Publicat la:
Decembrie 17, 2022
Mii de religii fac din oameni nişte sclavi ai pomenilor- prin taxe, formalisme, datini, ritualuri, moaşte (rii) şi alte viclenii- idolatrii iconate, dar voi nu mai transpiraţi în van pentru ele, căci Iisus a sângerat întru eliberarea şi strămutarea TUTURORA de sub dictatura lor în Templul inimii Dumnezeieşti; Credeţi că noi eram în Hristos cel rastignit/ ingropat, la Golgota, cu toate aceste tradiţii, şmecherii, păcăleli, învăţături, păcătuiri,manipulari şi formalisme religioase; Toate păcătuirile au fost răstignite şi îngropate, ca să nu le mai dezgropăm( SAVURAM)… Tot noi am fost înviaţi prin Iisus, am fost înfiaţi, înălţaţi şi întronaţi în El, ca să nu mai păcătuim, căci am fost botezati în moartea Lui (Romani, cap.6), nu în apă de ploaie! Astfel, neprihănirea, mântuirea-iertarea şi alte DARURI leprimim prin transfuzia gratuită cu Sânge Dumnezeiesc,” oxigenat” cu Plinătatea Dumnezeirii, nu prin condiţionări culto-religioase…
Consecințele învățăturilor false… Corecțiile făcute de Pavel…4. Ritualurile păgâne… Rodirea învățăturii adevărate…Femeile absorb celule vii de ADN-ul bărbaţilor cu- care au întreţinut relaţii sexuale, poluand pruncii viitori …Formalismul – ruda săracă și stearpă a creștinismului…Intamplarea lui David și Abigail este un seminar de familie,ca sa ne dea invatatura, nu judecare…III. Comportamentul într-o situație de criză, sau…la greu se cunoaste omul…Lot – un „drept“ într-un loc greşit,unde a ales ca sa devena…”poarta raului…EFESENI – Chemarea Bisericii cladita din pietre vii, prin care circula Invatatura,Sangele-Duhul Sfant,necladita din pietre seci si fiare(beton)…“CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“-Explicații la Biblie…„Binecuvîntata noastră nădejde!”-Comentariu aplicativ: Chemarea Europei
Să rămânem în El; Despartiti de mine nu puteti face nimic; Vita si mladitele; Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15; Adevărata viţă; Cum putem avea bucurie spirituală? Mana profetică – Rămâneți în Mine ca să aduceți roadă… FĂRĂ MINE NU PUTEȚI NIMIC – PR. IOSIF TRIFA; Ce înseamnă să aduci multă roadă? TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA; Rămâneţi în Hristos; Adevărata viţă; Hristos pe pământ în contrast cu Israel; Rămâneți tari; Aducem roade numai dacă rămânem în Hristos; Cum să ajungem şi cum să rămânem în Hristos? Asemenea lui Hristos- Pentru că rămânem în El; Dumnezeu locuiește în tine; Isus Hristos – Adevărul absolut; Prin Hristos care mă întărește; Dumnezeu îți va călăuzi pașii; Fii eficient cu timpul tău; Habacuc, Saul – beția puterii… „Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“ Ce înseamnă să fi „un om după inima lui Dumnezeu“?Lecția practică: Acceptă locul doi! Este singurul (loc) liber în univers! Iosua- de Daniel Branzei;
Misticismul care îl împinge pe Putin la un război sălbatic în Ucraina; Mâncarea ucide mai mulţi oameni decât alcoolul şi fumatul! De unde a ieşit demonul Putin? Faceţi cunoştinţă cu Mitt! Partea mistică a războiului din Ucraina. Legătura dintre Patriarhul Kiril și Vladimir Putin; Genialul scriitor a intrezarit intruparea demonilor in …puti-kiril : „scopul justifică mijloacele”, relevă perniciozitatea dorinței de a manipula oamenii, de a comite violență; Demoni rezumat pe capitol. Demoni – Fiodor Mihailovici Dostoievski; Simbolismul și misticul din romanul „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov; Top 5 cele mai greu de citit cărți din lume; “Pogromul de la Iași” – o carte care zugrăvește un tablou “ultra-sumbru” al celui mare masacru de pe teritoriul actual al României; Recomandări de la oamenii din spatele cărților; Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează; Înainte ca trupurile cereşti şi pământeşti să devină scrum (2 Petru 3/12), deşertăciune şi goană după salvare, se încing spiritele lumii în cuptorul faraonic al nelegiuirilor, precum în Exod; Acestea, ca un bumerang se întorc şi aprind păduri, sate, oraşe, totul… Asemenea roade… Cele 10 mega-amenințări… Va trece Rusia printr-un „Divorț Național”?
Condițiile în care s-ar putea destrăma imperiul lui Vladimir Putin; Presa internațională: Războiul lui Putin și pericolele dezintegrării Rusiei. Destrămarea unui stat multietnic fragil ar putea duce la mai multă violență; BEDROS HORASANGIAN DESPRE „IMPERIUL PIERDUT. O ISTORIE A NAȚIONALISMULUI RUS DE LA IVAN CEL GROAZNIC LA VLADIMIR PUTIN“ DE SERHII PLOKHY; Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă; Într-un interviu în care deplânge destrămarea URSS, Vladimir Putin mărturisește că a lucrat ca “bombardier” (taximetrist de ocazie) în anii ’90; Putin, obsesia imperiului… TOPUL celor mai sângeroşi dictatori. VEZI care sunt DICTATORII care au omorât cei mai mulţi oameni; Top 10 carti despre Al Doilea Razboi Mondial – o colectie impresionanta care prezinta cea mai intunecata perioada a istoriei; Mărturia unui dezertor rus despre ororile din Ucraina: Aveam voie să tragem în orice civil care avea un telefon;
Putin și Lavrov, criminali de război: Topul celor mai bogați oameni din lume; 6 români se află în topul celor mai bogați oameni din lume. Iată lista; Top 10 cele mai sărace țări ale Uniunii Europene. România – pe locul 6; Care este cea mai săracă țară din lume. Topul celor mai sărace state de pe Glob; Inegalitatea veniturilor se adânceste si îi afectează grav atât pe cei saraci, cât si pe cei bogați; Cum au falimentat rusii, prin intermediul ciumei rosii, economia Romaniei in punctele ei forte; Statul paralel versus statul mafiot PSD-ist; Ce este statul paralel? Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula; Statul paralel și presa lui; Dragnea, despre statul paralel: O caracatiţă cu ramificaţii inimaginabil de largi, a sugrumat dezvoltarea României şi a frânt destine ; Am avut dreptate cu statul paralel. Și acum ce facem? Cum ne fură OMV Petrom;RECOMANDARI DE CARTI INTERESANTE! Top 16 cele mai bune cărți de dezvoltare personală; Cei mai mari criminali din istoria omenirii. În top apare şi un personaj important din istoria românilor
Opt semne ale cancerului de plamani; Ce boli anunta tiuitul urechilor; Ce trebuie sa stim despre ulcer; 9 motive pentru a tine o cura cu struguri negri;Infuzia din seminte de mac ajuta oasele. Vezi cum se tine o cura pentru a preveni si trata osteoporoza; Sapunul antibacterian a fost interzis in SUA: face mai mult rau decat bine;Ce schimbari apar in corp dupa ce bei o ceasca de cafea;Cum tratam corect ciuperca piciorului; 5 produse cosmetice care nu trebuie aplicate pe fata; Trucuri pentru a slabi sanatos etc
Să rămânem în El; Despartiti de mine nu puteti face nimic; Vita si mladitele; Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15; Adevărata viţă; Cum putem avea bucurie spirituală? Mana profetică – Rămâneți în Mine ca să aduceți roadă… FĂRĂ MINE NU PUTEȚI NIMIC – PR. IOSIF TRIFA; Ce înseamnă să aduci multă roadă? TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA; Rămâneţi în Hristos; Adevărata viţă; Hristos pe pământ în contrast cu Israel; Rămâneți tari; Aducem roade numai dacă rămânem în Hristos; Cum să ajungem şi cum să rămânem în Hristos? Asemenea lui Hristos- Pentru că rămânem în El; Dumnezeu locuiește în tine; Isus Hristos – Adevărul absolut; Prin Hristos care mă întărește; Dumnezeu îți va călăuzi pașii; Fii eficient cu timpul tău; Habacuc, Saul – beția puterii… „Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“ Ce înseamnă să fi „un om după inima lui Dumnezeu“?Lecția practică: Acceptă locul doi! Este singurul (loc) liber în univers! Iosua- de Daniel Branzei;
Formalismul – ruda săracă și stearpă a creștinismului
BY
Cu dorința de a o prelua în arhivele voastre și de a o citi când veți avea timp, vă retransmit acest material care mi-a fost dăruit acum câțiva ani de zile.
Formalismul
De J. C. Ryle
“Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea”(2 Timotei 3:5)
“Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. “(Romani 2:28 ,29)
Textul din titlul acestei predici merita o serioasa atentie in orice timp, dar mai ales in aceasta epoca a Bisericii si a lumii. De cind Domnul Isus Hristos a lasat pamintul inaltindu-se la cer niciodata nu a mai existat atit de mult formalism si o asa falsa profesare a credintei cum exista in zilele de astazi. Acum, mai mult ca niciodata, trebuie sa ne auto-examinam, sa ne cercetam propria religie, ca sa stim de ce natura este aceasta. Sa incercam sa descoperim daca crestinismul nostru este un lucru de forma sau un lucru drag inimii.
Pentru a aborda subiectul, nu cunosc o cale mai buna decit aceea de a ne indrepta atentia asupra unor pasaje clare din Cuvintul lui Dumnezeu. Sa ascultam ce spune sfantul apostol Pavel despre acest subiect.
In epistola sa catre Romani el stabileste urmatoarele mari principii : “Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. “(Romani 2:28 ,29). Din acest pasaje, trei lucruri mi se par importante. Sa vedem care sunt acestea.
1. Mai intai, invatam ca religia formalista nu este adevarata religie si ca un crestin formal nu este un adevarat crestin in ochii lui Dumnezeu
2. In al doielea rind, invatam ca inima este locul adevaratei religii si ca, adevaratul crestin este cel ce este crestin in inima
3. Apoi, invatam ca adevarat religie nu trebuie sa se astepte niciodata sa fie populara. Ea nu va avea “ lauda de la oameni, ci de la Dumnezeu”
Sa examinam pe indelete aceste mari principii. Au trecut citeva sute de ani de cind un puternic predicator puritan a zis: “ Formalismul, formalismul, formalismul este marele pacat al acestui timp sub care intreaga tara geme. Exista mai multa lumina ca nicicind, dar mai putina viata; mai multa afisare a credintei, dar mai putina sfintenie” (Thomas Hall, despre 2 Timotei 3:5 in anul 1658). Ce ar fi spus acest om deosebit daca ar fi trait astazi?
1. Mai intai, invatam ca “ religia formala nu este o adevarata religie, iar crestinul formal nu este
crestin in ochii lui Dumnezeu”
Ce se intelege prin religie formala? Acesta este un lucru care trebuie clarificat. Sunt o multime de oameni care nu stiu nimic despre acest fel de religie. Fara o clara intelegere a acestui lucru intrega aceasta predica va fi fara nici un folos. Deci primul meu pas va fi acela de a “ picta”, de a descrie si de a defini.
Cind un om este crestin numai cu numele, si nu in realitate – numai in lucrurile exterioare dar nu si in simtamintele lui interioare – cu gura numai, dar nu si in practica- pe scurt, cind crestinismul sau este numai o problema de forma, de moda sau de datina fara nici o influenta asupra inimii sau a vietii sale – intr-un asemenea caz intilnim un om care are ceea ce eu numesc “ religie formala”. El are intr-adevar “forma” sau infatisarea unei religii, dar el nu poseda substanta sau puterea ei.Priveste la multimile de oamenii a caror intreaga religie pare sa constea in pazirea ritualurilor si ceremoniilor religioase. Ei frecventeaza in mod regulat slujbele bisericii. Merg regulat la Impartasanie. Dar nimic mai mult. Ei nu stiu nimic desprea adevaratul crestinism al inimii. Nu sunt familiarizati cu Scripturile si nu-si gasesc nici o placere in citirea lor. Viata lor nu este deosebita de caile lumii. In relatiile de prietenie sau familiale , ei nu fac deosebire intre ce este si ce nu este evlavios. Le pasa prea putin sau chiar deloc de invataturile Evangheliei. Sunt complet indiferenti la ceea ce ei aud predicindu-se. Poti sa fii cu ei saptamini intregi si din ceea ce ii auzi vorbind poti sa presupui ca sunt atei. Ce se poate spune despre acesti oameni? In mod sigur ei zic ca sunt crestini; insa crestinismul lor n-are nici inima si nici viata. Un singur lucru se poate spune despre ei – sunt crestini formali. Religia lor este numai o FORMA.
Priveste de asemenea , la sutele de oameni a caror religie pare sa constea dintr-o multime de vorbe si declaratii. Cu mintea ei cunosc teoria Evangheliei si declara ca gasesc o placere in doctrina ei. Pot spune o multime de lucruri despre soliditatea si corectitudinea parerilor lor, dar si despre “ignoranta” celor care nu sunt de acord cu ei. Dar atit si nimic mai mult. Cind le examinezi viata lor launtrica vei observa ca ei nu stiu nimic despre evlavia practica. Ei nu traiesc in adevar , nici in dragoste sau umilinta sau onestitate, nici in bunatate sau darnicie. Ce putem spune despre astfel de oameni? Ei pretind ca sunt crestini, dar nu exista nici substanta nici roade in crestinismul lor. Un singur lucru se poate spune – Ei sunt crestini formali. Religia lor este doar o FORMA goala.
Asa este religia impotriva careia vreau sa ridic un avertisment in aceasta predica. . Aici este stinca din cauza careia naufragiaza sufletul a multimi de oameni din fiecare parte a lumii. Unul dintre cele mai rele lucruri care s-au zis a fost acesta: “ Nu-ti face probleme despre religia ta, ci numai de infatisarea ei”
Astfel de notiuni sunt pamintesti. Sau mai degraba sunt de sub pamint: miros a groapa. Fii atent cu ele si pazeste-te. Daca Scriptura vorbeste clar despre ceva, atunci acesta este tocmai pacatul si inutilitatea FORMALISMULUI.
Asculta la ceea ce apostolul Pavel spune romanilor : “Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne” Romani 2:28. Acestea sunt intr-adevar cuvinte dure! Un om putea fi un fiu al lui Avraam din punct de vedere fizic – un membru al unuia dintre cele 12 triburi- circumcis in a 8 zi- pazitor al tuturor sarbatorilor – un inchinator regulat la templu – dar totusi sa nu fie un evreu in ochii lui Dumnezeu. In acelasi fel, un om poate fi crestin printr-o manifestare exterioara- un membru al unei Biserici Crestine- botezat cu botezul crestin- primitor al Impartasaniei, si totusi, in ochii lui Dumnezeu, sa nu fie considerat deloc crestin.
Asculta ce spune profetul Isaia:
Isaia 1:11 „Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile-de-tot ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor.
12 Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile?
13 Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!
14 Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. 15 Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi ori cât de mult v-aţi ruga, n-ascult: căci mâinile vă Sunt pline de sânge!”Aceste cuvinte, examinate, sunt extraordinare. Sacrificiile despre care se vorbeste au fost desemnate de Insusi Dumnezeu! Sarbatorile si ritualurile despre care Dumnezeu spune ca le “ uraste” au fost prescrise de El! Insusi Dumnezeu declara ceea ce a instituit ca fiind fara folos atunci cind acestea sunt folosite formal si fara inima din partea inchinatorului! De fapt, sunt chiar mai rau decit nefolositoare; ele sunt ofensatoare si jignitoare. Cuvintele acestea din Isaia arata ca religia formala este fara valoare in ochii lui Dumnezeu. Nu este vrednica sa fie numita religie.
Asculta ce spune Domnul nostru Isus Hristos evreilor din zilele Lui:
“Matei 15:8 „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.
9 De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.”
Il vedem pe Domnul Isus cum, in mod repetat, a denuntat ipocrizia si formalismul carturarilor si fariseilor si si-a atentionat ucenicii in privinta aceasta. De 8 ori intr-un capitol (Matei 23) El le spune “ Vai de voi carturari si farisei fatarnici!” Dar celui mai rau dintre pacatosi El I-a adresat intotdeauna o vorba buna si a tinut usa deschisa pentru ei. Dar formalismul, ar fi vrut El sa stim, este o bola periculoasa, si trebuie sa fie expusa in cel mai sever limbaj. Pentru ochiul unui om ignorant un formalist poate parea a avea o “ cantitate decenta” de religie, chiar daca nu de cea mai buna calitate. In ochii lui Hristos insa, situatia este foarte diferita. Pentru El, formalismul nu inseamna religie adevarata.Ce putem sa mai spunem despre aceste marturii ale Scripturii? Ar fi usor sa ma adugam altele asemanatoare pentru ca ele nu sunt singurele. Daca cuvintele inseamna ceva , atunci ele sunt un avertisment clar pentru toti care declara si se numesc crestini. Ele ne invata limpede ca asa cum ne temem de pacat si il evita, tot asa ar trebui sa ne fie teama de formalism si sa-l evitam . Formalismul poate sa-ti ia mina cu un zimbet si sa para ca un frate, in vreme ce pacatul vine cu sabia scoasa si loveste ca un dusman. Dar amindoua au in vedere aceeasi finalitate. Amindoua vor sa ruineze sufletul; si dintre cele doua, formalismul o va face cel mai probabil. Daca iubim viata, sa fim atenti si constienti de formalismul in religie. Nimic nu este asa de intilnit. Este una dintre cele mai intilnite maladii ale rasei omenesti. Se naste cu noi, creste cu noi si nu este eliminat complet pine la moarte. Il intilnim in biserica, il intilnim deopotriva printre bogati si saraci. Il intilnim printre oamenii educati, dar si printre cei fara educatie. Il intilnim printre Romano-Catolici ( ortodocsi) dar si printre Protestanti. Se intilneste si printre liderii biserici, dar si printre cei mai noi membrii. Il intilnim printre Evanghelici, dar si printre cei care respecta o multime de ritualuri. Mergi oriunde doresti, alatura-te oricarei Biserici, dar tot nu vei elimina riscul infectiei lui. Il vom gasi printre Quakeri si Crestini dupa Evanghelie, dar si printre Romano-catolici ( si ortodocsi). Omul care crede ca nu exista formalism in biserica lui este foarte orb si ignorant. Daca iubesti viata, fii constient de formalism.
Nimic nu este mai “ periculos” pentru sufletul omului. Familiarizarea cu forma religiei, neglijindu-I realitatea are un efect ucigator asupra constintei. Aduce cruste groase de insensibilitate asupra omului launtric. Se pare ca nimeni nu devine mai impietrit ca aceia care repeta incontinuu cuvinte sfinte si minuiesc lucruri sfinte, in timp ce inima lor alearga dupa pacatsi dupa lume. Liderii societatii naostre, care merg la biserica doar sa fie vazuti si sa se creada ca sunt religiosi – parinti care se roaga in familie formal, ca sa pastreze o buna aparenta in casele lor- slujitori neconvertiti
Care citesc in fiecare saptamina rugaciuni si lectii din Scriptura, fata de care nu au nici un interes – memebrii bisericesti neconvertiti care in mod constant spun “Amin” fara sa stie cu adevarat ce spun – cintareti neconvertiti, care cinta cele mai spirituale imnuri in fiecare duminica, doar pentru ca au voci bune, – toti, toti, toti sunt intr-un pericol groaznic. Ei isi impietresc in mod gradual inimile si isi insensibilizeaza constinta. Dac iti iubesti sufletul, fii constient de formalism.
In cele din urma, nimic nu este mai nebunesc si mai fara sens si irational ca formalismul. Oare poate crede intr-adevar un crestin formal ca doar crestinismul exterior pe care el il manifesta il va mingiia in ziua bolii sau in ceasul mortii? Este imposibil Pictura unui foc nu poate incalzi, pictura unei mese incarcate de bunatati nu poate satisface foamea, iar o religie formala nu poate aduce pace sufletului. Oare crede el ca Dumnezeu nu vede lipsa trairii autentice si mortaciunea crestinismului sau? Desi poate isi inseala vecinii, cunostintele, ceilalti inchinatori sau pe slujitori cu o forma de evlavie, chiar crede el ca il poate insela pa Dumnezeu? Simpla idee numai si este absurda. “ Cel care a facut ochiul, poate sa nu vada ?” El cunoaste chiar si secretele inimii. El va judeca “ secretel omului” in ziua de pe urma. Cel care a zis fiecareia dintre cele sapte Biserici “ Stiu faptele tale “ nu s-a schimbat. El care a spus omului fara haina de nunta “ Prietene, ce cauti aici?” nu va fi inselat de o mica mantie a religiei exterioare. Daca nu vrei sa fii dat de rusine in ziua de pe urma, iti mai spun inca o data, fii constient de formalism. (Romani 2:16, Apocalipsa 2:2, Matei 22:11)
2. Ma voi indrepta acum spre cel de-al 2 lea lucru: “ Inima este locul adevaratei religii, iar adevaratul crestin este cel care este crestin in inima lui”
Inima este adevaratul test al caracterului unui om. Nu ceea ce el spune sau face este calea prin care intotdeauna un om poate fi cunoscut. El poate spune sau poate sa faca lucruri care sunt corecte, dar cu motivatii gresite si nevrednice, inima sa nefiind in regula. Inima este omul. “Cum gindeste in inima lui, asa este si el” Proverbe 23: 7, traducere versiune engleza).
Inima este adevaratul test al religiei unui om. Nu este suficient ca un om sustine doctrina corecta si ca mentine o forma exterioara de evlavie. Ce este in inima lui? Aceasta este marea intrebare. La aceasta se uita Dumnezeu. 1 Samuel 16:7 “ omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă.” Aceasta este stabilita de apostolul Pavel ca masura standard a sufletului: Romani 2:29” Iudeu este acela care este Iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii” . Cine se poate indoi ca aceasta puternica fraza nu a fost scrisa pentru crestini ca si pentru evrei ? Este un crestin, ar fi vrut apostolul sa stim, acela care are transformat launtrul sau, iar botez este acela al inimii.
Inima este locul unde religia mintuitoare trebuie sa inceapa. Ea este nereligioasa in mod natural de aceea trebuie sa fie reinnoita de Duhul Sfint. “ Va voi da o inima noua”, inima veche este impietrita si trebuie sa fie frinta . “ Voi scoate din tine inima de piatra si iti voi da o inima de carne”. “ Sacrificiile placute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit si o inima frinta” Inima omului este in mod natural o inima inchisa lui Dumnezeu si trebuie sa fie deschisa. Domnul “ a deschis inima” Lidiei. ( Ezechiel 36:26, Ps. 51:17, Fapte 16:14)
Inima este locul adevaratei credinte mintuitoare. Romani 10:10 “Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea. “ Un om poate sa creada ca Isus este Hristosul, asa cum cred si dracii, si totusi sa ramina in pacatele sale. El poate sa creada ca este un pacatos si ca Hristos este singurul salvator si sa-si doreasca ocazional sa fie un om mai bun. Dar nimeni nu va primi iertare si pace, pina cind nu crede cu inima lui. Credinta inimii este aceea care indreptateste si aduce neprihanire.Inima este originea adevaratei sfintenii si sursa pentru o continua ascultare. Adevaratii crestini sunt sfinti deoarece inimile lor au fost dedicate lui Hristos. Ei asculta din inima. Ei fac voia lui Dumnezeu din inima. Slabe si fara putere, imperfecte cum le sunt faptele, ei totusi plac lui Dumnezeu, pentru ca le fac dintr-o inima iubitoare. Cel care a laudat darnicia vaduvei cu cei doi banuti mai mult decit toate darurile aduse de evreii bogati, pretuieste calitatea mult mai mult decit cantitatea. Ceea ce ii place sa vada este un lucru facut “ dintr-o inima buna si onesta” (Luca 8:15). Nu exista o adevarata sfintenie fara o inima dreapta inaintea lui Hristos.
Lucrurile pe care le spun pot suna straniu si in contradictie cu notiunile cititorului acestei predici. Poate ai gindit ca daca religia unui om este buna in exterior el trebuie sa fie placut lui Dumnezeu. Dar gresesti total. Respingi intreaga invatatura a Bibliei. Conformarea exterioara, far o inima predata, nu este nici mai mult nici mai putin decit trairea unui fariseu. Lucruril exterioare ale crestinismului – Botezul, Impartasania, membralitatea in Biserica, darnicia, citirea Bibliei, si altele asemanatoare – nu vor duce niciodata sufletul omului in cer, daca inima nu este predata Domnului. Trebuie sa existe si lucruri interioare, dar si exterioare – dar pe cele launtrice are Dumnezeu ochii atintiti.
Asculta ce ne invata apostolul Pavel in privinta aceasta, in trei dintre cele mai izbitoare texte. 1 Corinteni 7:19 Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.“1 Corinteni 7:19 Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu.”
“Galateni 6:15 Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu Sunt nimic, ci a fi o făptură nouă.”
“Galateni 5:6 Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.”A vrut apostolul sa spuna ca nu mai conteaza anumite ritualuri de vreme ce avem Evanghelia? Oare asa? Cu siguranta nu! Cred ca el a vrut sa spuna mult mai mult. El a vrut sa spuna ca in Isus Hristos totul depinde de a fi nascut din nou- de a avea o credinta adevarata mintuitoare- de a fi sfint in vietuire si comportare. El a vrut sa sublinieze aceste lucruri si nu cele exterioare, formale. “ Sunt o nou creatie? Cred intr-adevar in Hristos? Sunt o persoana sfinta? “ Acestea sunt marile intrebari la care trebuie sa cautam raspuns.
Cind inima este in neregula, totul este in neregula inaintea lui Dumnezeu. Multe lucruri bune pot fi facute. Formele si ritualurile pe care Dumnezeu le-a poruncit par a fi onorate. Dar atita vreme cit inima are o problema, Dumnezeu nu va fi incintat. El vrea inima omului sau nimic. Hivotul a fos t unul dintre cele mai sfinte lucruri in cortul Intilnirii. Deasupra lui era capacul ispasirii. In el se afla tablele legii, scrise de degetul lui Dumnezeu Insusi. Numai Marele Preot avea voie sa intre in locul unde era tinut acest chivot si asta numai o data pe an. Prezenta chivotului in tabara era privita ca aducatoare de binecuvintare. Dar chiar acest chivot nu a putut ajuta israelitii mai mult decit oricare alta cutie atunci cind ei s-au increzut in el ca intr-un idol, cu inimile pline de rautati. Intr-o anume situatie ei l-au adus in tabara, zicind: “1 Samuel 4:3 Haide să luăm de la Silo chivotul legământului Domnului, ca să vină în mijlocul nostru, şi să ne izbăvească din mâna vrăjmaşilor noştri.”
Cand aceasta a fost adus, I s-a aratat reverenta si cinste: “1 Samuel 4:5 Când a intrat chivotul legământului Domnului în tabără, tot Israelul a scos strigăte de bucurie, de s-a cutremurat pământul.” Dar totul a fost in zadar. Au fost macelariti de filisteni, iar chivotul a fost capturat. De ce s-a intimplat asa? S-a intimplat asa pentru ca religia lor era doar o forma. Ei au cinstit chivotul, dar nu au dat inimil lor Dumnezeului chivotului.
Avem de asemenea exemplul unor regi ai lui Iuda si Israel care au facut multe lucruri care pareau corecte , dar nici unul nu a fost mentionat in lista regilor evlaviosi. Roboam, ni se spune, a inceput bine si a continuat timp de trei ani (2 Cronici 11:17), dar dupa aceea el a facut rau, pentru ca “ nu si-a pus inima sa-l caute pe Domnul” ( 2 Cronici 12:14). Abia, spune cartea Cronicilor, a zis multe lucruri bune si a luptat impotriva lui Ieroboam. Cu toate acestea, verdictul general este impotriva lui. Citim, in Imparati, ca “ inima “ lui nu a fost in intregime dedicata Domnului Dumnezeului sau ( 1 Regi 15:3).
Despre Amatia ni se spune in mod expres, ca “ a facut ce este bine in ochii Domnului, dar cu o inima ce nu era intreaga data Lui” ( 2 Cronici 25:2). Iehu, regele Israelului, a fost inaltatt chiar de Dumnezeu, ca sa stirpeasca idolatria. A fost un om deosebit prin zelul sau in lucrarea lui Dumnezeu. Dar, din nefericire, este scris despre el:” 2 Imparati 10:31
Totuşi Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului, Dumnezeul lui Israel; şi nu s-a abătut de la păcatele în care tîrâse Ieroboam pe Israel.” Pe scurt, o remarca generala se poate aplica tuturor acestor regi. Ei au fost in neregula in launtrul lor, au fost putrezi in inimile lor.
In tara noastra sunt locuri de inchinare unde toate lucrurile exterioare ale religiei sunt executate la perfectie. Cladirea este frumoasa. Slujba este frumoasa. Cintarea este frumoasa. Formele devotionale sunt frumoase. Gasesti totul care sa incinte simturile. Ochiul si urechea si sentimentele naturale sunt incintate. Dar in tot acest timp, Dumnezeu nu este incintat. Un lucru lipseste si lipsa lui face ca totul sa fie o spoiala. Care este acel singur lucru? Este inima! Dumnezeu vede dincolo de toata aceasta parada, forma religiei pusa in locul substantei, si cind vede aceasta El este nemultumit. El nu vede nimic valoros in sine in cladirea, slujba, slujitorul sau oamenii de acolo. Daca nu vede inimii pocaite, frinte, innoite, convertite, atunci el nu este multumit. Capete plecate, matanii pe genunchi, aminuri puternice, ochi ridicati catre cer, toata acestea, toate sunt nimic in ochii lui Dumnezeu fara inimi intr-o stare potrivita.
“ Cind inima este bine, Dumnezeu trece cu vederea multe lucruri gresite” . Pot fi greseli in judecata si slabiciune in practicare. Pot exista multe abateri de la cel mai bun curs in lucrurile exterioare ale religiei. Dar daca inima este bine, Dumnezeu este blind in aratarea lucrului care lipseste. El este milos si plin de indurare si va ierta multe lucruri imperfecte atunci cind vede o inima predata si un ocho atintit la gloria Sa.
Iosafat si Asa au fost doi regi ai lui Iuda care au avut lipsuri in multe privinte. Iosafat a fost un om timid si nehotarit care nu a stiut sa spuna “ Nu” si s-a aliat cu Ahab, cel mai rau rege care a domnit vreodata peste Israel. Asa a fost un om instabil, care s-a increzut mai mult in regele Siriei decit in Dumnezeu intr-o imprejurare, iar in alta a fost suparat pe un prooroc al Domnului si la alungat (2 Cronici16:10). Cu toate acestea, amindoi au o mareata si rascumparatoare trasatura in caracterul lor. In ciuda greselilor, ei au avut inimile dedicate.
Pastele tinut de Ezechia a avut multe lucruri in neregula. Forma exacta nu a fost respectata de multi. Ei au mincat Pastele “ contrar la ceea ce era scris”. Dar au facut cu inimi sincere. Citim despre Ezechia ca s-a rugat zicind:” : „Domnul, care este bun, să ierte pe toţi cei ce şi-au pus inima să caute pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, cu toate că n-au făcut Sfânta curăţire!”(2 Cronici 30:18-19). Pastele tinut de Iosia trebuie sa fi fost de departe mai putin amplu ca acelea tinute de David si Solomon sau chiar decit acelea ale lui Iosafat si Ezechia. Dar cum de este asa de apreciat in Scriptura?” 2 Cronici 35:18
Nicio sărbătoare a Paştelor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Şi nici unul din împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşte ca cele pe care le-au prăznuit Iosia, preoţii şi Leviţii, tot Iuda şi Israelul care se aflau acolo, şi locuitorii Ierusalimului.” Nu exista decit o singura explicatie. Nu mai fusese niciodata un Paste la care “ inimile” inchinatorilor sa fi fost asa cu adevarat in inchinare si sarbatoare. Domnul nu se uita la “ cantitatea “ inchinatorilor, ci la calitate. Gloria Pastelui lui Iosia a fost stare inimilor oamenilor. Exista pe acest pamint multe adunari ale inchinatorilor crestini , chiar in aceasta zi, care nu au nimic care sa atraga omul firesc. Ele se aduna in capele mai putin aspectuoase, in camere sau diferite incaperi. Ele nu cinta asa de bine. Au rugaciuni si predici slabe. Insa Duhul Sfint este in mijlocil lor! Pacatosii sunt convertiti, iar imparatia lui Dumnezeu prospera mai mult decit in orice catedrala catolica sau oricare alta strasnica biserica protestanta. Cum se face asta? Cum poate fi explicat? Cauza este simpla si este aceea ca in aceste umile adunari, religia inimii este tinuta si invatata. Lucrarea inimii este tinta. Lucrarea inimii este pretuita. Urmarea este ca Dumnezeu este multumit si da binecuvintarea Sa.
Voi lasa acum aceasta parte a predici aici. Cer cititorilor mei sa analizeze serios lucrurile pe care le-am spus. Cred ca ele sunt adevarate si vor rezista analizei . Decide chiar astazi, indiferent carei biserici apartii, sa fii un crestin in “ inima” Nu fi multumit doar cu o forma de evlavie, dar fara putere. Stabileste-ti clar in minte ca religia formala nu este o religie mintuitoare si ca religia inimii este singura religie care duce in cer.
Inca un cuvint de avertizare. Sa nu presupui, deoarece religia formala nu mintuieste, formele si ritulaurile ei sunt de nici un folos. Fii constient de aceasta extrema nepotrivita. Folosirea gresita a unui lucru nu constituie un argument impotriva corectei lui folosiri. Idolatria oarba a formelor care prevaleaza in diferite colturi nu este un motiv sa renunti la toate formele. Chivotul, cind a fost facut idol si pus in locul lui Dumnezeu, a fost incapabil sa-I salveze de filisteni, iar cind a fost minuit impropriu si fara reverenta de Uza, I-a adus moartea. Acelasi chivot, cind a fost onorat si apreciat , a adus binecuvintarea peste casa lui Obed-Edom. Uvintele unuia din pastorii nostri sunt dure, dar adevarate:” Cel care are doar o forma de religie este un ipocrit; dar cel care nu are nici o forma de religie este un ateu” Formele nu ne pot mintui, dar nu trebui dispretuite. O lumina nu este casa omului, dar poate ajuta un om sa-si gaseasca casa cind vine acasa pe intuneric. Foloseste formele , ritualurile crestinismului cu sirguinta si-ti vor fi o binecuvintare. Folosindu-le, aminteste-ti marele principiu, ca , in religie, cel mai important lucru este starea inimii.
3. Am ajuns la ultimul lucru pe care vreau sa-l dezbat “ Adevarata religie nu trebuie sa se astepte vreodata sa fie populara. Ea nu va avea laude de la oameni, ci de la Dumnezeu”
Nu indraznesc sa abandonez inca aceasta parte a subiectului , oricit de dureroasa ar fi. Desi dornic sa recomand religia inimii oricui citeste aceasta predica, totusi nu voi incerca sa ascund ceea ce ea presupune si implica din partea celui care o adopta. Sub nici o forma nu voi cistiga un recrut pentru armata stapinului meu folosind pretentii false. Nu voi promite nimic din ceea ce Scriptura nu garanteaza. Cuvintele apostolului Pavel sunt clare si fara gres. Religia inimii este o religie a carei “ lauda este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu” (Romani 2:29).
Crestinismul Scripturii si adevarul lui Dumnezeu nu sunt prea populare. Niciodata n-au fost cu adevarat. Si cit timp va fi lumea, niciodata nu vor fi. Avind in vedere natura umana, asa cum este descrisa in Biblie, nici nu ne putem astepta la altceva. Atita vreme cit omul este ceea ce este, majoritatii omenirii ii va place intotdeauna o religie a formelor in locul uneia a inimii.
Religia formala se potriveste perfect unei constiinte neluminate. Omul trebuie sa aiba o religie. Ateismul si necredinta fatisa, ca o regula generala, nu au fost niciodata foarte populare. Omul trebuie sa aiba o religie, dar una care nu cere prea mult- care sa nu implice inima prea mult- si sa nu interfereze prea mult cu pacatele . Crestinismul formal il satisface in cazul acesta. Pare sa fie lucrul pe care-l doreste.
Religia formala satisface de fapt neprihanirea de sine a omului. Fiecare dintre noi, mai mult sau mai putin, suntem farisei. In mod natural ne agatam de ideea ca pentru a fi mintuit trebui sa faci multe lucruri si sa treci prin multe ritualuri religioase, iar ca rezultat vom ajunge in cer. Formalismul ne satisface aici. Pare ca el ne arata o cale de a face propria noastra pace cu Dumnezeu.
Religia formala place delasarii naturale a omului. Ea ataseaza o importanta excesiva clei mai simple parti a crestinismuluui – suprafata si forma. Si omului ii place lucrul acesta. El uraste implicare profunda in religie. El doreste ceva care sa nu interfereze cu constiinta sau cu viata lui launtrica. Lasata singura , tot ce va dori constiinta sunt faptele si actiunile. Formalismul pare sa deschida o poarta mai larga si o cale mult mai usoara catre cer.
Faptele vorbesc mai tare decit declaratiile. Faptele sunt lucruri de neclintit. Priveste istoria religiilor in fiecare epoca a lumii si observa ce a fost mereu popular. Priveste la istoria Israelului, de la inceputul exodului pina la sfirsitul Faptelor Apostolilor si vezi ce a fost favorizat intotdeauna. Formalismul a fost principalul pacat impotriva caruia au protestat profetii Vechiului Testament. Formalismul era cea mai mare plaga care subjuga evrei atunci cind Domnul IsusHristos a venit in lume. Priveste la istoria Bisericii lui Hristos de dupa zilele apostolilor. Cit de curind formalismul a a inghitit viata si vitalitatea biserici primare! Priveste la Evul mediu, cum este numit. Formalismul a acoperit complet fata crestinismului asa incit Evanghelia era ca si moarta. Priveste si la istoria bisericilor Protestante in ultimele 3 secole. Cit de putine sunt locurile unde religia este un lucru viu! Cite de multe sunt tarile unde Protestantismul nu est enimic mai mult decit o forma! Aceste nu pot fi lasate in trecut. Ele vorbesc cu vocea unui tunet. Toate arata ca religia formala este un lucru popular si ca are parte de lauda oamenilor.Dar de ce trebuie sa ne uitam la fapte din istorie? De ce sa nu ne uitam la faptele care se petrec sub ochii nostri , linga usile noastre? Poate cinva sa respinga ideea ca religia exterioara si formalismul fatis sunt religia populara a zilellor noastre? Degeaba spune apostolul Ioan despre anumiti invatatori falsi: “1 Ioan 4:5 Ei Sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă.” ? Fa-ti rugaciunile, mergi la biserica regulat si ia parte ocazional la Impartasanie, citeste Biblia din cind in cind si marea majoritate a natiunii te va numi un foarte bun crestin. “Ce-ai putea face mai mult?” spun ei, “ Daca acesta nu este crestinism, atunci ce este?”. Sa ceri mai mult unuia dintre acestia pare necinstit si fanatic, ba chiar prea zelos! Sa insinuezi ca un astfel de om nu s-ar duce in cer este numit a lipsa de dragoste! Este in zadar sa respingi faptul ca religia formala este populara. Ea este populara. Ea a fost mereu asa. Si va fi asa pina la venirea lui Hristos. Ea a avut si va avea intotdeauna “ lauda oamenilor”
Intorcindu-ne atentia supra religiei inimii vom observa o cu totul alta stare. Ca regula generala, ea nu a placut nicodata omenirii. Ea a adus asupra celor care au sustinut-o batjocuri, ridiculizari , risete, dispret, discriminare, inchisoare si chiar moartea. Cei care au iubit religia inimii au fost credinciosi si zelosi, dar au fost mereu un numar mic. Ea nu a avut niciodata” lauda oamenilor”
Religia inimii este prea umila ca sa fie populara. Nu-I lasa omului firesc nici un loc pentru lauda. Ii spune acestuia ca este vinovat, pierdut, pacatos, ca merita iadul si ca trebui sa alerge la Hristos pentru salvare. Ii spune ca este mort si ca trebuie sa se trezeasca la viata si sa fie nascut din nou de Duhul. Mindria omului se rascoala impotriva unor astfel de afirmatii. Uraste sa I se spuna ca el este asa de rau.
Religia inimii este prea sfinta ca sa fie populara. Ea nu va lasa omul firesc singur. Va interfera cu lumescul din el si cu pacatele lui. II cere acestuia lucruri pe care le uraste si le dispretuieste. – convertire, credinta, pocainta, o gindire spirituala, citirea Bibliei, si rugaciune. Ii porunceste sa renunte la ceea ce iubeste si se agata de ele, si sa refuze sa
le stea alaturi. Ar fi cu adevarat ciudat, daca lui I-ar place aceasta religie. Ea se intersecteaza cu calea lui ca unul care aduce necazuri si strica bucuria si este absurd sa te astepti ca el sa o placa.A fost religia inimii populara in Vechiul Testament? Il gasim pe David plingindu-se: “Psalmi 69:12 Cei ce stau la poartă vorbesc de mine, şi cei ce beau băuturi tari mă pun în cântece.” Ii gasim pe profeti rau tratati si persecutati deoarece ei au predicat impotriva pacatului si au cerut oamenilor sa-si dea inima lui Dumnezeu. Ilie, Mica, Ieremia, Amos, sunt toti exemple in acest sens. Formalismului si ceremonialismului se pare ca evreii n-au obiectat niciodata. Ce nu le-a placut a fost sa-I slujeasca lui Dumnezeu cu inimile lor.
A fost religia inimii populara in timpul Noului Testament ? Intreaga slujire a Domnului nostru Isus Hristos si vietile apostolilor sunt suficiente rapunsuri. Carturarii si fariseii ar fi primit grabnic un Mesia care ar fi incurajat formalismul si o Evanghelie care ar fi preamarit ceremonialismul. Dar n-au putut suporta o religie ale carei prime principii erau umilinta si sfintirea inimii.
A fost vreodata religia inimii populara in Biserica atitor secole de la Hristoa incoace? Poate numai in biserica primara. Oamenii care au protestat impotriva formalismului si sacramentalismului au fost crunt denuntati ca aducatori de necazuri in Israel. Cu mult timp inaintea Reformei s-a ajuns asa incit oricine predica sfintenia inimi si a condamnat formalismul era tratat ca un dusman. Acela fie era adus la tacere, excomunicat, fie inchis sau omorit, cum a fost Ian Hus. In timpul Reformei, lucrarea lui Luther si a asociatilor lui s-a realizat sub o furtuna de batjocuri si defaimare. Si care a fost cauza? Ei protestau impotriva formalismului, ceremonialismului, falsei preotii romano-catolice, calugarilor si predicau necesitatea religiei inimii.
A fost religia inimii vreodata populara in tara noastra in trecut? Niciodata, cu exceptia unui mic interval. Nu a fost populara in zilele Regunei Mary, cind Latimer si ceilalti martiri au fost arsi pe rug. Nu a fost populara nici in zilele cind a fi puritan era mai rau decit a fi blasfemiator sau betiv. Nu a fost populara nici atunci cind Wesley si Whitfield au fost dati afara din Biserica oficiala. Toti acestia au fost uriti pentru ca ei au predica inutilitatea formalismului si imposibilitatea mintuiri fara pocainta si credinta, fara regenerare si sfintenie a inimii.
Este religia inimii populara astazi in tara noastra? Cu parere de rau trebui sa spun ca nu. Priveste la congregatiile celor ce o urmeaza. Ele sunt mici la numar si se confrunta cu multe lucruri dificile, cu cuvinte grele, cu cenzura, batjocura si chiar persecutie. Aceasta nu este popularitate! Priveste la predicatorii religiei inimii. Ei sunt placuti si iubiti, fara indoiala, dar ascultatorii care sunt de acord cu ei sunt foarte putini.i sunt citeodata chiar admirati pentru talentul si elocventa lor de cei cu care sunt in dezacord. Sunt numiti chiar “ predicatori populari”, datorita multimilor care asculta predicarea lor. Dar nimeni nu stie mai bine decit ei ca putini sunt cei care ii plac. Prea pitini ii ajuta. Prea putin ii simpatizeaza. Putini ii sprijina in vreme de nevoie. Ei descopera, ca divinul lor Stapin, ca trebuie sa lucreze singuri. Scriu aceste lucruri cu durere, dar sunt adevarate. Adeptii religiei inimii de astazi, la fel ca si cei din trecut, nu au parte de “ lauda oamenilor”
Dar, in cele din urma, nu este important ce gindeste omul sau ceea ce lauda acesta. Cel care judeca este Domnul. Nu omul ne va judeca in ziua de pe urma a judecatii. Nu omul va sta pe marele tron de judecata, examinind religia noastra sau pronuntand sentinta eterna. Numai cei care sunt laudati de Dumnezeu vor fi laudati la scaunul de judecata al lui Dumnezeu. In aceasta consta valoarea si gloria religiei inimii. Poate ca nu are lauda oamenilor, dar sigur va avea “ lauda lui Dumnezeu”
Dumnezeu aproba si onoreaza religia inimii in aceasta viata. El priveste din ceruri si “ citeste” inimile fiilor oamenilor. Oriunde El vede pocainta inimii pentru pacat credinta inimii in Hristos, sfintenia inimii in viata, dragostea inimii pentru Fiul Sau, pentru lege Lui si pentru Cuvintul Lui – oriunde Dumnezeu vede aceste lucruri El este incintat. El scrie o carte de amintire pentru acel om, oricit de sarac sau de needucat ar fi el. Il incredinteaza grijii speciale a ingerilor. Mentine in el lucrarea harului si-I da zilnic putere, speranta si pace. Il priveste ca pe un madular al dragului Sau Fiu, ca pe unul care marturiseste adevarul, asa cum a facut-o si Fiul Sau. Oricit de slab si-ar parea lui insusi, sacrificiul viu este cel care place lui Dumnezeu.O astfel de lauda este vrednica mai mult decit de lauda omului!
Dumnezeu va proclama aprobarea sa asupra religiei inimii inaintea lumii adunate in ziua judecatii. El va porunci ingerilor sai sa adune sfintii sai , din fiecare parte a globului, intr-o companie glorioasa. El va invia mortii si va transforma pe cei inca vii si-I va pune la dreapta tronului Fiului Sau preaiubit. Atunci, toti cei care l-ai slujit din inima pe Hristos il vor auzi spunind “„Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii….”( Matei 25: 21-34, Luca 22:8, Apocalipsa 3:5). Aceste cuvinte nu vor fi adresate nimanui altciuva decit celor care si-au daruit inima lui Hristos. Nu vor fi adresate formalistului, ipocritului, sau raului. Acestia vor vedea fructele religiei inimii, dar nu vor minca din ele. Nu vom stii niciodata deplina valoarea a religiei inimii pina in ziua judecatii,. Si atunci, numai atunci, vom intelege pe deplin cit de mult este mai bine sa ai parte de lauda lui Dumnezeu decit sa ai lauda oamenilor.
Daca adopti religia inimii, nu-ti pot fagdui lauda omului. Dar iertare, pace, speranta, calauzire, mingiiere, har dup a nevoie si putere pentru fiecare zi si bucurie pe care lumea nu o poate da si nici nu o poate lua – toate acestea pot sa le promit cu siguranta omului care vine la Hristos si-l slujeste cu toata inima. Dar nu-I pot promite ca religia lui va fi populara oamenilor. Mai degraba il atentionez sa se astepte la batjocura, ridicularizare , opozitie si persecutie. Exista o cruce care apartine religiei inimii iar noi trebuie sa fim gata sa o purtam:” Fapte 14:22 în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” “2 Timotei 3:12 De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” Dar daca lumea te uraste, Dumnezeu te iubeste. Daca lumea te uita, Hristos a promis ca niciodat nu te va uita. Orice ai pierde din cauza religiei inimii, fii sigur ca lauda lui Dumnezeu va compensa mai mult.
Acum inchei aceasta predica cu trei indemnuri, ca aplicatie. Doresc sa atinga constiinta oricui o citeste. Fie ca Dumnezeu sa o faca o binecuvintare pentru multe suflete, acum si in vesnicie!
(1) In primul rind, este religia ta o problema a formalismului si nu a inimii? Raspunde acestei intrebari in mod sincer, ca inaintea lui Dumnezeu. Daca asa este “ ia in serios imensul pericol in care te afli”. Nu ai nimic care sa te mingiie in ziua incercarii, nimic care sa-ti dea speranta pe patul de moarte, nimic caresa te mintuiasca in ziua judecatii. Religia formala nu a dus niciodata un om in cer. Ca orice metal moale nu va rezista focului. Persistind in prezenta stare esti intr-un pericol iminent de a fi pierdut pentru vesnicie.
Te implor calduros, chiar astazi, fii constient de pericol, deschide ochii si pocaieste-te. Fie ca mergi la o mare biserica din oras, fie la una mica de la tara, daca esti crestin numai cu numele si ai numai o forma de evlavie, fara putere, trezeste-te si pocaieste-te. Mai presus de toate, daca esti un evanghelic formalist, trezeste-te. Diavolul este mai periculos cind apare sub forma unui inger de lumina (“There is no devil like a white devil”). Nu exista formalism mai periculos ca formalismul evanghelic.
Nu pot decit sa te atentionez. O fac cu dragoste. Numai Dumnezeu poate aplica aceste avertismente sufletului tau. O, de-ai vedea nebunia si pericolul unui crestinism fara inima! A fost renumit sfatul pe care un muribund la dat odata fiului sau: “ Fiule, orice religie ai avea, nu fi multumit niciodata doar cu o spoiala”
(2) In al doiele rind, daca inima te comdamna, si vrei sa sa stii ce sa faci “ ia in serios singura cale sigura.”
Striga la Domnul Isus Hristos fara intirziere si spune-I starea sufletului tau. Marturiseste-I formalismul tau si roaga-l sa te ierte. Cauta la el harul promis al Duhului Sfint si implora-l sa reinoiasca omul tau launtric. Domnul Isus este desemnat si trimis sa fie Doctorul sufletului omului. Nu este nimic prea greu pentru El. Nu este stare a sufletului pe care sa nu o poate vindeca. Nu exista rau pe care nu-l poate inlatura. Cit de impietrita o fi inima formalistului, exista medicament care-l poate vindeca si este um Medic puternic sa-l salveze. Mergi si striga la Domnul Isus Hristos chiar astazi. “Luca 11:9 Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide.”
(3) In ultimul rind , daca inima nu te condamna si esti increzator in relatia ta cu Dumnezeu, “ ia in serios responsabilitatea pozitiei tale”
Lauda-L zilnic pe cel ce te-a chemat de la intuneric la lumina si te-a facut diferit. Lauda-l zilnic si roaga-l sa nu uite vreodata lucrarea miinilor Sale.
Vegheaza cu mare atentie fiecare aspect al omului tau launtric. Formalismul este mereu gata sa ne domine, ca si plaga egipteana a broastelor care au intrat chiar si in dormitorul regelui. Vegheaza si nu lasa garda jos. Vegheaza asupra citiri Bibliei, asupra rugaciunii, asupra temperamentului si a limbii tale , asupra vietii familiei tale si asupra religiei duminicale. Nu exista nimic bun si spiritual care sa fie ferit total de formalism. Nu e nimeni prea spiritual ca sa nu riste sa cada in formalism. De aceea, vegheaza si fii atent. Asteapta venirea Domnului. Ce-I mai bun pentru tine este inca in viitor. A doua venire a lui Hristos va fi curind . Timpul ispitei si incercarii va trece. Lucreaza, vegheaza si asteapta. Acea zi va face clar cu orice pret un singur lucru. Ea va arata ca nu a fost nici o ora in viata noastra in care sa fi avut inimile prea mult centrate pe Hristos
“CERCETAȚI SCRIPTURILE PENTRU CĂ ELE VORBESC DESPRE MINE“-Explicații la Biblie
2 CORINTENI
„V-am scris cu multă mâhnire, şi cu strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi” (2 Cor. 2:1).
,,Vin la voi pentru a treia oară. … Cum am spus, când am fost de faţă a doua oară, tot aşa şi azi, când nu sunt de faţă, spun iarăşi mai dinainte celor ce au păcătuit mai înainte şi tuturor celorlalţi că, dacă mă voi întoarce la voi, n-am să cruţ deloc, …Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri când nu sunt de faţă, pentru ca, atunci când voi fi de faţă, să nu mă port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru dărâmare“ (2 Cor. 13:1-10).
Titlul: în originalul grec, cartea se numeşte: „Pros Korinthious B”- „Către Corinteni B ” (sau a doua”).
Autorul: S-ar putea ca alte epistole să fie mai profunde decât aceasta, dar niciuna dintre ele nu este mai caldă şi mai personală ca ea. În niciuna din celelalte nu se revarsă inima lui Pavel mai plenar ca în aceasta şi din nici o alta nu aflăm mai multe despre viaţa şi frământările apostolului.
Data: Asa cum am văzut deja, cea dintâi epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes (1 Cor.l6:8). La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră. Zelul pentru zeiţa lor Artemis (Diana) şi mai cu seamă preocuparea pentru câştigul lor de făcători de machete ale Templului păgân, i-a ridicat pe aceştia împotriva lui Pavel şi a Evangheliei (Fapte 19:21-41).
De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungînd iarăşi în Grecia, vizitînd din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).
În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele prin care trecea apostolul au fost dintre cele mai chinuitoare.
Contextul scrierii: Pavel scrie aceste rînduri dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rîndul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).
Problemele din biserica Corintului s-au agravat și Pavel a trebuit săm le facă o vizită ca să-i pună la punct pe cei ce produceau tulburare (2 Cor. 2). El le-a scris apoi o scrisoare severă pe care le-a trimis-o prin Tit (2 Cor. 2:4-9; 7:8-12).
Lui Pavel nu-i era indiferent ceea ce se putea petrece în Corint. Credinciosul său tovarăş de lucru, Tit, ar fi trebuit să-l aştepte deja la Filipi, cu un raport despre cele petrecute în cetate după plecarea sa. Faptul că el întîrzia să apară nu făcea decît să sporească şi mai mult neliniştea şi temerile apostolului (2 Cor. 2:12, 13). De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundîndu-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfîşietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:
„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)
Se părea că cei din Corint erau cu totul porniţi împotriva lui. Pe de altă parte Galatia căzuse pradă ereziilor iudaizatoare şi acceptaseră „o altă Evanghelie” (Galat. 1:6-9). În Efes, scăpase ca prin urechile acului din mîinile lui Dimitrie şi a celor ce au aţîţat cetatea împotriva lui. Se luptase cu oameni, dar lupta fusese atît de cruntă încît apostolul o aseamănă cu o luptă de gladiatori împotriva, „fiarelor” (1 Cor. 15:32). Gîndul că îşi lăsase mica turmă de urmaşi ca pe nişte miei în mijlocul lupilor nu-i da odihnă. Sub acest potop de grijuri, sănătatea lui a cedat din nou făcînd loc unui atac de boală, care ameninţa să-i curme viaţa:
„În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gîndul că trebuie să murim…” (2 Cor. l:8-9).
Dumnezeu avea însă alte planuri cu Pavel. Tit soseşte din Corint cu veşti îmbucurătoare. Ca un răspuns dat primei epistole a lui Pavel, prin biserica din Corint trecuse focul curăţitor al pocăinţei. Asprimea condamnărilor apostolului, disciplina anunţată de el, mustrarea şi atenţionarea căzuseră pe un pămînt bun, pregătit de Dumnezeu şi care nu zăbovise să dea la iveală roade de pocăinţă (2 Cor. 7:6:16).
Într-atît de bucuros a fost Pavel de raportul dat de Tit, încît s-a aşternut imediat la scris şi le-a trimis această a doua scrisoare. Tit a călătorit cu ea înapoi la Corint ca să se desăvârşească lucrarea bună începută acolo (8:16, 17, 23).
Cuprinsul cărţii:
Prima parte a scrisorii este o ,,împăcare“. Ori de câte ori există o mustrare ea trebuie urmată de o astfel de atitudine binevoitoare. Pavel caută să-i ridice pe corinteni la nivelul lui și, ca să reușească, se coboară el însuși la nivelul lor. În capitolele 1-7, apostolul se prezintă pe sine și apoi se așează lângă corinteni vorbindu-le despre propriile lui slăbiciuni. Aflăm astfel despre ,,vasul de lut“ în care trăim toți deopotrivă, despre ,,pricinile de încredere“ și despre ,,râvna creștină“ pe care trebuie să o manifestăm toți. Este evident că Pavel trece treptatv de la ,,eu“ la ,,noi“, aducându-i pe cei din Corint lângă inima lui și lângă lucrarea lui:
,,Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s’a lărgit inima. Voi nu sînteţi la strîmtoare în noi; dar inima voastră s’a strîns pentru noi. Faceţi-ne şi voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei-lărgiţi-vă şi voi!“ (2 Cor. 6:11-13)
,,Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteţi în inimile noastre pe viaţă şi pe moarte. Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre“ (2 Cor. 7:3-4).
A doua parte a scrisorii este o chemare la cooperare. În capitolele 8-9, apostolul îi îndeamnă să se alăture celor care contribuie la înaintarea Evangheliei prin suport financiar dat celor săraci.
,,Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu. Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi; şi-i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi“ (2 Cor. 9:12-14).
A treia parte a epistolei este îndreptată spre aceia care îi contestau autoritatea apostolică. În capitolele 10-13, apostolul pledează pentru apreciere și pentru supunere față de Cuvântul lui Dumnezeu. Oricît de îmbucurător a fost raportul dat de Tit lui Pavel, el a cuprins şi aspecte problematice care nu puteau fi trecute cu vederea. Chiar dacă cei din Corint dăduseră dovadă că au o mare rîvnă în ce priveşte sfinţenia, nu se poate spune că toţi au primit sfaturile lui Pavel. Pavel îşi exprimă poziţia faţă de aceştia în mod clar:
„De multă vreme voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Cristos; şi toate aceste lucruri le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră. Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc şi eu însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gîlceavă, pizma, mînii, dezbinări, vorbiri de rău, bîrfeli, îngîmfări, tulburări. Mă tem ca la venirea mea la voi, să nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, şi să trebuiască să plîng pe mulţi din cei ce au păcătuit mai înainte, şi nu s-au pocăit de necurăţiei, curvia şi spurcăciunile, pe care le-au făcut” (2 Cor. 12:19-21).
Unii dintre Corinteni începuseră să critice unele aşa zise „neajunsuri şi slăbiciuni” ale apostolului. „Persoana” lui Pavel era atacată în mod special. Iată cîteva din lucrurile de care îl învinuiau adversarii lui din Corint:
a. Laşitate şi fugă de suferinţe în faţa prigoanei. (Pavel răspunde în 11:23-33)
b. Şovăială şi nestatornicie în felul în care-şi schimba mereu planurile. (Pavel răspunde în 1:15-23)
c. Lipsa de scrisori de „acreditare” din partea Bisericii din Ierusalim. (Pavel răspunde în 3-1-5-12:11-13)
d. Simplitatea şi lipsa de elocvenţă a felului lui de vorbire. (Pavel răspunde în l: 12; 10:10 şi 11:6)
e. Aparenta lui lipsă de personalitate. (Pavel răspunde în 10:10-13)
f. Plăcerea lui de a se muta din loc în loc. (Pavel răspunde în 10:13-18)
g. Poziţia lui dubioasă în ceea ce priveşte Legea lui Moise. (Pavel răspunde în cap.3 şi 4)
h. Rîvna lui suspectă în adunarea de ajutoare materiale. (Pavel răspunde în cap.8; 7:2; 12:14-16)
i. Zvonul despre anumite experienţe „în spirit” care-i făceau discutabilă sănătatea mintală. (Pavel răspunde în 5:13; 12:1-10)Oricît de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii.
Iată motivele pentru care s-a născut această a doua epistolă către cei din Corint.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Această epistolă este o pledoarie de apărare a lui Pavel. Din ea aflăm despre necazurile apostolului şi despre felul în care-l tratau unii credincioşi din Biserici. Epistola trece însă dincolo de lămurirea poziţiei lui Pavel între credincioşii Corintului. În textul ei găsim unele dintre cele mai frumoase pasaje de teologie creştină. Iată numai cîteva dintre ele: „făptura cea nouă” (2 Cor. 5:17-19), „esenţa predicării creştine” (2 Cor. 4:5, 6; 5:17-19), „vasul de lut” (2 Cor. 4:7-18), descoperirile lui Pavel (2 Cor. 12:1-6) şi „ţepuşul” trimis pentru smerire (2 Cor. 12:7-10).
Deci, în ciuda faptului că biserica din Corint a fost probabil cea mai grea dintre cele înfințate de Pavel, cele două epistole adresate ei reprezintă o bogăție de învățătură pentru bisericile și liderii creștini de azi. Ele ne arată practic cum poți funcționa ca lucrător creștin într-o atmosferă ostilă și cum trebuie aplicată disciplina bisericească asupra membrilor bisericii.
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere (1:1, 2)1. Pavel dă socoteală de activitatea sa.
(Pavel- lucrătorul)(A) în ce priveşte motivaţia sa (cap. 1 -2)
Planurile lui Pavel (1:12-2:4)
Iertarea celui pedepsit (2:5-13)
Slujba apostolului (2:14-17)(B) în ce priveşte caracterul mesajului său (cap.3-5)
Un mesaj al vieţii noi (3:1-6)
Un mesaj al Noului Legămînt (3:7-18)2. Pavel îşi îndeamnă urmaşii
(Pavel – părintele spiritual)(A) în ce priveşte lucrurile spirituale (cap.6-7)
Împotriva „înjugărilor nepotrivite” (6:14-18)(B) în ce priveşte lucrurile materiale (cap.8-9)
Dărnicia creştină (8:1-15)3. Pavel răspunde criticilor (Cap. 10-13)
(Pavel – Apostolul)(A) criticii şi acuzaţiile lor Autoritatea apostolului (10:1-19)
Purtarea lui Pavel (11:1-15)
Suferinţele lui Pavel (11:16-33)
Descoperirile lui Pavel (12:1-6)
Ţepuşul lui Pavel (12:7-10)(B) Apostolul şi dovezile apostoliei lui
Semnele apostoliei (12:11-21)
Îndemn la pocăinţă (13:1-10)Concluzie (13:11-14)
Cu suflet de păstor
Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a
răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile. Atunci
Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom
şedea la masă până nu va veni aici. 1. Sam. 16.11.Unul din fiii lui Isai a mai rămas. Putea fi acesta ales dacă ceilalţi înzestraţi cu calităţi nu au fost aleşi? gândea tatăl lor. Vai, omul nu pricepe căile lui Dumnezeu. Chiar acea unealtă de care se foloseşte Dumnezeu este neglijată sau chiar ignorată de oameni. Dar ce a spus Dumnezeu către Samuel când a apărut David înaintea lui: „Scoală te şi unge-l căci el este.” Dumnezeu îi arată şi frumeseţile pe care le găseşte în el: „Cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” Da, el era frumos pentru Dumnezeu şi de aceea a fost un om după inima Lui. Este important să vedem şi ocupaţia lui David: „Paşte oile” Chiar Dumnezeu îi aminteşte mai târziu: „Te-am luat de la păşune, de Ia oi ca să fi căpetenie peste popo rul Meu.” (2 Sam. 7.8).Dacă împărăţia nu-i condusă în duhul păstoresc, atunci negreşit îşi vapierde ţelul ei. David a priceput în întregime acest lucru, cum putem vedea în mişcătoarele cuvinte care le adresează către Dumnezeu în momentul când a păcătuit numărând poporul: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat! dar oile acestea ce-au făcut?” (2 Sam. 24.17).Poporul era turma lui Dumnezeu şi el ca păstor ales de Dumne zeu, păştea pe meleagurile Israelului aşa cum odinioară păştea turma tatălui său în singurătatea Betleemului. El a venit de la păstorit la tron, a schimbat toiagul cu sceptrul, dar a rămas un păstor şi se simţea obligat să păzească turma Domnului de lei şi de urşi care îl ameninţa din toate părţile.Slujba trebuie totdeauna adusă pe temeiul sfinţeniei. Trebuie să pierdem din vedere pe omul firesc şi să ne îndeletnicim în totul cu Hristos aşa cum ni-l arată Cuvântul. NUMAI prin El putem efectua o adevărată slujbă.
Vă invit să vizitați și celelalte bloguri, care-l completează pe acesta. Lista lor este în Blogroll.
Lidia – neașteptata gazdă ideală
Dumnezeu ne surprinde chir și atunci când face ceea ce avem nevoie. Ar trebui să ne alteptăm, dar El face întotdeauna ,,altfel“ decât ne trece nouă prin minte.
Lidia este un foarte bun exemplu.
I. Ea apare în viața apostolului Pavel când se aștepta cel mai puțin. Văzuse în vis un bărbat care-l chema să treacă în Macedonia și să-i ajute. Se uita deci după un bărbat, dar … Dumnezeu i-a scos în cale o femeie. Lidia era vânzătoare de purpură. De oc era din Tiatira, dar acum era la Filipi, probabil din cauza afacerilor. Era o femeie bogată, dar și temătoare de Dumnezeu. Asta a făcut-o să vină în dimineața aceea lângă râu, unde era un loc de rugăciune al iudeilor (Fapte 16:13-14).
II. Ea este exact ceea ce are nevoie Pavel. Pentru că apostolului nici nu-i trecea prin cap soluția adusă de Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu trebuie s-o facă pe Lidia să ia ea inițiativa și să-l forțeze pe Pave să vină să stea la ea acasă (Fapte 16:15). Dacî stăm să numărăm bine grupul apostolicera compus din Pavel, Sila, Tmotei, pe care-l luseră cu ei de curând din Listra și Luca, cel care scrie întâmplarea la persoana întâia plural. Asta ne dă un total de patru persoane. Numi închipui că petrecuseră noaptea pe la vreun Hilton și nici că avea mulți bani pentru mâncare … Și Lidia îi invită în casa ei. Nu-i minunat? marile sunt resursele Domnului și ele dau buzna peste noi atunci când suntem gata să-i împlinim planurile! Lidia este deci exact ceea ce le trebuia lor atunci și acolo. O casă mare, o bucătărie bună și o gazdă primitoare. Slavă Domnului!
III. Ea devine nu numai gazda grupului apostolic, dar și gazda mici adunări creștine în formare. Există în text un amănunt care ne scapă deobicei. El se află în utimul verset din acest capitol. Acolo ne întâlnim iar cu Lidia. După schingiuirea din închisoare, și după toată tărășenia cu dregătorii cetății, Pavel și Sila sunt iar liberi. ce să facă? Unde să se ducă? Mi-l imaginez pe Sila zicându-i lui Pavel: ,,Știu unde să mergem. La Lidia. La ea poți merge oricând fără s-o deranjezi, la orice oră din zi și din noate.“
Textul ne mai face o surpriză. Când ajung acolo, cei doi n-o găsesc pe Lidia singură. Era ,,cu frații“. Își pusese casa și tot ce avea la dispoziția lui Dumnezeu. Nu-i minunat?
,,Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:40).
Lidia este instrumentul pregătit de Dumnezeu pentru lucrarea apostolului pavel. Nici el însă și cu atât mai puțin ea, n-au știut lucrul acesta. Avem un Dumnezeu al surprizelor! Întotdeauna anticipând următorul nostru pas și așezând deja acolo tot ceea ce vom avea nevoie. Curaj! Înainte!
Zacheu – un om mic care a trăit o schimbare mare!
Luca 19
Introducere: Fără nici o îndoială, Luca este atent la context atunci când așează întâmplarea cu Zacheu exact înainte de pilda polilor. În felul acesta, învățătura Domnului Isus despre responsabilitatea noastră financiară în fața lui Dumnezeu iese și mai clar la suprafață.
Întâmplarea cu Zacheu ne dă o pildă de schimbare a atutudinii față de bani, iar pilda polilor generalizează această schimbare la viața tuturor urmașilor lui Christos.
Pe care dorinți să o luăm mai întâi? Eu mă limitez aici la întâmplarea cu Zacheu, un om mic care a trăit o schimbare mare.
I. Și-a schimbat părerea față de Isus Christos și de Dumnezeu
Este una să-L privești pe Isus de la distanță și cu totul alta să-l primești în casa și în viața ta. Curiozitatea și simpatia l-au suit pe Zacheu în dud (sycamor), dar ele au fost doar mugurii unei înfloriri care s-a produs atunci când Domnul Isus a intrat la el în casă. Tu L-ai primit pe Isus Christos la tine acasă? Ce efect a avut venirea Lui în viața ta?
II. Și-a schimbat părerea față de săracii din jur
Săracii existaseră și până atunci în jurul lui Zacheu, dar nu-l preocupaseră. Dintr-o dată, ei au devenit preocuparea lui arzătoare. Oare de ce?
Eu cred că zacheu a început să-i vadă pe oameni prin prisma musafirului, prin prisma lui Dumnezeu. Este tema ,,împăratului“ pe care o va dezvolta Domnul în pilda polilor …
III. Și-a schimbat părerera față de bani.
Omul acesta a ajuns în sfârșit bogat! Până atunci era ,,sărac“ și căuta să-și ascundă goliciunea cu banii adunați. După întâlnirea cu Domnul Isus, bani nu l-au mai tentat. Avea deja ceva mult mai prețios. Era bogat și a putut da din preaplinul inimi lui tuturor celor din jur.
Tu ești sărac și strângi sau bogat și dai?
A dărui dintr-o inimă generoasă –
Text: Exodul 35:20-29; 2 Corinteni 9:6-8
Verset de aur: 2 Corinteni 9:6
Prezentarea lecției:
Scopul – Să ne amintim modul în care poporul lui Israel a demonstrat generozitate în finanțarea construcției cortului întâlnirii. Să comparăm texte din Vechiul și din Noul Testament despre dărnicie. Să identificăm un mod de a ne exprima mai bine generozitatea și să plănuim să îl punem în aplicare.
Contextul lecției:
Ieșirea din Egipt și primirea legii la Sinai au constituit începuturile națiunii israelite. Să nu uităm că urmași lui Avraam au trăit timp de mai mult generații în Egipt și au învățat unele dintre tradițiile religioase ale acestui popor. Și din acest motiv, primele două porunci ale decalogului subliniau devoțiunea poporului față de Dumnezeu. Tot pentru a reeduca poporul din punct de vedere religios, Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să construiască un sanctuar, un centru național de închinare, care s-a numit Cortul Întâlnirii. În mod surprinzător, Dumnezeu nu furnizat materialele de construcție pentru acest sanctuar, ci a cerut ca poporul să dăruiască resursele necesare construcției. Principiile dărniciei sunt astfel stabilite. Mai târziu, Apostolul Pavel descrie aceste principii și ne încurajează să le punem în aplicare în viețile noastre.
Dărnicia în Vechiul Legământ (Exodul 35:20-29)
• Dătător de bunăvoie (v. 20-22a)
• Daruri valoroase (v. 22b-28)
• Dătător ascultător (v. 29)
Dărnicia în Noul Legământ (2 Corinteni 9:6-8)
• Legea secerișului (v. 6)
• Decizia dătătorului (v. 7a)
• Dragostea lui Dumnezeu (v.7b)
• Abilitatea lui Dumnezeu (v. 8)
Aplicație practică
1 Cele două provocări la dărnicie: cea a lui Moise pentru poporul lui Israel, și cea a lui Pavel pentru corinteni, au motive diferite. Israeliților li s-a cerut să dăruiască pentru un loc de închinare pe care să-l folosească ei, corintenilor li s-a cerut să dăruiască pentru beneficiul altor persoane, pe care ei nici nu le cunoșteau. Chiar dacă cele două situații sunt diferite, ele au un factor comun: dorința de a dărui.
2 Când suntem confruntați cu o cerere de dărnicie, trebuie să ne evaluăm atitudinea înainte de a ne verifica contul bancar. Atitudinea corectă este cea demonstrată de Domnul Isus (2 Corinteni 8:9).
Intamplarea lui David și Abigail este un seminar de familie,ca sa ne dea invatatura, nu judecare…
David ar fi putut să se uite la oricare dintre fecioarele lui Israel și s-o ceară de nevastă, dar a ales văduva unui om care murise de curâd … Cum se explică aceasta?
,,David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de nevastă“ (1 Sam. 25:40b).
Ce vede un bărbat la o fameie ca s-o dorească de soție? Ce vede o femeie la un bărbat ca să-l dorească de soț?
Iată un pasaj care ne dă răspunsuri la aceste întrebări delicate. Întâmplarea cu David și Abigail poate fi un seminar pentru viața de familie.Să vedem mai întâi …
I. Contextul întâmplării
David se afla într-una din cele mai dificile perioade din viață.
(1) Uns de Samuel ca împărat, dar prigonit și urmărit de Saul, David nu știa ce să mai creadă: va fi sau nu va fi împărat în Israel.
(2) Alături de fostul general al lui Saul se adunaseră în pustie la început 400 și apoi 600 de oameni:
,,David a plecat de acolo şi a scăpat în peştera Adulam. Fraţii lui şi toată casa tatălui său au aflat şi s-au pogorât la el. Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi s-au strâns la el şi el a ajuns căpetenia lor. Astfel, s-au unit cu el aproape patru sute de oameni“ (1 Sam. 22:1-2)
Nu se poate spune că David era înconjurat de oameni de mare calitate! Nu este ușor să conduci o ceată alcătuită din ,,Toţi cei ce se aflau în nevoie, care aveau datorii sau care erau nemulţumiţi …“. Mai târziu, comentatorul biblic avea să-i numească pe unii dinre ei ,,oameni de nimic“:
,,Toţi oamenii răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul şi au zis: „Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-şi ia fiecare nevasta şi copiii şi să plece” (1 Samuel 30:22).
(3) Este greu să supraviețuiești în pustie singur, darămite să mai ai și grija a 600 de oameni care te însoțesc. dacă aceasta era ,,împărăția“ pe care i-o pregătise Domnul, soarta lui David nu era tocmai ușoară …
Întâmplarea a făcut ca ceata lui david să stea în pustie în proximitatea turmelor unui om bogat, numit Nabal. Ar fi fost ,,normal“ ca ,,oameni de nimic“ să fure din când în când din turmele lui nabal, dar n-a fost așa. Influența lui David asupra lor a fost covârșitoare. Caracterul lui s-a imprimat în comportamentul lor și ei s-au comportat adimirabil:
,,Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid şi zi, şi noapte în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor“ (1 Sam. 25:15-16).
Nu numai că oamenii lui David n-au furat din turmele lui Nabal, dar prin simpla lor prezență, averile lui Nabal au fost neatinse de hoți și tâlhari.
După ce am văzut contextul, să vedem acum
II. Criza dintre David și Nabal
Între oameni cu bun simț, anumite lucruri sunt înțelese de la sine. Nabal a tras foloase din prezența oamenilor lui david. Se cuvenea deci să le fie recunoscător și să o dovedească cu prima ocazie. Ea s-a ivit la sărbătoarea anuală a ,,tunsului oilor“, așezată anual la schimbarea anotimpurilor. iarna, oile aveau nevoie de blană, dar vara, blana le era mai mult o povară, așa că pririetarii le tundeau și-și măsurau astfel una din principalele surse de venit: lâna. Era o ocazie de veselie și sărbătoare. David s-a gândit că venise vremea ca Nabal să-și arate recunoștința pentru oamenii lui. Ca semn că nu vrea să-l forțeze să facă această binefacere, David trimite la Nabal ,,zece tineri“, nu zece războinici:
,,A trimis la el zece tineri, cărora le-a zis: „Suiţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l de sănătate în numele meu şi să-i vorbiţi aşa:
‘Să trăieşti în pace şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău. Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi; nu i-am ocărât şi nu li s-a luat nimic în tot timpul cât au fost la Carmel. Întreabă pe slujitorii tăi, şi-ţi vor spune. Să capete trecere dar tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi de bucurie. Dă dar, te rog, robilor tăi şi fiului tău David ce te lasă inima’.” (1 Sam. 25:5-8).
N-a fost însă să fie așa. În loc să-și arate recunoștința, Nabal nu numai că i-a refuzat ope oamenii lui David, dar a foloist ocazi să-l batjocorească pe David:
,,Nabal a răspuns slujitorilor lui David: „Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni. Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei, şi să le dau unor oameni care sunt de nu ştiu unde?” (1 Sam. 25:10-11).
Obrăznicia lui Nabal nu l-a prins pe David într-o zi bună și ,,regele-fugar“ a sărit să se răzbune singur. În logica lui David, un om ca Nabal nu avea dreptul să existe.
,,Atunci, David a zis oamenilor săi: „Fiecare din voi să-şi încingă sabia!” (1 Sam. 25:13a).
Sentința dreptății lui David decretase:
,,David zisese: „În zadar am păzit tot ce are omul acesta în pustie de nu s-a luat nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine. 22 Dumnezeu să pedepsească pe robul său David cu toată asprimea dacă voi mai lăsa să rămână până la lumina zilei pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!“
,, … n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal până la lumina zilei de mâine“ (1 Sam. 25:21-22; 34b).
III. Comportamentul într-o situație de criză, sau…la greu se cunoaste omul…
Crizele sunt ocazii de identificare a caracterului cuiva. Ea nu ne schimbă, ci doar dau pe față ceea ce era de mult în noi.
Un înțelept a primit odată vizita unui tânăr venit să caute explicații pentru ieșirile lui nesăbuite. Înțeleptul l-a invitat la o cafea. Când s-au așezat, înțeleptul a mișcat violent masa, iar cafeaua s-a vărsat pe fața de masă curată. ,,Înțelegi tu ce am făcut eu? Unde se afla cafeaua înainte ca eu să mișc masa? Eu n-am creat cafeaua! Am mișcat doar masa și cafeaua a dat pe afară. Ce este înăuntru, dă pe afară. Stările de criză nu fac altceva decât să ne arate din ce suntem plini pe dinăuntru“.
În criza dintre David și Nabal se interpune Abigail, soția lui Nabal. Cei doi se cunosc deci într-o situație de criză și descoperă din ce erau făcuți fiecare dintre ei. Revenim acum la întrebările din introducerea acestui mi studiu. Ce a văzut David la Abigail ca s-o dorească de soție? Ce a văzut Abigail la David ca să-l dorească de soț?
Ce a văzut David la Abigail?
(1) Abigail a făcut ce a putut ea mai bine într-o situație rea
Nu știm cum a ajuns această femeie ,,cu judecată și frumoasă la chip“ să fie nevasta unui om ,,aspru și rău în faptele lui“ (1 Sa. 25:3). S-o fi atras bogăția lui? Naba l ,,era un om foarte bogat“ care ,,avea trei mi de oi și o mie de capre“ (1 Sam. 25:2).S-o fi cumărat el de la părinții ei săraci? Nu știm, dar știm că Abigail s-a atrăduit din răsputeri să facă ceva bun șintr-o căsnicie rea.Din punctul acesta de vedere, Abigail seamănă foarte mult cu Ana, mama lui Samuel (1 Samuel 1:1-28) și seamănă cu o sumedenie de femei care nu știu nici ele prea bine azi cum de au ajuns în căsnicii așa de nefericite …
(2) Abigail a fost gata să scape viața unui soț ,,nebun“
Nu era prima oară că nabal făcea prosii. Abigail văzuse multe! Experiența ei o convinsese că nu erau prea mute speranțe ca soțul ei să se schimbe. Ascultați-o cum îi vorbește despre bărbatul ei lui David:,,Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el – Nabal (Nebun) îi este numele – şi este plin de nebunie“ (1 Sam. 25:25).
O soție care să vrea să scape viața bărbatului ei, când avea î sfârșit șansa să scape de el, nu este de aruncat. david și-a dat seama foarte repede de aceasta. Nu există bărbat care să nu greșească, iar o nevastă care să țină la ,,omul ei“ chiar și când acesta calcă în străchini era atunci (și este și astăzi) o ,,raritate“.
(3) Abigail a fost o femeie de inițiativă
Există situații în care o femeie trebuie să stea și altele n care o femeie trebuie să acționeze. O nevastă care știe să facă deosebirea dintre unele și celelalte este cu adevărat ,,o femeie cu judecată“. Din faptul că slugile lui Nabal au venit să-i spună problema lui Abigail putem înțelege foarte multe lucruri …,,Unul din slujitorii lui Nabal a venit şi a zis către Abigail, nevasta lui Nabal: „Iată că David a trimis din pustie nişte soli să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru, şi el s-a purtat rău cu ei. Şi totuşi oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au ocărât şi nu ni s-a luat nimic în tot timpul cât am fost cu ei în câmp. Ne-au fost zid şi zi, şi noapte în tot timpul cât am fost cu ei, la păscutul turmelor. Să ştii acum şi vezi ce ai de făcut, căci pierderea stăpânului nostru şi a întregii lui case este hotărâtă şi el este aşa de rău încât nimeni nu îndrăzneşte să-i vorbească” (1 Sam. 25:14-17).
Deși nu era obișnuit și nici recomandabil, Abigail n-a sta de vorbă cu bărbatul ei (1 sam. 25:19b), ci, fără știrea lui, s-a dus singură să rezolve problema. Cum a rezolvat-o?
(4) Abigail a știut că ,,dragostea unui bărbat trece prin stomac“ și că ,,un bărbat flămând este un bărbat nervos“.
Abigail a reparat greșeala soțului ei:,,Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri cu vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine. Le-a pus pe măgari şi a zis slujitorilor săi: „Luaţi-o înaintea mea şi eu voi veni după voi” (1 sam. 25:18-19).
(4) Abigail a știut să se smerească înaintea lui David
,,Când a zărit Abigail pe David, s-a dat jos repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ“ (1 Sam. 25:23).
Prea multe femei refuză ,,să se dea jos de pe măgar“ atunci când vorbesc. Abigail a știut cum să-l ia pe David și în ce poziție să stea ca să-i capete bunăvoința.
(5) Abigail a luat asupra ei vinovăția soțului ei
,,Cine este de vină?“ este întrebarea care a distrus nenumărate căsnicii. O femeie cu judecată știe că este de preferat să piardă o ceartă și să câștige un soț, nu invers.,,Apoi, aruncându-se la picioarele lui, a zis: „Eu sunt de vină, domnul meu! “ (1 Sam. 25:24a).
(6) Abigail s-a arătat preocupată de imaginea publică a lui David
Dacă i-ar fi vorbit în public, oamenii din jur ar fi putut spune că o femeie a fost mai deșteaptă decât David! Nici un bărbat n-ar fi acceptat o asemenea situație! Cu atât mai puțin David. Știind acestea, Abigail a spus:,,Îngăduie roabei tale să-ţi vorbească la urechi şi ascultă cuvintele roabei tale“ (1 Sam. 25:24b).
Înțelepciunea de familie spune: ,,O femeie înțeleaptă îi lasă întotdeauna bărbatului ei iluzia că el conduce“. Cuvintele au fost ale lui Abigail, dar hotărârea a trebuit să fie a lui David.
(7) Abigail i-a ajutat pe David să-și redobândească credința în planul lui Dumnezeu pentru viața lui.
Ea i-a atrs atenția lui David că un om ca el trebuie să se ridice la înălțimea chemării lui. Venită într-o perioadă de mari lupte lăuntrice și de chinuitoare îndoieli, confirmarea venită prin cuvintele Abigailei i-au căzut foarte bine lui David. În Abigail, el a întâlnit o femeie care i-a întărit credința. Încurajările unei femei fac minuni pentru un bărbat aflat într-o situație de cumpănă:,,Să nu-şi pună domnul meu mintea cu omul acela rău, cu Nabal, căci, cum îi este numele, aşa este şi el – Nabal (Nebun) îi este numele – şi este plin de nebunie. Şi eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii trimişi de domnul meu.
Acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta. Vrăjmaşii tăi, cei ce vor răul domnului meu, să fie ca Nabal! Primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.
Iartă, te rog, vina roabei tale, căci Domnul va face domnului meu o casă trainică; iartă, căci domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu va fi răutate în tine.
Dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul, Dumnezeul tău, şi să arunce cu praştia sufletul vrăjmaşilor tăi. Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur. Şi când va face Domnul bine domnului meu, adu-ţi aminte de roaba ta” (1 Sam. 25:25-31).
Nu degeaba se spune că ,,în spatele unui bărbat de succes se află o femeie înțeleaptă, o mamă sau o soție, câteodată amândouă“.
Fără să vreau să forțez textul, găsesc în cuvintele Abigailei (,,Și când va face Domnul bine domnului meu, adu-ți aminte de roaba ta“) un ecou prevestitor al cuvintelor rostite de tâlharul care l-a mângăiat pe cruce pe Domnul Isus cu credința lui: ,,Doamne, adu-Ți aminte de mine când vei veni în împărăția Ta“ (Luca 23:42).
Toate aceste șapte lucruri pe care le-a făcut Abigail l-au impresionat profund pe David! Nu mai întâlnise niciodată o astfel de femeie. Răsplata Abigailei a fost să audă aprecierea pe care i-a făcut-o David. În esență, el spune: ,,Astăzi, tu ai fost o mare binecuvântare pentru mine!“
,,David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!“ … Şi David a luat din mâna Abigailei ce-i adusese şi i-a zis: „Suie-te în pace acasă; vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.” (1 Sam. 25:32-33, 35).
Ce a văzut Abigail la David? Observându-l cu mintea ei înțeleaptă, Abigail a înțeles de la David că …
(1) Un om drept va face întotdeauna dreptate.
Abigail cunoștea destule despre David ca să știe cu cine are de a face. Se spună că ,,în fiecare bărbat dorm un câine blând și un tigru necruțător. Depinde de fiecare femeie să știe pe care dintre cei doi să-i trezescă“.
(2) Un om puternic este și un om care știe să asculte.
Un alt bărbat în situația lui David ar fi putut-o repezi pe Abigail, spunând: ,,Prea târziu, doamnă. N-am timp să mai stăm de vorbă. N-am nimic cu tine. Am ce am cu bărbatul tău. N-am timp să discut cu femeile.“Abigail a mizat însă pe faptul că david nu era un bărbt obișnuit, rudimentar. Ea a sperat că David se va opri și o va asculta. N-a dat greș. Speranțele ei au fost răsplătite.
(3) Un om în planul lui Dumnezeu va izbândi întotdeauna.
Nu, Abigail n-a crezut doar în David! Ea a crezut în Dumnezeul lui David. Tot poporul lui Israel fusese martor la biruințele pe care i le-a dat lui David Domnul. Abigail știa și ea de uciderea lui Goliat și cântase probabil și ea refrenul popular:,,Femeile care cântau îşi răspundeau unele altora şi ziceau: „Saul a bătut miile lui, iar David, zecile lui de mii.” (1 Samuel 18:7).
(4) Un om care primește smerirea, știe și când să înalțe pe alții.
Smerenia n-a fost niciodată o piedică în fața unei femei care știe să biruiască. Abigailei nu i-a fost greu să ,,se dea jos de pe măgar“, ,,să se arunce cu fața la pământ“ și ,,să se arunce la picioarele lui“ David. orice ,,femeie cu judecată“ este gata să le facă. Să te smerești înaintea celui care te poate înălța este un act de mare înțelepciune. Se spune că ,,orice soție care știe să-și trateze soțul ca pe un rege, va ajunge să fie tratată ca o regină“.David și-a zis: ,,O femeie ca această Abigail nu trebuie scăpată din mână“. Departe de a mai aștepta ca profeția din cuvintele ei să se împlinească și el s-o bage în seamă numai după ce va ajunge pe tron, David a chemat-o nerăbdător să i se alăture de îndată ce a scăpat de legământul care o lega de Nabal. O femeie ca Abigail nu este doar o nevastă de palat! Una ca ea îți este necesară mai ales când te îndoiești că vei ajunge vreodată la palat, în stările de criză și de îndoială, când toți și totul par că-ți stau împotrivă.
Ilie – Nemuritorul
Ce să scrii despre acest om excepțional (aici termenul îl identifică ,,par excellance“ drept o excepție de la regulă)!
Ar trebui să încep cu sfârșitul și să vă spun că Ilie a fost unul din cei doi nemuritori care i s-au arătat Domnului Isus pe Muntele Schimbării la față, iar dintre aceștia doi numai Ilie este singurul care n-a văzut moartea!
Este imposibil să ,,citim“ importanța întâmplării de atunci. Comentatorii vorbesc despre cei doi ca despre cei care au reprezentat Legea (Moise) și profeții (Ilie), ambele ținând doar până la apariția lui Isus Christos (Matei 11:13). Nu cred însă că Dumnezeu a ales să-i trimită tocmai pe ei doar ca să se țină de anumite simbolisme … Cred că în ceea ce s-a petrecut atunci este mult mai mult decât ceea ce izbește privirea.
,,Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, care se arătaseră în slavă, şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim“ (Luca 9:29-31).
Ar trebui apoi să continui, în ordine inversă, adică în ordine evreiască ,,de la dreapta la stânga“, prin a vă aduce aminte că Vechiul Testament se termină cu mențiunea că Iehova le-a promis evreilor că li-l va trimite (iar) pe profetul Ilie înainte de a veni El însuși pe pământ.
,,Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:5-6).
De atunci și până astăzi, evreii evlavioși pun la sărbători un scaun și un tacâm în plus, semn că îl așteaptă și sunt gata pentru venirea prorocului Ilie. Alții, chiar în vremurile lui Zaharia, se îmbrăcau ca Ilie pentru a poza în trimiși ai Domnului:
,,În ziua aceea, prorocii se vor ruşina, fiecare, de vedeniile lor când vor proroci şi nu se vor mai îmbrăca într-o manta de păr ca să mintă pe oameni. Ci fiecare din ei va zice: ‘Eu nu sunt proroc, ci sunt plugar, căci am fost cumpărat din tinereţea mea!’“ (Zaharia 13:4-5).
Ar trebui să vă spun despre marea controversă care a marcat misiunea lui Ioan Botezătorul: a fost el Ilie cel promis sau n-a fost. Nu există nici un muritor în stare să răspundă la această întrebare. Suntem forfecați între cele două răspunsuri pe care le-au dat la această întrebare Domnul Isus și Ioan Botezătorul însuși.
,,Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” (Ioan 1:19-21).
,,Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris:
‘Iată , trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta’.
Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. Căci până la Ioan au prorocit toţiprorocii şi Legea. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit să audă“ (Matei 11:7-15).
Pe cine să credem? Și dacă au avut amândoi dreptate? Faptul că țara evreilor a fost blestemată la prima venire și a fost o ruină timp de douzeci de secole pare a confirma afirmația Domnului Isus. Pe de altă parte, faptul că n-asistăm încă la ,,ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată“, îi dă dreptate lui Ioan Botezătorul …
Și dacă Ioan n-a fost atunci în mod deplin Ilie, înseamnă asta că venirea lui ,,plenară“ este încă în viitor? Este oare Ilie unul din cei doi martori despre care ne spune cartea Apocalipsa că vor face semne mari pe pământ (Apocalipsa 11) ? Înainte de venirea Domnului trebuie să așteptăm și noi venirea lui Ilie?
După cum vedeți, problema lui Ilie nu este simplă. El este un personaj care străbate dincolo de limitele noastre obișnuite de spațiu și de timp, sfidează moartea și este instrumentul prin care Dumnezeu a făcut, face și va face lucrări supranaturale?
Tot ceea ce a făcut Ilie a fost la superlativ. Să-mi fie îngăsuit să subliniez acest fapt prin titlurile care urmează:
I. Cel mai mare profet pentru cel mai păcătos împărat din Israel!
,,Și unde s-a înmulțit păcatul s-a înmulțit și harul!“
Frumusețea harului divin constă în faptul că Dumnezeu îi caută până și pe cei care nu-L caută pe El și nu vor să stea de vorbă cu El. 1 Regi 18 ne ajută să vedem că mai toate căutările noastre sunt greșite; în loc să-L căutăm pe Dumnezeu care ne-ar putea scăpa din toate crizele noastre, noi căutăm adeseori soluții la crize, neglijându-L cu desăvârșire tocmai pe Dumnezeu.
Putem împărți capitolul în trei secțiuni distincte:
1 Regi 18:2-6 – Ahab și Obadia pleacă disperați să caute apă.
1 Regi 18:7-18 – Ahab pleacă să-l caute pretutindeni pe … Ilie.
1 Regi 18:19-46 – Ahab este silit să caute adevăratul Dumnezeu.Două lucruri sunt foarte clare: (1) Ahab era mai mult preocupat de soarta „cailor și catârilor“, decât de soarta oamenilor și (2) Ahab nu se încrede în Dumnezeu pentru protecția poporului sfânt. Caii și catârii erau „animalele de război“ și preocuparea prioritară a împăratului este să nu slăbească din punct de vedere militar și să ajungă o țintă ușor de cucerit de dușmanii din afara țării. Oamenii, vacile, caprele și oile pot să moară pentru Ahab, dar caii și catârii sunt „de interes strategic militar“. Ce tristă este soarta celui care se încrede mai mult în cai și măgari decât în Dumnezeul cel atotputernic! Ce încăpățânat este omul plecat să sfideze providența divină! Câte eforturi și suferințe are parte cel care-L scoate pe Dumnezeu și ascultarea de El din ecuația vieții sale!
Cautarea după apă era numai una din ultimele întreprinderi ale lui Ahab. Până atunci căutase acul în carul cu fân, încercând să dea de urma profetului Ilie.
Furia lui Ahab amenința nu numai viața lui Ilie, ci și viața tuturor celorlalți profeți ai Domnului. Obadia reușise să-i ascundă pe unii, riscându-și prin aceasta viața. Răspunsul dat de acest om lui Ilie arată că Obadia era de părere că riscase destul, credincioșia lui față de Iehova nu era fără limite, iar viața lui îi era acum mai scumpă decât ascultarea de vorbele lui Ilie. Omul acesta este portretul slujitorilor de curte, compromiși, dar nu de tot, credincioși, dar nu chiar până la capăt. Obadia este tipul omului cu inima împărțită în vremuri de persecuție religioasă. El încearcă să slujească la doi stăpâni. Vocabularul lui îl dă de gol. În versetul 7, Obadia îl numește pe Ilie „domnul meu“, dar în versetul următor Ilie îi atrage atenția că Ahab este „stăpânul“ său. Obadia încerca să slujească Domnului „în ascuns“, în timp ce „pe față“ îi slujea lui Ahab. Un astfel de om trăiește într-o continuă nesiguranță. Îndoindu-se de el însuși, Obadia aproape că ajunge să nu mai aibă încredere nici în Ilie, omul lui Dumnezeu.
Cea de a doua secțiune se încheie cu o scenă de paroxism nervos, după cum cea de a treia secțiune se va încheia cu o scenă de paroxism religios.
Întâlnirea dintre Ilie și Ahab este ca înfruntarea a doi cocoși. Niciunul nu vrea să se dea înapoi, niciunul nu vrea să cedeze. Ilie se sprijinea pe puterea lui Dumnezeu, Ahab, pe puterea și autoritatea regală. Acuzația pe care și-o aruncă unul asupra celuilalt este, nici mai puțin, nici mai mult decât, „trădare“. Unul dintre ei era vinovat de nenorocirea secetei care venise peste Israel:
„Obadia, ducându-se înaintea lui Ahab, l-a înştiinţat despre lucrul acesta. Şi Ahab s-a dus înaintea lui Ilie. Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: ,,Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?“ Ilie a răspuns: ,,Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali“ (1 Regi 18:16-18).
Este clar că niciunul nu avea vreo șansă să-l convingă pe celălalt că are dreptate. Singura ieșire din impas era o intervenție divină care să arate tuturor cine este cel care era vinovat de nenorocirea care venise peste țară. Aceasta este exact ceea ce a propus Ilie:
„Strânge acum pe tot Israelul la mine, la muntele Carmel, pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci ai Astarteei, cari mănâncă la masa Izabelei.“ Ahab a trimes soli la toţi copiii lui Israel, şi a strâns pe prooroci la muntele Carmel. Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul, şi a zis: ,,Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!“ Poporul nu i-a răspuns nimic“ (1 Regi 18:19-21).
Carmel este un promotoriu muntos aflat la granița dintre ținutul lui Israel și ținutul fenicienilor (filistenilor). Înălțimea era considerată drept locuința lui Baal. Culmea muntoasă era deseori acoperită de nori de furtună veniți dinspre mare, iar ploile reversau apele spre văile mănoase de la poale. Numele „Carmel“ înseamnă „ținutul grădinii“ și regiunea era faimoasă pentru fertilitatea agricolă deosebită.
II. Cel mai mare obstacol aduce cea mai mare biruință
Acesta este un studiu, nu o culegere de predici. Dacă ar fi vorba de o predică, aș remarca din acest pasaj că:
(1) Majoritatea n-a fost niciodată dovada că cineva are dreptate. Ilie era … singur, dar singur cu Dumnezeu!
(2) Un om al lui Dumnezeu este un om al harului. Ilie nu-l atacă în mod direct pe Ahab, dându-i până la sfârșit șansa unuia care … a fost dus în eroare de alții. Observați că Ilie spune despre „proorocii lui Baal care mănâncă la masa Izabelei“, nu „la masa lui Ahab“, măcar că aceasta era, în fond, realitatea.
(3) Dragostea devărată confruntă, nu cocoloșește. Cuvintele lui Ilie pentru popor sunt cumpătate, dar aspre. El îi compătimește pentru viață chinuită pe care o duc și le oferă calea ieșirii din compromisuri. Ca și seceta, evenimentul propus de Ilie nu are ca scop „nenorocirea lui Israel“ și reașezarea poporului într-o poziție în care Dumnezeu să-l poată binecuvânta, pentru că Dumnezeu nu ne poate binecuvânta oricând, oriune și oricum am fi noi. Confruntarea este neapărat necesară pentru că de îndreptare depinde fericirea noastră.
(4) Tăcerea este uneori cel mai mare semn de acuzare. Cât de tristă și tragică este constatarea din finalul versetului 21: „Poporul nu i-a răspuns nimic“. Nu întotdeauna „tăcerea este de aur“. Uneori este numai … galbenă. Iar lipsa de reacție a celor din Israel era un foarte pronunțat semn de boală sufletească. Să le fi fost oare teamă de Ahab? Să le fi fost oare teamă de Izabela? Oare nu s-ar fi cuvenit să se teamă cu mult mai mult de … Iehova? Hotărât lucru „Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are dece să se teamă“ (Proverbe 29:25). Ce imagine stranie! Oamenii tac în fața celui ce putea închide sau deschide cerul și să le dea mult dorita ploaie. De ce să ne mirăm însă? Oare nu tac astăzi milioane de oameni în fața Celui care le dă viață și face să cadă ploaia și peste cei buni și peste cei răi?
Cea de a treia secțiune este scena înfruntării de pe Carmel. Ea se petrece pe pământ, dar adevărații adversari sunt în sferele cerești. Pe munte se confruntă Ilie, omul lui Dumnezeu, și mulțimea de profeți ai lui Baal. Concursul este însă între Baal, zeul cerului care se spunea că poate aduce ploaia, și Iehova, Domnul cerului și al pământului. Este interesant că înfruntarea nu este între preoții celor două religii, ci între profeții lor.
Ca unul care știa deja rezultatul, Ilie este politicos și regizează întreaga scenă pentru a scoate mai întâi în relief impotența lui Baal și tragica soartă a celor care îl slujesc. Vă rog să remarcați că, în toată întâmplarea, Ilie negociază de pe poziția de autoritate și nimeni nu cutează să-l înfrunte sau să-i spună să facă altfel:
„Şi Ilie a zis poporului: ,,Eu singur am rămas din proorocii Domnului, pe când prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci. Să ni se dea doi junci. Ei să-şi aleagă un junc, pe care să-l taie în bucăţi, şi să-l pună pe lemne, fără să pună foc. Şi eu voi pregăti celalt junc, şi-l voi pune pe lemne fără să pun foc. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru; şi eu voi chema Numele Domnului. Dumnezeul care va răspunde prin foc, acela să fie adevăratul Dumnezeu. Şi tot poporul a răspuns, şi a zis: ,,Bine!“ Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi-l voi întâi, căci sunteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.“ Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă până la amează, zicând: ,,Baale, auzi-ne!“ Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care-l făcuseră“ (1 Regi 18:22-26).
Râvna și credința, oricât de mari ar fi ele, nu pot avea răspuns atunci când sunt îndreptate în mod greșit către o divinitate care … nu există. Vorbele lui Ilie, rostite cu această ocazie, par aspre și lipsite de politețe. În vremea aceea, chiar dacă nu îmbrățișai credința cuiva, te fereai să i-o ironizezi. Lumea era „politeistă“ și îngăduia loc pentru credințele fiecăruia. Ilie, din râvnă pentru Domnul și pentru Israel, iese din tiparele obișnuite și rostește provocări tăioase:
„La amează, Ilie şi-a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gândeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi“ (1 Regi 18:27).
Răspunsul proorocilor lui Baal a fost să intensifice incantațiile lor, dar toată larma lor n-a reușit să-l convingă nici pe Baal și nici pe cei ce se aflau pe munte:
„Ei au strigat tare, şi, după obiceiul lor, şi-au făcut tăieturi cu săbiile şi cu suliţele, până ce a curs sânge pe ei. Când a trecut ameaza, au aiurat, până în clipa când se aducea jertfa de seară. Dar nu s-a auzit nici glas, nici răspuns, nici semn de luare aminte“ (1 Regi 18:28-29).
Eșecul lor lamentabil i-a creat lui Ilie circumstanța prielnică pentru demonstrația unei credințe vii pusă într-un Dumnezeu autentic, viu și care își ține promisiunile:
„Ilie a zis atunci întregului popor: ,,Apropiaţi-vă de mine“! Tot poporul s-a apropiat de el. Şi Ilie a dres altarul Domnului care fusese sfărâmat. A luat douăsprezece pietre, după numărul seminţiilor fiilor lui Iacov, căruia Domnul îi zisese: ,,Israel îţi va fi numele“, şi a zidit cu pietrele acestea un altar în Numele Domnului. A făcut împrejurul altarului un şanţ, în care încăpeau două măsuri de sămânţă. A aşezat apoi lemnele, a tăiat juncul în bucăţi, şi l-a pus pe lemne. Apoi a zis: ,,Umpleţi patru vedre cu apă, şi vărsaţi-le pe arderea de tot şi pe lemne.“ Şi au făcut aşa. Apoi a zis: ,,Mai faceţi lucrul acesta odată.“ Şi l-au făcut încă odată. Apoi a zis: ,,Mai faceţi-l şi a treia oară.“ Şi l-au făcut şi a treia oară. Apa curgea în jurul altarului, şi au umplut cu apă şi şanţul“ (1 Regi 18:30-35).
Deși Israelul experimenta realitatea tristă a divizării împărăției în Regatul de Nord și Regatul de Sud, Ilie procedează profetic, arătând tuturor cum își vede Dumnezeu poporul. Ca și Moise la altarul de la Sinai (Exod 24:4) și întocmai ca și Iosua la Ghilgal (Iosua 4:3), Moise ia douăsprezece pietre și zidește cu ele „altarul națiunii“. Douăsprezece pietre, adică câte o piatră pentru fiecare din cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Probabil că și numărul de douăsprezece vedre (de trei ori câte patru) este legat de aceeași semnificație.
Rugăciunea rostită de Ilie cu această ocazie merită o privire mai atentă:
„În clipa când se aducea jertfa de seară, proorocul Ilie s-a apropiat şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Israel! Fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău, şi că toate aceste lucruri le-am făcut după porunca Ta. Ascultă-mă, Doamne, ascultă-mă, pentru ca să cunoască poporul acesta că Tu, Doamne, eşti adevăratul Dumnezeu, şi să le întorci astfel inima spre bine!“ (1 Regi 18:36-37).
Ilie se roagă (1) după rânduiala stabilită de Iehova, (2) făcând apel la alegerea suverană făcută de Dumnezeu prin patriarhi, (3) cerând să-i fie validată misiunea și Ahab și poporul să înțeleagă că el n-a „nenorocit pe Israel“, ci că a fost doar un instrument nevinovat al pedepsei trimisă din cer, (4) și pentru ca Dumnezeu să le miște inimile pentru ca scopul acestei pedepse să fie atins prin pocăința și întoarcerea celor din popor la adevăratul lor Dumnezeu.
Pogorârea focului din cer mai fusese odată actul supranatural prin care Dumnezeu validase alegerea și activitatea lui Aaron și a casei lui ca preoți ai Domnului (Lev. 9).
„Atunci a căzut foc dela Domnul, şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul, şi a supt şi apa care era în şanţ. Când a văzut tot poporul lucrul acesta, au căzut cu faţa la pământ, şi au zis: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu! Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ (1 Regi 18:38-39).
A fost momentul apoteotic al lui Ilie. Omul acesta se născuse cu un destin special, fiind predestinat pentru această clipă. Pentru cei ce știu subtilitățile limbii originale, textul prezintă un extraordinar joc de cuvinte. În evreiește, ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ se spune „Eli-Iahu“, iar acesta este într-adevăr numele lui … Ilie! Părinții lui l-au numit, fără să știe de ce, „Ilie“ – Eliahu“. Sau poate că nașterea lui s-a produs într-o familie care ofta dureros sub idolatria generală impusă de Izabela și
l-au numit așa cu o speranță propagandistică. Ori de câte ori îl strigau pe copilul lor, oamenii aveau ocazia să li se mai reamintească odată: ,,Domnul este adevăratul Dumnezeu!“Imaginați-vă ce scenă i-a fost dat lui Ilie să trăiască: un munte întreg, ca un stadion uriaș, scanda de răsunau tăriile … numele lui! Ce răsplată dumnezeiască! Ce om deosebit! Ce plan măreț și ce slujire exemplară! Putem spune cu adevărat că acest om s-a făcut una cu mesajul care i-a fost încredințat de Dumnezeu și a trăit cu un singur scop, să-și împlinească cu scumpătate menirea. Nu este de mirare că biruința de pe Carmel se transformă într-o râvnă dezlănțuită violent:
„Puneţi mâna pe proorocii lui Baal“, le-a zis Ilie: ,,niciunul să nu scape!“ Şi au pus mâna pe ei. Ilie i-a pogorât la pârâul Chison şi i-a junghiat acolo“ (1 Regi 18:40).
Plin de o supraomenească putere, Ilie s-a dus la Ahab, l-a absolvit parcă de toată vinovăția idolatră de până atunci și i-a spus că a venit vremea bucurie: Dumnezeu dorea să deschidă cerul și să-și reverse binecuvântarea:
„Apoi Ilie a zis lui Ahab: ,,Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.“ Ahab s-a suit să mănânce şi să bea“ (1 Regi 18:41-42a).
Spre surprinderea extaziatului Ilie, luat parcă de un vărtej al râvnei necontrolate, Dumnezeu nu s-a mișcat așa de repede cum se aștepta Ilie. A fost de parcă Dumnezeu ar fi vrut să-i spună bunului Său slujitor: „Ilie, ia-o mai ușor … Liniștește-te puțin. Nu tu faci lucrarea aceasta, ci Eu o fac. Și o fac … când vreau eu, nu după valul tău de pripeală“. Proorocul care a devenit vedeta întâmplării, adulat de popor, a trebuit să trăiască umilirea celui care stăruiește parcă zadarnic și … așteaptă neputincios. Și Ilie și poporul aveau nevoie să-L aștepte pe … Iehova:
„Dar Ilie s-a suit pe vârful Carmelului, şi plecându-se la pământ, s-a aşezat cu faţa între genunchi, şi a zis slujitorului său: ,,Suie-te şi uită-te înspre mare.“ Slujitorul s-a suit, s-a uitat, şi a zis: ,,Nu este nimic!“ Ilie a zis de şapte ori: ,,Du-te iarăş.“ A şaptea oară, slujitorul a zis: ,,Iată că se ridică un mic nor din mare, ca o palmă de om“ (1 Regi 18:42b-44a).
Atâta a fost deajuns. După trei ani și jumătate, zăgazurile cerului aveau să se deschidă, iar ploaia, parcă acumulată în tot acest timp, avea să se reverse în torente peste Israel:
„Ilie a zis: ,,Suie-te, şi spune lui Ahab: „Înhamă, şi pogoară-te, ca să nu te oprească ploaia.“ Peste câteva clipe, cerul s-a înegrit de nori, a început vântul, şi a venit o ploaie mare. Ahab s-a suit în car, şi a plecat la Izreel. Şi mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:44b-46).
Ultima demonstrație de putere a fost necesară pentru ca Ahab să înțeleagă faptul că un om al lui Dumnezeu poate fi mai tare și mai eficient decât un car regal de luptă. A fost, probabil, metafora din care s-a născut o poreclă pentru Ilie, „armata de un singur om“, rostită de Elisei, slujitorul său, când l-a văzut înălțându-se la cer:
„Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt. Elisei se uita şi striga: ,,Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ (2 Regi 2:11-12a).
III. Cea mai mare biruință aduce cea mai mare depresie
Cine lucrează cu mușchii face febră mușchiulară. Cine lucrează cu sufletul face … depresie.
Afirmația de mai sus este foarte adevărată. Vă propun un studiu în capitolul 19 din 1 Regi ca să vedem un om intrat într-o stare depresivă, Ilie, și tratamentul pe care i l-a aplicat Dumnezeu.
Depresia lui Ilie a survenit după extraordinarul efort de pe muntele Carmel. Tensiunea sufletească a atins acolo cote maxime. Credința și acțiunile unui singur om, Ilie, a întors convingerile unui întreg popor la Dumnezeu. Profetul Ilie și-a trăit momentul apoteotic al destinului pe Carmel, când toată suflarea care a asistat la coborârea focului din cer și la mistuirea altarului cu tot ce era pe el și împrejurul lui a izbucnit în strigătul: „Domnul este adevăratul Dumnezeu!“ În ebraica vremii, oamenii aceeia strigau: „Eli-Iahu, Eli-Iahu!“, iar Eliiahu era chiar … numele lui Ilie! Extraordinara încleștare spirituală l-a făcut pe Ilie să experimenteze puteri supra-umane:
„ … mâna Domnului a venit peste Ilie, care şi-a încins mijlocul, şi a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel“ (1 Regi 18:46).
O asemenea ispravă trebuie să fi implicat o uriașă descărcare de … adrenalină. Ilie a fugit mai tare decât caii înhămați la carul regal! O asemenea fugă este urmată apoi simetric și semnificativ de o alta, fuga de Izabela. Deși autorul nu ne spune, reacția lui Ahab în fața celor petrecute pe Carmel nu a fost la fel de entuziastă ca a poporului. Cel puțin așa reiese din relatarea textului biblic:
„Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucisese cu sabia pe toţi proorocii. Izabela a trimes un sol la Ilie, să-i spună: ,,Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.“ Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo“ (1 Regi 19:1-3).
I. Simptomatica depresiei
Este clar că asistăm la simptomatologia unei despresii foarte răspândită și în zilele noastre:
1. Ilie începe să gândească ne-logic.
Cel care era purtătorul glasului Dumnezeului Atotputernic n-ar fi trebuit să se teamă de glasul unei femei păgâne. Gândirea lui Ilie face derapaje periculoase.Amenințarea Izabelei nu l-ar fi dat peste cap altădată pe Ilie. Experiențele lui supranaturale din cei trei ani în care Dumnezeu îl ascunsese și-l păstrase în viață ar fi trebuit să-l facă tare. Amenințarea Izabelei este însă numai „paiul“ care rupe spinarea cămilei, și așa prea încărcată cu solicitările extraordinare trăite în ajun.
Depresia ne împiedică să gândim corect. Organul cu care gândim este el însuși afectat de maladie! În zadar te ții ca orbul de bâtă de indicațiile busolei, când busola însăși este defectă și-ți arată aiurea. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegi în depresie este că nu trebuie să ai încredere în propriile tale gânduri. Din păcate, foarte puțini oameni ajunși în această stare își dau seama de această realitate.
2. Ilie caută singurătatea.
Depresia caută însingurarea. Textul ne spune că, ilogic și spre paguba sa, Ilie a ales să se despartă de singurul om care-l însoțea pretutindeni și care avea menirea să-l … slujească! Cel ce sufere de depresie se retrage ca un melc în propria cochilie, singur cu gândurile gândirii lui defecte, victimă a propriilor perspective pesimiste puternic deformate de afecțiunea care l-a cuprins. El preferă să se separe chiar și de persoanele care l-ar putea ajuta cel mai mult: de părinți, de prieteni și chiar de partenerul de viață.3. Ilie cochetează cu ideea morții.
„El s-a dus în pustie unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienuper, şi dorea să moară, zicând: ,,Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei“ (1 Regi 19:4).
Un om în depresie este un om cu gândirea neclară și, nu de puține ori, contradictorie. El tace când ar fi trebuit să vorbească și apoi regretă sau vorbește când ar fi trebuit să tacă și apoi regretă și mai mult. El vrea fără să dorească și dorește adesea ceea ce nu vrea de fapt. El spune ceva cu convingere, deși în realitate se îndoiește foarte tare de ceea ce afirmă. Dacă Ilie ar fi vrut cu adevărat să moară, el n-ar fi trebuit să facă o deplasare atât de mare și de anevoioasă. Izabela i-ar fi împlinit dorința pe loc și fără nici o ezitare!
Atunci de ce fuge Ilie? Pentru că este ca o găină beată, neînțeles de nimeni și neînțelegând el însuși ceea ce i se întâmplă. Chestia asta cu „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinții mei!“ este o obrăznicie strigătoare la cer și o bâiguială fără noimă. De când poate creatura să-i spună Creatorului când este „Destul!“? Cum își permite vasul să-i spună Olarului: „Ia mâna de pe mine, că nu-mi place cum m-ai făcut!“ Cine l-a pus pe Ilie să se compare păgubos și păgubit cu alții?
Cititorule, dă-mi voie să-ți spun, în calitate de „Președinte al Clubului Depresionaților“ că dacă un om de talia lui Ilie, un gigant al credinței, care a închis cerul și l-a deschis la cuvântul lui, a suferit de depresie, n-ai voie să-ți fie rușine când ajungi în depresie. Ești într-o companie selectă! Alături de Ilie, Biblia ni-i prezintă și pe alții giganți ai umblării cu Dumnezeu trecând prin valea întunecoasă a tenebrelor.
Biblia ne spune că marele Moise a cerut lui Dumnezeu să nu-l mai chinuiască cu viața de slujire, ci să-i ia viața (Num. 11:15).
Iov, omul cu care s-a lăudat Dumnezeu în fața Satanei, omul ne-pereche între cei vii a spus și el vorbe nesocotite și și-a blestemat chiar și ziua în care s-a născut (Iov 3:3-12; 20-21). Marele, singularul și singuratecul profet al lacrimilor, Ieremia și-a blestemat viața și clipa în care a văzut lumina zilei (Ier. 20:15). Iona, porumbelul trimis cu vestea mântuitoare la Ninive, a gustat și el din zațul amar al depresiei după călătoria lui cale de trei zile în interiorul cetății, ajungând penibil să se mânie pe Dumnezeu și să-și dorească moartea (Iona 4:3).
Interesant și cu totul remarcabil este că Dumnezeu nu s-a mâniat pe oamenii aceștia! Cuvintele lor nu i-au stârnit furia și clătinările lor nu L-au făcut să renunțe la ei. Cu adevărat, „El știe din ce suntem făcuți! Știe că suntem … țărână“. Dumnezeu nu ne-a făcut să existăm în condițiile „căderii“ pe care o experimentăm astăzi. Omul a fost făcut pentru desăvârșirea raiului, nu pentru încleștarea supratensionată din lupta spirituală actuală. Dumnezeu ne-a creat pentru uniformitatea liniștitoare a sfințeniei, nu pentru dualitatea conflictuală dintre omul dinăuntru, căruia îi place Legea lui Dumnezeu și firea pământească ce ne trage iremediabil și inevitabil spre păcat. Alegerea noastră nesăbuită din Eden a complicat planurile lui Dumnezeu și ne-a prăbușit într-o lume a conflictelor, a suferinței, a despărțirilor, a insucceselor, a diagnosticelor fatale și a morții. N-am fost făcuți să fim ținta atacurilor demonice și nici să ne purtăm idealurile în niște perisabile vase de lut nemernic. Toate acestea sunt doar consecințe ale neascultărilor noastre de Dumnezeu și a înstrăinării noastre de lumea prezenței Lui.
Dumnezeu știe toate acestea și de aceea … nu se supără când cădem în depresie, când vorbim aiurea, când ne luăm la ceartă cu El, când vrem mai bine să murim decât să continuăm o existență lipsită parcă de orice sens și semnificație. Într-un cuvânt, Dumnezeu ne lasă îngăduitor să „ne dăm în petec“, pentru că știe că am ajuns în zdrențe.
Ca un Părinte desăvârșit și ca un Medic priceput, Dumnezeu tratează depresia lui Ilie după o rețetă pe care ar trebui să o înțelegem, să ne-o însușim și să o aplicăm și noi la nevoie.
Depresia cochetează cu moartea dintr-un paradoxal instinct adânc de auto-conservare, refuzând să continue exercițiul existenței ca pe un chin insuportabil și fără
rezultate pozitive. Depresia coboară cortina devaluării peste toată lumea înconjurătoare. Nimic nu mai are preț, nimic nu mai merită, nimic nu mai trezește interesul. Profetul Ilie este un caz tipic pe care l-am studiat în liniile lui majore.
Ce face Dumnezeu cu un astfel de om?
1. Am văzut în primul rând că El nu se grăbește să condamne, să pedepsească sau să abandoneze un astfel de om!!! Depresia ne face asemenea unei mingi din care s-a scos aerul. De aici și numele de „de-resie“, lipsă de presiune, desumflare. Un om cu depresie este ca o locomotivă cu abur căreia i s-a stins focul sacru necesar pentru producerea aburului care să-i miște pistoanele. O astfel de stare poate și TREBUIE să fie temporară. În termeni geografici, „depresia este valea dintre două șiruri de culmi (deluroase sau muntoase), valea pe care trebuie să o traverseze cineva ca să meargă înapoi spre punctele de unde se vede panorama cuprinzătoare a întregului înconjurător.
Depresia este o lipsă temporară de orizont, o probușire într-o regiune adâncă a ființei din care avem toate șansele să revenim. Ea se datorează suprasolicitărilor unei existențe tensionate și contorsionate pentru care n-am fost creați să fim, o încercare de retragere dintr-o lume a conflictelor sfâșietoare și sfărâmătoare. Preaiubiții lui Dumnezeu din toate secolele au suferit de depresie! Psalmii lui David sunt spovedaniile unui depresiv. Lecturarea lor, ca și analiza acestui episod din viața profetului Ilie sunt elementele unei necesare cure de sănătate.
2. Dumnezeu i-a recomandat lui Ilie odihnă și mâncare.
Oboseala se tratează cu odihnă, iar suprasolicitarea trebuie urmată cu o suspendare a activităților. Instinctiv, Ilie s-a prăbușit singur într-un tratament de „somnoterapie“:„S’a culcat şi a adormit subt un ienuper. Şi iată, l -a atins un înger şi i -a zis: ,,Scoală-te şi mănîncă.“ El s’a uitat, şi la căpătîiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mîncat şi a băut, apoi s’a culcat din nou“ (1 Regi 19:5-6).
Continuând seria metaforelor folosite pentru înțelegerea stării de depresie, putem spune că Ilie a intrat, „în hibernare“. Procedeul ajută animalelor să traverseze fără cheltuire de energie o perioadă lipsită de resurse. Dumnezeu este de acord cu atitudinea profetului și-i întrerupe somnul doar pentru a suplimenta recuperarea cu o alimentație corespunzătoare.
Obișnuiam să spun, când depresiile mele erau mai dese și mai frecvente, că „mi-au sărit siguranțele“. Depresia este și o stare de auto-protecție asemănătoare ci circuitele deprotecție prevăzute cu siguranțe calibrate în așa fel ca să „se ardă“ sau „să sară“ înainte ca instalația să sufere pagube mai importante. Depresia produce o încetinire a funcțiilor vitale aminințate și tulburate de o anumitp suprasolicitare. Privită din acest unghi de vedere, depresia poate fi în anumite cazuri un mecanism de protecție al organismului uman. Înainte ca să poată reveni la activitatea din regim normal, organismul „stinge temporar motoarele“ și intră într-o perioadă în care are nevoie de foarte mult somn.
Somnul este SINGURA stare în care sistemul nervos se poate odihni! Râsul este și el un consum de energie, veselia este și ea o activitate a nervilor. Râsul și veselia sunt indicate în formele foarte ușoare de depresie sau ca activități de prevenire a depresiei, dar NUMAI SOMNUL este adevăratul tratament pentru nervi. Pentru viața terestră, noaptea nu este numai „un sfetnic bun“, ci și un doctor indispensabil.
Va veni o vreme când, ne spune Apocalipsa, „noaptea nu va mai fi“. Probabil că solicitările conflictelor din lumea de acum vor dispare sau omul va avea acces la resurse pe care nu le are acum la dispoziție din cauza statutului de ființă „căzută“, din starea originală pentru care a fost creat. Probabil că în realitățile viitoare nu va trebui să ne acoperim cu plapumă întunerecului ca să dormim. Până atunci însă, somnul este singura detensionare totală din truda și încordarea care ne produce „sudoarea frunții“ (Gen. 3:17-19). Nu întâmplător, în stările depresive, „ne trec toate transpirațiile“ …
Biblia este foarte atentă să ne spună un amânunt aparent fără importanță: Ilie a băut apă dintr-un ulcior așezat intenționat acolo de cineva, nu dintr-un izvor aflat prin preajmă. Cine a pus ulciorul acolo? Același Medic care a știut să așeze turtele pe plita unor pietre încălzite. Profetul Ilie a intrat în tratamentul Creatorului său.
3. Dumnezeu îi recomandă depresivului Ilie întoarcerea la lucrurile fundamentale și reașezarea valorilor.
„Îngerul Domnului a venit a doua oară, l -a atins, şi a zis: ,,Scoală-te şi mănîncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.“ El s’a sculat, a mîncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i -a dat-o mîncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi pînă la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Şi acolo, Ilie a intrat într’o peşteră, şi a rămas în ea peste noapte“ (1 Regi 19:7-9).
Ilie s-a odihnit și s-a hrănit, dar asta nu a însemnat că a scăpat de depresie. Textul ne spune simbolic că profetul era încă „într-o peșteră“ și „era noapte“.
Oboseala nervoasă se declanșează uneori brusc, dar foarte rar dispare dintr-o dată. Vindecarea nervilor și „rebobinarea“ circuitelor cere deobicei o perioadă îndelungată. De cele mai multe ori, vindecarea depresiei este treptată păe parcursul unor stari oscilante când ni se pare că ba suntem cu capul deasupra apei, ba sunten iar gata să ne înecăm sub val.
Dacă necazurile sunt ocaziile în care ne cunoaștem prietenii adevărați, depresia este ocazia de a ne „împrietenii iar cu Dumnezeu, ca să avem pace“:
„Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăş de fericire“ (Iov 22:11).
„Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul: căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui, numai, ei să nu cadă iarăş în nebunie“ (Psalmul 85:8).;
Pentru Ilie, drumul până la Horeb a fost lung și greu. Nu l-ar fi dus până la capătdacă nu L-ar fi ajutat Dumnezeu. De ce a trebuit Ilie să meargă tocmai la Horeb? Ce era acolo?
Horebul reprezintă pentru evrei locul în care Dumnezeu li s-a arătat în puterea tăriei Lui și le-a dat Legea, singurii stâlpii pe care se poate sprijini o viețuire stabilă și sănătoasă. Până la Horeb, Dumnezeu nu l-a contrazis și nu a intrat ăntr-un dialog serios cu Ilie. Numai la Horeb a început Dumnezeu să stea de vorbă iar cu slujitorul Său și să-i limpezească trăirile.
(despre cum se tratează o depresie puteți citi la: https://barzilaiendan.com/2012/02/08/cum-se-trateaza-depresia-iii/
IV. Cel mai mare eșec aduce cea mai mare surpriză
Ahab se pocăiește! (1 Regi 21:27-29)
Întunecarea spirituală duce la somnul rațiunii din care ies apoi monștrii închipuirilor noastre idolatre. Într-o ironie mușcătoare, Dumnezeu subliniază monstruoasa răsturnare de valori care s-a instalat în Israel odată cu închinarea la vițeii și altarele idolatre ridicate de Ieroboam la Dan și la Bethel (1 Regi 12:25-30):
„Când vorbea Efraim, răspândea groaza în Israel. Dar cum a păcătuit cu Baal, a murit. Şi acum ei păcătuiesc într-una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!“ (Osea 13:1-2).
Nici un împărat din Israel n-a făcut aceasta mai repede și mai adânc decât Ahab:
„N-a fost nimeni care să se fi vândut pentru ca să facă ce este rău înaintea Domnului, ca Ahab, pe care nevastă-sa Izabela îl aţâţa la aceasta. El a lucrat în chipul cel mai urâcios, mergând după idoli, cum făceau Amoriţii, pe cari-i izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (1 Regi 21:25-26).
Dacă acest capitol s-ar fi încheiat așa, am fi văzut numai dreptatea lui Dumnezeu, nu și harul Său minunat. Imaginea ar fi fost corectă, dar incompletă. Ilie s-ar fi obișnuit doar să omoare profeți mincinoși și să condamne împărați căzuți pradă mistificărilor. Dumnezeu a vrut ca Ilie să-L cunoască mai bine și să ne vorbească și nouă despre harul iertării care vine peste harul pocăinței.
c. Corectarea
Din ceea ce urmează, cel mai important lucru este că Dumnezeu și-a continuat dialogul cu Ilie, iar vorbele Lui au fost de data aceasta mai dulci decât fagurele de miere:
„După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet. Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tişbitul, astfel: ,,Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieţii lui; ci în timpul vieţii fiului său voi aduce nenorocirea casei lui!“ (1 Regi 21:27-29).
Nu vă grăbiți să spuneți că Dumnezeu s-a arătat prea îngăduitor cu un om de teapa lui Ahab. Nu spuneți că și-ar fi meritat pe drept cuvânt pedeapsa. Bucurați-vă în schimb că lui Ahab i s-a mai dat timp să se pocăiască. Săltați de bucurie că el a
făcut-o! Chiuiți de veselie că pedeapsa a fost îndepărtată de la el! De ce? Pentru că șansa lui este și șansa … noastră. Dumnezeul dreptății este și Dumnezeul harului, iar calea către iertare a rămas de atunci și până astăzi aceeași: calea … pocăinței.„Înțelegi tu, Ilie?“
,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios“ – Ioan 20:27
Sunt indignat! Mai toate discuțiile ,,confidențiale“ din Comitetele bisericilor se ,,scurg“ afară și le afli în curtea bisericii! Este suficient ca bărbații din Comitet să spună acasă ,,doar soțiilor“ lor că toată lumea află și auzi ecouri venite pănâ și de peste țări și mări! (Nu la noi! Pentru că soțiile de la noi sunt foarte discrete …).
Cam așa mi-am început predica din Duminica Tomei. Am vrut să șochez. Am vrut să creez o anumită stare de spirit în ascultători. Ca să accentuez, am întrebat: ,,V-ați ,,ars“ vreodată spovedindu-vă la un mic grup de rugăciune sau de școală duminicală ca să deveniți apoi subiectul bârfei lor? Cum pot oare oamenii să răspândească așa de repede veștile rele?“
De fapt, doream să le pun o întrebare și-i pregăteam psihologic.
Am continuat: ,,Cum de a putut Ioan să-l vorbească de rău pe Toma? Nu știau despre incident decât cei unsprezece. Acum știe toată lumea! Este Ioan, om bănuit a fi fost foarte credincios și smerit, un om de scandal, un om căruia îi place să-i batjocorească pe alții? Din cauza lui, de două mii de ani, lumea îi spune celui greșit ,,Toma necredinciosul“! Majoritatea nici nu știu că acest om a murit moarte de martir în India? Știu doar de îndoiala credinței lui … Știu pentru că le-a spus-o Ioan …“
Într-o predică de-a sa, Mariu Lucan, păstor la San Bernardino a spus că ,,Toma necredinciosul“ nici nu este o expresie din Biblie, ci doar rodul plăcerii unora de a exagera lucrurile. ,,Într-un parc, a spus el, un copil a luat cheile de la mașină din poșeta mamei, s-a urcat la volan, a pornit motorul și a lovit mașina de lângă el. ,,Cineva“ s-a grăbit să dea un telefon tatălui copilului și să-i spună:
,,Vino repede! Copilul tău a mers cu mașina și a făcut un accident groaznic. Mașina voastră și o altă mașină sunt zob! Vino repede!“
Îngrozit, în imaginația lui, bărbatul și-a văzut deja copilul mort. A fugit cât de repede a putut până în parc. Acolo însă n-a văzut nici urmă de accident. Oamenii stăteau liniștiți la soare, iar mașina lui doar o zgâriase puțin pe cea așezată lângă ea în parcare …“ Accidentul teribil fusese doar în mintea celui pus pe exagerare și spectacol.
Punct ochit, punct lovit! Cei ce m-au ascultat duminică erau furioși sau cel puțin descumpăniți. Nu mai știau precis ce să creadă despre Ioan …
În fiecare an, în duminica aceasta mă transform în apărătorul lui Toma. În predica de dimineață le-am adus ca martor pe Ioan Botezătorul, care și-a trimis ucenicii să-L întrebe pe Domnul Isus: ,,Tu ești Acela sau să așteptăm pe altul?“ (Mat. 11:2-19). Au fost cuvinte de îndoială, dar nimeni nu s-a gândit vreodată să-l poreclească cu pecetea ,,Ioan Botezătorul necredinciosul“ … Domnul Isus i-a luat apărarea și l-a numit de fapt ,,cel mai mare dintre toți cei născuți din femeie“. Dacă un astfel de om a trecut prin crize de îndoială, oare ce avem toți cu Toma? De ce ne luăm în fiecare an de el?
Nu, nu cred că Ioan l-a vorbit de rău pe Toma. Cred că noi interpretăm greșit un text frumos și-l coborâm pe Toma sub nivelul necredințelor noastre ca să ne simțim mai bine, mai virtuoși, mai ,,cum trebuie să fim“.
Motivul pentru care Ioan a ales, singurul dintre cei patru evangheliști, să amintească despre Toma este unul … glorios. Ioan îl așează pe Toma în ,,apex“-ul, în punctul culminant spre care și-a direcționat tot conținutul scrierii sale.
Pentru ce și-a scris Ioan evanghelia?
La data la care s-a apucat de scris, toate celelalte evanghelii erau deja în circulație. Apăruseră chiar și altele. Majoritatea îl prezentau pe Isus din Nazaret drept ,,un om iluminat de divinitate“, peste care s-a pogorât logosul cu ocazia inițierii prin botez și de la care a plecat Logosul divin cu puține clipe înaintea morții, când răstignitul a spus: ,,Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul“.
Ioan a văzut cum diavolul pervertește evanghelia și caută să-L arunce pe Isus Christos la lada cu vechituri a istoriei, printre alți oameni remarcabili, dar toți … morți. Și Ioan a luat o hotărâre: ,,Nu! Atâta timp cât trăiesc eu nimeni n-are voie să facă așa ceva! Am să rescriu viața Domnului Isus din punct de vedere al divinității Sale. Am să dovedesc tuturor că Isus Christos n-a fost un om, ci a fost Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat.“
Acesta este scopul cât se poate de clar, de limpede și de declarat al Evangheliei lui Ioan:
,,Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui“ (Ioan 20:30-31).
Când se vor judeca cărțile de literatură ale istoriei, evanghelia lui Ioan va fi așezată printre cele mai reușite și mai ,,inspirate“ piese scrise vreodată.
Ioan își grupează argumentele pledoariei sale în trei grupe: (1) minunile pe care le-a făcut Isus, (2) cuvintele pe care le-a rostit Isus și (3) concluziile celor care i-au văzut minunile și i-au ascultat cuvintele. Ca să-și împlinească scopul, Ioan alege șapte personaje (septada lui Ioan!) prin gura cărora Dumnezeu a dat lumi declarații despre divinitatea lui Isus Christos. Iată-le:
- Ioan Botezătorul (1:34)
- Natanael (1:49)
- Petru (6:69)
- un orb care a fost vindecat (9:35–38)
- Marta (11:27)
- Toma (20:28)
și apostolul Ioan (20:31).
Privită din acest context, întâmplarea cu Toma nu mai este o vorbire de rău, ci o înălțare! Ea reprezintă momentul culminant al tuturor mărturiilor, căci ,,Domnul meu și Dumnezeul meu“ este cea mai formidabilă mărturisire de credință din istorie! Toma nu este mai prejos decât noi, ci deasupra noastră! Pronunțate după înviere, aceste cuvinte conțin o constatare copleșitoare, o declarație care ne influențează și ne inflamează pe toți. Este scânteia din care a pornit focul de miriște care s-a răspândit apoi în toată lumea.
Ioan și-o păstrează pentru sine pe cea de a șaptea mărturie despre divinitatea lui Isus Christos. Mesajul este inexorabil: ,,Degeaba s-au convins toși aceștia, dacă nu m-aș fi convins eu însumi. Ce au făcut alții mă poate impresiona, dar numai ceea ce fac eu mă …mântuie.
În felul acesta, Evangheliei lui Ioan continuă să fie, de două mii de ani, o provocare personală pentru toți cititorii ei, pentru mine și pentru … tine.
În afară de pasajele în care apare menționat alături de ceilalți apostoli (Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Ioan 21:2; Fapte 1:13), Toma apare individual în doar patru pasaje, fiecare cu însemnătatea lui specială.
Toma – geamănul – John 11:16
Ciudat este că nicăieri nu ni se spune numele celui cu care a fost Toma geamăn. Oare de ce? Hmmmm …
Cu cât mă gândesc mai mult ci atât văd în această omisiune un mesaj care mă privește personal. Cred din ce în ce mai convins că acest Toma a fost geamăn cu mine … Poate și cu tine. În orice caz a fost frate geamăn cu tatăl băiatului care și-a adus fiul la Domnul Isus pentru vindecare: “Cred, Doamne, ajută necredinței mele!“ (Marcu 9:24).
Toma este prototipul credinciosului necredincios, a credinciosului care are limite peste care nu poate să treacă ușor, a credinciosului care se îndoiește. Tocmai de aceea sunt din ce în ce mai convins că Duhul Sfânt nu ne-a lăsat să știm numele celui care i-a fost “geamăn“. Tu poți pune numele tău în dreptul numelui lipsă. Eu l-am pus foarte convins pe al meu.
Toma curajosul – John 11:16
Dualitatea credință-necredință ne lasă să fim când puternici, când neputincioși. Toma a avut și el momentele lui de sclipire. Omul acesta nu a fost lipsit de curaj și nici de devotament.
Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: ,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“
De câteva zile, Maria și Marta trimiseseră Domnului chemarea lor urgentă. Lazăr era pe moarte și aveau nevoie urgentă de El. Ucenicii au văzut însă cu mirare că Domnul ,,Își face de lucru“, parcă vrând intenționat să fie prea ocupat ca să se ducă. Majoritatea lor începuseră să creadă că era vorba de o teamă justificată. Iudeii căutaseră nu de mult
să-l asasineze, iar Lazăr, Marta și Maria erau în Iudeea, foarte aproape de Ierusalim … tacit, ucenicii i-au dat dreptate și nu l-au zorit să meargă. Numai că Domnul i-a surprins iar ci hotărările Sale. La două zile după ce primise chemarea din Betania, Domnul s-a hotărât brusc să meargă.
,,Haidem să ne întoarcem în Iudea.“ ,,Învăţătorule“, I-au zis ucenicii, ,,acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?“ – Ioan 11:7-8
Răspunsul dat de Domnul Isus le-a arătat din nou că El gândește altfel decât ei și că întârzierea nu fusese o problemă de frică, ci una de călăuzire specială venită partea lui Dumnezeu:
,,Isus a răspuns: ,,Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n’are lumina în el.“ După aceste vorbe, le -a zis: ,,Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn“ – Ioan 11:9-11
Convinși că Domnul poate pune diagnostice de la distanță, ucenicii s-au bucurat să afle că Lazăr are șanse de vindecare:
Ucenicii I-au zis: ,,Doamne, dacă doarme, are să se facă bine“ – Ioan 11:12
Nu-l înțeleseseră însă nici de data aceasta, așa că Domnul le-a spus pe față:
Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn. Atunci Isus le-a spus pe faţă: ,,Lazăr a murit. Şi mă bucur că n’am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el“ – Ioan 11:13-15
Este clar că dialogul era rupt. Ucenicii nu puteau să înțeleagă cuvintele Domnului Isus. Ei știau ce știau ei. El știa ce știa El. Cel mai mult îi încurca acum această alăturare dintre moartea lui Lazăr și posibilitatea lor de a merge la el. În mod normal, cine moare nu mai este acolo unde-i este trupul. Domnul nu putea face această greșeală! Singurul raționament posibil era că Domnul era pregătit să meargă în Iudeia, unde va fi omorât și=i anunța acum că se vor întâlni cu Lazăr … dincolo de moarte. Cuvintele lui vorbeau de un fel de încercare a credinței .. Lazăr pune doi cu doi împreună și pentru el fac patru. Simplu și curajos, el rostește:
,,Haidem să mergem şi noi să murim cu El!“ – Ioan 11:16
Bineînțeles că Toma făcuse un raționament strmb și ajunsese la o concluzie proastă. Avea să înțeleagă mai târziu noul limbaj al lui Isus: moartea este un somn, iar învierea ca o deșteptare. Ceea ce avea sî se întâmple cu Lazăr era o lecție practică despre aceasta. Admirăm totuși curajul lui Toma. El fusese gata să moară alături de Isus sub persecuție. De fapt, așa avea să o și sfârșească mai tărziu …
Toma neștiutorul – Ioan 14:5
,,Doamne“, I -a zis Toma, ,,nu ştim unde Te duci; cum putem să ştim calea într’acolo?“
Este evident că Toma, asemenea multora dintre noi, a fost un om lipsit de sofisticare; curajos, dar greu de cap și zăbavnic la trecerea dincolo de pragul lumii materiale, spre dimensiunile flexibile ale priceperii spirituale. Acest handicap al lui i-a prilejuit însă Domnului să facă unele din cele mai extraordinare afirmații ale misiunii Sale. Toma a fost ,,geamănul“ nostru, manifestând în preajma lui Christos limitările cu care ne luptăm fiecare dintre noi. Mulțumim lui Dumnezeu pentru Toma. Fără lipsa lui de pătrundere spirituală n-am fi ajutați și noi astăzi de lămuririle lui Christos:
,,Isus i -a zis: ,,Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. Dacă m’aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi deacum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut“ – Ioan 14:6-7
Nedumeririle lui Toma i-au prilejuit Domnului aceste veritabile revelații divine. Curajul cu care și-a manifestat lipsa de pricepere i-a dat îndrăzneală și lui Filip:
,,Doamne“, i -a zis Filip, ,,arată-ne pe Tatăl, şi ne este de ajuns“ – Ioan 14:8
Iar lămurirea mustrătoare primită de Filip a primit un răspuns de care aveam nevoie astăzi toți:
Isus i -a zis: ,,De atîta vreme sînt cu voi, şi nu M’ai cunoscut, Filipe? Cine M’a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ,Arată-ne pe Tatăl?` Nu crezi că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe cari vi le spun Eu, nu le spun dela Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui. Credeţi-Mă că Eu sînt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea – Ioan 14: 9-11
Toma este o dovadă că omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului, cum va spune mai târziu apostolul Pavel (1 Cor. 2:6-16). Știind acestea, Domnul Isus îi promite lui Toma și lui Filip că va veni o vreme când Duhul îi va ajuta pe cei credincioși să pătrundă lesne în dimensiunile vieții spirituale:
Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl: şi ori ce veţi cere în Numele Meu, voi face, pentruca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mîngîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămînă cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi, pentrucă nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămîne cu voi, şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.
Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentrucă Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sînt în Tatăl Meu, că voi sînteţi în Mine, şi că Eu sînt în voi. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, şi Mă voi arăta lui.`
Care este însă secretul pentru primirea acestui Duh al lui Dumnezeu? Aceasta a vrut să afle, alături de Toma și de Filip, Iuda, nu vânzătorul:
,,Iuda, nu Iscarioteanul, I -a zis: ,,Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii?“ Drept răspuns, Isus i -a zis: ,,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvîntul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvîntul, pe care -l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M’a trimes. V’am spus aceste lucruri cît mai sînt cu voi. Dar Mîngîietorul, adică Duhul Sfînt, pe care -L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v’am spus Eu“ – Ioan 14:22-26
Toma – singuraticul – Ioan 20:24
Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus.
Cel mai rău lucru pe care-l putem face atunci când avem probleme este să ne ascundem în singurătatea suferinței. Rupt de părtășia ucenicilor, Toma a fost muncit de gândurile lui deznădăjduite. Ne putem închipui foarte ușor raționamentele lui: ,,Dacă Isus a murit, atunci El n-a fost cine au crezut ei că este, Fiul lui David, Mesia cel așteptat în lume. Dcaă n-a fost cine sperau ei, anii aceștia de ucenicie au fost un timp pierdut degeaba.“ Fiind un om practic, Toma era hotărât să nu mai piardă vremea în continuare și n-a mai fost atras să stea împreună cu ceilalți ucenici. Foarte adesea însă, această “pierdere de vreme“ în părtășia sfinților ne prilejuiește întâlniri miraculoase cu … Domnul.
Toma – raționalistul convertit la credință – Ioan 20:28
Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!“- Ioan 20:28
Pentru că a ales singurătatea în locul părtășiei, Toma s-a pedepsit sibgur, lipsindu-se de una din întâlnirile cu Cel înviat. A aflat despre ea de la ceilalți, dar … s-a îndoit.
Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei cînd a venit Isus. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: ,,Am văzut pe Domnul!“ Dar el le -a răspuns: ,,Dacă nu voi vedea în mînile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mîna mea în coasta Lui, nu voi crede“ – Ioan 20:24-25
Ce mare trebuie să fi fost supărarea ucenicilor când le-a spus că nu-i crede! Pe Toma l-a auzit însă și … altcineva:
După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăş în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe cînd erau uşile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc, şi le -a zis: ,,Pace vouă!“ Apoi a zis lui Toma: ,,Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune -o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.“
Toma a fost surprins de câteva lucruri. Mai întâi, Domnul Isus a apărut între ei “din senin“, fără să deschidă o ușă, așa … prin ziduri. Apoi a fost faptul că acum putea să îl pipăie și să se convingă de realitatea ființei Sale. Domnul nu era doar o “apariție“, o fantomă a unei iluzii colective! Cel mai mult l-a lovit însă pe Toma faptul că, deși nu fusese de față, Domnul știa ceea ce el spusese. În mustrarea primită, Toma primește dovada indiscutabilă că Cel înviat este deasupra firii. El poate spune acum că anii de ucenicie n-au fost doar un timp pierdut, ci o adevărată și uimitoare umblare cu Dumnezeu:
Drept răspuns, Toma I -a zis: ,,Domnul meu şi Dumnezeul meu!
Rațiunea lui Toma a capitulat în fața .. dovezilor! Mintea noastră, limitată la dimensiunile experienței personale, pătrunde greu dincolo de cortina lucrurilor ,,pipăite“ cu simțurile noastre. Putem spune din nou că ,,Geamănul“ nostru ne-a înlocuit într-o experiență necesară. Toma s-a îndoit atunci pentru ca niciunul dintre noi să nu mai trebuiească să o mai facă astăzi. Slăbiciunea lui este întărirea noastră, iar promisiunea făcută lui este realitatea experiențelor noastre, trăite prin … credință:
,,Tomo“ i -a zis Isus, ,,pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de ceice n’au văzut, şi au crezut“ – Ioan 20:29
Cine este Cel ce se roagă?
În călătoria simbolică prin Cortul Întâlnirii pe structura căreia își scrie Ioan Evanghelia, după ce Isus s-a identificat cu obiectele din Curte (Mielul de jertfă pentru altarul din curte (1:36), apa din ligheanul spălărilor (4:14) și din prima parte a Cortului (pâinea (6:35) și lumina (8:12), în capitolul 17, Domnul Isus se află în fața altarului tămâierii, unde-și rostea Marele Preot rugăciunea înainte de a intra dincolo de perdea, în „Sfanta Sfintelor”. Toate elementele cultului mozaic au fost simboluri care au prevestit lucrarea mesianiacă. La ,,împlinirea vremii“, El a venit să le împlinească pe toate.
În ,,sfânta“ Marele Preot mai putea fi încă în compania celorlalți preoți, care-l auzeau cum se roagă, dar dincolo de perdea mergea singur ca să așeze sângele jertfei pe capacul ispășirii de deasupra chivotului. Iuda a fost dat afară (Ioan 13:18-30) pentru că n-a făcut parte din preoția cea nouă pe care a inaugurat-o Domnul Isus cu ucenicii. Ei preoți, El Mare Preot. O schimbare epocală.
Dar cum să fie El preot când încă mai trăiau Ana și Caiafa? Cum să se roage El pentru popor când ei mai aduceau încă rugăciunile la Templu?
Răspunsul este unul singur, mare și tainic. Răspunsul este … Melhisedec!
În noaptea aceea, cerul nu-i bagă în seamă nici pe Ana și nici pe Caiafa. Vremea lor trecuse. Cerul privește și ascultă ceea ce face Isus Christos, noul și tainicul Melhisedec, un Mare Preot pregătit de Dumnezeu din veșnicii ca să slujească nu în ,,Cortul Întâlnirii“ de pe pământ, ci în originalul ceresc după care i s-a spus lui Moise să facă Cortul de pe pământ. Ana și Caiafa se rugau în Templul de pe pământ, ,,chipul şi umbra lucrurilor cereşti“, dar cerul era cutremurat de slujirea făcută de Christos în Templul ceresc:
,,Ei (Ana și Caiafa) fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama”, i s-a zis, „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte” (Evrei 8:5).
Ana, Caiafa și oricare alt exponent al preoției lui Levi și Aaron n-ar fi putut face niciodată curățirea cortului ceresc. Dumnezeu a pregătit din vreme preoția lui Melhisedec, care a prevestit lucrarea desăvârșită pe care avea să o împlinească Domnul Isus:
,,Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta, şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică. … Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“ (Evrei 9:11-12; 24).
Cartea Apocalipsa ne vorbește despre altarul tămâierii din cer și despre altarul jertfei:
,,Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie“ (Apoc. 8:3;14:17-18).
Muritorii n-au ce căuta în slujirea de la Templul ceresc! Acolo este nevoie de o altfel de preoție, determinată deliberat de Creatorul tuturor lucrurilor.
,,Nimeni nu-şi ia cinstea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a fost Aaron. Tot aşa şi Hristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Şi, cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.
El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte şi fiind ascultat din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Şi, după ce a fost făcut desăvârşit, S-a făcut pentru toţi cei ce-L ascultă urzitorul unei mântuiri veşnice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 5:4-10.În Evanghelia lui Ioan, rugăciunea de Mare Preot a Domnului Isus ocupă un loc de mare însemnătate. Din Evanghelia lui
…Ioan 11 – Învierea lui Lazăr
Pe noi ne înspăimântă moartea fizică. Dumnezeu are o problemă cu moartea spirituală! Moartea fizică a apărut ca o binefacere, când Dumnezeu le-a oprit lui Adam și Eva accesul la pomul vieții, pentru ca moartea spirituală să nu se permanentizeze veșnic
Capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan se ocupă exact cu aceste distincții dintre moartea fizică și moartea spirituală. Domnul Isus plânge nu pentru un Lazăr mort fizic, ci pentru o omenire moartă în păcat și necredință. El a avut în plan ca învierea lui Lazăr să-i convingă pe toți că El este Dumnezeu venit să reia părtășia cu oamenii despărțiți de El din cauza păcatului.
Pentru oricine citește cât de cât atent capitolul 11, este evident că Ioan ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe cel care ,,regizează“ împreună cu Dumnezeu toată întâmplarea…
Dacă-L iubiți pe Dumnezeu îi iubiți și pe oameni. Studiile caracterelor din Biblie este una din marile mele pasiuni. Lângă Simeon am stat curios mai bine de 16 ani … M-am apucat acum să aștern pe hârtie ce am văzut și învățat de la el.
Luca 2: 25-38
Copacii bătrâni și frunzele tomnatice stau doar până vine primăvară; o salută și apoi se culcă liniștiți sub brazdele fertile care pregătesc recolta viitoare.
În planul lui Dumnezeu, a fost să fie ca doi oameni bătrâni să-L întâmpine pe pruncul Isus la Ierusalim, să-L vestească lumii și să-I ureze de bine. Simeon și Ana, un bărbat și o femeie, nu doar un bărbat și nu doar o femeie, ci așa cum se cuvine, un bărbat și o femeie, reprezentanți ai îmbătrânitei familii umane, în disperare de înnoire.
Ceea ce știm despre Simeon și Ana este puțin, dar consistent, caracteristic tuturor oamenilor bătrâni. Ei sunt mari, dar nebăgați în seamă, vorbesc puțin, dar spun foarte multe. Lumea a observat dintotdeauna aceasta și a scos chiar un aforism de avertizare:
,,Cine nu are bătrâni, să şi-i cumpere!“
Un bătrân este un depozit de înțelepciune acumulată în frământările vieții. Argintul de la tâmple anunță pe cei din jur că ei sunt bogați în experiență. Fiecare fir de păr alb este un filon de înțelepciune. Părul alb este uniforma de preoție în care se îmbracă pentru a fi văzuți și consultați de cei din generațiile mai tinere. Ca doctori înveșmântați în halate albe, ei au pricepere și sfaturi pentru bolile vieții. Ele dor însă mai viclean și puțini sunt cei care caută azi sfaturile bătrânilor.
Din marea mulțime de oameni din Ierusalimul vremii, din mulțimea de preoți care slujeau acolo, numai Simeon și Ana și-au dat seama ce se întâmplă! Era cel mai mare eveniment din istoria Templului, din existența Ierusalimului, din existența Israelului. Nimeni altul n-a băgat însă de seamă venirea Fiului lui Dumnezeu, a lui Mesia, să împlinească făgașul prestabilit al Legii și al profețiilor.
De știut că trebuie să vină mai știau și alții. De așteptat ,,în principiu“ Îl așteptau foarte mulți, dar numai doi bătrâni au fost suficient de desprinși de obsedantele și înrobitoarele preocupări zilnice ca să-și dea seama de ceea ce se întâmplă. Venirea pruncului Isus nu i-a găsit nici ,,acasă“, nici ,,la treabă“, ci la Templu.
Simeon și Ana sunt ,,veriga lipsă“ din lanțul împlinirilor profetice. Dacă n-ar fi fost ei, ar fi lipsit legătura organică dintre Vechiul Testament și Noul Testament. Providențial, cei doi au fost ,,păstrați în viață“ doar pentru scopul acesta: să-L întâmpine pe Domnul Isus la Templu. Ana era ,,foarte înaintată în vărstă“ (2:37), iar Simeon ni se descoperă ca un om care abia așteaptă să moară, ca unul căruia i se părea că a fost ținut prea mult în viață, peste dorințele și interesul lui. Intuim din text că i-a cerut de multe ori Domnului să fie luat de aici, să plece acolo unde-i era rostul. La cererile lui insistente i s-a răspuns însă cu această precizare: ,,Nu va muri înainte ca să vadă pe Christosul Domnului!“ (2:26). Ana era ,,proorociță, adică avea acces la vocea și urechea lui Dumnzeu, fiind jumătate aici și jumătate deja în cealaltă lume. Trecuse și ea de vârsta obișnuită la care mor oamenii, până și ,,cei mai tari“. Ajunsese la 84 de ani, iar lumea aceasta n-o mai trăgea, n-o mai interesa, nu mai avea ce să-i ofere. Trăia la Templu, preocupată mai mult de Dumnezeu, decât de oameni, ca un pom care-și strămutase deja rădăcinile pe tărâmul celălalt:
,,Ana nu se depărta de Templu, și zi și noapte slujea lui Dumnezeu cu post și rugăciune“ (2:37).
Dacă prin Templu înțelegem Casa Domnului, Ana se mutase deja de la ea acasă, la Domnul. Nu-i de mirare deci că a dat cu ochii de prunc de îndată ce acesta a sosit acolo (,,A venit și ea în același ceas“ … 2:38).
Ultima lucrarea pe care au avut-o de făcut Simeon și Ana înainte de a pleca din lumea aceasta a fost să-L întâmpine pe pruncul Isus, să-L vestească lumii și să-I ureze de bine! Cu ei s-a încheiat Vechiul Testament. Activitatea lor, împreună cu aceea a lui Ioan Botezătorul a fost scrisă pe ultima filă a lui. Chipurile lor împovărate de ani și de așteptări sunt metafore pentru cartea aceasta prăfuită care și-a făcut datoria și care era rânduită să-și închidă coperțile. Simeon și Ana sunt doi străjeri așezați de Dumnezeu la răscrucea vremurilor, doi crainici destinați să vestească lumii sosirea Celui ce este ,,nădejdea tuturor veacurilor“.
Nu știm, n-am fost lăsați să știm ce cuvinte a rostit Ana atunci când ,,a vorbit despre Isus tuturor celor ce așteptau mântuirea Ierusalimului (2:38). Dumnezeu a așezat un val de tăcere asupra lor. Știm însă ce a rostit Simeon, pentru că Dumnezeu a vrut neapărat ca rostirea lui să străbată toate generațiile și să ajungă până la marginile pământului.
Cuvintele lui Simeon, puține dar miezoase, ca toate rostirile bătrânilor, sunt un izvor imens de înțelepciune pentru toți cei care au răbdarea și interesul să le asculte. Încerc să plec urechea spre buzele lui și spre inima lui ca să înțeleg ce-mi spune, ce pot învăța eu însumi de la el, care este mărturia lui pentru mine.
„Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea ta, pe care ai pregătit-o să fie înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău, Israel” (Luca 2:29-32).
Fiecare cuvânt este important în această rostire.
,,Slobozește“ este rugăciunea unuia care s-a simțit prizonier prea mult într-un loc sau o situație neplăcută. De la Simeon înțeleg că, oricum am lua-o, până la urmă lumea și viața aceasta nu sunt suficiente pentru împlinirea tuturor dorințele și aspirațile noastre. Ne vom lovi întotdeauna de zidurile și zăbrelele unei celule mult prea mici pentru ele. Cum spunea poetul Costache Ioanid în celebra sa poezie ,,Puiul“, dorințele și aspirațiile noastre cele mai înalte nu se vor împlini niciodată în lumea de aici.
,,Vine-o clipă,
un soroc,
când la marginile lumii
cineva din cer va bate…
Cioc!…
Cioc, cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
se va face o fereastră
către lumea cea măiastră.“În copilărie și în adolescență avem iluzia că suntem liberi. ,,Poți face orice și poți deveni orice îți pui în minte!“ ni se spune. Spre bătrânețe, privim înapoi cu o înțelepciune nouă, decantată din înfrângerile vieții și ne dăm seama că, fără speranța învierii, nașterea este o condamnare la moarte. Copilărim și trăim în celula morții, alături de toți ceilalți condamnați.
Cu speranță învierii însă, Simeon, a jinduit să ,,plece“ în libertatea unei existențe nelimitate stânjenitor de condițile triste ale vieții de acum. Împărtășim cu el această nădejde și așteptăm ca și el și ca apostolul Pavel ,,plecarea acasă“ :
,,Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul“ (2 Corinteni 5:8).
,,În pace“ este destinația spre care nădăjduiește un suflet zbuciumat și obosit de prea multele conflicte pe care le-a trăit. Pacea nu este nici ea la ea acasă pe pământ. Trebuie s-o căutăm până la urmă ,,în altă parte“. Simeon presimte și preveștete oferta păcii cu care a venit Domnul Isus să o dea celor ce n-au nici o șansă să o găsească în lumea aceasta:
,,Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte“ (Ioan 14:27).
,,Pe robul Tău, Stăpâne“ sunt cuvinte care dau pe față singura poziție posibilă a creaturii în fața Creatorului. Robia către Dumnezeu este singura care nobilează, care ne ridică de la nivelul animalic al existenței și ne așează în demnitatea celor ce trăiesc în Casa lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor lucrurilor. ,,Stăpâne“ este dovada că acest Simeon s-a integrat deja în concertul universal al creației, reușind să se smulgă din mlaștina ,,căutătorilor de hrană“, a celor ce au iluzia că-și pot asigura singuri existența, orfani sub cer și pururi scormonitori pentru supraviețuire prin gunoaielor de pe acest pământ. ,,Stăpâne“ mărturisește liniștea celui care și-a încredințat întreaga existență în grija ce îngrijește de toate, de la la crinii de pe câmp, la vrăbiile cerului.
,,… după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta“. Simeon a avut o înștiințare anterioară, o pregătire din partea lui Dumnezeu:
,,Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Christosul Domnului. El a venit în Templu mânat de Duhul. Şi, când au adus părinţii înăuntru pe Pruncul Isus, ca să împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, Simeon L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: …“ (Luca 2:26-28).
Altfel ar fi fost cu neputință ca omul acesta să vadă în boțul de carne din brațele a doi sărăntoci pe Fiul lui Dumnezeu. Iosif și Maria nu și-au putut permite să aducă jertfa deplină, ci doar jertfa săracilor, pentru copilul lor (Lev. 12:2-8; Luca 2:21-24).
Se cere credință și se cere iluminarea Duhului ca să vezi lucrurile lui Dumnezeu așa cum sunt ele, dincolo de carnea și sângele învelișurilor umane. Credința lui Simeon seamănă ca două picături de apă cu credința tâlharului de pe cruce, singurul care L-a văzut pe viitorul Împărat divin sub perdeaua trupului de carne care atârna neputincios pe cruce.
Dincolo de aceste cuvinte, Simeon vestește tuturor oamenilor lucrarea epocală pe care a venit s-o facă Cel de curând născut:
,, … mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel.” Extaziat de fiorul marii întâlniri, Simeon devine pentru momentul acela profet și, trecând dincolo de speranța pentru mângăierea lui Israel, vestește aspectul universal al lucrării lui Mesia.
Știind ceea ce știau ei despre prunc, ne mirăm de mirarea părinților la auzul unei asemenea vestiri. Este evident că Simeon a fost, în planul providenței, și un sol pentru ei, mai ales pentru Maria. Trecând peste obiceiul și bunacuviință de atunci, Simeon îi vorbește tinerei femei, nu bărbatului ei care stătea lângă ea.
,,Simeon i-a binecuvântat și a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Luca 2:34-35).
Pruncul va fi un factor de referință, unul care va determina mari schimbări în Israel, o personalitate imposibil de ignorat, care va stârni împotrivire.
Așezat la poarta dintre două Testamente, Simeon anunță rolul primordial pe care-L va juca pruncul Isus în istoria lumii, iar cele douăzeci de secole scurse de atunci i-au confirmat cu prisosință mesajul. Isus a ajuns într-adevăr un ,,semn“ (semeion) care despică omenirea în două, așezându-i față în față pe simpatizanții și pe dușmanii Săi.
Cât privește cuvintele profetice rostite special pentru destinul Mariei, unii spun că ar fi o referire directă la durerea care i-a sfâșiat inima sub crucea pe care L-a văzut murind pe fiul ei. Eu nu sunt sigur … Cred că este mult mai mult decât aceasta. Maria joacă și astăzi un rol foarte important în creștinismul istoric. ,,Gândurile multor inimi“ sunt afectate mereu și pretutindeni adânc de mama Domnului Isus. Vestirea lui Simeon este o rostire plină de taine și s-ar putea ca adevăratul ei înțeles să nu ne fie descoperit decât la ceasul mult așteptat în care ni se vor lămuri toate tainele. Nici nu s-ar cuveni să fie altfel. Simeon trebuie să rămână cu noi până la sfârșitul veacurilor.
Samariteanca – I-a dat până la urmă să bea ?
Am recitit textul din Ioan 4 ca să-mi răspund unei curiozități: “I-a potolit până la urmă samariteanca setea Domnului Isus?”
N-am găsit în text decât această stingheră precizare, care mai mult complică decât simplifică lucrurile:
“Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor …” (Ioan 4:28).
Galeata a rămas abandonată stingher, undeva între Domnul Isus și samariteancă. “Cum de a uitat-o? A uitat pentru ce venise? Găleata era plină sau era goală?”
Subiectul dialogului inițial dintre Domnul Isus și samariteancă a fost abandonat de Ioan. Oare de ce ?
Voi ce părere aveți? Iată ce am descoperit eu.
Evanghelistul Ioan este un ,,minimalist“, preocupat mereu să spună mult printr-o extraordinară economie de cuvinte. Vocabularul folosit de el este al unui copil de 12 ani, dar fiecare cuvânt al narațiunii lui capătă înțelesuri multiple, fiind încărcat cu sensuri diferite, sugestive, simbolice. Fraza lui Ioan este multistratificată, mustind de înțelesuri bogate, suprapuse, tainice. Fiecare cititor pătrunde doar atât cât îi îngăduie propria înțelepciune, care are și ea nevoie de iluminarea Duhului pentru a primi ,,lumina“.
Știind toate acestea, trebuie să pornim de la premiza că în întâmplarea cu samariteanca nimic nu este ,,la întâmplare“, nici un element nu este o extravaganță, ci o esență în care sunt distilate înțelesuri profunde.
Întâlnirea dintre Domnul Isus și această femeie are loc pe un ,,teritoriu minat“ al unui conflict străvechi. Ca toți locuitorii din acea regiune, samariteanca este un suflet în căutare. Situația ei este încă nerezolvată. A avut cinci bărbați, adică exact numărul de neamuri strămutate de Nebucadnețar în Israel ca să-i înlocuiască pe evreii duși în robie (2 Regi 17:24-41). Ca să nu se sălbăticească țara, Dumnezeu adusese atunci niște sălbatici idolatrii pe care i-a forțat să învețe să
Lasă-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt
Mulți credem că ne înțelegem viața și tragem concluziile de rigoare, după care vine Dumnezeu și dă totul peste cap. Ce facem atunci? Ne împotrivim sau ne supunem?
TOATE concluziile noastre sunt parțiale pentru că toți cunoaștem doar ,,în parte“. Numai Dumnezeu cunoaște desăvârșit totul și despre toate, fie în trecut, prezent sau viitor. Aceasta este lecția pe care am desprins-o din viața lui Iosif, egipteanul.
Vândut de frații săi, Iosif a ajuns să aibă o viață nouă și o identitate nouă în Egipt. Înțelept, el a acceptat noua situație și se gândea că asta va fi viața lui de-acum înainte. Era desprins total de urmașii lui Avraam și de promisiunile planului mesianic. De unde știu asta? Din numele pe care a ales să le dea celor doi copii pe care i-a avut în Egipt.
Era pe vremea când numele copiilor mai însemna încă ceva, nu ca astăzi când dăm copiilor nume după rude, prieteni sau … sonoritate. Iată ce a făcut Iosif:
,,Înaintea anilor de foamete, i s-au născut lui Iosif doi fii, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” (Gen. 41:50-52).
,,Înaintea anilor de foamete“ au fost în Egipt șapte ani de belșug. Iosif a fost înălțat în dregătorie imediat după faraon, s-a însurat cu fata unui preot păgân și a avut de la ea doi băieți. Putem spune că Iosif a ajunds mare în Egipt și că a avut de toate. Un singur lucru il reproșez. Nu s-a dus și nici nu i-a trecut prin minte să se urce pe un cal sau pe o cămilă să se ducă să-l vadă pe tatăl său bătrân. Iosif a preferat să taie orice legătură cu trecutul. El și-a acceptat noua poziție și noua identitate. Iosif a devenit ,,egiptean“.
Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.”
Nu este condamnabil că Iosif a vrut să uite de necazurile lui din trceut, dar nu-mi pot explica cum de a preferat el să uite ,,toată casa tatălui său“ ! Iosif a trântit coperta finală de pe capitolul acela din viața lui. Nu numai hainele îi erau acum de egiptean, ci și inima. Așa și-a înțeles el destinul și așa și l-a acceptat.
Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.”
Iosif și-a înfipt adânc rădăcinile în Egipt și s-a bucurat să fie roditor acolo. Dintr-un sclav aruncat pe nedrept în închisoare, Iosif a ajuns, în autoritate, al doilea om al Egiptului. Soția și socrul lui i-au dăruit o familie fericită și doi copii minunați. Iosif nu mai era o mlădiță avraamică, ci se altoise deplin în vița egipteană, dând roade egiptene.
Și așa s-ar fi terminat totul, dacă … n-ar fi intervenit Dumnezeu să-i dea lui Iosif toate concluziile și planurile peste cap.
Cel care și-a uitat frații și a ales să uite casa tatălui său a văzut cu uimire cu Dumnezeu îi aduce pe frații lui înaintea lui. Dacă muntele nu merge la Mahomed, Dumnezeu l-a adus pe Mahomed la munte și tatăl lui Iosif s-a coborât în Egipt să stea împreună cu Iosif. Preotul Poti-Fera a privit cu uimire cum faraon primește să fie binecuvântat de Iacov, reprezentantul Dumnezeului pribegilor de dincolo de râul Eufrat. Iosif însuși a redevenit ,,evreu“ (pribeag de dincolo de râu).
Pe patul morții, Iosif, mesianicul cu o creștere arestată pentru o vreme, a poruncit fraților săi să-l scoată din rădăcinile Egiptului și să-i îngroape trupul în pământul Țării Promisiunii (Gen. 50:22-26).
Asta însă numai după ce s-a ,,răzgândit“ în urma unei revelații mai complete in partea lui Dumnezeu. Concluziile lui de altădată au fost schimbate, iar înțelegerea lui despre destin a fost maturizată:
,,Iosif le-a zis: „Fiţi fără teamă, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr“ (Gen. 50:19-20).
Ca ilustrație a schimbărilor petrecute în viața lui, Iosif a cceptat ca cei doi băieți ai lui, egipteni get-beget, să fie scoși legal din moștenirea lor și adoptați (realtoiți) în familia mesianică (Gen. 48:1-22):
,,După aceea, au venit şi au spus lui Iosif: „Tatăl tău este bolnav.” Şi Iosif a luat cu el pe cei doi fii ai săi, Manase şi Efraim. Au dat de ştire lui Iacov şi i-au spus: „Iată că fiul tău Iosif vine la tine.” Şi Israel şi-a adunat puterile şi s-a aşezat pe pat. Iacov a zis lui Iosif:
„Dumnezeul Cel Atotputernic mi S-a arătat la Luz, în ţara Canaan, şi m-a binecuvântat. El mi-a zis: ‘Te voi face să creşti, te voi înmulţi şi voi face din tine o ceată de popoare; voi da ţara aceasta seminţei tale după tine, ca s-o stăpânească pentru totdeauna.’ Acum, cei doi fii care ţi s-au născut în ţara Egiptului, înainte de venirea mea la tine în Egipt, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei, ca şi Ruben şi Simeon. Dar copiii pe care i-ai născut după ei vor fi ai tăi; ei vor purta numele fraţilor lor în partea lor de moştenire“ (Gen. 48:1-6).
Nu puțini sunt acum cei care văd în viața lui Iosif o metaforă pentru evoluia poporului Israel, care-și așteaptă ,,realtoirea“ în rădăcina măslinului străbun. Și nu puțini cred că pentru temporara lui ,,amnezie“ voluntară și pentru acel ,,manase“ în care a ales să-și trăiască o vreme viața, Dumnezeu nu i-a făcut cinstea de al include pe Iosif în lanțul definitor al patriarhilor naționali. Iehova a preferat să rămână doar ,,Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov“, deși așe de multe capitole din Geneza îi sunt acordate lui … Iosif.
Mesajul meu pentru voi astăzi este însă altul:
,,Lăsați-L pe Dumnezeu să aibă ultimul cuvânt și în viața voastră“.
Știu, ,,realitatea“ în care vă găsiți NU POATE fi interpretată astăzi decât așa cum o faceți acum, iar destinul pe care-l întrevedeți este acela de care sunteți siguri astăzi. Totuși … dați-i lui Dumnezeu dreptul să intervină, așa cum a făcut-o în viața lui Iosif, și să vă dea totul peste cap. El are și dreptul și puterea să o facă. Iar planurile Sale sunt ÎNTOTDEAUNA infinit superioare planurilor noastre.
,,Tată, facă-se nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.“
Enoh – trecut, prezent și viitor
Nu știu precis dacă cei morți ne văd, dar cred că Enoh, care n-a murit niciodată, ne vede!
Care este mesajul lui Enoh pentru noi? El ne vorbește din trecut, despre prezent și pentru vitor:
I. Este posibil să umblii cu Dumnezeu chiar și atunci când toți și totul o ia razna.
,,După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi a născut fii şi fiice. La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. (Geneza 5:19-24).
Fiul lui Enoh a fost Metusala, care înseamnă în traducere ,,Când va muri el va veni“. La moartea lui Metusala a venit potopul peste o lume de nelegiuiți.
II. Este posibil să fii plăcut înaintea lui Dumnezeu.
,,Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11:5).
III. Este hotărât că toți cei nelegiuiți vor fi pedepsiți.
,,Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”(Iuda 1:14-15).
Tihic – tipul care tace și face
Există trei feluri de oameni în lume: cei care spun că se poate, cei care spun că nu se poate și cei care spun ,,s-a făcut“.Tihic este unul din bărbaţii amintiţi de câteva ori în Noul Testament, dar care este relativ necunoscut. Citim de cinci ori despre el. Din Fapte 20.4 putem deduce că provenea din Asia şi că l-a însoţit un timp pe Pavel în călătoriile sale. Din Tit 3.12 şi 2 Timotei 4.12 deducem că Pavel l-a putut implica pentru anumite scopuri în slujba pentru Domnul. Pavel l-a trimis în Efes şi în Creta la Tit.
Tihic a fost probabil şi cel care a dus scrisorile adresate colosenilor şi efesenilor, pe care Pavel le-a scris în închisoarea din Roma. El este amintit la sfârşitul fiecărei scrisori. „Calităţile“ lui Tihic numite acolo de Pavel ne pot servi ca exemplu şi ne pot impulsiona.
„Iar ca să ştiţi şi voi cele despre mine, ce fac, toate vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul“ (Efeseni 6.21).
„Toate cele despre mine vi le va face cunoscut Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios şi împreună-rob în Domnul, pe care l-am trimis la voi chiar pentru aceasta, ca să cunoască cele despre voi şi ca să vă mângâie inimile“ (Coloseni 4.7-8).
Să privim aceste două texte şi să învăţăm următoarele de la Tihic:
El era un frate preaiubit
Aceste cuvinte ne fac să ne gândim la două aspecte: în primul rând, Tihic era, la fel ca toţi credincioşii, iubit de Dumnezeu. Pavel a fost mereu conştient de acest adevăr, iar aceasta a caracterizat aprecierea sa faţă de alţii. Astfel, pe tesaloniceni îi numeşte „fraţi preaiubiţi de Dumnezeu“ (1 Tesaloniceni 1.4) şi „fraţi preaiubiţi de Domnul“ (2 Tesaloniceni 2.13). Ce bine ar fi ca şi noi să-i vedem pe fraţii noştri ca obiecte ale dragostei şi simpatiei lui Dumnezeu şi a Domnului! Aceasta ne-ar păzi de o sentinţă dură cu privire la ei.
În al doilea rând, în expresia „frate preaiubit“ găsim şi gândul că Pavel însuşi îl iubea şi că era sigur că şi destinatarii scrisorii îl iubeau. Între ei exista o relaţie caracterizată de dragoste. El era, desigur, un frate care vorbea bine despre credincioşi. Când noi folosim astăzi expresia „frate drag“, aceasta înseamnă acelaşi lucru, şi anume că el ne este drag şi preţios. În uzul limbii, această expresie s-a atenuat destul de mult, încât mulţi o folosesc în mod greşit şi exprimă prin aceasta de fapt că sunt „drăguţi cu noi“. Uzul limbii biblice este, desigur, mai clar, pentru că nu este supus schimbării. Dar şi noi astăzi nu-i iubim pe fraţi, pentru că ne sunt simpatici, ci pentru că sunt născuţi din Dumnezeu şi sunt iubiţi de Dumnezeu.
El era un slujitor credincios
Tihic a fost un frate preaiubit, dar şi un slujitor fidel al Domnului său. Un slujitor credincios se caracterizează prin faptul că el se îngrijeşte de binele turmei. Avem nevoie de fraţi şi de surori care spun ceea ce este spre zidirea celor care ascultă (1 Corinteni 14.3). Ei trebuie să fie capabili să spună adevărul în dragoste. A fi un slujitor credincios înseamnă a administra cu seriozitate ceea ce ţi-a încredinţat Domnul, dar în acelaşi timp să descoperi dragostea lui Hristos. Unor astfel de oameni, Timotei trebuia să le încredinţeze ceea ce el însuşi auzise de la Pavel (2 Timotei 2.2).
Tihic era un astfel de slujitor credincios, şi se mai spune: „în Domnul“. Odată Domnul le-a spus ucenicilor: „Fără Mine nu puteţi face nimic.“ El este punctul central al relaţiilor noastre ca fraţi şi al slujbei noastre, El este izvorul motivaţiilor noastre şi sursa puterii noastre. Ceea ce facem cu fidelitate pentru credincioşi, este apreciat de Domnul ca fiind făcut pentru El. Aceasta face ca orice slujbă printre credincioşi să primească o motivaţie specială şi o nobleţe deosebită.
El era un împreună-rob
Tihic nu a fost numai un slujitor credincios, ci şi un împreună-rob. Pavel se numeşte pe sine în repetate rânduri „rob al lui Isus Hristos“. Tot aşa era şi Tihic. El nu şi-a impus voinţa proprie în slujbă, ci a vrut să facă ceea ce i-a dat Domnul să facă. Un rob este caracterizat prin faptul că este ascultător. Această ascultare trebuie să ne caracterizeze şi pe noi în slujba pentru Domnul nostru.
Fiecare slujitor este supus stăpânului său (Romani 14.4), adică el este direct răspunzător faţă de stăpânul său pentru slujba sa. Totuşi, Domnul ne-a pus în slujbă şi împreună cu alţii. Noul Testament cunoaşte împreună-lucrători, împreună-părtaşi, împreună-ucenici, împreună-ostaşi, împreună-luptători şi, desigur, împreună-robi. Epafra purta acelaşi titlu ca Tihic. El era un „preaiubit împreună-rob, care este un slujitor credincios al lui Hristos“ (Coloseni 1.7). Pe de o parte este o mare îmbărbătare în slujba pentru Domnul când avem alături de noi astfel de împreună-robi, cu care putem munci împreună. Pe de altă parte este o provocare pentru fiecare dintre noi, să fim un astfel de împreună-rob. În acest mod ne putem ajuta reciproc şi întări spre a face binele.
El era un mesager util
Bărbaţi cu o calificare ca cea a lui Tihic pot fi utili în lucrarea Domnului. Lucrarea sa nu era o slujbă de predicare în public, ci Tihic trebuia mai întâi să fie un mesager. El trebuia să ducă veşti de la Pavel la credincioşii din alte locuri şi invers, să-i relateze apostolului cum le mergea acelor credincioşi. Pavel punea mare accent, ca fraţii să cunoască împrejurările în care se găsea, dar la rândul său dorea să ştie care erau împrejurările lor. Recunoaştem aici dragostea şi purtarea de grijă a lui Pavel faţă de credincioşi. Ei erau îngrijoraţi de el, fiind întemniţat în Roma, şi tocmai de aceea l-a trimis pe Tihic la ei, ca să le relateze despre el. Şi de aici putem învăţa. Să ne informăm reciproc despre împrejurările în care ne găsim, ca să putem să ne rugăm unii pentru alţii.
Tihic trebuia să le mângâie inimile. În Efeseni 4.16 citim despre „încheietura de întărire“, care are o funcţie deosebită în Trup (Adunarea). Fără aceste încheieturi nu funcţionează. Se pare că Tihic era o astfel de „încheietură“. Cât de des vorbim în discuţiile noastre cu fraţii noştri despre alţii, în loc să ne îngrijim de ei şi să le aducem mângâiere! Tihic a contribuit la înviorarea şi întărirea credincioşilor.
Să-L rugăm pe Domnul să-i privim şi noi, ca Tihic, pe fraţii noştri scumpi, să fim slujitori şi împreună-robi fideli, care lucrează spre folosul fraţilor, şi ca Domnul să ne dăruiească tot mai mulţi bărbaţi şi tot mai multe femei, care exercită o astfel de slujbă peste tot unde sunt strânşi credincioşii.
Barnaba -fiul mângâierii
Barnaba s-a îmbrăcat în mângâiere. El a primit-o de la Dumnezeu și a dat-o mai departe celor din jurul lui. Omul acesta este o ilustrație vie a principiului expus de apostolul pavel:
,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!“ (2 Cor. 1:3-4).
Despre acest colaborator al apostolului Pavel, care l-a însoţit pe apostolul naţiunilor în prima sa călătorie misionară, găsim câteva indicaţii în Faptele Apostolilor şi în epistole. Dacă aşezăm aceste indicaţii una lângă alta, vom obţine un tablou al unui bărbat binecuvântat, care ne poate fi în multe privinţe un exemplu. Cuvântul ne spune: „Aţintiţi-vă privirea la cei care umblă aşa“ (Filipeni 3.17).
Fiul mângâierii
Pentru prima dată îl întâlnim pe Barnaba în Fapte 4, unde sunt descrise primele zile ale Adunării, pe care Domnul începuse să o zi-dească. Mulţimea credincioşilor era o inimă şi un suflet. În „dragostea dintâi“, aveau toate la comun; niciunul nu spunea că ceva din averile sale era al său. Apostolii depuneau cu mare putere mărturie despre învierea Domnului Isus. Peste toţi era un mare har.
Printre aceşti primi creştini este amintit şi Iosif („El să adauge“). A-cesta a fost numele care i s-a dat când s-a născut ca levit şi cipriot. Dar acum era „născut din nou“, o „creaţie nouă“, unul dintre creştinii, cărora Dumnezeu le dăduse har peste har. La acest bărbat se putea vedea o creştere spirituală; toţi puteau să vadă acest lucru.
Curând a fost numit de apostoli „Barnaba“, pentru că el devenise, în numărul mare de credincioşi, un adevărat „fiu al mângâierii“. Fiecare frate care umblă cu Domnul său, găseşte în El o „mângâiere a dragostei“, are în Cuvânt şi în promisiunile lui Dumnezeu o „mângâiere puternică“ şi poate fi prin credincioşia Sa o „mângâiere“ pentru alţii (Filipeni 2.1; Evrei 6.18; Coloseni 4.11). Dar Barnaba se străduia în mod deosebit să-i mângâie pe sfinţii din Ierusalim, care se aflau la primele prigoniri şi necazuri; el era caracterizat de această activitate de mângâiere. Din 2 Corinteni 1.3-7 ştim că cel care doreşte să mângâie pe alţii în tot felul de necazuri, trebuie să fi fost el însuşi în necazuri şi strâmtorări şi să fi fost mângâiat de „Părintele îndurărilor şi de Dumnezeul oricărei mângâieri“. Barnaba culesese pentru sine din acest balsam şi ştia acum să vindece inimile rănite ale altora cu acest balsam.
Deoarece inima sa era umplută până sus cu dragostea lui Hristos, el era gata, ca mulţi alţi fraţi, să-şi înstrăineze averile şi să pună la picioarele apostolilor preţul lor, pentru ca aceştia să poată împărţi fraţilor după nevoile fiecăruia. Faptul că şi-a vândul ogorul pe care îl avea, are probabil şi o altă motivaţie: pentru a cultiva bine acea buca-tă de pământ, avea nevoie de mult timp, pe care dorea să-l folosească în întregime în lucrarea Domnului său, care îl chemase la această lucrare. Banii şi timpul, tot ce avea, dorea să le închine Domnului.
Barnaba – mângâiere pentru Pavel
A doua oară, Barnaba este amintit în Fapte 9.26-30. Între timp, adunarea din Ierusalim a trecut printr-o perioadă grea, după cum ştim; Ştefan a fost omorât cu pietre şi astfel a fost lepădată mărturia Duhului Sfânt despre proslăvirea lui Isus la dreapta lui Dumnezeu. Ca urmare, „în ziua aceea a început o mare persecuţie împotriva adunării care era în Ierusalim şi toţi în afară de apostoli au fost împrăştiaţi prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei“ (Fapte 8.1). „Tânărul“ Saul era unul dintre instigatori. El sufla ameninţare şi ucidere împotriva ucenicilor Domnului, chiar şi până la Damasc. Dar în drum spre această cetate, Însuşi Domnul proslăvit a păşit înaintea lui şi a lucrat în el o întoarcere totală: Saul însuşi a devenit un ucenic al Domnului, o unealtă bine dotată pentru zidirea Adunării Sale. Cât de mare şi stăruitoare era acum durerea lui, că „mai înainte eram un hulitor şi un persecutor şi un batjocoritor“; de aceea mai târziu s-a numit pe sine „cel dintâi“ dintre păcătoşi (1 Timotei 1.13-15)!
Când după trei ani (Galateni 1.17, 18; Fapte 9.26-27), Pavel a încercat să se apropie de ucenicii din Ierusalim, toţi s-au temut de el şi nu credeau că era un ucenic, deoarece îşi aminteau de el cum era odinioară şi se pare că nu aveau cunoştinţă de evenimentele care avuseră loc între timp. Aceasta l-a smerit din nou adânc pe Pavel şi i-a amintit de dezlănţuirea sa în Ierusalim în necunoştinţă şi râvnă oarbă. Dacă fraţii nu aveau încredere în el, cum ar fi putut vreodată să-i slujească liber Domnului?
Dar Barnaba a mers după el, a discutat cu el şi l-a dus la apostoli. El le-a putut relata cum s-a întors Saul la Dumnezeu şi cum vorbise în Damasc cu îndrăzneală în Numele lui Isus. Barnaba avea o încredere foarte mare în harul lui Dumnezeu şi era deplin convins că harul putea face dintr-un Saul un Pavel. Acesta a fost primit de fraţii din Ierusalim; cât de mulţumitor trebuie să-i fi rămas Pavel lui Barnaba toată viaţa pentru această slujbă a dragostei!
Barbana – mângăiere pentru Neamuri
Prigonirile credincioşilor din Ierusalim au acţionat eficient: credincioşii au fost împrăştiaţi în împrejurimi. Dar în loc să tacă de teamă şi de frică, fără să spună ceva despre mântuirea în Hristos, cei care au fost împrăştiaţi străbăteau ţinuturile şi vesteau Cuvântul (Fapte 8.4). În Fapte 11.19-26 ni se relatează că au mers până în Fenicia şi Cipru şi Antiohia.
Având prejudecăţi iudaice, cei mai mulţi dintre ei vesteau Evanghelia despre Domnul Isus numai printre iudei, unii au vorbit şi grecilor. Mâna Domnului era cu aceştia şi un mare număr a crezut şi s-a întors la Domnul; dar El dorea să se îndrepte şi spre naţiuni. Când adunarea din Ierusalim a auzit aceasta, l-a trimis pe Barnaba la Antiohia. Toţi aceşti oameni de curând întorşi la Dumnezeu aveau nevoie de o îngrijire deosebită şi de învăţătură, iar fraţii din Ierusalim, care îl cunoşteau pe Barnaba, erau convinşi că el era unealta adecvată pentru o astfel de slujbă. El se dovedise printre ei ca un „om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă“ (Fapte 11:24). Ce înseamnă aceasta?
El era „un om bun“, un „fiu al mângâierii“ pentru alţii, unul care se gândea cu bunătate la binele altora. „A ne iubii unii pe alţii“ este caracteristica tuturor celor ce sunt născuţi din Dumnezeu, şi noi toţi trebuie să fim „buni unii faţă de alţii“ (1 Ioan 4.7; Efeseni 4.32); dar Barnaba primise un dar de har special, care îl făcea capabil să facă această slujbă printre „copilaşii în Hristos“.
El era plin de Duhul Sfânt; Persoana Duhului Sfânt locuia în el, cum de altfel locuieşte şi în noi; dar în Barnaba cel temător de Dumnezeu şi evlavios, Duhul Sfânt nu era împiedicat în acţiunea Sa nici prin porniri ale cărnii, nici printr-o gândire lumească, ci Îşi putea arăta deplin roadele Sale: „dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare“. Ce mireasmă plăcut al lui Hristos a împrăştiat Barnaba în jurul său!
„Plin de credinţă“ – Exemplele din Evrei 11 ne arată viaţa celor care sunt „plini de credinţă“: ei sunt convinşi de lucruri care nu se văd. Ei umblă înaintea Celui nevăzut, se bazează pe promisiunile Sale şi ascultă de El. Credinţa lor biruie lumea şi duşmănia ei; ea triumfă peste greutăţi, deoarece pentru Dumnezeul lor nimic nu este imposibil. Ei sunt o mărturie vie şi luminoasă în această lume şi păşesc într-o nădejde vie spre „patria“ cerească, spre „cetatea“ pregătită de Dumnezeu. – Un astfel de bărbat al credinţei era şi Barnaba. Ce exemplu, ce imbold şi ce ajutor a fost el pentru acei credincioşi care tocmai veniseră la credinţă! Îndemnul său, de a rămâne cu hotărâre de inimă cu Domnul, îl vedeau împlinit în el.
Barnaba – mângâiere în Antiohia
În legătură cu slujba sa în Antiohia ni se spune: „o mare mulţime a fost adăugată la Domnul“ (versetul 24). El nu-i atrăgea pe oameni după sine, ci îi conducea la Domnul. El nici nu avea interesul să ocupe primul loc printre ei. Când a văzut cum se răspândea lucrarea în acel ţinut şi cum credincioşii aveau nevoie de îndrumare în învăţătura sănătoasă, a căutat o unealtă, pe care, după cum ştia, Domnul o dotase în mod deosebit pentru această slujbă: a plecat la Tars şi l-a căutat pe Saul, apoi l-a adus în Antiohia. Un an întreg s-au strâns în adunare şi au învăţat cu alţi fraţi multe lucruri. Ce binecuvântat a fost acel timp! Printre profeţii şi învăţătorii de acolo este amintit mai întâi Barnaba, iar Saul abia la urmă (13.1). Barnaba obţinuse prin credincioşia sa printre fraţi o mare încredere.
În acele zile, Agab, un profet din Ierusalim, a anunţat prin Duhul o mare foamete, care va veni peste tot pământul, deci şi asupra credincioşilor din Iudeea care, ca şi „risipiţi“, urmau să ajungă în mare necaz. Când a venit această foamete, Barnaba şi Saul au fost din nou însărcinaţi să ducă în Iudeea darurile strânse în Antiohia, ca o expresie a unităţii şi a dragostei (11.27-30). După ce au îndeplinit această lucrare, Barnaba şi Saul s-au întors de la Ierusalim şi l-au luat cu ei şi pe Ioan, care era numit Marcu (12.25).
Barnaba – mângâiere în misiune, cu Saul în prima călătorie misionară
Credincioşii din Antiohia erau într-o stare duhovnicească bună. Acest lucru s-a arătat printre altele în faptul că ei se gândeau cum poate fi răspândită Evanghelia printre naţiuni. Dar acest lucru trebuia să se facă în dependenţă de Domnul, iar ei căutau să recunoască voia Sa postind. Atunci „Duhul Sfânt a zis: Puneţi-Mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat. Atunci, după ce au postit şi s-au rugat şi au pus mâinile peste ei, le-au dat drumul. Ei deci, fiind trimişi de Duhul Sfânt, au coborât…“ (13.2-4). Domnul este Cel care doreşte să-Şi trimită slujitorii Săi.
Ne-am obişnuit să vorbim despre călătoriile misionare ale aposto-lului Pavel şi să vedem pe însoţitorii săi în umbra acestui mare apos-tol al naţiunilor. Dar să reţinem: această lucrare mare a început cu un îndemn divin: „Puneţi-mi deoparte acum pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrare“. Atât primul, cât şi al doilea erau deci echipaţi adecvat pentru această slujbă, care pretindea atât de multe, iar cei doi erau într-o stare duhovniceacă bună, încât Domnul îi putea folosi. La fel ca Pavel, şi Barnaba era constrâns de dragostea lui Hristos, să predice oamenilor: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Tot atât de puţin ca Pavel, Barnaba nu s-a lăsat speriat de necazuri, de nevoi, de strâmtorări şi de prigoană în legătură cu această slujbă (2 Corinteni 6). Acelaşi har care a prisosit, care îl făcea capabil pe Pavel pentru această slujbă, se odihnea şi peste Barnaba.
Citind Fapte 13 şi 14 observăm că apostolul Pavel a ajuns tot mai mult în prim-plan şi a devenit purtătorul de cuvânt. În practica slujbei, fiecare a înţeles ce loc i-a fost acordat, şi fiecare a ocupat locul său prin har în smerenie.
Întorcându-se din prima lor călătorie misionară, care a durat trei ani, au istorisit adunării ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum El deschisese o uşă a credinţei pentru naţiuni. Ei Îi atribuiau Lui totul.
Barnaba – mângăiere pentru Ioan Marcu
În capitolul 15 unde ni se spune cum a fost lămurită problema importantă – „Trebuie să fie circumcişi credincioşii dintre naţiuni după obiceiul lui Moise?“ între adunările din Antiohia şi Ierusalim, îi vedem pe cei doi slujitori fideli alături luptând pentru adevăr. Mărturia acestor „preaiubiţi, Barnaba şi Pavel… care şi-au expus vieţile pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos“ (versetele 25-26) avea o mare greutate. Nu numai Pavel, ci şi Barnaba a recunoscut clar că atât iudeii, cât şi grecii au fost făcuţi morţi faţă de lege prin trupul lui Hristos (Romani 7.4).
Dar acum apar umbre pe cărarea lui Barnaba, a acestui slujitor binecuvântat al Domnului.
După ce Pavel şi Barnaba au rămas un timp mai îndelungat în Antiohia, Pavel i-a propus colaboratorului său demn de încredere să se întoarcă în toate cetăţile în care vestiseră Cuvântul Domnului, pentru a vizita fraţii de acolo şi a vedea cum le merge. Apostolul Pavel a fost aici acela care a luat iniţiativa; de la începutul slujbei sale a fost caracterizat de interesul pentru binele fraţilor din toate locurile; tot timpul era însoţit de „preocuparea pentru toate adunările“ (2 Corinteni 11.28).
Aici nu se aminteşte că aceasta era şi grija lui Barnaba; se părea aproape că râvna lui de odinioară cedase în acel moment. El era dispus să întreprindă o a doua călătorie misionară împreună cu Pavel, dar pentru el, mult mai important decât călătoria cu acest apostol binecuvântat în lupta Evangheliei, care adusese atâta roadă pentru veşnicie printre naţiuni, era să-i însoţească „nepotul“ său Ioan Marcu. Uitase el oare că acesta se despărţise de ei deja la începutul primei lor călătorii misionare şi nu mersese cu ei în lucrare, deci că nu se dovedise destoinic în lucrare?
Abia mulţi ani mai târziu, apostolul clarvăzător a putut să-şi schimbe părerea despre Marcu (Coloseni 4.10; 2 Timotei 2.21) şi să mărturisească: „Mi-a fost de folos în lucrare“. În cazul lui Barnaba au avut însă acum mai multă greutate legăturile naturale decât considerentele spirituale. S-a născut o amărăciune. Barnaba s-a despărţit de Pavel şi a plecat cu Marcu spre patria sa, Cipru.
Dacă un om ca Barnaba, care a acţionat atâţia ani ca o binecuvântare deosebită printre credincioşi şi printre naţiuni, nu a mai fost pentru un timp pe înălţimile credinţei sale şi ale dăruirii sale, cu cât mai mult avem noi motiv să veghem şi să ne rugăm, ca să nu dăm înapoi pe calea pe care Îl urmăm pe Domnul sau chiar să alunecăm de pe ea!
În Faptele Apostolilor nu se mai relatează de atunci nimic despre Barnaba. Numai în scrisorile apostolului Pavel mai este amintit de câteva ori, iar din acele scurte versete rezultă că amărăciunea nu a durat. În mod deosebit din 1 Corinteni 9.6 rezultă foarte clar că Barnaba a fost şi mai târziu un slujitor cunoscut şi apreciat al Domnului.
Să nu rămânem la umbrele, care au căzut trecător pe calea sa! Mai degrabă exemplul acestui frate fidel şi slujitor plin de dăruire, aşa cum îl descrie Sfânta Scriptură în capitolul 15 din Faptele Apostolilor, să fie un imbold pentru noi!
Adaos la studiul despre Galateni
De curând, David Pawson m-a ajutat să văd epistola apostolului Pavel către Galateni într-o lumină nouă. El spune, pe drept cuvânt, că apostolul combate nu numai legalismul, ci și libertinajul. Pavel așează libertatea ca pe o cale îngustă, ca pe un drum montan de înălțime, având de o parte și de alta două prăpăstii: legalismul și libertinajul.
Astfel, epistola conține nu numai șocul apostolului la aflarea veștii că galatenii se întorceau la elemente ale Legii lui Moise, ci și teama lui ca nu cumva ei să creadă că pot trăi în firea pământească. Acesta este motivul pentru care partea finală a epistolei pune în contrast roada Duhului și roadele firii pământești.
Evanghelia nu este nici legalism, nici libertinaj! Evanghelia este o viață nouă, care izvorăște din Duhul lui Dumnezeu. Ea nu are nevoie de scutecele Legii, dar n-are voie nici, odată scăpată din chingile străvechi, să o ia razna pe câmpurile rodirii în firea pământească.
Abigail – un simbol al credincioșului
Înainte ca David să devină împăratul de drept al lui Israel, a fost nevoit, deşi era uns ca împărat, să fugă de Saul. În acea perioadă a lepădării sale, au fost oameni care au ţinut la el, pentru că ştiau şi au recunoscut că Dumnezeu îl alesese ca împărat. Aceasta a avut ca urmare prigoană, suferinţă şi lipsuri.
Însă cu moartea lui Saul s-a schimbat totul. După ce David a fost pus oficial ca împărat, cei care au avut parte împreună cu el de lepădare, au fost onoraţi de împăratul care domnea. Printre adepţii lui David se număra şi Abigail, soţia lui Nabal, care mai târziu, după ce soţul ei a murit, a devenit chiar soţia lui David.
David este o imagine a Domnului Isus, care, ca împărat de drept, a fost răstignit, iar astăzi este lepădat şi dispreţuit în această lume. Toţi cei care L-au cunoscut ca Mântuitor personal…
Lot – un „drept“ într-un loc greşit,unde a ales ca sa devena…”poarta raului”
Dacă privim la viaţa lui Lot prezentată în Vechiul Testament, nu vom găsi probabil nimic din care să se deducă faptul că acesta a fost un credincios vechi-testamental. Numai textul din 2 Petru 2.7-8 ne mărturiseşte că el a fost un om „drept“. Faptul că aceasta nu se putea vedea clar în viaţa sa, ne arată ce istorie tristă stă acum în faţa noastră.
Lot – un participant la alergare
Prima caracteristică surprinzătoare din viaţa lui Lot este faptul că el nu a păşit dintr-o decizie proprie pe calea pe care a mers Avraam în credinţă. El nu a umblat având o decizie personală a credinţei, ci sub influenţa unchiului său Avraam. Lot este modelul tipic al unui participant secundar la alergare. Acest lucru rezultă clar din câteva exemple: „Şi Avram a plecat, cum îi spusese Domnul. Şi Lot a mers cu el“ (Geneza 12.4); „Avram s-a suit din Egipt spre sud, el şi soţia lui şi tot ce avea, şi Lot era cu el“ (Geneza 13.1); „Dar şi Lot, care mergea cu Avram…“ (Geneza 13.5).
Desigur, este bine când copiii părinţilor credincioşi merg deja de mici împreună cu părinţii lor pe calea credinţei. Dar când vor creşte, va trebui să existe un moment în viaţa lor în care vor lua o decizie personală de a-L urma pe Domnul. Atunci, în locul unei participări la alergare, a unei umblări cu cineva, ca la Lot cu Avraam, va fi o umblare împreună spre slava lui Dumnezeu, ca la Isaac cu Avraam.
Lot – un materialist
Prima dată, când Lot a luat o decizie, a fost decizia pentru lume (Geneza 13). În timp ce Avraam înainta pe calea sa în credinţă, Lot era omul vederii. El judeca după ceea ce vedea, după posibilităţile materiale. „Şi Lot şi-a ridicat ochii şi a văzut…“ (13.10). La Lot nu găsim deloc aşteptarea îndemnului lui Dumnezeu, „ridică-ţi ochii“, ca la Avraam (13.14). El a luat decizia sa după criterii pur pământeşti. Aici era vorba doar de avantajul personal. Este foarte periculos pentru viaţa noastră spirituală, când „câmpia udată a Iordanului“ reprezintă motivul deciziilor noastre.
Dacă viaţa este determinată complet de lucrurile materiale, „gândirea noastră reală“ ne va împiedica să înţelegem vorbirea lui Dumnezeu în aceste lucruri. Lot a pierdut mai târziu întreaga sa avere, care apoi i-a fost din nou restituită prin intervenţia lui Avraam (14.12 şi 16). Urechea sa era surdă la vorbirea lui Dumnezeu; totul se sfârşise cu bine! Lot, cu o gândire pământească, găsea la toate şi o explicaţie pământească, logică.Lot – un om pe o cale descendentă
Dacă judecăm după bogăţia şi starea socială la care a ajuns, putem spune că Lot a făcut carieră. Oamenii au văzut probabil în el un om promovat. Dar în ochii lui Dumnezeu, calea lui Lot a fost o cale de nestăvilit şi constantă în jos. Şi Avraam a mers în viaţa sa pe căi care nu au fost spre onoarea Domnului, dar întotdeauna a găsit calea de întoarcere. În cazul lui Lot vedem cu groază o cale care a mers mereu în jos, şi numai intervenţia lui Dumnezeu a împiedicat să nu se pe-treacă lucrurile cele mai grave. Foarte clar se vede aceasta în calea lui Lot spre Sodoma. În capitolul 13.12 citim: „ …iar Lot… şi-a întins corturile până la Sodoma“. Atunci, Lot locuia încă în corturi, caracteristica exterioară a străinului şi a pelerinului, dar corturile sale erau îndreptate spre Sodoma. Dacă despărţirea noastră de lume este numai exterioară, dar inima locuieşte deja în Sodoma, atunci picioarele noastre vor urma curând inimilor noastre.
În capitolul 14.12 citim: „ …el locuia în Sodoma“. Aici, Lot a renunţat şi la despărţirea exterioară de lume. Acum era, aşa cum spune Petru, „om drept, locuind printre ei“. Dar acesta nu a fost sfârşitul. În capitolul 19.1 citim că „Lot şedea la poarta Sodomei“. În ochii oamenilor, aceasta era într-adevăr o promovare socială: dintr-un locuitor stabilit de curând în acea localitate, devenise membru în consiliul local al Sodomei; dar în ochii lui Dumnezeu, aceasta era încă un pas în jos în viaţa sa spirituală. Lot a devenit dintr-un credincios cu gândire lumească un credincios care trăia în lume (ca sistem moral) şi până la urmă a lucrat mână în mână cu lumea. Ce tristă a fost această dezvoltare!
Lot – unul care pierde
Permiteţi-mi să exprim foarte clar lecţia serioasă din viaţa lui Lot: viaţa lui Lot este până la urmă viaţa celui care pierde.
Lot a pierdut:
– capacitatea sa spirituală de discernământ (13.10 – el nu vedea nicio deosebire între grădina Domnului şi ţara Egiptului);
– părtăşia sa cu Dumnezeu. Lot nu avea niciun altar, nu cunoştea stejarii lui Mamre de la Hebron (= părtăşie). Domnul L-a vizitat pe Avraam, dar nu pe Lot.
– pacea sa (capitolul 14). Lot a fost atras în conflictele lumii.
– respectul său (19.9). Să nu ne înşelăm! Chiar şi cel mai onorat loc din lume şi cele mai mari compromisuri cu lumea nu îi vor aduce credinciosului niciodată adevăratul respect al lumii. Credinciosul este un străin, chiar dacă vine să trăiască aici pentru o vreme.
– credibilitatea sa (19.14). Modul de viaţă al lui Lot a fost în aşa fel, încât orice mărturie pentru Dumnezeu nu a fost credibilă. În zilele sale bune nu s-a văzut la el deloc teamă de Dumnezeu. Indicaţiile cu privire la sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, care trebuie să judece păcatul, erau necunoscute în casa lui Lot. Ginerii săi nu l-au luat în serios nici pe el, nici atenţionările sale. Avem un comportament potrivit, pentru ca cuvintele noastre să fie crezute?
– familia sa (capitolul 19). Să nu uităm nici acest aspect! Ca şi adevărat credincios, tu personal nu vei pieri în judecata acestei lumi, ci vei fi salvat, dar „ca prin foc“. Dar unde va fi familia ta?
– onoarea sa (19.30-38). Păcatul Sodomei l-a urmat pe Lot, iar descrierea vieţii lui Lot schiţează la sfârşit un tablou întunecos plin de ruşine.
Lot – un nefericit
Fusese Lot cel puţin fericit în Sodoma? Cuvântul lui Dumnezeu ne descoperă în cuvinte cutremurătoare starea sufletului său: „şi l-a salvat pe dreptul Lot, cel foarte întristat de purtarea destrăbălată a celor nelegiuiţi (pentru că acel om drept, locuind printre ei, prin vedere şi auzire, îşi chinuia zi după zi sufletul lui drept, cu faptele lor fără de lege“ (2 Petru 2.7-8). Ce viaţă nenorocită! Tu poţi să te scuteşti de o astfel de viaţă! Lumea se îndreaptă spre judecată, ca în zilele lui Lot, dar şi ca în zilele lui Noe (2 Petru 2). Cu cine dorim să ne asemănăm? Cu Noe, „un predicator al dreptăţii“, sau cu Lot, care îşi chinuia sufletul prin ceea ce vedea şi auzea,dar ii PLACEA…?
Avraam – părintele credincioșilor
Există mult mai mult în Avraam decât cunoaștem. Omul acesta ne este înainte mergător în foarte multe domenii. Redus la statura unui simplu pelerin în căutarea unei noi patrii, Avraam a stat cuminte în galeria modelelor noastre de destin. Asta la o citire superficială a Scripturii, pentru că dacă citim mai cu atenție …
Biblia ne descrie însă câteva lucruri fascinante în care Avraam a depășit cu mult capacitățile normale umane, dovedind un nivel de comunicare superior cu Dumnezeu și un nivel de cunoaștere care nu poate fi explicat decât printr-o spectaculoasă revelație specială.
Lumea în care a trăit Avraam nu se grăbea. Zilele erau lungi și timpul de reflexie și gândire era îndeajuns. Oamenii își puneau întrebări mari și meditau adânc la condițiile vieții. Proximitatea evenimentelor din proto-istoria omenirii le oferea suficient material pentru meditație. Nașterea lui Avraam s-a petrecut cam pe când a murit Noe. Patriarhul a fost deci contemporan foarte mulți ani cu fiii lui Noe și cu urmașii lor ! El însuși a fost unul dintre ei. Vă dați seama ce extraordinare surse de informații a avut la îndemână.
Am să caut să ilustrez afirmațiile de mai sus prin trei detalii despre Avraam comentate în alte cărți ale Bibliei.
1. Credința în înviere
,,Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi, şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.“ (Evrei 11:17-19).
Michelangelo Merisi da Caravaggio – 1571 – 1610 – Galleria degli Uffizi
Adam a avut nefericirea să vadă prima moarte atunci când Cain l-a omorât pe Abel. Avraam a gândit că poate avea fericirea să fie martor la cea dintâi înviere din istorie! Numai așa și-a putut explica paradoxul dialogurilor cu Dumnezeu. Cel ce-i spusese că ,,în Isaac va avea o sămânță care va umple pământul“ i-a cerut apoi să-l aducă jertfă pe Isaac pe muntele Moria. Cum va putea Isaac să aibă urmași după ce va fi jertfit? Mintea lui Avraam n-a găsit altă explicație decât ,,prin înviere“! Ca să aibă însă un asemenea raționament, mintea lui Avraam trebuie să fi fost părtașă unor revelații neconsemnate în Biblie. Lungul lui drum din Ur spre Canaan, peregrinările prin țara promisă și nopțile de veghe sub bolta înstelată i-au oferit lui Dumnezeu foarte multe ocazii să vină și să stea de vorbă cu ,,prietenul Său“.
,,Să ascund oare eu de Avraam ceea ce am să fac?“ a spus Dumnezeu când se pregătea să distrugă Sodoma și Gomora? Observați familiaritatea cu care Dumnezeu vine la Avraam și familiaritatea cu care Avraam Îl invită pe Dumnezeu la el acasă:
,,Domnul i S-a arătat la stejarii lui Mamre, pe când Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei. Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat, şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la uşa cortului, şi s-a plecat până la pământ. Apoi a zis:
„Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău. Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele, şi odihniţi-vă sub copacul acesta. Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum, căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru.”
„Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei. Avraam s-a dus repede în cort la Sara şi a zis: „Ia repede trei măsuri de făină albă, frământă şi fă turte.”
Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tânăr şi bun şi l-a dat unei slugi să-l gătească în grabă. Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care-l gătise, şi le-a pus înaintea lor. El însuşi a stat lângă ei, sub copac, şi le-a slujit până ce au mâncat“ (Geneza 188:1-8).
Ca Domnul Isus după înviere, Dumnezeu a stat la masă cu Avraam și ,,a mâncat“! Găsesc lucrul acesta unic și cu totul extraordinar în relatările Scripturii. Avraam a avut cu Dumnezeu o intimitate și o părtășie nebănuite de noi astăzi. Ce a știut el despre înviere? În orice caz, mult mai mult decât ne putem închipui noi astăzi …
2. Cunoașterea amănuntelor despre întruparea lui Christos
Evreii l-au crezut nebun, dar El le vorbea despre lucruri pe care le cunoaștea foarte bine, pentru că fusese acolo și le cunoștea foarte bine.
Despre ce a fost vorba?
,,Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti samaritean şi că ai drac?”
„N-am drac”, le-a răspuns Isus; „ci Eu cinstesc pe Tatăl Meu, dar voi nu Mă cinstiţi. Eu nu caut slava Mea; este Unul care o caută şi care judecă. Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.”„Acum”, I-au zis iudeii, „vedem bine că ai drac; Avraam a murit, proorocii de asemenea au murit, şi tu zici: ,,Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va gusta moartea”. „Doar n-ai fi Tu mai mare decât părintele nostru Avraam, care a murit? Şi decât proorocii, care de asemenea au murit? Cine te crezi Tu că eşti?”
Isus a răspuns: „Dacă Mă slăvesc Eu Însumi, slava Mea nu este nimic; Tatăl Meu Mă slăveşte, El, despre care voi ziceţi că este Dumnezeul vostru, şi totuşi nu-L cunoaşteţi. Eu Îl cunosc bine şi, dacă aş zice că nu-L cunosc, aş fi şi Eu un mincinos ca voi. Dar îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui.
Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.”
„N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!”
Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.”
La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu“ (Ioan 8:48-59).
Cearta aceasta a început pentru că Domnul Isus le-a răpit iluzia că oricine este evreu se trage automat din Avraam și are prerogative inalienabile înaintea lui Dumnezeu:
,,Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El. Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi”.
Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui. Cum zici Tu: ,,Veţi fi slobozi?”
„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
„Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu. „Aşa ceva Avraam n-a făcut. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” (Ioan 8:30-41a).
Proclamația Domnului Isus anunța că El, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, este singurul care îi poate așeza pe oameni în prerogativele unor fii de Dumnezeu pentru că numai El îi poate scoate de sub robia păcatului. Domnul Isus îi sfătuiește să nu se legene în iluzia că sunt urmași ai lui Avraam, dacă nu fac faptele lui Avraam, iar ca dovadă le dă faptul că ei și Avraam au o atitudine total diferită față de întruparea și lucrarea Lui.
ACEASTĂ informație, nemaintâlnită pe paginile Scripturilor, i-a scos din minți pe contemporanii lui Isus, i-a convins că este vinovat de blasfemie și, prin urmare, vrednic de moarte.
Ce-ați fi făcut voi în locul lor? Voi ați fi acceptat această ,,noutate“ senzațională spusă de El:
,,Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; a văzut-o şi s-a bucurat.”
Când a reacționat patriarhul astfel?
Afirmația ne spune că au fost două faze ale interacțiuni lui Avraam cu ,,ziua lui Christos“: (1) când a săltat de bucurie că are s-o vadă“ și (2) când a văzut-o. Această succesiune presupune că Avraam a stat de vorbă cu Dumnezeu despre mult mai multe lucruri decât știm noi. Ea ne îndreptățește să credem că Dumnezeu i-a vorbit mai întâi despre întruparea și lucrarea lui Christos, iar apoi, probabil la insistențele lui și cu acordul lui Dumnezeu, el ,,a văzut-o“!
A fost o vedenie? A fost o călătorie printr-un tunel al timpului? Nu știm precis. Suficient să înțelegem că acest Avraam n-a fost doar un pelegrin prăfuit care a trăit ,,la coada oilor“, ci un personaj mult mai complex decât ne-am fi putut închipui noi vreodată.
3. Cunoaștere despre Noul Ierusalim
Cum de a putut stărui Avraam în credință când Dumnezeu nu i-a dat nimic din cele promise?! Cum l-a făcut Dumnezeu să meargă înainte și să aștepte dincolo de orice limite raționale?
Avraam a murit fără să capete de la Dumnezeu nici măcar o palmă de pământ din ,,țara făgăduinței“. Ca să-și înmormânteze nevasta, Avraam a trebuit ,,să cumpere“ o bucată de pământ de la localnici:
,,Viaţa Sarei a fost de o sută douăzeci şi şapte de ani: aceştia sunt anii vieţii Sarei. Sara a murit la Chiriat-Arba, adică Hebron, în ţara Canaan, şi Avraam a venit să jelească pe Sara şi s-o plângă. Avraam s-a sculat apoi dinaintea moartei sale şi a vorbit astfel fiilor lui Het:
„Eu sunt străin şi venetic printre voi; daţi-mi un ogor, ca loc de îngropare la voi, ca să-mi îngrop moarta şi s-o ridic dinaintea mea” (Gen. 23:1-4).
Smerit, acest ,,străin și venetic“ făcuse totuși asupra oamenilor din jur o impresie extraordinară. Neavând nimic, s-a purtat în așa fel încât oamenii au văzut în el un om parcă venit dintr-o altă lume:
,,Fiii lui Het au răspuns astfel lui Avraam: „Ascultă-ne, domnule! Tu eşti ca un domnitor al lui Dumnezeu în mijlocul nostru; îngroapă-ţi moarta în cel mai bun din mormintele noastre! Niciunul din noi nu te va opri să-ţi îngropi moarta în mormântul lui” (Gen. 23:5-6).
Avraam n-a vrut însă nimic de la ei. Cel care îi promisese țara era Dumnezeu și Avraam n-a vrut să primească nimic dela oameni. Avea încredere că Dumnezeu se va ține de cuvânt. Întârzierea împlinirii promisiunii nu l-a clătinat în nici un fel în credința sa:
,,Avraam s-a sculat şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea norodului ţării, adică înaintea fiilor lui Het. Şi le-a vorbit astfel: „Dacă găsiţi cu cale să-mi îngrop moarta şi s-o iau dinaintea ochilor mei, ascultaţi-mă şi rugaţi pentru mine pe Efron, fiul lui Ţohar, să-mi dea peştera Macpela, care-i a lui şi care este chiar la marginea ogorului lui; să mi-o dea în schimbul preţului ei, ca să-mi slujească drept loc pentru îngropare în mijlocul vostru” (Gen. 23:7-9).
Parafrazând și intuind realitatea din dosul cuvintelor, Avraam a spus: ,,De la voi n-am nevoie decât de un loc pentru moarte. De la Dumnezeu aștept învierea, întruparea și lucrarea Fiului lui Dumnezeu și apoi … venirea Noului Ierusalim din cer“.
De unde până unde?
Cel de al treilea comentariu despre cele știute și așteptate de Avraam de la Dumnezeu se găsește tot în epistola către Evrei. Având în vedere grija pe care au arătat-o ei textului scris, este uluitor că autorul le dă tocmai lor această informație:
,,Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11:8-10).
Ce știa Avraam și ce aștepta el de la Dumnezeu? Ce l-a făcut să fie mulțumit chiar dacă n-a primit în timpul vieții împlinirea promisiunilor despre intrarea în stăpânire a țării. Eu cred că Dumnezeu i-a explicat faptul că viața lui, aparent neîmplinită și nerăsplătită, este doar un fragment dintr-un plan mai mare, care străbate veacurile și se va desăvârși ,,la plinirea vremii“:
,,În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate“ (Evrei 11:13-16).
Este imposibi să nu vedem în text a aluzie la venirea Noului Ierusalim și este extraordinar că ni se spune despre Avraam că el știa despre acest eveniment dela finalul istoriei! Domnul Isus n-a vorbit despre el în nici una dintre Evanghelii. Noi aflăm despre el doar în cartea Apocalipsei:
,,Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea:
„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Apoc. 21:1-4).
Se prea poate ca Avraam să fi avut harul să privească prin descoperire dumnezeiască această cetate de la finalul istoriei, în care i s-a spus că va avea și el harul să trăiască:
,,Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu“ (Apoc. 21:10).
Punând cap la cap informațiile din textele de mai sus, putem spune că, deși nu a primit nimic din țara Canaan, Avraam n-a fost dezamăgit, n-a vrut să se întoarcă în Ur, în Caldeia, ci a stăruit în credință, primind de la Dumnezeu revelația unui viitor strălucit, dincolo de istorie și de înviere, în Noul Ierusalim al sfinților făcuți părtași unei patrii noi, cu un pământ și cu ceruri noi, așezat în alte dimensiuni de dincolo de cele de spațiu și de timp, în care nemuritorii vor putea veni pe pământ să locuiască împreună cu oamenii așa cum ne descrie cartea Apocalipsei.
Dincolo de citirea superficială, Avraam nu mai este un personaj prăfuit din vechime, ci devine contemporanul nostru, părtaș al aceleiași revelații și moștenitor al acelorași promisiuni.
Vorbind despre soarta bogatului și a lui Lazăr (Luca 1619-31), Domnul Isus dezvăluie că cei socotiți neprihăniți ajung după moarte în ceea ce El numește ,,sânul lui Avraam“. Expresia apare o singură dată în Noul Testament. Enigmaticul termen kolpos [kovlpo] permite și alte traduceri: ,,alături de Avraam“ (NIV, ESV), “lângă Avraam“ (CEV), ,,cu Avraam“ (NLT) sau ,,în brațele lui Avraam“ (NCV). În societatea de atunci, stând împreună la masă, Ioan și-a putut rezema capul pe pieptul Domnului Isus (Ioan 13:25; 21:20).
,,A ascultat, a plecat, a așteptat“ sunt trei acțiuni care au definit viața de credință a lui Avraam. Noi, tu și cu mine, cum stăm cu acestea?
Adam – țărâna cu suflare divină
Adam (Adamah = „Om”) este singura numire pe care bărbatul o împarte cu femeia. Nu putem spune că „bărbatul este „om”, iar femeia este „oamă”! Amândoi sunt oameni cu drepturi, privilegii și responsabilități identice înaintea Creatorului lor. Împărtășim aceleași dimenisuni ale creației cu partenerele noastre de existență. Celelalte numiri biblice pentru bărbat sunt: Zakar (mascul), Ghibor (războinic), Enoș (suferind), Iș (bărbat) și Zaken (înțelept).
Adam – puțină semantică
DUMNEZEU – „TOTUL IN TOTI”
1. Viata de dincolo
Intregul continut al Bibliei sustine ideea ca omul traieste pe pamint doar o mica parte a existentei sale, urmind ca dincolo de moarte sa intre in vesnicie. Si Vechiul Testament, dar mai ales Noul Testament, sint pline de referinte care sa ilustreze aceasta realitate. Un bun exemplu il gasim in capitolul 12 din cartea Eclesiastului, care descrie batrinetea si intimpinarea mortii:
“Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pina nu vin zilele cele rele si pina nu se apropie anii, cind vei zice: “Nu gasesc nici o placere in ei”; pina nu se intuneca soarele, si lumina, luna si stelele, si pina nu se intorc norii indata dupa ploaie; pina nu incep sa tremure paznicii casei (miinile), si sa se incovoaie cele tari (picioarele); pina nu se opresc cei ce macina (dintii), caci s-au imputinat; pina nu se intuneca cei ce se uita pe ferestre (ochii); pina nu se inchid cele doua usi dinspre ulita (buzele), cind uruitul morii slabeste, te scoli la ciripitul unei pasari, glasul tuturor cintaretelor se aude inabusit, te temi de orice inaltime, si te sperii pe drum; pina nu infloreste migdalul cu peri albi, si de abia se tiraste lacusta, pina nu-ti trec poftele, caci omul merge spre casa lui cea vesnica, si bocitorii cutreiera ulitele; pina nu se rupe funia de argint, pina nu se sfarma vasul de aur, pina nu se sparge galeata la izvor, si pina nu se strica roata de la fintina; pina nu se intoarce tarina in pamint cum a fost, si pina nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul; totul este desertaciune”.
“Sa ascultam dar incheierea tuturor invataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau” (Ecles. 12:1-8, 13-14).
Descrierea de mai sus se potriveste exact cu o afirmatie scurta din epistola catre Evrei: “ … oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata …” (Evrei 9:27).
In procesul mortii omul iese din invelisul de carne al trupului, si intra ca suflet viu in viata de dincolo. Existenta de dupa moarte poate fi sau in slava si bucuria eterna sau in suferinta si chinul vesnic. O data cu clipa mortii se incheie si perioada de alegere a omului. Dupa moarte nimeni nu-si mai poate schimba starea si nu se mai poate pocai sau intoarce la Dumnezeu. Din acest motiv, Scriptura ii indeamna pe toti oamenii sa se pregateasca din timp pentru viata viitoare si pentru clipa in care vom sta in fata dreptei judecati a lui Dumnezeu. Dupa judecata, fiecare va fi retribuit dupa faptele sale din timpul vietii:
“Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup” (2 Cor. 5:10).
Invatatura Vechiului Testament
Vechiul Testament ne spune ca dupa ce moare, omul se duce in Seol sau Locuinta mortilor. O examinare a textelor in care apare acest termen va scoate la iveala ca el nu este folosit intotdeauna cu aceiasi semnificatie. Uneori, el este folosit pentru a desemna pur si simplu locul in care se duc toti oamenii, fara discriminare, dupa moarte. Alteori el este folosit pentru a identifica locul in care vor fi trimisi cei rai. In cartea Geneza gasim scris despre patriarhul Iacov ca:
“Toti fiii si toate fiicele lui au venit ca sa-l mingiie; dar el nu voia sa primeasca nici o mingiiere, ci zicea: “Plingind ma voi pogori la fiul meu in locuinta mortilor”. Si plingea astfel pe fiul sau” (Gen. 37:35).
Iacov i-a interzis lui Ruben sa-l ia pe Beniamin in Egipt, zicind:
“Fiul meu nu se poate pogori impreuna cu voi; caci fratele lui a murit, si el a ramas singur; daca i s-ar intimpla vreo nenorocire in calatoria pe care o faceti, cu durere imi veti pogori perii mei cei albi in locuinta mortilor” (Gen. 42:38).
In mod asemanator, psalmul 16, care este un psalm mesianic, spune ca Mesia nu va ramine in Seol:
“Caci nu vei lasa sufletul meu in locuinta mortilor, nu vei ingadui ca prea iubitul Tau sa vada putrezirea” (Ps. 16:10).
Exista multe alte texte care prezinta Seolul ca destinatia finala a celor rai. In cartea Proverbelor, este repetat de citeva ori ca femeia stricata impinge sufletele oamenilor spre Seol:
“Picioarele ei pogoara la moarte,
si pasii ei dau in locuinta mortilor” (Prov. 5:5).
“Casa ei este drumul spre locuinta mortilor,
drumul care pogoara spre locasurile mortii” (Prov. 7:27).
Psalmistul David anunta:
“Cei rai se intorc la locuinta mortilor,
toate neamurile care uita pe Dumnezeu” (Ps. 9:17).
Alti termeni folositi de Vechiul Testament cind se vorbeste despre existenta de dupa moarte sint: mormint (Gen. 35:20), loc de ingropare (Gen. 23:4) si groapa (Isaia 51:14).
Cind vorbeste despre cer, Vechiul Testament foloseste termeni diferiti pentru a desemna fie cerul atmosferic, fie cerul cosmic, fie locul prezentei lui Dumnezeu. Una din cele mai bune ilustratii in care termenul cer este folosit pentru a desemna locul prezentei divine este rugaciunea lui Solomon:
“Cind poporul Tau Israel va fi batut de vrajmas, pentru ca a pacatuit impotriva Ta: daca se vor intoarce la Tine si vor da slava Numelui Tau, daca Iti vor face rugaciuni si cereri in casa aceasta, asculta-i din ceruri, iarta pacatul poporului Tau Israel …” (1 Imp. 8:34).
Invatatura Vechiului Testament despre viata de dincolo nu se bazeaza insa pe termeni ca cei enumerati mai sus, ci pe pasaje datatoare de speranta ca acestea:
“Imi vei arata cararea vietii;
inaintea Fetei Tale sint bucurii nespuse,
si desfatari vesnice in dreapta Ta” (Ps. 16:11).“Dar eu, in nevinovatia mea, voi vedea Fata Ta:
Cum ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau” (Ps. 17:15).“Ma vei calauzi cu sfatul Tau,
apoi ma vei primi in slava.
Pe cine altul am eu in cer afara de Tine?
Si pe pamint nu-mi gasesc placerea in nimeni decit in Tine” (Ps. 73:24-25).“Acolo nu te mai necajesc cei rai,
acolo se odihnesc cei sleiti de puteri” (Iov 3:17).
Una dintre cele mai izbitoare dovezi despre credinta in viata de dincolo o gasim in relatarea despre felul in care a reactionat David la moartea unuia dintre fiii sai:
“Si Natan a plecat acasa. Domnul a lovit copilul pe care-l nascuse lui David nevasta lui Urie, si a fost greu bolnav. David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil, si a postit; si cind a venit acasa, toata noaptea a stat culcat pe pamint. Batrinii casei au staruit de el sa se scoale de la pamint; dar n-a voit, si n-a mincat nimic cu ei. A saptea zi, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut sa-i dea de veste ca a murit copilul. Caci ziceau: “Cind copilul traia inca, i-am vorbit, si nu ne-a ascultat: cum sa indraznim sa-i spunem: “A murit copilul”. Are sa se intristeze si mai mult”. David a bagat de seama ca slujitorii lui vorbeau in soapta intre ei si a inteles ca murise copilul. El a zis slujitorilor sai: “A murit copilul?” Si ei au raspuns: “A murit”. Atunci David s-a sculat de la pamint. S-a spalat, s-a uns si si-a schimbat hainele; apoi s-a dus in casa Domnului si s-a inchinat. Intorcindu-se acasa, a cerut sa i se dea sa manince si a mincat. Slujitorii lui i-au zis: “Ce inseamna ceea ce faci? Cind traia copilul, posteai si plingeai; si acum, cind a murit copilul, te scoli si maninci?” El a raspuns: “Cind traia copilul, posteam si plingeam, caci ziceam: “Cine stie daca nu Se va indura Domnul de mine si daca nu va trai copilul?” Acum, cind a murit, pentru ce sa mai postesc? Pot sa-l intorc in viata? Eu ma voi duce la el, dar el nu se va intoarce la mine” (2 Sam. 12:15-23).
Invatatura Noului Testament
Termenul echivalent din Noul Testament pentru Seolul din Vechiul Testament este grecescul Hades. Ca si Seolul, Hades desemneaza destinatia tuturor oamenilor dupa moarte si mai ales a oamenilor rai. Despre orasul Capernaum, de exemplu, este scris ca va fi pogorit pina in locuinta mortilor (Mat. 11:23). Portile locuintei mortilor sint plasate in antagonism cu Biserica (Mat. 16:18). Cind a murit omul bogat, el a fost dus in grozava pedeapsa a locuintei mortilor (Luca 16:23). In Apocalipsa intilnim numeroase astfel de referiri la “moarte si locuinta mortilor” (Apoc. 1:18; 6:8;20:13, 14).
In Noul Testament, termenul care denumeste de obicei locul pedepsei vesnice este Gheena. Aceasta numire alegorica a aparut pe fondul existentei unui loc de ardere a gunoaielor din Ierusalim, undeva intr- o vale adiacenta cetatii numita: valea Ghehinomului. Din pricina ca gunoaiele se aduceau in fiecare zi, focul si fumul din aceasta vale nu incetau niciodata. Domnul Isus i-a avertizat pe toti ca cine-l va numi pe aproaple sau: “Nebunule!”, va fi aruncat in focul Gheenei (Mat. 5:22). In acelasi loc va fi aruncat trupul celor ce n-au invatat infrinarea de sine (Mat. 10:28; 18:9; Marcu 9:43). Un om rau este supranumit “fiu al Gheenei” (Mat. 23:15), iar Domnul Isus i-a avertizat pe farisei de pericolul Gheenei:
“Serpi, pui de napirci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Mat. 23:33).
Mai exista si un al treilea termen folosit in Noul Testament pentru a desemna locul de pedeapsa vesnica: “tartarus” (Adinc). Apostolul Petru aminteste in cea de a doua lui epistola despre ingerii care au pacatuit si au fost aruncati in “adinc” (tartarus), “unde stau inconjurati de intunerec, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata” (2 Petru 2:4).
Si Domnul Isus aminteste de citeva ori despre “focul care nu se stinge” (Marcu 9:43-46, 48), iar in cartea Apocalipsei gasim “iazul de foc” (Apoc. 19:20: 20:10, 14, 15). Domnul Isus a spus in mod expres ca toti cei necredinciosi vor fi trimisi “in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica” (Mat. 25:46).
In Noul Testament, termenul folosit in mod obisnuit pentru a numi destinatia finala a celor credinciosi este cuvintul cer. Pavel vorbeste chiar de “cel de al treilea cer”, deosebind astfel locul slavei de cerul atmosferic sau cerul cosmic. Intr-un pasaj oarecum obscur, in care aparent vorbeste despre niste experiente pe care le-a avut el insusi, Pavel scrie:
“Cunosc un om in Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost rapit pina in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie). Si stiu ca omul acesta (daca a fost in trup sau fara trup, nu stiu: Dumnezeu stie), a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca” (2 Cor. 12:2-4; cf. Luca 23:43; Apoc. 2:7).
In ce priveste situatia celor care vor ajunge in casa cereasca, Domnul Isus ne spune ca rasplata lor va fi mare (Mat. 5:12; Luca 6:23). Dumnezeu este acolo (Mat. 5:48; 6:9, 10). Ingerii sint acolo (Mat. 22:30; Marcu 12:25). Comoara credinciosilor este acolo (Mat. 6:20; Marcu 10:21; Luca 18:22). Hristos este acolo (Efes. 6:9; Col. 4:1; Evrei 9:24). Nadejdea sfintilor este in cer (Col. 1:5). Mostenirea noastra nestricacioasa este acolo (1 Petru 1:4).
Am putea rezuma ceea ce stim despre viata de dincolo in felul urmator:
– in clipa mortii, omul dinlauntru, sufletul, adevarata persoana, intra intr-o existenta constienta slavita impreuna cu Hristos (2 Cor. 5:8; Filip. 1:23; Luca 23:43; 2 Cor. 5:1).
– sau intr-o stare de groaznica pedeapsa (Luca 16:22, 23).
– asteptind invierea de la urma care se va produce la revenirea lui Hristos in Ziua de apoi (Ioan 5:28, 29; 6:39, 40, 44, 54; 11:24; 1 Tesal. 4:13-5:4).
Acest “interval” care pare a exista intre moartea omului si clipa invierii in Ziua de apoi este numit de teologi: Statul intermediar. Subiectul in sine este dificil pentru ca Biblia nu ne lamureste pe deplin care este relatia dintre timp si eternitate si cum afecteaza ea desfasurarea evenimentelor intr-o succesiune logica.
Tot in rezumat putem spune despre vesnicie ca ea va fi petrecuta in rai sau iad:
– raiul fiind un loc de slava si fericire, in compania lui Dumnezeu, a lui Hristos a sfintilor ingeri si a tuturor celorlalti copii ai lui Dumnezeu din scurgerea vremii (Mat. 8:11; 13:43; 25:10; Ioan 14:1- 2; 1 Petru 1:4; Apoc. 7:15; 19:9; 21:3, 4, 23; 22:3-5). Am mai putea adauga ca raiul ne va aduce o stare de intensa si placuta activitate, nu o imobilitate extatica (Apoc. 7:15; cf. 22:3).
– iadul va fi un loc de chin, departe de fata Domnului si de prezenta celor din cer, un loc al miniei lui Dumnezeu, al remuscarilor si al constiintei chinuite in care suferinta nu va avea sfirsit (Mat. 13:41, 42; 18:9: 22:12, 13; 24:50, 51; 25:30, 46; Apoc. 20:14, 15)
Exista oameni care obiecteaza impotriva existentei iadului spunind ca este imposibil ca un Dumnezeu al dragostei sa creeze un loc al suferintei fara sfirsit, in care sa nu fie posibila pocainta si iertarea. Acestor inimi sensibile trebuie sa le raspundem ca invatatura despre existenta iadului nu este produsul unor teologii fara simtire, nu este un produs al imaginatiei sau dorintei noastre refulate de razbunare. Toate informatiile prezentate aici despre iad si despre grozavia lui au fost luate direct din Noul Testament. Omul a fost creat “un suflet nemuritor” . Acum el este intr-o stare de cadere si are nevoie grabnica de mintuire. Viata de pe pamint este singurul loc in care omul isi poate hotari singur unde isi va petrece vesnicia. Este evident ca cei neprihaniti vor trebui separati de cei rai in vesnicie, altfel cerul n-ar mai putea fi un loc al fericirii. Pe de alta parte, raiul ar fi un loc in care nici un pacatos nu s-ar putea simti bine. Cineva spunea chiar ca un pacatos s-ar chinui in rai la fel de mult ca si in iad, caci caracterul lui pervertit de placerile pacatului ar fi intr-o continua agonie, datorita prezentei continue a lui Dumnezeu si a fapturilor Sale sfinte. Domnul Isus a vorbit de trei ori mai mult despre iad decit despre rai. Acest subiect de cosmar trebuie si astazi adus necontenit inaintea ochilor oamenilor, ca un indemn dat oamenilor ca sa-l primeasca pe Domnul Isus si mintuirea oferita de El in dar. Acest subiect, dupa cum remarca foarte bine apostolul Pavel, trebuie sa-i determine si pe cei credinciosi sa-si schimbe viata, devenind niste ambasadori neobositi ai lui Hristos, insistind mereu pe linga oameni “sa se impace cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20; cf. 5:11).
2. Revenirea Domnului Isus
Orice tentativa de a cladi un sistem “teologic” bazat pe datele oferite de Cuvintul lui Dumnezeu trebuie sa fie o intreprindere caracterizata de smerenie si umilinta, caci avem de a face cu “oracolele lui Dumnezeu” (Rom. 3:2) iar responsabilitatea de a-L reprezenta pe Dumnezeu si adevarul Sau inaintea oamenilor este extraordinar de mare.
Dintre toate domeniile teologiei, escatologia este sectorul in care trebuie sa dam dovada de cea mai mare umilinta. Asta inseamna ca in discutiile noastre nu au ce cauta nici orgoliul celui care crede ca le stie pe toate si nici dispretul fata de cei ce nu au ajuns sa ne impartaseasca in totul opiniile despre ordinea exacta a evenimentelor legate de revenirea Domnului Isus.
In opinia multor scolari biblici, profetia nu constituie un fel de istorie scrisa mai dinainte. Sa luam de exemplu profetiile facute in Vechiul Testament despre Mesia. Oricine a putut lua cunostinta de citeva detalii despre cum va avea sa fie viata Lui paminteasca, despre locul nasterii, despre suferintele indurate, etc. Dar nimeni nu ar fi putut scrie o Evanghelie inainte de promisa Lui intrupare. A trebuit ca sa vina El personal mai intii, sa ia chip de om si sa traiasca printre noi plin de har si de adevar, pentru ca noi sa putem privi slava Lui si sa-L cunoastem asa cum este. La fel stau lucrurile si cu profetiile despre vremurile viitoare. Adevarata versiune a evenimentelor legate de revenirea Sa pe pamint nu se va putea scrie decit atunci si acolo. Ce avem astazi la dispozitie sint numai fragmente de cronica, detalii izolate menite sa ne serveasca doar ca niste veritabile “indicatoare de drum” sau borne kilometrice. Din cind in cind identificam cite un eveniment cu un text profetic si primim confirmarea ca istoria se afla pe drumul anuntat mai dinainte de Dumnezeu. Nimeni n-ar trebui sa se astepte ca toate textele profetice sa-si gaseasca implinirea in propria lui generatie.
Escatologia este domeniul in care este normal ca nu toti teologii sa aiba aceiasi parere. Chiar si intre cei ce impartasesc in general acelasi punct de vedere in aproape toate privintele, exista deosebiri in anumite lucruri. Cele mai multe deosebiri de pareri sint in problema interpretarii capitolului 20 din cartea Apocalipsei, care se refera la imparatia de o mie de ani, dar nu se limiteaza numai la acest subiect.
Semnele venirii Sale
Scriptura ne prezinta o serie de evenimente care pot servi ca semne ale revenirii Domnului Isus.
1. Unul dintre ele este proclamarea Evangheliei in toate tarile lumii (Mat. 24:14; Marcu 13:10) “Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfirsitul”.
2. Un alt semn al sfirsitului va fi faptul ca un mare numar din cei dintre neamuri vor face deja parte din Biserica (Mat. 8:11; Luca 2:32; Fapte 15:14; Rom. 9:24-26; 11:25; 15:8-12; Efes. 2:11-20). Pavel scrie:
“Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: O parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pina va intra numarul deplin al Neamurilor”.
3. Scriptura ne mai anunta ca inaintea revenirii Domnului multi evrei se vor intoarce la El si vor crede (Rom. 11:14-15, 25-32; 2 Cor. 3:14- 16). Pavel scrie: “Si atunci tot Israelul va fi mintuit, dupa cum este scris:
“Izbavitorul va veni din Sion,
si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov.
Acesta va fi legamintul pe care-l voi face cu ei,
cind le voi sterge pacatele”.In ce priveste Evanghelia, ei sint vrajmasi, si aceasta spre binele vostru; dar in ce priveste alegerea, sint iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-I pare rau de darurile si de chemarea facuta” (Rom. 11:26-29).
Contrastind viitoarea lor convertire cu impietrirea in care au cazut acum evreii, Pavel scrie:
“Caci, daca lepadarea lor a adus impacarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decit viata din morti?” (Rom. 11:15)
Ezechiel anunta in capitolul 37 al cartii sale ca Israelul va trai o intoarcere la viata in doua etape: mai intii o refacere fizica, si apoi o inviere spirituala. Cu alte cuvinte trebuie sa asistam mai intii la o refacere nationala si politica a Israelului si numai dupa aceea la una spirituala.
4. Un al patrulea semn al revenirii Domnului Isus va fi lepadarea de credinta si vremurile de necaz si strimtorare (Mat. 24:9-12; Marcu 13:9-13; Luca 21:22-24; 2 Tesal. 2:3, 4; 1 Tim. 4:1-3; 2 Tim. 3:1-5) Apostazia sau lepadarea de credinta nu trebuie confundata cu greselile doctrinare sau cu abaterile de la unele doctrine biblice. Asemenea stari au fost prezente in toata istoria Bisericii. Cind Noul Testament vorbeste despre venirea unei Apostazii care va fi un semn al revenirii Domnului, ea vorbeste despre o totala, categorica si constienta renuntare la credinta si ascultarea fata de Dumnezeu. Oamenii vor incepe sa I se impotriveasca pe fata lui Dumnezeu, preferind sa se alipeasca de invataturi “ale dracilor”.
5. Un alt semn al sfirsitului va fi aparitia pe scena lumii a unui “om al pacatului” supranumit: Antichrist (2 Tesal. 2:1-12; 1 Ioan 2:18, 21, 22; 4:3; 2 Ioan 7; Apoc. 13. Desi spiritul lui antichrist se manifesta in sistemul lumii si in aparitia multor impotrivitori ai credintei, Antichristul care va veni va fi cu totul altceva: un om cu capacitati extraordinare, posedat si imputernicit de insusi Diavolul pentru a conduce lumea intr-o impotrivire fatisa fata de Dumnezeu.
6. Un al saselea si final semn al revenirii Domnului Isus va fi succesiunea de evenimente descrise de Domnul Isus in discursul de pe muntele Maslinilor, asa cum este el inregistrat in Matei 24, Marcu 13 si Luca 21. Aceste semne si minuni includ razboaie, foamete, cutremure de pamint, profeti mincinosi, precum si perturbatii cosmice de ale caror natura nu putem fi prea siguri astazi. Un studiu amanuntit al Vechiului Testament va scoate la iveala posibilitatea unor cataclisme care “vor zgudui lumea” (Isaia 34:4; Ezec. 32:7, 8).
Natura venirii Sale
Din studierea pasajelor care ne vorbesc despre revenirea Domnului Isus, intelegem ca El:
– se va intoarce in mod personal si vizibil (Mat. 24:44; 26:64; Marcu 13:26; Luca 21:27; Fapte 1:11; 3:20, 21; 1 Cor. 15:23; Filip. 3:20; Col. 3:4; 1 Tesal. 2:19; 3:13; 4:13-5:4; 2 Tim. 4:8; Tit 2:13; Evrei 9:28; Apoc. 1:7),
– va veni deodata, prin surpriza (Mat. 24:27-44; 25:1-13; Marcu 13:32-37; 1 Tesal. 5:2, 3; Apoc. 3:3; 6:15)
– va veni in slava si biruitor (Mat. 24:30; 1 Tesal. 4:16; 2 Tesal. 1:7-10).
Probabil ca daca ar trebui sa alegem un singur pasaj care sa ne pregateasca pentru venirea Domnului nu am putea gasi altul mai bun ca acesta:
“Nu voim, fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde. Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spuneam, prin Cuvintul Domnului: noi cei vii, care vom raminea pina la venirea Domnului, nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intii vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.
Cit despre vremi si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. Cind vor zice: “Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. Dar voi, fratilor, nu sinteti in intunerec, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot” (1 Tesal. 4:13-5:4).
Scopul venirii Sale
Conform Noului Testament, scopul venirii Domnului Isus este intreit:
(1) – ca sa-i invieze pe cei morti (Ioan 5:28, 29; 6:39, 40, 44, 54; 11:24; Fapte 24:15; 1 Cor. 15:23; 1 Tesal. 4:15-17)
(2) – ca sa judece (Mat. 13:30, 40-43, 49; 25:31-46; Ioan 12:48; Fapte 24:25; Rom. 2:5-16; 1 Tesal. 4:14-5:4; 2 Tesal. 1:7-10; 2 Petru 3:3- 13) Aceasta judecata va aduce mintuirea deplina a celor credinciosi (Luca 21:25-28; Rom. 8:23; Efes. 1:13, 14; 4:30; Filip. 3:20, 21; 1 Petru 1:3-5), si condamnarea vesnica a tuturor celor rai (Mat. 13:37- 43; 25:31-46; 2 Tesal. 1:7-10; Rom. 2:5-16)
(3) – ca sa readuca intrega creatie la starea originala de neprihanire si armonie (Mat. 19:28; Fapte 3:21; Rom. 8:21; Evrei 1:10-12; 12:26- 28; 2 Petru 3:13; Apoc. 21:1)
Biblia ne spune ca din pricina pacatului savirsit de primii oameni, tot pamintul se afla astazi sub blestem. Pavel ne scrie ca nu numai omul, ci intreaga creatie a intrat in robia stricaciunii: “Caci firea a fost supusa desertaciunii, nu de voie, ci din pricina celui care a supus-o, cu nadejdea insa, ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu” (Rom. 8:20-21).
Fara nici o indoiala,Noul Testament ne spune ca scopurile revenirii lui Hristos sint invierea mortilor si judecata finala. Ne vom opri putin asupra fiecareia in parte.
Cel mai cunoscut capitol dedicat invierii este 1 Corinteni 15:
“Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi, ca nu este o inviere a mortilor? Daca nu este o inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. … Dar acum, Hristos a inviat din morti, pirga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos; dar fiecare la rindul cetei lui. Hristos este cel dintii rod; apoi la venirea Lui, cei ce sint ai lui Hristos. In urma, va veni sfirsitul, cind El va da Imparatia in miinile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapinire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pina va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, in adevar, “a pus totul sub picioarele Lui”. Dar cind zice ca totul I-a fost supus, se intelege ca afara de Cel ce I-a supus totul. Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti. …
Dar va zice cineva: “Cum inviaza mortii? Si cu ce trup se vor intoarce?” Nebun ce esti! Ce semeni tu nu inviaza, daca nu moare mai intii. Si cind sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un graunte, cum se intimpla: fie de griu, fie de alta saminta. Apoi Dumnezeu ii da un trup, dupa cum voieste; si fiecarei seminte ii da un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul pasarilor, altul al pestilor. Tot asa, sint trupuri ceresti si trupuri pamintesti; dar alta este stralucirea trupurilor ceresti; si alta a trupurilor pamintesti. Alta este stralucirea soarelui, alta stralucirea lunii, si alta este stralucirea stelelor; chiar o stea se deosebeste in stralucire de alta stea. Asa este si invierea mortilor. Trupul este semanat in putrezire, si inviaza in neputrezire; este semanat in ocara, si inviaza in slava; este semanat in neputinta, si inviaza in putere. Este semanat trup firesc, si inviaza trup duhovnicesc. Daca este un trup firesc, este si un trup duhovnicesc. De aceea este scris: “Omul dintii Adam a fost facut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost facut un duh datator de viata. Dar intii, vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urma. Omul dintii este din pamint, pamintesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pamintesc, asa sint si cei pamintesti; cum este Cel ceresc, asa sint si cei ceresti. Si dupa cum am purtat chipul celui pamintesc, tot asa vom purta si chipul Celui ceresc. Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si singele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu; si ca, putrezirea nu poate mosteni neputrezirea.
Iata, va spun o taina: Nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trimbita. Trimbita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii, si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, sa se imbrace in neputrezire, si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cind trupul acesta supus putrezirii, se va imbraca in neputrezire, si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvintul care este scris:
“Moartea a fost inghitita de biruinta.
Unde iti este biruinta, moarte?
Unde iti este boldul moarte?” (1 Cor. 15:12, 13, 20-29, 35-55)
Probabil ca cea mai complecta descriere a judecatii este cea pe care o putem gasi in Romani 2:
“Si crezi tu, omule, care judeci pe cei ce savirsesc astfel de lucruri, si pe care le faci si tu, ca vei scapa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispretuiesti tu bogatiile bunatatii, ingaduintei si indelungei Lui rabdari? Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainta? Dar, cu impietrirea inimii tale, care nu vrea sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de minie pentru ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. Toti cei ce au pacatuit fara lege, vor pieri fara lege. Toti cei ce au pacatuit avind lege, vor fi judecati dupa lege. Pentru ca nu cei ce aud Legea sint neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta vor fi socotiti neprihaniti. Cind Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sint singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gindurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea in ziua cind, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:3-16).
Cartea Apocalipsei ne prezinta urmatoarea descriere a judecatii de pe urma:
“Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamintul si cerul au fugit dinaintea Lui, si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. Marea a data inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc” (Apoc. 20:11-15).
Pavel intreaba cu toata puterea:
“Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Fiindca este scris:
“Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul,
ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea,
si orice limba va da slava lui Dumnezeu”.
Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu” (Rom. 14:10-12).
3. Pasaje importante
Toti teologii evanghelici sint de acord ca Domnul Isus se va intoarce in mod vizibil si personal pentru a-Si lua la Sine Mireasa, Biserica Sa, si pentru a-i invia pe toti oamenii spre judecata finala. Punctul in care apar deosebirile de vederi este invatatura despre revenirea Domnului Isus pentru a instaura pe pamint o Imparatie de o mie de ani in care El va domni asupra tuturor oamenilor de pe tronul din Ierusalim. Inainte de a trece in revista diferitele scoli de interpretare a invataturii despre “Imparatia milenara”, credem ca este bine sa parcurgem impreuna toate pasajele escatologice din Noul Testament pentru a permite cititorilor nostri sa se familiarizeze ei insisi cu invatatura biblica despre intoarcerea lui Hristos, invierea celor morti si judecata de la urma.
Evangheliile
Dam mai jos declaratii iesite de pe buzele Domnului Isus, aranjate cronologic, dupa ordinea stabilita de profesorul A.T. Robertson in cartea sa: Harmony of the Gospels for Students of the Life of Christ (Publicata de Harper & Brothers, New York si London, 1912). Am trecut cu vederea in mod intentionat pasajele paralele care apar in alta parte decit locul citat.
In Evanghelii, prima afirmatie despre evenimentele care ne preocupa este facuta de Ioan Botezatorul si se refera la judecata pe care o va face Isus la revenirea Sa:
“Acela are lopata in mina; Isi va curati aria cu desavirsire, si Isi va stringe griul in grinar, iar pleava o va arde intr-un foc care nu se stinge” (Luca 3:17).
Cea dintii afirmatie escatologica facuta de Domnul Isus a fost despre inviere:
“Caci, dupa cum Tatal are viata in Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata in Sine. Si I-a dat putere sa judece, intrucit este Fiu al omului. Nu va mirati de lucrul acesta; pentru ca vine ceasul cind toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi afara din ele. Cei ce au facut binele, vor invia pentru viata; iar cei ce au facut raul, vor invia pentru judecata” (Ioan 5:26-29).
La incheierea predicii de pe munte, Isus a spus:
“Nu oricine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri. Multi Imi vor zice in ziua aceea: “Doamne, Doamne! N-am proorocit noi in Numele Tau? N-am scos noi draci in Numele Tau? Si n-am facut noi multe minuni in Numele Tau?” Atunci le voi spune curat: “Niciodata nu v-am cunoscut; departati-va de la Mine, voi toti care lucrati faradelege” (Mat. 7:21-23).
Tot in Matei gasim scris:
“Atunci Isus a inceput sa mustre cetatile in care fusesera facute cele mai multe din minunile Lui, pentru ca nu se pocaisera. “Vai de tine Horazine!” a zis El. “Vai de tine, Betsaido!” Caci daca ar fi fost facute in Tir si Sidon minunile care au fost facute in voi, de mult s- ar fi pocait, cu sac si cenusa. De aceea va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru Tir si Sidon, decit pentru voi. Si tu, Capernaume, vei fi inaltat oare pina la cer? Vei fi pogorit pina la Locuinta mortilor; caci daca ar fi fost facute in Sodoma minunile, care au fost facute in tine, ea ar fi ramas in picioare pina in ziua de astazi. De aceea, va spun, ca in ziua judecatii, va fi mai usor pentru tinutul Sodomei, decit pentru tine” (at. 11:20-24).
In ce priveste felul nostru de vorbire, Domnul a spus:
“Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvint nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Caci din cuvintele tale vei fi scos fara vina, si din cuvintele tale vei fi osindit” (Mat. 12:36-37).
Mustrindu-i pe carturari si farisei, Domnul a spus:
“Barbatii din Ninive se vor scula alaturi de neamul acesta, in ziua judecatii, si-l vor osindi, pentru ca ei s-au pocait la propovaduirea lui Iona; si iata ca aici este Unul mai mare decit Iona. Imparateasa de la Miazazi se va scula alaturi de neamul acesta in ziua judecatii, si-l va osindi, pentru ca ea a venit de la marginile pamintului, ca sa auda intelepciunea lui Solomon; si iata ca aici este Unul mai mare decit Solomon” (Mat. 12:41-42).
Capitolul 13 din Evanghelia dupa Matei contine foarte multe invataturi expuse sub forma de parabole, una dintre cele mai semnificative dintre ele fiind pilda griului si a neghinei. Domnul Isus ii da El insusi urmatoarea interpretare:
“Cel ce seamana saminta buna, este Fiul omului. Tarina este lumea; saminta buna sint fiii Imparatiei; neghina sint fiii Celui rau. Vrajmasul, care a semanat-o este Diavolul; secerisul este sfirsitul veacului; seceratorii sint ingerii. Deci, cum se smulge neghina si se arde in foc, asa va fi si la sfirsitul veacului. Fiul omului va trimite pe ingerii Sai, si ei vor smulge din Imparatia Lui toate lucrurile care sint pricina de pacatuire si pe cei ce savirsesc faradelegea, si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor. Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in Imparatia Tatalui lor. Cine are urechi de auzit, sa auda” (Mat. 13:37-43).
Talmacind o pilda asemanatoare, Domnul a spus:
“Tot asa va fi si la sfirsitul veacului. Ingerii vor iesi, vor desparti pe cei rai din mijlocul celor buni, si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor” (Mat. 13:49-50).
Cind i-a trimis pe cei doisprazece in misiune, El le-a zis:
“Daca nu va va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, sa iesiti din casa sau din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre. Adevarat va spun ca, in ziua judecatii, va fi mai usor pentru tinutul Sodomei si Gomorei, decit pentru cetatea aceea” (Mat. 10:14-15).
In cunoscuta Sa predica despre “Piinea vietii”, Domnul a spus:
“Tot ce-Mi da Tatal, va ajunge la Mine; si pe cel ce vine la Mine, nu- l voi izgoni afara … Si voia Celui ce M-a trimis este sa nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci sa-l inviez in ziua de apoi. Voia Tatalui Meu este ca oricine vede pe Fiul, si crede in El, sa aiba viata vesnica; si Eu il voi invia in ziua de apoi. … Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu-l atrage Tatal, care M-a trimis, si Eu il voi invia in ziua de apoi. … Cine maninca trupul Meu si bea singele Meu, are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi” (Ioan 6:37-40, 44, 54).
In dorinta de a le atrage atentia celor din jur asupra posibilitatii groaznice de a-si pierde sufletul pe veci, Domnul Isus le-a spus:
“Caci Fiul omului are sa vina in slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele lui” (Mat. 16:27).
Marcu pune acelasi lucru in urmatoarele cuvinte:
“Pentru ca de oricine se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in acest neam preacurvar si pacatos, se va rusina si Fiul omului, cind va veni in slava Tatalui Sau impreuna cu sfintii ingeri” (Marcu 8:38).
La trimiterea celor saptezeci ca vestitori ai Evangheliei, gasim scris:
“Dar in orice cetate veti intra si nu va vor primi, sa va duceti pe ulitele ei si sa ziceti: “Scuturam impotriva voastra chiar si praful din cetatea voastra, care s-a lipit pe picioarele noastre; totusi sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi. Eu va spun ca in ziua judecatii va fi mai usor pentru Sodoma decit pentru cetatea aceea” (Luca 10:10-12).
Domnul Isus le-a dat ucenicilor aceste sfaturi:
“Mijlocul sa va fie incins si facliile aprinse. Si sa fiti ca niste oameni care asteapta pe stapinul lor sa se intoarca de la nunta, ca sa-i deschida indata, cind va veni si va bate la usa. Ferice de robii aceia, pe care stapinul ii va gasi veghind la venirea lui! Adevarat va spun, ca el se va incinge, ii va pune sa sada la masa si se va apropia sa le slujeasca. Fie ca vine la a doua straja din noapte, fie ca vine la a treia straja, ferice de robii aceia, daca-i va gasi veghind! Sa stiti bine ca, daca ar sti stapinul casei la ce ceas va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa. Si voi dar, fiti gata, caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ginditi” (Luca 12:35-40).
Luca ne spune ca pe cind se afla Isus in drum spre Ierusalim, cineva L-a intrebat:
“Doamne, oare putini sint cei ce sint pe calea mintuirii?” El le-a raspuns: “Nevoiti-va sa intrati pe usa cea strimta. Caci va spun ca multi vor cauta sa intre si nu vor putea. Odata ce Stapinul casei Se va scula si va incuia usa si voi veti fi afara si veti incepe sa bateti la usa si sa ziceti: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” Drept raspuns, El va va zice: “Nu stiu de unde sinteti”. Atunci veti incepe sa ziceti: “Noi am mincat si am baut in fata Ta, si in ulitele noastre ai invatat pe norod”. Si El va raspunde: “Va spun ca nu stiu de unde sinteti; departati-va de la Mine, voi toti lucratorii faradelegii”. Va fi plinsul si scrisnirea dintilor, cind veti vedea pe Avraam, pe Isaac si pe Iacov si pe toti proorocii in Imparatia lui Dumnezeu, iar pe voi scosi afara. Vor veni de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi, si vor sedea la masa in Imparatia lui Dumnezeu. Si iata ca sint unii din cei de pe urma, care vor fi cei dintii, si sint unii din cei dintii, care vor fi cei de pe urma” (Luca 13:23-30).
Cind Lazar a murit, Maria i-a zis Domnului:
“Doamne, daca ai fi fost aici n-ar fi murit fratele meu! Dar si acum, stiu ca orice vei cere de la Dumnezeu, Iti va da Dumnezeu”. Isus i-a zis: “Fratele tau va invia”. “Stiu”, I-a raspuns Marta, ca va invia la inviere, in ziua de apoi”. Isus i-a zis: “Eu sint invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine, nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:21-26).
Vorbind despre mintuirea celor credinciosi si despre judecata si pedepsirea celor rai la venirea Sa, Domnul a zis:
“Si a zis ucenicilor: “Vor veni zile cind veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului,si n-o veti vedea. Vi se va zice:”Iata-L aici,iata-L acolo!” Sa nu va duceti, nici sa nu-i urmati. Caci cum iese fulgerul si lumineaza de la o margine a cerului pina la cealalta, asa v-a fi si Fiul omului in ziua Sa. Dar mai intii trebuie sa sufere multe, si sa fie lepadat de neamul acesta. Ce s-a intimplat in zilele lui Noe, se v-a intimpla la fel si in zilele Fiului omului: mincau, beau, se insurau si se maritau pina in ziua cind a intrat Noe in corabie; si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intimplat in zilele lui Lot, se va intimpla aidoma: oamenii mincau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar in ziua cind a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer, si i-a pierdut pe toti. Tot asa va fi si in ziua cind Se va arata Fiul omului. In ziua aceea, cine va fi pe acoperisul casei si isi va avea vasele in casa, sa nu se pogoare sa le ia; si cine va fi pe cimp, de asemenea sa nu se mai intoarca. Aduceti-va aminte de nevasta lui Lot. Oricine va cauta sa-si scape viata, o va pierde; si oricine o va pierde, o va gasi. Va spun ca, in noaptea aceea, doi insi vor fi in acelasi pat, unul va fi luat si altul va fi lasat; doua femei vor macina impreuna: una va fi luata, si alta va fi lasata. Doi barbati vor fi la cimp, unul va fi luat si altul va fi lasat”. Ucenicii L-au intrebat: “Unde Doamne?” Iar El a raspuns: “Unde va fi trupul, acolo se vor stringe vulturii” (Luca 17:22-37).
Cind Petru L-a intrebat ce rasplata vor capata ei pentru ca au lasat
totul si L-au urmat, Domnul i-a raspuns:
“Adevarat va spun ca, atunci cind va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al maririi Sale, la innoirea tuturor lucrurilor, voi care M-ati urmat, veti sedea si voi pe douasprezece scaune de domnie, si veti judeca pe cele douasprezece semintii ale lui Israel. Si ori si cine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori,sau holde, pentru Numele Meu, va primi insutit, si va mosteni viata vesnica. Dar multi din cei dintii vor fi cei din urma, si multi din cei din urma vor fi cei dintii” (Mat. 19:28-30).
Inainte de a consemna una din pildele Domnului, Evanghelistul ne spune ca Domnul Isus a mai spus o pilda “pentru ca era aproape de Ierusalim, si ei credeau ca Imparatia lui Dumnezeu are sa se arate indata” (Luca 19:11). Dupa ce a incheiat pilda polilor, Domnul a facut urmatoarea complectare:
“Va spun ca celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar si ce are. Cit despre vrajmasii mei, care n-au vrut sa imparatesc Eu peste ei, aduceti-i incoace si taiati-i inaintea mea” (Luca 19:26, 27).
Cu o alta ocazie, Domnul a spus:
“Daca aude cineva cuvintele Mele si nu le pazeste, nu Eu il judec; caci Eu n-am venit sa judec lumea, ci sa mintuiesc lumea. Pe cine Ma nesocoteste si nu primeste cuvintele Mele, are cine-l osindi: Cuvintul, pe care l-am vestit Eu, acela il va osindi in ziua de apoi (Ioan 12:47-48).
Ca raspuns la atitudinea gresita a Saducheilor in privinta invierii, Domnul Isus le-a spus:
“Fii veacului acestuia se insoara si se marita; dar cei ce vor fi gasiti vrednici sa aiba parte de veacul viitor si de invierea dintre cei morti, nici nu se vor insura, nici nu se vor marita. Pentru ca nici nu vor putea muri, caci vor fi ca ingerii. Si vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai invierii. Dar ca mortii inviaza, a aratat insusi Moise, in locul unde este vorba despre “Rug”, cind numeste pe Domnul: “Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, si Dumnezeul lui Iacov”. Dar Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii, caci pentru El toti sint vii” (Luca 20:34-38).
In diatriba Sa rostita impotriva Fariseilor si carturarilor fatarnici, Domnul a spus:
“Serpi, pui de napirci! Cum veti scapa de pedeapsa gheenei?” (Mat.23:33).
In predica rostita pe muntele Maslinilor, citim:
“Se vor scula multi prooroci mincinosi, si vor insela pe multi. Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci. Dar cine va rabda pina la sfirsit, va fi mintuit. Evanghelia aceasta a Imparatiei, va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfirsitul”. …
“Caci, cum iese fulgerul de la rasarit si se vede pina la apus, asa va fi si venirea Fiului omului. Oriunde va fi stirvul, acolo se vor aduna vulturii. Indata dupa acele zile de necaz, “soarele se va intuneca, luna nu-si va mai da lumina ei, stelele vor cadea din cer, si puterile cerului vor fi clatinate”. Atunci se va arata in cer semnul Fiului omului, toate semintiile pamintului se vor boci, si vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere si cu o mare slava. El va trimite pe ingerii Sai cu trimbita rasunatoare, si vor aduna pe alesii Lui din cele patru vinturi, de la o margine a cerurilor pina la cealalta”. …
“Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal. Cum s-a intimplat in zilele lui Noe, aidoma se va intimpla si la venirea Fiului omului. …
“Vegheati dar, pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru. Sa stiti ca daca ar sti stapinul casei la ce straja din noapte va veni hotul, ar veghea si n-ar lasa sa-i sparga casa. De aceea, si voi fiti gata; caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ginditi. Care este deci robul credincios si intelept, pe care l-a pus stapinul sau peste ceata slugilor sale, ca sa le dea hrana la vremea hotarita? Ferice de robul acela, pe care stapinul sau, la venirea lui, il va gasi facind asa! Adevarat va spun ca il va pune peste toate averile sale. Dar daca este un rob rau, care zice in inima lui: “Stapinul meu zaboveste sa vina!” Daca va incepe sa bata pe tovarasii lui de slujba, si sa manince si sa bea cu betivii, stapinul robului aceluia va veni in ziua in care el nu se asteapta, si in ceasul pe care nu-l stie, il va taia in doua, si soarta lui va fi soarta fatarnicilor; acolo va fi plinsul si scrisnirea dintilor” (Mat. 24:11-14, 27-31, 36-37, 42-51).
Fara nici o indoiala, cind citam texte escatologice ar trebui sa citam si intregul capitol 25 din Evanghelia dupa Matei. Pentru a economisi spatiu, vom reda aici numai inceputul si sfirsitul acestui capitol:
“Atunci Imparatia cerurilor se va asemana cu zece fecioare, care si-au luat candelele, si au iesit in intimpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite si cinci intelepte. Cele nechibzuite, cind si-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele intelepte, impreuna cu candelele, au luat cu ele si untdelemn in vase. Fiindca mirele zabovea, au atipit toate, si au adormit. La miezul noptii, s-a auzit o strigare: “Iata mirele,iesiti-i in intimpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat si si-au pregatit candelele. Cele nechibzuite au zis celor intelepte: “Dati-ne din untdelemnul vostru, caci ni se sting candelele.” Cele intelepte le-au raspuns: “Nu; ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua nici voua; ci mai bine duceti-va la cei ce vind untdelemn si cumparati-va.” Pe cind se duceau ele sa cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el in odaia de nunta, si s-a incuiat usa. Mai pe urma, au venit si celelalte fecioare si au zis: “Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept raspuns le-a zis: “Adevarat va spun, ca nu va cunosc!” Veghiati dar, caci nu stiti ziua, nici ceasul in care va veni Fiul omului. ( Mat. 25:1-13)
“Cind va zeni Fiul omului in slava Sa, cu toti sfintii ingeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate inaintea Lui. El ii va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stinga Lui.Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: “Veniti binecuvintatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii. Caci am fost flamind si Mi-ati dat de mincat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit: am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Ii vor raspunde: “Doamne, cind Te-am vazut noi flamind, si Ti-am dat sa maninci? Sau fiindu-Ti sete, si Ti-am dat de ai baut? Cind Te-am vazut noi strain, si Te-am primit? Sau gol, si Te-am imbracat? Cind Te-am vazut noi bolnav sau in temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Imparatul le va zice: “Adevarat va spun ca, orideciteori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie mi le-ati facut.” Apoi va zice celor de la stinga Lui: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui! Caci am fost flamind si nu Mi-ati dat sa maninc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain si nu M-ati primit; am fost gol si nu M-ati imbracat, am fost bolnav si in temnita si n-ati venit pe la Mine.” Atunci Ii vor raspunde si ei: “Doamne, cind Te-am vazut noi flamind sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu Ti-am slujit?” Si El, drept raspuns, le va zice: “Adevarat va spun ca, orideciteori n-ati facut aceste lucruri unuia dintr-acesti foarte neinsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ti facut.” Si acestia vor merge in pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge in viata vesnica” (Mat. 25:31-46).
Cu ocazia praznuirii Pastelor, Domnul le-a spus apostolilor:
“Voi sinteti aceia, care ati ramas necontenit cu Mine in incercarile Mele. De aceea va pregatesc Imparatia, dupa cum Tatal Meu Mi-a pregatit-o Mie, ca sa mincati si sa beti la masa Mea in Imparatia Mea, si sa sedeti pe scaune de domnie, ca sa judecati pe cele douasprezece semintii ale lui Israel” (Luca 22:28-30).
Cu ocazia instituirii Noului Legamint, Domnul Isus a zis:
“Pentru ca ori de cite ori mincati din piinea aceasta si beti din paharul acesta, vestiti moartea Domnului, pina va veni El” (1 Cor. 11:26).
Inainte de a merge in Gradina Ghetsimani, Domnul a spus:
“Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta in Dumnezeu, si aveti credinta in Mine. In casa Tatalui Meu sint multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sint Eu, sa fiti si voi” (Ioan 14:1-3).
Cind Caiafa, care prezida Sinedriul, L-a intrebat daca El este Fiul lui Dumnezeu, raspunsul a fost:
“Da, sint! Ba mai mult, va spun ca de acum incolo veti vedea pe Fiul omului sezind la dreapta puterii lui Dumnezeu, si venind pe norii cerului” (Mat. 26:64).
Aceste cuvinte au insemnat bineinteles o aluzie clara la textele profetice din Psalmul 110:1 si Daniel 7:13.
In sfirsit, doar cu putin timp inainte de inaltarea Sa la cer, Domnul Isus le-a spus ucenicilor:
“Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamint. Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezindu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh” (Mat. 28:18-20).
Faptele Apostolilor
Dupa inaltarea Domnului la cer, ingerii care au aparut le-au spus
apostolilor:
“Barbati Galileeni, de ce stati si va uitati spre cer? Acest Isus, care S-a inaltat la cer din mijlocul vostru, va veni in acelasi fel cum L-ati vazut mergind la cer” (Fapte 1:11).
Intr-una din predicile sale evanghelistice adresate evreilor, Petru a spus:
“Pocaiti-va dar, si intoarceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremile de inviorare, si sa trimeata pe Cel ce a fosat rinduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie sa-L primeasca, pina la vremile asezarii din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfintilor Sai prooroci din vechime” (Fapte 3:19-21).
Aflat in casa lui Corneliu, Petru repeta inca o data care a fost misiunea lasata de Domnul apostolilor:
“Isus ne-a poruncit sa propovaduim norodului, si sa marturisim ca El a fost rinduit de Dumnezeu, Judecatorul celor vii si al celor morti” (Fapte 10:42).
In cuvintarea rostita la Atena inaintea filosofilor, Pavel declara ca:
“Dumnezeu a rinduit o zi, in care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul, pe care L-a rinduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita prin faptul ca L-a inviat din morti …” (Fapte 17:31).
Cind i s-a dat prilejul sa se apere in fata lui Felix, acelasi Pavel a spus:
“Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei dupa Calea, pe care ei o numesc partida; eu cred tot ce este scris in Lege si in Prooroci, si am in Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei insisi, ca va fi o inviere a celor drepti si a celor nedrepti” (Fapte 24:14-15).
Epistole
Epistola adresata crestinilor din Roma ne da aceasta descriere despre:
“ … ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu, care va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Si anume, va da viata vesnica celor ce, prin staruinta in bine, cauta slava, cinstea si nemurirea; si va da minie si urgie celor ce, din duh de gilceava, se impotrivesc adevarului si asculta de nelegiuire. Necaz si strimtorare va veni peste orice suflet omenesc care face raul: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Slava, cinste si pace va veni insa peste oricine face binele: intii peste Iudeu, apoi peste Grec. Caci inaintea lui Dumnezeu nu se are in vedere fata omului. … Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:5-16).
Privind spre revenirea Domnului Isus si spre vremurile de refacere a tuturor lucrurilor, Pavel scrie:
“Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sint vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi. De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Caci firea a fost supusa desertaciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nadejdea insa ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar stim ca pina in ziua de azi, toata firea suspina si sufere durerile nasterii. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintii roade ale Duhului, suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru” (Rom. 8:18-23).
Acelorasi destinatari, Pavel le face urmatoarea mustrare:
“Dar pentru ce judeci tu pe fratele tau? Sau pentru ce dispretuiesti tu pe fratele tau? Caci toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Hristos. Fiindca este scris:
“Pe viata Mea Ma jur, zice Domnul,
ca orice genunchi se va pleca inaintea Mea,
si orice limba va da slava lui Dumnezeu”
Asa ca fiecare din noi are sa dea socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu” (Rom. 14:10-12).
In cea dintii epistola a sa catre cei din Corint, apostolul Pavel vorbeste despre abundenta spirituala pe care o au credinciosii in Hristos:
“Asa ca nu duceti lipsa de nici un fel de dar, in asteptarea aratarii Domnului nostru Isus Hristos. El va va intari pina la sfirsit, in asa fel ca sa fiti fara vina in ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Cor. 1:7-8).
Vorbind despre contributia pe care fiecare credincios o aduce la zidirea Templului lui Hristos, Pavel scrie:
“Lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia” (1 Cor. 3:13).
Ca si celor din Roma, apostolul le scrie si celor din Corint:
“ … nu judecati nimic inainte de vreme, pina va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intunerec, si ve descoperi gindurile inimilor. Atunci, fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Cor. 4:5).
In privinta celui ce pacatuise urit in Biserica din Corint, apostolul ii instruieste astfel:
“Am hotarit ca un astfel de om sa fie dat pe mina Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mintuit in ziua Domnului Isus” (1 Cor. 5:5).
Iata ce scrie Pavel despre invierea din morti:
“Dar acum, Hristos a inviat din morti, pirga celor adormiti. Caci daca moartea a venit prin om, tot prin om a venit si invierea mortilor. Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos; dar fiecare la rindul cetei lui. Hristos este cel dintii rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sint ai lui Hristos. In urma va veni sfirsitul, cind El va da Imparatia in miinile lui Dumnezeu Tatal, dupa ce va fi nimicit orice domnie, orice stapinire si orice putere. Caci trebuie ca El sa imparateasca pina va pune pe toti vrajmasii sub picioarele Sale. Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit va fi moartea. … Si cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci, chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti” (1 Cor. 15:20-28).
“Iata, va spun o taina: nu vom adormi toti, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trimbita. Trimbita va suna, mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati. Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire. Cind trupul acesta supus putrezirii se va imbraca in neputrezire si trupul acesta muritor se va imbraca in nemurire, atunci se va implini cuvintul care este scris:
“Moartea a fost inghitita de biruinta.
Unde iti este biruinta, moarte?
Unde iti este boldul, moarte?” (1 Cor. 15:51-55).
In cea de a doua epistola a lui catre cei din Corint, Pavel spune:
“Nu va scriem altceva decit ce cititi si cunoasteti. Si trag nadejde ca pina la sfirsit veti cunoaste, cum ati si cunoscut in parte, ca noi sintem lauda voastra, dupa cum si voi veti fi lauda noastra in ziua Domnului Isus” (2 Cor. 1:13-14).
In aceeasi epistola, Pavel vorbeste despre certitudinea invierii: “Si stim ca Cel ce a inviat pe Domnul Isus, ne va invia si pe noi impreuna cu Isus, si ne va face sa ne infatisam impreuna cu voi” (2 Cor. 4:14). Iar dupa ce vorbeste despre trupurile glorificate pe care le vor primii credinciosii, apostolul adauga:
“Asa dar, noi intotdeauna sintem plini de incredere; caci stim ca, daca sintem acasa in trup, pribegim departe de Domnul, pentru ca umblam prin credinta, nu prin vedere. Da, sintem plini de incredere, si ne place mult mai mult sa parasim trupul acesta, ca sa fim acasa la Domnul. De aceea ne si silim sa-I fim placuti, fie ca raminem acasa, fie ca sintem departe de casa. Caci toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa-si primeasca rasplata dupa binele sau raul pe care-l va fi facut cind traia in trup (2 Cor. 5:6-10).
In epistola catre Efeseni, Pavel face urmatoarea rugaminte:
“Sa nu intristati pe Duhul Sfint al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii” (Efes. 4:30).
In epistola catre Filipeni, Pavel isi exprima increderea astfel:
“Sint incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pina in ziua lui Isus Hristos. … Si ma rog ca dragostea voastra sa creasca tot mai mult in cunostinta si orice pricepere, ca sa deosebiti lucrurile alese, pentru ca sa fiti curati si sa nu va poticniti pina in ziua venirii lui Hristos” (Filip. 1:6, 9- 10).
Tot in aceeasi epistola Pavel scrie:
“Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mintuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Si supune toate lucrurile” (Filip. 3:20,21).
Celor din Colose, apostolul le scrie:
“Cind Se va arata Hristos, viata voastra, atunci va veti arata si voi impreuna cu El in slava” (Col. 3:4).
Pavel ii prezinta pe credinciosii din Tesalonic, ca pe unii care “de la idoli v-ati intors la Dumnezeu, ca sa slujiti Dumnezeului celui viu si adevarat, si sa asteptati din ceruri pe Fiul Sau, pe care L-a inviat din morti: pe Isus, care ne izbaveste de minia viitoare” (1 Tesal. 1:9-10). Putin mai departe, in aceiasi epistola, Pavel exclama:
“Caci cine este, in adevar, nadejdea sau bucuria, sau cununa noastra de slava? Nu sinteti voi, inaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sinteti slava si bucuria noastra” (1 Tesal. 1:19-20).
Rugaciunea pe care o inalta Pavel pentru acesti credinciosi este:
“Ca sa vi se intareasca inimile si sa fie fara prihana in sfintenie, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos impreuna cu toti sfintii Sai” (1 Tesal. 3:13).
Tot in 1 Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung discurs al apostolului despre revenirea Domnului Isus:
“Nu voim fratilor, sa fiti in necunostinta despre cei ce au adormit, ca sa nu va intristati ca ceilalti, care n-au nadejde.Caci daca credem ca Isus a murit si a inviat, credem si ca Dumnezeu va aduce inapoi impreuna cu Isus pe cei ce au adormit in El. Iata, in adevar, ce va spunem, prin Cuvintul Domnului: noi cei vii, care vom raminea pina la venirea Domnului,nu vom lua-o inaintea celor adormiti. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trimbita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si intii vor invia cei morti in Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intimpinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mingiiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte. Cit despre vremi si soroace, n-aveti trebuinta sa vi se scrie, fratilor. Pentru ca voi insiva stiti foarte bine ca ziua Domnului va veni ca un hot noaptea. Cind vor zice: “Pace si liniste!” atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare. Dar voi, fratilor, nu sinteti in intuneric, pentru ca ziua aceea sa va prinda ca un hot. Voi sinteti fii ai luminii si fii ai zilei. (“-2) Noi nu sintem ai noptii, nici ai intunerecului” (1Tes. 4:13-5:5).
Aproape de sfirsitul acestei epistole a lui Pavel, gasim scris:
“Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si duhul vostru, sufletul vostru, si trupul vostru,sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Isus Hristos.” (1Tes. 5:23).
In cea de-a doua sa epistola catre Tesaloniceni, Pavel scrie despre:
“…descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Lui, intr-o flacara de foc, ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica, de la fata Domnului si de la slava puterii Lui, cind va veni, in ziua aceea, ca sa fie proslavit in sfintii Sai si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut; caci voi ati crezut marturisirea facuta de noi inaintea voastra” (1 Tes. 1:7-10).
Tot in cea de a doua epistola catre Tesaloniceni se gaseste si cel mai lung pasaj despre antichrist:
“Cit priveste venirea Domnului nostru Isus Hristos si stringerea noastra laolalta cu El, va rugam fratilor, sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi si venit chiar. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul, care se inalta mai pe sus de tot ce se numeste “Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dindu-se drept Dumnezeu. Nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cind eram inca la voi? Si acum stiti bine ce-l opreste ca sa nu se descopere decit la vremea lui. Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum, sa fie luat din drumul ei. Si atunci se va arata acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, si-l va prapadi cu aratarea venirii Sale. Aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase, si cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sint pe calea pierzarii, pentruca n-au primit dragostea adevarului ca sa fie mintuiti.” (2 Tes. 2:1-10).
In epistola intiia catre Timotei, Pavel ii da acestuia urmatoarea insarcinare:
“ … sa pazesti porunca, fara prihana si fara vina pina la aratarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi facuta la vremea ei de fericitul si singurul Stapinitor, Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieste intr-o lumina de care nu poti sa te apropii…” ( 1Tim.6:14-16).
In cea de-a doua epistola catre Timotei, Pavel face mentiune asupra curajului si bunavointei lui Onisifor, adaugind: “Dea Domnul sa capete indurare de la Domnul “in ziua aceea…” (2 Tim. 1:18). Totodata, el reinnoieste insarcinarea lui Timotei:
“Te rog fierbinte, inaintea lui Dumnezeu si inaintea lui Hristos Isus, care are sa judece viii si mortii si pentru aratarea si Imparatia Sa: propovaduieste Cuvintul, staruieste asupra lui la timp si ne la timp, mustra, cearta, indeamna cu toata blindetea si invatatura. … Caci eu sint gata sa fiu turnat ca o jertfa de bautura si clipa plecarii mele este aproape. M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravit alergarea, am pazit credinta. De acum ma asteapta cununa neprihanirii, pe care mi-o va da, in “ziua aceea”, Domnul, Judecatorul cel drept. Si nu numai mie, ci si tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui” (2 Tim.4:1-2, 6-8).
In epistola catre Tit, apostolul Pavel scoate in evidenta indurarea lui Dumnezeu care ne invata:
“…s-o rupem cu paginatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie, asteptind fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mintuitor, Isus Hristos. El S-a dat pe Sine insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere din orice faradelege si sa-Si curateasca un norod care sa fie al Lui, plin de rivna pentru fapte bune.” (Tit.2:12-14).
In scrisoarea catre Evrei se mentioneaza ca Hristos
“S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. Si, dupa cum oamenilor le este rinduit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata, tot asa Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mintuirea celor ce-L asteapta.” (Evr.9:26- 28)
In legatura cu aceasta a doua venire este specificat numai ca “…ziua se apropie” (Evr.10:25).
Iacov indeamna pe cititorii sai astfel:
„Fiti dar indelung rabdatori, fratilor, pina la venirea Domnului. Iata ca plugaruasteapta roada scumpa a pamintului, si o asteapta cu rabdare, pina primeste ploaie timpurie si tirzie. Fiti si voi indelung rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape. Nu va plingeti unii impotriva altora, fratilor, ca sa nu fiti judecati : iata ca Judecatorul este chiar la usa” (Iac.5:7-9).
In prima sa epistola, Petru ii prezinta pe crestini ca fiind aparati de puterea lui Dumnezeu:
“ …prin credinta, pentru mintuirea gata sa fie descoperita in vremurile de apoi! In ea voi va bucurati mult, macar ca acum, daca trebuie, sinteti intristati pentru putina vreme, prin felurite incercari, pentru ca incercarea credintei voastre, cu mult mai scumpa decit aurul care piere si care totusi este cercat prin foc, sa aiba ca urmare lauda, slava si cinstea, la aratarea lui Isus Hristos…De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre, fiti treji si puneti-va toata nadejdea in harul, care va va fi adus la aratarea lui Isus Hristos.” ( 1Pet.1:5-7, 13).
Referindu-se la cei pierduti in poftele trupesti, Petru subliniaza:
“Dar au sa dea socoteala inaintea Celui ce este gata sa judece viii si mortii…Sfirsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti dar, si vegheati in vederea rugaciunii.” (1Pet.4:5,7)
Si indemnurile lui Petru continua astfel:
“Prea iubitilor, nu va mirati de incercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca sa va incerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotriva, bucurati-va, intrucit aveti parte de patimile lui Hristos, ca sa va bucurati si sa va veseliti si la aratarea slavei Lui.” (1Pet.4:12-13)
Tot in acest context, apostolul Petru scrie presbiterilor:
“Si cind Se va arata Pastorul cel mare, veti capata cununa, care nu se poate vesteji, a slavei.” ( 1Pet.5:4)
In a doua epistola a lui Petru, sta scris:
“Si avem cuvintul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pina se va crapa de ziua si va rasari luceafarul de dimineata in inimile voastre.” (2 Petru 1:19)
Si iata pe scurt asigurarea pe care o da apostolul cititorilor sai, privind atotputernicia Creatorului:
“Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii care au pacatuit ci i-a aruncat in Adinc, unde stau inconjurati de intuneric, legati cu lanturi si pastrati pentru judecata; daca n-a crutat El lumea veche, ci a scapat pe Noe, acest propovaduitor al neprihanirii, impreuna cu alti sapte insi, cind a trimis potopul peste o lume de nelegiuiti…insemneaza ca Domnul stie sa izbaveasca din incercare pe oamenii cucernici si sa pastreze pe cei nelegiuiti, ca sa fie pedepsiti in ziua judecatii.” (2 Pet.2:4,5,9).
In legatura cu revenirea Domnului Isus, epistola a doua a lui Petru, consemneaza:
“Inainte de toate, sa stiti ca in zilele din urma vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor,si vor zice: “Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci de cind au adormit parintii nostri, toate ramin asa cum erau de la inceputul zidirii!” Caci inadins se fac ca nu stiu ca odinioara erau ceruri si un pamint scos prin Cuvintul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei si ca lumea de atunci a pierit tot prin ele, inecata de apa. ar cerurile si pamintul de acum sint pazite si pastrate, prin acelasi Cuvint, pentru focul din ziua de judecata si de pieire a oamenilor nelegiuiti. Dar prea iubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sint ca o zi. Domnul nu intirzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta. Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura si pamintul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindca toate aceste lucruri au sa se strice, ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi, printr-o purtare sfinta si evlavioasa, asteptind si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului? Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamint nou, in care va locui neprihanirea.” ( 2Pet.3:3-13).
In prima sa epistola, apostolul Ioan, scrie:
“Si acum, copilasilor, ramineti in El, pentru ca atunci cind Se va arata El, sa avem indrazneala si, la venirea Lui sa nu raminem de rusine si departati de El. … Prea iubitilor, acum sintem copii ai lui Dumnezeu. Si ce vom fi, nu s-a aratat inca. Dar stim ca atunci cind se va arata El, vom fi ca El; pentru ca Il vom vedea asa cum este. Oricine are nadejdea aceasta in El, se curateste, dupa cum El este curat.” (Ioan 2:28; 3:2,3).
Ioan mai scrie si ca:
“Dumnezeu este dragoste; si cine ramine in dragoste, ramine in Dumnezeu, si Dumnezeu ramine in el. Cum este El, asa sintem si noi in lumea aceasta: astfel se face ca dragostea este desavirsita in noi,pentru ca sa avem deplina incredere in ziua judecatii. (1 Ioan 4:16-17).
Vorbind despre cei ce nesocotesc Cuvintul Domnului, apostolul Iuda scrie la rindul lui:
“Si pentru ei a proorocit Enoh, al saptelea patriarh de la Adam, cind a zis:Iata ca a venit Domnul cu zecile de mii de sfinti ai Sai, ca sa faca o judecata impotriva tuturor, si sa incredinteze pe toti cei nelegiuiti, de toate faptele nelegiuite, pe care le-au facut in chip nelegiuit si de toate cuvintele de ocara, pe care le-au rostit impotriva Lui acesti pacatosi nelegiuiti.” ( Iuda: 14,15).
Apocalipsa
Cartea Apocalipsei se ocupa foarte mult cu evenimentele legate de revenirea Domnului Isus, mai ales cu acelea care se vor produce in inclestarea finala dintre Dumnezeu si fortele raului, conduse de Satan. Este evident ca aceasta carte a fost daruita de Dumnezeu Bisericii pentru a o mingiia in vremuri de persecutie cu vestea ca biruinta finala va apartine Mielului si tuturor urmasilor Lui.
Una dintre cele mai izbitoare declaratii din textul Apocalipsei este aceasta:
“Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au strapuns. Si toate semintiile pamintului se vor boci din pricina Lui! Da. Amin” (Apoc. 1:7).
Bisericii din Tiatira i se spune: “Numai tineti cu tarie ce aveti, pina voi veni!” (Apoc. 2:25), iar celei din Filadelfia: “Eu vin curind. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa” (Apoc. 3:11). Iata mai jos un pasaj care, desi nu se spune explicit in text, probabil ca se refera la felul in care va reveni Domnul Isus:
“Apoi m-am uitat, si iata un nor alb; si pe nor sedea cineva care semana cu un fiu al omului; pe cap avea o cununa de aur; iar in mina, o secere ascutita. Si un alt inger a iesit din Templu si striga cu glas tare Celui ce sedea pe nor: “Pune secerea Ta si secera: pentru ca a venit ceasul sa seceri si secerisul pamintului este copt.” Atunci Cel ce sedea pe nor, Si-a aruncat secerea pe pamint. Si pamintul a fost secerat. Si din Templul care este in cer, a iesit un alt inger, care avea si el un cosor ascutit. Si un alt inger, care avea stapinire asupra focului, a iesit din altar si a strigat cu glas tare catre cel ce avea cosorul cel ascutit: “Pune cosorul tau cel ascutit si culege strugurii viei pamintului, caci strugurii ei sint copti.” Si ingerul si-a aruncat cosorul pe pamint, a cules via pamintului si a aruncat strugurii in teascul cel mare al miniei lui Dumnezeu. Si teascul a fost calcat in picioare afara din cetate…” ( Apoc.14:14-20).
In mijlocul unei descrieri grozave a fortelor care se vor aduna sa se infrunte la Armaghedon (Armaghedon este un termen care deriva de la numele muntelui Meghido care strajuieste o vale depresionara foarte intinsa), Domnul Isus intercaleaza aceasta avertizare:
“Iata Eu vin ca un hot. Ferice de cel ce vegheaza si isi pazeste hainele, ca sa nu umble gol si sa i se vada rusinea!” (Apoc. 16:15)
Intr-unul din numeroasele pasaje in care Biserica este descrisa ca Mireasa Mielului, Apocalipsa priveste inainte spre glorioasa clipa a unirii din odaia de nunta:
“Dupa aceea, am auzit in cer ca un glas puternic de gloata multa, care zicea: “Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mintuirea, slava, cinstea si puterea! Pentru ca judecatile Lui sint adevarate si drepte. El a judecat pe curva cea mare, care strica pamintul cu curvia ei si a razbunat singele robilor Sai din mina ei.” Si au zis, a doua oara: “Aleluia!… Fumul ei se ridica in sus in vecii vecilor!” Si cei douazeci si patru de batrini si cele patru fapturi vii s-au aruncat la pamint si s-au inchinat lui Dumnezeu, care sedea pe scaunul de domnie. Si au zis: “Amin! Aleluia!” Si din scaunul de domnie a iesit un glas care zicea: “Laudati pe Dumnezeul nostru, toti robii Lui, voi care va temeti de El, mici si mari!” Si am auzit, ca un glas de gloata multa, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: “Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a inceput sa imparateasca. Sa ne bucuram, sa ne veselim, si sa-I dam slava! Caci a venit nunta Mielului; sotia Lui s-a pregatit si i s-a dat sa se imbrace cu in subtire, stralucitor si curat.” (Inul subtire sint faptele neprihanite ale sfintilor). Apoi mi-a zis: “Scrie: Ferice de cei chemati la ospatul nuntii Mielului!” Apoi mi-a zis: “Acestea sint adevaratele cuvinte ale lui Dumnezeu!” ( Apoc.19:1-9).
In Apocalipsa 20, dupa ce ni se descrie legarea lui Satan, domnia martirilor timp de o mie de ani impreuna cu Hristos, si aruncarea lui Satan in iazul de foc, Ioan scrie despre judecata din urma:
“Apoi am vazut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pamintul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si am vazut pe morti, mari si mici, stind in picioare inaintea scaunului de domnie. Niste carti au fost deschise. Si a fost deschisa o alta carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati dupa faptele lor, dupa cele ce erau scrise in cartile acelea. Marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; Moartea si Locuinta mortilor au dat inapoi pe mortii care erau in ele. Fiecare a fost judecat dupa faptele lui. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost gasit in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc” ( Apoc.20:11-15).
Unul dintre ultimele pasaje ale Apocalipsei cuprinde un mesaj al lui Hristos: “Si iata, Eu vin curind! (Apoc. 22:7), si iarasi: “Cel ce adevereste aceste lucruri zice: “Da, Eu vin curind” (Apoc. 22:20).
Raspunsul lui Ioan a fost: “Amin! Vino Doamne Isuse!” (Apoc. 22:20).
4. Terminologie escatologica
In Noul Testament sint folositi opt termeni sau expresii care se refera la revenirea Domnului Isus.
1. Cel dintii dintre ei este termenul “ziua” si derivatii lui compusi, dupa cum urmeaza:
– ziua Domnului (1 Tesal. 5:2; 2 Petru 3:10; 2 Tesal. 2:2);
– ziua Domnului nostru Isus (1 Cor. 1:8);
– ziua lui Isus Hristos (Filip. 1:6);
– ziua lui Hristos (Filip. 1:10; 2:16);
– ziua cind se va arata Fiul omului (Luca 17:24, 30);
– ziua lui Dumnezeu (2 Petru 3:12);
– ziua in care Dumnezeu va judeca … prin Isus Hristos (Rom. 2:16 cf. Fapte 17L31);
– ziua judecatii (Mat. 10:15; 11:22, 24; 12:36, 41, 42; 2 Petru 2:9; 3:7; 1 Ioan 4:17);
– judecata zilei celei mari (Iuda 6);
– ziua cea mare a Dumnezeului Celui Atotputernic (Apoc. 16:14);
– ziua miniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu (Rom. 2:5);
– ziua cea mare a miniei Lui (Apoc. 6:17);
– ziua cercetarii (1 Petru 2:12);
– ziua rascumpararii (Efes. 4:30);
– ziua de apoi (Ioan 6:39, 40, 44, 54; 11:24; 12:48);
– ziua aceea (Mat. 7:22; 24:36; Marcu 13:32; Luca 10:12, 17:31; 21:34; 2 Tesal. 1:10; 2 Tim. 1:12, 18; 4:8);
– ziua (Mat. 25:13; Rom. 13:12; 1 Cor. 3:13; 1 Tesal. 5:4; Evrei 10:25; 2 Petru 1:19).
Expresia “ziua Domnului” vine din Vechiul Testament. Semnificatia termenului este aceea ca Domnul Isus va reveni ca Judecator al omenirii si ca Mintuitor al Bisericii. Termenul zi este folosit de aproximativ cincizeci de ori in Noul Testament ca o referire la revenirea Domnului Isus.
2. Desi expresia a doua venire a lui Hristos nu se gaseste ca atare in Noul Testament, intilnim foarte frecvent verbul “a veni” si derivatele sale. Accentul este pus pe reintoarcerea Lui personala. Exista cam 36 de astfel de pasaje care ne anunta reintoarcerea Sa: Matei 16:27, 28; 24:30, 42, 44; 25:31; 26:64; Marcu 8:38; 13:26, 35; 14:62; Luca 9:26; 12:37, 40; 18:8; 21:27; Ioan 14:3, 18; 1 Corinteni 11:26; 2 Tesaloniceni 1:10; Evrei 10:37; Iuda 14; Apocalipsa 1:5; 3:11; 4:8; 16:15; 22:7, 12, 20.
3.Noul Testament mai foloseste si termenul Parusia, tradus de obicei prin Venirea. Acest termen subliniaza maretia si solemnitatea cu care va reveni Hristos. El este folosit de saptesprezece ori in Noul Testament: Matei 24:3, 27, 37, 39; 1 Corinteni 15:23; 1 Tesaloniceni 2:19; 3:13; 4:15; 5:23; 2 Tesaloniceni 21, 8; Iacov 5:7, 8; 2 Petru 1:16; 3:4, 12; 1 Ioan 2:28.
4. Noul Testament mai foloseste de sapte ori si termenul Telos, tradus prin Sfirsitul. Acest termen este folosit in: Matei 10:22; 24:6, 14; Marcu 13:7, 13; Luca 21:9; 1 Corinteni 1:8; 15:24; 1 Petru 4:7.
5. Un alt termen folosit in Noul Testament este Sunteleia, cu semnificatia de deznodamint final, implinire. In urmatoarele pasaje, el se refera la revenirea Domnului Isus: Matei 13:39, 40, 49; 24:3; 28:20; Evrei 9:26.
6. Un alt termen folosit de cinci ori in Noul Testament este Apocalipsis, care se poate traduce prin dezvelire, descoperire. Inca o data, accentul este pus pe maretia si splendoarea si slava in care va reveni Domnul: 1 Corinteni 1:7; 2 Tesaloniceni 1:7; 1 Petru 1:7, 13; 4:13.
7. Tot de sapte ori este folosit si termenul Epifaneia, tradus prin Aratarea. Si acest cuvint face aluzie la impresia deosebita pe care ne-o va face Domnul cind va reveni in slava Sa vesnica: 2 Tesaloniceni 2:8; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 4:1, 8; Tit 2:13.
8. Noul Testament mai foloseste si termenul Faneroo, tradus tot prin aratarea. Accentul este pus de data aceasta pe surpriza produsa asupra oamenilor de revenirea Domnului Isus: Coloseni 3:4; 1 Petru 5:4; 1 Ioan 2:28; 3:2.
O examinare atenta a modului in care sint folositi acesti opt termeni ne va duce la concluzia ca Noul Testament ii aplica frecvent pe unii in locul celorlalti. De exemplu, in Matei 24, ucenicii Il intreaba pe Domnul Isus despre parusia si despre sfirsitul tuturor lucrurilor; in versetul sase Domnul Isus le spune ca n-a venit inca telos, sfirsitul; in versetul 14 Domnul le spune: “Atunci va veni sfirsitul” (telos), in versetul 27 Isus vorbeste iarasi despre parusia, iar in versetul 30 El spune ca oamenii Il vor
vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului; in versetul 36 pomeneste despre ziua aceea, iar in versetul 44 El spune: “Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ginditi”. Cu alte cuvinte, in aceasta singura luare de cuvint a Domnului gasim folositi impreuna termenii parusia, telos, venirea. La fel este si in pasajul din 1 Corinteni 1:7,8. Acolo sint folositi cu acelasi sens termenii aratarea, sfirsitul si venirea Domnului nostru Isus Hristos. In textul de la 1 Tesaloniceni 4:13 – 5:4 termenul venirea Domnului este folosit impreuna cu ziua aceea. Un alt text in care putem vedea aceasta ingemanare de termeni este si capitolul 3 din cea de a doua epistola a lui Petru.
Știi tu cine este Isus?
Isus a întrebat pe ucenicii săi: Cine zic oamenii că sunt eu? S-a dovedit că oamenii nu Îl cunoșteau. Și acum este la fel, în mare parte.
Apoi i-a întrebat: Dar voi, le-a zis El, cine ziceţi că sunt? Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu! Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri. (Mat. 16:16-17)
Un om în carne și sânge
Isus era acolo ca un om obișnuit din sămânța lui David. (Rom. 1:3) Un om nesemnificativ și neatractiv. (Isaia 53:2) Nici măcar ucenicii lui nu-L cunoșteau. Ei nu au văzut că El deja își purtase crucea în interior timp de treizeci de ani, biruind tot păcatul la care a fost încercat. (Evr. 4:15; Apoc. 3:21).
Dumnezeu putea să se descopere fără limită în Isus în acel timp. Cu mult înainte de crucificarea de la Golgota, pentru că El deja era schimbat, a avut loc o crucificare și o moarte interioară (Luc. 9:23), astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu a luat trup și locuia printre ei. (Ioan 1:14) «Dumnezeu cu noi» a devenit literalmente adevărat.
În timp ce pentru ceilalți era ascuns, Petru a primit o descoperire din cer; el a văzut că acest om era Fiul Dumnezeului celui viu, Hristos, Mesia, cel promis. Isus L-a numit pe Petru fericit. Toți cei cărora Isus li se descoperă, devin nespus de fericiți.
Descoperire despre Isus
Petru era neînvățat. El nu aparținea celor care cunoșteau Scriptura. Cu Pavel a fost însă total altfel la început. Dar Pavel a spus de asemenea, mai târziu, că el a primit Evanghelia lui Dumnezeu, și Fiul descoperit în trupul său omenesc, deoarece aceasta era plăcut lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu se poate uni cu carne și sânge. (Gal. 1:16) Nu are nici o însemnătate cât de învățați suntem, căci fără descoperire de la Tatăl ceresc, Isus rămâne necunoscut pentru noi, cu toate că suntem educați ca creștini, care știm că Isus a fost răstignit la Golgota.
Dar de ce nu primesc toți descoperire despre Isus, și se găsesc atât de multe opinii greșite despre El? Cine primește descoperire de la Tatăl din cer? Unul dintre ucenicii lui a întrebat odată: Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă şi nu lumii? Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi ne vom descoperi lui.(tr. norv.) (Ioan. 14:22-23)
Isus nu S-a descoperit lumii, deși ei se numesc religioși și cântă despre El. Ci celor care nu aparțin lumii și care vor să îndeplinească poruncile lui Isus dintr-o dragoste mare pentru El. Aceasta înseamnă să crezi cum spune Scriptura. Atunci fugi de lume și de puterea ei, iar astfel intri în dezvoltare până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos. (Ef. 4:13).
Pericolul Tradiţiei Creştine
Impactul tradiţiei asupra credinţei aduce consecinţe distrugătoare. Încă cu 2000 de ani în urmă Isus condamna datinile şi tradiţiile omeneşti şi îi făcea făţarnici pe cei ce ţineau aceste datini. Care este pericolul tradiţiei şi ce efecte distrugătoare aduc aceste datini stramoşeşti? Să privim la însăşi învăţătura lui Isus pentru a înţelege aceasta, să nu ne limităm la păreri omeneşti.
Fariseii si cativa carturari, veniti din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au vazut pe unii din ucenicii Lui pranzind cu mainile necurate, adica nespalate. – Fariseii, insa, si toti Iudeii nu mananca fara sa-si spele cu mare bagare de seama mainile, dupa datina batranilor. Si cand se intorc din piata, nu mananca decat dupa ce s-au scaldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei sa le tina, precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. – Si Fariseii si carturarii L-au intrebat: „Pentru ce nu se tin ucenicii Tai de datina batranilor, ci pranzesc cu mainile nespalate?“ Isus le-a raspuns: „Fatarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, dupa cum este scris: „Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.“ Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni, precum: spalarea ulcioarelor si a paharelor, si faceti multe alte lucruri de acestea.“ El le-a mai zis: „Ati desfiintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastra.
(Biblia, Evanghelia după Marcu 7.1-9)
Cine sunt Fariseii? Ca să înţelegem mai bine acest text, trebuie să înţelegem cine erau fariseii. Fariseii erau, conform Bibliei, o grupare de oameni care se socoteau religioşi, înălţau rugăciuni lui Dumnezeu, posteau şi învăţau norodul Legea lui Dumnezeu. Ei credeau în duhuri şi în înviere (în contrast cu ei erau Saducheii care nu credeau în duhuri şi în înviere). S-ar părea că sunt nişte exemple de urmat. Ei făceau ucenici şi căutau neprihănirea. Totuşi, a apărut o problemă printre ei care o condamna Isus.
Problema Fariseilor. Din Textul Biblic, citat mai sus, observăm o gravă problemă a Fariseilor. Şi anume, datina bătrânilor. Ei aveau, pe lângă Legea lui Dumnezeu, tot felul de tradiţii şi datini, “precum: spalarea paharelor, a ulcioarelor, a caldarilor si a paturilor. “ (Le menţionăm doar pe cele din textul citat, deşi în Biblie sunt menţionate o mulţime de obiceiuri şi datini care le ţineau ei). Anume pentru aceste datini şi obiceiuri au fost mustraţi ei chiar de însuşi Fiul lui Dumnezeu
Problema Tradiţiei (obiceiurilor şi datinilor). De ce tradiţiile erau o problemă a fariseilor? Să privim în text, ce spune Isus despre tradiţie şi datini:
- Tradiţia te face făţarnic (aşa i-a acuzat pe farisei Isus). Tradiţiile îţi dau o formă a religiozităţii, şi nu te fac creştin. “Norodul acesta Ma cinsteste cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” Tradiţiile te îndepărtează cu inima de la Dumnezeu. Nu e suficient să ai un set de reguli şi obiceiuri, nu aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi. El aşteaptă să îl cinstim nu cu buzele, ci să fim aproape de El cu inima.
- Tradiţia sunt nişte învăţături omeneşti. Sursa tradiţiei sunt părerile oamenilor şi gândurile lor. Oamenii au întocmit tot felul de obiceiuri şi tradiţii, care sunt doar nişte învăţături omeneşti. “Degeaba Ma cinstesc ei, dand invataturi care nu sunt decat niste porunci omenesti.”
- Tradiţia te îndepărtează de la porunca lui Dumnezeu. E mai uşor să ţii un set de reguli omeneşti, crezând că astfel eşti plăcut lui Dumnezeu. Dar aceste reguli te face să laşi porunca lui Dumnezeu şi să îndeplineşti părerile oamenilor. “Voi lasati porunca lui Dumnezeu, si tineti datina asezata de oameni”.
- Tradiţia desfiinţează “frumos” porunca lui Dumnezeu. De multe ori, oamenii au născocit nişte obiceiuri şi datini, pentru că nu le era la îndemână să respecte învăţătura lui Dumnezeu. Care era soluţia, rezolvarea problemei, dacă nu doreai să împlineşti ceva din Cuvântul Domnului? Să răstălmăceşti acea poruncă şi să faci din ea o poruncă omenească. Un exemplu de “desfiinţare frumoasă” a poruncii lui Dumnezeu de către farisei, o dă, în acelaşi text chiar Isus. Şi anume:
Caci Moise a zis: „Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta“; si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa, sa fie pedepsit cu moartea.“ Voi, dimpotriva, ziceti: „Daca un om va spune tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta, este „Corban“, adica dat lui Dumnezeu, face bine; si nu-l mai lasati sa faca nimic pentru tatal sau pentru mama sa. Si asa, ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu, prin datina voastra. Si faceti multe alte lucruri de felul acesta!“ (Biblia, Evanghelia după Marcu 7.10-13)
Părinţii erau o povară pentru farisei, şi deoarece Dumnezeu învăţa să îţi cinsteşti părinţii, ei au răstălmăcit această poruncă modificând înţelesul după placul lor. Şi făceau mult alte lucruri de felul acesta…
Cum îl Cinsteşti tu pe Dumnezeu? Ţii tradiţia? Sau te apropii cu inima de El? Ce are prioritate în viaţa ta? Tradiţia sau Cuvântul lui Dumnezeu? Am auzit expresia că “Tradiţia este cheia de a înţelege Sfânta scriptură “. Este aceasta adevărat conform învăţăturilor lui Isus? Sau este doar o datină omenească? Nu cumva eşti prins în lanţul făţărniciei? Eşti Fariseu, sau Creştin? Cretinul îl urmează pe Hristos şi Îi urmează învăţăturile, iar fariseu, deja a devenit sinonimul făţărniciei…
Cum trebuie să fie viața unui creștin | Pilda talanților (Matei 24:14-30)
14Atunci* Împărăţia cerurilor se va asemăna cu* un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia* după puterea lui; şi a plecat.
16 Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17 Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18 Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19 După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20 Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21 Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste* multe lucruri; intră în bucuria* stăpânului tău!”
22 Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23 Stăpânul său i-a zis: „Bine*, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24 Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25 mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26 Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27 prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28 Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29 Pentru că* celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30 Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în* întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Binențeles că Pilda talanților trebuie luată în contextul pildei celor 10 fecioare și a despre judecata viitoare, dar iată câteva principii scoase din această pildă:
- Stăpânul e Domnul Isus iar robii sunt creștinii.
- Când Domnul Isus va veni atunci el va găsi două feluri de slujitori – autentici și falși.
- Fiecare a primit după puterea sa. Cine știe puterea fiecăruia? Domnul Isus.
- Talanții trebuie folosiți spre câștigul stăpânului.
- Responsabilitățile nu au fost date oricui, ci numai la robii stăpânului.
- Nu e vorba de talente naturale sau supranaturale, ci despre responsabilitatea creștinului (în vestirea Evangheliei și trăirea ei).
- Pilda nu e axată pe a doua venire a Domnului Isus ci pe timpul folosit până la revenirea Lui.
- Ce au primit robii este a stăpânului.
- Primul și al doilea rob au fost activi, al treilea a fost pasiv.
- Nici noi nu știm când va veni Isus, deci trebuie să fim activi.
- Fiecare e conștient de ceea ce primește, nu este în necunoștință. Deci ce am primit de la Domnul și pentru ce vom fi trași la răspundere?
- Darurile noastre spirituale
- Duhul Sfând (să nu îl stingem sau întristăm )
-puterea de a fi martori
- porți deschise (posibilități)
- lideri peste noi
-ucenici
- sănătate
- timp
- înțelepciunea din Cuvânt
- Primul și al doilea au primit aceiași răsplată.
- Frica care ne face să fim pasivi – ne face mult rău.
- Robul rău știa foarte bine ce trebuia să facă – fie să semene fie să dea la zarafi talantul. În ambele cazuri efortul era minim.
- Mai bine să faci mai puțin decât nimic.
- Fiecare creștin trebuie să se gândească la multiplicare/creștere/înmulțire.
- Cel ce acționează o face îndată. Nu amână.
- Cel rău și-a căutat de treburile lui, nu ale Domnului. Așa procedează cel viclean și leneș.
- Cei fideli vor fi într-o măsură oarecare roditori. Cei neroditori vor fi nimiciți (numiți fățarnici, ipoctriți).
- Hristos nu vrea robi leneși.
- Remunerarea cea mare vine abia la sfârșit.
- Dumnezeu e cel care se gândește la remunerare.
- Cel pasiv e numit viclean și leneș.
- Ca să pui responsabil pe cineva pe lucruri mari întâi ii dai lucruri mici.
- Robii activi nu s-au comparat între ei. Posibil au conlucrat.
- Cei activi nu s-au lăsat influiențați de cel pasiv.
- Cel pasiv au venit cu scuze, cei activi – cu rezultate.
Aceste idei nu sunt doar ale mele, sunt adunate de la mai multe surse. E un fel de ciorna pentru a pregăti o lecție. Sper să o găsiți folositoare.
Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu? Aştepţi să te lovească un fulger? Te dedici ca de-acum încolo să faci fapte bune, virtuoase sau religioase? Sau devii o persoană mai bună… astfel încât Dumnezeu să te poată accepta? Ei bine, NICI UNUL dintre aceste lucruri nu-ţi aduce aşa ceva. În Biblie Dumnezeu ne-a arătat clar cum Îl putem cunoaşte. Iată în continuare cum poţi începe o relaţie personală cu Dumnezeu… chiar acum…
Principiul unu: Dumnezeu te iubeşte şi are un plan minunat cu viaţa ta.
Dumnezeu te-a creat. Dar nu numai te-a creat, ci te şi iubeşte… atât de mult încât doreşte să-L cunoşti acum şi să-ţi petreci veşnicia alături de El. Iisus a spus: „ Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”1
Iisus a venit pentru ca fiecare dintre noi să Îl poată cunoaşte şi înţelege pe Dumnezeu în mod personal. Numai Iisus poate da sens vieţii şi poate dărui un scop în viaţă.
Ce ne împiedică să-L cunoaştem pe Dumnezeu? …
Principiul doi: Noi toţi păcătuim şi păcatele noastre ne despart de Dumnezeu.
Adevărul este că toţi simţim această despărţire… este o depărtare de Dumnezeu pricinuită de păcatele noastre. Biblia ne spune: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui….”2
În adâncul sufletului nostru putem simţi indiferenţă faţă de Dumnezeu şi căile Sale sau răzvrătire făţişă… Orice ar fi, este o dovadă a ceea ce Biblia numeşte „păcat”.
Păcatul aduce moarte în viaţa noastră – despărţirea spirituală de Dumnezeu.3Chiar dacă facem mari eforturi ca să ne apropiem de Dumnezeu, acestea sunt sortite eşecului.
Imaginea aceasta arată ce mare este prăpastia dintre noi şi Dumnezeu. Săgeţile ilustrează strădaniile noastre de a ne apropia de Dumnezeu. Putem încerca să facem fapte bune sau să câştigăm aprobarea lui Dumnezeu printr-o viaţă decentă sau o filozofie de viaţă morală. Însă strădaniile noastre nu pot face să dispară păcatele noastre…
Cum trecem peste această prăpastie? …
Principiul trei: Iisus Hristos este singura soluţie – găsită de Dumnezeu – pentru a ne ierta păcatele. Prin El putem cunoaşte planul lui Dumnezeu cu viaţa noastră şi putem avea parte de dragostea Sa.
Alt adevăr este că merităm să plătim pentru păcatele noastre. Problema este însă că plata păcatului este moartea. Dar Iisus Hristos a murit în locul nostru, din dragoste pentru noi, ca să nu fie nevoie să murim fără Dumnezeu. Pe Cruce Iisus a luat asupra Sa toate păcatele noastre, plătind astfel pentru ele. „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu..”4 „…El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…”5 Fiindcă Iisus a murit pe cruce în locul nostru, acum nu mai este nevoie să trăim despărţiţi de Dumnezeu din cauza păcatelor noastre.
