(1)DESTINATIA NOUA

*Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. (Filip.3:20)

-Cu o noua cetatenie;cetateni ai Cerului. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus  Hristos. (Filip.3:20)

-Cu o noua locuinta= oameni din casa lui Dumnezeu.

-Cu o destinatie noua = Cerul.

*Asadar, voi nu mai sunteti nici straini, nici oaspeti ai casei, ci sunteti impreuna cetateni cu sfintii, oameni din casa lui Dumnezeu,(Efes.2:19)

(2) IDENTITATE NOUA.

* Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca, atunci cand Se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. (1Ioan.3:2

-Suntem copii a lui Dumnezeu,adeveriti de Duhul: Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. (Rom.8:16)

-Suntem mostenitori… suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El. (Rom.8:17)

-Vom primi o noua indentitate=”vom fi ca El”Preaiubitilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi nu s-a aratat inca. Dar stim ca, atunci cand Se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. (1Ioan.3:2)

-Nume nou pentru o taranoua. Atunci neamurile vor vedea mantuirea ta, si toti imparatii, slava ta; si-ti vor pune un nume nou pe care-l va hotari gura Domnului. (Isa.62:2;Apoc.2:17)

(3) O TRAIRE NOUA.

* Am fost rastignit impreuna cu Hristos, si traiesc… dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine. (Gal.2:20)

– Cu o traire pentru Cer.

-Sare pentru pamant.(Matei.5:13)

-Luminatori pentru Lume = Voi santeti lumina lumii(Matei.5:14)

-Am devenit trimisi lui Dumnezeu in lume sa ducem mesajul Paci si sa spunem oamenilor despre Evanghelia Mantuiri.(Fap.1:8)

Isus a stiut prea bine caci pentr-un  om vechi care in fiecare zi traieste in pacat si care daca isi continua viata in felul acesta va ajunge in Iad mai exista o sansa ,sansa schimbari de a deveni un om nou. Asa se face caci intr-o zi a intalnit pe un vames si ia spus vino dupa mine,a lasat totul si a plecat ;Isus a vazut ce poate sa devina : un apostol. A intalnit pe unul in nervi lui incercand sa traga mreaja goala la mal ,Isus s-a uita la el si i-a spus vino dupa mine,a lasat Petru mreaja, uneltele de pescuit si a plecat dupa El :Isus a vazut in Petru un om nou,un pescar nou nu de paste din Tiberiada,ci un pescar de oameni pentru Imparatia lui Dumnezeu,a avut dreptate Isus,numai la o predica simpla (predica pe care predicatori zilelor noastre dau doi bani rai,in loc sa invatam din ea) sau prins in mraja Evanghelie =3000 de suflete.Asa a trecut Isus pe langa multi oameni ,a vazut in fiecare potential,a vazut ce poate sa devina fiecare ,Ia chemat au venit si Isus a facut transformarea.Intr-o zi sa oprit si in dreptul meu,azi cand citesti aceste randuri Isus vrea sa iti spuna doar atat:”Exista in tine potential,tu poti deveni un om nou, accepta-Ma sa fac schimbarea. Zi doar “DA”si Isus va incepe lucrarea de transformare.

E o mirodenie este foarte folositǎ în Europa, dar şi în India, unde frunzele uscate de marar folosesc atât la aromatizarea salatelor, fripturilor şi sosurilor cât şi a lichiorurilor şi dulceţurilor.

Efectele mararului asupra sǎnǎtǎţii:

Bogat în potasiu, sodiu şi sulf, mararul este un foarte bun diuretic. Amelioreazǎ anxietatea şi epuizarea nervoasǎ, insomia, tulburǎrile digestive, întǎreşte unghiile. Contine ulei volatil intre 2,5-4%( in frunzele de marar si in ramurile tinere si 3-6% in seminte) calciu, potasiu, fier, magneziu, vitaminele A, B si C.  Uleiul volatil de marar contine intre 40-60% carvona (un puternic antioxidant specific mararului, dafinului si chimenului), substanta cu un puternic efect anti-cancerigen.

Mǎrarul are proprietǎţi digestive, antispastice, antiinflamatorii şi diuretice. Pe vremuri, el a fost folosit pentru calmarea crizelor de epilepsie, şi dacǎ în timpul unui banchet cineva ar fi baut prea mult, mǎrarul calma excesul.  Se pare cǎ are şi proprietǎţi afrodisiace. Sub formǎ de infuzie mǎrarul stimuleazǎ sistemul digestiv, seminţele opresc sughiţul, durerile de cap tusea, stimuleazǎ lactaţia, ajutǎ la eliminarea gazelor intestinale, la diminuarea crampelelor şi are acţiune de antiseptic intestinal.

Folosit în îngrijirea dentiţiei, aceastǎ plantǎ curǎţǎ în profunzime dinţii şi gingiile, reuşind sǎ opreascǎ proliferarea bacteriilor responsabile de infecţiile gingivale şi de formarea cariilor. De asemenea, el este recomandat persoanelor care au sensibilitate dentarǎ, mestecarea frunzelor de mǎrar putând calma durerile.

Un decoct de vin alb în care se adaugǎ frunze de mǎrar poate fi folosit pentru periajul zilnic al dinţilor. Pentru o respiraţie proaspǎtǎ puteţi folosi pentru gargarǎ un decoct din seminţe de mǎrar.

Mǎrarul poate lupta împotriva dispepsiei nervoase şi poate reduce febra, atunci când este administrat sub formǎ de infuzie. Mǎrarul opreşte sughiţul, stimuleazǎ pofta de mâncare şi poate chiar sǎ îmbunǎtǎţeascǎ libidoul şi tonusul general.  În cazul retenţiei de apǎ, a spasmelor gastrice, a surplusului de greutate, sau în ulcere, este recomandat a se bea o infuzie de mǎrar de 2 -3 ori pe zi.

Uleiul esenţial de marar, adǎugat în ceai combate gazele intestinale şi balonarea. Este eficace împotriva durerilor menstruale, a colicilor şi a problemelor hepatice.

Uleiul esenţial de mǎrar poate opri sforǎitul, fii de ajuns sǎ picuraţi câteva picǎturi de ulei pe un prosop aşezat pe pernǎ.

Cresterea fermitatii sanilor cu tinctura din seminte de marar ?

Cercetatorii de la Universitatea din Osaka afirma ca o cura cu pulbere sau cu tinctura din seminte de marar , timp de 20 de zile, favorizeaza cresterea fermitatii sanilor, pe care-i remodeleaza si carora le accentueaza fermitatea, Frunzele de marar contin mici cantitati de estrogen. Estrogenul incetineste procesul deimbatranire, face pielea frumoasa, ajuta la cresterea naturala si armonioasa a sanilor, regleaza ciclul menstrual si estompeaza simptomele menopauzei.

Reţete naturale pe bazǎ de marar

Infuzia cu marar(folositǎ pentru digestie, insomnie, anxietate): fierbeţi o crenguţǎ de mǎrar într-o ceascǎ de apǎ şi lǎsaţi la infuzat câteva minute.  Infuzia trebuie bautacaldǎ.

Apa de mǎrar: adǎugaţi o linguritǎ de seminte de mǎrar mǎcinate într-o ceascǎ cu apǎ fierbinte şi lasaţi sǎ infuzeze câtva ore. Filtraţi şi indulciţi cu miere. Pentru copii reduceţi cantitatea de seminţe la jumǎtate.

Pulberea de marar se obtine prin macinarea semintelor si a inflorescentelor uscate cu ajutorul unei rasnite. Se poate lua de doua ori pe zi cate o lingurita, insa, inainte de a fi inghitita, se tine timp de 10-15 minute sub limba. Tratamentul dureaza 21 de zile.

Tinctura de marar: 100 ml de alcool de 50 de grade, in care se adauga 3-4 lingurite de pulbere de marar.  Tinctura de marar se lasa la macerat timp de 8-9 zile, dupa care se filtreaza. Tratamentul cu tinctura de marar dureaza 21 de zile, luandu-se de 3 ori pe zi inainte de mese cate o lingurita de tinctura dizolvata in 100 ml de apa.

Ceai de marar – se prepara o infuzie din doua lingurite de seminte de marar la 250 ml de apa. Ceaiul de marar este un elixir excelent pentru slabit.

Vinul de marar: Pentru tratarea asteniei se  prepara un amestec de 20 de linguri de marar si un litru de vin rosu. Se lasa o saptamana la macerat, se filtreaza si se consuma cate 50 ml dupa fiecare masa.

Contraindicaţii şi precauţii

Pe parcursul sarcinii uleiul esenţial de mǎrar poate fi toxic pentru fǎt, de aceea este contraindicat femeilor însǎrcinate, dar şi femeilor care alǎpteazǎ. Uleiul esenţial de mǎrar trebuie folosit în doze mici.

Trebuie administrat cu precauţie copiilor, fiind interzis copiilor sub doi ani.

În utilizarea de lungǎ duratǎ mǎrarul poate deveni neorotoxic.

Principalele beneficii pentru sanatate ale mararului:

1. Te scapa de kilogramele in plus. Mararul este folosit cu succes in regimurile pentru slabit, deoarece are proprietatea de a aplatiza abdomenul. Proprietatile sale diuretice impiedica retentia de lichide din organism si actioneaza asupra depunerilor in zonele celulitice.

