Nu  este suficient să ne unim doar între noi, căci tot dezbinaţi rămânem, dacă nu ne facem UNA cu Unirea Dumnezeiască, veşnică, întrupată în Căpetenia Iisus, (Ioan, cap.17/11-21)- prin moartea, ingroparea unirii omeneşti, şi prin invierea Cristică… NU se merită să  ne   jertfim  pentru hoţi, manipulatori, politruci, mincinoşi, falşi “păstori”  umpluţi   cu mizeriile gunoierului cosmic; Să ne înarmăm cu “” Bomba Duhovnicească”” construită din Roada Duhului- “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Gal.5/22,23) Împotriva acestor lucruri nu rezistă tot arsenalul acestei lumi ! Să ne hranim cu Painea Biblică (Ioan cap. 6),s ă ne blindăm cu Armura Dumnezeiască, dăruită oricărui păcătos   Ef.cap.6/10-20, ca să călcăm în picioare pe satan şi pe ai săi, până-i strivim coada- Romani, cap. 16/20, prin Atotputernicia Lui– caci El, deja i-a zdrobit capul la Golgota…Foto/picturi iconate, facatoare de bani si de oameni manipulabili-IDOLATRIA … PREDICA DE PE MUNTE..LUCRURI IMPORTANTE DE RETINUT CAND  STUDIEM BIBLIA…SPERANTA OMENIRII – CARE ESTE? CINE ESTE DUMNEZEU? CE ESTE ADEVĂRUL? EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE ROMANI…Regula nr. 3: Citeşte onest. Nu atribui textului studiat teologia personală. Când citeşti ceva ce-ţi contrazice convingerile personale, nu încerca să schimbi Biblia – schimbă-ţi convingerile! Pildele lui Hristos…INTERPRETAREA BIBLICĂ…Hiperbola…UN GHID PENTRU O CITIRE BUNĂ A BIBLIEI…BOTEZUL CONSTIENT SI FARA bani… Definiție; CRUCEA-Definiție- Simbolul fals folosit pentru a reprezenta creștinismul ...PENTRU CE S-A RUGAT HRISTOS ÎN GRĂDINA GHETSIMANI? Când se va produce răpirea Bisericii? Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului; RĂPIREA ŞI SFÂRŞITUL VEACURILOR;  Când are loc răpirea bisericii? Rapirea Bisericii, de Robert Van Kampen; Rugăciunile creștinilor fac mult mai mult decât buletinele de vot…Planul Profetic; Așteptând „fericita noastră nădejde” – venirea Domnului; 14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare- de Walter Alexander Lickley… Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare- de Stanley Bruce Anstey… Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?..Ce plante sunt bune pentru sanatatea dintilor si a gingiei; Retete culinare; Remedii naturiste pentru pietrele la rinichi; Ce pericole se ascund in cosmetice; Orele recomandate pentru consumul alimentelor preferate; Cele mai eficiente plante împotriva sinuzitei;Alimente care regenerează ficatul;Remedii naturiste pentru amețeli. Vitamina C este unul dintre ele;Vinul rosu reduce colesterolul;Mierea, remediu naturist pentru conjunctivită;Legume care te ajută să scapi de grăsimea de pe burtă;Urzica, aliatul sănătăţii tale etc    

 

CALEA SOVIETICĂ; DACĂ DUMNEZEU NU AR EXISTA ȘI ALTE ESEURI – G.K. Chesterton; ŞTEFAN IONESCU: Visul lui Petru cel Mare și rusificarea Europei; Apocalipsa pe care Rusia genocidară vrea să o aducă Ucrainei: rusificarea totală, omniprezența poliției secrete a Kremlinului, asasinarea opozanților, spălarea pe creier și instaurarea celei mai demente represiuni. România a trecut prin asta; (Halal in-Justitie!) Oficial – Ioan Niculae şi Adriean Videanu, achitaţi de ÎCCJ în Dosarul Romgaz: Decizia nu este definitive; 2 august 1940 – OCUPANȚII RUȘI CREEAZĂ pe teritoriul BASARABIEI COTROPITE, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească; Rusificarea României în documente istorice; Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova; Stalin şi Ucraina. O lecţie a istoriei; Armand Goșu, „Rusia, o ecuație com­plicată. Ediția a II-a adăugită cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina”; „RUSIFICARE ROMANEASCA” SAU O IDEE NATIONALA IN AMBALAJ COMUN;  AMINTIRI DIN COMUNISM- RUSIFICAREA ROMANIEI- „PURIFICAREA” ROMANIEI; „ARDEREA CĂRȚILOR ROMÂNEȘTI SI DISEMINAREA LITERATURII COMUNISTE”…„PMR (Partidul Muncitoresc Roman)’ – notează raportul CIA – „a început distrugerea cărților și documentelor istorice românești. „Martor dintr-o ţară încătuşată”(I) – amintirile unui deținut politic; „MÂNCAI CEL MAI BINE CÂND VISAI” – (D’ale lu’ Mitică) – actorul Mitica Popescu, despre închisorile comuniste ale regimului Gheorghiu-Dej;Cititorul de biblii și oase – IOAN FICIOR, torționarul „baptist” care „nu a regretat nimic”; STENOGRAME; CEAUȘESCU, TEZAURUL ROMÂNIEI ȘI BASARABIA – STENOGRAMA ȘEDINȚEI CPEX (al C.C. al P.C.R), 13 NOIEMBRIE 1989; PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN; „DAVAI CEAS, DAVAI PALTON”- TESTIMONIALE DESPRE ATROCITĂȚILE ARMATEI ROȘII IN ROMANIA; „MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE”; PETRU GROZA – UN „BARON” DE LUX, IN SLUJBA COMUNIȘTILOR; PETRU GROZA, DISCURS: „România liberă, independentă și democratică” ; Cazul Polonia – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 13 decembrie 1981; STIMATI TELESPECTATORI; „IADUL E PLIN DE LICHELE CULTIVATE”; (Ele au fost infiintate,pentru a ne desfiinta,dar ultimul cuvant il are Dumnezeu)… Analiză BT: Pandemia și războiul vor duce la negocierea unei noi ordini economice mondiale; Analiză / Istoria nu se va repeta: cele 3 valuri ale globalizării și noua deglobalizare; Interviu cu dr. Klaus-Jürgen Gern / Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc; Interviu Christopher Coker / Fereastra de oportunitate a Chinei:

nu Ucraina, ci invadarea Taiwanului poate duce la al treilea război mondial; Interviu – Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ”; Putinizarea globalizarii este o puica,fata de chinezariile pregatite pentru Taivan… Interviu- Fabian Zuleeg: „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră”; Potopistii social-demonizati din Romania prazmuiesc avutia TUTURORA- Marile bogăţii ale României, date pe nimic. Cine ne-a vândut ţara? La cine ajung 400 de miliarde de… EXCLUSIV. Dezvăluiri, după 15 ani, despre una dintre cele mai importante privatizări din România; Secretele privatizarilor, lasate la voia spionilor; Dupa  ce SPUMA “parintilor ”au batut palma cu RUSII,intronand komunismul iconat si preotii de azi sunt rasplatiti cu varf si indesat… Ce salariu are un preot în România. Statul alocă sume uriașe pentru personalul cultelor religioase; Bomba uitată. Contractul Petrom-OMV a fost desecretizat. În urmă cu 16 ani; Serviciile secrete, mana dreapta a Autoritatii pentru Privatizare; Rusofilul Dodon și gașca sa de infractori pun la cale o nouă HOȚIE de proporții: privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești, prin intermediul păpușarilor de la Kremlin. Acuzațiile deputatului Iurie Reniță; (Groparii Romaniei si…) SECRETELE PRIVATIZĂRII PETROM; CULISELE STATULUI PARALEL. Scandalul Petrom. Contractul de privatizare a fost desecretizat. Doar o zi! Privatizarea în România – un jaf national; Societatea secretă a afacerilor româneşti;

 

 

 

 

     

 

CALEA SOVIETICĂ; DACĂ DUMNEZEU NU AR EXISTA ȘI ALTE ESEURI – G.K. Chesterton; ŞTEFAN IONESCU: Visul lui Petru cel Mare și rusificarea Europei; Apocalipsa pe care Rusia genocidară vrea să o aducă Ucrainei: rusificarea totală, omniprezența poliției secrete a Kremlinului, asasinarea opozanților, spălarea pe creier și instaurarea celei mai demente represiuni. România a trecut prin asta; (Halal in-Justitie!) Oficial – Ioan Niculae şi Adriean Videanu, achitaţi de ÎCCJ în Dosarul Romgaz: Decizia nu este definitive; 2 august 1940 – OCUPANȚII RUȘI CREEAZĂ pe teritoriul BASARABIEI COTROPITE, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească; Rusificarea României în documente istorice; Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova; Stalin şi Ucraina. O lecţie a istoriei; Armand Goșu, „Rusia, o ecuație com­plicată. Ediția a II-a adăugită cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina”; „RUSIFICARE ROMANEASCA” SAU O IDEE NATIONALA IN AMBALAJ COMUN;  AMINTIRI DIN COMUNISM- RUSIFICAREA ROMANIEI- „PURIFICAREA” ROMANIEI; „ARDEREA CĂRȚILOR ROMÂNEȘTI SI DISEMINAREA LITERATURII COMUNISTE”…„PMR (Partidul Muncitoresc Roman)’ – notează raportul CIA – „a început distrugerea cărților și documentelor istorice românești. „Martor dintr-o ţară încătuşată”(I) – amintirile unui deținut politic; „MÂNCAI CEL MAI BINE CÂND VISAI” – (D’ale lu’ Mitică) – actorul Mitica Popescu, despre închisorile comuniste ale regimului Gheorghiu-Dej;

Cititorul de biblii și oase – IOAN FICIOR, torționarul „baptist” care „nu a regretat nimic”; STENOGRAME; CEAUȘESCU, TEZAURUL ROMÂNIEI ȘI BASARABIA – STENOGRAMA ȘEDINȚEI CPEX (al C.C. al P.C.R), 13 NOIEMBRIE 1989; PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN; „DAVAI CEAS, DAVAI PALTON”- TESTIMONIALE DESPRE ATROCITĂȚILE ARMATEI ROȘII IN ROMANIA; „MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE”; PETRU GROZA – UN „BARON” DE LUX, IN SLUJBA COMUNIȘTILOR; PETRU GROZA, DISCURS: „România liberă, independentă și democratică” ; Cazul Polonia – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 13 decembrie 1981; STIMATI TELESPECTATORI; „IADUL E PLIN DE LICHELE CULTIVATE”; (Ele au fost infiintate,pentru a ne desfiinta,dar ultimul cuvant il are Dumnezeu)… Analiză BT: Pandemia și războiul vor duce la negocierea unei noi ordini economice mondiale; Analiză / Istoria nu se va repeta: cele 3 valuri ale globalizării și noua deglobalizare; Interviu cu dr. Klaus-Jürgen Gern / Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc; Interviu Christopher Coker / Fereastra de oportunitate a Chinei: nu Ucraina, ci invadarea Taiwanului poate duce la al treilea război mondial; Interviu – Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ”; Putinizarea globalizarii este o puica,fata de chinezariile pregatite pentru Taivan… Interviu- Fabian Zuleeg: „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră”; Potopistii social-demonizati din Romania prazmuiesc avutia TUTURORA- Marile bogăţii ale României, date pe nimic. Cine ne-a vândut ţara? La cine ajung 400 de miliarde de… EXCLUSIV. Dezvăluiri, după 15 ani, despre una dintre cele mai importante privatizări din România; Secretele privatizarilor, lasate la voia spionilor; Dupa  ce SPUMA “parintilor ”au batut palma cu RUSII,intronand komunismul iconat si preotii de azi sunt rasplatiti cu varf si indesat… Ce salariu are un preot în România. Statul alocă sume uriașe pentru personalul cultelor religioase; Bomba uitată. Contractul Petrom-OMV a fost desecretizat. În urmă cu 16 ani; Serviciile secrete, mana dreapta a Autoritatii pentru Privatizare; Rusofilul Dodon și gașca sa de infractori pun la cale o nouă HOȚIE de proporții: privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești, prin intermediul păpușarilor de la Kremlin. Acuzațiile deputatului Iurie Reniță; (Groparii Romaniei si…) SECRETELE PRIVATIZĂRII PETROM; CULISELE STATULUI PARALEL. Scandalul Petrom. Contractul de privatizare a fost desecretizat. Doar o zi! Privatizarea în România – un jaf national; Societatea secretă a afacerilor româneşti;

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////’

 

 

Societatea secretă a afacerilor româneşti

 

Lidia Moise  

Multe dintre afacerile statului român, parafate la începutul acestui secol, par a fi încheiate de o societate secretă. Din păcate, pecetea secretului a fost aplicată atât unor mari privatizări, de calibrul Petrom, cât şi unor importante investiţii, cum a fost, de pildă, proiectul de securizare a frontierelor, contractat cu firma EADS. Desigur, tentaţia ascunderii detaliilor contractelor de privatizare are rădăcinile ei în epoca de aur, când informaţiile pe care puterea comunistă le transmitea poporului suveran se limitau la conţinutul unor discursuri şi la ceva articole prin presa oficial controlată. O parte dintre funcţionarii sistemului au purtat, probabil, amprenta secretului de stat, în noul stat postcomunist. În prima decadă a tranziţiei către economia de piaţă, aproape totul era un secret, fie că purta oficial acest nume, fie că informaţiile erau învăluite de mister. Statisticile oficiale erau minimaliste, ignorau domenii întregi, iar o analiză a situaţiei economice într-un domeniu sau altul cerea multă imaginaţie, în absenţa cifrelor oficiale. Aderarea la Uniunea Europeană a rezolvat în mare măsură ecuaţia acestor misterioase statistici oficiale, care au devenit lectură publică.

 

Dar marile afaceri ale României s-au încheiat în prima decadă a secolului XXI, mai precis între 2000 şi 2005. Era şi normal, România se pregătea să intre în Uniunea Europeană. Probabil cel mai controversat contract secret de privatizare a fost acela semnat între guvernul României şi Petrom. La aruncarea vălului de pe această înţelegere contractuală, au fost dezvăluite detalii interesante, care, dacă ar fi fost cunoscute de public în momentul vânzării, probabil ar fi pus sub semnul întrebării suma plătită de compania austriacă OMV pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni la cea mai mare companie energetică românească.

O altă afacere importantă, dar secretă, care bate miliardul de euro, a fost contractul cu firma EADS, care prevedea furnizarea de echipamente, sisteme de supraveghere şi de securizare a frontierei de stat. Valoarea contractului era de 650 de milioane de euro, cu opţiunea de subcontractare de încă 350 de milioane de euro. Aici, secretul s-a izbit de utilizarea fondurilor europene, care s-ar fi suprapus, şi, astfel, a apărut o presiune suplimentară pentru devoalarea termenilor în care s-a bătut palma pentru afacere.

 

Un alt contract celebru şi, iată, nerealizat nici până astăzi a fost acela încheiat cu americanii de la Bechtel pentru construirea unei autostrăzi. Şi acesta a fost aspru criticat de europeni, deoarece trasa o autostradă care se afla în competiţie cu investiţiile europene. Contractul metropolei bucureştene cu Apa Nova a iscat controverse, purtând şi el pecetea secretului. Primarul a cărui semnătură se lăfăia pe contract era atât de sigur de puterea secretului acestuia, încât, iniţial, a şi negat orice implicare în afacere. Afacerea petrolieră Rafo a fost şi ea învăluită în secret. Iţele ei complicate au fost trase de personaje controversate, printre care se află şi omul de afaceri de origine română Frank Timiş, iniţiatorul unei alte afaceri care, iată, este acum în prim plan: exploatarea aurului de la Roşia Montană. Ajungem astfel la punctul sensibil al momentului, contractele, pentru că sunt mai multe, în care regia de stat Minvest s-a asociat cu firma Gabriel Resources, iniţial condusă de Frank Timiş, pentru exploatarea aurului. Sub presiunea publică, statul a desecretizat parţial înţelegerile contractuale care însoţesc afacerea.

 

Un alt contract pus sub protecţia secretului a fost acela în care firma Sterling primea dreptul de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în două perimetre din Marea Neagră.

 

Vălul clauzei de confidenţialitate nu s-a aşternut doar pe privatizări sau pe investiţii majore, a fost aruncat, cu dibăcie, şi peste contractele de servicii sau banalele contracte comerciale, cum ar fi cele de livrare a energiei. Şi aici există o presiune a publicului pentru desecretizarea contractelor de vânzare a energiei, însă, deocamdată, rezistenţa este mare. Presiunea cea mai mare vine dinspre compania care gestionează Fondul Proprietatea, acţionar semnificativ în mari companii energetice, pentru care aceste contracte secrete înseamnă pierdere de profit. Doar Hidroelectrica a expus situaţia contractelor de vânzare a energiei, cu tot cu detaliile privind beneficiarii şi preţul preferenţial la care unele firme au cumpărat energie. Obiceiul este însă generalizat, mai toate afacerile din energie fiind ascunse ochiului public.

 

Ridicarea vălului de pe clauzele secrete arată că au fost protejate, în general, chestiuni care dezavantajau partea română sau, în cazul negoţului cu energie, compania controlată de stat. Analizele Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) arată că, în condiţiile lipsei de transparenţă, înfloreşte corupţia. De altfel, OCDE, una dintre cele mai puternice organizaţii economice, în care Româ­nia nu este membră, a dezvoltat o adevărată obsesie din lupta împotriva corupţie, materializată într-un cod de practici obligatorii în afaceri. OCDE consideră că avantaje obţinute prin corupţie de unele multinaţionale dezechilibrează afacerile altora, deci într-o lume a afacerilor globalizate trebuie să existe un teren egal pentru toată lumea.

 

Practic, aceste clauze de confidenţialitate pot fi găsite în contractele de concesiune, în privatizări şi în aranjamente comerciale, care de fapt ascund corupţia. „Corupţia apare deoarece mita este o metodă prin care companiile pot câştiga venituri mai mari: fie prin câştigarea unor contracte sau concesiuni care nu ar putea fi dobândite altfel, fie prin câştigarea unor contracte sau concesiuni în termeni mai favorabili şi, de aceea, mai profitabili“, explică David Hall în studiul său Privatizarea, multinaţionalele şi corupţia. Efectul, continuă Hall, este acela că afacerea cumpărată astfel se transformă într-un serviciu public mai scump. Dar o altă mare problemă a corupţiei este, în opinia sa, faptul că aceasta „perverteşte procesul democratic şi luarea raţională a deciziilor“.

 

Într-adevăr, o examinare atentă a aranjamentelor contractuale ascunse sub pavăza confidenţialităţii demonstrează clar iraţionalul unor condiţii acceptate de partea română. Să luăm, de exemplu, contractele prin care Hidroelectrica vinde energie la preţuri mai mici către câteva firme, în timp ce aceeaşi companie de stat cumpără energie scumpă pentru a-şi onora obligaţiile faţă de sistemul energetic. Desigur, se poate înţelege de ce un contract ferm de cumpărare a unei anumite cantităţi de energie este încheiat la un preţ mai mic, sunt raţiuni economice aici, dar nu se poate pricepe de ce acest preţ rămâne fixat, prin contract, ani în şir, indiferent de evoluţia preţurilor energiei pe piaţa locală şi mondială. Aici intervine iraţionalul, acoperit de secret. //

 

Misterele contractelor ascunse

 

Raţiunile pentru care există clauze de confidenţialitate pot fi înţelese. Nu întotdeauna ascund corupţie, însă, de regulă, o impulsionează.

 

Ce anume ar trebui, de pildă, ascuns în contractul semnat de Gabriel Resources cu regia de stat Minvest, în legătură cu exploatarea aurului de la Roşia Montană?

 

În primul rând, istoria afacerii, a cărei desecretizare este, într-adevăr, incompletă. Lipseşte contractul iniţial între Gabriel Resources şi Minvest, semnat în 1995, exact în ziua în care firma lui Frank Timiş câştiga o licitaţie pentru explorarea iazurilor şi depozitelor aurifere. Acest contract, misterios încă, a fost păzit de ochiul public fie şi pentru a îndepărta competiţia. De altfel, în epocă, informaţiile furnizate publicului de autoritatea româ­nă care supraveghează domeniul erau minimale.

 

Detaliile iniţiale ale afacerii erau stânjenitoare, nu din cauza cotelor de participaţie, ci din cauza banilor puţini implicaţi în joc. Evident, la data respectivă studiile geologice anunţau ipoteza unui depozit mai mic de aur, însă a avea ambiţia să-l exploatezi cu un capital de câteva sute de mii de dolari este o idee ridicolă. Cu alte cuvinte, Minvest s-a antrenat într-o afacere aventuroasă alături de un partener care nu avea, evident, forţa financiară pentru a finanţa proiectul. Trebuie spus că băncile au reţineri mari în finanţarea exploatărilor miniere, din cauza probabilităţii mari ca cifrele vânturate de studiile geologice să nu se confirme la exploatare. Finanţarea, dacă se obţine, necesită garanţii suplimentare serioase, inclusiv guvernamentale. Or, acest amănunt al unei afaceri de miliarde încheiată cu o firmă al cărei capital putea cumpăra cel mult un bloc prin Abrud avea nevoie de liniştea clauzei de confidenţialitate. Apoi mai existau trei parteneri români, firmele Minsexfor SA, cu un pachet de acţiuni de 0,5%, Cepromin SA, cu 0,5% din acţiuni, şi Upsrueem SA, cu 0,5% din acţiuni. Partenerii români, mici firme locale, au dispărut din afacere. Termenii contractului stabileau că partea română nu va coborî sub o deţinere de 20% din capital. A coborât. În linii mari, contractul stabileşte cum se împarte profitul, când va exista el, şi mecanismul prin care Minvest îşi va păstra deţinerea.

 

Ideea că Minvest participă la majorările succesive de capital prin împrumuturi de la Gabriel Resources, urmând apoi să restituie împrumuturile din profit, nu este în sine o gravă eroare. În fond, dacă nu ar fi existat soluţia asta, atunci statul ar fi trebuit fie să scoată bani pe traseul exploatării, fie să iasă din afacere. Ceea ce lipseşte însă din contract este evoluţia acestui împrumut, dacă el este purtător de dobândă şi, dacă este, care e dobânda?

 

Însă contractul cel mai mediatizat şi controversat rămâne cel care a însoţit privatizarea Petrom. A fost o afacere în care statul român a călcat în picioare Legea companiilor, care spunea că, în cazul unei majorări a capitalului social, toţi acţionarii au dreptul să participe pentru a-şi menţine deţinerea. Petrom era listată la Bursă. Dar aceste favoruri au fost executate la scenă deschisă, prin legea de privatizare special croită pentru Petrom. Ce anume ascundea, deci, contractul de vânzare? În primul rând, fixarea în timp îndelungat a celebrelor redevenţe, indiferent de evoluţia preţului petrolului. Apoi, detalii privind obligaţiile asumate de statul român privind costurile legate de reducerea poluării. De pildă, statul român trebuie să plătească peste 400 de milioane de euro pentru procedurile de decontaminare care trebuie executate pe platforma combinatului Arpechim de la Piteşti, potrivit declaraţiilor ministrului Mediului şi Pădurilor, László Borbély.

 

Un alt amănunt ţinut la secret era interdicţia ca statul român să-şi listeze partea de capital rămasă pe vreo piaţă americană. Această prevedere contractuală a stânjenit recent eforturile companiei ruseşti care a încercat să vândă o deţinere a statului de 10% din capital pe pieţele internaţionale. Ulterior, OMV a acceptat ca oferta să se adreseze investitorilor americani. În ciuda controverselor în jurul privatizării Petrom, aţâţate şi de secretul aşezat asupra contractului, gigantul energetic a investit masiv în afacerea sa şi este cel mai important contribuabil al bugetului de stat, ceea ce nu se putea spune despre companie în vremurile când era condusă direct de mânuţele statului.

 

Există acum un curent favorabil renunţării la practica afacerilor secrete ale statului. Totuşi, cele câteva scandaluri iscate în jurul unor afaceri mari ale statului ecranează cohorta de mici secrete ale afacerilor discrete. Iată, Electrica, de pildă, nu a înţeles că trebuie să-şi publice situaţia contractelor sale de vânzare a energiei, cu toată tevatura creată în jurul chestiunii. Rezistenţa în faţa transparenţei în afaceri există şi are justificări şi rădăcini în iţele complicate ale politicului implicat în diverse negoţuri. În lupta pentru reducerea temperaturii corupţiei, transparenţa contractelor este doar un capitol stânjenitor. Restul epopeii stă ascuns în conturile beneficiarilor secretelor. //

 

* * *

 

Testul Constituţiei

 

Specialiştii consideră că toate contractele statului care au clauze secrete încalcă Legea accesului la informaţii de interes public, adică Legea 544/2001. Acesta a fost, de altfel, un argument puternic pentru desecretizarea contractelor Bechtel, EADS, Apa Nova, Electrocentrale Bucureşti SA, RAFO, a afacerii Sterling.

 

Negustorii de energie

 

Producătorii de energie, de la Electrica până la Nuclearelectrica, vând electricitate direct, şi nu prin licitaţie unui grup de firme cliente. Contractele rămân „confidenţiale“. Aceste aranjamente confidenţiale încalcă o reglementare a Ministerului Economiei, potrivit căreia companiile statului sunt obligate să vândă transparent energia disponibilă.

 

* * *

 

Discreţia corupţiei

 

Trăim într-un teritoriu al confidenţialităţii, împânzit de secrete. Până şi salariile unor înalţi funcţionari publici sunt secrete. În toată tensiunea naţională creată de necesitatea austerităţii, există fortăreţe în care rezistă secretul unor salarii bănuite a fi extrem de mari. Salariul angajaţilor şi şefilor de la Comisia pentru Supravegherea Asigurărilor rămâne, de exemplu, un mare secret, deşi circulă în folclorul pieţei financiare zvonul şi bănuiala că veniturile salariale ale şefilor autorităţii statului sunt mai mari decât ale conducătorilor multor firme de profil. Observaţia poate fi extinsă şi asupra Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), arbitrul pieţei de capital.

 

Desigur, putem înţelege raţiunea unui salariu mare a acestor arbitri ai pieţelor financiare, deoarece, până una-alta, cea mai bună pavăză împotriva corupţiei este un venit decent al observatorilor domeniilor unde se mişcă mulţi bani, pentru a elimina, într-o primă fază, tentaţia mitei. Este însă imposibil de înţeles de ce aceste salarii sunt ascunse publicului. Poate pentru că sunt prea mari pentru nişte performanţe prea modeste. Totuşi, piaţa liberă româ­nească nu se mişcă doar în jurul asigurărilor sau al bursei de valori, existând desigur multe puncte sensibile pentru o ţară în care decidenţii aşezaţi pe diferite trasee ale afacerii ar merita şi ei un salariu mai bun, care să elimine tentaţia şpăgilor.

 

Pentru că un contract păgubos nu este opera exclusivă a unui premier sau a unui ministru. El poate fi creaţia discretă a unui funcţionar care a ascuns şi apoi a argumentat, cu dibăcie, un detaliu care poate trece neobservat unui ochi străin de domeniu. Acesta este încă un argument care pledează în favoarea transparenţei contractelor statului. În practica internaţională multe state aleg să-şi protejeze, prin instrumentul confidenţialităţii, contractele din domeniile care afectează siguranţa naţională.

 

Totuşi, exemplul Poloniei, care a afişat o transparenţă totală a afacerii sale de cumpărare a unei flote de avioane de la americani, demonstrează contrariul. Era, de altfel, un triumf de negociere care merita expunere publică. Însă desecretizarea contractelor este un exerciţiu dificil şi poate fi o iniţiativă păguboasă. Multe firme străine pun preţ pe menţinerea confidenţialităţii. Mecanismul este simplu: o clauză care stabileşte despăgubirea pe care partea română trebuie să o plătească în cazul în care doreşte cineva să facă din contract o lectură publică. Este normal ca multinaţionalele, cu experienţa lor bogată şi diversă, care au arat lumea din Nigeria până în Venezuela, să se aştepte la presiuni politice de expunere a termenilor contractuali pe traseul afacerii. Multe contracte vor rămâne secrete, deoarece nu-ţi dă mâna să arunci banii bugetului pe sutele de milioane ale despăgubirilor plătite pentru transparenţă. E cazul controversatei afaceri cu fregatele britanice cumpărate de statul român. Un scandal declanşat în Marea Britanie a emoţionat publicul român, care aflase că aranjamentul contractual ar fi conţinut o clauză de şpagă.

 

Ministrul Apărării Naţionale de la acea dată, Teodor Atanasiu, a declarat că luptă pentru desecretizarea contractului, dar a adăugat că nu poate da informaţii legate de costurile navelor, din pricina unei clauze care prevedea daune pentru partea care le dezvăluie. „Nu vă pot spune la cât s-ar ridica penalităţile, dar ştiu că ar fi foarte mari. Valoarea pagubelor este stabilită de un Tribunal comercial de la Londra. Numai instanţa de judecată ne-ar putea spune“, explica, în epocă, Atanasiu. A rămas şi până astăzi un mister cine este presupusul personaj politic care a luat un comision estimat la 7 milioane de lire sterline pentru a accepta costuri triple faţă de realitate. Plata se făcea oricum într-un cont deschis într-un paradis fiscal. Iluzia că secretul unei afaceri poate fi devoalat total este o pistă falsă. Vor exista întotdeauna detalii despre care o companie consideră că trebuie protejate de ochii concurenţilor săi. Acestea însă sunt contracte comerciale, între firme private.

 

Statul suntem noi, cei 21 de milioane de cetăţeni şi cei peste 10 milioane de contribuabili, iar în această calitate suntem acţionarii afacerilor statului. Ca orice acţionar, reprezentat de un consiliu de administraţie, avem dreptul să ştim ce bani câştigăm, cât cedăm, de ce pierdem şi, în general, în ce condiţii se încheie afacerea. //

 

Citeste si despre: aranjamente contractuale, desecretizarea contractelor cu statul, confidentialitatea datelor, Legea companiilor, prevederi contractuale de confidentialitate.

 

https://revista22.ro/dosar/societatea-secret-a-afacerilor-romnesti

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Privatizarea în România – un jaf naţional

  

de Valentin Manoliu

 

Un al treilea scop al Loviturii de Stat din România a fost transferul patrimoniului de stat din regimul proprietăţii socialiste de stat în cel privat (adică PRIVATIZAREA). În acest proces mai precis s-au transferat în proprietatea agenţilor KGB (şi arabi) aduşi în România de armata sovietică eliberatoare în 1944 :

 

– bogăţiile naturale ale solului şi ale subsolului (de exemplu, marmura, bogăţie naturală foarte valoroasă, a trecut în posesia lui Adriean Videanu care a preluat industria marmurei),

– terenurile şi pădurile (care au fost făcute cadou agenţilor arabi şi ruşi),

– intreprinderile (REPUBLICA a ajuns la KGB, care refuză să plătească salariile cetăţenilor români; de fapt se urmăreşte distrugerea acestei intreprinderi, iar când Radu Ciuceanu, membru PRM, a intervenit în favoarea muncitorilor de la Republica care nu primesc salariile de luni de zile, a primit un telefon din partea SRI-KGB să înceteze să mai susţină muncitorii de la Republica. Mai mult, când Radu Ciuceanu s-a implicat în găsirea conturilor Crescent, a primit un telefon tot de la SRI-KGB să îşi vadă de treaba lui, că banii din conturile Crescent se află la ei),

– fermele (făcute cadou agenţilor arabi care au participat la conspiraţia internaţională din decembrie 1989),

– magazinele şi complexele agro-alimentare (intrate în proprietatea membrilor SRI-KGB: de MAGAZINUL TINERETULUI au beneficiat Radu Timofte, director SRI şi agent KGB, generalul Nicolae Badea, preşedinte CA DINAMO, agent SRI şi KGB, Gabriel Popoviciu şi Florin Stoica; multe magazine au fost făcute cadou agenţilor arabi pe două baxuri de ţigări),

– fondurile (fostele fonduri ale UTC, PCR şi altele),

– conturile (conturile Crescent, estimate la câteva zeci de miliarde de dolari, au ajuns în mâinile KGB-ului sovietic, Dan Voiculescu fiind implicat în confiscarea acestor conturi),

– afacerile imobiliare (RA LOCATO, dosarul Apartamentul),

– vânzările de armament (armament trecut direct şi gratuit din unităţile militare româneşti în firmele agenţilor KGB, fiind apoi vândut cu acordul clasei politice şi al agenţiilor de informaţii străine, CIA, M16, MOSAD şi altele, care sunt instalate în instituţiile statului român după Lovitura de Stat), etc.

 

Ce înseamnă PRIVATIZAREA în România?

 

După Lovitura de Stat din decembrie 1989, mulţi agenţi ai serviciilor de informaţii (din fosta Securitate, Direcţia de Investigaţii Externe şi Direcţia de Investigaţie a Armatei) au ajuns miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, dar şi manageri, directori sau şefi de secţii la fostele întreprinderi de stat. Împreună cu rudele şi protejaţii lor ei şi-au făcut firme private care îşi desfăşoară activitatea chiar în întreprinderile şi instituţiile statului român, acolo unde aceştia sunt angajaţi, firme cu care devalizează instituţiile statului.

Cu ajutorul firmelor private, anumiţi miniştri, secretari de stat, deputaţi, senatori, manageri, directori, şefi de secţii şi rudele lor beneficiază de contracte pentru lucrări de întreţinere, reparaţii, construcţii, aprovizionare, producţie şi alte servicii, în toate instituţiile statului roman.

 

În firmele private din instituţiile statului român au fost angajate cadre noi, care au înlocuit salariaţii de drept din aceste instituţii, prin renumita restructurare şi disponibilizare abuzivă, care de fapt înseamnă înlocuirea salariaţilor cu vechime în întreprindere cu alţi salariaţi, aduşi de conducerea acestor instituţii, rude sau protejaţi ai cadrelor de conducere. Firmele private ale demnitarilor şi ale rudelor lor risipesc fondurile acestor instituţii, banii intrând în buzunarele lor şi ale rudelor lor, cu toţii fiind protejaţi de SRI, Justiţie, Parchet şi Poliţie.

 

Mai nou au intrat în acest joc şi cetăţenii arabi, cum este cazul lui Omar Hayssam, care are o firmă privată de întreţinere a parcului auto de la Senatul României. Agenţii arabi au intrat în sistemul de privatizare în urma unor disponibilizări abuzive şi ilegale. La polul opus, salariaţii români angajaţi la firmele arăbeşti, cu sau fără carte de muncă, deseori nu îşi primesc salariile cuvenite.

 

Numeroşi cetăţeni ai României “s-au privatizat” şi întreprinzători fiind, şi-au deschis chioşcuri în toate oraşele ţării. O mare parte au fost însă desfiinţate rând pe rând de clasa politică, desfiinţare la care a contribuit şi Traian Băsescu în perioada în care a fost primar al Capitalei. Chioşcurile agenţilor arabi şi ale prietenilor lor nu sunt însă desfiinţate şi îşi desfăşoară în continuare activitatea. Mai mult, unii români care aveau chioşcuri sau tarabe aveau şi datorii la bănci şi la persoane particulare în lei şi dolari, girând cu propria locuinţă aceste credite, iar după desfiinţarea chioşcurilor au ajuns în stradă, fără chioşcuri, fără locuinţă şi fără hrană.

 

Ion Iliescu şi PSD, pentru a intra în legalitate cu terenurile, pădurile, casele şi întreprinderile făcute cadou agenţilor arabi şi internaţionali care au participat la Conspiraţia Internaţională din România din decembrie 1989, formulează o nouă Constituţie a României în 2003 („părinte“ al acesteia fiind Antonie Iorgovan, membru PSD şi avocatul lui Omar Hayssam), Constituţie care a fost aprobată prin referendum. La aprobarea Constituţiei a atârnat greu votul tinerilor României, care au fost minţiţi că nu vor mai face armata. Noua Constituţie prevede că orice persoană de pe această planetă poate cumpăra teren, casă, pădure sau fabrică în România, iar după votarea Constituţiei tinerii României fac trei ani de puşcărie dacă refuză să se prezinte la încorporare în armată.

 

Mai mult, în art. 72, aliniatul 2 al noii Constituţii se prevede că miniştrii, deputaţii şi senatorii, adică jefuitorii statului român, hoţii, bandiţii şi escrocii, nu pot fi cercetaţi de PARCHETUL NAŢIONAL ANTICORUPŢIE ci numai de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, dar după ce dosarele ajung la Parchetul General, unde de obicei procurorii dau soluţia de NEÎNCEPERE A URMĂRIRII PENALE (NUP). De fapt, prin această acţiune se urmăreşte pierderea urmelor jafurilor naţionale şi a vinovaţilor. PSD, clasa politică în general a înfiinţat comisii parlamentare şi subcomisii pentru a se pierde urmele Loviturii de Stat din România şi ale jafurilor naţionale (BANCOREX, conturile CRESCENT şi altele).

Agenţii sovietici-ruşi SRI-KGB acţionează după propriile principii şi reguli care nu

au de-a face cu democraţia şi nici cu regulile economiei de piaţă. Ei sunt principalii vinovaţi de situaţia în care se află în prezent România şi tot ei sunt principalele surse de corupţie şi de afaceri oneroase, ilegale. Ei sunt implicaţi în acţiuni de contrabandă cu ţigări, motorină, alcool, arme; sunt consilieri în direcţia falimentării băncilor, organizatori ai escrocheriilor financiare sub acoperirea unor fonduri de investiţii, care sunt serios sprijinite întotdeauna la nivel politic şi logistic.

 

Numeroşi securişti neîncadraţi în structurile serviciilor de informaţii, în aparatul central sau teritorial al guvernului sau pe liste de candidaţi la alegeri, constituie o forţă de elită care se ocupă de falimentarea întreprinderilor de stat, prin contracte de aprovizionare şi desfacere supraevaluate, operaţiuni de import-export de anvergură (trafic de ţigări, arme, droguri, carne vie şi altele) şi controlul asupra restructurărilor şi privatizărilor (adică vinderea întreprinderilor cu tot cu salariaţi, materii prime şi produse agenţilor arabi şi de alte naţionalităţi; vezi cazul IPRS-Băneasa şi altele) care constituie puntea de legătură  între SRI şi clasa politică. Ulterior, după ce s-au îmbogăţit prin contrabanda de stat şi jefuirea statului român, aceşti securişti au devenit la rândul lor senatori, deputaţi, miniştri, ori candidează la preşedinţia României.

 

Acest articol este un fragment din cartea Dezvăluiri uluitoare despre modul în care este afectată România de gigantica conspiraţie internaţională a Noii Ordini Mondiale

Citiţi aici o prezentare a acestei cărţi…

 

Citiţi şi alte fragmente din această carte-document de o valoare excepţională:

 

Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele

OTV şi şcoala de yoga MISA atacate din umbră de Francmasonerie prin intermediul serviciilor secrete

 

https://yogaesoteric.net/privatizarea-in-romania-un-jaf-national/

////////////////////////////////////

 

CULISELE STATULUI PARALEL. Scandalul Petrom. Contractul de privatizare a fost desecretizat. Doar o zi!

 

De către Realitatea De Ialomita –

 

 

Desecretizarea contractului de privatizare al companiei Petrom a avut loc în urmă cu 16 ani, și a fost decretată de către președintele țării de atunci, Traian Băsescu. Dar a făcut-o doar pentru 24 de ore!

Noul președinte Traian Băsescu a avut ceva de comentat împotriva privatizării Petrom imediat după instalarea la Cotroceni. Pe 16 septembrie 2005, el a cerut ministerului Economiei contractul secretizat de privatizare și l-a obținut imediat, lăsîndu-l în analiză la Preşedinţie în timp ce el pleca într-o vizită în SUA. A doua zi, tot el făcea mare anunț:

„Contractul de privatizare a Petrom mi-a fost predat de Ministerul Industriilor înainte de plecarea în SUA. În zilele următoare, specialiştii şi consilierii de specialitate vor analiza acest contract şi nu exclud posibilitatea de a-l face public”, a precizat şeful statului.

Cont . aici……………………………………………………………..

CULISELE STATULUI PARALEL. Scandalul Petrom. Contractul de privatizare a fost desecretizat. Doar o zi!

//////////////////////////////////////

 

(Groparii Romaniei si…) SECRETELE PRIVATIZĂRII PETROM

 

 

”Decizia Austriei de vota impotriva intrării României in Spatiul Schengen reprezintă o mare nedreptate si o umilintă pentru tara noastră. Cred insă că ar trebui să reflectăm si la motivele pentru care, după 2011, guvernele noastre nu au reusit să impună o astfel de decizie in Uniunea Europeană” scrie fostul premier Adrian Năstase, pe blogul propriu.

”Pe de altă parte, mi se pare firească dorinta romanilor de a răspunde la această umilire, in diferite moduri, inclusiv prin boicotarea anumitor activităti sau entităti austriece. Una dintre tintele acestor revolte o constituie si OMV Petrom. Pe bună dreptate. Felul in care, după privatizarea din 2004, au fost decise numirile in conducerea companiei, felul in care au fost organizate diferitele licitatii, conditiile in care s-au distribuit (si cui) contractele de publicitate, joburile-sinecuri pentru anumite rude ale unor oameni politici, nivelul redeventelor, toate acestea ar fi trebuit monitorizate cu atentie de statul român, ca partener initial cu 49% din actiuni.

Institutia care ar fi trebuit să urmărescă aceste evolutii post privatizare ar fi trebuit să fie parlamentul, cu atat mai mult cu cât privatizarea Petrom s-a realizat printr-o lege. Doar in 2008, s-au verificat anumite elemente ale privatizarii respective. Probabil că si acum constituirea unei noi comisii de anchetă pentru a investiga, in principal, indeplinirea clauzelor post privatizare ar fi utilă.

Pentru o astfel de dezbatere, ar trebui să tinem seama insă si de următoarele elemente:

Pentru a se aproba a doua transă de imprumut cu Banca Mondială, in anul 2000, Guvernul Isărescu si fostul ministru Băsescu au convenit cu Banca Mondială să ofere un pachet de cel putin 51% din actiunile SNP Petrom pentru privatizare. Lista societătilor convenite pentru privatizare cuprindea numeroase entităti bancare,etc.;

Doar in perioada 1998-2000 datoriile Petrom ajunseseră la 10.303 miliarde lei iar guvernul le-a sters si le-a trecut la datoria publică. Până in 2004, datoriile societătii atinseseră din nou o valoare foarte mare – aproximativ 30.000 miliarde lei;

Romania a inceput negocierile pentru capitolul XIV pentru energie cu UE, in 2002 si l-a inchis in iunie 2004, odată cu incheierea formalitătilor pentru privatizarea Petrom;

Comisia de privatizare a Petrom a fost aprobată de parlament;

La acel moment, România nu avea confirmat de către UE statutul de economie de piată functională, statut conditionat de intelegerile cu Banca Mondială, FMI si UE. In “TO DO LIST-ul din iulie 2004, măsura 33 prevedea obligatiile legate de privatizarea Petrom, cu termene precise;

Privatizarea SNP Petrom avea ca obiect vânzarea a 33,34% actiuni cu 669 mil euro si o mărire de capital de 831 mil. euro. In total OMV a plătit 1,5 miliarde euro pentru 51% din capitalul social al Petrom;

In 2004, statul român avea 49% din actiuni. Acum, statul român mai are doar 20% iar diverse persoane fizice sau juridice au 28%. Această scădere s-a datorat faptului că statul a cedat gratuit Fondului Proprietatea 20% din actiunile detinute de stat. Fondul Prorietatea a vandut apoi pe bursă aproape toate actiunile pe care le dobandise. Rezultatul, evident, a fost reducerea semnificativă a dividendelor cuvenite statului!

In 2004, Petrom avea 50000 de salariati dar OMV avea o capacitate de rafinare mai mare decât Petrom, cu doar 6000 de salariati. Petrom, din păcate, functiona cu o parte din salariati intr-o formulă de somaj deghizat, cu salarii reduse;

In ceea ce priveste companiile care s-au prezentat la licitatie, la inceput au fost vreo 18, apoi au ramas cele din Rusia, Ungaria, Austria si Halliburton. Era in 2003. Vă mai aduceti aminte ce s-a intâmplat atunci? Bănuiesc că nu. A pornit razboiul din Irak. Ca să fac povestea scurtă, Hulliburton a pornit la actiune si a căstigat câteva licitatii de zeci de miliarde de dolari, inclusiv in industria petrolieră, unde petrolul il extrăgeai de la suprafată, cu aspiratorul. De ce să foreze la 2000 de metri, in conditiile in care in urma cu 100 de ani mai venisera prin România cu sondele. Chiar nu ne aducem aminte de Anglo-americana, etc. Apoi au mai trecut si nemtii dar si sovieticii prin terenurile petroliere. Am incercat cu British Petroleum, am mers la Londra să vorbesc cu Tony Blair. Mi-a spus că ei sunt interesti sa cumpere doar statiile de benzină. I-am explicat că nu ne interesează. Vă mai aduceti aminte de jocul cu vanzarea si apoi cumpararea de benzinării de către baronii locali de la noi?

Contractul de privatizare a fost aprobat prin legea 555/2 decembrie 2004, in contextul in care ne propusesem inchiderea tuturor capitolelor de negociere cu UE in decembrie 2004, inainte de schimbarea componentei Comisiei europene pentru a evita amânarea aderării noastre pentru următorul grup de extindere ( nu intru in amănunte). Rezultatul votului a fost 173 voturi pentru, 20 impotrivă si 1 abtinere. Un papagal mitoman povestea zilele astea la televizor si la radio cum a stat el o noapte intreagă cu Băsescu pentru a-l convinge ca parlamentarii PD să se abtină de la vot! Pe bune? Oare PD avea un singur parlamentar si acela s-a abtinut? Imi pare rău să constat credulitatea unor jurnalisti cunoscuti care inghit aceste povesti mincinoase;

In 2006, Senatul a hotărât infiintarea unei Comisii de anchetă având drept scop investigarea conditiilor de legalitate privind privatizarea Petrom. Raportul Comisiei a fost prezentat in 19 iunie 2008. Concluzia a fost că, “din punctul de vedere al legalitătii, procesul de privatizare al SNP Petrom este legal, conform cu legislatia in vigoare”. De asemenea, s-a verificat, prin patru metode de evaluare, pretul obtinut. Voi reveni cu recomandările Comisiei care, din păcate, nu au fost urmate;

Am remarcat o anumită isterie in legătură cu DESECRETIZAREA contractului. DESECRETIZAREA s-a făcut pentru membrii Comisiei care au putut consulta contractul de sute de pagini in perioada 2006-2008. Acelasi lucru se poare repeta dacă se va constitui o nouă comisie parlamentară care să examineze alte aspecte ale activitătii OMV Petrom, inclusiv indeplinirea clauzelor post privatizare. Contractul prevede clauze de confidentialitate care nu permit publicarea lui pentru ratiuni privind competitia comercială. Sau cineva să-si asume plata unor daune financiare importante;

Până in prezent OMV Petrom a contribuit la bugetul României cu 35 miliarde euro , in perioada 2005-2021 si a făcut investitii de 17 miliarde de euro, având in prezent 8000 de salariati. In ceea ce priveste profiturile pe primele luni ale anului, verificati cât au fost taxele plătite la stat in aceeasi perioadă;

Acum in legătură cu petrolul. Unii vor să-l ia inapoi. Nu e nevoie. Petrolul face parte din resursele naturale care rămân ale statului (art 135-136 din Constitutie), Zăcămintele de petrol pot fi doar concesionate pe diferite perioade. In legea 555/2004, se arată cu claritate (art 15 din lege) că perioada de concesionare este de 10 ani si că redeventele (chiria) nu pot fi modificate in acest interval. De fapt pentru toate concesiunile de petrol, nu doar pentru OMV;

Incepand cu acel an (2008), am repetat de nenumărate ori că se poate mări redeventa sau chiar, fortând valoarea ei, se poate ajunge la rezilierea contractului. Dacă se dorea. Nu s-a dorit.Oricum, nu e nevoie “să ne luăm tot Petrom-ul inapoi”, ci doar 51% din el pentru că mai avem 20% din el dar alte 20 % din actiuni i le-am făcut cadou ambasadorului Gitenstein de la Fondul Proprietatea. Nu cred că putem să-l rugăm să ni le dea inapoi pentru că, oricum, le-a vândut deja.

Poate că ar fi fost util ca guvernantii de ieri si de azi sau jurnalistii de azi sa fi citit recomandările Comisiei din 2008: 1. Guvernul trebuie să verifice respectarea de către Petrom-OMV a programului asumat de investitii, etc, 2. Guvernul trebuie să solicite CA Petrom o informare privind furnizorii, subcontractorii, licitatii, tinând seama de configuratia actionarilor, 3. Guvernul trebuie să verifice cum s-au achitat de datoria lor reprezentantii institutiilor statului român, membri in CA (valorificarea “actiunii de aur”), 4. Guvernul trebuie să activeze clauza din contract care prevede ca in situatii de criza , membrii CA vor lua in considerare si interesele consumatorilor precum si interesul national al României…urmând a se constitui un Fond de solidaritate…”

*. Texul de mai sus cu Fondul de solidaritate este din 2008 si figurează in contract.

Scriu aceste rânduri cu o oarecare tristete. Un esec penibil legat de neacceptarea noastră in Spatiul Schengen (vă aduceti aminte cine a rezolvat prima fază a intrării in Spatiul Schengen, prin eliminarea vizelor pentru romăni, incepând cu 1 ianuarie 2002?) se translatează spre o componentă importantă a negocierilor noastre pentru aderarea la Uniunea europeană, aderare care ne-a adus importante beneficii directe si indirecte, inclusiv financiare.

In ceea ce priveste Omv Petrom, unele din greseli sau anumite corecturi generate de schimbarea conditiilor fundamentale puteau fi făcute incă in 2008 sau oricând de atunci incoace. Am asistat insă, zilele acestea, la comentarii isterice, incompetentă si lipsă de documentare, pe această temă. Sigur, m-am obisnuit cu lucrurile astea. Si stiu, câinii vor continua să latre” mai scrie fostul premier. (B.I.)

 

https://inpolitics.ro/secretele-privatizarii-petrom_1843211169.html

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Rusofilul Dodon și gașca sa de infractori pun la cale o nouă HOȚIE de proporții: privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești, prin intermediul păpușarilor de la Kremlin. Acuzațiile deputatului Iurie Reniță

 

 Alex Miclovan  

 

 

În timp ce Covid-19 face ravagii în Republica Moldova, iar președinta Parlamentului, socialista Zinaida Greceanâi, refuză să mai convoace ședințele săptămânale ale Biroului Permanent și cele plenare, deși lupta cu pandemia necesită luarea unor măsuri pe plan parlamentar, deputatul și diplomatul Iurie Reniță avertizează, pe Facebook, că rusofilul Igor Dodon și gașaca sa PSRM-istă pun la cale noi hoții de anvergură, speculând degringolada generală pe care tot ei au cauzat-o: mai exact, este vorba de privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești, prin intermediul păpușarilor de la Kremlin.

 

Podul.ro vă prezintă avertismentul lui Iurie Reniță:

 

”Dezmățul din Parlament

 

În stilul tradițional ce o caracterizează profund, speakerița Zinaida Greceanâi revine la metodele cele mai reprobabile pe care le-a utilizat și în perioada campaniei prezidențiale pentru a-l favoriza pe Igor Dodon – nu mai convoacă ședințele săptămânale ale Biroului Permanent și cele plenare. Nu întâmplător am insistat ca fosta șefă de partid a PSRM-ului să fie revocată din funcția de Președinte a Parlamentului. Aceasta, împreună cu Dodon și deputații lor, au transformat forul legislativ suprem într-o sucursală a PSRM, un fel de kolhoz socialist.

 

Nu există nicio justificare, de orice natură, să nu convoci ședințele plenare, mai ales în această perioadă dezastruoasă de pandemie, când sunt necesare măsuri urgente (inclusiv legislative) pentru contracararea COVID-19, care a atins cote maxime. În haosul și dezmățul care s-a instaurat în toate domeniile, avem suficiente motive să considerăm că socialiștii și susținătorii lor pun la cale noi hoții de anvergură, printre care ar fi și privatizarea, la prețuri derizorii, a Căii Ferate Moldovenești tovarășilor și conducătorilor acestora de la Moscova.

 

 

Oare nu e suficient că avem un Executiv demisionar (care abia își mai trage răsuflarea), mai e necesar să avem și un Parlament total nefuncțional?

 

Fac un apel către toți colegii parlamentari: să nu mai permitem neconvocarea ședințelor săptămânale ale Biroului Permanent și a celor plenare și să stopăm dezmățul din Parlament, intenționat susținut de PSRM în scopurile evocate mai sus”.

 

https://www.podul.ro/articol/13624/rusofilul-dodon-i-gaca-sa-de-infractori-pun-la-cale-o-nou-hoie-de-proporii-privatizarea-la-preuri-derizorii-a-cii-ferate-moldoveneti-prin-intermediul-ppuarilor-de-la-kremlin-acuzaiile-deputatului-iurie-reni

 

 

//////////////// /////////////// 

 

Serviciile secrete, mana dreapta a Autoritatii pentru Privatizare

 

Serviciile secrete ar putea sa furnizeze mai multe informatii in legatura cu societatile implicate in privatizarile de tip „suveica”, pentru ca, dupa ce au devalizat si au vandut activele unei societati, unii investitori au cumparat o alta societate pentru a face exact acelasi lucru, a declarat ieri ministrul Autoritatii pentru Privatizare,

 

Ovidiu Musetescu. Musetescu a adaugat, potrivit Mediafax, ca serviciile secrete ar putea ajuta Autoritatea cu informatii asupra „montajului” practicat in astfel de cazuri.

 

Potrivit sefului Autoritatii pentru Privatizare, implicarea serviciilor secrete in procesul de privatizare este „un semnal negativ pentru smecheri, in timp ce investitorii adevarati nu au de ce sa se teama”.

 

„Premierul Adrian Nastase va prezenta, in raportul de 100 de zile, cateva exemple privind ingineriile financiare practicate in cazul unor societati privatizate de fostul FPS”, a mai spus Musetescu, adaugand ca Autoritatea pentru Privatizare a€oisi doreste o altfel de privatizare”.

 

Adrian Nastase a declarat, recent, ca grupuri de lucru constituite la nivelul Autoritatii pentru Privatizare, precum si la Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor vor verifica modul in care au fost realizate unele privatizari, in special in domeniul industriei si agriculturii.

 

Premierul a aratat ca in perioada urmatoare autoritatile vor urmari mai atent bonitatea celor care doresc sa participe la privatizare si a subliniat necesitatea unei colaborari mai eficiente intre serviciile de informatii si celelalte institutii din domeniul privatizarii.

 

„Din pacate, la nivelul unor intreprinderi privatizate sunt folosite tot felul de inginerii si vin tot felul de tipi care se angajeaza sa dea sume imense pentru un anumit obiectiv, dar nu platesc decat o mica suma, la inceput, si intra in procese cu APAPS pentru cativa ani, praduind in timpul acesta tot ce gasesc in activele intreprinderii”, a mai spus Nastase.

 

https://www.zf.ro/prima-pagina/serviciile-secrete-mana-dreapta-a-autoritatii-pentru-privatizare-2996916

////////////////////////////////////////

 

 

 

Bomba uitată. Contractul Petrom-OMV a fost desecretizat. În urmă cu 16 ani

 

Articol scris de Bogdan Tiberiu Iacob

 

Sfîntul Graal al unor politicieni ori jurnaliști pare să fie, în ultimele zile, misteriosul contract de privatizare a Petrom, secretizat la momentul semnării, în 2004 și bănuit a ascunde lucruri teribile. Toată lumea vrea să știe de ce nu se desecretizează contractul și ce anume ar putea să fie în el dacă e ținut de 18 ani ascuns. Există un singur mic amănunt în toată povestea. Mic, dar exploziv, ca toată povestea din jurul lui: contractul a fost desecretizat și dat publicității de statul român încă de acum 16  ani.

 

Avertisment de ultimă oră al serviciilor de Informații

Despre cum a fost privatizat Petrom, artizanul operațiunii, fostul premier Adrian Năstase, a povestit aici.

 

Și acum, să derulăm firul poveștii, nu de alta, dar chiar merită.

 

Noul președinte Traian Băsescu a avut ceva de comentat împotriva privatizării Petrom imediat după instalarea la Cotroceni.

 

 

La 16 septembrie 2005, el a cerut ministerului Economiei contractul secretizat de privatizare și l-a obținut imediat, lăsîndu-l în analiză la Preşedinţie în timp ce el pleca într-o vizită în SUA. A doua zi, tot el făcea mare anunț:

„Contractul de privatizare a Petrom mi-a fost predat de Ministerul Industriilor înainte de plecarea în SUA. În zilele următoare, specialiştii şi consilierii de specialitate vor analiza acest contract şi nu exclud posibilitatea de a-l face public”, a precizat şeful statului.

 

 

Lucrurile nu au mers, totuși, chiar atît de simplu. Ministrul Economiei, Codruţ Şereş, a trebuit să discute cu reprezentanţii OMV despre publicarea contractului de privatizare al Petrom, în martie 2006 așteptînd un răspuns din partea grupului austriac.

 

La jumătatea lunii, OMV a dat răspunsul așteptat, de acord cu publicarea contractului, dar asta să se întîmple cu toate contractele de privatizare încheiate de autorităţile române, declara directorul general adjunct al Petrom, Werner Schinhan.

Pentru că, rețineți, toate contractele cu mari privatizări din energie erau secrete, nu doar cel privind Petrom.

 

„Deja 80% din conţinutul acestui contract este cunoscut, prin Legea 555/2004 (actul normativ prin care a fost aprobată privatizarea companiei – n.r). Poziţia OMV este simplă şi clară. Dacă Guvernul României doreşte să publice acest acord, poate să dea o altă lege prin care să realizeze acest lucru”, mai spunea Schinhan.

 

Pe 17 noiembrie, ministrul Şereş anunța public și că DNA solicitase, în aprilie, documente privind privatizarea Petrom, iar Oficiul pentru Privatizare în Industrie le transmisese 676 de file.

 

La 21 noiembrie 2006, Traian Băsescu s-a întâlnit cu preşedintele OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.

La întâlnire au participat ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, şi ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. Întîlnirea avea loc înaintea unei ședințe a CSAT convocate pentru a discuta privatizările din sectorul energetic, inclusiv clauzele din contractul de vânzare a Petrom, nivelul redevenţei şi de fiscalitate aplicat companiei.

 

 

La 22 noiembrie, Şereş anunța oficial că MEC va face publice contractele: „Contractele vor fi publicate pe site-ul MEC, însă va dura o perioadă până vom scana toate documentele, inclusiv anexele. Nu vor fi publicate, însă, planurile de afaceri ale investitorilor”. Foto Gov.ro

 

De asemenea, urmau să fie prezentate contractele încheiate între producătorii şi distribuitorii din sectorul energiei electrice, mai preciza ministrul Economiei.

 

„Vom prezenta, pentru început, lista firmelor care achiziţionează energie electrică şi acţionariatul lor. La contractele de export ale companiei Hidroelectrica nu vor mai exista clauze de confidenţialitate”, mai spunea Şereş.

 

Anunțul venea după decizia CSAT din 22 noiembrie, care ceruse deţinătorilor de contracte de privatizare în domeniul energetic, fie că era vorba despre Petrom sau de distribuţia de energie electrică sau de gaze, să le facă publice imediat, după cum anunțase după ședință preşedintele Traian Băsescu.

El mai dezvăluia că acele contracte erau deja la Preşedinţie, dar „este de datoria Ministerului Economiei şi Comerţului să le facă publice în cel mai scurt timp”.

 

 

La 27 noiembrie, SRI anunța, prin directorul George Maior, că a transmis în 2004 autorităţilor abilitate peste 160 de note privind privatizarea Petrom. El mai spunea, într-un interviu, că, printre aceste materiale, s-au aflat şi unele care semnalau „chestiuni strategice”.

Şeful SRI dezvăluia că a fost atrasă atenţia inclusiv asupra problemei redevenţei sau asupra riscului pierderii controlului asupra rezervelor de hidrocarburi ale ţării.

De asemenea, el admitea faptul că „România căuta extrem de intens, prin acţiuni inclusiv de ordinul politicilor economice, să intre în Uniunea Europeană”.

 

La 28 noiembrie, OMV a transmis oficial autorităţilor acordul pentru desecretizarea contractului de privatizare a Petrom: „OMV a trimis deja un acord oficial pentru publicarea contractului de privatizare a Petrom. Contractul este expresia rezultatului unui proces de negociere foarte deschis, transparent şi supravegheat îndeaproape, între Guvernul României şi OMV, respectând standardele internaţionale”, potrivit biroului de presă al grupului austriac.

 

La 29 noiembrie, MEC anunța că va publica, a doua zi, pe site-ul instituţiei, contractele de privatizare a firmelor din sectorul energetic, respectiv OMV-Austria, E.ON Ruhrgas-Germania, E.ON Energie-Germania, CEZ-Cehia şi Enel-Italia. O singură firmă din șase refuzase desecretizarea.

 

Joi, 30 noiembrie 2006, presa dădea știrea mult așteptată:

 

„MEC a publicat contractele de privatizare a firmelor româneşti din sectorul energetic

BUCUREŞTI, 30 nov (MEDIAFAX) – Ministerul Economiei şi Comerţului a publicat, la ora 12:00, pe website-ul instituţiei, contractele de privatizare prin care firmele Gaz de France, OMV-Austria, E.ON Ruhrgas-Germania, E.ON Energie-Germania, Enel-Italia şi CEZ-Cehia au preluat companiile româneşti din sectorul energetic.

La contractul de privatizate a Electrica Oltenia, preluată de firma cehă CEZ, sunt postate doar anexele contractului.“

 

Cum se face că deși a fost desecretizat și publicat în ziua de 30 noiembrie 2006, contractul privatizării Petrom este dat și azi ca missing in action?

 

De ce presa vremii nu s-a repezit asupra lui ca să îl disece ca pe broaște de laborator și să scrie despre el? De ce după 16 ani se cere imperios, inclusiv de la nivel politic, desecretizarea unui contract dat deja publicității?

 

Nu știm.

Dar am îndrăzni să aruncăm pe piață o ipoteză.

 

Publicarea contractului Petrom a fost acoperită generos cu un scandal epocal.

 

Exact în ziua publicării, Curtea de Apel Bucureşti a hotărît arestarea, pentru 20 de zile, a funcţionarilor ministeriali Dorinel Mucea (care se ocupase direct de contractul Petrom) şi Mihai Donciu şi a consultanţilor internaţionali Stamen Stanchev şi Vadim Benyatov Don, acuzaţi de spionaj şi trădare prin transmitere de secrete, în dosarul privatizărilor. Respectivii fuseseră reținuți cu o seară înainte de către procurorii DIICOT.

La rîndul său, ministrul Economiei, Codruț Șereș, a devenit primul demnitar post-decembrist acuzat de trădare și transmitere de secrete de stat în celebrul scandal al spionilor. La o zi sau două după publicarea contractelor, Șereș a demisionat, după alte cîteva zile fiind pus sub urmărire penală și, ulterior condamnat. S-a produs o criză politică pe fondul celui mai mare scandal economic din ultimii ani, iar presa nu a mai avut timp de altele.

 

Nu se știe cît au stat pe siteul ministerului contractele desecretizate ale privatizărilor strategice din energie, informații ulterioare despre acest aspect lipsesc.

 

Rămîne o singură mare, foarte mare întrebare: să fie de imaginat ca scandalul spionilor să fi fost, efectiv, doar marea diversiune menită să acopere publicarea contractelor ori derularea evenimentelor a fost o simplă coincidență?

https://www.qmagazine.ro/bomba-uitata-contractul-petrom-omv-a-fost-desecretizat-in-urma-cu-16-ani/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Dupa  ce SPUMA “parintilor ”au batut palma cu RUSII,intronand komunismul iconat si preotii de azi sunt rasplatiti cu varf si indesat… Ce salariu are un preot în România. Statul alocă sume uriașe pentru personalul cultelor religioase

 

 Laura Dumitrache

 

 În România, preoția este o meserie importantă, iar preoții nu au același statut în ceea ce privește salariile.

 

 

Deși subiectul privind salariile preoților din România este unul controversat, oamenii din zona rurală le iau apărarea acestora, susținând că munca lor este una foarte importantă, iar suma pe care un preot o capătă este una mică. Dar preoții în funcție de ierarhie, și de parohia pe care o dețin, iau salarii diferite.

 

 

Un preot aflat la început de drum, câștigă în principiu un salariu net sub 2.000 de lei. Cei cu vehcime, au peste 2.000 de lei. Slujitorii Domnului își pot însă majora veniturile din donațiile din timpul slujbelor, ajungând să câștige cât un demnitar. În plus. Legea salarizării unitare prevede majorări de salarii pentru personalul clerical, care sunt aplicate încă de la începututul lui 2018 și vor continua până în 2022.

 

Câți bani câștigă un preot de Bobotează

Una dintre sărbătorile de pe urma cărora preoții se aleg cu sume mari este Boboteaza, deoarece lumea le oferă acestora bani, chiar dacă personalul cultului religios nu cere.

 

 

 

Natura este benefică pentru sănătatea mentala

„Preoții nu cer nimic, oamenii ne dau cât îi lasă inima. Cei cu nume de sfânt dau mai mult, alții ne dau și carne, cârnați sau sticle cu băutură mai acătări. Încă nu am făcut un calcul exact, dar în ziua de Sf. Vasile și de Boboteaza cred că am strâns undeva la 3.500 Euro. Poate vi se pare mult, dar să știți că așa mai compensăm și noi veniturile mici de peste an”, a mărturisit un preot din județul Argeș.

 

Așadar, un episcop poate câștiga peste 5.000 de lei, un mitropolit 7.500 de lei, iar un Patriarh poate ajunge la peste 8.000 de lei.

 

Astfel, până în anul 2022, un preot debutând cu studii superioare va primi 3.700 de lei brut, un preot cu gradul II și studii superioare va primi 3.900 de lei, în timp ce un preot definitiv cu studii medii va primi 3.650 de lei brut.

 

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea același salariu cu președinții celor două Camere ale Parlamentului, iar la nivelul funcțiilor de conducere vicarul general, consilierul patriarhal și primul rabin vor primi 5.517 lei brut.

 

Conform unui document publicat de. Ministerul de Finanțe pe 3 decembrie 2018, suma totală pentru salarizarea personalului de cult s-a ridicat la 475,6 milioane de lei în 2017.

 

https://redactia.ro/ce-salariu-are-un-preot-in-romania-statul-aloca-sume-uriase-pentru-personalul-cultelor-religioase-27595?utm_source=evz.ro&utm_medium=Referral&utm_campaign=fidmee

/////////////////////////////////////////////

 

Secretele privatizarilor, lasate la voia spionilor

  de AdamPopescu

     

SRI l-a amendat pe Robert Neagoe, fostul sef al Directiei Juridice din Oficiul Privatizarii, pentru ca nu a impiedicat scurgerile de informatii, iar ORNISS i-a inchis usa la documentele secrete.

 

Autoritatile ar fi putut lua masuri inca din 2004 impotriva scurgerilor de informatii care au zguduit recent Ministerul Industriilor in cazul marilor privatizari. SRI a tras atunci un semnal de alrma, neluat in seama de mai marii ministerului.

 

Robert Neagoe – fostul sef al Directiei Juridice din Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), anchetat in dosarul de tradare si spionaj – a favorizat, potrivit serviciilor secrete, scurgerile de informatii din institutie. Incredibil, acest lucru a fost certificat inca de acum doi ani printr-o sentinta judecatoreasca.

 

SRI si Oficiul Registrului National al Informatiilor Secrete de Stat (ORNISS) i-au interzis lui Neagoe accesul la informatii secrete in urma unor controale. Neagoe reprezinta un caz unic in administratia publica: desi era seful Structurii de Securitate din Oficiul Privatizarii, acesta nu a primit certificat de acces la informatiile secrete ale statului, iar SRI l-a declarat incompatibil cu aceasta calitate.

 

Surprinzator, totii sefii sai au inchis ochii la aceasta situatie. Fostii ministri Dan Ioan Popescu, Codrut Seres, dar si  fosti si actuali sefi ai OPSPI – Constantin Nedelcu, Dorinel Mucea si Mihai Catuneanu – l-au pastrat in functie. Neglijenta sau complicitate?

 

Paznic la secretele privatizarii

 

Robert Neagoe, doctorandul premierului de la acea vreme, Adrian Nastase, era in 2004 seful Structurii de Securitate din Oficiul Privatizarii si directorul Directiei Juridice. Secretele tuturor marilor privatizari erau, teoretic, pazite de Neagoe.

 

OPSPI este institutia care a avut pe mana cele mai importante societati de stat scoase la privatizare: Petrom, Distrigaz, Electrica, Romgaz si industria de armament.

 

SRI si ORNISS, cele doua institutii care gestioneaza accesul la documentele secrete, au refuzat sa-i dea acces lui Neagoe, tocmai seful structurii de securitate, la secretele privatizarii.

 

Primul control al SRI

 

Martie 2004. Un control inopinat al unor ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii la sediul Oficiului Privatizarii scoate la inveala fapte de o gravitate ingrijoratoare: secretele privatizarii erau vraiste.

 

Oricine putea avea acces la ele, potrivit actelor aflate la Judecatoria Sectorului 1. Din raportul SRI atasat la dosar reiese ca „biroul special pentru evidenta, pastrarea, procesarea, manipularea, transportul si transmiterea informatiilor secretizate era amplasat fara marcarea zonei de securitate”, potrivit legii.

 

La fel de grav, cheile de la spatiul unde erau containerele cu toate secretele marilor privatizari din industrie nu erau predate si asigurate conform normelor. Ofiterii SRI au descoperit ca la camera cu secrete nu erau gratii, geamurile nu erau protejate impotriva ascultarilor de la distanta si era situata intr-o zona unde accesul se facea pe mai multe culoare din minister.

 

 

Zona documentelor secrete nu avea nici macar un filtru de paza pentru a preveni accesul persoanelor neautorizate. Fara ezitari, ofiterii SRI ii dau avertisment lui Neagoe si ii pun in vedere sa remedieze deficientele.

 

Al doilea control al SRI

 

Octombrie 2004. SRI trimite din nou un control-fulger la OPSPI pentru a verifica daca  Neagoe a luat masurile legale pentru impiedicarea scurgerilor de informatii.  Concluziile sunt clare: seful Structurii de Securitate nu a remediat deficientele. SRI ii aplica si o amenda de 25 de milioane de lei vechi, pe care acesta nu e dispus sa o achite.

 

Doua saptamani mai tarziu, Neagoe contraataca. El depune o plangere impotriva SRI la Judecatoria Sectorului 1, in care se lamenteaza ca serviciul de informatii a comis un abuz, ca procesul-verbal nu este semnat pe toate paginile, ca nu sunt identificate deficientele, ci doar articolele presupus incalcate.

 

Pe scurt, Neagoe invoca diverse chichite juridice legate de forma situatiei si nu de fond. Demersul sau e activ sustinut de catre Dorinel Mucea – seful Oficiului in acea perioada – care, in numele OPSPI, depune si el o plangere impotriva SRI.

 

Decizia Judecatoriei Sectorului 1, il transforma pe Robert Neagoe in primul functionar declarat neglijent cu secretele statului. In contextul acuzatiilor recente aduse lui Neagoe, cazul se poate transforma intr-unul de neglijenta cu premeditare.

 

In sentinta sunt respinse plangerile lui Neagoe si ale lui Mucea, dandu-se dreptate SRI. Hotararea judecatoreasca mai certifica si faptul ca Mucea a implicat institutia intr-un proces in care nu avea calitate procesuala.

 

Neagoe contraataca din nou prin recurs. De asta-data cu sprijinul noului director al Oficiului Privatizarii, Mihai Catuneanu. Justitia da dreptate din nou SRI in procesul cu Neagoe si cu OPSPI.

 

Interzis la ORNISS

 

Neagoe: „Nu e ce scrie acolo”

 

Robert Neagoe a stat de vorba pentru cateva minute cu EVZ despre procesul pe care l-a intentat SRI: „Nu este ceea ce credeti, ce scrie acolo. Acum sunt bolnav si nu va pot raspunde”, ne-a precizat Neagoe. Initial, acesta a fost de acord sa se intalneasca cu reporterii EVZ.

 

Ulterior nu a mai fost disponibil. Biroul de presa al Oficiului Informatiilor Secrete de Stat ne-a confirmat ca fostului sef al structurii de securitate nu i s-a dat certificat ORNISS.

 

„ORNISS a transmis institutiei solicitante, respectiv OPSPI, decizia de avizare negativa a accesului la informatii clasificate pentru persoana sus-mentionata (n.r. – Robert Neagoe), deoarece, urmare a verificarilor de securitate efectuate de autoritatea competenta (n.r. – Serviciul Roman de Informatii), au fost evidentiate incompatibilitati privind accesul acestei persoane la astfel de informatii”, se precizeaza in raspunsul primit de la ORNISS.

 

La intrebarea daca Robert Neagoe mai avea dreptul sa fie ditamai seful Directiei Juridice, care aviza marile privatizari, dupa ce i s-a refuzat accesul la secretele OPSPI, ORNISS ne-a precizat ca „aceasta era posibil in masura in care atributiile de director al Directiei Juridice a OPSPI nu presupuneau, in mod nemijlocit, accesul la informatii clasificate”.

 

Implicarea lui Neagoe

 

Afacerea de spionaj „Credit Suisse – Mucea”

 

Parchetul General a demarat urmarirea penala impotriva lui Robert Neagoe in dosarul „Tradare si spionaj”. Infractiunile de care este acuzat sunt afilierea la un grup de criminalitate organizata, spionaj si tradare prin transmitere de secrete.

 

De remarcat este faptul ca Robert Neagoe e singurul acuzat din acest dosar aflat in libertate. Aceasta s-ar datora „sinceritatii” totale a acestuia in fata procurorilor. La doua saptamani dupa declansarea urmaririi penale, Neagoe a fost demis de la OPSPI.

 

Din rezolutia procurorilor reiese ca Neagoe a actionat in interesul lui Liviu Luca, seful Petromservice, care dorea sa promoveze o hotarare de guvern in avantajul sau. Neagoe s-ar fi intalnit cu Stamen Stantchev „in afara cadrului oficial, la o cafenea din apropierea MEC” pentru a discuta strategia de sprijinire a gruparii CSFB-PAS Petrom.

 

Capii grupului de crima organizata indicati de Parchetul General sunt Stamen Stantchev (consultant al societatii Credit Suisse First Boston), Dorinel Mucea (fost director adjunct la OPSPI) si Radu Donciu (fost consilier al Ministrului Telecomunicatiilor). Vineri, procurorul Nastasiu a extins acuzatiile in cazul lui Vadim Don Benyatov si pentru subminarea economiei nationale.

 

In afacerea de spionaj „Credit Suisse – Mucea” mai sunt luati in vizor si ministrii Codrut Seres si Zsolt Naghy. Seres este primul inalt oficial roman din istoria postdecembrista pus sub acuzare pentru tradare. Potrivit achetatorilor, Seres se comporta ca un subordonat al consultantului CSFB Stamen Stantchev.

 

De altfel, din inregistrarile telefonice, procurorii au concluzionat ca relatiile dintre cei doi depaseau cu mult cadrul oficial, Seres netinand cont de confidentialitatea informatiilor pe care le gestiona.

 

AVEREA LA SECRET

 

Acuzat de tradare, dar miliardar

 

EVZ a dezvaluit inca de acum o jumatate de an ca Robert Neagoe este cel mai bine platit slujbas la stat: in jur de 10.000 de euro pe luna. Potrivit declaratiei de avere pentru anul 2005, Neagoe a avut venituri de la stat de 2,4 miliarde lei vechi, adica aproximativ 70.000 de euro. In anul 2006, potrivit calculelor EVZ, acesta si-a sporit veniturile cu minimum 30.000 de euro.

 

Banii lui Neagoe provin din salariul de la OPSPI, de la comisiile de privatizare si din consiliile de administratie la care a luat parte. Acesta a fost membru in consiliile de administratie ale mai multor societati de stat: Avioane Craiova, Electrica SA, Petrom SA, Distrigaz Sud, Oltchim, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova.

 

Din verificarile EVZ, Neagoe nu si-a actualizat declaratia de avere pe 2006. De altfel, CV-ul sau este tinut la secret de conducerea OPSPI, care refuza sa-l puna la dispozitia presei de mai bine de sase luni.

 

Neagoe este, de patru ani, doctorandul fostului premier Adrian Nastase, cu care studiaza stiintele juridice. Sotia lui Robert Neagoe este Monalisa Neagoe, presedintele Tribunalului Bucuresti. Nici aceasta nu a completat in propria declaratie de avere venitul sotului sau pe anii 2005 si 2006.

 

PARTENERI LUI MUCEA

 

Oamenii din spatele marilor privatizari

 

In afara de protectia oferita lui Robert Neagoe, fostul si actualul sef al OPSPI, Dorinel Mucea   si Mihai Catuneanu, mai au un punct comun: Fondul Romano- American de Investitii (FRAI), o firma-fundatie a Congresului Statelor Unite, finantata initial cu bani de la bugetul SUA.

 

Dorinel Mucea a fost asociat cu FRAI in societatea TEC Miaco SA timp de sase ani, intre anii 1998-2004. Mihai Catuneanu a fost director la FRAI intre anii 2000 si 2005.

 

Pe statul de plata la FRAI s-au mai aflat Theodor Stolojan, fost consilier prezidential, si Florin Georgescu, viceguvernator al BNR.

Fundatia Congresului american are si ea cateva lucruri in comun cu Oficiul Privatizarii datorita obiectului sau de activitate: promovarea capitalismului si a economiei de piata.

 

Benyatov, tarul privatizarilor FRAI, a fost angajat de mari companii de consultanta internationale, printre care si Credit Suisse First Boston (CSFB), sa le dea sfaturi la privatizarea mai multor societati romanesti de stat, aflate in portofoliul OPSPI.

 

Societatile care au fost sau urmeaza sa fie privatizate au fost evaluate la peste un miliard de euro. Din aceasta activitate, FRAI a incasat comisioane fixe si variabile. Potrivit unui interviu publicat de agentia de presa NewsIn, Vadim Don Benyatov a fost liderul consortiului CSFB-FRAI.

 

FRAI a acordat sau a fost selectat pentru activitati de consultanta, in timpul guvernului Adrian Nastase, pentru privatizarea societatilor Distrigaz Nord, Distrigaz Sud, CEC si a complexurilor energetice Turceni, Rovinari si Craiova. Sub guvernul Tariceanu a fost implicata selectia pentru procesul de privatizare al Romgaz (deocamdata oprit), Electrica – Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord.

https://evz.ro/secretele-privatizarilor-lasate-la-voia-spionilor-426204.html

////////////////////////////////////////////

 

 

Potopistii social-demonizati din Romania prazmuiesc avutia TUTURORA- Marile bogăţii ale României, date pe nimic. Cine ne-a vândut ţara? La cine ajung 400 de miliarde de…

//////////////////////////////////////////////

 

EXCLUSIV. Dezvăluiri, după 15 ani, despre una dintre cele mai importante privatizări din România

 

Unul dintre cei mai cunoscuți și controversați oameni de afaceri din România, magnatul Ovidiu Tender, a dezvăluit într-un interviu acordat în exclusivitate corespondentului Pro TV Cosmin Savu detalii despre privatizarea din 2004 a companiei Petrom.

 

autor

STIRILEPROTV

 

Tender a ieșit recent din închisoare, unde a stat aproximativ 4 ani și jumătate după ce a fost găsit vinovat de înșelăciune, instigare la abuz în serviciu, constituire și apartenență la un grup de crimă organizată și spălare de bani în dosarul RAFO-Carom.

 

Omul de afaceri a dat primul interviu din libertate lui Cosmin Savu și a povestit, printre altele, cum a ajuns milionar, cum a ajuns în Africa și care au fost planurile de investiții și de dezvoltare în Senegal, Gambia sau Guinea Bissau.

 

 

În perioada guvernării PSD, 2000-2004, Tender a devenit unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri ai României, nelipsit din anturajul președintelui Ion Iliescu. Avea atâtea firme că nici nu mai știa cum le cheamă.

 

Tot în 2004 a a vut loc și privatizarea companiei Petrom, în mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Năstase. Astfel, grupul austriac OMV a preluat o participație de 51,01% din capitalul Petrom în urma unei tranzacții de 1,5 miliarde de euro.

 

CITEȘTE ȘI

Ovidiu Tender

Podcast ”România, știi bine”, episodul 22. Imagini nedifuzate la TV cu Ovidiu Tender

OMV a cumpărat de la statul român 33,34% din acțiuni pentru 669 milioane euro și a majorat capitalul social cu 830,6 milioane euro, pentru a ajunge la participația de 51%.

 

 

Agerpres

În 2003, Ovidiu Tender și Frank Timiș au participat la privatizarea Petrom. În acest scop, s-au asociat cu un gigant american, Halliburton, care fusese condus de vicepreședintele SUA de la acea vreme, Dick Cheney.

 

Însă această asociere a fost descalificată în favoarea OM. Mai mult decât atât, în acea perioadă s-a vorbit de un conflict între Adrian Năstase și Ion Iliescu – fostul președinte al României fiind considerat unul dintre protectorii lui Tender – dar și despre vizitele la Viena ale fostului ministru Dan Ioan Popescu, artizanul privatizării Petrom.

 

Acum, după 15 ani de la această privatizare, Ovidiu Tender face dezvăluiri despre condițiile în care statul român a renunțat la un ”monopol” extrem de profitabil din punct de vedere economic aprobând vânzarea către un grup austriac.

 

Pro TV

Tender susține că, deși Petromul a fost vândut cu 669 de milioane de euro, numai țițeiul din pământ de la acea vreme valora aproximativ 10 miliarde de dolari.

 

”Compania Petrom, mi s-ar fi părut normal să nu se privatizeze așa cum s-a privatizat. Nu poți să cedezi tu, statul, monopol din mâinile tale în mâini private. Dar dacă tot au decis privatizarea – pentru că practic în ceea ce privește țițeiul, compania Petrom are monopol, că ce mai au restul este foarte puțin – în primul rând trebuia separată producția de exploatare de distribuție și făcute companii separate, care, fiecare să fie privatizate.

 

Dar s-a trecut, după cum v-am spus, un monopol din mâinile statului în mâini private. În aceste condiții era extrem de interesantă pentru multă lume. La vremea respectivă, Petromul avea rezerve cunoscute de 1 miliard de barili de țiței. La prețul de atunci al țițeiul, la condițiile geologice din România și la ceea ce se întâmpla aici, se putea vinde țițeiul cu 10 dolari barilul.

 

Deci numai țițeiul din pământ, la vremea respectivă, valora 10 miliarde de dolari. Înainte de privatizare cu un an sau doi, chiar compania OMV a venit în România, la Petrom. S-a oferit pentru 80 de stații de benzină, pentru 80 de benzinării pe care voia să le cumpere, 80 de milioane de dolari. Deci 1 milion de dolari pe benzinărie. Petromul avea, din câte îmi aduc aminte la vremea respectivă, vreo 800. Deci valoarea distribuției era ușor încă 800 de milioane.

 

Rafinăriile ..platformele de foraj, valoarea de înlocuire a unei platforme de foraj era la 150 – 200 de milioane. S-au vândut toate cu 100 de milioane. Având în vedere toate aceste elemente, evident că era foarte interesant de cumpărat.” – a declarat Ovidiu Tender pentru Pro TV.

 

Magnatul spune că s-a asociat cu Frank Timiș și a format un consorțiu de 3 firme cu ajutorul companiilor Halliburton și Regal Petroleum, ca să poată participa la licitație. Mai mult, potrivit declarațiilor lui Tender, acest consorțiu de 3 firme reușise la acea vreme să adune suma de 1 miliard 500 de milioane de dolari pentru a cumpăra Petrom.

 

Însă planul lor a fost dărâmat după ce au fost respinși la finalul primei runde de negocieri. Iar printre cei care au participat la această decizie s-a aflat și consultantul Stamen Stanchev – care a ajuns cunoscut în România după ce a fost găsit vinovat în scandalul privatizărilor stategice, alături de foștii miniștri Codruț Sereș și Zsolt Nagy.

 

”La finalul primei runde, în ceea ce privește accesibilitatea, am fost respinși, pe motiv că nu avem obiectul de activitate. Evident că am avut intenția să contest decizia. A fost băgat în față consultantul Credite Suisse, și nu comisia de privatizare de la Ministerul Industriei. El a și semnat. Stamen Stancev, dacă vă mai aduceți aminte, ulterior el a devenit renumit. El era reprezentantul consultantului. Însă americanii, având în vedere că Dick Cheney, care era la vremea respectivă vicepreședintele Statelor Unite și fusese președintele Halliburton, nu a avut nicio dorință de a face … sau nicio intenție de a face tevatură din treaba asta, au hotărât că nu constestăm nimic, s-au retras.” – a declarat Ovidiu Tender.

 

În octombrie 2018, fostul președinte al României Traian Băsescu scria pe Facebook despre faptul că, în 2004, a fost semnată de Adrian Năstase o hotărâre de Guvern ”care aprobă contractul de privatizare a PETROM cu OMW Austria în condiţii absolut ticăloase”.

 

”În Noiembrie 2004 majoritatea PSD din Parlament aprobă contractul de privatizare a PETROM, prin lege. Adrian Năstase răsuflă uşurat. A reuşit să aprobe un mare furt prin lege. (…) REPET, problema României nu este că s-a privatizat, problema este cum s-a privatizat.” – a scris Băsescu pe rețeaua de socializare.

 

 

 

În replică, fostul premier Adrian Năstase a postat pe blogul său un mesaj în care susține că, printr-un Memorandum semnat în anul 2000, Băsescu ”este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românești.”

 

”Din când în când, Băsescu, în stilul lui obișnuit, mincinos, încearcă să scape de responsabilitățile ce-i revin în dezastrul economiei și infrastructurii românești, în timpul mandatelor pe care le-a avut. Astfel, în Memorandumul semnat de Băsescu, în 2000, referitor la înțelegerile cu Banca Mondială, puteți vedea cine este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românești. Angajamentele relativ la Petrom se găsesc la pagina 10 din anexă.” – a scris Năstase, care a postat pe blog și copii ale unor documente.

 

 

Sursa: Pro TV

 

https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/exclusiv-dezvaluiri-despre-cea-mai-importanta-privatizare-din-romania-dupa-15-ani.html

/////////////////////////////////////////////

Putinizarea globalizarii este o puica,fata de chinezariile pregatite pentru Taivan… Interviu- Fabian Zuleeg: „E sfârșitul unei epoci de aur. Statul s-a întors în economie. Democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră”

 

 

De Alexandra Pele

 

Lista crizelor la care Europa trebuie să răspundă în următorul deceniu nu se rezumă la efectele pandemiei și la război – ea e mult mai lungă și cuprinde mai toate sectoarele societății occidentale. Singura șansă este ca statele membre UE să lucreze împreună, pentru că doar împreună „cântăresc” suficient pe scena globală pentru a-și influența soarta. În absența unei integrări și mai profunde, a unei regândiri a politicii energetice, industriale și nu numai, Europa riscă să-și vadă destinul dictat de marile puteri de care depinde și în prezent – economic, dar și din punctul de vedere al securității – SUA și China, avertizează Fabian Zuleeg.

 

Dr. Fabian Zuleeg este directorul executiv și economistul-șef al Centrului de Politici Europene (European Policy Center, EPC), un think tank independent, non-profit, dedicat promovării integrării europene prin analiză și dezbatere.

 

Textul de mai jos e preluarea unor fragmente din numărul 84 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, apărută sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace” (LINK-AICI), unde poate fi citită analiza integrală.

 

 

 

***

 

CRONICILE:

Deși Europa nu este implicată militar în războiul din Ucraina, vedem că economia funcționează după o „logică de război”. Cum evaluați impactul războiului asupra economiei europene, în special având în vedere iarna grea din fața noastră?

 

Fabian Zuleeg:

Agresiunea rusă în Ucraina este un punct de cotitură, începutul unei noi ere, în care Uniunea Europeană și statele membre vor fi nevoiți să regândească modul în care funcționează economia noastră, modul în care facem politici în numeroase arii de interes, de la cele evidente cum ar fi politica externă, politica energetică, dar și în zone precum extinderea Uniunii, politica industrială, cum se va poziționa Europa față de marea rivalitate geopolitică dintre SUA și China.

 

Vorbim despre o gamă variată de provocări cu care ne confruntăm, care se suprapun unor provocări deja existente.

