… pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău… “(Amos 4/12)…” Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi -i că robia lui s’a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” (Îs. 40/2)… Dacă insemnul exterior cu sânge de animal muritor de pe uşile evreilor din Egipt i-a “ispăşit” de Nimicitor (Ex. Cap. 12), cu mult mai apăraţi de urgii APOCALIPTICE, (dacă rămânem adăpostiți în Hristos), suntem toţi care primim pecetea Sângelui (Duhului Sfânt) Cristic, izvorât la Golgota pentru cei care-L cred, adică îl cunosc (Ioan 16/3), îl primesc, dimpreună cu priceperea, gândirea, rânduiala, voia, răstignirea, dar şi cu învierea Sa (Rom. cap.6); Prin pocăită, credinţă şi naştere din nou, (nu din sânge de cimpanzeu ci…) din Seva Cuvântului- Învăţăturii lui Dumnezeu (Ioan 1/13), să ne conectăm, gratis, la transfuzia cu Sângele iertător, purificator, hrănitor (Ioan, cap.6 si 7), plin cu globulele învăţăturii, smereniei, dragostei, evlaviei, slujirii şi înfăptuirii Lui; Nu pierdem nimic dacă-i întoarcem spatele lui Satan, (care are zilele numerate-Ap. cap. 20), dar câştigăm Totul Totului TOT, dacă ne întoarcem la Acela care este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, ca să ne lipim de Duhul Sfânt, pentru a rămâne una cu Domnia, cu Rodirea, cu Priceperea şi Viaţa lui; Lui să-i dăm întâietate în tot ce făptuim, findcă face totul Dumnezeieşte, căci fără şefia (conducerea) lui suntem falimentari! Şi dacă după Lege aproape totul este curăţit, sfinţit şi stropit pe dinafară cu sânge muritor, cu mult mai desăvârşit va fi, în curând, tot cosmosul şi omul înnoit pe dinăuntru cu mireasma Sângelui Sau (2 Cor. 2/14-17), Sânge care a suplinit munţi de jertfe şi arderi de tot! Cât mai este Har pentru TOŢI, ia învăţătură omule întrupat din păcat şi zămislit în nelegiuire (Ps.51) şi, până nu te umflă ei cu goliciunile şi CIP-uirile lor, umple-te cu Plinătatea salvatoare a lui Dumnezeu, căci… “Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna. Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului şi tu erai atunci ca unul din ei! Nu trebuiai să te uiţi mulţămit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuiai să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor şi nu trebuiai să vorbeşti cu semeţie în ziua strâmtorării! Nici nu trebuiai să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuiai să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui şi nu trebuiai să pui mâna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui! Nu trebuiai să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui şi nici nu trebuiai să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului lui! Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău. Căci…” (Obadia 1/10-21)

Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit totul, pentru a-l birui pe comunistul globalist-gunoierul Satan (2 Petru 1/1-11)! Deja Iisus i-a sfărâmat capul, la Golgota, dându-ne din autoritatea Lui- să-l călcăm în picioare, până-i zdrobim şi coada sub călcâiele noastre, dacă ne pocăim, pentru a ne dezbrăca de chipul şi asemănarea păcatului, prin botezul în moartea Lui purificatoare, (Rom. cap.6), prin care innecăm-ingropăm tot ce ştim, ce avem, (căci nimic bun nu locuiueste în omul nepocăit, nenăscut din nou)…Deci, să ne inarmăm, mai ceva decat cu toiagul lui Moise, care a spintecat MAREA;Dimpreună cu Iisus, fiecare să ne luăm Crucea, pentru a merge pe valuri, ca pe uscat (spre Cananul Ceresc), îmbrăcaţi cu Mantia Cristică, veşnic de  biruitoare . (Gal.3/27)…Sex Toxic: O analiză reală a pornografiei… Lupta cu pornografia…Homosexuali, lesbiene şi dragostea lui Dumnezeu…Vei putea citi mai jos o analiză a hinduismului, a budismului, a islamismului, a creştinismului , a mişcării New Age şi a altor…. Există vreo diferenţă între a fi ortodox şi a fi creştin?Rețetă Socata – Socata: beneficii, proprietăți, contraindicații; Socata: beneficii, proprietăți, contraindicații; MEDICINĂ ALTERNATIVĂ- Fitoterapia sau ce poti trata cu ajutorul plantelor; Ce poti trata cu musetel si ce beneficii are Mușețelul (Matricaria recutita);Ce este diabetul insipid? Cancerul renal: si hipertensiunea arterială poate fi de vina; Sange in urina, nevizibil cu ochiul liber. Simptomele clare ale pietrelor la rinichi; Reflux gastroesofagian: cand arsurile la stomac trebuie sa ne ingrijoreze; Planta care face minuni pentru digestie şi ficat; Trei plante care te ajuta să-ţi reglezi tensiunea… Riscul deficienței de vitamina D este foarte mare iarna. Știți de ce? Acestea sunt semnele care iti spun ca ai un ficat toxic… Trigliceridele in exces din sange sunt extrem de periculoase. Iata ce efect au asupra organelor; Semnele care anunta leucemia: care sunt persoanele cu risc; Cât de bune sunt clementinele pentru sănătate; Ce trebuie sa mananci cand ai probleme cu glanda tiroida; Două mere pe zi țin medicul departe de totdeauna? Cum sa faceți singuri bomboane pentru dureri în gât; Sfatul unui renumit microbiolog: cât de des trebuie schimbată lenjeria de pat; Complicatiile artritei reumatoide: cand pune viata in pericol; Ceaiuri de plante pentru bolile de iarna… Efectul sării iodate asupra tiroidei; Trigliceride: tot ce trebuie să știți despre aceste lipide; Oboseală la trezire: cauze și remedii; 8 trucuri pentru a scăpa rapid de herpes; Ce dezvăluie poziția de somn despre sănătate! Vedeți cât de sănătoasă este! Alimentele care devin toxice prin reincalzireDr. Roger Hodkinson, patolog de top: “Covid-19 este o farsă! Masca, distanţarea şi testele sunt inutile! Totul este o afacere”…Globaliștii din SUA și UE încearcă să distrugă suveranitatea națională, credința, familia și libertățile, sub pretextul “luptei împotriva SARS-CoV-2”…Războiul psihologic Covid: „Tehnici de modificare comportamentală” pentru supunerea populației…Noua Ordine Mondială: Covid-19, Marea Resetare și războiul globaliștilor împotriva naționaliștilorAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ff.jpg După ce am văzut Codul lui da Vinci…Ce se va întâmpla la sfârşitul lumii? Ce înseamnă să te „încrezi” în Iisus? De ce poţi să ai încredere în Biblie…Cine este Dumnezeu? Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni? Ia-ţi crucea şi urmează-Mă… Purtându-ţi Crucea, de James Montgomery Boice;Cum să faci faţă Sfârşitului inevitabil… Cum va fi în cer? Unde este Dumnezeu când te confrunţi cu suferinţa? Care este diferenţa dintre Isus şi religiile lumii? Iisus şi Islamul…Dincolo de credinţa oarbăPolitruci, preoţi, farisei şi alţi comunişti (satanişti) ne-au învăţat să- l iconăm pe Dumnezeu, să-l facem roată de rezervă pe Hristos şi pe Duhul Sfânt să-l ţinem de preş, pentru întâlnirea cu el din an în paşte… De aceea să învăţăm de la Moise care s-a întors la Rugul Mistuitor, pentru a-şi aprinde slujirea, ca să primească toiagul lui Dumnezeu ; Cu toiagul care arăta spre Crucea Cristică, Creatorul a făcut semne şi minuni, pentru a-l scoate pe Poporul Evreu (din cuptorul încins cu păcătuiri faraonice) spre Canan, trecându-l Marea ca pe uscat! Şi fiecăruia dintre noi, prin credinţă, ni l-a dăruit pe Iisuss cu toate ale sale, pentru a trece Marea vieţii, pe valuri, spre  Sfanta Sfintelor; Dar noi l-am omorât, fără a şti că împreună cu El suntem răstigniţi şi îngropaţi (Gal.2/20) şi, prin învierea Lui (dimpreună cu noi-2 Cor.4/10), am fost scoşi din sine- din satan, din lumea păcatului şi am fost strămutaţi în El, fără drojdii idolatre, ritualuri, datini, minciuni iconate- făcătoare de bani… Dumnezeu ni L-a dăruit plin de Har şi de Adevăr şi El ni s-a dat dimpreună cu poruncile şi crucea de distrugere a păcatului, a satanei (Marcu 10/21 şi Mat. 16/24-28); Prin El, cine crede, rămâne mort pentru totdeauna faţă de ORICE păcat, faţă de lume, fuzionând pentru veşnicie cu Duhul lui Dumnezeu; Astfel rămânem Una în El şi cu invaţătura lui, dimpreună cu toate mădularele înzidite în Trupul Bisericii Înviate, grăbind Venirea lui…” Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentruca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/28)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 55.jpgRĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU- CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE; Sfârșitul umanității plănuit de Elita satanică; Dubai desfășoară roboți-polițiști dotați cu Inteligență Artificială și cu tehnologie de recunoaștere facială – ( lumea , se-mbata cu apa rece despre ,, Trezire Dumnezeiasca ,, ); Războiul total împotriva Lui Dumnezeu. Cum răspundem? Cum ar trebui creștinul să privească ingineria genetică? Contrafacerile uimitoare ale lui Satana-Compromisul Conformismul şi Curajul de a fi Altfel; Satan si armele sale; Lasă pe poporul Meu să plece!Trădarea; Tu stiai ca? Kim Davis condamnată să plătească despăgubiri unui cuplu de homsexuali; Să-ți iubești inteligența artificială? – Inteligența artificială și agentul moral; Ultimele 7 cuvinte rostite de Isus pe cruce; Experții sunt îngrijorați avansul luat de inteligența artificială și sugerează o „pauză” în dezvoltarea tacesteia; Astronautul Victor Glover și-a luat cu el pe SSI Biblia și va lua parte la Cina Domnului: „Cu toții trebuie să rămânem adăpostiți în Dumnezeu”; Nu, nu suntem stăpâni pe soarta noastră! CARTEA SĂPTĂMÂNII: „Sanctuarul sufletului” de Richard Foster; MARATON LITERAR 2024: „David Livingston – O inimă în inima Africii”; Lee Strobel: Dovezile pe care le oferă biologia și astrofizica indică clar spre Dumnezeul Bibliei;„Pregătiți calea Domnului” ; Robul uluitor al lui Iehova; Scopul vaccinării în masă este controlul minții umane; Scopul demonilor este ca prin serurile ARNm să modifice ADN-ul uman, care are în el codificat numele lui Dumnezeu, Yahueh, IHWH… Pfizer recunoaște că injecțiile ARNm conțin „nanoboți” care modifică permanent ADN-ul (I); OPINIE | Putin, reprezentantul lui Dumnezeu sau al diavolului? Crimele Stângii se ascund; Să-ți iubești inteligența artificială? – Inteligența artificială și agentul moral; Inteligența artificială: O declarație evanghelică de principia;O nouă eră a inteligenței artificiale este aici, iar Biserica nu este pregătită; Ce trebuie să ştii despre ultimul studiu privind gena homosexualităţii; Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă…(Marele crestin –care fredona adesea moarte ISRAELULUI, dimpreuna cu alti ucenici, si-au gasit rasolata…) Ebrahim Raisi a murit. „Măcelarul din Teheran” avea o reputație de temut. Ce urmează pentru Iran; Pregătește-te …Când credinţa și știinţa se ciocnesc; Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar;ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALEAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este kissinger-nwo-1024x1024.pngOrașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare cu supraveghere omniprezentă ; Filmul “LUCY” – despre filosofia LUCIFERICA si TRANSUMANISM; Kai Strittmatter, Noua dictatură- Supravegherea digitală ca politică de stat în China; Progres în viitor; Transumanismul: de la iluzie la impostura; Justiție în era algoritmilor și a datelor mari; Inginerii inventează interfața avansată creier-calculator cu microacePublicat de ani în urmă; Premieră în neuroștiință: a fost inventat creierul artificial comparabil cu cel uman; O nouă rasă umană, creată în laborator. Cum va reuși manipularea genetică să dezvolte super oameni; Minunata lume nouă; Hard disk-urile contin software ce permite agentiei NSA sa ne spioneze calculatoarele; Manipulare si propaganda pe internet: NSA si GCHQ; Transumanismul este promovat in filmul CHAPPiE: o religie „noua” pentru o lume noua; Semnul fiarei in dezvoltare la Google? Doi directori executivi ai companiei Google ne prezinta viitoarele tehnologii de autentificare ca pe niste „super-puteri cool”; Pe 25 iulie a fost dezvaluita statuia lui Bafomet in Detroit, SUA, iar Obama a vizitat Kenya si le-a cerut sa respecte drepturile homosexualilor; Incotro se indreapta tehnologia? Un joc video ne da raspunsul si pregateste mentalul maselor: transumanismul… NAZISMUL ( partea 1 ) : religia nazismului , asemanari contemporane alarmante; CHINA , sinistru laborator al NOII ORDINI MONDIALE; DOCUMENTARE CELEBRE: Interviul luat de Alex Jones lui Aaron Russo, subtitrare in limba romana si o analiza a sa; EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi; D.N.A.Coruptie la Prefectura Prahova/Un nou dosar penal/Vizat chiar Virgiliu Nanu – fost șef la OCPI, fost prefect de Prahova din partea PSD și candidat la postul de șef al Consiliului Județean Prahova (II); (Ieri,ca si azi) Dosare penale de notorietate în familii de magistrate;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 21-665x1024.jpgCâți magistrați au fost urmăriți penal de DNA. CIFRE… Copiii politicienilor, scoliti in strainatate ; „Odraslele” de Ilie Șerbănescu; Lupta pentru înlocuirea totală a alimentelor naturale cu cele modificate genetic! Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial; Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea! A negocia cu Guvernul NU înseamnă a da mită; Omul trebuie să fie sclav şi laş până la sfârşitul timpurilor sale; Cele 9 legi ale Illuminati; Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură; Cum a fost acaparată România de rețeaua lui Soros; (Sa nu uitam…) Schema Fraudei uriaşe din contractul cu EADS; Cei care neaga coruptia, spunand ca nu exista padure fara uscaturi, sunt ipocriti. Suntem o padure de uscaturi, iar regula e spaga; Efectele luptei „anti-coruptie” in noul Cod Penal: Presedintele Romaniei, parlamentarii, avocatii, notarii si executorii judecatoresti nu vor mai putea fi cercetati si sanctionati pentru infractiuni de coruptie si infractiuni asimilate celor de coruptie cum ar fi luarea de mita si abuzul in serviciu!! Noul Cod Penal pentru prostime…Conspirația Demonilor Roșii. Interviuri; Mircea Eliade – Strania Mentalitate Masonică; Mai multe companii lucrează la un microcip care, implantat în creier, ar „actualiza sistemul de operare” al omuluiImportant; Azilele de bătrâni din România – de la o afacere ”profitabilă” la o amenințare publică și rușinoasă; Șocul inevitabil ce lovește lumea: Celebrul Nouriel Roubini avertizează că vine Mama tuturor crizelor! Şapte copii şi tineri din sistemul de protecţie specială din Mehedinţi, abuzaţi sexual / Ar fi fost ademeniţi cu bani în apartamentele agresorilor / Un instructor pentru educaţie de la o şcoală specială şi un paznic al DGASPC au fost arestaţi preventiv …

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este big-753x1024.jpg Azilele groazei merg mana in mana cu nazificarea baietilor si fetelor…Ministerul Familiei dispune controale la DGASPC Sector 4, după acuzaţiile existenţei unei reţele de prostituţie;  „Șmecheria juridică” prin care Dumitru Buzatu a scăpat de interceptările din dosarul mitei în portbagaj. Cum au încălcat procurorii regulile ÎCCJ înainte să fi fost stabilite… (Praf electoral…) CONEXIUNEA COLDEA-KOVESI –Acuzații teribile: Statuia generalului Coldea a căzut de pe soclu. Capul statului paralel, suspect ordinar la DNA; SPECIAL LIVE: Generalul SRI Coldea la DNA. Tot ce nu spune Mafia TV despre știrea zilei; (Ca si alti carpaci deveniti doctori in betie…)Ameţit la volanul bolidului, un faimos chirurg orădean a pocnit două maşini; Bombă! Medici din Iaşi, acuzaţi de luare de mită! (IN)justitia din Romania a mai eliberat un…””sfant”” Mazăre, eliberat, prejudiciul imens, nerecuperat; 7 medici de la Spitalul Judeţean Galaţi acuzaţi de ucidere din culpa! Alexandr Soljenitin – ARHIPELAGUL GULAG 1918-1956 – partea a 5-a; Mafiotii au imbracat halate albe! Medici si farmacisti din Deva s-au imbogatit din retete false; Persoane reţinute într-o anchetă privind obţinerea de medicamente gratuite! Cele Mai Bune Carti SF Din Toate Timpurile; Un film despre elita oculta din Hollywood – „Starry Eyes”; Arhiva etichetelor: Simboluri Oculte; Filmul “LUCY” – despre filosofia LUCIFERICA si TRANSUMANISM. O analiza VIGILANT CITIZEN

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 7.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 16.jpg

RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU- CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE; Sfârșitul umanității plănuit de Elita satanică; Dubai desfășoară roboți-polițiști dotați cu Inteligență Artificială și cu tehnologie de recunoaștere facială – ( lumea , se-mbata cu apa rece despre ,, Trezire Dumnezeiasca ,, ); Războiul total împotriva Lui Dumnezeu. Cum răspundem? Cum ar trebui creștinul să privească ingineria genetică? Contrafacerile uimitoare ale lui Satana-Compromisul Conformismul şi Curajul de a fi Altfel; Satan si armele sale; Lasă pe poporul Meu să plece!Trădarea; Tu stiai ca? Kim Davis condamnată să plătească despăgubiri unui cuplu de homsexuali; Să-ți iubești inteligența artificială? – Inteligența artificială și agentul moral; Ultimele 7 cuvinte rostite de Isus pe cruce; Experții sunt îngrijorați avansul luat de inteligența artificială și sugerează o „pauză” în dezvoltarea tacesteia; Astronautul Victor Glover și-a luat cu el pe SSI Biblia și va lua parte la Cina Domnului: „Cu toții trebuie să rămânem adăpostiți în Dumnezeu”; Nu, nu suntem stăpâni pe soarta noastră! CARTEA SĂPTĂMÂNII: „Sanctuarul sufletului” de Richard Foster; MARATON LITERAR 2024: „David Livingston – O inimă în inima Africii”; Lee Strobel: Dovezile pe care le oferă biologia și astrofizica indică clar spre Dumnezeul Bibliei;„Pregătiți calea Domnului” ; Robul uluitor al lui Iehova; Scopul vaccinării în masă este controlul minții umane; Scopul demonilor este ca prin serurile ARNm să modifice ADN-ul uman, care are în el codificat numele lui Dumnezeu, Yahueh, IHWH… Pfizer recunoaște că injecțiile ARNm conțin „nanoboți” care modifică permanent ADN-ul (I); OPINIE | Putin, reprezentantul lui Dumnezeu sau al diavolului? Crimele Stângii se ascund; Să-ți iubești inteligența artificială? – Inteligența artificială și agentul moral; Inteligența artificială: O declarație evanghelică de principia;O nouă eră a inteligenței artificiale este aici, iar Biserica nu este pregătită; Ce trebuie să ştii despre ultimul studiu privind gena homosexualităţii; Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă…(Marele crestin –care fredona adesea moarte ISRAELULUI, dimpreuna cu alti ucenici, si-au gasit rasolata…) Ebrahim Raisi a murit. „Măcelarul din Teheran” avea o reputație de temut. Ce urmează pentru Iran; Pregătește-te …Când credinţa și știinţa se ciocnesc; Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar;ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE

 

 

 

SACCSIV – blog ortodox
ANALIZA – Mesajul de pe GEORGIA GUIDESTONES (Pietrele Indrumatoare din Georgia): maxim de 500 milioane de locuitori pe planeta si doctrina NOII ORDINI MONDIALE
 

   Citez din articolul Sinister Sites: The Georgia Guidestones:

Ghidul de piatra din Georgia este un monument misterios in care sunt sculptate zece „porunci” pentru o „Noua Epoca a Ratiunii”. Prima porunca? Mentinerea populatiei globale sub 500 de milioane de oameni. Alt lucru sinistru: autorii a ceea ce noi numim astazi American Stonehedge sunt inca un „mister”… cu exceptia celor in cunostinta. Ne vom uita la mai multe caracteristici ale acestui monument, mesajul sau chemand la o Noua Ordine Mondiala si voi explica cum este aceasta opera unei societati secrete oculte.

 

   Nota: Unul dintre primele articole pe care le-am scris vreodata pe acest site a fost despre Ghidul de piatra din Georgia, la sfarsitul anului 2008. Am scos articolul in urma cu un an totusi, cand am dat peste niste informatii vitale: explicarea regulilor scrise de insasi autorii ascunsi, precum si a altor documente, deci daca esti un vechi cititor al acestui site, contiuna te rog sa citesti deoarece am rescris intregul articol.

   Ghidul de piatra din Georgia este un monument enigmatic din granit situat in regiunea Elbert, Georgia. De asemenea cunoscut sub numele de American Stonehedge, sculptura este de aproape 6 m inaltime si alcatuit din 6 placi de granit, cantarind in total aprox. 109 tone (240 000 pounds). Detaliul cel mai uimitor al monumentului insa nu este dimensiunea sa, ci mesajele gravate in el: Zece reguli pentru o „Epoca a Ratiunii”. Aceste reguli ating subiecte care sunt asociate cu „Noua Ordine Mondiala”, inclusiv pentru depopulare masiva, un guvern mondial unic, introducerea unui nou tip de spiritualitate, etc. Autorii acestor reguli au cerut sa ramana anonimi in totalitate si, pana in prezent, anonimatul lor a fost pastrat in mod corespunzator. Cu toate acestea grupul misterios a lasat un text care sa explice motivele din spatele acestor reguli, un text care nu a mai fost discutat pana acum online. Cu aceste noi informatii, scopurile din spatele acestui ghid de piatra devin foarte clare, lasand putin loc pentru ipoteze. Ghidul de piatra descrie o lume „ideala” la fel cu cea imaginata si de societatile secrete oculte. Monumentul este prin urmare o dovada a unei legaturi existente intre societatile secrete, elita mondiala si presiunea pentru o Noua Ordine Mondiala.

   Monumentul

Stand linistit in tinutul Elberton, Ghidul de piatra va creste probabil in relevanta in urmatorii ani

   Facut din granit albastru in piramida, Ghidul de piatra din Georgia este menit sa reziste testului timpului si sa comunice cunostinte pe mai multe nivele: filosofice, politice, astronomice, etc. Este compus din patru blocuri de piatra mari, care contin zece reguli de viata in opt limbi: engleza, spaniola,swahili, hindusa, ebraica, araba, chineza si rusa. Pe partea de sus a structurii este inscriptionat un mesaj mai scurt in patru limbi antice: babiloniana, greaca clasica, sanscrita, si in hieroglife egiptene. Este important sa observati ca aceste patru limbi antice sunt de o mare importanta in invataturile scolilor mister oculte precum este Francmasoneria si Rosicrucienii, organizatii despre care o sa discut mai tarziu.

   Cele patru pietre mari sunt aranjate intr-o configuratie de „roata cu zbaturi” care sunt orientate spre a capta migratia soarelui pe tot parcursul anului si de asemenea, arata pozitiile extreme de rasarit si apus ale soarelui in ciclu sau de 18.6 ani. Piatra din centru are doua caracteristici speciale: prima, Steaua de Nord este intotdeauna vizibila printr-un orificiu special forat de la Sud spre partea de Nord a pietrei din centru; a doua, alta deschizatura se aliniaza cu pozitiile de rasarit ale soarelui la momentul solstitiilor de vara si de iarna si la echinoctiu.

   La baza Ghidului de piatra se afla o tableta explicativa pe care sunt listate unele detalii ale structurii. Mentioneaza de asemenea si o capsula a timpului ingropata sub ea. Continutul acestei capsule a timpului (daca exista) este un total mister.

Tableta explica unele caracteristici ale monumentului si autorii acestuia (mai multe despre ei mai tarziu). Data de deschidere a capsulei timpului a fost lasat necompletata.

   Caracteristicile astronomice sunt de o mare importanta in proiectarea Ghidului de piatra. Intr-o relativ „noua” natiune cum ar fi Statele Unite, monumentele care sunt aliniate cu corpuri ceresti sunt adeseori opere ale societatilor secrete, cum ar fi Francmasonii.

   Luand din invataturile lor de la scolile Mister despre Egiptul Antic, Grecia sau Celtii Druizi, ei sunt cunoscuti pentru incorporarea in monumente a catorva din „cunostintele” lor „sacre”.

   „Cele 10 Porunci”

   Versiunea in limba engleza a liniilor indrumatoare

   Cele zece ghiduri pentru o noua Epoca a Ratiunii sunt urmatoarele:

1.Mentine umanitatea sub 500 000 000, intr-un echilibru perpetuu cu natura.

2.Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind conformitatea si diversitatea

3.Uniti umanitatea printr-o limba noua.

4.Conduceti pasiunea –credinta –traditia -si toate lucrurile cu judecata temperata

5.Protejati oamenii si natiunile cu legi cinstite si tribunale corecte

6.Lasati toate natiunile sa guverneze internal rezolvandu-si disputele externe intr-un tribunal mondial.

7.Evitati legile marunte si oficialii nefolositori

8.Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale

9.Pretuiti adevarul – frumusetea – dragostea – cautand armonia cu infinitul

10.Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii – Lasati loc naturii.

Dupa cum puteti vedea, ghidurile fac apel la o reducere drastica a populatiei lumii, adoptarea unei noi limbi mondiale, crearea unui tribunal mondial si fac o vaga aluzie la eugenie. Cu alte cuvinte, un model pentru o Noua Ordine Mondiala.

 

   Depopulare, Maternitate Planificata si Eugenii

   Prima „porunca” este de-a dreptul socanta, pentru ca in esenta stipuleaza ca 12 din 13 persoane de pe Pamant nu ar trebui sa existe; practic asta ar insemna ca toata lumea de pe pamant sa dispara in afara de o jumatate din India. Daca populatia lumii de astazi este de 6,7 miliarde, inseamna ca este un surplus de 92.54 %. Sa ia astfel de cifre in considerare este inspaimantator. Dar apoi, cati oameni au supravietuit in filmul 2012? Nu multi. Cine au fost ei? Cei mai bogati oameni ai pamantului. Este asta programare predictiva?

   Ultima regula din Ghidul de piatra, „Nu fi un cancer pe pamant – lasati loc naturii – lasati loc naturii” este deosebit de ingrijorator deoarece compara viata umana cu un cancer pe pamant. In aceasta conditie a mintii este usor a rationaliza disparitia a aproape intregii populatii a lumii.

   Depopularea masiva este un obiectiv recunoscut de elita mondiala si multi oameni importanti au declarat-o intr-un mod deschis.

   In 1988, Printul Philip al Marii Britanii isi exprima dorinta ca, daca ar fi sa se reincarneze si-ar dori sa fie un „virus mortal” care sa reduce populatia lumii. Mai recent, Bill Gates a declarat „Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni…cu tendinta de crestere la 9 miliarde. Acum, daca facem o treaba buna cu vaccinurile noi de intretinere a sanatatii si a reproducerii, am putea reduce populatia lumii, probabil, cu 10 sau 15 la suta.”

   Impreuna cu donatiile deductibile fiscal de sume enorme de bani pentru a ajuta la cauza depopularii, „intalniri secrete” ale elitei mondiale au avut pentru a se dicuta urmatoarele aspecte:

   „Unii din cei mai mari miliardari ai Americii s-au intalnit in secret pentru a discuta modul in care averea lor ar putea fi folosita pentru a incetini cresterea populatiei lumii si a accelera imbunatatiri in sanatate si educatie.

   Filantropii care au participat la un summit convocat la initiativa lui Bill Gates, co-fondatorul Microsoft, au discutat sa uneasca fortele pentru a depasi obstacolele politice si religioase la schimbare.

   Descris ca Good Club (Clubul bun) de catre unul dintre membrii, a inclus David Rockefeller Jr, „patriarhul” celei mai bogate dinastii din America, Warren Buffett and George Soros, finantatorii, Michael Bloomberg, primarul New York-ului, si mogulii media Ted Turner si Oprah Winfrey”.

   The Sunday Times, 24 May 2009

   A doua regula “Ghidati reproductia cu intelepciune – imbunatatind diversitatea si conformitatea” practic solicita pentru inferenta celor ce fac legea in gestionarea unitatii familiale. Daca citim printre randuri, se solicita crearea de legi care sa structureze numarul de copii pe familie. Mai mult, „imbunatatirea diversitatii si conformitatii” pot fi obtinute cu „reproducerea selectiva” sau sterilizarea membrilor nedoriti ai societatii. Aceasta obisnuia sa se numeasca „eugenie”, pana cand a devenit politic incorect din cauza nazistilor.

Un Guvern Mondial

“Unii chiar cred ca facem parte dintr-o conspiratie secreta care lucreaza impotriva intereselor Americii, caracterizandu-ma pe mine si familia mea ca fiind „internationalisti” care conspira cu altii din lume la crearea unei structuri politice si economice unice globale – o noua lume, daca vreti. Daca aceasta este acuzatia, pledez vinovat, si sunt mandru de asta”.

   -David Rockefeller, „Memoirs of David Rockefeller” p.405

   Majoritatea celorlalte reguli ale Ghidului de piatra practic fac apel la crearea unui guvern mondial, condus de „cativa luminati”, care sa reglementeze toate aspectele vietii umane, inclusiv credinta, indatoririle sociale, economie, etc. Aceasta idee este departe de a fi noua, fiind intretinuta de secole, de catre Scolile Mister.  Manly P. Hall scria in 1917:

   „Cand multimea guverneaza, omul este condus de ignoranta; cand biserica guverneaza, e condus de superstitie; si cand statul guverneaza, el este condus de frica. Inainte ca oamenii sa traiasca in armonie si intelegere, ignoranta trebuie transformata in intelpciune, superstitia intr-o credinta iluminata, si frica in dragoste. Cu toate afirmatiile contrare, Masoneria este o religie care cauta sa-l uneasca pe om cu Dumnezeu prin inaltarea initiatilor ei la acel nivel de constiinta la care ei pot privi cu o viziune clara lucrarile Marelui Arhitect al Universului. Din generatie in generatie viziunea unei perfecte civilizatii este conservata ca si ideal pentru omenire. In mijlocul acelei civilizatii va sta o universitate mare unde ambele stiinte sacre si seculare privind misterele vietii vor fi predate in mod deschis tuturor celor care isi vor asuma viata filosofica. Aici Crezul si dogma nu-si vor avea locul; superficialitatea va fi inlaturata si numai esentialul va fi pastrat. Lumea va fi condusa de catre cele mai iluminate minti, si fiecare va ocupa pozitia pentru care va fi in cel mai admirabil mod, potrivit.”

   – Manly P. Hall, The Secret Teachings of All Ages

   In „Destinul Secret al Americii” (The Secret Destiny of America), Hall explica visul vechi pentru un guvern mondial, cum a fost prezentat si de Societatile Secrete.

Ascultaţi

 

   „Democratia lumii a fost visul secret al marilor filosofi clasici. Spre indeplinirea acestei mari realizari in istoria omenirii ei au subliniat programe de educatie, religie, si conduita sociala directionata spre finala realizare a unei fratii practice si universale. Si pentru a realiza obiectivele lor intr-un mod eficient, acesti eruditi antici s-au legat cu anumite legaturi mistice intr-o confrerie larga. In Egipt, Grecia, India si China, misterele de stat au venit in existenta.

   Ordine ale preotilor-filosofi intitiati s-au format intr-un organism suveran pentru a instrui, consilia si a directiona conducatorii Statelor.”
-Manly P. Hall, The Secret Destiny of America

   Explicatii direct de la Autorii Anonimi

   De la ridicarea monumentului in 22 Martie 1980, numerosi autori si cercetatori au incercat sa interpreteze argumentele din spatele acestor zece ghiduri. Erau ele oare compuse dintr-un plan pentru o Noua Ordine Mondiala? Ori sunt doar simple reguli de pus in aplicare in cazul unei catastrofe majore? Calea cea mai buna pentru a obtine un raspuns precis este sa-i intrebam pe insasi autorii regulilor. Dar, de vreme ce acestia au ales sa ramana anonimi, este imposibil sa facem acest lucru. Insa ei au lasat totusi afirmatii cu totul importante, care au fost trecute cu vederea de aproape toti cercetatorii Ghidului de piatra.

   Acest text uimitor, care descrie in detaliu motivele lor, poate fi gasit doar in ghidul-manual al Ghidului de piatra din Georgia, un pamflet produs de compania de granit, care a ridicat monumentul. Chiar de la inceput, este evident ca autorii monumentului solicita crearea unei Noi Ordini Mondiale. Aceasta nu este o „teorie a conspiratiei” sau ipoteze. Este scris in termeni clari si fara echivoc. Deci, iata explicatia celor 10 reguli ale Ghidului de piatra, direct din penita autorilor secreti (autorul blogului:” partile in bold au fost subliniate de mine pentru a contura partile demne de notat”)

Coperta ghidului-manual al Ghidului de piatra din Georgia

   Este foarte probabil ca omenirea sa posede acum cunostintele necesare pentru a stabili un guvern mondial eficient. Intr-un fel, aceasta cunoastere trebuie insamantata pe scara larga in constiinta intregii omeniri. Foarte curand inimile familiei noastre umane trebuie atinse si incalzite ca sa intampinam o regula globala a ratiunii.

   Constiinta de grup a rasei noastre este oarba, perversa, si distrasa usor de fleacuri cand ar trebui sa se concentreze asupra fundamentelor. Intram intr-o era critica. Presiunile populatiei vor crea in curand crize politice si economice in intreaga lumea. Acestea vor face mai dificila si in acelasi timp mai necesara infiintarea unei societati rationale globale.

   „Un prim pas ar fi de a convinge o lume care se indoieste ca o astfel de societate este acum posibila. Sa avem in vedere recursuri solide ratiunilor colective a umanitatii. Sa atragem atentia asupra problemele de baza. Sa stabilim prioritati adecvate. Noi trebuie sa ne ordonam casa noastra aici pe pamant inainte de a ajunge la stele”.

   „Ratiunea umana se trezeste acum la puterea sa. Este cel mai puternic mijloc declansat in desfasurarea vietii pe planeta noastra. Trebuie sa ne facem umanitatea constienta ca acceptarea compasiunii, judecata luminata, ne va lasa sa controlam destinul nostru in limitele inerente a naturii noastre”.

   „Este dificil sa sadesti intelepciune in minti umane inchise. Inertiile culturale nu sunt usor de depasit. Derularea evenimentelor mondiale si tristul record al rasei noastre dramatizeaza deficientele mijloacelor traditionale in guvernarea afacerilor umane.    Crizele care se apropie pot determina omenirea sa fie dispusa sa accepte un nou sistem de legi mondiale care va solicita responsibilitatea natiunilor individuale in reglementarea afacerilor interne, si care le va ajuta in gestionarea pasnica a frictiunilor internationale”.

   „Cu un astfel de sistem am putea elimina razboiul, am putea oferi fiecarei persoane o oportunitate de a-si gasi o viata cu rost si implinire”.

   „Exista alternative la Armageddon. Ele sunt realizabile. Dar ele nu se vor intampla fara eforturi coordonate de milioane de oameni dedicati, din toate neamurile pamantului”.

   „Noi, sponsorii Ghidului de piatra din Georgia, suntem un grup mic de americani care doresc sa centralizeze atentia asupra problemelor prezente ale umanitatii. Avem un mesaj simplu si pentru alte fiinte umane, acum si in viitor. Noi credem ca acesta contine adevaruri evidente, si nu ne-am propus vreo prejudecata fata de un anumit crez sau filosofie. Cu toate acestea mesajul nostru este in unele domenii controversat. Am ales sa ramanem anonimi pentru a evita dezbateri si dispute care ar putea arunca in confuzie sensul nostru si, care ar putea intarzia o revizuire considerabila a gandurilor noastre. Noi credem ca principiile noastre sunt solide. Ele trebuie sa ramana pe baza propriilor merite”.

   „Stonehenge si alte vestigii antice de gandiri umane au starnit curiozitatea noastra insa nu transmit nici un mesaj pentru indrumarea noastra. Pentru a exprima ideile noastre de-a lungul timpului si altor fiinte umane, am ridicat un monument – un grup de pietre cioplite. Aceste pietre tacute vor afisa ideile noastre acum si atunci cand nu vom mai fi. Speram ca acestea vor castiga o acceptare crescanda, si ca prin persistenta lor tacuta vor grabi intr-un grad mic sosirea epocii ratiunii.

(…)

   „Credem ca fiecare fiinta umana are un scop. Fiecare dintre noi este un mic dar semnificativ pic din infinit. Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi drepti cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru. Trebuie sa traim in armonie cu infinitul.

„Cele patru pietre mari centrale din grup sunt inscriptionate cu zece principii, fiecare piatra afisand acelasi text in doua limbi. Mesajul din versiunea in limba engleza are in total mai putin de o suta de cuvinte. Limbile au fost selectate pentru semnificatia lor istorica si pentru impactul lor asupra oamenilor care traiesc acum. Deoarece exista trei mii de limbi vorbite in lume, nu toate au putut fi alese.

   „Noi prevedem o faza ulterioara in dezvoltarea Ghidului de piatra din Georgia. Se spera ca alte pietre vor fi ridicate in cercuri exterioare pentru a marca migratiile soarelui si, poate, alte anumite fenomene ceresti. Aceste pietre vor purta cuvintele noastre in limbile altor persoane care impartasesc convingerile noastre si vor ridica pietre similare la granitele internationale, in limbile vecinilor prietenosi. Ele ar servi ca memento-uri a greutatilor pe care omenirea trebuie sa le intampine impreuna, si ar incuraja eforturi reciproce in tratarea lor cu ratiune si dreptate”. 

   „Nu profesam vreo inspiratie divina dincolo de ceea ce poate fi gasit in toate mintile umane. Gandurile noastre reflecta analizele noastre asupra problemelor care confrunta omenirea in acesti zori ai erei atomice. Ele descriu in termeni generali unele masuri de baza care trebuie luate pentru a stabili pentru omenire un echilibru binevoitor si de durata cu universul”

   „Fiintele umane sunt creaturi speciale. Suntem pastori a tuturor formelor de viata pamanteasca. In aceasta lume noi jucam un rol central intr-o eterna lupta dintre bine si rau – intre fortele care construiesc si cele care ar distruge. Infinitul invaluie tot ceea ce exista, inclusiv lupta, conflictul si schimbarea, care poate reflecta tulburare in sufletul lui Dumnezeu”.

   „Noi, oamenii am fost daruiti cu o capacitate mica de a cunoaste si de a actiona – in bine sau in rau. Trebuie sa ne straduim in a face exsitenta noastra mai buna, nu numai pentru noi insine, ci si pentru cei care vin dupa noi. Si nu trebuie sa fim nepasatori la bunastarea celorlalte fiinte vii a caror destine au fost plasate in mainile noastre”.

   „Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci. Numai noi putem lucra constient la imbunatirea acestei lumi imperfecte. Nu este de ajuns pentru noi sa ne lasam pur si simplu purtati de vant. Lumea rationala de maine se afla mereu contra curentului”.

   „In 1980, cand aceste pietre au fost ridicate, cea mai presanta problema mondiala a fost necesitatea de a controla numarul populatiei. In secolele recente tehnologiile si combustibilii abundenti au facut posibil o multiplificare a umanitatii dincolo de ceea ce este prudent sau dezvoltare durabila. Acum putem prevedea epuizarea iminenta a acestor surse de energie si epuizarea rezervelor mondiale de multe materii prime vitale.

   „Controlul reproducerii noastre este necesar si urgent. Aceasta va necesita schimbari majore in atitudinile si obiceiurile noastre. Din pacate, inertia obiceiurilor umane poate fi extrema. Acest lucru este valabil mai ales atunci cand cei pentru care obiceiul/datina este o forta dominanta sunt neinformati de nevoia de schimbare.

   „Aproape fiecare natiune este acum suprapopulata din punct de vedere al echilibrului perpetuu cu natura. Suntem ca o flota de barci de salvare supraaglomerate confruntata cu o furtuna ce se apropie. In Statele Unite ale Americii suprasolicitam serios resursele noastre pentru a mentine populatia noastra prezenta intr-o stare existenta de prosperitate. Distrugem terenurile noastre agricole si ne-am marit periculos dependenta de resurse externe de petrol, metale si alte resurse non-regenerabile. Natiuni precum Japonia, Olanda si Haiti sunt chiar mai serios suprapopulate si, prin urmare, in pericol mai mare.

   „In aceste circumstante, reproductia nu mai este o chestiune exclusiv personala. Societatea trebuie sa aiba o voce si o anume putere de directie in reglementarea acestei functii vitale. Dorintele cuplurilor umane sunt importante, dar nu supreme. Trebuie data o considerare crescanda intereselor actualei societati si bunastarii generatiilor viitoare pentru ca developam mecanisme care sa aduca control rational nasterilor de copii.

(…)

   Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.

   „Cunoasteri si tehnici pentru reglementarea reproducerii umane exista acum. Liderii morali si politici din intreaga lume au responsabilitatea grava de a face aceste cunoasteri si tehnici general disponibile. Acest lucru ar putea fi realizat cu o fractiune din fondurile pe care lumea le dedica acum in scopuri militare. Pe parcurs, deturnand fondurile in acest scop ar putea face mai mult decat orice altceva sa reduca tensiunile care duc la razboi.

   „O populatie a lumii diversa si prospera si in echilibru perpetuu cu resursele la nivel global va fi piatra de temelie pentru o ordine mondiala rationala. Oameni de buna vointa din toate natiunile trebuie sa lucreze pentru a stabili acest echilibru.

(…)

   „Odata cu finalizarea grupului central al Ghidului de piatra din Georgia, micul nostru grup de sponsori s-a desfiintat. Lasam monumentul in pastrarea in siguranta a oamenilor din regiunea Elbert, Georgia.

   „Daca cuvintele noastre inscrise sunt estompate de uzura vantului si a soarelui, sau a timpului, va cerem sa le ciopliti mai adanc. Daca pietrele vor cadea, sau daca vor fi ravasite de oameni cu putina intelegere, va cerem sa le ridicati din nou.

„Invitam toate fiintele umane din toate natiunile sa reflecte la mesajul nostru simplu. Intr-o zi, cand aceste obiective vor fi cautate de majoritatea omenirii, atunci o ordine mondiala rationala va putea fi realizata pentru toti.

   Cine sunt Autorii?

   Deci cine a fost acest „grup mic de Americani care cauta o Epoca a Ratiunii”? Desi identitatea lor este secreta, le-au lasat initiatilor cateva indicii spuse, absolut orientate spre natura oculta a grupului lor. Pentru inceput, textul de mai sus poarta inconfundabila marca a ocultismului occidental. (Alinierile ceresti a pietrelor simbolizeaza nevoia pentru umanitate de a fi dreapta cu principiile Externe care se manifesta in natura noastra proprie, si in universul din jurul nostru) si la dualitate („Noi suntem agentia majora prin care calitatile bune si rele ale spiritului devin actori in lumea noastra. Fara noi ar exista foarte putina dragoste, mila sau compasiune. Dar, putem fi si agenti ai urii, cruzimii si indiferentei reci). Cred ca numai acest text ofera suficiente dovezi pentru a concluziona ca autorii sunt fie Francmasoni, Rosicrucienii ori alta Societate Secreta ermetica. Dar exista indicii chiar si mai evidente care arata inclinatiile ezoterice ale autorilor, incepand cu R.C Christian, omul misterios care a comandat monumentul.

   R.C. Christian

   Dezvaluirea Ghidului de piatra din Georgia. Ar putea una dintre aceste persoane sa fie misteriosul R.C. Christian?

Aceasta este povestea comandarii Ghidului de piatra spusa de ghidul manual oficial.

   „Ceea ce a inceput ca o dupa-amiaza de vineri obisnuita in mijlocul verii s-a incheiat in productia si ridicarea celui mai neobisnuit monument din lume, proiectat in conditiile cele mai neobisnuite. Joe Fendley, presedintele companiei Elbert Granite Finishing, Inc din Elberton, Georgia, isi petrecea acea dupa amiaza de vineri din Iunie 1979 asa cum isi petrecea el de obicei dupa amiezele de vineri…studiind rapoartele sale saptamanale si inchizand in general magazinul pentru weekend…si atunci a inceput totul.

   Un barbat imbracat frumos a intrat in biroul lui Fendley de pe strada Tate spunand ca vrea sa cumpere un monument. Pentru ca toti ceilalti din birou erau ocupati, Fendley a decis sa vorbeasca el insusi cu strainul explicand ca societatea sa nu vinde direct publicului, ci numai pe o baza en-gros.

   Nedescurajat, omul de varsta mijlocie care s-a identificat doar ca dl. Robert C. Christian, a spus ca a vrut sa stie costul construirii unui monument pentru conservarea omenirii si a inceput sa-i povesteasca lui Fendley ce tip de monument isi dorea el. Cu aceasta el a subliniat dimensiunea in masuratorile metrice.

Fendly a recunoscut ca prima lui reactie fata de dl. Christian nu a fost una foarte buna, dar dupa ce l-a ascultat timp de aproximativ 20 de minute si afland dimensiunea masiva a monumentului pe care el a dorit sa il cumpere si sa-l ridice, Fendley a decis ca acest om ar trebui luat in serios”.

   -Ibid.

Numele R.C. Christian pe tableta explicativa cu o frumoasa greseala de tipar in „pseudonin”

   Daca numele de R.C. Christian a fost pur si simplu un pseudonim fara sens, de ce ar fi gravat pe monument pentru posteritate? Ar putea avea numele vreo semnificatie? Ei bine, are. R.C. Christian este o clara referire la Christian Rosenkreuz al carui nume englez este Christian Rose Cross, legendarul fondator al Ordinului Rosicrucian. Unii ar putea spune ca asemanarea dintre R.C. Christian and Christian Rose Cross este rezultatul unei coincidente bizare. Dupa cum vom vedea, aceasta este insa doar una din MULTELE referiri la Rosicrucianism asociate cu monumentul. Este doar o piesa din puzzle, dar o piesa importanta.

   Rosicrucienii

   Rosicrucienii sunt cunoscuti pentru publicarea a trei Manifeste, publicate la inceputul secolului al XVII-lea: Fama Fraternitatis Rosae Crucis, Confessio Fraternitatis si Chymical Wedding of Christian Rosenkreutz.

   Aceste lucrari anonime, inconjurate de mister, au introdus criptic publicul larg filosofiilor Rosicruciene, in timp ce anunta o mare transformare a peisajului politic si intelectual al Europei. Epoca Iluminismului a urmat la scurt timp, insotita de caderea Monarhiilor feudale. Ghidul de piatra din Georgia pare a indeplini aceleasi functii ca si manifestele Rosicruciene, prin chemarea la o transformare importanta a lumii si prin mentinerea unui climat de mister.

  Epoca Ratiunii

„Aceste ghiduri de piatra sa fie spre o Epoca a Ratiunii”

   Se refera „Epoca Ratiunii” la Thomas Paine, un Rosicrucian proeminent?

   Exista numeroase referinte la concepul de „Epoca a Ratiunii” in cadrul Ghidului de piatra. Ar putea fi ele o referinta la lucrarea clasica al lui Thomas Paine intitulata…Epoca Ratiunii?

Epoca Ratiunii: fiind o Investigatie a Adevarului si Teologiei Fabuloase, este un volum deistic scris in secolul XVIII de britanicul radical si americanul revolutionar Thomas Paine. Lucrarea critica religia institutionalizata si provoaca ineranta Bibliei. Doctrinele ei sprijina ratiunea in loc de revelatie, un punct de vedere care este, evident, impartasit de autorii Ghidului de piatra.

   Este cunoscut faptul ca Thomas Paine a fost un lider de frunte al Fratenitatii Rosicruciene din America.

   „Fraternitatea Rosicruciana a existat in America inainte de Prima Revolutie Americana. In 1774, marele Council of Three (ultima organizatie de conducere a Fraternitatii) a fost compusa din Benjamin Franklin, George Clymer andThomas Paine.”

   -The Fraternitas Rosae Crucis, soul.org

   In The Secret Destiny of America, Manly P. Hall il descrie pe Thomas Paine drept un important cruciat pentru marsul spre un guvern mondial ideal.

   „Despre Thomas Paine s-a spus ca el a facut mai mult pentru a castiga independenta coloniilor cu stiloul lui, decat a realizat George Washington cu sabia. Numai reorganizare completa a guvernului, religiei si educatiei ne-ar aduce chiar azi la un stat perfectionist, prevedea Tom Paine”.

   -Manly P. Hall, The Secret Destiny of America

   Aceasta acoperire in val subtire a lui Thomas Paine este o alta piesa din puzzle-ul Rosicrucian, ceea ce ma face sa cred ca autorii au fost fie Francmasoni (care au inclus invataturi Rosicruciene in gradele lor) sau membrii ai fraternitatii Rosicruciene.

   Mai mult, ca si cum ar face lucrurile si mai evidente, brosura Ghidului de piatra din Georgia mentioneaza ca Joe H. Fendley Senior, presedintele al Elberton Granite precum si multe alte persoane implicate in construirea monumentului, au fost Masoni. A fost acesta motivul pentru care acesti oameni au fost selectati de catre sponsorii anonimi a monumentelor?

   „Fendley este de asemenea implicat in activitati fraterne. Ridicat in rangul de Maestru Mason in 1958, el este acum un membru al Lojei Masonice Philomathea #25 din Elberton, este mason de gradul 32 de Rit York si Rit Scotian, si a fost admis in Yaarab Shrine Temple din Atlanta in 1969. A fost Presedinte al Clubului Altarul Vaii Savannah din 1972 pana in 1973. Potentatul din Yaarah Shrine Temple i-a acordat lui Fendley „gradul de consilier de onoare” in 1973, si numit Ambasador in 1975.

-The Georgia Guidestones Guidebook

   In Concluzie

   Ghidul de piatra din Georgia este un manifest modern Rosicrucian convocand (sau anuntand) o schimbare drastica a modului in care lumea este condusa. Monumentul este de o importanta mare in intelegerea fortelor care in ascuns modeleaza lumea de azi si de maine. Materializeaza in piatra legatura esentiala dintre societatile secrete, elita mondiala si agenda pentru o Noua Ordine Mondiala. Impingerea spre un guvern mondial, controlul populatiei si ecologism sunt chestiuni care sunt astazi discutate zi de zi in evenimentele curente. Era 1981 cand ghidurile de piatra au fost ridicate. Putem spune ca au fost facute progrese importante?

   Multe din regulile Ghidului de piatra fac sens pentru conservarea pe un termen lung a Pamantului. Dar intre cuvintele idealiste ale autorilor ghidului de piatra si modul real in care aceste politici vor fi aplicate maselor – de politicieni avizi de putere si lacomi – exista o mare diferenta. Citind printre randuri Ghidul de piatra cere de la mase pierderea multor libertati personale si sa se supuna unui control guvernamental total la nivelul a multor chestiuni sociale…nu mai vorbim de moartea a 92.5% din populatie…si probabil nu a celor ai „elitei”. Este conceptul de democratie „de oameni si pentru oameni”, cum a fost idealizat de catre parintii fondatori o simpla iluzie, o solutie temporara pana la introducerea guvernului mondial socialist? De ce nu au fost si cetatenii din lume consultati intr-o chestiune democratica? Banuiesc ca este mai usor pentru elite fabricarea consintamantului prin intermediul mass-mediei. Dar poate ca nu va functiona pentru toata lumea…

   Comentariu saccsiv:

   De fapt nu Bill Gates i-a convocat, ci:

ROCKEFELLER cheama la ordin personalitatile si sefii fundatiilor ce finanteaza principalele programe pentru reducerea populatiei globale

   Cititi va rog si:

EUGENIE: instrumentul prin care ELITELE doresc diminuarea drastica a populatiei planetei si transformarea celor ramasi in sclavi

Intr-o formula prezentata de BILL GATES, CO2 se reduce … REDUCAND POPULATIA. Cum? O spune limpede cu gura lui: PRIN VACCINARE

   In articol este citat si Manly Palmer Hall (1901–1990). Acesta a fost masonde gradul 33, ,ritul scotian. In 1934, Hall fondeaza Philosophical Research Society.

   In cartea „The Lost Keys of Freemasonry „, pag. 48, a scris:

Masonul descopera ca energiile vazute ale lui lucifer sunt in mainile sale

   Lucrarea “The Secret Teachings of All Ages: An Encyclopedic Outline of Masonic, Hermetic, Qabbalistic and Rosicrucian Symbolical Philosophy “a fost una din sursele de inspiratie pentru partea 1 a documentarului anticrestin Zeitgeist.

   ELITELE si marionetele lor promoveaza doctrina realei NOI ORDINI MONDIALE atat pe bolovani cat si prin vocea unor intelectuali ilustrii. Sa ne amintim de exemplu de Bertrand Russell, 1953:

   “Cred ca subiectul cel mai important (politic) este psihologia maselor… Vom arata ca familia împiedica dezvoltarea individului… Desi acestea vor fi studiate în sistemul de educatie, ele vor fi aservite obiectivelor clasei guvernante… Populatia nu va cunoaste felul în care i se inoculeaza convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generatii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populatie în mod eficient si sigur, fara a fi nevoie de armate sau politie… Propaganda educationala, cu ajutorul guvernului, va putea sa obtina rezultate într-o singura generatie.

   Exista însa doua puternice forte care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate stiintifica nu poate fi stabila decât sub conducerea unui guvern mondial.

   Bertrand Russell in “Impactul Ştiinţei În Societate„:

   „În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până când vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negândită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mânca carne de oaie. ”

   Câştigător al premiului Nobel, Russel a scris pe larg despre cum vaccinările pline de mercur şi alte componente nocive creierului ar induce lobotomii chimice parţiale şi ar dezvolta o populaţie servilă de zombi. In cartea sa „Impactul Ştiinţei În Societate„, acesta mai scria:

   „Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la vârstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.”

   Asadar, vaccinurile si mare parte a medicamentelor Big Pharma sunt gandite atat pentru a indobitoci cat si ca actiune de reducere a populatiei.

   Este sinistru pasajul “Nasterile de copii iresponsabile trebuie descurajate de presiuni juridice si sociale. Cuplurile care nu pot asigura un venit decent si sprijin pentru un copil nu ar trebui sa faca copii si sa fie o povara pentru vecinii lor. Aducand copii nedoriti intr-o barca de salvare supraaglomerata este ticalosie. Este nedrept pentru acesti copii. Este daunator pentru ceilalti ocupanti si toate vietuitoarele. Societatea nu ar trebui sa incurajeze sau subventiona un astfel de comportament.” Astfel, ELITELE au acumulat cea mai mare parte a bogatiilor acestei planete, tin masele la limita subzistentei si apoi tot ele vin cu teoria asta: daca esti sarac, nu face copii …

   Cateva cuvinte despre Rosicrucianism. Se spune ca aceasta societate secreta a fost fondata in evul mediu de catre Christian Rosenkreuz. Membrii ei erau adeptii a tot soiul de “invataturi” esoterice si antice.  

   Potrivit instoricului David Stevenson, au influentat francmasoneria.

   Multe societati esoterice declara ca doctrina lor deriva total sau partial din “invatatura” Rosicrucianismului.

   Din manifestele lor se deduce ca “Frater C.R.C” (Christian Rosenkreuz) s-a nascut prin 1378 si ar fi trait 106 ani. A studiat in orientul mijlociu unde a luat contact inclusiv cu Zoroastrianismul.

   In secolul 17 manifestele, de care se vorbeste si in articol, au produs mari transformari in arta, stiinta, religie, politica si gandirea intelectualior vremii.

   S-ar parea ca a disparut ca societate de sine statatoare la sfarsitul secolului 18.    Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic, sub presedintia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosicrucieni, necromanti, cabalisti si umanitaristi. La Congres a fost prezent siAdam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: „Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

   Doctrina iluminatilor era foarte clara:

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

    2) Abolirea proprietatii private;

   3) Abolirea mostenitorilor;

   4) Abolirea patriotismului;

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

   6) Abolirea crestinismului.

Alte det. aici
https://saccsiv.wordpress.com/2010/11/20/analiza-mesajul-de-pe-georgia-guidestones-pietrele-indrumatoare-din-georgia-maxim-de-500-milioane-de-locuitori-pe-planeta-si-doctrina-noii-ordini-mondiale/

 

///////////////////////

 

Apocalipsa 8 – Distrugerea ecosistemului planetar

 

Daniel Branzei

Ne întoarcem din sferele cerești pe pământ, reluăm timpul secvențial, cronologic și vedem că atunci când îngerul rupe cea de a șaptea pecete se dezlănțuie asupra pământului judecata celor șapte trâmbițe. Încă o dată, evenimente și acțiuni din dimensiunile sferelor cerești ascunse de noi au ca urmare evenimente catastrofale din lumea noastră.

Ele debutează într-o atmosferă solemnă, și aparent, ca răspuns la rugăciunile sfinților care au cerut răzbunare pentru sângele lor vărsat:

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Şi am văzut pe cei şapte îngeri care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe. Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc. 8:1-4).

„Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” (Apoc. 6:9-10).

„Apoi, îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ. Şi cei şapte îngeri, care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit să sune din ele“ (Apoc. 8:5-6).

Înainte să analizăm judecățile declanșate pe pământ de fiecare dintre cele șapte trâmbițe, aruncăm o privire de ansamblu asupra lor și vedem că ele sunt simetrice, chiar paralele, cu judecățile care vor fi declanșate pe pământ, mai târziu, de revărsarea celor șapte potire, care vor culmina cu judecarea Babilonului și cu revenirea lui Isus Christos pe pământ. Acesta este lucrul care i-a făcut pe mulți să spună că asistăm la un fel de reluare a acelorași etape, ca la tipograf, când pagina de hârtie este expusă la straturi succesive de culori din care este compusă imaginea finală.

trambite_si_potire

 

Intensitatea judecăților crește și se amplifică de la peceți, la trâmbițe și apoi la potire. În cadrul septadei care marchează cea de a șaptezecea săptămână finală din profeția lui Daniel, judecățile trâmbițelor au loc în prima jumătate a săptămânii, în partea dintâi a Necazului celui Mare, iar judecățile potirelor se petrec în cea de a doua jumătate, numită în altă parte „mânia lui Dumnezeu“:

„Şi una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor“ (Apoc. 14:10; 15:7).

Slide5

Judecățile trâmbițelor se aseamănă foarte mult cu plăgile Egiptului și este normal să fie așa, pentru că asemeni faraonului de altădată, populația pământului va striga iar obraznic: „Și cine este Iehova ca să ascultăm de El?“

Ruperea celei de a șaptea peceți și sunetul primelor șase trâmbițe produc un efect dramatic:

Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas“ (Apoc. 8:1).

Ziua Domnului

Judecățile teribile care marchează finalul istoriei și al stăpânirii lui Satan pe pământ sunt numite generic în profețiile Biblie cu termenul „Ziua Domnului“, în care Dumnezeu ia înapoi ceea ce este de drept al Lui. Am văzut deja în capitolul 5 câteva din aceste judecăți teribile. Ele au fost descrise acolo în termeni generali. Cu capitolul 8 ni se dau descrieri mult  mai precise, cu amănunte care înspăimântă. Înfruntarea dintre forțele demonice și autoritatea lui Dumnezeu va fi teribilă.

Când am ajuns la cea de a cincea pecete din capitolul 6, sute de milioane de oameni au fost deja omorâți. Cea de a șasea pecete dezlănțuie tulburări cosmice despre care s-a mai vorbit încă de pe vremea Vechiului Testament:

Vai de cei ce doresc ziua Domnului! Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină. Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu, pe care-l întâlneşte un urs şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid şi-l muşcă un şarpe! Nu va fi oare ziua Domnului întuneric, în loc de lumină? Nu va fi ea întunecoasă şi fără strălucire? “ (Amos 5:18-20)

Am ajuns acum la cea de a șasea pecete, care, după părerea multora, cuprinde toate celelalte judecăți următoare, și cele ale trâmbițelor și cele ale potirelor, în total paisprezece judecăți.

Când a fost ruptă cea de a șaptea pecete am intrat într-o atmosferă plină de dramatism caracterizat de trei elemente: (1) tăcere, (2) tămâie, (3) trâmbițe.

Tăcerea anunță solemnitatea momentului. Până acum au vorbit îngerii și oamenii. Acum asistăm la cel mai important eveniment de la căderea lui Adam. Este ultima pecete. Nu mai este o alta! A venit sfârșitul și Dumnezeu are ultimul cuvânt, așa că tot ce este în jur tace:

„Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!“ (Zah. 2:13)

Este liniștea de dinaintea furtunii! Împreună cu tămâia, rugăciunile sfinților martirizați se înalță spre Dumnezeu și cer judecata celor vinovați. Acum va fi judecat cel rău. Păcatele vor fi pedepsite, iar Christos va fi înălțat înaintea tuturor. Să sune deci trâmbițele!

 

Judecățile trâmbițelor

Din alte texte ale Bibliei știm că pe pământ s-a înălțat deja Antichrist și și-a început teribila sa domnie. Credincioșii din poporul evreu și dintre Neamuri au fost deja masacrați. Cu o obrăznicie demonică, acest lider mondial va duce toată lumea în eroare și va lucra ca cel mai absolut dictator din istorie. Amănunte despre aceasta vom găsi în capitolele următoare din Apocalipsa.

Trâmbițele vor suna acum ca pe vremea când Iosua a cucerit Ierihonul. La cea de a șaptea trâmbiță s-au prăbușit atunci zidurile și tot la cea de a șaptea trâmbiță se va prăbuși acum tot sistemul păcătos al lumii.

Ca o primă observație efectul primelor patru trâmbițe este descris în doar șapte versete (Apoc. 8:7-13), dar efectele ultimelor două trâmbițe ocupă nu mai puțin de 50 de versete!

Primele patru sunt legate împreună și descriu distrugerea ecosistemului mondial, de care se vorbește așa de mult în ultima vreme. Dumnezeu i-a făcut omului o casă și acum i-o distruge.

Distrugerea ecosistemului planetar

Întâmplările acestea teribile trebuie luate literal, nu simbolic. Unii vor să vadă în aceste distrugeri metaforele unei judecăți politice, unei judecăți sociale, unei judecăți comerciale și a uneia economice. Astea sunt interpretări fanteziste. Astfel de judecăți vor avea loc în celelalte capitole ale Apocalipsei. Aici ni se descrie pur și simplu distrugerea mediului fizic în care-și duc oamenii existența. Dumnezeu a protejat până acum planeta și așa ceva nu s-a întâmplat, dar acum El își retrage mâna protectoare care a făcut din pământ marea excepție a cosmosului. Mai mult, El ne descopere că ecosistemul planetar n-a fost, nu este și nu va fi în administrarea noastră. Nu-l putem crea și nu-l putem distruge! Există forțe mult mai mari ca ale noastre la lucru aici. Sunt îngeri special responsabili de clima ecosistemului planetar. Patru îngeri puternici guvernează activitatea vânturilor (Apoc. 7:1) și un înger „al apelor“ este responsabil cu regimul hidrologic al lumii (Apo. 16:5)

Prima trâmbiță

„Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi au venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă“ (Apoc. 8:7)

 

A treia parte din ecosistemul natural este distrusă. Veriga lanțului vegetal este ruptă. Animalele nu mai au ce să mănânce, nu va mai fi lemn de construcție, pădurile care primenesc aerul vor dispare. Vor fi vremuri teribile, iar cei care se închină acum „mamei pământ“ și făpturii în locul Făcătorului ei vor fi pedepsiți aspru, împreună cu toți cei ce i-au simpatizat.

Cea de a doua trâmbiță

Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge; şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit; şi a treia parte din corăbii au pierit“ (Apoc. 8:8-9)

Acest „munte“ nu vine din spațiul cosmic, ci cade din relieful planetei. El are înfățișarea unui vulcan imens care produce un val uriaș (țunami) în oceanele și mările lumii. El va polua apa oceanelor și va omorî a treia parte din viețuitoarele marine.

Nu, Dumnezeu nu va mai distruge pământului cu apele unui potop, dar va folosi apele ca să îngenuncheze mândria încăpățânată a omenirii. Toate orașele portuare și a treia parte din vapoarele lumii vor fi distruse. Domnul Isus a prevestit aceste lucruri în Apocalipsa mică din Evanghelia lui Luca:

Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate“. (Mat. 21:25-26)

Dacă aveți convingerea că oamenii distrug azi planeta, așteptați să vedeți ce va fi când Dumnezeu însuși o va distruge. Cel ce a distrus grădina Edenului va distruge și ecosistemul pe care ni l-a dăruit pentru o vreme. Marile corpuri de apă sărată ale planetei vor fi afectate.

Cea de a treia trâmbiță

Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor. Steaua se chema „Pelin” şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare“ (Apoc. 8:10-11).

Acesta este un meteorit sau o cometă („asteros“ înseamnă asteroid) care va exploda la intrarea în atmosferă și își va răspândi pe toată suprafața planetei resturile poluante. Apa dulce va fi afectată.

Lipsa apei potabile va cauza moarte peste tot. Râurile vor curge, dar apa lor va cauza moartea, lacurile vor exista, dar apa lor va fi otrăvită. Oamenii însetați se vor uita la ele, dar apele nu vor mai fi vii, ci vor fi moarte, ca Marea Moartă de astăzi. Setea lor nu va mai putea fi stinsă și vor muri pe capete, ca muștele.

Cea de a patra trâmbiță

„Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei şi noaptea, de asemenea” (Apoc. 8:12).

Ne ridicăm acum deasupra planetei și asistăm la tulburarea bolții cerești. Creatorul care a adus bezna peste egipteni și a făcut întunerec în amiaza mare la răstignirea Fiului Său pe Golgota va face ca, pentru o vreme, energia primită din spațiul cosmic de planeta noastră să se micșoreze. Asta va tulbura ciclurile biologice, ciclurile naturale și clima planetei. S-ar prea putea ca aceasta să declanșeze pe suprafața planetei vânturi și furtuni distrugătoare cu o intensitate nemaivăzută. Nu trebuie să încercăm să explicăm cum se vor întâmpla aceste lucruri și să le căutăm niște cauze „naturale“. Cel ce a făcut luminătorii planetei poate oricând să facă lumina lor mai mică sau mai mare (cum vom vedea în celelalte capitole). Și ca și cum toate cele de până acum n-ar fi fost suficiente, făpturile cerești anunță alte judecăți, mai grozave decât acestea !

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apoc. 8:13).

Expresia „prin mijlocul cerului“ este unică în felul ei și foarte interesantă. Expresia originală este „cerul de mijloc“ și definește o întindere de dincolo de percepțiile noastre umane, din spațiul unor alte dimensiuni la care nu avem acces încă.

Toate aceste nenorociri descrise de primele patru trâmbițe sunt, parafrazându-l pe Domnul Isus, „doar începutul durerilor“. Pentru nașterea Împărăției viitoare vor veni și alte dureri, mai mari și mai apropiate unele de celelalte. Și asta doar pentru că oamenii n-au vrut și nu vor vrea să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn și n-au vrut să I se închine:

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

Dumnezeu are o îndelungă răbdare, dar nu-l lasă nepedepsit pe cel rău sau așa cum spunea un comentator biblic:

 

„Chiar dacă sentința dată împotriva celor răi a părut uneori că întârzie, ea s-a declanșat nimicitor.

Izabela a putut să se zbenguie în vicleșugurile ei idolatre pentru o vreme, dar caii pedepsei i-au măcinat oasele până la urmă sub copite, iar câinii au mâncat-o și i-au lins sângele ei de împărăteasă.

Lumea veche a putut să-l batjocorească pe neprihănitul Noe și a crezut că poate să-și vadă nesimțitoare de distracțiile ei păcătoase, dar a pierit atunci sub apele nimicitoare trimise să spele fața unui pământ rușinat de păcatele lor.

Legea supremă a lui Dumnezeu nu va suferi la nesfârșit nedreptatea strigătoare la cer care I s-a făcut Fiului divin în sălile tribunalului lui Pilat. Ea nu poate ignora felul în care a fost batjocorit, scuipat și torturat în curțile imperiale. Pedeapsa va veni și împlinirea ei va fi trâmbițată prin sunete care vor cuprinde toată planeta. Tot ce a fost creat pentru fericirea și desfătarea oamenilor va fi întors împotriva lor pentru că n-au dat cinste Creatorului în a cărui casă au fost sortiți să trăiască vremelnic. Cei ce n-au vrut să cunoască dragostea lui Dumnezeu vor ajunge atunci să-i cunoască mânia, iar trupurile lor moarte vor acoperi pământul“.

Pentru recapitulare, iată un tabel cu cele șapte peceți:

cele-7-peceti-copyright_3

 

 

https://scripturile.wordpress.com/2019/10/30/apocalipsa-8/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Când credinţa și știinţa se ciocnesc

 

 

De către L. James Gibson – 1 APRILIE 2023

 

S-ar putea să nu rezolvăm niciodată pe deplin tensiunea dintre credinţă și știinţă, dar putem învăţa să o gestionăm. Secretul înţelegerii acestei tensiuni este de a recunoaște presupoziţiile diferite cu care operează credinţa și știinţa în ce-L privește pe Dumnezeu și natura.

 

În învăţământul universitar, întâlnim adeseori conflicte între afirmaţiile credinţei și cele ale știinţei. Problema este spinoasă îndeosebi atunci când persoane credincioase urmează cursurile unei facultăţi în care predomină o perspectivă seculară. Conflictul se învârte de obicei în jurul chestiunilor legate de originea oamenilor și a altor organisme vii, potopul biblic și/sau vârsta pământului.

 

Ne putem întreba de ce există acest conflict. De ce credinţa și știinţa uneori se ciocnesc? Dumnezeu este Autorul Scripturii și Creatorul naturii, așa că ne-am aștepta ca cele două să fie în armonie. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm sensurile și presupoziţiile credinţei și ale știinţei și modul în care se raportează una la cealaltă.

 

Credinţa, știinţa și Dumnezeu

Cei mai mulţi dintre noi am fi de acord că credinţa este ceva ce nu a fost demonstrat. Ca adventiști de ziua a șaptea, înţelegem prin credinţă că Dumnezeu a creat lumea și diferitele organisme în șase zile, cu câteva mii de ani în urmă. Această credinţă se bazează pe încredere în sursă, care este Biblia. Credinţa noastră nu este un salt în orb în întunericul ignoranţei, ci o expresie a încrederii noastre într-o sursă care s-a dovedit demnă de încredere în experienţa noastră personală. Această încredere crește și este întărită de o convingere interioară imprimată în mintea noastră de Duhul Sfânt.

 

În contrast cu credinţa, știinţa presupune demonstraţie și manifestă un scepticism general faţă de afirmaţiile care nu au fost testate empiric. Oamenilor de știinţă le place să poată explica fenomenele naturale prin prisma mecanismelor fizice. Credinţa, pe de altă parte, se concentrează mai mult pe ce a făcut Dumnezeu, indiferent dacă mecanismele sunt înţelese sau nu.

 

Cei mai mulţi oameni au o idee destul de clară despre ce este știinţa, dar a o defini în mod exact se dovedește a fi surprinzător de dificil. De fapt, filozofii știinţei nu au fost capabili să ofere o definiţie universal de mulţumitoare a știinţei. Mai mult, termenul „știinţă” este întrebuinţat într-o mulţime de moduri.

 

Două definiţii ale știinţei sunt folosite în mod curent, reprezentând două școli de gândire diferite. Mai întâi, din punct de vedere istoric, știinţa a fost înţeleasă ca demersul de a înţelege cum funcţionează lumea. Pe baza acestei definiţii, știinţa ar putea include aproape orice corp sistematizat de cunoștinţe, inclusiv explicaţii bazate pe activitatea divină. Acest sens al termenului „știinţă” este folosit în mod informal la scară largă, dar diferă de definiţia adoptată de comunitatea știinţifică.

 

A doua definiţie a știinţei este formulată în termenii naturalismului metodologic. Cei mai mulţi oameni de știinţă ar defini știinţa mai îngust, ca o căutare sistematică a mecanismelor care stau la baza regularităţilor observate în lumea naturală, exprimate ideal în termeni matematici. Această definiţie poartă de obicei o încărcătură materialistă. Pentru a sublinia acest aspect, majoritatea oamenilor de știinţă susţin o abordare numită „naturalism metodologic”. Aceasta înseamnă că doar procesele „naturale” pot fi folosite în explicaţiile știinţifice, orice luare în calcul a activităţii divine fiind exclusă dinainte de a fi analizate dovezile acesteia.

 

În practică, naturalismul metodologic implică faptul că tot ce studiază știinţa poate fi explicat prin legi naturale, fără a ne raporta la activitatea divină.

 

Așa stând lucrurile, nu ar trebui să fie nicio surpriză că există un conflict între o credinţă care crede în activitatea lui Dumnezeu în natură și o știinţă care exclude posibilitatea activităţii divine.

 

Credinţa, știinţa și raţiunea

O eroare care apare adesea în discuţiile privind credinţa și știinţa este afirmaţia că acest conflict dintre credinţă și știinţă este pur și simplu un conflict între raţiune (știinţa) și încrederea oarbă (credinţa creștină). Este fals să susţinem că raţiunea este folosită în știinţă, dar nu și în credinţă. Raţiunea este necesară atât pentru credinţă, cât și pentru știinţă. Ne folosim raţiunea pentru a evalua afirmaţiile amândurora și pentru a analiza tensiunea care ar putea apărea între ele. Aceasta nu înseamnă că ne îndreptăm către credinţă sau către știinţă doar prin raţiune, ci că nu putem ajunge să avem credinţă fără să ne exercităm capacitatea de raţionare. Raţiunea este absolut esenţială și în credinţă, și în știinţă.

 

O altă eroare este afirmaţia că știinţa se întemeiază pe dovezi, în timp ce credinţa depinde doar de rapoarte sau relatări ale experienţelor altora. O astfel de aserţiune nu este corectă. Și credinţa depinde de dovezi. Rugăciunile ascultate, vieţile schimbate, profeţiile împlinite și mărturia celorlalţi – toate se constituie în dovezi ale credinţei noastre.

 

Ca o ironie, și oamenii de știinţă trebuie să depindă de relatările sau rapoartele altora. Nimeni nu poate verifica fiecare raport știinţific repetând experimentul sau calculele. Nu avem de ales decât să ne bazăm pe rapoartele altor oameni de știinţă. Acceptăm ce au scris alţii pentru că, de obicei, rapoartele știinţifice au fost corecte. Un motiv important al acestui fapt este că sistemul de peer review folosit la publicarea articolelor ajută la eliminarea din știinţă a multor idei lipsite de fundament. Totuși, este de asemenea adevărat că multe rapoarte știinţifice nu se susţin atunci când sunt testate, iar unele sunt chiar frauduloase. Oamenii de știinţă, asemenea creștinilor, nu pot repeta fiecare experienţă, ci trebuie să se bazeze pe acurateţea rapoartelor sau relatărilor altora.

 

Credinţa și știinţa în armonie

Relaţia dintre credinţă și știinţă este adesea percepută ca fiind caracterizată de conflict, dar acesta este doar un element minor al acestei relaţii. În cea mai mare parte a lor, cercetările știinţifice nu produc nicio controversă între credinţă și știinţă. Subiecte ca structura atomului, principiile chimiei, fiziologia celulară, știinţa materialelor, relaţiile ecologice, știinţa atmosferică, sănătatea și medicina și multe alte domenii de cercetare pot fi explorate fără să ne lovim de vreo controversă între credinţa biblică și știinţă. Aproape toate conflictele se circumscriu unei palete restrânse de subiecte care privesc originile și evenimentele istorice care au legătură cu acest eveniment.

 

Armonia dintre credinţă și știinţă reiese și din rolul pe care l-au jucat creștinii în dezvoltarea știinţei. Nu se spune adesea acest lucru în literatura seculară, dar, în realitate, majoritatea pionierilor în domeniul știinţei au fost creștini. Printre aceștia se numără Sir Isaac Newton (fizică), Johannes Kepler (astronomie), Robert Boyle (chimie), John Ray (biologie) și mulţi alţii. Acești oameni de știinţă au considerat cercetarea știinţifică un demers de a înţelege modul în care susţine Dumnezeu creaţia.

 

Oamenii de știinţă au propus ideea că știinţa modernă s-a născut în Europa Occidentală deoarece cultura respectivă se baza pe credinţa în existenţa unui Dumnezeu creator care este separat de natură, consecvent în modul în care o guvernează și suficient de puternic, încât să acţioneze conform propriei Sale voinţe. Istoria originii știinţei moderne ne ajută să demonstrăm că știinţa și credinţa nu sunt în mod natural adversare.

 

Când credinţa și știinţa sunt în tensiune

Mulţi oameni de știinţă sunt materialiști care cred că nu există o cauză supranaturală în natură. În schimb, toate evenimentele sunt controlate de legi naturale și ar putea fi prezise și explicate dacă am putea măsura toate condiţiile relevante. În mod natural, acest angajament filozofic presupune din partea materialiștilor să respingă orice dovadă de proiect inteligent, deoarece o atare dovadă le-ar invalida materialismul. În această situaţie, tensiunea este de natură filozofică, nu empirică.

 

Materialiștii se opun adesea ideii că Dumnezeu acţionează în natură deoarece, spun ei, dacă Dumnezeu ar fi activ în natură, știinţa ar fi imposibilă. Dacă Dumnezeu ar acţiona în natură, susţin ei, oamenii nu ar putea prezice cum acţionează El și, astfel, nu ar putea face știinţă. Această afirmaţie se bazează pe supoziţia că Dumnezeu nu ar acţiona consecvent, însă aceasta este o ipoteză falsă. Creștinii înţeleg că Dumnezeu acţionează consecvent în natură pentru a o susţine în funcţionarea ei de zi cu zi. Activitatea lui Dumnezeu în natură este necesară pentru ca știinţa să aibă succes. Fără acţiunile consecvente ale lui Dumnezeu menite să menţină universul, știinţa ar fi imposibilă.

 

Este adevărat că Dumnezeu nu este limitat să acţioneze într-un mod consecvent și predictibil. Uneori, El acţionează în moduri neobișnuite. Ocazional, acţiunile Lui cauzează evenimente speciale, considerate îndeobște minuni. Evenimentele speciale nu sunt predictibile pe baza experienţelor trecute. Dar aceasta nu din cauză că ele violează legile naturale, ci pentru că există o Persoană inteligentă care folosește legile naturii ca instrumente cu care să producă rezultatele dorite. Și oamenii folosesc legile naturii pentru a obţine rezultate care nu s-ar întâmpla niciodată doar prin acţiunea legilor naturale.

 

Creaţia descrisă în Geneza a fost un eveniment special unic, care a avut loc în trecut și nu se mai repetă. Potopul global este un alt exemplu de eveniment neobișnuit care nu s-a mai repetat de atunci. Aceste evenimente excepţionale sunt suficient de rare, încât să nu afecteze practica știinţei experimentale. Totuși, când încercăm să explicăm ceva care a avut loc în trecut, trebuie să permitem posibilitatea ca Dumnezeu să fi acţionat printr-un eveniment special.

 

Evenimentele speciale cauzate de Dumnezeu nu formează un tipar consecvent, fiind așadar în afara spectrului știinţei. Conflictul apare atunci când oamenii de știinţă insistă să explice evenimentele speciale ca rezultate ale legilor naturale în acţiunea lor neghidată, refuzând să ia în calcul adevărata cauză. O astfel de tensiune ne poate indica faptul că trebuie să ne lărgim aria de căutare a explicaţiilor. Când descoperim un conflict între credinţă și știinţă, ar trebui să luăm în calcul posibilitatea că acolo ar putea fi implicată acţiunea divină. Desigur, nu vom trage nicio concluzie până nu vom fi verificat și răsverificat datele.

 

Relaţia dintre credinţă și știinţă este puternic influenţată de perspectiva filozofică asupra lumii (teistă sau materialistă) cu care abordăm subiectul. Preluarea frâielor știinţei de către oameni de știinţă cu o perspectivă militant materialistă este în mare măsură (dar nu complet) responsabilă pentru situaţia prezentă, în care credinţa și știinţa sunt privite ca adversare. Insistenţa filozofică cum că știinţa trebuie să fie materialistă, combinată cu afirmaţia că știinţa este singura metodă de încredere pentru obţinerea cunoștinţelor, poate fi acceptată numai dacă materialismul ar fi adevărat. Dacă însă există un Dumnezeu care este activ în lumea fizică, atunci doctrina materialistă va duce știinţa pe un drum greșit. Aceasta se poate vedea în situaţia prezentă.

 

Două exemple istorice de conflict

Un alt factor a contribuit la conflictul dintre credinţă și știinţă. Acest conflict poate rezulta și atunci când creștinii adoptă o idee știinţifică anulată de cercetări ulterioare. Probabil cel mai faimos exemplu de dezacord între credinţă și știinţă îl reprezintă conflictele cu privire la un univers geocentric și fixitatea speciilor. Istoria acestor două controverse ne oferă o lecţie importantă astăzi.

 

Experienţa lui Galileo (și, prin extensie, a lui Copernic) este folosită la scară largă ca exemplu a ce se întâmplă cu credinţa când se opune știinţei, cu implicaţia că credinţa trebuie să se retragă în faţa știinţei. Aici avem o lecţie importantă, dar ea este destul de diferită de cea care se trage de obicei. Povestea lui Galileo nu este deloc atât de simplistă pe cât este prezentată uneori. A fost într-adevăr un conflict, iar acesta l-a implicat pe Galileo, dar conflictul a fost complicat de abordarea dură a lui Galileo și de faptul că argumentele lui nu erau foarte convingătoare – ba chiar includeau unele erori. Mai mult, au fost oameni de știinţă și teologi care s-au poziţionat de ambele părţi. Totuși, este adevărat că Biserica Catolică a fost implicată în conflict și că a pierdut foarte mult din prestigiu ca urmare a acestui fapt.

 

Ce se trece adesea cu vederea este modul în care a ajuns biserica să fie implicată iniţial. Adeseori sunt invocate texte biblice pentru a susţine ideea că Biblia afirmă existenţa unui univers geocentric.

 

Adevărata origine a universului geocentric nu este Scriptura, ci filozofia grecească.

 

Sistemul geocentric era cunoscut ca sistemul ptolemaic, numit astfel după grecul alexandrin care a adus teoria respectivă în prim-plan.

 

Biserica a adoptat ideea extrabiblică a geocentrismului într-o vreme în care toată lumea presupunea că este adevărată. Într-o încercare de a demonstra că „știinţa” arată că Biblia este adevărată, părinţii bisericești timpurii au încorporat această idee „știinţifică” în teologia lor. Textele care folosesc cuvinte fenomenologice (care descriu un eveniment în limbajul comun al aparenţelor) au fost interpretate ca fiind confirmate în mod literal de știinţa din acea vreme. Biserica ar fi trebuit să fie mai precaută. Și astăzi folosim limbaj fenomenologic: de exemplu, în limba engleză folosim termenii sunrise „(lit.) ridicarea soarelui” și sunset „(lit.) așezarea soarelui”, descriind modul în care ne apare nouă. Dacă cei din vechime treceau dincolo de acest limbaj sau nu este irelevant – textele folosesc observaţii vizuale ca puncte de referinţă în cadrul naraţiunii, nu ca afirmaţii despre structura sistemului solar.

 

Ironia este că astronomia modernă ne spune că orice punct din spaţiu, inclusiv Pământul, poate fi luat ca centru al universului, întrucât totul este relativ. Avantajul faptului de a lua Soarele, nu Pământul, ca centru al sistemului solar este că matematica este mult mai simplă așa.

 

Adevărata lecţie pe care trebuie să o desprindem din incidentul cu Galileo este aceea de a nu încorpora niciodată concluzii știinţifice în teologia noastră, chiar și când se presupune că toată lumea știe că ele sunt adevărate. Știinţa este experimentală, provizorie, iar concluziile știinţifice sunt în mod obișnuit supuse modificării sau înlocuirii. Afirmaţiilor știinţifice nu ar trebui să li se dea niciodată valoarea de adevăr a învăţăturilor biblice.

 

Al doilea exemplu din istoria conflictului dintre credinţă și știinţă este chestiunea fixităţii speciilor. Acest aspect a căpătat un loc de frunte odată cu lucrarea lui Charles Darwin, care a propus ideea că speciile nu sunt fixe, așa cum fusese învăţat în cadrul cursului de teologie de la Oxford. Observaţiile lui Darwin au pledat cu greutate în favoarea ideii că speciile se pot schimba și se pot adapta la habitate diferite. Din nefericire, el a extrapolat gradul de schimbare cu mult dincolo de dovezile pe care le avea la dispoziţie și a susţinut că toate speciile au un strămoș comun. Conflictul care a urmat între afirmaţiile lui și credinţa creștină continuă până azi, rezultatul fiind că mulţi creștini au abandonat istoria Creaţiei și au acceptat o formă sau alta a ideilor lui Darwin privind strămoșul comun. Din nou, biserica a fost făcută de râs în conflictul ei cu „știinţa”.

 

Poate că vă întrebaţi cum s-a trezit biserica în această situaţie stânjenitoare. De unde a venit ideea că speciile nu se pot schimba? Nu spune Biblia că toată creaţia este blestemată, ceea ce implică schimbare? Răspunsul, din nou, este că ideea aceasta a venit de la grecii antici, în mod concret de la ideile lui Platon privind „tipurile” neschimbătoare, idei dezvoltate ulterior de gânditorii neoplatonici. Încă o dată, liderii bisericii au preluat o ideea grecească seculară pe care „toţi o știau” adevărată și au încorporat-o în teologia lor. Teoria a primit sprijinul implicit al lui Georges Cuvier cu a sa „corelaţie a părţilor”, precum și pe cel al lui William Paley cu a sa Natural Theology or Evidences of the Existence and Attributes of the Deity [„Teologie naturală, sau dovezi ale existenţei și atributelor Dumnezeirii”]. Totuși, ideea a pătruns în biserică de la grecii antici, iar când știinţa a avansat și a demonstrat că aceștia greșiseră, s-a considerat, prin asociere, că și biserica greșea.

 

Ca și în cazul incidentului cu Galileo, lecţia importantă este să ne opunem oricărei încercări de a încorpora în teologia creștină idei pe care „toată lumea le știe” adevărate. Nicio idee știinţifică nu ar trebui să fie privită ca absolută; există întotdeauna probabilitatea ca știinţa să se schimbe. Acest principiu se aplică și conflictelor contemporane dintre știinţă și Scriptură cu privire la presupusa relaţie dintre oameni și maimuţe. Ar trebui să recunoaștem că știinţa s-ar putea să descopere în cele din urmă că Scriptura a avut dreptate tot timpul.

 

Cum să ne raportăm la tensiunea dintre credinţă și știinţă

S-ar putea să nu rezolvăm niciodată pe deplin tensiunea dintre credinţă și știinţă, dar putem învăţa să o gestionăm. Secretul înţelegerii acestei tensiuni este de a recunoaște presupoziţiile diferite cu care operează credinţa și știinţa în ce-L privește pe Dumnezeu și natura. Teiștii cred că Dumnezeu este activ în natură și ocazional acţionează pentru a cauza evenimente speciale care nu pot fi prezise pe baza legilor naturale. Materialiștii cred că nu există nicio activitate divină în natură și că toate evenimentele pot fi explicate fără a face recurs la o forţă supranaturală. Aceste presupoziţii sunt contradictorii și nu pot fi armonizate.

 

Din fericire, nu suntem lipsiţi de dovezi care să ne ghideze în acest conflict. Există dovezi considerabile care par să arate că materialismul este fals. Natura conţine multe trăsături care se explică cel mai bine ca rezultat al unei proiectări inteligente făcute de un Creator: de la reglajele precise ale universului până la complexitatea ireductibilă a mașinăriilor moleculare din celulele vii și de la cât de adecvat este mediul înconjurător pentru viaţă până la conţinutul informaţional al ADN-ului celulelor. Astfel de exemple ameninţă întregul sistem al filozofiei materialiste, ceea ce explică de ce ideea de proiect inteligent este respinsă cu atâta vehemenţă de mulţi oameni de știinţă materialiști și de alţii care își întemeiază modul de a înţelege natura pe presupoziţia că Dumnezeu nu este activ în natură.

 

Dat fiind că dovezile proiectării inteligente fac ca teismul să fie mult mai probabil decât materialismul, ar fi înţelept să ne folosim teismul drept context pentru știinţă.

 

Putem realiza aceasta făcând din Biblie baza pe care este construită toată cunoașterea noastră, inclusiv știinţa. Acest lucru nu înseamnă să limităm înţelegerea știinţei strict la ce ne spune Biblia, ci să folosim învăţăturile biblice pentru a modela interpretarea pe care o dăm descoperirilor știinţifice.

 

Datele știinţifice trebuie să fie interpretate pentru a avea sens. Am putea remarca, de exemplu, că toate organismele au un sistem genetic bazat pe ADN. Este un fapt interesant, dar este logic că am vrea să știm ce înseamnă acest lucru. Cei care se apropie de știinţă de pe o bază biblică pot vedea în asta dovada unui design comun – opera unui singur Creator. Aceasta poate fi comparată cu opera unui programator sau a unui arhitect, care dezvoltă un modul funcţional și îl folosește într-o varietate de aplicaţii. Cei care sunt familiarizaţi cu astfel de module pot recunoaște opera acelui creator ori de câte ori întâlnesc modulul respectiv.

 

Cei care adoptă o filozofie materialistă nu vor considera proiectarea inteligentă drept opţiune și pot interpreta datele ca dovezi ale unui strămoș comun. Datele sunt aceleași în ambele cazuri; ce diferă este contextul filozofic ales de persoana care le interpretează. Acest exemplu întărește ideea de mai sus, că a recunoaște diferitele angajamente filozofice este secretul pentru a înţelege tensiunea dintre credinţă și știinţă.

 

Putem să identificăm cauza acestei tensiuni în diferenţele dintre presupoziţiile filozofice, dar aceasta nu ne garantează că vom putea răspunde la toate întrebările care se ivesc. Întotdeauna vor fi noi întrebări de studiat și noi descoperiri care să ne provoace modul de a gândi. Totuși, putem învăţa să acceptăm un anumit grad de tensiune și să îl considerăm o oportunitate de studiu și de dezvoltare.

 

Ce nu trebuie să facem este să ne punem credinţa sub controlul știinţei care predomină într-o anumită perioadă.

 

Concluzii

Care sunt, așadar, concluziile la care putem ajunge cu privire la credinţă și știinţă?

 

În primul rând, trebuie să înţelegem natura a ceea ce numim „știinţă”. Definiţia actuală a știinţei este strict materialistă și, prin urmare, nu poate fi acceptată niciodată ca standard al adevărului.

 

În al doilea rând, ar trebui să facem distincţie între știinţa care investighează procesele ordinare prin care Dumnezeu menţine lumea noastră fizică și acele aspecte ale știinţei care încearcă să reconstruiască evenimente din trecut. Cele două sunt tipuri diferite de iniţiative. Expertiza în funcţionarea unui sistem nu este totuna cu înţelegerea modului în care a apărut el. Un mecanic auto poate fi capabil să demonteze o mașină în mici bucăţi și să o refacă, dar aceasta nu îl califică să proiecteze fabrica în care aceasta este făcută.

 

În al treilea rând, niciodată nu ar trebui să încorporăm în teologia noastră o idee care derivă dintr-o sursă nebiblică, chiar și atunci când „toată lumea știe” că este adevărată.

 

În al patrulea rând, ar trebui să-I dăm slavă lui Dumnezeu pentru beneficiile minunate pe care știinţa ni le-a oferit în urma studierii lumii create și pentru complexitatea uimitoare a vieţii, care ne arată puţin din puterea și înţelepciunea Creatorului.

 

James Gibson (cu un doctorat obţinut la Universitatea din Loma Linda, California, SUA) este directorul Institutului de Cercetări în Geoștiinţe din Loma Linda, California.

 

Acest articol a fost preluat din revista Dialogue, nr. 3, 2019.

 

https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/cand-credinta-si-stiinta-se-ciocnesc-dumnezeu.html

 

 

////////////////////////////////////

 

 

Pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeu I El este sfânt, fiţi sfinţi I Amos 4:2, 12-13

 

Florin

 

„De aceea, îţi voi face astfel, Israele – şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele !

 

Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul şi spune omului până şi gândurile lui. El preface zorile în întuneric şi umblă pe înălţimile pământului: Domnul Dumnezeul oştirilor este numele Lui.” (Amos 4 : 12 – 13)

 

Cine trebuie să fie făcut conştient de faptul că viaţa i se va sfârşi ? Israel, numele lui tradus înseamnă : „Mintea văzătoare de Dumnezeu”. Judecata lui Dumnezeu, de care tocmai erau avertizaţi, avea să constea în decesul fizic, care aducea întâlnirea cu Dumnezeu ! Ce trebuie să iau în considerare pentru a avea o plecare corectă ?

 

Trei realităţi veşnice :

 

  1. Pregătirea. Pe pământ, omul are timp să se pregătească pentru plecarea de pe pământ.
  2. Întâlnirea. Evrei 9 : 27 : „ … oamenilor le este rânduit să moară … iar după aceea vine judecata”.

III. Dumnezeu, EL va decide dincolo, în Cer, în funcţie de alegerea omului, de aici de pe pământ !

 

  1. Pregătirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu

 

De ce trebuia o pregătire ? În Isaia 35 : 8 este scris :

 

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă : niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi … „. Oamenii de atunci aveau probleme din cauza :

 

1). păcatelor întreţinute,

 

2). a vieţii de compromis, care le-a adus

 

3). cinci feluri de judecăţi, în viaţa personală.

 

„De aceea, îţi voi face astfel, Israele – şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te …”. Cine spune aceste cuvinte ? Dumnezeu !

Ce vrea să ne spună Dumnezeu prin : „De aceea” ? Cei ce erau poporul lui Dumnezeu aveau câteva probleme :

 

  1. Păcatele.

 

„Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi şi ziceţi bărbaţilor voştri : „Daţi-ne să bem !” Domnul Dumnezeu a jurat pe sfinţenia Lui şi a zis : „Iată vin zile pentru voi, când vă vor prinde cu cârligele, şi rămăşiţa voastră, cu undiţe de pescari ; veţi ieşi prin spărturi, fiecare drept înainte, şi veţi fi lepădate în Harmon, zice Domnul.” (Amos 4 : 1 – 3).

 

  1. Viaţa de compromis : Păcat + religiozitate.

 

Aceasta consta în pelerinaje la locurile sfinte din trecut precum şi jertfe aduse într-un mod nebiblic, (de ex. jertfa de mulţumire adusă cu aluat, [“Niciunul din darurile pe care le veţi aduce ca jertfă de mâncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mâncare mistuită de foc înaintea Domnului.” Leviticul 2 : 11], fapt care arată necunoaşterea Bibliei şi implicit o trăire greşită) :

 

„Duceţi-vă numai la Betel şi păcătuiţi ! Duceţi-vă la Ghilgal şi păcătuiţi şi mai mult ! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă şi zeciuielile la fiecare trei zile ! Faceţi să fumege jertfe de mulţumire făcute cu aluat ! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bunăvoie ! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” (Amos 4 : 4 – 5).

 

„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie ! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea !” (Isaia 1 : 13).

 

  1. Judecăţile lui Dumnezeu din viaţa personală, în urma cărora nu s-au pocăit !

 

În traducerea Gala Galaction (1936), expresia : „tot nu v-aţi întors la Domnul”, (din Biblia trad. Cornilescu), este tradusă cu : „tot nu v-aţi pocăit” (în versetele 6, 10, 11) şi prin : „tot nu v-aţi întors cu pocăinţă la mine”, în versetele 8 şi 9 !

 

Sunt amintite cinci feluri de intervenţii Divine :

 

  1. Foametea, (lipsa de mâncare) : „Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre şi lipsa de pâine, în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.” (v. 6).

