Preoţi- chiar nu vreţi să vă pocăiţi şi pentru că ne-aţi prostit să adorăm pădurea de „sfinţi” de pe pereţi, întrupaţi (Ps.51/5) din fărădelegi şi scurşi din nelegiuiri? Datorită vouă komuniştii ne manipulau cu „sfinţii mentori” ai socialismului, expuşi tot pe pereţi, la şcoală, să-i idolatrizăm! Dacă ne aburiţi, din Biblie, prin Cuvântul vieţii (1 Ioan 1/1-3)- pentru că Dumnezeu este viu, în veci, de ce ne puneţi să ne închinăm la mortăciuni, moaşte iconate, ori sfinţişori orbi, muţi, surzi auriţi, (Ps.115 şi 135) făcători de bani şi de fraieri!? Până când ne cheltuiţi şi pentru pomeni (făcute în SRL-uri preoţeşti) pentru morţi, de parcă dincolo sunt Wc-uri eco, chiar dacă ne învăţaţi că între noi şi ei este o prăpastie de netrecut! (Luca 16/19-31) De ce ascundeţi naşterea din nou a oamenilor, din Sămânţa Învăţăturii lui Dumnezeu- Cuvantul VIU? Vă este frică de creştini adevăraţi, (atot) puternici şi atotştiutori, de oameni vii, înviaţi prin Botezul cu Duhul Sfânt, care nu vă mai îmbogăţesc?

Dumnezeu m-a pus străjer, să le spun tuturor OAMENILOR- popoarelor:” În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.” (Ap.9/6)” Străjerule, “tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea. .. „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?” (Ezechiel, cap.33) !

Romani 6.1-14 Unirea cu Hristos în moarte şi în viaţă…Profetia si sfarsitul vremurilor – ce putem intelege din semnele vremurilor in care traim? Ezechiel ,cap. 33…Devieri de la Calea Vieţii… Esti crestin? Esti iertat?  De unde stii?

Proorociri despre semnele vremurilor…„Pecetea lui antihrist, codurile de bare şi semnele vremurilor”… LAZAR – UN ALT SIMBOL AL ISRAELULUI… By Dennis Crews –  Bogatul şi Lazăr

Romani 6.1-14 Unirea cu Hristos în moarte şi în viaţă

Material prezentat în cadrul grupului de casă, vineri 16 august 2013. Posibil folositor celor care pregătesc studiul biblic duminical după calendarul de studiu al Uniunii Baptiste din România.

La o privire de ansamblu a pasajului, la o simplă citire, care sunt cuvintele sau ideile care ies in evidenţă?

În mod deosebit iese în evidenţă imaginea morţii.  Se foloseşte verbul „a muri”, se foloseşte substantivul „moarte”, se vorbeşte despre o răstignire şi se vorbeşte despre o înviere (chiar şi aici ideea morţii este prezentă. Nu poate exista o inviere dacă n-ar fi o moarte.)

În al doilea rând observ imaginea identificării. Expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5). Toate aceste expresii vorbesc despre identificarea noastră cu Domnul Isus, strânsa noastră legătură cu Domnul.

Se vorbeşte de asemenea despre păcat şi sfinţenie arătându-se faptul că un credincios trebuie şi poate să nu mai trăiască în păcat. Credinciosul va trăi o viaţă nouă (v.4), adică o viaţă trăită împreună cu Domnul Isus (v.8), este viaţa trăită pentru Dumnezeu (v.10), viaţa în care păcatul nu mai deţine domnia peste noi (v.12) iar mădularele noastre sunt puse în slujba lui Dumnezeu ca nişte unelte ale neprihănirii (v.13)

Important de observat alte câteva cuvinte cheie: „nu ştiţi?” (v.3), „ştim bine” (v6), „credem” (v.8), „socotiţi-vă” (v.11) şi „da-ţi lui Dumnezeu mădularele voastre” (v.13). Care este logica acestor expresii? Au ele vreo importanţă deosebită pentru noi?

Da, trebuie observat că ele au o logică: începe cu ceea ce cunoaştem, apoi credinţa, apoi ne socotim potrivit credinţei (ne privim pe noi înşine în lumina nouă pe care o avem prin prisma credinţei. Acest „socotiţi-vă” este faza aceea în care credinţa este personalizată, este însuşită, ajunge efectivă în viaţa mea.)…şi apoi urmează practica (practica este de fapt punerea trupului nostru la dispoziţia lui Dumnezeu, ba mai mult, în slujba Lui.)

-Este diferenţă între „a şti” şi „a crede”?

Da! Ştim multe lucruri dar nu pe toate le şi credem. Credinţa este mai mult decât a şti. Adevărurile pe care le crezi sunt mult mai valoroase decât adevărurile pe care doar le ştii.

Exemplu: toţi ştim că exoistă o înviere a morţilor dar nu toţi cred asta. Toţi ştim că morţii nu au nevoie să le dăm noi ceva. Totuşi nu toţi cred asta.

Atenţie! Există pericolul să confundăm „a şti” cu „a crede”. Astfel, sunt oameni în biserici sau în afara lor, care, pentru că ştiu multe, consideră că sunt şi credincioşi. Este fals!  În realitate, fiecare credem doar ceea ce trăim nu ceea ce ştim. Faptele noastre spun ce credem din ceea ce ştim.

Există pericolul să ştii multe lucruri adevărate, biblice dar să nu crezi nimic din ele. Pe de altă parte, nu tot ce ştim trebuie să credem. Domnul să ne dea înţelepciune să alegem călăuziţi de El ce trebuie crezut şi ce trebuie să rămână doar la nivel de cultură generală- Cuvântul Lui trebuie nu doar ştiut ci şi crezut, deci împlinit.

-Care este deci importanţa acestor expresii aşezate în ordinea aceasta?

Vedem aici cât de importantă este cunoaşterea, ceea ce ştim. Totul porneşte de aici: cunoaşterea influenţează credinţa, credinţa determină modul în care ne vedem pe noi înşine (cum ne considerăm) şi apoi, modul în care ne vedem pe noi înşine determină comportamentul şi trăirea noastră.

Exemplu: dacă te consideri un urmaş din maimuţă, te vei purta asemenea; dacă te consideri un fiu al Regelui, demnitatea din tine nu te va lăsa să te porţi oricum.

Şi drumul înapoi este valabil: purtarea arată cum ne considerăm, cum ne vedem pe noi dă de gol credinţa pe care o avem, iar credinţa pe care o avem descoperă calitatea informaţiilor pe care le-am cunoscut.

De aceea, dacă este vreo problemă în practică sau în credinţă sau în modul în care ne privim pe noi înşine, trebuie să revizuim cunoştinţa dacă este potrivit cu adevărul şi dacă ştim bine ceea ce ştim.

„Ce vom zice dar, să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!…” (Rom.6.1-2a). Ce anume l-a făcut pe apostolul Pavel să ridice această problemă?

Este interesant şi de apreciat modul în care apostolul Pavel îşi prezintă argumentul ca o discuţie cu un interlocutor imaginar. De fapt el însuşi întreabă şi tot el răspunde căutând să preîntâmpine obiecţiile ce pot apărea în mintea destinatarilor lui (abordare proleptică).

Cu doar un verset înainte, în 5.20 el spunea: „dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult…” Unii ar putea deduce de aici că nu este nici o problemă dacă mai păcătuim, dimpotrivă, vom primi mai mult har.

-Vi se pare cunoscută problema?

Mie mi-au spus câtiva adventişti că dacă noi nu ne ţinem de Lege, atunci asta ne duce la păcat, vom păcătui şi mai mult pentru că ştim că vom fi iertaţi. Este trist… de fapt cine gândeşte aşa înseamnă că nu ştie ce este mântuirea şi nici ce este păcatul. O astfel de gândire îmi spune că păcatul este ceva ce ţi-l doreşti…

Exemplu: tata m-a iertat că am aruncat benzină pe focul din sobă. Credeţi că, pentru că am fost iertat asta m-a determinat să mai arunc încă o dată benzină în sobă? Am înţeles că am făcut ceva grozav de rău, am înţeles că tata a plătit paguba mea şi m-a salvat, să-mi mai doresc să fac ce am făcut?!!!!

 Moartea care duce la Viaţă

Fiecare dintre noi cunoaştem oameni, tineri sau mai în vârstă care au ales să-şi pună capăt zilelor, au ales să se sinucidă. Ei şi-au dorit moartea ca un refugiu, au dorit să pună capăt lipsurilor, necazurilor sau suferinţelor.

Într-un anumit sens, moartea este o soluţie spre o nouă viaţă, dar nu moartea aceasta, nu sinuciderea ci un alt fel de moarte. Vorbim imediat despre asta.

Exemplu: în cimitir şi asupra morţilor, nici o autoritate omenească şi nici un guvern nu mai are pretenţii şi nu mai poate impune nici o cerinţă.

Este valabil şi în tărâm spiritual, dar este vorba despre un alt fel de moarte…

-Despre ce moarte este vorba? Moartea faţă de păcat.

Rom.6.2 …noi care am murit faţă de păcat. V. 11 …socotiţi-vă morţi faţă de păcat…

Este vorba despre „moartea faţă de păcat”. Dacă însă ne uităm mai atent în pasajul nostru observăm că se mai vorbeşte şi despre o altă moarte „moartea pentru păcat” (6.10). În cel de-al doilea caz, subiectul este Domnul Isus. El a murit pentru păcat iar în cazul nostru se vorbeşte despre moartea faţă de păcat.

Ne amintim că la Golgota, pe cruci au murit trei persoane: Domnul Isus a murit pentru păcat, unul dintre tâlhari a murit faţă de păcat şi celălalt a murit în păcat. Pentru păcat, doar singur Domnul Isus a murit. Noi oamenii avem de ales: fie să murim în păcat fie să murim faţă de păcat. Moartea în păcat se întâmplă în mod automat prin moartea fizică dacă înainte n-am ales să murim faţă de păcat.

-Despre ce moarte este vorba?  Moartea împreună cu Hristos (v.3-6, 8)

Sinuciderea este moarte în păcat, moarte fără Hristos. Este o tragedie. De ce? Pentru că nu ai parte de înviere cu Hristos dacă nu ai parte de moarte împreună cu Hristos.

Cum şi când se petrece această moarte faţă de păcat în viaţa credinciosului? Moarte în spirit.

v.3 Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui am fost îngropaţi împreună cu El…

Multă vreme am crezut că aici se vorbeşte despre botezul cu apă dar am înţeles că gândeam greşit. Botezul cu apă este doar un simbol fizic al altui botez- botezul cu Duhul Sfânt.

Ioan 1.33 Eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi odihnindu-Se, este Cel Ce botează cu Duhul Sfânt…

Botezul în Numele Domnului Isus, botezul cu Duhul Sfânt are loc astăzi înainte de botezul cu apă. Aşa ar trebui să fie.

Botezul cu apă este un simbol al morţii şi al învierii noastre împreună cu Domnul Isus. Când intrăm în apă simbolizăm îngroparea iar când ieşim din apă simbolizăm învierea.

Aplicaţie practică: Când vorbim despre îngropare şi înmormântare în mod necesar trebuie să fie acolo un mort. Ca cineva să fie îngropat trebuie întâi să ne asigurăm că este mort. Tot aşa şi pentru botez; pentru ca cineva să fie primit la botez, trebuie să ne asigurăm că este mort…faţă de păcat. Să nu uităm că botezul este o îngropare!!!  Cand cineva moare fizic, există un cadru medical care constată decesul şi eliberează un certificat de deces. Tot aşa, în biserică, cel ce botează sau păstorul, este cadrul abilitat să constate dacă candidatul la botez, candidatul pentru înmormântare este mort sau nu. El este cel ce eliberează certificatul şi doar atunci poate fi primit pentru botezul în apă.

Nimeni nu trebuie primit să fie botezat doar pentru că este din familie de pocăiţi sau pentru că i-a venit vremea. Biserica nu trebuie să impună şi nu trebuie să se implice în a forţa decizia păstorului cu privire la botezul cuiva. De asemenea, comitetul poate sfătui pe botezător, pe păstor, dar decizia finală aparţine păstorului, celui ce botează.

Cum şi când se petrece această lucrare? Nu putem spune prea multe decât faptul că este lucrarea tainică a Duhului Sfânt care, aşa cum spunea Domnul Isus lui Nicodim, nu poate fi cunoscută ci doar recunoscută prin roadele ei (Ioan 3.8).

Cum recunoaştem moartea faţă de păcat? Cum se manifestă?

Cum recunoaştem moartea fizică? Mortul fizic nu se mai hrăneşte, nu mai vorbeşte, nu mai pofteşte nimic, nu mai simte nimic… nu mai raţionează. Moartea cerebrală se spune că este adevărata moarte fizică.

A fi mort faţă de păcat înseamnă a nu mai răspunde la impulsurile păcatului: nu mai mă las stârnit de păcat, nu mai sunt atras de păcat, păcatul nu mai prezintă interes pentru mine. Păcatul este şi se manifestă în jurul nostru dar; ochiul este orb faţă de păcat, urechea este surdă faţă de păcat, gura este mută când vine vorba să spun un păcat, brateţe şi trupul este fără putere când este vorba să fac un păcat.

Exemplu: Cântarea „Nu mai sunt al meu de-acuma”

1Cor. 6.19-20 Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe Care L-aţi primit de la Dumnezeu? şi că voi nu mai sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu.

Care este legătura dintre moartea faţă de păcat şi viaţa nouă? Moartea faţă de păcat este condiţia vieţii noi.

Moartea faţă de păcat nu este sfârşitul călătoriei noastre spirituale ci abia începutul. Pentru că moartea faţă de păcat este de fapt moartea împreună cu Hristos, prin El avem şansa învierii la o viaţă nouă.

v.4 …după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

v.10 …El a murit pentru păcat odată pentru totdeauna, iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

v.12-13 păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

Viaţa nouă este viaţa trăită pentru Dumnezeu, mai concret, este viaţa trăită în ascultare de El, în slujba Lui, în neprihănire. Dar să nu uităm, moartea faţă de păcat este condiţia pentru a ajunge în viaţa pentru Dumnezeu.

v.5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.

v.8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El…

Domnul Isus spunea: „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni..” (Matei 6.24) De aceea, trebuie mai întâi să mori faţă de Stăpânul numit „Păcat” ca să poţi sluji stăpânului numit „Domnul Isus.” Nu există viaţă nouă sub o stăpânire veche.

Unirea cu Domnul Isus

Ideea unirii credinciosului cu Domnul Isus Hristos este prezentă din plin în fiecare adevăr prezentat în acest pasaj prin expresii precum „în Isus”(v.3, 11), „împreună cu El”(v.4, 6, 8), „una cu El”(v.5).

În prima fază, mi-a fost greu să înţeleg ce înseamnă „unirea cu Domnul Hristos”. Apoi, Domnul mi-a adus aminte de o imagine bine cunoscută nouă: când doi tineri (de sex opus) se căsătoresc, noi spunem „s-au unit” şi chiar Dumnezeu spune „se vor face un singur trup.” Sunt doi şi totuşi una. Într-adevăr, aşa cum spunea apostolul Pavel: „taina aceasta este mare” (Efes.5.32). Chiar apostolul Pavel face o paralelă între căsătoria soţ-soţie şi căsătorie Hristos-Biserică. Deci, nu cred că este deloc deplasat să încercăm a înţelege puţin unirea cu Domnul  meditând puţin la unirea soţ-soţie.

Ce înseamnă faptul că cei doi sunt una?Care sunt câteva indicii după care ne dăm seama că cei doi sunt una sau că cei doi nu sunt una?

Fiecare dintre noi am văzut persoane căsătorite care deşi sunt cu acte în regulă, cununaţi totuşi nu sunt una.

Iată câteva exemple:

-unitate în familie înseamnă să privim în aceeaşi direcţie şi nu în sensuri opuse. Înseamnă să avem aceleaşi planuri, să lucrăm în aceeaşi direcţie

-unitate în familie înseamnă să petrecem timp împreună, să avem timp de calitate împreună.

-unitate în familie înseamnă să învăţ să simt cu partenerul de viaţă. Să mă bucur când el se bucură şi să plâng când el plânge; să îl înţeleg din priviri.

-asemănarea este o altă roadă a unităţii. Sentimental, spiritual, fizic şi chiar trăsăturile chipului. Adesea ni se spune: „semănaţi!” Vezi în textul nostru cuvântul „asemănătoare.”

-proiecte comune, valori comune, interese comune.

Pot verifica dacă sunt unit cu Domnul Isus?

Este foarte simplu. Răspunde la următoarele întrebări şi vei înţelege:

a)             Petreci timp cu Domnul Isus în rugăciune şi meditaţie la Cuvântul Său?

b)            Eşti atent la ceea ce spune El în Cuvânt? Eşti interesat de părerea Lui sau citeşti Biblia doar ca să bifezi că eşti la zi cu citirea ei?

c)             Planurile Lui sunt şi interesul tău? Adică, eşti interesat de mântuirea oamenilor, lucrezi pentru asta sau te interesează doar afacerile tale?

d)            Ai ajuns să simţi când Domnul Isus este supărat pe tine şi când se bucură de tine? Îţi pasă ce simte El cu privire la tine? Te interesează?

e)             Ai tu aceleaşi valori ca Domnul Isus? Neprihănirea, adevărul, cinstea, cumpătarea şi standardul sfinţeniei sunt importante pentru tine?

f)             Ai ajuns tu să reflecţi chipul Domnului Isus? Au ajuns cei din casa ta şi prietenii tău să vadă în tine pe Domnul Isus?

g)             Trupul tău şi mădularele tale sunt în slujba Domnului Isus (soţul tău spiritual) sau sunt în slujba unui străin?

h)            Ştiu că El se gândeşte la tine, eşti în gândurile Lui. Tu te gândeşti la El, este El în gândurile tale?

i)              Eşti una cu Domnul şi în bucurii şi în necazuri?

Dacă nu există unire cu Hristos în viaţa ta, atunci înseamnă că nu a fost unire cu Domnul Hristos în moartea Lui, înseamnă că nu ai murit faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus este singura modalitate de a putea muri faţă de păcat.

Unirea cu Domnul Isus în moartea Lui este urmată automat de unirea cu El şi în viaţă.

Unirea cu Domnul Isus în viaţă este condiţionată de unirea cu El în moarte.

Unirea cu Domnul Isus este de fapt mântuirea şi mântuirea este unirea cu Domnul Hristos. Unirea cu Domnul Isus aduce moartea faţă de păcat (pocăinţa) şi tot ea aduce viaţa pentru Dumnezeu (credinţa.)