 

 

 

 

Europa se află în ceea ce noi numim o „permacriză” (perioadă lungă și permanentă de criză, ca urmare a mai multor factori care se suprapun sau se succed, n.r.). În ultimul deceniu și jumătate, ne-am confruntat cu un număr de crize interconectate cărora le-am supraviețuit, dar în esență nu am adresat factorii structurali și peste toate acestea trecem prin transformări majore ale economiei noastre, atât în termenul revoluției verde, al sustenabilității, cât și al revoluției tehnologice, care este un fenomen global, precum și al unor schimbări demografice care produc efecte mai ample în Europa decât pe alte continente.

 

Toate acestea se suprapun, iar acest lucru înseamnă, în special pentru Europa Occidentală, pentru că Europa de Est a avut o experiență diferită, sfârșitul unei epoci de aur. A fost o perioadă de stabilitate, prosperitate, de consens politic larg, de democrație. Iar acum vedem provocările la adresa acestora, inclusiv criza democratică din multe state. În Europa, dar și la nivel global, democrația trebuie să găsească modalități de a se apăra în această nouă eră.

 

Nu este o imagine pozitivă. Provocările cu care ne confruntăm sunt reale. Iarna aceasta vom avea parte de o economie de război.

 

Cel mai dificil aspect aici este faptul că populațiile nu au fost pregătite de sacrificiile care vor trebui să fie făcute, că acestea sunt necesare. Multe guverne pretind că vor putea atenua impactul (crizei energetice, n.r.). În realitate, cele mai multe țări europene se vor confrunta cu o creștere a facturilor la curent și a cheltuielilor alimentare. În plus, avem și această foarte reală criză a costului vieții care are un impact direct asupra oamenilor. Iar acest lucru va avea consecințe politice.

 

Prin urmare, avem nevoie de leadership politic la nivel european, trebuie să începem să facem lucrurile diferit, să recunoaștem că în multe dintre aceste arii avem nevoie de o dimensiune europeană, pentru că efectele distribuite vor fi relativ severe. Este un moment al adevărului pentru UE și pentru statele membre.

 

(…………………………………………………………..)

 

CRONICILE:

Spuneați că multe guverne au impresia că pot controla efectele crizei energetice. În ultima perioadă, intervențiile statului în economie au fost din ce în ce mai pronunțate. Ajutoare financiare directe au fost propuse sau acordate deja în toate statele europene, în contrast puternic cu regulile de dinainte de pandemie, când ajutorul de stat se acorda rar și în conformitate cu reglementări precise. Cum credeți că va evolua rolul statului în economie, pe termen scurt și pe termen mediu?

 

Fabian Zuleeg:

Această tendință se conturase deja la nivel global, ideea că „Big Government” s-a întors. Vedem această dezbatere nu doar în Europa, ci și în SUA. Republicanii susțin că statul trebuie să-și asume un rol mai important, în parte pentru că în timpul pandemiei a fost evident că statul trebuie să preia anumite funcții care nu puteau fi lăsate în voia piețelor.

 

Statul s-a întors. Politicile publice s-au întors. Este tot mai clar acum că deciziile pe care le iei acum contează. Acest lucru reprezintă însă o provocare, în special pentru Uniunea Europeană, pentru că o mare parte din cooperarea noastră economică se bazează pe a controla acțiunile guvernelor naționale, asigurarea faptului că nu există bariere în calea pieței unice, că toată lumea aplică aceleași reguli.

 

(Citiți și: ”Economia de Război și Factura de Pace: CRONICILE 84. Titlurile și autorii)

Avem cadrul legal care garantează asta, dar problema acum este că în situații de criză, cum ar fi pandemia de COVID-19 sau cum este războiul, guvernelor li se lasă mână liberă să facă tot ce consideră că este necesar pentru a salva economia.

 

Și asta este foarte periculos, deoarece duce la fragmentare. Este ineficient pentru că trăim în economii interdependente, prin urmare, acțiunile unei țări le afectează și pe altele. Și ignoră complet dimensiunea politică.

 

Dacă vei avea succes într-o țară, dar nu și în alta, acest lucru va avea un impact direct asupra alegerilor, dar și asupra coeziunii UE.

 

Ca să mă exprim foarte sincer, dacă ți-e frig și foame și te uiți peste graniță și vecinii tăi au fost protejați de guvernul lor, acest lucru va ridica multe întrebări dacă suntem într-adevăr în aceeași barcă.

 

(…………………………………………………………..)

 

CRONICILE:

Ați menționat importanța Fondului de Redresare și Reziliență. Momentan, statele par a se concentra pe măsuri de supraviețuire, de limitare a impactului războiului, în defavoarea investițiilor. Când credeți că se va repune accentul pe dezvoltare, în special având în vedere că ne așteaptă o perioadă de contracție economică?

 

Fabian Zuleeg:

Trăim un paradox vechi. De îndată ce te confrunți cu o criză economică, guvernele vor face economii în special de la investiții. Cred că acest lucru este explicat parțial prin faptul că nu facem o distincție între tipurile de cheltuieli guvernamentale. În final, ar trebui să ne uităm ce cheltuieli publice promit să aibă cele mai bune randamente pe viitor, atât în plan economic, cât și în plan social, și să le prioritizăm.

 

Exact opusul pare să se întâmple, pentru că guvernele au multe obligații, în special salarii și pensii care trebuie plătite și deci investițiile au mereu de suferit.

 

Ceea ce trebuie să recunoaștem este că nu putem să ne întoarcem la modul în care făceam lucrurile înaintea acestei permacrize, cum obișnuiam să abordăm aceste lucruri în trecut, care era în esență să lăsăm aceste decizii la nivel național. Ceea ce am văzut este că efectele de contagiune sunt semnificative.

 

(……………………………………………………)

 

Trăim o nouă revoluție industrială în care unele dintre tehnologiile dezvoltate în prezent vor deveni esențiale pentru anumite sectoare ale economiei. Europa a rămas deja în urmă.

 

Asta ne aduce înapoi la momentul de cotitură de care vorbeam. Securitatea economică va fi unul dintre obiectivele-cheie ale guvernelor, ale UE și trebuie să ne asigurăm că avem control asupra tehnologiilor, asupra infrastructurii, asupra lanțurilor de aprovizionare care sunt critice pentru economia europeană, dar și pentru societatea europeană.

 

(……………………………………………………………..)

 

CRONICILE:

Referitor la prețul pe care va trebui să îl plătim, vedem deja semnalele unei crize a costului vieții. Care credeți că vor fi efectele pe termen mediu ale actualei crize inflaționiste asupra consumatorilor europeni, asupra clasei de mijloc?

 

Fabian Zuleeg:

Pe termen scurt, sunt convins că discutăm despre un nivel de trai mai redus. Este imposibil de evitat. Dacă facturile la energie ți-au crescut de 5-6 ori, acei bani trebuie să vină de undeva. Chiar și în acele gospodării cu un nivel ridicat de venituri disponibile, aceste schimbări se vor resimți, vor fi nevoiți să renunțe la altceva.

 

Cred că europenii înțeleg asta. Cred că sunt dispuși să accepte situația dacă le este explicată corespunzător.

 

Întrebarea este ce se va întâmpla pe termen lung. Vom continua pe aceeași linie, a productivității reduse, a prețurilor ridicate, a dependenței ridicate de surse externe, sau vom face acum investițiile care în următorii trei-patru ani ne vor aduce într-un punct în care vom avea, spre exemplu, o acoperire mult mai bună cu energie din surse regenerabile, în care suntem capabili să ne asigurăm nevoile din surse multiple, de încredere?

 

Aceasta ar fi o schimbare semnificativă a modelului economic.

 

(Citiți și: ”Interviu Daniel Fiott / Europa dintre SUA, China și Germania: strategic și economic”)

Am vorbit de Germania, o mare parte a succesului manufacturier a fost construit pe energia ieftină și accesibilă din Rusia. Acest lucru va trebui să se schimbe. Vom avea de făcut alegeri dificile.

 

În acest moment, Europa nu gândește strategic.

 

Trebuie să propunem un obiectiv și apoi să facem orice e nevoie pentru a ajunge acolo. Și, da, acest lucru înseamnă și că guvernele vor trebui să intervină mai mult și va trebui să existe consecințe pentru cei care nu lucrează către atingerea obiectivului comun.

 

(……………………………………………………..)

 

Pentru țări mai mici și pentru IMM-uri, marele risc este că ceea ce facem în prezent va submina piața unică europeană. Global, lucrurile vor fi mai dificile. Prin urmare, companiile, cele din industria prelucrătoare, dar nu numai, vor fi nevoite să se bazeze pe lanțurile europene de aprovizionare și dacă piața unică nu funcționează corespunzător, va fi imposibil.

 

Orice țară, inclusiv Germania, e prea mică pentru a se descurca fără a ieși dincolo de granițe.

 

(…………………………………….)

Interviul integral poate fi citit în numărul 84 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, apărută sub titlul ”Economia de Război și Factura de Pace” (LINK-AICI).

***

(Citiți și: ”Video / 7 lucruri despre CRONICI spuse de 7 cititori de top în 3 minute”)

 

 

 

https://cursdeguvernare.ro/interviu-fabian-zuleeg-e-sfarsitul-unei-epoci-de-aur-statul-s-a-intors-in-economie-democratia-trebuie-sa-gaseasca-modalitati-de-a-se-apara-in-aceasta-noua-era.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Interviu – Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ”

 

De Alexandra Pele

 

Fredrik Erixon este economist, scriitor, director al Centrului European pentru Economie Politică Internațională (CEEPI) din Bruxelles.

 

Textul de mai jos este preluarea unui fragment, relevant credem noi, din interviul acordat revistei exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare nr. 85, proaspăt apărut.

 

În opinia economistului, urmează o perioadă extrem de dificilă pentru clasa de mijloc, cea mai afectată de creșterea prețurilor, deoarece acestea erodează nu doar puterea de cumpărare, ci și valoarea activelor, acumulate preponderent pe credit.

Ieșirea din această situație complicată, spune Erixon, este o recesiune, inevitabilă după părerea sa.

Cea mai mare îngrijorare a economistului este că băncile centrale și guvernele își supraestimează capacitatea de intervenție în actuala criză. Chiar și într-o lume ideală, în care factorii de decizie nu mai fac nicio greșeală de acum înainte, inflația va fi foarte dificil de combătut, deoarece fundamentele economiei mondiale sunt cele care o alimentează, concluzionează directorul CEEPI.

 

 

Becurile smart si beneficiile lor

 

(Redacția)

 

***

 

(………………)

 

CRONICILE:

Mulți analiști sunt de părere că o spirală prețuri-salarii este improbabilă, deoarece companiile europene nu își permit să majoreze veniturile angajaților pe termen mediu, asta pentru că nu există creșteri substanțiale de productivitate. Înseamnă practic că șocul inflației va fi absorbit aproape în totalitate de societate. Credeți că ne aflăm la un punct de inflexiune al modului în care sunt distribuite cheltuielile de consum? În România, spre exemplu, ponderea cheltuielilor cu utilitățile a crescut la maxime record.

 

 

 

 

Fredrik Erixon:

Absolut. Asistăm la aceste tendințe peste tot în Europa, în America de Nord și anume că, cel puțin pe perioada verii, cheltuielile de consum nu au fost la nivelul la care se anticipa că vor fi. Este dificil de comparat țară cu țară și mai ales având în vedere că ieșim din ani de pandemie, dar unde ne aflăm în prezent, în ceea ce privește lichiditățile, gospodăriile și veniturile generale ale societății… așteptările au fost ca sectorul turistic, spre exemplu, să înregistreze un boom în această vară, dar aceste așteptări nu s-au concretizat.

 

Vedem și din situațiile bancare cum gospodăriile încep să își reechilibreze pozițiile de capital, își rambursează varii credite de consum, în special credite cu dobânzi variabile, care cresc mai repede. Vedem și pe piața imobiliară că prețurile scad rapid peste tot. Acest lucru, în sine, are consecințe asupra multor oameni, pentru că reajustează valoarea proprietăților și a creditelor ipotecare aferente acestora. Consumatorii s-au îndatorat pe baza unor evaluări ale proprietăților, care sunt acum poate cu 10%-15% mai mici. Este o sumă substanțială, în special dacă o transpui la nivelul întregii economii.

 

Revenind la problema dacă prețurile vor pune presiune pe salarii și dacă ne vom confrunta cu o spirală prețuri-salarii, ce știm din perioade anterioare, din istorie, când s-a mai manifestat un astfel de fenomen, este că nu se întâmplă automat. Este o perioadă de timp până când dinamica și mecanica acestei spirale își intră în funcțiune.

 

Salariile nu reflectă imediat prețurile. Durează câțiva ani până când se intră în carusel și, odată pornit, lucrurile se mișcă repede. Ce vedem acum în multe state este că oamenii se așteaptă ca salariile să crească, poate nu pentru a compensa întregul impact al inflației, dar se așteaptă totuși la o creștere.

 

Știm din analizele de piață mai amănunțite care s-au uitat la diferite dinamici ale inflației, și BCE a avertizat asupra acestui risc, a unui efect de întârziere în următoarele 12-18 luni. Ce se întâmplă de obicei este că un grup primește o majorare substanțială din simplul motiv că are suficientă putere pe piața muncii pentru a forța creșteri de salarii. Acestea pun presiune și pe creșterea celorlalte salarii.

 

Este o fantezie naivă să credem că gospodăriile vor înghiți aceste rate ridicate ale inflației vreme de doi-trei ani și că vor tolera ca acestea să le mănânce din venitul disponibil fără să ceară creșteri mai rapide ale salariilor, care vor fi mult peste cele de productivitate.

 

Vor crește presiunile pentru majorarea veniturilor și angajații vor avea puterea necesară, din cauza condițiilor foarte dificile de pe piața muncii, a deficitelor foarte mari, a problemelor ce au rezultat din scăderea ratei de participare pe piața forței de muncă, în urma pandemiei.

 

Un număr semnificativ de angajați au optat să părăsească piața muncii în ultimii doi ani, fie prin pensionare sau prin apelarea la diferite scheme de șomaj tehnic sau de ajutor social. Este o lovitură puternică asupra ofertei de pe piața muncii în multe state europene, iar acest lucru se va răsfrânge asupra salariilor și a prețurilor.

 

(…………………………)

 

”Va fi o perioadă foarte urâtă pentru clasa de mijloc”

CRONICILE:

Statele dezvoltate s-au bazat mereu pe forța clasei de mijloc, pe capacitatea ei de a sprijini creșterea economică. Cum este afectată clasă de mijloc de inflație? Majoritatea statelor europene protejează în general populația defavorizată, cu venituri mici, de efectele inflației.

 

Fredrik Erixon:

Inflația îi afectează mereu pe cei care au active de valoare. Distribuția consecințelor inflației înclină balanța către cei care au capital, active. Inflația mănâncă valoarea activelor și asta înseamnă că duce la schimbarea „consumului de investiții”. De ce să economisești, să cumperi active, dacă valoarea acestora scade. E mai bine să cheltuieșit banii.

 

Oamenii foarte bogați vor găsi mereu modalități de a-și proteja valoarea activelor, dar clasa de mijloc nu are, în general, acces la toate tipurile de piețe, nu are competențele de a investi în toate instrumentele disponibile. Cu siguranță, clasa de mijloc va fi lovită foarte dur.

 

Clasa de mijloc este, de asemenea, cea care stă pe cel mai mare stoc de datorie în raport cu veniturile. În ultimele două decenii clasa de mijloc s-a împrumutat până la dinți și a cumpărat proprietăți. Inflație ridicată și dobânzi ridicate în viitor – va fi o perioadă foarte urâtă pentru clasa de mijloc.

 

CRONICILE:

Ați spus că vă așteptați la o recesiune. O vedeți drept certă sau ar putea fi evitată?

 

Fredrik Erixon:

Cu siguranță vom avea parte de o recesiune în Europa de Vest. Uitându-mă la factorii de presiune care trag în jos economia și presupunând că mai multe majorări de dobânzi cheie din partea băncilor centrale vor intra în vigoare în lunile ce urmează, cred că acestea vor avea un impact asupra activității economice.

 

(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)

Istoric nu există nicio altă metodă de a scăpa de o inflație mare decât printr-o recesiune. Așa începi să refaci fundația politicilor macroeconomice. Nu cred că poate fi pusă sub semnul întrebării.

 

(………………….)

 

CRONICILE:

Credeți că vom asista la o redefinire a prosperității? Lucrurile care erau considerate o normalitate pentru clasa de mijloc să devină un lux?

 

Fredrik Erixon:

Oamenii vor continua să meargă în concedii, dar nu vor fi concediile cu care s-au obișnuit. Nu va fi o săptămână în Thailanda sau un concediu de iarnă la ski. Poate ceva mai aproape de casă.

 

CRONICILE:

Când am putea să revenim la o nouă normalitate?

 

Fredrik Erixon:

Până acum am trăit într-un fel de dezechilibru stabil. A fost stabil în sensul în care veniturile au ținut pasul, dar atât veniturile, cât și valoarea activelor au fost majorate artificial de politici monetare extrem de laxe. Un tip de politică monetară motivată de criză, dar care a fost prea acomodativă pentru o perioadă prea lungă de timp.

 

Acum suntem într-un punct în care nu mai putem avea această politică fără a plăti printr-o inflație foarte ridicată. Nu poți avea ambele lumi în același timp. Fie te aștepți ca veniturile și valoarea activelor să scadă pentru că sprijinul artificial va fi retras din piață, fie accepți consecițele unor rate ridicate persistente ale inflației. Acestea duc pe termen lung către o recesiune, pentru că oamenii vor înceta să mai economisească, nu vor mai exista investiții.

 

”Șocul prețurilor la energie e mai mare decât cel din anii ’70, din secolul trecut”

CRONICILE:

Se fac multe paralele între situația din prezent cu aceea din 1970. Credeți că ne aflăm într-un moment similar, că actuala criză energetică va genera un șoc similar la nivelul economiei?

 

Fredrik Erixon:

Șocul prețurilor la energie este deja mai mare decât atunci. Întrebarea este în ce măsură va alimenta acesta un șoc inflaționist general.

 

Încă nu cred că știm cum anume vor reacționa băncile centrale și guvernele. Cred că este evident că ar trebui să ia anumite măsuri, să încerce să aducă ratele de inflație în jos, să facă ce pot să le modereze măcar. Dar cât de departe vor merge? Vor fi dispuse să facă orice e necesar pentru a controla rapid inflația? Semnalele de până acum sunt că nu sunt.

 

(Citiți și: ”Între SUA și China, UE e subminată de aversiunea la risc: a oamenilor, a capitalurilor – Interviu cu prof. dr. Rolf J. Langhammer, fost vicepreședinte al Institutului Kiel pentru Economia Mondială din Germania”)

Ați făcut referire la expresia că „inflația este tranzitorie”, este ceva ce am tot auzit și, în această perioadă, inflația a continuat să crească și să crească. Uitându-ne la previziunile băncilor centrale de la începutul pandemiei, practic s-au înșelat în mod consistent. Acest lucru complică lucrurile și ridică întrebări cu privire la capacitatea băncilor centrale de a înțelege economia din jurul lor și de a răspunde provocărilor.

 

(……………………..)

 

Chiar și într-o lume ideală, tot ne vom confrunta cu o economie ale cărei fundamente împing inflația în sus.

CRONICILE:

Cum va rămâne cu planurile naționale de redresare și reziliență? Acestea au fost dezvoltate pentru a răspunde crizei generate de pandemie, dar având în vedere stadiul în care se află, ar fi posibil să reprezinte o sursă de ieșire dintr-o viitoare pandemie?

 

Fredrik Erixon:

Cu siguranță! Scopul acestora a fost de a genera sprijin anti-ciclic într-un moment în care economia o lua la vale din cauza crizei sanitare. A durat mult să fie negociate, durează și mai mult să se găsească surse de finanțare. Dacă n-ar fi fost războiul, am fi fost deja într-o etapă de redresare și deci n-ar fi fost un sprijin anticiclic. Ar fi promovat poate schimbări structurale la nivelul economiei, prin implementarea de reforme (…) care să crească potențialul de creștere.

 

Acum banii ar putea să ajungă când economiile scad din nou. Atunci s-ar putea dovedi utili pentru stimularea activității, teoria keynesiană.

 

(……………………)

 

***

 

Mai multe precizări și anticipări privind scenariile care se întrevăd la orizont atât privind clasa de mijloc din toată lumea, mai ales din cea occidentală, cât și privind schimbarea paradigmei economice mondiale pot fi citite în versiunea integrală a interviului – în CRONICILE Curs de guvernare nr. 85 -LINK.

 

***

 

(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)

 

https://cursdeguvernare.ro/interviu-fredrik-erixon-va-fi-o-perioada-urata-pentru-clasa-de-mijloc-prea-multi-bani-alearga-dupa-prea-putine-produse.html

/////////////////////////////////////////////

 

Interviu Christopher Coker / Fereastra de oportunitate a Chinei: nu Ucraina, ci invadarea Taiwanului poate duce la al treilea război mondial.

 

De Octavian Manea

 

Economia mondială urmează zig-zagurile tensiunilor geopolitice, iar conjunctura creată de invadarea Ucrainei de către Rusia deschide un viitor imprevizibil, mai ales din perspectiva trezirii demonilor războiului.

China are ”o fereastră de oportunitate economică” de care poate profita pentru invadarea Taiwanului – așa cum au avut, în 1914, Germania și Imperiul Austro-ungar, când au declanșat Primul Război Mondial: dacă această oportunitate va trece, riscul unei invazii scade.

 

Întrun interviu pentru revista exclusiv print CRONICILE Curs de guvernare nr. 85 (LINK), Christopher Coker (foto), directorul IDEAS, think-tank-ul de politică externă al London School of Economics (LSE), analizează pespectiva geopolitică a viitorilor 5 ani și modul în care aceasta va influența economia mondială.

 

Textul de mai jos reprezintă câteva fragmente din interviul cu Christopher Coker, interviul integral poate fi citit în nr. 85 al CRONICILOR (Link). 

 

CRONICILE:

Cât de sustenabilă este pe termen lung cvasialianța dintre Rusia și China? Există posibilitatea creării unui pol explicit de putere format din cooperarea Rusia-China?

 

Christopher Coker:

Există posibilitatea clară ca Rusia să devină într-o bună zi un satelit economic al Chinei, transformându-se în partenerul junior al relației. Pe fond însă, cele două state nu au aproape nimic în comun, cu excepția antipatiei față de Occident.

 

 

 

Trebuie să ne amintim că Beijingul nu are tradiția alianțelor, nu are aliați de niciun fel. Când s-a adresat Adunării Generale a ONU în 2019, Xi Jinping a spus că noi nu facem alianțe, ci parteneriate (în special parteneriate comerciale). China nu vrea o alianță cu Rusia. Moscova este cea care vrea o alianță cu Beijingul, dar se teme de termenii unei astfel de alianțe.

 

Al doilea aspect ține de faptul că au interese comune. Pledează și sprijină o lume centrată pe un pluralism al valorilor, respingând existența valorilor universale, în special drepturile omului. Îi unește resentimentul împotriva ordinii liberale internaționale. Dimpotrivă, vor ceea ce numesc o lume policentrică. Este un termen pe care ambele puteri îl utilizează. De exemplu, conceptul a fost folosit de ambasadorii Chinei și Rusiei la Washington ca reacție la summitul democrațiilor sprijinind ideea unei ordini policentrice bazate pe coexistența și respectul reciproc pentru valorile fiecăruia. Este ceea ce chinezii numesc armonia diferențelor.

 

Beijingul găsește Rusia drept un partener incomod, o putere-spoiler, pentru că vrea sfere de influență de secol XIX, este adepta unor zone privilegiate de interes civilizațional, vorbește de fracturi civilizaționale și de apărarea minorităților ruse. Acesta nu este limbajul Beijingului.

 

Sunt câteva lucruri care în mod potențial le pot separa, însă Rusia și China sunt aduse împreună mai aproape de evenimente recente, precum ceea ce s-a întâmplat în chestiunea Taiwanului, sau de răspunsul occidental la agresiunea Ucrainei.

 

Universitarii chinezi vorbesc despre o pace fierbinte. Este ceea ce cred că există astăzi între China și Vest, o pace care a devenit și mai fierbinte pe fondul vizitei șefei Camerei Reprezentanților SUA în Taiwan, Nancy Pelosi.

 

Nu Ucraina, ci Taiwanul poate duce la al treilea război mondial

CRONICILE:

Războiul din Ucraina este urmărit în Indo-Pacific. Recent, premierul nipon avertiza că ce vedem în Ucraina astăzi am putea să vedem mâine în Asia de Est. Devine o confruntare între China și SUA mai mult sau mai puțin probabilă pe fondul Ucrainei?

 

Christopher Coker:

Cu siguranță, dacă Rusia nu este oprită în Ucraina, atunci chinezii vor acționa mai repede și mai devreme împotriva Taiwanului. Beijingul a fost surprins de răspunsul Vestului, este îngrijorat de impactul sancțiunilor secundare, nu a oferit sprijin militar Rusiei. În plus, China nu a făcut ceea ce a făcut în 2014 pe fondul anexării Crimeei, când a salvat două bănci rusești.

 

Însă Taiwanul este problema care poate duce la al treilea război mondial, nu Ucraina.

După cum spunea un editorial recent din The economist – „războiul nu este iminent, dar nu mai este de negândit”.

 

CRONICILE:

Care este analogia, istorică, aceeacare ne permite să înțelegem această bombă cu ceas care continuă să ticăie? Și ce orizont de timp avem în vedere?

 

Christopher Coker:

2024 este momentul în care Beijingul va avea oportunitatea unei acțiuni militare împotriva Taiwanului, cu șanse realiste de succes. Analiștii americani vorbesc de 2027.

 

După 2030 nu cred că mai există o șansă realistă pentru o operațiune militară împotriva Taiwanului. Cu alte cuvinte, există o fereastră de oportunitate foarte îngustă. Și în 1914 exista o fereastră foarte îngustă de oportunitate în care cele două puteri (Germania și Austro-Ungaria) ar fi putut acționa, și dacă am fi reușit să ajungem în 1916 nu am fi avut Primul Război Mondial. Dar l-am avut pentru că ambele puteri știau că timpul nu este în favoarea lor.

 

În 1914, bancherii spuneau că nu va mai exista un război european, pentru că economiile se vor prăbuși. Vedem același argument în cazul Taiwanului, în mare parte datorită semiconductorilor, dat fiind că 84% dintre cele mai avansate cipuri din lume sunt produse de către o companie taiwaneză. Efectele asupra economiei globale ar fi tectonice. În 1914, Germania și Marea Britanie erau cei mai mari parteneri comerciali, la fel cum astăzi sunt SUA și China, dar această realitate nu a oprit războiul.

 

Ce vreau să spun este că interdependența economică nu contează la fel de mult ca dimensiunea politică, în special reputația, onoarea, credibilitatea. Asta explică reacția extremă a lui Xi la vizita lui Nancy Pelosi. Totul, pentru că onoarea și credibilitatea Chinei se află în joc.

 

Contează și narațiunile pe care fiecare dintre puteri le proiectează. America spune o poveste în care China este cea mai mare amenințare pe care a înfruntat-o vreodată – o putere calitativ diferită față de URSS, Germania nazistă sau Japonia Imperială.

De partea cealaltă, chinezii văd o America în declin terminal, măcinată de conflicte rasiale. Dar, foarte important, și în dezbaterea chineză este tot mai prezentă conștiința propriului declin, conștiința faptului că au atins pragul dezvoltării, că au ajuns în vârful dealului și că urmează coborârea. Ei estimează că punctul culminant al creșterii este 2024.

 

Semnele devin tot mai vizibile: rata de creștere economică s-a înjumătățit față de 2007, China se confruntă cu un deficit al forței de muncă, datoria a atins un nivel uriaș de 208% din PIB și, foarte important, China nu a ieșit din capcana veniturilor medii, spre deosebire de Coreea de Sud sau Singapore. Cu alte cuvinte, avem un ceas care ticăie.

 

(………………………………)

 

Problema Germaniei este că merge în zigzag în chestiunea rusă

CRONICILE:

Este cu adevărat cultura strategică germană în pragul unui Zeitenwende? În ce măsură schimbă revenirea războiului în Europa rolul pe care îl joacă Germania în securitatea europeană?

 

(Citiți și: ”CRONICILE de sâmbătă dimineața”)

Christopher Coker:

Germania este țara-cheie. În același timp, este și veriga cea mai slabă, din cauza unor afinități culturale cu Rusia, înrădăcinate în istorie – o Germanie care ajută economia rusă în secolul al XIX-lea și care încheie două alianțe cu Rusia în perioada interbelică, la Rapallo în 1922 și apoi în 1939. Între cele două puteri vedem un fel de „afinitate culturală”, pentru a folosi terminologia lui Goethe, care nu mai există în altă parte în Europa.

 

Problema Germaniei în chestiunea rusă este că „merge în zigzag”.

 

(……………………………..)

 

Bundeswherul se află într-o stare deplorabilă. Se vorbește despre o injecție de 100 de miliarde în bugetul destinat apărării, dar foarte probabil acești bani vor fi folosiți pentru a corecta marile deficiențe existente în capabilitățile prezente. Aceștia nu sunt bani care vor fi cheltuiți pe capabilități viitoare. În 2018, doar 39 de avioane erau operaționale și doar un sfert dintre piloții germani efectuaseră orele de zbor pe un avion propriu-zis pentru că nu erau suficiente aparate care să zboare.

 

Tehnocrații europeni sunt incapabili să se gândească la război. Generațiile viitoare realizează că nu vor avea bunăstarea părinților lor

Cred însă că există o problemă încă și mai profundă punctată de Robert Gates, fostul Secretar american al Apărării. În 2011 el avertiza că europenii sunt intelectual incapabili – și s-a referit la germani, în primul rând – să se gândească la război. De ce? Pentru că au produs o nouă clasă politică – meritocrația, care este cu siguranță instituționalizată la nivelul Comisiei Europene, o clasă de tehnocrați și birocrați care nu au încredere în război și care nu văd în război un mijloc de a-și consolida reputația. Iată un contrast fundamental cu spațiul anglo-saxon, cu Boris Johnson, care a încercat să-și salveze mandatul de premier fiind „hawkish” în Ucraina, ceea ce a funcționat pentru o vreme.

 

Această atitudine este valabilă pentru Europa, în general. Traversăm o perioadă-cheie în istorie.

 

Economiile noastre nu au fost niciodată mai slabe din perspectiva costurilor vieții care cresc sau a generației viitoare care realizează faptul că nu va avea nivelul de bunăstare al părinților lor.

 

Mai mult, avem un leadership politic care nu a fost după 1989 testat și care nu a trebuit să facă față după 1989 unor probleme de o asemenea magnitudine, pentru că mereu s-au bazat pe SUA. Ne aflăm într-o perioadă critică și desigur Putin înțelege acest lucru.

 

(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: Au apărut CRONICILE 85 – titlurile și autorii”)

Putin mizează pe slăbiciunea Europei și pe posibilitatea ca anul viitor pe vremea asta Europa să vrea să încheie această confruntare cu Rusia în condițiile Moscovei, dacă este necesar.

 

(………………………..)

 

Europa nu gândește strategic. Africa, migrația, Orientul Mijlociu, Rusia, schimbările climatice, zona Arctica – toate acestea fac din Europa cea mai nesigură regiune din lume

CRONICILE:

Și totuși rămân probleme majore.

 

Christopher Coker:

Gândește Europa strategic? Cu ceva ani în urmă, un raport al ECFR semnala faptul că doar două țări au o orientare globală din perspectiva politicilor de apărare – Franța și Marea Britanie, altele gândesc preponderent regional, precum Germania, iar altele au un focus local, fiind preocupate de evoluțiile din imediata vecinătate. Europa are deci o problemă culturală. Macron ar spune că soluția este autonomia strategică. Dar UE este incapabilă să gândească strategic, nu este acel tip de animal, iar tehnocrații Comisiei sunt și mai puțin capabili să gândească strategic.

 

(…………………………..)

 

În 2003, primul concept strategic al UE se deschide cu propoziția – „Europa nu a fost niciodată mai sigură”. Dar având în vedere vecinătățile și problemele lor – Africa, migrația, Orientul Mijlociu, Rusia, schimbările climatice, zona arctică –, toate acestea fac din Europa cea mai periculoasă regiune din lume. Aceasta este marea problemă – americanii trebuie să gândească pentru europeni.

 

A doua problemă ține de masă. Ne putem oare apăra dacă Rusia ne-ar ataca astăzi? Răspunsul este negativ, în absența unui răspuns nuclear. Când vorbim de masă, vorbim de cei 190.000 de militari mobilizați de Rusia pentru invazia în Ucraina sau de cei un milion de soldați ucraineni despre care Zelenski spune că sunt pregătiți în rezervă pentru a continua războiul de apărare. Sunt cifre pe care NATO nu poate să le egaleze.

 

Nu în ultimul rând, vorbim de un deficit de gândire strategică:

 

Ce facem cu Ucraina? Cât va continua războiul? Cât timp va rezista Ucraina? În fiecare săptămână, Ucraina pierde mai mulți soldați decât a pierdut Marea Britanie în 6 ani în Irak și în 20 în Afganistan. Muniția se consumă, în timp ce Rusia își dublează eforturile. Ce vreau să spun este că nu știm ce vrem de la Ucraina.

 

(……………………………)

 

*

 

Interviul integral poate fi citit în nr. 85 al CRONICILOR (Link).

 

***

 

(Citiți și: ”Avem în față ”Furtuna Perfectă”: titlurile și autorii”)

(Citiți și: ”Interviu Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ””)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Sfârșitul sfârșitului Istoriei”)

 

https://cursdeguvernare.ro/interviu-christopher-coker-fereastra-de-oportunitate-a-chinei-nu-ucraina-ci-invadarea-taiwanului-poate-duce-la-al-treilea-razboi-mondial.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Analiză / Istoria nu se va repeta: cele 3 valuri ale globalizării și noua deglobalizare

https://cursdeguvernare.ro/analiza-istoria-nu-se-va-repeta-valuri-globalizare-deglobalizare.html

 

De Alexandra Pele

 

Istoria nu se va repeta, iar amploarea dezintegrării ce ar putea urma retragerii actualului val de globalizare ar putea avea efecte transfrontaliere profunde, însă acestea depind, în mare măsură, de deciziile factorilor politici, scrie Neil Shearing, economist șef al grupului Capital Economics într-o amplă analiză pe această temă.

 

În ultimii 150 de ani au avut loc trei „valuri” mari de globalizare, scrie el într-un raport transmis investitorilor, care au schimbat fundamental economia mondială.

 

Primul a avut loc între 1870 și 1914. În această perioadă, o combinație între reducerea tarifelor vamale și dezvoltarea de noi tehnologii (în principal utilizarea la scară largă a vapoarelor cu aburi) au dus la o explozie a comerțului internațional. În doar patru decenii, exporturile mondiale de bunuri au crescut de la 5% la 10% din PIB-ul global. 

 

Al doilea val al globalizării s-a produs în perioada 1945-1970. Și acesta a fost sprijinit de o combinație între politici de liberalizare a piețelor și tehnologie.

 

Rundele succesive ale Acordului General privind Tarifele și Comerțul (sau GATT) au condus la o reducere constantă a tarifelor comerciale. Tratatul de la Roma, care a fost semnat în 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană și a deschis calea unei integrări economice substanțiale în Europa.

 

 

Totodată, utilizarea tot mai mare a transportului aerian de marfă și dezvoltarea unor nave mai mari și mai eficiente au redus costurile de transport și au crescut viteza de deplasare a mărfurilor.

 

Ca urmare a tuturor acestor evoluții, exporturile globale de bunuri au crescut la peste 15% din PIB-ul global la finalul perioadei.

 

(Citiți și: ”Interviu cu dr. Klaus-Jürgen Gern / Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc”)

 

 

 

„Primele două valuri de globalizare au împărtășit câteva trăsături comune. Mai exact, trăsătura centrală a ambelor a fost o creșterea comerțului de mărfuri”, notează specialistul Capital Economics.

 

Al treilea val de globalizare – care a început odată cu căderea Zidului Berlinului în 1989 și a fost accelerat de aderarea Chinei la OMC în 2001 – a fost, de asemenea, caracterizat de o creștere semnificativă a comerțului global de bunuri. Între 1990 și 2010, exporturile globale de bunuri au crescut de la 20% la 30% din PIB-ul mondial.

 

Specificul ultimului val al globalizării

„Dar, spre deosebire de primele două valuri, integrarea a depășit comerțul cu bunuri. Exporturile de servicii s-au dublat ca pondere din PIB-ul global – de la aproximativ 3,5% în 1990 la peste 7% în 2019. Și, cel mai important, al treilea val de globalizare a avut o componentă financiară semnificativă”, explică Neil Shearing.

 

Între 1990 și 2018, a existat o creștere de cinci ori a fluxurilor transfrontaliere de obligațiuni și acțiuni și de șapte ori a fluxurilor de investiții străine directe.

 

Activele externe ale principalelor economii ale lumii au crescut și în primele două valuri de globalizare, dar creșterea a fost modestă. În schimb, în timpul celui de-al treilea val de globalizare, activele externe ale economiilor avansate au crescut de la aproximativ 30% la peste 100% din PIB-ul global.

 

(Citiți și: ”Între SUA și China, UE e subminată de aversiunea la risc: a oamenilor, a capitalurilor – Interviu cu prof. dr. Rolf J. Langhammer, fost vicepreședinte al Institutului Kiel pentru Economia Mondială din Germania”)

„Pe lângă globalizarea producției, am experimentat și globalizarea finanțelor.”

 

 

„Al treilea val al globalizării este, de acum, istorie, dar istoria ilustrează căile radical diferite care s-ar putea deschide în față noastră”, scrie economistul.

 

Pașii înapoi ce au urmat retragerii valurilor globalizării

După primul val al globalizării factorii de decizie politică au avut o reacție puternică împotriva integrării. În 1930, SUA a introdus tarifele Smoot-Hawley, care au dus la creșterea taxelor pentru circa 20 de mii de produse. Marea Britanie a impus la rândul său un tarif vamal general de 10% în 1932. Exemplul a fost urmat și de alte state, așa încât la sfârșitul anilor ’30, tarifele se dublaseră. Până în 1935, exporturile globale scăzuseră, ca pondere în PIB, sub nivelul din anii 1870.

 

În schimb, cel de-al doilea val de globalizare care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial nu a dus la o „reversare” a integrării, ci mai degrabă la o stagnare a acesteia. „Șocul Nixon” din 1971 a anulat convertibilitatea dolarului în aur și a pus capăt sistemului Bretton Woods de guvernanță economică globală, care a susținut integrarea postbelică.

 

Au urmat politicile de restricționare a comerțului din partea administrației Reagan, din anii 1980, menite să limiteze importurile din Europa și Japonia. Dar respingerea globalizării a fost de scurtă durată în comparație cu evenimentele din anii 1930. Europa a continuat să se integreze și alte țări (în special din Asia) și-au deschis economiile. Exporturile globale nu au scăzut ca pondere în PIB-ul mondial.

 

Lecțiile istoriei

„Lecția crucială a istoriei este că amploarea inversării integrării, care va urma celui de-al treilea val al globalizării depinde în mare măsură de acțiunile guvernelor”, notează Neil Shearing.

 

În opinia sa, impactului noilor tehnologii va juca un rol important, imprimarea 3D având potențialul de a genera un val de relocalizare a afacerilor, spre exemplu, dar aceasta este o pistă greșită. „Acțiunile factorilor de decizie politică vor fi mai importante.”

 

(Citiți și: ”Interviu Fredrik Erixon: ”Va fi o perioadă  urâtă pentru clasa de mijloc. Prea mulți bani aleargă după prea puține produse ””)

O a doua lecție ar fi că principalele caracteristici ale integrării anterioare vor „încadra” orice decuplare ulterioară.

 

Primele două valuri de globalizare s-au concentrat în mare măsură pe integrarea comercială, în special în domeniul mărfurilor. Ultimul val a fost mult mai larg. Comerțul cu servicii a crescut substanțial, dar a existat și o integrare financiară și tehnologică semnificativă între țări.

 

„Amploarea fracturării va fi determinată de acțiunile factorilor de decizie. Dar, în comparație cu primele două valuri de globalizare, este probabil ca impactul să fie mult mai larg, afectând totul, de la fluxurile financiare transfrontaliere și transferurile de tehnologie, până la standardele de muncă, de calitate și de securitate a lanțului de aprovizionare. Aceasta, la rândul său, va avea implicații majore pentru economia și piețele globale”, avertizează el.

 

***

 

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Sfârșitul sfârșitului Istoriei”)

 

 

////////////////////////////////////////////////////////

Interviu cu dr. Klaus-Jürgen Gern / Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc

 

De Alexandra Pele

 

Dr. Klaus-Jürgen Gern este economist la Institutul Kiel pentru Economie Mondială din Germania – instituție pe ale cărei analize și prognoze se bazează admninistrațiile din Germania, Bruxelles și din alte capitale europene. În calitate de autor al prognozelor internaționale, el acoperă o gamă largă de subiecte care modelează perspectivele economice mondiale, inclusiv evoluțiile comerțului, tendințele politicii monetare și fiscale și dezechilibrele globale.

 

Economistul spune că nu se așteaptă la relocări masive, el crede că diversificarea va juca un rol mai important decât relocarea în anii ce vin. Și că „prefixul țării” va conta în decizia de selecție a listei finale de furnizori.

Klaus-Jürgen Gern urmărește totodată activitatea instituțiilor europene și modul în care sunt coordonate politicile macroeconomice. De asemenea, cercetează tendințele de pe piețele globale de mărfuri, în special pe piețele petrolului, metalelor și cerealelor.

 

Textul de mai jos e un fragment din interviul apărut integral în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 86.

 

Becurile smart si beneficiile lor

 

***

 

CRONICILE:

Care sunt proiecțiile dumneavoastră cu privire la impactul pe termen scurt și mediu al războiului din Ucraina asupra economiei europene? S-au găsit furnizori alternativi de materii prime?

 

Klaus-Jürgen Gern:

Este mai degrabă reacția pieței la o perspectivă de creștere oarecum redusă în sectorul industrial. Cererea nu este la fel de puternică precum înainte. În al doilea rând, piața se așteaptă ca mărfurile să fie disponibile în continuare.

 

Rusia poate exporta nichel și paladiu și o face. Și atâta timp cât acest lucru rămâne așa, nu există o penurie de materii prime pe piață.

 

 

 

 

Totul depinde de ipoteza dacă acest lucru continuă sau dacă fluxurile de mărfuri vor fi întrerupte (dintr-o parte sau din cealaltă), caz în care prețurile vor crește din nou. La unele mărfuri ne-am aștepta la creșteri foarte mari ale prețurilor în acest scenariu, în vreme ce altele vor fi mai ușor de înlocuit, deoarece ponderea Rusiei în piață este redusă.

 

În cazul energiei, care reprezintă cea mai mare parte a mărfurilor, ponderea energiei este de aproximativ 70% din importul european de mărfuri din Rusia, în cazul energiei ne așteptăm ca prețurile să rămână ridicate, deși ar trebui să scadă în timp, pe măsură ce piețele se adaptează la această situație.

 

(…………………………………………………………….)

 

Nu vom mai avea inflația mică de dinainte de pandemie și război mulți ani de-acum încolo

CRONICILE: Cum vedeți evoluția inflației? În România asistăm la efecte de runda a doua ale creșterii prețurilor la energie. Cum arată prognozele dvs.?

 

Klaus-Jürgen Gern:

Inflația este marea problemă. Cererea și consumul vor fi reduse în comparație cu scenariile de dinainte de război, deoarece veniturile sunt mai mici. Salariile nu cresc suficient de repede pentru a compensa creșterea prețurilor și asta este bine, deoarece această creștere a prețurilor este cauzată de factori externi, nu este rezultatul unei dezvoltări economice.

 

Companiile nu ar fi capabile să plătească salarii mai mari, care vor duce doar la creșteri și mai mari de prețuri și la riscul de a ne scufunda în celebra spirală salarii-prețuri.

 

În acest scenariu, băncile centrale ar trebui să intervină dramatic, mai devreme sau mai târziu, prin ridicarea ratelor dobânzilor la niveluri foarte ridicate și atunci am avea o recesiune clasică de stabilizare, așa cum am avut-o la începutul anilor ’80.

 

Acesta este un risc mare în acest moment, ca această presiune inflaționistă generată de prețurile energiei și ale altor mărfuri – alimentată de cea de-a doua mare problemă cauzată de război, blocajele de aprovizionare cu care se confruntă acum multe sectoare ale economiei – să ducă la apariția acestui cerc vicios. Dacă acest lucru nu se întâmplă, ne așteptăm ca inflația să se modereze în următorii doi ani, cu perspectiva de a se apropia și de ținta băncilor centrale.

 

CRONICILE: Deci, vă așteptați ca inflația să fie tranzitorie?

 

Klaus-Jürgen Gern:

Nu în sensul nivelurilor prețurilor, ci, sperăm, tranzitorie în sensul ratelor de creștere. Prețurile vor rămâne la un nivel ridicat, dar ratele inflației nu vor rămâne la fel de ridicate ca acum.

 

Ceea ce e destul de incert – și depinde de reacția salariilor și de reacția băncilor centrale – este cât de ridicată se va menține inflația de bază. Nu credem că inflația va mai fi la fel de scăzută ca înainte de pandemie sau de război pentru destul de mult timp de acum înainte.

 

CRONICILE: Cât de afectată va fi Europa Centrală și de Est de aceste fenomene? Vom avea parte de rate mai ridicate ale inflației?

 

Klaus-Jürgen Gern:

În principiu, da, pentru că există un element structural. Aceste economii încă recuperează din decalajele față de Occident. Tendința structurală este ca economiile în curs de dezvoltare să aibă rate ale inflației mai mari decât economiile cu o creștere economică mai lentă.

 

(……………………………………………………………)

 

Muzica în economie vine din SUA și din China – Rusia va trebui să-și găsească un alt loc

CRONICILE: În ultimii ani s-au prefigurat tot mai multe discuții despre schimbările structurale prin care ar trece globalizarea. În timpul pandemiei, problemele de pe lanțurile globale de aprovizionare au generat speculații privind relocarea companiilor. Acest lucru nu s-a întâmplat, cel puțin nu la nivelurile discutate atunci. Acum vedem din nou blocaje și discuții despre un nou tip de globalizare, cu poli regionali. Cum vedeți o eventuală „redesenare” a globalizării?

 

Klaus-Jürgen Gern:

Am putea să asistăm la ceva în această direcție, dar probabil nu la scară largă.

 

Ceea ce observăm de ceva vreme este că globalizarea a atins apogeul, tendința de divizare din ce în ce mai mare a lanțurilor valorice, externalizarea tot mai amplă a activităților – toate s-au oprit, mai mult sau mai puțin, chiar și înaintea crizei generate de COVID-19.

 

Evenimentele din ultimii ani au arătat că această tendință a mers puțin prea departe, că lanțurile de aprovizionare sunt prea vulnerabile.

 

(Citiți și: ”Interviu Pierre Andrieu / Rusia nu va mai putea avea pretenții de putere globală. Echilibrul motorului franco-german și poziția UE în ecuația mondială”)

Relocarea activităților este doar o posibilitate și probabil cea mai costisitoare.

Există și alternativa de a crește numărul de furnizori, de a găsi pentru fiecare import mai mult de un furnizor, poate chiar furnizori din state diferite. A avea posibilitatea de a schimba rapid furnizorii ar putea face lanțul de producție mai rezistent, fără a duce la relocarea producției sau la regionalizarea producției.

 

(……………………………………………………………..)

 

În acest moment există riscul ca Beijingul să nu fie un aliat al Occidentului. Există riscul ca lupta politică dintre Occident și China să se reaprindă acum. Dacă China ar sprijini în mod deschis Rusia în această situație, asta ar putea determina Occidentul să impună sancțiuni și impotriva sa. China ar reacționa și asta ar aduce mari probleme economiei mondiale. Guvernul chinez nu este pregătit să-și asume acest risc în acest moment. Beijingul este întotdeauna foarte concentrat pe beneficiul național. Economia Chinei este importantă pentru guvern – spune Klaus-Jürgen Gern.

 

E drept, China deja nu mai este producătorul ieftin care era odinioară. Foarte multe activități au fost deja localizate în afara Chinei, iar experiența ultimilor ani a întărit tendința.

 

Marea problemă în raportul UE cu China este problema de competitivitate a Europei, deși UE e  un bloc economic mare și suntem încă un centru mare de producție din punct de vedere al industriei. Marea problemă sunt serviciile, UE e dependentă de alții în unele zone importante.

 

E vorba în special zone ce țin de noua economie, zone unde nu avem jucători europeni globali. Muzica vine din SUA și tot mai mult din China. Iată un argument că Europa a pierdut din punct de vedere al competitivității.

 

În ceea ce privește industria, părerea mea este că Europa nu stă prea rău. Piața internă reprezintă un atu care va menține industria aici. De asemenea, pentru că avem industrii foarte productive companiile își permit să plătească salarii mai mari.În cele din urmă, nu este vorba doar de costul salarial sau costul de mediu – ambele în creștere, la fel și costul energiei – toate aceste elemente de cost trebuie comparate cu productivitatea firmei. Costul unitar al produsului pe care vrei să-l vinzi determină dacă și cât de competitiv ești.

 

(………………………………………………………..)

 

CRONICILE:

Pentru economia viitorului e nevoie să ai accest la materiile prime critice: poate UE să facă asta?

 

Klaus-Jürgen Gern:

Nu putem ignora problema dependenței de materiile prime critice, necesare inclusiv tranziției verzi la care ne-am înhămat.

 

Avem nevoie de aceste materii prime critice, iar lista lor este lungă. Unele sunt rare și, de asemenea, concentrate în puține țări.

 

Multe dintre ele nu sunt cu adevărat rare, dar nu sunt produse în Europa, cel puțin nu în cantități semnificative, deoarece este prea scump. Pământurile rare nu sunt propriu-zis rare, dar nu este viabil din punct de vedere economic să le extragi din Europa. Pe un continent relativ dens populat, cum este Europa, trebuie să ții cont și de aspectele de mediu. Prin urmare, este mai ieftin și mai convenabil să iei aceste materii prime din altă parte.

 

Există totuși un risc dacă depinzi de anumite state pentru că există riscul ca întreaga economie să aibă probleme dacă oferta se epuizează. Și Rusia este un exportator global de anumite materii prime importante, China deține supremația la pământuri rare. Dar lucrurile s-au schimbat puțin în ultimii ani.

 

(Citiți și: ””Zarurile au fost aruncate”: au apărut CRONICILE 86 – titlurile și autorii”)

În 2011 a avut loc o criză a pământurilor rare, prețurile au crescut pe piața mondială și China a încercat să facă presiuni asupra Japoniei, reducând exportuirle. Aceasta creștere a prețurilor a fost însă de scurtă durată și s-a soldat cu o efervescență din partea Japoniei de a investi în noi operațiuni de exploatare, de a găsi alternative.

 

”Opțiunea preferată de reacție a Comisiei este să inițieze discuții cu țările producătoare și să încheie acorduri comerciale, să încerce să organizeze o rețea avantajoasă reciproc.Asta a fost ideea și cu Rusia. Că relațiile comerciale sunt reciproc avantajoase și deci Rusia nu ar avea niciun moriv să facă ceea ce a făcut pentru că și-ar face rău și sieși…

 

(………………………………………………………………)

 

Poate că lucrul cel mai dăunător pentru Rusia este că legăturile sale economice cu companiile occidentale au fost întrerupte și nu vor fi restabilite prea curând. Chiar și înainte de război, a existat un flux limitat de investiții străine directe și de transfer de know-how tehnologic din partea firmelor dezvoltate către Rusia. Acesta fost mai mult sau mai puțin concentrat în sectorul de extragere a resurselor.

 

(Citiți și: ””Europa în cleștele dintre Rusia și China”: Au apărut CRONICILE Nr. 87. Titlurile și autorii”)

Acum, Rusia este pe cont propriu. Rusia are o problemă acută de îmbătrânire a populației, o forță de muncă în scădere. Războiul va reduce destul de mult nivelul veniturilor. Vom vedea cifre mari de scădere economică în acest an, poate și în următorul. Și după aceea nu vom vedea o revenire robustă. Războiul se va termina, dar Rusia nu va fi integrată prea curând în economia mondială

 

(………………………………………………………………….)

 

***

 

Interviul integral poate fi citit în revista exclusiv print CRONICILE Curs de Guvernare, nr. 86 (LINK)

 

***

 

 

https://cursdeguvernare.ro/interviu-cu-dr-klaus-jurgen-gern-muzica-in-economie-vine-din-sua-si-din-china-rusia-va-trebui-sa-si-gaseasca-un-alt-loc.html

 

 

/////////////////////

 

(Ele au fost infiintate,pentru a ne desfiinta,dar ultimul cuvant il are Dumnezeu)… Analiză BT: Pandemia și războiul vor duce la negocierea unei noi ordini economice mondiale

 

 

De Vladimir Ionescu

 

Șocurile crizei sanitare și a războiului din Ucraina i-ar putea determina pe marii actori globali să negocieze, în viitorul nu foarte îndepărtat, o nouă ordine economică mondială și un nou sistem monetar-financiar internațional, este de părere Andrei Rădulescu, director al departamentului de Analiză Macroeconomică din cadrul Băncii Transilvania.

 

În ultimii doi ani, notează el într-un raport de analiză transmis investitorilor, economia mondială s-a confruntat cu incidența a două șocuri exogene (pandemia coronavirus și evenimentele din Ucraina) care au contribuit la intensificarea presiunilor inflaționiste (spre maximul din ultimele decenii) și a gradului de incertitudine (spre niveluri fără precedent în perioada post-belică).

 

”Considerăm că este ridicată probabilitatea ca cele două șocuri exogene să fie urmate de șocuri endogene, care să determine principalii actori din economia mondială să negocieze în trimestrele următoare pentru o nouă ordine economică mondială și un nou sistem monetar-financiar internațional”, notează Andrei Rădulescu. 

În contextul pandemiei, la nivel mondial au fost implementate măsuri monetare, fiscal-bugetare și de venituri pentru susținerea populației și companiilor estimate la circa 25% din PIB.

 

Totodată, au fost creionate și lansate programe ambițioase pentru transformarea modelului economic, spre unul axat pe energie verde, digitalizare și rezistență la șocuri pe viitor.

 

”Consecințele nefavorabile ale crizei sanitare (distorsiunile din sfera lanțurilor mondiale de producție) au fost amplificate de creșterea semnificativă a prețurilor la energie (în contextul planurilor ambițioase de tranziție rapidă la energia verde) și de declanșarea evenimentelor din Ucraina, factori care au determinat accelerarea presiunilor inflaționiste și intensificarea percepției de risc investițional”, explică Rădulescu.

 

În opinia sa, pentru presiunile inflaționiste perspectivele sunt favorabile, însă pentru economia reală, ”riscul riscul fragmentării din perspectiva fluxurilor comerciale, financiare și investiționale în contextul tensiunilor geo-politice este unul foarte ridicat”.

 

 

 

Andrei Rădulescu avertizează că am asistat la modificări structurale la nivelul procesului de globalizare în urma Războiului Rece, cum ar fi integrarea fostelor țări socialiste în circuitul economic mondial, aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului și confruntarea economică SUA-China.

 

”În acest context atragem atenția cu privire la faptul că economia mondială va resimți puternic pe termen scurt consecințele celor două șocuri exogene, cu perspectiva unei fragmentări pentru fluxurile comerciale, financiare și investiționale între cele două blocuri (cel Euro-Atlantic și cel Euro-Asiatic), cel puțin până la momentul unor negocieri și acorduri între principalele economii ale lumii (SUA, China și Zona Euro, cu un PIB nominal cumulat de peste 57 trilioane dolari în prezent, reprezentând aproximativ 60% din economia mondială)”, avertizează el.

 

În opinia sa, zona euro va fi cea mai puternic afectată regiune de consecințele celor două șocuri exogene, ”în contextul în care modelul economic din Germania (economia locomotivă) din ultimele decenii (axat pe importul de energie ieftină din Rusia și pe exportul de produse cu valoarea adăugată ridicată spre China) se confruntă cu provocări fără precedent”.

 

De altfel, indicatorii avansați din regiune s-au deteriorat puternic în ultimele luni, exprimând perspectiva incidenței unei recesiuni pe termen scurt, mai punctează economistul.

 

 

 

https://cursdeguvernare.ro/analiza-bt-pandemia-si-razboiul-vor-duce-la-negocierea-unei-noi-ordini-economice-mondiale.html

 

//////////////////////////////////////////

 

„IADUL E PLIN DE LICHELE CULTIVATE”

 

 

„Iadul e plin, cred, de lichele cultivate, după cum Raiul e plin, probabil, de analfabeți cu suflet curat.” – Andrei Pleșu, in urma vizionarii unei dezbateri televizate, intre George Pruteanu (anti-manele) si Adrian Copilu’ Minune (pro-manele).

 

„George Pruteanu s-a comportat pe tot parcursul emisiunii ca un băiat fin căruia îi place să smulgă aripile insectelor. Nu făcea greșeli de gramatică, avea frază, avea metaforă, avea lecturi, dar era brutal, prost crescut, în gravă carență de delicatețe sufletească. Dimpotrivă, Adrian Copilu’ Minune și Guţă erau cuviincioși.”Noi vă respectăm, domnu’ Pruteanu!” – au spus cei doi, fără ipocrizie, de câteva ori, în timp ce preopinentul era agresiv, jignitor, orbit de sentimentul propriei îndreptățiri şi competenţe. De la înălțimea intelectului său incontinent, el nu ezita să pomenească de mucegaiuri și transpirații, prezente, care va să zică, la chefuri şi absente din ambianța aseptică a bibliotecii.”

 

„O PSHIHOLOGIE DE PARVENIT ȘI O VULGARĂ USCĂCIUNE A INIMII”

 

„Lucrurile par evidente, dar nu exprimă mai puțin o psihologie de parvenit și o vulgară uscăciune a inimii. George Pruteanu n-are dubii, n-are întrebări. El crede că a fi intelectual e a trăi în inflația răspunsurilor, a avea mereu la îndemână referințe solemne şi o inepuizabilă rezervă de dispreț. George Pruteanu crede că a fi intelectual e a fi băiat deștept: a explica mereu prostimii cum stau, mă-nţelegi, lucrurile, ce e voie şi ce nu e voie. Rezultatul e un fel de prepotență cinică, la limita kitsch-ului.”

 

„CU BIDENEAUA, PE LÂNGĂ PORTRETUL LUI CEAUȘESCU”

 

„Aş fi făcut toate aceste observații şi dacă nu l-aş fi cunoscut pe George Pruteanu, cu preistoria şi istoria lui. […] Dar din păcate îl cunosc. […] A pătruns în televiziune, ca grămătic național. A avut succes. Dar voia mai mult. Voia carieră politică. A intrat la țărăniști. N-aveau anvergura potrivită pentru ambițiile lui. […] A trecut la PSD. Între timp, fire complexă, a început să creadă sincer în propriile lui opinii şi convertiri. L-am văzut spunând enormități patetice în emisiuni de-ale lui Adrian Păunescu, l-am văzut umblând retrospectiv, cu bidineaua, pe lîngă portretul lui Ceausescu”. – Andrei Pleșu, in articolul „Manele si politica”

 

„PRĂJITURICA E STRICATĂ”

 

Pe 4 februarie 2004, după reacțiile diverse fata de afirmațiile sale legate de manele, Pruteanu nota pe site-ul sau: , „Am spus și spun că, faţă de adevărata hrană spirituală (în care intră şi muzica), manelele sunt ca mucegaiul pentru pîine: ceva care alterează. Nu am nimic cu cei care ascultă manele și nici cu cei care le cîntă; ei pot fi oameni cumsecade (din păcate, prea puțin instruiți). Eu arăt că «prăjitura» e stricată, avertizez. În rest, e treaba celor care doresc să mănânce prăjituri stricate”.

 

          https://amintiridincomunism.wordpress.com/2017/03/27/iadul-e-plin-de-lichele-cultivate/

 

/////////////////////////////////

 

 

 

 

STIMATI TELESPECTATORI,

 

„Cu toata compasiunea cuvenita celor care au suferit (împreuna cu reparațiile necesare si pedepsirea vinovaților, om cu om), nu putem sa nu vedem ca pentru o imensa masa de oameni, comunismul a adus o viata mai civilizata, mai demna, mai liniștită decât capitalismul dinainte sau cel de după.” – George Pruteanu, in articolul „Istorie prin decret”, publicat in 20 decembrie 2006, o critica indirecta la adresa Raportului Tismăneanu, si o acuza directa la președintele Traian Băsescu, pe care il compara cu Stalin.

 

„STALIN A MURIT, METEAHNA A RĂMAS”

 

„După ce a jucat comedia prudentei științifice, Băsescu se așează in fruntea unei îndârjite campanii de îndoctrinare, de spălare a creierelor (vor s-o introducă si-n manuale școlare), care trebuie sa înfiereze, cu manie capitalista, vremurile comunismului. Acțiunea seamănă leit cu ceea ce făceau politrucii din București ai lui Stalin, in anii *50: negau orice realizare a regimului burghezo-mosieresc (după ce-i băgaseră capii la pușcărie, exact cum s-a întâmplat si-n 1989) si-l descriau in cele mai mizerabile culori.”

„Stalin a murit, meteahna a rămas, chiar daca centrul de comanda nu mai e la Kremlin.”

 

„PROPAGADA ANTI-CAPITALISTĂ ERA ADEVARATĂ”

 

„Nu am fost membru al PCR (dar am avut multi prieteni, oameni de valoare, care erau( (n.r. inclusiv tatăl domnului Pruteanu, ilegalist comunist din 1927), n-am avut vreodată o leafa mai mare de 1800 de lei, nu am fost in tabăra lăudătorilor lui Ceausescu […] si nu era zi, înainte de *89 sa nu înjur, intre intimi, regimul; n-am avut decât de câștigat, materialmente, de pe urma schimbării. Mi-au trebuit cam 5 ani, intre 1990 si *96, ca sa-mi dau seama ca propaganda anti-capitalista a comuniștilor, tâmpit făcută (ca metode si stil), era, totuși, in mare parte… adevărată, ca societatea capitalista are si ea ticăloșiile ei, cel puțin la fel de mari ca si cele ale comunismului. Eu visam un capitalism (cu principala valoare pe care o aduce el: libertatea) care sa facă viata mai buna, mai înlesnită si mai frumoasa decât in comunism. Constat ca așa ceva nu e cu putința si ca propaganda capitalismului e la fel de întemeiata pe manipulare, parțialitate, escamotare (când nu de-a dreptul pe neadevăr) ca si cea dinainte” – George Pruteanu, „Istoria prin decret”, 20 decembrie 2006

 

citeste si

 

„DOAR O VORBĂ SĂ-ȚI MAI SPUN”

 

„IADUL E PLIN DE LICHELE CULTIVATE”

 

„LEGEA PRUTEANU” – PRO SI CONTRA

 

 

SIMILARE

„IADUL E PLIN DE LICHELE CULTIVATE”

27 martie 2017

În „COMUNISMUL IN ROMANIA”

COMUNISMUL DE LA A LA Z

19 martie 2021

În „COMUNISMUL IN LUME”

„DOAR O VORBĂ SĂ-ȚI MAI SPUN”

15 decembrie 2017

În „COMUNIȘTII”

 

STIMATI TELESPECTATORI,

/////////////////////////////////////////////

Cazul Polonia – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 13 decembrie 1981

 

 

| VEZI SI ARHIVA STENOGRAME

Au participat tovarăşii Nicolae Ceauşescu, Iosif Banc, Emil Bobu, Cornel Burtică, Virgil Cazacu, Elena Ceauşescu, Lina Ciobanu, Nicolae Constantin, Constantin Dăscălescu, Ion Dincă, János Fazekaş, Ludovic Fazekaş, Cornelia Filipaş, Alexandrina Găinuşe, Petre Lupu, Paul Niculescu, Gheorghe Oprea, Gheorghe Pană, Ion Păţan, Dumitru Popescu, Gheorghe Rădulescu, Aneta Spornic, Ilie Verdeţ, Ştefan Andrei, Emilian Dobrescu, Nicolae Giosan, Suzana Gâdea, Ion Ioniţă, Ana Mureşan, Constantin Olteanu, Cornel Onescu, Ioan Ursu, Richard Winter.

 

Au fost invitați tovarășii Marin Enache, George Homoştean, Tudor Postelnicu, Eugen Florescu.

 

13 decembrie 1981

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăși, am vrut să avem această ședința, în legătură cu evenimentele din Polonia; Bîrlea citește aceste texte.

 

Tov. Ştefan Bîrlea: Agenţia AFP transmite:

 

În Polonia a fost declarată starea de război sâmbătă noaptea la orele 23.00 GMT, 24.00 ora locală, a anunţat generalul Jaruzelski. El a anunţat, de asemenea, arestarea conducătorilor extremişti ai „Solidarităţii” şi a altor membri ai unor organizaţii ilegale care vor fi deferiţi Curţii marţiale.

 

Măsura a fost adoptată de Consiliul militar de salvare naţională, a precizat Jaruzelski într-o alocuţiune pronunţată în cadrul buletinului de ştiri de la orele 6.00, difuzat de postul de radio naţional. Au mai fost arestate „persoanele responsabile de erorilor din anii ’70 şi anume fostul prim-secretar Edward Gierek, fostul prim-ministru, Piotr Jaroszewicz, precum şi Zdzisław Grudzień, Jerzy Łukaszewicz, Jan Szydłak şi T[adeusz]. Wrzaszczyk”, foşti membri ai Biroului Politic, care vor fi deferiţi Curţii marţiale.

 

Forţele de ordine au ocupat la orele 4.00 GMT, 3.00 ora locală, secţia din Varşovia a sindicatului independent „Solidaritatea” şi au arestat pe unul din conducătorii săi, Krzysztof Słiwinski, liderul secţiei internaţionale a sindicatului din Varşovia. Zeci de maşini cu miliţieni, maşini militare ale armatei şi vehicule obişnuite încărcate cu militari, în uniformă, patrulează pe străzile capitalei. Toate legăturile telefonice şi telex fuseseră subit întrerupte la orele 23.00 – ora locală.

 

De asemenea, tot agenţia de presă AFP transmite, în continuare, că generalul Jaruzelski a declarat duminică, într-un mesaj radiodifuzat, că Polonia ar trebui să rezolve criza prin propriile sale forţe, părând să excludă prin aceasta un apel la o intervenţie sovietică. „Suntem o ţară suverană. Trebuie să ieşim din această criză prin propriile noastre forţe”, a spus primul ministru polonez. Adresându-se „aliaţilor şi prietenilor” Poloniei, el a subliniat că „alianţa polono-sovietică va rămâne elementul crucial” al politicii Varşoviei. Generalul Jaruzelski s-a adresat opiniei publice internaţionale cerându-i să dea dovadă de înţelegere şi a adăugat: „Acţiunea noastră nu ameninţă pe nimeni”

 

Generalul Jaruzelski a cerut soldaţilor să fie fideli jurământului lor, declarând: „De atitudinea voastră depinde soarta ţării”. El a cerut, de asemenea, miliţiei „să apere ţara împotriva duşmanului” şi muncitorilor „să renunţe la dreptul lor imprescriptibil de grevă pentru a permite ca ţara să iasă din criză”.

 

Într-un apel dramatic adresat bărbaţilor şi femeilor din Polonia, pe care i-a numit fraţii şi surorile sale, generalul Jaruzelski a cerut să nu fie vărsată nici o picătură de sânge polonez şi să se facă totul pentru a evita războiul civil.

 

Mesajul generalului Jaruzelski, citit pe un ton grav şi trist, a fost precedat şi urmat de imnul naţional. Postul de radio polonez nu a furnizat nici o altă informaţie suplimentară şi difuzează muzică de Chopin.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cam acestea sunt informaţiile pe care le avem, până la această oră. Voi ce mai aveţi?

 

Tov. Tudor Postelnicu: Tovarăşe secretar general, vă raportez că faţă de cele comunicate imediat de ambasadorul polonez, el a transmis că nu au nici un fel de legătură radio şi roagă recepţionarea numai a comunicatelor pe postul „Radio Varşovia”, reţine atenţia „Radio Varşovia” şi că va primi instrucţiuni în cursul zilei de astăzi asupra modului în care să acţioneze.

 

Suplimentar, faţă de transmisiile celorlalte agenţii de presă, agenţia „TASS”, confirmă „France Press” că radioteleviziunea sovietică şi-a întrerupt emisiunea şi a transmis oficial declararea „stării de război” din Polonia. Sunt însă controverse, deoarece se anunţă „stare de război”, „stare excepţională”, alţii „stare de necesitate”.

 

În rest, sunt probleme care au fost anunţate oficial.

 

Tov. Constantin Olteanu: Tovarăşe secretar general, permiteţi-mi să raportez. Faţă de ştirile difuzate, s-a anunţat, de asemenea, că în unele voievodate, în instituţiile centrale, funcţiile principale au fost preluate de comisari militari. De asemenea, s-a anunţat că secretarul de stat pentru afacerile externe, american, Haig, care se află într-un turneu prin mai multe ţări, şi-a întrerupt vizita şi a luat legătura cu miniştrii de externe din Anglia, R.F. Germania şi Franţa, pentru a se sfătui ce poziţii să adopte în legătură cu evenimentele din Polonia.

 

De asemenea, s-a anunţat că localitatea Gdańsk este izolată, nu numai prin legăturile telefonice, dar prin toate căile este izolată.

 

Tov. Ştefan Bîrlea: S-a primit şi o declaraţie a agenţiei „TASS”, în care se spune: «Luând cuvântul la radio, în dimineaţa zilei de 13 decembrie, W. Jaruzelski, prim-secretar al Comitetului Central al P.M.U.P., preşedintele Consiliului de Miniştri, ministrul apărării naţionale a R.P. Polone, a anunţat că din cauza anarhiei care ameninţă ţara, a acţiunilor iresponsabile ale forţelor extremiste ale „Solidarităţii”, care se străduie făţiş să pună mâna pe putere, printr-un decret al Consiliului de Stat al R.P. Polone, la 13 decembrie, orele 00.00 în ţară se introduce starea de război».

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tot aşa au declarat şi ei „Starea de război”!

 

Tov. Ştefan Bîrlea: Mai departe se spune: A fost creat Consiliul militar pentru salvare naţională, au fost numiţi comisari împuterniciţi să controleze activitatea organelor administraţiei de stat – de la ministere până la comune. Ei au, de asemenea, dreptul că înlăture din posturi persoanele care nu-şi fac datoria.

 

S-a hotărât să fie internaţi liderii extremişti ai „Solidarităţii”, precum şi membrii organizaţiilor antisocialiste ilegale. A fost internat, de asemenea, un grup de persoane care poartă răspunderea pentru criza social-politică şi economică din Polonia. Între acestea se află Gierek, Jaroszewicz, Grudzień, Szydłak şi alţii.

 

W[ojciech]. Jaruzelski a arătat că partidul şi guvernul acţionează consecvent pentru crearea Frontului de înţelegere naţională, pentru unirea tuturor forţelor patriotice ale poporului în numele salvării Poloniei.

 

El a cerut ca în ţară să fie instaurat calmul social, să înceapă funcţionarea normală a economiei naţionale, să fie restabilită încrederea şi respectul faţă de organele de stat ale puterii.

 

W[ojciech]. Jaruzelski a chemat la unirea rândurilor partidului, forţă conducătoare în societate care se pronunţă consecvent pentru consolidarea şi edificarea în continuare a socialismului în Polonia.

 

El a subliniat că poporul polonez dă o înaltă apreciere prieteniei cu Uniunea sovietică şi alte ţări ale comunității socialiste, ajutorului lor frăţesc. Polonia, a spus W[ojciech]. Jaruzelski, va rămâne o verigă indestructibilă a comunității socialiste.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Până mai vedem ce se mai întâmplă – de altfel, am vrut să discutăm şi la şedinţa de marţi a Comitetului Politic Executiv, această problemă –, aş vrea să citim aici unele aprecieri pe care le-am făcut, referitoare la Polonia, în discuţiile pe care le-am avut cu Sergei Kraiger (9-10 noiembrie 1981 – nota P. Opriş), cu Lionel Jospin (noiembrie 1981 – nota P. Opriş) şi Bettino Craxi.

 

Materialul nu este însă pregătit – eu am vrut să mai mă uit la el –, este redactat aşa cum este luat din stenogramele respective, însă este interesant să ne putem de acord asupra unui punct de vedere.

 

Tov. Ştefan Bîrlea: Problemele legate de situaţia din Polonia sunt, într-adevăr, foarte complicate. Este greu de spus cum s-a ajuns aici. Cauzele care au determinat această situaţie sunt mai multe şi complexe, întrucât ele sunt legate, în parte, şi de istoria şi tradiţiile Poloniei, de faptul că totuşi, sub o formă sau alta, nu s-a ţinut seama de această istorie şi de aceste tradiţii.

 

Problemele economice au fost mai mult un pretext, pentru că situaţia din Polonia era destul de bună din punct de vedere economic. Desigur, în Polonia s-au făcut o serie de greşeli în acest domeniu, dar au fost obţinute şi rezultate foarte mari pe calea dezvoltării socialiste a economiei, în general. Iar de un an de zile situaţia nu s-a îmbunătăţit, ci, dimpotrivă, s-a înrăutăţit. Nu s-ar putea spune că ar fi vorba de un protest împotriva construcţiei socialiste şi a formelor de construcţie socialistă în Polonia. Mai iute aş spune că Partidul Muncitoresc Unit Polonez a produs anumite denaturări ale principiilor socialiste, inclusiv ale organizării partidului şi în aceasta constă o anumită îndepărtare de clasa muncitoare, lucru care se vede şi în compoziţia din trecut a organelor de partid, a partidului însuşi, care a neglijat măsurile necesare întăririi forţei organizatorice în rândul clasei muncitoare. Aceasta a făcut ca în partid să pătrundă cu preponderenţă o serie de elemente mic burgheze, intelectuale, cu mentalitate mic burgheză, străine, de fapt, de clasa muncitoare şi a determinat în partid lipsa de unitate, de concepţie şi orientare clară.

 

În același timp, nu se poate neglija existenţa unor forţe care niciodată nu s-au împăcat cu socialismul lor, iar, pe prim plan, în această privință, se găsește biserica catolică care, de fapt, este la originea şi inițiatoarea acestei mișcări care s-a concretizat în „Solidaritatea”. Acțiunea a început cu slujbe religioase. Însuși Congresul „Solidarității” a început cu o slujbă la catedrală.

 

De mult timp, în Polonia au existat forţe antisocialiste care s-au organizat, faţă de care partidul şi statul polonez n-au luat măsuri, le-au tolerat.

 

Au fost făcute mari concesii bisericii catolice, care în Polonia joacă un rol net reacţionar. Prin alegerea Papei în persoana unui polonez s-a stimulat tocmai activitatea acestor elemente din rândul bisericii catolice.

 

Într-un anumit fel, conducerea poloneză a încurajat asemenea stări de lucruri şi chiar a considerat că i-a revenit şi jumătate din Vatican, atunci când Papa a fost ales în persoana unui cetăţean polonez.

 

După părerea noastră, tocmai datorită acestui complex de factori s-a ajuns la evenimentele care au avut loc şi au loc încă. „Solidaritatea” este rezultatul de fapt al activităţii tuturor acestor factori şi, în primul rând, al bisericii catolice, care a avut rolul hotărâtor şi sub patronajul căreia ea s-a născut. Aceasta arată că nu este vorba de o organizaţie muncitorească, de clasă, ci de o organizaţie catolică, combinată cu multe elemente antisocialiste care, datorită greşelilor făcute de partid, a putut să influenţeze o parte a clasei muncitoare din Polonia.

 

De altfel, dacă analizăm ceea ce s-a spus la Congresul „Solidarităţii”, vedem că pe primul plan stau mai cu seamă probleme de ordin politic, inclusiv legate de sentimentul naţional, care la polonezi a fost întotdeauna foarte puternic.

 

În toată perioada de după război, partidul şi statul polonez au neglijat sentimentul naţional al polonezilor. În loc ca partidul şi guvernul polonez să fie exponentul sentimentului naţional – înţeles just, nu în sens naţionalist îngust, dar ca sentiment socialist şi democratic al poporului – au neglijat acest sentiment şi acesta a fost exploatat de biserica catolică, de cercurile reacţionare din Polonia. Biserica şi-a arogat dreptul de a fi exponentul sentimentului naţional al polonezilor. Deci, este necesar ca partidul, statul polonez să acorde atenţie corespunzătoare sentimentelor, problemelor de ordin naţional, de cultură, de istorie şi să devină ei – partidul şi guvernul, exponentul acestor preocupări, acestor sentimente şi să ia această armă din mâna catolicilor şi „Solidarităţii”.

 

Am spus acestea pentru a se înţelege, totuşi, caracterul deosebit al situaţiei din Polonia. Desigur, ele nu pot justifica lucrurile, dar relevă tocmai nesocotirea unor trăsături ale societăţii socialiste, ale tradiţiilor, faptul că nu s-a ţinut seama de istoria şi de tradiţiile poporului polonez.

 

Pornind de la această situaţie, noi considerăm că este necesar, în primul rând, ca partidul să se orienteze spre clasa muncitoare, să-şi întărească rândurile în clasa muncitoare şi să ducă o politică bazată pe clasa muncitoare, pe ţărănime.

 

Până acum s-a făcut puţin în direcţia aceasta. S-au făcut ceva paşi în direcţia apropierii de muncitori dar, după părerea mea, nu este suficient. Ca să vă spun – cum gândim noi – nu pentru a fi publicat, considerăm că pentru Polonia, şi nu numai pentru Polonia, în actualele împrejurări în fruntea partidului trebuia să fie un activist din rândul muncitorilor.

 

Trebuie să vă spun că încă la întâlnirea pe care am avut-o, acum un an, în decembrie, noi am insistat, arătând că este necesar să se pună bază pe clasa muncitoare şi că partidul trebuie să devină, în acelaşi timp, exponentul sentimentului naţional al poporului.

 

Desigur, noi am considerat şi considerăm că problemele trebuie soluţionate înşişi de polonezi, că nu trebuie să se ajungă la o intervenţie din afară. Aceasta ar complica mai mult situaţia şi în Polonia, şi pe plan internaţional. Noi considerăm că polonezii pot să-şi soluţioneze singuri problemele şi ne pronunţăm ferm pentru a fi lăsaţi să-şi rezolve singuri situaţia. Nu este însă mai puţin adevărat că prin intermediul unor elemente s-a acordat un sprijin destul de puternic din afară în crearea situaţiei existente, în dezvoltarea „Solidarităţii”. Spun însă că, activitatea din afară nu justifică deloc ceea ce s-a întâmplat în Polonia. Vina o poartă conducerea poloneză. Dar, actualmente, şi aici se pune problema de a nu se încuraja în nici un fel, din afară, şi de a nu se da sprijin acelor elemente care pun în discuţie construcţia socialismului şi alianţele pe care le are Polonia, pentru că aceasta înseamnă de a împinge la o confruntare internă care poate avea, de asemenea, consecinţe foarte grave.

 

Este necesar ca polonezii să-şi caute singuri soluţiile necesare, înţelegerea între ei, asigurând însă dezvoltarea socialistă şi, sigur, găsind forme de conducere democratică, care să răspundă cerinţelor maselor populare şi să dea nu numai sentimentul, ci să şi creeze condiţiile participării polonezilor la conducere. Am impresia că unele măsuri au şi început să fie luate, inclusiv cele legate de autoconducere. Însă partidul şi statul polonez ar trebui să acţioneze cu mai multă hotărâre, cu mai multă fermitate, în direcţiile de care am vorbit.

 

Considerăm că lucrurile sunt încă complexe. Statul, partidul au făcut, totuşi, prea multe concesii forţelor antisocialiste din Polonia şi, acum, trebuie să-şi recucerească poziţiile. Sigur, aici, ar trebuie adăugate problemele muncii educative, politice, ideologice, cu tot ceea ce cuprinde aceasta. Noi nu considerăm că va oferi o soluţie bună pentru Polonia, în actualele condiţiuni, o uniunea națională cu „Solidaritatea”. Uniunea trebuie realizată cu muncitorii, cu țăranii, nu cu „Solidaritatea”.

 

Desigur, nu avem acum timp şi nimeni nu a făcut încă, nici chiar polonezii nu au făcut o analiză cum s-a ajuns aici. Şi ar fi greu ca noi să o facem acum în locul lor. Acestea sunt numai unele aspecte, din ceea ce cunoaştem noi. Am avut întotdeauna relaţii bune cu Polonia. Între altele, în 1939, când Polonia a fost împărţită între Hitler şi Stalin, armata poloneză sau ce a mai rămas din ea a trecut prin România. Inclusiv actualul preşedinte al Consiliului de Miniştri a trecut prin România ca simplu ofiţer. Dar, pornind de aici, polonezii trebuie să fie lăsaţi să-şi rezolve singuri problemele. Ei încearcă acum să se acomodeze cu „Solidaritatea”, dar „Solidaritatea” nu trebuie să fie încurajată să meargă la o confruntare internă pentru că aceasta ar putea duce la o situaţie foarte gravă.

 

Problema se pune aşa: care este baza ideologică a acestei mişcări „Solidaritatea”?

 

Eu am fost şi sunt un vechi sindicalist. De 50 de ani. Cunosc bine mişcările sindicale. Întotdeauna intervenţia bisericii în mişcarea sindicală a avut un caracter net reacţionar. Este greu să se accepte ideea că, în împrejurările actuale, biserica catolică poate deveni o forţă progresistă în mişcarea sindicală, când nu a fost niciodată aşa ceva. Cu atât mai mult acum.

 

De aceea, pornind de la baza ideologică a acestei mişcări – şi Wałęsa nu a ascuns niciodată că este finanţat de biserica catolică şi că are binecuvântarea Papei – trebuia să vedem care este caracterul ei. Este greu de vorbit de o mişcare care are, într-adevăr, scopul de a îmbunătăţi şi perfecţiona dezvoltarea socialistă. Cu crucea nu se poate construi socialismul! Şi aceasta au spus-o încă primii revoluţionari burghezo-democratici. Trebuie să avem întotdeauna în vedere situaţiile concrete şi, de aceea, am spus că trebuie ţinut seama de realităţile din Polonia, de influenţa puternică a bisericii catolice, precum şi de faptul că „Solidaritatea” a ştiut să exploateze sentimentul naţional al polonezilor, ceea ce nu a făcut Partidul Comunist, care a neglijat acest sentiment.

 

Aceste stări de lucruri nu au fost înţelese de polonezi, în sensul de a desfăşura o activitate politică, organizatorică; nu este vorba de măsuri administrative; asemenea probleme nici nu pot fi soluţionate pe linie administrativă. Ele sunt probleme foarte complexe. Pentru a aprecia o mişcare socială sau alta, trebuie să vedem pe ce poziţii se situează şi cine o susţine. Atunci vom înţelege mai bine caracterul unei acţiuni sau alta a mişcării respective.

 

În Polonia sunt şi multe probleme economice de soluţionat. Apare evident că a existat un plan bine pus la punct de dezorganizare a economiei în Polonia. Nu întâmplător s-a ajuns aici; începând din iulie anul trecut, s-a acţionat sistematic pentru dezorganizarea vieţii economice în Polonia. Partidul şi guvernul trebuie să pună pe primul plan reluarea activităţii economice, introducerea ordinii, disciplinei în producţie, ca o condiţie a asigurării dezvoltării, în continuare, pe calea socialistă a Poloniei – cu toate celelalte probleme despre care am vorbit. În fond, producţia de cărbune a scăzut cu 60 milioane tone. Dacă această producţie ar fi exportată la preţ oficial – şi cărbunele se cere – Polonia ar avea suficiente mijloace financiare să-şi plătească datoriile în 3-4 ani de zile şi să-şi asigure dezvoltarea economică.

 

Problema este ca polonezii să se apuce să muncească, pentru că, fără muncă nimeni nu poate să-şi asigure cele necesare. Polonia, pe lângă cărbune, are şi alte bogăţii, are o industrie destul de bună care poate să joace, de asemenea, un rol important.

 

Numai în treacăt, vreau să menţionez că noi, acum un an, am spus la Moscova, la întâlnirea care a avut loc, că situaţia agriculturii poloneze este rezultatul politicii agrare greşite, încurajarea proprietăţii private şi neglijarea sectorului socialist în agricultură. Aceasta s-a răsfrânt negativ asupra economiei, în general, şi asupra aprovizionării populaţiei cu produsele necesare.

 

Sunt probleme de conducere, de crearea cadrului democratic, de participare a maselor la conducerea societăţii; problema democratizării conducerii economiei şi statului este, de asemenea, o cerinţă a dezvoltării socialiste.

 

Noi, de asemenea, la întâlnirea de la Moscova, am insistat foarte mult asupra acestor probleme. Răspunsul la acţiunile „Solidarităţii” trebuie să fie crearea consiliilor muncitoreşti în întreprinderi, participarea muncitorimii la conducerea activităţii economice de sus până jos şi de jos până sus.

 

Aşa privim noi problemele din Polonia.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt extrase – aşa cum am spus – din 3 stenograme; discuţiile pe care le-am avut cu Kraiger, cu Jospin şi Craxi. Sigur, nu am reuşit să văd materialul; vream să-l pun la punct şi marţi să-l discutăm în şedinţa Comitetului Politic Executiv.

 

Cred, tovarăşi, că şi pentru partid trebuie să dăm o orientare cu situaţia din Polonia. Sigur, acum au intervenit noi probleme, dar aprecierile generale sunt acestea. Şi, după cât am fost informat, şi socialiştii francezi, şi italieni, au apreciat acest lucru; au avut chiar convorbiri între ei şi au spus că este just pusă această problemă. De aceea, eu am insistat şi la unii, şi la alţii, asupra acestor probleme.

 

Tov. János Fazekaş: Foarte bine aţi procedat.

 

Tov. Ştefan Andrei: Însăşi Craxi a spus că Papa se ocupă, în mod direct, de Polonia şi a avut întâlniri cu conducătorii bisericii catolice, la Roma.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, acum urmează să vedem cum vor evolua lucrurile în Polonia.

 

Tov. Ştefan Andrei: Am vorbit, la Varşovia, cu tovarăşul ambasador, şi mi-a comunicat că la ora 9.00, ora 10.00, ora noastră, au fost convocaţi de tovarăşul Jaruzelski, care va face o informare în legătură cu această problemă.

 

În al doilea rând, mi-a spus că la Varşovia lumea se plimbă, este ceva normal, nu este nici o forfotă; este linişte şi calm.

 

Tov. Cornel Burtică: Telefonic aţi vorbit?

 

Tov. Ştefan Andrei: Da; noi avem telefon „TO” direct cu ambasadele.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: De fapt. legăturile telefonice le-au întrerupt probabil între cetăţeni.

 

Tov. Ştefan Andrei: Acum, ca să fim sinceri, polonezii sunt obişnuiţi, lor le place.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Nici nu pot trăi, nu se simt bine dacă nu au aşa ceva …!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Probabil că nu-i surprind, pentru că nu erau la lucru. Dar să aşteptăm să vedem ce comunicări le vor face ambasadorilor.

 

Tov. Ştefan Andrei: Şi i-au prins pe toţi, la Gdańsk; toţi erau aici pentru că au vrut să organizeze o demonstraţie mare pe data de 17 decembrie.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Liniştea, în orice caz, este aparentă, este la suprafaţă.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Cei din „Solidaritatea” erau la Gdańsk ?

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur.

 

Tov. Ştefan Andrei: În fond, ei şi-au propus să-i prindă la Gdańsk şi acum îi izolează. De altfel, acum au instalat şi comisarii militari.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Problema va fi, mâine, când se va relua lucrul; pe stradă nu au probleme. În orice caz, au început-o târziu …!

 

Tov. Ilie Verdeţ: Problemele acestea sunt mai de mult.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi nu numai aceste probleme; de fapt, tot ce s-a întâmplat în Polonia în ultima vreme a contribuit la această situaţie.

 

Tov. Ilie Verdeţ: Sigur; este greu să spui acum toate aceste lucruri şi s-au apucat cu arestarea acestor oameni şi spun că sunt vinovaţi.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Este o măsură politică.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cred că şi o răfuială politică între ei! Lor le este teamă de o reorganizare a forţelor, a partidului pentru că şi-au pierdut foarte mult încrederea şi exista tendinţa – după ştirile care le avem noi – ca activiştii mai vechi, comuniştii să încerce să refacă partidul pe baze sănătoase şi vor să împiedice şi acest lucru. Acest lucru demonstrează şi măsurile luate împotriva unor vechi activişti.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Sunt cunoscute.

 

Tov. Ilie Verdeţ: Şi activul nostru de partid trebuie să cunoască aceste probleme.

