Criterii pentru alegerea unei capre pentru prasila/ Calitatile carnii de miel si ied/ Clasificarea raselor de capre/ Conditii pentru sacrificarea mieilor sau iezilor; Principalii factori care contribuie la obţinerea de profit

pag 062-067 smallImportanta cresterii si exploatarii caprinelor pe plan mondial si in tara noastra se justifica prin calitatea de exceptie a laptelui de capra, care se recomanda in mod deosebit in alimentatia copiilor, a batranilor si bolnavilor.

Un alt produs obtinut de la caprine il reprezinta carnea, care are calitati dietetice deosebite. Pentru aceaste considerente este bine ca in fiecare gospodarie sa-si gaseasca loc si aceasta specie valoroasa atat pentru consum propriu cat si pentru exploatare.

In tara noastra, exista trei sisteme de crestere si exploatare a caprelor:

  1. cu cate 4 – 6 capete, pe langa casa,
  2. cu 20 – 60 de capete, crescute in turmele de ovine si foarte rar, in ferme specializate,
    III cu 60 – 100 de capete.In cazul in care unii crescatori de animale vor sa-si sporeasca efectivele, aceasta se realizeaza prin doua metode:
    – sporirea efectivelor de capre din prasila proprie
    – cumpararea de capre de la alti crescatori.

In cele ce urmeaza ne propunem sa dam cateva sfaturi necesare celor care doresc sa-si procure una sau mai multe capre de prasila.

RASA DE CAPRE

In primul rand, cumparatorul trebuie sa se decida ce rasa de capre il intereseaza.
In tara noastra, se cresc mai multe rase de caprine, cele autohtone fiind: rasa  Alba de Banat si rasaCarpatina care sunt influentate de zona de crestere, la care se mai adauga si metisi, la interferenta zonelor de crestere.

Recomandam achizitionarea unor rase de capre cu productie mare de lapte, deoarece potentialul productiv (cantitatea de lapte intr-o lactatie) conteaza, in functie de furajarea acestora, diferenta fiind nesemnificativa intre aceste rase.

VARSTA CAPRELOR

Varsta caprelor influenteaza direct viata productiva a caprinelor de reproductie. Cumparatorul trebuie sa fie atent si sa verifice varsta, prin aprecierea dentitiei, in special, la cele care deja au inregistrat prima fatare si provin din parinti cu productie ridicata de lapte.

CONFORMATIA CORPORALA A CAPREI

Prezinta insemnatate practica, deoarece exprima potentialul productiv al caprelor.
Capul trebuie sa fie alungit, cu profil drept, uneori usor bombat – privirea vioaie; urechile av`nd forme si marimi diferite, in functie de rasa si ecotip, nu reprezinta criterii de apreciere a productiei de lapte.

Prezenta coarnelor nu este semnificativa, dar este preferata o   capra fara coarne din motive de exploatare si tehnologie de crestere, fiind mai usor de manipulat.
Gatul trebuie sa fie lung si subtire, cu pozitie usor oblica, prezentand la unele exemplare “cercei” in partea inferioara a capului.

Trunchiul caprelor trebuie sa fie lung si ingust, cu inaltimea la greaban (partea din fata) cuprinsa intre 60 – 80 cm si linia superioara a spinarii in crestere usoara de la greaban la crupa (partea din spate a animalului), fara defecte de exterior sau de aplomb, unghii infectate etc.
Se remarca forma de triunghi de la cap spre partea din spate a animalului unde se dezvolta si este cuprins ugerul.

UGERUL CAPREI

Din punct de vedere al formei si marimii, trebuie sa fie globulos, de marime mijlocie spre mare, asezat inapoi, cu sfarcurile usor ascutite si orientate spre fata.

Un uger dezvoltat normal, cu pielea usor unsuroasa si par putin si cu mameloane simetrice si bine dezvoltate, indica o capra cu mare productie de lapte, deoarece exista o corelatie stransa intre forma si volumul ugerului si productia de lapte.

Un uger slab dezvoltat, cu o forma spre ascutit-ingust, denota un tesut glandular redus si deci o capacitate lactogena mica.

CONTROLUL PRODUCTIEI DE LAPTE A CAPRELOR

Se efectueaza la vanzator, la mulsul de dimineata si seara, cu avizul acestuia. Din media celor doua controale, se apreciaza productia de lapte, in functie de luna de lactatie. In caz contrar, se negociaza productia de lapte, aceasta avand o contributie esentiala la stabilirea pretului caprei.

SITUATIA PRODUCTIEI DE LAPTE A CAPRELOR

Se apreciaza in mod normal in datele pe care le detine vanzatorul, fie din registrul crescatoriei, fie din date verbale. Se are in vedere numarul iezilor la fatare (prolificitatea) si nasterile ritmice anuale.