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”6
După ce Iisus a murit pentru păcatele noastre, a înviat din morţi.7 Astfel ne-a dovedit pentru totdeauna că are dreptul de a promite viaţa veşnică – că este, într-adevăr, Fiul lui Dumnezeu şi singura Cale de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. De aceea a spus Isus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”8
El ne spune cum putem începe o relaţie cu El chiar acum… în loc să ne străduim şi mai tare să ajungem singuri la Dumnezeu. Iisus spune: „Veniţi la Mine….” „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie…”9 Iisus a suferit la Cruce tocmai datorită dragostei care ne-o poartă. Iar acum ne invită să venim la El, ca să putem începe o relaţie personală cu Dumnezeu.
Nu este suficient să ştim ce anume a făcut Isus pentru noi şi ce ne oferă. Pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu, trebuie să-L primim în viaţa noastră…
Principiul patru: Fiecare dintre noi trebuia să ia decizia de a-L primi personal pe Iisus Hristos ca Domn şi Mântuitor.
Biblia spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”10
Îl putem primi pe Iisus prin credinţă. Biblia spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”11
Să-L primeşti pe Isus înseamnă să crezi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu – după cum a spus chiar El – şi apoi să-L inviţi să te călăuzească şi să te îndrume în viaţă.12 Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.”13
Şi iată chiar invitaţia lui Isus. El a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”14
Cum vei răspunde la invitaţia lui Dumnezeu?
Gândeşte-te puţin la aceste două cercuri.
Viaţa dusă pe cont propriu |
 Eul se află la cârma vieţii Iisus nu-Şi găseşte loc în această viaţă
|
Viaţa dusă sub îndrumarea lui Hristos |
Iisus Se află la cârma vieţii Eul este supus lui Iisus
|
Deciziile se iau şi acţiunile se fac numai sub îndrumarea eului, ceea ce duce adesea la frustrare
Persoana respectivă vede influenţa şi îndrumarea lui Iisus în viaţa saCare cerc descrie cel mai bine viaţa ta?
Care cerc ai dori să descrie viaţa ta?
Începe o relaţie cu Iisus Hristos…
Îl poţi primi pe Hristos în viaţa ta chiar acum. Nu uita cuvintele lui Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”15 Dacă ai dori să răspunzi invitaţiei Sale, iată cum o poţi face.
Cuvintele exacte pe care le foloseşti pentru a te dedica lui Dumnezeu nu sunt importante; căci El ştie ce intenţii te animă. Dacă nu eşti sigur cum să te rogi, rugăciunea de mai jos îţi poate fi de ajutor:
„Doamne Iisuse Hristoase, vreau să Te cunosc; îmi doresc să vii în viaţa mea. Îţi multumesc că ai murit pe cruce pentru păcatele mele, ca să mă poţi accepta pe deplin. Numai Tu îmi poţi da puterea de a mă schimba şi de a deveni aşa cum doreşti Tu. Îţi mulţumesc că m-ai iertat şi că îmi dăruieşti viaţa veşnică alături de Dumnezeu. Acum îmi predau viaţa Tie; Te rog să faci ce doreşti cu ea. Amin.”
Dacă ai fost sincer când L-ai rugat pe Isus să vină în viaţa ta, atunci din acea clipă El este în viaţa ta, după cum a promis. Ai de acum o relaţie personală cu Dumnezeu!
Ei bine, te aşteaptă o viaţă întreagă de… schimbări, care te vor ajuta să te maturizezi. Acesta este un proces care are loc pe măsură ce Îl cunoşti tot mai bine pe Dumnezeu citind Biblia, rugându-te şi având relaţii cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu să te binecuvânteze!
Tocmai L-am chemat pe Isus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)…
(1) Evanghelia după Ioan 3:16 (2) Isaia 53:6 (3) Epistola către Romani 6:23 (4) 1 Petru 3:18 (5) Tit 3:5 (6) Evanghelia după Ioan 3:16 (7) 1 Epistolă către Corinteni 15:3-6 (8) Evanghelia după Ioan 14:6 (9) Evanghelia după Ioan 7:37,38 (10) Evanghelia după Ioan 1:12 (11) Epistola către Efeseni 2:8,9 (12) Evanghelia după Ioan 3:1-8 (13) Evanghelia după Ioan 10:10 (14) Apocalipsa 3:20 (15) Apocalipsa 3:20
Ce spune Noul Testament despre tradiție?
Articolul Cinci (5) adevăruri despre tradiția religioasă a stârnit mai multe discuții din partea cititorilor după care m-am văzut silit să mai scriu un articol pentru a prezenta învățătura Noului Testament despre tradiția religioasă.
Semnificația cuvântului în limba greacă
Cuvintele “datina bătrânilor” și “predanie” folosite în Biblia din limba română sunt traducerea cuvântului grecesc paradosis {par-ad’-os-is} care are următoarele semnificații:
- a da, a da peste, predarea orașelor
- ceva dat peste sau transmis prin cuvânt oral sau scris
- tradiție prin instrucțiune, narațiune, învățătură
Cuvântul are un sens larg, dar, ca și oricare alt cuvânt, își trage semnificația din contextul în are este folosit. De aceea, să vedem rând pe rând toate pasajele din Noul Testament unde este folosit acest cuvânt.
Matei 15:1-9
Atunci nişte farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus şi I-au zis: „Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă.” Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? Căci Dumnezeu a zis: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreşit cu moartea.” Dar voi ziceţi: „Cine va zice tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta l-am închinat lui Dumnezeu” nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfiinţat astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”
Din acest pasaj devin clare următoarele adevăruri despre tradiție:
- Datina bătrânilor este o invenție a oamenilor și sunt porunci omenești.
- Fariseii călcau porunca lui Dumnezeu în folosul datinei lor.
- Isus învinuiește pe Fariseii pentru faptul că ei au desființat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei lor.
Marcu 7:1-13
Fariseii şi câţiva cărturari, veniţi din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile necurate, adică nespălate. – Fariseii însă şi toţi iudeii nu mănâncă fără să-şi spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Şi când se întorc din piaţă, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le ţină, precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor şi a paturilor. – Şi fariseii şi cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se ţin ucenicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?” Isus le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceţi: „Dacă un om va spune tatălui său sau mamei sale: „Ori cu ce te-aş putea ajuta este „Corban”, adică dat lui Dumnezeu, face bine”; şi nu-l mai lăsaţi să facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Şi aşa, aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Şi faceţi multe alte lucruri de felul acesta!”
Pasajul acesta descrie cu mai multe detalii cazul descris în Evanghelia după Matei și repetă aceleași adevăruri adăugând altele pe care le-am prezentat în articolul Cinci (5) adevăruri despre datina religioasă. În aceste două pasaje, Domnul Isus s-a referit cu exclusivitate în sens negativ la tradiția așezată de Farisei în poporul Israel. În continuare vom privi la felul cum este folosit acest cuvânt în epistolele din Noul Testament.
1 Corinteni 11:2
Când îi învață pe creștinii din Corint cum trebuie să se raporteze bărbații la femei în trupul lui Hristos și în căsătorie, el scrie:
Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat. (1 Corinteni 11:2)
Cuvântul tradus de Cornilescu învățăturile este același cuvânt paradosis, adică tradiție și Pavel nu se referă la ceva lăsat de alții, de bătrâni, de cineva din alte secole, ci de el însuși, adică la o învățătură care a fost data la început oral și apoi a fost scrisă și a devenit parte din Noul Testament.
Galateni 1:13-14
Tocmai la datina bătrânilor ținută cu strictețe de Farisei și toți iudeii, a făcut referință Apostolul Pavel când a scris:
Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată, în religia iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religia iudeilor decât mulţi din neamul meu, de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între Neamuri, îndată, n-am întrebat pe niciun om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc. (Galateni 1:13-17)
Apostolul Pavel a fost însuflețit de râvnă nespus de mare pentru datina bătrânilor pe care o pune în contrast cu ziua când Dumnezeu a găsit cu cale să descopere în el pe Domnul Isus Hristos.
Coloseni 2:8
Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. (Coloseni 2:8-10)
De data aceasta, Apostolul face referință la tradițiile religioase ale oamenilor în general și iar le pune în contrast cu Domnul Isus Hristos și ne avertizează că datina religioasă omenească prezintă un pericol pentru trăirea noastră cu Hristos din moment ce ne lăsăm furați sau amăgiți de aceste tradiții.
2 Tesaloniceni 2:15, 3:6
Acesta este textul la care fac des referință oamenii care pun tradiția la același nivel cu Sfintele Scripturi. Să le analizăm pe rând:
Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos. Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturilepe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră. (2 Tesaloniceni 2:14-15)
Cuvântul tradus de preotul Dumitru Cornilescu învățăturile este același cuvânt din limba greacă paradosis, adică tradiția. Pavel numește aici tradiție Evanghelia pe care le-a propovăduit-o și învățăturile pe care le-a dat el creștinilor din Tesalonic prin viu grai pe când le-a predicat înainte și apoi prin epistola scrisă. În aceeași epistolă Apostolul Pavel mai folosește odată acest cuvânt când spune:
În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi. (2 Tesaloniceni 3:6)
Ce concluzii și-a făcut cititorul cu privire la tradiție în baza acestor pasaje din Noul Testament?
Biblia este singura autoritate pentru viaţa noastră- dar forma datinilor si a obiceiurilor a luat, in multe situaţii, locul conţinutului vietii de credinta
Biserica Domnului Isus nu este spaţiul in care omul trebuie sa se scoată pe el in evidenta. Oamenii se bucura mai mult de ritualuri, datini si traditii uitând sa aibă o atitudine pioasa înaintea lui Dumnezeu.
Exista un pericol, care duce la esecul Religiei si pe care trebuie sa-l depasim. Pericolul de a fi precocupati doar de Traditie, iar după slujba religioasa sa ramai cu nimic.
Trăim vremuri în care mulţi oamenii când este vorba de religie nu se gândesc prea serios înainte de a lua o decizie. De ce fac ceea ce fac ? De ce mă închin in felul acesta ? Sunt sigur ca aşa este bine ? Certitudinea si siguranţa este oferita doar de Biblie. Aceasta trebuie sa fie singura motivaţie si călăuzire pentru viata noastră si in materie de religie. Orice alte motivaţii din afara Bibliei îl pot duce pe om încetul cu încetul pe o cale greşita. Oamenii nu trebuie sa se închine intr-un fel anume fiindcă aşa s-au închinat părinţii sau prietenii lor; nu aceasta este motivaţia, ci motivaţia trebuie sa o găsim in Sfânta Scriptura.
Sunt mulţi oameni care isi ghidează viata după tot felul de obiceiuri, tradiţii sau chiar invataturi stramosesti. Mulţi trăiesc crezând diferite superstiţii. Astfel, pentru a scăpa de pericole isi leagă o brăţara roşie la mana sau isi pun diferite obiecte care cred ca ii pot proteja. Aceştia sunt oamenii care se pun la adăpost urmând tot felul de sfaturi. Daca sunt întrebaţi de ce procedează aşa, vor răspunde ca aşa este bine si o fac din tradiţie.
Mulţi oameni sunt gata sa urmeze tot felul de obiceiuri renunţând la opinia Scripturii. Oare de ce este aşa? Este mai uşor sa faci orice decât sa te pocăieşti de păcate. Daca cineva se interesează de opinia Scripturii intr-o anumita privinţa va afla in primul rând ca trebuie sa se pocăiască si sa renunţe la plăcerile lumii păcătoase, apoi poate beneficia de călăuzirea si ocrotirea lui Dumnezeu despre care vorbeşte Scriptura. Deci, fiindcă oamenilor nu le place sa se pocăiască nedorind sa renunţe la păcat ei aleg sa infaptuiasca sfaturile lumeşti. Dar, astfel de persoane se insala fiindcă niciodată lumea nu a oferit ceva mai bun decât Dumnezeu.
Răspunzând la întrebarea de ce mulţi oameni aleg obiceiurile lumeşti in defavoarea Cuvântului lui Dumnezeu, se ajunge la observaţia ca aceştia fug de Dumnezeu fiindcă au o viata murdara. Se poate observa ca prin aceste obiceiuri/tradiţii lumeşti, numite chiar religioase, cel rău lupta sa-i tina pe oameni departe de Dumnezeu.
Un alt fapt care este foarte interesant in societatea noastră: oameni care ocupa locuri de mare răspundere, oameni care au studiat si au muncit mult pentru cariera si pentru care dovezile si logica stau la baza gândirii si acţiunii lor; aceştia când este vorba de religie nu mai au nevoie de o motivaţie puternica ci sunt gata sa împlinească tot felul de ritualuri provenite din obiceiuri sau din tradiţie. Ritualuri care nu isi au suportul in Cuvântul lui Dumnezeu. Este interesant de observat cum aceşti oameni renunţa la studiu, raţiune, logica pentru a face ceva pentru care nu au o motivaţie adevărata. Sunt medici care atunci când trebuie sa trateze un bolnav in primul rând ii stabilesc clar diagnosticul si apoi îl tratează. Ce ar fi daca un medic ar opera un pacient pe baza unor vorbe auzite la coltul străzii? Cu siguranţa ca medicul acela nu ar face aşa ceva, el are nevoie de probe înainte de a opera. Ce trist ca nu se întâmpla la fel cu medicul acela si in materie de religie. El nu studiază cu adevărat Biblia, ci primeşte sfaturile tradiţiei când este vorba de relaţia lui personala cu Dumnezeu. Cum poate un om intelectual care isi calauzeste acţiunile după probe si dovezi sa duca o viata de credinţa renunţând la dovezile Biblice? Sa ne imaginam un medic care a avut o operaţie reuşita datorita faptului ca a stabilit corect diagnosticul, ieşind din spital si mergând la biserica. Aici el se roagă la sfinţi si pentru cei morţi, de asemenea, săruta moaştele unui credincios care a murit cu sute de ani in urma. Acest fapt este caraghios. Daca stai de vorba cu intelctualii, mulţi recunosc ca de exemplu rugăciunea pentru morţi nu ajuta la nimic fiindcă nu are o motivaţie Biblica. In sinceritatea lor aceşti oameni isi dau seama ca fac lucruri fara rost si nu au o motivaţie Biblica pentru acestea, dar tragedia este ca le continua. Oare de ce este aşa? Fiindcă si in acest caz oamenii prefera sa facă ceva inutil având o speranţa îndoielnică că le va folosi, renunţând la opinia Bibliei.
Diavolul ispiteşte, atât pe oamenii simpli, cat si pe acei cu mai multa şcoala, urmând un singur scop: oamenii sa nu aibă o relaţie corecta cu Dumnezeu. Dumnezeul viu si adevărat ni se descoperă in Scriptura. Daca cel rău reuşeşte sa-l îndepărteze pe om de Scriptura dându-i o alta cale de urmat stabilita prin obiceiuri, tradiţii (chiar tradiţii bisericeşti. Daca Dumnezeu ar fi intenţionat sa respectam acele tradiţii cu siguranţa ca astăzi le găseam canonizate in Sfânta Scriptura.) el are bătălia câştigata fiindcă l-a îndepărtat pe om de adevăr, astfel niciodată acesta nu va putea ajunge la Dumnezeu.
Câteva întrebări:
a) Pot afirma ca pentru toate acţiunile mele am o motivaţie corecta ?
b) Pot afirma ca Biblia este suportul pentru trăirea mea ?
c) In materie de religie tot ce fac eu are o motivaţie Biblica sau tradiţionala ?
Domnul Isus Hristos a criticat pe farisei si datina bătrânilor de atunci folosind următoarele cuvinte: ,,Isus le-a răspuns: Făţarnicilor,bine a proorocit Isaia despre voi, după cum este scris: Norodul acesta mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând invataturi care nu sunt decât nişte porunci omeneşti. … El le-a mai zis: Aţi desfintat frumos porunca lui Dumnezeu, ca sa tineti datina voastră.” (Evanghelia după Marcu 7:1-13)
Mulţi oameni numesc pe cei care vor sa respecte Biblia sectanţi sau rataciti. Aceştia sunt acuzaţi ca nu ţin tradiţiile si obiceiurile. Dar unde este păcatul când cineva isi focalizează atenţia doar spre Sfânta Scriptura? De ce oamenii care doresc sa trăiască doar după Cuvântul Bibliei si refuza la tradiţiile si obiceiurile omeneşti sunt numiţi rataciti ? Oare cine doreşte toata viata sa se calauzeasca după Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, se poate rataci? Poate un om sa se rataceasca spiritual daca pentru orice face in materie de religie caută motivaţie Biblica? Este caraghios sa se afirme ca urmând Biblia te ratacesti. Oare cine se rataceste? Cel ce căuta motivaţia Biblica sau cel ce urmează practicile tradiţiei deşi acestea incalca Biblia ?
Traieste viata de credinta după invatatura Bibliei, nu după datini si tradiţii. Lasa-L pe Domnul Isus sa fie in centrul vietii tale, astfel bucuria mantuirii te va însoţi in fiecare zi.
Păstor Damian Ion
FILIPENI
Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Filippesious” – „Către Filipeni”.
Autorul:
Pavel a sosit pentru prima dată în Filipi prin preajma anului 52 d.Cr. Începuturile Bisericii din Filipi sînt relatate de Luca în capitolul 16 din Faptele Apostolilor. El ne spune că Pavel a avut o vedenie în care un om din Macedonia i-a spus: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” (Fapte 16:9). Ca răspuns la vedenie, apostolul a luat corabia din Troa pentru Neapolis („oraşul nou”) de pe continentul Europei şi s-a îndreptat repede spre cetatea Filipi. Vizita şi lucrarea lui Pavel în cetate s-au centrat în jurul a trei persoane: Lidia, vînzătoarea de purpură, roaba cu un duh de ghicire pe care a eliberat-o Pavel şi temnicerul cetăţii. Lucrarea lui Cristos în Filipi a început deci cu o femeie din Asia (Tiatira), cu o sclavă din Grecia şi cu un Roman. Acestora li s-au adăugat cei cîţiva evrei reprezentaţi de „femeile” adunate la rugăciune pe malul apei. Împreună, aceştia au format nucleul noii Biserici (Fapte 16:40).
Data:
Epistola către Filipeni a fost scrisă în anul 62 d.Cr., cam la treizeci de ani după înălţarea Domnului Isus la cer şi cam la zece ani după ce apostolul Pavel predicase pentru prima oară în Filipi.
Contextul scrierii:
Creştinismul era încă tînăr, plin de putere şi de entuziasm. Biserica apăruse ca o revărsare de prospeţime într-o lume intrată în putrefacţia păcatului. Totul în jur părea că se prăbuşeşte. Religiile de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra tuturor se aşezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forţa subjugase încă o dată spiritul. Carnea şi pornirile ei puseseră stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful şi uciderea erau răspîndite la culme pe toată faţa pămîntului.
„Ce este Adevărul?” nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul” zilei era dictat de cei care deţineau puterea. Religiozitatea, evlavia şi înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul” era în centrul preocupărilor lumii. Cezarul fusese declarat „Zeu” şi astfel de zei dictau destinul popoarelor. În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia creştină a apărut ca un fulger în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouă venită din ceruri şi într-adevăr de aşa ceva aveau nevoie oamenii. Învăţătura ei antagoniza pretenţiile Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu însuşi coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creştină prezenta lumii, nu o nouă învăţătură şi nici o nouă formă de organizare, ci o Persoană care a trăit o viaţă exemplară. Fusese o viaţă trăită între oameni, dar într-atît de deosebită, într-atît de unică în măreţia ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în absoluta ei puritate şi-n completa ei dăruire de sine, încît această viaţă atrăgea cu puterea ei de fascinaţie pe toţi cei care aflau de existenţa ei. Isus-Mîntuitorul, arătase lumii pentru prima dată ce face şi cum este Dumnezeul care a creiat universul.
Viaţa acestui întemeietor al creştinismului nu se sfîrşise odată cu moartea. Ea continua să trăiască dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existenţa şi faptele Bisericii. Cristos trăia şi în cer, dar şi în creştinii primului secol.
Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se vorbea greceşte. Numele vechi al cetăţii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele” sau „puţurile”. Numele de „Filipi” îi fusese dat de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip, care îşi făcuse o avere imensă cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil şi un subsol încărcat de metale preţioase îi aduseseră foarte curînd celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea oraşului într-o depresiune montană care funcţiona ca o veritabilă „poartă” între Europa şi Asia, îi adusese afluenţă comercială şi-l determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană”. Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă oraşe noi, formate din „Legionari” retraşi la pensie după împlinirea datoriilor militare. Aşa se explică faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetăţenilor din Filipi se numeau „romani”:
„I-au dat pe mîna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte ludei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le urmăm” (Fapte 16:20-21).
În Filipi existau puţini iudei. Fără îndoială că pe aceştia îi adusese acolo, nu caracterul militar al oraşului, ci comerţul înfloritor care-i trecea porţile. Numărul mic explică de ce iudeii nu aveau o Sinagogă acolo, ci doar „un loc de rugăciune”, aşezat lîngă un curs de apă, unde se puteau îndeplini spălările rituale evreieşti (Fapte 16:13).
Acest grup de credincioşi a devenit imediat cea mai scumpă adunare pentru inima lui Pavel. Relaţiile dintre apostol şi cei din Filipi nu au fost niciodată tulburate de neîncredere sau de păcate ascunse, aşa cum a fost cazul cu alte Biserici înfiinţate de Pavel. „Din cea dintîi zi” a existenţei lor, cei din Filipi s-au alăturat eforturilor lui Pavel pentru înaintarea Evangheliei în lume:
„Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez pentru voi. În toate rugăciunile mele mă rog pentru voi, cu bucurie pentru partea, pe care o luaţi la Evanghelie, din cea dintîi zi pînă acum… Întrucît, atît în lanţurile mele, cît şi în apărarea şi întărirea Evangheliei, voi sînteţi toţi părtaşi aceluiaşi har” (Filipeni 1:3-9).
Credincioşii din Filipi s-au identificat cu strădaniile şi suferinţele apostolului, trimiţîndu-i suportul lor material ori de cîte ori au avut ocazia. Cel puţin de două ori i-au trimis lui Pavel ajutor în Tesalonic (Filipeni 4:16). Apoi cînd apostolul a părăsit Macedonia i-au trimis din nou (Filipeni 4:15) şi i-au trimis iarăşi cînd avea nevoie de ajutor în sudul Greciei, acolo unde apostolul s-a ferit să primească ceva de la Corintenii care, cel puţin în privinţa dărniciei, aveau o cu totul altfel de inimă (2 Cor. 11:9).
Din epistola lui Pavel către Filipeni aflăm că grija lor pentru apostol a continuat să se manifeste şi după „întemniţarea” lui în Roma (Filip. 4:10-19).
Conţinutul cărţii:
Această scurtă epistolă nu este o lucrare de lămuriri doctrinare, ci pur şi simplu o „scrisoare”. Comentatorii o numesc: „Cea mai puţin dogmatică dintre toate epistolele lui Pavel”. Caracterul ei este practic, nu profesoral; corectiv, nu informativ; o scrisoare de dragoste, de recomandare şi de mulţumire. Desigur, tot textul ei este impregnat cu învăţătură creştină, dar aceasta apare numai ca un fundal pentru desfăşurarea ideilor şi îndemnurilor apostolului. Problemele din Filipi nu ajunseseră de fapt să fie „probleme”: doar puţină mîndrie, puţină lipsă de unitate, puţină ceartă, puţin murmur şi un început de amărăciune. Cele patru capitole ale cărţii sînt scrise de Pavel pentru a atinge cîteva scopuri:
a. Epistola este o scrisoare de mulţumire. Trecuseră aproximativ 10 ani de cînd se cunoştea cu cei din Filipi şi aceştia tot mai continuau să-l mai trimită suport material.
b. Epistola este o informare despre situaţia lui Epafrodit, trimisul filipenilor pe lîngă Pavel. Se pare că cei din Filipi l-au trimis pe acest Epafrodit la Pavel nu numai ca să-i ducă banii, ci şi ca să rămînă cu el şi să-i slujească. Din păcate, Epafrodit s-a îmbolnăvit însă foarte serios. Cînd s-a vindecat, l-a cuprins dorul de cei de acasă şi mai era şi îngrijorat la gîndul că cei din Filipi aflaseră de suferinţa lui. Apostolul Pavel s-a hotărît să-l trimeată acum înapoi. Nevrînd însă ca unii din Filipi să-l considere pe Epafrodit ca pe unul care şi-a părăsit slujirea, Pavel îl trimite împreună cu o scrisoare de recunoştinţă în care-l laudă puţin: „Primiţi-l deci în Domnul cu toată bucuria; şi preţuiţi pe astfel de oameni. Căci pentru lucrul lui Cristos a fost el aproape de moarte, şi şi-a pus viaţa în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine” (Filip. 2:29-30).
c. Epistola este un îndemn la trăirea în unitate. Pavel aflase că două femei din adunarea din Filipi creiaseră o stare de tensiune între fraţi: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos… faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd… Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gînd în Domnul. Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie…” (Filip.4:l-3).
d. Epistola este un mesaj de încurajare în faţa valului de persecuţie care se pornise peste creştini. De fapt, apostolul Pavel a părăsit el însuşi cetatea Filipi după ce a fost bătut pe nedrept cu nuiele şi pus în mod abuziv şi ilegal în închisoare. Aruncat împreună cu Sila în „temniţa din lăuntru, cu picioarele în butuci” el a fost folosit în mod minunat de Dumnezeu pentru „Evanghelizarea” deţinuţilor şi pentru convertirea temnicerului. Am putea spune deci că cei din Filipi au moştenit de la Pavel persecuţia:
„Căci ai privire la Cristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El… fără să vă lăsaţi înspăimîntaţi de potrivnici; lucrul acesta va fi pentru ei o dovadă de pierzare, şi de mîntuirea voastră, şi aceasta de la Dumnezeu” (Filip, l:29, 28).
e. Epistola este un avertisment împotriva infiltrărilor „iudaizatorilor”:
„Păziţi-vă de cîinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijilaţii aceia! „Căci cei tăiaţi împrejur sîntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus, şi care nu ne punem nădejdea în lucrurile pămînteşti” (Filip. 3:2, 3).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Există anumite idei majore care se repetă în epistolă:
1. Ideea bucuriei creştine (1:4, 18, 25; 2:16, 17, 18, 28; 3:1, 3; 4:1, 4). Bucuria despre care vorbeşte Pavel în această epistolă este „bucuria-roadă a Duhului Sfînt”, care caracterizează toate momentele vieţii creştine. Ea poate fi experimentată indiferent de vitregia împrejurărilor sau de momentele de suferinţă în firea pămîntească. Pavel şi Sila s-au rugat şi au cîntat cîntări de laudă chiar dacă fuseseră bătuţi crunt cu nuielele şi le erau picioarele puse în butuci (Fapte 16:25).
Un comentator din secolul trei spune că întregul mesaj al epistolei ar putea fi rezumat în aceste cuvinte: „Eu, Pavel, mă bucur! Voi vă bucuraţi?”
2. Ideea „cîştigului în Cristos”. Lucruri contradictorii care răstoarnă toate socotelile, descoperind creştinilor orizonturi noi care trebuiesc explorate (1:21, 23; 3:7, 8, 14; 4:19).
SCHIŢA CĂRŢII
Bucurie trăirii cu Christos |
BucuriaslujiriipentruChristos |
Bucuriacunoașteriilui Christos |
Bucuriaodihnei înChristos |
|
Filipeni 1 |
Filipeni 2 |
Filipeni 3 |
Filipeni 4 |
|
Chiar când nu primim ce ne dorimÎn ciuda circumstanțelorÎn mijlocul conflictelor |
Începe cu o atitudine corectăMenținută printr-o teologie bunăÎnvurajată de modelele din viață |
Un avertismentO MărturieUn scopO poruncă |
Unitate
|
|
Christos |
Viața mea |
Modelul meu |
Ținta mea |
Mulțumirea mea |
Duhul Sfânt |
Ajutorul lui
|
Părtaș cu el
|
Închinarea lui
|
Pacea lui
|
Mesajul
|
1:21 |
2:14 |
3:13-14 |
4:11 |
Tema |
A trăi este Christos – 1:21 |
|||
Taina |
Fiul lui Dumnezeu a luat chip de om ca noi să putem ajunge fii de Dumnezeu| |
|||
Introducere (1:1 -2)
I. Scurtă dare de seamă
a. Rugăciune pentru filipeni, 1:3-11
b. Pavel suferă pentru Evanghelie, 1:12-26
c. Filipenii sufăr pentru Evanghelie, 1:27-30
II. Apel la smerenie 2:1-30
a. Dorinţa lui Pavel, 2:1-4
b. Pilda lui Cristos, 2:5-16
c. Pilda lui Pavel, 2:17-18
d. Pilda lui Timotei, 2:19-24
e. Pilda lui Epafrodit, 2:25-30
III. Apel la cunoaştere, 3:1-21
a. Avertisment împotriva ereziei, 3:1-9
b. Pilda alergării lui Pavel, 3:10-17
c. Avertisment împotriva trăirii în pacat, 3:17-21
IV. Apel la pace, 4:1-23
a. Pace între fraţi, 4:1-3
b. Pace cu Domnul, 4:4-9
c. Pace în orice situaţie, 4:10-19
Încheiere, 4:20-23
ROMANI
Epistola către Romani este „magnum opus”-ul apostolului Pavel. Niciuna dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogată sau de organizată. În această scriere întâlnim deopotrivă „cunoştinţele” lui Pavel şi „cunoştinţa” lui în arta de a le aranja într-un tratat de teologie sistematică. Dintre toate cărţile scrise cândva, aceasta este cea care a influenţat cel mai mult evoluţia şi cursul gândirii creştine.
Fiecare creştin ar trebui să studieze conţinutul acestei epistole. Ea este „alfabetul” credinţei, dar nu se opreşte aici, ci, în profunzimi, se dovedeşte busola tuturor călătoriilor prin doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu învăţăturile aceste scrieri este tot una cu a fi „înrădăcinat” în credinţă şi a dobândi certitudini divine în problemele cruciale ale vieţii, morţii şi eternităţii.
Ca ,,scrisoare“, epistola către Romani este unică în literatura vremii. Scrisorile au fost foarte scumpe și foarte greu de trimis. Scrise pe papirus sau pe piele (2 Tim. 4:13), ele circulau pe rutele oficiale romane, ca documente imperiale, sau prin curieri trimiși special cu ele. Scrisoarea către Romani a fost purtată de la Corint la Roma de Fivi, diaconița bisericii din Chencrea (Rom. 16:1).
Ne-au rămas un total de aproximativ 14.000 scrisori din primele secole. Un astfel de document cuprindea deobicei între 20 și 200 de cuvinte. Scrisorile lungi erau foarte rare. Cea mai lungă scisoare a lui Cicero a numărat 2.500 de cuvinte, iar una a lui Seneca fost de 4.000 de cuvinte. Epistolele lui Pavel au avut în medie 1.300 de cuvinte, dar această scrisoare către cei din Roma numără nu mai puțin de 7.000 de cuvinte. Este cel mai lung document de această formă care ne-a rămas din lumea veche.
În excelentul comentariu la epistolele apostolului Pavel, în general și al epistolei către Romani, în special, pe care bineînțeles că încă nu l-am scris, aș căuta să explic „Ce este?“ și „Ce nu este?“, în viziunea apostolului, creștinismul.
Până la viitoarea apariție, vreau să vă împărtășesc ceva din cuprinsul viitoarei cărți. Toți cei care au scris vreodată o carte știu deja că cel mai greu lucru este să-i scrii cuprinsul. El reprezintă osătura cărții, scheletul pe care vor fi așezate toate ideile ei.
Un prolific autor de cărți m-a sfătuit odată să mă documentez asupra unui subiect ducându-mă la o bibliotecă și citind ,,cuprinsul“ cărților scrise de alții. Este cea mai bună metodă de documentare și o excelentă metodă de educare a propriei gândiri, ca să nu mai spun că este o excelentă scutire de timp …
Iată deci ce ne spune apostolul Pavel că „nu este creștinimul“:
- Creștinismul nu este un răspuns filosofic pentru cei ce caută înțelepciune (Neamurile)
- Creștinismul nu este un răspuns dat celor ce caută minuni supranaturale (Iudeii)
- Creștinismul nu este o licență pentru libertinaj, dar este prin unirea cu Christos în moarte, o eliberare față de acuzațiile Legii mozaice
- Creștinismul nu este o înlocuire a iudaismului
Iată și ce ne spune apostolul că ,,este creștinismul“:
- Creștinismul este o intervenție a lui Dumnezeu pentru rezolvarea crizei de vinovăție pe care o au toți oamenii înaintea dreptății divine (și Neamurile și Evreii).
- Creștinismul este o declarație de nevinovăție printr-un transfer de responsabilitate de la păcătoși la Fiul lui Dumnezeu.
- Creștinismul este o transferare de vinovăție de la om la Dumnezeu și o transformare de putere de la Dumnezeu la om.
- Creștinismul este o paranteză în istoria lui Israel pentru ca poporul ales să fie „întărâtat la gelozie“ prin „altoirea “celor credincioși dintre Neamuri pe tulpina din care s-a dezvoltat istoric și Israelul.
Titlul: În originalul grec, cartea poartă titlul: „Pro Romaious” – „către Romani”. Cetatea Romei a fost fondată în anul 735 î.Cr. şi ajunsese pe vremea lui Pavel să fie cea mai măreaţă capitală a lumii, cu o populaţie de peste un milion de oameni.
Data: Pavel scrie această epistolă către creştinii din Roma în anul 57 d.Cr., pe când se afla în oraşul Corint, în casa lui Gaiu (Rom. 16:23; l Cor. 1:14). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconiţă a bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului (Rom. 16:1, 2).
Contextul istoric:
Strategia misionară a lui Pavel a fost să ,,nu zidească pe temelia pusă de altul“, ci să se ducă să înființeze biserici acolo unde încă n-a ajuns nimeni (Rom. 15:20-21). Trecuseră deja 22 de ani de când predica Evanghelia și pusese temelia multor adunări locale. Scopul lui a fost să înființeze adunări creștine, veritabile avamposturi ale Împărăției lui Dumnezeu, care să fie de sine stătătoare, care să se întrețină singure și care să fie suficient de puternice pentru a răspândi Evanghelia în jur. Făcuse lucrul acesta în majoritatea orașelor majore din Asia Mică și din Grecia.
Cum de a scris el o epistolă bisericii din Roma, pe care o înființaseră alții?
Apostolul Pavel a avut două motive. Mai întâi, dorea să ajungă în Roma, cel mai strategic așezat oraș imperial pentru răspândirea Evangheliei, dar dorea să-i viziteze ,,doar în treacăt“, pentru că avea dorința înfocată de a ajunge neapărat în Spania, capătul lumi civilizate de atunci (Rom. 1:8-15; 15:23-24). În al doilea rând, Pavel a socotit că este necesar să se adreseze creștinilor din Roma care erau frământați de mari conflicte inter-etnice. Cum se ajunsese la starea aceasta?
Împăratul Claudiu s-a supărat la un moment dat pe evrei și i-a alungat pe toți care locuiau în Roma. A fost unul din periodicele valuri de antisemitism stârnite de Satan în lume.
,,După aceea, Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo, a găsit pe un iudeu numit Aquila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevastă-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma“ (Fapte 18:1-2).
Bineînțeles că toți membrii creștini ai bisericii din Roma au trebuit și ei să plece în alte părți. Unii dintre ei, care probabil că au fondat biserica și erau dintre conducătorii ei. Prin plecarea lor, Biserica Romei a ajuns 100% compusă din Neamuri. Și-au ales alți lideri și lucrarea a continuat.
Peste câțiva ani, Nero a anulat decretul lui Claudiu și i-a chemat pe evrei înapoi. Au revenit și foștii lideri evrei ai bisericii. Numai că între ei și liderii apăruți între timp s-au născut rivalități și mari dispute ,,doctrinare“. Cine ,,merita“ să aibă întâietatea?
În loc să producă bucurie, revenirea evreilor a stârnit mai degrabă certuri. Pavel îşi numeşte cititorii când evrei (2:17-29; 4:1; 7:1), când neamuri (1:13; 11:13-32; 15:15, 16, etc.). În încheierea scrisorii, el salută 26 persoane, dintre care două treimi au nume greceşti.
Providențial, epistola destinată romanilor s-a potrivit de minune și la alte adunări creștine ,,mixte“ din imperiul roman. Venise vremea unui asemenea tratat doctrinar. Comunităţile creştine se răspândiseră pretutindeni, apărând în toate colţurile Imperiului și trezind furia evreilor neconvertiți. Era inevitabil ca această nouă învăţătură să ridice întrebări chinuitoare în inimile celor ce o întâlneau pentru prima oară.
Cum se împăca Evanghelia iertării cu „dreptatea” lui Dumnezeu?
Ce mai rămânea din „neprihănirea” cerută de Dumnezeu dacă păcătoşii erau iertaţi prin oferta gratuită a „harului”?
Ce fel de relaţie era între această „Evanghelie” şi străvechea „Lege a lui Moise”? Nu-l desfiinţa ea pe Moise?
Ce mai rămânea din legământul „Avraamic”? Cum se putea ca „Neamurile” să aibă parte de privilegiile aceluiaşi legământ făcut cu evreii?
Ce se va alege din nivelul moral, dacă se răspândeşte acum vestea că Dumnezeu nu-i mai priveşte pe oameni prin filtrul pretenţiilor Legii, ci prin uşa deschisă a harului?
Nu vor ajunge oare oamenii să creadă că este bine să păcătuim mai mult ca să se înmulţească şi mai mult harul? Ce mai rămânea valabil din promisiunile făcute de Dumnezeu Israelului? Mai rămânea în picioare statutul de popor al „legământului”?
Va mai avea Israelul, care-L respinsese pe Mesia, un rol în istoria viitoare a lumii? Nu cumva „legământul cel nou” semnifica şi lepădarea Israelului ca popor?
Multora dintre evreii evlavioşi li se părea că noua „Cale” propusă de Pavel (Fapte 22:4; 24:22) aruncă pe fereastră tocmai tradiţiile şi moştenirile care le erau cele mai dragi. Iată deci că pentru mulţi se cerea o explicaţie mai clară şi cumva definitivă asupra noii învăţături apărute în Biserica creştină.
Autorul: Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregătise deja un om care să primească această însărcinare! Lui Anania, Dumnezeu îi spusese:
„Du-te, căci el (Pavel) este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel.” (Fapte 9:15)
Cu pregătirea lui temeinică de Fariseu, cu conştiinţa lui delicată şi cu credinţa lui puternică în religia evreilor, Pavel îşi dăduse seama, chiar mai mult decât împotrivitoni lui, de aspectul contradictoriu al învăţăturii ce-i fusese încredinţată. Dumnezeu a trebuit să-l convingă mai întâi pe el însuşi de temeinicia creştinismului. Faptul că a primit „Evanghelia lui” direct prin revelaţie dumnezeiască (Gal. 1:1, 11-17), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium lăuntric şi de multă frământare sufletească. În capitolul 9 el face mărturisirea: „simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă… pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti” (9:2-3).
S-ar cuveni să spunem acum ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva „pe scurt” despre acest om extraordinar?
Iată ce scrie C.A. Fox despre marele apostol: „Mai multe calităţi, aparent contradictorii, au fost puse împreună de Dumnezeu pentru a împleti fiinţa lăuntrică a lui Pavel. Prin experienţa lui personală, el combină cunoştiinţe nemijlocite din cele trei sfere sociale care-i împărţeau pe oamenii din vremea lui. A fost ales din cea mai îngustă sectă a Iudaismului. Ca Fariseu, cunoştea legalismul evreu pe dinăuntru şi pe dinafară. A fost scos dintr-un mediu îmbibat cu cea mai aleasă cunoştiinţă a culturii greceşti, căci şi-a trăit anii formării lui într-unul dintre cele mai importante centre de educaţie helenistică, Tarsul Ciliciei, şi şi-a însuşit temeinic eleganţa literaturii greceşti. Mai mult, încă de la naştere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu „cetăţenia Romană”.
Putem spune deci că Pavel a fost evreu până la măduvă, Grec în cel mai deplin sens al cuvântului şi cetăţean Roman prin naştere. Dincolo de toate acestea, el a unit în personalitatea sa o neobişnuită vigoare intelectuală, o mare putere a voinţei, o simţire adâncă şi o mare compasiune pentru oameni.
Spunând toate acestea, mai trebuie să adăugăm un lucru, probabil cel mai important dintre toate. Iudaismul lui Pavel s-a frânt în întâlnirea directă cu Christos pe drumul Damascului. Convertirea lui bruscă şi capitularea lui necondiţionată, l-au făcut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor că Isus este viu şi că El este Mesia, Cel care trebuia să vină. Experienţa lui l-a ajutat să prezinte creştinismul nu ca pe ceva antagonist Iudaismului, ci ca pe o urmare firească, ca pe o continuare şi ca pe o împlinire a lui.
Iată câteva date și fapte mai puțin cunoscute despre marele apostol:
Tarsus, localitatea unde s-a născut Pavel există de cel puțin 4.000 de ani. În 41 b.C., Antoniu și Cleopatra au serbat festiv în oraș una din întâlnirile lor.
Cel puțin șapte rude ale lui Pavel sunt pomenite pe nume în Noul Testament. La finalul scrisorii trimise color din Roma, Pavel îi salută pe Andronic și Iunia, care crezuseră în Christos înaintea lui, care făcuseră ani grei de temniță pentru aceasta și ajunseseră cu mare vază printre apostoli (16:7), pe Irodion, ruda mea (16:11), și pe Luciu, Iason și Sosipater, rudele mele (16:21). Pe lângă aceștia, apostolul mai amintește în Fapte 23:16-22 despre o soră a lui și despre băiatul ei care l-au ajutat să scape din cursa pe care i-o întindeau iudeii. Dați puțin drumul imaginației și închipuiți-vă ce fel de relații trebuie să fi fost între ,,prigonitorul Pavel“ și rudele lui întoarse la Domnul înaintea Lui !
Nu este imposibil ca ,,Luciu“ amintit în Romani 16:11, să fi fost în realitate ,,Luca“, autorul Evangheliei lui și a cărții Faptele Apostolilor. În cea de a doua călătorie misionară a sa, apostolul Pavel se poate să se fi dus la Troa (unde locuia Luca, sau, cel puțin, unde i s-a alăturat lui Pavel) pentru că știa că una din rubedeniile sale îl va putea găzdui (Fapte 16:8, 11).
,,Facerea corturilor“ amintită ca sursă de întreținere pentru apostol în timpul călătoriilor lui (Fapte 18:3) este în original un termen mai larg care poate include și ,,facerea încălțămintelor“, un fel de ,,lucrător în obiecte de piele“.
Apostolul Pavel, deși ales apostol al Neamurilor, a avut numeroase ocazii să le predice și evreilor. Pe vremea aceea, aproximativ patru milioane de evrei locuiau în afara granițelor țării lor. Cam toate cetățile mărișoare din Imperiul Roman aveau cel puțin câte o sinagogă, iar la Roma funcționau nu mai puțin de unsprezece. Populația de evrei din Roma depășise pe atunci cifra de 40,000–50,000.
Este evident că apostolul Pavel a fost un cititor al literaturii din vremea lui. În epistole, Pavel citează din Epimenides din Creta (Tit. 1:12), din Aratus din Cilicia (Fapte 17:28) și din Menander, autorul comediei grecești Thais (1 Cor. 15:33).
S-ar putea ca apostolul Pavel să fi citat strofe din cântările creștine ale vremii. Două astfel de pasaje, spun cercetătorii biblici, ar fi putut fi 1 Corinteni 13 și Filipeni 2:1-11.
Nu Evangheliile, așa cum se crede din cauza felului în care au fost așezate în Noul Testament, ci epistolele lui Pavel ne dau cele mai timpurii informații despre Domnul Isus. Cea mai veche citare a unei ziceri a Domnului se găsește în 1 Tesaloniceni (1 Tes. 4:15-17), pe care apostolul a scris-o prin anul 50 d.C. Alte citate din zicerile Domnului Isus se găsesc în 1 Corinteni 7:10-11; 9:14; 11:23-26.
Rembrandt l-a pictat pe apostolul Pavel ca pe un om foarte bătrân. În realitate, Pavel a trăit între anii 6 și 64 după Christos, murind deci cam la 58 de ani, o vârstă înaintată pentru un om care a trăit o viață așa de agitată ca a lui.
Conţinutul cărţii:
Epistola lui Pavel către Romani are ca temă ,,Neprihănirea lui Dumnezeu“ și este una din cele trei cărți ale Bibliei în care găsim explicații ale unei expresii din cartea profetului Habacuc: ,,Cel neprihănit va trăi prin credință“. Termenul ,,neprihănire“ este folosit într-o formă sau în alta de peste 40 de ori. Ea se împarte foarte clar în trei secțiuni:
Cap. 1-8 ,, Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea lumii“
Cap. 9-11 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“
Cap. 12-16 ,,Neprihănirea lui Dumnezeu în viața celor credincioși“
De ce le-a scris apostolul Pavel celor din biserica Romei și de ce a făcut-o exact în această formă?
Având în vedere componenţa Bisericii din Roma, Pavel construieşte o prezentare măiastră a adevărurilor măreţe ale creştinismului, care să-i dumirească şi pe evrei şi pe cei dintre neamuri. Cele trei secţiuni amintite mai sus sunt terminate fiecare cu câte o doxologie (8:38, 39; 11:33-36; 16:27-27).
Ca să pună capăt disputelor, în primele opt capitole ale epistolei apostolul tratează raportul corect dintre iudei și Neamuri. El îi declară pe toți păcătoși în fața Legii, pe care fie că n-au cunoscut-o, fie că n-au respectat-o și anunță că:
,,… acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii – şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Christos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire“ (Rom. 3:21-22).
Odată rezolvată această problemă a ,,întâietății“ în adunarea din Roma, apostolul Pavel, după ce le-a cam tăiat elanul evreilor, îi potolește puțin și pe cei dintre Neamuri, vorbind în capitolele 9-11 despre ,,neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea poporului Israel“.
Logica lui Pavel este simplă: (1) Dumnezeu a ales să facă din Israel instrumentul lucrării lui pintre Neamuri. Aceasta este ,,alegerea“ lui Israel. Dacă printr-un instrument ,,intrat în împietrire“ și ,,alunecat“ Dumnezeu a putut face salvarea Neamurilor altoite în rădăcina măslinului străbun, cu atât mai mult va realiza Dumnezeu salvarea Neamurilor când Israelul va ieși din impasul lor spiritual și-și va relua rolul de ,,lumină a Neamurilor“. Cu alte cuvinte, dacă printr-o lampă care abia mai pâlpâie Dumnezeu poate răspândi lumina în jur, cu cât va lumina El mai bine când fitilul lămpii va fi curățat și lampa va da lumina ei maximă?!
Tema disputelor dintre evrei și neamuri se scurge ș apoi în cea de a treia secțiune a epistolei, destinată aplicării neprihănirii în viața celor credincioși. Este cara că disputele pe tema ,,alimentelor îngăduite“ s-a declanșat pe fondul acesta (Rom. 14:1-23). Principiul enunțat de Pavel pentru a pune capăt certurilor a rămas valabil pentru buna conviețuire a creștinilor de pretutindeni:
,,Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora“ (Rom. 15:1-2).
Nu este nici o îndoială că primele 8 capitole sunt doctrinare ocupându-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Secţiunea de la mijloc are un caracter naţional, clarificând relaţia Israelului, ca naţiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o porţiune devoţională, care ilustrează pe scurt aplicarea noii învăţături la viaţa practică de toate zilele.
1. DOCTRINAL: expoziţie – Cum mântuieşte Evanghelia pe păcătoşi.
2. NAŢIONAL: explicaţie – Cum se aplică Evanghelia Israelului.
3. DEVOŢIONAL: aplicaţie – Cum se trăieşte Evanghelia.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: În faimoasa lui „Prefaţa (a studiul epistolei către Romani”, Martin Luther, celebrul reformator german, scrie următoarele:
„Ca să pornim la drum, trebuie mai întâi să lămurim câteva probleme de limbaj. Este absolut esenţial să nu începem studierea acestei epistole mai înainte de a vedea ce înţelege Sfântul apostol Pavel prin termeni ca: Lege, păcat, har, credinţă, neprihănire, fire pământească, duh, etc. Fără lămurirea acestor termeni, citirea epistolei poate rămâne fără nici o valoare practică.
Lege
Iată de exemplu acest cuvânt mic: „Lege”. El nu trebuie luat în înţelesul lui social obişnuit care defineşte normele după care cetăţenii ştiu ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Acest aspect este valabil numai în ce priveşte legile sociale omeneşti în care sunt judecate şi apreciate numai faptele, fără să se ţină în socoteală atitudinea inimii.
Legea lui Dumnezeu este altfel. Dumnezeu judecă după ceea ce este în străfundurile inimii şi de aceea Legea Lui nu se opreşte la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoară în adâncimile fiinţei umane pretinzându-i nu numai un anumit fel de comportament, ci şi un anumit fel de simţire. Legea lui Dumnezeu pedepseşte chiar şi fapte aparent bune, atunci când acestea nu izvorăsc dintr-o pornire sinceră a inimii. Ipocrizia şi minciuna nu sunt tolerate.
Psalmul 116:11 decretează: „Orice om este înşelător”, făcându-i pe toţi oamenii mincinoşi în comportamentul lor. Într-adevăr, omul nu poate ţine din toată inima Legea lui Dumnezeu. Este în natura noastră să ne placă parcă dinadins răul şi să nu ne atragă ceea ce este bine. Şi dacă inima noastră nu-şi găseşte plăcerea în ce este bine, atunci este clar că nici un om nu poate ţine în mod absolut Legea divină. Aceasta nu înseamnă altceva decât că omul este păcătos în străfundul naturii sale şi că această stare de păcat atrage asupra noastră mânia lui Dumnezeu, indiferent dacă aparent trăim ca nişte oameni respectabili făcând în exterior fapte considerate de toţi ca fiind „bune”.
Concluzia pe care o trage Sfântul apostol Pavel în cuprinsul capitolului 2 din epistola către Romani este că până şi iudeii sunt păcătoşi, căci „nu cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi” (2:13). El înţelege prin aceasta că niciunul, prin faptele făcute, nu este un împlinitor al legii. Dimpotrivă, el îi acuză pe toţi, direct în faţă, de comiterea celor mai flagrante încălcării ale Legii:
„Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?” (2:22).
„Căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe
altul, faci aceleaşi lucruri” (21).
Ce vrea să spună Pavel este aceasta: „Da, ştiu că tu trăieşti în exterior o viaţă care pare să respecte prevederile Legii şi că îi judeci pe ceilalţi care nu fac la fel ca tine; ştiu că eşti foarte priceput să vezi paiul din ochiul aproapelui tău, dar de bârna care îţi împiedică vederea n-ai habar!”
„Adevărul este că şi dacă ţii în aparenţă Legea, cu fapte exterioare, din pricina pedepsei sau de dragul răsplătirii, în lăuntrul fiinţei tale faci lucrarea aceasta fără nici o plăcere, împotriva pornirilor naturale şi numai împins de la spate. Dacă ţi s-ar da voie, ai face deîndată exact ceea ce acum Legea te opreşte.”
„Concluzia firească care se impune este că în lăuntrul tău, tu urăşti Legea. Atunci ce importanţă mai are că tu îi înveţi pe alţii să nu fure, când ştim că tu ai hoţia în inimă, şi ai fura din toată inima dacă te-ai lăsa dus de pornirile inimii tale? Nu vezi câtă ipocrizie se ascunde în dosul unei măşti de decenţă? Tu îi înveţi pe alţii, dar nu te poţi convinge nici pe tine însuţi. De fapt, respectând ceea ce tu, ca evreu, numeşti Lege, n-ai ajuns s-o şi înţelegi vreodată.”
Legea nu ne poate rezolva problemele, în capitolul 5 al epistolei, Pavel spune clar că Legea nu a venit ca să ne facă mai buni, ci doar ca să scoată în evidenţă păcatul. Cu cât Legea ne pretinde mai multe, cu atâta noi ne împotrivim ei, urând-o din toată inima.
Acesta este motivul pentru care, Pavel spune în capitolul 7:14 că: „Legea este duhovnicească, dar eu sunt… rob păcatului”. Cum se înţelege aceasta? Iată cum: dacă Legea ar fi fost dată numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfăcută prin fapte exterioare; dar atâta vreme cât Legea este duhovnicească, nimeni nu o poate împlini, pentru că ne este împotrivă firea noastră păcătoasă. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima şi ne poate dărui una care îl poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de înnoire făcută de Duhul Sfânt putem ajunge să dorim să facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligaţie, ci dintr-o pornire sinceră a inimii.
„Legea, care este duhovnicească” nu poate fi împlinită decât de un om făcut „duhovnicesc” prin lucrarea de înnoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfânt încă nu a intrat, rămâne în continuare păcatul, rămâne împotrivirea tacită faţă de Lege şi duşmănia faţă de prevederile ei. Aceasta se întâmplă cu toate că, mintal, noi recunoaştem că voia lui Dumnezeu este bună, dreaptă şi sfântă.
Căutaţi să vă familiarizaţi cu felul acesta de gândire al lui Pavel şi veţi ajunge să vă daţi singuri seama că „făcând faptele Legii” şi „împlinirea Legii” sunt două lucruri cât se poate de deosebite. Faptele Legii sunt însumarea a tot ceea ce face cineva din dorinţa sinceră de a respecta perceptele divine prin strădaniile puterilor proprii. Oricât de sincere sunt însă aceste strădanii, ele sunt însoţite mereu de o stare de înverşunare a inimii şi de o constrângere a pornirilor lăuntrice, care fac în ultimă instanţă faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Pavel să scrie în Romani 3:20:
„Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”.
Cât de caraghioşi sunt unii care-i învaţă pe cei din Biserici „să se pregătească să primească harul făcând faptele necesare”! Cum ar putea un om să se pregătească făcând faptele, atâta timp cât inima i se împotriveşte şi-l umple de fiere amară? Cum s-ar putea ca o astfel de „faptă” făcută din obligaţie sau constrângere a inimii să fie plăcută înaintea lui Dumnezeu?
Pe de altă parte, a împlini Legea înseamnă a face faptele ei din dragoste, cu o inimă voioasă şi binevoitoare, fără a simţi presiunea necesităţii sau apăsarea constrângerii. Această atitudine voioasă şi binevoitoare a inimii este produsul lucrării Duhului Sfânt în lăuntrul celui mântuit:
„…pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (5:5).
Dar Duhul Sfânt nu este dat decât „prin”, „în urma” şi „ca rezultat” al credinţei mântuitoare în Domnul Isus Christos. Aceasta este ceea ce spune Pavel în introducerea sa:
„Pavel… pus deoparte să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi.
„Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Christos, Domnul nostru, prin care am primit harul…” (Romani 1:1-5).
Schimbarea inimii se face prin lucrarea Duhului, care la rândul Său nu este dat decât ca rezultat al credinţei. Putem spune aşadar fără nici o ezitare că singurele fapte bune sunt cele care sunt o consecinţă a credinţei. Numai „neprihănirea care se capătă prin credinţă” poate împlini Legea, căci numai din meritul câştigat de Christos primim în dar lucrarea Duhului care ne transformă inima făcând-o să-i placă lucrurile cerute de Dumnezeu.
Aceasta este de altfel şi definiţia harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceea ce ne pofteşte inima păcătoasă. Harul este dorinţa şi puterea pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu pentru a-l împlini voia Sa sfântă.
Deosebit de ceilalți apostoli ai Domnului Isus, Pavel este definit ca ,,apostolul Neamurilor“. Este mult mai corect să-l numim însă ,,apostolul Harului“, ca opus al Legii. Urmăriți cu atenție și veți observa că fiecare epistolă scrisă de el se termină cu o încredințare a destinatarilor în grija Harului lui Dumnezeu (Rom. 16:24; 1 Cor. 16:23; 2 Cor. 13:14; Gal. 6:18; Efes. 6:24; Filip. 4:23; Col. 4:18;1 Tes. 5:28; 2 Tesal. 3:18).
Credinţa nu desfiinţează faptele Legii, ci le face accesibile celui mântuit:
„Deci, prin credinţă desfinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Rom. 3:31).
Păcatul
„Păcatul” este un alt termen care trebuie explicat. În Sfînta Scriptură, păcatul nu este numai săvârşirea faptelor care încalcă prevederile Legii, ci denumeşte un întreg complex de sentimente şi atitudini ale inimii care ne îndeamnă să călcăm Legea.
Dumnezeu nu se opreşte la aparenţe, ci pune degetul direct pe rană atunci când „nu se uită la ce izbeşte ochiul, ci priveşte la inimă”. Înainte de a deveni fapte, păcatele noastre erau ascunse în cutele infinit de sensibile ale inimii:
„Dar ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:17-20).
Prin urmare, credinţa este singura noastră cale spre neprihănire, căci credinţa ne aduce în inimă lucrarea Duhului Sfânt.
În Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune că singurul păcat care nu li se va ierta oamenilor este necredinţa:
„Când va veni El (Duhul Sfânt) va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.
Cel ce crede are deschisă calea spre neprihănirea pornită dintr-o inimă spălată de sângele Domnului Isus şi înnoită de lucrarea transformatoare a Duhului. Dintr-o astfel de inimă vor curge apoi „râuri de apă vie, cum zice Scriptura” (Ioan 7:38).
Înainte de a exista fapte bune sau rele, există o inimă stăpânită de credinţă sau de necredinţă Inima firii pământeşti este rădăcina tuturor relelor. Ea este„capul şarpelui” despre care vorbeşte Scriptura şi despre care i-a fost promis lui Adam că va fi zdrobit sub picioarele seminţei lui (Gen 3-15)”.
Romani 1-8
Romani 1-8 vorbesc despre mântuirea prin har și credință. Finalul din capitolul 8 este apoteotic!
,,Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris:
„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat”.
Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru“ (Rom. 8:35-39).
Evanghelistul D.L. Moody a spus:
,,Prefer să fiu în Romani 8 decât să fiu în grădina Edenului. În Eden există pericolul căderii. Capitolul 8 din Romani însă, începe cu ,,nici o osândire și se încheie cu ,,nici o despărțire“. Nimic și nimeni nu-l mai poate despărți pe cel salvat de Dumnezeul mântuirii lui. Aleluia!
SCHIŢA CĂRŢII
EPISTOLA CĂTRE ROMANI – „Neprihănirea dată-n dar”
INTRODUCERE (1:1-17)
1. Neprihănirea lui Dumnezeu este ceea ce ne trebuie
l:18-1:32 – Omenirea L-a părăsit pe Dumnezeu şi a pierdut neprihănirea.
2:1-2:16 – Neamurile, fără Lege, sunt vinovate.
2:17-3:8 – Iudeii, sub Lege, sunt şi ei vinovaţi.
3:9-3:20 – Rezultatul: Vinovăţia întregii omeniri.
2. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este dăruită
3:21 – Nu prin ţinerea Legii.
3:22, 23 – Prin credinţă (calea).
3:24 – Din harul divin acordat (izvorul).
3:24, 25 – În urma morţii lui Christos (prilejul).
3:26-31 – Fără plată pentru neamuri, ca şi pentru evrei (scopul).
4:1-25 – Exemplificată în Avraam şi în David (exemplele).
5:1-11 – Are ca urmare mari binecuvântări (rezultatul).
5:12-21 – Rezumatul: Mântuirea este oferită întregii omenirii.
3. Neprihănirea lui Dumnezeu este realizată în noi
6:1-13 – Noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu.
6:14-7:25 – Noi am murit faţă de Lege şi trăim sub har.
8:1-13 – Noi am murit faţă de fire şi trăim prin Duhul.
4. Neprihănirea lui Dumnezeu ne este asigurată
8:14-25 – Suntem fii şi ne aşteaptă slava.
8:26-27 – Mijlocirea Duhului
8:28-34 – Scopul etern al Tatălui
8:35-39 – Dragostea statornică a Fiului.
5. Neprihănirea lui Dumnezeu și salvarea evreilor
Cap.9 – Israelul a fost ales în trecut.
Cap. 10 – Israelul este îndepărtat în prezent.
Cap.11 – Israelul va fi restaurat în viitor.
6. Neprihănirea lui în viața credincioșilor
Cap.12, 13- În cadrul activităţilor spirituale, sociale şi cetăţeneşti.
Cap.14-16 – În cadrul părtăşiei şi slujirii noastre creştine.
===
Scurte studii în Romani
Plata fărădelegii – Rom. 1:27
Realități surprinzătoare în expresia: ,,Cei doi se vor face un singur trup“
Femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaţilor cu care au întreţinut relaţii sexuale,poluand pruncii viitori …
Corpul femeilor este purtător al ADN-ului viu al tuturor bărbaţilor cu care acestea au întreţinut relaţii sexuale, este concluzia unui studiu realizat de specialişti din cadrul Universităţii din Seattle în colaborare cu Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson.
Specialiştii au realizat descoperirea din întâmplare, iniţial aceştia dorind să determine dacă femeile purtătoare a unui făt de sex masculin erau mai predispuse la anumite afecţiuni neurologice. Conform YourNewsWire, creierul femeilor este mult mai diferit decât se aşteptau cercetătorii.
În urma studiului a fost descoperit că în creierul femeilor se află un ”microchimerism masculin”, cu alte cuvinte este prezent ADN-ul al altor indivizi care sunt genetic diferiţi de restul celulelor femeii. Conform studiului, ”63% dintre femeile testate deţineau microchimerism masculin în creierul lor. Acesta era prezent în diferite regiuni ale creierului”. Aşadar, 63% dintre femei sunt purtătoare ale celulelor vii de ADN. Specialiştii susţin că ADN-ul masculin din creierul femeilor provine din mai multe surse, de la sarcini, transferate de la un frate mai mare în timpul sarcinii sau din cadrul relaţiilor sexuale.
Având în vedere că primele surse nu se aplică tuturor femeilor, cea mai comună sursă de provenienţă a ADN-ului masculin ar fi relaţiile sexuale, notează studiul. Practic, spermatozoizii sunt o celulă vie, cei care râman îşi găsesc adăpost în corpul femeii. În al doilea caz, cei care ajuns prin intermediul sexului oral în cavitatea bucală ajung să traverseze canalul nazal, urechea internă şi ajung apoi în spatele ochilor. De aici, spermatozoidul ajunge în fluxul sanguin şi apoi în creier şi coloana vertebrală, se mai arată în studiu.
Bebelușul poate semăna cu primul partener sexual al mamei, chiar dacă ea a rămas însărcinată cu alt bărbat! Cum e posibil?
,,Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum!
Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup.” Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat pe care-l face omul este un păcat săvârşit afară din trup, dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său.“ – 1 Corinteni 6:15-18
Păcatul nu este doar împotriva lui Dumnezeu, ci și (mai ales) împotriva noastră, a păcătoșilor. Lucrurile pe care ni le-a interzis Dumnezeu nu sunt niciodată spre binele nostru.
Un alt text biblic care ne informează aproximativ despre aceleași lucruri este acesta:
,,Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.“ (Romani 1:26-27)
Iată un articol preluat din Ampres.ro, care confirmă informațiile din textul Bibliei:
\O teorie a doctorilor și cercetătorilor nu a babelor care ghicesc în bobi, ar putea pune pe gânduri multe familii. Telegonia este o teorie demonstrată cu ajutorul geneticii, care susţine că primul partener sexual din viaţa unei femei este, de fapt, tatăl genetic al copiilor sai. De aici, reiese ideea că, indiferent de bărbatul cu care femeia rămâne gravidă, copilul ar putea semăna cu primul ei partener. Mai mult, fiecare partener sexual contribuie la dezvoltarea structurii ADN-ului
copiilor săi.
Telegonia a fost dovedită de biologul şi filosoful francez Felix Le Dantec. Cel mai concludent exemplu este cel al unei iepe care a fost împerecheată cu un mascul zebră. Bineînţeles că nu a rezultat nimic, pentru că genomurile celor două specii sunt incompatibile, dar, mai târziu, când aceeaşi iapă a fost împerecheată cu un cal, spre surprinderea tuturor, mânjii au ieşit vărgaţi! Această întâmplare a fost, de fapt, punctul de pornire al teoriei telegoniei.
Cromozomii au capacitatea de a memora informaţie și pe
cale cale ondulatorie, adică prin undele emise de molecule şi de atomi. Cercetările au arătat că spermatozoizii zebrei au rămas o vreme în corpul iepei, apoi s-au ventilat. Rămași sub formă de corpusculi ondulatorii, adică informaţii ce rămân în memoria celulelor, aceştia ies la iveală mai târziu. La fel stau lucrurile şi în genetică umană.
Geneticienii au explicat și cum a fost posibil să vină pe lume un copil negru rezultat dintr-un cuplu de albi. Pentru că primul iubit al mamei fusese un bărbat de culoare, informaţia genetică rămasă intactă a influenţat structura genetică al copilului, chiar dacă acesta a fost conceput cu un bărbat alb. Telegonia este astfel o realitate, chiar dacă acest lucru nu este pe placul tuturor, iar corpul uman se supune unor legi stricte din punct de vedere genetic.
Biologii moderni găsesc o posibilă explicaţie a fenomenului telegoniei prin „allele”, o secvenţă reprezentată de poziţia ocupată de un număr din codul ADN în cromozom. Aceste secvenţe de ADN alcătuiesc codul unei gene, iar un set de „allele” dau genotipul individual. Mai exact, primul bărbat din viaţa unei femei poate avea nişte secvenţe dominante care să se „lipească” de secvenţe din cromozomii femeii, producând un efect întârziat. Coincidență sau nu, „al lele”, cum se pronunţă conform dicţionarului Encarta, posibil de origine protolatina, seamănă mult cu vorba românească străveche „al lelei”, care se referă la un copil cu tată incert.
În concluzie, telegonia caută să demonstreze că păstrarea virginităţii până la căsătorie nu este doar un principiu moral, ci şi unul care ține de genetică. Informaţiile genetice dezordonate, care ajung în corpul viitoarei mame odată cu sperma străină, mai devreme sau mai târziu, determină zestrea genetică a fătului, care se naşte cu o mulţime de afecțiuni. Aceasta este cauza pentru care in ziua de astăzi copiii nu mai sunt la fel de sănătoși ca în trecut, spun cercetătorii care au studiat fenomenal telegoniei.
În prezent, femeile întrețin relații sexuale cu parteneri diferiți până să devină mame, iar informațiile genetice pozitive, dar si negative, rămân în organismul ei, influențând dezvoltarea fătului. Potrivit datelor Ministerul Sănătăţii, în 1999, vârsta medie la care tinerii aveau primul contact sexual a fost de 19 ani şi jumătate, în descreştere faţă de anul 1993, când această vârstă era de 20 de ani şi jumătate. Astăzi, vârsta a scăzut la 17-18 ani. Sursa – doctorulzilei.ro
Pentru o abordare științifică a fenomenului, citiți și:
EFESENI – Chemarea Bisericii cladita din pietre vii, prin care circula Invatatura,Sangele-Duhul Sfant,necladita din pietre seci si fiare(beton)
Aşa cum s-a putut observa deja, Romani şi Galateni sînt „visteriile” în care se găsesc comorile de adevăr despre mîntuirea personală prin credinţa în Crucea Domnului Isus Cristos. Ele au adus lumii mesajul mîntuirii prin credinţă:
„Dar acum s-a arătat o altă neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără Lege… şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Cristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire” (Rom. 3:21-22).
Următoarele trei epistole de care ne vom ocupa în continuare, Efeseni, Filipeni şi Coloseni, ne pun în faţa unui tablou care depăşeşte cadrul mîntuirii personale, ajungînd să ne descopere, dincolo de poziţia noastră în Cristos şi a lui Cristos în noi, poziţia pe care o ocupă Domnul Isus Cristos în economia planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea.
Ideea centrală a lor este prezentarea lui Cristos drept „Cap” al întregii creştinătăţi care-i formează „trupul”.
Titlul:
Numirea „Pro Efesious” – „Către Efeseni” nu există în toate copiile găsite.
O avertizare !
Aceasta este o carte despre Biserică, dar nu veți găsi în ea însă nimic din ceea ce se înțelege astăzi prin acest termen. Nu veți citi despre un „patriarh” sau „papă”, nimic despre „sinoade, convenții, eparhii, mitropolii, parohii, comunitați, uniuni și convenții”, nimic despre liturghii, închinare la sfinți, sărbători, moaște, odăjdii, lumânări, tămâie, constituții, mărturisiri de credință, beatificări, închinare la sfinți, maica Domnului, înscăunări și pomeni, nimic despre seminare, universități creștine, diplome, doctorate, ordine preoțești, edicte, enciclice și bule papale, nimic despre băieți de altar, cântat în strană, toacă, clopote, picturi și icoane, nimic despre naos și pronaos, turlă, clopotniță, cantor, cor, dirijor de cor, despre baptister, orchestră, trupe, soliști și compozitori celebri de „mise” sau oratorii, nimic despre ceea ce majoritatea oamenilor de azi asociază cu termenul de „Biserică”.
Efeseni este manualul Bisericii așa cum a gândit-o Dumnezeu și a împământenit-o Pavel.
Diferența dintre textul epistolei și termenii amintiți mai sus marchează cât de mult ne-am îndepărtat de începuturi, evoluînd, vor spune unii, sau decăzând, vom spune noi, în tendința multimilenară de a înlocui calitatea conținutului cu coloratura înșelătoare a ambalajului, esența interioară cu efervescența manifestărilor exterioare, divinul transcendent cu materialismul firii pământești, spiritualitatea cea dumnezeiască cu specializarea profesională confesională. Biserica poate exista și prin toate cele de mai sus, dar nu întotdeauna și nu în mod necesar. Biserica poate fi însă întotdeauna „altceva” decât cele de mai sus.
Va invit la o mare aventură: să redescoperim împreună „taina Bisericii”. Lăsați prejudecățile la o parte, țineți Biblia deschisă alături și … să începem.
Autorul:
Efeseni, Coloseni, Filimon şi Filipeni sînt supranumite şi „epistolele captivităţii”, deoarece au fost scrise de Pavel în timpul cînd se afla în închisoare. De fapt, patru cincimi din textul epistolei către Coloseni se găsește și în textul epistolei către Efeseni.
Data:
În timpul primei detenţii în închisoarea Romei (60-62 d.Cr.)
Contextul scrierii:
Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numeşte pe sine: „întemniţatul lui Isus Cristos pentru voi” (Efeseni 3:1). El îşi sfătuieşte cititorii cu autoritatea unuia care este „întemniţat pentru Domnul” (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanţuri” (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze şi-i aduce veşti nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai vroia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpîn şi acum „încreştinat” de apostol. Profitînd de această „potrivire”, Pavel se aşterne iarăşi la masa de scris şi le adresează Colosenilor o scrisoare în care tratează „rătăcirea” care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul îşi dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtăşit şi celorlalte Biserici. De aici se naşte hotărîrea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificînd-o într-un fel de „scrisoare circulară” către toate bisericile. Iniţial, această scrisoare le-a fost adresată celor din Laodicea. Intenţia lui Pavel a fost ca între biserici să se facă apoi un schimb de scrisori, astfel ca toţi să le citească pe toate:
„După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicienilor; şi voi, la rîndul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea” (Coloseni 4:16).
Manuscrisele cele mai timpurii nu păstrează precizarea: „către Efeseni”, iar noi sîntem îndreptăţiţi să credem că această epistolă este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodicea. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinaţie, căci ea nu se adresează unei situaţii locale, ci prezintă învăţături pe care trebuie să le cunoască Bisericile de pretutindeni şi din totdeauna.
Filimon, Coloseni şi Efeseni pleacă deci împreună din mîna lui Pavel într-un timp în care acesta se găsea în închisoare. Scrisorile sînt purtate probabil de Tihic despre care găsim scris şi în Efeseni şi-n Coloseni (Col. 4:7-9; Efeseni 6:21).
Conţinutul cărţii:
Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui. Efeseni şi Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puţin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Şi acest fapt întăreşte convingerea noastră că, plecînd de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.
Tema epistolei către Efeseni este strîns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gîndul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.
În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătateasă locuiască în El”. (Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient” pentru toate nevoile noastre.
Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:
„…căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri şi cele de pe pămînt” (Efes. 1: 9-10).
Mesajul central al epistolei este: refacerea acelui „Unu” cosmic dinaintea căderii; redobîndirea unităţii prin Cristos; unirea cerului cu pămîntul prin poziţia şi lucrarea lui Isus Cristos.
Cristos este în acelaşi timp şi centrul în care trebuie să se întîlnească toate lucrurile şi substanţa care le leagă pe toate împreună. Toate sînt unite „în El”, dar şi „prin El”. Există în lume o „rupere” care a adus durere şi suferinţă. Păcatul neascultării i-a separat pe cei vinovaţi de Dumnezeu producînd o stare de tensiune, un dezechilibru în tot ceea ce există. Scrisoarea către Efeseni ne ajută să ne dăm seamă mai întîi de existenţa acestei stări de conflict care este în natură, în om, între oameni, în timp, în eternitate, între neamuri, între fiinţele cereşti, între om şi Dumnezeu şi ne îndreaptă apoi spre convingerea că această stare se poate îndepărta numai atunci cînd toate lucrurile, toate puterile şi toţi oamenii se vor uni „în Cristos”. Sarcina supremă a Bisericii, aşa cum o vede Pavel, este să spună tuturor celor vii că unitatea dintre toţi oamenii şi dintre oameni şi lumea în care trăim, unitatea după care tînjim cu toţii în familie şi în societate nu poate fi realizată în afara lui Cristos. Mesajul Bisericii trebuie însoţit de o demonstraţie practică a realizării unei vieţi noi în perimetrul celor ce l-au primit pe Cristos. Iată de ce Stott numeşte comentariul său în epistola către Efeseni: „Societatea cea nouă a lui Dumnezeu”.
Chiar şi un cititor superficial observă imediat că cele 6 capitole ale scrisorii sînt împărţite în două jumătăţi distincte. „Doxologia” de la sfîrşitul capitolului 3 este un fel de piatră de hotar între două secţiuni clar deosebite.
Prima parte a epistolei, cuprinzînd capitolele de la 1 la 3, este doctrinală, iar cea de a doua jumătate, aşezată în capitolele 4, 5 şi 6 este practică.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Prima jumătate a epistolei se ocupă cu dezvăluirea „poziţiei” noastre în Cristos, iar a doua jumătate ne arată „practica” în care trebuie să se evidenţieze această poziţie. În primele capitole vedem ceea ce a cîştigat Cristos pentru noi la Golgota, iar în cele de la urmă vedem ce fel de viaţă vrea El să desfăşoare în noi şi prin intermediul nostru. Fiecare din cele două secţiuni debutează cu cîte un verset care-i anunţă tema:
Despre POZIŢIA noastră în Cristos: „Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvîntat cu tot felul de binecuvîntări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos” (Efes. l:3).
Despre PRACTICA pe care trebuie s-o manifestăm: „Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ţi primit-o…” (Efes. 4:1)
Caracteristic epistolei către Efeseni este şi „Taina ascunsă de veacuri în Dumnezeu” despre care vorbeşte Pavel în cap. 3:4-10. Ea este o învăţătură despre care a vorbit Domnul Isus, dar nu a explicat-o în timpul vieţii Sale pămînteşti. Proclamarea acestei învăţături a fost misiunea specifică pentru care l-a ales Dumnezeu pe apostolul Pavel. Pusă în cuvinte foarte simple „taina” descoperită este vestea că Cristos, în loc să preia imediat după venirea pe pămînt „domnia” în împărăţia terestră pe care o aşteptau evreii, va accepta dimpotrivă să fie lepădat, să sufere, să moară pe o cruce şi după înviere şi înălţare, să dispară complet de pe scena lumii pămîntene. Taină fusese că, după ce se va aşeza la dreapta Tatălui, primind o autoritate şi o putere superioară tuturor creaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor, El va strînge la Sine un număr de „aleşi” indiferent din ce neam fac parte, pe care îi va duce într-o intimitate atît de mare cu Sine însuşi, încît ei nu vor mai putea fi numiţi cu alţi termeni decît aceia de: „trupul” Său, „mireasa” Sa şi „Templul” Său. Aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credincioşilor cu Cristos în viaţă („trupul”), în dragoste („mireasa”) şi în slavă („templul ).
Imaginea luptătorului îmbrăcat cu „toată armătura lui Dumnezeu” din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru încheierea epistolei. În faţa a tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi credincioşii, nu trebuie să ne culcăm pe perna moale a delăsării, ci trebuie să veghem şi să ne apărăm împotriva atacurilor Diavolului.
Apostolul Pavel ne spune tuturor: „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).
SCHIŢA CĂRŢII
Cuvînt de salut (cap.1:1, 2)
1. Poziţia noastră în Cristos (cap. 1-3)
a. Recunoştinţă pentru binecuvîntările duhovniceşti (1:3-14)
b. Rugăciune pentru pătrundere duhovnicească a lucrurilor (1:15-23)
c. O nouă poziţie în Cristos (2:1-10)
d. O nouă relaţie prin Cristos (2:11-22)
e. Priceperea Tainei divine (3:1-12)
f. Primirea Plinătăţii divine (3:13-21)
2. Practica unei vieţii în Cristos (cap. 4-6)
În viaţa Bisericii (4:1-16)
În viaţa fiecărui credincios (4:17-32)
Viaţa creştină este o viaţă:
a. trăită în dragoste (5:1-20)
b. trăită separat de imoralitate (5:3-7)
c. trăită în lumină (5:8-14)
d. trăită în înţelepciune (5:15-20)
e. trăită în supunere reciprocă (5:21-6:9)
f. trăită în biruinţă (6:10-20)
Cuvînt de încheiere (6:21-24)
GALATENI
„O galateni nechibzuiţi! Cine va fermecat pe voi? … Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, pînă ce va lua Cristos chip în voi!” – Galateni 3:1; 4:19
Luther a spus că epistola către galateni este cea mai bună carte a Bibliei. ,,Aceasta este epistola mea. Sunt însurat cu ea“. Experiența lui Luther, care dorea să iasă de sub tutela autorității religioase legaliste a Romei s-a mulat perfect peste experiența apostolului Pavel căre a ales să depindă direct de Dumnzeu ca sursă de autoritate apostolică și de mesaj evanghelic și nu s-a supus nici o singură clipă ,,elitelor religioase“ dela Ierusalim. Luther s-a făcut un ecou al acestor declarații solemne radicale ale lui Pavel:
,, … noi nu ne-am supus şi nu ne-am potrivit lor nicio clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.Cei ce sunt socotiţi ca fiind ceva – orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa oamenilor …“ (Gal. 2:5-6).
John Bunyan, autorul celebrei cărți ,,Călătoria creștinului“, a mărturisit că apistola către Galateni a avut un efect profund asupra sa: ,,Cu exceția Sfintei Scripturi, prefer comentariul scris de Luther la epistola către Galateni tuturor cărților pe care le știu. Este cel mai bun tratament pentru un om chinuit de conștiință.“
Titlul: În originalul grec, cartea poartă numele: „Pros Galatas” – „Către Galateni”. Numele ,,galateni“, vine de la un cuvânt germanic dat celților migratori și înseamnă ,,străinii“. El identifică mișcarea unor popoare migratoare pe teritoriul de astăzi al Europei. Galatenii (sau galii) s-au stablit și în sudul Franței și în insulele britanice în ceea ce se numește astăzi Țara Galilor. Galii au venit în Asia Mică după ce au colonizat Tracia (mai multe amănunte puteți găsi aici și aici).
Pe teritoriul României, urme ale migrației acestui popor au rămas în numirea orașului ,,Galați“ și în numirea Mănăstirii ,,Galata“ din Iași. Numele se mai păstrează și astăzi în Turcia, unde chiar și o formație de fotbal se numește ,,Galatasarai“.
Apostolul Pavel a vizitat această regiune a galilor (galatenilor) din Asia Mică în toate cele trei călătorii misionare:
Imperiul roman a dus o seamă de războaie cu galii consemnate în lucrarea lui Iulius Cezar Commentarii de Bello Gallico.
Autorul şi data: Prima vizită a lui Pavel în ţinuturile Galatiei a avut loc într-un timp de grea suferinţă fizica pentru apostol. Iată ce găsim scris:
„Ştiţi că, în neputinţa trupului v-am propovăduit Evanghelia pentru întîia oară. Şi n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust pentru ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe însuşi Cristos Isus… vă mărturisesc că, dacă ar fi fost cu putinţă, v-aţi fi scos pînă şi ochii şi mi i-aţi fi dat” (Gal. 4:13-15).
Se prea poate ca boala lui Pavel să fi fost o suferinţă cronică a ochilor care l-a făcut neplăcut la vedere. În ciuda acestui fapt, galatenii l-au îndrăgit şi probabil că apostolul şi-a petrecut convalescenţa de cîteva luni în mijlocul lor, predicîndu-le mîntuirea prin credinţa în jertfa lui Cristos.
A doua vizită a lui Pavel n-a fost nici pe departe aşa de plăcută pentru apostol. Credinţa celor din Galatia se alterase şi îndreptările cerute de Pavel nu au fost primite de loc cu entuziasm:
„Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă Evanghelie…” Voi alergaţi bine, cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr? „„M-am făcut eu oare vrăjmaşul vostru, pentru că v-am spus adevărul?” (Gal. 1:6; 5:7; 4:16).
Pe fondul acestor stări, după plecarea apostolului dintre ei, apare această scrisoare (anul 56 d.Cr.). Ea este mai mult o lucrare polemică decît o scrisoare obişnuită. Este pus în discuţie felul de creştinism pe care l-au dezvoltat galatenii după ce Pavel a plecat din mijlocul lor. Un foarte potrivit început la studiul epistolei către Galateni este textul din l Cor. 3:10-15:
„După harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca un meşter zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra… lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă…”
Contextul scrierii: Cînd Pavel a scris această scrisoare a fost plin de o sfîntă indignare. Inima lui de lucrător al Evangheliei era sfîşiată de durere. Ca şi în cazul Corintenilor, Pavel tremura pentru credincioşia celor convertiţi faţă de Mîntuitorul lor:
„Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Cristos ca pe o fecioară curată” (2 Cor. 11:2).
Galatia, ca şi Corintul fuseseră vizitate de „tulburători” veniţi din Iudeea. Aceşti iudaizatori răspîndiseră pretutindeni otrava lor, răstălmăcind Evanghelia şi transformînd-o în ceva ce Domnul Isus nu a intenţionat niciodată să spună sau să facă. Atacul lor se îndrepta în două direcţii: împotriva lui Pavel însuşi şi împotriva mesajului propovăduit de el.
Vorbele lor sunau cam aşa: „Cine este la urma urmei acest Pavel? El nu a fost cu cei doisprăzece. S-a făcut „apostol” el însuşi. Nu-i de mirare că mesajul lui este ciuntit, lăsînd afară părţi esenţiale ale Evangheliei. Haideţi să vă spunem noi cum stau lucrurile…”
Care era mesajul iudaizatorilor? La prima vedere, ei păreau că adaugă numai cîte puţin la mesajul mîntuirii. „Credeţi în Cristos”, spuneau ei, că doar se considerau creştini, „dar să faceţi bine să vă şi tăiaţi împrejur”. Argumentul lor era că şi Pavel, la început a recomandat şi practicat acest ritual pentru cei nou convertiţi. Într-adevăr, în Fapte ni se aminteşte că după ce l-a luat cu sine pe Timotei, „l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor, care erau în acele locuri; căci toţi ştiau că tatăl lui era grec” (Fapte 16:1-3).
Acum, tăierea împrejur nu ar fi fost un lucru aşa de mare ca să se facă o rupere în Biserică din cauza ei, dar Pavel a văzut puţin mai departe. Dacă cei din Galatia acceptau să fie tăiaţi împrejur, aceasta nu va fi decît primul pas pe un drum fără întoarcere înspre revenirea la ţinerea întregii Legi (Gal. 5:3). Aceasta însemna „pierderea libertăţii” (Gal.4:9), „robie spirituală” (Gal. 5:1), părăsirea Evangheliei.
Evanghelia este vestea bună despre mîntuirea dată în dar prin harul lui Dumnezeu. Dacă adaugi ceva harului, mîntuirea nu mai este gratuită, ci se capătă prin fapte.
Nu-i de mirare că Pavel era furios. Iată cîteva exclamaţii categorice pe care nu ne-am fi aşteptat să le găsim în gura apostolului:
„Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi” (Gal. 4:11).
„Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Cristos nu vă va folosi la nimic” (Gal. 5:2).
„Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!” (Gal. 5:12).
Pentru cititorul modern s-ar putea să pară că Pavel a exagerat în reacţia lui contra învăţătorilor veniţi din Iudeea. La urma urmei, credeau şi ei în Domnul Isus şi erau fraţi cu toţi credincioşii! Dilema era însă cu mult mai adîncă. La ceasul disputei, problema era dacă noua religie a creştinilor are caracter universal sau dacă mîntuirea adusă de Cristos este numai pentru cei din neamul iudeilor. Ca să fii mîntuit, era suficient să crezi în Jertfa de la Golgota, sau trebuia mai întîi să accepţi să devii iudeu? Trebuia să accepţi şi să-ţi însuşeşti toate obiceiurile evreieşti? Trebuia să te îmbraci ca un evreu şi să împlineşti ritualurile religiei evreilor (cum predicau „iudaizatorii” veniţi pe urmele lui Pavel)?
Dacă aceşti „iudaizatori” ar fi fost lăsaţi să-şi facă jocul, probabil că noua învăţătură adusă de Domnul Isus, „Calea cea nouă” cum o numeşte Pavel, ar fi murit de la sine în perimetrul primului secol. Dar n-a fost aşa. Istoria ni-l arată pe Pavel triumfînd. Biserica a înaintat cucerind întregul imperiu roman de atunci. Evanghelia nu a fost legată de Templu, de sacrificii sau de Legea lui Moise, lucruri despre care neamurile păgîne nu ştiau nimic şi nici nu vroiau să ştie. Prin străduinţele lui Pavel, ale lui Ştefan şi ale altor lucrători ca ei, creştinismul a ieşit din găoacea evreiască, patronată de Biserica din Ierusalim, devenind o religie transculturală cu caracter universal. Acesta i-a fost destinul trasat de însuşi întemeietorul ei:
„Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit” (Marcu 16:15).
Conţinutul cărţii: Scrisoarea se desfăşoară în trei mişcări distincte, fiecare acoperind cîte două capitole. Primele două capitole sînt „narative” şi se ocupă de Pavel însuşi, autoritatea lui apostolică şi natura dumnezeiască a Evangheliei propovăduite de el. Următoarele două capitole sînt o „dispută” privitoare la natura şi mesajul Evangheliei creştine, iar ultimele două capitole sînt „îndemnuri” adresate direct galatenilor. Cu alte cuvinte, primele două capitole sînt „personale”, următoarele două sînt „doctrinale”, iar cele două de la urmă sînt „practice”.
De curând, David Pawson m-a ajutat să văd epistola apostolului Pavel către Galateni într-o lumină nouă. El spune, pe drept cuvânt, că apostolul combate nu numai legalismul, ci și libertinajul. Pavel așează libertatea ca pe o cale îngustă, ca pe un drum montan de înălțime, având de o parte și de alta două prăpăstii: legalismul și libertinajul.
Astfel, epistola conține nu numai șocul apostolului la aflarea veștii că galatenii se întorceau la elemente ale Legii lui Moise, ci și teama lui ca nu cumva ei să creadă că pot trăi în firea pământească. Acesta este motivul pentru care partea finală a epistolei pune în contrast roada Duhului și roadele firii pământești. Evanghelia nu este nici legalism, nici libertinaj! Evanghelia este o viață nouă, care izvorăște din Duhul lui Dumnezeu. Ea nu are nevoie de scutecele Legii, dar n-are voie nici, odată scăpată din chingile străvechi, să o ia razna pe câmpurile rodirii în firea pământească.
Creștinismul nu este o ,,religie a regulilor“, dar nici un pretext pentru libetinaj. Creștinismul este, nici mai mult nici mai puțin decât, … Christos. El urmărește nașterea lui Christos în fiecare ființă umană și maturizarea fiecărei ființe umane în asemănarea cu Christos.
,, … până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutindîncoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, săcreştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes. 4:13-15).
Acest ,,Christos în voi nădejdea slavei“ (Col. 1:27) n-are nevoie de Lege ca să trăiască sfințenia divină. El însuși este sfințenia lui Dumnezeu venită să ne poarte în biruința de după răstignirea de sine:
,,În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume!“ (Galateni 6:14).
Cuvinte cheia şi teme caracteristice:
1. Poziţia lui Pavel între apostoli
Iudaizatorii veniţi în Galatia contestau cu tărie autoritatea lui Pavel. Atacul era îndreptat asupra calităţii lui de apostol şi asupra calităţii Evangheliei vestite de el.
Întradevăr, Pavel a fost o figură controversată în mişcarea creştină de la începutul primului secol. Faptul că el nu a fost de la început cu Domnul Isus şi că nu a fost martor al învierii Domnului îl descalificau în ochii multora ca „apostol autentic”. El nu-i însoţise pe apostoli „în toată vremea în care a trăit Domnul Isus… cu începere de la botezul lui Ioan pînă în ziuă cînd s-a înălţat la cer”. În Faptele Apostolilor l:16-26 ni se spune că Matia a fost ales „apostol” în locul vînzătorului Iuda, exact pentru calităţile care-i lipseau lui Pavel şi astfel cercul de 12 „martori ai învierii” (Fapte 1:22) fusese reîntregit.
Pe cine reprezenta atunci acest Pavel?
Capitolele 1 şi 2 sînt apărarea lui Pavel împotriva acuzaţiilor aduse. În acest text găsim temelia apostolici lui Pavel şi specificul misiunii încredinţate lui de Domnul.
În capitolul 1, Pavel îşi numeşte mesajul său „Evanghelia propovăduită de mine”(Gal. 1:11) recunoscînd că ea se deosebeşte în unele aspecte de „Evanghelia propovăduită la Ierusalim”.
Într-adevăr, în dezvoltarea Bisericii, Dumnezeu a hotărît ca Pavel să fie acela care să depăşească graniţele Iudaismului şi să ducă vestea mîntuirii înspre marginile pămîntului. Ucenicii Domnului s-au concentrat la început mai ales asupra „oilor pierdute ale casei lui Israel” şi numai împotriva voinţei şi încredinţării lor au acceptat uneori să meargă la neamuri (vezi vizita lui Petru în cetatea Samariei şi vizita lui Petru în casa sutaşului Corneliu – Fapte 8 şi 10-11).
A trebuit ca Dumnezeu să-l aleagă pe Pavel şi să-l trimeată ca „apostol al neamurilor”. Recrutat pe drumul Damascului şi învăţat direct de Cristosul cel înviat, probabil în pustiul Arabiei, acest Pavel a stîrnit la început tulburare oriunde şi-a propovăduit mesajul numit atît de semnificativ „Evanghelia mea” (Rom. 2:16). Tulburarea a fost suficient de mare pentru a provoca adunarea unui Consiliu al Bisericii la Ierusalim (Fapte 15).
Spre surprinderea noastră aflăm din textul care consemnează lucrările adunării din Ierusalim că în sînul Bisericii erau „unii din partida fariseilor, care crezuseră… şi care ziceau că neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise” (Fapte 15:5). Nu-i de mirare că înfruntarea dintre ei şi Pavel şi Barnaba a dat naştere la „multă vorbă” (Fapte 15:7). A trebuit ca Petru şi Iacov, „care sînt priviţi ca stîlpi” (Galat. 1:9) să ia cuvîntul şi să lămurească lucrurile. Ce au spus ei?
În primul rînd, Petru şi-a amintit cu acest prilej ceea ce ar fi trebuit să nu uite şi anume că de fapt chemarea pe care i-o dăduse Dumnezeu fusese să facă tocmai slujba pentru care era acuzat acum Pavel:
„Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvîntul Evangheliei, şi să creadă” (Fapte 15:7).
Apoi Petru le aduce aminte că în cazul lui Corneliu:
„Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei, şi le-a dat şi lor Duhul Sfint ca şi nouă. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă” (Fapte 15:8-9).
Concluzia lui Petru şi îndemnul lui au fost:
„Acum dar, de ce ispitiţi pe Dumnezeu, şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug, pe care nici părinţii nostrii, nici noi nu l-am putut purta? Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus” (Fapte 15:10-11).
Nu-i de mirare că după astfel de vorbe rostite de Petru „toată adunarea a tăcut” şi că au ascultat cu mai multă atenţie rapoartele misionare aduse de Pavel (Fapte 15:12).
Ultimul care a vorbit a fost Iacov. Cuvîntarea lui este deosebit de importantă. Cu maturitatea care-l caracteriza, Iacov explică din profeţii cum Dumnezeu a hotărît o vreme în care neamurile să fie în centrul atenţiei divine în detrimentul Israelului, întărind cuvintele lui Petru, Iacov spune:
„Simon a spus cum mai întîi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-i poarte Numele. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: „După aceea, (după ce anume?- n.n.) Mă voi întoarce, (nu te poţi întoarce decît dacă te-ai depărtat! – n.n.), şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou; pentru ca rămăşiţa deoameni să caute pe Domnul, ca şi toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia îi sînt cunoscute din veşnicie” (Fapte 15:14-18).
Sînt convins că foarte puţini dintre evrei se gîndiseră cum trebuie la profeţia aceasta, după cum tot foarte puţini o bagă astăzi în seamă în sînul Bisericii. Importanţa ei este dublă: ea i-a anunţat pe evrei că Dumnezeu se va întoarce pentru o vreme înspre neamuri şi anunţă neamurile că în final Dumnezeu va ridica din prăbuşirea lui, cortul lui David!
Concluzia şi îndemnul lui Iacov au fost:
„De aceea, eu sînt de părere să nu se mai pună greutăţi acelora dintre neamuri care se întorc la Dumnezeu…” (Fapte 15:19).
Cînd Pavel îşi scrie scrisoarea către galateni, problemele nu erau încă atît de clare. Ierusalimul şi „fariseii” din Biserică îşi trimeteau încă „misionarii” să „convertească adunările creştine născute de Pavel”. Tulburarea şi confuzia domneau pretutindeni. Iată de ce apostolul simte nevoia să se apere şi să apere adevărul mesajului Evangheliei sale:
„Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine nu este de obîrşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos…”(Galateni 1:11-23)
Pavel mărturiseşte că, deşi independent de apostolii de la Ierusalim, el n-a lucrat fără cunoştinţa şi încuviinţarea lor (Galateni 2:1-9). Această recunoaştere a Evangheliei lui Pavel fusese pusă la îndoială de atitudinea lui Petru în Antiohia:
„Dar cînd a venit Petru în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osîndit” (Galateni 3:1).
Deosebirea pe care a făcut-o Petru între creştinii dintre evrei şi creştinii dintre neamuri trebuia osîndită pe faţă şi Pavel nu a ezitat să o facă. Era în joc mîntuirea mulţimilor care primiseră credinţa:
„Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos” (Galateni 2:21).
Pentru iudaizatori, ca să fii un bun creştin trebuia mai întîi să crezi în Cristos şi apoi să ajungi să împlineşti toată Legea. Cu alte cuvinte, pentru a deveni pe deplin creştin, trebuia să devii de asemenea „iudeu”; să accepţi tăierea împrejur, Sabatul şi toate celelalte ceremonii iudaice. Pentru Pavel, aşa ceva era exact contrariul creştinismului. Mîntuirea s-ar fi putut obţine atunci, nu prin har, ci prin ceea ce putea face un om, printr-un semn în carne şi prin abilitatea cuiva de a ţine Legea. Pavel ştia însă că mîntuirea se primea prin har şi numai prin credinţă. Toate strădaniile omului nu puteau duce nicăieri. Ceea ce era necesar era nu împlinirea Legii, ci declararea unui faliment total, abandonarea de sine la picioarele crucii lui Cristos şi aruncarea în braţele iubitoare ale Mîntuitorului. iudeul era înclinat să spună: „Doamne uite lucrările pe care le-am făcut. Iată semnul tăierii mele împrejur. Dă-mi acum mîntuirea pe care mi-am cîştigat-o.” Pavel privea aşa ceva drept o blasfemie la adresa sacrificiului ispăşitor al lui Cristos.
„Dar, spuneau iudeii, cel mai mare lucru din viaţa noastră ca popor al lui Dumnezeu este Legea dată nouă prin Moise. Fără ea n-am fi ştiut ce înseamnă să trăieşti după placul lui Dumnezeu. Cum să renunţăm acum la ea? Cum să renunţăm la trecutul nostru de popor al Domnului?”
„Foarte bine, răspundea Pavel în capitolul 3:1-29, să vedem atunci cine este strămoşul nostru: Moise sau Avraam? Avraam cu siguranţă. Şi cum a căpătat Avraam trecere înaintea lui Dumnezeu, prin faptele Legii sau prin credinţă?
„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită neprihănire” (Gal. 3:6)
„Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.” Şi că nimeni nu este socotit neprihănit prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit va trăi prin credinţă”.
Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii… pentru ca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri, în Cristos Isus” (Gal. 3:8-14)
Într-adevăr, „sămînţa” lui Avraam este acest Isus Cristos în care sînt binecuvîntaţi toţi credincioşii (Gal. 3:16).
Pentru Pavel, Legea a funcţionat ca un „pedagog spre Cristos” (Gal. 3:24). Pedagogul era pe atunci sluga ce ducea elevul la şcoala maestrului său. Rolul pedagogului înceta odată cu apariţia profesorului:
„După ce a venit credinţa, nu mai sîntem sub îndrumătorul acesta… Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod… fiindcă toţi sînteţi una în Cristos Isus. Şi dacă sînteţi ai lui Cristos, sînteţi „sămînţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă” (Gal. 3:25-29).
Se poate spune că Iudaismul a fost „leagănul creştinismului” şi noi am putea adăuga „şi era gata, gata să-i fie şi mormîntul!”
A trebuit ca Dumnezeu să-l ridice pe Pavel, acest Moise al Bisericii, pentru ca prin el să fim eliberaţi din robia „învăţăturilor începătoare” ale Legii. Cu entuziasmul cu care Moise a ridicat înaintea poporului tablele Legii, Pavel ridică steagul Crucii lui Cristos. Moise venise să ne dea „mărturia” şi ne-a făcut „robi ai păcatului care clocoteşte în noi”. Pavel ne prezintă un Cristos al Crucii care a venit să ne facă „cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El are „toată puterea în cer şi pe pămînt” şi poate face acest lucru!
2. Roada Duhului Sfînt
Pavel scrie unei colectivităţi de oameni care se ocupau cu agricultura. Din această pricină el îşi alege termeni corespunzători, dovedind o mare flexibilitate în exprimare şi o deosebită pricepere în adaptarea mesajului la puterile şi vocabularul ascultătorilor. Vorbind despre rezultatele produse de lucrarea Crucii în viaţa celor credincioşi, el le numeşte „ROADA” şi le prezintă în contrast cu „faptele firii pămînteşti” (Gal. 5:16-26). Cele 17 fapte ale firii sînt contrastate cu cele 9 rodiri ale Duhului. Să nu credeţi cumva că această exprimare simplă este şi simplistă! Roada Duhului, aşa cum o prezintă aici Pavel, este aşezată în trei grupe distincte de cîte trei şi cuprinde într-o minunată aşezare transformarea totală pe care o face Duhul lui Dumnezeu atunci cînd pătrunde în viaţa cuiva.
Rodire către Dumnezeu: „Dragostea, bucuria, pacea,
Rodire către alţii: îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,
Rodire faţă de noi înşine: credincioşia, blîndeţea, înfrinarea poftelor.”
Concluzia acestei prezentări este cuprinsă în Gal. 6:7-9. Acest pasaj ne arată că nu-l putem „duce” pe Dumnezeu. Fiecare îşi va primi răsplata după alegerea pe care a făcut-o:
„Cine seamănă în firea pămîntească, va secera din firea pâmîntească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6:8).
Secerişul nu se va face după cît de mult am ştiut, ci după cît de mult am semănat!
3. „Semnele Domnului Isus Cristos”
Acestea sînt semne pe care le purta Pavel pe trupul lui şi pentru care îl batjocoreau unii (Gal. 6:17). Cuvîntul grec folosit aici este„stigmata”şi se poate traduce prin: sigiliu, semnul de proprietate aşezat uneori pe spatele, pe faţa sau pe braţul unui sclav şi pe pielea unor animale.
Care să fi fost „stigmata” lui Pavel?
Erau semnele bătăilor şi loviturilor primite pentru mărturia lui creştină!
„…arătăm că sîntem vrednici slujitori”…„în lovituri fără număr… De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine…” (2 Cor. 6:4; 11:23-25)
Mîinile bătătorite ale unui lucrător îi arată osteneală, cicatricile lui Pavel, pentru care unii îl puneau în rînd cu „tulburătorii” şi cu făcătorii de rele, dovedeau credincioşia lui în slujirea creştină. Faţa arsă de soare a căpitanului de marină, rănile unui soldat şi ridurile de pe fruntea unei mame nu sînt semne de dispreţuit. „Semnele Domnului Isus” purtate de Pavel pe trupul lui nu erau temei de batjocură! „Iudaizatorii” aveau scrisori de acreditare de la Ierusalim, Pavel purta pe trupul său semnele unei acreditări mult mai înalte. Ce suferinţe înduraseră „iudaizatorii” pentru Evanghelie? Niciuna. Ei au ştiut să-şi păzească pielea. Pavel în schimb devenise „dizgraţios” la privit pentru că se făcuse una cu „Omul durerii”!
SCHIŢA CĂRŢII
„Eliberare prin Evanghelie”
Cuvînt de salut (1:1-5)
1. Autenticitatea Evangheliei lui Pavel (1 şi 2)
Veritabilă în ce priveşte originea ei (cap. 1)
Veritabilă în ce priveşte natura ei (cap. 2)
2. Superioritatea Evangheliei creştine (3 şi 4)
În noile relaţii pe care le produce (cap.3)
În privilegiile pe care le aduce (cap. 4)
3. Adevărata slobozenie prin Evanghelie (5 şi 6)
Slujba iubirii pune capăt robiei Legii (5:1-15)
Duhul pune capăt robiei în firea pămăntească (5:16-6:10)
Cuvînt de încheiere (6:11-18)
+++
Un studiu aplicativ:
Imposibila întoarcere!
„Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cim vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? “ – Gal 4:9
Introducere:
În primăvara anului 2002, una din temele de la Școala Duminicală a fost bazată pe texte din epistola lui Pavel către Galateni. La sfârșitul acestei serii am simțit că este de datoria mea să trag un fel de concluzie.
Primul lucru pe care l-am spus a fost că „galatenii” au fost una din problemele spinoase din biserica primară. Problema din bisericile Galatiei a iscat o dezbatere aprinsă asupra autorității apostoliei lui Pavel și asupra conținutului Evangheliei predicate de el. Tot conflictul a pornit de la convingerea lui Pavel că toți creștinii trebuie să treacă dincolo de specificul rânduielilor Legii evreiești pentru a se întâlni cu Christos la nivelul superior al harului.
Cine citește cu atenție capitolele 1 și 2 ale epistolei observă foarte repede că în Biserica primară a existat o ,,diviziune a muncii“ prin care anumiți apostoli au stăruit să vestească Evanghelia printre „cei tăiați împrejur”, în timp ce alții au primit încredințarea de a lucra „printre Neamuri”:
„Ba dimpotrivă, când au văzut că mie îmi fusese încredințată Evanghelia pentru cei netăiați împrejur, după cum lui Petru îi fusese încredințată Evanghelia pentru cei tăiați împrejur, – căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor – și când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa și Ioan, care sunt priviți ca stâlpi, mi-au dat mie și lui Barnaba mâna dreaptă de însițire, ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiați împrejur” (Gal. 2:7-9).
Libertatea față de ritualurile și reglementările Legii iudaice aparuse atunci ca o „noutate” ciudată. O minoritate dintre Neamuri îl primise pe Christos și moștenise darul „făgăduinței” făcute lui Avraam și seminței lui. În virtutea acestei „făgăduințe” despre care Pavel vorbește pe larg în capitolul 3, oamenii care cred în „sămânța lui Avraam” (la singular, ea îl identifică pe Christos, vezi Gal 3:16) devin „fii ai lui Dumnezeu” (Gal. 3:26).
Apostolul Pavel este foarte categoric în această privință, majoritatea Bisericii primare, convertită la Christos din sânul iudaismului, trebuie să accepte poziția noii „minorități” convertite din rândul Neamurilor. Aceasta este esența legământului celui nou, prevestit de legămintele iudaice, dar nerealizat prin ele:
„Toți care ați fost botezați pentru Christos, v-ați îmbrăcat cu Christos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Christos Isus. Și dacă sunteți ai lui Christos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Gal. 3:27-29).
Al doilea lucru pe care l-am spus a fost că acești „galateni” n-au dispărut complet din istorie, nu numai la propriu, dar și la figurat. La propriu, existența orașului Galați, a Galiei medievale și a manastirii Galata din dealul Iașului ne vorbesc despre capacitatea de supraviețuire și de răspândire a acestui grup etnic. La figurat, oameni de soiul galatenilor există azi în toate ramurile familiei creștine. Ei sunt „legaliștii” poruncilor omenești, rigizii moralizatori și închistații „doctrinari” ai formelor și ai ritualurilor care „în adevăr, au o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și o asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești” (Col. 2:23).
Problema spinoasă din primul secol este deci și astăzi prezentă în viața bisericii creștine, numai că, de data aceasta, o „minoritate” a bisericii convertite dintre Neamuri încearcă să schimbe direcția „majorității” care trăiește sub har. Ea caută să-i convingă pe toți ceilalți că trebuie să țină Legea mozaică.
Istoric, astazi nu mai există o Biserică „a celor tăiați împrejur”. Strădaniile lui Iacov, Chifa și Ioan s-au lovit de împietrirea evreilor, iar Evanghelia a fost trimisă „la Neamuri.” În locul „iudeilor” de altă dată, o fracțiune foarte mică a bisericii creștine contemporane continuă conflictul străvechi, încercând să răstălmăcească mesajul divin al harului și contestând esența mesajului propovăduit de Pavel. Este în joc libertatea creștină și viețuirea la nivelului harului adus și dăruit nouă prin Christos.
Dacă viața creștină este, în metaforele pauline, „o alergare înainte”, ceea ce se întâmplase în Galatia era o păguboasă și imposibilă „întoarcere” prin care credincioșii de acolo erau în pericol de a fi declarați „descalificați”:
„Voi alergați bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultați de adevăr?” (Gal.5:7)
Scrisoarea lui Pavel trebuie văzută și citită ca o serie de cinci avertismente succesiv progresive pe care marele apostol, întemeietorul bisericii creștine din Galatia, îl dă neînțelepților și neinspiraților legaliști de acolo.
I. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … de mirare!
,,Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie“ (1:6)
Fără nici o îndoială, este mai lesne să mergi de la ceva greu la ceva ușor și totuși, acești galateni aveau tendința acum să meargă de la ceva ușor, la ceva foarte greu, Lega lui Moise.
Harul adus prin Christos a simplificat extraordinar de mult îndatoririle noastre față de Dumnezeu. Faptul că avem acum libertatea Duhului care ne-a fost dăruit prin nașterea din nou, faptul că am fost ridicați de la nivelul poruncilor la ascultarea de principiile divine ale sfințeniei, ne-a eliberat de un „jug” pe care l-au purtat o mulțime de oameni înaintea noastră. Nu-i de mirare că Pavel socoteșțe „de mirare”, tendința lor de a se întoarce la înrobitoarele rânduieli mozaice.
Vreau să vă fac aici o mărturisire personală. Toata viața mea mi-am petrecut-o în biserici creștine, printre frați și surori. Am remarcat și eu ceea ce a remarcat Pavel și am ajuns să mă mir și eu, ca și marele apostol. Am fost în adunări de toate nuanțele și pretutindeni am observat că există tendința aceasta păguboasă de a ne coborâ de la înălțimea libertății spirituale pe care ne-a adus-o harul pentru a coborâ în robia unor învățături începătoare, pentru a ne face iarăși robi unor porunci omenești și pentru a ne încadra și noi într-o „datină a bătrânilor” confesională.
Pretutindeni pe unde te duci ți se va spune: „Dacă vii la noi, va trebui să faci cutare sau cutare lucru. Dacă vrei să fii membru la noi va trebui să te porți așa sau să te îmbraci așa.”
„Dacă deci ați murit împreună cu Christos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru! Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci omenești, au într-adevăr o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării firii pământești” (Col. 2:20-23)
Foarte mulți încearcă și azi să „răstoarne Evanghelia” și să instaureze în locul ei niște „porunci omenești” legaliste care ne dau astăzi specificul „ortodox, catolic, baptist, pentecostal, creștin după evanghelie, etc.
Deosebirile dintre noi și specificul local nu sunt neapărat și inevitabil rele în ele însele. Pentru a nu le face însă rele să ne dăm seama de la înălțimea Evangheliei că „se poate și altfel” și să nu căutăm să-i facem pe ceilalți robii propriilor noastre gusturi și păreri.
Thoamas Jefferson scria pe la începuturile Americii: „În materii de stiluri, forme și preferințe schimbătoare, mergi cu mulțimea; în materii de principii fii însă neclintit ca o stâncă!”
În timp ce majoritatea creștinilor sunt de acord cu partea a doua a acestei maxime a lui Jefferson, foarte puțini sunt în acord cu prima ei jumătate. Trebuie însă spus apăsat că, această primă jumătate, această „flexibilitate” a celui gata să se adapteze la stiluri și forme schimbătoare, această mobilitate interioră tolerantă a lui Washington este una din caracteristicile fundamentale care au format și garantat libertatea americană. Ea este o umbră a strategiei misionare a marelui misionar născut în Tarsul Ciliciei:
„Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câștig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Christos), ca să câștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinthians 9:20-22).
II. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … deandoaselea !
„Sunteți așa de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pământească? … Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință” (Gal. 3:3, 24)
Nu este de mirare că în primul capitol, Pavel numește tendința Galatenilor de a se întorce la Legea lui Moise drept o „răsturnare” a Evangheliei:
„Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Christos” (Gal.1:7).
III. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … semn de imaturitate !
„Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot” (Gal. 4:1).
Părinții înțelepți i-au din mâna copiilor lucrurile periculoase momindu-i în schimb cu alte lucruri atrăgătoare. Primii exploratori ai Americii luau de la indienii baștinași podoabe de aur în schimbul unor cioburi de sticlă și de oglindă. Aceste două realități au fost și sunt posibile din cauza „copilăriei” imature a unei anumite categorii. Ceva asemănător se întâmplase și în Galatia.
Credincioșii de acolo nu înțelegeau încă progresul revelației și progresul din scurgerea planului lui Dumnezeu cu lumea. Vechiul Testament și Legea fuseseră o etapă „pregătitoare” pentru venirea lui Christos „la plinirea vremii” ca să împlinească ceea ce fusese vestit până atunci doar în tip și simbol.
„Legea” a fost un Pedagog (sclavul care ducea copilul la școala maestrului), un „îndrumător“ spre Christos:
„Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Christos, ca să fim socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, NU MAI SUNTEM SUB ÎNDRUMĂTORUL ACESTA” (Gal.3:23-25)
Pavel definește tendința galatenilor de a se întoarce la Lege drept un semn de imaturitate:
„Dar cât moștenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învățăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremiii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, ca să căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!”
Așa că nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu. Odinioară, când nu cunoșteați pe Dumnezeu, erați robiți celor ce din firea lor, nu sunt dumnezei. Dar acum, după ce ați cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce ați fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou? Voi păziți zile, luni, vremuri și ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi.” (Gal. 4:1-7)
IV. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … fără profit !
Tendința de a se întoarce la Lege reprezenta o pierdere nu numai pentru eforturile lui Pavel, ci și o pierdere pentru cei din Galatia. Eșecul nu era atât al apostolului care suferea ca un tată pentru niște copii care au luat-o razna (Gal. 4:19-20), cât al celor care se îndepărtau acum de Evanghelie:
„Iată , eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veți tăia împrejur, Christos nu vă va folosi la nimic. Și mărturisesc iară și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Christos; ați căzut din har” (Gal. 5:2)
Există două adevăruri fundamentale în această afirmație a lui Pavel:
- Întoarcerea la Lege nu se poate face doar parțial. Nu poți alege doar o anumită parte a Legii și să o neglijezi pe cealaltă. Nu există o împlinire „parțială” a Legii. „Și mărturisesc iar și încă o dacă oricărui om care primește tăierea împrejur că este dator să împlinească toată Legea.”
- Cei care vor să fie socotiți neprihăniți prin ascultare de un anumit fragment al Legii sunt la fel de vinovați ca și aceia care ar încerca să împlinească toată Legea: „Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Christos; ați căzut din har”.
Unii întreabă: Se poate pierde mântuirea? Iată aici o situație în care apostolul Pavel le spune unora: „V-ați despărțit de Christos; ați căzut din har”. Ce tragic! Cine sunt aceștia? Cei care au tendința de a se întoarce de la Evanghelie la o păgubitoare încercare de a trăi sub Lege.
Un păstor bătrân a vizitat o doamnă aflată pe patul morții, vrând să fie sigur că are o credință clară pentru salvarea sufletului. El a întrebat-o cu blândețe:
,,Te vei înfățișa curând înaintea lui Dumnezeu. Ce vei face? Ce-I vei spune?“
Ridicându-și mâinile deformate de reumatism, doamna i-a răspuns: ,,Am crescut din greu cinci copii. Asta am făcut. Mă voi duce și-i voi arăta mâinile acestea.“
Bătrânul s-a încruntat puțin, dar a continuat să-i spună blând:
,,Știi s-a mai dus Unul înaintea ta să-Și arate mâinile înaintea lui Dumnezeu. Erau străpunse de semnele cuielor. Eu zic să te bazezi pe mâinile Lui, nu pe mâinile tale. Ce zici?“
Rușinată, femeia a lăsat privirea în jos și … a înțeles.
V. Tendința de a te întoarce înapoi de la Evanghelie este … imposibilă !
Apostolul Pavel păstrează cel mai puternic argument pentru încheierea scrisorii. Acolo el le spune celor din Galatia că o întoarcere la Lege este „o imposibilitate”, pentru că nimeni n-a putut vreodată să trăiască neprihănirea cerută de ea:
„Căci nici ei, care au primit tăierea împrejur, NU PĂZESC LEGEA; ci voiesc doar ca voi să primiți tăierea împrejur, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru (Gal. 6:13)
În toamna lui 1999, mă aflam împreună cu un grup de americani în studioul postului de radio „Vocea Evangheliei” din București. Cei de acolo au avut amabilitatea să ne ia căteva interviuri despre activitatea noastră și despre impresiile pe care le aveau vizitatorii la sfârșitul acelei vizite. Ca un favor special, domnișoara Huțanu mi-a îngăduit să rămân încă o oră în emisie pentru o sesiune de întrebări și răspunsuri cu ascultatorii. Una dintre ascultatoarele care au sunat atunci a fost o credincioasă adventistă, pusă mai mult pe predicat și convertit decât pe un dialog frățesc. M-am străduit din răsputeri să țin nivelul discuției la înălțimea familiei lui Christos. M-aș fi întristat dacă ascultătorii necreștini ar fi avut ocazia să asiste la o dispută în care amândoi „să ne dăm în spectacol.” Am îndreptat-o mai ales spre textul din Romani 14: 1-14, care conține recomandarea apostolului Pavel la toleranță și îngăduință creștină:
„Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoelnice. Unul crede că poate să mănânce de toate; pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdețuri. Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuș, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.
Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui.
Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; și aduce și el mulțumiri lui Dumnezeu.
În adevăr, nici unul din noi nu trăiește pentru sine, și nici unul din noi nu moare pentru sine. Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului. Căci Hristos pentru aceasta a murit și a înviat ca să aibă stăpânire și peste cei morți și peste cei vii. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău? Sau pentru ce disprețuiești tu pe fratele tău? Căci toți ne vom înfățișa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. Fiindcă este scris: „Pe viața Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca ânaintea Mea, și orice limbă va da slavă lui Dumnezeu.”
Așa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm, deci, unii pe alții. Ci mai bine judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
Eu știu și sunt încredințat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, și că un lucru nu este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat.”
Această recomandare a lui Pavel n-a mulțumit-o pe interlocuitoarea mea, care-i dădea înainte cu necesitatea ca toți creștinii să țină Legea veșnică a lui Dumnezeu. M-am grăbit să închei acest dialog „frățesc”, dar am rugat pe tehnicianul de studiou să-mi păstreze legătura telefonică cu sora noastră adventistă, cu care doream să am o lămurire „în particular.”
I-am spus: „Soră dragă, nu este frumos ce ai făcut. Acesta este un post de radio evanghelic, nu adventist, și matale ai sunat numai ca să-ți trâmbițezi superioritatea față de toți aceia care nu cred ca matale. Dă-mi voie să-ți spun ceva: „Nici matale și nici un adventist din lume nu țineți Legea și Sabatul. Nu există nici un președinte de comunitate adventistă, nici un președinte de cult adventist care să țină Legea și Sabatul. Ți-o spun eu, care sunt evreu după mamă, care am trăit printre evrei și care m-am întors nu de mult dintr-o vizită în Israel, țara Legii”.
Dânsa a încercat să mă întrerupă, dar eu eram prea pornit ca să mă mai poată opri. I-am spus:
,,Ascultă-mă întâi și răspunde-mi numai după aceea. Nu există nimeni în viață și n-a existat nimeni vreodată care să poată ține Legea. Dumneavoastră vă îmbătați cu apă de ploaie și-i năuciți de cap și pe alții.
Uite ce mi s-a întâmplat în Israel. În prima noastră seară acolo, o seară de vineri, am lăsat bagajele la hotel și ne-am dus curioși să vedem orașul Tiberia. Erau puțini oameni pe stradă, iar cei pe care-i întâlneam erau îmbrăcați parcă de sărbătoare și mergeau solemn cu familia spre câte un loc de întâlnire. Am descoperit că se îndreptau spre o sinagogă, plasată foarte aproape de clădirea hotelului nostru. Ca niște americani îmbrăcați dezordonat, ne uitam la bărbații aceia îmbrăcați în haine negre și lungi pâna la pământ și care purtau pe cap niște turbane de blană, foarte nepotrivite pentru temperatura și aspectul acelor zile toride de vară.
Ne-am luat curioși după ei și ne-am oprit la ușa sinagocii. Cel de la ușa nu ne-a lăsat să intrăm înăuntru: Ne-a făcut doar semn categoric cu mâna să plecăm mai departe. A fost un fel de : „Sinagoga noastră nu-i un loc pentru turiști și pentru gură cască …”
Doamnele noastre, mai șirete, au apucat-o repede sus pe scara exterioară a clădirii și s-au suit la balcon, singurul loc unde aveau acces femeile. Le-am așteptat puțin, iar apoi am dat să plecăm resemnați mai departe. Numai că ne-a oprit un tinerel, îmbrăcat și el în negru și ne-a rugat, într-o engleză foarte corectă, să-i dăm o mâna de ajutor. L-am lăsat pe Iosif Românu, conducătorul grupului nostru, să se ducă după el în anexele sinagogii, iar noi am rămas să-l așteptăm în stradă.
S-a întors după numai două minute, purtând pe față un zâmbet năuc și contrariat: „Să vedeți ce mi s-a îmtâmplat, zice el. M-am dus după el și l-am văzut că intră într-o sală întunecată de la demisol. Mi-a fost teamă să intru pe întunerec după el, dar s-a întors după mine și m-a rugat să intru. Pe bâjbâite, am trecut și eu pragul și am așteptat în întuneric. Tinerelul mi-a spus: „Întinde, te rog, mâna și aprinde tu lumina.” Așa am și facut și … am văzut așezați la o masă încă patru, cinci tineri care stăteau pe întunerec la masă în fața unor cărți din care aveau probabil de gând să citească. Mi-au zis: „Mulțumesc” și m-au condus înapoi în stradă, nu înainte de a-mi spune că intraseră în Sabat și ei nu aveau voie să mai facă nici un fel de muncă fizică, de aceea avuseseră nevoie de un „păgân creștin” care să le aprindă lumina.
Bineânțeles că am izbucnit toți într-un râs inocent și ilar. Fusese primul nostru contact cu „legalismul iudaic” care-L condamnase pe Fiul lui Dumnezeu la moarte. Evreii de astăzi, evreii ortodocsi, au făcut o întoarcere de 360 de grade, un cerc complet, și s-au întors acolo de unde li s-a întrerupt istoria, la vremea în care „blestemul Legii” și „năframa de pe ochii lor” i-a făcut să n-aibă de parte de venirea și jertfirea lui Christos.
Ca și copil de evrei, mi-am adus aminte de atâtea alte „obiceiuri” inventate de neamul meu, în încercarea lor nebună de a continua să împlinească Legea. Există unii care lipesc un bețișor de butonul aparatului de radio si, în Sabat, ca din „întâmplare”, îl lovesc cu cotul ca să pornească aparatul. Vedeți, ei n-au voie să facă astfel de lucruri în … Sabat.
Alții, care știu că n-au voie să meargă mai mult decât „un drum de Sabat” în ziua de odihnă, au inventat o șmecherie. Rabinii au scris că singura excepție este o călătorie cu corabia, pe apă. Cei ce doreau deci să mergă în Sabat la mari departări, au cocoțat în căruță și un butoi cu apă și s-au așezat deasupra, ca să nu calce porunca, dar să-și poată și împlini dorințele.
Doamnă dragă, daca vreți să vedeți ce înseamnă „ținerea Sabatului”, nu mai dați telefoane la posturi de radio, ci duceți-vă direct la sursă, mergeți la neamul meu în Israel. Vă spun deschis însă, vă vor ucide cu pietre. Nimeni, nici dumneavoastră și nici un alt adventist care a trăit vreodată pe pământ nu ține nici Legea și nici Sabatul. Matale aprinzi lumina în Sabat ? Mergi cu tramvaiul? Pui mâna pe telefon ? Faci mâncare ? Te rog acuma să-mi răspunzi. E rândul matale.”
De la celalalt capat s-a auzit mai întâi un oftat, iar apoi un mormăit împiedicat: „Pai farte, nu-l țin chiar așa cum trebuie, dar … ne rămâne sângele Domnului Isus pentru ceea ce nu putem face …”
„Asta-i doamnă, m-am grăbit să-i răspund eu, tocmai asta este esența: sângele Domnului Isus. Eu zic să nu așteptăm până nu mai putem face nimic și numai după aceea să alergăm la sângele Domnului Isus, ci să începem chiar de la început cu El. Dacă Dumnezeu ar fi știut că există și o altă cale pentru mântuirea noastră, nu L-ar mai fi jertfit pe Domnul Isus. Nici un tată nu și-ar da fiul dacă ar mai exista și o altă cale! Să mergem dintr-o dată la sângele Domnului Isus și să nu mai încercăm să repetăm greșeala evreilor care nu I-au primit nici viața, nici moartea și nici mântuirea. Nu încercați să-i imitați pe evrei pentru că ei sunt încă în orbire și sub blestemul Legii. Și mai ales, nu mai dați telefoane ca să-i zăpăciți și pe alții de cap. Dacă ați fi în Israel, v-ar omorâ evreii cu pietre.”
Gazdele mele din studioul radio s-au grăbit să-mi spună: „De ce n-ai spus asta pe post ?! Trebuia s-o spui ca s-o audă toată lumea. Ăștia ne tot dau telefoane ca să ne tulbure programele și să-și facă lor publicitate. Trebuia să o spui pe post!”
„Nu trebuia să spun nimic pe post. Astea sunt probleme de discutat între frați, „frățește”, iar„ăștia” sunt frați cu noi dacă și ei cred în jertfa Domnului Isus. Citiți și voi Romani 14. Și noi avem nevoie de toleranță.”
Apostolul Pavel păstrează ultimul și cel mai zdrobitor argument pentru finalul scrisorii. Este „IMPOSIBIL” să te întorci la ținerea Legii. Nu poți să te întorci pentru că nu ai la ce. „Nici ei nu păzesc Legea.” N-a putut s-o facă nimeni, nicăieri și niciodată.
Ar fi bine să înțelegem și să acceptăm toți această explicație apostolică .
Af fi bine și ar fi o mare eliberare și un semn de cuvenită maturitate duhovnicească să putem spune împreună cu marele apostol:
„În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume! Căci în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. Și peste toți cei ce vor umbla după dreptarul acesta și peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace și îndurare!
Fraților, harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin. (Galateni 6:14-18)
1 CORINTENI
Probabil că nici una dintre epistolele apostolului Pavel nu a fost scrisă unui grup mai frământat de probleme, de compromisuri cu păcatul şi de lupte ca această scrisoare adresată creştinilor din oraşul Corint. Au existat glasuri care au spus că Biserica din Corint poate fi numai în parte şi cu greu considerată o Biserică „creştină”. Totuşi, faptul că Pavel o numeşte aşa şi mai ales faptul că Duhul Sfânt a socotit că scrisorile adresate de apostol credincioşilor de acolo merită să fie păstrate în canonul Noului Testament, ne îndeamnă să avem o altă părere. Este bine să stăruim cu atenţie asupra acestei Biserici şi să vedem ce mesaj găsim în epistolele adresate ei pentru viaţa Bisericilor de astăzi.
Titlul: În originalul grec, cartea se numeşte: „Pros Korinthious A” – „Către Corinteni A” (sau „întâia”).
Autorul: Pavel este nu numai autorul acestei epistole, ci şi fondatorul Bisericii din Corint (1 Cor. 4:14-15).
De fapt, apostolul Pavel le-a scris corintenilor nu una, ci patru epistole. Ne-au rămas numai două dintre el, cea de a doua și cea de a patra. Celelalte două s-au pierdut sau, așa cum cred unii comentatori, au fost incluse în textul a ceea ce noi numim azi 2 Corinteni.
O recapitulare scurtă a activității apostolului așa cum este descrisă în aceste două epistole și în Faptele Apostolilor ne va ajuta să înțelegem cum au ajuns să fie scrise.
Prima dată, apostolul Pavel a ajuns la Corint singur, după ce întâmpinase împotrivire la Filipi, Tesalonic, Berea și Atena (Fapte 16 și 17). Ca să trăiască, Pavel s-a întors temporar la prima lui meserie, facerea corturilor (Fapte 18:1-3). S-a asociat cu o familie de creștini evrei alungați de împăratul Claudiu din Roma, Acuila și Priscila. Când au sosit Sila și Timotei cu un ajutor material din Filipi, apostolul Pavel a lăsat corturile și s-a consacrat lucrării cu oamenii. Pentru că cei din Sinagoga evreiască nu i-au mai dat voie să vorbească acolo, Pavel și-a mutat activitatea în casa lui Iust, aflată în imediata apropiere a sinagogii (Fapte 18:5-7). Crisp, fruntașul sinagogii, împreună cu toată familia lui s-au convertit și s-au dus împreună cu Pavel, ceea ce trebuie să fi fost un mare șoc pentru evrei (Fapte 18:12-17).
Ca și în Atena, apostolul a vrut să plece repede mai departe și, eventual, să se întoarcă acasă, la Ierusalim și Antiohia. Imoralitatea crasă din Corint îi făcea scârbă, iar conștiința lui curată de fost fariseu îl împingea să iasă cât se putea mai repede din acea cloacă de păcat. Dumnezeu i s-a arătat însă într-o vedenie și văzându-i ezitările, l-a ,,arestat“ să stea în Corint:
„Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate” (Fapte 18:9-10).
Interesant și edificator este că Dumnezeu l-a lăsat pe apostol să plece repede din Atena, sediul filosofilor și al culturii aristocraților, dar l-a reținut în Corint, locul rău famat al desfrâului deșănțat (!). Pavel a lucrat cu oamenii din Corint timp de 18 luni, iar la plecarea lui, cetatea avea o adunare creștină destul de numeroasă.
Din Corint, trecând prin Efes și Ierusalim, Pavel s-a întors la Antiohia (Fapte 18:18-23), unde a stat până ce a întreprins cea de a treia călătorie misionară (Fapte 18:23).
Ajuns iar în Efes, apostolul a aflat de declinul bisericii din Corint și s-a grăbit să le scrie o scrisoare pripită, căutând să-i aducă la pocăință.
,,V-am scris în epistola mea să n-aveţi nicio legătură cu …“ (1 Cor. 5:9).
Unii comentatori spun că ceva din conținutul celei dintâi epistole pierdute se află în 2 Corinteni 6-7.
Când a aflat însă mai multe amănunte de la familia lui Cloe (1 Cor. 1:11) și probabil de la colaboratorii săi Stefana, Fortunat şi Ahaic (1 Cor. 16-17), Pavel s-a așternut să le scrie o altă epistolă, pe care noi o numim astăzi 1 Corinteni. Ea conține răspunsurile apostolului Pavel la întrebările primite prin Cloe sau printr-un mesaj venit din Corint.
1 Corinteni a fost trimisă apoi de Pavel prin Timotei, împreună cu o promisiune:
,,La voi am să vin după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece. Poate mă voi opri pe la voi sau poate chiar voi ierna la voi, ca apoi să mă însoţiţi acolo unde voi avea să mă duc. De data aceasta nu vreau să vă văd în treacăt, ci trag nădejde să mai rămân cu voi câtăva vreme, dacă va îngădui Domnul. Voi mai rămâne totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă şi sunt mulţi potrivnici“ (1 Cor. 16:5-9).
Aceste planuri ale lui Pavel au fost date peste cap de întoarcerea lui Timotei cu vești cum nu se poate mai rele despre biserica din Corint. Apostolul a lăsat toate și a fugit la ei. Vizita lui n-a fost însă primită cu bucurie. Dimpotrivă! Pavel a trebuie să plece repede din mijlocul lor. Când scrie ceva despre ea, Pavel numește vizita drept un dezastru. Cei care se impuseseră adunării din Corint drept ,,lideri“, unii chiar auto-intitulați ,,apostoli“, l-au batjocorit și l-au alungat:
,,În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus, pe care noi nu L-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sunt cu nimic mai prejos de apostolii aceştia „nespus de aleşi!” (2 Cor. 11:4-5).
Apostolul le-a scris atunci o a treia epitolă, pe care n-o avem dar pe care unii o văd în rezumat în 2 Cprinteni 10-13.
Pentru că Tit tocmai pleca să adune ajutoare pentru Ierusalim de la bisericile din Macedonia și Ahaia, apostolul Pavel trimite epistola prin el (2 Cor. 8:16-24). În acea epistolă, Pavel face apel la autoritatea lui apostolică. Probabil impresionați și de prestanța lui Tit, cei din Corint sunt înclinați, prin Duhul, spre pocăință.
În acest timp, apostolul Pavel trece el însuși prin mari probleme la Efes. S-ar putea să fie vorba de încercările descrise și în în Fapte 20:
,,Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor“ (Fapte 20:19).
,,Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri” (1 Cor. 15:32).
Pavel a rămas în Efes doi ani (Fapte 19:10), după care, încurajat de raportul misionar adus de Tit, se așterne la scris și le trimite ceea ce noi consideram azi a fi 2 Corinteni. Bucuria apostolului este vizibilă. Tonul este pastoral și plin de simpatie. 1 Corinteni este epistola mustrărilor. 2 Corninteni este epistola confirmărilor.
Contextul scrierii:
Corintul era un mare centru comercial, cultural, religios şi vai, un mare centru al desfrâului. Intrarea apostolului în oraş s-a petrecut la mai bine de o sută de ani după ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformând-o într-o nouă capitală a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oraş situat pe promontoriul dintre două porturi: Chencrea la est şi Laceum la vest. Această poziţie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toată lumea. Când spuneai Corint, spuneai afluenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenţă materială şi… iar afluenţă materială. Când Pavel aminteşte de: „aur, argint şi pietre preţioase” în capitolul 3, el vorbeşte cu oameni care cunoşteau foarte bine valoarea acestor mărfuri.
La 16 kilometri de porţile cetăţii se întindeau câmpurile destinate Jocurilor Istmice, un corespondent al Jocurilor Olimpice de astăzi. Din patru în patru ani veneau acolo atleţi din toată lumea să se întreacă în tot felul de jocuri dintre care cursele, boxul şi luptele erau cele mai renumite. Pavel face aluzie la aceste întreceri în capitolul 9.
Sus pe înălţimea Acropolis, dominând şi la propriu şi la figurat cetatea, se înălţa mândru Templul Afroditei, zeiţa iubirii şi a fertilităţii. O mie de preotese practicau prostituţia ca parte a ritualului de închinăciune. Corintul era un oraş al viciului. Pe străzi se plimbau bărbaţi homosexuali care-şi lăsaseră părul să crească ca la femei. Vorbind despre ei, Pavel scrie în l Cor. 11:4:
„Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung…”
Ne putem închipui ce mare trebuie să fi fost dezgustul lui Pavel la vederea decadenţei morale din jur. Nici în Antiohia nu întâlnise o aşa combinaţie de „înţelepciune” lumească şi imoralitate animalică. În toată Biblia nu se găseşte o descriere mai vie a stării de păcat a omenirii decât aceea făcută de Pavel în capitolul 1 al epistolei către Romani. Este suficient să spunem că acel comentariu trist fusese scris pe vremea în care apostolul se afla în cetatea Corintului.
Pavel a venit la Corint după ce vizitase Atena. Acolo avusese o experienţă nu prea încurajatoare cu cei ce-l ascultaseră (Fapte 17:15-34). Probabil că starea lui sufletească nu era prea bună. Grecia nu părea să fie un câmp bun pentru Evanghelie. După îngâmfata Atena, a urmat decăzutul Corint! Nu-i de mirare că Dumnezeu a trebuit să i se arate noaptea şi să-l încurajeze:
„Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate”. Aici a rămas un an şi şase luni, şi învăţa printre Corinteni Cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 18:9-10).
Aşa a luat fiinţă Biserica Nou Testamentală din Corint alcătuită din bărbaţi şi femei, evrei şi dintre neamuri, sclavi şi oameni liberi. Despre caracterul şi caracteristicile acestei adunări găsim ceea ce spune Pavel în cap.l:26-31 şi 6:9-11:
„De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales…”, „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii, nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi…”
Conţinutul cărţii:
1 Corinteni este o scrisoare plină de mânie, de mustrare, de corectare şi de învăţătură. După cele 18 luni petrecute în Corint, Pavel a plecat la Efes unde a stat 3 ani de zile. Fiind acolo, el a primit o scrisoare din partea credincioşilor din Corint în care i se cerea părerea despre căsătorie şi despre carnea rămasă de la jertfele păgâne. Trei foarte cunoscuţi membrii ai adunării din Corint i-au adus lui Pavel scrisoarea la Efes: Ştefanas, Fortunat şi Ahaic (1 Cor. 16:17, 18). Nu încape nici o îndoială că între Pavel şi aceşti trei fraţi din Corint au avut loc discuţii amănunţite din care apostolul a aflat despre starea decăzută a credincioşilor Corinteni. Răspunsul lui Pavel este îndreptat deci nu numai spre problemele ridicate de ei, ci înspre combaterea şi corectarea tuturor relelor despre care aflase.
Situaţia ar putea fi descrisă în aceste cuvinte: Cei din Corint fuseseră cu adevărat întorşi la Christos şi formau acum o adunare de copii ai lui Dumnezeu. Ei o rupseseră în teorie pentru totdeauna cu idolatria şi cu practicile idolatre. Totuşi, ei nu puteau, peste noapte, să se desprindă de ceea ce fusese aşezat an după an „în ei” şi nu ştiau cum să se dezlipească de ceea ce continua să se întâmple „în jurul lor”. Practica vieţii lor nu se ridicase la nivelul „teoriei”.
Misionarii de astăzi ne povestesc despre situaţii asemănătoare în care se găsesc unii convertiţi din ţările păgâne.
Acceptarea lui Christos este amestecată adeseori cu forme tradiţionale de idolatrie străveche. Oamenii nu se pot desprinde imediat de „formele” care le-au dat identitatea naţională timp de secole.
Se ajunge astfel la o stare de impas, pe care unii încearcă să o depăşească pe calea compromisurilor. Aşa şi-au făcut loc în Biserică, de-a lungul veacurilor, tot felul de sărbători şi de obiceiuri păgâne ca: rugăciunea pentru cei morţi, teama de spiritele celor morţi, pomana pentru sufletul morţilor, cultul regenerării de la schimbarea anilor, descântecele şi sărbătorirea unor zile preluate din calendarele păgâne. În relaţia cu păcatul, compromisul înseamnă însă „robie” spirituală (6:12).
Corintenii au avut nevoie ca cineva să le spună că nu există nici o cale de mijloc: ori cu Dumnezeu, ori cu lumea păgână. O alegere trebuia făcută şi această alegere trebuia făcută repede. Acesta este în esenţă mesajul din l Corinteni 5 şi 6. Duhul Sfânt este întristat într-o adunare în care este tolerat păcatul:
„Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?… căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi şi voi”(3:16-17}…
”să fi fost dat afară din mijlocul vostru”… „Daţi afară dar din mijlocul vostru pe răul acela”(5:2, 13).
„Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (6:20).
Care au fost problemele majore din biserica din Corint?
Epistola este ca un sandviș cu mai multe feluri de umpluturi. Cele două felii care-l alcătuiesc sunt învățătura despre ,,cruce“ (1 Cor. 1) și despre ,,învierea morților“ (1 Cor 15).
În ceea ce privește învățătura despre cruce, apostolul trebuie să-i scoată pe corinteni din reflexul gândirii grecești pentru care ceea ce se întâmpla cu trupul nu avea nici un fel de valoare. Ei nu puteau pricepe că o jertfire a trupului poate aduce izbăvire la nivelul sufletului.
,,De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.”
Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii (1 Cor. 1:17-21)“.
Pavel le atrage atenția că certurile de partide dintre ei s-au dezvoltat tocmai pentru că n-au înțeles importanța ,,crucificării“. Nici Pavel, nici Petru și nici Apolo nu pot fi lideri ai Bisericii pentru că niciunul din ei n-a murit pentru ei pe cruce.
În ceea ce privește învierea, apostolul trebuie iar să-i ajute să depășească limitările gândirii lor grecești. Grecii credeau în nemurira sufletului, dar nu vedeau de ce ar trebui și trupul să învieze. Cu migală și cu argumente din lumea creației lui Dumnezeu, apostolul le dovedește realitatea trupească a vieții de după moarte. Cel mai mare argument al său rămâne însă învierea lui Christos, urmată de arătările Lui de după moarte:
,,Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire; este semănat în ocară şi înviază în slavă; este semănat în neputinţă şi înviază în putere. Este semănat trup firesc şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu”. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.
Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc“ (1 Cor. 15:42-49).
Temele abordate în interiorul acestui sandviș sunt:
Dezbinările. Se formaseră în biserică ,,bisericuțe“ centrate în jurul anumitor lideri. Unii pretindeau că-l urmează pe Pavel, alții pe Petru, alții pe Apolo, iar alții, cei mai superspirituali, disprețuindu-i pe toți ceilalți, pretindeau că sunt ,,ai lui Christos“ (1 Cor. 1:10-16; 3:1-9).
Imoralitatea. Creștinii din Corint tolerau prostituția și incestul. Nimeni nu-i punea pe astfel de oameni sub disciplină (1 Cor. 5:1-13).
Procesomania. Membrii din Biseică se dădeau unii pe alții în judecată, mergând să-și rezolve conflictele la cei din afara bisericii, nu în biserică (1 Cor. 6:1-8).
Idolatria. Unii amestecau noua închinare la Dumnezeu cu formele străvechi de închinare păgână (1 Cor. 6:9-11).
Feminismul. Emanciparea creștină le făcuse pe unele surori din biserică să pretindă o nivelare a autorității și să abandoneze orice diferență între sexe (1 Cor. 7:1-40; 11:1-16).
Carnea jertfotă la idoli. În Corint, toată carnea era oferită zeilor și numai după aceea era pusă în vânzare pe piață. Conștiința creștină sensibilă a unora îi făcea să refuze să mănânce astfel de jertfe, rezumându-se la un fel de vegetarism creștin (1 Cor. 8:1-13).
Cina Domnului. Pe vremea aceea, Cina era mai mult un fel de masă de dragoste, pâinea și vinul fiind mâncate împreună cu toate celelalte mâncăruri aduse de acasă. Profitând de aceasta, cei care doreau să se dea în spectacol continuau practica epicurienilor, care se ghiftuiau și se îmbătau la astfel de mese. O ocazie care ar fi trebuit să le aducă aminte de jertfa lui Christos, ajunsese astfel să fie un prilej de dispreț și invidie (1 Cor. 11:17-34).
Darurile duhovnicești. Goana după manifestările supranaturale ale vorbirii în alte limbi instaurase în adunare o atmosferă mistică haotică, în care fiecare își trăia singurătatea ,,în comun“. Corintenii abandonaseră ,,profeția“, predicarea clară și limpede a adevărului Scripturii, în favoarea unor mesaje dobândite instantaneu, direct dela Dumnzeu, într-o stare de transă.
,,Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. 19 Dar în biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă“ (1 Cor. 14:18-19).
Pavel observă că vizitatorii pot ajunge foarte lesne la concluzia că cei din adunarea creștină ,,au înebunit“ (1 Cor. 12 – 14).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Una dintre cele mai frumoase lecţii pe care le dă Pavel Corintenilor este lecţia exemplului personal. Ca reprezentant al lui Christos într-o lume pierdută, apostolul se dă pe sine pildă celor din greu încercata Biserică a Corintului. Sub presiunea lumii, credincioşii din toate timpurile au avut nevoie de lideri care nu numai să le spună ce au de făcut, ci să le şi arate cum trebuie trăită viaţa creştină. În capitolul 4:16 el spune: „de aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele”, adăugând în capitolul 11:1: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Christos”.
Iată cele zece pasaje în care Pavel se dă drept exemplu demn de urmat:
1. Loialitate în mesaj, metodă şi motivaţie (2:1-5).
2. Seriozitate în punerea temeliei şi în zidirea de deasupra (3:10-23).
3. Credincioşie în lucrul încredinţat lui (4:1-6)
4. Răbdare în suferinţele pentru Christos (4:9-16)
5. Consideraţie pentru fratele mai slab (6:12; 8:13)
6. Renunţare la drepturi şi privilegii (9:12-18)
7. Negare de sine pentru câştigarea altora (9:19-23)
8. Autodisciplinare a trupului şi a comportamentului (9:27; 10:33)
9. Stăpânire de sine în adunările publice (14:18-20)
10. Râvnă şi recunoştinţă (15:9-10)
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere (1:1-9)
I. MUSTRARE PENTRU DEZBINARE 1 – 6
(Corintenii se complăceau în a da slavă oamenilor -1:12)
Partidele ataşate oamenilor sunt rele:
- pentru că mântuirea prin Cruce înlătură orice fel de înţelepciune omenească (v.18-31)
- deoarece adevărata înţelepciune este dată de Duhul Sfânt; ea nu aparţine oamenilor (v.5-13)
- deoarece „învăţătorii” nu sunt decât „slujitori”; puterea este a Domnului (3:5, 6, 21; 4:1)
- atâta timp cât această „fală” (5:2) este ipocrită (5:6), căci credincioşii continuau să se complacă în mijlocul unor păcate murdare ca incestul, dările în judecată şi abuzurile de tot felul.
II. RĂSPUNSURI LA PROBLEME RIDICATE 7-15
(Corintenii i-au scris lui Pavel despre aceste probleme – 7:1)
cap. 7 – Răspuns la problema: „căsătorie sau celibat?”
cap. 8-10 – Despre carnea rămasă de la jerfele păgâne.
- Principiul (cap.8),
- exemplul lui Pavel (9),
- avertismente din Scriptură (10),
- rezolvarea (10:23-11:1)
cap.11 – Ţinuta femeii în adunare (v.2-16) şi comportarea la Cina Domnului (v.17-34).
cap. 12-14 – Răspuns în problema darurilor spirituale.
- distribuite de Duhul (12),
- sărace fără dragoste (13),
- inferioare profeţiei (14).
cap. 15 – Răspuns la problema învierii sfinţilor.
- Relaţia cu învierea lui Christos (v. 1 -19),
- perspectiva (v.20-34),
- trupurile celor înviaţi (v.35-49),
- „taina” (v.50-58).
cap. 16 – Apendice
+++
Comentarii aplicative:
1. Imperativul dragostei
Text: 1 Cor. 13
Apostolul Pavel vorbește despre dragoste uneia din cele mai decăzute din bisericile păstorite de el. Nici nu se putea altfel! Și iată de ce:
Dragostea face parte din triada capitolelor în care apostolul și-a sistematizat teologia. Credința, nădejdea și dragostea apar nu numai în 1 Cor. 13:13, ci și în celelalte epistole. Ele sunt semnul distinctiv al învățăturii lui Pavel. Credința cuprinde tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru salvarea noastră, nădejdea cuprinde tot ce va face Dumnezeu pentru proslăvirea noastră, iar dragostea cuprinde tot ce face Dumnezeu pentru sfințirea/desăvârșirea noastră. Credința este despre trecut, nădejdea este despre viitor, iar dragostea este despre prezent.
Dragostea reprezintă responsabilitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu. Pentru ceeea ce a făcut deja sau pentru ceea ce va face Dumnezeu cu noi, responsabilitatea noastră este să credem și să acceptăm. Dragostea însă reprezintă domeniul în care Îl lăsăm și-I înlesnim lui Dumnezeu lucrarea ,,în noi“ și ,,prin noi“. Dumnezeu nu ne sfințește cu forța, ci așteaptă dorința și încuvințarea noastră. Deși Cel ce ne desăvârșește este Dumnezeu, noi trebuie ,,să ne ducem până la capăt sfințirea noastră“ :
,,Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu“ (2 Corinteni 7:1).
Dragostea este un act suprem de voință. Apostolul Pavel redefinește dragostea, scoțând-o din domeniul strict al sentimentelor (imposibil de controlat) și o așează în sediul de conducere al ființei umane: voința. În textul din 1 Corinteni 13, dragostea nu ,,simte“, ci face. Așa s-a hotărât ea! Dragostea, ca o imitare a actului divin, devine astfel o problemă de natură. Dumnezeu nu ne-a iubit pentru că așa a simțit El sau că i-am plăcut irezistibil. Draostea divină nu este arbirară și nici capricioasă. Prin imitarea lui Dumnezeu, copilul lui Dumnezeu iubește plenar pentru că așa hotărâște el:
,,Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi“ (1 Ioan 4:19).
Dragostea este mai mare decât credința și nădejdea în importanța ei pentru viețuirea noastră. Știind ce a făcut și ce va face Dumnezeu pentru noi, ne hotărâm să ne trăim viața într-un fel asemenea Lui, izvorât din El și care se revarsă binefăcător asupra tuturor celor din jurul nostru. Iată de ce aveau nevoie credincioșii din Corint. Apostolul le arată ,,o cale nespus mai bună“ decât goana după darurile duhovnicești spectaculoase, calea manifestării în dragoste. Ea este mai necesară decât vorbirea în limbi omenești și îngerești, decât profeția, decât toată credința și decât facerea de bine sau martirajul (1 Cor. 13:1-3).
Care sunt implicațiile prctice ale celor scrise mai sus?
Se spune că un pictor a trebuit să-l pictreze pe Alexandru cel Mare după o anumită luptă și marele conducător fusese rănit la față. Din dragoste, pictorul a găsit repede soluția: l-a pus pe marele conducător să pozeze gânditor, cu un deget pe obraz. Un deget care acoperea tocmai … cicatricea neplăcută la vedere.
Una din cele mai frumoase poezii cântări lăsate de cuplul Costache Ioanid și Nicolae Moldoveanu este ,,Vreau să iubesc pe frații mei“
1. Vreau să iubesc pe frații mei
Cu tot ce am în piept mai sfânt.
Vreau să doresc tot ceru-n ei,
Dar să-i iubesc, dar să-i iubesc așa cum sunt,
Așa cum sunt.
R: Vreau să iubesc pe frații mei
Cu care veșnic în lumină voi fi sus;
Văzându-L pe Isus în ei,
Să-L simt cu-adevărat în mine pe Isus!
2. Vreau deopotrivă să adun
Și rodu-ntreg, și spicul frânt,
Căci și Isus mă vrea mai bun,
Dar mă iubește, mă iubește-așa cum sunt,
Așa cum sunt.
3. Când frații mei au răni ce dor,
Să-mi fie brațul mai sfios,
Să nu apăs în rana lor,
Căci nu eu vindec, nu eu vindec, ci Hristos,
Isus Hristos.
4. Noi prin Isus am fost iertati
Ca sa iertam si noi oricui,
Dar daca nu iubim pe frati
N-avem in noi, n-avem in noi iertarea Lui
Iertarea Lui.
5. Si daca azi umblam stingher
Si nu avem un singur grai
De-om fi asa si sus in cer,
Va fi un iad, va fi un iad si nu un rai
Si nu un rai…
Vorbirea in limbi
Text: 1 Cor. 14
Una din problemele care au produs multa suferinta in cadrul familiei bisericilor crestine a fost si problema “Vorbirii in alte limbi”. Vazuta de unii drept singura dovada a nasterii din nou si a primirii Duhului Sfint, aceasta practica a produs tulburare, dezbinare si nu de putine ori victime nevinovate.
Lucrarea Duhului Sfint este indreptata inspre alcatuirea “TRUPULUI” lui Hristos. Ea produce “unirea” madularelor duhovnicesti si contribuie la vietuirea in unitate. Rezultatele actuale ale practicarii “vorbirii in limbi” ne fac sa ne intrebam pe buna dreptate : “este ea un produs al lucrarii Duhului ? Sunt cei ce o practica cu adevarat „mai duhovnicesti” decit ceilalti ?”
In rindurile care urmeaza ne propunem sa urmarim citeva afirmatii despre “vorbirea in limbi” si sa le verificam validitatea.
- Validarea istorica
Mai intii sa vedem daca “vorbirea in limbi” de astazi este intr-adevar unul si acelasi fenomen cu ceea ce s-a petrecut la Rusalii.
In Faptele Apostolilor cap.2:4 ni se spune ca “au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca”. Acele “alte limbi” despre care se pomeneste (in limba greaca “eterais glossais”) ne sint enumerate in continuarea textului ca fiind limbile vorbite de catre popoarele din mijlocul carora venisera evreii sa se inchine la Ierusalim
(“Parti, mezi, elamiti,etc. …ii auzim vorbind in limbile NOASTRE lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” – versetele 9-11)
Vorbirea in limbi practicata astazi in unele biserici nu poate fi incadrata in aceasta categorie. A existat o vreme cind se spunea ca “bolboroseala neinteleasa” de ascultatorii locali ar fi de fapt vorbire in limba franceza, germana sau intr-un dialect al unei limbi vorbite undeva pe planeta. Usurinta cu care se calatoreste astazi a inlesnit cunoasterea limbilor vorbite pe aproape toata suprafata planetei. Cei care au cercetat fenomenul “vorbirii in limbi” si-au dat seama ca nu este vorba de o insusire a unei limbi vorbite in alta parte. Teoria conform careia fenomenul de la Rusalii se repeta in locurile in care cineva “vorbeste in limbi” si-a pierdut puterea de convingere.
“Vorbirea in limbi” de astazi nu se poate numi Rusaliana. Mult mai aproape de adevar ea ar trebui sa poarte numele de vorbire “corintiana”, caci in biserica din Corint s-a petrecut ceva asemanator cu ceea ce se intimpla astazi.
Intreaga Biserica crestina este nascuta la Rusalii (“Ziua Cincizecimii”, “Pentecostos” in limba greaca) Cei care practica vorbirea in limbi neintelese nu ar trebui sa se numeasca “penticostali”, dind de inteles celorlalti crestini ca ca numai ei sint Biserica “cea adevarata.”
De fapt, nici o Biserica n-ar trebui sa se joace “de-a numele.” “Christos n-a fost impartit”, le spune Pavel corintenilor. Adevaratii urmasi ai lui Christos sint frati si surori cu cei pe care-i intilnesc ingenuncheati la poalele crucii de la Calvar. Imi aduc aminte ca, acum citiva ani, pe cind colindam cu Evanghelia orasele si satele Moldovei, la Piatra Neamt, mi s-a intamplat sa fiu intr-o Biserica Crestin dupa Evanghelie. Cel ce m-a invitat, mi-a facut cea mai grozava prezentare pe care am auzit-o vreodata. Sunt peste douazeci de ani de atunci si m-am straduit din rasputeri sa fiu la inaltimea a ceea ce fratele a spus atunci despre mine:
“Stiti, ca si mine, prietenul si fratele meu este dintre acei credinciosi adevarati din toate bisericile. El este “catolic” pentru ca face parte din Biserica triumfatoare trimisa pina la marginile pamantului. Este “ortodox” pentru ca-i place Cuvintul adevarat si-l propovaduieste pretutindeni. Face parte din minunata “oaste a Domnului” care lupta pentru sfintenia Evangheliei. Este “pentecostal” pentru ca face parte din Biserica nascuta la Rusalii si se lasa calauzit de Duhul Sfant. Este “baptist” pentru ca L-a marturisit pe Domnul in apa botezului Nou Testamental. Este “crestin dupa Evanghelie” in toata stradania lui de a implini cu viata Biblia si este “adventist” pentru ca-L iubeste pe Isus si-L asteapta sa vina sa ne ia la cer.”
