilor. Poate să vă pară surprinzător, dar CIA a apelat și la… magicieni. Arta lor trebuia să îi ajute pe agenții CIA să plaseze pe ascuns drogurile care ar fi trebuit să fie administrate țintelor vizate.

Citez dintr-un memo, datat 11 noiembrie 1957:

„Acesta este un memo privitor la manualul de trucuri [elaborat de CIA]. Manualul este structurat în următoarele cinci secțiuni:

Principiile psihologice care stau la baza realizării cu succes a trucurilor

Trucuri cu pilule

Trucuri cu materiale solide

Trucuri cu lichide

Trucuri prin care pot fi manipulate în secret obiecte mici […]

[…] Secțiunile 2, 3, 4 și 5 au fost concepute pentru a fi folosite numai de către bărbați și mai sunt necesare două secțiuni. Ar fi necesară o secțiune în care să fie prezentate trucuri și tehnici care pot fi folosite de către femei. Ar mai fi necesară o secțiune în care să fie prezentate trucuri care să poată fi realizate prin colaborarea a două sau mai multor persoane. Ambele secțiuni vor conține trucuri complet diferite de cele prezentate [în actualul manual]”

Aici nu este nimic de comentat. Pare benignă arta iluzionismului. Ea nu ar putea să facă rău cuiva. Dar asta doar atâta vreme cât nu este folosită pentru a plasa droguri în paharul țintei vizate.

Concluzie

În textul de mai sus nu am prezentat decât o mică parte a unui program de „cercetare”, care a stârnit un adevărat scandal, prin caracterul său adesea inuman. Și, deși programul MKUltra a fost abandonat, este bine de știut că rezultatele, obținute pe vremea în care acesta era operațional, sunt folosite acum pentru interogarea prizonierilor în faimoasele închisori clandestine ale CIA. Dar asta este o altă poveste, pe care o voi scrie cu altă ocazie.

https://www.stiintasitehnica.com/mkultra-controlul-mintii-cia/

//////////////////////////////////////////////

AQ Khan: cel mai periculos om din lume?

De Gordon Corera

Corespondent de securitate

Omul de știință AQ Khan și-a cultivat imaginea de „părintele” bombei nucleare din Pakistan

Pe 11 decembrie 2003, un grup de ofițeri CIA și MI6 era pe cale să se îmbarce într-un avion nemarcat în Libia când li s-a înmânat un teanc de o jumătate de duzină de plicuri maro.

Echipa se afla la finalul unei misiuni clandestine care implica negocieri tensionate cu oficialii libieni.

Când au deschis plicurile de la bordul avionului, au descoperit că au primit ultima dovadă de care aveau nevoie: înăuntru erau planuri pentru o armă nucleară.

Aceste planuri, precum și multe componente ale unui program nuclear standard, au fost furnizate de AQ Khan, care a murit recent la vârsta de 85 de ani.

Merită citit în special pe BBC Africa:

Un fost serviciu secret nord-coreean dezvăluie traficul regimului lui Kim Jong-un

Cine l-a ucis pe Thomas Sankara?

Cum ne poate face creierul mai săraci (și ce să facem în privința asta)

Asasinarea lui Thomas Sankara: lungul marș către proces

Khan a fost una dintre cele mai importante figuri ale securității globale din ultima jumătate de secol, povestea sa fiind în centrul bătăliei pentru cea mai periculoasă tehnologie din lume, între cei care o au și cei care o doresc.

Fostul director al CIA, George Tenet, îl descrie pe Khan ca „cel puțin la fel de periculos ca Osama bin Laden”, ceea ce nu este o comparație mică, când considerați că bin Laden a fost în spatele atacurilor din 11 septembrie.

Faptul că spionii occidentali îl descriu pe AQ Khan drept unul dintre cei mai periculoși bărbați din lume, dar că el este considerat și un erou acasă, spune multe nu numai despre complexitatea omului însuși, ci și despre modul în care lumea vede nuclearul. arme.

Atacurile mortale ar putea deraializa eradicarea poliomielitei

AQ Khan nu a venit în Europa ca spion nuclear, dar urma să devină unul.

A lucrat în Olanda în anii 1970, într-un moment în care țara sa își dubla eforturile de a fabrica o bombă după înfrângerea acesteia în războiul din 1971 și se temea de progresul nuclear al Indiei.

Khan a lucrat pentru o companie europeană specializată în construcția de centrifuge pentru îmbogățirea uraniului.

Uraniul îmbogățit poate fi folosit pentru a produce energie nucleară sau, dacă este suficient de îmbogățit, pentru a face o bombă.

Khan a putut să copieze pur și simplu cele mai avansate modele de centrifugă și apoi să se întoarcă acasă. Și-a construit apoi o rețea clandestină, formată în mare parte din oameni de afaceri europeni, care i-a aprovizionat cu componente esențiale.

Abdul Qadeer Khan a fost plasat în arest la domiciliu până în 2009

Descris adesea drept „părintele” bombei nucleare pakistaneze, el a fost în realitate doar una dintre multele figuri cheie.

Dar și-a cultivat cu grijă propria mitologie, care l-a făcut un erou național, considerat ca a asigurat securitatea Pakistanului împotriva amenințării indiene.

Ceea ce l-a făcut pe Khan atât de important a fost ce altceva a făcut. El și-a orientat rețeaua spre exterior, trecând de la importuri la exporturi, devenind o figură globe-trot și încheie acorduri cu o serie de țări, dintre care multe erau considerate „state necinstite” de Occident.”.

Programul de centrifugare al Iranului de la Natanz, o sursă de diplomație globală intensă în ultimii ani, a fost construit în mare parte pe baza modelelor și materialelor furnizate de AQ Khan.

Într-o întâlnire, reprezentanții lui Khan au oferit în esență un meniu cu o listă de prețuri de la care iranienii puteau comanda.

Unele țări nu își pot permite vaccinul împotriva Covid-19”

Khan a făcut, de asemenea, mai mult de o duzină de vizite în Coreea de Nord, unde ar fi schimbat tehnologia nucleară cu expertiză în tehnologia rachetelor.

În aceste cazuri, unul dintre principalele mistere a fost întotdeauna măsura în care Khan acționa singur sau la ordinele guvernului său.

În special, în cazul acordului cu Coreea de Nord, există toate motivele să credem că liderii nu numai că au fost conștienți, ci au fost strâns implicați.

Uneori s-a sugerat că Khan a vrut pur și simplu bani. Nu a fost atât de simplu.

Pe lângă faptul că lucrează îndeaproape cu liderii țării sale, el a vrut să spargă monopolul occidental asupra armelor nucleare.

De ce ar fi permis unor țări să păstreze armele pentru securitatea lor și nu altora, se întreabă el, criticând ceea ce el vede ca fiind ipocrizia Occidentului. „Nu sunt un nebun sau un ciudat”, a spus el odată.

„Nu mă plac și mă acuză de tot felul de minciuni nefondate și fabricate pentru că le-am perturbat toate planurile strategice”.

Soldații se pregătesc să așeze la înmormântarea sa sicriul cu drapel al savantului nuclear Abdul Qadeer KhanCREDIT FOTO,AFP PRIN GETTY IMAGES

Legendă imagine,

Soldații țin sicriul drapat cu steagul lui Khan la înmormântarea lui

Alții din rețeaua lui, dintre care unii i-am întâlnit în timp ce scriam o carte despre Khan, păreau mai interesați de bani.

Acordul cu Libia, negociat în anii 1990, a oferit recompense, dar a grăbit și căderea acestora.

MI6 britanic și CIA americană începuseră să-l urmărească pe Khan.

Ei i-au observat mișcările, i-au interceptat apelurile telefonice și i-au pătruns în rețeaua, oferind sume mari de bani (cel puțin un milion de dolari în unele cazuri) pentru ca membrii să devină agenții lor și să trădeze secrete.

„Am fost în reședința lui, în facilitățile lui, în camerele lui”, a spus un oficial CIA. După atacurile din 11 septembrie 2001, temerile că teroriștii ar putea pune mâna pe arme de distrugere în masă s-au intensificat, la fel și complexitatea de a trata cu Pakistanul și de a-l convinge să acționeze împotriva lui Khan.

Răpită, înlănțuită și forțată să se căsătorească la vârsta de 12 ani

În martie 2003, când Statele Unite și Regatul Unit au invadat Irakul din cauza armelor de distrugere în masă care s-au dovedit inexistente, liderul Libiei, colonelul Gaddafi, a decis că trebuie să scape de programul său.

Acest lucru a dus la vizita secretă a echipei CIA și MI6 și, la scurt timp după, anunțul public al unui acord. Acest lucru a permis Washingtonului să facă presiuni asupra Pakistanului pentru a lua măsuri împotriva lui Khan.

Khan este plasat în arest la domiciliu și chiar este forțat să facă o mărturisire televizată. Își va trăi ultimii ani ai vieții într-o lume subterană ciudată, nici liberă, nici închisă cu adevărat.

Publicul pakistanez încă îl salută ca pe un erou pentru că le-a adus bomba, dar nu poate călători sau vorbi cu lumea exterioară. Așa că povestea completă a ceea ce a făcut – și de ce – poate nu va fi niciodată cunoscută.

https://www.bbc.com/afrique/monde-58872749

//////////////////////////////////////////

MK-Ultra: Moștenirea întunecată a programului secret de control al minții al CIA

Scris

BBC News Mundo

În urmă cu patruzeci și cinci de ani, Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite (CIA) a fost nevoită să elibereze documente care confirmau ceea ce unii bănuiau deja: că a finanțat experimente de control al minții, folosind șocuri electrice, medicamente halucinogene și alte tehnici terifiante, adesea fără victime. ‘cunostinte.

Datorită naturii abuzului comis, cei implicați nu au început să înțeleagă ce sa întâmplat decât zeci de ani mai târziu, iar moștenirea întunecată a programului secret cunoscut sub numele de MK-Ultra dăinuie.

Totul a început la începutul anilor 1950, când Războiul Rece era în plină desfășurare.

Când unii prizonieri de război eliberați în Coreea s-au întors acasă susținând cauza comunistă, comunitatea de informații din SUA a fost alarmată.

Citeste si:

„Cel mai periculos om din lume”?

Cultura de minciuni și secrete din Silicon Valley expuse în înșelătorie

Ce este perimenopauza și ce se întâmplă cu femeile când începe perimenopauza?

Îngrozită că sovieticii și chinezii au dezvoltat tehnici de control al minții și că agenții sau prizonierii lor de război ar putea scurge informații, nou formata CIA a alocat 25 de milioane de dolari pentru experimente psihiatrice pe ființe umane.

„Ideea a fost să încercăm să ne dăm seama cum să interoghezi oamenii și să-i slăbesc și, de asemenea, cum să-și protejeze personalul de aceste tehnici”, a declarat psihiatru Harvey M. Weinstein, autorul cărții „Tatăl, fiul și CIA”, a declarat pentru BBC Witness.

Agenția a folosit organizații de față pentru a ajunge la peste 80 de instituții și oameni de știință din Statele Unite, Regatul Unit și Canada.

„A fost cel mai secret program realizat vreodată de CIA în Statele Unite”, a declarat autorul și istoricul Tom Oneill pentru BBC Reel.

„Pacienții din spitalele de psihiatrie, deținuții din instituțiile federale și chiar membrii publicului au primit medicamente și au participat la experimente fără știrea sau acordul lor”.

Planurile inițiale ale MK-Ultra au inclus Operațiunea Midnight Climax.

„Testele de aciditate” au lăsat consecințe bune și teribile

„Au înființat ceea ce ei numeau case sigure, unde prostituatele aduceau bărbați care, fără avertisment, le dădeau LSD, astfel încât oamenii de știință CIA să le poată studia, de obicei în spatele unei oglinzi cu două sensuri.”

O altă practică comună a fost găzduirea și observarea petrecerilor induse de LSD cu muzică live.

Aceste petreceri au fost numite „teste acide”, iar cultura care a apărut a jucat un rol cheie în dezvoltarea mișcărilor hippie și psihedelice câțiva ani mai târziu.

Dar unele dintre cele mai dăunătoare experimente au avut loc la Allan Memorial Institute din Montreal, un spital de psihiatrie din Canada, unde mințile unui număr încă necunoscut de pacienți au fost distruse sistematic.

Allanul

Spitalul, cunoscut sub numele de „Allan”, era sub conducerea scoțianului-american Donald Ewen Cameron, considerat unul dintre cei mai eminenți psihiatri din lume.

Donald Ewen Cameron

Legendă imagine,

Cameron a fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie (1952-1953 și în 1963), al Asociației Canadei de Psihiatrie (1958-1959), al Societății pentru Psihiatrie Biologică (1965)[4] și al Asociației Mondiale de Psihiatrie (1961-1966)

De aceea, Lou, tatăl psihiatrului Harvey Weinstein, a vrut ca acesta să-l trateze atunci când a început să aibă atacuri de panică.

„S-au întâmplat lucruri teribile și până când documentele MK-Ultra au ieșit la lumină, nu am putut niciodată să înțeleg transformarea pe care a suferit-o”.

Lou era un bărbat extrovertit, căruia îi plăcea să cânte și conducea o afacere.

Cum te poate ajuta gestionarea metacognițiilor să nu devii prea anxios

A ieşit din Allan ca o umbră; viața și familia lui au fost distruse.

Nu a fost singurul… au fost sute.

„Am avut probleme cu părinții mei – își amintește Lana Ponting – și au decis să mă pună la Allan. Nu aveau idee ce se întâmplă acolo.

„Aveam 16 ani.”

„Când familia mea s-a întors să mă ia, arătam ca un zombi. Nici măcar nu știam cine sunt”.

The Allan, conacul gotic cu vedere la Montreal, unde Cameron își conducea institutul.

Legendă imagine,

The Allan, conacul gotic cu vedere la Montreal, unde Cameron își conducea institutul.

Asistenta Esther Schrier a fost admisă la casa lui Allan însărcinată pentru că era îngrozită să-și piardă copilul după ce a murit un copil. Tratamentul ei s-a încheiat la doar o lună de la naștere.

Ani mai târziu, ea și-a amintit într-un interviu BBC Scotland cât de pierdută era.

„Am avut un copil nou și nu știam ce să fac cu el. Am avut o dădacă care mă ajuta, dar ca să vă faceți o idee, iată un exemplu rapid din ceea ce mi-a scris într-un caiet înainte de a-și lua o zi liberă. : „Când auzi copilul plângând, intră în cameră, ia copilul”… și explică pas cu pas cum să hrănești copilul.

„A fost foarte infricosator.”

Dr. Cameron

CIA îl abordase pe Cameron la trei ani după lansarea lui MK-Ultra, prin Society for Human Ecology Research, una dintre organizațiile lor prin care canalizau bani.

El l-a încurajat să solicite o bursă, iar din ianuarie 1957 până în septembrie 1960, agenția i-a acordat psihiatrului 60.000 de dolari, sau astăzi aproximativ 600.000 de dolari.

Semn de autostradă pe care scrie: „CIA, următoarea ieșire pe stânga”

Legendă imagine,

CIA a fost înființată în 1947

Cameron a fost un susținător principal al unei noi abordări științifice a creierului, care susținea că mintea este ca un computer care putea fi reprogramat ștergând amintirile și reconstruind complet psihicul.

Pentru a face acest lucru, pacienții trebuiau reduși la o stare psihologică infantilă în care medicii să poată profita de vulnerabilitatea cognitivă a persoanei.

Pornind de la zero, mintea ar putea fi restructurată și ideile ar putea fi plantate în memoria unui individ fără ca individul să-și dea seama de nimic.

Ești „supraconectat”?

Metoda

Pacienții care veneau la institut pentru probleme minore, precum tulburări de anxietate sau depresie postpartum, au fost internați în „căminul” unde au fost plasați în comă chimică zile sau luni.

Apoi au fost „deconstruiți” prin terapie electroconvulsivă de o putere și o frecvență mai mare decât oricând, pentru a-i reduce la o „stare vegetală, din care să revină la o stare de spirit mai sănătoasă”, conform teoriei lui Cameron.

O tânără pe cale să primească electroșocuri

Legendă imagine,

Cameron a experimentat terapia electroconvulsivă la o putere de 30 până la 40 de ori normală

„Tatăl meu a primit 54 de tratamente cu electroșoc de înaltă tensiune, urmate de 54 de convulsii (pierderea cunoștinței și contracții musculare violente)”, a declarat Lana Sowchuk pentru BBC Reel, al cărui tată era „un bărbat sănătos, atletic, de 27 de ani”. a mers la Allan să-i trateze astmul.

„După 27 de zile de tratament cu electroșoc, ei au spus că sunt descurajați pentru că încă mai avea legături cu vechea lui viață, pentru că a tot cerut să-și vadă soția”, spune Julie Tanny, al cărei tată a fost și el inclus în program.

„Au decis să-i dea mai multe tratamente cu electroșoc și să-l adoarmă încă 30 de zile.”

Fără cunoștințele sau acordul lor, pacienții au fost tratați forțat cu doze mari de medicamente psihotomimetice, LSD, PCP și altele.

În cadrul acestui regim de reprogramare pe care Cameron l-a numit „conducere psihică”, pacienții erau obligați să asculte mesajele înregistrate în mod ciclic prin căști, căști sau difuzoare, uneori instalate în interiorul pernei pacientului, până la 20 de ore pe zi, ca și cum ar fi dormit. sau treaz.

Unii au fost negativi – gen „mama mă urăște” – alții au dat instrucțiuni – „trebuie să te comporți mai bine” – iar înregistrările arată că le-au repetat de până la jumătate de milion de ori pe sesiune.

Raportarea unui pacient în a 37-a zi de somn chimic, care a primit 15 electroșocuri și medicamente, pentru rezistență la tratament.

Legendă imagine,

Raportul unui pacient în a 37-a zi de somn chimic, care a primit 15 electroșocuri și medicamente, pentru rezistență la tratament

Studiile lui Cameron au implicat, de asemenea, deprivare senzorială extremă. Suficient, potrivit psihiatrului Harvey Weinstein, pentru a provoca psihoză oricui.

„Tatăl meu era într-un fel de celulă cu mâinile acoperite, deci nu simțea nimic; în întuneric, așa că nu putea vedea nimic; și cu zgomot constant, ca să nu audă nimic.

„În esență, tăiat de orice sentiment normal.”

Lou Weinstein a fost ținut în această stare timp de două luni întregi.

Care sunt simptomele anxietății și cum este diferită de depresie?

Statutul copilului

Harvey avea 12 ani când Lou a intrat pentru prima dată la Institutul Memorial Allan. Era încă adolescent când, în 1961, casa familiei a trebuit să fie vândută pentru a plăti facturile. În această perioadă cumplită, familia a continuat să creadă că sfaturile medicilor trebuie urmate.

Dar acest băiat care mai târziu avea să devină psihiatru a ajuns să-și piardă tatăl.

„Acest om dinamic a ieșit ca o legumă. Avea un sindrom cerebral organic sever. Stătea întins pe canapea, nu se putea orienta, personalitatea îi era total distrusă și uneori nu știa unde se află.”

Documente CIA privind Proiectul MK-Ultra.

Legendă imagine,

Documente CIA privind Proiectul MK-Ultra

Alți pacienți și-au pierdut amintirile și detaliile despre familia lor imediată sau au suferit amnezie permanentă.

Mulți s-au întors acasă într-o „stare infantilă” și au avut nevoie de pregătire pentru a-și recăpăta abilitățile de continență și de toaletă.

Induși în eroare cu privire la intențiile, scopurile și metodele de tratament, au suferit consecințele pentru tot restul vieții.

Furie

Programul MK-Ultra a fost întrerupt în 1964, dar nu s-a oprit în cele din urmă decât în 1973, când unele dintre dovezile activităților sale au fost șterse sistematic.

„Totul a fost descoperit datorită unui jurnalist pe nume John Marks, care a scris prima carte (în 1979) despre program, numită „The Search for the Manchurian Candidate: The CIA and Mind Control.””, explică istoricul Tom Oneill.

John Marks și cartea lui

Legendă imagine,

Marks era un tânăr jurnalist când a forțat CIA să predea probele.

Când Harvey a citit o recenzie a acestei cărți, prima sa reacție a fost ușurare. În cele din urmă, a existat o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat cu tatăl său!

Dar acea ușurare s-a transformat rapid în furie.

„Furie împotriva doctorului care a adus această ignominie lui Allan. Furie împotriva CIA pentru că a experimentat pe oameni fără consimțământul lor. A fost un sentiment de furie profundă. Și mai ales după legile de la Nürnberg din 1946.”

Și este că, în mod disonant, Cameron fusese unul dintre psihiatrii invitați să-i evalueze pe inculpații naziști în timpul proceselor de la Nürnberg, unde a fost proclamat pentru prima dată Codul Nürnberg de Etică a Cercetării în Experimentarea Umană.

La Procesul Medicilor de la Nürnberg, medicii naziști au fost găsiți vinovați de „efectuarea de experimente medicale, fără acordul subiecților…”.

Cameron

Legendă imagine,

Sunt cei care fac paralele între ceea ce au făcut naziștii și ceea ce a făcut Cameron.

Fără final fericit

În urma dezvăluirii, „au avut loc audieri ale Congresului în Statele Unite la mijlocul anilor ’70, iar CIA a recunoscut în cele din urmă că acest program a existat, că probabil că nu era ceea ce trebuie făcut, dar s-au prefăcut nevinovăți”, a spus Oneill. .

Cu toate acestea, afirmă istoricul, „CIA știa că încalcă toate legile morale, etice și legale prin efectuarea acestor experimente”.

În ciuda interesului marginal față de subiect în cultura populară, majoritatea supraviețuitorilor au suferit în tăcere, ducându-și trauma în mormânt.

Dar, odată cu documentele făcute publice, alte victime ale experiențelor sau ale efectelor secundare asupra celor dragi, precum Harvey, au putut reconstitui ceea ce s-a întâmplat.

„Mi s-a prezentat doctorul Cameron și nu-l amintesc deloc”, a declarat pentru BBC Linda McDonald, internată în spital la 26 de ani și care suferă de depresie.