2. Stimuleaza activitatea rinichilor. Patru linguri de suc proaspat de marar luate zilnic timp de doua saptamani previne si combate calculii, cistitele si infectiile renale.

3. Calmeaza durerile abdominale. Mararul l actioneaza foarte eficient stimuland toate functiile intestinale si are un puternic efect antispastic. Calmeaza durerile abdominale, limiteaza acumularea de gaze si scuteste nou-nascutul de colici.

4. Benefic sistemului nervos. Mararul mai este un puternic tonic fizic si psihic, combate depresia si readuce bucuria de a trai.

5. Intareste oasele. Semintele de marar au cea mai mare concentratie de calciu dint tot regnul vegetal. O lingurita cu seminte contine mai mult calciu decat o cana cu lapte. Calciul este necesar in special pentru prevenirea osteoporozei.

6. Sani mai fermi. Frunzele de marar si semintele contin mici cantitati de estrogen – hormonul feminin responsabil de cresterea naturala a sanilor si de intretinerea supletii pielii.

7. Improspateaza respiratia. Mesteca frunze si seminte de marar daca vrei o respiratie proaspata. In plus, semintele au capacitatea de a calma durerile usoare de dinti

Atât frunzele, cât şi rădăcinile ţelinei au virtuţi vindecătoare excepţionale, prin bogăţia de vitamine, enzime, hormoni vegetali şi substanţe aromatice complexe, uşor asimilabile, care exercită efecte echilibrante asupra organismului uman, detoxifiante, reglatoare hormonal şi de reîntinerire generală.

Frunzele se pot prelucra sub formă de suc sau macerat, având însuşiri diuretice, stimulatoare, afrodisiace, depurative, digestive şi antireumatismale.

Sucul din frunze proaspete este mult mai activ decât sucul din rădăcini. După îndepărtarea peţiolurilor, frunzele se taie mărunt, se adaugă un pahar cu apă rece, se mixează 2-3 minute, se lasă în repaus 15 minute, se strecoară şi se bea, dimineaţa pe stomacul gol şi seara, într-o cură de minimum 24 de zile (nu se depăşeşte cantitatea de 150-200 ml suc concentrat pe zi).

Are efecte deosebite atât intern (în curăţirea sângelui, reglarea hormonală şi febră), cât şi extern (în acnee juvenilă rebelă, psoriazis, eczeme alergice, vitiligo, sclerodermie, afecţiuni oftalmice). De menţionat că timp de 1-2 ore după consumul sucului nu se ia nici un alt aliment. În plus, pe toată durata curei nu se consumă carne, alimente conservate, aditivi alimentari sintetici (E-uri) şi alcool.

Infuzia din frunze (o linguriţă la 200 ml apă clocotită) se bea înainte de mese în cazul bronşitei cronice, tuse veche, răguşeală şi astm bronşic sau după mese în congestie hepatică, litiază renală şi reumatism.

Sucurile din rădăcini, excelent tonifiant
Sucul se obţine din rădăcina rasă sau prin tăiere în felii subţiri sau cuburi care se pun în mixer 2-5 minute. Se beau zilnic 50-100 ml suc, fracţionat în 3 reprize, într-o cură de 15-20 de zile, având efecte în convalescenţă, astenie, surmenaj, nervozitate, febră, reumatism, gută, tuse, catar bronşic, obezitate, de drenor pulmonar şi hepatic şi remineralizant. Extern, se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, cancer de piele, afecţiuni oftalmice şi în gargare contra ulceraţiilor din gură.

Sucul din rădăcini este un excelent depurativ, cu rol în eliminarea toxinelor din corp la persoanele care lucrează într-un mediu poluat, la cei care consumă multă carne, aditivi alimentari sintetici, tutun şi medicamente de sinteză (se iau 10-15 linguri pe zi, în cure de 2-3 săptămâni).

Decoct din rizomi şi rădăcini rase (30 g fierte într-un litru de apă timp de 10-15 minute), se bea câte o ceaşcă înainte de mese, având efect stimulator general, nervos, cu acţiuni în tuse rebelă, răguşeală, stări febrile, afecţiuni cardiace, retenţie urinară, litiază renală, digestie lentă, balonări, obezitate, helmintiază, reumatism şi gută.

Sirop din rădăcini de ţelină în amestec cu rădăcini de la alte specii (pătrunjel, sparanghel, fenicul şi ilex), luate în proporţii egale (câte 125 g) care se infuzează în 2,5 litri apă clocotită timp de 10 minute; se adaugă 3.750 g sirop de zahăr, după care se fierbe până la consistenţa siropului; se consumă câte 3-5 linguri pe zi având rol diuretic în albuminurie cronică, litiază renală şi febră intermitentă sau ca gargarism în ulceraţii ale gurii şi gâtului.

Infuzie din ˝ linguriţă seminţe măcinate fin la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit timp de 10 minute şi se consumă după mesele principale având efecte digestive, tonice şi carminative, eliminând indigestiile şi balonările.

Ţelina în afecţiuni digestive

Atât frunzele, cât şi rădăcinile prezintă o multitudine de proprietăţi terapeutice implicate în dereglări ale aparatului digestiv (gastrite, stomahice, laxative, antimalarice, vermifuge, drenarea ficatului, întărirea stomacului), iar seminţele au virtuţi carminative şi tonic-aperitive, cu implicaţii în balonări şi aerofagie.

Afecţiunile aparatului digestiv influenţate pozitiv prin tratamente cu ţelină sunt: digestie lentă, icter, ascită, hepatită, arsuri stomacale, ulcer duodenal, balonări digestive, spasme abdominale, gaze stomacale şi intestinale, lipsa poftei de mâncare, intoxicarea sângelui. Tratamentul se face cu seminţe măcinate fin sau cu decoct din rădăcini (o lingură cu rădăcini rase la 200 ml apă, care se consumă înainte de mese).

Sucul de telina și sistemul hormonal la femei

Sucul din frunze verzi de țelină regleaza activitatea ovarelor, dar și a glandelor cortico-suprarenale. Pentru reglarea ciclului menstrual și prevenirea durerilor specifice, se recomandă câte luarea a cate 8-10 linguri de suc de frunze de țelină pe zi timp de 2 saptamani. Sucul de țelină ajută inclusiv la stimularea ovulației și reglarea glandelor suprarenale.

Femeile care suferă de retenție de apă (reținere de apă în țesuturi) sau de transpirație excesivă, pot urma o cură de o lună cu suc de frunză de țelină. Se bea câte 1 pahar mic (50 ml) de suc, de doua ori pe zi, dimineata si dupa masa de pranz

„Inamicul“ stresului

Având proprietăţi antiastmatice, emoliente, expectorante şi febrifuge, produsele din ţelină intervin în drenarea pulmonară, în traheobronşite cronice, astm bronşic, catar pulmonar, combaterea inflamaţiilor secreţiei bronhice, răguşeală, tuse cronică şi transpiraţie excesivă (hidropizie).
Datorită conţinutului bogat în vitamine, minerale şi acizi organici, ţelina este un ideal tonic-stimulator al sistemului nervos, al memoriei şi revitalizant general în perioadele de stres.
Părintele medicinei, Hippocrate, recomanda, în urmă cu 2.500 de ani, să fie folosită ţelina „în tratamentul nervilor zdruncinaţi“.
Având proprietăţi sedative, tonice şi stimulente, ţelina prezintă efecte deosebite în astenia psihică, fizică şi sexuală, în surmenaj, migrene, vertij, stări nevrotice, insomnie şi dureri de cap.

Proprietatea hipoglicemiantă, datorată conţinutului în apioză şi manitol, asigură eficacitatea în diabetul zaharat prin scăderea conţinutului de zahăr din sânge.
Bogăţia în săruri minerale, mai ales în potasiu, magneziu şi fier, dă ţelinei însuşiri deosebite de remineralizare, revigorare şi imunostimulare pentru organismele debile, anemice şi convalescente.

sucul de telina – „Mătura reumatismelor“

Numită „mătura reumatismelor“, ţelina are efecte evidente în reumatismul infecţios, artroze, lumbago şi gută, având rol în eliminarea substanţelor toxice precum şi efecte antiinflamatoare, depurative şi uşor calmante în durerile articulare, mai ales la persoanele în vârstă.
Se recomandă o cură de 3-4 săptămâni cu suc din rădăcini (două pahare pe zi), consumat pe stomacul gol în combinaţie cu suc de morcov. Este eficace şi salata din frunze tăiate mărunt, cu rol depurativ şi curativ.
Pe articulaţiile dureroase (coxartroze, gonartroze) se pun cataplasme cu frunze de ţelină opărite cu apă clocotită şi ţinute timp de două ore, învelite cu celofan şi cu ţesături din lână, având efecte benefice atât în poliartroze, cât şi în cancere de piele şi pe zone depigmentate de vitiligo.

Sucul de ţelină şi morcov, bun pentru regenerarea pielii

Prin proprietăţile antiseptice, cicatrizante şi antipruriginoase, preparatele din ţelină sunt remedii excelente în profilaxia bolilor de piele, cu mare eficienţă în vindecarea de ulceraţii, plăgi tegumentare, degerături, contuzii, vânătăi, sclerodermie, dermatoze alergice, psoriazis şi acnee juvenilă. Pentru aceste afecţiuni sunt recomandate cure de 2-3 săptămâni cu salate bogate în frunze de ţelină sau cu suc din rădăcini (câte ˝ pahar de 2 ori pe zi, luate dimineaţa şi seara, la culcare). Pentru regenerarea ţesuturilor epidermice după răniri şi ulceraţii, la sucul de ţelină se adaugă şi suc de morcov.