O caracterizare asemanatoare am auzit mai tirziu si despre Domnul Isus, care, zicea un american, s-a botezat la Ioan Baptistul, a primit Duhul Sfint, a trait dupa Evanghelie, credinta cea adevarata, ne-a trimis pina la marginile pamantului si asteapta cu nerabdare clipa cand va bea din nou paharul de vin al legamintului la masa la care va sta impreuna cu noi in Imparatia viitoare. Numai „copilaria noastra” spirituala ne amageste sa ne impartim in cete si sa ne justificam rautatea prin acest joc al “numelor” care ne dezbina: “eu sint al lui Pavel, eu sint al lui Chifa, eu sint al lui Apolo si eu sint al lui Christos.”
Tinind seama de ceea ce cred cei ce practica astazi in adunari vorbirea in limbi, numele pe care s-ar cadea sa-l poarte ei, spre deosebire de toate celelalte biserici, ar trebui sa fie mai degraba acela de “corintinieni” sau continuatori ai practicii din bisericia din Corint.
Intr-adevar, vorbirea in limbi care a constituit o problema dezbatuta de Pavel in Biserica din Corint este de fapt vorbirea care se practica astazi in bisericile numite “penticostale”. Aceste limbi noi din Corint, spre deosebire de cele de la Rusalii, sint prezentate ca “neintelese” si “tainice”(1 Cor.14:2,9-11,19).
- Validarea rationala
Sa vedem acuma cum explica unii dintre promotorii “vorbirii in limbi” aceasta practica:
- Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” neinteleasa de noi astazi ar fi de fapt revenirea la limba vorbita de oameni inainte de Turnul Babel.
Aceasta teorie incearca sa strecoare ideea ca Rusaliile au readus vremea unitatii neamului omenesc inaintea lui Dumnezeu prin intoarcerea la o limba comuna unica. Este adevarat ca toti cei care se intorc la Domnul se intorc la unitatea organica a familiei lui Dumnezeu, dar nicaieri in Scriptura nu ni se spune ca s-a suspendat decretul de impartire a omenire in Neamuri care sa vorbeasca limbii diferite. Biserica este alcatuita din Evrei, greci si barbari (straini dintre Neamuri). Chiar ceea ce s-a petrecut la Rusalii ne spune ca Dumnezeu, departe de a unifica Biserica printr-o limba comuna, a hotarit ca ucenicii sa primeasca abilitatea de a vorbi in diversele limbi ale Neamurilor.
- Altii spun ca, dimpotriva, “vorbirea in limbi” ar fi limba pe care o vor vorbi toti copiii lui Dumnezeu in vesnicie.
Chiar si aceasta contrazicere din tabara celor care practica “vorbirea in limbi” este suficienta pentru a ne convinge ca ceva nu este clar cu aceasta invatatura.
Care ar fi motivul pentru care Dumnezeu ne-ar da astazi acces la o limba pe care nu o vom vorbi decit in vesnicie? Si apoi cum se face ca avind accesul la ea, “nu ne putem intelege unul cu celalalt” ?
Daca am spune ca ea ni se da doar pentru a putea comunica cu Dumnezeu, atunci de ce ne-ar trebui acest lucru de vreme ce Dumnezeu intelege toate limbile vorbite pe pamint? Hotarit lucru, este greu sa accepti o asemenea explicatie.
- Exista unii care spun ca “vorbirea in limbi” este pentru rugaciune, in timp ce vorbirea curenta este pentru proorocie.
Lasind la o parte faptul ca lipseste un text biblic pentru a sustine aceasta delimitare, trebuie sa atragem atentia ca rugaciunea noastra primeste ajutor nu prin formularea cererilor noastre intr-o limba neinteleasa, ci prin “suspinurile negraite” ale Duhului Sfint, “caci nu stim cum sa ne rugam” (Romani 8:26).
A incerca sa spui ca “vorbirea in limbi” este de fapt graiul Duhului, inseamna a complica si mai mult situatia, caci Pavel ne spune ca aceste suspine sint “negraite”!
- O alta parere este aceea ca “vorbirea in limbi” ar fi de fapt graiul ingerilor si ca cei credinciosi o primesc pentru a avea acces in lumea adorarii lui Dumnezeu.
Trebuie sa recunoastem ca aceasta parere suna foarte frumos pentru cel ce doreste din toata inima sa i se inchine Domnului intr-un mod cit mai placut. Totusi, lipseste orice referire la asa ceva in relatarile Scripturii. Inchinaciunea este mai mult o problema a inimii, decit una a limbajului. Nu faptul ca avem un limbaj insuficient ne impiedica sa-i fim placuti lui Dumnezeu, ci faptul ca mai avem inca o inima impartita. Si apoi, Dumnezeu doreste de la noi o inchinaciune a oamenilor, nu una a ingerilor. Ingerii sint fiinte cu alte experiente si cu alte simtaminte decit ale noastre. Inchinaciunea lor este si va fi deosebita de a noastra. Dupa inviere, noi vom fi reasezati in structura lumilor lui Dumnezeu intr-o stare “mai presus de ingeri”. In timp ce ei vor ramine duhuri slujitoare, noi vom fi chemati sa domnim impreuna cu Christos. Limba ingerilor nu ni se potriveste noua, caci noi am primit statutul de copii ai lui Dumnezeu.
- Exista parerea ca “vorbirea in limbi este forma cea mai inalta de inchinaciune posibila, un fel de traire extatica a partasiei cu Dumnezeu.”
Aceasta parere isi gaseste suport in chiar terminologia folosita de apostolul Pavel pentru a descrie fenomenul din Corint. Cei ce “vorbeau in limbi” treceau dincolo de granitele aflate sub controlul mintii omenesti:
“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod” – 1 Cor.14:14
Cel ce practica aceasta forma de inchinaciune se bucura de o implinire launtrica:
“Cine vorbeste in alta limba, se zideste pe sine insusi” – 1 Cor.14:4
Dar intre el si cei aflati in preajma lui nu puteau exista nici un fel de forme de comunicare:
“Altmintrelea, daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui? Negresit, tu multumesti lui Dumnezeu foarte frumos, dar celalalt nu ramine zidit sufleteste”- 1 Cor.14:16-17
Ca “vorbirea in limbi” este o forma extatica de traire o arata si faptul ca ea nu este limitata la perimetrul Bisericii crestine. Inca din cele mai vechi timpuri, in aproape toate religiile, vrajitorii, magii, oracolele si ghicitorii au practicat caderea in transa extatica. In acele stari ei primeau si transmiteau “mesaje” din alte sfere.
In cartea 1 Imparati, la capitolul 18 ni se arata aceasta practica la preotii lui Baal:
“Ei au strigat tare, si, dupa obiceiul lor, si-au facut taieturi cu sabiile si cu sulitele, pina ce a curs singe pe ei. Cind a trecut amiaza, au aiurat, pina cind se aducea jertfa de seara” (18:28-29).
Si astazi, cei care practica budismul, islamismul si alte forme de religii orientale practica “vorbirea in limbi”.
Este ceva rau cu extazul religios? Au gresit corintenii de atunci si zelosii de astazi in aceasta privinta? Iata o incercare de raspuns:
- III. Validitatea apostolica
1 Apostolul Pavel aseaza o ordine valorica a practicilor din adunare.Spre deosebire de “invatatorii” de astazi care aseaza vorbirea extatica in fruntea ierarhiei manifestarilor duhovnicesti, Pavel scrie clar ca “proorocia” (vorbirea coerenta despre lucrurile Imparatiei lui Dumnezeu) este mai importanta decit vorbirea in alte limbi:
“Cine prooroceste este mai mare decit cine vorbeste in alte limbi” (1 Cor.14:5)
Extazul religios nu este asadar maximul de inchinaciune pe care il doreste Pavel in adunarile crestine. El priveste trairile extatice ca pe ceva de mai putina insemnatate:
“Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa proorociti. In adevar, cine vorbeste in alta limba, nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege, si, cu duhul, el spune taine. Cine prooroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mingiiere. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine; dar cine prooroceste, zideste sufleteste Biserica” – 1 Cor.14: 1- 4
Apostolul Pavel priveste vorbirea in limbi ca pe ceva ce trebuie scos din timpul de partasie colectiva si restrins la inchinarea individuala de acasa:
“Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi”
“Daca nu este cine sa talmaceasca, sa taca in Biserica”-1 Cor.14:4, 28
Corintenii abuzau de aceasta “vorbire in alte limbi” considerind extazul o forma superioara de inchinaciune. Corectia pe care le-a facut-o Pavel atunci se potriveste si pentru cei care fac aceiasi gresala astazi.
2. Apostolul Pavel caracterizeaza vorbirea in limbi ca pe ceva ce poate semana confuzia:
“In adevar fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi, si daca cuvintul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici proorocie, nici invatatura? Chiar si lucrurile neinsufletite, care dau un sunet, fie un fluier sau o alauta: daca nu dau sunete deslusite, cine va cunoaste ce se cinta cu fluierul sau cu alauta? Si daca trimbita da un sunet incurcat, cine se va pregati de lupta? Tot asa si voi, daca nu rostiti cu limba o vorba inteleasa, cum se va pricepe ce spuneti? Atunci parca ati vorbi in vint. Sint multe feluri de limbi in lume, totusi niciuna din ele nu este fara sunete intelese. Dar daca nu cunosc intelesul sunetului, voi fi un strain pentru cel ce vorbeste, si cel ce vorbeste, va fi un strain pentru mine”-1 Cor.14:6-11),
3. Pavel prezinta vorbirea in limbi de la Corint ca pe ceva ce poate fi o pricina de poticnire pentru altii:
“Deci, daca s-ar aduna toata Biserica la un loc, si toti ar vorbi in alte limbi, si ar intra si de cei fara daruri, sau necredinciosi, n-ar zice ei ca sinteti nebuni ?” – 1 Cor.14:23
4. Pavel exclude “vorbirea in limbi” din viata de rugaciune comuna a Bisericii.
Rugaciunea in comun nu poate fi o rugaciune in care fiecare sa vorbeasca in limbi straine. A avea ceva in comun inseamna a fi partas la ceea ce fac ceilalti. Daca ne-am ruga toti cu voce tare, in acelasi timp, rugaciunea noastra n-ar mai fi “comuna”, ci doar niste rugaciuni individuale practicate in acelasi loc.
Trairea extatica te separa de ceilalti din jur. Numai o rugaciune rostita intr-un limbaj inteles de cei din jur poate deveni “comuna” fiind impartasita de cei care asculta si care sint chemati sa se asocieze cu cel ce se roaga spunind “Amin”:
“Daca aduci multumiri cu duhul, cum va raspunde “Amin” la multumirile, pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, cind el nu stie ce spui?” – 1 Cor.14:16
“In Biserica, voiesc mai bine sa spun cinci cuvinte intelese, ca sa invat si pe altii, decit sa spun zece mii de cuvinte in alta limba”- 1 Cor.14:19
5. Apostolul Pavel subliniaza superioritatea inchinaciunii in care mintea credinciosului este activa.
Dumnezeu ne-a dat ceea ce nu a dat niciunei alte vietuitoare de pe pamint: ratiune. Ea este dovada ca ne tragem mai mult din Dumnezeu decit din lumea animalelor. Mintea umana este sediul personalitatii, pupitrul de comanda al actiunilor noastre, depozitarul amintirilor noastre si instrumentul de cercetare si de patrundere in lumea minunata a lui Dumnezeu. Nu exista nimic mai minunat in fiinta noastra. Orice alta activitate este o activitate inferioara activitatii mentale. Nu este de mirare ca Pavel isi exprima retinerea fata de importanta unei activitati desfasurate in cadrul Bisericii in care tocmai mintea sa fie neglijata. Dupa parerea lui asa ceva trebuie neaparat corectat si readus intr-o perspectiva corecta:
“Fiindca, daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod. Ce este de facut atunci?” – situatia nu trebuia tolerata – “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cinta cu duhul, dar voi cinta si cu mintea” – 1 Cor.14:14 -15
Televiziunea americana a prezentat in data de 5 Iulie 2007 un studiu facut la sectia de radiologie a Universitatii din Pensilvania asupra celor care vorbesc in limbi. Scopul studiului a fost sa arate daca aceasta practica este o activitate mentala constienta, deci o frauda intelectuala, sau o activitate care „creierul” nu este implicat direct, confirmanad astfel valabilitatea fenomenului. Folosind cele mai sofisticate aparate pentru masurarea si reprezentarea grafica a activitatii centrilor nervosi din creier, studiua a aratat ca centrul vorbirii este cvasi inactiv in timpul vorbirii in alte limbi. Cei „studiati” nu erau niste „impostori”.
(In the first study to use brain imaging to examine this practice, also known as glossolalia, researchers from the University of Pennsylvania monitored the brain activity of five females as they spoke in tongues. The study found decreased activity in a part of the brain associated with self-control.)
Daca oamenii de stiinta ar fi citit si crezut Biblia, n-ar mai fi trebuitsa cheltuiasca timp si bani cu aceasta cercetare. Concluzia la care au ajuns ei era deja scrisa in lucrarea apostolului Pavel: ” …daca ma rog in alta limba, duhul meu se roaga, dar mintea mea este fara rod”. In „logica” scripturii, aceasta caracteristica nu face „vorbirea in limbi” superioara vorbirii obisnuite, ci inferioara: „Ce este de facut atunci?” – situatia nu trebuia tolerata – “Ma voi ruga cu duhul, dar ma voi ruga si cu mintea; voi cinta cu duhul, dar voi cinta si cu mintea”. Vorbirea in limbi nu este superioara „vorbirii cu limba.”
Chiar si in judecarea mesajelor predicate in adunare, mintea este arbitrul pe care Pavel il vrea la lucru:
“Cit despre prooroci, sa vorbeasca doi sau trei, si ceilalti sa judece” – 1 Cor.14:29
Cit de departe au alunecat cei care astazi pun “indemnurile profetice” pe un piedestal atit de inalt incit n-au voie sa fie judecate rational si nici macar chestionate?
Extazul nu poate fi pus in limitele ordonate ale gindirii. El “sare din matca” si se revarsa creind neorinduiala. Acesta este motivul pentru care Pavel incheia pasajul din 1 Corinteni cu citeva sfaturi adresate mintii (ratiunii) celor ce-l asculta:
“Duhurile proorocilor sint supuse proorocilor” – deci nu va lasati tiriti de impulsuri extatice cautind scuze in credinta ca extazul este superior ratiunii – “caci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorinduielii, ci al pacii, ca in toate Bisericile sfintilor”
“Daca crede cineva ca este prooroc sau insuflat de Dumnezeu, sa inteleaga ca ce va scriu eu, este o porunca a Domnului. Si daca cineva nu intelege, sa nu inteleaga!”
“Dar toate sa se faca in chip cuviincios si cu rinduiala” – 1 Cor.14:32-33, 37, 38, 40)
CONCLUZIE:
Sa ne intelegem bine, in Corint, apostolul Pavel nu interzice “vorbirea in limbi”. El cauta insa sa o prezinte intr-o lumina corecta, indreptind greselile si corectind abuzurile. O statistica facuta in 2007 prin biserici carismatice si pentecostale din toata lumea a aratat ca mai mult de jumatate din membrii acestor biserici nu mai vorbesc in limbi.
Biserica din Corint a fost o Biserica plina de probleme. La lipsa de crestere, la imoralitate, la certurile de partide, la duhul de judecata si la idolatria inca prezenta in Biserica, corintenii mai adaugau si o alergare dupa supranaturalul unei vorbiri extatice!
Prin ceea ce le-a scris, Pavel a cautat sa-i scoata din superficialitate si sa-i indrepte inspre rinduiala si maturitate. Chemarea lui Pavel a fost necesara si insistenta. Pericolul care-i pastea pe cei din Corint era ca in trairea “extazului”, cu paznicul mintii adormit, sa cada prada inselatoriilor duhurilor demonice.
Fara a fi nenatural sau rau in sine, extazul “vorbirii in limbi” poate deveni mediul periculos al influentelor duhurilor inselatoare. Este mult mai bine sa te stii in siguranta la adapostul mintii pe care ne-a dat-o Dumnezeu.
Ancorata in revelatia Scripturii, mintea trebuie sa fie implicata in toate deciziile vietii. Daca n-ar fi fost asa, Dumnezeu nu ne-ar mai fi lasat Biblia scrisa, ci ne-ar fi calauzit printr-un fel de revelatie continua si personala primita sub stare de transa, in momente de exaltare a duhului. Dumnezeu ne-a dat insa Scriptura. Dumnezeu ne-a dat ratiunea. Si tot Dumnezeu ni l-a daruit si pe apostolul Pavel, pentru ca prin el sa fim invatati despre ceea ce vrea si ceea ce nu vrea El sa vada intamplandu-se in Biserica.
COLOSENI
Scrisoarea lui Pavel către Biserica din Colose s-a născut în timpuri grele, cînd învăţătura curată a Evangheliei era sub atacul pervertitor al ereziilor filosofiei gnostice. Situația se repetă astăzi, când tot felul de religii New Age au invadat țările ,,creștine“.
Din închisoarea Romei, Pavel aşterne pe hîrtie rânduri de scriere profundă cu implicaţii care trec dincolo de timp şi de spaţiu prezentîndu-ni-L pe Cristos în copleşitoarea Lui importanţă cosmică. Pentru cititorul de azi, cele scrise de Pavel pot şi trebuie să constituie un ghid înspre înţelegerea persoanei şi lucrării Domnului Isus Cristos. Deși este mai mică decât altele, epistola aceasta conține cincizeci de cuvinte și expresii care nu mai apar în nicuna din celelalte epistole scrise de Pavel, printre ele fiind ,,chipul Dumnezeului celui nevăzut“ și ,,Cel întâi născut dintre cei morți“. La fel de surprinzător este faptul că ea nu conține absolut nicio referință la Vechiul Testament.
“Pentru că această epistolă constituie unul din piscurile revelației despre Christos din Noul testament, toți cei care doresc să ajungă la o înțelegere corectă a persoanei și lucrării Lui trebuie să escaladeze înlțimile ei amețitoare. Mesajul primordial al epistolei către Coloseni este că cei credincioși au totul în Chistos“, a scris Geoffrey B. Wilson.
Pentru titlul, autorul şi data vezi introducerea la Epistola către Efeseni.
Contextul scrierii
Când nu putea să le viziteze, apostolul Pavel le scris bisericilor câte o scrisoare. Spre sfârșitul lucrării lui, epistolele au fost singura metodă de comunicare, pentru că apostolul și-a petrecut timpul mai mult în închisoare, doia ani în Cezarea și doi ani în Roma. Epsitola cître Cooseni are două aspecte intersante: împreună cu epistola către Romani sunt singurele scrise unei biserici încă nevizitate de apostolul Pavel și patru cincimi din textul epistolei către Coloseni se găsește și în textul epistolei către Efeseni.
Pus sub paza unui soldat roman într-un fel de arest la domoiciliu, lui Pavel i s-a îngăduit să primească musafiri (Fapte 28:16-31). Printre cei care au venit să-l vadă a fost și Epafras din Colose. Ceea ce i-a spus el a născut în Pavel dorința de a le scrie celor de acolo o epistolă.
,,Epafra, care este dintr-ai voştri, vă trimite sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.Căci vă mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Ierapole“ (Col. 4:12-13).
Apostolul ne-a lăsat trei feluri de epistole: unele adresate unor persoane, altele adresate unei anumite biserici care trecea printr-o anumită situație de criză și alte epistole ,,generale“ scrise ca să fie citite în toate bisericile. Când a trimis epistola colosenilor, Pavel a trimis-o împreună cu o epistolă adresată lui Filimon și cu o alta ,,generală“ care trebuia să fie citită mai întâi în Efes. Pentru că erau măcinate de aceleași probleme (1 Tesaloniceni 5:27), apostolul a vrut ca bisericile din Colose și Laodicea să schimbe între ele scrisorile trimise fiecăreia dintre ele:
,,După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea“ (Coloseni 4:16).
Poștașul“ care s-a dus cu epistolele lui pavel a fost Tihic:
,,Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră şi să vă mângâie inimile. L-am trimis împreună cu Onisim, fratele credincios şi preaiubit, care este dintr-ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici“ (Col. 4:7-9)
Epistolele lui Pavel respectau tiparul răspândit pe vremea aceea în Grecia. Ele …
- încep cu numele expeditorului,
- apoi cu adresa destinatarului,
- cu un scurt salut,
- o scurtă expresie de apreciere,
- apoi cu conținutul propriuzis al epistolei,
- urmat de o scurtă recapitulare,
- o urare de încheiere
- și o semnătură.
Cu toate cacestea, ,,ocazia“ care a făcut necesară fiecare dintre epistolele marelui apostol nu este foarte ușor de identificat. Este ca și când ai asculta doar o parte a unui dialog telefonic. Trebuie să ,,citim printre rânduri“ ca să ne dăm seama de ce a fost scrisă fiecare dintre ele.
Colose
Poziția geografică a orașului ne pune la dispoziție ,,cheia“ pe care trebuie să o folosim pentru înțelegerea epistolei adresate de Pavel creștinilor de acolo.
Oraşul Colose era situat la aproape 170 de kilometri distanţă de Efes şi îşi înşira locuitorii de-a lungul şerpuitoarei văi a rîului Licus. Pe albia rîului la vale, după un drum de 18 kilometri, ajungeai aproape de vărsarea Licusului în rîul Meander în ţinuturile oraşelor Laodicea şi Ierapole. Aceste două cetăţi stăteau faţă în faţă pe cele două maluri ale rîului şi-şi înlesneau una alteia dezvoltarea.
La vremea cînd scrie Pavel, toate cele trei cetăţi erau cuprinse în provincia Romană a Asiei. Locuitorii acestor oraşe erau bogaţi şi afluenţi atît în cele materiale, cît şi în cele culturale. Deşi greu încercaţi de activităţile vulcanice din străfunduri, care le-au pricinuit adeseori cutremure devastatoare, locuitorii n-au vrut să părăsească aceste meleaguri ale belşugului. Mai tîrziu apostolul Ioan avea să mustre Biserica din Laodicea pentru nevegherea ei, pentru superficialitatea credinţei ei şi pentru încrederea ei în lucrurile materiale (Apoc. 3:17-18).
Zona era bogată în izvoare termale.Astăzi, deși orașul Colose nu mai există, turiștii vin să facă tratamente medicale într-o stațiune numită Pamukkale ,,Băile Castelului de bumbac“.
Colose se afla pe ruta care lega Efesul de Eufrat și avea o populație pestriță. Numiți ,,frigieni“, locuitotii era în parte emigranți din toate regiunile Europei, greci veniți aici pe vremea lui Alexandru Macedon, romani care reprezentau Imperiul și evrei, pe care vadul comercial îi atrăsese să facă bani.
Învățăturile false
Amestecul de grupuri etnice adunase elemente religioase diferite. Astăzi, Colose s-ar numi ,,o societate pluralistă sau multiculturală“. Amestecul de religii ne ajută să înțelegem strategia epistolei scrise de apostolul Pavel. Putem identifica din textul ei cel puțin șase influențe religioase predominante.
1. Animism și superstiții
Frigienii credeau în puterea duhurilor primordiale, care se manifestau prin elementele din lumea creată. Ele puteau controla toate elementele naturii, râirile, pomii, munții, tunetele și ploaia. ,,Dumnezeu este în toate și toate sunt dumnezeu“, este deviza de bază. Credința aceasta a dat naștere la tot felul de superstiții și practici ciudate prin care oamenii căutau să ,,liniștească“ duhurile. Ceva similar se practică astăzi în religiile celor ce trăiesc azi în jungla africană. Chiar și unele din învățăturile și practicile ,,ecologiștilor“ mai mult sau mai puțin ,,verzi“ din societatea modernă sunt bazate pe aceleași convingeri. ,,Mama Gea“, protejarea exagerată a animalelor și ,,îmbrățișarea copacilor“ provin și ele din astfel de aberații.
2. Astrologie
Cei din Colose erau convinși că stelele și constelațiile influențează foarte mult viața oamenilor. Învățătura aceasta venise probabil din Orient, fiind babiloniană în origine. Convingerile acestea s-au permanentizat în istorie și domină o parte a culturii moderne. Șase bărbați din zece și șapte femei din zece își citesc horoscopul în fiecare zi în Marea Britanie. Unii așteaptă chiar verdictul astrelor înainte de a lua hotărări majore în afaceri sau în viața personală.
3. Zeii romani și greci
Întreg panteonul de zei ai Greciei și ai Romei erau prezenți în Colose. Fiecare zeu avea influența lui asupra oamenilor. Unii credeau că zeii pot fi îmbunați printr-o abstinență rigidă și se opreau de la plăcerile trupești ale sexului și ale mâncării. Alții gândeau că zeii zâmbesc cu complicitate la abuzurile lor sexuale și le practică și ei în lumea lor. Majoritatea viciilor își aveau astfel fiecare patronul lui.
4. Religiile misterelor
Au fost influențe ale orientului, descrise adesea sub numele de ,,gnostice“. În limba greacă, ,,gnosis“ înseamnă a cunoaște. Astăzi folosim un derivat al acestui termen: ,,agnostic“, care definește o persoană ,,care nu știe“. Gnosticul de pe vremuri era un ,,luminat“ care ,,cunoștea tainele lumiiși ale existenței“. Gnosticismul avea ,,rituri de inițiere“ și pretindea o perfecționare continuă a ființei prin ,,rituri de pasaj și de experiențe supranaturale“. Într-o formă sau alta, gnosticismul a atacat continuu creștinismul în istorie și este cu noi și astăzi.
Despre această filosofic şi despre pretenţiile ei tulburi vom avea ocazia să vorbim mai mult în introducerile la epistolele scrise de apostolul Ioan. Pînă atunci este suficient să spunem că această erezie:
a) ataca persoana şi suficienţa lucrării făcute de Cristos pentru mîntuirea lumii.
b) adăuga Evangheliei învăţături străine care o transformau într-o simplă „alternativă” a celorlalte „căutări filosofice ale omenirii”.
Gnosticismul era o şcoală filosofică bazată pe o cunoaştere tainică („gnoza”) obţinută printr-un proces de iniţiere în urma căruia li se împărtăşeau discipolilor cunoştinţe despre starea lumii şi despre căile spre refacerea „unităţii şi armoniei cosmice primordiale”. Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de şapte sfere concentrice ale existenţei cu centrul în Dumnezeu. La mijloc era sfera prezenţei divine, după care se înşirau apoi sferele, din ce în ce mai inferioare, ale „domniilor, dregătoriilor, şi stăpînirilor cereşti”. Născut accidental în cea mai periferică sferă a existenţei, sfera materiei, omul era chemat să caute să se desprindă de ea şi să trăiască în spirit marea aventură a călătoriei prin „sferele cereşti” înspre „pleroma” sau locul plinătăţii dumnezeirii.
Formulată în termeni foarte apropiaţi creştinismului, această învăţătură a gnosticilor a făcut prăpăd în sînul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o văd ca pe o încercare tardivă, dar energică a Diavolului de a împiedica răspîndirea mesajului curat al Evangheliei mîntuitoare prin jertfa de la Calvar.
5. Iudaism
Iudaismul din Colose era foarte diferit de cel din Țara Sfântă. Era mai ,,filosofic“, mai puțin moral și mult mai mistic, fără îndoială influențat de învățăturile gnostice. Variana locală de iudaism era ,,speculativă“ și foarte atrăgătoare pentru oameni. Se acorda o foarte mare importanță îngerilor, ca agenți intermediari atât la creașie, cât și la darea Legii de pe Sinai. Ei erau priviți ca agenți de comunicare între Dumnezeu și oameni. În plus, iudaismul local respecta strict calendarul evreiesc și legile dietare care guvernau alimentația.
6. Creștinism
La Colose, credința creștină nu a fost adusă de apostolul Pavel. N-avem nici un indiciu că apostolul a trecut vreodată pe acolo. Cel care i-a evanghelizat pe colosenia fost Epafra, un om atins probabil și maturizat de învățătura propovăduită de apostolul Pavel în școala lui Tiran din Efes (Fapte 19:8-10). Apostolul pavel pomenește despre el în introducerea epistolei:
,,Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, 7 cum aţi învăţat de la Epafras, preaiubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi 8 şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul“ (Col. 1:6-7).
Activitatea acestui lucrător se întindea peste toate Bisericile din valea rîului Licus. Rîvna lui este recunoscută şi lăudată de Pavel (Col. 4:12-13).
Pentru a înţelege mai bine ce se întîmplase în Colose este bine să-i comparăm pe cei de acolo cu exemplul pe care Pavel se străduia să-l dea tuturor. Dacă vă mai aduceţi aminte, Pavel mărturisise celor din Filipi că el „aleargă spre ţintă”, căutînd „să-L cunoască pe Christos” şi să se identifice duhovniceşte cu itinerarul parcurs de Christos în suferinţa, moartea şi învierea Sa. Mesajul apostolului era mărturia unuia care nu se putea opri la jumătate de drum, mulţumindu-se numai cu jumătăţi de măsură. El dorea mereu mai mult şi… mai mult din Cristos. Prin comparaţie cu el, ceea ce se întîmplase în Colose era că cei de acolo nu se puteau mulţumi… numai cu Cristos!
Pavel îl dorea pe Domnul, cei din Colose doreau şi „altceva” pe lîngă Domnul.
Consecințele învățăturilor false
Colose devenise un creuzet al credințelor false. Amestecul acesta avea ceva comun: eroarea, pentru că extremele se întâlnesc întotdeauna acolo sau, după cum a spus odată ucineva: ,,Dacă mergi suficient de mult spre est … ajungi la vest“.
Colose renaște printre noi sub chipul mișcării ,,Veacului Nou“ (New Age). Și ea este un amalgam de credințe și filosofii, fără să adere la un cod strict de doctrine. Ca trăire, sincretismul acesta este mai mult o dispoziție interioară, decât o religie. Ca și pe vremuri, această otravă poate pătrunde perfid în creștinism sub forme aparent nevinovate și îl poate sufoca dinăuntru. Pentru mulți, creștinismul nu mai este unirea cu Christos, ci venirea la biserică. Eu îl numesc ,,bisericism“. Lipsiți de plinătatea vieții dumnezeiești, astfel de oameni acceptă naivi practicile yoga și ale meditației transcendentale.
Apostolul Pavel le atrage atenția creștinilor din Colose despre pericolul înstrăinării de Dumnezeu. El le scrie despre înlocuirea adevăratei vieți cu surogate sterpe.
Gnosticismul reuşise să strîngă sub acelaşi acoperiş idei contrare şi nu de puţine ori contradictorii. Nu era pentru prima oară şi vai, nici pentru ultima oară, cînd speculaţii rafinate filosofice se uneau cu regulile rigide ale unei religii a faptelor şi ritualelor exterioare. Extremele se ating în eroare pentru că, aşa cum spunea cineva: „dacă mergi suficient de mult înspre est, ajungi cu siguranţă la vest”.
Corecțiile făcute de Pavel
Reacția lui Pavel la informațiile primite de la Epafra a fost imediată. Pavel a simțit responsabilitatea apostoliei lui pentru Neamuri. Coloseni conține una din cele mai concise descrieri ale lucrării pe care i-a încredințat-o Dumnezeu lui Pavel:
,,Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu“ (Col. 1:24-25).
Prima responsabilitate a lui pavel a fost să ,,împlinească ceea ce lipseşte suferinţelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.“ Expresia pare obraznică și orgolioasă. Suferințele Domnului au fost desăvârșite și nimeni nu le poate adăuga ceva! Pavel vorbește însă despre altceva. Singurul lucru care lipsește suferințelor lui Christos pentru Biserică este ,,permanența în timp“. Fiecare slujitor al lui Christos trebuie să țină în fața contemporanilor săi suferințele lui Christos prin propriile lui suferințe. Altfel spus, Christos continuă să sufere pentru Biserică prin viața fiecăruislujitor care-L reprezintă!
A doua responsabilitate a apostolului Neamurilor a fost ,,să întregească Cuvântul lui Dumnezeu“. Pavel își proclamă dreptul și responsabilitatea de a le scrie creștinilor din Colose o epistolă care este ,,Cuvântul lui Dumnezeu“ pentru ei. Orice cititor atent al epistolei către Coloseni va observa că apostolul corectează învățăturile false, argumentând împotriva:
1) închinării la îngeri,
2) negării pre-eminenței lui Christos,
3) unicității lui Christos ca Mediator între Dumnezeu și oameni,
4) ritualurilor păgâne,
5) ascetismului
6) inițierii în taine
1. Îngerii și imanența lui Dumnezeu
Colosenii credeau că au nevoie de îngeri ca să ajungă la un Dumnezeu foarte distant, deasupra și dincolo de posibilitățile oamenilor de a-L ajunge. În felul acesta ei pierduseră noțiunea de Dumnezeu imanent, Dumnezeu prezent pretutindeni în creație, una din cărămizile de bazp ale temeliei creștine. Biblia ne spune că Dumnezeu este în același timp și transscendent și imanent, adică și infinit deasupra noastră, dar și mai aproape de noi cum ne este propria respirație. Acesta este un paradox. Dacă renunți la una din părțile lui componente, renunți la Biblie și la creștinism. Colosenii Îl vedeau pe Dumnezeu doar ca departe și distant de oameni. De aceea simțeau nevoia de curieri cosmici rapizi de rangul îngerilor. Pavel le aduce aminte că Dumnezeu a venit la noi și a rămas cu noi în persoana Duhului Sfânt. Nu avem nevoie de îngeri ca să fim ,,în Christos“:
,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu“ (Col. 2:18-19).
2. Pre-eminența (primatul) lui Christos
Colosenii simțeau nevoia intermedierii îngerilor în relația lor cu Dumnezeu pe de o parte pentru că-L vedeau pe Dumnezeu prea sus și pe de alta pentru că-L vedeau pe Christos prea jos. Apsotolul trebuie să le atragă atenția că Dumnezeu a lucrat în așa fel ca ,,în toate lucrurile (El) să aibă întâietatea“ (Col 1:18b). Fiul lui Dumnezeu nu poate fi așezat sub nivelul îngerilor, pe același palier cu creaturile, pentru că El este Dumnezeu adevărat, Creatorul tuturor lucrurilor:
,,Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El“ (Col. 1:16).
Întreaga epistolă către cei din Colose este un răspuns dat atacului învăţătorilor eretici. Mesajul central al scrisorii este: „Cristos, plinătatea Dumnezeirii”, iar intenţia declarată a apostolului este aceea de a-i convinge pe cei ce L-au primit pe Cristos că, dacă îl au pe El, nu mai au nevoie de nimic altceva.
Punctul central al întregii scrisori se găseşte în versetul 9 din capitolul 2. În acest text, Pavel aşează „pleroma” de care vorbeau gnosticii în chiar fiinţa lui Cristos. El îi bate pe învățătorii eretici chiar prin expresiile folosite de ei:
„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cufilosofia, şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Cristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este capul oricărei domnii şi stăpîniri” (Col. 2:8-10).
Epistola către Coloseni cuprinde cea mai lungă frază din Biblie. Pasajul din Coloseni 1:9-20 este un imn despre pre-eminența lui Christos în creație și în lucrarea de refacerea a ,,unității și a armoniei cosmice primordiale“ nu prin ceea ce spuneau gnosticii, ci prin Cristos:
„ … El ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sîngele Lui, iertarea păcatelor.
El este CHIPUL DUMNEZEULUI CELUI NEVĂZUT, cel întîi născut din toată zidirea. Pentrucă prin El au fost făcute toate lucrurile care sînt sub ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute; fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.
El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.
El este Capul trupului, al Bisericii.
El este începutul, cel dintîi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întîietatea.
Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi SĂ ÎMPACE TOTUL CU SINE prin El, atît ce este pe pămînt cît şi ce este în ceruri, făcînd pace, prin sîngele crucii Lui” (Col. 1: 13-20).
3. Isus Christos – singurul Mediator între Dumnezeu și oameni
Pentru Pavel, rezolvarea problemei umane, nu este „aventuroasa călătorie prin sferele cereşti”, ci primirea lui Cristos în inimă, căci, întrucît omul nu putea ajunge singur la slavă, Dumnezeu a coborît slava la nivelul nostru şi ne-a oferit-o prin Cristos:
„Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume: Cristos în voi, nădejdea slavei!” (Col. 1:26-27).
Conştient de existenţa unor „domnii şi stăpîniri” care se opun lui Dumnezeu prin învăţături greşite şi care vor să-I zădărnicească planurile, Pavel scrie că nu avem nevoie de îngeri ca să trecem de aceste puteri cosmice, pentru că Isus Christos a câștigat pentru noi biruința asupra lor:
„A dezbrăcat domniile şi stăpînirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Col. 2:15).
4. Ritualurile păgâne
În ce priveşte „datinile religioase”, Pavel îi absolvă pe creştini de necesitatea respectării lor:
„Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sînt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos” (Col. 2:16-23).
Soluţia tuturor problemelor de viaţă creştină este aşezată de Pavel în viaţa de înviere care trebuie să pulseze în vinele noastre. La sfinţenia creştină se ajunge nu prin „îmbunătăţirea şi disciplinarea firii pămînteşti”, ci prin primirea unei naturi din Cristos care va rodi de la sine:
„Dacă deci aţi înviat împreună cu Cristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gîndiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pămînt. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Col. 3:1-3).
Viața de înviere și unirea cu Christos este rezolvarea tuturor problemelor creștinilor din Colose. Din părtășia cu învierea lui Christos izvorăște viața cea nouă, pe care nici un ritual n-o poate produce. Schimonosirea exteriorului fără transformarea interioară este o comedie cu urmări tragice.
Pavel menționează o practică devenită parte importantă din închinarea lor: ținerea unui calendar de sărbători tradiționale. Aceasta deși nicăieri în Noul testament nu există o recomandare pentru aceasta! Într-adevăr, ceea ce numim noi ,,calendar creștin“ este mai mult o sumă de influențe păgâne.
Unul din cele mai clare exemple de ,,sincretism“ religios este chiar și serbarea Crăciunului. Primii creștini nu l-au serbat. Data de 25 Decembrie este o sărbătoare a renașterii soarelui, după solstițiul de iarnă, ,,Sol invictus“. Ritualul a fost ,,încreștinat“ atunci când papa Gregorie l-a trimis pe Augustin să evanghelizeze insulele britanice. Trimisul papal a văzut că localnicii se încăpățânează să țină tradițiile păgâne, cu cele 12 zile de daruri, cu colinde și cu adunări festive de dans, mâncare și băutură, așa că nu i-a forțat să renunțe la ele, ci i-a sfătuit să le dea o altă semnificație, legată cumva de Christos.
La fel s-a întâmplat și cu Paștele. Christos a-nviat în fiecare zi și viața Lui trebuie să fie o sărbătoare continuă. Noul Testament nu ,,poruncește“ creștinilor să țină ,,duminica“. Suntem liberi să o punem deoparte pentru odihnă și închinare și suntem la fel de liberi să considerăm toate zilele la fel de importante pentru mărturia creștină:
,,Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine face deosebire între zile pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile pentru Domnul n-o face“ (Romani 14:5-6).
Nu există, deși mulți cred că există, un ,,calendar creștin“. Ambiția de a înghesui neapărat evenimentele vieții Domnului isus într-un ciclu anual de 365 de zile a făcut ca toate cele petrecute cu ocazia nașterii Lui să apară nu în cronologia lor normală (cu anunțarea nașteri făcută cu cel puți nouă luni înainte de naștere și cu vizita magilor făcută cam la doi ani după eveniment), ci în intervalul caraghios de douar câteva săptămâni … După doar alte câteva săptâmâni avem ,,boboteaza“, cu numai câteva luni înainte de a sărbători răstignirea și învierea.
5. Ascetismul
Colose era plin de oameni pentru care era o virtute să te abții de la anumite plăceri ale trupului. Chiar și căsătoria era privită ca ceva degradant. Practica era specifică stoicilor greci și este combătută și în epistola lui apostolului Pavel către Timotei:
,,Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul.Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune“ (1 Tim. 4:1-5).
Iată ce le scrie apostolul Pavel celor din Colose:
,,Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea:
„Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”
Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti“ (Col. 2:20-23).
Este interesant că apostolul le atrage atenția că firii pământești îi place să-și aroge ,,meritele“ unor fapte evlavioase. Firea noastră pământească este foarte ,,religioasă“, fără însă ca acest lucru s-o facă plăcută înaintea lui Dumnezeu.
În învățăturile clare pe care apostolul Pavel le -a dat creștinilor din Roma, Galatia și Efes nu găsim nicăieri că Pavel le-ar fi spus că ei trebuie să mănânce ,,de dulce“ în postul Paștelor sau că trebuie să știm când să avem dezlegare la carne sau să nu mâncăm pește și mai știu eu ce altfel de alimente. Postul adevărat este o stare a inimii, nu un regim al stomacului, iar lucrurile acestei lumi ne-au fost lăsate de Dumnezeu ,,ca să ne bucurăm de ele“ (1 Timotei 6:17).
Un creștin este liber să postească sau să sărbătorească orcând și oriunde, în funcție de starea lui sufletească, nu după zilele unui calendar.
Tema abstinenței de la anumite alimente este ilustrată cum nu se poate mai bine de viața lui Martin Luther. Pe când era călugăr, el a căutat să se mântuiască singur prin fapte evlavioase. Luther s-a rugat zilnic la trei sfinți și s-a autoflagelat până ce a căzut inconștient în celula sa de călugăr. S-a dus în pelerinaj și a urcat în genunchi scările sfinte de la Roma. Luther n-a găsit însă mântuirea și pacea pentru sufletul său.
Părintele superior s-a întrebat: ,,Dacă dai la oparte relicvele, pelerinajele, rugăciunile la sfinți și toate celelalte îndatoriri de călugărie ce-ți mai rămâne? Cu ce le poți înlocui?“
Luther a răspuns: ,,Christos! Omul are nevoie doar de Isus Christos!“ Și așa a început celebra Reformă. Ea a înlăturat toate lucrurile nenecesare ale religiozității și L-a așezat pe Christos acolo unde-I era locul.
6. Inițierea în taine
Religiile orientale sunt religii ale tainelor. Ierarhiile se fac în funcție de treapta de iluminare la care ai ajuns. Grecii erau iubitori de religie și de filosofie. Cu ocazia vizitei sale la Atena, apostolul pavel a spus celor care au vrut să-l asculte:
,,Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. 26 El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ‘Suntem din neamul Lui’…“ (Fapte 17:24-28).
Filosofia caută sensul vieții și al existenței lumi. Pavel a asemănat-o metaforic cu o ,,bâjbâire“ după un Dumnezeu care le-a pus oamenilor ,,vremuri și anumite hotare locuinței lor“. Dacă nu este îndreptată spre Dumnezeu, filosofia ,,caută într-o cameră întunecată o pisică neagră, care nu este acolo“. Același apostol pavel le dă un avertisment serios și colosenilor:
,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri“ (Cl. 2:8-10).
Cea mai mare vinovăție a oamenilor ,,erei noastre“ estă că au continuat să-L caute aiurea pe Dumnezeu, refuzând să Îl ia în considerare pe Isus Christos, care este Dumnezeul întrupat să trăiască în mijlocul nostru. Nu mai avem nevoie de cunoștințe tainice și nici de intermediari stelari pentru că Dumnezeu ne-a revelat în Christos tot ceea ce aveam nevoie să cunoaștem (Ioan 1:16-18).
Preluând limbajul ,,inițierii“ în cunoștințe ,,ascunse“, apostolul Pavel prezintă elementele ascunse ale lucrării lui Dumnezeu din epoca prezentă, superioare oricăror altfel de presupuse taine:
- Toate comorile înțelepciunii și ale științei sunt ascunse în Christos (Col. 2:2-3). Creștinismul nu locuiește în biblioteci impresionante ca cele care găzduiau înțelepciunea filosofiei omenești, ci în inimile oamenilor care L-au primit pe Christos.
,, … pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Christos,în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei“.
- Christos însuși sălășluiește ascuns în cei credincioși.
,,Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Christos în voi, nădejdea slavei“ (1:26-27).
- Viața creștinilor și chiar Christos însuși este ascuns în Dumnezeu Tatăl.
,,Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu“ (Col. 3:3).
- Izvorul de putere pentru trăirea vieții creștine este ascuns în inimile credincioșilor.
,,Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine“ (Col. 1:29).
Acest aspect ,,ascuns“, nevăzut al lucrării lui Dumnezeu în oameni, această formă tainică a împărăției lui Dumnezeu a fost vestită încă de pe vremea când Israelul era Împărăția vizibilă a lui Dumnezeu.
- A fost vestită de profetul Ieremia:
,,Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu“ (Ier. 31:33 citat și în Evrei 8:10).
- A fost vestită de profetul Ezechiel:
,,Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele“ (Ezec. 36:27).
Cu siguranță, va veni o vreme în care Împărăția lui Dumnezeu va fi iar vizibilă pentru toți oamenii:
,,Când Se va arăta Christos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă“ (Col. 3:4).
Domnul Isus a inaugurat însă o perioadă din istorie în care această împărăție, deși prezentă, nu va izbi privirile oamenilor. În pildele rostite de El, Domnul Isus o compară cu o sămânță foarte mică sau cu puțin aluat ascuns în plămădeala pâinii:
,,Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a semănat în ţarina sa.Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele, dar, după ce a crescut, este mai mare decât zarzavaturile şi se face un copac, aşa că păsările cerului vin şi îşi fac cuiburi în ramurile lui.”
Le-a spus o altă pildă, şi anume: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o femeie şi l-a pus în trei măsuri de făină de grâu, până s-a dospit toată plămădeala” (Mat. 13:31-33).
Caracterul nevăzut al împărăției lui Dumnezeu din oameni i-a făcut pe creștini din Colose să invidieze formele și manifestările celorlalte religii și ale filosofiei:
,,Dacă aţi murit împreună cu Christos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti“ (Col. 2:20-23).
,,Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Christos“ (Col. 2:8).
Nerăbdarea creștinilor din Colose după semnele vizibile ale Împărăției nu a fost singulară. Apostolul Pavel amintește de ea și în epistola către Romani, unde spune că:
,, … noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiţi. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare“ (Rom. 8:23-27).
În scrisoarea către cei din Colose apostolul Pavel adeverește creștinilor că Împărăția lui Dumnezeu din inimile lor, deși nevăzută în liturghii și manifestări religioase, este totuși, reală, puternică, durabilă și stabilă, îndreptățind nădejdea că va veni ziua în care ea se va manifesta plenar pe întreg pământul.
Rodirea învățăturii adevărate
Dacă epistola lui Pavel le-ar fi spus colosenior doar la ce să renunțe ar fi fost foarte săracă. Apostolul îi îndeamnă să aleagă ,plinătatea dumnezeirii în Isus Christos“. Dumnezeu ni L-a trimis ca să avem viața și ca s-o avem ,,pe deplin“.
,,Dacă, deci, aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu.Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ.Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă“ (Col. 3:104).
Viața izvorâtă din Christos, scrie apostolul Pavel, se manifestă în afară prin câteva lucruri.
1. Puritatea pasiunilor
,,De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. 6 Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.
Din numărul lor eraţi şi voi odinioară, când trăiaţi în aceste păcate. Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmăşie, de răutate, de clevetire, de vorbele ruşinoase care v-ar putea ieşi din gură. Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi“ (Col. 3:5-11).
2. Întrajutorarea în adunare
,,Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.
Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.
Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.
Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre şi fiţi recunoscători.
Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl“ (Col. 3:12-17).
3. Armonie în familie
,,Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul. 19 Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele.
Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.
Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea“ (Col. 3:19-21).
4. Echitate la locul de muncă
,,Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul.
Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24 ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine umblă cu strâmbătate îşi va primi plata după strâmbătatea pe care a făcut-o; şi nu se are în vedere faţa omului.
Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer“ (Col. 3:22-4:1).
Nu este ușor să reziști valurilor nestatornice de învățătură și atacurilor tatălui minciunilor. Văzând că n-a putut să-l oprească pe Christos din lucrarea Lui, diavolul a căutat să oprească Biserica creștină să-i ducă mai departe lucrarea. Epistola către Coloseni este un manifest pentru primatul și atotsuficiența Domnului Isus Christos, capul Bisericii.
Probabil că cel mai scurt rezumat al acestei epistole a fost făcut de John MacArhur:
,,Christos + nimic = Totul!“
O scurtă incursiune în inima apostolului Pavel
Un pasaj din finalul epistolei este o fereastră înspre patru taine ale vieții de credință:
,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. 3 Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos pentru care, iată, mă găsesc în lanţuri: 4 ca s-o fac cunoscută aşa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Coloseni 4:2-4)
Departe de a fi doar câteva formule politicoase de încheiere, cererile și îndemnurile din acest pasaj reprezintă indicii serioase despre dimensiunile spirituale pe care evolua apostolul Pavel. Identificăm patru ,,taine“, lucruri care depășesc înțelegerea și trăirea omului firesc, pe care le recomandă apostolul creștinilor din Colose. Uneori, realitățile mari se exprimă în amănunte mici, iar excepționalul se practică în lucrări cotidiene. Creștinii sunt oameni obișnuiți chemați să facă lucruri neobișnuite. Ei sunt părtași unor mari taine, pe care lumea nu le poate înțelege.
I. Taina rugăciunii
,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri. Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt“ (Col. 4:2-3a).
Credința se exercită în nevăzut și aduce în ființă lucrurile nădăjduite. Un om neobișnuit cu creștinismul ar putea întreba: ,,Cum adică, Pavel se afla la Roma și-i îndeamnă pe cei din Corint, la câteva mii de kilometrii distanță, să spună un fel de ,,abracadabra“ ca să se deshidă ,,uși“ pentru el la Roma?
Cam așa. Exact așa! Credința pricepe că ,,toate lucrurile care se văd au fost făcute din lucruri care nu se văd“ (Evrei 1). Prin rugăciune, trimitem în nevăzut cererile noastre direct la tronul universului, de unde Dumnezeu declanșează apoi acțiuni în lumea văzută. Este o taină pe care o practică credincioșii creștini în fiecare zi, în care trebuie să ,,stăruim“, pe care nu trebuie să o neglijăm.
În 2017, o doamnă din SUA care a trecut printr-o moarte clinică a revenit în lumea noastră cu un mesaj de la Domnul Isus: ,,Cereți! Biserica este un uriaș adormit. Cereți în Numele Meu lucrări mari pentru propășirea împărăției în inimile oamenilor!“
Este marea criză a creștinismului de fațadă. Am pierdut perspectiva și sentimentul de angajare în lupta pentru cucerirea sufletelor pentru Christos. Ne-am prăbușit în egoism și ne rugăm ca să avem ce risipi în firea pământească. Fiecare dintre noi trebuie să se examineze serios și să răspundă la această întrebare: ,,Dacă Dumnezeu ți-ar asculta toate rugăciunile, câte vieți și câte realități s-ar schimba în jurul tău?“
II. Taina lui Christos
,,… ca să putem vesti taina lui Christos“ (Col. 4:3).
Într-o lume idolatră și într-o Romă guvernată de panteonul tuturor zeilor, apostolul Pavel înțelege că-i va fi greu să se explice în fața Cezarului pentru că acest ,,Christos“ nu este o religie, nu este un zeu păgân fals, ci este o persoană. Cum va putea el să le explice romanilor lipsiți de contextul Vechiului Testament despre Fiul lui Dumnezeu venit să umble împreună cu oamenii, să moară pentru ei și să-i călăuzească apoi pas cu pas spre împărăția Lui eternă?
III. Taina comunicării
,,.. ca s-o fac cunoscut așa cum trebuie să vorbesc despre ea“ (Col. 4:4).
Nu poți vorbi oricând, oricui și oricum despre Christos. Unii au ,,ușa închisă“ și este o vreme când trebuie să taci și să te rogi ca ea să se deschidă. Fiecare lacăt își are cheia lui potrivită. N-o poți deschide cu o alta. Fiecare inimă este ,,altfel“. Comunicarea adevărată, dela inimă la inimă, este o raritate cu statut de excepție.
Apostolul rostise deja mii de predici și se apărase deja în fața câtorva scaune romane de judecată. El știe că de data aceasta are de-a face cu Cezarul și cu cei de la Roma. Și mai are de-a face și cu evreii din Roma. Se cere o abilitate supranaturală ca să aibă cuvintele potrivite, tonul potrivit și atitudinea potrivită de la Dumnezeu. Pavel cere sprijinul celor din Colose. El nu se bazează nici pe elocuția sa și nici pe experiența sa. Are nevoie de o călăuzire proaspătă. Este gata să clădească pe promisiunea conform căreia cei chemați să dea socoteală de credința lor nu trebuie să se îngrijoreze de ceea ce vor avea să răspundă, ,,căci li se va da chiar în ceasul acela“ (Mat. 10:19).
IV. Taina circumstanțelor
,, … pentru care, iată, mă găsesc în lanțuri“ (Col. 4:3b).
Apostolul Pavel era convins că nimic nu este la întâmplare și că este călăuzit de Dumnezeu spre împlinirea planurilor Lui. Acestea nu l-au dus întotdeauna în cele mai plăcute sau favorabile locuri, dar … așa a trebuit să fie.
Fă și tu la fel! Nu te mai plânge de circumstanțele în care te afli, ci întreabă-te ce așteaptă de la tine Dumnezeu în situația ta. Ceea ce nu este bun sau plăcut pentru tine s-ar putea să fie exact ceea ce-i trebuie ca să fii o binecuvântare pentru alții, ca să li-L vestești pe Isus Christos (Fil. 1:12-14).
SCHIŢA CĂRŢII
Cuvînt de introducere (1:1-8)
Rugăciune pentru „umplere” şi „purtare într-un chip vrednic” (1:9-14)
1. DOCTRINĂ – „să vă umpleţi” (cap.1-2)
Cristos – plinătatea lui Dumnezeu în creaţie (1:15-18)
Cristos – plinătatea lui Dumnezeu în răscumpărare (1:19-23)
Cristos – plinătatea lui Dumnezeu în Biserică (1:24-2:7)
Cristos – plinătatea lui Dumnezeu în luptă cu erezia (28-23)
2. PRACTICA – „să vă purtaţi într-un chip vrednic” (cap.3-4)
Viaţa nouă – şi fiecare credincios (3:1-11)
Viaţa nouă – şi credincioşii între ei (3:12-17)
Viaţa nouă – şi relaţiile de familie (3:18-21)
Viaţa nouă – şi relaţiile de muncă (3:22-4:1)
Încheiere (4:2-18)
1 TESALONICENI
„Binecuvîntata noastră nădejde!”
Cu „1 şi 2 Tesaloniceni” am ajuns la ultimele dintre epistolele dedicate Bisericii dintre neamuri. De la Romani şi pînă la Tesaloniceni am urmărit dezvoltarea învăţăturilor date nouă de Dumnezeu prin apostolul neamurilor: Pavel. Încununarea învăţăturii lui Pavel este învăţătura despre revenirea Domnului Isus, iar 1 şi 2 Tesaloniceni se ocupă tocmai cu această problemă.
Titlul:
În originalul grec, cartea este numită „Pros Thessalonikeis A” – „Către Tesaloniceni A”, deoarece ea a fost aşezată pereche cu cea de a doua epistolă a lui Pavel către cei din Tesalonic.
Tesalonic a fost capitala unuia dintre cele patru districte romane ale Macedoniei și era condus de un praetor. A fost numit după Thessalonica, soție a lui Cassandru[3] și soră a lui Alexandru cel Mare, care a fondat orașul. Ea a fost numită așa de tatăl ei Filip, pentru că a auzit pentru prima dată de nașterea ei după ce a înfrânt (nike) Tesalia (nike=victorie).
În cea de-a doua călătorie misionară, Pavel a predicat în principala sinagogă a evreilor din acea parte a Macedoniei și a pus bazele unei biserici. Opoziția evreilor l-a făcut să plece din oraș spre Berea.
Orașul Salonic (în greacă Θεσσαλονίκη, transliterat Thessaloniki, este al doilea oraș ca mărime din Grecia și principalul oraș din regiunea greacă Macedonia
Salonic are astăzi (2013) o populație de aproximativ 800.764 locuitori incluzând suburbiile, fiind astfel cel de-al doilea oraș ca mărime din Grecia și cel mai mare din nordul țării. Este un oraș universitar.
Autorul:
În legătură cu începuturile Bisericii din Tesalonic şi cu implicaţiile lui Pavel în dezvoltarea ei este bine să recitim textul din Fapte 17:1-14. O citire paralelă a pasajelor din Fapte 17:13-16; 18:1-5; şi 1 Tesaloniceni 3:1-8 ne va ajuta şi mai mult să ne formulăm o imagine de ansamblu.
Pe scurt, ceea ce ştim despre Biserica din Tesalonic este faptul că ea a fost născută de Pavel în urma propovăduirii în sinagoga evreiască din Tesalonic. Deşi numărul celor convertiţi dintre iudei nu a fost prea mare, Biserica a ajuns destul de numeroasă prin adăugarea unui număr mare de credincioşi dintre neamuri.
Succesul propovăduirii lui Pavel a provocat invidia şi alarmarea comunităţii evreieşti, care s-a pus în mişcare ca un stup de viespi. Ei au agitat întreaga cetate, au tocmit un număr de „oameni fără căpătîi” şi s-au năpustit asupra creştinilor. Intenţia lor a fost să se răfuiască cu Pavel şi cu Sila, însă…
„Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii şi strigau: „Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt împărat: Isus” (Fapte 17:-7)
Este clar că ei au luat din Evanghelia lui Pavel numai ceea ce le-a convenit, transformînd îngrijorarea lor religioasă într-o presupusă problemă politică cu implicaţii sociale. Viclenia lor a reuşit şi astfel asupra creştinilor din Tesalonic a început foarte de timpuriu un val de persecuţie.
Pavel şi Sila s-au deplasat la Berea şi se părea că propovăduirea lor va avea un alt efect asupra comunităţii iudaice, dar „viespile turbate” din Tesalonic au venit şi acolo:
„Dar iudeii din Tesalonic, cînd au auzit că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele” (Fapte 17:13).
Aşa că Pavel a trebuit să plece şi din Berea, îndreptîndu-se către Atena.
Putem spune deci că Biserica din Tesalonic era compusă în majoritate din credincioşi dintre neamuri, cu un mic grup de evrei care crezuseră în cele spuse de Pavel, dar cu întreaga comunitate evreiască din jurul Sinagogii pusă în mişcare într-o aprinsă lucrare de persecuţie.
Data: Pavel scrie această epistolă în preajma anului 51 d.Cr. din oraşul Corint.
Contextul scrierii: În timpul lui Pavel, Tesalonic era un port important şi în acelaşi timp oraşul capitală al provinciei Macedonia. Grecul Casander a întărit această aşezare în anul 315 î.Cr. şi l-a numit după numele soţiei sale, Tesalonica, o soră vitregă a lui Alexandru Macedon. Romanii au cucerit apoi Macedonia în anul 168 î.Cr. şi au reorganizat întreaga provincie stabilind capitala la Tesalonic. În timpul domniei lui Cezar August, oraşul a primit statutul special de „oraş liber” şi a fost condus de un grup de magistraţi, numiţi şi „politarhi”. Popolaţia a crescut la peste 200.000 de oameni, iar poziţia maritimă i-a înlesnit o bunăstare înfloritoare. Oraşul supravieţuieşte şi astăzi în Grecia, sub numele de „Salonic”.
Cele două scrisori adresate celor din Tesalonic ne prezintă un Pavel care stătuse îndelung de vorbă cu noii convertiţi despre lucrurile viitoare şi mai ales despre revenirea Domnului:
„Cît despre venirea Domnului nostru Isus Cristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El… Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere… (ştiţi, pentru că v-am spus! – n.n.)” (2 Tes. 2:5, 6).
De fapt, fiecare capitol al celei dintîi epistole se sfîrşeşte cu o referinţă la venirea Domnului (1 Tes. 1:10; 2:19; 3:13; 4:17; 5:23).
Conţinutul cărţii: După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea şi progresul Bisericii de acolo. Ştirile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conţinutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înţelegere asupra stării celor morţi la venirea Domnului şi un îndemn la o viaţă de sfinţenie în aşteptarea măreţelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinţei în Cristos (1 Tes. 3:8) şi pe o continuă creştere în dragoste şi curăţie (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă şi cu celelalte aspecte ale vieţuirii creştine, totul fiind impulsionat de această anticipaţie fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.
Nimeni nu a spus vreodată că învăţătura despre lucrurile viitoare şi mai ales cea despre venirea Domnului nu va naşte greşeli de interpretare şi de aplicare în practică. Ar fi fost chiar de mirare dacă Diavolul nu s-ar fi năpustit cu înverşunare să anihileze extraordinarul impact al acestor învăţături.
Satan are două metode de împiedicare a planurilor lui Dumnezeu. Una este este aceea de a-i opri, pur şi simplu, pe oameni să ia cunoştinţă de lucrările lui Dumnezeu, iar a doua constă în pervertirea învăţăturilor primite de oameni din partea lui Dumnezeu.
Credincioşii din Tesalonic aflaseră de la Pavel despre lucrurile viitoare şi despre venirea Domnului, aşa că Diavolul nu mai putea împiedica această revelare. Tot ceea ce-i mai rămăsese de făcut era să încerce să denatureze această învăţătură şi să-i facă pe cei credincioşi să o aplice în mod greşit în practică.
Problema celor din Tesalonic s-a ivit atunci cînd unii dintre credincioşii adunării au murit şi Diavolul a semănat în inimile celor rămaşi deznădejdea şi tristeţea. Cumva, cei din Tesalonic ştiau că Domnul îi va lua la cer, dar nu le era deloc clară soarta celor care vor muri pînă la venirea Domnului. Pavel le răspunde la această nedumerire în 1 Tes. 4:13-18.
Este evident că greşelile de interpretare nu se elimină prin restrîngerea învăţăturii, ci prin mai multă învăţătură. Aceasta a fost metoda folosită de Pavel. El nu a spus un fel de: „Iertaţi-mă fraţilor! Îmi dau seama că v-am băgat în lucruri pe care nu este bine să le ştiţi. Mai bine nu vă spuneam despre venirea Domnului”, ci i-a condus pe cei din Tesalonic la o înţelegere mai profundă.
Remarcaţi autoritatea celor spuse de Pavel:
„Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvîntul Domnului…” (1 Tes. 4:15).
Aici nu mai este vorba despre păreri personale sau despre interpretări de ale lui Pavel. Domnul Isus personal i-a încredinţat acest mesaj pentru Biserică!
Cuvinte cheie şi terne caracteristice: Epistola cuprinde descoperirea unor aspecte ale „răpirii” Bisericii la venirea Domnului, pe care nu le mai găsim în nici o altă epistolă. Textul ne dă o cronologie a secvenţelor în care se vor petrece evenimentele legate de învierea celor morţi, transformarea celor vii şi ridicarea credincioşilor „în nori” pentru a-L întîlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).
SCHIŢA CĂRŢII
1 Tesaloniceni – Cristos, nădejdea noastră.
Cuvînt de salut 1:1
I. PRIVIND ÎNAPOI: Cum au fost ei salvaţi (cap. 1-3)
a) CONVERTIRE EXEMPLARĂ (cap.1)
Au cunoscut puterea Evangheliei (5), au devenit exemple (6, 7) şi martori (8-10)
b) EVANGHELISM EXEMPLAR (cap.2)
În motivare (1-6), în conduită (7-12), în mesaj (13-16)
c) PURTARE DE GRIJĂ EXEMPLARĂ (cap.3)
Preocupare (1-5), creştere (6-8), rugăciune fierbinte (9-13)
II. PRIVIND ÎNAINTE: Cum trebuie ei să trăiască (cap. 4-5)
a) Chemare şi conduită (4:1-12)
În lumina voiei lui Dumnezeu.
b) Mîngîiere şi îndemn (5:12-24)
În aşteptarea venirii Domnului.
c) Rînduială şi credincioşie (5:12-24)
În trăirea părtăşiei creştine.
Cerere şi benedicţia (5:25-28)
Comentariu aplicativ: Chemarea Europei
Introducere
Viața creștină este un răspuns la viața și învățătura Domnului Isus. Privită din acest unghi de vedere, ucenicia noastră este foarte dependentă de escatologia pe care ne-o însușim. Ceea ce facem noi acum depinde de ceea ce va face El la revenirea Lui. Această realitate a fost anticipată de Domnul Isus într-una din pildele Sale:
„Şi Domnul a zis: ,,Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care -l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită? Ferice de robul acela, pe care stăpînul, la venirea lui, îl va găsi făcînd aşa! Adevărat vă spun, că îl va pune peste toată avuţia sa.
Dar dacă robul acela zice în inima lui: ,Stăpînul meu zăboveşte să vină`; dacă va începe să bată pe slugi şi pe slujnice, să mănînce, să bea şi să se îmbete, stăpînul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul în care nu ştie, şi -l va tăia în bucăţi; şi soarta lui va fi soarta celor necredincioşi în lucrul încredinţat lor. Robul acela, care a ştiut voia stăpînului său, şi nu s-a pregătit deloc, şi n-a lucrat după voia lui, va fi bătut cu multe lovituri. Dar cine n-a ştiu-o, şi a făcut lucruri vrednice de lovituri, va fi bătut cu puţine lovituri.
Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult“ (Luca 12:42-48)
Evanghelia nu este completă dacă nu cuprinde și vestea că Domnul Isus, Mântuitorul și Domnul nostru, se va întoarce să-Și instaureze împărăția pe Pământ. ,,Stăpânul nu va zăbovi“, ci va veni exact atunci când trebuie să vină. Cum ne va găsi însă pe noi, pe mine și pe tine? Iată întrebări care trebuie să ne preocupe când ne apropiem să studiem aceste două epistole scrise de apostolul Pavel creștinilor din cetatea greacă Tesalonic.
„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v’aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L -a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mînia viitoare“ (1 Tes. 1:9-10).
Oricine vrea să înțeleagă bine aceste scrisori trebuie să citească în Faptele Apostolilor câte ceva despre omul care le-a scris, despre oamenii care le-au citit și despre condițiile care au făcut necesare aceste dialoguri. Vom începe deci cu o privire asupra întâlnirii apostolului Pavel cu oamenii din Tesalonic, așa cum este descrisă ea în cartea Faptelor Apostolilor.
Pentru cei ce vor să citească în mod sistematic prima epistolă a lui Pavel către Tesaloniceni, iată o împărțire tematică a textului:
1 Tesaloniceni
Tema: Venirea Domnului Isus pentru Biserică
Pasajul cheie: 1 Tes. 5:9-10
- Pavel se uită în trecut (1-3)
- Cum s-a născut biserica – 1
- Cum a fost hrănită biserica – 2
- Cum a fost așezată biserica − 3
- Pavel se uită în viitor (4-5)
(Cum să umble biserica)
- În sfințenie – 4:1-8
- În armonie – 4:9-10
- În sinceritate – 4:11-12
- Îm nădejde – 4:13 − 5:11
- În întrajutorare – 5:12-28
Să-mi fie îngăduit însă libertatea de a nu mă apropia de conținutul primel epistole a lui Pavel către Tesaloniceni cu atitudinea studentului obsedat de examinarea academică a nivelului lucrării sale, ci mai degrabă cu inima ucenicului care caută să calce grijuliu pe urmele lăsate de unul dintre cei mai însemnați apostoli. N-am să disec aceste epistole care mustesc încă a viață, ci am să le parcurg cu înfirbântarea celui chemat să înțeleagă frământările și suferințele unui dascăl îndrăgostit până la pasiune de nevârstnicii săi discipoli.
Capitolele studiului meu se vor intitula:
- Pavel – un apostol plin de răbdare
- Pavel – un apostol hăituit, dar preocupat de biserici
- Pavel – un apostol cu teologia sistematizată
- Pavel – un apostol forțat să se apere
- Pavel – un apostol preocupat de maturizarea ucenicilor
- Pavel – un apostol cu nădejde pentru cei adormiți
Câteva cuvinte despre Pavel, „șoșbenul divin“
Biserica este Mireasa Domnului Isus, născută din coapsa Sa străpunsă și destinată pentru un destin etern unic, printr-o identificare unică cu Christos. Noul Testament prezintă istoria Bisericii sub metafora unei nunți evreiești. La mojoratul tradițional (30 de ani) Tatăl își prezintă Fiul preaiubit imediat după botezarea lui în Iordan (identificarea Lui cu rasa umană). După o activitate de aproximativ trei ani, Fiul pleacă la cer ca să facă ceea ce era rânduit („să vă pregătesc un loc“), iar de acolo se va întoarce ca să ne ia la Sine, spre nuntă și spre intrarea noastră într-un destin ceresc unic, prefigurat încă din zopii istoriei prin unirea dintre Adam și Eva:
„Căci nimeni nu şi-a urît vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentrucă noi sîntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup“. Taina aceasta este mare – (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică)“ (Efes. 5:29-32).
Ca și Ioan botezătorul, apostolul Pavel a știut că „nu este el mirele“, dar că a fost chemat să fie prietenul Mirelui, „șoșbenul“ în limba ebraică, cel chemat să îngrijească de mireasă și de nuntă.
„Drept răspuns, Ioan i -a zis: ,,Omul nu poate primi decît ce -i este dat din cer. Voi înşivă îmi sînteţi martori că am zis: ,,Nu sînt eu Hristosul, ci sînt trimes înaintea Lui. Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi -l ascultă, se bucură foarte mult cînd aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3:27-30).
În iudaismul primului secol, „șoșben“-ul era cel responsabil cu toate lucrurile aferente unei nunți, chiar și paznic al iatacului miresei. Ioan botezătorul a fost cel care a pregătit, în pustie, calea Domnului, după profeția din Isaia:
„Un glas strigă: ,,Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit“ (Isaia 40:3-5).
Șoșbenul era intermediarul pe care Mirele și mireasa le schimbau între ei în ziua nunții, când erau încă departe unul de altul. Tot el era singurul bărbat de încredere căruia îi era îngăduit să stea cu mireasa în iatac în așteptarea mirelui. Când venea ceasul așteptat, mirele striga de afară, iar șoșbenul îi dădea voie să intre.
Pavel avea convingerea că și el funcționează de pe poziția unui șoșben responsabil față de Christos pentru pregătirile Bisericii-Mireasă. Iată cum se identifică el într-un pasaj adresat bisericii din Corint:
„Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v’am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Christos“ (2 Cor. 11:2-3).
Dorința lui Dumnezeu a fost ca din Mireasa Domnului Isus să facă parte oameni din orice seminție, orice limbă și orice neam de pe fața pământului. Împreună cu evreii care au crezut în El, aceștia au fost în planul lui Dumnezeu pentru mântuire. Vorbindu-le ucenicilor Săi evrei, Domnul a zis:
„Mai am şi alte oi, cari nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, şi va fi o turmă şi un Păstor“ (Ioan 10:16).
Chemarea lui Pavel spre Macedonia din Europa a însemnat un pas major făcut de Dumnezeu către oile rătăcite dinafara staulului național al poporului Israel. Ajuns în Tesalonic, apostolul Pavel continuă să-și prezinte misiunea tot în termenii nunții evreiești. El anunță că lumea va fi nu numai nepregătită, ci de-a dreptul ostilă planului de nuntă făcut de Dumnezeu pentru Fiul Său, așa că Fiul va trebui să vină „ca un hoț, noaptea“ ca să-și „răpească“ Mireasa. Dar … să nu anticipăm.
1. Pavel – un apostol plin de răbdare
O chemare din noapte – „Treci în Macedonia și ajută-ne!“
Născută în contextul oriental din Asia Mică, Evanghelia a fost destinată încă de la început să ajungă „până la marginile pământului“ (Fapte 1:8) și să confrunte toate învățăturile și religiile false despre Dumnezeu și lume. Primul pas al Evangheliei spre Europa a fost un vis, un vis de noapte pus în mintea apostolului Pavel de însuși Dumnezeu:
„Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: ,,Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:9-10).
Macedonia“ de care se vorbește în text este ceea ce mai rămăsese în continentul european din fostul Imperiu al lui Alexandru Macedon. De exemplu, numele orașului Filipi vine de la Numele lui Filip al doilea, un rege al Macedoniei, iar numele Tesalonic vine d ela o prințesă numită Tesalonica (Tesalos plus ,,nike“ care înseamnă victorie), născută chiar în ziua marii victoria macedoniene de la Tesalia (353/352 î.Ch).
Trecerea lui Pavel în Macedonia a marcat prima confruntare dintre învățătura lui Christos și marea tradiție filosofico-religioasă a Greciei. Creştinismul era încă tînăr, plin de putere şi de entuziasm. Biserica apăruse ca o revărsare de prospeţime într-o lume intrată în putrefacţia păcatului. Totul în jur părea că se prăbuşeşte. Religiile de altădată nu mai erau decît umbre. Filosofiile se transformaseră în păreri discutabile. Deasupra tuturor se aşezase, strivind tot, sandala imperială a Romei. Forţa subjugase încă o dată spiritul. Carnea şi pornirile ei puseseră stăpînirea pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful şi uciderea erau răspîndite la culme pe toată faţa pămîntului.
„Ce este Adevărul?” nu mai preocupa aproape pe nimeni. „Adevărul” zilei era dictat de cei care deţineau puterea.
Religiozitatea, evlavia şi înfrînarea nu se mai întîlneau decît pe alocuri. „Omul” era în centrul preocupărilor lumii.
Cezarul fusese declarat „Zeu” şi astfel de zei dictau destinul popoarelor.
În confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia creştină a apărut ca un fulger în noapte, brăzdînd întunerecul care se lăsase greu. Ea se prezenta tuturor ca o veste nouă venită din ceruri şi într-adevăr de aşa ceva aveau nevoie oamenii. Învăţătura ei antagoniza pretenţiile Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei. Evanghelia prezenta calea inversă, calea prin care Dumnezeu însuşi coborîse în mijlocul oamenilor. Biserica creştină prezenta lumii, nu o nouă învăţătură şi nici o nouă formă de organizare, ci o Persoană care a trăit o viaţă exemplară. Fusese o viaţă trăită între oameni, dar într-atît de deosebită, într-atît de unică în măreţia ei, în iubirea ei ne-pămînteană, în absoluta ei puritate şi-n completa ei dăruire de sine, încît această viaţă atrăgea cu puterea ei de fascinaţie pe toţi cei care aflau de existenţa ei. Isus-Mîntuitorul, arătase lumii pentru prima dată ce face şi cum este Dumnezeul care a creiat universul.
Viaţa acestui întemeietor al creştinismului nu se sfîrşise odată cu moartea. Ea continua să trăiască dincolo de înviere, manifestîndu-se cu putere în existenţa şi faptele Bisericii. Cristos trăia şi în cer, dar şi în creştinii primului secol.
Filipi era un fel de Romă în miniatură. Limba oficială era latina, dar pretutindeni pe străzi se vorbea greceşte. Numele vechi al cetăţii Filipi fusese mai întîi Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin „izvoarele” sau „puţurile”.
Numele de „Filipi” îi fusese dat de tatăl lui Alexandru cel Mare, Filip, care îşi făcuse o avere imensă cu aurul scos din minele din împrejurimi. Cetatea se afla într-o regiune extraordinar de bogată. Un sol fertil şi un subsol încărcat de metale preţioase îi aduseseră foarte curînd celebritatea.
Dincolo de toate acestea, plasarea oraşului într-o depresiune montană care funcţiona ca o veritabilă „poartă” între Europa şi Asia, îi adusese afluenţă comercială şi-l determinase pe Cezar Augustus să declare cetatea Filipi: „Colonie Romană”. Coloniile din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca în terminologiile folosite de noi astăzi. Ele erau mai degrabă oraşe noi, formate din „Legionari” retraşi la pensie după împlinirea datoriilor militare. Aşa se explică faptul că, în ciuda numărului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetăţenilor din Filipi se numeau „romani”:
„I-au dat pe mîna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sînt nişte ludei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie să le primim, nici să le urmăm” (Fapte 16:20-21)
Apostolul Pavel a fost apostolul Neamurilor, iar captolele 16 și 17 din cartea Faptele Apostolilor surprind evenimentele care au marcat trecerea lui Pavel din continentul Asiatic în Europa. Nu că Pavel ar fi avut această strategie de lucru, dar Dumnezeu i-a modificat planurile.
„Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.“ (Fapte 16:6-8).
Înainte de a vedea alte lucruri, vă propun să stăruim puțin la un studiu de ucenicie. Succesiunea de întâmplări din capitolul 16 din Faptele Apostolilor ne ajută să privim ca printr-o fereastră în inima acestui lucrător extraordinar al lui Dumnezeu și să vedem cum a acceptat El călăuzirea divină.
Se spune că „Punctualitatea este politețea regilor!“ Monarhii sunt singurii care-și pot permite să întârzie fără să poată fi criticați. O întârziere de câteva minute este chiar de dorit pentru cei ce vor să-și dea importanță și să impună respect. O întârziere îl pune pe fiecare la locul lui, pe rege îl așează deasupra celorlalți, iar pe ceilalți îi așează sub autoritatea regală.
La fel și Dumnezeu l-a făcut pe Pavel de multe ori să aștepte. Chiar dacă Dumnezeu i-a acordat privilegiul de a-l duce o dată „în cel de al treilea cer“ (2 Cor. 12:1-10), asta nu L-a împiedicat să nu răspundă apoi rugăciunilor lui stăruitoare. Pavel ne spune că s-a dus la Dumnezeu „de trei ori“ cu problema „țepușului“ care-i stânjenea activitatea. De ce a trebuit să meargă de trei ori? De ce nu l-a ascultat Dumnezeu de prima dată? De ce nu l-a ascultat nici măcar a treia oară? Răspunsul a fost simplu și ni-l dă chiar Pavel: „ca să nu mă îngâmf“ (2 Cor. 12:7).
Pavel n-a putut să se ducă la Dumnezeu cu îndrăzneala obraznică a celui care tocmai fusese răpit la cer! El n-a putut să spună: „Hei, Doamne! Sunt eu! Nu mă cunoști? Sunt Pavel care am fost acum câteva zile la Tine!“ Dumnezeu l-a ținut în anticamera tronului. Iar artunci când l-a primit l-a pus la punct, așezându-l la locul smereniei:
„Şi El mi-a zis: ,,Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită“ (2 Cor. 12:9a).
Când ne răspunde la rugăciuni, Dumnezeu ne mărește credința; când amână să ne răspundă, El ne mărește răbdarea, iar când refuză să ne răspundă, El știe că ne putem descurca cu ceea ce ne-a dat deja. În relația cu Dumnezeu, Pavel a învățat pe propria piele că trebuie să accepte voia divină ca pe autoritatea supremă. Mai mult, Pavel a învățat că Dumnezeu nu are nevoie de lucrători „mari și tari“ ca să-și arate slava. Dimpotrivă, cu cât e mai mic lucrătorul, cu atât este mai mare slava Celui care-Și arată atotputernicia prin el:
„Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentruca puterea lui Christos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Christos; căci când sunt slab, atunci sunt tare“ (2 Cor. 12:9b-10).
Din această experiența a izvorât apoi concluzia că Dumnezeu vrea să demonstreze lumii suveranitatea și superioritatea căilor Sale prin oameni mici și neînsemnați:
„Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari“ (1 Cor. 1:27).
Pavel ne spune că unul din „semnele“ adevăratei apostolii este această „răbdare“ pe care trebuie să o manifeste slujitorii lui Dumnezeu. În pasajul care urmează în Biblie celui din care am citat, apostolul ne spune că dovada, atestatul, chemării la apostolie nu sunt „descoperirile cerești“, oricât de senzaționale ar fi fost acelea, ci această umilă deferență în fața inițiativelor divine, numită atât de neatrăgător: „răbdare“.
„Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, …“ (2 Cor. 12:11).
Iată o trăsătură de caracter care nu se poate învăța în școlile teologice sau din cărți! Vă invit să vedem împreună cum s-a manifestat răbdarea apostolică în prima vizită făcută de Pavel în Macedonia europeană.
Unde-i macedoneanul acela?
Capitolul 16 din cartea Faptele Apostolilor ni-l arată pe Pavel … așteptând, așezat într-o totală dependență de inițiativele divine. A fost o „așteptare activă“, dar tot așteptare a fost. Pavel nu a stat cu brațele încrucișate, ca mulți alți lucrători leneși din vremea noastră, ci, în așteptarea unui mesaj mai clar, a găsit întotdeauna ceva de făcut.
Apostolul a trebuit să aștepte ca Dumnezeu să-i dea un ajutor potrivit pentru călătoriile misionare (Fapte16:1-5). Dumnezeu nu i l-a dat pe Timotei imediat ce Pavel a fost părăsit de Ioan Marcu. A trebuit să aștepte. Iar când l-a primit pe Timotei, n-a primit un om așa cum ar fi vrut el, viteaz, îndrăzneț și tare. Timotei a fost timid, bolnăvicios și cu frică de oameni. Aduceți-vă aminte de sfaturile pe care a trebuit să i le dea Pavel:
„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință“ (2 Tim. 1:7)
Și acel controversat: „Să nu bei numai apă, ci să iei și puțin vin din pricina stomacului tău“, ciuruit probabil de nervii timidității …
Așa cum am spus deja, inițiativa trecerii înspre Europa nu i-a aparținut lui Pavel, ci a fost o schimbare de planuri în ascultare de călăuzirea divină. Plin de bucurie după întâlnirea Consiliului dela Ierusalim, apostolul Pavel cutreiera pe atunci bisericile ca să le întărească în Evanghelie și să le spună că nu trebuie să se mai supună și străvechii legi mozaice.
Deși era un apostol, Pavel n-a știut întotdeauna ce dorea Domnul de la el. Oprit să meargă acolo unde ar fi vrut inițial, el a primit în vis o călăuzire surprinzătoare: „Treci în Macedonia și ajută-ne“. Chemarea i-a fost făcută de un om îmbrăcat în straie de macedonean …
„Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi presbiterilor din Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi. Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa.
Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!“ După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia“ (Fapte 16:4-10).
Echipa misionară care a trecut atunci marea dinspre Asia spre Europa a fost alcătuită din apostolul Pavel, Sila, Timotei și doctorul Luca. Oricât s-au uitat ei în jur însă, în Filipi n-au dat de macedoneanul pe care-l văzuse Pavel în vis. Au trebuit deci iar să … aștepte:
„Dupăce am pornit din Troa, am mers cu corabia drept la Samotracia, şi a doua zi ne-am oprit la Neapolis. De acolo ne-am dus la Filipi, care este cea dintîi cetate dintr’un ţinut al Macedoniei, şi o colonie romană. În cetatea aceasta am stat câteva zile“ (16:11-15).
Nerăbdarea este o așteptare grăbită. Pavel a știut să aștepte. Când timp de trei zile „macedoneanul“ nu s-a ivit, Pavel s-a dus să-i găsească pe evreii săi. Știa două lucruri: că ei trebuie să se adune într-o zi de sabat și că locul de închinare trebuie să fie neapărat acolo unde era o apă curgătoare, ca ei să-și poată îndeplini spălările rituale. S-a dus deci, i-a găsit, a stat de vorbă cu ei și o evreică s-a încreștinat. „Punct ochit, punct lovit“ veți spune, dar n-a fost așa. Aceasta nu era „macedoneanul“ pe care-l văzuse în vis. Se prea poate ca Pavel să fi spus: „Doamne, pentru evrei nu trebuia să vin până în Macedonia! Îi avem acolo, în continentul nostru. Unde-i macedoneanul acela care mă chema în vis?“
Dumnezeu l-a lăsat să aștepte. Pavel și-a făcut de treabă în continuare cu evreii, dar și acolo a avut o problemă. Timp de „mai multe zile“ o roabă din Filipi care avea un duh de ghicire se ținea după el și-i făcea „reclamă“ (Fapte 16:16-18). Pavel n-a mustrat-o din prima zi. A răbdat și a … așteptat. Până la urmă tot a izbucnit. Era la mijloc acceptarea unui compromis care l-ar fi făcut pe Domnul Isus asociatul unor zei păgâni. Domnul Isus n-avea nevoie de reclama binevoitoare a dușmanului demonic!
„Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors, şi a zis duhului: ,,În Numele lui Isus Christos îţi poruncesc să ieşi din ea“ (Fapte 16:18).
Tărășenia s-a lăsat însă cu scandal. Evenimentul l-a propulsat pe Pavel în atenția orașului și nimeni nu i-a fost binevoitor. Intrase pe teritoriu străin, declanșând o înfruntare teribilă, nu cu oamenii din cetate, ci cu forțele spirituale care-i țineau robi. Stăpânii roabei, care făcuseră până atunci bani buni din „meseria“ celei cu duh de ghicire au declanșat o prigoană împotriva lui Pavel.
„Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa din lăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci“ (Fapte 16:22-24).
Este de remarcat că Pavel nu s-a grăbit să se folosească de drepturile de cetățean roman ca să scape de suferințe. Există situații în care tot ceea ce cere Dumnezeu de la copiii Săi sunt: tăcere, răbdare și … lacrimi. Pavel și-a dus răbdarea până la capăt, așteptând ca Dumnezeu să intervină cumva și să-Și împlinească planurile Lui veșnice. În inima lui însă, cred că apostolul Pavel s-a rugat cam așa: „Doamne, aceasta este Macedonia care „mă așteaptă“? Doamne, unde este macedoneanul acela care are nevoie de ajutorul meu? Să fie oare între oamenii aceștia care se află împreună cu mine în temniță?“
Pavel n-a fost descurajat de întemnițare. Prin aceasta, apostolul ne-a dat o lecție tuturor celor care suferim de boala aceasta grea. Descurajarea se naște din nemulțumirea față de trecut, dezamăgirea față de prezent și neîncrederea în viitor. Ea adună la un loc ingratitudinea față de binecuvântările de ieri, indiferența față de oportunitățile de astăzi și nesiguranța față de surprizele zilei de mâine. Cine este îmbolnăvit de ea este orb la frumusețea din jur, surd la gemetele celor aflați în suferință și fără grai lângă cei care au nevoie de nădejde. Manifestările ei cuprind lipsa de răbdare, imaturitatea în gândire și cârtirea față de Dumnezeu.
În loc să se descurajeze, Pavel a făcut singurul lucru pe care putea-l putea face, bătut măr, plin de răni și de vânătăi, cu picioarele umflate în butuci, el s-a apucat să mărturisească în temnița Evanghelia prin rugăciuni și cântece. Da, este posibil să evanghelizezi prin rugăciuni și cântece. Oamenii aflați atunci în temniță alături de Pavel și Sila nu mai auziseră niciodată o asemenea veste bună:
„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau“ (Fapte 16:25).
Unchiul meu, Badragan Vasile, a făcut o asemenea evanghelizare la vama din București. Pe când aștepta la o coadă imensă să-și ridice un pachet trimis din America, unchiu a început să cânte cântări creștine de la adunare. Ofițerul de servici i-a spus: „Termină cu prostiile astea!“ Pe vremea aceea, cântările creștine erau ofensatoare pentru autoritățile comuniste. Unchiu s-a scuzat, a tăcut o vreme, dar când s-a plictisit a luat-o iar cu cântatul. A cântat una, a cântat două, a cântat trei … Oamenii de la coadă îl ascultau cu interes și simpatie. Ofițerul a revenit nervos și i-a spus: „Treci în față, ia-ți pachetul și pleacă imediat de aici!“ Și așa, Vasile Badragan a fost răsplătit de Dumnezeu pentru credincioșia cu care a cântat. N-a mai trebuit să aștepte la coadă!
Socrul meu, Traian Ban a fost condamnat de regimul communist la 20 de ani de închisoare în anul 1958. Vina lui? Pe rechizitoriu a scris clar: „A căutat să răstoarne regimul politic prin … rugăciuni și cântări creștine la întâlnirile de acasă cu prietenii lui“. Nu, nu era o farsă și nici o glumă. Ideologii comuniști erau convinși de eficacitatea mărturiei creștine prin cântece și rugăciuni, chiar dacă nu citiseră … Faptele Apostolilor.
Cântarea și rugăciunea din noaptea petrecută în adâncul temniței n-a fost „excepția“, ci regula vieții apostolului Pavel. El recomandă aceeași metodă tuturor creștinilor:
„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului“ (Efes. 5:19).
În Filipi, după ce a cutremurat inimile oamenilor prin mărturia lui Pavel și Sila, Dumnezeu a cutremurat pământul de sub ei. Speriat că deținuții s-au folosit de cutremur și au fugit, temnicerul era cât pe aici să-și pună capăt zilelor. L-a salvat însă glasul lui Pavel:
„Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au deslegat legăturile fiecăruia. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia, şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici“ (Fapte 16:26-28).
Copleșit de toate cele întâmplate, temnicerul i-a scos pe cei doi din temnița teribilă, le-a spălat rănile, le-a ascultat mărturia și … a crezut în Domnul Isus Christos. Bătut, plin de vânătăi și de răni încă deschise, Pavel a stat în capul mesei în casa temnicerului și s-a uitat probabil fericit la cei din jurul lui, la atenția cu care-i sorbeau cuvintele de pe buze. Eu cred că doar atunci a priceput Pavel cine fusese macedoneanul pe care-l văzuse în vis. Ce surpriză! Era tocmai … temnicerul.
Ce învățăm noi din această întâmplare? Multe! Suntem o generație care s-a obișnuit să primească totul instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulți ani de creștere. În relația noastră cu Dumnezeu, nu se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situații, total diferite unele de altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare:
„Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic“ (Iacov 1:2-4).
Un creștin trebuie să aibă o răbdare … supranaturală. Un proverb chinezesc spune că „Cu răbdare, frunzele de dud se transformă în mătase!“ Cine s-ar îmbrăca în frunze de dud? Cine ar refuza însă veșminte de mătase? Frunzele de dud se transformă în mătase doar dacă ai răbdare și dacă ai niște … viermi care să lucreze.
Care sunt viermii care te prelucrează pe tine? Care sunt situațiile neplăcute prin care te trece Dumnezeu ca să scoată din tine tot ce este mai bun și mai prețios? Nu le disprețui. Nu te grăbi să scapi de ele. Ai nevoie de … răbdare.
Cuvântul inteligență derivă de la alte două cuvinte: „inter” și „legere” („inter“ însemnând „între”, iar „legere“ însemnând „a alege”). O persoană inteligentă, prin urmare, este cineva care a învățat „să aleagă între” mai multe variante. El știe că ceea ce este bun este mai de folos ca ceea ce este rău, că îndrăzneala poate depăși frica, că dragostea este superioară urii, că blândețea este de preferat cruzimii, că răbdarea este superioară intoleranței, mila aroganței și că adevărul este mai virtuos decât orice ignoranță. Cine alege să aibă răbdare este un om inteligent. C.H. Spurgeon a spus: „Știți cum a ajuns melcul pe corabia lui Noe? Încet, dar cu răbdare și perseverență“. Răbdarea este o verigă strict necesară în lanțul virtuților creștine:
„De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Christos“ (2 Petru 1:5-8).
Răbdarea ne face să fim biruitori asupra împrejurărilor și harnici în slujirea lui Dumnezeu:
„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea“ (Rom. 5:3-4).
Cât de mare trebuie să fi fost surpriza temnicerului din Filipi când a aflat că Pavel era cetățean roman! Cât de mult trebuie să se fi mirat el că apostolul s-a lăsat totuși bătut pentru mărturia lui creștină. Ce impresie trebuie să fi lăsat asupra lui acest fapt! Pavel a plecat mai departe, dar a lăsat în urma lui un grup de „frați“ mângâiați de frumosul caracter al apostolului:
„Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimes pe cei ce purtau nuielele (Greceşte: lictori.), să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora“. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimes să vi se dea drumul; acum dar, ieşiţi afară, şi duceţi-vă în pace“. Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, cari suntem romani, ne-au aruncat în temniţă, şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!“
Cei ce purtau nuielele, au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă, şi i-au rugat să părăsească cetatea. Ei au ieşit din temniţă, şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat“ (Fapte 16:35-40).
Plin de răbdare în așteptarea unui colaborator, plin de răbdare în așteptarea unei călăuziri, plin de răbdare în identificarea unor posibili convertiți, plin de răbdare sub atacul demonic, plin de răbdare în bătăi și în persecuție, Pavel a putut clădi pe mărturia lăsată în urmă, îndemnându-i pe creștinii din Filipi și Tesalonic să privească viața și suferințele dintr-un foarte surprinzător punct de vedere. Vom vedea asta din textul scrisorilor pe care li le-a trimis ulterior.
2. Pavel – un apostol hăituit, dar preocupat de biserici
De la Filipi, Pavel, Sila și Timotei au plecat prin Amfipoli și Apolonia (capital provinciei) și au ajuns la Tesalonic (co-capitala provinciei romane), unde, după obiceiul lui, i-a căutat mai întâi pe evrei. Asta din cauza dragostei lui pentru cei din neamul lui (Rom. 9:1-3; 10:1) și din cauza principiului „întâi a iudeului“:
,,Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: ,,Cel neprihănit va trăi prin credinţă.“ (Rom. 1:16).
Pasajul din Faptele Apostolilor 17:1-14 ne prilejuiește întâlnirea cu oamenii cărora Pavel la va scrie mai tărziu două dintre epistolele sale. Sunt unele din cele mai timpurii scrieri din Noul Testament. Ca să le pătrundem mesajul va trebui să vedem mai întâi ce fel de oameni erau acești tesaloniceni și cuma fost întâlnirea lor cu Pavel.
„Pavel, după obiceiul său, a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind şi lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească şi să învieze din morţi. ,,Şi acest Isus, pe care vi -L vestesc eu“, zicea el, ,,este Hristosul.“ Unii din ei, şi o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut, şi au trecut de partea lui Pavel şi a lui Sila. Dar Iudeii cari nu crezuseră, de pizmă, au luat cu ei nişte oameni fără căpătîi din mulţime, au făcut gloată, şi au întărîtat cetatea. S’au năpustit asupra casei lui Iason, şi căutau pe Pavel şi pe Sila, ca să-i aducă afară la norod.
Fiindcă nu i-au găsit, au tîrît pe Iason şi pe vreo cîţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: ,,Oamenii aceştia, cari au răscolit lumea, au venit şi aici, şi Iason i -a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.„ Prin aceste vorbe, Iudeii au turburat norodul şi pe dregătorii cetăţii, cari au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat dela ei un zălog. Fraţii au trimes îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila la Berea“ (Fapte 17:2-10a).
Textul ne vorbește despre patru categorii din sinagoga pe care a vizitat-o Pavel:
- evrei care au primit Evanghelia despre împlinirea profețiilor prin Isus Christos,
- o mare mulțime de „greci temători de Dumnezeu“ care au făcut la fel (aceștia erau ceea ce evreii numeau „prozeliți dela poartă“, oameni care credeau în Dumnezeul evreilor fără a fi membrii deplini în sinagoga evreilor),
- „multe femei de frunte“ care au crezut și ele că „Isus, pe care-l propovăduia Pavel, este Christosul“ (acestea erau parte din „matroanele“ specifice culturii sociale grecești, femei în vărstă, cărora bărbații le cedaseră parțial dreptul de a organiza treburile de acasă și din cetate) și
- evreii din Tesalonic care nu l-au crezut pe Pavel.
Expresia folosită de Luca, „au trecut de partea lui Pavel“ sugerează că între Pavel și evreii „care nu crezuseră“ se declanșase un conflict deschis. Împotrivitorii lui Pavel au tocmit niște oameni fără căpătâi, l-au denunțat pe Pavel în fața autorităților orașului și l-au forțat să fugă la adăpostul nopții. Este clar că ei au luat din Evanghelia lui Pavel numai ceea ce le-a convenit, transformând îngrijorarea lor religioasă într-o presupusă problemă politică cu implicații sociale. Viclenia lor a reușit și astfel asupra creștinilor din Tesalonic a început foarte de timpuriu un val de persecuție.
Aceste viespi turbate l-au urmărit apoi pe apostolul Pavel și la Berea, punându-l iar pe fugă spre Atena:
„Iudeii aceştia (din Berea) aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa. Mulţi dintre ei şi din femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut. Dar Iudeii din Tesalonic, cînd au aflat că Pavel vestea Cuvîntul lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să turbure şi să aţîţe noroadele. Atunci fraţii au pornit îndată pe Pavel spre mare; Sila şi Timotei au rămas în Berea. Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s’au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca să vină cît mai curînd la el“ (Fapte 17:11-15).
Ca fundal pentru studierea epistolelor scrise de Pavel către Tesaloniceni, aflăm deci două lucruri. Cel dintâi este că biserica de acolo s-a format în toiul unor controverse legate de felul în care Dumnezeu a împlinit profețiile mesianice prin Isus Christos și va instaura curând mult așteptata împărăție. Cel de al doilea este că Pavel a plecat „pe fugă“ de acolo și a rămas îngrijorat de impresia pe care aparenta lui slăbiciune va pune în umbră mărturia despre un Christos atotputernic. În realitate, apostolul a plecat din Tesalonic mai mult de dragul noilor convertiți de acolo. Prezența lui îi costase deja mult și risca să-I coste și mai mult.
„ … au dat drumul lui Iason şi celorlalţi, numai după ce au căpătat dela ei un zălog“ (Fapte 17:9b).
Convertiții din Corint au trebuit să plătească autorităților romane o mare sumă de bani drept cauțiune. Prezența lui Pavel în Tesalonic ar fi însemnat noi tulburări religioase , pierderea acestei sume și cine mai știe ce altfel de pedepse. Apostolul aplecat ca să evite toate acestea, dar a plecat și cu o mare îngrijorare în inimă.
Ambele două scrisori ale lui, scrise la doar două luni una de alta, vor fi pline de aceste două elemente, dovedind marea preocupare apostolică pentru cei din Tesalonic.
„ … ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii.“ (1 Tes. 2:7).
După plecarea din Tesalonic și ajungerea la Atena, Pavel a făcut tot ce a depins de el ca să se îngrijească de convertiții din Tesalonic. Mai mult, Pavel dorea din toată inima să se întoarcă la ei și să continue lucrarea de acolo:
„Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, şi v’am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v’am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s’a şi întîmplat, cum bine ştiţi. Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne -a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi“ (1 Tes. 3:1-6).
Persecuțiile urmăreau să-l îndepărteze pe Pavel de biserici, preocuparea pastorală îl făcea să dorească să fie întotdeauna împreună cu ele, să le crească și ca să zmulgă buruienile învățăturilor mincinoase din ogorul pe care lucre împreună cu Dumnezeu. Această sfâșiere lăuntrică este pecetea apostoliei lui Pavel.
„Pe adevărul lui Hristos care este în mine, nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă în ţinuturile Ahaiei! Pentruce? Pentrucă nu vă iubesc? Ştie Dumnezeu! Dar lucrez şi voi lucra astfel, pentru ca să tai orice prilej celor ce caută un prilej, ca să poată fi găsiţi deopotrivă cu mine în lucrurile cu cari se laudă. Oamenii aceştia sînt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, cari se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfîrşitul lor va fi după faptele lor. Iarăş spun: să nu mă creadă nimeni nebun. Sau altmintrelea, suferiţi-mă măcar ca nebun, ca să mă laud şi eu puţintel. Ce spun în această îndrăsneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie.
De vreme ce mulţi se laudă după firea pămîntească, mă voi lăuda şi eu. Doar voi suferiţi cu plăcere pe nebuni, voi, cari sînteţi înţelepţi! Dacă vă robeşte cineva, dacă vă mănîncă cineva, dacă pune cineva mîna pe voi, dacă vă priveşte cineva de sus, dacă vă bate cineva peste obraz, suferiţi! Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte.
Sînt ei Evrei? Şi eu sînt! -Sînt ei Israeliţi? Şi eu sînt! -Sînt ei sămînţă a lui Avraam? Şi eu sînt! – Sînt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi-eu sînt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat dela Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s -a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adîncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe rîuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lîngă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile“ (2 Cpr. 11:10-28).
Ce vom spune noi în fața unei pilde așa de frumoase? Cum ar trebui să fie cei chemați astăzi ,,să calce pe urmele lui Pavel, întru-cât și el a călcat pe urmele lui Christos“ ? Pilda marelui apostol ne-a făcut pe mulți să mergem înainte și să „ardem“ până la epuizare în grija pentru cei din Biserică.
Dau aici doar două exemple din viața păstorului Baptist Ioan Dan, care a ajuns într-o vreme să fie chiar președintele Uniunii Baptiste din România. „Cinstea“ aceasta nu i-a adus însă prea mult confort și câștig sub autoritățile comuniste.
Într-o ocazie, trimișii securității au venit să-l aresteze din casa unui om aflat pe o cornișă de sat. Fratele Dan s-a băgat sub o stivă mare de lemne, unde numai unul mic de statură ca el ar fi putut încape. Oamenii legii l-au căutat peste tot și nu l-au găsit. Au stat însă de pază câteva zile, așa că fratele Dan a rămas mult sub stiva aceeea de lemne. „Dumnezeu a avut grijă de mine. O găină și-a făcut și ea cuibarul sub stiva de lemne, așa că am avut în fiecare zi ouă ca să nu-mi fie nici foame, nici sete“.
Cu altă ocazie, autoritățile l-au prins și l-au închis într-un grajd în care era un taur cunoscut pentru violența lui. Fratele Dan s-a pregătit de moarte și s-a ascuns într-un colț. Taurul s-a năpustit spre el, dar coarnele mari au lovit în dreapta și stănga lui. Faptul că era așa de mic și subțirel l-a scăpat și de data aceea.
Gândul că că un om de talia apostolului Pavel n-a fost apreciat atunci la adevărata lui valoare, ci vorbit de rău și pus în balanța celor ce erau ispitiți să umble după învățători mincinoți ne mângâie și ne întărește totodată. Ca și Pavel altădată, și noi suntem plini de râvnă pentru cei convertiți, nu de dragul nostrum, ci de dragul Celui care ne-a chemat la o slujire așa de măreață. Priviți-l pe apostolul Pavel în sfâșierea lăuntrică scoasă la suprafață de nestatornicia convertiților din Corint:
„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! 2Căci sînt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentrucă v’am logodit cu un bărbat, ca să vă înfăţişez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată. Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit, sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit, sau o altă Evanghelie, pe care n’aţi primit -o, oh, cum îl îngăduiţi de bine! Dar socotesc că nici eu nu sînt cu nimic mai pe jos de apostolii aceştia ,,nespus de aleşi!„ Chiar dacă sînt un necioplit în vorbire, nu sînt însă şi în cunoştinţă; şi am arătat lucrul acesta printre voi, în tot felul şi în toate privinţele. Sau, am făcut un păcat, cînd m’am smerit pe mine însumi, ca să fiţi înălţaţi voi, şi v’am vestit fără plată Evanghelia lui Dumnezeu? Am despoiat alte Biserici, primind dela ele o plată, ca să vă pot sluji vouă. Şi cînd eram la voi, şi m’am găsit în nevoie, n’am fost sarcină nimănui; căci de nevoile mele au îngrijit fraţii, cînd veniseră din Macedonia. În toate m’am ferit, şi mă voi feri să vă îngreuiez cu ceva“ (2 Cor. 11:1-9).
Hăituit de autoritățile vremii, dar preocupat până la agonie de biserici, Pavel se vede criticat pe nedrept și înlocuit ieftin cu oameni care răspândeau în jur miresmele morții. Chiar și din această situație, el trăiește pentru credincioși, luptă pentru ei, se jertfește pentru ei. Ultima instanță care va judeca lucrarea lui și reacțiile lor va rămâne întotdeauna Dumnezeu și dreptatea Sa cea mare.
Așa a spus și Soren Kierkegaard, filosof și teolog olandez, într-una din cugetările lui memorabile:
„Oamenii cred că predicatorul este un actor pe o scenă şi că ei sunt criticii, care îl blamează sau îl laudă. Ceea ce ei nu ştiu este că, de fapt, ei sunt actorii de pe scenă; predicatorul este doar sufleorul care stă în culise și le aminteşte replicile pe care le-au uitat, iar Dumnezeu este ascultătorul care apreciază.”
3. Pavel – un teolog cu teologia sistematizată
Biserica din Tesalonic a fost născută sub persecuție, în condiții de totală opoziție, în doar câteva săptămâni, probabil în mai puțin de o lună. Toți plantatorii de biserici ar vrea să știe care a fost secretul care i-a înlesnit această performanță lui Pavel!
Cine-i citește cu atenție epistolele scrise bisericilor formate în timpul călătoriilor lui misionare, întrezărește parte din secretul lui extraordinar. Spun „parte din secretul reușitelor lui“, pentru că partea majoră a secretului a fost lucrarea irezistibilă a Duhului Sfânt. Nu Pavel a lucrat prin Duhul Sfânt, ci Duhul Sfânt a lucrat prin Pavel! Mântuirea oamenilor este pasiunea Duhului Sfânt, mereu în căutare de oameni prin care să se exprime.
În majoritatea epistolelor lui Pavel, chiar în debutul lor, în cadrul salutului apostolic există o referință la trei noțiuni distincte, cu siguranță „capitolele“ în care își distilase marele apostol învățătura teologică: credința, nădejdea și dragostea. Iată-le în primele versete din epistola scrisă tesalonicenilor:
„Pavel, Silvan şi Timotei (probabil că Luca se afla încă în Tesalonic), către Biserica Tesalonicenilor, care este în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Isus Christos: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Christos. Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi, pe cari vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre; căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Christos!“ (1 Tes. 1:1-3).
Iată și un tabel care ilustrează prezența acestor capitole care au „sistematizat“ teologia prezentată de apostolul Pavel:
Teologia lui Pavel
| Trecut | Prezent | Viitor | |
| CREDINȚĂ | DRAGOSTE | NĂDEJDE | |
| „ … căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Christos!“ | 1 Tes. 1:3 | ||
| „Dar noi, cari suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mântuirii.“
|
1 Tes. 5:8 | ||
| „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea“. | 1 Cor. 13:13 | ||
| „Și am auzit despre credinţa voastră în Christos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei …“ | Coloseni 1:4-5 | ||
| „De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţămiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, …“ | Efeseni 1:15-18 | ||
| (1:5-11:36) | (12:1-13:10) | (13:11-14) | Romani |
| (1:6 − 5:12) | (5:13 − 6:10) | ….. | Galateni |
| „Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.“ | ….. | 2 Tesal 1:3 | |
Dacă ar fi să găsim o definire a celor trei capitole ale teologiei lui Pavel, ar trebui să spunem cam așa:
Credința este în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Christos
Dragostea este în ceea ce-L lăsăm pe Dumnezeu să facă în noi prin Duhul Sfânt
Nădejdea este în ceea ce va face Dumnezeu pentru noi prin Isus Christos
Așa cum vom vedea, cea de a doua epistolă scrisă tesalonicenilor este un tratament pentru „nădejde“, pentru că cei de acolo aveau păreri greșite despre vremurile viitoare. Fiind greci convertiți la creștinism (mesianism), majoritatea membrilor tinerei biserici din Tesalonic nu erau prea familiarizați nici cu faptele lui Dumnezeu așa cum au fost ele consemnate în conținutul Vechiului Testament și nici cu viața, învățăturile, moartea și învierea Domnului Isus, care se petrecuseră în teritoriul îngust al Israelului. Religiile cunoscute de greci erau simple speculații filosofice, bazate pe idei năstrușnice sau pe influențe demonice. Creștinismul era și este un unicat, fiind singura religie care se bazează pe fapte, pe evenimente care s-au petrecut în trecut, pe evenimente obiective care se petrec azi și pe evenimente care se vor petrece în viitor. La finalul istoriei, când Dumnezeu va judeca lumea, oamenii se vor pleca în fața realității acestor fapte incontestabile. Iată cum folosește apostolul Pavel terminologia sistemului său teologic:
„ … v-am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Christos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, … Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba“ (1 Tes. 3:2,5) .
Pe măsura familiarizării cu datele din Cuvântul lui Dumnezeu, încrederea tesalonicenilor se așeza din ce în ce mai mult pe o temelie nezdruncinabilă:
„ … credinţa voastră merge mereu crescând“ (2 Tesal. 1:3).
Ce păcat că școlile teologice de azi au neglijat sistemul teologic folosit atunci de Pavel! Ce simplă și ce eficace a fost învățătura lui!
Avem încă o confirmare a celor trei capitole ale sistemului teologic folosit de Pavel din aprecierea răspunsului adecvat pe care l-au dat credincioșii din Tesalonic: ei au primit vestea bună, au părăsit viața idolatră, s-au întors la Dumnezeu și au început să aștepte revenirea Domnului Isus:
„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“ (1 Tes. 1:9-10).
Apostolul Pavel a fost înviorat să afle că tesalonicenii de la care plecase în condiții nu tocmai plăcute stăruiseră în credință și formaseră o biserică pe care o puteau lua ca exemplu și creștinii din alte părți:
„Ştim, fraţi prea iubiţi de Dumnezeu alegerea voastră. În adevăr, Evanghelia noastră v-a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrăzneală. Căci ştiţi că, din dragoste pentru voi am fost aşa printre voi. Şi voi înşivă aţi călcat pe urmele mele şi pe urmele Domnului, întrucât aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine dela Duhul Sfânt; aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia. În adevăr, nu numai că dela voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea“ (1 Tes. 1:4-8).
Cea mai deplină confirmare a sistemului teologic folosit de Pavel vine însă din felul în care au fost așezate epistolele lui în canonul Noului Testament. Structural, primele 4 epistole (Romani, 1, 2 Corinteni, Galateni) vorbesc despre Credința mântuitoare ancorată în Crucea de la Golgota. După ele vin trei epistole (Efeseni, Filipeni și Coloseni) care se ocupă de Biserică, trupul spiritual armonios al celor care au crezut în Jertfa de la Cruce și formează acum o familie care trăiește în Dragoste. Ultimele două epistole (1, 2 Tesaloniceni) tratează esența Nădejdii creștine, venirea Domnului ca eveniment sigur și ca sursă de motivație pentru perseverența sfinților.
Unul din pasajele în care apostolul prezintă sistemul său teologic bazat pe trecut, prezent și viitor este 1 Corinteni 15, din care cităm aici doar prima parte. Urmăriți cum cele trei secțiuni sunt prezentate ca trei trepte sau etaje ale revelației dumnezeiești:
„Vă fac cunoscut, fraţilor Evanghelia, pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas, şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut.
V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Christos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre cari cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine.
Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut.
Iar dacă se propovăduieşte că Christos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Christos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Christos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Christos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Christos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Christos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Christos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Christos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
Dar acum, Christos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Christos; dar fiecare la rândul cetei lui. Christos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Christos.
În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, în adevăr, ,,a pus totul supt picioarele Lui“. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi“ (1 Cor. 15:1-28).
În teologie, ca și în viață, avem nevoie și de trecut și de prezent și de viitor. Prezentul este însumarea trecutului până la momentul de față. Viitorul este rodirea terenului actual din fertilizat cu experiențele și lecțiile învățate în trecut.
4. Pavel – un apostol forțat să se apere
În general, un lucrător al lui Dumnezeu nu trebuie să se apere. O va face Dumnezeu la vremea Lui. Uneori însă este vorba despre mult mai mult decât poziția și reputația lucrătorului! Este vorba despre reputația și progresul lucrării. Îmi aduc aminte de o ocazie de prin 1979 în care fratele Geabou Pascu, pastor pe atunci la Alexandria, a venit la amvonul bisericii noastre din București, N. Titulescu 56a, și a trântit la pământ un exemplar al revistei „Pentru Patrie“, spunând: „O revistă murdară și mincinoasă! Te scuipă și nu-ți dă nici măcar dreptul să te stergi pe obraz de scuipatul lor“.
Ce se întâmplase? Revista, editată de ministerul armatei din România socialistă, publicase un articol despre presupusele delapidări săvârșite de un grup de păstori baptiști. „Întâmplător“ erau exact aceiași păstori care inițiaseră semnarea unui memoriu către președintele Nicolae Ceaușescu, cerând libertatea garantată credincioșilor bapătiști prin Constituția țării. Iar „delapidările“ de care erau învinuiți nu erau de fapt decât niște cheltuieli ale bisericilor pentru care ei s-au hotărât că legea nu le cere să mai aștepte „aprobările“ din partea Departamentului Cultelor. Vorba fratelui Liviu Olah, când a fost și el luat la întrebări pentru această lipsă de așteptare după aprobările Departamentului Cultelor: „Domnule împuternicit, eu discut cu orice problemă vreți cu dumneavoastră, dar nu din cele care privesc lucrarea lui Dumnezeu.“ „Dar de ce, domnule Olah, noi suntem reprezentanții Statului pentru binele dumneavoastră?“ Răspunsul a venit simplu și clar: „Pentru că nu aveți Duhul Sfânt.“
Gestul fratelui Geabou Pascu a fost șocant și curajos. Cei din sală au amuțit. Nu se mai văzuse așa ceva și era de neconceput pentru debutul unei predici rostită în inima Bucureștiului. Nu a fost însă singurul gest șocant al păstorului din Alexandria. Când a aflat că prietenii și colegii lui fuseseră închiși de Securitate în arestul miliției din București, Geabou Pascu a venit din proprie inițiativă, cât a putut de repede, și a bătut la poarta SEcurității ca să fie arestat și el alături de cei „vinovați“. Astfel de gesture au fost apoi „criticate și osândite“ de informatorii plătiți care se aflau printre păstorii din cultul Baptist. Începuse Campania de „dezinformare“ și cei cu solda lui Iuda deplăngeau obrăznicia grupului care nu accepta suferința în anonimatul tăcerii „creștine“. Slavă Domnului că glasul acestor „slujitori vânduți“ care mulțumeau Statului ateu care încerca să reducă la tăcere și să discrediteze propovăduirea Evangheliei în societatea românească a fost neutralizat de publicitatea făcută grupului de păstori curajoși de postul de radio „Europa Liberă“. Am ascultat întâmplător la o conversație iscată între doi pe culoarul unui vagon de tren în care unul din interlocutori declara: „Domnule, am auzit de curajul creștin al grupului de păstori baptiști. Grozavi oameni! Dacă aș știi unde să-I găsesc m-aș face și eu membru în … partidul lor!“ Nerecomandată atunci când este vorba de suferințe personale, apărarea publică este nu numai recomandată, ci chiar obligatorie, atunci când este vorba despre apărarea lucrării lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a făcut-o de câteva ori, când, a spus el, și-a permis să vorbească „în nebunie“:
„O, de aţi putea suferi puţintică nebunie din partea mea! Ei, haide, suferiţi-mă! … Ce spun în această îndrăsneală, ca să mă laud, nu spun după Domnul, ci ca şi cum aş spune din nebunie…. Spre ruşinea mea o spun, că am fost slabi! Totuş, orice poate să pună înainte cineva-vorbesc în nebunie-pot pune şi eu înainte“ (2 Cor. 11:1, 17, 21).
Capitolul doi al primei epistolei scrise de apostolul Pavel celor din Tesalonic conține și el căteva afirmații prin care Pavel se dezvinovățește de niște acuzații care i s-au adus. Metoda diavolului pentru distrugerea adunărilor creștine nou formate este, mai întâi, să discrediteze reputația mesagerului Evangheliei, iar apoi să atace conținutul mesajului adus. La Tesalonic, diavolul le făcuse deja pe amândouă.
Ca să distrugă reputația mesagerului, diavolul atacă motivația activității lui. Dacă vom citi „printre rânduri“ vom descoperi apărarea lui Pavel și, implicit, acuzele care I s-au adus. Apostolul nu se apără din cauza mândriei, ci pentru ca tesalonicieni să poată să stea tari pe temelia mesajului primit. Putem enumera nu mai puțin de nouă astfel de lucruri.
Pavel este acuzat …
… că încurcă lucrurile, că este un fel de „încurcă-lume“.
… că este un fricos, un răufăcător pus pe fugă de cei care stau pentru adevăr. În realitate, Pavel a plecat pentru ca cei credincioși să nu sufere. Ei puseseră o „cauțiune“ bănească ca gaj că nu va mai fi tulburare în cetate.
… că este un fanatic periculos.
… că este un afemeiat, din cauză că erau multe femei printre noii convertiți, mai cu seamă dintre cele mai bogate.
… că este un farsor, care i-a păcălit pe cei din Tesalonic.
… că este un lingușitor care știe să profite spunând oamenilor ceea ce vor ei să audă.
… că este un oportunist lacom care urmărește să le ia banii.
… că este un puturos căruia îi place să trăiască din munca altora.
… că este un dictator, căruia îi place să stăpânească peste alții, mereu în căutare de naivi care să-l admire.
Niciuna din aceste nu era adevărată, dar diavolul le aruncase în calea credincioșilor din Tesalonic. De fapt, acestea erau adevărate pentru diavol, așa lucrează el cu oamenii.
Apostolul Pavel face apel la mărturia tesalonicenilor și a lui Dumnezeu însuși.
- El le arată realitatea frumoasă a vieții celei noi din adunarea lor . Poate fi aceasta lucrarea unui „încurcă-lume“ ?
„Voi înşivă ştiţi, fraţilor, că venirea noastră la voi n’a fost zadarnică“ (2:1)
- El le aduce aminte despre îndrăzneala lui în lucrare. După ce a fost aruncat în închisoare în Filipi, în prima cetate în care a venit s-a apucat de-ndată să predice Evanghelia. Așa se poartă un fricos? Dacă ar fi fost fricos s-ar fi grăbit să fugă în altă țară.
„Dupăce am suferit şi am fost batjocoriţi în Filipi, cum ştiţi, am venit plini de încredere în Dumnezeul nostru, să vă vestim Evanghelia lui Dumnezeu în mijlocul multor lupte“ (2:2).
- El le spune că nu este nici lingușitor și nici mincinos, ci un om care spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Pavel n-a căutat să păcălească pe nimeni.
„Căci propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăţie, nici pe viclenie.În adevăr, cum bine ştiţi, niciodată n’am întrebuinţat vorbe măgulitoare, nici haina lăcomiei: martor este Dumnezeu“ (2:4)
- El le vorbește despre evlavia sa. Dumnezeu l-a spcotit vrednic și asta este cea mai bună dovadă.
„Ci, fiindcă Dumnezeu ne-a găsit vrednici să ne încredinţeze Evanghelia, căutăm să vorbim aşa ca să placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cercetează inima. “ (2:5).
- El le amintește despre smerenia și blândețea comportamentului lui printre ei.
„N-am căutat slavă dela oameni: nici dela voi, nici dela alţii, deşi, ca apostoli ai lui Hristos, am fi putut să cerem cinste. Dimpotrivă, ne-am arătat blînzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii“ (2:6-7).
- El le aduce aminte că s-a ostenit să le dea din timpul, din banii și chiar din sine însuși.
„Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atît de scumpi ne ajunseserăţi“ (2:8).
- El le aduce aminte de hărnicia cu care a lucrat ca să nu le fie o povară.
„Vă aduceţi aminte, fraţilor, de osteneala şi munca noastră. Cum lucram zi şi noapte, ca să nu fim sarcină niciunuia din voi, şi vă propovăduiam Evanghelia lui Dumnezeu“ (2:9).
- El îi face pe ei martori ai sfințenie cu care a trăit printre ei.
„Voi sînteţi martori, şi Dumnezeu deasemenea, că am avut o purtare sfîntă, dreaptă şi fără prihană faţă de voi, cari credeţi“ (2:10).
- El le aduce aminte că, departe de afi un dictator între ei, a fost mai degrabă ca un tată care-și educă cu drag copiii pentru viața în Împărăția lui Dumnezeu.
„Ştiţi iarăş că am fost pentru fiecare din voi, ca un tată cu copiii lui: vă sfătuiam, vă mîngîiam şi vă adeveream, să vă purtaţi într’un chip vrednic de Dumnezeu, care vă cheamă la Împărăţia şi slava Sa“ (2:11-12).
Situația cu care s-a confruntat apostolul Pavel față de biserica din Tesalonic este o ocazie excelentă să înțelegem cum atacă diavolul pe lucrătorii din biserici. Lui îi place teribil să arunce îndoială și criticism la adresa lor, ca să-i descurajeze și să-i facă pe ceilalți să nu-i mai asculte.
„Deaceea mulţămim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci cînd aţi primit Cuvîntul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvîntul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvîntul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi cari credeţi“ (2:13).
Apostolul Pavel n-a fost surprins de acest aspect al luptei duhovnicești. Îl experimentase deja încă de pe când lucra și lupta în bisericile din Iudeea.
„Căci, fraţilor, voi aţi călcat pe urmele Bisericilor lui Dumnezeu, cari sînt în Hristos Isus, în Iudea; pentrucă şi voi aţi suferit din partea celor de un neam cu voi aceleaşi rele, pe cari le-au suferit ele din partea Iudeilor. Iudeii aceştia au omorît pe Domnul Isus şi pe prooroci, pe noi ne-au prigonit, nu plac lui Dumnezeu, şi sînt vrăjmaşi tuturor oamenilor, căci ne opresc să vorbim Neamurilor, ca să fie mîntuite. Astfel, ei totdeauna pun vîrf păcatelor lor. Dar, la urmă, i -a ajuns mînia lui Dumnezeu!“ (2:14-16).
Pentru Pavel, înverșunarea dușmanului era normală. Dumnezeu smulgea oameni de sub stăpânirea lui așa că reacția lui era de așteptat, era firească. Așa cum spunea cineva: „Dacă nu te întâlnești din când în când frontal cu diavolul, s-ar putea să mergeți în aceeași direcție!“ Unii creștini ar vrea să trăiască fără suferințe. Pentru Pavel, suferința era un semn al alegerii divine, un semn de cinste, o pecete a autenticității. Nu-I de mirare că apostolul a vrut să le transmită acest fel de gândire și credincioșilor din Tesalonic.
„Noi, fraţilor, după ce am fost despărţiţi cîtăva vreme de voi, cu faţa dar nu cu inima, am avut cu atît mai mult dorinţa să vă vedem. Astfel, odată, şi chiar de două ori, am voit (eu, Pavel, cel puţin) să venim la voi; dar ne -a împedecat Satana. Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sînteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sînteţi slava şi bucuria noastră“ (2:17-20).
Capitolul 3 conține pasaje de destăinuiri duioase, asemănătoare unei spovedanii. Departe de apleca uțor din Tesalonic, ca să-și scape pielea, cum îl învinuiau unii, Pavel s-a gândit în toate doar la binele lor și a tremurat pentru credincioșia lor față de Domnul.
„Deaceea, fiindcă nu mai puteam răbda, am socotit mai bine să fim lăsaţi singuri în Atena, şi v’am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră, pentruca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta sîntem rînduiţi. Şi cînd eram la voi, v’am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceeace s’a şi întîmplat, cum bine ştiţi.
Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba. Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne -a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi. Deaceea, fraţilor, în toate strîmtorările şi necazurile noastre, am fost mîngîiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră. Acum, da, trăim, fiindcă voi staţi tari în Domnul“ (3:1-8).
Acum, că aflase de la Timotei vești bune despre ei, apostolul le face o declarație de dragoste și își mărturisește dorința vie de a fi iar în mijlocul lor. Un lucrător creștin poate lucra și prin scrisori, dar eficiența lui cea mai mare, bucuria lui cea mai deplină este atunci când este ca un păstor în mijlocul turmei sale.
„Cum putem noi oare să mulţămim în deajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria, pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru? Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre. Însuş Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi“ (3:9-13).
Vorbirea de rău se alungă prin faptele bune. Nu ne este de nici un folos să ne retragem în bârlog ca ursul care hibernează sau își linge rănle. Am dovedi doar că vorbirea de rău și-a atins scopul!
Pavel dorea să meargă iar printre tesaloniceni pentru ca purtarea lui să alunge calomniile spuse despre el.
5. Pavel – un apostol preocupat cu maturizarea ucenicilor din Tesalonic
În capitolele 4 și 5 din 1 Tesaloniceni, apostolul Pavel ilustrează preocuparea părintească pentru copiii lui în credință, dorind să-i vadă crescând sănătoși în două domenii: în sfințire și în speranța pentru viitor (nădejde). Oricât ar părea de paradoxal, ambele domenii implică o relație cu … moartea. Sfințirea este creșterea noastră în asemănarea cu Dumnezeu prin mortificarea firii noastre pământești (Rom. 8:13; Gal. 6:8; Efes. 4:22; Col. 3:5), iar nădejdea este cea mai plăcută punte peste moartea fizică.
Sfințirea
Sfințirea este transformarea vieții prin creșterea în asemănare cu Dumnezeu. Ea măsoară gradul în care ieșim de sub puterea păcatului și intrăm sub autoritatea vitală a Duhului Sfânt. Apostolul a văzut foarte clar că cei din Tesalonic, născuți ca oameni în mediul corupt al societății grecești, trebuie să părăsească felul lor deșert de viețuire pe care l-au moștenit de la părinții lor pentru a trăi la înălțimea standardelor divine. Probabil că cea mai „contemporană“ definiție a procesului de sfințire este „calea spre excelență“. Dumnezeu ne iubește așa cum ne găsește, dar ne iubește prea mult ca să ne lase așa cum ne găsește! El vrea să ne scoată din lumea de dărâmături și eșecuri ale păcatului și să ne facă părtași desăvârșirii Lui. Cel mai important verb din prima parte a capitolului patru este „să sporiți“. Nu este suficient că cei din Tesalonic au început bine. Mai este destul loc pentru creștere, pentru excelență. Pavel nu obosește să le repete în scris ceea ce le spusese deja prin viu grai când fusese la ei:
„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta“ (1 Tes. 4:1).
„Dragostea“, care măsoară participarea noastră la sfințirea lucrată de Duhul lui Dumnezeu, trebuia să crească în ei spre desăvârșire:
„Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu …Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea“ (1 Tesal. 4:9-10).
Convertirea este un eveniment care se produce într-o clipă, însă sfințirea este un proces care durează toată viața! Înainte de a ajunge în cer, cei din Tesalonic aveau nevoie să iasă din obiceiurile păguboase pe care le deprinseseră în societatea grecească.
Etica familiei creștine
Prima schimbare de caracter și comportament în convertiții din Tesalonic trebuia să înceapă cu cărămida de bază a societății, familia.
„Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta. Ştiţi, în adevăr, ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei, ca Neamurile, cari nu cunosc pe Dumnezeu“ (1 Tes. 4:1-5).
Grecii duceau o viață destrăbălată plină de abuzuri carnale, după chipul și asemănarea „zeilor“ la care se închinau. Olimpul lor era plin de „năluci“ care personificau pornirile păcatelor din trupurile lor. Bahus era zeul beției, Diana și Afrodita patronau vânătoarea și sexul. Iată o scurtă descriere a sistemului religios al grecilor, preluată prin Internet de pe CreștinOrtodox.ro:
+++
„În perioada străveche, locuitorii Greciei și ai insulei Creta par să fi adorat Pământul Mamă, ca zeiță a fecundității dar și a reîntoarcerii finale. Din cercetările savanților putem spune că exista un cult la Cnossos și Pylos și că era adorată o divinitate a naturii și a animalelor, Potnia Teron. Apar treptat date despre zeități ca Zeus, Hera, Poseidon, Demeter, Atena, Ares, Hermes, Dyonisos.
Zeus era zeul suprem al grecilor, părintele zeilor și al oamenilor. Ca zeu al cerului, el locuiește pe vârful muntelui Olimp, vârf care era socotit a fi în cer, și tot ca zeu al cerului, el este stăpânul norilor, al ploii, al zăpezii, al tunetului și al fulgerului, fiind reprezentat cu un fulger în mână. Ca zeu al luminii, Zeus vede toate, nu-i scapă nimic. El supraveghează împlinirea justă a angajamentelor, respectarea dreptății, împlinirea obligațiilor conjugale. El protejează familia, patria, cetatea. Mitologia a întunecat figura măreață a lui Zeus, atribuindu-i o seamă de aventuri amoroase cu totul imorale.
Hera este personificarea feminină a cerului, în special a cerului nocturn. Ea este soră și soție în același timp a lui Zeus, împărțind cu acesta puterea. Este zeița femeilor și a căsătoriei.
Atena (Athena, numită și Palas Athena) este, dintre toate zeitățile panteonului grecesc, cea mai apropiată de Zeus, ca una ce este născută, fără mamă, direct din capul lui și întrupând o parte din însușirile tatălui sau. Ea conduce armatele la victorie și tot ea prezidează la încheierea păcii. Și Ares este zeul războiului, dar acesta este un zeu sângeros, iubind vărsarea de sânge pentru vărsarea de sânge însăși. Atena este înțeleaptă, prudentă, duce luptele la bun sfârșit, apoi prezidează operele din timp de pace: adunările din agora (piața publică), ședințele senatului etc. Ea protejează munca, meseriile, artele.
Apolo (Apollo) este unul dintre cei mai importanți zei ai grecilor. Numele său înseamnă soarele „strălucitor”. De la început Apolo a fost o zeitate pastorală. În general însă el este cunoscut ca zeu al poeziei și al artelor.
Artemis este zeița fecundității, a castității și a iubirii legitime. Ca soră a lui Apolo împărtășește unele din însușirile acestuia, ca de exemplu aceea de a feri pe oameni de boli, dar este în stare și să provoace epidemiile și să omoare cu repeziciune mai ales femei. Identificându-se cu zeitățile lunare Hecate și Selene, ea apare ca zeiță a luminii nocturne, zeiță care iubește locurile retrase, întunecoase.
Hermes era socotit zeu al vântului, al comerțului, al câștigului rapid, al artei de a trage profit în dauna altuia. Tot el este și zeul drumurilor.
Hefaistos este în panteonul grecesc zeul focului, în special al focului din adâncul pământului. Mai târziu, în poemele homerice, apare ca meșterul iscusit care clădește palatele zeilor și făurește toate obiectele de confort și de podoabă ale zeilor; la care, firește, se folosește în primul rând focul.
Afrodita, soția lui Hefaistos, după altă versiune soția lui Ares, zeul războiului, este zeița iubirii senzuale.
Poseidon, zeul mărilor, fratele lui Zeus, este de asemenea una dintre zeitățile importante ale panteonului grecesc ca și Atena zeiță a înțelepciunii.
În lumea subpământeană locuiau: Hades (fratele lui Zeus), zeițele Persefona și Hecate.
În secolele al Vll-lea și al Vl-lea î. Hr. a luat un mare avânt cultul eroilor, care erau fie personaje omenești îndumnezeite, fie zei decăzuți. Ei erau socotiți în general ca fiind născuți din căsătoria între un zeu și o pământeancă sau un pământean și o zeiță. Majoritatea eroilor proveneau din personalități istorice de mare însemnătate, strămoși care au întemeiat o colonie ori au adus importante servicii cetății și a căror amintire a luat cu vremea înfățișarea unei apoteoze. Unii dintre eroi ajungeau să fie asimilați întru totul cu zeii. Cel mai cunoscut este eroul Prometeu, care la origine a fost un zeu al focului. Prometeu fură focul din fierăria lui Hefaistos și-l aduce oamenilor. Pentru toate acestea, Zeus îl pedepsește să stea încătușat de o stâncă în Caucaz și un vultur să-i mănânce zilnic ficatul, care creștea la loc în timpul nopții. Mitul prometeic a fructificat o întreagă literatură în antichitate și în epocile modernă și contemporană, Prometeu devenind simbolul eroului care se sacrifică pentru binele omenirii.
Dintre ceilalți eroi amintim pe Teseu, care a omorât Minotaurul – monstru căruia atenienii trebuiau să-i sacrifice din nouă în nouă ani câte șapte tineri și șapte fecioare – pe Ahile, pe Menelau, pe Diomede, etc.“
După cum se poate vedea, grecii și-au inventat patroni supranaturali care să le justifice viciile. Familiile lor erau neafectate de libertinajul sexual pentru că instauraseră un sistem social care să le dea stabilitate. Nevestele puteau fi schimbate în mod „civilizat“, iar întreținerea amantelor era ceva foarte public și la modă. Iată ce ne spune Demostenes despre reglementarea raporturilor sexuale în Grecia timpului său:
„Noi plătim prostituate pentru plăcere, ținem amante pentru satisfacerea nevoilor de fiecare zi ale trupului și avem soții pentru nașterea de copii și pentru buna administrare a casei“.
Nevestele grecilor mai erau numite și „matroane“ („femei de frunte“ în Faptele Apostolilor 17:4). Trecute de vârsta medie și neglijate de bărbații lor, ele se revanșau prin influența mare în treburile obștei și prin întreținerea unor relații păcătoase cu „campionii“ jocurilor sportive de atunci. O matroană rămasă văduvă își cumpăra uneori un soț tânăr sărac. După moartea ei, soțul trecut de floarea vârstei își lua o nevastă tânără, ș.a.m.d. Seneca a scris: „Femeile se mărită ca să divorțeze și divorțează ca să se mărite“. Castitatea era aproape o virtute moartă.
+++
Dacă plasați tesalonicenii pe fundalul acesta veți înțelege foarte repede de ce le-a scris Pavel ceea ce le-a scris și de ce sfințirea trupului și a familiei era așa de prioritară.
Etica muncii și a comerțului
O altă prioritate a fost scoaterea creștinilor din obiceiurile corupte legate de muncă și de comerț. Grecii erau campionii comerțului mondial. Aceasta n-ar fi fost rău, dacă n-ar fi însemnat și că profitul lor era derivat dintr-un sistem de necinste și camătă. Pavel le repetă ceea ce le spusese deja: relațiile dintre ei trebuiau să fie de-acum de o cu totul altă natură:
„Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său; pentrucă Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v’am spus şi v’am adeverit. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteşte aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v’a dat şi Duhul Său cel sfînt“ (1 Tes. 4:6-8).
Ca să poată supraviețui neîntinați de „sistem“, convertiții la creștinism sunt îndemnați să se considere intrați într-o familie de „frați“ și „surori“, care pot să-și înființeze o viață comunitară distinctă și separată de cea coruptă:
Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţăţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii, cari sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi, şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni“ (1 Tes. 4:9-12).
Realitatea acestei „societăți noi“ s-a generalizat pretutindeni pe unde au apărut biserici. Așa cum vom vedea însă, unii din convertiții creștini din Tesalonic, înțelegând greșit venirea Domnului, profitau de viața comunitară, nu munceau și se ocupau „cu nimicuri“. Îndeletnicirea era foarte „la modă“ în Grecia. Pavel va vedea la Atena că „… toţi Atenienii şi străinii, cari stăteau în Atena, nu-şi petreceau vremea cu nimic altceva decât să spună sau să asculte ceva nou“ (Fapte 17:14).
Grecii trăiau numai pentru „plăcere“, fie ea la nivelul trupului, fie ea la nivelul sufletului. Ei credeeau că munca, mai ales munca fizică, era degradantă și trebuia repartizată cu precădere sclavilor. Evreii, pe de altă parte, educați prin prevederile Vechiului Testament vedeau munca drept o parte intrinsecă a vieții, o asemănare cu Dumnezeu în responsabilitate, preocupare și pasiuni, o îndeletnicire virtuoasă și plină de satisfacții. Când l-a făcut pe Adam, cel dintâi om, Dumnezeu nu l-a pus să-și dea doctoratul în filosofie cu o dizertație despre diferența dintre bine și rău, ci l-a așezat în Eden ca să fie grădinar. Toate activitățile legate de muncă din Scripturile evreiești erau la fel de meritorii, fie ele fizice sau intelectuale, fără deosebire. Apostolul Pavel caută să introducă acest fel de gândire și în tânăra biserică din Tesalonic. El le spune că ținta lor trebuie să nu mai depindă de nimeni din afară. Orice creștin sănătos trebuie să se întrețină singur și să fie gata să dea ajutor celor din jur care nu o pot face. Tema aceasta va fi reluată de apostol în cea de a doua scrisoare către tesaloniceni (2 Tes. 3:6-14). Principiul va fi amintit apoi tuturor celorlalte biserici născute în contextul social grecesc:
„Cine fura, să nu mai fure; ci mai de grabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit“ (Efes. 4:28).
„N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă, şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“ (Fapte 20:33-35).
Spre deosebire de religia și filosofia greacă, creștinismul a ridicat munca la rang de virtute duhovnicească. Clădind pe Vechul Testament, apostolii au spus pretutindeni că munca este îndeletnicirea pe care o pregătise Dumnezeu pentru om încă dinaintea „căderii“. Lumea trebuie văzută drept „ogorul“ lui Dumnezeu, iar orice activitate trebuie făcută „ca pentru Domnul“, fie că este făcută cu vorba sau cu fapta“ (Col. 3:23). Este interesant că expresia atribuită Domnului Isus: „Este mai ferice să dai decât să primeşti“ nu apare nicăieri în textul celor patru Evanghelii. Ea este o dovadă că în lumea de atunci mai circulau încă fragmente din predicile rostite de Domnul Isus, iar apostolul Pavel avea cunoștință despre ele.
6. Pavel – un apostol cu nădejde pentru cei adormiți
În fața morții, oamenii se împart în două categorii: cei care văd în ea un sfârșit fără nădejde și cei care văd dincolo de ea o nădejde fără de sfârșit!
Încredințat că tesalonicenii stau acum bine la „credință“ și la „dragoste“, apostolul Pavel trece cu capitolul 5 la învățătura despre „nădejde“. Se pare că cei de atunci erau îngrijorați de soarta celor care „au adormit“ (murit) crezând că ei nu vor avea parte de binecuvântata nădejde a întâlnirii cu Domnul. Răspunsul lui Pavel ne dă ocazia să privim și noi în viitor la acest eveniment de o spectaculoasă importanță.
Epistola scrisă tesalonicenilor cuprinde descoperirea unor aspecte, pe care nu le mai găsim în nici o altă epistolă, despre „răpirea“ Bisericii. Textul ne dă o cronologie a secvențelor în care se vor petrece evenimentele legate de învierea tuturor credincioșilor morți, transformarea celor vii și ridicarea lor „în nori“, pentru a-L întâlni acolo pe Domnul (1 Tes. 4:16-18).
Elocventă, prin lipsă, este „fixarea unei date“ pentru revenirea lui Isus Hristos. Cei ce au astăzi o asemenea pasiune, ar face bine să țină seama că Pavel însuși, specialistul Nou Testamental în această problemă, spune foarte clar:
„Cât despre vremi și soroace, n-aveți trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoț noaptea“ (5:1-2).
Noul Testament este plin de referințe despre viitor. De exemplu, numai despre revenirea Domnului Isus sunt nu mai puțin de 300 de referințe! Credincioșii sunt oameni orientați spre viitor. Dumnezeu nu și-a încheiat lucrarea cu lumea aceasta. În ciuda celor care cred că sfârșitul istoriei va fi o tragedie, apostolul Pavel vrea să însenineze inimile celor din Tesalonic cu lumina Evangheliei:
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, cari n-au nădejde“ (1 Tes. 4:13).
Lumea Greciei era cutremurată de tenebrele morții. Marii filosofi ai antichității erau pesimiști. Iscillus a scris: „Când un om moare, nu există înviere“. Teocrates a scris: „Pentru cei încă în viață mai este o nădejde, dar pentru cei morți, nici una“. Pe un mormânt din Grecia, cineva a scris: „N-am fost, am trăit, nu mai sunt, și nici nu-mi pasă“. Se pare că apostolul Pavel a primit prin Timotei o întrebare de la cei din Tesalonic, îngrijorați că cei care mor nu se vor putea bucura de evenimentele care vor avea loc odată cu venirea Domnului. Nu este clar dacă tesaloniceni se îndoiau de posibilitatea învierii sau doar de probabilitatea ca cei morți să fie părtași la domnia în împărăția lui Hristos. Cert este că Pavel îi îndeamnă să-și așeze nădejdea pentru viitor în experiența prin care a trecut Domnul Isus:
„Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El.“ (1 Tes. 4:14).
Orice om care a crezut în Isus Hristos s-a făcut pe vecie una cu El și va avea parte de toate experiențele prin care va trece Hristos! Pavel compară moartea celor credincioși cu un somn al trupului, în timp ce sufletul este acasă „la Domnul“, unde tânjea și el să ajungă:
„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup“ (Filip. 1:21-24).
Revelație: avem Cuvântul adevărului (1 Tes. 4:15a)
Apostolul face apel la autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și definește nădejdea creștină pentru cei morți în termenii următori:
„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi (1 Tes. 4:15).
Cred că facem bine dacă și noi recapitulăm puțin ce ne spune restul scrierilor Noului Testament despre învierea celor morți.
Dumnezeu i-a dat apsotolului Pavel o descoperire specială asupra învierii credincioșilor și asupra revenirii Domnului Isus. Iată ce scrie el în epistola adresată credincioșilor din Corint:
„Dar va zice cineva: „Cum înviază morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?“
Nebun ce eşti! Ce sameni tu, nu înviază, dacă nu moare mai întâi. Şi când sameni, sameni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în putrezire, şi înviază în neputrezire; este sămănat în ocară, şi înviază în slavă; este sămănat în neputinţă, şi înviază în putere. Este sămănat trup firesc, şi înviază trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc.
De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.“ Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.
Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că, putrezirea nu poate moşteni neputrezirea.
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. Când trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?“ (1 Cor. 15:35-55).
Învățătura propovăduită de Pavel este în totală armonie cu învățătura rostită de Domnul Isus:
„Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-L vor asculta, vor învia. Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată“ (Ioan 5:24-29).
„Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.“ Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.“ „Ştiu“, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.“ Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?“ „Da, Doamne,“ I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“ (Ioan 11:21-27).
Nădejdea noastră pentru viitor este ancorată puternic în biruința lui Hristos asupra morții:
„Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi, că nu este o înviere a morţilor? Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu înviază. Căci, dacă nu înviază morţii, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. (1 Cor. 15:12-23).
Societatea modernă este fascinată cu experiențele celor care au trecut prin fenomenul „morții aparente“ și au fost readuși la viață. Mărturiile lor, adunate în cărți, se vând în tiraje impresionante. Noi n-avem nevoie de așa ceva. Biblia ne este de ajuns, iar mărturia ei este singura mărturie care ne dă nădejde în ceasul morții:
„Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi nu prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde“ (Rom. 15:4).
Revenire: Hristos se va întoarce (1 Tes. 4:14-15)
Renvenirea Domnului Isus este folosită de apostolul Pavel drept o puternică motivație în viața tesalonicenilor. Ea ea fost un factor determinant în mântuirea lor (1:9-10), în slujirea lor (2:19-20) și în sfințirea lor (3:11-13):
„Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare“.
„Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră“.
„Însuş Dumnezeu, Tatăl nostru, şi Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi, cum facem şi noi înşine pentru voi, ca să vi se întărească inimile, şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi“.
Nădejdea revenirii Domnului Isus este o mângăiere pentru cei credincioși. Întâlnirea cu El se va face în văzduh, „în nori“:
Resuscitare (Înviere): cei morți vor fi primii (1 Tes. 4:16)
„Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos“ (1 Tes. 4:16).
Acesta este pasajul care dă răspuns îngrijorării celor din Tesalonic. Apostolul îi asigură că cei morți în Hristos nu vor rata nimic din evenimentele viitoare legate de întoarcerea și domnia lui Hristos. Învierea credincioșilor morți este o prioritate pentru Dumnezeu („însuși Domnul“). La ea participă făpturi de ordin major din anturajul tronului divin („cu glasul unui arhanghel“) și pentru ea sunt pregătite instrumente speciale care anunță desfășurarea evenimentelor cu importanță maximă în istorie („cu trâmbița lui Dumnezeu“). Apropierea cerului de pământ va face ca pământul să reacționeze și vom asista la cea dintâi fază a învierii („și întâi vor învia cei morți“). Trupurile cu care se vor îmbrăca sufletele celor morți vor fi nemuritoare. Cum sămânța nu seamănă cu floarea, tot așa trupurile semănate în moarte nu vor fi cele cu care vor învia cei morți.
Texte din Ioan și Apocalipsa arată clar că vor fi două învieri generale din morți. Când Domnul se va coborî pe nori, vor învia să-l întâmpine doar cei care au fost salvați prin credința în El. Aceasta este „prima înviere“:
„Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă (n.a. – Prima înviere); iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată (n.a. – a doua înviere)“ (Ioan 5:28-29).
„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo, şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele Neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme. Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s’a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n’au înviat pînă nu s’au sfîrşit cei o mie de ani. Aceasta este întîia înviere. Fericiţi şi sfinţi sînt ceice au parte de întîia înviere! Asupra lor a doua moarte n’are nicio putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani“ (Apocalipsa 20:1-6).
La finalul istoriei, mai înainte ca Dumnezeu să inaugureze un pământ nou și ceruri noi, va fi marea înviere de la urmă, numită și „cea de a doua înviere“ sau „învierea pentru judecată“. Între aceste două învieri, după părerea mea, vor fi Necazul cel Mare și Împărăția de o mie de ani.
„Cînd se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi deslegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, cari sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să -i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s’au suit pe faţa pămîntului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită. Dar din cer s’a pogorît un foc care i -a mistuit. Şi diavolul, care -i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Celce şedea pe el. Pămîntul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s’a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stînd în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii cari erau în ea; Moartea şi Locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui. Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n’a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc“ (Apoc. 20:7-15).
Răpire: cei în viață vor fi luați (1 Tes. 4:17a).
Următoarea secvență din lanțul evenimentelor viitoare este „răpirea“, ridicarea credincioșilor aflați încă în viață la cer pentru a fi „cu Domnul“:
Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh“ (1 Tes. 4:17).
Credincioșii rămași în viață vor trăi ceea ce a experimentat și patriarhul Enoh. El a umblat cu Dumnezeu până ce Dumnezeu l-a luat acasă:
„La vîrsta de şase zeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala. După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice. Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şase zeci şi cinci de ani. Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s’a mai văzut, pentru că l -a luat Dumnezeu“ (Gen. 5:21-24).
„Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n’a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu“ (Evrei 11:5).
Reuniune: vom fi totdeauna cu Domnul“ (1 Tes. 4:17b)
„ … Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte“ (1 Tes. 4:17b).
Din momentul acela, credincioșii vor fi acolo unde va fi și Domnul lor. Unirea lor se va îndeplini în ceea ce Biblia numește Nunta Mielului, unde Isus Christos va fi Mirele, iar Biserica va fi Mireasa.
Unul din amănuntele semnificative din text este că apostolul Pavel se include și pe sine în numărul celor ce vor fii vii la venirea Domnului („noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei“). Aceasta este fundamnetul doctrinei despre „iminența“ venirii Domnului Isus pentru Biserică. Pavel atunci, și fiecare generație de credincioși de după el, a trăit cu anticipația posibilei lui veniri în timpul vieții lor. Asta înseamnă că Biserica nu trebuie să se uite după alte semne ale venirii Lui. Răpirea și Reuniunea creștinilor cu Christos poate fi literalmente .. în orice clipă. În următorul capitol vom vedea cum va fi evenimentul acestei veniri pentru oamenii necredincioși din lume, iar în cea de a doua epistolă vom vedea că unii din Tesalonic au înțeles într-un mod absolut greșit ceea ce le spusese apostolul Pavel.
Confuzie: adormiți sau treji? Mânie sau mântuire? (1 Tes. 5:1-11)
Pasajul acesta este un avertisment apostolic pentru credincioșii din Tesalonic. Pavel le arată că, în problema venirii Domnului, existau deja două pericole posibile: obsedanta pasiunea stabilirii de date și totala indiferență asupra acestui subiect.
„Cît despre vremi şi soroace, n’aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentrucă voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea“ (1 Tes. 5:1-2).
Este imposibil să faci schițe și tabele cu date pentru o venire a Domnului care este … iminentă! Pe de altî parte, este foarte periculos să semeni cu oamenii din lume, care ignoră venirea iminentă și nu se pregătesc pentru ceea ce le va aduce viitorul:
„Cînd vor zice: ,,Pace şi linişte!„ atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare“ (1 Tes. 5:3).
Apostolul Pavel preia aici o expresie folosită de Domnul Isus: „ca un hoț noaptea“.
„Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru. 43Să ştiţi că, dacă ar şti stăpînul casei la ce strajă din noapte va veni hoţul, ar veghea şi n’ar lăsa să -i spargă casa. 44Deaceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gîndiţi“ (Mat. 24:42-44; Luca 12:35-40).
Aceiași expresie este un avertisment pe care Domnul îl dă în cartea Apocalipsei:
„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine“ (Apoc. 3:3).
„Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de celce veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!“ (Apoc. 16:15).
Ca să înțelegem bine la cine se referă apostolul Pavel este bine să urmărim foarte clar cine sunt „ei“ și cine suntem „noi“. Versetele fac o distincție clară între credincioșii care ar trebui să-l aștepte cu nerăbdare pe Christos și necredincioșii din lume care, trăin în ignoranță, vor fi luați prin surprindere de evenimentele viitoare.
Oamenii din lume trăiesc în întunerec.
Noi trăim în lumină.
Ei dorm somnul păcatului.
Noi suntem treji și veghem.
Pavel îi averitizează pe credincioși să nu imite comportamentul nesăbuit al oamenilor adormiți în păcat, aflați în întunerec și rânduiți la mânie de Dumnezeu.
„Dar voi, fraţilor, nu sînteţi în întunerec, pentruca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sînteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu sîntem ai nopţii, nici ai întunerecului. De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji. Căci ceice dorm, dorm noaptea; şi ceice se îmbată, se îmbată noaptea. Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne -a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El. Deaceea, mîngăiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr“ (1 Tes. 5:4-11).
În text apar iar cele trei elemente ale teologiei lui Pavel: credința, dragostea și nădejdea. Învățătura despre venirea Domnului este o motivație extraordinară pentru trăirea unei vieți de sfințenie în anticiparea întâlnirii cu „Sfântul lui Israel“ și a intrării în locurile sfinte din cer. Ea ne poate mângăia în necazuri și ne poate întări în fața ispitelor acestei lumi păcătoase. Suntem doar „străini și călători“ prin această lume, așteptând nerăbdători sunetul de trâmbiță și glasul care ne va chema să mergem … acasă!
Corectare: Cum să trăim în așteptarea venirii Domnului? (1 Tes. 5:12-27)
Pavel își încheie epistola către tesaloniceni cu o serie de 12 sfaturi. Unul din comentatori scrie că Pavel pare cî vrea să le înghesuie 12 predici într-un spațiu îngust. Eu cred că apostolul vorbise deja cu tesalonicenii despre aceste rânduieli și nu mai simte nevoia să le detaileze, ci doar le amintețte pe scurt cum trebuie să fie o Biserică în așteptarea venirii Domnului:
-
Harnică și respectând autoritatea oamenilor duhovnicești:
„Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe ceice se ostenesc între voi, cari vă cîrmuiesc în Domnul, şi cari vă sfătuiesc. Să -i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor“ (1 Tes. 5:12-13a).
Cetățenii din Tesalonic traiau îb oraș sub o formă de democrație. Partea bună era că femeile se bucurau și ele de respect. Partea rea era că majoritatea cetățenilor nu mai aveau respect pentru cei ce conduceau orașul. Pavel le spune credincioșilor să-și respecte liderii pentru că ei nu pot conduce decât dacă se bucură de respectul celorlalți. Biserica nu este o democrație, ci o teocrație călăuizită de Duhul Sfânt. Această călăuzire se manifestă prin conducători plini de Duhul Sfânt. Cei ce cârmuiesc Biserica nu sunt dictatori, dar nu sunt nici membrii de rând într-o democrație greacă!
-
Trăind în pace și armonie.
Pavel își continuă îndemnurile arătând trei lucruri care nu trebuie să se manifeste în adunare și cinci lucruri care trebuie să se manifeste în ea.
Nu fiți dezordonați, nu fiți nu fiți deznădăjduiți și nu fiți slabi:
„Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe ceice trăiesc în neorînduială; să îmbărbătaţi pe cei desnădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi“ (1 Tes. 5:14a).
Fiți răbdători, iertători, bucuroși, rugativi și mulțumitori:
„Să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atît între voi, cît şi faţă de toţi. Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi“ (1 Tes. 5:14b-18).
-
Respectând lucrarea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt.
Ultimul îndemn subliniază importanța celor trei personae ale Trinității în viața credincioșilor:
„Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi proorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile, şi păstraţi ce este bun. Feriţi-vă de orice se pare rău. Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuş pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Celce v’a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta“ (1 Tes. 5:19-24)
Tatăl ne-a chemat, Fiu ne-a mântuit, iar Duhul Sfânt Sfânt ne călăuzește în sfințenie și ne păzește întregi pentru Dumnezeu..
Apostolul își încheie scrisoarea smerit, arătându-se dependent de suportul lor în rugăciune, iubitor față de toți și preocupat ca toți să citească și să asculte mesajul din epistolă. Ultimul salut este și ultima nădejde. Lucrarea divină în noi nu a fost, nu este și nu va fi „a noastră“. Ea este de la un capăt la celălalt, lucrarea harului dumnezeiesc dat nouă prin Domnul Isus Christos.
Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. Spuneţi sănătate tuturor fraţilor cu o sărutare sfîntă. În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor. Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin“ (1 Tes. 5:25-28).
Daniel Branzai
////////////////////////////////////////////
Opt semne ale cancerului de plamani; Ce boli anunta tiuitul urechilor; Ce trebuie sa stim despre ulcer; 9 motive pentru a tine o cura cu struguri negri;Infuzia din seminte de mac ajuta oasele. Vezi cum se tine o cura pentru a preveni si trata osteoporoza; Sapunul antibacterian a fost interzis in SUA: face mai mult rau decat bine;Ce schimbari apar in corp dupa ce bei o ceasca de cafea;Cum tratam corect ciuperca piciorului; 5 produse cosmetice care nu trebuie aplicate pe fata; Trucuri pentru a slabi sanatos etc
Opt semne ale cancerului de plamani
Diagnosticarea cancerului pulmonar este dificilă, deoarece simptomele lui pot fi confundate cu cele ale unei răceli persistente sau cu tusea cauzată de fumat.În majoritatea cazurilor, afecţiunea este diagnosticată când deja se înregistrează metastaze.
Există însă semne timpurii care pot da de gol temuta boală.