 

Tov. Ştefan Andrei: Totuşi, nu este stare de război.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Mai degrabă o „stare militară”; probabil că nu s-a tradus bine.

 

Tov. Constantin Olteanu: Permiteţi-mi să raportez, tovarăşe secretar general. În Constituţia poloneză nu există noţiunea de „stare excepţională” şi „stare de necesitate”, şi au numai „stare de război”.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Deci, aceasta este explicaţia cu această „stare de război”!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Da, în Constituţia lor se prevede numai „stare de război”. Ei au declarat că „cheamă la unirea partidului şi edificarea socialismului în Polonia”. Ei au dreptul să facă totul.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Sigur, că au dreptul; au pus şi comisari militari.

 

Tov. Ştefan Andrei: Au creat şi Consiliul militar. Plenara Partidului Muncitoresc Unit Polonez, care a avut loc nu demult, a hotărât să dea puteri excepționale Consiliului de Stat; decretul a fost aprobat în plenara Comitetului Central al partidului.

 

Tov. Paul Niculescu: De fapt, la plenara care a avut loc, au şi anunţat nişte măsuri mai ferme, mai drastice şi chiar măsuri excepţionale pe care le vor lua.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, cam astea sunt problemele. Să vedem ce spun mai departe. Nu se pare că ei s-au gândit să ceară ajutor deocamdată. Sigur, depinde cum vor evolua lucrurile. Trebuie urmărit!

 

Tov. Elena Ceauşescu: Din declaraţie rezultă clar că vor să rezolve singuri, şi ar fi bine să facă acest lucru.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dacă ar cere ajutor, ar cere sprijin, în primul rând, în ţară.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Absolut, şi al armatei.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: La ora actuală, armata este sigura forţă acolo, aşa că o ţine pe ea în frunte.

 

Tov. Paul Niculescu: Nu de mult, a fost o delegaţie la noi, şi oamenii parcă le era frică să vorbească, oamenii erau timoraţi.

 

Tov. Ludovic Fazekaş: Şi chiar spuneau că nu ştiu cum vor mai rezista.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deocamdată acestea sunt problemele. Să vedem cum vor mai evolua lucrurile.

 

Tov. Ştefan Andrei: Tovarăşii vor aduce imediat materialul comunicat de ambasadorul nostru.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să vedem declaraţiile oficiale. Apare clar că lucrurile mergeau din ce în ce mai prost. De aceea, au luat şi măsuri mai ferme. Acestea vroiau să forţeze lucrurile.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: La „Solidaritatea” vă referiţi.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur!

 

Tov. Cornel Burtică: Le-au dat şi posibilitatea să se organizeze, şi în presă, să dezorganizeze viaţa de partid.

 

Tov. Ştefan Andrei: Şi-au creat un centru la Gdańsk.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Au greutăţi mult mai mari acum decât dacă ar fi luat-o de la început aşa cum trebuie!

 

Tov. Cornel Burtică: Au luat ceva măsuri, dar le-au întrerupt.

 

Tov. János Fazekaş: În loc să se concentreze împotriva contraloviturii, s-au apucat de alte probleme.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Au trimis, totuşi, o forţă armată acolo.

 

Tov. János Fazekaş: Cu banii din Occident.

 

Tov. Ştefan Andrei: Şi revistele pe care le scoteau în mii de exemplare.

 

Tov. Cornel Burtică: În partid a fost ideea că trebuie să schimbe situaţia, iar pe de altă parte i-au încurajat pe ceilalţi.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă dacă nu vor trage concluzii politice, nu vor soluţiona problemele acestea. Sigur, vor reuşi să pună ordine, dar dacă nu vor trage concluzii politice privind poziția lor, activitatea politico-educativă nu vor face nimic, pentru că, în fond, cea mai mare parte a activului era de acord cu „Solidaritatea”. Ei credeau că prin „Solidaritatea” îi fac pe sovietici să tragă concluzii şi să-şi afirme poziţia lor. Dar asta nu se rezolvă aşa! Dacă nu vor trage concluzii, vor mai trece câţiva ani, pentru că sunt probleme de fond pe care societatea poloneză nu le-a rezolvat. Şi – aşa cum am spus – biserica catolică le foloseşte împotriva partidului. De fapt, partidul nu reprezenta Polonia, ci biserica.

 

Tov. Cornel Burtică: Catolicismul în Polonia este foarte puternic. Vor avea probleme destul de complicate.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Vor lua măsuri; o să închidă fabricile, şcolile, şi nu vor avea probleme. Realmente, toată problema aceasta este legată mult de istorie.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Au greşit oricum!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Au neglijat sentimentul naţional al polonezilor, care este foarte puternic, dar în schimb a fost exploatat de biserica catolică.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Foarte mult!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi când discuţi cu ei, spun „nu”, iar public spun altfel. De altfel, Polonia a fost de câteva ori ocupată, au avut multe probleme.

 

Tov. Ştefan Andrei: De 4 ori.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi sigur că problemele acestea îi preocupă. Apoi, au şi cealaltă problemă: cu graniţa şi cu cei 10 milioane de oameni plecaţi în afară …

 

Tov. János Fazekaş: 14 milioane.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: … şi în majoritate, în Statele Unite ale Americii; au o influenţă foarte puternică asupra întregii ţări.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Trebuie să se desfăşoare o muncă ideologică foarte intensă.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, dar trebuie lămurite anumite probleme. Realmente, toate problemele privind independenţa naţională, privind celelalte probleme trebuie să fie problemele partidului, a politicii statului. Dacă aceasta o laşi pe seama bisericii catolice nu faci nimic. De aceea are şi autonomia aceasta biserica catolică. De fapt, este ţara cu cea mai puternică influenţă catolică; este cam cum este islamismul acesta în Iran, cu Khomeiny, cam aşa este şi în Polonia cu catolicismul şi cu Papa.

 

citește si UN INTERVIU SECRET

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Catolicii cei mai activi sunt polonezii.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi cel mai reacţionar! În Italia nu este aşa; au şi o poziţie mai progresistă în diferite privinţe, dar în Polonia s-au postat pe poziţii net reacţionare.

 

Tov. Ştefan Andrei: Tovarăşe Ceauşescu, deja s-a terminat informarea ambasadorilor de către generalul Jaruzelski, ambasadorul nostru s-a înapoiat şi redactează nota. Imediat ce termină o vor transmite.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Imediat să ni se aducă!

 

Sigur, pozitiv este că vor să rezolve ei singuri această problemă. E rău că s-a întâmplat acum, trebuia să facă aceasta, în 1980, în vară; atunci trebuia să pună ordine. Dacă ar apela la ajutor străin, ar îndepărta masele populare.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: De fapt, au o aversitate totală şi faţă de nemţi. Au încercat să facă nişte schimburi militare şi au avut probleme.

 

Tov. Paul Niculescu: Şi faţă de ruşi.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Totuşi, singurii care rămân sunt sovieticii, însă aceasta va ridica probleme.

 

Tov. Cornel Burtică: Pe plan internaţional.

 

Tov. Paul Niculescu: În primul rând, probleme interne.

 

Tov. Ilie Verdeţ: Şi va da „apă la moară” celorlalţi.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Ungurii nu sunt dispuşi să meargă. De exemplu, recent, în şedinţa ordinară a Comitetului militar al miniştrilor apărării ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, ungurii au refuzat să semneze un Apel.

 

Tov. Paul Niculescu: Ce Apel?

 

Tov. Ilie Verdeţ: Se cunoaşte.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi l-am discutat în Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv; tovarăşii nu cunosc.

 

Sovieticii au vrut să introducă în comunicatul general, asupra acestei ședințe, o apreciere despre Polonia, spunând că este necesar, fiind în fond, în pericol, securitatea ţărilor socialiste, care trebuie să intervină pentru a se garanta securitatea. De fapt, să se aprobe intervenția. Sigur, ceilalți delegați au fost de acord. Noi am fost împotrivă şi ungurii au spus că întreabă acasă.

 

Sigur, noi le-am spus că nu acceptăm acest lucru în comunicat şi nu s-a acceptat. Şi atunci, au vrut să dea un comunicat separat. Ungurii au spus atunci că dacă nu semnează şi tovarăşii români, nu semnează nici ei.

 

Tov. Paul Niculescu: Foarte frumos!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Este adevărat că acolo, sovieticul a declarat ce s-a întâmplat la ei, apoi ungurul a spus că ce să înțeleagă prin aceasta – a bătut şi cu pumnul în masă – şi a spus că „jigniţi poporul ungar”, şi altele.

 

Tov. Constantin Olteanu: Şi a mai declarat că, tocmai trăgând învățăminte din evenimentele din 1956 nu vor să semneze această declarație.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: În orice caz, nu este agreată intervenţia străină.

 

Tov. Petre Lupu: Cine o agrează …?! Şi aşa au destule probleme.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur, bulgarii pot trimite o companie sau un batalion; cehoslovacii nu, practic rămân numai sovieticii. Nemţii (n.r. RDG) nu vor să trimită.

 

Tov. Cornel Burtică: În presă ar trebui să dăm şi noi aceste comunicate.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi am dat vreo ştire ?

 

Tov. Eugen Florescu: Până acum, tovarăşe secretar general, nu s-a dat nimic.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Ce trebuie să dăm, de dimineaţă, de la ora 6. Putem să dăm ca o ştire şi acum.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să dăm şi noi, şi la radio, şi la televiziune. Trebuie să dăm şi partea aceasta „că au luat măsuri”, şi tot ce spun ei aici.

 

Tov. Cornel Burtică: Dăm o ştire a agenţiei de presă poloneze.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuie să spunem că, luând cuvântul la radio şi televiziune, generalul Jaruzelski, a transmis următorul comunicat oficial, şi dăm partea aceasta. Să vadă şi tovarăşul Popescu.

 

Tov. Elena Ceauşescu: Să vedem ce transmite şi ambasadorul nostru de la întâlnirea pe care a avut-o, ce comunicări au primit.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Sigur. Trebuie să mai aşteptăm. Agenţia lor a transmis ceva?

 

Tov. Ştefan Bîrlea: Agenţia „PAP” nu a dat nimic.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Mai vedem, pe parcurs…De fapt, în Polonia, toată această problemă este şi un rezultat direct al contradicţiilor între americani şi sovietici.

 

Tov. Gheorghe Rădulescu: Aşa este. Aveţi dreptate, asta este problema principală.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Americanii vor cu „problema poloneză” ca să le creeze probleme sovieticilor. Sunt interesaţi. Ei şi spun acest lucru că vor să creeze probleme, „să menţinem aceste lucruri”.

 

Au mai venit acum nişte informaţii. De fapt, sunt aceleaşi care au fost azi dimineaţă.

 

Tov. Ştefan Andrei: Au spus că vor transmite numai un post de radio şi un post de televiziune.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, noi nu am dat nimic până acum?

 

Tov. Eugen Florescu: Nu.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: La cât avem prima transmisie?

 

Tov. Eugen Florescu: La ora 13.00; facem o ştire scurtă – în sensul celor spuse de dumneavoastră – cu declaraţia lui Jaruzelski.

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci, ei nu au anunțat până azi dimineață de măsurile luate, dar aceste măsuri le-au luat de aseară. În primul rând, au luat măsurile şi după aceea au anunțat.

 

Tov. Constantin Olteanu: Vă raportez, tovarăşe secretar general, că agenţiile de presă străine au început transmisiile în cursul nopţii, de la ora 2.30, noi am avut primele ştiri.

 

Tov. Tudor Postelnicu: Agenţia „AFP”.

 

Tov. János Fazekaş: De fapt, „Solidaritatea” a dat un avertisment până la 17 decembrie, când urma să le dea o lovitură.

 

Tov. Paul Niculescu: Însă le-au luat-o înainte!

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Însă, i-au lăsat mult, s-au înarmat, s-au organizat. Trebuiau luate măsuri mai de mult.

 

Deocamdată, tovarăşi, mai mult nu luăm nici o măsură. Sigur, să luaţi măsurile care se impun, şi să ne vedem de treabă.

 

Şi mai vedem pe parcurs. Cu asta, ridicăm şedinţa.

 

A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 101/1981, f. 2-15. Petre Opriş, Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român, Universității Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008, p. 172-186.

 

Cazul Polonia – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din 13 decembrie 1981

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

PETRU GROZA, DISCURS: „România liberă, independentă și democratică” 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

PETRU GROZA – UN „BARON” DE LUX, IN SLUJBA COMUNIȘTILOR

 

Petru Groza (n. 7 decembrie 1884, Băcia, Hunedoara – d. 7 ianuarie 1958, București, Republica Populară Română) , șeful primului guvern comunist instaurat în România, a deținut o avere considerabilă. În perioada interbelică, familia demnitarului era cea mai înstărită din Deva, pe atunci un orășel cu 10.000 de locuitori. Locuința sa, o clădire luxoasă construită (după planurile arhitectului Horia Creanga) în anii 1920/30, cu o arhitectura cubistă, modernă și astăzi, ocupă, în prezent, aproape un sfert din Parcul Cetății.

 

Fiu de preot (Anton Groza), descendent al uneia dintre cele mai bogate familii de la începutul secolului XX din Hunedoara, Petru Groza a deținut în Deva, dar şi în județ, mai multe proprietăți. Cea mai impresionantă dintre ele poate fi văzută la intrarea în parcul municipal de la poalele Cetății Devei.

 

Imobilul se distinge prin cele patru fațade principale, iar armonia formelor il scoate imediat în evidenţă. Vila, menționează istoricii, a fost ridicată într-o vreme în care românii resimțeau din plin efectele marii crize. Petru Groza însa, un baron al acelor vremuri, își permitea luxul unei astfel de locuințe.

 

Printre cei mai de seama musafiri ai casei sale, potrivit istoricilor, s-au numărat Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Ion Minulescu, Ion Agârbiceanu, Victor Eftimiu, episcopul (viitor patriarh) Teoctist, Patriarhul Justinian, „prinţul roşu“ Scarlat Callimachi, Gheorghe Brătianu, generalul Sănătescu, Iuliu Maniu şi regina mamă Elena.

 

 

IN TOPUL MAGNAȚILOR

 

Afacerile sale prospere l-au propulsat pe Groza în topul magnaților din perioada interbelică, înainte de a deveni șeful primului guvern comunist din istoria României.

 

 

Printre cele mai importante funcții pe care le-a deținut în afara sferei politice, a fost cea de președinte al trustului minier „Topliţa, Măgura, Concordia“, societate care deținea mai multe mine de aur din Transilvania.

 

În anii 1920, Petru Groza era cunoscut pentru forța sa financiară. „A deținut acțiuni majoritare în peste 45 de întreprinderi. Totodată, a cumpărat fabrici, mine de aur, magazine, mori, edifică hoteluri şi înființează «institute de credit». Va dobândi un prestigiu remarcabil în lumea capitalului interbelic, astfel încât a urmat să fie ales ca președinte al Uniunii Marilor Industriași din România“, arata istoricul Simion Molnar, în lucrarea sa „Petru Groza, un burghez sub stindard comunist“.

 

HANUL MARE

 

Printre proprietățile lui Petru Groza s-a aflat și Hanul Mare, situat în centrul Devei, pe care acesta l-a transformat într-un hotel de lux, pentru acele vremuri.

 

Timp de aproape două secole, pana sa devina proprietatea lui Groza, Hanul Mare, redenumit Crucea Albă, era un loc emblematic al orașului.

 

„Lume multă şi amestecată venea, stătea şi pleca în care, căruţe, poştalioane, călare sau pedestru, împreună cu mulţi cărăuşi, vizitii şi surugii, care mânau, îngrijeau şi hrăneau animalele de tracţiune. Pe lângă aceşti călători cu personalul lor de felurite limbi şi neamuri, care toţi erau grăbiţi, obosiţi şi vorbeau zgomotos, mai alergau şi forfoteau strigând în gura mare ziua şi noaptea slugile şi slujnicele hanului; apoi ţiganii potcovari şi țigăncile ghicitoare. Doar noaptea se mai linișteau cumva toate acestea şi ea aducea o altă priveliște mai pitorească şi mai fermecătoare a hanului. În jurul focurilor mari din curţi se vedeau idile de dragoste, se auzeau cântece de duioşie şi strigăte de joc ale celor săraci şi necăjiți, care toată ziua roboteau la stăpâni şi nu aveau altă plăcere decât această veselie nocturnă” – notează Victor Şuiagă, în volumul „Deva – contribuții monografice”, reeditat de Biblioteca Judeţeană Hunedoara – Deva.

 

Avram Iancu, generalul maghiar Bem şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza trecuseră pragul hanului, intrat mai târziu în posesia lui Groza.

 

În afara Hanului Mare, în Deva mai existau și alte localuri frecventate de localnicii înstăriți. Printre ele se afla Casina, din centrul istoric al orașului. „În acest local s-au dat reprezentații teatrale începând cu a doua jumătate a secolului XIX, iar în sala de cafenea rula de trei ori pe săptămână cinematograf de prin anul 1910”, relata Victor Şuiagă. Un alt local era Reduta, construit în 1886, renovat în prezent ca sală a Teatrului de Artă din Deva. În hotelul Orient din Piaţa Unirii, la 10 august 1914, a fost găzduit principele Carol al României, la întoarcerea sa din Germania, relevă monografia Devei.

 

Citește și PETRU GROZA – citate celebre si confesiuni

 

 „NU AM NICIO GRIJĂ IN LUME, CÂT TIMP MAI POT JUCA TENIS CÂND VREAU” (CONFESIUNILE LUI PETRU GROZA)

 

Urmașii „burghezului roșu”, Petru Groza

 

„MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE”” (CUM A PIERDUT ROMANIA INSULA ȘERPILOR)

 

PETRU GROZA – UN „BARON” DE LUX, IN SLUJBA COMUNIȘTILOR

 

///////////////////////////////////////////

 

 

„MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE”

 

 

 

Petru Groza (n.1884 – d.1958), prim-ministru al Republicii Populare România, in perioada 6 martie 1945 – 2 iunie 1952.

„Pierderea acestor insule(*) va însemna doar scăderea (n.r. producţiei) de icre negre. Există însă pericolul colmatării Canalului Sulina al Dunării, ceea ce înseamnă ca România să fie ruptă de Marea Neagră. Colmatarea însă a prieteniei dintre România și U.R.S.S. reprezintă un pericol și mai mare. Poporul român este interesat în primul rând în menținerea acestei prietenii” – Petru Groza, 3 februarie 1948, cu prilejul prezenței la Moscova a delegației guvernamentale a României, care urma să semneze Tratatul de prietenie, colaborare și asistenţă mutuală cu U.R.S.S.

 

„În conformitate cu art. 1 al Tratatului de pace cu România, intrat în vigoare la 15 septembrie 1947, Guvernul RPR, pe de o parte, și Guvernul URSS, pe de altă parte, au convenit asupra: (…) de-a lungul fluviului Dunărea, de la Pardina la Marea Neagră, lăsând insulele Tătaru Mic, Daleru Mic și Mare și Limba de partea URSS, iar insulele Tătaru Mare, Cernovca și Babina, de partea României; Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul URSS“.

 

 

Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza -manifestație FND, 1945

Insula Șerpilor(**) a fost cedată sovieticilor, la 23 mai 1948, printr-un proces verbal SECRET semnat de Nikolai P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București, și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar.

 

Sintagma ”intră în cadrul URSS”, din ”Tratatul de prietenie”, a devenit, în procesul verbal: ”a fost înapoiată(!) URSS”:”[…] astăzi, la ora 12 (ora locală), Insula Șerpilor sau Zmeinâi, situată în Marea Neagră la 45 de grade, 15 minute, 18 secunde latitudine Nord și 30 de grade, 19 minute, 15 secunde longitudine Est de Greenwich, a fost înapoiată URSS de către R.P.R și încadrată în teritoriul URSS“.

 

Secretizarea actului a generat, în august 1949, un incident armat: in urma somației militarilor sovietici de a preda farul, românii au refuzat, fiind arestați și debarcați la Sulina.

 

La scurt timp după semnarea protocolului din 1948, insula a fost transformată de URSS într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere și cu o rază mare de acțiune, stații de bruiaj și de ascultare a convorbirilor. Sovieticii au mai instalat cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura cu Odessa și au amenajat locuri de acostare pentru nave.

 

Abuzurile din anii 1948 – 1949, au fost recunoscute prin Tratatul cu privire la regimul frontierei româno-sovietice încheiat de cele două guverne la București în februarie 1961. Juridic aceste înțelegeri bilaterale nu sunt constituționale, deoarece orice înțelegere bilaterală prin care se cedau porțiuni din teritoriul românesc trebuia ratificată de parlament, respectiv de Marea Adunare Națională.

 

Miza era legată de importanța strategică a insulei, dar și de delimitarea platoului maritim continental al României. In perioada 1967-1987 au existat diverse discuții pe aceasta tema, fără niciun rezultat concret. În 1987, sovieticii au făcut o ofertă prin care cedau românilor 4000 de km2 din cei 6000 din jurul insulei, dar propunerea nu a fost acceptata.

 

După 1990(***), Insula Șerpilor a fost disputată de Ucraina și România, la Curtea Internaţională de Justiție. În Hotărârea pronunțată public la 3 februarie 2009, Curtea a stabilit, cu unanimitate de voturi, traseul liniei de delimitare între platoul continental și zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9700 kmp de spații maritime – platou continental şi zonă economică exclusivă – din Marea Neagră, respectiv 79,34% din suprafața în dispută, de cca. 12.200 kmp.

 

În prezent, insula Șerpilor este parte a raionului Chilia al regiunii Odesa din Ucraina, fiind considerata, după ultimile criterii, „o stâncă”. Cu o suprafață de doar 17 hectare, numita stânca are o importanță deosebită din punct de vedere strategico-militar.

 

–(*) Propunerea lui Viaceslav Molotov, ca România sa cedeze Uniunii Sovietice cinci insule de pe brațul Chilia al Dunării.

Uniunea Sovietică a preluat, la 23 mai 1948, Insula Şerpilor, fiind încălcate astfel prevederile Tratatului de Pace de la Paris din 1947. Cedarea s-a realizat prin semnarea unui simplu proces verbal de către Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar al ambasadei sovietice la Bucureşti, şi Eduard Mezincescu, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al R.P.R.

 

Procesul verbal a fost SECRET, nefiind cunoscut de către autoritățile române. in acest sens, in august 1949, a existat un incident armat când militarii români, somați de sovietici să predea farul, au refuzat, drept pentru care aceștia au fost arestați și debarcați la Sulina.

 

Astfel, după Basarabia și nordul Bucovinei, România mai pierdea o parte din teritoriul său în favoarea Uniunii Sovietice, producându-se o noua modificare de graniță,neprevăzută în Tratatul de pace din 10 februarie 1947.

 

Subordonarea completă a regimului Dej faţă de URSS şi ritmul accelerat al sovietizării, au dus la apariția unor zvonuri referitoare la iminenta transformare a României într-o republică unională.

Numit ambasador la Moscova, George Kennan (mai 1952), considera că transformările pe care România le suferise în cei patru ani de la instalarea guvernului comunist făceau din aceasta candidata ideală pentru fuzionarea cu Uniunea Sovietică. În opinia ambasadorului american, un argument în plus în favoarea uniunii era poziția strategică a României, care întărea sistemul defensiv sovietic la Dunăre şi Marea Neagră. Zvonurile au persistat până când moartea lui Stalin a determinat o reformulare a strategilor sovietice pentru consolidarea regimurilor comuniste din Europa Central-Răsăriteană.

 

(**) Insula Șerpilor a ajuns în stăpânirea themei Paradunavon a genovezilor, apoi a lui Dobrotici și a lui Mircea cel Bătrân și din anul 1484, a intrat sub stăpânire otomană, odată cu Chilia și Cetatea Albă. În perioada dominației otomane insula a fost numită de către greci Fidonisi (insula Șerpilor).

 

Această stâncă a fost ocupată de către Imperiul Țarist, deși Tratatul de pace de la București din 1812, prin care rușii au anexat Basarabia, prevedea că insulele dunărene nu pot fi luate în stăpânire de către Rusia. Cu toate că nici tratatul ruso-turc din 1812, nici Tratatul de pace de la Adrianopol nu prevedeau în mod direct trecerea insulei sub stăpânirea Rusiei, ea a fost anexată de către ruși. Britanicii au construit un far pe insulă, far care dirija navigația pe Marea Neagră.

 

Stăpânirea rusească asupra insulei s-a întrerupt în 1856, când Tratatul de pace de la Paris prevedea pierderea Deltei Dunării și a insulelor acesteia de către Imperiul Țarist. Aceste teritorii nu le-au revenit românilor deoarece, la Paris, miniștrii plenipotențiari ai marilor puteri au semnat un protocol conform căruia, Insula Șerpilor aparține statului care deține și Delta Dunării, în acel moment Imperiul Otoman, care s-a angajat să întrețină farul pentru asigurarea orientării vaselor ce treceau pe Dunăre spre Odessa.

 

După războiul ruso-româno-turc din 1877, Rusia a cerut Turciei ca în locul despăgubirilor de război să primească Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea etc. și insulele Deltei Dunării, printre care și Insula Șerpilor. Rusia dorea să le schimbe cu județele Cahul și Izmail. Astfel, prin Tratatul de la Berlin (iunie – iulie 1878), Rusia primea sudul Basarabiei, iar România sudul Dobrogei, insulele care formau Delta Dunării și Insula Șerpilor.

 

Primul război mondial i-a adus insulei un bombardament britanic și distrugerea farului, care a fost reconstruit de români în 1922. Anul 1940 și ultimatumul sovietic au schimbat soarta stâncii din Marea Neagră. Cu toate că nu a existat nici o referire la Insula Șerpilor, insula a fost ocupată de către germani și folosită ca punct de observație; pe 28 august 1944 un detașament de marinari sovietici au ocupat insula.

 

Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris, 10 februarie 1947, prevedea că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, fără o descriere amănunțită a granițelor, neexistând nici o precizare privind linia de demarcație a frontierei.

 

(***) In 1991 insula împreună cu baza militară a fost preluată de către Ucraina, care, in calitate de „succesoare” a URSS, a preluat toate teritoriile incorporate abuziv de URSS, fără a-și pune problema legitimității, in frumoasa „tradiție” sovietică. Importanța militară și strategică, precum și echipamentul militar performant aflat pe insulă au dus la acutizarea problemei apartenenței acestei stânci, la care s-au adăugat și alte litigii care nu fac obiectul articolului de față.

 

surse: Milovan Djilas, Conversaţii cu Stalin, ediţie în limba română, Editura Corint, 2015); „Gh. Gheorghiu-Dej la Stalin. Stenograme, note de convorbire, memorii, 1944-1952” (editori Dan Cătănuş şi Vasile Buga, I.N.S.T., Bucureşti, 2012)

 

Citește și

CONFESIUNILE LUI PETRU GROZA

PETRU GROZA – UN „BARON” DE LUX, IN SLUJBA COMUNIȘTILOR

PETRU GROZA – CITATE CELEBRE

„MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE””

 

 

//////////////////////////////////////////

 

„DAVAI CEAS, DAVAI PALTON”- TESTIMONIALE DESPRE ATROCITĂȚILE ARMATEI ROȘII IN ROMANIA

 

„De la Nistru pân’ la Don / Davai ceas, davai palton / Davai casă şi moşie / Haraşo, tovărăşie!” – Constantin Tănase, ironizând, in versuri, dezastrele produse de armata sovietica „eliberatoare” pe teritoriul României („glume” pentru care „și astăzi planează suspiciunea că i-ar fi provocat subita moarte, în 1945” -epochtimes, 2016

 

„JAFURI, BĂTĂI, OMORURI”

 

„Jafuri, bătăi, omoruri – aşa şi-a făcut Armata Roşie intrarea pe scena istoriei, iar documentele de epocă păstrează mărturii despre abuzurile comise de către trupele statului sovietic, oriunde năvăleau acestea” -epochtimes, 2016

 

„Ostaşii sovietici îşi arogau statutul unor cuceritori, deşi istoria confecţionată de comunişti îi dădea drept „eliberatori”.

 

„Bunicii noştri sau cei care erau copii pe atunci îşi amintesc cu oroare de comportamentul sălbatic al ruşilor-sovietici: își permiteau să deposedeze pe oricine, de aproape orice obiect de valoare, care le-ar fi trezit interesul”

 

citește și ROMANIA SUB OCUPAȚIA MILITARA SOVIETICA

 

„JEFUIȚI, DEZARMAȚI, UCIȘI”

 

„Ofițerii, subofițerii și ostașii români, precum și cei ai forțelor de ordine, în unele situații, au fost jefuiți, dezarmați sau chiar uciși.” – evz.ro, 7 februarie 2019

 

„Subofițerul Căciulă Grigore din Reg.5 antiaeriană surprins pe strada Bogdănești, de doi ofițeri ruși a fost jefuit de banii ce-i avea asupra lui și de ceasul de mână, un ofițer român, ieșind din Restaurantul „Opera”, din Timișara a fost acostat de un soldat sovietic și sub amenințarea pistolului a fost prădat de bani și de ceas.” – evz.ro, 7 februarie 2019

 

citește și „STALIN SI POPORUL RUS, LIBERTATE NE-A ADUS”

 

„În noaptea de 18/19 octombrie 1944, o echipă de șase soldați ruși au încercat să ia un autocamion de la Regimentul 5 instrucție auto care era în așteptarea unui grup de ofițeri. Aceștia au intervenit energic și i-au alungat. Un autocamion sovietic trecând cu mare viteză pe Calea Lipovei, a lovit pe soldatul Recichi Ștefan, din Reg.5 Vânători, contingentul 1941, originar din comuna Periam, județul Timiș-Torontal, care traversa regulamentar strada, rănindu-l grav. Ostașul a decedat în drum spre spital”. evz.ro, 7 februarie 2019.

 

„În strada Dorobanților, din Timișoara, în apropierea Vămii Recaș, o camionetă sovietică a dat peste o căruță militară cu doi cai, condusă de doi soldați români, distrugând-o complet și rănind grav militarii.” – evz.ro, 7 februarie 2019

 

„Un alt camion sovietic A-8-77-79 trecând în viteză pe strada Frobl a lovit pe minorul Oravetz Adalbert, iar un altul pe gardianul public Gheța Gheorghe rănindu-i grav” – evz.ro, 7 februarie 2019.

 

citește și „PROPAGANDA DESANTATA la București: Armata Roșie a adus pacea în România!”

 

„Arjoca Sevastian, delegat cu gestiunea centrului armatei de operațiune a Diviziei I infanterie Timișoara, a fost oprit pe strada Eugen de Savoya, în dreptul casei cu nr. 22 de doi ofițeri sovietici, care i-au pus pistolul în piept și l-au percheziționat luîndu-i suma de 35 000 de lei și verigheta de pe deget.” – evz.ro, 7 februarie 2019

 

„OSTAȘII RUȘI SUNT SUNT PERMANENT BEȚI”

 

„Situația locuitorilor este în pericol, ostașii ruși sunt în permanență beți”

 

Șeful postului de jandarmi Țipari, plutonierul Vasile Galbenu, raportează că în după-amiaza zilei de 29 octombrie 1944, în comuna Părul a avut loc „o altercație între locuitorii comunei și un ofițer din Armata Sovietică lângă oficiul poștal nr.15005, ajutat de soldatul rus Alexandru Frolu. Motivul: în trecere prin localitate cei doi militari sovietici au luat cu forța de la pășune un cal. Sătenii Franțescu Ioan, Rujescu Ioan, Petru Mateescu și Târziu Ioan, au intervenit și au recuperat calul. Cei doi ruși s-au întors, cu un camion de la Lugoj, în jurul orei 23,00, cu scopul de a se răzbuna. Au tras focuri de armă, au jefuit bunuri și au vrut să aresteze pe fiul preotului Ghelner Alexandru. Din nou sătenii își apără avutul și-i gonesc pe străini după ce i-au dezarmat. A trebuit să intervină căpitanul Mirsuc Vasilievici și soldatul Panov Alexei, împreună cu jandarmii pentru a recupera armele luate. Aceștia au arestat patru localnici pe care i-au dus la Lugoj pentru a fi anchetați.„

 

„11 RUȘI TERORIZEAZĂ POPULAȚIA”

 

Pretorul de la Deta, Constantin Militaru informează Prefectura județului că în localitate brutăriile lucrează numai pentru interesele armatei sovietice, locuitorii fiind avizați la mizerie și foame.

Din Voiteni este trimisă o telegramă cerând să se intervină din partea Prefecturii județului deoarece, la gara comunei staționează 11 soldați ruși care terorizează populația.

 

„Se aprovizionează de la populație forțând locuitorii. În divergența avută cu primarul pe chestiuni de aprovizionare l-au bătut. O coloană sovietică în trecere a cerut 15 cai pentru schimb, 3 000 kg ovăz și alte alimente care au fost luate cu forța de la populație„

 

citește și „AM AVUT „ONOAREA””

 

„FĂRĂ SERVIETA ȘI CEAS”

 

„Pe 29 mai 1946, brigadierul Silvio Danciu Ion din serviciul Silvic Constanța a fost oprit de o motocicletă condusă de doi ruși.

 

„Pe când veneam de la Carmen Sylva către Eforie, în dreptul Plaja Nouă, am fost ajuns de o motocicletă sovietică care a ajuns în dreptul meu. M-au jefuit de servieta pe care o aveam în mână și în care erau acte în legătură cu serviciul. Mi-au mai luat și ceasul din buzunar ”Omega”, după care au dispărut” -arată Danciu în reclamație.

 

citește și RUSIA LUI PUTIN RESCRIE CU IMPERTINENTA ISTORIA

 

„AU LUAT ȘIFONIERELE”

 

Pe 7 iunie 1946, la plecarea din Techirghiol, trupele rusești au luat tot din locul unde au fost cazați. Un raport al poliției din Techirghiol către Prefectură arată că „începând cu 6 iunie 1946, unitatea militară sovietică tanchistă nr. 18945, încartiruită în acel oraș, a început să plece din Techirghiol. La plecarea lor, ridică tot din camerele în care au locuit ca: paturi, șifoniere, saltele, mese, scaune, oglinzi, transportându-le cu mașinile lor la gara Eforia. Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți cele legale”.

 

citește și

 

DECLANȘAREA CELUI DE- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA SI URSS 1 septembrie 1939

 

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact) 23 august 1939

 

CONVENȚIE DE ARMISTIȚIU 12 septembrie 1944

 

Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

„AM AVUT „ONOAREA””

 

 

În „DRUMUL SPRE COMUNISM”

RUSIA LUI PUTIN RESCRIE CU IMPERTINENTA ISTORIA

 

 

În „DRUMUL SPRE COMUNISM”

„PROPAGANDA DESANTATA la București: Armata Roșie a adus pacea în România!”

 

În „COMUNISMUL IN ROMANIA”

 

„DAVAI CEAS, DAVAI PALTON”- TESTIMONIALE DESPRE ATROCITĂȚILE ARMATEI ROȘII IN ROMANIA

///////////////////////////////////]

 

PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN

 

Pactul (încheiat la 23 august 1939 intre URSS si Germania nazista) este de actualitate și astăzi, la atâția ani de la război. Deoarece Uniunea Sovietică s-a aflat în tabăra învingătoare, puterile occidentale aliate nu au reușit să împiedice „rămânerea sub influenţă sovietică, după terminarea războiului, a teritoriilor intrate în componenţa URSS prin pactul Hitler-Stalin„, explică istoricul german Jörg Ganzenmüller. Abia la începutul anilor 1990, țările baltice şi-au redobândit independenţa.

 

citește și DECLANȘAREA CELUI DE- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA SI URSS

 

În anii de după război, în estul Europei, pactul Hitler-Stalin a fost trecut sub tăcere, iar în Germania occidentală, în cercetarea istorică nu a jucat un rol însemnat. Abia după căderea comunismului, în 1989, subiectul a început să fie dezbătut public.

 

„IMORALA…DAR NECESARA”

 

Dar rănile nu s-au vindecat. Dimpotrivă. La împlinirea a 70 de ani de la parafarea infamei înțelegeri, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat-o, „într-o scrisoare adresată polonezilor”, drept imorală. Cu toate acestea, la doar câteva luni după anexarea Crimeei de către Rusia, Putin a luat apărarea înțelegerii, spunând că din perspectiva de atunci, fusese necesară.

 

 

Putin, the new Hitler

Putin nu va participa la ceremoniile comemorative din acest an, care marchează împlinirea a opt decenii de la începutul celei de-a doua conflagrații mondiale.

 

În Rusia de astăzi, și Stalin a fost, în bună măsură, reabilitat. Un sondaj efectuat pe această temă relevă că 70% dintre ruși apreciază drept pozitiv rolul jucat de dictatorul sovietic pentru Rusia.

 

–Stalin, reabilitat în Rusia – preluare articol dw.com

 

citește și NU E NIMIC DE SERBAT PE 23 AUGUST | DECLANȘAREA CELUI DE- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, PROVOCATĂ DE DOI AGRESORI ALIAȚI: GERMANIA SI URSS

 

PACTUL DE „NEAGRESIUNE” CARE DECLANȘEAZĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

 

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact), semnat la 23 august 1939, intre Germania nazista -Hitler și URSS – Stalin, va duce la declanșarea imediată al celui de-al doilea Război Mondial. La adăpostul pactului, URSS va dezmembra Romania, in iunie 1940, anexând Basarabia.

 

Prezentat ca un „pact de neagresiune” (intre URSS și Germania), a fost, de facto, și pactul de agresiune planificata asupra Poloniei, Lituaniei Letoniei, Estoniei, Finlandei și României, conform protocolului secret dintre Hitler și Stalin, care definea granițele de influență ale sferelor sovietice și germane.

 

Citește și

 

SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV)

 

„DAVAI CEAS, DAVAI PALTON”- TESTIMONIALE DESPRE ATROCITĂȚILE ARMATEI ROȘII IN ROMANIA

 

Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

 

„PROPAGANDA DESANTATA la București: Armata Roșie a adus pacea în România!”

 

 

SIMILARE

ROMANIA DENUNTA PACTUL RIBBENTROP-MOLOTOV

24 iunie 2021

În „ROMANIA DUPĂ 1989”

SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV)

23 august 2019

În „DRUMUL SPRE COMUNISM”

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact*)

23 august 2017

În „DRUMUL SPRE COMUNISM”

 

PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN

 

////////////////////////////////////////////

 

CEAUȘESCU, TEZAURUL ROMÂNIEI ȘI BASARABIA – STENOGRAMA ȘEDINȚEI CPEX (al C.C. al P.C.R), 13 NOIEMBRIE 1989

 

 

In ședința Comitetului Politic Executiv din 13 noiembrie 1989, Nicolae Ceaușescu propune plenului abordarea unor probleme nerezolvate in relația cu URSS. Criticat de Mihail Gorbaciov că se opune concepției Perestroika, Ceaușescu intenționa să readucă in dezbaterea cu sovieticii trei chestiuni spinoase: Tezaurul României, Pactul HITLER-STALIN din 1939, și statutul etnicilor români dintre Prut și Nistru. El relatează istoricul convorbirilor sale cu liderii de la Kremlin pe tema Basarabiei, din care reiese ca Gorbaciov era la fel de refractar acestor revendicări, precum fuseseră și predecesorii săi, Hrusciov și Brejnev.

 

• Nicolae Ceaușescu: Vreau să ridic, în faţa Comitetului Politic Executiv, încă o problemă, care nu urmează s-o punem în Congres, nici public, deocamdată, dar faţă de care trebuie să adoptăm o poziție mai clară. Este vorba despre probleme legate de Moldova sovietică.

 

Aţi citit cu toții informațiile şi ce se întâmplă acolo. Am atras atenția tovarășilor că trebuia să le publice în presă și va trebui să publicăm, dar noi nu putem să nu luăm nici un fel de poziție în această problemă, având în vedere în primul rând, că problema Basarabiei este legată de acordul cu Hitler, de acordul dintre Uniunea Sovietică şi Hitler. Anularea acestui acord, în mod inevitabil, trebuie să pună şi problema anulării tuturor acordurilor care au avut loc, inclusiv să se soluționeze, în mod corespunzător, problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

 

Va trebui să discutăm în Uniunea Sovietică această problemă în perioada imediat următoare.De altfel, în timpul lui Hruşciov am mai discutat această problemă. Când ne-am întors din China, în martie 1964, ne-am întâlnit cu el. Şi, între alte probleme, legate de relațiile cu China, am discutat şi problema Basarabiei. El nu a respins-o, dar am convenit, de altfel, să se întâlnească delegațiile celor două partide – și s-au întâlnit -, dar au intervenit probleme cunoscute în legătură cu Hruşciov şi nu s-a făcut nimic. Asta a fost.

 

În 1965, în întâlnirea pe care am avut-o cu Brejnev, am discutat, de asemenea, problema aurului şi a tezaurului nostru, pe care România îl are în Uniunea Sovietică și despre care există un decret semnat de Lenin, prin care se spune că aparține poporului român și că va fi restituit atunci când în România va fi puterea muncitorilor și țăranilor. Am întrebat, sunt și stenogramele, dacă consideră că în Ro­mânia nu este încă puterea muncitorilor şi a țăranilor?!

 

Sigur, atunci a avut o poziție favorabilă Sealeapin, care a spus că tovarășii români au dreptate, dar trebuie să se analizeze și să vedem cum să soluționăm această problemă. Ceilalți, inclusiv Brejnev au spus că aurul s-a pierdut. Pe mine nu mă interesează că s-a pierdut sau ce au făcut cu el, pentru că la un moment dat, ne-au spus că l-au luat „albii”.

 

• Elena Ceaușescu: Albii erau tot acolo.

 

• Nicolae Ceaușescu: Nu mă interesează cine l-a luat.

 

• Elena Ceaușescu: Să ne dea de la ei.

 

• Nicolae Ceaușescu: Pe noi nu ne interesează asta. În primul rând că Lenin a semnat acest decret în 1921, după ce s-a terminat cu albii. Este adevărat că nu am mai reluat această discuție. Am vrut, la un moment dat, să discutăm această problemă și cu Mihail Gorbaciov, dar nu au fost condiții și am spus s-o lăsăm ceva mai târziu. Sigur, într-o formă sau alta va trebui să reluăm și problema Basarabiei.

 

Trebuie oricum să ridicăm pro­blema populaţiei din Republica Mol­dovenească, în concordanţă cu constituția sovietică şi cu ceea ce afirmă acum ei. Trebuie să le asi­gure folosirea limbii, să le asigure, pentru că ei sunt o republică, sunt un popor. Ei însuși (sic!) spun că sunt un popor moldovenesc. Sunt români și nu-i lasă să folosească limba pe care o doresc ei şi, cel puțin, în prima etapă, să se asigure legături corespunzătoare între Moldova și România.

 

Sigur, nu dorim acum să ridicăm, într-o formă schimbarea imediată a granițelor, dar soluționarea acestei probleme trebuie gândită și trebuie s-o discutăm. Să avem în vedere, în primul rând să publicăm pozițiile care sunt, mai cu seamă că ei le publică şi să avem lunile următoare o discuție specială pe această problemă.

 

De altfel în 1970-1975 am avut câteva discuţii cu secretarul cu problemele internaționale de atunci – Katuşev – trimis de conducere, prin care ne cereau ca noi să recu­noaştem în mod deschis, că Basarabia este a lor.

 

• Elena Ceaușescu: Asta nu se poate niciodată.

 

• Nicolae Ceaușescu: În programul partidului avem o referire generală şi am spus că nu vom putea să recunoaștem. Una este problema granițelor, ca rezultat al forței, dar alta este să recunoaștem că poporul moldovenesc este un popor care nu are strânse legături cu poporul român, este un nonsens. Aceasta ar fi o altă problemă.

 

Sigur punându-se problema anulării înțelegerii cu Hitler, este evident că în mod corespunzător intervine și aici anularea. Noi vrem ca după Congres să avem o discuție pe această problemă, pentru că nu se poate să acceptăm această situație şi felul cum ei acționează. Vin şi fac o plenară şi anunță că vor să îndrepte lucrurile, ce a fost în trecut, dar de fapt adoptă măsuri mai brutale decât în trecut și continuă să-i împiedice să-şi pună în valoare problemele lor. Asta ar fi o altă problemă pe care am vrut s-o ridic în Comitetul Politic Executiv şi este de fapt o problemă strict internă, dar am vrut să vedem care este părerea Comitetului Politic Executiv în această problemă. Dacă sunteți de altă părere, vă rog spuneți?

 

• Gheorghe Rădulescu: Este foarte bine cum ați propus.

 

• Manea Mănescu: Asta este realitatea şi nu se poate altfel.

 

• Nicolae Ceauşescu: Deci sunteți de acord? (Toţi tovarăşii sunt de acord.)

 

• Nicolae Ceaușescu: Aici nu este vorba despre existenţa unei naționalități, sau a unor oameni care sunt de origine română şi se găsesc în Uniunea Sovietică, ci este vorba despre o parte a României, care a fost cedată datorită acordului cu Hitler. Cum s-au publicat aceste acorduri în altă parte va trebui să le publicăm și noi. S-au publicat și în Uniunea Sovietică. I-am spus şi lui Matei și lui Olteanu, pentru că este legat și de partea internaţională – i-am chemat pe amândoi pentru că, și din punct de vedere internațional, trebuie să lucreze împreună. Să publicăm aceste probleme, aceste acorduri, pentru că acolo se spune foarte clar că Uniunea Sovietică manifesta interes – asta este formula, în acordul semnat aparte, nu numai în acordul general, în care se pune că Uniunea manifesta interes faţă de Basarabia și Bucovina. Este vorba de acordul dintre Molotov şi Ribbentrop şi unde se spune că Germania nu are interes și nu are obiecțiuni faţă de acest lucru. Un asemenea punct este și în legătură cu Polonia, că în problema Poloniei și Uniunea Sovietică manifestă anumite interese, adică împărțirea Poloniei. În realitate, de fapt, sovieticii au vrut să depășească înțelegerea cu Hitler şi au cerut inițial întreaga Bucovină și Hitler s-a opus „ne-am înțeles numai atât”.

 

• Ion Stoian: Toate acestea sunt în stenogramele lui Hitler.

 

• Nicolae Ceauşescu: Este un protocol semnat de ministrul Afacerilor Externe de atunci al României.

 

• Elena Ceauşescu: Şi ne-au luat şi Insula Şerpilor.

 

• Nicolae Ceaușescu: Acestea ar fi unele probleme interne ale României, pe care trebuie să le avem în vedere. În legătură cu Raportul, în continuare, este prezentată poziția României în problemele internaționale, în care reluăm problema distrugerii armelor nucleare și am introdus aici că țările europene trebuie să realizeze un acord pentru înfăptuirea până în 1995 a distrugerii armelor nucleare din Europa, având în vedere că folosirea lor ar duce la distrugerea întregii Europe, în cadrul măsurilor generale de distrugere a armelor nucleare.

 

surse: Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Secţia Cancelarie, dos. nr.63/1989

 

Citește și

 

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a făcut un anunţ cu privire la Tezaurul României care se afla la Moscova, acuzându-i pe PSD-işti că, în ultimii trei ani, au lucrat în interesul Rusiei.

 

„MAI PUȚINE ICRE NEGRE, DAR MAI MULTA „PRIETENIE””– PETRU GROZA DONEAZA UNIUNII SOVIETICE INSULA SERPILOR

 

 CUM AJUNGE TEZAURUL ROMÂNIEI PE MÂNA BOLȘEVICiLOR

 

Palatul Taurida vs Palatul Regal – TELEGRAMA LUI LENIN către REGELE FERDINAND I

 

Pactul Ribbentrop-Molotov (The Communazi Pact*)

 

Pierderile teritoriale ale României în vara anului 1940

 

SCANDALUL DESECRETIZĂRII PACTULUI „COMMUNAZI” (RIBBENTROP-MOLOTOV)

 

23 august 1939 – PACTUL Ribbentrop-Molotov „REABILITAT” DE VLADIMIR PUTIN

 

Unirea Basarabiei cu România

 

ELENA CEAUSESCU, ‘EROU” AL ROMANIEI

În „COMUNIȘTII”

CUM „S-A PENSIONAT” MAURER

 

În „”EPOCA DE AUR” 1965-1989”

 

CEAUȘESCU, TEZAURUL ROMÂNIEI ȘI BASARABIA

////////////////////////////////////////////

STENOGRAME

 

1927

 

5 noiembrie 1927 | „MINCIUNI DESPRE URSS”, LĂMURITE DE STALIN

 

1945

 

5 octombrie 1945 | „CE ESTE AICI, ESTE UN STAT EVREIESC SAU UN STAT ROMANESC?” – stenograma redactată de C. C. al P.C.R

 

 

3 aprilie 1946 | Extrase din stenograma discuțiilor în problema pregătirii P.M.R (P.C.R) pentru campania electorală, la care au participat I.V. Stalin, V. M. Molotov, G. M. Malenkov, Gh. Gheorghiu-Dej și Teoharie Georgescu

 

„ARMATA NU O PUTEM LIPSI DE DREPTUL DE VOT”

„NU TREBUIE AVUT MILA DE EI”

„DA-I DRACULUI DE ANGLO-AMERICANI”

„SA ADUC UN EXEMPLU: O PERECHE DE BOCANCI COSTA 150.000 lei.”

„ASIGURAREA REGIMULUI DEMOCRATIC”

„ARMATA TREBUIE REEDUCATA”

„EGALITATEA NAȚIONALITĂȚILOR ESTE O UTOPIE”

„ATUNCI NU EXISTA LEGE ELECTORALA”

„AVEȚI MULTI ANALFABEȚI?”

17 mai 1946 | STENOGRAMA UNUI PROCES STALINIST – ION ANTONESCU, LA „JUDECATA POPORULUI”

 

1950

 

4 mai 1950 | STENOGRAMA „EROULUI NECUNOSCUT”:: „N-avem [de] ce să depunem coroane pe mormântul eroului necunoscut, care era o batjocură, o escrocherie a regimurilor trecute”

 

1955

 

22 ianuarie 1955 | STENOGRAMELE PUTERII, REGIMUL GHEORGHIU-DEJ ACORDĂ NOMENCLATURIȘTILOR TEZE DE DOCTORAT FĂRĂ STUDII

 

1956

 

aprilie 1956 | TOVARĂȘUL GHEORGHIU-DEJ CRITICĂ CULTUL PERSONALITĂȚII LUI GHEORGHIU-DEJ

 

1961

 

17 noiembrie 1961 | Stenograma ședinței Biroului Politic al C.C. al P.M.R.

 

1962

 

16 octombrie 1962 | Stenograma întâlnirii dintre președintele Kennedy si consilierii săi pe tema rachetelor sovietice din Cuba: „De unde știm ce va face o anumită rachetă sovietică?”

 

 16 octombrie 1962 | Stenograma întâlnirii dintre președintele Kennedy si consilierii săi, ora 11:45: „Ce este de făcut?”

 

17 octombrie 1962 | CRIZA RACHETELOR CUBANEZE – ZIUA 2 | Memorandum CIA: „Avem la dispoziție trei căi principale de acțiune”

 

18 octombrie 1962 | CRIZA RACHETELOR CUBANZE – Memorandumul convorbirii cu Andrei Gromyko „STATELE UNITE SUNT UN GIGANT, IAR CUBA DOAR UN COPIL”

 

25 octombrie 1962 | CRIZA RACHETELOR CUBANEZE – Memorandum CIA: „Trebuie să insistăm asupra îndepărtării rachetelor din Cuba”, 25 octombrie 1962

 

1964

 

5 decembrie 1964 | FORȚA MULTILATERALĂ – „Un act ostil față de Uniunea Sovietică”

 

1967

 

13 ianuarie 1967 | Stenograma întrevederii dintre Ion Gheorghe Maurer și Joseph Luns: „Problema Vietnamului este foarte complexă; americanii au comis o greșeală”

 

New York, 23 iunie 1967 | stenograma dialogului dintre prim-ministrul Ion Maurer si Secretarul de Stat al SUA

 

Washington, 26 iunie 1967 | stenograma dialogului dintre prim-ministrul Ion Maurer si președintele SUA

 

19 octombrie 1967 | STENOGRAMA CONVORBIRILOR DINTRE INDIRA GANDHI SI NICOLAE CEAUSESCU

 

1968

 

24 august 1968 | ÎNTÂLNIREA DE LA VÂRŞEŢ: „DACĂ IUGOSLAVIA ESTE ATACATĂ, VOM MERGE ÎMPREUNĂ”

 

1969

 

19 martie 1969 | STENOGRAMELE PUTERII: EMIL BODNARAȘ, ANTI-URSS

 

13 mai 1969 | Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. despre lucrările Congresului al X-lea al P.C.R si vizita lui Nixon

 

 București, 2 august 1969. Întâlnire privată între președintele Nixon și Ceaușescu: „Noi știm ce este SUA. România este o țară mică. Dacă este posibil, vom fi prieteni.”

 

București, 3 august 1969 | Întâlnire privată Ceaușescu – Nixon: „Să ne retragem și să lăsăm Hanoi să preia controlul, ar fi o înfrângere pentru SUA”

 

1970

 

25 octombrie 1970 | Întâlnirea dintre președintele SUA, Nixon, și președintele pakistanez, Yahya Khan

 

1971

 

26 mai 1971 | Conversația dintre președintele Nixon si Kissinger: „indienii sunt niște ticăloși”

 

4 iunie 1971 | CRIZA DIN PAKISTAN: Intr-o conversație dintre Președintele Nixon și Asistentul său pentru Probleme de Securitate Națională, Kissinger, acesta afirmă că „trebuie să menținem execuțiile publice ale lui Yahya pentru următoarea lună”.Totodată, el a susținut ideea că; „dacă Pakistanul de Est devine independent, va deveni o cloacă” și „un teren propice pentru infiltrarea comunistă”.

 

 15 iunie 1971 | CRIZA DIN PAKISTAN: Conversația dintre Președintele Nixon, Asistentul său pentru Probleme de Securitate Națională (Kissinger) și Ambasadorul în India (Keating), Washington, orele 17:13-17:40.: „La fel ca toți ceilalți ambasadori indieni ai noștri, a(i) fost spălat pe creier. Anti-Pakistan.”

 

 16 iunie 1971 | Conversația dintre Președintele Nixon, Asistentul său pentru Probleme de Securitate Națională (Kissinger), ministrul indian de externe (Singh) și Asistentul Secretarului de Stat pentru Probleme din Orientul Apropiat și Asia de Sud (Sisco), Washington, 14:58-15:41 p.m.

 

Într-o discuție despre tensiunile crescânde de pe subcontinent, Singh a subliniat „problema extraordinară” creată în India de afluxul de refugiați din Pakistanul de Est. După multe exclamații de genul „Um-hmm, Uh-huh și Oh. Da” cu care a presărat dialogul, Nixon a declarat (neoficial) că India ar trebui „să aibă încredere” în guvernul SUA, și a recomandat „răbdare”, în timp ce a promis alocarea unor fonduri suplimentare destinate refugiaților. Totodată, el  a spus că este adeptul „diplomației discrete” (a „persuasiunii”) pentru a încerca să medieze o înțelegere în Pakistan, ca să nu pară că SUA se „inserează” deschis într-o problemă internă a altei țări. O luare de poziție publică a SUA, în opinia sa, nu ar rezolva nimic. Unele state, a comentat el, vorbesc mult și fac puțin, dar „noi, în biroul Oval” nu credem în ‘vorbe mari și fapte mici”.

7 iulie 1971 | Întâlnirea dintre Kissinger si Indira Gandhi: „Politica SUA este de a stabili o relație cu China comunistă”

 

28 iulie 1971 | Washington, orele 16:21-16:54: Conversația dintre președintele Nixon, asistentul președintelui pe probleme de securitate națională (Kissinger) și ambasadorul SUA în Pakistan (Farland).

 

NIXON: „Lucrul care ne îngrijorează cu adevărat este, bineînțeles, campania mizerabilă împotriva Pakistanului.”

16 decembrie 1971 | Washington, ora 10:40 a.m.: conversație telefonica între președintele Nixon și asistentul sau pe probleme de securitate națională (Kissinger)

 

Kissinger îi comunică lui Nixon că „indienii tocmai au declarat o încetare unilaterală a focului” și îl felicită pentru reușită.

Nixon vrea sa disemineze un comunicat prin intermediul Time. Totodată, el se întreabă dacă și in ce măsură au contribuit rușii la acest rezultat și presupune că sovieticii au sprijinit SUA.

16 decembrie 1971 | Washington, ora 12:15 p.m.: In cadrul unei scurte convorbiri telefonice dintre președintele Nixon și asistentul sau pe probleme de securitate națională, Kissinger, Nixon îl informează pe acesta din urmă că intenționează să continue linia dură, în ceea ce privește asistența economică acordată Indiei, dar nu dorește ca decizia să devină publică.

 

23 decembrie 1971 | Convorbirea telefonica dintre Secretarul de Stat, Rogers, și Asistentul Președintelui pentru afaceri de securitate națională (Kissinger)

 

1972

 

7 martie 1972 | stenogramele ședințelor PCR, despre „Cultul personalității”: „NOI AM EXAGERAT CU PORTRETELE CLASICILOR”

 

1973

 

17 februarie 1973 | Întâlnire nocturnă Kissinger-Mao: „Acum numim relația dintre noi o prietenie. Putem lucra împreună pentru a face față, în comun, unui ticălos.”

 

12 noiembrie 1973 | Întâlnirea dintre Mao Zedong și Henry Kissinger: „vom lupta împotriva URSS timp de zece mii de ani”

 

1974

 

25 martie 1974 | SALARIILE MEMBRILOR DE PARTID: DE LA PCdR LA PCR – Extras din stenograma reuniunii din 25 martie 1974 a Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R., în cursul căreia se discuta despre majorarea salariilor personalului român trimis în misiune permanentă în Argentina, Brazilia, Uruguay, Peru, Venezuela, Israel, Danemarca, Elveția, Grecia, Bulgaria și Algeria, context in care Emil Bodnăraş a precizat si care era salariul secretarului general al Partidului Comunist din România (in ilegalitate) .Pe ordinea de zi figurează, de asemenea, chestiunea românilor care rămân in străinătate, si a copiilor de activiști („chiar ai unor membri ai Comitetului Central„) care pleacă din țară.

 

15 aprilie 1974.| CUM „S-A PENSIONAT” MAURER

 

30 noiembrie 1974 | Din culisele convorbirilor sovieto-române, la Congresul al XI-lea al PCR: dansăm împreună, dar „fiecare va dansa în specificul său”

 

1975

 

2 august 1975 | stenograma – GERALD FORD în dialog cu CEAUȘESCU: „să vină ministrul de externe în SUA să țină un discurs anti-imperialist; după aceea, să mă caute”

 

1978

 

22 mai 1978 | Rezumatul întâlnirii Dr. Brzezinski cu președintele RPC, Hua Kuo-feng: „O bucată din Lună, pentru dumneavoastră și poporul chinez”

 

19 iunie 1978 | Rezumat al întâlnirii Dr. Brzezinski cu ambasadorul Han Hsu: „principiul unei singure Chine”

 

1979

 

9 ianuarie 1979 | Întâlnirea lui Codel Nunn cu Deng Xiaoping: „Taiwanul face parte din teritoriul chinez”

 

28 ianuarie 1979 | Dineul oferit de Brzezinski în onoarea lui Deng Xiaoping

 

 29 ianuarie 1979 | Prima întâlnire a Președintelui Carter cu Vicepremierul Republicii Populare Chineze, Deng Xiaoping: „Această vizită este un moment istoric si va fi un mare succes; este prima dată când avem relații depline, de la egal la egal”

 

29 ianuarie 1979 | Deng Xiaoping: „China este întotdeauna în alertă în fața unui posibil atac al sovieticilor”

 

29 ianuarie 1979 | Întâlnirea președintelui Carter cu vicepremierul Republicii Populare Chineze, Deng Xiaoping: „Uniunea Sovietică a devenit din ce în ce mai izolată față de aliații și prietenii săi fideli”

 

23 octombrie 1979 | Cum au ajuns PREOTII sa devina membri ai Frontului Unității Socialiste – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R

 

20 noiembrie 1979 | „CEAUȘESCU REALES LA AL XII-LEA CONGRES” – PIRVULESCU SE OPUNE

 

27 decembrie 1979 | „Am otrăvit atmosfera timp de doi ani și politica noastră pur și simplu nu funcționează”

 

27 decembrie 1979 | Concluziile reunii Comitetului prezidențial de evaluare: „situația afgană să nu fie abordată în acest moment în cadrul ONU”

 

1980

 

8 ianuarie 1980 | CONVORBIRI SUA-CHINA: „Sporirea capacității de apărare a Chinei va contribui la menținerea păcii și la rezistența la hegemonia sovietică”

 

7 ianuarie 1980 | CONVORBIRI SUA-CHINA: „Evenimentele din Afganistan reprezintă un punct de cotitură istorică majoră”

 

8 ianuarie 1980 | CONVORBIRI SUA-CHINA: „Sporirea capacității de apărare a Chinei va contribui la menținerea păcii și la rezistența la hegemonia sovietică”

 

1981

 

13 decembrie 1981 | Cazul Polonia – stenograma ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

 

1985

 

8 noiembrie 1985 | Ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat despre îndeplinirea planului productivității muncii în industria din România, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 1985

 

1986

 

1 mai 1986 | „NIMIC ESENȚIAL” – dezastrul exploziei centralei nucleare de la Cernobîl

 

1988

 

24 martie 1988 | Cum să reformezi URSS fără să pierzi „socialismul” în Europa de Est?

 

1989

 

28 februarie 1989 | Stenograma conversației dintre Mihail Gorbaciov și Achille Occhetto: „O măsură unică pentru toți este astăzi imposibilă”

 

13 martie 1989 | ședința Comitetului Politic Executiv al CC al PCR: „O problemă care se referă la câțiva vechi clienți, derbedei politici”

 

mai 1989 | Stenograma întâlnirii de la Moscova dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail Gorbaciov, după reuniunea de la Malta.

 

mai 1989 | Stenograma ședinței de lucru cu Comisiile de pregătire a documentelor pentru Congresul al XIV-lea al PCR

 

14 iunie 1989 | A treia conversație dintre Mihail Gorbaciov și Helmut Kohl:: „Nu-l înțeleg pe Ceaușescu”

 

4 iulie 1989 | Stenograma conversației dintre Mihail Gorbaciov, François Mitterrand și soțiile lor,: Opinii despre perestroika

 

5 iulie 1989 | Conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand:: „Ceaușescu, speriat de democrație”

 

6 iulie 1989 | Conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand: „Un elefant in magazinul de porțelanuri”

 

18 august 1989 | PEDEAPSA CU MOARTEA PENTRU SEMNATARII „SCRISORII CELOR 6”

 

12 octombrie 1989 | „NU EXISTĂ NICIUN ZID” – N. Ceausescu, in ședința Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

 

13 noiembrie 1989 | CEAUȘESCU, TEZAURUL ROMÂNIEI ȘI BASARABIA | STENOGRAMA ȘEDINȚEI CPEX (al C.C. al P.C.R)

 

14 noiembrie 1989 | Înregistrarea conversației telefonice dintre Mihail Gorbaciov și președintele Franței, Francois Mitterrand

 

2 decembrie 1989 | „EUROPA, UN CONDOMINIU RUSO-AMERICAN”

 

6 decembrie 1989 | Conversația dintre Mihail Gorbaciov și François Mitterrand

 

17 decembrie 1989 | Teleconferința prezidată de Nicolae Ceaușescu, la care au participat membri și membri supleanți ai Comitetului Politic Executiv, secretari ai CC al PCR.

 

21 decembrie 1989 | Memorandumul conversației cu Ambasadorul Republicii Socialiste Romania în URSS, Ion BUCUR

 

22 decembrie 1989 | Raportul conversației cu ambasadorul RFS Iugoslavia în URSS, Milan Veres,

 

24 decembrie 1989 | Raportul conversației cu ambasadorul SUA în URSS J. MATLOCK

 

1990

 

 iunie 1990 | STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (I)

 

 iunie 1990 | STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (II)

 

 iunie 1990 | STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (III)

 

 iunie 1990 | STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (IV)

 

 iunie 1990 | STENOGRAMELE INTERVIULUI CU NICU CEAUSESCU LA AIUD (V)

 

 

16 septembrie 1993 | Declarațiile generalului de armată Militaru Nicolae (1925 – 1996) la Comisia Senatorială, dosar nr. 238/J.I.4, Stenograma nr. 2, vol.1

 

CUM „S-A PENSIONAT” MAURER

 

 

În „”EPOCA DE AUR” 1965-1989”

ELENA CEAUSESCU, ‘EROU” AL ROMANIEI

În „COMUNIȘTII”

CULTUL PERSONALITĂȚII: DE LA DEJ LA CEAUȘESCU

 

În „COMUNISMUL IN ROMANIA”

 

 

STENOGRAME

////////////////////////////////

 

 

Cititorul de biblii și oase – IOAN FICIOR, torționarul „baptist” care „nu a regretat nimic”

 

„Asigur partidul care m-a crescut și m-a educat, că voi duce cu și mai multă perseverentă lupta contra dușmanilor poporului nostru muncitor și voi lovi fără cruțare în ei” – Ioan Ficior, intr-o autobiografie din 1951, la terminarea studiilor militare (conform IICCMER).

 

După ce, zeci de ani buni de zile, a lovit fără cruțare „in ei”, așa cum de altfel își luase solemn angajamentul, Ioan Ficior (născut la 4 aprilie 1928, Cucerdea, Târnava-Mică, România, intr-o familie de baptiști) a murit la vârsta de 90 de ani, miercuri, 26 septembrie 2018, la Jilava, „la locul de muncă”, cum s-ar spune, însă de data aceasta „de partea cealaltă a ușii în spatele căreia odinioară îi închidea pe „dușmanii poporului”” [1]

 

Pe 18 septembrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmării penale împotriva colonelului (r) Ioan Ficior, pentru săvârșirea infracțiunii de genocid Istoricul Andrei Muraru, președintele executiv al IICCMER, preciza, la acea data, că investigațiile reprezentanților institutului au permis identificarea unor probe care indicau faptul ca deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur, fiind înfometați și bătuți. La 24 aprilie 2014, procurorii au dispus schimbarea încadrării juridice de genocid, din vechiul Cod Penal, în infracțiuni contra umanității, conform noului Cod Penal.

 

Fostul torționar a fost trimis în judecată în august 2014, fiind acuzat că, în perioada 1 august 1958-1 noiembrie 1963, în calitate de locțiitor și comandant al Coloniei de muncă Periprava, a impus și coordonat un regim de detenție represiv și discreționar împotriva deținuților politici (toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor), în cei cinci ani fiind înregistrate 103 decese (dintr-un total de 127 atestate documentar până în prezent), din care 53 în 1960, si 44 în perioada decembrie `59 – iunie `60. Cel mai tânăr deținut a murit în 1960, la 19 ani, iar cel mai în vârstă (71 de ani) în 1961.

 

„În momentul de față acesta este numărul minim de decese, în rândul deținuților politici, pe care am reușit să-l certificăm în baza cercetărilor desfășurate pe teren și în arhivele penitenciarului Tulcea, CNSAS sau în arhiva primăriei C.A. Rosetti. Este de presupus ca în perioada următoare, pe măsura avansării investigațiilor, acest număr să crească simțitor”, a declarat istoricul Constantin Vasilescu, de la Serviciul „Analiza regimului comunist”, pentru „Gândul”, intr-un interviu din 2013.

 

„În opinia mea, măsurile luate de colonelul Ficior au urmărit, în esență, distrugerea deținuților, cu bună știință. Spun asta în urma studierii a mii de pagini și a zecilor de mărturii vii. Persoanele pe care le-am audiat pot depune, la rândul lor, oricând, mărturie. Îmi permit să citez, ca o concluzie a celor spuse, pe marele Nicolae Iorga: „Cine uită, nu merită!”” – a afirmat directorul IICCMER, Dan Mihai Țălnaru („Gândul”, 2013).

 

Conform actului de sesizare al instanței, Ioan Ficior a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiții de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

 

Printre pedepsele aplicate deținuților de Ioan Ficior s-au evidențiat izolarea (carcera), alergarea deținuților cu calul și bătăi crunte cu ciomagul, alături de lipsa medicamentelor şi a asistenței medicale sau refuzul de a acorda asistenţă medicală adecvată, condiții de detenție mizerabile şi inumane şi obligarea deținuților de a depăși norma de muncă cu orice preț.

 

In martie 2016, judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe Ioan Ficior (88 de ani la acea data) la 20 de ani de închisoare, (procurorii solicitând 25 de ani), pentru infracțiuni contra umanității, considerat responsabil pentru moartea a peste 100 de deținuți. Pe 29 martie 2017, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație si Justiție la 20 de ani de temniță, fiind obligat și la plata a 310.000 de euro, despăgubiri către supraviețuitorii pe care i-a torturat. La momentul încarcerării sale, starea de sănătate era precară.

 

„La Periprava îmi făcea o deosebită plăcere să discut cu popii. Eu am citit Biblia de la tata acasă. Iar ei erau extraordinar de mirați cum eu cunosc Biblia, de la Vechiul la Noul Testament.” (Ion Ficior) [2]

 

Având in vedere numărul deceselor înregistrate in perioada sa de glorie de la Periprava, probabil ca discuțiile lui Ficior cu popii erau destul de dese, ocazii „minunate” de altfel, pentru torționarul comunist ce avea astfel prilejul de a-si dovedi cunoștințele căpătate din învățăturile bibliei de care, potrivit declaraților sale, era atât de pătruns.

 

citește si ORORILE DE LA PERIPRAVA – GROAPA COMUNA A DETINUTILOR DECEDATI

 

Abuzurile comise de Ficior au fost descrise ca «anarhice», „fără a ţine socoteală de prevederile regulamentare”. „Deținuții erau bătuți crunt şi legați cu cătușe de copaci timp de mai multe ore. Erau izolați complet de familii şi de orice alte persoane, de lumea externă în general, condițiile de cazare erau mizerabile, frigul insuportabil în barăci, iar sancțiunile fizice erau crunte pentru abateri minore. De asemenea, hrana era deficitară, deținuții fiind în permanenţă înfometați şi însetați, lipsa apei potabile era înlocuită cu apă murdară scoasă direct din Dunăre. Regimul impus nu asigura sub nicio formă condițiile minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentințele se întindeau pe o perioadă care depășea 10 ani” – detaliază procurorii si oficialii IICCMER.

 

Unul din foștii deținuți politic, in vârsta de 18 ani la data la care a ajuns in Colonia de muncă de la Periprava, condusă de Ioan Ficior, a relatat, la ultimul termen în dosarul torționarului, ca acesta ar fi scos la munca un deținut bolnav, pe care l-a bătut si lăsat să moară în câmp; el a mai relatat și cum deținuții mergeau la muncă șapte – opt km fără oprire, ajungând să se scape pe ei.

 

Pe cei decedați „Îi […] aruncau peste gard, în groapă; erau înfășurați în stuf și legați cu sârmă. Uneori îi aducea în niște lăzi din placaj, ceva. Ziua făceau gropile. După ce îi aducea, trăgeau nisipul peste ei și așa-i lăsau – fără cruce, fără lumânare, ca pe câini” – a declarat un localnic de la Periprava, in 2013, pentru „Gândul”

 

“Nu regret nimic” – a spus Ion Ficior, pentru România Liberă, în iulie, 2013.

 

Acesta susține că, în calitate de comandant, nu a lovit nici un deținut. El a povestit ca s-a născut într-o familie de baptiști, apreciind despre sine ca este „un mare credincios„, care nu a renunțat la religie nici măcar in perioada comunismului. Mai mult chiar, afirma Ficior, oamenii (n.r. din lagăr) „au murit de bătrânețe” (și nu din cauza condițiilor de detenție și a regimului de teroare instaurat sub comanda sa). El a mai precizat (contrar declarațiilor martorilor – foștii gardieni ai închisorii, deținuții supraviețuitori, rudele morților și oamenii din sat), că toate obiceiurile creștine în ceea ce privește înmormântarea morților – cruce, slujbă -, au fost îndeplinite.

 

Ion Mihalache, fost gardian Periprava: „Am văzut morții. Seara erau duși cu căruța și îngropați la Periprava, undeva lângă cimitir. Erau slabi, cum să arate după zece ani de penitenciar. Erau puși într-un coșciug de stuf, nu de papură. Făceau o groapă și, dacă erau doi-trei, îi puneau acolo” (Gândul, in articolul „Ion Ficior, al doilea călău, acuzat de GENOCID. Locul în care deținuților morți de foame li se aruncau „organele pe jos” și erau îngropați în GROPI COMUNE„, 2014)

 

Caius Muțiu, fost deținut politic, își amintește de iarna cumplită din ’59-”60, când jumătate din deținuții politici de la Grind au decedat. „La Grind, în iarna aceea, erau barăci mari în care stăteam cu sutele. În baraca noastră eram 570. Am ieșit din iarnă doar jumătate dintre noi; ceilalți au murit, din cauza frigului și al mâncării sub orice critică. Cu toții eram înfometați dincolo de orice limită”, spune Muțiu. „Făceau o groapă și te aruncau în ea. Fără coșciug, fără cruce, fără preot. Dacă erau 2,3,4, îi aruncau în același loc. Dacă era numai unul, atunci numai pe ăla îl arunca acolo”

 

Primele două schelete descoperite de arheologi la Periprava, într-o groapă comună, aveau „craniul sfărâmat, cel din dreapta fiind așezat în profil, cu zona cervicală frântă. Pare să fi fost violent împins într-un spațiu neîncăpător pentru dimensiunile sale. Mâinile i se încrucișează undeva aproape de pelvis, deasupra bazinului proeminent. Fluierele picioarelor îi sunt petrecute, unul peste celălalt, și legate„. (Marian Sultanoiu, LISTA TORȚIONARILOR. Ce au găsit după trei zile de săpături arheologii și istoricii în GROPILE COMUNE de la Periprava, Gândul, 2013)

 

 

„Oamenii au fost înmormântați în gropi, oarecum, obișnuite, într-o zonă a cimitirului în care nu există niciun fel de semnalizare. Din observațiile preliminare rezultă că o mare parte a mormintelor identificate prezintă caracteristici diferite de obiceiurile de înmormântare a localnicilor de etnie rusă lipovenească: orientarea creștină a trupurilor – cu fața spre răsărit -, prezența obiectelor personale – podoabe, îmbrăcăminte, încălțăminte -, aspecte neremarcate de noi, ci relevate de localnici. […] Mormintele nu conțin inventar funerar și nici marcaje precum o cruce sau alte simboluri” – a spus dr. Constantin Băjenaru, arheolog, colaborator al IICCMER.

 

Potrivit experților IICCMER, care l-au contactat telefonic pe colonelul în rezervă Ficior în anii 2010/2011, în vederea acordării unui interviu, acesta fie și-a declinat identitatea, afirmând că persoana căutată nu este acasă, fie a refuzat sa accepte colaborarea.

 

Ioan Ficior a beneficiat de o pensie de 5100 lei pentru activitate sa de comandant în penitenciarele comuniste. A mai fost remunerat, totodată, și in calitate de consultant tehnic (poziție acordata la recomandarea conducerii Direcției Generale a Politiei), al echipei care a realizat filmului românesc „Binecuvântată fii, închisoare…” regizat de Nicolae Mărgineanu, în 2002. Scenariul peliculei s-a fundamentat pe baza memoriilor unei foste deținute politic în perioada 1949 – 1953, Nicole Valéry Grossu.

 

NORMĂ LA DECESE

 

„Maiorul Ioan Ficior a condus colonia de muncă Periprava din octombrie 1960 până în noiembrie 1962, după ce fusese între 1958-1960 locţiitor în cadrul aceluiași penitenciar. A fost numit apoi locțiitor la penitenciarele Ostrov şi Giurgeni, iar în 1982 era locțiitor al comandantului penitenciarului Spital Bucureşti, cu gradul de colonel.

 

Ficior a intrat în sistem în anul 1950, când a fost repartizat la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi şi-a făcut mâna la Poarta Albă (1953-1955) şi Suceava (1955-1956). În anul 1982 a fost trecut „la dispoziție” pentru două luni apoi reîncadrat ca ofițer specialist la Direcţia Penitenciare.” (Mădălin Hodor)

 

Potrivit actului de sesizare a instanței, Ioan Ficior a rămas în amintirea deținuților drept un om de o cruzime deosebită. „Fost comandant şi la Poarta Albă, în 1954, Ficior a conceput și ordonat măsuri represive inumane, de o cruzime şi ferocitate extreme: „deținuții care încălcau interdicțiile fixate de comandant, mâncând de pe câmp porumbul crud, erau pedepsiți de un tribunal, în cadrul unui spectacol în toate detaliile şi urmat de bătaie. Obișnuia să sară cu calul peste trupurile deținuților “ [3]

 

Fostul deținut Iosif Corpas, condamnat în 1956 la 4 ani si 6 luni închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei, îsi amintește bătăile încasate de deținuții care, din cauza foametei de la Periprava, mâncau din porumbul pe care trebuiau să-l recolteze: „A intervenit căpitanul Fecioru. Pe cei prinși i-a luat chiar el în primire, cu câțiva gardieni speciali, anonimi, aplicând un stil de bătaie după o metodă de-a lui. Iată cum: în colonie, în fata unei barăci, a înșirat pe cei care urmau să fie pedepsiți. Deținuților li se acopereau ochii cu niște ochelari orbi, având drept lentile două cercuri de tablă neagră, cum se proceda la Securitate, ca să nu se vadă aceia care judecă si bat. Asa orb, deținutul era introdus în baracă, în fata unui tribunal improvizat. În interiorul barăcii, era o instanță în toată regula, a cărei șefie principală o deținea căpitanul Fecioru, pentru că el era mereu în fruntea unor astfel de acțiuni. Toti ceilalți membri nu erau decât niște subalterni, cu ranguri de subofițeri (…) Au fost bătuți așa vreo 30-40 de deținuți. După ce s-a terminat această bravură îndeplinită de căpitanul Fecioru, lam văzut si eu pe căpitan cum a ieșit de obosit, transpirat, din baraca în care a înființat instanța.”[4]

 

Intrebat „Cu care mână ai rupt porumbul?” deţinutul Czank Iosif din Arad a rãspuns: „Cu amândouă mâinile”. – relateaza istoricul Madalin Hodor. „Judecătorul” de la masă a dat semnalul, în tăcere, ridicând zece degete de la cele douã mâini şi încă o datã o mână, cu 5 degete. Asta însemna că deţinutul a fost pedepsit cu 15 lovituri la ambele mâini şi 15 lovituri la tălpile goale. După „proces”, deținutul era introdus într-o cameră alăturatã, unde se aflau mai mulţi gardieni care îl invitau sã se așeze pe un pat „de consultație”, în fapt o platformã de scânduri acoperită cu o pătură.

 

„Mi-au zis, încurajator, sã îmbrăţişez patul, iar picioarele mi le-au aşezat pe ceva moale, de care au fost blocate tălpile pe care le-am simţit atârnate în gol. Cu corpul întins pe burtã, primii indicaţia: „Dacã numeri corect, frumos, nu te vom lovi aşa de tare! Apoi şi-au început activitatea, zicând: „Gata, numără!”.. Nici nu am avut timp sã mă concentrez asupra vreunei decizii, cã au şi urmat loviturile asupra mea. Cădeau loviturile ca grindina, din toate unghiurile, pe întreg spatele meu, de la cap până la picioare, fără sã pot raţiona ce se întâmpla cu mine. În fiecare secundă încasam 6-8 lovituri. Era ceva de nedescris, halucinant, de parcă mă ridicam în aer cu masã cu tot.”

 

Din cauza condiţiilor inumane din aceastã colonie (foame, frig, bătăi zilnice) şi a

normelor de lucru, imposibil de realizat chiar şi pentru muncitorii de profesie, numărul deceselor de aici era foarte mare. Potrivit mărturiilor unor foşti deţinuţi, la Periprava mureau în fiecare noapte câte doi, trei deținuți, care erau ţinuţi pe puntea bacului câteva zile, până ce numărul lor ajungea la cinci, şase. După ce se îndeplinea aceastã normă la decese, deținuți erau îngropați de către gardieni în gropi comune.”[1]

 

EXPERT IN TORTURA FIZICĂ ȘI PSIHICĂ

 

Un alt fost deținut a relatat procurorilor că în cadrul coloniei de la Periprava existau şi trei adventişti care, din motive religioase, nu puteau munci sâmbăta, însă Ioan Ficior i-a obligat s-o facă. 

 

„Era sfârşitul lui februarie 1961. Lângă locul unde munceam, la nici 10 metri era un canal cu apă, în care apa era până la genunchi şi era îngheţată. Le-a legat mâinile la spate cu sârmă ghimpată, cu apa până la genunchi şi îi punea să se uite cu ochii deschişi la soare, dacă coborau privirea erau bătuţi. Au fost ţinuţi aşa pe toată perioada în care noi am muncit. Acest lucru s-a făcut din ordinul lui Ficior”.

 

„ADUȘI PENTRU EXTERMINARE”

 

„Ne întâmpină tovarășul Ficior când am ajuns la Periprava, călare pe un cal, cu automatul în mâna dreaptă și țipa așa: Bandiți! Aici sunteți aduși pentru exterminare. Cel care nu se supune, cel care are gânduri greșite în cap, cartușe pe țeavă, nimeni nu are voie să zică un cuvânt. Acolo nu mâncam decât buruiana de-aia de seamănă cu pătrunjelul, îți dădea o zeamă lungă cu două boabe de fasole, bătaie cât se poate…” – Dumitru Voicu, fost deținut politic. (DIGI24, 2015)

 

„Să nu mai spună cineva că n-a fost Holocaust în comunism. Tot aşa poate ca cel german, o fi fost cum o fi fost, dar pe ăsta eu l-am trăit. (…) La Periprava, ce pot să spun mai mult decât că era crimă făcută cu conștiință. Ei erau conștienți că tu mori. N-aveau milă” – Radu Ioan, fost deținut, pentru Mediafax, 2017.

 

„O PERSOANĂ PRIETENOASĂ”

 

Înainte de proces, o serie de co-locatari ai torționarului Ioan Ficior au dat diverse declarații despre vecinul lor, la acea vreme pensionar „respectabil” (cu o pensie de 5100 lei/luna, care locuia într-un apartament de 4 camere, dotat cu un televizor LCD si, pe noptieră, cu o Biblie) si administrator al blocului (situat in zona Gării de Nord), destinat foștilor ofițeri de miliţie și Securitate (in anii 80’, imobilul fiind repartizat Ministerului de Interne).

 

”O persoană prietenoasă, care îţi sare în ajutor atunci când ai nevoie. Dacă întârziam cu plata întreținerii, mă suna să-mi reamintească. Soția i-a murit în urmă cu trei ani, acum locuiește singur. Din câte știu, are şi un fiu, dar nu l-am văzut niciodată pe aici”, a declarat un vecin.

 

“Este un administrator foarte bun, este ordonat, se vede că a fost militar. Are o prestanță deosebită, se îmbracă numai la cămașă şi costum. De când este administrator, a făcut ordine în bloc. Înainte, aici veneau foarte mulţi drogaţi […]. Acum e curat şi ordine. Nu cred că a fost în stare de aşa grozăvii…” – a menționat o vecina.

 

„CU SCUZELE DE RIGOARE”

 

„Vreau să mărturisesc în faţa dumneavoastră că în închisori nu curge lapte şi miere. Ele sunt supuse privațiunilor. Nu e ușor să execuți o pedeapsă cu regim special. Eu îmi cer scuze faţă de cei pentru care s-au luat măsuri mai aspre. Nu puteam depăși însă regulamentele, nu puteam aduce eu mai multă hrană la Periprava. Nu îmi permiteam să maltratez oameni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torționar”, a declarat Ion Ficior în faţa judecătorilor, in 2016

 

„VIȘINESCU ERA AROGANT”

 

In ceea ce il privește pe „colegul” Vişinescu, de la Râmnicu Sărat, Ficior a precizat că acesta era „un arogant”. El a relatat (intr-un video-interviu realizat de „Gândul”) că în anii trecuți toți foștii comandanți de penitenciare comuniste se întâlneau la un fel de bal organizat de Administrația Națională a Penitenciarelor, dar Vișinescu nu „participa la întruniri și era cu nasul pe sus încă din anii `50”.

 

„ORIZONTURI DE AȘTEPTARE”

 

„Până la urmă statul român a găsit doi vinovați pentru atrocitățile comise de regimul comunist timp de 50 ani. Începute cu mare tam-tam mediatic procesele torționarilor comuniști au intrat într-un proces lent de uitare și indiferenţă, atât din partea publicului, cât şi din partea autorităților care ar trebui să se ocupe cu tragerea la răspundere a acestora. După ultramediatizatul caz Vişinescu (n.r. lt.col. (r) Alexandru Vişinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicul Sărat, trimis în judecată, in 2013, sub acuzația de crime împotriva umanității), doar procesul lui Ficior a mai beneficiat de oarecare atenție. – spune istoricul Mădălin Hodor

 

Torționarii lui Gheorghe Ursu sunt în continuare protejaţi de omerta sistemului, iar procesul lor trenează, în cazul Braşov 1987 şi în Dosarul Revoluţiei se bate pasul pe loc. În 2016 am spus că mai existau aproximativ 200 de foşti lucrători în penitenciarele comuniste încă în viaţă şi că activitatea lor ar trebui să facă obiectul unor anchete ale Parchetului [5]. Am fost aspru criticat pentru declarație şi mi s-a recomandat să „nu creez orizonturi de așteptare” pentru societatea românească. Subiectul a fost îngropat.” [1]

 

„ȘI ATÂT”

 

Procesul Vişinescu nu înseamnă procesul comunismului – a declarat, la rândul sau, Andrei Muraru (pentru Dogo24), iar „condamnarea lui Ficior„, e doar „o bornă de hotar și atât.”

 

„Ca această campanie să-și producă efectele va trebui să aibă cazuri concrete, multe, variate, din toți anii – și 50, și 60, și 80, și Dosarul Revoluției -, care să arate ce a produs comunismul și ce au pățit făptașii„. In plus, „nu poți face istoria comunismului doar jucându-te cu niște conferințe prin universități. În școlile din România istoria recentă nu se studiază.„

 

Ioan Ficior/ Iosif Ion Ficior (04.04.1928-26.09.2018) – date biografice (conform IICCMER)

 

A absolvit Școala profesională de ucenici Târnăveni (1942-1946), calificat ca electrician. La 18 ani, pe 17 august 1946, se înscrie în PMR/Partidul Comunist Român; este scos din producție în aceeași zi și trimis de partid la Avrig, la Școala „Dr. Petru Groza”, unitate de pregătire pentru activiștii de partid și tineret condusă de Paul Niculescu-Mizil, fiind antrenat în vederea alegerilor din noiembrie 1946. Ulterior, este repartizat ca activist de partid la Județeana Târnava-Mică a Tineretului Progresist, în Biroul organizației județene de partid și în Biroul Județean al Blocului Partidelor Democrate.

 

In martie 1947 este retrimis în producție de către Organizația județeană a PCR Târnava Mică, la Uzina Electrică a Fabricii „Nitrogen” din Târnăveni, ca secretar al celulei de partid. Între septembrie și decembrie 1948 este scos din nou din producție și numit responsabil cu propaganda și agitația în Biroul Plasei PCR Iernut; în decembrie 1948 devine instructor pe probleme organizatorice în Secția Organizatorică a Județenei de partid Târnava Mică. În noiembrie 1949, numit șef al Secției îndrumare și control de la Direcția Județeană Târnava Mică a Gospodăriilor Agricole de Stat (GOSTAT).

 

Efectuează stagiul militar la Regimentul 2 Aviație Craiova (1949-1950). Absolvent al Școlii de ofițeri politici MFA Ineu (1 ianuarie-15 iunie 1950); în iunie 1950, este recrutat pentru Școala de Contrainformații km. 32 Periş (15 iunie – 23 august 1950), pe care o termină cu gradul de locotenent. Urmează un curs de perfecționarea cadrelor de conducere Jilava (1 martie-15 august 1960).

 

La 33 de ani face Liceul în Tulcea și Constanţa (1961-1966), la 42 de ani un scurt curs de perfecționare a pregătirii cadrelor cu funcții de conducere din MAI, la Dumbrăvița (1970) si Facultatea de Drept (1970-1975); la 47 de ani Universitatea politică si de conducere de pe lângă Comitetul municipal București al PCR (1975-1978).

 

Repartizat la Direcția Pază a DGPCUM, unde, în perioada iunie 1951 – octombrie 1952, a îndeplinit consecutiv funcțiile de ofițer anchetator, comandant al Școlii de sergenți de 6 luni de pe lângă Penitenciarul Văcărești, lucrător cadre la Secția Anchete, șef al Secției Anchete și locțiitor al șefului Direcției Cadre. Ulterior, după transformarea DGPCUM în Direcția Lagăre și Colonii de Muncă (DLCM), Ficior a îndeplinit în noua structură funcțiile de șef al Biroului Anchete și locțiitor al șefului Serviciului Cadre.