Gal.2.20 Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

Mai putem noi să ne dorim să păcătuim când dorinţa noastră este să fim una cu Domnul nostru?

SEMNE ALE VREMURILOR DIN URMĂ

Scris de Nelu Ciorba

Sunt cel puţin cinci direcţii ale semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţionare spre vremurile şi soroacele din urmă, spre ziua şi ceasul pe care-L ştie numai Tatăl, direcţii captate în acrostihul SEMNESeminţiile lui Israel + Erezii + Muntele Templului +Nenorociri + Esticii (Împăraţii Răsăritului).

Datorită spaţiului limitat, vă voi prezenta cele mai semnificative evenimente, pe scurt, al primelor patru luni ale anului 2014, care se încadrează în cele cinci categorii ale semnelor vremurilor din urmă. De fapt e prima dată în ultimii zece ani când într-o perioadă, relativ, scurtă, mai puţin de 4 luni pot prezenta informaţii ample despre vremurile din urmă, în toate cele cinci categorii. Să fie pentru că suntem într-un an care se termină cu 14 aşa cum declară analiştii? Primul război mondial s-a declanşat în anul 1914. Căderea Imperiului lui Napoleon a avut loc în 1814. Rusia cucereşte Suedia, Finlanda şi-şi extinde imperiul în ţările baltice, în 1714. Iată numai câteva date care ne arată că, în anii cifrei 14 s-au întâmplat evenimente ce au schimbat cursul istoriei.

 

SEMINŢIILE LUI ISRAEL

Ioan în Apocalipsa înregistrează de trei ori, în vremurile din urmă prezenţa în Israel a unui număr de 144,000 cu specificaţie clară ca fiindparte din douăsprezece seminţii ale lui Israel: Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel. (Apocalipsa 7.4); Apoi m-am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele Tatălui Său. (Apocalipsa 14:1); Cântau o cântare nouă înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea bătrânilor. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.( Apocalipsa 14:3)

Am tratat de mai multe ori acest subiect şi scriam în 2013: Israel îşi aşteaptă fiii împrăştiaţi să se întoarcă acasă. Până în anul 2013, au publicat procesul de întoarcerea 3 seminţii: Iuda, Levi şi Manase.

Am scris în detaliu despre întoarcerea seminţiei lui Manase din partea de nord-est a Indiei şi din Burma. Încă sunt mii de descendenţi evrei în India, Astfel în partea de sud a Indiei s-a găsit seminţia Zabulon, care în mare parte s-au întors deja în Israel. Găsirea seminţiei Dan, în Etiopia, ne determină la a privi atent ce se întâmplă, pentru că seminţia Dan nu este în rândul seminţiilor prezentate de Ioan în Apocalipsa 7.

EREZII

Aşa cum am mai scris Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) defineşte cuvântul erezie ca fiind o abatere de la doctrina religioasă, o rătăcire.

Ca semn ale vremurilor din urmă erezia este orice abatere de la doctrina Scripturii. Apostolul Pavel l-a avertizat pe Timotei de apariţia ereziilor în vremurile din urmă scriindu-i: va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2 Timotei 4:3,4).

Aşa cum ştiţi, în ediţiile ultimelor luni am tratat perioade în istoria lumii când în mod cu totul special Domnul Dumnezeu s-a revelat lumii ascultând rugăciunile poporului Său şi oferind ocazia străinilor să găsească calea de apropiere de El. Suntem chiar în perioada Bisericii când Domnul Dumnezeu este prezent în omenire prin Biserica Sa, care este sarea pământului şi lumina lumii. E perioada când, datorită Bisericii, care este formată din oameni într-o relaţie personală cu Christos Domnul, capul Bisericii, pământul încă există şi îşi mai dă roadele. Când Biserica va fi luată pământul va intra într-o perioadă de întuneric spiritual.

Trăim vremuri, când foarte uşor, omul, creat pentru o părtăşie personală cu Domnul Dumnezeu, se rătăceşte şi se complace a trăi departe de Dumnezeu. Scriu acest articol în Săptămâna Mare 2014, şi cea mai mare preocupare a oamenilor religioşi este pregătirea pentru Easter (nume care nu are nimic cu Scriptura), şi nu pentru a medita la suferinţele Domnului şi a celebra Învierea Glorioasă a Lui. Realitatea este că tot mai puţin este căutată şi promovată relaţia personală, directă a individului cu Creatorul, relaţie realizată prin jertfa Fiului şi mediată prin prezenţa Duhului Sfânt, prezent în credincios. Oamenii de astăzi caută mai puţin dezvoltarea unei relaţii mai aproape de Dumnezeu şi mai mult confort şi rezolvarea problemelor personale. O statistică recentă făcută de grupul Barna, la începutul lunii aprilie 2014, a publicat constatarea că în anul 2011, 64 la sută din cititorii frecvenţi ai Scripturii, intervievaţi au declarat că Scriptura i-a adus mai aproape de Dumnezeu, iar în anul 2014 numai 56 la sută. În schimb în 2011 cei intervievaţi în proporţie de 26 la sută au declarat că Scriptura le-a creat un confort mai bun şi le-a dat soluţii la probleme, în timp ce în 2014 proporţia este de 32 la sută. Interesează mai mult forma decât fondul, esenţa; chiar mai mult Scriptura decât Domnul Scripturii.

MUNTELE TEMPLULUI

Muntele Templului este muntele jertfelor. Este muntele Moria, unde Avraam evreul, a adus pe Isaac ca jertfă (Genesa 22). Este terenul cumpărat de David cu şase sute de sicli de aur (1 Cronici 21:25) pentru a construi Casa lui Dumnezeu, Templul din Ierusalim.

Pe Muntele Templului, pe o suprafaţă de 35 acri, în Oraşul Vechi din Ierusalim, a fost construit Primul Templu, în anul 956 î.Hr. de către regele Solomon . Acesta a fost distrus de babilonieni în 568 î.Hr., reconstruit de regele Persiei, şi consacrat ca al doilea Templu, în 515 î.Hr.. Apoi, a fost distrus de romani în anul 70 AD (Anul Domnului) , distrugere urmată de trimiterea evreilor în exil până în zilele noastre.

La începutul lui Aprilie 2014, primul ministru israelian, Benyamin Netnyahu, a acceptat primirea unei scrisori din partea rabinilor din organizaţia National Religious Camp, prin care se cere aprobarea construirii unei sinagogi pe Muntele Templului. ”Muntele Templului este un loc unic pentru rugăciune,” se spune în scrisoare, ”Ca şi prim ministru, îţi cerem ca să faci tot ce este posibil ca să construim un loc de rugăciune pentru evrei, pe Muntele Templului, într-o manieră paşnică ca să onoreze acest loc sfânt care ne aparţine”. Aşa cum se ştie, de dragul ajungerii la un acord de pace cu musulmanii, o asemenea scrisoare nici măcar nu a fost acceptată de cabinete ministeriale israeliene.

Vineri, 11 aprilie 2014, autorităţile israeliene, în mod oficial, au dezvăluit modelul celui de-al treilea Templu, în zona evreiască a oraşului vechi, lângă moscheea Al-Aqsa. Lângă macheta numită ”Templu” este şi o construcţie care poate acomoda sute de vizitatori. Când am vizitat Institutul Templului în iunie 2013, ghidul ne-a spus că atunci, când vom auzi veşti despre guvernul israelian că acceptă oficial şi acţionează în favoarea construirii Templului, vremea va fi foarte aproape de a se începe construirea Celui de-al Treilea Templu, indiferent de stadiul acţiunilor în favoarea păcii dintre palestinieni şi israelieni.

Trebuie să trimitem la tipar, publicaţia, luni 14 aprilie 2014, şi nu pot scrie ceva din evenimentele de săptămâna viitoare, când începe sărbătoarea Paştelor la evrei, şi ca în fiecare an, un grup de evrei naţionalişti planifică să practicesacrificarea animalelor de Paşti. Anul acesta, însă, pentru prima dată, sunt planificate să se aducă jertfe rituale de miel pe Muntele Templului. Luni va avea loc întâlnirea de organizare, ca apoi joi să se poată aduce mielul de jertfă. ”Anul acesta nu vom sărbători Paştele acasă. Îl vom sărbători pe Muntele Templului” a declarat un reprezentant al grupului Hozrim El Ha-Har.

NENOROCIRI

Scriptura relatează nenorociri ale vremurilor din urmă: Pe alocuri vor fi mari cutremure de pământ, foamete şi ciumă; vor fi arătări înspăimântătoare, şi semne mari în cer. (Luca 21:11); Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, ...( Luca 21:25); În zilele acelea… voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, …( Ioel 2: 29-30; Faptele Apostolilor 2:19)

Dacă vă duceţi pe romaniantimes.com, stânga sus, la ”Cele mai citite pagini”, click pe ”Semne ale vremurilor din urmă” şi apoi pe linkul ”Nenorocirile din această secundă: http://hisz.rsoe.hu/alertmap/index2.php”, veţi realiza câte nenorociri se întâmplă, pe tot globul, în secunda respectivă. Se constată că pământul se mişcă într-o măsură fără precedent. În ultimele 24 ore, au avut loc peste 15 cutremure ale pământului cu magnitudine peste 4 grade. În perioada martie 12 – aprilie 12, 2014 au avut loc pe tot globul peste 1020 cutremure peste 4 grade. Toate canalele de ştiri care anunţă cutremure spun, pregătiţi-vă că vin altele şi mai mari, ca şi cel pe care-l anunţăm acum.

Pe lângă aceasta, încălzirea globală îşi face tot mai mult efectul pe pământ. Se estimează anii 2014 – 2015 să înregistreze cele mai mari temperaturi în istoria recordurilor.  Încălzirea globală a creat şi creează schimbări majore în dispariţie gheţarilor, viaţa animalelor şi a plantelor şi desigur procurarea hranei pentru populaţia lumii. Încălzirea globală îşi face efectul asupra anotimpurilor. Anul acesta iernile au făcut ravagii în locuri neaşteptate. Serviciul Naţional al Vremii, la 1 aprilie 2014, a declarat că în Chicago, spre exemplu, perioada decembrie 2013 – martie 2014 temperatura medie a fost 10 grade F sub nivelul îngheţului, record istoric doborând vechile recorduri al anilor 1903-1904, ori 1977-1978.

Un fenomen astronomic foarte rar întâlnit, va avea loc luni spre marţi (14/15 aprilie 2014). Va avea loc prima eclipsă de lună, când luna va fi roşie, fenomen numit luna sângerie. Este foarte rar întâlnit, pentru că acest fenomen are loc exact în perioada Paştelui evreiesc. Vor mai fi încă trei eclipse similare pe 8 octombrie 2014 şi 28 septembrie 2015, la sărbătoarea corturilor şi 4 aprilie 2015 la sărbătoarea Paştelui evreiesc. Pastorul american John Hagee referitor la aceste fenomene, numite tetradă, a spus: „De fiecare dată când acest lucru s-a întâmplat, aceasta a coincis cu o tragedie pentru poporul evreu, urmat de triumf”, dând ca exemplu tetrada care a avut loc in timpul războiului de şase zile dintre Israel si Egipt, Iordania si Siria.

ESTICII (ÎMPĂRAŢII RĂSĂRITULUI)

Luând ca referinţă, poziţia Israelului pe harta lumii, în partea de est putem spune că se conturează tot mai mult unitatea Împăraţilor Răsăritului, cu adânci semnificaţii escatologice. Apostolul Ioan prezintă în Apocalipsa începând din capitolul 15 cele din urmă şapte urgii ce vor fi vărsate pe pământ continuând în capitolul 16, după urgia a şasea, cu un amănunt: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit. (Apocalipsa 16:12).

Pentru împlinirea unor proorocii escatologice există faze care, Dumnezeu îngăduie să fie pregătite din timp. Una din ele, care se părea de nerealizat în urmă cu 4-5 ani de zile este adunarea la un loc a Împăraţilor Răsăritului. În ultimul timp relaţia acestor Împăraţi ai Răsăritului s-a văzut tot mai strânsă şi la bine şi la rău. Foarte interesant este că relaţia acestor Împăraţi ai Răsăritului este intensificată nu în bunăstarea propriului popor ci în domeniul militar şi special nuclear, şi chiar desconsiderarea vieţii propriilor cetăţeni.

Uitaţi-vă la cele două ”mari puteri” China şi Rusia. Vineri, 28 martie 2014, ONU a votat împotriva referendumului din Crimeea şi acţiunii de ocupare în forţă a peninsulei. Votul a fost cu 100 ţări în favoarea Ucrainei, 11 voturi negative şi 58 abţineri printre care a fost şi China.

Criza din Răsărit redirecţionează politica petrolului, astfel că Rusia fiind refuzată de Europa şi depinzând de exportul de petrol se orientează spre China. La sfârşitul lunii martie 2014 China a fost de acord să cumpere, de la ruşi, petrol în valoare de peste de 350 miliarde de dolari începând din acest şi va continua şi în viitor.

Marţi, 1 Aprilie 2014, NATO a făcut public că suspendă orice cooperare civilă şi militară cu Rusia, în contextul crizei din Ucraina. „Am decis să suspendăm toate formele de cooperare practică, civilă şi militară dintre NATO şi Rusia. Dialogul nostru politic în Consiliul NATO-Rusia poate continua, în condiţii de necesitate, de la nivel de ambasadă în sus, pentru a ne permite să schimbăm puncte de vedere, în primul rând pe tema crizei”, se arată într-un mesaj al organizaţiei NATO, citat chiar de Russia Today.

Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:36).

Profetia si sfarsitul vremurilor – ce putem intelege din semnele vremurilor in care traim? 

 

Interviu cu Joel Richardson, autor si expert in Orientul Mijlociu. Profetia si sfarsitul vremurilor – ce putem intelege din semnele vremurilor in care traim? Din punct de vedere biblic, care sunt semnele vremurilor în acest moment?

Există semne clare care încep să prindă contur. Eu cred că ridicarea Turciei ca lider radical în Orientul Mijlociu reprezintă un semn profund. În Daniel 8 și 11, în Ezechiel 38 și 39, se pune un accent deosebit pe regiunea Turciei, Asia Mică, și spune că ea va avea un rol proeminent în zilele din urmă.

Musulmanii văd lucrurile într-un fel, evreii în altul. Cine e Mesia?
Mesia, conform Bibliei, Se întoarce pentru a restaura împărăția lui Israel, împărăția lui David și grădina Edenului. Aceasta e platforma, mijlocul prin care Dumnezeu va restaura întreg pământul și toate națiunile vor fi binecuvântate.

Potrivit islamului, Isus e doar un alt profet, doar că S-a născut dintr-o fecioară și că a făcut minuni. Legat de toate celelalte atribuții, cea de Mântuitor al lumii și Fiu al lui Dumnezeu… Îngerul i-a spus Mariei: „Ai găsit favoare în ochii lui Dumnezeu și vei naște un Copil care va fi numit Fiul Celui Prea Înalt și Se va așeza pe scaunul de domnie al tatălui Său, David.” Nu poți îndepărta aceste atribuții ale lui Mesia. Din nefericire, islamul face asta.

Ai spune cumva că viziunea musulmanilor privind vremurile din urmă e complet opusă viziunii biblice?

Când privim la cine este Isus, potrivit Bibliei, vedem că El coboară din cer ca apărător divin al poporului Său persecutat. Poporul Său va fi persecutat, împresurat. El spune clar că este vorba despre Israel. El Se întoarce pentru a-i elibera.

Perspectiva islamului e complet pe dos, așa cum ai spus. În islam, ei sunt agresorii divini care sunt chemați… E o tradiție teribilă însă ei au profeția cumplită care zice că Ziua Învierii nu va veni până ce musulmanii nu îi vor nimici pe evrei, până nu vor rămâne doar câțiva ascunși printre stânci.
Unul dintre marii muftii ai Ierusalimului, șeicul Ekrima Sa’id Sabri a trebuit să-și dea demisia fiindcă a spus aceste lucruri. Asta face parte din statutul Hamasului. Ei spun că există pentru a împlini această profeție, cea a genocidului final împotriva poporului evreu.

Potrivit Bibliei, ce anume trebuie să se întâmple înainte ca El să revină?
Va fi o serie de războaie în Orientul Mijlociu, iar în cele din urmă se va ivi un om, pe care Scriptura îl numește omul fărădelegii, fiul pierzării. Cel mai adesea, noi îl numim Anticristul. El se va ivi ca un lider regional, din Orientul Mijlociu aș spune. Pare să vină din națiunile care înconjoară Israelul.Scriptura vorbește despre națiunile, despre ne-evreii din jurul Israelului.

E fascinant acest moment pentru cei care urmăresc profețiile. Asistăm la ridicarea Rusiei, și oamenii spun că acesta ar fi noul imperiu bizantin, auzim de formarea unui superstat european și vedem cum Turcia și SIIL devin o putere în regiune.

Avem multe opțiuni profetice. Există diferite păreri în Biserică. Noi stăm aici în acest loc acum și trebuie să fim veghetori. Trebuie să privim spre est, spre vest și în toate părțile, ca niște santinele serioase.Trebuie să ne rugăm și să ne pregătim pentru ce urmează.

Cum să ne pregătim? Dacă trăim în vremurile din urmă, când Se întoarce Hristos, cum ar trebui să ne pregătim?

Am putea vorbi despre un mod standard de pregătire, acela de a ne aproviziona, însă cred că Scriptura pune accentul pe pregătirea inimii. Deseori ne concentrăm pe ce se va întâmpla sau cum ne putem proteja. Isus spune să ne pregătim inimile, ca să păstrăm dragostea. Când fărădelegea va crește și mulți își vor împietri inima sau se vor umple de ură, rasism, tribalism, ceva ce va fi foarte ușor de făcut când va începe vărsarea de sânge și situația se va înrăutăți, noi trebuie să ne pregătim inimile pentru a iubi cu ardoare în mijlocul acelor zile întunecate. Isus spune că cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.