Pentru o mai concludenta apreciere este bine ca, in momentul vanzarii caprei, sa se vanda si iedul ei, adica ultimul produs. Nu se admit pentru prasila caprele care au crupa tesita, pulpe slabe, cu pozitie defectuoasa a picioarelor, coate de vaca, uger prea coborat sau slab dezvoltat, cu mameloane mici sau neegale si cu pielea aspra si cu par prea mult.

STAREA DE SANATATE LA CAPRE

Reprezinta o conditie esentiala pentru evolutia vietii productive a caprei.
Aceasta se apreciaza dupa starea de intretinere si vioiciune, care poate fi: foarte buna, buna sau slaba, dupa aspectul exterior al caprei prezentate la vanzare.

Din punct de vedere sanitar – veterinar, este absolut necesar sa se prezinte certificatul, emis de medicul veterinar de la circumscriptia din zona. Acest act este foarte important, deoarece sunt specificate in el at`t vaccinurile administrate pana in momentul vanzarii caprei, cat si starea ei de sanatate.

De asemenea, daca exemplarele cumparata urmeaza sa fie introdusa in efectivul de caprine existent, se va efectua o carantina de 40 de zile, pentru a preveni eventualele imbolnaviri ale turmei respective.

In concluzie,   cumpararea caprelor trebuie sa se desfasoare in prezenta unui specialist pentru a fi evitate unele greseli.

 

Calitatile carnii de miel si ied

 

carne miel iedCarnea de miel si ied tanar este de un roz pal, are o textura ferma si curata, grasimea este de culoare alba, iar oasele sectionate trebuie sa aiba un aspect poros si sa nu fie uscate. Cu cat culoarea muschilor este mai inchisa si grasimea devine galbuie cu atat mielul este inaintat in varsta.

carne mielConform recomandarilor ANPC, carnea de miel sau ied se cumpara numai din macelarii, magazine alimentare sau locuri special amenajate din piete. Carnea proaspata este elastica si curata. Daca suprafata este lipicioasa si a capatat un miros urat este un semn de alterare a carnii.

Gustul carnii depinde de hrana pe care a consumat-o mielul in timpul vietii – fie cereale, fie iarba. Bineinteles ca cea mai sanatoasa este carnea animalului hranit cu iarba. Carnea de miel se strica foarte usor, motiv pentru care trebuie pastrata la temperaturi joase. Dupa achizitionare trebuie transportata cat mai repede si depozitata la temperaturi cuprinse intre zero si patru grade Celsius.

Carnea de miel este sanatoasa datorita continutului de seleniu, lipsa acestui mineral in organismul nostru dublandu-ne riscul de astm.

Este foarte frageda, iar 100 de grame contin: 30,4 proteine, 9,4 grame de grasime, 215 calorii, 1,2 grame de fier si 95 mg colesterol.

Beneficii pentru sanatate

    • este o sursa bogata de proteine: 100 grame de carne asigura 60% din necesarul zilnic pentru un adult.
    • datorita continutului de zinc, sistemul imunitar are numai de castigat, ranile se vindeca mai repede, stabilizeaza nivelul zaharului din sange si mentine sanatatea prostatei. O portie de 100 de grame contine 38,3% din necesarul zilnic de zinc.
    • mielul contine de asemenea o cantitate importanta de vitamina B12, necesara in formarea celulelor rosii din sange, in prevenirea anemiei, pentru un sistem nervos sanatos si pentru metabolizarea proteinelor, grasimilor si carbohidratilor.
    • vitamina B3 sau niacina este un alt element benefic continut in carnea de miel. Aceasta asigura protectie impotriva dementei si a altor boli cognitive ce vin o data cu varsta. Niacina este totodata indispensabila unei pieli sanatose si pentru buna functionare a tractului gastro-intestinal.
    • carnea de miel contine mai putine gasimi saturate (studiile arata ca doar 36% din totalul grasimilor sunt saturate) comparativ cu alte tipuri de carne.

De asemenea, carnea de miel este una din cele mai bune surse de acid linoleic conugat (CLA), o grasime cu proprietati antioxidante, care poate ajuta si in cura de slabire. O portie de 80 grame de carne contine doar 175 de calorii si opt grame de grasime.

Carnea de miel este bogata in vitamina E, potasiu, calciu si fier. Contine o cantitate mica de sodiu. Este o alegere sanatoasa pentru persoanele care o consuma in cantitati moderate.