 

  1. Setea care a venit prin secetă : „N-am vrut să vă dau nici ploaie, când mai erau încă trei luni până la secerat; am dat ploaie peste o cetate, dar n-am dat ploaie peste o altă cetate; într-un ogor a plouat, şi altul, în care n-a plouat, s-a uscat. Două, trei cetăţi s-au dus la alta ca să bea apă, şi tot nu şi-au potolit setea. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.” (v. 7 – 8).

 

  1. Scăderea venitului,(care atunci era în special din agricultură şi zootehnie), se făcea prin boli care le-au adus micşorarea recoltei, (rugina în grâu şi tăciunele), sau prin lăcuste, (dăunătorii) : „V-am lovit cu rugină în grâu şi cu tăciune ; grădinile voastre cele multe, viile, smochinii şi măslinii voştri i-au mâncat deseori lăcustele. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul !”(v. 9).

 

  1. Bolile fizice incurabile precum şi războaiele care au adus pierderile materiale, (echivalentul lucrurilor care ni se fură) : „Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt ; v-am ucis tinerii cu sabia şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.” (v. 10).

 

  1. Catastrofele naturale, (focul din cer) etc. : „V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul … ” (Amos 4 : 11).

 

Problemele pe care le am, ar trebui să-mi dea de gândit !? Este un mod al lui Dumnezeu de-a-mi vorbi, prin care vrea să-mi transmită un mesaj ! Mă avertizează că aşa nu va mai merge multă vreme :

 

„ … Dumnezeu este mai mare decât omul. Vrei dar să te cerţi cu El, pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui ? Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.” (Iov 33 : 12 – 14). Care este acest mesaj ?

 

Ai probleme în viaţa spirituală, ceva între tine şi Dumnezeu nu este în regulă, iar în ziua Judecăţii, Dumnezeu care este drept va da sentinţa finală : Locul de chin, Iadul !

 

  1. Întâlnirea iniţială cu Dumnezeu, trebuie să fie de pe pământ !

 

Dincolo va fi prea târziu, acolo va fi judecata ! Ce aştepta Dumnezeu de la poporul Lui ? Să se întoarcă la EL şi implicit să devină ca EL !

 

De fiecare dată, după o problemă îngăduită de Dumnezeu, EL SE aştepta la ceva de la poporul LUI, la o decizie personală, de schimbarea a vieţii, de aceea vorbeşte prin Amos : „Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.” (Amos 4 : 6, 8, 9, 10, 11). De cinci ori este accentuat acest fapt !

 

În viaţa mea, de câte ori trebuie să intervină Dumnezeu ? Câte şanse să îmi mai dea … până când totul să fie prea târziu ?

 

De ce trebuie o pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu ? Pentru că printr-un astfel de comportament, nu este nicio şansă de Cer ! Dumnezeu este sfânt şi nu acceptă nici măcar un păcat ! Pentru a ajunge în Cer, trebuie întoarcerea la Dumnezeu, cuvântul actual fiind pocăinţa, care trebuie să fie urmată de sfinţire.

 

În Romani 6 : 22 – 23 este scris : „Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”. „Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Romani 3 : 23 – 24).

 

III. Dumnezeu !

 

EL este sfânt, (în Amos 4 : 2 este notată sfinţenia LUI). „Sfinţi” este un cuvânt scris de 51 de ori în Biblie !

 

„Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru ; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt ; să nu vă faceţi necuraţi … ”. (Leviticul 11 : 44).

 

„Căci Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului ca să fiu Dumnezeul vostru, şi să fiţi sfinţi ; căci Eu sunt sfânt”. (Leviticul 11 : 45).

 

„Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le : „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul Dumnezeul vostru”. (Leviticul 19 : 2).

 

„Voi să-Mi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Eu, Domnul ; Eu v-am pus deoparte dintre popoare ca să fiţi ai Mei”. (Leviticul 20 : 26).

 

„ … Eu sunt sfânt, Eu, Domnul, care vă sfinţesc”. (Leviticul 21 : 8).

 

„Căci este scris : „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. (I Petru 1 : 16).

 

„Căci Eu sunt „Domnul Dumnezeul vostru ; voi să vă sfinţiţi şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt ; să nu vă faceţi necuraţi … ”. (Leviticul 11 : 44).

 

„Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră”. (I Petru 1 : 15).

 

Standardul este la Dumnezeu şi EL va decide cine va ajunge în Rai : Numai aceia pe care EL îi consideră sfinţi ! „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere ; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” (Apocalipsa 20 : 6).

 

https://www.cezareea.ro/realitati-vesnice/#more-2904

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Pregătește-te!

De Mihai Sârbu

 

 

” …  pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12)

 

pregatesteÎn ultimele zile am fredonat mereu cântarea ”Va veni o zi în care” (Alexandru Groza) și ceea ce m-a marcat a fost refrenul care spune așa: ”Ce minune va fi când Domnul va veni. / Toți aleșii Domnului cu El vor fi. / Vei fi și tu acol’ la masa Domnului? / Pregătește-te că ziua e pe drum.” Este adevărat că revenirea Domnului Isus bate la ușă. Tot ce se întâmplă în jurul nostru dovedește că așa este. Întrebarea acestei meditații este cu privire la starea ta vizavi de întâlnirea cu El: ”Ești pregătit pentru momentul acela?” Mesajul acestei meditații este o telegramă care te atenționează că El vine și că tu trebuie să fi gata. În ultimele săptămâni toate mesajele au avut același subiect: venirea Domnului. Iată de ce și acum intenția acestor gânduri este să trezească în cititori starea  pe care Dumnezeu pretinde să o avem la întâlnirea cu Domnul Isus.   Citește în continuare și ia aminte la câteva lucruri:

 

  1. Provocarea: ”Este EL Dumnezeul Tău?” Așa proclamă profetul Amos: ” … pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Nu punem la îndoială existența lui Dumnezeu. Scriptura spune clar că: ”Nebunul zice în inima lui: “Nu este Dumnezeu!” (Ps.14:1, 53:1). Poetul creștin confirmă în versurile lui adevărul de mai sus: ”Picătură-n marea vremii, / Nu contează crezul tău, / Adevăru-i neschimbabil, / Vrei nu vrei: e Dumnezeu.” (Cornel Călușeru). Iar Fratele Costache Ioanid proclamă același adevăr când spune: “Avem cu noi Scriptura ca dovadă,/avem minuni și semne ne’ncetat./Iar cine vrea pe Dumnezeu să-L vadă /să stea în fața Lui pe baricadă!/Există Dumnezeu cu-adevărat!”(Există Dumnezeu). Nici măcar ateii nu pot dovedi inexistența Creatorului. Cuvântul ”ateu” este un cuvânt compus care în limba greacă are în el două cuvinte: ”a” (fără) și ”Theos” (Dumnezeu) ceea ce nu înseamnă că Dumnezeu nu există, ci că omul în mod deliberat alege să trăiască fără El. Dacă mă uit la Soare, apoi pun mâna la ochi și spun că nu există Soare, oare această afirmație a mea anulează adevărul? Nicidecum! Iată de ce provocarea este foarte serioasă: ”Dumnezeu există! Dar este El al tău?” Foarte mulți rostesc rugăciunea Tatăl Nostru și zic: ”Tatăl Nostru care ești în ceruri.” Este adevărat că El este Tatăl Nostru dar este și Tatăl tău? Ai avut un moment în care ai zis ca și Toma: ”Domnul meu și Dumnezeul meu?” (Ioan 20:28) iar apoi L-ai urmat și slujit toată viața ta? La Atena Apostolul Pavel explică filozofilor stoici și epicurieni adunați în Areopag să asculte ceva nou că: ”Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului!” (F.A. 17:24) dar provocarea revine tulburător și întrebarea are ecou: ”Este El și Dumnezeul tău?” Acolo cei mai mulți L-au respins și și-au bătut joc. Dar în dreptul tău mă rog ca Duhul lui Dumnezeu să te pună pe gânduri și să n-ai liniște până când nu te prăbușești și strigi: ”Domnul meu și Dumnezeul meu!” Iar asta se numește pocăință adevărată. Este tot ce ai nevoie acum.

 

  1. Confruntarea : ”Trebuie să-L întâlnești.” Urmărește mesajul profetului în continuare: ” … pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Dumnezeu există și indiferent de atitudinea ta față de El va trebui să-L întâlnești într-o zi. În calendarul Lui, El are prevăzut și o ”zi a socotelilor.” Așa spune Scriptura și acest adevăr rămâne neclintit. Priviți doar la două pasaje din Biblie și vă veți convinge: ”oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata! (Evrei 9:27) și ”Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată.” (Ecl.12:14). Poetul Alexandru Vlahuță strigă după dreptatea lui Dumnezeu când scrie: ”Există o dreptate / Și trebuie să vie!” (Triumful așteptării). Nu poți să scapi în nici un fel; n-ai unde să te-ascunzi de Cel Omniprezent, Omnipotent și Omniștient. Imaginea finală din Apocalipsa este cutremurătoare: ”Am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.” (Apoc.20:12). Nu dorim să speriem pe nimeni cu judecata lui Dumnezeu, ci dorim să fim realiști și să conștientizăm pe toți cei ce urmăresc acest mesaj de nevoia urgentă de schimbare. Tot ce poți să faci chiar acum este să-ți pui viața și casa în rânduială.  Înainte de a-L întâlni ACOLO, fă bine și întâlnește-te cu El AICI. Aceasta înseamnă să accepți mântuirea Lui și să proclami domnia Lui peste ființa ta, casa ta și viitorul tău și să-I dai voie să conducă viața și familia ta în așa fel ca să fiți o mărturie vie a prezenței Lui. Prietenul meu doresc din nou să-ți aduc aminte că nu-i de glumit cu mântuirea ta deoarece: ”toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Cor.5:10). Așa că, ia aminte!

 

  1. Întrebarea: ”Ești pregătit?” Întâlnirea cu ”Dumnezeul tău” va fi obligatorie. Iar pentru acest moment trebuie să te pregătești. Mesajul este clar: ” … pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău!” (Amos 4:12). Este tare ciudat că oamenii fac pregătiri pentru cele mai neînsemnate evenimente din viața lor dar nu se pregătesc pentru cel mai important eveniment de sub Soare: întâlnirea cu Dumnezeu. Imaginează-ți că vine copilul de la școală în vacanță sau vine de la armată în permisie. Sosesc rudele și cunoscuții din America sau din Australia! Wow! Nici nu mai dormi noaptea și te gândești cum să faci ca această întâlnire să fie cât mai plăcută. Acum, fii atent! Vine Fiul lui Dumnezeu dar cum te pregătești pentru a-L primi? Cuvântul lui Dumnezeu explică în modul cel mai clar și simplu ce trebuie să faci și cum trebuie să răspunzi la ceea ce deja El a făcut ca tu să fi gata și să-L întâlnești: ”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).  Iar dacă accepți oferta lui Dumnezeu, iată care este răspunsul Lui pentru tine: ”Oricine crede în El, nu este judecat.” (Ioan 3:18). Dacă este așa în dreptul tău, înseamnă că ești pe drumul cel bun și că ești în alertă 24/7 în ce privește întâlnirea cu El. Dacă nu, atunci ia aminte: “dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan 3:18). Astăzi ești chemat să hotărăști pentru destinul tău veșnic: rai sau iad, fericire veșnică sau chin veșnic. Poetul te cheamă în modul cel mai serios să iei aminte: ”Încă răsună ne-ncetat: / Omule, pocăiește-te! / Vin la Isus că te cheamă / Lasă calea păcatului! (C. Ev. #132). Mă alătur și eu strigătului de salvare și te implor fă în așa fel ca să fim împreună în glorie. Cu el și cu sfinții! Mă rog ca Dumnezeu să te binecuvânteze să accepți provocarea și să răspunzi pe măsură. Dar, nu uita: astăzi! Mâine s-ar pute să fie târziu.

 

RUGĂCIUNE

 

 ”Fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!”(Ps.119:40)

 

 

 

https://www.newliferomanianchurch.com/pregateste-te/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Marele crestin –care fredona adesea moarte ISRAELULUI, dimpreuna cu alti ucenici, si-au gasit rasolata…)Ebrahim Raisi a murit. „Măcelarul din Teheran” avea o reputație de temut. Ce urmează pentru Iran 

 

Cristian Otopeanu redactor

 

Președintele iranian Ebrahim Raisi a fost declarat mort în urma prăbușirii elicopterului în care se afla, potrivit agenţiei de știri Mehr, iar guvernul caută cât mai repede un succesor, relatează Sky News. Deocamdată, vicepreședintele Mohammad Mokhber, 68 de ani, va deveni președintele interimar al Iranului. Moartea lui Ebrahim Raisi reprezintă un moment important pentru Iran și pentru regiune și marchează dispariția unuia dintre cei mai duri și mai intransigenți jucători din Orientul Mijlociu, scrie sursa citată. Politicianul care a lansat primul atac direct asupra Israelului din istoria țării sale este un individ considerat dur, sub conducerea căruia sute de iranieni au fost uciși în represiunea brutală a recentelor proteste conduse de femei. Reputația înfricoșătoare a fostului președinte iranian datează din anii ’80, o perioadă care i-a adus supranumele de „Măcelarul din Teheran”. A făcut parte din așa-numitul „Comitet al Morții”, format din patru judecători islamici care au condamnat la moarte mii de prizonieri iranieni în timpul epurării din 1988.

Citeşte întreaga ştire: Ebrahim Raisi a murit. „Măcelarul din Teheran” avea o reputație de temut.  

Det. Aici

https://www.libertatea.ro/stiri/presedintele-iranian-ebrahim-raisi-a-murit-macelarul-din-teheran-avea-o-reputatie-de-temut-si-multi-se-tem-de-instabilitate-4894885

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Renumit om de ştiinţă american: teoria evoluţiei nu este altceva decât o farsă

 

 

 

 Poteraș Ionuț

 

 

Oamenii de știință moderni au impus cu forța teoria evoluției asupra publicului timp de zeci de ani, lăsând impresia că aceasta este concluzia definitivă a tuturor cercetărilor științifice. Dar acest lucru nu este adevărat, deoarece multe minți strălucite au criticat și au pus la îndoială teoria evoluţiei, inclusiv David Berlinski, un cunoscut autor de cărţi de matematică şi istoria ştiinţei din SUA.

 

Berlinski, membru al Institutului Discovery pentru Ştiinţă şi Cultură din Seattle, este, de asemenea, un critic notabil al teoriei evoluției, susținând că aceasta, nu numai că este lipsită de dovezi științifice, ci este și incapabilă să explice valoarea intrinsecă și importanța ființelor umane.Conform lui Berlinski, teoria evoluției ar trebui judecată în mod critic cu orice ocazie, aşa cum este cazul cu oricare altă teorie importantă.„Există biologi evoluţionişti care spun lucruri precum  „evoluția este la fel de sigură ca şi legea gravitației”, dar niciodată nu veţi auzi un fizician spunând că „teoria gravitației este la fel de sigură ca și evoluția”. De ce se întâmplă asta?”, l-a întrebat Berlinski pe Ben Shapiro, un cunoscut comentator politic conservator american şi realizator al unei emisuni ce se transmite la radio şi pe internet, într-un interviu recent difuzat de Daily Wire.„Ei bine, pe scurt, sugestia mea este că, după standardele științelor serioase – matematica și fizica (inclusiv teoria generală a relativităţii, mecanica cuantică, teoria cuantică a câmpurilor) – pur şi simplu nu există termen de comparație.”Berlinski consideră evoluția ca fiind „vagă, incoerentă, nearticulată, imprecisă” și o teorie care „nu există sub o formă riguroasă”.

 

„Teoria evoluționistă este o „serie de basme” care nu are răspunsuri pentru întrebările profunde”, a adăugat el.

 

Când vine vorba de cea mai profundă întrebare a tuturor oamenilor – care este originea vieții? –  cu toate că Berlinski se declară a fi un om de ştiinţă nereligios, el consideră că teoria designului inteligent „cu siguranță ar trebui să aibă loc la masa discuţiilor”.

„Designul inteligent” consideră că trăsăturile definitorii ale universului și ale vieții pe pământ sunt explicate, în mod adecvat, prin existenţa unei ființe superioare, de o inteligență infinită. Aceasta este şi părerea pe care cei mai mulți creștini care cred în Biblie o au, când afirmă că această ființă inteligentă este, de fapt, Dumnezeul descris în Biblie.Într-adevăr, organizaţia a cărei sediu este în Seattle, şi la care Berlinski este membru, Institutul Discovery pentru Ştiinţă şi Cultură, este un promotor major al designului inteligent, ca teorie legitimă prin care poate fi explicată crearea Universului.

Designul inteligent este o „idee serioasă” care „pare să confrunte cu succes faptele”, afirmă Berlinski. „Structurile biologice apar ca și cum nu doar că au fost concepute în mod inteligent, ci au fost concepute de o minte strălucită. Aruncați o privire asupra oricărui sistem biologic, nivelul de complexitate este atât de ridicat încât este aproape de nedescris.”

 

Deoarece complexitatea biologică este specifică teoriei evoluției, Berlinski a subliniat că Universitatea Oxford a deschis un nou institut care să se ocupe cu „studiul matematicii dinamicii evoluției”.

 

„Începe cu recunoaşterea faptului că ei nu au o teorie matematică a dinamicii evoluţiei,” explică Berlinski. „La 150 de ani de la Darwin, acest lucru mi se pare frapant.”El continuă: „Acestea sunt genul de anecdote pe care le întâlniți din nou în gândirea evoluţionistă: ‘teoria este perfectă, este incontestabilă, nu poate fi corectată, este un apogeu al realizării umane, dar ne vom întoarce de la început să vedem dacă o putem îmbunătăți.’”„Cum de nu v-ați gândit la asta acum 100 de ani?” spune Berlinski cu un chicot. „Dacă lucrurile pe care le afirmaţi încă nu există, cum puteți spune că teoria evoluției este la fel de bună ca și cea a relativităţii generale?”

 

 

Berlinski  a opinat şi asupra influenței vaste pe care teoria evoluției a acumulat-o în sistemele educaţionale și în mass-media globală.

 

„Trebuie să ţineţi cont că gândirea evoluţionistă este susținută de un lobby imens și puternic. Nu este doar o agendă științifică, ci există și o agendă politică”, a spus el. „Cei care controlează educația în termenii teoriei evoluţiei au un avantaj foarte puternic.”

 

Berlinski a adăugat că a fost șocat de modul în care „biologii evoluţionişti au cooptat mass-media din întreaga lume pentru a acționa ca o unealtă propagandistică pentru teoria darwinistă.”În plus, matematicianul a susținut că teoria evoluției nu poate să explice trăsăturile esențiale ale naturii umane, cum ar fi, de exemplu,  capacitatea inexplicabilă de a ne iubi unul pe altul.Autorul sugerează şi că ideea că „succesul reproductiv”, în mod exclusiv,  poate explica „panorama deciziilor morale umane, a deciziilor emoționale și a angajamentelor” este una „abisal de primitivă”.„Întreaga grandoare a vieții umane este cu siguranță cu mult mai mare, cu mult mai semnificativă în scop decât orice lucru care poate fi explicat simplu doar prin dorința [bărbatului] de a face sex”, a sugerat Berlinski.

 

El subliniază şi faptul că ar fi „o mare greșeală să treci cu vederea păcatul originar”, ca şi element fundamental al naturii umane.„Samuel Johnson (cunoscut poet, esesit şi bibliograf american din sec. al-XVIII-lea, n. trad) a fost rugat de către biograful său să ofere o apologie a doctrinei păcatului originar, la care el a spus ‘în ceea ce privește păcatul originar, nu este necesară nici o investigaţie, deoarece oamenii sunt pe față atât de imorali şi plini de vicii, încât toate legile cerului și ale pământului nu-i pot împiedica să comită nelegiurile lor’,” a declarat Berlinski.„Cred că asta este ceva ce trebuie să ţinem minte, în special pentru oricine acordă atenție la cele întâmplate în secolului XX”.

 

Berlinksi a adus în discuţie şi modul în care evoluția a fost însuşită și deturnată de unii dintre cei mai răi oameni din istorie – inclusiv de Hitler însuși.

 

„Nu uitați, naziştii au fost mari admiratori ai teoriei evoluţiei”, a explicat el. „Au adaptat-o propriilor scopuri, dar a existat o legătură clară între ceea ce spunea Darwin în secolul XIX și ceea ce declara Himmler în secolul XX”.

 

„Naziștii au crezut cu tărie în evoluție, proclamând că evoluția a culminat cu apariţia rasei superioare.”

 

„Ce le-a dat naziştilor acel sentiment că sunt îndreptăţiţi să extermine alţi oameni?”, întreabă Berlinski. „Ei nu au spus niciodată că ceea ce fac ei este un capriciu. Dimpotrivă, au susţinut că trebuie să ucidă evreii pentru că sunt paraziţi … că imperativele unei biologii purificatoare cere eliminarea lor. Asta au spus.”

 

Berlinski a adăugat că aceste idei erau prezente în gândirea germană cu zeci de ani înainte de apariția nazismului – a fost o creştere progresivă a răului care a culminat cu genocidul crud al milioanelor și nu s-ar fi oprit doar la eliminarea rasei evreiești. „La început, s-au descotorosit de bolnavii mintali, de cei infirmi, apoi au continuat cu evreii și în mod sigur ar fi continuat. Urmau probabil slavii, iar atunci când ar fi terminat cu slavii, SS-ul şi-ar fi dorit să înceapă cu germanii”, a spus Berlinski.Despre dorința nazistă pentru o rasă pură, biologic superioară, Berlinski a menționat că „însuşi poporul german”  ar fi fost decimat printr-un proces de eliminare a celor care nu posedă anumite caracteristici biologice dezirabile.

„La sfârșitul acestui proces, ar fi rămas doar SS-ul ”, a spus el. „Acesta era, de fapt, scopul real al statului nazist.”

 

Interviul acordat de David Belinski poate fi urmărit in limba engleză mai jos:

 

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2019/12/07/renumit-om-de-stiinta-american-teoria-evolutiei-nu-este-altceva-decat-o-farsa/

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ce trebuie să ştii despre ultimul studiu privind gena homosexualităţii

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

Canalele mediatice creştine şi seculare au fost invadate săptămâna trecută cu o ştire privind concluziile ultimului studiu privind dovezile privind existența unei aşa-zise genă a homosexualităţii. Avocații LGBTQ au căutat de mult timp dovezi care să susţină că atracția sexuală între persoane de același sex este condiționată genetic. „Dumnezeu m-a făcut așa” este strigătul care răsună pentru a justifica acest tip de comportament.

 

Dacă s-ar putea dovedi că atracția sexuală între persoane de același sex este moștenită, mulți ar găsi chiar mai ușor să asemene persoanele homosexuale cu minoritățile rasiale și să-i înfiereze pe cei care afirmă moralitatea sexuală biblică drept plini de prejudecăți și homofobi.Prin urmare, nu ar trebui să fim surprinși de modul în care mare parte din mass-media occidentală, în special cea din Statele Unite, a raportat rezultatele acestui nou studiu privind relaţiile sexuale între persoane de același sex. „Cercetările găsesc legături genetice privind comportamentul între persoane de același sex”, titrează ziarul Wall Street Journal (WSJ). Influentul  New York Times (NYT) redă povestea un pic diferit, însă în aceeași notă: „Există mai multe gene care influențează sexualitatea persoanelor atrase de același sex, nu o singură „genă homosexuală”.Dacă aceste titluri ar fi tot ce ai citi, ai presupune că afirmația „Dumnezeu m-a făcut așa” a fost în sfârșit dovedită. Opusul este de fapt adevărat.

 

Este homosexualitatea „parte a ceea ce suntem”?

 

Cercetătorii au studiat 408.000 de bărbați și femei dintr-un eşantion larg de adulţi britanici și aproape 70.000 de clienți ai serviciului de testare genetică 23andMe. Ei au descoperit că variantele genetice obișnuite reprezintă între 8% și 25% din comportamentul sexual între persoane de același sex. Apoi ei au estimat că alte 7% ar putea implica efecte genetice pe care nu le-au putut măsura.Aceste constatări sunt cele care au determinat Times și Journal să publice ştirile. Ne putem aștepta ca aceste surse să fie folosite de alții pentru a justifica cauzele genetice ale atracției pentru persoane de același sex.De exemplu, Benjamin Neale este genetician la Broad Institute ce aparţine  M.I.T. și Harvard și unul dintre cercetătorii principali ai echipei internaționale care a publicat noul studiu. El este citat în Times: „Sper că știința va putea fi folosită pentru a educa oamenii un pic mai mult despre cât de natural și normal este atracţia pentru același sex.” El adaugă: „Este scris în genele noastre și face parte din mediul nostru. Aceasta face parte din specia noastră și face parte din cine suntem.” (Mult mai târziu în articol, aflăm că Dr. Neale este homosexual.)

 

Trei fapte hotărâtoare

 

Există trei aspecte legate de acest studiu care trebuie luate în considerare.

 

Unul: genetica legată de sexualitatea umană este mult prea complexă pentru a prezice sau explica orientarea sexuală a unei persoane. În rolul meu de Specialist Rezident pentru Etică la Baylor Scott & White Health (o companie de asigurări medicale privată, n.tr.) , am petrecut ani de zile studiind genetica în contextul eticii medicale și teologice. Această activitate m-a edificat asupra complexităţii geneticii umane, în special în ceea ce privește prezicerea comportamentului unei persoane.De exemplu, cercetătorii din studiul genetic despre care au raportat Times şi Journal pot explica doar până la între 8% şi 25% din comportamentul de același sex. Mai mult decât atât, atunci când au sondat marcatorii pentru a crea un scor pentru o persoană individuală, variația genetică a explicat mai puțin de 1 la sută. Aceste rezultate, după cum notează Jurnalul, fac „practic imposibilă prezicerea orientării sau comportamentului sexual al unei persoane pe baza genelor sale”.Doi: Chiar dacă până la 32 la sută din comportamentul sexual al persoanelor atrase de același sex este condiționat genetic, aceasta înseamnă că mai mult de două treimi din comportamentul sexual al acestora nu este.

 

Acest fapt ridică întrebarea despre dihotomia dintre natură și învăţare, și demonstrează încă o dată că orientarea sexuală este produsul unei game largi de factori, de la relaţiile familiale la experiențele de viață, contextul social și deciziile personale.Având în vedere această realitate, NYT sau WSJ ar fi putut să fi formulat mai exact titlurile și subtitlurile. Unul din subtitilurile din Times sună astfel: „factorii sociali și de mediu sunt, de asemenea, cheie”. Un subtitlu din Journal adaugă: „experții atenționează că și factorii de mediu joacă un rol.”Chiar şi aşa, aceste subtitluri nu spun întreaga poveste. În timp ce studiul a raportat ca ponderarea factorilor este de cel puțin două treimi de mediu și sociale, iar o treime ar putea fi genetică, WSJ nu raportează acest fapt până la al doisprezecelea paragraf din povestea sa. NYT include aceste informații în paragraful al optsprezecelea al articolului său, adică undeva în finalul acestuia.

 

Trei: corelația genetică, chiar dacă există, nu înseamnă cauzalitate în ceea ce privește comportamentul. Cu alte cuvinte, profilul genetic al unei persoane nu înseamnă că aceştia sunt condiţionaţi să acționeze în anumite moduri. O tendință genetică către anumite talente sau dependențe nu determină automat o persoană să devină cântăreț profesionist sau alcoolic, de exemplu.Pentru a ilustra: potrivit NYT, „cercetătorii au descoperit că dacă cineva s-a angajat vreodată într-un comportament sexual cu persoane de același sex, atunci aceasta a prezentat corelații genetice cu anumite deficienţe de sănătate mintală, cum ar fi tulburarea depresivă majoră sau schizofrenie și cu trăsături precum asumarea riscurilor, consumul de canabis, apetenţa pentru experiențe și singurătate.”

 

Cu toate acestea, cercetătorii „au subliniat că studiul nu sugerează că un comportament sexual cu persoane de același sex provoacă sau este cauzat de aceste condiții sau caracteristici și că depresia sau tulburarea bipolară ar putea fi alimentate de experiențe sociale dificile.”

 

Cu alte cuvinte, corelația nu înseamnă cauzalitate.

 

Am cunoscut de-a lungul anilor o serie de oameni care mi-au spus că sunt atrași sexual de oameni de același sex, dar nu au acționat asupra acestei înclinații. Unii au ales să fie celibatari; alții au simțit că Dumnezeu i-a eliberat de această atracție. Totuși, alții erau căsătoriți fericiţi cu un partener heterosexual, dar rezistă tentației atracției sexuale către același sex, la fel cum alte persoane căsătorite trebuie să reziste atracției sexuale heterosexuale în afara căsătoriei.

 

Acest raport nu ne prezintă chiar nişte noutăţi

 

Ideea de bază este aceasta: acest nou raport indică ceea ce cercetătorii au suspectat de mult timp, anume că atracția sexuală poate avea componente genetice, împreună cu factorii sociali și de mediu. Ne putem aștepta ca mulți din mass-media seculară să sărbătorească aceste constatări, deoarece scopul lor este să normalizeze și să legitimeze comportamentul homosexual și să stigmatizeze pe cei care nu sunt de acord.

Ca ființe umane depravate, cu toții putem fi corupți sexual. Acesta este motivul pentru care ar trebui să tratăm toți oamenii, indiferent de orientarea lor sexuală, cu smerenie și respect.În același timp, toți suntem chemați la puritate sexuală, pe care Creatorul nostru o definește drept legătura dintre un bărbat și o femeie într-o căsătorie încheiată pe viață. Acesta este motivul pentru care trebuie să „fugim de curvie” (1 Corinteni 6:18) și să facem ca „patul căsătoriei să nu fie spurcat” (Evrei 13: 4).De aceea trebuie să căutăm puterea Duhului Sfânt pentru puritatea sexuală (Efeseni 5:18), şi să credem şi să trăim cuvântul care ne spune că „Dumnezeu este credincios și nu va îngădui să fim  ispitiţi  dincolo de puterile noastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşim din ea, ca s-o putem răbda.”(1 Corinteni 10:13).

 

Sursa: Denison Forum

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2019/09/03/ce-trebuie-sa-stii-despre-ultimul-studiu-privind-gena-homosexualitatii/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

O nouă eră a inteligenței artificiale este aici, iar Biserica nu este pregătită

 

În ultimele câteva săptămâni, au avut loc două evenimente care ne vor schimba viitorul. Unul dintre ele a fost lansarea noului program de inteligență artificială al OpenAI, GPT-4o, chiar înaintea mai multor concurenți care vor face același lucru în câteva săptămâni. Celălalt a fost excomunicarea unui preot robot pentru că a învățat că botezurile pot fi făcute cu Gatorade (o băutură cu electroliți pentru sportivi, care ajută la hidratare). Mă tem că biserica nu este pregătită pentru niciuna dintre ele.Evenimentul cel mai mediatizat a fost anunțul OpenAI, însoțit de videoclipuri în care programul de inteligență artificială râdea, părea să roșească, spunea glume, vedea și descria lucruri în timp real și chiar cânta cântece inventate la fața locului (în funcție de gradul de emoție și entuziasm cerut).

 

 

Mult mai puțin remarcat din punct de vedere cultural a fost faptul că, cu doar câteva săptămâni înainte, platforma de apologetică romano-catolică Catholic Answers a reintrodus un chatbot cu inteligență artificială numit “Părintele Justin”, care a fost conceput pentru a ajuta oamenii să răspundă la întrebări legate de doctrină și practică.

 

 

Oamenii au început să se supere când părintele Justin a început să pretindă că este un preot adevărat, capabil să asculte confesiuni și să ofere sacramente, și când a început să dea răspunsuri neortodoxe la întrebări, cum ar fi dacă botezul unui copil cu Gatorade ar fi în regulă în caz de urgență (magisteriul spune că nu).

 

 

Acum Părintele Justin este doar “Justin”, un “teolog laic”. Catholic Answers a recunoscut în fața criticilor că sunt pionieri într-un nou peisaj tehnologic și că învață – așa cum va învăța întreaga lume – cât de dificil este să menții ortodoxă o inteligență artificială. Dacă prietenii mei catolici au crezut că Martin Luther a fost rău, așteptați până când roboții vor începe să posteze teze în cloud.

 

 

Totuși, înainte de a râde de Catholic Answers, ar trebui să ne gândim la anecdota, citată acum până la punctul de clișeu, a răspunsului predicatorului din secolul al 19-lea, D. L. Moody, la un critic al practicilor sale de evanghelizare: “Dar îmi place mai mult modul meu de a o face decât modul tău de a nu o face”. În culise, aproape fiecare slujitor religios de orice fel care gândește în perspectivă este preocupat de modul în care să fie pregătit pentru o lume transformată de inteligența artificială, imaginându-și cum ar fi fost dacă Luther nu ar fi fost pregătit pentru era Gutenberg sau dacă Billy Graham nu ar fi fost pregătit pentru era televiziunii.

 

 

Un expert în inteligență artificială mi-a spus recent că el și alții își dau seama că oamenii vor spune unei inteligențe artificiale ceea ce nu ar recunoaște niciodată unei ființe umane. Medicii știu, de exemplu, că atunci când întreabă un pacient: “Cât de mult bei în fiecare săptămână?”, vor primi un răspuns de la un potențial consumator de alcool cu probleme, în timp ce un chatbot va obține ceea ce este mult mai aproape de un răspuns sincer.

 

 

Același lucru este valabil și când vine vorba de căutarea spirituală, a spus acest expert. Persoana care nu ar întreba niciodată o persoană creștină: “Ce se va întâmpla cu mine când voi muri?” sau “De ce mă simt atât de vinovat și rușinat?” este mult mai probabil să pună astfel de întrebări unei inteligențe care nu este o altă persoană. În unele privințe, acest lucru sună ciudat de apropiat de Nicodim, care a venit să-i pună întrebări lui Isus noaptea (Ioan 3:1-2).

 

 

“Întrebarea nu este dacă oamenii vor căuta chatbots pentru astfel de întrebări mari”, mi-a spus expertul. “Întrebarea va fi dacă singurele răspunsuri pe care le vor primi vor fi greșite din punct de vedere spiritual”.

 

 

Adevărata provocare s-ar putea dovedi a fi nu atât de mult dacă biserica poate avansa suficient de repede pentru a vedea o lume a inteligenței artificiale ca pe un câmp de misiune – ci mai degrabă dacă va fi pregătită pentru emotivitatea conflictuală pe care am observat-o chiar și în majoritatea răspunsurilor noastre la videoclipurile de anunțare a OpenAI.

 

 

Videoclipurile au provocat la mulți oameni o uimire aproape la nivelul unei aselenizări. Așa cum i-am spus soției mele: “Priviți asta. Îți vine să crezi cum îl ajută pe acest copil să rezolve o problemă de geometrie?”. Mi-am dat seama că, într-o bună zi, reacția mea va fi la fel de naivă ca vechile videoclipuri cu prezentatori de televiziune care se dezbăteau între ei despre cum se pronunță simbolul “@” în noua tehnologie de atunci numită e-mail.

 

 

În același timp, însă, videoclipurile ne-au cam speriat pe mulți dintre noi. Sentimentul vag de neliniște este descris de psihologi drept “uncanny valley” (valea stranie). Este motivul pentru care o mulțime de oameni ar fi îngroziți să fie prinși în capcana unei fabrici de capete de păpuși sau într-un depozit plin de manechine. Ființele umane au tendința de a reacționa cu teamă la ceva care este suficient de apropiat pentru a părea realist, dar care nu ajunge acolo. Ceva ce creierul nostru vrea să citească atât ca fiind “uman”, cât și “non-uman” sau atât ca fiind “viu”, cât și “mort” tinde să ne dezechilibreze sistemul limbic.

 

 

Presa scrisă, radioul, televiziunea și mediile digitale au efectele lor asupra comunicării Evangheliei, așa cum ne-au avertizat Marshall McLuhan și Neil Postman. Dar ceea ce aceste mijloace de comunicare au păstrat în comun cu proclamarea orală a fost o legătură, oricât de firavă, cu persoana. S-ar putea să nu știm cine a scris un tractat evanghelic pe care îl găsim pe stradă, dar știm că există o ființă umană undeva acolo, de cealaltă parte a acestuia.

 

 

Pe de o parte, sunt aproape convins de argumentul potrivit căruia AI (inteligența artificială) ar putea fi pus în aceeași categorie cu penița pe care Pavel a folosit-o pentru a-și scrie epistolele sau cu sursele pe care Luca le-a compilat pentru a-și scrie evanghelia. Programele AI sunt concepute de ființe umane, iar Cuvântul lui Dumnezeu vine cu putere indiferent de format.

 

 

Chiar și așa, se pare că nu aceasta este întreaga poveste. Oare oamenii resimt aici neliniștea “uncanny valley” doar pentru că este o tehnologie nouă cu care nu suntem încă obișnuiți? Poate că da. Sau poate că este vorba de mai mult decât atât.

 

 

În urmă cu câteva săptămâni, contul de Instagram Sketchy Sermons (predici sumare) a prezentat o redare în desene animate a unui citat al comediantului Jaron Myers: “Am văzut prea mulți pastori de tineret spunând: ‘Ai grijă pe TikTok, sunt doar fete care dansează în costume de baie’, iar eu spun… frate… Este un algoritm.”

 

 

Gluma funcționează pentru că trăim acum într-un ecosistem în care totul pare hiper-personalizat. Algoritmii par să știe unde se află inima unei persoane mai bine decât pastorul sau soțul sau soția acelei persoane sau chiar decât propria inimă a acelei persoane. Dacă vă place conținutul de tricotat, vedeți conținut de tricotat. Dacă vă plac videoclipurile cu leneși, vedeți videoclipuri cu leneși. Iar dacă vă place dansul în bikini – sau teoriile conspirației sau fumatul de iarbă – veți vedea și acest conținut.

 

 

Această hiperpersonalizare este, în mod ironic, chiar motivul pentru care această eră pare atât de impersonală. Chiar dacă o mașină pare să te cunoască, nu poți să nu-ți dai seama că ceea ce știe este cum să te comercializeze.

 

 

Evanghelia, însă, nu poate fi trăită decât ca ceva personal. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este insuflat de însuși Duhul lui Hristos (1 Petru 1:11), atunci când îl auzim, nu auzim doar “conținut” sau “informații” sau date deconectate, aranjate de curiozitățile și poftele noastre. Îl auzim pe El.

 

 

Cum se poate transmite acest lucru într-o lume în care oamenii se întreabă dacă ceea ce aud nu sunt doar intrările din propriile lor vieți digitale, colectate și apoi redirecționate către ei?

 

 

Faptul că atât de multe persoane se simt stingherite atunci când văd o inteligență artificială prietenoasă, utilă și aparent omniscientă ne poate spune ceva despre noi înșine. În ciuda caricaturii, filozoful Leon Kass nu a spus niciodată că “înțelepciunea repulsiei” este un argument, pentru sau împotriva a ceva. Ceea ce a scris el a fost că, atunci când simțim un fel de repulsie, ar trebui să ne întrebăm de ce. Uneori este doar o condiționare culturală sau teama de necunoscut – dar uneori este “expresia emoțională a unei înțelepciuni profunde, dincolo de puterea rațiunii de a o articula pe deplin”.

 

 

Ar trebui să concluzionăm că Dumnezeu este capabil din aceste chatbots să ridice copii pentru Avraam? Cum ne asigurăm că, atunci când oamenii însetează după apă vie, nu le dăm Gatorade?

 

 

Ceea ce știu este că nicio tehnologie nouă nu poate depăși una dintre cele mai vechi tehnologii: cea a păstorului care conduce turma cu vocea sa. Da, chiar dacă mergem prin valea stranie a umbrei datelor, nu trebuie să ne temem de niciun rău. În același timp, trebuie să fim pregătiți pentru un viitor foarte diferit, și nu sunt sigur că suntem.

 

 

Acest articol a fost publicat inițial pe 17 mai 2024 în publicația Christianity Today (de unde a fost preluat și adaptat) și a fost scris de Russel Moore. Russell Moore este redactor-șef la Christianity Today și conduce Proiectul Teologie Publică.

 

 

 

https://crestinismtrait.blogspot.com/2024/05/o-noua-era-inteligentei-artificiale.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Inteligența artificială: O declarație evanghelică de principiu

 

 

 

NOTĂ: Aceasta este o DECLARAȚIE publicată de Comisia pentru Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste Sudice în aprilie 2019, când încă subiectul Inteligenței Artificiale nu luase așa mare amploare ca în prezent. Vă redau mai jos textul în limba română.

 

 

Preambul

 

În calitate de urmași ai lui Hristos, suntem chemați să ne implicăm în lumea din jurul nostru cu mesajul evanghelic neschimbător al speranței și al reconcilierii. Instrumente precum tehnologia sunt capabile să ne ajute în acest demers. Știm că ele pot fi, de asemenea, concepute și utilizate în moduri care Îl dezonorează pe Dumnezeu și îi devalorizează pe semenii noștri purtători de imagine. Creștinii evanghelici țin cu tărie la Cuvântul inerant și infailibil al lui Dumnezeu, care afirmă că fiecare ființă umană este făcută după chipul lui Dumnezeu și, prin urmare, are o valoare și o valoare infinită în ochii Creatorului lor. Acest mesaj dictează modul în care Îl privim pe Dumnezeu, pe noi înșine și instrumentele pe care Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a le crea.

 

 

 

În lumina întrebărilor existențiale puse din nou de tehnologia emergentă a inteligenței artificiale (AI), afirmăm că Dumnezeu ne-a dat înțelepciunea de a aborda aceste probleme în lumina Scripturii și a mesajului Evangheliei. Creștinii nu trebuie să se teamă de viitor sau de orice dezvoltare tehnologică, deoarece știm că Dumnezeu este, mai presus de toate, suveran asupra istoriei și că nimic nu va suplini vreodată chipul lui Dumnezeu în care au fost create ființele umane. Recunoaștem că inteligența artificială ne va permite să atingem posibilități fără precedent, recunoscând în același timp potențialele riscuri pe care le prezintă inteligența artificială dacă este folosită fără înțelepciune și grijă.

 

 

 

 

Dorim să echipăm biserica pentru a se implica în mod proactiv în domeniul IA, mai degrabă decât să reacționăm la aceste probleme după ce acestea au afectat deja comunitățile noastre. În lumina acestei dorințe și a acestei speranțe, oferim următoarele afirmații și negații cu privire la natura umanității, la promisiunea tehnologiei și la speranța pentru viitor.

 

 

 

Articolul 1: Imaginea lui Dumnezeu

 

Afirmăm că Dumnezeu a creat fiecare ființă umană după chipul Său, cu o valoare intrinsecă și egală, cu demnitate și agenție morală, distinctă de întreaga creație, și că creativitatea umanității este menită să reflecte modelul creativ al lui Dumnezeu.

 

 

 

Negăm că orice parte a creației, inclusiv orice formă de tehnologie, ar trebui să fie folosită vreodată pentru a uzurpa sau submina stăpânirea și administrarea care au fost încredințate exclusiv umanității de către Dumnezeu; nici nu ar trebui să se atribuie tehnologiei un nivel de identitate, valoare, demnitate sau agenție morală umană.

 

Geneza 1:26-28; 5:1-2; Isaia 43:6-7; Ieremia 1:5; Ioan 13:34; Coloseni 1:16; 3:10; Efeseni 4:24

 

 

 

Articolul 2: Inteligența artificială ca tehnologie

 

Afirmăm că dezvoltarea inteligenței artificiale este o demonstrație a capacităților creative unice ale ființelor umane. Atunci când IA este folosită în conformitate cu voința morală a lui Dumnezeu, aceasta este un exemplu de ascultare a omului față de porunca divină de a administra creația și de a-L onora. Credem în inovație pentru gloria lui Dumnezeu, de dragul prosperării umane și al iubirii aproapelui. Deși recunoaștem realitatea Căderii și consecințele acesteia asupra naturii umane și a inovației umane, tehnologia poate fi folosită în societate pentru a susține demnitatea umană. Ca parte a naturii noastre creative date de Dumnezeu, ființele umane ar trebui să dezvolte și să valorifice tehnologia în moduri care să conducă la o mai mare prosperitate și la reducerea suferinței umane.Negăm faptul că utilizarea inteligenței artificiale este neutră din punct de vedere moral. Ea nu este demnă de speranța, închinarea sau dragostea omului. Deoarece numai Domnul Isus poate ispăși păcatele și împăca omenirea cu Creatorul său, o tehnologie precum IA nu poate satisface nevoile ultime ale omenirii. Mai mult, negăm bunătatea și beneficiul oricărei aplicații a IA care devalorizează sau degradează demnitatea și valoarea unei alte ființe umane.

 

Geneza 2:25; Exodul 20:3; 31:1-11; Proverbe 16:4; Matei 22:37-40; Romani 3:23

 

 

 

Articolul 3: Relația dintre IA și umanitate

 

Afirmăm utilizarea inteligenței artificiale pentru a informa și a ajuta raționamentul uman și luarea deciziilor morale, deoarece este un instrument care excelează în procesarea datelor și în luarea de decizii, ceea ce adesea imită sau depășește capacitatea umană. În timp ce IA excelează în calculul bazat pe date, tehnologia este incapabilă să posede capacitatea de acțiune sau responsabilitate morală.

 

 

 

Negăm că oamenii pot sau ar trebui să cedeze responsabilitatea sau răspunderea noastră morală oricărei forme de inteligență artificială care va fi creată vreodată. Doar umanitatea va fi judecată de Dumnezeu pe baza acțiunilor noastre și a celor ale instrumentelor pe care le creăm. În timp ce tehnologia poate fi creată având în vedere o utilizare morală, ea nu este un agent moral. Doar oamenii poartă responsabilitatea de a lua decizii morale.

 

 

Romani 2:6-8; Galateni 5:19-21; 2 Petru 1:5-8; 1 Ioan 2:1

 

 

 

Articolul 4: Medicina

 

Afirmăm că progresele legate de inteligența artificială în tehnologiile medicale sunt expresii ale harului comun al lui Dumnezeu prin și pentru oamenii creați după chipul Său și că aceste progrese vor spori capacitatea noastră de a oferi diagnostice medicale și intervenții terapeutice îmbunătățite, în timp ce încercăm să avem grijă de toți oamenii. Aceste progrese ar trebui să se ghideze după principiile de bază ale eticii medicale, inclusiv beneficența, non-maleficența, autonomia și dreptatea, care sunt toate în concordanță cu principiul biblic al iubirii aproapelui nostru.

 

 

 

Noi negăm că moartea și boala – efecte ale Căderii – pot fi în cele din urmă eradicate în afara lui Isus Hristos. Aplicațiile utilitariste privind distribuirea asistenței medicale nu ar trebui să prevaleze asupra demnității vieții umane. Mai mult, respingem viziunea materialistă și consecvențialistă a lumii care înțelege aplicațiile medicale ale IA ca un mijloc de îmbunătățire, schimbare sau completare a ființelor umane.

 

Matei 5:45; Ioan 11:25-26; 1 Corinteni 15:55-57; Galateni 6:2; Filipeni 2:4

 

 

 

Articolul 5: Prejudiciul

 

Afirmăm că, în calitate de instrument creat de oameni, IA va fi în mod inerent supusă unor prejudecăți și că aceste prejudecăți trebuie să fie luate în considerare, minimizate sau eliminate prin supraveghere și discreție umană continuă. IA ar trebui să fie proiectată și utilizată în așa fel încât să trateze toate ființele umane ca având valoare și demnitate egale. IA ar trebui să fie utilizată ca un instrument pentru a identifica și elimina prejudecățile inerente procesului decizional uman.

 

 

 

Negăm că IA ar trebui să fie proiectată sau utilizată în moduri care încalcă principiul fundamental al demnității umane pentru toți oamenii. De asemenea, IA nu ar trebui să fie utilizată în moduri care să consolideze sau să promoveze orice ideologie sau agendă care urmărește să subjuge autonomia umană sub puterea statului.

 

Mica 6:8; Ioan 13:34; Galateni 3:28-29; 5:13-14; Filipeni 2:3-4; Romani 12:10

 

 

 

Articolul 6: Sexualitatea

 

Afirmăm bunătatea proiectului lui Dumnezeu pentru sexualitatea umană, care prescrie ca uniunea sexuală să fie o relație exclusivă între un bărbat și o femeie în cadrul legământului pe viață al căsătoriei.

 

 

 

Negăm faptul că urmărirea plăcerii sexuale este o justificare pentru dezvoltarea sau utilizarea IA și condamnăm obiectificarea oamenilor care rezultă din utilizarea IA în scopuri sexuale. Inteligența artificială nu ar trebui să se amestece sau să înlocuiască exprimarea biblică a sexualității dintre un soț și o soție, în conformitate cu planul lui Dumnezeu pentru căsătoria umană.

 

 

Geneza 1:26-29; 2:18-25; Matei 5:27-30; 1 Tesaloniceni 4:3-4

 

 

 

Articolul 7: Munca

 

Afirmăm că munca face parte din planul lui Dumnezeu pentru ca ființele umane să participe la cultivarea și administrarea creației. Modelul divin este unul al muncii și al odihnei în proporție sănătoasă una față de cealaltă. Viziunea noastră asupra muncii nu trebuie să se limiteze la activitatea comercială; ea trebuie să includă, de asemenea, numeroasele moduri în care ființele umane se slujesc reciproc prin eforturile lor. IA poate fi folosită în moduri care să ne ajute în munca noastră sau să ne permită să ne folosim mai deplin darurile noastre. Biserica are responsabilitatea, împuternicită de Duhul Sfânt, de a ajuta la îngrijirea celor care își pierd locurile de muncă și de a încuraja indivizii, comunitățile, angajatorii și guvernele să găsească modalități de a investi în dezvoltarea ființelor umane și de a continua să aducă contribuții vocaționale la viața noastră împreună.

 

 

 

Noi negăm faptul că valoarea și demnitatea umană sunt reductibile doar la contribuțiile economice ale unui individ la societate. Omenirea nu ar trebui să folosească inteligența artificială și alte inovații tehnologice ca un motiv pentru a se îndrepta spre vieți de pură distracție, chiar dacă o bogăție socială mai mare creează astfel de posibilități.

 

Geneza 1:27; 2:5; 2:15; Isaia 65:21-24; Romani 12:6-8; Efeseni 4:11-16

 

 

 

Articolul 8: Date și confidențialitate

 

Afirmăm că viața privată și proprietatea personală sunt drepturi și alegeri individuale întrepătrunse care nu ar trebui să fie încălcate de guverne, corporații, state-națiune și alte grupuri, chiar și în căutarea binelui comun. Deși Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, nu este nici înțelept, nici obligatoriu ca fiecare detaliu al vieții cuiva să fie deschis societății.

 

 

 

Refuzăm utilizarea manipulatoare și coercitivă a datelor și a inteligenței artificiale în moduri care nu sunt în concordanță cu dragostea lui Dumnezeu și cu dragostea față de aproapele. Practicile de colectare a datelor ar trebui să se conformeze unor orientări etice care să susțină demnitatea tuturor oamenilor. De asemenea, negăm faptul că consimțământul, chiar și consimțământul în cunoștință de cauză, deși necesar, este singurul standard etic necesar pentru colectarea, manipularea sau exploatarea datelor personale – individual sau în ansamblu. Inteligența artificială nu ar trebui să fie folosită în moduri care denaturează adevărul prin utilizarea aplicațiilor generative. Datele nu ar trebui să fie manipulate greșit, utilizate în mod abuziv sau abuzate în scopuri păcătoase pentru a consolida prejudecățile, pentru a-i întări pe cei puternici sau pentru a-i înjosi pe cei slabi.

 

Exodul 20:15, Psalmul 147:5; Isaia 40:13-14; Matei 10:16 Galateni 6:2; Evrei 4:12-13; 1 Ioan 1:7

 

 

 

Articolul 9: Securitatea

 

Afirmăm că IA are aplicații legitime în domeniul polițienesc, al informațiilor, al supravegherii, al investigațiilor și al altor utilizări care sprijină responsabilitatea guvernului de a respecta drepturile omului, de a proteja și de a păstra viața umană și de a urmări dreptatea într-o societate înfloritoare.

 

 

 

Negăm că IA ar trebui să fie utilizată pentru aplicații de siguranță și securitate în moduri care urmăresc dezumanizarea, depersonalizarea sau vătămarea semenilor noștri. Condamnăm utilizarea IA pentru a suprima libertatea de exprimare sau alte drepturi fundamentale ale omului acordate de Dumnezeu tuturor ființelor umane.

 

Romani 13:1-7; 1 Petru 2:13-14

 

 

 

Articolul 10: Războiul

 

Afirmăm că utilizarea IA în război ar trebui să fie guvernată de dragostea față de aproapele și de principiile războiului just. Utilizarea IA poate atenua pierderile de vieți omenești, poate oferi o mai mare protecție a necombatanților și poate informa o mai bună elaborare a politicilor. Orice acțiune letală desfășurată sau facilitată în mod substanțial de IA trebuie să fie supravegheată sau examinată de oameni. Toate aplicațiile de inteligență artificială legate de apărare, cum ar fi datele de bază și procesele decizionale, trebuie să facă obiectul unei examinări continue de către autoritățile legitime. Atunci când aceste sisteme sunt implementate, agenții umani poartă întreaga responsabilitate morală pentru orice acțiune întreprinsă de sistem.

 

 

 

Negăm faptul că agenția umană sau vinovăția morală în război poate fi delegată AI. Nicio națiune sau grup nu are dreptul de a folosi IA pentru a comite genocid, terorism, tortură sau alte crime de război.

 

 

Geneza 4:10; Isaia 1:16-17; Psalmul 37:28; Matei 5:44; 22:37-39; Romani 13:4

 

 

 

Articolul 11: Politica publică

 

Afirmăm că scopurile fundamentale ale guvernului sunt de a proteja ființele umane de rău, de a-i pedepsi pe cei care fac răul, de a susține libertățile civile și de a-i lăuda pe cei care fac binele. Publicul are un rol în formarea și elaborarea politicilor privind utilizarea inteligenței artificiale în societate, iar aceste decizii nu ar trebui să fie lăsate în seama celor care dezvoltă aceste tehnologii sau a guvernelor pentru a stabili norme.

 

 

 

Negăm că IA ar trebui să fie folosită de guverne, corporații sau orice altă entitate pentru a încălca drepturile omului date de Dumnezeu. IA, chiar și într-o stare foarte avansată, nu ar trebui să i se delege niciodată autoritatea de guvernare care a fost acordată de un Dumnezeu atot-suveran doar ființelor umane.

 

Romani 13:1-7; Faptele Apostolilor 10:35; 1 Petru 2:13-14

 

 

 

Articolul 12: Viitorul inteligenței artificiale

 

Afirmăm că IA va continua să fie dezvoltată în moduri pe care nu ni le putem imagina sau înțelege în prezent, inclusiv IA care va depăși cu mult multe dintre abilitățile umane. Numai Dumnezeu are puterea de a crea viața și niciun progres viitor în domeniul IA nu Îl va uzurpa pe El ca și Creator al vieții. Biserica are un rol unic în proclamarea demnității umane pentru toți și în solicitarea utilizării umane a IA în toate aspectele societății.

 

 

 

Negăm faptul că IA ne va face mai mult sau mai puțin umani sau că IA va obține vreodată un nivel egal de valoare, demnitate sau valoare față de purtătorii de imagine. Progresele viitoare ale IA nu vor îndeplini în cele din urmă dorințele noastre de a avea o lume perfectă. Deși nu suntem capabili să înțelegem sau să cunoaștem viitorul, nu ne temem de ceea ce va urma, deoarece știm că Dumnezeu este omniscient și că nimic din ceea ce vom crea nu va putea să zădărnicească planul Său răscumpărător pentru creație sau să suplinească umanitatea ca purtători ai chipului Său.

 

Geneza 1; Isaia 42:8; Romani 1:20-21; 5:2; Efeseni 1:4-6; 2 Timotei 1:7-9; Apocalipsa 5:9-10

 

 

 

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

 

*Vă rugăm să rețineți că titlul și instituția enumerate pentru fiecare semnatar sunt folosite doar în scopuri de identificare și nu constituie în mod necesar o aprobare oficială din partea instituției.

 

 

 

Russell Moore

 

Președinte

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Matthew Anderson

 

Cercetător postdoctoral

 

Institutul Baylor pentru Studii de Religie

 

 

 

Vincent Bacote

 

Director al Centrului pentru etică creștină aplicată

 

Colegiul Wheaton

 

 

 

Hunter Baker, J.D.

 

Decan al Facultății de Arte și Științe

 

Universitatea Union

 

 

 

Bart Barber

 

Pastor

 

Prima biserică baptistă Farmersville, Texas

 

 

 

Phillip Bethancourt

 

Vicepreședinte executiv

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Darrell Bock

 

Director executiv pentru implicare culturală și

 

Profesor cercetător principal de Noul Testament

 

Seminarul Teologic din Dallas

 

 

 

Denny Burk

 

Președinte

 

Consiliul pentru bărbăție și feminitate biblică

 

 

 

Matt Chandler

 

Pastor principal

 

The Village Church, Flower Mound, Texas

 

 

 

Hee Yeal Cho

 

Personal executiv

 

Biserica Grace Covenant

 

 

 

Mike Cosper

 

Fondator

 

Harbor Media

 

 

 

Michael A. Covington

 

Cercetător științific senior emerit (pensionat)

 

Institutul pentru Inteligență Artificială

 

Universitatea din Georgia

 

 

 

Daniel Darling

 

Vicepreședinte al departamentului de comunicare

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Jim Daly

 

Președinte

 

Focus on the Family

 

 

 

Dan DeWitt

 

Profesor asociat de apologetică

 

Universitatea Cedarville

 

 

 

David S. Dockery

 

Președinte

 

Trinity International University și Trinity Evangelical Divinity School

 

 

 

Erick Erickson

 

Editor

 

The Resurgent

 

 

 

Jason G. Duesing

 

Prorector și profesor asociat de teologie istorică

 

Seminarul Teologic Baptist din Midwestern și Colegiul Spurgeon

 

 

 

John Dyer

 

Decan al serviciilor de înscriere și tehnologie educațională

 

Seminarul Teologic din Dallas

 

 

 

Albert Erisman

 

Președinte

 

Institutul pentru afaceri, tehnologie și etică

 

 

 

Nathan A. Finn

 

Prorector și decan al facultății universitare

 

Universitatea North Greenville

 

 

 

Ronnie Floyd

 

Președinte și director executiv

 

Comitetul executiv al Convenției Baptiste Sudice

 

 

 

Micah Fries

 

Pastor senior

 

Biserica Baptistă Brainerd

 

 

 

Mark J. Galli

 

Redactor-șef

 

Christianity Today

 

 

 

J.D. Greear

 

Pastor, The Summit Church

 

Președinte, Convenția Baptistă de Sud

 

 

 

Wayne Grudem

 

Profesor cercetător de teologie și studii biblice

 

Seminarul Phoenix

 

 

 

Daniel R. Heimbach

 

Profesor principal de etică creștină

 

Seminarul Teologic Baptist din sud-estul țării

 

 

 

Casey B. Hough

 

Pastor senior

 

Prima biserică baptistă din Camden

 

 

 

Michael Horton

 

Profesor

 

Westminster Seminary California

 

 

 

Johnny Hunt

 

Pastor, Prima Biserică Baptistă Woodstock

 

Vicepreședinte, North American Mission Board

 

 

 

Dean Inserra

 

Pastor principal

 

City Church, Tallahassee, Florida

 

 

 

Scott James, medic

 

Bătrân

 

Biserica de la Brook Hills

 

 

 

Richard Land

 

Președinte

 

Seminarul evanghelic din sud

 

 

 

Heath Lambert

 

Pastor senior

 

Prima biserică baptistă Jacksonville

 

 

 

Mark Liederbach

 

Decan al studenților și profesor de teologie, etică și cultură

 

Seminarul Teologic Baptist din sud-estul țării

 

 

 

Fred Luter

 

Pastor principal

 

Biserica Baptistă Franklin Avenue

 

 

 

Ken Magnuson

 

Profesor de etică creștină

 

Seminarul Teologic Baptist de Sud

 

 

 

Katie McCoy

 

Profesor asistent de teologie în domeniul studiilor pentru femei

 

Seminarul Teologic Baptist de Sud-Vest

 

 

 

James Merritt

 

Pastor principal

 

Cross Pointe Church Duluth, Georgia

 

 

 

Paul Miller

 

Cercetător asociat

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Matthew C. Millsap

 

Profesor asistent de studii creștine

 

Seminarul Teologic Baptist din Midwestern

 

 

 

  1. Ben Mitchell

 

Profesor Graves de filosofie morală

 

Universitatea Union

 

 

 

Richard J. Mouw

 

Profesor de credință și viață publică

 

Seminarul Teologic Fuller

 

 

 

Philip Nation

 

Director de promovare și impact global al bisericilor

 

Alianța Mondială Baptistă

 

 

 

Trillia Newbell

 

Director de sensibilizare a comunității

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Samuel W. Oliver

 

Președinte

 

Universitatea Union

 

 

 

Esther O’Reilly

 

Scriitoare

 

 

 

Ray Ortlund

 

Pastor

 

Biserica Immanuel

 

 

 

Tripp Parker

 

Manager senior, Managementul programelor tehnice

 

Amazon

 

 

 

Jackie Hill Perry

 

Autor și vorbitor

 

 

 

Matthew Pinson

 

Președinte

 

Colegiul Welch

 

 

 

Vance Pitman

 

Pastor senior

 

Biserica Hope din Las Vegas

 

 

 

Karen Swallow Prior

 

Profesor de limba engleză

 

Universitatea Liberty

 

 

 

Rhyne Putman

 

Profesor asociat de teologie și cultură

 

Seminarul Teologic Baptist din New Orleans

 

 

 

Tony Reinke

 

Autor

 

 

 

Jim Richards

 

Director executiv

 

Convenția Baptiștilor de Sud din Texas

 

 

 

Jeffrey Riley

 

Profesor de etică și decan asociat al programelor de doctorat în cercetare

 

Seminarul Teologic Baptist din New Orleans

 

 

 

Rev. Gabriel Salguero

 

Președinte

 

Coaliția evanghelică națională latino-americană

 

 

 

Jimmy Scroggins

 

Pastor

 

Family Church, West Palm Beach, Florida

 

 

 

Jacob Shatzer

 

Profesor asistent de studii teologice

 

Universitatea Union

 

 

 

Colin J. Smothers

 

Director executiv

 

Consiliul pentru bărbăție și feminitate biblică

 

 

 

John Stonestreet

 

Președinte

 

Colson Center for Christian Worldview

 

 

 

Jason Thacker

 

Cercetător asociat și lider de proiect

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Mark Tooley

 

Președinte

 

Institutul pentru religie și democrație

 

 

 

AB Vines

 

Prim-vicepreședinte

 

Convenția Baptistă de Sud

 

 

 

Todd Wagner

 

Pastor principal

 

Biserica comunitară Watermark

 

 

 

Andrew T. Walker

 

Senior Fellow în etica creștină

 

Comisia pentru etică și libertate religioasă

 

 

 

Keith S. Whitfield

 

Decan al studiilor postuniversitare

 

Seminarul Teologic Baptist de Sud-Est

 

 

 

  1. Marshal Williams, Sr.

 

Pastor principal, Biserica Baptistă Nazarineană

 

Fost președinte, National African American Fellowship, SBC

 

 

 

Malcolm B. Yarnell, III

 

Profesor cercetător

 

Seminarul Teologic Baptist de Sud-Vest

 

 

 

Hershael W. York

 

Decan al Facultății de Teologie

 

Seminarul Teologic Baptist de Sud

 

 

 

Christopher Yuan

 

Speaker, autor, profesor de Biblie

 

Purtătorul de Hristos Ministries

 

Material preluat și tradus din site-ul Comisiei pentru Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste Sudice, publicat pe 11 aprilie 2019.

 

 

 

 

https://crestinismtrait.blogspot.com/2023/11/inteligenta-artificiala-o-declaratie.html

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Crimele Stângii se ascund

 

 

MIHAI-ANDREI ALDEALASĂ

 

Cei mai moderați Stângiști au fost și sunt Liberalii – vinovați de foarte multe crime.

Ca pildă, masacrele din 1907 au fost săvârșite de Partidul Liberal. Din fericire pentru el, împotriva Românilor, socotiți și acum, ca și atunci, rasă inferioară; așa că nimeni, astăzi, nu poate pretinde că Liberalii ar fi exponenții unei ideologii extremiste.

 

Socialismul și Comunismul au văzut extremismul liberal ca „prea moderat”.

Au folosit anarhia, atentatele, bombele și orice mijloace ca să își impună punctele de vedere.

Printre altele, au folosit „știința”, devenită religia lor politică.

 

„Știință” dirijată în direcțiile dorite de ei.

 

Din această „știință” au ieșit conceptele rasismului științific. O doctrină perfect susținută de Evoluționism și combătută exclusiv de conceptul creștin al Creației (concepte precum cele islamice, hinduse, animiste etc. cuprind în sine ierarhizări puternice, chiar radicale, ce pot ușor să susțină – și susțin! – forme de rasism).

Din rasismul științific – repetăm, doctrină pseudo-științifică a Stângii – au apărut alte forme extreme ale Stângii: Fascismul și Nazismul.

 

Cel de-al doilea război mondial, în care Stânga Bolșevică a câștigat războiul cu Stânga Hitlerist-Fascistă a dus la un fenomen fascinant: Naziștii și Fasciștii, grupări de Extremă Stânga, au fost declarate… „de Extremă Dreapta”. Socialiști de dreapta! Curat murdar, Coane Fănică!

 

A urmat Al treilea război mondial: Războiul Rece.

Care a avut mai multe victime decât oricare dintre cele două războaie mondiale dinainte.

Alt fenomen fascinant: mass-media a păcălit oamenii obișnuiți atât de bine, atât de sistematic și eficient, de aceștia se tem și astăzi că va veni „Al treilea război mondial”. Care a trecut. Și prin care foarte mulți dintre ei au trecut.Terminarea în 1989-1990 a Războiului Rece (Al treilea război mondial) a schimbat multe paradigme. Dar, după unele șovăieli, noile regimuri au hotărât să ducă mai departe unele minciuni.

Printre acestea, demonizarea Dreptei politice.

Și pretenția că Fasciștii și Naziștii, Socialiști pseudo-naționaliști, ar fi (fost) de Dreapta.

 

De aici și noile grupări naziste și fasciste numite Antifa.

Care se declară antifasciste, dar respectă toată învățătura fascistă sau nazistă.

Singura schimbare este ținta urii rasiste.

La Naziști, după învățăturile lui Karl Marx, ținta urii erau Evreii.

La Antifi, mai modern, ținta urii rasiale sunt Albii în general. Deși, din toamna trecută încoace, au reintrat în ura Antifilor și Evrei. O întoarcere la origini(le naziste autentice).

 

Atacurile structurilor nazist-fasciste de tip Antifa (precum BLM), au dus în ultimii 10 ani la moartea a mii de persoane, la distrugeri uriașe – de multe miliarde de euro –, la batjocuri, jafuri, violuri, incendieri etc.

Și, sistematic, mass-media a acoperit aceste crime.

 

În Chicago, Stânga (Democrații) au transformat orașul într-un iad pentru toți cei care nu sunt ai sistemului. La fiecare sfârșit de săptămână, orașul „no gun zone” răsună de împușcături. Interzicerea armelor de foc pentru cetățeni, cu totul neamericană și neconstituțională, este respectată de oamenii cinstiți. Evident, nu și de forțele de ordine, care totuși întârzie sistematic să intervină în apărarea cetățenilor, mai ales dacă au pielea prea deschisă la culoare. Dar, mai ales, interdicția este încălcată într-o veselie de infractori.

Este doar un exemplu de politică de Stânga ce face sute de morți anual într-un singur oraș (doar duminica trecută au fost cam 30 de „incidente cu împușcături” și cel puțin patru morți).

Putem să amintim de drogurile promovate de Stânga și de zecile sau sutele de mii de victime provocate de acestea.

Putem să amintim de imigranții chemați de Stânga în Suedia, Germania, SUA și alte țări. De atacurile acestora: cu bătăi, umilințe, violuri și crime, toate motivate rasial-religios, toate îndreptate împotriva Albilor și Creștinilor.

 

Dar, sistematic, mass-media urlă despre „pericolul de Dreapta”, despre „extremiștii de Dreapta” și alte sperietori.

 

A fost împușcat Premierul Slovaciei.

Era prea patriot pentru dorințele Stângii.

Așa că un Stângist l-a împușcat.

 

Dar nu veți vedea interzicerea Stângii, nici măcar stigmatizarea ei.

Tot Dreapta va fi de vină.

Pentru ca Partidul să poată domni peste dependenții de mass-media.

 

Și mai urlă unii că 21 de rubini cuprinde „prea puțină lumină”.

Lumina nu se găsește în societate, stat, politică, lume.

În lume era, și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.Ca să găsești lumina trebuie să cobori din lumea neoanelor în aceea a lumânărilor și candelelor, să te pleci înaintea lui Dumnezeu și a Sfinților Săi… și să începi să asculți.

 

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

 

P.S. Aceste rânduri au fost scrise ieri seară, dar am amânat publicarea lor pentru că aveam în pregătire și o propunere de traducere în limba română pentru Epistola a II-a a Sfântului Apostol Ioan. Între timp, a început să se adeverească prezicerea: Extremiștii de Stânga dau vina pe victimă pentru ce a făcut criminalul!

 

https://mihaiandreialdea.org/2024/05/16/crimele-stangii-se-ascund/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

OPINIE | Putin, reprezentantul lui Dumnezeu sau al diavolului?

 

https://tribuna.us/opinie-putin-reprezentantul-lui-dumnezeu-sau-al-diavolului/

 

Recent, Vladimir Putin a stârnit agitație prin retragerea Rusiei din ultimul acord pe care aceasta îl mai avea cu SUA privind controlul armelor nucleare, invocând ca argument determinarea Rusiei de a contracara pericolul Occidentului decadent, analizează Richard Fernandez pentru PJ Media.Prima afirmație legată de noul rol al Rusiei ca promotoare a binelui împotriva răului occidental nu a venit însă din partea lui Putin, ci a fost enunțată în cadrul unui discurs susținut în Piața Roșie de Ivan Okhlobystin, un actor și preot demis, îmbrăcat ca Dr. Strangelove.

 

Virtutea militantă a lui Putin ar fi fost prefigurată acolo. Dar chiar și înainte de Okhlobystin, Aleksandr Soljenițîn a subliniat în discursul său din 1983, cu ocazia decernării premiului Templeton, că războiul împotriva lui Dumnezeu fusese deja demarat de Karl Marx și de revoluția franceză.

 

„În cadrul sistemului filosofic al lui Marx și Lenin și la baza psihologiei lor, ura față de Dumnezeu este principala forță motrice, mai fundamentală decât toate năzuințele lor politice și economice. Ateismul militant este … pivotul central“.

 

Kremlinul s-a implicat de multă vreme în jocul bine contra rău, de cele mai multe ori de partea răului.  Dar, în 1983, a depășit cercurile academice restrânse și a pătruns în cultura populară a Occidentului la modul general. Soljenițîn scria:

 

„Cheia principală a existenței sau dispariției noastre se află în inima fiecărui om, în alegerea fiecăruia pentru un anumit bine sau rău. Acest lucru rămâne valabil chiar și astăzi și este, de fapt, cea mai sigură cheie. Teoriile sociale care au promis atât de mult și-au demonstrat falimentul, lăsându-ne în fața unui drum închis. Era de așteptat ca oamenii liberi din Occident să realizeze că mediul lor include numeroase minciuni alimentate fără restricții și să nu permită ca minciunile să le fie impuse atât de ușor“.

 

Aceste teorii sociale sunt denumite colectiv progresism. Contra-discursul lui Biden la adresa lui Putin a avut de asemenea ca temă binele vs răul, dar într-un mod ce ținea cont de corectitudinea politică.

 

A evitat să numească cine sunt răufăcătorii. Ar trebui să credem, ca la televizor, că toți sunt de o parte sau de alta – Partidul Democrat, poate, sau elita de la Davos – sau să considerăm, ca Soljenițîn, „că demonul răului, ca o tornadă, înconjoară triumfător toate cele cinci continente ale pământului“.

 

Citește și Adrian Papahagi: Putin nu este soluția la nebunia progresismul stângist

 

Poate cel mai uimitor lucru este faptul că „liderii lumii“ vorbesc astfel, făcând referire la bine vs rău, Dumnezeu și Diavolul. Cum se face că, în plin secol XXI, după o sută de ani de moarte, am ajuns să ne comportăm ca și cum Cel pe care L-am îngropat cu atâta ardoare s-a ridicat atât de rapid din mormânt încât prezența Sa bântuie consiliile de stat?

 

Dumnezeu, sau realitatea exterioară, dacă preferați, nu ar fi o problemă dacă nu ar exista. Dar să nu intrăm în acest subiect, căci ne pândesc pericole.Putin nu este opusul culturii progresiste și nici invers, așa cum nici Stalin nu a fost antiteza lui Hitler. Amândoi invocă argumentul „mai bine eu decât el“, ca și cum ar fi o alegere reală, pentru a obține sprijin politic.Dar acesta nu este niciodată sfârșitul problemei. Cineva ar putea, precum Churchill, să facă o alianță tactică cu un diavol împotriva celuilalt. Churchill, un anticomunist convins, a realizat acest lucru și a precizat:

 

„Dacă Hitler ar invada Iadul, aș face cel puțin un comentariu favorabil în privința diavolului în Camera Comunelor“.Dar Churchill știa, de asemenea, că în cele din urmă trebuie să înfrunți ambii diavoli. Odată ce unul a fost învins, mai rămâne celălalt. Războiul Rece nu l-a surprins după ce Hitler a dispărut. El a inventat expresia „Cortina de Fier“ pentru confruntarea de durată și letală despre care știa că va urma. Dar numai la figurat; Stalin a pus-o în practică.Trebuie să fim atenți ca, în argumentul invocat de Putin – dreptatea împotriva culturii progresiste, sau a pretențiilor culturii progresiste că ar fi întruchiparea izvorului de libertate, să nu ne imaginăm că binele este numai de o parte sau de alta, așa cum nici Stalin sau Hitler nu au deținut monopolul.

 

Dictonul lui Elon Musk conform căruia „virusul minții progresiste fie este învins, fie nimic altceva nu mai contează“ și „violența Kremlinului reprezintă cea mai mare amenințare la adresa umanității în prezent“ pot fi ambele adevărate.Întotdeauna există afaceri neterminate. Poate că ar trebui să-l lăsăm pe Freeman Dyson, un alt câștigător al Premiului Templeton, să termine ideea începută de Aleksandr Soljenițîn.

 

„Nu pretind că sunt capabil să ghicesc gândurile lui Dumnezeu. Sunt sigur de un singur lucru. Când privim frumusețea stelelor și a galaxiilor de pe cer sau a pădurilor și a florilor din jurul nostru, este evident că Dumnezeu iubește diversitatea.Poate că universul este construit după un principiu de diversitate maximă. Principiul diversității maxime susține că legile naturii și condițiile inițiale de la începutul timpului sunt de așa natură încât universul să fie cât mai interesant posibil. Drept urmare, viața este posibilă, dar nu tocmai ușoară.

 

Diversitatea maximă duce adesea la stres maxim. În cele din urmă, supraviețuim, dar numai cu greu. Aceasta este mărturisirea de credință a unui eretic în domeniul științei. Poate că aș putea invoca drept dovadă a progresului în religie faptul că nu-i mai ardem pe rug pe eretici“.

 

Viitorul este incert, dar vom reuși; cel puțin așa sperăm.

 

https://tribuna.us/opinie-putin-reprezentantul-lui-dumnezeu-sau-al-diavolului/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Pfizer recunoaște că injecțiile ARNm conțin „nanoboți” care modifică permanent ADN-ul (I)

 

Cercetătorii independenți au avertizat de ani de zile că vaccinurile ARNm Covid conțin ingrediente secrete și acum avem confirmarea afirmației.O cercetare profundă în istoria tulbure a Pfizer dezvăluie că s-au asociat cu un israelian pentru a dezvolta nanoroboți programabili care să fie injectați în oameni pentru a le modifica ADN-ul, a le emite o adresă IP și a le conecta la internet.

 

[Amintiți-vă de descoperirile făcute după ce a început campania de injectare cu ARNm și nanotehnologie. Există dovezi că cei vaccinați emit un cod MAC prin care sunt conectați la internet.]Acest lucru poate suna ca o ficțiune științifico-fantastică, dar când veți vedea dovezile reci pe care le avem pentru voi, va fi clar că ceea ce suna ca un film de groază arată brusc ca un coșmar viu pentru cei vaccinați.

 

Sunt cei vaccinați deja cyborgi umani care se plimbă, vorbesc, îndeplinesc o funcție încă necunoscută pentru elita globală – înainte ca aceștia să se apropie și să moară la apăsarea unui comutator?

 

Aceasta este întrebarea care trebuie pusă în urma investigației noastre, care scoate la lumină munca super-secretă și tulburătoare a Pfizer dinaintea pandemiei de a crea nanoroboți programabili care să fie injectați în secret oamenilor pentru a le modifica ADN-ul și a prelua forma supremă de control asupra umanității.În 2015, Pfizer a colaborat cu Universitatea Bar-Ilan din Israel, care dezvoltase acești nanoboți programabili.

 

Ce a făcut Pfizer să dorească să lucreze cu această universitate la programul lor secret de nanoroboți ADN?

 

Să aruncăm o privire la o prezentare din 2013 susținută de omul de știință din Bar-Ilan, Dr. Ido Bachelet, în camera directorilor din domeniul farmaceutic, care demonstrează nanoroboții programabili la microscop.

 

Aici el explică că o seringă poate ține „o mie de miliarde de roboți”.

Amintiți-vă, această prezentare a fost livrată în 2013, ceea ce înseamnă că au această tehnologie de peste 10 ani. De ce ne-a fost ascuns? Poate pentru că au intenționat întotdeauna să folosească această tehnologie în secret.

 

Să aruncăm o altă privire la cum arată acești nanoroboți la microscop.

 

Cei care au urmărit videoclipurile noastre anterioare vor recunoaște că acești nanoroboți arată exact ca entitățile misterioase pe care cercetătorii independenți le-au găsit în investigațiile lor asupra conținutului injecției de ARNm Covid la microscop.Mulți medici, mass-media și verificatori de fapte au încercat să ne convingă că aceste conținuturi de vaccin nu sunt altceva decât „cristale de sare”.

 

Acum știm adevărul. Sunt nanoroboți ADN. Știm acest lucru pentru că am descoperit dovezi ale unor oameni de știință plătiți care au recunoscut-o ei înșiși.

 

[Scopul pentru care această nanotehnologie este injectată în oameni este identificarea digitală.]

 

Sursa: https://thepeoplesvoice.tv/

 

[1] https://thepeoplesvoice.tv/pfizer-admits-mrna-jabs-contain-nanobots-that-permanently-alters-dna/

[2] https://rumble.com/v4pxszq-pfizer-admits-mrna-jabs-contain-nanobots-that-permanently-alters-dna.html

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Scopul demonilor este ca prin serurile ARNm să modifice ADN-ul uman, care are în el codificat numele lui Dumnezeu, Yahueh, IHWH.

 

În 2005, Bill Gate a prezentat Departamentului Apărării SUA (DoD) de la Pentagon proiectul pentru un vaccin care să inhibe gena WMAT2, responsabilă de sentimentele religioase.

 

 

Aceasta îmi aduce aminte de afirmația lui Rudolf Steiner, făcută în urmă cu 100 de ani. El spunea că în viitor se va descoperi un vaccin care va separa sufletul şi spiritul de trup, iar oamenii vor fi transformaţi în „automatoni”, adică fiinţe robotizate.„În viitor, sufletul va fi eliminat cu ajutorul medicamentelor. Sub pretextul unui „punct de vedere sănătos”, va exista un vaccin prin care trupul uman va fi tratat cât mai repede posibil, chiar imediat după naştere, astfel încât fiinţa umană să nu poată întreţine gândul existenţei sufletului şi a spiritului, Medicilor materialişti le va fi încredinţată sarcina de a elimina sufletele oamenilor.”Aşa cum astăzi oamenii sunt vaccinaţi împotriva unei boli sau a alteia, tot aşa în viitor, copiii vor fi vaccinaţi, inoculaţi cu o substanţă care va fi făcută exact în aşa fel încât oamenii, din cauza acestui vaccin, vor fi imuni la „nebunia” vieţii spirituale. Ei vor fi extrem de inteligenţi, dar nu vor putea să-şi dezvolte o conştiinţă, şi acesta este adevăratul scop ascuns al unor cercuri materialiste.”

 

Steiner a spus că vaccinul desprinde trupul de corpul eteric (corpurile subtile) şi că „odată ce corpul eteric este separat, relaţia dintre Univers şi corpul eteric devine extrem de instabilă, iar omul devine un fel de automat”.

 

Seria de așa-zise vaccinuri, impusă oamenilor în numele unei false pandemii, are ca scop introducerea în corpul uman de nanotehnologie care să insereze un cod unic de identificare în ADN-ul uman și care să permită conectarea creierului uman direct la sistemul de calculatoare prin rețeaua 5G și cele care vor mai urma. Fiara va fi Inteligența Artificială, ca va fi controlată de spiritele demonice și de Lucifer. Prin Inteligența Artificială va fi supravegheat tot Pământul și toți cei care au primit semnul, pe mână sau pe frunte.

 

 

Dr Pierre Gilbert atrăgea atenția încă din 1995 asupra vaccinurilor magnetice care vor avea ca scop controlul oamenilor de la distanță prin radiații electromagnetice.

 

 

Această tehnologie există și este în faza de testare.

 

Deja este public faptul că cei injectați cu serurile ARNm emit un cod MAC care poate fi citit pe unele tipuri de telefoane inteligente. Mai pe înțeles, celor „vaccinați” li s-a introdus o interfață de rețea cu care se vor conecta la rețeaua 5G

 

 

 

Vizionați cu atenție acest video pentru a înțelege ce se urmărește.

 

În articolul următor voi prezenta ultima parte din Cuvântul înainte la Psaltirea Proorocului și Împăratului David.

 

https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/09/transumanismul-o-incercare-demonica-de-hibridizare-a-omului/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Scopul vaccinării în masă este controlul minții umane

 

 

Publicat

de Teodosie Paraschiv

 

 

De la începutul „pandemiei”, în anul 2020, am susținut în predicile mele că scopul vaccinării este unul multiplu.În primul rând, a fost un test efectuat la scară planetară, privind impactul tehnologiei ARNm și a nanotehnologiei asupra ființei umane.În al doilea rând, s-a urmărit reducedea populației, așa cum afirma Bill Gates încă din anul 2015 și Albert Bourla, directorul executiv al Pfizer, care se lăuda la Forumul Economic Mondial că visul său de a reduce populația planetară cu 50%, până în 2025, s-a împlinit. Probabil se referea la faptul că s-a reușit injectarea cu otrăvuri a mai bine de 50% din populația Planetei.

 

În al treilea rând, se urmărește injectarea oamenilor cu ARNm și nanotehnologie pentru a pregăti platforma de conectare a oamenilor la Cloud și inteligența artificială. Satanistul Klaus Schwab, președintele Forumului Economic Mondial (FEM) afirmă de ani de zile că oameni vor fi implantați cu microcipuri, ceea ce va duce la o fuziune a biologicului cu tehnologia și inteligența artificială. De fapt, acesta este principalul scop urmărit.

 

Direcția în care ne îndreptăm în următorii zeci de ani este dezvăluită și făcută publică de Agenda 2030 a ONU și de agenda Forumului Economic Mondial. O mulțime de decizii importante nu vor mai fi luate de oameni individual, ci de mașini, de inteligența artificială. Întrebarea este: cine va conduce lumea? Răspunsul este, foarte puțini oameni. Asta la prima vedere.

 

Acest lucru nu se poate realiza într-o democrație, cu acordul liber al oamenilor, pentru că nimeni nu va dori asta vreodată. Așadar, cum obții asta? Fie prin forță, lucru greu de realizat, care ar da naștere la reacții puternice din partea maselor, fie făcândui pe oameni să-și dorească acest lucru. Dar cum faci asta? Evident, prin schimbarea creierului, prin schimbarea modului de a gândi.

 

Și aici intervine „pandemia” planificată din timp. Ce a fost COVID-ul? O simplă sperietoare cu care s-a indus frica în oameni, ca să-și dorească injecția. Planul este atât de diabolic încât pentru mulți este de necrezut. Dar să ne amintim de avertismentul dr. Pierre Gilbert care, în anul 1995, atrăgea atenția asupra faptului că se urmărește contaminarea sângelui oamenilor cu nanoparticule magnetice, prin vaccinuri, care au drept scop controlul mental al oamenilor și transformarea lor în zombie. De asemenea, să ne amintim de predicția făcută în urmă cu 100 de ani de Rudolf Steiner, care spunea că se va descoperi un vaccin care va separa sufletul și spiritul de trup, iar oamenii vor fi transformați în „automatomi” (automate sau zobie).

 

Dr. Michael Nehls, specialist în genetică moleculară, explică cum frica și stresul prelungit pot afecta creierul prin neuroinflamarea lui. El și-a dat seama că scopul vaccinării în masă nu este nici sănătatea, nici obținerea de profituri, ci acela de cucerire a minții umane. „Toate piesele puzzle-ului s-au asamblat fără cusur.”

 

„Și asta înseamnă cu adevărat să submineze capacitatea umană de a gândi. Și este chiar mai rău decât atât. Și este chiar mai rău decât atât lucrul pe care îl arăt în carte, pentru că avem nevoie de această producție de noi celule nervoase, nu doar pentru curiozitate, reziliență psihologică sau pentru capacitatea noastră de a gândi. De asemenea, acestea sunt necesare pentru memorarea și recuperarea de noi amintiri. Așadar, dacă oprești această producție și forțați hipocampusul să memoreze toate aceste povești diferite, aceste narațiuni bazate pe frică, atunci aceste narațiuni vor intra în creier. Acestea vor fi memorate în hipocampus, dar cu un cost: vor înlătura amintirile preexistente. Nu există o altă cale de a evita acest lucru deoarece nu aveți producție de noi celule nervoase, care să permită formarea de noi amintiri, fără a le afecta pe cele anterioare. Așadar, ceea ce se întâmplă este să anulezi cu narațiunile, cu narațiunile bazate pe frică, cu narațiunile tehncratice, să anulezi amintirile preexistente, individualitatea, personalitatea ta și să o schimbi.”

 

Mai pe înțeles, stresul, fricile excesive și iraționale, precum și otrăvurile injectate în organism opresc producția de noi celule nervoase, ceea ce reduce capacitatea de memorare. În acest caz, informațiile vechi sunt rescrise cu informații noi, iar în felul aceste se produce controlul minții umane.

 

Să ne întoarcem la afirmațiile făcute de Rudolf Steiner, care spunea că se va descoperi un vaccin care va separa sufletul și spiritul de trup, iar oamenii vor fi transformați în „automatomi” (automate sau zobie). Observăm că scopul urmărit are și conotații spirituale. Se urmărește deconectarea omului de la sursa vieții, care este Dumnezeu și conectarea lui cu Inteligența artificială și sistemul de calculatoare.

 

Fostul președinte al Chile, Sebastián Piñera, într-un discurs public afirma următoarele:

 

„5G reprezintă un salt uriaș. Este un salt cosmic, un salt copernician, pentru că, într-adevăr, tehnologia 5G va însemna o modificare și mai mare în viața noastră decât au însemnat toate tehnologiile anterioare. Aceasta oferă posibilitatea ca mașinile să ne citească gândurile și chiar să ne inducă gânduri și sentimente. Asta nu doar ne va modifica viața, ci o va schimba din temelii. 5G pur și simplu în sistemul nostru nervos, în societatea actuală. Este implementat pentru a moderniza statul nostru, pentru a face o schimbare care să ajungă în fiecare casă din țara noastră.”

 

ONU, FMI, organizația ID2020, UE și Forumul Economic Mondial doresc implementarea identității digitale, a portofelului digital și a monedei digitale CDBC, pentru ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, sau să se deplaseze, decât dacă este identificat biometric prin sistemul de supraveghere și control total, administrat de inteligența artificială. Dar pentru a primi identitatea digitală va trebui să accepți injectarea cu ARNm și nanotehniologie.

 

Nu este greu de observat că ceea ce se urmărește seamănă foarte mult cu ceea ce scrie în Apocalipsa capitolul 13. Ne întrebăm, are acest sistem de a face cu duhurile cele rele? Nimeni nu recunoaște pe față acest lucru. Mai trebuie să adaugi și alte piese la acest puzzle pentru a avea o imagine completă.

 

Hai să încercăm să completăm imaginea existentă.

 

Klaus Schwab este membru al orhanizației sataniste Fraternitas Saturni. El, împreună cu Noah Yuval Harari, promovează o agendă vădit satanică, pe care doresc să o impună întregii omeniri.

 

Din mărturisirile multor militari și agenți ai serviciilor de informații, precum și a altor cercetători, cum ar fi David Allen Rivera, John Coleman, Milton William Cooper, fost ofițer în serviciul de informații al US Navy și alții, știm că noua ordine mondială înseamnă înrobirea omenirii și este un plan satanic, dictat de entități din altă dimensiune.

 

Același lucru este afirmat de toți teosofii, începând cu H. Blavatsky, Annie Besant, Alice Bailey și continuând cu David Spangler. De la ei aflăm că noua ordine mondială este dictată de Lucifer, stăpânitorul acestei lumi. Alături de toți aceștia la atingerea acestui deziderat au fost înhămați toți masonii, care și ei se închină lui Lucifer, Marele Arhitect.

 

De la Leo Zagami, fors illuminati, aflăm că la vârful tuturor societăților secrete se află entități non-umane, din altă dimensiune. De la Roger Morneau, fost membru a unei loji masonice spiritiste, aflăm că Lucifer este cel care dictează politica la nivel mondial prin intermediul societăților secrete și prin cele sataniste.

 

La rândul său Ronald Bernard, fost bancher de rang înalt, mărturisește că în vârful piramidei financiare se află adoratori ai demonilor, care practică pedofilia, orgiile sexuale și sacrificii umane.

 

Acestea sunt doar câteva nume, ale căror mărturii ne ajută să înțelegem că în spatele conceptului de nouă ordine mondială și guvern mondial stă Lucifer în persoană.

 

Întregul sistem de supraveghere la nivel mondial și control total, precum și tehnologia necesară, sunt de inspirație demonică și controlat de demoni. Din dezvăluirile făcute de Aaron Russo aflăm că scopul clanului Rockefeller este acela de a implanta întreaga omenire cu microcipuri, fapt confirmat mai târziu de satanistul Klaus Schwab și consilierul său Harari.

 

Merită să mai amintim faptul că purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanțarea socială au fost impuse de Lucifer pentru a testa starea de spirit a oamenilor. Injecțiile cu ARNm și nanotehnologie sunt satanice și au rolul de a ne rupe de Dunezeu, trup și suflet.

 

Bibliografie

 

[1] https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2021/11/antena-1-bogatii-vor-sa-fim-mai-putini.mp4

[2] https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2021/11/Dr-Pierre-Gilbert-1995-Magnetic-Vaccines.mp4

[3] https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/wp-content/uploads/2021/11/Jacques-Atalli-1981.mp4

 

https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2024/04/26/scopul-vaccinarii-in-masa-este-controlul-mintii-umane/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Robul uluitor al lui Iehova

 

 

 

Vă invit în dimineața aceasta să deschideți Biblia la capitolul 53 al cărții Isaia, Isaia capitolul 53. Urmează să începem un studiu asupra acestui capitol extraordinar de important din Vechiul Testament, găsindu-L pe Cristos acolo. Realitatea în dimineața aceasta este, prieteni, vă avertizez, realitatea este că veți crede că faceți parte dintr-o clasă de studii superioare de la Master’s Seminary, pentru că este esențial pentru mine să pregătesc terenul și fundația și ceva din structura acestei secțiuni din Sfânta Scriptură.

 

Trebuie să înțelegeți caracterul ei, contextul ei în așa fel încât să fiți în stare să extrageți toate bogățiile care se găsesc în acest capitol. Am auzit predici din Isaia 53, însă veți avea mai mult decât atât. Veți urmări un studiu care se va întinde pe vreo două luni. Și ca să facem tot ce trebuie ca să aibă loc și ca să fiți în stare să vedeți ce se află în această extraordinară secțiune din Scriptură, în această dimineață voi avea un mesaj introductiv. Așadar, trebuie să vă puneți pălăria de cercetător academic și să vă gândiți cu mare atenție la acest lucru, și să vă așteptați ca materialul să fie puțin stufos.

 

Vom începe să vă testăm capacitatea memoriei în dimineața aceasta, ca să vedem cât de mult puteți să acumulați. Însă îl vom avea și pe un cd, dacă doriți, sau într-un fișier MP3 în curând. Va fi acel gen de mesaj la care va trebui să reveniți și să îl reascultați. Când ne apropiem de Isaia 53, trebuie să spun că începutul pasajului este de fapt capitolul 52, versetul 13. Așadar, când fac o referire, în general, la un studiu din Isaia 53, includ și 52 cu versetul 13, până la 53 cu versetul 12, această întreagă secțiune de 15 versete, începând de la 52:13. Este un întreg. Mi-aș fi dorit ca atunci când cercetătorii biblici au marcat capitolul 53, să fi început de fapt de la versetul 13 din 52, pentru că versetul 13 pregătește toată scena care este detaliată în capitolul 53.

 

Acum, dacă ești creștin de ceva vreme, înseamnă că îți este familiară această secțiune din Sfânta Scriptură, și așa ar trebui să fie. Unii cercetători au numit-o în trecut „A cincea Evanghelie”. A cincea Evanghelie, pe lângă cele ale lui Matei, Marcu, Luca și Ioan. Augustin a fost cel care a spus, în secolul al cincilea, „Aceasta nu este o profeție, ci este o Evanghelie”. Policarp, prieten și ucenic al apostolului Ioan a fost cel care a numit această secțiune din Scriptură „Patimile de aur ale Vechiului Testament”.

 

Însuși Martin Luther a spus: „Fiecare creștin ar trebui să cunoască acest capitol pe de rost”. Așadar, aceasta va fi tema voastră, să memorați Isaia 52:13 până la 53:12. Și veți fi atrași de ea tot restul vieții voastre. Cu siguranță că voi cunoașteți mare parte din această secțiune, dacă ați studiat Scriptura mai mult timp. Câțiva cercetători biblici germani au scris în 1866 „Parcă a fost scrisă la piciorul crucii de la Golgota.” Ei au mai adăugat „Multora dintre evrei li s-a topit crusta de pe inimă”. Aceiași cercetători au continuat „Acest capitol este cel mai central, cel mai profund și cel mai măreț lucru pe care profeția Vechiului Testament l-a realizat și l-a răspândit”, închei citatul.

 

În această secțiune din Scriptură veți găsi rădăcina gândirii creștine, chiar dacă se află în Vechiul Testament. Aici veți găsi frazeologia care a pătruns și a rămas în vorbirea și conversația creștină. Veți găsi această secțiune din Scriptură ca fiind textul care a fost folosit de cele mai multe ori de către predicatori și scriitori cu privire la Evanghelie de-a lungul istoriei, mai mult decât oricare altă porțiune din Vechiul Testament. De fapt Isaia 53 este centrul scrierilor ebraice. Este textul epic din Scriptura profetică, despre epoca mesianică care se ridică deasupra oricărui alt text asemănător din Vechiul Testament.

 

Luciul acestei pietre prețioase profetice este intensificat de cadrul ei. Așadar, să aveți Biblia la îndemână pentru că va trebui să înțelegem împreună. Aș dori să vă dau o idee cu ce avem de-a face aici, începând cu o panoramă mai amplă. Cartea Isaia se împarte în două secțiuni majore, de la capitolul 1 la 39 și de la capitolul 40 la 66. Bineînțeles că este o carte lungă și foarte detaliată a Vechiului Testament. A fost scrisă prin anul 680 î.Cr., cu 700 de ani înainte de Cristos. Prima jumătate a cărții, capitolele de la 1 la 39, vorbește despre judecata care urma să vină și despre robie, treizeci și nouă de capitole în care Dumnezeu vorbește prin prorocul Isaia despre judecată, judecata lui Israel care era iminentă. Și a venit.