SEMNELE  VREMURILOR DE PE URMA

 
Text.Matei 24:1-14
 
 
I.APARITIA   INVATATORILOR   SI  INVATATURILOR   FALSE
 
II.O PREOCUPARE  SI  IUBIREA EXAGERATA  DUPA LUCRURILE  PAMNATESTI ,BANI SI PLACERILE  VIETII
 
III.O INMULTIRE  GROZAVA  A  PACATULUI 
 
IV. CALAMITATI, RAZBOAIE,BOLI SI FOAMETE
 
V. SEMNE IN CERURI
 
 
VI.PREGATIREA  POPORULUI  EVREU
 
VII.RASPANDIREA  EVANGHELIEI  APROAPE  IN TOATA LUMEA
 
VIII.INAINTAREA  STIINTEI SI A CUNOSTINTEI
 
IX.DISPARITIA GRANITELOR  SI UNIFICAREA OMENIRII
 
 
X. SFATURI  DE INCHEIRE
 
1.Bagati de seama
   Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. (Matei 24:4)
 
2. Vegheati  fiti treji
    Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36)
 
3. Lati seama la voi
     Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră. Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului. (Luca 21:34-35)
 
4.Fiti  gata-pregatiti
     De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi.
     (Matei 24:44)
 
INCHEIERE
Dar  poate spui ca aceste evenimente au mai fost ,nu t e amagi,iata ce zice Cuvantul Domnului:
 
Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!” Căci înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. (2 Petru 3:3-14)
 

Matei 24.10-14 Semnele vremurilor din urmă în biserică

Introducere

De unde ştim că vine iarna? Există semne în natură care indică apropierea ei. Frunzele se îngălbenesc şi cad, temperatura scade, apar ploi şi vântul se intensifică. Apropierea iernii este semnalată şi de plecarea păsărilor călătoare. Există semne şi în casele noastre: ţânţarii pier, începem să facem focul în sobă sau pornim centrala. Aşa dar, semnele sunt diverse şi în multe domenii.

De unde ştim că vine „iarna” peste Biserica (Bisericile locale, vizibile)?

Mat.24.3 …ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au zis: Spune-ne …care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?

Domnul Isus le răspunde. Semnele şi indiciile pe care El le oferă ucenicilor se găsesc în domeniul religios (v.5 …vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!”), vor fi semne şi pe plan politic şi militar (v.6 veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…, v.7 un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii…), la nivelul scoarţei terestre vor fi cutremure de pământ (v.7), economia va fi în faliment –foamete (v.7) iar în ce priveşte sănătatea, oamenii se vor confrunta cu „ciumi” (v.7).

Toate semnele amintite mai sus, am putea spune că se întâlnesc undeva în afara comunităţilor de credincioşi. Domnul Isus oferă însă indicii şi înlăuntrul acestora. După cum semnele iernii se regăsesc şi înlăuntrul caselor noastre, tot aşa, semnele vremurilor sfârşitului se întâlnesc şi în Biserică.

 

În 1Cronici 12.32, în cadrul listei de războinici ai lui David, găsim „din fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel.” David înţelesese cât de important este „să pricepi” vremurile în care trăieşti şi astfel să ştii ce ai de făcut. Observăm aici strânsa legătură între „a pricepe vremurile” şi „a ştii ce trebuie făcut”. Nu este suficient să facem ceva ci să facem ceea ce trebuie făcut. Pentru ca noi să ştim ce trebuie făcut în Biserici astăzi, este vital să pricepem vremurile în care trăim.

 

De ce „semnele vremurilor din urmă”? Contextul vorbeşte despre asta. Ucenicii Îl  întreabă pe Domnul despre  remurile sfârşitlui iar Domnul le răspunde. Şi chiar cuvintele cu care se încheie pasajul nostru „atunci va veni sfârşitul” ne face să înţelegem că ceea ce Domnul vorbeşte despre Biserică este ultimul episod în existenţa ei pe Pământ.

De ce „în Biserică”?  Pentru că doar despre ei se poate spune că „vor cădea”, cei înşelaţi nu pot fi alţii decât cei credincioşi iar răcirea dragostei cu siguranţă că are în vedere tot pe ei.

 

Domnul Isus spune clar că Biserica vremurilor din urmă va fi în declin.„Atunci mulţi vor cădea…”(v.10). Cum? Se vor vinde şi se vor urî unii pe alţii, mulţi vor fi înşelaţi iar dragostea celor mai mulţi se va răci. Potrivit Domnului Isus Hristos- Capul Bisericii, acestea sunt semne ale decăderii Bisericii şi în aceste domenii trebuie să analizăm starea Bisericilor din care facem parte.

 

În ce măsură va fi afectată biserica?

Declinul Bisericii în zilele din urmă va atinge cea mai mare parte a credincioşilor.

Matei 24.10 …mulţi vor cădea…11.. vor înşela pe mulţi… 12…dragostea celor mai mulţi se va răci.

Totuşi avem şi o veste bună: Biserica nu va fi compromisă total. Ca şi în istoria lui Israel, Domnul ne spune şi astăzi că mai este o „rămăşiţă” păstrată prin har. Prin harul Domnului să ne asigurăm că nu facem parte din  cei mulţi!

 

 

Semnele vremurilor din urmă în biserică

Şi / Sau

Cauze ale căderii multora în vremurile din urmă

 

Ambele subiecte sunt valabile întrucât semnele acestea sunt în acelaşi timp şi cauze ale căderii multora de la credinţă. Cele trei semne prezentate de Domnul Isus sunt la rândul lor cauze unele pentru altele. Ele funcţionează într-un cerc vicios.

 

Unde să ne uităm după semne şi care sunt acestea?

 

 

1. Relaţiile frăţeşti- Răceala

Matei 24.10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.

Un prim domeniu în care trebuie sesizată căderea credincioşilor este relaţia frăţească dintre aceştia. Răcirea acesteia este semnul că iarna spirituală vine asupra bisericii iar biserica respectivă  trăieşte „zilele din urmă.”

Domnul Isus ne spune că în vremurile din urmă relaţiile credincioşilor vor fi caracterizate de ură, de orice lipsă a dragostei unul pentru altul până acolo că îşi vor face rău unii altora. Atmosfera bisericilor va fi un chin şi un motiv de gâlceavă şi nici de cum nu va mai aduce mângâiere enoriaşilor. Biserica va fi un teatru de luptă, nu cu lumea şi nici lumea cu noi ci noi între noi- credincioşii vor fi duşmanii lor înşişi.

Iniţial am vrut să spun că ne este greu să ne imaginăm ceea ce Domnul Isus profeţea că se va întâmpla în biserici, dar amintindu-mi de realitatea pe care o trăim, nimic nu ne surprinde. Astăzi auzim de frământări în foarte multe biserici, dezbinări, certuri şi nemulţumiri. Cei mai nepocăiţi dintre pocăiţi apelează chiar la gesturi şi fapte condamnate categoric de Scripturi. Vânzarea şi ura în frăţietatea de astăzi este uşor de sesizat chiar şi la trecere în revistă a blogurilor aşa-zis creştine.

 

Profeţiile lui Ieremia

Deşi am citit de multe ori Vechiul Testament, abia acum am sesizat mai bine faptul că relaţiile frăţeşti între evrei au constituit unul din subiectele pe care le-au atins profeţii Domnului în perioada ultimilor împăraţi ai lui Israel şi Iuda. Observăm că răcirea relaţiilor frăţeşti în Israel constituia şi pentru ei, un semn al vremurilor din urmă- după acele vremuri a urmat distrugerea naţiunii lor. Iată câteva pasaje:

 

Ier.5.28 … întrec orice măsură în rău, nu apră pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi

Ier.7.2-6a …căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta…(citeşte contextul)

Observăm aici o categorie socială defavorizată. Nu aveau posibilităţi financiare, erau săraci, lipsiţi de ajutor… de aceea erau şi nedreptăţiţi. Dreptatea nu putea fi de partea lor doar pentru că erau fie săraci fie lipsiţi de sprijin şi nebăgaţi în seamă. Unii tânjeau după dreptate iar cei vinovaţi îi asuprea pe cei lipsiţi de ajutor. Bogaţii erau privilegiaţi. Ei aveau totdeauna dreptate.

Ier.22.3 Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi dreptate şi judecată; scoateţi pe cel asuprit din mâinile asupritorului, nu chinuiţi pe străin, pe orfan şi pe văduvă; nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat în locul acesta.  …15 Împărat eşti tu oare de te întreci în cedri? Nu mânca tatăl tău şi nu bea şi el? şi totuşi el făcea dreptate şi judecată şi era fericit! Ludeca pricina săracului şi a celui lipsit şi era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta  a Mă cunoaşte? –zice Domnul

Din câte înţeleg starea evreilor în relaţiile lor frăţeşti era una de nemulţumire, de răzvrătire, de ură. Ajunseseră pănă acolo că îşi ţineau în robie pe înşişi fraţii lor:

Ier.34.9 …fiecare să lase slobozi pe robul şi roaba sa, pe evreu şi pe evreică şi nimeni să nu mai ţină în robie pe fratele său iudeu…

Iniţial luaseră hotărârea să-şi elibereze fraţii din robia lor dar apoi au revenit asupra deciziei. De aceea Dumnezeu horărăşte slobozirea sabiei împotriva lor. În final ei ajung robi în Babilon.

 

Profeţiile lui Isaia

Isaia 1.21 Vai, cetatea aceea credinciosă cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi. …23 Mai marii tăi sunt nişte răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.

Isaia 3.5 Oamenii se vor asupri unii pe alţii, unul va apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi pe cel bătrân, şi omul de nimic pe cel pus în cinste.

Observăm în cadrul poporului lui Dumnezeu apare lipsa de respect şi dispretul faţă de cei înaintaţi în vârstă dar şi faţă de autoritate. Orice autoritate este lăsată la discreţia celor imaturi şi a oamenilor de nimic.

Isaia 5.7 …El se aştepta la judecată şi când acolo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când acolo iată strigăte de apăsare! …16 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat  prin judecată şi Dumnezeul cel sânt va fi sfinţit prin dreptate

10.1-2 Vi de cei ce rotesc hotărâri nelegiuite şi de cei ce scriu porunci nedrepte ca să nu facă dreptate săracilor şi să răpească dreptul nenorociţilor poporului Meu, ca să facă pe văduve prada lor şi să jefuiască pe orfan.

Dreptatea şi judecata sunt teme ce apar frecvent în proorociile lui Isaia. Acolo unde nu mai este dreptate şi judecată, relaţiile frăţeşti devin tot mai reci şi ura ia locul dragostei.

 

Mai putem vorbi astăzi de robi? Există aşa ceva în bisericile noastre? Da! Prin faptul că foarte mulţi îşi ţin fraţii robi în lanţurile neiertării. În biserici „se pot auzi”zornăitul lanţurilor prin care fraţii se leagă datori unii pe alţii.

 

Cum era la început?

Fapte.2.42 ..ei stăruiau în legătura frăţească…  (citiţi şi 43-47)

Biserica la început era plină de dragoste. Credincioşii veneau de drag la adunare nu doar duminica ci şi peste săptămână. Dragostea lor era aşa de fierbinte unii pentru alţii încât ajunseseră ca unii dintre ei să-şi vândă averile şi din venitul lor să acopere nevoile fraţilor lor mai săraci. Astăzi?!

 

Cum s-a ajuns aici?! Oamenii au iubit mai mult păcatul decât pe Dumnezeu iar liderii spirituali în loc să aplice dreptatea şi judecata biblică (disciplina bisericească) au aplicat metode moderne de îmblânzire a firii pământeşti învocând dragostea nebiblică (toleranţa) pe care şi homosexualii o invocă, şi unitatea cu cei ce persistă în păcat în loc de unitatea în sfinţenie în jurul Domnului. (pe larg aici.)

 

2. Conducerea spirituală- Înşelăciunea

Matei 24.11 Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi

Domnul Isus ne spune prin acest verset că:

Cel rău îşi va infiltra slujitorii în slujbe cheie ale bisericilor. Vor ajunge neobsevraţi în fruntea poporului lui Dumnezeu ca lideri spirituali ai poporului sfânt. Probabil că unii vor fi recrtutaţi din rândurile proorocilor Domnului care nu vor fi vegheat iar alţii vor fi ai satanei, lupi în piei de oaie.

Fenomenul proorocilor falşi va fi larg răspândit.

Domnul Isus ne spune foarte clar că nu puţini vor fi slujitorii amăgitori. Proorocii alşi au fost dintotdeauna în majoritate. Împăratul Ahab avea la curtea sa patru sute de prooroci care îi prooroceau numai de bine dar erau falşi (2Cronici 18.5). Proorocul Ilie se confruntă pe muntele Carmel cu patru sute cinci zeci de prooroci ai lui Baal (1Împăraţi 18.19). Aceştia erau aşa de intimi cu casa regală încât mâncau la masa împărătesei (pe Ilie îl hrăneau corbii.)

Fenomenul înşelării credincioşilor va avea mare succes.

Din două motive cel puţin: întâi de toate datorită numarului mare de prooroci falşi. Majoritatea oamenilor, în mod greşit consideră că adevărul este de partea celor mai mulţi. În realitate, adevărul este de partea Domnului indiferent cât de mulţi sau cât de puţini îl acceptă şi-l susţin. Apoi, fără îndoială că succesul se datorează în mare parte şi poziţiei de conducere din care satan acţionează. Cei mai mulţi din turmă îşi urmează orbeşte păstorii, uitând că noi de fapt trebuie să ne urmăm păstorii doar atâta timp cât aceştia sunt credincioşi Marelui Păstori. Adesea uităm că şi păstorii noştri sunt oameni supuşi greşelilor iar cei mai mulţi nu îndrăznesc să cerceteze sau să pună la îndoială dacă învăţătura pe care o primesc este de la Dumnezeu sau de la cel rău. Astfel, eficienţa este mare:

Exod 32.25 Moise a văzut că poporul era fără frâu căci Aaron îl făcuse să fie fără frâu…

Ier.23.15  …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Isaia 9.16 Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sunt pierduţi.

 

Apostolul Pavel

Faptul că apariţia proorocilor falşi este un semn al vremurilor din urmă este susţinut şi de apostolul Pavel în ultimele capitole din cea de-a doua epistolă către Timotei, unde vorbeşte în exclusivitate despre vremurile din urmă:

2Timotei 4.3-4 …va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.

El ne spune foarte clar că oamenii din biserică vor schimba învăţătura sănătoasă cu lucruri care gâdilă urechea, vor schimba în cele din urmă chiar şi pe slujitorii Domnului cu oameni care să slujească poftelor şi plăcerilor lor, vor schimba predicarea în povestire a unor lucruri închipuite.

Ier.6.10 …cuvântul Domnul este o ocară pentru ei şi nu le place de el.

Ier.11.21 aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot care vor să-ţi ia viaţa şi zic: „Nu prooroci în Numele Domnului căci vei muri ucis de mâna noastră!”

 

Şi astăzi unii din slujitorii Domnului sunt ameninţaţi cu moartea, alţii cu tribunalul de către unii enoriaşi. Unii adoptă metode mai elegante de a împiedica pe predicatori să spună adevărul: fie sunt denigraţi, apar mai rar pe progrmare sau sunt trimişi la alte lucrări.

 

Cum ne aşteptăm să vedem apariţia proorocilor falşi?

Credem că va veni cineva pur şi simplu şi ne va spune doar poveşti şi basme? Vor veni fără Biblie şi vor citi din Coran sau ziare? Ne va spune să nu ne rugăm, să nu postim, să nu mai citim Biblia? Sau ne va spune că putem să ne facem de cap? Eu cred că nu aşa se va întâmpla!

Personal eu cred că deja se întâmplă şi cei mai mulţi nu-şi dau seama. Nu degeaba spune că „vor înşela pe mulţi.” Dacă ar veni proorocii falşi aşa cum am presupus eu mai sus, atunci toţi şi-ar da seama că sunt falşi şi nu i-ar urma. Chiar Domnul Isus a spus:

Matei 7.15 Păziţi-vă de proorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpători.

Făcâd referire la modul în care Şarpele a amăgitţo pe Eva, Wiersbe spunea că modelul cel mai eficient de a înşela pe cineva este de a oferi suficient adevăr încât să fii credibil şi suficientă minciună încât să aduci moartea. Pescarul oferă suficientă momeală ca să atragă dar şi acul este ascuns înăuntru iar când prindem şoarece în cursă nu punem doar lipici  ci şi o bucată de „adevăr” ca şoarecele să fie atras.

Am auzit oameni din alte denominaţiuni care zic că şi la ei se citeşte din Biblie şi că au auzit şi ei unele lucruri pe care le spunem noi. Dar tocmai aşa câştigă amăgitorul credit ca să înşele. Proorocii mincinoşi spun şi suficient adevăr încât să rămână credibili dar inoculează suficientă minciună încât să aducă moartea în Biserică.

De aceea punem că nu este suficient să ne mulţumim cu puţin adevăr ci trebuie să pretindem ca tot ce ni se predică să fie Adevărul. Dacă o mică parte din hrana de pe masă ar fi stricată, atunci am refuza-o pe toată. De ce n-am face aşa şi când este vorba despre hrana spirituală?!!

Ier. 5.30-31 Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor şi poporului meu îi plac aceste lucruri.

 

Care este rostul abordării unui asemenea subiect? Chiar este important? Este de folos?

S-ar putea ca mulţi să se întrebe: „Nu vor fi oamenii descurajaţi să mai caute pe Dumnezeu? Cum mai pot oamenii să se alipească de aşa biserici?”

Personal, cred că o astfel de biserică descurajează prin însăşi modul defectuos şi păcătos de trăire. Explicarea situaţiei dimpotrivă, ajută pe cei sincer credincioşi să poată trece biruitori. Este deci necesar să vorbim despre acest subiect?

Da, pentru că ucenicii au întrebat şi mai mult, pentru că Domnul Isus le-a răspuns şi a vorbit despre asta iar evanghelistul Matei a considerat că este important să aloce atâta spaţiu în Evanghelia sa. Este învăţătura Domnului Isus- deci este vitală.

Sunt unii care deşi ştiu că sunt bolnavi se tem să afle care le este boala chiar dacă încă nu ştiu dacă este sau nu remediu. În cazul nostru, pentru cei credincioşi este un remediu, de aceea, când este vorba de bolile spirituale, doar cei păcătoşi refuză să ştie adevărul. Cei credincioşi caută adevărul indiferent cât de dureros ar fi.

Este de folos pentru cei credincioşi să ştie adevărul. Aşa înţelegi de ce nu poţi avea părtăşie cu toţi care se numesc creştini şi „fraţi.” Aşa vei ajunge să înţelegi cum se poate ca de la amvon să fie strecurată învăţătură falsă chiar dacă predicatorul ţine o Biblie în mână. Înţelegem că avem dreptul să evaluăm calitatea învăţăturii celui ce ne predică şi faptul că cineva pune la îndoială acurateaţea învăţăturilor nu înseamnă că omul acela are ceva cu predicatorul ci pur şi simplu, ar vrea să audă învăţătura lui Hristos şi nu a oamenilor.