Carnea de ied este si mai frageda decat cea de miel, are o aroma mai usoara si, la gust, aduce mai mult cu vita decat cu mielul. Datorita continutului scazut de grasimi, carnea de ied este mai sanatoasa ca cea de vita sau pui. De asemenea, are mai putine calorii si este bogata in fier si vitamine din grupul B. O portie de 80 grame contine doar 122 de calorii, pe cand 80 grame de pui contin 162 de calorii.

Carnea de miel face parte din categoria carnii rosii si este o sursa foarte buna de proteine de calitate. Pentru persoanele active fizic este o optiune sanatoasa, nu insa si pentru cele cu anumite probleme cum ar fi obezitatea, dislipidemia, hepato-renalismul, trigliceridemia sau hipertensiunea arteriala.

Proprietatile terapeutice ale carnii de miel

    • Imbunatateste performantele sexuale, avand efecte benefice asupra potentei si a fertilitatii. Imbunatateste activitatea splinei, inlatura durerile abdominale, imbunatateste activitatea rinichilor si inlatura starea de slabiciune.

Dezavantajele consumului de carne de miel

    • Carnea de miel nu se recomanda celor care au un nivel ridicat al colesterolului in sange, din cauza grasimii continute.
    • In cazul persoanelor varstnice, cantitatea de carne consumata trebuie redusa sau inlocuita cu alimente de origine vegetala.
    • Consumul excesiv de carne de miel si de carne rosie, in general, elibereaza toxine in organism, ce pot fi cauze ale unor boli severe precum cancerul de colon sau guta.
    • Aceasta carne poate fi periculoasa pentru persoanele care au acidul uric crescut in sange. Chiar daca sunt benefice, proteinele proaspete din carnea de miel pot provoca si alergii, care se manifesta la 6-12 ore dupa consum.
  • /Conditii pentru sacrificarea mieilor sau iezilor

    sacrificarea mieilor si iezilorLegislatia actuala prevede ca sacrificarea mieilor sau iezilor, cu exceptia celor sacrificati pentru consum in gospodarie, sa se poata realiza numai in abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor sau caprinelor, care dispun de echipamente si facilitati speciale pentru sacrificarea acestor animale, cu respectarea bunastarii animalelor, sau in centre de taiere temporare care vor fi autorizate sa functioneze pe o perioada determinata, sub controlul medicului veterinar repartizat.

    Carnea si organele de miel sunt admise pentru consumul public numai daca sunt insotite de un certificat de sanatate publica veterinara eliberat de abatorul unde au fost sacrificate animalele si poarta marca de sanatate.

    Carnea de miel sau ied — care provine din unitati autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare va fi marcata cu o marca de sanatate de forma ovala cu dimensiunile de 6,5/ 4,5 cm, avand inscriptionate urmatoarele:

      • in partea superioara ‘ROMANIA’ cu majuscule sau codul ISO al tarii ‘RO’
      • in centru numarul de autorizare acordat de ANSVSA
      • in partea inferioara abrevierea: CE cu majuscule

    Carnea de miel sau ied — care provine din marcarea carnii de miel rezultate in urma sacrificarilor in spatiile amenajate temporar se realizeaza cu o marca de sanatate de forma rotunda cu diametrul de 3,5 cm, in interiorul careia este inscris indicativul judetului urmat de codul numeric acordat de DSVSA judeteana;

    Spatiile temporare pentru sacrificarea mieilor isi vor desfasura activitatea pe o perioada determinata (30 martie — 12 aprilie).

    Autoritatile locale (Consilii Locale, Primarii) care vor sa organizeze, in localitatile pe care le conduc, centre pentru sacrificarea mieilor, trebuie sa se adreseze Directiilor Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) judetene.

    Spatiile avizate temporar pentru sacrificarea mieilor trebuie sa fie amenajate corespunzator: locuri special amenajate pentru sacrificarea animalelor, separate fizic de cumparatori, pentru a nu le produce disconfort; spatii special amenajate pentru cazarea animalelor si cu posibilitati de adapare si furajare a acestora; sistem de alimentare cu apa potabila si apa calda; facilitati de colectare si stocare in vederea dirijarii la unitati de ecarisare a sangelui si subproduselor necomestibile rezultate din sacrificarea animalelor; facilitati de colectare a materialelor cu risc specific, rezultate in urma sacrificarilor si de dirijare a acestora la unitati de incinerare.

    Dirijarea subproduselor la unitatile de ecarisare intra in responsabilitatea primariei sau administratorului locului de sacrificare, pentru care va prezenta medicului veterinar oficial confirmarea din partea unitatii de transformare.

    Carnea, provenita din sacrificarile efectuate in locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor, va fi comercializata direct consumatorului final, imediat dupa sacrificare, examinare si marcare.