 

A venit la mai puțin de o sută de ani de când a fost scrisă, la începutul robiei babiloniene, când a mers în captivitate întreaga împărăție de Sud a lui Iuda, singura care a mai rămas, Împărăția de Nord mersese deja în captivitate cu câțiva ani mai devreme, în 720. Robia Împărăției de Sud este ținta primelor 39 de capitole. Pe lângă aceasta, mai sunt și atenționări cu privire la judecata divină asupra păcătoșilor de toate vârstele și din toate vremurile, și chiar indicii cu privire la o zi a unei mari judecăți, finală, terminală și escatologică. Dar capitolele de la 1 la 39 sunt despre judecată și robie în termenii captivității babiloniene, cu privire la marea problemă a judecării păcătoșilor și cu privire la marea problemă a judecății finale de la sfârșitul istoriei umane.

 

Așadar, acel capitol 39 se încheie cu o pronunțare a judecății care va veni asupra lui Israel prin captivitatea babiloniană, când vor fi duși departe de către puterea Babilonului. Ascultați ce spun versetele 6 și 7 din capitolul 39 „Iată, vor veni vremurile când vor duce în Babilon tot ce este în casa ta şi tot ce au strâns părinții tăi până în ziua de azi; nimic nu va rămâne, zice Domnul. „Şi vor lua din fiii tăi, ieșiți din tine, pe care-i vei naște, ca să-i facă fameni în casa împăratului Babilonului.” Aceasta este o proorocie specifică cu privire la robia babiloniană care a început în anul 603, la 80 de ani după ce a scris Isaia. El a prorocit că se va întâmpla, și s-a întâmplat, au fost trei deportări, în 603, în 597 și ultima în 586, și nu s-au întors decât după 70 de ani de la această ultimă luare în captivitate. Așadar, prima secțiune poate fi dovedită ca fiind inspirată divin, pentru că istoria a dovedit împlinirea scrierii.

 

Aceasta ne conduce la cea de-a doua secțiune. Au rămas 27 de capitole, de la capitolul 40 la 66. Tema celei de-a doua secțiuni este harul și mântuirea, harul și mântuirea. Aceste 27 de capitole, începând de la capitolul 40, sunt porțiunea cea mai sublimă și mai bogată din profețiile Vechiului Testament. Este o singură profeție, o descoperire glorioasă, o revelație maiestuoasă a mântuirii prin Mesia, Cel care va veni. Este sublimă. Este minunată. Este cuprinzătoare. Cuprinde nu doar izbăvirea lui Israel din Babilon, nu doar izbăvirea păcătoșilor din păcat, ci și izbăvirea națiunilor din blestem în Împărăția lui Mesia. Așadar, are aceleași elemente. Prima parte vorbește despre judecata lui Israel, vorbește despre judecata păcătoșilor și vorbește despre judecata finală. A doua parte vorbește despre izbăvirea lui Israel, izbăvirea păcătoșilor și izbăvirea finală și trecerea în Împărăția mesianică.

 

Ce este mai interesant în cea de-a doua jumătate, cea la care ne vom uita, de la capitolul 40 la 66, începe acolo unde începe și Noul Testament. Aș dori să vă uitați la capitolul 40 pentru un moment, iar paralela este chiar interesantă. Citim în capitolul 40: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Domnul”. Și acesta este punctul de cotitură în cartea Isaia, de la pronunțarea judecății din primele 39 de capitole la mângâiere în cea de-a doua parte, datorită harului și mântuirii. „Vorbiți bine Ierusalimului”. Și apoi vine profeția din versetul 3 despre Ioan Botezătorul. „Un glas strigă: „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”

 

Și bineînțeles, că a fost Ioan Botezătorul cel care a venit, care a fost împlinirea acelei profeții, a fost înainte mergătorul lui Mesia, a fost glasul care s-a auzit în pustie „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!” Așa începe și Noul Testament. Noul Testament începe cu Ioan Botezătorul. Și de aici începe și partea a doua a cărții lui Isaia. Și astfel această așa numită secțiune de Evanghelie din cartea lui Isaia începe acolo unde începe de fapt Evanghelia din Noul Testament. Și această secțiune din Isaia se termină unde se termină și Noul Testament. Și aceasta este o altă caracteristică remarcabilă a celui de-al 65-lea capitol din Isaia. Pe măsură ce vă apropiați de sfârșitul cărții, în versetul 17 citim „Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou.” Un cer nou și un pământ nou, capitolul 65, versetul 17.

 

Apoi la capitolul final, capitolul 66, versetul 22, aproape chiar de final, „Căci după cum cerurile cele noi, şi pământul cel nou pe care le voi face, vor dăinui înaintea Mea-zice Domnul” și altele. Unde credeți că se termină Noul Testament? La Apocalipsa 21 și 22 cu ceruri noi și pământ nou. Așadar, această secțiune din Isaia începe acolo unde începe Noul Testament, cu sosirea lui Ioan Botezătorul. Și se încheie acolo unde se încheie Noul Testament, cu un cer nou și un pământ nou. Și astfel vedem modul magnific în care această profeție incredibilă este similară cu Noul Testament. Și toate acestea au fost scrise cu 700 de ani înainte de venirea lui Mesia, înainte ca să înceapă împlinirea ei.

 

Acum, cine ne va aduce harul și mântuirea? Cine va fi cel care va oferi izbăvirea? Răspunsul este Robul Domnului, Robul Domnului. Așa este numit. Cuvânt ebraic este ebed și înseamnă sclav sau rob. Este folosit de sute de ori în Vechiul Testament. Cuvânt ebraic pentru sclav este același ca și pentru rob. Sclavul lui Iehova, Robul lui Iehova, El este Cel care va aduce mântuirea. El este Cel care va aduce mângâierea. El este Cel care va aduce iertarea de păcate. El devine, așadar, tema acestei secțiuni de final al cărții Isaia.

 

Aș vrea să merg la capitolul 53 pentru o clipă, și doar să vedem o imagine mai amplă. Veți găsi în versetul 13 din 52: „Iată Robul Meu, iată Robul Meu”, ebed al Meu, sclavul Meu. Aceasta este aceeași denumire care a fost prezentată mai devreme în această secțiune din cartea Isaia. Aceasta este a patra dintre prorociile specifice cu privire la rob. În capitolul 42 este una, în capitolul 49 alta, în capitolul 50 versetele 4 la 11 este a treia. Aceasta este a patra din ceea ce am numi noi cântările robului din Isaia, sau prorociile robului.

 

Acum, în această prezentare a celui ce e rob, prorocul ne cheamă să ne uităm la acest rob și să fim uimiți. Dacă ar fi să dau un titlu acestei predici, aș intitula-o „Robul uluitor al lui Iehova”. Nu știu cum au numit-o în buletinul bisericii de azi, dar aș fi numit-o „Robul uluitor al lui Iehova”. Aceasta este descoperirea cea mai completă, cea mai puternică, cea mai importantă a lui Mesia din întreg Vechiul Testament, chiar aici înaintea noastră.

 

Acum, puțin context aici. Dacă ne întoarcem la Samuel, avem un fel de descoperire a lui Dumnezeu prin proroci. Într-un anumit sens Moise a fost un proroc. El a adus profeție divină. El L-a profețit chiar pe Mesia, a profețit că va veni. L-a identificat. Dar oficiul de proroc, aşa cum îl știm, a început cu Samuel. Și alții, bineînțeles, au vorbit pentru Dumnezeu, și aceea fiind o slujire profetică. Dar oficiul de proroc începe cu Samuel. Aceasta a avut loc cu 1000 de ani înainte de Cristos, cu 300 de ani înainte de Isaia.

 

Și profeților li s-a spus în mod regulat că va fi o vreme când Dumnezeu va stăpâni și va domni în Israel și din Israel în întreaga lume. Bine, acestea sunt doar bazele. Va fi o vreme când Dumnezeu va domni și va stăpâni din Israel peste toată lumea. Aceasta, bineînțeles, se leagă cu promisiunile făcute lui Avraam și lui David, așa cum bine știm. Dumnezeu va domni și va stăpâni în Israel și peste lumea întreagă… și aici este cheia… printr-un Împărat neprihănit, printr-un Împărat neprihănit numit sămânța în cadrul legământului cu Avraam, și în legământul cu David, fiul lui David, un Împărat neprihănit. Acest Împărat va izbăvi pe Israel de dușmanii lui, așa cum vedem în binecuvântarea lui Zaharia. Acest Împărat va izbăvi pe Israel de păcatele sale. Așadar, va fi o izbăvire temporală, și mai important, o izbăvire spirituală.

 

Din momentul promisiunii Seminței și a Împăratului și a Împăratului neprihănit, care va veni și va aduce mântuire și izbăvire pentru Israel și prin Israel pentru lumea întreagă, așteptările evreilor au fost mari. L-au dorit pe acel Împărat. S-au uitat după acel Împărat. Și bineînțeles, poți să mergi înapoi până în vremea lui Samuel și să-ți amintești că ei chiar au vrut un Împărat. Și au ales un împărat pe nume Saul. Și-au pus toate speranțele în Saul și poate că au și presupus că Saul va fi cel care va veni și va aduce mântuirea și va face Israelul piatra prețioasă a lumii și va domni din Israel peste lumea întreagă, și va inaugura o Împărăție a neprihănirii și a păcii.

 

Saul, din câte vedem, a fost respins, a fost lepădat de Dumnezeu pentru implicarea sa plină de aroganță în funcția preoțească, pentru depășirea și trecerea granițelor sale. A fost un om păcătos. Nu doar că a fost respins, dar și linia genealogică a fost înlăturată de la a mai domni vreodată în Israel. Speranțele s-au îndreptat acum spre David. Dar David a avut și el problemele sale. Și David a fost un om atât de păcătos și de sângeros, că Dumnezeu nu i-a permis lui David să fie cel care va zidi Templul. Vă amintiți că David i-a spus lui Natan: „Voi zidi un Templu”. Și Natan: i-a spus „Du-te, fă-l”. și Dumnezeu a venit la Natan noaptea și i-a spus „De ce i-ai spus asta? Nu M-ai întrebat, nu vreau să-Mi zidească el Templul. Este un om care a vărsat mult sânge.”

 

David a avut problemele sale și David a…………………………

Det. Aici

https://www.gty.org/library/sermons-library/RON-90-435/robul-uluitor-al-lui-iehova

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

„Pregătiți calea Domnului”

 

 

 

 

  1. Cum primește poporul lui Dumnezeu mângâierea?

 

 

 

Isaia 40:1-8

 

„Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. 2 Vorbiţi bine Ierusalimului şi strigaţi-i că robia lui s-a sfârşit, că nelegiuirea lui este ispăşită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui.” 3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.” 6 Un glas zice: „Strigă!” – Şi eu am răspuns: „Ce să strig?” – „Orice făptură este ca iarba şi toată strălucirea ei, ca floarea de pe câmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade când suflă vântul Domnului peste ea.” În adevăr, poporul este ca iarba: 8 iarba se usucă, floarea cade, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.

 

 

 

Un vestitor anunță că Domnul vine să-Și arate slava. Un altul spune că, deși omul este trecător ca frunza, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac.

 

 

 

După robie, poporul lui Dumnezeu a redobândit ce primise la Sinai: prezența lui Dumnezeu și Cuvântul Său, pe care le respinsese prin apostazie și de aceea fusese pedepsit. Acestea sunt elementele de bază ale legământului cu Dumnezeu, păstrate cu sfințenie în sanctuarul Lui (Exodul 25:8,16). Pentru că ei nesocotiseră Cuvântul Lui, Dumnezeu părăsise templul (Ezechiel 9–11), dar El S-a întors. Prezența Sa și Cuvântul Lui vrednic de încredere pentru veșnicie aduc mângâiere, eliberare și speranță.

 

 

 

  1. Ce pregătire este necesară în vederea venirii Domului?

 

 

 

Isaia 40:3-5

 

„3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! 4 Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! 5 Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit.”

 

 

 

Nu se cade ca un împărat să meargă pe un drum cu denivelări, pentru venirea lui se repară drumurile. Cu atât mai mult, pentru Împăratul împăraților! Venirea lui, din Răsărit, unde a fost cu iudeii în robie ca un sanctuar pentru ei (Ezechiel 11:16), avea să necesite „reamenajări” serioase. Construirea unui drum neted, în sens literal, printre colinele accidentate de la răsărit de Ierusalim ar fi fost foarte dificilă. Dar Domnul poate preface „locurile strâmbe în locuri netede” (Isaia 42:16). Însă El nu are nevoie de un drum – El vine într-un car de heruvimi (Ezechiel 1:9-11).

 

 

 

Noul Testament aplică profeția lui Isaia la calea spirituală pregătită prin predicarea lui Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2,3) și prin botez, „botezul pocăinței spre iertarea păcatelor” (Marcu 1:4). Pregătirea căii Domnului consta în pocăință și renunțarea la păcat pentru a primi mângâierea iertării și a prezenței lui Dumnezeu. Ieremia 31:31-34 a vestit aceeași solie, pentru ca exilații din Iuda să înțeleagă natura spirituală a acestei lucrări. Celor care doresc un nou început, Dumnezeu le promite un nou legământ: „Voi pune Legea Mea în inima lor și Eu voi fi Dumnezeul lor.” Ei Îl cunosc pe El și caracterul Lui pentru că El i-a iertat.

 

https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2021/02/15/luni-15-februarie-pregatiti-calea-domnului.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lee Strobel: Dovezile pe care le oferă biologia și astrofizica indică clar spre Dumnezeul Bibliei

 

 

 

Poteraș Ionuț

 

 

Călătoria lui Lee Strobel de la jurnalist ateu la apologet creștin a fost povestită în formă literară și chiar ca și o piesă de teatru prin „The Case for Christ” („Pledoarie pentru Hristos”), prolificul autor și predicator continuând să împărtășească Evanghelia de-a lungul carierei sale de mai multe decenii.

 

Ultima inițiativă a lui Strobel este reprezentată de o carte scrisă într-un stil convingător și intitulată „Is God Real?: Exploring the Ultimate Question of Life” („Este Dumnezeu real?: Explorând cea mai importantă întrebare din viață”)- o carte care sondează cea mai presantă întrebare a umanității.

 

Strobel a declarat că ideea pentru ultima sa carte a venit dintr-o sursă incitantă.

 

„Editorul cărții a descoperit ceva interesant”, a declarat el pentru CBN Digital. „El mi-a spus: ‘Am descoperit că de 200 de ori pe secundă, 24 din 24 de ore, cineva de pe planeta Pământ tastează într-un motor de căutare pe calculator sau pe un dispozitiv mobil, practic întrebarea: ‘ Este Dumnezeu real?’. Și mi-a spus: ‘De ce n-ai scrie o carte care să abordeze acest subiect?’”.

 

Strobel a spus că i-a plăcut ideea și a acceptat oferta editorului său, și a început să dedice o perioadă mare de timp cercetând și căutând dovezile oferite de știință, istorie și filozofie care indică spre adevărul creștinismului.

 

„Am găsit o adevarată bucurie în cercetarea făcută pentru această carte, deoarece cred că există o curiozitate reală în cultura noastră cu privire la cine este Dumnezeu”, a spus Strobel. „Cred că este de datoria creștinilor să… fie întotdeauna pregătiți să dea un răspuns oricui ne va cere socoteală de nădejdea care este în noi, dar să o facem cu blândețe și teamă.” (1 Petru 3:15)

 

Strobel a precizat că afirmațiile generalizate ale ateilor că „Dumnezeu nu există” pur și simplu nu au niciun suport, indiferent unde se situează oamenii pe scara teologică.

 

„Un lucru care nu poate fi spus de nimeni în mod legitim este: ‘Nu există dovezi pentru Dumnezeu’. Poți spune: ‘Nu cred în dovezi’. Poți spune: ‘Resping aceste dovezi’. Poți spune: ‘Sunt mai deștept decât acele dovezi’, dar nimeni nu poate spune cu onestitate că nu există dovezi”.

 

Prolificul autor a declarat că descoperirile din astrofizică despre originea universului și alte aspecte cosmologice au oferit noi perspective care, în opinia sa, indică existența unui Creator.

 

Chiar și biologia și ADN-ul, a spus el, indică „în mod convingător nu doar existența unui Creator, ci chiar a unui Creator care corespunde unei descrieri a Dumnezeului descris în Biblie”.

 

 

 

La finalul interviului, Strobel a spus că Dumnezeu i-a transformat atât de radical viața cu ani în urmă, încât misiunea lui în viață este aceea de a-L onora pe Domnul.

„Vreau să-mi petrec restul vieții ajutându-i pe oameni să-L cunoască pe Isus și să aibă o relație personală cu El. Este singurul modprin care ușile cerului li se vor deschide.”

 

Cartea este disponibilă (deocamdată doar în limba engleză) pe site-uri precum Amazon, unde poate fi achiziționată și în format electronic.

 

Sursa: CBN News

 

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2023/11/21/lee-strobel-dovezile-pe-care-le-ofera-biologia-si-astrofizica-indica-clar-spre-dumnezeul-bibliei/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

MARATON LITERAR 2024: „David Livingston – O inimă în inima Africii”

 

 

Doina Bejenaru

 

 

În luna ianuarie, am „Călătorit în inima Africii” împreună cu David Livingstone, medic misionar, explorator și aboliționist scoțian din secolul IX, cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în geografie, știință și misiunea din Africa.

 

Viața lui Livingstone a fost marcată de dificultăți, inclusiv probleme cu aprovizionarea, bolile și izolarea. Moartea sa în 1873, în zona care azi apare pe harta lumii ca Zambia, a încheiat o viață dedicată fără rezerve Împărăției lui Dumnezeu.În paginile cărții, vei descoperi nu doar aventurarea plină de curaj a lui Livingstone în adâncul neexplorat al Africii, ci și profunzimea credinței sale. Portretul unui om remarcabil te inspiră și te provoacă să reflectezi asupra propriei chemări și legături cu Dumnezeu.

 

„O inimă în inima Africii” nu este doar o biografie, ci și o călătorie spirituală, care îți schimbă perspectiva și te încurajează să te dedici într-un mod nou slujirii lui Dumnezeu.

  O învățătură esențială din această carte este convingerea profundă a lui David Livingstone că fiecare persoană, indiferent de circumstanțe, este o creație iubită a lui Dumnezeu. Dedicarea lui de a sluji și iubi oamenii din Africa reflectă adevărul biblic că fiecare persoană este creată după chipul lui Dumnezeu, iar misiunea sa rezonează întru totul cu chemarea biblică de a iubi aproapele și de a face ucenici din toate neamurile (Matei 22:39; Matei 28:19).

 

„Priveam uimit la acest om minunat lângă care ședeam în inima Africii. Fiecare fir de păr din cap si din barbă, fiecare trăsătură a fetei împreună cu privirea obosită, îmi descopereau o cunoștință pe care am dorit-o atât de mult din momentul cand mi s-a spus: Să coste oricât va costa, dar găsește-mi pe Dr. Livingstone. Ce am văzut era foarte interesant si instructiv pentru mine. Ascultam și citeam în acelasi timp. Ce lucruri minunate îmi istoriseau aceste mărturii! Ah, cititorule, dacă ai fi fost lângă mine în acea zi la Ujiji, cât de puternică mărturie ai fi primit despre natura acestui om! Dacă ai fi fost să vezi și să auzi! Buzele lui îmi ofereau detalii, buze care nu mint niciodată. Nu pot repeta ce am auzit. Eram prea uimit ca să iau carnetul si să stenografiez istoria sa”, scria despre „inima dedicată Africii” Sir Henry M. Stanley, jurnalist, explorator și administrator colonial american.

 

Dacă vrei să faci parte din Maratonul Literar 2024, te invităm să te alături grupului de Facebook AICI!  În 2024 te invităm să cunoști 12 misionari care au fost deschizători de drumuri pe harta lumii și să colecționezi cărțile cu biofragiile lor. Mai multe despre Maratonul Literar 2024 vedeți AICI!

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2024/01/25/maraton-literar-2024-david-livingston-o-inima-in-inima-africii/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII: „Sanctuarul sufletului” de Richard Foster

 

 

  Doina Bejenaru

 

 

„Oare poate fi găsit cuvântul,

Unde-auzi-se-va cuvântul?

Nu aici, nu e destulă liniște aici.”

 

T.S. Elliot

 

Dacă este un cuvânt caracteristic zilelor în care trăim, acest cuvânt ar putea foarte simplu să fie: „aglomerare”. Suntem aglomerați. O mulțime de proiecte, multe lucruri de făcut, timp puțin la dispoziție, multe locuri în care ne-am dori sau chiar trebuie să ajungem. Suntem aglomerați. Și, fiindcă suntem aglomerați, căutăm să fim multi-tasking, adică să facem mai multe lucruri în același timp. Câteodată fără să realizăm că facem asta. De exemplu, mie mi se întâmplă adesea când citesc câte o carte să-mi vină în minte tot felul de gânduri, probleme, situații anume care necesită rezolvare și, câteodată, chiar să-mi vină câte o idee – asta, nu uita, în timp ce citesc ceva. Abia în momentul în care îmi vine ideea sau gândul respectiv ajung să mă întreb: „Ce-a vrut să spună autorul în ultimele paragrafe citite?”, motiv pentru care reiau paginile de unde îmi dau seama că s-a rupt firul.

 

„Cine ești când cobori în tine însuți?” este o întrebare pe care am auzit-o repetată de câteva ori anii trecuți. Mai avem timp să coborâm în noi înșine? Mai avem timp pentru contemplație? Versurile citate mai sus le-am găsit într-o carte de-a lui Richard J. Foster, „Sanctuarul sufletului”, carte pe care tocmai ce am terminat-o de lecturat. Ideea cărții este că viața împreună cu Isus este o viață de experiențe. Însă nu neapărat experiențe din acelea exterioare, vizibile, ieșite din comun, experiențe pe care mulți creștini le caută.Cartea aceasta te pune cel puțin pe gânduri, dacă nu cumva te scutură puțin. Deși nu sunt un mistic și nu consider misticismul a fi esența creștinismului, faptul că trăim într-o lume aglomerată poate ar trebui să fie un semnal de alarmă să ne întoarcem puțin înspre misticism, cel puțin acea doză de misticism care să ne facă să contemplăm mai mult la Cuvântul lui Dumnezeu și la Dumnezeul Cuvântului. Avem un Dumnezeu, potrivit lui Foster, care vorbește, ne învață și acționează. Putem fi într-o relație minunată cu El. Despre aceasta ne vorbește autorul în prima parte a cărții.

 

În partea a doua a cărții, autorul ne îndeamnă să fim prezenți cu totul acolo unde ne aflăm. Te-ai trezit vreodată în mijlocul unei discuții cu cineva care la un moment dat să te întrebe: „Dar tu mă asculți?”, iar tu să te gândești: „Ciudat mod de a începe o discuție!”? Fii prezent. Nu doar fizic! Nu-ți lăsa mintea să-ți hoinărească aiurea! Acest ultim lucru este dezbătut în ultima parte a cărții. Cartea conține și experiențe ale autorului, iar felul în care le exprimă te fac parcă să te gândești că fie tu ești cel care a umblat prin locurile menționate de autor, fie ești alături de el pe acolo.

 

Cum este părtășia ta intimă, personală cu Dumnezeu? Este ea searbădă sau lipsită de viață? Simți că trebuie să se întâmple ceva pentru ca să te poți bucura mai mult de timpul personal cu Dumnezeu? Dacă așa stau lucrurile, atunci poate ai face bine să pui mâna pe cartea lui Richard J. Foster, „Sanctuarul sufletului”, și să te apuci s-o citești căutând să vezi ce anume din lucrurile pe care autorul le menționează îți pot fi de folos în umblarea ta cu Domnul.

 

Despre „Sanctuarul Sufletului”

Inima lui Dumnezeu tânjește să aibă o părtășie plină de dragoste cu tine. În această carte, autorul te va îndruma cu iscusință să îți aprofundezi relația cu Dumnezeu. Îmbinând cu măiestrie citate și istorisiri din viețile înaintașilor noștri în credință, dar și experiențe autentice cu Dumnezeu din propria trăire, Richard Foster are o abordare extrem de clară și practica.Sufletul tău poate deveni un sanctuar unde să ai părtășie cu Dumnezeul întregului univers, Cel care te cunoaște pe deplin și te iubește ca nimeni altul. Paginile acestei cărți îți pot arăta calea într-acolo.

 

„Această carte mi-a schimbat viața cu mai bine de treizeci de ani în urmă și m-a ajutat să dobândesc o părtășie autentică și vibrantă cu Dumnezeu, practicând disciplina tăcerii și a ascultării.” James Bryan Smith, autorul cărții Dumnezeu cel bun și frumos.

 

„Cartea lui Foster despre rugăciune mustește de profunzime și învățături consistente, invitând cititorul la o relație cu Dumnezeu, cu Cel care este preocupat de fiecare aspect al ființelor noastre.” Ruth Haley Barton, autoarea cărții Ritmuri sacre.

 

„Richard Foster reușește din nou să ne îmbogățească și pe noi din lucrarea la care se pricepe atât de bine: el sapă adânc până la rădăcina învățăturii primilor creștini ancorați în credință și ne face părtași la viața devoțională bazată pe disciplina rugăciunii.” Eugene H. Peterson, traducătorul Bibliei The Message.

 

Despre Autor

RICHARD FOSTER este autorul câtorva titluri devenite bestselleruri, dintre care amintim: Disciplinele spirituale: Calea maturității creștine; Tânjirea după Dumnezeu și Smerenia în viața credinciosului. De asemenea, Foster este fondatorul organizației Renovaré, o mișcare dedicată înnoirii Bisericii lui Isus Cristos în toate expresiile ei diverse, precum și editorul ghidului de studiu The Life With God Bible.

 

Lectură plăcută!

 

Recenzie de Timotei Stoica

Prezbiter în Biserica Baptistă Pătrăuți, Suceava

 

https://www.stiricrestine.ro/2024/03/19/cartea-saptamanii-sanctuarul-sufletului-de-richard-foster/

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Nu, nu suntem stăpâni pe soarta noastră!

 

 

Doina Bejenaru

 

 

Gândirea bizară și arogantă a lui Yuval Noah Harari la începutul erei COVID-19

 

Până acum două luni eram programați de ideologiile seculare să gândim că suntem stăpâni pe soarta noastră. Dar un mic incident, deliberat ori din accident, petrecut în China comunistă în toamna ori iarna lui 2019, a oprit lumea în loc, dându-ne de înțeles că nu suntem și nici nu vom putea fi vreodată stăpâni pe soarta noastră. Aceasta e probabil una din cele mai importante lecții pe care le vom învăța, speram, din această pandemie.Primii 15 ani ai noului Mileniu au fost ani ai aroganței în domeniul științei și gândirii seculare. Descoperirile făcute în biologia moleculară, fizica nucleară, informatica și alte domenii ale științei ne-au făcut încrezători ca putem fi stapini pe soarta noastra. L-au transformat pe homo sapiens într-o ființă arogantă care, mai până acum două luni, se credea stăpână pe soarta ei, capabilă să-și croiască viitorul așa cum și-l dorește, să-și prelungească viața și să transforme societatea prin intermediul științei într-una perfectă.

 

Primii 15 ani ai noului Mileniu au fost inundați de cărți, studii, rapoarte, filosofii seculariste, moduri noi de gândire care aveau aceeași temă în comun: datorită științei, omul s-a „eliberat de Dumnezeu”, fiind capabil să-și decidă singur soarta. O soartă perfectă, fără dificultățile cunoscute de generațiile dinaintea noastră: foamete, boli, epidemii, războaie.

 

Cartea care reprezintă un fel de apogeu al aroganței (și nebuniei) acestui mod de gândire a zilelor noastre este Homo Deus / Omul Dumnezeu, publicată în 2017 de israelianul Yuval Noah Harari. Dacă cineva a crezut vreodată în știință și capacitatea ei de a ne transforma în „dumnezei” care își aleg și determină singuri soarta, persoana aceea e Harari. Idolatria pe care Harari o răspândește în cartea lui se numește „scientism”, iar idolul căruia el i se închină e știința. Ceea ce ne așteptam de la un ateu.

 

Pandemiile

 

Aroganța, dar și ignoranța, lui Harari sunt dovedite mai ales când discută subiectul pandemiilor. Harari e încrezător că, în timp, le vom stăpâni, controla și le vom face inofensive și irelevante pentru „homo deus”.

 

„Homo deus” îl va înlocui, în timp, pe homo sapiens, Mileniul III, zicând el, fiind faza de dispariție a lui homo sapiens și a înlocuirii lui cu noua versiune umană, „homo deus”. Preocuparea lui Harari cu pandemiile apare încă pe prima pagina a cărții „Famine, plague and war were always at the top of the list / Foametea, plaga și războiul au fost întotdeauna în vârful listei” îngrijorărilor lui homo sapiens.

 

Încrezător, Harari continuă în paragraful următor: „Yet at the dawn of the third millenium, humanity wakes up to an amazing realisation. Most people rarely think about it, but in the last few decades we have managed to rein in famine, plague and war / Totuși, la începutul mileniului trei, umanitatea se trezește la o realitate nouă. Majoritatea oamenilor nu se gândesc la asta, dar în ultimele câteva decenii am reușit să stăpânim foametea, plaga și războiul”.

 

Cuvintele acestea dovedesc clar că Harari nu are „darul profeției”, ci că vorbește de la sine și rostește cuvinte de aroganță. Tot mai dese sunt comentariile care spun că anul 2020 va fi cel mai periculos an pentru umanitate din 1945 încoace. COVID, spun specialiștii, va cauza foamete, moarte și tensiune privind securitatea între puterile mondiale. China e mai agresivă politic ca oricând, Coreea de Nord a făcut, în doar aceste 2 luni de pandemie globală, cinci teste de rachete de lungă distanță, fără ca America ori altcineva să poată interveni, și, tot experții ne spun că Africa se va confrunta cu foamete anul acesta. Invazia a milioane de lăcuste în estul Africii este o realitate de câteva luni deja.

 

Harari îl exclude pe Dumnezeu din mersul lucrurilor și Îl anihilează pe a doua pagină a cărții lui. Spune el: „We don’t need to pray to any god or saint to rescue us from famine, plague, and war / Nu e nevoie să ne rugăm niciunui zeu sau sfânt să ne acape de foamete, plagă ori război”.

 

Cum le vom stăpâni, întreabă el? Prin tehnologia pe care o avem la dispoziție: „Given the immense new powers that biotechnology and information technology are providing to us / Prin puterile imense date nouă de biotehnologie și tehnologia informatică …” Tehnologia, afirma Harari în 2017, ne va păzi de epidemii. Istoria dovedește lucrul acesta, zice el: „The incidence and impact of epidemics have gone down dramatically in the last few decades … / Incidența și impactul epidemiilor au scăzut în mod dramatic în ultimele decenii …” (Pagina 10) Chiar?

 

Miliarde de ființe umane știu că afirmația aceasta e puerilă. Pentru că viețile lor au fost afectate mai rău și în mod direct în 2020 decât oricând. Costul financiar și impactul nefast asupra economiei mondiale a epidemiei COVID-19 sunt enorme, gigantice și nici măcar nu pot fi descrise în cuvinte. America deja a alocat aproape 3 trilioane de dolari pentru a combate pandemia, Germania 2 trilioane de euro, iar Uniunea Europeană un trilion. Cifrele acesta sunt chiar greu de priceput și mai greu de explicat.

 

COVID-19, însă, a pus capăt tuturor nebuniilor de tipul celor promovate de Harari. Ne-a constrâns să ne regăsim umanitatea și să ne gândim la finalitatea vieții, efemeră asemenea unui abur. Respingem credința oarbă în știință și tehnologie. Respingem transformarea științei și tehnologiei într-o idolatrie, în idoli cărora fiecare homo sapiens trebuie să se închine. Respingem transformarea lor într-o nouă religie mondială cărora li se închină cei de tipul lui Harari, în timp ce noi ceilalți suntem marginalizați.

 

Groapa pe drumul către Eden

 

Istoria e încercarea omului de a-și regăsi drumul spre Edenul din care a fost alungat și de a intra din nou în el. Coronavirusul, însă, l-a făcut să se rătăcească și l-a dezorientat. COVID-19 e, am putea spune, o groapă în încercarea omului de a-și regăsi drumul către Eden.

 

Marx a interpretat istoria ca fiind derularea luptei de clasă până la reintrarea omului in Eden, o stare paradisiacă pe care el o numea comunism. Hegel, pe de altă parte, înțelegea istoria ca manifestarea lui Dumnezeu în istorie. Am putea spune, insa, că istoria e încercarea omului de a se reîntoarce în Edenul din care a fost alungat. Omul nu a uitat niciodată Edenul. Mereu a tânjit după el și încă tânjește. În mitologia greacă, Prometeu, omul, încerca să aducă Edenul între muritori furând focul de la zei.

 

Istoria e liniară, adică se derulează într-o linie mereu ascendentă, având un început, dar și un punct final. Dacă pentru seculariști istoria e îndreptarea omului spre Edenul din care a fost izgonit, pentru creștini istoria e îndreptarea omului spre Edenul care i-a fost promis: Edenul ceresc, Canaanul ceresc, Paradisul ceresc.

 

Seculariștii ne-au promis vreme de sute de ani că, în timp, ne vom reîntoarce, prin intermediul științei, tehnologiei, medicinii, rațiunii, și, în ultimii ani, prin intermediul inteligenței artificiale, la Edenul pământesc. Ne spun că nu mai avem mult până acolo.

 

In cartea lui Aaron Bastani, Fully Automated Luxury Communism (2019), autorul afirma că, dacă ne ținem de știință, tehnologie și noile descoperiri în microbiologie, până în 2050 vom ajunge, ca societate, la „comunismul de lux” fondat pe tehnologie și știință.

 

Asemenea lui Harari, Bastani nu își ascunde nici el aroganța. Dimpotrivă. Partea a III-a a cărții lui e intitulată „Paradise Found / Paradisul regăsit” (Paginile 185 – 243). În aroganța lui, ne spune că noi, oamenii, deja suntem „dumnezei” care pot să-și croiască viitorul după plac. El folosește expresia „editing our destiny”, prin care dă de înțeles că putem să ne alegem soarta și să ne definim viitorul după plac.

 

Incredibil, la pagina 189 a cărții, Bastandi scrie: „our ambitions must be Promethean because our technology is already making us gods – so we might as well get good at that / ambițiile noastre trebuie să fie asemenea lui Prometeu, deoarece tehnologia deja ne face dumnezei – ca atare e bine să fim cât mai pricepuți la lucrurile astea”. Afirmația aceasta e una dintre cele mai arogante, ireverente, și, direct vorbind, blasfemitoare pentru cei care cred în Divinitate.

 

Unde e Bastani astăzi? Unde sunt cei care gândesc ca el? Ei, cei care au transformat tehnologia și știința în idoli? COVID-19 e o groapă adâncă pentru Bastani și cei care gândesc ca el, pe drumul lor spre Edenul pământesc ori, mai precis, Edenul de Jos. Categoric nu vor ajunge acolo niciodată. Gropi similare lui COVID-19 vor mai apărea și ele vor naște între oamenii de știință o panică și mai mare ca cea curentă.

 

Într-un fel, însă, am putea spune că pandemia curentă e un fel de groapă și pe calea noastră, a celor care ne îndreptăm spre Edenul de Sus. Și altele vor mai veni. Dar ne deosebim de seculariști, pentru că „gropile” spre Edenul de Sus ne-au fost revelate dinainte, și, în plus, avem și certitudinea că Acela care ne-a făcut promisiunea Edenului de Sus, ne va ajuta să ajungem cu bine acolo.

 

Sursa: Alianța Familiilor din România

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2020/06/17/nu-nu-suntem-stapani-pe-soarta-noastra/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Astronautul Victor Glover și-a luat cu el pe SSI Biblia și va lua parte la Cina Domnului: „Cu toții trebuie să rămânem adăpostiți în Dumnezeu”

 

 

 

 

Astronautul Victor Glover, care se află într-o misiune de șase luni în spațiul extraatmosferic, pe Stația Spațială Internațională (SSI), spune că credința sa creștină îl va ajuta pe tot parcursul acestei lungi misiuni.Glover a discutat recent despre credința sa, despre rolul pe care îl joacă aceasta pentru familia lui și despre cum intenționează să rămână conectat cu Biserica atât fizic cât și spiritual pe toată durata șederii sale în spațiu.

 

Glover, alături de alți trei astronauți, a pornit în această misiune de la Kennedy Space Center duminica trecută în capsulă SpaceX Crew Dragon, Resilience. Echipajul va participa la o misiune științifică pe Stația Spațială Internațională.În timpul unui interviu video cu Christian Chronicle, Glover a explicat experiența unică pe care a avut-o atunci când a fost selectat ca astronaut pentru NASA în 2013 și de ce Dumnezeu rămâne punctul său cel mai important.

„A fost o călătorie cu adevărat interesantă în cei șapte ani de când sunt astronaut al NASA. A fost și este și un exercițiu personal, profesional și spiritual”, a explicat el.

 

„Vreau să folosesc abilitățile pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a-mi face bine treaba și pentru a-mi susține atât colegii de echipaj, misiunea cât și NASA. Acesta e lucrul la care mă gândesc cel mai mult”, a adăugat Glover.„Am o treabă de făcut. Aștept cu nerăbdare să privesc pe fereastră, să fac fotografii și să imortalizez acel moment în care voi fi în spațiu”, a declarat el cu câteva zile înainte de începerea acestei misiuni.Chiar dacă Stația Spațială Internațională se află la o altitudine între 296–421 km deasupra Pământului și se deplasează cu o viteză medie de aproape 30.000 de km/h (27.700 km/h) , Glover a spus că va fi activ în ce privește rutina bisericii din care face parte.

 

„Am trimis deja cupe pentru „Cina Domnului” și o Biblie, și în plus chiar avem o conexiune foarte bună la internet. Așadar, în ceea ce privește ceremonia de împărtășire, voi continua să fac asta, la fel ca și slujirea prin intermediul internetului, citirea Bibliei și rugăciunea”.Astronautul de 44 de ani a vorbit și despre soția sa, Dionna, și despre cei patru copii ai lor.„Dumnezeu mi-a atribuit câteva lucruri cu adevărat importante: viața, acest vas (trupul), dar și o soție  cu care am o relație deosebită, alături de care am patru fiice.În plus, Glover și-a împărtășit gândurile despre cum a reacționat biserica la problemele actuale din America. „Cu toții trebuie să ne sprijinim pe Dumnezeu, dar trebuie să ne și ajutăm unul pe celălalt și să ne încurajăm unii pe alții”, a spus el.

 

Glover a mai declarat pentru Christian Chronicle că oamenii ar trebui să alerge la Dumnezeu (nu numai) atunci când caută răspunsuri la aceste situații dificile și nu la oameni.„Există atât de multe lecții simple în Biblie. Să-L iubeșți pe Dumnezeu în primul rând, să te iubeșți pe tine însuți – să ai o dragoste corectă față tine – și apoi să-ți iubești fratele/aproapele ca pe ține însuți. Dacă toți facem asta, atât de multe dintre aceste probleme cărora le permitem să ne despartă nu mai devin bariere în calea relațiilor dintre noi”, a spus el în încheiere.

 

 

SURSA | CBN News

 

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2020/11/23/astronautul-victor-glover-si-a-luat-cu-el-pe-ssi-biblia-si-va-lua-parte-la-cina-domnului-cu-totii-trebuie-sa-ramanem-adapostiti-in-dumnezeu/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 Experții sunt îngrijorați avansul luat de inteligența artificială și sugerează o „pauză” în dezvoltarea acesteia

 

 

Ritmul surprinzător în care cresc tehnologiile de inteligență artificială (AI) stârnește alarmă, nemulțumire și îngrijorare în rândul analiștilor, unele dintre cele mai cunoscute nume din Silicon Valley ridicând vocea pentru a cere o pauză înainte ca aceste progrese să propage daune grave pentru societate.Fondatorul SpaceX, Elon Musk, s-a alăturat co-fondatorului Apple, Steve Wozniak, și altor nenumărate personaje proeminente din lumea tehnologiei pentru a semna o scrisoare deschisă din partea Future of Life Institute, prin care se solicită companiilor care dezvoltă inteligența artificială să „pună pe pauză experimentele gigantice de inteligență artificială” și să creeze mai întâi protocoale de siguranță.

 

„Sistemele de inteligență artificială cu inteligență competitivă umană pot prezenta riscuri profunde pentru societate și umanitate, după cum arată cercetările extinse și după cum recunosc laboratoarele de top de inteligență artificială”, se arată în scrisoare. „Sistemele contemporane de inteligență artificială devin acum competitive cu oamenii la sarcini generale și trebuie să ne întrebăm: Ar trebui să lăsăm mașinile să ne inunde canalele de informare cu propagandă și neadevăruri? Ar trebui să automatizăm toate locurile de muncă, inclusiv pe cele satisfăcătoare? Ar trebui să dezvoltăm minți non-umane care ar putea, în cele din urmă, să ne depășească numeric, să fie mai inteligente, să ne trateze ca învechiți și să ne înlocuiască? Ar trebui să riscăm să pierdem controlul asupra civilizației noastre?”Scrisoarea îndeamnă la o pauză de șase luni în ceea ce privește proiectele de inteligență artificială la scară largă și la instituirea unor „protocoale de siguranță”. Pastorul Johnnie Moore a accentuat importanța acestei idei într-o postare pe o rețea socială.

 

„Pentru binele umanității, toate părțile interesate trebuie să convoace ACUM o întâlnire în SUA, pentru a stabili parametrii și a se consulta cu experți din întregul spectru politic și ideologic (inclusiv în special lideri religioși și specialiști în etică)”.

Moore a expus aceste idei într-o discuție în cadrul unui interviu cu CBN, subliniind importanța de a fi atenți atunci când oameni precum Musk, care se află în topul tendințelor privind tehnologia, încurajează în mod public o astfel de încetinire radicală.

 

„Cred că ar trebui să luăm o pauză și nu sunt sigur că publicul larg înțelege încă cu adevărat cum se vor schimba toate viețile lor și cum ar putea să se schimbe din cauza acestei noi tehnologii”.Moore, care este și un autor și lider evanghelic, a anunțat beneficiile transformative și pozitive pe care AI-ul le-ar putea aduce societății, menționând că tehnologia ar putea aduce o sănătate mai bună, o viață mai lungă și alte soluții. Dar el a avertizat, de asemenea, cu privire la ceea ce se poate întâmpla dacă AI-ul este lăsată fără control sau ajunge să fie exploatată de guverne mondiale fără scrupule.„Dacă nu suntem atenți, am putea dezlănțui o fiară”, a spus Moore. „Imaginați-vă guvernele într-o cursă către arme autonome. … Am putea să ne îndreptăm spre o lume în care mașinile iau singure deciziile.”

 

 

 

O astfel de situație pune sub semnul întrebării modul de abordare a eticii războiului și a altor mecanisme de acest gen bazate pe emoțiile umane. De exemplu, în războaiele moderne se încearcă adesea reducerea la minimum a numărului de victime, deși alții ar putea folosi astfel de tehnologii pentru un rezultat diferit.„Ce se întâmplă dacă ești de exemplu Coreea de Nord și ce se întâmplă dacă decizi fie prin furt, fie prin propria inovație, că acum este momentul să faci ceea ce ameninți că vei face dintotdeauna”, a spus el. „Acesta este scenariul catastrofal. Aceasta este apocalipsa.”Moore a arătat și spre alte probleme ridicate în scrisoarea Institutului Future of Life, inclusiv potențialul ca AI-ul să ducă la șomaj în masă.

 

Liderul religios a subliniat, de asemenea, importanța includerii liderilor religioși și a oamenilor de credință în aceste conversații, menționând că specialiștii în etică și liderii de credință sunt adesea excluși.„Pentru prea mult timp, credința a fost vizitatorul nebăgat în seamă în Silicon Valley”, a spus Moore, menționând că un prieten din industria tehnologică l-a încurajat recent să vorbească și să se implice în această problemă.

 

Moore a avut grijă să precizeze că este un mare fan al tehnologiei, al inovației și al științei și că dorește să îmbrățișeze astfel de progrese. Cu toate acestea, el consideră că este esențial să facem acest lucru „în mod intenționat” și fără a permite „interesului comercial orb sau băieților răi” să conducă discuțiile sau să manipuleze AI-ul.„Fac apel la liderii religioși… și aceasta nu este o conversație despre ‘boicotul AI-ului’ ”, a spus el. „Îmi unesc vocea cu cea a lui Elon Musk, îmi unesc vocea cu cea a acelor 1.000 de oameni de știință și le cer liderilor religioși și specialiștilor în etică din întreaga țară … să spunem cu toții că acum este momentul să ne adunăm și să punem întrebări preventive.”

 

Moore consideră că America este mult avansată în ceea ce privește tehnologia AI și își poate permite să ia o pauză și să stabilească detaliile înainte de a merge mai departe într-un mod unitar și cuprinzător.

 

„Gândiți-vă la toate filmele SF pe care le-ați văzut, suntem pe cale să ajungem să fim actori în ele, excluzând prezența extratereștilor”, a spus Moore. „Și toate bunele și relele din ea vor fi realizate de noi. Deciziile pe care le luăm acum vor determina viitorul de care se va bucura copiii noștri – și acesta este momentul să apăsăm pe pauză pentru a ne aduna împreună.”

 

Sursa: CBN News

https://www.stiricrestine.ro/2023/03/31/expertii-sunt-ingrijorati-avansul-luat-de-inteligenta-artificiala-si-sugereaza-o-pauza-in-dezvoltarea-acesteia/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ultimele 7 cuvinte rostite de Isus pe cruce

 

 

 

Doina Bejenaru

 

Sursa: Pxfuel.com

 

După o noapte chinuitoare, târât de la un tribunal la altul. După biciuirea cu 39 de lovituri, după un drum lung sub crucea grea spre dealul Golgota, Isus a fost pironit între doi tâlhari și lăsat în batjocura mulțimii. În cele șase ore petrecute pe cruce, Isus a rostit 7 fraze care ne arată Dumnezeirea și umanitatea Lui, inima Lui pentru fiecare dintre noi. Sută la sută Dumnezeu și sută la sută omul Isus a îndeplinit o misiune imposibilă pentru fiecare dintre noi.

 

Iată cele 7 fraze rostite în chinurile crucii:

 

„Tată iartă-i căci nu știu ce fac”

„Femeie, iată fiul tău!” Apoi, a zis ucenicului: „Iată mama ta!”

„Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu mine în rai”.

„Eli, Eli, lama sabahtani?” – „Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”

„Mi-e sete”.

„Tată, în mâinile tale îmi încredințez duhul!”

„S-a isprăvit!”

În agonia morții Isus și-a făcut timp să se roage pentru cei care l-au țintuit pe lemn. Aceasta este esența și motivul pentru care s-a născut, a murit și a înviat a treia zi. Ca noi să fim iertați și răscumpărați. În loc să ceară răzbunare, Isus i-a cerut Tatălui ceresc să-i ierte pe cei care L-au răstignit. Acest lucru ne oferă o privire de ansamblu asupra inimii Lui pline de compasiune. El este dispus să ierte chiar și pe cei care au încercat să îl omoare.

 

„Când au ajuns la locul numit „Căpățână”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga. Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți”. Luca 23:33-34

 

Înainte de ultima suflare, Isus l-a instruit pe ucenicul Său Ioan să aibă grijă de Maria, mama Sa. Făcând acest lucru, Isus a arătat onoare femeii care L-a crescut și L-a iubit. Să ne amintim întotdeauna să-i onorăm și să-i apreciem pe părinții noștri. Ei merită dragostea și respectul nostru.

 

„Când a văzut Isus pe mamă-sa și, lângă ea, pe ucenicul pe care-l iubea, a zis mamei Sale: „Femeie, iată Fiul Tău!” Apoi a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă”. Ioan 19:26-27

 

Până în ultimul minut al vieții Sale aici pe Pământ, Isus nu s-a oprit din apropierea oamenilor de Dumnezeu. Când El a fost răstignit alături de doi criminali, unul dintre ei s-a alăturat mulțimii pentru a-L batjocori. Dar celălalt om nu a fost de acord și i-a cerut milă lui Isus. În schimb, Isus l-a asigurat de un loc în paradis.

 

Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai”. Luca 23:43

 

Chiar dacă Isus este Dumnezeu, El a experimentat suferințe îngrozitoare într-un corp uman. A fost rănit, a sângerat și a însetat. Când Isus și-a exprimat nevoia de băutură, un vin acru i-a fost dat – o scenă paralelă cu profeția din Psalmul 69:21, „Ei îmi pun fiere în mâncare şi, când mi-e sete, îmi dau să beau oțet.”

 

„După aceea, Isus, care știa că acum totul s-a sfârșit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”. Ioan 19:28

 

Vă puteți imagina câtă durere a suportat fizic, emoțional și spiritual de a exprimat cu atâta neputință aceste cuvinte?

 

„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce mai părăsit?”

 

Atât de greu, fioros și dureros a fost păcatul întregii lumi încât Fiul lui Dumnezeu l-a simțit că a fost abandonat de propriul Tată. Dar poate oare Tatăl să-și lase Fiul? În acel moment crucial Isus a purtat, a plătit prețul iertării noastre. Deoarece Tatăl Său ceresc este Sfânt și nu poate sta în prezența păcatului, El și-a părăsit singurul Fiu în acea clipă pentru ca să aibă loc ispășirea. Isus știa că acest lucru trebuie să se întâmple și chiar dacă era Dumnezeu a suportat pedeapsa în trup ca om în toată bestialitatea ei. Chiar dacă El a fost fără păcat, El și-a asumat vina și pedeapsa în numele nostru. Și a exprimat aceste cuvinte nu pentru că a vrut să fie salvat, ci pentru a exprima durerea care o poate provoca păcatul și pentru ca noi să nu simțim aceeași respingere și să nu primim aceeași pedeapsă.

 

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul. Luca 23:46

 

Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.” Ioan 19:30

 

Isus a trăit o viață complet supusă Tatălui Său Ceresc. Citând Psalmul 31:5, Isus și-a predat viața în mâinile Tatălui.

 

Isus a fost trimis pe Pământ de Tatăl Său Ceresc dintr-un singur motiv – să fie jertfa perfectă pentru păcatul omenirii prin moartea Sa pe cruce. Când Isus a spus „S-a isprăvit”, El a declarat că misiunea Sa a fost îndeplinită.

 

Luca 23:44-46

„Era pe la ceasul al șaselea, și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat și perdeaua templului s-a rupt în două. Isus, strigând cu glas tare, a zis: „Tată, în mâinile Tale Îmi dau duhul Meu!” După ce a spus aceasta, și-a dat ultima suflare.

 

Chiar și după bătăile, umilința și suferința de a fi bătut în cuie pe o cruce, Isus nu a pierdut niciodată din vedere ce însemna viața Sa. Viața Lui a fost despre El și despre Tatăl Său. Și după ce a strigat către Tatăl Său să ierte omenirea pentru marea lor fărădelege împotriva Lui, El Și-a încredințat spiritul în mâinile Tatălui Său iubitor.

 

Fie ca astăzi și întotdeauna să ne amintim că Isus s-a ocupat de treburile Tatălui Său în tot ceea ce a făcut. El a fost reprezentarea exactă a Tatălui Său ceresc pe pământ și a vorbit și a făcut doar ceea ce venea direct din inima Tatălui Său.  Fie ca noi să fim încurajați de dragostea eternă care a existat între Tatăl și Fiul, îndurată chiar și pe cruce, când Isus și-a dat ultima suflare.

 

 

https://www.stiricrestine.ro/2024/05/03/ultimele-7-cuvinte-rostite-pe-cruce-de-isus/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Să-ți iubești inteligența artificială? – Inteligența artificială și agentul moral

 

 

 

 

Ideea unei inteligențe artificiale senzitive, cu o personalitate, a fost mult timp o temă centrală a science-fiction-ului. Filmul “Her“, premiat cu Oscar în 2013, cu Joaquin Phoenix și vocea lui Scarlett Johansson, spunea povestea unei relații între un bărbat singuratic și o inteligență artificială numită Samantha.

 

Pe micul ecran, roboții senzitivi sunt vedetele serialului “Westworld” de la HBO. De fapt, protagonistele serialului, Dolores și Maeve, abia dacă se disting, dacă se deosebesc, de oamenii care le-au brutalizat în mod repetat de la crearea lor, inclusiv în ceea ce privește propria lor capacitate de brutalitate. Cea mai mare diferență este că publicul este menit să scuze, sau cel puțin să înțeleagă, brutalitatea roboților.

 

Ceea ce atinge o altă temă a SF-ului: Care sunt obligațiile noastre etice, dacă există, față de mașinile inteligente pe care le construim?

 

Având în vedere că ceea ce este descris în cărți și pe ecran a fost cu ani lumină mai avansat decât realitățile actuale ale inteligenței artificiale, astfel de întrebări filozofice au rămas în domeniul science fiction. Luați în considerare, de exemplu, faptul că, în urmă cu șaptezeci de ani, matematicianul Alan Turing a propus ceea ce astăzi se numește “Testul Turing”. În loc să răspundă la întrebarea “poate o mașină să gândească?“, care presupune o definiție convenită a termenului “gândire“, “Testul Turing” încearcă să determine cât de bine poate o mașină să imite o persoană. De exemplu, ar putea o mașină să păcălească pe cineva care îi pune o serie de întrebări nesemnate să creadă că este o persoană. Turing a crezut că o mașină ar putea trece testul. Șaptezeci de ani mai târziu, nici o mașină nu a reușit, iar cea mai optimistă estimare spune că va mai dura cel puțin încă un deceniu. De aceea, un articol recent din Aeon, care sugera că inteligența artificială ar trebui să beneficieze de aceleași considerații etice și morale acordate animalelor de laborator, pare, ca să spunem așa, prematur.

 

Unul dintre principalele motive pentru care simțim o obligație morală față de animalele pe care le avem în grijă este faptul că acestea pot suferi și simți durere și ne pot anunța acest lucru.

 

 

 

O mașină nu poate face nimic din toate aceste lucruri. Dacă o persoană lovește un câine cu piciorul, acesta va țipa, iar cruzimea persoanei va fi clară. Distruge-ți MacBook-ul pentru că ești supărat pe Siri, iar singurul care va suferi vei fi tu, deoarece aceste lucruri costă peste 1000 de dolari.

 

De fapt, tot ceea ce numim în prezent “inteligență artificială” seamănă mult mai mult cu software-ul de pe laptopurile noastre decât cu una dintre “gazdele” din Westworld. Acest lucru va fi probabil valabil pentru un viitor nedeterminat.

 

Așadar, o întrebare mai potrivită nu este ce vom face noi inteligenței artificiale, ci ce ne va face inteligența artificială pe care o vom crea? Această întrebare a fost cea care a determinat o declarație recentă publicată de Comisia pentru Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste Sudice. Intitulată “Inteligența artificială: O declarație de principii evanghelice“, declarația oferă liniile directoare necesare pentru a aborda provocările IA înainte ca tehnologia să devină un fapt împlinit. Mi-am pus rapid semnătura pe declarație.

 

Deși niciunul dintre noi nu știe cu certitudine ce direcție va lua această tehnologie, știm ce principii etice ar trebui să guverneze crearea și implementarea unor tehnologii precum IA.

 

Primul și cel mai important este că niciunei tehnologii nu ar trebui “să i se atribuie un nivel de identitate umană, valoare, demnitate sau agenție morală“. Doar oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și nu ar trebui să permitem niciodată ca tehnologia să submineze acest statut exaltat. Mașinile nu vor fi niciodată oameni.

 

S-ar putea să vă dați ochii peste cap că am crezut că este necesar să spun asta. Trebuie să o spunem – cu voce tare și unii altora – din cel puțin două motive. În primul rând, se vorbește foarte mult despre AI și alte tehnologii care se vor contopi cu biologia umană pentru a crea un nou tip de specie. În timp ce acest lucru este cu siguranță încă un subiect de science-fiction, chiar și discutarea acestei posibilități este genul de subversiune împotriva căruia Declarația ne avertizează.

 

În al doilea rând, la nivel personal, IA amenință deja să înlocuiască oamenii reali în multe dintre viețile noastre. Lumile, conversațiile și prietenii artificiali ne distrag prea des atenția de la cei reali și, pentru unii, pot deveni chiar înlocuitori ai celor reali. Merită să repetăm, daunele pe care ni le poate face tehnologia noastră sunt mult mai grave decât tot ceea ce îi putem face noi. Și, din nou, mașinile nu sunt oameni.

 

Acest material a fost scris în rubrica BreakPoint pe 21 mai 2019 de John Stonestreet și Roberto Rivera în site-ul Christianity.com (de unde a fost preluat). BreakPoint este un program al Colson Center for Christian Worldview. Comentariile BreakPoint oferă un conținut incisiv pe care oamenii nu îl pot găsi în altă parte; un conținut care trece prin ceața relativismului și a ciclului de știri cu adevăr și compasiune. Fondat de Chuck Colson (1931 – 2012) în 1991 ca emisiune radiofonică zilnică, BreakPoint oferă o perspectivă creștină asupra știrilor și tendințelor actuale. Astăzi, o puteți obține în format scris și într-o varietate de formate audio: pe web, la radio sau pe aplicația dvs. preferată de podcast în mișcare.

 

John Stonestreet este președintele Centrului Colson pentru viziune creștină asupra lumii și gazda emisiunii radiofonice BreakPoint, un program radiofonic național zilnic care oferă comentarii provocatoare asupra evenimentelor actuale și a problemelor de viață dintr-o perspectivă biblică. John are diplome de la Trinity Evangelical Divinity School (IL) și Bryan College (TN) și este coautor al cărții Making Sense of Your World: A Biblical Worldview (Dă sens lumii tale: O viziune biblică asupra lumii).

 

Sursă foto și text:

 

https://crestinismtrait.blogspot.com/2023/11/sa-ti-iubesti-inteligenta-artificiala.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Kim Davis condamnată să plătească despăgubiri unui cuplu de homsexuali

 

 

GEANINA GULA

 

Kim Davis, fost ofițer de stare civilă în statul american Kentucky, și care a refuzat să elibereze certificate de căsătorie pentru cuplurile de același sex, trebuie să plătească un total de 260.104 de dolari pentru onorarii și cheltuieli avocaților care au reprezentat un cuplu format din doi bărbați, potrivit ultimei hotărâri a unui judecător federal.

 

Această sumă se adaugă la daunele de 100.000 de dolari pe care Davis trebuie să le achite, după ce a fost găsită vinovată de către un juriu în septembrie anul trecut în cazul Ermold v. Davis.

 

Davis, acum în vârstă de 58 de ani, o creștină evanghelică, a fost reprezentată în instanță de avocați de la Liberty Counsel, o firmă de avocatură pentru drepturile religioase creștine. Avocații ei au susținut că onorariile solicitate de avocații cuplului nu sunt rezonabile, dar judecătorul districtual David L. Bunning nu a fost de acord, potrivit Lexington Herald-Leader.

 

Davis trebuie să plătească onorariile și costurile avocaților bărbaților, deoarece aceștia au avut câștig de cauză în proces, a declarat Bunning.

 

Condamnarea lui Davis s-ar putea întoarce împotriva agendei LGBT

 

În ciuda acestor hotărâri defavorabile, fondatorul și președintele Liberty Counsel, Mat Staver, a spus că: „Acest caz este departe de a se fi încheiat.”

 

„Datorită lui Kim Davis, fiecare funcționar din Kentucky are acum libertatea de a servi ca oficial ales fără a-și compromite convingerile religioase și conștiința. Acest caz are potențialul de a extinde aceleași protecții ale libertății religioase dincolo de Kentucky și de a anula decizia în cazul Obergefell v. Hodges (de la Curtea Supremă a S.U.A.), care a fost decisă în mod greșit și ar trebui să fie anulată”, a adăugat Staver.

 

Avocații lui Davis au anunțat că vor depune o moțiune în această lună pentru a cere Curții Districtuale din Kentucky de Est a SUA să anuleze verdictul juriului împotriva ei. Ei susțin că dovezile prezentate la proces pur și simplu nu susțin acest verdict, deoarece nu au existat venituri pierdute iar la proces nu s-a prezentat nicio mărturie care să susțină existența unui prejudiciul emoțional.

 

Potrivit Liberty Counsel, judecătorul Bunning a permis, de asemenea, în mod nelegal, întrebări referitoare la faptul dacă vreun potențial jurat avea sau nu obiecții religioase sau morale față de „căsătoria între persoane de același sex.”

 

Firma de avocatură a declarat că judecătorul a respins obiecția sa, iar acest lucru le-a permis reclamanților să excludă toți jurații care au convingeri religioase și pe cei care au avut obiecții față de „căsătoria între persoane de același sex”. Această întrebare a exclus în esență jurații pe baza religiei, ceea ce este ilegal în conformitate cu jurisprudența actuală.

 

În cazul în care moțiunea lor este respinsă, Liberty Counsel a declarat că va face apel la Curtea de Apel a celui de-al șaselea circuit și de acolo la Curtea Supremă a Statelor Unite.

 

După cum a relatat CBN News, Davis a atras atenția internațională în august 2015, când a sfidat un ordin al unei instanțe federale de a elibera certificate de căsătorie pentru cuplurile de același sex.

 

Două cupluri diferite de același sex au dat-o în judecată pe Davis mai târziu în acel an, în urma deciziei Obergefell v. Hodges a Curții Supreme, care a legalizat „căsătoria între persoane de același sex” în SUA.

 

Davis a refuzat să le elibereze personal celor două cupluri homosexuale certificate de căsătorie, bazându-se pe convingerea sa că o căsătorie poate fi doar între un bărbat și o femeie. Ea a petrecut cinci zile în închisoare după ce a fost găsită vinovată de sfidarea instanței după ce a refuzat să semneze certificatele de căsătorie ale cuplurilor, potrivit The New York Post. Ea a fost eliberată după ce angajații ei au emis licențele fără semnătura ei.

 

După cum a relatat CBN News, în primul proces împotriva ei, juriul în cazul Yates vs. Davis a dat un verdict de zero daune împotriva lui Davis. Reclamanții au cerut inițial daune de 300.000 de dolari. Juriul a deliberat timp de aproximativ 45 de minute înainte de a da verdictul.

 

Cu toate acestea, în cel de-al doilea caz, Ermold vs. Davis, juriul a acordat daune de 100.000 de dolari (50.000 de dolari pentru fiecare) lui David Ermold și David Moore, în ciuda faptului că a ascultat aceleași probe și aceleași argumente pe care le-a auzit și primul juriu.

 

Într-un interviu acordat în decembrie 2015, reclamanții Ermold și Moore, au recunoscut pentru revista GQ Magazine că nici măcar nu au discutat vreodată despre a se  căsători până când nu au văzut o postare pe rețelele de socializare care anunța un protest la oficiul de stare civilă unde își desfășura Davis activitatea. Cei doi bărbați au mers la biroul lui Davis în cinci ocazii diferite pentru a o confrunta, folosind telefoanele pentru a filma și postând ulterior pe rețelele de socializare, potrivit Liberty Counsel.

 

Avocații susțin că Davis nu este răspunzătoare pentru niciun fel de daune, deoarece avea dreptul la de a acționa conform propriei credințe religioase și a nu elibera certificate de căsătorie sub numele și autoritatea sa, deoarece acest lucru ar încălca convingerile sale religioase.

 

Decizii favorabile în materie de libertate religioasă

 

Când guvernatorul republican Matt Bevin al statului Kentucky și-a preluat mandatul în decembrie 2015, acesta a acordat dreptul de a acționa potrivit credințelor religioase tuturor funcționarilor prin ordin executiv.

 

Apoi, în aprilie 2016, legislativul din Kentucky a acordat în unanimitate tuturor funcționarilor civili posibilitatea de a-și urma propriile convingeri religioase și de conștiință și a nu emite certificate de căsătorie care intră în conflict cu convingerile lor religioase, a precizat firma de avocatură.

 

Davis a fost revocată din funcție în 2018.

 

Apoi, în 2019, un grup de trei judecători de la Curtea de Apel a celui de-al șaselea circuit al SUA a decis în unanimitate că Davis poate fi dată în judecată pentru acțiunile sale în calitate de funcționar public.

 

Liberty Counsel susține că Davis avea dreptul de a-și urma convingerile sale religioase sincere cu privire la căsătorie, atât în temeiul Primului Amendament, cât și al legislației din Kentucky, și că nu ar trebui să fie trasă la răspundere pentru că a solicitat libertatea de acționa conform conștiinței, libertate pe care a primit-o în decembrie 2015.

 

Știre preluată de pe www.stiricrestine.ro

 

Sursa: CBN News

 

 

https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/kim-davis-condamnata-sa-plateasca-despagubiri-unui-cuplu-de-homsexuali/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Tu stiai ca?

 

 

Când un lup pierde lupta împotriva altui lup și-și dă seama că nu mai are șanse de câștig, lupul care pierde în mod pașnic își oferă jugulara adversarului, de parcă i-ar spune „am pierdut, să punem capăt”.

Totuși, în acel moment se întâmplă incredibilul: lupul învingător, în mod inexplicabil, paralizează!?!

O forță veche de o mie de ani îl împiedică să-l omoare pe cel care are “smerenia” să recunoască înfrângerea.

Un mecanism primar, încorporat în ADN sau dincolo de acesta, se declanșează în lupul învingător și îi amintește că specia este mai importantă decât plăcerea de a elimina adversarul. Ce ceasornicarie instinctivă minunată!

Nimeni nu l-ar numi laș pe lupul care se predă și nici pe cel care paralizează de milă, pur și simplu se întâmplă …minunea!

Niciun câștigător, niciun învins!

Ambii lupi se îndepărtează și roata vieții continuă.

Dacă oamenii ar învăța lecția de la lupi în loc să continue să se “măcelărească” unii pe alții din mândrie și sete de putere!

Găsim frumoasa lucrare a Domnului observând limbajul naturii….

Nimic fără Dumnezeu!!!

…oamenii nenascuti din nou din Samanta lui Dumnezeu sunt mai rai decat toti dulaii si haitele de lupi la un loc …

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Trădarea

 

 

„Pe când vorbea El încă, iată că a venit o gloată. Şi cel ce se chema Iuda, unul din cei doisprezece, mergea în fruntea lor. El s-a apropiat de Isus, ca să-L sărute. Şi Isus i-a zis: «Iuda, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?»“ (Luca 22, 47-48) 

  După ce satan a fost complet înfrânt în grădina Ghetsimani, a apărut pe scenă diavolul omenesc, Iuda. Aşa cum se întoarce persanul în fuga sa, ca să arunce săgeata nimicitoare, tot aşa duşmanul de moarte şi-a îndreptat sabia spre Isus, folosindu-se de trădătorul în care intrase. Iuda era reprezentantul diavolului şi o unealtă foarte credincioasă a lui, fiind gata de a-i sluji. Cel rău a luat complet în stăpânire inima omului infidel şi aşa cum s-a întâmplat cu porcii în care intraseră dracii, tot aşa s-a întâmplat cu el coborând rapid. Răutatea iadului a făcut din prietenul Mântuitorului un trădător necredincios, căci prin acesta pumnalul a fost înfipt direct în mijlocul inimii Sale sângerânde.

 

  Însă aşa cum Dumnezeu este în toate lucrurile mai înţelept decât satan şi Domnul bunătăţii este superior prinţului răutăţii, prin această trădare laşă a fost împlinită o profeţie, iar Hristos a fost confirmat încă o dată ca fiind Mesia cel făgăduit. Nu era Iosif un model al Domnului Isus? Aşa cum s-a întâmplat cu acel tânăr, s-a petrecut şi cu Domnul Isus – a fost vândut de fraţii Săi. Nu era Isus un alt Samson, prin a cărui putere porţile iadului urmau să fie smulse din temeliile lor? Iată, aşa cum s-a întâmplat cu Samson, Isus a fost legat de concetăţenii Lui şi predat duşmanului. Nu ştiţi că El S-a asemănat cu David? N-a fost David părăsit de Ahitofel, prietenul său credincios şi sfătuitorul lui?

 

  Prieteni şi fraţi, nu conţin cuvintele psalmistului o împlinire exactă cu privire la trădarea Domnului nostru? Ce profeţie ar putea fi mai exactă ca relatarea Psalmilor 41 şi 55?

 

  În Psalmul 41 citim: „Chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea.“ Iar în Psalmul 55 psalmistul este şi mai clar: „Nu un vrăjmaş mă batjocoreşte, căci aş suferi: nu potrivnicul meu se ridică împotriva mea, căci m-aş ascunde dinaintea lui. Ci tu, pe care te socoteam una cu mine, tu, frate de cruce şi prieten cu mine! Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu!“

 

  Chiar şi un loc întunecat din profeţii mici trebuia să se împlinească exact – Mântuitorul trebuia să fie trădat de prietenul Său pentru treizeci de arginţi, preţul unui sclav neînsemnat.

 

  O, tu, duşman rău, vei constata în cele din urmă că înţelepciunea ta este o mare nebunie! Domnul va râde de planurile şi loviturile tale viclene. De fapt, fără să ştii, eşti sclavul aceluia pe care îl dispreţuieşti. În toată lucrarea neagră, pe care o faci cu atâta zel, nu eşti mai bun ca un înjosit băiat de bucătărie din bucătăria împăratului împăraţilor.

 

  Să ne reîntoarcem la tema noastră, trădarea Domnului nostru. Îndreptaţi-vă toate gândurile voastre spre Domnul Isus, Cel trădat, şi după ce v-aţi preocupat un timp mai lung cu aceasta, uitaţi-vă serios la faţa ticăloasă a lui Iuda, trădătorul; ni se va prezenta ca un semn de atenţionare cu privire la păcat.

 

 

Domnul nostru este trădat într-un mod mişelesc şi nerecunoscător…

 

 

 Det. aici

http://www.mesagerul-crestin.net/CB_NT/HTM/Tradarea.htm

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lasă pe poporul Meu să plece!

 

 

  1. H. Mackintosh

 

În cartea Exod putem să vedem patru obiecţii subtile ale lui faraon în calea eliberării şi a separării complete a poporului lui Dumnezeu faţă de ţara Egiptului. Prima dintre acestea o găsim în Exod 8:25 : „Şi faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a zis: «Mergeţi, jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!»“. Este necesar să precizăm aici că atât împotrivirea vrăjitorilor, cât şi obiecţiile lui faraon reprezentau, în realitate, lucrările lui Satan, care stătea în spatele întregii scene; iar scopul evident al acestei propuneri a lui faraon a fost să împiedice mărturia Numelui Domnului – o mărturie care era legată de separarea deplină a poporului Său de Egipt. În mod evident, ei nu ar fi reprezentat o astfel de mărturie dacă ar fi rămas în Egipt, chiar dacă ar fi adus jertfe lui Dumnezeu acolo. Ei s-ar fi aflat pe acelaşi teren cu egiptenii necircumcişi şi L-ar fi aşezat pe Iahve pe acelaşi nivel cu dumnezeii Egiptului. Într-un astfel de caz, un egiptean ar fi putut spune unui israelit: «Eu nu văd nicio diferenţă între noi, voi aveţi închinarea voastră, iar noi o avem pe a noastră; totul este la fel».

 

Este un lucru comun acceptat, iar oamenii văd că este corect, ca oricine să aibă o religie, oricare ar fi ea. Adesea se spune: «Totul este să fim sinceri şi să nu ne amestecăm în ceea ce cred cei de lângă noi, însă nu contează ce formă de religie avem». Acesta este felul de a gândi al oamenilor despre ceea ce ei numesc religie; este însă foarte evident că gloria Numelui Domnului Isus nu are nicio parte în toate acestea. Cerinţa separării este lucrul în faţa căruia vrăjmaşul se opune şi pe care inima omului nu îl poate înţelege. Inima poate avea nevoie de religiozitate, deoarece conştiinţa îi mărturiseşte că nu este totul în regulă din punct de vedere moral, însă şi lumea simte o astfel de nevoie. A nu te separa este ca şi cum I-ai «aduce jertfe lui Dumnezeu în ţară»; iar obiectivul lui Satan este atins atunci când oamenii acceptă o religie a lumii şi refuză să iasă „din mijlocul lor şi fie despărţiţi“ (2. Corinteni 6:17 ). În mod hotărât, scopul lui a fost să împiedice mărturia dată pentru Numele lui Dumnezeu pe pământ. Acesta a fost scopul său diabolic: „Mergeţi, jertfiţi Dumnezeului vostru în ţară!“. Cât de mult ar fi fost slăbită mărturia, dacă ei ar fi făcut aşa! Scopul celui rău ar fi fost atins! Poporul lui Dumnezeu în Egipt, iar Dumnezeu, pus în legătură cu idolii Egiptului! Teribilă blasfemie!

 

Cititorule, trebuie să analizăm cu toată atenţia această temă! Efortul de a-l face pe Israel să se închine lui Dumnezeu în Egipt descoperă un principiu mult mai profund decât ne-am putea imagina la prima vedere. Vrăjmaşul s-ar bucura dacă ar putea în orice timp, prin orice mijloace şi în orice împrejurări să atragă aparenţa aprobării divine peste religia lumii. Acest fel de religie nu-l deranjează deloc. El îşi atinge la fel de bine scopul prin ceea ce se numeşte „religia lumii“, ca şi prin orice alt mijloc. El câştigă un punct important atunci când reuşeşte să convingă pe un creştin adevărat să nu se opună religiei lumii. Este lucru dovedit că nu există nimic care să atragă atâta împotrivire ca principiul separării de această lume rea. Poţi avea aceleaşi opinii, poţi predica aceeaşi învăţătură şi poţi face aceleaşi lucrări, dar, dacă doar încerci, chiar şi în cea mai mică măsură, să asculţi de poruncile divine: „depărtează-te şi de aceştia“ (2. Timotei 3:5 ) şi „ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi“ (2. Corinteni 6:17 ), vei avea parte de cea mai mare împotrivire. Cum se explică această atitudine? În principal prin faptul că, prin separarea de această lume deşartă, creştinul poate purta o mărturie pentru Hristos, aşa cum nu ar fi putut-o face niciodată dacă ar fi rămas în legătură cu ea.

 

Este o mare diferenţă între religia omenească şi Hristos. Un biet hindus întunecat îţi poate vorbi despre religia lui, dar el nu ştie nimic despre Hristos. Apostolul nu spune: «Dacă este vreo mângâiere în religie», deşi fără îndoială că adepţii fiecărei religii găsesc o oarecare mângâiere în ea. Însă Pavel şi-a găsit mângâierea în Hristos, după ce probase sub orice formă ineficacitatea religiei, în formele ei cele mai plăcute şi mai măreţe (vedeţi Galateni 1:13,14 ; Filipeni 3:4-11 ).

 

Într-adevăr, Duhul lui Dumnezeu ne vorbeşte despre „religia curată şi neîntinată“ (Iacov 1:27 ), dar omul nenăscut din nou nu poate, în niciun fel, să aibă vreo parte în ea. Căci cum ar fi posibil să aibă vreo parte în ceea ce trebuie să fie „curat şi neîntinat“? O astfel de religie este din cer, care este sursa a tot ceea ce este curat şi plăcut. Ea este exclusiv înaintea ochilor Celui care este „Dumnezeu şi Tatăl“; ea poate fi exercitată doar de aceia care au primit o natură nouă crezând în Numele Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1:12,13 ; Iacov 1:18 ; 1. Petru 1:23 ; 1. Ioan 5:1 ). Iar în final ni se arată că ea este guvernată de două principii practice foarte importante, manifestate prin compasiune şi sfinţenie personală: „a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor“ şi „a te păstra neîntinat de lume“ (Iacov 1:27 ). Dacă privim lista completă a adevăratelor roade creştine, vom observa că ele se încadrează sub aceste două cerinţe dominante. Este deosebit de interesant să vedem, atunci când ne preocupăm fie cu Exod 8 , fie cu Iacov 1 , că despărţirea de lume este prezentată ca fiind o condiţie obligatorie în adevărata slujire a lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce nu este „curat şi neîntinat“ nu poate fi acceptat înaintea lui Dumnezeu şi nici nu poate primi pecetea Lui aprobatoare dacă a fost profanat de acest „veac rău“. „Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul; şi nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, spune Domnul, Cel Atotputernic“ (2. Corinteni 6:17,18 ).

 

În Egipt nu exista un loc de întâlnire pentru Iahve cu răscumpăraţii Săi; în cazul lor, răscumpărarea şi despărţirea de Egipt au însemnat unul şi acelaşi lucru. Dumnezeu a spus: „M-am coborât ca să-i eliberez“, şi nimic mai puţin decât acest lucru nu L-ar fi putut satisface sau glorifica. O mântuire care i-ar fi lăsat tot în Egipt nu putea fi mântuirea lui Dumnezeu. Mai mult, trebuie să nu uităm că scopul lui Iahve în ce priveşte mântuirea lui Israel şi distrugerea lui faraon era ca „Numele Lui să fie făcut cunoscut pe tot pământul“ (Exod 9:18 ). În ce fel ar fi fost cunoscut Numele Lui pe tot pământul, dacă poporul Său ar fi încercat să I se închine în Egipt? Acest scop sau nu ar fi fost împlinit deloc, sau ar fi fost împlinit într-un mod fals. De aceea, pentru a fi făcut cunoscut caracterul lui Dumnezeu într-un mod deplin şi exact, era obligatoriu ca poporul Său să fie eliberat în mod desăvârşit şi separat în întregime de Egipt, iar acest lucru este absolut necesar şi acum. Pentru a putea da o mărturie clară pentru Fiul lui Dumnezeu este nevoie ca toţi cei care Îi aparţin cu adevărat să fie separaţi de acest veac rău. „Har vouă şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, a Căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin“ (Galateni 1:3-5 ).

 

Galatenii începuseră să primească o religie carnală şi lumească – o religie a poruncilor – care se ocupa cu „zile şi luni şi timpuri şi ani“; iar apostolul îşi începe epistola spunându-le că Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi cu scopul de a-Şi elibera poporul din chiar aceste lucruri. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie despărţit, dar nu prin orice mijloace, nu pe temeiul unei superiorităţi personale sau al unei sfinţenii personale, ci pe temeiul faptului că ei sunt poporul Său, iar în acest fel să poată răspunde în mod corect şi înţelept scopului harului Său, care doreşte să îi unească cu Sine Însuşi şi să-Şi ataşeze Numele de ei. Un popor care încă se afla în mijlocul întinăciunilor şi al urâciunilor Egiptului nu ar fi putut fi o mărturie pentru Cel sfânt; şi nici acum nu poate exista o mărturie strălucită şi echilibrată pentru Hristosul crucificat şi înălţat, dacă este amestecată cu întinăciunile unei lumi religioase corupte.

 

Răspunsul pe care Moise l-a dat primei obiecţii ridicate de faraon a fost unul cu adevărat memorabil: „Nu se cuvine să facem aşa, pentru că am aduce Domnului Dumnezeului nostru jertfe care sunt o urâciune egiptenilor; iată, dacă vom aduce jertfe care sunt o urâciune egiptenilor, înaintea ochilor lor, nu ne vor ucide ei cu pietre? Vom merge cale de trei zile în pustie şi vom jertfi Domnului Dumnezeului nostru, cum ne va porunci“ (Exod 8:26,27 ). Aceasta este adevărata separare de Egipt: „Vom merge cale de trei zile în pustie“. Credinţa nu poate fi satisfăcută cu nimic mai puţin decât cu aceasta. Israelul lui Dumnezeu trebuia să fie despărţit de ţara morţii şi a întunericului, prin puterea învierii. Apele Mării Roşii trebuiau să se rostogolească între răscumpăraţii lui Dumnezeu şi Egipt, ca ei să poată aduce jertfe după rânduială lui Iahve. Dacă ar fi rămas în Egipt, ar fi trebuit să jertfească Domnului chiar lucrurile care erau o urâciune * înaintea egiptenilor. Acest lucru nu trebuia făcut niciodată. În Egipt nu putea fi nici cort, nici templu şi nici altar. Nu era niciun loc, pe tot cuprinsul acelei ţări, pentru vreo slujire de acest fel. De fapt, aşa cum vom vedea în continuare, Israel nu a cântat nici măcar un vers din vreo cântare de laudă, până când întreaga adunare nu a stat, în puterea unei răscumpărări depline, pe partea cealaltă a Mării Roşii. Exact aşa stau lucrurile şi acum. Înainte să devină un închinător conştient, un slujitor acceptat sau un martor eficace, credinciosul trebuie să cunoască locul în care moartea şi învierea lui Hristos l-au aşezat pentru totdeauna.

 

* Cuvântul „urâciune“ este folosit cu referire la lucrurile la care se închinau egiptenii.

 

Chestiunea pusă în discuţie nu este dacă cineva este copil al lui Dumnezeu sau nu. Mulţi copii ai lui Dumnezeu sunt foarte departe de a cunoaşte în mod personal rezultatele depline ale morţii şi ale învierii lui Hristos. Ei nu aprofundează adevărul preţios că moartea lui Hristos le-a îndepărtat păcatele pentru totdeauna şi că ei sunt în mod deplin părtaşi ai vieţii Lui de înviere, viaţă cu care păcatul nu mai poate avea nimic de-a face. Hristos a devenit blestem pentru noi, dar nu – aşa cum ar vrea unii să ne înveţe – prin faptul că El ar fi fost născut sub blestemul unei legi încălcate, ci din cauză că El a fost atârnat pe lemn (comparaţi cu atenţie Deuteronom 21:23 cu Galateni 3:13 ). Noi am fost sub blestem din cauză că nu am păzit legea; însă Hristos, Omul desăvârşit, a glorificat legea şi a ridicat-o la loc de cinste prin chiar faptul că, ascultând de ea în mod perfect, a devenit blestem pentru noi, fiind atârnat pe lemn. Astfel, în viaţa Lui a onorat legea lui Dumnezeu, iar în moartea Lui a purtat blestemul nostru. De aceea, acum nu mai există nici vină, nici blestem, nici mânie şi nici condamnare pentru cel credincios şi, chiar dacă trebuie să fie manifestat în faţa tronului de judecată al lui Hristos, acel tron se va dovedi a-i fi la fel de favorabil pe cât îi este acum tronul de har. Acel loc va face să se manifeste adevărul despre starea credinciosului, anume că nu mai există nimic care să-i fie împotrivă; tot ceea ce el este se va dovedi a fi lucrarea lui Dumnezeu. El l-a ridicat din starea de moarte şi de condamnare şi l-a făcut exact ceea ce El vrea să fie. Judecătorul Însuşi i-a îndepărtat toate păcatele şi El reprezintă dreptatea lui, astfel că scaunul de judecată nu-i poate fi decât favorabil. Da, va fi declarat în mod public – către cer, pământ şi iad – că acela care este spălat de păcate în sângele Mielului este atât de curat cât îl poate face Dumnezeu (vedeţi Ioan 5:24 ; Romani 8:1 ; 2. Corinteni 5:5,10,11 ; Efeseni 2:10 ). Tot ceea ce trebuia făcut a făcut Dumnezeu Însuşi. În mod sigur, El nu-Şi va condamna propria lucrare. Dumnezeu Însuşi S-a îngrijit de dreptatea care era necesară. Cu siguranţă că El nu va găsi vreun defect în ea. Lumina tronului de judecată va fi suficient de strălucitoare ca să împrăştie orice ceaţă şi orice nor care tinde să întunece gloria incomparabilă şi meritele care aparţin crucii şi va arăta că cel credincios este „în totul curat“ (Ioan 13:10 ; 15:3 ; Efeseni 5:27 ).

 

Deoarece aceste adevăruri fundamentale nu sunt ţinute în toată simplitatea credinţei, mulţi copii ai lui Dumnezeu se plâng de lipsa unei păci solide, de fluctuaţii ale stării lor spirituale şi de suişuri şi coborâşuri ale vieţii lor practice. Orice îndoială care se ridică în inima unui creştin este o dezonoare adusă Cuvântului lui Dumnezeu şi jertfei Domnului Isus Hristos. Acest lucru se întâmplă deoarece creştinul nu se încălzeşte încă de pe acum la lumina care va străluci din tronul de judecată, ba încă este cuprins de îndoială şi de frică. Şi totuşi, acele lucruri de care se plâng atât de mulţi, acele fluctuaţii şi ezitări sunt doar consecinţe neînsemnate, atât timp cât afectează doar experienţa lor. Însă efectul produs asupra închinării, asupra slujirii şi asupra mărturiei pe care ei o dau este mult mai serios, întrucât afectează slava Domnului. Din nefericire, acesta este un subiect care, în general, nu-i preocupă pe aceştia, deoarece principalul lor obiectiv este mântuirea personală; aceasta reprezintă ţinta şi scopul majorităţii creştinilor mărturisitori. Suntem înclinaţi să socotim orice lucru care ne afectează pe noi ca fiind esenţial; în timp ce tot ceea ce afectează gloria lui Hristos în noi şi prin noi socotim a fi neesenţial.

 

Totuşi, este bine să vedem că acelaşi lucru care dă o pace stabilă sufletului ne aşază, de asemenea, în poziţia de a aduce o închinare inteligentă, o slujire acceptată şi o mărturie eficace. În capitolul 15 din 1 Corinteni, apostolul prezintă moartea şi învierea lui Hristos ca fiind marele fundament al oricărui lucru. „Şi vă fac cunoscut, fraţilor, evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi şi primit-o, în care şi staţi, prin care şi sunteţi mântuiţi (dacă ţineţi cu tărie cuvântul pe care vi l-am vestit), afară numai dacă n-aţi crezut în zadar. Pentru că v-am dat întâi ce am şi primit: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; şi că a fost înmormântat; şi că a înviat a treia zi, după Scripturi“ (1. Corinteni 15:1-4 ). Aici evanghelia ne este prezentată într-o declaraţie scurtă şi cuprinzătoare. Hristosul mort şi înviat este fundamentul lucrării de mântuire: „Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greşelile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră“ (Romani 4:25 ). A-L vedea pe Isus, prin ochii credinţei, pironit pe cruce şi aşezat pe tron trebuie să ofere conştiinţei o pace solidă, iar inimii, o libertate perfectă. Privind în mormânt, îl vedem gol; privind la tron, îl vedem ocupat. Astfel, ne putem continua drumul cu bucurie. Domnul Isus, pe cruce, a împlinit orice lucru în favoarea poporului Său; iar dovada cu privire la aceasta este faptul că acum stă la dreapta lui Dumnezeu. Hristosul înviat reprezintă dovada că răscumpărarea este împlinită; iar dacă răscumpărarea este un fapt împlinit, pacea credinciosului are o bază solidă. Nu noi suntem cei care am făcut pacea, şi nici nu am fi putut-o face vreodată. Din contră, orice încercare a noastră de a produce pacea nu ar face decât să dovedească faptul că suntem capabili de a produce doar conflict şi duşmănie. Însă Hristos a făcut pace prin sângele crucii Lui şi S-a aşezat pe tronul Său în ceruri, după ce a biruit orice vrăjmaş. Prin El poate acum Dumnezeu propovădui pacea. Domnul evangheliei proclamă această pace, iar sufletul care crede evanghelia are pace – o pace stabilă înaintea lui Dumnezeu, pentru că Hristos este pacea lui (vedeţi Fapte 10:36 ; Romani 5:1 ; Efeseni 2:14 ; Coloseni 1:20 ). În acest fel, Dumnezeu nu doar că a împlinit cerinţele Sale, dar, acţionând aşa, El a găsit o dreptate divină pe temeiul căreia a făcut ca afecţiunile Sale fără margini să curgă chiar şi până la cei mai vinovaţi urmaşi ai lui Adam.

 

Apoi, în ceea ce priveşte rezultatele practice, crucea lui Hristos nu doar că a îndepărtat păcatele credincioşilor, dar, de asemenea, a rupt pentru totdeauna legătura lor cu lumea. Pe acest temei, credinciosul are privilegiul de a socoti lumea ca pe un lucru răstignit, şi el însuşi să fie socotit de ea ca unul răstignit. Aşa stau lucrurile în ceea ce priveşte legăturile credinciosului cu lumea. Ea este răstignită faţă de el şi el faţă de ea. Aceasta este poziţia adevărată şi plină de demnitate a fiecărui creştin adevărat. Preţuirea lumii faţă de Hristos a fost exprimată prin locul în care aceasta L-a aşezat în mod deliberat. Ea a fost pusă să aleagă între un ucigaş şi Hristos; l-a eliberat pe ucigaş, dar pe Hristos L-a răstignit pe cruce, între doi tâlhari. Dacă cel credincios va umbla pe urmele paşilor lui Hristos – dacă se adapă din Duhul Său şi manifestă spiritul Său – va avea parte de aceeaşi preţuire din partea lumii. În acest fel va ajunge nu doar să înţeleagă că poziţia lui înaintea lui Dumnezeu este de răstignit împreună cu Hristos, ci şi să realizeze acest lucru în umblarea şi experienţa lui zilnică.

 

Însă, în timp ce crucea taie legătura dintre credincios şi lume, învierea îl aduce în puterea unor legături şi asocieri cu totul noi. Dacă la cruce vedem preţuirea pe care lumea a avut-o faţă de Hristos, în înviere vedem preţuirea lui Dumnezeu faţă de El. Lumea L-a crucificat, dar „Dumnezeu L-a înălţat foarte sus“ (Filipeni 2:9 ). Omul I-a dat locul cel mai de jos, Dumnezeu I l-a dat pe cel mai înalt; şi atât de mult credinciosul este chemat să fie în părtăşie deplină cu Dumnezeu, în privinţa gândirii sale despre Hristos, încât poate închide obloanele spre lume şi o poate socoti ca un lucru răstignit. Deoarece credinciosul se află pe o cruce, iar lumea pe alta, distanţa morală dintre cele două este, într-adevăr, enormă, iar dacă este enormă în principiu, aşa trebuie să fie şi în practică. Lumea şi creştinul nu au absolut nimic în comun; şi nici nu vor avea, cu excepţia stării în care creştinul Îşi tăgăduieşte Domnul şi Stăpânul. Credinciosul se dovedeşte a fi fals faţă de Hristos în aceeaşi măsură în care are părtăşie cu lumea.

 

Totul este foarte clar; dar, preaiubite cititor creştin, unde ne aşază toate acestea faţă de lume? Complet afară din ea! Noi suntem morţi faţă de această lume şi vii împreună cu Hristos. Dintr-o dată suntem părtaşi ai lepădării Lui de către pământ şi ai acceptării Lui de către cer; iar bucuria celei din urmă ne face să socotim ca un nimic încercarea legată de cea dintâi. Să fiu lepădat de pământ, fără să ştiu că am rezervate un loc şi o parte acolo sus, aceasta ar fi de nesuportat; însă când gloriile cerului umplu viziunea sufletului, cele pământeşti îşi pierd cu totul valoarea.

 

Dar poate cineva s-ar simţi îndreptăţit să întrebe: „Ce este lumea?“. Cu greu am găsi un termen mai dificil de definit ca cel de „lume“ (sau „lumesc“), iar aceasta pentru că în general suntem predispuşi să spunem că „lumescul“ începe la o treaptă sau două mai jos de treapta pe care ne aflăm noi. Totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu defineşte cu precizie cuvântul „lume“ atunci când spune că tot ceea ce este în ea „nu este de la Tatăl“ (1. Ioan 2:16 ). De aceea, cu cât mai profundă este părtăşia pe care o am cu Tatăl, cu atât voi cunoaşte mai bine ce este lumea. Acesta este felul divin de a da învăţătură. Cu cât mai mult îţi găseşti plăcerea în dragostea Tatălui, cu atât mai mult vei lepăda lumea. Dar cine ni-L descoperă pe Tatăl? Fiul! Cum? Prin puterea Duhului Sfânt! De aceea, cu cât pot să mă adap mai mult, prin puterea Duhului Sfânt, care trebuie să fie neîntristat, din revelaţia pe care Fiul o face despre Tatăl, cu atât mai corectă va fi judecata mea despre ceea ce reprezintă lumea. Trebuie mai întâi ca hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu să se extindă în inimă, înainte ca discernerea cu privire la ceea ce este lumesc să devină mai rafinată. Cu greu putem defini ceea ce înseamnă cuvântul lumesc. Acesta este, aşa cum cineva a spus, «trecerea gradată dinspre alb spre negru complet». Acest lucru este foarte adevărat. Nu poţi aşeza un hotar şi să spui: «Aici începe ce este lumesc». Însă simţămintele pătrunzătoare şi delicate ale naturii divine se feresc de aceste lucruri. Singurul lucru de care avem nevoie, pentru a ne detaşa de orice formă de lumesc, este să umblăm în puterea noii naturi. „Umblaţi în Duh şi nicidecum nu veţi împlini pofta cărnii“ (Galateni 5:16 ). Umblaţi cu Dumnezeu şi nu veţi umbla cu lumea. A face demarcări reci şi rigide nu este de niciun folos. Lucrul de care avem nevoie este puterea vieţii divine. Trebuie să înţelegem însemnătatea şi aplicaţia spirituală a mersului „cale de trei zile în pustie“, prin care să fim separaţi de orice lucru, nu doar de cuptoarele de cărămizi şi de ispravnicii Egiptului, ci şi de templele şi de altarele acestuia.

 

A doua obiecţie pe care a ridicat-o faraon a împrumutat foarte mult din caracterul şi din tendinţa celei dintâi. „Şi faraon a zis: «Vă voi lăsa să plecaţi, ca să jertfiţi Domnului Dumnezeului vostru în pustie, numai nu mergeţi foarte departe»“ (Exod 8:28 ). Dacă el nu a putut să-i ţină în Egipt, a încercat să-i ţină cel puţin aproape de acesta, astfel încât să poată lucra asupra lor prin diverse influenţe. În acest fel ei ar fi putut fi aduşi înapoi, iar mărturia lor ar fi fost zădărnicită într-o măsură mai mare decât dacă nu ar fi părăsit niciodată Egiptul. Persoanele care aparent au părăsit lumea, dar care apoi s-au întors în ea, au adus mai multă pagubă cauzei lui Hristos decât dacă ar fi rămas în lume în mod complet. Pentru că este ca şi cum ei au mărturisit că, probând cele cereşti, au descoperit că lucrurile pământeşti sunt mai bune şi mai satisfăcătoare.

 

Şi aceasta nu este totul. Efectul moral al adevărului asupra conştiinţei oamenilor neconvertiţi este împiedicat în mod trist, prin exemplele unor mărturisitori care s-au întors la lucrurile pe care se părea că le părăsiseră. Acest lucru nu înseamnă că astfel de cazuri îi oferă vreo scuză legitimă unuia care respinge adevărul lui Dumnezeu, deoarece fiecare este responsabil în mod personal şi va da socoteală cu privire la sine însuşi înaintea Lui. Totuşi, efectul produs de astfel de persoane este foarte dăunător. „Pentru că, dacă, după ce au scăpat de necurăţiile lumii, prin cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Isus Hristos, încurcându-se din nou, sunt învinşi de acestea, starea lor din urmă este mai rea decât cea dintâi. Pentru că ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă dată lor“ (2. Petru 2 ; 20 ,21).

 

De aceea, dacă cineva „nu merge foarte departe“, mai bine nu ar merge deloc. Vrăjmaşul ştie bine acest lucru. Aşa se explică cea de-a doua obiecţie. Lucrul care se potriveşte de minune scopurilor sale este să facă pe cineva să rămână pe graniţă. Cei care ocupă acest teren nu sunt nici într-o parte, nici într-alta; şi, de fapt, oricare ar fi influenţa pe care ei ar exercita-o, ea conduce întotdeauna în direcţia greşită.