Este de folos şi pentru cei necredincioşi să ştie. Astfel nu va fi descurajat în ce priveşte apropierea lui de Dumnezeu atunci când pe „fraţi” îi vor cunoaşte trăind în păcat, în mod firesc, lumesc. Cu siguranţă, va fi un şoc pentru ei să simtă răceala bisericilor, să întâlnească în biserică oameni mai imorali decât ei şi cu siguranţă le va fi poate imposibil să detecteze învăţătura falsă. Acum ştie la ce să se aştepte. În felul acesta nu va mai întoarce spatele lui Dumnezeu şi Domnului Isus Hristos din cauza unora care îşi spun „creştini” dar care sunt căzuţi de la credinţă.

 

Cum vor amăgi proorocii falşi?

Iată câteva metode de amăgire folosite adesea de proorocii falşi. Din păcate, cei mai mulţi credincioşi nu sunt conştienţi de ele.

 

Înlocuirea Cuvântului

Ier.23.16 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: N-ascultaţi cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice, spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.

Trăim vremurile în care, cu toate că la începutul predicii se citeşte din Biblie, în foarte multe cazuri fie nu se face referire deloc la textul citit, fie sunt prezentate tot felul de argumente din basme, vise, filme, ştiri sau politică.

 

Îndulcirea Cuvântului

Ier.23.17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul  a zis: Veţi avea pace!” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla nici un rău!”

Cu toate că Dumnezeu are un alt fel de mesaj pentru cei răi, totuşi, aceşti prooroci îşi permit să aducă un mesaj mai dulce. Explicaţia lor este aceea că prezintă mesajul lui Dumnezeu din „perspectiva dragostei lui Dumnezeu.” Personal, potrivit Bibliei, cred că Dumnezeu nu oferă doar mesajul ci şi metoda. În mesajul pe care Dumnezeu îl transmite nu cred că este nevoie ca omul să aducă îmbunătăţiri.

În 2Cronici 18.7, vedem cum Ahab, un împărat rău, îl urăşte pe Mica pentru faptul că acesta –„nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decât rău.” L-aş fi întrebat pe Ahab: „Cum, tu eşti rău şi vrei proorocii bune?!” Ahab este omul rău care vrea proorocii de bine. Pentru asta avea chiar patru sute de prooroci care ştiau să-i proorocească de bine.

 

Amestecarea Cuvântului

Ier.23.28 Proorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu! Pentru ce să amersteci paiele cu grâul?- zice Domnul

Am auzit membri din biserica tradiţională care zic: „şi la noi la biserică se vorbeşte despre….(anumite pasaje din Biblie).” Da, tocmai asta le dă credibilitatea dar tradiţia îi omoară. În bisericil protestante începem să auzim în predici despre gândirea pozitivă, psihologie sau filozofie şi etică seculară precum şi alte născociri ale minţilor omeneşti- este aceeaşi înşelăciune.

 

Tăinuirea Cuvântului.

Ier.23.30 De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.

Asta înseamnă să te fereşti să spui adevărul de teama de a nu-ţi face duşmani, să nu pierzi prieteni sau să nu superi pe cineva.

 

Acordarea autorităţii divine propriilor păreri.

Ier.23.31 Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.

„Încercarea de a forţa pe Dumnezeu să zică ca tine!” În mod normal, proorocul trebuie să ia parte la sfatul Domnului şi de acolo să plece cu mesaj din partea Domnului pentru popor. Proorocul este doar un mesager şi nu are nici un drept să adauge sau să scoată din mesajul primit. El trebuie transmis nemodificat indiferent de modul în care destinatarii vor primi mesajul şi de preţul pe care mesagerul îl va plăti. Acum vedem că, proorocul nu vine din prezenţa lui Dumnezeu dar are îndrăzneala să spună că mesajul are ca sursă şi autoritate pe Dumnezeu.

 

Aplicarea superficială a Cuvântului

Ier.6.14 Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ”Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace.

Proorocii falşi văd şi recunosc problema. Chiar doresc să o trateze pentru a fi vindecată însă, pentru ca să nu doară, ca nu cumva să supere pe cineva, nu tratează problema în profunzimea ei. Leagă rana, acoperă rana dar nu rezolvă problema. Problema rămâne ascunsă sub bandaje.

 

Rolul dificil al proorocilor era acela de a întoarce poporul Domnului înapoi la Dumnezeu. Proorocii falşi de atunci ca şi cei de astăzi au cu totul alte roade: pentru că nu vor să sufere ei şi nu se tem de Dumnezeu ci de oameni, ei ajung să justifice şi să sprijine păcatul copiilor lui Dumnezeu. .

Ier.23.15 …prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.

Ier.23.14 …întăresc mâinile celor răi, aşa că nici unul nu se mai întoarce de la răutatea lui…

Ier.23.32 Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de nici un folos poporului acestuia- zice Domnul.

 

 

3. Trăirea creştină – Imoralitatea

Matei 24.12 şi din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci

Domnul Isus ne mai prezintă un al treilea semn al vremurilor din urmă pe care îl întâlnim în cadrul bisericii: imoralitatea în trăirea practică. Aceasta, bine-nţeles că trebuie privită nu separat ci în strânsă legătură şi sprijinită de celelalte două triste realitaţi- răceala relaţiilor şi învăţătura înşelătoare.

Din înţelegerea mea de până acum, cred că de-a lungul timpului nu s-au inventat păcate noi. Cred că păcatele care sunt acum au fost dintotdeauna. Există totuşi cel puţin două diferenţe între atunci şi acum: modalităţile de exprimare ale păcatelor au căpătat forme noi şi, o altă diferenţă este aceea că starea de păcat actuală este mult mai răspândită decât atunci- Domnul spune: „din pricina înmulţirii fărădelegii…”. Răspândirea aceasta este înlesnită şi realizată în acelaşi timp prin intermediul posturilor de televiziune, radio şi cu ajutorul literaturii care abundă în imoralitate.

Cuvintele Domnului Isus îmi întăreşte încă o dată convingerea că starea de imoralitate a credincioşilor de astăzi se datorează nu doar îndepărtării de Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum am prezentat anterior dar şi datorită expunerii tot mai mari la influenţa imorală a acestor mijloace de propagandă pe care satan le foloseşte cu atâta succes. Prioritatea Scripturilor a fost surclasată de acestea prin varietate, prin mirajul culorilor, prin amuzament şi divertisment care gâdilă firea şi manipulează sentimentele. Astfel creştinii, nu doar că cer adormirea conştiinţei prin învăţătură falsă dar iată cum, în acelaşi timp îşi întinează conştiinţa prin murdăria cuvintelor, ideilor şi imaginilor păcătoase.  Iată cum descrie apostolul Pavel starea de păcat din biserică:

2Timotei.3.1-5 Să ştii că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia!

Observaţi, apostolul Pavel inspirat de Duhul Domnului nu spune că cei credincioşi nu-L vor iubi pe Dumnezeu dar spune că vor iubi plăcerile personale mai mult decât pe Dumnezeu. Şi acesta este adevărul: dragostea pentru Dumnezeu nu este prioritatea supremă. Credincioşii, influenţaţi de starea de păcat a lumii din jurul nostru vor fi înclinaţi tot mai mult spre satisfacerea poftelor personale decât spre a-I aduce plăcere lui Dumnezeu. Lucrul acesta este un păcat suficient de grav încât să dea naştere la acest potop de desfrâu prezentat anterior de apostolul Pavel.

Apostolul Pavel spune că toate acestea se vor întâmpla în biserica vremurilor din urmă. Ele chiar se întâmplă sub ochii noştri. Nu au nevoie de ilustrare. Proorocii falşi nu recunosc asta. Cei mai sinceri dintre ei le recunosc dar le tolerează şi le justifică adesea zicând „acum sunt alte vremuri.” De fapt aşa a spus şi apostolul: sunt vremurile din urmă şi sunt vremurile grele. Dar sunt aşa pentru că oamenii aceştia le fac aşa. Vremurile nu sunt grele sau uşoare prin ele însele. Trăirea oamenilor face vremurile bune sau rele, uşoare sau grele.

 

Se pare că şi semnul acesta al imoralităţii a fost dintotdeauna un prevestitor al vremurilor din urmă. Îl întâlnim şi în viaţa poporului Israel după care a urmat Judecata lui Dumnezeu prin exil. Ieremia capitolul 7 ne prezintă această situaţie:

Ieremia 7.3 Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „”Îndreptaţi-vă căile şi faptele şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta …6…dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei spre nenorocirea voastră 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta…v.9 Cum? Furaţi, ucideţi, preacurviţi, juraţi strâmb, aduceţi tămâie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi…! V.10 şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: „Suntem izbăviţi!” ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! V.11 Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!

De ce „o peşteră de tâlhari”? Pentru că acolo se ascund hoţii! Da, din păcate, bisericile au ajuns în multe cazuri „peşteri de tâlhari” pentru că în ele, la adăpostul religiozităţii şi spiritualităţii, printr-o simplă membralitate se ascund multe păcate. Aşa cum ne arată pasajul lui Ieremia, pocăiţii aceştia se păcălesc singuri crezând că doar prin venirea la Casa Domnului ei sunt salvaţi… apoi continuă viaţa lor de păcat fără nici o remuşcare.

Domnul Dumnezeu i-a ameninţat pe evrei atunci dar şi pe noi astăzi că dacă vom continua aşa, Casele de rugăciune vor rămâne goale. Frumuseţi de clădiri impunătoare vor fi părăsite! Nici evreilor nu le-a venit să creadă că acea frumuseţe de Templu va fi părăsit. Dar Domnul le spune:

Ieremia 7.12-15 Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu şi vedeţi ce i-am făcut din pricina răutăţii poporului Meu Israel! Şi acum, fiindcă aţi făcut toate aceste fapte, zice Domnul, fiindcă v-am vorbit dis-de-dimineaţă şi n-aţi ascultat, fiindcă v-am chemat şi n-aţi răspuns, voi face Casei peste care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea… le voi face întocmai cum am făcut lui Silo şi vă voi lepăda de la faţa  Mea cum am lepădat pe fraţii voştri, pe toată sămânţa lui Efraim!

Chiar dacă în bisericile noastre încă se mai fac slujbe, încă mai vin oameni, totuşi, Cuvântul Domnului este adevărat: din pricina răutăţii poporului Casa va fi părăsită şi poporul lepădat! Indiferent de eforturile credincioşilor de a resuscita biserica locală, de a face infuzie de programe şi divertisment pentru a atrage oamenii, Casa Domnului va fi părăsită!

 

 

Care este soluţia? Ce este de făcut?

Mesaj pozitiv

În încheierea acestui pasaj Domnul Isus lasă să intre o lumină de speranţă care înviorează sufletele copiilor lui Dumnezeu întrucât, indeferent cât de densă este bezna spirituală în care mulţi se vor rătăci, totuşi există o soluţie prin care cei credincioşi vor putea rămâne biruitori. Iată cum:

 

1. Rabdă

v.13 Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.

Mântuirea dintotdeauna a fost personală. Vremurile de acest gen ne aduc aminte de asta şi ne determină să ne cercetăm dacă suntem în credinţă. Deşi avem nevoie unii de alţii şi nu putem trăi viaţa de credinţă izolaţi, indiferent ce se poate întâmpla cu cei mai mulţi, nu trebuie neapărat să se întâmple şi cu noi. Trebuie să răbdăm!

Mai înţelegem de asemenea că mântuirea este posibilă chiar în vremuri ca acestea în care mulţi cad şi se pierd.

Starea decăzută a multor credincioşi nu trebuie să fie şi nici nu poate fi justificare pentru a rămâne nemântuit. Dumnezeu nu este vinovat şi nici nu poate fi acuzat pentru starea decăzută a multor aşa zişi creştini.

Fără îndoială că răbdarea nu este deloc cea mai plăcută alegere în vremuri ca acestea, dar este singura soluţie care aduce rezultate benefice şi sigure dacă nu pentru alţii, cel puţin pentru cel ce rabdă.

Răbdarea însă, nu este totul…

 

2. Lucrează

v.14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul!

Dacă soluţia ar fi doar răbdarea cu siguranţă am cădea şi noi. Am cădea în păcatul mândriei; comparându-ne cu cei mulţi care vor fi căzut vom ajunge să credem că noi suntem cei mai sfinţi. Pentru a evita această cădere, Domnul Isus ne aduce aminte că avem de lucru- propovăduirea Evangheliei.

 

Mesajul Domnului Isus aici este extraordinar de încurajator. El ne direcţionează privirile de la comunităţile locale de credincioşi frământate şi ameninţate de cădere  spre măreţia şi gloria Împărăţiei Sale ale cărei scopuri se vor împlini cu succes. Nimic nu-L împiedică pe Dumnezeu să-Şi împlinească scopurile.

Chiar dacă comunităţile creştine şi organizările vizibile ale acestora sunt zguduite din temelie de răceală în relaţii, înşelăciune între lideri şi învăţătură precum şi imoralitate… totuşi viitorul Împărăţiei lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale invizibile este unul strălucit.

Mai mult ca oricând este vremea să gândim nu în termenii „Biserica noastră” şi nici măcar „cultul nostru”. Este vremea să ne aducem aminte de Împărăţia lui Dumnezeu. Bisericile locale din care suntem membrii se pot duce dar noi suntem cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu iar asta nu va trece.

În timp ce mulţi credincioşi se vor împotmoli în aceste frământări, adevăraţii credincioşi, vor putea privi prin toate acestea biruitori. În mijlocul suferinţelor şi dezamăgirilor din mijlocul bisericilor lor, prin îndurarea Domnului nu vor uita să ducă mai departe ştafeta Evangheliei lui Dumnezeu împlinind astfel porunca Mântuitorului şi Domnului nostru Isus Hristos.

Care este soluţia? Rabdă şi Lucrează!

Aminteşte-ţi de porunca Domnului Isus! Propovăduieşte Cuvântul Evangheliei! Tu n-ai fost chemat să slujeşti o biserică locală ci Împărăţia lui Dumnezeu; mai presus de o membralitate într-o biserică (pe care o poţi pierde uşor) tu eşti cetăţean al cerului. Tu eşti chemat să promovezi nu interesele unei biserici locale ci ale Împărăţiei Cerurilor. Ceea ce face omul are un sfârşit. Ceea ce face Dumnezeu rămâne!

„Atunci va veni sfârşitul!”-spunea Domnul Isus.  Sfârşitul durerilor, dezamăgirilor, sfârşitul urii şi trădărilor, sfârşitul amăgirilor căci toate vor fi date pe faţă, sfârşitul păcatului… chiar sfârşitul denominaţiunilor şi religiilor pământeşti. Atunci va fi sfârşitul tuturor acestora dar abia atunci va fi începutul plinătăţii domniei Domnului Hristos!

 

Ezechiel 33 

  1. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 
  1. „Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău şi spune-le: „Când voi aduce sabia peste vreo tară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare şi-l va pune ca străjer, 
  1. Dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbită şi va da de ştire Poporului, 
  1. şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbitei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui. 
  1. Fiindcă a auzit sunetul trâmbitei, şi nu s-a ferit, de aceea, sângele lui să cadă asupra lui; dar, dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa.

 

  1. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă, şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului.”

 

  1. Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi cuvântul care iese din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea.
  1. Când zic celui rău: „Răule, vei muri negreşit!”, şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 
  1. Dar, dacă vei înştiinţa pe cel rău, ca să se întoarcă de la calea lui, şi el nu se va întoarce, va muri în nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul. 
  1. Spune, dar, fiul omului, casei lui Israel: „Voi cu drept cuvânt ziceţi: „Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?” 
  1. Spune-le: „Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui, şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”

 

  1. Şi tu, fiul omului, spune copiilor poporului tău: „Neprihănirea celui neprihănit nu-l va mântui în ziua fărădelegii lui, şi cel rău nu va cădea lovit de răutatea lui în ziua când se va întoarce de la ea, după cum nici cel neprihănit nu va putea să trăiască prin neprihănirea lui în ziua când va săvârşi o fărădelege.

 

  1. Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit – dacă se încrede în neprihănirea lui, şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o. 
  1. Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut, 
  1. Dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţă şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri. 
  1. Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit! 
  1. Copiii poporului tău zic: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Totuşi mai degrabă calea lor nu este dreaptă!

 

  1. Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, trebuie să moară din pricina aceasta.

 

  1. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face ce este bine şi plăcut, va trăi tocmai din pricina aceasta! 
  1. Fiindcă ziceţi: „Calea Domnului nu este dreaptă!”, vă voi judeca pe fiecare după umbletele lui, casa lui Israel!” 
  1. În al doisprezecelea an, în ziua a cincea a lunii a zecea a robiei noastre, un om care scăpase din Ierusalim a venit la mine şi a zis: „Cetatea a fost luată!” 
  1. Dar mâna Domnului venise peste mine seara, înainte de venirea fugarului la mine, şi Domnul îmi deschisese gura până a venit el la mine dimineaţa. Gura îmi era deschisă, şi nu mai eram mut. 
  1. Atunci cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 
  1. „Fiul omului, cei ce locuiesc în dărâmăturile acelea în ţara lui Israel zic: „Avraam era singur, şi tot a moştenit ţară; dar noi suntem mulţi, şi ţara ne-a fost dată în stăpânire!”

 

  1. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Voi mâncaţi carne cu sânge, vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge. Şi voi să stăpâniţi ţara?

 

  1. Voi vă bizuiţi pe sabia voastră, săvârşiţi uraciuni, fiecare din voi necinsteşte pe nevasta aproapelui său. Şi voi să stăpâniţi ţara?” 
  1. De aceea spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Pe viaţa Mea, că cei ce locuiesc în aceste dărâmături vor cădea ucişi de sabie; pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor; iar cei ce sunt în întărituri şi în peşteri vor muri de ciumă. 
  1. Voi preface tara într-o pustietate şi într-un pustiu; mândria tăriei ei se va sfârşi, munţii lui Israel vor fi pustiiţi şi nimeni nu va mai trece prin ei.

 

  1. Şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi preface tara într-o pustietate şi într-un pustiu, din pricina tuturor uraciunilor pe care le-au săvârşit.”