 

Comandant al Lagărului Poarta Albă (1953-1955), comandant al penitenciarului Suceava (1 iunie 1955-1 martie 1956), comandant al formațiunii 0694 Borzești (1 martie 1956-1 august 1958). Retrogradat din funcția de comandant si numit locțiitori comandant la formațiunea Periprava (august 1958). În urma rezultatelor bune a fost promovat comandant în 1960.

 

In 1963, este din nou retrogradat din funcție pentru aceleași motive ca prima oara si mutat în funcția de locțiitor comandant al Coloniei de Muncă Giurgeni (1 octombrie 1963 – 1 ianuarie 1967); comandant al Coloniei de muncă Giurgeni (1 ianuarie 1967 – 1 august 1967); locțiitor comandant, comandant si comandant secție deținere la penitenciarul Văcărești (1 august 1967 – 1 iunie 1976); comandant secție deținere la penitenciarul Ilfov (1 iunie 1976 -1 august 1977); comandant de secție deținere si locțiitor comandant la Spitalul penitenciar București (1 aprilie 1978 – 31 decembrie 1981).

 

Grade succesive: locotenent (23 august 1950); locotenent major (15 aprilie 1954); căpitan (1 mai 1957); maior (23 august 1962); locotenent colonel (23 august 1968); colonel (12 decembrie 1978).

 

Multiplu decorat cu Medalia „A 5-a aniversare a RPR” (1952); Medalia „Meritul Militar” clasa a II-a (1955); Medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale si de stat” (1959); Medalia „A XX-a aniversare a eliberării Patriei” (1964); Medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei” (1968); Medalia „A 50-a aniversare a înființării PCR” (1971); Medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); Medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominația fascistă” (1974); Ordinul „În serviciul patriei socialiste” (1965); Ordinul „Meritul Militar”, clasa a II-a (1970) si clasa I (1976).

 

Sancționat în 18 rânduri cu: „zile de arest”, „observare”, „mustrare” pentru: „superficialitate în muncă”, „lipsă de control”, „nerespectarea ordinelor”, „armament murdar”. [înapoi]

 

[1] op.cit; istoricul Mădălin Hodor, pe contul său de Facebook, 26 septembrie 2018, in postarea „Adio, torţionarule!„

 

[2] Sidonia Bogdan, Mihai Burcea (30 iulie 2013). „Mărturia unuia dintre cei mai duri comandanți de lagăr comunist: „Nu regret nimic””. România Liberă [înapoi]

 

[3] Doina Jela, Lexiconul negru: unelte ale represiunii comuniste, București, Ed. Humanitas, 2001, p.116 [înapoi]

 

[4] Iosif Corpas, Secvențe din fostele închisori politice, București, Ed. Humanitas, 2003, pp. 73-74. [înapoi]

 

[5] Iuliu Sebeştin a fost cel de-al treilea torționar demascat, acesta decedând in 2017. Constantin Istrate este al patrulea torționar al cărui nume este dat publicității, iar ultimul nume pe care cei de la IICCMER l-au făcut public a fost cel al lui Florin Cormoş, care a condus lagărul de muncă de la Cernavodă şi care s-ar face vinovat de moartea a 115 deținuți. [înapoi]

 

citește si

 

Torționarii închisorilor comuniste, in atenția „New York Times”

 

Periprava, lagărul muncii şi al morții in regimul Gheorghiu-Dej

 

Unitățile şi coloniile de muncă ale regimului Gheorghiu-Dej (decretul 6/1950)

 

 

SIMILARE

Periprava, lagărul muncii şi al morții in regimul Gheorghiu-Dej

 

În „COMUNISMUL IN ROMANIA”

Torționarii închisorilor comuniste, in atenția „New York Times”

 

În „COMUNISMUL D IN ROMANIA”

„MÂNCAI CEL MAI BINE CÂND VISAI” – (D’ale lu’ Mitică) – actorul Mitica Popescu, despre închisorile comuniste ale regimului Gheorghiu-Dej

 

În „AMINTIRI DIN COMUNISM – TESTIMONIALE”

 

Cititorul de biblii și oase – IOAN FICIOR, torționarul „baptist” care „nu a regretat nimic”

 

/////////////////////////////////////////////

 

„MÂNCAI CEL MAI BINE CÂND VISAI” – (D’ale lu’ Mitică) – actorul Mitica Popescu, despre închisorile comuniste ale regimului Gheorghiu-Dej

 

Mitica Popescu (n. 2 decembrie 1936, București) și-a trait copilăria in monarhie (Carol al-II-lea), tinerețea in Republica Populară Română (Gheorghiu-Dej), maturitatea in Republica Socialistă (Ceaușescu), și, pe final de cursa, a ajuns in actuala democrație; așa se face că, oarecum derutat de atâtea „regimuri”, el nu se consideră nici „domn”, nici „tovarăș”, ci pur și simplu „Nea Mitică”.

 

In 1959, viitorul „Nea Mitica”, pe atunci tânăr student în anul II la Teatru (23 de ani), era deținut la penitenciarul Jilava, fiind condamnat la trei ani de închisoare, deoarece, spune el, nu a relatat autorităților comuniste ceea ce se discutase la o petrecere.

 

„UNII AU ZIS CĂ VOR SĂ PLECE IN AMERICA”

 

„Eram la niște vecini, de un Sfântu Stefan, la onomastica unui prieten. Din una-n alta, cum povestești la întâlnirile astea tot ce-ti trece prin minte, unii au spus ca vor sa plece in America.” – spune actorul Mitica Popescu, intr-un interviu (gândul.info 2013, evz 2020)

 

„Deci era pe 27 decembrie 1957. Acolo mai erau câțiva cunoscuți, patru în total și o domnișoară. E, trei dintre ei voiau să plece în America și au scris niște scrisori la Ambasadă; unul o scrisoare, altul, două și al treilea, trei scrisori. Al patrulea i-a turnat. După o lună de zile i-a arestat și după un alt timp, probabil după ce i-a scuturat bine, m-au luat și pe mine.”

 

„TĂINURE ȘI INSTIGARE LA ACTE PREPARATORII DE TRECEREA FRONTIEREI”

 

„După câteva zile mă trezesc umflat de Securitate. Că eu n-am știut că ăia vor să fugă din ţară? „N-am știut”. Că au trimis o scrisoare la Ambasada Americii, n-am știut? „Nu, n-am știut”. „Ați discutat lucrurile astea între voi; n-ai auzit?”. „Nu”. „N-ai auzit… Lasă că-ţi spunem noi. Uite că noi știm!”. Şi m-au condamnat la trei ani. Adică pentru că nu mi-am turnat niște prieteni care visau să ajungă în America. Dar nu-i nimic, că ne-a turnat altul care era acolo cu noi. Lasă că ăștia n-au ajuns nici în Gara de Nord, că nu le-a răspuns nimeni. Au fost arestați pe vorbe, și eu, odată cu ei”.(gandul-info)

 

„Țin minte și-acum sentința: “tăinuire și instigare la acte preparatorii de trecerea frontierei”. Imaginați-vă, un student la actorie pus să-și joace rolul propriei vieți într-un teatru absurd, scris de alții. Din facultatea de artă teatrală, la tăiat de stuf! Ceilalți, săracii, au fost încălțați rău. Cel care a scris o scrisoare a luat 8 ani, cel care scrisese două, 10 ani și cel cu trei scrisori,12 ani. 12 ani! Vă imaginați? Pentru niște scrisori. Acestea sunt vremurile pe care le-am trăit! (evz)

 

„TRĂDARE ȘI TRECERE DE FRONTIERĂ”

 

Cu toate acestea, din fisa matricola penala a actorului Mitica Popescu (Dumitru Popescu) reise ca a fost arestat de Securitate pe 5 noiembrie 1958 pentru „faptul de trădare si trecere de frontiera„, si depus, la 9 februarie 1959, in penitenciarul Jilava.

 

„E o tâmpenie. N-am avut niciun gând sa fug. D-aia mi-au si dat doar trei ani. Ceilalți au luat intre opt si 12 ani. Eu am luat minim de pedeapsa. Alta mai mica nici nu exista. E drept ca-ti confiscau si bunurile personale, dar eu aveam vreo trei cămăși si vreo doua cravate cu zgârci, ca se purta” – a declarat Mitica Popescu pentru gandul.info.

 

De la Jilava a fost mutat pentru trei luni in colonia de munca de la Periprava, după care a fost trimis in Balta Brăilei, la Salcia, si eliberat in 1961

 

„FOAMEA ERA INGROZITOARE”

 

„După arestare, o perioadă nu ne-au scos la muncă. Aşa era atunci. În vară, prin iunie, ne-au mutat, însă, de la Jilava la Periprava, la munci agricole, la porumb„

 

Mitica Popescu nu își amintește sa-l fi cunoscut pe Ioan Ficior la Periprava: „L-oi fi cunoscut, l-oi fi văzut vreodată, dar de vorbit cu el n-am vorbit. Noi aveam belelele noastre cu subofițerii care ne supravegheau pe secție şi care ne scoteau la muncă. Caraliii, ăștia ne mâncau nouă zilele”, dar „foamea era îngrozitoare” spune actorul. „Ne dădea o zeama de arpacaș si un colt de paine. Mâncai cel mai bine când visai. Apa pe care o beam era scoasa direct din Dunăre, iar țânțarii ne mâncau de vii”.

 

„Pe urmă, ne-a mutat iar, în Balta Brăilei, la Salcia, într-o colonie de muncă – am lucrat la dig, la canalele de desecare„. Acolo „a venit tifoida peste noi”

 

„Muncile erau crâncene. Multi au murit de foame si de epuizare. Alții de inima rea. Sincer, eu am avut șansa ca eram tânăr. Dar pentru cei in vârsta era îngrozitor. Se muncea pe rupte, trebuia sa faci norma. Daca nu, bătaia ta n-o lua nimeni”.

 

„AȘTIA CU „TINICHEAUA””

 

După eliberare, in 1961, a fost supravegheat permanent. „Mă urmăreau zi de zi. Toţi eram urmăriți atunci, dar noi, ăștia cu „tinicheaua”, în mod special. Fusesem dat afară din Institut, aveam probleme la dosar, nu mai aveam niciun rost. Abia după trei ani mi s-a permis să dau un nou examen la Teatru; și asta datorită unor oameni care m-au apreciat în primii doi ani de şcoală”. Dar a existat si un mic avantaj. „Nu plăteam cotizație la partid, că pe noi, ăștia cu probleme, nu ne făceau membri de partid”

 

Una dintre condițiile eliberării, in1961, a fost sa nu vorbească cu nimeni despre experiențele trăite in pușcărie. „Mi-a fost frică. Abia după multi ani, m-am întâlnit cu Alexandru Paleologu, apoi si cu Alexandru Ivasiuc si am mai stat de vorba. În pușcărie il mai cunoscusem si pe I. D. Sârbu, dar de atunci n-am mai vorbit cu el” – a relatat Mitica Popescu.

 

„AM FOST BĂIAT LA ALTAR, MERGEAM CU BOTEZUL”

 

Mama iubea teatrul şi opereta. Tatăl meu iubea sportul. Ca să nu se ducă singuri, mă luau pe mine. Cu mama mergeam la spectacole, iar cu tata mergeam la fotbal. M-a atras, era ceva deosebit, o altă lume. Nu lipseam nici de la serbările de la şcoală. Erau părinţii care ne admirau… Am iubit însă toată viaţa şi sportul. Îmi amintesc că la un moment dat mama şi-a dorit să devin preot. – povestește Mitica Popescu (pentru „Adevărul”, 2018).

 

Am fost şi băiat la altar, mergeam cu preotul cu Botezul. Îmi cumpărase chiar şi veşmânt. Eram mândru când apăream ca băiat de altar, cu veşmântul, era uşor spectaculos. Nu am urmat acest drum pentru că s-a întâmplat ceva între timp… nu mai ştiu. În timp mi-am dat seama că a fost mai bine aşa. Cred că tot timpul m-a atras teatrul. Când m-am făcut mai mare, mergeam singur la spectacole, iar la liceu, ca să scăpăm de practică, am propus la sindicat să facem un spectacol de teatru.

 

„DE CE NU TE FACI ACTOR?”

 

Regizorul Nicolae Gărdescu era prieten de familie, iar după liceu am şi vorbit cu el ca să fac figurație la Teatrul Armatei (n.r. – azi Nottara). În perioada mea de figuraţie am avut şi mici roluri, cu 2-3 cuvinte, dar s-a simţit că aş avea talent. Când am hotărât să devin actor nu am cerut sfatul nimănui. M-am înscris la Institut şi m-am pregătit singur. Am învăţat o poezie, „Noi vrem pământ“… Am căzut trei ani la rând…

 

Îmi amintesc că admiterea se ținea undeva în spatele Ateneului, într-o sală mică de concerte. Directorul artistic la Teatrul Armatei era, pe atunci, Ion Şahighian, un mare regizor. El m-a întrebat: „De ce nu te faci actor?“ I-am spus că am dat examen, dar am picat. „Tu ştii o fabulă?“, m-a întrebat. „O înveţi bine şi mă cauţi“, mi-a mai zis.

 

Am învăţat „Broasca şi boul“, de La Fontaine, şi m-am dus la el în birou. Bineînţes că îmi tremurau picioarele. Am început: „Broasca a zărit un bou…“. M-a ascultat şi apoi mi-a zis: „Da, acum mi-o povestești, fără să schimbi niciun cuvânt. Dar îmi povestești ce s-a întâmplat cu broasca şi cu boul“. Am stat, m-am gândit şi am încercat propunerea lui.

 

„Dacă o spui şi la examen cum mi-ai spus-o mie acum, intri fără probleme“. Şi am intrat. În comisie au fost Ion Finteşteanu, Sorana Coroamă-Stanca, doamna Sandina Stan, George Dem. Loghin, Costache Antoniu. În perioada studenției am luat note foarte bune, dar după doi ani am fost arestat…

 

„DUȘMAN AL POPORULUI”

 

În închisoare, Mitică Popescu a cunoscut un fost impresar din perioada interbelică, Basmagian, care l-a sfătuit ca la eliberare să-l caute pe actorul Mircea Șeptilici. „Şi el fusese cinci ani la Canal. Era perioada în care se înființase Teatrul de Comedie, iar director era Radu Beligan. Am vorbit, le-am spus povestea mea și am fost angajat. Câţiva ani mai târziu, am primit cel mai bun sfat de la Radu Beligan. În perioada aceea eram solicitat de foștii colegi să plec în provincie, la teatre din Baia Mare, Piteşti. Radu Beligan nu m-a lăsat şi mi-a spus că va veni ziua în care îmi va fi greu să rămân în această meserie fără studii. M-a ajutat să dau din nou examen la Institut.

 

Era o perioadă dificilă, în care se purta stigmatul de „dușman al poporului“ şi au fost destui care s-au împotrivit. În 1963, am dat din nou examen de admitere la Institut. Am reuşit, chiar dacă secretarul de partid mi-a dat notă foarte mică.

 

În prima perioadă a studenţiei fusesem coleg cu Gheorghe Dinică, Marin Moraru. A doua oară am avut-o colegă pe Carmen Galin. Am jucat împreună şi la Piatra Neamţ, iar peste ani ne-am reîntâlnit în București, la Teatrul Mic.

 

Nu am putut să rămân în Bucureşti după absolvire, deşi au fost câteva posturi. Au fost locuri şi în televiziune, cum a aplicat colegul meu, regizorul Sergiu Ionescu, sau cum a reuşit Grigore Cudalbu, la Radio România. Când am fost la Piatra Neamţ am făcut proces de reabilitare, prin care mi s-a şters pedeapsa, într-un fel. Au rămas însă mici şicane…

 

„TALENT, DE LA DUMNEZEU ȘI ȘANSĂ, DE LA OAMENI”

 

În meseria de actor ai nevoie de două lucruri: de talent, de la Dumnezeu, şi de şansă, de la oameni.

 

Am stat şase ani la Piatra Neamț, apoi, un fost coleg al meu, fratele actorului Petrică Gheorghiu, Vasile Gheorghiu, actor şi el, a plecat cu familia în SUA, în 1973. Juca la Teatrul Mic, iar consiliul artistic a făcut o şedinţă să ia pe cineva care să intre direct în spectacole. Colegul meu din prima studenție, Nicolae Pomoje, m-a recomandat pe mine. A fost şi o a doua șansă, directorul Teatrului Mic pe vremea aceea era Nicolae Munteanu, care mă văzuse jucând şi aşa s-a rezolvat. Am primit vestea când mă aflam la Cluj, jucam în Peer Gynt. Spectacolul din București l-am ţinut în două zile.

 

Sergiu Ionescu, fost coleg de facultate, era regizor în TVR, la Departamentul Divertisment. Când am venit în București am intrat, practic, în echipa lui.

 

Cu Televiziunea Română am colaborat extraordinar. În 1995 am avut chiar un show care s-a bucurat de succes. Au mai urmat încă patru spectacole, în 1996, scrise de Ovidiu Dumitru – unde aveam invitați. Două ediții le-am făcut cu Iurie Darie, ultimul fiind pentru Revelionul ’96-’97. Din 12 decembrie 1999 am prezentat „D’ale lu’ Mitică“ la TVR 2

 

Mitica Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. ( Decretul Președintelui României nr. 1.042 din 13 decembrie 2002 privind conferirea unor decorații naționale, publicat în Monitorul Oficial nr. 934 din 19 decembrie 2002)

 

 

„MÂNCAI CEL MAI BINE CÂND VISAI” – (D’ale lu’ Mitică) – actorul Mitica Popescu, despre închisorile comuniste ale regimului Gheorghiu-Dej

 

////////////////////////////////////////////

„Martor dintr-o ţară încătuşată”(I) – amintirile unui deținut politic

 

„DE 15 ANI IN PUȘCĂRIE…SI NIMIC NU SE PETRECEA”

 

„Mă aflam în închisoarea Gherla și nu știam deloc, care urma să-mi fie soarta.[…] fusesem arestat la 31 martie 1948 și, întrucât fusesem condamnat la 15 ani, ar fi trebuit să fiu eliberat cel târziu la 31 martie 1963, dar martie trecuse, aprilie începuse și nimic nu se petrecea.

 

 

„AM PRIMIT ORDIN SA-MI IAU CATRAFUSELE”

 

La 3 aprilie am primit ordinul să-mi iau catrafusele şi am fost dus la grefă. Acolo, am primit un pachet conţinând o parte din efectele mele şi am constatat că mi se schimbase o pereche de pantaloni buni cu una de calitate mai proastă. Am primit apoi aşa-zisele mele obiecte de valoare, şi anume o brichetă care nu era a mea şi nu funcţiona, un toc rezervor şi ceasul meu care trebuie să fi trecut prin încercări grele.

Am fost pus să semnez o hârtie atestând că nu aveam nicio pretenţie şi, când am vrut să aflu ce se întâmplase cu banii la care aveam dreptul pentru munca mea la atelierele de la Aiud, mi s-a răspuns că urmau să acopere costul biletului de întoarcere şi că nu-mi revine decât un rest de câţiva lei. […]

 

„DOI MILIȚIENI AU VENIT SA MA IA”

 

„După ce am terminat toate formalităţile, am fost dus la poarta puşcăriei unde am fost preluat de un sergent major şi de un miliţian. Văzând privirea mea mirată, mi-au explicat că eram liber, dar că trebuia să-i urmez la comisariatul oraşului pentru o formalitate. Sosit la postul de poliţie, am fost introdus într-o cameră cu un pat de campanie, unde mi s-a spus să aştept. Ora mesei de prânz fiind de mult trecută, am început să mănânc o parte din carnea şi brânza care mi se dăduse de la puşcărie. Nu puteam deloc să-mi dau seama de situaţia mea juridică. Niciunul dintre reprezentanții forţei publice cu care aveam de-a face nu vroia sau nu putea să-mi dea explicaţii.

În fine, spre seară, cei doi miliţieni au venit să mă ia, ca să mă conducă la gară, dar spre surprinderea mea s-au urcat cu mine în compartiment. După o noapte fără incidente am coborât din tren la Bucureşti şi am intrat într-o sală de aşteptare. Acolo, sergentul major mi-a spus că dacă aveam rude la Bucureşti puteam lua contact cu ele şi mi-a arătat un post de telefon public.’

 

„UN VAR M-A TRIMIS LA PLIMBARE”

 

Consultând cartea de telefon, am constatat repede că familia mea nu mai avea telefon. Am început atunci să caut în ordine alfabetică rude sau foşti colegi de la Societatea de Telefoane, la care puteam apela. Am fost trimis la plimbare de un văr care mi-a spus că ora 4 dimineaţa nu era o oră la care puteai să-ţi permiţi să deranjezi pe cineva. Am avut mai mult noroc cu un fost coleg de la Telefoane, Emil Berindei. Mi-a spus că va veni imediat să mă vadă. Într-adevăr, o jumătate de oră mai târziu sosea, cu un sac plin de provizii şi 200 lei. Îşi golise frigiderul şi îmi adusese toate economiile. I-am dat ceasul meu şi m-a asigurat că-l va da la reparat.

Şi astăzi, după mai mult de douăzeci de ani, amintirea acestui ajutor mai mult decât frăţesc mă mişcă profund. Prietenul meu m-a părăsit puţin înainte de plecarea trenului în care m-am urcat cu miliţienii.’

 

„NU AVEAM VOIE SA VORBESC CU CU NIMENI”

 

Nu-mi cunoşteam destinaţia, dar direcţia era Constanţa. Am coborât totuşi la jumătate de drum, la Ciulniţa şi de acolo am luat un mic tren automotor în direcţia Slobozia, judeţul Ialomiţa, unde am coborât. Acolo, am fost dus la miliţia locală şi dat în primire unui locotenent de miliţie, care m-a băgat într-o curte şi mi-a spus să aştept. Nu era decât o singură persoană în această curte, un om de vreo treizeci de ani, care mi s-a părut tot atât de dezorientat ca mine. Am făcut cunoştinţă. Răspunsurile sale la întrebările mele au fost destul de evazive, dar mi-a spus că speră să poată ajunge la Bucureşti şi că putea să-mi avizeze rudele şi cunoştinţele, dacă îi dădeam adresele. Neavând nimic de ascuns, i le-am dat, căci chiar dacă era un informator, nu călcam niciun regulament.

După vreo oră a fost chemat de şeful miliţiei şi a dispărut. După altă jumătate de oră, şeful a reapărut, m-a ocărât şi mi-a spus că nu aveam voie să vorbesc cu nimeni. Nu mai înţelegeam nimic.”

 

„BUN VENIT LA VIIȘOARA”

 

După o altă jumătate de oră, un alt sergent major a apărut, mi-a cerut numele şi mi-a spus să-l urmez. M-a urcat într-o căruţă condusă de un ţăran şi mi-a spus să mă duc acolo unde acesta mă va conduce.

Ţăranul nu prea era vorbăreţ. Aveam impresia că sunt ciumat, astfel încât am decis să tac şi să mă bucur cât de mult de acest peisaj fascinant care este câmpia Bărăganului. După o oră şi un sfert am ajuns în comuna Viişoara, unde am fost debarcat la primărie, denumită de către comuniști „Consiliu Popular.””

:Am fost primit de primar în persoană, un om de circa treizeci de ani. Era primul om care, după „punerea mea în libertate” m-a primit cu un surâs. Mi-a urat bun venit și mi-a spus că această comună era domiciliul obligatoriu al unor deținuți puşi în libertate şi că sergentul major care mă primise la Slobozia era șeful de care depindeam şi la care trebuia să mă prezint chiar a doua zi. În ceea ce îl privea pe dânsul, trebuia să mă ducă la locuința mea şi să mă prezinte unui vecin care putea să-mi ajute să mă instalez.”

 

SATUL DEPORTAȚILOR

 

„Viişoara era un sat care fusese construit de ţăranii din Banat, mulţi de origine germană, care fuseseră deportaţi în Bărăgan, după ce li se luase tot avutul. Majoritatea plecaseră după vreo zece ani de domiciliu obligatoriu.”

 

DOMICILIUL OBLIGATORIU, LĂSAT MOȘTENIRE DIN TATA-N FIU

 

„Trebuie să menționez aici o anomalie juridică. Copiii născuţi în domiciliu obligatoriu cădeau sub aceeași sentinţă care lovise pe părinţii lor şi nu aveau voie să părăsească Bărăganul.”

 

„MINUNATUL SOARE AL BĂRĂGANULUI”

 

„Puţin mai târziu, primarul m-a dus la o colibă din chirpici, situată la extremitatea satului şi m-a prezentat locatarilor unor colibe vecine. Unul dintre ei era un adventist căruia m-a dat în primire. Regret că nu-mi aduc aminte numele.”

„Coliba mea se compunea din două camere, separate de un mic coridor. Exista o sobă într-una din camere. Un strat gros de praf acoperea solul din pământ bătut.[…] Plafonul era crăpat, varul de pe pereţi se fărâmiţa, dar minunatul soare al Bărăganului pătrundea prin ferestre şi-mi dădea curaj.”

 

„CIORBA DE FASOLE – UN ADEVARAT REGAL”

 

În jurul casei o parcelă de 50×30 metri era lotul de care puteam dispune spre a mă hrăni. Vecinul meu mi-a spus că fusese „rugat” să mă adăpostească până ce voi putea să mă descurc singur. Era destul de bine instalat, într-o colibă similară, dar într-o stare mult mai bună. Locuia acolo de mai bine de un an. Avea două paturi, o maşină de gătit, veselă, iar ciorba de fasole pe care mi-a servit-o a fost un adevărat regal.”

 

„UN INDIVID ASA ZIS LIBER IN SOCIETATEA COMUNISTA”

 

„Am petrecut câteva zile la acest vecin, care şi-a dat multă osteneală să mă ajute. M-a informat asupra vieţii celorlalţi locuitori ai satului şi sfaturile sale mi-au fost foarte utile. M-a ajutat să-mi construiesc un pat din scânduri, ca să mă pot muta cât mai repede, şi m-a ajutat să redactez lista lucrurilor indispensabile ce urma să mi le procur.”

„În fine, aproape o săptămână după sosirea mea la Viişoara, am avut agreabila surpriză să primesc vizita celor două fiice ale mele, Manola şi Alina, pe care nu le mai văzusem de cincisprezece ani. Ele erau însoţite de Peţu Costinescu, cumnatul fiicei mele celei mari. Prin ea am aflat că tatăl meu murise de foame şi de frig în 1955, şi el în domiciliu obligatoriu la Surlari, lângă Bucureşti, şi că mama mea vitregă fusese repatriată în Elveţia. Fiica mea cea mare era căsătorită şi avea o fetiţă de 8 ani. Ea mi-a adus 200 de lei din partea lui Didi Brătianu, soţia lui Dinu Brătianu, fostul şef al Partidului Liberal, mort în puşcărie la Sighet.

Am dat fiicei mele lista lucrurilor de care aveam mai mare nevoie şi mi-a promis să facă rost de ele.

Astfel a început un nou capitol al vieţii mele, acela a unui individ aşa-zis liber în societatea comunistă.”

 

–

 

Dan Brătianu (1908-1991) – varul lui Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ion I. C. Ionel Brătianu), sinucis, sau ucis in închisoarea de la Sighet) – , in cartea sa „Martor dintr-o ţară încătuşată”, Fundaţia Academia Civică, 1996 – memorii scrise în 1984, în exil.

„Ca director în Societatea de Telefoane din București, Dan M. Brătianu a avut un rol determinat în evenimentele care au dus, în august 1944, la trecerea României de partea Aliaţilor.” – memorialsighet

 

| Oana Ionescu pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism

 

Publicat în AMINTIRI DIN COMUNISM – TESTIMONIALE, DEȚINUȚI POLITIC, DISIDENȚII | Etichetat Braragan, Bratianu, condamnati politic, Dan Brătianu, deportati, detinuti politici, Emil Berindei, Epoca Dej, Gheorghiu Dej, Gherla, Jilava, milițieni, Militia, Militia romana, Partidul Liberal, prizonieri, Puscariile comuniste, Sighet, Slobozia, Viişoara | Lasă un răspuns

PAUL GOMA

Publicat pe 26 martie 2020

1

«Domnule Ceaușescu, mă adresez Domniei Voastre, în disperare de cauză. Sunteți ultima speranță a mea. […] În România, doi inși nu se tem de Securitate: Domnia Voastră și cu mine».- Paul Goma, 9 februarie 1977, într-o scrisoare deschisa difuzata de Europa Libera.

 

„Numai că gestul meu nu va împrăștia teama concetățenilor noștri de a se alătura celor care cer drepturi. Cu totul și cu totul alta ar fi situația dacă Domnia Voastră a-ţi trimite o asemenea scrisoare. O declarație de susținere a Cartei 77. Sunt ferm convins că milioane de români vă vor urma şi se vor solidariza cu cehii şi slovacii. Făcând acest lucru, veți arăta că sunteți consecvent cu declarațiile din 1968 (…) Cu speranță, Paul Goma, București, februarie 1977“

 

 

PAUL GOMA – UN COMUNIST ANTI-COMUNIST

 

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia (Regatul României), într-o familie de învățători români. După cedarea Basarabiei fostei URSS, s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost exmatriculat, deoarece susținuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reușit totuși să termine Liceul ”Radu Negru” din Făgăraș si sa devina student al Institutul de Literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” din București.

 

In 1954, era membru al Uniunii Tineretului Comunist, ulterior al Uniunii Tineretului Muncitoresc (UTM).

 

In iunie 1956, (potrivit biografiei sale), Goma a fost „judecat” la rectoratul Universității București, de o comisie compusa din Iorgu Iordan,  Alexandru Graur (nume real Alter BRAUER-ROSENFELD), Ion Coteanu, Leonte Tismăneanu (nume real Leon Moiseevici TISMENEŢKI, tatăl lui Vladimir Tismăneanu), Radu Florian si Mihail Novicov (NEUMAN). La ședință au mai participat și doi ofițeri de Securitate (în civil). Goma a fost cercetat pentru diverse afirmații făcute în cadrul seminarului de marxism, privind injustețea războiului ruso-finlandez din 1939 – război de agresiune, inexistența limbii ‘moldovenești’ – denumire a limbii române vorbite în R.S.S. Moldovenească (“Sovieticii le-au impus Basarabenilor o limbă care nu există”), acei locuitori vorbind limba română – care limbă este una de origine latină (cum susține academicianul sovietic Şişmariov) și nu o limbă slavă – cum susținea academicianul Alexandru Graur; cotele agricole – descurajează țăranul producător, colectivizarea – o greșeală economică, trupele sovietice din România – trupe de ocupație, si neavenirea obligativității învățării limbii ruse în țara noastră. Academicianul Iorgu Iordan, sprijinit de Ion Coteanu (membru corespondent al Academiei Romane), a cerut ca Paul Goma să fie arestat imediat. Profesorii de marxism Tismăneanu și Florian au optat pentru exmatricularea sa, iar Mihai Novicov i-a luat apărarea.

 

Spre uluirea lui Goma, colegii săi, studenții A. Covaci si V. Albu, aflați alături de el in „boxa”, din “complici”, au devenit martori ai acuzării. In compensație, la fel de surprinzător, Mihai Novicov s-a transformat, pe parcursul „procesului” (care a durat cca 3 ore, timp in care acad. Graur a leșinat si a fost scos din sala), din acuzator-sef, in avocat al apărării. Oricum, el a rostit fraza decisivă: «Tavarisci! Iel, Guoma, spri diasibiri di alt’ riactianari nicinstit’, iel ieste un riactianar cinstit – ieu cam atâta am avu’ di spus…» (vezi Justa). Astfel apărat de însuși politrucul Institutului, care și-a asumat că se va ocupa, “îndiaproapi” de … “Cazul Goma”, Paul Goma nu a fost arestat pe loc – cum ceruse acad. Iorgu Iordan, susținut de Ion Coteanu, și nici exmatriculat – cum sugeraseră L. Tismăneanu si Radu Florian.

 

Cu toate acestea, Goma nu și-a revizuit atitudinea, continuandu-și traseul de „rebel ideologic” și, în semn de protest, pe 13 noiembrie 1956, după înfrângerea revoluției maghiare (din 22-23 octombrie 1956), a considerat necesar sa declare intr-un seminar ca dorea sa-si predea carnetul de membru al UTM (Uniunea Tineretului Muncitoresc). Pe 22 noiembrie, la orele 13,30, Goma a fost arestat la Universitate, dus la Ministerul de Interne si anchetat ca urmare a solidarizării sale cu evenimentele din Ungaria, cat și din cauza protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în școli, acuzat de ‘‘tentativă de organizare de manifestație ostilă‘ – prin “fițuici” “dușmănoase” (Securitatea Poporului desemnând prin “fițuică” cele cca 15 pagini citite la seminarul din 13 noiembrie, care vor constitui un fragment de roman).

 

In februarie si martie 1957 au avut loc cele două “înfățișări” ale procesului. In aprilie, de la arestul Malmaison, Goma ajunge la penitenciarul Jilava (Fortul nr. 13) (Ostinato, Gherla). In iunie i se aduce la cunoștință sentința: doi ani închisoare corecțională pentru delictul de agitație publică.

 

Eliberat în 1958, după detenția petrecută prin închisorile Malmaison (București), Jilava şi Gherla, este trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Lăţeşti, raionul Fetești, unde va rămâne până în 1962. O perioadă muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist si tehnician, în iunie 1965, Goma își reia studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, pe care însă le abandonează.

 

În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, după ce Nicolae Ceaușescu refuză să se alăture statelor Pactului de la Varșovia, odată cu schimbarea politicii externe a României faţă de Moscova, Goma devine membru al Partidului Comunist Român (PCR). Marcat de evenimente, Goma, care se afla atunci în vacanță, în luna de miere, la 2 Mai, a decis să se întoarcă urgent la București, pentru a se înrola în gărzile patriotice.

 

La Uniunea Scriitorilor solicitarea sa este refuzata. „Tovarășe, dumneata ai făcut pușcărie! Politică“, a exclamat reprezentantul partidului. Pentru a se înscrie în gărzile patriotice trebuia întîi să se înscrie în partid. Ceea ce a și făcut, după cum a povestit Goma în „Soldatul câinelui”: „Am scris – după dictare – că eu, cutare, deși am făcut închisoare pentru delicte politice, în momentul de față, cînd Patria se află în pericol, cer să fiu primit în Partidul Comunist Român – ca singura forță organizatoare a rezistenței patriotice, întru apărarea pămîntului românesc împotriva agresiunilor din afară, oricare ar fi acelea“.

 

În 1971 este exclus din Partid (PCR), ca urmare a publicării, în RFG, a romanului sau ”Ostinato”, cenzurat in tara de comuniști. ”Ostinato” – mărturie ficțională despre închisorile din România – este scrierea care l-a determinat pe Eugen Ionesco (membru al Academiei Franceze), sa-l numească pe Goma un ”Soljeniţîn al României„.

 

In plus, nu l-a ajutat nici faptul ca Radio Europa Liberă tocmai dăduse citire unor fragmente din „Ușa noastră cea de toate zilele”: „Toţi vecinii noştri se mişcă, îşi cer drepturile care li se cuvin. Până şi ruşii strigă în gura mare că sunt neliberi, că drepturile le sunt călcate în picioare. Numai noi, românii, tăcem. Şi aşteptăm să ni se dea totul de-a gata. Românii noștri se gândesc numai la ceea ce vor pierde dacă va afla Securitatea. Nu se gândesc la ceea ce vor câștiga în ciuda Securității. Un cunoscut, un «…escu» pur sânge, m-a jignit de moarte. Şi nu numai pe mine. Ştiţi ce mi-a zis? Zice: «Domnule, dumneata te agiți într-un fel anume şi vrei să faci anume chestii care nu sunt specifice românului. Deci, nu ești român». Cum zic, atins la tricolor – e adevărat bunicul dinspre tată era macedonean – Goma, bunica dinspre mamă grecoaică – Cuza. E adevărat că am şi ceva sânge polonez. Dar ce contează sângele, care apă nu se face? Contează că eu sunt român pentru că m-am născut în România, în judeţul Orhei, pentru că limba mea maternă este româna, pentru că pe bunicul dinspre mamă îl cheamă Popescu şi pentru că închisorile le-am făcut aici, pe şi sub pământul patriei mele iubite“.

 

ACUZAT DE „ÎNALTĂ TRĂDARE”

 

În primăvara anului 1977, după scrisoarea deschisă, difuzată de postul de radio ”Europa liberă”, in care Paul Goma își exprima public adeziunea cu mișcarea intelectualilor cehi („Charta 77”) , ajunge instant in centrul atenției mass-media occidentale: numeroase ziare şi posturi de radio difuzează știri si interviuri – pe 10 februarie „Die Welt”; pe 10 şi 12 februarie – „F.A.Z.”, pe 14 februarie, „Süddeutsche Zeitung”, pe 17 februarie „Tribune de Genève”, „The Guardian”, „Financial Times”, „Daily Telegraph”. Un alt efect „secundar” a fost acela ca Securitatea a montat microfoane în casa familiei Goma și în locuințele apropiaților scriitorului.

 

La 1 aprilie 1977, Goma este acuzat de „înaltă trădare” și arestat; la 14 aprilie este exclus și din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru devenise in august, 1968. La 6 mai, după o serie de proteste internaționale, Goma este eliberat.

 

 

 

 

CETĂȚEAN FĂRĂ CETĂȚENIE

 

În noiembrie 1977, Goma, soția și copilul lor rămân fără cetățenia română. Expulzat din România, Goma cere azil politic și pleacă împreună cu familia sa., în Franța, unde va rămâne in exil. In 1980, el va declina oferta de a primi cetățenia franceză.

 

„DACĂ PLEȘIȚĂ E ROMÂN, EU DECLAR CĂ NU SUNT ROMÂN”

 

Potrivit unui comunicat al USR din 22 noiembrie 2011, Paul Goma a fost „reabilitat” ca membru al Uniunii Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990.

 

Ulterior, într-un interviu acordat Evotv, Goma a cerut ca cei avansați în grad, care au beneficiat de pensii generoase din partea statului, să-şi recunoască greșelile făcute pe vremea comunismului, cu referire directa la Nicolae Pleşiţă.

 

„După ce ne-a bătut, când să vină momentul socotelii zice: «hai, gata! hai să ne oprim că e destul, să nu mai vorbim despre asta, acuma e democrație». Şi mai suntem îndemnați să ne avem că frații? Şi mai fac apel, securiștii, zic «toţi suntem români»„.

 

„Cum adică, Pleşiţă şi cu mine suntem români în același mod, domnule?(…) În cazul ăsta eu declar că nu sunt român, dacă Pleşiţă este român. Îi privește pe acei români, care se consideră frați ai lui Pleşiţă! Să fie sănătoși” – a declarat Paul Goma.

 

Nicolae Pleşiţă, care a fost acuzat de terorism, ridica la acea vreme o pensie de 5.500 de lei noi, conform „Gardianul”. El a calificat acuzațiile care i s-au adus drept „simple fleacuri”.

 

DE LA NICIO CETĂȚENIE, LA DUBLA CETĂȚENIE

 

Într-o adresă a Ministerului român de Interne, din 21 octombrie 2011, Paul Goma este anunțat ca, de la această dată, figurează din nou cu statutul de cetăţean român.

 

În aprilie 2013 scriitorul a primit şi cetăţenia Republicii Moldova.

 

Timp de opt zile, Paul Goma a făcut parte din Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înfiinţată de Preşedinţia României, în aprilie 2006.

 

Desi a abandonat comisia, la 24 septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat, in onoarea sa, simpozionul internațional „Paul Goma – 80 de ani„, axat pe rolul jucat de Goma în „revitalizarea exilului românesc şi a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist”.

 

Paul Goma este autorul mai multor volume de larga circulație, precum ”Uşa” (”Die Tur”,1972), ”Gherla” (1976), ”Dans le cercle” (1977), ”Garde inverse” (”Garda inversă”, 1979), ”Le tremblement des hommes” (1979), ”Les chiens de mort” (1981), ”Chassee-croise” (1983), ”Bonifacia” (1986), ”Le calidor” (1987), ‘Patimile după Piteşti” (1990), ”Ura noastră cea de toate zilele” (1992), ”Sabina” (1993), ”Roman intim” (1994), ”Scrisuri. 1972-1998” (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menționată, „Unde am gresit?” (2019) s.a. După „Revoluția din 1989„, publica cu precădere in Romania – a scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) traduse in franceză, germană, olandeză, suedeză si italiană.

 

| Oana Ionescu pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism/

 

citește și

 

 

SECURIȘTII LUI GOMA

Publicat în COMUNISMUL IN ROMANIA, DISIDENȚII, SECURITATEA | Etichetat Ceausescu, Charta 77, Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comunism, disidenti, Gherla, gom, goma, Jilava, Nicolae Ceausescu, Nicolae Pleşiţă, Ostinato, paul goma, PCR, Plesita, RFG, SECURITATEA, UTC, UTM | 1 răspuns

IN EXCLUSIVITATE – SECURIȘTII LUI GOMA

Publicat pe 26 martie 2020

| Oana Ionescu pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism

 

 

Paul Goma (2.10.1935-25.03.2020)

Diaconescu Nicolae – in 1957 lt.-maj., procuror Tribunalul Militar București. La 20 martie 1957, prin sentința nr. 487 – “condamna pe Paul Goma… și pe Popescu Florian Horia… la cate 2 (doi) ani închisoare corecționala, pentru delictul de agitație publica”.

 

Dumitrașcu Stefan – in 1957 lt.-col., Tribunalul Militar al Regiunii a II-a militara București. La 30 august 1957 semnează decizia nr. 1770 prin care “se resping ca nefondate recursurile declarate de către Civ. Goma Paul și Civ. Popescu Florian Horia, împotriva sentinței nr. 487”.

 

Breban Iosif – in 1958 lt.-col., șeful Direcției Regionale MAI, Direcția Cluj. La 26 august 1958 redactează un raport: “despre deținutul Goma Paul nu posedam material informativ, însa a fost pedepsit disciplinar”.

 

Șerban Constantin – în 1958 cpt., șeful Biroului “D”, Direcția Cluj. La 26 august 1958 semnează un raport potrivit căruia “despre deținutul Goma Paul nu posedam material informativ, însa a fost pedepsit disciplinar”.

 

Pintilie Gheorghe – in 1958 gen.-lt., adjunct al ministrului Afacerilor Interne. La 11 septembrie 1958 semnează decizia nr. 15.156 prin care “se fixează D.O. (lui Paul Goma) pe timp de 36 luni în com. Latesti, raionul Fetești, reg. Constanta”.

 

Nastase Sepi – in 1960 lt.-col., locțiitor șef Direcție, Direcția regionala Constanta. La 1 martie 1960 oferă sectiei raionale de Securitate Fetești materialul deținut în legătură cu Paul Goma.

 

Sarchiz Jean – in 1960 mr., șeful Biroului “C”, Direcția Regionala Constanta. La 1 martie 1960 semnează o nota in care oferă secției raionale de Securitate Fetesti materialul deținut în legătură cu Paul Goma.

 

Lepadatu Constantin – in 1961 lt.-maj., seful Biroului raional MAI, Directia regionala București, Biroul raional Fetești. La 9 octombrie 1961 semnează un raport: “propunem ca numitului Paul Goma sa i se fixeze în continuare domiciliu obligatoriu în comuna Latesti pe timp de 36 de luni”.

 

Livescu Ion – in 1961 cpt., lucrator operativ MAI, Directia regionala Bucuresti, Biroul raional Fetesti. La 9 octombrie 1961 semnează un raport: “propunem ca numitului Paul Goma sa i se fixeze în continuare domiciliu obligatoriu în comuna Latesti pe timp de 36 de luni”.

 

Negrea Vasile – in 1961 gen.-mr., adjunct al ministrului Afacerilor Interne. La 2 noiembrie 1961 semnează decizia nr. 16.285 prin care “se fixează D.O. (lui Paul Goma) pe timp de 24 luni în com. Latesti, raionul Fetești, reg. București”.

 

Dumitrescu Grigore – in 1962 cpt. MAI, Direcția Regionala București. La 20 februarie 1962 semnează un raport in care considera “neîntemeiate” afirmațiile pe care Paul Goma le face împotriva căpitanului Livescu Ion.

 

Iani Nicolae – in 1961 col., șeful Direcției regionale MAI, Direcția regionala București. La 21 ianuarie 1961 semnează o nota in care afirma: “Pe viitor in astfel de ocazii când elementele cu domiciliu obligatoriu solicita la Dvs. învoiri asupra cărora nu sunteți de acord, nu mai este necesar sa ne înaintați cererile ci urmează sa le răspundeți direct ca nu s-a aprobat învoirea respectiva”. La 20 februarie 1962 semnează un raport in care considera “neîntemeiate” afirmațiile pe care Paul Goma le face împotriva căpitanului Livescu Ion.

 

Grozescu Aug. – in 1966 lt.-col, locțiitor sef Direcție MAI, Regiunea Brașov. La 4 ianuarie 1966 oferă într-o nota informații despre motivele arestării luzi Paul Goma din 1957.

 

Ispas Eliade – in 1966 lt.-col, șeful serviciului MAI, Regiunea Brașov. La 4 ianuarie 1966 printr-o nota oferă informații despre motivele arestării lui Paul Goma din 1957.

 

Blaj P. – in 1966, căpitan. La 6 august 1966 sursa George Stancu informează despre o întâlnire avuta cu Paul Goma

 

Dima Ioan – in 1971 căpitan, Inspectoratul de Securitate al județului Brașov, Serviciul I. La 2 iulie 1971 primește o nota-raport in care Hamza Adrian oferă informații despre modul in care a fost scos din tara manuscrisul romanului Ostinato al lui Paul Goma.

 

Faur Ioan – in 1971 mr., șef Birou Inspectoratul de Securitate al județului Brașov, Serviciul I. La 2 iulie 1971 semnează o nota-raport in care Hamza Adrian oferă informații despre modul in care a fost scos din tara manuscrisul romanului

Ostinato al lui Paul Goma

 

Urzica Traian – în 1971 lt.-col., șef Serviciul I, Inspectoratul de Securitate al județului Brașov. La 2 iulie 1971 primește o nota raport în care Hamza Adrian oferă informații despre modul în care a fost scos din tara manuscrisul romanului „Ostinato” al lui Paul Goma

 

Bula M. – in 1972, căpitan, șef serviciu MI, Direcția III. La 21 iunie 1972 prezintă discuția dintre ambasadorul RFG la București, Erwin Wickert, și o sursa a Securității, discuție privitoare la Paul Goma.

 

Stamatoiu Aristotel – in 1972 col., adjunct sef Direcția III. In 1981 era gen.-mr., șeful Direcției III, ulterior secretar de stat (conform documentului din 26 iulie 1984). La 21 iunie 1972 semnează o nota in care prezintă discuția dintre ambasadorul RFG la București, Erwin Wickert, și o sursa a Securității, discuție privitoare la Paul Goma.

 

Petre Mazilu – in 1972 lt.-col. La 21 iulie 1972 primește o nota informativa in care sursa “Cretu” oferă informații despre Paul Goma, pe care le-a obținut de la Mihai Grama

 

Gane Marin – in 1972 căpitan. La 1 august 1972 primește nota informativa in care sursa “Draghici” relatează un dialog despre Paul Goma si Nicolae Breban, purtat de Nicolae Ciobanu si Ion-Sofia-Manolescu.

 

Iancu C. – in 1972 col. UM 0610/ București. La 12 august 1972 primește nota prin care este informat despre șederea lui Paul Goma la Paris.

 

Ion Stănescu – in 1972 ministru, Ministerul de Interne. La 16 noiembrie 1972 semnează o nota in care propune retragerea cetățeniei romane lui Paul Goma, deoarece acesta “se face vinovat de acte ostile fata de Republica Socialista România”

 

Manole Eugen – in 1972 cpt., șef Birou, Inspectoratul de Securitate al municipiului București. La 27 noiembrie 1972 semnează un referat in care propune închiderea dosarului de urmărire informativa al lui Petre Năvodaru, socrul lui Paul Goma.

 

Georgescu Ion – in 1972 lt.-col., șeful sectorului III MI, Inspectoratul de securitate al municipiului București. La 27 noiembrie 1972 într-un referat propune închiderea dosarului de urmărire informativa al lui Petre Năvodaru, socrul lui Paul Goma.

 

Tăbăcaru D. – în 1972 col., adjunct șef Direcția I (conform documentului din 22 iunie 1973). La 8 iulie 1972 colonelului Tăbăcaru îi sunt oferite informații despre șederea la Viena a lui Paul Goma între 19 si 28 iunie 1972. La 22 iunie 1973 semnează o nota-raport în care informează cu privire la manuscrisele pe care Paul Goma le-a adus cu sine de la Paris. “Din cîte suntem informați, Direcția Presei si Tipăriturilor a hotărât ca manuscrisele cît si toate materialele menționate sa fie restituite posesorului, care urmează a le primi în ziua de 23 iunie a.c. Consideram indicat ca Direcția Presei și Tipăriturilor sa reanalizeze hotărârea luata întrucît manuscrisele au un conținut vădit dușmănos. Avîndu-se în vedere poziția impertinenta si ostila pe care “Grama” (i.e. Paul Goma) a manifestat-o pîna în prezent, este posibil ca sa uzeze de aceste manuscrise atît în tara cît și în străinătate”.

 

Smarand Valentin – in 1973 cpt., Inspectoratul Judetean Arges, Secția Cîmpulung. La 25 ianuarie 1973 primește o nota informativa de la sursa “Ion Gheorghe” care ofera informații despre modul în care romanul „Usa” al lui Paul Goma poate fi citit la un anticar din București.

 

Friptu Ioan – in 1973 col., adjunct sef Directie MI, Directia IX. La 14 iulie 1973 semnează o nota care privește filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat in ziua de 12 iulie 1973 intre orele 7,00 – 0,20.

 

Grigore Gheorghe – in 1973 gen.-mr., șeful Direcției MI, Direcția IX. La 19 iulie 1973 semnează o nota care privește filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat in zilele de 13, 14 și 15 iulie 1973.

 

Simonfi Gheorghe – in 1973 mr., șef secție, Direcția IX. La 14 iulie 1973 semnează o nota care privește filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat în ziua de 12 iulie 1973 între orele 7,00-0,20. La 19 iulie 1973 semnează o alta nota care privește filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat în zilele de 13, 14 si 15 iulie 1973.

 

Ionescu Gheorghe – in 1973 mr., sef serviciu MI, Direcția IX. La 14 iulie 1973 semnează o nota care privește filajul obiectivului “Gom”. (Paul Goma) efectuat in ziua de 12 iulie 1973 intre orele 7,00 – 0,20. La 19 iulie 1973 semnează o alta nota care privește filajul obiectivului “Gom” (Paul Goma) efectuat in zilele de 13, 14 și 15 iulie 1973.

 

Diaconu Ion – in 1971 lt.-col. La 15 noiembrie 1971 primește o nota informativa de la sursa “Radu Moldovan” care oferă informații despre Targul de carte de la Frankfurt pe Main si reacția delegației romane la apariția romanului „Ostinato” al lui Paul Goma. La 17 iulie 1973 primește o nota informativa in care sursa “Moldovan Radu” oferă informații despre Paul Goma.

 

Albescu Mircea – in 1973 lt.-col. La 29 iunie 1973 primește o nota informativa in care Vlaicu Birna comentează reacțiile unor scriitori fata de “atitudinea provocatoare” a lui Paul Goma.

 

Achim Victor(*) – căpitan MI, Direcția I. În 1973 semnează o nota informativa in care sursa “Ruxandra” oferă informații despre sursele de venit ale lui Paul Goma. La 3 iulie 1973, într-o alta nota informativa, sursa “Ruxandra” informează despre discuțiile lui Paul Goma cu diverși scriitori. La 20 iulie 1973, in alta nota, raportează despre pătrunderea in locuința lui Paul Goma in vederea controlării valizei cu care a fost in iunie 1972 la Paris.

 

Nicolae Mihai – in 1973 lt.-col., șef serviciu, Direcția I.

La 20 iulie 1973 semnează o nota-raport in care este descrisa pătrunderea în locuința lui Paul Goma în vederea controlării valizei cu care el a fost în iunie 1972 la Paris.

La 31 august 1973 semnează o noua nota-raport care conține un extras din scrisoarea expediata la 28 august 1973 de Paul Goma lui Dumitru }epeneag la Paris. La 23 ianuarie 1974, într-o alta nota-raport, sugerează ca romanul ‘în cerc’ al lui Paul Goma sa fie publicat la Cartea Romîneasca, pentru a îngreuna publicarea lui în Occident si pentru a compromite figura autorului.

 

Bojin M. – in 1973, maior. La 26 iulie 1973, într-o nota-raport oferă informații despre discuțiile purtate de scriitorii aflați la 2 Mai (printre care și Paul Goma) si cei aflați la Neptun.

 

Dumitru Borsan – in 1973 gen.-mr., seful Directiei I. La 8 septembrie 1973 semnează o nota-raport cu informații despre relațiile lui Paul Goma cu Dumitru Tepeneag si Virgil Tănase. La 14 septembrie 1973, într-o alta nota-raport, propune “sa se acționeze in direcția destrămării

grupului de tineri pe care Paul Goma este pe cale de a-l constitui”. La 29 ianuarie 1974 cere ca, “având in vedere cele de mai sus, precum și pericolul social deosebit pe care-l prezintă activitatea lui Paul Goma, in scopul cunoașterii din timp a intențiilor si acțiunilor ce le-ar întreprinde, rugam sa aprobați continuarea menținerii și exploatării mijloacelor TO instalate la domiciliu pana la clarificarea cazului”.

 

Moraru Augustin – in 1974 era lt.-maj. La 17 aprilie 1974 semnează o nota cu informații primite de la sursa “Trandafir” legate de un grup de admiratori ai lui Paul Goma (Ioana Craciunescu, Gelu Colceag și Gabriel Iencec)

 

Romascanu Ion – in 1974 era lt.-maj., Directia I. La 28 ianuarie 1974 semnează o nota-raport in care propune nepublicarea romanului „în cerc” al lui Paul Goma deoarece “în forma în care se găsește acum, ar putea da naștere la multe interpretări si comentarii politice defavorabile statului nostru”.

 

Raicu Ion – in 1977 lt.-col., UM 0672. La 17 martie 1977 semnează un proces-verbal de constatare a unor fapte premergătoare in care descrie întâlnirea lui Paul Goma cu doi funcționari ai Ambasadei Belgiei.

 

Romila Maricel – in 1977 mr., UM 0672. La 17 martie 1977 semnează un proces-verbal de constatare a unor fapte premergătoare in care descrie întâlnirea lui Paul Goma cu doi funcționari ai Ambasadei Belgiei.

 

Dobrota Ion – in 1977 lt.-col. UM 0672. La 28 martie 1977 semnează un proces-verbal de constatare a unor fapte premergătoare in care descrie acțiunea de filaj privitoare la Paul Goma.

 

Sîrbu Gheorghe – in 1977 lt.-col., UM 0672. La 28 martie 1977 semnează un proces-verbal de constatare a unor fapte premergătoare in care descrie acțiunea de filaj la care a fost supus Paul Goma în data de 28 martie 1977.

 

Hristenco Ion – in 1977 lt.-col., Direcția cercetări penale.

La 1 aprilie 1977 semnează un proces verbal de percheziție domiciliara in care descrie percheziția efectuata la domiciliul lui Paul Goma.

 

Nedelcu Stefan – in 1977 lt.-col., Directia Cercetari Penale. La 1 aprilie 1977 semnează procesul-verbal de percheziție domiciliara in care descrie percheziția efectuata la domiciliul lui Paul Goma.

 

Mateiuc Pavel – in 1977 lt.-col., MI, Directia Cercetari Penale. La 1 aprilie 1977 descrie percheziția efectuata la domiciliul lui Paul Goma. La 12 aprilie 1977 semnează o rezoluție in care dispune atașarea a doua benzi magnetice cu înregistrări ale emisiunilor postului de radio “Europa Libera”. La dosarul penal nr. 4300/1977 privindu-l pe Paul Goma.

 

Bistran Iosif – (in 1977 lt.-col. MI, Direcția Cercetări Penale).

La 1 aprilie 1977 dispune “începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de trădare prin transmitere de secrete, săvârșită de GOMA PAUL”.

Prin rezoluția din 12 aprilie 1977 dispune atașarea a doua benzi magnetice cu înregistrări ale emisiunilor postului de radio “Europa Libera” la dosarul penal nr. 4300/1977 privindu-l pe Paul Goma.

 

Goran Gheorghe – in 1977 maior, Directia cercetari penale. In 1985 lt.col., seful Securitatii Maramures, ulterior colonel, seful Securitatii Municipiului Bucuresti (conform documentului din 13 noiembrie 1988, dosar Filip Iulius), Inspectoratul judetean Maramures, Securitate, Serviciul III. La 5 aprilie 1977 ii ia o declarație lui Paul Goma.

 

Ivan Radu – in 1979 era col., procuror, șef adjunct al Direcției procuraturilor militare. La 16 iunie 1979 semnează o ordonanță prin care sunt scoși de sub urmărirea penala Paul Goma, Vlad Dragoescu, Ioan Ladea, Nicolae Bedivan.

 

– Oana Ionescu pentru https://www.facebook.com/Amintiri.din.comunism

 

–

(*) Dupa 1990, Victor Achim, care pana in 1989 a lucrat la “Arta si cultura”, a devenit proprietarul editurii Paco. Colonei și generali precum Dumitru Tăbăcaru, Marian Ureche sau Ion Stănescu publica la editura Paco cărți despre „rolul Securității in apărarea siguranței naționale”.

–

sursa: Institutul Roman de Istorie Recenta (IRIR), 2020

 

citește și

 

 

PAUL GOMA

Publicat în „EPOCA DE AUR” 1965-1989, COMUNISMUL IN ROMANIA, DISIDENȚII, SECURITATEA | Etichetat comunism, disidenti, epoca de aur, exilati, gom, goma, paul goma, scriitori, securisti | Lasă un răspuns

EUROPA LIBERĂ – UN „INFLUENCER” OSTIL REGIMULUI COMUNIST

Publicat pe 23 martie 2020

 

Raportul Ministerului de Interne din 20 octombrie 1982, privind o serie de persoane (menționate cu nume de cod, precum „BĂRBOSUL”, „ARTUR’, „SCRIITORUL”, „PETRICĂ – scriitor”, „TONE-scriitor”, „B.E.-etnograf”, sau „C.R.-corist”) „care activează in domeniile creației literar-artistice”, considerate „elemente dușmănoase” sau care reprezinta un potential pericol la adresa „politici interne și externe, a statului nostru” sau care „își manifesta deschis ostilitatea fata de politica partidului și statului nostru”

 

Conform raportului, „59% din totalul persoanelor cu antecedente politice sau penale din instituțiile / mediile de arta și cultura au făcut parte din organizația legionara, PNC sau FDC, 29% au fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni contra securității statului, și 12% au fost membre din partidele burgheze”.

„In ce privește pregătirea, 59% dintre acestea au studii superioare, 27 % medii și 14% de cultura generala”.

„Un procent de 5,5% sunt membrii PCR”

 

„Din informațiile obținute in ultima perioada de timp […] ne confruntam cu următoarele probleme”:

-„menținerea unor concepții reacționare”

-„injurii și calomii la adresa conducerii superioare de partid, manifestări ostile politici interne și externe, a statului nostru, îndeosebi sub influenta postului de radio Europa Libera (12% in total, intre care „GRECUL”-scriitor, fost membru al CC al PNT, „MARTON’ – actor, fost condamnat, ambii din București, „M.T” – scriitor, fost condamnat din Cluj-Napoca, „H.T.”-actor fost membru al PNT tineret, din Arad, „LUCIAN’ – secretar literar, fost condamnat din Botoșani, „T.N.” – muzeograf, fost legionar din Timișoara, „P.S”-actor, fost condamnat din Ploiești, „C.E.”-regizor, fost membru FDC, și condamnat, din Piatra Neamț, „P.M” – membru de cenaclu literar, fost legionar din Baia Mare);

– „întreținerea unor relații de natura suspecta, cu elemente ostile din cadrul emigrației, cu angajați sau colaboratori ai postului de radio EUROPA LIBERA (4,2% persoane, intre care „ION POPA”, „NERO”, ‘SCRIITORUL” – foști condamnați din București, „M.Z” și „Z.M” – coriști, foști legionari din Timișoara)

– „realizarea unor lucrări literar-artistice cu conținut politic necorespunzător ori interpretabil” […]

– „rămânerea ilegala in străinătate („ARTUR” -scriitor, fost condamnat din București, „SCRIITORUL’ – fost condamnat din Iași și „M.P” – artist decorator […])

 

„Urmează sa se treacă la documentarea activității lor ostile și la inițierea unor măsuri adecvate de contracarare”[…]

 

„Totodata trebuie ținut cont ca angrenarea unora dintre ele la acțiuni ostile fățise in țara sau in străinătate- după rămânerea lor in exterior, (ex; „BĂRBOSUL’, ‘ARTUR”, „SCRIITORUL’) – crează efecte negative ce depășesc cu mult limitele mediului literar-artistic”

 

–

ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 8690, vol. 1, ff. 105-113); foto: coperta dosar | colaje și capturi din raportul MI, 1982; Arhiva fond informativ CNSAS

 

Publicat în „EPOCA DE AUR” 1965-1989, COMUNISMUL IN ROMANIA, DISIDENȚII, SECURITATEA | Etichetat 1982, 20 octombrie, disidenti, epoca Ceausescu, Europa Libera, Ministerul de interne, PARTIDUL COMUNIST ROMAN, PCR, rapoarte, Raportul Ministerului de Interne din 20 octombrie 1982, securisti, SECURITATEA | Lasă un răspuns

Nota nr. 0472519 I.J. al M.I. Gorj, 1989

Publicat pe 13 aprilie 2019

„Tovarăşului şef al Securităţii

 

Vă informăm că la postul de radio BBC, în cadrul emisiunii de la ora 21:00, s-a difuzat la data de 13.04.1989 un comentariu pe marginea scrisorii semnate de Doina Cornea, adresată șefului statului român, vă redăm integral acest material„.

 

{fragment} „Aţi strivit fiinţa interioară a oamenilor, umilindu-le nă­zuin­ţele şi durerile legitime, umilindu-le con­ştiinţa, silindu-i sub presiuni şi teroare să ia minciuna drept adevăr şi adevărul drept minciună. Să consimtă astfel la propria lor schilodire morală” […]

 

„Ce ar fi devenit cultura noastră dacă regele Carol I l-ar fi redus pe Eminescu la tăcere din cauza versurilor şi articolelor sale, ade­sea incomode pentru regim? […] Dar regele Carol a fost un rege luminat”.

 

„Ana Blandiana, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu sunt poeții, sunt gânditorii neamului întreg și nu sunt obiectele dumnevoastră personale. Ca toți cei ce gândesc adevărul şi îl apără în opera lor, ei sunt purtătorii fiinţei noastre şi apărătorii ei. Reducerea lor la tăcere este o crimă împotriva spiritului. Nu-i veți sancționa, umili, opri să creeze, decât trădând însuși rostul adânc al neamului”. […]

 

„Aceștia pe drept cuvânt vă reproșează ruinarea economică, socială și morală a ţării, ruinarea prestigiului ei internațional, eroarea de a vă crampona de un socialism anacronic şi represiv”

[…] Toate aceste proteste „dovedesc revolta poporului faţă de tipul de socialism practicat de președintele Ceaușescu, revolta exprimată deja în trecut prin răscoala minerilor din Valea Jiului, demonstrația de la Brașov, precum şi protestele individuale ale mai multor intelectuali”.

 

– Doina Cornea, in scrisoarea datată 9 aprilie, adresată preşedintelui Nicolae Ceauşescu, publicata de BBC.

 

In aceeași scrisoare, Doina Cornea afirma că s-a ajuns la o răspântie de drum, atât pentru poporul român, cât şi pentru președintele Ceaușescu însuși, enumerând și alte aspecte ale regimului, care îl fac tot mai de neîndurat: dărâmarea bisericilor, demararea planului de sistematizare rurală care implică şi dărâmarea unor sate vechi de sute de ani, parte din patrimoniul cultural și arhitectonic al ţării.

 

„Atâta vreme cât sunteți în viaţă şi cât noi, poporul, suntem cotropiți de armata dumneavoastră de secu­rişti, aveți putința să ne înăbușiți vocile, să prezentați lumii o imagine contrafăcută a realității, în care oricum nimeni nu crede. Puteți fi însă sigur că istoria nu iartă„.- Doina Cornea, în încheierea scrisorii deschise, adresată președintelui Ceaușescu.

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/category/disidentii/

 

 

////////////////////////////////////////

 

AMINTIRI DIN COMUNISM- RUSIFICAREA ROMANIEI- „PURIFICAREA” ROMANIEI

 

In 1953, Ray Bradbury, scria o „capodopera vizionară” – ”Fahrenheit 451”-, despre o societate în care statul interzice cititul și legiferează arderea cărților, izolând cetățenii într-o „bulă” socio-politică. In 1948, in Romania comunista, aceasta societate a cenzurii era deja la putere.(*)

 

RAPORT CIA, din feb 1952, distribuit pe 30 ianuarie 1953:

„ARDEREA CĂRȚILOR ROMÂNEȘTI SI DISEMINAREA LITERATURII COMUNISTE”

 

„PMR (Partidul Muncitoresc Roman)’ – notează raportul CIA – „a început distrugerea cărților și documentelor istorice românești.„

 

Operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă rusești (cifra avansata: 3.701.300).

 

“Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA, in raportul desecretizat in ianuarie 2017.

 

„Un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naționale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român„. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA.

 

„Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”.

 

 

RAPORT CIA, 30 ianuarie 1953 (RDP82)

“Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici [1] (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop [2] şi însuşi Barbu Lăzăreanu [3]”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice„.

 

 

RAPORT CIA, 30 ianuarie 1953 (RDP82)

vezi raportul CIA aici

 

Punctul 7 al raportului CIA mai menționează ca „Se depun toate eforturile pentru incurajarea studiilor in limba rusa: in toate casele de cultura de la sate, in școli, in colhozuri, cooperative, și in orice fel de asociație sociala sau culturala. Aceste acțiuni sunt coordonate de ALRUS, care controlează acum fiecare aspect al vieții din Romania.”

 

 

RAPORT CIA, 30 ianuarie 1953 (RDP82)

Punctul 8 (și final) al raportului CIA, subliniază:

 

“Conducătorii acestor acţiuni sunt:

 

1. a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.

 

1. b) Mihail Roller, un evreu, care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.

 

1. c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.

 

1. d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”

 

La 9 iunie 1948, prin Decretul nr. 76, Academia Română a fost desființată, înființându-se în schimb o instituție complet nouă, Academia Republicii Populare Române.

 

Concomitent, a fost întocmită o nouă listă de membri ai Academiei R.P.R. Noua listă cuprindea o serie de nume noi, ale unor personalități legate de Partidul Comunist, cum erau Mihai Roller, Nicolae Profiri, Ștefan-Marius Milcu, Simion Iagnov, Petre Constantinescu-Iași și alții.

 

Peste 100 de membri ai Academiei Române nu au fost incluși în Academia R.P.R., precum Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53)………………………………………………………………………………..cont. aici . https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/rusificarea-romaniei/

 

/////////////////////////////////////////////

 

„RUSIFICARE ROMANEASCA” SAU O IDEE NATIONALA IN AMBALAJ COMUN

Autor: Valeriu RENIŢĂ

 

… A apărut, în sfîrșit (de fapt, există demult!), adică a luat recent formele unei lucrări de debut promițător, acea idee națională a moldovenilor, de care tot vorbim și o tot ambalăm de un pătrar de veac. O idee înțeleaptă, care nu contrapune, ci împacă unioniștii cu antiunioniștii, românii cu moldovenii și chiar rușii din Moldova cu românii de aici și de peste Prut. Această idee națională, aparent nouă, este atît de veche, atît de ne-europeană și atît de ne-glamuroasă, încît abia de este în stare să ne miște din înțepeneala noastră modernă. Într-adevăr, cu ce vine să ne mire Benedict Ciubotaru, autorul acestei idei, în lucrarea sa „Neamul între ideologii și condiția de om” (publicată recent pe paginile ziarului “Moldova Suverana”)? Conform aprecierii autorului, lucrarea este o „modestă contribuţie la conştientizarea dimensiunilor mult mai largi ale acestei ingrate şi distructive confruntări identitare – „moldovenismul” şi „românismul”.

 

Lucrarea este o încercare temerară de a zădărnici jocul politic în care am fost aruncați și care ne exclude din firescul devenirii, de a lumina culisele bătăliei pe viață și pe moarte dintre unioniști și antiunioniști, ori , cum ar spune autorul, luptei dintre „moldovenismul ideologic, confecţionat în replică la expansionismul românismului liberal”. Ciubotaru afirmă că noi, ca cetățeni, am face un pas decisiv spre adevăr, spre liniștea noastră interioară și colectivă, spre binele nostru social, dacă am avea răbdarea, cultura și inteligența să descoperim falsitatea și absurditatea acestei lupte. Adică, dacă ne-am putea pătrunde de ideea că moldovenismul primitiv este de sorginte proletkultistă și troțkistă, iar „românismul” agresiv, promovat azi la nivel de stat atît la București, cît și la Chișinău, este de sorginte liberală și anticreștină (anti-ortodoxă). Mai mult, că există o formă binevenită de „rusificare românească” (n.a.), care este adevărata „lucoare”, care vine nu numai de la mănăstirile de la răsărit, ci și de la acelea din Carpați. Soluția renunțării la revoluții identitare și absurd social este îmbrățișarea necondiționată a creștinismului ortodox, singurul neatins, deocamdată, de corozia timpului, singurul care a conservat credința adevărată. Ciubotaru afirmă că doar Ortodoxia poate salva statalitatea moldovenească și populața de la răsărit de Prut, ”izbăvindu-o din starea de populaţie şi redîndu-i statutul pierdut de popor”.

 

 

 

Ce poate fi mai dificil de exprimat și mai plicticos, decît o religie fatal îmbătrînită, cum ar fi creștinismul-ortodox, care a condus Rusia și o parte din țările Europei de Est spre un regres civilizațional evident? Această întrebare ar exprima, probail, prima reacție a omului modern la soluția lui Ciubotaru. Dar ce este progresul? Oare nu avem toate semnele pe față, de la dovezile Sfinților Părinți, pînă la doctrinele științifice, și mai nou, pînă la filmele holliwoodiene de anticipație, că progresul civilizațional conduce lumea spre sfîrșitul nostru spiritual, spre dispariția noastră de pe Pămînt ca specie biologică? Atît doar că omul modern se încăpățînează să conteste aceste argumente. Pentru moldoveanul nostru descreștinat, ca și pentru orice om european, ori om nord-american nemurirea a devenit o legendă, iar apostolii – un soi de povestași. Evanghelia a devenit pentru creștinul slujbei de duminică o parabolă pătimașă și instructivă, bună doar pentru a o lectura copiii, îar pentru ultimii un roman phantesy, construit pe scenarii apocaliptice.

 

Stranie constatare face Ciubotaru din punctul de vedere al unui om modern. Ca să ne construim societatea și statul, trebuie, în opinia lui, să devenim creștini adevărați, trebuie să mărturisim credinţa strămoşească, pentru că aceasta – în rîndul curentelor și sectelor creștine – e cel mai putin afectată de păgînismul modern. Stranie și nu prea, pentru că adevărații creștini cred în Dumezeul iubirii, iar cu pacea morală și cu dragostea pentru aproaple tău poți construi orice. Păi, atunci e simplu, nu? Nu e chiar simplu. Pentru că e vorba nu de dragoste, ca fericire lumească, ci de iubirea adevărată, dumnezeiască, care poate fi înțeleasă și simțită numai alături de alte două adevăruri creștine fundamentale, învierea lui Hristos și nemurirea oricăruia dintre noi, oamenii, adică mîntuirea prin credință făptuitoare.

 

Am acceptat demult compromisul cu modernitatea (dar mai ales cu post-modernismul !), preferînd adevăratului Iisus, un personaj din filmele de popularizare a Noului Testament, în cel mai bun caz, un personaj istoric tragic. Credem în forța învățăturii Lui, în filosofia creștină, dacă vreți…Cît privește învierea… Mai știi? Dificil de explicat din perspectiva „bunului simț” și experienței cotidiene superficiale. Nemurirea? Care sînt dovezile? Cea mai simplă dovadă ar fi că asta I s-a întîmplat, de fapt, chiar lui Iisus Hrisos… A fost răstignit, după moarte a înviat, înălțîndu-se în Împărăția Sa din Ceruri, în “Noul Ierusalim”, acolo unde ne-ar aștepta și pe noi toți viața veșnică. Îl putem urma, zămisliți fiind după chip și asemănare… Dar, cum avem mari îndoieli în posibilitatea resuscitării ontologice …

 

Și dacă nu credem în viața după moarte, ce sens are existența omului pe pămînt? Nu ar fi o glumă de prost gust, o glumă cinică făcută de Întîmplare, ori de Personajul cosmic care ne-a invitat să poposim timp de 60-70 de ani (cine are noroc, mai mult) pe Pămînt dintr-un motiv cu totul arbitrar? Na-ți un Mercedes, o bucată de aur, ori o bomboană și trăiește fericit, ca după expirarea timpului stabilit să te dau cu Mercedesul de un copac, să putezești de viu în închisoare, pentru că n-ai declarat aurul instanței respective, să-ți smulg bomboana cu tot cu limbă din gură; de acum gata, cu dureri mai mari, ori mai mici, cu regrete ori fără, prefă-te, rogu-te într-o bucată de lut, praf cosmic, cum e mai metaforic. Curios, veți spune, dar parcă liberalii, catolicii, protestanții, budiștii și musulmanii nu și-au construit state înfloritoare și temeinice? Înfloritoare – da, pe cît timp, însă? Dar şi ortodocşii au avut ţări şi chiar imperii înfloritoare care depăşeau la vremea lor prin bunăstare socială şi aşezăminte şi produse tehnice, sociale, culturale şi spirituale toate celelalte ţări din jurul lor, constituind astfel ţinta năvălirilor prădalnice ale vecinilor pizmătăreţi, mai ales a celor din Sud şi din Vest. Bunăoară, culmile atinse în acest sens de Imperiul Roman de Răsărit, numit de savanţii tîrzii „Imperiul Bizantin”, nu sînt depăşite nici astăzi.

 

Ciubotaru nu și-a propus să răspundă la toate întrebările epocii moderne, sau să se dea drept cheie filosofică de biserică. El are o soluție pentru depășirea păgînismului universal în condiții foarte concrete, pe care le resimt și le regretă toți cetățenii Moldovei. „Nu este locul aici să facem apologia civilizaţiei ortodoxe şi, respectiv, a Ortodoxiei, – spune autorul. – Putem doar să remarcăm că întreaga existenţă în istorie a strămoşilor românilor şi ai celor 99,8% din populaţia Moldovei de la est de Prut s-a desfăşurat în Ortodoxie, în cadrul civilizaţiei ortodoxe. Altfel spus, strămoşii tuturor acestora „împărtăşesc acelaşi set de valori şi repere comune” – cele ale Bisericii, cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească.

 

Autorul pornește, dară, de la ideea plină de optimism, că moldovenii, precum și românii, ar mai fi creștini ortodoși și de la presupunerea că n-am fi uitat, ce ne-am propus acum 25 de ani: să construim un stat mai la răsărit de Prut. O să risc un citat mai lung la sfîrșitul acestor observații, care conține esența ideii lui Benedict Cibotaru în lucrarea lui de excepție: „..Este imperios să constatăm că toate civilizaţiile tradiţionale s-au prăbuşit în decursul ultimelor 3-5 generaţii ca urmare a impunerii pe toate căile a singurei civilizaţii ontologic atradiţionale (e o contradicţie în termeni aici, deoarece civilizaţia – ca fenomen uman – este prin definiţie produsul unei loialităţi maxime faţă de o tradiţie anume) – cea euro-americană, cea incompatibilă cu orice tradiţii (…)

 

În consecință, astăzi putem urmări doar epave de civilizaţii sau surogate confecţionate prin laboratoarele războiului info-psihologic gen fundamentalismul zis islamic, mişcarea New Age, ecumenismul îngemănat cu serghianismul pseudo-ortodox sau religia antropolatră a „drepturilor omului” cu toate tentaculele ei de „libertăţuri” şi „tolerantisme”. Sîntem, astfel, martori ai descompunerii tot mai avansate a identităţilor civilizaţionale milenare, descompunere care a cuprins toate civilizaţiile, cea vest-europeană fiind demult descompusă, aneantizată şi înlocuită cu „civilizaţia”.

 

https://moldova-suverana.md/article/rusificare-romaneasca-sau-o-idee-nationala-in-ambalaj-comun_14624

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Armand Goșu, „Rusia, o ecuație com­plicată. Ediția a II-a adăugită cu cele mai recente texte despre războiul din Ucraina”-

Ed. Polirom (tel. 0232/21.74.40), 464 p.

 

Începând din 24 februarie, suntem copleșiți zilnic de informații, analize și predicții privind „operațiunea specială” declanșată de Rusia în Ucrai­na, iar majoritatea acestor știri vehiculate de mass-media ne angajează emoțional. Din partea cercetătorilor autohtoni au apărut puține studii te­meinice care să explice obiectiv cauzele isto­rice și contemporane ce au transformat Rusia în cel mai agresiv stat de la începutul seco­lu­lui 21. Mediile academice românești au stu­diat, e drept, evoluția relațiilor româno-ruse de la primele contacte ale voievozilor din Mol­dova și Țara Românească până azi, dar încercări de explicare documentată a resorturilor materiale și spirituale ce au marcat ascensiunea statului rus pâ­nă la pretențiile de a cuceri și domina lumea au fost puține și în general deformate de ideologiile do­minante din perioada în care au apărut. Spre deo­sebire de alte țări, aflate în contact direct sau in­di­rect cu lumea rusească, în România nu s-au for­mat specialiști rusologi. La noi s-au păstrat desigur în memoria colectivă tentativele de asimilare for­țată – teritorială, economică și culturală – practicate de „marele vecin” în numeroasele lui treceri pe aici. Marea cultură rusă dar și manipulările ei politico-ide­ologice au fost larg popu­larizate prin traduceri, spec­tacole, filme, concerte, dar cercetarea metodică, apli­cată, a evoluției politicii ru­sești, a justificărilor pe ca­re ea și le asumă nu i-a prea atras pe istoricii și po­lito­logii noștri după 1990, al­tele fiind prioritățile lor. Acest gol încearcă să îl um­ple Armand Goșu în cartea pe care v-o recomand. El studiază de peste trei dece­nii Rusia postso­vietică: după o cercetare „pe teren” la Moscova, încheiată cu un doctorat, un contact nemijlocit cu mișcările politice de acolo (a fost corespondent BBC în Rusia), și-a continuat munca de expert publicând multe articole (în special în revista „22”, pe care a și condus-o o vreme) și vo­lume în temă. „Rusia, o ecuație complicată”, cen­trată pe „dom­nia” putinistă, cuprinde datele isto­rice, economice, sociale, politice și ideologice care au dus la cris­talizarea actualei doctrine privind raporturile ei cu lumea. Armand Goșu analizează viziunea lui Putin care ar vrea, pe linia tradiției imperiale, să reuneas­că, fie și prin forța militară, spațiul slav și să im­pună Europei reîmpărțirea ei în sfere de influență. Putin și-l ia ca model declarat pe Petru cel Mare, care dorea ridicarea Rusiei prin deschiderea spre Occident, numai că noul „țar” de la Kremlin crede, dimpotrivă, că această ridicare tre­buie produsă prin rusificarea Europei de Est și Centrale. România – scrie expertul – aflată prin așezarea ei geostrategică în prima linie de contact a Europei cu periculosul vecin, ar trebui să îi cunoască mai bine metodele și tacticile prin care își urmărește obiectivele ambi­țioa­se. Doar așa va pu­tea să le contracareze cu calm, înlăturând dezin­for­mările aparatului propa­gan­distic putinist și reacțiile emoționale impulsive. Cartea lămurește rațional situația țintelor vizate de dictatorul moscovit, de la Ucraina și Republica Mol­dova, aflate pe flancul sudic al teritoriului râv­nit, la țările baltice și cele­lalte comunități cu­prinse, până la prăbușirea URSS, sub directa administrare a Rusiei. Armand Goșu ne explică și greșelile (une­le intenționate) ale politicie­nilor români care au oscilat între valorile Occiden­tului democratic și mi­rajul Rusiei. „Complicata ecuație” e un ghid coe­rent și clar prin hățișurile po­liticii rusești. Autorul reușește să împrăștie, cu do­cumente și argumente incontestabile, iluziile celor care mai cred că Rusia lui Putin poate fi „îm­blân­zită” și convinsă că demo­crația reală și piața glo­bală asigură pacea. Cu dezvăluirile și previziu­nile ei, aceasta e o lectură necesară acum fiecăruia din­tre noi.

 

https://www.formula-as.ro/2022/07/18/selectia-formula-as-115/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Stalin şi Ucraina. O lecţie a istoriei

 

„Pentru ca sovieticii să recunoască faptul că au semnat acordurile secrete ale Pactului germano-sovietic din august 1939, care îi confereau lui Stalin o sferă de influenţă considerabilă la periferia vestică a URSS, a fost nevoie de apariţia glasnostului gorbaciovist, adică peste 50 de ani! Fiecare dintre brutalele anexiuni care, în 1939 şi 1940, au urmat semnării acordurilor, a fost sărbătorită de către istoria oficială sovietică drept o acţiune justă şi de eliberare: anexarea Ucrainei Occidentale şi a Belarusului Occidental a fost interpretată ca un gest de solidaritate cu <fraţii de sânge> din aceste regiuni, persecutaţi şi reduşi de polonezi la statutul de paria; înglobarea teritoriilor finlandeze răspundea exclusiv necesităţii de a întări securitatea frontierelor de nord-vest ale URSS; revenirea Basarabiei şi alipirea Bucovinei de Nord puneau capăt <suferinţei fraţilor moldoveni şi ucraineni, aflaţi sub jugul boierilor români>; integrarea celor trei state baltice în URSS răspundea dorinţei muncitorilor din aceste trei ţări… Uniunea Sovietică nu numai că nu avea nimic să-şi reproşeze, dar, prin toate aceste acţiuni, dădea dovadă de generozitate şi altruism.”

 

Recitind, în aceste zile tulburătoare ale invaziei armatei ruse în Ucraina, ceea ce scria acum 16 ani istoricul Jean-François Soulet, profesor de istorie contemporană la Universitatea din Toulouse, în Istoria Europei de Est de la al Doilea Război Mondial până în prezent, acţiunea orchestrată acum de la Kremlin ne pare un déjà vu.

 

Istoria zonei istorice locuite de ucraineni a fost marcată din vechi timpuri de conflicte, fiind un spaţiu cu multe etnii şi interese. Aici a fost mai întâi statul Kievean (sec. IX-XII), apoi cnezatele Galiţiei şi Volîniei (sec. XII-XIV), stăpânirea Poloniei şi Lituaniei (sec. XIV-XVII). Tot atunci, cazacii zaporojeni (în majoritate ţărani ucraineni folosiţi ca militari pentru apărarea împotriva tătarilor) şi-au format un centru administrativ autonom pe Nipru. Stăpânirea ţarilor Rusiei a desfiinţat însă, în decursul deceniilor, statul lor autonom. După împărţirea Poloniei, (sfârşitul secolului al XVIII-lea) regiunea Galiţiei a trecut sub administraţia Austriei, iar restul Ucrainei a revenit Rusiei care oricum îşi anexase până atunci şi alte teritorii în zonă (Estonia, Livonia). Dar disputa teritorială polono-rusă care îi privea şi pe ucraineni avea să continue şi în Primul Război Mondial, odată cu destrămarea Austro-Ungariei. În 1919 armata poloneză ocupa Galiţia Orientală, un an mai târziu Lenin trimitea Armata Roşie la Varşovia, aceasta era zdrobită de polonezi, totul încheindu-se cu o pace (martie 1921) în care Rusia ceda Poloniei Belarusul Occidental şi Galiţia ucraineană.

 

În 1917-1918, odată cu revoluţiile din Rusia apăruseră câteva republici ucrainene, dar în acele condiţii ele nu îşi putuseră păstra independenţa, deşi sentimentul naţional al poporului ucrainean în acel moment era puternic, se cristalizase cu multă vreme în urmă şi evoluase, răspândindu-se dinspre intelectuali către toate păturile sociale. Tradițiile și limba ucrainene erau într-o perioadă de revigorare, iar războiul dăduse şi el un impuls ideilor de emancipare naţională. Totuşi, se vădea că nu sosise momentul concretizării sale, de vreme ce pacea din 1921 îi împărţea din nou pe ucraineni: Polonia lua Volînia şi Galiţia, restul Ucrainei revenind Rusiei lui Stalin. Ucrainenii aveau să mai aştepte 70 de ani şi destrămarea Uniunii Sovietice până când să-şi poată constitui un stat independent (24 august 1991).

 

Stalin şi Republica Sovietică Socialistă Ucraineană

 

În perioada interbelică, în primul deceniu de la înfiinţare, RSS Ucraineană şi-a putut păstra identitatea naţională datorită politicii de „indigenizare” dusă de stăpânul de la Kremlin, care permitea un sistem de învăţământ în limba ucraineană, folosită şi în administraţie, alfabetizarea masivă a populaţiei şi recrutarea cadrelor de conducere din această republică. Dar aplicarea forţată a politicii de colectivizare făcută de Stalin cu metodele lui specifice (confiscarea terenurilor, deposedarea de bunuri şi executarea ţăranilor care se opuneau), puse în aplicare de armată şi poliţia secretă, au devastat societatea tradiţională agricolă ucraineană. Aceasta este şi cauza foametei din 1932-1933 (în ucraineană Holodomor) care a ucis milioane de oameni, un adevărat genocid împotriva poporului ucrainean.

 

Stalin „recuperează” teritorii

 

La aproape două săptămâni după atacarea Poloniei de către Hitler, în 1939, Iosif Vissarionovici Stalin a găsit prilejul de a-şi trimite armatele în Polonia, „să apere viaţa şi bunurile” populaţiei din Volînia şi Galiţia. Propaganda lui anunţa: „Limba, cultura şi obiceiurile lor tradiţionale căzuseră pradă persecuţiilor. Ucrainenii şi belaruşii nu aveau dreptul să exercite funcţii publice. […] Accesul la şcolile secundare şi superioare le era aproape refuzat ucrainenilor, belaruşilor şi evreilor.” Invazia Armatei Roşii era prezentată ca o operaţiune „de eliberare”. Sute de mii de locuitori consideraţi „elemente ostile şi neloiale”, elita ucraineană, au fost deportaţi în gulag.

 

După un simulacru de alegeri „libere şi democratice” controlate de Partidul Comunist şi de Armata Roşie, la 2 noiembrie 1939 Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a alipit Volînia şi Galiţia Republicilor Sovietice Belarus şi Ucraina. Prin aceleaşi metode, în 1940 Stalin a anexat Ţările Baltice, teritorii finlandeze, Basarabia şi Bucovina. A creat zone de influenţă la porţile Europei Occidentale şi şi-a asigurat un teritoriu-tampon la frontiera vestică. „Se reconstituiau astfel un <Belarus Mare> şi o <Ucraină Mare>, aşa cum voiseră naţionaliştii din cele două ţări, dar plasate imediat sub jugul stăpânului de la Kremlin”, comentează acest episod prof. Soulet, în cartea sa.

 

Stalin „organizează” teritoriile „recuperate”

 

La Conferinţa de la Teheran din noiembrie 1943 – unde s-au întâlnit primul ministru englez W. Churchill, preşedintele american Th. Roosevelt şi preşedintele Sovietului Comisarilor Poporului I. V. Stalin – i s-au recunoscut acestuia din urmă anexările teritoriale, făcute „conform voinţei popoarelor”. Putea să înceapă opera de „organizare” a lor.

 

Primele victime ale acestei opere au fost sute de mii de muncitori ucraineni şi belaruşi pe care naziştii îi obligaseră să lucreze în Germania. Pentru a fi „curăţaţi de contaminarea ideologică după contactul cu lumea nesocialistă”, ei au fost trimişi în gulag sau departe de casă.

 

A urmat colectivizarea forţată şi, pentru că ţăranii din „teritoriile recuperate” se opuneau intrării în colhozuri, Stalin le-a aplicat tratamentul ştiut – arestări, deportări, presiuni poliţieneşti –, tratament care a ajuns la cote insuportabile la sfârşitul anilor ’40.