La bolnavii de vitiligo, o leucodermatită de lungă durată, este indicat sucul de ţelină (2-3 linguri pe zi, luate dimineaţa pe stomacul gol şi înainte de mese).
Întrucât există în rădăcini un raport ideal între conţinutul de fier şi cel de magneziu, sucul din rădăcina de ţelină ajută la profilaxia cancerului de piele.h3

Ceaiul de cimbru este folosit inca din timpuri stravechi in tratarea problemelor respiratorii, multumita unui ulei volatil foarte important, numit timol, care actioneaza ca un compus antiseptic.
Cimbrul este o planta perena comestibila, cu frunze mici si verzi si flori de culoarea lavandei. Cel mai bun lucru este ca aceasta planta poate fi recoltata in orice perioada a anului, chiar daca iarna radacinile sunt inghetate si uscate, iar recoltarea necesita mai multa atentie .
De obicei, cimbrul nu este atacat de daunatori, dar, daca planuiti cultivarea acestuia in curtea proprie, aveti grija la mustele verzi.

Proprietatile ceaiului de cimbru

Ceaiul de cimbru este de obicei introdus in tratamentele impotriva tusei, racelii si febrei, dar sa tinem cont si de proprietatile anti-fungice ale acestuia. Multumita acestei calitati, ceaiul de cimbru este folosit in tratarea ciupercii numite „piciorul atletului” si in alte boli ale pielii. Desi oamenii obisnuiau sa bea ceai de cimbru inca din Antichitate, pentru proprietatile sale vindecatoare, timolul, un compus organic ce se gaseste in aceasta planta, a fost abia recent descoperit.

Beneficiile ceaiului de cimbru sunt multe, incepand cu minunatul ajutor pe care acesta il ofera in bolile respiratorii, cum ar fi inflamarea laringelui sau meteorismul. De asemenea, ceaiul de cimbru este un remediu pentru durerile menstruale, dar si pentru simptomele premenstruale. Timolul din acest ceai de cimbru este folosit de marile companii pentru a produce apa de gura ce trateaza infectiile gingiilor si alte inflamatii ale tractului respirator.

Ceaiul de cimbru are efect expectorant si este prescris de multi medici ca un ajutor in cazul curatarii plamanilor de mucus. Sa nu uitam de beneficiile pe care le aduce ceaiul de cimbru in tratarea unor probleme ale tractului digestiv cum ar fi meteorism excesiv, greata, colici, indigestie si pierderea apetitului. In afara de asta, puteti aplica funze de cimbru pe taieturi si pe rani deschise pentru a dezinfecta zona afectata.

Mod de preparare corect

Sa prepari ceaiul de cimbru este usor. Daca doresti sa obtii doua cani de ceai, ai nevoie de doua cani de apa fierbinte si doua linguri de frunze de cimbru. Pentru inceput, tai frunzele de cimbru si pui apa fiarta peste ele. Le lasi la infuzat 10 sau 15 minute, in functie de cat de concentrat vrei sa fie ceaiul. Il poti bea cald sau il poti pune la frigider pentru mai tarziu. In orice caz, nu lasa plantele sa fiarba prea mult; plantele fierte isi pierd proprietatile curative si s-ar putea sa nu mai aiba niciun efect asupra organismului tau.

Efectele secundare ale ceaiului de cimbru
Conform multor botanisti, consumul excesiv de ceai de cimbru poate duce la aparitia unei reactii alergice in corp sau poate chiar creste nivelul de toxicitate. De asemenea, daca sunteti alergic la rozmarin, busuioc, isop, oregano si telina, veti fi alergic si la acest ceai. Cel mai bine ar fi sa consultati medicul inainte de a incepe un tratament pe baza de ceai de cimbru. Daca nu cunoasteti alimentele la care sunteti alergic, consultati un specialist inainte de a urma orice tratament pe baza de plante.

Contraindicatiile ceaiului de cimbru
Nu beti ceai de cimbru daca sunteti insarcinata sau alaptati. De asemenea, daca aveti varsaturi, este bine sa contactati medicul inainte de a lua alte masuri.
Din moment ce ceaiul de cimbru are un efect expectorant semnificativ, este bine sa il consumati in cantitati mici pentru a evita ulcerul sau alte probleme gastrice. In general, ceaiul de cimbru nu duce la complicatii cand cantitatea este mai mica de doua cani pe zi.
Asadar, daca ai gatul imflamat si esti gata sa incerci un remediu naturist, ceaiul de cimbru poate fi raspunsul la problema ta.
Acorda atentie indicatiilor noastre si bucura-te de proprietatile acestui ceai!

Dafinul este originar din Levant şi în prezent este cultivat mai ales în regiunile mediteraneene. Florile sale, de culoare gǎlbuie, poziţionate pe axul frunzei, sub formǎ de bucheţele.Medicii greci foloseau mult frunzele şi fructele de dafin. Dafinul era  un simbol al victoriei în antichitate, fiind dedicat lui Apolo. Sub formǎ de coroniţe(lauri) era oferit poeţilor şi generalilor victorioşi.

Frunzele de dafin, în formǎ de lance, degajǎ o aromǎ puternica, fiind foarte bogate în uleiuri esenţiale, uleiuri ce ii conferǎ proprietǎţi medicinale miraculoase. In zilele noastre dafinul este recunoscut pentru efectele sale antiseptice, antivirale şi bactericide.

Este un remediu eficace împotriva plǎgilor, aftelor şi abceselor dentare si  este considerat un sedativ natural. Infuzia are o acţiune beneficǎ asupra sistemului nervos, aducând echilibrul în caz de anxietate sau depresie. Stimuleazǎ digestia leneşǎ, creşte pofta de mâncare, combate fermentaţia. Este recomandat ca un expectorant  foarte preţios în rǎceli şi bronşite. Scade febra, si este folosit cu succes în combaterea bronşitelor, laringitelor, faringitelor, precum şi a gripei.

FRUNZELE DE DAFIN folosite pentru UZ INTERN

Digestie grea (atonie digestiva) – Se pune in mancarei 1-2 frunze de dafin. Se face tratament naturist cu foi de dafin vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara.Cei care au incercat aceasta metoda de fortificare a digestiei cu frunze de dafin spun efectele de intarire a digestiei sunt remarcabile

Dureri stomacale: O alta reteta care ajuta si pentru combaterea durerilor stomacale: 2 frunze de dafin se fierb 4-5 minute impereuna cu 5-6 cuişoare. Se consuma 2-3 căni pe zi. Efectul curativ ar trebui sa se vada foarte repede.

Foi de dafin pentru Infecţii intestinale – se ia după fiecare masă câte o linguriţă cu ulei de dafin ajutând astfel la distrugerea germenilor patogeni din intestine şi la calmarea durerii.

Intoxicaţii – 15 – 25 frunze de dafin se pun la 200 ml(o cana) apă clocotită. Se acopera infuzia 15 minute iar apoi se strecoară. Aceasta infuzie cu foi de dafin are efect antivomitiv imediat. Ca sa aiba efect este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată cantitatea cu infuzia de frunze dee dafin pe loc.

Folosirea foilor de dafin pentru Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare – se pun 12 frunze de dafin la 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Preparatul, împreună cu frunzelede dafin, se peune apoi într-un termos, unde se lasă timp 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, ce ajung pentru un tratament de 3 zile. O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană.
Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.

Gastralgii – see foloseste undecoct din foi de dafin în care se adauga si 1 lingurita cu cuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.

I s-au decoperit şi virtuţi diuretice şi antireumatice. Pulberea din frunze de dafin are proprietatea de a scǎdea febra.Este folosit cu success în dispepsie, balonare şi gastro-enterite.

Din fructele de laur se extrage un ulei gras, consistent, ca un unt. Acesta este folosit la prepararea de unguente şi emulsii analgezice, folosite în cazurile de artritǎ, reumatism şi dureri musculare.

• Ceaiul de dafin curata sinusurile si amelioreaza indigestia

• Macerarea, 24 de ore, a frunzelor de dafin in untura topita proaspat si apoi stoarse devine rezultatul unei alifii care poate sa amelioreze puseurile de reumatism ale articulatiilor.

• Frunzele de dafin arse pe jaratic produc un miros foarte frumos in camera si alunga insectele.

• Mestecand o frunza de dafin putem vindeca rapid o stomatita

• Decoctul obtinut din frunze de dafin si baut pe parcursul unei zile are darul de a intari sistemul imunitar

Citeste si: Dr.OZ: Bicarbonatul, un produs minune pentru sănătate şi frumuseţe

• 20-30 frunze de dafin oparite cu o cana de apa clocotita si infuzate 20 minute pot fi folosite cu succes in caz de intoxicatie si otravire pentru ca duc la un efect vomitiv instantaneu

• Cate o frunza de dafin mestecata pe stomacul gol dimineata, la pranz si seara se amelioreaza digestia

• Frunzele de dafin oparite cu apa clocotita reprezinta, dupa racire, gargara pentru vindecarea raguselii si a infectiilor gingivale

Uleiul din fructele de dafin este o armǎ redutabilǎ împotriva insectelor şi paraziţilor, puricilor şi acarienilor.