 

Este foarte important să observăm că planul lui Satan, în toate aceste obiecţii, a fost să împiedice mărturia Numelui Dumnezeului lui Israel, care putea fi dată doar după ce poporul avea să meargă „cale de trei zile în pustie“. Aceasta însemna de fapt „a merge foarte departe“. Era mult mai mult decât îşi putea imagina faraon şi trecea dincolo de sfera în care el îi putea urmări. Ce lucru binecuvântat ar fi dacă toţi cei care mărturisesc că au ieşit afară din Egipt ar „merge foarte departe“ în duhul gândirii lor şi în caracterul lor şi dacă ar recunoaşte în mod conştient crucea şi mormântul ca fiind hotarul dintre ei şi lume! Niciun om care acţionează doar prin energia firească nu poate să se aşeze pe acest teren. Psalmistul spune: „Şi nu intra la judecată cu slujitorul tău, pentru că înaintea Ta niciun om viu nu este drept“ (Psalmul 143:2 ). Acesta este adevărul şi cu privire la separarea de lume, reală şi efectivă. „Niciun om viu“ nu poate lua această poziţie. Doar prin „moartea împreună cu Hristos“ şi „învierea împreună cu El, prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu“, poate fi cineva îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu sau separat de lume. Fie ca toţi cei care mărturisesc că sunt creştini şi care se numesc în acest fel să „meargă foarte departe“! Atunci lămpile lor vor da o lumină intensă şi constantă, iar trâmbiţele lor vor scoate un sunet clar. Drumul lor va fi unul demn, iar experienţele lor vor fi profunde şi bogate. Pacea lor va curge ca un râu; afecţiunile lor vor fi cereşti, iar hainele le vor fi nepătate. Şi, deasupra tuturor acestor lucruri, Numele Domnului Isus Hristos va fi proslăvit în ei, prin puterea Duhului Sfânt, potrivit cu voia lui Dumnezeu, Tatăl lor.

 

A treia obiecţie cere o atenţie deosebită. „Şi i-au întors pe Moise şi pe Aaron la faraon. Şi el le-a zis: «Mergeţi, slujiţi Domnului Dumnezeului vostru! Cine şi care vor merge?». Şi Moise a zis: «Vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre; cu turmele noastre şi cu cirezile noastre vom merge, pentru că avem o sărbătoare pentru Domnul». Şi el le-a zis: «Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe pruncii voştri! Vedeţi că răul este înaintea voastră! Nu aşa; mergeţi deci voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, pentru că aceasta doriţi». Şi au fost daţi afară dinaintea feţei lui faraon“ (Exod 10:8-11 ). Aici îl vedem din nou pe vrăjmaş încercând să dea o lovitură de moarte mărturiei Numelui Dumnezeului lui Israel. Părinţii în pustie, iar copiii în Egipt! Teribilă anomalie! Aceasta ar fi constituit doar o jumătate de eliberare, nefolositoare pentru Israel şi dezonorantă pentru Dumnezeul lui Israel. Acest lucru este de neacceptat. Dacă şi-ar fi lăsat copiii acolo, nu s-ar fi putut spune despre părinţi că au părăsit Egiptul, deoarece copiii erau parte din ei. Într-un astfel de caz s-ar fi putut spune, cel mult, că în parte ei slujeau lui Iahve, iar în parte lui faraon. Dar Iahve nu putea avea nimic în comun cu faraon. El trebuia să aibă ori totul, ori nimic. Acesta reprezintă un principiu foarte important pentru părinţii creştini. Fie ca şi noi să preţuim acest lucru în inimile noastre! Este privilegiul nostru binecuvântat să contăm pe Dumnezeu pentru copiii noştri şi să-i „creştem în disciplina şi sub mustrarea Domnului“ (Efeseni 6:4 ). Nu trebuie să ne mulţumim cu mai puţin decât avem noi înşine, în ceea ce-i priveşte pe micuţii noştri.

 

A patra obiecţie a lui faraon, şi ultima, a fost cu privire la turme şi la cirezi. „Şi faraon l-a chemat pe Moise şi a zis: «Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele şi cirezile voastre să rămână; chiar şi pruncii voştri vor merge cu voi»“ (Exod 10:24 ). Cu câtă perseverenţă luptă Satan pentru fiecare centimetru de teren, pentru a împiedica ieşirea lui Israel din Egipt! La început a încercat să-i ţină în ţară, apoi aproape de ţară, apoi să ţină o parte dintre ei în ţară, iar în final, când nu a avut succes în niciuna din primele trei strategii, a încercat să-i trimită fără ca ei să aibă posibilitatea de a sluji Domnului. Dacă nu poate să-i împiedice pe slujitori, în mod personal, el va căuta să-i împiedice să slujească, ceea ce în final înseamnă acelaşi lucru. Dacă nu-i poate face să jertfească în ţară, încearcă să-i trimită afară din ea fără jertfele prin care să se închine.

 

În răspunsul dat de Moise la această ultimă obiecţie găsim o declaraţie minunată prin care Domnul Îşi afirmă drepturile esenţiale asupra poporului Său. „Şi Moise a zis: «Tu să ne dai şi jertfe şi arderi-de-tot în mâinile noastre, ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru; turmele noastre vor merge de asemenea cu noi, nicio copită nu va rămâne, pentru că din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru; şi nu ştim cu ce vom sluji Domnului până nu vom ajunge acolo»“ (Exod 10:25,26 ). Doar atunci când poporul lui Dumnezeu îşi ocupă locul, în credinţă ca de copil, pe acel teren binecuvântat pe care moartea şi învierea i-a aşezat, pot avea înţelegerea deplină a cerinţelor Lui asupra lor. „Nu ştim cu ce vom sluji Domnului până nu vom ajunge acolo“ (versetul 26). Aceasta înseamnă că ei nu cunosc cerinţele divine, în ceea ce priveşte responsabilitatea lor, până când nu merg „cale de trei zile în pustie“. Aceste lucruri nu pot fi cunoscute în mijlocul atmosferei aglomerate şi poluate a Egiptului. Răscumpărarea trebuie să fie cunoscută ca un fapt împlinit, înainte de a exista o înţelegere corectă şi deplină a responsabilităţii. Toate acestea se desfăşoară într-un mod perfect şi armonios. „Dacă doreşte cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătură“ (Ioan 7:17 ). Trebuie mai întâi să ies din Egipt, în puterea morţii şi învierii, şi atunci – şi doar atunci – voi cunoaşte ceea ce înseamnă cu adevărat slujirea faţă de Domnul. Doar după ce, prin credinţă, ne ocupăm locul binecuvântat în care ne-a introdus sângele preţios al lui Hristos, putem privi în jur şi putem examina rezultatele bogate şi fără seamăn ale dragostei răscumpărătoare. Când privim Persoana Lui, care ne-a adus în acest loc şi ne-a dăruit aceste bogăţii, ne simţim constrânşi să-I aducem închinarea inimilor noastre.

 

„Nicio copită nu va rămâne.“ Ce cuvinte nobile! Egiptul nu este locul căruia trebuie să-i aparţină răscumpăraţii lui Dumnezeu. El, Domnul, este vrednic să primească totul: trup, suflet şi duh; tot ceea ce suntem şi avem Îi aparţin Lui. „Voi nu sunteţi ai voştri. Pentru că aţi fost cumpăraţi cu un preţ“ (1. Corinteni 6:19,20 ). Este privilegiul nostru să ne consacrăm pe noi înşine şi tot ce avem Celui căruia Îi aparţinem şi care ne-a chemat în slujba Sa. Acest lucru nu are nimic în comun cu un spirit legalist. Cuvintele „până nu vom ajunge acolo“ constituie o pază divină împotriva acestui rău oribil. Trebuie să fi călătorit „cale de trei zile în pustie“, mai înainte ca vreun cuvânt cu privire la jertfire să poată fi auzit sau înţeles. Suntem aşezaţi în deplina şi incontestabila stăpânire a vieţii de înviere şi a îndreptăţirii veşnice. Am părăsit acea ţară a morţii şi a întunericului; am fost aduşi la Dumnezeu Însuşi, astfel că putem să ne bucurăm de El, în energia acelei vieţi cu care am fost înzestraţi şi a îndreptăţirii în care suntem aşezaţi; în consecinţă, este bucuria noastră să-I slujim. Nu există vreun sentiment al inimii noastre de care El să nu fie vrednic; în toată turma nu există vreun animal de jertfă care să fie prea scump pentru altarul Lui. Cu cât umblăm mai aproape de El, cu atât mai mult vom considera că mâncarea şi băutura noastră cele mai preţioase sunt să facem voia Lui binecuvântată. Credinciosul socoteşte că privilegiul lui cel mai înalt este să-I slujească Domnului. El găseşte plăcere în orice exercitare şi manifestare a naturii divine. El nu se simte împovărat sub un jug pe care nu-l poate purta. „Jugul lui crapă din cauza grăsimii“ (Isaia 10:27 ), sarcina i-a fost înlăturată prin sângele crucii, în timp ce el este răscumpărat, născut din nou şi izbăvit, prin puterea acestor cuvinte pline de încurajare: „Lasă pe poporul Meu să plece“.

 

 

https://comori.org/vechiul-testament/exod/lasa-pe-poporul-meu-sa-plece/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Satan si armele sale

 

 by Claudiu Murtaza

Efeseni 6:10-12         1 Petru 5:8-10          Iacov 4:7-10

 

Sunt multi cei care considera ca biserica este un refugiu al oamenilor slabi, al celor care nu sunt in stare sa faca fata problemelor vietii si care gasesc in religie alinare, iar in Cristos o carja pentru vremurile de incercare. Insa nimic nu poate fi mai departe de adevar. Biserica este mai degraba o cazarma, unde nu vin oameni infranti, ci aceia care indraznesc sa lupte. Oamenii care nu dau inapoi la greutatile vietii, care au fost eliberati de sub puterea intunericului si i-au declarat razboi diavolului. Fiecare trebuie sa stim ca daca suntem purtatori ai Duhului Sfant atunci suntem automat angajati intr-o lupta dura cu satan. Nu oamenii sunt cei impotriva carora luptam, ci fortelor spirituale ale intunericului din lumea care ne inconjoara.

 

Apostolul Pavel spune un lucru foarte important in 2 Corinteni 2:11. Oare asa stau lucrurile? Cunoastem noi, planurile, metodele si armele pe care satan le foloseste? Cine este diavolul? Cine sunt ingerii sai? Si care sunt armele pe care le foloseste impotriva noastra? Stiti ca mie nu imi place sa filosofez in predicile mele. Daca va doriti profetii si descoperiri spectaculoase, nu le veti auzi de la mine. Eu ma rezum sa predic doar din ceea ce zice Domnul in cuvantul Sau.

 

Domnul Isus il numeste pe diavol stapanitorul acestei lumi, iar apostolul Ioan afirma ca “toata lumea zace in cel rau.” Lucifer nu a fost singurul inger care s-a intors impotriva lui Dumnezeu, altii l-au urmat in razvratirea sa. Diavolul a crezut ca prin uciderea lui Isus, sansa lumii la mantuire va fi pierduta pentru totdeauna. Dar cand a vazut ca prin moartea lui Isus, Dumnezeu a pus pe umerii Fiului Sau pacatul intregii omeniri, satan a turbat. Pentru ca toata puterea lui statea in pacat. El tinea omul rob prin pacat. Doar asa putea sa vina inaintea lui Dumnezeu si sa ii spuna ca “daca esti intr-adevar un Dumnezeu drept si sfant, atunci nu poti sa nu ii condamni pe oameni din cauza pacatului lor.Daca pe mine m-ai condamnat si m-ai izgonit din prezenta ta din cauza razvratirii, acelasi lucru trebuie sa il faci si cu ei.” Pacatul care era arma sa, fusese acum luat de Isus asupra Sa si oferea astfel posibilitatea omului ca prin credinta, pocainta si botez sa primeasca mantuirea. Prin uciderea lui Isus, satan nu a facut decat sa implineasca planul lui Dumnezeu.

 

Sunt cateva lucruri foarte importante pe care trebuie sa le stim. Primul este ca in ciuda razvratirii sale, Dumnezeu i-a fixat de la inceput limite diavolului. Niciodata satan nu a facut ce a vrut el in lumea aceasta. Chiar si in povestea lui Iov vedem limitarea diavolului. De fiecare data cand a ingaduit o incercare, Dumnezeu i-a impus lui satan si o limita. Cand satan a cerut lui Dumnezeu sa ii cearna pe apostoli, Domnul Isus s-a rugat ca Tatal sa ii impuna o limita. Poti sa faci ce vrei cu ei, dar sa nu li se piarda credinta. Le poti arata cat sunt de slabi, necredinciosi si mandri, pentru ca am nevoie de ei apoi smeriti si umili pentru a face lucrarea Ta, dar Tata te rog nu ingadui sa ii incerce atat de tare incat sa li se piarda credinta. Deci diavolul are limite bine stabilite, de aceea spune si Pavel in 1 Corinteni 10:13 ca “nu v-a ajuns nici o ispita peste puterea voastra de a o indura.” Dumnezeu nu ii ingaduie lui satan sa mearga mai departe decat putem noi sa facem fata si in fiecare situatie a pregatit si o iesire din acea ispita.

 

Un al doilea lucru important de stiut este ca Dumnezeu a impus o limita si in ceea ce priveste influentarea personalitatii umane. Cu alte cuvinte Dumnezeu a facut astfel incat fiecare om sa aleaga cine ii este stapanul. Aceasta lege este atat de puternica incat nici insusi Dumnezeu nu o incalca. “Iata Eu stau la usa si bat”.

 

Satan incearca sa faca exact opusul lucrarii lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu vrea sa inflorim, satan vrea sa ne uscam prin pofte, ambitii, desfrau, mandrie, orgoliu. Lucrarea diavolului este aceea de descompunere a fiintei noastre. El vrea sa usuce trupul, sa incetoseasca mintea si sa omoare sufletul. Ca sa intelegem cel mai bine cum lucreaza satan, trebuie sa il privim ca un parazit, o bacterie. Parazitul traieste din viata fiintei in interiorul careia locuieste si din care suge toata puterea pana o omoara. Diavolul este parazitul sufletului uman. El se hraneste din toti cei care ii ingaduie sa le conduca vietile. Multi se intreaba cum a fost posibil sa decada atat de mult. Raspunsul este: pentru ca i-ai dat ocazia diavolului. Ati auzit vorba aia: “da mana cu dracu pana treci puntea”? Multi fac acest lucru, dar apoi nu mai reusesc sa scape de influenta satanei. Satan are multe arme si metode de lucru, dar astazi o sa vorbim despre trei dintre cele mai importante:

 

Prima, este mandria. Este chiar motivul pentru care el insusi a cazut si pentru care omul a cazut apoi fiind ispitit de el. Ce i-a promis satan omului? “Daca veti manca, veti fi ca Dumnezeu” Acelasi lucru si l-a spus si el: “voi fi ca Dumnezeu” Felul prin care el a cazut il foloseste ca sa-l faca si pe om sa cada. Satan iti spune: fii independent, de ce sa asculti de fiecare data de ceea ce spune Dumnezeu? Tu esti important, esti cineva. Prin munca si eforturile tale te-ai realizat, de ce sa ii dai slava lui Dumnezeu pentru asta? Dumnezeu ni l-a dat pe Domnul Isus ca sa ne invete cum sa luptam impotriva mandriei: smerenie si umilinta. Si ca un Tata minunat, nu ne-a impus acest lucru fara sa ne dea El insusi un exemplu. Isus s-a smerit asa cum nimeni nu se va smeri vreodata. Ne-a predat o lectie despre renuntare totala la sine. Doar atunci ii vom limita puterea lui satan de a folosi mandria ca o arma impotrva noastra.

 

A doua arma a diavolului este minciuna. Domnul Isus il numeste pe satan “tatal minciunii”. El este cel ce a conceput minciuna ca sa contrazica poruncile lui Dumnezeu. Ce i-a spus el femeii in gradina Eden? “A zis oare Dumnezeu sa nu mancati din toti pomii din gradina?” Il face pe om sa se indoiasca de poruncile lui Dumnezeu, si il impinge sa caute scuze pentru pacat si scurtaturi in respectarea legii lui Dumnezeu. Ce avertisment ne da apostolul Pavel? “Nu dati prilej diavolului.” Nu-l lasati pe satan sa planteze indoiala in mintea voastra pentru ca de acolo la cadere, mai este doar un pas. El lucreaza in noi nemultumire, intristare, frustrare si indispozitie. Trebuie sa invatam de la Domnul Isus. Cand vine diavolul sa ii raspundem cu puterea Scripturilor. Trebuie sa ii spunem in fata lui satan ca nimic nu ne poate desparti de dragostea lui Dumnezeu. Ca el nu mai are putere asupra noastra. Duhul lui Dumnezeu este cea mai puternica arma pe care o avem impotriva lui satan. Iar pentru asta trebuie sa fim asa cum spune apostolul, ”plini de duh”. Asa vom putea sa ne impotrivim diavolului si sa respingem minciunile repetate pe care le foloseste asupra noastra.

 

A treia arma a lui satan este frica. Apostolul Petru spune despre diavol ca este asemenea unui leu. Numai unui om care nu este intreg la minte nu i-ar fi frica de un leu. Leul este regele junglei, cel mai de temut animal. Metoda diavolului este sa semene in noi frica. Si atata timp cat frica este in noi, suntem sub autoritatea si influenta lui. Nu ii mai ingaduim Duhului sa ne dea acel sentiment puternic al libertatii si sigurantei. Apostolul Pavel a putut sa biruiasca temerile si frica pe care diavolul dorea sa le semene in inima sa spunand si crezand cuvinte minunate ca cele din Romani 8:31-32. Teama de boala, teama de lipsa banilor, teama de a nu fi acceptat, teama de esec si multe altele sunt folosite de satan impotriva noastra. Pavel insufletit de Duhul lui Dumnezeu vorbeste si indeamna cu toata convingerea despre fiecare in parte. El ne spune sa nu ne mai temem de moarte, pentru ca moartea nu este decat manifestarea dragostei lui Dumnezeu de a ne lua acasa ca sa ne puna responsabili peste lucruri cu mult mai mari decat am fost aici pe pamant. Cand ii vorbeste lui Timotei despre plecarea din aceasta lume, nu spune ca il asteapta moartea, ci ca il asteapta cununa. Moartea este un castig. Pavel spune: nu te teme de lipsa banilor, pentru ca niciodata Dumnezeu nu te va uita. Invata mai degraba secretul de a fi multumit in orice imprejurare, si cu mult si cu putin si slaveste-l pe Dumnezeu in orice circumstanta. Continua apoi incurajandu-ne sa nu ne temem de esec pentru ca ceea ce Dumnezeu a inceput in noi, va duce la bun sfarsit.; nimic nu te poate desparti de dragosea lui Dumnezeuin Isus Cristos. Cel mai eficient mod de a lupta impotriva fricii, este prin amintirea permanenta a promisiunilor lui Dumnezeu si increderea deplina in credinciosia lui Dumnezeu ca le va implini.

 

Puterea diavolului este limitata, iar planurile sale lucreaza in cele din urma chiar planurile lui Dumnezeu. I-a luat mult timp lui satan sa inteleaga ca prigoana nu face decat sa aprinda si mai mult dorinta oamenilor dupa Dumnezeu. Nu a inteles prea bine acest lucru prin condamnarea Domnului Isus. L-a folosit apoi pe Nero ca sa ii arda pe toti cei ce isi marturiseasu credinta in Cristos. Dar cu fiecare crestin care ardea, pasiunea si dragostea celorlalti care auzeau de jertfa lor, crestea.  A incercat apoi sa distruga prin orice mijloc biblia, dar cu cat incerca mai mult cu atat biblia se raspandea mai tare ajungand in prezent cea mai tiparita si bine vanduta carte din lume. Acum satan pare ca a inteles mai bine ca cea mai eficienta metoda nu este prigoana, ci bunastarea si o falsa stare de pace si linste. Satan a invatat de-a ungul secolelor ceva din esecurile sale.  Oare noi ne-am adaptat la noile sale metode? Le cunoastem? Avem la randul nostru pregatite armele potrivite de a ne impotrivi lui? Noi suntem chemati sa traim ca invingatori datorita jertfei Domnului Isus si prin puterea Duhului Sfant. Sa aratam lumii ca satan poate sa fie infrant. Noi stim ca satan are putere, dar am primit ceva ce ne da tot ce avem nevoie ca sa luptam impotriva lui, 1 Ioan 4:4. Slavit sa fie numele Lui cel sfant!

 

 

 

Satan si armele sale

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Contrafacerile uimitoare ale lui Satana-Compromisul- Conformismul şi Curajul de a fi Altfel

 

 

Table of Contents

  1. Contrafacerile uimitoare ale lui Satana
  2. Cele două strategii ale lui Satana
  3. Capcana harului ieftin
  4. Păcatul şi creştinul
  5. Judecaţi după faptele noastre

Contrafacerile uimitoare ale lui Satana

By Joe Crews

 

Contrafacerile uimitoare ale lui Satana

 

Să presupunem că ar trebui să rezumaţi întreaga Biblie doar în două cuvinte. Ce cuvinte aţi alege? M-am gândit şi cred că păcat şi mântuire ar putea fi cel mai exact răspuns. La urma urmelor, Satana a intrat în tablou destul de devreme pentru a-l face pe om să păcătuiască şi să-i fure mântuirea. Întâmplător, acesta a marcat şi punctul de întoarcere pentru familia omenească. Vedeţi, Dumnezeu întemeiase totul pe ascultare. El oferise toate darurile minunate – viaţă, un caracter drept, stăpânire asupra pământului şi un cămin frumos în Grădina Edenului. Apoi, le făgădui că aceste binecuvântări vor continua la infinit cu o singură condiţie: ‘Ascultă şi vei trăi, nu asculta şi vei muri’.

 

Desigur ştim ce a urmat acelui ultimatum. Adam şi Eva au cedat ispititorului şi păcatul a intrat în această frumoasă planetă pentru prima dată. Şi din acel moment, marea controversă a devenit o realitate în luptă, între Hristos şi Satana, adevăr şi minciună, ascultare şi neascultare. Fiecare carte şi capitol din Biblie este întreţesut cu măreţul plan făcut de Dumnezeu de a-l readuce pe om la starea lui de la început, de ascultare, de acolo de unde a căzut. „… şi-I vei pune numele ISUS, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale” (Matei 1:21). Desigur, păcatul reprezintă neascultare de legea lui Dumnezeu.

 

Uneori, oamenii se întreabă, „De ce să ne batem capul cu faptele legii? Nu-L interesează pe Dumnezeu mai mult inima decât purtarea exterioară?” Adevărat, aceste lucruri nu se pot despărţi. Chiar de la început, Dumnezeu a făcut din ascultare marele test al iubirii şi credincioşiei. Nimeni nu poate spune că pe Dumnezeu nu L-a interesat purtarea primilor noştri părinţi. Faptele lor exterioare au oglindit o inimă împărţită. Iată de ce a spus Isus, „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15).

 

Interesul planului ceresc este să-i ferească pe oameni de a nu călca legea lui Dumnezeu, insuflând o dragoste agape în inima adevăraţilor credincioşi. Chiar ultima carte a Bibliei prezintă picătură cu picătură aceeaşi întrebare de bază a ascultării. Fiecare suflet va primi sigiliul lui Dumnezeu sau semnul fiarei. Iarăşi testul se va da cu privire la ascultarea faţă de lege. Caracteristica majoră a celor răscumpăraţi, conform cărţii Apocalipsa, este că ei ţin poruncile lui Dumnezeu. Condiţia fixată de Dumnezeu ca omul să rămână în Eden devine condiţia ca omul să se întoarcă în paradis. „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus” (Apocalipsa 14:12). „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). „Ferice de cei ce împlinesc poruncile Lui, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” (Apocalipsa 22:14 – versiunea King James).

 

Conchidem de aici că Dumnezeu trebuie să aibă un popor căruia să-i încredinţeze viaţa veşnică. V-aţi gândit vreodată că cei care vor fi luaţi la cer la revenirea lui Isus îşi vor mai păstra puterea de alegere? Biblia ne asigură că nenorocirea nu se va mai ridica a doua oară. Nu se va mai repeta acest tragic carnagiu de 6000 de ani. Nu pentru că nu va mai fi alegere, ci pentru că Dumnezeu nu va lua pe nimeni la cer care să nu prefere să moară mai degrabă decât să păcătuiască. Îngerii vor şti că cerul este un loc sigur din pricina experienţei sfinţilor din această lume înainte ca să li se fi dat nemurirea. Nu va mai fi riscul reapariţiei coşmarului păcatului. Testul pe care l-a făcut planeta Pământ este îndeajuns.

 

Întreaga strategie a lui Satana se bazează pe a-i face pe oameni să păcătuiască. El ştie bine că nimic care întinează nu va intra în împărăţia lui Dumnezeu, iar păcatul este singurul lucru care întinează în ochii lui Dumnezeu. Sunt convins că Satana a înţeles un anume principiu cu mult înainte ca să-l noteze apostolul Pavel în Romani 6:16. „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” Vă rog să reţineţi că sunteţi robul aceluia de care ascultaţi. Dacă ascultaţi de Dumnezeu, sunteţi robul lui Dumnezeu; iar dacă nu mai ascultaţi de Dumnezeu, nu mai sunteţi robul lui Dumnezeu. Planul vrăjmaşului este să vă facă să ascultaţi de el şi să ajungeţi robul lui.

 

Nu pot să accentuez destul că celui rău nu-i pasă de ce nu ascultaţi de Dumnezeu, atâta timp cât nu ascultaţi. O puteţi face în numele religiei şi unii din cei mai religioşi oameni n-au ascultat de Dumnezeu de-a lungul istoriei. De fapt, ei pot inventa motivele cele mai religioase pentru a nu asculta. Domnul Isus a vorbit în repetate rânduri despre acei care vor fi vinovaţi de această purtare paradoxală. El a spus, „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:22, 23).

 

Isus i-a identificat pe aceşti reclamanţi lăudăroşi ca fiind persoane foarte religioase. Totul se făcuse în numele lui Isus şi totuşi ei au fost respinşi la sfârşit ca nevrednici de a intra în ceruri. De ce? Care era problema lor? În versetul anterior Învăţătorul a descris clar că deşi ei vorbeau mult despre El, nu împlineau „voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Mărturisirea era puternică, dar lipsea împlinirea voiei lui Dumnezeu.

 

Domnul Isus a fost mai detaliat în Matei 15:9 când a rostit următoarele cuvinte fariseilor: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” Cât de şocaţi poate că au fost acei oameni când au înţeles pentru prima dată că mulţi care I s-au închinat Lui vor fi pierduţi. Cum s-ar putea să fie greşit să te închini lui Dumnezeu şi de ce să fie socotit degeaba şi inutil? Isus a explicat că nu putea accepta această închinare deoarece ei puseseră deoparte poruncile Lui în favoarea poruncilor oamenilor. Ce interesant! S-ar părea că Domnul Hristos recunoaştea ascultarea ca cea mai înaltă formă de închinare şi cea mai acceptabilă.

 

A reuşit oare cineva vreodată să găsească o scuză acceptabilă pentru a nu asculta de Dumnezeu? Desigur, oamenii din trecut şi-au fabricat unele care să le sune bine în propriile urechi. Mă gândesc la Saul pe care Dumnezeu îl aprobase drept primul rege din Israel. Era un om mare şi minunat în multe privinţe. Dar vă mai amintiţi ce s-a întâmplat când Dumnezeu l-a trimis să lupte împotriva amaleciţilor? Aceşti oameni ajunseseră atât de stricaţi că Dumnezeu îi poruncise lui Saul să-i distrugă cu desăvârşire. Nimic nu trebuia luat ca amintire sau pradă din această campanie. Porunca lui Dumnezeu era clară şi detaliată.

 

Atunci de ce s-a decis Saul să cruţe unele din cele mai bune vite? El i-a dat explicaţia lui Samuel după ce a fost întâmpinat de prooroc pe drumul spre casă de la luptă. Samuel a întrebat: „Ce înseamnă behăitul acesta de oi care ajunge la urechile mele, şi mugetul acesta de boi pe care-l aud?” Saul a răspuns: „Le-au adus de la Amaleciţi, pentru că poporul a cruţat oile cele mai bune şi boii cei mai buni, ca să-i jertfească Domnului, Dumnezeului tău; iar pe celelalte, le-am nimicit cu desăvârşire” (1 Samuel 15:14, 15).

 

Indiferent de cât de logice ar suna aceste cuvinte, ele sunt pline de un scop nesincer şi de făţărnicie. Mai întâi, Saul a dat vina pe „popor” că a cruţat animalele, încercând să mute răspunderea pentru actul neascultării. Dar Saul era de acuzat, iar el primise porunca de la Dumnezeu. Apoi, încercă să lase impresia că era un lucru de nimic, deoarece „restul” cuvântului lui Dumnezeu fusese împlinit. Se făcuse doar o mică deviere, aşa că de ce să se facă atâta zgomot pentru ea, şi în plus, animalele acestea nu erau pentru ei, ci urmau să-I fie închinate lui Dumnezeu!

 

Nu pierdeţi semnificaţia acestei explicaţii. Saul nu asculta de Dumnezeu ca să I se închine Lui! Oare Dumnezeu acceptă un astfel de argument? Samuel răspunse, „Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (versetul 22). Iarăşi vedem că Dumnezeu considera ascultarea drept cea mai înaltă formă de închinare. Deşi probabil că Saul avea motivul religios cel mai convingător pentru a nu asculta, Dumnezeu i l-a respins cu tărie şi în acelaşi timp l-a respins şi pe Saul pentru a nu mai fi rege peste Israel.

 

Nu se face acelaşi lucru şi astăzi? Priviţi în jur cum orele sfinte ale sabatului sunt dăruite săptămână de săptămână unei lumi care are nevoie de odihnă. În inima legii morale scrise de mâna Lui, Dumnezeu a înscris cea mai lungă şi mai detaliată din toate cele Zece Porunci. Cu toate acestea, a fost exprimată atât de simplu că nu a existat nicio posibilitate de confuzie. „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea” (Exodul 20:10). Chiar şi un copil poate să înţeleagă aceste cuvinte. Totuşi, când începe ziua a şaptea în fiecare săptămână, milioane mai sunt la cumpărături, continuându-şi afacerile ca de obicei şi călcând porunca clară, detaliată a lui Dumnezeu.

 

Cine sunt aceste milioane de oameni care îndrăznesc să sfideze poruncile scrise fără greş de Creatorul lor? Mulţi din ei sunt persoane religioase care vor fi la biserică chiar a doua zi şi vor cânta imnuri, se vor ruga, vor face daruri şi vor îngenunchea să se închine Dumnezeului a cărui lege o calcă în fiecare săptămână. Unii poate că nu-şi dau seama că ei cinstesc o tradiţie păgână mai presus de porunca lui Dumnezeu, dar un mare număr sunt perfect conştienţi că nu ascultă de legea veşnică a lui Dumnezeu. Despre unii ca ei, Isus a vorbit cu o gingăşie uimitoare: „Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.”

 

Ani de zile ca evanghelist am ascultat motivele care le aduceau cei religioşi pentru a călca sabatul. Mulţi din ei au aerul pios şi sincer şi mărturisesc o mare iubire pentru Dumnezeu. Dar oare chiar Îl iubesc? Problema este că astăzi iubirea este definită atât de superficial şi sentimental. Toţi am văzut afişe pe maşini care ne cer cu îndrăzneală, „Zâmbeşte dacă Îl iubeşti pe Isus,” sau „Claxonează dacă Îl iubeşti pe Isus,” sau „Fă cu mâna dacă Îl iubeşti pe Isus.” Dar nu asta a zis Isus! El a zis, „Dacă Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele!” Ei bine, asta a zis. Spuma superficială a multor religii moderne reflectă orice altceva în afară de iubire.

 

Cele două strategii ale lui Satana

Cum îşi orchestrează planul Satana ca să-i facă să păcătuiască şi pe cei mai religioşi? Înainte ca să trecem la cele două strategii cele mai de efect, trebuie să înţelegem că ne ocupăm de cel mai mare înşelător care a existat vreodată. Ca arhiamăgitor, ades se foloseşte de un amestec de bine şi rău ca să-şi împlinească scopurile. Se pretează chiar să folosească Scripturile dacă aceasta îi poate servi să-şi împlinească scopul final.

 

Satana nu a scris el Biblia, dar a privit peste umerii celor care au scris-o, memorizând fiecare bucăţică din ea. Şi ades a citat texte, aşa cum I-a citat Domnului Isus în pustie când L-a ispitit. În acea situaţie, practic a citat corect textul din Psalmi când a spus că îngerii Îl vor ocroti ca nu cumva să-şi lovească piciorul de vreo piatră. Dar reţineţi că el a aplicat greşit textul îndemnându-L pe Isus să Se încumete şi să sară de pe vârful templului, iar apoi să Se încreadă că îngerii Îl vor salva.

 

Acest truc şiret de a distorsiona Scriptura stă la temelia celor două şmecherii speciale pe care le foloseşte Satana ca să-i facă pe creştini să nu asculte de legea lui Dumnezeu. Primul argument suna cam aşa: Întrucât Biblia spune „Ferice de cei care împlinesc poruncile Lui ca să aibă drept la pomul vieţii,” lucrul cel mai important ca să fii mântuit este să asculţi de lege (Apocalipsa 22:14). Dacă vom reuşi să facem asta destul de bine, în orice privinţă, ne vom califica pentru viaţa veşnică.

 

Vă sună familiar? Există oare vreun adevăr într-un astfel de argument? Evident că este foarte important să ascultăm de porunci, dar s-a strecurat oare şi vreun element puternic de eroare în această credinţă? Adevărul este că nimeni nu se poate face singur destul de bun ca să merite mântuirea. O astfel de învăţătură este pur legalism, chiar contrariul modalităţii fixate de Dumnezeu pentru a fi salvat. Ea este temelia oricărei religii necreştine şi a înşelat milioane de pretinşi urmaşi ai lui Hristos printr-o minciună fatală.

 

Dar poate că vă întrebaţi cum de o astfel de învăţătură poate duce la o mai mare călcare a legii lui Dumnezeu. Oare nu i-ar motiva mai mult pe oameni să ţină poruncile mai atent ca să fie mântuiţi? În cazul acesta, răspunsul este nu. Vedeţi, Satana ştie foarte bine că lucrurile s-au schimbat din Grădina Edenului.

 

Îi era de o mie de ori mai uşor lui Adam să asculte decât ne este nouă. El avea o natură curată, necăzută care nu avea nicio înclinaţie faţă de păcat şi toate ispitele lui îşi aveau originea în afara lui. Cu firea noastră căzută moştenită, ispitele noastre cele mai mari izvorăsc dinăuntru. Dar Satana a convins milioane de oameni că ei pot evita păcatul, aşa ca şi Adam şi Eva, străduindu-se mai mult să asculte de Dumnezeu. Aşa că ei se luptă bărbăteşte să exercite mai mult control asupra tendinţelor lor păcătoase şi nu reuşesc în strădaniile lor trupeşti. În final, decid că este cu neputinţă să aibă biruinţă asupra păcatelor şi că Dumnezeu nu va cere ceva ce nu se poate. Rezultatul este că oamenii calcă din ce în ce mai mult legea lui Dumnezeu.

 

Gândiţi-vă o clipă: Să presupunem că aţi putea păstra toate poruncile lui Dumnezeu din acest minut tot restul vieţii dvs. Cu alte cuvinte, nu aţi mai face nicio greşeală şi nu aţi comite niciun păcat tot restul vieţii. V-ar mântui aceasta? Desigur că nu, deoarece aţi comis deja păcate înainte de a începe acest program viitor de ascultare perfectă. Prin urmare, aţi ajuns sub sentinţa de moarte prin acele greşeli trecute. Nicio purtare bună nu poate schimba raportul păcatelor trecute.

 

Adevărul este că doar un singur Om a venit vreodată în lumea aceasta şi a trăit o viaţă absolut perfectă fără să comită un singur păcat. Domnul Isus a trăit o viaţă impecabilă de facere de bine. Viaţa noastră este pătată şi mânjită de repetatele eşecuri de a ne măsura cu standardul lui Dumnezeu de ascultare totală. Niciunul dintre noi nu poate sta înaintea lui Dumnezeu pe temeiul vieţii noastre trecute. Ştim că Dumnezeu nu va accepta nimic altceva decât o neprihănire perfectă sau o împlinire a binelui şi nimeni dintre noi nu are o astfel de viaţă. Dacă nu putem întrucâtva să căpătăm favoare în temeiul acelei vieţi sfinte, nepătate a Domnului Isus, care practic să ni se atribuie nouă, nu există nici cea mai mică posibilitate ca să fim mântuiţi. Cât de recunoscători ar trebui să fim că un astfel de transfer a fost făcut posibil prin harul Domnului nostru Isus.

 

Unul din cele mai uimitoare texte din Biblie se găseşte în Romani 5:10, „Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său …” Să ne oprim şi să cercetăm acea primă jumătate a versetului, deoarece conţine cel mai crucial mesaj din toată Biblia. El ne spune că am ajuns vrăjmaşi ai lui Dumnezeu când am păcătuit. A fost nevoie de o împăcare dacă urma să avem vreo speranţă. Ca să îndepărtăm păcatul care ne-a despărţit de Dumnezeu, trebuia îndeplinită o ispăşire. Textul nostru ne spune că doar moartea lui Isus putea să realizeze o astfel de împăcare.

 

Cum a reuşit crucea să îndepărteze vrăjmăşia şi să refacă legătura dintre Dumnezeu şi om? Ce i-a adus Isus acelei cruci? În propriul Lui trup a purtat ca un ispăşitor vina pentru orice urmaş al lui Adam şi al Evei. De fapt, Isus S-a oferit să facă un schimb cu fiecare dintre noi. El urma să ia asupra Lui osânda şi sentinţa de moarte care ni se cuvenea nouă şi să şteargă vina păcatului din dreptul nostru. În acelaşi timp cât poartă vina noastră, acoperă amintirea urâtă a păcatelor noastre trecute. În realitate, a realizat aceasta atribuindu-ne credit prin faptul că El a dus o viaţă desăvârşită de ascultare. Aşa că la ce renunţăm şi ce primim de la El? Renunţăm la moarte în schimbul vieţii Lui; şi ca urmare, Dumnezeu ne tratează ca şi când n-am fi păcătuit niciodată, şi Îl tratează pe Isus pe cruce ca şi când ar fi fost El vinovat pentru toate păcatele noastre.

 

Acum haideţi să privim la restul textului din Romani 5:10. După ce a descris împăcarea ce are loc prin moartea lui Isus, ap.Pavel continuă, „cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.” Remarcaţi vă rog că avem nevoie atât de viaţa cât şi de moartea lui Isus ca să realizăm mântuirea completă. Păcatele trecute sunt acoperite prin meritele atribute de moartea Sa ispăşitoare, iar biruinţele viitoare sunt asigurate de meritele împărtăşite ale vieţii Lui fără de păcat în trup.

 

Nu putem să ne schimbăm sau să ne îmbunătăţim faptele care au fost deja raportate împotriva noastră. Ele nu pot decât să fie anulate prin scrierea în dreptul nostru a raportului meritelor ascultării Lui desăvârşite. Oricare din faptele noastre viitoare se poate schimba dacă acceptăm împărtăşirea biruinţei Lui în propria noastră fire decăzută. Iar aceasta ne aduce la cea de-a doua strategie pe care o foloseşte Satana ca să-i facă pe oameni să păcătuiască.

 

Capcana harului ieftin

În acest asalt inteligent, marele amăgitor urmăreşte un argument diferit. Sună cam aşa: „Nimeni nu poate fi salvat păzind legea. Nu suntem îndreptăţiţi prin fapte, ci prin har prin credinţă. Nu este nevoie să ţinem poruncile atâta timp cât Îl iubim pe Isus.” Iarăşi vedem că există mult adevăr în ceea ce zice el, dar şi o fărâmă teribilă de greşeală. Deşi nu suntem îndreptăţiţi prin fapte, nu suntem scutiţi nici de ascultare.

 

Mulţimi nenumărate de oameni au căzut pradă acestei abordări viclene. Permanent o găsesc în evanghelizări. Creştini de toate culorile şi din toate bisericile vor fi cu totul de acord în primele seri ale unei campanii de evanghelizare, dar apoi introducem subiectul legii şi harului. Imediat, începe reacţia. „Frate Joe, nu ne mai vorbi despre vechea lege! Nu suntem salvaţi prin fapte. Suntem sub har şi să păzim acele porunci nu ne va mântui!” Vedeţi problema? Ca o reacţie extremă împotriva legalismului. aceste suflete sincere se abat mult spre partea harului ieftin şi aproape că ajung antinomialişti în vederile lor.

 

Cât de greu este să fii echilibrat în problema credinţei şi faptelor! Există două extreme, iar pe cel rău nu-l interesează spre care capăt o luăm. Este ca şi cum am vâsli o barcă cu două vâsle numite „credinţă” şi „fapte”. Dacă oricare din vâsle nu merge, barca pur şi simplu se învârte în cerc. Mulţi oameni se învârt în cerc, deoarece nu trag egal de aceste două aspecte esenţiale ale mântuirii. Adevărul este că vorbim despre două capete ale aceleiaşi bucăţi. Iată de ce nu poate fi niciun conflict în problemă. Credinţa adevărată produce întotdeauna fapte bune de ascultare. O îndreptăţire adevărată produce invariabil sfinţire. Biblia declară că într-adevăr „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26).

 

Marele nostru vrăjmaş, diavolul, a contrafăcut cu şiretenie ambele capete ale frumoasei învăţături a neprihănirii prin credinţă. El a deformat „neprihănirea” în legalism şi „credinţa” într-un înlocuitor ieftin care nu produce nici măcar ascultare. Cineva s-a referit la ea ca la „o agape subţire,” deoarece denigrează şi iubirea într-un sentimentalism greşit definit.

 

În Scripturi găsesc trei feluri de credinţă. Una este o credinţă pe care o au chiar şi demonii, dar Iacov arată foarte clar că acest fel de credinţă nu lucrează deloc. Este doar un asentiment sau un acord cu mintea. Nu poate salva nicio persoană. Al doilea fel lucrează, dar dintr-un motiv greşit. Este foarte bine ilustrată de un şofer care vede un semn de stop la o intersecţie. El are credinţă în semn şi credinţa lui lucrează; îşi aduce maşina la un stop. Dar de ce a oprit? De teama de a nu fi lovit de un alt vehicul? Sau de teama ca poliţia să nu-l vadă şi să-i dea o amendă? Şi acest fel de credinţă este de neacceptat de către Dumnezeu deoarece se bazează pe teamă.

 

Din nefericire, mulţi creştini cu numele au acest fel de religie pentru a scăpa de foc. Ei ştiu că la sfârşitul drumului există un foc şi nu vor să ajungă în acel foc. Aşa că se străduiesc să facă toate lucrurile bune pe care cred ei că ar trebui să le facă cei buni. Aceasta este doar o altă formă de legalism despre care am vorbit mai devreme. Al treilea fel de credinţă şi singurul pe care îl acceptă Dumnezeu este descris în Galateni 5:6, „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.” Iată motivul adevărat pentru orice faptă de ascultare faţă de legea lui Dumnezeu.

 

Păcatul şi creştinul

Dar înainte de a arăta cum această motivaţie a iubirii reprezintă însăşi inima oricărei adevărate acceptări de către Dumnezeu, să ne îndreptăm spre unele din declaraţiile cele mai dogmatice amintite de scriitorii inspiraţi. Unii chiar ar clasifica limbajul lui Ioan ca netemperat pozitiv, dar judecaţi dvs. când vom citi cuvintele acestui mare ucenic al iubirii. Vă rog să reţineţi că Ioan era ucenicul care îşi sprijinea capul pe pieptul lui Isus. Era, fără nicio îndoială, cel mai cald şi cel mai gingaş din cei doisprezece ucenici. A scris despre iubire mai mult decât oricare alt scriitor din Noul Testament şi cu toate acestea a şi avut mai multe de spus despre poruncile lui Dumnezeu decât oricare alt scriitor.

 

Mai întâi, vom citi definiţia cea mai simplă şi cea mai succintă a păcatului care se găseşte în Sfânta Scriptură. Ioan declară: „Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Vă rog să vă fixaţi bine acest verset în gândirea dvs., deoarece restul capitolului se concentrează pe natura păcatului şi foloseşte în exclusivitate această definiţie pentru el. Textul este foarte clar, dar trebuie să înţelegem cuvântul „lege” din acest verset. La ce lege se referă? Pavel ne răspunde printr-o discuţie paralelă despre păcat în Romani 7:7. El întreabă: „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” Aici sensul este mai presus de orice îndoială. Ap.Pavel citează direct din Cele Zece Porunci şi declară fără echivoc că păcatul este călcarea acelei legi.

 

Aşa că, dacă citim mai departe în 1 Ioan 3, reţineţi bine că în versetul 4 s-a definit cuvântul „păcat” drept călcarea legii morale a decalogului. Versetul 5 continuă discuţia cu aceste cuvinte, „Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele.” Ce trebuia să ne ia Isus? Păcatele. Ce este păcat? Călcarea Celor Zece Porunci. Prin urmare, El a venit ca să ne salveze de călcarea acelor legi. El a venit să ne împiedice să păcătuim.

 

Apoi Ioan începe o serie de declaraţii radicale cu privire la adevăr, declaraţii care i-au uimit pe mulţi creştini moderni. El a spus, „Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut” (versetul 6). Puternic. Unii sunt cunoscuţi că predică cu îndrăzneală, dar niciodată nu am auzit aşa cuvinte puternice de la vreun profet în viaţă sau de la vreun predicator. Prea-iubitul Ioan declară: „Oricine care umblă în neascultare faţă de Cele Zece Porunci nu L-a întâlnit niciodată pe Isus şi nu ştie nimic despre mântuirea Lui.” Şocant, nu? Într-adevăr.

 

Dar staţi aşa. Mai este şi este chiar mai puternic. Versetul următor: „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit. Cine păcătuieşte, este de la diavolul” (versetele 7, 8). Cu îndrăzneală, Ioan face demarcaţia dintre falşii mărturisitori ai adevărului şi cei adevăraţi.

 

Întâmplător, există mult înţeles în cuvintele: „Nimeni să nu vă înşele.” Acest verset ne atrage atenţia că ceea ce urmează imediat va fi subiectul unei mari înşelăciuni sau fraude. În Matei 24:3, ucenicii L-au întrebat pe Isus cu privire la semnele venirii Sale, iar în versetul 4 El le-a răspuns: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.” Apoi, a continuat să descopere teribila confuzie care va marca învăţătura sfârşitului timpului cu privire la „răpire.” Aşa că ne putem aştepta ca o neînţelegere asemănătoare să însoţească învăţătura neprihănirii prin credinţă din ultimile zile. Problema păcatului va fi confuză. Doctrina ascultării şi legii vor fi distorsionate şi vor crea neînţelegeri.

 

Ioan ne îndeamnă să luăm seama la avertizarea că niciun neprihănit nu va umbla într-o neascultare voită faţă de Cele Zece Porunci. El merge atât de departe încât să spună că un astfel de om va fi de fapt de la diavolul, şi nicidecum un creştin! Apoi adaugă cuvintele care au fost dezbătute de generaţii de teologi ca şi de laici: „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu” (versetul 9). Cine este sămânţa femeii în Biblie? Domnul Isus este adevărata sămânţă, iar adevăratul copil convertit al lui Dumnezeu Îl are pe Hristos în inima lui. Ca să păcătuiască, va trebui să-L scoată pe Isus din inimă. Hristos nu este slujitorul păcatului şi nu Se poate afla în inima cuiva care alege deliberat să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu. Ioan nu spune că un credincios îşi pierde puterea de alegere, dar declară cu tărie că Hristos nu rămâne în inima unuia care calcă de bună voie Legea.

 

Haideţi să lămurim problema păcatului. O doctrină ciudată şi-a făcut drum în biserica creştină prin învăţăturile lui Augustin şi Ioan Calvin. Acest sistem fals de credinţă susţine ideea că putem umbla într-o neascultare pe faţă şi să mai avem încă asigurarea mântuirii. Pur şi simplu, aşa ceva nu este adevărat. Cu toate acestea, milioane au înghiţit acest concept distorsionat că îndreptăţirea ne schimbă condiţia înaintea lui Dumnezeu, dar nu ne schimbă starea.

 

Viziunea calvinistă este că acoperirea cu îndreptăţire ne face acceptabili în faţa lui Dumnezeu, chiar dacă continuăm să păcătuim cu voia. Într-o analiză finală, ni se spune că ispăşirea ne salvează în viaţa aceasta de urmările păcatului, dar nu de păcat în sine. În esenţă, mesajul declară că ispăşirea nu schimbă atât de mult natura creştinului cât priveşte păcatul cât schimbă natura păcatului cât îl priveşte pe creştin. Dintr-un oarecare motiv, după ce L-am acceptat pe Isus, păcatul nu mai este acelaşi factor de moarte ca înainte. Dacă înainte de convertire, comitem un păcat, suntem sortiţi pieirii, dar dacă comitem aceleaşi păcate după ce am fost „mântuiţi,” nu se poate ca un creştin să se ducă în iad.

 

Vedeţi cum urmăreşte învăţătura aceasta să schimbe natura păcatului în loc să schimbe natura păcătosului? Oare nu înseamnă aceasta să te joci de-a religia? Îndreptăţirea nu acoperă niciodată păcatele pe care continuăm să le practicăm. Îndreptăţirea ne procură o inimă şi o viaţă cu totul nouă numită convertire prin care începem să manifestăm un nou fel de viaţă spirituală. Îndreptăţirea nu se poate păstra atâta timp cât se comit păcate cu voia. Ea nu este o manta care să acopere călcarea continuă a poruncilor; ea este o transformare spirituală care îndepărtează atât vina cât şi puterea păcatului.

 

Reţineţi bine: adevărata credinţă produce întotdeauna fapte bune de ascultare. Credinţa fără fapte este moartă. Isus a venit în lumea aceasta ca să-Şi salveze poporul din păcatele lui, nu în păcatele lui. Biblia vorbeşte mult despre păcat, dar niciodată ceva bun. De exemplu, nu veţi citi niciodată în Scripturi că ar trebui să micşorăm cantitatea de păcate pe care le comitem. Nicăieri nu suntem îndemnaţi să reducem sau să micşorăm neascultarea noastră. Păcatul este absolut ne-negociabil în ochii lui Dumnezeu. Trebuie să respingem total, să părăsim şi să lăsăm orice obicei cunoscut drept păcat. Isus a zis, „Du-te şi nu mai păcătui.” Nu a zis, „Du-te şi păcătuieşte mai puţin!” Ioan nu a scris, „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să păcătuiţi din ce în ce mai puţin.” El a scris, „Vă scriu ca să nu păcătuiţi.”

 

Ucenicul iubit Ioan nu a încercat să-şi îndulcească epistola când a scris despre păcat. Niciun predicator modern nu a exprimat acest adevăr mai puternic decât el. El a declarat, „Cine păcătuieşte, este de la diavolul” (1 Ioan 3:8). Această nebuloasă despre Dumnezeu care ne-ar considera drepţi în timp ce de bună voie alegem să nu-L ascultăm nu îşi găseşte nicio bază în Biblie. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuire şi această putere poate să ne salveze din toate păcatele tot atât de bine ca şi din vreun păcat. De ce am crede că un Dumnezeu atotputernic ne-ar ierta, iar apoi ne-ar lăsa sub puterea unui păcat continuu? Asta L-ar face pe Dumnezeu complice la păcatul nostru.

 

Judecaţi după faptele noastre

În final, să avem în vedere faptul că judecata va avea loc pe baza faptelor noastre. Ştiu că unora li s-ar părea legalistic, dar Biblia este extraordinar de clară în acest punct. Ioan a scris, „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea … Fiecare a fost judecat după faptele lui” (Apocalipsa 20:12, 13).

 

Cum armonizăm aceste cuvinte cu ceea ce am descoperit despre iubirea şi îndurarea lui Dumnezeu? Nu este oare contrar Bibliei ca îndreptăţirea prin fapte să se afle la baza judecăţii? Nicidecum, dacă luăm în considerare cum vor fi judecate faptele. Este imperativ ca să înţelegem exact cum va măsura şi cum va testa Dumnezeu faptele fiecărui om. Ce determină dacă vor fi primite sau respinse? Oare cantitatea depusă? Dacă vom avea destule fapte bune în cont, ni se va acorda intrarea? Şi vom rămâne oare afară dacă nu avem destule fapte?

 

În Predica de pe Munte, Isus a descris un grup mare care căuta să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ne-am mai referit la acest verset mai înainte. Isus a spus, „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege” (Matei 7:22, 23).

 

Cântăriţi cu atenţie cuvintele acestor oameni care vroiau să intre în ultimul minut. Isus nu a pus la îndoială şi nici nu a tăgăduit adevărul celor spuse de ei. Ei se lăudau că au făcut multe fapte. Nu cantitatea lipsea. Cantitatea era acceptabilă, dar evident faptele nu se judecau pe baza cantităţii … nu li s-a permis intrarea. Dar suntem mai uimiţi când citim despre felul de fapte pe care le făcuseră aceşti oameni. Erau „minuni” şi erau şi „multe”. S-ar părea că şi calitatea era bună. Poate că unul donase un milion de dolari ca să se zidească o nouă sinagogă; şi totuşi nu li s-a dat voie să intre. Misterul se adânceşte. Care alt factor ar putea sta la baza sentinţei aspre, „depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege”?

 

Răspunsul se găseşte în ultima carte din Biblie şi atunci când îl citim, întregul puzzle se rezolvă. În Apocalipsa 3:15 Dumnezeu declară, „Ştiu faptele tale.” Desigur că ştie, deoarece a păstrat o aducere aminte, care va fi ultima judecată. Dar să citim mai departe, „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3:15, 16).

 

Iată secretul întregii probleme! Faptele noastre vor fi judecate la sfârşit, dar nu după greutate sau înălţime. Ele vor fi judecate după fierbinţeală! Cu alte cuvinte, toată ascultarea noastră trebuie să izvorască dintr-o inimă care arde de iubire şi consacrare pentru Dumnezeu. Motivul va fi descoperit şi examinat de ochiul atoatevăzător al lui Dumnezeu. Nicio mărime şi niciun fel de faptă făcută de om nu va purta vreun grad de greutate în acea zi, dacă nu au fost făcute dintr-o legătură de iubire fierbinte pentru Isus.

 

Am ajuns aici la paradoxul problemei credinţă – fapte. Faptele ori merită totul, ori nu merită nimic. Ele sunt un parfum plăcut de tămâie înaintea lui Dumnezeu sau sunt o urâciune. Totul depinde de motiv şi de cine procură tăria de a face faptele. Faptele cărnii reprezintă efortul omului de a se salva singur, dar faptele din iubire care izvorăsc din prezenţa permanentă a Duhului Sfânt sunt exact opusul. Ele ies în evidenţă ca dovezi autentice de credinţă adevărată şi de iubire.

 

Dumnezeu nu a schimbat acest test din Grădina Edenului. El încă cere exact acelaşi fel de ascultare. Singura diferenţă este că în Eden părinţii noştri sfinţi şi necăzuţi aveau, din fire, puterea de a asculta. Din nefericire, în calitate de copii ai lui Adam şi ai Evei, după cădere, noi am moştenit o natură firească ce nu este supusă legii lui Dumnezeu, doar dacă a trecut prin minunea convertirii şi Îl are pe „Hristos în voi”. Iată de ce Isus a declarat, „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:3). Iar tânărului bogat care L-a întrebat: „Ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” Isus i-a răspuns: „Păzeşte poruncile” (Matei 19:17).

 

Nu există nicio contradicţie între aceste două declaraţii ale Învăţătorului. Nimeni nu poate fi mântuit fără să cunoască naşterea din nou şi nimeni nu poate fi mântuit dacă umblă într-o neascultare făţişă faţă de porunci. Cele două operează ca ambe părţi ale aceleiaşi experienţe de mântuire.

 

Adevărul central în toate aceste afirmaţii este că nimeni nu poate asculta dacă nu s-a convertit şi nimeni nu va refuza de bună voie să asculte, dacă s-a convertit. Fie ca nimeni să nu vă convingă că faptele nu au importanţă sau nu este nevoie de ele sau că păzirea poruncilor înseamnă legalism. Dar cercetaţi-vă inima cu multă atenţie ca să decideţi rădăcina ascunsă a roadelor ce împodobesc stilul dvs. de viaţă creştin. Dacă ascultarea de legea lui Dumnezeu reprezintă revărsarea spontană a legăturii dvs. continue cu Domnul Hristos, atunci oricine v-ar acuza că sunteţi legalist vă va judeca şi se va osândi singur. Pe de altă parte, faptele dvs. de iubire vor fi văzute ca exact antiteza legalismului. „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

 

 

https://www.amazingfacts.org/media-library/book/e/4460/t/contrafacerile-uimitoare-ale-lui-satana

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Cum ar trebui creștinul să privească ingineria genetică?

 

 

RĂSPUNS

 

Pentru că ingineria genetică a fost necunoscută în perioada în care Biblia a fost scrisă, este dificil să stabilim referințe definitorii numai pe acest subiect. Ca să identificăm punctul de vedere creștin cu privire la ingineria genetică, trebuie să stabilim un sistem de principii prin care să privim ingineria genetică. Pentru detalii ale punctului de vedere creștin cu privire la clonare, vezi „What is the Christian view of cloning?” („Care este perspectiva creștină asupra clonării?”).

 

Elementul care constituie cea mai mare îngrijorare în privința ingineriei genetice constă din cât de multă libertate își poate asuma omenirea în responsabilitatea ei de a avea grijă de trupul uman și de restul creației. Fără îndoială că Biblia ne îndeamnă să fim responsabili de sănătatea noastră fizică. Cartea Proverbele face referire la anumite activități care privesc restaurarea sănătății (Proverbele 12.18). Apostolul Pavel afirmă că avem o sarcină precisă de a avea grijă de trup (Efeseni 5.29). El, de asemenea, îl încurajează pe protejatul lui, Timotei, să întreprindă acțiuni medicale pentru îmbolnăvirile lui (1 Timotei 5.23). Credincioșii sunt responsabili să folosească trupul în mod corespunzător, având în vedere că este templul Duhului Sfânt (1 Corinteni 6.19-20). Ne dovedim credința oferindu-le asistență celor cu nevoi fizice (Iacov 2.16). Prin urmare, ca creștini, trebuie să fim preocupați de bunăstarea fizică a noastră și a celorlalți.

 

Creația trebuia să fie în grija oamenilor (Genesa 1.28, 2.15-20), dar Biblia ne spune că Creația a fost afectată de păcatul nostru (Genesa 3.17-19, Romani 8.19-21) și așteaptă să fie salvată de efectele păcatului. E posibil să concluzionăm că, fiind îngrijitori ai creației, oamenii au obligația de a „repara” efectele blestemului păcatului și de a încerca să aducă lucrurile într-o stare mai bună, folosind orice mijloc posibil. Prin urmare, continuând ideea, orice progres științific poate fi folosit pentru îmbunătățirea creației. Totuși, sunt unele temeri privitoare la folosirea ingineriei genetice pentru realizarea acestui bine.

 

  1. Există temerea că ingineria genetică își va însuși un rol care va trece dincolo de cel pe care Dumnezeu ni l-a dat ca administratori ai creației Sale. Biblia afirmă că toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și pentru El (Coloseni 1.16). Dumnezeu a conceput toate lucrurile vii să se reproducă după anumite „soiuri” (Genesa 1.11-25). Prea multă manipulare genetică (modificarea speciilor) poate interfera cu lucrurile rezervate pentru Designer.

 

  1. Există temerea că ingineria genetică încearcă să împiedice planul lui Dumnezeu de restaurare a creației. Cum am afirmat deja, creația a fost afectată de evenimentele consemnate în Genesa 3 (răzvrătirea omenirii împotriva planului lui Dumnezeu). Moartea a intrat în lume și alcătuirea genetică a omului și cea a restului creației a intrat într-un proces de degradare. În unele cazuri, ingineria genetică poate fi văzută ca o încercare de a anula acest rezultat al păcatului numit „blestem”. Dumnezeu a spus că are un remediu pentru acesta – răscumpărarea prin Isus Cristos, așa cum este descrisă în Romani 8 și 1 Corinteni 15. Creația anticipează înnoirea asociată cu culminarea promisiunii lui Dumnezeu de a restaura lucrurile la o stare și mai bună decât cea originală. A merge „prea departe” în a lupta cu acest proces poate contraveni responsabilității oamenilor de a se încrede în Cristos pentru restaurare (Filipeni 3.21).

 

  1. Există temerea că ingineria genetică se poate amesteca în procesul vieții stabilit de Dumnezeu. Dintr-un studiu general al Scripturii, reiese evident că Dumnezeu are un plan pentru procesul vieții. De exemplu, Psalmul 139 descrie o relație intimă între psalmist și Creatorul lui încă din pântece. Oare manipularea genetică pentru a crea viață în afara planului lui Dumnezeu ar periclita dezvoltarea unui suflet conștient de Dumnezeu? Oare intervenirea în procesul vieții fizice ar afecta perspectiva vieții spirituale? Romani 5.12 ne spune că toată omenirea păcătuiește pentru că Adam a păcătuit. Se înțelege că acest lucru a implicat transmiterea naturii păcătoase din generație în generație, astfel că toți au păcătuit (Romani 3.23). Pavel explică nădejdea veșniciei prin înfrângerea păcatului adamic. Dacă toți care sunt în Adam (din sămânța lui) mor, și Cristos a murit pentru cei din starea aceasta, ar putea viața creată în afara acelei „semințe” să fie răscumpărată? (1 Corinteni 15.22-23)

 

  1. Există temerea că urmărirea îndrăzneață de a avansa în ingineria genetică e motivată de sfidarea lui Dumnezeu. Genesa 11.1-9 ne arată ce se întâmplă când creația încearcă să se ridice deasupra Creatorului. Oamenii din Genesa 11 erau uniți, și totuși nu erau supuși lui Dumnezeu. Ca urmare, Dumnezeu le-a oprit progresul. În mod sigur Dumnezeu a recunoscut că erau anumite pericole în direcția în care se îndreptau ei. În Romani 1.18-32 avem o avertizare similară. Acolo Dumnezeu descrie oameni care au ajuns atât de fermecați de creație (practic închinându-se ei în locul Creatorului), încât au fost lăsați pradă distrugerii. Teama este că ingineria genetică ar putea hrăni motivații similare și, în cele din urmă, ar duce la rezultate similare.

 

Acestea sunt întrebări și chestiuni pentru care, în prezent, nu avem răspunsuri, însă sunt motive de îngrijorare, și creștinii care încearcă să adopte un punct de vedere cu privire la ingineria genetică trebuie să le ia cu grijă în considerare.

 

 

https://www.gotquestions.org/Romana/ingineria-genetica.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Războiul total împotriva Lui Dumnezeu. Cum răspundem?

 

de Iurie

 Roșca

 

Întreaga dinamică a vieții internaționale din ultimele decenii poartă pecetea izbitoare a lui Satan. Procesul îndreptat radical împotriva omului – globalismul – nu poate fi înțeles în toată profunzimea și complexitatea lui decât dintr-o perspectivă religioasă. Asaltul final al forțelor luciferiene împotriva omenirii au luat o amploare fără precedent anume acum din două motive prioritare.

 

Primul. Izgonirea lui Dumnezeu din mentalul colectiv al maselor a triumfat (Faptul că unii dintre noi mai frecventează lăcașurile de cult nu ne scutește de penetrarea devastatoare a unei viziuni profund materialiste în mințile noastre, împingându-ne într-o stare de schizofrenie). Al doilea. Performanțele tehno-științei, induse de către forțele infernale unor ”savanți” demonizați, permit exercitarea unui control total asupra mulțimilor mondiale de către un grup foarte restrâns de persoane.Acțiunea subversivă a șarpelui biblic împotriva omului n-a încetat nici o clipă de la ispitirea Evei în Rai și până în prezent. În Occident aceasta s-a manifestat prin Reformă, Renaștere, Secolul Luminilor, Revoluția Franceză. Astfel prăbușirea în Modernitate a trasat o linie de degradare continuă a omenirii. Scientismul, Tehnolatria, Progresismul, Transformismul, Antropocentrismul sunt doar câteva nume ale acestei maladii spirituale fatale. Și dacă s-a crezut că omul, natura și societatea pot fi remodelate la infinit, astăzi am ajuns la stadiul terminal a demonizării lumii. El se manifestă prin dezagregarea definitivă a armoniei și echilibrului în lume. Agresiunea asupra omenirii, lansată cu o forță devastatoare, capătă forme precum lichidarea familiei, anihilarea maternității, uciderea ritualică a pruncilor nenăscuți, feminismul, teoria genului, legalizarea sodomiei, a pedocriminalității, a sexualizării copiilor.

 

Mituri fondatoare

Șirul de procedee pentru dezumanizarea lumii și asasinarea în masă a mulțimilor anesteziate prin TV, Internet și cultura de masă cuprinde în mod obligatoriu mitul vaccinismului și mitul climatismului. Mesagerii lumii infernale, reuniți în organizații de tip ocult sau vizibil, predică sfârșitul omului normal prin fuzionarea biologicului și a tehnologicului în corpul uman. Omul augmentat, impregnat cu nanoparticule și cu cipuri, constituie ”noua normalitate” spre care ne împing sataniștii. Managementul percepțiilor, modelarea comportamentelor, controlul mental, modificarea memoriei, digitalizarea completă a societății și a omului – iată deja realitatea de coșmar în care suntem împinși. Accelerarea vertiginoasă a ritmurilor de atingere a fazei terminale a omenirii a căpătat două nume complementare, prezentate ca niște realizări superioare menite să instaureze o eră a unei beatitudini generalizate: Tehnocrație și Transumanism. Viteza cu care se desfășoară agenda malefică a globaliștilor este atât de rapidă, iar consecințele acestor acțiuni atât de dezastruoase, încât instaurarea Noii Ordini Mondiale devine o realitate cotidiană. Impasul în care s-a pomenit omenirea în fața acestor pericole de moarte ține de orbirea spirituală indusă de către cercurile masonice inițial în Europa Occidentală, iar astăzi în întreaga lume contaminată de maladia mortală a occidentalizării.

 

Lepădarea de Dumnezeu

Militanții politici, activiștii civici, autorii de cărți, cercetătorii onești, jurnaliștii independenți caută să se constituie într-o Rezistență în fața acestui tsunami mondialist, criticând Sistemul din interiorul acestuia fără să realizeze sterilitatea propriului efort. Matricea în care am fost împinși în ultimele sute de ani n-a reprezentat decât faza de pregătire a asaltului final împotriva omenirii, ce se desfășoară cu o forță vulcanică. Am putea numi această capcană intelectuală ”materialism” sau ”liberalism” și nu vom greși. Însă numele corect al stării lumii de azi este lepădarea de Dumnezeu. Diavolul a știut cum să lucreze discret la surparea viziunii religioase asupra lumii. Astăzi omul consideră că necredința lui ține de opțiunea personală. El nu-și asumă rolul dezonorant de obiect al manipulării unor forțe din exteriorul propriei minți, de natură spirituală. De aici toate eșecurile de analiză, oricât de rafinată și de savantă, a vârfurilor intelectuale care caută să conceptualizeze realitățile de azi și mai ales să ofere soluții de evitare a unui sfârșit fatal pentru omenire. Exercițiile noastre intelectuale puerile despre restabilirea statului de drept, a suveranității populare, a democrației, a drepturilor omului etc. reprezintă un prilej de amuzament aparte pentru diavol. Acesta a știut cum să se sustragă din văzul nostru, făcându-ne să credem în propria autonomie. Rămânând captivii paradigmei materialiste care induce autosuficiența omului, fără raportarea la Dumnezeu drept creator al lumii și la satan ca distrugător al acesteia, lupta noastră pentru supraviețuire este condamnată la eșec. Nu ne putem salva de catastrofa terminală care se rostogolește peste noi cu o viteză crescândă nici prin cultură, nici prin știință, nici prin metodele de luptă politică oferite de statul liberal. Șansa de supraviețuire a lumii în condițiile acestei agresiuni de o putere nimicitoare uriașă stă nu doar în efortul de reinformare, în curajul civic și în demascarea planurilor elitei mondialiste.

 

Pactul cu diavolul

Forța devastatoare a acestei agresiuni nu rezidă doar în concentrarea resurselor economice, politice, tehnologie și militare care le permite o dominație plenară asupra lumii. Ea ține de pactul cu diavolul. Adică, altfel zis, forțele noastre sunt inegale. Ei s-au aliat cu duhul întunericului, iar noi rămânem singuri, adică pradă sigură pentru ei. Prin urmare, pentru a avea șanse de supraviețuire, iar apoi și de victorie avem nevoie și noi de o alianță care să ne facă mai puternici în fața dușmanilor omenirii. Iar aceasta nu poate fi alta decât cu Dumnezeu. Doar creatorul lumii și al omului este mai puternic decât creatura sa, primul revoluționar care este Lucifer. Dumnezeul nostru, mântuitorul nostru, atotputernicul Dumnezeu ne așteaptă. El ne privește cu milă ca pe niște orfani rămași fără apărare în fața unei haite de lupi. Războiul total purtat la ora actuală contra omenirii nu este rodul unor ”psihopați”, așa cum caută să ne convingă unii disidenți din tabăra antiglobalistă. Aceste cercuri oculte nu sunt autonome. Ele și-a făcut alegerea, și-au ales stăpânul. Acum e rândul nostru să o facem. Până nu e prea târziu. Dacă nu e prea târziu.

 

Hristos ne așteaptă. Vom veni oare noi spre El sau poate El e deja în drum spre noi?

 

Iurie ROȘCA

 

 

 

Războiul total împotriva Lui Dumnezeu. Cum răspundem?

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Sfârșitul umanității plănuit de Elita satanică

 

Liderii mondiali promovează înlocuirea rasei umane cu roboți și inteligență artificială. De asemenea, aceștia implementează un sistem de supraveghere sufocant la nivel mondial, care va înregistra fiecare detaliu al vieții tale, chiar și ceea ce gândești și simți.

 

Noah Yuval Harari:

„Noi suntem probabil, una din ultimile generații ca și umanitate (Homo Sapiens). În 100 sau 200 de ani, Pământul va fi dominat de entități care sunt foarte diferite de noi așa cum noi suntem diferiți de neanderthalieni și cimpanzei. Pentru că generațiile viitoare o să învețe cum să manipuleze corpul, creierul și mintea. Acesta o să fie produsul principal în economia secolului 21. Nu o să fie economia confecțiilor, a mașinilor, a armelor, ci economia corpului, a creierului și a minții.Acum, cum vor arăta mai exact viitorii stăpâni ai Planetei? Asta o să fie decis de persoanele care au proprietatea informației. Cei care controlează informația, controlează viitorul, nu doar al umanității, ci viitorul vieții însăși. ”

 

Vizionează acest documentar și transmite-l tuturor cunoscuților, rude și prieteni.

 

 

În aceste cuvinte nu este nici o exagerare. Amintiți-vă de declarațiile fostului presedinte al Chile.

Potrivit fostului președinte chilian Sebastian Pinera, 5G nu numai că este capabil să ne citească gândurile, ci ne poate și induce gânduri și emoții. El a declarat că va deveni „sistemul nervos central” al societății și a spus că se va asigura că ajunge în fiecare casă din țară. Interesant este că toate luminile stradale din orașele inteligente sunt, de asemenea, antene 5G ascunse.

Importanța filmului „Sfârșitul umanității” este dovedită de faptul că serviciul de transfer de fișiere WeTransfer a cenzurat filmul, pentru a împiedica oamenii din întreaga lume să-l descarce. Le este teamă că adevărul ajunge la omenire. Acest lucru arată, de asemenea, cât de dornici sunt să își realizeze agenda de a pune capăt rasei umane și de a ne înlocui cu alternative tehnologice.Această încercare de a cenzura filmul demonstrează odată pentru totdeauna că cheia opririi agendei lor diabolice este expunerea ei în fața umanității. Ei fac tot ce le stă în putere pentru a ține omenirea în întuneric. Pentru că odată ce majoritatea oamenilor devin conștienți de planurile lor, este imposibil să le implementeze. Ei nu pot forța milioane de oameni să se conformeze nebuniei lor, darămite miliarde de oameni.

 

 

 

Sursa: https://stopworldcontrol.com/ro/sfarsitulomenirii/

 

Vezi și Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare cu supraveghere omniprezentă

 

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

  

Dubai desfășoară roboți-polițiști dotați cu Inteligență Artificială și cu tehnologie de recunoaștere facială – ( lumea , se-mbata cu apa rece despre ,, Trezire Dumnezeiasca ,, )

 

 

În curând, bicicliștii care merg fără cască în Dubai vor fi detectați și sancționați de un robot-polițist dotat cu inteligență artificială. Orașul lansează pe străzile sale un robot cu tehnologie de recunoaștere facială, conceput pentru a înregistra încălcările regulilor de trafic de către bicicliști și scuterele electrice, potrivit biometricupdate.com.

 

 

 

Robotul va circula în apropierea plajei publice din Dubai, conectând infractorii, cetățeni ai Emiratelor Arabe Unite, cu cărțile lor de identitate biometrice.Misiunea sa va fi să înregistreze oamenii care se adună pe piste de biciclete, care conduc sau își parchează scuterele și bicicletele în zone neautorizate sau care transportă prea mulți prieteni pe aceeași bicicletă.

 

Autoritatea pentru Drumuri și Transport (RTA) a orașului a lansat deja un robot pentru testare, relatează Gulf News.Hamad Alafeefi, directorul Departamentului de Comandă și Control al RTA, a declarat că, în perioada de probă, autoritățile nu vor emite amenzi, ci vor studia acuratețea și rata de eroare a tehnologiei de detectare prin recunoaștere facială.

„Robotul constă dintr-o cameră care monitorizează 24-7, fiind bazat pe IA, care va analiza imaginile video”, a spus Alafeefi. Acesta va detecta automat încălcările și le va transmite către serviciul RTA.Robotul este echipat cu senzori de mișcare pentru manevre sigure, iar departamentul ia în considerare și utilizarea a diferite tehnologii în timpul celei de-a doua etape de testare.

 

https://omuldinnordforever.wordpress.com/2024/04/16/dubai-desfasoara-roboti-politisti-dotati-cu-inteligenta-artificiala-si-cu-tehnologie-de-recunoastere-faciala-lumea-se-mbata-cu-apa-rec/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU

CA OGLINDĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

Primiţi, vă rog, rândurile ce vor fi înfăţişate mai jos, ca pe o mărturie istorică şi ca pe un medicament sufletesc social. Pentru că este mărturie istorică şi, pentru cei care vor să vadă şi să audă, care vor să trăiască în adevăr, nu în minciună, este medicament. Un medicament ce poate ajuta la vindecarea unor grave boli ce bântuie societatea de astăzi; boli pe care le putem cuprinde sub numele de neo-comunism, de concepţii de (extremă)stânga pretinse de centru şi chiar de dreapta. Şi, ca ajutor şi mijloc de creştere a eficacităţii a medicamentului, ţineţi minte: rândurile de mai jos au fost publicate în 1930, în urmă cu aproape 90 de ani. Pe atunci România era Regat, bucuria Marii Uniri încă trăia în sufletele Românilor, criza economică se încheia iar satanicul Carol al II-lea Trădătorul încă nu preluase puterea şi nu dusese România spre dezastrul din 1939-1944. Pentru foarte mulţi, Comnismul era o ameninţare vagă, îndepărtată, „închisă” în hotarele URSS. Biserica (Biserica Ortodoxă Română) încerca să prevină: Comunismul este o primejdie reală, imediată, iar Credinţa în Dumnezeu singura sa opoziţie reală; o opoziţie pe care Comunismul a încercat – încearcă – neîncetat să o nimicească, ridicând mulţimi de martiri, dar fără să îşi poată atinge scopul.

Rândurile ce urmează aparţin unuia dintre Ruşii refugiaţi din URSS. Ca urmare, exprimarea este pe alocuri altfel decât cea pe care ar avea-o un Român. Însă faptele sunt cele care interesează: faptele comunismului şi cuvintele comunismului, atât de la fel cu faptele şi cuvintele atâtor oameni şi forţe care se pretind „de centru” sau chiar „de dreapta”. Cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.

Textul este preluat din „Revista Teologică” din Sibiu, patronată atunci de Mitropolitul Nicolae Bălan, redactor-şef fiind viitorul Mitropolit Nicolae Colan, Anul XX (1930), Ianuarie-Februarie, Nr. 1-2, p. 152-154: 

„RĂZBOIUL STALIN-DUMNEZEU. Psalmistul spune: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu”. Dacă numai atât, numai o simplă negare a Divinităţii se înfăţişează în conştiinţa eternă a omului ca o nebunie, ce trebuie să însemne războiul împotriva lui Dumnezeu?

 

Într’adevăr, ceva ce se petrece în afară de conştiinţa omului, în afară de nervii lui, în afară – vreau să spun – de starea normală a creierului şi a organismului. Căci Stalin este un nebun, nu în sensul moral al cuvântului, ci în semnificaţia lui clinică, se vede din trăsneala lui de a ucide pe Dumnezeu. Dar în Rusia Sovietică până când cineva nu moare realmente în ospiciu nu e încă socotit nebun. Lenin a murit de paralizie generală, şi câteva zile înainte de moarte divagaţiile lui despre una, mondială şi planetară revoluţie socială au fost declarate: testament comunist. Dar Stalin e interesant acum, în faza asta a paraliziei sale: caucazianul acesta, care în toată viaţa lui a ucis numai berbeci patrupezi şi bipezi, e convins că va ucide pe Dumnezeu ca pe un simplu berbec. Această confuzie – reducerea Atotputerniciei divine la un animal din care Stalin făcea frigărui – e atât de tipic psihopată, încât şi acele forţe pe care le-a dezlănţuit asupra Bisericii au mai degrabă caracterul unor revărsări elementare decât o concentrare de energii aplicate unui obiect real după un plan studiat.

 

A închis Stalin acum, în zilele Crăciunului (după stilul vechi) 2000 [două mii n.n.] de biserici, vreo 300 [trei sute n.n.] de sinagogi şi 20 de mecete [moschei n.n.]. Până la 50.000 [cincizeci de mii n.n.] câte sunt [erau n.n.] în Rusia după statistica din 1896 – rămân încă multe. Dar să zicem că o să le distrugă, sau o să le închidă, sau o să le transforme în cluburi, crâşme, săli de dans sau – pardon de expresie – în biblioteci sovietice. La ce-i ajută opera asta? Fiindcă principalul nu e să distrugi biserica, edificiul – creştinismul şi religia în general au izvorât din sufletul omului, sunt o legătură intimă între om şi Dumnezeu. Şi ca să ucizi realmente pe Dumnezeu (în realitatea fictivă şi fantasmagorică a paraliziei generale) trebuie să-L ucizi acolo unde El sălăşluieşte: în sufletul omului. Cum va ajunge Stalin în această Sfânta Sfintelor? Urmărind mereu pe Dumnezeu, Stalin va trebui, după cea mai elementară strategie, să bombardeze pe om în existenţa lui fizică. Va trebui să extermine poporul. Sau să zică, aşa cum au zis alţii infinit mai fini, mai culţi, mai inteligenţi: „Ai învins, Galiileene!” sau „Dumnezeule!” (Iulian Apostatul).

 

Că Stalin va trebui să întreprindă nimicirea poporului – 150 de milioane – ca să stârpească din sufletul lor pe Dumnezeu, se deduce logic din etapele pe care le-a parcurs în aceşti ani de revoluţie războiul bolşevic împotriva Dumnezeirii.

 

În anii 1917-1919, guvernul sovietic, decretând despărţirea Bisericii de stat, a aşteptat să vadă Biserica moartă fără ajutorul bănesc al statului. Dar Biserica ortodoxă n’a murit. Din potrivă, situaţia de independenţă a trezit forţele interne ale Bisericii – şi poporul s’a strâns şi mai mult împrejurul şefului ei, Patriarhul Tihon. Ba, ceva mai mult, în zile de groaznică sărăcie poporul credincios îşi aducea aproape întreg avutul său ca să-l depună în grija şi spre folosinţa Bisericii persecutate. S’a observat chiar de către prigonitori că Biserica, în această situaţie, începea să marcheze un oarecare progres material. Câteva Biserici închise şi transformate în cluburi au făcut să se construiască alte Biserici, noi. Prin urmare, măsura guvernului n’a dat rezultatul vizat – ci a dat posibilitatea să se constate că în sânul „statului” revoluţionar şi ateist există statul bisericesc, religios, mistic, creştin, mult mai puternic şi mai durabil.

 

În anii 1920-25 a început atunci propaganda antireligioasă; în şcoli, în pieţe, în cluburi, pretutindeni. Sute de mii, milioane de broşuri, de caricaturi, de placarde şi trilioane de discursuri anticreştine s’au rostit şi cu gura şi prin radio şi prin teatre şi prin concerte – şi Biserica tot nu s’a prăbuşit. Poporul [credincios n.n.] se strângea tot mai mult în jurul preoţilor şi arhiereilor.

 

În 1926-1929 guvernul atacă atunci pe preoţi şi pe arhierei. Patriarhul Tihon, otrăvit, moare de moarte mucenicească. Asta a exaltat sentimentul religios, a creeat pildă teribilă, neînfricoşată – care a trezit voluptatea suferinţei şi a chinului pentru Hristos. Sunt ucişi 11 [unsprezece n.n.] arhierei. Sunt închişi în temniţi şi în subsolurile Cekei1 preoţi, călugări, bărbaţi entuziasmaţi de suflul divin, femei însufleţite de sfânta pătimire pentru Maica Domnului.

 

Iar poporul, în imensitatea lui de milioane, a făcut din mormintele mucenicilor altare mistice, în faţa cărora Hristos învia, ca într’o realitate solară, în fiecare inimă rănită, în fiecare suflet îndurerat. Guvernul n’a putut face nimic aici, în acest suflet cucerit acum integral de Hristos pentru întregul eroism creştin.

 

Şi, în sfârşit, anul trecut Stalin ordonă distrugerea bisericilor, închiderea lor, transformarea lor în cluburi. Icoanele se smulg de pe pereţi, şi acolo unde a luminat Sfântul Nicolae Făcătorul de Minuni atârnă râtul bărbos al lui Râcov2, făcătorul de basamac3…

 

Nu, a trebuit să vină nebunia asta destructivă ca să vadă ei, nu noi, că Dumnezeu nu se ucide nici cu tunul, nici cu broşura, nici cu insulta, nici cu sminteala lui Stalin, nici cu nimic altceva.

 

  1. M. Ivanov”

 

După cum am spus, cine are urechi de auzit, ochi de văzut şi suflet să înţeleagă va auzi, va vedea şi va înţelege.

Un erou român, ofiţerul Ion Tobă-Hatmanu, în al său Jurnal de război şi pace…, văzând seminţele doctrinei comuniste pe care Sovieticii le semănaseră în Occident se întreabă plin de îngrijorare: ce va fi când acestea vor rodi?

Ceea ce se întâmplă acum!

 

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilos în faţa noastră: SUA şi Europa Vestică, cândva anti-comuniste, au devenit bolşevice. Recitiţi acest text din 1930 şi comparaţi faptele lui Stalin, Lenin şi celorlalţi lideri bolşevici cu cele ale UE şi SUA (cel puţin până acum…). O să vedeţi că sunt identice, singura deosebire (din păcate, tot mai mică) fiind în folosirea forţei – ceva mai delicată în Occidentul zilelor noastre decât în Uniunea Sovietică de atunci4. În rest, de la „revoluţia sexuală” până la „uciderea lui Dumnezeu” totul se repetă, totul funcţionează pe aceleaşi principii. (Să nu uităm că uneori, o vreme, şi Bolşevicii au tolerat proprietatea şi economia de tip capitalist!) Dar!

 

În ciuda setei de iluzii a sufletului omenesc, adevărul de azi stă crunt şi nemilor în faţa noastră: Rusia este tot comunistă, China este comunistă, ţările Americii Latine sunt (tot mai) comuniste! Doar că în vreme ce SUA şi Europa de Vest sunt dominate de un comunism internaţionalist – exact pe model bolşevic –, Rusia, China şi alte asemenea ţări au un comunism naţionalist, particular. De aici conflictul între ele, similar conflictului dintre socialismul-naţionalist al lui Hitler şi comunismul globalist al lui Stalin.

 

Otrava s-a răspândit pretutindeni şi iluzia „frăţiei” nu poate să ajute la o raportare corectă la realitate. Adevărul este că bunul-simţ în general şi gândirea de dreapta în special nu au, astăzi, sprijin în puternicii lumii: conştient sau nu, elitele intelectuale şi politice sunt infestate masiv de prejudecăţi şi şabloane de gândire şi acţiune comuniste.

 

În această situaţie Creştinii pot avea aliaţi – de circumstanţă – dar, în afara fraternităţii creştine (dacă există, unde există, dea Domnul să existe!) singurul prieten rămâne Dumnezeu.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

 

1Ceka, „Comandamentul Rusesc al Tuturor Ruşilor”, prima structură înfiinţată de Lenin după lovitura de stat bolşevică. Din 20 Decembrie 1917 Ceka devine instrumentul terorii bolşevice în toate teritoriile controlate de aceasta. Instrumentele de lucru au fost satanice şi diverse: de la violuri în grup, sistematice, împotriva populaţiilor opozante, până la genocid total, cu uciderea de sate şi oraşe întregi, de la torturi cumplite aplicate opozanţilor – sau celor doar bănuiţi de opoziţie – şi până la conducerea unor lagăre înfiorătoare (de la care naziştii au luat învăţătura ce a permis lagărele lor), de la îndoctrinarea copiilor, deveniţi turnători ai propriilor părinţi, până la inocularea unei spiritualităţi paranoice, în care denunţul şi chiar auto-denunţul devin virtuţi supreme. Este echivalentul SS-ului nazist sau al Securităţii lui Dej şi Ceauşescu.

 

2Unul dintre neoamenii de nădeje ai lui Lenin. Avea să fie ucis mai târziu de Stalin, care se temea de toţi cei din „garda veche”, care puteau emite pretenţii similare (sau superioare) la conducerea Partidului Bolşevic.

 

Basamac = alcool de proastă calitate obţinut mai ales din cereale în Rusia.

 

În lipsa posibilităţii de a folosi deschis forţa împortiva Creştinilor, Occidentalii au recurs la genocidul cultural-demografic. Pe de-o parte, tot ce înseamnă valoare creştină este batjocorit – exact pe modelul prezentat în textul de mai sus! –, promovându-se tot ce este ne- sau anti- creştin, pe de altă parte se forţează colonizarea de populaţii necreştine. Preferabil populaţii islamice radicaliste, dominate de bărbaţi, capabile să recurgă la violenţa pe care autorităţile neobolşevice (încă) nu şi-o permit şi capabile să smulgă femeile din comunităţile creştine spre a le nimici demografic. Fenomenul este atât de concret şi evident încât negarea lui este negarea realităţii. 

Îndemn la luptă

 

https://mihaiandreialdea.org/tag/neo-comunism/

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Politruci, preoţi, farisei şi alţi comunişti (satanişti) ne-au învăţat să- l iconăm pe Dumnezeu, să-l facem roată de rezervă pe Hristos şi pe Duhul Sfânt să-l ţinem de preş, pentru întâlnirea cu el din an în paşte… De aceea să învăţăm de la Moise care s-a întors la Rugul Mistuitor, pentru a-şi aprinde slujirea, ca să primească toiagul lui Dumnezeu ; Cu toiagul care arăta spre Crucea Cristică, Creatorul a făcut semne şi minuni, pentru a-l scoate pe Poporul Evreu (din cuptorul încins cu păcătuiri faraonice) spre Canan, trecându-l Marea ca pe uscat! Şi fiecăruia dintre noi, prin credinţă, ni l-a dăruit pe Iisuss cu toate ale sale, pentru a trece Marea vieţii, pe valuri, spre  Sfanta Sfintelor; Dar noi l-am omorât, fără a şti că împreună cu El suntem răstigniţi şi îngropaţi (Gal.2/20) şi, prin învierea Lui (dimpreună cu noi-2 Cor.4/10), am fost scoşi din sine- din satan, din lumea păcatului şi am fost strămutaţi în El, fără drojdii idolatre, ritualuri, datini, minciuni iconate- făcătoare de bani… Dumnezeu ni L-a dăruit plin de Har şi de Adevăr şi El ni s-a dat dimpreună cu poruncile şi crucea de distrugere a păcatului, a satanei (Marcu 10/21 şi Mat. 16/24-28); Prin El, cine crede, rămâne mort pentru totdeauna faţă de ORICE păcat, faţă de lume, fuzionând pentru veşnicie cu Duhul lui Dumnezeu; Astfel rămânem Una în El şi cu invaţătura lui, dimpreună cu toate mădularele înzidite în Trupul Bisericii Înviate, grăbind Venirea lui…” Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentruca atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.” (1 Ioan 2/28)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Purtându-ţi Crucea, de James Montgomery Boice

 

Cu mai multe săptămâni în urmă când am început această serie de studii asupra ucenicizării, începusem prin a spune că există, după părerea mea, o eroare fatală în Biserica lui Isus Cristos, şi aceasta este o lipsă a adevăratei ucenicizări. Şi nu se poate spune că nu e mult de vorbit asupra acestui lucru. S-au scris multe cărţi despre ucenicizare, în special acel aspect care are de a face cu ucenicizarea celorlalţi. Acestea fiind spuse, să vorbim privitor asupra acestui fapt al negării de sine exprimat prin imaginea purtării crucii noastre. Aceasta este ceva despre care noi auzim foarte puţin. Aceasta ar fi fost o enigmă pentru creştinii din generaţiile primare. Şi mulţi dintre acei sfinţi bătrâni, dacă ar trăi şi ar putea vedea modul în care ne desfăşurăm noi astăzi, ar fi surprinşi de neglijenţa noastră asupra acestui lucru. Conform modului lor de gândire, negarea sau lepădarea de sine este de o esenţă reală a ceea ce înseamnă să aparţinem lui Cristos. ,,Dacă vine cineva după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea zilnic şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24) Acestea sunt cuvinte importante ale lui Isus Cristos asupra ucenicizării. Vorbim despre porunca ,,Urmaţi-Mă” a lui Cristos şi cumva putem reuşi cu aceasta. Sau venim la porunca Sa de a lua jugul Său, învăţând despre El şi intrând în şcoala Sa şi să putem face aceasta. Şi în cel mai rău aceasta pare ca o mai multă osteneală din greu. Dar cum rămâne cu acest fapt al lepădării de sine, acest fapt al purtării crucii? Noi spunem, bine, dar asta trebuie că e pentru altcineva. Cu siguranţă nu e pentru mine. Şi sigur nu poate fi de esenţă a ceea ce înseamnă să fii creştin. Din contră, este exact ceea ce spune Domnul Isus Cristos. Ne face să ne întrebăm oare de ce nu auzim mai multe despre lepădarea de sine.
Walter Chantry este pastor al unei biserici baptiste reformate în Carlisle Pennsylvania şi era îngrijorat, la fel ca şi mine, de această situaţie tristă a creştinităţii americane. El a scris o carte despre aceasta, ,,Umbra Crucii – Studii Asupra Lepădării de Sine.” La începutul cărţii începe să speculeze el însuşi asupra motivului pentru care auzim atât de puţine despre asta în predica americană a zilelor noastre. El spune cum că e posibil să fie un anume număr de motive. Unul ar fi că a fost un exces în acest domeniu undeva în trecut. În mod sigur o deviere de la ceea ce înseamnă a se nega pe sine pentru Isus Cristos. În Biserica primară primii călugări sau monastici au început prin a părăsi centrele urbane, civilizaţia, plecând în pustie. Asta a fost o mişcare provenită din Egipt. Ei încercau să trăiască acolo izolaţi de restul lumii. Cel dintâi mare monastic a fost un om numit Anton. El a plecat în pustie, nu departe de civilizaţie deoarece avea prieteni care-i aduceau hrană uscată ca să trăiască. Acesta este modul în care a trăit timp de câţiva ani. Ceea ce nu-şi închipuia el a fost că avea să devină o celebritate. Şi astfel, la fel cum astăzi noi avem excursii în locuri din Ţara Sfântă şi alte regiuni, devenise o situaţie în care se făceau excursii pentru vizitarea acestui monastic, Anton sihastrul (sau pustnicul). Astfel oamenii în mare număr năvăleau în pustie. Aceasta l-a deranjat şi a plecat mai departe. Ei însă continuau să vină.. A plecat şi mai departe. În acea vreme el mai instruia şi pe alţi monastici, iar în final a rupt-o complet cu civilizaţia mutându-se într-o regiune lângă Marea Roşie, şi acolo şi-a trăit ultimii aproximativ 20 de ani ai vieţii sale, murind la mijlocul secolului al patrulea la o vârstă destul de înaintată. În ultimii 15 sau 20 de ani ai vieţii sale nimeni nu l-a văzut vreodată. El se izolase complet.
Ei bine, oamenii de astăzi privesc înapoi la acest fel de negare şi sunt de-a dreptul închişi faţă de aceasta. Dar în acelaşi timp nu realizează că e o deviere a ceea ce înseamnă, totuşi, o lepădare propriu-zisă a sinelui. Ceea ce nu reuşesc să vadă este că această mişcare a fost mai mult o formă a negării celor din jur decât o negare de sine. Şi astfel, poate că asta ar fi o explicaţie.
O altă explicaţie mai recentă. Am avut, în istoria apropiată a Bisericii, o uşoară mişcare caracteristică ce accentuează o a doua lucrare a harului în creştini. Şi uneori în unele forme ale acesteia, negarea de sine a fost scoasă în evidenţă ca un pas pe drumul spre cea de-a doua lucrare a harului.

După părerea mea, cred că adevăratul motiv, motivul profund, motivul fundamental pentru care nu auzim mai mult despre lepădarea de sine şi purtarea crucii este simplul fapt că nouă nu ne place această idee. Lepădarea sau negarea de sine e negare proprie. Nimeni dintre noi nu dorim să ne lepădăm de noi înşine. Noi dorim să ne slujim nouă înşine. Vrem să căutăm lucruri pentru noi, iar purtarea crucii, normal că înseamnă moartea sinelui. Aceasta este chiar mai rău decât negarea proprie, ne gândim şi nu am vrea asta. Aşa că ne întoarcem de la aceasta spre forme ale creştinismului mai uşor de digerat. Nu chiar atât de solicitanţi şi probabil că promitem mult. Iată şi motivul pentru care nu auzim atât de multe predici despre aceasta. Un pastor care accentuează cuvintele grele ale lui Cristos tinde să-şi piardă enoriaşii (membrii bisericii). Şi în loc de a vorbi despre lepădarea de sine, ei vorbesc de stimarea proprie. E mult mai uşor să spui oamenilor că sunt minunaţi, şi să-i ajuţi să se împlinească primind tot ceea ce doresc. Uneori aceasta ia forma unei evanghelii prospere care este de fapt o erezie. Asta, desigur, fiindcă oamenii vor veni în mare număr la acest fel de predică. Şi mai mult de atât, acest model de predică, nu ezit s-o spun, este, probabil neintenţionat, dar este, cu toate acestea, o lepădare faţă de evanghelia lui Isus Cristos.

Ne întoarcem la acest text şi spunem ce anume accentuează Isus şi de ce avem nevoie pentru a-L auzi atunci când El zice, ,,dacă cineva vine după Mine, trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea zilnic şi să Mă urmeze”? Acum primul lucru ce trebuie să-l vedem în Luca 9:23 este că aceste trei elemente, negarea de sinepurtarea crucii şi urmarea lui Isus sunt toate aspecte ale aceluiaşi lucru şi merg împreună. Fiecare dintre ele defineşte pe cealaltă. Nu sunt doar etape de-a lungul drumului. Voi lua prima parte a acestuia – negarea de sine.

Cu cât începem să ne gândim mai repede la lepădarea de sine, înţelegem de ce este atât de esenţial, şi de ce nu este pus în al doilea rând. Fiindcă, ce este de fapt lepădarea de sine? Lepădarea de sine este opusul căutării de sine. Şi ce este căutarea sinelui? Căutarea sinelui este esenţa păcatului. Iată de ce Biblia ne descrie ca nişte oi căutătoare de sine. Isaia 53:6 – ,,Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi. Fiecare îşi vedea de drumul său.”
Iată de ce Petru descrie oamenii nenăscuţi din nou ca cei ce urmează dorinţele corupte ale naturii păcătoase în locui autorităţii. (2 Petru 2:10).
Iată de ce apostolul Pavel descrie ultimele zile spunând că oameni vor fi iubitori de sine. (2 Timotei 3:2)
Iată de ce în 2 Corinteni 5:15 apostolul descrie scopul celor ce au fost înviaţi în Cristos spunând, ,,cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi ci pentru Cel ce a murit pentru ei şi a înviat.” El indică faptul că înainte de a deveni ai lui Cristos ei trăiau într-adevăr pentru ei înşişi.
Şi dacă vrei opusul acestui mod distructiv de viaţă, te întorci la Domnul Isus Cristos şi la acea descriere remarcabilă a Sa în cel de-al doilea capitol al Epistolei lui Pavel către Filipeni. Aceasta spune despre Cristos că a fost egal cu Dumnezeu dar nu s-a considerat la egalitate cu Dumnezeu în faptul de a se reţine de la consecinţe. El s-a golit de Sine Însuşi, devenit ascultător. El a fost ca un om ascultător până la moarte, chiar moarte pe cruce, dar Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dar un nume care e mai presus de orice nume, ca în numele lui Isus să se plece orice genunchi.
Acum vedeţi de ce este aşa de important acest fapt al lepădării de sine? Lepădarea de sine este atitudinea lui Isus Cristos. Şi cei ce aparţin lui Cristos trebuie s-o aibă şi să fie ca şi El.