„Am fost diagnosticat cu schizofrenie. Am aflat când mi-am citit dosarul 20 de ani mai târziu. Și mi-au dat toate aceste tratamente cu electroșoc și mega doze de medicamente și LSD și toate astea.

„Nu îmi amintesc nimic din toate acestea: nici timpul petrecut la Allan sau nimic din viața mea înainte de asta: totul a dispărut.”

Un supraviețuitor la țară

Legendă imagine,

Cei afectați se luptă pentru a fi auziți.

Unii supraviețuitori care nu au primit scuze oficiale sau despăgubiri au intentat procese colective împotriva instituțiilor pe care le consideră responsabile.

„Toată lumea era în spatele ei. Ei știau ce fac. Și o făceau din motive militare și politice”, denunță Sowchuk.

„Sunt încă în tratament din cauza a ceea ce mi s-a întâmplat când aveam 16 ani”, spune Ponting. „Vreau ca toată lumea să știe ce s-a întâmplat în acest spital oribil.”

În timp ce istoricii și supraviețuitorii au expus ceea ce se știe despre ceea ce s-a întâmplat lumii, rămân multe necunoscute despre amploarea și impactul său mai larg.

Având în vedere natura extrem de sensibilă a activității programului, este probabil ca acest lucru să rămână așa pentru anii următori.

* Părți din acest articol se bazează pe MK-Ultra de la BBC Reel: The CIA’s Secret Pursuit of „Mind Control ” și pe experimentele CIA Mind Control Experiments de la BBC Witness

https://www.bbc.com/afrique/monde-61382068

///////////////////////////////////////////

(Dupa ce tatal lui Rafila-TORTIONAR de meserie- a martirizat pe impotrivitorii comunismul bolsevizat si fiul- omoara cu zile cine a scapat de comunism…)Farmaciștii îl fac praf pe Alexandru Rafila în scandalul antibioticelor fără rețetă: Modificări PERICULOS de superficiale

Colegiului Farmaciștilor din București a reacționat vehement față de ordinul ministrului Sănătății privind eliberarea antibioticelor fără rețetă. Decizia este consiferară superficială, prost gândită și ineficientă, cu ponețiale efecte negative asupra pacienților.

Simona Negreș, președintele Colegiului Farmaciștilor din București, susține că ordinul nu recunoaște rolul farmaciștilor în evaluarea necesității administrării unui antibiotic, practic ignoră calificarea lor profesională.

De asemenea, farmaciștii cred că ordinului MS nr. 63/2024 privind reglementarea metodologiei de monitorizare a prescrierii și eliberării la nivel național a medicamentelor din categoria antibiotice și antifungice de uz sistemic a reușit doar să bulverseze și mai mult pacienții alături de cei care tratează o infecție.

Rafila dă vina pe subalterni pentru erorile din ordinul privind eliberarea antibioticelor. Ce a făcut ministrul după ce i s-a cerut demisia

O posibilă explicație ar fi aceea că normele au fost elaborate „pe repede înainte” după o consultare fugară, cel mult, „în cadrul căreia profesioniștii din domeniul sănătății au avut un cuvânt exclusiv formal, limitat la 3 minute, procedurile de consultare fiind efectuate între Sărbătorile Crăciunului și Anul Nou, mai exact în data de 28 decembrie”, arată Negreș.

Cel mai grav efect al deciziei Ministerul Sănătății este, potrivit Colegiului Farmaciștilor din București, faptul că le induce pacienților ideea că declarația pe proprie răspundere „le permite” eliberarea „la cerere” a antibioticelor, fără să mai aibă nevoie de opinia profesională a farmacistului.

De asemenea, sunt indicate și elemente care denotă slaba pregătire profesională sau lipsa de atenție a celor care au lucrat la documentul respectiv.

”Modificările periculos de superficiale sunt îngrijorătoare” În plus, autoritățile au revenit cu modificări de „esență”, „doza de urgență la 48 de ore”, ceea ce nu limitează deloc rezistența microorganismelor, ba dimpotrivă o crește, în special în zonele rurale.

Totodată, în noua formă, ministerul a renunțat la anexa care prevedea prescrierea pe un anumit tip de rețetă a antibioticelor de către medici: „Pentru farmaciști surpriza modificărilor periculos de superficial abordate de către minister este foarte îngrijorătoare, dar și mai gravă apare afirmația ministrului potrivit căruia:

„Educarea profesioniștilor trebuie să fie dublată de educarea publicului și nu în ultimul rând, de educarea celor care eliberează antibiotice în farmacii”.

Pe seama acestor abordări, vă rog să îmi îngăduiți opinia că acest ordin referitor la eliberarea antibioticelor din farmacii nu doar că nu va stopa rezistența la antimicrobiene, dar ar trebui retras integral și rediscutat după o consultare cu toți profesioniștii din domeniul sănătății”, arată Simona Negreș.

https://www.realitatea.net/stiri/ultimele-stiri/farmacistii-il-fac-praf-pe-alexandru-rafila-in-scandalul-antibioticelor-fara-reteta-modificari-periculos-de-superficiale_65b103bcc7318b1a2657aa99

/////////////////////////////////////

(Nu iese fum degeaba…)Digitalizarea omului, următorul pas spre controlul total – ideile lui Yuval Harari, reinterpretate de conspiraționiști

Analizăm o postare video a unui utilizator Facebook care, în discursul său, susține că reia câteva dintre afirmațiile profesorului Yuval Harari, despre care spune că este consilierul șef al lui Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial (World Economic Forum, WEF). Toate afirmațiile sunt puse în contextul teoriei conspirației care susține că o elită mondială (din care cei doi fac parte) încearcă să preia controlul omenirii. Teoria face deseori referire la teza prezentată de Schwab și denumită Marea Resetare.

Ce spune utilizatorul Facebook?

Postarea este un discurs în care autorul își atenționează urmăritorii asupra unui plan de control mondial, pus la cale de elita mondială, de Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial, plan care ar fi fost devoalat de unul dintre sfătuitorii săi.

“Yuval Harari, care este foarte apropiat de Klaus Schwab, fiind consilierul lui, a declarat că actualmente știința se preocupă de piratarea omului. Ce a avut el în vedere și ce va însemna, pentru omenire, această piratare a omului? (….)

Cu puțină vreme în urmă, consilierul lui Klaus Schwab, expert al FEI, istoric, Yuval Harari, a relatat că omenirea va trece la o digitalizare totală când absolut totul, dar totul va fi monitorizat. Conform spuselor lui, este momentul acordului pentru o urmărire totală, nu doar într-o societate totalitară, dar și în una democratică. Iar urmărirea omului nu va fi doar exterioară, ci și una subcutanată.

(….)

Sarcina lui Harari și al adepților lui este de a-l pirata pe om și a înțelege ce se petrece în interiorul lui, să înțeleagă ce îl mișcă. În urma noastră se află două revoluții – cea din IT și cea biologică. Se reunesc sub forma unui senzor biometric. Este un dispozitiv, este o tehnologie care convertește datele biologice în date digitalizate. Aceste date vor fi procesate de computer și ne vor oferi posibilitatea să monitorizăm oamenii, în mod subcutanat, a spus Harari.

(…)

Harari este sigur că la începutul secolului al 21-lea, cea mai mare parte a populației este inutilă pur și simplu, deoarece viitorul aparține unui număr tot mai mare de tehnologii. Majoritatea oamenilor nu aduc nicio contribuție la acest viitor, spune Harari. O singură contribuție au acești oameni de prisos, datele lor personale care vor fi folosite pentru a pirata omenirea și pentru a antrena inteligența artificială, ceea ce îi va permite să previzualizeze alegerile oamenilor mult mai bine decât o fac ei înșiși.

(…)

Declanșator pentru o astfel de revoluție, conform lui Harari, a devenit COVID-ul, care i-a convins pe oameni să accepte legalizarea biometriei totale. Și această menționare a COVID-ului nu este întâmplătoare. Esența constă că, în conformitate cu Teoria Conspirației, elita mondială, conducătoare, poate căpăta putere asupra omenirii doar în cazul distrugerii tuturor democrațiilor, a valorilor religioase.

(….)

Până în 2030, elitele mondiale vor încerca introducerea următoarelor obiective: introducerea sistemului de creditare socială și de carbon. Dronele cu identificarea persoanelor și senzori de mișcare, vaccinurile obligatorii. Apoi, marea raționalizare a alimentelor, patentul la semințe și limitarea producției în gospodăriile personale, pe motiv că poluează mediul ambient. Apoi, lichidarea egalității de gen, interzicerea medicinei alternative și a metodelor de tratament naturiste. Controlul reproducerii. Apoi, lichidarea banilor lichizi, normarea energiei și a altor surse naturale, anularea proprietății private. Nu veți avea nimic și veți fi fericiți, așa vorbesc Harari și Klaus Schwab. A patra revoluție industrială care va face ca big pharma și big tech, internetul, inteligența și valutele digitale să devină parte indispensabilă a vieții fiecăruia. Nu este întâmplător că una din cărțile lui Klaus Schwab se numește ‘A 4-a revoluție industrială’”.

Cine este Yuval Harari?

Istoric, scriitor, profesor universitar la Hebrew University din Ierusalim, Yuval Harari a ajuns subiect al teoriei conspirației după ce, în calitate de contributor, a publicat diverse articole pe blogul Forumului Economic Mondial.

Forumul Economic Mondial a devenit noua țintă a conspiraționiștilor, mai ales după ce președintele său, Klaus Schwab, și-a publicat cartea Marea Resetare. Gândită ca o nouă abordare economică, teoria vede criza pandemică drept o oportunitate de a ”reseta” sistemele mondiale și de a găsi soluții sistemice pentru problemele-cheie cu care se confruntă omenirea. „Pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”, susține fondatorul Forumului Economic Mondial.

Încercarea de a găsi aceste soluții la nivel global i-a speriat totuși pe conspiraționiști, care au interpretat teza drept o încercare de a controla populațiile.

În 2020, Harari a ținut un discurs în fața Forumului de la Davos, în care a atras atenția asupra problemelor pe care tehnologia le poate crea în viitor. Nu este vorba de o descriere a unor lucruri care se vor întâmpla cu certitudine, așa cum sugerează utilizatorul de Facebook în discursul său, ci e viziunea sa asupra unor lucruri care ar putea fi posibile în viitor.

Viitorul în OPINIA lui Harari

Harari predă istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, dar nu se ocupă de niciun fel de proiect de dezvoltare a inteligenței artificiale. Ideile sale privind viitorul tehnologic sunt predicții și speculații, nu modele de acțiune.

Discursul lui Harari din 2020, de la Davos, este unul de conștientizare a unor amenințări pe care el le intuiește, pentru a le putea preveni. Profesorul avertizează asupra apariției unei noi amenințări globale, a treia după cea nucleară și cea a colapsului ecologic. El introduce termenul de dictatură digitală, dar o definește ca un pericol.

“Celălalt pericol major cu care ne confruntăm este ascensiunea dictaturilor digitale, care vor monitoriza pe toată lumea, tot timpul. Acest pericol poate fi afirmat sub forma unei ecuații simple, care cred că ar putea fi ecuația definitorie a vieții în secolul XXI:

B x C x D = AHH!

Care înseamnă? Cunoștințele biologice înmulțite cu puterea de calcul înmulțită cu date echivalează cu capacitatea de a pirata oamenii.

Dacă știi suficientă biologie și ai suficientă putere de calcul și date, îmi poți sparge corpul, creierul și viața și mă poți înțelege mai bine decât mă înțeleg eu însumi. (…) Și poți să faci asta nu doar mie, ci tuturor. Un sistem care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem pe noi înșine ne poate prezice sentimentele și deciziile, ne poate manipula sentimentele și deciziile și, în cele din urmă, poate lua decizii pentru noi”, a declarat Harari, la Forumul de la Davos.

Și atrage atenția că trebuie prevenită apariția unor astfel de dictaturi digitale, prin reglementări stricte.

Concluzia discursului lui Harari este că acele companii care dețin cantități uriașe de date despre utilizatori ar trebui să fie supravegheate atent, pentru a se asigura că folosesc acele date în mod responsabil.

Supravegherea subcutanată

Harari și-a expus ideile în multiple ocazii, nu doar în fața Forumului de la Davos sau în cărțile sale. Într-un interviu pentru Deutsche Welle, din aprilie 2020, Harari a vorbit din nou despre pericolul unei dictaturi digitale și s-a referit direct la supravegherea subcutanată, în contextul epidemiei COVID, idee la care face referire și utilizatorul Facebook. Doar că utilizatorul Facebook denaturează sensul afirmațiilor lui Harari, acela de avertisment, făcându-l să pară un model de acțiune.

”Dacă un guvern este atât de ahtiat să aibă mai multă supraveghere, această supraveghere ar trebui să fie în ambele sensuri. Iar când guvernul afirmă că e prea complicat, că nu poate face publice chiar toate tranzacţiile financiare, atunci ar trebui să spunem: “Nu, nu este prea complicat. La fel cum tu, guvern, poţi pune la punct un imens sistem de supraveghere pentru a vedea unde mă duc eu în fiecare zi, la fel de simplu ar trebui creat un sistem care îmi arată mie, plătitor de impozite, ce faci cu banii mei.

(…)

Ar trebui să fim foarte, foarte atenţi cu asta. Supravegherea supracutanală monitorizează ceea ce facem în lumea de afară, unde mergem, cu cine ne întâlnim, la ce ne uităm la televizor sau ce pagini de internet vizităm. Nu pătrunde în trupurile noastre. Dar supravegherea subcutanală monitorizează ce se întâmplă în interiorul corpurilor noastre. Începe cu chestiuni de genul ce temperatură avem, dar apoi poate să măsoare tensiunea arterială, ritmul inimii şi activitatea cerebrală. Şi de îndată ce faci asta, poţi şti mult mai multe despre oameni decât ai ştiut vreodată.

Poţi crea un sistem totalitar cum nu a mai existat vreodată. Dacă ştii ce citesc sau ce privesc la televizor, ai idee despre gusturile mele artistice, despre opiniile mele politice, despre personalitatea mea. Dar tot este limitat. Acum să ne gândim că ai posibilitatea să îmi monitorizezi temperatura corpului sau tensiunea arterială şi bătăile inimii în timp ce citesc un articol sau privesc programul online sau la televizor. Atunci poţi şti ce simt eu în fiecare moment. Aceasta ar putea duce cu uşurinţă la apariţia unor regimuri totalitare distopice”, a declarat Yuval Harari, pentru DW.

Klaus Schwab și teoria conspirației

Nu este întâmplătoare legătura sugerată de utilizatorul Facebook între Yuval Harari și Klaus Schwab. Schwab este o țintă frecventă a teoreticienilor conspirației, care îl acuză că orchestrează ”Marea Resetare”. De la inițiativa lui Schwab, de a căuta soluții globale la crizele mondiale, pentru a face lumea post-pandemică mai echitabilă, mai sănătoasă, cu un viitor mai prosper, conspiraționiștii au ajuns la teoria total deformată că elitele au folosit pandemia de Covid pentru a demonta libertățile personale și pentru a stabili un guvern mondial.

https://factual.ro/dezinformare/continut-fals-digitalizarea-omului-urmatorul-pas-spre-controlul-total-ideile-lui-yuval-harari-reinterpretate-de-conspirationisti/

//////////////////////////////////////////

Despre TRANSHUMANISM (a lucra fara Dumnezeu) și manipularea condiției umane. Superinteligență și Viață eternă.

Ce este transhumanism-ul, păreri contradictorii despre transhumanism și visul modern a omului de a atinge superinteligența și viața eternă

Conform profeților transhumanism-ului, materia și energia din vecinătatea noastră vor deveni în viitor infuzate cu inteligența, cunoașterea, creativitatea, frumusețea și inteligența emoțională (capacitatea de a iubi, de exemplu) ale civilizației noastre om-mașină.

Civilizația umană se va extinde apoi spre exterior, transformând toată materia și energia mută pe care le întâlnim în materie și energie sublim inteligente – transcendente.

Max More și Natasha Vita-More, în volumul lor editat The Transhumanist Reader, susțin necesitatea transhumanism-ului pentru incluzivitate, pluralitate și interogare continuă a cunoștințelor noastre.

Indiferent dacă procesul evolutiv este determinat de o IA superinteligentă sau de un capitalism avansat, s-ar putea să fim obligați să ne conformăm unei perpetue transcendențe care ne face doar mai eficienți la activitățile cerute de cel mai puternic sistem.

ce este transhumanismul si cum manipuleaza conditia umana

VEZI ȘI:Longevitatea, Transumanismul, Inteligența Artificială și Izvorul Tinereții Veșnice

Dusă la cea mai extremă concluzie, conform transhumanism-ului, omul se va transforma în întregul univers, devenit acum inteligent…………………………..Cont. aici

https://www.creierul.com/2021/03/despre-transhumanism-si-manipularea.html

//////////////////////////////////////

Transumanismul și chipul lui Dumnezeu

SIBLEY ANDREW

Transumanismul este o mișcare care susține că progresele științifice și tehnologice pot fi folosite pentru a îmbunătăți umanitatea. De exemplu, pentru a crește durata de viață, pentru a scăpa de boli prin modificarea genelor, pentru a implanta microcipuri electronice în scopuri de securitate sau pentru a monitoriza locația, achizițiile și mișcările unei persoane. Unele dintre acestea ar putea părea puțin relevante pentru apologetica științei creației.

Cu toate acestea, în esența sa reprezintă o mișcare fără Dumnezeu și, în cele din urmă, este una justificată de credința în evoluție. Creation Ministries International a abordat pentru prima dată problema transumanismului în 2011. Avansând rapid până în 2023, observăm că este promovat mai mult ca niciodată de academicieni remarcabili și forumuri de conducere, împreună cu granturi de cercetare generoase, cum ar fi unul din partea guvernului președintelui Biden.[1]

Pixabay

Susținătorii transumanismului resping ceea ce înseamnă să fii ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu. În schimb, ei caută să divinizeze știința și umanitatea.

Rădăcinile și scopurile transumanismului

Cei din cadrul mișcării transumaniste caută să crească capacitățile mentale, senzoriale și fizice ale omului, dar acest lucru arată eșecul înțelegerii pe deplin a ceea ce înseamnă să fii om.[2] Susținătorii săi caută să folosească tehnologiile actuale, cum ar fi tehnologia de editare a genelor embrionare (What is CRISPR? – n.t., Ce este CRISPR?),[3] și tehnologia informației, împreună cu cele emergente precum nanotehnologia moleculară și inteligența artificială[4] (aceste tehnologii nu sunt neapărat greșite în sine, dar modul în care sunt utilizate ridică probleme etice pentru societate).

Xiao Liu scrie că, „intrăm în era „Internetului Corpurilor”: colectarea datelor noastre fizice printr-o serie de dispozitive care pot fi implantate, înghițite sau purtate.”[5] Această utilizare a noilor tehnologii apare din cauza credinței evoluționiste că umanitatea este doar o lucrare în curs, conform credințelor transumaniste:

„Transumaniștii văd natura umană ca pe o lucrare în curs de desfășurare, un început pe jumătate copt pe care îl putem învăța ca să-l remodelăm în moduri dezirabile. Umanitatea actuală nu trebuie să fie punctul final al evoluției. Transumaniștii speră că, prin utilizarea responsabilă a științei, tehnologiei și a altor mijloace raționale, vom reuși în cele din urmă să devenim post-umani, ființe cu capacități mult mai mari decât cele ale ființelor umane actuale.”[6]

Această perspectivă prezintă o provocare directă asupra modului în care ne înțelegem pe noi înșine ca ființe umane, create după chipul lui Dumnezeu. Deși, în anumite privințe, transumanismul nu este clar definit, de fapt este convingerea că trebuie să i se acorde o mână de ajutor evoluției, ceea ce, atunci când te gândești la asta, este mai degrabă ironic – pentru că este o mână de ajutor proiectată inteligent!

Scopul declarat al transumaniștilor este de a evolua omenirea la „următorul nivel”, astfel încât ființele umane să poată transcende limitările naturale și astfel să se auto-creeze Umanitatea 2.0[7] (Max Tegmark o numește Viața 3.0). Uneori aceasta este denumită apariția unei specii „post-umane”. De fapt, legăturile strânse dintre transumanism și evoluție indică faptul că acesta este o lucrare a eugeniei. Biolog evoluționist și eugenist, Julian Huxley, a propus cuvântul transumanism într-un eseu în 1957 și a afirmat că:

„… odată ce vor fi destui oameni care pot spune cu adevărat că [ei cred în transumanism], specia umană se va afla în pragul unui nou tip de existență, la fel de diferită de a noastră, precum este a noastră de cea a omului de Pekin.”[8]

O astfel de gândire utopică continuă și astăzi, dar în loc să fie o idee marginală, succesorii lui Huxley sunt ascultați de politicieni de frunte și își propagă liber opiniile pe forumurile globale. Yuval Noah Harari este profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim și consilier al Forumului Economic Mondial. El a descris situația după cum urmează într-o carte intitulată Homo Deus (om-zeu):

„În schimb, bioinginerii vor lua vechiul corp de Sapiens și vor rescrie în mod intenționat codul genetic al acestuia, vor recabla circuitele creierului, îi vor modifica echilibrul biochimic și chiar vor crește membre complet noi. Ei vor crea astfel noi divinități, care ar putea fi la fel de diferiți de noi Sapiens pe cât suntem noi de Homo erectus.”[9]

Harari respinge credința în Dumnezeul Bibliei, dar dorește în schimb să divinizeze omenirea. El crede că umaniștii iluminiști, cu a lor credință în evoluție, au luat credința în Dumnezeu și au mutat-o în alți oameni, de aceea vedem că transumanismul duce la idolatrie a sinelui.