Uleiul de dafin poate fi şi ca un produs pentru îmfrumuseţare. Este suficient sǎ diluaţi câteva picǎturi în apa de baie (este iritant, aşa cǎ nu il utilizaţi în stare purǎ). Este indicat mai ales pentru tenul gras şi pentru pǎrul degradat, echilibrând tenul şi stimulând regenerarea firului de pǎr.

Reţete naturale cu frunze de dafin

Ulei din frunze de dafin pentru reumatism

Mǎrunţiţi 100 g de frunze uscate de dafinşi adǎugaţi-le în 100 g de alcool, pǎstraţi într-un vas bine închis timp de 24 de ore. Adǎugaţi apoi un litru de ulei de mǎsline şi încǎlziţi pe bain-marie timp de 6 ore. (baia de apǎ nu trebuie sǎ fiarbǎ). Pǎstraţi acest preparat într-un loc rǎcoros.

Infuzia de dafin

Infuzaţi 125 g de frunze într-un litru de apǎ. Este uneori folositǎ pentru frecţii împotriva nevralgiilor.

Cărțile laureatului Nobel Abdulrazak Gurnah, la Ed. Litera

Scriitorul Abdulrazak Gurnah, originar din Zanzibar, este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2021. Academia Suedeză i-a acordat această distincție pentru „abordarea fără compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente”.

Cărțile sale, Paradise (1994), By the Sea (2001), Desertion (2005) și Afterlives (2020) se află în curs de apariție la Editura Litera.

„Este o bucurie și o onoare să adăugăm în portofoliul Editurii Litera un scriitor valoros, cum este cîștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta. Abdulrazak Gurnah și-a dedicat întreaga carieră de scriitor examinării multiplelor moduri în care ființele umane trăiesc exilul, un subiect pe cît de delicat, pe atît de actual. Sîntem nerăbdători să le oferim cititorilor noștri cît mai curînd patru dintre cele mai apreciate romane ale scriitorului de origine tanzaniană.” (Dan Vidrașcu, Director General Editura Litera)

Abdulrazak Gurnah s-a născut în Zanzibar în 1948, iar la vîrsta de 18 ani a fugit de opresiunea politică și s-a stabilit în Anglia. Autor a numeroase povestiri și eseuri, precum și a 10 romane, el a scris despre exil, despre momente istorice importante și rupturi sociale devastatoare. Romanele sale se desfășoară în spațiile intime ale familiilor, tovărășiilor și prieteniilor: acele spații care sînt hrănite de dragoste și datorie, dar care sînt vulnerabile prin însăși natura lor.

În anul 2006, Abdulrazak Gurnah a fost ales membru al Royal Society of Literature. A avut două nominalizări la Booker Prize pentru romanele Paradise și By the Sea. Este al cincilea scriitor de origine africană distins cu Premiul Nobel pentru Literatură după Wole Soyinka (Nigeria, 1986), Naghib Mahfuz (Egipt, 1988), Nadine Gordimer (Africa de Sud, 1991), J.M. Coetzee (Africa de Sud, 2003). 

Abdulrazak Gurnah este al treilea scriitor contemporan distins cu Premiul Nobel pentru Literatură publicat la Editura Litera, după Svetlana Aleksievici (2015) și Alice Munro (2013).

***

În 1989 lua ființă, la Chișinău și București, Editura Litera. S-au împlinit, așadar, 32 de ani de existență. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, Litera a editat 9000 de titluri, într-un tiraj total de peste 50 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea produselor sale, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

ADEVARUL.RO

Sute de foști parlamentari, în frunte cu Adrian Năstase și Gabriel Oprea, își cer în instanță pensiile speciale înapoi

 

 

 

 

 

 

Câteva sute de foști parlamentari vor să își recupereze în instanță pensiile speciale. Printre aceștia se numără foști premieri, miniștri, dar și importanți lideri politici. Adrian Năstase, Petre Roman, Gabriel Oprea, Petre Daea, Teodor Meleșcanu sau Vasile Blaga sunt doar câteva exemple 

 

Potrivit documentelor consultate pe portal.just.ro, aceștia au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaților și Senatului pentru a-și recupera pensiile. Înainte de eliminarea pensiilor speciale, făcută de Parlament în luna februarie, peste 800 de foști senatori și deputați beneficiau de indemnizație pentru limită de vârstă.

Deja, unele procese înaintate de foștii parlamentari au fost declinate de Tribunale către Curțile de Apel. Este cazul lui Petre Daea, care a contestat alături de alți trei foști parlamentari eliminarea pensiilor speciale și a cerut la Tribunalul Mehedinți anularea ordinelor de încetare a plății indemnizației pentru limita de vârstă și repunerea în plată a acesteia. Tribunalul Mehedinți a declinat, joi, soluționarea cauzei către Curtea de Apel Craiova.

 

 

 

 

 

 

 

Referitor la șansele de succes ale procesului, Petre Daea declara pentru G4Media: „Mă bazez pe respectul față de instituția parlamentară. Nu este o dovadă de oportunism, ci o cerere de respect față de foștii parlamentari. Sunt de acord să se facă economii, se pot face în mai multe feluri, dar să le văd cum se fac.” 

 

Demersul în justiție a lui Petre Daea l-a determinat și pe fostul premier Adrian Năstase să conteste eliminarea pensiilor speciale. Năstase a dat în judecată Camera Deputaților încă de pe 23 aprilie și așteaptă vineri o decizie, după ce joi instanța a amânat pronunțarea.

„Știți ce pensie are domnul Daea? 2.000 de lei și ceva după 40 de ani în muncă. Practic în Parlament nu se calculează vechimea în muncă. Unii au spus: hai să-i radem pe băieții ăștia de acolo din Parlament, mai ales că nu mai sunt parlamentari și nu mai votează. Sunt câteva sute, nu mai contează”, declara Adrian Năstase într-un interviu la Metropola TV, în urmă cu câteva săptămâni.

Petre Daea a avut două mandate de senator și un mandat de deputat. Adrian Năstase a fost deputat în cinci legislaturi și doi ani, între 1990 și 1992. Calculate în funcție de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaților variau între 2.131 de lei și 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei și 14.930 lei brut.

 

 

 

 

 

 

 

Și fostul ministru al Apărării, Gabriel Oprea, își cere pensia specială înapoi. Tribunalul București a înregistrat pe data de 22 aprilie solicitarea acestuia, urmând ca pe data de 22 iunie să aibă loc o primă ședință a completului de la Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Potrivit ultimei declarații de avere, depusă anul trecut, Oprea primea 115.824 de lei drept pensie specială pentru cele trei mandate de parlamentar, la care se adăuga și pensia militară de 96.420 de lei pe an. 

Printre ultimii politicieni cu notorietate care au cerut în instanță recuperarea pensiei speciale este Dan Matei Agathon. Fostul ministru al Turismului a dat în judecată Camera Deputaților la Tribunalul București, solicitarea sa fiind înregistrată pe 11 iulie. Agathon a avut trei mandate de deputat.

 

 

 

 

 

 

 

Alți foști parlamentari cunoscuți care au apelat la justiție sunt Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Vasile Blaga, Nicolae Bacalbașa, Anton Anton, Anghel Stanciu, Victor Paul Dobre, Puiu Hasotti, Ion Ariton sau Ioan Oltean.

Parlamentul a decis pe 17 februarie eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost adoptată cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, iar cei 30 de parlamentari ai UDMR, prezenți în sală, nu au votat.

Ulterior, Asociația Foștilor Parlamentari i-a cerut Avocatului Poporului, printr-o petiției, să conteste la Curtea Constituțională legea, însă Renate Weber a spus că nu a identificat „niciun motiv de neconstituționalitate”

Gargara -abureala …Iliescu, Roman, Voican Voiculescu, Măgureanu și Miron Cozma, inculpați în Dosarul Mineriadei

Mircea Oprea

iliescu.jpg

Fostul preşedinte Ion Iliescu este printre cei ce vor fi inculpați în Dosarul Mineriadelor

Noi inculpări în Dosarul Mineriadei, decise, vineri, de procurorii militari. Parchetul instanţei supreme i-a pus sub inculpare în dosarul Mineriadei pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, fostului prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale Nicolae Dumitru şi generalul în rezervă Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.

Toți cei menționați sunt acuzați de infracţiuni contra umanităţii, mai exact, de reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, din 13-15 iunie 1990, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea altor trei, precum şi vătămarea corporală şi lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de oameni.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat un atac generalizat şi sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei municipiului Bucureşti, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

În dosarul Mineriadei a fost pusă în mişcarea acţiunea penală, pentru  infracţiuni contra umanităţii, şi faţă de amiralul în rezervă Emil Dumitrecu, la data săvârşirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, Adrian Sârbu, fost şef de cabinet şi consilier al primului ministru în iunie 1990, Miron Cozma, fost preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.

De asemenea, au fost puşi sub acuzare Matei Drella, la data săvârşirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni, Cornel Burlec Plăieş, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul în rezervă Vasile Dobrinoiu, fost comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne.

În aceeaşi cauză, procurorii militari efectuează în continuare urmărirea penală faţă de alţi 18 suspecţi, tot pentru infracţiuni de crime împotriva umanităţii.

Amintiri de neuitat – Paleologu: Iliescu e responsabil pentru Mineriadă, o catastrofă ce a provocat un exod masiv de elite

Cosmin Ruscior

 

Fostul preşedinte, Ion Iliescu

Ancheta în cazul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 „va trebui să-i vizeze şi pe magistraţii care au îngropat dosarele, ascultând de ordinele politice pe care le-au primit”. Iată ce declară la RFI deputatul Theodor Paleologu. În opinia sa, Ion Iliescu poate fi tras la răspundere.