 

  1. Fiul omului! Copiii poporului tău vorbesc de tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor şi zic unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniţi, dar, şi ascultaţi care este cuvântul ieşit de la Domnul!” 
  1. Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor. 
  1. Iată că tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe corzi. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc. 
  1. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri – şi iată că se întâmplă! – Vor şti că era un proroc în mijlocul lor.”

Semnele vremurilor 

Evenimente sau experienţe pe care Dumnezeu le dă oamenilor pentru a arăta că, în lucrarea Sa, ceva important s-a întâmplat sau se va întâmpla în curând. În zilele din urmă, au fost profeţite multe semne ale celei de a Doua Veniri a Salvatorului. Aceste semne permit oamenilor credincioşi să recunoască planul lui Dumnezeu, să fie avertizaţi şi să se pregătească.

Deci,care sunt semnele vremurilor de la sfârşitul lumii?

Răspuns: Matei 24:5-8 ne oferă informaţii importante care ne ajută să discernem ceea ce se va întâmpla în vremurile sfârşitului lumii: “Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Creşterea numărului de falşi mesia, înmulţirea războaielor, foametei, plăgilor şi dezastrelor naturale – acesea sunt “semnele” vremurilor de sfârşit. Chiar şi în acest pasaj, iată, primim un avertisment. Nu trebuie să fim amăgiţi (Matei 24:4), întrucât aceste lucruri sunt doar începutul durerilor (Matei 24:8), sfârşitul urmând să se întâmple mai târziu (Matei 24:6).

Multe persoane înterpretează aceasta prin aceea că fiecare cutremur de pământ, fiecare criză politică şi fiecare atac asupra poporului Israel reprezintă semne sigure că sfârşitul lumii este foarte aproape. Cu toate că într-adevăr astfel de evenimente fac parte din categoria semnelor sfârşitului lumii, totuşi ele nu sunt în mod necesar semne că sfârşitul lumii a şi venit. Apostolul Pavel a avertizat asupra faptului că zilele de pe urmă se vor caracteriza printr-o creştere marcantă a învăţăturilor false: “Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor” (1 Timotei 4:1). Ultimele zile ale pământului sunt descrise ca “vremuri periculoase” datorită creşterii caracterului păcătos şi plin de răutate al oamenilor şi datorită faptului că oamenii se vor împotrivi în mod vădit adevărului biblic (2 Timotei 3:1-9; citiţi de asemenea 2 Tesaloniceni 2:3).

Alte semne posibile includ reconstrucţia unui templu de închinare evreiesc în Ierusalim, creşterea ostilităţii împotriva Israelului precum şi orientarea lumii către o singură guvernare, mondială. Cel mai important semn al sfârşitului lumii este, totuşi, poporul Israel. În 1948, Israel a fost recunoscut ca stat suveran pentru prima oară în istorie după anul 70 d. Hr. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că urmaşii lui vor avea Canaanul ca ţară unde vor locui pentru totdeauna (Geneza 17:8), iar Ezechiel a profeţit restaurarea fizică şi spirituală a poporului Israel (Ezechiel 37). Ţinând cont de faptul că Israel este o naţiune recunoscută cu un teritoriu propriu, acest lucru devine foarte important în lumina profeţiei cu privire la sfârşitul lumii, întrucât din punct de vedere escatologic Israel este un element marcant (Daniel 10:14; 11:41; Apocalipsa 11:8).

Cu aceste semne ale sfârşitului lumii, putem discerne în ceea ce priveşte evenimentele care vor avea loc la sfârşitul lumii. Totuşi, nu trebuie să interpretăm orice eveniment singular ca indicaţie clară asupra sosirii imediate a sfârşitului lumii. Dumnezeu ne-a oferit suficiente informaţii astfel încât să fim pregătiţi pentru sfârşitul lumii, dar şi suficient de limitate pentru a nu deveni aroganţi.

Proorociri despre semnele vremurilor 

Motto:
„Nu suntem noi cei care facem proorocirile acestea,
căci suntem nevrednici, noi vă înfăţişăm cele scrise
şi arătam numai semnele.”
Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386 d. Hr.)

Cuvântul I

1. Se deschide cerul în astă noapte,
Mielul rupe peceţile de carte,
vrednic să rupă peceţile de carte.

2. Văd semnele timpului ca desluşite,
văd cele ce vor veni ca proorocite,
peste creştini vor veni ca proorocite.

3. Văd proorocii acestui veac întors,
pe cel în duh văzător, pe cel cuvios,
Andrei pentru Hristos nebun, dar cuvios.

4. Văd pe Sfântul Chiril şi Sava cel sfinţit,
pe Nifon al Constanţianei cel Smerit,
ierarh al lui Hristos, văzător, dar smerit.

5. Pe Efrem Sirul cel Sfânt şi Cuvios,
pe Cosma Etolianul cel ortodox,
pe Sfântul Nil Athonitul şi el ortodox.

6. Pe Sfântul ierarh Calinic Cernicanul,
pe Sfântul Ipolit, papa, Romanul,
tăiat pentru Hristos, Ipolit Romanul.

7. Văd alţi prooroci ce vor vădi păcatul,
cu vorbe de foc vor vădi păcatul,
vor fi tăiaţi că vor vădi păcatul.

8. Cum vor veni barbari ţinând în mâini
cupe pline cu lacrimi limpezi de creştini,
se vor îmbată cu lacrimi limpezi de creştini.

9. Văd vremurile cele de pe urmă,
vad pe antihrist turnând vorbe de hulă,
pecetea pierzării şi vorbe de hulă.

10. Văd un odios şi desfrânat împărat,
pe păcătosul ce indemna la păcat,
pe tatăl cu fiica lui silea la păcat.

Cuvântul II

1. Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tâlcuit:

2. Preotesele unui idol împărat
vor sili pe oameni s-aducă în păcat,
jertfa acelui idol s-aducă în păcat.

3. Dintre ele, una cea mai desfrânată,
să nască pe fiul pierzării fu chemată,
s-aducă pe antihrist fu chemata.

4. Va naşte acel copil de parte bărbătească,
îi va da mult sân ca să-l preahrănească,
pe fiul pierzării să-l preahrănească.

5. Când de doisprezece ani apoi va ajunge,
adânc în carne satana îl va împunge,
şi îl va însemna ca fiu când îl va împunge.

6. Va creşte în vârstă şi va fi vestit,
va purta cu sine chip de om smerit,
sa înşele pe oameni cu chip de om smerit.

7. Prin farmece şi vrăji va dobândi împărăţii,
va cunoaşte taina ascunsei bogăţii,
de la diavol taina ascunsei bogăţii.

8. Va fi ales ca un mare împărat,
având sigiliu şi cu laur încoronat,
va părea smerit cu laur încoronat.

9. Îl va urma mulţimea amăgită,
de nefireasca lui putere ademenită,
ca pe Hristos îl va slăvi amăgită.

10. Risipa va fi de aur şi bucate
risipa va fi de aur şi păcate,
risipa de aur, bucate şi păcate.

11. Apoi, ca în zilele lui Ilie cel Sfânt,
cerul se va închide şi foame pe pământ,
de bucate şi Scriptura foame pe pământ.

12. Aurul pe drumuri va fi ca bolovanii,
nu vor mai însemna nimica banii,
nimic nu vor mai putea cumpăra banii.

13. Va plânge mama lângă pruncul de lapte,
pieptul i se va zbate în tânguiri deşarte,
dureri amare în tânguiri deşarte.

14. Îngeri de lumină le toarnă in potire,
spre Domnul porneşte lunga tânguire,
potire de lacrimi în lunga tânguire.

15. Va pune satana semn de nepătruns,
pe frunte şi braţe semnul lui ascuns,
lepădarea de cruce, semnul lui ascuns.

16. Oprita-i de pecetea vrăjitorească
mâna să lucreze crucea cea cerească,
moarta-i mâna pentru crucea cea cerească.

17. Va trimite Domnul pe cei trei sfinţi ai Lui,
să vădească pecetea, să spună orişicui,
Enoh, Ilie si Ioan să spună orişicui.

18. Îi vor tăia pe proorocii Domnului,
trupurile lor vor fi de-a lungul drumului,
în batjocoră de-a lungul drumului.

19. În piaţa din Ierusalim vor fi duse,
mulţimea să vadă trupurile răpuse,
să se îngrozească de trupurile răpuse.

20. Toţi pământenii de la distanţă mare,
vor privi din case trup fără suflare,
se vor îngrozi de trup fără suflare.

21. După trei zile vor veni la viaţă,
trupurile lor din Ierusalim, din piaţă,
minune mare în Ierusalim, în piaţă.

22. Toţi pământenii de la distanta mare,
vor vedea din case trupuri cu suflare,
se vor minuna de trupuri cu suflare.

23. Domnul îi va înaltă în ceruri printre nori,
le va răsplăti cu nestricate comori,
din vistieria sa cu nestricate comori.

Cuvântul III

1. Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tălmăcit:

2. Va ajunge la neamuri Dreapta Scriptura,
vor veni neamuri la dreapta învăţătură,
eretici întorşi la dreapta învăţătură.

3. Va umbla dreptmăritor cuvânt printre latini,
despre dreptcredincioşii lui Hristos creştini,
despre pravoslavnicii lui Hristos creştini.

4. Vor veni la dreapta credinţă mulţi latini,
cu bucurie drept măritorii creştini
ii vor primi ca fraţi dreptmăritorii creştini.

5. Femei smintite vor cere dezlegare
de pravila de-oprire de la intrare
la sfinte mănastiri pusă la intrare

6. Femei smintite vor intra prin viclenie
în haine bărbăteşti şi în prihanie
la mănăstiri oprite în prihănie.

7. Păcate multe vor fi la Sfântul Munte,
nimeni nu va mai voi sa îl ajute,
Fecioara nu va mai voi sa îl ajute.

8. Îşi va întoarce faţa de la el o vreme,
călugării nu vor înceta s-o cheme,
cu lacrimi în ochi nu vor înceta s-o cheme.

Cuvântul IV

1. Iată ce cuvioşii ne-au mai descoperit,
despre semnele timpului ne-au proorocit,
iar noi, nevrednicii, în stihuri le-am tâlcuit:

2. A hotărât Domnul din slava de sus,
Chivotul Legământului să-l ţină ascuns,
într-o fântână adâncă să-l ţină ascuns.

3. A hotărât Domnul locul dumnezeiesc,
nepătruns să fie de ochiul omenesc,
locul sfânt nepătruns de ochiul omenesc.

4. A descoperit sfântului Său credincios,
proorocului Ieremia planul Său preţios,
sfântului Său Ieremia planul Său preţios.

5. Chivotul dus a fost în locul cel tainic,
îl vor căuta, îl vor căuta zadarnic,
vrăjmaşii lui Dumnezeu îl vor căuta zadarnic.

6. S-au răzbunat cumplit vrăjmaşii pe cetate,
zidurile le-au surpat cu răutate,
pentru chivot le-au surpat cu răutate.

7. Când antihrist va cădea ca fulgerat
Chivotul Legii va ieşi în chip minunat,
din locul lui tainic în chip minunat.

8. Va fi în ziua când cei trei vor învia,
lovit, antihristul în ţărână va cădea,
de Duhul lovit în ţărâna va cădea.

9. Va fi bucurie mare printre popoare,
sfinţii îl vor purta cu psalmi şi cântare,
pe umeri îl vor purta cu psalmi şi cântare.

 

 

 

„Pecetea lui antihrist, codurile de bare şi semnele vremurilor”

Din concluziile Comisiei Teologice Sinodale A Bisericii Ortodoxe Ruse (2000):

   „Opinia răspândită printre unii creştini ortodocşi că antihrist încă nu a apărut, dar îşi pune deja peceţile, sau că va urma un fel de antepecete contravine învăţăturii Bisericii despre venirea lui antihrist în vremurile din urmă ale istoriei omenirii.”

Cuviosul Efrem vorbeşte despre „pecetea fiarei”:

„Toţi cei ce vor crede în fiară şi vor primi pecetea necurăţiei şi a chipului mişelesc se vor alipi de ea.”Aşadar, condiţia obligatorie este „credinţa în fiara„. Dar faţă de ce fel de fi­ara pretind credinţă guvernele rus şi ucrainean? Credinţa în antihrist nu constă în a recunoaşte că la Bruxelles este instalat un calculator cu numele „fiara”, ci în aceea de a recunoaşte că, fiara” este Hristos. Păcatul apostaziei va fi în aceea ca oamenii vor crede în antihrist ca în Hristos.

Până în ziua de azi nici unul dintre statele lumii nu invită la închinare religioasă faţă de falşii mesia moderni (oricine ar fi aceştia). Chiar şi creştinii care consideră codurile de bare ca fiind „pecetea lui antihrist”, când totuşi se hotărăsc să le primească, nu o fac cu credinţă, ci cu frică. Iar cei ce nu cred în prezenţa celor trei de şase în codurile de bare, nu cred în puterea lor magică, şi nu se tem de ele, sunt cu atât mai puţin condamnabili de păcatul apostaziei şi al idolatriei.

Să ne amintim, de asemenea, de avertismentul îngerului din Apocalipsă:

„Şi al treilea înger a venit după ei, stri­gând cu glas puternic: Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui si pe mâna lui va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu” (Apoc. 14, 9-10).

După cum vedem, pecetea „fiarei” devine înfricoşătoare numai când şi întrucât este conjugată cu închinarea la fiară. Dar creştinii care păşesc în lumea civilizaţiei cibernetice (inclusiv în cea a comerţului electronic) nu simt nici un fel de atracţie religioasă spre lumea spiritelor.

Militanţii împotriva introducerii codurilor de bare au fă­cut mii de tipărituri cu citatul din Apocalipsă despre pece­tea fiarei:

„Şi ea îi sileşte pe toţi /…/ ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc 13, 16-18).

Dar mă intrigă că nimeni dintre potrivnicii codificării nu a precizat unde este subiectul acestei fraze şi ce semnifică el. Cine este acea „ea”, care face toate acestea?

Citim versetele anterioare ale Apocalipsei. Este clar că „ea”, cea care îşi pune pecetea, este doua fiara. Dar ce mai ştim despre ea?

Iată:

„Şi am văzut o altă fiară, ridicându-se din pământ. Şi toata stăpânirea celei dintâi fia­re ea o pune în lucrare, în faţa ei. Şi face pământul şi pe locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oa­menilor, şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-au dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă un chip fiarei care a fost ra­mă cu sabia şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apoc. 13, 11-15).

Următoarea frază este cea care vorbeşte despre pecete:

„Şi ea îi sileşte pe toţi […] ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă”

Aşadar mai întâi lumea va fi amăgită. Va fi amăgită prin minuni (pogorârea de foc din cer; icoana vorbitoare a lui antihrist). În afară de aceasta, întâi lumea va fi înfricoşată: va fi omorât fiecare care nu se va închina icoanei fiarei. Abia apoi se va pune pecetea lui antihrist. Prin minuni, oamenii vor fi amăgiţi şi împinşi să se închine icoanei fiarei şi să-i primească chipul. „Şi fiara a fost răpusă, ea, prorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei.” (Apoc. 19, 20). Succesiunea evenimentelor relatate în Apocalipsă este clară: întâi amăgirea, apoi primirea peceţii.

Potrivnicii introducerii codurilor de bare presupun altminteri: la început este acceptarea celor trei de şase (a peceţilor sau a asemănării peceţilor”), iar la urmă, înşelarea, pierderea harului, desprinderea de Biserică şi căderea în ghearele lui antihrist.

Să-l ascultăm pe teologul din Odessa, prot. Gheorghi Gorodenţev:

„Nu se înşeală oare, Kuraev? Ne vom convinge că se înşeală şi, rătăcind, îi duce în rătăcire şi pe alţii. Feste tot se observă la Kuraev o gândire pripită, înfierbântată (pătimaşă) şi, de aceea, adesea greşită. După gândirea lui Kuraev, oamenii vor primi «pecetea fiarei», fiind deja amăgiţi de falsul proroc. Iar după cum nu există, pasămite, încă nici antihrist, nici falsul proroc, nu trebuie să ne facem griji, iar aceşti ortodocşi greşesc şi au înfricoşat întreaga lume.

În broşura sa, Kuraev scrie: „Să nu trecem cu vede­rea şi faptul că oamenii vor primi pecetea lui antihrist în stare de amăgire. Şi vor fi aduşi la această amăgire de un anumit fals proroc, care va face minuni în faţa fiarei. Prin intermediul acestor minuni oamenii vor fi amăgiţi şi îm­pinşi spre a se închina icoanei fiarei şi a primi chipul ei.»

Aici, Kuraev citează din Apocalipsă un pasaj care îi contrazice flagrant judecata isteaţa şi clarviziunea:

„Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, prorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei” (Apoc 19,20).

Observaţi că falsul proroc îi amăgea deja pe cei ce au purtat semnul fiarei. Se relevă, astfel, eroarea şi falsitatea opiniei şi judecăţii lui Kuraev. Nu se ştie dacă vom trăi până la amăgitorul proroc mincinos, dar Kuraev, cu broşura sa, neîndoielnic că i-a amăgit pe mulţi.”

Ce pot să spun?

În primul rând, să-l sfătuiesc să nu uite limba rusa. Dacă citesc într-un articol de ziar: „Cikatilo a amăgit o femeie pe care o violase”, nu sunt obligat să pre­supun că la început a violat-o şi abia apoi „a amăgit-o”.

Acelaşi lucru rezultă şi din faptul că prorocul mincinos „Îi amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei”: nu înseamnă că la început, aceşti oameni, nitam-nisam, fiind în toate minţile şi lucizi, au primi! acest „semn”, iar apoi, nu se ştie de ce, prorocul mincinos i-ar fi amăgit (şi cum ar fi putut, pare-se, să se amăgească mai mult, de vreme ce au primit pecetea fiarei şi i s-au închinat!).

In al doilea rând, îl pot de asemenea sfătui pe profesorul seminarului din Odessa să nu facă deducţii personale asupra relaţiilor dintre cauză şi efect, ci să aibă încredere în cuvântul lui Dumnezeu. In Apoc. 13, 12-17 este limpede spus că la început este amă­girea sau primirea peceţii.