    Este interzisa organizarea de locuri speciale pentru sacrificarea mieilor sau iezilor in zonele in care au fost impuse restrictii pe motive de sanatate a animalelor.

    Mentionari

      • Sunt admise pentru sacrificare in vederea consumului public, numai animalele care sunt identificate conform legislatiei in vigoare, pentru care se cunoaste originea acestora, si statutul de sanatate al fermei sau al exploatatiei.
      • Starea de sanatate a mieilor si faptul ca provin din exploatatii unde nu evolueaza boli infectocontagioase, trebuie certificata de catre medicul veterinar.
      • Animalele identificate, insotite de certificatul de sanatate si formularul de miscare emise de catre medicul veterinar, se transporta spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sau inregistrate sanitar veterinar.
      • Este interzisa comercializarea produselor si a alimentelor de origine animala sau non-animala in spatii improvizate, nesupuse controlului sanitar veterinar, sau in sistem de vanzare stradal, in care nu pot fi asigurate o temperatura si o stare de igiena corespunzatoare.

    Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor recomanda cetatenilor sa cumpere produse alimentare numai din spatii sau unitati inregistrate sau autorizate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.Aceasta inseamna ca, atat carnea, cat ti alte produse de origine animala sau non-animala au fost supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor si nu constituie un pericol pentru sanatatea publica.

Clasificarea raselor de capre

rase capre - ClasificareCaprele domestice existente in ziua de astazi provin din trei forme salbatice si anume: capra Bezoar, capra Prisca si capra Falconeri. Domesticirea caprelor s-a facut acum 7-8 mii de ani in doua centre: in sudul Europei si in sud-vestul Asiei. In urma domesticirii, ele au suferit modificari esentiale, morfologice si fiziologice: talia si greutatea vie s-au micsorat, au disparut coarnele la unele rase, s-a dezvoltat ugerul si s-a marit productia de lapte.

 

 

Clasificarea

Criteriile de clasificare a raselor de caprine sunt: zona geografica, aptitudinile productive si nivelul de ameliorare.

Din punct de vedere al aptitudinilor productive (criteriul cel mai frecvent folosit) rasele de caprine se clasifica in: rase de lapte si rase de puf-lana, la aceste productii se adauga si productiile apreciate de piei si de carne.

In functie de gradul de ameliorare caprinele se clasifica in:

    • rase primitive, neameliorate, foarte raspandite pe glob, avand productia de lapte de 200-500 l intr-o perioada de lactatie;
    • rase ameliorate;
    • rase perfectionate.

 

RASELE DE CAPRE DIN ROMANIA

In tara noastra se cresc in general rase primitive cu productii scazute din rasa locala Carpatina.

Rasa locala Carpatina

rasa capre locala CarpatinaSe creste in toate regiunile tarii reprezentand 70-75% din efectivul de caprine din tara noastra. Se prezinta ca o populatie heterogena sub aspectul conformatiei, culorii si productiei. La aceasta heterogenitate au contribuit atat diferitele incrucisari nesistematice, cat si conditiile de hranire.

Greutatea corporala este de 30-40 kg la femele si 50-60 kg la masculi. Are corpul alungit, regiunile superioare inguste, crupa tesita, pieptul stramt, musculatura slab dezvoltata. Culorile frecvent intalnite sunt: neagra, alba, vanata, roscata, baltata. Cele mai multe capre au coarne. Productia medie de lapte este de 300 l pe lactatie, cu limita intre 100-800 l. Prolificitatea este de 130-140 % iar greutatea iezilor la nastere este de 2,5-5 kg.

Capra alba de Banat

Rasa capre Alba de BanatS-a format prin incrucisarea caprelor locale carpatine cu rasa Saanen si, indeosebi, cu rasa Alba nobila germana. Este raspandita nu numai in Banat, ci si in Transilvania si in nordul Moldovei. Prezinta caracterele tipului morfoproductiv de lapte. Are capul fin, un procent mic de indivizi prezentand coarne turtite lateral si indreptate inapoi. Trunchiul are in general o forma para, regiunile superioare ale trunchiului sunt inguste si cu musculatura slab dezvoltata, iar membrele sunt subtiri, frecvent cu defecte de aplomb. Greutatea vie este asemanatoare cu a caprelor locale carpatine. Productia de lapte este in medie de 400-500 l, prolificitatea medie 200-250 %, iar greutatea vie a iezilor la nastere este de 2,5-2,6Kg.

RASELE DE CAPRE DIN ALTE TARI

Rase de lapte

Rasele de lapte perfectionate s-au format in Elvetia, Germania si Franta. Cele mai importante sunt: rasa Saanen, rasa Hasli, rasa Nobila alba Germana, rasa Montd’or si Malteza.