1.Dureri articulare
Oamenii de ştiinţă de la Spitalul Prato din Italia au studiat între anii 2000 şi 2005 un număr de 296 de pacienţi cu dureri şi inflamaţii în genunchi, constatând că aceste simptome pot fi asociate cu cancerul pulmonar. Toţi pacienţii au fost bărbaţi de vârstă medie, fumători cronici toată viaţa, fiind demonstrat că, la aproximativ 2% din pacienţi, cancerul pulmonar a fost asociat cu artrita la genunchi, iar după eliminarea cancerului, durerile de genunchi au dispărut. Potrivit datelor Asociaţiei americane pentru cancer, aproximativ 85% din cazurile de cancer pulmonar aparţin carcinoamelor celulare, care sunt dificil de tratat, iar la la o cincime dintre cazuri, maladia se extinde la oase. “Durerile de coaste reprezintă de obicei un semn precoce al cancerului şi asta facilitează diagnosticarea şi tratamentul”, a spus dr. Giuliano Gros de la Spitalul Prato.
2. Pleoape căzute
Pleoapele căzute pot fi semnul paraliziei faciale, ce apare din cauza unui virus herpetic ce blochează semnalele pe care creierul le trimite muşchilor feţei. Mai rar, pleoapele căzute pot indica un cancer la plămâni.
3. Degete umflate
Degetele cu vârfurile umflate pot fi un semnal cancerului pulmonar. Substanţa PGE2, care produce inflamarea plămânilor, este secretată în exces de căre tumoră, se acumulează în degete şi determină inflamarea acestora.
4. Tuse
Tusea persistentă, în special în lipsa unui motiv evident, precum răceala sau gripa, este un semn de alarmă.
5. Dificultăți de respirație
“Este bine să vă faceţi o radiografie dacă aveţi următoarele simptome: tuse, spută cu sânge, durere în capul pieptului, dispnee, pneumonii sau bronşite repetate, oboseală, lipsa apetitului, scădere inexplicabilă în greutate, răguşeală, transpiraţii ale feţei şi gâtului”, explică pneumologul Magdalena Ciobanu.
6. Durerea în piept
Poate avea un sediu şi o intensitate variabilă, însă întotdeauna este persistentă la tratamentul simptomatic.
7. Expectoraţia cu sânge
Este simptomul cel mai alarmant pentru pacient. Este de obicei în cantitate mică sau medie şi apare când se dezvoltă leziuni ulcerative ale mucoasei bronşice.
8. Schimbarea vocii
E normal să ai vocea răgușită atunci când ești răcit, însă dacă se întâmplă fără o cauză, trebuie neapărat să mergi la doctor
Ce boli anunta tiuitul urechilor
Tinitusul, asa cum este cunoscut tiuitul urechilor in termeni medicali, poate ascunde o serie de afectiuni. Este un fenomen frecvent, 10% din populatia lumii suferind macar o data in viata un astfel de episod.
Persoanele care folosesc frecvent telefonul mobil sunt mai predispuse la tinitus. Numai zece minute de vorbit la mobil zilnic cresc cu peste 70% riscul de a suferi de tinitus. De vina pentru acest efect nedorit al folosirii intensive a mobilului sunt campurile electromagnetice emise de dispozitiv, care afecteaza cohleea din urechea interna.
10 trucuri ca sa te trezesti devreme dimineata
Nu e deloc confortabil sa te trezesti dimineata stiind ce te asteapta pe parcursul zilei, de aceea iti oferim cateva trucuri ca sa iti fie mai usor! Conform Brightside, cele 10 solutii de mai jos te vor ajuta sa iti incepi ziua frumos:
9 motive pentru a tine o cura cu struguri negri
Strugurii sunt, in general, o sursa naturala de antioxidanti si vitamine si ajuta la prevenirea imbatranirii premature si a numeroase boli. Cei negri si roz au in plus pe cel mai puternic antioxidant, resveratrolul. Iata cateva motive pentru a tine o cura cu struguri negri:
Ca antioxidant deosebit de puternic, resveratrolul ajuta celulele si organele sa elimine acidul uric cat si alte toxine din organism ajutand astfel la recuperarea musculara a sportivilor.
Ce trebuie sa stim despre ulcer
Ulcerul este afectiunea digestiva cu care se lupta omul modern si care isi face simtita prezenta atunci cand la nivelul mucoasei gastrice apar anumite leziuni. Unele persoane resimt durerea o perioada indelungata, dupa care aceste episoade devin tot mai rare. Factorii care favorizeaza aparitia ulcerului: stresul, alcoolul, fumatul, consumul de alimente care stimuleaza secretia gastrica (cacao, cafea, afumaturi, prajeli, sosuri) unele medicamente (antiinflamatorele) etc.
Infuzia din seminte de mac ajuta oasele. Vezi cum se tine o cura pentru a preveni si trata osteoporoza
Planta originara din Orientul Mijlociu, macul de camp poate fi folosit in scop terapeutic, petale si semintele sale avand efecte benefice sistemului osos, respirator si pielii.
Tensiunea mica poate fi risc de atac de cord? Care este parerea specialistilor
Medicii ar trebuie sa fie precauti in a prescrie medicamente care reduc prea mult tensiunea arteriala a bolnavilor cu afectiuni coronariene, potrivit unui studiu publicat in editia online a prestigioasei reviste „The Lancet“.
5 reguli alimentare gresite. Poti sa uiti de ele!
Uneori, in incercarea de a manca sanatos si hipocaloric, gasim alternative care de multe ori se dovedesc a fi exact opusul. Nu bei bauturi de tip cola ca sa nu te ingrasi, dar bei suc de mere care consideri ca are mai putine calorii? Nu este deloc adevarat! Sunt multe alternative la alimentele mai calorice si pe care le consideri sanatoase, insa ele nu sunt tocmai ceea ce par.
Sapunul antibacterian a fost interzis in SUA: face mai mult rau decat bine
Sapunul antibacterian a fost interzis in Statele Unite, pentru ca face mai mult rau decat bine.
Ce schimbari apar in corp dupa ce bei o ceasca de cafea
Pentru multi dintre noi, cafeaua este mai mult decat un moft: aceasta face parte din ritualul de dimineata, fiind elementul care ne ajuta sa ne punem pe picioare.
Endometrioza duce la infertilitate si nu prezinta simptome clare: ce trebuie insa sa stii?
Durerile menstruale care ne pandesc luna de luna sunt o corvoada cu care ne-am resemnat, pentru ca stim cu certitudine ca sunt absolut normale. Dar daca n-ar fi chiar asa? Endometrioza e o boala care se manifesta in „acea perioada a lunii”. Si, fie ca are sau nu simptome, ea poate duce la infertilitate.
Ponturi care sporesc viteza creierului
Orice activitate noua, care iti pune la incercare simturile, capacitatea de adaptare dar si unele indeletniciri relaxante, precum plimbarile, iti pot sprijini creierul sa functioneze la capacitate maxima.
Cum tratam corect ciuperca piciorului
Ciuperca piciorului este o infectie produsa de diverse specii de fungi (Tricophyton rubrum sau Candida) care afecteaza spatiile dintre degete sau talpa. Manifestarile clinice pot fi variate: Pot aparea la nivelul talpii zone ingrosate, macerate, sau fisuri dureroase, dar , uneori, pot fi observate si mici vezicule insotite de inflamatie. De cele mai multe ori, mancarimea locala poate produce un disconfort accentuat pacientului.
Cum scapam de timiditate?
Daca esti o persoana timida, este posibil sa te simti deosebit de stanjenita in situatii sociale. Intalnirile cu ceilalti te epuizeaza, iti provoaca un gol in stomac si nu iti doresti decat sa te retragi intr-un colt rugandu-te sa nu iti tremure vocea atunci cand vei fi nevoita sa spui si tu ceva. Faptul de a sta de vorba cu strainii, de a explora situatii nefamiliare, de a actiona intr-un mod indraznet, neinhibat comportamental le produce timizilor anxietate si o suferinta care ii determina sa evite astfel de situatii. Astfel ca le trebuie foarte mult timp sa isi revina din orice situatie care le produce stres si in care capacitatea lor de rezilienta scade.
La fiecare 10 secunde un om moare pentru ca consuma acest produs
Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat rezultatele unui studiu ingrijorator, care arata ca o persoana moare la fiecare 10 secunde din cauza consumului de alcool.
Cele mai eficiente doua secrete anti-imbatranire
Una dintre cele mai frecvente masuri luate atunci cand vine vorba de incetinirea imbatranirii pielii este utilizarea protectiei solare. Cu toate acestea, specialistii sunt de parere ca exista factori mai importanti care pot influenta acest proces.
Efectul zaharului asupra tumorilor canceroase
Oamenii de stiinta au descoperit ca zaharul „trezeste” celulele canceroase si amplifica agresivitatea tumorilor canceroase, informeaza The Independent. Descoperirea ar putea avea un impact major asupra alimentatiei pacientilor diagnosticati cu aceasta problema de sanatate.
De ce nu este bine sa renunti la carbohidrati
Contestati in prezent de cei care isi doresc sa slabeasca, pe motiv ca ar ingrasa, carbohidratii sunt in realitate macronutrienti extrem de necesari, responsabili de alimentarea intregului corp cu energie.
5 produse cosmetice care nu trebuie aplicate pe fata
Pielea de pe fata este cea mai sensibila si are nevoie de o atentie speciala, exista insa tot felul de sfaturi care iti recomanda produse cosmetice populare pe care sa le aplici si pe fata, insa acest lucru este total nerecomandat si poate provoca grave iritatii.
Trucuri pentru a slabi sanatos
Nu este usor sa scapi de kilogramele în plus. Pentru a te asigura ca vei reusi sa slabesti si sa ajungi la silueta la care visezi, ai putea tine cont de sfaturile de mai jos. Poti încerca si tu trucurile de mai jos pentru a ajunge la silueta la care visezi:
Osteoporoza nu vine doar din lipsa de calciu. Ce alti nutrienti sunt esentiali
Desi, pana acum, majoritatea considerau ca oasele pot deveni mai fragile si se pot rupe mult mai usor în absenta calciului din organism, studiile recente au relevat faptul ca sistemul osos nu doar de calciu are nevoie, ci, alaturi de acestea, de alti cativa nutrienti. Astfel, de la calciu sau magneziu pana la potasiu sau vitamina C, o serie de nutrienti sunt necesari corpului pentru o rezistenta buna a oaselor, absenta lor conducand la fragilitatea sistemului osos.
RECOMANDARI DE CARTI INTERESANTE!
Timpul petrecut in lumea literelor poznase, serioase sau distractive, naste pasiuni demne de intretinut toata viata. Inspiratia literara vine atunci cand ne asteptam mai putin. De multe ori intram de curiozitate pe site-ul unei librarii online si vedem in cos 5 – 8 carti. Cum de am reusit sa facem o lista de carti? Cateodata nici nu stim dar apoi ne bucuram cu drag de noile carti cumparate. Nu stim cum sunteti voi, dar noi cand primim cartile, abia asteptam sa le programam in lecturi care sa le parcurgem cu drag.
De fiecare data cand dam peste un set de carti interesante, simtim ca intram intr-o bucla de informatii noi si fascinante. In ultimul an, am avut placerea de a citi multe carti interesante. Acestea ne-a ajutat sa trecem cu brio printr-o perioada extrem de dificila, cu provocari care mai de care mai variate.
Timpul petrecut printre litere atent alese de autori creativi, ne-a tinut compania. Au fost ore lungi cu oameni de stiinta fascinanti dar si aventuri romantice, thriller si SF. Ne-am gandit sa impartim cu voi 20 de carti pe care merita sa le cititi in 2020 si 2021. Vreti sa le descoperiti? Avem cateva recomandari literare pe care le puteti transforma in experiente placute!
Am impartit cartile recomandari in stari. Asa o sa fie mai usor sa le alegeti pe cele necesare mintii si sufletului. Speram ca o sa le gasiti cel putin interesante. Va pot face biblioteca mai bogata, demna de rasfoit din cand in cand!
CAND DORITI SA INTELEGETI SPIRITUL UMAN SI GRATIA FERICIRII INTELEPTE
IPOTEZA FERICIRII. ARMONIA DINTRE STIINTA MODERNA SI VECHEA INTELEPCIUNE, SCRISA DE JONATHAN HAIDT
Ideea de fericire ne-a intrigat mereu. Din nenumaratele carti despre fericire citite in ultimii ani, am cules putin cate putin. Calea catre luminare implica dedicare si pasi marunti. Recent am avut ocazia de a urmari un podcast cu Joe Rogan si Jonathan Haidt. Asa am ajuns la cartea Ipoteza fericirii, scrisa de cel din urma.
Primele pagini sunt o introducere atat de seducatoare. Iubim aceasta carte, deoarece ne-a ajutat sa redescoperim inteleptiunea antica, corelata cu cele mai recente descoperiri ale psihologiei. Uneori anticii au avut dreptate iar alteori doar partial. Fiecare societate este diferita, caracterizata de particularitatile stresului cotidian si evolutia tehnologiei.
Astazi avem nevoie mai mult de oricand de echilibru si un ghid catre fericire. Cartea este senzationala. Am citit-o cu pofta si deosebita atentie. Jonathan Haidt este un autor deosebit, care duce cititorul intr-o aventura inteleapta. Recomandam cu drag cartea tuturor celor care se afla in cautarea fericirii. Superba!
ARCASUL FARA ARC. POVESTI, PILDE SI VORBE DE DUH DIN CHINA, JAPONIA SI COREEA ALESE, TRADUSE SI PREFATATE DE STEFAN LIICEANU
Intelepciunea asiatica poate fi extraordinar de utila in vremuri atat de tulburi. Daca timpul ne permite, putem citi cateva carti interesante. Printre acestea vom include cu inima deschisa cartea Arcasul fara arc. Aceasta colectie extraordinara de povesti poate fi exact ceea ce aveti nevoie dupa o luna dificila si obositoare.
Fiecare poveste are un talc. Noi am citit cu atentie fiecare poveste. Uneori am ras si alteori am ramas pironiti intr-o bucla de intrebari introspective. Stefan Liiceanu a facut o treaba minunata si merita un moment de recunostinta. El a creat o carte menita sa starneasca curiozitati si intrigi intelectuale. Merita citita? Sigur ca da!
SPECIA REBELA. DESPRE CREATIVITATEA OAMENILOR SI DESPRE MODUL IN CARE EA SCHIMBA LUMEA, SCRISA DE DAVID EAGLEMAN, ANTHONY BRANDT
Intriga creierului si a creativitatii continua de la un an altul in mediul stiintific. Totusi, sunt multi cercetatori care ridica stafeta provocarii, punand accent pe studii interesante. Unul din cei mai activi specialisti in acest domeniu este David Eagleman, pe care-l pretuim nespus. I-am citit cu deosebita placere cartile Incognito. Vietile secrete ale creierului si Creierul. Povestea Noastra. Au fost absolut superbe si ne-au ajutat sa intelegem mai bine cum functioneaza creierul uman.
Am fost placut surprinsi sa vedem aceasta carte in lista publicatilor de la Humanitas. La prima ocazie, am ales sa o cumparam. Ne-am bucurat sa o vedem disponibila si am profitat de ocazie pentru a intra in lumea incitanta a creativitatii umane. Incepe un tur al creativitatii umane care surprinde si incanta. Pregatiti-va de o calatorie ampla prin istoria creativitatii si cum reuseste omul mereu sa inoveze si sa remodeleze lumea in care traieste.
SAPIENS. CELE MAI RECENTE DESCOPERIRI, SCRISA DE FRANCOIS SAVATIER, SILVANA CONDEMI
Scurt, la obiect si clara. O carte destinata persoanelor grabite dar dornice sa tina pasul cu cele mai noi informatii despre cum am aparut ca specie pe acest Pamant. Nu este o cartea usoara dar nici imposibila. Pasionatii de istorie si dezvoltare umana, vor aprecia aceasta carticica de doar 140 de pagini.
Credem ca Sapiens este usor de abordat, mai ales daca aveti cateva zile la dispozitie si doriti sa cititi ceva rapid. Istoria omului poate fi o enigma sau poate o revelatie extraordinara. Autorii au reusit sa creeze o carte mai mult decat interesanta, pe care am citit-o cu deosebit placere.
DESPRE LIBERTATE, SCRISA DE JOHN STUART MILL
In timpul studentiei, am avut placerea de a citi cartea Despre libertate, scrisa de celebrul John Stuart Mill. Atunci cand am vazut cartea la reducere, ne-am gandit sa o luam pentru o relectura la anii maturitatii. Despre libertate este o carte de referinta pentru liberalismul clasic, cu radacini adanci in dezvoltarea Occidentului.
De asemenea, cartea poate deveni si un ghid de parenting, deoarece pledoaria pentru libertate individuala este atat de utila in stabilirea unei conexiuni cu realitatea si nu cu un imaginar buclucas. Multi parinti ar beneficia de pe urma lecturii. Libertatea este un principiu greu de predat celor mici dar atat de necesar. Persoanele obisnuite cu lecturile despre filosofie sociala si politica, pot citi cu deosebita placere lucrarea lui John Stuart Mill. Ne-a placut mult sa recitim cartea!
CUM NE TULBURA MINTEA NOILE TEHNOLOGII. DEMENTA DIGITALA, SCRISA DE MANFRED SPITZER
Internetul si dispozitivele mobile, smartphone-ul si tableta, au fost adoptate cu deosebit usurinta si placere de oameni. Mediul digital, cu nenumaratele sale placeri si provocari spuse si ascunse, are multe efecte asupra dezvoltarii oamenilor. Pozitive sau negative? Manfred Spitzer incearca sa ofere un raspuns clar si util. Oare reuseste? DA! Cartea „Dementa Digitala” a fost revelatia literara a anului pentru noi.
Nu ne-am gandit niciodata la efectele expunerii prelungite la TV, smartphone si tableta desi banuiam ca ceva nu este in regula. Observam cu stupoare cum nepotelul nostru era hipnotizat de desenele animate de la tv. Ne gandeam ca micutul avea de suferit de pe urma acestei expuneri. Manfred Spitzer reuseste sa scoata la suprafata elementele care fac din noile tehnologii probleme serioase pentru dezvoltarea normala a copiilor si adultilor. V-am facut curiosi? Cititi cartea!
EXTRATERESTRII. CE SPUNE STIINTA DESPRE VIATA IN UNIVERS, SCRISA DE JIM AL-KHALILI
De foarte multe ori ne intrebam oare suntem singuri in Univers. Unele raspunsuri le primim de la NASA iar altele de la cercetatori iscusiti care reusesc sa scrie carti mai mult decat interesante. Atunci cand am vazut aceasta carte de Black Friday, am zis ca trebuie sa o avem in biblioteca. Dupa ce am primit-o acasa, ne-am apucat cu stoicism de lecturat. 256 de pagini nu erau o provocare prea mare insa continutul merita studiat cu deosebita atentie.
Viata in Univers este mai complexa decat banuiam. Am urmarit cateva documentare, podcasturi si conferinte pe acest subiect controversat. De altfel, au tot aparut articole interesante despre cum ar putea aparea viata in Univers. Cartea este provocatoare si are o baza stiintifica, asa ca sa nu va asteptati la teorii ale conspiratiei transpuse intr-o maniera sireata. Ne-a placut Extraterestrii. Poate fi o lectura extrem de placuta!
SUNTEM INDEAJUNS DE INTELIGENTI PENTRU A INTELEGE INTELIGENTA ANIMALELOR? SCRISA DE FRANS DE WAAL
Lumea animalelor este mai complexa decat banuim. Desi am pierdut ocazia de a citi Mama. Ultima imbrasisare, scrisa de Frans de Waal, am zis sa intram in lumea interesanta a animalelor prin intermediul titlului de fata. Aceasta ne-a ajutat sa privim cu alti ochi animalele si relele lor complexe de socializare. Cognitia animalelor este surprinzatoare si habar nu aveam de acest lucru. Banuiam, insa nu aveam studii care sa ne ofere argumente in acest sens.
Ce am aflat din aceasta carte? Ea ne-a ajutat sa aflam lucruri interesante despre delfini, elefanti si alte animale fascinante. Ele nu raspund doar la stimulii exteriori, ci dau dovada de empatie si iubire. Viata animala este mai complexa decat cred oamenii? Inteligenta oamenilor poate rivaliza cu cea a animalelor? Unii ar spune ca da, nici nu incape indoiala. Avem iPhone, Internet si calculatoare cuantice, insa nu stim cum comunica animalele. Asa ca nu strica sa depunem efort pentru a citi carti despre acest subiect.
CARTEA CELOR CINCI CERCURI, SCRISA DE MIYAMOTO MUSASHI
Atunci cand puteam puteam urmari podcastul lui Joe Rogan pe YouTube, facem liste cu cartile prezentate de catre invitati. Uneori Joe impartaseste cu ascultatorii cartile pe care le citeste sau asculta. Asa am ajuns la prezentarea cartii scrise de Miyamoto Musashi „Cartea celor cinci cercuri”, care asa micuta cum este, ofera cititorului acces la informatii mai mult decat interesante.
Miyamoto Musashi este una din cele mai importante surse de virtuti si intelepciune din Japonia. El este numit Kensei, care inseamna „Sfantul Sabiei”. Go rin no sho sau Cartea celor cinci cercuri poate fi o lectura utila pentru persoanele care vor sa dezvolte o perspectiva noua asupra vietii, ceea ce este extraordinar.
CARTEA IERTARII. CUM SA NE SALVAM PE NOI SI LUMEA NOASTRA, SCRISA DE DESMOND TUTU
Iertarea este o enigma pentru multi oameni si o virtute pentru putini. Unele persoane nu sunt in stare sa se ierte pe ei insisi, traind cu dezamagiri si regrete. De multe ori uitam cum sa spunem „te iert sau iarta-ma”. Oare cum putem ierta? Oare stim cum? Grele intrebari. Ne-am gandit de multe ori la aceasta necesitate a omului de a ierta si cum poate fi abordata. Asa am ajuns la Cartea iertarii, scrisa de Desmond Tutu.
Nu este o carte usoara. Din contra. Am putea spune ca este una din cele mai grele carti pe care le-am citit vreodata. Nu este usor sa ierti. Cateodata nu suntem suficient de curajosi pentru a face acest lucru. Asa ca este util sa urmam calea deschizatorilor de drumuri, cei care au imbratisat iubirea si iertarea, precum Desmond Tutu.
GULAGUL. O ISTORIE, SCRISA DE ANNE APPLEBAUM
Ce carte infiorator de necesara! De ce? Greselile trecutului pot fi ignorate sau studiate, pentru a nu fi repetate. Am auzit de foarte multe ori acest sfat. Oare cate state il urmeaza? Gulagul este o carte grea. Noi am citit-o in etape deoarece unele capitole au fost sfasietoare. Greu de crezut ca oamenii au fost in stare de asemenea atrocitati la adresa propriilor semeni.
Uniunea Sovietica a fost condusa cu o mana de fier, una care a omorat milioane de persoane nevinovate. Anne Applebaum a primit premiul Pulitzer pentru aceasta carte. Scriitoarea a reusit sa surprinda particularitatile complexului de lagare de munca din Uniunea Sovietica. Drama umana este prezenta in carte, prezentata asa cum trebuie, fara menajamente. Adevarul istoric este la indemana celor suficient de curajosi sa-l infrunte.
FASCISMUL. UN AVERTISMENT, SCRISA DE MADELEINE ALBRIGHT
In prezent trecem printr-o criza economica, sanitara si de valori. Asemenea momente de vulnerabilitate sociala pot conduce tarile catre cantecul de sirena al mesianismului de dreapta. Nu trebuie sa-i dam viata, ci sa-l respingem cat de tare putem. Asa ca este indicat sa citim carti despre fascism. O sa-l recunoastem mai usor si nu-i permitem sa se dezvolte asa cum si-ar dori membrii.
Fascismul. Un avertisment reprezinta o carte de introducere in acest fenomen politic. Avand in vedere provocarile democratiei ale prezentului, nu-i greu de crezut ca extrema dreapta poate iesi la suprafata din adancurile istoriei. Cartea ne-a ajutat sa intarim anumite notiuni ale dreptei duse la extrem si cum pot fi evitati liderii carismatici cu agende dubioase.
LEONARDO DA VINCI, SCRISA DE WALTER ISAACSON
Geniul Renasterii, Leonardo da Vinci a intrat in istoria umanitatii ca un deschizator de drumuri si un spirit creator nemuritor. Exista o fascinatie incredibila pentru da Vinci si nu este de mirare ca oamenii vor sa citeasca carti biografice. Walter Isaacson a scris o carte biografica incredibila, mai ales pentru cei care il iubesc pe marele pictor.
Cartea reuneste informatii din carnetele lui da Vinci dar si din scrieri si izvoare istorice. Sunt foarte multe pe care le putem invata de la Leonardo, mai ales daca suntem atenti la invataturile sale. Cum a reusit marele geniu sa ramana prin creatiile sale atat de prezent in vietile noastre?
ARTA. O ISTORIE ILUSTRATA
Imaginatia omului a fost mereu pendulul creativ al societatii. Pictorii si artistii au reusit sa transpuna nenumaratele emotii ale omului in realitate. Arta ramane o pasiune nedisimulata a noastra. Am avut ocazia de a vedea numeroase picturi superbe ale marilor artisti ai Italiei renascensite in Viena dar si a romanilor creativi in Bucuresti. Fiecare opera de arta reflecta o portiune a sufletului artistului.
Am ales sa includem in aceasta lista de carti Arta. O istorie ilustrata deoarece poate fi un ghid mai mult decat util pentru cei care iubesc arta in formele sale diverse si fascinante. Cartea are 512 de pagini si include picturi importante din cele opt epoci ale istoriei artei. Recomandam cu drag cartea persoanelor care iubesc arta!
CARTILE DIN SERIA THE WITCHER, SCRISE DE ANDRZEJ SAPKOWSKI
Lansarea serialului The Witcher pe Netflix a creat o frenezie in randul oamenilor care iubesc genul fantasy. Aparut dupa sfarsitul sezonului 8 al Game of Thrones, serialul The Witcher cu actorul britanic Henry Cavill in rolul lui Geralt din Rivia, a umplut un gol in apetitul mondial pentru un mega-show fantasy. Popularitatea serialului a reinsufletit cartile scrise de Andrzej Sapkowski.
Noi am vrut sa avem in casa toate cartile, pe care le-am citit cu rabdare si curiozitate. Recent am adaugat in serie si Turnul Randunicii. Aventurile lui Geralt pot fi atat de captivante. Uneori nici nu realizam cand ne prindea ora 01:00 sau 02:00 cu cartea in mana si a doua zi aveam de lucru. Cat de placute au fost acele sesiuni de lectura!
- Ultima Dorinta
- Sabia Destinului
- Sangele Elfilor
- Vremea Dispretului
- Botezul Focului
- Turnul Randunicii
OMUL IN CAUTAREA SENSULUI VIETII, SCRISA DE VIKTOR FRANKL
Cateodata avem nevoie de ajutor in gasirea sensului vietii, care ramane ascuns in tufisul de probleme si griji zilnice. Omul in cautarea sensului vietii a fost o carte surprinzatoare, care ne-a ridicat multe intrebari despre propia existenta. Cartea este mica, de o esenta literara tare. Aceasta poate fi un reper existential.
Inveti sa dezvolti un sens al vietii, care sa ajute omul sa faca fata la situatii imprevizibile. Viktor Frankl povesteste despre experientele sale traite in timpul oribilei detentii de la Auschwitz. Au fost multe momente grele in lagarul de concentrare. Uneori abia a scapat cu viata din lagar. Cartea a fost un bestseller in toata lumea si veti intelege de ce rapid.
FOC SI SANGE, SCRIS DE GEORGE R.R MARTIN
Ati urmarit Urzeala Tronurilor? Putine persoane au optat pentru a nu intra in universul Westeros. Autorul ne-a oferit in 2019 o carte mai mult decat interesanta: Foc si sange. Ne-am grabit sa luam cartea si sa descoperim lucruri interesante despre familia Targaryen.
Cu 100 de ani inainte de actiunea din ceea ce stim cu totii, John Snow, Cersei, Bran, Robb Stark si celelalte personaje, casa Targaryen a supravietuit decaderii Valyriei. Acestia au supravietuit urgiei si s-au stabilit la Piatra Dragonului. Cartea nu este un roman traditional ci una de istorie fictionala. A fost placut sa trecem prin cele 800 de pagini ale cartii, desi nu ne-am grabit.
PRIMELE 6 SAPTAMANI CU BEBE. GHIDUL DE NADEJDE CARE VA INVATA CUM SA AVETI UN BEBELUS SANATOS, VOIOS SI CARE DOARME BINE, SCRIS DE CATHRYN CURTIN
Cartile de parenting sunt la mare cautare printre parinti, mai ales cei care urmeaza sa aiba primul copil. Prietenii recomanda tot felul de carti, care i-au ajutat pe ei in trecut. Printre cele primite de noi se numara si cartea „Primele 6 saptamani cu bebe”. Am citit cartea destul de rapid. Ne-a speriat si linistit in acelasi timp.
Cathy este o moasa care a reusit sa aduca pe lume peste 10.000 de copii, ceea ce este incredibil. 40 de activitate intr-un domeniu? Da. Tindem sa-i ascultam sfaturile cu incredere si parca lucrurile devin putin mai usor de gestionat. Aceasta carte poate fi perfecta pentru persoanele care urmeaza sa devina parinti pentru prima oara.
ASTROFIZICA PENTRU CEI GRABITI, SCRISA DE NEIL DEGRASSE TYSON
Stiinta a devenit extrem de populara in ultimii ani, ceea ce ne bucura nespus de mult. Au aparut oameni de stiinta carismatici care reusesc an de an sa educe publicul larg cu privire la misterele stiintei. Aveam nevoie de asemenea oratori ai stiintei pentru a starni interesul tinerilor pentru fizica, biologie, chimie si multe alte domenii interesante. Neil DeGrasse Tyson este unul din cei mai importanti crainici ai stiintei moderne.
Sigur il stiti de la diverse emisiuni de la TV. Cosmos este unul din cele mai faine emisiuni TV despre stiinta, fizica si Univers urmarite de noi in ultimii ani. Asa ca ne-am bucurat sa-l vedem pe Neil la Joe vorbind despre noua sa carte. Bine, a trecut ceva timp de atunci, caci Neil a lansat si In slujba razboiului, o carte pe care vrem sa o avem in biblioteca.
Pana atunci, va recomandam cu deosebita placere cartea Astrofizica pentru cei grabiti. O sa aflati cateva lucruri despre natura spatiului si a timpului. Deveniti mai prietenosi cu Universul si cum functioneaza gaurile negre, quarks-ii dar si cateva elemente de mecanica quantica. Fascinant!
MITOLOGICA NORDICA, SCRISA DE NEIL GAIMAN
In ultimii ani, mitologia nordica a crescut in popularitate. Filmul Thor si serialul Vikingii de pe canalul History Channel au reusit sa aduca in atentia publicului romanesc si nu numai. Din ce in ce mai multi romani au inceput sa citeasca carti despre mitologia nordica, incercand sa descopere lucruri interesante despre Thor, Odin, Freya, Loki si alti zei.
Noi am inceput aventura in mitologia Nordului cu o carte de povesti, scrise de Neil Gaiman. Iubim acest autor, care a scris o alta carte exceptionala: Zei Americani. Mitologia nordica este o carte ce contine diverse povesti rescrise de Neil, care pur si simplu fascineaza cititorul. Abia asteptam sa-i citim copilului despre aventurile lui Thor si despre viclenia lui Loki.
METODA DANEZA DE EDUCARE A COPILULUI, SCRISA DE JESSICA JOELLE ALEXANDER
Cum ne educam copii? Care este cea mai buna metoda din cele disponibile? Dificile intrebari si cu atat de multe raspunsuri. Parintii au la dispozitie numeroase carti despre parenting, care pot fi citite cu entuziasm dar si rezervari. Fiecare metoda de parenting este acompaniata de diverse rezultate, unele bune si altele mai putin satisfacatoare.
Noi am decis sa avem in casa cartea Metoda daneza de educare a copilului, scrisa de Jessica Joelle Alexander. Am fost mereu impresionati de sistemul educational din peninsula scandinava, asa ca ne-am orientat cautarile in aceasta zona. Acronimul TEACH o sa devina un reper in fiecare interactiune cu micutul, ceea ce poate conduce la rezultate spectaculoase. Unele metode vor functiona si altele mai putin. Conteaza sa fim creativi si atenti la nevoile celor mici.
LEGILE NATURII UMANE, SCRISA DE ROBERT GREENE
In ultimii ani, am avut placerea de citi multi carti captivante. Unele le-am tinut aproape de noi deoarece am dorit sa le recitim din cand in cand. Ele au avut un impact masiv asupra dezvoltarii noastre profesionale si intelectuale. Printre acestea se numara cartea Legile Naturii umane, cu Robert Greene. Acesta ne-a fascinat cu cartea sa Maiestrie, pe care am citit-o cu deosebita placere si interes. Stilul captivant al autorului face ca fiecare pagina sa fie usor de citit si utila pentru situatiile sociale diferite in care ne-am putea regasi.
Robert Greene include povesti din trecut, pe care le analizeaza cu obiectivitate, pentru a ajuta cititorul sa inteleaga de ce personajul principal a actionat intr-o anumita maniera. Fiecare poveste are talc iar acesta este explicat asa cum se cuvine de autor. Printre personajele evocate in aceasta carte se numara Coco Chanel, Pericle si multi altii. Iubim acest stil si apreciem efortul incredibil al lui Robert Greene de a crea o opera literara de 880 de pagini, pentru cei in cautare de dezvoltare personala veritabila.
SPOR LA LECTURA!
In anul 2021 putem gasi mai mult timp pentru lecturi. Fiecare carte poate deveni o comoara inestimabila de informatii sau de relaxare literara. Pe langa cele 20 de carti mentionate de noi in acest mic top, o sa gasiti multe titluri fascinante in librarii.
Noi deja am inceput sa facem liste pe categorii, cu carti mai mult decat interesante. Avem cateva titluri pe care credem ca o sa le includem in sesiuni fermecatoare de lectura. Sunt sanse destul de mari sa ne incumetam si la cartea Pamantul Fagaduintei a lui Barack Obama. Am auzit de la cativa prieteni cititori ca este tipul de carte ce nu trebuie ratata.
Anul urmator se anunta a fi extrem de darnic cu cei care iubesc carti. Din acest motiv, vom urmari cu bucurie lansarile de carti pentru a descoperi titluri cu potential. Vom scrie recenzii despre cartile citite, in speranta ca o sa le gasiti demne de inclus in bibliotecile de acasa. Ramane alaturi de noi si vom face tot ceea ce putem pentru a va oferi acces la articole utile despre carti cel putin „wow”!
Top 16 cele mai bune cărți de dezvoltare personală
Cărțile de dezvoltare personală sunt și vor fi instrumentul cu ajutorul căruia se poate descoperi și învăța obiceiuri noi și bune care să vă ajute să vă schimbați viața. Trucul dezvoltării personale este ca voi să vă doriți atât de mult această schimbare încât să înțelegeți și să asimilați toate sfaturile din cărțile pe care le citiți. Dacă citiți doar ca să bifați sau așteptați ca ceva să se schimbe doar pentru că ați citit câteva cărți de dezvoltare personală o să fiți dezamăgiți, iar apoi veți spune tuturor că nu funcționează.
Dezvoltarea personală este o lecție continuă. Nu vă opriți la un domeniu sau la un număr de cărți. Ca să citiți cele mai bune cărți de dezvoltare personală, uitați-vă la ce au realizat autorii cărților, nu la titlurile pompoase. De multe ori acestea au un conținut de slabă calitate și lecții otrăvitoare.
De la idee la bani – Napoleon Hill
Napoleon Hill este considerat unul dintre primii scriitori al cărților de dezvoltare personală, iar cărțile lui sunt printre cele mai vândute la nivel mondial. Aceasta a devenit cu timpul cea mai importantă carte a literaturii motivaționale și cartea indispensabilă a oricărui om de succes.
A fost scrisă sub îndemnul lui Andrew Carnegie și timp de 25 de ani, Napoleon Hill a adunat informații de la toți oamenii de succes pe care i-a putut întâlni, printre aceștia s-a numărat și Președintele Franklin D. Roosevelt căruia i-a fost consilier timp de 3 ani.
De la idee la bani reușește să ne dovedească încă o dată că omul are puterea de a își crea propriul viitor așa cum și-l dorește. Indiferent de nivelul de educație pe care îl aveți sau clasa socială din care proveniți, această carte pune la dispoziția oricui șansa de a își duce la îndeplinire planurile. Puteți găsi o recenzie completă aici.
Vezi aici mai multe cărți scrise de Napoleon Hill
Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale – John C. Maxwell
John C. Maxwell este un lider în dezvoltarea personală la nivel internațional. În fiecare an vorbește în fața companiilor din Fortune 500, lideri guvernamentali internaționali și diverse academii militare din U.S.A, echipe de fotbal și ambasadori ai Națiunilor Unite. Cele 15 legi supreme ale dezvoltării personale este una din cele mai vândute cărți ale lui și face parte dintr-o serie de 4 cărți. Atât ideile cât și modul în care le explică în această carte sunt exact detaliile care vă lipseau pentru a vă apuca de treabă. Nu am întâlnit pe nimeni care să fi citit această carte și să nu recunoască că viața i-a fost schimbată.
Vezi aici mai multe cărți scrise de John C. Maxwell
Ai nevoie de această carte ca să obții ceea ce-ți dorești – Mark Palmer și Scott Solder
Doi oameni cu o experiență foarte bogată în domenii precum psihologia afacerilor și dezvoltare organizațională și-au pus cunoștințele în acest volum, volum care te ajută să înțelegi mai bine arta persuasiunii. Sunt sigur că orice om își dorește să poată fi conștient atunci când persoana de lângă el încearcă să-l manipuleze.
Ai nevoie de această carte ca să obții ce-ți dorești te va ajuta să vezi lumea din jurul tău cu alți ochi și să nu mai pici în plasa oamenilor cu interese ascunse atât de ușor. Secretele din acest volum vă poate purta pe culmi neatinse de mulți, de aceea ține de voi în ce scop veți folosi aceste informații.
Emoții date pe față – Paul Ekman
Dacă ai impresia că ai învățat ceva din serialul Lie to me atunci ai răbdare să citești Emoții date pe față. Cartea lui Paul Ekman este exact continuarea pe care n-am avut-o la serial și tot ce s-ar fi întâmplat în spatele camerelor de filmări, iar noi nu am putut vedea.
Emoții date pe față este abecedarul oricărei persoane care dorește să afle adevăratele intenții și semnificații din spatele unui zâmbet. Oare a fost un zâmbet forțat sau i-a plăcut ce am zis? La astfel de întrebări vei avea răspunsuri.
Paul Ekman – un psiholog american ce vine cu decenii de cercetări ale emoțiilor și expresiilor faciale, toate acestea sintetizate în Emoții date pe față. Încă un pas spre dezvoltare personală.
Puterea obișnuinței – Charles Duhigg
Se axează foarte mult pe obiceiurile noastre și pe modul în care ne așezăm pe cea mai ușoară alegere. Deprinderile noastre ne afectează alegerile, succesul, viața personală și cam tot ce a mai rămas.
Charles Duhigg vine cu multe exemple din trecut și prezent, viața personală și afaceri. Vă puteți regăsi cu ușurință în oricare situație pentru că sigur aveți obiceiuri care reflectă comoditatea și prin urmare vă împiedică să progresați. Puterea obișnuinței este cartea care vă transmite un semnal de alarmă, dar și sfaturi pentru o viață mai bună. Este acel prieten care vă cunoaște perfect, dar nu vă atenționează când încetați să fiți ce ați fost cândva sau să mai trăiți. Dezvoltarea personală mai înseamnă și schimbarea obiceiurilor care vă distrag.
Despre somn. De ce este vital să dormim și să visăm – Matthew Walker
De câte ori v-ați trezit prost dispus? De câte ori v-ați trezit obosit? Deși ați dormit minim 7-8 ore. Există chiar și câteva probleme de sănătate pentru care vă duceți la doctor, iar acesta vă întreabă dacă dormiți bine. Ideea este că în timpul somnului corpul se resetează, se regenerează, se reface – se odihnește. Lipsa somnului sau un somn incomplet vă afectează mai mult decât ați crede, iar Matthew Walker vă explică de ce, dar și cum.
Somnul reface starea metabolică a corpului prin ajustarea în detaliu a echilibrului dintre insulină și glucoza din sânge. Somnul adecvat se leagă strâns de forma în care se află sistemul nostru cardiovascular, scăzând tensiunea arterială și în același timp menținându-ne inimile în condiții optime.
Curs de vânzări. Cum să vinzi orice oricui – Zig Ziglar
O altă legendă din categoria dezvoltare personală, Zig Ziglar ne poartă de data aceasta prin tehnici de vânzare.
O scurtă, dar impresionantă lectură plină și cu sfaturi. Curs de vânzări este perfectă dacă interacționezi cu mulți agenți de vânzare sau poate că intenționezi să devii unul.
Se adresează atât clientului, cât și agentului de vânzări. Sfaturi utile ce n-ar trebui să le ignorați, mai ales pentru că are doar 100 de pagini.
Secretele prosperității – Napoleon Hill
Această carte este compusă din mai multe articole pe care Napoleon Hill le-a publicat între 1919 și 1923 pentru publicația Success Magazine al cărui editor a ajuns mai târziu. O serie de articole foarte bine conturate care redau un stil de viață pe care orice om ar trebui să-l îmbrățișeze pentru a avea o viață prosperă, și nu doar din punct de vedere financiar. Drumul spre prosperitate de multe ori este dificil, dar Napoleon Hill reușește să adune informații de la numeroase persoane influente și în cele din urmă să creeze această carte ce transpune la perfecție, secretele prosperității.
Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman
O simplă căutare pe Wikipedia să vedeți cine este și ce a realizat Daniel Kahneman ar trebui să vă convingă să-i citiți cartea. Adică premiile, funcțiile și statul acestui om, împreună cu experiența de viață adunate într-o singură carte – asta numesc eu mină de aur. Ca să nu-i spun dezvoltare personală.
Nu realizăm că noi, oamenii, suntem proști. Avem impresia că suntem bine informați despre tot, doar pentru că primim informații. Problema este că suntem manipulați și până ce nu ajungeți să citiți cartea asta, nu veți înțelege cum.
Gândire rapidă, gândire lentă vă va ajuta să vă schimbați modul vostru de a gândi, despre cum să gândiți și veți înțelege de ce noi oamenii, ne comportăm într-un anumit fel.
Cele 21 de legi supreme ale liderului – John C. Maxwell
John C. Maxwell este extrem de cunoscut datorită cursurilor, cărților și sfaturilor pe care le oferă despre dezvoltarea personală în nenumăratele moduri. Nu am citit prea multe cărți scrise de John Maxwell, dar și o carte dacă citiți vă ve-ți da seama imediat de efectele pozitive pe care le are asupra voastră.
Cele 21 de legi supreme ale liderului oferă o bună perspectivă asupra termenului de „lider” și îl ajută pe cititor să-l depisteze imediat când îl întâlnește.
Multe companii au mulți conducători, dar puțini lideri, puțini oameni care, după o întâlnire, angajații sunt dispuși să cucerească lumea.
Tată bogat, tată sărac – Robert T. Kiyosaki
Robert T. Kiyosaki este unul din cei mai cunoscuți scriitori contemporani în domeniul economiei. A devenit foarte cunoscut după ce această carte a devenit bestseller peste noapte și a schimbat modul de gândire și gestionare a banilor a multor oameni. La acea perioadă, atât Robert T. Kiyosaki cât și ideile lui nonconformiste au venit precum un val care te ia prin surprindere. Chiar dacă experiențele lui au fost pe cât se poate de adevărate, au fost greu acceptate, iar din acel moment a tot făcut previziuni care a schimbat traiectoria economică a multor oameni și țări.
Vezi aici mai multe cărți scrise de Robert T. Kiyosaki
Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent – Dale Carnegie
Acesta este cel mai pur exemplu de dezvoltare personală. Cartea cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent a fost scrisă în anul 1936, iar sfaturile din această carte încă mai sunt de actualitate. Cei mai faimoși oameni, de succes și lideri ai prezentului au citit această carte.
Este cartea de debut a lui Dale Carnegie, iar până în prezent, a fost vândută în peste 15 milioane de exemplare. Cifre extrem de mari pentru o carte scrisă în urmă cu mai bine de 80 de ani.
Indiferent că vreți să aplicați pentru un loc nou de muncă, că vreți să progresați la actualul loc de muncă, că vreți să obțineți o licență sau lucrați la un plan personal, sfaturile fără dată de expirare ale lui Dale Carnegie din această carte vă vor ajuta și vă vor schimba viața.
Găsești aici mai multe cărți scrise de Dale Carnegie
Începe cu ce nu-ți place – Brian Tracy
Brian Tracy este CEO în propria companie. Companie ce oferă consiliere în leadership, vânzări, strategii, creativitate și multe altele. Este autorul a peste 45 de cărți și peste 300 de înregistrări audio și video ce au fost traduse în zeci de limbi.
Începe cu ce nu-ți place este un bestseller internațional și una din cele mai bune cărți a lui Brian Tracy. Prin această carte, Brian Tracy transmite o idee, care în teorie, este una din regulile dezvoltării personale: dacă începi dimineața cu ce este mai greu sau ce nu-ți place, în restul zilei, dacă te lovește lenea sau cineva te distrage, măcar poți să spui că ai făcut ceva productiv azi.
Dacă ești în căutare de sfaturi simple prin care să-ți maximizezi productivitatea, atunci începe cu această carte. Sigur te va ajuta.
Găsești aici mai multe cărți scrise de Brian Tracy
Secretele celor trei maeștri ai succesului pentru a-ți schimba viața – Napoleon Hill, Dale Carnegie, Joseph Murphy
O carte combinată din 3 cărți. Napoleon Hill, Dale Carnegie și Joseph Murphy – sunt cei 3 autori ai cărților, 3 scriitori cu numeroase cărți de dezvoltate personală deveniți deja clasici.
Secretele celor trei maeștri este formată din: De la idee la bani – Napoleon Hill (pe care am menționat-o și la început); Puterea subconștientului – Joseph Murphy (până nu o citiți, nici măcar nu puteți bănui de puterea de care dispuneți) și Cum să vorbim în public – Dale Carnegie (o abilitate atât de necesară în zilele noastre).
Cum să devii remarcabil. Fii o persoană de neuitat căreia nimeni nu ii poate rezista – Dale Carnegie
Dale Carnegie este unul dintre clasicii dezvoltării personale și pentru că a trăit în alte vremuri, pentru că este printre primii oameni care au înțeles cum poate fiecare om să se dezvolte și pentru că a avut alte repere în acele vremuri – sfaturile lui sunt printre cele mai simple, pure și clar explicate pe care le veți citi vreodată.
În cartea Cum să devii remarcabil, Dale Carnegie abordează, printre multe altele și însușiri precum generozitatea, empatia și sinceritatea. Acestea sunt doar câteva dintre atuurile de care vă puteți folosi ca să ieșiți în evidență. Știu că zgârie pe ureche, dar ca să aveți succes trebuie să vă faceți remarcat.
Cum să învingi tiparele negative de gândire – Gitta Jacob, Hannie van Genderen și Laura Seebauer
Este o carte scrisă de psihoterapeuți care se concentrează pe scheme cognitive. Știu că sună foarte pompos, dar gândiți-vă că aveți niște probleme (fiecare om are problemele lui) și cu ajutorul acestei cărți, în primă fază veți conștientiza problema, iar apoi veți lucra la ea.
În prima parte veți descoperi Modurile – ce sunt ele, cum să le identificați, dar și substraturile fiecărui Mod. Sfidare, furie, singurătate, tristețe și emoții – toate acestea vă creează gânduri negative și trebuie să învățați să le controlați. În partea a doua veți învăța cum să schimbați Modurile. Modurile discutate în carte sunt: Modurile de Copil; Modurile de Părinte Disfuncțional; Moduri de Coping; Modul de Adult Sănătos.
https://ccbogdan.ro/top-cele-mai-bune-carti-dezvoltare-personala/
Cei mai mari criminali din istoria omenirii. În top apare şi un personaj important din istoria românilor
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2016/11/15898100/1-mk.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2016/11/15898100/2-gftrg.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2016/11/15898100/3-fghyt.jpg)
:format(jpeg):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2016/11/15898100/4-ggfgnh.jpg)
1. Adolf Hitler
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/9/tttttttttttttttt.jpg)
Adolf Hitler s-a născut pe 28 aprilie 1889, într-un sat mic din Ranshofen, Austria. Familia sa s-a mutat în Germania când Hitler avea doar trei ani. După moartea tatălui său, acesta a fost exmatriculat de la şcoală din cauza comportamentului său.
În 1907, după moartea mamei sale, s-a mutat în Munchen unde s-a înrolat în armată, fiind decorat pentru curaj după Primul Război Mondial. Acesta a fost recrutat de propagandişti pentru a insufla oamenilor naţionalismul german. În 1919, Hitler s-a alăturat oficial Partidului Muncitoresc Naţional-Socialist German. Acesta a avut parte de o ascensiune rapidă în cadrul partidului, devenind cancelar. În 1933 acesta a devenit cancelarul Germaniei. După ce a devenit conducător suprem al Germaniei (Fuhrer), în 1934, Germania a avut parte de o perioadă înfloritoare din punct de vedere economic.
Prin invadarea Poloniei, acesta a violat tratatul de la Versailles, la două zile a început Al Doilea Război Mondial.
În urma dictaturii lui Hitler, au murit şase milioane de evrei în lagărele de exterminare
2. Mao Zedong
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/5/gggb.jpg)
Mao Zedong a fost fondatorul Partidului Comunist Chinez. Născut în Shaoyang, în 1893, Mao a devenit profesor şi a început să lucreze în cadrul bibliotecii Universităţii din Beijing. Acesta a ajutat la fondarea Partidului Comunist în 1921, după ce Partidul Comunist a ieşit victorios în urma unui război civil împotriva partidului care se afla la putere. În 1949, Mao a fondat Partidul Comunist Chinez. Reformele sale impuneau controlul total al statului asupra agriculturii şi industriei. În 1958, Mao a pornit o campanie numită ,,Marele salt înainte” însă planul a eşuat şi peste 60 de milioane de oameni au murit în urma reformelor sale. În 1966, Mao a încercat să-şi îmbunătăţească imaginea publică, iniţiind Revoluţia Culturală.
3. Osama Bin Laden
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/8/jkhk.jpg)
Osama Bin Laden s-a născut într-o familie bogată din Riyadh, în 1957. Acesta a studiat economia şi administraţia afacerilor în cadrul universităţii. În 1979, acesta s-a alăturat Războiului Sovietic din Afganistan. Osama dorea instaurarea unui regim militar în Afganistan şi a infiinţat al-Qaeda în1988. După ce a criticat monarhia saudită, acesta a fost expulzat în Sudan. Aici, Bin Laden s-a asociat cu jihadiştii, împreună au desfăşurat atacuri în Algeria, Afganistan şi Egipt. În 2001, pe 1 septembrie, patru avione comerciale au fost lansate, două au fost direcţionate către World Trade Center din New York, unul a fost direcţionat către Pentagon din Washington D.C. şi al patrulea s-a prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania.
În urma atacurilor, aproximativ 3 mii de persoane au murit. Iniţial, Bin Laden a negat implicarea sa în atacuri, dar în 2004 şi-a asumat atacul de la World Trade Center. În 2011, acesta a fost capturat şi ucis de armata Statelor Unite ale Americii.
4. Attila Hunul
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/4/ggfgnh.jpg)
Attila Hunul a fost conducătorul hunilor, un grup de nomanzi care au migrat către Europa în 317 d.Hr. din Mongolia. Attila a fost unul dintre cei mai mari duşmani ai Imperiului Roman. Honoria, fiica împăratului Valerian al III-lea, i-a trimis lui Attila un inel în 415 d.Hr şi l-a implorat să o scape de o căsătorie nedorită. Attila a considerat cadoul ca fiind o cerere în căsătorie şi a cerut jumătate din partea vestică a Imperiului Roman ca zestre. Împăratul Valerian a respins cererea şi şi-a exilat fiica.
5. Vlad Ţepeş
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/2/gftrg.jpg)
Vlad Ţepeş a fost conducătorul Ţării Româneşti din 1456 până în 1462. Tatăl lui Vlad Ţepeş, Vlad Dracul. a fost iniţiat în Ordinul Dragonului din Nurenberg. Pentru a putea conduce Ţara Românească, Vlad Dracul şi-a trimis fii Imperiului Otoman pentru a-şi dovedi supunerea. În schimb, Imperiul Otoman i-a permis lui Vlad Dracul să conducă Ţara Românească. Vlad Ţepeş a fost eliberat şi educat în sistemul otoman, după ce tatăl său a murit în cadrul unei confruntări cu Imperiul Austro-Ungar, Vlad Ţepeş a primit tronul Ţării Româneşti. În timpul domniei sale, Vlad Ţepeş a impus noi reforme sociale, politice şi economice, dar a fost şi cel mai sângeros domnitor. Mahomed al II-lea i-a cerut lui Vlad Ţepeş să-şi plătească taxele şi să-i ofere recruţi din armata sa. Însă, Vlad a refuzat şi conducătorul Imperiului Otoman a cerut capul conducătorului din Valahia. Sultanul a trimis 10 mii de soldaţi pentru a-l îndepărta pe Vlad Ţepeş de la domnie, dar acesta a reuşit să-i învingă cu ajutorul unui atac surpriză, trăgânu-i în ţeapă pe toţi soldaţii.
6. Gary Leon Ridgway
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/6/ghth.jpg)
Mary Ellen O’Toole a fost însărcinată să-l convingă pe Gary Leon Ridgway să mărturisească uciderea a 44 de persoane în cazul cărora nu existau dovezi concludente. Interogările au durat săptămâni întregi. În cele din urmă, acesta a început să mărturisească. Acesta convingea femeile că este un familist convins, ţinând pe scaunul din faţă jucăriile fiului său. În cele din urmă a fost condamnat pentru moartea a 48 de persoane, însă în cele din urmă anchetatorii au aflat că numărul era dublu.
7. Jim Jones
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/3/fghyt.jpg)
A fost liderul şi întemeietorul cultului People Temple, este cunoscut pentru organizarea unei crime în masă în noiembrie 1978.
8. Pol Pot
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/7/gytyht.jpg)
Pol Pot s-a născut în 1924 în Cambodgia. În 1975, grupul revoluţional al lui Pol Pot a cucerit capitala Cambodgiei şi a forţat locuitorii să se retragă în zonele rurale. Acesta considera că oraşele nu sunt bune, orice era modern era considerat ,,impur”. Artişti, călugări şi intelectualii au fost ucişi şi apoi îngropaţi în morminte comune.
9. Iosif Stalin
:format(webp):quality(80)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/media/401/321/33406/15898100/10/tttttyyt.jpg)
Unul dintre cei mai necruţători lideri din toate timpurile a fost Iosif Stalin. Copilăria şi tinereţea acestuia au fost grele, fiind închis de opt ori de poliţia secretă rusească, între anii 1902 şi 1913. După moartea lui Lenin, Stalin a preluat conducerea URSS-ului. În urma politicii lui Stalin au murit o multitudine de oameni.
Sursa: Curiosity
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Misticismul care îl împinge pe Putin la un război sălbatic în Ucraina; Mâncarea ucide mai mulţi oameni decât alcoolul şi fumatul! De unde a ieşit demonul Putin? Faceţi cunoştinţă cu Mitt! Partea mistică a războiului din Ucraina. Legătura dintre Patriarhul Kiril și Vladimir Putin; Genialul scriitor a intrezarit intruparea demonilor in …puti-kiril : „scopul justifică mijloacele”, relevă perniciozitatea dorinței de a manipula oamenii, de a comite violență; Demoni rezumat pe capitol. Demoni – Fiodor Mihailovici Dostoievski; Simbolismul și misticul din romanul „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov; Top 5 cele mai greu de citit cărți din lume; “Pogromul de la Iași” – o carte care zugrăvește un tablou “ultra-sumbru” al celui mare masacru de pe teritoriul actual al României; Recomandări de la oamenii din spatele cărților; Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează; Înainte ca trupurile cereşti şi pământeşti să devină scrum (2 Petru 3/12), deşertăciune şi goană după salvare, se încing spiritele lumii în cuptorul faraonic al nelegiuirilor, precum în Exod; Acestea, ca un bumerang se întorc şi aprind păduri, sate, oraşe, totul… Asemenea roade… Cele 10 mega-amenințări… Va trece Rusia printr-un „Divorț Național”? Condițiile în care s-ar putea destrăma imperiul lui Vladimir Putin; Presa internațională: Războiul lui Putin și pericolele dezintegrării Rusiei. Destrămarea unui stat multietnic fragil ar putea duce la mai multă violență; BEDROS HORASANGIAN DESPRE „IMPERIUL PIERDUT. O ISTORIE A NAȚIONALISMULUI RUS DE LA IVAN CEL GROAZNIC LA VLADIMIR PUTIN“ DE SERHII PLOKHY; Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă; Într-un interviu în care deplânge destrămarea URSS, Vladimir Putin mărturisește că a lucrat ca “bombardier” (taximetrist de ocazie) în anii ’90; Putin, obsesia imperiului… TOPUL celor mai sângeroşi dictatori. VEZI care sunt DICTATORII care au omorât cei mai mulţi oameni; Top 10 carti despre Al Doilea Razboi Mondial – o colectie impresionanta care prezinta cea mai intunecata perioada a istoriei; Mărturia unui dezertor rus despre ororile din Ucraina: Aveam voie să tragem în orice civil care avea un telefon; Putin și Lavrov, criminali de război: Topul celor mai bogați oameni din lume; 6 români se află în topul celor mai bogați oameni din lume. Iată lista; Top 10 cele mai sărace țări ale Uniunii Europene. România – pe locul 6; Care este cea mai săracă țară din lume. Topul celor mai sărace state de pe Glob; Inegalitatea veniturilor se adânceste si îi afectează grav atât pe cei saraci, cât si pe cei bogați; Cum au falimentat rusii, prin intermediul ciumei rosii, economia Romaniei in punctele ei forte; Statul paralel versus statul mafiot PSD-ist; Ce este statul paralel? Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula; Statul paralel și presa lui; Dragnea, despre statul paralel: O caracatiţă cu ramificaţii inimaginabil de largi, a sugrumat dezvoltarea României şi a frânt destine ; Am avut dreptate cu statul paralel. Și acum ce facem? Cum ne fură OMV Petrom;
Cum ne fură OMV Petrom
Sorin Roşca Stănescu
Editorial
De această dată nu voi pune în discuție nici șantajul guvernului austriac, care ne-a obligat să vindem pe nimic Petromul către o societate de câteva ori mai mică, în schimbul acceptării României în UE, și nici măcar maniera incalificabilă în care OMV a încălcat prevederile contractului de privatizare. Un motiv cât se poate de temeinic ca statul român să-și ia Petromul înapoi. În schimb, mă voi referi la modul în care acest aparent contributor de vârf la bugetul României ne fură zilnic.
Înainte de privatizare, producția Petrom era de 6 milioane de tone pe an. Unul dintre motivele invocate de cei care au susținut și au apărat această privatizare este că OMV, repet, o societate de câteva ori mai mică a unui stat, Austria, care nu produce nici măcar o tonă de petrol sau un metru cub de gaz, a fost capacitatea de a face investiții, de a moderniza și crește producția, astfel încât, în final, să ieșim și unii și alții în câștig. Indiferent ce a raportat din această perspectivă OMV, un fapt este cât se poate de clar. Conform chiar statisticilor furnizate oficial de firma austriacă. Și anume că producția a scăzut de la 6 milioane de tone, la 4,7 milioane de tone. Oficial, deci, nu a crescut. Investițiile, dacă s-au făcut, nu au dus la niciun progres. Redevențele pe care le plătește OMV statului român sunt de 4%. Unele dintre cele mai mici în lume. În lume, nivelul redevențelor pe petrol și gaze se situeză între 16% și 22%. Este firesc să ne punem câteva întrebări. Ele sunt de bun simț.
De ce a scăzut producția? În definitiv, OMV dispune de întreaga avere pe care a deținut-o Petrom, atât pe teritoriul național, cât și în străinătate, unde de asemenea există zăcăminte exploatabile. Aceste zăcăminte nu au secat. Iar țițeul vine la pachet cu gazele de sondă, la care, pentru moment, nici măcar nu mă refer. Au dispărut pur și simplu an de an milioane de tone de țiței? Sau acestea sunt, într-un fel sau altul, subtilizate?
O a doua întrebare cheie este următoarea: cum se face că din cele 4,7 milioane de tone, mai puțin cu 1,3 milioane decât înainte de privatizare, în țară nu se prelucrează decât 1,8 milioane de tone la Rafinăria Brazi? Ce se întâmplă cu restul cantităților? Unde se topesc?
O altă întrebare este de natură politică. Ea ține de politica ambiguă a Austriei, stat neutru, ne-membru NATO, în raport cu Federația Rusă. În centrul Vienei există unul dintre cele mai impozante monumente din Europa, care glorifică Uniunea Sovietică. Este un simbol și atâta tot al unei axe care dăinuie, Viena-Moscova. Armata Română i-a scăpat pe austrieci – și pentru asta ar trebui să ne fie recunoscători – de revoluția bolșevică, dar nu a putut să-i scape și de complicitatea lor cu Kremlinul. Pentru o societate de dimensiunile OMV, care a devenit un jucător semnificativ pe piața europeană, o minimă transparență este obligatorie.
Sunt capabili șefii OMV sau este capabil cancelarul Karl Nehammer să ne explice cum se împarte în realitate acționariatul acestei societăți? Da sau nu? Este bine să știm, cu atât mai mult cu cât una dintre condițiile plasate pe sub masa de la Cotroceni în schimbul primirii noastre în spațiul Schengen a fost nu numai coborârea redevențelor și sub pragul acela infim de 4%, ci și acordul României de a renunța la exercitarea dreptului de preemțiune, în condițiile în care acțiuni OMV urmează să fie vândute unei terțe entități.
A fost invocat în aceste zile cu insistență, ca justificare pentru refuzul încrâncenat de a i se acorda României votul pentru intrarea în spațiul Schengen, faptul că partidul din care face parte cancelarul, ÖVP, luptă împotriva migrației ilegale și că, din această perspectivă, granițele României ar fi mult prea permeabile. Evident că argumentul este cu totul și cu totul fals, nedemonstrat și neprobat în niciun fel, bazat, vezi Doamne, pe cercetarea unui număr de convorbiri telefonice purtate de cei care au solicitat azil, după ce au intrat ilegal în Austria. Atâta școală au și austriecii, încât au înțeles, inclusiv membrii și susținătorii acestui partid care se clatină din toate balamalele, că România nu are nici măcar un metru de graniță cu Austria. Prin urmare, dacă am fi ținut musai că plantăm migranți în această țară, ar fi trebuit să-i teleportăm. Sau să-i trecem terestru, aerian ori naval prin state Schengen.
Cerbicia dovedită de acest cancelar și dezaprobată, atenție, și de clasa politică din Austria, și de Guvern, și de toți europarlamentarii propriului său partid, determină, iată, ca în România să se declanșeze o veritabilă mișcare pentru recuperarea de către statul român a Petromului. Dacă există suficientă voință politică, argumente există cu prisosință, chiar și fără ca instituțiile în drept să mai facă cuvenitele săpături pentru a afla de ce a scăzut oficial producția și unde se volatilizează cea mai mare cantitate a țițeiului extras. E atât de simplu! Totul e să vrem.
Sursa: CorectNews
Sorin Roşca Stănescu
https://www.amosnews.ro/cum-ne-fura-omv-petrom/
//////////////////////////////////////
Am avut dreptate cu statul paralel. Și acum ce facem?
Alina Mungiu-Pippidi
În timp ce mai ia un premiu obscur în Germania (mulțumim presei oficiale române, că altfel nu știa nimeni, presa germană a ratat subiectul) Klaus Iohannis se pregătește să patroneze îngroparea finală a democrației românești.
Cu alte cuvinte, ceea ce s-a petrecut sub ochii noștri în ianuarie 2015, adică un președinte ales de popor pur și simplu pentru că avea un profil agreat de opinia publică (și atacat de sistem, sau de o bună parte din el la început) devine după aceea președintele sistemului. Pe care îl patrimonializează, punînd pe șeful lui de campanie șeful SRI, înlăturîndu-l pe Coldea și pe cei apropiați lui Victor Ponta și creînd condițiile pentru un amestec fără precedent al serviciilor secrete în politică sub pretextul luptei cu corupția, pentru care nici el, nici aliații de la Ordonanța 13 nu făcuseră anterior nimic. Cu fonduri enorme pentru presă, platformele de socializare, creînd pseudo societate civilă și pseudo opinie publică cu un succes pentru care Putin ar putea fi invidios.
Sunt deja cîțiva ani de cînd avertizez că pericolul politic major pentru România este incapacitatea dreptei de a cîștiga alegerile fără a folosi serviciile secrete (și nu Dragnea sau alt baron local) și lipsa neobișnuită de scrupule în a folosi mijloace neconstituționale pentru a-și promova interesul propriu, prezentat ca fiind singurul pro-Europa, pro-Occident, pro-bună guvernare, etc. Din păcate, am avut dreptate, și la această oră președintele și partidele mari sunt încolonate și gata să legalizeze, printr-o reformă fără rușine a legilor siguranței naționale, sistemul actual, în care serviciile deturnează sensul alegerilor și controlează președintele (eventual folosind DNA, al cărui control a fost mereu miza lor, de cînd Băsescu, luîndu-se după americani și uitînd unde se află, a făcut corupția amenințare de securitate), care va deveni singurul de care depind, eliminînd orice alte controale democratice? Alegerile directe pentru președinte au fost totdeauna o problemă pentru ei, fiind calea cea mai clară prin care imprevizibilul (adică votanții) ar putea schimba ceva, dar captura post-alegeri din cazul Iohannis ne arată că fie la selecție, fie la campanie, fie la rezultat statul paralel are mijloace de a fi mai tare ca electoratul.
O mînă de ziariști, de fapt mai puțini ca degetele unei mîini, protestează contra acestei stări de fapt și pe unii a trebuit să îi arăt cu degetul ca să se trezească. Azi, cînd bătălia e aproape pierdută ne întrebăm de ce lumea nu se mobilizează să apere democrația românească, sau în sondaje avem singura majoritate din Est dezamăgită de sistem și gata să se întoarcă la liderul providențial. Pentru că atunci cînd mai era încă vreme ați făcut front că statul paralel e o ficțiune a lui Dragnea (deși știați bine că eu, și nu Dragnea, lansasem primul avertisment) și evident că nu vă crede nimeni azi, cînd ați întors-o la 180 de grade. Dar, în sfîrșit, bine că v-ați trezit, o mînă de ONG și de ziariști.
Cine tace zgomotos merită evidențiat, nu cine se trezește, fie și tîrziu. Întind mîna oricui se mobilizează, fie și tîrziu. Cum stăm:
Intelectualii. Revistele 22 și Dilema, tăcere totală. Nu o fi chiar o întîmplare, de altfel, că au ajuns amîndouă să aibă același editorialist, pe Andrei Cornea, care apără toate pozițiile sistemului, pînă la nuanțe, de orice deviaționism (exact pe dos față de ce trebuie să facă intelectualul, care pune în discuție, chestionează puterea, etc), și pentru care Băsescu e Elisabeta a II-a și nu Petrov. Numai că nu și-au trecut pe generic iubirea pentru SPP, SRI și SIE, asta după ce finanțatorii mai vechi au fost de genul Udrea, Plăcintă, baroni locali susținători Roșia Montană, etc. Așteptați să vedeți cum e apărată democrația de securitate de alde Baconschi sau Cristi Preda. De zece ani văd în jurul meu numai o mînă de disidenți, aceiași de dinainte de 1989, pe care îi publicăm pe România curată, Antonesei, Tudoran, etc.
Oligarhii. Securiști de rit vechi sau nou, oligarhii din media sunt complet subjugați de anticorupție, cu Băsescu se mai luptau, dar cu un sistem care are fiscul, DNA și tot ce mișcă e mai greu. Preferă să ia bani direct de la guvern și să lupte cu Putin, umplînd cu generali plagiatori toată komentatura. Voiculescu, care a supraviețuit și închisorii și atacurilor fiscului e mai prudent decît era, că i-au arestat și șeful de trust, pus în discuție copiii, etc. Alți oligarhi sunt direct ai lor, dezvoltați prin monopoluri date de sistem. CNA stă să în sfîrșit să lichideze încălcarea flagrantă a legilor anti-concurențiale de către DIGI, dar hai să vedem dacă sunt în stare. Curaj !!!
Societatea civilă. Unde sunt Inițiativa România, Rezist Toată Țara, Corupția Ucide și toți cei care au ajutat la greu statul paralel în 2017-2020, toată pseudosocietatea civilă creată de Mihai Polițeanu doar ca să anuleze coalițiile reale care existau? Nicăieri. Ghinea i-a dat lui Polițeanu un loc de deputat în USR pentru misiunea îndeplinită și ceilalți s-au băgat la loc în găurile din care ieșiseră. Amîndoi luptă pentru controlul USR pe toate părțile, că așa e la ăștia. Sau poate așteptați de la societatea civilă creată de postul dintotdeauna sub control Pro-TV, și condusă de vedetele lui, să ia vreo atitudine? Alde Mîndruță, Moisescu, etc? Așteptați.
Publicul. Greu să mai aștepți ceva de la unii care s-au lăsat pradă unor manipulări atît de ieftine și s-au ascuns în bule astupîndu-și urechile cu ambele mîini ca să nu fie forțați să găndească. Prețul expunerii selective la media face ca publicul cîndva evoluat să fi coborît la nivelul publicului Antenei 3, pe care l-a demascat tot timpul. Dacă îți iei lumina de la influencerii de la servicii nu ai reflexe democratice mai bune decît fanii lui Gădea et comp. Aceia măcar sunt săraci, bătrîni și nu au de ales. Dar, în sfîrșit, cine nu e acoperit să se miște, măcar acum, dacă reușește să treacă peste orgoliul de a fi fost paralel cu ce s-a întîmplat în România ani de zile și dă o mînă de ajutor măcar acuma.
Partidele. Ca și în Brazilia (și ea condusă de un general după o are campanie anticorupție) anticorupția a distrus partidele, pentru că erau corupte, sistemul a pus mîna pe niște cioturi ca USR sau AUR ca să facă alternativă la el însuși și a colonizat partidele principale la greu. Deci cine să facă ce? Poate oamenii de afaceri, ca în Bulgaria, dar cîți sunt autonomi față de sistem și capabili să finanțeze un partid nou? Reamintesc că Cioloș nici nu s-a putut înscrie de cîte bariere i s-au pus pînă nu l-au luat niște securiști în primire, taxa de intrare e să îi iei și pe ei. Dar oamenii de afaceri să priceapă că nu poți avea statul paralel la guvernare, pentru că tendința lui e să sufoce piața cu monopolurile lui, ca la Hexi Pharma. Suntem ca în Ruanda, unde firmele asociate cu șeful statului se prezintă singure la licitații, cp nu are nimeni curajul să vină contra lor.
Suntem pe frontul domestic cam ca la războiul din Ucraina: nu am fost severi cu Putin cînd nu era înarmat și nu îi facem concesii acuma cînd poate distruge toată Ucraina. Dar, asta e! Tîrziu cum e, dacă societatea românească nu se mișcă acum, degeaba am intrat UE și NATO, sau doar ca să facem figurație.
https://www.romaniacurata.ro/am-avut-dreptate-cu-statul-paralel-si-acum-ce-facem/
///////////////////////////////////////
Dragnea, despre statul paralel: O caracatiţă cu ramificaţii inimaginabil de largi, a sugrumat dezvoltarea României şi a frânt destine
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seară, că statul paralel, care „exercită puterea statului într-un mod nelegal şi nelegitim”, este format din oameni din serviciile secrete, din Poliţie, din vămi, din ANAF, Garda Financiară, din procurori sau judecători, fiind „o ramificaţie care atunci când va ieşi la iveală ne va îngrozi pe toţi”, „o caracatiţă care a sugrumat dezvoltarea României şi a frânt destine”, scrie News.ro
„S-a făcut atât de mult rău, se face atât de mult rău, încât lucrurile astea nu pot rămâne nepedepsite (…) Statul paralel este un grup de indivizi, din păcate foarte mare, cu ramificaţii inimaginabil de largi, care exercită puterea statului într-un mod nelegal şi nelegitim, substituindu-se puterii legitime care se obţine prin votul democratic”, a spus Liviu Dragnea, la România TV, potrivit News.ro. El a susţinut că acest stat paralel este format din oameni ai instituţiilor publice, fiind o ramificaţie care „ne va îngrozi pe toţi”. „Şi acum, şi înainte este format din oameni din serviciile secrete, o parte din procurori, o parte din judecători, oameni din Serviciul de Protecţie şi Pază, în frunte cu generalul Pahonţu, oameni din Garda Financiară înainte, oameni din ANAF, din Politie, din vamă, din mediul privat. Este o ramificaţie, care, în momentul în care va ieşi la iveală, şi eu sunt sigur că încet-încet va ieşi la iveală, la un moment dat va bubui, sper că va bubui, ne va îngrozi pe toţi, pentru că e o caracatiţă care a sugrumat, pe de-o parte, dezvoltarea României şi care a stabilit destine, care a frânt vieţi, destine, care a băgat oameni în puşcărie, care a scăpat infractori, a protejat interese străine, care a protejat interese economice, care a lovit în interesele româneşti, care a lovit în interesele capitalului autohton, care s-a implicat în alegerile interne din anumite partide, care s-a implicat în alegerile democratice, în facerea de guverne, a deschis dosare, a închis dosare şi încearcă să facă în continuare aşa şi încă reuşeste. Poate nu la nivelul de dinainte, dar nivelul oricum este destul de mare şi acum şi destul de periculos”, a declarat Dragnea. Întrebat unde se situează preşedintele Iohannis „în această ecuaţie de putere ocultă”, Liviu Dragnea a spus că şeful statului este unul dintre beneficiarii statului paralel şi că nu îi sunt clare motivele pentru care preferă să ia apărarea unor bucăţi din acest stat paralel. „Este unul din beneficiarii statului paralel, nu sunt sigur că e conştient de dimensiunea lui şi e implicat în asta, dar este unul din beneficiari. Din nu ştiu ce motive, preferă, ori prin inacţiunile, ori prin poziţiile publice, să ia apărarea unor bucăţi din acest stat paralel. În momentul în care toate dezvălurile nu lasă dubiu despre falsificarea de probe de către procurori, despre încălcări flagrante ale legii, într-un stat care n-ar fi fost capuşat de această caracatiţă se luăm măsuri imediate. La noi, domnul procuror general între două şampanii a zis că nu e nicio problemă, iar domnul preşedinte a zis să nu luăm noi în seamă ce spun nişte inculpaţi. Nu ştiu din ce motive face asta, poate pentru a nu pierde din electorat”, a declarat liderul PSD. El a mai susţinut că acest sistem s-a dezvoltat foarte mult începând cu 2013 şi a ajuns la un nivel „inimaginabil”. De asemenea, întrebat în ce relaţii mai este cu preşedintele Klaus Iohannis, Dragnea a spus că, după întâlnirea din 15 februarie, pe care a avut-o cu acesta, alături de premierul Viorica Dăncilă, nu au mai discutat nici la telefon.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-despre-statul-paralel-o-caracatita-cu-ramificatii-inimaginabil-de-largi-care-a-sugrumat-dezvoltarea-romaniei-si-a-frant-destine-893807
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dragnea-despre-statul-paralel-o-caracatita-cu-ramificatii-inimaginabil-de-largi-care-a-sugrumat-dezvoltarea-romaniei-si-a-frant-destine-893807
/////////////////////////////////////////
Statul paralel și presa lui
Cum se măsoară calitatea unei democrații? Prin a libertății opiniei, presei și justiției unui stat? Și cum se determină gradul periclitării ei, dacă nu prin existența și puterea statelor în stat pe care le tolerează?
Glenn Greenwald: Într-o democrație, puterea serviciilor secrete ar trebui să fie limitată
Glenn Greenwald: „Într-o democrație, puterea serviciilor secrete ar trebui să fie limitată”
A stârnit valuri în România sintagma preferată a lui Liviu Dragnea, care invoca la orice pas ”statul paralel” spre a-și înfiera adversarii, ca presupușii săi beneficiari. Or, democrația n-a fost niciodată în România de după mineriade într-un mai mare pericol decât în epoca în care legăturile cleptocrației conduse de Dragnea cu serviciile secrete și instituțiile de forță alcătuiau un stat în stat menit să anihileze justiția și DNA și să lichideze orice tentativă de asanare a marii corupții.
Statul paralel în Europa
Mai există în România statul paralel? Că Dragnea abera nu înseamnă că nu există. Unde să se fi ascuns Securitatea lui de când e Dragnea după gratii? Termenul de stat paralel e o traducere foarte aproximativă a conceptului de „deep state”. Care există și înflorește nu doar în țări eminamente mafiote ca Rusia lui Putin, ci și în Europa. S-a spus că acest tip de stat a corupt până la os state balcanice, precum Bulgaria.
Nu e o consolare că situația e net mai gravă în țări ca Venezuela, unde tirania socialistă a ucis presa liberă, ori Mexicul, unde să te ferească Cerul să vrei să-ți faci onest meseria de jurnalist de investigație și să studiezi legăturile dintre mafia drogurilor și regim.
Extrem de alarmant e că și în vest libertatea presei e în tot mai mare pericol. Și nu e vorba doar de împușcarea în cap a olandezului Peter de Vries, victima probabilă a unui sângeros șef marocan de narcotraficanți și a grupării sale de mafioți și asasini plătiți.
E vorba și de cultura anulării, amuțind bună parte din vocile care deplâng capitularea oficialităților occidentale în fața crimelor și a delictelor inspirate de ură religioasă, de pildă antisemită, comise de migranți de felul asasinului pariziencei Sarah Halimi.
După omorârea ei, presa franceză a refuzat pur și simplu, din corectitudine politică, să abordeze săptămâni în șir această crimă antisemită.
Nici în Germania situația nu e optimă. Se cere mai nou, în presa de stânga, nu atât anularea culturală cât, tot mai strident, excluderea din CDU a conservatorului Hans-Georg Maaßen, care candidează în Turingia pentru Bundestag. Vina lui? I se reproșează acuze la adresa unor jurnaliști cu prezumtive legături cu extrema stângă ai redacției de știri a televiziunii publice germane, ARD. Una, al cărei irepresibil bias de stânga nu e o taină pentru observatorii avizați și obiectivi ai scenei politice și mediatice germane. E de altfel notorie opțiunea politică ecologistă și socialistă a peste 90 la sută din tinerii jurnaliști ai televiziunii publice și, nu mai puțin, a progresiștilor care-i selectează și conduc. Iar, dacă nici ex-șeful serviciului secret intern, o instituție destinată contraspionajului și apărării constituției, nu e edificat în privința pozițiilor ocupate de simpatizanții extremei stângi, oare cine să fie?
Că Maaßen a propus verificarea atitudinilor și testarea mentalității jurnaliștilor posturilor publice, care ar trebui să informeze obiectiv, e problematic, întrucât poate provoca asocieri terifiante, legate de rapida și temeinica nivelare a presei germane pe bază de orientare politică sub Hitler și comuniști.
Dar a nu avea dreptul de a critica unidimensionalitatea ultraprogresistă a unei prese plătite ca să informeze onest, care tinde să facă din vilipendarea ideilor conservatoare și din marginalizarea celor ce le susțin o rațiune de a fi, nu e mai puțin grav. Ba chiar e mortal, pentru democrație.
Fapt e, că de pe sticla televiziunilor publice germane au dispărut complet și comentariile și emisiunile de investigație realizate de pe poziții de centru-dreapta. Fapt e, totodată, că nu se poate ca într-o democrație care se respectă să se omoare orice dezbatere și să nu se poată critica presa, doar pentru că articularea oricărei opinii „incomode” e imediat calificată drept extremistă. Or, iată că, mai nou, se poate.
Cazul american
Și se poate chiar și peste ocean. Ce rămâne oare din libertatea informației în SUA, dacă un fost președinte și comandant suprem e, ori se crede nevoit, să dea în judecată, pentru cenzură, cele mai mari rețele de socializare ale Statelor Unite? Donald Trump a dat în judecată Facebook, Twitter, et comp., pentru că l-au cenzurat. Rețelele se apără subliniind că ar avea acest drept, întrucât ar fi companii private, îndrituite să stabilească și criteriile și conținuturile pe care le admit. Ceea ce nu pot ele explica e, între altele, de ce beneficiază atunci de o lege care le scutește de obligația de a da socoteală pentru aceste conținuturi. Și de ce nu știu că dețin un monopol asupra informațiilor digitale?
Realitatea e că Big Tech și social media, în speță Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft au interese financiare și comerciale enorme. Și puține scrupule în a le promova, prin cenzură ori susținerea fără rezerve a puterii, care la Washington și la nivelul elitei culturale, ca și în serviciile secrete pare a fi ferm în mâna și sub controlul tot mai sever ale stângii de peste ocean.
Extrem de alarmant începe să fie acest control când serviciile secrete își manifestă deschis politizarea și încearcă să demonteze vocile disidente ale unor jurnaliști conservatori, nearondate retoricii antiamericane și anticapitaliste.
A avut loc o scandaloasă prigonire, de către serviciile secrete, a celebrului influencer de la Fox News, Tucker Carlson? Jurnalistul american tăinuise tentativele sale de a contacta persoane în stare să-i faciliteze un interviu cu președintele Rusiei, Putin, despre care-l informase doar pe producătorul său. Totuși, comunicațiile sale electronice private, interceptate probabil de serviciul secret extern, NSA, au ajuns în posesia presei, care l-a demascat instantaneu pe gazetar ca presupus „putinist”. Tucker Carlson relevă că a aflat de toate acestea de la un whistleblower din interiorul comunității de informații și susține că aceste informații ar fi fost confirmate.
Stânga iubește trădarea unora ca Ed Snowden. N-ar vrea decât ca dreapta să nu beneficieze vreodată de asemenea denunțători. Și să nu se supere, cumva, dacă serviciile secrete monitorizează ilegal jurnaliști conservatori. Dar n-avea dreptul NSA să urmărească niște comunicații implicându-i pe dregătorii ruși? Și e oare ok să vrei un interviu cu Putin?
E dreptul și e de datoria oricărui jurnalist să vrea să stea de vorbă cu oricine poate lămuri chestiuni de interes public, chiar știind bine că urmează să discute cu un dictator și un dezinformator care, ca Putin, conduce un regim care își terorizeaza cetățenii și îi pedepsește cumplit dacă gândesc, ori susțin ce nu vrea tiranul și oligarhia din subordinea lui.
E dreptul și e de datoria serviciilor secrete să monitorizeze demnitari ai unei puteri ostile, sau potențial ostile. Dar e ilegal ca NSA să supravegheze americani, chiar dacă nu sunt ziariști.
Dar dacă, spionându-i legal pe ruși, se nimeresc în colimator americani? Sau ziariști? În acest caz, serviciul secret ar trebui să facă tot posibilul să-i anonimizeze pe cetățenii SUA ajunși involuntar în vizor, nu să-i divulge presei în vederea demascării lor publice, pe calapodul presei staliniste, care-i țintuia necruțător pe opozanți reali sau prezumtivi ai regimului bolșevic la stâlpul infamiei.
Glenn Greenwald, presa și statul paralel
Or, după cum a subliniat în acest context Glenn Greenwald, un campion al libertății presei, devenit celebru pentru că a editat și publicat în The Guardian informațiile secrete ale fostului agent NSA, Snowden, înainte de a deplânge cenzurarea în presa de stânga a unor dosare de corupție precum cel vizându-l pe fiul președintelui american Hunter Biden, într-o democrație ar trebui ca „puterea serviciilor secrete să fie limitată”.
În SUA, nu mai pare a fi, de vreme ce, potrivit discuției lui Greenwald cu Tucker Carlson, „statul paralel”, în speță serviciile de informații, ”l-au monitorizat și interceptat și pe fostul consilier de securitate Flynn vorbind cu ambasadorul rus și au livrat informația” spre exploatare politică ziarului de stânga Washington Post. Ilegalitate care încă, vai, n-a supărat presa mainstream, fiindcă Flynn, ca să vezi, era conservator și trumpist.
Dar nu doar stânga e de vină pentru această teribilă degradare a calității presei și democrației americane. Greenwald confirmă faptul că „și republicanii au venerat prea mult timp serviciile”, înainte de a înțelege că spionii au început să facă o politică proprie în răspăr cu interesele democrației americane. Cum a reieșit când șeful CIA, Brennan, s-a văzut nevoit să admită – fără să fie tras la răspundere – revoltătoarea spionare, de către CIA, a senatoarei Dianne Feinstein și a comitetului ei senatorial de investigare a torturii de care s-ar fi făcut vinovați agenți ai CIA.
Tot Greenwald amintește de halucinanta, dar edificatoarea declarație a lui Chuck Schumer, care a reliefat, în 2017, ceea ce șeful majorității democrate din Senat a calificat drept „prostia” monumentală a președintelui Trump, de a se lua în gură cu serviciile secrete. Potrivit lui Schumer, serviciile au, în replică, ”toate posibilitățile imaginabile de a se răzbuna”.
Ceea ce pare că au și făcut, din plin, în anii de abundentă subminare, demonizare și cenzurare ale administrației fostului președinte.
Se mai poate apăra democrația americană de „statul paralel”? Teoretic, da. Ar putea interveni administrația Biden. Și, mai ales, ar putea fi demontat prin intrarea în acțiune a Congresului SUA.
Dar e greu de crezut că o va face. Prea puternic e argumentul serviciilor, potrivit cărora traducerea lor în justiție ar pune în pericol secretele de stat și interesul național, prea mare obediența și naivitatea multor congresmeni, prea amplă încrengătura de interese ale unor părți ale peisajului politic, cultural, informațional și mediatic, dominat de elite provenind din același mediu și bias universitar.
Cu atât mai importantă ar fi o presă liberă, care să controleze realmente puterea și să fie în stare să-i condamne derapajele eficient. Dar și subminarea și torpilarea ei au atins un nivel record.
Autoare/Autor Petre M. Iancu
https://www.dw.com/ro/statul-paralel-%C8%99i-presa-lui/a-58219488
////////////////////////////////////////
Ce înseamnă „statul paralel” și cum îl folosește PSD pentru a manipula
Expresia „stat paralel” a fost utilizată în țări cu regimuri autoritariste și-asta arată ce fel de tendințe are PSD în România.
Sidonia Bogdan
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a impus, pe agenda publică, teza potrivit căreia ar exista un „un stat paralel și ilegitim” care vrea să preia „controlul” în România. Deși a evitat să definească exact cine ar face parte din această structură, mass-media au speculat că președintele PSD face trimitere la relația dintre procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și fostul director operativ al SRI, Florian Coldea. PSD a adoptat, săptămâna trecută, o rezoluție de susținere a lui Dragnea în lupta sa cu „statul paralel”, în contextul în care DNA i-a deschis acestuia un nou dosar, iar asta dă și mai mare greutate demersului său controversat.
Desigur, orice anchetă care ar proba legături toxice între șefa DNA și alte personaje care dețin sau au deținut funcții în servicii de informații reprezintă un demers legitim în democrație. Dacă însă dezbaterile din spațiul public nu se vor rezuma la probe, iar PSD va dezvolta o întreagă mitologie asupra existenței unui presupus „stat paralel”, un dușman cu care trebuie să lupte poporul, discursul în sine ne va apropia periculos de mult de țări cu tendințe autoritariste cum sunt Turcia lui Tayyip Erdogan sau Ungaria lui Viktor Orban.
De altfel, repetiția frecventă a ideii că partidul care a câștigat alegerile este singurul actor „legitim” să reprezinte poporul, așa cum transmit comunicatorii PSD, diminunând importanța separației puterilor în stat, este un prim semn al populismului, după cum arată profesorul în științe politice de la Princeton, Jan-Werner Muller, în cartea sa, „Ce este populismul?”
Pe glob, în contemporaneitate sau în istoria recentă, expresia „stat paralel” a fost folosită des, fie abuziv de către lideri politici în lupta lor pentru câștigarea puterii, fie de către politologi sau istorici, pentru a explica derapaje în cadrul unor democrații șubrezite.
Am vorbit cu Barack Obama despre cum extremismul rupe America în două
Pakistan și statul militarizat parallel,,,,,,,,…………………………………………………………
https://www.vice.com/ro/article/vb3a88/ce-inseamna-statul-paralel
//////////////////////////////////////
Ce este statul paralel?
Răspuns:
Statul paralel sunt cei care își bat joc de tine. De viața ta, de munca ta, de banii tăi.
În fiecare zi tu muncești jumătate din timp pentru a-ți putea plăti mâncarea, casa, a merge în vacanțe, a ține copiii la școală. Poate reușești să pui deoparte și ceva pentru tine. Restul timpului îl muncești pentru plata taxelor și impozitelor.
Daca ești nemulțumit de ce primești în schimb, află că de vina este statul paralel. Statul paralel își bate joc de tine. De noi toți.
Este compus din cei care au vile și case de vacanță de mii de metri pătrați, deși au ocupat sinecuri la stat toată viața, unde au profitat de munca altora și și-au urmarit interesele personale.
Este compus din cei care au obținut diplome de doctorat pe nedrept, deși ei nu știu să vorbească.
Este compus din cei care își fac vacanțe în țări exotice, deși salariul lor nu le-ar permite acest lucru.
Este compus din cei care își numesc copiii în funcții bine plătite.
Este compus din cei care fură banii de medicamente sau cei pentru educația copiilor tăi.
Este compus din cei care fac bani mulți din afaceri cu statul, prin fraudă și prin corupție.
Este compus din cei care fură terenuri și case și insule din patrimoniul acestei țări.
Este compus din cei care obțin comisioane din toate achizițiile publice.
Este compus din cei care iși acordă drepturi speciale în raport cu restul cetățenilor.
Indiferent că ești angajat la o companie privată sau bugetar, că ai propria afacere sau ești liber profesionist, tu alimentezi bugetul de stat. În vreme ce ei, reprezentanții statului paralel, se alimentează din bugetul de stat.
Rezultatul îl vezi zilnic. În spitale, în școlile unde învață copiii tăi, în pensiile pe care le primesc părinții tăi, în investițiile amânate de mulți ani.
Statul paralel este statul politicienilor care îți promit că mâine îți va fi mai bine. Dar de fapt întotdeauna le este doar lor bine.
Statul paralel este statul hoților care îți fură viitorul!
Ce poți face ca să scapi de statul paralel?
Mergi la vot!
Gândește-te pe cine alegi!
Trage-i la răspundere pentru ceea ce fac și pentru ce ți-au promis!
Informează-te! Urmărește jurnaliștii de investigație!
Informează-ți vecinii! Lasă-le o explicație în cutia poștală (A4, A5)!
https://statulparalel.ro/
/////////////////////////////////////////
Statul paralel versus statul mafiot PSD-ist
Mafioţii din PSD au inventat o nouă formulă “magică” pentru a scăpa de braţul legii, atunci când vine vorba despre jefuirea României, a avuţiei naţionale a acestei ţări. După ce, prin tot felul de ilegalităţi, ai devenit miliardar, precum mafioţii Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu sau Sebastian Ghiţă, plus mulţi alţii, inventezi aberaţia cu “statul paralel” care, vezi Doamne, nu-i lasă pe mafioţi să fure. Cum repetenţii Dragnea sau Tăriceanu nu prea au habar de matematică, n-au realizat aceşti tovarăşi faptul că, până la urmă, gura mafiotului poate să rostească şi adevărul. Iar adevărul poate fi reformulat şi în felul următor: statul care vrea pedepsirea hoţilor este într-adevăr un stat paralel, dar paralel cu statul mafiot PSD-ist, adică cele două tabere nu au niciun punct comun.
Şi cum pot avea oamenii obişnuiţi din România puncte comune cu mafioţii din Parlament, reprezentanţii statului, evident, mafiot PSD-ist, chiar dacă unii sunt de pe la alte partide, dar acceptă tacit să facă parte din statul mafiot, din moment ce un român obişnuit trage din greu lună de lună, chiar zi de zi, să-şi facă treaba, să câştige nişte bani, iar o parte importantă din aceşti bani să-i fie luaţi de statul mafiot PSD-ist nu pentru a construi drumuri, spitale sau şcoli, ci pentru a fi furaţi de baronii PSD-işti în frunte cu puşcăriaşul Liviu Dragnea. Cum poate un român obişnuit să fie egal cu parlamentarul PSD-ist, reprezentantul statului mafiot, din moment ce românul obişnuit merge zi de zi la muncă, pe când parlamentarul merge când are chef, plus că parlamentarul nu plăteşte din buzunarul propriu toate cheltuielile zilnice, ci din buzunarele „fraierilor” care muncesc şi plătesc taxe şi impozite.
Alte caracteristici ale statului mafiot PSD-ist sunt uşor de identificat, dacă aruncăm o privire peste întâmplările de după decembrie 1989. Astfel, statul mafiot PSD-ist şi-a făcut simţită prezenţa în multe momente ale istoriei recente.
Statul mafiot PSD-iste este cel care a ucis tineri nevinovaţi în decembrie 1989 pentru a prelua puterea în România.
Statul mafiot PSD-ist este cel care a adus hoardele de mineri pentru a-şi menţine puterea în România.
Statul mafiot PSD-ist este cel care a permis distrugerea unităţilor economice ale României.
Statul mafiot PSD-ist este cel care a vândut pe nimic, în schimbul unor şpăgi consistente, cele mai importante obiective economice ale României: Sidex, Petrom etc.
Statul mafiot PSD-ist a permis tăierea pădurilor, jaful din pădurile României fiind posibil prin legi adoptate de către mafioţii din PSD.
Statul mafiot PSD-ist i-a obligat pe români să ia drumul pribegiei din cauza sărăciei şi corupţiei create de către mafia PSD-istă.
Statul mafiot PSD-ist a distrus educaţia din România, prin legi şi modele educaţionale greşite.
Statul mafiot PSD-ist a încurajat extinderea infracţionalităţii prin legi permisive şi grija eronată faţă de infractori.
Ca în orice mafie, statul mafiot PSD-ist a mai sacrificat de-a lungul timpului câte un pion total neimportant, dar naşilor mafiei PSD-iste – Ion Iliescu, Adrian Năstase, Victor Ponta, Liviu Dragnea – nu li s-a clintit un fir de păr, cele 8 luni de puşcărie, în regim de hotel de 5 stele, ale mafiotului Adrian Năstase nu înseamnă mai nimic (înseamnă totuşi foarte mulţi bani publici, de la cei care muncesc, cheltuiţi în 8 ani de procese, cu amânări, tergiversări, plus un simulacru de sinucidere demn de cascadorii râsului).
Se zvoneşte că mafia PSD-istă vrea să aducă România în pragul războiului civil prin suspendarea Preşedintelui României. În acest caz, tot răul spre bine, cum se spune. Trebuia odată şi odată să se tranşeze problema: suntem stat mafiot PSD-ist sau stat democratic pe model occidental, “paralel” cum a spus jegul Tăriceanu, cel care a inventat sintagma, după o partidă de sex nereuşită cu a 5-a soţie. Sunt tare curios dacă mafioţii din PSD îi vor trimite la luptă pe pensionarii ramoliţi cu care defilează de obicei şi, mai ales, dacă pensionarii votanţi de ciume roşii vor accepta să lupte tot pentru 100 lei, cum au fost plătiţi în iarnă pentru a-şi striga porcăriile în faţa Palatului Cotroceni.
Citeste si articolele:
Mafioti PSD-isti, salariile si hotiile voastre ar trebui sa le plateasca asistatii social
Cu banii furati de mafiotii PSD-isti, sunt platiti postaci care reclama postarile antiPSD la Facebook
PSD-istii si amantele lor intretinute din bani furati
Cum a falimentat mafia PSD-ista ARO
O alta „realizare” a mafiei PSD-iste: Combinatul de Oteluri Speciale Targoviste taiat ca fier vechi si topit
Cum a distrus mafia PSD-ista combinatul siderurgic, Sidex, Galati
Statul paralel versus statul mafiot PSD-ist
//////////////////////////////////////
Cum au falimentat rusii, prin intermediul ciumei rosii, economia Romaniei in punctele ei forte
Filiera rusaDaca din punct de vedere militar si ca orientare geostrategica, Romania este bine ancorata in paradigma nord-atlantica prin efortul constant si calitativ al principalelor servicii de intelligence si mai ales prin politicile externe, coordonate de la Cotroceni, economia tarii noastre mai este captiva, in punctele ei sensibile, oligarhilor rusi. Astfel se pot explica ambiguitatea si fragilitatea demersurilor clasei politice de la Bucuresti, de multe ori incapabila sa ofere cetatenilor prosperitatea si nivelul de civilizatie atat de asteptat de populatie dupa intrarea noastra in Uniunea Europeana.
Este foarte important sa avem foarte clar in minte tabloul implicarii Rusiei in economia romaneasca, pentru a intelege subtilitatea jocurilor de putere, in care „tabla de sah” suntem noi, dar „piesele” sunt mutate de catre alte entitati aflate unele la Washington si Bruxelles si altele la Moscova. Asadar, sa trecem in revista influenta ruseasca in domeniile cheie ale industriei romanesti.
In timpul guvernarii Nastase, incepand cu 2003, Compania Mechel, condusa de Igor Zyuzin, provenit, evident, din temutul KGB, a intrat in posesia combinatelor metalurgice Campia Turzii, Targoviste, Otelul Rosu. In 2010, Mechel avea deja peste 7000 de angajati. In mod ciudat, desi la momentul preluarii, companiile de stat romanesti erau pe profit si aveau cateva piete de desfacere nascute inainte de 1989, in 2008 actiunile Mechel s-au prabusit cu 30 de procente, capitalizarea companiei scazand de la 15 la 10 miliarde de dolari. In 2013, Banca Centrala a Rusiei anuntase ca bondurile emise de Mechel nu mai erau acceptate ca imprumut colateral, iar in anii urmatori s-a instaurat falimentul. Inchiderea combinatelor a reusit reducerea cu 15% a productiei de otel a Romaniei, fapt ce a avut un impact negativ asupra afacerilor din constructii, avand in vedere faptul ca Mechel asigura 80% din necesarul de otel-beton a Romaniei.
Combinatul de aluminiu Alro Slatina este detinut in proportie de 80 de procente de compania Vimetco, controlata de oligarhul Vitaly Mashitskyi, cu radacini in acelasi omniprezent KGB, si este cel mai mare consumator energetic din Romania. Din firma Vimetco face parte si Conef, o societate prin care Gazprom exporta gazul rusesc in Romania.
Alor Oradea, combinat de alumina, a intrat in posesia celebrului oligarh Oleg Deripaska, in 1998. Trei ani mai tarziu, rusii au anuntat inchiderea companiei, firma mama, Russkii Alumini, retragandu-se de pe piata romaneasca.
TMK este un grup de firme controlat de miliardarul rus Dmitry A. Pumpyanskiy care detine in Romania un combinat producator de tevi, TMK Artrom Slatina si combinatul siderurgic TMK Resita care produc un profit anual de aproximativ 450.000 000 de dolari.
Lukoil, condus de Vagit Alekperov opereaza in Romania rafinaria Petrotel Ploiesti. In 2007 avea 1000 de angajati. Cinci ani mai tarziu pierdea mai mult de jumatate dintre muncitori si anunta pierderi de peste 70 000 000 de dolari. In 2011 spionii rusi, acoperiti in firma Petrotel, intrasera in posesia unor informatii clasificate apartinand Autoritatii Nationale pentru Resurse Minerale. In 2012, Lukoil a primit in concesiune doua blocuri in apele teritoriale de la Marea Neagra: EX-29 Est Rapsodia si EX-30 Trident.
Gazprom, cel mai mare extractor de gaze din Federatia Rusa, detine diferite concesiuni petroliere in Romania printr-o subsidiara din Serbia, NIS Petrol: Jimbolia in judetul Timis si Tria in Bihor. Compania, condusa de fostul ofiter KGB Alexey Miller, este furnizorul extern de gaze principal al tarii noastre asigurand o cincime din necesar. In 2013, Gazprom a achizitionat compania Marine Bunker Balkan care alimenteaza cu combustibil nave din Portul Constanta, are un terminal, Oil Terminal Constanta, cu o capacitate de 1500 de tone.
Pe langa domeniile cheie ale metalurgiei si industrie energetice, Federatia Rusa are plasati oameni cheie si in alte domenii vitale din economie, politica, societate civila si mass-media din Romania. In 2014, un site din Ucraina, Texty, publica o lista cu prietenii din Romania ai lui Alexandr Dughin, ideologul lui Vladimir Putin, obtinuta de la hackerii care au reusit sa sparga contul e-mail al unui colaborator. Pe lista apar nume celebre din mediul academic si universitar, din politica si presa, considerate de Dughin ca fiind de incredere in promovarea intereselor Federatiei Ruse in Romania. Dughin a vizitat de nenumarate ori tara noastra cu scopul de a monta o retea de sprijin, in cadrul careia un rol important sa fie jucat de doua entitati media, finantate de la Kremlin: Russia Today si Sputnik.
Redau lista, care a fost publicata pe multe site-uri romanesti incepand cu anul 2014. Parcurgand cu atentie numele din ea, ne va deveni limpede cum functioneaza, de cel putin 3 ani, propaganda ruseasca in Romania.
Ion Iliescu – fost lider al Partidului Social Democrat, fost președinte al României.
Adrian Năstase – fost prim-ministru al României, Preşedinte al Fundaţiei Titulescu, membru al Partidului Social Democrat.
Dan Zamfirescu – istoric, teolog, ideolog, unul dintre principalii ideologi naţionalişti ai erei Ceaușescu.
Ilie Bădescu – director al Institutului de Sociologie al Academiei Române de Științe.
Momcilo Luburici – Rector al Universităţii Dimitrie Cantemir (Bucureşti)
Doru Tompea – Rector al Universităţii Petre Andrei (Iasi)
Diana Câmpan – purtator de cuvant al Universității din Alba Iulia (Transilvania)
Călin Mihăescu – conducătorul Mişcării Eurasiatice din România, politolog, conducător al editurii «Eurasiatica».
Ion Gurgu – conducător al Editurii «Predania» (literatură conservatoare, Ortodoxă).
Răzvan Marica și Mihai Șomănescu – conduc portalul de ştiri https://www.activenews.ro
Vasile Ernu – Editor al portalului de analize https://www.criticatac.ro (site anti-globalizare, stângist)
Ioan Valentin Istrati: preot, jurnalist de radio și televiziune la trinitas.ro, post regional în limba română pentru România, Moldova și Bucovina, editor al portalului https://www.doxologia.ro/autor/pr-ioan-valentin-istrati
George Bara – jurnalist, portalul «Ziarul Natiunea» https://www.ziarulnatiunea.ro/
Vasile Simileanu – geopolitician, editor al publicaţiei de analize “Geopolitica”
Aurelian Anghel – sociolog, are poziţii conservatoare
Marius Văcărelu – om de știință, profesor la Școală Naționale de Științe Politice și Administrație Publică (București);
Ion Coja – profesor universitar, lingvist, scriitor și publicist. Eurosceptic, anti-american.
Dan Puric – actor și regizor de teatru și cinema, scriitor ortodox conservator popular.
Mihai Andrei Aldea – preot ortodox, conservator, anti-globalizare.
Mircea Dogaru – colonel în rezervă, conduce Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate
Ovidiu Hurduzeu – Scriitor romano-american, critic social, ideolog distributivist (concepte economice alternative). Critic faţă de conducerea SUA și a României. Conservator social.
Bogdan Stanciu – conduce Asociaţia anti-avort “Provita.”
Radu Bogdan Herzog – politolog, analist, colaborator regulat la secţiunea românească a site-ului “Vocea Rusiei”
Pe 13 iunie 2017, ex-premierul Sorin Grindeanu atragea atenția asupra legaturilor primejdioase dintre liderul PSD, Liviu Dragnea, Darius Valcov si Federatia Rusa. Cei doi i-au reprosat lui Grindeanu ca nu a dezvoltat relațiile cu Rusia. „Mi se impută că nu am dezvoltat relații cu Moscova, deși UE a impus sancțiuni economice”, recunoastea, dupa ce a fost mazilit, fostul premier intr-o conferinta de presa de la Palatul Victoria.
Interesul rusesc in Romania guvernata de PSD-ALDE se observa destul de clar daca coroboram cateva date si informatii, de mute ori trecute cu vederea de o presa mult prea tabloidizata.
Am sa incerc sa comprim cat mai esential o alta harta a pionilor Kremlinului in inima Romaniei.
La Ministerul Comunicatiilor a fost numit in Cabinetul Tudose, Lucian Sova, din Bacau, fost partener de afaceri cu Boris Golovin, fost colonel GRU adanc implicat la UCM Resita.
Numele lui Golovin apare in actionariatul a sapte societati comerciale din tara noastra, din care astazi mai este activa Global Energy Investment.
Firma Global Energy Investment este deținută în mod egal de Boris Golovin și Horia Constantin Bejan, fost director în Ministerul Industriilor.
Global Energy Investment este asociata cu Engineering Company Ziomar, înregistrată în localitatea Podolsk din Rusia. Printre acționarii Global Internațional 2000 SA se mai află ucrainenii Olga și Dmytro Pokhvata, rușii Alexey Ustinov și Victor Ustinov, Boris Golovin, dar și românii Horia Constantin Bejan, Valeriu Petru Achiriloaie și Nicolae Costache.
Victor Ustinov este fostul atașat comercial al Rusiei la București. El reprezintă interesele companiei Engineering Company Ziomar, casa de comerț a companiei rusești de stat ZiO Podolsk, producător de utilaje nucleare, implicată în programul de îmbogățire a uraniului din Iran. Alexey și Victor Ustinov dețin și firma Unita Construct, al cărei domeniu principal de activitate este dezvoltarea imobiliară.
Pesedistul Lucian Șova are printre asociați și compania Romcar Russian Buses SA. Asociatul majoritar al Romcar este Ion Nicolaev, născut în localitatea Grigoriopol din Republica Moldova. Nicolaev îi are ca asociați pe Barbu Gheorghe și Corneliu Roșu. În prezent, firma se află în faliment.
Partenerii de afaceri rusi ai ministrului Lucian Sova s-au implicat și in afacerile cu energie. În anul 2007, firma Global Internațional 2000 s-a asociat cu italienii de la Enel și Romelectro pentru a construi una dintre cele mai mari termocentrale pe cărbune din sud-estul Europei, pe un teren de 36 de ha din Galați. Investiția fusese estimată la două miliarde de euro.
Interesul pentru energie al rușilor de la Global Internațional 2000 se regășește și în Uzina Termoelectrica Giurgiu SA, asociată cu colonelul Boris Golovin. Uzina Termoelectrica Giurgiu a fost privatizată în anul 2010 de Consiliul Județean Giurgiu, deși era singura firmă care furniza energie termică pentru giurgiuveni. În prezent, fosta societate de stat se află în faliment.
Cred ca, parcurgand cu atentie aceste randuri, va puteti face o imagine de ansamblu pentru a intelege de ce ne desprindem atat de greu de sforile invizibile care ne tin captivi unui interes strain si din nefericire atat de pagubos. (Sursa)
Citeste si articolele:
Componentele razboiului psiho-energo-informational declansat de Federatia Rusa impotriva Romaniei
Cum sa controlezi un popor prin propaganda si manipulare
Statul paralel versus statul mafiot PSD-ist
Mafioti PSD-isti, salariile si hotiile voastre ar trebui sa le plateasca asistatii social
Cu banii furati de mafiotii PSD-isti, sunt platiti postaci care reclama postarile antiPSD la Facebook
Cum au falimentat rusii, prin intermediul ciumei rosii, economia Romaniei in punctele ei forte
//////////////////////////////////////
Inegalitatea veniturilor se adânceste si îi afectează grav atât pe cei saraci, cât si pe cei bogați
Ioana Petrescu
Un faimos economist american, James K. Galbraith compara inegalitatea cu tensiunea arterială: dacă e prea ridicată poate însemna dezastru, daca e prea scăzută, pacientul sau economia este letargică.
Nu suntem în situația de a avea tensiune prea scăzută. Dimpotrivă, avem hipertensiune și suntem țara din UE cu cele mai mari decalaje între veniturile mari și cele mici. Conform unei noi analize a Monitorului Social, veniturile celor mai bogați 10% dintre români sunt de aproape 6 ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei, adică, mai pe românește, săracii de la noi ar avea nevoie de 6 ani să ajungă la câștigurile dintr-un an ale unui român bogat.
Din punct de vedere moral, nu prea e în regulă că, în medie, creșterea economică să fie de 4,6%, dar de ea să beneficieze doar unii. Poate asta nu deranjează pe toată lumea. Însă inegalitatea vă va afecta mai devreme sau mai târziu indiferent daca aveți venituri mici sau sunteți la vârful clasamentului încasărilor. În țările cu inegalitate mare, creșterea economică e fragilă și recesiunile sunt frecvente. În astfel de state, crește neîncrederea în instituții, populismul, xenofobia și extremismul. Cred că e destul de clar că românii nu mai au încredere în Parlament, Guvern, Jandarmerie și, mai nou, după cazul Caracal, nici în Poliție. Populismul politicienilor a atins culmi de neimaginat în doar câțiva ani: executivul triplează pensiile din bani pe care nu îi are, impune taxe peste noapte multinaționalelor, că doar “câinele nu pleacă de la măcelărie” și face salariile de la stat mai mari decât în privat din bani de împrumuturi. Nu ne mai lipsesc decât xenofobia și extremismul și le avem pe toate!
Cum am ajuns în groapa asta și cum putem să ieșim din ea? În mare, avem politici foarte proaste de redistribuire. Creșterea economică este foarte rar resimțită în mod egal de toate categoriile, iar guvernele competente aplica diverse strategii astfel încât creșterea economică să fie resimțită de majoritatea cetățenilor. Pe noi nu prea ne duce capul la politici distributive. În principiu, dăm cu toporul, când ar trebui să operam cu bisturiul. Când Traian Băsescu a luat măsuri de austeritate, a tăiat toate salariile cu 25%. A fost total inechitabil, întrucât efectele asupra celor cu venituri reduse sunt mult mai mari decât asupra celor cu venituri mai mari. Alte țări au nuanțat politicile de austeritate încercând să ferească pe cei săraci de efectele negative. De exemplu, Portugalia a tăiat doar salariile mari, iar cele mici au fost doar înghețate. Nici când dăm, nu facem mari diferențe. La 1 septembrie, punctul de pensie s-a mărit cu 15%. Asta înseamnă că un pensionar cu pensia medie va câștiga 185 lei, adică venitul va crește de la 1.235 lei la 1.420 lei și unul cu pensie de 73.890 de lei, va primi 11.083 lei în plus. Vi se pare echitabil? La un moment dat, trebuie să găsim o modalitate de a mări pensiile mici mai mult decât cele mari, adică să ieșim din paradigma de indexare a punctului de pensie. Același lucru se poate spune și despre alte categorii, precum alocațiile copiilor. Acum se acordă 150 de lei pe lună pentru toți copiii între 3 si 18 ani fără handicap și se discută în Comisia de muncă din Camera Deputaților ca ele să se mărească pentru toata lumea, prin indexarea cu inflația. Putem gândi un tip de ajutor suplimentar doar pentru familiile cu venituri scăzute, în locul măririi tuturor alocațiilor. Mai mult că sigur, o familie cu venituri mari nu este foarte interesată de încasarea acestor alocații, în timp ce pentru cei cu venituri mici orice leu în plus contează.
Nu țintim bine politicile sociale, mai exact ajutoarele sociale nu se duc unde trebuie. Mulți blamează că suntem un stat de asistați sociali. Chiar nu suntem! Statisticile Eurostat arata că România cheltuie cam jumătate din media europeană pe protecția socială. Cheltuielile pentru protecția socială au reprezentat doar 14% din PIB în țara noastră, în timp ce media UE este de 28% din PIB, conform datelor publicate de Eurostat la finalul anului trecut. Ne clasam pe ultimul loc in UE la cheltuielile cu protecția socială. Problema nu este că avem prea multe ajutoare sociale, ci că nu ajung acolo unde trebuie. Mai exact, există multă fraudă în sistem și multe persoane care nu le merită primesc ajutoare, iar cele care au nevoie cu adevărat de acest ajutor primesc sume derizorii. De exemplu, o persoană vrâstnică care nu primește pensie de asigurări sociale încasează doar o pensie minimă garantată de 704 lei pe lună. Trebuie introduse controale serioase prin care să fie descurajați primarii să folosească ajutoarele sociale că motivație pentru voturi.
Nu în ultimul rând, avem o împărțire administrativă păguboasă care nu face decât să mărească inegalitatea între județele tarii. Pensia medie de asigurări sociale de stat este 948 lei în județul Botoșani și 1.506 lei în București, conform ultimelor date INS. Conform Ziarului Financiar, în Capitală salariul mediu net a fost de 3.483 de lei în 2018, în timp ce în Ilfov a fost de doar 2.868 lei. Diferențele între județe sunt foarte mari. Avem mult prea multe județe, unele foarte sărace, care nu se pot întreține singure fără transferuri substanțiale de la centru. Existența unor baroni locali nu face decât să secătuiască resursele primite de către județele sărace care ar putea fi folosite pentru reducerea decalajelor în beneficul unei elite politice locale. E necesară o reformă administrativă cu o administrație mai suplă, mai puține județe, o unire a unor județe mai bogate cu unele mai austere. De asemenea, avem nevoie de o administrare mai eficientă, fără baroni locali și neprofesioniști puși în fruntea Consiliilor Județene. Doar așa putem începe să reducem inegalitățile dintre regiunile țării.
Primăvara trecută am trecut în aceeași zi prin Lupeni, Valea Jiului și Timișoara. La doar patru ore distanță cu mașina, e greu de imaginat diferențe mai mari: prima nu pare că face parte din UE și a doua poate fi ușor confundată cu o metropolă vestică. Nu putem permite astfel de diferențe în aceeași țară. Daca nu ajunge și Lupeniul din urmă Timișoara, ne îmbătăm degeaba cu a doua cea mai mare creștere economică din UE.
Inegalitatea veniturilor se adânceste si îi afectează grav atât pe cei saraci, cât si pe cei bogați
/////////////////////////////////////////
Care este cea mai săracă țară din lume. Topul celor mai sărace state de pe Glob
Sărăcia și inegalitatea care există între state este o problemă ce persistă dintotdeauna. Cele mai sărace țări din lume se află în Africa, continent marcat de conflicte violente și instabilitate politică. Topul celor mai sărace țări este stabilit în funcție de Venitul Național Brut, adică valoarea venitului unei țări împărțit la numărul de locuitori, exprimată în dolari.
Care este țara cea mai săracă din lume
Cea mai săracă țară din lume este Burundi, situată în Africa de Est. Datele arată că Burundi are o populație de 11,9 milioane de locuitori. Țara are un Venit Național Brut pe cap de locuitor de 780 dolari. PIB-ul țării din 2021 a fost de 3,3 miliarde de dolari.
În majoritatea țărilor mai bogate, un procent mare din PIB provine din exporturi, de obicei cu mult peste media de 29,5%. Cu toate acestea, exporturile din Burundi reprezintă doar 5,0% din PIB-ul său, fiind cel mai mic procent din toate țările. Peste 86% dintre locuitorii Burundi locuiesc în zone rurale.
Topul celor mai sărace țări din lume
Două dintre statele cele mai sărace se află în regiunea Sahel (o amplă zonă de tranziție, de la deșertul Sahara la regiunea de savană Sudan), unde secetele persistente și răspândite provoacă lipsuri de alimente și probleme medicale și sociale asociate.
Patru dintre țările cele mai sărace sunt fără ieșire la mare, punându-le într-un dezavantaj considerabil față de cele care au acces la comerțul maritim.
Descoperă cele mai interesante activități pe care ți le oferă destinația Maldive în 2021
Pe locul 10 în topul celor mai sărace țări din lume, conform indexului realizat de Banca Mondială, se află Sierra Leone, cu o putere de cumpărare de 1.690 de dolari pe an.
Țara africană este extrem de bogată în diamante și totuși foarte săracă. Principalul vinovat este războiul civil bruttal din urmă cu aproape 20 de ani care a rezultat din condițiile sociale și economice disperate ale populației. Comerțul cu pietre ilicite- sau „diamantele sângerii”, așa cum sunt adesea menționate- a jucat un rol crucial în perpetuarea conflictului.
Care este cea mai săracă țară din lume. Topul celor mai sărace state de pe Glob
Care este cea mai săracă țară din lume. Topul celor mai sărace state de pe Glob[Sursa foto: Captură YouTube]
Urmează în topul sărăciei Sudanul de Sud (cu o puterede cumpărare anuală de 1602 dolari), Liberia (1413 dolari pe an), Mozambic (1303 dolari), Malawi (1240 dolari), Niger (1205 dolari) și Eritrea (locul 4 în topul sărăciei, cu o medie de 1059 dolari pe an)
Economia acestor țări africane rămâne dependentă de agricultura la scară mică, de subzistență, care oferă ocupare pentru aproximativ 75-90% din populație. Infrastructura precară, lipsa educației și inegalitatea de gen contribuie semnificativ la situația gravă din această zonă a lumii.
Pe locurile doi și trei în topul sărăciei mondiale se află Republica Centrafricană (cu o putere de cumpărare de 822 dolari pe an) și Republica Congo (cu 791 dolari pe an).
///////////////////////////////////////
Top 10 cele mai sărace țări ale Uniunii Europene. România – pe locul 6
Publicația germană Handelsblatt a realizat topul celor mai sărace țări ale Uniunii Europene, iar România se află pe locul 6, conform Rador. Produsul intern brut (PIB) constituie un indicator al bogăției unei țări. În cadrul UE se pot compara între ele standardele puterii de cumpărare și se poate stabili o ierarhie.
Lanțul canadian de cafenele Tim Hortons, indicat recent că și-a spionat clienții, își pregătește intrarea în România Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht – cel ce reglementează cooperarea între țări în domenii cum ar fi politica externă, politica de securitate, justiția și internele -, la 1 ianuarie 1993 un număr de 12 țări s-au unit formând UE. Printre acestea se numărau Germania, Franța și Regatul Unit – care a părăsit UE la 31 ianuarie 2020. Între timp, numărul statelor membre a ajuns astăzi la 27. Valoarea tuturor bunurilor materiale și serviciilor fiecărei țări în decursul unui an înseamnă PIB-ul țării respective. Acesta constituie un indicator pentru bogăția unei țări. Pentru a putea compara PIB-ul acestor țări, UE apelează la o valută fictivă unitară. Prin urmare, valoarea PIB-ului per persoană nu se socotește în euro, ci în standardul puterii de cumpărare (KKS), menit să egaleze diferențele de nivel ale prețurilor. Valoarea medie a PIB este stabilită în UE la 100 KKS. Dacă PIB-ul unei țări are un KKS peste 100, această țară are un PIB cu o valoare peste medie. 17 dintre cele 27 de state membre UE se găsesc sub această valoare, unele chiar în mod flagrant. În 2021 Institutul statistic al UE a întocmit o situație din care reiese care sunt statele cu cel mai mic PIB. LOCUL 10: Spania face parte din cele 17 state membre UE cu un PIB mai mic față de nivelul mediu. Cu un PIB de 84 KKS, țara cu o suprafață de 505.944 m.p. ocupă locul 10 între țările cele mai sărace ale UE. Fiind cea de-a doua destinație de vacanță din lume, economia Spaniei a suferit cel mai mult de pe urma pandemiei, -10,8%. Spania nu va reuși însă nici vara aceasta, care depășește nivelul din anul record 2019, să obțină din nou performanța economică de dinaintea pandemiei. LOCUL 9: Polonia este a șasea țară ca mărime din UE, teritorial vorbind. Țara deține un PIB de 77 KKS și se află cu 23 de puncte sub media UE. Astfel, în 2016 partidul PiS a adoptat legi pentru reformarea Curții Constituționale. Rezultatul a fost că s-a înființat o cameră disciplinară care putea demite prin procedură rapidă judecători și angajați ai justiției. Consecința: o dispută cu Comisia Europeană despre statul de drept, ce durează încă și astăzi. Experți și observatori acuză de mai mulți ani Polonia de degradarea justiției libere. CITEȘTE ȘI OTP Bank România – pierderi de 14 milioane lei în primul semestru LOCUL 8: Ungaria – Cu un PIB de 76 KKS de persoană, Ungaria se situează imediat după Polonia, ocupând astfel locul al optulea între cele mai sărace țări din UE. Ungaria este independentă din 1918 și a aderat în 2004 la UE concomitent cu Polonia. Potrivit datelor UE, Ungaria deține ca sectoare importante de export – industria vehiculelor și construcția de mașini. Cel mai important partener de export al țării este Germania. La rândul ei, și Ungaria face parte din copiii cu probleme ai UE din cauza situației sale privind statul de drept. Datorită presupusei nesocotiri a valorilor fundamentale UE, împotriva Ungariei se află în curs o procedură referitoare la Articolul 7 al acordurilor UE. În plus, Parlamentul European a demarat în 2018 o procedură împotriva Ungariei în cadrul mecanismului privind statul de drept. De asemenea, Ungaria este amenințată de reducerea fondurilor UE. LOCUL 7: Portugalia este membră UE din 1986, iar din 1995 este membră a spațiului Schengen care prevede anularea controalelor la frontieră în cazul statelor membre. Dintre principalii parteneri comerciali ai țării fac parte Spania, Franța și Germania. La acest moment, Portugalia are un PIB cu 26 KKS sub media UE. Așadar cu un PIB de 74 KKS, Portugalia ocupă locul 7. Din cauza crizei energetice UE dorește ca toate statele membre să reducă cu 15% consumul de gaz metan. Lisabona s-a opus, iar secretarul mediului și energiei, Joao Galamba, a declarat propunerea ca fiind disproporționată și de nesuportat, nepotrivită pentru Portugalia. LOCUL 6: România – Țara de 238.397 de kilometri pătrați este patria a 20 de milioane de locuitori. În 2021 România a avut un PIB de 73 KKS, fiind astfel pe poziția a 6-a în rândul țărilor UE cele mai sărace. Pentru a facilita crearea a noi rute pentru exportul de cereale din Ucraina, UE vrea să creeze rute alternative. De câteva săptămâni o cantitate tot mai mare de cereale ajunge în Polonia și România, iar de aici poate fi transportată prin portul Constanța sau Marea Neagră spre Europa occidentală. Reluarea exportului ucrainean de cereale este importantă pentru stabilizarea prețurilor de alimente de pe piața mondială. Însă chiar dacă Rusia nu pune piedici vapoarelor, scoaterea în afara țării a cantităților necesare constituie o provocare. LOCUL 5: Letonia – Republica parlamentară Letonia, membră din 2001 a spațiului Schengen, are un PIB de 71 KKS. Acest lucru îl plasează cu 17 puncte de putere de cumpărare în urma Lituaniei vecine, care a aderat și ea la UE în 2004. Inflația provocată de pandemie și de războiul din Ucraina a avut repercusiuni grave asupra zonei euro, ducând la o nouă valoare record (potrivit Eurostat, în Letonia 21 procente în iulie). CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank plasează o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei LOCUL 4: Croația – Țara a aderat în 2013 la UE devenind astfel cel mai tânăr membru. Având un PIB de 70 KKS. Croația este imediat după Letonia. Recent țara a îndeplinit criteriile necesare pentru a introduce în 2023 moneda europeană și va fi cea de-a 20-a componentă a zonei euro. LOCUL 3: Slovacia – are un PIB în valoare de 68 KKS și la 5 ani după aderarea sa, în 2009, a introdus moneda euro. O rețea puternică de furnizori de automobile și cadre bine pregătite au convins în cele din urmă firma Volvo să facă planuri pentru o nouă fabrică în zona estică a țării, a cărei construcție ar urma să demareze în 2023. Astfel constructorul de automobile investește miliarde în Slovacia și creează de asemenea 7.000 noi locuri de muncă. LOCUL 2: Grecia – În 2021 PIB-ul din Grecia era de 65 KKS. Pentru acest an Comisia Europeană prevede o cotă a datoriei de 186% din PIB, aceasta fiind cea mai mare valoare din zona euro față de 2009, când era de 127%. Trei pătrimi din datoriile de stat se află la creditori instituționali, cum ar fi ESM, și achitarea lor merge până în 2070, dar cu dobânzi mici. LOCUL 1: Bulgaria – cea mai săracă țară din UE cu un PIB de 55 KKS. Bulgaria este membră UE din 2007. Din 2020 țara a blocat din rațiuni istorico-politice negocierile cu țările candidate Albania și Macedonia de Nord. În iunie 2022, legislativul bulgar a votat cu o largă majoritate anularea veto-ului împotriva Macedoniei de Nord.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/perspective/top-10-cele-mai-sarace-tari-ale-uniunii-europene-romania-pe-locul-6-20814408
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
https://www.profit.ro/perspective/top-10-cele-mai-sarace-tari-ale-uniunii-europene-romania-pe-locul-6-20814408
///////////////////////////////////////
6 români se află în topul celor mai bogați oameni din lume. Iată lista
Autor:Diana Bumbeneci
Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, revista Forbes a realizat renumitul clasament al celor mai bogați oameni din lume. În topul acesta se află și șase români. Averea totală a acestora se ridică la peste zece miliarde de dolari. Iată cine sunt aceștia și ce avere dețin.
În topul românilor care se regăsesc în Forbes, pe primul loc se află Daniel Dines. El este fondatorul și CEO-ul unei companii globale de software. Averea sa este estimată la 2,9 miliarde de dolari și așa a ajuns să ocupe locul 1.053 în topul celor mai bogați oameni din lume.
Desigur, tot pe această listă mai apare și fostul tenismen Ion Țiriac. Bărbatul are o avere de 1,6 miliarde de dolari. El activează cu afaceri în imobiliare, automobile, dar și servicii financiare.
În topul miliardarilor români notați de Forbes se mai regăsește și Ion Stoica. Este vorba despre omul de afaceri care a fondat o companie de software pentru întreprinderi, împreună cu Matei Zaharia. Fiecare are o avere de 1,6 miliarde de dolari.
În topul Forbes se află cu siguranță și cei doi frați Pavăl. Aceștia dețin un mare magazin de materiale de construcție din țară, recunoscut la nivel internațional. Însă locurile ocupate sunt diferite. Dragoș Pavăl este pe locul 1.929 în topul miliardarilor din lume, cu o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari. Apoi este Adrian Pavăl, care are o avere ce se ridică la un miliard de dolari.
Conform clasamentului realizat de revista Forbes, în lume sunt cu 87 de miliardari mai puțini decât anul trecut. Ieșirea lor din topul miliardarilor a fost produsă de efectele războiului, dar mai ales ale pandemiei.
Desigur, se știe că și anul acesta cel mai bogat om din lume rămâne Elon Musk. Afaceristul are o avere estimată la 219 de miliarde de dolari și este în creștere de la un an la altul.
Top miliardari români din Forbes
Locul 1.053 – Daniel Dines
– Avere: 2,9 miliarde de dolari;
– Cunoscut drept: CEO-ul unei companii care deţine o platformă pentru automatizarea proceselor robotizate;
Locul 1.818 – Ion Țiriac
– Avere: 1,6 miliarde de dolari;
– Cunoscut ca: Fost tenismen. Afacerist în domeniul auto, imobiliar și bancar;
Locul 1.818 – Ion Stoica
– Avere: 1,6 miliarde euro;
– Cunoscut pentru că a fondat o companie de software pentru întreprinderi;
Locul 1.818 – Matei Zaharia
– Avere: 1,6 miliarde euro;
– Cunoscut pentru că a fondat o companie de software pentru întreprinderi;
Locul 1.929 – Dragoș Pavăl
– Avere: 1,5 miliarde de dolari;
– Deține un lanţ de magazine de bricolaj;
Locul 2.578 – Adrian Pavăl
– Avere: 1 miliard de dolari;
– Deține un lanţ de magazine de bricolaj.
https://www.monden.ro/6-romani-se-afla-in-topul-celor-mai-bogati-oameni-din-lume-iata-lista.html
///////////////////////////////////////
Topul celor mai bogați oameni din lume în 2022. Cine sunt cei șase români care se află în clasamentul realizat de Forbes
Raluca Nicolae
Daniel Dines
Revista Forbes a publicat topul celor mai bogați oameni din lume. În acest clasament se află și șase dintre cei mai bogați români, o parte dintre ei activând în sectorul de tehnologie. Averea cumulată a celor șase români se ridică la 10 miliarde de dolari.
Daniel Dineș, fondatorul și CEO-ul companie globală de software UiPath, este cel mai bogat român, potrivit clasamentului realizat de Forbes. UiPath s-a listat la bursa de la New York în aprilie 2021. Averea lui Daniel Dineș este estimată la 2,9 miliarde de dolari, aflându-se pe locul 1.053.
Trei români se află pe locul 1.818: Ion Stoica, Ion Țiriac și Matei Zaharia, fiecare având o avere estimată la 1,6 miliarde de dolari. Ion Stoica și Matei Zaharia au fondat startup-ul de software Databricks, evaluat la 38 de miliarde de dolari în august 2021. Printre investitorii în startup se numără giganții Microsoft și Amazon. Fostul tenismen Ion Țiriac conduce Tiriac Group, având investiții în imobiliare, auto și servicii financiare.
Pe locurile 1.929 și 2.578 se află frații Pavăl: Dragoș Pavăl, respectiv Adrian Pavăl. Cei doi frați au înființat împreună retailerul de bricolaj Dedeman. Averea lui Dragoș Pavăl este estimată la 1,5 miliarde de dolari, în timp ce averea lui Adrian Pavăl este de 1 miliard de dolari.
Mai puțini miliardari în 2022 față de anul trecut
Războiul, pandemia și piețele de capital cu evoluții lente i-au afectat pe miliardarii lumii în acest an. Există 2.668 dintre ei în al 36-lea clasament anual al Forbes al celor mai bogați oameni de pe planetă, cu 87 mai puțini decât acum un an. Averea lor cumulată este estimată la 12,7 trilioane de dolari, cu 400 de miliarde de dolari mai puțin decât în 2021. Cele mai dramatice scăderi au avut loc în Rusia, unde sunt cu 34 de miliardari mai puțini decât anul trecut, după invazia Ucrainei de către Vladimir Putin, și China, unde o represiune guvernamentală împotriva tehnologiei.
Totuși, Forbes a găsit peste 1.000 de miliardari care sunt mai bogați decât erau acum un an. Și 236 de persoane noi care au devenit miliardari în ultimul an, inclusiv din Barbados, Bulgaria, Estonia și Uruguay. America este în continuare lider în lume, iar pe locul 2 se află China (inclusiv Macao și Hong Kong).
Pentru a alcătui lista celor mai bogați oameni din lume, Forbes a luat în calcul prețurile acțiunilor și cursurile de schimb din 11 martie 2022.
Primii 10 cei mai bogați oameni din lume
1.Elon Musk – 219 de miliarde de dolari
2.Jeff Bezos – 171 miliarde de dolari
- Bernard Arnault – 158 miliarde de dolari
- Bill Gates – 129 miliarde de dolari
- Warren Buffett – 118 miliarde de dolari
- Larry Page – 111 miliarde de dolari
- Sergey Brin – 107 miliarde de dolari
- Larry Ellison – 106 miliarde de dolari
- Steve Ballmer – 91 miliarde de dolari
- Mukesh Ambani – 90 miliarde de dolari.
https://economedia.ro/topul-celor-mai-bogati-oameni-din-lume-in-2022-cine-sunt-cei-sase-romani-care-se-afla-in-clasamentul-realizat-de-forbes.html#.Y5n-S31BzIU
////////////////////////////////////////\
Putin și Lavrov, criminali de război: Alti 352 de civili, dintre care 14 copii uciși în Ucraina
De Stefan Alexiu
Ministerul ucrainean al sănătăţii a anunţat duminică că 352 de civili, dintre care 14 copii, au fost ucişi de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters. Iar războiul generat de Putin și justificat de ministrul de externe Lavorv nu s-a încheiat încă.
Ministerul de la Kiev a mai informat, de asemenea, că au fost rănite 1.684 de persoane, dintre care 116 copii.
Potrivit informaţiilor furnizate, tot duminică, de comisarul parlamentului pentru drepturile omului Ludmila Denisova, cel puţin 210 civili au fost ucişi şi 1.110 au fost răniţi de la începerea războiului, conform dpa.
https://informateca.ro/putin-si-lavrov-criminali-de-razboi-352-de-civili-dintre-care-14-copii-ucisi-in-ucraina/
///////////////////////////////////
Mărturia unui dezertor rus despre ororile din Ucraina: Aveam voie să tragem în orice civil care avea un telefon
Mărturia unui dezertor rus despre ororile din Ucraina: Aveam voie să tragem în orice civil care avea un telefon Foto: CNN
VREI SĂ FII CORECT INFORMAT?
SUSȚINE ȘI TU JURNALISMUL RESPONSABIL!
Un soldat care a dezertat din armata rusă a povestit despre crimele de război comise de unitatea sa în Bucea.
Nikita Cibrin își amintește de câțiva camarazi care au luat-o la fugă după ce s-a aflat că au violat două femei din Ucraina, în timpul campaniei din nord-vestul Kievului, în martie. „I-am văzut fugind, pe urmă am aflat că erau violatori. Au violat o mamă și pe fiica ei”, a povestit el. Când au aflat ce făcuseră oamenii lor, comandanții au ridicat din umeri. I-au pedepsit câțiva dintre camarazii lor care i-au luat la bătaie, dar n-au fost niciodată judecați pentru faptele lor. „N-au fost închiși. Doar dați afară. Pur și simplu: ‘Valea!’. Au fost scoși din război. Asta-i tot”, a spus acesta.
Cibrin, un bărbat din regiunea rusă Iakuțk, spune că a făcut parte din brigada de infanterie mecanizată 64, unitatea care a devenit cunoscută pentru crimele de război comise în timpul ofensivei în Bucea, Borodianska și alte localități situate la nord de Kiev. El a dezertat în septembrie și a fugit în Europa prin Belarus și Kazahstan, relatează CNN.
Soldații din brigada lui Cibrin au fost declarați criminali de război de Ministerul Apărării de la Kiev în aprilie, după descoperirea unor gropi comune și cadavre ale civililor pe străzi.
Niște maniaci care se bucurau să ucidă
Documentele militare ale soldatului arată că șeful brigăzii din care a făcut parte era Azatbek Omurbekov. Supranumit „Măcelarul din Bucea”, acesta se află sub sancțiunile UE și ale Marii Britanii. Statele Unite au trecut întreaga brigadă pe lista sancțiunilor.
Kremlinul a negat acuzațiile despre crime de război și a susținut fără temei că imaginile cu cadavrele civililor erau trucate, iar Vladimir Putin a decorat unitatea cu un titlu militar, lăudându-i „eroismul” și „acțiunile temerare”.
Dezertorul care a vorbit pentru CNN într-o țară europeană în care a solicitat azil spune că atât cât s-a aflat pe front nu a văzut niciun eroism, ci doar crime, și se declară pregătit să răspundă în fața unui tribunal internațional. El subliniază că nu a comis nicio crimă.
Cibrin a spus că militarii aveau ordin direct să ucidă pe oricine transmitea informații despre pozițiile unității, indiferent că erau militari sau civili. „Dacă cineva avea un telefon, aveam liber să-l împușcăm”, a spus el, adăugând că unii dintre membrii brigăzii erau „fără îndoială” în stare să ucidă civili neînarmați: „Erau maniaci care se bucurau să omoare un om.”
Fostul soldat a amintit și de jafurile comise în Ucraina, când rușii au furat computere, televizoare, bijuterii și chiar mașini de spălat: „Nici nu se ascundeau. Mulți din unitatea mea, când am plecat din Lipovka și Andreevka, în martie, au luat mașinile civililor și le-au vândut în Belarus. Mentalitatea lor e că, dacă furi ceva, ești bun. Dacă nu te prinde nimeni, foarte bine! Dacă vezi ceva care e scump și-l furi fără să fii prins, ești bun”, a explicat acesta.
Comandanții știau de crimele și jafurile comise de oamenii lor, dar nu i-a interesat să facă dreptate, acuză Cibrin. „Au reacționat la modul: În fine. S-a întâmplat. Așa, și? De fapt, n-au avut nicio reacție. Disciplina s-a dus, acolo nu-i nicio disciplină”, a relatat el.
Când se vor opri rușii
Cibrin e convins că Rusia va pierde războiul cu Ucraina, dar numai după ce se vor pierde multe vieți: „Fiindcă Rusia nu se va opri până când nu va fi o mare vărsare de sânge, până când toți mor. Soldații sunt carne de tun pentru ei. Nu-i respectă.”
Ca fost combatant, el subliniază că echiparea soldaților ruși nu se compară cu arsenalul la care au acces ucrainenii. În timp ce Kievul primește de la aliații occidentali unele dintre cele mai avansate arme, armata rusă se bazează pe echipament din perioada sovietică, folosit în anii ’80 în Afganistan.
„Normal că Rusia o să piardă. Fiindcă toată lumea susține Ucraina. E o prostie să crezi că ei vor învinge. Au crezut că vor ocupa Kievul în trei zile. În a câta zi de război suntem acum? Au crezut că vin în Ucraina și vor fi primiți cu flori. Dar ei ne-au zis să ne cărăm naibii de acolo și au aruncat cu Molotoave în noi”, a spus Cibrin.
Înfrângerea Rusiei este previzibilă și din cauza slabei pregătiri pentru război a trupelor. Cibrin a relatat că pregătirile unității sale au constat într-o armă, o țintă și 5.000 de gloanțe. „Continuă să tragi și pe urmă ești gata. Nimeni nu făcea nimic”, a povestit acesta.
Lipsa de pregătire a devenit evidentă pe front, când aceiași oameni care se lăudau că sunt niște războinici când erau trimiși la luptă se întorceau distruși. „Cei care ziceau că-i omoară repede pe ucraineni, când veneau de pe linia frontului… nici nu mai puteau să vorbească. Au văzut războiul, au văzut înfrângerea și și-au văzut camarazii uciși, au văzut cadavre”, a spus el.
„A fost o mare minciună. A fost o pregătire militară cu armata Belarusului. Și ne-au mințit. Pe 24 februarie ne-au zis doar că ne ducem la război”, a adăugat fostul soldat.
Nikita Cibrin susține că nu a vrut să meargă pe front și, după ce și-a înfruntat superiorul, acesta l-a închis într-un vehicul special și a fost dus în Ucraina. La sfârșitul lui martie, când unitatea lui s-a retras din nord-vestul Kievului, s-a întors în Belarus, după care a fost trimis într-un spital din Rusia din cauza unor dureri de spate. A stat o lună internat, dar în mai l-au trimis iarăși în Ucraina, de data aceasta în regiunea Harkov, iar unitatea lui a fost cantonată în pădurile de lângă Izium.
Când comandanții altor unități au început să părăsească zona, el și-a dat seama că are ocazia să scape – a sărit într-un camion militar în care se aflau și alți soldați care fugeau de pe front și a ajuns în Belarus, iar de acolo s-a întors în Rusia. S-a internat din nou în spital din cauza durerilor de spate și spera să i se anuleze contractul pe care îl semnase cu armata.
Auzind că se va decreta mobilizarea parțială, Cibrin și-a dat seama că va ajunge iarăși pe front. A plecat la Sankt Petersburg, de unde a luat trenul spre Belarus, apoi a trecut în Kazahstan cu ajutorul unui intermediar și de acolo a plecat în țara în care se ascunde acum.
Mărturia unui dezertor rus despre ororile din Ucraina: Aveam voie să tragem în orice civil care avea un telefon
/////////////////////////////////////////
Top 10 carti despre Al Doilea Razboi Mondial – o colectie impresionanta care prezinta cea mai intunecata perioada a istoriei
Booklist Ana
Ce contine acest articol:
Scrisori catre Hitler – Henrik Eberle
Dosarul Berlin – Leon Berger
Sapte lideri in razboi – Marc Ferro
In fiecare an, se pare ca zeci de titluri noi apar pentru a oferi perspective proaspete si pentru a descoperi detalii fascinante despre cel mai important si dvastator conflict din istoria umana. Acesti clasici acopera aspecte istorice amanuntite despre razboiul de la Frontul de Est pana la Pacificul de Sud si cerceteaza originile sale intunecate si complexitatea efectelor colaterare.
Scrisori catre Hitler – Henrik Eberie, Matthias Uhl
Aceasta carte este una dintre lucrarile esentiale care surprind aspecte detaliate despre Al Doilea Razboi Mondial. Mai exact, „ Scrisori catre Hitler” contine anchetele ofiterilor Otto Gunsche si a majordomului lui Hitler, Heinz Linge. Acestia au fost prizonieri ai regimului sovietic in perioada 1945-1949. Acest manuscris a fost realizat in special pentru Stalin.
Scrisori catre Hitler – Henrik Eberle
Dosarul Berlin – Leon Berger
Dosarul berlin este o opera fictiva a istoriei, actiunea fiind totusi inspirata din perioada cea mai neagra din toate timpurie si anume Al Doilea Razboi Mondial. Nazistii sunt cei care tin fraiele conflictului, dar actiunile din umbra, care vor conduce la o decadere a nazismului, implica incertitudini cu privire la alegerea unui succesor a lui Hitler.
Dosarul Berlin – Leon Berger
Testamentul lui Hitler – Herman Rothman
Herman Rothman a ajuns în Marea Britanie din Germania ca si refugiat evreu în 1939, în ajunul de debut al celui de-Al Doilea Război Mondial. S-a oferit voluntar pentru Forțele HM si oferea servicii în Corpul de Informații, iar în 1945 a fost detașat in lagărele de război din Westertimke și Fallingbostel pentru a interoga criminali de război nazisti de rang înalt.
Armata, maresalul si evreii – Alex Mihai Stoenescu
Armata, maresalul si evreii scrisa de Alex Mihai Stoenescu face parte din categoria documentarelor, deci poate fi considerata dificila. Relatarile fac referire la modul in care a condus tara Maresalul Ion Antonescu in timpul celui de-Al doilea Razboi Mondial.
Cazul Rudolf Hess. Dezetor sau pacifist? – Lynn Picknett Clive, Prince Stephen Prior
Timp de șaizeci de ani, a existat o acoperire fără precedent atât din partea britanicilor, cât și de generațiile succesive de istorici, cu privire la zborul adjunctului lui Hitler, Rudolf Hess în Scoția. Acesta, zboara pe data de 10 mai 1941, spre Scotia, aparent, pentru a negocia un tratat de pace cu Marea Britanie. Totusi, aceasta decizie a fost multa vreme un subiect controversat. Rudolf Hess a fost condamnat la inchisoare pe viata in penitenciarul Spandau din Berlin. Moartea adjunctului lui Hitler este de asemnea suspecta, totusi, cele mai multe date prezinta ca Rudolf Hess s-a sinucis.
Memorii – CGE Mannerheim
Mannerheim este recunoscut in istorie ca fiind unicul maresal al Finlandei. Cartea „ Memorii” este o lucrare biografica de exceptie, prin care se aduc la lumina aspecte esentiale din Al Doilea Razboi Mondial, perspective privite prin ochii lui Mannerheim – general in armata rusa.
Cruciada lui Himmler – Christopher Hale
In „Cruciada lui Himler”, cititorii descopera care a fost scopul calatoriei in Tibet, a unor cercetatori germani. Cartea este bazata pe investigatii, fiind o cronica prezentata intr-un mod ironic pe alocuri si presarata cu expresii ale umorului negru.
Al Doilea Razboi Mondial – Lothar Grunchman
In scoli si in realitate, cel de-Al Doilea Razboi Mondial a fost mult timp plasat in umbra. Cel mai sangeros eveniment este prezentat in amanunt de Lothar Grunchman in cartea „ Al Doilea Razboi Mondial.
Fortareata Ploiesti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler – Jay A. Stout
Stout, fost pilot marin F / A-18 in Primul Rzzboi al Golfului, isi pune intrebari despre istoria și tehnica de lupta a fortelor aeriene din Al Doilea Razboi Mondial, subiect pe care il dezvolta in cartea „Fortareata Ploiesti. Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler.” El descrie scopul bombardamentelor asupra rafinariilor petroliere, precum si rolul armatei, strategiile de aparare antiaeriana, chiar și tehnica de a ascunde complexul de la Ploiesti cu fum.
7 lideri in razboi – Marc Ferro
Marc Ferro ii prezinta in cartea „ 7 lideri in razboi” pe cei mai importanti sefi de stat din Al Doilea Razboi Mondial. Hitler, Stalin, Mussolini, Churchill si altii sunt personalitatile care au schimbat soarta societatii in secolul XX. Cei sapte lideri sunt prinsi intr-un joc de strategie pe toata durata razboiului -un joc al aliantelor si al tradarilor.
Citeste mai mult pe: https://buybooks.ro/articol/carti-despre-al-doilea-razboi-mondial
/////////////////////////////////////////////
TOPUL celor mai sângeroşi dictatori. VEZI care sunt DICTATORII care au omorât cei mai mulţi oameni
Aceşti dictatori cu sânge rece nu au preţuit deloc viaţa oamenilor şi şi-au urmărit fără nicio restrângere propria lor agendă în veşnica luptă pentru dominaţie şi putere. Numărul victimelor pe care le-au lăsat în urmă este de-a dreptul şocant.
Topul celor mai sângeroşi dictatori
- Saddam Hussein, Irak, 2 milioane de victime
- Pol Pot, Cambodgia, 1,7 – 2,5 milioane de victime – aprox o treime din populaţie
- Hideki Tojo, Japonia, 5 milioane de victime
- Hirohito, Japonia, 6 milioane de victime
6, Yahya Khan, Pakistan, 2-12 milioane de victime
- Vladimir Ilici Lenin, URSS, 7-8 milioane de victime
- Chiang Kai-Shek, China, 10 milioane de victime
- Leopold II al Belgiei, 15 milioane de victime
- Adolf Hitler, Germania, 17 – 20 milioane de victime
- Josif Stalin, URSS, 1922-1953, 40-62 de milioane de victime
- Mao Zedong, China, 1943 – 1976, 78 -100 de milioane de victime
Cei mai teribili lideri comunişti
- Vladimir Ilici Lenin
Lenin a fost un revoluţionar comunist rus şi a fondat Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia. El a condus revoluţia bolşevică după întoarcerea din exil şi a stabilit guvernul sovietic sub bolşevici, implementând, practic, ideile lui Karl Marx. El a condus campania împotriva opoziţiei cunoscută sub numele de „Teroarea Roşie”. Un număr impresionant de ţărani ruşi şi-au pierdut viaţa, în timp ce lagărele se umpleau cu aşa numiţii „duşmani ai revoluţiei”. Prin diverse aşa-numite inovaţii economice Lenin a provocat o foamete teribilă în 1921 care a ucis aproape 5 milioane de oameni.
Câteva citate din Lenin:
„Război până la moarte împotriva bogătaşilor şi ajutoarelor acestora, intelectualii burgheji…ei trebuie striviţi la prima abatere…într-un loc să fie puşi după gratii…în altul să fie puşi să cureţe latrine…. În altul împuşcaţi pe loc…cu cât mai multă varietate, cu atât mai bogată va fi experienţa comunistă”.
„De ce rejectăm noi moralitatea, etica? Deoarece a fost susţinută de burghezie, care a rafinat această etică din poruncile date de Dumnezeu… noi denunţăm orice etică ce derivă din noţiuni care stau deasupra oamenilor, sau a claselor. Credem că sunt înşelăciune, minciună şi spălare pe creier”.
- Iosif Stalin
Stalin s-a născut în satul Gori în Georgia în 1879. El s-a alăturat bolşevicilor şi a crescut pe lângă Lenin, comiţând mici jafuri pentru a-şi asigura existenţa şi activitatea revoluţionară. A fost numit în Comitetul Central bolşevic. În acel moment el şi-a luat numele de „Stalin”, care înseamnă „unul de oţel”. A câştigat controlul asupra Uniunii Sovietice după moartea lui Lenin.
După expulzarea rivalului său, Leon Troţki, şi-a consolidat puterea. După ce li-a epurat duşmanii politici, a odronat omoruri la întâmplare, pentru a dresa prin teroare, prin numeroase campanii de represiune politică, cea mai mare fiind cunoscută sub numele de „Marea Epurare”. Stalin a introdus politici industriale şi agricole iresonsabile, care au dus la moartea a milioane de oameni.
- Mao Zedong
Mao este cel mai mare criminal în serie al tuturor timpurilor, numărul victimelor sale fiind extrem de greu de estimat. Acesta s-a născut în 1893 în Shaoshan, China şi a fost preşedintele Republicii Populare Chineze în perioda 1949-1959. El a condus Partidul Comunist Chinez de la 1935 până la moartea sa, provocând moartea a 4-6 milioane de oameni încă din primii cinci ani ai regimului său, doar prin condamnări la moarte.
Istoricii plasează numărul chinezilor omorâţi de Mao la peste 100 de milioane, autorităţile chineze recunoscând numai 50 de milioane de morţi: aproximativ 40 de milioane de oameni morţi de foame în urma dezastrului industrial eşuat numit Marele Salt Înainte (1958-1960) şi aproximativ 10 milioane morţi în urma Marii Revoluţii Culturale (1966-1976).
Câteva citate din „înţelepciunea” lui Mao:
„Puterea politică se naşte din ţeava puştii”.
„Cu ce se poate lăuda împăratul Qin Shi Huang? El a omorât doar 460 de intelectuali, pe când noi am omorât 46.000. Există oameni care ne acuză că practicăm dictatura, asemenea împăratului Qin Shi Huang, ceea ce recunoaştem în totalitate. Se potriveşte cu realitatea. Păcat că nu ne-au arătat mai mult respect, aşa că trebuie să facem mai mult”.
sursa: the Epoch Times
/////////////////////////////////////////////
Putin, obsesia imperiului
Autori: Armand Goșu
Cu ilustrații de Dan Perjovschi
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. Sute de mii de tineri educaţi, cel mai bine pregătiţi specialişti în domenii de vârf, au fugit din ţară de la izbucnirea războiului. Sancţionarea administrativă sau penală a celor care îndrăznesc să aibă altă părere decât cea oficială, introducerea cenzurii, înflorirea imposturii agresive au transformat într-un mediu toxic universităţile şi centrele de cercetare. Este un proces ale cărui consecinţe se vor vedea în următoarea jumătate de secol şi vor condamna Rusia la subdezvoltare şi irelevanţă. Putin şi-a aruncat ţara cu cel puţin două decenii înapoi. Rusia de astăzi nu mai aparţine lumii civilizate. Poate că asta era «operaţiunea specială» proiectată de preşedintele rus: să distrugă Rusia. Dacă acesta a fost planul lui înseamnă că i-a reuşit.” (Armand Goşu)
Eternul şi fascinantul Berezovski • Anna Politkovskaia • Kirill, un patriarh pentru liniştea Kremlinului • Propagandă şi manipulare – strategia militară a Rusiei • Navalnîi, scânteia celei de-a cincea revoluţii din Rusia? • Joaca lui Putin de-a istoricul şi noua ideologie a Rusiei • Cu busola prin Moscova în căutarea resetării • Cearşafurile de la Ritz-Carlton şi viitorul relaţiilor ruso-americane • Triumful lui Putin în faţa lui Trump • Tot ce trebuie să ştii despre evenimentele din Siria. Rachetele americane au cenzurat ambiţiile ruseşti în Orientul Mijlociu • Dalla Russia con amore, propaganda Kremlinului în timpul pandemiei de coronavirus • Kazahstan. De la „deşertul tătarilor” la heartland • Armenia la răscruce • Migranţii, noua armă din arsenalul lui Lukaşenko • Gaz pentru „poporul frate ucrainean” • Gazprom. Mizele conflictului cu Ucraina • Ucraina, coşmarul lui Putin • Contraofensiva ucraineană. Putin îşi îngroapă imperiul
Despre autori
Armand Goșu (autor)
Armand Goșu predă din 2004 istoria politică a Rusiei și a URSS, istoria politicii externe și a diplomației sovietice, evoluții în fostul spațiu sovietic și introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Are un doctorat în istoria Rusiei, cu o teză despre politica externă a Imperiului Rus (Moscova, 1998). A avansat până la gradul de cercetător științific principal II, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, unde a lucrat între 1991 și 2001. A fost coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004). Din 2004 este conferențiar la Universitatea din București.
A fost corespondent la Moscova pentru radio BBC, în anii 1995-1998 și 1999-2000. Între 2005 și 2010, a fost redactor-șef adjunct, iar în perioada 2013-2014, redactor-șef al Revistei 22, editată de Grupul pentru Dialog Social.
Semnează numeroase articole științifice, cele mai recente fiind „The Time of the Oligarch. Relations between Romania and the Republic of Moldova (2009-2018)” și „Invalidating the rightfully elected mayor of Chișinău threatens the regime of oligarch Vladimir Plahotniuc” (ambele în Studia politica. Romanian Political Science Review, 2018); volume, printre care: Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic (Curtea Veche Publishing, 2016), Democrația sub asediu. România în context regional (coordonator împreună cu Alexandru Gussi, Corint, 2019), Istoria comunismului din România, vol. III: Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975) (coeditor, Polirom, 2016), Rusia, o ecuaţie complicată (Polirom, ed. I, 2021, ed. a II‑a, 2022), Între Napoleon și Alexandru I (Polirom, 2022); precum și analize și comentarii despre fostul spațiu sovietic în publicațiile unor institute și centre de cercetare cunoscute (Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik, Middle East Institute, Oxford Analytica), în presa internațională și în cea din România (The Insider, Revista 22, contributors.ro).