În al treilea rând, îndrăznesc să-i recomand părintelui protoiereu să deschidă tâlcurile Sfinţilor Părinţi referitoare la Apocalipsă:

„Învăţătura celor doisprezece apostoli” schiţează ur­mătoarea suită a evenimentelor finale:

„în zilele din urmă se vor înmulţi falşii proroci şi criminalii, şi oile se vor transforma în lupi, iar iubirea se va transforma în ură. Căci, când se vor înmulţi fărădelegile, oamenii se vor urî unii pe alţii şi se vor trăda şi atunci va apărea un amăgitor al omenii, după asemănarea Fiului Omului care va face semne şi minuni şi pământul se va preda în mâinile sale; el va face fărădelegi care n-au mai fost niciodată în veac. Atunci va merge făptura omenească în focul încercăm şi mulţi vor fi amăgiţi şi vor pieri, iar cei care vor rămâne în credinţă se vor mântui în blestemul tor”(Didahii 16, 3-5).

După cum vedem, la început este amăgirea prin minuni, iar apoi este predarea în mâinile lui antihrist.

Sfântul mucenic Victorin, episcopul Poetavei, spune ca oamenii slabi, lipsiţi de voinţă, instabiles homines, vor fi convertiţi de „semnele false”. După cum vedem, „nu slujitorii lui antihrist” sunt cei ce vor lua în serios „semnele”amăgitoare, ci oamenii obişnuiţi, neîntăriţi în credinţa lor în Hristos.

Sfântul Chiril al Ierusalimului subliniază faptul că antihrist va fi un mag, „unul foarte iscusit în meşteşugul amăgitor şi răufăcător al magiei şi vrăjitoriei, care va prelua cu forţa conducerea statului roman… Antihrist va prelua stă­pânirea asupra Imperiului roman cu ajutorul magiei negre” (Cateheze, 15, 11-12).

Sfântul Andrei al Cesareei spune clar că, prin înşelă­ciune, falsul proroc va face lumea să se închine fiarei şi să-i primească pecetea. „Lui i s-a dat putere asupra sem­nelor şi minunilor, pentru ca, înainte-mergând lui antihrist să-i pregătească acestuia drumul spre pierire… Prin vrăjito­rie şi înşelăciune, înaintemergătorul falsului hristos va face totul spre amăgirea oamenilor, pentru ca aceştia să-l socotească pe antihrist drept Dumnezeu, …după asemănarea Bo­tezătorului, care-i aducea pe credincioşi la Mântuitorul… înainte-mergătorul lui antihrist va făuri o închipuire a fiarei pe care o va face să pară că vorbeşte şi se va strădui să-i pună fiecăruia pe mâna dreaptă semnul numelui de pierzanie al apostatului, pentru curmarea faptelor bune şi drepte, de asemenea şi pe frunte, ca să-i înveţe pe cei amăgiţi să fie îndrăzneţi în înşelăciune şi în faptele întunericului.

Sfântul Ioan Gură de Aur e de aceeaşi părere: oamenii epocii lui antihrist „vor crede în el doar datorită falselor sale minuni”.

La fel cugeta şi Cuviosul Efrem Sirul: „Dacă omul va fi cât de puţin nepăsător, va ajunge cu uşurinţă pradă asaltu­rilor şi va fi înlănţuit de semnele şarpelui celui rău şi vi­clean. Unul ca acesta nu va afla milă la Judecată. Acolo se ii descoperi că a crezut de bună voie în chinuitorul.”

Să observăm la acest Sfânt Părinte faptul că omul primeşte de bună voie să se închine lui antihrist (iar nu inconştient, cam ne sperie moderniştii potrivnici ai codificării); şi fap­tul că pricina nemijlocită a căderii lui va consta tocmai în minunile satanice; şi aceea că în antihrist trebuie să crezi [pentru a cădea], iar nu, pur şi simplu, să trăieşti alături de el („şi toţi cei ce au primit pecetea lui antihrist şi s-au închinat lui antihrist ca bunului Dumnezeu….”).

Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie despre aceeaşi ve­rigă de legătură dintre cauză şi efect: „Unii dintre cei ce vor vedea minunile lui antihrist se vor amăgi şi se vor alipi de el„.

Sfântul Ignatie Briancianinov confirmă că tocmai „sem­nele lui antihrist vor prinde în mreje cea mai mare parte a omenirii ca să i se închine”.

După cum vedem, pecetea o vor primi cei amăgiţi, iar de amăgit, vor amăgi falşii proroci. Poliţia fiscală proro­ceşte, oare, astăzi ceva?

In plus, amăgirea „prorocilor” ce vor să vină va consta în a-i obliga pe oamenisă se închine aceluia care se dă drept Hristos şi Dumnezeu. Există oare vreun stat din lu­mea contemporană care să ducă o astfel de propagandă?

Întrucât serviciile de stat din zilele noastre nu profeţesc, nu invită pe nimeni să se lepede de Hristos sau să se în­chine lui antihrist şi nu fac nimic care să semene a minu­nile prezise în Apocalipsă, înseamnă că nu este defel posi­bil să vedem în actele emise de ele vreo „pecete a fiarei”. Nimic din acestea nu există în zilele noastre. Nici în Rusia, nici în Ucraina serviciile fiscale nu pogoară foc din cer, nu ne arată icoane vorbitoare, nu-i împuşcă pe neplătitorii de impozite. De aceea, cifrele de şase de azi (dacă ele există în acte sau în codurile de bare) nu sunt pecetea lui anti­hrist, ci pur şi simplu un gest de neobrăzare anticreştină.

Aşadar, dacă nu prin false minuni sunt obligaţi oamenii să primească codurile fiscale, înseamnă că nici aceste nu­mere nu sunt „pecetea fiarei”, iar poliţia fiscală nu este prorocul cel mincinos.

Ca să-şi fundamenteze teza că pecetea va apărea înain­tea lui antihrist, potrivnicii codificării sunt în stare nu doar să interschimbe evenimentele din cadrul spaţiului Apocalipsei, dar să şi anuleze graniţa dintre timpul istoriei obişnuite şi specificul zilelor din urmă.

 

 
 

Puţini ar fi putut anticipa rapiditatea cu care se va degrada viaţa noastră  publică

 

O euforie ( naivă) părea să ne convingă că achiziţiile ultimilor ani, în materie intelectuală şi instituţională, sunt ireversibile. Apartenenţa la Uniunea Europeană marca cel mai puternic avans al democraţiei în România, în aceşti din urmă cincizeci de ani.  Modernizarea era drumul pe care această naţiune se angaja.

Încă o dată, paradoxul  funest al României a fost confirmat şi regresul a fost cu mult mai rapid şi mai profund  decât toate promisiunile de progres-  schimbarea de majoritate guvernamentală nu a însemnat doar o schimbare de echipă, ci şi debutul unei  campanii ce a evocat celor înzestraţi cu memorie istorică debutul comunizării României. Combinaţia de fanatism şi de resentiment este remarcabilă.  Naşterea unui nou discurs anti-european şi anti- american, sprijinit de oficialităţi, este o altă noutate pe care nimeni nu o va putea ignora, decât cu riscul ipocriziei şi al orbirii. Transformarea televiziunilor de ştiri în  judecător şi călău, înzestrate fiind cu imunitate, este  evoluţia care îşi află punctul culminant în vara şi toamna lui 2012.

Semnele vremurilor noastre sunt aceste derapaje ce subminează, cotidian, edificiul  ridicat cu atâtea eforturi. Calomnia este regula publică de la care nimeni cu adevărat influent nu se abate.   Elogiul caloriferului şi al comorilor  Carpaţilor este dublat de campania de demonizare a lui Mircea Cărtărescu. În ochii celor care se investesc cu misiunea de a fi însăşi naţiunea, ( ghidaţi fiind de jurnalişti – inchizitori), Horia – Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu  sunt complicii unui infractor intelectual, ce pătează blazonul de demnitate al României.  Simpla atribuire a epitetului infamant de “ băsist” este suficientă pentru ca stigmatul să fie definitiv şi imposibil de înlăturat.  În alte circumstanţe, energumenii ce se agită în studiourile de televiziune ar fi fost  acuzatorii  din mijlocul tribunalului popular convocat spre a- l judeca pe numitul  Cărtărescu Mircea. Acestor apostoli ai naţiunii, ( mai mult sau mai puţin intelectualizanţi în abordările lor)  ridicolul în care se  instalează ICR în mandatul  Marga le este indiferent.  Ura justifică suspendarea spiritului critic, în numele lichidării adversarului.

Convertirea la naţional- liberalism a lui George Becali este parte din succesiunea  de  evoluţii ce indică stabilirea populismului naţionalist şi autarhic ca opţiune respectabilă¸în cadrul actualei coaliţii de guvernare. După metamorfoza protocronistă a ICR, urmează, natural, alipirea la PNL  a celui care a întruchipat, cu consecvenţă, atitudinea xenofobă şi rasistă, din momentul afirmării sale publice.  Liberalul George Becali este apropiat nu de liberalismul continental, ci de hibridul post- sovietic al lui Jirinovski. Uşurinţa cu care este validată conduita sa, situată în afara spaţiului de decenţă  occidental, este un alt semn al vremurilor noastre. Trecerea de la  ostilitatea făţişă în raport de ambasadorul Statelor Unite la  Bucureşti la  oficializarea alianţei cu  George  Becali este cât se poate de naturală.

George Becali reprezintă contrariul absolut al setului de valori pe baza căruia, la 1848, o generaţie politică a făcut să se afirme idealul liberalismului şi al pluralismului.  Peste decenii, acelaşi spirit al libertăţii le oferea lui Dinu Brătianu şi Mihail Fărcăşanu energia de  a rezista totalitarismului.  Prezenţa sa înseamnă tăgăduirea elanului generos care străbate un secol de politică românească.

Într-un text publicat pe  “ Hotnews”,  Dan  Tapalagă se intreba  dacă mai avem posibilitatea de a găsi reperele justificând determinarea de a merge mai departe.  Îmi este greu, la rândul meu, să mimez optimismul de circumstanţă ce este apanajul  demagogilor. Dincolo de dezamăgire şi de  încercări, există memoria celor care, în timpuri mai dificile decât ale noastre, au avut demnitatea solitară de  a spune nu turpitudinii. Rezistenţa, prima condiţie a victoriei – titlul unui articol publicat de Nicolae Carandino,  în urmă cu peste şase decenii, rezumă mesajul celor de ieri pentru noi, cei de astăzi. Libertatea se întemeiază pe această voinţă de a nu ceda în faţa asaltului disperării şi singurătăţii.

Necazurile nestiute …

 

În Germania, crestin-democratii doamnei Merckel nu au obtinut decât 26,3% din sufragii la recentele alegeri din Renania de Nord-Westphalia. În acest important land s-a instalat o coalitie bazata pe stânga. Esecul a fost usturator pentru Uniunea Crestin Democrata, iar cancelarul Angela Merckel are din ce în ce mai multe dificultati în propria tara. Pentru a conserva avantajul prestigiului dobândit de siguranta cu care a condus Germania sa traverseze criza, doamna cancelar se gândeste deja la alegeri anticipate. Necazurile cancelarului vin de la lipsa de mobilitate politica a crestin-democratilor iar în Europa criza a impus un curent nou politic. Sarkozy si Merckel au oferit o singura solutie la criza: austeritatea. Hollande a propus o alta alternativa: cresterea economica. Planurile de austeritate pentru care cancelarul a pus piciorul în prag de atâtea ori nu dau rezultatele scontate. Grecia a intrat în haos politic.
Un presedinte normal. Succesul lui Hollande în Franta depaseste asteptarile, noul presedinte  este deja un personaj. Asa se explica graba cu care doi lideri europeni importanti,  Herman Van Rompuy si Jean-Claud Juncker au tinut sa-l întâlneasca chiar înainte de învestitura. Portughezul Barroso, prea strâns legat de familia lui politica, si-a amânat cât a putut întâlnirea cu presedintele socialist. Sunt semne ca înfrângerea lui Sarkozy nu va putea sa ramâna fara ecou în Europa. Succesul lui Hollande este pus pe seama unui alt tip de politica. Pe revenirea la normal. ,,Voi fi un presedinte normal“, spunea el în campania electorala. Ce înseamna asta explica singur: ,,francezii vor un presedinte activ, angajat, ocupat total cu functia lui executiva, nu un presedinte omniprezent, stapân peste toate, singur în scena, actor unic al Frantei si, în final, condamnat la neputinta; voi fi mai degraba primul dintre cetateni decât un sef de regiment“. Sarkozy a fost ironic auzind aceste vorbe. Acum este trist.
O confirmare
Reuniunea la vârf a G-8 de la Camp David, din 19-20 mai, a confirmat orientarea lui Hollande pentru o alta solutie decât austeritatea la criza. Austeritatea nu este o fatalitate, spunea el înainte de a câstiga alegerile, si acum multa lume îi da dreptate. Austeritatea nu este o solutie, duce de râpa Uniunea Europeana, afirma si premiatul Nobel, economistul Stiglitz. Unele state aflate la ananghie, ca Grecia, nu mai suporta sa li se arate streangul austeritatii.
Rusia surprinde din nou
Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu s-a deplasat la Camp David pentru a participa la summit-ul G-8. A preferat sa-l delege pe premierul Medvedev sa-l reprezinte. El si-a motivat absenta cu grijile interne de dupa noua sa alegere. Nu este departe de adevar sa credem ca Putin, de fapt,  a vrut sa evite nu reuniunea G-8 ci summit-ul NATO de la Chicago, reunit imediat, în zilele de 20-21 mai. Se stia ca la acest summit urma sa fie pus în ecuatia realitatii noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice. Un concept în care continua sa se vorbeasca de pace. ,,NATO este o comunitate unica a libertatii, pacii, securitatii si valorilor împartasite“, a spus înaintea summit-ului  secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Terminologia ne este familiara. Atentia rusilor a fost atrasa, însa, de ,,logica noii paci“: ,,Dar lumea evolueaza. Trebuie sa facem fata unor noi amenintari, unor noi provocari. Noul concept va permite NATO sa ramâna mai eficienta decât oricând pentru a apara pacea, securitatea si prosperitatea noastra“. Tradus în termeni pamânteni, aceasta înseamna înarmare. Ne-o spune chiar Rasmussen: ,,noul concept prevede modernizarea capacitatii de a îndeplini misiuni fundamentale de aparare colectiva; a se întelege noi sisteme de aparare, noi arme care sa faca fata atacurilor cu rachete balistice“. La Chicago a fost reafirmata strategia NATO de a lasa deschise portile pentru democratiile europene care doresc sa adere la organizatie si de a dezvolta dialogul si cooperarea. Mai direct: conceptul nou de strategie al  Aliantei ramâne ,,angajat pe calea întaririi cooperarii cu Rusia“. Emotii!
Dar europenii?
Europenii nu sunt scutiti nici ei de unele emotii. ,,Le Monde diplomatique“ scria ca ei s-ar putea trezi cu o nota de plata substantiala pentru ,,securitatea cooperativa“.  Adica, pentru integrarea în noua geografie a NATO ,,a tuturor occidentalilor“, din Noua Zeelanda pâna în Japonia. Prea mult, sustin unii. A fost destul si pâna acum. Se afirma ca, în campania electorala, noul presedinte al Frantei, Hollande, s-a pozitionat bine când a pretins retragerea trupelor Frantei din Afganistan înainte de termen. Fie si numai politic. Este posibil ca el sa beneficieze, fara sa-si fi propus, de planul general de retragere a trupelor NATO din câmpurile operationale de razboi.  Poate chiar si de disputele surde care se duc între Moscova si Washington pentru împartirea puterii în lume. Daca lucrurile merg în acest sens, Franta va avea de câstigat.
Prudenta sau teama?
Summit-ul NATO de la Chicago ramâne legat de strategia implantarii scutului antiracheta în Europa, care decurge din noul concept strategic al Aliantei Nord-Atlantice. În 2010, Consiliul NATO-Rusia oferea înca sperante de întelegere si de cooperare. În noiembrie 2010, secretarul general Rasmussen pusese la punct împreuna cu presedintele (de atunci) Medvedev si cu ministrul de externe Lavrov agenda reuniunii Consiliului NATO-Rusia de la Lisabona, din 2011. Principalul subiect al discutiilor a fost cooperarea mai strânsa în privinta apararii atacurilor cu rachete. Comentariile ulterioare pe marginea amplasarii  scutului antiracheta NATO în Europa, mai precis în Polonia, România, Turcia si Spania, au aratat ca întelegerile nu au fost pe masura sperantelor. Moscova nu a agreat locul de amplasare a scutului. Obiectia principala venea de la considerentul ca existenta acestuia în apropierea granitelor cu Rusia ,,ofera o vizibilitate foarte mare radarelor (NATO, n.n.) în plan informational“. Un limbaj nici macar alambicat de a vorbi despre spionaj sau despre teama Rusiei de scut. Reactia Moscovei: instalam rachete în enclava Kaliningrad! Adica la portile Uniunii Europene. Prudenta, competitie sau santaj?
Tot despre pace
Hall Gardner, profesor, director de studii la Universitatea Americana din Paris a publicat cu câtiva ani în urma un studiu intitulat ,,O strategie pentru pacea mondiala“. Îl reamintesc pentru ca ramâne oarecum actual ca rationament în contextul summit-ului NATO de la Chicago. ,,Statele Unite si NATO au optat pentru extinderea în Europa Centrala pe calea unei noi cresteri a sferei lor de influenta  pâna în tarile baltice, simultan cu întarirea aliantele bilaterale cu Japonia; (extinderea a fost conceputa) ca mijloc de rezistenta la orice amenintare potentiala a unei Rusii instabile, pentru a fi gata sa contracareze o eventuala alianta a acesteia cu China; si sa faca fata noilor capacitati ale Moscovei în domeniile naval, nuclear, militaro-tehnologic. Statele Unite au recurs la o dubla încercuire a Iranului si a Irakului cu gândul de a include în aceasta preocupare Afganistanul, Pakistanul si, indirect si pe cale de consecinta, Rusia…  Reactia Moscovei, continua Gardner, a fost de a considera legaturile americane si ale NATO cu Turcia ca o amenintare ipotetica a zonei sale turco-islamice de influenta.“ Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, aici Moscova s-a dovedit mai slaba, sustine profesorul american. El a intuit bine, lucrurile au mers, în mare, în acest sens. De aici neîntelegerile, cel putin atât cât ne este îngaduit sa deducem, dintre Moscova, Statele Unite si NATO intervenite în privinta instalarii scutului antiracheta în Europa.  Noi, românii, ramânem în mijlocul disputelor si nu avem nici un fel de reactii. Ne multumim sa credem si sa acceptam.
Ce surprize 
ne poate oferi pacea?
Un aspect oarecum adiacent strategiilor de pace ale puterilor mari ale lumii, state sau aliante, ar fi comertul cu arme. Din anul 2000, 26 de tari se afla sub embargo pentru acest tip de comert. Cu toate acestea, într-un deceniu, în statele sub embargo au fost introduse cantitati uriase de arme si armament. Cine îl încalca? Sigur, îl încalca statele sub embargo. Dar nu singure ci cu complicitatea celor care au industrii puternice de armament. Potrivit OXFAM, organizatie umanitara care urmareste suferintele omenirii provocate de si prin razboaie, într-un deceniu, acest tip de comert cu statele sub embargo s-a ridicat la suma de 2,2 miliarde de dolari. Vânzarea de arme are destinatii precise. Urmarindu-le, constatam ca sunt pe traseele conflictelor si razboaielor. Între 2000-2010, precizeaza raportul OXFAM, Birmania a cumparat arme de 600 de milioane de dolari, Iranul de 574 de milioane între 2007-2010, iar Republica Democrata Congo de 124 de milioane între 2000-2002. Statele din Orientul Apropiat nu intra în calcul. Informatiile provin din surse AFP, agentie bine informata. Concluzia: statele supuse embargoului care au cumparat ilicit arme s-au aflat în conflicte interne sau în  razboaie cu vecinii. Cazul Siriei este de mare actualitate, armele cumparate de guvernul acestui stat ,,au jucat un rol central în represiunea împotriva populatiei civile“. Cea mai mare parte din aceste arme au ajuns în mâinile dictatorului Assad. Nu numai. La începutul lui mai a fost sechestrat un vapor încarcat cu armament destinat insurgentilor. Elocvent, nu? Asa ne explicam ceva mai bine calea diabolica prin care este sustinut razboiul din Siria, tragedie care nu poate fi înteleasa în interiorul nici uneia dintre strategiile clamate la ONU.
Si, totusi, sa ramânem optimisti. Semnele vremurilor sunt bune.