Acum, permiteţi-mi să spun ceva despre ceea ce implică lepădarea de sine şi ce implică purtarea crucii. Lepădarea de sine înseamnă a spune nu sinelui. Purtarea crucii este cealaltă parte a monezii care înseamnă a spune da lui Dumnezeu. Faptul că spunem da lui Dumnezeu este important, deoarece înseamnă că această purtare a crucii, în a-L urma pe Cristos, este, într-un anume sens, o acţiune voluntară.. Motivul pentru care subliniez aceasta este că noi avem un mod de expunere a crucii astăzi care în general reduce totul la acea parte care nu este voluntară. Cineva suferă o nenorocire neputând face nimic, şi atunci ei spun, ,,asta este crucea mea. Trebuie sa o port. E crucea mea. Nu pot face nimic pentru asta.” În mod strict vorbind, asta nu este purtare a crucii. Nu în sensul în despre care vorbeşte Cristos aici. Nu despre asta vorbeşte Isus când spune ,,poartă-ţi crucea.” Când Isus spune, ,,trebuie să-ţi porţi crucea”, se referă evident că tu ai deja opţiunea de a purta sau a nu purta crucea. Şi când ne gândim la aceasta, ne gândim la negarea noastră voluntară şi la purtarea a ceea ce trimite Isus în vieţile noastre spre a-L sluji. Să explic mai clar. Studiul biblic şi rugăciunea, dacă le facem, ele constau în purtarea crucii. Fiindcă nu trebuie să le facem. O, putem sta de-o parte înapoi şi să spunem, ,,ei bine, ştiţi, eu merg la biserică odată pe săptămână. Mereu aud un astfel de lucru. Şi pe lângă aceasta, e tare greu şi necesită disciplină, iar eu nu am fost niciodată acea persoană foarte disciplinată. Ştiţi, dacă veţi citi Biblia şi vă veţi ruga, dacă veţi studia şi veţi creşte în acest fel, va trebui să o faceţi. Şi va trebui să daţi la o parte lucruri care probabil, uman vorbind, mai degrabă aţi prefera să le faceţi. Anumite momente din trecut. O anumită libertate de a-ţi folosi timpul. Implică un anumit număr de inconvenienţe. Trebuie s-o faci.
Purtarea crucii implică lucrurile despre care Isus explica în capitolul 25 al evangheliei lui Matei în pilda Sa cu oile şi caprele. El lăuda pe cei ce hrăneau flămânzii, dădeau să bea celor însetaţi, îmbrăcau pe cei goi, îngrijeau pe bolnavi, primeau pe străini şi vizitau pe cei ce erau în închisoare. Nimeni nu ar fi făcut acestea după bunul plac. Te pui într-o situaţie inconvenabilă pentru cineva care e flămând, setos, bolnav, gol sau în închisoare, faci aceasta pe cheltuiala propriului timp şi uneori chiar pe proprii bani. Aceasta este purtarea crucii. Nu trebuie s-o faci. Dar dacă o faci, o faci cu bucurie căci aparţii lui Cristos.
Purtarea crucii noastre este jertfa spre Dumnezeu a ceea ce El ne dăruieşte. Şi noi dăm, orice ne dăruieşte El. Dacă Dumnezeu ţi-a dat darul de a fi singur, oferă-te lui Dumnezeu. Şi poate vei spune, ,,Nu-mi prea place asta, mai degrabă să am altceva.” Nu, căci aceasta a dat Dumnezeu. Purtarea crucii înseamnă să primeşti acesta de la Dumnezeu şi să-I oferi înapoi spunând, ,,Foloseşte-Te de asta.” Dacă Dumnezeu ţi-a dat o slujbă, ofer-o lui Dumnezeu. Orice ar fi, nu contează cine eşti, nu contează în ce circumstanţe din viaţă te afli, ceea ce a dat Dumnezeu, aceasta ai. Şi oferi totul lui Dumnezeu împlinind în acest fel chemarea lui Isus Cristos.

Acum El foloseşte o ilustraţie puternică. El vorbeşte despre purtarea crucii. Şi o face intenţionat căci, dintre toate ilustraţiile pe care Domnul le-a folosit în acea zi, această imagine a crucii a fost probabil cea mai tare şi mai puternică dintre toate. Ar fi greu să ne gândim la ceva asemănător acesteia astăzi. El a ales această ilustraţie intenţionat. Acum, când vorbim despre asta, trebuie să spunem aceste lucruri.

Mai întâi, această cerinţă de a purta crucea, acest lucru care e atât de dur şi greu de contemplat, este universal. Universal în sensul că este pentru toţi cei ce-L urmează pe Isus Cristos. Isus o spune clar. Dacă mergi după El, trebuie să porţi crucea. Dacă nu porţi crucea, tu nu mergi după El. Nu ştiu cum ar putea fi făcut mai clar aceasta.
Walter Chantry, pe care l-am menţionat cu câteva momente în urmă, scrie foarte categoric referitor la aceasta. El spune, ,,E acest aspect clar al învăţăturii Domnului nostru care a fost uitat sau ignorat de evanghelismul contemporan. Cu nerăbdarea de a aduce păcătoşii la viaţă, pace şi bucurie în Domnul, evangheliştii uită chiar să menţioneze faptul că Cristos insistă asupra lepădării de sine încă de la început. Ne mai împlinind cererea Domnului şi uitând-o, evangheliştii nu s-au întrebat vreodată dacă cei convertiţi de ei cu vieţi centrate pe sine sunt adevăraţi urmaşi ai lui Cristos. Presupunând că e posibil ca un om să fie îngăduitor cu el însuşi şi totuşi aproape de cer, învăţătorii biblici caută modalităţi de a aduce oamenii egocentrici la o mai înaltă culme spirituală. Şi atunci negarea de sine este explicată ca o cerinţă pentru o a doua lucrare a harului. Cei care ignoră texte solicitând o cruce pentru o viaţă mai profundă şi-au înşelat ascultătorii în evanghelizarea lor. Fără cruce nu există a-L urma pe Cristos şi fără a-L urma pe Cristos rezultă în moarte.” Astfel spune Walter Chantry şi îl aprob.

În al doilea rând, această cerinţă de a ne purta crucea şi de a-L urma pe Cristos, este continuă. Trebuie spus că e ceva ce facem nu doar o singură dată, ci ceva care caracterizează fiecare moment al zilelor noastre. Trebuie să-ţi iei crucea zilnic şi să Mă urmezi, a spus Isus. Ce înseamnă aceasta acum? Ei bine, când vorbeşte despre purtarea crucii noastre zilnic, El se referă la faptul că fiecare zi a vieţii noastre vom avea de a face cu această decizie majoră. Vom trăi pentru noi înşine sau, fiindcă acum suntem ai lui Cristos, vom lepăda sinele ca să putem trăi pentru El prin purtarea crucii? Aceasta constă în sacrificiul de sine pentru a trăi aşa cum a trăit Cristos în slujirea celorlalţi şi în slujba lui Dumnezeu. Zilnic!

Al treilea lucru despre purtarea crucii şi urmarea lui Cristos este că aceasta trebuie să fie bine intenţionat. Este un fapt de voinţă. Nimeni nu poate lua crucea pentru noi, aşa că trebuie să o faci. Şi chiar mai mult, trebuie să o faci cu bucurie. Căci în armata lui Cristos nu există sclavi. Armata lui Cristos constă în bărbaţi liberi şi femei libere care-L slujesc fiindcă îşi doresc să facă asta. Şi se angajează în slujba Sa fiindcă, odată mântuiţi prin Duhul Sfânt, vor găsi aceasta ca fiind cel mai mulţumitor lucru din viaţa lor.

Permiteţi-mi să spun că purtarea crucii este dureroasă. Avem o imagine a crucilor de astăzi care este produsul magazinului de bijuterii. Dar nu din zilele lui Cristos. Crucea Sa era făcută din lemn. Un lemn necioplit şi crăpat. Şi persoana care ducea crucea în ziua lui Cristos, ducând-o cu zâmbetul pe buze mergând la execuţie, este acea persoană care, prin simpla purtare a lemnului îşi rănea mâinile şi care, prin purtarea pe umeri şi-a adâncit rănile pe umeri. A purta o cruce este dureros. Şi e dureros când faci aceasta în slujba lui Cristos în zilele noastre.

Şi ultimul lucru despre cruce, cel evident, este că purtarea crucii este fatalămortală chiar. Crucea a existat cu un singur scop. Ea a existat pentru a ucide victima. A fost o moarte lentă. A fost moarte întârziată. Ea a fost o moarte grea. Dar a fost moarte. Căci oricine care îşi va lua crucea pentru a-L urma pe Isus va suferi moartea sinelui astfel ca viaţa lui Cristos, în puterea învierii, să se facă prezentă.

Ce anume ne aduce la negarea sinelui şi purtarea crucii? Lucrul care cu adevărat face aceasta, factorul care motivează cu adevărat în viaţa de creştin este exemplul lui Isus Cristos Cel care a făcut-o mai înainte. Când noi Îl urmăm, noi mergem după un Cristos care Şi-a dus crucea, care a fost la cruce, care a murit pentru noi, şi care, cu mâinile larg deschise, chiar în momentul morţii, a spus, ,,Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu (Cel crucificat) vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Este acea dragoste a lui Cristos care a întors oamenii de la egocentrism spre timpuri de bunătate şi în istoria creştină. Aceasta este ceea ce arată pe un bărbat sau pe o femeie. Nu este frica de iad, deşi ar trebui să ne fie frică de iad. Nu este promisiunea unor mai răsplătiri sau binecuvântări, chiar dacă sunt cu siguranţă promisiune de răsplată şi binecuvântări. Este, mai degrabă, imaginea lui Isus Cristos care s-a lepădat de Sine Însuşi şi a purtat crucea Sa pentru salvarea noastră. O, bărbaţii şi femeile care înţeleg asta, ei sunt cei care iau împărăţia cerurilor cu năvală. (Matei 11:12). Ei sunt cei care insistă să intre pe poarta cea strâmtă care este mântuirea şi evită poarta cea largă care conduce la pierderea sufletelor.

Să ne rugăm.
Tatăl Nostru. Trăim asemenea vieţi nenorocite. Venim la cuvântul Tău şi vedem că Tu faci exact opusul aşa cum ne-ai arătat în evanghelie. Ne faci să ne gândim şi mergi dincolo de imaginaţia noastră când noi ne forţăm să facem lucrul cel mai greu din viaţă pentru fiinţele umane. Să ne lepădăm şi să-L urmăm pe Isus Cristos într-un mod ce poate însemna moarte, da, pe de o parte moartea sinelui şi pe de altă parte viaţa în înviere.
Tatăl nostru, nu există altceva care ne-ar putea conduce să facem aceasta, ci puterea şi exemplul Domnului nostru Însuşi. Ne rugăm ca Tu să foloseşti acum acest exemplu şi această lucrare în puterea de a împlini aceasta în multe vieţi ale timpului nostru pentru cauza evangheliei şi pentru slava lui Isus Cristos.
Amin şi Amin.

Tradus de Adrian Daniel Ilaş

 

 

Ia-ţi crucea şi urmează-Mă

 

Inchinarea prin RugaciuneRugaţi-vă neîncetat.

1 Tesaloniceni 5:17

Mai demult credeam că nu voi ajunge niciodată să trăiesc aceasta. Până la urmă am observat: fiecare om este plin tot timpul de rugăminţi, dorinţe, atât cel credincios, cât şi cel necredincios. Omul cât este pe pământ doreşte ceva continuu. Diferenţa este doar în ceea ce doreşte. Cei care sunt materialişti, îşi doresc bunuri materiale; cei care trăiesc în pofte îşi doresc lucruri nefolositoare, ba chiar păcătoase, pe când cel ce caută lucruri nepieritoare, doreşte mereu ca oamenii să se pocăiască, să fie mai mulţi lucrători în via Domnului, să i se deschidă ochii duhovniceşti, unuia, sau altuia; astfel de dorinţe se împlinesc.

Este scris să ne rugăm pentru toţi oamenii; ar putea spune cineva: dacă aceasta s-ar împlini, toţi oamenii ar trebui să se pocăiască. Da, Dumnezeu vrea ca toţi să ajungă la cunoştinţa adevărului. De aceea, dacă noi ne rugăm pentru ei, prin acesta Dumnezeu lucrează mai mult în viaţa lor. Cei care se împotrivesc lucrării Sale, vor pieri. Sunt unii care îşi propun să se roage pentru o anumită persoană până se întoarce la Dumnezeu. Şi eu am fost învăţat în mod asemănător. Mi s-a spus cum a procedat un copil al Lui Dumnezeu, notând numele acelora pentru care se ruga pe o foaie, şi când se ruga, avea acea foaie în faţa lui. Am încercat să-l imit, astfel în scurt timp aveam mai multe nume notate. Îngenunchiam cu lista numelor în faţa mea, începând cu primul şi mergând până la ultimul, până când am observat că, practic, cer acelaşi lucru pentru fiecare, de aceea am considerat că pot să mă rog pentru toţi laolaltă. Dar după un timp am obosit.

Am observat că totul depinde dacă Domnul ne pune pe cineva pe inimă, rugându-ne pentru aceste persoane, putem trăi lucruri minunate. Dar este bine să fim veghetori în rugăciune şi în dorinţe, ca să nu păcătuim. (Meditație de  Fritz Berger)

*

DOMNUL ESTE APROAPE-GBV

23 Februarie

Dar nu dorim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei care au adormit … Pentru că vă spunem aceasta prin Cuvântul Domnului: … întâi vor învia cei morţi în Hristos.                                1 Tesaloniceni 4.13,15,16

Prima manifestare a puterii Sale va fi deschiderea mormintelor în care zac trupurile celor credincioşi. Este acest lucru clar în minţile noastre, cu privire la toţi cei pe care i‑am pierdut şi pe care i‑am iubit în Domnul? Este acesta sprijinul şi mângâierea inimilor noastre – nu numai că ei sunt acum la Domnul, ci şi că întâi vor învia cei morţi? Când El Însuşi, ca Biruitor asupra morţii şi a Locuinţei morţilor, Se va manifesta înaintea celor ai Săi, cei morţi vor fi înviaţi prin puterea Sa măreaţă. Cât de neputincios este omul în faţa morţii! Însă Fiul Omului va veni, ştiindu‑i pe toţi cei ai Săi care zac în ţărână şi chemându‑i la El. Moartea a fost biruită, ţepuşul ei a fost anulat, iar trupurile celor credincioşi care au adormit vor fi scoase din ţărână.

Cei morţi în Hristos vor fi cei înviaţi întâi. Cu siguranţă, nimeni altul decât Dumnezeu n‑ar fi putut să ne facă cunoscut acest lucru! Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu, ca Centru al tuturor planurilor lui Dumnezeu, iar când Dumnezeu Îi va spune: «Acum, ridică‑Te», primul Său gând va fi: «Dacă Mă voi ridica, mai întâi Mă voi ocupa, dintre toţi cei pe care Mi i‑a dat Tatăl Meu, de cei mai slabi dintre ei, de cei care se află în mormânt, pentru a‑i scoate de acolo». Să ne gândim că acesta a fost planul lui Dumnezeu! Şi cine l‑ar putea pune în aplicare, decât Acela care cunoaşte toate planurile lui Dumnezeu?

În ce poziţie ne aduc toate aceste lucruri! Dumnezeu ne‑a spus că venirea lui Hristos este următorul mare pas în căile Sale. Ce har din partea Lui să facă să strălucească acest adevăr, făcând din Adunare confidenta Lui, în privinţa planurilor Sale în Hristos! Fie prezent în trup sau absent din trup, ştiu că Hristos este Nădejdea mea şi că El trăieşte dincolo de mormânt. Acest adevăr despre venirea Domnului are puterea de a restabili inimile noastre; îl lăsăm însă să acţioneze? G. V. Wigram

OSWALD CHAMBERS

BĂTÂND LA UŞA LUI DUMNEZEU

23 Februarie

0, Doamne, cât de mult am nevoie să fiu ridicat în dimineaţa asta! Tu ştii. În predicarea mea fă să se audă glasul Tău slăvit, să se vadă faţa Ta iubitoare, să se simtă Duhul Tău atotpătrunzător.

CHARLES H. SPURGEON
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
Dimineaţa şi Seara

23 Februarie

DIMINEAŢA

Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.

Evrei 13:5

Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău. Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte şi miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire. Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”.

SEARA

Ia-ţi crucea şi urmează-Mă. Marcu 10:21

Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii. Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi. Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

CALENDAR BIBLIC

23 Februarie

Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea? Matei 19.27

Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?” Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.

Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit” şi chiar „însutit”.
Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume. Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El 
însuşi şi dragostea Lui?

Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini.”

IZVOARE IN DEŞERT

23 Februarie

Şi când un leu … venea … (Samuel 17:34)

Este o sursă de inspiraţie şi putere pentru noi să ne amintim cum s-a încrezut tânărul David în Dumnezeu. Prin credinţa lui în Domnul, a învins leul şi ursul, şi mai târziu l-a înfrânt pe puternicul Goliat. Când leul a venit să-i distrugă turma, a fost ca un prilej minunat pentru David. Dacă ar fi şovăit şi n-ar fi reuşit, ar fi pierdut oportunitatea lui Dumnezeu pentru el şi probabil nu ar fi fost niciodată împăratul lui Israel, ales de Domnul.

Şi când un leu venea…“. În mod normal ne gândim la un leu nu ca la o binecuvântare specială de la Domnul, ci doar ca la un motiv de alarmă. Totuşi leul era oportunitatea deghizată a lui Dumnezeu. Fiecare dificultate şi fiecare ispită care ne iese în cale, dacă o primim aşa cum trebuie, este oportunitatea lui Dumnezeu.

Când vine un „leu“ în viaţa noastră, recunoaşte-l ca pe o oportunitate de la Domnul, indiferent cât de fioros ar părea pe dinafară. Chiar şi cortul lui Dumnezeu era acoperit cu piei de viţel de mare şi păr de capră. Nimeni nu s-ar gândi că ar putea fi vreo glorie acolo, şi totuşi gloria Şechinei lui Dumnezeu era sub acoperământ. Fie ca Domnul să ne deschidă ochii ca să-L vedem, chiar şi în ispite, în încercări, în pericole şi în nenorociri. C. H. P.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

23 Februarie

Hotărârea de a sluji

Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Matei 20:28

Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte”: „noi suntem robii voştri pentru Isus”. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit”. Iată ideea lui Pavel despre slujire: „Mă voi cheltui până la capăt pentru voi, indiferent dacă mă veţi lăuda sau critica. Atât timp cât mai există un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos, eu sunt dator să-l slujesc pană când va ajunge să-L cu­noască”. Motivul principal al slujirii lui Pavel nu a fost dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Isus Cristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, vom fi curând zdrobiţi şi cu inima frântă, pentru că deseori vom întâlni multă nerecunoştinţă din partea oamenilor. Dar, dacă motivaţia noastră este dragostea pentru Dumnezeu, nici o nerecunoştinţă nu ne va putea opri să-i slujim pe semenii noştri.

Faptul că Pavel a înţeles modul cum a lucrat Isus Cristos cu el constituie secretul hotărârii lui de a-i sluji pe alţii. El spune: ..Eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor” – cu alte cuvinte, indiferent cum îl vor trata oamenii, nu-l vor trata cu dispreţul şi ura cu care el L-a tratat pe Isus Crislos. Când înţelegem că Isus Cristos ne-a slujit coborând până în străfundurile josniciei noastre, ale egoismului nostru şi ale păcatului nostru, nimic din ceea ce suferim de la alţii nu poate clinti hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

23 Februarie

Text: 1 Petru 5:1-11

…fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi in legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.  1 Petru 5:5

CEVA PENTRU CARE SĂ NE RUGĂM

La masa de seară a unui milionar, mesenii au început să discute despre rugăciune. Bogatul a spus că el nu crede în rugăciuni. „De ce aş crede?” a întrebat el. „Am tot ce-mi doresc. Aş putea să-mi cumpăr o întreagă împărăţie. Nu există limite la ce aş putea cumpăra cu averea mea. N-am nevoie de rugăciune!” Un creştin devotat care era prezent a spus: „Există totuşi un singur lucru pentru care ar trebui să te rogi.” „Şi care este acesta?” a întrebat milionarul îngâmfat. „Ar trebui să vă rugaţi pentru umilinţă, domnule!”

John Ruskin a spus: „Eu cred că primul test al unui om cu adevărat mare este umilinţa sa. Nu înţeleg prin aceasta că se îndoieşte de puterea sa, sau că ezită să susţină opiniile sale. Dar oamenii mari cu adevărat au un… sentiment că măreţia lor nu stă în ei, ci ea se manifestă prin ei; că n-ar putea face sau fi nimic mai mult decât ceea ce i-a făcut Dumnezeu”.

Andrew Murray a spus: „Omul umil nu simte nici gelozie nici invidie. El îl laudă pe Dumnezeu când alţii sunt preferaţi sau binecuvântaţi înaintea lui. Poate suporta ca alţii să fie lăudaţi în timp ce el este uitat, deoarece… el a primit spiritul lui Isus, care nu a acţionat după propriul Său plac, şi care nu a căutat gloria Lui personală. De aceea, îmbrăcându-se cu Domnul Isus Cristos, el s-a îmbrăcat cu o inimă miloasă, cu bunătate, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare şi umilinţă”. Oamenii umili nu sunt conştienţi că sunt umili, aşa cum obişnuia Dr.M.R. De Haan să spună: „Umilinţa este ceva pentru care trebuie să ne rugăm constant lui Dumnezeu şi pentru care totuşi nu trebuie să-I mulţumim niciodată c-o avem”. -H.G.B.

Slăvit Salvator, mă fă mai umil,
Alungă-mi pe veci păcătoasa mândrie;
Singur pe cale uşor voi cădea,
De Tine alături e-a mea bucurie.   – D.J.D.

Nici o haină nu li se potriveşte mai bine copiilor lui Dumnezeu ca mantaua umilinţei.

MEDITAŢII ZILNICE

WIM MALGO

23 Februarie

«Ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm.»

1 Corinteni 4,12

Dacă ţi s-a făcut o nedreptate sau dacă faptele ţi-au fost denigrate, în Numele lui Isus Cristos trebuie să fii răbdă­tor, umil şi să nu spui nici un cuvânt. El vrea atât de mult să ai pace! Încrede-te în Domnul în loc să te cerţi, să te jus­tifici şi să argumentezi. Nu e nevoie de nici un cuvânt din partea ta. Şi opusul este însă valabil. Isus ne spune: «Nu judecaţi» (vezi Matei 7,1). Nu judeca şi nu condamna pe nimeni, dacă nu cunoşti personal individul respectiv şi si­tuaţia prin care trece. Un cuvânt aspru, o bârfa indirectă şi chiar o privire sau un gând rău alungă pacea sufletului. «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10), zice Domnul. Un alt verset spune: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit» (Prov. 10,19). Lasă-L pe El să domnească în viaţa ta şi pacea Domnului care întrece orice pricepere îţi va păzi inima şi sufletul în Isus Cristos. Doar când inima ta se bucură de pacea Lui, vei fi binecuvântat şi înviorat. Când vechile probleme vor să revină în viaţa ta prin min­ciună, prin alte porniri rele sau prin nedreptăţi săvârşite împotriva ta, gândeşte-te la cuvântul Domnului: «Domnul va sfârşi ce a început pentru mine» (Psalm 138,8).

MANA DE DIMINEAŢĂ

23 Februarie

“Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; pentrucă El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” PSALM 16:8

Psalmul acesta, un psalm mesianic, ni-L prezintă pe Domnul Hristos în starea reală de Om care ia, în har, un loc în mijlocul rămăşiţei credincioase a lui Israel; El ia un loc de rob pentru ca să parcurgă acest drum al vieţii pe care nici un om în lumea aceasta nu l-a luat, şi care conducea, prin moarte, dincolo de moarte, unde este belşug de bucurie. “Domnul Hristos ia o poziţie de dependenţă, încredere şi nu de egalitate cu Dumnezeu.” “Mesia, ca Om, Se încrede în Dumnezeu, ca Dumnezeu să-L izbăveascăEl ia poziţia de Om… ca Om înaintea lui Dumnezeu.” Adevărul acesta transpus în limbajul Noului Testament, înseamnă că Domnul este Cel dintâi în toate lucrurile, în viaţa celui credincios, care trebuie se se împotrivească la tot ce ar putea împiedeca această supremaţie sau să împiedice părtăşia cu El. Numai în felul acesta L-am putea vedea la dreapta noastră şi nu ne vom clătina. Câte lucruri încearcă să ne abată paşii şi câte necazuri şi suferinţe inutile ar putea fi evitate dacă am lua în mod ferm hotărârea de a face din Domnul Isus, Centrul vieţii noastre. Când vine ispita de a urma un drum mai uşor şi care negreşit ar scădea nivelul nostru spiritual, să veghem ca Domnul să aibă primul loc în orice lucru din viaţa noastră; atunci ispita a dispărut. Să ne cercetăm în lumina acestui cuvânt. Are Dumnezeu, cu adevărat, supremaţia în viaţa noastră? Umblăm noi mai întâi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu? Este Domnul Isus cu adevărat, viaţa noastră? Este voia Domnului Hristos, în toată realitatea, izvorul de inspiraţie al hotărârilor noastre? Dacă este aşa, putem spune cu siguranţă că nu ne vom clătina. Dar, vai, câte lucruri au luat adeseori locul dintâi al Domnului Isus în inima multor credincioşi. La versetul 4 al acestui psalm, autorul inspirat spune: “Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini.” Care ar putea fi aceştia? Tot ce ar putea lua în inimile noastre locul nu numai dintâi al Domnului Hristos, dar oricât de mică înclinare către lume şi lucrurile din ea care îl împiedică pe El să aibă supremaţia în viaţa noastră. Şi dacă socotim că psalmul acesta este o proorocie şi că în el ne este prezentat scumpul nostru Mesia, să spunem împreună cu El: “Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

23 Februarie

O NEÎNTRERUPTĂ LEGĂTURĂ

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ioan 15.7

Trebuie neapărat să fim în Domnul Cristos, pentru a trăi pentru El; şi trebuie să rămânem în El, pentru a ne putea bucura de această făgăduinţă. A rămâne în Domnul, înseamnă a nu-L părăsi niciodată pentru vreo altă dragoste şi a rămâne cu el într-o legătură vie, strânsă, de bună voie. Creanga nu este numai lângă copac, ci chiar primeşte de la el viaţa şi rodnicia ei. Orice adevărat credincios, rămâne cu adevărat în Domnul Cristos; dar aceste cuvinte au un înţeles mai înalt, la care trebuie să ţintim mai înainte de a putea câştiga puteri nelimitate înaintea scaunului harului. Cuvintele „cereţi orice veţi vrea” sunt pentru unii ca Enoh, care a umblat cu Dumnezeu 300 de ani, ca unii ca Ioan, care se odihnea pe pieptul Domnului, pentru aceia a căror legătură cu El este neîntreruptă.

Inima trebuie să rămână în dragoste, duhul înrădăcinat în credinţă, nădejdea să se sprijine pe Cuvânt, întreaga fiinţă lipită de Domnul fără de care ar fi primejdios să credem în împlinirea acestei făgăduinţe; ea este dată acelora a căror deviza în viaţă este: „Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Voi, care întrerupeţi legătura voastră cu el, ce mare putere pierdeţi! Dacă doriţi să fiţi puternici în cererile voastre, trebuie ca Domnul să rămână în voi, şi voi în El.

CUVÂNTUL Lui DUMNEZEU

pentru astăzi-FEBRUARIE 2015

23 Februarie

„JACK”

Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut”

(Luca 24:31)

Jack era un militant necredincios care îşi rezuma viziunea despre lume printr-un vers din Lucreţiu: „Dacă Dumnezeu ar fi creat lumea, lumea nu ar fi atât de trecătoare şi de stricată ca cea pe care o vedem noi”. Aşa că Jack şi-a îndreptat atenţia spre academie, excelând în toate domeniile pe care le-a studiat. Curând, a fost acceptat în consiliul de la Oxford ca membru respectabil şi a început să scrie şi să predea. Totuşi, în profunzimea lui, îndoielile îşi revendicau locul. Îşi descria starea sa mentală prin cuvinte ca „nefericire şi deznădejde”. El a spus: „Am susţinut că nu există Dumnezeu. Totodată, am fost furios pe Dumnezeu pentru că nu există”. Apoi doi prieteni, şi ei membri ai consiliului de la Oxford, J R R Tolkien şi H V D Dyson, ambii urmaşi devotaţi ai lui Hristos, l-au rugat să facă ceva ce în mod surprinzător nu făcuse niciodată: să citească Biblia. Aşa că a citit-o. Jack a început să se lupte cu ceea ce a spus Hristos despre Sine, ajungând la concluzia că Isus fie este amăgit, fie amăgeşte El, fie este Cel ce a pretins că este, Fiul lui Dumnezeu. În seara zilei de 19 septembrie 1931, Jack şi cei doi prieteni ai săi au făcut o lungă plimbare prin campusul universităţii. Au discutat până noaptea târziu. Şi Jack, C S „Jack” Lewis, şi-a amintit de o rafală de vânt care a făcut ca prima frunză să cadă – o briză neaşteptată, care probabil a ajuns să simbolizeze pentru el Duhul Sfânt. La scurt timp după acea noapte Lewis a devenit credincios. Schimbarea i-a revoluţionat universul şi, prin urmare, universul a milioane de cititori. Poate fi atât de simplu? Abisul dintre îndoială şi credinţă poate fi spulberat cu Scriptura şi părtăsia creştină? De ce nu vii la Hristos şi să afli singur?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul II

23 Februarie

1 Samuel 9.15-27

Samuel a aşteptat ca Domnul să i-l arate pe împăratul cerut. Şi toate împrejurările sunt conduse providenţial pentru ca el să-l întâlnească. Invitat la sărbătoare, Saul îl va auzi pe „văzător” spunându-i tot ce se află în inima lui (v. 19; 1 Cor. 14.25). Ce dorinţe purtăm în străfundul inimilor noastre? Oare dorim să devenim „cineva”, să facem lucruri mari? Sau mai degrabă avem dorinţa umilă de a plăcea Domnului Isus? Potrivit instrucţiunilor lui Samuel, bucătarul a păstrat cea mai bună porţie pentru Saul; este spata (umărul), imagine a puterii de care avea nevoie pentru a purta poporul. Să remarcăm că, în contrast cu porţia dublă a preoţilor (vezi Levitic 7.31,32,34), nu se pune problema ca el să primească şi pieptul, imagine a afecţiunilor necesare pentru a-L iubi pe Domnul şi pe poporul Lui. Sunt acestea absente din inima lui Saul?

În ziua următoare, Samuel reuşeşte să-l ia deoparte pe viitorul împărat. „Opreşte-te acum (sau: un moment)”, îi spune el, „şi te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu” (v. 27). Această solicitare poate fi adresată păcătosului care merge pe propriul drum, ca să-l invite să-L accepte pe Hristos acum în viaţa lui. Dar ea este şi pentru creştin. Să ştim să ne oprim şi să rămânem liniştiţi pentru un mo­ment, ca să-L ascultăm pe Domnul vorbindu-ne, consti­tuie, în mod particular, în viaţa agitată de astăzi, o necesitate.

SĂMÂNŢA BUNĂ

23 Februarie

Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta… şi sunt încredinţat că şi în tine.“

2 Timotei 1.5

Dragostea faţă de Biblie

    Imediat după naştere, fetiţei i s-a aplicat un tratament greşit şi a rămas fără vedere. Dar părinţii ei nu au disperat, ci, prin puterea oferită de Dumnezeu, au dăruit fetiţei Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dincolo de handicapul ei, fetiţa a ştiut pe de rost 16 cărţi mari din Biblie. Plină de cuvântul sădit în inimă, a dăruit creştinătăţii 8.000 de imnuri creştine, dintre care multe sunt astăzi traduse şi în limba română. Este vorba despre Fanny Crosby (1820-1915). Purtarea de grijă a bunicii a ajutat-o mult pe Fanny. Ea i-a descris cu însufleţire lumea ce o înconjura şi a hrănit spiritul lui Fanny. Ea îi citea şi îi explica cu atenţie Biblia, accentuând importanţa rugăciunii. Ajungând la vârsta de 90 de ani, Fanny a declarat: „Dragostea mea faţă de Sfânta Scriptură şi adevărul ei este mai puternică şi mai preţioasă pentru mine la nouăzeci de ani decât atunci când aveam doar nouăsprezece ani.“ Adeseori Fanny spunea că este cea mai fericită persoană. A compus, a ţinut prelegeri şi a misionat printre săracii din oraşele americane până în ultima zi a vieţii ei.

   Credinţa adevărată în Dumnezeu a fost suportul moral stabil al acestei femei, care a lăsat în urma ei un exemplu.

 

 

 

Călăuzire în înţelegerea Sfintelor Scripturi

de Gleason H. Ledyard

Cuprins:

Introducere

În loc de prefaţă

PARTEA 1

Învăţătura Scripturii cu privire la Dumnezeu

(Doctrina despre Dumnezeu)

    1. Există un singur Dumnezeu adevărat
    1.     Numele lui Dumnezeu
    1.     Însuşiri specifice numai lui Dumnezeu
    1. Însuşiri ale lui Dumnezeu în care El doreşte ca omul să I se asemene
    1. Atributele lui Dumnezeu
    1. Sfânta Treime
  1. Lucrările lui Dumnezeu

PARTEA 2

Învăţătura Scripturii cu privire la Biblie

(Doctrina despre Sfintele Scripturi)

    1. Biblia sau Sfintele Scripturi
    1.     Cum a ajuns Biblia la om
    1.     Cu ce scop a fost scrisă Biblia
    1.     Sfintele Scripturi sunt date şi însufleţite de Dumnezeu
  1.     Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat

PARTEA 3

Învăţătura Scripturii cu privire la Cristos

(Doctrina despre Cristos)

    1. Cristos este Persoană în Sfânta Treime
    1. Cristos ca Fiu al omului
    1.     Cristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat
    1.     Numele lui Cristos
    1. Moartea lui Cristos
    1.     Cristos a înviat din morţi
    1.     Cristos S-a înălţat la cer
  1.     Cristos a fost proslăvit

(Doctrina despre lucrarea lui Cristos)

    1. Cristos a vorbit în Numele lui Dumnezeu
    1. Cristos este Marele Preot, care a deschis calea oamenilor spre Dumnezeu
    1. Cristos a murit în locul omului
    1. Ce trebuie să facă omul
  1. Ce se întâmplă când un om îşi pune încrederea în Dumnezeu?

PARTEA 4

Învăţătura Scripturii cu privire la Duhul Sfânt

(Doctrina despre Duhul Sfânt)

Persoana Duhului Sfânt

    1. Cine este Duhul Sfânt
    1. Numele Duhului Sfânt
    1. Simbolizări ale Duhului Sfânt
  1. Cum poate fi întristat Duhul Sfânt

Lucrarea Duhului Sfânt 

    1. Lucrarea Duhului Sfânt înainte de a exista Biserica
    1. Lucrarea Duhului Sfânt în oameni
  1. Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică

PARTEA 5

Învăţătura Scripturii cu privire la îngeri şi demoni

(Doctrina despre îngeri)

    1. Îngeri buni
    1.     Lucrarea îngerilor buni
    1. Demonii şi conducătorii lor
    1. Lucrarea Diavolului şi a demonilor
  1. Lucrări puternice, dar mincinoase, făcute cu ajutorul lui Satan

PARTEA 6

Învăţătura Scripturii cu privire la om

(Doctrina despre om)

    1. Originea omului
    1. Cu ce se aseamănă omul
    1. Dumnezeu l-a lăsat pe om să aleagă
  1. Omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu

PARTEA 7

Învăţătura Scripturii cu privire la păcat

(Doctrina despre păcat)

    1. Ce este păcatul
    1. Originea şi locul păcatului
  1. Consecinţele păcatului

PARTEA 8

Învăţătura Scripturii cu privire la Biserică

(Doctrina despre Biserică)

    1. Ce este Biserica
    1. Conducerea Bisericii
    1. Adunările Bisericii
    1. Botezul în apă şi Cina Domnului
    1. Cum îşi rezolvă Biserica problemele şi tulburările
  1. Lucrarea Bisericii

PARTEA 9

Învăţătura Scripturii cu privire la lucrurile de apoi

(Doctrina despre lucrurile de apoi)

    1. A doua venire a lui Cristos
    1.       Semnele timpurilor
    1. Anticristul
    1. Împărăţia de 1000 de ani
    1. Învierea morţilor
  1.       Un cer nou şi un pământ nou

 

 

 

INTRODUCERE

Cel mai important lucru în viaţa aceasta este să fii în stare să citeşti şi să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu, care este Biblia. Ea ne arată calea spre Cer. Acest lucru preţuieşte mai mult decât orice sumă de bani. Cine citeşte şi împlineşte Cuvântul lui Dumnezeu are un real folos pentru viaţa sa deoarece în mijlocul tuturor greutăţilor, luptelor şi durerilor pricinuite de împrejurări, este însoţit de pace, bucurie şi fericire.

Sunt două metode de a studia Biblia. Prima metodă este de a citi un text din Biblie şi a-l compara cu alte texte din Noul şi din Vechiul Testament. A doua metodă este de a studia Biblia pe subiecte. De exemplu, cum ar fi studiul despre: Dumnezeu, Biblie, Cristos – viaţa şi lucrarea Sa -, Duhul Sfânt, îngeri şi demoni, omul, păcatul, Biserica şi vremea sfârşitului.

Lucrarea de faţă este un ghid sumar pentru studiul Bibliei. Ea poate servi pentru începerea unui studiu îndelungat şi folositor. Pe măsură ce se citeşte Biblia mai cu interes, se obţine o cunoaştere mai aprofundată a Cuvântului lui Dumnezeu şi aceasta duce la creşterea credinţei.

Dumnezeu doreşte „…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la cel ce este Capul, Cristos (Efeseni 4:14-15).

Gleason H. Ledyard

ÎN LOC DE PREFAŢĂ

Aşa cum odinioară în inima Templului lui Dumnezeu din Ierusalim o încăpere specială era numită „Sfânta Sfintelor”, aşa cum în inima Bibliei o carte deosebită este numită „Cântarea Cântărilor”, tot aşa între toate cărţile, Biblia, este nu o carte, ci „CARTEA” sau „CARTEA CĂRŢILOR”. Ea cuprinde pe lângă istorie şi morală, taina adâncă a vieţii veşnice. Sfântul Apostol Pavel spune că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17). Iar psalmistul, în meditaţie la poruncile lui Dumnezeu încă înainte de ivirea zorilor, mărturiseşte: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea” (Psalm 119:105). Pe lângă adevărul mântuirii, Scriptura cuprinde lucruri adânci, comunicări ale lui Dumnezeu pentru o lume pe care o iubeşte şi pentru care, pe crucea Golgotei, Îşi jertfeşte Fiul. Ea are puterea de a schimba viaţa păcătoasă a omului. De aceea, toată răspândirea de Biblii în România trebuie privită ca intenţia şi iniţiativa lui Dumnezeu de a transforma viaţa a tot mai multe suflete din neamul nostru.

Se întâmpină numeroase piedici în cercetarea Sfintelor Scripturi. Unele vin din afară, altele sunt piedici dinăuntru care pe lângă păcate mari şi mici, se manifestă prin insensibilitate, indispoziţie spirituală şi mai ales prin împrăştierea sufletului în numeroase preocupări care consumă energia şi timpul.

În întâmpinarea acestora, suntem bucuroşi să oferim şi să recomandăm traducerea cărţii de faţă, cititorilor români, ca un ghid util şi plăcut, în stare să le faciliteze un studiu mai sistematic, al Vechiului şi Noului Testament, putând aborda teme spirituale importante pentru viaţa creştină, fiind convinşi în acelaşi timp că Duhul Sfânt pe care orice credincios îl primeşte odată cu darul credinţei şi pocăinţei, vrea şi poate să călăuzească sufletul mântuit în tot adevărul (Ioan 16:13).

Autorul cărţii este un credincios vestitor al Evangheliei, care a lucrat împreună cu soţia sa mulţi ani ca misionar în asprele şi neprimitoarele ţinuturi din nordul Canadei. Dumnezeu l-a binecuvântat ca prin stăruinţă şi răbdare în multe necazuri şi încercări, prin credinţă şi dragoste, cu ajutorul Domnului, să înfiinţeze acolo o misiune creştină şi să câştige suflete pentru Dumnezeu. Unul din aceste suflete a tradus această carte pentru eschimoşi. Dumnezeu i-a dat fratelui Ledyard harul să vadă traducerea studiului său în peste 36 de limbi, printre care în mod deosebit pentru cele din Africa şi India, urmând România, Rusia şi China.

Cartea fratelui Gleason Ledyard reprezintă efortul de sistematizare şi formulare a principalelor învăţături biblice. Viziunea sa, inspirată de litera şi spiritul Sfintelor Scripturi, este de esenţă protestantă şi premilenistă.

Transmiterea acestei cărţi în limba română este o dovadă a interesului şi dragostei autorului pentru poporul nostru atât de încercat în ultimele decenii, despre care românii din America i-au povestit în părtăşiile frăţeşti.

Cei ce s-au străduit la traducerea şi editarea cărţii, se simt onoraţi de a conlucra cu autorul la tipărirea şi la difuzarea ei şi se roagă împreună cu el ca Dumnezeu, binecuvântând cititorii, să folosească din plin această carte spre slava Sa.

Portland,

16 Martie 1992

Aurelian Popescu

PARTEA 1

ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA DUMNEZEU

(Doctrina despre Dumnezeu)

CAPITOLUL 1

EXISTĂ UN SINGUR DUMNEZEU ADEVĂRAT

Există cinci lucruri care-l ajută pe om să priceapă că există Dumnezeu. Singur, nici unul dintre aceste adevăruri nu poate dovedi că există Dumnezeu. Dar punându-le pe toate cinci împreună, putem avea dovada existenţei, lucrării şi puterii Sale. Fiecare dovadă este ca o nuia care poate fi uşor ruptă de genunchiul oricui. Dar toate cinci împreună au puterea să biruiască ignoranţa şi îndoielile.

Biblia nu încearcă să demonstreze existenţa lui Dumnezeu. Oamenii de pretutindeni sunt deja conştienţi că există cineva care a creat originea, începutul, tuturor lucrurilor şi acesta este Dumnezeu. Astfel, mulţi întreabă: „Cine este Dumnezeu?” Şi ar dori să ştie mai multe despre El.

  1. OMUL ÎŞI POATE DA SEAMA CĂ EXISTĂ DUMNEZEU DATORITĂ TUTUROR LUCRURILOR CARE SE VĂD

Cum a luat naştere această lume? Sigur că nu a putut să apară prin ea însăşi. Cine a făcut-o? Nu e nici un secret. Iată ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Cerul de deasupra şi pământul cu tot ceea ce ne înconjoară, ne dovedesc că toate au fost făcute de cineva. Acest lucru nu a fost pur şi simplu doar o întâmplare. Când omul face ceva complex, el foloseşte o serie de lucruri care deja există. Dar Dumnezeu a făcut lumea noastră din nimic. Aceasta însemnează creaţie. „Să laude Numele Domnului, căci El a poruncit şi au fost făcute..” (Psalmul 148:5). Lucrurile care ne înconjoară ne spun că cel ce le-a făcut a fost absolut deosebit.

  1. OMUL ÎŞI POATE DA SEAMA CĂ EXISTĂ DUMNEZEU DATORITĂ FAPTULUI CĂ TOATE LUCRURILE LUCREAZĂ DUPĂ UN PLAN ŞI AVÂND UN SCOP

Să ne gândim la pământ, soare, lună şi stele. Ele merg, an după an, pe traseul pe care au fost dirijate să meargă dintotdeauna. Milioane de stele au fost create şi aşezate să aibă locul lor în univers. Nopţile şi zilele vin şi pleacă întotdeauna după cum au fost plănuite. Cel ce a plănuit şi a creat toate acestea a avut o înţelepciune deosebită. În Psalmul 19:1 citim: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.” De asemenea, Cuvântul lui Dumnezeu spune în Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi!”

  1. OMUL ÎŞI POATE DA SEAMA CĂ EXISTĂ DUMNEZEU DATORITĂ FELULUI ÎN CARE A FOST FĂCUTĂ OMENIREA

Cel ce a adus pe om la fiinţă trebuie să fi fost cu mult mai special decât omul însuşi. Omul poate avea cunoştinţă, poate să simtă şi să acţioneze. Omul are ceva în interiorul lui, care-i dă de veste când face răul. Omul nu este numai carne, sânge şi oase, ci el este capabil să distingă binele de rău. Aceasta îl face să-şi dea seama că există un Dumnezeu atotputernic care l-a făcut pe om şi care domneşte asupra lui. „Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe cari le-ai făcut, îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? L-ai făcut cu puţin mai pe jos decât Dumnezeu şi l-ai încununat cu slavă şi cu cinste. I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui: oile şi boii laolaltă, fiarele câmpului, păsările cerului şi peştii mării, tot ce străbate cărările mărilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul” (Psalmul 8:3-9).

  1. OMUL ÎŞI POATE DA SEAMA CĂ EXISTĂ DUMNEZEU DATORITĂ MĂRTURIILOR TRECUTULUI OMENIRII

Omul ştie că Biblia conţine cuvintele lui Dumnezeu. Proorocii au spus că anumite lucruri se vor întâmpla în viitor şi ele s-au întâmplat. Cristos a venit în lume ca să facă ceva special pentru om. Urmaşii lui Cristos au vestit Evanghelia de-a lungul anilor în întreaga lume. Viaţa oamenilor a fost schimbată pe măsură ce ei au crezut în Cristos. Omul păcătos nu va fi niciodată în stare să distrugă ceea ce a făcut Dumnezeu. Lucrurile acestea au putut fi făcute numai prin puterea şi forţa lui Dumnezeu. „Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor.” Cel ce şade în ceruri râde, Domnul îşi bate joc de ei” (Psalmul 2:2-4).

  1. OMUL ÎŞI POATE DA SEAMA CĂ EXISTĂ DUMNEZEU PRIN FAPTUL CĂ TOŢI OAMENII POSEDĂ SIMŢĂMÂNTUL NEVOII LOR DE DUMNEZEU

Fiecare om îşi dă seama că există ceva rău în viaţa sa pentru care trebuie să răspundă. Poate că nu numeşte acest lucru păcat, dar are un simţământ de vinovăţie. Orice om îşi dă seama că trebuie să existe cineva care este la originea tuturor lucrurilor. Omul are nevoie de cineva care să-l conducă. Cuvântul Sfintelor Scripturi nu încearcă să ne dovedească existenţa lui Dumnezeu ci ne vorbeşte despre El ca existând, deoarece în general, oamenii de pe întreg pământul ştiu de fapt că Dumnezeu există. Biblia afirmă că există numai un singur Dumnezeu adevărat. „Domnul Dumnezeul nostru, este singurul Domn” (Deuteronom 6:4; Marcu 12:29b). Isaia în capitolul 44 cu versetul 6b spune: „…afară de Mine, nu este alt Dumnezeu”. Dumnezeu este începutul tuturor lucrurilor. El este singurul Dumnezeu adevărat.

CAPITOLUL 2

NUMELE LUI DUMNEZEU

În multe părţi ale globului, numele dat unei persoane simbolizează un anumit înţeles. În Biblie, numele dat oamenilor, locurilor şi chiar lui Dumnezeu, în diferite timpuri, reprezintă un înţeles special. Astfel, numele dat lui Dumnezeu în diferite locuri şi ocazii, ne arată felul în care este, acţionează şi lucrează El printre oamenii pe care i-a făcut. Este bine să cunoaştem însemnătatea simbolică pe care o reprezentau aceste nume în timpurile de demult. Cunoscând numele pe care le-au dat lui Dumnezeu, oamenii Îl poate cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Numele Său este deasupra oricărui alt nume. Vechiul Testament a fost scris în limba ebraică şi trei din cele mai importante nume date lui Dumnezeu îşi au originea în această limbă. Numele de mai jos sunt denumiri date lui Dumnezeu în limba română.

  1. TREI DINTRE CELE MAI IMPORTANTE NUME ALE LUI DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT
  1. Dumnezeu – Numele acesta înseamnă Puterea care guvernează. Chiar din primul verset al Bibliei este folosit acest cuvânt: „La început, Dumnezeu a făcut lumea şi pământul” (Geneza 1:1). Această putere a lui Dumnezeu le-a făcut şi guvernează peste ele.
  1. DOMN – Numele acesta este scris cu majuscule. Nu este acelaşi cu Domn. Acesta înseamnă Viaţă sau Cel ce a fost, este şi va fi în veci. De asemenea, înseamnă Să fie şi Cel Unul, care nu are nevoie de nimic şi Cel ce vine. În Exodul 3:14 este scris că Dumnezeu i-a spus lui Moise: „EU SUNT CEL CE SUNT”.
  1. Domn – Acesta este numele care ne arată că Dumnezeu este Guvernator peste om şi că omul s-a pus el însuşi sub legea lui Dumnezeu şi se încrede în El (Geneza 15:2). Aceasta înseamnă Stăpân sau Soţ. În Ioan 13:13 spune: „Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt.” Iar în 2 Corinteni 11:2-3, acelaşi cuvânt înseamnă Soţ. Cuvântul Domn, poate fi folosit şi pentru oameni, dar atunci se scrie cu „d” mic.
  1. EXISTĂ ŞI ALTE NUME IMPORTANTE DATE LUI DUMNEZEU ÎN BIBLIE
  1. Atotputernic Dumnezeu – înseamnă Cel Puternic, Dumnezeu care este suficient în toate, Cel care dă putere, Cel care are puterea să vadă totul şi Dumnezeu care are putere peste toate lucrurile (Geneza 16:13; şi Geneza 17:1-20).
  1. Prea-înaltul Dumnezeu – înseamnă Cel Prea înalt sau Cel ce stăpâneşte cerurile şi pământul. Isaia în capitolul 66:1a spune: „Aşa vorbeşte Domnul: Cerul este scaunul Meu de domnie şi pământul este aşternutul picioarelor Mele!” De asemenea, din Deuteronom 32:8; Psalmul 83:18 şi Faptele Apostolilor 7:48-50, se poate trage aceeaşi concluzie.
  1. Dumnezeu care rămâne în veci – înseamnă că Dumnezeu nu moare niciodată. De asemenea, înseamnă că El este Dumnezeul tuturor lucrurilor şi care nu va trece niciodată. Psalmul 90:2 spune: “Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu.” Iar din Psalmul 102:25-26a, citim: „Tu ai întemeiat în vechime pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămânea”.
  1. DOMNUL Dumnezeu – este folosit pentru prima dată în Geneza 2:4. Numele acesta este folosit în două sensuri: (1) Dumnezeu, ca făcătorul omului (Geneza 2:7) şi (2) Dumnezeu ca şi conducător al lui Israel (Geneza 24:7; Exodul 3:15; Deuteronom 12:1). Este folosit şi ca şi Stăpân şi Conducător, precum şi Cel care salvează. DOMNUL Dumnezeu, este de asemenea folosit când Dumnezeu a vorbit sau a făcut promisiuni poporului Său ales. Câteodată, îl găsim scris sub forma Domnul Dumnezeu. (Observaţi diferenţa scrisului cu majuscule faţă de scrisul obişnuit – N.Tr.). Atunci însemnează Stăpân.
  1. DOMNUL TUTUROR LUCRURILOR – este Numele lui Dumnezeu care ne arată puterea Sa şi cât a fost de minunat în războaiele poporului Său. De asemenea, exprimă faptul că poartă de grijă şi altora (1 Samuel 17:45; Psalmul 46:7,11; Isaia 47:4).
  1. ALTE NUME ALE LUI DUMNEZEU FOLOSITE ÎN VECHIUL TESTAMENT CARE NE SPUN DESPRE EL ŞI DESPRE FELUL ÎN CARE LUCREAZĂ EL
  1. DOMNUL care va da tot ce este nevoie – Numele acesta înseamnă Domnul care va purta de grijă de toate nevoile noastre. Numele acesta a fost folosit când Avraam a fost gata să-şi aducă fiul ca jertfă pe altarul lui Dumnezeu (Geneza 22:13-14).
  1. DOMNUL care vindecă – El este Acela care vindecă trupul omului de boli şi dureri (Exodul 15:26).
  1. DOMNUL care câştigă victoria pentru noi. – Este Dumnezeu care luptă împotriva lui Satan pentru noi. (Exodul 17:8-15).
  1. DOMNUL pacea noastră – Este Dumnezeu care ne dă pacea (Judecători 6:24).
  1. DOMNUL Păstorul Meu – Dumnezeu este Cel ce-l conduce pe om în timpurile grele şi prin locurile periculoase. (Vezi Psalmul 23 de la sfârşitul acestui capitol).
  1. DOMNUL – viaţa lui Dumnezeu în noi – Aceasta vorbeşte de ziua când Cristos va fi rege al pământului; dar viaţa lui Cristos este acum în aceia care şi-au pus deplina lor încredere în El (Ieremia 23:6; 1 Corinteni 1:30).
  1. Domnul este aici – Numele acesta, de asemenea, se referă, privind în viitor la ziua când Cristos va fi rege al pământului (Ezechiel 48:35; Apocalipsa 11:15; 17:14; 20:4; 21:3).
  1. DOMNUL este Cel ce ne-a pus de-o parte şi ne-a făcut sfinţi pentru El – (Exodul 31:13; Leviticul 20:26).
  1. DOMNUL este Cel care ne-a împăcat cu El însuşi (Ieremia 23:6).
  1. „Dumnezeu este Cel care va da fiecăruia plata ce i se cuvine” sau „Domnul care va pedepsi pe fiecare după faptele lui” (Ieremia 51:56; Ezechiel 7:9; Romani 12:19).
  1. Alfa şi Omega – Numele prin care se completează toate numele între ele sunt alfa şi omega. Acestea sunt prima şi ultima literă din alfabetul grecesc şi însemnează Primul şi Ultimul, începutul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor. Aceste nume date lui Dumnezeu, sunt folosite în diferite părţi ale Sfintelor Scripturi (Apocalipsa 1:8). Un capitol al Bibliei care foloseşte multe din aceste diferite nume date lui Dumnezeu este Psalmul 23.

Psalmul 23

(1) Domnul este Păstorul meu. Nu voi duce lipsă de nimic. (Domnul este Păstorul meu).

(2) El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă. (Domnul care îmi dă tot ce doresc).

(3) Îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său. (Domnul este Cel care ne-a făcut drepţi prin El Însuşi)

(4) Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. (Domnul pacea noastră).

(5) Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu este plin de dă peste el. (Domnul îmi dă tot ce am nevoie).

(6) Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. (Domnul este aici!).

CAPITOLUL 3

ÎNSUŞIRI SPECIFICE NUMAI LUI DUMNEZEU

Este greu de înţeles diferenţa dintre cine este Dumnezeu şi cum este Dumnezeu. Următoarele două capitole vor încerca să ne ajute să observăm această diferenţă.

Există anumite atribute care sunt însuşiri specifice numai lui Dumnezeu.

  1. DUMNEZEU ESTE VEŞNIC SAU ETERN.Pentru că orice lucru are un început şi un sfârşit, este greu să înţelegem cum Dumnezeu nu are nici un început. El a existat dintotdeauna. Dumnezeu este fără sfârşit. El este „Eu Sunt”. El este Acelaşi întotdeauna. În Apocalipsa 1:8 se spune: „Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.” Şi în Psalmul 90:2 se spune: “Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu.” Acelaşi lucru se desprinde şi din Isaia 41:4b.
  1. DUMNEZEU NU SE SCHIMBĂ NICIODATĂ.Ori de câte ori există schimbări, pot fi spre mai bine sau spre mai rău. Dar Dumnezeu nu poate să Se schimbe spre mai bine pentru că El este desăvârşit. De asemenea, El nu Se poate schimba spre mai rău, pentru că El este Dumnezeu. În Maleahi 3:6 se spune: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.” Iar în Iacov 1:17, se spune: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Psalmul 33:11).
  1. DUMNEZEU ESTE ATOTŞTIUTOR.El Se cunoaşte pe Sine Însuşi şi El cunoaşte toate celelalte lucruri. El ştie tot ce i se va întâmpla omului. El ştie dacă omul îşi va pune nădejdea în Fiul Său sau Îl va respinge (Geneza 15:13-15; Exodul 13:7-9; Eclesiastul 12:14; Luca 12:2; 1 Corinteni 4:5; 1 Petru 1:10-12).
  1. Dumnezeu cunoaşte gândurile omului. În 1 Cronici 28:9 se spune: „…căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile”. Nici un gând nu poate fi ascuns de Dumnezeu. Iov, în cap. 42:2 spune: „Ştiu că Tu poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. Şi în Psalmul 139:2 se spune: „Ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul”.
  1. Nu există cuvânt pe care să-l rostească cineva şi Dumnezeu să nu-l ştie. Psalmul 139:4, spune: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul”.
  1. Poate că noi nu ne gândim la anumite lucruri să I le spunem lui Dumnezeu, dar El ştie toate lucrurile. În 1 Ioan 3:20 se spune: „…ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.” Iar în Proverbe 5:21 se spune: „…căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, şi El vede toate cărările lui”.
  1. Planul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru om ca să-l salveze de pedeapsa păcatului şi de puterea lui, este mai deosebit şi special decât orice ar putea gândi mintea omenească. În Romani 11:33 se spune: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui.” De asemenea, din Isaia 55:7; 64:4 şi 1 Corinteni 2:9 se poate desprinde acelaşi lucru.
  1. Dumnezeu cunoaşte pe fiecare om în parte. Dumnezeu a făcut şi cunoaşte totul despre oameni. În Matei 10:29-30, se spune: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi”. Aceeaşi idee o găsim şi în Psalmul 33:13-15; şi în Ieremia 1:5.
  1. Dumnezeu vede tot ce se întâmpla pretutindeni. În Evrei 4:13, se spune: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care aveam a face.” Iar în Proverbe 15:3 se spune: „Ochii Domnului sunt în orice loc, ei văd pe cei răi şi pe cei buni” (Proverbe 5:21).
  1. Dumnezeu cunoaşte toate necazurile omului. „Domnul a zis: Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile” (Exodul 3:7).
  1. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile care s-au întâmplat în trecut şi toate lucrurile care se vor întâmpla în viitor (Isaia 46:9-10; Faptele Apostolilor 2:23; Romani 8:27-29).

Alte versete care ne arată că Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile:

Faptele Apostolilor 1:24: „Doamne, Tu, care cunoşti inimile oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales” (1 Samuel 16:7).

Faptele Apostolilor 15:8: „Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă”. Dumnezeu ştia că Faraon nu-i va lăsa pe Israeliţi să plece din Egipt (Exodul 3:19).

1 Corinteni 3:20: „Şi iarăşi: Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte” (Psalmul 94:11).

2 Timotei 2:19: „Totuşi, temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: ‚Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui’, şi ‚Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege’”.

Romani 8:29: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”.

  1. DUMNEZEU ESTE ATOTPUTERNIC.El poate să facă tot ce vrea. Puterea Sa este fără de sfârşit. Nimic nu poate să schimbe sau să oprească puterea lui Dumnezeu. Când Dumnezeu spune că va face ceva, El o va face. (Numeri 23:19).
  1. Oamenii pot să facă unele lucruri, dar ei nu pot face toate lucrurile. În Matei 19:26 se spune: „Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”.
  1. Dumnezeu poate să facă lucruri care sunt greu de crezut. În Luca 1:36-37 se spune: „Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit şi ea un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere” (Geneza 18:14).
  1. Dumnezeu nu numai că dă viaţă, dar poate să readucă la viaţă o persoană, chiar dacă aceasta ar fi murit. În Faptele Apostolilor 26:8, se spune: „Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?…” În Ioan 11:43-44, se spune: „După ce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară.” Şi mortul a ieşit cu mâinile şi picioarele legate cu fâşii de pânză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă”, (1 Împăraţi 17:22; 2 Împăraţi 4:32-34; Ioan 11:1-44).
  1. DUMNEZEU ESTE OMNIPREZENT.Nu există un loc unde să nu fie Dumnezeu. Omul nu trebuie să-şi imagineze pe Dumnezeu ca având un trup asemănător cu al omului. Chiar dacă omul citeşte despre Dumnezeu, ca având urechi, ochi, picioare, dreapta sau stânga Lui, acest lucru trebuie înţeles în sensul că El este capabil să audă, să vadă şi să simtă peste tot în acelaşi timp. Omului îi este greu să înţeleagă cât de mare este Dumnezeu. Cerurile nu sunt destul de încăpătoare pentru El. În 2 Cronici 6:18b se spune: „Iată că cerurile, şi cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde: cu cât mai puţin această casă pe care am zidit-o eu!”. Cerul, pământul, fiecare parte a mării, toate ascunzişurile şi toate luminişurile, sunt pline de prezenţa lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu nu este departe de nici unul din aceia care sunt copiii Lui. în Faptele Apostolilor 17:27 se spune: „…ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi”. Nu există vreun loc unde să poată merge omul şi Dumnezeu să nu poată fi acolo. În Ieremia 23:24 se spune: „Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? zice Domnul”. Dumnezeu este pretutindeni pentru că El este Spirit. Dar există un loc special, numit cer, care este locuinţa lui Dumnezeu. Matei. În capitolul 5:34-35, ne spune unde este Dumnezeu: „Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui împărat.” În timp ce Ştefan era ucis cu pietre (Faptele Apostolilor 7:56), el spunea: „Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Psalmul 39:7-10)

    CAPITOLUL 4

    ÎNSUŞIRI ALE LUI DUMNEZEU ÎN CARE EL DOREŞTE CA OMUL SĂ I SE ASEMENE

    Capitolul precedent a încercat să ne arate însuşirile specifice lui Dumnezeu. În capitolul acesta, facem cunoştinţă cu însuşiri ale lui Dumnezeu în care El doreşte ca omul să I se asemene. Prin el însuşi, omul nu poate realiza aceste însuşiri ci doar numai după ce devine creştin prin naşterea din nou, având astfel dorinţa să trăiască pentru Dumnezeu şi să fie aşa cum vrea El.

    1. DUMNEZEU ESTE SFÂNT.Cuvântul „sfânt” înseamnă să fii fără păcat, pur, curat. În 1 Petru 1:15, se spune: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră”. Dumnezeu este sfânt şi acordă omului din sfinţenia Sa. Pus deoparte pentru un model asemănător de vieţuire cu al lui Dumnezeu şi pus deoparte să lucreze pentru Dumnezeu, sub aspectul acesta, omul devine asemănător cu Dumnezeu. În Ioan 17:11b se spune: „Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat”. În 1 Petru 1:16, Dumnezeu Se exprimă despre El Însuşi ca fiind sfânt: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (Iosua 24:19; Psalmul 99:5,9)

    Luca 1:49: „Pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt” (Isaia 57:15).

    Apocalipsa 4:8: „Fiecare din aceste patru făpturi vii avea câte şase aripi şi erau pline cu ochi de jur împrejur şi pe dinăuntru. Zi şi noapte, ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine” (Isaia 6:3).

    Apocalipsa 6:10: „Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti Sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului” (Deuteronom 32:43; Psalmul 79:10).

    Apocalipsa 15:4: „Cine nu se va teme, Doamne şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate” (Psalmul 86:9; Ieremia 10:7).

    1. DUMNEZEU ESTE ÎNTOTDEAUNA DREPT ŞI TOT CE FACE EL ESTE BINE. Dumnezeu a pus la dispoziţia omului o cale prin care omul să se pună în rânduială cu Dumnezeu. Dumnezeu va ierta şi va primi pe păcătosul care vine la El prin jertfa Domnului Isus Cristos de pe cruce. În 1 Corinteni 1:30 se spune: „Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (Psalmul 19:9; Ieremia 23:5).
    1. DUMNEZEU ESTE ÎNTOTDEAUNA CREDINCIOS ŞI ADEVĂRAT.Dumnezeu poate fi crezut întotdeauna. În 1 Corinteni 10:13 se spune că Dumnezeu este credincios copiilor Lui. „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”. Dumnezeu este credincios promisiunilor Sale. În 1 Tesaloniceni 5:24, se spune: „Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta”. Şi în Evrei 10:23 se spune: „Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”. În acelaşi timp, Dumnezeu este credincios şi Lui Însuşi. În 2 Timotei 2:13 se spune: „Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu se poate tăgădui singur” (Deuteronom 7:9; Isaia 49:7).
    1. DUMNEZEU ESTE MILOSTIV ŞI PLIN DE BUNĂTATE.Acest lucru poate, de asemenea să fie văzut şi în creştinii care doresc să-I fie plăcuţi lui Dumnezeu. În Romani 2:4, se spune: „Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” Iar în Romani 11:22 se spune: „Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altmintrelea vei fi tăiat şi tu” (Psalmul 89:24).
    1. DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE. Multă lume, când se gândeşte la Dumnezeu, se gândeşte ca la un Dumnezeu al dragostei. Adevărata dragoste este de la Dumnezeu şi creştinul are dragoste pentru alţii deoarece în primul rând Dumnezeu îi dă lui din dragostea Sa. Felul creştinesc de închinare este unicul în care se arată că Dumnezeu este dragoste. Dumnezeii din lemn, piatră şi alte lucruri la care se închină mulţi oameni în diferite părţi ale lumii, sunt prezentaţi ca fiind plini de ură. Cei ce se închină lor cred că mereu trebuie să le dea ceva acestor zei pentru ca aceştia să nu-i pedepsească sau să nu-i chinuiască. Dar cei ce-şi pun încrederea lor în Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, sunt iubiţi de Dumnezeu. Dumnezeu nu-i osândeşte şi nu le face rău (Deuteronom 7:7-8; Ieremia 31:3; 2 Corinteni 5:14a; 13: 1 Ioan 4:8-16: „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi. Cunoaştem că rămânem în El şi El în noi, prin faptul că ne-a dat din Duhul Său. Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el şi el în Dumnezeu. Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste”.

    Ioan 14:21: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi mă voi arăta lui” (Deuteronom 10:12; Proverbe 8:17).

    Ioan 16:27: „Căci Tatăl Însuşi vă iubeşte, pentru că M-aţi iubit şi aţi crezut că am ieşit de la Dumnezeu”.

    Ioan 17:23-26: „Eu sunt în ei şi Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una; ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimes. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei.” Dumnezeu iubeşte omenirea, chiar dacă oamenii sunt păcătoşi. În Ioan 3:16 se spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică”. Iar în Romani 5:8, se spune: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.” Dumnezeu a rezolvat problema păcatului dând să moară în locul nostru, pe Fiul Său (Isaia 53:5-6).

    Romani 1:7: „Deci vouă, tuturor, cari sunteţi prea iubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fiţi sfinţi: Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru şi de la Domnul Isus Cristos” (Psalmul 91:14).

    Romani 5:8: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Isaia 53:6).

    Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”.

    Evrei 12:6: „Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte” (Psalmul 119:75; Proverbe 3:11-12).

    1 Ioan 3:1: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El”.

    Dumnezeu doreşte ca omul să fie salvat de păcat şi de pedeapsă şi să trăiască o viaţă asemănătoare cu a lui Dumnezeu, asemănându-I se în însuşirile Sale descrise mai sus.

    Efeseni 2:4: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit…” (Neemia 9:17b).

    CAPITOLUL 5

    ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU

    Deoarece Dumnezeu este Dumnezeu, este destul de dificil să găsim cuvintele potrivite prin care să spunem ceva despre El. Cuvântul Lui însă, îl va ajuta pe om să ştie mai multe despre El şi despre felul în care este El. Este imposibil să spunem cine este Dumnezeu fără să spunem cum este El şi ce face.

    1. DUMNEZEU ESTE DUH.Dumnezeu nu are trup. Datorită faptului că El este Dumnezeu şi că lucrează în felul Său specific, Dumnezeu nu are nevoie de un corp aşa cum au fiinţele umane. În Ioan 4:24, se spune: „Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr” (Deuteronom 4:15; Psalmul 139:7).
    1. DUMNEZEU ESTE LUMINĂ.Aceasta ne poate spune cum este Dumnezeu şi modul în care El lucrează. Primul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut după ce a făcut lumea, a fost lumina. „Dumnezeu a zis: Să fie lumină, şi a fost lumină” (Geneza 1:3). În 1 Ioan 1:5 se spune: „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric” (Isaia 60:19).
    1. DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE.Dumnezeu este nu numai plin de dragoste, dar El însuşi este dragoste. El este fericit să împartă dragostea Sa cu omul. În 1 Ioan 4:16 se spune: „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el.” Dumnezeu îl iubeşte pe om dar, în acelaşi timp, urăşte păcatul. (Proverbe 6:16-19; Isaia 43:4; Ieremia 31:3).
    1. DUMNEZEU ESTE CA UN FOC MISTUITOR PENTRU TOT CE ESTE PĂCĂTOS.Dumnezeu este drept în tot ceea ce face. El este sfânt şi perfect. Pentru ca argintul şi aurul să fie pure, aşa încât să fie separate de celelalte metale cu care sunt amestecate, se foloseşte un foc puternic care topeşte şi arde toate impurităţile. Focul curăţeşte, purifică. În Evrei 12:29 se spune: „Fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. (Deuteronom 4:24; 9:3-19).
    1. DUMNEZEU ESTE PERSOANĂ.Trei lucruri caracterizează o persoană şi acestea sunt: (1) Capacitatea de a cunoaşte; (2) Capacitatea de a simţi, şi (3) Capacitatea de a voi. Dumnezeu are aceste trei capacităţi, deci El este Persoană. El nu are un trup material pentru că este Duh. Duhurile nu au trupuri materiale. Dar noi putem şti că El este o persoană, deoarece:
    1. Dumnezeu are capacitatea de a cunoaşte. Dumnezeu Se cunoaşte pe Sine Însuşi. Când l-a chemat pe Moise din mijlocul rugului aprins, El a spus: „EU SUNT CEL CE SUNT.” Nu se putea exprima mai clar. Dumnezeu era sigur de El Însuşi. Dumnezeu ştie toate lucrurile. În Faptele Apostolilor 15:18 se spune: „Domnul, care face aceste lucruri şi căruia îi sunt cunoscute din veşnicie.” Şi în Evrei 4:13 se spune: „Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face” (2 Cronici 16:9; Psalmul 33:13-15).
    1. Dumnezeu are capacitatea de a simţi. Versetul care arată cel mai clar acest lucru este în Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnica.” Şi în Iacov 5:11b se spune: „Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare” (Psalmul 103:8).
    1. Dumnezeu are capacitatea de a voi. Psalmul 115:3 spune: „Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea” (Psalmul 103:19).
    1. DUMNEZEU NU SE SCHIMBĂ.Nimic nu-L poate schimba pe Dumnezeu în structura Lui sau în acţiunile Sale. El nu are început şi El va exista întotdeauna. Dumnezeu întotdeauna a fost acelaşi şi va fi acelaşi. În Maleahi 3:6a se spune: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb”. De asemenea, ne spune în Iacov 1:17a: „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”.

    În Evrei 6:17-18 se spune: „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca prin două lucruri cari nu se pot schimba şi în cari este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” (1 Samuel 15:29).

    1. DUMNEZEU ESTE ÎNŢELEPCIUNE.Dumnezeu nu numai că este înţelept, dar El ştie toate lucrurile. El foloseşte ceea ce ştie, într-un mod bun şi corect. În Romani 11:33 se spune: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui” (Psalmul 104:24; Daniel 2:20).
    1. DUMNEZEU ESTE ATOTPUTERNIC.Nu există ceva ce Dumnezeu nu ar putea face. Matei în 19:26 spune: „Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni, lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (Ieremia 32:17).
    1. DUMNEZEU ESTE SFÂNT ŞI PERFECT.Tot ceea ce face El este bun şi corect. În 1 Petru 1:15-16 se spune: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” De asemenea, în Ioan 17:11, se spune: „Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine, Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi” (Deuteronom 32:4; Psalmul 18:30a).
    1. DUMNEZEU ESTE ADEVĂRUL.În Ioan 3:33 se spune: „Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.” Parte din Romani 3:4 spune: „Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi. În 1 Ioan 5:6-7, se spune: „El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. Căci trei sunt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei sunt una” (Isaia 65:16).
    1. DUMNEZEU ESTE CEL CARE ADUCE ORICE LUCRU LA FIINŢĂ, ÎL PĂSTREAZĂ ŞI DUCE TOTUL PÂNĂ LA SFÂRŞIT.Absolut orice lucru este subordonat puterii lui Dumnezeu şi El este Capul tuturor lucrurilor. În Isaia 45:5-7 se spune: „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul şi nu este altul. Eu întocmesc lumina şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” Iar în Coloseni 1:17b, se spune: „…toate se ţin prin El”.
    1. DUMNEZEU ESTE TRINITATE.(Vezi capitolul următor pentru studiul acesta).

      CAPITOLUL 6

      SFÂNTA TREIME

      Sfânta Treime se referă la Dumnezeu ca fiind: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Lucrul acesta nu este uşor de înţeles şi totuşi, Cuvântul lui Dumnezeu ni-L prezintă pe Dumnezeu ca trei persoane. Exemplul următor poate ne va fi de ajutor să înţelegem mai uşor cum ar veni lucrul acesta. O Mulţime mare de oameni care se află împreună pot fi numiţi „un grup”. Strugurii crescuţi împreună pot constitui „un ciorchine”; soţul şi soţia sunt „una”. Matei în 19:5 spune: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa şi cei doi vor fi un singur trup”.

      În Matei 3:16-17, ne este prezentat Dumnezeu în trei Persoane diferite: „De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care îmi găsesc plăcerea.” Tatăl vorbeşte din cer, Fiul este botezat în râul Iordanului iar Duhul Sfânt întruchipat în porumbel, coboară asupra Fiului. În Matei 28:19 Isus spune urmaşilor Săi să boteze în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt pe cei ce vor crede şi se vor întoarce la Dumnezeu.

      DUMNEZEU ESTE UNUL ÎN TREI PERSOANE

      Pavel îşi încheie epistola sa către creştinii din Corint spunând în 2 Corinteni 13:14 „Harul Domnului Isus Cristos, şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi. Amin”.

      În Ioan 14:16a, Domnul Isus spune: „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” Isus roagă pe Tatăl să trimită Duhul Sfânt. În Romani 1:7 se vorbeşte despre Tatăl, care este Dumnezeu; în Evrei 1:8 se vorbeşte despre Fiul, care este Dumnezeu iar în Faptele Apostolilor 5:3-4, despre Duhul Sfânt care este Dumnezeu. Între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu poate fi făcută nici o separare.

      Poate că exemplul ce urmează ne va ajuta mai bine să înţelegem, gândind în felul următor:

      Dumnezeu Tatăl este partea Sfintei Treimi, care nu poate fi văzută (Ioan 1:18); Dumnezeu Fiul este partea Sfintei Treimi care a părăsit cerul pentru ca să ia trup omenesc şi să trăiască printre oamenii păcătoşi (Ioan 1:14-18); Dumnezeu Duhul Sfânt este partea Sfintei Treimi care lucrează în oameni şi printre ei (1 Corinteni 2:9-10).

CAPITOLUL 7

LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU

Lucrările lui Dumnezeu sunt ceea ce El a făcut în trecut, ce face acuma şi ce va face în viitor. În Romani 1:20, se spune: “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi.” Oamenii văd lucrările Lui. Dar a-I şti lucrările nu este acelaşi lucru cu a-I cunoaşte căile Lui. Lucrările Lui pot fi cunoscute de către cei ce-L cunosc pe El, pe Dumnezeu, ca Persoană. El a făcut de cunoscut căile Sale lui Moise şi lucrările Sale, copiilor lui Israel. Lucrările lui Dumnezeu arată planurile Lui pentru toate timpurile. În 1 Timotei 1:17 se spune: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor”. În Efeseni 1:11 se spune: “În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale.” Din aceste texte se poate vedea cum toate lucrurile lucrează aşa cum au fost planificate de El. Dumnezeu lucrează aşa după cum a plănuit toate lucrurile. Acest lucru poate fi văzut şi în Efeseni 3:11: „…după planul veşnic, pe care l-a făcut în Cristos Isus, Domnul nostru”.

  1. DUMNEZEU A CREAT TOTUL

Cuvântul „creaţie” este folosit în multe versiuni. Aceasta înseamnă lucrarea Sfintei Treimi prin care, la început şi pentru propria Sa slavă, Dumnezeu a făcut din nimic întreaga lume care poate fi văzută şi întreaga lume nevăzută.

  1. SE POATE VEDEA CĂ ORICE LUCRARE A LUI DUMNEZEU ESTE FĂCUTĂ DE SFÂNTA TREIME
  1. Dumnezeu Tatăl a plănuit totul şi a început totul. În Efeseni 3:9, se spune: „Şi să pun în lumină înaintea tuturor, care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile”. (Geneza 1:1; Deuteronom 4:39; 2 Corinteni 8:6; 2 Corinteni 4:6).
  1. Dumnezeu Fiul a adus toate la fiinţă. În Coloseni 1:16 se scrie: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El” (1 Ioan 1:1-3; Corinteni 8:6; Evrei 1:2; 11:3).
  1. Dumnezeu Duhul Sfânt aduce totul la bun sfârşit (Geneza 1:2; Iov 26:13; 33:4).

Ideea aceasta poate fi înţeleasă uşor dacă ne-am gândi că atunci când se construieşte o casă, cineva îi face planul cum să fie construită; un altul construieşte clădirea iar un altul îi finisează interiorul. Fiecare şi-a avut partea lui de muncă. Aceasta poate fi văzut în Geneza 1:1-3: Dumnezeu Tatăl, în versetul 1, Dumnezeu Duhul Sfânt în versetul 2 şi Dumnezeu Fiul în versetul 3. Dumnezeu nu numai că a făcut lumea care poate fi văzută, dar El a făcut şi lucrurile care nu pot fi văzute. El a făcut şi lumea îngerilor aşa cum reiese din Coloseni 1:16, care spune: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile, cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”.

Cuvântul evreiesc pentru „a creat” se găseşte de trei ori în Geneza 1. În versetul 1 – Dumnezeu a creat (a făcut din nimic), cerurile şi pământul. În versetul 22 El a făcut viaţa animală, iar în versetul 26 El a făcut viaţa umană. Omul a avut întotdeauna dorinţa să ştie cum a făcut Dumnezeu aceste lucruri, dar El a ales să facă un secret din aceasta. Diferiţi oameni au făcut greşeala să creadă că lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu sunt Dumnezeu Însuşi. Nu se poate să-I aducem închinare lui Dumnezeu închinându-ne lucrurilor pe care le-a făcut El. Acestea dovedesc că au fost făcute de Dumnezeu, Cel Atotputernic, dar omul nu trebuie să li se închine lor. Omul este dator să se închine Celui care a făcut toate lucrurile. Întrebarea care se pune este de ce a creat Dumnezeu lucrurile? Există un singur răspuns: Dumnezeu a făcut totul pentru slava Sa. Acest lucru poate fi văzut în Apocalipsa 4:11: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile, şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute” (Neemia 9:6; Romani 11:36; Efeseni 1:5).

  1. DUMNEZEU PĂSTREAZĂ ŞI POARTĂ DE GRIJĂ LUCRURILOR PE CARE LE-A FĂCUT

Coloseni 1:17 spune: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El.” Unii oameni au făcut greşeala să creadă că Dumnezeu a lăsat lumea să meargă de capul ei. În Evrei 1:3 se spune: „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”. Aceasta este partea pe care o are Cristos: de a păstra lucrurile împreună şi de a se ocupa de ele. Dumnezeu a vorbit despre păsările cerului şi despre florile câmpului, care sunt sub supravegherea lui Dumnezeu. Dacă Se interesează de acestea atât de mult, cu cât mai mult Se va interesa El de om! (Matei 5:45; 6:26; 10:29-31).

Dumnezeu arată în Cuvântul Său că El a făcut şi păstrează toate lucrurile aşa cum vrea.

  1. Pământul, soarele, luna şi stelele, aşa după cum au fost plănuite (Psalmul 119:89-91).
  1. Naţiunile lumii se află acolo unde le-a aşezat Dumnezeu sau unde le permite El să se afle. În Faptele Apostolilor 17:26, se spune: „El a făcut ca toţi oamnenii ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului, le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor” (Deuteronom 32:8).
  1. Durata vieţii umane este aşa după cum a rânduit-o Dumnezeu. În Iov 14:5, se spune: „Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece”.
  1. Acţiunile omului, bune sau rele, sunt îngăduite de Dumnezeu. Luca 22:22 spune: „Negreşit, Fiul omului se duce, după cum este rânduit. Dar vai de omul acela prin care este vândut El” (Faptele Apostolilor 2:23; 4:27-28; Efeseni 2:10; 1 Petru 2:8; Apocalipsa 17:17).
    1. Salvarea omului de la pedeapsa păcatului este planul lui Dumnezeu (Isaia 53:5; Romani 8:29-30; Efeseni 1:3, 10, 11).

      CAPITOLUL 8

      BIBLIA SAU SFINTELE SCRIPTURI

      1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT DE ORIGINE DIVINĂ

      Biblia este singurul Cuvânt scris pe care îl are Dumnezeu pentru om. Cartea Cărţilor, Sfânta Scriptură, nu numai că are în ea cuvinte ale lui Dumnezeu, dar ea însăşi este Cuvântul lui Dumnezeu. Ea cuprinde într-o singură carte, scrierile sfinte ale lui Dumnezeu. În Biblie sunt 66 de cărţi diferite. Din ele, 39 se găsesc în Vechiul Testament, iar 27 sunt în Noul Testament.

      Dumnezeu a folosit 40 de oameni, diferiţi, pentru a scrie cuvintele pe care a vrut să le spună oamenilor. Primele cărţi din Biblie au fost scrise cu aproape 1500 de ani înainte de Cristos, iar ultimele au fost scrise până la 100 de ani după înălţarea lui Cristos. De la începutul scrierilor şi până la sfârşitul lor au trecut aproximativ 1600 de ani. În 2 Petru 1:20-21 se spune: „…Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.

      Sfintele Scripturi au fost scrise cu mult timp în urmă şi totuşi au fost scrise pentru oamenii din toate timpurile. Nu a fost nevoie ca Dumnezeu să mai dea alte scrieri, pentru că cele scrise sunt de ajuns pentru ca omul să poată fi mântuit, instruit şi desăvârşit. Cuvântul scris al lui Dumnezeu cuprinde tot ce are nevoie omul să cunoască despre Dumnezeu, despre Cristos şi despre Duhul Sfânt; despre felul cum un om păcătos poate deveni un copil al lui Dumnezeu, despre pacea pe care o poate primi în suflet despre felul în care trebuie să trăiască şi despre viaţa veşnică. Dumnezeu ne-a dat în scris Cuvântul Său, pe care nu-l schimbă şi care se împlineşte. În Matei 24:35 se spune: „…Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.

      1. SFÂNTA SCRIPTURĂ ARE DOUĂ PĂRŢI: VECHIUL TESTAMENT ŞI NOUL TESTAMENT

      Cuvântul „Testament” vine de la înţelesul că Dumnezeu a făgăduit anumite lucruri poporului Său. Mai târziu a căpătat înţelesul de Legământul lui Dumnezeu cu oamenii.

      Dumnezeu a avut în vedere dintotdeauna ca oamenii să I se închine. Vechiul Testament sau Vechiul Legământ, poate fi numit vechea formă de închinăciune. Noul Testament sau Noul Legământ, de asemenea poate fi numit noua formă de închinăciune; cele două forme de închinăciune fiind diferite. Prima sau vechea formă de închinăciune cuprindea legi şi rânduieli cu privire la jertfirea de animale sau alte lucruri pe un altar înaintea lui Dumnezeu. În noua formă de închinare, Cristos a fost singurul care a fost în măsură să împlinească toate poruncile din Lege. Când omul se predă lui Cristos, aduce adevărata închinare lui Dumnezeu (Evrei 9:1-14).

      1. Vechiul Testament vorbeşte despre începutul lumii şi tot ce a făcut Dumnezeu. Ne arată cum El a dat legi şi porunci de viaţă poporului Său. Ne descrie cum au trăit oamenii la început. Câteodată L-au bucurat pe Dumnezeu, alteori L-au mâniat. Citim cum unii oameni au proorocit despre ce se va întâmpla în viitor. Se spune cum Domnul Cristos, Cel promis, Fiul lui Dumnezeu, va veni să mântuiască pe oameni de pedeapsa păcatului, cu condiţia ca ei să creadă în El.
      1. Noul Testament prezintă naşterea, viaţa şi moartea Domnului Isus, care s-au întâmplat după cum au scris profeţii în Vechiul Testament. În el este scris despre începuturile Bisericii şi încercările prin care a trecut ea şi ce trebuie să facă Biserica pentru a fi plăcută lui Dumnezeu. Este scris despre ceea ce se va întâmpla înainte ca Domnul Cristos să vină a doua oară pe pământ şi cum se va face aceasta.
      1. BIBLIA ESTE „CARTEA”

      Cuvântul „Biblie” vine din limba în care a fost scris Noul Testament. Biblie însemnează carte. După 500 de ani de la naşterea lui Cristos, Cărţile Sfinte au fost numite Sfânta Biblie.

      Uneori scrierile din Biblie se numesc Scripturi, care înseamnă Scrieri Sfinte. Primii creştini au numit Cuvântul lui Dumnezeu – Scripturi.

      CAPITOLUL 9

      CUM A AJUNS BIBLIA LA OM

      Biblia nu e numai o carte. Ea este „Cartea”. Ea este cea mai importantă carte, pentru că în ea se află cuvintele lui Dumnezeu. Biblia este numită Carte Sfântă, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este adevăr şi este dat pentru oamenii din toate timpurile.

      Dumnezeu a rânduit anumiţi oameni care să scrie ceea ce au auzit, de la El. Acei oameni au trăit în diferite locuri, de-a lungul vremii. Cei mai mulţi nu s-au cunoscut unii cu alţii şi totuşi scrierile lor au fost asemănătoare, ceea ce dovedeşte că au fost inspiraţi de acelaşi Duh al lui Dumnezeu.

      1. BIBLIA A AJUNS LA OM PRINTR-O LUCRARE DEOSEBITĂ A LUI DUMNEZEU

      De-a lungul anilor, Dumnezeu a păstrat scris Cuvântul Său. Vechiul Testament a fost scris pe piei de animale în limba ebraică şi a fost păstrat aşa până când s-au tipărit cărţi. Cărţile Noului Testament au fost scrise în limba greacă pe papirus din Egipt. Mulţi ani cuvintele Bibliei au fost scrise cu mâna. Biblia a început apoi să fie tradusă în diferite limbi şi în cele din urmă a început să fie tipărită, iar astăzi se află la dispoziţia fiecărui popor. În unele limbi s-au refăcut traducerile de numeroase ori, actualizându-se limbajul, pentru a fi mai pe înţelesul tuturor.

      În limba română au fost traduse cel puţin 53 de lucrări cu părţi din Scriptură sau Biblia întreagă. Scrierea în limba română a fost făcută folosindu-se alfabetul slavon, cu litere chirilice, până în anul 1858, iar mai apoi s-a folosit alfabetul latin.

      Înainte de inventarea tiparului de către Gutenberg (1437) cărţile Vechiului Testament sau Noului Testament au circulat sub formă de manuscrise. Fiind scrise cu mâna, costul acestora era foarte ridicat şi numai mânăstirile sau oamenii foarte bogaţi le puteau avea. Odată cu apariţia tiparului, Sfintele Scripturi au început să se răspândească şi în popor.

      Cele mai importante tipărituri ale Sfintelor Scripturi, în România, au fost:

      – Evangheliarul lui Coresi tipărit la Sibiu în 1544.

      – Sfintele Scripturi traduse de Nicolae Milescu sub domnia lui Şerban Cantacuzino şi tipărite în 1688 la Bucureşti.

      – Sfintele Scripturi tipărite de Samuel Micu Clain la Blaj în 1795. Vechiul şi Noul Testament tipărite la Smirna între anii 1839-1846.

      – Sfânta Scriptură tipărită la Sibiu în 1858 cu litere mari.

      – Sfânta Scriptură tipărită la Iaşi în 1874.

      – Sfânta Scriptură tradusă din limba originală greacă de Dr. N. Nitzulescu şi tipărită la Bucureşti în 1895.

      – Sfânta Scriptură, cu titluri, textul pe două coloane, tipărită la Bucureşti în 1908, de către Societatea Biblică Britanică (identică cu traducerea de Iaşi).

      – Sfânta Scriptură, într-o traducere nouă, făcută de Dumitru Cornilescu în 1923, după ce a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. Lucrarea s-a făcut pe cheltuiala prinţesei Calimachi, iar tipărirea a făcut-o Societatea Biblică Britanică. În prezent, această traducere este cea mai răspândită în România şi din ea s-au tipărit Evanghelii, Noul Testament cu Psalmii sau Biblia întreagă. În ultimul timp au mai apărut şi alte ediţii ale Bibliei, cu un limbaj actualizat, cu explicaţii, concordanţă de texte, dicţionar, tabele, hărţi, etc.

      1. EXISTĂ ŞI SCRIERI FALSE, PE CARE OAMENI NELEGIUŢI ÎNCEARCĂ SĂ LE PREZINTE CA ŞI CUM AR FI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

      Au fost unele scrieri pe care oamenii au vrut să le includă în Biblie, dar ele nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste scrieri false nu trebuie luate drept Cuvântul lui Dumnezeu.

      Cu 1500 de ani în urmă, conducătorii Bisericii s-au întâlnit pentru a cerceta aceste scrieri şi multe alte cărţi false care se aseamănă în scrierea lor cu Sfintele Scripturi având cuvinte care vorbesc despre Dumnezeu, dar au fost scrise de oameni cărora nu le-a vorbit Dumnezeu. Aceste scrieri nu trebuie adăugate la Sfintele Scripturi şi nici cuvinte din ele. În Deuteronom 4:2 se spune: „Să n-adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc eu, şi să nu scădeţi nimic din ele; ci să păziţi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, aşa cum vi le dau eu.” Iar în Apocalipsa 22:18-19 scrie: „Mărturisesc oricui aude cuvintele proorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei proorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta”.

      1. CINE A HOTĂRÂT ŞI CUM S-A AJUNS SĂ SE ŞTIE CARE SUNT SCRIERI AUTENTICE – DE LA DUMNEZEU – ŞI CARE NU SUNT AUTENTICE.

      Dumnezeu a ales anumiţi oameni care să scrie cuvintele Lui, dar s-au găsit unii oameni care au scris şi ei alte cărţi asemănătoare cu Sfintele Scripturi şi le-au numit tot „Cărţi Sfinte”. Cărţile care au fost incluse în Biblie au fost verificate, ele trebuind să îndeplinească anumite norme şi condiţii.

      1. Cărţile din Vechiul Testament trebuiau să fie scrise, aşezate împreună, sau recomandate ca adevărate, de un profet din vechime. Scrierile din Noul Testament trebuiau să fie lucrarea unuia din cei 12 apostoli pe care i-a ales Cristos, sau a unuia care a umblat şi a lucrat împreună cu unul din ei.
      1. Cărţile trebuia să fi ajutat credincioşii la realizarea creşterii spirituale în viaţa lor.
      1. Scrierile trebuiau să fi fost folosite de Biserică şi să se fi dovedit că sunt adevărate.
      1. Cea mai importantă probă era ca scrierile să dovedească inspiraţia lui Dumnezeu asupra lor.

      Fiecare din cele 66 de cărţi ale Bibliei a fost supusă la numeroase examinări. Numai cele corespunzătoare condiţiilor de mai sus au fost incluse în Biblie. Celelalte scrieri care nu au trecut probele impuse ci au fost respinse la includerea lor în Biblie, nu fac parte din ea şi nici nu trebuie să i se adauge.

    1. CU CE SCOP A FOST SCRISĂ BIBLIA

    1. BIBLIA A FOST SCRISĂ CA DUMNEZEU SĂ SPUNĂ OAMENILOR LUCRURILE PE CARE EL A VRUT CA EI SĂ LE CUNOASCĂ. PRIN BIBLIE DUMNEZEU VORBEŞTE
    1. Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament prin profeţi, care au scris ceea ce Dumnezeu le-a spus. Evrei 1:1 „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri…” (Luca 1:70; Faptele Apostolilor 3:21; Romani 1:2). În Vechiul Testament Dumnezeu comunică omului cum a făcut lumea cu tot ce este în ea şi cum a îngrijit de poporul Său (Israel – N.Tr.). Vechiul Testament conţine de asemenea vestea bună, făgăduinţa lui Dumnezeu, că va trimite pe Fiul Său – Isus – ca Mântuitor (Ieremia 36:2-3; Ezechiel 1:3).
    1. Dumnezeu a vorbit în Noul Testament prin Domnul Isus Cristos. Evrei 1:2a: „La sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul”.

    Noul Testament descrie naşterea Domnului Isus şi lucrarea Lui pe pământ. Cuvântul lui Dumnezeu spune multe lucruri şi despre oameni. Dumnezeu vrea ca omul să ştie că el – omul – este un păcătos. Apoi Domnul vrea ca omul să cunoască soluţia pentru a fi scăpat de pedeapsa păcatului şi cum păcatul poate fi biruit. În Romani 6:20-23 se spune: „Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine; pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Cristos, Domnul nostru”.

    De îndată ce omul cunoaşte acest adevăr şi crede în Cristos, el află că Biblia cuprinde multe lucruri care îl pot ajuta să-şi pună viaţa în rânduială. În 2 Timotei 3:16-17 se spune: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

    Dacă vrea să ştie care este răspunsul la problemele ce le întâmpină în viaţă, omul poate găsi acest răspuns Cuvântul lui Dumnezeu, unde poate afla totodată atât mângâiere, cât şi tot ceea ce trebuie să ştie pentru a trăi după voia lui Dumnezeu.

    1. BIBLIA A FOST SCRISĂ CA OMUL SĂ-L CUNOASCĂ PE DUMNEZEU

    Creştinii învaţă foarte multe lucruri citind cu sârguinţă Biblia. Duhul Sfânt îi ajută să înţeleagă cine este Dumnezeu şi ceea ce vrea El să spună prin Biblie. Citind-o, creştinii sunt ajutaţi să devină oameni noi, transformaţi. Este greu să vezi şi să citeşti pe întuneric, dar de îndată ce există o lumină, este uşor de citit. Aşa este şi atunci când Biblia este greu de înţeles. Dacă se cere ajutorul Duhului Sfânt, este ca şi când o lumină s-ar aprinde şi poţi înţelege uşor ceea ce citeşti.

    Biblia nu este Dumnezeu, dar prin ea Dumnezeu vorbeşte. Dumnezeu a vorbit, iar Biblia este Cuvântul Lui scris pentru om. În 2 Petru 1:20-21 scrie: „Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt”.

CAPITOLUL 11

SFINTELE SCRIPTURI SUNT DATE ŞI ÎNSUFLEŢITE DE DUMNEZEU

Cum au fost inspirate Sfintele Scripturi, este greu de înţeles. Nimeni nu are cunoştinţă deplină.

  1. DUMNEZEU A ÎNCREDINŢAT UNOR OAMENI SĂ SCRIE CUVÂNTUL SĂU

De-a lungul a 1600 de ani, 40 de oameni au fost întrebuinţaţi de Dumnezeu să scrie cele 66 de cărţi ale Bibliei, care alcătuiesc o singură carte. Ele spun despre o singură cale de a fi mântuit de păcate şi de a merge în cer. Nici o altă carte religioasă nu se ocupă de aşa ceva şi nu s-a dovedit a conţine adevărul despre acestea aşa cum îl conţine Biblia.