/////////////////////////////////////////
Într-un interviu în care deplânge destrămarea URSS, Vladimir Putin mărturisește că a lucrat ca “bombardier” (taximetrist de ocazie) în anii ’90
https://polirom.ro/-/7930-putin-obsesia-imperiului.html
Nu este prima dată când președintele rus vorbește deschis despre regretul său față de destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, pe care acum o numește ca fiind “colapsul Rusiei Istorice”. Declarațiile lui Vladimir Putin au fost făcute într-un film documentar numit “Rusia, Ultima Istorie”, difuzat duminică de televiziunea de stat. Actualul președinte, care înainte de căderea URSS a fost agent KGB în Germania de Est a mărturisit că, ulterior, după ce a demisionat din serviciul secret, s-a întors în Rusia și s-a angajat la Primăria din Sankt Petersburg, dar a fost nevoit, ca mulți alți ruși, să-și suplimenteze veniturile personale lucrând noaptea ca “bombila” (bombardier, porecla dată în Rusia taximetriștilor de ocazie). “E neplăcut să vorbesc despre asta, să fiu sincer, dar din păcate așa a fost”, și-a comentat Putin experiențele din tinerețe.
BBC remarcă faptul că declarațiile lui Putin ar putea alimenta speculații cu privire la intențiile sale de anexare a Ucrainei, mai ales că nu este prima dată nici când Putin declară că ucrainienii și rușii sunt același popor. Pe 12 iulie anul acesta, după o altă perioadă tensionată în care Rusia urmează să invadeze Ucraina, Vladimir Putin a publicat pe site-ul Kremlinului un articol de opinie în aceeași idee.
Surse alternative: Reuters, BBC
https://www.biziday.ro/200657-2/
//////////////////////////////////////
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cosmin POPA
Publicat în Dilema Veche nr. 944 din 12 – 18 mai 2022
Ceea ce încearcă astăzi Putin e să schițeze o nouă identitate imperială rusă şi o modalitate de desăvîrşire a construcţiei naţionale ruseşti. Noua identitate imperială rusă are o preistorie, o istorie, un prezent: un fir roşu. Acesta este reprezentat de ideile pe care regimul politic rusesc, aşa cum s-a structurat el după destrămarea Uniunii Sovietice, le-a plantat în societatea rusă. Acum, în funcţie de circumstanţe, sînt scoase la suprafaţă, într-o formă distorsionată sau în acord cu intenţia originală, însă acţionează ca un ferment asupra intelectului colectiv rusesc.
De ce chestiunea imperială? Sîntem aici într-un spaţiu pe care unii l-ar cataloga ca fiind de extracţie culturală germanică. În cazul german, ca şi în cazul rusesc, problema imperială este inextricabil legată de chestiunea naţională. Odată desăvîrşită construcţia naţională germană, să spunem la jumătatea secolului al XIX-lea, în mod automat s-a pus problema imperialismului german, factorului imperial german. De ce? Pentru că aceste două ţări sînt în esenţa lor prea mari pentru Europa şi prea mici pentru lume. Ceea ce predispune la dezechilibre pe care evenimentele politice violente le rezolvă parțial (sau nu…). O altă specificitate a construcţiei istorice ruseşti este capacitatea personalităţilor foarte puternice de a construi în jurul lor sisteme politice.
Prima şi cea mai importantă dintre aceste personalităţi care au modelat civilizaţia politică rusă este Ivan cel Groaznic. El a reușit să construiască un sistem politic legat direct de persoana sa, care se prăbuşeşte odată cu dispariţia sa. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu Petru cel Mare, la 1725. Deşi fundamentele dinastiei păreau a fi asigurate, ea intră într-o criză de succesiune care se repetă pînă la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a faptului că Petru desfiinţează prin decret principiile eredităţii pe linie masculină, odată cu uciderea fiului său în baza acuzaţiilor de complot împreună cu Carol al XII-lea al Suediei. A treia personalitate este desigur Stalin. Nu insist asupra evenimentelor care au urmat după 1953, deşi imperialiştii de astăzi definesc Uniunea Sovietică ca fiind forma perfectă a imperiului rus, de natură să rezolve, să escamoteze principala dilemă a Rusiei, care fiind structurată conform principiilor unui stat naţional se comportă ca un imperiu multinaţional fără să admită acest lucru; totuşi, Uniunea Sovietică, după moartea lui Stalin, nu a reuşit niciodată să iasă dintr-o criză structurală la care Stalin însuși a predispus-o.
Acestea sînt trei linii de forţă sub amprenta cărora evoluează putinismul. Există astăzi o falsă dilemă: cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională? Mi se pare o dilemă de natură artificială. Pentru că, aşa cum bine se exprima unul din editorialiştii agenţiei Rial Novosti din zilele războiului ucrainean, de multe ori literatura rusă umblă pe căile armatei ruse. Sub cultura clasică rusească, pe care regimurile politice ruseşti au folosit-o ca vitrină a bunelor intenţii, se dezvoltă o subcultură oficială care argumentează şi fundamentează planurile politice ale acestor regimuri. Acesta este şi cazul Rusiei.
Sînt mai multe elemente care contribuie la asta. Prima ipoteză este că vecinătatea agresivă a Rusiei a reprezentat un factor geopolitic permanent. Asta înseamnă că începînd cu Hoarda de Aur, continuînd cu Ducatul Livonian, Polonia, Imperiul Otoman, încercuirea capitalistă, imperiul rus, indiferent de forma pe care a luat-o, s-a dezvoltat într-un mediu ostil, lucru care, spun ei, ar fi valabil şi astăzi. Într-un fel sau altul, regimul politic rusesc se pune singur într-o dilemă pe care n-o poate rezolva decît prin intermediul războiului. A doua ipoteză de lucru este aceea că formula politică şi militară de organizare a populaţiei ruse s-a dovedit mult mai eficientă decît cea a vecinilor săi, prin orientarea preponderentă a resurselor materiale şi intelectuale către întreţinerea şi dezvoltarea maşinii de stat şi a armatei.
În baza acestor două ipoteze de lucru este formulată şi a treia, şi anume că există două tipuri de preţ aferente acestei formule istorice de dezvoltare a imperiului, şi anume că puterea imperială presupune în mod absolut absenţa libertăţii, pentru că libertatea este un preţ plătit pentru existenţa imperiului, iar a doua este legată de sistemul economic şi pleacă de la o teză dezvoltată de unul dintre cei mai respectabili istorici ai Rusiei, academicianul Milov, care spune că dezvoltarea unui model economic bazat pe munca aservită este cel care a potenţat dezvoltarea puterii imperiale ruseşti.
Există o manieră de interpretare oarecum detaşată de evenimentele politice, de drama umană de astăzi, care priveşte această expansiune a Rusiei către Ucraina ca pe o direcţie facilă de expansiune a Rusiei, a unui regim care este forţat să se consolideze prin intermediul războiului. Şi aş face o analogie legată de una dintre cele mai bune perioade pentru dezvoltarea politică a românilor, cea care a urmat după Războiul Crimeei, de exemplu. Sîntem la jumătatea secolului al XIX-lea, în care are loc ceea ce mulţi istorici români numesc „decolarea politică a României”. Avem în prima parte a secolului al XIX-lea o reintrare a României, a românilor în istoria politică europeană, care are loc pe fondul unei prezenţe extrem de contondente a Rusiei în Balcani, şi o decolare politică, formarea statului şi ulterior independenţa, care au loc pe fondul unei retrageri tactice a Rusiei din Europa, din Balcani. Sigur, pentru români aceasta funcţionează. Pentru ruşi, deşi perioada cuprinsă între 1856 şi 1877 este descrisă ca fiind „jugul” Congresului de la Paris, ea înseamnă paradoxal cea mai rapidă expansiune teritorială rusească. Este perioada expansiunii teritoriale din Asia Centrală şi din Caucazul de Nord, în care Rusia abordează spaţii facile din punct de vedere tehnologic, politic şi militar şi obţine rezultate spectaculoase, pe care nu le-a pierdut nici astăzi, rezultate pe care, deşi sîntem tentaţi să explicăm succesele militare şi politice ale Rusiei prin performanţele aparatului militar, vom vedea, apropiindu-ne de materialul istoric, că ele sînt ceva mai rafinate și vin din modelul de interacţiune cu elitele locale din Asia Centrală, dar mai ales din Caucaz. Un model integraţionist, în care elitele politice din Caucaz sînt asimilate nobilimii ruseşti de la Sankt Petersburg, primesc titluri nobiliare şi reuşesc să fie introduse în sistem. Deci asta este una dintre explicaţiile pentru care veţi vedea că astăzi regimul Putin a simţit nevoia să folosească în campania sa din Ucraina preponderent soldaţi recrutaţi din regiunile de sud, pentru care loialitatea faţă de Rusia este o chestiune care nu ţine de aderenţa la valori civice sau politice, ci ţine cu precădere de aderenţa la nişte valori specifice clanului.
Gîndirea asta imperială a lucrat foarte mult pe principiul bombelor cu explozie întîrziată. Anumite idei au fost lăsate să fermenteze şi abia acum sînt detonate de regimul politic. Ceea ce se întîmplă acum în Rusia este practic o răsturnare a unei gîndiri imperiale care a existat încă de la începutul anilor 2000 şi care a fost formalizată chiar în 2003 de unul dintre actorii politici importanţi pe care astăzi îl vom descoperi în ipostaze oarecum inedite. Este o basculare de la tipul de imperialism liberal, în baza căruia a funcţionat Rusia post-sovietică din 1991 pînă la începutul anilor 2000, imperialism liberal văzut ca un efort rusesc de occidentalizare a întregului spaţiu post-sovietic. Sigur că acest imperialism liberal, care pleca de la premisa necesităţii modernizării şi colaborării cu Occidentul, avea o agendă naţională rusească la bază, însă fundamentul ideologic şi politic al acestui liberalism era modernizarea, adecvarea întregului spaţiu post-sovietic la Occident, evident văzut ca spaţiu de dominaţie politică absolută rusească, dar într-o manieră dacă vreţi sincronică cu ceea ce se întîmpla în Occident. În momentul de faţă are loc o basculare către reversul acestui imperialism economic, şi anume o punere a accentului pe îngustarea oportunităţilor modernizării şi alimentarea logicii confruntaţionale cu Occidentul. Preistoria acestei logici confruntaționale începe în 1991, atunci cînd, în primul său discurs adresat foştilor cetăţeni sovietici, Boris Elţîn a pus în mod explicit problema compatrioţilor ruşi rămaşi în graniţele noului stat. La vremea respectivă, Boris Elţîn nu prea ştia ce să facă cu aceşti compatrioţi, nu avea pentru ei nici un program politic, însă lucrurile au evoluat în paralel cu ceea ce Rusia a perceput ca fiind respingerea Occidentului. O respingere a Occidentului care a venit nu atît în baza unui program occidental de excludere a Rusiei, ci mai degrabă în urma incapacităţii Rusiei de a administra rațional această tranziţie. Ceea ce a asigurat una dintre premisele fundamentale ale putinismului de astăzi, şi anume asocierea democraţiei şi a liberalismului cu anarhia şi decăderea.
Lucrurile au evoluat în decurs de numai cinci ani, între 1991 şi 1996. În 1991, una dintre soluţiile propuse de Elţîn a fost introducerea unei cetăţenii a Comunităţii Statelor Independente, care să cuprindă toate statele. Belarusul, Kazahstanul, Uzbekistanul au acceptat această iniţiativă, dar Ucraina a respins-o energic, din raţiuni care ţineau nu numai de componenţa etnică a acestei republici, dar şi de agenda politică a preşedintelui de atunci, Leonid Kravciuk. În 1996, istoria ia o nouă întorsătură. Elţîn a lansat un apel (pe care eu l-am resimţit ca pe un semnal de alarmă) către întreaga comunitate intelectuală, umanistă din Rusia, de a elabora o nouă idee naţională. Rusia se afla, la fel ca şi acum, într-o psihologie, într-o isterie a urgenţei ideologice. Puterea politică, într-o manieră evidentă, contesta faptul că deşertul cultural-ideologic lăsat de dispariţia Uniunii Sovietice nu fusese înlocuit decît cu autoritatea preşedintelui, fără ca în jurul acesteia să se acumuleze un corpus de idei care să dea o direcţie de dezvoltare, o direcţie civilizaţională acestei dictaturi. Şi atunci apare în 1996 acest apel.
Apelului lui Elţîn i-a răspuns un etnograf și sociolog, Vladimir Kabuzan, care a publicat rezultatele unui studiu extins al istoriei colonizării populaţiei ruse pe întreaga suprafaţă a Uniunii Sovietice, un studiu care conţinea şi o hartă etno-lingvistică a populaţiei ruse din fosta Uniune Sovietică, în care el susţinea că Rusia fie trebuie să anexeze, fie trebuie să găsească o formulă de colaborare, de autonomizare lingvistică teritorială şi culturală cu o serie de zone, printre care sud-estul Ucrainei, nordul Kazahstanului, o parte a Letoniei şi a Estoniei şi desigur a Transnistriei. Kabuzan pleca de la o premisă aparent sănătoasă, o premisă apărută pe fondul primului război ruso-cecen, care spunea că, în aceste condiţi,i Rusia trebuie să fie gata să renunţe la posesia unor zone de graniţă cu populaţie non-rusă. Acesta este momentul cînd apare această gîndire legată de compatrioţi, de comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată, dusă la un nivel ştiinţific, însă ea a fost rapid preluată de puterea politică. În perioada sfîrşitului anilor ’90-2000, această interacţiune a Rusiei cu comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată avea iarăşi un substrat economic, pornea de la premisele necesităţii modernităţii în condiţiile menţinerii acestor legături, dar ea a fost formalizată exact în anul 2000 sub titlul unui document numit „Strategia pentru Rusia – agenda preşedintelui 2000”. Acest document spunea că Rusia trebuie să îşi reinstaureze influenţa politică, economică şi culturală în zonele unde există comunităţi ruseşti compacte, prin preluarea, în primă instanţă, a controlului economic. Iar ideea acestei strategii a anului 2000, strategie menită să fie aplicată de preşedintele Putin, a fost preluarea controlului rusesc asupra infrastructurii energetice a acestor republici în contra stingerii datoriilor acumulate de aceste republici imediat după destrămarea URSS. Ceea ce s-a şi întîmplat.
(textul de față este o versiune prescurtată a conferinței susținute de Cosmin Popa în cadrul Conferințelor Dilema veche de la Arad, aprilie 2022)
Cosmin Popa este cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, fiind specializat în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice.
https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/vladimir-putin-si-noua-identitate-imperiala-rusa-635324.html
///////////////////////////////////////
BEDROS HORASANGIAN DESPRE „IMPERIUL PIERDUT. O ISTORIE A NAȚIONALISMULUI RUS DE LA IVAN CEL GROAZNIC LA VLADIMIR PUTIN“ DE SERHII PLOKHY
Noi, românii – dacă mi se permite să fiu categorisit printre ei, chiar dacă la junețe eram gratulat mereu cu „Ce faci, băi, armene?“ – am fost, datorită situării geografice, mereu în proximitatea rușilor. Că am fost noi daci sau moldoveni, că au fost ei Rusia Kieveană, Rusia-Rusia mai pe micuț, Imperiul Țarist, care s-a tot extins și umflat, cam pe tăcute, în secolele trecute, URSS-ul din secolul XX – „Bastion al păcii e!“, deși n-a prea fost – sau Federația Rusă, cum i se spune azi colosului, chiar și ciopârțit și dezmembrat, care e azi țara lui Putin. N-a fost și nu este doar a lui, dar el a ajuns să reprezinte generic un popor și o țară. Nu Ceaikovski sau Dostoievski, nu Gagarin sau Boris Spasski (un mare campion de șah), ci acest mediocru fost ofițer KGB, ajuns un abil șef de stat. Marele Mahăr al Rusiei de azi – că Țar nu are cum fi –, Putin e la (dez)ordinea zilei și pe buzele tuturor. Greu de prevăzut ce va urma. Nu miroase a bine și pace, dar nici nu ar fi bine să ne punem cenușă – produs al poluărilor de care vrem să scăpăm musai – în cap.
Și noi, românii? Că de aici am plecat. Că am avut mereu ceva de împărțit cu rușii – generic vorbind –, că am avut mereu ceva de suferit de pe urma lor ar fi încă o mâncare de pește. Mereu am avut de-a face cu ei. Că ne-a plăcut, că mai mult nu prea. Că tot apărându-ne, cică, de turci, mereu ne-au ciupit câte ceva. În 1812, în 1878, în 1940, în 1944 și tot așa. Azi, acum, dacă privim spre trecutul comun, răsăritean și est-european, ortodox, catolic și greco-catolic, cu inserturile și alteritățile multiculturale musai necesare din punct de vedere etnic – o întreagă panoplie de națiuni și naționalități care au colorat zona: greci, turci, evrei, tătari, armeni și lista poate continua –, ne-am tot lovit unii de alții. Printr-o istorie contorsionată și contondentă, prin interese de multe de ori divergente. Știm și nu prea, mai mult sau mai puțin, ce a însemnat prezența rușilor – chiar dacă ei nu au fost și nu sunt un bloc monolitic etnic și religios – la granițele spațiului geografic românesc.
Despre așa ceva și chiar mult mai multe este vorba într-o carte extrem de bine articulată. Și, să o spunem de-a dreptul, necesară. Cu date și informații puțin ventilate în spațiul public românesc de ieri și de azi, cu interpretări și analize corecte, fără partizanate și idiosincrazii, autorul – profesor american, deși ucrainean de origine – realizează un studiu complex. Bazată pe o documentație închisă la toți nasturii – bibliografia întinsă pe multe pagini trimite la numeroase alte studii și cercetări ale ultimelor decenii, cărți puțin cunoscute altminteri în afara breslei – cartea, după o atentă lectură, ne poate lămuri ce se întâmplă în lumea de azi.
Serhii Plokhy (n. 1955) este deja un nume cunoscut pe la noi. Ucrainean sadea, cu studii temeinice de istorie, devine hărnicuț pe model anglo-saxon, autor al unei lungi liste de cărți, care mai de care mai interesante. Printre altele, al lucrărilor Ialta. Prețul păcii (2020) și Ticăloșii uitați ai Frontului de Est (2022), publicate tot de Editura Litera, dar și al unei excelente lucrări care ar merita luată și ea la mărunțit în aceste luni, când alde Zelenski și ai lui sunt în atenția tuturor, Porțile Europei. Istoria Ucrainei, apărută în 2018 la Editura Trei. Azi profesor la Universitatea Harvard, după ce a copilărit la Zaporojie – de care se tot pomenește azi pentru că acolo este o uriașă centrală atomoelectrică ce poate arunca Europa într-un dezastru nuclear –, a studiat la Kiev și a predat prin Canada, Serhii Plokhy semnează excelentul studiu Imperiul pierdut. O istorie a naționalismului rus de la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin (Editura Litera, 2022, traducere din limba engleză de Vlad Palcu), atât de necesar ca să ne lămurească ce și cum acolo unde avem impresia că știm totul. După ureche, cum procedăm îndeobște, având impresia că le știm pe toate. Greșit.
Cartea este disponibilă la toate chioșcurile de presă, la prețul de 49,90 lei!
Click aici pentru detalii despre preț și modalitate de comandă!
Click aici pentru detalii despre preț și modalitate de comandă!
Avem acum ocazia să ni se explice, povestească și să pricepem cum stăm – și de ce – cu rușii. Rusia și rușii în ansamblul lor slav, cu velikoruși, maloruși și bieloruși cu tot, cu ucrainenii de azi de care se face mare tevatură. Se parcurge la pas un mileniu de istorie a Estului european, cu toate raportările și consecințele legate de restul – vestul-nordul-sudul – Europei. Sumarul volumului cuprinde o concentrată explicație și prezentare a conținutului, organizat în șase mari capitole. De la nașterea statului autonom moscovit, definit pe resturile imperiului mongol – de aici și nu puținele referiri la asiatismul rusesc –, și până la renașterea statului național rusesc după destrămarea – „cea mai mare catastrofă a secolului XX“ apud gospodin/tov. Putin – URSS-ului. Și le zice bine Plokhy: „Volumul de față tratează eforturile elitelor rusești de refacere a unității teritoriale a «imperiului pierdut» – statul medieval kievean, care a lăsat o bogată moștenire culturală majorității statelor slav-răsăritene. Căutarea unui «imperiu pierdut» ca fenomen al istoriei europene nu este specifică Rusiei. Carol cel Mare a căutat să reîntregească Imperiul Roman în Evul Mediu, la fel și dinastia Habsburgilor la începuturile erei moderne. Însă o particularitate a aventurii Rusiei este faptul că această căutare a «imperiului pierdut» continuă și azi, dublată de aspirațiile ei imperialiste, de apetitul de noi teritorii și setea de putere. Tocmai căutarea acestei viziuni a făcut ca Rusia să se distanțeze de conceptul modern de națiune, devenind ea însăși «un imperiu pierdut»“.
Koneț filma, urmează câteva sugestive hărți care spun grafic ceea ce urmează în alte peste 400 de pagini. Dense, pline de informații, de explicații, argumentări, analize istorico-politice, ba chiar și de interesante povești, care pigmentează și dau culoare unei istorii altfel cenușii, în care nu lipsesc violențele și cruzimea, vărsarea de sânge și lupta pentru putere. Cine poate oase roade, șase capitole care mai de care cu evenimente dure.
Citește și: Bedros Horasangian despre „În mintea tiranilor“ de Dean A. Haycock
Capitolul prim, „Inventarea Rusiei“, ne face să plonjăm în lumea cu „Nașterea țaratului“, cum se conturează „A treia Romă“ și cum se naște „Națiunea imperială“. Nu avem cum să nu ne amintim de filmul lui Tarkovski, acel teribil Rubliov, în care un puștan construiește un clopot sub semnul unei posibile descăpățânări (brrr! dar adevărat…) în caz de nereușită. În acele vremuri nu existau ONG-uri care să protesteze și să te propună pentru onorante premii cu substrat civic.
Următoarele două capitole, „Reîntregirea Rusiei“ și „Națiunea tripartită“, ne plimbă prin secolele ce au urmat unui Ev Mediu turbulent. Secole în care modernizarea Rusiei e dominată de provocările poloneze, ascensiunea Ucrainei și domnia cu cnutul a marilor țari și țarine care au edificat Rusia imperială. Mereu în ostilitate cu Imperiul Otoman și puterile europene, mereu în dispută cu propriile provocări interne. Slavofilia versus occidentalizarea, conservatorismul versus modernitatea și zorii democrației care suflau peste Europa. Și peste Rusia, aflată la marginea continentului, cumva de-a-ndoaselea, la cheremul unei ortodoxii rigide și atotputernice.
Citește și: Bedros Horasangian despre „Mahomed, profetul care a schimbat lumea“ de Mohamed Jebara
Istoria se precipită în următoarele capitole. „Revoluția națiunilor“ și „Uniunea indestructibilă“ aduc în prim-plan drumul de la prăbușirea monarhiei la victoria lui Lenin și nașterea poporului sovietic. Era mai bine pentru toată Europa dacă nu se ajungea aici, dar acum privim cu regrete atât „Noua Rusie“ – ultimul capitol –, cât și „Lumea rusă“ care au adus în secolul XX numai suferință și orori. Chestiunea naționalităților nici pe departe nu a fost rezolvată de Stalin și urmașii. Dovadă explozia naționalismelor de tot felul de după destrămarea URSS-ului, nu mai puțin a pretențiilor imperiale ale ursului rănit care e Rusia de azi și care a devenit agresiv.
Plokhy nu se sfiește să detalieze războiul început în 2014, după anexarea abuzivă a Crimeei, în Donbas și zonele limitrofe ocupate de separatiștii ruși. La care Occidentul democratic, din meschine interese economice – gaz, petrol, investiții, Bruderschaft-ulcu Germania lui Merkel etc. –,nu a răspuns pe măsură. Și ajungem unde suntem, la sfârșitul aventurii propuse de profesorul american, care nu putea decât să intuiască ceea ce azi se și petrece. Război în Ucraina. Rusia s-a luat la trântă cu tot Occidentul democratic.
Merită citit cu multă atenție acest studiu de mare valoare analitică. Cui nu are răbdare pentru astfel de lecturi îi propunem Adela lui Ibrăileanu, o splendidă poveste de amor păgubos.
DESPRE SERHII PLOKHY
Serhii Plokhy este profesor de istorie la Universitatea Harvard și autorul mai multor lucrări premiate despre istoria Ucrainei și a Rusiei, printre care The Cossacks and Religion in Early Modern Ukraine (2001), The Origins of the Slavic Nations: Premodern Identities in Russia, Ukraine and Belarus (2006) și Ukraine and Russia: Representations of the Past (2008). La Editura Litera, de același autor, au apărut Ialta. Prețul păcii (2020) și Ticăloșii uitați ai Frontului de Est (2022).
Bedros Horasangian este fiul lui Ovanes Horasangian, inginer, și al Nadiei Horasangian. După absolvirea Liceului „Spiru Haret” (1965), urmează Facultatea de Echipament Tehnic a Institului Politehnic din București (1965-1970). Începe să lucreze ca inginer, dar renunță pentru a se dedica scrisului. Colaborează la revistele România literară, Tribuna, Viața românească, Observator cultural. A fost atașat cultural la Ambasada României în Grecia (1997-2000) și director al Centrului Cultural Român din New York (2002-2004). Debutul literar în 1984 cu două volume de povestiri: Curcubeul de la miezul nopții și Închiderea ediției.
Bedros Horasangian despre „Imperiul pierdut. O istorie a naționalismului rus de la Ivan cel Groaznic la Vladimir Putin“ de Serhii Plokhy
/////////////////////////////////////
Presa internațională: Războiul lui Putin și pericolele dezintegrării Rusiei. Destrămarea unui stat multietnic fragil ar putea duce la mai multă violență
Ana BaciuAna Baciu
Presa internațională: Războiul lui Putin și pericolele dezintegrării Rusiei. Destrămarea unui stat multietnic fragil ar putea duce la mai multă violență
În timp ce președintele rus Vladimir Putin își intensifică războiul din Ucraina, stabilitatea regimului său este în pericol. Unii observatori au prezis că președintele rus ar putea fi răsturnat, alții speră chiar la o destrămare a țării. Lucru care ridică întrebarea: Ar putea Rusia să se scindeze, scrie Foreign Affairs.
Acoperind 11 fuse orare, este cea mai mare națiune din lume ca suprafață. Douăzeci la sută din populația sa nu este de etnie rusă, ci aparține unor națiuni indigene locale. În timp ce Moscova a fost desemnată al treilea cel mai prosper oraș din lume de către City Prosperity Index al ONU-Habitat cu câteva săptămâni înainte de începerea războiului din februarie, o mare parte din subcontinentul siberian este sărăcită și slab populată. În nordul îndepărtat, predomină orașele industriale extractive în declin. În Orientul Îndepărtat, locuitorii sunt mai conectați din punct de vedere economic cu China, Japonia și Coreea de Sud decât cu Moscova și Sankt Petersburg. Sub conducerea lui Putin, puterea a fost centralizată la Moscova, iar autonomia politică și culturală din provincii a fost redusă.
Unii observatori occidentali nu numai că au speculat cu privire la prăbușirea Rusiei, dar au făcut agitație pentru aceasta, văzând în ea o soluție la comportamentul internațional al Moscovei. Cu toate acestea, o destrămare nu ar rezolva „problema Rusiei” a Occidentului. Orice viitor pozitiv pentru Rusia și vecinii săi, cum ar fi Ucraina, precum și pentru restul lumii, va necesita ca țara să își reinventeze federalismul din interior, în loc să explodeze.
Legături care nu leagă întotdeauna
După ce Putin a preluat puterea în 2000, a reafirmat treptat controlul Moscovei asupra regiunilor și republicilor rusești. De atunci, disparitățile socioeconomice tot mai mari între locuitorii din centrele metropolitane bogate și regiunile provinciale au generat tensiuni.
Moscova și zona înconjurătoare consumă mai mult decât partea lor din bugetul de stat. Regiunile siberiene, în schimb, contribuie mai mult decât primesc înapoi. Moscova a acumulat prea multă putere, iar regiunile îndepărtate și-au pierdut autonomia birocratică și financiară, ceea ce, la rândul său, a deprimat dezvoltarea regională.
Chiar și în Krasnodarskii Krai, în sudul Rusiei – o zonă foarte loială lui Putin – liderii locali îi critică pe birocrații de la Moscova pentru că impun politici care nu sunt în contact cu realitățile de pe teren.
Minoritățile etnice ale Rusiei nu cer secesiunea
Cartografierea etnică a Rusiei adaugă încă un strat la această complexitate. Cele 21 de republici etnice autonome ale țării nu formează un tot unitar. În unele regiuni, etnicii ruși domină (uneori în mod covârșitor; de exemplu, aceștia reprezintă două treimi din populația republicii siberiene Buriatia, pe malul lacului Baikal), în timp ce în altele sunt puțini (aproximativ trei procente în Daghestan, în sudul Rusiei). Dar, cu puține excepții – cum ar fi în Tatarstanul industrializat -, toți aceștia nu numai că se confruntă cu provocările economice care afectează provinciile îndepărtate ale Rusiei, dar nutresc și nemulțumiri culturale.
Există, de exemplu, o frustrare tot mai mare în aceste regiuni cu diversitate lingvistică în legătură cu dominația limbii ruse. Activiștii locali au cerut ca manualele de istorie să nu mai celebreze presupusa integrare pașnică a națiunilor lor în Imperiul Rus. În regiunea arctică, liderii indigeni au cerut cu insistență să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care firmele de extracție, cum ar fi companiile petroliere, exploatează ceea ce a fost odată pământul lor.
Războiul din Ucraina ar putea intensifica apelurile pentru o mai mare autonomie față de Moscova. Mobilizarea militară din septembrie a generat o reacție de respingere în zonele cu populații mari de minorități etnice, ai căror recruți au suferit deja rate ridicate de pierderi. Chiar și șeful republicii cecene, Ramzan Kadîrov, care se prezintă ca fiind un soldat fidel al lui Putin, a oprit mobilizarea în Cecenia mai devreme decât au făcut-o liderii din alte regiuni, anunțând că republica sa și-a îndeplinit deja cota. În septembrie, soția muftiului-șef din Daghestan a făcut o declarație similară.
Schimbările demografice mai profunde ar putea, de asemenea, intensifica apelurile la descentralizare. Dintre cele 20 de regiuni rusești cu o creștere pozitivă a populației, 19 au procente relativ ridicate de ruși non-etnici. Acesta este în special cazul Daghestanului și al Ceceniei din Caucazul de Nord și al Tuvei din Siberia. În Sakha, cea mai nordică republică a Rusiei, capitala regională Yakutsk și-a dublat populația în 30 de ani, datorită exodului tinerilor yakuți din zonele rurale către oraș, ceea ce a făcut ca orașul să devină cea mai vibrantă scenă urbană din Rusia pentru cultura autohtonă.
Deși nemulțumirile lor sunt autentice, minoritățile etnice din Rusia nu clamează secesiunea. Sondajele arată un puternic patriotism al statului rus în republicile etnice. S-ar putea argumenta că aceste populații s-ar ralia pentru independență dacă procesul ar fi pus în mișcare. Dar este mai probabil ca majoritatea să continue să considere Rusia ca fiind patria lor și să fie mulțumită cu o mai mare autonomie culturală și politică.
Nu sperați la o prăbușire
În pofida lipsei de dovezi de susținere a unei destrămări venite din interiorul Rusiei, unii factori de decizie și observatori occidentali s-au încălzit la această posibilitate. Comisia pentru Securitate și Cooperare în Europa, o organizație guvernamentală cunoscută și sub numele de Comisia americană de la Helsinki, care numără printre membrii săi senatori, reprezentanți ai Congresului și oficiali executivi, a declarat că decolonizarea Rusiei este un „imperativ moral și strategic”. În luna mai, jurnalistul anti-kleptocrație Casey Michel a prezentat un argument similar în The Atlantic: „Occidentul trebuie să finalizeze proiectul care a început în 1991. Trebuie să încerce să decolonizeze complet Rusia”. Sergej Sumlenny, care scrie pentru think tank-ul pro-NATO Center for European Policy Analysis, a pus problema în felul următor: „Prăbușirea Rusiei? Vești bune pentru toată lumea”.
Sentimente similare au emanat din Polonia și Ucraina. Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel și fost președinte polonez, a pledat pentru ca cele „60 de popoare care au fost colonizate de Rusia” să se desprindă, astfel încât Rusia să fie redusă la o țară de aproximativ 50 de milioane de oameni (față de una de 140 de milioane). O Ligă a Națiunilor Libere, precum și un Forum al popoarelor libere din Rusia au organizat reuniuni în Europa Centrală și au cerut „eliberarea națiunilor întemnițate” – o formulare care amintește de perioada țaristă, când disidenții ironizau Rusia ca fiind o „închisoare pentru națiuni”, și de Blocul Națiunilor Antibolșevice sponsorizat de CIA în timpul Războiului Rece.
Exilații din grupurile etnice minoritare ale Rusiei și personalitățile opoziției ruse au reprezentat majoritatea persoanelor care au participat la aceste congrese. Întrunit la Praga în iulie, Forumul popoarelor libere din Rusia a publicat, de exemplu, o „Declarație privind decolonizarea Rusiei”, însoțită de o hartă a unei Rusii dezmembrate cu aproximativ 30 de noi republici.
O dezmembrare a Rusiei ar fi dezastruoasă pentru securitatea internațională
Însă factorii de decizie occidentali nu ar trebui să cadă în capcana de a confunda declarațiile radicale ale exilaților politici cu opiniile cetățenilor ruși, care sunt mult mai nuanțate. De asemenea, ar fi greșit să presupunem că minoritățile împuternicite ar contribui automat la crearea unei Rusii mai în concordanță cu normele occidentale. Minoritățile etnice nu sunt mai înclinate spre democrație, drepturile omului, buna guvernare și liberalismul pro-occidental decât majoritatea etnică rusă.
Principala diviziune culturală a Rusiei nu este între etnicii ruși și minorități, ci între marile zone urbane și restul țării: regiunile cu deficit industrial, provinciile rurale și republicile etnice. Marile orașe ale Rusiei au dat semne din ce în ce mai mari de implicare a societății civile și de pluralism la nivel de bază în ultimul deceniu – chiar dacă această tendință a fost reprimată, în special de la izbucnirea războiului din Ucraina. Locuitorii din mediul rural și minoritățile, în schimb, tind să fie mai conservatori în ceea ce privește moravurile culturale și mai susținători ai unui regim autoritar și paternalist. Minoritățile musulmane sunt mai predispuse să se opună dreptului la avort, legilor liberale privind divorțul, egalității la locul de muncă și drepturilor LGBTQ. De asemenea, este mai probabil ca acestea să condamne NATO și Statele Unite pentru politicile lor în Orientul Mijlociu.
Pledoaria pentru prăbușirea Rusiei este o strategie eronată, bazată pe o lipsă de cunoaștere a ceea ce unește societatea rusă în toată diversitatea sa. Mai important, o astfel de strategie nu ia în considerare nici faptul că o destrămare a Rusiei ar fi dezastruoasă pentru securitatea internațională. Un colaps ar genera mai multe războaie civile. Noile statete s-ar lupta între ele pentru frontiere și active economice. Elitele de la Moscova, care controlează un imens arsenal nuclear, ar reacționa cu violență la orice secesionism. Serviciile de securitate și agențiile de aplicare a legii ar zdrobi orice tentativă de democratizare, dacă asta ar însemna repetarea dezmembrării Uniunii Sovietice. Deși decolonizarea sună ca o eliberare, în practică ar împinge probabil întreaga Rusie și regiunile cu minorități etnice și mai mult în urmă.
Cu siguranță, dezmembrarea Rusiei este puțin probabilă. Totuși, în urma războiului lui Putin, regimul se va confrunta totuși cu presiuni tot mai mari pentru descentralizare. Cel mai bun rezultat ar fi ca autoguvernarea locală – înscrisă în constituția rusă, dar eliminată de Putin – să devină o realitate. Această refederalizare a Rusiei ar fi posibilă doar dacă ar fi însoțită de o reglare de conturi națională cu privire la moștenirea colonialismului rusesc. Această reevaluare ar fi importantă atât pentru etnicii ruși, cât și pentru minorități. Dar, la fel ca în Statele Unite și Europa, această transformare societală va dura decenii. Cu toate acestea, merită să fie urmărită. Doar o Rusie care se descentralizează din punct de vedere politic și cultural se poate reforma din interior spre exterior.
https://agora.md/stiri/111076/presa-internationala-razboiul-lui-putin-si-pericolele-dezintegrarii-rusiei-destramarea-unui-stat-multietnic-fragil-ar-putea-duce-la-mai-multa-violenta
/////////////////////////////////////
Va trece Rusia printr-un „Divorț Național”? Condițiile în care s-ar putea destrăma imperiul lui Vladimir Putin
Sebastian Jucan • HotNews.ro
Rusia va intra anul viitor într-o criză politică profundă care ar putea accentua tendințele separatiste prezente în unele din regiunile sale, ducând în cele din urmă la destrămarea „imperiului” lui Vladimir Putin, afirmă cercetătorul Kamil Galeev.
Galeev, care s-a născut în Rusia dar a emigrat în Statele Unite unde lucrează în prezent la Wilson Center, unul dintre cele mai cunoscute think tank-uri americane, prezintă pe pagina sa de Twitter un posibil model pentru destrămarea a țării pe care o descrie drept „ultimul imperiu colonial european care a rămas în mare parte intact”.
Acesta amintește că Rusia a fost o entitate politică relativ minoră până când și-a început expansiunea teritorială enormă către Siberia în secolul XVI, o perioadă de timp care în mare se suprapune cu stabilirea primelor imperii de peste ocean a puterilor coloniale din vestul Europei.
„Cei care se îndoiesc de natura colonială a Rusiei scot în evidență cât de diferită a fost față de ceea ce acum este privit drept simbolul colonialismului – Imperiul Britnic. Într-adevăr, colonialismul rusesc a fost foarte diferit de cel englezesc însă adesea izbitor de asemănător de cel iberoamerican”, afirmă Galeev.
Cercetătorul subliniază că natura colonială a Rusiei poate fi mai ușor de înțeles dacă ea este privită precum un imperiu precum cele create de Spania și Portugalia, dar care nu s-a destrămat până în ziua de azi.
„Federația Rusă deținând Siberia nu este diferit de Spania păstrând Mexicul sau Portugalia păstrând Brazilia. Paralele cu Spania și Portugalia pot fi utile în modelarea unei posibile destrămări a Rusiei. Întrucât structurile interne ale acestor imperii nu sunt diferite, mecanismul destrămării lor ar putea fi asemănător [și în cazul Rusiei], pornind chiar de la factorul declanșator (o înfrângere militară în fața unei alte țări)”, afirmă Galeev.
Rusia și miturile care țin în spate imperiul lui Vladimir Putin
Galeev argumentează că o înfrângere a Moscovei de către Kiev ar avea un efect mult mai mare asupra Rusiei decât orice înfrângere pe care ar fi putut să o sufere Spania sau Portugalia în fața Franței în perioada de rivalitate colonială între acestea deoarece rușii nu au văzut niciodată Ucraina ca o putere independentă, ci doar ca o provincie separatistă populată de verișori inferiori.
Galeev afirmă de asemenea că Imperiul Rus este ținut laolaltă nu doar prin forță, ci și de către mituri:
- Rusia este o putere militară superioară, deci oricum nu o poți înfrânge.
- Nu există nicio salvare pentru provincii decât în interiorul Rusiei, fără Rusia vei reveni înapoi la Epoca de Piatră, la modul figurat.
„Din perspectiva rusă Ucraina este o provincie rebelă. Prin urmare, războiul împotriva Ucrainei este un test pentru mitul imperial potrivit căreia sediția va duce la întoarcerea în Epoca de Piatră. Dacă asta nu se întâmplă, atunci trebuie să te aruncăm noi înapoi în Epoca de Piatră pentru a menține acest mit”, afirmă Galeev.
Potrivit acestuia, mitul imperial al Rusiei se bazează pe alte două supoziții fundamentale: că provinciile disidente nu pot supraviețui fără Rusia și că Moscova le poate oricum distruge în orice moment.
„Ambele sunt testate în Ucraina”, subliniază cercetătorul, adăugând că acesta este și motivul pentru care forțele armate ale Moscovei încearcă să distrugă infrastructura energetică a Ucrainei.
„În acest moment a doua teză este mult slăbită. Ucraina nu doar că a rezistat (lucru pe care foarte puțini îl credeau posibil în februarie), dar în prezent aduce războiul rușilor prin loviturile asupra [bazelor de] bombardiere strategice aflate foarte departe de graniță”, amintește acesta.
Ce s-ar întâmpla dacă Rusia pierde războiul din Ucraina
Galeev subliniază de asemenea că orice potențială încetare a focului ar crea un punct de bifurcație cu două scenarii:
- Rusia se regrupează, își reface stocurile, atacă și câștigă, ceea ce confirmă miturile imperiale ale rușilor.
- Rusia nu reușește acest lucru, ceea ce ar duce la infirmarea acestora.
„Soarta imperiului depinde acum dacă poate distruge o provincie rebelă”, subliniază Kamil Galeev.
În ceea ce privește scenariul în care Moscova nu reușește să distrugă Ucraina sau să își convingă măcar populația că va reuși acest lucru în viitor, cercetătorul afirmă că o astfel de evoluție ar fi suficientă pentru a zdruncina încrederea în ambele mituri imperiale ale Rusiei și declanșa procesul de dezintegrare a țării.
Galeev afirmă că un asemenea scenariu pe care îl numește un „Divorț Național” nu va fi lansat cel mai probabil de către disidenții lui Putin, cum s-ar aștepta majoritatea oamenilor, ci de grupurile regionale de interese care există deja și ale căror obiective pot varia radical de la regiune la regiune.
„Cel mai probabil Divorțul Național nu va începe în republicile etnice. Oamenii se gândesc că separatismul etnic va distruge Rusia, tocmai de aceea este foarte improbabil să se întâmple acest lucru. El este mult prea evident, așadar sunt luate măsuri de precauție”, susține el.
Regiunile bogate ca Siberia, cruciale pentru Moscova
Galeev afirmă că, dacă va avea loc, un astfel de proces de dezintegrare a Rusiei va începe probabil în regiunile în care nu se așteaptă lumea și că el ar fi declanșat de grupuri de interese care vor cere mai multă putere și protecționism regional, urmând să facă doar mult mai târziu declarații explicite privind intențiile lor reale.
Cercetătorul de la Wilson Center afirmă că 3 tipuri de regiuni ale Rusiei sunt cele în care este cel mai plauzibil să înceapă acest proces: cele cu o populație predominant rusă deoarece conducerea centrală ia puține măsuri de precauție în ceea ce le privește, cele care au resurse naturale bogate și se pot susține financiar independent, și cele în care există elite regionale puternice care au fost epurate doar parțial de către Moscova.
„Procesul de dezintegrare va avea loc probabil în câteva iterații. Cu cât regiunile ascultă tot mai puțin de Moscova și plătesc mai puține taxe, cu atât va scădea și motivația celorlalte din punct de vedere al analizei cost-beneficii”, susține acesta.
Asta înseamnă că regiunile mai bogate vor avea o motivație mai ridicată să își dorească independența față de Moscova, Galeev afirmând de asemenea că, contrar credinței populare, dezintegrarea unui imperiu și formarea de noi state are loc mai degrabă pe considerente regionale, decât unele etnice sau rasiale.
„Pentru ca ele să aibă succes, trebuie să își poată plăti facturile. Prin urmare, principiul clusterelor economice va fi cel puțin la fel de important în trasarea granițelor precum cel etnic sau cultural”, subliniază el.
„Întrebarea cheie nu este legată de Caucaz sau măcar regiunea Volgăi. Este întrebarea legată de Siberia. Siberia este perla care plătește facturile pentru Imperiul Rus. Dacă păstrează controlul asupra Siberiei poate recâștiga înapoi toate celelalte. Dar dacă o pierde, este gata”, conchide cercetătorul născut în Rusia.
https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25951190-putea-trece-rusia-divort-national-conditiile-putea-destrama-imperiul-vladimir-putin.htm
/////////////////////////////////////////
Cele 10 mega-amenințări
„Dr. Doom” Nouriel Roubini avertizează cu privire la o avalanșă de dezastre viitoare: „Așteptați-vă la multe zile întunecate”
Faimosul economist Nouriel Roubini, cunoscut sub numele de „Dr. Doom”, după ce a prezis criza din 2008, avertizează acum asupra unor calamități îngrijorător de plauzibile, de la criza climatică la cea monetară și a datoriilor, scrie Financial Times.
Au existat, din fericire, doar patru călăreți ai apocalipsei. Dar, reflectând inflația galopantă de astăzi, Nouriel Roubini identifică acum 10 așa-numite mega-amenințări, care cuprind diverse dezastre economice, financiare, politice, tehnologice și de mediu.
„Politicile sănătoase ar putea evita parțial sau total una sau mai multe dintre ele, dar, în mod colectiv, calamitatea pare aproape sigură”, concluzionează Roubini cu voioșie. „Așteptați-vă la multe zile întunecate, prietenii mei”, afirmă el, în noua sa carte, „Mega-amenințări”.
Cititorii cu o dispoziție nervoasă ar putea dori să arunce această carte la coșul de gunoi înainte de a întoarce o pagină. Cei pregătiți pentru o baie de pesimism ar putea profita de perspectivele sale sumbre despre starea lumii. Avertismentele lui Roubini pot fi alarmant de înspăimântătoare, dar sunt și îngrijorător de plauzibile. Nu putem decât să ne rugăm ca factorii de decizie să aibă soluții mai bune decât cele pe care le descoperă autorul.
Roubini are, cu siguranță, o anumită formă în a prezice calamități, iar investitorii au învățat să-l ignore cu un preț. Economistul american de origine turcă a fost etichetat drept „Dr. Doom” pentru că a avertizat cu privire la o prăbușire a pieței imobiliare înainte de criza financiară mondială din 2008. Dar el contestă această poreclă, deoarece, susține el, această poreclă nu ilustrează și faptul că el examinează aspectele pozitive cu la fel de multă rigoare ca și pe cele negative. „Dacă aș putea să-mi aleg porecla, ”Dr. Realist” mi se pare potrivită”, afirmă el.
În ceea ce privește subiectul său de specialitate, economia, Roubini avertizează în „Mega-amenințări” că ne așteaptă criza datoriilor din timpul vieții noastre. Lumea întreagă seamănă cu delincventul financiar care este Argentina, care a intrat în default de nouă ori de la independența sa din 1816. Până la sfârșitul anului 2021, datoria globală, atât publică, cât și privată, a depășit 350% din produsul intern brut al planetei. Mama tuturor crizelor datoriilor (Roubini scrie cu majuscule pentru a sublinia ideea) pare inevitabilă fie în acest deceniu, fie în următorul.
Fiecare remediu posibil la acest dezastru iminent al datoriilor aduce cu sine propriile pericole: paradoxul economisirii, haosul nerespectării obligațiilor de plată, hazardul moral al salvării, impozitele pe avere sau pe muncă, care ucid investițiile sau îi afectează pe cei mai nevoiași, inflația care îi nimicește pe creditori. „Alege-ți otrava”, scrie el. Cea mai recentă infatuare cu teoria monetară modernă, menținerea ratelor dobânzilor la un nivel scăzut în timp ce se acumulează tot mai multe datorii, nu va duce decât la o altă formă de judecată.
Ca și cum datoriile explicite nu ar fi suficiente pentru a ne îngrijora, datoriile implicite sunt și mai alarmante. Chiar și cele mai bogate societăți nu sunt suficient de bogate pentru a îndeplini toate promisiunile făcute numărului tot mai mare de pensionari. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a estimat că datoriile nefinanțate sau subfinanțate ale pensiilor guvernamentale din primele 20 de economii se ridică la suma impresionantă de 78 de miliarde de dolari. „Datoria implicită este o bombă cu ceas majoră și o mega-amenințare severă”.
Roubini se îndoiește că actuala generație de guvernatori ai băncilor centrale este pregătită pentru această provocare. Economiști remarcabili, cum ar fi Ben Bernanke de la Federal Reserve (care tocmai a primit Premiul Nobel) și Mario Draghi de la Banca Centrală Europeană, au fost înlocuiți de actuala generație de avocați și reglementatori. Este foarte probabil ca aceștia să nu facă nimic pentru a opri stagflația – combinația dureroasă de creștere economică mică și creștere puternică a prețurilor – care va face ca anii 1970 să pară doar o încălzire. Acest lucru nu va duce decât la o mare criză a datoriilor stagflaționiste (din nou cu majuscule).
Vor urma alte prăbușiri valutare și instabilitate economică. Slăbiciunea financiară a Greciei și a Italiei ar putea declanșa o prăbușire a uniunii monetare europene. Turbulențele financiare vor duce, de asemenea, la mai mult protecționism și la relocalizarea producției industriale. Acest lucru va accelera deglobalizarea și fragmentarea în continuare a lumii noastre interconectate.
Firește, Roubini are o viziune sumbră asupra impactului inteligenței artificiale, care duce deja la concentrări periculoase de putere corporatistă, la creșterea inegalităților sociale și la răspândirea dezinformării care subminează politicile democratice. Puterea inteligenței artificiale este atât de mare încât va distruge o mare parte din locurile de muncă ale gulerelor albe și va duce la un șomaj tehnologic în masă. „Nu văd un viitor fericit în care noi locuri de muncă să înlocuiască locurile de muncă pe care le smulge automatizarea. Această revoluție pare terminală”, scrie el.
Lupta pentru supremația tehnologică dintre SUA și China va agrava și mai mult tensiunile geopolitice existente. Acest lucru ar putea foarte bine să declanșeze un război între cele două superputeri rivale. Roubini exprimă opinia că îmbrățișarea anterioară a Chinei de către Washington ar putea fi considerată cea mai gravă greșeală strategică a unei țări din ultima vreme, deoarece a accelerat ascensiunea unui rival autoritar și mortal. „China va deveni cea mai mare economie din lume, nu există nicio îndoială în această privință – este doar o chestiune de timp”, scrie el.
Până în acest moment, s-ar putea să puteți ghici concluziile lui Roubini cu privire la urgența climatică. Toate soluțiile economice sau tehnologice care au vreo șansă de a aborda dimensiunea problemei (gândiți-vă la taxele globale pe carbon sau la captarea directă a aerului) sunt fie imposibile din punct de vedere politic, fie prohibitive din punct de vedere al costurilor.
Cei aproximativ un milion de refugiați care au intrat în UE în 2015, provocând o reacție politică masivă, reprezintă doar preludiul vastelor migrații de popoare care vor urma. Iar Roubini sugerează că, cu doar 17 milioane de oameni în Siberia, estul îndepărtat al Rusiei ar putea fi colonizat de chinezi, care fug de consecințele schimbărilor climatice.
Ce se poate face, dacă se poate face ceva, pentru a contracara aceste megaamenințări? Nu prea multe, concluzionează Roubini în mod mizerabil. Doar șapte pagini din cartea sa sunt dedicate unui viitor mai utopic. Deși este greu de contestat o mare parte din analiza lui Roubini, ar fi meritat cel puțin să se remarce faptul că omenirea a trăit și a îndurat multe momente teribile în trecut. Lumea nu era un loc fericit în 1941, dar flagelul global al fascismului a fost în cele din urmă învins. Marile crize au galvanizat adesea acțiuni colective care erau imprevizibile la momentul respectiv.
Singura posibilitate de a trece peste, pe care o vede Roubini, este inovația tehnologică, care să ducă la o creștere a productivității economice și la o îmbunătățire a mediului. O creștere economică puternică, favorabilă incluziunii și durabilă de peste 5% pe an ar putea opri multe dintre aceste tendințe periculoase și ne-ar permite să ne permitem un venit de bază universal.
Promisiunea energiei de fuziune nucleară i-a oferit o oarecare alinare autorului. Dar chiar și în cele mai optimiste ipoteze, energia de fuziune abundentă, ieftină și ecologică rămâne la zeci de ani distanță. „Pentru ca ceva care să semene cu un final fericit să se întâmple, computerele pregătite să ne înlocuiască trebuie să vină în ajutorul nostru”, scrie el. În ciuda pericolelor, ar fi bine să pariem pe inteligență artificială.
https://economedia.ro/cele-10-mega-amenintari-dr-doom-nouriel-roubini-avertizeaza-cu-privire-la-o-avalansa-de-dezastre-viitoare-asteptati-va-la-multe-zile-intunecate.html#.Y5jO931BzIU
//////////////////////////////////////
Înainte ca trupurile cereşti şi pământeşti să devină scrum (2 Petru 3/12), deşertăciune şi goană după salvare, se încing spiritele lumii în cuptorul faraonic al nelegiuirilor, precum în Exod; Acestea, ca un bumerang se întorc şi aprind păduri, sate, oraşe, totul… Asemenea roade ale educaţiei idolatre, păgâne, formale, bolnave, apocaliptice(nedumnezeiesti)- sunt îngăduite (Rom.1/18-32), pentru ca oamenii să se nască din nou (Ioan, cap. 3 şi Rom. cap.6) din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii, corectitudinii lui Dumnezeu – Luca 8/11! Aşadar, urmaţi Sfatul Dumnezeiesc adus de Isuss şi în Marcu 1/15, căci el este “” Pompierul Salvator””; Nu va mai jucaţi cu focul pe lângă butoiul cu trotil ci, “Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.” (Îs.51/6) Să ne hrănim şi din “Pâinea Apocalipsei” şi… “Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” (Ap.3/3)…, Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Ap. 14/7)… “Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor”. (Ap.9/20-21)…” Oricât l-am păstra ca tată pe diavol, (Ioan, cap.8/44), zilele satanei îi sunt numărate şi fiecare om nu poate trişa întâlnirea cu Adevăratul Tată, chiar dacă…” Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s’a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s’au pocăit ca să -I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s’au pocăit de faptele lor.” (Ap.16/8-11)…
Publicat la: Septembrie 14, 2022
Înainte ca trupurile cereşti şi pământeşti să devină scrum (2 Petru 3/12), deşertăciune şi goană după salvare, se încing spiritele lumii în cuptorul faraonic al nelegiuirilor, precum în Exod; Acestea, ca un bumerang se întorc şi aprind păduri, sate, oraşe, totul… Asemenea roade ale educaţiei idolatre, păgâne, formale, bolnave, apocaliptice(nedumnezeiesti)- sunt îngăduite (Rom.1/18-32), pentru ca oamenii să se nască din nou (Ioan, cap. 3 şi Rom. cap.6) din Sămânţa învăţăturii, gândirii, rânduielii, corectitudinii lui Dumnezeu – Luca 8/11! Aşadar, urmaţi Sfatul Dumnezeiesc adus de Isuss şi în Marcu 1/15, căci el este “” Pompierul Salvator””; Nu va mai jucaţi cu focul pe lângă butoiul cu trotil ci, “Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte; dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.” (Îs.51/6) Să ne hrănim şi din “Pâinea Apocalipsei” şi… “Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” (Ap.3/3)…, Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi -I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Ap. 14/7)… “Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor”. (Ap.9/20-21)…” Oricât l-am păstra ca tată pe diavol, (Ioan, cap.8/44), zilele satanei îi sunt numărate şi fiecare om nu poate trişa întâlnirea cu Adevăratul Tată, chiar dacă…” Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Şi soarelui i s’a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s’au pocăit ca să -I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Şi împărăţia fiarei a fost acoperită de întunerec. Oamenii îşi muşcau limbile de durere. Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s’au pocăit de faptele lor.” (Ap.16/8-11)…
////////////////////////////////////
Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează
Autor: Veronica Andrei
Nouriel Roubini, economist american și profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern din cadrul Universității din New York care a prezis Criza economică mondială din 2007–2010 încă din anul 2005
După ani de politici fiscale, monetare și de credit extrem de laxe și declanșarea unor șocuri negative majore ale ofertei, presiunile stagflaționiste pun acum presiune asupra unui munte masiv de datorii din sectorul public și privat.”Mama” tuturor crizelor economice se profilează, iar factorii de decizie politică nu pot face nimic în privința asta, scrie economistul Nouriel Roubini pentru Project Syndicate.Economia mondială se îndreaptă spre o confluență fără precedent a crizelor economice, financiare și a datoriilor, ca urmare a exploziei deficitelor, împrumuturilor și efectului de pârghie din ultimele decenii.În sectorul privat, muntele datoriilor include pe cel al gospodăriilor (cum ar fi ipoteci, cărți de credit, împrumuturi auto, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi personale), întreprinderilor și corporațiilor (împrumuturi bancare, datorii cu obligațiuni și datorii private) și al sectorului financiar (pasive ale instituțiilor bancare și nebancare). În sectorul public, include obligațiuni guvernamentale centrale, provinciale și locale și alte datorii formale, precum și datorii implicite, cum ar fi pasivele nefinanțate din schemele de pensii cu retribuire și sistemele de asistență medicală – toate acestea vor continua să crească pe măsură ce societăţile îmbătrânesc.Privind doar datoriile explicite, cifrele sunt uluitoare. La nivel global, datoria totală a sectorului privat și public ca pondere din PIB a crescut de la 200% în 1999 la 350% în 2021. Raportul este acum de 420% în economiile avansate și de 330% în China. În Statele Unite, este de 420%, ceea ce este mai mare decât în timpul marii crize economice din 1929 – 1933, cunoscută sub numele de „Marea Depresiune”, și după al Doilea Război Mondial, scrie Nouriel Roubini.AdsDaca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!Desigur, datoria poate stimula activitatea economică dacă împrumutații investesc în capital nou (utilaje, locuințe, infrastructură publică) care oferă venituri mai mari decât costul împrumutului. Dar multe împrumuturi sunt pur și simplu pentru a finanța cheltuielile de consum peste venitul cuiva în mod persistent – și aceasta este o rețetă pentru faliment. Mai mult decât atât, investițiile în „capital” pot fi, de asemenea, riscante, indiferent dacă împrumutatul este o gospodărie care cumpără o casă la un preț umflat artificial, o corporație care încearcă să se extindă prea repede indiferent de profituri sau un guvern care cheltuiește banii pe „elefanți albi” (proiecte de infrastructură extravagante, dar inutile).AdsUn astfel de supraîmprumut are loc de zeci de ani, din diverse motive. Democratizarea finanțelor a permis gospodăriilor cu venituri limitate să finanțeze consumul prin datorii. Guvernele de centru-dreapta au redus în mod persistent taxele fără să reducă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit generos pentru programele sociale care nu sunt finanțate în totalitate cu taxe suficiente mai mari. Iar politicile fiscale care favorizează datoria în detrimentul capitalurilor proprii, încurajate de politicile monetare și de credit ultra-lax ale băncilor centrale, au alimentat o creștere a împrumuturilor atât în sectorul privat, cât și în cel public.Anii de relaxare cantitativă (QE) și relaxarea creditelor au menținut costurile îndatorării aproape de zero și, în unele cazuri, chiar negative (ca în Europa și Japonia până de curând). Până în 2020, datoria publică cu randament negativ echivalent în dolari era de 17 trilioane de dolari, iar în unele țări nordice, chiar și creditele ipotecare aveau rate nominale negative ale dobânzii.AdsExplozia ratelor de îndatorare nesustenabile a susținut „zombi insolvabili“Explozia ratelor de îndatorare nesustenabile a implicat că mulți debitori – gospodării, corporații, bănci, guverne și chiar țări întregi – „zombi” insolvabili, care erau susținuți de rate scăzute ale dobânzilor (care le mențineau costurile de deservire a datoriei la nivel de gestionare). Atât în timpul crizei financiare globale din 2008, cât și în timpul crizei COVID-19, mulți agenți insolvenți care ar fi dat faliment au fost salvați prin politici cu dobânzi zero sau negative, QE și salvări fiscale directe.Dar acum, inflația – alimentată de aceleași politici fiscale, monetare și de credit – a pus capăt acestei zone financiare a morților. Băncile centrale fiind nevoite să majoreze ratele dobânzilor în efortul de a restabili stabilitatea prețurilor, zombii se confruntă cu creșteri puternice ale costurilor datoriei. Pentru mulți, aceasta reprezintă un triplu șanț, deoarece inflația erodează, de asemenea, venitul real al gospodăriilor și reduce valoarea activelor gospodăriei, cum ar fi locuințele și economiile. Același lucru este valabil și pentru corporațiile, instituțiile financiare și guvernele fragile și cu efect de levier excesiv: se confruntă în același timp cu costuri de împrumut în creștere bruscă, scăderea veniturilor și scăderea valorii activelor, consideră Roubini.AdsRevenirea stagflațieiMai rău, aceste evoluții coincid cu revenirea stagflației (inflație ridicată alături de creștere slabă). Ultima dată când economiile avansate au experimentat astfel de condiții a fost în anii 1970. Dar cel puțin pe atunci, ratele datoriilor erau foarte scăzute. Astăzi, ne confruntăm cu cele mai grave aspecte ale anilor 1970 (șocuri stagflaționiste), alături de cele mai grave aspecte ale crizei financiare globale. Și de această dată, nu putem reduce pur și simplu ratele dobânzilor pentru a stimula cererea, subliniază analistul economic.La urma urmei, economia globală este lovită de șocuri negative persistente pe termen scurt și mediu de aprovizionare, care reduc creșterea și cresc prețurile și costurile de producție. Acestea includ întreruperile pandemiei în privința forței de muncă și bunuri; impactul războiului Rusiei în Ucraina asupra prețurilor mărfurilor; Politica zero-COVID din ce în ce mai dezastruoasă a Chinei; și alte o duzină de șocuri pe termen mediu – de la schimbările climatice la evoluții geopolitice – care vor crea presiuni stagflaționiste suplimentare.AdsSpre deosebire de criza financiară din 2008 și de primele luni ale COVID-19, simpla salvare a agenților privați și publici cu politici macro laxe ar arunca mai multă benzină pe focul inflaționist. Aceasta înseamnă că va avea loc o aterizare dură – o recesiune profundă și prelungită – pe lângă o criză financiară severă. Pe măsură ce bulele de active izbucnesc, ratele datoriei cresc, iar veniturile ajustate în funcție de inflație scad în rândul gospodăriilor, al corporațiilor și al guvernelor, criza economică și prăbușirea financiară se vor hrăni reciproc.Cu siguranță, economiile avansate care se împrumută în propria monedă pot folosi o criză de inflație neașteptată pentru a reduce valoarea reală a unor datorii nominale pe termen lung cu rată fixă. Având în vedere că guvernele nu sunt dispuse să majoreze taxele sau să reducă cheltuielile pentru a-și reduce deficitele, monetizarea deficitului băncilor centrale va fi din nou văzută drept calea celei mai mici rezistențe. Dar nu poți păcăli toți oamenii tot timpul. Odată ce duhul inflației iese din lampă – ceea ce se va întâmpla atunci când băncile centrale abandonează lupta în fața prăbușirii economice și financiare care se profilează – costurile nominale și reale ale împrumuturilor vor crește. ”Mama tuturor crizelor” de datorii stagflaționiste poate fi amânată, nu evitată, susține Roubini. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Nouriel Roubini, supranumit ”profetul crizei”, avertizează: „Mama tuturor crizelor economice se profilează”
https://ziare.com/nouriel-roubini/nouriel-roubini-previziuni-criza-economice-zombi-economici-stagflatie-dobanzi-1775888
///////////////////////////////////////////
Recomandări de la oamenii din spatele cărților
La început de luna august credem că te găsești în una din doar trei potențiale situații: tocmai te-ai întors, te pregătești să pleci sau ești chiar în vacanță. Oricum ar fi, în cadrul selecției de recomandări realizată de Anca-Maria Pănoiu, redactor-șef, vei găsi cel puțin o carte care să-ti fie alături. Luna aceasta, mixul de non-ficțiune și ficțiune include volumele Credeam că problema e doar la mine, Brené Brown, Fericit de unul singur, Elyakim Kislev, Burnout. Ghid de supraviețuire, Imogen Dall, Adunare, Natasha Brown și Pustiul din Pine Barrens, Joyce Carol Oates, iar perspectivele asupra lor ne sunt împărtășite de colegele noastre Alina Rudeanu (editor coordonator), Cristina Ștefan (editor coordonator), Iulia Nedea (corector), Diana Ilie (redactor) și Cornelia Florea (traducătoare).
- Credeam că problema e doar la mine, Brené Brown
(Alina Rudeanu, editor coordonator)
Femeile și rușinea. Relație cu state vechi, întortocheată, nuanțată și asezonată cu trăiri dintre cele mai diverse. Până să citesc cartea lui Brené, nici nu bănuiam cât de multe forme poate îmbrăca rușinea. Sigur, cu câteva mă pot „mândri“ și eu (vi le-aș spune, dar, ce să vezi, mi-e… rușine!), pe altele poate le-am intuit, dar oricum ar fi, aș fi băgat mâna-n foc că demonii mei sunt doar ai mei. Și că trebuie să merg la braț cu ei pentru tot restul vieții, că-mi convine sau nu.
Apoi am descoperit Credeam că problema e doar la mine și am aflat nu numai că rușinea (cu tot cu demonii din dotare: teama, învinovățirea, vulnerabilitatea) este o emoție universală, care ne influențează felul în care trăim, gândim, ne comportăm și iubim, ci și că metodele de a lupta împotriva ei (compasiunea, empatia, legăturile afective) sunt la îndemâna oricărei femei.
Ne este rușine pentru că ne îmbrăcăm diferit, pentru că arătăm diferit, pentru că ne comportăm diferit, pentru că gândim diferit, pentru că simțim diferit. Iar poveștile adevărate pe care le veți găsi din abundență în carte sunt dovada că lista este nesfârșită și că posibilitățile sunt nelimitate. Numai că Brené Brown nu ne lasă nici de această dată la greu, ci ne arată, cu umor și autoironie, că perfecțiunea este o utopie. Și că așa e sănătos să rămână.
Pe Brené sigur o cunoașteți din deja clasicele titluri Curajul de a fi vulnerabil, Curajul în sălbăticie și Îndrăznește să conduci, apărute la Curtea Veche Publishing. Vă invit să adăugați și această nouă carte pe lista favoritelor voastre și, cu toate că nu-mi place deloc ideea de spoiler alert, am o curiozitate: voi ați mâncat vreodată edamame? Și, dacă nu ați mâncat și sunteți ca mine, cât de tare v-ați rușinat că nu ați auzit niciodată de așa ceva?
Alina Rudeanu traduce cu nesaț de 20 de ani, de când a legat o strânsă prietenie cu limba engleză. David Robson, Akwaeke Emezi, Jenny Colgan sunt doar câțiva dintre autorii traduși. A făcut din pasiunea pentru cuvântul scris meserie, așa că, atunci când nu traduce, este editor coordonator la Curtea Veche Publishing.
- Fericit de unul singur, Elyakim Kislev
(Cristina Ștefan, editor coordonator)
Având în spate experiența mai multor ani de celibat, am trăit la propriu cele descrise de cercetătorul Elyakim Kislev, de la presiunea pusă de bunici asupra mea „să-mi găsesc pe cineva“ până la mirarea mamei („Nu știu cum te descurci singură“), de la așteptări nerealiste și trecătoare sentimente de singurătate până la bucuria simplă de a-mi petrece seara la cinematograf, doar eu cu mine.
Să nu fii implicat într-o relație romantică înseamnă că, zi de zi, ești pus în fața presiunilor familiei, prietenilor și societății, iar asta în ciuda faptului că tot mai puține persoane din întreaga lume aleg să se căsătorească. Elyakim Kislev pune cap la cap sute de cercetări și statistici din SUA și Europa, demontând mituri și arătând că, de fapt, oamenii căsătoriți nu sunt neapărat mai fericiți decât celibatarii. În plus, celibatul e mult mai răspândit decât s-ar putea crede: studiile arată că oamenii singuri dezvoltă comunități, leagă prietenii strânse și schimbă arhitectura urbană, crescându-și astfel nivelul de fericire.
Fericit de unul singur nu este însă o luptă împotriva căsătoriei sau a cuplurilor, ci o privire profundă asupra modurilor în care oamenii se pot împlini ca celibatari. Analizând modele sociale din mai multe țări, Elyakim Kislev confirmă: să fii pe cont propriu reprezintă un model de viață perfect valid.
Cristina Ștefan este redactoare de carte și jurnalistă. A absolvit un masterat de editare de carte la Universitatea din București. A contribuit cu articole, interviuri şi reportaje la Dilema veche, Arte şi Meserii, Libertatea. Se bucură când poate să aducă în fața publicului larg cărțile, filmele și artiștii care o pasionează. Scrie proză scurtă în iocan și antologia Kiwi. Ar sta oricând la o cafea cu Alice Munro, Lavinia Braniște sau Junot Díaz.
- Burnout. Ghid de supraviețuire, Imogen Dall
(Iulia Nedea, corector)
Te-ai pomenit peste noapte copleșit de panică, simți că spațiul personal ți se îngustează și orice posibilă interacțiune cu ceilalți te pândește amenințător? Ești doar tu cu munca ta, vechea și fidela prietenă, căreia n-ai vrea să-i dai drumul, cu toate că legătura voastră a devenit deja toxică, fără să-ți dai seama. Ce-i de făcut?
Trebuie să înveți să simplifici, iar Burnout este cel mai ingenios ghid care îți arată cum să faci asta. Pasul numărul unu este să te întorci la tine însuți – ești singurul care contează printre hățișurile realității de zi cu zi, deci ocupă-te de propria stare de bine. Ai în paginile acestei cărți un arsenal de posibilități de relaxare. Începe cu un pahar cu apă, o gură de aer și un somn bun care să te aducă pe făgașul normalității. Apoi, dă-ți voie să spui nu: ia-ți liber de la obligațiile zilnice, de care obișnuiai să fii dependent. E în regulă să ai o zi în care nu răspunzi la telefon sau pur și simplu nu faci nimic productiv. Scrisul este întotdeauna benefic, fie că îți ordonezi prioritățile notându-ți pe o listă lucrurile pe care le ai de făcut, fie că ții un jurnal al emoțiilor tale. Și, dincolo toate acestea, înțelege că orice „trebuie“ este maleabil și oferă-ți răgaz să pui pasiune în ceea ce faci.
Burnout e o carte simplă, prietenoasă, scrisă cu un umor care te va scoate din zona de confort și la care te poți întoarce oricând pentru un sfat la minut despre cum să încerci să fii mai bun cu tine însuți.
Iulia Nedea a absolvit Facultatea de Litere din Oradea (2013), masteratul de Studii literare românești al Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca (2015) și doctoratul în filologie la Oradea (2018). Iubește poezia, citește cu drag literatură pentru copii, iar cea mai mare bucurie a ei este să scrie despre cărți.
- Adunare, Natasha Brown
(Diana Ilie, redactor)
ARTICOL RECOMANDAT
noutati curtea veche publishing
CREIER ȘI EMOȚII
Previziuni literare pentru 2022, la Curtea Veche Publishing
Puzzle-ul propus de Adunare este alcătuit din materia unor realități extrem de familiare: un oraș labirintic, o fată care încearcă să-și împace propriile idealuri cu cerințele din ce în ce mai rigide ale societății, întrebările lumești și relațiile încâlcite, peste care planează greoi iluzia siguranței. Debutul autoarei Natasha Brown are farmecul unui roman compozit, dinamica unui scroll la sfârșitul unei zile obositoare și forța unei structuri stabile și îndelung gândite. Nu e de mirare că o autoare precum Diana Evans (Oameni obișnuiți, Curtea Veche Publishing, 2022) îl compară cu o trezire bruscă din letargia în care ne-am complăcut și cu o veritabilă speranță pentru o literatură din ce în ce mai vie, atentă la tensiunile pe care le traversăm – fie ele sociale, rasiale, politice, familiale – și la posibilele răspunsuri pe care le putem găsi împreună.
Naratoarea este o tânără britanică de culoare pentru care cariera, viața amoroasă și ierarhiile nu par o problemă, dar în ale cărei volute sufletești regăsim întrebări din cel mai greu aliaj. Cum să supraviețuiești într-un mediu ostil și rasist? Ierarhiile și capitalismul îți vor pune viața în pericol? Oare este posibilă dragostea într-o familie de aristocrați de carton? Toate acestea și multe alte frământări alcătuiesc un tablou complex, în care suntem purtați pe urmele unei femei aflate în pragul unei adevărate crize existențiale. Nimic din deschiderea cărții – aniversarea viitorilor socri într-o suburbie de bogați pretențioși – nu anunță răsturnările de situație prin care va trece această femeie. Și totul se petrece cu ajutorul unui flux al conștiinței impecabil: peisajul interior explică efectele post-coloniale, dinamica de putere este răsturnată, dragostea e pusă sub semnul întrebării și independența pare o țintă mișcătoare.
Adunare e acea carte pe care o iei cu tine în metrou și care te face să cobori la stația greșită. E mai degrabă o nuvelă care te împinge să gândești condensat și te macină, ștergând praful de pe tipicul romanelor psihologice și eliberând în mediul literar o voce pe cât de proaspătă, pe atât de tăioasă și inteligentă.
„Dizolvă-te în creuzet. Apoi scurge-te, toarnă-te într-un mulaj. Îndoaie-ți oasele până când se desprind și se rup, iar tu te potrivești. Forțează-te să iei forma lor. Integrează-te, spun ei, încurajator. Apoi se încruntă. Iar și iar. Și există mereu, tăcut, sub limbajul insistent al toleranței și coeziunii, un dispari! Topește-te în supa multiculturală a Londrei.“
Diana Ilie este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului „Societate, multimedia, spectacol“ de la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (ambele la Universitatea din București). Este redactoare de carte și, mai recent, traducătoare din italiană și engleză. Ultima sa traducere, Orașul solitar de Olivia Laing, a apărut la Curtea Veche Publishing în 2021. A scris cronici pentru Kooperativa poetică și Dissolved Magazine, iar câteva dintre poemele ei și-au găsit locul în Doppelgänger: Antologia Mornin’ Poets (frACTalia, 2021).
- Pustiul din Pine Barrens, Joyce Carol Oates
(Cornelia Florea, traducătoare)
Vine un moment în viață când o familie reușită și o poziție socială favorabilă nu mai sunt de ajuns, când vechi pasiuni rămase într-un ungher al inimii sunt scoase la iveală de evenimente suspecte ce sapă subversiv în cotloanele minții și renasc puternicul sentiment al nevinovăției. Și atunci vrei să faci pace cu tine, să pui ordine în gândurile răvășitoare, să-ți dai voie să știi ce vrei, așa cum face Matt McBride.
Pustiul din Pine Barrens este un roman atroce, un thriller care scormonește în tainele psihologice ale personajelor în stilul caracteristic lui Joyce Carol Oates, cea care creează eroi ce evoluează printr-o introspecție profundă, dar și cu obsesii greu de stăpânit. Între un criminal în serie, victimele sale alese după un tipar bine stabilit și cei aflați pe urmele lui se stabilesc dialoguri lăuntrice și exterioare, legături încâlcite și enigme incitante. Uneori, și povești de dragoste.
Nu se poate spune că ar fi un roman de luat în vacanță. Nu dă o stare de bine, dar scoate la iveală metehne pe care de cele mai multe ori se crede că ar fi mai bine să le păstrezi ascunse de ceilalți, întrebări care nu au nevoie de validare din afară. Cu toate acestea, cei pasionați de analiza polițistă ar putea fi atrași să dezlege misterul aflat în spatele Numelui Necunoscut și al mlaștinilor din Pine Barrens.
Cornelia Florea este licențiată în geografie, cu un masterat în Etnologie, Antropologie culturală și Folclor și un doctorat în Studii culturale. E preocupată de cercetarea comunităților, lucrând în prezent la un proiect despre așezările de pe malul Dunării. Îi plac locurile, oamenii și poveștile. Este antropolog și editor, iar uneori traduce și face fotografii. Îi plac drumețiile montane și drumurile lungi cu motocicleta și nu-și lasă niciodată acasă aparatul de fotografiat când pleacă în călătorie.
Recomandări de la oamenii din spatele cărților – Top 5 (luna iulie)
///////////////////////////////////////
“Pogromul de la Iași” – o carte care zugrăvește un tablou “ultra-sumbru” al celui mare masacru de pe teritoriul actual al României
Petru Clej
„Pogromul de la Iași” a fost inițial un capitol din cartea „Holocaustul din România” de Radu Ioanid
Publicată la 80 de ani după Pogromul de la Iași și Trenurile Morții în care au fost masacrați peste 13.000 evrei, cartea lui Radu Ioanid înfățișează cu detalii o crimă de proporții comisă de regimul lui Ion Antonescu. Este o lectură dificilă, dar absolut necesară.
Anul 2021 este un an comemorativ: 80 de ani de la cel mai tragic an din istoria evreilor din România (dacă facem excepție de 1944 pentru evreii din nordul Transilvaniei, aflată la acea dată sub administrație ungară și ocupată de Germania nazistă).
Iar în cadrul acestor comemorări Pogromul de la Iași și Trenurile Morții (sfârșitul lui iunie – începutul lui iulie 1941) au un loc central, dat fiind faptul că acest eveniment este probabil cel mai cunoscut din istoria Holocaustului din România.
Și atunci ce mai poate aduce nou această carte? În primul rând trebuie spus că este vorba de transformarea unui capitol din cartea Holocaustul din România publicată în 2019 la editura Polirom, în care Radu Ioanid aduce noi mărturii din partea supraviețuitorilor și documente de arhivă care “întregesc tabloul ultra-sumbru al acestei mari crime în masă”, după cum s-a exprimat autorul într-un interviu exclusiv la RFI România.
Și într-adevăr, cartea îl introduce pe cititor în atmosfera de teroare pe care a trăit-o în acele zile comunitatea evreiască din Iași, care număra circa 35.000 de suflete dintr-un total al populației de 110.000.
Autorul descrie pregătirile minuțioase ale autorităților, în frunte cu Ion Antonescu, încă dinainte de declanșarea atacului româno-german împotriva URSS din 22 iunie 1941 și oricum înaintea celor două bombardamente aeriene sovietice împotriva orașului care au constituit unul dintre pretextele declanșării Pogromului, populația fiind acuzată că ar fi semnalizat avioanelor inamice.
Nu doar pregătirea rețelei de informatori pe teren, dar și ordinul de săpare a unor gropi de mari dimensiuni în cimitirul evreiesc din Iași, culmea cinismului, de către evrei din detașamentele de muncă obligatorie.
Violență extremă și acte răzlețe de umanism
Pagină după pagină sunt descrise acte de violență: bătăi, violuri și ucideri, dar și jafuri, comise nu doar de militari români și germani, jandarmi, polițiști, dar și de civili, mulți dintre ei foști membri sau simpatizanți ai Mișcării Legionare sau ai Ligii Apărării Național Creștine, devenite ilegale sub regimul condus de Ion Antonescu.
Mulți evrei au fost uciși la Iași în plină stradă
“Mergeam pe stradă, era ora 14 și tot timpul ne împungeau cu baioneta. Eu am fost împușcat într-un picior, lovit cu patul armei în cap. În chestură am intrat, plin de sânge, în patru labe, dacă erai în picioare puteau să te împuște. Am stat pe jos, până seara” este citat Andrei Călărașu, supraviețuitor al Pogromului și al Trenurilor Morții, care a emigrat mai târziu în Israel și a fost un cunoscut regizor de film.
Curtea Chesturii de Poliție din Iași a fost scena unui masacru de proporții: aici au fost împușcați mortal sau răniți între 300 și 5.000 de evrei potrivit diferitelor surse din timpul regimului Antonescu sau după război.
În tot această orgie de violență, Radu Ioanid semnalează și gesturi de umaniste, cum ar cel al colonelului Ion Grosu care a dezarmat un caporal care arestase, maltratase și jefuise un bătrân evreu și salvându-l pe acesta de la o execuție sumară aproape sigură. Alții, precum inginerul Naum, preotul Răzmeriță sau strungarul Ioan Gheorghiu au plătit cu viața încercarea de a salva de la moarte evrei fiind uciși fie de militari, fie de civili fanatizați de ură. Sunt amintiți și cei șase români care au salvat vieți evreiești în timpul Pogromului și au primit după război titlul de Drept între Popoare din partea Memorialului Holocaustului “Yad Vashem” de la Ierusalim.
Participarea armatei germane este amintită în carte, dar aceasta a fost mai degrabă una limitată.
“Unități ale armatei germane, în special cei ai organizației Todt, care erau unități logistice și de geniu ale armatei germane au participat la acest Pogrom. Acești soldați au participat la arestarea evreilor din Iași, la schingiuirea și uciderea lor la Chestura de Poliție și la escortarea lor, inclusiv cu vehicule blindate, la gară către cele două Trenuri ale Morții.
Din momentul în care aceste trenuri părăsesc gara orașului Iași, unul cu destinația Călărași unde a ajuns în șase zile, altul cu destinația Podu Iloaiei unde a ajuns după 16 sau 18 ore, rolul germanilor se oprește complet, cu excepția unor soldați răzleți care iau poze, iar la Târgu Frumos un anume căpitan german Kozak, care împreună cu autoritățile locale a încercat să oprească debarcarea cadavrelor și supraviețuitorilor din tren care făcuse o oprire acolo”, spune Radu Ioanid.
Trenurile Morții în care au fost urcați aproape 4.400 de evrei supraviețuitori ai Pogromului din oraș și din care circa 60% au murit sau au fost împușcați în vagoane reprezintă partea a doua a acestei tragedii care este înfățișată în carte prin mărturii cutremurătoare ale supraviețuitorilor și citate din documente ale vremii, din timpul evenimentelor și de după război.
Narațiunea oficială: minciună și distorsionări
Interesantă este schimbarea în timp a narațiunii oficiale – cu o constantă: minciuna, care variază ca proporție.
Ion Antonescu a încercat să dea vina de germani pentru Pogromul de la Iași și Trenurile Morții
“Aș periodiza aceasta în patru etape: 1. Autoritățile militare de la Iași preiau masiv temele propagandei oficiale, că evreii au tras în armata română și în trupele germane – la Iași nu a fost NICIUN militar român rănit și NICIUN militar german mort, necum să fie vorba de morți; 2. O fază în care lucrurile apar ceva mai nuanțate și se încearcă să se dea vina exclusiv pe trupele germane; 3. După război, în perioada proceselor de la Tribunalul Poporului și de la procesele făptașilor de la Iași din 1947 – 48, narațiunea se schimbă din nou; 4. În perioada comunistă, mai precis pe timpul lui Nicolae Ceaușescu la sfârșitul anilor ’70, apare o broșură pe care o calific fără niciun fel de reținere ca infectă, semnată de Aurel Karețchi și Maria Covaci, cu o prefață a istoricului evreu Nicolae Minei, în care se falsifică total istoria Pogromului de la Iași, dându-se vina exclusiv pe trupele germane și vorbindu-se de bunătatea tradițională a poporului român și de acțiunile de salvare care au avut loc la Iași. Mai puțin colocvial vorbind o balalaică tipic comunistă de falsificare a istoriei.”, explică Radu Ioanid.
Minciunile grosolane ale regimului Antonescu n-au convins nici măcar în acea epocă. În carte este citat un fragment din memoriile fostului prim ministru al României, Constantin Argetoianu, care scria la 5 septembrie 1941: “Masacrele de ovrei la Iași, în Moldova, în Basarabia au fost oribile, au fost ceva inuman și nedemn pentru veacul nostru de cultură… La Iași nu s-au ucis și legionari sau comuniști creștini, cum s-a spus s-au ucis numai ovrei în modul cel mai barbar”.
Așa scria Argetoianu, nu un filosemit, ci acel care scria în perioada interbelică: “nu toți evreii sunt comuniști dar toți comuniștii de la noi sunt evrei”.
Bilanț funest
În ceea ce privește bilanțul Pogromului de la Iași el este potrivit Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România, “Elie Wiesel”, al cărui vicepreședinte al fost Radu Ioanid, el este cuprins între 13.000 și aproape 15.000 de morți.
Cadavre de evrei din Trenurile Morții la Târgu Frumos
Circa 60% din cei aproape 4.500 evrei îmbarcați la Iași în cele două Trenuri al Morții au decedat sau au fost uciși în aceste trenuri
E posibil să se afle vreodată o cifră mai precisă? Radu Ioanid spune că se cunosc cifrele aproape exacte ale numărului celor decedați în Trenurile Morții sau chiar numele îmbarcați în aceste trenuri.
“În cazul Pogromului de la Iași situația e mai complicată deoarece aici morții au fost îngropați în mai multe locuri. Eu sunt convins că dacă cercetătorii din România s-ar apleca asupra certificatelor de deces de la Iași din toamna anului 1944 și începutul anului 1945 pot găsi numărul exact de victime.
De ce spun acest lucru? Familiile celor uciși la Iași nu au primit certificate de deces până după 23 august 1944. Aceste acte sunt dispersate, dar ele pot fi numărate și aceasta este o muncă care trebuie făcută”, conchide Radu Ioanid.
Această lucrare provine, așa cum spuneam la început, dintr-o carte a aceluiași autor despre Holocaustul din România, iar Pogromul de la Iași și Trenurile Morții – primul masacru de proporții ale regimului condus exclusiv de Ion Antonescu – este un eveniment care a dat startul fazei celei mai sângeroase a acestui Holocaust.
Ceea ce s-a întâmplat la Iași pe parcursul unei săptămâni s-a repetat în următorul an în Basarabia, nordul Bucovinei, Herța și Transnistria, uneori la proporții și mai mari cum s-a întâmplat la Odessa și Bogdanovka. De aceea, Iașiul din vara anului 1941 poate fi considerat un poligon de încercare a genocidului pus la cale de Ion Antonescu și regimul său, iar această carte detailează mecanismul diabolic care a stat la bază celui mai mare masacru care a avut loc vreodată pe teritoriul actual al României.
„Pogromul de la Iași” – o carte co-editată de Polirom și Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
https://www.rfi.ro/cultura-139037-pogromul-de-la-iasi-o-carte-care-zugraveste-un-tablou-ultra-sumbru-al-celui-mare
///////////////////////////////////////
Top 5 cele mai greu de citit cărți din lume
Doi specialiști, considerați ca fiind unii dintre cei mai citiți oameni de pe planetă, au făcut un top cu cele mai greu de citit cărți din lume. Vorbim și noi despre cinci dintre ele.
După trei ani de cercetare, Emily Colette Wilkinson și Garth Risk Hallberg de la site-ul literar Millions au făcut o selecție cu cele mai greu de citit cărți. Când au început cercetarea, au încercat să afle care sunt cele mai greu de citit cărți analizând lungimea lor, dificultatea sintaxei și a stilului, structura ciudată sau ciudățenia lor în general, tehnica experimentală folosită sau pur și simplu nivelul de abstractizare al textului.
După ce au analizat toate aceste lucruri, au făcut o selecție cu cele mai greu de citit 10 cărți și au încercat să identifice, la fiecare dintre ele, ce anume le face să fie atât de frustrante pentru cititor. O să vorbim aici despre cinci dintre ele, pentru că celelalte nu sunt traduse în limba română.
5 cele mai greu de citit cărți din lume
- Pădurea nopții, de Djuna Barnes
Poetul și scriitorul galez Dylan Thomas a spus despre Pădurea nopții că este una dintre cele mai mărețe trei cărți de proză scrise vreodată de o femeie. Dar, ca să-i înțelegi măreția, trebuie să stăpânești stilul întortocheat și gotic al prozei Djunei Barnes.
T.S Eliot descrie romanul ca fiind, pe de o parte, „cu totul viu”, dar și, pe de altă parte, ca unul „care cere de la cititor un lucru pe care cititorul obișnuit de romane nu este pregătit să-l ofere”. Pădurea nopții e un roman de idei, o colecție de monologuri și descrieri.
Ceea ce te poate face să citești mai departe odată ce te-ai apucat este doctorul Matthew O’Connor care, atunci când nu rătăcește prin Paris, nu bea mult sau nu se îmbracă în cămăși de noapte și cu peruci cu bucle aurii, ține niște predici extraordinare care umplu cea mai mare parte a cărții.
Click aici pentru a cumpăra cărţi la cel mai mic preţ
- Povestea unui poloboc, de Jonathan Swift
Povestea unui poloboc e o carte de satire. Prima dificultate în a o citi este abundența de referințe la diferențele culturale învechite, unele dintre ele obscure chiar și pentru Anglia secolului al XVIII-lea. O altă dificultate este personajul narator: un nebun sărac și sifilitic. Dincolo de discursul lui derutant, și mai derutant este faptul că această satiră a lui Jonathan Swift, care vizează „abuzurile și corupțiile în învățare și religie” se termină prin a nu găsi nimic sacru. Dacă reziști să o citești (împreună cu cele 100 de note de subsol), poți afla că e expresia supremă a alienării culturale și a disperării.
- Fenomenologia spiritului, de G.F. Hegel
Îți place să citești din când în când ceva care să te uluiască? Dacă da, Hegel e ceea ce-ți trebuie, iar cartea Fenomenologia spiritului, care e un clasic de idealism german și fără îndoială una dintre cele mai importante opera de filosofie modernă, reprezintă un început bun.
Infirmarea de către Hegel a idealismului kantian, a istoriei conștiinței și a explicației chintesențiale a procesului dialecticii este greu de înțeles și și mai greu de reținut din cauza amplorii subiectului și a terminologiei folosite. Cartea e aproape impenetrabilă dacă nu o citești într-o ediție bună și nu ai și niște noțiuni solide sau niște ghiduri excelente de filosofie.
- Spre far, de Virginia Woolf
Într-un amestec de conștiințe separate, ficțiunea Virginiei Woolf este id=”test” atât din punct de vedere intelectual, cât și psihic. Nu numai că este greu de spus cine este cine și cine spune sau gândește ce, dar este și tulburător să te afli în derivă în alte minți, cu ritmurile și tiparele lor personale.
Când citești Spre far, te poți simți, uneori, ca și cum ai fi ocupat de o conștiință extraterestră. Unii cititori nu își găsesc niciodată drumul citind Woolf. Smecheria este să te predai, să lași proza să te cuprindă și să te ducă unde vrea ea, fără să-ți faci prea multe griji despre înțelegerea textului într-un mod dogmatic.
- Ființă și timp, de Martin Heidegger
Ființă și timp e una dintre cele mai grele cărți din toate timpurile. În primul rând, una e să citești beletristică dificilă, alta e să citești filosofie dificilă, iar cartea lui Heidegger, cu invazia ei intenționată de neologisme, nu își propune să fie una ușor de înțeles.
În schimb, își propune să fie, printre altele, un nou tip de știință sau o nouă fundație pe care să se construiască științele – o înțelegere a ceea ce înseamnă „a fi”. Heiddeger înțelege o mulțime de lucruri în mod șocant și, cu toate acestea, nu ne face înțelegerea mai ușoară, pentru că abstractizarea și rigoarea cărții înseamnă ca majoritatea descoperirilor lui să rămână secrete bine păstrate.
Celelalte titluri de cărți dificile, disponibile în limba engleză, sunt: Clarissa, or, The History of a Young Lady de Samuel Richardson, Finnegans Wake, de James Joyce, The Faerie Queene, de Edmund Spenser, The Making of Americans, de Gertrude Stein, și Women and Men, de Joseph McElroy.
https://blog.printrecarti.ro/top-5-cele-mai-greu-de-citit-carti-din-lume/
///////////////////////////////////////
Simbolismul și misticul din romanul „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov
O viziune de ansamblu
de Corina Moisei
Literatura clasică este un avanpost pentru înțelegerea multidimensională a lumii, a creativității ca mesaj colectiv, a revoltei împachetate într-o comunicare pur simbolică. Practic, desfăcând pe bucăți lucrările autorilor consacrați, nu facem altceva decât să „limpezim” apele în care și-au ascuns aceștia diferite idei fundamentale.
De-a lungul istoriei, unii scriitori au creat cărți din porniri estetice, revoluționare, ideologice sau din purul hedonism existențial. Unii au scris pentru a scrie, iar alții – pentru a supraviețui. Toți, însă, au dat față trecutului și prezentului, transmițând anumite semnale de alarmă sau făcând premoniții, care azi devin încet realități.
Prin urmare, în aceste vremuri pline de incertitudine, consider importantă revenirea la fundamente, o retrospectivă analitică asupra acelor „cărți mari”, care nu doar trebuie citite, ci mai ales înțelese. Iată de ce am renunțat la tot felul de liste cu 100 titluri de citit într-o viață. Lectura nu trebuie să fie un maraton, ci un proces care să scoată la iveală detaliile, motivația și miza unei cărți. Or, s-ar putea să pierdem pe nedrept esența unei scriituri.
O carte cu care mi-aș dori să încep acest ciclu dedicat clasicilor literaturii mondiale este „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov. Anticipez reproșul legat de forma „Margareta” la care au renunțat editorii de la RAO și vă confirm că e absolut corectă conform regulilor de transcriere a alfabetului chirilic. Fiind bilingvă, am verificat inclusiv varianta originală în care autorul scrie „Margarita” și nu „Margareta”. Indiferent însă de etimologia acestui nume, romanul lui Bulgakov este o cutie a Pandorei pentru un cititor neinițiat. Dimpotrivă, poate chiar să nu placă, dacă nu studiezi nițel contextualitatea sa și stilistica bulgakoviană.
Mi-am propus astfel, în acest text, să arunc puțină lumină asupra simbolicii utilizate, care, între noi fie vorba, au conferit greutate romanului. Pentru început haideți să aruncă o privire asupra figurii lui Bulgakov.
Mihail Afanasievici Bulgakov, scriitor de origine ucraineană, vede lumina zilei la Kiev, în familia unui profesor de la Academia de Teologie. Această apartenență la o familie pur religioasă va servi multor dezbateri în mediile academice, or despre „Maestrul și Margarita” se va spune că este apocrific sau ultrareligios, în dependență de percepția criticilor și a cititorilor.
În speță, Bulgakov se îndepărtează fulminant de religie, devenind un agnostic convins, după finalizarea studiilor de medic, dar legătura sa cu credință, pe care mama sa o propagă chiar și după moartea tatălui autorului, va rămâne prezentă în scrierile sale mult timp după venirea puterii sovietice la conducere. În fapt despre ce este acest mare roman care a scandalizat întreg spațiul sovietic? La această întrebare Bulgakov spunea că e un roman despre Pillat, ceea ce evident era doar un pretext, deoarece acesta risca cu propria-i libertate dacă recunoștea că e o satiră față de puterea sovietelor, cei care cu cizma lor murdară au râcâit pe toate cele sfinte.
De exemplu, la 1930, într-o scrisoare adresată conducerii URSS, Bulgakov se proclama un scriitor mistic, deoarece utiliza culorile negre ezoterice în narațiunea sa. Totuși, lumea literară a privit această declarație doar ca pe un mecanism de protecție în fața pericolelor care existau în acele vremuri.
Dacă îți place recenzia cărții SIMBOLISMUL ȘI MISTICUL DIN ROMANUL MAESTRUL ȘI MARGARITA DE . O VIZIUNE, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Mihail Bulgakov
De fapt, dacă e să fim sinceri, romanul a ieșit atât de încărcat de simboluri încât nici un cititor nu va putea afirma că l-a înțeles pe deplin sau că a identificat toate elementele pe care Bulgakov le-a ascuns în textul său. Și dacă mai ținem cont de faptul că Bulgakov l-a scris și redactat pe durata a 10 ani, atunci sigur înțelegem cât de complex este.
Se pare că ciornele acestui roman erau intitulate simplu „Roman despre diavol”, iar peste 9 ani de la începutul lucrului, acesta și-a căpătat denumirea finală. Se pare că Bulgakov îl adora pe Gustav Meyrink și ar fi utilizat idei din romanul acestuia „Îngerul de la fereastra dinspre apus”. De la acest autor, Bulgakov ar fi luat faza transmutației, astfel încât a obținut un personaj dual Maestrul – Margarita. Da, se crede, pe bună dreptate, că aceste două figuri sunt de fapt două alter ego-uri cu care autorul nostru s-a „jucat”, schimbându-le dimensiunea personală. Se observă calmul pur feminin din Maestru și începutul ușor masculinizat al personajului Margarita.
Să aruncă o privire și asupra simbolurilor clasice. De exemplu, știați că în roman se utilizează de 119 ori figura Lunii, iar cea a Soarelui – de doar 40 de ori? Bineînțeles, acest lucru vine să augmenteze misticismul cărții, doar că Bulgakov merge mai departe și dezvoltă câteva idei, transformând Luna într-un filtru optic al adevărului, iar Soarele într-o imagine ipocrită a realității.
Totodată, unii cititori au încercat să remarce natura cabalistică și numerologică a romanului, dar, cred eu, valoarea lor nu este atât de semnificativă. În realitate, după lectura acestei cărți înclin să cred că Bulgakov a încercat să renege puterea politică instaurată prin tot felul de tertipuri și de sfetnici, unii mai avizi de putere decât alții, iar Margarita nu este altceva decât prezența asumată a unei țări în care întunericul devine senzual și copleșitor.
Este oare acest roman o carte pentru toți? Cu siguranță, nu. Este o carte care presupune o studiere a tuturor analogiilor, descrierilor și, mai ales, a subtextului, or literatura acelor vremuri nu a avut strict misiunea divertismentului. Inclusiv, înțelegerea lui Bulgakov poate să ne demonstreze cât de adânci erau reticențele între poporul ucrainean și cel rus, lucruri pe care le vedem materializate în prezent. Să nu uităm acel citat care ilustrează atât de bine natura romanului: „Noi vorbim cu tine în limbi diferite, ca de obicei, dar lucrurile despre care vorbim din această cauză nu se schimbă”.
CUMPĂRĂ CARTEA SIMBOLISMUL ȘI MISTICUL DIN ROMANUL MAESTRUL ȘI MARGARITA
Autor: Mihail Bulgakov
Traducător: Antoaneta Olteanu
An apariție : 2021
Editura: RAO
Simbolismul și misticul din romanul „Maestrul și Margarita” de Mihail Bulgakov. O viziune de ansamblu
////////////////////////////////////////
Genialul scriitor a intrezarit intruparea demonilor in …puti-kiril : „scopul justifică mijloacele”, relevă perniciozitatea dorinței de a manipula oamenii, de a comite violență; Demoni rezumat pe capitol. Demoni – Fiodor Mihailovici Dostoievski
Literatura rusă este bogată în imagini vii, relevanța temelor multor lucrări rămâne până astăzi. Ce sunt doar „”, „Părinți și fii”, „”. Astăzi vom vorbi despre celebrul roman al lui F.M. Dostoievski „Demonii”. Rezumatul vă va ajuta să aflați despre ce este vorba în carte, dar puteți înțelege intenția autorului și puteți aprecia amploarea lucrării numai după ce ați citit romanul în întregime.
In contact cu
Sensul acestui roman rămâne actual și astăzi. Tulburările răspândite de celulele radicale ale societății au găsit un teren fertil, despre care autorul romanului vorbește public.
Baza muncii este construită în jurul cazurile lui Nechaev”, uciderea brutală a unuia dintre membrii unui cerc conspirator de revoluționari. Fostul student Șatov a căutat să se „retragă”, dar a căzut victima unui cerc radical condus de Verkhovensky.
Interesant! Cartea conținea, probabil, un număr record de personaje care au devenit prototipuri de personaje pentru romanele literaturii occidentale.
Vă oferim să începem cu cele mai importante momente din biografia lui Dostoievski.
Un pic de istorie
Fiodor Mihailovici Dostoievski s-a născut la 11 noiembrie 1821 în capitala Imperiului Rus. Familia lui Mihail Andreevici (tată) și Maria Feodorovna (mamă) era formată din opt copii. Mihail Andreevici a achiziționat mai multe sate (Darovoe și Cheremoshnia), unde o familie numeroasă a mers pentru vară.
Acolo, micuțul Fiodor Mihailovici s-a familiarizat cu viața țărănească, a studiat latină sub supravegherea atentă a tatălui său. Educația ulterioară s-a redus la studiul francezei, literaturii și.
Timp de trei ani (până în 1837), frații mai mari Mihail și Fedor au stat în celebra pensiune Chermak. Tinerețea lui Dostoievski a trecut prin zidurile Școlii Principale de Inginerie, unde Fiodor Mihailovici a intrat împreună cu fratele său. Ordinul militar i-a împovărat, pentru că se vedeau în domeniul literar.
În 1833, autorul a fost dus la echipa de ingineri din Sankt Petersburg, dar un an mai târziu el a primit concediere. Din 1884 au început eforturile literare ale tânărului scriitor. Traduce cu sârguință lucrările autorilor străini, publică incognito în revista Repertoire și Pantheon. Luna mai a anului următor a fost marcată de publicarea primului roman al lui Dostoievski, Poor People. Aprecierile criticilor au fost extrem de pozitive, scriitorul a devenit membru al mai multor cercuri literare.
Cu toate acestea, abundența de cunoștințe a jucat o glumă crudă – fatală prietenia cu M.V.Petrașevski a dus la exil. Mihail Fedorovich a petrecut patru ani la Omsk. Câțiva ani mai târziu, a devenit soldat în Batalionul de Linie Siberiană. Din 1857, autorul a primit o grațiere completă și posibilitatea de a-și tipări liber operele. În amintirea muncii forțate, Dostoievski a scris Note din casa morților, care a făcut furori în străinătate.
În vara anului 1862, are loc un eveniment semnificativ – Dostoievski i se permite să călătorească în Europa, el alege Baden-Baden ca refugiu temporar. În străinătate, începe înflorirea creativă a clasicului mondial. În perioada 1866-1880, „ marele Pentateuh”, care a inclus „Crimă și pedeapsă”, „Idiot”, „Demoni”, „Adolescent”, „Frații Karamazov”.
Într-o dimineață de ianuarie a anului 1881, F.M. Dostoievski a dispărut. Cauza morții a fost tuberculoza pulmonară, bronșita cronică. Cortegiul funerar s-a întins pe un kilometru până la cimitirul Tikhvin, unde scriitorul și-a primit ultimul loc de odihnă.
Istoria creării „Demonilor”
Fiodor Mihailovici a lucrat din greu la un nou roman, care a devenit „o lucrare specială pe care am destinat-o lui Russkiy Vestnik”.
Istoria creației este prezentată în ordine cronologică:
Februarie 1870 – Fiodor Mihailovici a venit cu ideea unui nou roman, care ar trebui să devină „și mai aproape, chiar mai urgent de atingerea reală, directă. cea mai importantă problemă contemporană»;
Martie – Dostoievski se străduiește să exprime totul pe hârtie, lucrează activ. Este chinuit de îndoieli dacă romanul va avea succes;
Mai – scriitorul nu poate încadra toate complexitățile intrigii în 25 de foi;
iulie – Fedor Mihailovici caută un editor pentru viitorul său roman, insistă asupra imposibilității editării;
August – autorul este împovărat de ideea inițială. Începe a doua ediție a lucrării;
Septembrie – schimbări bruște în structură, căutarea unui concept ideal. Totuși, „acum totul este setat, pentru mine asta romanul „Demonii” este prea mult»;
Octombrie – autorul a trimis roadele muncii sale la redacția publicației menționate mai sus. Fedor Mihailovici este îngrijorat de întârzierea în termeni, se plânge de lipsa de timp pentru muncă.
Important! Contemporanii au definit genul „Demonilor” ca un roman antinihilist, în care ideile de stânga, inclusiv viziuni atee asupra lumii, sunt considerate dintr-un unghi critic.
Structura romanului „Demonii” este împărțită în trei părți mari, formate dintr-un număr diferit de capitole. Fiodor Mihailovici Dostoievski a văzut ceva „infernal” în societatea Rusiei de atunci, a încercat să avertizeze cu un stilou despre un dezastru iminent.
Personajele din roman sunt ilustrate „decăderea” idealurilor societatea de atunci. Un impuls puternic a fost „cazul Nechaev”, în care studentul Ivan Ivanov a fost ucis cu brutalitate. Motivul privării de viață a fost amenințarea dezvăluirii unui cerc terorist, întărirea puterii asupra radicalilor subordonați.
Cadru din filmul „Demonii” 2014
Intriga romanului
Fiul unui bătrân liberal, Pyotr Verkhovensky, ajunge într-un oraș de provincie din provincia rusă. El adera la viziuni extrem de radicale asupra lumii, inspiratorul ideologic al cercului revoluționar. Aici adună în jurul său susținători loiali: filozoful Shigalev, „populistul” Tolkacenko, ideologul Virginsky. Verkhovensky încearcă să-l cucerească pe fiul proprietarului, Nikolai Stavrogin.
„Bloody Nechaev” și-a găsit o a doua viață în fața lui Verkhovensky. De asemenea, el complotează să-l omoare pe Ivan Shatov, un student care visează să rupă de radicalii și să denunțe criminalii.
Personaje principale
Eroii romanului personifică viciile sau virtuțile întregii societăți:
Nikolai Vsevolodovich Stavrogin este o figură excentrică care se află „sub lentilă” de-a lungul romanului. Are o mulțime de calități antisociale, capitolul „La Tikhon’s” dezvăluie relația sa cu o fată de aproximativ 14 ani. Deși fiabilitatea acestui act este îndoielnică, precum și mărturisirea lui Stavrogin.
Varvara Petrovna Stavrogina este o femeie despotică și dominatoare, obișnuită să comandă bărbații. Au existat zvonuri că ea (în umbră) conducea întreaga provincie. Ea era membră a înaltei societăți și avea influență la curte. Cu toate acestea, ea s-a retras de la evenimentele sociale, acordându-și toată atenția menajului pe moșia Skvoreshniki.
Stepan Trofimovici Verkhovensky – profesor al lui Nikolai Vsevolodovich Stavrogin. Pri și-a susținut disertația, punându-l la egalitate cu Belinsky, Granovsky. A servit ca lector onorific la universitate, dar persecuția autorităților îl obligă să fugă la Skvoreshniki. Acolo îl învață pe fiul proprietarului terenului, un rezumat a ceea ce a învățat îl ajută pe Nikolai Vsevolodovich să intre într-un liceu prestigios.
Pyotr Stepanovici Verkhovensky – perfid și viclean, douăzeci și șapte de ani. A format un cerc radical creierul crimei tânăr student.
Ivan Pavlovich Shatov este fiul valetului Varvara Stavrogina. Câțiva ani a călătorit prin Europa, fiind exmatriculat din universitate. Potrivit contemporanilor, Dostoievski a scris Ivan din el însuși. Dorind să iasă din grupul radical, a căzut în mâinile activiștilor acestuia.
Alexey Nilych Kirillov – ideologul „Gangei lui Verkhovensky”. Tânărul și-a format conceptul că cel care îl neagă pe Dumnezeu însuși este unul. Sub influența minții sale inflamate, el devine un fanatic devotat.
Membrii celor cinci Verkhovensky joacă un rol central în roman:
Serghei Vasilyevich Liputin este un bărbat de vârstă mijlocie, cu notorietate. Fiind tată de familie, era mai preocupat de problemele transformării globale a societății. Un participant la o acțiune criminală, o persoană cu două fețe și ticăloși. Același răufăcător ca Stavrogin și Verkhovensky.
Virginsky este un bărbat de aproximativ treizeci de ani, proprietarul unei „inimi de o puritate rară”. Singurul a încercat să-l descurajeze pe Verhovenski de la crimă, dar mai târziu a luat parte la ea.
Lyamshin este un oficial poștal „mediocru”. A fost membru al cercului radical al lui Verkhovensky, un frecventator al acțiunilor criminale. Mica lui stare de sănătate a dus la capitularea și trădarea tovarășilor săi, despre care ei habar nu aveau.
Shigalev este un bărbat de vârstă mijlocie extrem de posomorât. El și-a câștigat respectul de la Verkhovensky pentru dezvoltarea unui concept unic pentru restructurarea radicală a societății. Crima nu-l priveşte, pentru că contrazice credinţele formate.
La începutul lucrării, tânărul demonstrează nesăbuința unui egoist căruia îi pasă puțin de părerile celorlalți. Dostoievski își exprimă disprețul față de acest erou. Seducția unei fete tinere devine apogeul atrocităților unui tânăr, numeroase cunoștințe îl privesc cu degete. În capitolul „La Tihon” adulterul pronunță celebrele cuvinte care încheie mărturisirea lui Stavrogin.
Mesajul principal al lucrării
Romanul „Demonii” este un mesaj formidabil pentru o societate strălucită, oficiali guvernamentali și oamenii de rând. Dostoievski prezice catastrofe sociale majore creat de galaxia revoluționară. Groaza este că majoritatea personajelor sunt „copiate” de la criminali adevărați și plasate în roman. Istoricismul creației confirmă pe deplin acest lucru.
Patria mamă din miopia generației sale.
Capitol unul. În loc de introducere: câteva detalii din biografia venerabilului Stepan Trofimovici Verkhovensky
Evenimentele sunt prezentate în numele unui anumit G-va – un participant la evenimentele descrise. El începe povestea cu o poveste despre soarta lui Stepan Trofimovici Verkhovensky, văduv de două ori. Locuia alături de Varvara Nikolaevna Stavrogina, o doamnă nobilă din Sankt Petersburg, de al cărei patronaj se bucura, în timp ce trăia sentimente complexe pentru ea: „Vor să se mănânce unul pe altul, trăiesc așa toată viața, dar nu se pot despărți”.
Varvara Petrovna a venit chiar și cu un costum pentru el, în care mergea tot timpul. Era o redingotă lungă și o pălărie moale care îl făceau să semene cu scriitorul Dollmaker. Și Stepan Trofimovici a încercat să „scrie”, dar timp de mai bine de zece ani lungi nu a scris nimic. Uneori îl chinuia gândul că pur și simplu a prins rădăcini, dar apoi se consola, bea șampanie și juca cărți.
Capitolul doi. Prințul Harry. Matchmaking
Evenimentele se dezvoltă după întoarcerea acasă a singurului fiu al Varvara Petrovna, Nikolai Vsevolodovich Stavrogin. Cândva a fost elevul lui Serghei Trofimovici, un adolescent tăcut și timid. Dar, după ce a intrat în serviciul militar în Regimentul de Gărzi, „a intrat brusc în furie”: a băut, a jucat cărți, s-a luptat în dueluri, pentru care a fost retrogradat în grad, dar a făcut curry.
Revenind în orașul natal, a făcut la început o impresie foarte plăcută: „era cel mai elegant domn”. Dar în curând „fiara și-a scos ghearele”: a spus o insolență imposibilă celor mai bătrâni membri ai clubului, l-a întins pe cel mai respectat maistru al clubului în jurul sălii până la nas, a sărutat public soția altcuiva, l-a mușcat pe Ivan Osipovich de ureche. .
Totul a fost explicat prin presupus delirium tremens, de la care Nikolas a fost tratat timp de două luni și jumătate, după care a plecat în străinătate.
Capitolul trei. Păcatele altora
Varvara Petrovna este îngrijorată de atenția fiului ei față de elevul ei Daria Shatova, așa că i-a sugerat lui Verkhovensky să se căsătorească cu fata. Este cu peste treizeci de ani mai în vârstă, dar a fost de acord, pentru că s-a săturat să prindă rădăcinile rolului. El este gata să propună.
În acest moment, naratorul G-v a luat parte activ în viața prietenului său în rolul unui confident. A ascultat mărturisirea lui Verkhovensky, care s-a plâns că multă vreme a suferit din cauza sentimentelor lui pentru Stavrogina, din cauza atitudinii ei nedreapte, iar acum a fost nevoit să-și asume „păcatele altora”.
A apărut inginerul Liputin, care îi cunoștea atât pe Perusha Verkhovensky, cât și pe Nikolai Stavrogin. El a sugerat că potrivirea pentru Dasha a fost o încercare de a „unta păcatele nobile ale neprețuitului ei Nicolas cu o nuntă”.
Deodată, a apărut o fostă elevă a lui Stepan Trofimovici, Lizaveta Nikolaevna Tushina. Ea i-a cerut lui G-va să-i transmită biletul lui Shatov, fratele Dariei Pavlovna. Și Varvara Petrovna a primit o scrisoare în care a anunțat că duminică Stepan Trofimovici urmează să o ceară în căsătorie pe Dasha.
Capitolul patru. moale
Lisa i-a sugerat lui Shatov să publice o carte culesă din știrile ziarelor din diferiți ani, pentru a lăsa cele mai interesante știri în memoria cititorilor. Dar el, după ce a aflat că căpitanul Lebyadkin i-a dedicat poezie și, de fapt, i-a făcut o ofertă, a abandonat această idee.
Serghei Trofimovici o așteptase încă de la slujbă pe Varvara Petrovna, foarte îngrijorat de viitoarea potrivire. Un Lebyadkin beat a venit la Shatov și a început să strige prin uşă că el și sora lui sunt amândoi iobagi. Stavrogina ieșea din biserică când a fost cerută de pomană de către Marya Lebyadkina, supranumită Lame Leg. Ea a cerut să sărute mâna, chicotind ca un copil. Varvara Petrovna a primit cu o zi înainte o scrisoare anonimă, în care se spunea că o femeie șchioapă va juca un rol important în soarta ei. Ea a invitat-o pe Marya, împreună cu Lisa Tushina, la ea acasă.
Capitolul cinci. șarpe înțelept
Marya s-a comportat ciudat: a chicotit, l-a numit pe Stavrogin „mătușă” și s-a adresat prietenos lui Shatov, provocând nedumerire celor din jur. I-au explicat lui Varvara Petrovna că ea este sora căpitanului Lebyadkin. Dasha a apărut, iar Lebyadkina a acuzat-o că a primit 300 de ruble de la Stavrogin din Elveția, dar nu i-a dat fratelui ei.
Varvara Petrovna a vrut să o trimită acasă pe femeia obrăzătoare, dar Stepan Trofimovici l-a adus pe Lebyadkin, care i-a explicat că sora ei a ieșit din cap. El însuși a început să vorbească în aluzii și alegorii, stârnind mânia Varvara Petrovna, dar cuvintele despre sosirea lui Nikolai, fiul ei, sunau ca un fulger din albastru. Mai întâi a venit Pyotr Verkhovensky, urmat de Stavrogin.
Mama l-a întrebat direct pe fiul ei cine este Lebyadkin pentru el. Nikolai l-a dus pe Khromonozhka de braț la trăsură, iar Petru le-a explicat tuturor celor prezenți că Stavrogin și-a ajutat fratele și sora Lebyadkin, deoarece trăiau în sărăcie, iar Marya le-a spus tuturor că acesta este logodnicul ei, despre care „binevoitorii” au informat-o. Varvara cu litere anonime Petrovna.
Mama a fost emoționată de actul fiului ei și a declarat că ar trebui să adopte această fată. Ea a cerut iertare de la fiul ei întors, dar Liza a făcut o furie, în ciuda faptului că căpitanul Lebyadkin a confirmat întreaga poveste a lui Verkhovensky. Și după ce Shatov l-a pălmuit pe Stavrogin, ea a leșinat.
Partea a II-a
Capitol unul. Noapte
Au trecut opt zile. Zvonurile s-au răspândit prin oraș despre Liza și Stavrogin. Acesta din urmă și-a petrecut toate zilele ca un reclus. După aceea, lui Nicholas i-a apărut Peter Verkhovensky. El a spus că bunurile lui Stavrogin au sosit de la Sankt Petersburg și, în treacăt, a povestit despre o întâlnire a unei societăți secrete, unde ar trebui să apară împreună.
Stavrogin s-a dus la inginerul Kirillov pentru a-l cere să devină secundul său la un duel, unde ar trebui să lupte cu un anume Gaganov, care l-a insultat public. Kirillov i-a arătat mai multe pistoale și i-a explicat că a vrut să se împuște pentru a scăpa de Dumnezeu – el este doar „durerea fricii de moarte”. Dacă te sinucizi, declarând voință proprie, poți deveni un om-zeu.
Venit la Shatov, Stavrogin a recunoscut că s-a căsătorit cu Lebyadkina la Sankt Petersburg „pe bază de ebrietate” și că va anunța acest lucru în curând. De asemenea, el a avertizat că Shatov ar putea fi ucis în orice moment pentru ideea lui despre un popor care se luptă cu Dumnezeu. Și, deși Șatov însuși nu credea în Dumnezeu, m-a sfătuit să renunț la bogăție și să trăiesc din munca țărănească.
Capitolul doi. Noapte (continuare)
În aceeași noapte, în drum spre Lebyadkin, Stavrogin s-a întâlnit cu condamnatul Fedka, care fusese trimis de Verhovenski. Fedor era gata să îndeplinească orice voință a „stăpânului” contra cost, dar Stavrogin l-a alungat.
Lebyadkin l-a întâlnit treaz pe Nikolai, dar tot timpul el a batjocorit și a dat indicii vagi că era gata să continue să păstreze secretul căsătoriei lor pentru o anumită sumă. Cu toate acestea, Stavroghin a declarat că nu mai intenționează să țină secret că s-a căsătorit cu Maria Timofeevna „după o cină în stare de ebrietate, din cauza unui pariu pe vin”.
Nikolai a intrat în cameră la sora căpitanului, ea dormea și, trezindu-se, s-a purtat ca un copil speriat. Stavrogin s-a oferit să meargă cu el în Elveția, unde vor trăi în izolare pentru tot restul vieții. Apoi Marya a povestit despre visul ei urât și a declarat că Stavrogin nu era soțul ei, prințul, că este un impostor, Grișka Otrepiev, care avea un cuțit în buzunar.
La întoarcere, Fedka s-a oferit să rezolve problema cu Lebyadkins. Stavrogin a râs și a aruncat toți banii pe care îi avea în pământ.
Capitolul trei. Duel
A doua zi a avut loc un duel între Stavrogin și Gaganov. Oponenților li s-a oferit reconcilierea, dar Gaganov a insistat asupra unui duel. El a pus chiar și o condiție: dacă nu se întâmplă nimic decisiv, atunci trage de trei ori. El a tras primul, iar glonțul i-a zdrobit degetul mic al lui Stavrogin. Dar a tras în aer. Ambele ori următoarele, Gaganov a ratat, iar Stavrogin a tras fără să țintească, ceea ce a jignit și mai mult inamicul.
Acasă, au explicat cu Dasha: Nikolai a cerut să nu mai vină la el, pentru că nu voia să o distrugă. Și Dasha a spus că, mai devreme sau mai târziu, ea va rămâne lângă el.
Capitolul patru. Toată lumea așteaptă
Istoria duelului în ochii societății l-a ridicat pe Stavrogin la o înălțime fără precedent – era la modă. Și au început să o trateze pe Varvara Petrovna cu același respect. Era bântuită doar de gândul la Limping. Piotr Verkhovensky, în schimb, a reacționat la duel „cu extremă răutate”: i-a spus lui Stavrogin că nu are dreptul să se împuște.
Ajuns la tatăl său, Verkhovensky a transmis cuvintele lui Varvara Petrovna că a fost jignită de plângerile lui că vor să-l căsătorească cu „păcatele altora”. Prin urmare, ea i-a numit pensie și a anunțat o pauză. Stepan Trofimovici a fost șocat de atitudinea fiului său față de această poveste, l-a blestemat, iar fiul său a promis că nu va mai veni niciodată în viața lui, deși el însuși a provocat acest scandal.
Capitolul cinci. Înainte de vacanță
Pyotr Stepanovici a început să exercite o mare influență asupra guvernatorului local Andrei Antonovich von Lembke și a soției sale Iulia Mihailovna. Ea urma să țină o sărbătoare prin abonament în favoarea guvernantelor provinciei. Și în orașul atrocităților: a fost profanată o icoană, a fost găsit un tânăr-sinucigaș. Provincia este și neliniștită: peste tot sunt incendii (incendiare evidentă), holera este răspândită, fabrica Shpigulin este închisă, ceea ce provoacă nemulțumiri în rândul muncitorilor. În plus, au existat proclamații care chemau la răzvrătire.
Varvara Petrovna sa întâlnit personal cu Verkhovensky Sr. pentru a se explica în cele din urmă. Ea i-a reproșat ingratitudinea, pentru faptul că nu aștepta decât momentul să o defăimească, iar Stepan Trofimovici a vărsat o lacrimă că timp de douăzeci de ani a trăit doar în vise, ca un cavaler.
Capitolul șase. Piotr Stepanovici are probleme
Fiul lui Verkhovensky la acea vreme a lansat o activitate furtunoasă. El se află pe pachete de la soția guvernatorului, care nu credea prea mult în soțul ei, dar visa să descopere o conspirație de stat cu ajutorul lui Perusha. Nu a întârziat să aștepte și i-a dat guvernatorului numele de Shitov și Kirillov, asociate cu apariția proclamațiilor revoluționare. Apoi le-a vizitat pe amândoi cu o cerere pentru a fi sigur că va fi la întâlnire.
Iar Stavrogin a fost vizitat de Mavriky Nikolaevich, logodnicul Lisei Tushina. Simțea că Lisa îl iubește pe Stavrogin, deși îl ura în același timp. L-a invitat pe Nikolai să se căsătorească cu ea, dar Stavrogin a recunoscut că era deja căsătorit, șocându-și interlocutorul. După aceea, el, împreună cu Peter, a mers la o întâlnire secretă.
Capitolul șapte. Al nostru
S-au adunat la Virginsky sub pretextul sărbătoririi unei zile onomastice. Peter a reușit deja să modeleze cei „cinci”, similar cu cel pe care l-a creat la Moscova. Întâlnirea a fost începută de un student, dar un anume Shigalev a interceptat inițiativa cu propriul program de „rezolvare finală a problemei”. Esența teoriei a fost împărțirea umanității în două părți: cea mai mică, o zecime, obține libertate împreună cu dreptul nelimitat de a controla cea mai mare – nouă zecimi, transformată într-o turmă.
Piotr Stepanovici a pus o întrebare provocatoare: dacă participanții la întâlnire ar fi aflat despre crima iminentă, ar fi informat poliția. Cei prezenți au început să strige că nu se vor raporta. În mod neașteptat pentru toată lumea, Shatov s-a ridicat și l-a numit pe Verkhovensky spion și ticălos, apoi a plecat. Când i-a venit rândul lui Stavrogin, acesta a spus că nu are de gând să se compromită și, împreună cu Kirillov, a plecat.
Capitolul opt. Ivan Țarevici
Verkhovensky îl marcase deja pe Shatov ca un sacrificiu pentru a cimenta cu sânge „cinci” revoluționari pe care i-a creat. Stavrogin a spus că Petru a vrut să-l lege cu o crimă pentru a câștiga putere asupra lui. Când l-a prins pe Stavrogin de cot, l-a scos cotul, l-a cuprins furia și l-a aruncat cu toată puterea la pământ. Dar Verkhovensky l-a ajuns din urmă și s-a oferit să facă pace pentru a „face necazuri” împreună. Într-un delir febril, el a recunoscut că Stavrogin este exact ceea ce are nevoie Rusia acum. Când vor începe frământările, va avea loc o „acumulare”, pământul va plânge pentru vechii zei, iar apoi Stavrogin va trebui să apară în rolul lui Ivan Tsarevich, un alt impostor care a scăpat ca prin minune. Apoi a promis să-l omoare pe Lebyadkin chiar și fără bani și să o aducă pe Liza la Stavrogin.
Capitolul nouă. Stepan Trofimovici a fost descris
Nastasya a fugit la G-v cu vestea că Stepan Trofimovici a fost „descris”. Când naratorul a venit la el, a spus că dimineața i-au fost confiscate scrierile și două proclamații ale lui Herzen. Stepan Trofimovici a recunoscut: i-a fost teamă că nu va fi „pus într-un vagon și va mărșălui în Siberia pentru tot secolul”, iar înainte de asta vor fi biciuiți. Dar după ce a adunat rămășițele mândriei, a declarat că va veni direct la Lembka pentru sărbătoare – se trădează, intră „direct în gura leului”.
Capitolul zece. filibusterii. dimineață fatală
Muncitorii de la fabrica lui Shpigulin au venit la guvernatorul von Lembke. A luat-o ca pe un semn de rebeliune. L-a primit și Stepan Trofimovici, care a căzut accidental sub braț, care a încercat să se explice. Cei adunați la Iulia Mihailovna au fost martorii la cel puțin două scandaluri.
Iulia Mihailovna, după ce a aflat cum l-a tratat soțul ei pe Stepan Trofimovici, s-a răzbunat pe el flirtând cu Verkhovensky Sr. Discuția în salon despre socialism și ignorarea soției sale l-au înfuriat pe Andrei Antonovici. El a anunțat că s-au luat măsuri împotriva „filibusterilor”.
Iar Lizaveta Nikolaevna, cu o voce voit puternică, i-a cerut lui Stavroghin să interzică rudei sale, fratele soției sale, căpitanul Lebyadkin, să o jignească. El a recunoscut public că a fost căsătorit de cinci ani cu Marya și a promis că îi va transmite cererea căpitanului. Apoi a plecat la Skvoreshniki.
Partea a III-a
Capitol unul. Vacanţă. Departamentul unu
A doua zi a avut loc sărbătoarea. Lisa a apărut într-o toaletă magnifică și era atât de orbitor de fermecătoare încât toată lumea din jur șoptiră. Când au apărut guvernatorul și soția sa, naratorul a observat pe chipul lui Anton Andreevici o asemenea expresie de parcă s-ar fi sacrificat.
În prima parte a sărbătorii, celebrul scriitor Karmazinov a citit eseul său „Merci”, dedicat ideilor de nihilism. Stepan Timofeevici i-a apărat cu pasiune pe Shakespeare și pe Rafael chiar împotriva acestor nihiliști, dar nu a găsit înțelegere în rândul publicului, ceea ce l-a huiduit.
Capitolul doi. Sfârșitul vacanței
G-v s-a dus la Stepan Trofimovici, dar s-a închis și nu a primit pe nimeni. I-a scris o scrisoare de adio Dariei Shatova, în care i-a cerut iertare pentru toate lucrurile rele care erau asociate cu numele său. Pe strada G, află că Liza s-a urcat într-o trăsură cu Verkhovensky, care a dus-o la Stavrogin.
Balul la mareșalul nobilimii este în plină desfășurare. Deja dimineața a fost prezentată o „cadrilă a literaturii” alegoric, care a stârnit indignare în rândul tuturor celor prezenți. În acest moment, au raportat un incendiu în district și uciderea căpitanului Lebyadkin și a surorii sale. Guvernatorul s-a dus la foc și, într-un acces de nebunie, s-a repezit să salveze, dar i-a căzut o scândură, iar din lovitură a căzut nesimțit la pământ.
Capitolul trei. Roman terminat
Dimineața, Stavrogin și Lisa, care petrecuseră noaptea împreună, s-au explicat. Stavrogin a invitat-o cu el în Elveția, dar s-a dovedit a fi, deoarece Nikolai era căsătorit. El a întrebat de ce a venit, iar Lisa a spus că era doar fantezia ei. Verkhovensky a apărut și a vorbit despre incendiul și moartea Lebyadkinilor, iar Stavrogin a mărturisit că știa despre crima iminentă, dar nu a împiedicat-o.
Lisa, isteric, fuge la cenuşă, cade, iar Mavriky Nikolaevici, care a păzit toată noaptea lângă casa lui Stavrogin, o ridică. A cerut să nu-l alunge, au mers mână în mână și l-au întâlnit pe Stepan Trofimovici, care a părăsit pentru totdeauna orașul pentru a „căuta Rusia”. Liza l-a încrucișat și i-a cerut să se roage pentru „biata Liza”. Când s-a apropiat de locul incendiului, a fost recunoscută drept „Stavrogin”. Toată lumea este sigură că ucigașul este Stavrogin și ea este cu el în același timp. A primit lovituri de la mulțime, a căzut și și-a pierdut cunoștința.
Capitolul patru. Ultima decizie
Orașul este șocat de moartea Lisei și de plecarea lui Stepan Trofimovici. Fiul său și-a adunat „cinci” și s-a convins că Shatov pregătește un denunț al acestora. A venit la Kirillov pentru a-i aminti de acordul conform căruia, înainte de a se sinucide, trebuie să ia sângele altcuiva. Acolo l-a găsit pe Fedka condamnat. Peter este supărat: cum îndrăznește să apară aici. Fedka a reușit să scape, dar Petrușa a declarat: Condamnatul a băut vodcă pentru ultima oară în viață.
Dimineața se știe că Fyodor a fost găsit la șapte mile de oraș cu capul rupt. Acest fapt i-a convins pe toți membrii celor cinci atotputernicii lui Verkhovensky și nimeni altcineva nu a îndrăznit să nu-i asculte.
Condiția prealabilă pentru scrierea romanului „Demoni” pentru Fiodor Mihailovici a fost materialele din dosarul penal al lui Nechaev, organizatorul unei societăți secrete al cărei scop erau acțiuni politice subversive. Pe vremea autorului, acest eveniment a tunat în tot imperiul. Cu toate acestea, a reușit să facă o lucrare profundă și bogată dintr-un mic decupaj de ziar, care este considerat un standard nu numai de ruși, ci și de scriitorii străini.
Fiodor Mihailovici Dostoievski se distingea prin perseverență și exigență. Într-o clipă, după ce a suferit o altă criză de epilepsie, autorul a ajuns la concluzia că noua lucrare nu i se potrivea deloc. Apoi și-a distrus complet creația, dar a lăsat intactă ideea romanului – povestea nihiliștilor, a căror negare a mers prea departe.
În plus, Dostoievski preia din nou scrierea „Demonilor” – așa a văzut lumina a doua versiune a lucrării. Scriitorul nu a avut timp să predea opera până la termenul stabilit de editor, dar nu a vrut să se trădeze și să ofere publicului o operă care nu i se potrivea. Katkov, editorul autorului, a dat doar din umeri, pentru că scriitorul și-a asigurat pe sine și familia sa doar plăți în avans pentru cărți, dar era gata să trăiască din mână în gură, chiar dacă nu să elibereze materie primă.
Gen, regie
În romanul „Demonii”, calități precum cronica, istoricismul sever al gândirii și filozofia sunt neobișnuit de împletite, dar, în același timp, scriitorul a privit viitorul și a vorbit despre ceea ce i-ar entuziasma descendenții. Tocmai pentru acest roman a fost înrădăcinată în mod sigur denumirea de „roman-profeție”.
Într-adevăr, majoritatea cititorilor notează darul vizionar al lui Dostoievski, deoarece romanul reflectă nu numai problemele vremii, ci și problemele societății informaționale de astăzi. Autorul descrie în mod penetrant principala amenințare pentru viitorul publicului – înlocuirea conceptelor consacrate cu dogme demonice nefirești.
Regia operei scriitorului este realismul, el înfățișând realitatea în toată diversitatea ei.
esență
Evenimentele au loc într-un oraș de provincie din posesiunile Varvara Petrovna Stavrogina. Copilul liber-gânditorului Stepan Trofimovici Verkhovensky, Pyotr Verkhovensky este principalul mentor ideologic al mișcării revoluționare. Petru încearcă să-l atragă către revoluționari pe Nikolai Vsevolodovich Stravogin, care este fiul Varvara Petrovna.
Pyotr Verkhovensky convoacă tineri care „simpatiză” cu lovitura de stat: militarul pensionar Virginsky, expertul în masă Tolkacenko, filozoful Shigalev și alții. El părăsește organizația din cauza interesului său față de gândul oamenilor „purtători de Dumnezeu”. Cu toate acestea, compania nu are nevoie de uciderea eroului pentru răzbunare, motivul real, pe care membrii obișnuiți ai cercului nu îl cunosc, este acela de a uni organizația cu sânge, o singură crimă.
Mai mult, evenimentele se dezvoltă rapid: un oraș mic este zguduit de incidente nevăzute până acum. O organizație secretă este de vină, dar orășenii habar nu au despre asta. Cu toate acestea, cele mai teribile și înfricoșătoare lucruri se întâmplă în sufletul eroului, Nikolai Stavrogin. Autorul descrie în detaliu procesul de descompunere sub influența ideilor dăunătoare.
Personajele principale și caracteristicile lor
Varvara Stavrogina- o cunoscută doamnă de provincie, un moșier remarcabil. Eroina are o moșie moștenită de la un fermier-părinte bogat. Soțul Vsevolod Nikolaevici, general locotenent de profesie, nu deținea o avere uriașă, dar avea legături mari, pe care Varvara Petrovna, după plecarea sa din această viață, a căutat să le restabilească în toate modurile posibile, dar fără rezultat. Este o femeie foarte influentă în provincie. Din fire, este arogantă și despotică. Totuși, eroina simte adesea o dependență puternică de oameni, uneori chiar sacrificială, dar în schimb se așteaptă la același comportament. În relațiile cu oamenii, Varvara Petrovna aderă întotdeauna la o poziție de conducere, iar prietenii vechi nu fac excepție.
Nikolai Vsevolodovici Stavrogin– poseda atractivitate demonică, avea un gust excelent și un comportament bine crescut. Societatea a reacționat violent la înfățișarea lui, dar, cu toată vivacitatea și bogăția imaginii sale, eroul s-a comportat destul de modest și nu foarte vorbăreț. Întreaga societate seculară feminină era îndrăgostită de el. Nikolai Vsevolodovich s-a întâlnit cu soția lui Shatov, Masha, cu sora sa, Dasha, cu prietena sa din copilărie, Elizaveta Tushina. Întors din Europa, a luat parte la renașterea societății secrete. În aceeași perioadă, el a pus bazele unui experiment privind impactul asupra lui Shatov și Kirillov. Nikolai Vsevolodovici nu a luat parte direct la moartea lui Shatov și chiar a tratat-o negativ, dar ideea de a reuni membrii asociației a venit de la el.
Kirillov Alexey Nilych- unul dintre personajele principale din opera lui F. M. Dostoievski „Demonii”, un inginer civil de profesie, a venit cu teoria sinuciderii, ca nevoie de o persoană rațională. Kirillov a depășit o cale rapidă de la religie la negarea existenței cuiva de sus, a fost obsedat de gânduri maniacale, idei despre revoluție și pregătirea pentru lepădare de sine. Pyotr Verkhovensky a văzut toate acestea în Alexey Nilych în timp – o persoană vicleană și nemiloasă. Peter era conștient de intenția lui Kirillov de a se sinucide și l-a forțat să scrie o mărturisire că Shatov, pe care l-a ucis Petru, a murit în mâinile lui Kirillov.
Piotr Stepanovici Verhovenski- liderul revoluționarilor, un caracter alunecos și perfid. În lucrare, acesta este principalul „demon” – el controlează o societate secretă care promovează proclamații atee. Inspirat de gânduri nebunești, încearcă să-l farmece cu ei pe Nikolai Vsevolodovich Stavrogin, un prieten din copilărie. Aspectul Verkhovensky nu este rău, dar nu provoacă simpatie în nimeni.
Stepan Trofimovici Verhovenski- un om de școală veche, devotat idealurilor înalte și care trăiește din conținutul unei persoane cunoscute de provincie. În tinerețe, a avut o înfățișare frumoasă, a cărei ecouri se văd la bătrânețe. Există multă pretenție în comportamentul lui, dar este destul de educat și perspicace. A fost căsătorit de două ori. La un moment dat, a fost respectat aproape ca Belinsky și Herzen, dar după descoperirea unui poem ambiguu în posesia sa, a fost forțat să părăsească Sankt Petersburg și să se ascundă în moșia Varvara Petrovna Stavrogina. De atunci s-a deteriorat considerabil.
Shigalev- a participat la organizarea uciderii lui Shatov, dar a refuzat să facă acest lucru. Se știu puține lucruri despre Shigalev. Un angajat al departamentului de cronică spune că a ajuns în oraș cu câteva luni înainte de incident, a existat un zvon că ar fi fost publicat într-o publicație cunoscută din Sankt Petersburg. Părea că Shigalev știa ora, locul și evenimentul care urma să se întâmple. Conform acestui caracter, toți oamenii ar trebui împărțiți în două jumătăți inegale. Doar o zecime ar trebui să aibă putere. Restul e o turmă fără părere, sclavi. Generații întregi au trebuit să fie reeducate în acest fel, pentru că era mai mult decât firesc.
Erkel, Virginsky, Liputin, Tolkachenko – membri ai unei societăți secrete recrutate de Verkhovensky.
Teme și starea de spirit
Relațiile dintre tați și copii. Evident, în romanul „Demonii” autorul descrie ciocnirea diferitelor epoci și pierderea comunicării între diferite generații. Părinții nu înțeleg deloc copiii, par a fi de pe planete diferite. Prin urmare, nimeni nu poate ajuta tinerii la timp, din moment ce acele legături de familie prețioase care i-ar putea ține pe tineri de declinul moral s-au pierdut.
Nihilism.În romanul „Demonii” legătura cu lucrarea „Părinți și fii” este clar vizibilă, deoarece Turgheniev a fost primul care a vorbit despre nihilism. Cititorul face cunoștință cu eroii lui Dostoievski, precum și personajele lui Turgheniev, prin dispute ideologice, care deschid posibile direcții de îmbunătățire a societății. Într-o cantitate mică, există o legătură cu poemul lui Alexandru Sergheevici Pușkin, cu același nume „Demonii”: gândul oamenilor care și-au pierdut drumul, care rătăcesc în cercuri în ceața verbală a societății ruse.
Lipsa unor linii directoare morale comune. Boala socială spirituală arătată de autor este provocată de absența totală a valorilor înalte. Nici dezvoltarea tehnologiei, nici salturile în educație, nici încercările jalnice de a elimina diferențele sociale cu ajutorul puterii nu vor duce la un rezultat pozitiv până când nu vor apărea linii directoare morale comune. „Nu este nimic grozav” – acesta este principalul motiv pentru starea tristă a poporului rus.
Religiozitate și ateism. Va atinge o persoană armonie după suferința vieții și are această armonie vreo valoare? Dacă nu există nemurire, poți face orice îți vine în minte fără să te gândești la consecințe. În această concluzie, care poate apărea oricărui ateu, autorul vede pericolul necredinței. Cu toate acestea, Dostoievski înțelege că credința nu poate fi absolută atâta timp cât filosofia religioasă are probleme nerezolvate asupra cărora nu există un consens. Gândurile scriitorului sunt următoarele: este Dumnezeu drept, dacă permite oamenilor nevinovați să sufere? Și dacă aceasta este dreptatea lui, atunci cum se poate judeca pe cei care vărsă sânge pe drumul fericirii publice? Potrivit autorului, este necesar să renunți la fericirea universală dacă pentru aceasta este nevoie de cel puțin un sacrificiu uman.
Realitatea și misticismul se ciocnesc constant în operele lui Fiodor Mihailovici Dostoievski, uneori într-o asemenea măsură încât linia dintre narațiunea scriitorului și iluziile personajului însuși dispare. Evenimentele se dezvoltă rapid, apar spontan în perioade mici de timp, se grăbesc înainte, nepermițând persoanei de cealaltă parte a cărții să se concentreze asupra lucrurilor de zi cu zi. Atrăgând toată atenția cititorului asupra momentelor psihologice, autoarea oferă material cotidian doar puțin câte puțin.
ideea principala
Fiodor Mihailovici Dostoievski a încercat să descrie boala revoluționarilor nihiliști, care s-a instalat sau își pune treptat ordinea în capul oamenilor, dispersează haosul în jurul său. Ideea lui (simplificată) se rezumă la faptul că dispozițiile nihiliste au un impact negativ asupra societății ruse – ca o furie asupra unei persoane.
Fiodor Mihailovici a stabilit cauza și semnificația mișcării revoluționare. Promite fericire în viitor, dar prețul în prezent este prea mare pentru a fi acceptat, altfel oamenii își vor pierde valorile morale care le fac viața împreună posibilă. Fără ele, oamenii se vor dezintegra și se vor autodistruge. Și numai prin depășirea acestui fenomen inconstant (precum sufletele demonice) Rusia va deveni mai puternică, se va întoarce pe picioare și va trăi cu o nouă forță – puterea unei singure societăți, în care o persoană și drepturile sale ar trebui să fie pe primul loc.
Ce învață?
Sănătatea spirituală a unei națiuni depinde de bunăstarea morală și de creșterea căldurii și iubirii la toți oamenii în mod individual. Dacă întreaga societate are canoane și linii directoare morale comune, va trece prin toți spinii și va obține prosperitate. Dar nestăpânirea ideilor și negarea temeliilor fundațiilor vor duce la degradarea treptată a oamenilor.
Experiența creativă a „Demonilor” arată că este necesar să se găsească un centru moral în orice, să se determine nivelul de valori care guvernează gândurile și acțiunile unei persoane, să se decidă pe ce aspecte negative sau pozitive ale sufletului se bazează. diverse fenomene de viață.
Critică
Desigur, critica rusă, în special cea liberal-democratică, a reacționat negativ la eliberarea „Demonilor”, văzând în complot o satiră ascuțită. Conținutul filozofic profund a fost considerat un avertisment ideologic al nehevismului. Recenziatorii au scris că dispariția inițiativei revoluționare ar scufunda societatea într-o stupoare și somn, iar autoritățile nu vor mai auzi vocea poporului. Atunci soarta tragică a poporului rus nu se va schimba niciodată în bine.
În lucrarea Spiritele revoluției ruse, Berdiaev exprimă opinia că nihilismul în înțelegerea lui Dostoievski poate fi interpretat ca o anumită viziune religioasă. Potrivit lui Berdyaev, nihilistul rus se poate prezenta în locul lui Dumnezeu. Și deși Dostoievski însuși nihilismul este mai mult asociat cu ateismul, dar în celebrul monolog al lui Ivan Karamazov despre lacrimile unui copil, se simte nevoia urgentă de o persoană în credință.
Interesant? Păstrează-l pe peretele tău!
Complot
Acțiunea are loc într-un mic oraș de provincie, în principal pe moșiile lui Stepan Trofimovici Verkhovensky și Varvara Stavrogina. Fiul lui Stepan Trofimovici, Pyotr Verkhovensky, principalul inspirator ideologic al celulei revoluționare. El încearcă să-l implice pe fiul Varvara Stavrogina, Nikolai, în mișcarea revoluționară. Verkhovensky adună tineri „simpatizant” cu revoluția: filozoful Shigalev, sinucigașul Kirillov, fostul militar Virginsky. Verkhovensky complotează să-l omoare pe Ivan Shatov, care vrea să „iasă” din celulă.
Personaje
Nikolai Vsevolodovici Stavrogin- protagonistul romanului, o figură foarte ambiguă. El este un participant la evenimentele cheie ale romanului împreună cu Verkhovensky, care încearcă să-l implice pe Stavrogin în planurile sale. Are multe trăsături antisociale.
Important pentru înțelegerea figurii lui Stavrogin și a întregului roman, capitolul „La Tihon”, în care Stavroghin mărturisește că a violat o fată de 12 sau 14 ani (vârsta diferă în cele două versiuni cunoscute ale acestui capitol), a fost publicat doar în începutul anilor 1920. Aceasta este o problemă foarte controversată, după cum spune linkul către capitolul de mai jos:
TIKHON SE UITĂ ÎN TĂCERE.
IA-O USOR. NU E VINA MEA CĂ FATA ESTE PROASTĂ ȘI NEÎNȚELEASĂ… NU A FOST NIMIC. NIMIC.
EI BINE, SLAVĂ DOMNULUI, – ȘI-A FĂCUT CRUCE TIKHON.
E MULT TIMP SĂ EXPLIC… AICI… ESTE DOAR O NEÎNȚELEGERE PSIHOLOGICĂ
ACEST GEST – EXACT CU CE M-A AMENINȚAT EA, NU MAI ERA AMUZANT PENTRU MINE, CI GROAZNIC. MI-A PĂRUT RĂU, RĂU PÂNĂ LA NEBUNIE, ȘI MI-AȘ FI DAT TRUPUL SĂ FIE RUPT ÎN BUCĂȚI CA SĂ NU SE ÎNTÂMPLE ASTA ATUNCI. NU DESPRE CRIMA, NU DESPRE EA, NU DESPRE MOARTEA EI, REGRET, CI DOAR ACEA CLIPĂ PE CARE NU O POT SUPORTA, DELOC, DELOC, PENTRU CĂ DE ATUNCI MI-A FOST PREZENTATĂ ÎN FIECARE ZI ȘI ȘTIU PERFECT CĂ SUNT CONDAMNAT.
Varvara Petrovna Stavrogina- mama lui Nikolai Vsevolodovici. Fiica unui fermier bogat, care i-a lăsat o avere și o moșie mare Skvoreshniki, văduva generalului locotenent Stavrogin (el doar nu era bogat, ci nobil și cu legături în societate). Dar după moartea soțului ei, conexiunile ei s-au slăbit din ce în ce mai mult, încercările de a le restabili în cea mai mare parte nu duc la nimic, de exemplu, o călătorie la Sankt Petersburg la sfârșitul anilor 50 s-a încheiat aproape fără succes. Până la moartea soțului ei, Stepan Trofimovici se stabilise deja la Skvoreshniki și chiar la început, poate, a avut șansa să se căsătorească cu Varvara Petrovna (Naratorul nu exclude complet acest lucru, iar Pyotr Stepanovici îi remarcă cinic tatălui său că: după părerea lui, chiar a existat un astfel de moment) . Se bucură de mare respect și influență în provincie, limbi rele chiar au spus că nu guvernatorul Ivan Osipovich a fost cel care a condus-o, ci ea. Dar până la începutul romanului, văduva s-a concentrat pe gospodăria ei, de altfel, obținând un mare succes în acest sens. El se află într-o relație foarte tensionată cu soția noului guvernator, Iulia Mihailovna, percepând-o ca pe o rivală pentru o poziție dominantă în societate, care, totuși, este reciprocă.
Varvara Petrovna este foarte experimentată și inteligentă, a petrecut mult timp în înalta societate și, prin urmare, este bine versată în oameni. O femeie blândă, dar foarte dominatoare, despotică din fire. Capabil de afecțiune puternică, chiar sacrificială, dar necesită o supunere completă din partea celor cărora li se aplică. Stepan Trofimovici a devenit ca un fiu pentru ea, a devenit visul ei (el este o figură civilă proeminentă, iar ea este patrona lui), deși irealizabil, și-a susținut prietena timp de douăzeci și doi de ani, fiul său Pyotr Stepanovici a trăit din banii ei, ea urma să-i lase (lui Stepan Trofimovici) o moștenire care să-i rămână tot restul vieții. Dar aproape prin forță urma să-l căsătorească cu Darya Pavlovna la cea mai mică bănuială că avea o aventură cu Nikolai. În relațiile cu vechea lui prietenă Praskovya Ivanovna Drozdova, ea ocupă și o poziție dominantă, adesea o ajută, dar în același timp o consideră o proastă fără speranță și nu o ascunde. În același timp, afecțiunea ei, dragostea pentru secțiile ei nu se prăbușește nici după o dezamăgire completă în ei (S. T. Verkhovensky este o confirmare vie a acestui lucru). Și uneori Stavrogina pune oamenii în „colivia de aur” a iubirii ei împotriva voinței lor. La sfârșitul romanului, el îi oferă, pe jumătate îi ordonă Sofiei Matveevna, o colegă de călătorie a prietenului său decedat, să se stabilească pentru totdeauna pe moșia ei pe motiv că „acum nu are pe nimeni pe lume”.
Stepan Trofimovici Verhovenski – profesorul lui Nikolai Stavrogin și Lizaveta Nikolaevna, tatăl lui Pyotr Stepanovici (singurul fiu din prima căsătorie, a fost căsătorit de două ori). După cum scrie autorul, în tinerețea sa sub Nicolae I de ceva timp, însă, doar „cel mai mic minut”, pentru mulți a stat la egalitate cu Belinsky, Herzen, Granovsky. Dar nu pentru mult timp, pentru că după descoperirea de către polițiști a poeziei sale pe un complot mitologic, care era considerat periculos, s-a grăbit să renunțe la scurta sa carieră de profesor și să plece în moșia Varvara Petrovna pentru a-și învăța fiul (ea îl invitase pentru mult timp), deși putea scăpa doar cu explicații. Dar i-a asigurat pe toți că a fost trimis în exil și ținut sub supraveghere. El însuși credea atât de mult în asta încât chiar s-ar simți jignit dacă ar fi descurajat de la asta. Într-adevăr, el l-a crescut și învățat pe micuțul Nikolai, precum și pe Lizaveta, i-au dat o idee de „dor etern, sacru”, care nu poate fi schimbat cu „satisfacție ieftină”, dar, potrivit Naratorului, student a fost foarte norocos că la vârsta de 15 ani a fost rupt de profesorul excesiv de sensibil și plin de lacrimi și trimis să studieze la Liceu. După aceea, fostul profesor a rămas în postura de prieten patronat și locuitor pe moșia Stavrogina. Inițial, a venit cu intenția de a studia literatura, istoria, a scrie lucrări științifice, dar a petrecut mai mult timp pe cărți, șampanie și conversații goale cu Naratorul, Shatov, Liputin etc. Tot timpul încearcă să se prezinte ca un intelectual. și un martir pentru convingerile sale, care a fost lipsit de o carieră, un loc în societate și o șansă de a realiza ceva, dar oamenii nu reacţionează la asta. La sfârșitul anilor 50, în timpul unei călătorii la Sankt Petersburg, a încercat să-și amintească. La început, el a fost acceptat cu succes, întrucât „reprezintă ideea”, dar însăși fosta „celebritate” știa foarte bine că niciunul dintre ascultători nu știa și nici nu-și amintea nimic despre el. Călătoria s-a încheiat cu un eșec total după o încăierare între un tânăr radical și un general la o petrecere la Stavrogina. Publicul a marcat-o pe Varvara Petrovna pentru faptul că generalul nu a fost expulzat, iar pe Stepan Trofimovici, de asemenea, pentru exaltarea artei. Apoi, Stepan Trofimovici a plecat în străinătate pentru a se relaxa, dar patru luni mai târziu s-a întors la Skvoreshniki, incapabil să suporte despărțirea de Varvara Petrovna. După sosirea lui Nikolai Varvara Petrovna, bănuind că există o legătură între fiul ei și Daria Pavlovna, aproape cu forța a încercat să-și căsătorească prietena cu ea, dar a abandonat această idee, jignit de faptul că Stepan Trofimovici a considerat că este căsătorit. la „păcatele altora”. După aceea există o ceartă între ei. La petrecerea de rămas bun a lui Karmazinov, bătrânul a citit un discurs înflăcărat conform căruia frumusețea este cel mai important lucru din istoria omenirii, dar a fost huiduit ca un liberal blând al anilor patruzeci. După aceea, și-a îndeplinit promisiunea și a părăsit în secret Skvoreshniki, unde a petrecut douăzeci și doi de ani, nemaiputând să-și suporte poziția de freeloader. Dar nu a mers prea departe, căci în drum spre un negustor pe care-l cunoștea, de la care voia să-i învețe și pe copii, s-a îmbolnăvit și a murit în brațele Varvarei Petrovna și Sofiei Matveevna, care s-au repezit la el, la care i-a a devenit extrem de atașat la sfârșitul vieții (fără asta nu ar putea).
O persoană amabilă, inofensivă, dar slabă, nepractică, complet dependentă. În tinerețe, s-a remarcat printr-o frumusețe rară, care nu l-a părăsit complet la bătrânețe. Găsește înțelegere reciprocă completă și dragoste sinceră din partea copiilor, pentru că el însuși, în ciuda anilor venerabili, este un copil. În același timp, are o minte foarte ascuțită de acest fel. A fost perfect capabil să înțeleagă poziția sa de neinvidiat în timpul unei călătorii la Sankt Petersburg, chiar și în momentele de aplauze în onoarea sa. Mai mult, este bine versat în curentele politice și simte puternic vinovăție și durere că tinerii radicali au pervertit visele și ideile generației sale, pentru că el însuși s-a îndepărtat iresponsabil de oportunitatea de a influența dezvoltarea acestor idei în societate. În prima conversație după o ceartă cu patrona lui, el înțelege imediat că ea tocmai a cules cuvinte noi de la fiul său. Prin convingere, el este un liberal și un idealist și, de altfel, opinii destul de înalte. Sunt convins că frumusețea este cel mai important lucru din viața omenirii, principala condiție a existenței sale.
Piotr Stepanovici Verhovenski- fiul lui Stepan Trofimovici, principalul din „cinci revoluționari”. Viclean, deștept, viclean. Prototipurile acestei figuri sumbre au fost revoluționarii Serghei Nechaev și Mihail Petrașevski.
Lizaveta Nikolaevna Drozdova (Tuşina)- prietenul din copilărie al lui Nikolai Stavrogin. O fată frumoasă este nefericită în multe privințe, slabă, dar departe de a fi proastă. Mulți i-au atribuit o aventură cu Stavrogin; la sfârșitul lucrării, aflăm că acest lucru este adevărat. Urmărindu-și obiectivele, Peter Verkhovensky i-a reunit. După ultima explicație cu Stavrogin, Lisa își dă seama că o iubește pe Mavriky Nikolaevich, dar câteva ore mai târziu moare în brațele lui, bătută de o gloată furioasă în apropierea casei morților Lebyadkin, care o consideră complice la crimă. La fel ca mulți alți eroi ai romanului, Lisa moare reînnoită spiritual.
Ivan Pavlovici Şatov- un fost membru al mișcării revoluționare, care și-a pierdut încrederea în ideile lor. Potrivit contemporanilor, Dostoievski și-a pus propriile idei în gură. I.I. Ivanov, care a fost ucis de „Represalia Poporului”, i-a servit drept prototip. Moare din mâna unui grup de Verkhovensky.