 

Persecuţiile religioase au devenit şi ele foarte dure, mai ales că ucrainenii vestici se închinau, asemeni transilvănenilor noştri, Bisericii Unite, un pol important al păstrării identităţii naţionale. Mulţi clerici au fost arestaţi sau obligaţi să se exileze, iar Biserica Unită s-a contopit „de bună voie” cu Biserica Ortodoxă Rusă (1946).

 

Cât priveşte domeniul cultural, acesta a căzut şi el pradă politicii de rusificare şi de distrugere a elitelor locale. În Ucraina, scriitorii şi istoricii, mai ales, au fost urmăriţi pentru „deviaţionism naţionalist”.

 

Rezistenţa antisovietică

 

Stalin a cucerit/recucerit teritorii vaste, de la Marea Baltică şi până la Marea Neagră, le-a sovietizat şi le „organizat” cu mijloace poliţieneşti şi militare. Popoarele lor nu s-au supus de bună voie, iar lupta lor a luat forme diverse: de la rezistenţa violentă, până la disidenţa intelectuală. În Ucraina Occidentală a existat Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (OUN), foarte bine structurată: avea un Consiliu Suprem de Eliberare, o Armată Insurecţională, un conducător – Roman Şuhovici – şi peste 20.000 de oameni (în 1944). Armata Insurecţională a rezistat până în anii ’50, fiind susţinută de o mare parte a populaţiei locale. Au mai existat grupuri clandestine de rezistenţă, iar despre unele dintre acestea se ştie că au susţinut două mari revolte, izbucnite la începutul anilor ’50, în două gulaguri din URSS, unde fuseseră trimişi ucraineni.

 

Cu exact un an înaintea morţii lui Stalin, în martie 1952, la Tribunalul Militar din Odessa a fost adus un lot de arestaţi care au fost condamnaţi pentru crearea unei „organizaţii teroriste insurecţionale antisovietice”. Erau ruşi, ucraineni, şi români din Basarabia care se solidarizaseră şi acţionaseră, încercând să adune în jurul lor forţe antisovietice cu care să instaureze o democraţie rurală bazată pe proprietate privată.

 

Tot acest trecut agitat explică voinţa dârză a ucrainenilor de a-şi dobândi şi apoi de a-şi păstra independenţa, dar şi înverşunarea „succesorilor” ţarilor ruşi de a stăpâni teritoriile din această parte a Europei. Până de curând, cel mai redutabil adversar al libertăţii lor a fost generalisimul Stalin, prim secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, preşedinte al Sovietului Comisarilor Poporului, omul care a făcut din ţara sa o superputere mondială, folosind orice fel de mijloace, neprincipiale, opresive şi violente. Orice asemănare cu evenimentele din aceste zile nu poate fi întâmplătoare. „Reţeta” este aceeaşi…

 

Stalin şi Ucraina. O lecţie a istoriei

/////////////////////////////////////////////

 

Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova

 

Ion Mihai PacepaIată,   unul dintre puținele interviuri acordate ziariștilor din România de către generalul Ion Mihai Pacepa, cel care a preferat să nu mai slujească un regim criminal.

 

INTERVIU cu ION MIHAI PACEPA, cel mai înalt defector din lagărul sovietic: „Carlos Șacalul a primit cinci milioane de dolari pentru asasinarea mea”

 

28 iulie 1978. Ziua în care cel mai înalt defector din lagărul sovietic a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii. Numele său: Ion Mihai Pacepa, consilierul președintelui României de la aceea vreme, Nicolae Ceaușescu, și șef al spionajului extern. La 35 de ani de la defectarea sa, generalul Ion Mihai Pacepa a acordat în exclusivitate un interviu jurnalistului Andrei Bădin pentru postul B1 Tv.

 

Bună seara! De fapt, Bună Ziua la dumneavoastră în Statele Unite, domnule general Pacepa…

Bună ziua, Andrei. Mă bucur să te aud. Permite-mi să adresez modestele mele felicitări dumitale și conducerii postului pentru că ați decis să abordați cazul „trădătorului” Pacepa–cum mă etichetează încă mulți în România. Un fost ministru de externe al SUA, Madeleine Albright, numește acest tip de curaj cojones. Subscriu.

 

SECURITATEA, UNA DIN CELE MAI MONSTRUOASE DEZINFORMĂRI

 

Vă mulțumesc domnule general, personal și în numele postului. Sper să fie un dialog în care să lămurim multe chestiuni. Multă lume vă caută, foarte puțini vă gasesc și acceptați foarte greu interviuri. Ați acceptat acest interviu. De ce?

Nu sunt obișnuit să vorbesc public, așa că rog telespectatorii să-mi scuze stângăciile. Am acceptat să îți dau acest interviu pentru că admir consecvența cu care militezi pentru eradicarea comunismului din România, în care am lăsat 50 de ani de viață, visurile tinereții și mormintele părinților. Trăiesc de 35 de ani cu două condamnări la moarte pe umeri pentru că am vrut să ajut România să se debaraseze de una din cele mai monstruoase dezinformări din istoria țării: Securitatea. Am sărbătorit cu entuziasm ziua când ea a devenit prima țară din fostul bloc sovietic care i-a condamnat crimele. Mai am o dorință: să devină și prima țară din fostul bloc sovietic care să reabiliteze victimele Securității. Sper că discuția noastra va ajuta.

 

CONDAMNAȚI LA MOARTE ȘI AZI

 

Și eu sper că va fi o discuție din care telespectatorii vor rămâne cu ceva. Sau măcar vor avea niște teme de meditație. La ce vă refereați concret, domnule general?

Încep cu cazul domnului Constantin Răuţă, care mi-a fost subordonat în DIE și care în 1974 a primit azil politic în SUA. E greu de crezut, dar este și azi condamnat la moarte în România. Prin Decizia Nr. 293, din 2009–repet: 2009–forul suprem al justiției României, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins cererea sa de anulare a condamnării la moarte ce i-a fost dată de comuniști în 1974 pentru că a „defectat” în SUA.

 

Cu alte cuvinte, în 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a României continua să considere SUA un inamic? Putem interpreta așa?

Evident. Dl. Răuţă poate arată excentric, dar este un respectat inginer aerospațial american care a fost implicat în dezvoltarea unor importante proiecte spațiale majore, ca HUBBLE, KOBE, EOS și LANDSAT. El continuă să fie insă condamnat la moarte în România, care va fi curând protejată de sisteme de apărare antirachetă americane în realizarea cărora dl. Răuţă a adus o contribuție. Construcția noii baze de rachete de la Deveselu va fi terminată în 2014, dar în absența unei minuni dl. Răuţă va continua să fie condamnat la moarte în România.

 

CEI CARE AU LUPTAT ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI NU SUNT REABILITAȚI ÎN ROMÂNIA

 

Cazul Răuţă ar putea fi explicat de unii drept un accident nefericit…

Nefericit, da. Accident, nu. În ultimii cinci ani, 6,284 români arestați de Securitate și condamnați de justiția lui Ceaușescu pentru că au ajutat, într-o formă sau alta, lupta SUA împotriva comunismului au solicitat fără succes anularea sentințelor. Sute de mii de alți patrioți români condamnați de fosta Securitate continuă să nu fie reabilitați legal.

Fostul președinte al Poloniei comuniste, generalul Wojciech Jaruzelski, care a servit comunismul până și-a dat duhul, a explicat: „Dacă ei devin eroi, noi ce o să fim?”

 

Bună întrebarea lui Jaruzelski. Domnule general, puțini vă cunosc în România biografia…

M-am născut acum 85 de ani într-un paradis terestru numit Regatul Romaniei, am fost elev în liceul Marele Voevod Mihai din capitala unei Românii cotropite de Naziști, și am devenit inginer chimist într-o Românie înfometată de Armata Roșie, care a devastat ce rămăsese din Romania mai rău decat o plagă de lacuste. Mulți tineri intelectuali formați sub influența febrei patriotice din acea Românie post-belică au fost gata să încerce orice, inclusiv comunismul, ca să-și reconstruiască țara. Am fost unul din ei.

Într-un lung interviu cu Nestor Ratesh în anii când conducea programul românesc al Europei Libere, am spus că am crezut într-un ideal, dar m-am rupt de acel ideal când am realizat că nu era ideal. În ultimii mei 24 de ani in Romania am condus spionajul științific și technologic (S&T) al țării, care a contribuit la industrializarea României devastate de megalomania lui Ceaușescu. M-am rupt însă de acea Românie în 1978, când am realizat că Ceaușescu devenise un fel de proprietar al întregii Românii, care nu mai corespundea idealurilor mele, și mi-am ajutat concetățenii să o elibereze de tiran. Continui să imi ajut țara natală cu umilele mele posibilități.

 

AM O JENĂ MORALĂ CĂ AM FOST SECURIST ȘI MEMBRU AL NOMENCLATURII

 

Din 1951 până în 1978 ați fost ofiter de securitate. Vă pare rău? Regretați?

În 1997 am publicat în România o scrisoare deschisă în care am calificat activitatea mea în Securitate ca o imensă eroare. Apartenența mea din trecut la casta decăzută și coruptă a nomenclaturii lui Ceaușescu este alt motiv de jenă morală. Acum, după 35 de ani de când m-am rupt de Securitate, mă simt însă complet detașat de acel trecut. Cred că acea ruptură, pe care am plătit-o cu două condamnări la moarte, încă ne-anulate, împreună cu trilogia mea, “Cartea Neagra a Securității”, cu cartea „Moștenirea Kremlinului,” și cu restul activității mele contra comunismului îmi dau dreptul să mă prezint în fața telespectatorilor din România cu conștiința împăcată.

 

CIA DESPRE PACEPA: AI ADUS O CONTRIBUȚIE UNICĂ STATELOR UNITE

 

Despre dumneavoastră, domnule general, circulă foarte multe zvonuri în România. Probabil unele le-ați auzit. Unul spune că guvernul Statelor Unite ar fi refuzat să vă acorde cetățenia americană deoarece ar fi aflat că ați fi devenit agent al KGB când aveați 20 de ani. Ce răspundeți?

Am devenit cetățean american exact acum 25 de ani, la 28 iulie 1988, într-o ceremonie festivă în care conducerea CIA mi-a înmânat cea mai scurtă, dar și cea mai importantă scrisoare pe care am primit-o în viața mea. Citez:

 

Dragă General Locotenent Ion Pacepa,

 

Ai adus o contribuție unică Statelor Unite ale Americii, cu care te poți mândri. Ca atare, în acest important moment și cu această solemnă ocazie, îți doresc fericire și implinire în viață ca cetățean al Statelor Unite.

 

Cu cele mai bune gânduri,

Richard F. Stolz

 

Director adjunct pentru operații al CIA

 

Unii, tot pe zvonuri în România, spun că sunteți, de fapt, mort…

Știu, Partidul România Mare și Vadim m-au descris de multe ori ca fiind o mumie cu vată în nas pe care CIA o scoate din când în când la fereastră ca să păcălească prostimea. Din păcate pentru ei, continui să alerg 5 kilometri în fiecare zi, și să nu mă las învins ușor la tenis.

 

Mai inotati?

Doar o oră pe zi, după tenis.

 

AM TRĂDAT ROMÂNIA CÂND AM SERVIT SECURITATEA, NU CÂND AM PLECAT

 

Unii spun că ați tradat România. Ce le răspundeți?

Că au dreptate. Dar am trădat România în anii când am servit Securitatea, nu în cei în care am demascat crimele comunismului. Istoria țăriii e plină cu români care au părăsit țara pentru a lupta din afara ei împotriva Otomanilor, Germanilor, Rușilor, și tiranilor autohtoni. Ion Ghica, C. A. Rosetti, Nicolae Kretzulescu, Alexandru Ion Cuza, Costache Negruzzi și Mihail Kogalniceanu sunt doar câteva nume. Take Ionescu, Vasile Lucaciu și Octavian Goga au construit la Paris, nu la București, „Consiliul Național al Unității Românești.” Traian Vuia și Dr. Ion Cantacuzino au construit tot la Paris, nu la București, Consiliul Național al Unității Române, care a devenit principalul instrument de luptă împotriva colaborationiștilor germani. Nici unul nu a fost etichetat „trădător.” Doar cei care au luptat împotriva comunismului au devenit trădători.

 

NU MI S-AU ÎNAPOIAT NICI BUNURILE, NICI CETĂȚENIA

 

În 1999, Tribunalul Suprem al României, întrunit în sedință specială, a anulat cele două condamnări la moarte ce v-au fost date de Ceausescu. Președintele completului de judecată a declarat public că ceea ce ați făcut dumneavostră în 1978 a făcut întreaga Românie 11 ani mai târziu: l-a condamnat pe Ceaușescu la moarte. Din câte știu, autoritățile române refuză însă și azi să aplice această hotărâre, să vă inapoieze bunurile confiscate de Securitate, si să vă restituie cetățenia romană. Este adevărat?

 

Da. Articole publicate de prestigioasa agenție internatională de presă „UPI” si de ziarul „The Washington Times” au documentat că punctele de frontiera ale Romaniei continuau să aibe mandate de arestare pentru mine la cinci ani după ce Tribunalul Suprem mi-a anulat sentintele date de Ceausescu. Contrar insinuărilor din presa romană, nu mi s-a restituit nici cetătenia romană si nici bunurile confiscate de Securitate. Tot atat de neadevărate sunt si insinuările potrivit cărora as fi primit despăgubiri de milioane de la statul roman. Nu am primit nici o dezpăgubire.

Nu am cerut nici odată nimic de la autoritătile romane, si nu cer nimic. Nu am cerut nici un leu pentru cartile pe care le-am publicat in Romania–le-am donat. Tot ce vreau este să-mi ajut tara natală. Sunt un pigmeu in agitata istorie a Romaniei, dar „cazul Pacepa” a fost si este folosit de cripto-comunisti pentru a denigra CIA, pentru a mentine cultul lui Ceausescu. Este păcat că, după două decenii de la executarea lui Ceausescu, parte a presei romane continuă să pună semnul egalitătii intre Securitatea sa si Romania.

 

SUNT UNUL DIN PUȚINI MARTORI AI CREĂRII SECURITĂȚII CARE MAI TRĂIESC

 

Poate impreuna vom face un pas catre demitizarea mitului Securitatii …

Poate. Securitatea nu s-a născut in Romania. Din fericire sunt unul din foarte putinii martori ai creerii ei care mai trăiesc, si care poate depune marturie ca Securitatea a fost importată din Moscova. Primul ei sef, Gheorghe Pintilie, se numea in realitate Panteleymon Bondarenko. Noi ii spuneam Pantyusa. I-am fost subaltern, apoi sef. Era ofiter acoperit al NKVD. Tot asa era si adjunctul sau, Alexandru Nikolsky. Multi ani după crearea Securitătii, salariile ofiterilor s-au plătit la 20 ale fiecărei luni ca omagiu adus Chekei, care a fost creată la 20 decembrie 1917, a devenit NKVD, si apoi KGB.

 

Pentru ca vorbim de simbolism: astazi se implinesc 35 de ani de cand v-ati rupt de dictatura lui Ceausescu. Este o zi care are o simbolistica importanta in biografia dvs. Cum ati petrecut-o?

Am sărbătorit-o impreună cu sotia si cativa prieteni cu care am lucrat in comunitatea de informatii a SUA. Da, Andrei, 28 iulie 1978 are o simbolică importanţa pentru mine. A fost piatra de hotar a vietii mele.

 

28 iulie 1978. Exact acum 35 de ani. O aeronava militara americana ateriza pe Aeroportul Prezidential din Washington. La bord, o singura persoana. Cel mai important pasager din istoria serviciilor secrete americane: demnitarul cu cel mai inalt rang care in timpul Razboiului Rece a ales sa treaca de partea cealealta a Cortinei de Fier. Cu permisiunea Dumneavoastra, Domnule General, intrăm in subiect…

OK, Andrei. Intrăm.

 

PACEPA ÎN SUA. VIA BONN/KOLN

 

V-as propune sa incepem cu alt moment, premergator. Iulie 1978. Ajungeati la Bonn in calitate de trimis special al lui Ceausescu cu un mesaj special pentru cancelarul vest-german din aceea vreme, Helmut Schmidt. Erati, si urma sa deveniti in Romania, un personaj si mai important: seful Casei Prezidentiale a lui Nicolae Ceausescu. De ce?

In megalomania lui, Ceausescu vroia să creeze o Casă Albă la Bucuresti. In aprilie 1978, cand l-am insotit la Washigton, Ceausescu l-a informat pe presedintele Carter despre intentia sa, si i-a spus ca m-a numit sef al acestei Case Albe romanesti pentru că tatăl meu a lucrat toată viata la reprezentanta din Romania a companiei americane General Motors. Ceausescu era deja specialist in bancuri anti-sovietice pentru a creia iluzia că ar fi independent de Kremlin, si acum vroia să creieze si iluzia că ar fi pro-american.

 

Domnule general, stiti mult mai bine ca mine ca există un intreg folclor privind plecarea dumneavoastra din Romania…

Da, Andrei. Dar acest folclor există doar in Romania. Numai acolo supravietuiesc dezinformarile Securitătii, potrivit cărora as fi „fugit” din Romania fie pentru că as fi fost un traficant de wiskey si contrabandist de droguri, fie pentru a nu fi arestat ca agent al KGB, sau al CIA, sau al Germaniei de Vest, fie … Dumnezeu stie ce alte „fie” au inventat securistii lui Ceausescu pentru a-l ajuta sa explice Comitetului Politic Executiv de ce noul sef al noii sale case prezidentiale a cerut azil politic in SUA.

 

Corect, Domnule General. Securitatea a lansat multe dezinformari pe care le-a prezentat ca informatii credibile. Două insă se bat cap in cap. Prima că ati fi fost agent al KGB. A doua că la Koln, in Germania Federală, cand vă pregăteati să plecati spre Statele Unite, un oficial american v-ar fi spus: Domnule general, cand iesiti din hotel veti vedea 100 de taxiuri, toate sunt ale noastre, ale CIA…

Se bat cap in cap doar pentru cei care continuă să creadă si azi in dezinformările anonime ale securistilor de ieri si a cripto-comunistilor de azi. In SUA, există insă o singură versiune: adevarul. Acesta este prezentat autoritativ de fostul presedinte al SUA Ronald Reagan, de fostul presedinte Bush senior, care a tinut cartea „Orizonturi Rosii” pe biroul sau ani de zile, de fostul director al CIA, James Woolsey, de fostul ministru adjunct al apărării nationale, Richard Perle, de fostul consilier pentru terorism al Casei Albe, Michael Ledeen, si de numeroase alte personalităti americane care au fost intervieviate in noul film despre viata mea.

 

Cum explicati această diferentă?

A explicat-o Mao Tse Dun, care a intrat in istorie cu zicala: „O minciuna repetată de o sută de ori devine adevăr.”

 

PACEPA: AM FOST UN LAȘ

 

In cartea pe care ati lansat-o acum cateva săptămani in Statele Unite povestiti in premieră cateva detalii despre fuga dumneavoastră din Romania. Cartea a fost lansată in 25 iunie impreună cu un film cu acelasi titlu. Filmul urmează să il difuzăm in această seară…

Cartea, pe care am scris-o impreună cu profesorul si istoricul american Ronald Rychlak, consilier al Misiunii Permanente a Vaticanului la ONU, tratează ciuma bubonică a contemporaneitatii: dezinformatia. Filmul se ocupa, de asemenea, de viata mea si de modul cum am trecut din tiranie in democratie. Nu am fugit, Andrei. Ruptura mea de comunismul lui Ceausescu a fost un act premeditat, a cărui implementare am aminat-o an după an pentru că nu am avut curajul să mă avant in necunoscut.

In carte am folosit un termen mult mai dur decit lipsa de curaj: coward–laş. Am făcut această paranteză pentru că „fugit” este un pejorativ folosit de Securitate pentru a insinua că toti cei ce s-au rupt ideologic de comunism au fost in realitate hoti sau altfel de criminali care au fugit din Romania pentru a nu fi arestati.

 

CELE MAI LUNGI 3 ZILE DIN VIAȚA LUI PACEPA

 

Corect, domnule general….

Ma reintorc la „fuga” mea. Datorită functiilor mele in Romania, doar presedintele SUA a putut să-mi aprobe cererea de azil politic. Am dat detalii in noua carte. Aprobarea Presedintelui Carter a venit după trei zile–cele mai lungi din viata mea. Asteptarea a fost dramatică. Dar totul e bine cand se termină cu bine.

Era miezul noptii de 27 iunie cand am ajuns la aeroportul militar american Rhein-Main din Frankfurt/Main. Avionul trimis de Presedintele Carter avea un dormitor, dar, bineinteles, nu am putut inchide ochii toată noaptea. Am descris călătoria in noua carte. Nu e usor să stii că, incepand de a doua zi, nu mai esti nici ce-ai fost si nici cine ai fost. Stiam că-mi va fi greu. Dar stiam că nici lui Ceausescu nu-i va fi usor

Retroactiv, am avut dreptate. Ceausescu a pierdut partida. As fi putut scrie o intreagă carte despre războiul meu cu Ceausescu. Si el si eu am fost insă doar două rotite dintate–una mare, alta mică–in mecanismul care a transformat superbul Regat al Romaniei, in care m-am născut, intr-un fel de iad pe pamant, si am decis să scriu o carte despre acel mecanism. Titlul ei este „Disinformation”, si face obiectul unui film documentar de doua ore, lansat odată cu cartea, pe care il veti viziona in continuare.

 

GADDAFI, CEAUȘESCU, ARAFAT ȘI CARLOS ȘACALUL PE URMELE LUI PACEPA

 

Ceausescu a pus pe capul dumneavostră un premiu. Urma să fiti executat de Carlos Sacalul. A pus si Gaddafi un pret…

In total, patru milioane de dolari plus incă un milion dat de Securitate lui Carlos Sacalul pentru a mă asasina in America.

Potrivit unor documente descoperite in arhivele Securitătii, Carlos a fost adus la Bucuresti de Generalul Plesită, care a devenit seful DIE, rebotezată CIE, si a fost instruit de Unitatea Antitero a Securitătii. Un articol publicat in presa romană la 19 februarie 2,000 sub semnătura ziaristei Adina Anghelescu, descrie pregătirea actiunei pentru asasinarea mea, care a avut numele de cod „Operatia 363.” Ea a fost coordonată de Plesita. Mentionez aici doar o parte din munitia folosită pentru instruirea lui Carlos in vederea asasinării mele: capse pirotehnice detonante (550 buc.), exploziv plastic EPH/88 (37 kilograme), exploziv plastic EPP/88 (178 kilograme), cartuse calibru 7,62 mm md.43 (3753 buc.), cartuse cal.9 mm Makarov (5040 buc.), cartuse cal.7,65 glont obisnuit pentru pistolet (1669 buc)., cartuse cal.9 mm lung (1306 buc), cartuse cal.7,62 mm lung glont miez otel (1049 buc.).

 

Ati avut de suferit din cauza Sacalului?

Sacalul nu m-a putut găsi in SUA, dar in noaptea de 21 februarie 1981 a explodat o bombă la sediul din München al postului de radio american Europa Libera, care imi transmitea revelatiile despre „Geniul Carpatilor.” Bomba, care a continut 10 kilograme de exploziv plastic, a făcut o gaură de peste 8 metri in zidurile groase ale clădirii si a rănit 8 persoane. Cinci diplomati romani acreditati in Germania de Vest au fost expulzati pentru că au fost implicati in acest act de terorism.

 

V-a fost frică?

Nu sunt fricos din fire, si deja trecusem prin alte două incercări de assasinat, una organizată de Arafat, si cealalta de Qadafi. Dar nu mi-a fost usor.

 

Domnule general cu permisiunea Dumneavoastră luăm o pauză de publicitate si revenim in cateva momente. Mai ridicăm un val?

OK, Andrei. Ridicăm.

 

Multumesc, domnule general.

 

PACEPA ȘI DST-UL FRANCEZ

 

Am revenit. Un dialog in această seară cu generalul Ion Mihai Pacepa, fost consilier al lui Ceausescu si sef adjunct al Departamentului de Informatii Externe (DIE), care in 28 iulie 1978, exact acum 35 de ani, a ajuns in Statele Unite ale Americii cerând azil politic. Generalul Ion Mihai Pacepa este cel mai înalt demnitar din fostul lagăr sovietic care a cerut azil politic în Statele Unite ale Americii. Generalul Pacepa a acceptat să raspunda in această seară intrebărilor noastre.

Domnule general, reincep foarte direct. Este adevărat că ati cooperat cu DST-ul francez in capturarea Sacalului, care zace acum intr-o inchisoare franceză?

Am lucrat cu Yves Bonnet, seful Directiei de Supraveghere Teritoriala a Frantei (DST), in 1985, cand am fost detasat la sediul DST din Paris si am fost implicat in cateva actiuni anti-teroriste, inclusiv legate de Sacal. Nu am am avut insă rol activ in capturarea lui din 1994, in Sudan.

Condamnarea agresorilor lui Emil Georgescu, de la Europa Liberă, si apărarea vietii lui Paul Goma, Virgil Tănase, si a altor dizidenti anticomunisti ai vremii au făcut obiectul principal al cooperării mele cu DST. De altfel, cand am plecat din Paris, am primit de la Yves Bonet o copie a stiloului incărcat cu otravă pe care Plesita l-a dat ofiterului ilegal al CIE inărcinat să-l asasineze pe Paul Goma, precum si inregistrarea magnetică a conferintei de presă a Presedintelui Mitterand, care a calificat serviciul de spionaj al Romaniei comuniste drept o bandă de asasini. Ulterior, am publicat impreună cu Bonet articole in presa franceză in care am documentat apartenenta la KGB a primului sef al serviciului de spionaj al Romaniei post-Ceausescu, Generalul Mihai Caraman.

 

ȘI-A SCHIMBAT DE DOUĂ ORI IDENTITATEA ÎN SUA

 

S-a fabulat mult despre viata dvs in Statele Unite. La un moment dat Securitatea se lăuda că ar fi identificat locul unde vă aflati? In carte povestiti că v-ati schimbat de două ori identitatea…

Este adevărat. „Shit happens”, se spune in America. Am pierdut una din bătăliile cu Securitatea, si a trebuit să iau viata de la capăt.

 

E usor sa iei viata de la capat la maturitate, si inca de doua ori?

Este ca si cum te-ai naste din nou, Andrei. Am luat totul de la capăt. Alt nume. Alt trecut. Alti prieteni. Alt viitor. Doar profesia de inginer chimist a rămas aceiasi.

 

SCRISOAREA LUI PACEPA CĂTRE FIICA SA RĂMASĂ ÎN ROMÂNIA

 

Domnule general, in Romania in 1978 a rămas fiica dvs, Dana, si sotul ei. La un moment dat i-ati scris un mesaj Danei, dacă nu mă insel prin intermediul cotidianului francez Le Monde. Congresmenul Frank Wolf povestea si dansul 2 episoade legate de Dana….

Asa e, Andrei. După ce am primit azil politic in SUA am publicat in „Le Monde” o scrisoare deschisă adresată Danei, pe care Securitatea a tinut-o apoi 11 ani sub arest la domiciliu. Am descris in nou mea carte această scrisoare, care in anii 1980 a fost citită si răscitită la Europa Libera. Redau un fragment:

 

„Timp de 20 de ani am avut nesansa sa fiu implicat in furtul de technologii vestice … Am fost implicat in furt, dar nu si in asasinate … In 1978 am primit ordin să organizez asasinarea lui Noel Bernard, directorul programului romanesc la Radio Europa Libera, care infuriase pe Ceausescu cu ironiile sale la adresa cultului sau personal. A fost tirziu, in iulie, cand am primit acest ordin, si cand am fost nevoit să aleg intre un bun tată, sau un criminal politic. Cunoscandu-te, Dana, am fost convins că preferi să nu ai tată, decat să ai un tată criminal.”

 

POVESTEA ORIZONTURILOR ROȘII

 

Sunt multe momente importante ce contrazic fundamental dezinformările care circulă si azi in Romania. Cu permisiunea Dumneavoastră, Domnule General, le-as puncta, pe rand…

Te rog, Andrei

 

1987. Semnati, domnule general, cartea „Orizonturi Rosii” in care faceti dezvaluiri despre Nicolae Ceausescu si camarila sa. Directorul Europei Libere din aceea vreme, istoricul Vlad Georgescu, decide să facă un serial radiofonic. Este amenintat: dacă dai cartea lui Pacepa, mori. Si-a murit. Intr-un mod asemănător cu alti doi directori ai celebrului post de radio in limba romană de la Munchen….Celebrul cancer si celebrul Radu…

Este adevărat. Acest dramatic episod a fost descris pe larg in cartea „Autopsia Unei Inscenari Securiste,” scrisă de ziaristii Sorin Rosca Stănescu si Cornel Dumitrescu la mijlocul anilor 1990. Apoi, Nestor Ratesh, devenit director al programului roman de la Europa Libera după moartea lui Vlad, a petrecut trei ani in archivele Securitătii, unde a găsit documente atestand implicarea Securitătii in asasinarea lui Noel si a lui Vlad.

 

Nu am citit multe recenzii ale cărtii „Orizonturi Rosii” in Romania. Cum a fost primită in SUA?

A fost publicată in trei editii consecutive in limba engleză plus una vorbita, pe opt casete de magnetofon, si alta in limba romană pentru emigratie. In 1988 a fost tradusă in limba maghiară si publicată ilegal in Ungaria, sub forma unei cărti de buzunar, stil Mao. După executarea lui Ceausescu, cartea a fost republicată in 27 alte tări, a avut sute de recenzii, si a devenit obiect de studiu in unităti militare si scoli din SUA. „Orizonturi Rosii” continuă să fie in librării după 26 de ani de la publicarea ei– evident, există alti Ceausesti in diverse colturi ale lumii.

 

GESTUL FĂRĂ PRECEDENT AL LUI PACEPA

 

Imediat după moartea lui Vlad Georgescu i se propune lui Nestor Rates, atunci corespondent al Europei Libere la Washington, să preia conducerea departamentului romanesc de la Munchen. Făceti un gest fără precedent. Vă intalniti cu Rates. De ce?

L-am cunoscut pe Nestor in 1978, cand l-am insotit pe Ceausescu in SUA, si am fost impresionat de curajul său. Nestor a fost unul din foarte putinii ziaristi care au indrăznit să-l infrunte public pe tiran, pană si la faimosul Club al Presei din Washington, si am vrut să-l avertizez. Stiam că Noel nu a murit de moarte bună, si i-am spus ceiace stiam despre războiul lui Ceausescu impotriva directorilor Europei Libere.

 

Nestor Ratesh insa nu v-a ascultat si a plecat să conducă Europa Liberă, la Munchen.

Ma bucur enorm că am gresit. Cred ca dezvăluirile din „Orizonturi Rosii,” in care am descris războiul lui Ceausescu cu directorii Europei Libere, au jucat un rol.

 

CONGRESMENUL FRANK WOLF A SCOS-O PE FATA LUI PACEPA DIN ROMÂNIA

 

Urmeaza 22 decembrie 1989. Fiica dumneavostră Dana era in continuare la Bucuresti. Vine la Bucuresti congresmenul Frank Wolf să o ia. Ce s-a intamplat?

Congresmanul Frank Wolf, care pină acum a fost reales de 17 ori, este expertul Congresului SUA in probleme romanesti. Este si un prieten drag. El a petrecut Revelionul anului 1989 in avion, zburand la Bucuresti. S-a reintors cu Dana, cu sotul ei si cu socrii ei la 6 ianuarie 1990.

 

Potrivit zvonistilor din Romania, Dana ar fi fost atat de dezgustată de „trădarea” dumneavostră incat ar fi refuzat să vină la Dvs. in SUA. Cum le răspundeti?

Dana si sotul ei au fost primii romani care au ajuns in SUA după executarea lui Ceausescu. Sosirea lor impreună cu Congressmanul Wolf a fost transmisă la 44 statii de televiziune americane si străine. In semn de recunostiintă, sotul Danei, sculptor, a făcut un bust al Congresmanului pe care i l-am dat. Cel de al doilea capitol al noii cărti a Congresmanului Wolf, intitulată „Prisoner of Conscience,” este dedicat cărtii mele „Orizonturi Rosii,” si eliberării Danei. Citez din el:

Bustul este acum in sufrageria mea, si de cate ori il vede, nepotul meu cel mai tanăr ii freacă nasul. Bustul nu este, fără indoială, cel mai fidel portret al Congressmanului, spune Generalul Pacepa, dar pentru Dana si Radu el este un simbol al libertătii.

 

Domnule general, de unde sunteti originar din Romania?

Stiu unde baţi. Mă bucur ca pot clarifica. M-am născut in Bucuresti, am crescut in Bucuresti, am devenit inginer chimist in Bucuresti, am lucrat in Bucuresti, si am rămas locuitor al Bucurestiului pană am făcut ruptura cu Ceausescu. Acesta, care se pretindea nationalist, nu vroia insă ca tara să afle că un român get beget s-a rupt de dictatura sa, si a ordonat Securitătii să insceneze că eram de fapt un jidan ceh aciuit in Romania, un boanghen, o corcitură de german, si nu mai stiu cate alte bazaconii. Securitatea s-a executat. Asa s-a scris istoria in Romania comunista. Vă amintiti de Pătrăscanu? De Iuliu Maniu? De Titulescu? De Dinu Brătianu? Si pe ei Securitatea i-a prezentat drept corcituri de romani in slujba spionajului englez, american, german, sau mai stiu care. Toti erau romani get beget.

 

PACEPA ȘI JURĂMÂTUL MILITAR

 

Sunt numeroase voci in Romania care va acuza ca v-ati tradat juramantul militar. Considerati ca l-ati tradat?

Nu. In juramantul meu militar m-am angajat să-mi apăr tara, si am făcut tot ce am putut ca sa o apăr de tirania lui Ceausescu. Sunt mandru că am avut curajul să mă iau la trantă cu el, si bucuros că mi-am putut ajuta concetătenii să se debaraseze de el.

Generalul Emil Bodnaras a făcut exact ce am făcut eu, dar nu a fost niciodată acuzat că si-a trădat juramantul militar. De ce? Pentru că el a cerut azil politic in Moscova, nu in Statele Unite? Departe de mine gandul de a mă compara cu Generalul de Gaule, dar si el a facut exact ce am făcut eu, si nu a fost acuzat nici odată că si-ar fi incalcat juramantul militar. Dimpotrivă.

 

PACEPA: AM LUCRAT ÎN SPIONAJUL EXTERN, NU SECURITATEA INTERNĂ

 

Unii din Romania vă acuză ca ati fi comis atrocităti la Canal. Cum le răspundeti?

Faptul că as fi fost conectat cu lagărul de muncă de la Canal este o altă dezinformare securistă menită sa-mi schimbe trecutul. In ultimii mei 24 de ani in Romania am condus spionajul stiintific si technologic (S&T) al Romaniei, nu Securitatea internă, iar in ultimii sase ani am condus si activitatea de dezinformare externă, menită să creieze un cult al lui Ceausescu in occident. Nu am avut nici o atributie legată de securitatea internă–cu exceptia primilor patru ani, cand, asa cum am mentionat, am fost ofiter inferior in directia de contrasabotaj, unde am răspuns de industria chimică, nu de canal.

Sarcina mea principală in ultimii 24 de ani in Romania a fost să ajut dezvoltarea economiei nationale, care devenise muribundă sub Ceausescu. Am considerat această sarcină ca fiind o datorie patriotică, si am făcut tot ce am putut ca să-mi ajut tara. O analiză a activitătii S&T făcută de Comitetul Politic Executiv cu cateva luni inainte de a mă rupe de Securitate, a conclus că cca 30% din unitătile industriale ale Romaniei au fost create cu ajutorul technolgiilor furate din Occident. Am descris această analiză in „Orizonturi Rosii.” Concluziile ei au fost, evident, lăudătoare, pentru că Ceausescu si Elena conduceau intreaga activite de spionaj S&T. Dar numeroase fabrici si combinate au fost in mod real construite cu technologii furate, pentru că Romania nu avea bani să le cumpere. Printre ele: Combinatul chimic de la Borzesti, fabricile de piele sintetica, de film si hartie fotografica color, fabrica de motoare diesel si laminoarele pentru folii de aluminiu sunt doar cateva exemple. Imi pare bine că am contribuit la realizarea lor, si mă bucur că ele continuă să fie folositoare tării.

 

O parte insemnată a noii dvs. cărti este dedicată operatiunilor de dezinformare menite sa schimbe trecutul pentru a-l face să corespundă intereselor viitoare ale noilor lideri, asa cum s-a intamplat si cu dvs. Vă rog sa ne vorbiti despre aceste operatiuni…

Schimbarea trecutului a fost una din cele mai secrete fete ale activitătii de dezinformare. Datorită operatiilor menite să schimbe trecutul, nimic nu a devenit mai dificil pentru comunisti decat să-si prezică trecutul. In 1922-1923 nici unul din conducătorii Uniunii Sovietice nu-si putea măcar imagina că, după moartea lui Lenin, toti membrii Biroului Politic cu care Lenin a organizat asa zisa Mare Revolutie Socialistă vor fi etichetati „spioni” sau „trădători” si vor fi împuscati. Toti, cu exceptia lui Stalin.

 

Nici unul din participantii la Congresul XVII al PCUS, numit si „Congresul Victoriosilor,” care a avut loc în ianuarie 1934, nu a putut prezice că 110 din cei 139 de delegati alesi atunci membri ai Comitetului Central al Partidului Bolsevic vor fi de asemenea etichetati spioni sau trădători si executati. De altfel din totalul de 1.966 de delegati la acest congres, 1.108 au fost împuscati în anii următori. Nici chiar Leon Trotsky, unul din cei doi ideologi ai revolutiei bolsevice si comandantul fortelor ei armate, nu si-a putut închipui că va fi curând etichetat si el spion si trădător si că va fi apoi asasinat bestial de proprii săi tovarăsi.

 

Haideti să trecem la Romania…

Ai dreptate. Comunismul român nu a făcut exceptie. La 23 august 1944 regele Mihai a devenit instantaneu erou international datorită curajoasei sale decizii de a întoarce armele împotriva nazistilor. El si generalul american Dwight Eisenhower, comandantul suprem al fortelor aliate din Europa, au fost doi din cei cinci oameni de stat din lume decorati atât de presedintele american cât si de liderul sovietic. Iar Gheorghiu-Dej a fost atât de impresionat de curajul tânărului Rege încât i-a sărutat mâna când s-a prezentat pentru prima oară în fata lui, după ce a fost eliberat din inchisoare. Vedeti fotografia–a fost publicata in ziarele vremii. Nici Stalin si nici Dej nu au putut prezice atunci că doar trei ani mai târziu tot ei vor schimba acest glorios trecut al Regelui, că îl vor eticheta „spion”, si că îi vor retrage cetătenia tării în care s-a născut.

 

POVESTEA LUI LUCREȚIU PĂTRAȘCANU

 

In trecut ati scris mult despre Lucretiu Pătrăscanu, care a fost prieten apropriat al tatălui dvs. Si trecutul lui a fost schimbat.

Da. El a fost unul din fondatorii partidului comunist din Romania, si după război a jucat un rol important în lichidarea opozitiei anti-comuniste si în sovietizarea României. Atunci, nici un comunist român nu-si putea imagina că partidul lor, pe care Pătrăscanu l-a creat si l-a servit cu devotament 30 de ani, îl va eticheta spion si trădător si îl va omorî miseleste cu un glont tras în ceafă. După cum nu si-a putut imagina nici că 14 ani mai târziu Pătrăscanu va fi reabilitat post mortem de acelasi partid.

Falsificarea trecutului a fost metoda cea mai intens folosită de Securitate pentru a se debarasa de oponenti. Toti liderii partidelor istorice, majoritatea conducătorilor economiei capitaliste, mii de ofiteri ai fortelor armate, sigurantei si politiei, precum si alte mii de diplomati, scriitori, jurnalisti si preoti care au constituit coloana vertebrală a prosperului regat al României au fost etichetati „spioni” sau „trădători” si executati sau trimisi în detentie de infama Securitate. Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Tătărăscu, Titel Petrescu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu si Corneliu Coposu sunt doar câteva din personalitătile cărora Securitatea le-a schimbat trecutul. Până si celebrul sculptor Constantin Brâncusi a fost transformat in „agent al spionajului anglo-americane.” In 1978, a fost randul meu.

 

SERVICIILE SECRETE AU FĂCUT PROGRESE ENORME

 

Ianuarie 1990. Romania parea sa paseasca spre democratie. Ati fost unul din criticii cei mai duri ai regimului Iliescu si a noilor servicii de informatii. De ce?

Seful serviciului de spionaj al Romaniei post-Ceausiste a fost agentul KGB Mihai Caraman, si seful noului SRI a fost Virgil Magureanu (original Virgil Astalos), care a jurat in fata parlamentului ca nu a avut nici o legatura cu Securitate, dar in realitate imi fusese subaltern in DIE, unde a avut numele conspirativ Mihai Mihailă.

 

Acum, dupa 23 de ani, vi se pare ca e o evolutie in Romania?

Absolut. Urmaresc cu atentie ce se intampla in tara, si sunt profund impresionat de progresele enorme facute de serviciile de informatii si contra-informatii ale Romaniei, precum de eforturile noii generatii de romani care se straduiesc sa dea tarii o noua fiinta nationala. Doresc tuturor, din inima, succes cat mai deplin.

 

Cum ati caracteriza Romania de azi?

O tară care acum stie cum o democratie poate fi transformată in tiranie, dar care continuă să invete cum să reverseze aceasta dramă. Stiu din proprie experienta că democratia nu se invată peste noapte. Am devenit cetătean american acum 25 de ani, dar continui să invat tainele democratiei americane.

 

GLASNOSTUL SOVIETIC, O DEZINFORMARE

 

Domnule general, ati lansat recent o nouă carte, care deja este pe primele locuri in book officeul american. Si un film. „Dezinformarea,” in care făceti dezvAluiri. Dar as vrea să punctăm cateva momente. Un prim moment. Ceausescu venea de la Moscova. 1972 …

Glasnost! Da, Andrei, sunt dezvăluiri in premieră mondială. Datorită dezinformării Moscovei, toată lumea crede că glasnost a fost inventat de Gorbaciov ca să transforme Uniunea Sovietică dintr-un stat totalitar intr-unul democratic. Din nefericire, intreaga presă crede la fel. Tot asa crede comitetul care i-a dat premiul Nobel lui Gorbacev, precum si „Time Magazin”, care l-a declarat „Omul Deceniului.” Pană si faimoasa Enciclopedie Britanică defineste glasnot ca „o nouă politică sovietică de deschidere politică si socială, instituită de Mihail Gorbacev in anii 1980s, in scopul democratizării Uniunii Sovietice.” Dar glasnost este un vechi termen rusesc pentru infrumusetarea imaginei tarului.

La mijlocul anilor 1930, deci cu 50 de ani inainte de glasnostul lui Gorbachev, Marea Enciclopedie Sovietică definea glasnostul ca „o manipulare a presei menită sa infrumuseteze stirile pentru public.” Atunci glasnost insemna publicitate, auto-promovare. In cartea mea aveti textul exact, rusesc, precum si traducerea sa in engleză.

 

Cu alte cuvinte, glasnost-ul lui Gorbacev a fost o dezinformare?

Da. Tot asa cum a fost si glasnostul lui Ceausescu, pe care il descriu pe larg in carte. Stiu, e greu de crezut. Dar acum, cand ne uităm la comunism prin perspectiva istoriei, intelegem că nici el nu a fost nimic altceva decat o dezinformare. De aceia arhivele KGB-ului continuă să fie sigilate.

 

MINCIUNILE DIN ROMÂNIA

 

Am revenit intr-o editie specială al cărui invitat special este generalul Ion Mihai Pacepa, fostul sef al spionajului extern comunist care in 1978 a cerut azil politic in Statele Unite ale Americii. Exact acum 35 de ani generalul Pacepa ajungea pe pămant american, in Washington D.C. Domnule general am revenit la dialogul nostru…

OK, Andrei

 

Domnule general, nu aveti multi prieteni in Romania. De fapt, aveti foarte multi dusmani. O nouă carte publicată in Romania de americanul Larry Watts, care s-a stabilit in Romania lui Ceausescu si trăieste si azi in Romania, contrazice tot ce ati scris despre Ceausescu. Potrivit d-lui Watts, Ceausescu ar fi fost in realitate un pro-american care a vrut să transforme Romania intr-o democratie de stil american. Cum ii răspundeti?

 

„… and the moon is made out of green cheese,” spun americanii cand aud minciuni gogonate. Asta inseamnă: „… si luna este facută din branza verde.” Zidul Berlinului a căzut la 9 noiembrie 1989, si toate tările socialiste si-au deschis imediat frontierele. Toate, in afară de Romania. La 14 noiembrie 1989, asa-zisul democrat pro-american Nicolae Ceausescu a convocat Congresul XIV-lea al PCR, unde a tinut un discurs de trei ore in care a tunat si fulgerat impotriva valului de democratie care inghitea vice-regii lui Marx din restul Europei de Est. Acolo Ceausescu s-a re-propus, si a fost reales cu surle si trimbite, secretar general al Partidului Comunist Roman si presedinte al Republicii Socialiste Romania. Am numerele din ziarul Scinteia care au descris acel „istoric” congress al PCR care a durat trei zile. Recomand d-lui Watts să le citească. Sunt instructive.

Răscoalele anti-comuniste care au avut loc in 1989 in Europa de Est au fost atat de pasnice incat au imbogătit vocabularul cu termenul „revolutii de catifea.” Romania democratului pro-american Ceausescu a fost singura exceptie: 1,104 patrioti romani au plătit cu viata dorinta de a-si elibera tara de una din cele mai dezgustătoare tiranii din istoria tării–si a Europei.

 

Potrivit d-lui Larry Watts, fostul director al CIA, dl. James Woolsey, ar fi spus că dvs. ati recunoscut in biroul său de la CIA că l-ati denigrat pe Ceausescu deoarece ati fost agent al KGB. Este evident o altă incercare de schimbare a trecutului. Cum ii răspundeti?

I-a răspuns dl. Woolssey, in introducerea sa la noua mea carte. Citez: „Generalul Locotenent Ion Mihai Pacepa este cel mai inalt defector pe care l-am avut.”

 

Imi permit sa continui citatul din introducerea d-lui Woolsey la cartea dvs., pentru ca este iluminant: „Impreună cu distinsul său co-autor, Prof. Ronald Rychlak, [dl. Pacepa] a scris o carte remarcabilă. Nu numai că ne ajută să intelegem istoria si multe din dezinformările curente — in special din Rusia si Orientul Mijlociu — dar ne dă si un bun punct de plecare pentru a le contracara. Pe scurt, cartea ne prezintă o lume de care multi nu stiau că exista, si pe care cei dintre noi care o cunosteam, am subestimat-o. … Această carte remarcabilă schimbă modul in care percepem munca de informatii, afacerile externe, presa, si multe altele in afara lor.”

 

 

Revin la interviul nostru, domnule general. In 2004, cand presedintele George W. Bush a venit la Bucuresti să anunte că Romania a fost primită in NATO, un curcubeu a apărut pe cer. „Dumnezeu ne zambeste,” a spus presedintele american. Vă reamintiti?

Da. Dumnezeu cu adevărat ne zambeste, Andrei. Romania, care este o tara la rascruce de vanturi, are o lungă istorie de ocupatii Romane, Otomane, Fanariote, Germane si Sovietice. Acum insă soldati americani stationati in Romania asigură integritatea teritorială a tării. Da, Dumnezeu ne zambeste, Andrei, dar nu din cauză ca Ceausescu ar fi fost un pro-american democrat, ci din cauză că poporul roman l-a alungat.

 

PACEPA: DORESC NESPUS SĂ REVĂD PLAIURILE NATALE

 

Si acum o ultimă intrebare, domnule general. Vă veti mai intoarce vreodată in Romania?

Doresc nespus sa revăd plaiurile natale, si să ingenunchiez din nou la mormantul părintilor. Mă indoiesc insă că aceasta se va intampla atat timp cat justitia Romaniei va continua să mentină condamnările la moarte a celor care au „trădat” erezia lui Ceausescu–printre care am onoarea să mă număr.

 

In incheiere, ce doriti să transmiteti telespectatorilor din Romania?

Iti amintesti cantecul „Hai să dăm mană cu mană cei cu inima romană?”

 

Bineinteles!

Asta vreau să transmit telespectatorilor. URA este, in viziunea mea, una din cele mai nocive mosteniri a comunismului. In Republica Socialistă Romania toti romanii il urau pe Ceausescu, care ura pe toti romanii. Acum, jumătate din tară il urăste pe Presedintele Băsescu si cealaltă jumătate pe premierul Ponta. Hai să dăm mână cu mână. Romania in care m-am născut a fost un rai pe pămant. Il putem reface.

 

Domnule general pentru asta va trebui ca romanii să-si schimbe mentalitatea… Da, Andrei. Va trebui ca romanii să creadă din nou in traditiile, valorile si înțelepciunea romanească.

 

Citeste si articolele:

 

Memoria eroilor din 1989 murdărită zilnic

Fantoma lui Ceausescu bântuie tembeliziunile din România

Sașii, vânduți precum sclavii de comuniștii din România

Penalul Vadim se plângea „savantei” că nu poate linge

Unde au ajuns turnătorii la Securitate

 

Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova

 

/////////////////////////////////////////////

 

Rusificarea României în documente istorice

 

Atunci când mitomanul plagiator Ponta se duce la Moscova și se declară un fan al Rusiei nu face altceva decât să murdăreasca memoria eroilor români uciși de ruși, deportați în Siberia etc. Elitele românești torturate și ucise în închisorile comuniste create la ordinul Moscovei nu par a-l deranja pe gunoiul bolșevic Ponta. Președintele partidului creat de KGB-istul criminal Ilici Iliescu, Viorel Ponta, este fie de o prostie imensă și nu face asocieri minimale cu trecutul recent plin de lacrimi și sânge, în care străbunii nostri au fost măcelăriți de rușii criminali sau, de ce nu, înțelege exact ce rău face, dar vrea cu orice preț să fie sprijinit de structurile rusești încă extrem de active în această parte a lumii.

 

Pentru cei care au uitat cum a acaparat Rusia Sovietică jumătate din Europa, iată mai jos directiva temutului NKVD, din care reiese clar cum s-a rusificat România, și nu numai, și cum rușii barbari a înlăturat orice urmă de rezistență națională și orice urmă de patriotism din gulagul comunist. Păcat că posturile de căcat Antena 3 și Romania TV, care se ocupă toată ziua de împroșcarea cu noroi a Președintelui României, nu încearcă să vadă imensa diferență între sutele de mii de români trimiși la moarte de ruși și așa-zisele gorile ale unuia sau altuia ce, ca să vezi, nu lasă bătrânii să se îndobitocească privind la Antena 3. Dacă aceste două posturi de rahat ar înceta să mai emită, România ar fi mai curată, iar rușii criminali ceva mai departe de România europeană.

 

DIRECTIVELE DE BAZĂ ALE NKVD PENTRU ŢĂRILE DIN ORBITA SOVIETICĂ

MOSCOVA 2-6-1947 (STRICT SECRET) K-AA/CC 113. INDICAŢIA NK/003/47

 

Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă, prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

Se va urmări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simpli soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. în acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.red. „Memoriei’) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.red. „Memoria”). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducători de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicărilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvârşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

Se va urmări cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul ca acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pământului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea trebuie începută colectivizarea. In cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

Trebuie făcut totul ca hotărârile şi ordinele – fie acestea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influenţă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practică a hotărârilor şi atât.

Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore, ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor.

In legătură cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat cu administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

In cazul fiecărei acţiuni armate şi cu ocazia tragerilor cantitatea muniţiei va fi controlată permanent şi cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie, înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor invenţii care cu aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valută vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra în posesia noastră.

Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai

puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. – 552-46).

In uzine trebuie iniţiate diferite şedinţe şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuţie.

Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitate naţională.

Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

In oraşele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioadă mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primească doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi depăşite care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţii interne.

Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filosofiei generale, a logicii şi geneticii. în manualele de istorie nu trebue amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei, şi pe lupta poporului asuprit. în şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.red. „Memoria!’) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

Dacă nu se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. în munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, în cazul în care este nevoie de o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

Trebuie ca reprezentanţii opoziţiei să fie închişi. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. înainte ca ei să se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa-numite „întâmplări neprevăzute” sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de „înaltă trădare”.

Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească;’ condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat: nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. In cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

Se aduc la cunoştinţă publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

Se vede si azi ca o parte din prevederile Directivei NKVD se aplica in Romania de catre PSD, Antena 3, Romania TV. Cine nu cedeaza este prelucrat la Antena 3 de nu se vede. Fostii comunisti au infiintat Spiru Haret, locul unde ajung cei care, vorba documentului, vor doar sa obtina o diploma. Si se mai pot gasi alte asemanari. Doar nu degeaba Romania PSD-ista este colhoz rusesc.

 

Citeste si articolele:

 

Ponta și poporul rus prosperitate ne-au adus

Naţional-comunismul şi spălarea creierelor în România

Societatea “Timişoara” propune înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru judecarea crimelor comunismului

Toţi torţionarii comunişti din România se reduc la cei doi executaţi în decembrie 1989

Ion Mihai Pacepa: Securitatea a fost importată din Moscova

 

 

 

Rusificarea României în documente istorice

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

2 august 1940 – OCUPANȚII RUȘI CREEAZĂ pe teritoriul BASARABIEI COTROPITE, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească

 

Ctitoria lui Stalin,  Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R. Moldova este continuatoarea de drept a RSS Moldovenești) a fost un moment tragic pentru populaţia băştinaşă, care, ulterior, a avut parte de deportări, persecutări, foamete, fiind, în acelaşi timp, lipsită de valorile strămoşeşti.

 

Potrivit istoricilor, constituirea RSS Moldovenești este o consecinţă a Pactului Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, semnat la 23 august 1939, al cărui protocol secret prevedea anexarea la URSS a estului României, precum şi a estului Poloniei şi a Ţărilor Baltice.

 

 

Foto. Sesiunea VII a Sovietului Suprem (1- 4 august 1940) care a proclamat crearea RSS Moldovenească și a Republicilor Baltice

 

La 28 iunie 1940, Armata Roşie a trecut Nistrul, ocupând Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Drept urmare, la 2 august 1940, şase judeţe din teritoriul Basarabiei – Bălţi, Tighina, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca şi alte şase raioane din cele 14 din componenţa Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti – Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa şi Slobozia, au fost unite în cadrul noii republici unionale – RSSM.

 

În acelaşi timp, teritoriile româneşti ale Nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, Nordului şi Sudului Basarabiei, în baza aceluiaşi scenariu, au fost incluse în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU).

 

Decretul din 4 noiembrie 1940 al aceluiaşi Soviet Suprem al URSS legifera delimitarea frontierelor dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, care au fost trasate de o manieră arbitrară, încălcându-se principiul etnic, în baza căruia s-ar fi operat dezmembrarea teritorială a Basarabiei şi a RASSM.

 

 

În Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, deportările în Siberia au început înainte de cel de-al Doilea Război Mondial.

 

Peste 330 mii de oameni au fost victime ale deportărilor din 1940 şi până în 1953. Din anul 1949, în noua republică socialistă a început colectivizarea.

 

Seceta şi achiziţionarea unei cantităţi mari de produse agricole de către sovietici a dus la foamete, din cauza căreia au murit peste 350 mii de oameni.

 

CITIȚI ȘI: https://cersipamantromanesc.wordpress.com/aparitia-rss-moldovenesti-creatie-a-imperialismului sovietic

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/rusificarea-basarabenilor/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

(Halal in-Justitie!) Oficial – Ioan Niculae şi Adriean Videanu, achitaţi de ÎCCJ în Dosarul Romgaz: Decizia nu este definitivă

 

Autor: Remus Vlad, Redactor

 

Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu , alături de alţi inculpaţi în Dosarul Romgaz, au fost achitaaţi, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 

”(…) achită pe inculpatul Niculae Ioan pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, (…) achită pe acelaşi inculpat pentru complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (55 acte materiale), (…) achită pe inculpatul Videanu Adriean (…..) pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, achită pe acelaşi inculpat pentru participaţie improprie la complicitate la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (3 acte materiale)”, se arată în minuta sentinţei.

 

Şi alţi inculpaţi din acelaşi dosar au fost achitaţi.

 

Înalta Curte a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă S.N.G.N. Romgaz S.A.

 

Instanţa a menţinut, însă, măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 2 septembrie 2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei persoană juridică S.C. Interagro S.A., până la concurenţa sumei de 282.630.330,49 lei.

 

De asemenea, a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 146/D/P/2010 din 8 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului Niculae Ioan, dar şi asupra bucurilor altor inculpaţi.

 

”Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii”, se mai arată în minuta sentinţei.

 

 

https://www.stiripesurse.ro/oficial-ioan-niculae-si-adriean-videanu-achitati-de-iccj-in-dosarul-romgaz-decizia-nu-este-definitiva_2711025.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Apocalipsa pe care Rusia genocidară vrea să o aducă Ucrainei: rusificarea totală, omniprezența poliției secrete a Kremlinului, asasinarea opozanților, spălarea pe creier și instaurarea celei mai demente represiuni. România a trecut prin asta

 

 Ion Marinescu

 

Jurnalista Miruna Munteanu punctează, pe Facebook, o serie de aspecte esențiale pentru înțelegerea rezistenței totale a armatei ucrainene și a civililor în fața invadatorilor ruși. Cu toții știu prea bine apocalipsa care ar urma în urma unei eventuale victorii a Rusiei: rusificarea culturii, rescrierea istoriei, interzicerea cărților și a autorilor, interzicerea presei reale, călcarea în picioare a drepturilor elementare, poliție politică dusă la paroxism, omniprezența poliției secrete, asasinarea opozanților, îndoctrinarea copiilor încă din școli și instaurarea cele mai crude represiuni.

 

Miruna Munteanu prezintă fragmente dintr-o postare-fluviu de pe grupul de Facebook Polish Leftists-UK, autorul subliniind faptul că românii, georgienii, lituanienii și polonezii înțeleg foarte bine dezastrul adus de tancurile rusești, fiindcă au trăit pe pielea lor astfel de episoade puțin spus abominabile: 

 

 

”Traduc un scurt fragment dintr-o postare excelentă (și foarte lungă) găsită pe Polish Leftists – UK. Link AICI.

 

«Dușmanul nostru este imperialismul rusesc, iar pe acest front, țările din Europa de Est aleg să rămână alături de NATO, deoarece ceea ce aduce imperialismul rusesc nu este doar exploatarea resurselor naturale și a economiei, ci ceva mult mai rău.

 

Ceea ce vine este rusificarea culturii, rescrierea istoriei, interzicerea cărților și a autorilor lor, interzicerea mass-mediei occidentale, a accesului la informații, limitarea drepturilor civile, este revenirea poliției secrete, a mașinii masive de propagandă, sfârșitul presei independente, cenzura artelor, disparițiile inexplicabile ale disidenților, represiunile de stat, politizarea curriculei și îndoctrinarea copiilor încă din școala primară, supravegherea populației, infiltrarea universităților și a locurilor de muncă.  

Românii înțeleg, georgienii înțeleg, lituanienii înțeleg, polonezii înțeleg, pentru că noi toți am TRĂIT, unii dintre noi de mai multe ori. De aceea, ucrainenii se înarmează cu tot ce pot, iar dacă nu pot avea arme, vor lua molotovuri, coase și borcane de murături. Pentru că ei știu care este miza»”.

 

 

https://www.podul.ro/articol/17222/apocalipsa-pe-care-rusia-genocidar-vrea-s-o-aduc-ucrainei-rusificarea-total-omniprezena-poliiei-secrete-a-kremlinului-asasinarea-opozanilor-splarea-pe-creier-i-instaurarea-celei-mai-demente-represiuni-romania-a-trecut-prin-asta

 

////////////////////////////////////////////

 

 

ŞTEFAN IONESCU: Visul lui Petru cel Mare și rusificarea Europei

 

by Marin Teodora in Dezvăluiri, Istorie

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească). Extrase dintr-un articol scris și publicat în 1943.

 

[…] Occidentalizarea Rusiei, prin reformele lui Petru cel Mare, trebue înţeleasă ca având de scop creearea unui stat puternic şi modernizat în toată armătura lui. Acest reformator, care a dus luptă chiar împotriva Bisericii, numai pentru a-şi putea impune reformele, a lucrat în fabricile europene ca simplu lucrător pentru a învăţa technica europeană, a tăiat bărbile pravoslavnicilor ruşi. sau a construit în mocirle, Petrogradul, această „fereastră spre Occident”, cum a fost numit Leningradul de astăzi.

 

Aşadar, europenizarea Rusiei a dus la crearea Rusiei ca putere europeană, a cărei influenţă în treburile interne ale lumii continentale a crescut în raport direct cu marşul pe care îl organizaseră ţarii, mai ales în veacul trecut, când Rusia ajunsese cu… europenizarea la Prut, ameninţând în mod direct Strâmtorile şi Constantinopolul, dat fiind că urmărea transformarea Mării Negre în lac rusesc […].

 

Rusia, pe drept cuvânt trebue numită Eurasia

 

Se creiază astfel o axă a expansionismului rus, care se întinde în veacul nostru delà Constantinopol până la Vladivostok, cetate a Estului, cum a fost numită, zidit în a doua jumătate a veacului trecut (1877), de către Ruşi pentru a putea avea înfipt un picior în Extremul Orient şi anume în partea lui cea mai importantă dat fiind că este punct de întretăere între Asia propriu zisă şi Pacific.

 

Rusia, pe drept cuvânt trebue numită Eurasia, întrucât atât din punct de vedere geografic, cât şi prin politica sa ţaristă sau sovietică tinde a domina nu numai lumea europeană, dar chiar şi lumea asiatică. Din această cauză, totdeauna, delà apariţia ei pe scena mondială, Rusia a fost în conflict tacit, dar evident, cu Anglia, cealaltă putere europeano-asiatică, prin natura intereselor imperiului britanic.

 

Ceia ce însă trebue să reţinem mai cu atenţie este faptul că lumea rusă este primejdioasă, în mod permanent şi esenţial, prin presiunea ei demografică asupra Europei şi asupra Asiei. Iar această primejdie îmbrăcase eri forma panslavismului iar azi a îmbrăcat forma bolşevismului. De unde rezultă că esenţiala şi permanenta primejdie este slavismul şi numai accidental, în epoca noastră, această primejdie se numeşte bolşevism […].

 

Europenizarea Rusiei înseamnă, de fapt, rusificarea Europei şi Asiei

 

Cât priveşte presiunea demografică a popoarelor ruse, aceasta se manifestă prin o continuă deplasare a centrului demografic spre Europa şi Asia. Astfel, în Asia acest centru s’a deplasat cu 820 km, în interiorul continentului asiatic, iar în Europa stă dovadă tendinţa de rusificare a Basarabiei, a provinciilor estice poloneze, a ţărilor baltice şi a Finlandei, fie prin deportarea populaţiei în Siberia, fie prin colonizarea acestor provincii şi ţări cu elemente aduse de dincolo de Urali. Aşa dar, presiunea demografică a avut ca urmare o tendinţă de înaintare spre Sud, adică spre mările calde: Mediterana, Oceanul Indian, Pacificul. Geopolitic vorbind, se desprind, având în vedere axul Constantinopol-Vladivostok, trei linii principale, care au o strânsă dependenţă între ele. Aceia a Orientului apropiat, care include toate coastele Mării Negre şi acces la Mediterana; aceia a Asiei centrale (Persia, Afganistan şi Turkestan) şi aceia a Extremului Orient.

 

La începutul veacului trecut, efortul principal a fost dus de Rusia în sectorul occidental şi scopul geopolitic principal a fost dominarea Peninsulei Balcanice şi a Strâmtorilor, între Marea Neagră şi Marea Mediterana. În a doua jumătate a veacului trecut, însă, din cauza războiului Crimeii şi a păcii delà Paris (1856), efortul rus a fost depus în sectorul de mijloc, spre Asia centrală. Astfel, pe la 1860, cucerirea Caucazului era terminată şi începu acţiunea pentru dominarea Turkestanului.

 

Dar să oprim amănuntele istorice aici. Ele sunt suficiente să arate că europenizarea Rusiei înseamnă propriu vorbind tendinţa de rusificare a Europei şi Asiei, treptat, treptat, prin presiunea demografică, prin expansionism militar, sau prin imixtiune politică, aşa cum se întâmplă în zilele noastre, prin bolşevism – adică prin acţiunea mondială a Kominternului.

 

De aceia, este necesar a se restabili sensul originar al politicii lui Petru cel Mare, nepermiţându-se acestor popoare ca, trăgând consecinţele fireşti ale acestei politici, să ajungă la rusificarea popoarelor continentului nostru. Pentru că firesc este ca popoarele ruse să fie europenizate, prin cultură şi civilizaţie, adică prin spirit şi technică: iar nu popoarele europene să fie rusificate prin desnaţionalizare, deportare sau colonizare […].

 

Adevăratul testament politic al lui Petru cel Mare

 

Evident, nu se poate vorbi cu certitudine istorică despre existenţa propriu zisă a unui testament politic al lui Petru cel Mare, dar se poate observa, de către ori cine cunoaşte istoria Rusiei delà sfârşitul veacului al XVII-lea, până în zilele noastre, că atât ţarii cât şi bolşevicii au urmărit pe plan european – pentru a deveni apoi, mondial – , realizarea politicii lui Petru cel Mare.

 

Prin această constantă stare de spirit care a însufleţit politica şi militarismul rus, se poate vorbi despre un adevărat testament politic al lui Petru cel Mare. Cu o nedesminţită înverşunare, Ruşii au căutat în ultimile două veacuri să stăpânească Strâmtorile la care nu puteau ajunge decât subjugându-ne pe noi.

 

Visul imperialismului rus de a transforma Marea Neagră în lac rusesc nu se putea realiza decât prin dominarea Strâmtorilor, şi anume a Bosforului, poarta interioară a Mării Negre şi a Dardanelelor, poarta exterioară, spre Mediterana, a aceleiaşi mări. De aceea Ruşii, timp de două secole, au purtat 10 războaie cu Turcii pentru a ocupa Constantinopolul, adică Ţarigradul imperialismului rus, şi pentru a înlătura dominaţia otomană asupra Peninsulei Balcanice ce împiedeca realizarea politicei ţariste.

 

Iar politica puterilor apusene a fost totdeauna greu încercată, reuşind totuşi să oprească înaintarea rusă la Bosfor, sacrificând însă pământul românesc al Basarabiei, ameninţând gurile Dunării şi navigaţia pe acest fluviu, cel mai mare din Europa, în afară de Volga, dat fiind că cea mai mare şi mai importantă parte a lui curge între maluri româneşti […].

 

Expansionismul rus de la  mitul ortodox, la panslavism

 

Revoluţia bolşevică a făcut tabula rassa peste toate instituţiile ţariste şi se părea că nimic nu va mai urma, în viaţa popoarelor dominate de Moscova, care să găsească asemănare în trecutul ţarist. De atunci au trecut 26 de ani. Azi, Rusia este din nou pe scena lumii şi parcă nimic nu s’ar fi schimbat în ceiace priveşte ţelurile de luptă ale bolşevismului care nu numai că sunt asemenea cu acelea ale ţarismului, dar chiar sunt şi mai adâncite şi mai primejdioase pentru ordinea lumii.

 

Pentru că, acum, ţelurile bolşevismului nu privesc numai realizarea planurilor expansioniste ale ţarismului, dar chiar şi universalizarea lor prin dominarea Moscovei asupra întregei Europe şi prin deslănţuirea revoluţiei mondiale. Astăzi, expansionismul rus nu numai că a împrumutat toată tactica ţaristă, care avea mitul ortodox, dar chiar a desăvârşit-o prin mitul panslav.

 

La Moscova, a fost creiat de curând un comitet panslav pentru a face legături cu toate popoarele slave din lume, pe care să le dinamizeze potrivit idealurilor universale ale bolşevismului. Astfel, în ultima şedinţă a acestui comitet, ţinută la Moscova şi iniţiată din ordinul Sovietului Suprem, a fost discutată situaţia regimului în legătură cu ofensiva armatei roşii, hotărîndu-se lansarea unui apel către toate popoarele slave din Europa şi către toţi slavii din lume, prin care sunt chemaţi să lupte alături de Moscova pentru împlinirea idealurilor de totdeauna ale lumii ruse.

 

În felul acesta, slavii sunt chemaţi să joace rolul trupelor de asalt în revoluţia mondială ce va să vie…

 

(Ștefan Ionescu, „Tendinţe de rusificare a Europei”, revista GÂNDIREA, Anul XXII, nr. 8, octombrie 1943 – fragment)

 

http://www.cunoastelumea.ro/stefan-ionescu-visul-lui-petru-cel-mare-si-rusificarea-europei/

 

//////////////////////////////////////////

 

DACĂ DUMNEZEU NU AR EXISTA ȘI ALTE ESEURI – G.K. Chesterton

 

O colecție de eseuri ale lui G.K. Chesterton, maestrul paradoxului, pe teme foarte actuale ca familia tradițională, educația religioasă, ateism, etc., într-o traducere de excepție purtând semnătura lui Cătălin Sturza și cu o prefață de Joseph Pearce.

 

„Chesterton ne arată că viața este plină de paradoxuri. Este plină de acele contradicții aparente, de juxtapuneri incongruente care indică adevăruri mai adânci. Luați, de exemplu, faptul că e nevoie ca un om să fie mare ca să știe cât de mic este, sau faptul că mândria este păcatul unui om mic care crede că este mare. Sau luați cuvintele lui Hristos, Maestrul suprem al Paradoxurilor, care ne spune în mod solemn că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă. Evangheliile sunt pline de astfel de paradoxuri, ilustrând faptul că Chesterton nu era, în nici un fel, inventatorul puterii paradoxului.” (Joseph Pearce)

https://contramundum.ro/produs/daca-dumnezeu-nu-ar-exista-si-alte-eseuri-g-k-chesterton/

 

///////////////////////////////////////

 

 

CALEA SOVIETICĂ

 

 

de Theodore Dalrymple

În sens strict, Vestul a câștigat Războiul Rece. Cu toate acestea, o formă înfricoșătoare de sovietizare își face simțită prezența în Apus, ca o formă de răzbunare. Nu vreau să exagerez sau să exagerez prea mult. Nu ne temem că noaptea ne bate la ușă poliția, suntem încă liberi să mergem unde dorim și nici nu suntem nevoiți să ne petrecem cea mai mare parte a timpului căutând lucruri vitale, care sunt de negăsit. Dimpotrivă, abundența este atât de răspândită încât atunci când nu găsim ceva imediat, ne simțim ofensați, ca și cum drepturile noastre fundamentale ne-au fost încălcate.

 

În ce sens, deci, suntem sovietizați? Cred că procesul este mai subtil și mult mai periculos decât ce am descris mai sus. Când am călătorit dincolo de Cortina de Fier am ajuns la concluzia că propaganda ubicuă nu era menită să convingă, cu atât mai puțin să informeze, ci să umilească. Cetățenii (dacă acesta este cuvântul potrivit pentru oameni în acel sistem) nu trebuia doar să evite a o contrazice în public, ci să fie de acord cu ea public. Ca urmare, din punctul de vedere al puterii conducătoare,  cu cât mai puțin adevărată și mai scandalos de mincinoasă era propaganda, cu atât mai bine. A-i face pe oameni să subscrie la propoziții care sunt în mod evident false, sub pedeapsa că își vor pierde mijloacele de trai sau chiar mai rău, înseamnă a-i strivi moral și psihologic, și astfel a-i face docili, ușor de manipulat și complici la înrobirea lor.

 

Din ce în ce mai mult în viețile noastre ne găsim în situații similare, în special dacă avem ghinionul să lucrăm pentru birocrații, fie ele guvernamentale, cvasiguvernamentale, presupus independente sau comerciale. Trebuie să păstrăm tăcerea nu doar asupra unor afirmații false și ridicole, dar să fim de acord cu ele, să ne arătăm voluntari și să demonstrăm că picăm pe mesaj (pentru a folosi o expresie modernă imbecilă, care amintește de tirania practicată asupra noastră). Mesajul nu trebuie niciodată să ne fie atribuit nouă sau oricui în particular. Trebuie să fie absurd și irefutabil în același timp.

 

Zilele trecute citeam o carte de Serghei Dovlatov, „Cartea Invizibilă”. Dovlatov a fost un scriitor rus care s-a născut în 1941, a emigrat în Statele Unite în 1978 și a murit acolo din cauza unui infarct în 1990. Fiind un spirit caustic, nu s-a bucurat de mare apreciere din partea regimului Brejnev, deși alții au suferit mai mult decât el. „Cartea Invizibilă” reprezintă o cronică a încercărilor sale de a publica o carte în Uniunea Sovietică, încercări soldate cu un eșec total, până la momentul în care s-a lăsat păgubaș și a emigrat.

 

A scris-o în anul 1976, dar merită din plin să fie citită și astăzi, nu doar ca un document istoric, ci și pentru ce ne spune despre situația noastră. Pentru că vremurile noastre reprezintă o vârstă de aur a mediocrității ambițioase, dacă le putem numi astfel. Iar acesta era principiul subiacent, desigur, niciodată exprimat, al birocrației sovietice.

 

Nu există nimic în neregulă cu mediocritatea, bineînțeles. Practic, prin definiție, cei mai mulți dintre noi sunt mediocri, și, de fapt, toți suntem în cel mai bun caz mediocri în majoritatea lucrurilor pe care le facem. Suntem sportivi mediocri, critici mediocri, bucătari mediocri, chiar și cumpărători mediocri. Suntem norocoși când excelăm într-un lucru, iar când întâlnim oameni care par să exceleze în tot ceea ce fac, suntem înclinați spre teamă, dezavuare sau chiar ură, mai degrabă decât admirație.

 

Așadar, mediocritatea este trăsătura de neocolit a condiției umane. Devine înfiorătoare doar când, așa cum se întâmplă frecvent în zilele noastre, se aliază cu ambiția neîngrădită și cu voința de putere. Mediocritatea nu prezintă nicio problemă când își știe condiția și se mulțumește cu ea. Devine periculoasă doar când dorește să domine.

 

Dovlatov a reușit să își găsească de lucru la diverse publicații sovietice, deși niciodată pentru mult timp, deoarece era întotdeauna copilul care observă că împăratul e gol. Când descrie mediocritatea dominatoare combinată cu lipsa de scrupule, ai impresia inconfortabilă că nu citești doar despre Uniunea Sovietică și că mesajul său a fost profetic.

 

Tipul de persoană care răzbătea în Uniunea Sovietică era tipul de persoane pe care le-am întâlnit în interacțiunile mele cu birocrația britanică și care prosperau. Fie erau lipsiți de abilități, în care caz se asemănau cu salahorii lipsiți de talent de care se lovea Dovlatov în lumea literară sovietică: „Suplineau lipsa de talent prin loialitatea exemplară față de putere”. Sau, dacă aveau abilitate și inteligență, le suprimau de dragul unei vieți liniștite și confortabile. Descriindu-l pe un editor care fusese la un moment dat posesorul unui mare talent, dar pe care l-a stins, Dovlatov scrie: „O abilitate remarcabilă de a se adapta și o sete de confort l-au schimbat într-un funcționar model”. Omul acesta nu era un prost: „Nu avea iluzii cu privire la ce făcea. Știa ce face. Îl puteai vedea cum suferă când lua decizia de a se conforma”. Și Dovlatov adaugă: „Nu există tragedie mai mare pentru un om decât lipsa completă a caracterului”.  Asta întâlneam zilnic când birocrații nu mă puteau privi în ochi. Trăiau o suferință de dragul unei pensii.

 

Un fragment din Dovlatov mi-a amintit de zilele în care trebuia să am de-a face cu diverși birocrați de la asistență socială. Dovlatov a încercat să descopere cine și-a impus dreptul de veto asupra publicării cărții sale, și de ce (în primă fază fusese acceptată). De fiecare dată când mergea la biroul care se ocupa de caz, se întâlnea cu altcineva care nu știa nimic de caz:

 

„Am început să înțeleg strategia lor. De fiecare dată era altcineva. Iar eu trebuia să îmi explic cazul din nou. Și nimic nu mergea mai departe.”

 

Exact aceasta era metoda pusă în practică de birocrații locuințelor publice care aveau de-a face cu chiriași. Negau că au primit emailuri, scrisori sau telefoane (deși erau înregistrate). Persoana cu care vorbise ultima oară chiriașul, cunoscut doar după primul nume, era mereu plecată din birou  „la un curs, la masă, bolnav sau în concediu de maternitate și așa mai departe” astfel încât sărmanul aplicant trebuia să explice a n-a oară ce dorea, până ce își pierdea cumpătul și era etichetat ca agresiv și nerezonabil și pus pe o listă neagră.

 

Pe măsură ce îl citesc pe Dovlatov, mă gândesc că în lumea pe care am făurit-o, nu doar Împărăția lui Dumnezeu se află în sufletul nostru, ci și cea sovietică.

 

Theodore Dalrymple este autorul volumului de eseuri „Cultura noastră: ce a mai rămas din ea” apărut la Editura Contra Mundum

 

https://contramundum.ro/2022/12/05/calea-sovietica-2/

 

///////////////////////////////////////

 

Marile bogăţii ale României, date pe nimic. Cine ne-a vândut ţara? La cine ajung 400 de miliarde de

https://www.youtube.com/watch?v=K-h5TlbuMms

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

 

Nu  este suficient să ne unim doar între noi, căci tot dezbinaţi rămânem, dacă nu ne facem UNA cu Unirea Dumnezeiască, veşnică, întrupată în Căpetenia Iisus, (Ioan, cap.17/11-21)- prin moartea, ingroparea unirii omeneşti, şi prin invierea Cristică… NU se merită să  ne   jertfim  pentru hoţi, manipulatori, politruci, mincinoşi, falşi “păstori”  umpluţi   cu mizeriile gunoierului cosmic; Să ne înarmăm cu “” Bomba Duhovnicească”” construită din Roada Duhului- “dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Gal.5/22,23) Împotriva acestor lucruri nu rezistă tot arsenalul acestei lumi ! Să ne hranim cu Painea Biblică (Ioan cap. 6),s ă ne blindăm cu Armura Dumnezeiască, dăruită oricărui păcătos   Ef.cap.6/10-20, ca să călcăm în picioare pe satan şi pe ai săi, până-i strivim coada- Romani, cap. 16/20, prin Atotputernicia Lui– caci El, deja i-a zdrobit capul la Golgota

 

 

PENTRU CE S-A RUGAT HRISTOS ÎN GRĂDINA GHETSIMANI? Când se va produce răpirea Bisericii? Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului; RĂPIREA ŞI SFÂRŞITUL VEACURILOR;  Când are loc răpirea bisericii? Rapirea Bisericii, de Robert Van Kampen; Rugăciunile creștinilor fac mult mai mult decât buletinele de vot…Planul Profetic; Așteptând „fericita noastră nădejde” – venirea Domnului; 14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare- de Walter Alexander Lickley… Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare- de Stanley Bruce Anstey… Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Va auzi lumea trâmbiţa la răpire?

1 Tesaloniceni 4.16

William John Hocking

© CSV, Online începând de la: 08.03.2019, Actualizat

 

      

Verset călăuzitor: 1 Tesaloniceni 4.16

 

1 Tesaloniceni 4.16: Pentru că Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos;

 

Întrebare

Este un loc în Scriptură, care ne spune, că lumea ca atare nu va auzi strigătul şi trâmbiţa, când Domnul va lua pe ai Săi acasă?

 

Răspuns

Scriptura nu spune în nici un loc categoric, că lumea nu va auzi strigătul Domnului şi trâmbiţa lui Dumnezeu, dar ea niciunde nu spune contrariul. Însă strigătul poruncitor al Domnului este numai pentru unii, nu pentru toţi. În mod deosebit în evanghelia după Ioan vedem ce linie clară de despărţire face Domnul între lume şi „ai Săi”. Această diferenţiere a devenit deosebit de clară după învierea Domnului. Când Domnul Isus a vorbit ucenicilor Săi despre plecarea Lui din lumea aceasta, El a spus: „Încă puţin şi lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veţi vedea” (Ioan 14.19). În timpul dintre învierea Lui şi înălţarea Lui la cer El Se arată numai alor Săi, şi numai ei L-au văzut plecând la cer de pe Muntele Măslinilor. De aceea noi credem, că atunci când Domnul va reveni numai pentru ai Săi, strigătul poruncitor şi trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, pentru ca să le trezească atenţia. Credincioşii plecaţi acasă – nu necredincioşii morţi – vor auzi glasul în mormintele lor, desigur şi credincioşii care vor fi în viaţă. Oile Lui – şi nimeni altcineva – aud deja astăzi glasul Păstorului cel bun.

 

Nu ni se spune dacă venirea Domnului va fi însoţită de vreun fel de zgomote, pe care lumea le va auzi. Chiar dacă ar fi aşa, zgomotul sau sunetul nu va fi înţeles sau va fi interpretat greşit, aşa cum ne arată exemple din Scriptură (compară cu Ioan 12.28,29; Faptele apostolilor 9.7; 22.9). Desigur, luarea în trup a celor mântuiţi la venirea Domnului nu va putea rămâne ascunsă, însă evenimentul acesta va exercita o influenţă morală asupra lumii la fel de puţin cum a fost la timpul său răpirea lui Enoh.

 

Tradus de la: Wird die Welt die Posaune bei der Entrückung hören?

Tradus de la: Titlul original: „Fragen und Antworten“

din Ermunterung und Ermahnung, Anul 1981, pag. 376–378

 

Traducere: Ion Simionescu

https://www.soundwords.de/ro/va-auzi-lumea-trambita-la-rapire-a11770.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare- de Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 04.06.2019, Actualizat

 

       

Cuprins

Locuri din Scriptură care dovedesc că Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare

1) Necazul cel mare nu este amintit niciodată în legătură cu Adunarea

2) Adunarea (Biserica) nu este subiectul profeţiei

3) Structura cărţii Apocalipsa arată că Biserica nu va fi pe pământ în timpul necazului

4) Eliberarea Adunării se deosebeşte de eliberarea lui Israel

5) Adunarea are făgăduinţa să fie salvată de mânia care va veni

6) Dumnezeu nu a hotărât Adunarea (Biserica) pentru mânie

7) Strigătul are loc înainte de vestirea păcii şi siguranţei

8) Strângerea (la El) are loc înainte de apostazie

9) Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie luat mai întâi din drum

10) Hristos va veni pentru Adunarea (Biserica) Lui, înainte să aibă loc evenimentele timpului din urmă

11) Nu sunt nici un fel de indicaţii pentru creştini în timpul necazului

12) Faptul că Evanghelia despre harul lui Dumnezeu nu va fi predicată în timpul necazului cel mare arată că răpirea a avut deja loc.

Modele în Vechiul Testament care confirmă că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare

13) Enoh şi Noe (Geneza 5.21-9.17)

14) Avraam şi Lot (Geneza 18-19)

15) Lea şi Rahela (Geneza 28-30)

16) Iosif şi Asnat (Geneza 37-50)

17) Moise şi Sefora (Exodul 1-12)

18) Judecata asupra Ierihonului (Iosua 2-6)

Locuri din Scriptură cu care se vrea susţinerea învăţăturii false, că Adunarea (Biserica) va trece prin necazul cel mare

1) 2 Tesaloniceni 2.2,3

2) Apocalipsa 11.15

3) Matei 24.29-31

Părerea unei răpiri parţiale

Următoarele locuri din Cuvântul lui Dumnezeu confirmă că Adunarea (Biserica) nu va trece prin viitorul timp de necaz de şapte ani.

 

Locuri din Scriptură care dovedesc că Adunarea (Biserica) nu va trece prin necazul cel mare

1) Necazul cel mare nu este amintit niciodată în legătură cu Adunarea

Sunt opt locuri importante în Scriptură, care vorbesc direct despre necaz (Matei 24.3-29; Marcu 13.4,24; Apocalipsa 3.10; 7.14-17; Deuteronomul 4.30,31; Ieremia 14.8; 30.4-7; Daniel 12.1). În mod justificat am putea presupune că cel puţin unul din aceste pasaje ar aminti dacă Adunarea ar trebui să treacă prin necazul cel mare. Însă realmente nu este nici măcar o singură referire că Adunarea va fi în necaz sau că are vreo legătură cu el! (Dacă vorbim despre Adunare – Biserică -, prin aceasta înţelegem creştini care sunt mădulare ale trupului lui Hristos; Romani 12.5; 1 Corinteni 12.13). Aceasta este deosebit de important, căci aceasta înseamnă, că aceia care cred în această învăţătură falsă au introdus propriile lor idei în Scriptură.

 

În Matei 24 şi Marcu 13 Domnul a vorbit către ucenicii Săi iudei, care stau reprezentativ pentru rămăşiţa iudaică a credincioşilor, care va merge în necaz. Aceasta se justifică prin comentariile Domnului făcute lor. El a vorbit despre ceea ce ei trebuiau să facă când Templul şi „Locul sfânt” vor fi profanate prin „urâciunea pustiirii”. De asemenea El a vorbit despre ţara „Iudeea”, despre „sabat”, despre strângerea laolaltă a seminţiilor lui Israel şi despre „smochin” – un cunoscut simbol despre Israel. El a vorbit şi despre venirea „Fiului Omului” – un titlu folosit în Biblie pentru acţiunea Domnului cu Israel şi cu naţiunile păgâne de pe pământ, însă niciodată în legătură cu Adunarea. Când este amintită venirea Lui pentru Adunare (răpirea), El este denumit „Domnul” sau „Mirele”. Toate aceste lucruri arată că Domnul nu S-a referit la Adunare cu privire la necazul cel mare. (Matei 24.15,16,20,30-32). Creştinii credincioşi nu au a face cu un templu material şi cu un loc sfânt, unde ei se pot închina. De asemenea ei nu au nimic a face cu sabatul, etc. Lucrurile acestea sunt foarte evident valabile pentru iudei.

 

Apocalipsa 3.10 vorbeşte despre necazul care va veni peste lume, dar nu peste Adunare. Domnul spune realmente în acest pasaj, că El va păzi pe credincioşi „de ceasul încercării”!

 

În Apocalipsa 7.14 se vorbeşte despre necaz în legătură cu naţiunile păgâne (Apocalipsa 7.9).

 

În Deuteronomul 4.30,31 se vorbeşte despre necaz în legătură cu Israel (Deuteronomul 4.1).

 

În Ieremia 30.4-7 necazul este denumit „necazul lui Iacov”, nu ca „necaz pentru Adunare”. Pasajul exprimă că aceste lucruri se referă la Israel şi Iuda (compară cu Ieremia 30.4).

 

În Daniel 12.1 se spune că „timpul de necaz” (necazul cel mare) va veni peste „copiii poporului tău”, şi poporul lui Daniel era Iuda, aşa cum se cunoaşte.

 

Aceste referiri arată că necazul cel mare are a face exclusiv cu Israel şi naţiunile păgâne de pe pământ, dar nu cu Adunarea. Faptul că Adunarea niciodată nu este amintită în legătură cu necazul ar trebui să fie suficient ca să convingă orice duh ascultător că Adunarea nu va fi în necaz sau că ea nu va trece prin necaz.

 

Israel şi Adunarea – două corporaţii diferite

 

Pe parcurs va deveni tot mai clar că ceea ce celor mai mulţi le provocă greutăţi în acest domeniu este faptul că nu se diferenţiază clar între Israel şi Adunare (Biserică). Aceasta este o problemă foarte veche în creştinătate, care poate fi urmărită înapoi până în primul secol al istoriei Bisericii, când anumiţi învăţători iudei învăţau că la Rusalii Israel s-ar fi contopit cu Biserica şi astăzi ele ar fi una şi aceeaşi. În această învăţătură rătăcită Biserica reprezintă pe Israel, care va avea pământul ca moştenire. Această învăţătură este cunoscută astăzi sub denumirea de „teologia reformată” sau „teologia legământului”, cu toate că ea îşi are originea cu mult înainte de Reforma din secolul 15. Acest sistem doctrinar nu recunoaşte nici natura Bisericii şi nici adevărata chemare şi speranţă ca părtăşie deosebită a credincioşilor, care aparţin cerului. Scriptura învaţă că Biserica va domni împreună cu Hristos peste pământ. Aceasta este altceva decât Israel şi naţiunile păgâne, care vor avea parte de binecuvântare pe pământ.

 

Ca rezultat al acestei învăţături false mulţi nu au înţeles planul lui Dumnezeu de a avea nu numai o grupă, ci două grupe mari de oameni răscumpăraţi, care vor avea parte de gloria lui Hristos în ziua domniei Lui publice (mileniul sau Împărăţia de o mie de ani): va fi o grupă cerească de răscumpăraţi, constând din „mireasa” lui Hristos (Adunarea / Biserica), şi aceia care sunt cunoscuţi sub denumirea de „prietenii Mirelui” (credincioşii din timpul Vechiului Testament). Şi apoi va fi şi o grupă pământească, care constă dintr-o rămăşiţă din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel şi din naţiunile păgâne.