Theodor Paleologu apreciază redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie ’90: „Slavă Domnului că se redeschide această anchetă, pentru că e un mare scandal felul în care s-a… mă rog, nu zic muşamalizat, că în conştiinţa publică, ce s-a întâmplat în iunie ’90 a rămas o oroare, este absolut odios ce s-a întâmplat atunci, deci n-a dispărut din conştiinţa publică, însă felul în care au fost îngropate aceste dosare e absolut scandalos (…). Ancheta va trebui să vizeze şi acei magistraţi care au îngropat aceste dosare, ascultând de ordinele politice pe care le-au primit”.

În opinia sa, Mineriada din 13-15 iunie 1990 „a fost o catastrofă care ne-a ţinut pe loc foarte mult, a provocat un exod masiv de oameni care au fost dezgustaţi de ce s-a întâmplat atunci şi oripilaţi pe bună dreptate şi au plecat, sunt zeci, sute de mii de oameni, în general foarte bine educaţi, care au plecat atunci. Deci a fost un prim mare exod de elite, provocat de Mineriadă. Fără a mai vorbi de prăbuşirea totală a credibilităţii României pe plan internaţional pentru câţiva ani”.

Întrebat dacă Ion Iliescu mai poate fi tras la răspundere pentru Mineriada din iunie ’90, la 25 de ani după acele evenimente, Theodor Paleologu a răspuns: „Evident că poate fi tras la răspundere. Sigur că intervin diferite considerente, cum ar fi vârsta lui. Nu mă bag să spun păreri, nefiind specialist în chestiunile acestea de Drept, plus că ar trebui să cunosc mult mai bine dosarul în detaliile lui, ceea ce nu e cazul. Sigur că el poate invoca diferite circumstanţe nu zic atenuante în privinţa faptelor, dar e, mă rog, vârstă, timp care a trecut şi aşa mai departe. Totuşi, responsabilitatea ştim cu toţii că o are şi ştie şi el, de fapt. Ce este însă siderant este cum repetă mereu aceleaşi formule propagandistice din 1990, cu elementele destabilizatoare, cu elementele fasciste, toate balivernele astea, care nu fac decât să adauge o notă grotescă întregii apărări din partea lui. Eu mă mir că nu-şi dă seama, că nu poate repeta aceleaşi lucruri la infinit”.

Fostul preşedinte, Ion Iliescu, este urmărit penal în dosarul Mineriadei din iunie 1990, alături de alte persoane, pentru infracţiuni contra umanităţii, respectiv reprimarea violentă a manifestaţiei din Piaţa Univeristăţii.

Ca să fie admisă în UE, României i s-a cerut să își distrugă economia. Cei care au condus țara n-au subminat-o, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal

De

 Costel Mirea

Uniunea Europeană nu avea nevoie de o țară în care industria și agricultura să funcționeze la parametri europeni. Ca să fie admisă în UE, României I s-a cerut să își distrugă economia și Iliescu & company au acceptat. Ei n-au subminat economia, ci au distrus-o. Această infracțiune nu există în Codul Penal.

Jalea din economie

În 1990 România avea o economie autarhică, suficient de dezvoltată ca să se poată descurca fără să importe mare lucru. În schimb aveam un export cu un excedent dintre cele mai mari din lume. România prin lege nu mai exporta materii prime de niciun fel, ci numai produse prelucrate, care incorporau în ele cât mai multă muncă şi creativitate, dând astfel de lucru la toată lumea. Bunăoară, de ani de zile din România Socialistă nu se mai exporta cherestea sau buşteni, ci numai mobilă sau alte produse rezultate din prelucrarea superioară a lemnului.

Simbolul şi imaginea cea mai grăitoare a potenţialului economic românesc ne-o oferă Casa Poporului, clădire gândită să fie cea mai mare din lume, aşa cum chiar şi este. Semnificativă este ambiţia lui Nicolae Ceauşescu de a folosi la construcţia acestui palat fără egal de majestuos şi de impozant, numai produse ale economiei româneşti, începând cu utilajele folosite în procesul de construcţie – macarale, escavatoare, camioane, benzi rulante etc., şi terminând cu materialele de finisaj: marmură, mobilier, covoare, candelabre etc. Această economie prosperă permisese statului român să se achite de datoria externă contractată în anii ’70. Nota bene: Acel împrumut a fost folosit numai pentru investiţii, pentru dezvoltare, pentru tehnologie de ultima generaţie.

În primăvara anului 1989 Nicolae Ceauşescu anunţă achitarea datoriilor externe şi emite una dintre cele mai ciudate legi, o lege care interzicea pe viitor guvernului român să mai contracteze împrumuturi externe. Iar pentru ca şocul produs astfel marii finanţe mondiale să fie complet, Ceauşescu iniţiază împreună cu Libia şi Iran înfiinţarea unei bănci care să dea credite ţărilor în curs de dezvoltare cu o dobândă de 3%. De ce 3%? Poate pentru că aceasta era dobânda percepută de CEC de la cetăţenii români!… O dobândă de vis în zilele noastre…

Succesul politicii economice duse de Ceauşescu avea în spate şi anii îndelungaţi în care biet românul a trebuit să strângă cureaua până le refuz, să dârdâie de frig şi să îndure o serie lungă de umilinţe. Dar aceasta era partea nevăzută a lucrurilor, cealaltă, spectaculoasă, evidentă în statistici şi în mulţimea de construcţii civile şi industriale de pe întreg cuprinsul României, ameninţa să devină un exemplu contagios pentru ţările aspirante la un statut de demnitate naţională! Unde ar ajunge marea finanţă mondială dacă toate ţările ar adopta modelul românesc şi ar interzice prin lege guvernului să mai aibă de-a face cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Banca Mondială?!…

Ba mai mult, pentru ceea ce făcuse, Nicolae Ceauşescu trebuia şi pedepsit. Crezuse în capacitatea românilor de a-şi industrializa economia, de a o face performantă şi capabilă să concureze pe piaţa internaţională economii şi produse economice cu o mare tradiţie. Pentru potenţialul economic la care România ajunsese, Nicolae Ceauşescu se considera îndreptăţit să ceară pentru România un loc la masa sau în clubul ţărilor dezvoltate! Refuzul şi reţinerea acestora era evident. În primăvara aceluiaşi an fatidic 1989, presa internaţională face cunoscut că România este capabilă să producă arme nucleare, bombe atomice, aspirând astfel la intrarea în grupul atât de select şi de restrâns al ţărilor posesoare de armament atomic, alături de SUA, URSS, Anglia, Franţa, China, India, Pakistan, Israel şi… şi cam atât!

Repet: România lui Nicolae Ceauşescu devenise un exemplu periculos, care punea în discuţie sistemul financiar mondial, căci dovedea posibilitatea şi deopotrivă necesitatea ca o ţară care vrea să se dezvolte să o facă fără ajutorul şi asistenţa otrăvită a finanţei mondiale. De aceea experimentul românesc trebuia curmat, iar Ceauşescu pedepsit în mod exemplar: cine va mai face ca el, ca el s-o păţească! Cine va mai îndrăzni să conceapă o dezvoltare economică fără controlul şi asistenţa finanţei mondiale, internaţionale, nu va reuşi decât să-şi ducă ţara la dezastru! …Cam aceasta este învăţătura de minte, mesajul pentru liderii ţărilor mici şi mijlocii al spectacolului de la Târgovişte din 25 decembrie 1989.

Numai că asasinarea lui Ceauşescu nu avea niciun sens dacă România rămânea mai departe în posesia potenţialului economic la care o ridicaseră cei 25 de ani de dictatură ceauşistă. („Dictatură de dezvoltare”, după expresia lui Viorel Roman.) Aşa că după asasinarea aproape rituală a lui Nicolae Ceauşescu s-a trecut la distrugerea rezultatelor dobândite prin politica acestuia, adică s-a trecut la demolarea sau înstrăinarea obiectivelor economice construite de români după 1965. Acesta a fost scopul ultim şi propriu zis al „Revoluţiei” din decembrie 1989. Sub pretextul privatizării s-a produs un jaf fără egal în istoria României.

Dar, atenţie! Nu jaful a fost scopul principal al privatizării. Când în casă îţi intră hoţii şi îţi fură un tablou, îţi rămâne speranţa că poliţia va recupera tabloul şi îl vei primi înapoi. În cazul României, marii profitori ai privatizării nu au avut onestitatea şi comportamentul normal al …hoţului cinstit, de dintotdeauna, care fură ca să se folosească de obiectul furat, substituindu-se proprietarului. Ci noii proprietari, majoritatea „investitori străini”, au cumpărat pe bani puţini fabrici, uzine, clădiri etc., iar după ce s-au văzut proprietari au trecut la demolarea rapidă a acestora, astfel că în momentul de faţă dacă statul român ar încerca să ia înapoi fabricile şi uzinele care s-au privatizat în mod fraudulos, vom constata că acele uzine falnice au fost demult demontate şi vândute la fier vechi, inclusiv utilaje de mare tehnologie care în 1990 reprezentau ce era mai nou şi mai performant în domeniu.