Rasa Saanen

Rasa capre SaanenS-a format in Elvetia in cantonul Berna si este cea mai renumita rasa de lapte din lume. Are corpul lung si suiet, inaltimea la greaban de 80-90 cm la masculi si 70-80 cm la femele, greutate vie fiind la 60-70 kg. Capul este fin relativ lung, iar 90% din animale nu au coarne. Gatul este lung si subtire, linia superioara aproape dreapta, crupa este tesita si musculatura slab dezvoltata. Toracele ingust si adanc, membrele sunt subtiri, lungi si unghii rezistente. Ugerul este globulos, foarte bine dezvoltat si prins de abdomen. Parul este scurt, lins si moale de culoare alba. Ambele sexe au barba, cu prepoderenta mai dezvoltata la masculi.

In tara de origine productia de lapte variaza intre 600-1000 lapte/lactatie, profilicitatea este de 2-3 iezi la fatare.

Rasa Hasli (Capra alpina)

S-a format tot in Elvetia. Este de culoarea caprioarei, pe spinare avand o culoare mai inchisa. Productia de lapte este de 400-600 l lapte/lactatie.

rasa capre alba nobila germana

Rasa alba nobila germana

Provine prin incrucisarea de absorbtie a rasei albe din Germania cu rasa Saanen. Se aseamana mult cu aceasta atat ca exterior cat si ca productivitate.

Rase de lana

In ceea ce priveste rasele de lana, intalnim rasa de Angora raspandita in Asia Mica. Produce lana lunga 20-25 cm, semifina omogena cu luciu intens si rezistenta denumita mohair. Carnea obtinuta la aceata rasa este foarte gustoasa insa productia de lapte este mica 180-200 l/lactatie.

rasa capre KasmirRase de puf

Principalele rase din aceasta grupa sunt: rasa Kasmir din Podisul Tibet si rasa Pridon. Productia piloasa este folosita pentru producerea confectiilor fine.

Rase mixte

Rasa de Toggenburger

rasa capre Toggenburger

 

Rasa s-a format in Elvetia si poate fi considerata principala reprezentanta. Este de culoare bruna si prezinta doua brezaturi pe fata, late de 2-4 cm de la ochi la comisura buzelor. Are extremitatile membrelor albe. Productia de lapte este de 400-800 l/lactatie iar parul este lung de circa 20 cm.

 

ooooo

 

Principalii factori care contribuie la obţinerea de profit in…
Principalii factori care contribuie la obţinerea de profit in activitatea de crestere a vacilor de lapte  sunt: nutriţia şi reproducţia vacilor, între care există o strânsă corelaţie. Pentru a menţine şi a spori nivelul producţiei de lapte marfa într-o fermă, vacile trebuie să fete la intervale de cca 12-13 luni.

Ţinând seama de durata gestaţiei (285 de zile) şi de durata involuţiei uterine şi a anestrului după fătare (45-60 de zile), înseamnă că intervalul de timp în care femela trebuie să rămână gestanta după fătare este destul de scurt (20-40 de zile). Această perioadă se suprapune cu perioada producţiei maxime de lapte. Pentru vacile care fata primăvara, perioada de pregătire pentru o nouă gestaţie coincide cu perioada de trecere de la furajarea din stoc, cu furaje conservate, la hrănirea cu masă verde, ceea ce constituie un stres pentru organism. Nivelul producţiei de lapte şi stresul alimentar pot influenţa negativ funcţia de reproducere, concretizată prin lipsa manifestării căldurilor pe o perioadă mai lungă de timp (anestru după fătare) şi rate de fecunditate scăzute.

La rumegătoare, relaţia dintre nutriţie şi reproducţie este complexă, se găseşte sub controlul fermierului şi trebuie evaluată cu mare atenţie.