Alte probleme ale transumanismului

O altă problemă este lipsa de cunoștințe cu privire la adevărata natură a umanității. Cunoaște suficient știința naturalistă despre ce înseamnă să fii om în primul rând? Joanna Kavenna pune această întrebare (în New Scientist dintre toate locurile): „Aceasta pune din nou întrebarea antică: ce înseamnă să fii om?”[10]

CCA 2.0 generic – wikipedia

Acesta este viitorul umanității pe care îl oferă transumanismul? Reconstrucția unei unități Borg științifico-fantastice într-o stație de andocare pentru regenerare (Muzeul de Divertisment de la Hollywood) – Marcin Wichary, 5 ianuarie 2006.

Ea pune întrebarea știind că majoritatea oamenilor din întreaga lume țin la o anumită formă de credință religioasă sau spirituală. În acest context, cei mai mulți cred că ființele umane posedă un suflet nematerial care animă corpul fizic. În plus, conceptul de conștiință depășește sfera științei naturaliste și, în multe privințe, aceasta rămâne misterioasă în filosofia științei, în ciuda celor mai bune eforturi ale cercetătorilor:

„… conștiința – acest lucru misterios pe care fiecare om îl posedă sau simte că îl posedă – rămâne „problema grea” a filosofiei. Ne lipsește o teorie unificată a conștiinței. Nu înțelegem cum este „generată” conștiința de către creier și nici măcar dacă aceasta este metafora potrivită de folosit.”10

Kavenna subliniază că știința naturalistă nu a făcut niciun progres în aprofundarea acestei înțelegeri de-a lungul anilor și nici măcar nu știe cine au fost primii oameni. Ea scrie:

„Nu știm cine au fost primii oameni: această căutare fascinantă ne duce, de asemenea, direct într-un mare gol al neștiinței.”10

Desigur, creaționiștii creștini care se bazează pe Biblie sunt în avantaj, știind că primii oameni au fost Adam și Eva. Dar îmbrățișarea transumaniștilor a științei naturaliste și credința lor în evoluție înseamnă că au o înțelegere inadecvată a umanității.

În ciuda progreselor științifice extraordinare, încă avem o înțelegere incompletă a complexității codului genetic, noile descoperiri arată niveluri din ce în ce mai mari de funcționalitate interconectată. De exemplu, timp de mulți ani, oamenii de știință evoluționiști au considerat că o mare parte a codului genetic este „redundant”, dar descoperirile recente au demonstrat că are roluri importante în celulă; vedeți Junk DNA ideas have hindered progress in medical science.

Din păcate pentru toate beneficiile minunate ale științei biomedicale, există și un catalog de greșeli datorate introducerii de produse care ulterior s-au dovedit a fi dăunătoare, cum ar fi medicamentul thalidomidă.

Pixabay

Transumanismul oferă un viitor non-utopic

Există și problema puterii și controlului. Cine decide ce este mai bine pentru umanitate? Ar trebui să lăsăm o tehnocrație de politicieni, industriași bogați și oameni de știință de elită să decidă? Un articol anterior al CMI a ilustrat acest lucru prin exemplul colectivului Borg din Star Trek.[11]

În serie, Borg erau o rețea de ființe organice, sensibile (oameni și alți extratereștri) care au fost modificate de cibernetică și nano-tehnologie – deci cyborgi. Tehnologia transumanistă a fost folosită pentru a controla complet ființele și a le elimina individualitatea, subsumându-le mintea și conștiința într-un singur colectiv social.

Colectivul întunecat, comparabil cu un stup de albine supravegheat de regină, era, de asemenea, extrem de puternic și avea ca scop asimilarea tuturor celorlalte în sistemul său. Pe de altă parte, Federația Unită a Planetelor, avansată din punct de vedere tehnologic (sub îndrumarea Directivei sale principale de a nu interfera) și-a folosit cunoștințele pentru a maximiza libertatea personală și capacitatea comunității (umană și cea a celorlalte specii extraterestre fictive).

Această ilustrație fictivă, care poate părea fantezistă, ridică un punct pertinent (ca metaforă) despre viitorul umanității. Este corect ca o tehnocrație de elită să dezvolte și să folosească progresele științei pentru a controla oamenii – indiferent dacă aceasta este într-o formă de colectiv social al ființelor post-umane, sau într-o altă structură socială? Sau ar trebui să folosim știința și tehnologia pentru a maximiza libertatea și prosperitatea umană?

După cum se spune, drumul spre iad este pavat cu bune intenții, iar istoria a arătat că statele idealiste socialiste și tehnocrate doar au sărăcit oamenii, așa cum se vede în fosta Uniune Sovietică. Peter Hitchens avertizează asupra suferinței cauzate de visătorii atei și utopici: „Utopia poate fi abordată doar peste o mare de sânge.”[12] Acest lucru ne face să considerăm o viziune centrată pe Hristos (lăsând deoparte escatologia).

Viziunea creștină

Desigur, ființele umane au folosit progresele tehnologice de-a lungul sutelor de ani pentru a îmbunătăți viața oamenilor – deci, ce este greșit cu transumanismul? Profesorul de sociologie Steve Fuller, care a susținut anterior mișcarea de Proiectare Inteligentă, susține că transumanismul nu este de temut și este doar continuarea progresului tehnologiei care a avut loc de-a lungul a câteva sute de ani.[13]

Cu toate acestea, există o diferență fundamentală între credințele iudeo-creștine și cele evolutive atee în ceea ce privește modul în care ființele umane pot folosi tehnologia pentru a modela viitorul umanității. Creștinii susțin că ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu, dar că suferim consecințele Căderii, motiv pentru care ne îmbolnăvim și murim.

În această viață ne dorim să trăim cât mai sănătos posibil și facem tot ce putem și pentru alții; în acest fel, sperăm să îmbunătățim speranța de viață, menținând în același timp calitatea vieții. Dar, în cele din urmă, moartea trebuie înfruntată (Evrei 9:27), care reprezintă realitatea. Nicio tehnologie pe care omul ar putea-o inventa nu poate evita moartea. Vestea bună este că iertarea păcatelor și mântuirea pot fi obținute din punct de vedere spiritual prin lucrarea lui Hristos pe cruce; Creștinii care au crezut în Hristos așteaptă cu nerăbdare învierea și viața veșnică.

Există, de asemenea, ceva sfânt la ființele umane create după chipul lui Dumnezeu, motiv pentru care există probleme etice în a schimba ceea ce înseamnă a fi om. Pe de altă parte, filozofii atei susțin că omenirea este doar un produs al evoluției prin selecție naturală și, prin urmare, poate fi schimbată după capriciul oamenilor de știință și al tehnocraților bogați. Aceste două viziuni asupra lumii influențează modul în care vedem umanitatea.

Creștinii cred că putem folosi tehnologia în beneficiul oamenilor și, astfel, să depășim efectele Căderii. Unele tehnologii care pot părea să se încadreze în domeniul transumanismului pot fi benefice pentru unii oameni în ceea ce privește vindecarea. O persoană poate lua medicamente pentru a se vindeca de o boală sau poate purta ochelari sau un aparat auditiv pentru a depăși fragilitatea umană. Pierderea unui membru poate duce la utilizarea unei proteze pentru a crește mobilitatea.

Prin urmare, tehnologia poate crește bunăstarea și prosperitatea umană; sau poate încerca să optimizeze capacitatea persoanelor afectate de boală sau dizabilitate; astfel de utilizări nu caută să creeze o post-umanitate. Pe de altă parte, transumanismul, informat de credința în evoluția fără Dumnezeu, extinde acest lucru pentru a susține că umanitatea trebuie îmbunătățită prin utilizarea unor lucruri precum inginerie genetică și microcipuri. Scopul este acela de a crea o umanitate „mai bună”, dar fără a ști cu adevărat ce înseamnă a fi pe deplin uman.

O dilemă pentru umaniști

Acest lucru creează totuși o dilemă pentru umaniști. Umanismul a învățat în mod tradițional că este posibil să fii etic și să prețuiești oamenii fără referire la textele biblice. Andrew Copson și A. C. Grayling scriu că „etica umanistă se distinge și prin plasarea sfârșitului acțiunii morale în bunăstarea umanității, mai degrabă decât în împlinirea voinței lui Dumnezeu.”[14] În unele privințe (dar nu toate)[15], aceasta este similară noțiunii iudeo-creștine de moralitate și valori, care este întemeiat în mod obiectiv (umanismul a luat naștere din unitarismul deist și pentru o vreme a fost cunoscut sub numele de Societatea Etică).

Dar îmbrățișarea evoluției de către umanism duce în cele din urmă într-o direcție morală diferită și ridică perspectiva transumanismului – acolo unde umanitatea „are nevoie” de îmbunătățire. Dacă cineva crede că ființele umane au evoluat prin procese accidentale și prin supraviețuirea celui mai adaptat, atunci de ce să nu permită unei elite bogate și puternice să ghideze evoluția prin inteligența umană?

Deci, convingerile umaniste, pentru că sunt subiective sau bazate pe evoluție, pot duce la o devalorizare a ființelor umane, nu la ridicarea lor. Aici putem vedea că umanismul duce în cele din urmă la post-umanism, de fapt la abandonarea umanismului – la ideea de a crea post-oameni. Prin urmare, umanismul are ca rezultat o dilemă: ar trebui să îmbrățișeze transumanismul și să respingă idealurile umaniste sau să rămână cu adevărat angajat față de umanitate așa cum a fost înțeles de milenii?

Rezumat

Transumanismul continuă să fie promovat de guverne, afaceri globale și tehnocrați de elită, înțelegând puțin adevărata natură a umanității. O înțelegere completă trebuie să includă dimensiunea spirituală; adică omenirea creată după chipul lui Dumnezeu, dar căzută din har. Justificarea transumanismului provine din slăbiciunea fundamentală a umanismului ateu, cu credința sa în evoluție.

Gândirea susținătorilor săi este următoarea: dacă omenirea a evoluat prin procese aleatoare, atunci de ce să nu îmbunătățim oamenii? După cum s-a discutat, ironia profundă este că proiectele transumaniste implică o proiectare inteligentă, dar majoritatea proiectanților transumaniști au negat existența propriului Proiectant! Din păcate, istoria este plină de dovezi ale eșecului, unde știința nu a adus bine, ci suferință mai mare.

Autor: Andrew Sibley

Sursa: Creation.com | Transhumanism, and the image of God

Traducător: Cristian Monea

[1] The White House, Fact Sheet: The United States announces new investments and resources to advance President Biden’s National Biotechnology and Biomanufacturing Initiative, whitehouse.gov, 14 Sep 2022.

[2] Ostberg, R., Transhumanism, Encyclopedia Britannica, britannica.com/topic/transhumanism, 3 Noi 2022; accesat 19 Dec 2022.

[3] CRISPR = Clustered Regularly Interspaced Short Palindromic Repeats (n.t., grupuri de repetări scurte palindromice interspațiate sistematic). Vedeți: Le Page, M., What is CRISPR? A technology that can be used to edit genes, newscientist.com, (fără dată).

[4] Mek, A., Transhumanism Horror: Elites want to genetically alter children in the womb, High-Bred Globalist Kids (Video), Rairfoundation.com, 15 Dec 2022.

[5] Liu, X., Tracking how our bodies work could change our lives, weforum.org, 4 Iunie 2020.

[6] Bostrom, N., Transhumanist values, în: Frederick Adams (ed.), Ethical Issues for the 21st Century, Philosophical Documentation Center Press, 2003.

[7] Fuller, S., Humanity 2.0: What it Means to be Human, Past, Present and Future, Palgrave Macmillan, 2011.

[8] Huxley, J., Transhumanism, In New Bottles for New Wine, Chatto & Windus, Londra, p. 13–17, 1957. (Sinanthropus, reclasificat ca Homo erectus).

[9] Harari Y.N., Homo Deus: A brief history of tomorrow, Harper Collins, Cap. 1, 2016.

[10] Kavenna, J., Who do we think we are? newscientist.com, 5 Iulie 2017.

[11] Smith, C., Transhumanism—mankind’s next step forward? Will mankind evolve into a perfect being?, creation.com, 3 Feb 2011.

[12] Hitchens, P., The Rage Against God, Continuum Int. Publ., Londra, p. 113, 2011.

[13] „Trebuie să ne reamintim mereu că ne-am îmbunătățit mereu, că știința a îmbunătățit întotdeauna condiția umană, că am avut mai multă încredere în mașini decât în propriile noastre corpuri de cel puțin 300-400 de ani acum. Am depășit deja această barieră – trăim într-o lume foarte artificială. Chiar dacă lucrurile de la orizont ne pot amplifica puternic puterile, este totuși parte a aceluiași proces. Este o schimbare de pas, dar este aceeași poveste, povestea progresului științific.” După Tucker, I., Steve Fuller: it’s time for Humanity 2.0, theguardian.com, 25 Sept 2011.

[14] Copson, A. & Grayling, A.C., (ed.), The Wiley Blackwell Handbook of Humanism, John Wiley & Sons Ltd., Chichester, p. 19, 2015.

[15] De exemplu, luați în considerare susținerea de către umanism a unor practici precum avortul și eutanasia.

https://facerealumii.ro/transumanismul/

///////////////////////////////////////////

China pășește și mai apăsat în „statul supravegherii totale”: scanarea palmei pentru a intra la metrou

Un serviciu de check-in cu scanare manuală a fost lansat pentru pasagerii din metroul din Beijing.

Serviciul este disponibil pe linia de metrou a aeroportului Daxing.

Călătorii trebuie să-şi înregistreze amprentele palmei pe maşini speciale instalate în staţiile de-a lungul liniei.

Mai târziu, ei pot folosi scanarea palmelor pentru a accesa trenurile.

https://r3media.ro/china-paseste-si-mai-apasat-in-statul-supravegherii-totale-scanarea-palmei-pentru-a-intra-la-metrou/

//////////////////////////////////////////

Manipularea pentru toți sau Fereastra Overton

De către Cristian Pătrașcu

Mai întâi un banc despre homosexualitate:

Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul de pașapoarte.

– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.

– Păi, n-aveți nevoie de pașaport în Europa.

– Europa e prea aproape… Vreau să mă duc la capătul lumii.

– Da’ de ce?

– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!

– Cum așa?

– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau, Gheorghiu-Dej îi închidea la pușcărie, Ceaușescu îi băga la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.

– Așa, și?

– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Bancul conține un adevăr și poate are și un substrat teoretic.

Celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov, a prezentat în emisiunea sa, Besogon TV, teoria Ferestrei Overton, considerată prototipul tehnologiei manipulării opiniei publice:

„V-am promis să vă prezint tehnologia folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, este Imposibil să poată accepta. Tehnologia „sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inoculat. Din păcate… se poate.

Se numește Fereastra Overton.

Joseph P. Overton (1960-2003), prim vice-președinte al Centrului pentru Politici Publice (Mackinac Center for Public Policy), a formulat această teorie, care i-a primit numele postum, după ce a murit în urma unei catastrofe aviatice.

În conformitate cu Fereasta Overton, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită „fereastră de oportunități”. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de Neconceput, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de Politică Curentă, care este deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege.

Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă…

Să abordăm ceva cu totul de neînchipuit.

Să ne imaginăm, de exemplu, legalizarea canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca unii pe alții. Destul de dur, nu?

Este evident că în prezent, în 2014, nu e posibilă desfășurarea unei propagande pro-canibalism, deoarece societatea ar exploda. Asta înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de oportunitate ZERO a ferestrei.

Acum vom simula modul în care ideea de NECONCEPUT va fi implementată, trecând prin toate etapele ferestrei de oportunități.

Astfel, subiectul va deveni nu doar acceptabil, ci chiar obligatoriu.

Tema canibalismului este încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă e indezirabil. Ca atare, prima mișcare a FERESTREI OVERTON e mutarea subiectului canibalism din domeniul de NECONCEPUT în cel RADICAL.

Ne bucurăm de libertatea de exprimare, nu-i așa? Avem democrație… De ce să nu vorbim despre canibalism?! Oamenii de știință, în principiu, au dreptul să vorbească despre orice – pentru ei nu există subiecte interzise, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile, atunci putem organiza un simpozion etnologic cu tema «Ritualuri exotice ale triburilor din Polinezia». Vom aborda istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom obține opinii autorizate despre canibalism.

Putem, deci, discuta despre canibalism și rămâne, în același timp, în limitele respectabilității științifice.

FEREASTRA OVERTON s-a mutat. A fost deja determinată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă, de respingere, a societății, la o atitudine mai pozitivă.

Concomitent cu discuția pseudo-științifică, TREBUIE să apară undeva «Societatea Canibalilor Radicali». Chiar dacă vor fi prezenți doar pe internet, «Canibalii Radicali» vor fi observați și menționați de toată mass-media relevantă.

Rezultatul primei mișcări a FERESTREI OVERTON:

– tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu-ul a fost „desacralizat”, a fost distrus caracterul univoc al problemei și s-au creat „tonuri de gri”.

Următorul pas al FERESTREI OVERTON mută tema canibalismului din domeniul RADICAL în cel POSIBIL. În acest stadiu continuăm să cităm „oamenii de știință”. Nu ne putem permite respingerea cunoștințelor despre canibalism… Oricine ar refuza să discute această temă, ar trebui înfierat ca fiind bigot și ipocrit.

Condamnând bigotismul, trebuie să găsim un nume elegant canibalismului.

Nu mai există canibalism! Acum se numește, de exemplu, „antropofagie”. Dar termenul în cauză va fi, curând, înlocuit din nou, considerând această definiție drept jignitoare. Scopul inventării noilor denumiri e devierea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor ideologici de cuvânt. Canibalismul se transformă în „antropofagie” și apoi în „antropofilie”, la fel cum un criminal își schimbă numele și pașapoartele.

În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important – legitimant.

Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este de a scoate mâncarea cărnii de om de sub incidența penalului. Eventual, prin găsirea unui exemplu în istorie. După ce a fost găsit precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta FEREASTRA OVERTON din spațiul POSIBIL în domeniul RAȚIONAL.

„Dorința de a mânca carne de om e înscrisă în genele omului și e, deci, naturală”

„Uneori, să mănânci un om e necesar, există circumstanțe determinante”

„Există oameni care doresc să fie mâncați”

„Antropofilii au fost provocați”

„Gustul fructului oprit e mereu dulce”

„Omul are libertatea de a-și rezolva singur problemele”

„Nu ascundeți informațiile, astfel ca fiecare să poată decide dacă e antropofag sau antropofil”

„Are antropofilia aspecte negative? Există vreo dovadă?”

ș.a.m.d.

(Observați cum decurge procesul și suprapuneți-l peste evenimentele pe care le-ați trăit în ultimii 30, 20 sau 10 ani…)

În conștiința comunității se creează în mod artificial „câmpul de luptă” pentru această problemă.

Acum se trece de la RAȚIONAL la POPULAR.

În scopul popularizării temei canibalismului, ea trebuie să fie susținută de mesaje populare, „asezonată” cu personalități istorice și mitologice, și dacă e posibil, cu personalități media contemporane. Antropofilia pătrunde masiv la știri și în talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de largă distribuție, în versurile cântecelor și în clipuri video.

Una din tehnicile folosite se numește „Uită-te în jur”:

– „n-ați știut că unul dintre cei mai cunoscuți compozitori e …antropofil???”

– „unul dintre cei mai celebri scenariști polonezi a fost toată viața antropofil, a fost chiar cercetat pentru asta. Unde e democrația?”

– „câți au zăcut prin balamucuri?”

– „câte milioane au fost deportați și li s-a retras cetățenia?”

– „ce părere aveți despre clipul „Eat me baby” al lui Lady Gaga?”

Tema aflată în prelucrare se aduce în top și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.

Pentru justificarea subiectului, suporterii legalizării uzează de imaginea umanizată a criminalilor, creându-le o aparență pozitivă, prin intermediul argumentelor care bagatelizează faptele lor criminale.

De exemplu:

– „doar sunt oameni care creează… ce dacă au mâncat?”

– „ei își iubesc sincer victimele – mănâncă, deci iubește”

– „antropofilii sunt victime ei înșiși – viața i-a obligat, așa au fost educați”

– etc., etc.

Asta, pe de altă parte, e „sarea și piperul” manipulatorilor din talk-show-uri:

– „Vă vom povesti despre o tragică poveste de dragoste – el voia s-o mănânce, iar ea dorea doar să fie mâncată. Cine suntem noi, să-i judecăm? Poate că asta e adevărata dragoste. Cine vă credeți, ca să vă opuneți iubirii?”

Începe să vă „sune” cunoscut?

Trecerea la etapa a cincea se face atunci când tema s-a „încins” și se poate muta din categoria POPULARĂ în cea a POLITICII CURENTE.

Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby, aflate în preajma puterii, se consolidează și ies din umbră. Sunt publicate sondaje care, chipurile, confirmă marele procentaj al susținătorilor legalizării canibalismului. În conștiința publică se introduce o nouă dogmă – „interdicția interzicerii canibalismului”. E un simbol al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu-urilor, interzicerea prevenirii și corecțiilor abaterilor dăunătoare pentru societate.

În timpul acestei ultime etape, societatea e deja „zdrobită”.

Se adoptă legi care schimbă (distrug) normele existenței umane. Tema se „rostogolește” inevitabil către școli și grădinițe. Asta înseamnă că următoarele generații vor crește lipsite complet de șanse de supraviețuire.

Așa s-a întâmplat și cu legalizarea pederastiei – acum „ei” pretind să fie numiți GAY.

Acum, sub ochii noștri, Europa încearcă legalizarea incestului și a eutanasierii copiilor.

FEREASTRA de oportunități descrisă de OVERTON se „mișcă” mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate fără idealuri, nu există o delimitare clară între bine și rău.

– Vreți să vorbiți despre faptul că mama dumneavoastră e o târâtură?

– Vreți să publicați un articol despre asta?

– Să cântați un cântec?

– Să demonstrați, la urma urmei, că a fi târâtură e normal și chiar necesar?

E exact tehnologia descrisă mai sus și se sprijină pe libertinaj.

Dacă nu există tabu-uri, nu există nimic sacru.

Există așa-numita libertate de exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. Sub ochii noștri se elimină ultimele obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere. Acum, calea e deschisă.