Suntem victimele unei diversiuni şi manipulări cinice atunci când peste tot se vorbeşte de marii corupţi care au cumpărat de la stat pe mai nimic complexe industriale inestimabile. Adevărata tragedie a României o constituie mulţimea de obiective economice care au fost scoase din funcţiune, producând astfel milioane de şomeri, iar după aceea au fost demolate, distruse, astfel că azi, dacă am vrea, nu mai avem ce re-pune în funcţiune.
Un hoţ normal, când te fură, o face din lăcomie, din dorinţa câştigului uşor, nemuncit. Dar cine îţi intră în casă şi pleacă cu mâinile în buzunar fără să ia nimic, dar lasă în urmă prăpădul, distrugând tot ce aveai mai de preţ în casă, acela nu este un ins corupt, un ins stăpânit de o josnică lăcomie nesăţioasă, ci este un individ care te urăşte! Care nu poate suporta să te vadă în rândul lumii, căruia orice succes al tău „îi stă în gât”!

Încă o dată: privatizarea de după 1990 s-a transformat în jaf neruşinat! De pe urma căruia s-au îmbogăţit o mână de „întreprinzători”. Dar nu din pricina acestor delapidatori am ajuns azi în situaţia de faliment al statului. Azi statul român nu mai are de unde colecta la buget impozite şi alte dări către stat, azi statul român a ajuns să se împrumute la finanţa mondială ca să aibă din ce plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Această catastrofă au produs-o acei „întreprinzători” care au sistat procesul de producţie, care au distrus sau au scos din ţară utilajele aflate în dotarea uzinelor vândute „cu un dolar”. Nu preţul mic cu care s-a vândut IMGB-ul contează cel mai mult, ci diminuarea producţiei acestui mare combinat industrial, al cărui aport la bugetul statului şi la fondul social a scăzut de zeci de ori. Singură producţia de şomeri a IMGB şi a întregii noastre economii a crescut după 1990 în cifre de neimaginat înainte de 1990.

Pe scurt, guvernanţii de după 1990 nu au urmărit privatizarea economiei româneşti, ci distrugerea acesteia. Dintr-o ţară industrială cu o economie autarhică prosperă, cu excedent în balanţa comerţului exterior, România post-decembristă s-a transformat într-o ţară bananieră de consum, piaţă pentru producţia de marfă a altor ţări, o ţară îndatorată până peste cap finanţei mondiale.

România este azi o colonie. Atât prin nivelul economiei, cât şi prin maniera în care este guvernată de partide şi politicieni aserviţi altor interese decât cele autentic naţionale.

România este o ţară ocupată. Ocupată şi redusă la ascultare nu de armatele altor state, nu prin forţa armelor, ci prin forţa tratatelor şi contractelor semnate de guvernanţii noştri. Ei se menţin la putere cu sprijinul discret, dar atât de eficient, al celor care beneficiază de pe urma trădării, a vânzării de Neam şi Ţară.

În acest context plasez răul pe care l-a provocat Petre Roman. Ca prim ministru, Petre Roman a declanşat planul de distrugere a economiei româneşti. Planul acesta l-au întocmit probabil alţii, în alte cancelarii, din străinătate. Petre Roman s-a făcut unealta acestui plan criminal, dar a pus şi multă pasiune personală, astfel că deseori a ţinut să asiste personal la casarea unor utilaje de mare performanţă. Probabil că a făcut-o şi de teama ca nu cumva să să se găsească vreun român care să saboteze demolarea economiei româneşti declanşată de fiul cominternistului Valter Roman, agent dovedit al antiromânismului bolşevic! Dezvăluirile făcute de istorici ca Gheorghe Buzatu despre sensul profund antiromânesc al activităţii lui Valter Roman în Comintern ne obligă ca din această perspectivă, a anti-românismului funciar şi dezgustător, să analizăm şi prestaţia ca prim ministru a lui Petre Roman. Declaraţia sa despre „industria românească, o grămadă de fiare vechi”, descalificantă pentru un inginer, nu era decât expresia programului de distrugere a industriei româneşti la care se angajase cu o dăruire de netrebnic!

Distrugerea sistemului de irigaţii este tot opera sa! „Ne costă mai puţin să importăm grâul, decât să-l irigăm!” a decretat marele economist în 1991… Ce căuta în fruntea guvernului României acest ins mediocru, activist slugarnic la Centrul Universitar PCR, fiu al unui duşman invederat al Neamului românesc?! De la cine primise curajul şi aplombul de a se cocoţa acolo unde nimeni nu-l aştepta?!

Complexitatea activităţii sale anti-româneşti se vede din detaliul că în ultimele momente ale exerciţiului său în funcţia de premier, când minerii îl fugăreau pe coridoarele Palatului Victoria, Petre Roman a găsit timp să semneze ultimul său decret, prin care era îndepărtat din funcţie directorul Arhivelor Naţionale, colonelul Munteanu, ofiţer cu o percepţie naţionalistă asupra istoriei şi a politicii. Pare absurd că de aşa ceva îi ardea lui Petre Roman în acele clipe! Dar acest gest denotă clar că Petre Roman a acţionat după un program, că a avut de îndeplinit un caiet de sarcini nocive pentru români şi România, misiune care includea şi îndepărtarea de la arhive a directorului patriot, căci curând după aceea urma să se producă prăpădul din Arhivele Naţionale, declanşat de căutătorii dovezilor că în România s-a produs un holocaust antievreiesc. Nu au fost găsite aceste dovezi, dar în schimb au fost sustrase ori distruse multe din dovezile că în România nu s-a produs niciun holocaust…

În concluzie: nu se poate vorbi de ravagiile corupţiei fără a evidenţia că mai presus şi mai dureros decât răul provenit de la marii jegmănitori şi profitori ai privatizării este răul produs de cei care au acţionat premeditat nu ca să fure, ci ca să distrugă economia românească. Distrugeri de dragul distrugerii, a căror raţiune de a se produce a fost una singură: să lovească de moarte în economia românească, să submineze orice aspiraţie românească la demnitate naţională, la independenţă economică. De ce ne-a urît atât de tare Petre Roman şi ceilalţi feciori de cominternişti instalaţi la guvernarea României după 1990?, este altă întrebare, adresată istoricilor. Poate şi psihologilor. Eu mă rezum pe terenul destul de ferm al unor observaţii şi deducţii accesibile oricărui cetăţean lucid şi sensibil la evidenţe şi-l mai acuz o dată pe Petre Roman de subminarea cu premeditare şi program a economiei naţionale. Îl acuz de anti-românism activ şi eficient! De complot împotriva Neamului românesc!

Sursa: stiri-extreme.ro

Economistul Nouriel Roubini avertizează că după pandemie vine „mama tuturor crizelor”. Unde se situează România în acest scenariu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIN ARTICOL

Argumentele care scot România din acest scenariu pesimist

Economistul Nouriel Roubini, care a anticipat criza economică din 2008, avertizează că economia globală ar putea suferi o lovitură dublă brutală din cauza stagnării creșterii economice și a majorării prețurilor. El spune că băncile centrale și guvernele „pregătesc scena pentru mama tuturor crizelor în următorii câțiva ani”. România nu se încadrează în acest scenariu pesimist, a declarat la Digi24 Iancu Guda, realizatorul rubricii „Banii în Mișcare”, care a adus mai multe argumente în acest sens.

 

Lanțurile globale de aprovizionare, în pragul colapsului

Previziune economică pentru următoarele 12 luni

Servicii medicale private decontate de stat, de la 1 iulie

 

Bursa de la Bucureşti a ajuns la un maxim istoric

10.000 de baruri și de restaurante nu vor mai supraviețui până la ajutorul de stat

Industria hotelieră va fi pusă în fața unei noi provocări

Cele mai frecvente greșeli ale românilor când încheie polițe RCA

 

 

„Întrebarea nu este dacă, ci când se va întâmpla asta”, a avertizat Roubini.

Rezerva Federală a SUA și Trezoreria americană, dar și toate celelalte instituții similare lor din întreaga lume, s-au bazat pe politici fiscale și monetare relaxate pentru a stimula creșterea economică. De asemenea, în timpul pandemiei au cheltuit miliarde de dolari pe cecuri de stimulare și achiziții de obligațiuni și au menținut ratele dobânzilor aproape de zero. Aceste măsuri au umflat și mai mult prețurile acțiunilor, imobiliarelor și a altor active și au încurajat împrumuturile agresive, a spus Roubini, citat de Market Insider.

Mai mult, guvernele au împrumutat sume imense de bani pentru a-și finanța planurile de stimulare și sunt mult mai îndatorate acum decât acum 50 de ani, a spus Roubini.

El a afirmat că guvernele din întreaga lume ar putea avea probleme cu gestionarea datoriilor, salvarea băncilor, a companiilor și acordarea de asistență financiară gospodăriilor dacă piața se prăbușește și economia globală intră din nou în recesiune.

Argumentele care scot România din acest scenariu pesimist

„A doua jumătate a anului trecut am avut o revenire economică susținută, dar care a venit pe fondul măsurilor de relaxare împotriva curentului european, care a adus însă și maxime istorice din perspectiva numărului de infectări și de decese față de alte țări.

Dacă privim anul acesta, aș fi optimist, avem argumente care să ne susțină o perioadă de revenire anul acesta și pentru cel viitor, mai lentă anul viitor, dar tot pe creștere”, a declarat la Digi24 Iancu Guda, realizatorul rubricii „Banii în Mișcare”.