 

Momentan Dumnezeu cheamă Adunarea (mireasa lui Hristos) prin Evanghelia harului Său. Aceia care prin credinţă se bazează pe lucrarea terminată a lui Hristos la cruce sunt pecetluiţi cu Duhul Sfânt şi fac parte din Adunare. Aceasta este ceva cu totul nou în căile lui Dumnezeu: Adunarea nu exista nici în timpul Vechiului Testament şi nici atunci când Hristos a venit şi a vestit Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu.

 

Când El era pe pământ, El a spus: „Voi zidi Adunarea Mea” (Matei 16.18). Aceasta arată clar că era vorba de o chestiune viitoare. Adunarea a luat fiinţă abia la Rusalii (Faptele apostolilor 2.1-4,47; 5.11; 11.15: „la început”). Cuvântul Adunare (în greacă: ekklesia) înseamnă „chemat afară” şi descrie judicios ceea ce face Dumnezeu în timpul de acum, când El cheamă credincioşi dintre iudei şi dintre păgâni. Prin faptul că Duhul lui Dumnezeu a coborât pe pământ la Rusalii şi s-a aşezat pe această grupă de credincioşi, El i-a unit cu Hristos în cer, Capul Adunării (Bisericii) (Efeseni 5.23). Aceasta este denumit ca botez cu Duhul Sfânt (Faptele apostolilor 1.5; 1 Corinteni 12.13).

 

În Efeseni 3.6 Pavel explică această chemare nouă şi unică în felul ei a lui Dumnezeu, că este cu totul altceva decât ce au spus profeţii Vechiului Testament despre Israel şi despre păgâni. El prezintă trei lucruri, care caracterizează această chemare a lui Dumnezeu prin Evanghelie:

 

El spune mai întâi: „Pentru ca cei care aparţin naţiunilor să fie moştenitori împreună” (traducerea Darby). Să observăm: el nu a spus că „naţiunile” vor fi moştenitoare împreună, ci „cei dintre naţiuni”. Aceasta se referă la o alegere a anumitor persoane, alese dinte naţiuni, care au fost alese să fie parte a acestei societăţi cereşti deosebite – Adunarea (Efeseni 1.4-6). Naţiunile, din care ele au fost chemate, rămân ca atare şi vor continua să trăiască pe pământ, atât astăzi cât şi în Împărăţia de o mie de ani (Apocalipsa 21.24).

 

Această chemare deosebită a lui Dumnezeu prin Evanghelie nu înseamnă aducerea în masă a naţiunilor păgâne la Dumnezeu, aşa cum a fost vestit în Vechiul Testament, prin care ele vor avea un loc în Împărăţia lui Mesia în Israel (Zaharia 2.11; 8.22,23; Isaia 11.10; 14.1; 56.3-7; 60.1-5; Psalmul 22.27; 47.9; 72.10,11). Despre ceea ce vorbeşte Vechiul Testament este o convertire în exterior a naţiunilor păgâne, care va avea loc în viitor, când Hristos va instaura Împărăţia Sa de o mie de ani. De frica judecăţii ele se vor alia de Dumnezeul lui Israel. Aceasta nu va avea neapărat a face cu credinţa în inimă (Psalmul 18.44-47; 66.1-3; 68.28-31; Isaia 60.14), cu toate că foarte mulţi vor fi cu adevărat credincioşi (Apocalipsa 7.9,10). Chemare actuală deosebită a lui Dumnezeu nu trebuie însă confundată cu chemarea viitoare a păgânilor.

 

Anumite afirmaţii din cartea Faptele apostolilor confirmă această chemare unică în felul ei a lui Dumnezeu, care are încă loc astăzi. Luca, scriitorul acestei cărţi, relatează că Pavel şi Barnaba în drumul lor spre Ierusalim s-au oprit în diferite locuri, ca să aducă fraţilor vestea bună despre „convertirea celor dintre naţiuni” (Faptele apostolilor 15.3).

 

Şi aici trebuie să se ţină seama: nu este convertirea naţiunilor, ci o convertire dintre naţiuni. El aminteşte aceasta scurt încă o dată în versetul 14, că Dumnezeu a vizitat (şi la fel face şi astăzi!) naţiunile prin Evanghelie, ca „să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său” (Faptele apostolilor 15.14). La fel este amintit şi la convertirea lui Saul din Tars, căci Domnul i-a zis: „Te-am luat din mijlocul poporului acestuia [Israel] şi din mijlocul neamurilor” (Faptele apostolilor 26.17). Aceasta arată că prin mântuirea sa Pavel a fost scos din poziţia lui de odinioară (ca israelit) şi a fost mutat într-o creaţie cu totul nouă a lui Dumnezeu, ca mădular al trupului lui Hristos (Galateni 3.28; Coloseni 3.11). Mai târziu a fost trimis să predice Evanghelia naţiunilor, pentru ca şi ele să poată fi aduse prin credinţa în Hristos în această creaţie nouă cerească.

Aşa cum s-a amintit deja, iudeii şi păgânii rămân corporaţii despărţite pe pământ, când chemarea Evangheliei va înceta. Acum însă, ca rezultat al acestei chemări actuale a lui Dumnezeu, există o a treia corporaţie – „Adunarea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10.32). de aceea Dumnezeu cheamă în epoca actuală iudei şi păgâni credincioşi din poziţia lor de odinioară şi îi aduce în ceva nou: în Adunare (Biserică). S-a explicat deja, că cuvântul „Biserică” înseamnă: „cei chemaţi afară”. Această noţiune exprimă foarte judicios chemarea deosebită a Evangheliei.

 

Teologii „reformaţi” sau „teologii legământului” folosesc fals anumite versete din cartea Faptele apostolilor, ca să „dovedească”, că aceste două chemări ar fi una şi aceeaşi chemare. Însă o privire exactă asupra pasajelor din Biblie arată că ele nu sunt o împlinire a pasajelor vechi-testamentale, ci sunt citate numai pentru a arăta că în gândurile lui Dumnezeu a fost întotdeauna, ca să binecuvânteze şi naţiunile.

În al doilea rând Efeseni 3.6 confirmă că credincioşii dintre păgâni sunt astăzi „din acelaşi trup”, deoarece trupul constă din iudeii de odinioară şi păgânii de odinioară. Taina Hristos şi Adunarea revelează că iudeii şi naţiunile, care cred în Evanghelie, se formează într-un singur organism viu, într-un singur trup comun. În aceasta amândoi stau pe aceeaşi bază a răscumpărării şi au parte comună la binecuvântarea din această creaţie nouă a lui Dumnezeu (Efeseni 2.14-16). Acest „un singur trup în Hristos” (Romani 12.5) este ceva cu totul nou în creaţia lui Dumnezeu, care nu se găseşte în Vechiul Testament. Scrierile vechi-testamentale nu vorbesc niciunde despre faptul că iudeii credincioşi şi păgânii credincioşi au parte de binecuvântări şi privilegii comune şi că vor fi contopiţi într-o unitate. În afară de aceasta Cuvântul lui Dumnezeu făgăduieşte că Hristos va domni atât peste Israel cât şi peste naţiunile păgâne (Psalmul 93.1; Isaia 32.1). Însă niciodată nu se spune că El va domni peste Biserică, care este trupul Lui.

În al treilea rând Pavel spune că această grupă de iudei aleşi şi păgâni aleşi sunt „împreună-părtaşi ai promisiunii [lui Dumnezeu] în Hristos Isus.” Această promisiune nu stă în nici o legătură cu promisiunile date patriarhilor în timpurile vechi-testamentale. Promisiunile pe care le-au primit Avraam, Isaac şi Iacov le-au fost date pentru timpul cât au trăit ei. Dimpotrivă, promisiunea „vieţii veşnice” a fost dată „înainte de timpurile veacurilor” (Tit 1.2). „Viaţa veşnică” este clar o binecuvântare a Noului Testament, care include o relaţie conştientă cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 17.3) şi are Duhul Sfânt locuind în cel credincios (Ioan 4.14). Credincioşii din Vechiul Testament nu ştiau nimic despre o relaţie între Tatăl şi Fiul în cadrul Dumnezeirii. Ei se bucurau numai să trăiască pentru totdeauna pe pământ sub domnia lui Mesia (Psalmul 8.1-9, printre altele); de asemenea ei nu aveau Duhul Sfânt locuind în ei. Viaţa veşnică a fost văzută pentru prima dată când Hristos a venit în lume şi a revelat-o; înainte ea era „la Tatăl” în cer (1 Ioan 1.2).

Din aceste trei lucruri vedem deci că actuala chemare a lui Dumnezeu nu este o împlinire spirituală a profeţiilor vechi-testamentale (aşa cum afirmă teologia legământului), ci este ceva cu totul nou. Chemarea actuală cerească nu stă nicidecum în contradicţie cu planul lui Dumnezeu de a binecuvânta pe pământ atât pe Israel cât şi naţiunile sub domnia lui Hristos. Convertirea păgânilor va avea loc într-o zi viitoare, dar o convertirea a celor „dintre” naţiuni are loc astăzi prin chemarea Evangheliei. Este important la citirea Evangheliei să nu se confunde aceste două chemări diferite ale lui Dumnezeu. „Lucrătorul [credincios], … care împarte drept Cuvântul adevărului”, va ţine seama de această diferenţă în învăţătura biblică (2 Timotei 2.15).

 

2) Adunarea (Biserica) nu este subiectul profeţiei

Este o realitate, că profeţia în sensul propriu-zis al cuvântului nu are nimic a face cu Adunarea, ci numai cu Hristos şi acţiunea Lui cu Israel şi cu naţiunile păgâne, care vor intra în Împărăţia de o mie de ani trecând prin necazul cel mare. Cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel (Daniel 9.24-27) arată clar, că evenimentele referitoare la Israel şi naţiuni s-au oprit la sfârşitul celei de-a 69-a săptămână, atunci când iudeii „au nimicit pe Mesia al lor”. Mai rămân şapte ani (săptămâna a 70-a), care mai întâi trebuie să se împlinească cu privire la Israel şi care va fi împlinită abia atunci când Dumnezeu va acţiona cu ei într-o zi viitoare. Noi ne aflăm acum în „timpul Său” de har al lui Dumnezeu (1 Timotei 2.5,6), în care Dumnezeu cheamă afară pe credincioşii atât dintre iudei cât şi dintre naţiuni, pentru ca ei să fie un popor ceresc pentru El (Faptele apostolilor 15.14). Profeţia despre necazul cel mare nu are nimic a face cu timpul acesta. Este o înţelegere falsă a scrierilor profetice, dacă se încearcă să se pună în legătură evenimentele din timpul de acum (în timp ce Biserica este încă pe pământ) cu evenimentele profeţiei – în presupunerea falsă, că ele s-ar împlini acum.

 

3) Structura cărţii Apocalipsa arată că Biserica nu va fi pe pământ în timpul necazului

Prin structura cărţii Apocalipsa învăţăm, că Biserica (Adunarea) nu va mai fi pe pământ când se vor vărsa judecăţile necazului cel mare.

 

În Apocalipsa 1.19 găsim trei puncte referitoare la împărţirea cărţii:

 

„Ce ai văzut” – aceasta se referă la ceea ce apostolul Ioan a văzut în capitolul 1.

„Ce este” – se referă la capitolul 2 şi 3, care conţin mesajele Domnului adresate celor şapte Biserici. Acestea sunt o istorie morală a bisericii mărturisitoare pe pământ din timpul post-apostolic şi până la timpul din urmă.

„Ce va fi după acestea” – aceasta se referă la capitolele 4 până la 22, în care este descris necazul cel mare. Această a treia parte este denumită „după acestea” (Apocalipsa 4.1), deoarece ea se referă la lucruri care vor avea loc după ce Biserica îşi va fi încheiat istoria ei pe pământ.

Este foarte instructiv să se vadă că după capitolele 2 şi 3 se deschide o uşă în cer şi Ioan este chemat, spunându-i-se: „Suie-te aici” (Apocalipsa 4.1). Aceasta este numai o imagine slabă a felului cum Biserica este chemată în cer, după ce ea îşi va fi terminat drumul pe pământ prin venirea Domnului (răpirea). Începând cu capitolul 4 şi până la sfârşitul cărţii Biserica nu mai este văzută pe pământ (aşa cum a fost înainte în capitolele 1 până la 3). Şi când se varsă judecăţile necazului cel mare în capitolele 6 până la 19, Biserica (Adunarea) nu este amintită nici măcar o singură dată!

 

În afară de aceasta, aceia care în timpul necazului devin martiri din cauza credincioşiei lor, arată prin caracterul rugăciunilor lor că ei nu sunt creştini (Apocalipsa 6.9,10).

 

În primul rând felul în care ei se adresează lui Dumnezeu ca „Domnitor suveran” arată că ei nu pot fi creştini. Creştinii credincioşi nu se adresează în felul acesta lui Dumnezeu, căci ei se adresează lui Dumnezeu prin cuvântul „Tată” (Efeseni 1.2; Coloseni 1.2).

În al doilea rând ei cer răzbunare pe aceia care locuiesc pe pământ şi i-au prigonit. Aceasta este corect şi potrivit pentru un iudeu (compară cu aşa-numiţii psalmi de răzbunare), însă desigur nu corespunde felului de gândire al unui creştin. Căci creştinii credincioşi binecuvântează pe cei care îi blestemă, şi se roagă pentru cei care îi urăsc (Luca 6.27,28), însă nu strigă după răzbunare pe prigonitorii lor (Romani 12.19-21).

Aflăm din capitolul 7 cine va ieşi la sfârşitul necazului cel mare: aleşii din Israel (Apocalipsa 7.1-8) precum şi o mare mulţime de popor dintre păgâni (Apocalipsa 7.9-11). Dar aici nu se amintesc creştinii! Ei nu vin ieşind din necazul cel mare, deoarece ei nici nu au intrat în el. Aşa cum s-a amintit deja, ei vor fi chemaţi în cer deja înainte să înceapă necazul.

 

Vrem să mai observăm că strigătul „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor” este repetat deseori în timp ce Adunarea (Biserica) este văzută pe pământ (Apocalipsa 2 şi 3). Însă de îndată ce Adunarea este văzută ca fiind luată de pe pământ (Apocalipsa 4.1) şi necazul începe, exprimarea este puţin schimbată. Atunci se spune: „Dacă are cineva urechi, să audă!” (Apocalipsa 13.9). Adăugarea „ceea ce Duhul spune adunărilor” este intenţionat lăsată la o parte! Motivul evident pentru aceasta este, că Adunarea este deja luată de pe pământ şi Duhul nu se mai adresează adunărilor.

 

Apoi, în cele din urmă, în Apocalipsa 19.11-21, la sfârşitul necazului (cel mare), vedem Adunarea ca parte a oştirilor cereşti (sfinţii cereşti), care coboară din cer împreună cu Domnul, pentru judecăţile Sale de război. Dar ca să poată coborî împreună cu Domnul (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14; Iuda 14, şi alte locuri), trebuie ca mai înainte să fie luată acolo. Singurul lucru, care este în legătură cu aceasta, este răpirea, care are loc înainte de începutul necazului – aşa cum am arătat.

 

Dar dacă toţi credincioşii vor fi luaţi, pentru ca la sfârşitul necazului să fie la Domnul, aşa cum presupun unii, cine va rămâne atunci, pentru ca la sfârşitul Împărăţiei de o mie de ani să populeze pământul? Dacă cei păcătoşi sunt trimişi în pedeapsa veşnică, atunci pământul ar fi fără oameni! (Credincioşii, care au fost răpiţi cu Domnul în văzduh, nu mai revin pe pământ, ca să trăiască pe pământ. Ei vor domni peste pământ din „locurile preaînalte”; compară cu Daniel 7.22,27; 2 Corinteni 5.1).

 

4) Eliberarea Adunării se deosebeşte de eliberarea lui Israel

În Apocalipsa 3.10 se făgăduieşte Adunării, că ea va fi păzită „de” ceasul încercării care va veni. Versetul următor arată cum va avea loc aceasta: „Eu vin curând” (Apocalipsa 3.11). Aceasta este răpirea. Dar să observăm că lui Israel nu i se dă o astfel de făgăduinţă. Despre ei se spune, că ei vor fi salvaţi în timpul de strâmtorare (Ieremia 14.8). Dumnezeu în harul Său va păstra dintre ei în timpul necazului o rămăşiţă temătoare de Dumnezeu.

 

5) Adunarea are făgăduinţa să fie salvată de mânia care va veni

Creştinii credincioşi sunt solicitaţi „să aştepte pe Fiul Său din cer, pe care El L-a înviat dintre morţi – pe Isus, care ne scapă de mânia care vine” (1 Tesaloniceni 1.9,10). Asupra lumii acesteia vine mânia; este judecata care va avea loc în timpul necazului cel mare. Această „mânie” este amintită de zece ori în cartea Apocalipsa (Apocalipsa 6.16,17; 11.18; 14.10,19; 15.1,7; 16.1,19;19.15). La aceasta trebuie să observăm că toate locurile sunt după capitolele 2 şi 3, care reprezintă timpul existenţei Adunării (Bisericii) pe pământ. Aceasta arată că Adunarea nu va mai fi prezentă pe pământ când vor fi vărsate judecăţile necazului cel mare. Domnul Isus o va elibera de acestea, înainte să vină mânia (Romani 5.9).

 

6) Dumnezeu nu a hotărât Adunarea (Biserica) pentru mânie

În 1 Tesaloniceni 5.9,10 stă scris: „Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie [judecata care va veni], ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos” (1 Tesaloniceni 5.9,10).

 

În versetul acesta mântuirea nu se referă la mântuirea veşnică a sufletului, deoarece noi ca şi creştini credincioşi o avem deja. În Biblie mai este şi un alt aspect viitor al mântuirii. De exemplu Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Acum mântuirea noastră este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape” (Romani 13.11; compară cu Romani 5.9; 8.23-25; Efeseni 4.30; Evrei 9.28; 1 Petru 1.5). Acest aspect al mântuirii, respectiv al răscumpărării este răscumpărarea trupului nostru când Domnul va veni şi ne va lua din lumea aceasta. Noi „Îl aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrării puterii pe care o are, de a-Şi supune chiar toate lucrurile” (Filipeni 3.20,21; compară cu 1 Corinteni 15.51-56).

 

1 Tesaloniceni 5.9 ne spune că Adunarea a fost rânduită să obţină mântuirea şi nu mânia, care va veni peste lumea aceasta.

 

7) Strigătul are loc înainte de vestirea păcii şi siguranţei

Apostolul Pavel aminteşte răpirea în scrisoarea lui adresată credincioşilor din Tesalonic (1 Tesaloniceni 4.15-18) categoric înainte de timpul necazului cel mare, când „pacea şi siguranţa” vor fi făgăduite de fiara şi de antihrist sub protecţia împărăţiei romane readusă la viaţă (1 Tesaloniceni 5.1-3).

 

În afară de aceasta, o privire mai atentă a versetelor ne arată că aceia care au fost „răpiţi” (în Apocalipsa 4) sunt apelaţi ca o cu totul altă grupă de persoane decât aceia cărora în timpul de necaz li se făgăduieşte „pace şi siguranţă” (în 1 Tesaloniceni 5). Aceasta devine clar aici prin schimbarea de la persoana întâi plural la persoana a treia plural; de la „noi”, când este vorba despre cei care vor fi răpiţi, la „ei”, când este vorba de aceia cărora le este făgăduit în timpul necazului cel mare o pace falsă şi o siguranţă falsă. Această schimbare a celor adresaţi nu este întâmplătoare, căci Duhul lui Dumnezeu arată două grupe diferite de persoane: pe de o parte credincioşii răpiţi, Adunarea (1 Tesaloniceni 4.15-18), pe de altă parte aceia care sunt lăsaţi în urmă, ca să treacă prin necazul cel mare.

 

Pavel ca şi creştin credincios se socoteşte printre aceia care ar putea fi pe pământ, dacă Domnul vine (pentru răpire), şi spune „noi” (1 Tesaloniceni 4.17). Este remarcabil că el nu se socoteşte printre aceia care ar fi pe pământ în timpul când „pacea şi siguranţa” vor fi făgăduite de fiară. Aceasta se justifică desigur prin aceea că el nu se consideră ca fiind printre aceia care vor avea parte de necaz.

 

8) Strângerea (la El) are loc înainte de apostazie

Apostolul Pavel prezintă în 2 Tesaloniceni 2.1-5 „venirea Domnului nostru” şi „strângerea noastră împreună cu El” (răpirea) ca având loc în timp înainte de apariţia lui antihrist şi de marea „lepădare de credinţă”, care vor avea loc în timpul necazului cel mare. Urmarea este clară: mai întâi are loc răpirea Adunării (2 Tesaloniceni 2.1), apoi decăderea creştinismului cu numele după arătarea omului păcatului, a antihristului (2 Tesaloniceni 2.3,4).

 

Credincioşii din Tesalonic au avut parte de prigoane din cauza credinţei lor în Hristos (2 Tesaloniceni 2.4,5). Între ei au venit învăţători falşi (2 Tesaloniceni 2.2), care învăţau că „ziua Domnului” şi judecăţile legate de ea ar fi aproape. Această învăţătură le-a creat probleme, căci ei gândeau acum că trebuie să treacă prin grozăvia necazului cel mare. Pavel a scris această a doua scrisoare ca să dezvăluie această învăţătură rea. El îi învăţa că „ziua Domnului” nu putea să vină încă, căci mai înainte trebuie să aibă loc două lucruri: descoperirea „omului păcatului” (antihrist) şi marea decădere a creştinătăţii cu numele.

 

Unii confundă „ziua Domnului” cu răpirea. Însă nu există nici un loc din Scriptură care justifică aceasta. „Ziua Domnului” este o zi a judecăţii, care începe cu arătarea lui Hristos la sfârşitul necazului cel mare. În momentul acela Domnul va interveni public în căile omului şi va prelua autoritatea şi domnia lui universală peste cer şi pământ. „Ziua Domnului” va dura pe tot parcursul domniei de o mie de ani a lui Hristos, până când în cele din urmă (la sfârşitul zilei Domnului) cerurile şi pământul vor trece (2 Petru 3.10).

 

9) Duhul lui Dumnezeu trebuie să fie luat mai întâi din drum

2 Tesaloniceni 2.6-12 arată aceeaşi succesiune dintr-o altă perspectivă. Acolo se spune: „Taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege.” Aceste versete arată că puterea răului în lumea aceasta este împiedicată astăzi să obţină punctul ei culminat, prin prezenţa şi puterea Duhului Sfânt pe pământ. Când Duhul la răpire va fi „luat din cale”, atunci, şi numai atunci, „cel fărădelege [antihrist] va fi arătat”, ca să înşele pe mulţi. Şi aici succesiunea este clară: mai întâi este o luare din cale (1 Tesaloniceni 2.7) a Duhului la răpire, apoi o înşelare a multora prin antihrist în necazul cel mare.

 

Unii ar putea întreba: De unde ştim când Duhul va fi luat din cale, va fi plecat? – Aceasta se vede din locurile din Biblie care urmează, că aceasta va avea loc la răpire:

 

Domnul a făgăduit ucenicilor Lui în noaptea trădării Sale, că Duhul lui Dumnezeu, când va veni, ca să locuiască în Adunare (Biserică), va face aceasta pentru totdeauna (Ioan 14.16,17). Deci când Adunarea va fi chemată la răpire din lumea aceasta, atunci şi Duhul lui Dumnezeu va merge cu ea, căci Domnul a spus, că El (Duhul) niciodată nu îi va părăsi.

 

În primele trei capitole ale cărţii Apocalipsa, unde Adunarea este privită ca fiind pe pământ, Duhul vorbeşte de mai multe ori Adunării. Dar după capitolul 3, când Adunarea nu mai este privită pe pământ, Duhul este amintit din nou abia în Apocalipsa 14.13 şi 22.17, care se referă la un timp după necazul cel mare.

 

În Geneza 24 slujitorul (un model al Duhului lui Dumnezeu) caută o mireasă (un model al Adunării) pentru Isaac (un model al lui Hristos). După ce mireasa a fost câştigată, slujitorul o conduce acasă la Isaac, care o aştepta deja. Aşa cum slujitorul s-a dus cu mireasa acasă, la fel şi Duhul Sfânt va merge cu Adunarea acasă în cer, atunci când Domnul va veni pentru noi. Aceasta nu înseamnă că după răpire Duhul lui Dumnezeu încetează să mai lucreze pe pământ. El va continua să lucreze din cer pe pământ, aşa cum El a făcut şi în timpurile vechi-testamentale, de exemplu ca să trezească suflete.

 

Aceste trei locuri arată că Duhul nu va mai locui pe pământ, după ce Adunarea va fi scoasă din lume la răpire.

 

10) Hristos va veni pentru Adunarea (Biserica) Lui, înainte să aibă loc evenimentele timpului din urmă

În 1 Corinteni 15.23,24 citim: „Cel dintâi rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; atunci va fi sfârşitul.” Să observăm ordinea: mai întâi va fi Hristos înviat, urmat de aceia care Îi aparţin (aceasta are loc la răpire, 1 Tesaloniceni 4.15-18), după aceea „sfârşitul”. Acest „sfârşit” se referă la modul general la toate evenimentele timpului din urmă, inclusiv necazul cel mare şi Împărăţia de o mie de ani care urmează după el (Matei 13.39; 24.3-14; Daniel 11.40; 12.4,8,9,13). Ar putea fi mai clar? Poporul Domnului va fi dus în cer înainte să vină „sfârşitul”.

 

11) Nu sunt nici un fel de indicaţii pentru creştini în timpul necazului

Aceia, cărora în Matei 25.16-26 şi Marcu 13.14-18 li se porunceşte să fugă (în timpul de necaz), sunt foarte clar iudei şi nu creştini. Dacă creştinii ar fi destinaţi pentru a trece prin necazul cel mare, de ce nu li se dă nici o indicaţie, în contrast cu iudeii, cum să se pregătească pentru aceasta şi cum trebuie să se comporte? Motivul clar pentru aceasta este, că în timpul necazului cel mare nu vor mai fi creştini pe pământ.

 

Este adevărat că în acest timp mii de oameni se vor întoarce la Dumnezeu prin credinţă (Apocalipsa 7,9), dar ei nu sunt creştini. Mulţimea păgânilor, care vor avea atunci parte de binecuvântare, va fi născută din nou şi vor avea un loc în Împărăţia lui Hristos pe pământ (Apocalipsa 7.10-17). Creştinii credincioşi dimpotrivă vor fi chemaţi deja de pe pământ de către Domnul, pentru ca ei să petreacă împreună cu El veşnicia în cer.

 

12) Faptul că Evanghelia despre harul lui Dumnezeu nu va fi predicată în timpul necazului cel mare arată că răpirea a avut deja loc.

„Evanghelia harului lui Dumnezeu” (Faptele apostolilor 20.24), care se predică astăzi, şi „Evanghelia Împărăţiei” (Matei 4.23; 24.14), care va fi predicată în timpul necazului cel mare, se deosebesc total una de alta. Sunt cele două Evanghelii diferite, care se predică în două scopuri diferite. Evanghelia harului lui Dumnezeu cheamă oamenii pentru cer; Evanghelia Împărăţiei cheamă oamenii la binecuvântare pe pământ. Evanghelia, care este dusă astăzi, conţine o speranţă, chemare şi destinare cerească pentru cei care cred (Coloseni 1.5; 1 Petru 1.4; Filipeni 3.20; 2 Corinteni 5.1,2; Evrei 3.1). Evanghelia Împărăţiei, care va fi predicată în timpul necazului cel mare, conţine dimpotrivă o binecuvântare pământească sub domnia lui Hristos în Împărăţia de o mie de ani (Matei 24.14; Psalmul 96).

 

Evanghelia Împărăţiei vesteşte vestea bună, că Împărăţia promisă în Vechiul Testament (2 Samuel 7.16; Daniel 2.44,45; 7.9-27) stă scurt înainte de împlinire; şi aceia, care primesc pe Împărat prin credinţă, vor avea parte de această binecuvântare pământească. Această Împărăţie a fost propovăduită prin Ioan Botezătorul la prima venire a Domnului (Matei 3.1,2). Domnul şi ucenicii Lui au predicat la fel (Matei 4.23; 10.7). Intenţia lor era prin aceasta să cheme naţiunile la pocăinţă, pentru ca ele să fie într-o stare în care ele ar putea primi pe Împărat. Dacă L-ar fi primit în felul acesta, El ar fi înfiinţat Împărăţia, aşa cum ea a fost profeţită de profeţii Vechiului Testament. Însă din păcate Israel a respins pe Împăratul lui şi prin aceasta a pierdut ocazia ca Împărăţia să fie înfiinţată în mijlocul lor în toată puterea şi gloria. Atunci când Israel a respins pe Împăratul lui, Evanghelia despre Împărăţie nu a mai fost propovăduită, deoarece Împărăţia nici nu le-a mai fost oferită. În loc de aceasta Dumnezeu a trimis Evanghelia harului Său la naţiunile din lume, pentru ca dintre ele „să ia un popor pentru Numele Său” (Faptele apostolilor 15.14; compară cu Faptele apostolilor 13.44-48; Romani 11.11). Şi această Evanghelie mai este predicată şi astăzi. Evanghelia Împărăţiei va fi propovăduită din nou de rămăşiţa iudaică, după ce Adunarea va fi chemată la cer. În timpul acela Dumnezeu va relua relaţiile Sale cu Israel, unde El a încetat cu aproximativ 2000 de ani în urmă. Israel va fi mântuit într-o zi viitoare (aceasta înseamnă, o rămăşiţă dintre ei, Romani 9.6-8; 11.26,27), şi Împărăţia va fi instaurată prin putere (Apocalipsa 11.15).

 

În privinţa aceasta trebuie să ţinem seama că în timpul necazului cel mare nu se aminteşte deloc Evanghelia harului lui Dumnezeu, care s-ar predica, ci numai Evanghelia Împărăţiei (Matei 24.14). Motivul evident pentru aceasta este, că această Evanghelie cheamă pe credincioşi (creştini) numai ca aparţinând Adunării (Bisericii). Şi deoarece Adunarea nu va fi în necazul cel mare, ea nici nu este amintită.

 

Dumnezeu nu trimite în acelaşi timp două Evanghelii diferite. Aceasta ar fi încurcătură şi ar amesteca chemarea cerească cu cea pământească împreună cu toate speranţele şi destinaţiile ei. Dacă înţelegem punctul acesta, vom recunoaşte că este imposibil ca Adunarea şi rămăşiţa iudaică credincioasă să se afle în acelaşi timp pe pământ în timpul necazului. Dacă este aşa, că Evanghelia harului lui Dumnezeu cheamă afară credincioşi dintre iudei şi dintre naţiuni şi îi adaugă Adunării (Bisericii), atunci de fiecare dată când un iudeu crede Evanghelia, este scos din poziţia lui de până atunci şi este adăugat Adunării (Romani 11.5; Galateni 6.16; „Israelul lui Dumnezeu”). Însă atunci niciodată nu ar fi o rămăşiţă iudaică credincioasă! Un studiu atent al acestui fapt dovedeşte că Adunarea şi rămăşiţa iudaică nu pot exista în acelaşi timp pe pământ.

 

Modele în Vechiul Testament care confirmă că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare

Sunt multe modele vechi-testamentale, care confirmă realitatea, că Adunarea nu va trece prin necazul cel mare. Dacă se învaţă altceva, se distruge adevărul, pe care Duhul lui Dumnezeu vrea să-l facă cunoscut prin aceste imagini minunate.

 

13) Enoh şi Noe (Geneza 5.21-9.17)

Enoh este un model cunoscut al Adunării (Bisericii). El a umblat în părtăşie cu Dumnezeu şi a atenţionat lumea cu privire la judecata care va veni (Iuda 14,15). După aceea el a fost luat în cer. Enoh a avut privilegiul să nu vadă moartea; el a fost răpit viu în cer (Evrei 11.5). Prin aceasta se poate recunoaşte, că Enoh a fost răpit în cer înainte ca pământul să fie lovit de judecata lui Dumnezeu. Potopul (care a urmat) este un prevestitor al judecăţii care va veni peste lume în timpul necazului (compară cu 2 Petru 3.3-10; Luca 17.26,27). Noe şi familia lui au intrat în corabie şi au trecut prin potop; ei sunt un model al rămăşiţei iudaice cruţate, care va fi păzită de Dumnezeu în timpul necazului.

 

14) Avraam şi Lot (Geneza 18-19)

Avraam, care trăia în părtăşie strânsă cu Domnul, este un model al unui creştin orientat ceresc, care trăieşte în părtăşie cu Dumnezeu. Lot, care era încurcat în lucrurile din Sodoma, este un model al unui creştin orientat spre pământ, care trăieşte pentru interesele lumii acesteia. Dumnezeu era scurt înainte de a vărsa judecata peste Sodoma, dar El nu va face aceasta, până când Lot nu va fi fugit din Sodoma. Îngerul i-a spus lui Lot: „Grăbeşte-te, scapă acolo, pentru că nu pot face nimic până nu vei ajunge acolo” (Geneza 19.22). La fel vine judecata asupra lumii în timpul necazului care va veni. Însă Dumnezeu nu va permite, ca să vină nici măcar o singură lovitură, până când El nu va fi luat din lume pe fiecare credincios creştin, indiferent cât de lumeşte trăieşte el – aşa cum din păcate ilustrează Lot (2 Petru 2.7,8).

 

15) Lea şi Rahela (Geneza 28-30)

Iacov, care a fost trimis de tatăl său, este o imagine cum Dumnezeu Tatăl trimite pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, în lume (1 Ioan 4.14). Iacov a părăsit casa tatălui său din două motive: întâi, din cauza păcatului (Geneza 27) şi în al doilea rând, ca să-şi ia o mireasă (Geneza 28.2). Când Iacov a ajuns în ţara îndepărtată, a văzut pe Rahela pe câmp (care este o imagine a lui Israel) şi voia s-o ia ca soţie. Din dragoste pentru ea Iacov a acceptat s-o dobândească prin propriile lui eforturi. Aceasta este o imagine a slujirii şi ostenelii Domnului Isus Hristos la cruce, pentru ca El să poată intra în relaţie cu Israel pe baza răscumpărării.

 

Când Iacov trebuia să primească pe Rahela ca mireasă, el a fost înşelat în chip trădător de tatăl ei Laban, aşa că el nu a primit-o pe ea, ci în locul ei a primit pe Lea. Lea este un model al Adunării (Bisericii). Dumnezeu a permis să se întâmple aceasta cu Iacov, pentru ca noi să avem acest gust minunat anticipat cu privire la căile Sale cu Israel şi cu Adunarea. Este istoria căilor lui Dumnezeu cu oamenii (epocile lui Dumnezeu): când a venit Domnul (prima lui venire), a fost pentru Israel, pe care El îl iubea. Dar când ei nu au fost aduşi la El (Isaia 49.4,5), Dumnezeu a dat Domnului Adunarea în locul lui Israel, pentru ca El să poată avea o mireasă. După ce Lea a fost dată lui Iacov, mai târziu el a primit şi pe Rahela. Aceasta arată spre timpul când numărul celor dintre naţiuni va fi deplin şi chemarea Adunării (Bisericii) se va fi încheiat (Faptele apostolilor 15.14; Romani 11.25). Dumnezeu va aduce pe Israel la Domnul, pentru ca El să-i aibă ca mireasă a Lui pământească (Osea 2.16,17; Isaia 62.4,5).

 

Iacov avea două mirese: Lea (model al Adunării) a fost mai întâi primită, cu toate că osteneala lui a fost mai întâi pentru Rahela (un model al lui Israel). În timp ce pântecele lui Lea era deschis şi roditor pentru naşterea de copii, pântecele Rahelei era neroditor (Geneza 29.31). Aceasta corespunde timpului actual: în timp ce Adunarea aduce rod pentru Dumnezeu, Israel este neroditor (Isaia 54.1; Osea 3.4; Matei 21.19-21).

 

Punctul important în acestea este că Lea a adus şapte (un număr care înseamnă număr deplin) copii pe lume, înainte ca Rahela să înceapă să aibă durerile naşterii, ca să aducă copii pe lume (Geneza 30.22; 35.16). Durerile naşterii ale Rahelei sunt o imagine despre Israel în încercările viitoare în necazul (cel mare) (Isaia 66.7,8; Ieremia 30.6,7; Mica 4.9,10; 5.3; 1 Tesaloniceni 5.3). Ce exactitate uimitoare vedem în aceste imagini! Aceasta arată că Adunarea îşi va avea terminată alergarea şi mărturia aducerii de roadă în lumea aceasta, înainte ca Israel (adevăraţii iudei) să intre în timpul său de dureri de naştere în necazul cel mare.

 

16) Iosif şi Asnat (Geneza 37-50)

Iosif (sau Ţafnat-Paneah, adică „Salvator al lumii” sau „Susţinător al vieţii”, Geneza 41.45) este o altă imagine cunoscută despre Domnul Isus Hristos. El a fost respins de fraţii lui, care sunt un model al naţiunii iudaice (Geneza 37) şi deportat în străinătate la naţiuni (Geneza 39-41). După ce el a fost adus în Egipt, în această ţară a fost un timp de binecuvântare urmat de un timp de foamete. Timpul de binecuvântare corespunde epocii actuale a harului. Şi timpul de foamete corespunde timpului de necaz care va veni. Este interesant să se constate că Iosif, în timp ce el era despărţit de fraţii lui (un model al iudeilor), a primit o mireasă dintre naţiuni: Asnat (Geneza 41.45). El a primit-o în timpul de belşug, înainte să vină foametea! Asnat este un model al Adunării. Înainte să înceapă foametea, ea a fost adusă în casa lui, ca să aibă parte împreună cu el de locul împărătesc pe tronul Egiptului. Şi aceasta este o referire clară la faptul că Adunarea este condusă în glorie înainte de timpul de necaz. În timpul foametei Iosif s-a ostenit să restabilească relaţiile cu fraţii lui (Geneza 42-45). La fel şi Hristos va acţiona în timpul necazului cel mare ca să-i readucă înapoi la Sine: mai întâi cei zece fraţi ai lui Iosif (o imagine a rămăşiţei iudaice), care s-a făcut vinovată de respingere (Geneza 45.1-15); după aceea întreaga familie este adusă la el şi reunită cu el (Geneza 46). Ultimii sunt un model al seminţiilor lui Israel, care vor fi aduşi la Domnul, după ce iudeii au fost aduşi înapoi la El (Matei 24.30,31).

 

17) Moise şi Sefora (Exodul 1-12)

Moise este un alt model al Domnului Isus Hristos. El era eliberatorul hotărât de Dumnezeu pentru copiii lui Israel, care se aflau în robia tirană a faraonului din Egipt (Exodul 3.10; Faptele apostolilor 7.35). Faraon, domnitorul peste Egipt, este o imagine a lui satan, dumnezeul şi căpetenia lumii acesteia. Moise a avut dorinţă după poporul său şi şi-a dorit ca el să fie eliberat. Când el a venit la ei, el a omorât pe unul din asupritorii lor, un egiptean. Şi prin aceasta a arătat dorinţa lui de a birui pe vrăjmaşii lor şi de a-i elibera din robie. Însă eforturile lui au fost fals înţelese de fraţii lui; ei au zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi?” (Faptele apostolilor 7.35; Exodul 2.14). Urmarea a fost, că ei l-au respins. Aceasta este caracteristic pentru iudei, care au respins şi pe Domnul la prima Lui venire. În principiu ei au spus despre El acelaşi lucru: „Nu vrem ca acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19.14; Ioan 1.11).

 

Deoarece Moise a fost respins, el a fugit de la poporul său în ţara lui Madian (Exodul 2.11-4.19). În acest timp al despărţirii de fraţii lui a primit o femeie păgână: Sefora (Exodul 2.21). Ea este un alt model al Adunării. Sefora a născut un fiu lui Moise, pe care ea l-a numit Gherşom, care tradus înseamnă „un străin aici”. Aceasta vorbeşte despre natura pe care Adunarea ar trebui s-o aibă în lumea aceasta ca străină şi călătoare (1 Petru 2.11).

 

Aici este important să se vadă, că Moise a primit soţia lui păgână înainte să înceapă căderea celor zece plăgi asupra Egiptului, care sunt iarăşi un model al judecăţilor din timpul necazului care va veni asupra lumii acesteia.

 

După mulţi ani Dumnezeu l-a trimis pe Moise înapoi la poporul său, care suferea încă sub asupritorii păgâni (un model al „timpului naţiunilor”, Luca 21.24; Exodul 3.10; 4.19). Moise s-a întors înapoi în Egipt şi a început să se arate fraţilor săi, care odinioară l-au lepădat. Aceasta este un gust anticipat a faptului că Domnul va relua relaţiile Sale cu naţiunea Israel, după ce El a luat Adunarea la Sine în cer. Când Moise s-a reîntors la fraţii lui în Egipt, Dumnezeu a început să aducă asupra ţării judecata sub forma celor zece plăgi (Exodul 7-12.36). Dumnezeu a păzit pe Israel în chip minunat în mijlocul acestor judecăţi, care pentru ei erau semne ale confirmării că Dumnezeu lucra în favoarea lor (Psalmul 78.43; 105.27; Exodul 7.3; 8.22,23). Aceasta vorbeşte de felul cum Dumnezeu va păzi o rămăşiţă a lui Israel în timpul necazului cel mare (Apocalipsa 7.1-8). Dar unde era Sefora în tot timpul când judecăţile au căzut peste Egipt? Ea nu era în ţara Egipt! Moise a trimis-o înapoi în ţara Madian, înainte să înceapă judecăţile (Exodul 18.1,2). Ea a apărut pe scenă după ce au trecut toate judecăţile peste Egipt şi copiii lui Israel erau eliberaţi. La fel şi Adunarea nu va apărea public înainte ca necazul cel mare să fi trecut şi Domnul să fi revenit să arate mireasa Sa unei lumi uimite (2 Tesaloniceni 1.10).

 

18) Judecata asupra Ierihonului (Iosua 2-6)

Pedeapsa judecăţii a fost anunţată asupra Ierihonului şi asupra locuitorilor Canaanului (Exodul 23.27). Înainte să vină judecata peste această cetate, Dumnezeu a oferit celor care cred un loc de refugiu sub semnul „funiei de fir stacojiu” (Iosua 2). Modelul acesta profeţeşte istoria judecăţii care va veni în curând asupra lumii acesteia vinovate şi condamnate la pieire. Dumnezeu în harul Său acordă tuturor celor care cred Evanghelia un loc de scăpare sub sângele lui Hristos. În Iosua 6 s-a făcut judecata Ierihonului, aşa cum a fost anunţată. Însă înainte să se ajungă la aceasta, Iosua a dus la sfârşit călătoria prin pustie a copiilor lui Israel, prin aceea că i-a dus în ţara făgăduită. Este remarcabil că toate capitolele care se ocupă cu introducerea lui Israel în ţara Canaan (Iosua 3-4), au loc înainte de judecata asupra Ierihonului (Iosua 6). La fel Domnul Isus, înainte să vină judecata asupra lumii acesteia, asemenea modelului lui Moise, va încheia călătoria lungă prin pustie a Adunării în lumea aceasta, prin aceea că El o cheamă în Canaanul ceresc. Este de asemenea remarcabil că judecata asupra Ierihonului a avut loc în timpul recoltatului (Iosua 3.15). Judecata asupra lumii acesteia este de asemenea numită recoltare (Matei 13.39-42; Apocalipsa 14.15-20; Ioel 3.9-16).

 

Locuri din Scriptură cu care se vrea susţinerea învăţăturii false, că Adunarea (Biserica) va trece prin necazul cel mare

În strădania de a fi un ajutor acelora care probabil în această chestiune au greutăţi, se vor ilustra trei locuri din Scriptură, care sunt folosite în mod deosebit ca să se înveţe că Adunarea (Biserica) ar trece prin necazul cel mare. Dorim să arătăm cu ajutorul lui Dumnezeu cum în cadrul acestor locuri din Biblie s-a ajuns la greşeală şi ce înseamnă de fapt aceste pasaje. Căci încurcătura cea mai frecventă ia naştere prin aceea că Biblia nu este citită atent şi cu rugăciune.

 

1) 2 Tesaloniceni 2.2,3

2 Tesaloniceni 2.2,3: … să nu vă lăsaţi repede clătinaţi în gândire, nici să nu vă tulburaţi, nici prin duh, nici prin cuvânt, nici prin epistolă, ca fiind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi prezentă acum. Nimeni să nu vă înşele în nici un fel, pentru că această zi nu va fi dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului, fiul pieirii.

 

Acest pasaj a fost înţeles aşa ca şi cum ziua venirii Domnului pentru Adunarea (Biserica) Lui (răpirea) va avea loc abia după apariţia lui antihrist şi căderea în necazul cel mare. Deoarece antihrist va fi descoperit în necaz şi „ziua Domnului” începe după aceea, prin urmare Adunarea ar trebui să fie în necaz.

 

Aici se presupune în mod fals că „ziua Domnului” ar fi răpirea. Scriptura spune însă că ziua Domnului începe la arătarea lui Hristos şi nu la răpire, căci se spune „mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi glorioasă” (Faptele apostolilor 2.20). În Biblie sunt aproximativ douăzeci de referiri la „ziua Domnului”. Unele din ele se referă la începutul arătării lui Hristos (2 Tesaloniceni 2.2; 2 Petru 3.10; 1 Tesaloniceni 5.2, şi altele); alte locuri atenţionează că această zi „s-a apropiat”, caracterizată prin atacul venit din partea împăratului nordului, care va avea loc scurt timp înainte de începerea acestei zile (Ioel 1.15; 2.11: Ţefania 1.7-2.2; Zaharia 14.1,2, şi altele). Dar nu este nici un loc din Scriptură care spune că răpirea sfinţilor va avea loc în „ziua Domnului”. Dacă cei care gândesc altfel insistă că Domnul va duce Adunarea în cer „în ziua Domnului”, atunci să justifice aceasta cu locuri din Scriptură. Astfel de gânduri iau naştere pentru că nu se studiază atent Scriptura (Faptele apostolilor 17.11; 2 Timotei 2.15).

 

„Ziua Domnului” este o zi a judecăţii, care începe cu arătarea lui Hristos (2 Petru 3.4,8-10), şi nu deja cu răpirea. „Ziua Domnului” este timpul în care Hristos va interveni public în căile omului, prin aceea că El Îşi revendică puterea şi autoritatea Sa universală în judecată asupra pământului, şi va dura o mie de ani (2 Petru 3.8-10) – Împărăţia de o mie de ani. La răpire Domnul nu Îşi va revendica drepturile pe pământ prin intervenţie judecătorească: El ia Adunarea la Sine în cer şi lasă răul să lucreze în lume, aşa că lumea din vest va primi pe antihrist. Răpirea nu este niciodată privită ca zi de judecată pentru lumea aceasta, ci ca un timp în care Mirele şi mireasa se unesc cu bucurie.

 

Dacă înţelegem aceste lucruri simple şi de bază referitoare la „ziua Domnului”, vom recunoaşte de asemenea imediat, că Pavel nicidecum nu vorbeşte despre răpire în 2 Tesaloniceni 2.2,3. Mai degrabă el a arătat credincioşilor din Tesalonic, că „ziua Domnului” şi judecăţile care încep odată cu ea nu puteau veni peste ei, deoarece mai întâi trebuia să vină antihrist şi să aibă loc decăderea mare a creştinătăţii mărturisitoare.

 

Din păcate astăzi sunt încă din aceia care fac aceeaşi greşeală, care a provocat greutăţi credincioşilor din Tesalonic. Ei derutează pe alţi credincioşi, cerându-le să se pregătească pentru necazul cel mare, deoarece Adunarea (Biserica) trebuie să treacă prin el. În mod ironic ei folosesc (în principiu) aceleaşi trei metode, ca să justifice concluzia lor greşită, aşa cum au făcut deja învăţătorii falşi din timpul lui Pavel!

 

Întâi „prin duh” (2 Tesaloniceni 2.2): învăţătorii falşi afirmau că ei ar fi primit o descoperire spirituală de la Domnul.

În al doilea rând „prin cuvânt” (2 Tesaloniceni 2.2): învăţătorii falşi au folosit în mod fals Vechiul Testament, ca să susţină învăţătura lor greşită.

Apoi în cele din urmă „prin epistolă, ca fiind de la noi” (2 Tesaloniceni 2.2): ei au mers realmente aşa de departe, să scrie o scrisoare despre imaginaţiile lor rătăcite, şi au afirmat că ea ar fi de la Pavel.

Aceia, care şi astăzi aduc această învăţătură falsă, afirmă deseori că au primit-o printr-o descoperire deosebită de la Dumnezeu. Ei încearcă de asemenea să se folosească de Scriptură ca ajutor. Da, ei folosesc chiar scrierile lui Pavel (ca în pasajul acesta) şi învaţă că el a învăţat, că Adunarea (Biserica) ar trebui să treacă prin necazul cel mare.

 

Un alt motiv, pentru care această interpretare este falsă, se întemeiază pe faptul că ei nimicesc adevărul referitor la venirea apropiată a Domnului: Venirea Domnului (răpirea) este întotdeauna prezentată în Scriptură ca fiind ceva care ar putea avea loc în orice moment. Aceia, care gândesc că Adunarea trebuie să treacă prin necaz, tăgăduiesc prin aceasta gândul că El ar putea veni în orice moment. Căci ei gândesc, că aceasta ar fi un atac direct împotriva interpretării lor la 2 Tesaloniceni 2.2,3, potrivit căreia mai întâi ar trebui descoperit antihrist. Pavel şi alţii apostoli au fost însă preocupaţi să pună înaintea ochilor Adunării apropiata venire a Domnului, pentru ca venirea Lui să fie o speranţă actuală. Pavel spune:

 

Filipeni 3.20,21: Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre în asemănare cu trupul gloriei Sale.

Evrei 10.37: Încă puţin, foarte puţin şi Cel care vine va veni şi nu va întârzia.

Romani 13.11,12: Acum mântuirea noastră este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape.

1 Tesaloniceni 4.16,17: Domnul Însuşi, cu un strigăt, cu glasul arhanghelului şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, va coborî din cer; şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi noi cei vii, care rămânem, vom fi răpiţi în nori împreună cu ei, pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh.

În acest ultim verset Pavel se socotea pe sine însuşi printre aceia care aşteptau venirea Domnului, prin aceea că spune „noi” (vezi şi 1 Corinteni 15.51,52). Aceasta era ceva pe care el îl spera deja în zilele de început ale Adunării. Şi Iacov spune:

 

Iacov 5.8: Venirea Domnului s-a apropiat.

La fel spune şi Petru:

 

1 Petru 4.7: Sfârşitul tuturor lucrurilor s-a apropiat.

Şi Ioan scrie:

 

1 Ioan 2.18: Copiilor, este ceasul din urmă.

Aceasta arată că apostolii au slujit într-un aşa fel, că ei au privit venirea Domnului ca urmând să aibă loc în curând.

 

Să înveţi că anumite evenimente ar mai trebui să aibă loc, înainte ca Domnul să vină (de exemplu, descoperirea lui antihrist şi grozăvia necazului cel mare), ar fi o contradicţie directă cu învăţătura apostolilor. De asemenea aceasta distruge apropiata „fericita nădejde” (Tit 2.13), care va avea loc.

 

Dar dacă se ia Adunării această „fericită nădejde”, atunci aceasta va avea efectul trist, că ea se înrădăcinează în această lume. Şi tocmai aceasta a avut loc în mare parte. În principal se spune: „Stăpânul meu întârzie să vină” (Matei 24.48). Şi exact din acest motiv Domnul niciodată nu ne-a spus când El va reveni. Însă El a spus următoarele: „Eu vin curând” (Apocalipsa 22.20).

 

2) Apocalipsa 11.15

Un alt loc din Scriptură, care este folosit să dovedească că Adunarea ar trebui să treacă prin necaz, este Apocalipsa 11.15:

 

Apocalipsa 11.15: Şi al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă: şi au fost glasuri puternice în cer, spunând: „Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi El va împărăţi în vecii vecilor.”

 

Acest verset arată că Domnul vine (arătarea Lui), când trâmbiţa a şaptea şi ultima va fi sunată la sfârşitul necazului cel mare şi apoi El va lua în posesiune prin judecată împărăţiile lumii acesteia. S-a presupus, că aceasta ar fi „ultima trâmbiţă”, despre care este vorba la răpire (1 Tesaloniceni 4.15-18; 1 Corinteni 15.51,52). De aceea Adunarea va fi pe pământ, ca să treacă prin ceasul încercării descris în Apocalipsa 6-11, care preced trâmbiţa a şaptea din Apocalipsa 11.15. Se învaţă că Adunarea va fi luată în cer, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh, în momentul în care Domnul coboară din cer ca să judece lumea.

 

Această interpretare este foarte problematică, căci Cuvântul lui Dumnezeu învaţă că între timpul când Adunarea este dusă în cer, şi timpul când Domnul revine din cer, ca să judece lumea, trebuie mai întâi să aibă loc o serie de evenimente, aşa cum arată Apocalipsa 11.15. Ar fi imposibil ca potrivit acestei interpretări toate aceste evenimente să aibă loc în momentul acesta scurt („într-o clipă, într-o clipeală de ochi”, 1 Corinteni 15.52). După ce Domnul va fi dus pe ai Săi prin răpire în casa Tatălui (Ioan 14.2,3), El îi va pune la masa Sa, ca să aibă parte de fericirea cerească şi de bucuria de nedescris (Luca 12.37). După aceea va fi ridicat scaunul de judecată al lui Hristos şi viaţa credincioşilor va fi pusă în lumină şi răsplătită corespunzător (2 Corinteni 5.10 şi următoarele). Credincioşii vor avea şi un timp de preamărire a lui Dumnezeu şi a Domnului Isus Hristos la tron în cer. În timpul acesta în adorare smerită ei vor depune la picioarele Lui cununile lor (Apocalipsa 4-5). După aceea are loc nunta Mielului în cer, urmată de masa de nuntă cu oaspeţii mulţi ai cerului (prietenii Mirelui), care de asemenea vor participa la ea (Apocalipsa 19.7,8). Toate aceste evenimente trebuie să aibă loc după răpire, însă înainte de arătarea Lui pe pământ. Dar cum vor putea avea loc toate acestea, dacă sfinţii vor fi luaţi în văzduh şi apoi imediat ar coborî împreună cu Domnul (la arătarea Lui)?

 

3) Matei 24.29-31

Aici încă un alt loc din Scriptură, care este folosit:

 

Matei 24.29-31: Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întunecat şi luna nu-şi va da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate. Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer şi atunci toate seminţiile pământului se vor jeli şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu glorie mare. Şi va trimite pe îngerii Săi cu sunet puternic de trâmbiţă şi vor strânge pe aleşii Săi din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă margine a lor.

 

Se presupune că venirea Domnului în locul acesta se referă la răpire, şi drept urmare momentul răpirii este pus direct după necazul cel mare. Astfel se ajunge la concluzia, că Adunarea va trece prin necaz.

 

Trâmbiţa care sună aici nu este însă identică cu trâmbiţa lui Dumnezeu, care sună la răpire, ci mai degrabă cu cea din Isaia 27.13; Psalmul 81.3 şi alte locuri. Aceasta cheamă înapoi în ţară pe cele zece seminţii ale lui Israel. În afară de aceasta „cei aleşi” nu sunt Adunarea, ci sunt aleşii lui Israel (Matei 24.24; Isaia 45.4; 65-9; Apocalipsa 7.1-8; Romani 11.28 şi aşa mai departe).

 

Greşeala fundamentală constă deci în confundarea răpirii şi arătării. Unele diferenţe esenţiale sunt următoarele:

 

Venirea Fiului Omului nu este niciodată denumită ca răpire; întotdeauna este revenirea, arătarea lui Hristos.

Răpirea este venirea Domnului pentru ai Săi (Ioan 14.3), în timp ce venirea Fiului Omului este venirea Domnului cu ai Săi la arătarea Lui (1 Tesaloniceni 3.13; 4.14; Iuda 14).

Răpirea este o taină, care a devenit cunoscută abia în timpurile nou-testamentale (Ioan 14.2,3; 1 Corinteni 15.51,52; 1 Tesaloniceni 4.15-18). Însă venirea Fiului Omului este ceva cunoscut deja de credincioşii din Vechiul Testament, deoarece profeţii au vorbit despre aceasta (Daniel 7.13,14).

„Fiul Omului” este un titlu, pe care Domnul îl ia când vine să judece lumea. La răpire însă Domnul nu vine să judece lumea, ci ca să ia mireasa Lui în cer.

La răpire Domnul nu trimite pe îngerii Lui, ca să adune Adunarea (mireasa), ci El Însuşi vine ca s-o ia pentru Sine (1 Tesaloniceni 4.16; 2 Tesaloniceni 2.1).

Părerea unei răpiri parţiale

Unii creştini cred că va fi o răpire parţială. Aceasta este absurd şi nu este necesar să fie comentată. Căci ne-am putea imagina că Domnul ar duce în cer numai o parte a miresei Sale? Ce ar face El în cer cu o jumătate de mireasă? Cum ar putea avea loc nunta Mielului numai cu jumătate din mireasă prezentă? Ce locuri din Scriptură avem pentru aceasta? „Să cercetăm toate, să ţinem ce este bun” (1 Tesaloniceni 5.21).

 

Tradus de la: Die Gemeinde wird nicht durch die große Drangsal gehen

 

Titlul original: „The Church will not go through the Tribulation“

din An Outline of Prophetic Events

Christian Truth Publishing, Canada, 2012

 

Traducere: Ion Simionescu

 

https://www.soundwords.de/ro/adunarea-biserica-nu-va-trece-prin-necazul-cel-mare-a11865.html

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

14 motive pentru răpirea credincioşilor înaintea necazului cel mare- de Walter Alexander Lickley

© EPV, Online începând de la: 22.02.2019, Actualizat 

Într-unul din pasajele anterioare am văzut în rezumat evenimentele care se vor derula după venirea Domnului pentru ai Săi, ca să se împlinească cele spuse în 1 Tesaloniceni 4.15-18. În acest context s-a spus: „Timpul de necaz al groazei, al fricii şi încercărilor a venit” (H. şi N. 1988, pag. 211 la mijloc; compară cu Matei 24.21,22). Scriitorului [acestui articol] îi sunt cunoscute părerile diferite referitoare la întrebarea „Va trece Biserica prin necazul cel mare?”. Şi el prezintă punctul de vedere al acelora care cred că Scriptura răspunde la aceasta cu NU.

 

Înainte de a merge să vorbim despre fiecare argument în parte, vrem să spunem clar, despre ce vorbim:

 

Prin cuvântul Biserică este vorba de Trupul lui Hristos, care constă din toţi aceia care cred în El, „Adunarea, care este Trupul Său” (Efeseni 1.22,23). Ea este alcătuită prin Duhul Sfânt începând de la Rusalii. „Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup … şi tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh” (1 Corinteni 12.13).

 

Prin expresia necazul cel mare este vorba de un timp de încercări şi suferinţe incomparabile, care va veni asupra întregului pământ şi peste toţi care locuiesc pe el. Scriptura vorbeşte despre acest necaz mare în următoarele locuri:

 

Daniel 12.1: … şi va fi un timp de strâmtorare cum n-a fost niciodată de când există o naţiune, până în timpul acela.

Matei 24.21: … atunci va fi un necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată.

Ieremia 30.7: Vai, pentru că mare este ziua aceea! Nici una nu este asemenea ei; şi este timp de necaz pentru Iacov; dar el va fi salvat din el.

Versetul acesta arată, că iudeii vor fi loviţi de el.

Apocalipsa 3.10: … te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ.

Ezechiel 20.34: Şi vă voi scoate dintre popoare … cu mână puternică … şi cu furie revărsată.

Judecăţile pornite prin vărsarea „potirelor” din Apocalipsa 16 ne dau un indiciu despre ce va fi: „Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 16.1). Expresia „mânia lui Dumnezeu” va caracteriza timpul acesta.

Înainte de venirea Domnului, care este descrisă în Apocalipsa 19.11-16, citim despre o mare mulţime de popor îmbrăcată în haine albe (Apocalipsa 7.13); despre ei se spune: „Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare.” Din aceasta putem deduce, că acest timp îngrozitor va fi înainte de arătarea Domnului în glorie mare, care este profeţit în Matei 24.30 şi care îşi găseşte împlinirea în Apocalipsa 19.11-16.

Şi Domnul Isus arată aceasta clar, când vorbeşte ucenicilor în Matei 24. El spune: „Iar îndată după necazul acelor zile, soarele se va întuneca, … Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului în cer, … şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi glorie mare” (Matei 24.29,30).

Din motivele următoare credem că Biserica nu va trece prin acest necaz mare:

 

Deoarece cea mai mare parte a Bisericii va fi deja în glorie, când va începe necazul cel mare, în timp ce pe pământ vor fi încă credincioşi. Milioane au murit deja, sunt la Hristos şi aşteaptă învierea, când El va veni.

 

Deoarece Biserica este Trupul lui Hristos, şi dacă ea ar trebui să treacă prin necazul cel mare, aceasta ar însemna, că Hristos ar trebui încă o dată să sufere sub judecata lui Dumnezeu. Este un timp al mâniei, al răzbunării şi al urgiei din partea lui Dumnezeu. Este de neimaginat că Biserica, ca Trup al lui Hristos, şi El ca şi Cap vor trebui să îndure acest timp.

 

Speranţa Bisericii este îndreptată spre răpire şi nu spre mânia lui Dumnezeu. „Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Hristos Isus” (Romani 8.1). „Deci cu atât mai mult, fiind îndreptăţiţi acum prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Romani 5.9). „… Isus, care ne scapă de mânia care vine” (1 Tesaloniceni 1.10). „Pentru că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie” (1 Tesaloniceni 5.9).

 

Domnul a dat în mod deosebit bisericii din Filadelfia făgăduinţa: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit” (Apocalipsa 3.10). Pe baza aspectelor istorice şi profetice ale întregii istorii a Bisericii, exprimată în scrisorile deschise adresate celor şapte biserici în Apocalipsa 2 şi 3, noi credem, că Filadelfia caracterizează pe credincioşii care posedă cu adevărat viaţa şi prezintă mărturia lui Hristos, şi se referă la credincioşii de la venirea Domnului. Aşa cum Noe a fost păzit şi păstrat în timpul potopului (Geneza 7), însă Enoh a fost „răpit” (Evrei 11.5) înainte să vină potopul, şi prin aceasta a fost păzit de potop, deci nici măcar nu a intrat în potop, noi credem că aceeaşi diferenţă va fi între rămăşiţa iudaică împreună cu toţi aceia care nu au primit semnul fiarei şi care vor fi păziţi în timpul necazului cel mare, şi pe de altă parte Adunarea, care va fi păzită înainte de venirea necazului cel mare. Aşa cum Enoh a fost răpit înainte de potop, la fel Adunarea va fi în cer la Hristos înainte de a se dezlănţui judecăţile necazului cel mare.

 

Pavel, căruia i-a fost încredinţat adevărul despre Biserică, nu atenţionează nici măcar o singură dată cu privire la necazul cel mare. El se preocupă cu orice adevăr important, însă numai cu cel referitor la necazul cel mare nu o face. Dimpotrivă, el mângâie pe credincioşii din Tesalonic, prin aceea că le spune că ei nu vor merge în necazul cel mare (1 Tesaloniceni 5.4; 2 Tesaloniceni 2.2). Ambele locuri se referă la Ziua Domnului, despre care apostolul ştia că ea va începe odată cu arătarea Domnului, şi el le spune, că din cauza aceasta ei nu ar trebui să se lase zdruncinaţi în inimile lor. El ştia că ei nici măcar nu vor fi atunci aici.

 

Pavel scrie în 1 Tesaloniceni 4.15 despre „cei vii, care rămân până la venirea Domnului”. În Apocalipsa 13.15 ni se face cunoscut, că fiarei a doua, pe care Ioan a văzut-o, i s-a dat „să dea suflare chipului fiarei … şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei”. Nu ne putem imagina că credincioşii ar face aceasta, şi dacă ar face aceasta urmarea va fi că toţi vor fi omorâţi înainte să vină Domnul. Venirea Lui pe pământ va fi abia după terminarea necazului cel mare (Matei 24.29,30). Deci– în contradicţie cu 1 Tesaloniceni 4.15 – nu ar mai fi nici un credincios în viaţă, dacă Biserica ar trebui să treacă prin necazul cel mare.

 

În afară de aceasta, în Apocalipsa 13.16 citim că fiara va face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi să li se dea un semn al fiarei pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor, şi că nimeni nu va putea să vândă sau să cumpere, fără să poarte acest semn. Noi nu ne putem imagina că oamenii, care cred cu adevărat în Domnul Isus, vor accepta acest semn. Este evident, că ei nu vor mai fi atunci pe pământ.

 

Pavel face o diferenţiere foarte clară între cele două etape ale revenirii Domnului. Mai întâi El vine pentru ai Săi ( 1 Tesaloniceni 4.13-17) şi mai târziu vine cu ai Săi (Coloseni 3.4; Iuda 14; Apocalipsa 19.14). El leagă aceste două evenimente diferite în 2 Tesaloniceni 2.1,2 şi Tit 2.13. Necazul cel mare, care are loc înainte de arătarea Domnului, trebuie să aibă loc între cele două evenimente. Este imposibil ca ambele evenimente să aibă loc în acelaşi timp, căci aceasta ar însemna pentru cei credincioşi să fie răpiţi şi în acelaşi moment să revină împreună cu Domnul.

 

Multe locuri din Vechiul Testament se referă la aceste evenimente diferite:

 

Geneza 5.24: Enoh a fost răpit înainte să vină potopul. Noe a fost salvat trecând prin potop (Geneza 7.23).

Geneza 19: Lot a fost scos din Sodoma înainte să cadă focul judecăţii.

Exodul 12.13: Israel a fost protejat prin sânge în timpul judecăţii.

Iosua 2.1-12: Cei doi cercetaşi au părăsit Ierihonul înainte ca Ierihonul să fie distrus prin judecată.

Iosua 6.25: Rahab a fost salvată în timpul judecăţii şi lăsată să trăiască.

Aspectul dispensaţiunilor are importanţă deosebită pentru întrebarea noastră. O dispensaţiune (epocă a mântuirii) în sensul Scripturii este o perioadă de timp, în care Dumnezeu acţionează cu oamenii pe anumite căi şi sub anumite condiţii. Avem astfel în Geneza 2 dispensaţiunea inocenţei; în Geneza 3.23 dispensaţiunea conştiinţei; în Geneza 8.20 dispensaţiunea guvernării omeneşti; în Geneza 12.1 dispensaţiunea făgăduinţei; în Exodul 19.8 dispensaţiunea Legii; în Ioan 1.17 avem harul şi în Efeseni 1.10 avem Împărăţia. Acestea constituie un studiu în sine, un studiu mai detaliat ar fi prea mult aici. Noi ne aflăm acum în epoca harului. Harul din partea lui Dumnezeu caracterizează această epocă şi de asemenea explică de ce Dumnezeu nu intervine direct în socotelile oamenilor, ca să pedepsească păcatul. Însă El va face aceasta cândva.

Credincioşii sunt priviţi ca sare, care împiedică răspândirea totală a stricăciunii, şi răul încă nu se va desfăşura deplin, atâta timp cât credincioşii nu sunt încă răpiţi. Deoarece timpul necazului cel mare este un timp al judecăţilor nespus de mari ale mâniei lui Dumnezeu, el nu poate veni atâta timp cât Biserica este încă aici.

 

Venirea Domnului pentru judecată (la arătarea Lui) este privită în Scriptură ca Ziua Domnului. Ziua aceasta nu poate veni înainte să fie descoperit omul păcatului, şi omul păcatului nu poate fi descoperit, deoarece „cel care opreşte” nu a fost luat din cale (2 Tesaloniceni 2.3-10). Aceste versete ar trebui citite cu atenţie, căci ele conţin dovada cea mai puternică, că Biserica nicidecum nu poate trece prin perioada necazului cel mare. În versetul 3 se spune: „Această zi nu va veni dacă nu va veni întâi lepădarea de credinţă şi nu va fi descoperit omul păcatului.” Versetul acesta se referă la fiara a doua din Apocalipsa 13. Versetele 6 şi 7 se referă la cel care „opreşte”. Este Duhul Sfânt, care împiedică răul actual să se desfăşoare deplin, aşa cum va fi la sfârşit. Versetele 7 şi 8 se referă la acela care „opreşte” şi care va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit „cel fărădelege”. Acesta este supermanul lui satan, care va veni; dar el nu poate veni atâta timp cât Duhul Sfânt este încă aici locuind în Biserică. Duhul Sfânt locuieşte în credincioşi şi va fi aici atâta timp cât este chiar şi numai un singur Toate acestea fac imposibil ca Biserica să mai poată fi aici în timpul necazului cel mare.

 

Necazul cel mare are înainte de toate caracter iudaic. Este timpul „necazului lui Iacov”. Ieremia 30.7 arată clar aceasta. Pentru ca el să poată avea loc, trebuie ca iudeii să fie din nou înapoi în ţara lor şi s-o aibă deplin în posesiune. „Timpurile naţiunilor” vor fi atunci sfârşite. Nu, necazul cel mare nu are nicidecum a face cu Biserica.

 

Adevărul despre venirea Domnului este spre îmbărbătarea credincioşilor (1 Tesaloniceni 4.18). Dar dacă mai întâi trebuie să vină necazul cel mare, cum poate fi o îmbărbătare în aceasta? Aceasta ar produce numai frică şi presimţiri rele, ceea ce era realmente starea credincioşilor din Tesalonic, deoarece ei au confundat „răpirea” cu „arătarea”.

 

Derularea evenimentelor în cer arată că, în timp ce judecăţile lui Dumnezeu cad asupra celor care locuiesc pe pământ, Biserica va fi în prezenţa lui Hristos. El va lua pe ai Săi în casa Tatălui (Ioan 14.2,3). Atunci ei vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10), şi după aceea va avea loc Nunta Mielului (Apocalipsa 19.7-9)! Rânduiala din Deuteronomul 24.5, unde un bărbat, care tocmai s-a căsătorit, nu trebuie să meargă la armată şi să nu i se impună vreo povară, cu siguranţă arată spre Domnul, care se va bucura de mireasa Lui, pentru care El a murit şi pentru care El a fost atâta timp la lucru în dragoste, fără ca bucuria Lui să fie influenţată la gândul unei intrări-imediate-în-război, aşa cum este descris în Apocalipsa 19.11-15.

 

Că evenimentele descrise mai sus vor urma după venirea Domnului pentru ai Săi devine deplin clar din Scriptură. Foarte sigur nu corespunde învăţăturii Scripturii, dacă se presupune că toate aceste evenimente au loc simultan şi într-o clipă, ca şi cum răpirea şi arătarea ar fi unul şi acelaşi eveniment.

 

Mărimea acestui articol nu permite şi alte referiri, cu toate că sunt mai multe. Cele spuse aici ar trebui să fie suficiente, ca să arate desluşit, că Scriptura mărturiseşte clar, că Biserica nu va trece prin necazul cel mare.

 

Tradus de la: 14 Gründe für die Entrückung der Gläubigen vor der Drangsal

Din cartea Die Botschaft des Propheten Maleachi für die heutige Zeit

Editura Ernst-Paulus-Verlag, Neustadt, pag. 135–143.

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

https://www.soundwords.de/ro/14-motive-pentru-rapirea-credinciosilor-inaintea-necazului-cel-mare-a11747.html

 

////////////////////////////////////////////

 

Așteptând „fericita noastră nădejde” – venirea Domnului

 

O prezentare succintă a doctrinei răpirii Bisericii și a cărții dedicate acestui subiect deosebit de actual.

 

„Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. (Tit 2:11-13)

 

Cartea poate fi comandată la numărul de telefon 0721 226 568 sau pe adresa de e-mail: trezireazi@gmail.com

 

https://trezireazi.com/category/rapirea-bisericii/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Planul Profetic

(Articol din seria „Biblia profetică“)

 

„Dacă există o civilizație superioară care ne-a plasat pe planeta aceasta, ea ne supraveghează și poate să intre în contact cu voi. Responsabilitatea noastră este să-i arătăm că ne dezvoltăm conform cu așteptările ei și că suntem dornici să intrăm în dialog cu ea.” Acestea sunt concluziile celor care caută să intre în legătură cu civilizațiile extraterestre, ultima lor șansă de a ne explica existența noastră pe acest pământ. Anual, omenirea cheltuiește miliarde de dolari pentru a construi observatoare astronomice, stații de ascultare și rachete spațiale care să arate că dorim „să luăm legătura cu cei de departe”.

 

Ironia situației este că „civilizația superioară” ne-a vorbit deja de multe ori, ne-a vizitat și încă ne vizitează. Creatorul nostru este cu ochii pe noi și ne urmărește de aproape evoluția.

 

Înainte ca etrnitatea să înceapă să numere timpul planetar în cadența secundelor și mai înainte ca noi să începem să ne măsurăm suferințele în cadența lacrimilor, Dumnezeul etern a făcut un plan desăvârșit pentru tot ceea ce avea să urmeze.

 

Nu trebuie să ne suim noi în cer, pentru că El a venit la noi. Nu trebuie să privim departe  pentru că El a trăit printre noi. Nu trebuie să construim radare uriașe și stații de ascultare electronice pentru a asculta mesaje codificate în limbaje stranii, pentru că avem aici, cu noi, o carte scrisă și tradusă de El pentru înțelegerea noastră: Biblia. Tragedia stă în faptul că ignorăm sistematic un Dumnezeu care vrea să intre în legătură cu noi, preferând orgolios să umblăm „după cai verzi pe pereți” (sau, dacă vreți, după „omuleți verzi”).

 

„După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile.

 

El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, și care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”(Evrei 1:1-3).

 

Formularea planului profetic

 

Parte din comunicările lui Dumnezeu cu oamenii au fost culese de-a lungul secolelor și așezate într-o colecție (Bibliorum) de cărți care se bucură de un caracter unic: sunt inspirate de Creatorul nostru (2 Tim. 3:15-17). Biblia conține consemnarea  planului profetic, alcătuit de Dumnezeu, este descoperirea voii lui Dumnezeu pentru lumea actuală. În esență, planul profetic este exprimat în aceste cuvinte ale apostolului Pavel:

 

„În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,  pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și de pricepere;  căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor,  spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1:7-10).

 

Realitatea problemei

 

Fără a ne da toate amănuntele, planul profetic începe de la realitatea „problemei” care există în universul lui Dumnezeu, schizma între lumea lui desăvârșită și domeniul căderii produse de păcat. Biblia ne sugerează că în lumea lui Dumnezeu a apărut păcatul prin atitudinea și activitatea lui Lucifer. Mișcarea inițiată de el împotriva suveranității lui Dumnezeu a contaminat, se pare, a treia parte din mulțimea îngerilor (Apoc. 12:4). Textele care ne vorbesc despre aceasta sunt voalate și aparent incomplete. Dumnezeu nu ne spune deocamdată decât ce trebuie să știm în starea în care ne aflăm. Apostolul Pavel ne spune că nu cunoaștem decât parțial, dar suficient pentru ceea ce trebuie să facem acum:

 

„Căci cunoaștem în parte, și proorocim în parte;  dar când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin” (1 Cor. 13:9-12).

 

Omul a fost creat de Dumnezeu în interiorul acestui conflict angelic, ca material didactic, cu scopul de a servi drept ilustrație a dreptății divine. În loc să lase ca păcătoasa contaminare să cuprindă toată creația, Dumnezeu a hotărât să facă o creatură nouă, omul, și să-l plaseze între El și Satan. Înfruntarea dintre cei doi avea să se desfășoare astfel pe planeta pământ, iar demonstrația divină va dovedi că principiile oferite de Satan nu pot susține bunăstarea și nu pot da fericire creaturilor.

 

Nu putea Dumnezeu să-l ferească pe Adam de apropierea dușmanului? Firește că da. N-ar fi putut Dumnezeu să-i facă pe oameni după ce-și rezolva problema cosmică creată de Satan sau să-l plaseze într-un loc în care acesta să nu poată ajunge la el ? Bineînțeles că da. Singura explicație posibilă a realității din cartea Genezei este că Dumnezeu a vrut ca omul să fie parte din rezolvarea problemelor lui Dumnezeu, chiar agentul prin care El va veni pe pământ și va zdrobi „capul șarpelui”. Întreaga evoluție a înfruntării dintre Dumnezeu și Satan, precum și soluția lui finală a fost anticipată de Dumnezeu. Mielul a fost jertfit înainte de întemeierea lumii (1 Petru 1:18-21; Apoc. 13:8).

 

Creat și plasat de Dumnezeu în interiorul conflictului angelic, omul a avut și a ales posibilitatea să asculte în Eden sau de Dumnezeu sau de Lucifer. Prima scenă a înfruntării dintre Dumnezeu și Satan s-a desfășurat în grădina Edenului. Dumnezeu i-a plasat pe primii oameni acolo și le-a făcut cunoscută voia Sa. Apoi, Dumnezeu a făcut un pas înapoi, dându-i posibilitatea lui Satan să le propună primilor oameni alternativa lui.

 

Adam și Eva au ales să nu-L creadă pe Dumnezeu și să creadă minciuna oferită de șarpele luciferic. Prin această complicitate, lumea oamenilor a intrat sub sfera de autoritate a lui Lucifer, care a avut astfel posibilitatea să realizeze aici, la scară mică, ceea ce ar fi realizat în universul angelic, dacă Dumnezeu l-ar fi lăsat să o facă.

 

Ascultarea de Lucifer nu i-a adus însă omului nici împlinire și nici fericire. Trăim într-o lume „bolnavă”. Biblia spune că toată lumea „zace în cel rău” (1 Ioan 5:19). Stricăciunea și nefericirea lumii este demonstrația necesară că „mincinosul”, „ucigașul” și „dușmanul sufletelor” nu poate să ofere o alternativă viabilă fericită la suveranitatea și providența divină. Starea jalnică a lumii de azi nu este „vina” lui Dumnezeu, ci dovada incontestabilă că El are dreptate în controversa stărnită de Lucifer.

 

Răspândirea problemei

 

Contaminarea luciferică a dus păcatul în sferele cerești. Activitatea lui nu se reduce doar la ceea ce se întâmplă acum pe pământ. Planul profetic revelat în Biblie face aluzii clare asupra pângăririi care s-a produs în sferele cerului. Lucrarea ispășitoare a lui Hristos a avut implicații mult mai vaste decât umanitatea:

 

„Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri, au trebuit curățite în felul acesta, trebuia ca înseși lucrurile cerești să fie curățite cu jertfe mai bune decât acestea” (Evrei 9:23).

 

Cartea lui Iov ne spune că Satan avea acces în cer și că el se plimba liber pe planeta noastră:

 

„Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreerarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el” (Iov 1:6-7; 2:1-2).

 

Obrăznicia acestei creaturi căzute, pornită deliberat să-L contrazică pe Dumnezeu și dispusă oricând să-i facă pe oameni să sufere sunt descrise foarte clar în această carte. Nădejdea ieșirii de sub autoritatea Satanei este și ea prezentă în cartea lui Iov. Din adâncul durerii lui, patriarhul strigă:

 

„Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că se va ridica la urmă pe pământ. Chiar dacă mi se va nimici pielea, și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov 19:25-27).

 

Rezolvarea problemei

 

În înțelepciunea Sa, Dumnezeu a ales să ofere oamenilor nefericiți o nouă ocazie să aleagă prin trimiterea lui Hristos în lume. El nu numai că a ispășit vinovăția noastră, dar ni L-a și arătat pe Tatăl și a ilustrat printre noi caracterul dumnezeirii. Ori de câte ori un păcătos se întoarce cu pocăință din lume la Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, îngerii din cer saltă și strigă de bucurie. Entuziasmul lor nu este doar dovada simpatiei pentru oameni, ci mai ales, bucuria că „Dumnezeu a avut dreptate” în conflictul angelic. Îngerii nu ne aplaudă pe noi, ci Îl aplaudă pe Dumnezeu!

 

Același lucru îl fac și psalmii și cântările de laudă din Biblie. Sunt expresii ale bucuriei celor care s-au întors din stricăciunea lumii la „legea lui Dumnezeu”, în care-și găsesc acum bucuria și desfătarea (Psalm 119).

 

Acesta este contextul în care trebuie înțeles și destinul de „împărăție mărturie” al urmășilor lui Avraam, cei din poporul credinței. Dumnezeu i-a așezat ca avanposturi ale împărăției cerurilor, care marchează posibilitatea întoarcerii în lumea binecuvântărilor rezultate din ascultarea de Dumnezeu. Chiar dacă Israelul nu și-a îndeplinit decamdată decât parțial acest destin, în perioada de aur a regatului sub David și Solomon, Biblia ne spune că va veni și vremea împlinirii depline:

 

„Așa vorbește Domnul oștirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, și-i vor zice: …Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (Zecharia 8:23 ).

 

Răscumpărătorul

 

Instrumentul împlinirii acestui plan de recuperare a celor pierduți prin iertare și reintegrare în familia divină a creaturilor este Isus Hristos, Fiu lui Dumnezeu. Prin ceea ce a făcut la Cruce, El a devenit „ușa” sau „portalul” prin care cineva poate trece din sfera lumii în sfera împărăției lui Dumnezeu (Ioan 10:9). Cel ce se întoarce la Dumnezeu prin Hristos este „născut din nou”, sau „născut de sus”, ca să poată face parte dintr-o creație nouă (2 Cor. 5:17).

 

La prima creație, Dumnezeu a lucrat prin Cuvântul vorbit („să fie!”). La creația nouă, Dumnezeu a lucrat prin Hristos – Cuvântul (Ioan 1:1-23). Prima creație a fost neprihănită. Pentru cea de a doua creație, Dumnezeu a trebuit să verse sângele lui Hristos, pentru ca să o curățească (1 Petru 1:18).

 

Pentru a înțelege mai bine această trecere este bine să comparăm istoria primei creații cu istoria celei de a doua, pe cea veche cu cea nouă, spre a arăta legătura celei din urmă cu „trupul lui Hristos.”

 

Prima creație a început prin crearea cerurilor și a pământului. Ele împreună (cerurile și pământul) au constituit parțial marea și întinsa bază (scena) pe care s-au desfășurat evenimentele ulterioare. Prin crearea lui Adam și a Evei, Dumnezeu a încheiat prima creație. Textul Bibliei ne spune că, după ce a terminat de lucrat „Dumnezeu S-a odihnit de toată lucrarea Sa” (Gen. 2:3).

 

Cea de a doua creație nu începe cu ceruri noi și cu un pământ nou. Acestea nu mai constituie baza pentru următoarele evenimente ale creației. Mai bine zis, creația nouă începe în ordinea inversă. Ea începe cu Omul Isus Hristos (1 Tim. 2:5). Acesta este al doilea Adam, Omul din cer (1 Cor. 15:45,47). El este „piatra din capul unghiului” aleasă pentru creația cea nouă (Isa. 28:16; 1 Petru 2:7). Din El se naște și crește noua creație.

 

Pentru început se spune: „ … dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă” (2 Cor. 5:17). Orice om care “i aparține lui Hristos, devine o creație („zidire” – ctisis) nouă. Aceasta își găsește prima ei formă în „trupul spiritual al lui Hristos”, în Biserica oamenilor înnoiți (Efes. 2:15). Apoi, ea se extinde în toată natura înconjurătoare, care așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu (Rom. 8:19-22). Această creație se va încheia prin realizarea unui cer nou și a unui pământ nou. După aceea, Dumnezeu se va odihni iarăși, dar de data aceasta „împreună cu oamenii”.

 

În desenul următor vedem cele două triunghiuri așezate unul peste celălalt. Baza triunghiului de jos reprezintă întinderea primei creații. Baza triunghiului de sus reprezintă cerul și pământul nou din noua creație. Punctul central și de contact al celor două triunghiuri este Hristos, întrupat în chipul celui dintâi Adam. Imaginea ne prezintă o dezvoltare diametral opusă și confluentă a celor două creații, veche și nouă, care se întâlnesc „în Hristos.” Cea veche culminează prin crearea lui Adam, cea nouă începe cu Hristos, ultimul Adam. La formarea creației noi, „trupul lui Hristos” va fi Organismul ceresc-pământesc, care, respins de  creația veche, o va zgudui din temelii și va deveni „unealta” oricărei înnoiri, conform lui Apoc. 2:15: „Iată că Eu fac toate lucrurile noi!” 

În Vechiul Testament, mărturia lui Dumnezeu prin poporul evreu a fost oferta alternativei divine la ceea ce a dat Lucifer Neamurilor. Prin Legea și rânduielile date poporului Israel, Dumnezeu menținea înaintea ochilor lumii existența unui standard diferit de cel inspirat de influența lui Lucifer asupra oamenilor.

 

În Israelul de după Răpirea Bisericii, domnia lui Hristos la Ierusalim și de acolo asupra lumii întregi va demonstra superioritatea indiscutabilă a principiilor divine în relațiile dintre creaturile Sale.

 

În Noul Testament, un aspect al planului profetic pe care nu-l cunoscuseră evreii din veacurile trecute a fost că, în Biserică, Neamurile moștenesc împreună cu evreii aceleași binecuvântări în Hristos. Această a fost „isprăvnicia” încredințată lui Pavel, apostolul Neamurilor:

 

„Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi-a fost dată față de voi. Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta, despre care vă scrisei în puține cuvinte. Citindu-le, vă puteți închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinților apostoli și prooroci ai lui Hristos, prin Duhul. Că adică Neamurile sunt împreună moștenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi și iau parte cu noi la aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.

 

Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru” (Efes. 3:4-7)

 

Revelația rezolvării

 

Istoria lumii este o carte cu finalul cunoscut. Viitorul, pregătit deja de Dumnezeu, nu este opțional, ci obligatoriu. Nu ne rămâne decât să decidem locul în care ni-l vom petrece. Revelația Bibliei cuprinde suficiente informații ca să ne convingă despre biruința lui Dumnezeu prin Hristos și despre lucrurile pregătite de Dumnezeu prin El. O mare parte a pasajelor profetice și mai ales cartea Apocalipsei ne descriu pe larg aceste lucruri. Una din cele mai frumoase explicații ale planului profetic ne spune că hotărârile pentru rezolvarea crizei umanității au fost luate în sferele înalte ale cerului, „înainte de întemeierea lumii”, în contextul conflictului angelic:

 

„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale, spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui” (Efes. 1:3-6).

 

 

 

Anticiparea rezolvării marelui conflict angelic este bazată pe cunoașterea Scripturilor. Exsită în evanghelia lui Luca un pasaj multistratificat în care „scoaterea de draci” din prezenta creație este proclamată ca împlinire a marii biruințe asupra lui Satan în sferele cerului:

 

„Cei șaptezeci s-au întors plini de bucurie și au zis: „Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău.”

 

Isus le-a zis: „Am văzut pe Satana căzănd ca un fulger din cer.”  … În ceasul acela, Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a zis: „Tată, Doamne al cerului și al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, fiindcă așa ai găsit cu cale Tu” (Luca 10:17-21).

 

 

 

Orizontul cel mai îndepărtat al istoriei, puctul cel mai avansat în viitor din toate profețiile Scripturii este tocmai împlinirea deplină a planului profetic, înlăturarea schizmei create de păcat în lumea creaturilor lui Dumnezeu. Textul nu se găsește în Apocalipsa, cum ne-am fi așteptat, ci într-una din scrisorile adresate de apostolul Pavel credincioșilor din Corint:

 

„Și când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți” (1 Cor. 15:28).

 

Responsabilitatea cititorului

 

Bibla nu este doar o carte de informații, ci un apel la responsabilitate. Revelația este comunicarea binevoitoare și nemeritată pe care Dumnezeu ne-o trimite pentru ca să ne dovedească existența Lui și ca să ne arate posibilitatea salvării din existența tragică în care ne-au băgat protopărinții noștri, Adam și Eva.

 

Reacția normală în fața revelației planului profetic din Biblie ar trebui să fie bucuria și ascultarea.

 

„Doamne, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te voi înălța! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate, planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioșie” (Isaia 25:1).

 

Realitatea planului profetic este o dovadă care ne provoacă să credem că Dumnezeu este singurul viu și adevărat în galeria pluralităților de religii din lume:

 

„Apărați-vă pricina, zice Domnul, arătați-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov. „Să le arate, și să ne spună ce are să se întâmple, care sunt proorociile pe care le-ați făcut vreodată? Spuneți, ca să luăm seama la ele și să le vedem împlinirea; sau, vestiți-ne viitorul. Spuneți-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să știm că sunteți dumnezei, faceți măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții” (Isaia 41:21-23).