Sfarsitul Vremurilor

7 semne ale revenirii Domnului Isus Hristos
 
= Ai pacatele iertate de Hristos Mantuitorul, sau vei fi condamnat pe vecie. =
 
 

 – Avertizare pentru toti romanii: zeci de misionari musulmani au intrat in tara  de curand si duc o intensa campanie de islamizare
a Romaniei incepand din Dobrogea! –

Ne da Biblia (Sfanta Scriptura) semne ale revenirii Domnului? Da! Insusi Mantuitorul a vorbit ucenicilor despre generatia care va vedea intoarcerea Lui pe norii cerului, cu putere si mare Slava! 

1. S-a împlinit deja. Aceasta a fost cea mai mare revenire in propia tara în istoria umanitatii. Întoarcerea poporului evreu acasa, în Ţara Sfântă, Israel.
 

Ioel 3
1. Caci iata ca in zilele acelea si in vremile acelea, cand voi aduce inapoi pe prinsii de razboi ai lui Iuda si ai Ierusalimului,
2. voi strange pe toate natiunile, si le voi pogora in valea lui Iosafat. Acolo, Ma voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, mostenirea Mea, pe care l-au risipit printre natiuni, impartind intre ele tara Mea.

Ezechiel 36
24. Caci va voi scoate dintre natiuni, va voi strange din toate tarile, si va voi aduce iaras in tara voastra.

Ezechiel 11
17. De aceea sa le spui: „Asa vorbeste Yahweh Dumnezeu: „Va voi strange din mijlocul popoarelor, va voi aduna iaras din tarile in cari santeti risipiti, si va voi da tara lui Israel”.

Ieremia 29
14. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi, zice Yahweh, si voi aduce inapoi pe prinsii vostri de razboi; va voi strange din toate natiunile si din toate locurile in care v-am izgonit, zice Yahweh, si va voi aduce inapoi in locul de unde v-am dus in robie.

Matei chp.24
32. De la smochin* invatati pilda lui: cand ii fragezeste si infrunzeste mladita, stiti ca vara este aproape.
33. Tot asa, si voi, cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi.
34. Adevarat va spun ca nu va trece neamul* acesta, pana se vor intampla toate aceste lucruri.

* smochinul – Israel
* neam – generatie

Israel este acasa de 67 de ani, se apropie sfârşitul acestei generaţii!  Vine Domnul!

2. Acest lucru s-a împlinit/se împlineste acum. O superputere apare pe harta lumii. Uniunea Europeană. (Imperiul Roman renăscut)
Prococul Daniel (cap.9) vorbeste lui Nebucadnetar despre imparatia lui Antichrist pe teritoriul Uniunii Europene. Imperiul Roman trebuia sa renasca. Profetia este implinita deja.

3. Semne in natura (cataclisme) si apostazie (lepadarea de credinta in Domnul Isus Hristos). Se implinesc deja aceste semne.
Mari războaie, boli grave, foamete, MARI cutremure, tsunami, cum nu au fost mai înainte.

 

Luca 21 Domnul Isus Hristos a avertizat:
11. Pe alocuri vor fi MARI CUTREMURE de pamant, foamete si ciume; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.

25. Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Si pe pamant va fi stramtorare printre natiuni, care nu vor sti ce sa faca la auzul urletului marii si al VALURILOR;
26. oamenii isi vor da sufletul de groaza, in asteptarea lucrurilor care se vor intampla pe pamant; caci puterile cerurilor vor fi clatinate.
27. Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere si slava mare.
28. Cand vor incepe sa se intample aceste lucruri, sa va uitati in sus si sa va ridicati capetele, pentru ca izbavirea voastra se apropie.”
29. Si le-a spus o pilda: „Vedeti smochinul* si toti copacii.
30. Cand infrunzesc, si-i vedeti, voi singuri cunoasteti ca de acum vara este aproape.
31. Tot asa, cand veti vedea intamplandu-se aceste lucruri, sa stiti ca Imparatia lui Dumnezeu este aproape.
32. Adevarat va spun ca nu va trece neamul acesta, pana cand se vor implini toate aceste lucruri.
33. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

smochinul* = Israel

2. Timotei 4
3. Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor da invatatori dupa poftele lor.
4. Isi vor intoarce urechea de la adevar si se vor indrepta spre istorisiri inchipuite.
5. Dar tu fii treaz in toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist si implineste-ti bine slujba.

2 Tesaloniceni 2
1. Cat priveste venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra laolalta cu El, va rugam, fratilor,
2. sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi si venit chiar.
3. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii,
4. potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce se numeste „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu.
5. Nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cand eram inca la voi?

4. Aparitia dictatorului antihrist, care va face lucruri mai odioase decat Adolf Hitler, de fapt va fi cel mai feroce om nascut vreodata. 

Acesta trebuie sa fie din Uniunea Europeana, si va conduce cu un pumn de fier Uniunea Europeană, cu promisiunea de a pune capăt razboaielor şi sa rezolve toate problemele din Europa si din lume. El trebuie sa se ridice la putere pe fondul unei crize la fel cum a facut Hitler si multi alti dictatori.

El va fi rănit grav la cap de sabie, ne spune Biblia. Apoi, ca printr-un „miracol”, este vindecat.

Apocalipsa 13
14. Si amagea pe locuitorii pamantului prin semnele pe care i se daduse sa le faca in fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamantului sa faca o ICOANA fiarei care avea rana de sabie, si traia.

Aceasta este o bătaie de joc satanica la adresa morţii şi învierii lui Isus Hristos. Acesta, Antihrist, va uimi întreaga lume, si va castiga multi adepţi peste tot în lume. Apoi, ca şi Hitler care a respins pe Dumnezeu, Antihristul se va proclama pe sine Dumnezeu. Va amintiţi cât de repede „Heil Hitler” înlocuieşte salutul tradiţional german „Dumnezeu să fie cu voi” ?

 

5. Construirea celui de-al 3-leaTemplu pe muntele sfânt din Ierusalim. (În al 3-lea Templu va intra antihrist si acolo va declara ca el este Dumnezeu, inseland natiunile si pe Israel)

El … (Antihristul) va confirma un legământ de pace cu Israel şi multe popoare, pe timp de o saptamana (7 ani), dar la jumătatea acestor şapte ani, adică după 3 ani şi jumătate, va merge la Templul din Ierusalim şi se va declara pe sine Dumnezeu. Atunci începe Necazul cel Mare, în care aproape toţi oamenii de pe pământ va muri.

Daniel 9
27. El va face un legamant trainic cu multi timp de o saptamana*, dar la jumatatea saptamanii va face sa inceteze jertfa si darul de mancare, si pe aripa uraciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pana va cadea asupra celui pustiit prapadul hotarat.”

2 Tesaloniceni 2
1. Cat priveste venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra laolalta cu El, va rugam, fratilor,
2. sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi si venit chiar.
3. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip; caci nu va veni inainte ca sa fi venit lepadarea de credinta si de a se descoperi omul faradelegii, fiul pierzarii,
4. potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce se numeste „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de inchinare. Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu.
5. Nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cand eram inca la voi?
 
saptamana* = 7 ani

6. Invadarea Israelului din Nord: Rusia si alte tari islamice.
Gog şi Magog 

Detaliile adiţionale sunt de a dreptul uimitoare:

Majoritatea celor care cercetează profeţiile biblice identifică aceste nume cu Rusia înainte de a deveni o super putere.

C.I.Scofield în 1909, pe timpul ţarilor, înainte ca Rusia să fi avut vreo semnificaţie sau putere mondială, comenta: “Toţi sunt de acord că referinţa primară este la puterile nordice (europene) în frunte cu Rusia… Referinţa la Meşec şi Tubal (Moscova şi Tobolsk) este un semn clar de identificare. Rusia şi puterile nordice au fost cei mai recenţi prigonitori ai Israelului dispersat.” În Geneza 10 aceste nume au fost date fiilor şi urmaşilor lui Noe. Iosephus, unul din cei mai mari istorici ai tuturor timpurilor nota că ţara lui Magog era numită de către greci Sciţia. Lexiconul Ebraic şi Haldeu al lui Gesenius, o autoritate majoră în ceea ce priveşte înţelesul precis al cuvintelor ebraice şi haldeene, spune că Magog era o ţară în nordul extrem al Ţării Sfinte.

Profesorul G. Rawlinson le identifică şi el cu Rusia modernă. Istoria seculară îi desemnează de asemenea pe sciţi, care au trăit în regiunile nordice mai sus de Munţii Caucaz, ca înaintaşi ai Rusiei moderne. Biblia confirmă această concluzie făcând trei referiri la o locaţie numită “fundul miază noaptei” (Ezechiel 38:6,15, 39:2). Dacă se trage o linie din Ierusalim direct către miază noapte, ea aproape că atinge Moscova.

Lexiconul ebraic al lui Brown, Driver şi Briggs indică aici că numele Roş este numele unui popor şi a unei ţări, “Rusia” “ruşi.” Scriitorii arabi confirmă că Marele Zid Chinezesc este numit zidul lui Magog (Hait Al Ma’ajooj), făcut să protejeze China de invazia popoarelor din nord. Unii musulmani poate sunt de părere că Magog se referă nu la Rusia, ci la China. Asta este în contradicţie cu părerea multor istorici arabi. Următorul tabel arată numele antice ale naţiunilor şi numele naţiunii moderne care ocupă azi acelaşi teritoriu.

Naţiunile antice        –        Naţiunile moderne

……………………………………………………………………..
Rosh                ——-                 Rusia
……………………………………………………………
Magog  ——-   Kazakhstan, Kyrgyzstan, 
Uzbekistan, Turkmenistan, Tajikistan (si posibil Afghanistan)
Aceasta sunt popoarele de limbă turcică din sudul Rusiei, care se raspandesc din Turcia
peste Caucaz, si întreaga Asia Centrală.
……………………………………………………………………..
Meşec, Tubal, Gomer, Togarma     ——-       Turcia
Anticul Muschki and Musku in Cilicia si Cappadocia.
Anticul Tubal din Cappadocia.
Cimerienii – din secolul al saptelea, la primul secol
dupa Hristos, in centrul/vestul Anatoliei.
……………………………………………………………………..
Persia       ——-        Iran
Nume schimat din Persia in Iran in anul 1935.
……………………………………………………………………..
Cuş       ——-       Sudan (si posibil Etiopia)
Anticul Cuş, la sud de Egipt. Acum Sudanul de Nord, un nou
stat islamic, declarat de curand inamic pentru Israel.
……………………………………………………………………..
Libia       ——-       Libia (si posibil Algeria si Tunisia)
Anticul Put, la vest de Egipt.
……………………………………………………………………..

Ce spune Dumnezeu ca se va petrece cu aceste natiuni care invadeaza Israel?

Ezechiel 38
1. Cuvantul Lui Yahweh mi-a vorbit astfel:
2. „Fiul omului, intoarce-te cu fata spre Gog din tara lui Magog, spre domnul Rosului, Mesecului si Tubalului, si proroceste impotriva lui!
3. Si spune: „Asa vorbeste 
Yahweh Dumnezeu: „Iata, am necaz pe tine, Gog, domnul Rosului, Mesecului si Tubalului!

18. In ziua aceea insa, in ziua cand va porni Gog impotriva pamantului lui Israel, zice 
Yahweh Dumnezeu, Mi se va sui in nari mania aprinsa.

21. Atunci voi chema groaza impotriva lui pe toti muntii Mei, zice 
Yahweh Dumnezeu; sabia fiecaruia se va intoarce impotriva fratelui sau.
22. Il voi judeca prin ciuma si sange, printr-o ploaie naprasnica si prin pietre de grindina; voi ploua foc si pucioasa peste el, peste ostile lui si peste popoarele cele multe care vor fi cu el.
23. Imi voi arata astfel marimea si sfintenia, Ma voi face cunoscut inaintea multimii natiunilor, si vor sti ca Eu Sunt 
Yahweh.

Întrebare: De ce Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său?
http://www.gotquestions.org/Romana/Dumnezeu-ales-poporul-Israel.html

Biblia in Limba Ebraica
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/OTpdf/eze38.pdf

 

Întrebăm: Care este religia aliaţilor Rusiei (ortodox) la care se face referinţă în aceste pasaje şi care au numele Persia (Iran –  religie islamica), Etiopia (ortodoxa+islam) şi Libia (islam)?

Cum a ştiut Biblia ca aceste naţiuni vor fi cei mai buni aliaţi ai Rusiei dacă Rusia doreşte să atace Israelul?

Cum de a prezis Biblia numele Libiei, din moment ce la vremea profeţiei Libia era un loc nesemnificativ? [Nota trad.: În Biblia trad.Cornilescu se foloseşte “Put” acolo unde în Biblia engleză, traducerea KJV, se foloseşte “Libya,” vezi Ezechiel 30:5, 38:5].

Astăzi Rusia menţine o forţă militară consistentă în cele patrusprezece baze aeriene ale Libiei, cu mai mult de 550 avioane de luptă ruseşti. Rusia a poziţionat o forţă ameţitoare de 16000 tancuri şi vehicole blindate în Libia. Forţa tancurilor din Libia este mai mare decât a Franţei, Marii Britanii şi Germaniei adunate la un loc. De ce? Este interesant că Ezechiel face referinţă la aceste naţiuni care sunt cele mai împotrivitoare Israelului.

Cel mai important lucru asupra căruia vreu să-i atenţionez pe prietenii mei musulmani este că naţiunile aliate ruşilor în această profeţie sunt naţiuni musulmane care caută să instaureze modelul de guvernare islamic. Fundamentalismul islamic este cel mai mare pericol pentru evrei. Dovezile în acest sens sunt copleşitoare. Lucrul de care mă tem eu cel mai mult este că Biblia afirmă că aceste naţiuni vor fi distruse. Dumnezeu avertizează în Biblie, “Eu sunt împotriva voastră,” şi include aceste naţiuni.

Într un articol interesant din revista Insight se spune: “Islamul fundamentalist, care priveşte către Iran pentru inspiraţie şi sprijin, se răspândeşte în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord… Shimon Peres a declarat recent: “De la căderea Comunismului în Uniunea sovietică, considerăm Khomeinismul ca fiind cel mai mare duşman al Orientului Mijlociu… Are multe din caracteristicile Comunismului. Este fanatic, este ideologic, este religios şi pretinde, asemeni Comunismului, că scopul scuză mijloacele. Dar mai mult, are aceeaşi tendinţă de a şi exporta ideile. Nu respectă graniţele naţionale. Exemplul iranian s-a răspândit deja în Sudan… Algeria… Tunisia… Palestina. Ţinta generală a tuturor acestor eforturi este de a crea o centură islamică care să se întindă din Iran prin Orientul Mijlociu până în Africa de Nord. În mod ironic mulţi arabi atribuie înfrângerile lor în războaiele cu Israelul religiei. În timp ce Israelul este zidit pe religie” (Revista Insight, 9, 6, 1993).

Pe lângă naţiunile lui Ezechiel, mai sunt menţionate şi zonele de coastă ale mării. Este oare aceasta o referinţă la Algeria, Tunisia, Maghreb, şi la alte cetăţi de pe coasta Mediteranei? Repet, mulţi din prietenii mei m-au sfătuit să nu menţionez aceste profeţii referitoare la Israel, dar eu trebuie să avertizez poporul meu pentru care mă rog întotdeauna. Nu pot sta şi vedea cum poporul meu piere din lipsă de cunoştinţă. Cunoştinţa biblică vine de la Dumnezeu, şi eu trebuie s-o împărtăşesc după porunca Sa, nădăjduind în El, ca El să înmoaie inimile şi minţile oamenilor.

Biblia este cea mai exactă sursă în ceea ce priveşte Istoria Orientului Mijlociu, arheologia şi studiul dezvoltării viitoare a lui Israel şi a lumii noastre. Ea este busola pentru cunoaşterea lucrurilor care vor veni, şi până acum a avut o precizie de 100%. Provoc pe cititor să o pună la încercare şi-l implor să facă acest lucru pentru binele său etern. Înţelegerea islamică despre Gog şi Magog este greşită. Am adus dovezi la argumentele lor principale.

Următoarea dovadă ar fi de ajuns să dovedească musulmanilor ceea ce vreau eu să spun.Să luăm ca exemplu versetul 12 din acelaşi capitol, Ezechiel 38: “Mă voi duce să iau pradă şi să mă dedau la jaf, să pun mâna pe aceste dărâmături locuite din nou, pe poporul acesta strâns din mijlocul natiunilor, care are turme şi moşii, şi locuieşte în mijlocul pământului.” Şi întrebăm: Cum a putut o Biblie denaturată să ştie că Israel va fi strâns din nou din mijlocul natiunilor lumii?