Potrivit acestuia, piața muncii este principalul argument, deoarece capacitatea de revenire economică, a consumului și a producției, ține de șomaj și de salariul mediu.

„În ceea ce privește numărul de șomeri, cele mai recente cifre ale INS arată 450.000 de șomeri în mai, față de cifrele de anul trecut, înainte de pandemie, când erau 380.000 de șomeri. Vorbim de o creștere de 70.000 de șomeri, asta indică un șomaj lent.

Creșterea salariului mediu, după ce ajustăm cu inflația, se apropie de 7%.

Anul acesta avem și o creștere a comerțului cu amănuntul, care reflectă consumul.

Anul acesta, în România, revenirea economică o să fie susținută, probabil va fi de 5%, anul viitor va fi probabil o decelerare, dar o recesiune foarte prelungită nu e scenariul de bază.

Inflația poate rămâne un pericol, dar nu vorbim de super inflație.

Principalul argument european e programul de relansare, care implica investiții pe multe fronturi, care vor avea efecte multiplicatoare în economie.

Față de alte țări dezvoltate, mature, România are încă mult de construit, ceea ce permite injectarea de fonduri și relansare economică”, a explicat Gud

• Despre gulagul românesc- Cronologia represiunii

Martie 30, 1945

Este promulgată Legea pentru purificarea administraţiilor de stat, care elimină din sistem funcţionarii moşteniţi din perioada antonesciană.

Mai 6-17, 1945

46 de demnitari ai regimului Antonescu sunt condamnaţi pentru crime de război.

Mai 30-Iunie 4, 1945

Are loc „procesul ziariştilor”, prin care o serie de jurnalişti cunoscuţi în perioada interbelică pentru viziunile lor de dreapta (Pamfil şeicaru, Stelian Popescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr şi alţii) sunt condamnaţi la ani grei de închisoare.

Iunie 1, 1946

Sunt executaţi, la penitenciarul Jilava, Ion Antonescu (fost Conducător al Statului), Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Constantin Vasiliu.

Iulie 14, 1947

Are loc înscenarea fugii conducătorilor PNŢ de la Tămădău, în urma căreia aceştia, printre care Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, au fost arestaţi şi, ulterior, condamnaţi la temniţă grea pe viaţă.

Mai 14/15, 1948

Au loc arestări masive ale legionarilor pe tot cuprinsul ţării.

Iunie 11, 1948

Este adoptată Legea nr. 119 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, prin care fabricile şi întreprinderile trec în proprietarea statului

Iulie 12, 1948

Sunt arestaţi foştii ofiţeri de poliţie.

August 28, 1948

Este înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea), principalul instrument al represiunii.

Decembrie 1, 1948

Biserica Greco-Catolică este desfiinţată. Preoţii care se opun trecerii forţate la ortodoxie sunt arestaţi.

Ianuarie 23, 1949

Este înfiinţată Direcţia Generală a Miliţiei (Miliţia), utilizată cu scop represiv.

Martie 2-3, 1949

2.972 de familii de mari proprietari sunt dislocaţi cu forţa şi li se stabileşte domiciliu forţat, în contextul procesului colectivizării.

Martie, 1949

Începe colectivizarea agriculturii şi, odată cu aceasta, arestarea ţăranilor care se opun înscrierii în colectiv.

Iunie, 1949

Începe construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră, la care vor lucra un număr mare de deţinuţi politic. Lucrările au fost sistate în 1955 şi reluate abia în 1976.

Noiembrie, 1949 – Mai, 1951

Se desfăşoară fenomenul Piteşti, torturarea reciprocă a studenţilor din închisoarea Piteşti, sub stricta supraveghere a Securităţii, pentru obţinerea de material informativ de la victime.

Ianuarie 3, 1950

Este creat, printr-o Hotărâre a Consiliului de Miniştri, sistemul internărilor administrative, care presupunea pedepse fără proces, între 12 şi 60 de luni pentru persoanele considerate periculoase pentru regim.

Ianuarie 14, 1950

Prin Decret al Prezidiului Marii Adunări Naţionale sunt înfiinţate unităţile (ulterior coloniile) de muncă. Este înfiinţată Direcţia Generală a Serviciului Muncii, prin care erau recrutaţi cei „cu origine sănătoasă nesănătoasă” pentru a munci la construcţia diverselor proiecte ale regimului.

Martie 29, 1950

Direcţia Generală a Securităţii Poporului îşi schimbă denumirea în Direcţia Generală a Securităţii Statului.

Mai 5/6, 1950

90 de foşti demnitari din perioada interbelică sunt arestaţi. Printre aceştia se numără Constantin I. C. (Dinu) Brătianu, Constantin C. Brătianu, Gheorghe Brătianu, Ion Gigurtu, Constantin C. Giurescu.

August 20, 1950

Se stinge din viaţă, la Sighet, Constantin I. C. (Dinu) Brătianu, ultimul preşedinte al PNL din perioada interbelică.

Iunie 17/18, 1951

Peste 40.000 de persoane din Banat şi Mehedinţi sunt mutate cu forţa şi li se stabileşte domiciliu forţat în Bărăgan, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Sovietică şi Iugoslavia.

Septembrie 10-15, 1951

Are loc „procesul unui grup de spioni în slujba Vaticanului”, format din şase prelaţi greco-catolici şi patru laici, acuzaţi de „trădare şi complot în slujba Vaticanului şi a centrului de spionaj italian”.

Februarie 5, 1953

Se stinge din viaţă, la Sighet, Iuliu Maniu, ultimul preşedinte al PNţ din perioada interbelică.

Mai 16, 1954

Se stinge din viaţă, la Jilava, monseniorul Vladimir Ghika.

Octombrie 10, 1954

Începe procesul primului lot de la Piteşti, în frunte cu Eugen Ţurcanu, în urma căruia 22 de deţinuţi au fost condamnaţi la moarte.

Februarie 6, 1955

LSe stinge din viaţă, la penitenciarul Sighet, Constantin Argetoianu.

Octombrie 30, 1956

Are loc o mare adunare a studenţilor la Timişoara în contextul Revoluţiei maghiare, soldată cu anchetarea a peste 2.000 de studenţi şi condamnarea organizatorilor.

Octombrie-Noiembrie, 1956

Are loc revoluţia din Ungaria. Trupele sovietice intervin în forţă. În acest context, temându-se de eventuale manifestări populare, regimul din România accentuează represiunea.

Noiembrie 15-16, 1956

La Cluj sunt arestaţi mai mulţi studenţi si universitari în frunte cu Raul Volcinschi.

Aprilie, 1957

Are loc o mare adunare a studenţilor la Timişoara în contextul Revoluţiei maghiare, soldată cu anchetarea a peste 2.000 de studenţi şi condamnarea organizatorilor.

Iunie 14, 1958

Are loc răscoala deţinuţilor politici închişi la Gherla.

Iulie, 1958

Trupele sovietice se retrag din România.

1958-1961

Sunt arestate loturi masive de intelectuali, studenţi sau preoţi pentru ca regimul să se asigure că deţine controlul şi fără trupele sovietice.

Octombrie 28, 1959

Intră în vigoare Decretul privind situaţia mănăstirilor din ţară. Acesta a dus la închiderea unor mănăstiri şi alungarea a mai mult de jumătate dintre călugări.

Februarie, 1960

Are loc procesul Noica-Pillat. Câţiva intelectuali importanţi (Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Arşavir Acterian, Marietta Sadova, Sergiu Al. George, Alexandru Paleologu, Simina Caracaş-Mezincescu, Barbu Slătineanu, Nicolae Steinhardt) sunt condamnaţi pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

Aprilie, 1962

Se încheie oficial colectivizarea agriculturii.

Septembrie 27, 1962

Prin Decretul 772 sunt graţiaţi 1.540 deţinuţi politic. Regimul, deja foarte stabil, începe procesul de eliberare a deţinuţilor politic. Acesta se va încheia în 1964.

Ianuarie 3, 1963

Prin Decretul nr. 5 sunt graţiaţi 2.543 deţinuţi politic.

Februarie 5, 1963

Se stinge din viaţă, la Penitenciarul din Râmnicu Sărat, Ion Mihalache.

Iunie 16, 1964

Sunt graţiaţi 3.467 deţinuţi politic.

Iulie 24, 1964

Sunt graţiaţi 3.244 deţinuţi politic, acesta fiind ultimul decret. România nu mai are, oficial, deţinuţi politic.

Iulie 28, 1969

Disidentul Vasile Paraschiv este arestat pentru prima dată, fiind internat cu forţa la Spitalul de psihiatrie de la Urlaţi.

Februarie, 1978

Vasile Paraschiv susţine, la Paris, o conferinţă de presă în problema folosirii psihiatriei în România ca armă de represiune politică.

Martie 10, 1979

Este creat Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR). Membrii sindicatului în frunte cu Ionel Cană au fost arestaţi şi anchetaţi. Vasile Paraschiv, unul dintre membri, este internat forţat într-un spital psihiatric.p>

Martie 10, 1979

În urma susţinerii mai multor Cuvinte către tineri, în care ataca regimul comunist pentru ateism şi demolarea unor biserici din Bucureşti, dar şi pentru implicarea sa în SLOMR, Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa este arestat şi, ulterior, condamnat la 10 ani de închisoare.

Octombrie 14, 1980

Este adoptat Decretul nr.313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi. Acesta a fost instrumentul legislativ pentru utilizarea psihiatriei ca formă a represiunii.