Crezi că nu vei reuși să schimbi nimic de unul singur? Ai perfectă dreptate. Singur, omul nu poate nimic…

Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. OMUL e capabil să găsească o soluție oricărei probleme. Și ceea ce nu vei putea de unul singur, vor reuși oamenii uniți de o idee comună.

Uită-te în jur…”.

De fapt, Overton a observat un fenomen simplu:

În orice domeniu, la un moment dat, într-o societate se poate discuta un subiect sau o idee cu limite exterioare într-un spațiu îngrădit. Tema sau ideea e acceptată de societate ca atare doar într-un cerc restrâns, care se va putea constitui sau nu într-o „ferestră de oportunități” (fereastra Overton).

Spre exemplu, în urmă cu 50 de ani existența extratereștrilor era de neconceput. Fereastra Overton era în stadiul de inacceptabil. Au apărut apoi nenumărate imagini și filme cu „OZN-uri” și „ființe extraterestre” care au dus existența lor la stadiul de acceptabil. În ultimii ani, extratereștrii au fost puternic „umanizați”, devenind din inamicii ciudați din ceruri prietenii de pe alte planete. Acum ei nu mai vor să distrugă Pământul, ci să ajute civilizația umană în progresul său. Ba chiar este posibil să fi avut deja o contribuție esențială în acest sens în istorie. Filmele și documentarele au făcut deja posibilă existența lor, ducând tema în stadiul de popular, rațional. În viitorul apropiat este posibil să fie pregătite politici speciale pentru întâlnirea și conlucrarea cu extratereștrii.

Fereastra Overton are, deci, șase etape:

Inacceptabil – nu se poate deschide subiectul. Este inacceptabil și nociv, vine împotriva vieții și a societății.
Radical – se poate discuta despre idee, în cercuri excentrice, este insinuată în societate prin intermediul unor cercuri periferice, care au totuși dreptul la existență, nu?
Acceptabil – apar primele opinii mai degrabă favorabile din partea unor personaje considerate respectabile, dornice de afirmare, care vor oferi alternative de percepție asupra temei („vedete” și „formatori de opinie”).
Rațional – se produce departajarea clară, între opiniile pro și contra bazate pe argumente, ambele tabere înclinând într-o parte și cealaltă balanța.
Popular – mass-media promovează fără rezerve noul și originalitatea ideii, temei și produce o emulație în societate. Repetitorii se pun în mișcare și repetă fără să judece argumentele celor în care au încredere, producând un întreg curent favorabil.
Politică – acesta este momentul oportun pentru stabilirea unui întregi politici, odată cu care nu va mai fi posibilă reluarea subiectului. Se propune formal în dezbatere publică, se votează emoțional. Subiectul tabu din trecut a devenit o temă mereu actuală și toată lumea mimează fericirea și jubilează mare salt înainte al societății și depășirea prejudecăților. Toate avantajele noilor politici sunt larg recunoscute, toate dezavantajele sunt adânc îngropate…

Manipularea pentru toți sau Fereastra Overton

///////////////////////////////////////

Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici: „Ne vedem, acum, peste 50 de ani, judecați a doua oară. Unii, puțini, ce-i drept, sunt aceiași dinainte de 1989“

„Mulţi dintre parlamentarii din ziua de azi nici nu ştiu cine suntem.Se pare că această ignoranţă este intenţionată“, a afirmat preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, , în ediţia de duminică a emisiunii „Secvenţial” de la Antena 3.

„Din parlamentarii români mai bine de jumătate habar nu au cine suntem noi şi nici nu ar avea de unde să ştie pentru că la orele de istorie nu s-a învăţat aşa ceva nici după evenimentele din decembrie 1989, cum îmi place mie să le spun. Se pare că această ignoranţă este intenţionată, pentru că este inadmisibil ca acele sute de mii de cetăţeni români pe care nu patria i-a trimis să pună mâna pe arme să o reîntregească, ci din propria lor iniţiativă. Au considerat că este nedemn să te laşi cotropit de ruşi şi, cu atât mai mult, să accepţi instaurarea comunismului în România.

Iată, ei au mers până la sacrificiul suprem. Mulţi dintre noi, se ştie că, atât numeric, raportat la numărul populaţiei, cât şi ca bestialitate, România nu a avut egal în lumea comunistă europeană. Nu a avut egal!

Din 1990 s-a dat un decret lege prin care ni s-au azvârlit nişte firmituri. Cum le ziceam eu atunci: nu vă bucuraţi, că sunt firimituri azvârlite de la masa bogaţilor în devenire. Şi exact aşa avea să fie. Am avut dreptate.

Iată că noi astăzi suntem în situaţia să beneficiem, în ghilimele fie spus, de acel decret lege care ne umileşte. El are un caracter social şi viager. Noi, pentru ceea ce am pierdut atunci, în urmă cu 50-60 de ani, pentru totdeauna, tinereţea, sănătatea, libertatea, averile şi, mulţi dintre noi, vieţile, nu am primit nimic. Noi nu vom lăsa urmaşilor noştri decât lacrimile şi durerea din nopţile, şi lunile, şi anii de aşteptare, să se întoarcă tăticul acasă sau mama sau copilul.

Ne-am imaginat o lege, a fost şi acceptată, votată de Parlament în 2009. Când au văzut cât de mulţi suntem… Vai de mine! Dezastru!

Ne vedem, acum, peste 50 de ani, judecaţi a doua oară. Unii, puţini, ce-i drept, sunt aceiaşi dinainte de 1989. Alţii sunt prea tineri şi nu au de unde să ştie cine suntem.

Tot ce li s-a luat de prin case oamenilor… Nu mai primesc nicio despăgubire, deşi există tabele cu obiectele care le-au fost ridicate la momentul arestării.

Criminalii care ne-au trimis la moarte beneficiază în continuare de decoraţiile şi distincţiile obţinute în lupta cu noi.

Ştiţi cât este indemnizaţia medie a unui deţinut politic sau deportat în aceste zile? 442 de lei. Ştiţi cât este a unui revoluţionar din decembrie 1989? 1.540 de lei. De 3,5 ori mai mare, ori Curtea Constituţională vorbea nu de puţine ori de echitabilitate, de rezonabilitate, de proporţionalitate. La ce se referea? Între suferinţă şi pretenţii.“

Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938, în municipiul Iaşi, fiul lui Ioan şi al Georgetei, de naţionalitate română şi religie ortodoxă. Din anii 1941-42 se stabileşte cu familia în zona Braşov, tatăl fiind CFR-ist.

Este absolvent al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (1956). Între anii 1957-58 îl găsim student al Facultăţii de Geografie-Geologie din cadrul Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi.

La finele anului I, după ultimul examen, pe 25 iunie 1958, a fost exmatriculat şi arestat de Securitatea din Iaşi. Între anii 1956-1958 a făcut parte împreună cu alţi 14 elevi, studenţi şi muncitori din organizaţia anticomunistă «Garda Tineretului Român» din Braşov, care avea drept scop „înlăturarea regimului democrat popular din ţara noastră pe calea violenţei”.

La Iaşi este anchetat de cpt. David Isidor si de către lt. maj. Gaşparovici Eugen, apoi foarte scurt la Securitatea URANUS din Bucureşti de către cpt. Gheorghe Enoiu şi în final la Securitatea din Braşov de către lt. maj. Traian Urzică şi mr. Stelian Alexandrescu.

A fost judecat de către Tribunalul Militar Braşov la data de 10 octombrie 1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, prin sentinţa nr. 672/10.10.1958 pentru delictul crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Preşedintele completului de judecată a fost faimosul maior de justiţie Dragoş Cojocaru, cel care a trimis la moarte loturile de luptători anticomunişti ale maiorului Nicolae Dabija, Ion Gavrilă Ogoranu şi altele.

Pedepsele fiind exagerat de mari, în comparaţie cu faptele comise, la 09 februarie 1962, prin decizia nr. 34 a Tribunalului Suprem al Republicii Populare Române (RPR) – Colegiul Militar, admite recursul declarat de Procurorul General al RPR, casează sentinţa de mai sus şi îl condamnă la 4 ani temniţă grea. A trecut prin închisorile: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila, Văcăreşti şi Jilava, prin lagărele de muncă din Balta Brăilei de la Strâmba, Stoieneşti şi Salcia, precum şi cele din Delta Dunării ca Bacul „4” şi Periprava – Secţia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.

S-a căsătorit imediat cu prietena Carmen Sireteanu, care l-a aşteptat cei 4 ani, cu care va avea un fiu, pe Mircea.

A fost împiedicat să reia studiile superioare. De nevoie, împreună cu soţia, urmează cursurile unei şcoli tehnice postliceale de instalaţii pentru construcţii civile şi industriale (curs de zi de 3 ani), între anii 1962-1965.

După ce din anul 1965 s-a permis reluarea cursurilor superioare, în 1966 dă examen de admitere şi intră la Facultatea de Electromecanică din cadrul Universităţii din Braşov, pe care a absolvit-o în anul 1972.

A fost salariat la două întreprinderi:

– Trustul de Instalaţii şi Montaje Braşov (1965-1972)

– Trustul Electromontaj Bucureşti – Şantierul Braşov (1972-1992), de unde s-a pensionat la limită de vârstă.

Consecinţe ale detenţiei politice:

– tatăl, Bjoza Ioan este arestat şi reţinut de Securitate timp de 5 luni şi îşi va pierde serviciul avut pentru totdeauna (octombrie 1958 – martie 1959);

– mama, Bjoza Georgeta, contabilă, dată afară din serviciu, iar după un an, reprimită ca muncitor necalificat (încărcător manual de cărămidă în vagoanele Căilor Ferate Române -CFR) ;

– pierderea terenului şi a casei părinteşti din municipiul Iaşi, familia fiind terorizată psihic, este “obligată” să le doneze statului. Era în anul 1978, când secretar al Partidului Comunist al judeţului Iaşi era Ion Iliescu;

– imposibilitatea promovării în serviciu;

– nu a primit locuinţă din fondul de stat;

– nu i s-a permis plecarea la muncă în ţări arabe şi în excursie în ţări occidentale;

– unicul fiu, Mircea, a reuşit la Liceul de Marină din Constanţa, dar după 2 luni este exmatriculat din cauza dosarului tatălui (figurează retras la cerere!!!) s-a îmbolnăvit psihic, peste mai mulţi ani, de diabet, moare la 42 de ani, lăsând în urmă doi copii, orfani de ambii părinţi;

– printr-o reţea de informatori, prieteni apropiaţi, Securitatea l-a urmărit de la eliberare până în 1989.

Alte precizări:

– nu a fost membru al Partidului Comunist Român;

– în decembrie 1989, este ales cu unanimitate de voturi, de către salariaţii Electromontaj Braşov, preşedinte al Frontului Salvării Naţionale, funcţie exerciată până în momentul în care îşi dă seama că “salvarea” se referea la activiştii de partid, securişti şi miliţieni;

– este membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei pentru Adevărul Revoluţiei din Decembrie 1989 (APAR) din Braşov, înfiinţată la începutul anilor 1990;

– în «Caietele Revoluţiei» nr.4-5/2010, editate de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, la pagina 113 este consemnat: „Octav Bjoza este participant direct la Revoluţia din Decembrie 1989, fiind primul braşovean care a pătruns în sediul Securităţii Statului din Braşov. Nu a solicitat ulterior certificat de revoluţionar;

– nu a colaborat cu Securitatea, în conformitate cu decizia nr.28/19.03.2002 dată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS);

– posedă decizia nr. 4264/27.11.2003, privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă;

– cetăţean de onoare al municipiului Braşov din anul 1999;

– DIPLOMĂ de excelenţă din partea prefectului judeţului Braşov – 2004;

– CAVALER AL CETĂŢII, declarat de presa braşoveană în anul 2006;

– În data de 18 decembrie 2006, invitat de către preşedintele Traian Băsescu în Parlamentul României, cu oazia condamnării comunismului de către acesta, ca fiind un regim ilegitim şi criminal.

– MEMBRU DE ONOARE al ASOCIAŢIEI «21 DECEMBRIE 1989» – Bucureşti;

– MEMBRU al PREZIDIULUI de CONDUCERE AL INTER ASSO (ASOCIAŢIA INTER-NAŢIONALĂ A FOŞTILOR DEŢINUŢI POLITICI din fostele ţări comuniste) din anul 2010;

– Pe 23 octombrie 2011, primeste de la Majestatea Sa Regele Mihai I, medalia aniversară de 90 de ani de varstă;

– Alte diplome obţinute la învăţătură şi activităţi sportive“.

Între anii 1992 – 2000, a desfăşurat o intensă activitate în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) Braşov, a cărui membru a fost, deţinând funcţii ca: preşedinte al Senatului, membru în Comitetul şi Biroul de conducere al judeţului. În aceeaşi perioadă a fost consilier PNŢCD în Consiliul local al comunei Ghimbav. Între 1994-1996, a fost viceprimar al aceleiaşi comune.

Sesizează conducerea centrală de faptul că în partid erau reprezentaţi la vârf de persoane de o slabă factură morală. Nu i se dă crezare şi drept urmare îşi dă demisia din PNTCD. Nu va mai face parte din nici un partid politic, dorind să-şi păstreze echidistanţa faţă de toate formaţiunile politice, dedicându-şi toate forţele în folosul membrilor AFDPR.

În cadrul AFDP Braşov a deţinut următoarele funcţii:

-1990 – 2001, membru în Comitetul de conducere;

-2001 – 2006, vicepreşedinte;

-2006 – 2009, preşedinte.

Aici, la Filiala Braşov, a organizat de-a lungul anilor numeroase lansări de carte, simpozioane, comemorări, expoziţii tematice, deplasări la obiective legate de lupta şi suferinţa deţinuţilor politici şi ceea ce este mai important a conferenţiat, prezentând documente, fotografii şi obiecte care au aparţinut unor luptători anticomunişti în faţa a peste 4500 de elevi, studenţi şi profesori de istorie, începând din anul 2001 până azi.

Este autorul următoarelor cărţi:

«GARDA TINERETULUI ROMÂN», (Istoria unei organizaţii anticomuniste, 1956-1958), Editura Transilvania Expres – Braşov, ed. I – 1998, ed. II – 2008 şi ed. III 2010 (revăzută şi completată) ;

«VICTIME ŞI CĂLĂI», vol. I, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010 ;

«OCTAV BJOZA ÎN MASS MEDIA» volumele I şi II, Editura Transilvania Expres – Braşov, 2010.

De asemenea, a prefaţat şi tradus în trei limbi străine «ALBUMUL IMAGINI DIN GULAGUL ROMÂNESC» de RADU BERCEA, Editura Transilvania Expres, 2010.

După moartea regretatului Constantin Ticu Dumitrescu, în decembrie 2008, a fost ales de către Consiliul Naţional Director al AFDPR ca preşedinte interimar, funcţie îndeplinită până la Congresul al XVI –lea, de la Mamaia, din zilele de 17-18 septembrie 2009, dată la care a fost ales ca preşedinte pentru o durată de doi ani, perioadă rămasă până la Congresul din septembrie 2011, când a fost reales pentru mandatul 2011-2015.

În data de 26 ianuarie 2012, Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, d-na Sulfina Barbu, numeşte pe Preşedintele AFDPR Octav Bjoza, Ambasador onorific al României în Uniunea Europeană, alături de doamnele Iolanda Balaş şi Sofia Vicoveanca, pentru anul 2012, declarat „An al îmbătrânirii active şi al bunelor relaţii dintre generaţii”. (Preluare: Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România – afdpr.ro)

//////////////////////////////////////////

Meşterul „Manole” şi cele trei decenii de dictatură bancară

Una câte una, lighioanele din Cartelul Mafiei Româneşti, care controlează şi îşi împart de trei decenii banii ţării, sunt prinse în undiţa reglărilor de conturi. Doar e an electoral şi… care pe care!

Parcă ar fi fost vreun mare secret colaborarea matusalemicului Manole cu Securitatea! Cum altfel ar fi suit imediat după lovitura de stat în ierarhia BNR! Cooptat, mai apoi, în alte structuri de forţă financiară la nivel mondial, Isărescu a fost dresat să ţină economia românească sub preşul de la uşa cramei sale şi să facă din BNR hârtia de şters geamurile celor peste 40 de bănci străine din ţara noastră. Isărescu a considerat BNR podgorie proprie, nu instituţie a statului în slujba cetăţeanului. După trei decenii vine CNSAS şi stabileşte calitatea lui Isărescu, alias, „Manole”, de colaborator al fostei Securităţi, după modelul Băsescu-Petrov. Fraţii de arme se ajută la nevoie, dar se şi sapă între ei, nu-i aşa?

„Blestemată politică! Să n-ai un moment de pace!”, i-ar spune Tipătescu matusalemicului trilateral, doctor în ştiinţe economice, academician Mugur Isărescu, un pic mai „academician” decât Elena Ceauşescu, abonat permanent la cârma banilor naţionali de mai mulţi ani decât a condus ţara Nicolae Ceauşescu! Indiferent de vremuri, Manole Isărescu nu s-a temut o clipă că vreun băltăreţ va doborî aracii podgoriei sale de la „Măr SRL” – Drăgăşani sau că va încasa vreun ghiont public în turnătorii! Complice în formă continuată la împovărarea financiară a României, cunoscut din cămătăria legalizată cu băncile străine, Manole Isărescu a avut şansa, aproape inexistentă în perioada comunistă, de a pleca în Statele Unite, unde a studiat economia de piaţă internaţională.

De trei decenii avem aceeaşi semnătură pe bancnotele româneşti, pe care Manole le-a băgat la apă după poftele bancherilor globalişti, prin speculaţii ale cursurilor valutare, apoi le-a uscat la soarele inflaţiei. Nimeni nu s-a atins de Manole! Nici atunci când au fost furate, controlat, Bancorex, Banca Religiilor, Credit Bank, Bankcoop, Banca Albina, Banca Agricolă, Banca Dacia Felix, Banca Turco-Română, Banca Columna. Dacă un cap pătrat din media propunea expulzarea din ţară a românilor care vor refuza vaccinarea obligatorie, eu propun „expulzarea” acestor turnători nenorociţi în sălile de judecată şi, după gravitatea faptelor penale comise, după gratii. Cu confiscarea averilor dobândite prin „inginerii” financiare contrare legilor ţării.

Sume fantasmagorice s-au evaporat în paradisurile fiscale sub ochii aceluiaşi guvernator securist, C.F.R.-ist „trilateral”, admis recent şi în aşa numitul Club Bilderberg! Cartonaşul galben primit acum de Isărescu e un fel de: „potoleşte-te, băiatul tatii, că te zbor”. De zburat nu va fi zburat… Cine a mai văzut pterozauri reptilieni zburând decât din Triasic până la finele Cretacicului? Să ne amintim că, în 2016, SUA au declasificat o scrisoare trimisă de Manole Isărescu conducerii Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas, publicată pe site-ul FED New York, fiind primul document public care atestă „cumsecădenia” guvernatorului, în a pune pune pe tavă marilor puteri economia românească. Limbajul folosit de către Isărescu trădează obedienţa acestuia în faţa licuricilor planetari. În scrisoare, Isărescu prezintă starea naţiunii şi a economiei româneşti în perioada post-decembristă, precum şi angajamentele pe care şi le-a asumat în faţa celor de la FED. Documentul vorbeşte despre privatizări şi vânzări masive, despre „asistenţa” acordată României de FMI şi BM şi despre politicile monetare care vor fi aplicate monedei naţionale. Scrisoarea de curtoazie adresată de Manole către FED este primul document din seria neagră care atestă că Manole este implicat în vânzarea României puterilor occidentale. Nu ştiu dacă motivul desecretizării se regăseşte în prevederile legislaţiei americane sau dacă nu cumva a fost primul semnal primit de Isărescu. Un fel de: „fii ascultător, băiatul tatii, altfel, valiza şi, la gară!”.

În trei decenii de dictatură bancară, în care BNR a încăput pe mâna lui Isărescu, România a fost ca un avion, care în loc să ajungă pe insula bunăstării, a fost deturnat şi forţat de teroriştii Puterii Financiare Mondiale, cu complicitatea lui Manole şi cu sprijinul aleşilor de la Bucureşti, să aterizeze într-o junglă a canibalilor financiari, o junglă a exploatării şi sărăciei crunte. Aţi citit declaraţia de avere a tartorului Mugurel, „dragi români”, ca să-l „plagiez” pe agramatul clevetic ultrademagog K. Johannes Un? Acesta motivează că o parte a averii a fost dobândită în era socialistă! Nimic mai fals! Atunci era imposibil, cu vestita lege a veniturilor dobândite ilicit – Legea 18/1968! Citiţi-i declaraţia de avere şi făceţi-vă crucea mare! Diavolul e isteţ, şi-a adunat averi cât munţii, pentru că este membru al temutei Trilaterale – pe aceeaşi treaptă în ierarhia guvernului mondial din umbră cu grupul Bilderberg, care determină deciziile politice la nivel global.

Pe Klaus Iohannis nu-l caută CNSAS la pene? Vrem dovada! Despre Orban se ştie că e fiul unui securist! Umblă vorba că şi soaţa dictatorului e fiică de „blănar” DSS.

România a fost spânzurată de gât pe termen nelimitat de mafiotul Isărescu, sfinxul de la BNR, pensionar de lux şi încă, guvernator, cu salariu de nabab, care şi-a bătut joc, trei decenii, de banii României, alimentând la sân bancherii străini, care-şi exportă în ţările lor profiturile uriaşe furate din sărmanele buzunare româneşti. Manole s-a distrat trei decenii prin umflarea valutelor, în timp ce sărăcia „multilateral-dezvoltată” umplea cratiţa cetăţenilor români. Acesta a urmat întocmai deviza numitului/renumit Rothschild: „Daţi-mi controlul asupra monedei naţionale şi mi-e indiferent cine face legile”. Şi i-a priit. Vivat CFR-ul (nu Căile Ferate Române, ci „Council Foreign Relations”, „Trilaterala”, „Bilderberg Group” & Co.)! Printre membrii Comisiei Trilaterale se regăsesc şi: prinţul Charles al Marii Britanii (acela care are fantezii erotice cu Transilvania românească), Jose Manuel Durão Barosso, fost premier al Portugaliei şi fost preşedinte al Comisiei Europene, calitate în care şi-a bătut joc de români, fostul preşedinte american, saxofonistul Bill Clinton, Tonny Blair, fost premier al Marii Britanii, Gerhard Schröder, fost cancelar al Germaniei, Henry Kissinger, fost secretar de stat al SUA şi Zbignew Brzezinski, fost consilier pe probleme de securitate naţională al lui Jimmy Carter şi alte exemplare „iubitoare” de români.