Cerinţele nutriţionale pentru susţinerea funcţiilor ovarelor, a fecundaţiei, nidaţiei şi gestaţiei timpurii sunt de 30-40 de ori mai mici, comparativ cu necesarul pentru întreţinere şi producţia de lapte. În cazul vacilor lactante, furajarea inadecvată în prima lună de la fătare, coroborata şi cu rezervele energetice proprii reduse
(depozite corporale de grăsime), are influenţe negative asupra reluării activităţii ovarelor după fătare şi a fecundităţii.
Cel mai important aspect al nutriţiei vacilor cu lapte îl constituie componenta energetică a raţiei (amidon, celuloză), care influenţează funcţia de reproducere. La vacile cu producţii mari de lapte, deficitul energetic al raţiilor în primele săptămâni de la fătare determina prelungirea intervalului de timp până la primul estru, scăderea fecundităţii, creşterea numărului de însămânţări per gestaţie şi prelungirea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie. Bilanţul energetic negativ are consecinţe negative mai însemnate la vacile care sunt la a treia lactaţie (când producţia de lapte este maximă) şi la vacile bătrâne. După fătare, la vacile cu lapte se constată creşterea lentă a aportului energetic prin raţie datorită consumului mai redus de furaje, creşterea rapidă a producţiei de lapte şi creşterea consumului rezervelor proprii de grăsime, care poate conduce la tulburări de metabolism (acetonemie). S-a estimat că peste 80% dintre vacile cu lapte trec printr-un bilanţ energetic negativ în prima lună de lactaţie, deoarece cerinţele energetice pentru producţia de lapte nu pot fi asigurate numai prin aport alimentar. Slăbirea femelelor în prima lună de la fătare şi în timpul repausului mamar contribuie la scăderea fecundităţii şi la prelungirea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie.
În vederea reducerii duratei şi amplitudinii bilanţului energetic negativ după fătare, se pot introduce în raţie surse suplimentare de grăsime (boabe de soia, grăsime animală protejată). Hrănirea suplimentară cu sortimente furajere bogate în grăsimi, îmbunătăţeşte şi performanţele de reproducţie. Administrarea sortimentelor furajere bogate în grăsimi reduce consumul de furaje, de aceea se recomandă numai după o lună de la fătare. Potenţialul genetic pentru producţia de lapte a vacilor a crescut foarte mult. Uneori există tendinţa furajării vacilor cu raţii bogate în proteină, în vederea susţinerii sau creşterii producţiei de lapte, dar aceasta conduită este asociată cu scăderea unor indici de reproducţie. Rumegătoarele pot compensa, într-o anumită măsură, aportul proteic mai redus al raţiilor, prin reciclarea în rumen a ureei care rezultă din metabolismul proteinelor. Vacile hrănite cu exces de proteine au nivele ridicate de uree în sânge şi în lapte, pH-ul uterin este scăzut şi, în consecinţă, fecunditatea este mai scăzută.

 Elementele minerale au un rol foarte important pentru funcţia de reproducere a femelelor

Acestea sunt clasificate în macroelemente (calciu, fosfor, potasiu, sodiu, clor, sulf magneziu) şi în microelemente (fier, iod, mangan, zinc, seleniu, cupru, cobalt). Elementele minerale care influenţează funcţia de reproducere la vaci fac parte, în special, din grupa microelementelor (mangan, seleniu, iod, zinc, fier), dar şi carentele în calciu şi, mai ales în fosfor, afectează fertilitatea femelelor. Suplimentele minerale pot influenţa funcţia de reproducere la femele prin corectarea reacţiei mediului uterin, îmbunătăţirea fecundităţii, reducerea mortalităţii embrionare şi sporirea intensităţii manifestării estrului.
Tot ceea ce întreprinde fermierul pentru a mări consumul de furaje în primele două luni de lactaţie va determina îmbunătăţirea ratelor de fecunditate şi reducerea intervalului de timp de la fătare până la o nouă gestaţie. În primul rând, fermierul trebuie să grupeze vacile pe stări fiziologice, să le furajeze diferenţiat, asigurându-se o mai mare atenţie celor în repaus mamar (ultimele două luni de gestaţie) şi celor recent fătate. Al doilea aspect îl constituie raţiile furajere care trebuie alcătuite în aşa fel încât să asigure glucide uşor fermentescibile în rumen (concentrate), furaje fibroase şi proteine nedigerabile în rumen pentru a menţine sănătatea rumenului. În amestecurile de concentrate trebuiesc introduse suplimente vitamino-minerale specifice vacilor cu lapte.
Cheia menţinerii în limite normale a fertilităţii vacilor cu producţii mari de lapte este să vă asiguraţi că vacile nu sunt prea grase înainte de fătare, sunt hrănite cu raţii echilibrate în toţi principii nutritivi, cu un aport energetic corespunzător producţiei de lapte, care să stimuleze consumul de furaje pe parcursul primelor două luni de lactaţie şi să monitorizaţi îndeaproape tulburările metabolice care pot să apară în primele zile sau săptămâni de la fătare (acetonemia, hipocalcemia). Creşterea consumului de furaje poate fi stimulată prin sporirea palpabilităţii furajelor (îmbunătăţirea gustului), prin metode specifice de preparare.
În concluzie, există probleme reale de fertilitate la vacile cu lapte, aceste probleme se înmulţesc odată cu creşterea producţiei de lapte, mai ales dacă vacile nu sunt furajate la nivelul potenţialului lor productiv. De aceea, dacă doriţi să aveţi în ferma vaci cu producţii mari de lapte şi să vă confruntaţi cu puţine probleme de reproducţie, apelaţi la serviciile unui specialist în nutriţia animalelor.