 

„Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Cine a făcut proorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească), de când am făcut pe oameni din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!” (Isaia 44:6-7).

 

„Spuneți-le, și aduceți-i încoace ca să se sfătuiască unii cu alții! Cine a proorocit aceste lucruri de la început, și le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept și mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei ce sunteți la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu și nu altul.

 

Pe Mine Însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea și cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea, orice limbă va jura pe Mine „Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuiește dreptatea și puterea; la El vor veni, și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui. În Domnul vor fi făcuți neprihăniți și proslăviți toți urmașii lui Israel” (Isaia 45:21-25).

 

Împlinirile planului profetic sunt dovezi ale implicării lui Dumnezeu în istoria lumii. El este nu numai transcendent, ci și imanent în tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru:

 

„De multă vreme am făcut cele dintâi proorocii, din gura Mea au ieșit, și Eu le-am vestit: deodată am lucrat, și s-au împlinit” (Isaia 48:3).

 

Cât de oarbă și de încăpățânată trebuie să fie refuzarea planului descoperit nouă de Dumnezeu în Biblie. Și cât de vinovată …

 

Planul Profetic

 

/////////////////////////////////////////

 

Rugăciunile creștinilor fac mult mai mult decât buletinele de vot…

meditație de Nicolae Moldoveanu la Apocalipsa 6:15

 

Cutremurul de pământ din timpul judecăţilor dumnezeieşti va fi atât de puternic încât orice făptură de pe întreaga planetă îl va simţi şi se va îngrozi. De asemenea, catastrofele cosmice vor fi aşa de mari încât toţi ochii le vor vedea şi o panică generală va fi de la împăraţi până la robi. Oamenii nu se vor mai putea ajuta unii pe alţii şi fiecare va fugi ca să scape in vreo crăpătură de stăncă sau în vreo peşteră. Armatele şi armele moderne nu vor putea fi de nici un folos iar ordinea şi disciplina nu se vor mai găsi nicăieri. Toată rânduiala lumii va fi dărâmată.

 

Oamenii nu înţeleg că statornicia lucrurilor de pe pămănt, in ce priveşte statele si negoţul dăinuiesc numai pentru că aşa vrea Dumnezeu spre folosul sfinţilor Săi şi a făpturilor Sale. Cât timp Biserica este pe pământ se ridică neîncetat rugăciuni „pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălțați in dregătorii ca să putem duce astfel o viaţă de pace şi liniștită, cu toată temerea de Dumnezeu şi cu toată cinstea.(1 Tim. 2:1-2). Din aceasta inţeleg că Dumnezeu va ţinea pe pămănt dregătoriile atâta timp cât Biserica va fi pe pământ din pricina rugăciunilor din Casa Sa.

 

Cred că sfinţii (creştinii adevăraţi) deşi nu iau parte la polifica lumii acesteia sunt totuşi cei mai de preţ pentru păstrarea rânduielii şi stăpânirii — rugăciunile lor fac mult mai mult decât buletinele de vot. Fiecare începe să simtă că mari puteri de nelegiuire sunt gata să izbucnească. Însă câtă vreme Biserica va fi pe pămănt, Dumnezeu le va opri prin puteri de stăpânire statornice. Împăraţii şi stăpânitorii îşi au un loc bine întărit din pricină că copiii lui Dumnezeu se roagă pentru ei. Dar când Biserica nu va mai fi, stăpânirile nu vor mai avea sprijinul lui Dumnezeu şi va izbucni neorânduiala grozavă şi lipsa de stăpânire, care urmează după deschiderea peceţii a şasea lată Cuvăntul lui Dumnezeu ne vorbeşte şi ne indeamnă la cercetare.

 

        Ferice de cine ia seama la glasul adevărului şi se predă in braţele adevărului! El va scăpa de judecăţile dumnezeieşti şi va avea parte de măreaţa răpire a Bisericii. care va fi curând.

 

      Slăvit să fie Domnul!

 

Hristos-Descoperirea, Meditații la cartea Apocalipsa, Nicolae Moldoveanu

 

https://vesteabuna.wordpress.com/tag/rapirea-bisericii/

 

////////////////////////////////

 

Rapirea Bisericii, de Robert Van Kampen

 

Descriere

 

 

Fiind in pragul unui nou secol, interesul pentru vremurile din urma creste mereu si intrebarile critice la care trebuie sa raspunda orice om care studiaza profetiile vremurilor din urma sunt urmatoarele: cum trebuie inteleasa Scriptura cand vorbeste despre Anticrist – literal sau alegoric si daca Anticristul si persecutia lui vor exista cu adevarat, biserica va trebui sa treaca prin aceasta perioada de persecutie sau va fi luata – rapita – inainte de inceperea acestei perioade de incercari? Teologii de astazi din America dezbat cu ardoare aceste intrebari.

 

Adevarul problemei este urmatorul: Biblia nu putea fi mai clara in privinta raspunsului la aceste intrebari, nu putea fi mai deslusita si mai simpla. Rapirea bisericii – raspunsuri clare si simple prezinta cititorilor aceste raspunsuri intr-un mod usor de citit la un nivel accesibil care nu sacrifica insa importanta studiului.

 

„Sunt un sarman teolog care ma lupt inca cu aceste mari probleme. Bob Van Kampen a intrat in viata mea ca un uragan teologic si m-a determinat sa studiez Biblia mult mai mult decat in ultimii 35 de ani si sa vad ca-mi spunea ea despre vremurile din urma. Traim intr-o lume caracterizata de un astfel de analfabetism biblic incat multi crestini nici nu stiu ce este rapirea. Bob este un harnic studios al Bibliei care este gata sa mearga impotriva curentului. Daca iubesti Cuvantul lui Dumnezeu vei gasi in aceasta carte inspiratie si provocare la studiu. Daca intr-adevar credem ca El va veni in curand vom lucra la intreaga capacitate sa facem cunoscuta Evanghelia Lui in lumea intreaga.

 

George Verwer, International Director, Operation Mobilization

 

https://www.stephanus.ro/rapirea-bisericii/

 

////////////////////////////////////////

 

Când are loc răpirea bisericii?

 

În cartea „O Expunere a celor şapte epoci ale Bisericii”, W.M. Branham, spune la p.27: „Biserica celor întâi-născuţi nu merge prin necazul cel mare. Noi ştim asta. Biblia învaţă asta”.

 

Unde învaţă Biblia despre o răpire a Bisericii înainte de necazul cel mare?

 

NICĂIERI!

 

Biblia vorbeşte de o răpire a credincioşilor la cer, când spune:

 

„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:15-17). Iată, Biblia învaţă că atât cei înviaţi din morţi, cât şi cei vii, vor fi răpiţi în nori la revenirea Sa, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh, şi să fie astfel totdeauna cu Domnul!

 

Nu există două sau trei plecări la cer, răpirea va include toate mădularele trupului lui Cristos, „ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Domnul Isus este „mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23), nu a trupului şi altor fraţi de-ai Lui! Cine este copil al lui Dumnezeu este şi frate cu Cristos şi este în trupul Domnului Isus! În Isus toţi credincioşii autentici sunt una (Ioan 17:20-22)! Nu există decât o singură turmă şi un singur păstor (Ioan 10:16).

 

Însă se ridică întrebarea: când are loc răpirea tuturor creştinilor?

 

Biblia răspunde clar: „la venirea Domnului”! Din păcate, mulţi răstălmăcesc adevărul Scripturii, şi în ultima vreme se susţin diferite teorii nebiblice, cum ar fi că: răpirea bisericii are loc înainte de necazul cel mare care în viziunea unora durează 7 ani. După alţii răpirea are loc la mijlocul necazului celui mare, adică cu trei ani şi jumătate înainte de sfârşitul acestei lumi. Învaţă Biblia aşa ceva? Învaţă ea undeva că Domnul Isus Cristos vine mai de două ori? O dată să-şi răpească mireasa, şi mai odată să îi nimicească pe cei răi?

 

Biblia învaţă clar că Domnul Isus a venit prima dată pe pământ prin fecioara Maria, şi că va mai veni o dată, atât pentru a-şi răpi adunarea, cât şi pentru nimicirea celor răi. Observaţi afirmaţiile clare ale Bibliei:

 

Evrei 9:28: „tot aşa, Hristos, după ce s-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (vezi şi: Ioan 14:2-3). Biblia nu vorbeşte de trei veniri ale lui Cristos; ci, doar de două, prima când şi-a dat viaţa ca jertfă de răscumpărare, şi a doua oară când va aduce salvarea (mântuirea) veşnică celor ce-L aşteaptă. Iar tot la această a doua venire, El îi va distruge pe cei răi.

 

Observaţi ce spune Domnul în Matei 13:27-30: „Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, deci, neghină?” El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, deci, să mergem s-o smulgem?” „Nu” le-a zis el „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.” Conform parabolei despre grâu (creştinii) şi neghină (fiii celui rău), cele două plante cresc în paralel până la seceriş, grâul nu este cules mai repede, sau smuls dintre neghină mai înainte, ele trebuie să crească amândouă până la seceriş. Conform cu v.39: „secerişul, este sfârşitul veacului”. Iată, răpirea grâului în hambarul lui Dumnezeu, are loc la sfârşitul epocii (veacului, al lumii), nu înainte, nici cu şapte ani înainte, nici cu trei ani şi jumătate înainte; ci, în ziua când neghina este smulsă şi aruncată în foc, în ziua aceea, grâul este cules şi ajunge în hambarul Tatălui lor (vezi şi Matei 13:36-43)!

 

În mod asemănător, în parabola cu năvădul (Matei 13:47-50), se scoate în evidenţă acelaşi adevăr, peştii buni (creştinii) nu sunt luaţi din năvod înaintea peştilor răi (fiii celui rău), ca după un timp peştii răi să fie traşi cu năvodul (pasa de pescuit) la mal. Nu! În năvod sunt prinşi ambele tipuri de peşti: buni şi răi, şi năvodul este tras la mal, la sfârşitul epocii, atunci se face judecata şi selecţia, observaţi afirmaţia Domnului Isus, ca concluzie la această pildă: „Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:49-50). Iată cei răi sunt împreună, adică pe pământ, cu cei buni până la judecată, când cei răi sunt aruncaţi în cuptorul aprins, nu există o răpire a peştilor buni, înaintea de ziua când cei răi sunt judecaţi şi pedepsiţi.

 

Acelaşi lucru reiese şi din pilda cu oile şi caprele, descrisă în Matei 25:31-46, la venirea Domnului Isus, toate popoarele vor sta în faţa Sa, El îi va despărţi pe unii de alţii, aşa cum desparte păstorul oile de capre, oile, adică fraţii Săi, îi va chema să moştenescă împărăţia lui Dumnezeu, iar caprele (cei răi), îi va trimite în focul cel veşnic. Oile nu sunt răpite înainte de judecata şi pedeapsa celor răi; ci, venirea Domnului ca judecător, va aduce o judecată favorabilă, răsplată bună pentru oi, iar caprele primesc o judecată nevaforabilă şi pedeapsa veşnică.

 

Biblia ne învaţă acest adevăr nu doar prin parabole; ci, şi prin afirmaţi clare, după cum urmează:

 

Matei 24:29-31: „Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!” Iată, după zilele de necaz, nu înainte de necazul cel mare, nici la mijlocul necazului cel mare; ci, după necazul cel mare, sau la sfârşitul necazului celui mare, care durează doar trei ani şi jumătate conform Bibliei (Apocalipsa 13:5-7), la revenirea Sa, când toate popoarele Îl vor vedea (Marcu 13:26-27),  „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui”. Aleşii Săi, sunt tocmai TOŢI creştinii (Coloseni 3:12; 1 Petru 2:9; Apocalipsa 17:14), nu doar o parte din ei. Domnul Isus nu spune: „aleşi”, nici „restul aleşilor”, NU, El spune: „aleşii” (articulat), referindu-se la TOŢI aleşii, adică la toţi creştini! El nu vine după o parte din trupul Său; ci, după întregul trup al Său din care nu v-a lipsi nici un mădular (vezi şi Efeseni 5:26-27; Romani 11:25-26).

 

Un alt argument biblic este 2 Tesaloniceni 1:6-10: „Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră”. Iată în ziua când Domnul Isus va veni, la creştini El le dă odihnă, iar pe cei răi îi pedepseşte într-o flacără de foc.

 

În Apocalipsa 16:14-16, se arată clar, că războiul numit în Scriptură: Armaghedon, are loc în ziua când Domnul Isus vine pentru răpirea creştinilor, căci ferice va fi de acei creştini care şi-au păzit hainele ca să aibă parte de răpire. Observaţi afirmaţia Bibliei: „Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon”. Iată adunarea lui Cristos, este pe pământ, până în ziua cea mare a Dumnezeului Celui Atotputernic, altfel sfatul Domnului Isus, din v.15, este fără rost, nu degeaba Dumnezeu care a inspirat Scriptura, a pus acest avertisment, de a ne păzi hainele spirituale, în mijlocul relatării despre conflictul de la  Armaghedon, căci noi trebuie să ne păzim hainele până la sfârşit (Apocalipsa 2:25-26)!

 

De fapt, Biblia precizează clar când are loc răpirea, noi nu trebuie să speculăm, nici să inventăm o teorie, şi apoi să ne chinuim să o susţinem cu Biblia; ci, tocmai că trebuie să ne golim de noi înşine, şi să permitem Bibliei să ne înveţe, şi ea va face acest lucru, dacă noi va da la o parte preconcepţiile noastre.

 

Biblia afirmă clar: „Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51). Iată răpirea are loc la cea din urmă trâmbiţă, care conform cu Apocalipsa 11:15-18, este trâmbiţa a şaptea, când împărăţia acestei lumi devine a lui Cristos. Ori tocmai că nici înainte de necaz, nici la mijlocul necazului, împărăţia lumii nu devine împărăţia lui Cristos unde El domneşte, pentru că în necazul cel mare, domneşte Diavolul prin Anticrist (Apocalipsa 13:5-7,Apocalipsa 13:13-18). Împărăţia lumii devine împărăţia lui Cristos când El va împărăţi în veci vecilor, tocmai când cei răi sunt distruşi, şi atunci are loc răsplata celor sfinţi (vezi Apocalipsa 11:17-18). Astfel este imposibilă conform Scripturii, o răpire a creştinilor înainte de necazul cel mare, căci răpirea are loc nu la prima trâmbiţă; ci, la ultima trâmbiţă!

 

În timpurile noastre, ca şi în primul secol d.C. există tot felul de profeţi falşi, învăţători mincinoşi care tulbură pe credincioşi. Ei învăţă altceva decât ceea ce este scris. Adunarea din oraşul Tesalonic, era tulburată de învăţătura că Domnul Isus a venit, că răpirea a avut loc, alţii susţineau că învierea a avut loc (2 Timotei 2:17-18). Însă apostolul Pavel, ca păstor spiritual îi îndrumă şi avertizează, să nu creadă o astfel de teorie, căci în ce „priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării”  (2 Tesaloniceni 2:1-3). Iată amăgitori pretinzându-se inspiraţi de Dumnezeu, profeţi, care încercau fie verbal, fie prin scris, să susţină că venirea Domnului şi răpirea a avut loc! Însă Pavel sub inspiraţia divină explică clar că răpirea, adică strângerea noastră laolaltă cu Domnul, nu poate avea loc înainte de a avea loc lepădarea de credinţă şi de a se descoperii omul fărărdelegii, Anticristul! Venirea Domnului Isus şi răpirea credincioşilor are loc o dată cu nimicirea Anticristului (2 Tesaloniceni 2:8), nu înainte ca el să apară, aşa cum susţin învăţători falşi care propovăduiesc o răpire înainte de necazul cel mare!

 

Adunarea (biserica) de pe pământ, ce va fi în viaţă ca parte a Miresei lui Cristos, este ocrotită în necazul cel mare, nu răpita înainte de necaz (Apocalipsa 3:10, vezi şi Isaia 26:20-21). Adunarea de pe pământ este dusă în pustie ca să fie ocrotită pe parcursul celor trei ani şi jumăte a necazului celui mare (Apocalipsa Cap. 12).

 

O prefigurare în acest sens din Vechiul Testament: evrei nu au iesit din Egipt înaintea celor 10 pedepse; ci, ei au fost ocrotiţi pe parcursul pedepselor, iar ei au iesit din Egipt la sfarşit, dupa ce s-au sfârşit pedepsele de peste Egipt. Prostituata Rahav nu a fost scoasă din Ierihon înainte de distrugerea lui (Iosua 2:18-21). Lot nu a iesit din Sodoma decat în ziua când acesta urma sa fie distrus (Geneza 19:15-24).

 

Aceasta este învăţătura Cuvântului profetic a lui Dumnezeu, nu teoria eretică a lui W.M Branham cu răpirea bisericii înainte de necazul cel mare!

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/branham/937-cand-are-loc-rapirea-bisericii

 

////////////////////////////////////////

 

 

RĂPIREA ŞI SFÂRŞITUL VEACURILOR

Capitolul douăzeci şi nouă

Următorul articol este extras dintr-un capitol al cărţii Ucenicizatorul autentic scrisă de David Servant. Puteţi descărca, printa, copia, distribui sau transmite aceste documente pe orice cale, atâta vreme cât întreg conţinutul rămâne intact şi nu este comercializat. ©2006 David Servant

 

Când Isus a trăit pe pământ în chip uman, El le-a spus clar ucenicilor că va pleca şi Se va întoarce să îi ia într-o zi. Când Se va întoarce, îi va lua cu El în Rai (eveniment pe care creştinii moderni îl numesc „Răpirea“). De exemplu, în noaptea dinainte de crucificare, Isus le-a spus celor unsprezece apostoli credincioşi:

 

„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi“ (Ioan 14:1-3; subliniere personală).

 

Cuvintele lui Isus implicau clar posibilitatea de a Se întoarce în timpul vieţii celor unsprezece. De fapt, după ce au auzit ce le-a spus Isus, ei au presupus că Se va întoarce să-i ia în timpul vieţii lor.

 

De asemenea, Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici să fie gata pentru revenirea Sa, implicând din nou posibilitatea ca El să Se întoarcă în timpul vieţii acestora (vezi de exemplu Mat. 24:42-44).

 

Venirea iminentă a lui Isus în Epistole

Apostolii care au scris scrisorile din Noul Testament au afirmat în mod clar că aveau încredinţarea că Isus s-ar putea să Se întoarcă în timpul vieţii cititorilor din primul secol. De exemplu, Iacov a scris:

 

Fiţi dar îndelung răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată că plugarul aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie. Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape (Iacov 5:7-8; subliniere personală).

 

Iacov nu ar fi avut nici un motiv să îi îndemne pe cititori să aştepte răbdători ceva ce nu s-ar fi putut întâmpla în timpul vieţile lor. Totuşi, el a crezut că venirea Domnului era „aproape“.

 

Contextual, Iacov a scris într-un moment în care biserica fusese persecutată (vezi Iacov 1:2-4), într-un moment în care credincioşii tânjeau după venirea Domnului lor.

 

În acelaşi fel, Pavel a crezut cu siguranţă că Isus s-ar putea întoarce în timpul vieţii multora dintre contemporanii săi:

 

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorâ din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tes. 4:13-18; subliniere personală).[1]

 

Din aceste versete înţelegem că la venirea lui Isus din ceruri, trupurile credincioşilor decedaţi vor fi înviate şi că, împreună cu credincioşii care sunt în viaţă la venirea Lui, „vom fi răpiţi toţi împreună cu ei“ (Răpirea). Deoarece Pavel a menţionat, de asemenea, că Isus va lua cu El în ceruri pe cei care au adormit „în El“, nu putem decât să concluzionăm că, la Răpire, duhurile credincioşilor se vor uni cu trupurile lor recent-înviate.

 

De asemenea, Petru a mai crezut că venirea lui Hristos era iminentă la momentul în care a scris prima epistolă:

 

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi trezi, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos….Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii…dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Hristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea slavei Lui (1 Petru 1:13; 4:7, 13; subliniere personală).[2]

 

În cele din urmă, când Ioan a întocmit scrisoarea sa către biserici, şi el a crezut că sfârşitul era aproape şi că era posibil ca cititorii zilelor sale să vadă venirea lui Isus:

 

Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă….Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El….Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este. Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat (1 Ioan 2:18, 28; 3:2-3; subliniere personală).

 

Întârzierea Lui

Privind în urma celor 2000 de ani, realizăm că Isus nu S-a întors atât de repede pe cât au sperat apostolii. Chiar şi în zilele acestora existau oameni care începuseră să se îndoiască de faptul că Isus va mai veni vreodată, având în vedere perioada lungă de la plecarea Lui. De exemplu, Isus nu revenise încă atunci când viaţa lui Petru se apropia de sfârşit (vezi 2 Pet. 1:13-14), astfel că Petru a adresat ultima scrisoare celor ce se îndoiau:

 

Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!“ Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de piere a oamenilor nelegiuiţi. Dar, prea iubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde (2 Petru 3:3-10).

 

Petru a afirmat că întârzierea lui Isus se datora dragostei şi milei Sale – El doreşte să le dea oamenilor mai mult timp să se pocăiască.

 

Scriptura spune, de asemenea, foarte clar, după cum vom vedea, că revenirea lui Hristos va fi precedată de ani de necaz cum nu au mai fost până acum în lume şi de revărsarea mâniei lui Dumnezeu împotriva celor răi. O bună parte din cartea Apocalipsa se referă tocmai la această perioadă viitoare. Aşa cum vom vedea mai târziu în studiul nostru, Scriptura indică ca vor fi şapte ani de necaz în viitor. Nu există nici o îndoială că Răpirea bisericii va avea loc în timpul sau aproape de aceşti şapte ani.

 

Când anume va avea loc Răpire?

O întrebare ce dezbină creştinii este cea referitoare la timpul exact al Răpirii. Unii spun că Răpirea va veni chiar înainte de cei şapte ani de necaz şi că, de aceea, poate apărea oricând. Alţii susţin că va veni chiar în mijlocul celor şapte ani de necaz. Totuşi, alţii afirmă că va veni cândva între mijlocul şi sfârşitul celor şapte ani de necaz. Sunt însă şi din cei care afirmă că Răpirea va avea loc odată cu revenirea plină de mânie a lui Isus, la sfârşitul Necazului cel Mare.

 

În mod cert, nu este cazul să ne certăm pe marginea acestui subiect şi toate cele patru tabere ar trebui să îşi aducă aminte că sunt de acord cu faptul că Răpirea va avea loc la un anumit moment în timpul sau foarte aproape de perioada celor şapte ani din viitor. Iată o perioadă destul de mică din perspectiva miilor de ani de istorie. Deci, în loc să ne dezbinăm din cauza unei neînţelegeri, ar fi mai bine să ne bucurăm de lucrurile în care suntem de accord! Şi, indiferent de ce am putea crede fiecare, convingerile noastre nu vor schimba nimic: ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla.

 

Afirmând aceste lucruri, trebuie să recunosc că primii douăzeci şi cinci de ani ai vieţii mele de credinţă am crezut că Răpirea va veni înainte de cei şapte ani de Necaz. Am crezut acest lucru, pe de o parte pentru că aşa mă învăţaseră alţii, pe de alta pentru că nici nu mi-aş fi dorit să particip la evenimentele acestei perioade despre care citeam în Apocalipsa! Totuşi, pe măsură ce am studiat singur Scriptura, am început să adopt o altă părere. Aşa că haide să analizăm împreună ce ne spune Bibla şi ce concluzii putem trage pe baza ei. Chiar dacă nu reuşesc să te conving să fii de partea mea, trebuie să continuăm să ne iubim unii pe alţii!

 

Discursul de pe Muntele Măslinilor

Să începem cu capitolul 24 din Evanghelia după Matei, o parte a Scripturii fundamentală în ceea ce priveşte evenimentele sfârşitului vremurilor şi revenirea lui Isus. Capitolul 24 cuplat cu capitolul 25 sunt cunoscute sub denumirea de „Discursul de pe Muntele Măslinilor“, deoarece acestea sunt consemnările predicii lui Isus adresată celor mai apropiaţi ucenici ai Săi[3] pe Muntele Măslinilor. Citindu-l, vom afla multe despre evenimentele de la sfârşitul veacurilor şi vom analiza ce vor fi concluzionat ucenicii Lui, cei cărora le-a fost adresat discursul, despre vremea Răpirii:

 

La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.“ El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?“ (Matei 24:1-3).

 

Ucenicii lui Isus doreau să ştie ce se va întâmpla în viitor. Mai exact, doreau să ştie când vor fi distruse clădirile Templului (după cum tocmai prevăzuse Isus) şi care vor fi semnele revenirii Sale şi ale sfârşitului veacurilor.

 

Privind retrospectiv, ştim că Templul a fost complet demolat în anul 70 d.Hr. de către generalul Titus şi armatele romane. Ştim, de asemenea, că Isus nu Se întorsese să-Şi ia biserica la El, deci aceste două evenimente nu puteau fi simultane.

 

Isus le răspunde la întrebare

Se pare că Matei nu a consemnat răspunsul la prima întrebare referitoare la viitoarea distrugere a clădirilor Templului, spre deosebire de Luca (vezi Luca 21:12-24). În Evanghelia după Matei, Isus a trecut direct la semnele care vor precede venirea Sa şi sfârşitul vremii:

 

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele [pe voi] cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Şi vor înşela pe mulţi. [Voi] veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: [voi] vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor“ (Mat. 24:4-8; subliniere personală).

 

Încă de la începutul acestei predici este foarte clar că Isus a crezut că ucenicii primului secol ar putea fi în viaţă în momentul manifestării acestor evenimente care vor precede venirea Sa. Observă că a folosit de multe ori pronumele personal voi. Isus a folosit acest pronume de cel puţin douăzeci şi patru de ori numai în capitolul 24, astfel că toţi ascultătorii trebuie să fi crezut că vor trăi să vadă evenimentele prezise de El.

 

Desigur, ştim că fiecare dintre ucenicii care L-au ascultat pe Isus în ziua aceea au murit de mult. Totuşi, nu ar trebui să concluzionăm că Isus i-a înşelat, ci că El Însuşi nu ştia exact timpul întoarcerii Sale (vezi Mat. 24:36). În acest caz era într-adevăr destul de posibil pentru cei care au auzit Discursul de pe Muntele Măslinilor să fie în viaţă la revenirea Sa.

 

Cea mai mare grijă a lui Isus a fost aceea ca ucenicii Lui să nu fie înşelaţi de Hristoşi falşi, întrucât mulţi urmau să apară în aceste ultime zile. Ştim că anticristul însuşi va fi un Hristos fals, înşelându-i pe mulţi oameni care vor crede că el este minunatul mântuitor.

 

Isus a spus că vor fi războaie, foamete şi cutremure de pământ, dar a precizat că nu aceste evenimente vor anunţa venirea Sa, ci că ele vor fi doar „începutul durerilor“. Am putea spune că aceste semne s-au întâmplat de-a lungul celor două mii de ani. Totuşi, Isus vorbeşte în continuare despre ceva ce nu s-a întâmplat încă.

 

Începutul Necazului cel Mare în lume

„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul“ (Mat. 24:9-14; subliniere personală).

 

Iată deci că, dacă i-ai fi întrebat pe cei care L-au auzit pe Isus vorbindu-le în acea zi: „Vă aşteptaţi să fiţi în viaţă când se vor împlini toate aceste lucruri?“ cu siguranţă aceştia ar fi răspuns afirmativ. Isus a continuat să folosească pronumele personal voi.

 

După cum tocmai am citit, după „începutul durerilor“ va avea loc un eveniment care încă nu s-a întâmplat, un moment de persecuţie mondială a creştinilor fără precedent. Vom fi urâţi „de toate neamurile“ sau, literal, „de toate grupurile etnice şi seminţiile”. Isus vorbea despre un timp specific când se vor întâmpla toate aceste lucruri, nu un moment general peste sute de ani, deoarece El a făcut următoarea afirmaţie: „Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţi proroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.“

 

Această afirmaţie vorbeşte în mod clar despre căderea creştinilor care se vor urî atunci unii pe alţii, întrucât necreştinii nu pot „cădea“ şi deja se urăsc reciproc. Astfel, când va începe persecuţia mondială, rezultatul va fi o mare apostazie a multora dintre cei ce susţin că sunt urmaşi ai lui Hristos. Fie că sunt creştini autentici sau falşi, oi sau capre, mulţi vor cădea şi, mai mult, vor dezveli identităţile altor credincioşi autorităţilor persecutante, urându-i pe cei faţă de care manifestaseră dragoste. Rezultatul va fi purificarea bisericii peste tot în lume.

 

Apoi vor apărea mulţi profeţi mincinoşi, dintre care unul este scos în evidenţă în cartea Apocalipsa ca fiind complicele anticristului (vezi Apoc. 13:11-18; 19:20; 20:10). Fărădelegea se va înmulţi până acolo încât va seca şi bruma de dragoste care va mai fi rămas în inimile oamenilor, iar păcătoşii vor deveni absolut reci.

 

Martirii şi supravieţuitorii

Deşi Isus a prevăzut că creştinii îşi vor pierde vieţile (vezi 24:9), totuşi se pare că nu li se va întâmpla tuturor acest lucru, deoarece El a promis că cei care vor rezista până la sfârşit vor fi mântuiţi (vezi 24:13). Cu alte cuvinte, dacă nu se vor lăsa înşelaţi de Hristoşi sau profeţi falşi şi vor rezista ispitei de a abandona credinţa şi de a cădea, ei vor fi mântuiţi, salvaţi de Hristos când va veni să-i ia pe ai Săi la ceruri. Această perioadă viitoare de necaz şi izbăvire a fost, de asemenea, revelată succint de către profetul Daniel care a prevăzut:

 

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică“ (Dan. 12:1-2).

 

Mântuirea va fi chiar şi în acele zile oferită prin har, aşa cum a promis Isus că Evanghelia va fi propovăduită tuturor naţiunilor (literal: „grupurilor etnice şi seminţiilor“), dându-le o ultimă posibilitate de a se pocăi, iar apoi va veni sfârşitul. [4] Este foarte interesant să citim în cartea Apocalipsa ceea ce poate foarte bine reprezenta împlinirea promisiunii lui Isus:

 

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi ori cărui norod. El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!“ (Apoc. 14:6-7; subliniere personală).

 

Unii dau învăţătura că motivul pentru care îngerul va proclama atunci Evanghelia este acela că până la momentul respectiv din acei şapte ani de necaz, va fi avut loc Răpirea şi toţi credincioşii vor fi fost luaţi la ceruri. Însă acest lucru nu este decât o speculaţie.

 

Anticristul

Profetul Daniel a descoperit faptul că anticristul îşi va avea locul chiar în Templul din Ierusalim, în mijlocul celor şapte ani de necaz şi că se va proclama pe sine Dumnezeu (vezi Dan. 9:27, pe care îl vom studia mai târziu). Acest moment l-a avut Isus în minte când Şi-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:

 

„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.[5] Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Mat. 24:15-22).

 

Iată o descriere şi mai specifică referitoare la necazul despre care vorbise Isus anterior (vezi 24:9). Când anticristul va declara în Templul din Ierusalim că este Dumnezeu, va izbucni o persecuţie de neimaginat împotriva credincioşilor lui Isus. Declarându-se Dumnezeu, anticristul se va aştepta ca toată lumea să îi recunoască zeitatea. În consecinţă, toţi urmaşii adevăraţi ai lui Hristos vor deveni îndată duşmani ai statului şi vor fi vânaţi şi ucişi. Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus credincioşilor din Iudeea să fugă în munţi fără întârziere şi să se roage ca fuga lor să nu fie împiedicată de nimic.

 

Presupunerea mea este că ar fi o idee bună ca credincioşii de peste tot din lume să fugă în locuri îndepărtate la venirea acestui eveniment, întrucât probabil că va fi unul televizat pe tot globul. Scriptura ne spune că întreaga lume va fi înşelată de anticrist, crezând că este Hristosul aşteptat şi că i se vor supune. Când se va declara pe sine Dumnezeu, aceştia vor crede în el şi i se vor închina. Când va vorbi blasfemii la adresa adevăratului Dumnezeu – Dumnezeul creştinilor – acesta va influenţa întreaga lume pe care a înşelat-o să îi urască pe cei ce refuză să i se închine (vezi Apoc. 13:1-8).

 

Isus a promis eliberarea oamenilor Lui prin „scurtarea“ acelor zile de durere; altfel, „nimeni n-ar scăpa“ (vezi 24:22). Faptul că va „scurta“ acele zile „de dragul celor aleşi“ trebuie să fie o referire la momentul când va veni şi îi va lua cu El în ceruri. Totuşi, Isus nu ne spune la cât timp după ce se va declara anticristul zeu va avea loc eliberare.

 

În orice caz, observăm încă o dată că Isus i-a lăsat pe ascultătorii din acea zi cu impresia că vor fi în viaţă când îşi va declara anticristul zeitatea şi când va începe războiul plin de ură împotriva creştinilor. Acest lucru intră în contradictoriu cu cei care spun că credincioşii vor fi răpiţi în Rai înainte de acest eveniment. Dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov sau Ioan dacă Isus Se va întoarce să îi salveze înainte ca anticristul să se declare zeu, aceştia ar fi răspuns: „E clar că nu“.

 

Războiul împotriva sfinţilor

Scriptura prezice şi în alte locuri persecutarea credincioşilor de către anticrişti. De exemplu, acest lucru i s-a revelat lui Ioan, aşa cum este precizat în Apocalipsa:

 

I s-a dat [anticristului] o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura, şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam (Apoc. 13:5-7; subliniere personală).

 

Observă că anticristului i se va da „putere să lucreze“ timp de patruzeci şi două de luni. Este interesant că această perioadă reprezintă exact jumătatea celor şapte ani de necaz. Pare rezonabil să credem că anticristului i se va da „puterea să lucreze“ în ultimele patruzeci şi două de luni de dureri, întrucât această autoritate i se va lua definitiv în momentul în care va reveni Isus pentru a lupta împotriva lui şi a armatelor lui spre sfârşitul Necazului cel Mare.

 

Evident, această „putere să lucreze“ pentru patruzeci şi două de luni se referă la o autoritate specială, deoarece Dumnezeu îi va da anticristului o anumită autoritate în timpul venirii lui la putere. Această „putere să acţioneze“ s-ar referi la timpul în care el îi va învinge pe sfinţi, deoarece în cartea Daniel citim:

 

Am văzut de asemenea cum cornul [anticristul] acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile [Dumnezeu] şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt, şi a venit vremea, când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia….El [anticristul] va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme (Dan. 7:21-22, 25; subliniere personală).

 

Daniel a prezis că sfinţii vor fi daţi în mâinile anticristului pentru „o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme“. Această frază codată ar trebui interpretată ca trei ani şi jumătate, conform comparaţiei cu Apocalipsa 12:6 şi 14. În Apocalipsa 12:6 ni se spune că unei femei simbolice i s-a pregătit un loc în pustie pentru a se ascunde şi pentru a fi „hrănită“ timp de 1260 de zile sau trei ani şi jumătate, fiecare an a câte 360 de zile. Apoi, numai opt versete mai încolo, ni se vorbeşte din nou despre ea şi ni se spune că i se va da un loc în pustie pentru a fi „hrănită“ timp de „o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi“. Astfel, „o vreme, vremuri, şi jumătatea unei vremi“ este echivalentul a 1260 de zile sau trei ani şi jumătate.

 

Deci, cuvântul „vreme“ în acest context înseamnă an, „vremuri“ înseamnă doi ani, iar „o jumătate de vreme“ înseamnă o jumătate de an. Această expresie neobişnuită folosită în Apocalipsa 12:14 trebuie să aibă acelaşi înţeles ca şi în Daniel 7:21. Astfel, ştim că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului trei ani şi jumătate, aceaşi perioadă despre care ni se spune în Apocalipsa 13:5 că anticristului i se va da „putere să lucreze“.

 

Cred că este de la sine înţeles că ambele perioade de patruzeci şi două de luni vor fi identice ca timp. Dacă aceste perioade încep odată cu declararea zeităţii anticristului la mijlocul celor şapte ani de necaz, atunci sfinţii vor fi daţi în mâinile lui pentru următorii trei ani şi jumătate, iar Isus îi va elibera când va reveni pe nori pentru a-i lua pe ai Săi la Sine, la sfârşitul sau aproape de sfârşitul celor şapte ani de necaz. Totuşi, dacă acele patruzeci şi două de luni încep la un alt punct între acei şapte ani de necaz, atunci ar trebui să concluzionăm ca Rapirea va avea loc cândva înainte de sfârşitul acelor şapte ani de necaz.

 

Dificultatea în ceea ce priveşte a două posibilitate constă în faptul că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului înainte de a exista pericolul în sine şi că vor trebui să fugă în munţi când acesta îşi va declara deitatea. Acest lucru pare ilogic.

 

Dificultatea în ceea ce priveşte prima dintre aceste posibilităţi constă în faptul că s-ar părea că sfinţii vor fi încă pe pământ în timpul multor cataclisme şi judecăţi mondiale despre care citim în cartea Apocalipsa. Vom analiza această problemă mai târziu.

 

Acum să ne întoarcem la Discursul de pe Muntele Măslinilor.

 

Mesia falşi

Isus a detaliat şi mai mult importanţa ca ucenicii Lui să nu se lase înşelaţi de Hristoşi falşi:

 

„Atunci dacă vă va spune cineva: «Iată, Hristosul este aici, sau acolo», să nu-l credeţi. Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată, că v-am spus mai dinainte. Deci, dacă vă vor zice: «Iată-L în pustie», să nu vă duceţi acolo! «Iată-L în odăiţe ascunse», să nu credeţi. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“ (Mat. 24:23-28).

 

Observă încă o dată că Isus a folosit de multe ori pronumele personal voi. Auditoriul de pe Muntele Măslinilor se aştepta să trăiască să vadă apariţia falşilor Hristoşi şi profeţi care vor face minuni mari. Şi se aşteptau să vadă revenirea lui Isus pe nori asemenea fulgerului.

 

Desigur, pericolul de a cădea din credinţă va fi foarte mare în acea vreme, deoarece persecuţia împotriva credincioşilor va fi foarte înspăimântătoare, iar falşii Hristoşi şi profeţi vor fi foarte convingători datorită miracolelor săvârşite. Tocmai de aceea Isus i-a avertizat în mod repetat pe ucenici despre ceea ce se va întâmpla chiar înainte de revenirea Lui. Nu dorea să fie înşelaţi, aşa cum vor fi mulţi. Credincioşii stabili şi autentici vor aştepta revenirea lui Isus pe nori ca un fulger, în timp ce aceia care nu îi sunt urmaşi adevăraţi vor fi atraşi de falşii Hristoşi ca vulturii atraşi de hoituri în pustie.

 

Semnele de pe cer

Isus a continuat:

 

„Îndată după acele zile de necaz, «soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.» Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă“ (Mat. 24:29-31).

 

Imaginea acestui pasaj din Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor trebuie să le fi fost familiară evreilor timpurilor Sale, deoarece sunt imagini luate chiar din Isaia şi Ioel care vorbesc despre judecata finală de la sfârşitul lumii, denumită de obicei „Ziua Domnului“, când soarele şi luna se vor întuneca (vezi Isaia 13:10-11; Ioel 2:31). Apoi toţi locuitorii pământului vor vedea întoarcerea lui Isus pe ceruri în glorie şi vor boci. Apoi îngerii lui Isus „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi“, indicând faptul că credincioşii vor fi ridicaţi şi adunaţi pentru a se întâlni cu Isus, şi toate acestea se vor întâmpla la auzirea unei „trâmbiţe răsunătoare“.

 

Încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov şi Ioan în acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor dacă Isus Se va întoarce înainte sau după vremea anticristului şi a Marelui Necaz, cu siguranţă ţi-ar fi răspuns: „După“.

 

Întoarcerea şi Răpirea

Această secţiune a Discursului de pe Muntele Măslinilor sună foarte asemănător cu un eveniment despre care a scris Pavel şi care se referă fără îndoială la Răpirea bisericii, dar despre care mulţi comentatori afirmă că se va întâmpla înainte ca vremea necazului să înceapă. Analizează următorul pasaj biblic pe care l-am precizat mai devreme în acest capitol:

 

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte. Cât despre vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!“ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare (1 Tes. 4:13-5:3; subliniere personală).

 

Pavel a scris despre venirea lui Isus din Rai cu trompeta lui Dumnezeu şi despre credincioşi care vor fi răpiţi „în nori, ca să întâmpine pe Domnul în văzduh“. Sună ca descrierea pe care a făcut-o Isus în Matei 24:30-31 referitoare la întâmplările care vor avea clar loc după venirea anticristului şi a Necazului. Mai mult, continuând să scrie despre întoarcerea lui Hristos, Pavel menţionează subiectul perioadei în care va avea loc evenimentul: „vremuri şi soroace“ şi le reaminteşte cititorilor că ştiu deja foarte bine că „ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea“. Pavel a crezut că întoarcerea lui Hristos şi Răpirea credincioşilor vor avea loc în „ziua Domnului“, o zi când mânia teribilă şi distrugerea vor cădea peste cei care se aşteptau să fie „pace şi linişte!“ Când Isus Se va întoarce să-Şi ia biserica, mânia Lui va cădea peste lume.

 

Acest pasaj se armonizează perfect cu ceea ce a scris Pavel într-o altă scrisoare către tesaloniceni referitor la mânia întoarcerii lui Isus:

 

Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează, şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut; căci voi aţi crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră (2 Tes. 1:6-10; subliniere personală).

 

Pavel a afirmat că atunci când va veni Isus să le dea odihnă creştinilor din Tesalonic (vezi 1 Tes. 1:4-5), El va apărea „cu îngerii puterii Lui“ pentru a da întristare celor care îi întristase pe ei, pedepsindu-i. Cu greu ar putea această descriere coincide cu descrierea multora despre Răpirea înainte de Necazul cel Mare, descriere ce presupune că biserica va fi luată de Hristos înainte de începerea celor şapte ani de Necaz şi că va consta într-o apariţie secretă a lui Isus şi o răpire a bisericii în tăcere. Nu, descrierea lui Pavel seamănă întocmai cu cea făcută de Isus în Matei 24:30-31: venirea Lui va avea loc în timpul sau la sfârşitul perioadei Necazului, când El îi va răpi pe credincioşi şi Îşi va revărsa mânia peste cei necredincioşi.

 

Ziua Domnului

Mai târziu în aceeaşi scrisoare Pavel a spus:

 

Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar (2 Tes. 2:1-2; subliniere personală).

 

În primul rând, observă că subiectul lui Pavel era revenirea lui Hristos şi Răpirea. El a scris despre „strângerea noastră laolaltă“ cu El folosind indentic cuvintele lui Isus din Matei 24:31, care a vorbit despre îngerii care îi vor „aduna“ pe aleşii Săi „din cele patru vânturi“.

 

În al doilea rând, observă că Pavel a echivalat aceste evenimente cu „ziua Domnului“, aşa cum a făcut şi în 1 Tesaloniceni 4:13-5:2. Mai clar de atât nu se poate.

 

Apoi, Pavel a continuat:

 

Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu“, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (2 Tes. 2:3-4; subliniere personală).

 

Creştinii din Tesalonic fuseseră într-un fel înşelaţi că ziua Domnului, care conform lui Pavel trebuia să înceapă cu Răpirea şi cu întoarcerea lui Hristos, venise deja. Însă Pavel a afirmat categoric că nu poate veni decât după apostazie (probabil cea mai mare lepădare de credinţă despre care vorbea Isus în Matei 24:10) şi după ce anticristul se va declara Dumnezeu din Templul Ierusalimului. Deci, Pavel le-a spus foarte clar credincioşilor tesaloniceni că nu trebuia să aştepte revenirea lui Isus, Răpirea sau ziua Domnului, până când anticristul ne se va declara Dumnezeu.[6]

 

Apoi, Pavel descrie revenirea lui Hristos şi distrugerea anticristului:

 

Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi (2 Tes. 2:5-10).

 

Pavel a afirmat că anticristul va fi nimicit „cu arătarea venirii Sale“. Dacă această „arătare“ este aceeaşi cu arătarea de la Răpire, menţionată numai câteva versete mai sus (vezi 21), atunci anticristul va fi nimicit în acelaşi timp în care biserica va fi adunată şi Îl va întâlni pe Domnul în văzduh.

 

Coraborată cu acest verset este consemnarea din Apocalipsa capitolele 19 şi 20. Citim acolo despre întoarcerea lui Hristos (Apoc. 19:11-16), nimicirea anticristului şi a armatelor sale (Apoc. 19:17-21), legarea lui Satan (vezi 20:1-3) şi „prima înviere“ (vezi 20:4-6), când credincioşii care au fost martirizaţi în timpul celor şapte ani de necaz vor învia. Dacă aceasta este într-adevăr prima înviere în sensul că este prima înviere generală a celor neprihăniţi, atunci sunt şi mai puţine dubii că Răpirea şi mânia întoarcerii lui Hristos vor avea loc în acelaşi timp cu nimicirea anticristului, deoarece Scriptura ne spune clar că toţi cei care au murit în Hristos vor învia în trup la Răpire (vezi 1 Tes. 4:15-17).[7]

 

Fiţi pregătiţi

Să ne întoarcem din nou la Discursul de pe Muntele Măslinilor:

 

„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri. [8] Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mat. 24:32-35).

 

Isus nu dorea ca ucenicii Lui să fie luaţi prin surprindere, ceea ce a şi constituit punctul principal al discursului. Ei trebuiau să ştie că „este chiar la uşi“ atunci când vor începe „să vadă toate aceste lucruri“ – necazul din lume, apostazia, apariţia profeţilor şi Hristoşilor mincinoşi, declararea anticristului ca Dumnezeu şi apoi şi mai aproape de venirea Lui întunecarea soarelui şi a lunii şi căderea stelelor.

 

Totuşi, chiar după ce le-a spus aceste semne care vor precede venirea Sa înainte cu câţiva ani, câteva luni sau zile, El le-a mai spus şi că timpul precis al întoarcerii Sale va rămâne un mister:

 

„Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mat. 24:36).

 

Cât de des este acest verset scos din context! De obicei este citat pentru a sprijini conceptul că nu avem nici o idee despre când va reveni Isus, deoarece El S-ar putea întoarce oricând şi răpi biserica. Totuşi, în contextul său, nu aceasta era înţelesul dat de Isus. El chiar a depus destul de mult efort pentru a se asigura că ucenicii vor fi pregătiţi pentru revenirea Lui, vorbindu-le despre multele semne care vor apărea chiar înainte de acest eveniment. În acest verset doar le spune că nu le vor fi descoperite ziua şi ora exacte.

 

Mai mult, este destul de evident că Isus nu Se referea în acest pasaj la aşa-zisa primă venire a Lui înainte ca cei şapte ani de necaz să fi început, când se presupune că biserica va fi răpită în secret, ci se referea la întoarcerea Lui la sfârşitul sau aproape de sfârşitul Necazului. Şi, la o analizare sinceră a contextului, acest adevăr este indiscutabil.

 

Revenirea Sa – Surpriză totală?

Un argument care este deseori folosit împotriva ideei că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârşitul Necazului este că o asemenea revenire nu ar mai fi o surpriză aşa cum (se presupune că) a spus Hristos, deoarece ar putea fi anticipată de evenimentele Necazului. Trebuie să existe o răpire înainte de Necaz, spun ei, altfel credincioşii nu ar mai trebui să fie pregătiţi şi să vegheze aşa cum spune Scriptura, ştiind că vor fi şapte ani şi mai mult înainte de întoarcerea lui Isus.

 

Totuşi, acestă obiecţie cade, deoarece esenţa Discursului lui Isus de pe Muntele Măslinilor a fost aceea de a Se asigura că ucenicii Săi vor fi pregătiţi pentru întoarcerea Lui la sfârşitul sau aproape de sfârşitul Marelui Necaz şi le-a dezvăluit numeroase semne care Îi vor precede venirea. De ce este Discursul de pe Muntele Măslinilor plin de îndemnuri de a fi gata şi de a veghea chiar dacă Isus ştia că venirea Sa va fi cel puţin câţiva ani mai târziu din momentul în care rostise acele cuvinte? Se pare că Isus a crezut că credincioşii au nevoie să fie gata şi să vegheze, chiar dacă venirea Lui era destul de departe. Apostolii care i-au îndemnat pe credincioşi în scrisorile lor să fie gata şi să vegheze pentru venirea lui Isus nu făceau altceva decât să Îl imite pe Isus Însuşi.

 

În plus, cei care cred că o răpire înainte de Necaz justifica nevoie de vreun îndemn să fie pregătiţi mai au şi o altă problemă. După ei, prima întoarcerea a lui Hristos precede sfârşitul Marelui Necaz cu şapte ani. Aşa că aşa-zisă prima întoarcerea a lui Isus nu poate să aibă loc chiar oricând – trebuie să aibă loc cu exact şapte ani înainte de sfârşitul Necazului. Deci, în realitate, nu este nevoie să aşteptăm întoarecerea lui Isus până când evenimentele mondiale sunt aşezate la începutul celor şapte ani de necaz, evenimente care cu siguranţa pot fi anticipate şi stabilite.

 

Majoritatea celor care subscriu răpirii înainte de Necaz, dacă vor fi sinceri, vor recunoaşte că ştiu că Isus nu Se va întoarce azi sau mâine datorită situaţiei politice din lume. Încă mai sunt profeţite evenimente care trebuie împlinite înainte ca cei şapte ani de necaz să înceapă. De exemplu, după cum vom descoperi în curând în cartea lui Daniel, anticristul va face un legământ cu Israel pentru şapte ani şi acesta va marca începutul Marelui Necaz. Astfel, Răpirea, dacă are loc şapte ani înainte de sfârşitul Necazului cel Mare, trebuie să se întâmple atunci când anticristul va semna acordul cu Israelul. Până când nu va apărea ceva politic la orizont care să facă acest scenariu posibil, nu este nevoie ca teoreticienii care susţin că Răpirea va fi înainte de Necazul cel Mare să aştepte întoarcerea lui Isus.

 

Mai mult, teoria celor care afirmă că Răpirea va veni înainte de Necazul cel Mare şi că Isus Se va întoarce şi la sfârşitul lui, implică faptul că ziua în care Se va întoarce Isus a doua oară poate fi calculată cu precizie – de îndată ce va veni Răpirea, ceea ce Isus a afirmat că numai Tatăl ştie poate fi calculat prin numărarea a şapte ani de la Răpire.

 

Încă o dată, din ceea ce a spus de fapt Isus este clar că nu a dorit ca revenirea Lui să fie o surpriză totală. De fapt, El a dorit să fie anticipată de anumite evenimente ale Marelui Necaz. Mai simplu, Isus nu a dorit ca ucenicii să fie luaţi prin surprindere aşa cum se va întâmpla cu restul lumii. El Şi-a continuat Discursul de pe Muntele Măslinilor:

 

„Cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla şi la venirea Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului. Atunci, din doi bărbaţi care vor fi la câmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Din două femei care vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată. [9] Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. Să ştiţi că, dacă ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să-i spargă casa. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi“ (Matei 24:37-44).

 

Iată încă o dovadă că Isus era preocupat ca ucenicii să fie pregătiţi pentru întoarcerea Sa. Acesta a fost motivul principal pentru tot ce a spus înainte şi după acest punct al Discursului de pe Muntele Măslinilor. Îndemnurile repetate de a fi pregătiţi şi a veghea nu sunt atât un indiciu al faptului că întoarcerea Sa va constitui o surpriză totală, cât un indiciu referitor la cât de greu le va fi să rămână trezi şi să vegheze în vremurile adverse. Astfel stând lucrurile, cei care se aşteaptă ca răpirea să aibă loc dintr-un moment în altul sau înainte de Necazul cel Mare crezând că sunt mult mai pregătiţi decât alţi creştini s-ar putea să nu fie pregătiţi pentru dificultăţile cu care este foarte posibil să se confrunte. Dacă nu se aşteaptă la necazuri şi se găsesc apoi în mijlocul persecuţiei mondiale sub regimul anticristului, ispita de a renunţa la credinţă s-ar putea să îi copleşească. Mai bine să fie pregătiţi pentru vremurile despre care ne învaţă Biblia că vor avea loc.

 

Şi încă o dată, dacă i-ai fi întrebat pe Petru, Iacov şi Ioan când se aşteptau ei să vadă revenirea lui Isus, ţi-ar fi spus despre toate semnele care le-a spus Isus că vor avea loc chiar înainte de venirea Sa. Ei nu s-ar fi aşteptat să Îl vadă înainte de perioada Necazului sau de venirea la putere a anticristului.

 

Hoţul din noapte

Observă că însăşi analogia lui Isus cu „hoţul din noapte“ este inclusă în contextul revelării semnelor care să îi ţină alerţi pe ucenici pentru venirea Sa. Deci, analogia cu „hoţul din noapte“ nu poate fi folosită adecvat pentru a dovedi că nimeni nu ar trebui să creadă că are vreo idee despre momentul întoarcerii lui Isus.

 

Atât Pavel, cât şi Petru, au folosit analogia lui Isus cu „hoţul din noapte“ când au scris despre „ziua Domnului“ (vezi 1 Tes. 5:2-4; 2 Petru 3:10). Aceştia au crezut că analogia se aplica venirii pline de mânie a lui Isus la sfârşitul sau spre sfârşitul celor şapte ani ai Necazului cel Mare. Totuşi, în mod interesant, Pavel le-a spus cititorilor: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ“ (1 Tes. 5:4). El a interpretat corect analogia lui Isus, conştientizând că cei care erau atenţi la semne şi Îl urmau pe Isus în ascultare nu trăiau în întuneric, astfel încât venirea lui Isus nu îi va fi luat deloc prin surprindere. Pentru ei, Isus nu venea ca un hoţ în noapte. Numai cei care trăiau în întuneric ar fi fost surpinşi, ceea ce preciza învăţătura pe care le-o dăduse Isus. (Vezi, de asemenea, folosirea expresiei lui Isus „ca un hoţ“ în Apoc. 3:3 şi 16:15, unde o foloseşte referitor la venirea Lui pentru lupta de la Armaghedon.) De aici înainte, în Discursul de pe Muntele Măslinilor, Isus Şi-a îndemnat în mod repetat ucenicii să fie pregătiţi pentru venirea Sa. În acelaşi timp, le-a spus, de asemenea, cum pot fi gata, relatând pildele despre robul necredincios, cele zece fecioare şi talanţii şi prevestind apoi judecata oilor şi a caprelor (ar trebui citite toate). Aproape în fiecare caz, El i-a avertizat că pe cei care nu erau găsiţi pregătiţi la întoarcerea Lui îi aştepta Iadul (vezi Mat. 24:50-51; 25:30, 41-46). Modul în care putem fi găsiţi pregătiţi este acela de a fi găsiţi împlinind voia lui Dumnezeu la întoarcerea Lui.[10]

 

O altă obiecţie

Unii obiectează împotriva faptului că Răpirea va avea loc în apropiere de sau la sfârşitul Necazului cel Mare pe baza faptului că, biblic vorbind, cei neprihăniţi nu vor fi pedepsiţi cu cei nelegiuţi, dovadă fiind exemple precum Noe, Lot şi israeliţii în Egipt.

 

Într-adevăr, avem motive întemeiate să credem că cei neprihăniţi nu vor suferi mânia lui Dumnezeu în timpul Marelui Necaz de şapte ani, întrucât acest lucru ar fi contrar multor pasaje şi promisiuni biblice (vezi de ex. 1 Tes. 1:9-10; 5:8).

 

Totuşi, Isus a prezis că cei neprihăniţi vor suferi în timpul perioadei Necazului care nu va fi în mâinile lui Dumnezeu, ci în mâinile celor nelegiuiţi. Creştinii nu sunt scutiţi de persecuţii – lor li se promit persecuţii. În timpului necazului de şapte ani, mulţi credincioşi îşi vor pierde vieţile (vezi Mat. 24:9; Rev. 6:9-11; 13:15; 16:5-6; 17:6; 18:24; 19:2). Alţii vor fi decapitaţi (vezi Apoc. 20:4).

 

Astfel, dacă un credincios dintr-o naţiune va fi martirizat, nimic nu va putea împiedica mânia lui Dumnezeu să se reverse împotriva întregii naţiuni. Şi, fără îndoială că, dacă există credincioşi într-o naţiune, Dumnezeu este capabil să îi protejeze de judecata Lui care va cădea asupra celor răi. A dovedit acest lucru pe vreme lui Moise, în timpul pedepsirii Egiptului. Dumnezeu nu ar fi lăsat nici măcar un câine care să latre împotriva vreunui israelit, în timp ce pedeapsă după pedeapsă cădeau peste vecinii lor egipteni (vezi Ex. 11:7). În acelaşi fel, în cartea Apocalipsa citim despre lăcustele care înţeapă ca scorpionii cărora li se va da timp de cinci luni libertatea să îi tortureze pe oamenii răi de pe pământ, însă cărora în mod specific li se va interzice să îi rănească pe cei 144.000 de slujitori israeliţi care vor fi pecetluiţi cu un semn distinct pe frunte (vezi Apoc. 9:1-11).

 

Răpirea descrisă în Apocalipsa

Nici unde în cartea Apocalipsa nu citim despre Răpirea bisericii şi nici despre altă apariţie a lui Hristos cu excepţia celei menţionate în Apocalipsa 19, când El va veni să nimicească anticristul şi armatele sale în bătălia de la Armaghedon. Răpirea nu este consemnată nici măcar acolo. Totuşi, învierea martirilor din timpul Necazului cel Mare este menţionată ca fiind simultană cu acea perioadă (vezi 20:4). Deoarece Pavel a scris că cei morţi în Hristos vor învia la întoarcerea Lui, moment ce coincide cu Răpirea bisericii, acest pasaj, împreună cu altele pe care le-am analizat deja, ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc până când nu se vor fi sfârşit cei şapte ani de necaz, după cum este scris în Apocalipsa 19 şi 20.

 

Însă există şi alte puncte de vedere.

 

Unii găsesc Răpirea în Apocalipsa 6 şi 7. În Apocalipsa 6:12-13 citim despre soare care va deveni „negru ca un sac din păr“ şi despre stele care vor cădea din cer, două semne care, după cum a spus Isus, vor fi imediat precedate de apariţia Sa şi de strângerea celor aleşi (vezi Mat. 24:29-31). Apoi, puţin mai târziu în capitolul 7, citim despre o mulţime de oameni din orice naţiune în ceruri, seminţie şi limbă care „vin din necazul cel mare“ (7:14). Nu se menţionează că ar fi martiri aşa cum se precizează un capitol mai devreme (vezi 6:9-11), lăsându-ne să speculăm că sunt mai degrabă răpiţi decât martiri – credincioşi care au fost salvaţi din Necazul cel Mare.

 

Este corect să presupunem că Răpirea va veni curând după evenimentele cosmice zugrăvite în Apocalipsa 6:12-13 datorită a ceea ce a spus şi Isus în Matei 24:29-31. Totuşi, nu ni se dă nici un indiciu concluziv referitor la faptul că evenimentele cosmice din Apocalipsa 6:1-13 vor avea de fapt loc în timpul celor şapte ani de necaz. Dacă evenimentele descrise în Apocalipsa 6:1-13 sunt succesive şi dacă Răpirea are loc chiar după 6:13, acestea ne determină să credem că Răpirea nu va avea loc decât după apariţia anticristului (vezi 6:1-2), după războiul mondial (vezi 6:3-4), după foamete (vezi 6:5-6), după moartea unei pătrimi din populaţie ucisă de sabie, foamete, ciumă şi fiare sălbatice (vezi Apoc. 6:7-8) şi după multe martiraje. Desigur că toate aceste evenimente descrise ar putea avea loc înainte de sfârşitul celor şapte ani de necaz, însă ar putea, de asemenea, descrie întreaga perioadă de şapte ani, plasând Răpirea la sfârşitul acestei perioade.

 

Ceea ce adaugă ceva greutate ideii că Răpirea va avea loc înainte de cei şapte ani sunt cele două tipuri de judecată descrise după Apocalipsa 8: „judecata trâmbiţelor“ şi „judecata urgiilor“. Se spune că ultima dintre acestea două va sfârşi mânia lui Dumnezeu (vezi 15:1). Totuşi, chiar înainte de a începe judecata urgiilor, Ioan îi vede „pe marea de sticlă…[pe] biruitorii fiarei, şi ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei“ (15:2). Aceşti sfinţi victorioşi ar fi putut fi răpiţi. Pe de altă parte, ar fi putut fi martiri. Scriptura nu ne spune din ce categorie fac parte. Mai mult, nu ştim dacă 15:2 are vreo legătură cronologică cu scenele învecinate descrise.

 

Un alt fapt găsit în Apocalipsa care ar putea valida idea că Răpirea va apărea înainte de sfârşitul celor şapte ani este acesta: Cu ocazia judecăţii celei de a cincea trompete consemnată în Apocalipsa 9:1-12, ni se spune că lăcustelor de pământ li se vor permite să îi rănească pe cei „care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu“ (9:4). Singurii despre care ni se spune că vor purta această pecete sunt cei 144.000 de descendenţi ai lui Israel (vezi Apoc. 7:3-8). Astfel, se pare că toţi ceilalţi credincioşi ar trebui răpiţi la cer înainte de judecata celei de a cincea trâmbiţe; altfel nu vor fi feriţi de puterea lăcustelor înţepătoare. În plus, deoarece lăcustele îi vor răni timp de cinci luni (9:5-6), se consideră că Răpirea trebuie să aibă loc cel puţin cu cinci luni înainte de sfârşitul perioadei Necazului cel Mare. Desigur, există loc de interpretat şi în acest caz. Poate că vor fi şi alţii care vor purta pecetea lui Dumnezeu dar care nu au fost menţionaţi în sinopsa condensată a Apocalipsei. În orice caz, dacă această teorie nu dovedeşte că Răpirea va avea loc înainte de cea de a cincea judecată, atunci ea indică faptul că va exista un grup de credincioşi care nu vor fi răpiţi înainte de lăcustele de pământ – cei 144.000 de descendenţi ai lui Israel însemnaţi cu pecetea lui Dumnezeu. Totuşi, din fericire, aceştia vor fi protejaţi de pericolul mâniei lui Dumnezeu manifestată prin lăcustele de pământ.

 

Concluzia tuturor acestor dezbateri? Nu pot decât să concluzionez că Răpirea va avea loc aproape de sau la sfârşitul celor şapte ani de necaz. Credincioşii nu trebuie să se teamă că vor experimenta mânia lui Dumnezeu, dar ar trebui să fie pregătiţi pentru o persecuţie drastică şi pentru martiraj.

 

Perioada Necazului cel Mare

Haide să petrecem puţin timp analizând mai detaliat ce ne învaţă Scriptura despre cei şapte ani de necaz. Cum am ajuns să concluzionăm că lungimea acestei perioade va fi de şapte ani? Trebuie să analizăm cartea Daniel care, pe lângă Apocalipsa, este probabil cartea cea mai plină de profeţii despre sfârşitul vremurilor din Biblie.

 

În capitolul nouă din cartea sa, Daniel a descoperit că lungimea captivităţii iudeilor din Babilon va fi de şaptezeci de ani (vezi Dan. 9:2; Ier. 25:11-12). Conştient fiind că această perioadă de şaptezeci de ani era aproape de sfârşit, Daniel a început să se roage, mărturisind păcatele poporului său şi cerând îndurare. Ca răspuns la rugăciunea lui, îngerul Gabriel i s-a descoperit şi i-a revelat viitorul lui Israel, inclusiv vremea Necazului cel Mare, până la revenirea lui Hristos. Profeţia din Daniel 9:24-27 este una dintre cele mai extraordinare din Scriptură. Mai jos este citat pasajul împreună cu comentariile personale dintre paranteze:

 

„Şaptezeci de săptămâni [acestea sunt în mod clar săptămâni ale anilor, după cum vom vedea, sau un total de 490 de ani] au fost hotărâte asupra poporului tău [Israel] şi asupra cetăţii tale celei sfinte [Ierusalim], până la încetarea fărădelegilor [posibil actul culminant al păcatelor lui Israel – crucificarea lui Mesia], până la ispăşirea păcatelor [probabil referire la lucrarea lui Isus de mântuire de la cruce], până la ispăşirea nelegiuirii [fără îndoială referire la lucrarea lui Isus de mântuire de la cruce], până la aducerea neprihănirii veşnice [începutul domniei lui Isus şi a împărăţiei Sale pe pământ], până la pecetluirea vedeniei şi prorociei [posibilă referire la sfârşitul scrierii Scripturii sau la împlinirea tuturor profeţiilor premilenare], şi până la ungerea Sfântului sfinţilor [posibilă referire la stabilirea Templului milenar]. Să ştii dar, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului [decret dat de Împăratul Artaxerxes în 445 î.Hr.], până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul [Domnul Isus Hristos], vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni [în total 69 de săptămâni sau 483 de ani], pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de stramtorare [reconstruirea Ierusalimului după distrugerea lui de către babilonieni]. După aceste şaizeci şi două de săptămâni [adică 483 de ani de la decretul din 445 î.Hr.], unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic [Isus a fost crucificat în anul 32 d.Hr. dacă facem calculele după calendarul evreiesc de 360 de zile pe an]. Poporul [Romanii] unui domn care va veni [anticristul], va nimici cetatea şi sfântul Locaş [referire la distrugere Ierusalimului din anul 70 d.Hr. de către Titus şi legiunile romane], şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El [„domnul care va veni“ – anticristul] va face un legământ trainic cu mulţi [Israel], timp de o săptămână [sau şapte ani – aceasta este perioada Marelui Necaz], dar la jumătatea săptămânii [în jur de trei ani şi jumătate] va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti [când anticristul se va instaura în Templul evreiesc din Ierusalimul şi se va declara Dumnezeu; vezi 2 Tes. 2:1-4] va veni unul care pustieşte [Isus va reveni], până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât [înfrângerea anticristului de către Isus]“ (Dan. 9:24-27; subliniere personală).

 

490 de ani speciali

De la decretul lui Artaxerxes pentru reconstruirea Ierusalimului în 445 î.Hr., Dumnezeu a alocat 490 de ani speciali pentru viitorul istoriei. Însă aceşti 490 de ani nu sunt secvenţiali; ei sunt mai degrabă divizaţi în două părţi de 483 de ani şi şapte ani. Când primii 483 de ani din timpul alocat s-a împlinit (anul în care a fost crucificat Isus), ceasul s-a oprit. Probabil că lui Daniel nici prin cap nu i-ar fi trecut că ceasul se va opri pentru cel puţin două mii de ani. Cândva, în viitor, ceasul va porni din nou şi va mai bate timp de şapte ani. Această perioadă de şapte ani nu este numită numai „Necazul cel Mare“, ci şi „cea de a şaptezecea săptămână a lui Daniel“.

 

Aceşti şapte ani sunt împărţiţi în două perioade a câte trei ani şi jumătate. La mijlocul acestei perioade, după cum tocmai am citit în profeţia lui Daniel, anticristul va rupe legământul făcut cu Israelul şi „va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare“. Atunci, aşa cum ne-a spus Pavel, se va instala în Templul din Ierusalim şi se va declara Dumnezeu.[11] Aceasta este „urâciunea pustiirii“ despre care vorbea Isus (vezi Mat. 24:15). De aceea credincioşii din Iudeea vor trebui să „fugă în munţi“ (vezi Mat. 24:16), întrucât aceasta marchează începutul celui mai mare necaz pe care l-a văzut lumea vreodată (Mat. 24:21).

 

Este posibil ca „fuga iudaică“ să fie simbolic văzută de Ioan în viziunea menţionată în capitolul doisprezece al Apocalipsei. Dacă este aşa, atunci credincioşii iudei vor găsi un loc special pregătit pentru ei în pustie, unde vor fi „hrăniţi“ timp de exact trei ani şi jumătate, adică restul perioadei necazului de şapte ani (vezi Apoc. 12:6, 13-17). Ioan a prevăzut mânia lui Satan faţă de scăparea acestora şi războiul succesiv împotriva celor care au rămas şi care „păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos“ (Apoc. 12:17). De aceea, cred că ar fi bine pentru credincioşii de peste tot din lume să fugă în locurile cele mai îndepărtate, pentru a fi în siguranţă când se va declara anticristul Dumnezeu în Ierusalim.

 

Ultima revelaţie a lui Daniel

Un alt pasaj interesant din Daniel, despre care nu am vorbit încă, se află în ultimele treisprezece versete de la sfârşitul cărţii sale uluitoare. Acestea sunt cuvinte spuse lui Daniel de un înger. L-am citat mai jos, punând în paranteză comentariile mele personale:

 

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail [îngerul], ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta [acesta ar fi necazul despre care vorbea şi Isus în Matei 24:21]. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte [aceasta ar putea fi o referire la fuga iudeilor sau la salvarea credincioşilor la Răpire]. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică, şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică [învierea celor neprihăniţi şi a celor nelegiuiţi]. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci. [După înviere, cei neprihăniţi vor primi trupuri noi care vor străluci de gloria lui Dumnezeu.] Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea, până la vremea sfârşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte.“ [(„Mulţi vor alerga încoace şi încolo şi cunoştinţa va creşte.“ – Traducere Literală Nouă.) Descoperirile uimitoare în ceea ce priveşte transportul şi cunoştinţa din ultimele secole par să împlinească această previziune.]

 

Şi eu, Daniel, m-am uitat, şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu şi altul dincolo de malul râului. Unul din ei a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: „Cât va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?“ Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă şi mâna stângă, şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic, că va mai fi o vreme, două vremuri, şi o jumătate de vreme [trei ani şi jumătate conform revelaţiei decodificate din Apocalipsa 12:6 şi 12:14], şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea poporului sfânt va fi zdrobită de tot. [Aşa cum Daniel 7:25 ne spune că sfinţii vor fi daţi în mâna anticristului timp de trei ani şi jumătate, aici pare evident că aceştia sunt ultimii trei ani şi jumătate din cei şapte ani ai Necazului cel Mare. Sfârşitul tuturor evenimentelor despre care vorbeşte îngerul va avea loc atunci când „puterea poporului sfânt“ va fi „zdrobită de tot“.] Eu am auzit, dar n-am înţeles; şi am zis: „Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?“ El a răspuns: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi [fără îndoială că prin Necazul cel Mare]; cei răi vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi vor înţelege. De la vremea când va înceta jertfa necurmată, şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. [Această perioadă nu ar trebui interpretată ca fiind între aceste două evenimente, deoarece ambele apar la mijlocul celor şapte ani. Ar trebui mai degrabă interpretat că, plecând de la cele două evenimente, vor fi 1290 de zile până când ceva foarte important se va întâmpla la sfârşit. O mie două sute nouăzeci de zile înseamnă 30 de zile mai mult decât trei ani şi jumătate a câte 360 de zile, o perioadă menţionată repetat în scriptura profetică a lui Daniel şi în Apocalipsa. De ce sunt adăugate aceste 30 de zile în plus este pură speculaţie. Pentru a mări misterul, îngerul i-a spus apoi lui Daniel:] Ferice de cine va aştepta, şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! [Iată că acum avem alte patruzeci şi cinci de zile învăluite în mister.] Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi [promisiunea învierii lui Daniel] odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor“ (Dan. 12:1-13).

 

Este evident că ceva extraordinar se va întâmpla la sfârşitul celor 75 de zile în plus! Va trebui să aşteptăm şi să vedem.

 

Ştim din ultimele capitole ale Apocalipsei că există mai multe evenimente care par să aibă loc curând după întoarcerea lui Hristos, unul dintre ele fiind ospăţul de la Nunta Mirelui, despre care un înger i-a spus lui Ioan „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!“ (Apoc. 19:9).

 

Poate aceasta este chiar binecuvântarea la care se referea îngerul care i-a vorbit lui Daniel. Dacă este aşa, acel ospăţ glorios va avea loc la aproximativ două luni şi jumătate după întoarcerea lui Isus.

 

Poate că aceste şaptezeci şi cinci de zile vor fi pline de alte evenimente despre care ştim că se vor întâmpla în conformitate cu ceea ce este scris în ultimele capitole din Apocalipsa, precum aruncarea anticristului şi a profeţilor falşi în iazul cu foc, legarea lui Satan şi întemeierea administrării Împărăţiei lui Hristos (vezi Apoc. 19:20-20:4).

 

Mileniul

Mileniul este termenul care se referă la timpul în care va domni Isus peste întreg pământul pentru o perioadă de o mie de ani (vezi Apoc. 20:3, 5, 7), ceea ce se va întâmpla după cei şapte ani de necaz. Isaia a prevăzut acum aproape trei mii de ani domnia lui Hristos peste pământ:

 

Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „… Domn al păcii.“ El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna Domnului oştirilor (Is. 9:6-7; subliniere personală).

 

De asemenea şi îngerul Gabriel a anunţat-o pe Maria că Fiul ei va domni în veci într-o Împărăţie care nu va avea sfârşit:

 

Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit“ (Luca 1:30-33, sublinere personală). [12]

 

În timpul Mileniului, Isus va domni personal peste Muntele Ierusalimului, Sion, care va fi ridicat mai sus decât înălţimea actuală. El va domni cu dreptate peste naţiuni şi va fi pace peste tot pământul:

 

Se va întâmpla în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălţa deasupra dealurilor, şi toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.“ Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare: nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul (Is. 2:2-4).

 

Zaharia a prezis, de asemenea, că:

 

Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Am o mare râvnă pentru Sion, şi sunt stăpânit de o râvnă plină de mânie pentru el.“ Aşa vorbeşte Domnul: „Mă întorc iarăşi în Sion, şi vreau să locuiesc în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul se va chema: «Cetatea cea credincioasă», şi muntele Domnului oştirilor se va chema: «Muntele cel Sfânt»“….Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi. Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă, şi vor zice: «Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!» Şi multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim, şi să se roage Domnului.“ Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un Iudeu de poala hainei, şi-i vor zice: «Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!»“ (Zah. 8:2-3, 20-23).

 

Biblia ne învaţă că în aceşti o mie de ani credincioşii chiar vor stăpâni şi domni împreună cu Hristos. Nivelul de responsabilităţi în Împărăţia Sa va fi conform credincioşiei de acum (vezi Dan. 7:27; Luca 19:12-17; 1 Cor. 6:1-3; Apoc. 2:26-27; 5:9-10 şi 22:3-5). Vom fi îmbrăcaţi în trupurile noastre înviate, dar se pare că cei care vor popula pământul atunci vor fi oameni cu trupuri muritoare. Mai mult, se pare că longevitatea patriarhilor va fi restaurată şi că animalele sălbatice îşi vor pierde ferocitatea:

 

“Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului, şi mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos….Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel Sfânt, zice Domnul“ (Is. 65:19-20, 25; vezi, de asemenea, Is. 11:6-9).

 

În Biblie există mai multe referiri la acest mileniu, mai ales în Vechiul Testament. Pentru un studiu mai aprofundat vezi Is. 11:6-16; 25:1-12; 35:1-10; Ier. 23:1-5; Ioel 2:30-3:21; Amos 9:11-15; Mica 4:1-7; Ţef. 3:14-20; Zah. 14:9-21 şi Apoc. 20:1-6.

 

Mulţi dintre psalmi conţin, de asemenea, profeţii care se aplică acelei perioade. De exemplu, citeşte următorul pasaj din Psalmul 48:

 

Mare este Domnul şi lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt. Frumoasă înalţime, bucuria întregului pământ, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat. Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare. Căci iată că împăraţii se adunaseră: doar au trecut împreună, au privit-o, au înlemnit, s-au temut, şi au luat-o la fugă. I-a apucat un tremur acolo, ca durerea unei femei la facere (Ps. 48:1-6; subliniere personală).

 

Când Isus Îşi va întemeia domnia în Ierusalim la începutul Mileniului, se pare că mulţi alţi domnitori ai pământului care vor supravieţui Necazului cel Mare vor auzi despre domnia lui Isus şi vor veni să vadă ei înşişi! Vor fi şocaţi de ceea ce vor vedea.[13]

 

Pentru alţi psalmi care se referă la domnia milenară a lui Hristos vezi Ps. 2:1-12; 24:1-10; 47:1-9; 66:1-7; 68:15-17; 99:1-9 şi 100:1-5.

 

Împărăţia Eternă

Sfârşitul Mileniului marchează începutul a ceea ce învăţaţii biblici numesc „Împărăţia eternă“, care începe cu ceruri noi şi un pământ nou. Atunci, Isus va preda totul în mâna Tatălui, conform pasajului din 1 Corinteni 15:24-28:

 

În urmă, va veni sfârşitul, când El [Isus] va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui“ [Ps. 8:6]. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de [Tatăl,] Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse [Tatălui], atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.

 

Satan, care va fi fost legat pe perioada acestor o mie de ani, va fi eliberat la sfârşitul Mileniului. El va înşela atunci pe mulţi din cei care erau rebeli în sinea lor faţă de Isus, dar care simulaseră ascultarea de El (vezi Ps. 66:3).

 

Dumnezeu îi va permite lui Satan să îi înşele pentru a putea descoperi adevărata condiţie a inimii lor, astfel încât să poată fi judecaţi drept. Sub influenţa acestei înşelăciuni, ei se vor strânge pentru a ataca Cetatea Sfântă, Ierusalimul, intenţionând să răstoarne guvernarea lui Isus. Bătălia nu va dura, deoarece din cer va cădea foc şi le va nimici armatele, iar Satan va fi aruncat pentru totdeauna în iazul de foc şi pucioasă (vezi Apoc. 20:7-10).

 

Următoarea bătălie este prezisă în Psalmul 2:

 

Pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşerte? Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!“ Cel ce şade în ceruri râde, Domnul Îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte, şi-i îngrozeşte cu urgia Sa, zicând: „Totuş, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.“ „Eu voi vesti hotărârea Lui,“ – zice Unsul – „Domnul Mi-a zis: «Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag din fier, şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.»“ Acum dr, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!

 

Judecata finală

Chiar înainte de Împărăţia Eternă, va avea loc o judecată finală. Toţi cei neprihăniţi din toate vremurile vor învia în trup pentru a sta în faţa scaunului de judecată a lui Dumnezeu şi pentru a fi judecaţi conform faptelor lor (vezi Apoc. 20:5, 11-15). Toţi cei care sunt acum în Locuinţa morţilor vor fi aduşi la judecată, în faţa „Scaunului de judecată mare şi alb“ şi apoi vor fi aruncaţi în Gheena, iazul de foc. Aceasta este denumită „moartea a doua“ (Apoc. 20:14).

 

Statul Etern începe cu trecerea cerurilor şi a pământului dintâi, împlinind astfel promisiunea veche de mii de ani a lui Isus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece“ (Mat. 24:35).

 

Apoi Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou aşa cum a prezis Petru în cea de a doua epistolă a sa:

 

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace (2 Petru 3:10-14; vezi, de asemenea, Is. 65:17-18).

 

În cele din urmă, Noul Ierusalim va coborî din ceruri pe pământ (vezi Apoc. 21:1-2). Cu greu ar putea minţile noastre întrezări gloria cetăţii care este o jumătate cât Statele Unite (vezi Apoc. 21:16) sau minunile acelei vremi fără sfârşit. Vom trăi într-o societate perfectă pentru totdeauna, sub domnia lui Dumnezeu, spre gloria lui Isus Hristos!

 

[1] Alte câteva pasaje biblice care dovedesc convingerea lui Pavel că era posibil ca Isus să Se întoarcă în timpul vieţii contemporanilor săi le găsiţi în: Fil. 3:20; 1 Tes. 3:13; 5:23; 2 Tes. 2:1-5; 1 Tim. 6:14-15; Tit. 2:11-13; Evrei. 9:28.

 

[2] Alte scripturi care indică faptul că Petru avea convingerea că era posibil ca Isus să Se întoarcă în timpul contemporanilor săi sunt 2 Pet. 1:15-19; 3:3-15.

 

[3] Marcu 13:3 numeşte patru dintre cei prezenţi: Petru, Iacov, Ioan şi Andrei. De asemenea, găsim Discursul de pe Muntele Măslinilor şi în Marcu 13:1-37 şi Luca 21:5-36. Luca 17:22-37 conţine informaţii similare.

 

[4] Această promisiune este adeseori scoasă din context, spunându-se că trebuie să ne îndeplinim sarcina de a evangheliza lumea, înainte ca Isus să Se întoarcă. Însă în contextul său, această promisiune vorbeşte despre proclamarea finală a evangheliei în faţa lumii întregi, chiar înainte de sfârşit.

 

[5] Dacă răpirea bisericii are loc în acest punct fix al perioadei de şapte ani de necazuri, aşa cum spun unii, nu ar mai fi nevoie de instrucţiunile lui Isus ca credincioşii să fugă să-şi scape vieţile, deoarece ei vor fi fost răpiţi.

 

[6] Această afirmaţie elimină teoria că Discursul lui Isus de pe Muntele Măslinilor se aplică doar credincioşilor evrei care sunt născuţi din nou în vremea necazurilor, deoarece toţi cei care au fost născuţi din nou înainte de această vreme se presupune că vor fi fost deja răpiţi. Nu, Pavel le-a spus credincioşilor tesaloniceni dintre neamuri că Răpirea lor şi revenirea lui Hristos nu vor avea loc decât după ce anticristul se declară Dumnezeu, ceea ce se va întâmpla la mijlocul celor şapte ani de necazuri.

 

[7] Unii spun că această înviere despre care se vorbeşte în Apocalipsa 20:4-6 este de fapt a doua parte a primei învieri, învierea care va avea loc în timpul primei întoarceri a lui Isus pentru Răpire. Ce vom răspunde acestei interpretări? Dacă învierea din Apocalipsa 20:4-6 este de fapt a doua înviere, atunci de ce nu a fost numită „a doua înviere“?

 

[8] Deşi probabil că cei care L-au auzit pe Isus în acea zi au crezut că generaţia lor va fi cea care va vedea întâmplându-se toate aceste semne, noi ştim că nu a fost aşa. De aceea, trebuie să interpretăm cuvintele lui Isus din 24:34 ca însemnând că toate aceste lucruri se vor întâmpla într-o generaţie, sau că poate rasa (aşa cum este tradus uneori cuvântul generaţie) de creştini (sau evrei) nu va trece până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.

 

[9] Nu are nici o importanţă dacă persoana care suferă pedeapsa în aceste exemple va fi luată sau va fi lăsată, aşa cum se dezbate de obicei. Ideea este că unii vor fi pregătiţi pentru venirea lui Hristos şi alţii nu. Pregătirea lor le va determina destinul etern.

 

[10] Este clar că, dacă Isus Şi-a avertizat cei mai apropiaţi ucenici să nu cumva să fie luaţi prin surprindere la venirea Lui, atunci exista posibilitatea ca aceştia să nu fie găsiţi pregătiţi pentru acest eveniment. Dacă i-a avertizat că pedeapsa celor care sunt găsiţi nepregătiţi datorită păcatului este eternă, atunci exista posibilitatea ca ei să îşi piardă mântuirea datorită păcatului. Cât de mult ar trebui să ne vorbească această realitate despre importanţa sfinţeniei şi cât de nebuni sunt cei care susţin că este imposibil ca un credincios să îşi piardă mântuirea!

 

[11] Desigur, acest lucru ne indică faptul că templul din Ierusalimul trebuie reconstruit, deoarece în present nu există nici un templu în Ierusalim (adică în anul 2005, când au fost scrise aceste rânduri).

 

[12] Acest pasaj biblic ilustrează cât de uşor este să facem presupunerea greşită referiotare la timpul evenimentelor profetice prin reconstruirea a ceea ce deja afirmă Biblia. Maria ar fi putut presupune uşor şi logic că Fiul ei special va domni pe tronul lui David peste câteva decenii. Gabriel i-a spus că va da naştere unui fiu care va domni peste casa lui Iacov, cuvinte ce sunau ca şi când naşterea şi domnia Lui ar fi fost două evenimente alăturate. Maria nu şi-ar fi imaginat niciodată că vor exista cel puţin 2000 de ani între aceste evenimente. Şi noi ar trebui să avem grijă să nu facem presupuneri similare atunci când încercăm să interpretăm scripturile profetice.

 

 

 

[13] Din analizarea acestor scripturi reiese că nu numai credincioşii, ci şi necredincioşii vor intra în Mileniu şi vor popula pământul (vezi Is. 2:1-5; 60:1-5; Dan. 7:13-14).

 

https://www.davidservant.com/other_languages/romanian/tdmm/tdmm_romanian_29

 

 

//////////////////////////////////////

 

Ce spun Scripturile despre răpirea Bisericii şi despre Ziua Domnului

 

 

Un cititor al acestui portal a scris următorul comentariu despre răpirea Bisericii și Ziua Domnului la articolul ”Isus Hristos – Dumnezeu întrupat”:

 

După înţelegerea mea, creştinismul are rolul celui de-al doilea Israel, care trebuie să-L întâlnească pe Mesia la cea de-a doua venire. Creştinismul trebuie să fie ca o mireasă pregătită pentru întâmpinarea Mirelui. El va veni şi Îşi va lua Mireasa. Dar nu va veni ca să izbească privirile (pe nori), mai degrabă va veni ca un hoţ. De aceea, Biblia ne îndeamnă să stăm la veghere tot timpul. Cu părere de rău, mulţi aşteaptă a doua venire într-un mod miracolos, cu trâmbiţe şi mare gălăgie care va fi în ceruri şi toţi îşi vor lua zborul în văzduh şi cred foarte orbeşte în aceasta, fără să vrea să înţeleagă că Biblia, în multe locuri, este scrisă în simboluri şi pilde. În loc să aşteptăm răpirea la ceruri, haideţi să cugetăm mai mult asupra Adevărului, mai multă rugăciune şi mai mult efort în desăvîrşirea caracterului (Matei 5:48).

 

Biblia, într-adevăr, scrie despre Biserică că este Mireasa Domnului Isus şi este Ierusalimul ceresc (Apocalipsa 21:9-11, Efeseni 5:29-32), fiindcă prin credinţă în Domnul Isus noi devenim sămânţa lui Avraam (despre aceasta puteţi citi în articolul ”Care este partea Neamurilor în Noul Legământ?”).

 

A doua venire a Domnului Isus și Ziua Domnului sunt evenimente diferite

Se pare că mulţi confundă două evenimente diferite: a doua venire a Domnului Isus şi Ziua Domnului. De fapt, iniţial şi eu credeam că a doua venire a Domnului Isus şi Ziua Domnului sunt unul şi acelaşi eveniment. Dar după un studiu profund şi destul de îndelungat al Scripturilor, am înţeles că acestea sunt două evenimente diferite.

 

Vă recomand manualul de studiu biblic inductiv ”Apocalipsa” în patru părţi. Acest studiu vă va ajuta să înţelegeţi aceste două evenimente şi felul cum se raportează ele unul la altul. Acest studiu face parte din seria ”Învăţătură peste învăţătură” din cadrul misiunii Precept, studii care te ajută să descoperi singur adevărurile biblice, oferind direcţii cum să faci o bună observare şi interpretare a textului în contextul întregii Biblii. În aceste manuale nu vei afla părerea autorului asupra unui sau altui subiect, ci singur vei descoperi adevărurile biblice. Ceea ce vei descoperi singur nu vei uita niciodată şi nimeni nu te va putea înşela şi abate de la adevăr.

 

Răpirea Bisericii şi a doua venire a Domnului Isus sunt evenimente diferite

Dar, un lucru și mai interesant, dacă ne întoarcem la comentariul de mai sus, este că răpirea Bisericii şi a doua venire a Domnului Isus, la fel, sunt evenimente diferite. Înainte ca Dumnezeu să-Şi verse mânia Sa peste pământ, Domnul Isus Îşi va lua Biserica la cer fără să coboare pe pământ. A doua venire a Domnului Isus pe pământ este descrisă în Apocalipsa capitolele 19-20. El va veni a doua oară pe pământ după ce Dumnezeu Îşi va vărsa mânia peste locuitorii pământului care nu au ascultat de Evanghelia Domnului Isus. Şi va veni însoţit de Biserică, va birui pe Antihrist şi pe prorocul mincinos şi va împărăţi, împreună cu Biserica, timp de 1000 de ani aici pe pământ ca să se împlinească Scripturile cu privire la poporul Israel. Dar acesta nu este subiectul acestui articol. Să vedem ce scriu Scripturile despre Răpirea Bisericii şi Ziua Domnului ca să putem face diferenţă între aceste două evenimente.