Vă mai amintiţi de Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu? În 2016, ea şi Florin Mihai Ghiulbenghian spărseseră „Omerta” cu şapte denunţuri uluitoare, aruncând în gura justiţiei nume grele ale politicii şi finanţelor, în baza unor probe – „acte, înscrisuri, documente şi martori”. Denunţurile lor vorbeau de sute de milioane de euro luate de la bănci cu acte false, cu mijlocirea lui Mugur Isărescu, vorbeau de finanţarea campaniei lui Traian Băsescu, de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi intervenţii pentru licitaţii cu statul. Potrivit RTv, Alina Măgureanu declarase procurorilor DNA că Dragoş Dobrescu şi Elan Schwartzenberg l-ar fi omorât pe fostul şef de cabinet al lui Blejnar, Codruţ Marta.

Numele lui Traian Băsescu a fost indicat de fosta noră a lui Virgil Măgureanu ca fiind una dintre persoanele care ar fi ştiut de uciderea lui Codruţ Marta. Fostul preşedinte a ameninţat-o pe Alina Măgureanu că o va da în judecată. Dar a intervenit din nou târgul criminalilor şi, de atunci, nu s-a mai auzit nici de Alina Măgureanu, nici de Petrov, nici de Isărescu – alias Manole, dovediţi cu acte de la CNSAS a fi fost securişti şi, pe deasupra, criminali economici. Primul denunţ al celor doi la DNA a vizat infracţiuni extrem de grave comise de mai mulţi politicieni români în epoca băsismului de aur. Potrivit Digi24, pe lista plângerilor la DNA figurează nume celebre: Mugur Isărescu, Traian Băsescu, Crin Antonescu, fostul şef SRI Virgil Măgureanu, Dragoş Dobrescu, Elan Schwartzenberg, Mihai Gheorghe prim-procuror, Elena Brânduşa Gheorghe, judecător, primarul oraşului Bragadiru, Vasile Cimpoieru şi alţii. Aşadar, drumurile corupţiei grele trec pe la poarta lui Băsescu Traian, Mugur Isărescu, tătucul jafurilor financiare şi al bancherilor-rechini, care au devalizat şi fraudat milioane de români. Pe la poarta lui Kovesi, Lazăr, Portocală şi mai marele tartor Kim Johannes Un.

Preluare: art-emis.ro / Autor: Maria Diana Popescu

//////////////////////////////////////////

Noua ordine economico-financiară a lumii

„Cu ajutorul științei am creat o lume minunată, dar oamenii care vor veni nu vor mai înțelege și nu vor mai cunoaște știința adevărată”, afirma cercetătorul Carl Sagan.

Elon Musk și ceilalți miliardari care sunt promotorii noii organizări economico-financiare a lumii este subiectul discutat împreună cu Bogdan Comaroni în emisiunea «Ce-i în Gușă, și-n căpușă», moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM.

„Se fac bani mulți din exploatarea resurselor românești, dar toți banii sunt încasați de străini. Cel mai actual și mai flagrant caz e cea mai mare concesiune românească de gaze naturale ce a adus pentru EXON, firmă americană, profit de 19.66 miliarde de dolari doar într-un singur trimestru! Străinii ne intră în casă, ne fură și ne vând resursele”, afirmă analistul Cozmin Gușă.

Miliardarii de pe tot globul sunt inițiatorii noii ordini economico-financiare a lumii. Tot ei militează pentru dispariția banilor cash și efectuarea tuturor tranzacțiilor prin internet, atacând astfel sistemul bancar clasic. „Cum vom trăi în această nouă realitate, ce vom pierde și oare vom câștiga ceva?”, se întreabă Cozmin Gușă, introducând astfel subiectul emisiunii.

Bogdan Comaroni avertizează că „urmează un atac asupra cash-ului populației, aceasta fiind o primă etapă din planul global de introducere a monedei virtuale, și că în UE se lucrează asiduu la implementarea portofelului digital, instrument de presiune asupra cetățenilor”.

Elon Musk este în acest context vârf de lance la introducerea plăților online, pe modelul chinezesc, fără cash, alături de ”fratele” său, Peter Thiel, fondatorul sistemul de plăți online PayPal. Miliardarii sunt principalii beneficiari ai acestui sistem, averile lor fiind preponderent virtuale, fără a avea la bază un sistem fizic de garantare a valorii bazată pe aur, cum e cazul banilor clasici.

În România, doar 30% dintre comercianți au implementat sistemul de plată cu cardul. Aproape 90 de miliarde de euro există în bani cash la români, noi fiind cea mai mare economie gri/economie paralelă. România este o insulă, greu de învins de inițiatorii noilor orientări economice, dar asta nu înseamnă că nu vor reuși. Cozmin Gușă atenționează că „se dorește ca toți românii să aibă un cont la bancă, exact ce vor globaliștii”, totul făcând parte din scenariul general impus de ei.

Inteligența Artificială și digitalizarea acaparează întreaga planetă

Toate astea se doresc a fi implementate într-un sistem integrat, centralizat, care să cuprindă o serie de măsuri obligatorii pentru cetățeni: plățile vor fi limitate la o anumită sumă, se vor elimina banii cash, din anul 2023, și se va spune că statele doresc asta, se vor folosi microcipuri și vom accepta, pentru că altfel nu vom mai putea face nimic. Portofelul digital va conține și datele medicale, financiare, plățile și încasările, toate aspectele intime, personale ale fiecărui cetățean. Se implementează gradul de amprentă de carbon în chitanțe, facturi și în portofelul digital, motivându-se că se dorește monitorizarea atentă a sănătății indivizilor și găsirea unor soluții care să le mențină bunăstarea generală. Societatea viitorului, spun globaliștii, nu va mai putea susține categorii cum sunt pensionarii care sunt total neproductivi.

Toate acestea se pot vedea numai dacă privești holistic toate schimbările din ultimii ani, schimbări ce au loc treptat, gradual, altfel lumea s-ar revolta. Se dorește să se scape de generațiile care au trăit în vremuri normale, aceștia rămânând poate singurii opozanți ai noilor realități halucinante.

„Totul are un numitor comun, totul se petrece în spațiul virtual, deținut de miliardari: finanțele, comerțul, inclusiv comunicațiile și supravegherea din sateliți”, mai spune Cozmin Gușă. Vom trăi în altă realitate, iar cine va avea controlul asupra Inteligenței Artificiale, cine va deține informația digitală va controla națiunile și finanțele lumii.

Bogdan Comaroni exemplifică și spune că „se folosesc aceste instrumente globaliste pentru implicarea în alegerile din diferite țări. Există un program de acum 15 ani care identifică automat cuvinte cheie, iar acum sistemul e folosit pentru blocarea celor ce se opun noilor cerințe, noilor impuneri globaliste”.

Androizi printre noi – extinderea artificială a vieții

„Acum, cei care conduc lumea folosesc aceste tehnologii pe propriile corpuri, au comportament de roboți”, spune Cozmin Gușă și întreabă „unde vom mai putea să trăim normal?”.

„Nicăieri! Fiara chiar există, inteligența artificială este un monstru global, o bestie care deține controlul asupra vieților și destinelor noastre. Oamenii nu-și vor da seama la timp de ce se întâmplă și când vor fi controlați total va fi prea târziu”, concluzionează Bogdan Comaroni.

Preluare: solidnews.ro / Autor: Oana-Medeea Groza

‘’’’’’’’’’’…………………//////////////////////////////////////////

Spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu

Maria Diana Popescu

Asistăm nu la sfîrşitul lumii, ci la sfîrşitul unei ere decrepite. Miliardarul George Soros, cel care a demonstrat că urăşte pe faţă Creştinismul şi Europa, instigînd prin oficinele sale la revolte, imoralitate, decadenţă, perversitate, a anunţat că e hotărît să lase Europa din gheare. Cunoscut fiind ca omul care a „spart” Banca Angliei, reputaţie care l-a însoţit multă vreme, cel mai sinistru personaj al secolului, înfăţişat lumii ca filantrop, George Soros, prin ONG-urile sale a dictat, a demolat temelia democraţiei economice, politice şi sociale din statele lumii, cu precădere în cele ale flancului european Estic, pe agenda lui de datornici figurînd cei mai influenţi şi cunoscuţi preşedinţi de state, politicieni şi afacerişti de top. Filantropismul său de spectacol este, de fapt, bazat pe speculaţii, profituri, uzurpări şi falsuri, care urmăresc destabilizarea şi căderea în haos a civilizaţiei umane. Din SUA pînă în Israel, Turcia, Italia, România şi aproape toată Europa, Soroş s-a aflat în spatele loviturilor de stat (acesta a fost primul străin influent care a aterizat cu primul avion în România după lovitura de stat din ’89), în spatele demonstraţiilor violente de la Charlottesville, în spatele maidanelor din Ucraina şi România, al „caravanei” de migranţi din Honduras, care au luat cu asalt graniţa SUA, al crizei migranţilor din Europa. Considerat responsabil pentru criza din 2007-2008-2018, criza lirei, criza asiatică şi altele, Soroş a înfiinţat, în scopuri obscure, la Budapesta, „Universitatea Central Europeană”. Dat afară de Orban în urma unui conflict, Soroş a mutat activele universităţii la Viena, acolo formînd decenii la rînd generaţii de spălaţi pe creier, care ne propovăduiesc cu zel astăzi egalitatea de gen şi LGBT-Q+.

Care sînt armele de luptă ale „filantropului”? O întreagă reţea de organizaţii, alcătuită din mercenari special antrenaţi şi instruiţi, denumită „Open Society Foundations” (Fundaţia pentru Societate Deschisă), înfiinţată în anii 1980 pentru a promova democraţia incluzivă, un sofism soroşist, în traducere liberă, colonizarea şi spunerea statelor, destabilizarea guvernelor lumii pentru a se îmbogăţi. Acest personaj de 93 de ani, mai periculos decît o armată de ocupaţie, acţionează prin recruţii din societatea civilă. Chiar şi caricaturile care circulă pe internet transmit aceleaşi acuze, înfăţişîndu-l pe Soroş ca pe o caracatiţă cu tentaculele întinse în jurul globului. Unii afirmă că ar fi fost membru SS, alţii, ca fiind Antihristul. Elon Musk a scris pe Twitter că Soroş „urăşte omenirea şi vrea să erodeze ţesătura civilizaţiei umane”. Într-un interviu public Soros spune despre sine că se simte ca un Dumnezeu, apoi pe parcursul unui alt răspuns afirmă cu mîndrie că nu crede în Dumnezeu. Ideea „socieţăţii deschise”, promovată intens de Soros, este de fapt o tehnică prin care îşi infiltrează acoperiţii în posturile de decizie ale statelor, nu pentru binele mulţimii, ci pentru a mai scoate nişte miliarde, cu care să-l mituiască pe Charon la trecerea Styxului. Zadarnic, tot în ţinutul lui Hades va avea domiciliul veşnic.

Orice cal de curse ajunge gloabă, iar acest matusalemic sinistru de 93 de ani a făcut parte din gaşca autointitulaţilor mesia mondiali, de o cruzime fără seamăn, care voiau o nouă ordine mondială diabolică, după chipul şi asemănarea lor. Imperiul financiar a fost predat fiului său, Alexander Soros în vîrstă de 37 de ani, cel care se afişează foarte des la forurile mondiale cu Maia Sandu, şefa Republicii Moldova. Sinistrul personaj declara, conform Reuters: „Noua direcţie strategică prevede retragerea sau terminarea unei mari părţi din munca noastră actuală din UE, accentul şi alocarea resurselor mergînd spre alte părţi ale lumii, decizie bazată pe oportunităţi viitoare”.

Alexander Soros a anunţat că va concedia 40% din personal, va retrage braţele lungi ale tatălui din UE, dar şi finanţările ONG-urilor care au invadat UE. Bun! Am scăpat de-al 183-lea sfîrşit al lumii, potrivit statisticilor, profeţii periculoşi intră în vacanţă premortem, pînă în ajunul următorului sfîrşit al lumii, prognosticat a fi în 2025, aşadar, eu mă rog ca semenii mei să nu-şi trădeze credinţa în Dumnezeu, nici tradiţia şi valorile strămoşeşti şi să nu se lase antrenaţi în „apocalipse inventate”.

Profeţii malefici au nevoie de repetate „„Armaghedoane” propagandistice ale lumii pentru a controla mulţimile prin teamă. Nu vă lăsaţi manipulaţi, dramatizîndu-vă viitorul! Cam de două ori pe an, e musai să apară cîte o apocalipsă, ba de la Soros, ba de la Bill Gates, ba de la OMS, ba de la ONU, ba de la SUA. În ăştia peste treizeci de ani de falsă democraţie capitalistă am apucat vreo 10 apocalipse teoretice. Păcat că în acest veac nebun teama şi dragostea de Dumnezeu, Creatorul nostru Suprem, a fost înlocuită cu frica de acei semeni transformaţi în fiare, precum a glăsuit poetul latin, Plaut, în comedia „Asinaria”: „Homo homini lupus”. Cert este că neobolşevicilor bruxellezi şi davosiştilor le stau în coaste Familia, Proprietatea Privată, Credinţa în Dumnezeu şi Omul ca element al vieţii.

https://www.art-emis.ro/editoriale/spune-despre-sine-ca-se-simte-ca-un-dumnezeu

///////////////////////////////////////

Virusul” rusesc întâlneşte organismul slăbit al Occidentului

Alina Bârgăoanu, Eveline Mărășoiu

Pe 13 noiembrie, miniştrii Afacerilor Externe din UE au abordat două subiecte de importanţă similară şi care sunt, în mod congenital, am putea spune, legate: Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) şi comunicarea strategică. Campaniile de comunicare ale Federației Ruse în referendumul privind Brexit-ul, în dosarul separatismului catalan şi activitățile ostile de comunicare strategică desfășurate perpetuu în statele din Estul Uniunii au creat îngrjijorare profundă la nivelul Consiliului şi au propulsat acest subiect pe agenda înaltului for european.

Îngrijorările – reale – nu au fost preluate în Concluziile scrise ale Consiliului, mai ales ca urmare a rezervelor exprimate în spatele ușilor închise de către Germania și Înaltul Reprezentant al UE. Nu au fost adoptate concluzii pe acest subiect, dar au fost discutate modalitățile de consolidare a structurii instituționale atât la nivelul UE, cât și la nivelul statelor membre.

Statele care au solicitat canalizarea mai multor resurse pentru StratComm sunt România, Marea Britanie, Polonia, Letonia, Lituania, Suedia, Cehia și Croația. Solicitării celor 8 țări li s-a alăturat recent Spania, care a detectat că o mare parte din mesajele în favoarea separatismului catalan au fost emise de pe teritoriul Federației Ruse. Atitudinea Spaniei echivalează cu o adevărată schimbare de paradigmă; anterior, statele din Sudul Europei (deci şi Spania) manifestaseră reticenţă în ceea ce priveşte apelul colegilor din Est referitor la nevoia de a contracara mesajele ostile dinspre Federația Rusă.

Observăm, așadar, că atenția asupra comunicării strategice este direct proporțională cu accentuarea relațiilor conflictuale dintre state. Este acest lucru ceva nou? Istoria ne spune că nu. Așa cum se poate observa din analiza propagandei în timpul celor două războaie mondiale, ceea ce numim astăzi disciplina comunicării se naște în contextul războiului comunicării. Mock și Larson au publicat o carte referitoare la propaganda din anii 1914-1918 intitulată Words That Won the War, iar Lee și Lee publicau în 1939 cartea The Fine Art of Propaganda – menită să fie utilizată drept manual academic. Studiile lui Carl Hovland asupra filmelor The Battle of Britain și Why We Fight a introdus atitudinea ca element central în analiza persuasiunii prin mass media. Studiul sistematic al efectelor comunicării s-a dezvoltat spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, iar întâlnirile organizate de fundația Rockefeller au avut un rol esențial. Aici a debutat modelul clasic de analiză propus de Lasswell – cine, ce spune, cui, prin ce mijloace şi cu ce efect. Toți autorii cu rol de fondatori ai studiului comunicării, apropiați eforturilor de propagandă derulate de guvernul american – Wilbur Schramm, Carl Hovland, William Lasswell, au relevat că, pentru a fi persuasivă, coumunicarea implică o fină şi sofisticată cunoaştere a audienței, structurarea și dozarea mesajului, adaptarea continuă a procesului de comunicare la condiţiile aflate în schimbare. Ei au formulat adevărate postulate ale comunicării, valabile şi astăzi; îndemnul „cunoaşte-ţi audienţa!” – atât de simplu, şi atât de ignorat – are valoarea echivalentă legii gravitaţiei.

Ce este nou în zilele noastre? Schimbările tehnologice, explozia social media, capacitatea de generare a conţinutului pe baza unor algoritmi, computational propaganda, schimbarea morfologiei războaielor de la formele clasice la cele hibride au schimbat doar instrumentele comunicării, identificate sub termenul-umbrelă de comunicare strategică. Comunicarea strategică poate fi definită drept o serie de activități întreprinse la nivelurile strategic, operațional și tactic, care permite transmiterea mesajelor (inclusiv prin narative strategice) către publicul țintă, promovând anumite tipuri de comportament și/sau percepții. Propaganda, ca tip de comunicare strategică, reprezintă o serie de activități deliberate și sistematice, axate pe diseminarea unor informații false sau prezentarea unor realități alternative, având drept obiectiv formarea unor percepții și atitudini care să conducă la realizarea obiectivelor inițiale.

Comunicarea strategică este folosită intens în cadrul conflictelor hibride. Acestea presupun abordări și răspunsuri interdisciplinare. În timp ce războiul electronic, atacurile cibernetice și contraspionajul trebuie gestionate aplicând preponderent lentila studiilor extinse de securitate și apărare, propaganda, dezinformarea și fenomenul știrilor false/contrafăcute (fake news) trebuie analizate în primul rând din perspectiva științelor comunicării. Toate aceste perspective trebuie îmbinate și subsumate aceluiași obiectiv – reziliența societăților în mediul actual de securitate.

Eforturile întreprinse la nivelul UE, NATO și al guvernelor naționale trebuie suplimentat cu o componentă de comunicare bine conturată. Aceasta ar trebui gestionată de specialiști în comunicare, care să își pună la lucru expertiza pentru a fundamenta și susține deciziile la toate nivelurile – strategic, tactic și operativ. Subliniem importanța conștientizării faptului că avem de-a face cu demersuri de comunicare și de psihologie socială, demersuri în care expertiza tehnică, de natură birocratică, se dovedeşte a fi insuficientă.

Deficiența majoră a actualelor eforturi de contracare a activităților ostile de comunicare, așa cum se întrevăd ele la nivel strategic, este faptul că răspunsul Comisiei Europene se preocupă foarte puțin de fundalul psihologic fragil care a fost pus în mișcare de fake news, propagandă și dezinformare. Până nu vom înțelege de ce acțiunile ostile de comunicare ostilă au găsit un teren propice pe care să se manifeste, nu vom avea un răspuns adecvat. Invocăm în acest sens și editorialul lui David Von Drehle, publicat de prestigioasa publicaţie americană Washington Post pe 17 noiembrie – „We are at cyberwar and the enemy is us”. Editorialul subliniază că propaganda – rusească, pro-Kremlin, o putem numi în variate feluri – a răspândit un virus. Adevărat. Dar tot la fel de adevărat este că virusul a găsit un organism slăbit, fragil. Editorialistul are în vedere organismul slăbit pe care îl reprezintă societatea americană, dar credem că analiza poate fi extrapolată şi la nivelul Uniunii Europene, al „Occidentului”, în general. Viteza cu care virusul s-a „propagat” în interiorul acestui organism slăbit spune multe despre virus, despre cei care l-au pus în circulaţie, despre canalele de transmitere şi despre organismul pe care l-a prins cu garda jos. Paradoxul situaţiei este creat de faptul că America – tocmai statul care a „creat” studiul comunicării, disciplina comunicării – pare să fie luat de asalt exact pe acest teren pe care l-a consacrat şi pe care l-a oferit lumii întregi.

Opinii

Alina Bârgăoanu

Alina Bârgăoanu, profesor universitar Jean Monnet la SNSPA, decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice; Președinte al Consiliului de Administrație al Institutului European din România; cele mai recente lucrări: „Why Europe? Narratives and Counter-Narratives of European Integration” (2017, Peter Lang), „United by or Against Euroscepticism. An Assessment of Public Attitudes Towards the EU in the Context of the Crisis (2015, Cambridge Scholars); bursier Fulbright (2001- 2002).

„Virusul” rusesc întâlneşte organismul slăbit al Occidentului

//////////////////////////////////////////

Noua dezordine informaţională. De la hiper-emoţii la hiper-idei

Articol de Alina Bârgăoanu

Trăim într-o epocă post-adevăr, post-ordine, posibil chiar „post-Occident”, după cum sintetiza documentul programatic al Conferinţei de Securitate de la München din anul 2016. Marea „descoperire” a acestei perioade post-ORICE este (re)descoperirea comunicării, a forţei acesteia de fixa interpretări, de a pune şi răspândi etichete, de a exercita o adevărată tiranie asupra tuturor celorlalte câmpuri ale societăţii – politic, economic, social. Numai în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi imediat după terminarea acestuia s-a mai bucurat comunicarea de un astfel de statut, a mai stârnit atâtea polemici, nedumeriri şi temeri, numai atunci specialiştii în comunicare au fost implicaţi în chiar inima proceselor de câştigare a războiului şi, ulterior, în cele de reconstrucţie şi dezvoltare post-conflict. De ce comunicarea – mai cu seamă în latura sa strategică – a fost, aparent, uitată, de ce a fost nevoie de acest arc peste timp pentru recuperarea ei – sunt întrebări la care va trebui să medităm de sine stătător.