 

Daca vreti profit,optimizati,nu   maximizati aportul de substanta  uscata in hrana vacilor

Fara a crea impresia ca  aceasta preocupare reprezinta  calea cea mai sigură, rapidă şi eficientă de sporire, îmbunătăţire şi eficientizare a producţiei de lapte ,spun doar ca alimentatia, impreuna cu alte masuri,produc  performanta. Alimentaţia vacilor de lapte are o arhitectură specifică, bazându-se pe producerea unor furaje de calitate superioară şi în cantităţi suficiente, care să satisfacă cerinţele zilnice ale animalului. Un aspect deosebit de important şi puţin respectat este legat de stabilirea cantităţii de concentrate pe care fiecare animal o primeşte, în funcţie de producţia zilnică de lapte. Exista  doua modalitati de a imbunatati eficienta furajarii animalelor. Una dintre acestea vizeaza cresterea productiei de lapte cu acelasi aport de substanta uscata, iar celalalt consta in  a reduce aportul de substanta uscata si sa se  mentina acelasi randament de lapte.

Multe dintre dietele modificate care cresc productia de lapte vor duce, de asemenea,  si la cresterea eficientei  hranirii animalelor. In general, vaca va produce mai mult lapte iar  proportia substantelor nutritive utilizate pentru intretinere devine mai mica. In momentul in care aportul de substanta uscata creste va exista o scadere a digestibilitatii hranei pentru animale, iar organismul devine oarecum mai putin eficienta la extragerea de energiei din rație. Aceasta scadere a digestibilitatii creste pe masura ce creste aportul si devine o problema reala la vacile mari producatoare de lapte cu un consum ridicat.

Pentru obţinerea unui litru de lapte, se administrează aproximativ 350-400 g concentrate de bună calitate.

Imediat după fătare, vaca va primi zilnic o cantitate de concentrate mai mare (ex. dacă la o mulsoare zilnică de 10 litri lapte, pentru care în mod normal se administrează aproximativ 4 kg concentrate, aceasta va primi 7-8 kilograme concentrate). În acest fel, cantitatea zilnică de lapte va creşte până când se va obţine un maxim neinfluenţat de furajare, celelalte componente din hrană fiind, oarecum, la discreţie.

În acest moment, raţia de concentrate va fi scăzută, până când se va mulge o cantitate mai mică de lapte. Crescând din nou raţia de concentrate, până la revenirea laptelui în cantitatea maximă, se stabileşte raţia finală, la un randament ideal de valorificare al furajelor, fără pierderi.

Cu toate acestea, se acordă o atenţie mai mare furajelor de volum, pentru că bovinele sunt ierbivore prin natura lor, iar acest tip de furaje asigură primordial buna funcţionare metabolică şi digestivă. Apoi, în tubul digestiv principalii precursori ai laptelui (acizii graşi volatili) se formează mai eficient din hidraţii de carbon structuraţi (de tipul celulozei) şi mai puţin eficient din nutreţurile concentrate obişnuite. Performanţe maxime în producerea laptelui se pot obţine numai prin îmbinarea acestor două categorii de furaje, respectiv raţia să conţină procente bine stabilite de furaj volum şi nutreţuri concentrate.

Erorile de alimentaţie determină afecţiuni metabolice şi funcţionale, înregistrându-se cu precădere în perioada de repaus mamar, cât şi în perioada de început a lactaţiei. Pe ansamblu, erorile alimentare provoacă, pe lângă starea de boală, o scădere semnificativă a producţiei de lapte. Forma fizică a hranei administrate influenţează randamentul de utilizare a substanţelor nutritive, prin suprafaţa de absorbţie disponibilă pentru flora bacteriană ruminală şi prin uşurinţa extragerii acestora din furaj. De asemenea, respectarea formei optime de de administrare elimină riscul apariţiei diferitelor afecţiuni gastro-intestinale.

Pentru vacile care primesc mai multe tainuri de concentrate, acestea se administrează la intervale egale în cursul zilei. Este bine ca un tain de concentrate să nu depăşească 2-2,5 kg. Raţia şi, în special, nutreţurile de bază trebuie administrate un timp cât mai îndelungat, fără a fi schimbate, fără legătură cu administrarea concentratelor. Orice schimbare bruscă a alimentaţiei produce tulburări de digestie, lucru care se întâmplă şi la scoaterea unui element furajer din raţie. Aceasta se întâmplă curent în momentul trecerii la hrănirea de iarnă şi invers.