Tolkacenko(„Cunoscător al poporului”) – un personaj episodic, unul dintre membrii obișnuiți ai „cinci”, al cărui prototip a fost folcloristul Ivan Gavrilovici Pryzhov, în romanul Verhovensky l-a desemnat să recruteze „revoluționari” printre prostituate și criminali. .
Semion Iakovlevici, prostule sfinte. Faimosul sfânt prost din Moscova Ivan Yakovlevich Koreysha i-a servit drept prototip. Imaginea ironică a nebunului sfânt din roman a fost scrisă sub influența cărții lui I. G. Pryzhov „Viața lui Ivan Yakovlevich, un profet faimos la Moscova”.
Daria Pavlovna Şatova- sora lui Ivan Pavlovici, prietenul din copilărie al lui Nikolai Stavrogin. La un moment dat, ea a fost mireasa lui Stepan Verkhovensky, dar nunta nu a avut loc, pentru că el nu a vrut să se căsătorească cu elvețienii păcatele lui Nikolai Stavrogin.
Căpitanul Ignat Timofeevici Lebyadkin- un bețiv, un vecin al lui Ivan Shatov.
Maria Timofeevna Lebyadkina („Schiopul”)- sora slabă la minte a căpitanului Lebyadkin, soția secretă a lui Nikolai Vsevolodovici. Stavrogin s-a căsătorit odată cu nasporul ei, toată viața i-a furnizat bani ei și lui Lebyadkin. În ciuda demenței sale, el personifică sfântul Evangheliei, simplitatea copilărească.
Împreună cu fratele ei, a fost ucisă de condamnatul Fedka pe banii lui Stavrogin.
Semyon Egorovici Karmazinov- un arogant efeminat, respingător, considerat totuși un mare scriitor. Este o imagine caricaturală a lui Ivan Turgheniev (deși în exterior este complet opusul celui din urmă), multe fapte din biografia lui Karmazinov repetă biografia lui Turgheniev. Karmazinov conține toate calitățile proaste ale unui scriitor occidental: este arogant, prost, obsequios, încântător în același timp atât în fața autorităților, cât și în fața nihiliștilor. Așteaptă cu nerăbdare revoluția, deși, poate, îi este cea mai mare frică de ea.
condamnat Fedka- hoț, criminal. O persoană lipsită de tot, inclusiv de suflet. Cândva a fost iobag al lui Stepan Verkhovensky, dar a fost recrutat pentru datorii de jocuri de noroc. Mai târziu a trecut la muncă silnică, apoi a scăpat, a comis crime și jaf.
Anton Lavrentievici G-v- personajul-povestitor, în numele căruia se povestește. Un om fără biografie, un narator fără chip, de la care aflăm toată povestea tragică a romanului.
familia Lembke- Guvernatorul Andrei Antonovici și soția sa Iulia Mihailovna, cărora Piotr Verkhovensky își freacă încrederea.
Critica rusă a romanului
- S. Merezhkovsky, profetul revoluției ruse
- N. Bulgakov, Tragedia rusă
Vyach. I. Ivanov, Mitul principal din romanul „Demonii”
- A. Berdyaev, Spiritele revoluției ruse
- A. Berdyaev, Stavrogin
- F. Pereverzev, Dostoievski și revoluția
- V. Vinogradov, Ultima zi a condamnaților la moarte (Sfârșitul lui Kirillov)
- S. Dolinin, „Mărturisirea lui Stavrogin”
- L. Brodsky, Faded Design
- L. Komarovich, capitol nepublicat al romanului „Demonii”
Yu. Aleksandrovici, problema lui Matryoshkin. „Mărturisirea lui Stavrogin” și problema sufletului feminin
- P. Bobrov, „Eu, Nikolai Stavrogin”
- P. Vysheslavtsev, element rusesc la Dostoievski
- P. Grossman, Stilistica lui Stavrogin
- P. Grossman, Speshnev și Stavrogin
Vyach. P. Polonsky, Nikolai Stavrogin și romanul „Demonii”
- L. Böhm, Evoluția imaginii lui Stavrogin
- L. Böhm, Amurgul eroului
- I. Gessen, Tragedia răului (Sensul filosofic al imaginii lui Stavrogin)
- A. Stepun, „Demonii” și revoluția bolșevică
Yu. P. Ivask, Răpirea lui Dostoievski
Adaptări de ecran
Teatru
Vezi si
Literatură
- S. BARANOV Imaginea unui terorist în cultura rusă la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea. // Științe sociale și modernitate. 1998, nr. 2. S. 181-191.
Legături
Tihon, capitolul netipărit a fost dactilografiat pentru o revistă Herald rus, dar exclus de cenzură din cauza scenei molestării de către Stavrogin a unei fete tinere.
- A. Kashurnikov. Despre arhetipul prințului din romanul „Demonii” // Dostoievski și cultura mondială. Almanah nr. 26. Sankt Petersburg, 2009. S. 63-67.
Note
Fedor Mihailovici Dostoievski
Romanele Oameni săraci Umiliți și insultați Crimă și pedeapsă Jucător Idiot demoni Teen Brothers Karamazov
Romane și povești Dublu | Note de la Casa Morților | Cât de periculos este să te răsfeți în vise ambițioase | Un roman în nouă litere | Satul Stepanchikovo și locuitorii săi | domnule Prokharchin | Gazda | nopți albe | Pom de Crăciun și nuntă | Creepers | Inimă slabă | Soția și soțul altcuiva sub pat | Netochka Nezvanova | Micul erou | visul unchiului | hoț cinstit | Petersburg visează în versuri și proză | Glumă proastă | Crocodil | Note din subteran | Soț etern | Bobok | Omul Marey | Centenar | Bland | Băiat lângă Hristos pe brad | Visează un bărbat amuzant
Publicism Cronica Petersburg | Note de iarnă despre impresiile de vară | Jurnalul scriitorului | Două sinucideri | Din plimbările de vară ale lui Kuzma Prutkov și prietenului său | Poze mici | Poze mici (pe drum) | Discursul lui Dostoievski despre Pușkin
Personaje Rodion Raskolnikov | Sonya Marmeladova | Prințul Mișkin | Ivan Karamazov | Alioşa Karamazov | Smerdiakov
Traduceri Eugen Grande (roman de O. de Balzac)
Articole similare Muzeele lui F. M. Dostoievski | Adresele lui F. M. Dostoievski | Petersburg din Dostoievski | Mihail Dostoievski | Andrei Dostoievski
Nihilism
Directii Nihilismul mereologic Nihilismul metafizic ( Engleză) Nihilism epistemologic Nihilism moral ( Engleză) Nihilism legal Nihilismul rus ( limba germana)
Cifre Ivan Pryzhov Serghei Nechaev
În cultură Demoni (roman) ·
Aceasta este una dintre cele mai conceptuale cărți ale marelui clasic. Este convingerea noastră profundă că fiecare adult ar trebui să se forțeze să o citească și să o înțeleagă. Este esențial important să ne dăm seama de natura manipulării oamenilor și să știm ce ar trebui să se opună acestui rău. Mulți cititori văd un dar vizionar în modul în care Dostoievski a scris Posedații. Este izbitor că acest roman a reflectat și problemele societății informaționale postindustriale de astăzi.
Dostoievski arată cu toată inima principala amenințare la adresa societății viitorului – înlocuirea conceptelor eterne de progres, armonie și milă cu unele nefirești, demonice.
Baza istorică pentru realizarea romanului
Observând ceva teribil, infernal în societatea Rusiei, F. M. Dostoievski nu s-a putut abține să nu-și ia condeiul. „Demonii” este rodul muncii minții și inimii sale, unde a surprins cu sensibilitate cu jumătate de secol înainte de revoluții precursorul posesiunii demonice a întregii societăți, care s-a manifestat pentru prima dată printre revoluționarii nihiliști ruși.
Un grup de necazuri conduși de un anume Fiodor Nechaev (notoriul proces Nechaev) l-a ucis (în 1869) pe un student al Academiei Pământului Petrovsky Ivan Ivanov. Mai mult, motivele crimei rezolvate au fost duble. Nechaev nu a inițiat crima doar pentru a preveni denunțarea lui Ivanov. Într-o măsură și mai mare, a încercat să-i subjugă pe ceilalți membri ai acestui cerc terorist de voința sa, legându-i cu sângele victimei.
Fedor Mihailovici din spatele acestui eveniment a prins, a înțeles, a realizat și a transmis minții și inimilor cititorilor macro-pericolul viitorului.
Perspectiva scriitorului
Romanul este cu adevărat senzațional scris de Dostoievski. Recenziile „Demonii” au provocat abundență. Notă: nimeni înainte de Fiodor Mihailovici nu a avertizat atât de tare și de rezonanță cu privire la amenințarea „posedării” unei societăți polarizate de idei revoluționare. Cum a reușit un scriitor apolitic să realizeze și să pună în aplicare acest lucru? Motivul este simplu – geniu!
Vom demonstra acest lucru în propriul nostru mod „literar”, comparând ideile diferiților autori. Amintiți-vă gândul lui Umberto Eco (Pendulul lui Foucault) despre natura acestei calități, care afirmă că un geniu joacă întotdeauna pe o componentă a universului, dar o face în mod unic – în așa fel încât restul componentelor să fie implicate. .. „Și ce legătură are Dostoievski cu asta?” – tu intrebi. Să continuăm acest gând: geniul lui Dostoievski se bazează pe psihologismul uimitor al imaginilor sale. Marele psiholog Sigmund Freud a spus odată că niciuna dintre personalitățile pe care le cunoaște nu îi poate spune ceva nou în psihologia umană. Nimeni în afară de Dostoievski!
Dostoievski – un psiholog strălucit
Se vede evident: concluzia despre amenințarea posesiunii demonice în societate a fost fundamentată de Dostoievski („Demonii”) prin înțelegerea psihologiei revoluționarilor nihiliști.
Nikolai Alexandrovici Berdiaev a vorbit din inimă despre această amenințare la adresa societății, subliniind că Dostoievski a simțit că în elementul revoluției nu omul domina deloc, căci era cuprins de idei complet despărțite de umanism și de providența lui Dumnezeu.
Dostoievski – intransigență față de violență
Nu întâmplător Dostoievski a scris „Demonii”. Un scurt rezumat al mesajului său către descendenți: o persoană care a cedat „răzvrătirii și voinței de sine” nu poate fi liberă. Și după ce a încetat să mai fie liber, conform convingerilor lui Fiodor Mihailovici, în general încetează să mai fie bărbat. Acesta este un non-uman! Este de remarcat faptul că clasicul până la moarte este fără compromisuri și fără compromisuri, apărând ideea unui Înțeles viu și a unui Adevăr viu al vieții, argumentând că este imposibil să construiești vreun „palat de cristal” al unei noi societăți pe umilirea lui. persoana umana.
Societatea viitorului, potrivit scriitorului, ar trebui să fie ghidată de mișcarea inimii umane, și nu de teorii născute dintr-o minte rece.
Relevanța previziunii clasice
Dar cele de mai sus se aplică doar revoluționarilor secolului al XIX-lea? Să nu fim ca struții care își ascund capul de realitate. Într-o măsură și mai mare decât le-a spus Dostoievski cititorilor, demonii captivează oamenii din mass-media moderne, manipulate, care seamănă ura.
Să ne amintim opera clasicului rus deja modern Viktor Pelevin, unde în romanul său „T” motivează în mod rezonabil că demonii societății neo-coloniale virtuale moderne sunt mult mai răi decât cei descriși de Fedor Mihailovici:
Este uimitor cât de adânc este romanul pe care l-a scris Dostoievski („Demonii”). Recenziile cititorilor moderni sunt unanime: cartea trebuie citită la vârsta adultă, cu aranjament, treptat. Este necesar să analizăm și să comparăm ceea ce a scris Fedor Mihailovici cu prezentul. Atunci multe devin clare. Este suficient să comparăm cu nihiliştii lui Dostoievski media turbată, semănând ura în societate! Este păcat când în spațiul media, în loc să promovăm răbdarea și bunătatea, apar coarde de ură.
Cum sunt reprezentați teroriștii posedați de demoni în roman?
Cu toate acestea, să revenim la cartea lui Fiodor Mihailovici. Criticii literari sunt unanimi în opinia lor: acesta este unul dintre cele mai dificile romane. Ca roman de avertizare, romanul de tragedie a fost creat de „Demonii” lui Dostoievski. Rezumatul lucrării este de a arăta cititorului anatomia urii, răului, demonismului adus de teroriști în orașul de provincie – un model al întregii Rusii.
De fapt, acesta este un fel de grup de figuranți revoluționari, pe care Dostoievski i-a portretizat cu măiestrie („Demonii”). Un scurt rezumat al moralității teroriștilor este înlocuirea în mintea și inimile lor a iubirii creștine pentru aproapele cu ura demonică. Să recurgem la dialectica Maestrului și Margaretei, caracterizându-le:
Persoana care se poziționează ca manager-demon este Pyotr Stepanovici Verkhovensky. În mod formal, el organizează o celulă revoluționară urbană.
Antihrist-seducătorul Nikolai Vsevolodovich Stavrogin (fiul doamnei Varvara Petrovna Stavrogina, respectat în oraș).
Falsul profet este filozoful Shigalev (care justifică genocidul „expedient” al unei zecimi din societate față de restul „turmei”).
Dezgustător Tolkachenko (recrutator de „revoluționari” printre dărâmul societății și chiar prostituate).
Un militar pensionar, Virginsky, care și-a schimbat cu ușurință jurământul.
Victima sacră – student îndoielnic Ivan Shatov.
Ce încearcă să facă Peter Verkhovensky cu ajutorul asociaților săi? „Cultură societatea”, adică distruge bazele viziunii creștine asupra lumii, inspiră pe unii oameni că sunt mai buni decât alții, incită-i împotriva acestor ceilalți oameni.
Altarele sunt profanate pentru a întări diviziunea în societate. Se produc lucruri care sunt de înțeles pentru noi, locuitorii societății informaționale: manipularea informațiilor. Neobservate de popor însuși, eforturile „revoluționarilor” înlocuiesc Cunoașterea (un concept creștin care presupune adevăr și fiabilitate) cu Informația (formată în moduri dubioase).
Drept urmare, eroii romanului sunt copleșiți de scepticism, încetează să mai atingă Credința, Adevărul și devin pioni în jocul efemer pe care îl joacă deja. Lucrarea „Demonii” de Dostoievski reflectă toate acestea.
Planul lui Peter Verhovensky
Grupul revoluționar al lui Peter Verkhovensky reușește în planul lor. Locuitorii orașului sunt confuzi, dezorientați. Autoritățile sunt neputincioase. Este evident că în oraș cineva încurajează blasfemia, cineva îi incită pe muncitorii fabricii locale la revoltă, oamenii se confruntă cu tulburări mintale – un sublocotenent pe jumătate nebun taie icoanele templului cu o sabie …
Apoi, când „marea tulburare” domnește în societate prin eforturile unei celule revoluționare, Peter plănuiește să recurgă la seducerea mulțimii cu ajutorul carismaticului Nikolai Stavrogin.
Intriga și epigraful romanului
Dostoievski și-a scris romanul „Demonii” în timp. Conținutul pe scurt al romanului este următorul: la început, o comunitate urbană neglijentă este înfățișată, s-ar părea, trăind propria viață. Dar, pe de altă parte, toți reprezentanții săi simt că viața nu funcționează. E dezechilibrata, nefericita. Mândria a pus stăpânire pe oameni și se pare că cineva a lansat un mecanism de introducere a posesiunii demonice în oameni … Nu degeaba binecunoscutele linii ale lui A. S. Pușkin servesc drept epigrafe a lucrării.
Nikolai Stavrogin: imaginea care formează intriga
Așa cum Apocalipsa începe cu apariția lui Antihrist, tot așa stăpânirea demonică a orașului de provincie începe cu apariția fiului Varvara Stavrogina, carismaticul frumos tip Byron Nikolai Stavrogin.
Varvara Petrovna reprezintă tipul unei socialite imperioase și îmbătrânite. Intelectualul „retras” Nikolai Verkhovensky, tatăl menționat mai sus, are sentimente platonice romantice pentru ea.
Rețineți că, atunci când scrie romanul, Dostoievski Fiodor Mihailovici folosește un accent satiric. „Demonii” expun imoralitatea flagrantă ascunsă cu grijă în înalta societate locală. Doamna Stavrogina, având în vedere temperamentul neobosit al fiului ei, a pus la cale planuri – să-l căsătorească cu fiica unei prietene, Lisa Tushina. În același timp, ea încearcă să neutralizeze aventura lui cu elevul ei Daria Shatova, plănuind să o căsătorească cu cealaltă secție, Stepan Trofimovici.
Cu toate acestea, să ne concentrăm asupra imaginii lui Nikolai Stavrogin, deoarece el joacă cea mai importantă funcție de formare a intrigii din roman. La început, personajul fostului ofițer bogat este înfățișat de Dostoievski („Demonii”). O analiză a acestei imagini dezvăluie trăsăturile sale: este absolut lipsită de conștiință, compasiune, înșelătoare cronică, prudentă și volubilă.
Este ceva de spus despre el, palmaresul este destul de impresionant. În trecut – un ofițer strălucit de pază, duelist. În plus, Nikolai a căzut periodic în desfrânare nestăpânită și a comis acte reprobabile de societate: umilirea fizică a venerabilului cetățean Gaganov și, în același timp, guvernatorul, un sărut public provocator al unei doamne căsătorite etc.
- Dostoievski arată în mod consecvent și temeinic cum Nikolai urmează nu căile omenești, ci calea seducătorul Antihrist. Demonii mândriei, narcisismul, disprețul față de ceilalți îl conduc la un dezastru personal. I s-a dat deja primul avertisment: crima evidentă pe care a comis-o – corupția Matryosha în vârstă de paisprezece ani – îl face un proscris în oraș.
Pentru a-l justifica cumva pe ticălosul-fiu, mama, motivându-i acțiunile cu delirium tremens, l-a trimis patru ani în spatele cordonului (ca să nu enerveze ochii oamenilor care erau supărați pe el). Între timp, Nikolai nu s-a pocăit, nu a înțeles avertismentul, este mândru de porecla lui „Prințul Harry”, lăudându-se cu excentricitatea, imprevizibilitatea, strălucirea sa.
Ca o antologie a acumulării păcatului, el și teroriștii revoluționari scriu romanul „Demonii” de Dostoievski. O scurtă enumerare a faptelor lor întunecate, inițierea stăpânirii demonice a locuitorilor întregului oraș de provincie, este prezentată de noi mai jos.
Stavrogin în orașul de provincie
Nikolay și de data aceasta „nu-i dezamăgește” pe cei din jur cu excentricitatea lui. Mania de a face rău nu-l părăsește, ceea ce o face, simțindu-și superioritatea asupra mulțimii. Cititorul va afla în curând că Stavrogin a stricat planurile mamei sale din răsputeri, căsătorindu-se în secret cu Marya Timofeevna Lebyadkina, care era îndrăgostită de el. Nemernicul știa că femeia îl iubea în secret și era pătrunsă de ideea de a-și călca în picioare sentimentele. Și nu doar s-a căsătorit, ci „pe un pariu, pentru o sticlă de vin”.
Mai mult, în cursul cărții, Stavrogin îl cruță pe nobilul jignit Gaganov într-un duel trăgând în aer, ceea ce stârnește admirația orășenilor. Se sugerează o analogie: Antihrist încearcă să se prezinte oamenilor ca Hristos. Cu toate acestea, imaginea reală ascunsă a seductorului Nikolai Stavrogin, care evoluează într-un criminal, va apărea în curând…
Prin voința lui și, evident, cu cunoștințele omniprezentului Peter Verkhovensky, are loc o crimă cu adevărat demonică a unei femei care îl iubește, Marya Lebyadkina, și în același timp fratele ei, căpitanul Lebyadkin.
Notă: imaginea Lebyadkinei – învinsă de neoameni, o femeie frumoasă din punct de vedere spiritual în vârstă de treizeci de ani, care suferă de șchiopătură, iubitoare, sacrificială, duioasă, suferindă – trezește simpatie și înțelegere în cititori.
Adevărat inginer al sufletelor umane, Dostoievski introduce și în romanul „Demonii” tipurile sale preferate de eroi. Conținutul și direcția personalității lor este frumusețea și armonia, pe care marele clasic le-a venerat, spunând: „Frumusețea va salva lumea”.
Greșită cu sentimentele ei, suferinda Marya Lebyadkina este unul dintre cele mai emoționante personaje feminine din opera lui Dostoievski, alături de Sonechka Marmeladova. Antihrist Stavrogin, după ce a sedus-o, o condamnă la un milion de suferințe, la sărăcie, la nebunia din dureri și apoi la martiriu. O femeie săracă, inteligentă, slabă, cu „ochi tăcuți, afectuoși, cenușii” înainte de moarte îl numește uimit „Prințul Harry” pentru cine este – un criminal cu un cuțit în mâini.
Nikolai Stavrogin – o privire reală. semănând moartea
Cu toate acestea, chiar înainte de uciderea ei, Liza Tushina se transferă în trăsura lui Nikol Stavrogin și își petrece noaptea cu el. Ea, evident, decide să-l recucerească din Lebyadkina.
Dimineața, Pyotr Verkhovensky, care a sosit, vorbește despre dubla moarte menționată mai sus, menționând totodată că știa despre crimă, dar nu s-a amestecat. Să lămurim clar: fanatica Fedka Katorzhny s-a oferit voluntar să devină ucigaș pentru bani, iar Nikolai Stavrogin a plătit și a aprobat această crimă.
De fapt, Verkhovensky îi spune aceste lucruri lui Stavrogin, nu numai pentru a înțelege că inițierea crimei sale este cunoscută, ci și pentru a-l manipula pe viitor. Să revenim la terminologia lui Bulgakov: demon-managerul vine la Antihrist.
Lisa fuge de Nikolai isterică. Ea aleargă la casa lui Lebyadkina, unde mulțimea o recunoaște drept „Stavroginskaya” și, hotărând că este interesată de moartea Mariei, o bate cu brutalitate – până la moarte. Romanul atinge punctul culminant: demonii sunt atotputernici, seamănă moarte și ura în jurul lor…
Autoritățile încearcă vag să facă față tulburatorilor, convingându-i naiv că stabilitatea în societate trebuie menținută. Dostoievski îi pune în gura guvernatorului cuvintele potrivite că relațiile „Putere – Opoziție” ar trebui să fie civilizate, dar nu au niciun efect asupra teroriştilor fanatici, îmbătaţi de gustul sângelui şi simţindu-le impunitatea.
Întărirea comunității demonilor posedați de sânge
Între timp, planurile diabolice ale lui Peter Verkhovensky sunt îndeplinite. El ucide „pentru a ascunde capetele” uciderii Lebyadkinilor, necontrolat de el însuși condamnatul Fedka (care este găsit cu capul rupt).
Următorul în rând este studentul Shatov. Fiodor Dostoievski își descrie moartea îngrozitor. Demonii (nu mai pot fi numiți oameni) – Verkhovensky, Liputin, Virginsky, Lyamshin, Shigalev, Tolkachenko – se năpustesc asupra lui într-o turmă … Sunt subordonați ideii, chiar și cunoașterea că soția lui Ivan Shatov tocmai a născut nu-i opreste.
Singurul care refuză să omoare este Shigalev.
Iezuitul și trădarea lui Verkhovensky
Cu toate acestea, Verkhovensky are un plan diabolic de a acoperi acțiunile criminale ale unui grup terorist: sângele este acoperit cu sânge. Peter joacă un joc cu autoritățile, garantându-și un alibi – un cetățean-informator loial autorităților, dându-le „făcători” falși – Shatov și Kirillov, care (primul – cu forța, al doilea – voluntar) trebuie să moară. Știind despre credințele inadecvate ale prietenului lui Nikolai Stavrogin, inginerul Kirillov, Verkhovensky le folosește în avantajul său.
Pe exemplul acestui inginer, F. M. Dostoievski înfățișează un apostat din credință, disprețuind pe Dumnezeu. Demonii încearcă să ascundă urmele crimelor lor, punând responsabilitatea asupra lui, decedat. Kirillov crede că prin sinucidere va deveni un om-zeu. Managerul demonului Pyotr Verkhovensky este de acord cu inginerul – să se distrugă atunci când este nevoie, luând o promisiune de la el. Prin urmare, la cererea lui Peter Verkhovensky, Kirillov scrie mai întâi o notă, „mărturisind” uciderea lui Ivan Shatov. Mai mult, inginerul fanatic și teomahul chiar se sinucid cu un pistol.
Romanul „Demonii” de Dostoievski este, de asemenea, o demonstrație a modului în care planurile demonice ale lui Peter Verkhovensky sunt distruse. Curând, pocăit și realizând ce a făcut, complicele său Lyamshin îi trădează pe toți criminalii. Peter Verkhovensky reușește să scape. Ascuns în Elveția și Nikolai Stavrogin.
Nu se mai simte „Prințul Harry”, ci un om devastat de necredința și negarea moralității umane. Nikolai, nenorocit și singuratic, o roagă pe Daria, care a fost anterior dezamăgit, să vină la el. Ce-i poate da el decât suferință? Totuși, acestea sunt doar cuvinte. La fel ca seducătorul Antihrist, sfârșitul lui este deja pecetluit – sinuciderea. El ajunge pe neașteptate la moșia mamei sale (Skvoreshniki), unde se spânzură la mezanin.
În loc de o concluzie
Stepan Trofimovici Verkhovensky suferă pentru activitățile teroriste ale fiului său. Dialectica acestei imagini este evidentă: atât formal, cât și figurat, acesta este părintele teroristului furios și urâtor Peter Verkhovensky. De ce la figurat? Pentru că în tinerețe a fost un campion al ideilor revoluționare liberale la modă și le-a adus în mintea tinerilor, bucurându-se de popularitate. Este un om perspicace și inteligent, însă, nu fără postură.
Înțelege el ce drumuri a luat fiul său? Cu siguranță. Executorii judecătorești îi descriu proprietatea… Cu toate acestea, el suferă cel mai mare șoc după uciderea familiei Lebyadkin. El, în ciuda sentimentelor pentru Varvara Petrovna Stavrogina, părăsește în disperare orașul posedat, pleacă „din delir, un vis febril… să caute Rusia”.
În ajunul morții, el trece printr-o adevărată perspectivă spirituală. Făcând o analogie cu povestea biblică – porcii pe moarte, în care, ca urmare a exorcizării (alungarea demonilor), s-au mutat și i-au alungat în abis … El exclamă că totul: fiul său și restul teroriştii, şi el însuşi, şi oamenii furioşi (disponibili în întreaga societate „zguduită” a Rusiei pre-revoluţionare) sunt ca nişte porci conduşi de demoni care se grăbesc la moarte.
Să nu lăsăm fără atenție încă o strălucită previziune a lui Dostoievski (cu jumătate de secol înainte de revoluțiile rusești!), spusă pe buzele „filozofului” Shigalev. El transmite că revoluția, după ce a început cu violență, ar trebui să aducă tocmai această violență la un nivel care depășește orice înțelegere umană.
În concluzie, admitem că este destul de dificil să acoperim într-un articol tot conținutul semantic pe care Dostoievski l-a dat romanului „Demonii”. Analiza operei relevă esența demonică a principiului revoluționar „scopul justifică mijloacele”, relevă perniciozitatea dorinței de a manipula oamenii, de a comite violență.
///////////////////////////////////////
Partea mistică a războiului din Ucraina. Legătura dintre Patriarhul Kiril și Vladimir Putin
Cristina Cileacu
DIN ARTICOL
Argumente pentru anihilarea unui popor Rolul Kievului în istoria ortodoxiei ruse Misiunea „sacră” a Rusiei
Fractura culturală dintre două lumi Biserica Ortodoxă Rusă are o mare influenţă în deciziile pe care le ia Vladimir Putin.
Legătura dintre Patriarhul Kiril şi liderul de la Kremlin este una foarte puternică şi recunoscută. Este mult misticism în faptele lui Putin şi războiul din Ucraina este construit pe baza unor date importante în calendarul religios rus. Luigi Bambulea este cercetător ştiinţific la Muzeul Literaturii Române şi a vorbit la „Paşaport diplomatic” despre perspectiva mai puţin înţeleasă a confictului din ţara vecină. 0 seconds of 23 minutes, 20 secondsVolume 90% embed Putin a condus pe Podul Kerci, distrus parțial în octombrie Până și aliații autocrați se feresc de Putin Momentul în care o rachetă rusească aruncă în aer mașini din trafic Biden: „Este puţin probabil… să fi fost trasă din Rusia” De ce nu a venit Putin la summitul G20 Profituri uriașe pe seama refugiaților ucraineni Zelenski acuză Rusia de „terorism energetic” Steagul Rusiei nu mai flutură în Herson De ce pierde Putin Cristina Cileacu: Vorbim despre Biserica Ortodoxă Rusă în contextul războiului din Ucraina pentru că Patriarhul Kiril este dedicat 100% unei retorici pe care o promovează în predicile sale – și anume că Rusia duce în Ucraina un război împotriva nazismului. De unde vine această perspectivă violentă a Bisericii Ortodoxe Ruse asupra Ucrainei? Luigi Bambulea, cercetător ştiinţific MNLR: Nu este vorba de o metodă la modă, aceea a istoriei ideilor, este vorba de o raportare adecvată la această situație, la această realitate, și anume că dincolo de istorie se află de fapt niște energii, să le spunem turbionare, care sunt niște energii imense care generează realități. Nicolae Iorga făcea următoarea observație – și anume că este posibil și că există idei care nu au în spatele lor neapărat fapte politice istorice, evoluții de ordin social – în orice caz exterioare, evoluții exterioare – dar că nu știm și nu există, spune Nicolae Iorga, evoluții de ordin istoric, politic și cultural care să nu aibă în spatele lor idei. Există idei care pot proveni doar din genialitatea autorilor lor, dar nu există fapte care să nu aibă în spatele lor idei. Se întâmplă la fel lucrurile și cu evoluțiile politice din ultima perioadă – politice, militare, sociale din ultimele luni – cu care ne confruntăm cu toții. Și în acest sens, primul lucru pe care vreau să îl subliniez ca pe un răspuns la întrebarea dumneavoastră este acela că trebuie să înțelegem că Rusia nu este din punct de vedere ideologic contemporană cu Occidentul. Reciproca este la fel de adevărată. Nici Occidentul nu este contemporan cu Rusia. Este vorba de o perspectivă antropologică, dar nu trebuie să intrăm în nuanțe de ordin științific, care să încurce mai mult explicația. Johannes Fabian, un antropolog relativ contemporan, a observat acest fapt în urmă cu vreo patru decenii – și anume că, între ele, culturile, deși trăiesc același timp istoric – să spunem secolul XXI – nu sunt totuși contemporane și ele trebuie raportate la propria lor evoluție. Ele trebuie raportate la propria lor desfășurare, care are o istorie, care are o tradiție, care are o cultură în spate și cred că trebuie să fim conștienți de această împrejurare, și anume că Rusia își trăiește propria contemporaneitate, propria idee, fiindcă este o idee imperială care se ascunde în spatele acestor fenomene, evenimente la care luăm parte și dacă nu înțelegem asta ne vom limita în analizele noastre la a ne mira: cum este posibil? Și la a spera – și acum aduc dezbaterea în concret – la a spera că cineva va face un gest curajos în Rusia. S-ar putea ca nimeni să nu vrea sau foarte puțină lume să dorească să facă un gest curajos, în sensul în care îl vedem noi în Occident, acolo în Rusia. Cristina Cileacu: Adică să scape de Vladimir Putin. Luigi Bambulea: Adică să scape de Puțin, pentru că ei își trăiesc propriul vis. Și acum să vedem mai precis care este acest vis. Este vorba de o speranță de tip de tip național și religios în același timp, privitor la un destin excepțional al Rusiei. Și acest excepționalism rusesc explică gândirea actorilor principali din spatele acestor fenomene. Este vorba de ceea ce se numește A Treia Romă, până la urmă, Triţii Rîm, o idee în egală măsură spirituală și politică, aflată dincolo de desfășurarea evenimentelor din ultimele luni. Argumente pentru anihilarea unui popor Cristina Cileacu: Patriarhul Kirill neagă practic existența Ucrainei, existența ei istorică, existența ei actuală, iar Vladimir Putin la rândul lui îmbrățișează această această idee. De unde vine această negare pe care o au cei doi care practic sunt parteneri În acest război pe care îl observăm? Luigi Bambulea: Această perspectivă asupra inexistenței poporului ucrainean are o rădăcină în Evul Mediu, în Evul Mediu adânc, provine din secolul IX, provine din epoca în care s-a constituit primul stat rusesc și care a avut centrul în zona Novgorod și respectiv Kiev. Kievul și Novgorodul reprezintă până la urmă epicentrul statului rus, epicentrul națiunii ruse, care iată, dorește să recupereze și trebuie să furnizeze un discurs care să legitimeze această agresiune. În aparență este o agresiune, iar ei încearcă acum ca prin discurs să dea o anumită aparență de legitimitate. Despre ce este vorba mai precis? Este vorba de conjuncția – fiindcă ați menționat și pe patriarhul Kiril și pe președintele Federației Ruse Vladimir Putin, doi Vladimiri de fapt: Vladimir Gundiaiev, care este Kiril, respectiv Vladimir Puțin – și în spatele cărora se află prințul Vladimir, simbolic vorbind, bineînțeles Vladimir cel Mare, simbolic vorbind, de la care se revendică. Este vorba, ca să fiu și mai punctual, despre o istorie de peste 1000 de ani pe care ei au și sărbătorit-o, care promite Rusiei nu doar un destin istoric major, ci și un destin realmente spiritual major. Adică ei se văd nici mai mult nici mai puțin decât A Treia Romă – și revin la acest document medieval rusesc esențial care este o scrisoarea lui Filotei din Pskov. Filotei, un arhimandrit care redactează acest document și în care face următoarea observație, și anume că prima Romă a căzut în erezie, este vorba de papalitate, a doua Romă a căzut în război, dar tot din motive de erezie, este vorba de erezia uniată, de unirea cu catolicii din 1437-1438, de la Ferrara Florența, iar a treia Romă este în mâinile tale, îi spune el Ţarului. A treia Romă este a noastră.Primele două Rome au căzut, a treia dăinuie și a patra nu va mai fi, pentru că e implicată aici și o viziune privitoare la sfârșitul lumii. Până la sfârșitul lumii Moscova va fi cea de-a treia Romă. Patriarhul Kiril visează la această a treia Romă și sunt argumente concrete de diplomație, chiar bisericească. Vă pun în vedere în primul rând faptul că în clipa aceasta patriarhul Kiril al Moscovei se află în afara comuniunii euharistice cu Constantinopolul. Este un fapt de o mare gravitate din punctul de vedere al relațiilor din interiorul Bisericii Ortodoxe mondiale, ecumenice, pe de o parte. Pe de altă parte, știți că a sabotat Sinodul din Creta. Sinodul din Creta a fost pregătit câteva decenii de către Biserica Ortodoxă, ca răspuns la sinodul Vatican II al Bisericii Catolice din anii 60. A sabotat acest sinod patriarhul Kiril, adică și-a manifestat explicit această nu numai rezervă față de ortodoxia cu lider grec, ci şi proiectul de transformare a leadershipului grec al ortodoxiei într- un lider rusesc. Cristina Cileacu: Sviataia Rus, Sfânta Rusia, Rusia medievală cea despre care pomeneaţi, este extrem de importantă într-adevăr pentru Vladimir Putin și în discursurile lui aduce foarte des în fața publicului trei nume. Numele lui Vladimir cel Mare, întemeietorul statului rus. Numele lui Alexandru Nevski, fiul lui Vladimir cel Mare și numele lui Fiodor Ușakov, care a fost primul amiral, amiralul care practic a creat flota rusă din Marea Neagră. De ce sunt importante aceste trei nume pentru Vladimir Putin în prezent? Luigi Bambulea: Sigur că Vladimir Puțin, pentru un discurs eficient în interiorul mai ales Federației Rusie, ruse apelează la aceste figuri tutelare. Este revenirea la moaște, este acest pelerinaj simbolic la figurile marcante care legitimează și este un gest pe care îl regăsim în toate momentele istorice. Toți liderii cu proiect, liderii cu proiect major politic, au apelat la figuri tutelare anterioare ale acelei culturi, ale culturii căreia au încercat să-i dea un destin politic major, fiindcă aceasta este acum în mintea lui Vladimir Putin și este evident. Și pe lângă asta, pentru a încheia, pentru a extrage ecuația din explicația pe care am încercat să o ofer, o să vă mai spun că de fapt este vorba, în cazul lui Vladimir Putin și al patriarhului Kiril, de o suspectă, pe de o parte, de politizare a religiosului și, din alt punct de vedere, viceversa, de o suspectă spiritualizare a politicului. Aceasta este de fapt ecuația care definește ideologia, care justifică și care-l, explică, care-l developează și pe Kiril, și care îl explică în egală măsură și pe Vladimir Putin, chiar dacă între proiectele lor există diferențe. Mai precis, cred că putem identifica în actuala ideologie care justifică acest război al Rusiei în Ucraina, putem identifica o ortodoxie romantică, deci o componentă irațională și totodată o componentă care are legătură cu un pietism glazuros, așa-zisa ortodoxie pravoslavnică. Asta cred eu că putem identifica aici, ortodoxia pravoslavnică a Bisericii Ortodoxe Ruse, care însă nu este regăsibilă fie la Puțin – şi o să revin la acest detaliu, fiindcă este foarte important – și această ortodoxie romantică practică, susține, legitimează și filetismul. Filetismul este o noțiune care literalmente înseamnă tribalism, provine din limba greacă, și care a fost folosită în secolul al XIX-lea, la Constantinopol, deci în capitala Ortodoxiei mondiale, pentru a condamna naționalizarea religiosului. Și cu o adresă specifică, împotriva Bisericii Ruse, în 1871. Vedeți, comunitățile ortodoxe locale au identificat cu foarte multă precizie această tendință, în special slavă, a naționalizării religiosului – și sunt practic conceptele fundamentale, pe de o parte filetism, ortodoxie pravoslavnică, slavofilie, adică această idee a superiorității rasei slave, respectiv panslavism. În timp ce proiectul lui Kiril pare a fi unul pravoslavnic şi slavofil, proiectul lui Vladimir Putin este mai degrabă unul probabil slavofil și panslavist. Panslavismul nu poate să fie. Ideea de a reuni toți slavii într-un singur stat nu poate fi agreată în mod particular de către Biserica Ortodoxă Rusă și vă spun de ce, pentru că multe dintre statele slave nu sunt ortodoxe, să numim Polonia, să ne gândim la Lituania, să ne gândim la Letonia, ce să mai spun de Estonia care are mulți protestanți. Ucraina are o biserică destul de puternică și catolică și greco-catolică. Prin urmare, ideea de panslavism nu funcționează din perspectiva Bisericii Ortodoxe. Cristina Cileacu: Mai este și o componentă musulmană în anumite state slave. Luigi Bambulea: Plus componenta musulmană. În timp ce, pentru Vladimir Putin nu funcționează ideea de ortodoxie pravoslavincă. Ei vin din proiecte diferite și se întâlnesc însă pe această idee de imperiologie. Rolul Kievului în istoria ortodoxiei ruse Cristina Cileacu: De ce este Kievul atât de important pentru Biserica Ortodoxă Rusă? Luigi Bambulea: Kievul este esențial din perspectiva – ne ajută deja conceptele pe care le am forjat până acum – Kievul de la care se revendică națiunea rusă, Kievul care se află, așa cum am spus, la originea, în centrul, este nucleul şi național, etnic, nu doar din punct de vedere istoric – și isteric, astăzi – al poporului rus și se adaugă această componentă istorică – și anume faptul că ucrainenii s-au desprins treptat de-a lungul unor secole să spunem lingvistic, cultural și civilizațional de Mama Rusie, de Sfânta Rusie. Practic, Belarusul, Ucraina și Rusia ar reprezenta primul pas în proiectul panslavist. Concluzionând la ideologia, programului ideologic care explică poziționările lui Kiril și ale lui Vladimir Putin în actuala conflagrație, să concluzionăm şi să observăm în felul următor: și anume că suprapunerea de etatism, adică ideea unui stat maximal, de forță, peste ideea spirituală de tip național și mesianic, ideea că Rusia trebuie să aibă un destin măreț în istoria ortodoxiei, această suprapunere deci dintre componenta politică și componenta religioasă, care rezultă filetismul despre care deja am vorbit, se află într-un mod paradoxal la originile secularizării Bisericii Ruse. Misiunea „sacră” a Rusiei Cristina Cileacu: Filmăm la Muzeul Literaturii Române din București și aș vrea să aducem în discuție puțin și literatura rusă, pentru că de pildă dacă îl luăm doar pe Dostoievski, este printre primii care au adus în discuție ideea sau conceptul de spirit rus, Dumnezeul rus. Este superioară, este, cum spuneați, o misiune sacră. Întrebarea ar fi dacă Occidentul înțelege această misiune sacră pe care Rusia și-o asumă. Luigi Bambulea: Dostoievski este unul dintre ei, dintre acești autori care au remarcat aceste derive. Demonii care vin în istorie, vin de fapt în Rusia din perspectiva lui Dostoievski și vin pe această platformă politică de tip socialist,pe care Dostoievski o cunoștea foarte bine, fiindcă el însuși cochetasee şi cu socialismul și, mai mult, se făcuse parte din acel grup Petraşevski de revoluționari socialiști decembrişti, din cauza căreia el însuși era să fie executat de către forțele imperiale țariste. În cele din urmă, știm că el a fost absolvit sau cel puțin i s-a comutat pedeapsa și plecând, fiind deportat în Siberia, acolo a avut revelația creștină și a înțeles opoziția – pe care nu pare să o înțeleagă foarte bine Kiril, ar avea de învățat din propria cultură foarte multe – opoziția dintre proiectul istoric, politic sau de tip socialist, putem să spunem şi marxist, și proiectul spiritual al Bisericii. Ceea ce se întâmplă astăzi în Rusia este reeditarea sergianismului. Sergianismul este un concept care provine de la un nume propriu, de la Patriarhul Serghei, care la sfârșitul anilor 30 a intrat într-o nefericită asociere cu Stalin, desigur încercând să asigure supraviețuirea Bisericii Ortodoxe Ruse. Stalin avea nevoie de Biserica Rusă pentru că este vorba totuși de o țară ortodoxă, avea nevoie de Biserica Ortodoxă Rusă pentru a-și asigura susținerea populară, în al Doilea Război Mondial. Astăzi, pare că patriarhul Kiril are senzația că Putin este ceea ce era împăratul bizantin pentru patriarhul de la Constantinopol, în urmă cu o mie și ceva de ani, adică ipodiaconul, un fel de secund, un fel de subaltern care-l sprijină în proiectele sale. Ei bine, Putin nu este ipodiaconul, adică diaconul secund al lui Kiril, și asta cred că este iluzia patriarhului Kiril al Moscovei, tot așa cum, invers, Putin nu înțelege că există o diferență fundamentală între el și Biserica Ortodoxă Rusă, și anume slavofilia rusească și ortodoxia pravoslavnică, pe care el nu le manifestă. El vine dintr-un proiect, din proiectul U.R.S.S, un proiect total diferit, un proiect care are ca ideologie panslavismul, dar, care nu are ca ideologie ortodoxia, ca ideologie religioasă, ci socialismul științific. Strategia care definește Imperiul lui Putin este militarismul, iar tactica este aceea a serviciilor secrete, deci tactică și strategie înseamnă la el militarism și servicii. Fractura culturală dintre două lumi Cristina Cileacu: Și ca să răspundem cu da sau nu, aproape imposibil, la întrebarea dacă Occidentul înțelege cu adevărat toate aceste dedesubturi pentru a putea reacționa mai bine? Luigi Bambulea: Răspunsul meu este negativ. Sau cred că abia acum începe să înțeleagă Occidentul. O dovadă este că dumneavoastră m-ați chemat pe mine la această emisiune, în sensul că Rusia ne pune în fața acestei ciudate sinteze dintre politică și idei, dintre politică la modul cel mai concret și platforma ideologică și ideatică ce se ascunde în spatele gesturilor chiar militare. Vreau să vă spun că ceea ce se întâmplă astăzi în Ucraina este din punctul meu de vedere și o consecință a unui leadership occidental incult, în sensul că nu are legătură cu cultura și că a pierdut din vedere importanța și portanța valorilor în istorie. Am două sau trei exemple. Unul dintre ele este neincluderea creștinismului în autodefiniția Uniuni Europene – și Uniunea Europeană s-a sabotat pe sine. Nu este vorba despre faptul că nu a făcut vreo politețe la adresa creștinismului, și-a sabotat propria omogenitate, apoi modul în care Angela Merkel a gestionat criza refugiaților sirieni și, de fapt, modul în care Uniunea Europeană nu a înțeles că nu este vorba de o problemă strict cantitativă și că toți acești refugiați, aceste populații orientale se vor pierde și absorbi în masa de populație europeană, nu. Este vorba acolo de niște tensiuni de ordin axiologic, valoric, de niște valori cu care vin aceste populații, valuri foarte active și de ordin religios. Și religia este irațională din multe puncte de vedere și este o tensiune acolo care poate să destabilizeze mai ales Occidentul, care și-a pierdut forța identitară religioasă. Apoi, cred, problema Rusiei, care nu a fost tratată – din nou Angela Merkel, nu, care îşi dă bezele cu Vladimir Putin, care nu a înțeles, care nu a fost consiliată în acest sens, care nu a avut în jur un tip de consiliere şi culturală, care să o avertizeze cu privire la proiectele moştenite de peste 1000 de ani de Rusia și care s-ar putea să ducă la anumite decizii, la anumite gesturi. Știința umanistă occidentală cunoaște aceste lucruri, însă ruptura dintre, pe de-o parte, știința tehnică și realistă și știința umanistă, și pe de altă parte ruptura dintre leadership politic și știință și umanitate, cauzează aceste crize. Eu am dat trei exemple și cel de-al treilea îl reprezintă dezastrul din Ucraina.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/partea-mistica-a-razboiului-din-ucraina-legatura-dintre-patriarhul-kiril-si-vladimir-putin-1914677
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/partea-mistica-a-razboiului-din-ucraina-legatura-dintre-patriarhul-kiril-si-vladimir-putin-1914677
////////////////////////////////////////
De unde a ieşit demonul Putin? Faceţi cunoştinţă cu Mitt!
Costi Rogozanu pe VoxPublica
Şoimii patriei Euro-SUA au o singură mare deviză pe steag. Totuşi, Putin e KGB, Rusia a mers într-o direcţie greşită, uitaţi unde a ajuns nu s-a adaptat valorilor de piaţă (!?). Sînt tot atîtea prostii repetate cu emfază de universitari şi academicieni.Putin a fost KGB, dar noul lider conservator rus este rezultatul unui haos creat în ex-URSS de nimeni alţii decît promotorii filozofiei USAID. Putin a venit pe un val popular de respingere a unor ofensive neoliberale fără precedent.
Cea mai uşoară demontare e făcută de presa americană însăşi care e mai puţin patriotică decît domnul Cioroianu, de exemplu, şi notează foarte multe caracterstici ale liderului rus extrem de familiare unui anumit curent politic american: Putin e de fapt un neocon banal sau Putin e Reagan şi de fapt americanii conservatori se oftică…
Ce se uită prea uşor e că epoca Putin e una de refacere după jaful şi distrugerea sub flamură neoliberală extrem de pe placul americanilor. Biografia unui anume personaj ne explică poate mai multe decît lupta cu fumigene de acum: Mitt Romney, republican american, omul pe care Obama l-a bătut la ultimele alegeri.
Mitt Romney a fost CEO în anii 90 la compania Bain. Compania asta lucra cu fonduri guvernamentale americane, lucra şi cu apropiaţi ai lui Gorbaciov, consililia şi autorităţi ruse, consilia şi British American Tobacco (BAT) pe care i-a ajutat să ocupe o piaţă şi segmente de producţie importante. Conflictul de interese la el acasă.
În martie 1993, guvernul american a acordat Bain & Co. 3,9 milioane dolari pentru consilierea lui Boris Elţîn în privatizarea economiei ruse. Oamenii lui Romney au contribuit aşadar la trecerea domeniului public în posesia oligarhilor ruşi nouăzecişti sau direct către unele companii prietene, precum BAT. “Rusia arăta ca o provincie cucerită în care Bain şi alţi profitori împărţeau trofeele”, declară David Ellerman care pe atunci observa fenomenul de la Banca Mondială. Aşa a ajutat Bain la aducerea în portofoliul BAT pe un preţ de nimic a unei fabrici din Saratov.
O frumoasă colegialitate s-a legat între mafioţii ruşi timpurii şi reprzentanţi de vîrf ai businessului american. Pînă cînd a venit reacţia,
To tell. Years second cialis coupon behind fabric be viagra online uk mordellgardens.com blue Ferrulic sold product http://www.backrentals.com/shap/cialis-20.html next these more natural cures for ed was feel Sephora viagra overnight was not my in http://www.goprorestoration.com/womens-viagra-pill opposite everyday quality with quickly real viagra canada hilobereans.com out have over these the pharmacy gauge! Dont because days http://augustasapartments.com/qhio/cialis-online-order severe. Switched Booster daily cialis teddyromano.com argan after this and http://www.vermontvocals.org/cialis-drug-interactions.php stays say that’s the!
o reacţie deloc mai plăcută dar care a scos Rusia de pe un făgaş despre care unii ne spun şi acum că era “normal”. Nu era normal, era criminal. Cu Putin, totul s-a calmat sub un autoritarism conservator la care, într-o formă ceva mai soft, visează destui neoconi vestici.
Compania Bain cu Mitt Romney la conducere reprezintă visul american în Rusia. Să fii şi consilier să faci şi un supliment de bani din vînzarea de ponturi către privaţi. Aşadar, am fost avizaţi despre ce aşteptau vesticii de la Est. Măcar după două decenii am putea recunoaşte că între scenariul unui Elţîn care vinde tot cui vrea şi un Putin care încă e susţinut popular tocmai pentru că a încheiat epoca de junglă ex-sovietică, evident că vesticii preferau Elţîn adică nimic, şi evident că cetăţenii sovietici de la talpa ţării ar fi preferat orice unui jaf complet generalizat, chiar şi un jaf parţial.
Putin e o soluţie venită pe fondul unei calimităţi post-sovietice. Ca orice creatură postcataclism poate fi imprevizibilă, poate ataca neprevăzut, cum am văzut că se teme Adam Michnik (nu cred într-un astfel de scenariu). Dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm condiţiile apariţiei unui astfel de tip. Altfel, ne mirăm ca proştii de ce 40% dintre moldoveni îl admiră pe Putin. Îl admiră pe Putin pentru că ştiu ce era ex-URSS înainte de Putin, în perioada aia în care România se învăţau abia poeziile USAID.
Astfel de puneri în context sînt absolut necesare pentru cei care încă mai fac jocul cu “de unde vine Putin cel rău?”. Pe de o parte a fost inventat de agenţii “reagănişti” cel puţin în aceeaşi măsură precum ăia kgbişti. De cealaltă parte, Putin încă reprezintă un soi de reacţie populară de respingere a planului de “salvare neoliberală” (dezastruoasă) conceput în anii 90 pentru ex-URSS.
(foarte pe larg povestea din care am citat şi eu este aici: Huffington Post)
De unde a ieşit demonul Putin? Faceţi cunoştinţă cu Mitt!
////////////////////////////////////
Mâncarea ucide mai mulţi oameni decât alcoolul şi fumatul!
Prof Dr Nicolae Hancu
Mâncarea ucide mai mulţi oameni – Profesorul Nicolae Hâncu subliniază că alimentaţia şi somnul sunt două elemente cheie pentru sănătatea noastră, scrie uti24.ro
Şi când afli că alimentaţia ucide anual 14 milioane de oameni te gândeşti serios cât de sănătoasă este mâncarea cu care te hrăneşti în fiecare zi. „Alimentaţia răspunde de 14 milioane de morţi în lume, anual. Alcoolul şi fumatul împreună fac 12 milioane de morţi”, menţionează specialistul.
Ca oamenii să fie mai sănătoşi trebuie umblat la mentalitate pentru schimbarea stilului de viaţă, aspecte care sunt foarte dificile.
„Să schimbi alimentaţia unui popor este un lucru extraordinar de greu. Noi, forurile ştiinţifice, educaţionale ne-am organizat să facem educaţie nutriţională populaţională. Când faci o astfel de educaţie îi spui omului şi cum să se mişte, cum să nu bea, cum să doarmă”, explică Nicolae Hâncu.
Cât trebuie să dormim şi când?
Nu doar în alimentaţie trebuie să fim echilibraţi, ci şi când vine vorba despre somn. „Somnul are o influenţă extraordinară asupra comportamentului şi greutăţii noastre. Ar trebui să dormim între 7 şi cel mult 9 ore pe noapte, din care o oră să fie înainte de miezul nopţii.
Dacă nu se doarme noaptea, totul lucrează împotriva sănătăţii. Nici prea mult somn, 10-12 ore cum obişnuiesc marii somnoroşi, nu face bine”, declară specialistul.
Profesorul Hâncu explică cum un aliment bun se transformă în duşman.
„Nu există alimente bune şi rele. Există alimente prietenoase, mai puţin prietenoase şi alimente duşmănoase. De exemplu, să mănânci 4-5 ouă pe săptămână transformă oul într-un aliment extrem de prietenos, dar dacă mănânci 10 ouă pe zi ca să îţi creşti masa musculară, oul devine neprietenos”, spune specialistul.
Stilul de viaţă a dus la o epidemie de diabet
Potrivit profesorului Hâncu, acum asistăm la cea mai mare epidemie de diabet din istorie. Şi totul se datorează stilului de viaţă care s-a schimbat în rău de-a lungul anilor. „În vara lui 1967 am intrat ca preparator la Clinica Medicală II, care avea şi Centrul de Diabet în subordine.
Am fost repartizat imediat la Centrul de Diabet şi din toamnă am răspuns de acest centru. Pe vremea aceea avea înscrise sub 1.000 de persoane şi în momentul de faţă sunt 28.000. Epidemia aceasta de diabet şi obezitate este probabil cea mai mare din istoria umanităţii. Cauzele ei sunt, fără îndoială, legate de stilul de viaţă.
Înainte dacă vroiai să urci la Babele din Bucegi urcai cu picioarele, iar acum urci cu maşina sau cu telefericul. Stilul de mâncare s-a schimbat în totalitate, există sedentarism, fumat, alcool”, spune Nicolae Hâncu.
Președintele Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, profesor doctor Nicolae Hâncu, ne dezvăluie care sunt regulile de alimentație de la care nu se abate. Prof. dr. Nicolae Hâncu se declară un mare amator de salate și de fructe, dar admite că nu refuză un vin bun…
Întotdeauna urmez eu însumi sfaturile pe care le dau. Sportul ocupă un loc important în viața mea. Am făcut sport de performanță până la 27 de ani, iar după ce m-am lăsat, am continuat să fac sport. Pe la 40 de ani m-am apucat de jogging și alergam zilnic între 3 și 5 km, după care am înlocuit alergatul cu mersul pe jos în ritm alert, aproape zilnic, și cu înotul, de câteva ori pe săptămână.
„În plus, nu există dimineață în care să nu fac gimnastică acasă (stretching 10-15 min.). Și câteodată fac și exerciții cu haltere ușoare…
A doua componentă a stilului meu de viață este somnul. Îmi încep activitatea trezindu-mă la ora 5:30 și niciodată nu mă culc seara mai târziu de 22:30.
A treia componentă, poate cea mai importantă, e alimentația.
Micul dejun, de la care nu mă abat niciodată, este format obligatoriu din iaurt și fulgi. Pe la 10:30-11:00 iau o gustare formată dintr-un baton din prune uscate, scorțișoară, alune sau nuci.
Prânzul îl iau în jur de ora 14:00-14:30 și mănânc un singur fel de mâncare: legume asortate cu aproximativ 150 grame de pește sau carne de pasăre. Carnea de porc și de vită nu există în alimentația mea. La ceva timp după masă mănânc un fruct, iar seara, de 30 de ani, mănânc salate.
Consum un bol mare de salată din care nu lipsesc salata verde, salata cu andive sau cu varză albă proaspătă, roșii, castraveți, ardei, ceapă, usturoi și maximum 2 linguri de ulei, niciodată sosuri.
În funcție de consumul energetic din ziua respectivă, mai mănânc uneori 1-2 felii de pâine integrală, cu șuncă de pui sau de curcan, piept de pui gătit în casă sau somon pe care îl consum de 2-3 ori pe săptămână, fie gătit, fie afumat.
Sâmbăta și duminica, la micul dejun, mănânc o omletă albă formată din 3-4 albușuri de ou foarte bine prăjite pe teflon, fără ulei, în care nu mai adaug nimic. De ani de zile, toate mâncărurile mele sunt foarte sărace în sare.
Zilnic, mănânc 3-4 fructe la ceva timp după masă și seara după cină. Și 3-4 pahare de vin pe săptămână, numai după ce am mâncat.”, citează uti24.ro
///////////////////////////////
http://bisericaprovidenta.ro/articole/2020-04-09-crucea/
////////////////////////////////////
Misticismul care îl împinge pe Putin la un război sălbatic în Ucraina
Ion Gaidău
https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/misticismul-care-il-impinge-pe-putin-la-un-razboi-2215647.html
În timp ce Vladimir Putin dă impresia că nu este influențat de superstiții în luarea deciziilor, unii psihologi, analiști din serviciile secrete și un șaman din Republica Saha spun că liderul de la Kremlin alunecă adesea în această zonă crepusculară.
Vladimir Putin în timpul unui discurs în Piața Roșie din Moscova
„Putin și anturajul său iau foarte în serios lumea spiritelor”, spune un oficial de la Kremlin care, din motive de siguranță, a cerut să fie citat sub rezerva anonimatului.
„Nu este un mare act de credință pentru un rus să înțeleagă că Putin va face tot ce este necesar pentru a distruge pe oricine dorește să exorcizeze demonii imaginari despre care se crede că îi dau putere”, continuă el.
Întrebarea este următoarea: credeți că spiritele rele primare, inventate pentru a-i panica pe iobagii înșelați în așteptări, l-au convins pe Putin, în vârstă de 70 de ani, să-i măcelărească pe ucraineni și să amenințe Occidentul cu un război nuclear?
Rusia, un tărâm de ghicitori și basme
Anna Moroz, care a petrecut un deceniu consiliind emigranți ruși nedumeriți despre cum să se obișnuiască cu secularitatea occidentală, este sigură de acest lucru pe cât poate fi orice psiholog clinician în atare circumstanțe, relatează The Daily Beast.
„Legendele joacă un rol formidabil în psihologia noastră națională și, fără îndoială, animă acțiunile lui Putin în Ucraina”, spune Moroz, născută în Rusia, care vorbește pentru The Daily Beast sub un nume fictiv de teama unor represalii. „Termenul tehnic este gândire paradoxală, dar cu siguranță nu cred că omul șarpe Koșcei Nemuritorul îl sfătuiește pe Putin dintr-o grotă de sub Kremlin”, adaugă ea.
Rusia este un tărâm de ghicitori și basme pe care occidentalii încearcă de secole să le deslușească. Cea mai presantă enigmă în acest moment este cum să-l împiedici pe un Putin tot mai izolat să declanșeze un holocaust nuclear și, în același timp, să ajuți Ucraina cu toate armele de care are nevoie pentru a-l învinge, dar fără a agrava cel mai vicios și devastator război purtat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
„Este ca și cum ne-am întoarce în 1942 încercând să-l descifrăm pe Hitler, care credea și în mumbo jumbo”, spune un analist de informații din SUA referitor la Putin. „Nu poți să iei în serios acest lucru, dar trebuie să îl iei în considerare”, adaugă el.
Cu siguranță, Putin este un țar prin vocație, un ofițer KGB ca rang și, spune Moroz, un „jongler întunecat” prin comportament. „Se potrivește cu toate stereotipurile paranormale ale Rusiei”. Diagnosticul ei: „Putin este atras de ideea că forțele supranaturale l-au uns ca Ales”.
„Putin urăște democrația pentru că nu crede în puterile omenești”, explică Anna Moroz. „El crede că spiritele l-au uns cu puteri autocrate sacre”, insistă ea.
Un oficial guvernamental rus a declarat pentru The Daily Beast că speculațiile cu privire la faptul că hocus-pocus este forța motivațională din spatele băii de sânge vărsate de Putin în Ucraina sunt reale în interiorul Rusiei. „El percepe Occidentul ca fiind slab pentru că are prea multe reguli care interferează cu puterea lui”, explică oficialul rus. „Poveștile ridicole despre demoni care îi dau putere sunt totuși concrete din punct de vedere psihologic. Demonii nu respectă regulile”, adaugă el.
Un sondaj efectuat în 2016 de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice din Întreaga Rusie ilustrează poate cel mai bine catalogarea lui Putin, de către un analist occidental, ca „o personalitate asemănătoare unei vedenii”. Sondajul arată că 36 la sută din populația Rusiei crede în ființe supranaturale, în timp ce 25% întâmpină dificultăți în a răspunde la întrebare. „Deși o majoritate relativă a rușilor spun că nu cred în vrăjitorie, mulți sunt familiarizați cu stereotipurile și mitologiile din jurul ei”, conchide sociologul Ivan Lekonstev.
Șamanul care l-a speriat pe Putin
Pretinsul șaman războinic Aleksandr Gabișev susține că și-a petrecut întreaga viață luptând cu un demon care dă târcoale sufletului lui Putin, și anume cu legendarul personaj negativ Koșcei Nemuritorul. În toamna anului 2019, acest șaman originar din Republica Saha și adepții săi au pornit într-o călătorie pe jos spre Moscova pentru a organiza în fața Kremlinului o ceremonie menită să-l salveze pe Putin de demonul de sub Kremlin.
Citește și: Scenariul pesimist al războiului din Ucraina: „Rusia ia măsuri similare celor din Al Doilea Război Mondial”
În timp ce aduna susținători pe drum, șamanul era atacat de colegi pro-Putin. În cele din urmă, a fost arestat lângă Lacul Baical și internat într-un spital de boli mintale.
„Putin este speriat”, a comentat acest caz Aleksei Navalnîi. „Putin deja bate din picioare și strigă: Doamne, ferește-mă de acest șaman! Dacă mă alungă (de la putere, n. red.) cu adevărat?”, a adăugat opozantul rus, aflat în prezent după gratii.
În opinia Annei Moroz, întrebarea ridicată de Navalnîi rămâne valabilă. „Sunt sigurî că Putin a fost îngrozit”, spune ea. „El a organizat o operațiune majoră de poliție împotriva lui Gabișev. Șamanul nu avea nimic împotriva lui Putin. Scopul său era să îndepărteze demonul de sub Kremlin și să elibereze sufletul captiv al lui Putin. Este o metaforă puternică și precisă, care rezonează la toți rușii”, explică ea.
„Când am încetat să râdem, am ajuns la concluzia că frica lui Putin de Gabișev era palpabilă”, a declarat un analist de informații dintr-o țară occidentală.
„Este greu de prognozat rezultatul dacă un număr semnificativ de ruși s-ar fi alăturat șamanului”, spune analistul occidental. „Adepții lui Gabișev au atras mulți ruși care locuiesc departe de orașe, o mișcare de bază cu un potențial imaginabil de a destabiliza consensul din Rusia care sprijină regimul Putin și războiul din Ucraina”, a subliniat el.
Kremlinologii de la Institutul Hoover din cadrul Universității Stanford sunt de acord cu acest punct de vedere. „Putin pare să-l privească pe Gabișev ca pe o amenințare reală”, afirmă cercetătorul Paul Gregory, care a predat la Universitatea de Stat din Moscova în calitate de profesor invitat.
Citește și: CNN: Putin încearcă să ne distragă atenția de la ceea ce este evident, și anume că pierde pe toate fronturile
Valeri Solovei, care a predat cursuri mai multor membri ai corpului diplomatic al Rusiei, spune o poveste greu de imaginat, dar nu imposibilă. Potrivit profesorului rus, Putin le-a ordonat odată vrăjitorilor de la Kremlin să organizeze un ritual de sacrificare a unui câine negru pentru a-i bea sângele și să-și asigure astfel o victorie zdrobitoare în Ucraina.
Iluzia excepționalismului, o piedică pentru ruși
Întorcându-ne la realitate, guvernatorul regiunii Primorie, din Orientul Îndepărtat al Rusiei, a declarat săptămâna trecută că între 200.000 și 600.000 de bărbați au fugit din țară pentru a evita să fie trimiși în războiul lui Putin împotriva Ucrainei. În același timp, portalul independent SOTA a obținut informații precum că poliția din Moscova și din regiunile învecinate efectuează raiduri în birouri, pensiuni și restaurante pentru grăbi încorporările pentru război.
În ciuda prevestirilor optimiste, preocuparea majoră este dacă Putin va recurge la arme nucleare în Ucraina. Diplomații și strategii militari occidentali încă nu au un răspuns. Deși Ucraina și aliații săi trebuie să se pregătească pentru ce e mai rău, Moroz crede că Putin că nu va apăsa pe butonul roșu.
„La fel ca toți demonii de povești, Putin va dispărea pur și simplu și va fi înlocuit de un alt membru al biroului politic pentru a rezolva dificultățile războiului din Ucraina”, consideră Moroz. „Iluzia arogantă a unui excepționalism rusesc atotputernic a fost infirmată, mitul s-a sfărâmat. Liderii Rusiei trebuie să se trezească, să crească și să se adapteze la lumea modernă”, conchide ea.
https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/misticismul-care-il-impinge-pe-putin-la-un-razboi-2215647.html
//////////////////////////////////////////////////////////////////////
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Să rămânem în El; Despartiti de mine nu puteti face nimic; Vita si mladitele; Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15; Adevărata viţă; Cum putem avea bucurie spirituală? Mana profetică – Rămâneți în Mine ca să aduceți roadă… FĂRĂ MINE NU PUTEȚI NIMIC – PR. IOSIF TRIFA; Ce înseamnă să aduci multă roadă? TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA; Rămâneţi în Hristos; Adevărata viţă; Hristos pe pământ în contrast cu Israel; Rămâneți tari; Aducem roade numai dacă rămânem în Hristos; Cum să ajungem şi cum să rămânem în Hristos? Asemenea lui Hristos- Pentru că rămânem în El; Dumnezeu locuiește în tine; Isus Hristos – Adevărul absolut; Prin Hristos care mă întărește; Dumnezeu îți va călăuzi pașii; Fii eficient cu timpul tău; Habacuc, Saul – beția puterii… „Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“ Ce înseamnă să fi „un om după inima lui Dumnezeu“?Lecția practică: Acceptă locul doi! Este singurul liber în univers! Iosua- de Daniel Branzei;
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Iosua
Mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru” (Iosua 1:11).
Este bucuria lui Dumnezeu să dăruiască, este datoria noastră să cucerim prin credinţă!
Pentru ostaşul crucii nu există nici o altă carte mai plină de încurajare şi de învăţătură ca această cronică a viteazului Iosua. Paginile ei mustesc de adevăruri spirituale valabile pentru copiii lui Dumnezeu din toate timpurile.
Titlul
Această carte este prima carte din Biblie care poartă numele autorului ei. De fapt, numele iniţial al acestui om a fost „Hoşeea” sau poate „Iehoşua” care se pot traduce prin perifraza: „Dumnezeu este Mântuitorul”. Pus în slujba Domnului încă de tânăr, omul acesta a devenit: „Iosua” care tradus înseamnă: „Robul Domnului” sau „Cel ce împlineşte lucrările Domnului”.
Autorul
Este foarte clar că Iosua s-a născut în Egipt şi se prea poate să fi servit chiar în armata egipteană. În orice caz, îl găsim foarte priceput în tactica militară atunci când este aşezat în fruntea oştilor lui Israel să ducă lupta „din vale” împotriva amaleciţilor la Refidim (Exod 17:8-16). Iosua a fost aghiotantul lui Moise în timpul evenimentelor petrecute la muntele Sinai (Exod 24:13), iar ca reprezentant al tribului lui Efraim a făcut parte din grupul celor 12 iscoade care au fost trimise să cerceteze ţara Canaanului (Num 13:1-33). Iosua şi Caleb au fost singurii dintre cei 12 care au încurajat poporul să pornească deîndată la cucerirea ţării (Num. 14:6-9)
(vezi și studiul despre Iosua – un urmaș ,,simbolic“ pentru Moise)
Data: 1.400-1.370 î.Cr. Cartea acopere o perioadă de aproximativ 25-30 de ani din istoria lui Israel, însoțind activitatea lui Iosua de la vârsta de 80 de ani la vârsta de 110 ani.
Conţinutul cărţii
Cartea Iosua continuă acţiunea de la sfârşitul cărţii Deuteronomul. După moartea lui Moise, Iosua devine noul conducător al poporului şi sub conducerea lui evreii duc campaniile de cucerire a Canaanului şi tot sub conducerea lui împart ţara între cele 12 seminţii ale lui Israel.
,,Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Său Moise şi de Moise lui Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul. … Iosua a pus stăpânire deci pe toată ţara, potrivit cu tot ce spusese lui Moise Domnul. Şi Iosua a dat-o de moştenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui, după seminţiile lor. Apoi ţara s-a odihnit de război“ (Ios. 11:15,23).
Cartea ne așează înainte un paradox al istoriei umane. L-am putea formula prin alăturarea a două afirmații:
,,Ei n-ar fi putut face nimic fără Dumnezeu“
,,Dumnezeu n-ar fi făcut nimic fără ei“
Cucerirea țării Canaan ilustrează cum nu se poate mai bine acest paradox. Un Dumnezeu atotputernic se ,,mulează“ pe caracterul și caracteristicile poporului Său și biruiește sau este înfrânt odată cu el. Privit de la distanță, poporul trăiește, inexplicabil dar evident, minunile intervențiilor divine. Astfel, istoria lor devine nu ceea ce ar fi putut face Dumnezeu și nici ceea ce n-au putut face ei, ci rezultatul acestei interacțiuni dintre El și ei, ca într-o simbolică ,,viață de căsnicie“. Această realitate a fost, este și va fi, o permanență a istoriei tuturor celor ce fac parte din ,,poporul Domnului“.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice
,,Țara promisă“ care a trebuit să fie cucerită de urmașii lui Avraam ocupă un loc deosebit în planul lui Dumnezeu cu lumea. Este ,,o ţară pe care o căutasem pentru ei, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă dintre toate ţările“ (Ezec. 20:6). Profetul Daniel o numește ,,țara cea minunată“ (Dan. 8:9; 11:16,41).
De ce a trebuit neapărat ca evreii să fie așezați de Dumnezeu în Canaan? Profetul Ezechiel ne spune că Ierusalimul este un fel de ,,buric al pământului“, în jurul căruia trebuie să se desfășoare marea dramă a istoriei:
,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Acesta este Ierusalimul! Eu îl pusesem în mijlocul neamurilor şi de jur împrejurul lui sunt ţări“ (Ezec. 5:5).
,,… poporul acesta strâns din mijlocul neamurilor, care are turme şi moşii şi locuieşte în mijlocul (literal: ,,buricul“) pământului“ (Ezec. 38:21).
Cea mai extraordinară explicație la întrebarea ,,De ce a trebuit să-i ducă Dumnezeu pe evrei în Canaan?“ se găsește însă în psalmul 87, de care se tem predicatorii și în fața căruia tremură îngenunchiați exegeții. Afirmațiile din psalmul 87 sunt de dincolo de lumea noastră, cuprinzând spațiul transcendental și istoria atemporară a eternității. În debutul acestui psalm, aflăm poziția privilegiată a acestui petec de pământ și alegerea lui ca loc simbolic al domniei lui Dumnezeu pe pământ:
,,Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
Domnul iubeşte porţile Sionului
mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine,
cetate a lui Dumnezeu!“ (Psalm 87:1-3).
În această ,,primă strofă“ a psalmului ni se spune că există o ,,axă transcendentală“ care străbate spațiul și timpul, legând Sionul terestru de tronul slavei divine, de unde este condusă istoria tuturor neamurilor de pe pământ. Israelul și Ierusalimul sunt imposibil de scos de pe prima pagină a ziarelor, pentru că Dumnezeu i-a așezat acolo!
Întreaga carte a lui Iosua este un tip cu semnificaţie spirituală. Tălmăcirea acestui tip este dată de Noul Testament în Evrei capitolele 3 şi 4. Aceste două capitole trebuiesc citite cu cea mai mare atenţie. Trecerea Iordanului şi cucerirea ţării este echivalată aici cu intrarea în prerogativele unei vieţi spirituale binecuvântate prin unirea cu Christos Isus nu după moartea noastră, ci încă din această viaţă. Canaanul este simbolul vieţii creştine abundente care este dăruită celor ce ştiu să avanseze prin credinţă. C.H. Spurgeon spunea:
„Există o viaţă de plinătate creştină care este la fel de deosebită de viaţa creştină obişnuită, precum este aceasta de deosebită de viaţa de sărăcie spirituală a lumii”. Canaanul le-a dat atunci evreilor: (1) odihnă, (2) abundenţă, (3) biruinţă. Aşa ceva este pregătit şi pentru cei ce se apropie cu credinţă de Domnul Isus: „Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” (Evrei 4:8-11) „…noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna”, despre care a vorbit El…” (Evrei 4:3)
Da, Canaanul a trebuit cucerit (Iosua 1:1-2), dar evreii trebuiau să facă aceasta nu prin forţa lor, ci prin credinţă (Deut. 7:1; Deut. 6:10-11; Lev. 26:6; Deut. 11:10-12). Forţa nu le-a folosit la nimic când păcatul i-a făcut să fie învinşi la Ai, dar credinţa şi ascultarea au dărâmat zidurile Ierihonului (Iosua 8; Iosua 6).
Se cade aici să facem și o necesară corectare. Din nefericire, s-a răspândit în creștinism ideea că ,,trecerea Iordanului“ ar fi o metaforă pentru trecerea dincolo de moarte. Evenimentele descrise în cartea Iosua n-au nimic de a face cu moartea celor din poporul lui Dumnezeu, ci cu viața lor. Autorul înregistrează bătălii, înfrângeri, victorii, păcate și neascultări, iar nici una din acestea nu vor fi posibile în cer.
Cartea lui Iosua ne arată cum ne putem dobândi moștenirea prin Christos, intrând într-o viață de odihnă (Efes. 1:3). Dumnezeu i-a împlinit astfel promisiunea făcută prin Moise:
,,Domnul a răspuns: „Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exod 33:14).
În Biblie, în istoria lui Israel, există patru regiuni geografice care reprezintă metaforic patru experiențe spirituale posibile.
Egiptul reprezintă locul morții și al robiei din care a fost izbăvit Israelul. Sângele jertfei de Paște este simbolul sângelui Domnului Isus prin care și noi am fost scoși din robia păcatului și a morții.
Pustia rătăcirilor reprezintă viața de necredință și neascultare care împiedică pe cei din poporul lui Dumnezeu să intre în odihna și abundența unei vieți din belșug.
Canaanul reprezintă intrarea în stăpânirea binecuvântărilor promise de Dumnezeu, prin ascultarea de adevăratul Iosua/Isus, căpetenia mântuirii noastre (Evrei 2:10). Cuvântul ,,moștenire“ se găsește de aproximativ 80 de ori în textul cărții lui Iosua.
Când Israel era în Egipt, dușmanul a fost în jurul lor, făcându-le viața mizerabilă. Când au trecut Marea Roșie, dușmanul a fost înapoia lor, dar când au trecut Iordanul, dușmanul le-a fost în față, iar ei au trebuit să-l învingă prin credință.
Viața de biruință nu este un eveniment unic care să pună capăt tuturor problemelor. Așa cum vedem în cartea lui Iosua, ea este o serie de lupte și de victorii prin care ne dobândim din ce în ce mai mult din moștenirea dăruită de Dumnezeu. Un predicator iscusit a definit viața de biruință ca pe ,,o serie de noi începuturi“.
În Iosua ni se spune și că ,,au pus stăpânire pe toată țara“ (Ios 11:23) și că ,,țara care mai rămâne de supus este foarte mare“ (Ios. 13:1). Este aceasta o contrazicere? Nu, ci este constatarea unui adevăr spiritual: în Dumnezeu, noi avem tot ceea ce ne trebuie pentru o viață de biruință și odihnă, dar trebuie să ni le însușim prin credință, pas cu pas (Ios. 1:3), zi cu zi, an după an. Ar fi bine dacă fiecare am auzi și noi astăzi ceea ce le-a spus atunci Iosua celor din poporul lui Dumnezeu:
„Până când vă veţi lenevi să mergeţi să luaţi în stăpânire ţara pe care v-a dat-o Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri?“ (Ios. 18:3).
Mai târziu, în istoria lui Israel avea să apară și cea de a patra regiune geografică simbolică: Babilonul. Ea reprezintă pedepsirea celor care trăiesc în neascultare de Dumnezeu. Israelul a trebuit strămutat disciplinar în Babilon ca să fie vindecat de neascultare și idolatrie (2 Cron. 36; Ier. 39:8-10). În cuptorul celor șaptezeci de ani de robie, evreii s-au confruntat cu panteonul de zei ai acestui uriaș imperiu și, dezgustați, s-au întors din toată inima, cu pocăință, la Dumnezeul cel adevărat. Tatăl ceresc și-a disciplinat copiii de pe pământ, asemenea tuturor taților înțelepți și grijulii (Evrei 12:1-11).
SCHIŢA CĂRŢII
- INTRAREA ÎN CANAAN 1:1-5:12
- Dumnezeu îi vorbeşte lui Iosua, 1:1-9
- Iosua vorbeşte poporului, 1:10-15
- Poporul făgăduieşte ascultare, 1:16-18
- Iscodirea Ierihonului, Rahav, 2:1-24
- Trecerea Iordanului, 3:1-17
- Pietre de aducere aminte, 4:1-24
- Tăierea împrejur, 5:1-8
- Roadele ţării, mana încetează, 5:9-12
- CUCERIREA ŢĂRII 5:13-12:24
- Căpetenia oştirii Domnului, 5:13-15
- Cucerirea Ierihonului, 6:1-27
- Nelegiuirea lui Acan, 7:1-26
- Luarea cetăţii Ai, 8:1-29
- Altarul de pe muntele Ebal, 8:30-35
CAMPANIA SUDICĂ
- Împăraţii ţării se unesc 9:1 -2
- Viclenia Gabaoniţilor, 9:3-27
- Marea luptă de la Gabaon, 10:1-11
- Soarele şi luna se opresc, 10:12-15
- Uciderea celor cinci împăraţi, 10:16-27
- Alte izbânzi ale lui Iosua, 10:28-43
CAMPANIA NORDICĂ
- Marea bătălie de la apele Meron, 11:1-15
- Cuceririle lui Iosua, 11:16-12:24
III. ÎMPĂRŢIREA ŢĂRII 13-24
- Teritorii necucerite, 13:1-7
- Împărţirea Transiordaniei, 13:8-33
ÎMPĂRŢIREA CANAANULUI
- Ţinutul seminţiei lui Iuda, 14:1-15:63
- Ţinutul seminţiei lui Beniamin, 16:1-10
- Ţinutul seminţiei lui Manase, 17:1-18
- Măsurarea teritoriului rămas, 18:1-10
- Ţinutul lui Beniamin, 18:11-28
- Ţinutul lui Simeon, 19:1-9
- Ţinutul lui Zabulon, 19:10-16
- Ţinutul lui Isahar, 19:17-23
- Ţinutul lui Aşer, 19:24-31
î. Ţinutul lui Neftali, 19:32-39
- Ţinutul lui Dan, 19:40-48
k Partea lui Iosua, 19:49-51
- Cetăţile de scăpare, 20:1-9
- Cetăţile Leviţilor, 21:1-45
- Seminţiile din Transiordania, 22:1-34
- Ultimele cuvinte ale lui Iosua, 23:1-16
- Ultima adunare, 24:1-28
- Moartea lui Iosua, 24:29-33
Conținutul cărții
„Nimeni nu va putea să stea împotriva ta” (losua 1:5)
Aflându-se la granița Țării Promise, losua și-a dat seama că avea de cucerit șapte popoare și patruzeci de regi înainte s-o ia în stăpânire. Așa că Dumnezeu i-a zis: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, … nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”
Când ai o viață de ascultare față de Dumnezeu, forțele și resursele cerului se află în spatele tău și asta înseamnă că vei câștiga. Asta nu înseamnă că nu va mai trebui să lupți, ci ca vei ieși învingător!
Filmul Ben Hur a câștigat cele mai multe premii ale Academiei din istoria filmului. Charlton Heston, actorul care a interpretat rolul principal din film, trebuia să conducă un car de război. El trebuia să câștige cursa de care, în punctul culminant al filmului, dar exista o problemă: nu reușea să învețe să conducă carul. S-a dus la regizorul William Wyler si i-a zis:
„Domnule Wyler, abia reușesc să stau în picioare în car. Nu pot câștiga cursa.”
Wyler s-a uitat la Heston și i-a zis: „Fiule, datoria ta e sa rămâi în car, iar treaba mea e să mă asigur că vei câștiga.”
De fiecare dată când te îndrepți spre serviciu, când participi la o ședință stresantă sau la un interviu pentru locul de muncă, încrede-te în Dumnezeu. Rămâi în car.Nu renunța la Dumnezeu și nu înceta să te încrezi în El. Datoria ta este să asculți; misiunea Sa este să Se asigure că vei câștiga. Și când îți faci partea, poti fi sigur că El Și-o va face pe a Sa.
„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!“ (1 Corinteni 15:57)
„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui“ (2 Corinteni 2:14).
Poporul Israel a cucerit țara Canaan printr-o strategie relativ simplă. După ce au pătruns în mijlocul țării, ca un chirurg care sparge un abces, Iosua a dus două campanii de cucerire, prima în sud și a doua în nord.
După cucerire a urmat împărțirea țării după indicațiile primite dela Dumnezeu (Iosua 12 – 24), astfel că fiecare seminție, cu excepția celei a lui Levi, și-a primit partea ei de moștenire, în teritoriile popoarelor care le-au locuit mai înainte.
map-of-the-land-of-israel-and-the-book-of-joshua.jpgPalestine_Time-0f-Conquest
Este interesant că seminția lui Simeon a lipsit din binecuvântarea rostită înainte de moartea lui de Moise (Deut. 33:) și n-a primit o moștenire distinctă în Canaan, ci au fost așezați în partea de țară dăruită seminției lui Iuda, împlinind astfel dorința rostită profetic de patriarhul Iacov:
,,Simeon şi Levi sunt fraţi;
Săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie.
Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor,
Nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor!
Căci, în mânia lor, au ucis oameni
Şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor.
Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată,
Şi furia lor, căci a fost prea sălbatică!
Îi voi împărţi în Iacov
Şi-i voi risipi în Israel“ (Gen. 49:5-7).
Mesaj peste veacuri
Știm că Moise a simțit porunca din partea lui Dumnezeu să ,,scrie“ ceea ce avem astăzi în Pentateucul, dar oare de ce a scris Iosua cartea care-i poartă numele?
,,Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului“ (Iosua 24:26).
Este evident că el a ,,completat“ cronicile lui Moise, dar de ce a făcut-o? Eu cred că acest om și-a dat seama că are un rol providențial și a trăit intens importanța evenimentelor la care a participat și cărora a vrut să le rămână martor. Ioaua a fost un om smerit, dar asta n-a micșorat cu nimic uriașa sarcină pe care a primit-o.
Din smerenie, deși a fost conducătorul lor și a supravegheat personal împărțirea țării, Iosua a așteptat până toți ceilalți și-au primit ,,moștenirea“ și numai după aceea nu ,,și-a luat“, ci a acceptat ceea ce era a lui.
,,După ce au isprăvit de împărţit ţara după hotarele ei, copiii lui Israel au dat lui Iosua, fiul lui Nun, o moştenire în mijlocul lor. După porunca Domnului, i-au dat cetatea pe care o cerea el: Timnat-Serah, în muntele lui Efraim. El a zidit cetatea din nou şi şi-a aşezat locuinţa acolo“ (Iosua 19:49-50).
Dincolo de această smerenie însă, Iosua și-a cunoscut rolul istoric și a vrut să lase urmașilor, deci implicit și nouă, lecțiile de bază pe care le-a desprins ca revelație divină din tot ceea ce s-a întâmplat între Dumnezeu și copiii Săi.
Pentru cei ce vor esența cărții lui Iosua, concluziile sunt așezate ,,la vedere“, înscrise în piatră ca să rămână și să influențeze generațiile viitoare. Moștenirea lui Iosua sunt ,,șapte lecții scrise în piatră“, șapte altare care au rămas în urma lui în Israel, fiecare cu mesajul lui distinct.
- Altarul originii (Iosua 3:10; 4:1-24)
Mesajul acestui prim altar este limpede și categoric: Iehova le-a dăruit copiilor Săi Canaanul. Dumnezeu a stat ,,ca o gazdă“ în canatul ușii până ce invitații Lui au intrat, dincolo de Iordan, în țara făgăduită. De fapt, textul ne vorbește despre două altare, unul în mijlocul Iordanului, ridicat de Iosua personal (Iosua 4:9) și unul pe mal, ridicat de reprezentanții celor doisprezece seminții (Iosua 4:3, 20-24). Trecerea Iordanului ,,pe uscat“ a fost o repetare, la scară mai mică, a minunii de la Marea Roșie:
„Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: ,,Ce înseamnă pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri şi să le spuneţi:
,,Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat“. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru” (Iosua 4:21-24).
- Altarul biruinței (Iosua 6)
Mesajul dărâmăturilor impregnabilului Ierihon a rămas peste veacuri cu copiii lui Dumnezeu. ,,Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.“ (2 Cron. 20:15; Exod 14:13-16). Principiul activ la cucerirea Ierihonului a rămas valabil în toată istoria lui Israel.
Citim că evreii n-au avut de luptat împotriva Ierihonului. Dumnezeu le-a poruncit doar să înconjoare cetatea în tăcere în fiecare dimineață, iar în ziua a șaptea s-o înconjoare de șapte ori și apoi să strige cu glas tare (Ios. 6:1-5). Cineva totuși a luptat pentru ei!
În zilele dinaintea asaltului, când Iosua se uita îngândurat la înălțimea impresionantă a zidurilor, Dumnezeu i-a deschis pentru câteva clipe ochii ca să vadă ,,pregătirile“ care aveau loc în lumea nevăzută:
,,Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată, un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s-a dus spre el şi i-a zis: „Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?”
El a răspuns: „Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului şi acum am venit.”
Iosua s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a închinat şi I-a zis: „Ce spune Domnul meu robului Său?” Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: „Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.” Şi Iosua a făcut aşa“ (Ios. 5:13-15).
Ieerihonul ar fi trebuit să rămână veșnic un morman de pietre de aducere aminte. Acesta este motivul pentru care Iosua a rostit acel cumplit blestem:
,,Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să zidească din nou cetatea aceasta a Ierihonului! Cu preţul întâiului său născut îi va pune temeliile şi cu preţul celui mai tânăr fiu al lui îi va aşeza porţile!” (Ios. 6:26).
S-au găsit însă nelgiuiți care să ,,șteargă“ monumentul purtător de mesaj (1 Regi 16:34). Totuși, mai toți turiștii care vizitează azi Israelul se opresc și afară din orașul modern, ca să viziteze săpăturile care scot la iveală ruinele străvechi.
- Altarul judecăţii (Iosua 7:26)
Mesajul mormanului de pietre este următorul: ,,Păcatul vostru vă va ajunge“.
După marea minune de la Ierihon (Ios. 6), cetatea Ai le-a părut evreilor prea mică și neînsemnată pentru a trimite toată oștirea împotriva ei (Ios. 7:3). Mare le-a fost uimirea însă și mare le-a fost jalea când ,,mitul invincibilității lor“ a fost spulberat de o rușinoasă înfrângere (Ios. 7:4-5). Iosua a stat de vorbă cu Dumnezeu și a aflat că motivul înfrângerii n-a fost superioritatea dușmanului, ci neascultarea evreilor de porunca primită (Ios. 7:6-23). Nu puteau merge mai departe fără să rezolve această problemă. Nu se puteau bizui pe ajutorul divin dacă nu ascultau de poruncile Domnului. Odată identificat vinovatul, toată adunarea a ridicat deasupra celor pedepsiți ,,un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi“ (Ios. 7:24-26).
- Altarul biruinței (Iosua 8:29).
După înlăturarea celor vinovați, cucerirea cetații Ai a fot ,,o floare la ureche“ (Ios. 8:1-29). Un alt altar al biruinței a fost ridicat și la Macheda, după marea luptă de la Gabaon, când soarele s-a oprit pe cer și grindina excepțională a omorât mai mulți dușmani ai Domnului decât cei uciși cu sabia (Iosua 10: 11; 12-14; 16, 27).
- Altarul ascultării (Iosua 8:30-35)
Mesajul acestui altar este că ,,Ascultarea este mai importantă ca tăria în luptă“. În plină campanie militară, după ce tocmai au învățat pe propria piele importanța ascultării de Dumnezeu, Iosua și poporul au trebuit să împlinească ,,ciudata poruncă dată de Dumnezeu prin Moise“.
,,După ce veţi trece Iordanul, să ridicaţi pe muntele Ebal pietrele acestea, pe care vă poruncesc azi să le ridicaţi, şi să le tencuiţi cu var. Acolo, să zideşti un altar Domnului, Dumnezeului tău, un altar de pietre, peste care să nu treacă fierul; din pietre întregi să zideşti altarul Domnului, Dumnezeului tău. Să aduci pe altarul acesta arderi de tot Domnului, Dumnezeului tău; să aduci jertfe de mulţumire şi să mănânci acolo şi să te bucuri înaintea Domnului, Dumnezeului tău. Să scrii pe aceste pietre toate cuvintele legii acesteia, săpându-le foarte desluşit” (Deut. 27:4-8).
GerizimEbalArea
Într-un defileu intramontan, poporul și-a publicat în văzul tuturor străinilor condițiile de conduită pe care se angajau să le respecte. Erau exact invers decât făcuseră canaaniții vinovați condamnați de Dumnezeu spre nimicire. Publicarea acestor angajamente a fost o anunțare indirectă a capetelor de acuzare din procesul intentat de Dunezeu împotriva canaaniților.
Dumnezeu le-a poruncit prin Moise evreilor să împartă cele doisprezece seminții în două și să le grupeze pe versanții Ebal și Garizim, plasați deoparte și de cealaltă a defileului. Ca într-un amfiteatru natural, conducătorii au trebuit să citească apoi blestemul, pe muntele Garizim și binecuvântările, pe muntele Ebal. Locul era încărcat de semnificații pentru că acolo ridicaseră altare Avraam (Gen. 12:6-7) și Iacov (Gen. 33:17-20).
Pe muntele binecuvântărilor au fost rânduite să stea șase seminții, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif (Efraim și Manase) și Beniamin, toți fii ai lui Iacov din cele două neveste ale lui. Pe muntele Ebal au fost rânduite să stea semințiile lui Ruben și Zabulon (ambii fii ai lui Lea) și semințiile lui Gad, Așer, Dan și Neftali, fiii lui Iacob prin țiitoarele nevestelor lui.
La fiecare articol citit solemn de leviți, poporul a trebuit să rostească cu voce tare: ,,Amin!“ Asta însemna nu numai că iau aminte la avertismentele primite, ci chiar le invocă să vină asupra lor dacă nu vor asculta (Ios. 8:30-35; Deut. 27 – 30).
- Altarul părtăşiei (Iosua 22:34)
Acest altar era cât pe ce să provoace un război civil de pedepsire între semințiile din Canaan și cele de dincolo de Iordan (Iosua 22:1-34). El a fost ridicat de cele două seminții și jumătate care s-au întors acasă după ce au ajutat la cucerirea Canaanului. S-ar putea ca intenția lor să fi fost bună, dar ridicarea unui altar, chiar a unuia decorativ, neoperațional, i-a făcut pe cei din restul semințiilor să creadă că este vorba despre o inaugurare a idolatriei și să se teamă că Dumnezeu le va opri binecuvântările ca pe vremea lui Acan:
„Aşa vorbeşte toată adunarea Domnului: „Ce înseamnă păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Israel şi pentru ce vă abateţi acum de la Domnul, zidindu-vă un altar, ca să vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului?
Privim oare ca o nimica nelegiuirea lui Peor, a cărui pată n-am ridicat-o până acum de peste noi, cu toată urgia pe care a adus-o ea asupra adunării Domnului? Şi voi vă abateţi astăzi de la Domnul! Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.
Dacă priviţi ca necurată ţara care este moşia voastră, treceţi în ţara care este moşia Domnului, unde este aşezată locuinţa Domnului, şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru!
Acan, fiul lui Zerah, n-a săvârşit oare un păcat cu privire la lucrurile date spre nimicire şi nu S-a aprins de mânie Domnul împotriva întregii adunări a lui Israel? Şi el n-a fost singurul care a pierit din pricina nelegiuirii lui” (Iosua 22:16-20).
Mesajul acestui altar decorativ și simbolic a fost următorul: ,,Nimic să nu ne despartă unii de alţii“. El s-a născut din dorința de unitate eternă între semințiile lui Israel, chiar dacă râul Iordan și lanțul muntos i-a despărțit geografic:
,,Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul, ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de mâncare şi ca să aducem pe el jertfe de mulţumiri, Domnul să ne ceară socoteală de aceasta! Am făcut lucrul acesta mai degrabă de frică, gândindu-ne că într-o zi s-ar putea ca fiii voştri să zică fiilor noştri: „Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel?
Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fii ai lui Ruben şi fii ai lui Gad: voi n-aveţi parte de Domnul!” Şi fiii voştri ar face astfel ca fiii noştri să nu se mai teamă de Domnul. De aceea am zis: Să ne zidim deci un altar, nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri şi ai voştri, că voim să slujim Domnului, înaintea Feţei Lui, prin arderile de tot şi prin jertfele noastre de ispăşire şi de mulţumiri, ca să nu zică fiii voştri într-o zi fiilor noştri: „Voi n-aveţi parte de Domnul!”
Noi am zis: „Dacă mai târziu ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, vom răspunde: „Priviţi chipul altarului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi de tot şi pentru jertfe, ci ca mărturie între noi şi voi”. Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!”(Iosua 22:23-29).
Ca și în vremurile acelea, unitatea copiilor lui Dumnezeu este dată astăzi tot de închinarea la un altar unic, nu de poziții geografice. Adunarea copiilor lui Dumnezeu se închină ,,în duh și în adevăr“ la altarul jertfei dela Golgota. Asta ne dă unitate! Nu există un alt altar care să ne poată aduna laolaltă! Cel de atunci a fost numit ,,Ed“(,,Martor“) ca simbol al unei mărturisiri de credință comune:
,,Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela Ed (Martor), „căci”, au zis ei, „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu” (Iosua 22:34).
Sihem, locul în care a fost ridicat altarul acesta, avea seminificații speciale în istorie. Aici s-a așezat Avraam când a venit în Canaan (Gen. 12:6). Tot aici s-a așezat și Iacov când s-a întors de la Laban și a cumpărat o bucată de pământ de la fiii lui Hamor (Gen. 33:18, 19). Tot aici l-a trimis Iacov pe Iosif să le ducă merinde fraților săi (Gen. 37:14).
- Altarul consacrării (Iosua 24: 26)
Mesajul acestui altar este formulat în cuvintele rostite de Iosua: ,,Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului !“ Altarul a fost ridicat de Iosua, acest om extraordinar dintr-o generație ratată, ca semn al credincioșiei lui față de Domnul. Altarul este încununarea unei vieți de slujire. Înainte de moarte, Iosua a adunat poporul și le-a ținut cea din urmă cuvântare (Iosua 24:1-18). Este un discurs interesant. Iosua vorbește iar la persoana întâi, dar e data aceasta o face în numele lui Iehova. Discursul este o recapitulare a faptelor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru urmașii lui Avraam, din clipa legământului încheiat în cetatea idolatră de dincolo de Eufrat (Iosua 24:2) și până când i-a adus în țara făgăduită (Iosua 24:13).
Esența discursului lui Iosua este că fiecare generație trebuie să-și însușească legământul avraamic, altfel istoria se va frânge, iar promisiunile vor înceta să se mai împlinească.
Iosua pune poporul să aleagă și-i provoacă de trei ori să se pronunțe public (o simetrie interesantă cu cele trei întrebări adresate de Domnul Isus lui Petru după înviere, despre care citim în Ioan 21:15-18).
,,Poporul a răspuns şi a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei, pe noi şi pe părinţii noştri; El a făcut înaintea ochilor noştri acele minuni mari şi ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat şi în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele şi pe amoriţii care locuiau ţara aceasta. Şi noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.”
Iosua a zis poporului: „Voi nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile şi păcatele. Când veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce şi vă va face rău, şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine”. Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului”.
Iosua a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră înşivă că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi.”
Ei au răspuns: „Suntem martori!” „Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.”
Şi poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru şi vom asculta glasul Lui”. Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul şi i-a dat legi şi porunci la Sihem“ (Iosua 24:16-25)
Ca să pecetluiască acele clipe solemne, Iosua le-a marcat cu o declarație solemnă și cu un altar, o piatră de aducere aminte:
,,Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-I cu scumpătate şi credincioşie. Depărtaţi dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului. Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:14-15).
,,Iosua a scris aceste lucruri în cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului. Şi Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiţi necredincioşi Dumnezeului vostru” (Iosua 24:26-27).
În copilărie, în casa părinților mei, pe un perete era un tablou pe care l-am întâlnit apoi în foarte multe alte case creștine. Cu litere frumoase, pe el era scris: ,,Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului !”
Cartea lui Iosua nu este o biografie, ci o cronică de revelație divină. În ea, personajul principal este Dumnezeu. Toți ceilalți sunt personaje secundare, chiar și Iosua. Dumnezeu este singurul care-și duce poporul mai departe. Acesta este motivul pentru care cartea se încheie cu trei înmormântări. Slujitorii Domnului trec dincolo de orizont, dar Dumnezeu rămâne mereu același:
,,După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au înmormântat în ţinutul care-i căzuse la împărţeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaş. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
Oaselelui Iosif, pe care le aduseseră copiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ţarinei pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita şi care a ajuns moştenirea fiilor lui Iosif.
Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat la Ghibeat-Fineas, care fusese dat fiului său Fineas, în muntele lui Efraim“ (Iosua 24:29-33)
Este semnificativ că Moise l-a lăsat în urma sa pe Iosua, dar Iosua n-a lăsat în urma sa un alt lider. Venise vremea ca poporul, răspândit pe toată întinderea țării, să învețe să trăiască maturitatea dependenței directe de Dumnezeu, în așteptarea lui Mesia. Trei din cele patru condiții ale unei Împărății fuseseră îndeplinite. O familie aleasă a fost transformată în Egipt într-un popor, pe care Dumnezeu l-a scos de acolo, i-a dat Legea la Sinai și l-a așezat între granițele unei țări în Canaan. Lipsea doar ,,împăratul“ ca ei să devină împărăția lui Dumnezeu. Astăzi, ca și atunci, evreii se află în aceeași așteptare. ,,Cel ce vine, va veni și nu va zăbovi!“
Dacă Iosua a murit, cine a scris despre moartea sa la finalul cărții? Probabil că au fost unii din cei șaptezeci de bătrâni aleși de Dumnezeu ca să poarte poporul alături de Moise, atunci când, asemenea tuturor păstorilor de astăzi, povara slujirii i s-a părut mult prea grea și complicată:
,,În vremea aceea, v-am spus: ,,Eu nu vă pot purta singur. Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit, şi azi sunteţi foarte mulţi la număr, ca stelele cerului. Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, să vă mărească de o mie de ori pe atât şi să vă binecuvânteze, după cum a făgăduit! Cum aş putea să port eu singur pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre? Luaţi din seminţiile voastre nişte bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi şi-i voi pune în fruntea voastră.” (Deut. 1:9-13).
Cu ,,pricinile voastre, povara voastră şi certurile voastre“ ne vom întâlni în mod tragic în cartea Judecători.
/////////////////////////////////////////
Cap. I – Ce înseamnă să fi „un om după inima lui Dumnezeu“?
Lecția practică: Acceptă locul doi! Este singurul liber în univers!
Întrebarea ne interesează pentru că fiecare dintre noi năzuim să se poată spune așa ceva și despre noi. Și noi vrem să fim „după inima Domnului“. Interesant, în toată Biblia, în afară de David nu ni se spune despre nici un alt om că ar fi meritat această distincție. Cum trebuie să fie cineva ca să semene cu David? Ce l-a făcut pe omul acesta să poată purta un astfel de nume?
Răspunsul ni-l dă Biblia prin contrastul dintre Saul și David. Înțelegem mult mai ușor o idee atunci când este ilustrată de o întâmplare sau de o persoană. Calitatea de a fi „un om după inima lui Dumnezeu“ este scoasă în relief de ceea ce a fost și a făcut Saul în contrast cu ceea ce a fost și a făcut David. Puși unul lângă altul, Saul este un împărat „lepădat de Dumnezeu“, iar David este un împărat „după inima lui Dumnezeu“.
Saul – Un vlăstar frumos cu o creștere urâtă
Un artist a pictat cele două jumătăți ale vieții lui Saul într-un singur portret. Iată-le:
Lucrurile care put trebuie aruncate afară. În adâncimile decăderii, Saul s-a semețit și a început să-și dedice statui, ca mai toți dictatorii de mai târziu:
„Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele”. Samuel s-a mâhnit şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis-de-dimineaţă ca să se ducă înaintea lui Saul. Şi au venit şi i-au spus: „Saul s-a dus la Carmel şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal” (1 Samuel 15:11-12).
Este evident că pentru a ajunge să fie „lepădat de Dumnezeu“ Saul a trebuit să nu mai fie un om după inima lui Dumnezeu. Dar asta nu s-a întâmplat de la început și nici „dintr-o dată“ … Haideți să ne aducem aminte împreună cum s-au petrecut lucrurile.
Când evreii au cerut un împărat, Dumnezeu li l-a dat pe Saul. Omul acesta a avut harul de a fi „alesul Domnului“ pentru cea mai importantă poziție în țară. Biblia ne spune nu numai că era un bărbat impozant ca statură, ci și că a fost la început un tânăr de mare caracter.
Saul a avut un început promițător. Nu orice corabie care pleacă bine din port rezistă furtunilor și evită naufragiile.
Samuel își începe cronica despre Saul cu episodul pierderii măgărițelor tatălui său. Nu despre măgărițe vrea să ne vorbească Samuel, ci despre Saul. La urma urmelor, măgărițele s-au găsit și nici nu se merita să ne fie scris despre ele. Samuel stăruiește însă asupra evenimentului pentru că vrea să ne spună ce caracter frumos a avut fiul lui Chiș. El ne spune că Saul a fost, în statură și caracter, unul din cei mai dotați oameni din Israel.
Saul a fost frumos la înfățișare:
„Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus“ (1 Samuel 9:1-2).
Saul a fost însă frumos și în caracter. Era un băiat ascultător de tatăl său:
„Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele“ (1 Samuel 9:3).
Tatăl său n-a trebuit să-l roage de două ori, iar Saul n-a ezitat, nu s-a plâns, nu i-a sugerat tatălui său să trimită două slugi (că doar de-aia avem slugi, nu!) după măgărițe, că el este ditamai fiu în casa lor! O frază scurtă a fost de ajuns. Ascultarea imediată a lui Saul este o pildă pentru toți copiii din toate timpurile.
Saul era însă nu numai ascultător, ci și iubitor. El se identifică nu numai cu dorințele tatălui său, ci și cu sentimentele din inima lui, urmărind să nu-l supere cu nimic:
„Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: ,,Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi“ (1 Samuel 9:4-5).
Saul este destul de smerit ca să asculte de părerea unei slugi, dar și suficient de evlavios ca să știe că nu se poate apropia oricum de un om al lui Dumnezeu:
„Sluga i-a zis: ,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.“ Saul a zis slugii sale: ,,Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem nici un dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?“ Sluga a luat din nou cuvântul, şi a zis lui Saul: ,,Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.“ – Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ,,Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numeşte azi proroc, se numea odinioară văzător. – Saul a zis slugii: ,,Ai dreptate; haidem să mergem!“ Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu (1 Samuel 9:6-10)“.
Samuel introduce aici un mic eveniment ca să arate că, deși era frumos și ar fi putut să fie atras în relațiile cu fetele, care erau probabil moarte după el, Saul a fost un tip serios:
„Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: ,,Aici este văzătorul?“ Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălţime. Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.“ Şi s-au suit în cetate“ (1 Samuel 9:11-14a).
Alți băieți ar fi uitat de văzător când ar fi văzut fetele și nu s-ar mai fi preocupat de măgărițe. Nu însă Saul! Deși putea trece ușor peste amănuntul acesta, Samuel ține neapărat să-l noteze. Este o „tușă“ importantă în portretul pe care îl pictează.
Ultima trăsătură de caracter pe care ține să o sublinieze Samuel la Saul, ca o pregătire a contrastului despre care va vorbi mai târziu, este modestia. Iată cum a reacționat el la aflarea veștii comunicate de Dumnezeu prin Samuel:
„Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“ (1 Samuel 9:21).
Un tânăr frumos la chip, ascultător, iubitor de părinți, smerit, evlavios și modest! Care tată nu și-ar fi dorit un astfel de fiu în Israel? Care fată nu și-ar fi dorit un astfel de soț? Cu toate acestea, Samuel ne spune că Dumnezeu a privit spre Saul ca spre ceva ce trebuia schimbat în bine. Dumnezeu nu se uită ca oamenii, la înfățișare și la lucrurile care izbesc privirea, ci se uită la inimă. Ca să intre în slujba Domnului, Saul avea nevoie de o inimă „nouă“, pe care numai Dumnezeu i-o putea da:
„Duhul Domnului va veni peste tine, vei proroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om. … De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, … “ (1 Samuel 10:5-6; 9-12).
Oare ce vrea să ne spună „pedagogul“ Samuel prin aceasta? Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Suntem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru, puse acolo de Dumnezeu. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter“. N-ați auzit spunându-se despre cineva că: „Este mai bun ca zece pocăiți“ ? Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frumusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.
Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală. Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească l-a desfigurat complet, făcându-l un om mândru, un om obraznic, un om nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnului, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, l-a făcut să se sinucidă.
Concluzia sugerată de Samuel este că Dumnezeu vrea să ne dăruiască o natură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt: „Vei fi prefăcut într-un alt om“ (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă“ (10:9). Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu și nu pot face nimic pentru ea.
Este surprinzător că Saul nu-l cunoștea deja pe Samuel, având în vedere faima și activitatea acestuia. Samuel îl cunoștea însă foarte bine pe Saul. Dumnezeu avusese grijă de lucrul acesta:
„Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime. Dar, cu ozi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel, şi-i zisese: ,,Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.“
Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: ,,Iată omul, despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.“ Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii, şi a zis: ,,Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.“
Samuel a răspuns lui Saul: ,,Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. Nu te nelinişti de măgăriţele pe cari le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“
Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi. Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“
Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea. S-au pogorât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei. Apoi s-au sculat disdedimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş, şi a zis: ,,Scoală-te, şi te voi însoţi“. Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel. Când s-au pogorât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: ,,Spune slugii tale să treacă înaintea noastră“. Şi sluga a trecut înainte. ,,Opreşte-te acum“, a zis iarăş Samuel, ,,şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Sam. 9:14-27).
Oare despre ce a stat de vorbă în noaptea aceea Samuel cu Saul? Câteva din micile amănunte, descifrate corect, ne pot da câteva indicii.
În primul rând, Samuel l-a anunțat pe Saul că-l așteaptă o viață de cinste și privilegii:
„Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?“
„Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, …, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi. Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“
„ … Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş …“
În noaptea aceea, Samuel a luat patul de jos, dându-i lui Saul cinstea de a dormi pe acoperiș, la răcoare.
În al doilea rând, Samuel l-a asigurat pe Saul că este cu ochii pe el, că îl cunoaște pe dinăuntru și pe dinafară:
„Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta.“
În al treilea rând, Samuel i-a atras atenția lui Saul că Dumnezeu îi poate rezolva problemele („măgărițele au fost găsite“), dar că trebuie să rămână într-o viață de ascultare sub autoritatea divină („mâine te voi lăsa să pleci“).
Teste pentru tron: proba focului!
Promisiunile lui Dumnezeu sunt mari, dar multe din binecuvântările Lui sunt condiționale. Ele nu ne sunt date decât în urma unei ascultări depline! Nu oricine poate fi reprezentantul lui Dumnezeu pe tronul lui Israel.
Puterea corupe, iar puterea absolută poate corupe în chip absolut! Samuel l-a anunțat pe Saul că va fi „căpetenie a poporului“ (1 Samuel 9:16) și „căpetenia moștenirii Lui“ (1 Samuel 10:1).
Ca împărat, Saul prezenta un mare pericol,atât pentru Dumnezeu cât și pentru popor. Pericolul pentru Dumnezeu era, că un „reprezentant vizibil“ al teocrației, putea prăbuși oricând națiunea într-o monarhie obișnuită, căci factorul uman uzurpă autoritatea și cinstea ce I se cuvine lui Dumnezeu. În al doilea rând, poporul Israel, nu fusese destinat să fie „asemenea tuturor celorlalte Neamuri“ de sub soare. Israelul trebuia să trăiască la intersecția dintre văzut și nevăzut, divin și uman totodată. Lor le fuseseră încredințate nu numai „oracolele lui Dumnezeu“, ci și cinstea de a fi instrumentul prin care Dumnezeu să se facă vizibil și cunoscut celorlalte Neamuri.
Ca să fie confirmat pe vecie pe tronul de la Ierusalim, Dumnezeu îi dă lui Saul trei semne și un test. Dacă va trece prin ele biruitor, Dumnezeu îi va dărui pe veci împărăția. Dacă nu le va trece cu bine, împărăția va fi dată altuia. Posibilitatea aceasta, împreună cu modestia lui despre care am vorbit, este motivul pentru care el nu s-a grăbit să vorbească familiei lui despre perspectiva domniei peste Israel:
„Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: ,,Unde v-aţi dus?“ Saul a răspuns: ,,Să căutăm măgăriţele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.“ Unchiul lui Saul a zis din nou: ,,Istoriseşte-mi dar ce v-a spus Samuel.“ Şi Saul a răspuns unchiului său: ,,Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.“ Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.“ (1 Samuel 10:16).
Trei semne și un test. Trei semne și un teribil examen. Cine are ochi să vadă aceasta va desluși taine adânci și porți ferecate cu multe lacăte!
Care au fost cele trei semne și cu ce scop au fost date?
Cele trei semne au fost:
(1) Întâlnirea cu doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, Ei îi vor spune că măgărițele tatălui său au fost găsite și tatăl lui este îngrijorat acum de el (1 Sam. 10:2).
(2) Întâlnirea cu trei oameni la stejarul din Tabor: unul cu trei iezi, altul cu trei turte iar altul cu un burduf de vin. Oamenii vor fi binevoitori și-i vor da două pâini.
(3) Întâlnirea cu prorocii Domnului la Ghibea Elohim, care se pogorau de pe înălțimea pentru jertfe cu lăute, timpane, fluiere și cobze și prorocind. Cu ocazia aceea, Duhul Domnului va veni peste el și Saul va fi prefăcut într-alt om, și va proroci alături de ei (1 Sam. 10:5-7).
Care a fost testul la care avea să fie supus?
Saul trebuia să se pogoare înaintea lui Samuel la Ghilgal și trebuia să-l aștepte acolo timp de exact șapte zile ca să aducă împreună arderi de tot și jertfe de mulțumire (1 Samuel 10:8). Ghilgalul a fost primul loc în care și-au așezat tabăra evreii după ce au trecut Iordanul sub conducerea lui Iosua și a rămas un punct de referință pentru identitatea lui Israel:
„Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi, şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe cari le luaseră din Iordan. El a zis copiilor lui Israel: ,,Când vor întreba copiii voştri într’o zi pe părinţii lor: „Ce însemnează pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat -o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru“ (Iosua 4:19-24).
Localitatea nu exista înainte, ci și-a primit numele din cauza evenimentelor epocale pe care le-a trăit Israelul aici( tăierea împrejur, ridicarea ocării Egiptului, primele roade și încetarea manei)
„În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: ,,Fă-ţi nişte cuţite de piatră, şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.“ Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.
Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieşirea lor din Egipt. Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie până la nimicirea întregului neam de oameni de război cari ieşiseră din Egipt şi cari nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că le-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentrucă nu-i tăiaseră împrejur pe drum.
După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare. Domnul a zis lui Iosua: ,,Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.“ Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului. A doua zi de Paşte au mâncat din grâul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat. Mana a încetat a doua zi de Paşte, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n’au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela. Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s’a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s’a dus spre el, şi i-a zis: ,,Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?“ El a răspuns: ,,Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.“ Iosua s’a aruncat cu faţa la pământ, s’a închinat, şi I-a zis: ,,Ce spune Domnul meu robului Său?“ Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: ,,Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.“ Şi Iosua a făcut aşa“ (Iosua 5:2-15).
Mesajul transmis de Samuel lui Saul din partea lui Dumnezeu a fost simplu și clar: pentru promovarea și păstrarea în demnitatea de împărat al poporului ales, Saul va primi trei semne și un test. Iar locul acestui test va fi Ghilgal, baza de referință națională, locul în care Dumnezeu a dat poporului Său, demnitate, identitate și legalitate în Canaan.
Primele două semne trebuiau să-l convingă pe Saul că Dumnezeu este în control absolut, îți poate rezolva problemele și a pregătit și resursele care-i vor fi necesare pentru slujire.
Cel de al treilea semn, cel în care Saul a intrat temporar în lumea prorocilor, anunța că Dumnezeu are păstrate pentru Saul lucrări profetice, iluminări și descoperiri speciale, care-l vor pune alături de mari lideri spirituali ai poporului. (Neîmplinită în viața lui Saul, această promisiune avea să se materializeze deplin în psalmii profetici ai celui de al doilea împărat din Israel, David.)
Samuel se grăbește apoi să menționeze că semnele s-au împlinit imediat și întocmai:
„De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaş zi“ (1 Samuel 10:9).
Cu testul însă, a fost o cu totul altfel de problemă …
Pentru a vedea ce a fost cu el, trebuie să sărim la capitolul 13 al cronicii lui Samuel. Ni se spune că Saul și-a pus pe picioare o mică armată, iar pe ceilalți oameni din popor i-a trimis acasă (1 Sam. 13:2). Liniștea n-a durat mult, pentru că Ionatan a bătut tabăra locală a filistenilor care erau la Gheba și atunci toți filistenii au pornit cu război împotriva evreilor. Saul a decretat mobilizarea generală și „poporul s-a adunat la Ghilgal“ (1 Sam. 13:4).
Iată circumstanțele testului vestit de Samuel:
„Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de cară şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul de pe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven. Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânşi de aproape şi s-au ascuns în peşteri, în stufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă. Unii Evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura. A aşteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul“ (1 Samuel 13:5-8).
Aici este testul! Cât va asculta Saul de porunca Domnului? Se va lăsa el mânat de popor și va ceda sub presiunea evenimentelor sau va ști, așa cum l-au învățat cele trei semne că Dumnezeu este într-un control absolut asupra oricărei situații și că totul se va desfășura conform planurilor Sale?
Observați cum crește tensiunea în jurul lui Saul: din ce în ce mai mulți oameni pleacă de lângă el. A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei zile, au trecut patru, apoi cinci, șase, tensiunea era din ce în ce mai mare. Poporul tremura și toate privirile erau ațintite asupra lui. Ce va face? A venit și ziua a șaptea … și Samuel tot nu se arăta … „poporul se împrăștia de lângă Saul“. Și Saul n-a mai așteptat.
„Atunci Saul a zis: ,,Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţămire.” Şi a jertfit arderea de tot. Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, … “ (1 Sam. 13:9-10).
Dacă ar mai fi așteptat, dacă ar mai fi putut aștepta doar câteva ore! Dar Saul n-a mai așteptat, s-a prăbușit sub presiunea momentului și..…a căzut la test!
„ … a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: ,,Ce-ai făcut?“ Saul a răspuns: ,,Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că Filistenii sunt strânşi la Micmaş, mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.” Samuel a zis lui Saul: ,,Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul“ (1 Sam. 13:10-14).
A căzut la test doar pentru că n-a putut avea încredere în Dumnezeu … câteva ore! A putut aștepta șase zile, dar n-a mai putut aștepta câteva ore.
Există în text un amănunt simbolic pe care nu mulți îl văd. Mie mi l-a arătat Lawrence O. Richards, în cartea sa „The Bible Reader’s Companion“:
„Apoi Samuel s-a sculat, şi s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni“ (1 Sam. 13:5).
De ce ține Samuel neapărat să ne spună că alături de Saul se aflau șase sute de oameni? Pentru că erau exact de două ori mai mult decât oamenii cu care Ghedeon a obținut extraordinara sa biruință! Care a fost diferența? Ghedeon a avut credință, fragilă cum a fost ea, dar întărită de o foarte bună … ascultare!
Din păcate, Saul „a avut rău de înălțime“ și n-a rămas smerit în poziția în care l-a promovat Dumnezeu. Pentru a ne arăta acest lucru, Samuel relatează pe larg în capitolul 14 un episod în care Saul este depășit nu numai de împrejurări, ci și de fiul său, Ionatan. Curajul și credința lui Ionatan este pusă în contrast cu neliniștea panicată a tatălui său.
Mai întâi, Samuel relatează vitejia sfântă a lui Ionatan:
„Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr“ (1 Sam. 14:6).
„Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această întâie înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au spăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza… lui Dumnezeu“ (1 Sam. 14:6,13-15).
Speriat de relatarea celor care-i văzuseră fugind pe filistenii, Saul vrea, așa cum se cuvine, să stea de vorbă cu Dumnezeu:
„Şi Saul a zis lui Ahia: ,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!“ – Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. – Pe când vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: ,,Trage-ţi mâna!“ (1 Sam. 14:18-19).
Acest „Trage-ți mâna!“ a fost echivalentul unui: „Destul! N-avem acum timp pentru asta! Mergem să vedem cu ochii noștri“. Incidentul este o altă dovadă că Saul devenise arogant în relația cu Dumnezeu..
„Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns, şi au înaintat până la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşala era nespus de mare. Evreii cari erau mai dinainte la Filisteni, şi cari se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s-au unit cu Israeliţii cari erau cu Saul şi Ionatan. Toţi bărbaţii lui Israel cari se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că Filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven“ (1 Sam. 14:20-23).
Mai târziu, când Saul vrea iar să stea de vorbă cu Dumnezeu, rezultatul este clar, Dumnezeu era supărat:
„Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: ,,Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?“ Dar în clipa aceea nu i-a dat nici un răspuns“ (1 Sam. 14:37).
Îngâmfarea, pripeala și spiritul de independență vinovată ale lui Saul față de Dumnezeu era cât pe ce să-l coste pe Ionatan viața! Dacă nu era poporul, Saul ar fi fost în stare și de așa ceva:
„Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut?“ Ionatan i-a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.“ Şi Saul a zis: ,,Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!“ Poporul a zis lui Saul: ,,Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.“ Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte“ (1 Sam. 14:43-45).
Repetarea testului
Limitele ascultării lui Saul au mai fost testate încă odată de Dumnezeu. A fost un fel de corigență cu reexaminare în sesiunea de toamnă. Samuel a fost trimis de Dumnezeu cu încă un mesaj:
„Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m-a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceeace a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile“ (1 Sam. 15:1-3).
Va asculta Saul de data aceasta? Vai, nu!
„Domnul a vorbit lui Samuel, şi i-a zis: ,,Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate de la Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele“. Samuel s-a mâhnit, şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis de dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul.
Saul părăsise cultul lui Iehova și era îmbătat de cultul propriei personalități. Așa cum am mai spus, puterea corupe și Saul era deja foarte corupt:
„Şi au venit şi i-au spus: ,,Saul s-a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors, şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal”.
În loc să ridice un altar Domnului, Saul, asemenea orgolioșilor din toate timpurile, a vrut să intre în istorie și și-a ridicat un monument pentru el însuși. De acum înainte, Saul va fi beat de putere, căutând mereu să se arate impunător celor din jur. Biblia subliniază lucrul acesta printr-un amănunt mic, dar plin de simbolisme:
Lepădat de Domnul, de la domnie, pentru neascultare, Saul nu s-a mai putut sprijini pe Dumnezeu, dar a ales să se sprijine pe o … suliță.
Pretutindeni pe unde mergea și întotdeauna, fie că era relaxat la umbra unui copac din curte, fie că era așezat la masa de seară, Saul purta mereu cu el nelipsita lui ,,suliță“ (1 Sam. 18:10-11; 19:9-10; 20:33; 22:6; 26:7-12). Într-o vreme în care în tot Israelul nu existau decât două săbii de fier, a lui Saul și a lui Ionatan, obsesia purtării unei sulițe ni-l arată pe Saul în toată caraghioșenia lui de impostor. Știindu-se vinovat înaintea lui Dumnezeu, Saul a vrut să salveze aparențele, agățându-se de sulița lui ca de un simbol al autorității depline. Până și ultima scenă dinaintea morții lui l-a găsit pe Saul tot împreună cu celebra lui suliță:
,,Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă“ (2 Sam. 1:6).
Spre deosebire de Saul, când vorbește despre David, textul ni-l descrie sau cu o praștie în mână sau cu un toiag sau cu o … harfă.
Îmbătat de victoria asupra amaleciților, dar vinovat de neascultarea deplină de porunca lui Dumnezeu, Saul a dat ochii cu Samuel, ultimul om pe care ar fi dorit atunci să-l întâlnească. În zadar a căutat el să mintă ca să salveze aparențele:
„Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: ,,Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului” (1 Sam. 15:13).
Orbul Saul! Uitase că stă de vorbă cu „văzătorul“ care știa totul. Urechile lui Samuel erau la datorie și auziseră behăitul oilor. Glasul lui sună limpede și clar. Mâinile lui sunt gata să împlinească porunca divină.
Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”
Saul a răspuns: ,,Le-au adus dela Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvârşire”.
Samuel a zis lui Saul: ,,Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astă-noapte”. Şi Saul i-a zis: ,,Vorbeşte”. Samuel a zis: ,,Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: „Du-te, şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.“ Pentruce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentruce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”
Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi; dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal”. Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“ (1 Sam. 15:10-23).
Saul s-a descalificat ca reprezentat al lui Dumnezeu printre evrei. Pripeala lui și spiritul independent l-au făcut să se creadă deasupra poruncilor divine. Un astfel de om trebuia lepădat pentru că el era un pericol pentru împărăție și împărăția era un pericol prea mare pentru el. Puterea corupe și Saul fusese deja corupt până la măduvă.
O ascultare parțială este tot o neascultare. Mintea lui Saul era însă deja pervertită, sensibilitatea lui spirituală era tocită. Nu-i mai rămăsese decât o mască mincinoasă de ,,om aflat în slujba lui Dumnezeu“. Nici o înșelare nu este mai tragică decât înșelarea de sine. Încercând să-l mintă pe Samuel, Saul nu reușea decât să se mintă pe sine. Prins asupra faptului, Saul a încercat mai întâi o pocăință de formă care să salveze aparențele. Era clar că el nu se mai raporta corect nici la popor și nici la Dumnezeu. Asemenea prefăcuților dintotdeauna care nu vor să se pocăiască, Saul s-a grăbit să dea vina pe alții, pe „popor“:
„Atunci Saul a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”
Samuel a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.
Samuel i-a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine. Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău“ (1 Sam. 15:24-29).
Nici măcar această explicație clară și răspicată nu-l mai atinge pe Saul la inimă. Se împietrise față de Dumnezeu; se înstrăinase. Observați-l cum vorbește de „Dumnezeul lui Samuel“:
„Saul a zis iarăş: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău“ (1 Sam. 15:30).
Iarași și iarăși, Saul se înstrăinează de Domnul, preferând să-L numească: „Dumnezeul tău“. Samuel l-a ascultat, nu însă fără să-i arate unde nu-și dusese până la capăt ascultarea:
„Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului. Apoi Samuel a zis: ,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.“ Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: ,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!“ Samuel a zis: ,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.“ Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal. Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă la Ghibea lui Saul“ (1 Sam. 15:31-34).
Soarta lui Saul, primul împărat al Israelului fusese pecetluită. Dumnezeu îi dăduse trei semne și un test, repetat apoi cu porunca de a-i nimici pe amaleciți, ca să fie o dovadă pentru toți. Saul a căzut la examen. Un împărat care nu ascultă este un blestem pentru un popor înclinat și așa spre neascultare. Aici s-au încheiat întâlnirile dintre Samuel și Saul:
„Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentrucă Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel“ (1 Sam. 15:35).
Din cauza păcatelor sale, Saul a pierdut mai întâi dreptul la o dinastie (1 Samuel 13:11-14), apoi împărăția (1 Samuel 15:24-31) și în final, coroana de pe cap (2 Samuel 1:1-10).
Pe fondul tragic al decăderii și lepădării lui Saul, să aruncăm acum împreună o privire spre David, „omul după inima lui Dumnezeu“.
David – un lăstar disprețuit cu o creștere frumoasă
Disponibilitatea de a fi numărul doi este caracteristica tuturor oamenilor lui Dumnezeu din istorie. Dacă puteți înțelege, ea este proba la care a căzut primul om, Adam, în rai și proba pe care trebuie să o treacă acum fiecare dintre urmașii lui din istorie.
În universul nostru, numai Dumnezeu merită și poate fi întotdeauna „numărul unu“. Nici un alt muritor nu poate ocupa această poziție, fără să se prăbușească luciferic sub povara autorității și privilegiilor ei.
Dacă despre Saul putem spune că el n-a rezistat să fie numărul unu în Israel, despre David, Ionatan și Samuel trebuie să spunem că ei n-au acceptat nici măcar o singură clipă să fie considerați numărul unu.
Samuel a continuat toată viața să-l considere pe Dumnezeu Împăratul lui Israel. David, ca și Samuel va avea aceeași gândire și aceeași atitudine. Poate că aici este secretul care l-a făcut pe Dumnezeu să-l numească „un om după inima mea“ (1 Sam. 2:35; Ier. 3:15; Fapte 13:22).
Există cel puțin trei întâmplări în care David a demonstrat că se așează pe poziția a doua, dându-I lui Dumnezeu cinstea de a domni providențial peste toți și peste toate.
Prima întâmplare a fost în peștera En-Ghendi, când David n-a vrut să se atingă de „unsul Domnului“:
„Când s’a întors Saul de la urmărirea Filistenilor, au venit şi i-au spus: ,,Iată că David este în pustia En-Ghedi.“ Saul a luat trei mii de oameni aleşi din tot Israelul, şi s’a dus să caute pe David şi pe oamenii lui până pe stâncile ţapilor sălbatici. A ajuns la nişte stâne de oi, cari erau lângă drum; şi acolo era o peşteră, în care a intrat să doarmă. David şi oamenii lui erau în fundul peşterii. Oamenii lui David i-au zis: ,,Iată ziua în care Domnul îţi zice: ,,Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea.“ David s’a sculat, şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul. După aceea, inima îi bătea, pentrucă tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi: ,,Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.“
Cu aceste cuvinte David a oprit pe oamenii săi, şi i-a împedecat să se arunce asupra lui Saul. Apoi Saul s’a sculat să iasă din peşteră, şi şi-a văzut înainte de drum. După aceea, David s’a sculat şi a ieşit din peşteră. El a început să strige atunci după Saul: ,,Împărate, domnul meu!“ Saul s’a suit înapoi, şi David s’a plecat cu faţa la pământ şi s’a închinat. David a zis lui Saul: ,,De ce asculţi tu de vorbele oamenilor cari zic: ,,David îţi vrea răul?“ Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat, şi am zis: ,,Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.“ Uite, părintele meu, uite colţul hainei tale în mâna mea. Fiindcă ţi-am tăiat colţul hainei, şi nu te-am ucis, să ştii şi să vezi că în purtarea mea nu este nici răutate nici răzvrătire, şi că n’am păcătuit împotriva ta. Totuş tu îmi întinzi curse, ca să-mi iei viaţa. Judece Domnul între mine şi tine, şi Domnul să mă răzbune pe tine; dar eu nu voi pune mâna pe tine. Răul dela cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna pe tine. Împotriva cui a pornit împăratul lui Israel? Pe cine urmăreşti tu? Un câine mort, un purice. Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine, El va vedea, El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâna ta.“
Când a sfîrşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: ,,Glasul tău este, fiule David?“ Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns. Şi a zis lui David: ,,Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m’ai omorât. Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămânea în mâinile tale. Jură-mi dar pe Domnul că nu-mi vei nimici sămânţa mea după mine, şi că nu-mi vei şterge numele din casa tatălui meu.” David a jurat lui Saul. Apoi Saul a plecat acasă, iar David şi oamenii lui s’au suit în locul întărit“ (1 Sam. 24:1-22).
Extraordinare cuvinte! „Acum iată, ştiu că tu vei domni, şi că împărăţia lui Israel va rămânea în mâinile tale“. Saul a fost impresionat de respectul lui David pentru Domnul și pentru ceea ce Îi aparține Lui. Ascultarea lui David de Dumnezeu l-a făcut dependent de deciziile divine. În problemele majore, numai Dumnezeu putea și trebuia să aibe ultimul cuvânt!
Întâmplarea s-a repetat în circumstanțe asemănătoare peste numai două capitole (1 Sam. 26:1-25) și David a manifestat aceeași reținere de a se atinge de ceea ce este al Domnului:
„Abişai a zis lui David: ,,Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea, şi să-l pironesc dintr’o lovitură în pământ, ca să n’am nevoie să-i mai dau alta.” Dar David a zis lui Abişai: ,,Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” Şi David a zis: ,,Viu este Domnul, că numai Domnul îl poate lovi; fie că-i va veni ziua să moară, fie că se va pogorî… într’un câmp de bătaie şi va peri. Să mă ferească Domnul, să pun mâna pe unsul Domnului! Ia numai suliţa dela căpătâiul lui, cu urciorul cu apă, şi să plecăm.”
A doua întâmplare s-a petrecut după ce David a ajuns împărat peste tot Israelul și a început să poarte războaiele Domnului. Observați că el a luptat de pe poziția a doua, lăsându-L pe Dumnezeu să comande de pe poziția de comandant suprem:
„Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s’au suit toţi să-l caute. David, căruia i s’a dat de ştire, s’a pogorât în cetăţuie. Filistenii au venit, şi s’au răspândit în valea Refaim. David a întrebat pe Domnul: ,,Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul a zis lui David: ,,Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.” David a venit la Baal-Peraţim, unde i-a bătut. Apoi a zis: ,,Domnul a risipit pe vrăjmaşii mei dinaintea mea, ca nişte ape cari se rup.” De aceea s’a dat locului aceluia numele Baal-Peraţim (Şesul rupturii). Ei şi-au lăsat idolii acolo şi David şi oamenii lui i-au luat.
Filistenii s’au suit din nou, şi s’au răspândit în valea Refaim. David a întrebat pe Domnul. Şi Domnul a zis: ,,Să nu te sui; ci ia-i pe la spate, şi mergi asupra lor în dreptul duzilor. Când vei auzi un vuiet de paşi în vârfurile duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta ca să bată oştirea Filistenilor.” David a făcut cum îi poruncise Domnul, şi a bătut pe Filisteni dela Gheba până la Ghezer“ (2 Sam. 5:17-25).
Dacă aș avea talentul unui pictor, aș căuta să redau scena de mai sus: David în mijlocul oștenilor, stând cu degetul dus la gură și cu capul întors pe un umăr ca urechea să poată auzi ce se întâmplă deasupra duzilor. „Șșșșt! Linște, băieți! Să putem auzi vuietul de pași ai îngerilor deasupra vărfurilor duzilor.“ Aș pune acest tablou pe peretele camerei în care ne ținem ședințele de Consiliu al Bisericii Bethel, din Los Angelesul Californiei. Îmi doresc din toată inima să se poată spune și despre mine: a trăit sub domnia lui Christos, ascultător și smerit în toate.
Cea de a treia întâmplare care dovedește că David, ca și Samuel, a trăit pe poziția a doua în împărăția lui Israel s-a petrecut cu ocazia fugii din Ierusalim de teama fiului său Absalom (2 Sam. 15). Tot necazul a început după păcătuirea lui David cu Bat-Șeba și după uciderea lui Urie. Criza de acum este primită de David ca o pedeasă din partea Domnului. În loc să rămână pe loc și să lupte, David preferă să cedeze și să plece. Dacă ar fi rămas ar fi pierdut oricum. Luptând ar fi putut să piară sau ar fi riscat să-l omoare pe unul din fii săi. Niciuna din alternative nu era de dorit. Iată de ce David alege să plece în exil, punându-și toată nedejdea în Dumnezeu:
„David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând, şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului. Şimei vorbea astfel când blestema: ,,Du-te, du-te, om al sângelui, om rău! Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”
Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: ,,Pentruce bleastămă acest câine mort pe domnul meu împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.” Dar împăratul a zis: ,,Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă bleastămă, înseamnă că Domnul i-a zis: ,Bleastămă pe David!“ Cine-i va zice dar: ,,Pentru ce faci aşa?” Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: ,,Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult Beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis. Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.” David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând, blestema, arunca cu pietre împotriva lui, şi vântura praf“ (2 Sam. 16:5-13).
Ca și altă dată, David trebuie să-i ridice pe cei din jurul lui la înalțimea trăirilor sale cu o explicație. În esență, ceea ce le spune el fiilor Țeruiei este aceasta: „Dragii mei, nu mă sufocați și nu mă ispitiți cu inițiativele voastre „bune“. Voi nu înțelegeți? Eu trăiesc pentru “o audiență de unu“. Îmi duc viața înaintea lui Dumnezeu și sub autoritatea Lui deplină. Îmi merit situația și mi-am atras singur aspra mea această pedeapsă. Ce să mai zic de străinul acesta, care are și el dreptate în felul lui, dacă Dumnezeu a îngăduit ca fiul meu, ieșit din coapsele mele, să se ridice astăzi împotriva mea. Sunt vinovat înaintea Domnului. O știu eu, o știți și voi, dar mai ales o știe și Domnul. Lăsați-mă deci să-mi duc jalea singur înaintea Lui. Poate că El se va îndura de mine și îmi va face bine în locul pedepselor de azi.“
David a fost „împăratul de pe poziția a doua“. El a preluat dela Samuel această convingere. Lucrul acesta a fost adevărat toată viața lui, până și în ceasul când îi încredințează domnia fiului său, Solomon:
„Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel“ (1 Cron. 28:5).
Una din împrejurările în care David a fost aproape de a călca principiul subordonării pentru a-și face dreptate singur a fost episodul cu scandalagiul Nabal (1 Sam. 25). Și atunci însă, Dumnezeu l-a mustrat prin Abigail, nevasta lui Nabal și David s-a grăbit să asculte:
,,Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai-mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur“ (1 Sam. 25:30-31).
,,David a zis Abigailei: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea! Binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, că m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi mi-ai oprit mâna!“ (1 Sam. 25:32-33).
Unul din contemporanii noștri a redus filosofia de viață a lui David la următoarele două afirmații:
Afirmația #1: Numai Dumnezeu conduce lumea.
Afirmația #2: Eu nu sunt Dumnezeu.
Ce bine ar fi dacă fiecare dintre noi și-ar da seama de aceste două mari și practice adevăruri!
David a răspândit această atitudine în popor. Preocuparea lui pentru aceasta se vede până și din grija cu care nu i-a lăsat ca ei să-i scrie cântarea pentru „ziua împăratului“, ci el însuși le-a spus ce să-i cânte (Psalmul 20). Observați cum se așează „pe poziția a doua“, cel pe care oamenii erau ispitiți să-l considere pe poziția întâi:
(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.)
„Să te asculte Domnul în ziua necazului,
să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov, să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfânt,
şi să te sprijinească din Sion!
Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mâncare,
şi să primească arderile tale de tot!
(Oprire.)
Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima,
şi să-ţi împlinească toate planurile tale!
Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta,
şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru.
Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!
Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său,
şi-i va răspunde din ceruri,
din locaşul Lui cel Sfânt,
prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.
Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor;
dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se îndoaie şi cad;
dar noi ne ridicăm şi rămânem în picioare.
Scapă, Doamne, pe împăratul,
şi ascultă-ne când Te chemăm!
[…] Ce înseamnă să fii „un om după inima lui Dumnezeu“?
- Conflict în copilărie – 1 Sam. 16 3. Conflict cu uriașii – 1 Sam. 17 4. Conflict între împărați 1 Sam. 18-19 5. Conflict – îndoiala – 1 Sam. 20-23 6. Conflict cu un nebun – 1 Sam. 25 7. Conflict lăuntric – 1 Sam. 26-30 8. Conflict cu tristețea – 1 Sam. 31; 2 Sam. 1-3 9. Conflict cu Dumnezeu – 2 Samuel 5-6 10. Conflict cu fata lui Saul, Mical – 2 Samuel 6:12-23Conflict cu Amoniții și celelalte popoare din jur – 2 Samuel 10. Lecția: Poartă războaiele Domnului + M-am luptat lupta cea bună11. Conflict – porniri nestăpânite – 2 Sam. 11-12 12. Conflict în familie (a), Iedidia – 2 Sam. 13-1813. Conflict cu un … impas – 14. Conflict pe patul de moarte – 2 Sam. 19-24 […]\
/////////////////////////////////
Saul – beția puterii… „Dacă vrei să afli caracterului cuiva, cere-i părerea despre un altul.“
Întâlnirea cu Saul nu s-a produs într-una din cele mei fericite zile din viața lui Samuel. Asta nu l-a împiedicat însă pe Samuel să noteze cu obiectivitate marile calități pe care le-a avut acest tânăr.
Saul a avut nevoie de un „văzător“, dar nu și-a închipuit că Samuel va vedea așa de adânc în inima lui și va fi în stare să dea pe față atâtea lucruri ascunse.
Ceea ce scrie Samuel despre Saul poate fi considerat un studiu psihologic, o analiză de personalitate, un portret personal pedagogic, ale cărui lumini și umbre ne sugerează mesaje cu o foarte înaltă valoare spirituală.
Primul mesaj de felul acesta este că până și cele mai reușite exemplare umane sunt insuficiente în ochii lui Dumnezeu. Ca să poată face lucrarea lui Dumnezeu, chiar și celui mai strălucit dintre noi îi trebuie … schimbată inima.
Sigur, Saul nu poate fi un exemplu care să ilustreze nașterea din nou. Orice lucrare a Duhului din Vechiul Testament pălește în comparație cu ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi la Rusalii. Totuși, ceea ce a făcut Dumnezeu cu Saul este o ilustrație despre importanța lucrării Duhului lui Dumnezeu în viețile noastre.
Saul înainte de Samuel
Samuel începe prin a ne spune că Saul a fost, în statură și caracter, unul din cei mai dotați oameni din Israel.
Saul a fost frumos la înfățișare:
„Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Ţeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare şi voinic. El avea un fiu cu numele Saul, tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Şi-i întrecea pe toţi în înălţime dela umăr în sus“ (1 Samuel 9:1-2).
Saul a fost însă frumos și în caracter. Era un băiat ascultător de tatăl său:
„Măgăriţele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; şi Chis a zis fiului său Saul: ,,Ia cu tine o slugă, scoală-te şi du-te de caută măgăriţele“ (1 Samuel 9:3).
Tatăl său n-a trebuit să-l roage de două ori, iar Saul n-a ezitat, nu s-a plâns, nu i-a sugerat tatălui său să trimită două slugi (că doar de-aia avem sluji, nu!) după măgărițe, că el este ditamai fiu în casa lor! O frază scurtă a fost de ajuns. Ascultarea imediată a lui Saul este o pildă pentru toți copiii din toate timpurile.
Saul era însă nu numai ascultător, ci și iubitor. El se identifică nu numai cu dorințele tatălui său, ci și cu sentimentele din inima lui, urmărind să nu-l supere cu nimic:
„Saul a trecut prin muntele lui Efraim, şi a străbătut ţara Şalişa, fără să le găsească; au trecut prin ţara Şaalim, şi nu erau acolo; au străbătut ţara lui Beniamin, şi nu le-au găsit. Ajunseseră în ţara Ţuf, când Saul a zis slugii care îl însoţea: ,,Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgăriţele, să fie îngrijorat de noi“ (1 Samuel 9:4-5).
Saul este destul de smerit ca să asculte de părerea unei slugi, dar și suficient de evlavios ca să știe că nu se poate apropia oricum de un om al lui Dumnezeu:
„Sluga i-a zis: ,,Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.“ Saul a zis slugii sale: ,,Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci şi n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?“ Sluga a luat din nou cuvântul, şi a zis lui Saul: ,,Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, şi ne va arăta drumul.“- Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: ,,Haidem, să mergem la văzător!“ Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător.- Saul a zis slugii: ,,Ai dreptate; haidem să mergem!“ Şi s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu (1 Samuel 9:6-10).
Samuel introduce aici un mic eveniment ca să arate că, deși era frumos și ar fi putut să fie atras în relațiile cu fetele, care erau probabil moarte după el, Saul a fost un tip serios:
„Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit nişte fete cari ieşiseră să scoată apă; şi le-au zis: ,,Aici este văzătorul?“ Ele le-au răspuns: ,,Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentrucă poporul aduce jertfă pe înălţime. Când veţi intra în cetate, îl veţi găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvinteze jertfa; după aceea, mănâncă şi cei poftiţi. Suiţi-vă dar, căci acum îl veţi găsi.“ Şi s-au suit în cetate“ (1 Samuel 9:11-14a).
Alți băieți ar fi uitat de văzător când ar fi văzut fetele și nu s-ar mai fi preocupat de măgărițe. Nu însă Saul! Deși putea trece ușor peste amănuntul acesta, Samuel ține neapărat să-l noteze. Este o „tușă“ importantă în portretul pe care îl pictează.
Ultima trăsătură de caracter pe care ține să o sublinieze Samuel la Saul, ca o pregătire a contrastului despre care va vorbi mai târziu, este modestia. Iată cum a reacționat el la aflarea veștii comunicate de Dumnezeu prin Samuel:
„Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“ (1 Samuel 9:21).
Un tânăr frumos la chip, ascultător, iubitor de părinți, smerit, evlavios și modest! Care tată nu și-ar fi dorit un astfel de fiu în Israel? Care fată nu și-ar fi dorit un astfel de soț? Cu toate acestea, Samuel ne spune că Dumnezeu a privit spre Saul ca spre ceva ce trebuia schimbat în bine. Dumnezeu nu se uită ca oamenii la înfățișare și la lucrurile care izbesc privirea, ci se uită la inimă. Ca să intre în slujba Domnului, Saul avea nevoie de o inimă „nouă“, pe care numai Dumnezeu i-o putea da:
„Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om. … De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, … “ (1 Samuel 10:5-6; 9-12).
Oare ce vrea să ne spună „pedagogul“ Samuel prin aceasta? Succesiunea de evenimente din viața lui Saul ne arată că omul are în firea pământească și lucruri frumoase. Suntem făcuți după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu“ și păstrăm încă lucruri frumoase în caracterul nostru, puse acolo de Dumnezeu. Chiar și oamenii fără Dumnezeu pot fi oameni „de caracter“. N-ați auzit spunându-se despre cineva că: „Este mai bun ca zece pocăiți“ ? Multe fete naive și mulți părinți ușuratici s-au luat după această frumusețe de suprafață și au plătit amarnic mai târziu.
Dumnezeu nu se încrede în frumusețea naturală. Firea pământească nu poate fi îmbunătățită, ci doar răstignită. Când a înflorit în toată urâciunea ei în Saul, firea pământească l-a desfigurat complet, făcându-l un om mândru, un om obraznic, un om nerespectuos față de Dumnezeu, neascultător față de voia Domnului, un om ucigaș, un om idolatru chinuit de un duh rău și, în final, l-a făcut să se sinucidă.
Concluzia sugerată de Samuel este că Dumnezeu vrea să ne dăruiască o natură dumnezeiască prin lucrarea Duhului Sfânt: „Vei fi prefăcut într-un alt om“ (10:6); „Dumnezeu i-a dat o altă inimă“ (10:9). Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu și nu pot face nimic pentru ea.
Saul la Samuel
Este surprinzător că Saul nu-l cunoștea deja pe Samuel, având în vedere faima și activitatea acestuia. Samuel îl cunoștea însă foarte bine pe Saul. Dumnezeu avusese grijă de lucrul acesta:
„Tocmai când intrau pe poarta cetăţii, au fost întâlniţi de Samuel, care ieşea să se suie pe înălţime. Dar, cu ozi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înştiinţase pe Samuel, şi-i zisese: ,,Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimete un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna Filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentrucă strigătul lui a ajuns până la Mine.“
Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: ,,Iată omul, despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.“ Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porţii, şi a zis: ,,Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.“
Samuel a răspuns lui Saul: ,,Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălţime, şi veţi mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spune tot ce se petrece în inima ta. Nu te nelinişti de măgăriţele pe cari le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?”
Saul a răspuns: ,,Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbeşti astfel?“
Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi. Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“
Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea. S-au pogorât apoi de pe înălţime în cetate, şi Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperişul casei. Apoi s-au sculat disdedimineaţă; şi în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş, şi a zis: ,,Scoală-te, şi te voi însoţi“. Saul s-a sculat, şi au ieşit amândoi, el şi Samuel. Când s-au pogorât la marginea cetăţii, Samuel a zis lui Saul: ,,Spune slugii tale să treacă înaintea noastră“. Şi sluga a trecut înainte. ,,Opreşte-te acum“, a zis iarăş Samuel, ,,şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu“ (1 Sam. 9:14-27).
Oare despre ce a stat de vorbă în noaptea aceea Samuel cu Saul? Câteva din micile amănunte, descifrate corect, ne pot da câteva indicii.
În primul rând, Samuel l-a anunțat pe Saul că-l așteaptă o viață de cinste și privilegii:
„Şi pentru cine este păstrat tot ce este mai de preţ în Israel? Oare nu pentru tine şi pentru toată casa tatălui tău?“
„Samuel a luat pe Saul şi pe sluga lui, …, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiţi, cari erau aproape treizeci de inşi. Samuel a zis bucătarului: ,,Adu porţia pe care ţi-am dat-o, când ţi-am zis: „Pune-o deoparte.“ Bucătarul a dat spata şi ce era pe ea, şi a pus-o înaintea lui Saul. Şi Samuel a zis: ,,Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, şi mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.“
„ … Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiş …“ În noaptea aceea, Samuel a luat patul de jos, dându-i lui Saul cinstea de a dormi pe acoperiș, la răcoare.
În al doilea rând, Samuel l-a asigurat pe Saul că este cu ochii pe el, că îl cunoaște pe dinăuntru și pe dinafară:
„Mâine te voi lăsa să pleci, şi-ţi voi spun tot ce se petrece în inima ta.“
În al treilea rând, Samuel i-a atras atenția lui Saul că Dumnezeu îi poate rezolva problemele („măgărițele au fost găsite“), dar că trebuie să rămână într-o viață de ascultare sub autoritatea divină („mâine te voi lăsa să pleci“).
Samuel – trei semne și un test pentru Saul
Promisiunile lui Dumnezeu sunt mari, dar multe din binecuvântările Lui sunt condiționale. Ele nu ne sunt date decât în urma unei ascultări depline!
Puterea corupe, iar puterea absolută poate corupe în chip absolut! Samuel l-a anunțat pe Saul că va fi „căpetenie a poporului“ (1 Samuel 9:16) și „căpetenia moștenirii Lui“ (1 Samuel 10:1).
Ca împărat, Saul prezenta un mare pericol pentru Dumnezeu și pentru popor. Pentru Dumnezeu, pentru că un „reprezentant vizibil“ al teocrației putea prăbuși oricând națiunea într-o monarhie obișnuită, cu factorul uman uzurpând autoritatea și cinstea lui Dumnezeu. Pentru popor, pentru că Israelul nu fusese destinat să fie „asemenea tuturor celorlalte Neamuri“ de sub soare. Israelul trebuia să trăiască la intersecția dintre văzut și nevăzut, divin și uman totodată. Lor le fuseseră încredințate nu numai „oracolele lui Dumnezeu“, ci și cinstea de fi instrumentul prin care Dumnezeu să se facă vizibil și cunoscut celorlalte Neamuri.
Samuel îi face cunoscut lui Saul că-l așteaptă trei semne și un examen. Dacă va trece prin ele biruitor, Dumnezeu îi va dărui pe veci împărăția. Dacă nu le va trece cu bine, împărăția va fi dată altuia. Posibilitatea aceasta, împreună cu modestia lui despre care am vorbit, este motivul pentru care el nu s-a grăbit să vorbească familiei lui despre perspectiva domniei peste Israel:
„Unchiul lui Saul a zis lui Saul şi slugii lui: ,,Unde v-aţi dus?“ Saul a răspuns: ,,Să căutăm măgăriţele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.“ Unchiul lui Saul a zis din nou: ,,Istoriseşte-mi dar ce v-a spus Samuel.“ Şi Saul a răspuns unchiului său: ,,Ne-a spus că măgăriţele s-au găsit.“ Şi nu i-a spus nimic despre împărăţia despre care vorbise Samuel.“ (1 Samuel 10:16).
Trei semne și un test. Trei semne și un teribil examen. Cine are ochi să vadă aceasta va desluși taine adânci și porți ferecate cu multe lacăte!
Care au fost cele trei semne și care a fost scopul lor?
Cele trei semne au fost:
(1) Întâlnirea cu doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, care îi vor spune că măgărițele tatălui său au fost găsite și tatăl lui este îngrijorat acum de el (1 Sam. 10:2).
(2) Întâlnirea cu trei oameni la stejarul din Tabor, unul cu trei iezi, altul cu trei turte iar altul cu un burduf de vin. Oamenii vor fi binevoitori și-i vor da două pâini.
(3) Întâlnirea cu proorocii Domnului la Ghibea Elohim, care se pogorau de pe înălțimea pentru jertfe cu lăute, timpane, fluiere și cobze și proorocind. Cu ocazia aceea, Duhul Domnului va veni peste el și Saul va fi prefăcut într-alt om, și va prooroci alături de ei (1 Sam. 10:5-7).
Care a fost testul la care avea să fie supus?
Saul trebuia să se pogoare înaintea lui Samuel la Ghilgal și trebuia să-l aștepte acolo timp de exact șapte zile ca să aducă împreună arderi de tot și jertfe de mulțumire (1 Samuel 10:8). Ghilgalul a fost primul loc în care și-au așezat tabăra evreii după ce au trecut Iordanul sub conducerea lui Iosua și a rămas un punct de referință pentru identitatea lui Israel:
„Poporul a ieşit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi, şi a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului. Iosua a ridicat la Ghilgal cele douăsprezece pietre pe cari le luaseră din Iordan. El a zis copiilor lui Israel: ,,Când vor întreba copiii voştri într’o zi pe părinţii lor: „Ce însemnează pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce aţi trecut, după cum făcuse Domnul, Dumnezeul vostru, la Marea Roşie, pe care a secat -o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul, Dumnezeul vostru“ (Iosua 4:19-24).
Localitatea nu exista înainte, ci și-a primit numele din cauza evenimentelor epocale pe care le-a trăit Israelul aici, tăierea împrejur, ridicarea ocării Egiptului, primele roade și încetarea manei:
„În vremea aceea, Domnul a zis lui Iosua: ,,Fă-ţi nişte cuţite de piatră, şi taie împrejur pe copiii lui Israel, a doua oară.“ Iosua şi-a făcut nişte cuţite de piatră şi a tăiat împrejur pe copiii lui Israel pe dealul Aralot.
Iată pricina pentru care i-a tăiat Iosua împrejur. Tot poporul ieşit din Egipt, bărbaţii, toţi oamenii de luptă muriseră în pustie, pe drum, după ieşirea lor din Egipt. Tot poporul acela ieşit din Egipt era tăiat împrejur; dar tot poporul născut în pustie, pe drum, după ieşirea din Egipt, nu fusese tăiat împrejur. Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustie până la nimicirea întregului neam de oameni de război cari ieşiseră din Egipt şi cari nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere. În locul lor a ridicat pe copiii lor; şi Iosua i-a tăiat împrejur, căci erau netăiaţi împrejur, pentrucă nu-i tăiaseră împrejur pe drum.
După ce a isprăvit de tăiat împrejur pe tot poporul, au rămas pe loc în tabără până la vindecare. Domnul a zis lui Iosua: ,,Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră.“ Şi locului aceluia i-au pus numele Ghilgal (Prăvălire) până în ziua de azi. Copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal; şi au prăznuit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii, spre seară, în câmpia Ierihonului. A doua zi de Paşte au mâncat din grâul ţării, azimi şi boabe prăjite; chiar în ziua aceea au mâncat. Mana a încetat a doua zi de Paşte, când au mâncat din grâul ţării. Copiii lui Israel n’au mai avut mană, ci au mâncat din roadele ţării Canaanului în anul acela. Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii, şi s’a uitat. Şi iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână. Iosua s’a dus spre el, şi i-a zis: ,,Eşti dintre ai noştri sau dintre vrăjmaşii noştri?“ El a răspuns: ,,Nu, ci Eu sunt Căpetenia oştirii Domnului, şi acum am venit.“ Iosua s’a aruncat cu faţa la pământ, s’a închinat, şi I-a zis: ,,Ce spune Domnul meu robului Său?“ Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: ,,Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfânt.“ Şi Iosua a făcut aşa“ (Iosua 5:2-15).
Mesajul transmis de Samuel lui Saul din partea lui Dumnezeu a fost simplu și clar: pentru promovarea și păstrarea în demnitatea de împărat al poporului ales, Saul va primi trei semne și un test. Iar locul acestui test va fi Ghilgal, baza de referințe națională, locul în care Dumnezeu a dat poporului Său, demnitate, identitate și legalitate în Canaan.