În epoca post-adevăr şi post-ordine, comunicarea cunoaşte forme şi canale de manifestare pe care de abia începem să le desluşim. Fake news, misinformation, narrowcasting, realitate augumentată, viral autobots, uzine pentru generat like-uri, algoritmi care generează conţinut, armate de troli, propagandă computaţională: tot atâţia termeni care încearcă să fixeze „noua dezordine informaţională”, schimbările, chiar malformaţiile pe care le suferă ecosistemul informaţional al zilelor noastre ca urmare a posibilităţilor nelimitate oferite de tehnologie. Termenul de emerging media începe să fie preferat celui de social media, pornind de la recunoaşterea recentă că „there is nothing social about social media”. Interesant este că social/emerging social media prezintă o combinaţie paradoxală între un conţinut care poate fi generat şi mai ales pus în circulaţie în mod automat, pe bază de algoritmi, şi hiper-emoţie. Aşadar, pe de o parte, un conţinut desprins de contexte sociale sau care poate fi adaptat, fără greutate, oricărui context social, şi hiperemoţie, polemică, violenţă simbolică. Efectele în plan social şi politic ale acestei combinaţii unice şi paradoxale între conţinuturi generate şi mai ales amplificate de tehnologie şi hiper-emoţii sunt diverse: enclavizare ideologică şi socială, confuzie, neîncredere, paralizie, ură, intoleranţă, furiocraţie. Emerging media nu creează „satul global” – ne amintim de celebra frază a lui Marshall McLuhan, ci „sate globale”, enclave intransigente, puţin deschise schimbului. Putem vorbi despre un adevărat „Facebook defect” (referirea la Facebook fiind mai curând de natură generică): emerging media oferă posibilităţi nebănuite în ceea ce priveşte exprimarea, participarea, mobilizarea, dar, simultan, oferă posibilităţi la fel de nebănuite în ceea ce priveşte dezinformarea şi informarea eronată, confuzia, divizarea, polarizarea; sunt, cu alte cuvinte, săbii cu două tăişuri.

Aşadar, noua dezordine informaţională – un termen pe care îl consider mai potrivit şi cu siguranţă mai cuprinzător decât cel de „fake news” – este organic legată de apariţia şi explozia emerging media. Acestea creează infrastructura tehnologică pe care circulă instantaneu fake news, fake visuals, opinii şi interpretări deconectate de fapte; şi, mai ales, multe multe emoţii. Sunt de acord cu opinia unei cercetătoare de la Shorenstein Center on Media, Politics and Public Policy de la Harvard Kennedy School potrivit căreia, pentru a ne putea apăra împotriva dezinformării şi dezordinii informaţionale din mediul digital, ar trebui să practicăm cu toţii un gen de „scepticism emoţional”. Reacţia viscerală pe care ar stârni-o o secvenţă informaţională sau pseudo-informaţională (ocolesc în mod deliberat termenul de ştire) ar trebui să nu constituie, aşa cum se întâmplă în acest moment, motorul care să ne pună în mişcare pentru a o comenta sau redistribui. Dimpotrivă, tocmai o stare emoţională exacerbată ar trebui să ne pună în gardă şi să ne întârzie/anuleze răspunsul.

Chiar dacă magnitudinea noii dezordini informaţionale se datorează, organic, exploziei emerging media şi posibilităţilor nelimitate oferite de tehnologie, media tradiţionale sunt parte a fenomenului. Faptul că mass-media tradiţionale şi-au pierdut, în mare parte, credibilitatea – singura monedă de schimb în comunicare – reprezintă unul dintre factorii care amplifică dezordinea şi debusolarea. Să menţionăm numai faptul că termenul de „fake news” a fost introdus în mainstream-ul vocabularului politic de către actualul Preşedinte american Donald Trump, care acuza CNN-ul (un gen de simbol pentru media tradiţionale din SUA şi din întreaga lume) de faptul că răspândeşte „fake news”. Iar săptămâna aceasta, tot Preşedintele Donald Trump a acordat „Premiile fake news” nu platformelor tehnologice gen Facebook sau Twitter, ci reprezentanţilor mass media tradiţionale: CNN, ABC News, Washington Post, New York Times, Times, Newsweek.

Ecuaţia emerging media – media tradiţionale este una complicată. Cercetările în domeniu – aflate la început – relevă lucruri oarecum contraintuitive, care par a contrazice retorica „eliberării”, a „spaţiului informaţional alternativ” promovate de influencer-i. Un astfel de rezultat arată, de exemplu, că tocmai cei care nu au încredere – de plano – în mass media tradiţionale (televiziune, presă scrisă) şi care folosesc emerging media pentru a evita ceea ce ei consideră a fi „manipularea” din partea primelor sunt mai predispuşi la afirmaţii false, la pseudoinformaţii, la ştiri contrafăcute, dezinformări etc. Ecuaţia este şi mai mult îngreunată de faptul că atacul la adresa instituţiilor tradiţionale de presă se corelează cu atacul la adresa TUTUROR instituţiilor tradiţionale ale democraţiilor liberale; se corelează cu puternica retorică anti-sistem, anti-establishment, anti-politică, anti-expertiză. Rezultă de aici că mass media tradiţionale, împreună cu toate celelalte instituţii tradiţionale ale democraţiilor liberale sunt, trebuie să devină parte a soluţiilor de reordonare a spaţiului informaţional.

Şi iată, ne lovim din nou de cuvântul „soluţie”. Sunt acestea posibile, sunt dezirabile? Se poate argumenta cu destulă siguranţă că fake news şi, în general, dezordinea informaţională din mediul digital sunt „here to stay”, că fac parte din fibra societăţilor în care trăim. Şi că pretenţia de a le combate nu reprezintă decât o altă fantezie a celor care împărtăşesc prezumţia că (emerging) media pot fi controlate. Fără a împărtăşi această prezumţie, cred că se pot identifica, totuşi, soluţii, mai ales dacă definim mai exact spectrul de manifestări ale dezordinii informaţionale, mai precis, cei 8P care contribuie la crearea ei: poor journalism, parody, (to) provoke, passion, partisanship, profit, political influence/ power, propaganda (am păstrat termenii în limba engleză pentru a păstra ideea celor 8P). Factori la putem adăuga: lipsa unor structuri mentale puternice, stabile; pierderea obişnuinţei de a plasa lucrurile într-un context temporal şi geografic; naivitatea cognitivă; privirea binară asupra lumii, incapacitatea de a judeca dincolo de hiper-emoţii şi mai aproape de interese etc.

Revenind la soluţii. Până la a contracara „propaganda” (lucru de care suntem tentaţi mai ales într-o ţară precum România) şi până a ne resemna, de fapt, în faţa acesteia, admirând-o, în secret, fie şi din motivul că parcă simţim că dă roade, cred că pot fi imaginate măcar umbre de soluţii: scepticismul emoţional, responsabilitatea în utilizarea retoricii anti-orice şi a perspectivelor binare asupra lumii (noi şi ei, bine şi rău etc.), restabilirea prestigiului jurnalismului tradiţional, mai ales a unor specii jurnalistice greu de găzduit pe platformele tehnologice, cum ar fi editorialul. Ca în orice alt subiect major, soluţiile – inclusiv cele expuse de mine şi care pot părea uşor abstracte – vor veni mai cu seamă de la lideri, de la elita societăţii. Calitatea elitei, calitatea dezbaterilor publice, calitatea instituţiilor, inclusiv a celor de presă ar putea reprezenta premise pentru reordonarea ecosistemului informaţional.

Un ultim gând despre România. Nu va veni nimeni să ne „apere” de fake news, mai ales de ştirile aproape adevărate sau aproape false; de comentarii, opinii şi comportamente fake. Apărarea va putea veni din construirea acelor premise despre care am amintit, precum şi a altora; din redescoperirea unei noi solidarităţi, articulate mai puţin în jurul unor hiper-emoţii, şi mai mult în jurul unor hiper-interese şi al unor hiper-idei.

Noua dezordine informaţională. De la hiper-emoţii la hiper-idei

////////////////////////////////////////////

(Cu mita din justitie,sanatate,armata,politie s i etc,am putea achita datoria tarii si ar mai ramane si pentru…)Premieră în justiție. Primul medic care a recunoscut că și-a făcut averea din șpăgile de la pacienți

Renumitul chirurg Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta din Capitală, este primul medic român acuzat de corupție care a recunoscut că și ar fi adunat averea în mod ilegal inclusiv prin mita primită de la pacienți

autor

OVIDIU OANȚĂ

Paleru a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției și nu va ajunge la închisoare. A acceptat să i se confiște banii din șpăgi și o parte importantă din avere. Doi colegi i-au urmat exemplul.

După o lună în arest preventiv, doctorul Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta, a recunoscut acuzația de luare de mită în formă continuată. A încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei prin care i se aplică o pedeapsă de trei ani cu suspendare, sub supraveghere.

După scandalul de corupție de la Institutul Marius Nasta, ce a culminat cu acordul de recunoaștere a vinovăției, doctorului Cristian Paleru i s-a interzis ca vreme de doi ani și jumătate să mai exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate din România. În plus, medicul va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Spitalul de Pneumologie din Iași, fie la cel de recuperare.

Chirurgul și-a asumat, astfel, 32 de șpăgi primite de la pacienți sau rudele lor, bani, spun procurorii , dar şi găini congelate, coniac sau vin.

CITEȘTE ȘI

Spaga

Șpagă pentru pensionare. Un oftalmolog de 82 de ani a luat mită de 80 de ori într-o lună

Rusia publică un videoclip despre care spune că arată prizonierii ucraineni urcându-se în avionul doborât în Belgorod

Cazul doctorului Cristian Paleru este o adevărată premieră în justiție, câtă vreme procurorii Parchetului Capitalei l-au convins pe medic ca prin acordul de recunoaștere a vinovăției să își asume și confiscarea extinsă a sumei de peste 700.000 de lei, bani pe care acesta i-ar fi câștigat ilegal. De altfel, întreaga sumă a fost pusă la dispoziție și urmează să intre în proprietatea statului.

Acordul de recunoaștere a vinovăţiei încheiat de doctorul Paleru va trebui confirmat de Tribunalul București. La fel, și în cazul altor doi medici de la Nasta, acuzați tot de luare de mită. În dosar au fost anchetați șapte doctori, iar patru au fost trimiși în judecată pentru că au negat acuzațiile. Pe listă s-a aflat și doctorul Cornel Petreanu, care a murit în-un teribil accident de mașină.

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/premiera-in-justitie-primul-medic-care-a-recunoscut-spagile-de-la-pacienti-cristian-paleru-a-acceptat-si-confiscarea-averii.html

/////////////////////////////////////////////

Brazilia: Prima căsătorie între 3 parteneri stârneşte revolta

De către Semnele Timpului

O căsătorie civilă între trei persoane (un bărbat şi două femei), ce a avut loc în urmă cu trei luni, dar care a fost făcută publică ieri, a stârnit controverse în Brazilia, relatează Christian Post.

Uniunea civilă a şocat grupurile religioase braziliene şi a dat naştere la controverse legate de metamorfozele prin care trece familia, sub influenţa tot mai mare a transformărilor din societatea contemporană.

Notarul care a oficializat uniunea, Claudia do Nascimento Domingues, a explicat faptul că cei trei parteneri locuiau împreună şi au dorit să-şi declare public statutul, astfel încât să beneficieze de drepturile pe care le au cuplurile căsătorite. După ce notarul a făcut verificările de rigoare şi a constatat că nu există niciun impediment ca această uniune să fie legală, a întocmit actele pentru ca cei trei să devină o familie.

Tayon Berlanga, preşedintele Baroului din Marilia (lângă oraşul unde a avut loc uniunea între cele trei persoane), a confirmat că documentul conferă drepturi celor trei cu privire la proprietatea în care locuiesc. Totuşi, legea nu garantează acestora drepturi legate de familie sau în privinţa asigurărilor de sănătate şi de viaţă.

Oficializarea acestei uniuni a stârnit indignare, revolte şi instigare la ură şi pe reţelele de socializare din Brazilia. Un utilizator al reţelei Twitter se întreba dacă această uniune nu e cumva poligamie şi, prin urmare, trebuie pedepsită din punct de vedere legal. Alt utilizator al aceleiaşi reţele a postat mesajul „Omenirea se îndreaptă, cu adevărat, spre pieire”.

La aflarea veştii, Marisa Lobo, psiholog respectat în Brazilia, şi-a exprimat indignarea, întrebându-se: „Ce urmăresc legiuitorii oficializând aşa ceva? Ce umăresc media atunci când promovează asemenea ştiri? Ce urmăresc susţinătorii acestor măsuri atunci când aduc înaintea societăţii asemenea valori denaturate?”

https://semneletimpului.ro/social/familie/poligamie/brazilia-prima-casatorie-intre-3-parteneri-starneste-revolta.html

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Nick Rockefeller despre terorism, microcipuri, Noua Ordine Mondială, Guvernul Mondial și sfârșitul libertății umane

Nick Rockefeller a făcut aceste afirmaţii în conversaţiile avute cu regizorul american Aaron Russo, pe care a încercat să-l recruteze în această elită. Regizorul şi realizatorul de documentare american Aaron Russo analizează în detaliu pentru prima dată mărturisirile uluitoare ale lui Nick Rockefeller, inclusiv predicţiile sale legate de evenimentele de la 11 septembrie şi înscenarea terorismului, fondarea de către familia Rockefeller a mişcării feministe şi planul ultim al elitei mondiale de reducere a populaţiei şi de implanturi cu microcipuri.

Într-un interviu, regizorul Aaron Russo povesteşte cum a verificat mărturisirile şocante ale lui Nick Rockefeller care i-a spus personal că scopul ultim al elitei mondiale este de a se ajunge la o populaţie controlată prin microcipuri şi că războiul împotriva terorismului e o înscenare. Rockefeller a prezis cu unsprezece luni înainte ״evenimentul״ din 11 septembrie care a declanşat invadarea Irakului şi Afganistanului. De asemenea, Rockefeller i-a spus lui Russo că familia sa a fondat şi finanţat mişcările feministe cu scopul de a distruge familiile şi că reducerea numărului populaţiei este un scop fundamental al elitei mondiale.

Rockefeller a încercat să-l recruteze pe Russo în elită

Aaron Russo este probabil cunoscut mai ales pentru realizarea filmului „Trading Places” – „Pariul”, în care joacă Eddie Murphy. Un alt proiect, însă, l-a adus în atenţia opiniei publice: documentarul său „America – From Freedom to Fascism” – „America – de la libertate la fascism”, despre infracţiunile de delapidare din sistemul de rezervă federală.

Deşi bolnav de cancer, Russo şi-a făcut timp între tratamente să realizeze interviuri cu Alex Jones, realizator de emisiuni radio şi documentarist ca şi el, lansând astfel o serie de declaraţii incendiare despre ceea ce Rockefeller îi spusese referitor la direcţia în care este lumea orientată în prezent de către elita mondială.

Cum a ajuns Russo să afle toate aceste informaţii de la Nick Rockefeller? După difuzarea unuia dintre filmele sale de succes, „Mad as Hell”, Russo s-a implicat în politică. În timpul campaniei electorale pentru fotoliul de guvernator al statului Nevada, Russo a fost remarcat de către Rockefeller şi i-a fost prezentat acestuia de către o femeie procuror. Observând pasiunea şi capacitatea lui Russo de a declanşa schimbări, Rockefeller a început o misiune subtilă de recrutare a lui Russo în această elită.

Ca membru al elitei, lui Russo i se promite un cip marcat special

În timpul unei conversaţii, Rockefeller l-a întrebat pe Russo dacă este interesat să intre în Consiliul Relaţiilor Externe (CRE) – Council on Foreign Relations (CFR), dar Russo a refuzat invitaţia, spunând că nu este interesat să asuprească oamenii; în replică, Rockefeller l-a întrebat cu sânge rece de ce i-ar păsa de „sclavi”.

„L-am întrebat care este rostul acestor lucruri”, spune Russo, „aveţi toţi banii din lume, aveţi toată puterea necesară, care e scopul final, atunci?” Rockefeller a răspuns (parafrazând): „Scopul final este să fie toţi implantaţi cu cipuri, să controlăm întreaga societate, iar bancherii şi elita să controleze lumea”.

Rockefeller chiar l-a asigurat pe Russo că dacă ar intra în elită, cipul său ar fi marcat special astfel încât să se evite controlul nedorit de către autorităţi.

Russo susţine că Rockefeller i-ar fi spus cu 11 luni înainte de 11 septembrie: „trebuie să se producă un eveniment în urma căruia să invadăm Afganistanul, să construim conducte de petrol prin marea Caspică, să invadăm Irakul, să ocupăm Orientul Mijlociu şi să mergem după Chavez în Venezuela”.

Rockefeller i-ar mai fi vorbit lui Russo despre faptul că în curând soldaţii îl vor căuta prin peşteri pe Osama bin Laden şi că va fi un „un război nesfârşit al terorii, în care nu va exista niciun duşman şi totul va fi o imensă cacealma, astfel încât guvernul să domine poporul american”, susţine Russo, care a mai precizat că Rockefeller râdea într-un mod cinic în timp ce îi făcea această predicţie uluitoare.

Mişcarea feministă sprijinită pentru distrugerea familiei tradiţionale

Într-o discuţie ulterioară Rockefeller l-a întrebat pe Russo ce crede despre mişcările de emancipare feministe. Russo a răspuns că el consideră că aceste mişcări luptă să obţină pentru femei drepturi egale cu cele ale bărbaţilor, de a munci şi de a fi plătite în mod egal, aşa cum s-a obţinut şi dreptul la vot. Acest răspuns i-a stârnit râsul lui Rockefeller: „Eşti fraier! Să-ţi spun despre ce este vorba, de fapt: noi, clanul Rockefeller am fondat mişcările feministe: noi! Noi deţinem toate ziarele şi toate televiziunile – Fundaţia Rockefeller”.

Rockefeller i-a explicat lui Russo care sunt cele două motive principale pentru care familia sa a finanţat mişcarea feministă: în primul rând, înainte de luptele pentru drepturi ale femeilor, bancherii nu puteau impune taxe pentru jumătate de populaţie; în al doilea rând, aceasta mişcare determină ca şcolarizarea copiilor să se facă de la vârste mult mai mici, devenind posibilă mult mai uşor îndoctrinarea copiilor care sunt învăţaţi să privească statul drept prima familie, desfiinţând astfel modelul familiei tradiţionale.

Această revelaţie completează afirmaţiile anterioare ale pionierei feministe Gloria Steinem, conform cărora CIA a finanţat revista Ms. Magazine, în cadrul aceleiaşi strategii de distrugere a modelelor tradiţionale de familie.

Reducerea populaţiei la jumătate

Rockefeller a subliniat în repetate rânduri că „oamenii trebuie să fie conduşi” de o elită, iar unul din mijloacele care ar duce la această stăpânire este reducerea populaţiei. „Sunt prea mulţi oameni în lume” zicea el şi numărul oamenilor trebuie redus la cel puţin jumătate.

O problemă care a scăpat de sub controlul elitei, după cum reiese din conversaţiile lui Rockefeller cu Russo, este conflictul dintre Israel si Palestina. La un moment dat soluţia gravita în jurul ideii de a da fiecărui cetăţean israelian câte un milion de dolari şi de a-i muta în statul Arizona.

SURSE

http://www.prisonplanet.com/
https://hristofor.wordpress.com/2009/01/14/masonul-nick-rockefeller-recunoaste-ca-scopul-elitei-mondiale-este-reducerea-la-jumatate-a-populatiei-globului-si-controlul-prin-implantul-de-microcipuri/

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

PULPE DE PASARE AFUMATE…

Pulpe de gaina afumate la fum de fratele meu, dar dupa indicatiile mele . Cat as da eu acum sa ajung acasa , sa gust din o bucata de carne , afumata sau facuta pe carbuni. Dupa aceasta receta se pot prepara gaini sau rati intregi. Prima conditie , sa fie putin grase, ca sa primiti carnea suculenta si gustoasa. Si a doua conditie, ca sa primiti o carne gustoasa , frumoasa la culoare si sanatoasa , e necesar sa o afumati cu lemn de cires sau visin uscat. Acest cuptor de afumat carnea puteti sa-l improvizati si singuri. Am sa ma starui sa va lamuresc . Cu ajutorul vostru cred , ca voi descrie si aceasta receta.

Ingrediente :

Carne de pasare sau de rata

Condimente :

frunze de dafin

boabe de piper aromat

boabe de piper negru

piper negru macinat

scortisoara

usturoi

sare grunjoasa faraiod

lemn pentru foc de visin

sau lemn din cires

Mod de preparare :

Pentru a primi o carne afumata gustoasa , e necesar sa alegem si sa cumparam pulpe de pasare de marime mai mare, sau gaini de marime mijlocii , care au grasime putina pe ele. Sa nu fie vinete la pielita ,sa fie mai galbui si mai grosute la pielita . Din carne de pasare crescuta in ograda taranului nu se primeste molcuta carnita, deoarece are o pielita foarte tare. Nu va recomand sa preparati din ele afumatura.

Deasemenea sunt foarte gustoase la afumat carnea de rati , dar tinerele de maxim un an, nu mai mult. Carnea de rata se inroseste foarte frumos, si se primeste foarte grasa la pielita, insa carnita este mai uscativa , dar oin orice caz, se primeste foarte gustoasa. Va sfatui , daca planuiti sa afumati pasare , atunci sa cumparti minim 3-4 kg. Din 4 kg de carne cruda va iesi undeva 2. 8 kg de pastrama de pasare.