Este greu de priceput cum au fost inspirate Sfintele Scripturi. O putere deosebită, necunoscută în zilele noastre, a fost dată oamenilor sfinţi, care au scris în propriile lor cuvinte ceea ce Dumnezeu le-a vorbit. Oameni sfinţi au fost înzestraţi cu puterea de a scrie corect, fără greşeli şi fără omisiuni. Puterea Duhului Sfânt a fost aceea care i-a făcut capabili să scrie Sfintele Scripturi. Aceasta ne arată că alte cărţi nu sunt inspirate de Dumnezeu. Duhul Sfânt i-a călăuzit pe scriitorii Bibliei în ceea ce au scris şi în cuvintele pe care le-au folosit. Se înţelege astfel, că primele scrieri nu au avut greşeli. (Este posibil ca bibliile scrise în diferite limbi să aibă greşeli. De-a lungul vremii, în numeroase limbi unele cuvinte şi-au schimbat înţelesul şi astfel s-ar putea întâmpla ca ele să nu mai reprezinte chiar acelaşi lucru. Este bine ca omul care citeşte o biblie să fie sigur că traducerea acesteia corespunde înţelesului din limba în care s-au scris cărţile Bibliei.)

  1. DUMNEZEU A DAT CUVÂNTUL SĂU OMULUI

Dumnezeu este atotputernic, sfânt, curat, plin de iubire şi are milă de omul pe care l-a creat. Se vede pretutindeni că Domnul a făcut toate lucrurile spre folosul omului. El dă aer pentru respiraţie, dă ploaie şi soare ca seminţele să crească. El a dat omului pricepere să înţeleagă cum să folosească toate lucrurile. Dar, omul are nevoie de ceva mai mult. Omul ştie că are probleme cu păcatul, se simte vinovat şi ştie că ceva nu este în ordine în inima sa. Nici unul din lucrurile pe care i le-a dat Dumnezeu, sau înţelepciunea pe care o are, nu-l pot ajuta să scape de vinovăţia lui faţă de Dumnezeu. Omul ştie că este ceva dincolo de viaţa aceasta, el trebuie să fie gata pentru viaţa de dincolo de moarte. Dumnezeu care i-a dat omului toate cele trebuincioase trupului, i-a dat şi o cale de a cunoaşte şi pricepe cum să se împace cu Dumnezeu. I-a dat omului Cuvântul Său sfânt.

  1. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU TREBUIE SĂ FIE CREZUT
  1. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este mai importantă decât orice altă carte religioasă, deoarece învaţă pe om cum trebuie să se împace cu Dumnezeu. Ea arată cât de grav este păcatul şi face cunoscut păcătosului calea de a scăpa de el.
  1. În două rânduri, Sfânta Scriptură arată cum Dumnezeu şi Cristos Şi-au scris cuvintele. În Exodul 31:18 spune: „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” Iar în Ioan 8:6 spune: „…Dar Isus S-a plecat în jos, şi scria cu degetul pe pământ.” Amândouă, aceste scrieri, au fost repede distruse. Cele două table ale Legii au fost sfărâmate de Moise, când acesta a văzut poporul închinându-se la un viţel de aur şi apoi foarte curând oamenii au călcat peste praful în care scrisese Domnul Isus. Dar, Dumnezeu este satisfăcut prin scrierea Legii Sale şi a Evangheliei de către oamenii pe care El i-a ales pentru aceasta şi i-a inspirat.
  1. Este important să cunoaştem că Domnul Isus a crezut şi a învăţat scrierile Vechiului Testament. Niciodată Cristos nu le-a spus ucenicilor să fie atenţi la greşelile care ar putea fi în Sfintele Scripturi. Domnul Isus a comparat faptele rele ale oamenilor din vremea Sa cu cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu scris în Vechiul Testament (Matei 23). În Luca 9:55 spune: „Isus S-a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: ‚Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi!’”

Dacă a fost aşa de uşor pentru El să pătrundă gândurile lor, tot aşa de uşor Îi era să cunoască şi să le comunice erorile sau greşelile cuprinse în Sfintele Scripturi, dacă s-ar fi găsit aşa ceva în ele.

Dar Cristos întotdeauna a folosit Sfintele Scripturi, arătând prin aceasta că orice cuvânt din ele poate fi crezut. În Matei 5:18 spune: „Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” În Luca 21:22, spune: „…vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris.” Iar în Luca 24:44 scrie: „…trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.” Isus a folosit cuvinte din Legea dată prin Moise, din cărţile profeţilor şi din Psalmi, când vorbea despre Vechiul Testament. Toate aceste scrieri nu ar fi fost folosite de Cristos, dacă ele n-ar fi fost date de Duhul Sfânt şi dacă ele n-ar fi fost adevărate.

  1. BIBLIA ESTE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – NU CUVÂNTUL OMULUI

Aşa dar, Sfintele Scripturi au fost scrise de oameni special aleşi de Dumnezeu pentru aceasta. Cuvântul scris al lui Dumnezeu a fost insuflat de El. De-a lungul vremii alţi oameni au scris cuvintele lui Dumnezeu pe piei de animale sau pe papirus. Cele dintâi s-au distrus, degradat sau pierdut. Totuşi unele manuscrise s-au păstrat, ele se găsesc în bibliotecile marilor oraşe ale lumii, şi pot fi citite de cei care cunosc limbile în care au fost scrise. În zilele noastre se mai găsesc încă vreo 1000 de suluri ale Vechiului Testament şi aproape 4000 de manuscrise ale Noului Testament.

CAPITOLUL 12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU ESTE ADEVĂRAT

  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE DUMNEZEU AFIRMĂ ACEST LUCRU

Biblia este adevărată pentru că Dumnezeu afirmă acest lucru şi fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 119:89 spune: „Cuvântul Tău Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.” Psalmul 119:160 spune: „Temelia Cuvântului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt vecinice.” Isaia 40:8 spune: „Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac”.

  1. SFINTELE SCRIPTURI SINTADEVĂRATE DEOARECE DOMNUL ISUS A CREZUT ÎN ELE CA FIIND ADEVĂRATE

Domnul Isus a cunoscut Scrierile Sfinte, care acum se numesc Vechiul Testament. Le-a iubit, le-a împlinit şi le-a numit Adevăr. Adevărul lui Dumnezeu şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Luca 4:4-12, când a fost ispitit de diavolul, El a răspuns cu Scripturile. În Luca 4:16-21 se spune că Isus a citit Scripturile la Nazaret. Când S-a rugat, în Ioan 17:17b a spus: „Cuvântul Tău este adevărul.” În Matei 24:35 spune „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.

În Ioan 10:35 a spus: „Scriptura nu poate fi desfiinţată.” Domnul Isus i-a învăţat pe oameni din Scripturi pentru că le-a crezut. Iată câteva din lucrurile scrise în Scripturi şi despre care Domnul Isus a vorbit:

  1. Dumnezeu a făcut pe om (Geneza 2:7; Matei 19:4)
  1. Căsătoria (Geneza 2:24; Matei 19:5)
  1. Rugul aprins (Exodul 3:4-6; Luca 20:37)
  1. Moise (Exodul 20:1-21; Deuteronom 25:5; Marcu 7:10;12:19-26)
  1. Sângele lui Abel (Geneza 4:8; Luca 11:51)
  1. Noe şi potopul (Geneza 6:5-7; Matei 24:37-39)
  1. Solomon şi împărăteasa din Seba (1 Împăraţi 10:1; Matei 12:42)
  1. Avraam, Isaac, Iacov (Exodul 3:6; Marcu 12:26)
  1. Lot, nevasta lui, şi nimicirea Sodomei (Geneza 19:1-29; Luca 17:28, 29, 32)
  1. Mana (pâine) din cer (Exodul 16:4-5; Ioan 6:31, 32, 49)
  1. Şarpele de aramă înălţat în pustie (Numeri 21:9; Ioan 3:14)
  1. Ilie şi foametea, femeia din Sarepta al cărei bărbat murise, Naaman vindecat de lepră (1 Împăraţi 17:1-9; 2 Împăraţi 5:1-14; Luca 4:25-27).
  1. Iona în pântecele peştelui (Iona 1:17; Matei 12:39-41; 16:4)

Domnul Isus Şi-a început propovăduirea pe pământ prin cuvintele: „Este scris…” (Matei 4:4, 7, 10). El a spus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus proorocii” (Luca 24:25).

Isus a folosit în cuvântările Lui cuvinte din 22 cărţi ale Vechiului Testament. El le-a socotit ca fiind cuvinte ale lui Dumnezeu şi a spus că n-a venit să desfiinţeze Legea lui Moise sau ce s-a spus prin prooroci, ci dimpotrivă, să împlinească. „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Domnul Isus a socotit ca important chiar şi o literă din Cuvântul scris al lui Dumnezeu.

  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE SCRIITORII NOULUI TESTAMENT AU CREZUT CĂ ELE SUNT ADEVĂRATE

În Evanghelia după Matei sunt vreo 55 de versete citate din Vechiul Testament, iar ceilalţi scriitori citează astfel:

Marcu de 32 ori  
Luca de 40 ori  
Ioan de 30 ori  
Faptele Apostolilor de 40 ori  
Romani de 55 ori  
1 Corinteni de 15 ori  
2 Corinteni de 8 ori  
Galateni de 12 ori  
Efeseni de 5 ori  
1 Timotei de 1 ori  
2 Timotei de 1 ori  
Evrei de 35 ori (16 cărţi din Vechiul Testament sunt citate de mai multe ori în această epistolă)
Iacov de 4 ori  
1 Petru de 9 ori  
2 Petru de 2 ori  
Iuda de 1 ori  
  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE MULTE DIN LUCRURILE VESTITE MAI DINAINTE ÎN ELE (PROFEŢII), S-AU ÎMPLINIT
  1. Lucruri care au fost vestite cu mult timp înainte şi s-au împlinit în timpul vieţii Domnului Isus.
Anul înainte

 

de naşterea

lui Cristos

Locul din Scriptură Faptul împlinit în viaţa Domnului Isus şi cartea din Noul Testament unde se evidenţiază aceasta  
1898 Geneza 18:18 Născut din familia lui Avraam Faptele Apostolilor 3:25
1898 Geneza 17:19 Născut din familia lui Isaac Matei 1:2
1452 Numeri 24:17 Născut din familia lui Iacov Luca 3:34
1689 Geneza 49:10 Născut din familia lui Iuda Luca 3:33
710 Mica 5:2 Locul naşterii Matei 2:1
538 Daniel 9:25 Timpul naşterii Luca 2:1,2
742 Isaia 7:14 Născut dintr-o fecioară Matei 1:18
487 Zaharia 11:12 Vândut pe 30 de arginţi Matei 26:15
712 Isaia 53:12 Răstignit între tâlhari Matei 27:38
1050 Psalm 109:4 S-a rugat pentru duşmani Luca 23:34
1050 Psalm 34:20 Nici un os sfărâmat Ioan 19:33,36
1050 Psalm 16:10 Înviat din morţi Matei 28:9
  1. Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre multe lucruri privind poporul Israel. Lucrurile acestea au fost vestite cu multă vreme înainte şi s-au împlinit.
  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DATORITĂ FELULUI SPECIAL ÎN CARE AU FOST SCRISE

Mulţi din scriitorii Bibliei nu s-au văzut niciodată unul cu altul. Unii au vorbit limbi diferite şi au trăit în ţări diferite. Unii au fost păstori, alţii regi, unul făcător de corturi, altul doctor sau perceptor. Cu toate aceste diferenţe de pregătire a celor ce au scris, fiecare parte a Bibliei se potriveşte una cu alta. Numai Atotputernicul Dumnezeu ar fi fost în stare să-i facă pe toţi să scrie în acelaşi sens o singură carte.

  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE SCHIMBĂ VIAŢA OAMENILOR

Prin nici o altă carte nu s-au realizat lucruri aşa de minunate cum s-au făcut prin Biblie. Ea arată singura cale de împăcare a omului cu Dumnezeu. Ea arată cum trebuie ca omul să se nască din nou. Puterea lui Dumnezeu se vede prin schimbarea vieţii la cei ce citesc şi ascultă de învăţăturile Bibliei. Ea arată cum poate veni omul la Dumnezeu. Cristos spune că El este calea, adevărul şi viaţa şi că nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin El. (Ioan 14:6)

  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE ADEVĂRUL CUPRINS ÎN ELE NU SE SCHIMBĂ NICIODATĂ

Cărţile scrise de oameni îşi pierd importanţa cu trecerea anilor. Biblia încă are înţeles şi adevăr pentru toţi care o citesc şi azi, aşa cum a avut pentru cei care au citit-o cu mulţi ani în urmă. Biblia este o carte a trecutului, prezentului şi viitorului.

  1. SFINTELE SCRIPTURI SUNT ADEVĂRATE DEOARECE AU REZISTAT ŞI REZISTĂ ÎNCERCĂRILOR DE A FI DISTRUSE

Unii oameni au încercat să distrugă Biblia, alţii au încercat să ardă toate bibliile. Odată cu aceasta, oameni ai lui Dumnezeu au fost torturaţi şi omorâţi pentru că au avut o biblie, dar cu cât mai mulţi au încercat, sau încearcă să distrugă Biblia, cu atât mai mult s-a răspândit, se răspândeşte şi tot mai mulţi o citesc şi o cred.

PARTEA 3

ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA CRISTOS

(Doctrina despre Cristos)

CAPITOLUL 13

CRISTOS ESTE PERSOANĂ ÎN SFÂNTA TREIME

  1. CRISTOS ESTE VEŞNIC SAU ETERN

Cuvântul lui Dumnezeu spune, în multe locuri, că Cristos a fost întotdeauna cu Tatăl. Niciodată nu a existat o perioadă în care Cristos nu a fost cu Tatăl. Primele versete din Evanghelia lui Ioan afirmă acest adevăr. Ioan 1:1-5 ne spune: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.” Primul verset din Geneza arată când a fost făcută lumea. Dar evanghelistul Ioan vorbeşte despre Unul care a existat înainte de facerea lumii aşa că niciodată nu a fost un timp în care Dumnezeu să nu fi existat, tot astfel nu a fost niciodată un timp în care să nu fi existat Isus Cristos.

În Filipeni 2:6-7 este scris: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca nu lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor.” Înainte de a veni pe pământ ca om, Cristos a fost cu Dumnezeu, Tatăl. Sunt lucruri deosebite, care aparţin numai lui Dumnezeu. Când Cristos a părăsit cerul pentru a coborî în lumea noastră, El nu a pierdut nimic din ce-I aparţinea ca Dumnezeu. Dar ca om El nu le-a folosit.

În epistola către Evrei, capitolul 1:2-3, este scris: „…Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi, în locurile prea înalte”. Isus Cristos a dat lumii viaţă şi El o păstrează prin puterea Sa. În epistola către Coloseni, capitolul 1:16, este scris: „Toate au fost făcute prin El şi pentru El”. În epistola către Evrei, capitolul 10:5-7, ni se spune pentru ce a venit Isus pe pământ: „De aceea, când intră în lume El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă, (în sulul cărţii este scris despre Mine) vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”

În Evanghelia după Ioan, capitolul 8:58, Isus a spus că El este înainte de Avraam. În Ioan 17:5, vorbeşte despre strălucitoarea slavă pe care a avut-o la Tatăl înainte de a fi lumea. În Ioan 17:24, Domnul spune că Dumnezeu L-a iubit înainte de întemeierea lumii. Când Isus a stat de vorbă cu apostolii în camera de sus, la cină, înainte de a-Şi jertfi viaţa, El a spus: „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în lume; acum las lumea şi mă duc la Tatăl” (Ioan 16:28). Isus Cristos a fost înainte de Ioan Botezătorul (Ioan 1:15), înainte de Avraam (Ioan 8:58), şi înainte de întemeierea lumii (Ioan 1:1; 17:5; Coloseni 1:17; Evrei 1:2).

Isus Cristos este Una din întreita Persoană a lui Dumnezeu. El este Acela care a părăsit cerul şi a venit pe pământ în trup omenesc. La 1 Timotei 3:16, este scris: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei. Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” Isus Cristos a fost Mielul lui Dumnezeu sacrificat pentru oameni, ca un miel jertfit pe altar. Nici un om – oricât de plin de dragoste, milă şi bunătate ar fi fost, n-ar fi îndeplinit condiţiile de vrednicie pentru a fi jertfit. Omul a avut nevoie de Dumnezeul Cerurilor, de Cristos, care a putut plăti cu propriul Său sânge vina păcatelor lumii şi eliberarea ei. Omul are nevoie de Acela care a fost, care este, şi care va fi totdeauna viu.

Crearea lumii din nimic a fost lucrarea lui Cristos. La Ioan 1:3 ni se spune: „Toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.” La Coloseni 1:16 este scris: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” Iar la Coloseni 1:15 citim: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea.” Este adevărat că El a venit pe pământ ca om, şi a trăit ca un om, dar nu atunci a început viaţa Lui. El a fost dintotdeauna. Toate lucrurile au fost făcute prin Isus Cristos şi pentru El. Nimic nu a fost făcut fără El. De aceea, Cristos este capul tuturor lucrurilor.

  1. DOMNUL CRISTOS ESTE CUNOSCUT ÎN VECHIUL TESTAMENT SUB DOUĂ ASPECTE
  1. În Vechiul Testament Domnul Cristos este cunoscut în lucruri sau acţiuni. Una din aceste situaţii a fost în grădina Edenului. Adam şi Eva au putut vedea măreţia Domnului şi să-I audă glasul. „Atunci am auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei. Şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină” (Geneza 3:8). După ce păcatul a intrat în inima primilor doi oameni, un înger al Domnului, un heruvim, a stat la răsăritul grădinii Edenului, învârtind o sabie învăpăiată. „Astfel a izgonit El pe Adam. Şi la răsăritul grădinii Edenului, a pus nişte heruvimi care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii” (Geneza 3:24). În felul acesta S-a făcut cunoscut Domnul atunci. El S-a arătat lui Avraam înainte ca acesta să plece în ţara Canaan: „Domnul zisese lui Avraam: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:1-3). În rugul care ardea, Moise a văzut focul şi a auzit glasul lui Dumnezeu. „Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului. Odată, a mânat turma până dincolo de pustie şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului i S-a arătat într-o flacără de foc care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat şi iată că rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc. Şi Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată şi pentru ce nu se mistuie rugul”. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului şi a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” Dumnezeu a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”. Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”. Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu” (Exodul 3:1-6). Domnul a condus poporul Evreu într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea: „Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii” (Exodul 13:21-22). Slava Domnului s-a văzut când norul a acoperit cortul întâlnirii: „Atunci norul a acoperit cortul întâlnirii şi slava Domnului a umplut cortul. Moise nu putea să intre în cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui şi slava Domnului umplea cortul. Cât au ţinut călătoriile lor, copiii lui Israel porneau numai când se ridica norul deasupra cortului. Şi când nu se ridica norul, nu porneau, până ce nu se ridica. Norul Domnului era deasupra cortului ziua, iar noaptea era un foc înaintea întregii case a lui Israel, în timpul tuturor călătoriilor lor” (Exodul 40:34-38).

Sub acest aspect a putut Cristos să fie cunoscut de oameni în perioada Vechiului Testament. Slava Domnului este numele lui Isus Cristos văzut. „Cuvântul Domnului” este numele lui Isus Cristos auzit de oameni.

  1. În Vechiul Testament, Cristos apare şi ca persoană. Este numit îngerul Domnului şi are dreptul şi puterea să acţioneze cum alţii nu pot sau nu trebuie să o facă şi are dreptul să fie venerat. Mai este numit Fiul lui Dumnezeu sau Atotputernicul Dumnezeu.

Lucrările făcute de îngerul Domnului sunt lucrările Domnului Isus Cristos (Geneza 32:24-32).

Mica 5:2 ne vorbeşte despre Cristos cunoscut în Vechiul Testament ca Cel ce trebuia şi era prezis să vină să Se nască pe pământ. Naşterea Lui, în Betleem, nu este începutul existenţei Sale, fiindcă Isus a fost dintotdeauna.

Fiecare Persoană a Sfintei Treimi este Dumnezeu. Fiecare are un rol special lucrând împreună, în unitate. Ce era Cristos, înainte de crearea lumii este cel mai bine arătat în Evanghelia lui Ioan 17:5: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea!” Şi în Ioan 17:24: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă Slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă M-ai iubit înainte de întemeierea lumii!” Omul nu ştie ce înseamnă această slavă. Când Isus Cristos a părăsit slava şi măreţia cerului, pentru a veni să trăiască pe pământ, ca om între cei păcătoşi, această slavă nu I-a fost luată. El şi Tatăl erau „una” chiar şi atunci când Isus a luat chip de rob (Ioan 14:7-11). Apostolul Pavel, în epistola către Filipeni capitolul 2:6-7 ne spune: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor”.

CAPITOLUL 14

CRISTOS CA FIU AL OMULUI

Sfânta Scriptură învaţă că Dumnezeu, arătat în Vechiul Testament, S-a întrupat în Persoana lui Isus Cristos, care S-a născut în Betleem (Matei 1:18-25; Luca 1:26-35; Ioan 1:14; Faptele Apostolilor 10:38; Romani 8:34; Galateni 4:4; 1 Timotei 3:16; Evrei 2:14).

Modul în care Cristos, din cer, S-a întrupat pe pământ, ne este relatat în Evanghelia lui Luca 1:34-35. Nu rezultă, însă, că oamenii pot înţelege ce s-a întâmplat. În Efeseni 3:19 este scris că astfel de lucruri sunt mai presus de înţelegerea oamenilor. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!”

Pentru ce a părăsit Isus Cristos cerul şi a venit pe pământ în trup omenesc?

  1. SĂ-L FACĂ CUNOSCUT PE DUMNEZEU TATĂL.Ioan 1:18 ne spune: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”.
  1. OAMENII SĂ POATĂ AVEA DEPLINĂ ÎNCREDERE ÎN EL.La Evrei 2:18 este scris: „Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi”.
  1. SĂ IA PĂCATELE LUMII.1 Ioan 3:5: „Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat”.
  1. SĂ ARATE OAMENILOR CUM SĂ TRĂIASCĂ.2 Petru 2:20: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui”.
  1. SĂ NIMICEASCĂ LUCRĂRILE DIAVOLULUI.1 Ioan 3:8: „Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”.
  1. SĂ BIRUIE MOARTEA.Evrei 2:14: „Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul”.
  1. SĂ FACĂ POSIBILĂ A DOUA SA VENIRE.Evrei 9:28: „Tot aşa, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”.

Cristos a venit în lume ca toţi ceilalţi oameni, DAR FĂRĂ PĂCAT. Pentru că a fost fără păcat, El a putut să Se dea pe Sine Însuşi pentru păcatele oamenilor; primind pedeapsa lui Dumnezeu în locul lor.

  1. CRISTOS A FOST OM ADEVĂRAT
  1. El S-a născut dintr-o femeie şi a crescut ca ceilalţi oameni. A avut înfăţişarea unui om şi a obosit ca şi ceilalţi oameni. Ioan 4:6: „Acolo se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de călătorie, şedea lângă fântâna. Era cam pe la ceasul al şaselea”.
  1. El a flămânzit. Matei 4:2: „Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit”.
  1. El a însetat. Ioan 19:28: „După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete”.
  1. El Însuşi S-a numit Fiul omului. Matei 26:64: „Da”, i-a răspuns Isus: „Sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum încolo veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului”.
  1. CRISTOS A FOST DUMNEZEU ADEVĂRAT
  1. OAMENII I S-AU ÎNCHINAT. Matei 14:33: „Cei ce erau în corabie au venit de I s-au închinat lui Isus şi I-au zis: ‚Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!’”
  1. El Este Atotputernic. Matei 28:18: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ”.
  1. El cunoaşte totul. Ioan 16:30: „Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva. De acum credem că ai ieşit de la Dumnezeu”.
  1. El, prin Duhul Sfânt, este pretutindeni. Matei 18:20: „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor! Matei 28:20: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată, că Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin”.
  1. Când Isus a fost judecat, în faţa Sanhedrinului, a răspuns marelui preot că El este Dumnezeu. Matei 26:63-66: „Isus tăcea. Şi marele preot a luat cuvântul şi I-a zis: „Te jur, pe Dumnezeul Cel Viu, să ne spui dacă eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu”. „Da”, i-a răspuns Isus, „Sunt! Ba mai mult, vă spun că de acum înainte veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu şi venind pe norii cerului”. Atunci, marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată, că acum aţi auzit hula Lui. Ce credeţi?” Ei au răspuns: „Este vinovat să fie pedepsit cu moartea”.
  1. CRISTOS A FOST DUMNEZEU-OM

El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Când El a venit pe pământ în trup omenesc, nu a devenit numai un om, ci şi parte a întregii familii umane. Dar, mai mult, El făcea parte din Sfânta Treime.

  1. Cristos este Marele Preot care a deschis omului calea spre Dumnezeu. Evrei 7:21-28: „Căci pe când Leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. Mai mult, în vechiul legământ, au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne „în veac”, are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit, pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai sus de ceruri, care n-are nevoie ca ceilalţi mari preoţi să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut odată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul care este desăvârşit pentru veşnicie”.
  1. Cristos va reveni pe pământ. Faptele Apostolilor 1:11: „Şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.

    CAPITOLUL 15

    CRISTOS ESTE DUMNEZEU ADEVĂRAT ŞI OM ADEVĂRAT

    Este important să înţelegem că Isus Cristos a fost în acelaşi timp şi Dumnezeu şi om. El este numit Dumnezeu întrupat în om. Trebuie amintit că El a fost într-o singură persoană Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit. El a renunţat la tot ce I-a aparţinut în ceruri şi S-a făcut om, născându-Se ca un om, dar nu în acelaşi fel ca oamenii, pentru că atunci n-ar mai fi fost Dumnezeu (Filipeni 2:6-7; Coloseni 2:9).

    1. ESTE ADEVĂRAT CĂ ISUS A FOST DUMNEZEU

    În Ioan 1:1 citim: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.” În acest text, Biblia Îl numeşte pe Isus, Dumnezeu. „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl!” (Ioan 1:14). În Evrei 1:8-9 citim: „Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate… de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns…”.

    Cristos, ca Domn, este numit Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Rege al regilor şi Domn al domnilor. Are toată puterea, cunoaşte totul, este pretutindeni şi nu se schimbă. El face totul, păstrează totul, iartă păcatele, dă viaţă celor morţi şi judecă vinovaţii. Este slăvit de îngeri şi de oameni, iar într-o zi toţi oamenii se vor pleca înaintea Lui şi vor mărturisi că El, Isus Cristos, este Domnul.

    Isus a părăsit cerul şi a venit pe pământ. Prin lucrarea puternică a lui Dumnezeu, El S-a născut cu trup omenesc, dintr-o fecioară, fără un tată pământesc, aşa cum au toţi copiii. Cum s-a născut Isus? în Matei 1:18 este scris: „Iar naşterea lui Isus a fost aşa: Maria, mama lui Isus, era logodită cu Iosif. Înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.” În Isaia 7:14, cu mult înainte de naşterea lui Isus Cristos, se spune: „De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Emanuel.” La Matei 1:20-23 este scris: „Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate acestea s-au întâmplat, ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul care zice: „Iată, fecioara va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”. Isus S-a născut ca orice copil. Dar naşterea Lui din fecioară a fost o lucrare deosebită a puterii lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

    Cine a fost Maria, mama lui Isus? La Luca 1:26-38 citim, că un înger, Gavril, i-a spus Mariei că Dumnezeu a ales-o, dintre multe alte femei, să fie prin Duhul Sfânt, mama lui Isus. Ea a fost o femeie deosebit de credincioasă. Mariei i s-a făcut un „…mare har…” de a fi mama lui Isus; ea însă, ca om, nu a fost fără păcat. Numai Domnul Isus S-a născut fără păcat. El S-a întrupat în fecioara Maria prin Duhul Sfânt. Isus nu a acordat nici mamei, nici familiei Sale, favoruri speciale. Când mama şi fraţii Săi au venit să-L vadă, El nu a avut o atitudine specială faţă de propria Sa familie. El a spus: „Oricine face voia lui Dumnezeu, îmi este frate, soră şi mamă.” Marcu 3:31-35. Biblia spune că Maria a avut şi alţi copii, fraţi şi surori cu Isus. Marcu 6:3 „Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, Iose, Iuda şi Simion? Şi nu sunt surorile Lui aici printre noi?”

    1. ESTE ADEVĂRAT CĂ ISUS A FOST OM

    Biblia ne dovedeşte că, în acelaşi timp, Isus a fost şi om, în toate privinţele.

    1. S-a născut dintr-o femeie (Galateni 4:4).
    1. A crescut la fel ca ceilalţi oameni (Luca 2:52).
    1. A flămânzit (Matei 4:2).
    1. A obosit (Ioan 4:6).
    1. A plâns (Ioan 11:35).
    1. A murit (Matei 27:50).

    La Filipeni 6:2-7 este scris: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat de Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” El a putut astfel să arate oamenilor pe Dumnezeu şi să-i înveţe cum să trăiască. A venit să-i salveze de pedeapsa cuvenită pentru păcatele lor şi să distrugă lucrările diavolului. El înţelege pe oameni, de aceea a venit în lume şi le-a deschis calea spre Dumnezeu. El a împlinit astfel făgăduinţa făcută de Dumnezeu, cu mult înainte, că Isus va veni pe pământ.

    Ca om, Isus a fost ca toţi ceilalţi oameni, dar fără păcat. A fost ispitit ca om, dar nu a păcătuit niciodată (Evrei 4:15).

    1. ESTE IMPORTANT SĂ ŞTIM CĂ ISUS A FOST CU ADEVĂRAT DUMNEZEU ÎNTRUPAT ÎN OM

    Există învăţători falşi, care spun că Isus nu a venit în trup omenesc (1 Ioan 4:2-3; 5:20-21). Este foarte greu de înţeles cum a fost Cristos Dumnezeu şi om în acelaşi timp. Dar în viaţa Lui pe pământ, El a fost cu adevărat Dumnezeu şi om.

    CRISTOS DUMNEZEU ÎNTRUPAT ÎN OM

    Ca om, a obosit. – Ca Dumnezeu, a chemat pe cei obosiţi şi trudiţi să le dea odihnă.

    Ca om, a flămânzit. – Ca Dumnezeu, a fost „Pâinea Vieţii”.

    Ca om, a însetat. – Ca Dumnezeu, a fost „Apa Vieţii”.

    Ca om, a suferit. – Ca Dumnezeu, a vindecat pe cei care erau bolnavi şi în dureri.

    Ca om, a crescut. – Ca Dumnezeu, era de la început, din veşnicii.

    Ca om, a fost ispitit. – Ca Dumnezeu, nu a putut fi ispitit.

    Ca om, nu ştia toate lucrurile. – Ca Dumnezeu, El ştia totul.

    Ca om, S-a coborât mai jos decât îngerii. – Ca Dumnezeu, a fost mai înalt decât ei.

    Ca om, El a spus: „Tatăl este mai mare decât Mine”. – Ca Dumnezeu, a spus: „Eu şi Tatăl suntem una”.

    Ca om, El S-a rugat. – Ca Dumnezeu, a răspuns rugăciunii.

    Ca om, a plâns la mormântul lui Lazăr. – Ca Dumnezeu, El a chemat pe cel mort să iasă din mormânt.

    Ca om, a murit. – Ca Dumnezeu, este viu în vecii vecilor.

    CAPITOLUL 16

    NUMELE LUI CRISTOS

    În Sfânta Scriptură sunt peste o sută de nume date Domnului Isus Cristos, nume care Îl slăvesc şi Îl înalţă mai presus de orice. El este „Cel Sfânt”, „Domn a toate”, „Începutul şi Sfârşitul”. El este „Singurul Fiu al lui Dumnezeu: „Luceafărul strălucitor de dimineaţă”, „Darul cel mare al lui Dumnezeu”, „Minunat”, „Sfetnic”, „Domn al Păcii”, „Părinte al Veşniciilor”, „Dumnezeu Tare”, „Regele Evreilor”, „Rege al Regilor”, „Domnul tare şi puternic”, „Dumnezeu care poate să mântuie”.

    1. NUMELE ŞI SEMNIFICAŢIA LOR:
    1. Isus – Acest nume înseamnă a mântui, a ajuta, a elibera, „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele Sale” (Matei 1:21b).
    1. Cristos – Acest nume înseamnă „Cel ales pentru o slujbă deosebită” sau „Unsul” şi este acelaşi cu „Mesia” în Vechiul Testament. „Unsul” era un om ales pentru o slujbă deosebită, însemnată, pentru care era uns cu ulei sfinţit. La început Domnul a fost numit Isus Cristosul, iar mai târziu, Isus Cristos. „Simon Petru drept răspuns a zis: ‚Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!’” (Matei 16:16).
    1. Domn – El este Capul, Conducătorul Bisericii. „Cred, Doamne, I-a zis el; şi I s-a închinat” (Ioan 9:38). „El, (Dumnezeu) I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” (Efeseni 1:22). „El este Capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 11:18); „Şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul!” (Filipeni 2:11).
    1. Fiul omului – Este numele cu care Isus S-a auto intitulat. Numele arată că deşi era Dumnezeu, El a devenit om. „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10).
    1. Fiul Lui David – Acest nume are la bază promisiunea lui Dumnezeu, din timpuri străvechi, că Cristos, Mesia, va veni prin familia lui David. „Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi, care strigau şi ziceau: ‚Ai milă de noi, Fiul lui David!’” (Matei 9:27). „Iată, vin zile zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împăraţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată” (Ieremia 23:5).
    1. Emanuel – Nume dat lui Isus când S-a născut. „Şi-I vor pune numele Emanuel” care tălmăcit înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
    1. EL MAI ESTE NUMIT ŞI:
    1. Cuvântul – Cel ce ajută omului să înţeleagă.
    1. Învăţător – El a învăţat pe oameni.
    1. Mare Preot – El Se roagă şi mijloceşte între Dumnezeu şi oameni. Prin Adam, toţi oamenii s-au născut în păcat. Prin Cristos, jertfit pentru păcatele lumii, a venit mântuirea şi s-a deschis calea spre Dumnezeu.
    1. Mielul Lui Dumnezeu – El a fost Mielul fără cusur şi fără prihană; singurul vrednic să ridice păcatul lumii.
    1. ALTE NUME ALE LUI CRISTOS ÎN LEGĂTURA CU LUCRAREA SA:

    „Cel care poartă de grijă”, „Cel care mântuie”, „Marele Păstor”, „Izbăvitorul”.

    „Credincios”, „Adevărat”, „Prietenul celor păcătoşi”, „Darul lui Dumnezeu”, „Lumina Lumii”, Cel care cunoaşte binele şi răul.

    Ne putem încrede în El, pentru că este „Stânca” şi „Piatra din capul unghiului”. Este „Calea” şi „Uşa” spre cer. El este „Viaţa”.

    CAPITOLUL 17

    MOARTEA LUI CRISTOS

    În vechiul Testament s-a vorbit despre moartea Domnului Isus Cristos. În Geneza 3:15 este profeţit că Satan – şarpele – va răni, cândva, pe Isus. Isaia 53 descrie venirea lui Isus, ca să moară pentru păcatele şi fărădelegile oamenilor. Zaharia 13:6-7 vorbeşte despre Mesia crucificat, despre Păstorul ce va muri şi oile ce se vor împrăştia.

    Vechiul Testament arată, în diferite capitole, cum va muri Cristos. Abel, fiul lui Adam, a jertfit pe altar un miel, pe care l-a închinat lui Dumnezeu. Era o imagine de mai târziu, a morţii lui Cristos pentru oameni. Aceeaşi imagine a fost arătată în cartea Exod 12, când sângele mielului sacrificat, cu care s-au uns uşiorii uşilor, a ocrotit poporul evreu de pedeapsa lui Dumnezeu asupra Egiptului. În Numeri 21, când Moise a făcut un şarpe de aramă, spânzurat de o prăjină, şi l-a expus vederii poporului evreu, Dumnezeu avea în vedere jertfa de pe cruce a lui Isus Cristos, aşa cum Însuşi Domnul a explicat, în Ioan 3:14-15.

    În Noul Testament, în Evanghelia lui Ioan 10, Isus spune că El este Păstorul cel bun, care Îşi dă viaţa pentru oile Sale. Isus Cristos a murit în locul celor ce au păcătuit. El a fost fără păcat – Nu a păcătuit niciodată, dar Dumnezeu a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirile oamenilor, pentru a-i împăca cu Sine. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (1 Corinteni 5:21). „Cristos ne-a eliberat de sub blestemul legii” (Galateni 3:13).

    Cristos a murit ca un om, dar pentru păcatele întregii lumi. Moartea Lui a fost hotărâtă înainte de a crea Dumnezeu lumea. A fost voinţa Lui să moară pentru oameni şi a fost liber s-o facă. Când soldaţii romani au venit să grăbească moartea crucificaţilor, zdrobindu-le picioarele, ei nu s-au atins de picioarele lui Isus, aşa cum au făcut celor doi tâlhari. Soldaţii au constatat moartea Lui şi ca să fie mai siguri, I-au străpuns coasta. Sângele şi apa care au curs, au confirmat moartea lui Isus.

    Isus a murit, dându-Şi viaţa de bunăvoie pentru mântuirea lumii. Nu pentru că a fost condamnat de Sanhedrin – nu chiar piroanele L-au ţintuit pe cruce. El şi-a dăruit viaţa pentru toţi, pentru ca ei să poată trăi (Evrei 10:10-14). S-a dăruit pe Sine Însuşi jertfă înaintea lui Dumnezeu. „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Romani 5:6-9). „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2).

    Prin moartea lui Isus, oamenii sunt eliberaţi de sub puterea păcatului (Romani 5:9). „Veţi cunoaşte Adevărul, şi Adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32-36; Romani 6:10). Isus ne eliberează şi de teama în care ne robeşte păcatul. „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (2 Timotei 1:7). Isus Cristos ne-a salvat iubindu-ne. El a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre de la Adam până la sfârşitul veacurilor.

    „ŞI DUPĂ CUM A ÎNĂLŢAT MOISE ŞARPELE ÎN PUSTIE, TOT AŞA TREBUIE SĂ FIE ÎNĂLŢAT ŞI FIUL OMULUI” (Ioan 3:14).

    CAPITOLUL 18

    CRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI

    Învierea Domnului Isus Cristos, după moartea pe cruce ca jertfă de ispăşire a păcatelor întregii lumi, este unul din cele mai importante evenimente cuprinse în Cuvântul lui Dumnezeu. Împăcarea noastră cu Dumnezeu este dovedită prin învierea Domnului. La 1 Corinteni 15:17 este scris: „Şi dacă n-a înviat Cristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre!” Trebuie să crezi că Isus a înviat. Adevărul acesta trăieşte de două mii de ani!

    1. ADEVĂRUL CĂ ISUS CRISTOS A ÎNVIAT PUNE ÎN EVIDENŢĂ URMĂTOARELE:
    1. Domnul Isus a sfârşit lucrarea Sa pe pământ, murind şi luând asupra Lui pedeapsa pentru păcatele oamenilor. Dumnezeu a primit moartea Lui pentru noi, înviindu-L din morţi.
    1. Învierea lui Isus întăreşte şi dovedeşte făgăduinţa care ne-a fost dată că El va reveni pe pământ. Moartea Lui pe cruce – pentru ispăşirea păcatelor lumii – ar fi fost zadarnică dacă El nu ar fi înviat (Romani 4:5; 1 Corinteni 15:14-17). Ştim că Dumnezeu I-a primit jertfa pentru că L-a înviat şi L-a aşezat în locurile prea înalte, la dreapta Măririi (Filipeni 2:8-10; Evrei 1:3). Dacă Cristos n-ar fi înviat, El nu ar fi putut merge în cer pentru îndreptăţirea noastră şi n-ar putea reveni ca să ne ia cu El în cer (1 Tesaloniceni 4:14-16; Faptele Apostolilor 1:3-9). Dar El a înviat din morţi!
    1. Cel mai mare adevăr, din toate timpurile, este acela că Isus a înviat din morţi! (Faptele Apostolilor 1:3).

    Este cea mai mare exprimare a puterii lui Dumnezeu! (Efeseni 1:17-20)

    Este cel mai măreţ fapt care-l determină pe om să creadă şi să se încreadă în Dumnezeu (1 Tesaloniceni 4:14).

    Este cel mai mare adevăr care dă, celor ce se încred în Isus, siguranţa învierii lor. (1 Corinteni 15:20).

    Şi este cea mai mare lucrare care insuflă oamenilor dorinţa de a fi sfinţi (Romani 6:9-12).

    1. Adevărul că Isus a înviat din morţi, a fost atât de puternic dovedit, încât ucenicii lui Isus nu au avut nici cea mai slabă îndoială. Ei au mers pretutindeni şi au vestit învierea Domnului, fără nici o teamă. Au vestit-o chiar celor ce-i urau şi toţi au fost gata să moară pentru acest adevăr. Petru, în prima lui predică după Rusalii, i-a acuzat pe cei cărora le vorbea, că sunt vinovaţi de moartea Domnului Isus, singurul pe care apoi Dumnezeu L-a înviat din morţi. Şi cei ce-l ascultau au trebuit să recunoască acest fapt (Faptele Apostolilor 2:23-36; 3:13-15).
    1. După suferinţele şi moartea Sa, Isus S-a arătat viu ucenicilor Săi. Ei L-au văzut în repetate rânduri după înviere.

    El S-a arătat multora:

    1. La 500 de oameni, în acelaşi timp: 1 Corinteni 15:6.
    1. Mariei Magdalena: Ioan 20:14-16.
    1. Femeilor care se întorceau de la mormânt: Matei 28:8-10.
    1. Lui Petru: Luca 24:34.
    1. Ucenicilor Săi, aproape de seară: Luca 24:33-36.
    1. Celor doi ucenici, pe drumul spre Emaus: Luca 24:13-31.
    1. Tuturor ucenicilor, opt zile mai târziu: Ioan 20:26.
    1. Celor şapte la marea Tiberiadei: Ioan 21:1-23.
    1. Lui Iacov: 1 Corinteni 15:7.
    1. Celor unsprezece apostoli: Matei 28:16-20.
    1. Lui Ştefan, afară din Ierusalim: Faptele Apostolilor 7:55.
    1. Lui Pavel, pe drumul Damascului: Faptele Apostolilor 9:3-6.
    1. În templu: Faptele Apostolilor 22:17-21.
    1. Lui Ioan în insula Patmos: Apocalipsa 1:10-19.
    1. ADEVĂRURI CARE MĂRTURISESC DESPRE REALITATEA ÎNVIERII LUI CRISTOS:
    1. Mormântul gol (Marcu 16:5-6).
    1. Giulgiul şi fâşiile de pânză rămase în mormânt (Luca 24:12).
    1. Cum S-a purtat Isus, după înviere (Luca 24:36-40).
    1. Biserica primară a cunoscut profeţiile şi a crezut împlinirea lor în Isus Cristos (Faptele Apostolilor 13:29-31).
    1. Viaţa ucenicilor s-a schimbat (Faptele Apostolilor 13:47).
    1. Saul, prigonitorul Bisericii lui Cristos, devine Pavel, apostolul lui Isus Cristos (Faptele Apostolilor 9:1-18).
    1. Dovezile aduse de Noul Testament.
    1. Viaţa nouă pe care Isus o dă unui om, dovedeşte mai mult decât orice altceva.
    1. DESPRE ADEVĂRUL ÎNVIERII LUI ISUS:
    1. Cu ani înainte, Dumnezeu a arătat poporului Evreu ce se va întâmpla în viitor:
    1. Vechiul Testament vorbeşte despre învierea Domnului (Iov 19:25-26; Psalm 16:10).
    1. Isus vorbeşte despre învierea Lui (Matei 17:22-23; 20:11-19).
    1. Dumnezeu a împlinit, ce a făgăduit în Sfânta Scriptură. „Şi noi vă aducem vestea aceasta bună, că făgăduinţa făcută părinţilor noştri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii Lui, înviind pe Isus după cum este scris în Psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” (Faptele Apostolilor 13:32-33).
    1. Îngerii şi cei care L-au urât pe Isus au vorbit şi ei despre învierea Domnului. „Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi, căci ştiu că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit. Nu este aici; a înviat după cum zisese. Veniţi să vedeţi locul unde zăcea Domnul” (Matei 28:4-6; 28:11-15; Luca 24:1-4; 7, 23.)
    1. ADEVĂRURI DOVEDITE PRIN ÎNVIEREA LUI ISUS DIN MORŢI:
    1. Dumnezeu-Tatăl, L-a primit cu bucurie pe Isus.
    1. Isus este singurul Fiu al lui Dumnezeu.
    1. Isus a biruit diavolul şi moartea.
    1. Isus nu poate fi niciodată biruit.
    1. Cine se încrede în Cristos este socotit de Dumnezeu ca neprihănit.
    1. Puterea lui Isus Cristos se traduce în viaţa creştină.
    1. Domnul dăruieşte creştinului o nădejde vie.
    1. Creştinul are în Isus un Mare Preot.
    1. Creştinul are făgăduinţa învierii din morţi în Isus Cristos şi un loc în cer cu Dumnezeu.
    1. Învierea lui Cristos dovedeşte lumii adevărul întregii Sale învăţături.
    1. Toţi oamenii vor învia. Unii vor fi găsiţi vinovaţi şi vor fi pedepsiţi; alţii vor primi răsplata pentru viaţa trăită cu Cristos.
    1. Într-o zi lumea va fi acuzată ca vinovată.

    Toate celelalte religii ale lumii se închină unui dumnezeu mort. Creştinii sunt singurul popor care se închină adevăratului Dumnezeu, care a biruit moartea şi care este viu în veci.

CAPITOLUL 19

CRISTOS S-A ÎNĂLŢAT LA CER

  1. ADEVĂRUL CĂ CRISTOS S-A ÎNĂLŢAT LA CER, CĂ STĂ LA DREAPTA TATĂLUI ŞI A PRIMIT DE LA EL PUTEREA, SLAVA ŞI MĂRIREA, ESTE O DOVADĂ CĂ LUCRAREA DOMNULUI ISUS DE ISPĂŞIRE A PĂCATELOR NOASTRE L-A SATISFĂCUT PE DUMNEZEU.
  1. ÎNĂLŢAREA LUI ISUS LA CER A FOST NECESARĂ. Isus a trebuit să primească puterea, slava şi mărirea:
  1. Pentru ca Isus să-Şi desăvârşească lucrarea de salvare a omului de sub puterea păcatului (Ioan 20:16-17).
  1. Ca ucenicii Săi să poată face lucrări mai mari. Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu. Ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl”.
  1. Ca Duhul Sfânt să poată fi dat. Ioan 7:39: „Spunea cuvintele acestea despre Duhul Sfânt pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit”.
  1. Ca lucrarea lui Dumnezeu să poată fi cunoscută de întreaga lume. Toţi oamenii I se pot închina. Matei 28:18-20: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu. Şi iată, că Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin”.
  1. Ucenicii Săi, cei de atunci şi cei de acum, au primit autoritatea să spună totul despre Isus, despre moartea şi învierea Sa. Ei L-au văzut înălţându-Se la cer. Luca 24:50-51: „El i-a dus afară până spre Betania, Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi a fost înălţat la Cer. După ce I s-au închinat, ei s-au întors în Ierusalim cu o mare bucurie. Şi tot timpul stăteau în Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu”.
  1. ASTĂZI, CRISTOS STĂ LA DREAPTA LUI DUMNEZEU ŞI MIJLOCEŞTE PENTRU NOI. Evrei 10:12: „S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu”. Romani 8:34: „El a înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.” Evrei 7:25: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei”.
  1. ADEVĂRUL, CĂ ISUS S-A ÎNĂLŢAT LA CER, NE ESTE CONFIRMAT, ÎN PLUS, PRIN:
  1. Petru – Faptele Apostolilor 2:32-33: „Şi Dumnezeu a înviat pe acest Isus şi noi toţi suntem martori ai Lui. Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”.
  1. Pavel – Evrei 8:1: „Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri” (Efeseni 1:20-21; 4:8-10).
  1. Ştefan – care a văzut pe Isus la dreapta lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor 7:56: „Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu!”
  1. Apocalipsa – Revelaţia lui Isus Cristos, dată apostolului Ioan.

    CAPITOLUL 20

    CRISTOS A FOST PROSLĂVIT

    1. CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU NE SPUNE CĂ CRISTOS A FOST ÎNVIAT DIN MORŢI ŞI A FOST ÎNĂŢAT LA CER PENTRU A FI CU TATĂL. El a înviat şi a primit mare slavă, dându-I-se cel mai însemnat loc.
    1. Ucenicii Lui, stând în picioare pe Muntele Măslinilor, L-au văzut înăţându-Se la cer (Luca 24:50-52). După acest eveniment, la întâlnirea lor, pentru rugăciune, aşa cum ni se relatează în Faptele Apostolilor la capitolul 1, ucenicii nu au mai aşteptat ca Domnul să apară între ei, în felul în care S-a arătat după înviere şi până la înălţarea Sa, deoarece ei ştiau că Isus S-a înălţat la Tatăl.
    1. Imediat după înălţarea Domnului Isus la Tatăl, doi îngeri le-au vorbit ucenicilor despre revenirea Lui în acelaşi fel cum a plecat. Faptele Apostolilor 1:10-11: „Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb şi le-au zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer, din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.
    1. În ziua când Duhul Sfânt S-a coborât peste Biserică, Petru a vorbit mulţimii care se adunase, despre Cristos care este la dreapta lui Dumnezeu. Faptele Apostolilor 2:33: „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi”.
    1. Când Ştefan a fost ucis – înainte de a muri – i s-a dat să vadă cerul deschis şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu! (Faptele Apostolilor 7:56).
    1. Pavel ne spune în epistola către Efeseni 1:20-21: „…să pricepeţi… care este nemărginita mărime a puterii Sale… pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor!”
    1. CE S-A ÎNTÂMPLAT CÂND CRISTOS A FOST ÎNĂLŢAT LA TATĂL
    1. Cristos a revenit în acelaşi loc de strălucire şi măreţie pe care L-a avut înainte de a-l părăsi. În Evanghelia lui Ioan 17:5 ni se spune: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi, cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea” (Evrei 1:8-9; Apocalipsa 5:11-12).
    1. După ce Cristos S-a înălţat la cer, Duhul Sfânt S-a coborât asupra Bisericii. A fost făgăduinţa Domnului Isus şi a fost unul din motivele pentru care El S-a reîntors la Tatăl. Duhul Sfânt nu S-a revărsat decât după înălţarea lui Cristos în slavă. Ioan 16:7: „Totuşi, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”.
    1. Prin Cristos s-a deschis oamenilor o cale nouă şi vie. La Evrei 10:20-21 este scris: „Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinlăuntru, adică trupul Său… avem un Mare Preot pus peste casa lui Dumnezeu”.
    1. Pentru că Cristos S-a înălţat în slavă, noi avem nădejdea reîntoarcerii Lui. Faptele Apostolilor 2:20-21: „Soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. Atunci, oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit”.

    Cristos a venit prima dată ca să ispăşească păcatele oamenilor. A doua oară va veni ca să ia cu Sine pe toţi acei ce au crezut în El. La Evrei 9:28 este scris: „Tot aşa, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”.

    Cristos, din acel loc înalt şi slăvit, va veni din nou pe pământ. La Filipeni 3:20-21 ni se spune: „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile”.

    1. CRISTOS A FOST ÎNĂŢAT LA TATĂL DIN CONSIDERENTE DEOSEBITE:
    1. Pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Ioan 17:1 „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine!”
    1. Pentru ca oamenii să se poată încrede în Isus. La 1 Timotei 3:16 este scris: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei! Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă!”
    1. Să dea daruri oamenilor. Efeseni 4:8: „De aceea este zis: S-a suit sus şi a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor”.
    1. Să dea darul Duhului Sfânt. La Ioan 16:7, Domnul spune: „Totuşi, vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”.
    1. Pentru a înceta puterea păcatului. La Evrei 1:3 este scris: „El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte”.
    1. Pentru ca oamenii să se apropie cu deplină încredere de tronul harului lui Dumnezeu. La Evrei 4:14-16 este scris: „Astfel dar, fiindcă, avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”.
    1. Să ne desăvârşească intrarea la Dumnezeu. Evrei 6:19-20: „…Să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi, ca înainte mergător, când a fost făcut Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec (Geneza 14:8-20).
    1. Să mântuie şi să ierte păcatele. Evrei 7:25: „De aceea şi poate să mântuie în chip desăvârşit, pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Romani 8:34; Evrei 9:24).
    1. Să fie pentru oameni, Marele Preot. Evrei 8:1: „Punctul cel mai important al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri”.
    1. Să apere credinţa şi nădejdea creştinilor. La Romani 8:33-34 este scris: ” Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba, mai mult; El a înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”
    1. Să întărească nădejdea şi încrederea celor ce se apropie de Dumnezeu. Evrei 10:22-23 „Să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”.
    1. Să dea autoritate celor aleşi, de a realiza lucrări mari. Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Mă duc la Tatăl!”
    1. Să dea, celor ce cred în El, un loc împreună cu El în ceruri. Efeseni 2:6: „El ne-a înviat şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus”.
    1. Isus să primească cel mai minunat nume, spre slava lui Dumnezeu-Tatăl. Filipeni 2:8-9: „La înfăţişare a fost găsit ca un om; S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte… şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu, Tatăl, că Isus Cristos este Domnul!”
    1. Ca să umple cu El Însuşi întreaga creaţiune. Efeseni 4:10: „Cel ce S-a coborât este acelaşi cu cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile, ca să umple toate lucrurile”.
    1. Ca Isus să primească autoritatea şi toată puterea de a stăpâni. Matei 28:18: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Faptele Apostolilor 3:20-21; Evrei 10:12-13; 1 Petru 3:22).
    1. Ca Isus să devină Capul Bisericii. Coloseni 1:18: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Efeseni 14:15-16; 5:30-32).
    1. Să curate (să purifice) locurile cereşti unde Satan a lucrat împotriva lui Dumnezeu. La Evrei 9:24,26 se spune că sângele animalelor erau jertfite ca să curate templul omenesc, locaşul de închinare omenesc, o imagine a celui din ceruri. Dar cerul a avut nevoie de ceva mai bun decât sângele animalelor jertfite. A avut nevoie de sângele ispăşitor al lui Isus Cristos.

CAPITOLUL 21

CRISTOS A VORBIT ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU

Deuteronom 18:18-19: „Le voi ridica din mijlocul fraţilor lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui şi el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cvintele Mele pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.” Petru, unul din apostoli, a spus că acela care a vorbit în Numele Domnului, a fost Cristos (Faptele Apostolilor 3:22).

Primul şi cel mai important sens al cuvântului „profet” este „cel care aduce lucrurile la lumină” sau „acela care spune ce se va întâmpla”. În Vechiul Testament numele „profet” sau „prooroc” înseamnă şi „cel care vede ceva ce ochiul nu vede”. În Noul Testament termenul „prooroc” condiţionează ca cel ce vorbeşte oamenilor să exprime voinţa, cuvintele lui Dumnezeu. Şi Vechiul şi Noul Testament dovedesc că Cristos a vorbit în Numele lui Dumnezeu.

  1. PRIMII PROOROCI – ÎN VECHIUL TESTAMENT – AU VORBIT ÎN NUMELE DOMNULUI

Mulţi consideră că un profet – un prooroc – este unul care vorbeşte numai despre ce se va întâmpla în viitor. Nu numai dezvăluirea viitorului este atribuţia unui prooroc. Acei care au vorbit în Numele Domnului, în timpul lui Israel, au fost preocupaţi tot atât de mult de evenimentele din trecut sau prezent, ca şi de ale viitorului. Mulţi din cei ce prooroceau în Numele Domnului, spuneau poporului şi lucruri ce aparţineau trecutului dar şi multe evenimente ce aveau să se întâmple în viitor. În perioada Vechiului Testament, Dumnezeu S-a folosit de oameni deosebiţi, aleşi de El, prin care să vorbească poporului Său. În epoca Noului Testament, Dumnezeu ne-a vorbit prin Isus Cristos. Evrei 1:1-2: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile”.

  1. CRISTOS A VORBIT ÎN NUMELE LUI DUMNEZEU

Cristos a fost Acela care a vorbit în Numele lui Dumnezeu, de la botezul Său în râul Iordan şi până la răstignirea Lui pe cruce. Faptele Apostolilor 2:22: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi…” (Matei 4:23-25; Luca 14:17; Evrei 9:26-28).

În timpul vieţii Sale pe pământ, Cristos a vorbit în Numele lui Dumnezeu despre evenimente importante, care aveau să se împlinească în viitor:

  1. Despre moartea şi învierea Sa (Matei 12:39-40); 26:1-2; Ioan 2:19-22).
  1. Despre evenimente ce se vor întâmpla după moartea şi învierea Sa din morţi şi până la distrugerea Ierusalimului (Matei 24:4-14; Marcu 13:13; Luca 2:5-24).
  1. Despre distrugerea Ierusalimului, despre împrăştierea, suferinţa şi uciderea creştinilor. Despre apariţia lui Anticrist – „urâciunea pustiirii, stând în locul sfânt”, în Templul lui Dumnezeu, în Ierusalim (Matei 24:15-22; Marcu 13:14-23; Luca 21:20-28).
  1. Despre predicarea Evangheliei până la marginile pământului (Matei 24:14).
  1. Despre revenirea Sa (Vezi PARTEA 9)
  1. ÎN TRECUT AU EXISTAT ŞI „PROOROCI MINCINOŞI” ŞI EXISTĂ MULŢI ŞI ASTĂZI. SUNT DOVEZI PRECISE CARE DEMASCĂ PE FALŞII PROFEŢI
  1. Cristos a adus o dovadă care poate fi folosită şi astăzi. „Aşa că după faptele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Aceştia încearcă să prezinte lucrările lor ca fiind făcute în Numele lui Dumnezeu, dar dovedesc că sunt falşi prooroci.
  1. Dacă vechii prooroci nu vorbeau împotriva păcatelor, ca oamenii să se pocăiască de faptele lor, aceştia se dovedeau a fi falşi prooroci. Acest adevăr rămâne valabil şi pentru vremea noastră.
  1. Falşii prooroci pot fi testaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă lucrările pe care le fac, par însoţite de putere, dacă ceea ce vorbesc şi trăiesc nu exprimă Cuvântul lui Dumnezeu viu şi adevărat – ei sunt falşi prooroci.
  1. Duhurile pot şi trebuie să fie cercetate. La 1 Ioan 4:1-3 este scris: „Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: orice duh, care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum”.

CAPITOLUL 22

CRISTOS ESTE MARELE PREOT, CARE A DESCHIS CALEA OAMENILOR SPRE DUMNEZEU

Un mare preot este acela care stă între Dumnezeu şi oameni şi se roagă pentru păcatele celor vinovaţi. Cuvântul lui Dumnezeu spune că Cristos este Marele nostru Preot. La Evrei 5:6; 6:20; 7:17 este scris: „Fiindcă iată ce se zice despre El: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. „…a fost făcut Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. În Psalmul 110:4 „Domnul a jurat: ‚Tu eşti Preot în veac, în felul lui Melhisedec’”.

  1. CRISTOS A ÎMPLINIT TOATE CONDIŢIILE PE CARE TREBUIA SĂ LE AIBĂ UN MARE PREOT
  1. În legământul Vechiului Testament, erau aleşi pentru popor conducători religioşi numiţi preoţi, care împlineau rolul de mijlocitori între Dumnezeu şi oameni. La Evrei 5:1-4 ni se spune ce atribuţii avea un preot:

(1) Era ales dintre oameni.

(2) Era mijlocitor între om şi Dumnezeu.

(3) Jertfea pe altar înaintea lui Dumnezeu daruri aduse de popor şi închinate Lui.

(4) Aducea jertfe de animale pentru păcatele poporului.

(5) Preotul fiind şi el un om şi inerent păcătos, trebuia să aducă jertfe atât pentru păcatele lui cât şi pentru păcatele poporului.

(6) Dumnezeu alegea omul potrivit pentru o astfel de slujbă.

(7) După legea Vechiului Testament, preoţii erau aleşi numai din seminţia lui Levi.

  1. Isus Cristos este Marele Preot care a deschis oamenilor calea spre Dumnezeu. El poate fi Marele nostru Preot pentru că:

(1) A fost ales dintre oameni (Evrei 5:4-6).

(2) El este mai mult decât un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. El este Marele Preot şi calea prin care omul ajunge la Dumnezeu.

(3) Cristos S-a adus ca jertfă, o singură dată. El a fost o jertfă desăvârşită, odată pentru totdeauna, pentru păcatele lumii (Evrei 9:25-26).

(4) Cristos a jertfit propriul Său sânge, nu sânge de animale, cum aduceau preoţii din poporul evreu.

(5) Isus Cristos, ca Mare Preot pentru oameni, este sfânt şi fără păcat. El nu a păcătuit niciodată şi este cu totul despărţit de păcătoşi. Evrei 7:26: „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai pe sus de ceruri”. De aceea a putut Isus să-Şi dăruiască viaţa ca jertfă pentru păcatele oamenilor. Nu şi pentru El, aşa cum erau obligaţi preoţii vechiului legământ, deoarece Isus era fără păcat.

(6) Dumnezeu L-a ales pe Cristos Marele nostru Preot. Evrei 5:5,6: „Tot aşa şi Cristos, nu Şi-a luat singur slava de a fi Mare Preot, ci o are de la Cel ce I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”. Şi cum zice iarăşi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

(7) Isus, ca om, nu S-a născut din seminţia lui Levi, ci din seminţia lui Iuda. Preoţii din seminţia lui Levi aduceau pentru păcatele poporului jertfe temporare, repetate, fiindcă şi ei erau muritori. Dumnezeu a făcut o altă alegere: a chemat pe Isus ca Mare Preot din altă seminţie, şi El S-a dăruit pe Sine Însuşi, odată pentru totdeauna, ca jertfă desăvârşită, veşnică, pentru păcatele întregii lumi. La Evrei 7:11-14 este scris: „Dacă desăvârşirea ar fi fost cu putinţă prin preoţia leviţilor – căci prin preoţia aceasta a primit poporul Legea – ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „…după rânduiala lui Melhisedec” şi nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii, în adevăr, Acela despre care sunt zise aceste lucruri, face parte dintr-o altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. Căci este vădit că Domnul nostru a ieşit din Iuda, seminţie despre care Moise n-a zis nimic cu privire la preoţie”.

  1. CRISTOS A ÎMPLINIT TOT CE ERA ATRIBUIT UNUI MARE PREOT
  1. În Vechiul Legământ, un preot oficia trei mari slujbe:

(1) Jertfea animalele pe altar, ca dar de închinare al poporului.

(2) Intra în Locul Sfânt, ca să Se roage pentru popor. Marele preot intra în Sfânta Sfintelor odată pe an, cu sângele unui animal jertfit, atât pentru păcatele lui ca mare preot, cât şi pentru păcatele întregului popor.

(3) După ce aducea sângele în Sfânta Sfintelor, marele preot ieşea şi aducea mulţumiri şi rugăciuni lui Dumnezeu, ca binecuvântările să vină peste popor.

  1. Ca Mare Preot, Cristos a împlinit, în jertfa Sa, trei mari lucrări:

(1) S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă pe altar. La Evrei 9:14 este scris: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine Însuşi ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curaţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu!”

(2) Cristos Se roagă acum lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru oameni. La Romani 8:34 este scris: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? …cine-i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”

(3) Când Cristos va veni a doua oară pe pământ, va lua cu El pe toţi aceia care s-au încrezut în El. Evrei 9:28 „Tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă!” (1 Tesaloniceni 4:6; 1 Petru 1:5; Apocalipsa 20:4).

La Evrei 4:15-16 este scris: „Căci nu avem un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”.

CAPITOLUL 23

CRISTOS A MURIT ÎN LOCUL OMULUI

Cuvântul „ispăşire” înseamnă lucrarea de mântuire adusă de Isus Cristos, ca jertfă, ca plată, pentru păcatele unei lumi vinovate; jertfă ce a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu care, fiind sfânt, urăşte păcatul. Această ispăşire a împlinit-o viaţa sfântă a Domnului Cristos, moartea Lui pe cruce în locul celor păcătoşi, învierea Sa din morţi şi slava pe care a primit-o în cer.

Dumnezeu a făcut totul, pentru pacea între El şi păcătoşi. Omul nu poate face nimic pentru mântuirea lui. Dumnezeu este acela care a făcut totul pentru oameni. Omul nu va putea realiza niciodată o cale spre cer. Dumnezeu S-a coborât la om şi numai El a deschis omului această cale.

  1. MOARTEA LUI CRISTOS, ÎN LOCUL NOSTRU, ESTE DE O MARE VALOARE ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT
  1. Este o lucrare pe care îngerii au dorit să-o cunoască. 1 Petru 1:10-12: „Proorocii, care au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”.
  1. Însuşi Domnul Isus a spus că jertfa Sa de ispăşire a fost partea cea mai însemnată a lucrării Sale. Marcu 10:45: „Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi”.
  1. Cristos, prin moartea Sa, avea să atragă la El pe toţi oamenii. Ioan 12:32: „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară”.
  1. Sfântă Scriptură vorbeşte foarte des că Cristos S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru păcătoşi. Moartea Lui este arătată de peste 175 de ori în Noul Testament. E amintită şi de Pavel şi de ceilalţi scriitori ai Noului Testament.

Harul lui Dumnezeu înseamnă dragostea care se manifestă prin acţiune, prin faptă. Chiar înainte ca omul să-şi cunoască propriile păcate şi greutăţi, Dumnezeu S-a îngrijit de ele. Romani 4:2 şi 5:5 scrie: „Căci pe când eram noi încă fără putere, Cristos la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi”.

Cele mai multe religii afirmă că omul poate ajunge singur la Dumnezeu, devenind prin eforturi, din ce în ce mai bun. Este o părere greşită. Cuvântul lui Dumnezeu spune că El, Domnul, este acela care dă omului încredinţarea că este păcătos şi că are nevoie de mântuire. Sunt căi false de închinare, ce promit să-l aducă pe om – prin propriile lui eforturi – la Dumnezeu. Omul este însă prea păcătos şi nu poate ajunge şi nu poate sta înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este posibil numai prin Isus Cristos, pentru că El a devenit om şi prin jertfa Lui a deschis calea prin care oamenii ajung la Dumnezeu.

  1. PATRU MOTIVE PENTRU CARE CRISTOS A TREBUIT SĂ MOARĂ ÎN LOCUL NOSTRU
  1. Dumnezeu fiind sfânt, urăşte păcatul. Dar Dumnezeu nu este numai sfânt; El este şi dragoste. El nu iubeşte numai pe cei mântuiţi, ci şi pe cei păcătoşi. Romani 5:8: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”.

Chiar dacă un om ar încerca să nu mai păcătuiască, dorinţele şi gândurile lui nu se pot schimba. Ca om păcătos rămâne – în continuare – în conflict cu Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt şi El nu poate ignora păcatul. Nu poate iubi păcatul, dar iubeşte pe păcătos. Răspunsul la această problemă a fost moartea lui Cristos, a Fiului lui Dumnezeu. El a luat asupra Lui pedeapsa care ni se cuvenea nouă, celor păcătoşi. Fiindcă Dumnezeu este Sfânt, cineva trebuia să plătească. Fiul Său a plătit. A murit în locul nostru.

  1. Legea lui Dumnezeu fiind călcată, trebuia adusă o jertfă ca plată pentru păcat. Numai o jertfă desăvârşită putea fi adusă pe altar. Cristos a fost jertfa desăvârşită. El este singurul care a putut face ispăşirea păcatelor întregii lumi.
  1. Când un om păcătuieşte, cugetul îi spune că este vinovat; şi nu poate avea pace şi odihnă cât timp păcatul nu i-a fost iertat. Când cel păcătos înţelege că Cristos a luat asupra Sa pedeapsa care i se cuvenea lui, păcătosului, atunci primeşte pace şi odihnă. Romani 5:1: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos”.
  1. Un păcătos pierdut ştie că este pierdut. Cugetul îi spune că este vinovat. Când Duhul Sfânt îi vorbeşte prin Cuvântul lui Dumnezeu, înţelege cât de mult a călcat Legea lui Dumnezeu şi cât este de pierdut! Ca omul să poată fi salvat din păcat; numai cineva care nu a păcătuit niciodată trebuia şi putea să-l caute şi să-l salveze. Isus este acel Unul şi El a făcut acest lucru, în mod desăvârşit. Luca 19:10 spune „Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut”.
  1. MOARTEA LUI ISUS CRISTOS PE CRUCE, ÎN LOCUL NOSTRU, A ÎNSEMNAT ATÂT DE MULT PENTRU NOI, PENTRU CĂ:
  1. A fost cel mai însemnat motiv pentru care S-a născut Domnul Isus. Matei 1:21: „Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”.
  1. Jertfa lui Isus ocupă un loc însemnat în primele patru cărţi ale Noului Testament. Fiecare din cei patru autori ai acestei cărţi, relatează multe lucruri. Dar, cu cea mai mare grijă ne sunt redate evenimentele cu privire la viaţa şi moartea lui Isus Cristos. Din douăzeci şi unu de capitole, din Evanghelia lui Ioan, zece cuprind moartea şi învierea lui Cristos.
  1. Isus Cristos a venit pe pământ ca să confirme că s-a împlinit ceea ce Dumnezeu a făgăduit primilor noştri părinţi, în Vechiul Testament. În Vechiul Legământ Dumnezeu a făgăduit că va trimite în lume pe Fiul Său. Romani 15:8: „Cristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu şi să întărească făgăduinţele date părinţilor” (2 Timotei 1:9).
  1. Când Cristos a devenit om, El a putut să-L facă cunoscut oamenilor pe Dumnezeu Tatăl. Ioan 1:18: „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”.
  1. Cristos a venit ca Mare Preot, care a deschis calea omului spre Dumnezeu. În epistola lui Pavel către Evrei ni se spune că marii preoţi iudei erau aleşi dintre oameni, ca astfel să poată lucra pentru ei. Evrei 5:1: “În adevăr, orice mare preot, luat din mijlocul oamenilor, este pus pentru oameni în lucrurile privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate”. Evrei 5:5- 6 spune acelaşi lucru.

Evrei 2:17-18 spune: „Prin urmare, Isus a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi”.

1 Corinteni 10:13 spune: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre. Ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda”.

  1. Cristos a murit ca să poată nimici păcatul. Evrei 9:26: „…acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Marcu 10:45; Ioan 3:5; 2 Corinteni 5:21; Romani 5:21; 6:12-18; Evrei 2:8).
  1. Cristos a murit ca să nimicească lucrările diavolului. „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului” (1 Ioan 3:8; Ioan 12:31; Evrei 2:14-15).
  1. Cristos a murit ca să pregătească totul pentru a doua Lui venire pe pământ. Evrei 9:28: „…Cristos… Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă” (Romani 8:18-25; Apocalipsa 21:27).
  1. Cristos a murit pentru ca cei ce cred în El să poată avea o viaţă din belşug. „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10; Evrei 2:14-15; I Ioan 4:10).
  1. PENTRU CINE A MURIT CRISTOS?

La 1 Timotei 2:5-6 este scris: „Căci este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine Însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. Evrei 2:9: „Dar pe Acela care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul Lui Dumnezeu, El să sufere moartea pentru toţi.” Ioan 2:2: „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre ci pentru ale întregii lumi”.

Dar jertfa de ispăşire este valabilă numai pentru cei ce L-au primit pe Isus, darul lui Dumnezeu. Toţi oamenii sunt iubiţi de Dumnezeu, dar mântuiţi sunt numai cei ce cred în El. Romani 10:9: „Dacă mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta, că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”.

Jertfa depusă de Domnul Cristos împarte timpul istoriei în două: toate lucrurile, care au fost înainte de Cristos, priveau în viitor, spre naşterea Lui; tot ce s-a întâmplat după moartea lui Cristos, priveşte în urmă spre tot ce El a făcut prin moartea Sa pe cruce. Isus a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Au existat oameni care şi-au dat viaţa pentru prietenii lor, dar Cristos a avut o dragoste deosebită de a tuturor. Şi-a dat viaţa nu pentru prieteni ci pentru cei ce I-au fost duşmani.

La Romani 5:8 este scris: „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi”. El a venit din cer pentru cruce şi S-a smerit până la moarte, o moarte în ruşine şi suferinţă. El este cel mai mare dar care a fost dat oamenilor. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!” (Ioan 3:16).

CAPITOLUL 24

CE TREBUIE SĂ FACĂ OMUL

Omul ştie că el nu este neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Ştie că este păcătos şi pierdut. Omul însă nu poate face nimic prin propriile-i puteri pentru a se împăca cu Dumnezeu.

  1. OMUL TREBUIE SĂ CREADĂ CĂ DUMNEZEU EXISTĂ

Evrei 11:6 spune: „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel ce-L caută.” Când un om crede, el este convins de acest adevăr şi-l acceptă. Nu este însă suficient a crede doar că Dumnezeu există. Este necesară credinţa în Isus Cristos, care a murit ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre şi care a înviat pentru a fi Cel veşnic Viu, care ne mântuie de sub puterea păcatului (Isaia 53:1-12; 1 Corinteni 15:3-4).

Dar credinţa singură, nu este suficientă. La Iacov 2:19 este scris: „Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci! Dar şi dracii cred… şi se înfioară!” Demonii lui Satan cred că Dumnezeu există, acceptă acest adevăr… dar nimic mai mult, nici o schimbare în ei.

  1. OMUL TREBUIE SĂ CREADĂ ÎN DUMNEZEU

Evrei 11:6a „Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută!” Evrei 11:1 ne spune ce este credinţa: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite; o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Dacă un om admite doar că există „un Dumnezeu” nu înseamnă credinţă, şi fără avea credinţă în El, omul nu poate fi mântuit de păcatele sale.

  1. OMUL TREBUIE SĂ SE ÎNCREADĂ ÎN ISUS CARE ÎL MÂNTUIE DIN PĂCAT

Încrederea este acţiunea care merge împreună cu credinţa. Ea este de fapt aspectul cel mai important al credinţei; înseamnă să te predai pe tine însuţi în grija celui în care crezi.

  1. OMUL TREBUIE SĂ REGRETE PĂCATELE SĂVÂRŞITE ŞI SĂ LE PĂRĂSEASCĂ

Omul trebuie să regrete păcatele lui şi să le părăsească; să-l doară păcatul. Acest act este pocăinţa. Este o schimbare a inimii şi a minţii, care duce la o înnoire a întregii vieţi.

Este posibil să regreţi păcatul şi totuşi să nu doreşti să încetezi să-l mai repeţi. Omul bogat a strigat în iad pentru îndurare. A fost nenorocit, dar remuşcarea lui, pentru păcatele trăite, a venit prea târziu, ca şi dorinţa de a fi izbăvit de ele. Luca 16:24-28 spune: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta”. „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” Bogatul a zis: „Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin”.

Acei care nu regretă acum că trăiesc în păcat şi nu părăsesc păcatul, vor plânge amar într-o zi… şi suferinţa lor va fi mare.

  1. OMUL TREBUIE SĂ-ŞI MĂRTURISEASCĂ PĂCATELE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ŞI SĂ MĂRTURISEASCĂ DESPRE DUMNEZEU ÎNAINTEA OAMENILOR
  1. Mărturisire păcatelor înaintea lui Dumnezeu. Domnul doreşte ca să-I mărturisim Lui păcatele noastre, ca să ne poată ierta. 1 Ioan 1:9 spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios, şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire”.
  1. Mărturisirea lui Dumnezeu înaintea oamenilor: Cei care se încred în Isus Cristos ca în Acel care-i mântuie, trebuie să spună şi altora ce le-a făcut Domnul. Romani 10:10 spune: „Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit”.

    CAPITOLUL 25

    CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND UN OM ÎŞI PUNE ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU?

    1. EL DEVINE UN OM NOU, O FĂPTURĂ NOUĂ

    2 Corinteni 5:17 spune: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus; iată că toate lucrurile s-au făcut noi”.

    1. EL PRIMEŞTE O NOUĂ VIAŢĂ

    Tit 3:4-5: „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit, nu pentru faptele noastre făcute în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt pe care L-a revărsat din belşug peste noi, prin Isus, Cristos, Mântuitorul nostru!”

    1. DUMNEZEU ÎL CONSIDERĂ NEPRIHĂNIT

    Romani 5:24-25: „…Celor ce credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Cristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi”.

    1. EL ESTE SALVAT DE SUB PEDEAPSA PĂCATULUI, A VINOVĂŢIEI ŞI A RĂSPUNDERII

    Romani 5:9 spune: „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu” (Efeseni 2:4-5).

    1. OMUL ESTE RĂSCUMPĂRAT ŞI ELIBERAT DE SUB PUTEREA PĂCATULUI

    Efeseni 1:7: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său!”

    1. OMUL ESTE PRIMIT ÎN FAMILIA LUI DUMNEZEU

    Efeseni 2:19: „Aşa dar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Romani 8:15; 8:23; 9:4; 1 Corinteni 6:17-18; Galateni 3:26; Efeseni 1:4-11; 1 Ioan 3:2; Galateni 4:4-7).

    1. ESTE BOTEZAT PRIN DUHUL SFÂNT, ŞI DEVINE PARTE INTEGRANTĂ ÎN TRUPUL LUI CRISTOS

    1 Corinteni 12:13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi, şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”.

    1. DEVINE PARTE INTEGRANTĂ ÎN BISERICĂ, CARE ESTE TEMPLUL LUI DUMNEZEU

    Efeseni 2:22: „Şi prin El voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul” (1 Corinteni 3:9).

    1. EL ARE ASIGURAT UN LOC ÎN CERURI ÎMPREUNĂ CU CRISTOS

    Efeseni 2:6: „El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună, în locurile cereşti în Cristos Isus”.

    1. EL ESTE PECETLUIT CU DUHUL SFÂNT PENTRU DUMNEZEU

    Efeseni 1:13 „Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”.

    1. EL ESTE PUS DEOPARTE PENTRU O VIAŢĂ DE SFINŢENIE

    1 Corinteni 6:11: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar acum aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele lui Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru”.

    1. EL PRIMEŞTE DARURILE DUHULUI SFÂNT

    1 Corinteni 12:4-11: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn. Sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează totul în toţi. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. Unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte” (Romani 12:5-8; Efeseni 4:11-12).

    PARTEA 4

    ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA DUHUL SFÂNT

    (Doctrina despre Duhul Sfânt)

    CAPITOLUL 26

    CINE ESTE DUHUL SFÂNT

    Duhul Sfânt este o parte a Sfintei Treimi

    1. DUHUL SFÂNT ESTE DUMNEZEU
    1. La Faptele Apostolilor 5:3-4 scrie: „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt…? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16-17).
    1. Duhul Sfânt este Dumnezeu.

    (1) El este atotputernic. Luca 1:35 spune: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea înalt te va umbri” (Romani 15:13-19).

    (2) El este atotştiutor. 1 Corinteni 2:10 spune: „Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale Lui Dumnezeu” (Luca 2:25-32).

    (3) El este omniprezent. Psalmul 139:7-10 zice: „Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; dacă voi lua aripile zorilor, şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca”.

    (4) El este etern sau veşnic. Evrei 9:14b spune: „…care prin Duhul cel vecinie, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu”.

    Lucrul acesta este de asemeni arătat de Cristos când a spus ucenicilor să propovăduiască Evanghelia pretutindeni. Le-a poruncit să boteze în Numele fiecărei Persoane a Sfintei Treimi. Matei 28:18-20 scrie: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”.

    La încheierea unei scrisori, apostolii au scris: „Dragostea Domnului Isus Cristos să vă însoţească… Să aveţi dragostea Lui Dumnezeu… Duhul Sfânt să vă facă una”. Apostolii s-au referit la Duhul Sfânt ca Dumnezeu.

    În Apocalipsa, Domnul Isus Îl prezintă pe Duhul Sfânt lui Ioan şi Bisericii, ca pe Cineva care trebuie ascultat. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” (Apocalipsa 3:22b).

    Lucrarea în Biserică este făcută de oameni care au primit anumite daruri din partea Duhului Sfânt. ” Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi” (1 Corinteni 12:4-6). În Biblie se vorbeşte despre Dumnezeu şi Duhul Sfânt ca despre o singură Persoană.

    CAPITOLUL 27

    NUMELE DUHULUI SFÂNT

    Este greu pentru oameni să înţeleagă sau să înveţe despre cineva pe care nu-l pot atinge cu mâinile lor sau nu-l pot vedea cu proprii lor ochi. Aşa se întâmplă şi cu înţelegerea despre Duhul Sfânt. El este o parte a Sfintei Treimi, şi nu poate fi atins sau văzut în mod obişnuit. Referirea la Duhul Sfânt nu se poate face ca la un obiect. Duhul Sfânt este o persoană, şi El poate fi numit, ca şi Dumnezeu Tatăl şi Isus Cristos care sunt persoane şi pot fi numite cu pronumele personal El. El are capacitatea de a cunoaşte, de a simţi şi de a voi. „Mângâietorul”, sau Unul care a fost chemat să ajute sau să mângâie (Ioan 14:16; 16:7). Un astfel de nume poate fi dat numai unei persoane. Când Domnul Isus S-a înălţat la cer, Duhul Sfânt S-a pogorât pentru a-L substitui. Această lucrare n-a putut fi făcută decât de către o persoană.

    Este important a învăţa câteva dintre numele Duhului Sfânt pentru a-L putea înţelege mai bine.

    1. NUME ALE DUHULUI SFÂNT:
    1. Duhul Sfânt – Matei 4:1 spune: „Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul”.
    1. Duhul Adevărului – Ioan 14:17 „Şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi”.
    1. Mângâietorul – Ioan 14:26 scrie: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
    1. Duhul Lui Dumnezeu – Romani 8:9: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul Lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui”.
    1. Duhul Dumnezeului celui viu – 2 Corinteni 3:3 spune: „Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Cristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne”.
    1. Duhul Sfânt al promisiunii – Efeseni 1:13 spune: „Şi voi după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”.
    1. Duhul Lui – Efeseni 1:17 spune: „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui”.
    1. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu – Efeseni 4:30: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
    1. Duhul cel vecinie – Evrei 9:14: „Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Duhul cel vecinie, S-a dat pe Sine însuşi, jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curaţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu”.
    1. Duhul – Apocalipsa 2:7; 11; 29, spune: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu”. “Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte”. “Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul”.
    1. Duhul Lui Cristos – (Romani 8:9).
    2. CAPITOLUL 28

      SIMBOLIZĂRI ALE DUHULUI SFÂNT

      Oamenii nu-L pot vedea pe Duhul Sfânt aşa cum L-au văzut pe Domnul Isus când a fost pe pământ. Cum nimenea nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu Tatăl, tot aşa nimeni nu L-a văzut pe Duhul Sfânt. Biblia însă ilustrează cum este Duhul Sfânt.

      1. SIMBOLIZĂRI ALE ÎNSUŞIRILOR DUHULUI SFÂNT
      1. Asemeni unui porumbel. Ioan 1:32 zice: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El”.
      1. Asemeni apei. În Ioan 7:38, 39 Isus spune: „’Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie…’ Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” Cum este apa pentru buzele însetate sau ploaia pentru pământul uscat, aşa este Duhul Sfânt pentru un credincios. Nimic nu astâmpără setea ca apa şi nimic nu face inima mai fericită ca Duhul Sfânt.
      1. Asemeni uleiului. 1 Samuel 16:13 spune: „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare.” Ungerea cu ulei era o modalitate de-a arăta că Dumnezeu era asupra acelei persoane, acoperind-o cu prezenţa Sa. Când cineva era desemnat conducător religios, i se turna ulei pe urechi ca simbol să audă tot timpul vocea Lui Dumnezeu. Apoi era uns degetul cu ulei care însemna ca orice ar fi făcut să aducă strălucire şi mărire Lui Dumnezeu. I se punea apoi ulei pe degetul mare de la picior, în semn că trebuia să meargă cu Dumnezeu. Acesta stare de lucruri, numai Duhul Sfânt o realizează în viaţa creştinului.
      1. Asemeni vântului. Ioan 3:8 spune: „Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” Când Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli, după ce Isus S-a înălţat la cer. „…deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei” (Faptele Apostolilor 2:2). Nu poţi vedea vântul, dar îi poţi simţi şi vedea efectul sau puterea. La fel este şi cu Duhul Sfânt.
      1. Asemeni focului. Faptele Apostolilor 2:3 spune: „Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei.” După ce Domnul Isus S-a înălţat la cer, Duhul Sfânt a fost trimis la ucenicii Săi. Limbi ca de foc au fost văzute deasupra capetelor lor. Focul arde gunoaiele şi curăţeşte lucrurile. Focul dă căldură, lumină şi de asemenea, rezistenţă şi putere anumitor materiale. Toate acestea sunt aspecte ale Duhului Sfânt. El scoate lucrurile rele din viaţa oamenilor şi-i face curaţi, îi face să dorească părtăşia cu Dumnezeu şi le pune în inimă dragostea pentru Dumnezeu. Duhul Sfânt îi trece pe oameni prin încercări să le verifice credinţa în Dumnezeu.
      1. Asemeni unei haine. Judecători 6:34a spune: „Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului.” Duhul Sfânt îi îmbracă pe credincioşi în El.

      CAPITOLUL 29

      CUM POATE FI ÎNTRISTAT DUHUL SFÂNT

      Trebuie să ne amintim că Duhul Sfânt ca şi Domnul Isus şi Dumnezeu Tatăl, este o Persoană. Gândindu-ne la acest lucru este mai uşor de înţeles că Duhul Sfânt poate fi întristat. Aceasta se datoreşte dragostei Sale îndelung răbdătoare.

      1. CUM POATE FI ÎNTRISTAT DUHUL SFÂNT DE CĂTRE NECREDINCIOŞI

      Oamenii care nu cred în Isus Cristos, întristează Duhul Sfânt. El vrea să lucreze în vieţile lor ca ei să creadă în Isus Cristos. Sunt trei moduri prin care oamenii necredincioşi îl întristează pe Duhul Sfânt în timpul acţiunii Sale de a le face cunoscut starea lor de păcat.

      1. Duhul Sfânt poate fi stins de cei care îşi împietresc inima şi nu-L ascultă. Faptele Apostolilor 7:51 spune: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” Este trist să vezi cum Duhul Sfânt este jignit când El lucrează în vieţile oamenilor încercând să-i convingă de necesitatea de-a crede în Isus Cristos.
      1. Duhul Sfânt este întristat când arătând păcătoşilor dragostea iertătoare a lui Dumnezeu, El este batjocorit.
      1. Duhul Sfânt este întristat când cuvinte murdare sunt spuse împotriva Lui. Cel ce face acest lucru nu va fi iertat niciodată.

      Matei 12:31-32 spune: „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. Oricine va vorbi împotriva Fiului omului, va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor”.

      Oricine spune vorbe neadevărate despre naşterea deosebită a Domnului Isus, sau spune despre Cuvântul Lui Dumnezeu că nu este adevărat şi că nu Dumnezeu a făcut lumea, Îl jigneşte pe Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este Cel care a inspirat pe oamenii lui Dumnezeu să scrie Sfintele Scripturi. Duhul Sfânt este acela care a coborât peste Maria ca să rămână însărcinată şi să nască pe Mesia. Duhul Sfânt este cel care a făcut pământul, cum scrie în Geneza în primele capitole. A spune cuvinte rele împotriva a ceea ce Duhul Sfânt a făcut, înseamnă a-L supăra sau jigni. Biblia spune că cine huleşte împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat niciodată.

      1. CUM POT CREDINCIOŞII ÎNTRISTA DUHUL SFÂNT
      1. Duhul Sfânt locuieşte în creştini ca să-i ajute. El vrea să lucreze în viaţa lor ca să-i elibereze de firea pământească, păcătoasă. În Galateni 5:16-17 se spune: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti. Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi” (Citeşte de asemenea versetele 19-21 căci ele arată cum este firea pământească).
      1. Efeseni 4:30 ne arată că Duhul Sfânt poate fi întristat prin felul de trăire a creştinului. Versetul spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării”.
      1. Creştinul poate opri sau împiedica lucrarea Duhului Sfânt în viaţa sa când nu mai ascultă de El. Faptele Apostolilor 5:32b spune: „…Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Iar 1 Tesaloniceni 5:19 spune: „Nu stingeţi Duhul”.

CAPITOLUL 30

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎNAINTE DE A EXISTA BISERICA

  1. DUHUL SFÂNT A FOST PERSOANĂ A SFINTEI TREIMI, ESTE ŞI VA FI ASTFEL ÎNTOTDEAUNA
  1. DUMNEZEU TATĂL, FIUL ŞI DUHUL SFÂNT ARE FIECARE CONTRIBUŢIA SA ÎN LUCRAREA DE CREAŢIE ŞI ÎN CONTINUA EI ÎNTREŢINERE
  1. Dumnezeu Tatăl – Geneza 1:1 spune: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”.
  1. Dumnezeu Fiul – Coloseni 1:16 spune: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute. Fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”.
  1. Dumnezeu Duhul Sfânt – Geneza 1:26 spune: „Duhul Lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.” Iar Iov 33:4 spune: „Duhul Lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă”.
  1. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ESTE DE A ŢINE TOATE LUCRURILE ÎN FUNCŢIUNE DUPĂ CUM A FOST PLĂNUIT

El aduce frumuseţe pământului şi ţine toate lucrurile la locul lor. Iov 26:13 spune: „Suflarea Lui înseninează cerul”. Duhul Sfânt a avut o parte în creaţia cerurilor şi menţinerea lor în locul planificat. Lucrarea Duhului Sfânt este de-a da viaţă prin naşterea din nou. Duhul Sfânt are o lucrare importantă astăzi în toată lumea.

  1. El înnoieşte faţa pământului (Psalmul 104:30).
  1. El menţine continuitatea vegetaţiei pe pământ (Psalmul 104:10-13).
  1. El întreţine viaţa umană şi animală (Iov 33:4; Psalmul 104:11, 12, 14, 21, 27).
  1. DUHUL SFÂNT A FĂCUT ANUMITE LUCRURI ÎN TIMPUL VECHIULUI TESTAMENT
  1. El descoperea primilor prooroci unde şi ce să vorbească (2 Petru 1:19-21).
  1. El a avut un rol important în descoperirea viitorului. El a fost acela care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu primilor prooroci care au scris despre viitor (1 Petru 1:10-12).
  1. DUHUL SFÂNT A DAT OMULUI SFÂNTA SCRIPTURĂ (BIBLIA)

(Vezi PARTEA 2, capitolul 11; 2 Samuel 23:2; Isaia 1:2; Ieremia 1:4; Ezechiel 1:3; 2 Petru 1:20-21).

  1. DUHUL SFÂNT ESTE CEL CARE DESCOPERE ÎNŢELESUL BIBLIEI

În 1 Corinteni 2:9-14 scrie: „Dar, după cum este scris: „Lucruri pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (Ioan 16:13-15; Efeseni 1:17).

  1. UNELE LUCRĂRI SPECIALE PE CARE LE-A FĂCUT DUHUL SFÂNT ÎN TIMPUL CÂT DOMNUL ISUS A FOST PE PĂMÂNT
  1. Duhul Sfânt a avut o parte importantă în aducerea Domnului Isus Cristos pe pământ pentru a face lucrarea la care a fost trimis. Ioan 3:34b spune: „…pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură” (Matei 1:18b; Luca 1:35).
  1. El a fost prezent când Isus a fost botezat în râul Iordan, şi S-a coborât din cer sub chipul unui porumbel. (Luca 3:22; Ioan 1:32).
  1. L-a însoţit pe Domnul Isus în pustie în timpul ispitei lui Satan (Luca 4:1-13).
  1. El activa în oameni când Domnul Cristos le vorbea (Ioan 3:3-6; 14:25-26).
  1. El a fost acolo când Dumnezeu Tatăl a făcut mărturisirea despre alegerea Domnului Cristos şi când L-a investit public pentru misiunea Sa (Isaia 61:1; Luca 4:16-21).
  1. Prin manifestarea puterii Sale a vindecat bolnavi (Faptele Apostolilor 10:38).
  1. A însoţit cu putere viaţa Domnului Cristos (Luca 4:14-15).
  1. El a contribuit la învierea Domnului Isus Cristos din morţi. Romani 8:11 spune: „Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi”.
  1. El comunică oamenilor adevărul şi-i dovedeşte că sunt vinovaţi de păcat. Ucenicii lui Isus au înţeles că sunt păcătoşi, vinovaţi, de aceia ei au venit la Isus.

Cel mai important lucru care trebuie amintit, este că Duhul Sfânt a fost şi va fi Persoană în Sfânta Treime întotdeauna. Duhul Sfânt a făcut lucrări înainte de venirea Domnului Isus pe pământ. El a lucrat cât timp Cristos a fost pe pământ. Duhul Sfânt lucrează şi astăzi şi va lucra veşnic.

CAPITOLUL 31

LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN OAMENI

  1. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN PĂCĂTOŞI
  1. Duhul Sfânt nu locuieşte în păcătoşi (Ioan 14:17).
  1. El convinge pe oameni să-şi pună încrederea în Isus Cristos (Ioan 16:6-11). El nu va face aceasta totdeauna. Ioan 6:44 spune: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”.
  1. El descopere oamenilor păcatul. Ioan 16:8-9 spune: „El va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.
  1. Duhul Sfânt spune păcătoşilor să nu se îndepărteze de Dumnezeu ci să vină la El. Evrei 3:7-10 spune: „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: ‚Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!’ De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: ‚Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!’”.
  1. El face viu Cuvântul Lui Dumnezeu. Ioan 6:63 spune: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh şi viaţă”.
  1. El spune păcătoşilor adevărul că Isus este Acela care iartă păcatele. În Faptele Apostolilor 5:30-32 spune: „Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El”.
  1. Duhul Sfânt dă putere Cuvântului lui Dumnezeu când este predicat păcătoşilor. 1 Corinteni 2:4,13 spune: „Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere… Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti”. 1 Tesaloniceni 1:5 spune la fel.
  1. El este Duhul de viaţă care eliberează pe oameni de sub puterea păcatului şi a morţii. Romani 8:2 spune: “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii”.
  1. El ne curăţeşte prin spălarea naşterii din nou. Tit 3:7 spune: „El ne-a mântuit nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.
  1. LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN CREŞTINI
  1. Duhul Sfânt dă viaţă nouă. 2 Corinteni 5:17 spune: „Căci dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (Ioan 3:5-6; 1 Corinteni 6:11; Tit 3:5).
  1. Duhul Sfânt eliberează pe credincios de păcat şi moarte. Romani 8:2 spune: “În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii”.
  1. Duhul Sfânt întăreşte inima credinciosului. Efeseni 3:16 spune: „Şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru”.
  1. Duhul Sfânt conduce pe creştini la o viaţă dedicată lui Dumnezeu. Romani 8:14 spune: „Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”.
  1. Duhul Sfânt încredinţează pe creştini că ei sunt copii ai lui Dumnezeu. Romani 8:16 spune: “Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu”.
  1. Duhul Sfânt aduce roade în viaţa creştinului. Galateni 5:22, 23 spune: „Roadă Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”.
  1. Duhul Sfânt conduce pe creştin în adevăr. Ioan 16:13 scrie: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare” (1 Ioan 2:20).
  1. Duhul Sfânt ajută pe creştini să-şi amintească ce le-a spus Isus. Ioan 14:26 spune: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”.
  1. Duhul Sfânt arată creştinilor lucruri despre Dumnezeu şi-i ajută să le înţeleagă. 1 Corinteni 2:9-14 spune: „Dar, după cum este scris: ‚Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc’. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (Isaia 64:4; 65:17).
  1. Duhul Sfânt dă creştinului putere să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu, vestea bună a iertării păcatelor cuprinsă în Evanghelie. Faptele Apostolilor 6:10 spune: „Dar nu puteau să stea împotriva înţelepciunii şi Duhului cu care vorbea el (Ştefan).” 1 Corinteni 2:1-5 spune: „Cât despre mine fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos, şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”.
  1. Duhul Sfânt ajută, conduce, şi dă putere creştinului în rugăciune. Iuda 20 spune: „Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” (Romani 8:26-27; Efeseni 6:18).
  1. Duhul Sfânt conduce pe creştin să dea onoare şi mulţumiri lui Dumnezeu. Efeseni 5:18-20 spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos”.
  1. Duhul Sfânt ajută pe creştin să slujească lui Dumnezeu într-un fel bun şi adevărat. Filipeni 3:3 spune: „Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, cari slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, cari ne lăudăm în Cristos Isus, şi cari nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti”.
  1. Duhul Sfânt face acea chemare tainică, lăuntrică a creştinilor pe care-i trimite să facă lucrări speciale. Faptele Apostolilor 13:2-4 spune: „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis:

„Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece. Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru”.