Primele două semne trebuiau să-l convingă pe Saul că Dumnezeu este în control absolut, îți poate rezolva problemele și a pregătit și resursele care-i vor fi necesare pentru slujire.
Cel de al treilea semn, cel în care Saul a intrat temporar în lumea proorocilor, anunța că Dumnezeu are păstrate pentru Saul lucrări profetice, iluminări și descoperiri speciale, care-l vor pune alături de mari lideri spirituali ai poporului. (Neîmplinită în viața lui Saul, această promisiune avea să se materializeze deplin în psalmii profetici ai celui de al doilea împărat din Israel, David.)
Samuel se grăbește apoi să menționeze că semnele s-au împlinit imediat și întocmai:
„De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaş zi“ (1 Samuel 10:9).
Cu testul însă a fost o cu totul altfel de problemă …
Pentru a vedea ce a fost cu el, trebuie să sărim la capitolul 13 al cronicii. Ni se spune că Saul și-a pus pe picioare o mică armată, iar pe ceilalți oameni din popor i-a trimis acasă (1 Sam. 13:2). Liniștea n-a durat însă mult, pentru că Ionatan a bătut tabăra locală a filistenilor care erau la Gheba și atunci toți filistenii au pornit cu război împotriva evreilor. Saul a decretat mobilizarea generală și „poporul s-a adunat la Ghilgal“ (1 Sam. 13:4).
Iată circumstanțele testului vestit de Samuel:
„Filistenii s-au strâns să lupte cu Israel. Aveau o mie de cară şi şase mii de călăreţi; şi poporul acesta era fără număr: ca nisipul depe ţărmul mării. Au venit şi au tăbărât la Micmaş, la răsărit de Bet-Aven. Bărbaţii lui Israel s-au văzut la strâmtoare, căci erau strânşi de aproape şi s-au ascuns în peşteri, în stufişuri, în stânci, în turnuri şi în gropile pentru apă. Unii Evrei au trecut Iordanul, ca să se ducă în ţara lui Gad şi Galaad. Saul era tot la Ghilgal, şi tot poporul de lângă el tremura. A aşteptat șapte zile, după timpul hotărât de Samuel. Dar Samuel nu venea la Ghilgal, şi poporul se împrăştia de lângă Saul“ (1 Samuel 13:5-8).
Aici este testul! Cât va asculta Saul de porunca Domnului? Se va lăsa el mânat de popor și va ceda sub presiunea evenimentelor sau va ști, așa cum l-au învățat cele trei semne că Dumnezeu este într-un control absolut asupra oricărei situații și că totul se va desfășura conform planurilor Sale?
Observați cum crește tensiunea în jurul lui Saul: din ce în ce mai mulți oameni pleacă de lângă el. A trecut o zi, au trecut două, au trecut trei zile, au trecut patru, apoi cinci, șase, tensiunea era din ce în ce mai mare. Poporul tremura și toate privirile erau ațintite asupra lui. Ce va face? A venit și ziua a șaptea … și Samuel tot nu se arăta … „poporul se împrăștia de lângă Saul“. Și Saul n-a mai așteptat.
„Atunci Saul a zis: ,,Aduceţi-mi arderea de tot şi jertfele de mulţămire.” Şi a jertfit arderea de tot. Pe când sfârşea de adus arderea de tot, a venit Samuel, … “ (1 Sam. 13:9-10).
Dacă ar mai fi așteptat, dacă ar mai fi putut aștepta doar câteva ore! Dar Saul n-a mai așteptat, s-a prăbușit sub presiunea momentului și a … căzut la test!
„ … a venit Samuel, şi Saul i-a ieşit înainte să-i ureze de bine. Samuel a zis: ,,Ce-ai făcut?“ Saul a răspuns: ,,Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine, că nu vii la timpul hotărât, şi că Filistenii sunt strânşi la Micmaş, mi-am zis: Filistenii se vor pogorî împotriva mea la Ghilgal, şi eu nu m-am rugat Domnului! Atunci am îndrăznit şi am adus arderea de tot.” Samuel a zis lui Saul: ,,Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul, Dumnezeul tău. Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui. Domnul Şi-a ales un om după inima Lui, şi Domnul l-a rânduit să fie căpetenia poporului Său, pentrucă n-ai păzit ce-ţi poruncise Domnul“ (1 Sam. 13:10-14).
A căzut la test doar pentru … câteva ore! A putut aștepta șase zile, dar n-a mai putut aștepta câteva ore.
Există în text un amănunt simbolic pe care nu mulți îl văd. Mie mi l-a arătat Lawrence O. Richards, în cartea sa „The Bible Reader’s Companion“:
„Apoi Samuel s-a sculat, şi s-a suit din Ghilgal la Ghibea lui Beniamin. Saul a făcut numărătoarea poporului care se afla cu el: erau aproape şase sute de oameni“ (1 Sam. 13:5).
De ce ține Samuel neapărat să ne spună că alături de Saul se aflau șase sute de oameni? Pentru că erau exact de două ori mai mult decât oamenii cu care Ghedeon a obținut extraordinara sa biruință! Care a fost diferența? Ghedeon a avut credință, fragilă cum a fost ea, dar întărită de o foarte bună … ascultare!
Din păcate, Saul „a avut rău de înălțime“ și n-a rămas smerit în poziția în care l-a promovat Dumnezeu. Pentru a ne arăta acest lucru, Samuel relatează pe larg în capitolul 14 un episod în care Saul este depășit nu numai de împrejurări, ci și de fiul său, Ionatan. Curajul și credința lui Ionatan este pusă în contrast cu neliniștea panicată a tatălui său.
Mai întâi, Samuel relatează vitejia sfântă a lui Ionatan:
„Vino, şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr“ (1 Sam. 14:6).
„Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui. În această întâie înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ. A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au spăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza… lui Dumnezeu“ (1 Sam. 14:6,13-15).
Speriat de relatarea celor care-i văzuseră fugind pe filistenii, Saul vrea, așa cum se cuvine, să stea de vorbă cu Dumnezeu:
„Şi Saul a zis lui Ahia: ,,Adu încoace chivotul lui Dumnezeu!“ – Căci pe vremea aceea chivotul lui Dumnezeu era cu copiii lui Israel. – Pe când vorbea Saul cu preotul zarva în tabăra Filistenilor se făcea tot mai mare; şi Saul a zis preotului: ,,Trage-ţi mâna!“ (1 Sam. 14:18-19).
Acest „Trage-ți mâna!“ a fost echivalentul unui: „Destul! N-avem acum timp pentru asta! Mergem să vedem cu ochii noștri“. Incidentul este o altă dovadă că Saul devenise arogant în relația cu Dumnezeu..
„Apoi Saul şi tot poporul care era cu el s-au strâns, şi au înaintat până la locul luptei; şi Filistenii au întors sabia, unii împotriva altora, şi învălmăşala era nespus de mare. Evreii cari erau mai dinainte la Filisteni, şi cari se suiseră cu ei în tabără de pe unde erau împrăştiaţi, s-au unit cu Israeliţii cari erau cu Saul şi Ionatan. Toţi bărbaţii lui Israel cari se ascunseseră în muntele lui Efraim, aflând că Filistenii fugeau, au început să-i urmărească şi ei în bătaie. Domnul a izbăvit pe Israel în ziua aceea, şi lupta s-a întins până dincolo de Bet-Aven“ (1 Sam. 14:20-23).
Mai târziu, când Saul vrea iar să stea de vorbă cu Dumnezeu, rezultatul este clar, Dumnezeu era supărat:
„Şi Saul a întrebat pe Dumnezeu: ,,Să mă pogor după Filisteni? Îi vei da în mâinile lui Israel?“ Dar în clipa aceea nu i-a dat nici un răspuns“ (1 Sam. 14:37).
Îngâmfarea, pripeala și spiritul de independență vinovată ale lui Saul față de Dumnezeu era cât pe ce să-l coste pe Ionatan viața! Dacă nu era poporul, Saul ar fi fost în stare și de așa ceva:
„Saul a zis lui Ionatan: ,,Spune-mi ce-ai făcut?“ Ionatan i-a spus şi a zis: ,,Am gustat puţină miere, cu vârful toiagului pe care-l aveam în mână: iată-mă, voi muri.“ Şi Saul a zis: ,,Dumnezeu să Se poarte cu toată asprimea faţă de mine, dacă nu vei muri, Ionatane!“ Poporul a zis lui Saul: ,,Ce! Să moară Ionatan, el, care a făcut această mare izbăvire în Israel? Niciodată! Viu este Domnul, că un păr din capul lui nu va cădea la pământ, căci cu Dumnezeu a lucrat el în ziua aceasta.“ Astfel poporul a scăpat pe Ionatan de la moarte“ (1 Sam. 14:43-45).
Repetarea testului
Limitele ascultării lui Saul au mai fost testate încă odată de Dumnezeu. A fost un fel de corijență cu reexaminare în sesiunea de toamnă. Samuel a fost trimis de Dumnezeu cu încă un mesaj:
„Samuel a zis lui Saul: ,,Pe mine m-a trimes Domnul să te ung împărat peste poporul Lui, peste Israel: Ascultă dar ce zice Domnul. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Mi-aduc aminte de ceeace a făcut Amalec lui Israel, când i-a astupat drumul la ieşirea lui din Egipt. Du-te acum, bate pe Amalec, şi nimiceşte cu desăvârşire tot ce-i al lui; să nu-i cruţi, şi să omori bărbaţii şi femeile, copiii şi pruncii, cămilele şi măgarii, boii şi oile“ (1 Sam. 15:1-3).
Va asculta Saul de data aceasta? Vai, nu!
„Domnul a vorbit lui Samuel, şi i-a zis: ,,Îmi pare rău că am pus pe Saul împărat, căci se abate dela Mine şi nu păzeşte cuvintele Mele“. Samuel s-a mâhnit, şi toată noaptea a strigat către Domnul. S-a sculat dis de dimineaţă, ca să se ducă înaintea lui Saul.
Saul părăsise cultul lui Iehova și era îmbătat de cultul propriei personalități. Așa cum am mai spus, puterea corupe și Saul era deja foarte corupt:
„Şi au venit şi i-au spus: ,,Saul s-a dus la Carmel, şi iată că şi-a înălţat un semn de biruinţă, apoi s-a întors, şi, trecând mai departe, s-a pogorât la Ghilgal”.
În loc să ridice un altar Domnului, Saul, asemenea orgolioșilor din toate timpurile, a vrut să intre în istorie și și-a ridicat un monument pentru el însuși. De acum înainte, Saul va fi beat de putere, căutând mereu să arate impunător celor din jur. Biblia subliniază lucrul acesta printr-un amănunt mic, dar plin de simbolisme:
saulspearLepădat de Domnul de la domnie pentru neascultare, Saul nu s-a mai putut sprijini pe Dumnezeu, dar a ales să se sprijine pe o … suliță.
Pretutindeni pe unde mergea și întotdeauna, fie că era relaxat la umbra unui copac din curte, fie că era așezat la masa de seară, Saul purta mereu cu el nelipsita lui ,,suliță“ (1 Sam. 18:10-11; 19:9-10; 20:33; 22:6; 26:7-12). Într-o vreme în care în tot Israelul nu existau decât două săbii de fier, a lui Saul și a lui Ionatan, obsesia purtării unei sulițe ni-l arată pe Saul în toată caraghioșenia lui de impostor. Știindu-se vinovat înaintea lui Dumnezeu, Saul a vrut să salveze aparențele, agățându-se de sulița lui ca de un simbol al autorității depline. Până și ultima scenă dinaintea morții lui l-a găsit pe Saul tot împreună cu celebra lui suliță:
,,Şi tânărul care-i aducea aceste veşti a răspuns: „Am venit din întâmplare pe muntele Ghilboa şi Saul stătea rezemat în suliţa lui, şi carele şi călăreţii erau aproape să-l ajungă“ (2 Sam. 1:6).
Spre deosebire de Saul, când vorbește despre David, textul ni-l descrie sau cu o praștie în mână sau cu un toiag sau cu o … harfă.
Îmbătat de victoria asupra amaleciților, dar vinovat de neascultarea deplină de porunca lui Dumnezeu, Saul a dat ochii cu Samuel, ultimul om pe care ar fi dorit atunci să-l întâlnească. În zadar a căutat el să mintă ca să salveze aparențele:
„Samuel s-a dus la Saul, şi Saul i-a zis: ,,Fii binecuvântat de Domnul! Am păzit cuvântul Domnului” (1 Sam. 15:13).
Orbul Saul! Uitase că stă de vorbă cu „văzătorul“ care știa totul. Urechile lui Samuel erau la datorie și auziseră behăitul oilor. Glasul lui sună limpede și clar. Mâinile lui sunt gata să împlinească porunca divină.
Samuel a zis: ,,Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?”
Saul a răspuns: ,,Le-au adus dela Amaleciţi, pentrucă poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelate, le-am nimicit cu desăvârşire”.
Samuel a zis lui Saul: ,,Stai, şi-ţi voi spune ce mi-a zis Domnul astănoapte”. Şi Saul i-a zis: ,,Vorbeşte”. Samuel a zis: ,,Când erai mic în ochii tăi, n-ai ajuns tu căpetenia seminţiilor lui Israel, şi nu te-a uns Domnul ca să fii împărat peste Israel? Domnul te trimisese, zicând: „Du-te, şi nimiceşte cu desăvârşire pe păcătoşii aceia, pe Amaleciţi; războieşte-te cu ei până îi vei nimici.“ Pentruce n-ai ascultat glasul Domnului? Pentruce te-ai aruncat asupra prăzii, şi ai făcut ce este rău înaintea Domnului?”
Saul a răspuns lui Samuel: ,,Am ascultat glasul Domnului, şi m-am dus în calea pe care mă trimetea Domnul. Am adus pe Agag, împăratul lui Amalec, şi am nimicit cu desăvârşire pe Amaleciţi; dar poporul a luat din pradă oi şi boi, ca pârgă din ceeace trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului, Dumnezeului tău, la Ghilgal”. Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă şi El ca împărat“ (1 Sam. 15:10-23).
Saul s-a descalificat ca reprezentat al lui Dumnezeu printre evrei. Pripeala lui și spiritul independent l-au făcut să se creadă deasupra poruncilor divine. Un astfel de om trebuia lepădat pentru că el era un pericol pentru împărăție și împărăția era un pericol prea mare pentru el. Puterea corupe și Saul fusese deja corupt până la măduvă.
O ascultare parțială este tot o neascultare. Mintea lui Saul era însă deja pervetită, sensibilitatea lui spirituală era tocită. Nu-i mai rămăsese decât o mască mincinoasă de ,,om aflat în slujba lui Dumnezeu“. Nici o înșelare nu este mai tragică decât înșelarea de sine. Încercând să-l mintă pe Samuel, Saul nu reușea decât să se mintă pe sine. Prins asupra faptului, Saul a încearcat mai întâi o pocăință de formă care să salveze aparențele. Era clar că el nu se mai raporta corect nici la popor și nici la Dumnezeu. Asemenea prefăcuților dintotdeauna care nu vor să se pocăiască, Saul s-a grăbit să dea vina pe alții, pe „popor“:
„Atunci Saul a zis lui Samuel: ,,Am păcătuit, căci am călcat porunca Domnului, şi n-am ascultat cuvintele tale; mă temeam de popor, şi i-am ascultat glasul. Acum, te rog, iartă-mi păcatul, întoarce-te cu mine, ca să mă închin până la pământ înaintea Domnului.”
Samuel a zis lui Saul: ,,Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. Şi pe când se întorcea Samuel să plece, Saul l-a apucat de pulpana hainei, şi s-a rupt.
Samuel i-a zis: ,,Domnul rupe astăzi domnia lui Israel deasupra ta, şi o dă altuia mai bun decât tine. Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău“ (1 Sam. 15:24-29).
Nici măcar această explicație clară și răspicată nu-l mai atinge pe Saul la inimă. Se împietrise față de Dumnezeu; se înstrăinase. Observați-l cum vorbește de „Dumnezeul lui Samuel“:
„Saul a zis iarăş: ,,Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrânilor poporului meu, şi în faţa lui Israel; întoarce-te cu mine, ca să mă închin înaintea Domnului, Dumnezeului tău“ (1 Sam. 15:30).
Iarași și iarăși, Saul se înstrăinează de Domnul, preferând să-L numească: „Dumnezeul tău“. Samuel l-a ascultat, nu însă fără să-i arate unde nu-și dusese până la capăt ascultarea:
„Samuel s-a întors şi a mers după Saul, şi Saul s-a închinat înaintea Domnului. Apoi Samuel a zis: ,,Adu-mi pe Agag, împăratul lui Amalec.“ Şi Agag a înaintat vesel spre el, căci zicea: ,,Negreşit, a trecut amărăciunea morţii!“ Samuel a zis: ,,După cum sabia ta a lăsat femei fără copii, tot aşa şi mama ta va fi lăsată fără copii între femei.“ Şi Samuel a tăiat pe Agag în bucăţi înaintea Domnului, la Ghilgal. Samuel a plecat la Rama, şi Saul s-a suit acasă la Ghibea lui Saul“ (1 Sam. 15:31-34).
Soarta lui Saul, primul împărat al Israelului fusese pecetluită. Dumnezeu îi dăduse trei semne și un test, repetat apoi cu porunca de a-i nimici pe amaleciți, ca să fie o dovadă pentru toți. Saul a căzut la examen. Un împărat care nu ascultă este un blestem pentru un popor înclinat și așa spre neascultare. Aici s-au încheiat întâlnirile dintre Samuel și Saul:
„Samuel nu s-a mai dus să vadă pe Saul până în ziua morţii sale. Dar Samuel plângea pe Saul, pentrucă Domnul Se căise că pusese pe Saul împărat peste Israel“ (1 Sam. 15:35).
Saul – un ,,ales divin“ cu acces interzis la Samuel
Biblia ne spune că a mai existat o încercare de întâlnire între Saul și Samuel. Ea s-a petrecut pe vremea celor zece ani în care Saul, lepădat de Dumnezeu, l-a urmărit pe David ca să îl omoare.
SAUL’S PURSUIT OF DAVID
Sătul să tot fugă, David s-a refugiat la Rama, ca să-i povestească lui Samuel ce i se întâmplă și să primească o explicație din partea Domnului.
,,Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel, la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot“ (1 Sam. 19:18).
Naiot era un loc de lângă Rama, unde funcționa un fel de ,,școală a profeților“, cum avea să fie și pe vremea lui Ilie și Elisei. Acești oameni dedicați lui Dumnezeu locuiau separat de ceilalți și se ocupau cu rugăciunea, studiul și lăudarea lui Dumnezeu.
Saul a aflat că David s-a dus la Samuel și a trimis succesiv trei cete de ostași ca să-l prindă și să-l aducă înaintea lui. De fiecare dată însă, cetele trimise s-au lovit de un zid nevăzut de apărare supranaturală și fiecare dintre ei a căzut sub influența Duhului lui Dumnezeu care era cu cei din școala profeților:
,,Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: „Iată că David este în Naiot, lângă Rama.” Saul a trimis nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de proroci, care proroceau cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimişii lui Saul şi au început şi ei să prorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimis alţi oameni şi au prorocit şi ei. A mai trimis alţii a treia oară şi au prorocit şi ei“ (1 Sam. 19:19-21).
Întâmplarea ciudată ar fi trebuit să-i amintească lui Saul de experiența pe care el însuși a avut-o imediat după ce s-a despărțit prima oară de Samuel, la debutul carierei lui de ,,ales al Domnului“:
,,De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi. Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieşit înainte o ceată de proroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el a prorocit în mijlocul lor. Toţi cei ce-l cunoscuseră mai înainte au văzut că prorocea împreună cu prorocii şi îşi ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare şi Saul este între proroci?” (1 Sam. 10:9-11)
Saul era însă acum prea împietrit ca să mai fie sensibil la astfel de ,,subtilități“, așa că s-a aruncat el însuși în urmărirea lui David, plecând furios spre Rama. A fost un gest nebunesc, dar nebunia se furișase de mult în mintea lui Saul. A recunoscut-o el singur într-una din rarele clipe de luciditate:
,,Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.” (1 Sam. 26:21).
Saul s-a purtat ca un nebun cu Samuel, ca un nebun cu David, ca un nebun cu Ionatan, ca un nebun cu preoții Domnului, ca un nebun cu poporul lui Dumnezeu și, mai ales, ca un nebun cu Dumnezeu.
,,Atunci, Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: „Unde sunt Samuel şi David?” I s-a răspuns: „Sunt în Naiot, lângă Rama.”Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama“ (1 Sam. 19:21-22).
Fără nici o îndoială, în nebunia lui, Saul ar fi fost în stare să-l omoare pe Samuel pentru că l-a găzduit pe David, așa cum o făcuse cu cei 85 de preoți ai Domnului din Nob (1 Sam. 21:1 – 22:23; 16:2). Dumnezeu așezase însă peste Naiot, ca un clopot, un câmp de energie protectivă supranaturală căruia nu i se putea împotrivi nimeni. Cine se apropia de el cădea imediat într-un fel de transă profetică. Era dovada prezenței lui Dumnezeu și a puterii Lui copleșitoare:
,,Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el şi Saul şi-a văzut de drum, prorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a dezbrăcat de haine şi a prorocit şi el înaintea lui Samuel şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: „Oare şi Saul este între proroci?” (1 Sam. 19:22-24)
Simetria dintre acest eveniment și cel întâmplat cu Saul în zorii chemării lui este sugestivă. Este ultima dată când ni se spune că Duhul Domnului a mai venit asupra lui Saul, de data aceasta nu ca să-l întărească pentru slujire, ci ca să-l smerească și să-l facă de râs. În ochii lui Dumnezeu, Saul, ca biserica Laodicenilor din Apocalipsa (Apoc. 3:17), era de mult gol. Hainele împărătești pe care le purta nu-i puteau ascunde goliciunea sufletească. Acum, nevrednicia l-a făcut să fie dezbrăcat de ele și să stea în pielea goală culcat la pământ ,,toată ziua aceea și toată noaptea“. Pățania aceasta l-a făcut să intre în ,,folclorul“ poporului lui Dumnezeu sub forma acestei întrebări retorice: ,,Oare și Saul este printre proroci?“ Răspunsul intrinsec era trist și umilitor pentru Saul, omul ocaziilor ratate.
A fost ultima dată când Saul a mai încercat să se apropie de Samuel. Dumnezeu nu i-a îngăduit însă să stea de vorbă cu el. Saul ieșise de mult din voia lui Dumnezeu. Samuel era în perimetrul voiei divine. Între cei doi, Dumnezeu interzisese orice legătură și orice comunicare.
++++
Saul cu Samuel – din umbră și de dincolo de mormânt
Cartea lui Samuel ne mai vorbește de încă două întâlniri dintre Samuel și Saul, una din umbră și alta de dincolo de mormânt.
Cea din umbră s-a petrecut când David fugea de Saul și s-a refugiat la Samuel la Rama. Saul n-a îndrăznit să meargă el la Samuel ca să-l prindă pe David. Îi era probabil greu să dea ochii cu cel care-i făcuse cunoscut voia Domnului. El a trimis mai întâi niște oameni ca să-l prindă:
„Aşa a fugit şi a scăpat David. El s-a dus la Samuel la Rama, şi i-a istorisit tot ce-i făcuse Saul. Apoi s-a dus cu Samuel şi a locuit în Naiot. Au spus lucrul acesta lui Saul şi au zis: ,,Iată că David este în Naiot, lângă Rama.“ Saul a trimes nişte oameni să ia pe David. Ei au văzut o adunare de prooroci cari prooroceau, cu Samuel în frunte. Duhul lui Dumnezeu a venit peste trimeşii lui Saul, şi au început şi ei să proorocească. Au spus lui Saul lucrul acesta; el a trimes alţi oameni, şi au proorocit şi ei. A mai trimes alţii a treia oară, şi au proorocit şi ei“ (1 Sam. 19:18-21).
Nu se poate să nu vedeți ironia situației. Dumnezeu îl trecea pe Saul prin cartea aducerilor aminte. Așa ceva i se întâmplase și lui la început … Nebun să fii și tot ai fi văzut și priceput mesajul! Și Saul s-a dus atunci el însuși:
„ Atunci Saul s-a dus el însuşi la Rama. Ajungând la fântâna cea mare fără apă, care este la Secu, a întrebat: ,,Unde este Samuel şi David?“ I s-a răspuns: ,,Sunt în Naiot, lângă Rama.“ Şi s-a îndreptat spre Naiot, lângă Rama. Duhul lui Dumnezeu a venit şi peste el; şi Saul şi-a văzut de drum proorocind până la sosirea lui în Naiot, lângă Rama. S-a desbrăcat de haine şi a proorocit şi el înaintea lui Samuel; şi s-a aruncat dezbrăcat la pământ toată ziua aceea şi toată noaptea. De aceea se zice: ,,Oare şi Saul este între prooroci?“ (1 Sam. 19:22-24).
Ca și în cazul preotului Eli, Samuel a avut misiunea să-i arate și lui Saul ceea ce ar fi … putut să fie, dar n-a fost. A fost ultima dată când Saul a proorocit și a simțit puterea Duhului lui Dumnezeu venind peste el.
Întâlnirea de dincolo de mormânt s-a petrecut cu doar o zi înainte de moartea lui Saul. Vremurile erau grele și Dumnezeu, care-l lepădase, refuza să mai stea de vorbă cu el:
„Samuel murise. Tot Israelul îl plânsese, şi-l îngropaseră la Rama în cetatea lui. Saul îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau.
Filistenii s-au strâns, şi au venit de au tăbărât la Sunem: Saul a strâns pe tot Israelul şi au tăbărât la Ghilboa. La vederea taberii Filistenilor, Saul a fost cuprins de frică, şi un tremur puternic i-a apucat inima.
Saul a întrebat pe Domnul şi Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin prooroci. Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ,,Căutaţi-mi o femeie care să cheme morţii, ca să mă duc s-o întreb.“ Slujitorii lui i-au zis: ,,Iată că în En-Dor este o femeie care cheamă morţii.“ Atunci Saul s-a schimbat, a luat alte haine, şi a plecat cu doi oameni. Au ajuns la femeia aceea noaptea. Saul i-a zis: ,,Spune-mi viitorul chemând un mort, şi scoală-mi pe cine-ţi voi spune. “Femeia i-a răspuns: ,,Ştii ce a făcut Saul, cum a nimicit din ţară pe ceice cheamă morţii şi pe ceice ghicesc viitorul: pentruce dar întinzi o cursă vieţii mele, ca să mă omori?“ Saul i-a jurat pe Domnul, şi a zis: ,,Viu este Domnul, că nu ţi se va întâmpla niciun rău pentru aceasta.“ Femeia a zis: ,,Pe cine vrei să-ţi scol?“ Şi el a răspuns: ,,Scoală-mi pe Samuel“ (1 Sam. 28:3-11).
Este clar că Saul vrea să forțeze mâna lui Dumnezeu. Nebunia lui l-a adus în situația de a călca poruncile bune pe care el însuși le dăduse.
Interesant este că, deși porunca uciderii ghicitorilor și vrăjitorilor fusese dată și executată judicios, cei din anturajul lui Saul n-au nici o problemă să-i găsească o astfel de persoană. Niciodată poruncile nu sunt aplicate de toți, iar între cei care nu țin seama de ele sunt adesea oamenii cei mai apropiați de cel care le-a emis!
Saul avea neapărată nevoie de un om prin care să ajungă la Dumnezeu. Ca de obicei, acest om era pentru Saul … Samuel. Și Saul vrea să stea de vorbă neapărat cu el.
Știu că aici părerile sunt împărțite, deși n-ar trebui să fie așa. Unii spun că vrăjitoarea i-a sculat înainte un duh mincinos, alții spun că textul trebuie luat așa cum scrie, duhul celui mort era Samuel însuși. Cei dintâi spun că Dumnezeu nu îngăduie nimănui să aibă autoritate asupra celor ce se odihnesc la El după moarte. Ceilalți spun că Dumnezeu a făcut o excepție cu femeia care chema morții, de unde și sperietura ei în fața a ceva neobișnuit, ieșit din rutina ei. Unii spun că deoarece Saul era un păcătos muncit de un duh rău nu putea merge alături de Samuel dincolo de moarte. Ceilalți spun că Ionatan este și el pomenit printre cei ce vor fi a doua zi împreună Saul alături de duhul celui chemat din morți, iar neprihănitul Ionatan nu putea merge împreună cu … duhurile rele.
Eu zic că aici este vorba de locuința morților și e mai bine să lăsăm destinația finală a fiecăruia în seama lui Dumnezeu.
„Când a văzut femeia pe Samuel, a scos un ţipăt mare, şi a zis lui Saul: ,,Pentruce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!“
Împăratul i-a zis: ,,Nu te teme de nimic; dar ce vezi?” Femeia a zis lui Saul: ,,Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.“
El i-a zis: ,,Cum e la chip?“ Şi ea a răspuns: ,,Este un bătrân care se scoală, şi este învelit cu o mantie.” Saul a înţeles că era Samuel, şi s-a plecat cu faţa la pământ, şi s-a închinat.
Samuel a zis lui Saul: ,,Pentruce m-ai turburat, chemându-mă?“
Saul a răspuns: ,,Sunt într-o mare strâmtoare: Filistenii îmi fac război, şi Dumnezeu S-a depărtat dela mine; nu mi–a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Şi te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.“
Samuel a zis: ,,Pentruce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău?
Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale, şi a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului, şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui: de aceea îţi face Domnul aşa astăzi. Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile Filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile Filistenilor.“ Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nici o putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea“ (1 Sam. 28:12-20).
Sper că sesizați marea ironie. Venise vremea când Saul, în sfârșit, dorea neapărat să afle ce-i spune Domnul să facă. În sfârșit, Saul era dispus să asculte. Mesajul lui Samuel a fost însă răspicat și necruțător: Era târziu, era mult prea târziu. .. Dumnezeu alesese deja pe un altul.
„Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung“ (1 Sam. 28:20).
Ce imagine! L-au ales pentru că era „înalt“, mai înalt ca toți de la umăr în sus (1 Sam. 9:2). Acum, înălțimea lui a ajuns … lungime căzută la pământ. Numai stamina spirituală înrădăcinată în credință și roditoare în ascultare deplină ne poate da puterea să „stăm în picioare“.
„Femeia a venit la Saul, şi, văzându-l foarte înspăimântat, i-a zis: ,,Iată că roaba ta ţi-a ascultat glasul; mi-am pus viaţa în primejdie, ascultând de cuvintele pe care mi le-ai spus. Ascultă acum, şi tu, glasul roabei tale, şi lăsă-mă să-ţi dau o bucată de pâine, ca să mănânci şi să prinzi putere ca să porneşti la drum.“ Dar el n-a vrut, şi a zis: ,,Nu mănânc nimic!“ Slujitorii lui şi femeia au stăruit de el până i-a ascultat. S-a sculat dela pământ, şi a şezut pe pat. Femeia avea la ea un viţel gras, pe care l-a tăiat în grabă; a luat făină, a frământat-o, şi a copt azimi. Le-a pus înaintea lui Saul şi înaintea slujitorilor lui, şi au mâncat. Apoi s-au sculat şi au plecat chiar în noaptea aceea“ (1 Sam. 28:21-25).
A fost ultima cină a condamnatului la moarte.
Care a fost însă soarta eternă a lui Saul?
Unde a ajuns Saul după această teribilă beție a puterii? Părerile teologilor sunt împărțite și este bine să nu fim categorici în ce privește mântuirea altuia. Credința și mântuirea sunt probleme care se rezolvă direct între Dumnezeu și fiecare persoană în parte. Nici eu și nici tu n-avem dreptul să ne băgăm acolo. Aduceți-vă aminte că Dumnezeu ,,privește la inimă“ și numai El are ultimul cuvânt în aceste privințe.
Este Saul un apostat pierdut veșnic sau un copil al lui Dumnezeu ales temporar pentru o slujbă și lepădat din ea atunci când s-a descalificat? Va ajunge Saul în iad sau a fost ,,lepădat“ doar în sensul ,,descalificării de la răsplată“ de care se temea până și apostolul Pavel?
,,Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat“ (1 Corinteni 9:27).
Să mai citim o dată ultimele cuvinte pe care i le-a spus Samuel, venit de dincolo de moarte, împăratului Saul:
,,Samuel a zis: „Pentru ce mă întrebi pe mine, când Domnul S-a depărtat de tine şi S-a făcut vrăjmaşul tău? Domnul îţi face aşa cum îţi vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăţia din mâinile tale şi a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului şi n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui, de aceea îţi face Domnul aşa astăzi. Şi chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor. Mâine, tu şi fiii tăi veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor” (1 Sam. 28:16-19).
Sigur, la prima vedere, Saul n-avea nici un drept să ajungă alături de un sfânt ca Samuel sau neprihănit ca … Ionatan, căci și Ionatana fost printre ,,fii lui Saul“ care au murit pe câmpul de luptă. Dacă Saul a ajuns după moarte acolo unde era Samuel și unde a ajuns și neprihănitul Ionatan …
Pentru cei ce aveți respect față de David și credeți în inspirația pe care i-a dat-o Duhul lui Dumnezeu, vă sfătuiesc să recitiți cântarea de jale făcută de el pentru Saul și Ionatan (2 Sam. 1:17-27). Este limpede ca lumina zilei că Saul a rămas pentru David până la capăt ,,unsul Domnului“, un om de valoare care merită onorat și dincolo de moarte. Și este la fel de limpede că David a crezut în soarta comună a lui Saul și Ionatan:
,,Saul şi Ionatan, care s-au plăcut şi s-au iubit în timpul vieţii lor,
n-au fost despărţiţi nici la moarte“ (2 Sam. 1:23).
Dincolo de această perdea nu putem deocamdată trece. Într-o bună zi vom ajunge și noi acolo și ne vom convinge singuri.
…………
Autorii cărţilor Vechiului Testament
////////////////////////////////////////
Habacuc, de Daniel Branzei
Cartea lui Habacuc este o cîntare în noapte. Inima omului este un nesfîrşit subiect de studiu. Nu există doi oameni la fel, şi deci nici doi prooroci identici. Habacuc este unic în felul în care reacţionează în faţa revelaţiei divine. Această carte nu este un mesaj către oameni, ci un dialog între mintea profetului care dorea să înţeleagă şi inima lui Dumnezeu care nu vrea întotdeauna să explice.
Titlul: Titlul cărţii este numele autorului ei: „Habacuc” şi se poate traduce prin „cel ce ţine în braţe”.
Autorul: Habacuc a fost contemporan cu Ieremia şi a activat în perioada de dinaintea ducerii împărăţiei lui Iuda în robia Babiloniană. Profetul a fost un om cu un caracter sensibil şi duios care a îndeplinit slujba de „străjer” spiritual pus de Dumnezeu peste poporului Său („M-am dus în locul meu de strajă, şi stăm în turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul” – Hab. 2:1).
Data scrierii: Habacuc a activat ca profet în secolul 7 dinaintea lui Cristos, în perioada premergătoare robiei babiloniene.
Contextul istoric: Cu ani de zile înainte de apariţia lui Habacuc, profetul Isaia îl anunţase pe Ezechia, împăratul lui Iuda că toată visteria împărăţiei lui va fi luată şi dusă în Babilon (Isaia 39:6,7). Pe vremea aceea însă, toată lumea se temea de Asiria. Babilonul a început să constituie o ameninţare numai după căderea cetăţii Ninive. Cînd Egiptul a venit să dea o mînă de ajutor la asedierea şi cucerirea cetăţii Ninive, Iosia, care era un supus al Asiriei, i-a ieşit în cale să-l oprească din drum şi a fost ucis în lupta de la Meghido (2 Împăraţi 23:28-30). Fiul lui Iosia, Ioahaz, a apucat să domnească numai trei luni, căci a fost luat „ostatec” în Egipt de faraonul Neco, care a aşezat pe tron în locul lui pe celălalt fiu al lui Iosia, Eliachim (2 Împăraţi 23:31-37). Neco i-a schimbat numele în Ioiachim. Acesta a fost împăratul de tristă amintire care a ars sulul cărţii lui Ieremia (Ieremia 36). Pe vremea lui, babilonienii s-au înfruntat cu egiptenii şi i-au învins la Carchemiş, lîngă rîul Eufrat. Urmărindu-i pe egiptenii care se retrăgeau, Nebucadneţar a asediat şi Ierusalimul şi l-ar fi cucerit fără nici o îndoială, dacă vestea morţii tatălui său, Nebopolazar, nu l-ar fi forţat să se întoarcă de urgenţă acasă. Aşa cum anunţase Habacuc, Babilonul devenise o ameninţare pentru Iuda.
Conţinutul: Cartea lui Habacuc este un unicat între cărţile profetice. Ea nu este un mesaj către popor, ci o discuţie dintre profet şi Dumnezeul care-l ridicase în slujbă. Textul ei nu anunţă prea multe evenimente, ci caută să rezolve o problemă. Habacuc era încurcat cu dreptatea hotărîrilor lui Dumnezeu în istorie. Mintea lui nu putea întrezări justeţea hotărîrilor divine. Confuz şi curios, el cere o audienţă şi un răspuns de la Domnul.
Cartea ne prezintă un om care, deşi se încrede în Dumnezeu, este perplex în faţa hotărîrilor Lui. Dilema lui Habacuc era de o dublă natură: (1) De ce îngăduie Dumnezeu ca nelegiuirea crescîndă din Iuda să rămînă nepedepsită? (Hab. 1:2-4) şi (2) Cum poate un Dumnezeu sfînt şi drept să se gîndească să pedepsească vinovata împărăţie a lui Iuda prin şi mai vinovatul Babilon? (Hab. 1:12-2:1). Răspunsurile pe care i le dă Dumnezeu la aceste două întrebări sînt consemnate în Hab. 1:5-11 şi Hab. 2:2-20. Cartea se încheie apoi cu o odă de laudă la adresa suveranităţii şi atotînţelepciunii divine. Textul cîntării de laudă este unul dintre cele mai frumoase din Biblie şi a fost aşezat de evrei pe muzică şi cîntat la serviciile de la Templu.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Are voie un om să chestioneze justeţea hotărîrilor lui Dumnezeu? Aceasta este problema pe care o ridică profeţia lui Habacuc. Răspunsul pe care-l dă cartea este că omul are dreptul să întrebe, dar răspunsul pe care-l va primi de la Domnul va mări uneori şi mai mult neînţelegerea omului. Mintea noastră limitată în circumstanţele de timp şi spaţiu nu poate pătrunde justeţea planurilor lui Dumnezeu în istorie. Suferinţele neînţelese de astăzi vor fi cu siguranţă explicate de Dumnezeu „în ziua aceea”. Pînă atunci, ne spune Habacuc, „cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Hab. 2:4).
Atunci când ne confruntăm cu încercarea, de orice fel ar fi ea, să procedăm şi noi precum Habacuc: să ne suim în acest turn (comp. cu Proverbe 18.10), care pe de o parte ne apără şi ne ţine departe de zbucium, iar pe de altă parte ne permite să privim totul de sus, din însăşi perspectiva lui Dumnezeu (Isaia 55.8,9).
Iată cheia pentru situaţia prezentă. În jurul lui nimic nu s-a schimbat: vrăjmaşii sunt mereu acolo, iar formele de nelegiuire se desfăşoară toate nestingherite. Credinţa celui drept se poate însă sprijini pe certitudinile Cuvântului Dumnezeului său. Întrebările lui neliniştite încetează. Crede şi înţelege că acelaşi pământ care astăzi este plin de deşertăciune în curând „se va umple de cunoştinţa gloriei Domnului” (v. 14; Isaia 11.9). Este învăţat cu privire la soarta celor răi, deşi judecata lor este încă suspendată (v. 6-20). Şi observaţi cât contrastează faptele celor necredincioşi cu dreptatea şi trăirea prin credinţă credinţă necesară atât pentru a fi mântuit, cât şi pentru a străbate lumea!
,,Aceste cuvinte, „Cel drept va trăi prin credință“ (Habacuc 2:4), sunt citate în trei epistole din Noul Testament. De fiecare dată, ele prezintă o nouă perspectivă asupra vieții și umblării creștinului.
În Romani 1, Pavel scrie despre stricăciunea omului și despre dreptatea lui Dumnezeu. Omul natural este într-o stare de ruină morală, lipsit de orice îndreptățire conformă standardului divin. Legea, de partea ei, nu poate face altceva decât să-l condamne pe om, din cauza neputinței lui de a produce acea dreptate pe care ea o cere de la el. Vedem însă în Romani că Dumnezeu îl îndreptățește pe credincios prin credință și, astfel, „Cel drept va trăi prin credință“. Singurul om drept este cel care crede.
În Evrei 10 citim: „Încă puțin, foarte puțin și Cel care vine va veni și nu va întârzia. Și cel drept va trăi prin credință“. Aici citatul vine la sfârșitul unui pasaj al cărui scop este să-l îndemne pe cel credincios să nu se descurajeze și să nu dea înapoi. De asemenea, el vine chiar înaintea capitolului 11, în care viața de credință a sfinților din Vechiul Testament este prezentată într-un mod remarcabil. Fie că este vorba de o umblare în comuniune cu Dumnezeu, sau de așteptarea judecății care va veni asupra lumii, sau de viața de străin și călător, ori de biruința asupra vrăjmașilor, accentul este pus aici pe felul în care acești oameni din vechime au trăit prin credință și au fost socotiți vrednici de către Dumnezeu.
În Galateni 3.11 avem o altă apariție a acestei expresii: „Iar că prin lege nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu este lămurit, pentru că «cel drept va trăi din credinț㻓. Aici, apostolul combate gândul îndreptățirii prin faptele legii. Îndreptățirea este doar prin credință și nicidecum prin lege. Acesta este gândul principal din Epistola către Galateni.
Iată un rezumat al acestor gânduri. În Romani, accentul este pus pe cel drept, care trăiește prin credință; în Evrei vedem că cel drept va trăi prin credință; iar în Galateni ni se spune că cel drept va trăi prin credință.“ – W Kelly
Un alt lucru important din cartea lui Habacuc este atitudinea proorocului atunci cînd are o problemă. El nu merge la oameni pentru rezolvare, ci se retrage în singurătatea părtăşiei cu Dumnezeu aşteptînd „în tăcere ajutorul Domnului”. O astfel de atitudine este întotdeauna răsplătită de Domnul. Nu este adevărat că Dumnezeu nu mai vorbeşte ca altădată! Este însă adevărat că oamenii nu mai ştiu să asculte ca în alte timpuri! „Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea lui” (Hab. 2:20).
SCHIŢA CĂRŢII
- UN PROFET CU PROBLEME
- Problema #1:
De ce îngăduie Dumnezeu propăşirea răului? 1:2-4
- Răspunsul, 1:5-11
- Problema #2:
Cum poate folosi Dumnezeu un neam mai rău pentru pedepsirea răului din Iuda?, 1:12-2:1
- Răspunsul, 2:2-20
- ODA CREDINŢEI
- Laudă pentru persoana Domnului, 3:1-2
- Laudă pentru puterea Domnului, 3:4-7
- Laudă pentru scopurile Domnului, 3:8-16
- Laudă aşezată pe temelia credinţei, 3:17-19
Comentariu la text
Habacuc 1
Profetul Habacuc este un om „normal“ într-o lume anormală. Dilema lui este nedreptatea din jur. Întrebarea lui este: „Cum poate un Dumnezeu drept să existe într-o lume nedreaptă. În prima parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat de nedreptatea celor din poporul lui Dumnezeu.
„Prorocia descoperită prorocului Habacuc. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi? Până când mă voi tângui Ţie, fără să dai ajutor? Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. De aceea legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte“ (Hab. 1:14)
În cea de a doua parte a capitolului 1, Habacuc este revoltat la gândul că Dumnezeu alege să pedepseascp nedreptatea din poporul Lui printr-un popor și mai nedrept, prin Haldei (Caldeeni).
„Aruncaţi-vă ochii printre neamuri şi priviţi, uimiţi-vă şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-aţi crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!
Iată, voi ridica pe haldeeni – popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mâna pe locuinţe care nu sunt ale lui. El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuşi îi ies dreptul şi mărirea lui. Caii lui sunt mai iuţi decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, zboară ca vulturul care se repede asupra prăzii. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte şi strânge prinşi de război ca nisipul. Îşi bate joc de împăraţi şi voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădeşte pământ şi le ia. Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui! “ (Hab. 1:5-11).
Problema lui Habacuc este veche de când lumea și nouă cu fiecare zi. Cum poate funcționa Dumnezeul cel drept într-o lume nedreaptă?
Răspunsul lui se bazează pe ceea ce el știe deja despre Dumnezeu. Priceperea lui este mărită când se sprijină pe ceea ce cunoaște deja despre Dumnezeu din revelația biblică.
- Dumnezeu locuiește în eternitate, necaracterizat de ceea ce se întâmplă în lumea de acum.
„Doamne, nu eşti Tu din veşnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu?“ (Hab. 1:12-13).
- Dumnezeu este dincolo de lumea aceasta și nu este afectat de starea ei. Ceea ce se întâmplă în lumea de acum nu-L pângărește pe Dumnezeu care este deasupra acestor lucruri, suveran absolut, urzitorul unui plan în care decăderea oamenilor nu este decât o etapă intermediară.
„Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei şi să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el? Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca târâtoarei, care n-are stăpân?
El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură şi se veseleşte. De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămâie năvodului său, căci lor le datorează partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase! Pentru aceasta îşi va goli el întruna mreaja şi va înjunghia fără milă pe neamuri?“ (Hab. 2:12b-16).
Habacuc 2
După ce și-a exprimat nedumeririle în primul capitol, profetul primește un răspuns care trebuie scris clar și citeț, pentru ca toți să-l poată citi. El este la fel de valabil astăzi cum a fost atunci:
„M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit“ (Hab. 2:1-3).
Ceea ce urmează este o listă cu capete de acuzare pentru Babilon, puterea omenească ridicată s-o vadă toți de pe fața pământului. Ea nu este un exemplu de urmat sau de invidiat, ci o pildă de autodistrugere prin păcat. Babilonul n-a vrut să știe nimic de Dumnezeu, ci a preferat să-și sprijine prosperitatea și liniștea pe păcat. Urmează o listă de „Vai!“-uri care seamănă cu celebrele „Vai!“-uri rostite de Domnul Isus împotriva cărturarilor și fariseilor străini de Dumnezeu din vremea aceea (Mat. 23:13-39).
Mesajul încredințat de Dumnezeu lui Habacuc are această introducere:
„Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui. Ca şi cel beat şi semeţ, cel mândru nu stă liniştit, ci îşi lărgeşte gura ca Locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea, aşa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el şi toate popoarele le trage la el. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: … “ (Hab. 2:4-6)
Urmează capetele de acuzare:
Primul „vai“: Vai de cel ce-și clădește liniștea și fericirea pe nefericirea altora
‘Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?’ Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi şi vei ajunge prada lor? Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei” (Hab. 2:6-8).
Al doilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea și fericirea pe protecția zidurilor mari de apărare. Cei hrăpăreți simt dușmănia și furia celor jefuiți și caută să se protejeze. Pieirea lor va veni însă de la Domnul și va fi «într-o clipă! De-odată!“
„Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii! Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare şi împotriva ta însuţi ai păcătuit. Căci piatra din mijlocul zidului strigă şi lemnul care leagă grinda îi răspunde“ (Hab. 2:9-11).
Acest „numai împotriva ta ai păcătuit“ își găsește ecoul în ceea ce spune apostolul Pavel: „s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri“ (1 Tim. 6:7-10). La fel de mult i se potrivește acestui text și pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12:13-21). A fost nebun că s-a încrezut în băgății. Viața i-a fost curmată „imediat“, chiar în noaptea aceea.
Reclame
RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
Al treilea „vai“: Vai de cei ce confundă valoarea cu non-valoarea!
„Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire! Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc şi neamurile se trudesc degeaba. Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă“ (Hab. 2:12-14).
Al patrulea „vai“: Vai de cei ce-și clădesc liniștea și fericirea în viciu și în coruperea altora:
Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea! Te vei sătura de ruşine, în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor, şi silniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei. (Hab. 2:12-17).
Al cincilea „vai“: Vai de cel ce-și așează liniștea pe minciuna idolilor falși!
„La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, şi unei pietre mute: „Trezeşte-te!” Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s-o însufleţească. Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!“ (Hab. 2:18-20).
Un copil al lui Dumnezeu trebuie să citească ziarele cu Biblia în mână. Altfel ne pierdem echilibrul. Cuprinsul rechizitoriului publicat de Dumnezeu stă și astăzi cu capetele lui de acuzare împotriva mai marilor puternici din lumea aceasta. „Vor plăti!“ spune Domnul. Va fi vai de pielea lor.
Habacuc 3
Acest capitol este o cântare pusă de evrei pe o melodie. Ea descrie:
- Un Dumnezeu care vine! El nu este nici absent, nici pasiv. El este … pe drum spre noi.
„Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale! Dumnezeu vine din Teman şi Cel Sfânt vine din muntele Paran… “ (Hab. 3:1-2)
- Un Dumnezeu îmbrăcat în slavă!
„Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze şi acolo este ascunsă tăria Lui. Înaintea Lui merge ciuma, şi molima calcă pe urmele lui“ (Hab. 3:3-5).
III. Un Dumnezeu care judecă!
„Se opreşte şi măsoară pământul cu ochiul; priveşte şi face pe neamuri să tremure; munţii cei veşnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veşnice. Văd corturile Etiopiei pline de groază şi se cutremură colibele din ţara Madianului.
S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă?
Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgeţile Cuvântului Tău… Tu despici pământul ca să dai drumul râurilor.
La vederea Ta, se cutremură munţii; se năpustesc râuri de apă; adâncul îşi ridică glasul şi îşi înalţă valurile. Soarele şi Luna se opresc în locuinţa lor de lumina săgeţilor Tale care pornesc, de strălucirea suliţei Tale care luceşte.
Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobeşti neamurile în mânia Ta.“ (Hab. 3:6-12).
- Un Dumnezeu care izbăvește pe poporul Său.
„Ieşi ca să izbăveşti pe poporul Tău, să izbăveşti pe unsul Tău; sfărâmi acoperişul casei celui rău, o nimiceşti din temelii până în vârf. Străpungi cu săgeţile Tale capul căpeteniilor lui, care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoţând strigăte de bucurie, ca şi cum ar fi şi mâncat pe cel nenorocit în culcuş. Cu caii Tăi mergi pe mare, pe spuma apelor mari“ (Hab. 3:13-15).
- Un Dumnezeu în care te poți încrede!
„Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase şi-mi tremură genunchii. Căci aş putea oare aştepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele.”
– Către mai-marele cântăreţilor. De cântat cu instrumente cu coarde“ (Hab. 3:16-19).
//////////////////////////////////////
Fii eficient cu timpul tău
Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. —Efeseni 5:15-16
Timpul chiar zboară, nu-i așa? Pe de altă parte, în unele situații poate părea că merge cu încetinitorul! Indiferent de cât de repede sau cât de încet simțim că trece timpul, fiecare dintre noi trăiește pe pământ o anumită perioadă de timp. În acest sens, vreau să te întreb: ce faci cu timpul tău?
Timpul este un dar de la Dumnezeu! Văd în fiecare zi cum Dumnezeu Își face timp să ne facă să devenim ce dorește El să fim. Și apoi, în mila și harul Său, ne dă timp pentru a ajunge la un acord cu ceea ce face El în viețile noastre, astfel încât să putem experimenta bunătatea Lui.
Așa că… întreabă-te: sunt de acord cu ceea ce face Dumnezeu în mine? Sau mă lupt și mă lupt, încercând să fac lucrurile în felul meu?
Te pot asigura, dacă te lupți cu Dumnezeu, doar îți pierzi timpul, dar dacă ești de acord cu El, îți folosești timpul pentru lucruri minunate.
Nu uita, Dumnezeu este milostiv. Nu se grăbește. S-ar putea să ne gândim că Îi ia prea mult timp când, în bunătatea Lui, El doar ne așteaptă să ne aliniem cu lucrarea pe care o face în noi. Nu se va grăbi. El este răbdător. Lupta doar întârzie progresul nostru.
Poate că este un moment bun să îți schimbi perspectiva și să începi să privești spre un nou mod de a face lucrurile… o nouă viziune pentru viață… o credință și încredere reînnoite în Cel care lucrează întotdeauna în noi… și întotdeauna pentru binele nostru .
Încurajarea mea pentru tine este să ai încredere în Dumnezeu și să fii de acord cu ceea ce face El în viața ta. Lasă-L să-ți definească scopul. Fii convins în inima ta că El are planuri minunate și oricât de mult timp Îi ia, El te iubește și are întotdeauna pregăti ce-i mai bun pentru tine.
Rugăciune
Doamne, nu vreau să-mi irosesc timpul luptându-mă cu Tine. Vreau să-mi petrec timpul fiind în acord cu lucrarea pe care Tu o faci în mine. Îți mulțumesc că atunci când încep să pierd vremea, Tu îmi vei aminti mereu că mă iubești și că timpul Tău este mereu perfect.
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/fii-eficient-cu-timpul-tau/
////////////////////////////////////////
Dumnezeu îți va călăuzi pașii
Domnul întăreşte paşii omului când Îi place calea lui. —Psalmul 37:23
Viața creștină se poate asemăna cu o călătorie. Duhul Sfânt este ghidul nostru… El ne conduce zilnic. Și El ne îndrumă mereu spre ceea ce este mai bine pentru viața noastră. Secretul unei călători reușite și plăcute este să-L urmezi.
Dar ce înseamnă să-L urmăm pe Dumnezeu? Practic înseamnă să-L asculți, să mergi după El și să faci ceea ce spune El.
De atâtea ori o luăm înaintea lui Dumnezeu. Poate credem că știm care este cea mai bună direcție sau suntem nerăbdători în privința timpului Său perefct și o luăm pe un drum greșit fiindcă pare mai rapid. Problema este că, odată ce ne dăm seama că drumul duce spre o înfundătură, trebuie să mergem înapoi la locul din care am început s-o luăm greșit.
Vestea bună este că Dumnezeu e acolo, așteptând să preia conducerea din nou și să ne arate calea bună.
Domnul ne-a planificat perfect fiecare călătorie. Trebuie să înțelegem pe deplin că El ne iubește, că este bun și drept și că putem avea încredere în El.
Putem avea încredere în El să ne conducă în direcția potrivită pentru noi. Putem avea încredere în El că ne redirecționează când ne rătăcim și ne îndrumă înapoi la locul potrivit. Putem avea încredere în El că se va ocupa de cei pe care-i întâlnim. Îi putem încredința viața noastră… punct.
Urmează călăuzirea Duhului Sfânt, pentru că El știe calea și va rămâne întotdeauna cu tine. Încrede-te în El că te va conduce în tot ce-a plănuit pentru viața ta cu mult înainte de a te naște. Și bucură-te de călătorie.
Rugăciune
Doamne, Cuvântul Tău spune că Tu întărești pașii celor sfinți. Mă încred în Tine că mă vei călăuzi în călătoria pe care o ai pentru mine, și știu că atunci când mă rătăcesc, Tu vei fi mereu acolo să mă aduci pe calea bună și să continui pe ea.
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/dumnezeu-iti-va-calauzi-pasii/
//////////////////////////////////////////
Prin Hristos care mă întărește
Pot totul în Hristos, care mă întăreşte. —Filipeni 4:13
Filipeni 4:13 este un verset foarte cunoscut, adesea scos din context. El spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” Asta nu înseamnă că poți să faci tot ce vrei tot timpul doar pentru că așa îți dorești. Pavel vorbea în mod specific despre modul în care el a putut, prin puterea lui Hristos, să fie mulțumit indiferent de circumstanțele sale.
Cred că, prin harul lui Dumnezeu, putem face tot ce trebuie să facem în viață. Cred că este o mentalitate pe care trebuie să o avem. Nu e nimic prea greu pentru tine dacă îți pui încrederea în Dumnezeu. Poți să faci față la orice obstacol care îți iese în cale deoarece Dumnezeu promite că El nu îți va da mai mult decât poți duce.
Așa că păstrează o atitudine pozitivă, indiferent unde te afli acum, indiferent de problemele prin care treci. Înveselește-te – Dumnezeu este de partea ta! Nu te mai supăra din cauza lucrurilor pe care nu le poți schimba.
Dumnezeu vrea să știi că El are un plan individual pentru viața ta și El vrea să accepți planul Său unic pentru tine și să nu-l compari cu al altora. Trebuie să ai încredere că Dumnezeu știe mai multe decât tine despre ce ai nevoie și cât poți duce. La urma urmei, El te cunoaște mai bine decât știi tu!
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/prin-hristos-care-ma-intareste/
////////////////////////////////////////
Isus Hristos – Adevărul absolut
Zilele trecute a avut loc Conferinţa Naţională a UBR, la Sibiu, cu tema: Isus Hristos – Adevărul Absolut. O temă foarte importantă şi actuală, mai ales în contextul zilelor noastre. Astăzi ideea de adevăr absolut este respinsă în numele relativismului. Fiecare om crede că deţine adevărul şi nu acceptă că există un adevăr absolut, în afara lui, la care trebuie să se raporteze.
Mărturisesc că, ideea de adevăr şi importanţa lui, s-a aşezat din nou în mintea mea, cu câteva săptămâni în urmă, când am vizitat locurile natale din Maramureş, şi încăodată am vizitat „Memorialul” de la Sighetu Marmaţiei, fosta închisoare comunistă, transformată acum în muzeu istoric de păstrare a memoriei celor ce au suferit acolo. După intrarea în muzeu, foarte repede, când intri pe primul coridor cu celule, pe ambii pereţi este un panou mare cu un verset al Scripturii, citat în mai multe limbi. Versetul este: „veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi…” (Ioan 8:32) Este impresionant să citeşti acest verset, la intrarea în fosta închisoare. Prin plasarea acestui verset acolo, se comunică un adevăr absolut. Adevărul că, libertatea nu ţi-o ia o închisoare, oricât de sever ar fi regimul acelei închisori, ci libertatea îţi este luată când nu cunoşti Adevărul, când eşti în minciună, când eşti închis în păcat şi minciună. Din aceste raţiuni, vreau să abordez puţin tema aceasta, în stilul unui mesaj biblic.
Adevărul este o calitate a cuvintelor, a propoziţiilor. Spunem despre o propoziţie că este adevărată, sau falsă. Dar pentru a spune asta, noi avem un standard al adevărului. Şi din această perspectivă, este evidentă nevoia unui adevăr absolut, la care să ne raportăm. Noi creştinii, susţinem că adevărul este propoziţional şi că Adevărul absolut ne-a fost dat propoziţional, în Scriptură. Însă, prin Scriptură, prin adevărul propoziţional, Dumnzeu ne comunică mai mult; anume că, Adevărul este personal. Isus Hristos a zis: „…Eu sunt Adevărul!” (Ioan 14:6). Prin această afirmaţie, Domnul Isus, face din adevăr, nu numai o calitate a propoziţiilor, ci o calitate a persoanei Sale, arătându-ne că pentru a avea adevărul absolut, trebuie să ne raportăm la El. Prin urmare, noi credem şi mărturisim că: Adevărul Absolut este descoperit propoziţional, în Sfânta Scriptură (Biblia, Ioan 17:17), şi că, Adevărul Absolut este descoperit personal, în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 14:6), Salvatorul păcătoşilor. În lumina aceasta, aş vrea să fac 4 afirmaţii fundamentale cu privire la adevărul absolut, afirmaţii pe care ar trebui să le avem în atenţie, să medităm asupra lor, să fim convinşi de ele şi să le promovăm, în această generaţie.
- Adevărul absolut este valoros şi trebuie cunoscut, Ioan 8:31-32.
„Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
Adevărul este valoros, inestimabil de valoros, fiind absolut valoarea lui este absolută. De aceea, Adevărul trebuie cunoscut. Sunt cel puţin două detalii aici, în cuvintele Domnului Isus cu privire la cunoaşterea adevărului.
Sursa cunoaşterii Adevărului – Cuvântul lui Hristos, „dacă rămâneţi în Cuvântul Meu… veţi cunoaşte adevărul”
Scopul cunoaşterii Adevărului – libertatea spirituală din robia păcatului, Ioan 8:32-36.
Cea mai mare valoare în univers este Adevărul. Însă, această valoare trebuie cunoscută, prin Scriptură, ca să aducă eliberare.
- Adevărul absolut este vital şi trebuie crezut, Ioan 8:45-46.
„Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu mă credeţi. Cine din voi Mă poate dovedi păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu mă credeţi?”
Adevărul este vital, este viaţă. În afara adevărului, nu este viaţă autentică. De aceea, adevărul trebuie crezut. Trebuie să ne încredem în adevărul Absolut, în Hristos, pentru că aceasta este adevărata viaţă, viaţa veşnică (Ioan 3:16; 20:31).
III. Adevărul absolut este vrednic şi trebuie comunicat, Ioan 8:40
„Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu…”
Domnul Isus este Adevărul şi El întotdeauna a comunicat Adevărul, aşa cum L-a primit de la Tatăl. Aceasta este şi menirea noastră a creştinilor, a slujitorilor creştini, să comunicăm adevărul şi numai adevărul. Adevărut este vrednic de a fi comunicat întotdeauna. Cum ar trebui să comunicăm adevărul, într-un mod vrednic? Caracteristicile comunicării adevărului:
Clar
Convingător
Concret
Complet
Aşa L-a comunicat Domnul Isus, aşa trebuie să-l comunicăm şi noi, pentru că este vrednic. .
- Adevărul absolut este veşnic şi va câştiga, 2 Corinteni 13:8
„Căci n-avem nicio putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr.”
Adevărul este cea mai puternică forţă. Isus Hristos este Adevărul, şi El este veşnic şi invincibil. În aparenţă, pentru unii pare că minciuna are putere şi câştigă teritoriu. Însă, în final, adevărul va triumfa. Împotriva adevărului nu se poate pune nicio forţă din univers. De aceea, şi noi trebuie să ne plasăm de partea adevărului, pentru ca în final să învigem împreună cu Adevărul.
Isus Hristos este adevărul absolut. Şi, datorită acestei realităţi, El trebuie cunoscut, crezut, comunicat, pentru că, în final El va câştiga, El va birui.
A Lui să fie slava în veci vecilor! Amin.
Ilie Bledea
Isus Hristos – Adevărul absolut
//////////////////////////////////////
Dumnezeu locuiește în tine
Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Ioan 15:4
De ce ar vrea Dumnezeu să trăiască în noi? Și cum poate să facă asta? La urma urmei, El este sfânt, iar noi suntem oameni slabi, fragili, cu defecte și eșecuri.
Răspunsul este simplu: El ne iubește și alege să locuiască în noi. El face asta pentru că este Dumnezeu; El are capacitatea de a face ceea ce vrea și El alege să-și facă o casă în inimile noastre. Această alegere nu se bazează pe nicio faptă bună pe care am făcut-o sau pe care am putea face vreodată; se bazează numai pe harul, puterea și mila lui Dumnezeu. Devenim locuința lui Dumnezeu crezând în Isus Hristos (așa cum ne indică Dumnezeu în Biblie).
Versetul pentru astăzi subliniază faptul că trebuie să credem în Isus Hristos ca Unicul Dumnezeu trimis pentru a experimenta intimitatea cu El. Credința în El ne permite să auzim vocea Lui, să primim Cuvântul Său în inimile noastre și să simțim prezența Lui.
Pe lângă faptul că trebuie să credem în Isus ca darul lui Dumnezeu trimis din cer pentru omenire, trebuie să credem pur și simplu că jertfa lui Isus pentru păcatele noastre a fost suficientă pentru a ne aduce în prezența lui Dumnezeu. Devenim locuința lui Dumnezeu atunci când Îl primim pe Isus ca Mântuitor și Domn. Din această poziție, prin puterea Duhului Sfânt, El începe o lucrare minunată în noi.
Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi:
Asigură-te că Dumnezeu Se simte acasă în inima ta.
https://tv.joycemeyer.org/romana/devotional/dumnezeu-locuieste-tine/
////////////////////////////////////////
Asemenea lui Hristos
Pentru că rămânem în El
Autor: Andrew Murray
Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble și el așa cum a umblat Isus.
(1 Ioan 2.6. NTR)
Rămânerea în Hristos și umblarea ca Hristos
Acestea sunt cele două binecuvântări ale noii vieți care sunt prezentate aici în unitatea lor esențială. Rezultatul unei vieți ÎN HRISTOS este o viață CA A LUI HRISTOS.
Față de prima dintre cele două expresii, RĂMÂNEREA ÎN HRISTOS, nu suntem străini. Minunata pildă a Viței și a mlădițelor, cu porunca însoțitoare RĂMÂNEȚI ÎN MINE, ȘI EU VOI RĂMÂNE ÎN VOI, a fost deseori o bogată sursă de învățătură și mângâiere pentru noi. Și, deși ne simțim ca și când am învățat imperfect lecția rămânerii în El, totuși am gustat ceva din bucuria care vine când sufletul poate spune:
Doamne, Tu știi toate lucrurile. Tu știi că eu rămân în Tine.
Și El știe cât de adesea înălțăm rugăciunea noastră fierbinte:
Binecuvântat Domn, fă-mi parte de o rămânere deplină, neîntreruptă.
Cea de-a doua expresie, UMBLAREA ÎN HRISTOS, nu este mai puțin semnificativă decât prima. Este promisiunea unei minunate puteri care va rezulta din rămânerea în El. Ca urmare a predării noastre pentru a trăi cu totul în El, viața Lui lucrează cu putere în noi așa încât umblarea noastră, expresia exterioară a vieții lăuntrice, devine ca a Lui. Cele două sunt legate inseparabil. Rămânerea în El precede întotdeauna umblarea în El. Și, de asemenea, o mai mare rămânere în El este precedată întotdeauna de dorința de a umbla ca El. Doar atunci când cineva își dă seama pe deplin de nevoia unei uniri sau doar atunci Dătătorul Ceresc este liber să dea plinătatea harului Său fiindcă vede că sufletul este pregătit să o folosească conform planului Lui. Când Salvatorul a afirmat DACĂ PĂZIȚI PORUNCILE MELE, VEȚI RĂMÂNE ÎN DRAGOSTEA MEA, El a vrut să spună:
Dedicarea de a umbla ca Mine este calea rămânerii depline în Mine.
Mulți vor descoperi că exact aici este cauza eșecului lor de a rămâne în Hristos; ei nu au căutat rămânerea având în vedere umblarea ca Hristos. Cuvintele apostolului Ioan ne invită să privim la cele două adevăruri în lumina legăturii lor vitale și a dependenței lor unul de celălalt.
Prima lecție pe care o învățăm este aceea că cine caută să rămână în Hristos trebuie SĂ UMBLE CUM A UMBLAT EL. Știm că e un lucru de la sine înțeles că o mlădiță face un fruct de același fel ca vița de care aparține. Viața viței și a mlădiței sunt complet identice, astfel că manifestarea acelei vieți trebuie să fie și ea identică. Când Domnul Isus ne-a răscumpărat cu sângele Său și ne-a prezentat înaintea Tatălui în baza neprihănirii Lui, El nu ne-a lăsat în vechea noastră natură să-L servim pe Dumnezeu cât de bine putem noi. Nu, în El locuia viața veșnică, viața divină, sfântă a cerului și oricine care este în El primește de la El aceeași viață veșnică în puterea ei cerească și sfântă. Prin urmare, nimic nu poate fi mai natural decât afirmația că cine rămâne în El, primind încontinuu viață din El, trebuie, de asemenea, SĂ UMBLE CUM A UMBLAT ISUS.
Totuși, această viață puternică a lui Dumnezeu nu lucrează în sufletul omului ca o forță oarbă, presându-ne ca, în mod inconștient sau involuntar, să acționăm ca Hristos. Din contră, umblarea ca El trebuie să fie rezultatul unei alegeri deliberate, având la bază o dorință intensă și fiind acceptată cu o voință puternică. Având această perspectivă, Tatăl ceresc ne-a demonstrat prin viața pământească a lui Isus cum trebuie să fie viața cerească atunci când se coboară în condițiile și circumstanțele vieții noastre omenești. Având același obiectiv în vedere, Domnul Isus – atunci când noi primim noua viață de la El și când ne cheamă să rămânem în El pentru a primi acea viață din belșug – ne arată viața Lui pământească. Și ne spune că noua viață ni s-a dat pentru a putea umbla cum a umblat El. Prin cuvintele VEȚI RĂMÂNE… DUPĂ CUM ȘI EU RĂMÂN… din Ioan 15.10, Stăpânul ia întreaga Lui viață pământească și face din ea, în mod simplu, regula și ghidul pentru întreaga noastră conduită.
Dacă rămânem în Isus, noi nu trebuie să acționăm altfel decât a făcut-o El. Expresia ASEMENEA LUI HRISTOS ne dă în câteva cuvinte binecuvântata lege a vieții creștine. Cel ce rămâne în Hristos, trebuie să gândească, să vorbească și să acționeze așa cum a făcut Isus; așa cum a fost Isus, TOT AȘA TREBUIE SĂ FIE ȘI EL.
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/220203/pentru-ca-ramanem-in-el
///////////////////////////////////
Cum să ajungem şi cum să rămânem în Hristos?
Autor: www.realsos.ro
Textul – Galateni 4:31, 5:6, 16-26
Versetul de memorat – Galateni 5:24-25
„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus si-au rastignit firea pamanteasca impreuna cu patimile si poftele ei. Daca traim prin Duhul, sa si umblam prin Duhul.”
Din ceea ce deja am spus în zilele precedente, înţelegem că nu putem fi oameni noi, fără Hristos. Dar cum se ajunge în Hristos? În Gal. 3:26-27 citim că „fii ai lui Dumnezeu sunt cei ce au credinţa în Isus Hristos” şi „au fost botezaţi pentru Hristos”. Cei ce s-au făcut una în moarte şi în înviere cu Hristos, au fost „îmbrăcaţi cu Hristos”. Aşa cum o haină arată ce este omul, aşa cel îmbrăcat cu Hristos arată cine este el în Hristos.
Textul de azi ne arată că omul nou este un om slobod. Până acum a fost rob păcatului, prin tot felul de pofte ale firii pământeşti, dar acum este liber. Chiar dacă poate să păcătuiască, omul nou nu mai păcătuieşte şi, prin Hristos, are putere să se împotrivească păcatului. Păcatul nu mai controlează pe păcătos, care, deşi este tot păcătos, acum este iertat, ci el controlează păcatul şi nu-i mai dă voie ca să-l stăpânească aşa ca mai înainte.
Omul cel nou nu mai are voie să facă tot ce voieşte (Gal.5:17). Voinţa lui este subordonată voinţei Duhului Sfânt. Aceasta nu este ceva impus, ci este o consimţire din partea noastra, atunci când am acceptat îmbrăcarea cu Hristos, prin botez. Botezul, în timpul lui Pavel, era diferit de ceea ce practică unii, azi, în biserică. În primul rând, era botezat un adult. Apoi, botezul era foarte îndeaproape legat de mărturisirea de credinţă. Mulţi veneau la Hristos din religii păgâne. Şi, în ultimul rând, botezul se făcea prin totală cufundare în apă, simbolizând, prin aceasta, că omul a murit faţă de un fel de viaţă şi a înviat la un altul. Cel botezat nu era numai un om schimbat, ci un om diferit de cel de mai înainte. Botezul este o moarte de bună voie şi aceasta face o mare diferenţă în viaţa celui botezat. Tot ce face omul nou, de acum înainte, este făcut din dragoste şi loialitate faţă de Dumnezeu. Viaţa de credinţă, viaţa trăită în Hristos, este o viaţă frumoasă şi caracterizată prin roade frumoase: dragoste, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunătate, facere de bine, credincioşie, blândeţe, înfrânare a poftelor. Cei ce traiesc prin Duhul, au roada Duhului în viaţa lor. Ce ţi-ai putea dori mai mult?
Meditaţia zilei: Ce fel de roadă văd alţii în viaţa noastra?
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/8146/cum-sa-ajungem-si-cum-sa-ramanem-in-hristos
//////////////////////////////////////
Aducem roade numai dacă rămânem în Hristos
Ellen White
RĂMÂNEŢI ÎN MINE ŞI EU VOI RĂMÂNE ÎN VOL. DUPĂ CUM MLĂDIŢA NU POATE ADUCE ROD DE LA SINE, DACĂ NU RĂMÂNE ÎN VIŢĂ, TOT AŞA NICI VOI NU PUTEŢI SĂ ADUCEŢI ROD DACĂ NU RĂMÂNEŢI ÎN MINE. (IOAN 15:4)
Motivul pentru care ne complăcem în păcat este faptul că nu privim la Isus. Nu am trata cu uşurinţă păcatul dacă am fi conştienţi că acesta îl răneşte pe Domnul nostru. (…) O evaluare corectă a caracterului lui Dumnezeu ne-ar îndreptăţi să-L reprezentăm în faţa lumii. Asprimea, duritatea cuvintelor şi a comportamentului, vorbirea de rău, cuvintele mânioase nu au ce căuta în sufletul omului care priveşte la Isus. Acela care rămâne în Isus Hristos are o atitudine care interzice răul şi nu permite nici cea mai mică scuză pentru orice fel de păcat. Viaţa spirituală nu este hrănită din interiorul omului, ci îşi trage seva de la Hristos, aşa cum mlădiţa îşi trage seva din butuc. Suntem dependenţi de Hristos în orice moment. El este sursa noastră de hrană. Toate formele exterioare pe care le facem – rugăciuni, post şi daruri – nu pot înlocui lucrarea interioară a Duhului lui Dumnezeu asupra inimii omeneşti. (The Youth’s Instructor, 10 februarie 1898)
Atunci când suntem goliţi de eu, când orice dumnezeu fals este alungat din suflet, locul rămas gol este umplut de Duhul lui Hristos. Un astfel de om are credinţa care curăţă sufletul de necurăţie. (…) El este o mlădiţă a adevăratei Viţe şi aduce roade bogate, spre slava lui Dumnezeu. De ce natură sunt roadele aduse? Roadele Duhului Sfânt sunt „dragostea”, nu ura; „bucuria”, nu nemulţumirea şi cârtirea; „pacea”, nu iritarea, anxietatea şi problemele inventate. Roadele Duhului Sfânt mai sunt „îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Slujitorii Evangheliei, p. 287-288)
O mlădiţă nu trebuie să împrumute hrană de la o alta. Viaţa noastră trebuie să vină de la butuc. Numai printr-o unire personală cu Hristos, prin comuniune zilnică cu El, noi putem să aducem roadele Duhului Sfânt. (…) Creşterea noastră în har, bucuria şi utilitatea noastră, toate depind de unirea noastră cu Hristos şi de gradul de credinţă pe care noi o exercităm. (Mărturii, vol. 5, p. 47-48)
Ellen White
Comuniunea cu Dumnezeu încurajează gândurile bune, aspiraţiile nobile, percepţia clară a adevărului şi planuri de acţiune măreţe. Cei care îşi leagă astfel sufletul de Dumnezeu, sunt recunoscuţi de El ca fii şi fiice ale Sale. Ei se ridică mereu mai sus şi tot mai sus, dobândind o perspectivă clară asupra lui Dumnezeu şi asupra veşniciei, până când Domnul face din ei canale de lumină şi de înţelepciune pentru lume.
https://www.devotionale.ro/devotional-de-seara/2018/10/10/aducem-roade-numai-daca-ramanem-in-hristos
//////////////////////////////////////
Rămâneți tari
Mihai Sârbu
”Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Gal.5:1)
tareViața de copil al lui Dumnezeu este o bătălie spirituală permanentă. Diavolul nu renunță așa de ușor la clienții lui și din momentul în care te-ai pocăit va încerca să lovească în tine în fel și chip. Mulți pleacă entuziaști pe cale dar nu toți ajung la final. Iată de ce Scriptura ne face atenți cu privire la războiul în care suntem angrenați și ne cere să ne verificăm ”garderoba” spunând: ”Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Ef.6:11). Nu știu cum stau lucrurile în dreptul tău dar este cert că nu vei fi scutit de atacurile: ”căpeteniilor, domniilor, stăpânitorilor întunericului acestui veac, duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Ef.6:12). Doresc să ajungi cu bine la sfârșit și să ne întâlnim în glorie împreună cu sfinții și cu Domnul Isus. Iată de ce mesajul acestei meditații te pune în gardă asupra riscului care te pândește ca și copil al lui Dumnezeu dar prezintă în același timp și remediul ca să nu cazi în plasa celui rău. În final te vei bucura de răsplata pe care Domnul a pregătit-o pentru cei statornici și biruitori. Urmărește cu atenție:
- Riscul. Avertizarea Cuvântului cu privire la riscul care ne confruntă pe fiecare dintre cei mântuiți este clară: ”Duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur.” (Fil.2:12). Ce înțelegem din această avertizare? Că este posibil să te oprești din alergare la jumătatea drumului și să nu mergi până la capăt. Riscul este atât de periculos încât avertizarea continuă: ”Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1Cor.10:12). Wow! Nu e glumă! Înștiințarea e foarte serioasă de aceea în ultima carte a Bibliei atenționarea revine: ”Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apoc.3:11). Altfel spus: există posibilitatea să pierzi ceea ce deja ai primit. Poetul creștin Vasile Militaru scrie: ”Poți să pierzi averi și ranguri, / Bogății cu rai în spic. / Dacă n-ai pierdut credința / Încă n-ai pierdut nimic”. Nu dorim să intrăm în discuții teologice despre păstrarea sfinților în har, ci doar să lăsăm Cuvântul să-și facă efectul și să înțelegi că nu poți să te joci cu pocăința și să trăiești cum vrei doar pentru că la evanghelizare ai ridicat mâna și ai rostit rugăciunea păcătosului. Dumnezeu și-a făcut partea Lui în întregime dar pretinde ca și noi să ne facem partea. Nu putem adăuga nimic la ceea ce a făcut El pentru mântuirea noastră dar suntem provocați să păstrăm ceea ce deja am primit. Așa că, ai grijă! S-ar putea să mergi în aceiași direcție cu sfinții dar să nu fi pe cale, ci pe lângă ea. Satana e maestru în imitații. Dacă e nevoie se preface în ”înger de lumină.” Oprește-te și revizuiește-ți traiul. Ai multe lucruri de pus la punct. Lasă-L pe El să-ți arate ce ai de făcut și pune-ți viața în ordine! Urmează confruntarea finală!
- Rețeta. Privind la primejdia care ne paște, Scriptura ne prezintă și modalitatea de a face față presiunilor și de a rezista atacurilor puterilor întunericului: ”nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” (Gal.5:1). Bine, dar ce să facem? Iată ce trebuie făcut: ”luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Ef.6:13). Ca mesajul să fie complet, Cuvântul lui Dumnezeu continuă cu detalii: ”Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă. ” (1Petru 5:8-9). Realitatea este dură. Diavoul este turbat ca un leu care nu are alt scop decât să devoreze pe urmașii Mântuitorului. Ești expus la tot ce este mai rău în lumea aceasta: păcat, mizerie, corupție, sex, droguri, pornografie și lista ar putea continua. Cum vei putea să rămâi tare și să fi învingător la sfârșit? Ascultă strigătul final al Sripturii: ”Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Rom. 12:21). Asta trebuie să faci! Dar – vei spune – trăim vremuri când se împlinește Biblia sub ochii noștri și: ”mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.” (Matei 24:10). Cum să rezist și cum să trăiesc în așa fel ca să rămân în picioare? Cine-mi poate da rețeta adevărată ca să supraviețuiesc atacurilor celui rău și să stau tare până la sfârșit? Iată ce spune Domnul Isus urmașilor Săi în cel mai întunecat moment la omenirii: ” … şi le-a zis: “Pentru ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Luca 22:46). Înțelegi care este rezolvarea? Acum că ști care este remediul, mingea este în terenul tău din nou. Fă ce îți cere Cuvântul și vei trăi pe înălțimile biruinței ca un alergător de cursă lungă invincibil. De ce? Pentru că: ”în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Rom. 8:37). Nici nu îți trebuie mai mult!
- Răsplata. Înțelegând riscul la care ești expus ca și urmaș al Mântuitorului și acceptând soluția Lui pentru a rămâne tare, tot ce urmează/rezultatul nu este altceva decât răsplătirea pe care a pregătit-o El pentru noi. Iar garanția pe care ne-o oferă Scriptura este clară. Dumnezeu: ”ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile!” De ce? Pentru că El: ”n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi.” (Rom. 8:32). Ne oprim în cartea de la sfârșitul Bibliei ca să urmărim câteva din surprizele pe care Le-a pregătit Tatăl pentru copiii Lui: “Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” (Apoc.2:7). Wow! Raiul cu pomul vieții! Apoi: “Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” (Apoc.2:11). Ai viață veșnică cu Cel Viu în Vecii vecilor! Dar răsplătirile continuă: ”Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apoc.3:5). Aproape că nu mai pricep! Oare toate acestea sunt pentru mine? Și pentru tine? Da! Daca ne vom încadra în categoria ”Cel ce va birui.” Mai este ceva fantastic: ”Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc.3:21). Înțelegi? Pe mine mă depășește. Fiul lui Dumnezeu nu se simte bine fără noi în cerul Său. A plătit prețul răscumpărării și are de gând ceva inimaginabil: să împartă scaunul Lui de domnie cu mine și cu tine. Nu sunt povești mărturiile acestea. Sunt ”cuvântul de onoare” al Fiului lui Dumnezeu care n-a mințit niciodată. Aceasta te așteaptă și pe tine. Numai, ai grijă! Suntem ”pe ultima sută” când este cel mai greu. Privește la recompensă! Dar nu uita riscul la care ești expus, cât și felul în care poți să rămâi biruitor până la capăt. Mai e puțin și va suna trâmbița! Iar stadionul olimpic la Cerului este pregătit pentru cea mai extraordinară sărbătoare din univers. Mă rog să nu lipsești! Nici cei din casa ta. Ridică privirea în sus și rămâi pe înălțimile Lui!
RUGĂCIUNE
https://www.newliferomanianchurch.com/ramaneti-tari/
///////////////////////////////////////
Adevărata viţă; Hristos pe pământ în contrast cu Israel
- N. Darby
Începutul acestui capitol şi lucrurile privitoare la viţă ţin de partea pământească – de ceea ce Isus a fost pe pământ – de relaţia Lui cu ucenicii Săi ca aflaţi pe pământ, şi nu trece dincolo de această poziţie. „Eu sunt adevărata Viţă“. Yahve sădise o vie scoasă din Egipt (Psalmul 80:8 ). Aceasta este Israel potrivit cărnii; dar el nu era adevărata viţă. Adevărata Viţă era Fiul Său, pe care El L-a scos din Egipt – Isus* (Matei 2:15 ). Astfel Se prezintă El pe Sine ucenicilor. Nu avem aici ceea ce El va fi după plecarea Sa; El era adevărata Viţă pe pământ, şi numai pe pământ. Nu se poate vorbi de a planta vii în cer, nici de a curăţa mlădiţe acolo.
* Comparaţi cu Isaia 49 , în ce priveşte înlocuirea lui Israel cu Hristos. El, într-un caracter al binecuvântării, ia locul lui Israel, aşa cum a făcut cu omul în general.
Rodul purtat de mlădiţe; responsabilitatea personală a ucenicilor
Ucenicii L-ar fi putut considera pe Domnul ca fiind cea mai aleasă mlădiţă a viei; dar astfel El n-ar fi fost decât un membru al lui Israel, în timp ce de fapt El Însuşi era vasul şi sursa binecuvântării, potrivit promisiunilor lui Dumnezeu. Prin urmare adevărata Viţă nu este Israel, ci din contră, este Hristos în contrast cu Israel, însă Hristos sădit pe pământ, luând locul lui Israel, ca adevărata Viţă. Tatăl îngrijeşte această Viţă în mod evident pe pământ. Nu este nevoie de viticultor în cer. Ucenicii au nevoie de această îngrijire, aceia care sunt ataşaţi lui Hristos, ca rămăşiţă a lui Israel. Purtarea de rod este căutată pe pământ. De aceea Domnul le spune: „Deja voi sunteţi curaţi, datorită Cuvântului pe care vi l-am spus“. „Voi sunteţi mlădiţele.“ Iuda, se poate spune, era la acest moment aruncat afară, la fel ca ucenicii care n-au mai umblat cu El. Ceilalţi aveau să fie puşi la încercare şi curăţaţi, ca astfel să poarte şi mai multă rod.
Nu mă îndoiesc că această relaţie încă rămâne, în principiu şi într-o analogie generală. Cei care fac o mărturie de credinţă, care se ataşează lui Hristos pentru a-L urma, vor fi curăţiţi dacă au cu adevărat viaţă; dacă nu, ceea ce au le va fi luat. Observaţi aici prin urmare că Domnul vorbeşte doar de Cuvântul Lui – acela al adevăratului Profet – şi de judecata manifestată fie prin disciplină, fie prin tăiere. În consecinţă, El nu vorbeşte de puterea lui Dumnezeu, ci de responsabilitatea omului – o responsabilitate căreia cu siguranţă omul nu-i poate face faţă fără har; dar care are totuşi acel caracter al responsabilităţii personale.
Curăţiţi de Tatăl; rodul ca dovadă a unei legăturii vitale şi eterne
Isus era sursa întregii lor puteri. Ei trebuiau să rămână în El; astfel – căci acesta este ordinea – El avea să rămână în ei. Am văzut aceasta în capitolul 14. Domnul nu vorbeşte aici de lucrarea suverană a dragostei pentru mântuire, ci de cârmuirea copiilor de către Tatăl; aşa încât binecuvântarea depinde de umblare (Ioan 14:21-23 ). Aici însă viticultorul caută rod; şi învăţătura dată prezintă dependenţa completă de Viţă ca singurul mijloc de a-l produce. Iar El arată ucenicilor că, umblând pe pământ, aveau să fie curăţiţi de Tatăl şi că cineva (căci în versetul 6 El are grijă să schimbe expresia, fiindcă Îşi cunoştea ucenicii şi îi declarase deja curaţi) – un om, oricine nu purta roadă, avea să fie tăiat. Căci aici subiectul nu este relaţia cu Hristos în cer prin Duhul Sfânt, care nu poate fi ruptă, ci acea legătură formată aici pe pământ, care putea fi vitală şi eternă sau nu. Iar rodul era dovadă a acestui lucru.
În prima viţă acest lucru nu a fost necesar; ei erau iudei prin naştere, erau circumcişi, păzeau poruncile şi rămâneau în viţă ca mlădiţe bune, fără să aducă vreun rod pentru Dumnezeu. Ei erau tăiaţi din Israel doar în urma călcării voite a legii. Aici nu este vorba de o relaţie cu Yahve întemeiată pe naşterea într-o anumită familie. Ceea ce se caută este glorificarea Tatălui prin purtarea de rod. Acesta este lucrul care va arăta că ei sunt ucenicii Aceluia care a adus atât de mult rod.
Rămânerea în Hristos; sursa puterii şi a roadelor
Hristos, deci, era adevărata Viţă; Tatăl era Viticultorul; cei unsprezece erau mlădiţele. Ei trebuiau să rămână în El, lucru realizat prin convingerea că rodul poate fi produs doar în El şi privind la El mai întâi. Hristos precede rodul. Este vorba de dependenţă, de obişnuinţă practică de a sta cu inima aproape de El, de a te încrede în El, fiind ataşat de El printr-o dependenţă totală. În acest fel Hristos avea să fie în ei o sursă constantă de putere şi de rod. El va fi în ei, iar în afara Lui ei nu vor putea face nimic. Dacă, rămânând El, ei posedau puterea prezenţei Lui, aveau să aducă mult rod. Dar, „dacă cineva“ (El nu spune „ei“; El îi cunoaşte ca fiind curaţi şi mlădiţe adevărate) nu rămânea în El, trebuia aruncat afară şi ars. Dacă ei rămâneau în El (adică, dacă exista dependenţă constantă ce se alimentează de la sursă) şi dacă cuvintele lui Hristos rămâneau în ei, conducându-le inima şi gândurile, ei urmau să aibă la dispoziţie sursele puterii divine; puteau să ceară tot ce ar fi voit şi avea să le fie dat. Dar mai mult, Tatăl Îl iubise pe Fiul în mod divin în timp ce Acesta era pe pământ. Isus a făcut acelaşi lucru cu privire la ei. Ucenicii trebuiau să rămână în dragostea Lui. În versetele precedente a fost vorba de a rămâne în El; aici este vorba de a rămâne în dragostea Lui1. Prin păzirea poruncilor Tatălui Său, El rămăsese în dragostea Lui; prin păzirea poruncilor lui Isus, ei aveau să rămână în dragostea Sa. Dependenţa implică încredere şi raportare la Acela de care depindem pentru a primi putere, fiind incapabili să facem vreun lucru fără El, ceea ce ne determină să ne ţinem strâns de El. Dependenţa şi ascultarea sunt cele două principii importante ale vieţii practice aici pe pământ. Aşa a umblat Isus ca Om; El a cunoscut prin experienţă adevărata cale pentru ucenicii Săi. Poruncile Tatălui Său constituiau expresia a ceea ce Tatăl era. Prin păzirea lor în duhul ascultării, Isus umblase mereu în comuniune cu dragostea Lui, menţinuse comuniunea cu Tatăl. Poruncile lui Isus, atunci când El Se afla pe pământ, reprezentau expresia a ceea ce El era, perfect în mod divin pe calea pe care El trebuia să meargă. Umblând în ele, ucenicii Săi, aveau să fie în comuniune cu dragostea Lui. Domnul spunea aceste lucruri ucenicilor pentru ca bucuria Lui2 să rămână în ei şi ca bucuria lor să fie deplină. Vedem că subiectul tratat aici nu este mântuirea unui păcătos, ci calea ucenicului, pentru ca acesta să se poată bucura pe deplin de dragostea lui Hristos şi ca inima să nu fie umbrită de nici un nor în locul unde se găseşte bucuria.
1 Există trei îndemnuri: „Rămâneţi în Mine“; „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi“; „Rămâneţi în dragostea Mea“.
2 Unii au crezut că acesta înseamnă bucuria lui Hristos la vederea umblării cu credincioşie a unui ucenic al Său; eu nu cred aşa. Este vorba de bucuria pe care El a avut-o aici pe pământ, la fel cum El ne-a lăsat pacea Sa şi cum urmează să ne dea propria-I glorie.
Ascultarea este mijlocul de a rămâne în dragostea Domnului
Nu se tratează aici nici chestiunea dacă un credincios adevărat poate fi despărţit de Dumnezeu, fiindcă Domnul prezintă ascultarea ca fiind mijlocul de a rămâne în dragostea Sa. Cu siguranţă El nu putea să piardă favoarea Tatălui Său, nici să înceteze să fie Obiectul dragostei Sale. Nici nu putea fi vorba de aşa ceva. Şi totuşi El spune: „Am ţinut poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui“ (versetul 10). Aceasta însă a fost calea divină pe care El S-a bucurat de dragostea Tatălui. Este vorba deci de umblarea şi de puterea unui ucenic şi nu de mijlocul pentru mântuire.
Măsura cu care ucenicii trebuie să se iubească unii pe alţii
În versetul 12 începe o altă parte a subiectului. El vrea (aceasta este porunca Lui) ca ei să se iubească unii pe alţii aşa cum îi iubise El. Mai înainte El vorbise despre dragostea Tatălui pentru El, dragoste care s-a revărsat din cer în inima Sa, în vremea când Se afla pe acest pământ*. El îi iubise în acelaşi fel; dar El fusese de asemenea un însoţitor al lor, un slujitor, în această dragoste. Astfel că ucenicii trebuiau să se iubească unii pe alţii cu o dragoste care să se ridice deasupra slăbiciunilor celorlalţi, şi care să fie în acelaşi timp o dragoste frăţească, făcându-l pe cel însufleţit de ea să fie slujitorul fratelui său. Ea mergea aşa de departe încât cineva trebuia să-şi dea viaţa pentru prietenii săi. Cel care asculta de Isus, era prietenul Său. Observaţi că El nu spune că va fi Prietenul lor. El a fost Prietenul nostru atunci când Şi-a dat viaţa pentru păcătoşi; noi suntem prietenii Lui, când ne bucurăm de încrederea Sa, aşa cum spune El aici: „Toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut“ (versetul 15). Oamenii vorbesc despre problemele lor, potrivit cu necesitatea de a face aceasta, celor pe care aceste probleme îi privesc într-o oarecare măsură. Toate gândurile mele însă le împărtăşesc doar celui care îmi este prieten. „Voi ascunde Eu de Avraam lucrul pe care am să-l fac?“ Şi Avraam era numit „prietenul lui Dumnezeu“. Lucrurile pe care i le-a spus atunci Dumnezeu lui Avraam, nu erau lucruri care-l priveau direct pe acesta din urmă (El îi spusese şi astfel de lucruri, ca Dumnezeu), ci lucruri cu privire la lume, la Sodoma. Dumnezeu face acelaşi lucru şi cu Adunarea, şi în mod practic cu privire la fiecare ucenic ascultător în parte; un astfel de om primeşte gândurile Sale. Mai mult, El Însuşi îi alesese pentru acest lucru. Nu ei Îl aleseseră pe El, printr-un act al propriei lor voinţe. El îi alesese şi îi rânduise să meargă şi să aducă rod, un rod care să rămână. Deci, fiind astfel aleşi pentru lucrare, ei aveau să primească de la Tatăl – care într-o astfel de situaţie nu le putea refuza nimic – tot ceea ce vor cere (versetul 16). Aici Domnul ajunge la izvorul şi la siguranţa harului, astfel încât responsabilitatea practică sub care El îi aşează din punct de vedere moral, să nu umbrească harul divin care lucra faţă de ei şi îi aşeza sub această responsabilitate.
* El nu spune: „Cum Mă iubeşte pe Mine Tatăl“, ci „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl“, adică El nu vorbeşte doar despre dragostea eternă a Tatălui pentru Fiul, ci de dragostea arătată faţă de El în umanitatea Sa aici pe pământ.
Ucenicii în aceeaşi poziţie ca Stăpânul lor: urâţi de către lume
Prin urmare ei trebuiau să se iubească unii pe alţii*. Că lumea avea să-i urască nu era decât o consecinţă naturală a urii ei faţă de Hristos; ea nu făcea decât să pecetluiască asocierea lor cu El. Lumea iubeşte ceea ce este din lume; acest lucru este foarte normal. Ucenicii nu făceau parte din ea, şi în afară de aceasta, Isus, pe care ea Îl lepădase, îi alesese şi îi scosese din lume; prin urmare ea avea să-i urască, fiindcă ei fuseseră aleşi prin har: „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales din această lume, de aceea vă urăşte lumea“ (versetul 19). Există, în plus, motivul moral al urii lumii faţă de ucenici, anume că ei nu făceau parte din ea; însă aceasta demonstra relaţia lor cu Hristos şi drepturile Lui suverane prin care El îi scosese pentru Sine afară dintr-o lume răzvrătită. Ei urmau să aibă aceeaşi parte ca Stăpânul lor; aveau să fie urâţi din pricina Numelui Său, fiindcă lumea – şi El vorbeşte în mod special despre iudei, în mijlocul cărora lucrase – nu L-a cunoscut pe Tatăl care-L trimesese în dragoste. A se mândri cu Yahve, ca fiind Dumnezeul lor, era lucrul care le convenea cel mai mult. Ei l-ar fi primit pe Mesia pe această premiză. Însă a-L cunoaşte pe Tatăl, descoperit în adevăratul Său caracter de către Fiul, era un lucru cu totul diferit. Totuşi Fiul Îl descoperise şi Îl manifestase pe Tatăl şi desăvârşirile Sale, deopotrivă prin cuvintele şi prin faptele Lui.
* Alegându-i şi punându-i deoparte să se bucure împreună de această relaţie cu El afară din lume, El îi aşezase într-o poziţie a cărei consecinţă firească era dragostea reciprocă; şi, de fapt, simţământul acestei poziţii şi dragostea merg împreună.
Oamenii căzuţi au demonstrat, în prezenţa îndurării şi harului, că preferă păcatul în locul lui Dumnezeu
Dacă Hristos nu ar fi venit şi nu le-ar fi vorbit, Dumnezeu nu i-ar fi putut învinui de păcat. Ei ar fi putut merge înainte, chiar dacă într-o stare necurăţită, fără nici o dovadă că nu-L vroiau pe Dumnezeu (măcar că exista mult păcat şi încălcări ale legii, făptuite de ei ca oameni şi ca popor aflat sub lege)– că nu vroiau să se întoarcă la El, nici chiar atunci când îndurarea îi chema. Rodul unei naturi căzute se afla acolo, fără îndoială, dar nu şi dovada că acea natură prefera păcatul în locul lui Dumnezeu, atunci când Dumnezeu Se afla acolo în îndurare, neţinându-le în seamă acest păcat. Harul era acela care lucra faţă de ei fără să le ţină păcatul în socoteală. Îndurarea îi tratase ca fiind căzuţi, nu ca făpturi împotrivitoare. Dumnezeu nu Se plasa pe terenul legii care impută păcatul, ci pe cel al harului în cadrul descoperirii Tatălui de către Fiul. Situaţia devenise fără nădejde, după respingerea cuvintelor şi lucrările Fiului care-L descopereau pe Tatăl în har (comparaţi cu Ioan 16:9 ). Altfel starea lor reală nu ar fi fost pusă în întregime la încercare şi Dumnezeu ar fi avut încă un mijloc pe care să-l folosească. El îl iubea pe Israel prea mult pentru a-l condamna înainte de a folosi şi ultima cale de a-l recupera.
Dacă Domnul nu ar fi făcut printre ei lucrări pe care nici un alt om nu le făcuse, ei ar fi putut rămâne aşa cum erau, refuzând să creadă în El, fără să fie vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Ei ar fi putut rămâne în continuare obiectul îndelungii răbdări a lui Yahve; acum însă ei văzuseră şi urâseră şi pe Fiul şi pe Tatăl. Tatăl fusese deplin manifestat în Fiul – în Isus; şi dacă, atunci când Dumnezeu era deplin manifestat, şi aceasta în har, ei Îl lepădau, ce s-ar mai fi putut face, decât să fie abandonaţi în păcat, departe de Dumnezeu. Dacă El ar fi fost manifestat doar în parte, ei ar fi avut o scuză, ei ar fi putut spune: „Ah! Dacă ne-ar fi arătat har, dacă L-am fi cunoscut aşa cum este, nu L-am fi lepădat“. Acum ei nu mai puteau spune aceasta. Ei Îl văzuseră pe Tatăl şi pe Fiul în Isus. Dar vai, Îl văzuseră şi Îl urâseră*.
* Remarcaţi că se face din nou referire aici la Cuvântul şi la lucrările Sale.
Aceasta însă nu constituia decât împlinirea a ceea ce fusese mai dinainte spus despre ei în legea lor. Totul era încheiat în ce priveşte mărturia dată pentru Dumnezeu de către popor şi a unui Mesia ce trebuia primit de ei. Ei Îl urâseră fără temei.
Promisiunea cu privire la Duhul Sfânt; noua mărturie care trebuia dată despre Fiul lui Dumnezeu
Acum (versetul 26 şi în continuare) Domnul Se ocupă de subiectul cu privire la Duhul Sfânt care urma să vină pentru a-I susţine gloria, glorie pe care poporul o lepădase. Iudeii nu-L cunoscuseră pe Tatăl manifestat în Fiul; Duhul Sfânt avea să vină de la Tatăl pentru a da mărturie despre Fiul. Fiul urma să-L trimită de la Tatăl. În capitolul 14 Tatăl este Cel care-L trimite în Numele lui Isus în vederea relaţiei personale a ucenicilor cu Domnul. Aici Isus este Cel care, după ce Se suie la cer, Îl trimite să dea mărturie despre slava Sa, pe care El o are, fiind înălţat în locul Său ceresc. Aceasta era noua mărturie şi ea trebuia dată cu privire la Isus, Fiul lui Dumnezeu, înălţat în cer. Ucenicii de asemenea trebuiau să dea mărturie despre El, fiindcă fuseseră cu El de la început. Ei urmau să mărturisească cu ajutorul Duhului Sfânt, ca martori oculari ai vieţii Domnului pe pământ, despre manifestarea Tatălui în El. Duhul Sfânt, trimis de El, era martorul gloriei pe care Domnul o avea la Tatăl, de unde El Însuşi venise.
Poziţia ucenicilor după plecarea lui Hristos
Avem astfel pe Hristos, adevărata Viţă, şi pe ucenici ca mlădiţe, deja curaţi, Hristos fiind încă pe pământ. După plecarea Sa ei trebuiau să menţină această relaţie practică pe pământ. Ei aveau să fie în relaţie cu El, aşa cum El fusese cu Tatăl aici jos. Ei urmau să fie unii faţă de alţii aşa cum El fusese faţă de ei. Poziţia lor era afară din lume. Iudeii urâseră atât pe Fiul, cât şi pe Tatăl; Duhul Sfânt avea să dea mărturie despre Fiul care era cu Tatăl şi în Tatăl. Iar ucenicii trebuiau de asemenea să mărturisească despre ceea ce El fusese pe pământ. Duhul Sfânt, şi într-un anumit sens ucenicii, urmau să ia locul atât al lui Isus, cât şi al vechii viţe, pe pământ.
Prezenţa şi mărturia Duhului Sfânt pe pământ
Acum ne sunt înfăţişate prezenţa şi mărturia Duhului Sfânt. Este bine să remarcăm legătura dintre subiectele pasajelor la care privim acum. În capitolul 14 avem Persoana Fiului care-L descoperă pe Tatăl, şi Duhul Sfânt care oferă cunoaşterea faptului că Fiul este în Tatăl şi că ucenicii sunt în Isus aflat în cer. Aceasta reprezenta starea personală atât a lui Hristos, cât şi a ucenicilor, şi toate acestea sunt legate împreună; numai că primul este menţionat Tatăl, Fiul aflându-Se aici jos, şi apoi Duhul Sfânt trimis de către Tatăl. În capitolele 15 şi 16 avem două perioade distincte – Hristos adevărata Viţă pe pământ, iar apoi Mângâietorul venit pe pământ, trimis de către Hristos cel înălţat. În capitolul 14 Hristos Se roagă Tatălui, care trimite Duhul Sfânt în Numele lui Hristos. În capitolul 15, Hristos înălţat fiind, trimite Duhul Sfânt de la Tatăl, un Martor al înălţării Sale, aşa cum ucenicii, călăuziţi de acelaşi Duh, erau martori ai vieţii Sale de umilinţă, dar trăită ca Fiu pe pământ.
Duhul Sfânt trimis de Tatăl în Numele lui Hristos – Mângâietorul care rămâne
Există însă nu numai legătură între subiecte, ci şi o dezvoltare a lor. În capitolul 14 Domnul, deşi urma să părăsească pământul, vorbeşte în legătură cu ceea ce El era la acel moment pe pământ. Aici Tatăl (nu Hristos Însuşi) este Cel care trimite Duhul Sfânt, la cererea Lui. El pleacă de pe pământ la cer, ca Unul care le reprezintă cauza ca Mijlocitor. El urma să-L roage pe Tatăl, şi Tatăl le va da un alt Mângâietor, care va rămâne cu ei nepărăsindu-i aşa cum El urma să facă. Relaţia lor cu Tatăl va depinde de Duhul Sfânt, care le va fi trimis în urma credinţei în Domnul; Duhul Sfânt nu va fi trimis lumii, nici peste iudei ca atare. El va fi trimis în Numele lui Isus. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt Însuşi îi va învăţa şi le va aduce aminte de poruncile lui Isus – tot ceea ce El le spusese. Căci capitolul 14 ne oferă întreaga poziţie care rezulta din manifestarea* Fiului şi cea a Tatălui în El, şi de asemenea din faptul plecării Sale (adică, rezultatul ei cu privire la ucenici).
* Observaţi aici desfăşurarea practică, în ce priveşte viaţa, a acestui subiect deosebit de interesant, în 1. Ioan 1 şi 1. Ioan 2 . Viaţa eternă care era cu Tatăl fusese manifestată (căci în El, în Fiul, era viaţa, El fiind şi Cuvântul vieţii, iar Dumnezeu este lumină. Comparaţi cu Ioan 1 ). Creştinii trebuiau să păzească poruncile Sale (1. Ioan 2:3-5 ). Era o poruncă veche pe care ei o avuseseră de la început – adică, de la Isus aflat pe pământ, de la Acela pe care Îl pipăiseră cu mâinile lor. Dar acum această poruncă era adevărată în El şi în ei; adică această viaţă de dragoste (a cărei expresie o constituiau aceste porunci) precum şi viaţa de dreptate, urma să se reproducă în ei în virtutea unirii lor cu El, prin Duhul Sfânt, potrivit cu Ioan 14:20 . Ei de asemenea rămâneau în Isus (1. Ioan 2:6 ). În Ioan 1 vedem pe Fiul care este în sânul Tatălui, care-L face cunoscut pe Tatăl. El Îl descoperă aşa cum El Însuşi L-a cunoscut – Îl arată aşa cum Tatăl era pentru El Însuşi. Şi El a adus această dragoste (dragoste cu care El Însuşi era iubit) în sânul umanităţii şi a aşezat-o în inima ucenicilor Săi (vezi Ioan 17:26 ); şi aceasta este cunoscută acum în perfecţiune prin locuirea lui Dumnezeu în noi şi prin dragostea Lui făcută desăvârşită în noi, în timp ce stăruim în dragostea frăţească (1. Ioan 4:12 ; comparaţi cu Ioan 1:18 ). Manifestarea faptului că suntem astfel iubiţi se va concretiza prin arătarea noastră în aceeaşi glorie ca şi Hristos (Ioan 17:22,23 ). Hristos manifestă această dragoste prin faptul că a venit de la Tatăl. Poruncile Sale ne învaţă această dragoste, iar viaţa pe care o avem în El o reproduce. Principiile Lui oferă forma acestei vieţi şi o călăuzesc prin labirintul căilor cărnii şi al ispitelor în mijlocul cărora El Şi-a trăit această viaţă, fără păcat. Duhul Sfânt este puterea acestei vieţi, numai El constituind legătura puternică şi vie cu Domnul, şi fiind Acela prin care avem conştienţa că suntem în Hristos şi că El este în noi. (Unitatea dintre trup şi Cap este un lucru diferit, care nu constituie subiectul învăţăturii lui Ioan.) Din plinătatea Sa noi primim har peste har. Prin urmare, trebuie să umblăm aşa cum El a umblat (nu să fim ceea ce El a fost); căci nu trebuie să umblăm în carne, deşi ea se află în noi fără ca în El să fi existat vreodată.
Duhul Sfânt trimis şi de către Hristos, ca martor al înălţării Sale
În capitolul 15 El epuizase subiectul despre porunci în legătură cu viaţa manifestată în El Însuşi aici jos; iar la sfârşitul acestui capitol El Se consideră pe Sine înălţat şi adaugă: „Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl…“ (Ioan 15:26 ). El vine într-adevăr de la Tatăl, căci relaţia noastră este şi trebuie să fie nemijlocită cu Tatăl. Acolo ne-a aşezat Hristos. Dar în acest verset nu Tatăl este Cel care trimite Duhul Sfânt la cererea lui Isus, şi în Numele Lui. Hristos Şi-a luat locul în glorie ca Fiu al Omului, potrivit cu roadele glorioase ale lucrării Sale, şi El este Cel care-L trimite. În consecinţă Duhul Sfânt dă mărturie despre ceea ce Hristos este în cer. Fără îndoială că El ne face să înţelegem ceea ce Isus a fost aici pe pământ, unde într-un har infinit L-a manifestat pe Tatăl. Ba chiar să înţelegem acest lucru mult mai bine decât au făcut-o cei care fuseseră cu El în timpul călătoriei Sale pe acest pământ. Dar acest lucru se găseşte în capitolul 14. Totuşi Duhul Sfânt este trimis de Hristos din cer şi El ni-L descoperă pe Fiul, pe care acum Îl cunoaştem ca pe Unul care L-a manifestat pe Tatăl într-un mod perfect şi divin (măcar că a făcut-o ca Om şi în mijlocul oamenilor păcătoşi). Îl cunoaştem, repet pe Fiul, ca fiind cu Tatăl şi în Tatăl. De acolo ne-a trimis El Duhul Sfânt.
https://comori.org/noul-testament/ioan/evanghelia-dupa-ioan-1/capitolul-15-4/
//////////////////////////////////////////
Rămâneţi în Hristos
Andrew Murray
Aţi experimentat vreodată intimitatea reală cu Hristos? În această carte bazată pe textul din Ioan 15:1-12, Andrew Murray ne conduce într-o experienţă complet nouă şi binecuvântată a părtăşiei şi comuniunii cu Hristos.
Învăţaţi secretele rămânerii în Viţă, astfel încât credinţa voastră să fie mereu proaspătă, viguroasă şi în continuă creştere.
Rămâneţi în Viţă!
În timpul vieţii Sale pământeşti, Isus a pus un mare accent pe cuvintele: Urmaţi-Mă!” atunci când le-a vorbit ucenicilor despre relaţia lor cu El. Înainte de înălţarea la cer, El le-a dat o nouă poruncă prin care trebuia să se realizeze unirea lor mai intimă şi mai spirituală cu El în slavă. Aceasta a fost: „Rămâneţi în Mine!” Este îngrijorător faptul că sunt mulţi urmaşi sinceri ai lui Isus pentru care sensul acestei porunci, cu toată experienţa binecuvântată pe care o făgăduieşte, rămâne ascuns. Deşi ei se încred în Salvatorul lor pentru iertare şi pentru ajutor şi caută până într-un anumit punct să-L asculte, cu greu ajung să înţeleagă la ce apropiere în unire, la ce intimitate în părtăşie, la ce minunată unitate a vieţii şi a dorinţelor ne invită El atunci când spune: „Rămâneţi în Mine!” Aceasta nu este doar o nespusă pierdere pentru ei, dar chiar şi Biserica şi lumea suferă din cauza a ceea ce ei pierd. Dacă în bisericile noastre drept-credincioase s-ar predica rămânerea în Hristos, trăirea în unitate cu El, experimentarea zi de zi şi oră de oră a trăirii cu El şi a faptului că El ne ţine – cu aceeaşi claritate şi insistenţă cum se predică ispăşirea şi iertarea prin sângele Lui – sunt sigur că mulţi ar dori să accepte cu inimă largă invitaţia la o astfel de viaţă, iar influenţa acestei vieţi se va manifesta în experimentarea purităţii, a puterii, a dragostei, a bucuriei, a producerii roadelor şi a tuturor binecuvântărilor pe care Salvatorul nostru le condiţionează de rămânerea în El.
Mă rog ca bunul nostru Domn să binecuvânteze această carte ca să le fie de ajutor celor care caută să-L cunoască deplin. Mă mai rog, de asemenea, ca, prin mijloacele pe care le consideră potrivite, El să-i ajute pe acei mulţi copii ai Săi care încă trăiesc vieţi împărţite să înţeleagă că îi aşteaptă să I se dea în întregime şi că predarea lor totală pentru a rămâne în El va aduce bucuria negrăită şi plinătatea slavei. O, fie ca toţi aceia dintre noi care am început să gustăm din dulceaţa acestei vieţi, să ne dăruim pe noi înşine cu totul pentru a fi martorii harului şi puterii Domnului nostru de a ne ţine uniţi cu El şi să căutăm, prin vorbele şi felul nostru de trai, să-i câştigăm şi pe alţii care să-L urmeze deplin. Doar într-o astfel de rodire rămânerea noastră în El poate continua.
https://clcromania.ro/produs/ramaneti-in-hristos-andrew-murray-9786068331126-31073
////////////////////////////////////////
TATĂL SE OCUPĂ DE CREȘTEREA TA
Gary Wilkerson
July 6, 2020
„Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:1-5)
În ultima Sa noapte cu ucenicii, după ce au luat cina, Isus le-a cerut să meargă cu El pentru a le putea da o ultimă învățătură: „Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici!” (Ioan 14:31). În timp ce mergeau, Isus le-a spus la ce se rezumă relația noastră cu El și cu Tatăl. Vița este Isus – sursa întregii vieți care curge în noi, iar noi suntem mlădițele care cresc din El. Cel care supraveghează întregul flux de viață este Tatăl nostru ceresc, Grădinarul care se ocupă de creșterea noastră. Ar putea exista altă imagine mai clară a vieții noastre în Hristos?
Totuși, în această analogie mai este întipărită și o altfel de imagine: „Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie!” (15:2). Mulți creștini tresar la acest verset; nimănui nu-i place gândul de fi „tăiat” de Dumnezeu. Acest verset este un motiv suficient pentru a fi adeptul unei religii bazate pe performanță, pe un sistem prin care se măsoară dacă suntem rodnici sau nu.
Domnul nostru îndurător, iubitor este mai mult decât o sursă a vieții pentru noi, El este Sursa vieții. Alte „vițe” pot promite viața, dar niciuna din ele nu conține ca El adevărata viață. Creștinii pot căuta viața din surse care par bune și legitime – ambiție și determinare, succes și confort – dar aceste „vițe” sunt lipsite de viață în ele însele. Isus vrea ca noi să fim altoiți în El, astfel încât să putem bea din plin, în fiecare zi, din viața Sa îmbelșugată.
Vierul, Tatăl nostru ceresc, are grijă de grădina Sa cu iubire și în mod desăvârșit, punând lucrurile potrivite la locul lor pentru a le face să crească. De asemenea, Vierul cel Bun se ocupă și cu tăierea și aceasta poate fi dureroasă. Cu toate acestea, Isus ne arată clar că, pe măsură ce rămânem în El, tăierea va aduce roade minunate ce nu puteau fi produse dacă nu am fi rămas în El.
Isus le-a dat ucenicilor Săi aceste minunate cuvinte de despărțire: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (15:11)
https://www.worldchallenge.org/ro/tat%C4%83l-se-ocup%C4%83-de-cre%C8%99terea-ta
////////////////////////////////////////////
Ce înseamnă să aduci multă roadă?
Pilda din Ioan 15 poate părea abstractă. Isus este vița, noi suntem mlădițele, iar Dumnezeu este Vierul. Ce înseamnă toate acestea?
Vern Nicolette
„Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” Ioan 15:1-8.
Unii oameni se gândesc că roadele la care se face aici referire sunt darurile Duhului, adică mulțimea oamenilor pe care i-am câștigat pentru Hristos, cât am profețit în numele Lui și eventual și alte fapte îndeplinite prin darurile Duhului. Dar Isus avertizează că sunt mulți care-I spun „Doamne, Doamne” și fac multe fapte bune sau care manifestă darurile Duhului, dar totuși pe care El nu i-a cunoscut niciodată. (Matei 7:21-23). Când Isus vorbește despre a aduce roadă, dacă rămânem în El, se referă la roada Duhului care vine din viețile noastre – a celor care umblă în Duhul.
Ce înseamnă să rămâi în El?
A aduce multă roadă a Duhului poate avea loc doar prin a rămâne în Isus și a umbla în Duhul. A rămâne în Isus este un stil de viață foarte activ! Înseamnă să trăiești în așa fel încât mereu sunt găsit în El, și mereu merg mână în mână cu El, trăind Cuvântului lui Dumnezeu. „Dacă rămâneți în Mine și cuvintele Mele rămân în voi …” Este clar că a rămâne în Isus are de-a face cu păstrarea și păzirea cuvintelor lui Isus în inima și mintea mea – adică să le fac loc și să le las să lucreze în interiorul meu. Când cuvintele lui Isus rămân și au putere în inima și gândirea mea, astfel încât eu le ascult prin puterea Duhului Sfânt, atunci roadele Duhului, virtuțile lui Hristos, vor ieși din viața mea.
Ce înseamnă să porți roadă
Este clar că a purta roadă – roadele Duhului – este chemarea fiecărui creștin: „Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.” Ioan 15:1-2.
A purta roadă, într-o viață de creștin, nu este un lucru opțional. Roadele sunt un rezultat al ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu și poruncilor Duhului Sfânt. Indiferența și neascultarea voită de voia lui Dumnezeu dovedește că nu sunt un creștin cu adevărat (un urmaș al lui Hristos), și asta presupune că nu pot avea părtășie cu Isus Hristos și Tatăl. (Ioan 14:15-17; Ioan 14:21, 23-24; 1 Ioan 1:6-7). Isus însuși spune că fiecare mlădiță care nu aduce rod este înlăturată de Tatăl. Un astfel de gând ar fi trebuit să-mi fi dat seriozitate, dar nu să mă descurajeze sau să mă împovăreze, ci să mă inspire ca să aduc mai multă roadă și să am părtășie cu El!
Așadar, cum pot purta foadă? Roada Duhului poate ieși la suprafață doar prin puterea Duhului. Nicio cantitate de efort personal nu va aduce fructe spirituale. Este nevoie de o predare totală a voii proprii lui Dumnezeu ca să pot asculta cuvintele lui Isus în situațiile zilnice din viață – pentru ca fructele Duhului să vină la suprafață din natura mea. O astfel de predare totală are loc atunci când Isus este prima mea dragoste și domnește în inima și gândirea mea. Atunci voia Lui – Cuvântul Lui – se înfăptuiește în viața mea, și nu voia mea proprie. Atunci pot purta foarte natural și vine de la sine să port roade când sunt ascutător de aceste cuvinte ale lui Isus.
Ce înseamnă să fiu altoit?
Crengile care aduc fructe sunt altoite ca să aducă și mai mult fruct. Dacă aceste crengi ar putea simți și ai întreba pe o astfel de creangă cum se simte în timpul altoirii, cu siguranță ar răspunde: „Foarte dureros!”
Uneori și noi ne putem simți la fel, cei care trăim cu toată inima pentru Dumnezeu, și care umblăm în Duhul cât de bine putem, după abilitățile și cunoștința noastră. Fructul Duhului se manifestă, dar pot fi zone unde roadele sunt necoapte și sfrijite. Grădinarul vine să altoiască și taie acea parte slabă din creangă, în speranța că aceasta va aduce mai multă roadă – roade care devin perfecte și sunt din abundență, datorită altoirii și trecerii timpului. Aceasta se numește pedeapsa lui Dumnezeu, sau tratamentul Lui cu noi. (Evrei 12:5-11)
Tatăl este grădinarul și El execută altoirea. El permite uneori unor circumstanțe și situații dificile să vină peste noi: situație financiară slabă, sănătate precară, împotrivire, neînțelegere, o relație dificilă, etc. Astfel de încercări ne aduc la sfârșitul puterilor, domeniu după domeniu, dar în special în domenii în care nu știam că acționează puterea proprie și nu puterea Duhului.
Noi ne vedem lipsa roadelor, iar acest lucru trezește în noi o nevoie pentru o predare mai profundă lui Isus și o ascultare mai adâncă de Cuvântul Lui. Este scris: „… Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu Îl dă celor ce-L ascultă.” Fapte 5:32.
O ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu care este în creștere – umblarea în Duhul – aduce o putere crescândă în Duhul, iar roadele Duhului pot fi manifestate în viețile noastre într-un grad tot mai înalt.
A aduce multă roadă
Bucuria și satisfacția care merg mână în mână cu nașterea acestor roade perfecte și abundente, nu sunt păstrate doar pentru grădinar, ci sunt împărtășite și de crengi. Creanga împărtășește bucuria cu grădinarul pentru că dorința ei este să aducă tot mai multă roadă bună și din belșug, ca grădinarul să fie slăvit. Tocmai de aceea, ea poate suporta durerea din timpul altoirii, exact cum Isus a putut purta durerea de pe cruce: „…care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea …” Evrei 12:2.
Chemarea și promisiunea lui Dumnezeu fiecărui credincios este de a purta fructe din abundență, fructe ale Duhului! Și prin harul lui Dumnezeu este posibil și pentru tine! Prin acest lucru Tatăl este slăvit și Isus spune: “… astfel sunteți ucenicii Mei.”
https://crestinismactiv.ro/ce-inseamna-sa-aduci-multa-roada
//////////////////////////////////////////////
FĂRĂ MINE NU PUTEȚI NIMIC – PR. IOSIF TRIFA
„Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul… Rămâneţi în Mine şi Eu in voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard“ (Ioan 15, 1-6).
O, ce taină adâncă este pusă în această evanghelie! Este pusă în ea toată taina vieţii noastre de creştini şi mai ales toată taina puterii noastre de creştini. Taina aceasta este simplă. Domnul Iisus Hristos a murit pentru noi. Prin moartea Lui şi Jertfa Lui ne-a împăcat cu Dumnezeu; a reparat iarăşi legătura noastră cu cerul, cu Dumnezeu. Crucea Golgotei leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Taina mântuirii noastre e să primim această legătură şi să rămânem neîncetat în ea. Să-L primim pe Iisus Mântuitorul şi să rămânem clipă de clipă în El și El în noi.
Nimenea dintre muritorii pământului n-a înţeles şi n-a trăit atât de mult această taina ca marele Apostol Pavel. Din înălţimea, din culmea acestei taine, a strigat Apostolul Pavel: „De acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; îmi trăiesc viaţa prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine“ (Galateni 2, 20). Numai cine a ajuns la această înălţime poate înţelege şi poate trăi cuvintele Mântuitorului de mai sus: „Eu sunt Viţa, voi mlădiţele“…
Iisus este Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu. „Căci unul este Dumnezeu, unul şi mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Iisus Hristos, Care pe Sine Însuşi S-a dat preţ de răscumpărare pentru toţi“ (I Timotei 2, 5).
Iisus este marele nostru izvor de putere şi de viaţă. Toată puterea vieţii noastre de creştini este în El şi la El. Prin El ne vine tot darul şi toată puterea. Fără El nu putem face nimic.
De când eram preot tânăr la ţară, mi-aduc aminte că în toată duminica le predicam oamenilor, zicându-le: „Faceţi, oameni buni, asta şi asta, şi nu faceţi ceea şi ceea“… Însă pe urmă am băgat de seamă că predica mea era fără putere. Nu puteam stârpi cu ea răutăţile şi nu puteam aduce suflete la Mântuitorul. Oamenii ascultau cu plăcere sfaturile, dar făceau tot aceleaşi urâciuni. Atunci am început să cercetez Scripturile şi, adâncindu-mă în Cuvântul lui Dumnezeu, am început cu o predică nouă. Am citit oamenilor evanghelia de alături şi pe urmă le-am zis: „Fraţilor, eu tot mereu v-am sfătuit să faceţi fapte bune şi să vă feriţi de rele. Acum însă văd că predica mea este zadarnică, pentru că voi n-aveţi putere să faceţi binele. Aţi auzit ce zice Iisus în evanghelie: „Cel ce rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic“; nu puteţi face roade de fapte bune, pentru că n-aveţi legătură cu Iisus Mântuitorul. Ramurile viţei noastre n-au ieşit din butucul vieţii, din Iisus Hristos, şi de aceea n-aveţi putere să faceţi binele. Până nu vă faceţi o legătură cu Iisus Mântuitorul, zadarnică este predica mea şi sfatul meu să faceţi asta şi asta şi să nu faceţi ceea şi ceea. Ar însemna să predic la niste pădureţi să facă mere bune…
Fiecare dintre noi să se întrebe ce fel de legătură are cu Mântuitorul. Eşti tu o ramură altoită şi odrăslită în buciumul Lui? Aici este izvorul şi taina puterii de viaţă creştină. De la cine n-are această legătură, în zadar am aştepta să facă fapte bune. Ar însemna să aşteptăm de la un pom pădureţ să facă mere bune. Tăria şi puterea unui creştin adevărat este legătura ce şi-a făcut-o şi pe care o are şi o ţine cu Iisus Mântuitorul.
Când viaţa ta este o ramură din butucul vieţii care este Iisus Hristos, atunci faptele cele bune vin de la sine; via vieţii tale înfloreşte şi rodeşte neîncetat.
Când ai această legătură, atunci Domnul curăţă mereu via vieţii tale şi îi dă putere ca tot mai multă roadă să aducă.
Lumea de azi e plină de fărădelegi; lumea de azi e plină de creştini numai cu numele tocmai din pricină că oamenii au pierdut legătura cea de putere şi de viaţă dătătoare cu Iisus Mântuitorul. De aceea viaţa lor e plină de uscăciunile şi poamele sălbatice ale fărădelegilor.
Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în fapte bune tocmai din pricina asta, că nu cunoaşte cum ar trebui pe Iisus Mântuitorul.
O viaţă fără Mântuitorul este o viaţă pierdută, o viaţă trăită şi cheltuită în zadar.
O, cum se scurg în deşertăciune anii trăiți o viaţă fără Hristos! Ei sunt ramurile cele uscate pe care le aşteaptă focul pieirii sufleteşti (Ioan 15, 6). Dar o, ce frumoasă şi plină de putere şi de bucurie sufletească este viaţa celui ce o trăieşte clipă de clipă cu Domnul şi în Domnul!
Rugăciune
Iisuse Mântuitorule! Poate şi viaţa mea este o ramură ce a ieşit din butucul vieţii Tale. Mulţi ani am trăit fără Tine. Viaţa mea s-a umplut de uscăturile fărădelegilor. Ah, ce grozavă a fost viaţa mea fără Tine! Mă întorc iarăşi la Tine, Preadulcele meu Mântuitor. Mă predau Ție şi Te primesc pe Tine. Primeşte-mă iarăşi, bunule Doamne, în butucul vieţii Tale, ca să odrăslesc într-o viaţă nouă. Rămâi întru mine şi eu întru Tine, căci fără de Tine nu pot face nimic.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
Fără Mine nu puteți nimic – Pr. Iosif Trifa
//////////////////////////////////////////////
Mana profetică – Rămâneți în Mine ca să aduceți roadă…
În sezonul nou care ne stă în față, noi trebuie să fim plantați și înrădăcinați într-o biserică locală, unde să slujim, pentru a putea beneficia de binecuvântările lui Dumnezeu. Pentru a fi părtaș harului Său, trebuie să rămâi în El, să fii conectat cu El, căci despărțit de El nu poți face nimic și nu poți aduce rod.
Verset biblic: Ioan 15:1-11 – „Eu sunt adevărata Viţă, şi Tatăl Meu este Vierul. Pe orice mlădiţă care este în Mine, şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.”
https://alfaomega.tv/devotional/5059-mana-profetica-ramaneti-in-mine-ca-sa-aduceti-roada
////////////////////////////////////////
Cum putem avea bucurie spirituală?
Ioan 15.11
Timothy Hadley Sr.
© SoundWords, Online începând de la: 20.09.2018, Actualizat
Verset călăuzitor: Ioan 15.11
Ioan 15.11: V-am vorbit acestea pentru ca bucuria Mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină.
Ştiai că un creştin fără bucurie este o contradicţie? Dacă eşti total în ordine cu Dumnezeu, atunci tu trebuie să ai bucurie în viaţă! Însă mulţi creştini trăiesc aşa, ca şi cum şi-ar fi pierdut bucuria. Probabil întrebi: „De ce este bucuria aşa de importantă?” Unul din motivele cele mai importante este: pentru a câştiga pe cei pierduţi pentru Isus. Tu nu poţi merge cu Biblia sub un braţ şi cu o piatră de mormânt sub celălalt braţ şi să spui: „Nu ai vrea să fii ca mine?” Reclama noastră cea mai bună este bucuria în Domnul.
Un alt motiv, pentru care noi avem nevoie de bucurie, este: ca să avem putere să trăim viaţa creştină. Când izraeliţii au construit zidul în jurul Ierusalimului şi poporul a obosit, Dumnezeu a zis lui Neemia: „Nu vă întristaţi, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră” (Neemia 8.10). Tu nu poţi trăi viaţa creştină fără bucurie. Bucuria este neapărat necesară, pentru ca să putem purta poverile vieţii. Noi toţi avem necazuri şi greutăţi. Cineva a spus: bucuria este „lubrifiantul vieţii”. – Bucuria în Domnul va face poverile vieţii uşoare şi le va îndepărta din inima ta.
O altă întrebare foarte importantă este: „Ce este bucuria?” Cum o defineşti? Bucuria şi veselia nu sunt acelaşi lucru. Veselia depinde deseori de ceea ce tocmai se petrece! Bucuria este ceva, care vine de la Domnul Isus Însuşi! Noi trebuie nu numai să avem o bucurie, aşa cum o are El; noi trebuie să avem bucuria Sa. El are bucurie din belşug. El spune: „pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Bucuria Sa nu era parţială, ci era o bucurie care se revarsă. Isus avea nu numai o bucurie care se revarsă, ci şi o bucurie suficientă. Expresia „care se revarsă” vorbeşte despre calitatea bucuriei şi expresia „suficientă” vorbeşte despre mărimea bucuriei. Şi El avea o bucurie permanentă. El a spus: „pentru ca bucuria Mea să fie în voi”. Aceasta nu era o bucurie care vine şi pleacă. Şi noi putem avea bucurie, indiferent care sunt împrejurările. Noi trebuie să ne bucurăm totdeauna în DOMNUL.
O altă întrebare, pe care probabil o avem, este: Cum primim bucuria, pe care ne-o dă Domnul Isus? – Domnul Isus Însuşi ne spune, cum primim această bucurie. În versetul nostru El spune: „V-am vorbit aceasta.” Vrem să vedem, despre ce tocmai a vorbit El; acolo vom găsi reţeta pentru bucurie. Isus Însuşi a vorbit despre Sine ca fiind viţa şi că noi suntem mlădiţele. El spune, că mlădiţa trebuie să rămână în viţă, şi atunci va fi bucurie. Dar ce înseamnă „să rămâi”?
Să citim Ioan 15.4: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine.” O mlădiţă se predă total viţei şi trăieşte exclusiv pentru viţă. Ca să avem bucurie, trebuie să rămânem pe deplin şi complet în viţă.
Bucuria ne este dăruită de Isus, dacă suntem dependenţi de El. Isus spune în Ioan 15.5: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine [sau: în afara Mea (sau: despărţiţi de Mine)] nu puteţi face nimic.” Ce poate face o mlădiţă fără viţă? Absolut nimic! Dacă mă gândesc, că eu sunt cineva, atunci Dumnezeu nu este totul. Şi Dumnezeu poate fi totul abia atunci când eu devin nimic.
Isus spune în Ioan 15.9: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.” Aceasta înseamnă: noi trebuie să ne odihnim în dragostea Sa. Biblia ne spune în Galateni 5.22, că bucuria este o parte din roada Duhului. Noi nu putem produce bucuria; noi trebuie să rămânem simplu în viţă. Domnul Isus completează în versetul 10: „Dacă ţineţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15.10). Isus a împlinit poruncile Tatălui Său. Şi noi trebuie să ascultăm de Tatăl. Noi nu putem obţine bucurie pe alte căi, decât numai prin ascultare.
Fără această bucurie adevărată, viaţa este ca o ambarcaţie cu pânze pe mare fără velă. Nu este nimic care să te pună în mişcare şi este de puţin folos. Această bucurie se găseşte numai în Domnul Isus. Eşti tu umplut cu această bucurie? Rămâi în El.
Tradus de la: Wie können wir geistliche Freude haben?
Preluat din The Lord is near—Daily Bible Meditations, 3. şi 5. Decembrie 2016
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/cum-putem-avea-bucurie-spirituala-a11224.html
////////////////////////////////////////
Adevărata viţă
Ioan 15.1-8
William Wooldridge Fereday
© EPV, Online începând de la: 22.01.2019, Actualizat
Verset călăuzitor: Ioan 15.1-8
Ioan 15.1-8: Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este viticultorul. Pe orice mlădiţă în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; şi pe oricare aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod. Deja voi sunteţi curaţi, datorită Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ei le adună şi le aruncă în foc şi sunt arse. Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl Meu: că aduceţi mult rod şi Îmi veţi fi ucenici.
Capitolele 13 până la 16 din evanghelia după Ioan constituie o parte deosebită a acestei cărţi. Ele ne redau discuţia Domnului cu ucenicii Săi în camera de sus din noaptea trădării Sale. Acest pasaj se împarte la rândul lui în două părţi. Capitolele 13 şi 14 sunt caracterizate prin har. Domnul făgăduieşte să revină, să trimită Apărătorul, să Se reveleze pe Sine Însuşi lor şi să le dea pacea Lui. Capitolele 15 şi 16 accentuează mai mult responsabilitatea. Aceasta se vede foarte clar din parabola despre viţa de vie şi mlădiţe. Hristos Se denumeşte Însuşi ca adevărata viţă, Tatăl Său este viticultorul.
În vechiul legământ Israel a fost denumit via lui Dumnezeu. Iehova a adus o viţă din Egipt, a alungat naţiunile şi a sădit-o (Psalmul 80.8). El a dovedit multă purtare de grijă răbdătoare faţă de această viţă şi i-a acordat multe drepturi privilegiate, dar care a fost rezultatul? „De ce, când Mă aşteptam să facă struguri, a făcut struguri sălbatici?” (Isaia 5.4). Israel, omul după carne, a eşuat; privilegiile şi avantajele nu au adus nimic bun acolo unde totul era rău şi stricat. Cât de des le-a vorbit Iehova! Cât de răbdător i-a suportat şi i-a aşteptat! Însă totul a fost în zadar: Israel era o vie neroditoare, nefolositoare. Când Hristos a venit în ai Săi, El nu a găsit idolatrie ca în zilele rele ale împăraţilor; El a găsit religie, şi anume în cantitate mare. Niciunde nu citim ceva despre faptul că rămăşiţa restabilită ar fi alunecat în căile vechi idolatre ale părinţilor lor; însă când a venit Mesia, El i-a găsit căzuţi într-un formalism rece, mort. Zilele de sărbătoare erau ţinute, se aduceau jertfe, dar unde era rodul pentru Dumnezeu? Vai de Israel!
De aceea Domnul Isus a luat oarecum locul lui Israel (adus de Dumnezeu din Egipt, aşa cum a fost cu poporul; Matei 2.15; Osea 11.1). Istoria lui Israel a început încă o dată din nou, prin aceea că El spune: „Eu sunt adevărata viţă”. Acelaşi principiu vedem în Isaia 49. Iehova nu Se adresează acolo naţiunii, ci lui Hristos: „Tu eşti robul Meu, Israel, în care Mă voi glorifica” (Isaia 49.3). Chiar dacă Israel a eşuat, El nu va eşua, ci va da naştere la rod bogat şi preţios pe o scenă unde viticultorul divin până atunci a căutat zadarnic rod.
Însă viţa are şi mlădiţe. Acestea sunt ucenicii şi realmente şi toţi aceia care au venit în legătură cu Hristos şi mărturisesc Numele Lui. Există o diferenţă enormă între mântuire şi aducerea de rod, între mlădiţă şi viţă şi între un mădular al trupului lui Hristos. Să nu recunoşti această diferenţă înseamnă să pierzi învăţătura din Ioan 15, şi, ceea ce este şi mai grav, periclitează pacea şi odihna conştiinţei, la care sunt îndreptăţiţi cei care se bazează pe Hristos şi lucrarea Sa. Dacă meditez la mântuire, atunci mă gândesc la har; dar dacă aducerea de rod stă înaintea inimii mele, atunci mă gândesc la responsabilitate. Fiecare mlădiţă din El trebuie să aducă rod, numai atunci ea se dovedeşte a fi un ucenic al Său; şi rodul poate lua naştere numai ca rezultat al rămânerii în El. Ce am fi noi fără El? „Fără Mine nu puteţi face nimic.” De aceea suntem mereu învăţaţi cu privire la necesitatea de a rămâne dependenţi de El. Este treaba noastră să ne bazăm pe El şi să ne sprijinim pe plinătatea harului Său, pentru ca omul nou să se poată dezvolta în puterea Duhului Sfânt. Dorinţa Lui este „mult rod”, nu aici puţin şi acolo puţin; trebuie să se vadă deja acum ceva din aducerea permanentă de roadă în glorie în prezenţa Sa (Apocalipsa 22.2).
Prin aceasta Tatăl va fi glorificat, şi noi umblăm în savurarea conştientă a dragostei Lui şi păzim şi împlinim poruncile lui Hristos. Mâna Tatălui este peste ai Săi întotdeauna în dragoste, ca să înmulţească aducerea lor de rod: „Orice mlădiţă, care aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod.” Curăţirea este deseori neplăcută şi este însoţită de dureri, şi noi suntem înclinaţi să nu recunoaştem intenţiile divine în această privinţă, atunci când avem parte personal de curăţire; însă în toate este dragostea care rânduieşte aceasta spre glorificarea lui Dumnezeu şi bunăstarea sufletului. În înlăuntrul nostru încolţesc lucruri care se pot dezvolta în taină şi creşte şi de care noi probabil nu suntem conştienţi; dacă s-ar permite ca aceste lucruri să se poată dezvolta, progresul nostru în asemănarea morală cu chipul lui Hristos s-ar amâna serios. Noi stăm sub supravegherea atentă a viticultorului (a agricultorului). Sfinţii sunt ogorul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.9); şi cuţitul pentru circumcizie este folosit în har şi dragoste. Acţiune preţioasă! Ea este necesară din cauza inimii noastre înşelătoare pe drumul nostru prin scena actuală.
Dar nu toate mlădiţele sunt şi născute din nou, căci aici mărturisirea şi nu viaţa este decisivă; veridicitatea mărturisirii se arată în roadă: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7.16). De aceea Domnul spune în continuare: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ele sunt adunate şi aruncate în foc şi ard” (Ioan 15.6). Observă că vorbirea este la modul foarte general: „Dacă cineva …” Domnul nu spune aici celor unsprezece „voi”, ca în Ioan 15.4,5, căci nu era nici o îndoială cu privire la veridicitatea lor. El Însuşi tocmai i-a numit curaţi „datorită cuvântului” (Ioan 15.3). La spălarea picioarelor în capitolul 13 El a spus categoric: „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”, căci în momentul acela Iuda Iscarioteanul era între ei. Între timp însă trădătorul ieşise afară şi toţi cei rămaşi erau ucenici veritabili, chiar dacă şi ei au ratat de multe ori. Iuda Iscarioteanul este un exemplu pentru categoria de oameni despre care Domnul vorbeşte aici: el nu a rămas în El, şi aceasta a fost spre pierderea şi pieirea lui veşnică. Alţii găsim în Ioan 6.60: vorbirea Domnului era prea „grea” pentru ei; ei s-au întors înapoi şi nu au mai umblat cu El, cu toate că El, şi numai El, avea cuvintele vieţii veşnice!
Probabil sunt folositoare exprimările „dacă” ale Sfintei Scripturi. Ele nu trebuie să trezească îndoială în credincios, în nici un caz nu acesta este ţelul Duhului, ci ele vor să cearnă şi să verifice pe cei care mărturisesc Numele Domnului. Acolo unde planurile divine sunt prezentate, ca în epistola către Efeseni, nu se găseşte nici un „dacă”, căci acolo totul este de la Dumnezeu. Însă acolo unde responsabilitatea omenească stă pe primul plan, ca în epistola către Coloseni şi în epistola către Evrei, el este folosit mereu prin Duhul Sfânt în chip serios. Este o folosire potrivită şi corectă a acestor atenţionări, dar este şi un abuz rău, care trezeşte îndoială în sufletul neconsolidat.
Tradus de la: Der wahre Weinstock
Titlul original: „Der wahre Weinstock“
din Hilfe und Nahrung, 1994, pag. 270-272.
Titlul original în engleză: „The true Vine“
din The Bible Treasury, 1894, vol. 20, pag. 150-152.
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/adevarata-vita-a11681.html
/////////////////////////////////////
Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15
Ioan 15 este un capitol despre rodire. Domnul Isus caută rod, în viața noastră. El a făcut totul, pentru ca noi să putem rodi.
,,Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeţi și să aduceţi roadă, și roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Potrivit acestui text, rodul are de a face cu împlinirea scopului pentru care am fost aleși, rânduiți și trimiși. Textul biblic care prezintă cel mai clar scopul alegerii, rânduirii și trimiterii ucenicilor este Matei 28:19-20: ,,Duceţi-vă și faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.” Deci, roada spirituală, reprezintă facerea de ucenici și aceasta implică: activitate misionară, evanghelizare, botezare și învățare.
Duhul Sfânt îl asistă pe credincios, în toate aspectele rodirii și lucrează prin el, pentru glorificarea Tatălui și a Fiului.
Acțiunea de rodire nu se limitează la cei doisprezece apostoli, și nici măcar la o elită bisericească, ci este datoria fiecărui creștin.
În cele ce urmează, aș dori să privim în Ioan 15 și să observăm, că din punct de vedere al rodirii, avem doar două opțiuni: Rodire sau aruncare în foc. Nu există cale de mijloc, deși ne-am dori una.
- Rămânerea în Cristos este condiția rodirii.
,,Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (v5)
Definirea rămânerii în Cristos.
Ioan 15 definește relația creștinului cu Cristos, ca pe o legătură vitală, organică, la fel ca legătura dintre viță și mlădiță.
Deasemenea, a rămâne în Cristos înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui: ,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Rămânerea în Cristos se realizează prin: studierea, memorarea și meditarea permanentă asupra Cuvântului, în vederea aplicării acestuia.
Ioan 15 definește rămânerea în Cristos și ca pe o rămânere în dragostea Sa. Aceasta se realizează prin împlinirea poruncilor lui Cristos: ,,Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.” (v9-10)
Testele rămânerii în Cristos.
Oare am putea să ne verificăm pe noi înșine, dacă suntem în Cristos sau nu? Iată textul biblic: ,,Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină. Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.” (v 10-12)
Potrivit cu textul citit, bucuria deplină cât și dragostea față de cei din jur sunt semne, care confirmă rămânerea în Cristos.
Efectele rămânerii în Cristos: rodirea.
,,Dacă rămâneţi în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea și vi se va da.” (v7) Promisiunea lui Dumnezeu este că va onora toate rugăciunile celor care rămân în El.
Este de la sine înțeles faptul că, rămânerea noastră în Cristos, va filtra rugăciunile noastre si va da glas doar acelor rugăciuni care-L onorează pe Dumnezeu: ,,Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” ( v8) Prin urmare, Dumnezeu nu are nici o problemă, în a răspunde, la toate rugăciunile celor care râmân în Cristos, deoarece toate Îl onorează. O rugăciune firească este dovada nerămânerii în Cristos și în Cuvântul Lui.
- Curățirea este condiția creșterii productivității roadei.
Ce face Cristos cu mlădița care aduce roadă? O pune pe piedestal? Sau o lasă în pace? Iată textul: ,, ..pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţește, ca să aducă și mai mult rod.” (2b)
Pentru creștinul roditor nu există opțiunea stagnării, a lâncezirii nici a plafonării ci doar a curățirii în vederea producerii de mai multă roadă. De fapt nu este nimic neobișnuit în toată treaba asta. Același lucru îl face orice viticultor obijnuit.
Curățirea este tot un proces de tăiere, prin care se îndepărtează tot ce este rău, inutil, în plus sau care împiedică rodirea: ambiții personale, planuri personale, pofte necontrolate, etc.
Curățirea se realizează tot prin Cuvânt: ,,Acum voi sunteţi curaţi din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” (v3) Observați multiplele roluri ale Cuvântului în viața noastră. Un creștin care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu este un non-sens.
Curățirea nu este un proces confortabil, ba chiar dureros. Însă scopul lui Dumnezeu nu este confortul nostru ci creșterea productivității roadei. Deci, să nu ne facem grijuri dacă uneori ne simțim rău. Dumnezeu ne curățește. Adevărata bucurie deplină vine doar în urma curățirii.
- Pentru cine nu râmâne în Cristos, în procesul curățirii, în vederea creșterii productivității roadei, nu rămâne decât alternativa tăierii și aruncării în foc.
Potrivit versetelor: 2, 5 și 6: Nu există opțiunea creștinului care se mulțumește cu roadă puțină. Opțiunile sunt următoarele: multă roadă sau tăiat și aruncat în foc.
Dacă suntem în Cristos și aducem roadă, El ne curățește, în vederea aducerii de și mai multă roadă. Dar dacă nu acceptăm curățirea în vederea creșterii productivității roadei? ,,Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, și se usucă, apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.” (v6) Creștinul care nu râmâne în Cristos, pentru curățire, în vederea aducerii de mai multă roadă, are aceeași soartă ca mlădița neroditoare.
Nu există cale de mijloc: Ori ne ridicăm ori coborâm, ori strângem cu Cristos ori risipim.
În viața creștinului autentic nu există stagnare, plafonare sau îmbătrânire, ci doar o preocupare permanentă, de a fi mai curat și mai folositor în lucrarea lui Dumnezeu.
Cercetare:
Oare câți dintre noi am fi meritat să fim tăiați de mult din viță, deoarece am neglijat mult Cuvântul Domnului, ne-am împotrivit procesului de curățire, la care Vierul a intenționat să ne supună, și am ajuns ca pomul neroditor.
Oare pentru câți dintre noi Stăpânul a rostit dramaticele cuvinte: ,,..Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba?’ (Luca 13:7) Pentru câți dintre noi Domnul Isus a mijlocit, încă odată, la Tatăl: ,, ‘mai lasă-l și anul acesta; am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod; dacă nu, îl vei tăia.’” (Luca 13:8-9)
Haideți să folosim din plin șansa pe care încă o avem, de a rămâne în Cristos, în Cuvântul Lui, în dragostea Sa, spre a fi curățiți și folosiți ca purtători de roadă, pentru extinderea Împărăției lui Dumnezeu în lume, și proslăvirea Tatălui în Fiul, prin Duhul Sfânt.
Rodire sau aruncare în foc. Ioan 15
//////////////////////////////////////
Vita si mladitele
„Eu sunt adevarata Vita, si Tatal Meu este Vierul. Pe orice mladita care este in Mine, si n-aduce rod, El o taie; si pe orice mladita care aduce rod, o curata, ca sa aduca si mai mult rod. Acum voi sunteti curati, din pricina Cuvantului pe care vi l-am spus. Ramaneti in Mine, si Eu voi ramane in voi. Dupa cum mladita nu poate aduce rod de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi nu puteti aduceti rod, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt Vita, voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic. Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard. Daca ramaneti in Mine si daca raman in voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea, si vi se va da. Daca aduceti mult rod, prin aceasta Tatal Meu va fi proslavit; si voi veti fi astfel ucenicii Mei.” – Ioan 15:1-8
Sublinierile italice arata ca singur iti poti „taia craca de sub picioare”. Deci, se poate…
Sunt in ultima vreme mai multe voci care incearca sa explice prima parte a versetului 2 zicand ca taierea nu este definitiva, ci ca un fel de tunsoare la varfuri, nu taiere categorica. Si ca aceasta tundere este pentru a revigora mladita. Dar cuvantul spune „o taie”, nu „o tunde”.
Dar aceasta teorie nu sta in picioare din pricina continuarii versetului care explica cum procedeaza Vierul cu mladita care aduce sau inca aduce rod: o curata. Simplu. Deci una e taiata, alta e curatata. Cea care NU ADUCE rod e taiata, cea care ADUCE rod e curatata.
Este vorba despre credincios: „mladita care este in Mine”, spune Domnul Isus. Necredinciosul nu este in Hristos, ci „zace in cel rau”.
Deci poti fi in Hristos si sa n-aduci rod. Observa cum spune: „Pe orice mladita care este in Mine, si n-aduce rod…”
Apoi „…voi nu puteti aduceti rod, daca nu ramaneti in Mine.”
In Hristos, poti aduce rod sau poti sa n-aduci rod. E infricosator! De ce depinde? „Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod;…”
Intelegi? Tu poti ramane in Hristos si totusi sa n-aduci rod, fiindca te departezi, iar inima ti se impietreste. Si asta nu dintr-odata, ci treptat. Iar Domnul nu te leapada inca. El insista, te cauta, te cheama, bate la usa, iti da dovezi peste dovezi ca te iubeste, ca te vrea, ca esti copilul lui chiar daca ai cazut sau ai alunecat, ca El nu vrea sa renunte la tine etc. Tu esti inca in El dar nu vei mai aduce rod. Rod vei aduce doar daca si El e in tine. Dar Duhul Lui intristat de pacatul tau se stinge cand tu starui in acel pacat, iar El nu mai e in tine, si tu nu mai aduci rod. Esti pe marginea prapastiei si in punctul in care aproape ca ti-ai pierdut mantuirea. Daca nu te intorci, poti muri in pacatul tau, poate veni rapirea si tu vei ramanea jos, poti imbatrani in pacat si nelegiuire. Mantuirea? Da, se poate pierde. Depinde DOAR de tine.
Daca nu ramane cineva in Mine, este aruncat afara, ca mladita neroditoare, si se usuca; apoi mladitele uscate sunt stranse, aruncate in foc, si ard. Despre ce foc crezi ca e vorba aici? Te arunca Domnul intr-un foc fizic tu fiind in viata? Sau crezi ca e vreun foc metaforic!
Sa fim seriosi. Nu rastalmaci Scriptura. Este vorba despre focul cel vesnic.
Doamne, tine-ma Tu si pedepseste-ma aici oricand e nevoie ca sa-mi scoti sufletul din groapa pieirii, sa ma abati de la rau, sa ma dezlipesti de nebunie, sa ma scapi de iad, sa ma faci in stare sa Te iubesc pe Tine mai mult decat pe mine si pe oricine si orice altceva! Amin!
Indura-Te de noi, Doamne Isuse!
//////////////////////////////////////////
Despartiti de mine nu puteti face nimic
Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
Ioan 15:5
„Despartiti de mine nu puteti face nimic„, au fost cuvintele lui Isus spuse ucenicilor. Adica nu celor necredinciosi, nu fariseilor, nu celor care voiau sa il omoare. Sunt cuvinte spuse celor care il urmau si il credeau ca si Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
De aici intelegem ca sunt printre cei care merg pe aceasta cale, persoane care vor sa aduca rod despartite de Isus. Altfel nu ar mai fi spus aceste cuvinte. Se poate sa mergi pe calea pocaintei si sa vina Isus sa iti spuna tie, vechi in credinta: „Despartit de mine nu are nici un rost ce faci”. Eu astfel inteleg.
Nu inseamna ca ucenicii sau altii nu ar fi urmat sa faca lucrari si activitati in numele lui Isus ci mai degraba ca acestea nu ar fi avut nici un rost. Cand lucrarea ta este una si viata ta curata cu Isus este altceva, te asigur ca nu are nici un rost sa continui. Inainte ca lucrarea ta sa conteze trebuie sa fii o mladita in Vita: Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Ioan 15:4
Poate te uiti la tine si consideri caci lucrarile si faptele tale pentru Isus au valoare fara o viata de sfintenie si curatie. Poate viata ti-e presarata de nervi, scapari, mici pacate, unele ambitii dar pana la urma tu faci ceva important pentru Domnul. Da-mi voie sa iti amintesc cuvintele lui Dumnezeu:
„Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor.”
Este momentul sa te intrebi: viata ta este un exemplu de curatie urmata de roadele pocaintei sau faptele au luat-o inainte?
https://www.bisericasm.ro/despartiti-de-mine-nu-puteti-face-nimic/
///////////////////////////////////////
Să rămânem în El
Care este tema comună a versetelor următoare? De ce este acest mesaj atât de important pentru noi? Ioan 5,38; 6,56; 8,31; 15,4-10; 1 Ioan 2,14.28; 2 Ioan 9.
Ioan, 5
38 şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela, pe care L-a trimis El.
Ioan, 6
56 Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
Ioan, 8
31 Şi a zis Iudeilor, care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;
Ioan, 15
4 Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduceţi rod, dacă nu rămâneţi în Mine.
5 Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.
6 Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare, şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.
7 Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.
8 Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
9 Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
10 Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui.
_______________________________________________________________________________________________
Cuvântul „a rămâne” este tradus în alte versiuni şi cu „a locui” – un concept important atât în Evanghelia lui Ioan, cât şi în epistole. El apare de douăzeci şi cinci de ori în 1 Ioan şi de două ori în 2 Ioan.
Acest concept arată că este important să rămânem în Fiul, în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Relaţia cu Divinitatea este esenţială. De asemenea, este important să rămânem în dreapta învăţătură şi în Cuvânt, întrucât acest lucru afectează relaţia noastră cu Dumnezeu. Într-adevăr, acest subiect este esenţial în Epistolele lui Ioan, deoarece apostolul se teme că învăţătorii mincinoşi şi concepţiile lor greşite vor afecta credinţa membrilor.
- Una dintre făgăduinţele date celor care rămân în El este făgăduinţa vieţii veşnice. De ce este ea atât de importantă pentru noi? Ce ar însemna credinţa noastră fără această făgăduinţă? În acest caz, ar mai avea vreo importanţă să fim creştini? Vezi şi 1 Cor. 15,16-19.
1 Corinteni, 15
16 Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat.
17 Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre,
18 şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi.
19 Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
________________________________________________________________________________________________
Pentru Ioan, aspectul cel mai însemnat al credinţei creştine era în mod categoric rămânerea în Domnul. Cu alte cuvinte, Ioan declară că noi trebuie să „umblăm în lumină”, trebuie să avem o relaţie strânsă cu Domnul Isus, ceea ce înseamnă să supunem zilnic voinţa noastră voinţei Lui, aşa cum este ea descoperită în Cuvântul Său şi, prin lucrarea Duhului Sfânt, în viaţa noastră. Atunci când începem să nu mai ascultăm de Domnul, atunci când începem să credem că putem să rezolvăm problemele şi fără Dumnezeu, atunci când începem să punem la îndoială diferite pasaje din Biblie care nu ne plac, ne îndreptăm într-o direcţie greşită şi, dacă nu ne oprim, relaţia mântuitoare cu Isus va fi distrusă.
Cum poţi să rămâi în Hristos? Ce ai făcut în ultimele 24 de ore ca să rămâi în El? Alcătuieşte o listă cu lucrurile pe care poţi să le faci ca să rămâi în El şi prezintă această listă în cadrul grupei Şcolii de Sabat.
Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO
///////////////////////////////////////////////////////////////