Concentratele se administrează sub formă de uruială, deoarece în cazul măcinişului prea fin vor adera la pereţii gastrici, provocând ulceraţii. Carenţele şi dezechilibrele nutriţionale produc o serie de tulburări, cum ar fi cetoza (acetomenia), care apare la începutul lactaţiei şi sfârşitul gestaţiei, datorându-se cantităţilor prea mari de suculente în raţie. Se manifestă prin scăderea semnificativă a producţiei de lapte şi apetit capricios, animalul degajând un miros pronunţat de acid butiric.

Elemente şi reţete

Pe linga alte produse,porumbul este cereala care intră în cea mai mare proporţie în hrana animalelor, cu un conţinut ridicat de amidon şi grăsime (4-5%) şi scăzut în celuloză, digestibilitate ridicată şi o valoare energetică apreciabilă, conţinând 8-10% proteină;Dintre vitamine remarcându-se vitamina E şi provitamina A. în hrana animalelor porumbul se administrează îndeosebi sub formă de uruială, devenind o componentă de bază a amestecurilor în producerea nutreţurilor combinate, unde participă în următoarele proporţii:-         40-60% la vacile lactante şi gestante;

–         30-40% la tineretul pentru reproducţie.

Porumbul se administrează sub formă de:-         boabe măcinate, pentru vârsta de 0-6 luni;

–         porumb ştiulete măcinat cu totul, pentru vârsta de 6-18 luni şi peste;

–         porumb siloz, recomandat spre recoltare când planta se găseşte în perioada de vegetaţie lapte-ceară. Pentru ridicarea conţinutului de proteină, porumbul poate fi însilozat în amestec cu leguminoasele (ex. 75-80% asociat cu 20-25% mazăre sau soia). De asemenea, o altă posibilitate de a ridica proteina în conţinut a porumbului însilozat este adăugarea de uree sintetică şi sulfat de amoniu (0,78 kg uree+0,28 kg sulfat de amoniu la 200 l apă, necesară pentru 100 kg masă porumb însilozat). Se toacă, se depozitează pe platforme de beton, după care se presează pentru eliminarea aerului, în vederea obţinerii unei fermentaţii de calitate;

–         cocenii de porumb, administraţi fără nicio pregătire în hrana animalelor, sunt consumaţi numai în proporţie de 50-75%. Pentru a mări procentul de utilizare, cocenii se toacă la şişcă, fiind administraţi ca atare sau în amestec cu borhoturi.

În regim gospodăresc, poate fi realizat un amestec de nutreţ murat:-         100 kg strujeni tocaţi;

–         30 litri apă, în care se dizolvă 600 g sare (2% sare);

–         dacă este posibil, 600 g melasă, care va îmbunătăţi valoarea nutritivă a furajului.

Amestecul se presează, urmărindu-se o fermentaţie de tip lactic (miros plăcut, fermentat, îmbietor), evitându-se fermentaţia de tip butilic, care apare în urma tasării insuficiente (miros înţepător, respingător). După 2-3 zile de fermentaţie, amestecul poate fi administrat animalelor, acesta înlocuind porumbul siloz, ca valoare nutritivă.

În raţia zilnică se recomandă următoarele cantităţi de nutreţ murat sau porumb siloz, pentru vacile în lactaţie: 20-30 kg (rezultate bune se obţin când 1/3 din cantitatea de nutreţ suculent este reprezentat de sfeclă furajeră şi când pentru 5 kg nutreţ murat se administrează 1 kg de fân).

Orzul şi ovăzul sunt consumate cu plăcere, îmbunătăţind raţia cu extracte azotate, proteină brută, grăsime şi aminoacizi esenţiali. Conţinutul în proteină digestivă este mare la aceste graminee, folosindu-se în hrana vacilor de lapte, în proporţie de 30-35% din amestecul concentrat, acesta din urmă având un efect pozitiv asupra cantităţii şi (în special) asupra calităţii laptelui.

Tărâţele de grâu sunt formate din învelişuri bogate în celuloză şi germeni bogaţi în amidon, proteine, săruri minerale (îndeosebi fosfor), dar sărace în calciu. La hrana animalelor, tărâţele se folosesc în procent de 10-25% din amestecul de concentrat.

Şrotul de floarea-soarelui este unul din compuşii de bază în realizarea nutreţurilor concentrate din hrana vacilor, datorită conţinutului ridicat în proteină. Este folosit în proporţie de 10-25% din totalul concentratelor.

Soia se situează printre leguminoasele cu cele mai mari cantităţi de proteină (32-34%) şi cel mai ridicat conţinut în lipide (17-20%), substanţele nutritive fiind uşor digestibile. Se foloseşte în alimentaţia animalelor numai după un tratament termic (prăjire, fierbere), sub formă de făină.

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.