  1. Duhul Sfânt conduce pe creştin chiar şi în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi (de exemplu, unde să meargă, ce să facă şi ce să spună). Faptele Apostolilor 8:29 scrie: „Duhul a zis lui Filip: ‚Du-te şi ajunge carul acesta’” (Faptele Apostolilor 16:6-7).
  1. Duhul Sfânt va aduce la viaţă trupurile credincioşilor lui Dumnezeu. Romani 8:10-11 spune: „Şi dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morţii, din pricina păcatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihănirii. Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi”.
  1. Duhul Sfânt dă daruri creştinilor ca să-i ajute să lucreze mai bine spre folosul semenilor şi spre slava Lui Dumnezeu (1 Corinteni 12).

    CAPITOLUL 32

    LUCRAREA DUHULUI SFÂNT ÎN BISERICĂ

    Biserica este alcătuită din toţi cei ce au crezut şi cred în Cristos. Duhul Sfânt a fost dat Bisericii după cincizeci de zile de la înălţarea Domnului Isus la cer. Faptele Apostolilor 2:1-4 spune: “În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi după cum le da Duhul să vorbească”.

    Biserica vie a lui Cristos nu poate fi văzută, deoarece ea nu este o clădire materială. Ea poate fi considerată ca un trup. Isus Cristos este capul, şi creştinii sunt părţi ale trupului. Deoarece Cristos este capul, El spune trupului ce să facă. El face acest lucru prin intermediul Duhului Sfânt care locuieşte în creştini. Biserica, sau toţi creştinii, constituie locuinţa Duhului Sfânt. El locuieşte şi lucrează în Biserică.

    1. CUM LUCREAZĂ DUHUL SFÂNT PRIN BISERICĂ
    1. Duhul Sfânt a format Biserica aşa cum ne-o face cunoscut Sfânta Scriptură (Faptele Apostolilor 2:1-4). El a investit-o, ca să arate puterea Duhului Sfânt întregii lumi. Biserica este trupul lui Cristos, iar El este capul ei. Efeseni 1:22-23 spune: „El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi”.
    1. Duhul Sfânt locuieşte în vieţile creştinilor iar creştinii alcătuiesc Biserica (Efeseni 2:19-21). Ce este adevărat despre fiecare creştin, trebuie să fie adevărat şi despre Biserică. 1 Corinteni 6:19-20 spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:16).
    1. Duhul Sfânt stăpâneşte peste Biserică şi o conduce (Faptele Apostolilor 15:28).
    1. Duhul Sfânt completează Biserica, chemând pe oameni la Dumnezeu. Aceştia sunt cei care cred în Cristos şi sunt salvaţi din starea lor de păcat. Biserica are datoria de a predica Evanghelia tuturor oamenilor. Duhul Sfânt lucrează în continuare în inimile celor ce au ascultat Evanghelia. El îi cheamă, însă ei sunt cei care iau decizia de a asculta sau nu. Marcu 16:15-16 spune: „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”.
    1. CE DĂ DUHUL SFÂNT BISERICII CA S-O AJUTE ÎN LUCRARE
    1. Darurile Duhului ajută Biserica în lucrarea ei. Aceste daruri dau putere. Efeseni 4:11-12 spune: „Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos” (Romani 12:6-8; 1 Corinteni 12:4-11).
    1. Roadele Duhului arată felul lucrării făcute pentru Dumnezeu. Galateni 5:22-23 spune: „Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Roadă Duhului este dragostea. Bucuria este dragostea exprimată prin cântare. Pacea este odihna în dragostea lui Dumnezeu. A nu lăsa un lucru neterminat este dragostea de-a lucra. Fiind milos este manifestarea dragostei pentru alţii. A fi bun înseamnă a lăsa dragostea lui Dumnezeu să lucreze. A avea credinţă este a te încrede în dragostea lui Dumnezeu. Fiind delicat cu alţii arată dragoste fără mândrie. Stăpânind dorinţele este dragostea activă, sau dragostea în acţiune (Galateni 5:22- 23).

    Darurile Duhului şi roadele Duhului sunt lucruri diferite dar lucrează împreună.

    PARTEA 5

    ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA ÎNGERI

    (Doctrina despre îngeri)

    CAPITOLUL 33

    ÎNGERI BUNI

    Îngerii sunt fiinţe fără trup material. Ei primesc puterea de la Dumnezeu însă o putere limitată. Ei nu sunt atotputernici.

    1. ORIGINEA ÎNGERILOR

    Îngerii au fost creaţi prin lucrarea plină de putere a lui Dumnezeu. În Coloseni 1:16 este scris că „…prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El”. Îngerii au fost creaţi înaintea omului, însă nu se ştie când anume. Neemia 9:6 afirmă: „Tu, Doamne, numai Tu, ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta”.

    1. ROLUL IMPORTANT AL ÎNGERILOR

    Îngerii se deosebesc de oameni şi le sunt superiori în toate privinţele (în epoca aceasta). În Evrei 2:7 este scris: „L-ai făcut pentru puţină vreme mai pe jos de îngeri”. Îngerii nu sunt atotputernici, nu sunt atotştiutori şi nu sunt omniprezenţi.

    1. DEOSEBIREA ÎNGERILOR FAŢĂ DE OAMENI
    1. Îngerii ascultă de Dumnezeu şi I se supun. Psalmul 103:20 spune: „Binecuvântaţi pe Domnul, îngerii Lui, care sunteţi tari în putere, care împliniţi poruncile Lui, şi care ascultaţi de glasul cuvântului Lui”.
    1. Îngerii sunt în stare să vorbească oamenilor despre viitor şi să-i înveţe ce este de făcut. În Faptele Apostolilor 27:23-24 este scris: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte, şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine” (Geneza 19:15-22; Matei 2:13, 14; Luca 2:9-14).
    1. Îngerii doresc să cunoască taina mântuirii oamenilor de sub puterea păcatului. La 1 Petru 1:12b se spune: „…pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimes din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească”.
    1. Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu. În Evrei 1:14 este scris: „Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”
    1. Când au fost aduşi la fiinţă, îngerii erau lipsiţi de orice păcat. Unii au decis să se revolte împotriva lui Dumnezeu şi au fost izgoniţi, împreună cu Satan, afară din rai. Dar îngerii care au decis să rămână sfinţi, aşa cum i-a creat Dumnezeu, se numesc îngeri sfinţi. În Iuda 6 scrie: „El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa”.
    1. Îngerii sunt duhuri (spirite) care sunt în stare să ia chip material pentru a-şi duce la îndeplinire slujba. Adesea ei pot fi văzuţi de oameni şi pot lua chiar înfăţişarea lor. Ioan 20:12 spune: „Şi a văzut doi îngeri în alb, şezând în locul unde fusese culcat trupul lui Isus: unul la cap şi altul la picioare” (Geneza 19:1-11; 32:1-2; Matei 1:20; Luca 1:26).
    1. Îngerii nu pot fi opriţi de uşi încuiate. În Faptele Apostolilor 12:7-9 este scris: „Şi iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i-a zis: “Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele”. Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: “Îmbracă-te în haină, şi vino după mine”. Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie”.
    1. Îngerii nu se căsătoresc. Luca 20:35 afirmă: „Cei ce vor fi găsiţi vrednici să aibă parte de veacul viitor şi de învierea dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita”.
    1. Îngerii nu mor. În Luca 20:36 este scris: „Pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii. Şi vor fi fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii”.
    1. Îngerii sunt puternici.

    (1) Ei au putere mai mare ca a oamenilor. 2 Petru 2:11 spune: „…îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc înaintea Domnului nici o judecată batjocoritoare împotriva lor” (2 Împăraţi 19:35).

    (2) Ioan a văzut un înger plin de putere: „După aceea am văzut pogorându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui” (Apocalipsa 18:1)

    (3) Un înger a prăvălit piatra de la mormântul lui Cristos: „Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer, a venit şi a prăvălit piatra de la uşa mormântului, şi a şezut pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada” (Matei 28:2-3).

    CAPITOLUL 34

    LUCRAREA ÎNGERILOR BUNI

    1. ÎNGERII AU O SLUJBĂ IMPORTANTĂ ÎN A DUCE LA ÎNDEPLINIRE LUCRĂRILE CERUTE DE DUMNEZEU CU PRIVIRE LA CREDINCIOŞI ŞI PĂCĂTOŞI
    1. Legea lui Dumnezeu a fost dată prin îngeri. În Faptele Apostolilor 7:35 se afirmă: „Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” (Galateni 3:19; Evrei 2:2).
    1. Îngerii influenţează mersul popoarelor. „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume, oricine va fi găsit scris în carte” (Daniel 12:1).
    1. Îngerii veghează asupra oamenilor.

    (1) Un înger l-a ajutat pe Ilie: „S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă” (1 Împăraţi 19:5).

    (2) Un înger a închis gura leilor: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău…” (Daniel 6:22a).

    (3) Un înger l-a scos pe Petru din închisoare. Faptele Apostolilor 12:7-9 spune: „Şi iată, un înger al Domnului a stătut lângă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: ‚Scoală-te, iute!’ Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. Apoi îngerul i-a zis: ‚Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele’. Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: ‚Îmbracă-te în haină, şi vino după mine’. Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie”.

    (4) Îngerii sunt însărcinaţi să ocrotească pe cei credincioşi. În Psalmul 34:7 scrie: “Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El, şi-i scapă din primejdie.” Psalmul 91:11 afirmă: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (2 Împăraţi 6:15-17).

    1. Îngerii ridică la cer pe copiii lui Dumnezeu. „Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam” (Luca 16:22).
    1. Când Cristos Se va reîntoarce pe pământ, va fi însoţit de îngeri. Matei 25:31 spune: „Când va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale”. În 2 Tesaloniceni 1:7 este scris: „…şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui”.
    1. Îngerii duc la îndeplinire poruncile lui Dumnezeu cu privire la păcătoşii nemântuiţi. În Matei 13:47-50 este scris: “Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13:39-42).
    1. Îngerii ascultă de poruncile lui Dumnezeu. În Apocalipsa 7:1-3 scrie: „După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: ‚Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!’”
    1. Îngerii vor strânge pe copiii lui Dumnezeu. Matei 24:31 spune: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă”.
    1. Îngerii nu lasă pe oameni să li se închine, dar îi îndeamnă să se închine lui Dumnezeu. În Apocalipsa 19:10 zice: „Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: ‚Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt împreună slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te!’”
    1. ÎNGERII POT FI PRETUTINDENI
    1. De obicei îngerii sunt în cer, dar ei lucrează şi pe pământ. La Marcu 12:25b spune: „…vor fi ca îngerii în ceruri”. La Matei 28:2a spune: „Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ; căci un înger al Domnului s-a pogorât din cer.” Luca 1:11 spune: „Atunci un înger al Domnului s-a arătat lui Zaharia, şi a stătut în picioare la dreapta altarului pentru tămâiere” (Numeri 22:22-31).
    1. Iacov a visat nişte îngeri care se suiau şi se coborau din cer (Geneza 28:12).
    1. EXISTA MAI MULŢI ÎNGERI DECÂT POATE PRICEPE OMUL
    1. Isus putea să cheme peste 70.000 de îngeri înainte să fi fost răstignit pe cruce. „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53).
    1. BIBLIA VORBEŞTE DE NUMELE A DOI ÎNGERI
    1. Mihail – Numele lui înseamnă „cel ce este ca Dumnezeu”. În Iuda 9 el este prezentat ca cel mai important înger. În Apocalipsa 12:7 este scris că el se va lupta împotriva lui Satan (Daniel 10:12-14).
    1. Gavril – Numele acesta înseamnă „cel ce biruieşte mereu pentru Dumnezeu”. Luca 1:19, 26a spune: “Îngerul i-a zis: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc, şi să-ţi aduc această veste bună… În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret” (Daniel 8:16-26; 9:21-22).
    1. TREI CATEGORII SPECIALE DE FIINŢE ÎNGEREŞTI
    1. Heruvimii – fiinţe pline de slavă (Geneza 3:24; Evrei 9:5).
    1. Serafimii – despre ei se vorbeşte doar în Isaia 6:2.
    1. Făpturi vii – despre care se vorbeşte în Apocalipsa 4 şi 5 (Ezechiel 1:5-9).

      CAPITOLUL 35

      DEMONII ŞI CONDUCĂTORII LOR

      1. DEMONII SUNT SLUJITORII LUI SATAN
      1. Demonii (sau dracii – N.Tr.) sunt spirite fără trup material. Sunt îngeri răi care lucrează în slujba diavolului (Matei 12:26-27; 25:41; Marcu 1:23; 32-34; Apocalipsa 16:13-16).
      1. Demonii au puterea să întunece judecata omului. Ei pot pricinui omului diferite boli (Matei 12:22; 17:15-18; Luca 13:16).
      1. Demonii ştiu că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu. Ei Îl numesc chiar „Sfântul lui Dumnezeu”, dar nu se pocăiesc. Pentru ei nu există nici o speranţă de a fi mântuiţi. Într-o zi, ei vor fi aruncaţi în focul cel veşnic (Matei 25:41; 8:28-32; Marcu 1:22-24; Faptele Apostolilor 19:15; Iacov 2:19).
      1. Demonii joacă un rol important în lupta diavolului pentru conducere spirituală. Efeseni 6:12 spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”.
      1. Demonii împrăştie învăţături false şi se luptă împotriva planului lui Dumnezeu şi împotriva poporului Său. (Efeseni 6:12; 1 Timotei 4:1-3; 1 Ioan 4:1-6). Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte în multe ocazii despre demoni şi despre închinarea la draci. În 1 Corinteni 10:20 este scris: „Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii”. Demonii slujesc în lucrarea de ghicire spiritism şi vrăjitorie, care sunt practicate astăzi peste tot în lume (Deuteronom 32:17; 1 Samuel 28:7-20; Psalmul 106:36-37).
      1. DEMONII SE ÎMPART ÎN DOUĂ GRUPE
      1. Cei ce populează astăzi cerul şi pământul (Efeseni 6:12).
      1. Cei ce sunt acum legaţi dar care vor fi lăsaţi să lovească omenirea în ultimele zile, în timpul „Necazului cel mare” (Apocalipsa 9:1-21; 16:13-16).
      1. SATAN ESTE CONDUCĂTORUL LOR

      Satan, care este cunoscut şi sub numele de Diavolul, este conducătorul dracilor. El este marele duşman a lui Dumnezeu şi al omului (Matei 12:26-27; 25:41). Numărul demonilor nu este cunoscut dar se cunoaşte că sunt aşa de mulţi că nu pot fi număraţi (Marcu 5:19).

      1. CUM ESTE DIAVOLUL?

      Este ucigaş. Nu spune adevărul, pentru că este tatăl minciunii. Conduce sistemul lume (Ioan 8:44; 14:30; Evrei 2:14; 1 Ioan 3:8). Satan urăşte şi pe Dumnezeu şi pe om (Iov 1:6-12; Zaharia 3:1; Matei 13:19, 39; Ioan 12:2; Faptele Apostolilor 5:3; 2 Corinteni 11:3; Efeseni 6:11-12; 1 Petru 5:8).

      1. NUMELE LUI SATAN:
      1. diavol (Apocalipsa 12:9; 20:2).
      1. şarpe (Apocalipsa 12:3,7; 13:2; 20:2).
      1. Lucifer (Isaia 14:12).
      1. omul păcatului (2 Tesaloniceni 2:8).
      1. ispititorul (Matei 4:3; 1 Tesaloniceni 3:5).
      1. dumnezeul acestei lumi (2 Corintei 4:4).
      1. căpetenia forţelor întunericului (Efeseni 2:2).
      1. stăpânitorul acestei lumi (Ioan 12:31; 14:30; 16:11).
      1. mincinos şi ucigaş (Ioan 8:44).
      1. Apolion (Apocalipsa 9:11).
      1. Abadon (Apocalipsa 9:11).

        CAPITOLUL 36

        LUCRAREA DIAVOLULUI ŞI A DEMONILOR

        Cercetarea lucrării demonilor nu este un studiu plăcut deoarece inspiră frică şi groază, însă credinciosul care se supune Cuvântului lui Dumnezeu şi trăieşte pentru Domnul nu trebuie să se teamă. Demonii pot ataca pe credincioşi doar limitat, cu acordul lui Dumnezeu. Influenţa lor se îndreaptă îndeosebi spre cei ce nu şi-au predat viaţa Domnului Isus Cristos.

        1. CE POT FACE DEMONII
        1. Dracii pot avea putere asupra trupului unui om. În Luca 4:35 scrie: „Isus l-a certat, şi i-a zis: „Taci, şi ieşi afară din omul acesta!” Şi dracul, după ce l-a trântit jos, în mijlocul adunării, a ieşit afară din el, fără să-i facă vreun rău” (Luca 8:29; Faptele Apostolilor 19:16).
        1. Demonii sunt în stare să se întoarcă în trupul unui om. În Matei 12:43-45 scrie: „Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.” Şi, când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo, şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean”.
        1. Demonii pot pricinui boli trupeşti. Luca 13:16 spune: „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam, şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
        1. Demonii pot pricinui boli mintale. În Evanghelia după Marcu 5:5 citim despre un demonizat: „Totdeauna, zi şi noapte, stătea în morminte şi pe munţi, ţipând şi tăindu-se cu pietre”.
        1. CUM ÎŞI ÎNCEP DEMONII LUCRAREA
        1. Drogurile sunt extrem de primejdioase. Împreună cu băuturile tari, ele pot face din mintea cuiva un loc propice pentru lucrarea demonilor (1 Corinteni 10:20-21).
        1. Demonii pot lua controlul mintal al celui ce s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu (Matei 12:43-45).
        1. Prin frică (2 Timotei 1:7; Romani 8:15).
        1. Prin minciună (Ioan 8:40-47)
        1. Ura împotriva cuiva şi refuzul de a ierta, pot da cale liberă demonilor de a-şi începe lucrarea într-o persoană. În 2 Corinteni 2:10-11 scrie: „Dar pe cine iertaţi voi, îl iert şi eu. În adevăr, ce am iertat eu – dacă am iertat ceva – am iertat pentru voi, în faţa lui Cristos, ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui”. În Luca 11:4 scrie: „Ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (Matei 5:43-48; 6:14-15; Marcu 11:25-26; Luca 6:36-37; Evrei 12:15; Iacov 3:14-15).
        1. CE TREBUIE SĂ FACĂ CREDINCIOSUL

        Creştinii trebuie să-şi dea seama că sunt într-un război continuu cu diavolul. Trebuie să fie pregătiţi să i se împotrivească.

        Biblia ne învaţă că trebuie să împiedicăm lucrarea demonilor. În Iacov 4:7 este scris: „Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” Creştinul trebuie să se ferească de el. În 1 Tesaloniceni 5:22 scrie: „Feriţi-vă de orice se pare rău.” Credincioşii pot să respingă ispitirile şi atacurile diavolului prin puterea lui Dumnezeu. Biblia nu permite celui credincios să vorbească necuviincios cu demonii, ci să-i pună faţă-n faţă cu puterea Duhului Sfânt în Numele lui Isus Cristos (1 Petru 5:8-11; Iuda 9).

        Creştinul trebuie să vegheze ca diavolul să nu pună stăpânire pe mintea sa. Diavolul poate ataca pe cel credincios, dar atât cât îi îngăduie Dumnezeu, care ştie măsura de putere a fiecărui suflet în parte (1 Corinteni 10:13). Credinciosul poate face oricând apel la sângele lui Cristos care-l poate ocroti de puterea şi acţiunile demonilor (Apocalipsa 12:11).

        În Efeseni 6:10-17 scrie: “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.

        CAPITOLUL 37

        LUCRĂRI PUTERNICE, DAR MINCINOASE, FĂCUTE CU AJUTORUL LUI SATAN

        În toate timpurile au existat oameni care au făcut lucrări miraculoase (minuni) cu ajutorul diavolului. Această activitate poartă numele de magie. Biblia condamnă astfel de practici păcătoase. În Deuteronom 18:9-14 scrie: „După ce vei intra în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu te înveţi să faci după urâciunile neamurilor acelora. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul, Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeu tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu-ţi îngăduie lucrul acesta” (2 Corinteni 6:17).

        1. MAGIA ESTE PRACTICATĂ ÎN URMĂTOARELE FELURI:
        1. Preziceri despre viitor (Geneza 44:5; Osea 4:12).
        1. Preziceri făcute cu ajutorul duhurilor sau morţilor (1 Samuel 28:8; 1 Cronici 10:13-14; 2 Cronici 33:6).
        1. Preziceri despre viitor bazate pe fapte trecute (Ezechiel 21:21).
        1. Ducerea oamenilor în rătăcire (Geneza 41:8; Exodul 7:11; Daniel 4:7).
        1. Magia neagră (care are ca scop distrugerea omului).

          PARTEA 6

          ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA OM

          (Doctrina despre om)

          CAPITOLUL 38

          ORIGINEA OMULUI

          O întrebare care a fost pusă de-a lungul anilor este: „De unde vine omul?” Dintotdeauna omul a dorit să cunoască cine l-a făcut pe primul om şi cum a fost făcut. Faptul nu este un secret deoarece Biblia ne spune totul despre el.

          1. ISTORIA OMULUI

          Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că omul a fost făcut de Dumnezeu dintr-o dată, prin lucrarea Sa plină de putere. Cuvântul lui Dumnezeu spune aceasta, dar s-au găsit oameni care au născocit teorii mincinoase despre provenienţa omului. Oameni păcătoşi care n-au crezut în Cuvântul lui Dumnezeu au lansat teoria că oamenii provin din animale, prin transformarea acestora în decursul vremurilor. Păsările, peştii, şi animalele se aseamănă în anumite privinţe. Dar oameni care nu cred în Dumnezeu privesc la aceste lucruri, şi susţin că o celulă vie a evoluat devenind o vietate diferită de cea de dinainte. Pe urmă, această vietate a crescut devenind din nou o vietate diferită. Aceasta a continuat, spun ei, până când a apărut omul aşa cum îl cunoaştem că există acum. Ei nu admit că Dumnezeu l-a făcut pe om; ci spun că el a apărut de-a lungul unei perioade lungi de timp, printr-o mulţime de transformări a animalelor. Această opinie se numeşte „teoria evoluţiei” e falsă, nu poate fi admisă şi nu trebuie să fie studiată ca adevăr ştiinţific.

          Omul se deosebeşte de animale. El a fost om, de când l-a făcut Dumnezeu din ţărâna pământului. Nu ar fi fost mai simplu ca Dumnezeu să-l facă pe om la fel cum a făcut animalele? Cuvântul lui Dumnezeu spune că toate animalele de pe pământ vor da naştere la animale de acelaşi fel (Geneza 1:24-25). Omul nu a devenit unul din aceste animale şi nici un animal nu poate deveni om. Nimeni nu a putut dovedi, vreodată, că omul provine dintr-un animal. Oamenii necredincioşi şi vrăjmaşi lui Dumnezeu, dintre cei ce nu cred în El şi nici în Sfintele Scripturi ca fiind adevărate, au născocit teorii false, încercând să defaime şi să batjocorească puterea şi măreţia lui Dumnezeu.

          1. CE SPUNE DUMNEZEU

          Geneza 2:7 spune cum a fost făcut omul iar în Geneza 2:21-22 este arătat cum a fost făcută femeia. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că atunci când a fost creat primul om şi prima femeie, aceştia au fost o creaţiune unică, nu au fost făcuţi din ceva asemănător cu ei. Cuvintele folosite în limba ebraică pentru facerea omului nu au înţelesul de „a creşte din…”, sau „a transforma din…”. Unii cred şi învaţă pe alţii teoria evoluţiei, adică cum că oamenii ar proveni din animale, prin transformările suferite de acestea, dar nu aşa ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. În Geneza 2:7 citim că trupul primului om a fost făcut din pământ. Apoi Dumnezeu a suflat în om duh de viaţă şi omul a devenit un suflet viu. Cuvântul lui Dumnezeu spune că primul om şi prima femeie, Adam şi Eva, au fost creaţi de Dumnezeu, dintr-o dată, nu prin evoluţie, ci printr-o lucrare plină de putere şi au devenit temelia familiei umane.

          1. ALTE LUCRURI CARE ARATĂ CĂ OMUL A FOST CREAT DE DUMNEZEU
          1. Documente şi scrieri găsite de la primele popoare şi grupări de familii, spun că omul a apărut într-un loc şi într-un anumit timp, în Asia Centrală. În Faptele Apostolilor 17:26 este scris: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor”.
          1. Toate limbile mai importante provin din acelaşi loc.
          1. Toţi oamenii, de pretutindeni în lume, sunt în mare măsură asemănători unii cu alţii precum şi în lucrurile pe care le fac sau în acţiunile lor.
          1. Oamenii dintr-o parte a lumii se aseamănă structural cu cei din altă parte a lumii. Cuvântul lui Dumnezeu ne redă cât se poate de pe înţeles cum a fost făcut primul om atunci când a fost creat. În Geneza 1:27 se spune: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu.” Omul este diferit de animale pentru că a fost făcut după chipul lui Dumnezeu.

            CAPITOLUL 39

            CU CE SE ASEAMĂNĂ OMUL

            1. OMUL ESTE FĂCUT DIN TREI PĂRŢI: TRUP, SUFLET ŞI DUH

            Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că omul este făcut din trei părţi; o parte vizibilă, şi celelalte două părţi invizibile. În 1 Tesaloniceni 5:23b spune: „Duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi” .Această ilustraţie ne ajută a înţelege cum fiecare om este făcut din trei părţi.

            Trupul este format din carne, oase, grăsime şi sânge, apă etc. Sufletul şi duhul sunt structuri imateriale. Sufletul este nedespărţit de duh. Luca 1:46-47 vorbeşte despre diferenţa dintre suflet şi duh. Evrei 4:12 spune: „…pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul”.

            1. Trupul omului este partea din om care se poate vedea. Dumnezeu a făcut trupul în aşa fel încât să aibă viaţă. Poate să vadă, să audă, să miroase, să guste şi să pipăie lucrurile.
            1. Sufletul omului nu poate fi văzut. În Luca 6:45 este scris: „Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. Toate acţiunile omului vin dinăuntrul lui. Sufletul face cel puţin trei lucruri: cunoaşte, simte şi voieşte.
            1. Asemeni sufletului, duhul omului este o parte a omului care nu se poate vedea. Ea este partea deseori numită inima omului dar de fapt, nu este inima omului, pentru că inima este carne. Este o parte foarte importantă, deoarece prin duhul său omul poate cunoaşte pe Dumnezeu. În Romani 8:16 este scris: “Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” Duhul omului poate fi în conflict cu Dumnezeu. El are nevoie de pace cu Dumnezeu. Dar aceasta se poate obţine numai prin credinţa în Isus Cristos. Atunci când duhul omului îi aparţine lui Dumnezeu, el poate cunoaşte mai uşor când Duhul Sfânt îi vorbeşte duhului său.
            1. CÂND DUMNEZEU L-A FĂCUT PE OM, L-A FĂCUT DUPĂ ASEMĂNAREA LUI

            Vechiul Testament spune că Dumnezeu a făcut pe om. Este scris în Geneza 1:26: „Să facem om după chipul Nostru după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” Aceasta înseamnă că omul poate gândi, poate avea sentimente şi poate convieţui cu alţi oameni. Păcatul a schimbat pe om. Din pricina lui omul nu mai este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ca la început. Dar prin credinţa în Cristos, omul poate deveni din nou asemănător lui Dumnezeu. Romani 8:29 spune: „…Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi”.

            1. OMUL ESTE ÎN STARE SĂ CUNOASCĂ DEOSEBIREA ÎNTRE BINE ŞI RĂU
            1. Primul om, Adam, a cunoscut deosebirea dintre bine şi rău. Primul om, Adam, L-a cunoscut pe Dumnezeu. Adam a ales să facă răul şi nu a ascultat de Dumnezeu (Geneza 3:6-7).
            1. Acum omul cunoaşte deosebirea între bine şi rău. Romani 2:15b spune că însuşi cugetul oamenilor îi înştiinţează de vinovăţia lor. (Faptele Apostolilor 4:16; 2 Corinteni 10:25, 27, 28; 1 Timotei 1:19; Evrei 10:22; 1 Petru 3:16). În Tit 1:15 este scris: „Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate”. Cuvântul lui Dumnezeu spune despre oameni că sunt răi. (2 Timotei 4:3). Duhul omului, luminat de Dumnezeu, cunoaşte ce este bine şi ce este rău pentru ca să poată alege şi să poată decide singur.
            1. Omul este capabil să aleagă. Fiecare persoană are puterea de a alege. Efeseni 2:3a spune: “Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre” (1 Petru 4:3). Omul Îl poate alege pe Cristos ca Domn şi Mântuitor, prin credinţa în El, sau, prin necredinţă, Îi poate întoarce spatele. În Ioan 1:12-13 scrie: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.

              CAPITOLUL 40

              DUMNEZEU L-A LĂSAT PE OM SĂ ALEAGĂ

              Dumnezeu l-a făcut pe om cu voinţă adică cu posibilitate de a alege între bine şi rău. Apoi El i-a acordat omului posibilitatea de a alege între acestea. Dumnezeu i-a spus lui Adam şi Eva (în Geneza 2:8-17) să nu mănânce din roadele pomului cunoştinţei binelui şi răului, care era în grădină. El le-a explicat că dacă vor mânca, vor muri. Dumnezeu ar putea să nu dea omului socoteală pentru care motiv îi spune să facă sau să nu facă un lucru. Totuşi Dumnezeu a spus: „…din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci… ” şi a adăugat: „…căci în clipa când vei mânca din el, vei muri negreşit”. Adam nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu (Geneza 3:6-7).

              1. DE CE L-A LĂSAT DUMNEZEU PE OM SĂ ALEAGĂ
              1. Dumnezeu l-a făcut pe om în stare să aleagă între bine şi rău şi ar fi dorit ca omul să nu aleagă păcatul. Dumnezeu l-a făcut pe om pentru a-L slăvi pe El. Dumnezeu doreşte şi acum ca oamenii să-L iubească şi să-L slujească de bună voie.
              1. Dumnezeu a dorit ca omul să-I fie ascultător şi nu neascultător. Deoarece, Dumnezeu l-a făcut pe om, El are dreptul să ceară ascultare.
              1. Fără îndoială, că tot ce a făcut Dumnezeu, a făcut pentru binele omului. Dacă Adam ar fi ales să nu păcătuiască l-ar fi onorat pe Dumnezeu. Dar când a ales să păcătuiască, el L-a ignorat, L-a necinstit pe Dumnezeu, s-a înstrăinat şi i-a înstrăinat de Dumnezeu pe toţi oamenii după el. Şi astăzi omul este neascultător de Dumnezeu la fel cum a fost Adam cu mult timp înainte.
              1. CE A FĂCUT OMUL CU OCAZIA ALEGERII

              Dumnezeu a permis Satanei să ispitească pe Adam şi Eva aşa încât să se cunoască alegerea omului. Adam şi Eva au păcătuit (l-au ascultat pe Satan) şi astfel omul a devenit neascultător de Dumnezeu, lucru care s-a transmis la toţi oamenii din Adam. Toţi oamenii sunt păcătoşi prin Adam şi nu se pot schimba până când nu vin la Dumnezeu cu pocăinţă şi cu credinţă, prin Isus Cristos, singurul Mântuitor. Omul are nevoie de Dumnezeu. Omul are nevoie de îndurarea lui Dumnezeu. Dumnezeu îşi arată harul iubitor faţă de om, chiar atunci când acesta a păcătuit. Romani 5:20b şi 21a spune: „…unde s-a înmulţit păcatul harul s-a înmulţit şi mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa, harul să stăpânească, dând neprihănirea”.

CAPITOLUL 41

OMUL A PĂCĂTUIT ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU

  1. DIAVOLUL ESTE CEL CARE L-A ISPITIT PE OM

Când a fost făcut omul, diavolul era deja izgonit din cer. Lucrarea diavolului a fost să-l facă pe om să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu. Calea diavolului de a o înşela pe Eva a fost prin răsturnarea adevărului lui Dumnezeu într-o minciună. El s-a făcut pe sine însuşi un şarpe şi a venit să vorbească Evei. Diavolul a încercat să-o ademenească pe Eva pentru a o face să păcătuiască. După ce ea a înfăptuit păcatul, l-a ispitit şi pe bărbatul ei, spre a păcătui. Fiindcă Adam a fost capul tuturor oamenilor care aveau să se nască după el, diavolul s-a străduit să-l facă să păcătuiască el pentru ca cei ce se vor naşte din Adam, să fie păcătoşi în chip natural. (Geneza 1:26-28). Adam a fost cel căruia Dumnezeu i-a încredinţat să fie tatăl familiilor de oameni (Geneza 2:16). Dar păcatul lui a făcut pe toţi oamenii păcătoşi. Cuvântul lui Dumnezeu arată lămurit că toţi oamenii sunt păcătoşi din cauza păcatului lui Adam (Romani 5:12-14). Păcatul a intrat în lume printr-un singur om, Adam. Păcatul a adus cu el moartea. Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor pentru că toţi sunt sub păcat. Păcatul a fost în lume înainte ca să fie dată Legea lui Israel, însă păcatul nu este ţinut în seamă până nu este o lege. Totuşi, moartea a domnit de la Adam până la Moise, „…chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam”. Adam a fost asemănător Celui ce trebuia să vină (Romani 5:15-19).

  1. CUM A ISPITIT DIAVOLUL PE EVA
  1. Diavolul a făcut ca ceea ce constituia păcat, să apară ca avantaj pentru trup. Eva a văzut că pomul era bun de mâncat (Geneza 3:6a).
  1. Diavolul a făcut ca ceea ce constituia păcat, să apară ca avantaj pentru minte. Eva a văzut că pomul era plăcut de privit şi de dorit să deschidă mintea cuiva (Geneza 3:6b). Mintea Evei a fost ispitită, fiindcă ea a gândit că fructul o va face înţeleaptă (Geneza 3:6c).
  1. Diavolul a făcut ca ceea ce constituia păcat, păcatul, să apară ca avantaj pentru duh. Adam şi Eva aveau părtăşie cu Dumnezeu în duhul lor. Diavolul a ispitit-o pe Eva în duhul ei, promiţându-i mai mult, asigurând-o că fructul pomului îi va face pe oameni asemenea lui Dumnezeu, cunoscând binele şi răul (Geneza 3:5).

În acest fel Eva a fost ispitită în trup, suflet şi duh.

  1. PĂCATUL A DETERIORAT DESĂVÂRŞIREA OMULUI ŞI A PÂMÂNTULUI

Din cauza păcatului lui Adam s-au schimbat multe lucruri.

  1. Omul n-a mai avut în continuare părtăşie cu Dumnezeu. Înainte de primul păcat, Adam vorbea cu Dumnezeu şi avea părtăşie cu El. Dar, după primul păcat, Adam şi Eva s-au ascuns de Dumnezeu. Ei au conştientizat că Dumnezeu nu-Şi mai găseşte plăcerea în ei, pentru că n-au ascultat de porunca Lui. S-au ruşinat din cauza păcatului lor. Propria lor inimă le spunea că sunt vinovaţi (Geneza 3:8-11; 22-24).
  1. Omul nu a mai fost în continuare fără păcat şi fără vină. Moartea a intrat în lume din cauza păcatului lui Adam (Romani 5:12).
  1. Moartea a început să se manifeste şi în ce priveşte trupul omenesc. Dumnezeu a avertizat pe om că urmarea păcatului este moartea (Geneza 3:19). 1 Corinteni 15:22 ne învaţă că bolile în trup şi moartea fac parte din pedeapsa pentru păcat (Geneza 2:17; 3:19; Iov 2:6-7; Romani 6:23; 2 Timotei 1:10).
  1. Chiar şi pământul s-a schimbat, din cauza păcatului lui Adam. Dumnezeu a permis ca pământul să producă spini şi pălămidă şi omul astăzi nu le mai poate stârpi. Când Isus Cristos va reveni ca Domnitor, pământul se va preface din nou în ceea ce a fost la început când Dumnezeu a făcut această planetă (Geneza 3:17-19; Romani 8:20-22).
  1. Din cauza primului păcat, Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădina Edenului şi omul a trebuit să înceapă munca pământului pentru a-şi întreţine viaţa trupului (Geneza 3:23-24).
  1. TOŢI OAMENII AU DEVENIT PĂCĂTOŞI
  1. Toţi oamenii, de pretutindeni, sunt păcătoşi înaintea lui Dumnezeu. Romani 3:9-11 spune: „Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu” (Psalmul 14:2; Romani 5:12; 3:19b; Galateni 3:10; Efeseni 2:3).
  1. Oamenii sunt sub puterea păcatului şi a diavolului. Efeseni 2:3 spune: “Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi” (Romani 7; Ioan 8:31-36).
  1. MOARTEA ESTE CONSECINŢA PĂCATULUI

În Geneza 2:17b este scris: „…căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit”. Adam a mâncat din fructul acelui pom şi păcatul a intrat în lume iar moartea a trecut asupra tuturor oamenilor. În Romani 5:12 este scris: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit..”. Sunt trei feluri de moarte. Biblia vorbeşte despre toate trei şi este important a înţelege deosebirea dintre ele.

  1. Moartea trupului este atunci când se opreşte inima şi respiraţia trupului. Trupul nu mai are viaţă. În 2 Petru 1:14 este scris: „Căci ştiu că dezbrăcarea de trupul meu va veni dintr-o dată” (2 Corinteni 5:1-5).
  1. Moartea care desparte duhul de Dumnezeu vine din cauza păcatului făcut de Adam. În continuare, Adam n-a mai fost în stare să vorbească şi să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Fiindcă toţi oamenii sunt copii ai lui Adam, toţi sunt născuţi cu duhul despărţit de Dumnezeu şi rămân în acest fel până când sunt mântuiţi (Romani 5:12-19). Omul poate avea o viaţă nouă, o părtăşie nouă şi posibilitatea de a vorbi cu Dumnezeu, prin Isus Cristos. Atunci, duhul său nu mai este despărţit de Dumnezeu.
  1. Moartea veşnică, înseamnă a fi despărţit de Dumnezeu pentru totdeauna. Ea nu distruge persoana, dar o desparte pentru totdeauna de Dumnezeu şi omul este conştient totdeauna de aceasta. Această moarte este pentru cei care refuză până la sfârşitul vieţii să creadă şi să-şi pună nădejdea în Isus Cristos (Apocalipsa 20:6,14,15). Căci cine nu are numele scris în cartea vieţii, va fi aruncat pentru totdeauna în iazul de foc. Cine are numele scris în cartea vieţii, va avea viaţă veşnică. Luca 16:19-31 ne învaţă că atunci când omul moare, sufletul şi duhul sunt despărţite de trup. Lazăr a murit. Duhul său n-a mai fost în trupul lui. Dar datorită credinţei sale în Dumnezeu din timpul vieţii pe pământ, după moarte a continuat să fie cu Dumnezeu. Pe bogat nu l-a interesat să creadă în Dumnezeu şi nu şi-a pus încrederea în El nici măcar înainte de a muri, aşa că duhul acestuia a fost despărţit de Dumnezeu pentru totdeauna.

PARTEA 7

ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA PĂCAT

(Doctrina despre păcat)

CAPITOLUL 42

CE ESTE PĂCATUL

  1. CE SPUNE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU DESPRE PĂCAT

Păcatul este:

  1. A săvârşi orice nu este bine. Aceasta înseamnă atât dorinţa omului de a păcătui cât şi acţiunile sale păcătoase. În 1 Ioan 5:17 se spune: „Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat, care nu duce la moarte”.
  1. A nu te supune Legii lui Dumnezeu. În 1 Ioan 3:4a se spune: „Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege”.
  1. A nu face ceea ce trebuie făcut. În Iacov 4:17 se spune: „Deci, cine ştie să facă binele şi nu-l face, săvârşeşte un păcat!”
  1. A nu crede sau a nu te încrede în Cristos. În Ioan 16:8-9 se spune: „Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine”.
  1. SCRIERILE SFINTE NE SPUN CE ESTE PĂCATUL PRIN CUVINTELE FOLOSITE PENTRU „PĂCAT”

În Vechiul Testament sunt folosite trei cuvinte pentru „păcat”.

  1. Păcatul. Cuvântul acesta însemnează ceva ce nu este în ordine. De asemenea, însemnează ceva care nu a atins scopul. Are înţelesul de ceva ce este mai puţin decât dacă ar fi în toată plinătatea sau complet. Nu însemnează neapărat a face efectiv un păcat ci se referă chiar şi la gândurile şi la planurile minţii noastre păcătoase, la dispoziţia inimii noastre.
  1. Încălcare. Cuvântul acesta înseamnă de fapt răscoală împotriva cuiva şi nesupunere faţă de cel ce îţi este stăpân (Deuteronom 9:12; Psalmul 51:2-3).
  1. Inechitate. Cuvântul acesta înseamnă nedreptate. Nu se referă atât de mult la a face efectiv o faptă, cât de mult se referă la modul în care lumea este păcătoasă în inima ei (Geneza 6:5; Psalmul 32:5)

În Noul Testament sunt folosite patru cuvinte, pentru păcat.

  1. Păcat. Cuvântul acesta înseamnă acelaşi lucru în Noul Testament ca şi în Vechiul Testament. El este folosit de 174 de ori în Noul Testament şi înseamnă acelaşi lucru, care cuprinde două aspecte: actul în sine de a păcătui precum şi felul în care lumea păcătuieşte în inima ei.
  1. Încălcare. Aceasta înseamnă că nu faci ceea ce ţi s-a spus că trebuie făcut sau că nu te supui lui Dumnezeu şi legilor Sale (1 Timotei 2:14).
  1. Greşeală. Aceasta înseamnă să cazi în loc să rezişti sau a nu fi în stare să faci ceea ce este ştiut că este drept şi ar trebui făcut (Galateni 6:1; Iacov 4:17).
  1. Eroare. Aceasta înseamnă a nu şti ceea ce ar fi trebuit şi ar fi fost de învăţat sau de ştiut.
  1. CUM ESTE PĂCATUL

Păcatul este ca un cancer. Firea noastră veche, păcătoasă, ne face să păcătuim. De câte ori cineva îşi satisface firea veche, de atâtea ori se amplifică posibilităţile de păcătuire, în viaţa sa. Când o persoană este prinsă de cancer, dacă nu se iau măsuri, cancerul se întinde şi cuprinde întregul corp. Cancerul aduce moartea, în acelaşi fel, dacă nu se iau măsuri în ceea ce priveşte păcatul, acesta se întinde. Astfel că persoana respectivă va avea parte de o moarte veşnică (Romani 6:23; Iacov 1:14-15).

  1. EXISTĂ O DIFERENŢĂ ÎNTRE PUTEREA PĂCATULUI ŞI PĂCAT

De cele mai multe ori ne gândim la păcate ca: furtul, minciuna, mânia şi alte lucruri de felul acesta, care cu siguranţă că sunt păcate. Dar puterea păcatului este ceea ce face pe o persoană să dorească să facă astfel de lucruri. Manifestarea forţei păcatului face să doreşti sau să ai plăcerea şi dorinţa să faci ceea ce este rău. Un om nu este un păcătos pentru că păcătuieşte, el păcătuieşte pentru că este un păcătos. Este uşor să păcătuieşti, pentru că omul a fost născut cu dorinţa de a păcătui. Este o putere negativă deosebită care lucrează în el slăbiciunea, iar el de unul singur, nu poate face absolut nimic s-o biruiască.

Când cineva fură de la altcineva, el face un lucru rău împotriva celuilalt. Este un păcat. Dar motivul pentru care a furat a fost din cauza puterii păcatului în viaţa sa. El nu numai că a făcut un lucru rău împotriva semenului său, dar el a păcătuit împotriva lui Dumnezeu făcând ceea ce Dumnezeu a spus că nu trebuie făcut.

Cineva ar putea să gândească că un păcat este păcat numai dacă este descoperit. Dar de fapt, a fost păcat în momentul în care hoţul s-a gândit pentru prima dată la lucrul acesta.

Când un suflet primeşte mântuirea, el este scăpat de puterea păcatului. Forţei care îl făcea să dorească răul nu i se mai permite să lucreze în el. Poate că cineva simte nevoia să fie mântuit din cauza unui păcat pe care l-a comis. Se poate să-i pară rău şi să se roage să fie iertat, dar el va face asta numai din cauza acelui păcat comis. Ori el trebuie să înţeleagă că este absolut necesar să ceară lui Dumnezeu prin rugăciune ca puterea păcatului să fie nimicită din viaţa lui. Să intervină o eliberare de păcat. Dacă acest lucru nu are loc, el se va găsi din nou, foarte curând, făcând acelaşi păcat, la fel ca şi altele. El trebuie să înţeleagă că trebuie salvat de miezul problemei păcatului.

CAPITOLUL 43

ORIGINEA ŞI LOCUL PĂCATULUI

  1. ORIGINEA PĂCATULUI
  1. Biblia spune că păcatul a intrat în lume prin diavol, care este căpetenia îngerilor răzvrătiţi (Isaia 14:12-17, Apocalipsa 12:7-9) Diavolul se mai numeşte şi Lucifer. El a fost un înger deosebit având locul în cer, plin de strălucire. Dar, s-a îngâmfat şi a vrut să fie ca Dumnezeu şi a dorit să stea pe scaunul Lui de domnie. Lucifer a păcătuit vrând să-şi împlinească voia sa personală şi nesocotind pentru aceasta ordinea şi hotărârea lui Dumnezeu în ce priveşte ierarhiile cereşti. De cinci ori în textul din Isaia cap. 14, Lucifer este arătat ca exprimându-şi voinţa lui. El spune: „…mă voi sui…, …îmi voi ridica…, …voi şedea…, …mă voi sui pe vârful norilor…, …voi fi ca cel Prea înalt”. Biblia nu ne explică cum s-a născut această dorinţă în Lucifer, arătându-ne doar că acesta a vrut să fie ca Dumnezeu. Urmarea a fost pedepsirea lui prin izgonire din cer. În Ezechiel 28:15:17 se spune: „Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor”. Dumnezeu a mai spus că diavolul va fi aruncat în iazul de foc, unde va fi chinuit în veci de veci.

Apocalipsa 12:9 spune că balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, a fost aruncat pe pământ împreună cu îngerii lui. Domnul Isus a spus că diavolul este tatăl minciunii. Diavolul a adus păcatul în lume (Geneza 3:1-7, Ioan 8:44, 1 Ioan 3:8)

  1. LOCUL PĂCATULUI
  1. În cer. Păcatul s-a născut întâi în cer prin răzvrătirea lui Lucifer şi a îngerilor săi. Cerul a trebuit să fie curăţit de păcat şi aceasta s-a făcut prin jertfa Domnului Isus Cristos şi prin vărsarea sângelui Său (Evrei 9:23-24). Diavolul împreună cu îngerii săi duc o luptă actuală împotriva credincioşilor lui Dumnezeu, în Efeseni 6:11-12 se spune: “Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti”. Va fi însă o zi când diavolul nu se va mai putea sui în locurile cereşti (Apocalipsa 12:7-12).
  1. Pe pământ. Păcatul stăpâneşte pe pământ datorită lui Adam şi Eva care au păcătuit.
  1. Pământul este blestemat din pricina păcatului şi oamenii se luptă cu spinii şi cu buruienile (Geneza 3:17-18).
  1. Oamenii şi animalele suportă suferinţe şi se luptă unele cu altele (Geneza 9:3). În ziua când va fi un cer nou şi un pământ nou, toate suferinţele vor înceta, totul va deveni desăvârşit (Isaia 11:6-9, Romani 8:19-23, Apocalipsa 21:1-5)
  1. În om. Păcatul este endemic în toată structura umană, înainte de a păcătui Adam, omul era în legătură directă cu Dumnezeu. După păcătuire omul şi-a schimbat relaţiile cu:
  1. Dumnezeu. Omul a pierdut privilegiul de a mai avea părtăşie cu Dumnezeu (Ioan 3:3; 1 Corinteni 2:14; Efeseni 4:18)
  1. Legile lui Dumnezeu. Sufletul păcătos al omului a început să fie condus de legea păcatului şi a morţii în locul legilor lui Dumnezeu (Geneza 6:5-12; 8:21; Psalmul 94:11; Ieremia 17:9; Romani 1:19-31; 7:18; 8:7-8).
  1. Oamenii. Omul şi-a pervertit sentimentele pentru semeni (Geneza 4; Tit 3:3).
  1. Păcatul a cuprins în totalitate pe om – duh, suflet şi trup.
  1. Prin păcat, duhul omului a murit, adică s-a despărţit de Dumnezeu. În Efeseni 4:18 se spune că mintea omului este întunecată şi este străină de viaţa lui Dumnezeu din pricina neştiinţei în care se află şi din pricina împietririi inimii. Păcatul l-a dus pe om în starea de jos, căutând să-şi placă lui însuşi. În 1 Corinteni 2:14 se spune: „Dar omul firesc nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte”. Omul trebuie să se nască din nou pentru a putea înţelege lucrurile lui Dumnezeu.
  1. Sufletul omului a fost afectat de păcat. Omul a devenit nesincer (Ieremia 17:9). Gândirea omului a devenit păcătoasă (Geneza 6:6, 12 8:21, Psalmul 94:11, Romani 1:19-31). Mintea păcătoasă a omului se împotriveşte lui Dumnezeu (Romani 8:7-8). Omul găseşte satisfacţie în a păcătui (1 Petru4:3, Romani 13:13, 2 Timotei 1:5)
  1. Trupul omului a fost supus slăbiciunilor şi morţii datorită păcatului, dar prin naşterea din nou, prin Duhul, poate ajunge la viaţa veşnică (Romani 8:12-13).
  1. LUCRURI CARE PUN ÎN EVIDENŢĂ PĂCATUL
  1. Cuvântul lui Dumnezeu spune adevărul despre păcat.

Romani 3:23 spune că toţi – oamenii – au păcătuit

Galateni 3:22: spune că toţi oamenii sunt sub păcat

Ioan 1:29: vorbeşte despre păcatul lumii.

(1 Împăraţi 8:46; Psalm 143:2; Proverbe 20:9; Eclesiastul 7:20).

  1. Cuvântul lui Dumnezeu ne înfăţişează omul cuprins în întregime de păcat.

Capul – Isaia 1:5 – „Tot capul este bolnav…”

Ochii – 2 Petru 2:14 – „Le scapără ochii de preacurvie…”

Gura – Romani 3:14 – „…gura le este plină de blestem…”

Buzele – Romani 3:13 – „…sub buze au venin…”

Limba – Romani 3:13 – „…se slujesc de limbile lor ca să înşele…”

Gâtul – Ieremia 19:15 – „…şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte cuvintele Mele”.

Urechile – 2 Timotei 4:34 – „…îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute… îşi vor întoarce urechea de la adevăr.”..

Mâinile – Isaia 1:15 – „…căci mâinile vă sunt pline de sânge…”

Picioarele – Proverbe 1:16 – „Căci picioarele lor aleargă la rău…”

De la cap la picioare – Isaia 1:6 – „Din tălpi până-n creştet, nimic nu e sănătos…”

Oasele – Habacuc 3:16 – „…îmi intră putrezirea în oase…”

Mintea – Romani 1:28 – „…Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate…”

Gândurile – Geneza 6:5 – „…toate întocmirile gândurilor… îndreptate numai spre rău…”

C . Pământul mărturiseşte despre păcat. Romani 8:22 – „…toată firea suspină şi sufere durerile naşterii”.

  1. Legea lui Dumnezeu mărturiseşte despre păcat. Legea arată cât de păcătos este omul (Romani 3:20). Chiar şi apostolul Pavel credea că este neprihănit până ce a privit în oglinda Legii lui Dumnezeu (Romani 7:7-8).
  1. Ceea ce observă oamenii în propria lor viaţă, dovedeşte adevărul cu privire la păcat.

Moise, David, Petru şi Ioan, au văzut în propriile lor vieţi puterea păcatului. În 1 Ioan 1:8 se spune: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi”. Realitatea păcatului se poate vedea şi în legile făcute de oameni. Din cauza păcatului omul trebuie să facă atâtea legi. Formele de închinăciune păgâne, arată că din cauza păcatului omul încearcă să facă ceva pentru a-l acoperi.

  1. Oamenii mărturisesc despre păcat.
  1. Oamenii lui Dumnezeu vorbesc despre păcat. Isaia 6:5: „…Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate…”. Pavel spune: „…Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1:15).
  1. Cei păcătoşi mărturisesc despre păcat. Faraon a spus: „De data aceasta am păcătuit…” (Exod. 9:27). Acan a răspuns: „Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului…” (Iosua 7:20). Balaam a zis: „Am păcătuit căci nu ştiam…” (Numeri 22:34). Tot aşa Iuda s-a întors returnând banii pentru care-L vânduse pe Isus, zicând: „Am păcătuit…” (Matei 27:4).

Toţi oamenii ştiu că sunt păcătoşi dar nu vor să recunoască aceasta. Unii caută să scape de răspundere spunând că nu există păcat. Alţii se străduiesc să uite că sunt păcătoşi, să denumească păcatul doar un obicei rău sau greşeală, dar acestea nu schimbă adevărul despre păcat.

CAPITOLUL 44

CONSECINŢELE PĂCATULUI

  1. URMĂRILE PĂCATULUI
  1. De îndată ce Adam şi Eva au păcătuit, a urmat schimbarea unor lucruri. Mai înainte erau goi şi nu simţeau ruşine dar după păcat au cunoscut simţământul goliciunii şi al ruşinii (Geneza 3:7-10).
  1. Înainte de păcătuire stăteau de vorbă cu Dumnezeu şi nu le era frică de El. După ce au păcătuit le-a fost frică de Dumnezeu şi n-au mai fost în stare să stea înaintea Lui, de aceea s-au ascuns (Geneza 3:10).
  1. Înainte de a păcătui, locul lor era în rai, o grădină frumoasă plină de vegetaţie, omul având autoritate asupra tuturor animalelor, care, ascultau de el. După ce au păcătuit, Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădină (Geneza 3:23-24). Buruienile, spinii şi mărăcinii au năpădit pământul, omul trebuind să-l muncească cu trudă şi sudoare pentru a-şi agonisi hrana, pierzând în acelaşi timp autoritatea asupra animalelor (Geneza 3:17-19).
  1. Din cauza păcatului său, Eva a avut de suferit (Geneza 3:16). Naşterea avea să fie însoţită de suferinţă şi durere, iar bărbatul avea să stăpânească peste ea.
  1. Şarpele care a înşelat pe Eva, a fost şi el pedepsit, fiind blestemat între animale să se târască pe pământ şi să mănânce ţărână.
  1. Din pricina păcatului primilor oameni, toţi urmaşii lor până astăzi, suportă suferinţe. Trupul, sufletul şi duhul omului s-au schimbat faţă de felul cum erau când le-a creat Dumnezeu. Duhul care mai înainte L-a cunoscut pe Dumnezeu în lumină, a ajuns în întunecime (Efeseni 4:18). Oamenii au devenit străini faţă de Dumnezeu. Sufletul şi-a pierdut dispoziţia de a mai vrea să facă voia lui Dumnezeu (Efeseni 4:19; Psalmul 14:2-3). Trupul, care fusese făcut perfect suportă de aici mai departe îmbolnăviri, dureri, şi în cele din urmă moarte (Romani 5:12, 18; 8:6, 22).
  1. PLATA PĂCATULUI ESTE MOARTEA
  1. Pedeapsa este ceea ce primeşte cineva care face răul. Pedeapsa pentru păcat, care este călcarea Legii lui Dumnezeu, este durerea şi suferinţa. Pedeapsa aceasta vine deoarece Dumnezeu în dreptatea Sa nu poate lăsa nepedepsit păcatul şi fărădelegea (Apocalipsa 19:1-2).
  1. Felurile de pedeapsă. În Sfintele Scripturi nu există decât un singur cuvânt cu privire la felurile de pedeapsă pentru păcat. El se numeşte moarte. Sunt trei feluri de moarte despre care vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu:
  1. Moartea fizică. Aceasta este despărţirea duhului de trup, când trupul nu mai are suflare sau viaţă în el (Geneza 3:19; Numeri 16:29; 27:3; Psalmul 90:7-11, Isaia 38:17-18)
  1. Moartea spirituală, care este despărţirea duhului de Dumnezeu. Pedeapsa dată omului în Eden a fost în primul rând o despărţire a duhului omului de Duhul lui Dumnezeu (Efeseni 2:1-5). Prin această moarte, omul pierde legătura cu Dumnezeu (Ioan 8:51)
  1. Moartea veşnică. – Este moartea care desparte pe păcătos de Dumnezeu pentru totdeauna, o pedeapsă veşnică (Matei 10:28; 25:41; Evrei 10:31; Apocalipsa 14:11; 20:11-15).
  1. Cine primeşte pedeapsa pentru păcat?
  1. Cine păcătuieşte va primi pedeapsa care este hotărâtă în Cuvântul lui Dumnezeu. În Romani 6:23 se spune: „Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos” (Galateni 6:7-8)

Evrei 9:27 spune: „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.

  1. Cristos a primit pedeapsa păcatului în trupul Său pe cruce, iar cei ce cred în jertfa Lui şi îşi predau viaţa Domnului Isus Cristos, vor primi mântuirea şi viaţa veşnică (Romani 5:1-2; Tit 2:11-14).

PARTEA 8

ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA BISERICĂ

(Doctrina despre Biserică)

CAPITOLUL 45

CE ESTE BISERICA

  1. BISERICA ESTE FORMATĂ DIN CREŞTINII DE PRETUTINDENI

Toţi creştinii, din trecut, prezent şi viitor, formează ceea ce se numeşte Biserica. Aceştia sunt cei ale căror păcate au fost iertate şi au fost născuţi din nou prin Duhul Sfânt (Romani 1:6,7; 1 Corinteni 1:2; Galateni 1:13; Efeseni 5:25).

Cuvântul grecesc folosit pentru Biserică are înţelesul de a fi chemat afară pentru o adunare. Este de ajutor a vedea Biserica ca un trup. Isus Cristos este Capul iar toţi creştinii sunt trupul. Isus Cristos este Capul iar toţi creştinii sunt părţi ale trupului (Efeseni 5:23-24, Coloseni 1:18).

  1. BISERICA LOCALĂ ESTE TOTALITATEA CREŞTINILOR DIN ACEA LOCALITATE

În multe locuri din Noul Testament se spune despre o Biserică, ce se închina împreună într-un anume loc, ca de pildă, Biserica din Ierusalim. Apostolul Pavel a înfiinţat multe astfel de Biserici (Galateni 1:1-2; Efeseni 1:1; Filipeni 1:1; Coloseni 1:2).

  1. ASTĂZI, CUVÂNTUL „BISERICĂ” ARE ŞI ALTE TREI ÎNŢELESURI:
  1. Cuvântul „Biserică” poate însemna adunarea celor cu adevărat creştini, dar care fac parte din grupări diferite.
  1. Cuvântul „Biserică” poate însemna grupări (adunări) de persoane care cred şi se închină în acelaşi fel. Aceste grupări sunt cunoscute ca denominaţiuni. Credincioşii acestora ar putea avea multe clădiri de biserici în diferite locuri unde se închină. Dar toţi din fiecare din aceste biserici cred în acelaşi fel despre ceea ce spune Biblia, şi se închină în acelaşi fel.
  1. Cuvântul „Biserică” poate însemna o clădire. Când oamenii vorbesc despre a merge la biserică, ei înţeleg de fapt – în timpurile noastre – clădirea publică anume pentru închinare.
  1. CÂTEVA LUCRURI IMPORTANTE DESPRE BISERICĂ
  1. În Efeseni 4:15-16 se spune că Biserica este o parte a lui Cristos. El este Capul iar Biserica trupul.
  1. În Coloseni 1:18 se spune că Cristos, Capul Bisericii, a înviat din morţi şi niciodată nu mai moare. Noi ştim că dacă Cristos – Capul – este viu în veci, nici Biserica – care este trupul lui Cristos – nu poate niciodată să moară.
  1. În Efeseni 3:20, 21 se spune că Biserica a fost creată pentru a arăta lumii pe Cristos şi strălucirea Lui.
  1. În Efeseni 5:23, 24 se spune că Biserica are menirea de-a asculta şi a duce la îndeplinire planul capului ei, Isus Cristos.

    CAPITOLUL 46

    CONDUCEREA BISERICII

    1. MODALITĂŢI DE CONDUCERE A BISERICII
    1. Conducere prin episcopi
    1. Conducere prin Bătrâni

    Aceasta se poate vedea în Faptele Apostolilor 14:23, şi în Faptele Apostolilor 20:17, 28, Tit 1:5.

    1. LUCRURI COMUNE CE POT FI VĂZUTE ÎN FIECARE FEL DE CONDUCERE A BISERICII
    1. Fiecare Biserică are obligaţia de-a merge la orice mădular al său care a săvârşit ceva rău, în vederea corectării sale. Dacă, acesta nu renunţă la păcatul său, trebuie tratat aşa fel ca Biserica să fie ţinută în curăţie. Matei 18:15-17 spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş” (1 Corinteni 5:1-5; 2 Tesaloniceni 3:6).
    1. Fiecare Biserică trebuie să-şi aleagă şi să hotărască cine să-i fie slujitorii (Faptele Apostolilor 1:26, 6:1-6).

    ORGANIZAREA BISERICII

    Biserica este un grup de creştini care se unesc, pentru a învăţa din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a împărtăşi ceea ce au ei în comun în Dumnezeu, şi pentru a vesti Evanghelia. Biblia învaţă că Bisericile trebuie să aibă conducători.

    1. CONDUCEREA BISERICII NOU TESTAMENTALE ESTE CUNOSCUTĂ CA FIIND COMPUSĂ DIN:
    1. Prezbiterii (bătrânii), sau episcopii (supraveghetorii) Bisericii.

    (1) Ce condiţie trebuie să îndeplinească un prezbiter sau un episcop în Biserică. 1 Timotei 3:1-7 spune: „Adevărat este cuvântul acesta: ‚Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun’. Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului. Trebuie să aibă şi o bună mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului”.

    (2) Care trebuie să fie activitatea unui prezbiter sau episcop în Biserică. Tit 1:5-9 spune: „Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, cari să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe protivnici”.

    CAPITOLUL 47

    ADUNĂRILE BISERICII

    (1) Ce condiţii trebuie să îndeplinească un diacon. 1 Timotei 3:8-13 spune: „Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav: ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat. Trebuiesc cercetaţi întâi, şi numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi. Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Cristos Isus”.

    (2) Care trebuie să fie activitatea unui diacon. Faptele Apostolilor 6:1-6 spune: “În zilele acelea, când s-a înmulţit numărul ucenicilor, evreii cari vorbeau greceşte, cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor, şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi, vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe cari îi vom pune la slujba aceasta. Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului”. Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, cari, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei”.

    1 Corinteni 12:28 zice: „Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi”.

    Creştinii din Biserica primară aveau scop şi activităţi în întrunirile lor

    1. MULŢUMEAU LUI DUMNEZEU ŞI-L LĂUDAU PENTRU CE ESTE EL

    Aceasta se făcea prin cântare şi vorbire. Efeseni 5:19-20 zice: „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos”.

    1. SE RUGAU LUI DUMNEZEU

    Faptele Apostolilor 4:23-24 spune: „După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii. Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!”

    1. VORBEAU CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

    1 Corinteni 14:3-4 zice: „Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere. Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine prooroceşte, zideşte sufleteşte Biserica”.

    1. DISCUTAU DESPRE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

    Faptele Apostolilor 13:27 spune: „Căci locuitorii din Ierusalim şi mai marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele proorocilor, cari se citesc în fiecare Sabat” (Faptele Apostolilor 15:21).

    1. CITEAU SCRISORI CĂTRE BISERICI DIN PARTEA APOSTOLILOR – PAVEL, IACOV, PETRU,IOAN ŞI ALŢII
    1. ADUNAU BANI PENTRU ALŢI CREŞTINI ÎN NEVOIE ŞI AJUTAU ÎN VESTIREA EVANGHELIEI LA ALŢII

    Galateni 2:10 zice: „Ne-au spus numai să ne aducem aminte de cei săraci, şi chiar aşa am şi căutat să fac”. Filipeni 4:16-17 zice: „Căci mi-aţi trimes în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele. Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru” (1 Corinteni 16:1-4).

    1. LUAU CINA DOMNULUI ÎMPREUNĂ.(Vezi capitolul 48).
    1. BOTEZAU NOI CREŞTINI.(Vezi capitolul 48).

    Botezul în Biserica primară avea loc pe baza pocăinţei şi a mărturisirii credinţei în Cristos a celor ce cereau să fie botezaţi. El se făcea de către bătrânii sau conducătorii Bisericii (Faptele Apostolilor 2:38-41; 8:12, 36-38; 9:18; 10:47-48; 16:15,33; 18:8; 19:3-5; 22:16).

    1. Botezul atesta noul creştin ca aparţinând lui Cristos. Romani 6:3 zice: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui?”
    1. Botezul atesta noul creştin că a devenit o parte a Trupului lui Cristos, adevărata Biserică. Galateni 3:27-28 zice: „Toţi cari aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus”.

      CAPITOLUL 48

      BOTEZUL ÎN APĂ ŞI CINA DOMNULUI

      BOTEZUL ÎN APĂ

      Când un credincios se botează, el mărturiseşte lumii că aparţine lui Cristos. Botezul în apă nu este curăţirea de întinăciunile trupeşti, ci doar mărturia unui cuget curat, a unui suflet care a murit şi a înviat împreună cu Cristos. Romani 6:3-5 zice: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui”. Coloseni 2:12 spune: „Fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi” (Faptele Apostolilor 2:41; Galateni 3:27).

      Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că noi trebuie să ne pocăim de păcatele noastre, să ne întoarcem de la ele şi să credem în Isus Cristos ca Mântuitor personal, înainte de-a fi botezaţi. Faptele Apostolilor 2:38 spune: „Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh”. Faptele Apostolilor 2:41a spune: „Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi”. Iar Faptele Apostolilor 8:12b spune: „…au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei”.

      Cristos a poruncit ucenicilor Săi să propovăduiască Evanghelia tuturor neamurilor şi să boteze. Marcu 16:15 spune: „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură”. Matei 28:19 zice: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

      Cuvântul botez înseamnă a cufunda, a acoperi, a pune ceva sub. Faptele Apostolilor 8:38-39 spune: „…S-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut, în timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie” (Matei 3:6; Marcu 1:9, 10; Ioan 3:23).

      Botezul este o imagine a creştinului care a fost îngropat odată cu Cristos şi a înviat odată cu Cristos. El simbolizează că cel botezat a murit faţă de viaţa veche, şi a înviat la o viaţă nouă cu Cristos. Numai o persoană care crede că este mântuită de păcate şi de păcat prin Domni Isus Cristos, poate să fie botezată.

      Botezul trebuie să se administreze atunci când un om mărturiseşte cu vorba şi cu fapta că el s-a întors la Dumnezeu şi cere a fi botezat. Prin botez el devine o parte a Bisericii, în multe ţări un creştin nu este persecutat sau vorbit de rău decât după ce s-a botezat. Atunci familia lui şi cei din jurul său îi fac probleme şi necazuri chiar până a-i lua viaţa.

      CINA DOMNULUI

      Cina Domnului este adesea numită părtăşie la Masa Domnului, şi este un act de închinare iniţiată de Domnul Cristos înainte de-a muri pe cruce. Ea a fost înfăptuită pentru ca ucenicii Lui să-şi amintească ceea ce urma El să facă. Ea arăta că vechiul fel de închinare înceta şi începea un nou fel de închinare.

      Exodul 12 ne spune cum evreilor din robia Egiptului li s-a spus ce trebuiau să facă pentru a ieşi în grabă din Egipt în noaptea aceea. La cina din seara aceea ei trebuiau să facă anumită pregătire pentru a fi gata în orice clipă de plecare. Pentru a-şi salva viaţa întâiului fiu născut din familie, ei trebuiau să junghie un miel şi să pună sângele lui pe uşiorii şi pragul de sus al uşii, pentru ca îngerul morţii să nu nimicească pe întâiul născut al casei aceleia. Evrei 11:28 zice: „Prin credinţă a prăznuit el Pastele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei”. Mai târziu evreilor li s-a spus să-şi aducă aminte despre felul cum i-a ajutat Dumnezeu să iasă din Egipt printr-o sărbătoare specială. Ea se numea Paştele, şi înseamnă că îngerul morţii a trecut pe lângă acea casă fără puterea de a nimici pe întâii născuţi care se aflau în ea.

      Toţi evreii luau parte la această sărbătoare specială pentru a-şi aminti de ieşirea din Egipt. Isus a pregătit această cină şi i-a folosit pentru aceasta pe ucenici (Matei 26:17-30). În versetul 19 se zice: „Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus, şi au pregătit Paştele”. Aceasta a fost ultima lor cină împreună. Pe măsură ce ei treceau prin fiecare parte a acestei cine, le-a arătat cum El sfârşeşte vechiul fel de închinare. Evrei 10:10-12, 14, 18 zice: „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, odată pentru totdeauna. Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu… Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi… Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat” (Evrei 9:14-15).

      După ce Isus S-a ridicat la cer, ucenicii Lui au numit acest act de închinare Cina Domnului.

      1. PĂRŢILE CINEI DOMNULUI
      1. La început se mănâncă pâinea care aduce aminte cum trupul lui Cristos S-a dat pentru toţi. Luca 22:19 spune: „Apoi a luat pâine; şi după ce a mulţămit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o, zicând: ‚Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea’”.
      1. Apoi se ia vinul. Aceasta îl ajută pe creştin să-şi aducă aminte despre sângele lui Cristos care şterge păcatele. Luca 22:20b spune: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi”.
      1. CINE POATE SĂ IA CINA DOMNULUI
      1. Cina Domnului trebuie luată numai de persoanele care pot mărturisi că au fost iertate şi au fost mântuite de păcat. (1 Corinteni 11:24-25).
      1. Există un pericol pentru cineva care ia Cina Domnului dacă duhul lui nu este curat faţă de Domnul. 1 Corinteni 11:29-30 zice: „Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnul. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm”. Lucrul important este să pui totul în rânduială faţă de Domnul şi apoi să te închini Lui.

      Nicăieri nu se spune în Cuvânt că Cina Domnului curăţeşte de păcate pe cei ce participă la ea.

      CAPITOLUL 49

      CUM ÎŞI REZOLVĂ BISERICA PROBLEMELE ŞI TULBURĂRILE

      Biserica poate fi ceea ce ar trebui să fie şi să facă ceea ce ar trebui să facă numai când este curată de păcat, şi când orice creştin din Biserică îşi face partea lui de datorie. Dacă sunt probleme şi necazuri în Biserică, lucrarea acesteia va fi încetinită. Dacă în vieţile creştinilor există păcat, lucrarea Bisericii va fi blocată. Este important ca Biserica să ia măsuri pentru cei care sunt în Biserică dar trăiesc în păcat (1 Corinteni 5:1-5).

      1. CALEA PE CARE TREBUIE AJUTAT SĂ SE RIDICE UN CREŞTIN CARE A CĂZUT ÎN PĂCAT(Matei 18:15-17)
      1. Un credincios trebuie să meargă şi să vorbească cu cel ce a păcătuit.
      1. Dacă nu ascultă de el, trebuie să mai ia cu el doi sau trei martori.
      1. Dacă nu ascultă nici de aceştia, trebuie adus înaintea credincioşilor din Biserică şi spus lor. Când Pavel a arătat lui Petru că acesta a făcut ceva rău, el i-a vorbit înaintea întregii adunări a credincioşilor (Galateni 2:14).
      1. Dacă nu ascultă nici de Biserică, trebuie considerat ca un păgân şi ca un vameş, suspendându-i-se drepturile în Biserică chiar şi cel de apartenenţă (2 Corinteni 2:5-8). Totuşi trebuie păstrată speranţa revenirii în drepturi a acestui suflet, condiţionat de pocăinţa sa şi de cererea lui de iertare.
      1. PROBLEMELE CE SE POT IVI ÎNTR-O BISERICĂ ŞI CALEA DE A LE TRATA
      1. Probleme între două sau mai multe persoane din Biserică (Matei 18:15-17).
      1. Creştinul care trăieşte în păcat (1 Corinteni 5:4, 5, 2 Corinteni 2:6-11; 13:2; 1 Timotei 1:19-20).
      1. Persoană care învaţă pe alţii învăţături mincinoase despre Dumnezeu şi Cuvântul Lui. (Romani 16:17; Galateni 5:10-12; 2 Tesaloniceni 3:6; 1 Timotei 6:3-5; Tit 1:10-11, 13; 3:10; 2 Ioan 1:10-11).
      1. Creştinul ce se ridică împotriva Bisericii şi a tot ce i se spune (2 Tesaloniceni 3:6, 14-15).
      1. Creştinul slab (Romani 14:1-23; 15:1; Galateni 6:7).
      1. Conducătorul de Biserică sau diaconul în păcat (2 Timotei 5:19-20).
      1. Creştinul care se uneşte cu un păcătos (1 Corinteni 7:39; 2 Corinteni 6:14-15).

      Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cum să tratăm problemele şi necazurile din Biserică. O lecţie importantă este în Evrei 12:6 „…Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte”. Atunci când pedepseşte, Biserica trebuie să arate şi multă dragoste.

      CAPITOLUL 50

      LUCRAREA BISERICII

      Biserica nu este doar un grup de oameni ce au ales să se închine împreună, ci se aşteaptă ca ea să facă o lucrare pentru, şi prin Dumnezeu. O astfel de lucrare se poate face numai dacă credincioşii, membrii Bisericii, trăiesc o viaţă sub domnia lui Cristos şi cu un caracter schimbat asemenea Lui.

      Creştinii sunt asemănaţi în Biblie cu:

      1. SAREA PĂMÂNTULUI

      Matei 5:13 spune: „Voi sunteţi sarea pământului”. Sarea se foloseşte în două scopuri:

      1. Pentru a împiedica descompunerea. Aceasta simbolizează viaţa creştinilor care trebuie să trăiască curat, în pace şi să facă pace. Marcu 9:50 spune: „Sarea este bună; dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra, cu ce îi veţi da înapoi puterea aceasta? Să aveţi sare în voi înşivă, şi să trăiţi în pace unii cu alţii”.
      1. Pentru a da un gust bun. Creştinii trebuie să fie o mireasmă şi un ajutor pentru alţii.
      1. LUMINA LUMII

      Matei 5:14, 15 spune: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă”. Biserica trebuie să strălucească în lume. Filipeni 2:15-16 spune: „Ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar”.

      Există două lucrări importante ale Bisericii.

      1. DE-A AJUTA PE ORICE CREŞTIN DIN BISERICĂ SĂ DEVINĂ UN CREŞTIN MATUR
      1. După ce un suflet devine creştin, el trebuie învăţat din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a putea creşte. (2 Timotei 4:2b) 1 Petru 5:1-4 zice: „Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Cristos, şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este supt paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa, care nu se poate vesteji, a slavei. (Coloseni 3:16; Evrei 4:12; 1 Petru 2:2).
      1. Orice creştin trebuie să fie plin de Duhul Sfânt. Efeseni 5:18 spune: „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plin de Duh” (Galateni 5:16).
      1. Darurile Duhului Sfânt sunt date ca să ajute pe creştin (Romani 12: 6-8; 1 Corinteni 12:6-11; Efeseni 2:21-22).

      Creştinul nu trebuie să fie numai un suflet mântuit prin harul lui Dumnezeu. El trebuie să crească şi să înveţe mai mult despre Cristos, care l-a mântuit. El devine Templu al Duhului Sfânt. Efeseni 2:21 spune: “În El toată clădirea bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul”.

      1. VESTIREA EVANGHELIEI (VESTEA BUNĂ) LUI CRISTOS LA ALŢII

      Isus a poruncit ucenicilor Săi să propovăduiască Evanghelia. Marcu 16:15, 16 spune: „Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit”.

      Creştinul nu trebuie să aducă lumea la Cristos ci să ducă pe Cristos la lume. Când Cristos este dus la lume se manifestă lucrarea plină de puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Romani 1:16 spune: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului”.

      În fiecare din cele patru Evanghelii şi Faptele Apostolilor, Isus spune ucenicilor să meargă şi să propovăduiască tuturor Evanghelia. Matei 28:18-20 spune: „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: ‚Toata puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului’“.

      Marcu 16:15-16 spune: „Apoi le-a zis: ‚Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit’”.

      Luca 24:46-48 spune: „Şi le-a zis: ‚Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Cristos, şi să învieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri’”.

      Ioan 20:21 spune: „Isus le-a zis din nou: ‚Pace vouă! Cum M-a trimes pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi’”.

      Faptele Apostolilor 1:8 spune: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului”.

      PARTEA 9

      ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII CU PRIVIRE LA LUCRURILE DE APOI

      (Doctrina despre lucrurile de apoi)

      CAPITOLUL 51

      A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS

      Peste tot în Cuvântul lui Dumnezeu ni se spune că Cristos va veni din nou pe pământ. Înainte să vină Cristos pe pământ pentru prima oară, proorocii au prezis aceste lucruri care au fost scrise în multe din cărţile Vechiului Testament. În primele patru cărţi ale Noului Testament ni se spune cum a venit Cristos pe pământ. S-a întâmplat exact aşa cum au prezis proorocii din Vechiul Testament.

      De asemenea, oamenii lui Dumnezeu au scris despre felul cum va veni Cristos a doua oară pe pământ. Nu există nici un motiv de îndoială referitor la venirea Lui, aşa cum a fost proorocită cu mult timp în urmă.

      1. BIBLIA VORBEŞTE DESPRE CEA DE-A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS

      În Biblie ni se aminteşte de opt ori mai mult despre cea de-a doua venire a lui Cristos decât despre prima Lui venire. De 318 ori în Noul Testament se vorbeşte despre aceasta.

      1. CONDUCĂTORII BISERICII AFIRMĂ CĂ CRISTOS VA REVENI

      Faptele Apostolilor 3:20 spune: „Şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Cristos”. 2 Tesaloniceni 1:7 spune: „Şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui” (Iacov 5:8; 2 Petru 1:16; Ioan 2:28; Iuda 14).

      1. ÎNGERII AU VORBIT DESPRE REVENIREA LUI CRISTOS

      Faptele Apostolilor 1:11 spune: „Şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”.

      1. ISUS A VORBIT DESPRE REÎNTOARCEREA SA

      Matei 24:27 spune: „Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului” (Marcu 13:26; Luca 21:27; Ioan 14:3; 21:22).

      Cea de-a doua venire a lui Cristos va avea loc exact aşa cum este scris. Cristos va reveni ca o persoană care va fi văzută de toţi. Apocalipsa 1:7 spune: „Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi îl va vedea; şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin”.

      Proorocii Vechiului Testament au scris despre prima şi ce de-a doua venire a lui Cristos fără să spună câţi ani le separă. Când un om priveşte la doi munţi din depărtare, el nu observă şi valea dintre ei. Munţii apar ca fiind foarte apropiaţi.

      CEA DE-A DOUA VENIRE A LUI CRISTOS VA AVEA LOC ÎN DOUĂ MOMENTE EVIDENŢIATE DEOSEBIT ÎN TIMP:

      1. VENIREA PENTRU CREDINCIOŞII SĂI – EVENIMENTUL RĂPIRII

      Prima dată, Cristos va veni pentru credincioşi. Atunci El va veni pe nori şi-i va întâlni pe credincioşi în văzduh. Această întâlnire este numită răpirea. 1 Tesaloniceni 4:13-18 spune, „Nu voim fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi ce vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi ce vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte”.

      1. VENIREA ÎMPREUNĂ CU CREDINCIOŞII SĂI PENTRU A ÎMPĂRAŢI PE PĂMÂNT 1000 DE ANI – EVENIMENTUL DESCOPERIRII SALE PENTRU ORICE OM, PENTRU ORICE OCHI

      A doua oară, Cristos va veni cu credincioşii. În timpul acestei veniri, El va coborî pe pământ unde împreună cu Biserica Sa va conduce popoarele. Această venire este numită împărăţia de o mie de ani sau mileniul.

      În Zaharia 14:4 ni se spune: „Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi”.

      VREMEA NECAZULUI CELUI MARE

      1. VOR FI ŞAPTE ANI DE MARI FRĂMÂNTĂRI ŞI DURERI PE PĂMÂNT. ACEASTA VA FI PERIOADA NECAZULUI CELUI MARE

      Bisericile au păreri diferite în ceea ce priveşte timpul când Cristos va reveni pentru a-Şi ridica Biserica de pe pământ.

      1. Unii cred că Cristos va reveni înaintea necazului celui mare
      1. Alţii cred că Cristos va reveni la mijlocul necazului celui mare, adică după trei ani şi jumătate de la începerea acestuia.
      1. Alţii cred că Cristos va reveni după cei şapte ani ai necazului celui mare.

        CAPITOLUL 52

        SEMNELE TIMPURILOR

        Anumite semne arată că întoarcerea lui Cristos este aproape. Luca 21:31 spune: „Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape”. Cuvântul lui Dumnezeu atenţionează oamenii ca ei să nu fie surprinşi (1 Tesaloniceni 5:1-4). Nu este cunoscută ziua şi ora. Numai Dumnezeu ştie aceasta. Matei 24:36 spune: „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”.

        În Matei 24:3-14 sunt date acele semne:

        1. MULŢI OAMENI VOR FOLOSI NUMELE LUI CRISTOS ÎN MOD FALS. Versetul 5 spune: „Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ‚Eu sunt Cristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi”.
        1. VOR AVEA LOC RĂZBOAIE ŞI SE VA VORBI MULT DESPRE RĂZBOAIE. Versetele 6-7 spun: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii”.
        1. VA FI FOAMETE. Versetul 7 spune: „Şi, pe alocurea… va fi foamete”.
        1. PĂMÂNTUL SE VA CUTREMURA ŞI SE VA DESPICA. Versetul 7 spune: „Şi pe alocurea, vor fi cutremure de pământ”.
        1. CREDINCIOŞII VOR FI URÂŢI, CHINUIŢI ŞI OMORÂŢI. Versetul 9 spune: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu”.
        1. MULŢI VOR CĂDEA ŞI SE VOR RĂTĂCI. Versetul 10 spune: „Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii”.
        1. VOR ÎNCEPE SĂ PREDICE MULŢI ÎNVĂŢĂTORI MINCINOŞI. Versetul 11 spune: „Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi”.
        1. DIN CAUZA MULTELOR PĂCATE, OAMENII SE VOR ÎNRĂI. Versetele 12-13 spun: „Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.

        Semnele acestea sunt date şi în alte părţi:

        1. VOR FI MULTE PĂCATE ŞI OAMENII SE VOR ÎNŞELA UNII PE ALŢII

        1 Tesaloniceni 5:3 spune: „Când vor zice: ” Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, şi nu va fi chip de scăpare”.

        1. OAMENII VOR FI EGOIŞTI ŞI LACOMI DE BANI. 2 Timotei 3:2 spune: „Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori”.
        1. COPIII ŞI TINERII NU-ŞI VOR ASCULTA PĂRINŢII. 2 Timotei 3:2 spune: „Căci oamenii vor fi… neascultători de părinţi”.
        1. OAMENII VOR FI NERECUNOSCĂTORI, FĂRĂ EVLAVIE. 2 Timotei 3:2 spune: „Căci oamenii vor fi… nemulţumitori, fără evlavie”.
        1. OAMENII VOR FI INSENSIBILI UNII CU ALŢII. EI VOR IUBI DISTRACŢIILE ÎN LOC SĂ-L IUBEASCĂ PE DUMNEZEU. 2 Timotei 3:3-4 spune: „Fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.
        1. EVANGHELIA LUI CRISTOS VA FI PREDICATĂ ÎN TOATĂ LUMEA. Matei 24:14 spune: „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”.
        1. EVREII SE VOR ÎNTOARCE ÎN ŢARA LOR. Ezechiel 36:24 spune: „Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăşi în ţara voastră”.
        1. EVREII VOR FACE DEŞERTUL SĂ DEVINĂ O GRĂDINĂ. Isaia 35:1 spune: „…pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul”. Exact aşa este statul Israel astăzi, atât de diferit faţă de ceea ce era acum câţiva ani în urmă.
        1. OAMENII VOR VIZITA LOCURI NECUNOSCUTE ŞI ZESTREA LOR DE CUNOŞTINŢE VA FI MAI MARE CA ORICÂND. Daniel 12:4 spune: „…Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte”.

          CAPITOLUL 53

          ANTICRISTUL

          Chiar înaintea întoarcerii lui Cristos şi a Bisericii Sale, pe pământ, falsul Cristos cunoscut sub numele de Anticristul, sau cel fără de lege, va avea putere să conducă întregul pământ. Această perioadă a necazului celui mare va dura şapte ani.

          Va fi perioada cea mai rea şi mai cumplită din istoria lumii. Ea va fi adusă de mulţi falşi Cristoşi. 1 Ioan 2:18 spune: „Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi, că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă”. Lucrurile vor merge tot mai rău pentru că anticristul va controla practic totul.

          1. ANTICRIST VA FI CONDUCĂTORUL TUTUROR RELIGIILOR, GUVERNELOR ŞI FINANŢELOR LUMII

          Apocalipsa 13:7, 15 spune: „I s-a dat să facă război cu sfinţii, şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam”. “I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”.

          Satana va conduce fiara. Apocalipsa 13:2 spune: „Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare”. În 2 Tesaloniceni 2:3, este numit „omul fărădelegii”.

          1. MISIUNEA ANTICRISTULUI VA FI SĂ LUCREZE ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU ŞI A TOT CE ESTE BINE ŞI DREPT

          El însuşi se va proclama Dumnezeu. Va avea putere asupra tuturor naţiunilor pământului.

          1. NIMENI NU ŞTIE CÂND VA FI VĂZUT PENTRU PRIMA DA TA ANTICRISTUL

          După ce Biserica va fi luată la cer şi Duhul Sfânt nu va mai lucra cu oamenii pe pământ, anticristul va începe el lucrarea sa pe pământ (2 Tesaloniceni 2:6-8). Dar tuturor credincioşilor le este dată nădejdea de a-L aştepta pe Cristos, nu pe Anticrist (Luca 21:28, 36).

          1. ANTICRISTULUI I SE VA PERMITE SĂ VINĂ ŞI SĂ PEDEPSEASCĂ PE ACEI CARE S-AU ÎNTORS DE LA CRISTOS ŞI AU PREFERAT SĂ NESOCOTEASCĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

          În 2 Tesaloniceni 2:11-12 se spune: „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi”.

          CAPITOLUL 54

          ÎMPĂRĂŢIA DE 1000 DE ANI

          Cuvântul „mileniu” înseamnă o mie de ani. În primele şapte versete ale Apocalipsei Capitolul 20, expresia „o mie de ani” se foloseşte de şase ori.

          Bisericile sunt împărţite privind opinia a ceea ce ne învaţă Sfintele Scripturi despre perioada de 1000 de ani. În privinţa aceasta există trei păreri diferite:

          1. PREMILENISMUL

          Învăţătura aceasta susţine că Cristos va reveni la începutul perioadei de o mie de ani în care Cristos va domni împreună cu credincioşii guvernând lumea. În primii trei sute de ani, aceasta a fost o învăţătură a Bisericii primare.

          1. AMILENISMUL

          Învăţătura aceasta susţine că Mileniul a început odată cu prima venire a lui Cristos şi trece prin toată perioada Noului Testament până la sfârşitul veacului. Ea susţine că deja creştinii guvernează acum împreună cu Cristos iar cei ce au murit guvernează deja cu El în ceruri.

          1. POSTMILENISMUL

          Susţine că Cristos va reveni pe pământ după ce s-a încheiat perioada de 1000 de ani.

          Două lucruri importante vor avea loc înainte de perioada de 1000 de ani:

          1. BĂTĂLIA DE LA ARMAGHEDON

          Va avea loc un război mondial împotriva lui Dumnezeu şi a evreilor (Apocalipsa 16:12-16). Cristos va avea putere deplină peste toţi cei ce declară război lui Dumnezeu, pentru că El va veni din cer şi va distruge oştirile păcătoase (Psalmul 2; Isaia 29:1-8; Ioel 3:9; Zaharia 14:1-5; 14:12-15; Apocalipsa 19:17-21).

          1. NEAMURILOR VOR FI JUDECATE

          După ce Cristos va câştiga războiul la Armaghedon, El va face judecata neamurilor, naţiunilor lumii (Matei 25:31-46).

          Alte câteva lucruri care se vor întâmpla:

          1. SATANA VA FI LEGAT ŞI ARUNCAT ÎN ADÂNC TIMP DE 1000 DE ANI (Apocalipsa 20:1-3).
          1. CREDINCIOŞII ÎNVIAŢI DIN MORMINTE VOR AVEA TRUPURI PROSLĂVITE ŞI VOR DOMNI CU CRISTOS PE PĂMÂNT (Apocalipsa 20:4).
          1. LUMEA PĂCĂTOASĂ NU VA FI ÎNVIATĂ DIN MORŢI PÂNĂ DUPĂ PERIOADA DE 1000 DE ANI (Apocalipsa 20:5,12).
          1. POPORUL EVREU VA DEVENI PUTEREA CONDUCĂTOARE A LUMII ÎN TIMPUL CELOR 1000 DE ANI (Zaharia 8:23; 14:8,9,16; Romani 11:23-32).

          Perioada de 1000 de ani, şi ce se va întâmpla evreilor şi neamurilor.

          1. CREŞTINII VOR GUVERNA ÎMPREUNĂ CU CRISTOS

          Aceasta înseamnă, de asemenea, că acei ce au suferit pentru Cristos în timpul încercărilor, vor domni împreună cu Cristos. În Apocalipsa 20:4 se spune: „Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţii cu Cristos o mie de ani”.

          1. DUMNEZEU A FĂCUT O PROMISIUNE LUI DAVID, CARE NICIODATĂ NU A FOST ÎNCĂLCATĂ

          Dumnezeu a promis că tronul pe care David a stat să-şi conducă poporul, va fi păstrat pe vecie (2 Samuel 7:11-17; Ieremia 33:17). Când Cristos a venit ca un copil pe pământ, în Betleem, El a avut dreptul să ia acel tron. (Luca 1:32). Când Cristos se va întoarce să guverneze pământul, El va folosi acelaşi tron. (Isaia 9:6-7). Templul lui Dumnezeu construit de fiul lui David, va fi reconstruit (Faptele Apostolilor 15:16). Evreii vor fi un popor respectat şi onorat pe pământ (Zaharia 8:13).

          1. BĂTĂLIA DE LA ARMAGHEDON

          Aceasta va avea loc înainte de perioada de 1000 de ani şi nu va distruge întreaga omenire de pe pământ ci numai ostile participante la acea bătălie. Popoarele din alte părţi ale lumii vor cunoaşte cine este Cristos. În Romani 14:11 se spune: „Fiindcă este scris: ‚Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul, că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu’”. Dacă fiecare genunchi se va pleca înaintea lui Cristos, aceasta nu înseamnă că toate acele popoare îşi vor pune încrederea lor în Cristos. Este una să te închini înaintea Lui şi alta ca cineva să-şi pună încrederea în El. Dacă vreun popor va continua să lupte împotriva lui Dumnezeu şi nu I se va supune, poporul respectiv va fi pedepsit imediat (Zaharia 14:16-19). Un lucru important pentru acel timp va fi o trăire sfântă.

          Motivul perioadei de 1000 de ani.

          1. PERIOADA DE 1000 DE ANI VA FI CÂND DUMNEZEU VA CERCETA PE OM PENTRU ULTIMA OARĂ

          Perioada de 1000 de ani nu este ceea ce aşteaptă creştinii. Ei privesc înainte spre Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim (Apocalipsa 21:9-22). Această perioadă de 1000 de ani va fi când Dumnezeu va cerceta pe om pentru ultima dată. Totul va fi deosebit de bine atunci, pentru că Satana va fi legat şi nu va mai sta în cale, iar Cristos va domni.

          1. PERIOADA DE 1000 DE ANI VA FI UN TIMP SPECIAL PENTRU EVREI

          Mica în 4:6-7 spune: “În ziua aceea, zice Domnul, voi aduna pe cei şchiopi, voi strânge grămadă pe cei izgoniţi, şi pe aceia pe cari-i chinuisem. Din cei şchiopi voi face o rămăşiţă, din cei ce erau risipiţi, un neam puternic; şi Domnul va împăraţi peste ei, pe muntele Sionului, de acum şi până-n veac”. Atunci va fi pace pe tot pământul (Isaia 2:2-4; Mica 4:3-4). Atunci vor fi suficienţi bani, mâncare sau orice alte lucruri (Isaia 35). Toate animalele se vor împăca bine împreună (Isaia 11:6-9). Cristos va domni cu înţelepciune peste toate lucrurile. Orice va face şi va spune El va fi corect (Isaia 11:1-4).

          După 1000 de ani, Satana va fi dezlegat pentru o vreme. El va umbla pe tot pământul încercând să înşele popoarele. Multă lume îl va crede şi-l va urma. Curând după aceasta, el va fi aruncat în iazul de foc (Apocalipsa 20:10). Pământul şi cerurile vor trece, în Apocalipsa 20:11, se spune: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”. Aceasta este, fără îndoială, ceea ce Petru a descris în 2 Petru 3:7-10. Apoi scaunul de domnie mare şi alb unde este aşezat Dumnezeu va fi văzut, şi tuturor celor care niciodată nu şi-au pus nădejdea în Cristos li se va comunica sentinţa judecăţii (Apocalipsa 20:11-15). Cel ce va sta pe scaunul alb de domnie va fi Isus Cristos (Ioan 5:22; Faptele Apostolilor 17:31).

          CAPITOLUL 55

          ÎNVIEREA MORŢILOR

          1. PERIOADA DE 1000 DE ANI NU VA ÎNSEMNA SFÂRŞITUL LUMII

          Înainte de sfârşitul lumii se vor întâmpla alte lucruri:

          1. Creştinii vor învia din morţi când Cristos va veni să răpească în slavă pe aceia care au crezut în El. În 1 Corinteni 15:22-23, se spune: „Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Cristos; dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos este Cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos” (1 Tesaloniceni 4:14-17). Aceasta va fi înainte de perioada de 1000 de ani şi este numită „Prima înviere”. În Apocalipsa 20:6, se spune: „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere. Asupra lor, a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor împăraţi cu El o mie de ani”.
          1. Toţi acei ce n-au crezut în Cristos, vor fi înviaţi din mormintele lor după ce s-a terminat perioada de 1000 de ani. În Apocalipsa 20:12-13, se spune: „Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de Domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă şi o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. Marea a dat înapoi pe morţii ce erau în ea; Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii cari erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui”.
          1. CREŞTINUII VOR STA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU ÎNAINTE DE PERIOADA DE 1000 DE ANI. ACEST LUCRU ESTE CUNOSCUT CA EVENIMENTUL ÎNFĂŢIŞĂRII ÎNAINTEA SCAUNULUI DE JUDECATĂ A LUI CRISTOS

          Creştinii nu vor fi judecaţi, deoarece Dumnezeu a pedepsit vinovăţia lor în judecata administrată Fiului Său, Isus Cristos, pe cruce. Ioan 5:24 spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimes, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă”. Problema păcatelor lui a fost rezolvată la cruce şi crezând în ceea ce s-a făcut acolo, creştinul este liber de pedeapsă şi păcat. Totuşi, toţi creştinii vor trebui să stea înaintea lui Cristos. În 2 Corinteni 5:10, se spune: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup”. Acest lucru va avea loc când Biserica va fi răpită ca să întâlnească pe Domnul în văzduh. Motivul pentru care creştinii trebuie să stea înaintea lui Cristos, este ca Dumnezeu să facă cunoscut lucrarea lor pentru Domnul şi Mântuitorul lor (Matei 25:14-30; Luca 19:11-27).