 

Cum va avea loc răpirea Bisericii la cer

Prima epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni este unicul text din Scripturi în care figurează cuvântul răpire. Se pare că credincioşii din Tesalonic erau îngrijoraţi cu privire la cei care au crezut în Domnul Isus şi totuşi au decedat (au adormit în Hristos). De aceea, apostolul Pavel le scrie la 1 Tesaloniceni 4:13-18 ce va fi cu cei adormiţi în Hristos (creştinii decedaţi) pentru ca să-i mângâie pe ei şi pentru ca ei să se mângâie unii pe alţii cu aceste cuvinte (1 Tesaloniceni 4:18). Să vedem ce scrie Pavel despre răpirea Bisericii la cer:

 

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4:13-18)

 

Aici se vorbeşte despre două grupe de oameni: credincioşii care vor fi în viaţă la venirea Domnului Isus pentru a-Şi lua Biserica la cer şi credincioşii care vor fi adormiţi în Domnul (adică decedaţi). Să vedem cum va fi răpită Biserica la cer pe etape.

 

1. Răpirea Bisericii va fi anunţată

Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer (…) (1 Tesaloniceni 4:16)

 

2. Întâi vor învia cei adormiţi în Hristos

Biblia scrie că trupul credincioşilor, care au Duhului Sfânt, când mor fizic, este supus putrezirii, dar duhul lor merge la Domnul. Lucrul acesta îl vedem bine din cele scrise de apostolul Pavel în epistola sa către Filipeni. El scrie că pentru el moartea este un câştig, fiindcă aceasta ar însemna să se mute şi să fie cu Hristos şi aşa ar fi mult mai bine pentru el decât să rămână în trup (Filipeni 1:21-24).

 

La 1 Tesaloniceni 4:14 apostolul Pavel scrie că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El (adică duhurile lor). Iar la versetul 16 scrie că atunci când Domnul Isus ”Se va pogorî din cer, întâi vor învia cei morţi în Hristos”. Cum va fi această înviere din morţi, apostolul Pavel descrie în prima sa epistolă către Corinteni. El scrie Corintenilor că ”într-o clipeală de ochi morţii vor învia nesupuşi putrezirii” (1 Corinteni 15:52) şi la versetul 54 scrie ”…trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire”.

 

3. Toţi împreună (cei care vor fi vii la acel moment și cei înviați) vom fi răpiţi la cer

După ce cei morţi în Hristos vor învia, ”noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh” (1 Tesaloniceni 4:17). La 1 Corinteni 15:50-54 apostolul Pavel scrie că, în timp ce cei adormiţi în Hristos vor fi îmbrăcaţi în neputrezire, cei care vor fi rămas vii la venirea Domnului Isus, vor fi schimbaţi: ”trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire” și ”atunci”, scrie apostolul Pavel, ”se va împlini cuvântul scris” la Osea 13:14:

 

Moartea a fost înghiţită de biruinţă.

 

4. Vom fi totdeauna cu Domnul

După ce vom întâmpina pe Domnul în văzduh, apostolul Pavel scrie: ”şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 5:17).

 

Cum va veni Ziua Domnului

Nu doresc să intrăm în detalii prea multe în ce priveşte Ziua Domnului, ci doar să privim la felul cum va veni ea, fiindcă anume despre venirea Zilei Domnului este scris că va veni va un hoţ noaptea. Despre aceasta este scris tot în prima epistolă a apostolului Pavel către Tesaloniceni. Din 1 Tesaloniceni 5:1-11 vedem că Ziua Domnului pentru cei necredincioşi va veni diferit decât pentru cei credincioşi.

 

Ziua Domnului pentru necredincioşi

Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare. (1 Tesaloniceni 5:2-3)

 

Se pare că Ziua Domnului va veni ca un mare prăpăd peste locuitorii pământului. În cartea Amos Domnul Dumnezeu spune aşa despre Ziua Domnului:

 

Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! (Amos 5:18-19)

 

De fapt, Ziua Domnului începe cu revărsarea mâniei lui Dumnezeu asupra locuitorilor pământului. În cartea Ţefania Ziua Domnului este descrisă în felul următor:

 

Ziua aceea este o zi de mânie, o zi de necaz şi de groază, o zi de pustiire şi de nimicire, o zi de întuneric şi de negură, o zi de nori şi de întunecime. (Țefania 1:15)

 

La Apocalipsa 11:18 scrie:

 

Neamurile se mâniaseră, dar a venit mânia Ta; (Apocalipsa 11:18a)

 

Aceasta se întâmplă după cea de-a şaptea trâmbiţă, care a sunat după ce cei doi proroci au fost omorâţi de antihrist, iar după trei zile şi jumătate au înviat şi s-au ridicat la cer. Apoi, la Apocalipsa 15:1 scrie:

 

Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri care aveau şapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu. (Apocalipsa 15:1)

 

Ziua Domnului pentru credincioşi

Pentru ei ziua aceasta nu va veni ca un hoţ noaptea:

 

Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. (1 Tesaloniceni 5:4)

 

Oare de ce pentru cei credincioşi Ziua Domnului nu va veni ca un hoţ noaptea? Le este lor descoperit timpul când are să vină Ziua Domnului? Se pare că nu, căci după ce sfârşeşte de descris cum va fi răpirea, apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor:

 

Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. (1 Tesaloniceni 5:1-2)

 

Deci, pentru cei credincioşi, ca şi pentru cei necredincioşi, timpul venirii Zilei Domnului este ascuns. De ce totuşi apostolul Pavel scrie că pentru cei credincioşi Ziua Domnului nu va veni ca un hoţ noaptea? Răspunsul îl găsim la 1 Tesaloniceni 5:9-10, unde este scris:

 

Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentru ca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. (1 Tesaloniceni 5:9-10)

 

Deci, prin credinţă în Domnul Isus, noi suntem mântuiţi de mânia pe care Dumnezeu o va vărsa peste locuitorii pământului în Ziua Domnului. Cum? Înainte de Ziua Domnului, Biserica va fi răpită la cer şi în modul acesta va fi mântuită (sau scăpată) de mânia lui Dumnezeu. De aceea, cu toate că credincioşii nu cunosc timpul venirii Zilei Domnului, Ziua aceasta nu-i va prinde ca un hoţ noaptea.

 

Să fim oameni înţelepţi şi să ne grăbim să intrăm în Legământ cu Domnul Isus pentru ca Ziua Domnului să nu ne prindă ca un hoţ noaptea. Dacă ai luat această hotărâre, accesează acest link unde îți oferim un model de rugăciune de pocăință: https://moldovacrestina.md/devino-ucenicul-lui-dumnezeu/.

 

https://moldovacrestina.md/rapirea-bisericii-si-ziua-domnului/

 

//////////////////////////////////

 

Când se va produce răpirea Bisericii?

 

de prof. Mihail Dimitriu, scriitor (poet și prozator) creștin

 

            Răpirea Bisericii este descrisă de către Sfânta Scriptură astfel: “Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreuna cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1 Tes. 4.14-17).

 

            Din versetele de mai sus, putem deduce că, prin răpirea Bisericii se înţelege acel fenomen prin care creştinii vor fi ridicaţi de pe Pământ (Is. 60.8), pentru a-L întâmpina pe Domnul Isus Hristos în văzduh, înainte de revenirea Sa pe Pământ. Acei oameni care vor fi luaţi de către Domnul Isus Hristos cu El în cer, vor rămâne, începând cu momentul răpirii lor, de-a pururi în prezenţa Sa (Col. 3.4).

 

            Referindu-se la cunoaşterea momentului precis, când se va produce răpirea Bisericii, Domnul Isus Hristos le-a spus ucenicilor Săi, următoarele cuvinte: “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24.36).

 

            Cu toate că nici un om nu poate şti care este momentul precis, adică data şi ora, când se va produce răpirea Bisericii, Sfânta Scriptură ne dă totuşi unele indicii, după care s-ar putea încerca să se determine care este acea perioadă limitată de timp, în interiorul căreia va avea loc acest impresionant fenomen.

 

            Pentru a încerca să stabilim care este acea perioadă de timp, vom căuta să găsim în Biblie anumite momente de referinţă, ce pot fi puse în conexiune cu răpirea Bisericii, care trebuie să fie desigur, evenimente deosebit de importante pentru omenire.

 

            Analizând versetele Osea 6.2-3, în contextul versetului 2 Petru 3.8, de unde aflăm că “pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi”, s-ar putea deduce că răpirea Bisericii va avea loc, după trecerea a aproximativ două mii de ani de la venirea Domnului Isus Hristos pe Pământ.

 

            Analizând evenimentele viitoare, prezentate în versetele: Matei 24.3-35; Marcu 13.4-29; 2 Tes. 2.1-12, am putea deduce că acea perioada de timp, care poate fi considerată ca fiind un moment de referinţă, faţă de care se poate încadra în timp răpirea Bisericii, este cunoscută sub numele de “necazul cel mare” (Ier. 30.7; Dan. 12.1; Matei 24.21; Apoc. 7.14).

 

            Se crede că a doua parte a acestei perioade, va dura aproximativ trei ani şi jumătate (Dan. 7.25; 12.7; Apoc. 11.2-3; 12.6,14; 13.5), şi va preceda a doua venire a Domnului Isus Hristos pe Pământ.

 

            Din consideraţiile de mai jos, va rezulta că răpirea Bisericii va avea loc spre sfârşitul acestei perioade de necaz.

 

            Sfânta Scriptură ne arată că unii dintre “cei aleşi”, vor trăi pe Pământ în timpul “marelui necaz” (Matei 24.22,33; Marcu 13.20; Apoc. 7.13-17; 12.17). Printre aceştia (Dan. 7.21,25; Apoc. 13.7; 18.4), vor fi şi evreii care se vor întoarce la Dumnezeu în timpul “marelui necaz” (Is. 65.8-9; Apoc. 7.3-4; 9.4; 12.17; 14.3).

 

            În timpul necazului cel mare, Satana îi va da o mare putere unei anumite persoane, la care Domnul Isus Hristos se referă folosind cuvântul “fiară” (Apoc. 13.1-6). Fiara va omorî (Apoc. 6.9; 7.9-17; 14.13) mulţi sfinţi (Apoc. 13.7).

 

            Momentul răpirii Bisericii, este descris în Apoc. 14.14-16, astfel: “Apoi m-am uitat, şi iată un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur; iar în mână, o secere ascuţită. Şi un alt înger a ieşit din Templu, şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: ‘Pune secera Ta şi seceră: pentru că a venit ceasul să seceri, şi secerişul pământului este copt.’ Atunci Cel ce şedea pe nor, Şi-a aruncat secera pe pământ. Şi pământul a fost secerat”.

 

            Aşa cum ştim, secerişul din agricultură, reprezintă activitatea de desprindere a unor plante de pământ, urmată de strângerea acestora, pentru a fi puse într-un loc sigur, de exemplu, în grânarul proprietarului recoltei, la adăpost de diverse intemperii şi alte evenimente nedorite care ar putea distruge recolta.

 

            În mod analog cu secerişul din agricultură, secerişul descris în ultimele versete citate, care reprezintă “sfârşitul veacului” (Matei 13.39), simbolizează fenomenul de desprindere a creştinilor de pământ, adunarea acestora de către îngeri (Matei 13.39; 24.31), şi conducerea lor la Domnul Isus Hristos (2 Tes. 2.1), Domnul secerişului (Matei 9.38; Luca 10.2).

 

            În mod similar cu păstrarea recoltei din agricultură într-un loc sigur, Sfânta Scriptură descrie în mod simbolic momentul răpirii Bisericii, spunându-ne că toţi creştinii care vor fi răpiţi la cer, vor fi strânşi în “grânarul” (Matei 13.30) lui Dumnezeu, pentru a fi puşi la adăpost (Ps. 91.9-10) şi a scăpa (Naum 1.7) “de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apoc. 3.10).

 

            Analizând contextul versetelor Apoc. 14.14-16, aflăm că răpirea Bisericii se va produce după “cea din urmă trâmbiţă”, menţionată în versetele 1 Cor. 15.52 şi Apoc. 11.15. După ce sfinţii, care au murit în Domnul (Apoc. 14.13), vor învia şi vor fi răpiţi, va avea loc şi o judecată (1 Petru 4.17) de răsplătire (2 Cor. 5.10; Ef. 6.8; Apoc. 11.18) a acestora.

 

            În Apoc. 10.7, citim astfel: “în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu …”.

 

            Aşa cum am amintit mai sus, pentru toţi oamenii care au trăit sau care trăiesc în prezent, momentul exact al răpirii Bisericii este o taină a lui Dumnezeu. Iată deci, că pentru acei oameni care vor fi în viaţă “în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui”, momentul răpirii Bisericii va înceta să mai fie o taină.

 

            Analizând atent capitolele 6-12 din Apocalipsă, vom constata că Dumnezeu va face ca urgiile descrise în aceste capitole, să acţioneze asupra oamenilor în mod selectiv (Apoc. 6.8; 7.3; 8.9-11; 9.4,18; 11.13; 12.14-16).

 

            Citind versetul Apoc. 3.10, aflăm că poporul lui Dumnezeu va fi păzit doar “de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă”. Iată deci, că va exista o scurtă perioadă de timp, aflată spre sfârşitul marelui necaz, reprezentată în acest verset în mod simbolic, ca durând doar un ceas, adică o oră, când Dumnezeu nu va mai acţiona selectiv, ci va trimite pe Pământ anumite urgii care vor veni “peste lumea întreagă”, adică se vor generaliza, acţionând asupra întregii planete (Is. 13.5-12; Ier. 4.23-26; Ţef. 1.2-3).

 

            Aşa cum am stabilit mai sus, Biserica va fi răpită înainte de producerea ultimelor şapte urgii (Apoc. 15.1,6-8), numite “cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu” (Apoc. 16.1), care sunt descrise în capitolul 16 al Apocalipsei.

 

            Analizând capitolele 15-19 ale Apocalipsei, aflăm că oamenii din poporul lui Dumnezeu, vor fi răpiţi de pe Pământ înainte de producerea acelor mari urgii (Ps. 91.10).

 

            Analizând atent versetul Apoc. 16.2, s-ar putea deduce că şi în timpul când se vor produce acele mari urgii, vor exista unii oameni care nu vor primi semnul fiarei, şi ca atare vor muri în Domnul (Apoc. 14.13) ca martiri. Se crede că numărul celor care se vor întoarce la Dumnezeu, după răpirea Bisericii, descrisă în Apoc. 14.14-16, va fi foarte mic, căci în loc să se pocăiască (2 Tes. 2.11-12; Apoc. 16.9,11), oamenii vor continua să-L hulească pe Dumnezeu (Apoc. 16.9,11, 21).

 

            Se crede că mesajul Domnului Isus Hristos din Apoc. 22.11: “Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat, să se întineze şi mai departe”, se referă, în principal, la această perioadă, şi are semnificaţia că, în momentele când se vor produce acele mari urgii, datorită situaţiei speciale în care se vor afla, oamenii păcătoşi nu prea vor mai putea avea capacitatea fiziologică de a se pocăi.

 

            Înainte de producerea ultimelor şapte urgii, “biruitorii fiarei, ai icoanei ei, şi ai numărului numelui ei”, nu vor mai fi pe Pământ (Apoc. 15.2-4).

 

            În intervalul de timp când se vor produce aceste ultime mari urgii, la care Sfânta Scriptură se referă folosind cuvintele “ziua Domnului” (Is. 13.6-13; Ioel 1.15-20; 1 Tes. 5.2-4), pe Pământ vor rămâne doar acei oameni păcătoşi (Is. 13.9,13; Apoc. 16.2), care vor refuza să creadă în Evanghelie, care va fi rostită de către un înger, la nivelul planetei  (Apoc. 14.6-7), respingând astfel ultima şansă care le-a fost oferită înainte de producerea ultimelor urgii.

 

            Întrucât “Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău” (Naum 1.3), El a avertizat oamenii să se pocăiască din timp, pentru a nu se afla pe Terra în timpul când se vor produce aceste urgii. Cu toate acestea, în bunătatea Sa fără margini, chiar şi lui Dumnezeu I se pare că lucrarea, prin care-i va pedepsi pe cei răi şi necredincioşi, este ciudată (Is. 28.21).

 

            În Ps. 27.5-6, citim astfel: “Căci El mă va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului, mă va ascunde sub acoperişul cortului Lui, şi mă va înălţa pe o stâncă. Iată că mi se înalţă capul peste vrăjmaşii mei, care mă înconjoară: voi aduce jertfe în cortul Lui în sunetul trâmbiţei, voi cânta şi voi lăuda pe Domnul”. Din proorocia conţinută în aceste versete, aflăm că prin răpirea de pe Pământ, poporul lui Dumnezeu va fi ocrotit “în ziua necazului”, adică o perioadă scurtă de timp, simbolizată ca durând o zi.

 

            În Is. 26.19-21, citim astfel: “Să învie dar morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi. Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuinţa Lui, să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; şi pământul va da sângele pe faţă, şi nu va mai acoperi uciderile”. Analizând aceste ultime versete citate, aflăm că datorită răpirii, poporul lui Dumnezeu va fi “ascuns” (Ps. 31.20; 91.4), în “odaia” pregătită de către Domnul Isus Hristos (Ioan 14.2-3), doar o perioadă scurtă de timp, simbolizată ca durând doar câteva clipe.

 

            Din versetele citate mai sus, putem trage concluzia că poporul lui Dumnezeu, nu va fi răpit înainte de începutul perioadei necazului cel mare, ci va fi absent de pe pământ doar un scurt interval de timp, cuprins în această perioadă, şi anume, doar cât timp va dura “mânia” lui Dumnezeu (1 Tes. 1.10).

 

            Datorită faptului că mesajele cuprinse în versetele: “când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi” (Matei 24.33), “Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Cor. 15.22-23), “noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului” (1 Tes. 4.15), “ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni” (Apoc. 2.25), sunt adresate creştinilor, putem deduce că momentul răpirii Bisericii ar putea fi extrem de apropiat faţă de momentul revenirii Domnului Isus Hristos pe Pământ (Tit 2.13; Evrei 9.28), când El va fi însoţit de Biserica Sa (Zah. 14.5; 1 Tes. 3.14; 4.14; Col. 3.4; Iuda 14), moment care se crede că va coincide cu sfârşitul marelui necaz.

 

            Analizând atent versetele: Matei 24.30-31; Marcu 13.26-27; 1 Tes. 4.6-17 şi 2 Tes. 2.1-2, care tratează împreună evenimentul răpirii şi cel al revenirii Domnului Isus Hristos, s-ar putea deduce următoarele:

 

            – Atunci când Domnul Isus Hristos va veni a doua oară pe Pământ, va fi întâmpinat în văzduh de către cei care alcătuiesc Biserica Sa. Cei care muriseră vor învia, iar cei care vor trăi, vor fi răpiţi “în nori”, împreună cu cei care vor învia.

 

            – După o scurtă judecată de răsplătire a celor răpiţi, Domnul Isus Hristos îşi va continua coborârea spre Pământ, fiind însoţit de către sfinţii care L-au întâmpinat în văzduh, denumiţi în mod simbolic, “Mireasa Sa”.

 

            Dacă analizăm sensul cuvintelor greceşti din versetul 1 Tes. 4.17, care au fost traduse în limba română prin cuvintele “ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”, am putea ajunge la concluzia că după întâlnirea cu sfinţii Săi, Domnul Isus Hristos nu Se va întoarce din drum, ci va continua împreună cu aceştia, coborârea Sa spre Pământ. Examinând construcţia “eis apantesin”, tradusă în limba română prin conjunctivul “să întâmpinăm”, se observă că verbul grecesc este însoţit de o locuţiune prepoziţională. Apantesis este un cuvânt, care, în perioada de timp când a fost scrisă epistola către tesaloniceni (şi în general, în perioada când a fost scris Noul Testament), descria urarea oficială de bun venit, pe care o cetate i-o făcea unui mare demnitar, care urma să viziteze acel loc. În astfel de situaţii, în mod uzual, oamenii ieşeau afară din cetate în întâmpinarea distinsului oaspete, şi apoi se întorceau împreună cu acesta în cetate. Analizând semantica acestui cuvânt, am putea înţelege că apostolul Pavel ne arată în acest verset, că sfinţii care vor fi răpiţi, Îl vor întâmpina pe Domnul Isus Hristos în văzduh, iar după un anumit timp, scurs din momentul întâlnirii cu El, sfinţii vor coborî împreună cu Acesta, care-Şi va continua astfel drumul Său spre Pământ.

 

            Din cele de mai sus, rezultă că ar exista şi posibilitatea, ca intervalul de timp cuprins între momentul răpirii Bisericii şi momentul revenirii Domnului Isus Hristos împreună cu Biserica Sa, să fie destul de mic, poate chiar de ordinul zilelor (Ps. 27.5), sau eventual chiar mai mic (Is. 26.20).

 

            Alt verset care ar putea pleda pentru situarea răpirii Bisericii la sfârşitul necazului cel mare, este Matei 25.6, de unde aflăm că cei care vor fi răpiţi, vor ieşi în întâmpinarea Mirelui “la miezul nopţii”, adică în cel mai întunecat ceas al istoriei umane.

 

            Incertitudinea care există în legătură cu momentul precis (Matei 25.13; Marcu 13.32-35), când se va produce răpirea Bisericii, este după voia lui Dumnezeu (Matei 24.42-44; Luca 12.40; 1 Tes. 5.1-2), întrucât atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus Hristos despre lucrurile viitoare, El le-a spus următoarele cuvinte: “Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa” (F. A. 1.7).

 

            În legătură cu încadrarea în timp a răpirii Bisericii, desigur că un singur lucru este cert, că acest impresionant fenomen va avea cu siguranţă loc, înainte de a doua venire a Domnului Isus Hristos pe Pământ, care va veni însoţit de toţi sfinţii Săi (Zah. 14.5; 1 Tes. 3.13; 4.14; Col. 3.4; Iuda 14).

 

https://www.resursecrestine.ro/eseuri/120644/cand-se-va-produce-rapirea-bisericii

 

/////////////////////////////////

  PENTRU CE S-A RUGAT HRISTOS ÎN GRĂDINA GHETSIMANI?

 

    de Sfântul Ioan Maximovici

După ce Domnul a șezut la Cina cea de Taină alături de ucenicii Săi și le-a dat învățăturile Sale, El a venit cu ei pe Muntele Măslinilor (Mat. 26:30; Marcu 14:26; Luca 22:39). Pe drum, El a continuat să le dea ultimele Sale învățături, după care S-a adresat Tatălui Ceresc cu o rugăciune pentru ucenicii Săi și pentru cei care aveau să creadă cuvântul lor (Ioan 17).

 

După ce au traversat pârâul Cedrilor, Domnul și ucenicii Săi s-au îndreptat spre Grădina Ghetsimani, unde obișnuia să se întâlnească cu ei și înainte (Mat. 26:36; Marcu 14:32; Ioan 18:1-2). Aici i-a lăsat pe ucenicii Săi, cu excepția lui Petru, Iacov și Ioan, spunându-le să se așeze o vreme în timp ce El se va ruga. Apoi, El Însuși, împreună cu Petru, Iacov și Ioan, a mers mai departe. El a vrut să fie singur cât mai mult posibil, dar știind tot ceea ce avea să se întâmple, El a început să se întristeze, să fie tulburat și întristat (Mat. 26:37; Marcu 1:.27) și El le-a spus celor ce erau cu El: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici şi vegheați împreună cu Mine”. Și mergând puțin mai departe, El a căzut cu fața la pământ și s-a rugat.

 

De două ori Domnul Și-a întrerupt rugăciunea și s-a dus la Petru și la fiii lui Zevedeu. Dar ce păcat! Erau acolo, dar nu vegheau: îi biruise somnul. Degeaba Învățătorul lor dumnezeiesc i-a îndemnat să privegheze și să se roage, pentru a nu cădea în ispită: „Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!” (Mat. 26:41; Marcu 14:38). Ucenicilor li s-au îngreunat iar ochii de somn imediat ce Mântuitorul s-a îndepărtat de ei pentru a continua rugăciunea Sa, care s-a încheiat numai atunci când ceasul trădării Fiului Omului în mâinile păcătoșilor s-a apropiat. Intensitatea rugăciunii lui Iisus a atins cel mai înalt grad – şi sudoarea I se făcuse ca nişte picături mari de sânge, care cădeau pe pământ. (Luca 22.44).

 

Pentru ce S-a rugat Iisus cu o ardere atât de mare? Ce L-a implorat El pe Tatăl Ceresc, căzând cu fața la pământ de trei ori? „Ava – adică ‘Tată’ –, Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”„Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu! Tată, dacă nu se poate să fie îndepărtat acest pahar de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“

 

Domnul Iisus Hristos a fost Dumnezeu-Om. Natura Divină și cea umană, fără a se contopi între ele și fără a se schimba, „nedespărțite și neseparate” (dogma Sinodului Calcedonian) au fost unite în El într-o singură Persoană. În conformitate cu cele două naturi ale Sale, Domnul a avut, de asemenea, două voințe. Ca Dumnezeu, Iisus Hristos a fost de o substanță cu Dumnezeu-Tatăl și a avut o voință cu El și Duhul Sfânt. Dar, ca om perfect, format dintr-un suflet și un trup, Domnul a avut, de asemenea, sentimente omenești și o voință umană. Voia Sa umană a fost complet supusă voinței Sale Divine. Domnul a căutat numai să îndeplinească voința Tatălui Ceresc – El a căutat să facă voia Celui ce L-a trimis (Ioan 5:30); Hrana lui spirituală „este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui ” (Ioan 4, 34). Dar lucrarea care a fost pusă înaintea Lui pentru a fi dusă la îndeplinire a fost mai mare decât oricare alta, și chiar și natura nesimțitoare, fără suflet, a fost redusă la uimire în fața ei. Era necesar ca El să-l răscumpere pe om din ghearele păcatului și morții și să restabilească unirea omului cu Dumnezeu. Era necesar ca Mântuitorul cel fără de păcat să ia asupra Sa tot Păcatul omenesc, pentru ca El, Care nu avea păcate proprii, să ia greutatea păcatului întregii omeniri și a întristării asupra Lui într-un fel care nu ar fi fost posibil decât pentru sfințenia deplină, care simte în mod absolut chiar și cea mai mică abatere de la poruncile și Voința lui Dumnezeu. Era necesar ca El, în care Divinitatea și umanitatea au fost unite ipostatic, să experimenteze în umanitatea Sa sfântă și fără de păcat, oroarea deplină a distanțării omului de Creatorul său, a rupturii dintre umanitatea păcătoasă și sursa sfințeniei și a luminii – Dumnezeu. Magnitudinea căderii omenirii trebuie să I se fi înfățișat înaintea ochilor în acel moment; căci omul, care în rai nu a vrut să asculte de Dumnezeu și care a ascultat calomnia diavolului împotriva Lui, se ridica acum împotriva Mântuitorului său Divin, Îl calomniau și, după ce Îl declarau nevrednic să trăiască pe pământ, Îl spânzurau de un lemn între cer și pământ, supunându-L astfel blestemului legii date de Dumnezeu (Deut. 21:22-23). Era necesar ca Cel Neprihănit și fără păcat, respins de lumea păcătoasă pentru care și în mâinile căreia suferea, să ierte omenirii această faptă rea și să se întoarcă la Tatăl Ceresc cu rugăciunea ca neprihănirea Divină să ierte omenirii, orbită de diavol, această respingere a Creatorului și Mântuitorului ei. O astfel de rugăciune sfântă nu putea să nu fie auzită, o astfel de putere a iubirii era menită să unească sursa iubirii, Dumnezeu, cu cei care aveau să simtă chiar și acum această iubire și, înțelegând cât de tare se îndepărtaseră căile oamenilor de căile lui Dumnezeu, aveau să manifeste o hotărâre puternică de a se întoarce la Dumnezeu-Tatăl prin primirea de către Creator a naturii umane.

 

Și a venit momentul în care toate acestea urmau să se întâmple. În câteva ore, Fiul lui Dumnezeu, răstignit pe cruce, avea să-i atragă pe toți oamenii la Sine prin jertfa Sa de sine. Înaintea forței iubirii Sale, inimile păcătoase ale oamenilor nu puteau sta în picioare. Iubirea Fiului Omului avea să rupă zăgazul inimilor omenești. Ei aveau să simtă propria lor necurăție și întunericime, insignifianța lor; și numai dușmanii încăpățânați ai lui Dumnezeu nu au vrut să fie luminați de lumina măreției și a milei lui Dumnezeu. Dar toți cei care nu au vrut să-L respingă pe Cel ce i-a chemat, iluminați de lumina iubirii Fiului Omului, aveau să simtă despărțirea lor de Creatorul iubitor și aveau să înseteze să se unească cu El. Și în mod invizibil avea să aibă loc cea mai mare Taină – omenirea avea să se întoarcă la Făcătorul ei, iar Domnul milostiv să îi accepte cu bucurie pe cei care se întorceau de la calomnia diavolului la Arhetipul lor. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută.” (Psalmi 84:10); dreptatea s-a apropiat de cer, căci Adevărul întrupat a strălucit pe crucea de pe pământ. Venise ceasul când toate acestea urmau să aibă loc.

 

Lumea nu a bănuit măreția zilei care venea. Înaintea privirii Fiului lui Dumnezeu, tot ceea ce urma să se întâmple s-a descoperit. El S-a jertfit de bunăvoie pentru mântuirea neamului omenesc. Și acum, El venise pentru ultima dată să se roage singur Tatălui Său Ceresc. Aici urma să realizeze acel sacrificiu care avea să salveze seminția oamenilor. El avea să se dea de bunăvoie suferințelor, lăsându-Se pe Sine însuși în puterea întunericului.

 

Cu toate acestea, acest sacrificiu nu ne-ar fi mântuit dacă El ar fi simțit doar suferințele Sale personale – El trebuia să fie chinuit de rănile păcatului de care suferea omenirea. Inima Fiului Omului era plină de o întristare de nedescris. Toate păcatele oamenilor, începând de la transgresiunea lui Adam și terminând cu cele care aveau să fie făcute în momentul în care va suna ultima trâmbiță – toate păcatele mari și mici ale tuturor oamenilor stăteau înaintea privirii minții Sale. Ele i-au fost întotdeauna cunoscute Lui ca Dumnezeu -„totul este gol şi descoperit ochilor Lui”- dar acum întreaga lor greutate și nedreptate era resimțită și de către natura Sa umană. Sufletul său sfânt, fără păcat, era plin de îngrozire. El a suferit așa cum păcătoșii înșiși nu suferă, ale căror inimi grosolane nu simt cum păcatul omului spurcă și cum îl desparte de Creator. Suferințele Sale au fost cu atât mai mari cu cât El a văzut această asprime și amărăciune a inimii, faptul că „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să-i vindec. „El vedea că întreaga lume se îndepărta chiar și atunci de Dumnezeu, Care venise la ei în formă umană. Venise ceasul (Ioan 16:31) când chiar și cei care abia își declaraseră dorința de a-și da viața pentru El aveau să fie răsfirați. Fiul Omului avea să atârne în singurătate pe cruce, împroșcat cu o ploaie de insulte de către oamenii veniți să vadă acest spectacol. Doar câteva suflete I-au rămas credincioase, dar și ele, prin durerea și neputința lor tăcută, aveau să sporească suferințele inimii Fiului Maicii Domnului, din care se revărsa Dragostea. Nu avea să vină nici un ajutor de nicăieri…

 

Este adevărat, chiar și în aceste minute, El nu era singur, pentru că Tatăl a fost întotdeauna cu El (Ioan 8:19; 10:30). Dar, pentru a simți întreaga greutate a consecințelor păcatului, Fiul lui Dumnezeu a permis de bunăvoie naturii Sale umane să simtă chiar oroarea despărțirii de Dumnezeu. Acest moment teribil va fi de nesuportat pentru ființa Sa sfântă, fără de păcat. Un strigăt puternic avea să iasă de pe buzele Lui: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?” Și cunoscând dinainte acest ceas, sufletul Său sfânt s-a umplut de groază și suferință.

 

Chiar și mai devreme, când niște eleni au venit să-L vadă pe Iisus, El a permis naturii Sale umane să trăiască apropierea acelui ceas îngrozitor. Când aceste „oi care nu sunt din staulul acesta” au venit la El, Fiul lui Dumnezeu a văzut că ceasul în care toată lumea va veni la El când va fi ridicat pe cruce, era aproape. Natura Sa umană s-a cutremurat, sufletul Său era în suferință. Dar Iisus știa că fără suferințele Sale, mântuirea oamenilor era imposibilă, că fără ele activitatea Sa pământească va lăsa o urmă la fel de mică ca cea a unui grăunte care se află mult timp pe suprafața pământului înainte de a fi uscat de soare. De aceea, în acel moment, El a cerut de la Tatăl Său, pentru a nu permite slăbiciunii umane să izbândească asupra tuturor gândurilor și sentimentelor naturii Sale umane: „Acum, sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice: ‘Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta?’ Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!” (Ioan 12:27). Și parcă însuflețit amintindu-și de ce a venit pe pământ, Hristos se roagă ca voia lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului omenesc să fie săvârșită: „Tată, proslăvește Numele Tău” (Ioan 12:28) – slăvește-L pe pământ, printre oameni, arată-Te pe Tine Însuți ca fiind nu numai Creatorul, ci și Mântuitorul” (Sfântul Vasile cel Mare,  Împotriva lui Eunomiu, cartea 4). „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”” (Ioan 12:28) a venit un glas din cer care a anunțat că va veni vremea împlinirii Tainei care fusese ascunsă de la începutul veacului (Col. 1:26; Efes. 1:9; 3:9).

 

Și acum, acel moment venise deja. Dacă înainte natura umană a lui Hristos s-ar fi cutremurat și s-ar fi tulburat la gândul a ceea ce urma să vină, ce a trăit acum, când, în așteptarea venirii vrăjmașilor și trădătorilor Săi, El s-a rugat pentru ultima dată singur lui Dumnezeu? Domnul știa că fiecare rugăciune a Sa avea să primească răspuns (Ioan 11:42), El știa că, dacă Îi va cere Tatălui să-L elibereze de chinuri și de moarte, îi va trimite deîndată mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri (Mat. 26:53) pentru a-L apăra. Dar nu venise El pentru aceasta? Pentru ca, în ultimul moment, El să refuze să realizeze ceea ce El a anunțat în Scripturi?

 

Cu toate acestea, spiritul e doritor, dar carnea e neputincioasă. Duhul lui Iisus este plin de râvnă (Rom. 12:11), dorind un singur lucru: împlinirea voii lui Dumnezeu. Dar natura umană detestă suferințele și moartea (Sfântul Ioan Damaschin, O expunere exactă a credinței ortodoxe, Cartea 3, capitolele 18, 20, 23, 24; Fericitul Teodoreț; Sfântul Ioan Scărarul, Scara, cuvântul 6, „La pomenirea morții”). Fiul lui Dumnezeu a acceptat de bunăvoie această natură slabă. El Se dă pe Sine până la moarte pentru mântuirea lumii. Și El cucerește, deși simte teama de moarte care se apropie și oroarea suferințelor (Scara, op, cit.; Expunerea exactă a credinței ortodoxe 3, 24). Acum, aceste suferințe vor fi deosebit de îngrozitoare, teribile nu atât în sine, cât din faptul că sufletul Fiului lui Dumnezeu a fost zdruncinat până în adâncurile Sale.

 

Păcatul omului pe care El îl ia asupra Sa este nespus de greu. Acest păcat îl apasă pe Iisus, făcând ca suferințele care vor veni să fie de nesuportat.

 

Hristos știe că atunci când suferințele Sale vor atinge apogeul lor, El va fi complet singur. Nu numai că nimeni nu va putea să le ușureze – „Ocara îmi rupe inima şi sunt bolnav; aştept să-i fie cuiva milă de mine, dar degeaba; aştept mângâietori, şi nu găsesc niciunul.” (Psalmul 69:20). „Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine” (Isaia 63:5). Dar pentru ca El să simtă întreaga greutate a păcatelor noastre, I s-a permis, de asemenea, să simtă și povara separării de Tatăl Ceresc. Și în acest moment voia Sa umană putea dori să evite suferințele. Dar nu a fost așa. Fie ca voința sa omenească să nu se abată pentru o secundă de la voința Sa dumnezeiască. Astfel Îl roagă Fiul lui Dumnezeu pe Tatăl Său Ceresc. Dacă este cu putință ca omenirea să-și restabilească unitatea cu Dumnezeu fără această crimă nouă și teribilă împotriva Fiului lui Dumnezeu (cf. Sfântul Vasile cel Mare, Împotriva lui Eunomiu, cartea 4), atunci este mai bine ca această oră să nu vină niciodată. Dar dacă numai în acest fel omenirea poate fi atrasă înapoi către Făuritorul ei, să se facă și atunci voia Domnului. Fie ca voia Lui să se facă, și fie ca natura umană a lui Iisus, chiar și în momentele cele mai cumplite, să nu dorească altceva decât împlinirea voii lui Dumnezeu, desăvârșind economia lui Dumnezeu. Tocmai pentru aceasta s-a rugat Hristos în grădina Ghetsimani: „El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte” (Evrei 5:7).

 

El a rostit rugăciuni și cereri către Cel ce putea să-L salveze de la moarte, dar nu s-a rugat pentru izbăvirea de moarte. Este ca și cum Domnul Iisus Hristos i-ar fi vorbit Tatălui Său după cum urmează: „Ava, Tatăl Meu, Tatăl Celui pe care L-ai trimis să adune într-unul poporul lui Israel și copiii risipiți ai lui Dumnezeu – poporul neamurilor, astfel încât să facă din doi un om nou și prin intermediul crucii să-i împace cu Tine. Totul este cu putință pentru Tine, totul este cu putință, care este în acord cu perfecțiunile Tale nemărginite. Tu știi că este firesc ca natura umană să deteste suferințele, că omul ar dori întotdeauna «să vadă zile bune» (Psalmi 33:12)… Dar cel ce Te iubește cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul său, dorește numai ceea ce este plăcut voinței Tale bune și desăvârșite. M-am pogorât pe pământ ca să împlinesc voia Ta înțeleaptă și în acest scop M-am împărtășit din trup și sânge, asumându-Mi natura umană cu toate slăbiciunile ei, cu excepția celor păcătoase. De asemenea, am dorit să evit suferințele, dar numai cu o singură condiție – că aceasta să fie voia Ta sfântă. Dacă este posibil ca economia Ta să fie împlinită fără o crimă nouă și teribilă din partea oamenilor; dacă este cu putință ca Eu să nu împărtășesc aceste suferințe mentale, la care peste câteva ore se vor adăuga suferințele cumplite ale trupului omenesc; dacă acest lucru este posibil – izbăvește-Mă atunci de caznele și ispitele care au venit deja asupra Mea și care urmează să vină. Izbăvește-Mă de nevoia de a ispăși consecințele crimei lui Adam. Totuși, această cerere Îmi este dictată de fragilitatea naturii Mele umane; dar să fie așa cum Îți este plăcut Ție, să nu se împlinească voia naturii umane fragile, ci Sinodul Nostru comun, pre-etern. Tatăl meu! Dacă, potrivit economiei Tale înțelepte, este necesar să ofer acest sacrificiu, nu-L resping. Dar nu cer decât un singur lucru: fie ca voia Ta să se împlinească. Fie ca voia Ta să se facă mereu și în toate lucrurile. Așa cum în ceruri între Mine, Fiul Tău cel Unul născut, și Tine este o singură voință, tot așa și voia Mea omenească aici pe pământ nici pentru o clipă să nu dorească nimic contrar voinței Noastre comune. Fie ca ceea ce a fost decis de Noi înainte de crearea lumii să se împlinească, fie ca mântuirea neamului omenesc să se împlinească. Fie ca fiii oamenilor să fie răscumpărați din robia diavolului, fie ca ei să fie răscumpărați cu prețul cel mare al suferințelor și al jertfei de Sine a Fiului lui Dumnezeu. Și fie ca toată greutatea păcatelor oamenilor, pe care le-am luat asupra Mea și asupra tuturor suferințelor mele mentale și fizice, să nu poată face ca voința Mea omenească să se clatine în setea ei ca să se facă sfânta Ta voință. Fie ca Eu să împlinesc voia Ta cu bucurie. Facă-se voia Ta.”

 

„Domnul S-a rugat cu privire la potirul patimilor Sale mântuitoare voluntare ca și cum ar fi fost involuntare” (Slujba de duminică, Cântul al cincilea, Canonul, al optulea irmos), arătând prin aceasta cele două voințe ale celor două naturi și rugându-L pe Dumnezeu-Tatăl ca voia Sa omenească să nu se clatine în ascultarea ei de voința Divină (Expunerea exactă a credinței ortodoxe, Cartea 3, 24). Atunci I s-a arătat un înger din cer, ca să-L întărească. (Luca 22:43) Natura Sa umană este cea care, în timp ce Iisus, Care împlinea sacrificiul Său de sine, se ruga și mai adânc, se acoperea de o sudoare sângeroasă. Și pentru evlavia Sa și supunerea Sa constantă față de voia Tatălui, Fiul lui Dumnezeu a fost auzit. Întărit și liniștit, Iisus s-a ridicat din rugăciune (Expunerea exactă a credinței ortodoxe, cartea 3, 24). El știa că natura Sa umană nu se va mai clătina, că în curând povara păcatelor oamenilor va fi luată de la El și că, prin supunerea Sa față de Dumnezeu Tatăl, El va aduce natura umană care S-a rătăcit înapoi la El. El s-a dus la ucenicii Săi și le-a spus: „Dormiţi de acum şi odihniţi-vă! …Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.” „Voi toți dormiți și vă odihniți. S-a terminat, a venit ceasul: iată! Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoșilor. Scoală-te, să mergem, cel ce Mă trădează este la îndemână. Rugați-vă să nu cădeți în ispită”.

 

Ieșind să-i întâlnească pe cei care veniseră pentru El, Domnul S-a dat de bunăvoie în mâinile lor. Iar când Petru, vrând să-L apere pe Învățătorul Său, l-a lovit pe slujitorul marelui preot și i-a tăiat urechea, Domnul l-a tămăduit pe slujitor și i-a amintit lui Petru că El renunță de bunăvoie la Sine: „Isus a zis lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri. Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, care zic că aşa trebuie să se întâmple?” Și bând de bunăvoie tot paharul suferințelor mentale și fizice până la fund, Hristos L-a slăvit pe Dumnezeu pe pământ; El a realizat o lucrare care nu a fost mai mică decât însăși crearea lumii. El a restaurat natura decăzută a omului, a împăcat Divinitatea și umanitatea și i-a făcut pe oameni părtași naturii lui Dumnezeu (II Pet. 1:4).

 

După ce a împlinit lucrarea pe care „Tatăl I-a dat-o să o facă”, Hristos a fost preamărit, de asemenea, în natura Sa umană cu acea slavă pe care El, ca Dumnezeu, a avut-o „înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5) și a stat în umanitatea Sa de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, și va aștepta până când vrăjmașii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. (Evr. 10:13).

 

După ce S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, (Evr. 5:9), Hristos rămâne chiar și după înălțarea Sa „cunoscut în două naturi fără confuzie” (Dogmatikon cântul al șaselea), „purtând două voințe, după fiecare natură, până la sfârșitul veacurilor” (canonul de duminică, cântarea a cincea, troparul celui de-al optulea irmos), dar trupul Său preamărit nu poate suferi acum și nu are nevoie de nimic, în timp ce, în conformitate cu aceasta, nici voia Sa umană nu se poate abate cu nimic de la voia Sa Divină. Dar cu acest trup Hristos va veni din nou în ultima zi „ca să judece pe cei vii și pe cei morți”, după care, ca Împărat nu numai după Divinitatea Sa, ci și după umanitatea Sa, El va fi supus lui Dumnezeu-Tatăl împreună cu întreaga Sa împărăție veșnică, pentru ca „Dumnezeu să fie totul în toți” (I Cor. 15, 28).

 

Sursă:https://www.trueorthodoxy.org/teachings/pat_what_christ_pray_about_stjohnmaximovitch.shtml

https://contramundum.ro/2022/04/20/pentru-ce-s-a-rugat-hristos-in-gradina-ghetsimani/

 

 

 

Foto/picturi iconate, facatoare de bani si de oameni manipulabili- IDOLATRIA   

Definiție

Venerarea, închinarea sau adorarea oricărei imagini, idol, reprezentări sau simbol, indiferent dacă idolul este material sau în minte. Potrivit Scripturilor, idolatria este o amăgire a diavolului și practicarea ei este demonism. Înaintea lui Dumnezeu, idolatria este o urâciune.

Este o amăgire a diavolului și o urâciune înaintea lui Dumnezeu

Deuteronom 7:16, 25  Să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul, Dumnezeul tău; să n-arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele Sunt o urîciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

 

Psalmi 106:36  „..au slujit idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei.”

 

Deuteronom 32:17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu Sunt dumnezei, Unor dumnezei pe care nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curând, De care nu se temuseră părinţii voştri.

 

1 Corinteni 10:20, 21  Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

 

Exod 32:7, 8, 10  Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală şi pogoară-te; căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!”  Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”

Icoanele nu au viață sau putere în ele ca să ajute

Ieremia 10:3-5  Căci obiceiurile popoarelor Sunt deşerte. Taie un lemn din pădure; mâna meşterului îl lucrează cu securea;îl împodobeşte cu argint şi aur, şi ei îl ţintuiesc cu cuie şi ciocane, ca să nu se clatine. Dumnezeii aceştia Sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveţi (Sau: ca un stâlp tras la strung), şi nu vorbesc; Sunt duşi de alţii, pentru că nu pot să meargă.” „Nu vă temeţi de ei, căci nu pot să facă nici un rău, şi nu Sunt în stare să facă nici un bine.”

 

Habacuc 2:18, 19  La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?

Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te” şi unei pietre mute: „Trezeşte-te”! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească.

 

Iehova Dumnezeu a interzis națiunii lui Israel practicarea idolatriei

 

Exod 20:4, 5  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.

 

2 Regi 17:35  Domnul făcuse legământ cu ei, şi le dăduse porunca aceasta: „Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi, şi să nu le aduceţi jertfe.

 

Este imposibil a face o icoană a lui Dumnezeu

 

Deuteronom 4:15-19  Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre,ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei,sau chipul vreunui dobitoc de pe pământ sau chipul vreunei păsări care sboară în ceruri,sau chipul vreunui dobitoc care se târăşte pe pământ sau chipul vreunui peşte care trăieşte în apele dedesubtul pământului. Veghează asupra sufletului tău, ca nu cumva, ridicându-ţi ochii spre cer, şi văzând soarele, luna şi stelele, toată oştirea cerurilor, să fii târât să te închini înaintea lor şi să le slujeşti: căci acestea Sunt lucruri pe care Domnul, Dumnezeul tău, le-a făcut şi le-a împărţit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.

 

Legea a servit ca un protector împotriva idolatriei națiunilor vecine

 

Deuteronom 29:14-18  Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ, ci atât cu cei ce Sunt aici printre noi, de faţă în ziua aceasta înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu Sunt aici printre noi în ziua aceasta. Ştiţi cum am locuit în ţara Egiptului şi cum am trecut prin mijlocul neamurilor pe care le-aţi străbătut. Aţi văzut urîciunile şi idolii lor, lemnul şi piatra, argintul şi aurul, care erau la ele. Să nu fie între voi nici bărbat, nici femeie, nici familie, nici seminţie, a căror inimă să se abată azi de la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să se ducă să slujească dumnezeilor neamurilor acelora. Să nu fie printre voi nici o rădăcină care să aducă otravă şi pelin.

 

Încăpățânarea și răscoala contra lui Dumnezeu este închinare la sine și idolatrie

 

1 Samuel 15:22-24, 30  Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat”.Atunci Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Saul a zis iarăşi: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău.”

 

Practicarea idolatriei a adus pedeapsa lui Dumnezeu

 

Levitic 26:1, 27, 28, 30  Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru. Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre. Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărîma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.

 

Judecãtori 2:11-15  Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujit Baalilor. Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese din ţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-i înconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul.Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor.Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinile unor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur, şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor.Ori unde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o mare strîmtorare.

 

În cele din urmă, idolatria a adus complecta respingere a națiunii lui Izrael

 

Deuteronom 4:25-27  Când vei avea copii, şi copii din copiii tăi, şi vei fi de multă vreme în ţară, dacă vă veţi strica, dacă vă veţi face chipuri cioplite, înfăţişeri ale vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului vostru, ca să-L mâniaţi,iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul, că veţi peri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan, şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.Domnul vă va împrăştia printre popoare, şi nu veţi rămânea decât un mic număr în mijlocul neamurilor unde vă va duce Domnul.

 

Ieremia 22:8, 9  Multe neamuri vor trece pe lângă cetatea aceasta, şi vor zice unul altuia: „Pentru ce a făcut Domnul aşa acestei cetăţi mari?” Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul Domnului, Dumnezeului lor, pentru că s-au închinat înaintea altor dumnezei şi le-au slujit!”

 

 

Împotrivirea cu voia a conducătorilor religioși din timpul lui Isus a fost idolatrie și ea a adus nimicire

 

Matei 15:1-3, 7-9  Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis:„Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă.” Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre? Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis:„Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

 

Matei 23:37, 38  Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimeşi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!Iată că vi se lasă casa pustie;

 

Închinarea la idoli a fost în mod clar interzisă creștinilor

 

1 Corinteni 10:7, 14  Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.

 

Fapte 17:29  Astfel, deci, fiindcă Suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

 

1 Ioan 5:21  Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.

 

Toți care o practică se amăgesc singuri

 

Romani 1:22, 23, 25  S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit;şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. ..căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

 

 

Carnea sacrificată idolilor putea fi mâncată

 

1 Corinteni 8:4, 7-10, 13  Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, fiind obicinuiţi până acum cu idolul, mănâncă un lucru ca fiind jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm.Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi.Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.

 

1 Corinteni 10:25-29, 31, 32  Să mâncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.Căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mâncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.Dar dacă vă spune cineva: „Lucrul acesta a fost jertfit idolilor” să nu mâncaţi, din pricina celui ce v-a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci „al Domnului este pământul şi tot ce cuprinde el.” Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia? Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.

 

1 Timotei 4:4, 5  Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri; pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

 

 

Exemplul lui David în privința mâncării de carne jertfită

 

Levitic 24:5-8  Să iei floare de făină, şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.Să le pui în două şiruri, câte şase în fiecare şir, pe masa din aur curat, înaintea Domnului.Peste fiecare şir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului.În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pîini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.

 

1 Samuel 21:2-6  David a răspuns preotului Ahimelec: „Împăratul mi-a dat o poruncă şi mi-a zis: „Nimeni să nu ştie nimic de pricina pentru care te trimit şi de porunca pe care ţi-am dat-o.” Am Hotărât un loc de întâlnire cu oamenii mei.Acum ce ai la îndemână? Dă-mi cinci pîini sau ce se va găsi.”Preotul a răspuns lui David: „N-am pâine obişnuită la îndemnă, ci numai pâine sfinţită; doar dacă oamenii tăi s-au ferit de împreunarea cu femei!”David a răspuns preotului: „Ne-am ferit de împreunarea cu femei de trei zile de când am plecat, şi toţi oamenii mei Sunt curaţi; de altfel, dacă aceasta este o faptă necurată, va fi sfinţită negreşt azi de acela care o va face.”Atunci preotul i-a dat pâinea sfinţită, căci nu era acolo altă pâine decât pâinea pentru punerea înainte, care fusese luată dinaintea Domnului ca să fie înlocuită cu pâine caldă, în clipa când luaseră pe cealaltă.

 

 

Închinarea la puterile statului este o clară formă de idolatrie

 

Apocalipsa 13:14, 15  Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia.I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

 

Apocalipsa 14:9, 10  Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.

 

Apocalipsa 17:11  Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.

Salutul steagului este de asemenea condamnat

Fapte 7:43  Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”

 

Amos 5:26  Veţi ridica, deci, pe Sacut, împăratul vostru, şi pe Caivan, chipurile voastre idoleşti, steaua dumnezeului vostru pe care vi l-aţi făcut.

 

Iov 31:26-28  dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreaţă,şi dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură:şi aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aş fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!

 

1 Regi 19:18  Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal, şi a căror gură nu l-au sărutat.”

 

Osea 13:2  Şi acum ei păcătuiesc într-una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!

Refuzul iudeilor credincioși de a venera simbolul statului a fost aprobat de Dumnezeu

Daniel 3:1, 4-6, 8, 9, 12, 19, 20, 26-28  Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.  Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului, şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ, şi să vă închinaţi chipului din aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina, va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.” -Cu prilejul acesta, şi în aceeaşi vreme, cîţiva Haldei s-au apropiat şi au pîrît pe Iudei. Ei au luat cuvântul şi au zis împăratului Nebucadneţar: „Să trăieşti veşnic împărate! Dar, Sunt nişte Iudei, cărora le-ai dat în grijă trebile ţinutului Babilonului, şi anume Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, oameni care nu ţin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, şi nu se închină chipului din aur pe care l-ai înălţat tu!”La auzul acestor cuvinte, Nebucadneţar s-a umplut de mânie, şi şi-a schimbat faţa, întorcându-şi privirile împotriva lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego. A luat din nou cuvântul şi a poruncit să încălzească de şapte ori mai mult cuptorul, de cum se cădea să-l încălzească.Apoi a poruncit unora din cei mai voinici ostaşi din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, şi să-i arunce în cuptorul aprins.  Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins, şi, luînd cuvântul, a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului celui Prea Înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Şi Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au ieşit din mijlocul focului.Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii, şi sfetnicii împăratului s-au strâns şi au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pîrliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!

Mântuirea vine doar de la Iehova Dumnezeu prin Isus Christos

Fapte 4:12  În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”

Închinare “relativă” nu este permisă

Isaia 42:8  Eu Sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.”

2 Corinteni 4:18  Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, Sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, Sunt veşnice.

Este contrară principiului creștin de închinare

2 Corinteni 5:7  „..pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere.”

Romani 8:24, 25  Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare.

Rugăciunile la “sfinți”, cum ar fi la Maria, nu sunt autorizate

Ieremia 7:18  Copiii strâng lemne, părinţii aprind focul, şi femeile frământă plămădeala, ca să pregătească turte împărătesei cerului, şi să toarne jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mânie.”

Doar rugăciunea directă este permisă; icoanele nu sunt necesare

Ioan 14:13  „..şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.”

Ioan 15:16  Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.

 

Matei 6:6, 9  Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

Îngenuncherea înaintea oamenilor sau chiar a îngerilor ca o formă de închinare“relativă” este interzisă

Fapte 10:25, 26  Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui, şi i s-a închinat.Dar Petru l-a ridicat şi a zis: „Scoală-te, şi eu Sunt om!”

Fapte 14:11-15  La vederea celor făcute de Pavel, noroadele şi-au ridicat glasul, şi au zis în limba licaoneană: „Zeii s-au pogorât la noi în chip omenesc.”Pe Barnaba îl numeau Jupiter, iar pe Pavel Mercur, pentru că mânuia cuvântul.Preotul lui Jupiter, al cărui templu era la intrarea cetăţii, a adus tauri şi cununi înaintea porţilor, şi voia să le aducă jertfă, împreună cu noroadele.Apostolii Barnaba şi Pavel, când au auzit lucrul acesta, şi-au rupt hainele, au sărit în mijlocul norodului, şi au strigat:„Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi Suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele.

 

Apocalipsa 19:10  Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui Dar el mi-a zis: „Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu Sunt un împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! (Căci mărturia lui Isus este duhul proorociei.”)

Icoanele sunt incapabile să ajute în ziua judecății

Deuteronom 32:37, 38  El va zice: „Unde Sunt dumnezeii lor, Stânca aceea care le slujea de adăpost, Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor, care beau vinul jertfelor lor de băutură? Să se scoale, să vă ajute, şi să vă ocrotească!

Psalmi 115:4-8  Idolii lor Sunt argint şi aur, făcuţi de mâni omeneşti.Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miroase, au mâni, dar nu pipăie, picioare, dar nu merg; nu scot nici un sunet din gâtlejul lor.Ca ei Sunt cei ce-i fac; toţi cei ce se încred în ei.

 

Ieremia 10:14  Atunci se arată omul cât este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu Sunt decât minciună, şi nu este nici o suflare în ei;Sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, când va veni pedeapsa.

 

 

BOTEZUL CONSTIENT SI FARA bani… Definiție

Completa cufundare în: 1. Apă; 2. Moartea lui Christos; 3. Trupul Săușâ; 4.Spiritul Sfânt; 5. Mai marele Noe într-o lume nouă; 6. Nimicirea prin foc. Botezul cu apă creștin este un simbol exterior, ca o mărturie înaintea oamenilor a completei, fără rezerve și necondiționatei consacrări a celui botezat și a învoielii de a face voie lui Iehova Dumnezeu, Suveranul Universal, prin Christos Isus, Regele Său. Înseamnă că propria sa voie este îngropată (asemenea cufundării în apă) și el iese afară din apă ca să facă doar voia lui Dumnezeu și din acel moment înainte să trăiască o viață nouă.

                                      

Completa scufundare este cerută, nu doar o stropire

Romani 6:3,4  Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

Coloseni 2:12 “.. fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi”

Matei 3:16  De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

 

Marcu 1:10  Şi îndată, când ieşea Isus din apă, el a văzut cerurile deschise, şi Duhul pogorându-Se peste El ca un porumbel.

 

Ioan 3:23  Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.

 

Fapte 8:36,38,39  Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie

 

Exod 14:19,22  Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor.

Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stânga lor.

 

1 Corinteni 10:1,2  Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

 

Geneza 7:16  Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

 

Instituit și realizat pentru prima dată de Iehova Dumnezeu  în timpul lui Noe

1 Petru 3:20,21  care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.

Geneza 6:17  Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.

2 Petru 2:5  dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;

O doctrină creștină de bază

Evrei 6:1,2  De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

 

Întreaga națiune a lui Izrael a fost consacrată lui Iehova prin botezul în Marea Roșie

1 Corinteni 10:1,2  Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

 

1 Cronici 17:21,22  Este oare pe pământ un singur popor, care să fie ca poporul Tău Israel pe care Dumnezeu a venit să-l răscumpere, ca să facă din el poporul Lui, ca să-Ţi faci un nume şi să săvârşeşti minuni şi semne mari, izgonind neamuri dinaintea poporului Tău pe care l-ai răscumpărat din Egipt?Tu ai pus pe poporul Tău Israel, ca să fie poporul Tău pe vecie; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lui.

 

Exod 19:8  Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.

 

Deuteronom 5:29  O! de ar rămânea ei cu aceeaşi inimă ca să se teamă de Mine şi să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiţi pe vecie, ei şi copiii lor!

Ioan Botezătorul a botezat doar evrei

Maleahi 4:5,6  Iată, vă voi trimite pe proorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.El va întoarce inima părinţilor spre copii, şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!

 

Luca 1:16,17,76,77  El va întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.”Şi tu, pruncule, vei fi chemat prooroc al Celui Prea Înalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregăteşti căile Lui, şi să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii, care stă în iertarea păcatelor lui;

 

Matei 11:14  Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină.

 

Matei 17:12,13  Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut. Tot aşa are să sufere şi Fiul omului din partea lor.” Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

 

Fapte 13:24  Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot norodul lui Israel.

 

Botezul lui Ioan a fost o recunoaștere a și căință de păcatele împotriva Legii a evreilor după carne și o pregătire pentru ei a lui Isus ca mai marele Moise

Matei 3:8  Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră.

 

Fapte 19:4  Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”

 

Romani 10:4  Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

 

Galateni 3:24  Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

 

Fapte 3:22,23  În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: „Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre fraţii voştri un prooroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela, va fi nimicit cu desăvârşire din mijlocul norodului.”

Botezul lui Isus era ceva nou și diferit

Evrei 7:26  Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: Sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri,

1 Petru 2:22  „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”.

Luca 3:21  După ce a fost botezat tot norodul, a fost botezat şi Isus; şi pe când Se ruga, s-a deschis cerul.

Botezul lui Isus a simbolizat completa Sa consacrare de a face voia lui Dumnezeu

Evrei 10:5-9  De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întâi: „Tu n-ai voit şi n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintâi, ca să pună în loc pe a doua.

Matei 5:17  Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.

Coloseni 2:17  “..care Sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos.”

Botezul lui Ioan a continuat în armonie cu cel al ucenicilor lui Isus până la moartea lui Ioan

Matei 11:12  Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea.

Luca 7:26-30  Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un prooroc. El este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea Feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuş, cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu, este mai mare decât el.Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui Ioan;dar Fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui.

Ioan 3:27 “ Ioan i-a zis : Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”

Isus a condus botezuri și a poruncit să fie continuate

Ioan 3:26; 4:1  Au venit, deci, la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oameni se duc la El.” Domnul a aflat că Fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan.

 

Matei 28:19,20  Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

Botezul ucenicilor lui Isus a fost exclusiv pentru evrei până în anul 36 d.Chr.

 

Fapte 2:37,38,41  După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” „Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.

 

Fapte 9:18  Chiar în clipa aceea, au căzut de pe ochii lui un fel de solzi; şi el şi-a căpătat iarăşi vederea. Apoi s-a sculat, şi a fost botezat.

 

Fapte 22:16  Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”

 

Fapte 8:27, 35, 36, 38   Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un Etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a Etiopienilor, şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta, şi i-a propovăduit pe Isus. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

 

După anul 36. d. Chr. evreii și neamurile au ajuns pe aceiași treaptă

Daniel 9:24-27  Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii, deci, şi să înţelelgi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strîmtorare.După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este Hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile.

El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul Hotărât.”

 

Fapte 10:45, 47, 48  Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.

Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

 

Fapte 18:25,26  El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.

 

Fapte 19:2-6  şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit cu toate că a fost dat un Duh Sfânt.”Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei, şi vorbeau în alte limbi, şi prooroceau.

 

Fapte 15:7-9  După ce s-a făcut multă vorbă, s-a sculat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei, şi să creadă.Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă.

Căința trebuie să precedeze botezul însă el nu spală păcatele

 

Fapte 17:30  Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;

 

Fapte 20:21  şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

 

Fapte 26:20  Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.

 

1 Petru 3:21  Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos

 

Evrei 6:1  De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

Scufundarea simbolizează complete consacrare ca și la botezul lui Isus

1 Petru 2:21  Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.

Matei 16:24  Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

 

Luca 9:23  Apoi a zis tuturor: „Dacă voeşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.

 

Este un pas necesar de ascultare pentru toți creștinii, înclusiv alte oi

Matei 3:15  Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.

 

Mica 4:1-5  În vremurile de pe urmă, muntele Casei Domnului va fi întemeiat tare ca cel mai înalt munte, se va înălţa deasupra dealurilor, şi popoarele vor veni grămadă la el. Neamurile se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: „Veniţi, haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui! Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim Cuvântul Domnului.El va judeca între multe popoare, va Hotărâ între neamuri puternice, depărtate. Din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor cosoare; nici un neam nu va mai trage sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa să facă război; ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui, şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit.Pe când toate popoarele umblă fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în Numele Domnului, Dumnezeului nostru, totdeauna şi în veci de veci!”

 

1 Petru 3:20  ..care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.

Geneza 6:18, 7:7, 13  Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevastă-ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului. În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei.

1 Corinteni 10:1,2  Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

Exod 12:37,38  Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot, în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, în afară de copii. O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi.

În numele (recunoscând autoritatea) Tatălui

Psalmi 83:18  Ca să ştie că numai Tu, al cărui Nume este Domnul, Tu eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.

Psalmi 36:9  Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.

 

Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”

 

1 Petru 3:21  Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos

 

Evrei 11:6  Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

 

Ioan 5:43  Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi.

 

Ioan 10:25  „V-am spus” le-a răspuns Isus „şi nu credeţi. Lucrările pe care le fac Eu, în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine.

 

Luca 11:2  El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

În numele (recunoscând autoritatea) Fiului

Isaia 55:4  Iată, l-am pus martor pe lângă poapore, cap şi stăpânitor al popoarelor.

 

Filipeni 2:9-11  De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.

 

Apocalipsa 19:16  Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.”

 

Evrei 5:9,10  Şi după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veşnice,căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec.”

 

Isaia 9:6  Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.

 

Ioan 4:42  Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul, mântuitorul lumii.”

 

1 Ioan 2:2  El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.

 

În numele ( recunoscând funcția și scopul) Spiritului Sfânt

Efeseni 5:18  Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.

Galateni 5:16 ,18  Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.  Dacă Sunteţi călăuziţi de Duhul, nu Sunteţi sub Lege.

 

Galateni 6:8  Cine samănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine samănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică.

 

2 Petru 1:21  Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.

 

Ioan 6:63  Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, Sunt duh şi viaţă.

 

1 Ioan 5:6  El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul

este adevărul.

 

Efeseni 6:17  Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Nu în numele celui care botează nici a vreunui om sau organizații

Ioan 4:2  Însă Isus nu boteza El însuşi, ci ucenicii Lui.

1 Corinteni 1:13-15  Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? Mulţămesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe nici unul din voi, în afară de Crisp şi Gaiu, pentru ca nimeni să nu poată spune că aţi fost botezaţi în numele meu.

 

Fapte 10:47,48  „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia, care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”  Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.

 

Nu trebuie impus nimănui- trebuie să fie o decizie de bunăvoie

1 Corinteni 1:17  De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.

Fapte 8:36-38  Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.

 

Ioan 17:3  Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

 

 

Botezul infantil este nescriptural

Romani 10:13,14  Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?

 

Evrei 11:1,6  Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

 

Matei 13:15  Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.”

Fapte 3:19  Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare

Psalmi 51:5  Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.

 

1 Corinteni 14:20  Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci, la răutate, fiţi prunci; iar la minte, fiţi oameni mari.

 

 

Botezul trebuie urmat de fapte credincioase

 

Matei 4:17  De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască, şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

 

Isaia 61:1,2  „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea;să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi;

 

Eccleziastul 5:4,5  Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti.

 

Evrei 6:1,2  De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, despre punerea mânilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

 

Luca 9:62  Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.”

 

Evrei 10:38  Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

 

2 Corinteni 6:1  Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu.

 

Psalmi 116:13,14  Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor.

 

Cei consacrați sunt botezați pentru a fi ocrotiți

Evrei 11:7  Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă Sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

Tefania 2:2,3  până nu se împlineşte Hotărârea-ca pleava trece vremea-până nu vine peste voi mânia aprinsă a Domnului, până nu vine peste voi ziua mâniei Domnului! Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

 

Isaia 26:20  „Du-te, poporul meu, intră în odaia ta, şi încuie uşa după tine; ascunde-te câte-va clipe, până va trece mânia!

 

1 Petru 3:20,21  care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.

 

Evrei 3:4-6  Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu.cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu” ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai tîrziu.Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

 

Botezul cu Spiritul Sfânt- Dumnezeu a botezat întâi pe Marele Său Preot

Matei 3:13-17  Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

Dar Ioan căuta să-l oprească. „Eu” zicea el „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?”Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.”

 

Luca 4:18  „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi

Fapte 10:38  cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

 

Isaia 42:1  „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.

 

Psalm 133:2  Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui, se pogoară pe barbă, pe barba lui Aaron, se pogoară pe marginea veşmintelor lui.

Botezul membrelor trupului lui Christos este prin Christos

Fapte 1:5  Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”

 

Fapte 2:1-4, 32, 33  În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Dumnezeu a înviat pe acest Isus, şi noi toţi Suntem martori ai lui.Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.

 

Ioan 14:16,17  Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi.

 

Ioan 15:26  Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.

 

Ioan 16:7, 13  Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.

Când va veni mângîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 

2 Corinteni 1:21  Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu.

 

Botezul în Trupul lui Christos este doar pentru cei 144.000, realizat prin ungerea lor cu Spirit Sfânt

Galateni 3:27,28  Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus.

 

Efeseni 4:4,5  Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

 

1 Corinteni 12:13  Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.

 

1 Ioan 2:20,27  Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru. Cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.

 

Cei 144.000 sunt botezați în moartea lui Christos

Romani 6:3,4  Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

 

Coloseni 2:12  fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.

 

Luca 12:50  Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!

 

Marcu 10:38,39  Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”  „Putem” au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi;

 

Filipeni 3:10  Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;

 

1 Corinteni 15:29  Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?

2 Timotei 2:11  Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.

Botezul cu foc ( spre nimicire) nu e botezul cu Spiritul Sfânt

Ioel 2:28-31  După aceea voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pământ: sânge, foc, şi stâlpi din fum; soarele se va preface în întuneric, şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.

 

2 Tesaloniceni 1:6-9  Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează,şi să vă dea odihnă atât vouă, care Sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui.

 

Luca 3:16,17  Ioan, drept răspuns, a zis tuturor: „Cît despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu Sunt vrednic să-I desleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. Acela are lopata în mână; Îşi va curăţi aria cu desăvârşire, şi Îşi va strânge grâul în grînar, iar pleava o va arde într-un foc care nu se stinge.”

 

Daniel 9:26,27  După aceste şaizeci şi două de săptămâni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este Hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urîciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul Hotărât.”

 

Isaia 1:9  De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă, am fi ajuns ca Sodoma, şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

 

Botezul în nimicire este pentru dușmanii lui DUmnezeu la Armaghedon și la sfârșitul domniei de 1.000 ani a lui Christos

Matei 13:30  Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grînarul meu.”

 

Maleahi 4:1  „Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi, vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.

 

Tefania 3:8  „De aceea aşteptaţi numai, zice Domnul, până în ziua când Mă voi scula la pradă: căci am Hotărât să strâng neamurile, să adun împărăţiile, ca să-Mi vărs urgia peste ele, toată aprinderea mâniei Mele; căci toată ţara va fi mistuită de focul geloziei Mele.”

 

Iuda 1:7  Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.

 

Apocalipsa 19:20  Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă.

 

Apocalipsa 20:7-10, 14, 15  Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care Sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit. Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi   proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.

 

Evrei 12:29 “.. fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.

 

2 Petru 3:6, 7  şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum Sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.

 

Luca 17:26-30  Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului: mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie; şi a venit potopul şi i-a prăpădit pe toţi. Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau; dar, în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi.

Tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.

 

Exod 14:26-28  Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carele lor şi peste călăreţii lor.”Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi înspre dimineaţă, marea şi-a luat iarăşi repeziciunea cursului şi la apropierea ei Egiptenii au luat-o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării. Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; nici unul măcar n-a scăpat.

 

Apocalipsa 11:8  Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor.

 

CRUCEA-Definiție- Simbolul fals folosit pentru a reprezenta creștinismul

Origine

Vechii egipteni venerau o emblemă falică în forma literei T, reprezentând organele de reproducere masculine și feminine combinate, așa zicând reprezentând viața. Împăratul Constantin (un păgân la acea vreme iar apoi un așa-zis închinător și în același timp un criminal care a susținut în mod fals că a trecut la creștinism) a susținut că a avut o vedenie în anul 312 a unei cruci arzătoare în cer. După aceasta prin edictul de la Milan din 312 d. Chr. crucea a fost încorporată în creștinătatea căzută de la credință. Crucea a fost de asemenea folosită în închinare de vechii păgâni din Babilon, India, Siria, Persia și de azteci.

Isus a fost omorât pe un lemn simplu vertical

Cruce din grecescul stauros, înseamnă un stălp drept. La Ezra 6:11, găsim acest termen reprezentând o grindă pe care călcătorul legii urma să fie spânzurat. Crux, pe latină, în mod original însemna un copac, o ramă sau instrument de lemn pentru execuție. Termenul cruce a fost un înțeles ulterior al crux, care denota un stâlp simplu, drept, de execuție.

Moartea lui Isus a fost pe un stâlp sau copac, nu pe o cruce și a fost necesară pentru a împlini Scripturile și a elibera pe evrei de Lege

Deuteronom 21:22, 23  Dacă se va omorî un om care a săvârşit o nelegiuire vrednică de pedeapsa cu moartea, şi l-ai spânzurat de un lemn, trupul lui mort să nu stea noaptea pe lemn; ci să-l îngropi în aceeaşi zi, căci cel spânzurat este blestemat înaintea lui Dumnezeu, şi să nu spurci ţara pe care ţi-o dă de moştenire Domnul, Dumnezeul tău.

 

Galateni 3:13  Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn” –

 

Coloseni 2:14  A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

 

Efeseni 2:15, 16  şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace;şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.

 

Ioan 19:31  De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, căci era ziua Pregătirii, şi ziua aceea de Sabat era o zi mare-Iudeii au rugat pe Pilat să zdrobească fluierile picioarelor celor răstigniţi, şi să fie luaţi de pe cruce.

Stâlpul execuției este un lucru ce trebuie urât, nu venerat

Isaia 14:19  Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură dispreţuită, ca o pradă luată de la nişte oameni ucişi cu lovituri de sabie, şi aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.

Etalarea stâlpului de execuție este greșită și ar comemora presupusa victorie a lui satan în a cauza moartea lui Christos

Matei 27:39-42  Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap,şi ziceau: „Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El, şi ziceau:„Pe alţii i-a mântuit iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce, şi vom crede în El!

 

Evrei 6:6  şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.

 

Apocalipsa 11:8-10  Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii celei mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă „Sodoma” şi „Egipt” unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi oameni din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate, şi vor privi trupurile lor moarte, şi nu vor da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei; şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.

Folosirea crucii în închinare este idolatrie

Exod 20:4, 5  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc.

 

Dumnezeu a dispus de trupul uman a lui Christos și nu l-a expus pentru a fi venerat,  cum este în cazul unui crucifix

 

Ioan 20:7, 12, 13  Iar ştergarul, care fusese pus pe capul lui Isus, nu era cu fîşiile de pânză, ci făcut sul şi pus într-un alt loc singur.  Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. „Femeie” i-au zis ei „pentru ce plângi?” Ea le-a răspuns: „Pentru că au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus.”

 

2 Corinteni 5:16  Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuşi acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta.

Christos trebuie privit ca o creatură spirituală glorioasă și victorioasă asupra morții pe stâlpul torturii

Romani 6:9  întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui.

 

2 Corinteni 13:4  În adevăr El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu. Tot astfel şi noi Suntem slabi în El, dar, prin puterea lui Dumnezeu, vom fi plini de viaţă cu El faţă de voi.

1 Petru 3:18  Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh.

Christos, Regele domnitor este semnul la care trebuie privit și nu crucifixuri sau însemne cu cruci

Isaia 62:10  „Treceţi, treceţi pe porţi! Pregătiţi o cale poporului! Croiţi, croiţi drum, daţi pietrele la o parte! Ridicaţi un steag peste popoare!

 

Isaia 11:10  În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.

 

Isaia 18:3  Voi toţi, locuitori ai lumii şi voi, locuitori ai pământului, luaţi seama când se înalţă steagul pe munţi, şi ascultaţi când sună trâmbiţa!

 

Apocalipsa 12:1,5; 14:1;  În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare, şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap. Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag din fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său.

 

Predicarea stâlpului torturii lui Christos înseamnă predicarea morții Sale ca preț de răscumpărare

 

1 Corinteni 1:17,18, 23; 2:2;  De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce Sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care Suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.

Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

1 Timotei 2:5,6  Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită.

Galateni 3:1  O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?

Dușmanii crucii sunt aceia care resping faptul că moartea lui Christos oferă răscumpărarea

Filipeni 3:18,19  Căci v-am spus de multe ori, şi vă mai spun şi acum, plângând: Sunt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumenzeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor, şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.

 

2 Petru 2:1  În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică.

 

Romani 10:6, 7  Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer).Sau: „Cine se va pogorâ în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi).

 

1 Corinteni 1:17; 2:2  De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

 

Stâlpul de execuție a fost un simbol al morții rușinoase și a unui reproș adresat creștinilor de dușmanii lor

 

Evrei 12:2  Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

 

Matei 16:24  Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

 

Galateni 6:12  Toţi cei ce umblă după plăcerea oamenilor, vă silesc să primiţi tăerea împrejur, numai ca să nu sufere ei prigonire pentru Crucea lui Hristos.

 

Filipeni 2:8  La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.

Lauda cu crucea Domnului înseamnă purtarea bucuroasă a ocărilor pentru numele lui Christos

Galateni 6:14  În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!

 

Coloseni 1:24  Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.

 

1 Petru 4:16  Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta.

 

CE ESTE ADEVĂRUL?

 

Cea mai imperioasă trebuinţă, a tuturor oamenilor care doresc viaţă şi libertate într-o lume liberă, este adevărul. A continua în cuvântul unui om, care vorbeşte din propria sa înţelepciune, înseamnă a deveni un ucenic al unui asemenea om, devenind astfel rob. Cu toate acestea însă, în cazul

cuvântului lui Isus nu se întâmplă aşa. Continuând în Cuvântul Său suntem făcuţi liberi ca ucenici ai Săi, cunoscând adevărul, deoarece cuvântul Său nu este al unuia de origine pur umană sau stăpânit de o simplă înţelepciune umană.

El învaţă pe ascultătorii Săi să fie cinstiţi, să cerceteze şi să recunoască adevărata Sa identitateşi pe cea a Tatălui Său. Pentru ce? Deoarece, zicea El: „aceasta este viaţa veşnică, să Te cunoascăpe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17.3 Acest adevăr este repetat de către unul din ucenicii Săi, care a scris: „Acesta este

Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.”1 Ioan 5 : 20.

Isus rămase lângă cuvântul pe care-l propovăduia, deoarece acesta era adevărul. El a fost în cele din urmă arestat de către religionişti, ţinut sub pază, maltratat şi batjocorit, acuzat în mod fals şi apoi muri pironit pe lemn. Dar El muri ca om liber. El muri deoarece nu alese să se folosească de puterile

care Îi stăteau la dispoziţie, pentru a se apăra. El se supuse morţii, deoarece El ştia că mai mult folos va rezulta din moartea Sa, decât să lupte pentru viaţă mai departe în carne. El muri deoarece interesele adevărului cu privire la Sine însuşi şi la Tatăl Său ar fi mult mai pe deplin servite suferind

nevinovat până la moarte, decât continuând să existe ca om.

După cum adevărul nu poate fi călcat în picioare pentru vecie, tot aşa nici acest Vestitor al adevărului nu putea să rămână pentru totdeauna în legăturile morţii; pentru că Tatăl Său, la timpul hotărât, Îl eliberă din legăturile morţii, şi-L introduse într-o libertate care se întinde în întregul Univers şi în care niciodată nu va vedea moartea.

Ce este cuvântul sau învăţătura Sa, în care trebuie să continuăm pentru ca să fim ucenicii Săi, să cunoaştem adevărul şi să fim liberi? Noi nu putem să ne întoarcem spre vreuna din multele religii, care se contrazic între ele, pentru a găsi cuvântul Său, deoarece El spunea practicanţilor religiei că ei erau vinovaţi pentru „desfiinţarea cuvântului lui Dumnezeu prin datina lor” Matei 15.1-9.

După aceea, religioniştii Îl omorâră, deoarececuvântul Său nu găsea loc în ei. Isus nu învăţa ca religioniştii,care se refereau la autorităţi umane şi tradiţii ale oamenilorreligioşi. De aceea,„noroadele au rămas uimite de învăţătura

Lui; căci El învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.” Matei 7:28,29

Isus descoperi izvorul cuvântului Său al adevărului. El zise: „învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine;” în particular, El zise ucenicilor Săi:„Cuvântul pe care-l auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimis.” Apoi, unindu-Se cu ucenicii Săi în rugăciune, El zise către Tatăl Său: ”Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevăr.” Ioan 17:17

Cuvântul scris al Tatălui Său, acela este adevărul; de aceea l-a citat El deseori ca autoritate şi îndrumător al Său, în decursul vieţii Sale pământeşti. Dacă noi continuăm în cuvântul Său şi dorim să fim ucenicii Săi, trebuie de asemenea să ne întoarcem spre cuvântul Tatălui Său al adevărului.

Atunci, noi vom ajunge să cunoaştem adevărul şi să fim făcuţi liberi cu o libertate dată de Dumnezeu, pe care nici o putere omenească sau diavolească nu o poate jefui. Pentru a găsi viaţă veşnică, noi trebuie să cunoaştem într-adevăr pe „singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Cristos, pe care [El] L-a trimis”. Această cunoştinţă, noi ne-o putem însuşi în modcorect numai din cuvântul scris al lui Dumnezeu. Acel cuvântînvaţă pe căutătorii de adevăr şi pe iubitorii de libertate: „Cumpără adevărul şi nu-l vinde, înţelepciunea, învăţătura, priceperea”.  „N-am aşternut Eu oare în scris pentru tine sfaturi

şi cugetări, ca să te învăţ lucruri temeinice, cuvinte adevărate, ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimite?” Proverbe 23.23; 22.20,21

Tu trebuie să cumperi adevărul cu costul timpului tău şi să te străduieşti să cercetezi cuvântul scris al Lui Dumnezeu,făcând aceasta fără părtinire şi prejudecată religioasă. Altfelvei fi asemenea conducătorilor religioşi, care „tot timpulînvaţă şi niciodată nu ajung la cunoştinţa adevărului.”

Instrucţiunea divină, dată prin unul dintre ucenicii credincioşi ai lui Isus, care a continuat în cuvântul Său şi a venit la cunoştinţa adevărului, este: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept cuvântul adevărului.” Pentru a te face în măsură să cumperi adevărul, şi după aceea să continui în el şi să „nu-l vinzi”, este publicată această pagină web. Prin toate paginile următoare, acest site va continua în cuvântul Său şi, în sprijinirea adevărului, în aceste pagini vor fi expuse texte scripturale. Fiecare asemenea citat din Scripturi va fi compus în primul rând din Cartea Sfintelor Scripturi, apoi capitolul aceleia, şi după aceea versetul sau versetele. Studiul cel mai principal şi vital al omului este Dumnezeu şi scopul Său.

CINE ESTE DUMNEZEU?

 

 

Deschide Biblia ta, la prima carte a acesteia, care este numită „Geneza”, la versetul întâi. Biblia originală spune: B’reshith’ bara’Elohim’, adică: „La început Dumnezeu a făcut (creat).”

Aceste cuvinte inspirate le-a aşezat Dumnezeu la început. Ele nu încep cu ridicarea întrebării puse de către învăţaţii lumeşti: .Există un Dumnezeu?., deoarece dacă se cercetează lucrurile din toate punctele de vedere, această întrebare este nebună. „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu! S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte, nu este niciunul care să facă binele. Dumnezeu se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput şi să caute pe Dumnezeu.” Psalmii 53.1,2

Modul de a lucra al celor care tăgăduiesc sau se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu şi rezultatul acesteia, îi dovedeşte nebuni. Ei tăgăduiesc adevărul principal şi sunt în robia rătăcirii, care duce la nimicire. Spre a deveni liber de asemenea rătăcire producătoare de moarte şi spre a veni la Marele Dătător de viaţă şi adevăr, cineva trebuie să creadă că este Dumnezeu.

Pentru aceasta sunt nenumărate dovezi că El există. „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Evrei 11:6. „Frica de Domnul este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” „Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii.” – Proverbele l.7; 14.27.

El este un „Dumnezeu al adevărului.” Este „cu neputinţă pentru Dumnezeu să mintă” şi „El nu se poate tăgădui pe Sine.” De aceea, El începe cartea Sa inspirată a Genezei cuadevărul învederat că Dumnezeu este: „La început Dumnezeu a creat.” Aceasta nu ar putea să însemne că Dumnezeu ar fiavut un început, ci că El este începătorul tuturor lucrurilorcare există. El este Creatorul, Izvorul întregii creaţiuni. Omulpe care Dumnezeu l-a inspirat să scrie cartea Genezei, deasemenea scrise: „Înainte ca să se fi născut munţii şi înainte ca să se fi născut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu!” – Psalmii 90.2

Este cu neputinţă omului umil, cu puteri limitate, să pătrundă în adâncul secretelor lucrărilor minunate ale lui Dumnezeu, din care el însuşi face parte, şi să cerceteze existenţa eternă a lui Dumnezeu. „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre, şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” Isaia 55:8,9 Neavând nici un început, Dumnezeu Creatorul este prin urmare Unul şi singura Fiinţă.

El este Cel Suprem. „Singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea veşnică ! Amin”. – 1Timotei 6.16

Ca dovadă de netăgăduit a existenţei Sale şi a supremaţiei Sale, înţelepciunii de nepătruns şi tăriei atotputernice, Dumnezeu atrage atenţia omului la lucrările pe care le poate vedea în ceruri, pe pământ şi în mări, lucrări care erau în curs înainte de apariţia omului pe pământ şi care continuă să funcţioneze fără ajutorul omului şi peste puterea omului de a le explica sau controla. – Citeşte capitolele 38 până la 41 ale cărţii lui Iov.

Dacă Dumnezeu este ceea ce El este, care este numele Său? Această întrebare a fost pusă cu mult timp înainte, chiar cu mii de ani, în zilele lui Moise. Prin minunea rugului arzător, Atotputernicul Dumnezeu îşi manifestă prezenţa lui Moise pentru un scop foarte hotărât.„Moise a zis lui Dumnezeu: Iată, când mă voi duce la copii lui Israel şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi; şi mă vor întreba: Care este numele Lui? Ce le voi răspunde? Dumnezeu a zis lui Moise: EU SUNT CEL CE SUNT. Şi a adăugat: Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numeşte EU SUNT, m-a trimis la voi. Dumnezeu a mai zis lui Moise: .Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: IEHOVA, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pentru veşnicie, acesta este numele Meu din neam în neam.” Exodul 3.13-15

Iehova este nevăzut ochilor omeneşti, dar El dă oamenilor dovada despre dumnezeirea Sa prin lucrările Sale, văzute lor. „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi Dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El.” Romani 1.20

El este totdeauna perfect, şi crează toate lucrurile drepte, bune şi perfecte.

Dumnezeu este nevăzut, peste puterea şi capacitatea omului de a-L vedea. Profetului Moise El îi zise: „Tu nu poţi să vezi faţa Mea: căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască.” Exodul 33.20

Este necesar acum să mergem la vreun templu religios sau catedrală pentru ca să ne închinăm lui Dumnezeu, care este spirit? Servul Său Pavel dă adevăratul răspuns: „Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţă, suflarea şi toate lucrurile… Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meşteşugirea aurului şi iscusinţa omului. Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. – Fapte 17.24-30; 7.48-50

Nimic nu ar putea fi de o importanţă mai mare decât a te închina lui Iehova Dumnezeu în spirit şi în adevăr, după cum zicea Isus. Acesta este un drept dat de Dumnezeu tuturor creaturilor Sale, şi nici un guvern omenesc, indiferent cât de înalt este el pe pământ, nu are vreun drept să se amestece în aceasta şi să dicteze împotriva regulii şi poruncii de închinarea lui Iehova Dumnezeu. Iehova este Puterea Supremă. Eclesiastul 5.8. Viaţa creaturilor inteligente depinde direct de asemenea închinare adevărată către Puterea Supremă. „Alege viaţa ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Iehova, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viaţa ta şi lungimea zilelor tale.” Deuteronomul 30.19,20; „Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţă veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 6:23.

SPERANTA OMENIRII – CARE ESTE?

 

 

 

„Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui dreptatea.” 2 Petru 3.13. Aceasta este glorioasa privelişte pe care Dumnezeul adevărului o dă acelora care se încred în cuvântul promisiunii Sale. Realizarea acestei promisiuni va întrece cu mult, în mărire şi binecuvântare, tot ceea ce ochii noştri ai credinţei pot să vadă acum.

 

Apostolul Ioan, după ce văzuse în scene simbolice nimicirea „cerurilor şi a pământului de acum”, scrie: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: .Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei şi El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: .Iată, Eu fac toate lucrurile noi.. Şi a adăugat: .Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”- Apocalipsa 21.1-5

Promisiunile religioase şi politice de a clădi o nouă lume mai bună şi liberă, prin mâinile oamenilor, sunt prin urmare caraghioase şi arogante. Ele dovedesc că cei ce le-au făcut uită pe Dumnezeu şi ţin cuvântul Său ca neadevărat. Dar tocmai aşa numita „nouă ordine” a lor va dispărea în Armaghedon şi cuvântul lui Dumnezeu va fi justificat ca adevărat.

Noua lume a dreptăţii va fi modelată de către Atotputernicul Dumnezeu prin Meşterul Său, Cuvântul, Cristos Isus. „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci cerurile cele noi şi pământul cel nou, pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea, zice Iehova.” – Isaia 65.17,18; 66.22

Cristos Isus este Temelia noii lumi a dreptăţii. „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părinte veşnic, Prinţ al păcii. Creşterea guvernării şi păcii Sale nu va avea sfârşit.” Isaia 9:6,7.Când El va învia din morţi pe acei martori din vechime, dându-le viaţă şi devenind astfel „Părintele lor veşnic”, şi când, după Armaghedon, El îi va instala în serviciu ca „prinţi peste tot pământul”, atunci „pământul nou.” şi „cerurile noi” vor fi stabilite în realitate. Acea lume nouă va fi stabilită astfel încât să nu poată fi mişcată pe vecie. De aceea, porunca divină este acum dată: „Spuneţi printre neamuri: Iehova împărăţeşte! De aceea lumea este tare şi nu se clatină. Domnul judecă popoarele cu dreptate. Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul; să mugească marea cu tot ce cuprinde ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie înaintea lui Iehova! Căci El vine, vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi poporul cu adevărul Său.” – Psalmii 96.10-13

INTERPRETAREA BIBLICĂ –Pavel i-a scris lui Timotei:

PREDICA DE PE MUNTE