Dupa ce am ales din care carne vom prepara pastrama, e necesar sa preparam o marinada pentru marinarea carnii.

Preprarea marinadei:

Se pune la foc un vas cu 3litri de apa , unde se adauga 10 frunze de dafin, 15 de boabe de piper aromat, 10 boabe de piper negru, cateva cuisoare (5) de scortisoara ( la dorinta) si 150 gr de sare. Totul se fierbe dupa ce incepe a clocoti timp de 10 minute. Marinada se raceste pe deplin. Se filtreaza de condimente . Aceasta marinada se poate folosi si la marinarea carnii de vita sau porc pentru prepararea pastramei din ele.

Aparte se curata usturoiul si se piseaza , dar nu foarte maruntit , sa ramana felioarele aproape intregi.

Carne de pasare se spala bine, se inlatura toate penele si perisorii se afuma la aragaz. Pasarea intreaga se taie de dealungul cosului pieptului si se desface cosul, ca o pe o carte deschisa – daca este de marime mijlocie. Daca pasarea este de o marime mai mare, atunci se taie in 2 jumatati. Fiecare bucata se unge cu usturoi pisat si se aranjeaza in strtaturi intr-un vas mare emailat sau de sticla , care se poate acoperi cu capac. Dupa ce ati aranjat toata carnea de pasare, se toarna peste ea marinada rece ,atat cat , sa acopere cu 2 cm deasupra ei. Se acopera cu un tifon curat vasul si se pune un capac. Vasul se tine intr-un loc racoros. In fiecare zi , se intoarce carnea pe toate partile, ca marinada sa patrunda uniform toata carnea.

Peste 3 zile de marinare , se scoate carnea din marinada si leaga fiecare bucata cu sfoara si se se agata in carlige de fier pentru, ca sa se scurga marinada de pe ea si sa se zvanteze bucatile de pasare. Deasemenea , se inlatura rmasitele de usturoi. Pentru aceasta procedura e nevoie de 3 – 4 ore maxim. Dupa aceia, se agata carnea de pasare la afumat in afumatoare.

Siropuri naturale din plante naturale de la Manicos – direct din inima naturii…

Sezonul problematic este în continuă desfășurare. Acum cu greu oamenii mai deosebesc viroza obișnuită de o gripă sau o altă afecțiune. Pentru a păși cu dreptul în sezonul rece, fiecare, după cum se informează și își gestionează veniturile, investește în produse ce promit să îmbunătățească imunitatea.

Siropurile sunt printre cele mai folosite suplimente alimentare în lupta cu gripele și răcelile din perioada toamnei și a iernii. Alternativa naturală este cea care triumfă acum pentru rezultatele deosebite pe care le oferă în întreg procesul de stimulare a imunității. Siropurile din pătlagină, muguri de pin, afine, cătină, măceșe și chiar vișine, disponibile la Manicos în stocul de siropuri naturale, sunt o recomandare. Vorbim de siropuri preparate într-un mod cât mai natural posibil, fără ingrediente ce pot dăuna organismului.

Siropul de pătlagină – beneficii și recomandări

Frunzele de pătlagină sunt principalele componente ale plantei ce vin la pachet cu o mulțime de beneficii. Ele sunt bogate în nutrienți, vitamine și minerale, aucubină, uleiuri volatile si mucilagii cu rol demulcent. În acest fel, ajută rănile să se refacă și sunt extrem de utile la expectorație pentru că sunt astringente și antibacteriene.

Siropul de pătlagină, așa cum este disponibil și pe manicos.ro, este un cunoscut leac pentru toate tipurile de tuse ce pot apărea in virozele respiratorii. Manicos propune varianta de sirop de pătlagină în combinație cu mierea și propolisul – oferă consumatorului și energie între gust și beneficii. Siropul de pătlagină, disponibil și pe manicos.ro, poate fi folosit pentru tuse, laringită, astm sau bronșită.

Siropul din muguri de pin și lista nesfârșită de beneficii

Un alt tip de sirop regăsit la manicos.ro este cel din muguri de pin, combinat de asemenea cu alte bunătăți din inima naturii. Despre semintele de pin știm deja că sunt folosiți și în bucătărie pentru crearea diferitelor preparate culinare.

Mugurii de pin conţin uleiuri volatile cu proprietăţi antiseptice, antiinflamatorii şi expectorante, răşini, flavonoizi, principii amare și sunt bogați in vitamina C. Extractul de muguri de pin are propietăţi diuretice, antiinflamatorii şi antiseptice ale căilor respiratorii şi urinare, dar și un efect de calmare în tuse, bronşite şi alte afecţiuni respiratorii.

Siropul de muguri de pin, prin extractul hidrogliceric de muguri de pin din compoziție, este un bun dezinfectant pentru aparatul respirator, fiind indicat în tratarea bronşitelor cronice şi a laringitelor. Prezintă și efecte antispastice, antimicrobiene şi de fluidificare a secreţiilor bronşice. Cantitatea importantă de acid ascorbic continut îl recomandă și pentru întărirea sistemului imunitar.

Pe manicos.ro regăsesc toți cei interesați o gamă extinsă de siropuri naturale pe care le pot folosi pentru a ține o mulțime de probleme la distanță. Pentru mai multe detalii cu privire la produsele disponibile cei interesați pot lua legătura cu personalul Manicos la numărul de telefon 0751 059 459.

Care sunt cele mai cautate utilaje de catre fermieri și … De modele in agricultura nu ducem lipsa,dar cum le respectam,cum le valorificam !

Asociaţia AIDER a organizat o “Întâlnire în fermă” pentru a arăta modelul unei afaceri de succes în agricultură

Asociaţia AIDER – Agricultură Integrată Durabilă Economic Rentabilă – a organizat evenimentul „Întâlnire în fermă”. Specialiştii din domeniu şi fermierii au fost invitaţi la ferma Tudor 92 din localitatea Coslogeni, judeţul Călăraşi.

Subiectele discutate au vizat teme precum: „Tehnologia SBM de protecţie a culturilor de porumb şi floarea soarelui”, „Dăunătorul Tanymecus Dilaticollis din culturile de porumb şi floarea soarelui” şi „Controlul calităţii apei şi importanţa adjuvanţilor”. Prezentările tehnice au fost susţinute de reprezentaţii companiilor partenere, Michelin, Agri Alianţa şi Alcedo, iar discuţiile purtate au stârnit interesul fermierilor partipanţi. S-a vorbit despre reglajul presiunii anvelopelor, reglajul pulverizatorului, al semănătorii de plante prăşitoare Sola de la Agri Alianţa, adaptarea acesteia pentru tratamentele de combatere a dăunătorului Tanymecus, pentru semănatul direct în covor vegetal sau mirişte, precum şi adaptarea pentru dubla fertilizare localizată – Starter şi Azotat. Sponsorii evenimentului organizat de AIDER au fost companiile: Caussade Semences, Alcedo, Michelin, Agri Alianţa, Up România, SBM şi Finexpert.

Deschiderea evenimentului i-a revenit preşedintelui AIDER Arnaud Charmetant care a mulţumit participanţilor pentru interesul manifestat faţă de noile soluţii şi tehnologii agricole, oferindu-le acestora şi prilejul de a vizita ferma pentru a se convinge ce înseamnă un model de agricultură modernă şi performantă. Totodată, Arnaud Charmetant a prezentat şi cartea de vizită a AIDER, punctând obiectivul principal al asociaţiei.

“Agricultură Integrată Durabilă Economic Rentabilă, respectiv AIDER, este o asociație înfiinţată în anul 2015, care a ajuns în acest an la peste 45 de membri care lucrează peste o sută de mii de hectare. Printre obiectivele asociației se află și schimbul de experiență şi colaborarea între fermierii membri, dar şi informarea cu privire la noile oportunități și perspective pentru creșterea performanțelor în agricultură. Vizita pe care o vom întreprinde în cadrul fermei Tudor 92 vă va edifica asupra conceptului de agricultură modernă şi performantă”, a subliniat Arnaud Charmetant în prezentarea sa.

În continuarea evenimentului, Christian Colas – International Field Development Manager SBM GROUP, a vorbit fermierilor despre o problemă specifică în culturile agricole de porumb şi floarea-soarelui din România provocată de dăunătorul Tanymecus Dilaticollis.

“În condiţiile regulamentelor de constrânge europene privind utilizarea insecticidelor din grupa neonicotinoidelor, obiectivele SBM în România vizează adaptarea de noi soluţii alternative. Culturile de porumb şi floarea-soarelui sunt de o importanţă majoră pentru fermierii români, dar, din păcate, o problemă specifică lor este atacul de Tanymecus – răţişoară – care este semnalat anual pe un milion de hectare ha la porumb şi circa 400 de mii de hectare la floarea-soarelui. În aceste condiţii, tratamentul seminţei cu neonicotinoide este absolut necesar.

Regulamentele europene constrâng însă utilizarea insecticidelor din această grupă, fiind necesare derogări anuale care trebuie solicitate Comisiei Europene. Punctele forte ale insecticidelor neonicotinoide aplicate la tratamentul seminţelor este eficacitatea ridicată, caracteristică produselor chimice de protecţie sistemice, atunci când plantele sunt atacate de Tanymecus. Un alt avantaj al acestei metode este costul redus al tratamentului. Punctul slab al soluţiei, pe lângă măsura europeană de interzicere a neonicotinoidelor, este că atunci când infestarea şi atacul sunt mari, cultura este distrusă, fiind necesare cheltuieli suplimentare pentru reînfiinţarea ei.

Grupul SBM şi-a propus să vină în România cu soluţii alternative, adaptate aceastei probleme, iar în acest sens a dezvoltat o serie de parteneriate cu INCDA Fundulea, ICDPP Bucureşti, FNCR, INCDCSZ Braşov, AIDER şi APPR. Soluţia propusă de Grupul SBM esteutilizarea prin aplicarea pe sol la semănat a produsului Belem, în doză de 12 kg/ha granule în sol. În faza de răsărire a culturii, ca barieră preventivă, se foloseşte produsul SBM Cipermetrin, în formulare de micro granule –SBM 07/007 în doză de 12 kg/ha. Punctele forte ale acestei soluţii sunt legate de protecţia preventivă şi de alternativa în contextul interzicerii insecticidelor neonicotinoide în Uniunea Europeană ca tratamente. Punctul slab constă în costul suplimentar de aplicare pe suprafaţa solului, dar care poate fi comparat cu cheltuielile de reînfiinţare a culturii în caz de atac violent. În aceste condiţii, trebuie să încercăm împreună să rezolvăm combaterea dăunătorilor, să construim noi soluţii, noi răspunsuri adaptate la organizarea actuală, la metodele de aplicare existente şi adaptate noilor constrângeri UE”, a precizat Christian Colas.

Dr. Maria Iamandei de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti şi Dr. Emil Georgescu de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea au tras un semnal de alarmă privind gravitatea atacurilor de Tanymecus şi au subliniat contribuţia institutelor de cercetare în procesul de combatere a dăunătorului.

Recomandările Alcedo privind analizele de apă şi sol au fost prezentate invitaţilor de Emilian Tudor, Şef laborator Alchimex.

“Pentru o dezvoltare mai bună a culturilor, Alcedo le recomandă fermierilor din România să efectueze analizele de apă şi sol. Compania oferă clienţilor săi acest serviciu pentru a evita producerea de daune asupra solului şi pentru a utiliza eficient îngrăşămintele şi produsele de protecţia plantelor. În primul rând, prin efectuarea analizelor de apă şi sol veţi achiziţiona corect îngrăşămintele, produsele de protecţia plantelorşi nu vă veţi risipi banii. Astfel, pentru a avea culturi şi producţii sănătoase este necesar ca o dată pe an să efectuaţi analizele agrochimice ale solului, dar şi ale sursei de apă. Este important de ştiut că de buna prelevare a probelor depinde şi rezultatul analizelor. În acest sens, probele trebuie să fie elocvente şi să reprezinte corect ceea ce există în sol sau în apă. În urma rezultatelor analizelor, specialiştii noştri vor face recomandări privind aplicarea tratamentelor pentru fiecare tip de sol şi cultură.

Pachetul de analize de sol propus de noi cuprinde conţinutul de humus, pH-ul, conductivitatea electrică, nutrienţii principali N,P,K şi secundari Ca, Mg în extract apos, textura solului, interpretarea rezultatelor şi alte recomandări. Preţul pachetului de analize de sol pentru 10 hectare este de 179 lei/probă + TVA. Pachetul de analize de apă oferit de Alcedo include salinitatea-conţinutul total de săruri solubile, principalii anioni şi cationi, raportul ionic, ionii toxici, echilibrul acido-bazic sau pH-ul, duritatea şi alcalinitatea, indicii de echilibru chimic şi stabilitatea carbonaţilor, precum şi culoarea. Trebuie ştiut că întotdeauna calitatea apei influenţează şi afectează eficienţa tratamentelor fitosanitare. Preţul pentru o probă de apă este de 155 lei/probă + TVA”, a menţionat Emilian Tudor.

Eugen Cîrstea, Senior Account ManagerMichelinRomânia le-a vorbit fermierilor despre Tehnologia Michelin Ultraflex, soluţia pentru o cultură sănătoasă.

“Pentru sectorul agricol, Michelin produce anvelope pentru tractoare – XeoBib, AxioBib şi YieldBib, pentru combine – CerexBib, pentru mașini de stropit – SprayBib şi pentru remorci – CargoXBib.Tehnologia Michelin Ultraflex înseamnă presiune scăzută, compactare a solului mai redusă, protecție sporită a solului, recolte mai mari şi, în final, productivitate crescută. Tehnologia Michelin Ultraflex permite transportul unor sarcini mai mari la o presiune scăzută, până la 0,8 bar, ceea ce înseamnă tracțiune sporită și compactare mai redusă a solului.

Studiile arată că fenomenul de compactare a solului apare la valori de peste un bar a presiunii exercitate de mașinile și utilajele agricole asupra solului. Un grad mare de compactare a solului poate reduce productivitatea acestuia cu 30%-40%. Cea mai simplă soluție pentru a obține o presiune scăzută este creșterea volumului anvelopei, însă această variantă ridică probleme legate de dimensiune, montaj, cost şi de modificare a mașinilor agricole. Soluția inovatoare introdusă de Michelin odată cu tehnologia Ultraflex a fost creșterea flexibilității dinamice a anvelopelor, menținând o manevrabilitate ușoară și pe drumuri, unde mașinile agricole rulează cam 20%-40% din timp, cu viteze de până la 65 km/oră. Tehnologia Michelin Ultraflex, soluţia pentru o cultură sănătoasă, se identifică cu protecţia solului prin compactare scăzută, printr-o economie de carburant generată de patinarea redusă şi prin longevitate, graţie unei tracţiuni de excepţie”, a spus reprezentantul MichelinRomânia, Eugen Cîrstea.

Reprezentanţii companiei Agri Alianţa, Pierre Corneloup şi Radu Nicu, au prezentat semănătoarea Sola şi maşina de erbicidat Caruelle, echipamente a căror performanţă se cuantifică în productivitatea culturilor agricole.

Punctul culminat al evenimentului a fost reprezentat de vizita efectuată în fermă, invitaţii având oportunitatea să vadă spaţiile de depozitare, halele, dar şi parcul de maşini şi utilaje agricole. Într-un cuvânt, invitaţii au luat pulsul şi modelul unei afaceri de succes!

Care sunt cele mai cautate utilaje de catre fermieri și …

O analiză a pieţei de utilaje agricole din România realizată de autovit.ro, oferă o imagine de ansamblu a parcului de maşini agricole existent în România şi furnizează detalii referitoare la costurile utilajelor agricole. În România există 3,9 milioane de exploataţii agricole, ceea ce reprezintă o treime din totalul exploataţiilor din UE. Particularitatea în cazul României este că trei sferturi dintre acestea sunt foarte mici (sub două hectare), media suprafeţelor agricole mici în UE fiind de 49% din total exploataţii (conform datelor Eurostat).
Fermele mari – de peste 100 ha – au o pondere nesemnificativă, de 0,3% din totalul exploataţiilor din România (13.700 din 3,9 milioane), media UE fiind net mai mare, 2,7%. În agricultură lucrează aproximativ 30% din populaţia ţării, iar sectorul este unul vulnerabil, producţia depinzând în fiecare an de condiţiile meteorologice. Datele Eurostat relevă faptul că suprafaţa medie a unei exploataţii agricole este de 3,4 ha în România, departe de cifrele din Marea Britanie (90 ha) şi Cehia (152 ha).

Deşi suprafaţa medie a unei exploataţii este mică în ţara noastră, cele peste 100 ha au o pondere importantă, deţinând peste 40% din terenul agricol.

În România, statisticile privind maşinile agricole indică un parc auto de peste 600.000 de unităţi, cifra care include tractoare, pluguri şi remorci. Datele Ministerului Agriculturii indică faptul că peste două treimi dintre utilaje au durata de funcţionare normală depăşită. În ceea ce priveşte vânzările anuale de utilaje noi, cele cumulate la partea de tractoare, combine agricole şi secerători totalizează 3.000 de unităţi, în timp ce în pieţele mari din Vest se ajunge la zeci de mii pe an.

Afişarea preţului, un tabu pentru comercianţii de maşini agricole

Spre deosebire de autoturisme, preţul maşinilor şi utilajelor agricole este rar afişat pe site-urile de specialitate sau în cataloage. În puţinele locuri unde sunt menţionate au doar caracter orientativ, iar pe cele mai multe site-uri de vânzări de utilaje noi, vizitatorii sunt invitaţi să ceară broşura pentru a le afla. Şi în cazul anunţurilor second-hand există situaţii în care nu este menţionat preţul, ci doar informaţia că acesta este negociabil.

Un alt aspect este faptul că, fiind vorba de un domeniu care se bazează pe finanţări din fonduri europene, se caută moduri de a reduce contribuţia proprie a fermierului în cofinanţare, mai ales în cazul unor proiecte foarte mari.
Orice proiect de investiţii – indiferent că este vorba de utilaje noi sau second-hand – porneşte de la un buget, de la o serie de cotaţii orientative ale acestor utilaje. Prezentarea preţurilor pornind de la modelul standard în plajele de putere/randament/productivitate ar salva multe resurse, atât la nivelul clienţilor, dar şi al furnizorilor. Deocamdată, peste 70% din timpul de lucru al vânzătorilor de utilaje este dedicat elaborării şi editării ofertelor de preţ, în detrimentul consultării clienţilor (unii au ca “rentabilitate” a muncii vânzătorilor numărul de oferte transmise /zi).

Tractoare

Parcul naţional este de 184.000 de unităţi, cele mai multe fiind în judeţe cu tradiţie agricole, precum Bihor, Timiş şi Teleorman. 73% dintre tractoare au durata normală de funcţionare depăşită, iar cele mai mari procente sunt în judeţele Teleorman, Suceava, Ilfov, Mehedinţi, Maramureş şi Botoşani (nouă din zece tractoare). 30% dintre tractoare sunt mai vechi de 20 de ani.

Cele mai cunoscute mărci sunt John Deere, New Holland, Fendt, Claas, Landini, Kubota, Massey Ferguson, Case, Zetor şi Belarus, iar cele mai scumpe tractoare au 600 CP şi costă peste 250.000 euro+TVA. Aceste tractoare sunt cumpărate de fermele foarte mari. Cele mai vândute sunt tractoarele al căror preţ se încadrează în intervalul 30-50.000 euro şi au motoare de 60-85 CP.

Fermele cu suprafaţa de peste 100 ha achiziţionează şi tractoare de peste 120 CP, ale căror preţuri pot depăşi 60.000 euro, în funcţie de marcă. Agricultorii cu fonduri limitate şi suprafeţe mai mici cumpără tractoare având sub 45-50 CP, ale căror preţuri sunt în intervalul 13-20.000 euro. Cele mai ieftine tractoare costa sub 10.000 euro, însă sunt mai potrivite pentru grădinărit. Piaţa de tractoare noi este de sub 2.000 de unităţi/an.

În afară de mărcile consacrate, pe piaţa au intrat şi mărci care se adresează clienţilor cu posibilităţi financiare reduse. În oferte există tractoare de 45-50 CP cu preţuri sub 10.000 euro şi tractoare de 100 CP cu preţuri începând cu 25.000 euro.

Preţul diferă şi în funcţie de capacitatea de ridicare ce poate varia mult, iar la tractor pot fi adăugate implementuri pentru diverse munci agricole. Pot fi ataşate diverse tipuri de greble, discuri, scarificatoare, tocători, grape, burghiuri, freze, încărcătoare posterioare sau lame de zăpadă. Preţurile acestor opţionale pornesc de la 1.000 euro şi pot depăşi 3.000 euro.

Fiind utilaje des folosite, producătorii acordă mare atenţie şi confortului din cabină, dar şi noilor tehnologii, astfel că la modelele de top există scaun încălzit pe pernă de aer, faruri cu halogen şi touch-screen pe bord.

Semănători

Semănătorile sunt folosite pentru introducerea seminţelor în sol la o adâncime constantă şi uniformă . Sunt impărţite în două categorii şi pot fi tractate sau auto-propulsate:

1.liniare – utilizate pentru semănatul unor seminţe mici, precum grâul şi orzul.

2.de precizie – folosite pentru seminţe mai mari, precum fasole, floarea-soarelui şi porumb, au o distanţă mai mare între discuri.

Parcul total este de 75.000 de unităţi, cu repartizare aproape egală între cele pentru plante paioase (grâu, orz, secară) şi cele prăşitoare (porumb, sfeclă, floarea-soarelui, soia). Un sfert din parcul auto e concentrat în patru judeţe: Dolj, Giurgiu, Timiş, Teleorman. Semănătorile pentru plante prăşitoare costă şi sub 10.000 de euro, cele de păioase costă între 15.000 şi 30.000 euro în versiunile cel mai des întâlnite, cu şase rânduri. Cele mai ieftine sunt pe două rânduri, cele mai scumpe au peste 40 de rânduri şi costă 300.000 euro. Fermierii care deţin sub 10 ha nu îşi permit semănători, însă pentru agricultorii cu peste 50 ha sunt absolut necesare.