          Munca fiecărui creştin va fi încercată prin foc. Parte din această muncă va fi doar cenuşă, pentru că faptele au fost doar lemn, fin şi iarbă. Alte lucrări vor rezista testului şi va ieşi la iveală aurul, argintul şi pietrele nestemate, mult mai valoroase decât banii. Credincioşii a căror fapte nu s-au dovedit a fi de nici o valoare, vor fi salvaţi ca prin foc. În 1 Corinteni 3:12-15, se spune: „Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie, aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea va rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc”. Acesta va fi momentul când creştinul va primi plata pentru faptele lui.

          În Apocalipsa 11:18b se spune: „…a venit vremea să judeci pe cei morţi, să răsplăteşti pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul”. În Apocalipsa 20:8-9b se spune: „…ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Şi ei s-au suit pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit!”

          1. PĂCĂTOŞII VOR STA ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU DUPĂ PERIOADA DE 1000 DE ANI. ACEASTA ESTE CUNOSCUTĂ CA FIIND ULTIMA JUDECATĂ ÎNAINTEA TRONULUI LUI DUMNEZEU

          Necreştinilor li se va comunica vinovăţia pentru care numele lor nu este scris în cartea vieţii. În Ioan 16:4, Isus spunea: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu poate să vină la Tatăl decât prin Mine” (Faptele Apostolilor 4:12; 1 Ioan 5:12).

          Toţi cei osândiţi vor suferi pentru totdeauna pedeapsa lor pentru păcat. Suferinţele nu vor avea niciodată un sfârşit (Matei 25:46; Marcu 9:43; 48; Apocalipsa 14:9-11).

          Locul acelei suferinţe veşnice este numit iazul de foc (Apocalipsa 19:20; 20:10;15).

          Trebuie amintit că iazul de foc a fost pregătit pentru diavolul şi îngerii lui şi nu pentru om (Matei 25:41). Dar acei ce continuă să persevereze pe calea păcatului, vor trebui să sufere aceeaşi pedeapsă ca şi diavolul cu îngerii lui.

          Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie salvaţi de pedeapsa păcatului. El spune în Apocalipsa 22:17b: „Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Şi în 2 Petru 3:9b, el spune: „…şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă”. În 2 Corinteni 6:2b se spune: „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (Isaia 49:8).

          CAPITOLUL 56

          UN CER NOU ŞI UN PĂMÂNT NOU

          După ce cerurile şi pământul vor distruse de foc (2 Petru 3:10), vor fi ceruri noi şi un pământ nou (2 Petru 3:13). Aceasta va fi numită Cetatea Sfântă sau Noul Ierusalim.

          Va fi un loc cu mult mai bun decât îşi poate imagina cineva. Acolo va fi numai ce este bine şi drept. Acolo nu va mai fi moarte, necazuri, lacrimi sau durere. Toţi se vor închina lui Dumnezeu. Acolo nu va mai fi noapte. Va fi noua locuinţă a tuturor celor ce au crezut şi s-au încrezut în Cristos a celor care au fost salvaţi de pedeapsa pentru păcatele lor (Apocalipsa 22:20).

 

BISERICA SAU ADUNAREA

Schiţă a istoriei ei timp de aproape douăzeci de secole

Partea cea mai mare a acestei schiţe istorice a Bisericii (volumele I şi II) a fost scrisă de Adrien Ladrierre. Volumul III, începând cu Reforma, este lucrarea lui Eduard Recordon şi a lui Philippe Tapernoux.


http://theophilos-carti.blogspot.com/2014/07/americanizarea-crestinismului-cuprins.html

 

Oare chiar se poate spune că toate religiile din lume sunt la fel?

Vei putea citi mai jos o analiză a hinduismului, a budismului, a islamismului, a creştinismului şi a mişcării New Age.

De Marilyn Adamson

Noi, oamenii, avem toţi avem ceva în comun: vrem să reuşim în viaţă, să avem cât de cât impresia că am făcut ceea ce trebuia. Iar dacă alţii consideră că ştiu cum se poate da sens vieţii… că ştiu cum te poţi simţi împlinit… nu-i aşa că merită măcar să vezi despre ce vorbesc? De aceea vrem să vedem ce se poate spune despre cele mai răspândite religii ale lumii… Oare pot aduce mai multă stabilitate în viaţa noastră şi îi pot da o mai mare importanţă?

Ai acum ocazia de a cerceta sistemele religioase majore din lume: hinduismul, New Age, budismul, islamismul şi creştinismul.* Le voi descrie pe scurt pe fiecare, cu principalele sale caracteristici şi voi arăta totodată ce ne ajută să dobândim fiecare sistem religios în parte. După aceea îţi voi prezenta deosebirile dintre învăţăturile lui Iisus Hristos şi religiile lumii.

*Toate aceste sisteme religioase au şi secte cu convingeri diferite. Descrierea noastră se ocupă de esenţa sistemului respectiv. Am fi putut prezenta şi alte religii majore, precum cea mozaică, dar, pentru a fi concişi, am ales să ne ocupăm doar de acestea.

Hinduismul

HinduismCei mai mulţi hinduşi se închină unei Fiinţe supreme (Brahman), care are reprezentări infinite de zei şi zeiţe. Aceste manifestări diferite iau forma unor idoli, temple, guru, râuri, animale etc.

Hinduşii consideră că poziţia pe care o deţin în această viaţă derivă din faptele lor dintr-o viaţă anterioară. Dacă au avut o comportare rea în acea viaţă, e posibil să aibă parte de mari dificultăţi în viaţa aceasta. De aceea, ţelul hindusului este de a se elibera de legea karmei… de a se elibera de reîncarnările neîncetate.

Există trei modalităti de a pune capăt acestui ciclu de karma: 1. Să se dedice cu râvnă unei zeităţi hinduse; 2. Să dobândească, prin meditaţie, o cunoaştere tot mai mare a lui Brahman (Una)… pentru a-şi da seama că situaţiile din viaţă nu sunt reale, că eul este o iluzie şi că doar Brahman este real; 3. Să se dedice diferitelor ceremonii şi rituri religioase.

În hinduism omul alege singur cum să acţioneze spre a atinge desăvârşirea spirituală. Hinduismul mai oferă şi o posibilă explicaţie pentru suferinţa şi răul care există în lume: omul are parte de suferinţe – fie că este boală, fie foamete, fie o catastrofă naturală – din cauza faptelor sale rele săvârşite de obicei într-o viaţă anterioară. Numai sufletul contează şi acesta va fi eliberat într-o bună zi de ciclul de renaşteri şi îşi va putea găsi liniştea.

New Age

New Age

 

 

New Age crede în dezvoltarea puterii sau divinităţii fiecărui om. Când vorbeşte despre Dumnezeu, adeptul New Age nu vorbeşte despre un Dumnezeu transcendent şi personal, Care a creat universul… ci despre o conştiinţă superioară, prezentă în om. În mişcarea New Age fiecare se consideră Dumnezeu, cosmosul în sine. De fapt, este considerat divin tot ce vede, tot ce aude, tot ce simte şi tot ce îşi închipuie persoana respectivă.

New Age se prezintă ca o mişcare foarte eclectică, care adună la un loc mai multe tradiţii spirituale antice. Recunoaşte mulţi zei şi multe zeiţe, ca în hinduism. Pământul este considerat izvorul întregii spiritualităţi, are o inteligenţă proprie, are emoţii şi… este divin. Chiar şi aşa, eul depăşeşte însă totul. Eul este autorul şi dumnezeul a tot ce există. Realitatea nu există în afara a ceea ce omul consideră a fi realitate.

New Age îi învaţă pe adepţii săi o gamă largă de tehnici psihice, metafizice, spirituale, mistic orientale, cum ar fi: exerciţii de respiraţie, folosirea de mantre, de ritmuri de tobă, meditaţia… toate pentru dezvoltarea propriei divinităţi şi a conştiinţei.

Este considerată iluzie orice experienţă negativă (eşecuri, tristeţe, mânie, egoism, suferinţă). Întrucât omul este suveran asupra propriei vieţi, înseamnă că nimic nu poate fi rău, negativ sau dureros în viaţa sa. În ultimă instanţă, omul se dezvoltă pe plan spiritual până într-acolo încât nu mai există o relitate externă obiectivă; ci omul devine dumnezeu şi îşi creează propria-i realitate.

Budismul

BudismBudiştii nu se închină nici unei zeităţi, dar nici lui Dumnezeu… De multe ori cei care nu cunosc budismul îşi închipuie că budiştii se închină lui Buddha. Însă Buddha (Siddhartha Gautama) nu a susţinut niciodată că ar avea ceva divin. Budiştii consideră că Buddha a ajuns acolo unde se străduiesc şi ei să ajungă: adică la iluminare spirituală şi, odată cu ea, la eliberarea de ciclul continuu de viaţă, moarte, renaştere. Cei mai mulţi budişti cred că omul renaşte de nenumărate ori, ceea ce, în mod inevitabil, aduce şi suferinţă. De aceea budiştii caută să pună capăt acestor renaşteri, mai ales că ei consideră că sunt provocate de poftele, necurăţia şi falsele convingeri ale omului. De aceea ţelul budiştilor este de a-şi curăţa inima şi de a abandona toate dorinţele senzuale şi ataşamentul faţă de propria persoană.

Budiştii se supun unei întregi liste de principii religioase şi se dedică foarte mult meditaţiei. Dar în meditaţia lor nu se roagă unei zeităţi, nici nu-şi concentrează atenţia asupra acelei zeităţi… ci mai degrabă este o autodisciplină. Practicând meditaţia, omul poate ajunge la Nirvana – „stingerea” flăcării dorinţei.

Ceea ce oferă budismul este valabil pentru majoritatea religiilor lumii: disciplină, valori şi un set de principii în funcţie de care oamenii îşi pot trăi viaţa.

Islamismul

IslamMusulmanii cred că există un singur Dumnezeu atotputernic, pe nume Allah, care este transcendent şi infinit superior omenirii. Allah este considerat creatorul universului şi izvorul binelui şi al răului. Totul se întâmplă după cum doreşte Allah. Este un judecător puternic şi sever, care va arăta îndurare faţă de închinătorii Săi în funcţie de faptele lor bune şi de dedicarea religioasă de care dau dovadă. Cei ce se închină lui Allah sunt slujitorii lui Allah.

Deşi musulmanii cinstesc mai mulţi profeţi, totuşi cuvintele lui Mahomed şi stilul său de viaţă reprezintă o poruncă pentru ei. De aceea, pentru a fi musulman, trebuie să îndeplineşti cinci îndatoriri religioase: 1. Să repeţi un crez despre Allah şi Mahomed; 2. Să reciţi anumite rugăciuni în arabă de cinci ori pe zi; 3. Să ajuţi pe cei săraci; 4. O lună pe an să posteşti, să te abţii de la băutură, de la relaţii sexuale şi de la fumat, de la răsăritul soarelui până la apusul lui; 5. O dată în viaţă să te duci în pelerinaj la Mecca şi să te închini la un altar de acolo. Când mor – în funcţie de devotamentul cu care au îndeplinit aceste datorii – musulmanii speră să intre în Paradis, un loc al plăcerilor simţurilor. Dacă nu îşi găsesc locul acolo, atunci vor fi pedepsiţi pentru veşnicie, în iad.

În cazul multor oameni, islamismul se potriveşte cu aşteptările lor în ce priveşte religia şi divinitatea. Islamul îi învaţă pe adepţii săi că există un singur Dumnezeu suprem, care este adorat prin fapte bune şi ritualuri religioase pline de râvnă. Iar omul este recompensat sau pedepsit în funcţie de dedicarea religioasă de care a dat dovadă.

Creştinismul – credinţa în Iisus Hristos

CrestinismCreştinii cred într-un Dumnezeu al dragostei, care S-a descoperit oamenilor şi care poate fi cunoscut în viaţa aceasta. În credinţa în Iisus Hristos, omul nu se concentrează asupra unor ritualuri religioase sau asupra faptelor sale bune, ci asupra relaţiei sale cu Dumnezeu, care îi aduce bucurie şi îl ajută să-L cunoască mai mult pe Dumnezeu.

Creştinul are parte de bucurie şi de o viaţă plină de sens prin credinţa în Iisus Hristos Însuşi, nu doar în învăţăturile Sale. Cât a trăit pe pământul acesta, Iisus nu a spus despre Sine că este un Proroc care le arată oamenilor pe Dumnezeu sau un Învăţător luminat. Ci a susţinut că este Întruparea lui Dumnezeu. A făcut minuni, le-a iertat oamenilor păcatele şi a spus că oricine crede în El va avea viaţă veşnică. Iată una dintre afirmaţiile făcute de El: „Eu sunt Lumina lumii; cine vine după Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”1

Creştinii consideră că Biblia este mesajul scris al lui Dumnezeu către omenire. Biblia este o relatare istorică a vieţii şi a minunilor lui Iisus şi ne dezvăluie totodată personalitatea, dragostea şi adevărul lui Dumnezeu… şi cum pot avea oamenii o relaţie cu El.

Prin orice dificultăţi ar trece creştinul în viaţă, se poate îndrepta încrezător spre Dumnezeul său, Care este înţelept şi puternic şi Care îl iubeşte sincer şi profund. Creştinii cred că Dumnezeu le răspunde la rugăciuni şi că viaţa lor capătă cu adevărat sens atunci când hotărăsc să trăiască pentru a-L onora pe Dumnezeu.

Există vreo deosebire între toate aceste religii?

Descoperim o uimitoare diversitate în sistemele religioase majore şi concepţiile lor despre Dumnezeu:

  • Hinduşii recunosc existenţa a numeroşi zei şi zeiţe.
  • Budiştii spun că nu există nici o divinitate.
  • Adepţii New Age cred despre ei înşişi că sunt Dumnezeu.
  • Musulmanii cred într-un Dumnezeu puternic, dar de necunoscut.
  • Creştinii cred într-un Dumnezeu iubitor şi pe care Îl poţi cunoaşte.

Oare toate religiile se închină aceluiaşi Dumnezeu? Să ne gândim împreună dacă da sau nu. New Age învaţă că fiecare om ar trebuie să ajungă în centrul conştiinţei cosmice. Dar pentru a face aceasta… musulmanii ar trebui să renunţe la Dumnezeul lor unic… hinduşii la numeroasele lor zeităţi… iar budiştii să admită că există totuşi Dumnezeu.

Fiecare dintre religiile mondiale majore (hinduismul, New Age, budismul, islamismul, creştinismul) are ceva aparte. Dar dintre toate acestea, doar una declară că există un Dumnezeu personal, iubitor, care poate fi cunoscut de către oameni în viaţa aceasta. Iisus Hristos a vorbit despre un Dumnezeu care aşteaptă cu plăcere să avem o relaţie cu El şi care vine lângă noi în calitate de Mângâietor, Sfătuitor. Este un Dumnezeu puternic şi ne iubeşte.

În hinduism fiecare om caută pe cont propriu să se elibereze de legea karmei. În New Age fiecare om îşi dezvoltă propria divinitate. În budism fiecare om caută să se elibereze de dorinţe. Iar în islamism fiecare om îndeplineşte legile religioase pentru a intra în Paradis după moarte. Iisus Hristos ne învaţă despre faptul că putem avea o relaţie personală cu un Dumnezeu personal – o relaţie care se continuă în viaţa de apoi.

Poate vreun om să intre în legătură cu Dumnezeu în viaţa aceasta?

Răspunsul este da. Poţi intra în legătură cu El şi, în plus, poţi şti că eşti pe deplin acceptat şi iubit de El.

Multe dintre religiile lumii îl lasă pe om singur, cu strădaniile sale de a atinge desăvârşirea. Buddha, de exemplu, nu a pretins niciodată că nu ar fi păcătuit. Şi Mohamed a recunoscut că are nevoie de iertare. „Oricât de înţelepţi, oricât de înzestraţi, oricât de influenţi ar putea fi alţi profeţi, guru sau învăţători spirituali, ei au avut totuşi prezenţa de spirit de a recunoaşte că sunt la fel de imperfecţi ca noi ceilalţi.”2

Iisus Hristos însă nu a făcut niciodată referire la vreun păcat de-al Său. Dimpotrivă: le-a iertat oamenilor păcatele… şi vrea să le ierte şi pe ale noastre. Toţi suntem conştienţi de greşelile noastre, de acele sfere din viaţa noastră care i-ar putea determina pe alţi oameni să nu ne mai respecte, de acele probleme despre care nici noi nu am vrea să ştim că există… dependenţă, mânie, imoralitate, remarci răutăcioase… Deşi ne iubeşte, totuşi Dumnezeu urăşte păcatul şi a declarat că există o urmare a păcatului: o despărţire de El, în sensul că nu-L mai putem cunoaşte. Însă Dumnezeu a găsit o cale prin care să ne ierte şi prin care să-L putem cunoaşte. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu întrupat, a luat asupra Sa toate păcatele noastre, a suferit moartea pe cruce, alegând astfel să moară în locul nostru, pentru ca să ni se poată ierta păcatele. Biblia spune: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.”3

Datorită morţii lui Iisus în locul nostru, Dumnezeu ne oferă acum iertarea Sa totală. Adică iertare pentru toate păcatele noastre… trecute, prezente şi viitoare. Iisus a plătit pentru toate. Dumnezeu, Creatorul universului, ne iubeşte şi doreşte să aibă o relaţie personală cu noi. „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”4

Prin Hristos Dumnezeu ne iartă cu adevărat de toate păcatele şi de toată vina noastră. Dumnezeu nu-l lasă pe om singur, să se descurce cu povara păcatelor sale, cu vaga nădejde că mâine va deveni mai bun. În Iisus Hristos Dumnezeu a întins o mână omenirii, găsind o cale de a Se lăsa cunoscut. „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”5

Dumnezeu vrea să Se lase cunoscut de către noi.

Dumnezeu ne-a creat tocmai pentru a ne trăi viaţa într-o relaţie continuă cu El. Iisus a spus: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată… şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.”6 El le-a spus oamenilor să urmeze nu doar învăţăturile Sale, ci şi pe El Însuşi: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”7 Declarând că El este Adevărul, Hristos a depăşit cu mult pe profeţii şi învăţătorii obişnuiţi, care ziceau simplu că ei vorbesc despre adevăr.8

Iisus S-a descris ca fiind egalul lui Dumnezeu… şi chiar a dovedit acest lucru. El a declarat că va fi răstignit pe o cruce şi că va învia din morţi la trei zile de la moarte. Nu a spus că Se va reîncarna într-o bună zi într-o altă viaţă. (Deşi… cine ar putea şti dacă chiar s-ar întâmpla aşa ceva?!) A mai spus că la trei zile de la înmormântarea Sa, Se va arăta în viaţă acelora care L-au văzut răstignit. Într-adevăr, în a treia zi mormântul lui Isus a fost găsit gol şi numeroşi oameni au mărturisit că L-au văzut din nou în viaţă…. Iar acum acest Iisus ne oferă şi nouă viaţa veşnică.

Este o relaţie bilaterală.

Multe religii se concentrează asupra strădaniilor spirituale ale omului. Cu Iisus Hristos este vorba de o interacţiune bilaterală, între noi şi Dumnezeu; El ne spune că ne aşteaptă cu plăcere să venim la El. „Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.”9 Poţi comunica cu Dumnezeu şi atunci când o faci El îţi răspunde la rugăciuni, îţi dă pace şi bucurie, te îndrumă, îţi arată dragostea Sa şi îţi schimbă viaţa. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug.”10 Aceasta nu înseamnă că viaţa va deveni dintr-o dată perfectă şi nu vei mai avea probleme; ci înseamnă că în mijlocul problemelor poţi vorbi cu Dumnezeu, Care este gata să Se implice în viaţa ta şi de a Cărui dragoste poţi fi sigur pentru totdeauna.

Nu vorbim aici despre un angajament de a adopta o metodă de autoperfecţionare, precum „Calea cu opt braţe” („Calea de mijloc”) ori „Cei cinci Stâlpi” ai Islamului ori meditaţia ori faptele bune ori chiar „Cele zece porunci”. Toate acestea par nişte căi spirituale clare, bine definite şi uşor de urmat. Dar sunt doar nişte strădanii continue şi împovărătoare care au ca scop desăvârşirea… iar legătura cu Dumnezeu este tot de la distanţă. Speranţa noastră nu este dată de ascultarea unor legi sau de atingerea unor standarde, ci de cunoaşterea Mântuitorului… care ne acceptă pe deplin datorită credinţei noastre în El şi în jertfa Sa. Nu ne putem câştiga locul în Rai prin acţiuni religioase sau prin fapte bune; Raiul ne este dăruit, fără să plătim ceva, în clipa în care începem o relaţie personală cu Iisus Hristos.

Ai vrea să fii complet iertat? Ai vrea să ajungi să simţi personal dragostea lui Dumnezeu?

Cum poţi începe o relaţie cu Dumnezeu

Ei bine, poţi începe o relaţie cu Dumnezeu chiar acum. Este foarte simplu: nu trebuie decât să-L rogi sincer să-ţi ierte păcatele şi să vină în viaţa ta. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”11 Ai vrea să ai o relaţie cu Dumnezeul care te-a creat şi care te iubeşte profund? Dacă da, o poţi face chiar acum, dacă ţi-o doreşti din suflet, Te poţi ruga astfel: „Doamne Dumnezeule, Te rog să mă ierţi şi Te invit să vii în inima mea chiar acum. Îţi mulţumesc, Iisuse Hristoase, că ai murit pentru păcatele mele. Îţi mulţumesc că ai venit în viaţa mea aşa cum ai promis.”

Biblia ne spune: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”12 Dacă L-ai rugat din inimă pe Dumnezeu să vină în viaţa ta, înseamnă că din acest moment ai intrat în relaţie cu El. Deşi abia ai făcut cunoştinţă cu Dumnezeu, El doreşte să te ajute să Îl cunoşti, doreşte să ştii că te iubeşte, doreşte să te călăuzească cu înţelepciune în toate deciziile pe care trebuie să le iei. Poţi afla mai multe despre relaţia cu Dumnezeu din „Evanghelia după Ioan”. De asemenea, ar fi bine să-i spui altcuiva despre decizia pe care ai luat-o: de a-L invita pe Iisus în viaţa ta.

Prin religiile lumii, oamenii au o relaţie cu anumite învăţături, idei, căi şi ritualuri. Prin Iisus, oamenii pot avea o legătură cu Dumnezeul puterii şi al iubirii. Poţi vorbi cu El şi te va îndruma în viaţă. El nu îţi arată doar o cale de urmat, o filozofie de viaţă sau o religie. Ci te aşteaptă să cauţi să Îl cunoşti, să te bucuri de relaţia cu El şi să ai încredere că te iubeşte chiar în toiul dificultăţilor. „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem.”13

Ne bucurăm pentru decizia pe care ai luat-o, de a te încrede în Iisus Hristos și de a-L invita în viața ta!

Ce urmează acum?

Dacă ar fi vorba doar de o religie, în mod normal te aștepți ca cineva să îți dea seturi de reguli, ritualuri și cerințe care trebuie respectate. Și chiar să îți propună să cumperi o sumedenie de lucruri “importante”.

Diferența este că atunci când Iisus vine în viața ta, tu NU te legi de o religie, ci începi o relație. Cu Dumnezeu!

Și asta este nemaipomenit.

Poate îți pui întrebarea: Cum este să fii într-o relație cu Dumnezeu? Ce să aștepți? Și, mai important, cum poate o persoană să înceapă să Îl cunoască pe Dumnezeu mai bine?

Am câteva idei pentru tine. Sunt coordonatorul Everystudent.ro și mi-ar plăcea să te ajut să dezvolți relația ta cu Dumnezeu.

Așa că am creat ceva numit Ghidul spiritual al noului credincios. Este o serie gratuită de 7 emailuri care vor veni direct de la mine, Beni H.

Pentru a primi Ghidul spiritual al noului credincios, doar completează formularul scurt de mai jos.

Iată ce vei primi în seria de emailuri Ghidul spiritual al noului credincios:
► Cum poți fi sigur că Iisus Hristos a intrat în viața ta.
► Ce a făcut Dumnezeu pentru tine.
► Cum este dragostea lui Dumnezeu diferită și de ce e așa de important să știm asta.
► De ce relația ta cu Dumnezeu este asigurată de El, nu de tine.
► Ce înseamnă să te încrezi în Dumnezeu.
► Și dacă păcătuiesc, mă mai iartă Dumnezeu?
► Importanța altor credincioși.
► Pericole ce trebuie evitate.

Fiecare email te va ajuta să înțelegi aspecte foarte importante ale relației de prietenie cu Dumnezeu.

Dacă ți se pare atractiv, doar completează informațiile din cutiuța de mai jos și primul email va sosi în căsuța ta electronică în minutele următoare.

 

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor…”2

Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor… probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”3

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta…” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă… că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru…” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi… şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nuştie ei… este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi… Va lua aminte la rugăciunile lor.

Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine… Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”4

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5 Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.

Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”7 Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite… El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”8 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”9

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”10 – adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”11

De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său… în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15 „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16

În concluzie… Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

Dacă doreşti detalii despre caracterul lui Dumnezeu, te rog să citeşti articolul „Cine este Dumnezeu?” sau alte articole de pe acest site. Motivul pentru care ne rugăm este acela că ne încredem în caracterul lui Dumnezeu. Iar prima rugăciune la care ia aminte Dumnezeu este rugăciunea prin care începi o relaţie cu El.

Articol de Marilyn Adamson

 

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut… de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Cine este Dumnezeu… Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă.

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care creează.

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)

„… De unde-mi va veni ajutorul?

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care iartă.

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

„…neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire…

Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care e mereu sincer.

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele… Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă… Îl putem crede pe cuvânt.

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care deţine puterea.

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are… Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine… pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)

În vremurile nesigure, cum poţi avea pace în suflet? Cum poţi să nu fii frământat de griji şi de nelinişte?

Lumea aceasta în care trăim este măcinată de lupte, de violenţă – în familie şi în afara ei – , de suferinţă, de durere, de tristeţe… Dar oare avem unde să găsim stabilitate indiferent ce se întâmplă în lume sau în viaţa noastră? Putem privi spre viitor cu speranţă, oricare ar fi împrejurările din viaţa noastră şi din lume?

În vremurile noastre mulţi studenţi consideră că Dumnezeu este singura constantă din viaţa lor. Lumea din jurul nostru este în continuă mişcare, dar Dumnezeu nu Se schimbă. El este acelaşi, imuabil şi demn de încredere. De fapt, El Însuşi spune: „Este oare un alt Dumnezeu afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!” „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb.”1 Dumnezeu este tot timpul disponibil pentru noi; putem conta pe El. El este „acelaşi ieri şi azi şi în veci”2. În plus, ne poate lăsa să-L cunoaştem, ajutându-ne astfel să ne găsim pacea sufletească şi siguranţa în El.

Este posibil să ai pace în suflet?

O absolventă de facultate şi-a descris situaţia astfel: „Este ceva uimitor să am o relaţie reală cu Dumnezeu, în viaţa de zi cu zi. Am un „Însoţitor cosmic” pe care nu L-aş schimba pentru nimic în lume. Mă simt iubită şi simt, în sfârşit, că cineva mă cunoaşte cu adevărat, într-un mod pe care nici nu cred că-l pot descrie în cuvinte.”

Dan, un student cu hemofilie, a descoperit recent că s-a infectat cu virusul HIV, în urma unei transfuzii de sânge. La început a fost în culmea disperării şi a dat vina pe Dumnezeu. Apoi, căutând stabilitate… s-a apropiat de El. Urmarea: în ultimii săi ani de viaţă, a vizitat nenumărate campusuri universitare (deşi avea dureri groaznice), numai pentru a le spune colegilor săi studenţi cum Îl pot cunoaşte pe Dumnezeu şi cum pot avea parte de aceeaşi pace de care se bucura el… „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima.” „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”3

Ca Dan, şi alţi studenţi au aflat că, indiferent ce ţi s-ar întâmpla în viaţă, nu este „sfârşitul lumii”… fiindcă lumea aceasta nu este sfârşitul!

Dumnezeu este un adăpost pentru fiecare

TelevizorTrebuie să recunoaştem că mulţi dintre noi aşteptăm să avem probleme şi de-abia apoi ne întoarcem spre Dumnezeu. Un capelan militar din al Doilea Război Mondial spunea: „Nu există atei în adăposturile individuale.” Când viaţa este frumoasă, nu considerăm că avem nevoie de Dumnezeu. Dar situaţia se schimbă când avem probleme, când ne dăm seama că ne aflăm în tranşee.

O altă studentă, Carina, îşi descrie astfel drumul către Dumnezeu: „Credeam că sunt creştină fiindcă mergeam duminica la biserică… dar habar n-aveam cine este Dumnezeu. Ultimul meu an de liceu n-a fost cu nimic deosebit de ceilalţi trei ani dinainte. Îmi petreceam cea mai mare parte din timp bând, drogându-mă sau căutând să mă fac iubită. Simţeam că mor pe dinăuntru şi nu eram deloc stăpână pe viaţa mea. Doar în clipa în care mi-am dat seama că nu mai îmi doresc să trăiesc… mi-a trecut prin minte că la universitate trebuie să fac ceva… ceva care să-mi readucă speranţa în suflet. Atunci L-am rugat pe Dumnezeu să vină în viaţa mea. El mi-a arătat dragoste, iertare şi la El am găsit siguranţă, iertare, mângâiere, acceptare şi un rost în viaţă. El îmi dă tărie şi, dacă n-ar fi fost El, n-aş mai fi astăzi aici.”

Cine ştie ce ne aşteaptă în viitor? Mulţi studenţi s-ar putea să se simtă ca într-un adăpost individual de pe front. Căci, din păcate, viaţa poate fi un câmp de luptă… în care liniştea noastră sufletească să fie mult pusă la încercare. În acele clipe când ne aflăm la strâmtoare, apelăm adesea la Dumnezeu. Şi nu este rău că facem asta, fiindcă Dumnezeu este într-adevăr singura constantă; El Se pune la dispoziţia noastră şi chiar vrea să aibă un cuvânt de spus în viaţa noastră. El spune: „Eu, Eu sunt Domnul şi afară de Mine nu este niciun Mântuitor! … Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.”4

Da, Îl putem considera pe Dumnezeu ca o „cârjă” în care ne putem sprijini… singura Cârjă cu adevărat folositoare.

Gropile invizibile

Cu toate acestea, unii oameni se întorc spre Dumnezeu chiar şi atunci când totul pare să le meargă bine. Iată cazul lui Cristi, un student din Bucureşti: „Ajuns în ultimul an de facultate, puteam spune că avusesem deja parte de toate acele lucruri care mă vor împlini, după spusele altora: roluri de conducere în organizaţiile studenţeşti, chefuri, note bune, întâlniri cu fete atrăgătoare. Aveam tot ceea ce îmi doream să realizez încă din timpul facultăţii… şi mă simţeam tot neîmplinit! Îmi lipsea ceva… şi nu ştiam încotro să mă duc. Bine… nimeni nu ştia că gândesc aşa despre viaţă; nu lăsam să transpară nimic la exterior.”

Chiar şi când lucrurile par să meargă cum trebuie, viaţa poate să aibă o groapă – una interioară, care nu poate fi văzută cu ochiul liber – dar pe care inima o simte. O studentă a descris-o astfel: „De câte ori ai crezut că dacă ai avea o anumită haină sau un anume prieten sau dacă ai putea vizita un loc anume… atunci te-ai simţi fericită şi împlinită? Şi de câte ori ai reuşit să cumperi bluza respectivă sau să te întâlneşti cu băiatul dorit sau să vizitezi locul visat… şi la sfârşit te-ai simţit parcă şi mai secătuită decât la început?”

Nu avem nevoie de eşecuri sau de vreo tragedie pentru a simţi gropile din viaţa noastră. Cel mai adesea liniştea sufletească ne lipseşte pur şi simplu deoarece Dumnezeu lipseşte din viaţa noastră. Ana, studenta despre care am vorbit mai înainte, spunea: „De atunci am avut parte de multe probleme şi schimbări în viaţa mea, dar tot ceea ce fac capătă alt sens fiincă ştiu că Dumnezeul veşnic mă iubeşte şi este de partea mea. Nu cred că există ceva pe lumea asta pe care Dumnezeu şi cu mine să nu-l putem rezolva împreună – şi mai este ceva… împlinirea aceea pe care am căutat-o atât de asiduu… ei bine, am găsit-o, în sfârşit!”

Dacă Dumnezeu Se implică în viaţa noastră, putem sta liniştiţi. Căci pe măsură ce Îl cunoaştem şi ascultăm ce spune El în Biblie, ne aduce în suflet o pace deosebită. Vedem viaţa din punctul Său de vedere, fiind conştienţi de credincioşia şi de capacitatea Sa de a avea grijă de noi. Aşa că orice ne-ar aştepta în viitor, putem să ne punem încrederea în Dumnezeu, ştiind că El va rămâne neschimbat. Şi, pe lângă aceasta, de-abia aşteaptă să ne dovedească ce turnură poate lua viaţa noastră dacă ne întoarcem la El şi Îl căutăm cu sinceritate.

Adevărata pace sufletească poate fi întemeiată doar pe Stâncă

Pe ce anume îţi clădeşti viaţa? Căci, crezi sau nu, fiecare dintre noi îşi clădeşte viaţa pe ceva. Fiecare avem o temelie, ceva în care ne punem nădejdea şi încrederea. Poate că acest ceva este reprezentat de propria persoană: „Ştiu că pot reuşi în viaţă dacă mă străduiesc cu adevărat.” Sau poate fi un stil de viaţă: „Dacă aş putea câştiga suficienţi bani, ce minunată ar fi viaţa!” Sau poate chiar o perioadă de timp: „Noul mileniu în care am intrat va schimba situaţia de fapt.”

Televizor

 

 

Ei bine, Dumnezeu are o altă opinie. El spune că suntem pe un teren nesigur dacă ne punem nădejdea şi încrederea în noi înşine, în alţi oameni sau în ceea ce ne oferă această lume. El vrea să ne încredem în El. Tocmai din acest motiv spune: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”5

Este un lucru înţelept să-L avem pe Dumnezeu în viaţa noastră în acele clipe când avem necazuri. Însă Dumnezeu doreşte să avem o viaţă bogată indiferent de situaţia în care ne-am afla. El vrea să aibă o influenţă pozitivă în fiecare sferă a vieţii noastre. Iar atunci când ne bizuim pe El şi pe cuvintele Sale, ne clădim viaţa pe Stâncă.

Pacea sufletească supremă

Unii se simt în siguranţă fiindcă tatăl lor este multimilionar sau fiindcă ştiu că pot cu uşurinţă să ia note mari. Însă poţi avea o siguranţă chiar şi mai mare: dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu.

Dumnezeu are putere. Spre deosebire de noi, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla mâine, săptămâna următoare, anul următor, în deceniul care urmează. El spune: „Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul; Eu sunt Dumnezeu şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit.”6 El ştie ce se va întâmpla în mileniul în care am intrat. Dar mai important este că ştie ce se va întâmpla în viaţa ta peste cinci minute, mâine, săptămâna viitoare şi până la sfârşitul vieţii tale pe acest pământ. Şi mai important chiar decât acest lucru este ca tu să ştii că va fi alături de tine în clipa când se va întâmpla… dacă ai hotărât să-L chemi în viaţa ta. El ne spune că poate fi „adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”7 Dar trebuie să ne străduim din inimă să Îl căutăm, fiindcă El spune: „Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”8

Aceasta nu înseamnă că aceia care-L cunosc pe Dumnezeu nu vor avea de înfruntat dificultăţi. Vor avea. Dacă în viitor ţara noastră va avea de suferit de pe urma atacurilor teroriste, vor suferi şi aceia care Îl cunosc pe Dumnezeu. Dar prezenţa lui Dumnezeu îţi dă o anumită pace şi o anumită tărie. Un ucenic al lui Isus Hristos a exprimat această realitate astfel: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.”9 Viaţa ne dovedeşte că vom avea, cu siguranţă, probleme. Dacă totuşi le suportăm avându-L de partea noastră pe Dumnezeu, le vom privi dintr-un alt unghi şi vom avea o tărie neobişnuită. Nicio problemă nu este prea mare pentru Dumnezeu. El este mai mare decât toate problemele pe care le-am putea avea şi, oricum, nu ne lasă să le înfruntăm singuri.

Lui Dumnezeu Îi pasă de noi. Să nu uităm că puterea extraordinară a lui Dumnezeu, pe care El şi-o poate manifesta în viaţa noastră, este însoţită de marea Sa dragoste pentru noi. Viitorul poate să aducă o perioadă de pace mondială nemaivăzută până acum… sau dimpotrivă, mai multă ură şi violenţă etnică, mai multe divorţuri, mai multe crime ş.a.m.d. Oricare ar fi situaţia, nimeni nu ne iubeşte mai mult ca Dumnezeu; nimeni nu poate să aibă mai multă grijă de noi decât Dumnezeu. Cuvântul Său spune: Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.” „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”10 şi: „Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui. Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima. El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El, le aude strigătul şi-i scapă.”12

Isus Hristos le-a spus urmaşilor Săi: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci, să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.”13 Dacă te întorci spre Dumnezeu, El va avea grijă de tine mai bine ca oricine.

Pacea sufletească se află în Dumnezeu

N-avem de unde şti ce ne rezervă viitorul. Dacă ne va aduce dificultăţi, Dumnezeu poate să fie alături de noi, să nu ne lase singuri. Dacă ne va aduce o viaţă uşoară, tot vom avea nevoie de Dumnezeu: ca să umplem golul din sufletul nostru şi ca să dăm sens vieţii noastre.

La urma urmelor, ce contează cel mai mult? Ce contează cu adevărat? Să nu fim despărţiţi de Dumnezeu. Ei bine, atunci să ne punem întrebarea: Îl cunoaştem pe Dumnezeu? Dar El ne cunoaşte? I-am îngăduit să intre în viaţa noastră? Căci atunci când Îl cunoaştem, El ne face să vedem totul dintr-un alt unghi, aducându-ne speranţă. Apoi, având o relaţie personală cu El, ne putem bucura de pace, în ciuda tuturor împrejurărilor potrivnice.

Televizor

 

De ce trebuie să ocupe Dumnezeu locul cel mai seamă în viaţa noastră? Fiindcă dacă nu Îl cunoaştem, nu putem avea cu adevărat pace sau nădejde. El este Dumnezeu, nu noi… El nu depinde de noi, dar noi trebuie să depindem de El, fiindcă ne-a creat cu nevoia de a-L avea în viaţa noastră. Putem încerca noi cât vrem să ne simţim împliniţi fără El… va fi în van.

Dumnezeu vrea să Îl căutăm. Vrea să Îl cunoaştem şi să Îl invităm să se implice în viaţa noastră. Dar există o problemă: toţi I-am închis uşa vieţii noastre în nas. Biblia descrie această realitate cu următoarele cuvinte: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui…”14 Toţi am încercat – sau încercăm încă – să ne descurcăm în viaţă fără Dumnezeu. Ei bine, Biblia numeşte această faptă „păcat”.

Studenta despre care vorbeam mai sus a spus despre păcat: „Când am intrat la universitate, nu Îl cunoşteam pe Hristos, nu-L aveam în viaţa mea. Pe atunci aveam întreaga lume la picioare, aşteptând cu nerăbdare schimbările pe care le voi aduce. Luam parte la tot felul de întâlniri politice, făceam cursuri despre rasism şi dreptate socială şi mă dedicam total voluntariatului la centrul de servicii comunitare. Credeam că am puterea lăuntrică de a aduce o schimbare majoră în lume. Făceam meditaţii gratuite cu şcolarii din familiile defavorizate; lucram la un adăpost pentru persoanele fără casă; strângeam mâncare pentru cei înfometaţi. Şi, cu toate acestea, cu cât încercam mai mult să schimb lumea, cu atât mai frustrată mă simţeam. M-am luptat cu birocratia, apatia şi … păcatul. Începusem să cred că natura umană s-ar putea să aibă nevoie de o reparaţie capitală.”

Adevărata pace sufletească = împăcare cu Dumnezeu

Vremurile nesigure, tehnologia din ce în ce mai performantă nu au o importanţă prea mare în situaţia noastră. De ce? Fiindcă problema esenţială a oamenilor este că s-au depărtat de Dumnezeu. Problemele noastre cele mai mari nu sunt de natură fizică, ci de natură spirituală. Şi, întrucât Dumnezeu ştie acest lucru, a găsit o soluţie ca să nu mai fim despărţiţi de El. A găsit o cale pe care putem merge pentru a ne întoarce la El… prin Iisus Hristos.

Biblia spune: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”15 Iisus Hristos a fost răstignit – aceasta era o formă antică de execuţie – din cauza păcatelor noastre… în locul nostru. A murit, a fost îngropat şi apoi a înviat din morţi. Datorită jertfei şi morţii Sale putem începe acum o relaţie personală cu Dumnezeu – „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.”16 Lucrurile sunt destul de simple: Dumnezeu Îşi doreşte o relaţie desăvârşită cu noi – aşa că a făcut posibilă această relaţie prin Iisus. Apoi de noi depinde să-L căutăm pe Dumnezeu şi să-L invităm în viaţa noastră. Cei mai mulţi oameni fac acest lucru prin rugăciune; adică vorbindu-I sincer lui Dumnezeu. Chiar în clipa aceasta te poţi apropia de Dumnezeu dacă îi spui sincer: „Doamne Dumnezeule, vreau să Te cunosc. Nu Te-am lăsat să intri în viaţa mea până acum, dar nu mai vreau să fie aşa. Nu mai vreau să fiu despărţit de Tine. Cred că Iisus a murit în locul meu, pentru ca să pot fi iertat de păcatele mele şi să fiu împăcat cu Tine. Îmi doresc să Te implici în viaţa mea de acum înainte.”

Ei bine, L-ai rugat deschis pe Dumnezeu să intre în viaţa ta? Numai tu şi cu El ştiţi sigur cum stau lucrurile. Dacă L-ai invitat, te aşteaptă o mulţime de lucruri interesante. Dumnezeu îţi făgăduieşte că îţi va aduce nenumărate împliniri în viaţa aceasta, tocmai datorită relaţiei cu El.17 Promite să locuiască în tine18 şi să-ţi dăruiască viaţa veşnică.19 Iată ce mărturiseşte o studentă despre Dumnezeu: „Mama a divorţat de tata când eram foarte mică şi nu prea îmi dădeam seama ce se întâmplă. Nu ştiam decât că tata nu mai venea acasă. Într-o zi m-am dus în vizită la bunica şi i-am spus că nu înţeleg cum poate tata să mă facă să sufăr… ba chiar să dispară cu totul. Ea m-a luat în braţe şi mi-a spus că există Cineva care nu mă va părăsi niciodată… şi acel Cineva este Iisus. Apoi a citat Evrei 13:5 şi Psalmul 68:5: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi»; «El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfânt.» Am fost extraordinar de încântată să aud că Dumnezeu dorea să fie Tatăl meu.”

Orice s-ar întâmpla în jurul tău, în lume, ai linişte în suflet deoarece ştii că Dumnezeu poate să fie lângă tine şi nu te va lăsa singur. Orice ne-ar rezerva viitorul, Îl putem avea pe Dumnezeu – Singurul care nu se schimbă – în viaţa noastră tot timpul.

Dacă doreşti să Îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu şi să afli mai multe despre dragostea pe care ţi-o poartă, citeşte Evanghelia după Ioan. Iar dacă ai nedumeriri legate de vreuna dintre problemele din acest articol, te rugăm să ne contactezi. Ne va face plăcere să îţi răspundem la întrebări.

 

Întrebare: „Ce îmi puteţi spune despre doctrina Trinităţii, a Sfintei Treimi?”

Răspunsul nostru: Trăim într-o lume tridimensională, unde toate obiectele au o anumită înălţime, lăţime şi grosime. Un om poate semăna cu altul, se poate comporta la fel ca altul sau poate avea o voce asemănătoare cu a altcuiva. Însă nu poate avea aceeaşi identitate ca altcineva. Este o altă persoană.

Însă Dumnezeu nu e nevoit să suporte limitările universului nostru tridimensional. El este duh şi este infinit mai complex decât noi.

De aceea este posibil ca Iisus, Fiul, să fie diferit de Tatăl şi, cu toate acestea, să fie la fel.

Biblia vorbeşte în mod clar despre Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, însă totodată accentuează faptul că există un SINGUR Dumnezeu.

Dacă am exprima această realitate matematic, nu ar fi vorba de 1+1+1=3. Ci de 1x1x1=1. Dumnezeu este un Dumnezeu triunic.

De aici termenul: „Tri” înseamnă „trei”, iar „unitate” înseamnă „una”. Aşadar Tri+unitate = Trinitate. Acesta este un mod de a recunoaşte ce ne descoperă Biblia despre Dumnezeu, anume trei „Persoane” care împart aceeaşi esenţă a divinităţii. Au încercat unii să găsească ilustraţii pe înţelesul oamenilor pentru Trinitate, cum ar fi aceea că H20 poate fi apă, gheaţă şi abur (adică H2O sub diferite forme). O altă ilustraţie este cea a soarelui, care ne dă lumină, căldură şi radiaţii. Aşadar, trei aspecte distincte ale unuia şi aceluiaşi soare.

Este evident că nicio ilustraţie nu va fi perfectă.

Însă ce este clar este că de la bun început Îl vedem pe Dumnezeu ca fiind trinitar. Observă formele de plural „Nostru” şi „Noastră”, din Geneza 1:26: „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ».”

Fără a fi o listă completă, iată alte versete care ne arată că Dumnezeu este o Trinitate:

  • „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn!” (Deut. 6:4)
  • „Eu sunt Domnul şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu.” (Is. 45:5)
  • „Nu este decât un singur Dumnezeu.” (1 Cor. 8:4)
  • „De îndată ce a fost botezat, Iisus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborându-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri S-a auzit un glas care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea».” (Mat. 3:16-17)
  • „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” (Mat. 28:19)
  • „Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10:30)
  • „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” (Ioan 14:9)
  • „Şi cine Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine.” (Ioan 12:45)
  • „Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” (Rom. 8:9)
  • „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Mat. 1:20)
  • „Îngerul i-a răspuns: «Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu».” (Luca 1:35)
  • [Iisus le-a zis ucenicilor] „Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” … „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:16-17, 23)

 

Întrebare: „Există vreo diferenţă între a fi ortodox şi a fi creştin?”

Răspunsul nostru: Există multe denominaţii sau tipuri de biserici care sunt considerate a fi „creştine”, precum Biserica ortodoxă, catolică, presbiteriană, metodistă, baptistă, luterană ş.a.m.d. Şi este evident că sunt membri în fiecare dintre acestea, care au o relaţie autentică cu Cristos, iar alţii nu.

Prin urmare, aspectul cel mai important nu este cărei biserici îi aparţine cineva, ci dacă Iisus Cristos trăieşte în acea persoană… dacă ea are într-adevăr o relaţie personală cu Dumnezeu.

Ni se spune în Evanghelia după Ioan că „tuturor celor care L-au primit [pe Iisus], adică celor care cred în Numele Lui, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu”1. De ce trebuie să devenim copii ai lui Dumnezeu? Pentru că până atunci Dumnezeu este departe. Putem şti că El este undeva acolo şi că trebuie să ne închinăm Lui. Putem şti şi că în vremuri de nevoie trebuie să ne rugăm Lui. Dar există o distanţă între El şi noi, de care suntem conştienţi şi aceasta se datorează păcatului nostru.

Atâta vreme cât trăim, noi vom continua să păcătuim. Vom trăi în felul nostru şi nu cum vrea Dumnezeu. Dar păcatul nu trebuie să rămână o barieră între noi şi Dumnezeu. Iată cum este acest lucru posibil.

Biblia spune că există o pedeapsă pentru păcat şi s-ar putea ca aceasta să fie mai mare decât te aştepţi. Pedeapsa pentru păcat este moartea. Nu este pedeapsa doar pentru păcate precum omorul. Este judecata lui Dumnezeu împotriva tuturor păcatelor. Biblia spune: „Căci plata păcatului este moartea…”2. Iisus a murit în locul nostru pentru ca noi să nu murim pentru veşnicie, fiind despărţiţi de Dumnezeu datorită păcatului nostru. El a plătit pe deplin pedeapsa pentru păcatele noastre. Şi ne oferă iertare deplină, nu temporară. Putem avea această iertare acum chiar şi pentru păcatele pe care le vom comite în viitor, pentru că Iisus a murit pentru toate păcatele noastre. Fiind îndepărtată bariera păcatului, putem începe imediat o relaţie personală apropiată cu El. Acest lucru nu înseamnă că vom deveni perfecţi sau că nu vom mai păcătui. Ci vom deveni persoane iertate atunci când recunoaştem că Iisus a murit pentru păcatele noastre în locul nostru.

„Sunt socotiţi drepţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Iisus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire ca să-Şi arate dreptatea Lui…”3

Atunci când Îl primim pe Iisus în viaţa noastră, Dumnezeu ne declară „nevinovaţi” şi spune că suntem „îndreptăţiţi”. Relaţia noastră cu Dumnezeu a început într-un mod foarte real, iar noi nu mai cunoaştem că Dumnezeu este undeva „acolo”, ci ştim că El locuieşte în noi. Avem iertarea lui Dumnezeu şi o relaţie cu Sine. „Căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Cristos, Domnul nostru.”4

Dacă vrei să fii sigur că ai o relaţie personală cu Dumnezeu, că păcatele îţi sunt iertate şi că nu mai există nicio barieră între tine şi Dumnezeu, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.

 

Întrebare: „După ce am văzut Codul lui Da Vinci, mă întreb dacă Biblia, Iisus sau ceva din Creştinism mai este adevărat?”

Răspunsul nostru: Primul lucru care îţi atrage atenţia în Codul lui Da Vinci sunt numeroasele informaţii de fond incluse în povestire. Aceste informaţii vitale se furişează în text în mod accidental, fără prea mult zgomot, ca şi cum Brown ar pretinde în mod politicos că cititorul este deja familiar cu acestea.

Deşi menţionează evenimente istorice, Dan Brown le dă o interpretare cu totul nouă şi fictivă. Este ca şi cum ai scrie o povestire despre Paul Revere, Boston Tea Party şi Declaraţia de Independenţă, care susţine că, dacă citeşti corect Declaraţia de Independenţă, îţi vei da seama că ea vorbeşte despre modul în care părinţii fondatori au pus bazele unui cartel secret de droguri. În acelaşi fel, Codul lui Da Vinci creează o povestire fictivă folosind nume din realitate.

Un bun exemplu de istorie acoperită de ficţiune în Codul lui Da Vinci este versiunea pe care o dă el la modul în care s-a format Noul Testament.

Codul lui Da Vinci sugerează că Noul Testament „a evoluat în urma numeroaselor traduceri, adăugiri şi revizuiri”. Mulţi oameni au acceptat rapid ideea lui, conform căreia Noul Testament a fost scris într-o limbă, iar apoi a fost tradus într-o altă limbă din care a fost tradus din nou în alta, în alta şi tot aşa până în ziua de azi. Acest lucru ar putea fi asemănat cu telefonul fără fir, acel joc al copiilor, în care mesajul este şoptit la urechea primului copil şi trece apoi pe la toţi ceilalţi până la capătul şirului unde ajunge cu totul schimbat faţă de cel transmis la început. Este un joc foarte amuzant, dar nu ai vrea să transmiţi un mesaj important în acest fel. Şi nici Biblia nu a apărut aşa.

Diferenţa dintre „telefonul fără fir” şi Biblie este că toate traducerile Noului Testament au fost făcute direct din original, adică din greacă. Noi nu avem un turn înclinat de traducere, în care problemele inevitabile ce însoţesc translatarea limbii se înmulţesc pe măsură ce textul trece din grecă în latină, apoi în franceză, engleză, ş.a.m.d. Mai degrabă, ceea ce avem se aseamănă mai mult cu 1000 de pictori care fac reproduceri după originalul Mona Lisa. Presupunând că toţi îşi cunosc meseria, reproducerile lor vor fi egale cu originalul. Vor diferi uşor, aproape imperceptibil: acest pictor apasă mai tare cu pensula decât celălalt, ş.a.m.d. Cu toate acestea, te vei uita la fiecare tablou şi vei excalma: „Ce frumos! Aceasta este Mona Lisa!” Biblia pe care Biserica o foloseşte astăzi este aceeaşi pe care a folosit-o întotdeauna.

Codul lui Da Vinci susţine în mod greşit că Noul Testament s-a format în jurul anului 325 d.Cr. De ce greşit? Pentru că astăzi există copii întregi ale multor cărţi din Noul Testament, care datează de dinainte de anul 200 d.Cr. Iar noi ştim că folosirea Noului Testament pe care-l avem astăzi a fost larg răspândită în bisericile creştine în primii 125 de ani de la scrierea sa. Nu numai atât, dar părinţii apostolici şi învăţătorii creştini timpurii, care i-au cunoscut şi au studiat pe lângă apostolii lui Iisus, au citat din aproape fiecare carte a Noului Testament pe care îl avem astăzi. Aceşti oameni au scris într-o perioadă de până la 150 de ani de la moartea şi învierea lui Iisus şi au presupus că şi cititorii lor acceptă Scripturile la care au făcut ei referinţă. Ar fi chiar posibil să se reconstituie relatările din Evanghelii placând doar de la citatele părinţilor apostolici.

O altă mare născocire din Codul lui Da Vinci te modul în care Dan Brown vorbeşte despre Constantin şi Noul Testament. În povestirea lui Dan Brown, Constantin este conspiratorul diabolic, care complotează să refacă Noul Testament şi să îndrepte Creştinismul într-o direcţie cu totul nouă. Dacă stai să te gândeşti, o simplă privire la istoria reală face ca cele afirmate în povestire să pară comice. Oricine care-şi cunoaşte istoria poate vedea că împăratul Constantin, oricât de împărat roman a fost, n-ar fi putut realiza niciodată această deturnare totală a Creştinismului. Secole de istorie creştină înainte de Constantin stau ca mărturie că creştinii nu ar fi acceptat niciodată o Biblie falsă, mai ales dacă era impusă de Roma. Romanii au fost cei care au crucificat, au omorât cu pietre, au spânzurat, au ars de vii, au decapitat şi au ucis mii de creştini din cauză că au refuzat să îşi renege credinţa. Aceste persecuţii au încetat cu doar doisprezece ani înainte de presupusa intervenţie a lui Constantin. Este absurd din partea Codului lui Da Vinci să sugereze că întreaga Biserică creştină ar fi acceptat un Nou Testament fabricat de la persecutorii lor anteriori.

Codul lui Da Vinci pretinde de asemenea că Manuscrisele de la Marea Moartă şi Codexurile de la Nag Hammadi dovedesc faptul că Noul Testament a fost schimbat pentru ca Iisus să apară ca Dumnezeu. Ambele seturi de documente există şi majoritatea oamenilor cel puţin au auzit despre ele. Problema care se pune aici este conţinutul lor. Manuscrisele de la Marea Moartă conţin în principal copii ale Vechiului Testament, rugăciuni evreieşti şi scrieri despre viaţa uneia sau mai multor comunităţi evreieşti mici. Ele nu vorbesc deloc despre Iisus. Importanţa lor constă în faptul că arată caracterul demn de încredere al copiilor care s-au făcut de-a lungul secolelor la Vechiul Testament.

Manuscrisele din biblioteca de la Nag Hammadi este puţin diferită, pentru că scriitorii lor au auzit în mod evident despre Iisus. Aceste codexuri sau papirusuri au fost datate din perioada 350-400 d.Cr. Se pare că ele au fost scrise de membrii sectei religioase gnostice, care Îl recunoşteau pe Iisus ca fiind Dumnezeu, dar care interpretau mesajul Său într-un mod foarte diferit. Gnosticismul a fost respins cu fermitate de către Biserica creştină cu mult timp înainte de Constantin.

 

Întrebare: „Aş vrea să aflu mai multe despre sfârşitul lumii, cum ar fi acele lucruri care au legătură cu răpirea.”

Răspunsul nostru: Mulţumim pentru întrebare. În Biblie, acesta este un subiect foarte important. Multe dintre cărţile profetice ale Vechiului Testament vorbesc despre acest lucru (de la Isaia la Maleahi). În Noul Testament, cele mai importante pasaje care tratează acest subiect sunt: Matei 24:4-44, Marcu 13:5-33, Luca 17:20-37, Luca 21:8-36, 1 Tesaloniceni 4:14-5:3, 2 Tesaloniceni 1:6-2:12, 2 Petru 3:3-12 şi Apocalipsa.

Un rezumat al cuvintelor rostite de Iisus în Matei 24 arată că sfârşitul lumii va include următoarele aspecte:

  • Războaie şi veşti de războaie
  • O naţiune se va ridica împotriva altei naţiuni şi o împărăţie împotriva altei împărăţii
  • Foamete şi cutremure
  • Profeţi falşi, care vin în Numele lui Iisus
  • Mulţi oameni vor fi înşelaţi de profeţii falşi
  • Profeţii falşi vor face semne şi minuni
  • Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi
  • Dragostea oamenilor pentru Dumnezeu va descreşte
  • Evanghelia va fi predicată în întreaga lume
  • „Urâciunea pustiirii” (un lider mondial, care se va da drept Dumnezeu)
  • Mari nenorociri
  • Modificări ale soarelui, lunii, stelelor
  • Adevăraţii urmaşi ai lui Iisus vor fi adunaţi în jurul Lui
  • Întoarcerea lui Iisus
  • Iisus îi judecă pe oameni pe pământ

Câteva texte de bază, care vorbesc despre „răpire”, acel eveniment când adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vor fi ridicaţi pentru a se întâlni cu El în văzduh, sunt: Matei 24:31, Marcu 13:27, 1 Corinteni 15:51-52, 1 Tesaloniceni 4:16-17 şi 2 Tesaloniceni 2:1-4.

De asemenea, ar trebui să vorbim şi despre felul în care vor arăta zilele din urmă. Iată ce ni se spune:

„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).

Sfărşitul lumii atârnă de întorcerea lui Iisus Cristos şi de judecata Sa asupra oamenilor. De aceea, a-L cunoaşte pe El este cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţelegem despre sfârşitul lumii. Dacă vrei să afli mai multe despre acest lucru, citeşte articolul Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu sau începe-ţi investigaţia prin a citi cartea „Ioan” din Biblie.

 

Întrebare: „Toate aceste lucruri sună minunat, dar niciodată nu am înţeles ce înseamnă să te «încrezi în Iisus»”

Răspunsul nostru: Mai întâi, a te încrede în Cristos înseamnă a nu te mai baza pe tine însuţi pentru a ajunge în cer, ci pe Cristos. Noi nu putem ajunge în cer făcând fapte bune, despre care credem că ne vor ajuta să fim acceptaţi de Dumnezeu. Mai degrabă, trebuie să fim iertaţi de păcatele noastre, înţelegând că Iisus a murit pentru ele. Moartea Sa pe cruce pentru noi este singura cale prin care putem fi iertaţi de păcatele noastre. Biblia spune…

  • „Toţi profeţii mărturisesc despre El [Iisus] că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10:43).
  • „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, potrivit cu bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7).

După ce o persoană se încrede în Cristos pentru iertarea păcatelor sale, începe o viaţă nouă – „Dacă este cineva în Cristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Acea persoană devine un urmaş al lui Cristos şi se bazează pe El şi în alte domenii ale vieţii, nu numai pentru iertarea păcatelor.

De exemplu, Iisus a spus că El este Învăţătorul (Ioan 13:13-14). El le-a spus ucenicilor Săi că Îl va trimite pe Duhul Sfânt care îi va învăţa toate lucrurile (Ioan 14:26) şi îi va îndruma în tot adevărul (Ioan 16:13). Dumnezeu îi învaţă pe oameni căile şi adevărul Său. În ceea ce priveşte valorile şi comportamentul nostru, El ne curăţă orice gând care nu este bun şi ne arată ceea ce este corect din perspectiva Lui. Acesta este un alt mod prin care Dumnezeu ne arată că ne iubeşte.

El este Acela care ştie tot adevărul şi doreşte ca noi să ne zidim vieţile pe adevărul Său. Iisus a spus…

  • „De aceea, pe oricine aude cuvintele Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om înţelept, care şi-a zidit casa pe stâncă. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au lovit în casa aceea; dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă” (Matei 7:24-25).
  • „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenicii Mei; veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:31-32).
  • „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi umil în inimă; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28-29).

Cel mai important lucru atunci când Îl urmăm pe Iisus este să învăţăm de la El. Bazându-ne pe Cristos ca Învăţător al nostru, El ne conduce să trăim o viaţă nouă, care este conformă cu voia şi cu adevărul Său. El ne arată cum să trăim şi ne va arată chiar şi cum să ne rugăm. Când aflăm ce vrea El de la noi, ne încredem în puterea Lui (Duhul Sfânt) pentru a face acele lucruri.

A-L urma pe Cristos înseamnă a te încrede în El. El le-a spus ucenicilor Săi: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el aduce multă roadă. Căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5).

 

Întrebare: „Ce înseamnă că Biblia este «inspirată» (aşa cum pretinde?)”

Răspunsul nostru: Aşa cum un angajator desemnează ce slujbă să facă fiecare angajat, tot aşa şi Dumnezeu a delegat scrierea Bibliei mai multor persoane de-a lungul istoriei, pentru ca mesajul mântuirii Sale să poată fi cunoscut pe tot pământul.

Moise a scris primele cinci cărţi ale Bibliei, relatând ce s-a petrecut în acea periodă de timp. Isaia a consemnat ceea ce i-a cerut Dumnezeu să le spună israeliţilor. Ieremia a înregristrat toate situaţiile în care le-a vorbit israeliţilor şi reacţiile lor la mesajul său. Matei, Marcu, Luca şi Ioan au scris despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus. Şi aşa mai departe.

În total avem 40 de scriitori diferiţi, care au scris de-a lungul unei perioade de timp foarte îndelungate (1500 de ani) şi care au provenit din zone geografice diferite. Totuşi, modul în care L-au descris ei pe Dumnezeu şi mesajul lor despre cum putem să-L conoaştem pe acest Dumnezeu sunt aceleaşi.

Luat literal, termenul „inspirată” înseamnă „insuflată de Dumnezeu” sau „de la Duhul lui Dumnezeu”. Dumnezeu a fost totalmente implicat în acest proces. El se aseamănă cu munca de colaborare a doi scriitori (Dumnezeu fiind autorul principal, iar apoi fiecare dintre autorii umani). Dumnezeu i-a îndrumat în legătură cu ce să spună, ce să scrie şi ce să includă.

Cu toate că Dumnezeu lucra prin aceşti autori umani, în multe cazuri stilul lor scriitoricesc unic şi expresivitatea lor sunt evidente. De exemplu, scriitorii Evangheliilor (care au scris despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus) au fost Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Toţi aceştia au scris despre ceea ce a făcut şi a spus Iisus, dar fiecare dintre ei a accentuat diferite lucruri. Ioan a zăbovit mai mult asupra a ceea ce a spus Iisus cu privire la dumnezeirea Sa. Matei şi Luca au insistat mai mult asupra evenimentelor care au avut loc la naşterea Sa. Marcu a scris doar un scurt rezumat al vieţii Sale.

Mai jos găseşti câteva pasaje din Biblie, care arată în mod clar că autorii umani au fost călăuziţi de Dumnezeu cu privire la ce să scrie:

„Domnul i-a zis lui Moise: «Scrie aceste cuvinte, căci pe temeiul acestor cuvinte am încheiat un legământ cu tine şi cu Israel»” (Exod 34:27).

„În al patrulea an al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, următorul cuvânt a venit la Ieremia de la Domnul: «Ia un sul de carte şi scrie în el toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel şi la Iuda şi cu privire la toate naţiunile, din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi!»” (Ieremia 36:1-2).

„Du-te acum de scrie aceste lucruri pe o tăbliţă şi gravează-le într-o carte, ca să rămână pentru ziua de apoi, ca mărturie pentru veci de veci” (Isaia 30:8).

„Când L-am văzut [pe Iisus], am căzut la picioarele Lui ca mort. Dar El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine, zicându-mi: «Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, dar iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile Morţii şi ale Locuinţei morţilor. Scrie deci lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi lucrurile care vor avea loc după acestea»” (Apocalipsa 1:17-19).

„Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce-am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat” (Luca 1:1-4).

„Iisus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în această carte. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în Numele Lui” (Ioan 20:30-31).

„…din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Cristos Iisus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu [inspirată de Dumnezeu] şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:15-17).

„Trebuie să înţelegeţi că nicio profeţie din Scriptură nu este interpretarea cuiva. Căci nicio profeţie n-a venit vreodată prin voia omului, ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit călăuziţi de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:20-21).

„El [Iisus] le-a zis: «O, nepricepuţilor şi înceţilor cu inima, când este să credeţi tot ce au spus profeţii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri şi să intre în gloria Sa?» Şi începând de la Moiseşi de la toţi profeţii, El le-a explicat în toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine” (Luca 24:25-27).

„El [Iisus] le-a zis: «Acestea sunt cuvintele pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, că trebuie împlinite toate lucrurile scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Profeţi şi în Psalmi». Şi El le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile” (Luca 24:44-45)

 

Cum putem şti că Biblia pe care o avem astăzi este demnă de încredere?

Biblia, cartea de căpătâi a creştinismului, pretinde că este cuvântul unic al lui Dumnezeu pentru omenire. Miliarde de oameni s-au bazat pe mesajul ei. Milioane au murit pentru ea.

Poate o persoană inteligentă să creadă în Biblie?

Da. Biblia nu este o carte de fabule. Spre deosebire de alte cărţi spirituale, ea nu cere o credinţă oarbă. Există multe tipuri de dovezi care susţin acurateţea istorică a Bibliei, precum şi pretenţia ei că este de inspiraţie divină.

  • Istoria antică susţine acurateţea Bibliei ca înregistrare/document istoric.
  • Evangheliile oferă multe relatări demne de încredere despre viaţa lui Iisus.
  • Arheologia întăreşte relatarea biblică.
  • Critica textuală atestă faptul că, de când au fost scrise prima dată, cărţile Bibliei nu s-au schimbat.
 

Este istoria antică în acord cu Biblia?

BibliaDacă Biblia este mesajul lui Dumnezeu pentru noi, ar trebui să avem speranţa că versiunea ei despre istorie este corectă. Şi este.

De exemplu, Biblia afirmă că Iisus din Nazaret a făcut multe minuni, că a fost executat de romani şi că a înviat din morţi. Mulţi istorici din vechime întăresc relatarea Bibilei despre viaţa lui Iisus şi a ucenicilor Săi:

Cornelius Tacitus (55-120 d.Cr.), un istoric din Roma primului secol, este considerat unul dintre cei mai exacţi istorici ai lumii antice.1 Un extras din lucrarea sa ne spune că împăratul roman Nero „a aplicat cele mai violente torturi asupra unei clase de oameni… numiţi creştini. …Christus [Hristos], de la care li se trage şi numele, a suferit pedeapsa maximă în timpul domniei lui Tiberius, la porunca unuia dintre procuratorii noştri, şi anume Pontius Pilatus…”2

Flavius Josephus, un istoric evreu (38-100? d.Cr.), a scris despre Iisus în lucrarea sa Antichităţi iudaice. De la Josephus aflăm că „Iisus a fost un om înţelept, care a făcut fapte neaşteptate, care i-a învăţat pe mulţi şi care a câştigat de partea Sa mulţi adepţi dintre evrei şi greci, despre care se credea că este Mesia, care a fost acuzat de conducătorii evrei, care a fost condamnat să fie crucificat de către Pilat şi despre care se crede că a înviat”3.

Suetonius, Plinius cel Tânăr şi Tallus au scris şi ei despre închinarea şi persecutarea creştinilor în acord cu relatările Noului Testament.

Chiar şi Talmudul evreiesc, care cu siguranţă nu este înclinat să-L susţină pe Iisus, este de acord cu evenimentele majore din viaţa Sa. Din Talmud aflăm că „Iisus a fost conceput în afara căsătoriei, că a adunat discipoli, că a făcut afirmaţii blasfemiatoare despre Sine şi că a făcut minuni, dar că aceste minuni sunt atribuite vrăjitoriei şi nu lui Dumnezeu”4.

Acestea sunt informaţii remarcabile ţinând cont de faptul că cei mai mulţi istorici din vechime se concentrau asupra conducătorilor politici şi militari, nu asupra unor rabini obscuri din provinciile îndepărtate ale Imperiului roman. Cu toate acestea, istorici (evrei, greci şi romani) din vechime confirmă evenimentele majore care sunt prezentate în Noul Testament, chiar dacă ei înşişi nu erau credincioşi.

 

Sunt relatăriile despre Iisus din Evanghelii demne de încredere?

Iisus Hristos

 

Istoricii seculari au înregistrat datele generale din viaţa lui Iisus, dar apropiaţii Săi au scris relatări mai detaliate, pe baza declaraţiilor martorilor oculari. Acestea sunt numite cele patru Evanghelii, primele patru cărţi ale Noului Testament. Cum putem fi siguri că aceste biografii ale lui Iisus sunt precise?

Atunci când istoricii încearcă să stabilească dacă o biografie este demnă de încredere, ei pun întrebarea: „Câte alte surse relatează aceleaşi detalii despre această persoană?” Iată cum funcţionează acest lucru. Imaginează-ţi că aduni biografii ale preşedintelui John F. Kennedy. Găseşti multe care descriu familia sa, perioada cât a fost preşedinte, modul în care a gestionat criza rachetelor cubaneze şi aproape toate biografiile înregistrează date similare. Dar dacă ai găsi o biografie în care se spune că John F. Kennedy a trăit zece ani ca preot în Africa de Sud? Celelalte biografii susţin că el era în Statele Unite la acea vreme. Un istoric inteligent ar accepta relatările care sunt în acord una cu cealaltă.

În ceea ce-L priveşte pe Iisus din Nazaret, găsim noi mai multe biografii care să relateze aceleaşi evenimente din viaţa Sa? Da. Cu toate că nu conţin în totalitate aceleaşi informaţii, cele patru Evanghelii relatează în esenţă aceeaşi poveste:

Matei Marcu Luca Ioan
Iisus s-a născut dintr-o fecioară 1:18-25 1:27, 34
S-a născut în Betleem 2:1 2:4
A locuit în Nazaret 2:23 1:9, 24 2:51, 4:16 1:45, 46
A fost botezat de Ioan Botezătorul   3:1-15 1:4-9 3:1-22
A făcut vindecări miraculoase 4:24, etc. 1:34, etc. 4:40, etc. 9:7
A mers pe apă 14:25 6:48 6:19
A hrănit cinci mii de oameni cu
cinci pâini şi doi peşti
14:7 6:38 9:13 6:9
I-a învăţat pe oamenii obişnuiţi 5:1 4:25, 7:28 9:11 18:20
A petrecut timp cu cei marginalizaţi 9:10, 21:31 2:15, 16 5:29, 7:29 8:3
A avut dispute cu elita religioasă 15:7 7:6 12:56 8:1-58
Elita religioasă a complotat să-L omoare 12:14 3:6 19:47 11:45-57
A fost dat pe mâna romanilor   27:1, 2 15:1 23:1 18:28
A fost biciuit 27:26 15:15 19:1
A fost crucificat 27:26-50 15:22-37 23:33-46 19:16-30
A fost îngropat într-un mormânt 27:57-61 15:43-47 23:50-55 19:38-42
A înviat din morţi şi S-a
arătat ucenicilor Săi
28:1-20 16:1-20 24:1-53 20:1-31

Două dintre Evanghelii au fost scrise de către apostolii Matei şi Ioan, bărbaţi care L-au cunoscut pe Iisus în mod personal şi care au călătorit împreună cu El mai bine de trei ani. Celelalte două cărţi au fost scrise de către Marcu şi Luca, apropiaţi ai apostolilor. Aceşti scriitori au avut acces direct la faptele despre care au scris. Biserica primară a acceptat cele patru Evanghelii, deoarece ele erau în acord cu ceea ce se ştia deja despre viaţa lui Iisus.

Fiecare dintre cei patru scriitori a redat o istorie foarte detaliată. Aşa cum te aştepţi de la mai multe biografii despre o persoană reală, cele patru Evanghelii diferă ca stil, dar sunt în acord în ceea ce priveşte faptele relatate. Ştim că autorii nu au inventat pur şi simplu lucrurile, pentru că Evangheliile conţin nume geografice specifice şi detalii culturale care au fost întărite de către istorici şi arheologi.

Cuvintele lui Iisus înregistrate în aceste cărţi lasă pe dinafară multe subiecte cu privire la care Biserica primară ar fi dorit să aibă o învăţătură exactă. Acest lucru dovedeşte că biografiile despre Iisus au fost scrise cu sinceritate şi că scriitorii lor nu au pus pe seama lui Iisus cuvinte care să servească intereselor lor.

 

 

S-a schimbat şi s-a deformat Biblia de-a lungul timpului?

Unii oameni cred că Noul Testament a fost tradus „de atâtea ori”, încât textul său a fost deformat în cursul acestor faze de traducere. Dacă traducerile au fost făcute după alte traduceri, atunci ei ar avea dreptate. Dar traducerile sunt făcute de fapt după texte originare din limbile ebraică, greacă şi aramaică, pe baza a mii de manuscrise vechi.

De exemplu, ştim că Noul Testament pe care îl avem astăzi este fidel formei sale originare deoarece:
1. Avem un număr foarte mare de copii ale manuscriselor – peste 24000.
2. Aceste copii sunt 99,5% identice, cuvânt cu cuvânt.
3. Perioadele de când datează aceste copii sunt foarte apropiate de perioada în care au fost scrise manuscrisele originale (vezi link-ul de la sfârşitul acestei secţiuni).

Atunci când se compară textul unui manuscris cu textul unui alt manuscris, asemănarea este uluitoare. Uneori poate varia scrierea literă cu literă sau poate fi modificată ordinea cuvintelor, dar acest lucru nu schimbă cu nimic conţinutul. În ceea ce priveşte ordinea cuvintelor, Bruce M. Metzger, profesor emerit la Princeton Theological Seminary, explică: „În limba engleză este o deosebire foarte mare dacă spui «Câinele îl muşcă pe om» sau «Omul îl muşcă pe câine». În engleză ordinea contează, dar în greacă nu. În greacă, un cuvânt este supus propoziţiei din care face parte indiferent de locul în care se află”5.

Dr. Ravi Zacharias, profesor asociat la Universitatea din Oxford, face următorul comentariu: „În termeni adevăraţi, Noul Testament este lesne scrierea antică cu cea mai bună atestare din punctul de vedere al numărului total de documente, al duratei dintre desfăşurarea evenimentelor şi înregistrarea lor în documente şi al diversităţii documentelor disponibile pentru a-l confirma sau a-l contrazice. Nu există niciun alt manuscris vechi, care să fie susţinut atât de mult şi atât de bine de documentele existente”6.

Noul Testament este documentul antic cel mai demn de încredere, pe care îl are omenirea. Integritatea sa textuală este mai sigură decât integritatea scrierilor lui Platon sau a Iliadei lui Homer.

Şi Vechiul Testament a fost păstrat remarcabil de bine. Traducerile noastre moderne sunt confirmate de un mare număr de manuscrise vechi atât în limba ebraică, cât şi în limba greacă, inclusiv de manuscrisele de la Marea Moartă, descoperite la mijlocul secolului al XX-lea. Aceste manuscrise conţin cele mai vechi fragmente existente din aproape toate cărţile Vechiului Testament şi datează din anul 150 î.Cr. Asemănarea dintre manuscrisele de la Marea Moartă şi copiile de mână făcute chiar şi cu 1000 de ani mai târziu dovedeşte grija cu care scribii evrei din vechime îşi copiau scripturile.

 

Confirmă arheologia Biblia?

Confirmă arheologia Biblia?

 

Arheologia nu poate dovedi că Biblia este cuvântul scris al lui Dumnezeu pentru noi. Totuşi, ea poate confirma acurateţea istorică a Bibliei (şi o şi face). Arheologii au descoperit cu consecvenţă numele oficialilor guvernamentali, numele regilor, cetăţilor şi sărbătorilor menţionate în Biblie – uneori atunci când unii istorici nu credeau că aceste persoane sau locuri au existat. De exemplu, Evanghelia după Ioan ne spune că Iisus a vindecat un invalid lângă Bazinul Betesda. Textul face referire chiar şi la cele cinci porticuri (pasarele) care duceau la bazin. Oamenii de ştiinţă nu credeau că acest bazin a existat până când arheologii nu l-au descoperit la 12 m sub pământ, cu cele cinci porticuri intacte.7

Biblia conţine foarte multe detalii istorice, astfel că nu tot ceea ce este menţionat în Biblie a fost încă descoperit de arheologie. Cu toate acestea, nicio descoperire arheologică nu intră în conflict cu ceea ce spune Biblia.8

Spre deosebire de aceasta, reporterul de ştiri Lee Strobel face următorul comentariu despre Cartea lui Mormon: „În repetate rânduri, arheologia nu a reuşit să confirme pretenţiile acestei cărţi cu privire la evenimente care, pe semne, au avut loc cu mult timp în urmă pe continentul american. Mi-aduc aminte că le-am scris celor de la Institutul Smithsonian pentru a întreba dacă există vreo dovadă care să susţină pretenţiile mormonismului. Răspunsul lor fără echivoc a fost că arheologii institutului nu văd «nicio legătură directă între arheologia Lumii noi şi conţinutul Cărţii lui Mormon»”. Arheologii nu au descoperit niciodată cetăţile, persoanele, numele sau locurile menţionate în Cartea lui Mormon.9

Multe dintre localităţile antice menţionate de Luca în cartea Faptelor din Noul Testament au fost identificate de către arheologi. „De toate, Luca menţionează numele a treizeci şi două de ţări, cincizeci şi patru de cetăţi şi nouă insule fără vreo greşeală.”10

De asemenea, arheologia a combătut multe teorii nefondate cu privire la Biblie. De exemplu, o teorie care este predată în facultăţi şi astăzi susţine că Moise nu ar fi putut scrie Pentateuhul (primele cinci cărţi din Biblie), deoarece în vremea sa nu se inventase scrisul. Apoi arheologii au descoperit Stela neagră. „Avea pe ea inscripţii în formă de săgeată şi conţinea în detaliu codul lui Hammurabi. Data ea din perioada post-mozaică? Nu! Data din perioada pre-mozaică; şi nu numai atât, data chiar din perioada pre-avraamică (2000 î.Cr.). Ea a precedat scrierile lui Moise cu cel puţin trei secole.”11

O altă descoperire arheologică majoră a confirmat existenţa unui alfabet timpuriu, şi anume descoperirea tăbliţelor Ebla în nordul Siriei, în anul 1974. Se crede că aceste 14.000 de tăbliţe de lut datează din anul 2300 î.Cr., sute de ani înainte de Avraam.12Tăbliţele descriu cultura locală într-un mod asemănător cu ceea ce este scris în Geneza capitolele 12-50.

Arheologia confirmă cu consecvenţă acurateţea istorică a Bibliei.

Există contradicţii în Biblie?

Cu toate că unii susţin că Biblia este plină de contradicţii, acest lucru pur şi simplu nu este adevărat. De fapt, numărul contradicţiilor aparente este remarcabil de mic pentru o carte de mărimea şi scopul Bibliei. Discrepanţele aparente care există sunt mai mult o curiozitate, decât o nenorocire. Ele nu afectează niciun eveniment major şi niciun crez creştin.

Iată un exemplu de aşa-zisă contradicţie. Pilat a ordonat ca deasupra crucii lui Isus să fie pusă o tăbliţă. Trei dintre Evanghelii menţionează ce era scris pe acea tăbliţă:
În Matei: „Acesta este Iisus, regele iudeilor.”
În Marcu: „Regele iudeilor.”
În Ioan: „Iisus din Nazaret, regele iudeilor.”

Exprimarea este diferită, de unde şi contradicţia aparentă. Cu toate acestea, remarcabil este faptul că toţi cei trei scriitori descriu acelaşi eveniment atât de detaliat – Iisus a fost crucificat. Toţi trei sunt de acord cu privire la acest lucru. Ei relatează chiar şi că o tăbliţă a fost agăţată pe cruce, iar semnificaţia mesajului de pe acea tăbliţă este aceeaşi în toate cele trei relatări!

Dar ce putem spune despre cuvintele folosite? În limba greacă folosită în Evanghelii, ei nu au folosit ghilimele aşa cum facem noi astăzi pentru a marca un citat direct. Autorii Evangheliilor au dat un citat indirect, de unde şi diferenţele subtile din pasaje.

Iată un alt exemplu de contradicţie aparentă. A stat Iisus două nopţi sau trei nopţi în mormânt înainte de a învia? Înainte de crucificare, Iisus a spus: „După cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele peştelui cel mare, tot aşa va sta şi Fiul omului trei zile şi trei nopţi în inima pamântului” (Matei 12:40). Marcu redă o altă afirmaţie a lui Iisus: „Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi ale cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte şi Îl vor da în mâinile naţiunilor. Îl vor batjocori, Îl vor biciui, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” (Marcu 10:33,34).

Iisus a fost omorât vinerea, iar învierea a fost descoperită duminica. Atunci cum a stat El trei zile şi trei nopţi în mormânt? În vremea lui Iisus, se obişnuia ca orice parte din zi sau din noapte să se considere o zi întreagă. Prin urmare, în cultura lui Iisus, vineri, sâmbătă şi duminică ar fi considerate trei zile şi trei nopţi. La fel vorbim şi astăzi: atunci când cineva spune că a petrecut toată ziua la cumpărături, înţelegem că nu e vorba de 24 de ore.

Acest lucru este specific contradicţiilor aparente din Noul Testament. Cele mai multe dintre ele sunt rezolvate dacă textul însuşi este examinat cu atenţie sau dacă se studiază contextul său istoric.

 

Cine a scris Noul Testament? De ce nu sunt acceptate scrierile apocrife, Evanghelia după Iuda sau Evanghelia după Toma?

Noul TestamentExistă câteva motive serioase pentru care putem avea încredere în lista de astăzi a cărţilor Noului Testament. Biserica a acceptat cărţile Noului Testament imediat ce au fost scrise. Autorii lor au fost tovarăşii lui Iisus şi discipolii Săi cei mai apropiaţi, bărbaţi cărora Iisus le-a încredinţat conducerea Bisericii primare. Matei şi Ioan, doi dintre autorii evangheliilor, au fost unii dintre discipolii cei mai apropiaţi ai lui Iisus. Marcu şi Luca au fost tovarăşii apostolilor, având acces la relatările acestora despre viaţa lui Iisus.

Şi ceilalţi autori ai Noului Testament au avut acces direct la Iisus: Iacov şi Iuda au fost fraţii lui Iisus, care la început nu au crezut în El. Petru a fost unul dintre cei doisprezece apostoli. Pavel a început prin a fi duşmanul Creştinismului, dar a devenit apostol după ce Hristos i S-a descoperit într-o viziune. Şi a păstrat legătura cu ceilalţi apostoli.

Conţinutul cărţilor Noului Testament a adus acelaşi punct de vedere cu ceea ce mii de martori oculari au văzut pentru ei înşişi. Atunci când, cu sute de ani mai târziu, au fost scrise alte cărţi (de exemplu, Evanghelia după Iuda, scrisă de către secta gnostică prin anii 130-170 d.Cr., mult după moartea lui Iuda), nu a fost dificil ca biserica să constate că sunt contrafăcute. Evanghelia după Toma, scrisă în jurul anului 140 d.Cr., este un alt exemplu de scriere contrafăcută, purtând în mod greşit numele unui apostol. Acestea, împreună cu alte evanghelii gnostice intrau în conflict cu învăţăturile cunoscute ale lui Iisus şi ale Vechiului Testament şi conţineau adesea numeroase erori istorice şi geografice.13

În anul 367 d.Cr., Atanasie a enumerat în mod oficial cele 27 de cărţi ale Noului Testament (aceeaşi listă pe care o avem şi noi astăzi). Curând după aceea, şi Ieronim şi Augustin au răspândit aceeaşi listă. Totuşi, pentru majoritatea creştinilor această listă nu era necesară. În general, întreaga biserică recunoscuse şi folosise aceeaşi listă de cărţi din primul secol după Hristos. Pe măsură ce biserica s-a răspândit dincolo de lumea vorbitoare de limbă greacă şi a fost necesar ca Scripturile să fie traduse şi pe măsură ce apăreau diferite secte cu cărţile lor sfinte concurente, a devenit important ca biserica să aibă o listă a cărţilor Noului Testament bine definită.

 

De ce a fost nevoie de 30 – 60 de ani pentru ca Evangheliile Noului Testament să fie scrise?

Noul Testament

 

Motivul principal pentru care Evangheliile nu au fost scrise imediat după moartea şi învierea lui Iisus este că nu a fost nicio nevoie evidentă pentru o asemenea lucrare. La început, Evanghelia s-a răspândit în Ierusalim pe cale orală. Nu a fost nevoie să se scrie o relatare despre viaţa lui Iisus, pentru că cei din Ierusalim şi din împrejurimi au fost martori ai lui Iisus şi cunoşteau lucrarea Sa.14

Totuşi, atunci când Evanghelia s-a răspândit dincolo de Ierusalim, iar martorii oculari nu au mai fost aproape, a apărut nevoia de relatări scrise pentru a-i învăţa pe alţii despre viaţa şi lucrarea lui Iisus. Mulţi savanţi susţin că Evangheliile au fost scrise după 30 – 60 de ani de la moartea lui Iisus.

Luca ne oferă mai multe informaţii despre acest lucru, menţionând la începutul Evangheliei sale motivul pentru care a scris-o: „Deoarece mulţi s-au apucat să alcătuiască o istorisire despre lucrurile pe deplin crezute printre noi, aşa cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai Cuvântului, mi s-a părut şi mie potrivit, preaalesule Teofile, după ce am făcut cercetări amănunţite asupra tuturor acestor lucruri, de la începutul lor, să ţi le scriu în ordine, unele după altele, ca astfel să poţi cunoaşte temeinicia lucrurilor în care ai fost învăţat”15.

Şi Ioan ne spune care este motivul pentru care a scris Evanghelia sa: „Iisus a mai făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţă în Numele Lui”16.

Ai citit vreodată ceva din Evangheliile Noului Testament?

Dacă doreşti să cunoşti mai multe despre Iisus, articolul Dincolo de credinţa oarbă îţi oferă un bun rezumat al vieţii Sale.

 

Contează dacă Iisus realmente a spus şi a făcut ceea ce este scris în Evanghelii?

BiblieDa. Pentru ca credinţa să aibă vreo valoare, ea trebuie să se bazeze pe fapte, pe realitate. Iată de ce. Dacă ai zbura cu avionul la Londra, probabil că ai avea încredere că avionul are suficient combustibil şi că nu are probleme mecanice, că pilotul este instruit şi că nu sunt terorişti la bord. Totuşi, nu încrederea ta este cea care te face să ajungi la Londra. Încrederea ta te ajută să te urci în avion. Dar ceea ce te face să ajungi la Londra este integritatea avionului, a pilotului, etc. Te-ai putea baza pe experienţa ta pozitivă a unor zboruri trecute. Dar experienţa ta pozitivă nu ar fi suficientă pentru a face ca avionul să ajungă la Londra. Ceea ce contează este obiectul credinţei tale – este el de încredere?

Conţine Noul Testament o prezentare corectă şi de încredere despre viaţa lui Iisus? Da. Putem avea încredere în Noul Testament, deoarece este susţinut foarte bine de fapte reale. Articolul de faţă a analizat următoarele aspecte: istoricii sunt de aceeaşi părere, arheologia este de aceeaşi părere, cele patru biografii evanghelice sunt în acord una cu cealaltă, starea în care s-au păstrat copiile manuscriselor este remarcabilă, traducerile Noului Testament au o acurateţe superioară. Toate acestea formează un fundament solid pentru a crede ceea ce citim în Noul Testament: că Iisus este Dumnezeu, că a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi că a înviat din morţi.

Vă rugăm, scrieţi-ne dacă aveţi alte întrebări.

 
 

(1) McDowell, Josh. The New Evidence that Demands a Verdict (Thomas Nelson Publishers, 1999), p. 55.
(2) Tacitus, A. 15.44.
(3) Wilkins, Michael J. & Moreland, J.P. Jesus Under Fire (Zondervan Publishing House, 1995), p. 40.
(4) Ibid.
(5) Strobel, Lee. The Case for Christ (Zondervan Publishing House, 1998), p. 83.
(6) Zacharias, Ravi. Can Man Live Without God? (Word Publishing, 1994), p. 162.
(7) Strobel, p. 132.
(8) The renowned Jewish archaeologist, Nelson Glueck, wrote: “It may be stated categorically
that no archaeological discovery has ever controverted a biblical reference.” cited by McDowell, Josh.
The New Evidence That Demands a Verdict (Thomas Nelson Publishers, 1999), p. 61.
(9) Strobel, p. 143-144.
(10) Geisler, Norman L. Baker Encyclopedia of Christian Apologetics (Grand Rapids: Baker, 1998).
(11) McDowell, Josh. Evidence That Demands a Verdict (1972), p. 19.
(12) Pettinato, Giovanni. The archives of Ebla: an empire inscribed in clay (Garden City, NY: Doubleday, 1981)
(13) Bruce, F.F. The Books and the Parchments: How We Got Our English Bible (Fleming H. Revell Co., 1950), p. 113.
(14) Citeşte Fapte 2:22, 3:13, 4:13, 5:30, 5:42, 6:14, etc.
(15) Luca 1:1-3
(16) Ioan 20:30,31

 

Găseşte eliberare de dependenţa de pornografie şi de efectele acesteia

De Gene McConnell

Pornografia & dependenţa… sex scos din context

Nimic nu este mai bun într-o noapte rece şi întunecoasă decât un foc aprins în vatră. Poţi să aşezi lemnele pe foc şi să le laşi să ardă încet şi plăcut. Este o atmosferă sigură, caldă, relaxantă şi romantică. Acum, ia focul din vatră (care a fost construită pentru aşa ceva) şi pune-l în mijlocul sufrageriei. Dintr-odată devine distructiv. Poate arde toată casa şi pe toţi dinăutru. Sexul este asemenea acestui foc. Atâta vreme cât se exprimă în contextul angajamentului protector al unei relaţii de căsătorie, el este minunat, cald şi romantic. Dar pornografia scoate sexul în afara acelui context.

Pornografia – o afacere mare

Pornografia este o afacere mare, care face mulţi bani, dar căreia nu-i pasă cum îi face. Îţi vor arăta orice cred ei că te va face să te întorci şi să cumperi mai mult. „Anul trecut au apărut 11000 de casete video porno vis-a-vis de 400 de filme lansate de Hollywood… [şi] 70000 de site-uri pornografice.” (New York Times, May 20, 2001, “Naked Capitalists”)

Imaginea pornografiei despre sex

Unul dintre aspectele cele mai importante ale climatului mental este o imagine săntoasă despre cine suntem noi din punct de vedere sexual. Dacă această imagine este contaminată, o parte importantă din cine suntem se deformează. Cultura pornografică îţi spune că sexul, iubirea şi intimitatea sunt toate acelaşi lucru. În lumea pornografică, oamenii fac sex cu persoane care le sunt total străine – pe care abia le-au întâlnit. Tot ceea ce contează este satisfacerea mea. Nu contează al cui trup îl folosesc atâta vreme cât obţin sex. Pornografia te face să crezi că sexul este ceva ce poţi avea oricând, oriunde, cu oricine, fără nicio consecinţă.

Ce este sexul cu adevărat

Perspectiva pornografiei este stupidă şi superficială. Relaţiile nu se construiesc pe sex, ci pe angajament, pe încredere reciprocă şi grijulie. În acest context sexul este minunat la fel ca focul din vatră. Ceea ce face ca sexul să fie minunat este acea persoană care te iubeşte şi te acceptă, care îţi este dedicată pentru toată viaţa şi căreia te poţi dărui complet.

Efectele pornografiei: minciunile pornografiei

Nu poţi învăţa adevărul despre sex din pornografie. Ea nu funcţionează în adevăr. Nu este făcută să educe, ci să vândă. Deci pornografia va spune orice fel de minciuni care atrag şi păstrează interesul audienţei. Pornografia se îmbogăţeşte de pe urma minciunilor – minciuni despre sex, despre femei, despre căsătorie şi despre multe alte lucruri. Haideţi să ne uităm la câteva dintre aceste minciuni şi să vedem cât de rău îţi pot distruge ele viaţa şi atitudinile.

  • Minciuna 1 – Femeile sunt mai puţin umane
    Femeile din revistele Playboy sunt numite „iepuraşi”, făcându-le astfel nişte animale mici şi drăguţe, sau „tovarăşi de joacă”, făcându-le aşadar nişte jucării. Revistele Penthouse le numesc „animale favorite”. Pornografia se referă adesea la femei ca animale, jucării sau părţi ale trupului. Unele imagini pornografice arată doar tupul sau organele genitale, dar nu arată deloc faţa. Se acordă prea puţină importanţă faptului că şi femeile sunt fiinţe umane reale, care au gânduri şi sentimente.
  • Minciuna 2 – Femeile sunt un fel de „sport”
    Unele reviste de sport au o rubrică a „costumului de baie”. Acest lucru sugerează că femeile sunt doar un fel de sport. Pornografia vede sexul ca un joc, iar într-un joc trebuie „să câştigi”, „să învingi” sau „să înscrii”. Bărbaţilor care adoptă această concepţie le place să vorbească despre „a înscrie” împotriva femeilor. Ei încep să-şi măsoare bărbăţia în funcţie de câte „cuceriri” pot realiza. Fiecare femeie împotriva căreia „înscriu” devine un alt trofeu pe raftul meu, un alt „răboj” pe centura mea, care să-mi valideze masculinitatea.
  • Miciuna 3 – Femeile sunt o proprietate
    Toţi am văzut imagini cu maşini luxoase pe care stă o fată sexy. Mesajul nespus este: „Cumpăr-o pe prima şi le vei obţine pe amândouă”. Pornografia hard duce acest lucru şi mai departe. Le prezintă pe femei ca pe o marfă într-un catalog, expunându-le pe cât de goale posibil pentu ca să le vadă cumpărătorul. Nu e de mirare că mulţi tineri consideră că, dacă au cheltuit nişte bani cu o fată în oraş, au dreptul să facă sex cu ea. Pornografia ne spune că femeile pot fi cumpărate.
  • Minciuna 4 – Valoarea unei femei depinde de cât de atrăgător este trupul ei
    Femeile mai puţin atractive sunt ridiculizate în pornografie. Ele sunt numite căţele, balene, scroafe sau chiar mai rău, doar pentru că nu se potrivesc imaginii de femeie „perfectă” a pornografiei. Pornografiei nu-i pasă de mintea sau personalitatea unei femei, ci doar de trupul ei.
  • Minciuna 5 – Femeilor le place să fie violate
    „Când spune nu, vrea să spună de fapt da” este un scenariu tipic pentru pornografie. Ea arată femei care sunt violate, luptându-se şi lovind la început, dar arătând mai apoi că le place. Pornografia îi învaţă pe bărbaţi să se bucure rănind şi abuzând femeile pentru distracţie.
  • Minciuna 6 – Femeile trebuie să fie înjosite
    Pornografia este plină de cuvinte de ură la adresa femeilor. Ea arată femei care sunt torturate şi umilite în tot felul de moduri bolnave, cerşind şi mai mult. Dovedeşte acest fel de tratament vreun respect pentru femei? Sau dragoste? Sau nu cumva pornografia promovează ura şi dispreţul faţă de femei?
  • Minciuna 7 – Şi copiii mici ar trebui să facă sex
    Unul dintre lucrurile cele mai vândute în pornografie sunt imaginile care-i imită pe „copii”. Femeile sunt „făcute” să arate ca nişte fetiţe, purtând coadă şi papucei pentru fetiţe şi ţinând în mână un ursuleţ de pluş. Mesajul acestor imagini sau desene animate este că a face sex cu copii este un lucru normal. Acest lucru îi face pe cei care folosesc pornografia să îi privească pe copii dintr-un punct de vedere sexual.
  • Minciuna 8 – Sexul ilicit este distractiv
    Pornografia introduce adesea elemente ilicite sau periculoase pentru a face sexul mai „interesant”. Ea sugerează că nu te poţi bucura de sex dacă nu este trăsnit, ilicit sau periculos.
  • Minciuna 9 – Prostituţia este fermecătoare
    Pornografia of