Octombrie 19, 1981

Câteva mii de mineri din Motru se revoltă în urma raţionalizării produselor alimentare.

Ianuarie 27, 1984

Dumitru Iuga, fondatorul „Mişcării pentru libertate şi dreptate socială din România” (MLDSR), este condamnat de Tribunalul Militar la 12 ani închisoare.

Septembrie 21, 1985

Inginerul Gheorghe Ursu este arestat. În urma tratamentelor inumane la care a fost supus în arestul Securităţii de la Rahova, acesta a decedat.

Noiembrie 15, 1987

Pe fondul înrăutăţirii condiţiilor de trai, izbucneşte revolta muncitorilor de la uzinele Tractorul şi Steagul Roşu din Braşov.

Noiembrie 19, 1987

Doina Cornea şi fiul ei, Leontin Iuhas, sunt arestaţi pentru distribuirea de manifeste de solidarizare cu muncitorii braşoveni.

Decembrie 12, 1987

Radu Filipescu este arestat, anchetat şi maltratat pentru difuzarea de manifeste.

Decembrie 24, 1987

Gabriel Andreescu este arestat sub acuzaţia de „trădare”, pentru difuzarea de manifeste cu caracter anticomunist.

Martie 2, 1989

Liviu Babeş îşi dă foc pe pârtia de schi din Braşov, în semn de protest faţă de regimul comunist.

Martie 25, 1989

Ziaristul Petre Mihai Băcanu este arestat, împreună cu alţi colegi, pentru că a înfiinţat un ziar clandestin, România. Avea să fie eliberat pe 22 decembrie.

Despre gulagul romanesc

„Gulagul românesc” a însemnat distrugerea clasei politice din perioada interbelică, epurarea intelectualităţii care nu susţinea noul regim, încarcerarea unui număr mare de persoane din toate categoriile sociale, în funcţie de cine era considerat periculos pentru regimul comunist. Acesta a lovit astfel în toate părţile societaţii româneşti, consecinţele sale fiind majore şi pe termen lung.

După falsificarea alegerilor din 1946, pas important pentru acapararea puterii totale de către comunişti, în 1947 au urmat valuri importante de arestări ale membrilor partidelor politice, cu scopul de a distruge opoziţia. După înscenarea de la Tămădău din iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar conducătorii partidului sunt arestaţi, urmând a fi condamnaţi la ani grei de închisoare la sfârşitul anului. Celălalt mare partid, PNL, alege calea autodizolvării. După abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, în 1948, noua putere politică a întreprins un proces complex de schimbare a ţării. Acesta a presupus, printre altele, naţionalizarea mijloacelor de producţie, colectivizarea agriculturii, epurarea sistemului administrativ şi de învăţământ, industrializarea forţată. În acest context, represiunea a fost utilizată împotriva categoriilor sociale considerate „periculoase” de către noul regim.

Instrumentul principal al represiunii din perioada comunistă a fost Securitatea, înfiinţată prin decretul nr. 221 din august 1948. Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea) era condusă iniţial de Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru, toţi trei agenţi ai serviciilor secrete sovietice. Alături de Securitate, Miliţia (creată în ianuarie 1949), a fost şi ea utilizată cu scop represiv.

Istoria represiunii în România comunistă are mai mult etape. Prima dintre acestea s-a desfăşurat între 1948-1953, fiind întreruptă de moartea lui Stalin. A urmat o perioadă de relaxare, care s-a încheiat în contextul revoluţiei din Ungaria din 1956 şi al retragerii trupelor sovietice din România, în 1958. Dorind să se asigure că deţine controlul, PMR a reluat arestările masive şi a impus din nou un regim represiv extrem de dur. Având deja un control sigur asupra societăţii, regimul a început să elibereze deţinuţii politic, pe care nu îi mai considera un pericol (deşi toţi au rămas sub supraveghere informativă). Între 1962-1964 au fost promulgate mai multe decrete de graţiere a deţinuţilor politic, moment după care România nu mai avea, oficial, deţinuţi politic.

În toată această perioadă au funcţionat mai multe spaţii represive: închisori, centre de anchetă, lagăre şi colonii de muncă forţată, centre de deportare şi domiciliu obligatoriu, dar şi azile psihiatrice, unde au fost trimişi unii oponenţi ai regimului, mai ales în anii 1980.

În perioada 1947-1964 au funcţionat trei tipuri de centre de anchetă şi detenţie politică: centrele de anchetă propriu-zisă şi „depozit” (pentru cei care trecuseră deja prin anchetă), centrele de triere (în care erau ţinuţi cei care erau mutaţi dintr-un penitenciar în altul), respectiv închisorile de executare a pedepsei.

Prin centrele de anchetă treceau toţi cei care erau consideraţi „duşmani ai poporului”. Ancheta se putea prelungi de la câteva zile la câţiva ani. În perioada 1948-1955 închisorile au fost împărţite din punct de vedere administrativ în patru categorii, în funcţie de deţinuţii închişi. În prima erau incluse penitenciarele pentru deţinuţii consideraţi cei mai periculoşi (Aiud, Gherla). Al doilea tip era al penitenciarelor pentru deţinuţii foarte periculoşi (Galaţi, Târgşor – înainte de a deveni închisoare pentru minori, Braşov, Suceava). A treia categorie cuprindea penitenciarele cu regim de maximă severitate (Buzău, Bacău, Brăila), iar ultima era formată din închisorile considerate cu grad mic de periculozitate (Giurgiu, Cluj-minori, Miercurea Ciuc pentru femei).

Unităţile de muncă au fost înfiinţate prin Decretul nr. 6/1950 cu scopul oficial „de a reeduca elementele duşmănoase ale Republicii Populare Române”. Ulterior, ele au fost transformate în colonii de muncă prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1554/1952. Obiectivul real era utilizarea deţinuţilor politic şi a persoanelor considerate indezirabile pentru diverse proiecte ale regimului, cel mai important fiind Canalul Dunăre-Marea Neagră. Numărul deţinuţilor care a lucrat la Canal a variat. Astfel, în septembrie 1949 erau 6.400 de deţinuţi, în vara anului 1950 erau 15.000, iar în aprilie 1953 erau 20.193. Lucrările la Canal au fost sistate în 1955.

Începând cu ianuarie 1950 regimul a utilizat şi sistemul internărilor administrative. Acesta presupunea pedepse fără proces, între 12 şi 60 de luni, pentru persoanele considerate periculoase pentru regim. Sistemul se aplica atât persoanelor indezirabile asupra cărora nu existau suficiente probe juridice ale vreunei vinovăţii, cât şi deţinuţilor consideraţi „ne-reeducaţi”, care primeau astfel un supliment de pedepsă în mod discreţionar, fără a fi învinuiţi, judecaţi sau fără a avea dreptul de a contesta, chiar şi formal, decizia.

Pe lângă condamnarea la închisoare sau utilizarea muncii în colonii, regimul comunist s-a folosit şi de dislocări de populaţie şi stabilirea domiciliului obligatoriu pentru a menţine controlul asupra populaţiei. În martie 1949, în contextul începutului colectivizării, 2.972 de familii de mari proprietari au fost evacuate şi li s-a stabilit domiciliu obligatoriu. Cea mai amplă deportare a avut loc în noaptea de 17/18 iunie 1951, când 40.000 de oameni din Mehedinţi şi Banat au fost mutaţi în Bărăgan, în contextul tensiunilor dintre Uniunea Sovietică şi Iugoslavia.

Chiar dacă prin decretele de graţiere din perioada 1962-1964 au fost eliberaţi toţi deţinuţii politic din România, regimul a continuat să utilizeze alte mijloace pentru a pedepsi pe cei care i se împotriveau. Un altfel de mijloc a fost internarea în azilele psihiatrice, utilizate ca parte a represiunii după 1965. Cel mai cunoscut exemplu, muncitorul Vasile Paraschiv, a fost internat de trei ori, în 1969, 1971 şi 1976. Pe lângă aceasta, represiunea a luat şi alte forme, iar autorităţile au înscenat multor opozanţi delicte de drept comun, pentru a masca detenţia pe motive politice.

Dimensiunea represiunii este greu de cuantificat, deoarece datele disponibile în acest moment sunt incomplete şi imprecise. Documentele ne indică în momentul de faţă peste 70.000 de deţinuţi politici cu fişe matricole penale, în vreme ce statisticile Ministerului de Interne comunist numărau peste 63.230 de deţinuţi doar pentru perioada 1944-1959.

CITEȘTE CÂTEVA PAGINI

EDITURA HUMANITAS

Radu Mărculescu, Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc

 

„Volumul Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc îl continuă pe cel intitulat Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică. Mi-am propus să urmăresc în acest volum, în temniţele, închisorile şi lagărele din ţara noastră, atât propria-mi soartă, cât şi pe a acelor camarazi de prizonierat, personagii din amintitul prim volum, ofiţeri ai Armatei Regale Române, care în lagărele sovietice, ca ripostă la inimaginabilele presiuni exercitate asupra noastră de către puterea sovietică spre a face din noi unelte de implantare şi în propria-ne ţară a «raiului comunist», ne situaserăm pe poziţia radicală de rezistenţă. (…) Acesta este, aşadar, subiectul acestui al doilea volum de memorii «concentraţionare»: cei 5 ani petrecuţi de mine în dulcele gulag al patriei noastre.“ (Radu MĂRCULESCU)