Semănătorile mai scumpe au cadru telescopic dublu, spaţiere reglabilă şi posibilitatea de a plia cadrul pentru că utilajul să ocupe mai puţin spaţiu. Modelele mai scumpe pot fi achiziţionate doar de fermele foarte mari, de peste 1.000 de hectare, iar cele mici, sub 50 de hectare rar au semănători performante. Cele mai cunoscute mărci sunt Kuhn, Horsch, John Deere, Gaspardo, Kverneland şi Great Plains.

Combine

Datele oficiale arată că în ţară sunt 24.000 de combine de păioase, 70% dintre ele având durata de funcţionare depăsită. Judeţele Dolj, Teleorman şi Timiş au cel mai mare număr de unităţi. Cele mai cunsocute mărci sunt John Deere, Claas, New Holland, Case, Deutz, Fendt, Laverda şi Rostelmash.

Combinele, utilizate la operaţiuni precum seceriş, legare şi treierare, sunt echipate cu capete detaşabile proiectate diferit în funcţie de culturile de cereale. Utilajul taie cu o serie de pistoane cu cuţite şi dispune de un tambur rotativ din metal pentru formarea baloţilor de paie.
Combinele de recoltat ultra-performante costă mai mult de 350.000 de euro şi au peste 550 CP, iar cele mai ieftine costă sub 50.000 euro şi au motoare de circa 200 CP. Preţul variază în funcţie de multe caracteristici: volumul silozului pentru cereale, înălţimea de descarcare, viteza de lucru şi viteza de deplasare.

Fiind utilaje scumpe, combinele sunt în foarte puţine cazuri prezente la ferme de sub 30 ha, însă la cele de peste 100 ha acestea există, o parte din companii achiziţionând utilajele în ultimii ani.

Maşini de erbicidat şi stropit

Parcul total este de peste 22.000 de unităţi, cele mai multe fiind în Giurgiu, Timis şi Dâmboviţa. Preţul maxim poate ajunge la 250.000 euro, însă în funcţie de performanţă există şi modele de câteva mii de euro. Factorii care influenţează preţurile pulverizatoarelor sunt productivitatea, lărgimea presei, puterea motorului, capacitatea rezervorului, numărul de axe şi echipamentele suplimentare disponibile. Cele mai cunoscute mărci sunt John Deere, Berthoud, Case, Gaspardo, Challenger şi Amazone.

O categorie distinctă o reprezintă maşinile de erbicidat tractate şi purtate. La cele tractate preţurile pot atinge 50.000 euro, dar se găsesc şi modele mai accesibile, cu preţuri sub 10.000 euro. Cele purtate sunt mult mai ieftine, chiar şi sub 1.500 euro, diferenţele fiind date de brand, de volumul rezervorului şi lărgimea presei.

Incărcătoare telescopice

Incărcătoarele telescopice sunt folosite la transportul fânului, gunoaielor şi a diverselor materiale, iar preţul variază în funcţie de brand, înălţimea de ridicare şi capacitatea de ridicare. Cele mai ieftine costă sub 10.000 de euro şi au o înălţime de ridicare de 6 metri. Există de asemenea şi modele de peste 150.000 euro, însă înălţimea de ridicare este de 25 metri. Printre mărcile cele mai cunoscute se numără Caterpillar, Manitou, New Holland şi JCB.

Incărcătoare frontale

Incărcătoare frontale sunt folosite la încărcarea/descărcarea de cereale, rădăcinoase (cartofi, sfecla etc.), gunoi de grajd, îngraşăminte agricole şi resturi menajere. Unele au în echiparea standard o cupă specială, la altele aceasta poate fi adăugată.

Segmentul se caracterizează prin diversitate atât în ceea ce priveşte caracteristicile cât şi preţul, mai ales ca cele mai sofisticate modele costă peste jumătate de milion de euro. Totusi, în oferte există şi modele noi în palierul 10.000 – 30.000 euro, diferenţele fiind în funcţie de înălţimea de descărcare, volumul cupei, dotările din cabină şi puterea motorului. Mărcile cele mai cunoscute sunt Caterpillar, New Holland, Hitachi, Liebherr, Case H şi Hyundai.

Pluguri

Există mai multe categorii de pluguri, în funcţie de destinaţie (universale sau specializate), în funcţie de tracţiune (animală sau mecanică) şi de sensul de răsturnare a brazdei (unul sau două). Plugurile reversibile sunt cele mai des achiziţionate, fiind montate pe tractoare printr-o legătura în mai multe puncte.

Parcul de pluguri înregistrate este de 147.000, cele mai multe fiind în Timiş, Bihor şi Dolj. Cele mai scumpe costă chiar şi 50.000 euro, au o lărgime a presei de peste 2,5 metri şi opt corpuri. Cele mai ieftine au preţul de cateva sute de euro, însă cu o lărgime de jumătate de metru şi doar două unităţi.

Contează mult atât puterea necesară a tractorului, cât şi viteza de lucru. Mărcile cele mai cunoscute sunt Kuhn, Lemkem, Kverneland, Class, Fortschirtt şi Massey Ferguson.

Remorci

Parcul total de remorci-tractor este de 82.000 de unităţi, cele mai multe fiind în Timiş, Bihor şi Arad. Cele mai complexe remorci agricole costă peste 50.000 de euro şi au 10 metri lungime. Cele mai mici au sub 5 metri lungime şi costă câteva mii de euro. Preţul variază şi în funcţie de capacitatea de încărcare şi de înălţimea obloanelor. Cele mai cunoscute mărci sunt Fliegl, John Deere şi Horsch.

Grape

Grapele, utilaje folosite pentru mărunţirea, afanarea şi nivelarea pământului arat, se diferenţiază în funcţie de lărgimea presei, numărul rândurilor, adâncimea de tratare, puterea necesară a tractorului şi viteza de lucru. Cele mai complexe modele costă peste 100.000 de euro, cele mai simple sunt însă mult mai ieftine, cu preţuri chiar sub 3.000 de euro.

Numărul de grape cu disc înregistrate în ţară trece de 90.000 unităţi, judeţele Bihor, Timiş şi Dolj având volume mari.

Tractoarele forestiere

Faţă de tractoarele agricole clasice, cele forestiere sunt mai puternice şi mai rezistente pentru a fi capabile să parcurgă terenuri foarte dificile. Sunt folosite la exploatari forestiere sau la anumite sarcini la care alte utilaje nu sunt potrivite. TAF-urile sunt dotate cu o macara şi un troliu cu care se trag şi se ridică trunchiurile. Printre dotările opţionale se numără: lumini, pneuri forestiere, lama de buldozer, senile, lanţuri, iar la majoritatea tractoarelor cabina poate fi rotită la 180 de grade.

Cele mai scumpe costauuu peste 250.000 euro, la palierul opus de preţ situându-se modelele sub 50.000 de euro. Preţul diferă în funcţie de caracteristici precum puterea motorului, raza de acţiune a macaralei şi gabarit. Printre mărcile cunoscute se numară John Deere, WF Trac, Valtra, Mercedes Benz şi Valmet

Gelu Barna, Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest: „Fermieri, asociaţi-vă!”

Portret de fermier – Gelu Barna, preşedintele Cooperativei Agricole Banat Agro Vest, jud. Timiş

La evenimentul organizat de compania Summit Agro România , la Poiana Braşov, cu ocazia lansării produsului Trika Expert, printre fermierii prezenţi l-am întâlnit şi pe Gelu Barna, cel care conduce Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest din judeţul Timiş. Asffel, am avut ocazia de a afla mai multe detalii despre activitatea cooperativei, despre rezultatele anului trecut şi planurile de viitor. Domnia sa ne-a declarat:

„Administrăm în cadrul cooperativei o suprafaţă de 20.000 de hectare de teren. Sediul nostru se află în localitatea Săcălaz şi avem înscrişi fermieri din tot judeţul Timiş, dar şi din Caraş Severin, iar acum încercăm să atragem fermieri şi din judeţul Arad. Cei 35 de membrii ai cooperativei noastre sunt fermieri care cultivă aproape toate culturile cu o pondere mare în România, precum grâu, orz, porumb, soia, rapiţă şi floarea soarelui.

Anul 2016 a fost unul extraordinar de bun. Având precipitaţii foarte multe în zona Banatului, am obţinut producţii foarte bune. Am înfiinţat cooperativa în ianuarie 2016 şi pot să spun că am început cu dreptul, pentru că a fost un an foarte bun. Am început cu 13.000 de hectare, iar acum am ajuns la 20.000. Fermierii sunt foarte mulţumiţi, a trecut un an cu bine, drept dovadă s-au mai adăugat încă 7.000 de hectare anul acesta, aferente celor înscrişi.

Oamenii au început să înţeleagă că împreună suntem mai puternici şi putem realiza multe lucruri bune. La început erau puţin speriaţi, gândindu-se la vechiul sistem comunist de C.A.P., dar au înţeles că astăzi, în cooperativa înfiinţată de noi, fiecare are entitatea lui, poate fi propriul său şef şi poate lucra propriul teren. Împreună, prin această cooperativă, avem mai multe facilităţi, de exemplu putem avea o putere mai mare de cumpărare a inputurilor, de vânzare a cerealelor, dar şi de a accesa mai uşor şi mai repede fonduri europene. În viitor dorim să ne dezvoltăm şi să materializăm idei noi, precum construcţia unui siloz şi a unei fabrici de prelucrat soia.

Noi suntem fermieri din tată în fiu, ne iubim patria şi pământul acesta străbun şi din acest motiv ne dorim să avem produse autentice româneşti, să le producem noi, să aducem plus valoare comercializând pe piaţă produsele noastre româneşti. Agricultura este lucrul pe care ştim să-l facem cel mai bine şi suntem mândri că prin nobila noastră meserie putem asigura hrana a mii de oameni. Este un domeniu frumos, dar nu este uşor. Niciodată în agricultură un an nu seamănă cu celălalt. De exemplu, 2015 a fost mai prost, însă am compesat în 2016. Noi, fermierii trebuie să fim pregătiţi să înfruntăm toate provocările cu ajutorul tehnologiilor avansate, astfel încât, la final, să ne bucurăm de producţii performante şi de calitate. În activitatea noastră ne confruntăm şi cu anumite probleme, cum ar fi preţurile mici de vânzare a cerealelor, dar şi cele birocratice. Ne dorim de la guvernanţi să vină în sprijinul fermierilor prin simplificarea lucrurilor, astfel încăt să faciliteze dezvoltarea agriculturii româneşti.

De anul trecut, în Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest ni s-a alăturat şi domnul inginer Marian Horgoş, un profesionist cu multă experienţă. Împreună încercăm să facem multe loturi experimentale, astfel încât să putem folosi cele mai bune tehnologii care se pretează pentru zona noastră. Numai aşa vom putea obţine performanţă în culturile agricole. Cooperativa noastră avea nevoie de un asemenea specialist, care să se ocupe pe partea tehnică. Domnul Marian Horgoş, având în spate o experienţă în domeniul inputurilor, ne consiliază în folosirea pesticidelor, a substanţelor pentru tratamente, în alegerea hibrizilor şi a seminţelor, în organizarea de loturi demonstrative şi pot să spun că deja se simte o eficientizare a costurilor în ferme. Eu mă ocup de bunul mers al cooperativei din punct de vedere al furnizorilor, al vânzării de cereale şi împreună cu domnul Marian Horgoş şi ceilalţi membri ai cooperativei credem că în viitor vom deveni o forţă a Banatului. Mesajul meu pentru toţi fermierii este un îndemn care cu siguranţă îi va ajuta să progreseze: Fermieri, asociaţi-vă!”

Cocosul prevesteste zorile agroturismului

Ferma Cocoşu Roşu – povestea familiei care a construit cea mai mare fermă agro-turistică

Soţii Carmen şi Liviu Rozs s-au mutat în localitatea Ghionea, la 23 de kilometri de Bucureşti, din dorinţa de a fi mai aproape de viaţa satului românesc. În 5 ani de muncă, cei doi mentori au construit povestea de succes a fermei agro-turistice Cocoşu Roşu.

Ne reîntoarcem cu drag în fiecare an pentru a vedea ce mai este nou la fermă şi de fiecare dată suntem surprinşi în mod plăcut de priceperea, inventivitatea şi dăruirea celor care o gestionează. şi de această dată am fost primiţi cu ospitalitatea caracteristică familiei Rozs, având posibilitatea să vizităm întreaga fermă şi să vedem lucruri aşa cum numai în gospodăria bunicilor de altă dată ne-a fost dat să vedem. O fermă cu oameni gospodari şi pricepuţi, care au introdus modernitatea în tradiţie, aducând rusticului tenta de autenticitate.

Dar despre ce s-a mai întâmplat în această poveste frumoasă, numită Ferma Cocoşu Roşu, ne-a vorbit ca de fiecare dată doamna Carmen Rozs: “Ferma Cocoşu Roşu este povestea unei afaceri care a început din dorinţa noastră de a fi mai aproape de natură, o dorinţă pe care am împărtăşit-o cu sufletul şi gândul, deopotrivă. Am avut experienţa afacerii Restaurantelor Cocoşu Roşu, ale căror produse culinare au atras atenţia prin gustul, pregătirea şi servirea lor.

Iniţial, aici, la Ghionea, am cumpărat o bucată de pământ şi am construit parterul casei şi o pivniţă. Am simţit că aerul satului şi liniştea lui ne aduc un echilibru pe care, în forfota oraşului, parcă îl pierdusem. Ne-am construit acest cuibuşor pentru a avea unde veni, aşa s-a născut ferma Cocoşu Roşu şi totul parcă a fost ieri. Apoi, Liviu mi-a propus să ne luăm câteva animale de casă – păsări, porci, o vacă şi uite aşa, purceii s-au înmulţit, văcuţa a făcut un viţel, găinile aveau puişori, şi ograda de animale s-a format încet, încet, lucru care a necesitat şi realizarea unor adăposturi mai mari.

Bineînţeles că ne-am ocupat şi de infrastructură, pentru că drumul de acces era plin de noroi atunci când ploua. Am realizat drumul şi aleile de legătură între clădirile şi adăposturile animalelor şi deopotrivă am plantat flori, iarbă şi pomi fructiferi. Ne-am dat seama că văcuţa şi celelalte animale trebuie hrănite, ele nu au nevoie numai de mângâiere, şi astfel am mai cumpărat şi arendat şi pământ pe care l-am muncit, achiziţionând un tractor mai vechi. Efectivul fermei s-a mărit, iar pentru cosirea şi strâgerea nutreţurilor am mai achiziţionat un utilaj mai puternic decât primul, chiar dacă nu era nou. Mai târziu a apărut în oborul animalelor şi oaia, pentru că mie mi-au plăcut oile, considerându-le speciale şi având amintirea copilăriei, când strângeam în braţe mieii. Din această dragoste s-a născut şi stâna, care se află la aproape 800-900 de metri de fermă. Este foarte frumos aici la fermă, dar şi la stână, unde parcă trăiesc poveştile de altă dată. Oricum, am realizat că aici este o altă lume, o lume specială, alta decât cea a Bucureştiului. Ne simţim excelent în natură, mult mai relaxaţi şi împliniţi.

Anul acesta, ca o noutate, am înlocuit tractorul vechi cu unul performant, un John Deere de 100 CP, dotat şi cu o freză de 4 m, utilaje agricole achiziţionate de la compania IPSO. Pot să spun că de când am cumpărat aceste echipamente moderne, eu, personal, m-am ocupat de arat şi de semănat. Sunt foarte bucuroasă că terenurile şi culturile arată foarte bine, graţie tehnologiei. În fiecare an când veniţi la ferma noastră putem cuantifica bilanţul realizărilor, fie că vorbim de culturi, tehnologie sau animale. Aşa cum ştiţi, ferma noastră are aproape 2.000 de păsări – găini pentru ouă şi pui de carne, sute de animale – porci, oi, capre şi vaci, dar deţinem şi un teren agricol care asigură necesarul de cereale pentru hrana animalelor, 7 solarii moderne unde cultivăm legume, adăposturi pentru animale, precum şi propria lăptărie şi un abator. Astfel, toate produsele, de la murături, zacuscă, dulceţuri, brânză, unt, caşcaval şi până la salam şi cârnaţi, sunt realizate în incinta fermei, în spaţii special amenajate. Alături de legume, aproape toate produsele noastre naturale iau calea restaurantului, rămas în grija fiului nostru Alexandru, care cu mult elan şi curaj gestionează cu responsabilitate afacerea restaurantelor Cocoşu Roşu.

Astăzi, avem mulţumirea că cei care ne vizitează ferma se reîntorc cu plăcere, iar în timpul anului şcolar vin copii în grupuri organizate, având un program special de educare tematică. Ei au posibilitatea să viziteze ferma, să se joace cu animalele, să se plimbe cu poneii şi să ia cunoştinţă de toate activităţile fermei – hrănirea animalelor, mulsul vacilor şi oilor, frământatul pâinii, torsul lânii, culesul legumelor şi fructelor şi multe altele.

Ceea ce noi am realizat la fermă a implicat un efort financiar şi fizic substanţial, dar am lucrat cot la cot cu cei 16 angajaţi. Suntem fericiţi că avem de muncă, pentru că aşa este felul nostru. şi anul acesta am avut realizări frumoase, am renovat bucătăria şi salonul de oaspeţi, a cărui capacitate este de 100 de persoane şi dispune de toalete moderne, am rearanjat şi salonul mic, de circa 30 de persoane, toate cu scopul de a răspunde cerinţelor de confort şi relaxare a clienţilor noştri.

Vedeţi, noi, oamenii, avem un defect, acela că cerem prea mult de la viaţă. Viaţa ne oferă suficient, dar noi cerem mult prea mult. Trebuie să ne mulţumim cu ceea ce suntem şi cu ceea ce avem, pentru că dacă suntem sănătoşi şi putem munci vom putea scrie împreună multe poveşti de viaţă. Aşadar, să ne bucurăm de ceea ce ne-a oferit natura şi Bunul Dumnezeu şi să dăm viaţă pământului roditor. Sincer, când am demarat afacerea sau când am făcut ferma, nu ne-am gândit la bani, ci doar să trăim cât mai sănătos. Bineînţeles, acum ne dorim ca şi alţii să se alăture stilului nostru de viaţă.

Şi pentru că an de an aţi fost alături de noi şi aţi promovat activitatea fermei Cocoşu Roşu în revista Business Press Agricol, vă mulţumim şi vă promitem că vom fi pe mai departe parteneri în cadrul Galelor Premiilor Business Press, eveniment aflat anul acesta la cea de-a 15-a ediţie.”

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.

Nu pacatuirea, ci pocairea si sfintirea primeaza

Ghilotina, Gulagul și camera de gazare: minunatele daruri ale ateismului către umanitate

Joseph Pearce

..Paştele ateilor…

Este modul în care eu, un ateu, voi sărbători Învierea.

EXCLUSIV. Nume grele în dosarul devalizării patrimoniului stațiunii Băile Herculane: Fostul ministru de Interne și foștii șefi ai Poliției și SIPA!De Cristian Franț

Exclusiv. Radiografia completa a unui jaf urias. Devalizarea celei mai iubite fabrici din Iasi, pas cu pas. Documente…

Averea lui Flutur. Vile ‘’pe numele copiilor’’, masini de lux primite ca ‘’donatii’’…

////// Devalizarea difuzării presei…

Dupa modelul hotiilor sindicale-Încrengăturile cu miros de grup infracțional organizat din jurul devalizării patrimoniului tinerilor – episodul I…

Topul marilor ţepari. Devalizarea banului public

Amicii lui Hayssam şi devalizarea României..

//// Mai am un singur dor: Dragnea scriitor!

/// Istoria privatizarii scandaloase a unui mare combinat din România! Fosta directoare (DOAR )condamnata la inchisoare cu executare!

Din „mormanul de fiare vechi” a apărut un nou tip de businessman.

Sunt pentru anchetarea tuturor privatizărilor făcute în România după căderea comunismului

Combinatul siderurgic de la Călan

România capitalismului de cumetrie: patru milionari din cinci au supt de la stat

Parintele PeSeDiei,hotiei,nemuiey,cap.de cumetrie altoieste pandemia in pandalie :Iliescu a eliminat „capitalismul de cumetrie”,din vocabularul sau

de Dan Tapalaga …

ROMÂNIA, ÎNTRE CAPITALISMUL DE CUMETRIE ȘI STATUL MAFIOT

Capitalismul de cumetrie, economia de prada – Grupul de Infractionalitate organizata Monaco

Capitalismul de cumetrie din Romania la apogeu: nu are ce cauta guvernanta corporativa intr-un stat controlat total de politic?

Predoiu: După „capitalismul de cumetrie” al lui Iliescu, Dragnea vrea capitalism construit în jurul bugetului

Preşedintele Trump a spus că …

Semințele de neoliberalism și de capitalism-de-cumetrie izvodesc vlăstare neo-comuniste?

Averea sindicala din Bistrita-Nasaud topita intre orizonturile rosii ale partidului si capitalismul de cumetrie

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Nick Rockefeller despre terorism, microcipuri, Noua Ordine Mondială, Guvernul Mondial și sfârșitul libertății umane

PULPE DE PASARE AFUMATE…

Siropuri naturale din plante naturale de la Manicos – direct din inima naturii…

Care sunt cele mai cautate utilaje de catre fermieri și … De modele in agricultura nu ducem lipsa,dar cum le respectam,cum le valorificam !

Care sunt cele mai cautate utilaje de catre fermieri și …

Gelu Barna, Cooperativa Agricolă Banat Agro Vest: „Fermieri, asociaţi-vă!”

Portret de fermier – Gelu Barna, preşedintele Cooperativei Agricole Banat Agro Vest, jud. Timiş

Cocosul prevesteste zorile agroturismului

Ferma Cocoşu Roşu – povestea familiei care a construit cea mai mare fermă agro-turistică

Adauga un comentariu

Cauta un articol

Articole recente