Finalul bătăliei este descris clar în Biblie. Biblia în cartea Ezechiel spune că finalul va nimicirea duşmanilor lui Israel: “În ziua aceea, va fi un mare cutremur în ţara lui Israel” (Ezechiel 38:19). “Sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său” (Ezechiel 38:21). „Îl voi judeca prin ciumă şi sânge…” (Ezechiel 39:22). „Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale” (Ezechiel 39:4). „Voi pune foc Magogului, şi celor ce locuiesc liniştiţi în ostroave, ca să ştie că Eu sunt Domnul” (Ezechiel 39:6). „Îmi voi face cunoscut Numele Meu cel sfânt în mijlocul poporului Meu Israel, şi nu-i voi mai lăsa să Mi pângărească Numele Meu cel sfânt, ci vor şti natiunile că Eu sunt Domnul, Sfântul lui Israel!” (Ezechiel 39:7).

În acordul din 1993, teritoriile din Apus (Munţii lui Israel) au fost cedaţi lui Yasser Arafat, făcând posibilă instalarea armatei lui în Munţii lui Israel. Remarcaţi şi faptul că Israelul nu va mai profana numele lui Dumnezeu de atunci înainte. Nu e de mirare că majoritatea în Israelul de azi nu se mai preocupă de Dumnezeu.

Întrebăm: Se poate ca islamul să nu fie de la Dumnezeu? Dacă islamul nu este de la Dumnezeu, atunci de la cine este? Şi dacă islamul este de la Dumnezeu, atunci de ce să fie distruşi?

 
1. Dumnezeul Bibliei YHWH, nu este acelasi cu Allah
2. Biblia nu seamana deloc cu Coranul
3. Mantuirea este aratata in Biblie prin credinta in Isus Hristos si urmarea Lui, dar mantuirea in Coran este oferita prin fapte, intre care sunt incluse uciderea crestinilor si evreilor care refuza convertirea la islam (Allah este un vechi idol arab – dumnezeul noptii, care are ca simbol semiluna si o stea rasturnata, simbolul lui Bahomet, de fapt aproape toate statele islamice au ca simbol semiluna si o stea rasturnata)

În Ezechiel 39:23 24, Dumnezeul Bibliei face un rezumat al istoriei lui Israel: “Şi natiunile vor cunoaşte că din cauza nelegiuirilor ei, a fost dusă casa lui Israel în robie, din cauza fărădelegilor ei, săvârşite de ea împotriva Mea; de aceea le am ascuns Faţa Mea, şi-i am dat în mâinile vrăjmaşilor lor, ca să piară toţi ucişi de sabie. Le am făcut după necurăţiile lor şi după fărădelegile lor, şi le am ascuns Faţa Mea”

Poate fi mai clar? Nu mai este nevoie de explicaţie pentru aceste versete, ele vorbesc singure. Naţiunea Israel a fost necredincioasă lui Dumnezeu şi au plătit pentru asta timp de 2000 de ani, au primit ce au meritat. Ţara Israel a fost a lor în urma unui legământ al lui Dumnezeu, şi o înţelegere rămâne înţelegere, mai ales la Dumnezeu. Nu s-a anulat, indiferent cu câtă vreme în urmă a fost făcută. Ei s-au întors înapoi şi Dumnezeu va răscumpăra şi va curăţi inimile lor. Acest lucru trebuie să fie adevărat, altfel de ce un popor acuzat de falsificarea Bibliei să fi lăsat versete care vorbesc despre ei ca necredincioşi, păcătoşi, necuraţi… Ei au păstrat Scriptura lor neschimbată, inclusiv lucrurile jenante pentru ei.

…AVERTIZARE cu privire la islam si musulmani!…

– Allah din Coran este Lucifer din Biblie –
https://goo.gl/RKtVxY– Numele lui Lucifer (Satan) in varful moscheilor si al minaretelor –
http://goo.gl/Zijqtu– Numele lui Lucifer (Satan) pe majoritatea steagurilor islamice –
http://goo.gl/0AW4gB

 

– Semiluna, Turcia si Biblia –
http://goo.gl/l9rIkL

7. Batalia de la Meggido (Armageddon sau Valea lui Iosafat)

Domnul Isus Hristos vine sa zdrobeasca toate natiunile lumii care vin impotriva Israelului, si pentru a lua pe cei care L-au asteptat (ucenicii).

Luca 14
33. Tot asa, oricine dintre voi, care nu se leapada de tot ce are, NU POATE fi ucenicul Meu.

Matei 10
37. Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.

 
Prorocie facuta cu aprox. 500 de ani inainte de venirea Lui YAHWEH DUMNEZEU pe pamant:
Zaharia 12
1. Prorocia, cuvantul Lui 
YHWH pentru Israel. Asa vorbeste YHWH care a intins cerurile si a intemeiat pamantul, si a intocmit duhul omului din el:
2. „Iata, voi preface Ierusalimul intr-un potir de ametire pentru toate popoarele dimprejur si chiar pentru Iuda, la impresurarea Ierusalimului.
3. In ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatra grea pentru toate popoarele. Toti cei ce o vor ridica, vor fi vatamati, si toate natiunile pamantului se vor strange impotriva lui.

8. In ziua aceea, 
YHWH va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, asa ca cel mai slab dintre ei va fi in ziua aceea ca David; si casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Ingerul Lui YHWH inaintea lor.
9. In ziua aceea, voi cauta sa nimicesc toate natiunile care vor veni impotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au STRAPUNS. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.

Cine este DOMNUL (in limba ebraicaYHWH = Domnul Dumnezeu) care a facut cerurile, omul, si care a fost STRAPUNS de locuitorii Ierusalimului?
Domnul Isus Hristos!
Apostolul Toma sa inchinat Domnului Isus si i-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu.
Aici vedem ca Domnul nu l-a contrazis pe Toma cand acesta a afirmat ca El, Isus Hristos este Domn si Dumnezeu:

 

Ioan 20
28. Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”
29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”

In Ioan 10, este consemnat faptul ca iudeii au vrut sa-L omoare cu pietre, deoarece a afirmat ca este Dumnezeu:
30. Eu si Tatal una suntem.” …
33. Iudeii I-au raspuns: „Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.”

 
 
In limba romana, YHWH este tradus: Domnul. De aici apar multe confuzii si erezii. Cei care contesta ca Isus Hristos este Dumnezeu, sunt dati de rusine si dovediti mincinosi.
 
 
Zaharia 14
1. Iata, vine ziua lui YHWH, cand prazile tale vor fi impartite in mijlocul tau.
2. Atunci voi strange toate neamurile la razboi impotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luata, casele vor fi jefuite, si femeile, batjocorite; jumatate din cetate va merge in robie, dar ramasita poporului nu va fi nimicita cu desavarsire din cetate.
3. Ci 
YHWH Se va arata si va lupta impotriva acestor neamuri, cum S-a luptat in ziua bataliei.
4. Picioarele Lui vor sta in ziua aceea pe Muntele Maslinilor, care este in fata Ierusalimului, spre rasarit; Muntele Maslinilor se va despica la mijloc, spre rasarit si spre apus, si se va face o vale foarte mare: jumatate din munte se va trage inapoi spre miazanoapte, iar jumatate, spre miazazi.
5. Veti fugi atunci in valea muntilor Mei, caci valea dintre munti se va intinde pana la Atel; si veti fugi cum ati fugit de cutremurul de pamant de pe vremea lui Ozia, imparatul lui Iuda. Si atunci va veni 
YHWH Dumnezeul meu, si toti sfintii, impreuna cu El!
6. In ziua aceea, nu va mai fi lumina; stelele stralucitoare se vor ascunde.
7. Va fi o zi deosebita, cunoscuta de 
YHWH, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seara se va arata lumina.
8. In ziua aceea, vor izvori ape vii din Ierusalim si vor curge jumatate spre marea de rasarit, jumatate, spre marea de apus; asa va fi si vara si iarna.
9. Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea, 
YHWH va fi singurul Domn, si Numele Lui va fi singurul Nume.

12. Dar iata urgia cu care va lovi 
YHWH pe toate popoarele care vor lupta impotriva Ierusalimului: Le va putrezi carnea stand inca in picioare, le vor putrezi ochii in gaurile lor si le va putrezi limba in gura.
13. In ziua aceea, 
YHWH va trimite o mare invalmaseala in ei; unul va apuca mana altuia si vor ridica mana unii asupra altora.
14. Iuda va lupta si el in Ierusalim, si vor strange bogatiile tuturor neamurilor dimprejur, aurul, argintul si haine foarte multe.
15. Aceeasi urgie va lovi si caii, catarii, camilele, magarii si toate vitele care vor fi in taberele acelea.
16. Toti cei ce vor mai ramane din toate neamurile venite impotriva Ierusalimului se vor sui in fiecare an sa se inchine inaintea Imparatului, Domnul ostirilor, si sa praznuiasca sarbatoarea Corturilor.

Ioel 3
2. voi strange pe toate natiunile si le voi cobori in valea lui Iosafat. Acolo, Ma voi judeca cu ele pentru poporul Meu, pentru Israel, mostenirea Mea, pe care l-au risipit printre natiuni, impartind intre ele tara Mea.

4. Ce vreti voi cu Mine, Tirule si Sidonule, si toate tinuturile Filistenilor? Vreti sa-Mi rasplatiti vreo fapta sau sa faceti ceva impotriva Mea? Iute, fara zabava, voi intoarce faptele voastre asupra capului vostru.

9. Vestiti aceste lucruri printre natiuni: pregatiti razboiul! Treziti pe viteji! Sa se apropie si sa se suie toti oamenii de razboi!

11. Grabiti-va si veniti, toate natiunile dimprejur, si strangeti-va! Acolo coboara, 
YHWH, pe vitejii Tai!
12. „Sa se scoale natiunile si sa se suie in valea lui Iosafat! Caci acolo voi sedea sa judec toate natiunile dimprejur.

14. Vin gramezi-gramezi in valea judecatii, caci ziua lui 
YHWH este aproape, in valea judecatii.
15. Soarele si luna se intuneca, si stelele isi pierd stralucirea.
16. 
YHWH racneste din Sion, glasul Lui rasuna din Ierusalim, de se zguduie cerurile si pamantul. Dar YHWH este scaparea poporului Sau si ocrotirea copiilor lui Israel.
17. „Si veti sti ca Eu Sunt 
YHWH Dumnezeul vostru care locuieste in Sion, muntele Meu cel sfant. Ierusalimul insa va fi sfant, si nu vor mai trece strainii prin el.”

19. „Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge un pustiu sterp, din cauza silniciei facute impotriva copiilor lui Iuda, al caror sange nevinovat l-au varsat in tara lor.
20. Dar Iuda va fi vesnic locuit, si Ierusalimul, din neam in neam.
21. Le voi razbuna sangele pe care nu l-am razbunat inca, dar 
YHWH va locui in Sion.”

Apocalipsa 16
14. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite si care se duc la imparatii pamantului intreg, ca sa-i stranga pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic.

16. Duhurile cele rele i-au strans in locul care pe evreieste se cheama Armaghedon.

Armaghedon* = Valea Lui Iosafat, Meghido

Marcu 16
14. În sfîrşit, S’a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
15. Apoi le-a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi condamnat.

1.Tesaloniceni 4
16. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos.
17. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

 

In nimeni altul nu este iertare decat in „Templul Cristic”,unde esti asteptat de Prietenul pacatosilor

Stii ca daca ai fost mintit, adica daca pastorul/preotul nu ti-a spus adevarul sau nu stie adevarul despre mantuirea (salvarea) sufletului tau si te minte cu voie sau neintentionat, vei merge in chinuri, in Iad pentru eternitate?… Probabil te gandesti ca nu este drept!… Nu trebuie sa te increzi orbeste in oameni, asta fiind idolatrie… daca cumva ai facut asta pana acum!… Trebuie sa cercetezi tot ce ţi se spune!… Ce stii tu despre Dumnezeu?… Nu cumva in mintea ta este un idol si nu adevaratul Dumnezeu?
Îţi este eternitatea în joc, dacă consideri că vei merge în cer doar pentru că aşa crezi sau aşa simţi… sau asa ti-a spus cineva. Credinta ta trebuie sa fie cea Biblica. Iertarea pacatelor este in final ceea ce conteaza cu adevarat!

Matei 23 – (Domnul Isus Hristos) –
13. Dar vai de voi, cărturari şi Farisei ipocriţi! Pentru că voi închideţi Împărăţia cerurilor în faţa oamenilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre.

Ieremia 17
5. Asa vorbeste YHWH: „Blestemat sa fie omul care se increde in om, care se sprijina pe un muritor si isi abate inima de la Domnul!


Faptele Apostolilor 17
10. Fratii au trimis indata, noaptea, pe Pavel si pe Sila la Bereea. Cand au sosit, au intrat in sinagoga iudeilor.
11. Iudeii acestia aveau o inima mai aleasa decat cei din Tesalonic. Au primit Cuvantul cu toata ravna si CERCETAU Scripturile IN FIECARE ZI, ca sa vada DACA ce li se spunea, este asa.

Întrebare: Ce se întâmplă după moarte?
http://www.gotquestions.org/Romana/intampla-dupa-moarte.html

 

– Scrisoarea de dragoste a Lui DUMNEZEU TATAL pentru tine! –

 

…AVERTIZARE cu privire la islam si la musulmani!…

– Allah in Biblie
https://goo.gl/RKtVxY

– Numele lui Lucifer (Satan) in varful moscheilor si al minaretelor –
http://goo.gl/Zijqtu

– Numele lui Lucifer (Satan) pe majoritatea steagurilor islamice –
http://goo.gl/0AW4gB

– Semiluna, Turcia si Biblia
http://goo.gl/l9rIkL

– Satan, Antihrist si Allah
http://goo.gl/TSKxgE

 

Pocaieste-te din toata inima. Cere iertarea DOMNULUI Isus Hristos SINGURUL care are putere sa ierte pacatele pe pamant , NU dupa ce ai murit.
…Cine iarta pacatele omului? … preotul ? sfintii?  obiectele?   NU.  Numai DOMNUL Isus Hristos are aceasta autoritate. Sangele Lui spala ORICE pacat.

Marcu 2  (Matei 9:6 , Luca 5:24)
10. Dar, ca sa stiti ca Fiul omului are putere PE PAMANT sa ierte pacatele,
11. „Tie iti poruncesc”, a zis El slabanogului, „scoala-te, ridica-ti patul si du-te acasa.”
12. Si indata, slabanogul s-a sculat, si-a ridicat patul si a iesit afara in fata tuturor; asa ca toti au ramas uimiti si slaveau pe Dumnezeu si ziceau: „Niciodata n-am vazut asa ceva!”

Romani 5
9. Deci cu atat mai mult acum, cand suntem socotiti neprihaniti, prin sangele Lui, vom fi mantuiti prin El de mania lui Dumnezeu.

Efeseni 1
7. In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau

Efeseni 2
8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu PRIN FAPTE, ca sa nu se laude nimeni.

– Te va costa totul –

 

1.Timotei 2
5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos

Dumnezeu Tatal————–nimeni intre ei————–Domnul Isus Hristos————–nimeni intre ei————–oameni

1Ioan 2:1
Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti. Dar, daca cineva a pacatuit, avem la Tatal un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihanit.

Romani 8
34. Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi!

…Cine este Singurul mijlocitor la TATAL ?  DOMNUL Isus Hristos ! Slavit sa fie Numele Lui! AMIN !

…dar sfintii martiri mijlocesc?… DA  … si ei mijlocesc pentru oameni, dar iata ce vor ei :
Apocalipsa 6
9. Cand a rupt Mielul pecetea a cincea, am vazut sub altar sufletele celor ce fusesera injunghiati din pricina Cuvantului lui Dumnezeu si din pricina marturisirii pe care o tinusera.
10. Ei strigau cu glas tare si ziceau: „Pana cand, Stapane, Tu, care esti sfant si adevarat, zabovesti sa JUDECI si sa RAZBUNI sangele nostru asupra LOCUITORILOR pamantului?”
… iata ca martirii striga ca oamenii sa fie pedepsiti… cand cineva va invata ca sfintii care au murit, mijlocesc pentru noi ca sa ne fie bine, tocmai aveti in fatza voastra un om posedat sau puternic influentat de satan, care va minte cu nerusinare, cautand sa va nenoroceasca pentru totdeauna.

  

 

Esti crestin? Esti iertat? De unde stii?
(Focul Iadului si falsii crestini)

 

…ce este de facut? …

Fapte 2
38. „Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat in Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfantului Duh.

Ioan cap.10
17. Tatal Ma iubeste, pentru ca Imi dau viata, ca iarasi s-o iau.
18. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatal Meu.”

27. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine.
28. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.
29. Tatal Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decat toti; si nimeni nu le poate smulge din mana Tatalui Meu.
30. Eu şi Tatăl una suntem.”
31. Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L ucidă.
32. Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu: pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?”
33. Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu.”

…Cine ne da viata vesnica?  DOMNUL Isus Hristos, DUMNEZEU venit in lumea noastra in trup!

 

 

De la tradiţia omenească la credinţa Biblică
=  fost preot ortodox: Florea Cristian  =
(cristiflorea2000@yahoo.com)

http://youtu.be/189dVvv7kG0

 

 

…ce inseamna convertit?  (epistrephō, ἐπιστρέφω)… cuvantul inseamna in limba greaca: un om care s-a intors sa slujeasca NUMAI lui DUMNEZEU

 

= Creştin mântuit sau „creştin” de formă =
http://youtu.be/685Qq8LREp4

 

 

Viata trece repede! După ce ai părăsit această lume, unde te duci? Unde ajungi după moarte? Stii exact ce se va intampla cu tine?
…DOMNUL Isus Hristos Fiul Lui DUMNEZEU, avertiza despre semnele revenirii SALE pentru judecata, si pentru rasplatirea vesnica a celor ce au crezut in EL si L-au urmat.

 

De ce învăţătura ortodoxă este falsă si nebiblică

 

 

Marturie:  Florea Cristian (fost preot ortodox)

http://youtu.be/jTYeJQ9fQ4U

Marturie: Iluzionistul Alin Blaine s-a pocait  *Realitatea TV*

 

 

 

 

Iata care este religia adevarata:
Iacov 1
27. Religia CURATA si NEINTINATA, inaintea lui Dumnezeu, Tatal nostru, este sa cercetam pe orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa ne pazim neintinati de lume.
 

 

Originalul din limba Greaca:
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Greek_Index.htm
Biblia (Sfanta Scriptura) = citeste online + descarca =
http://goo.gl/ReEpsP

 

 

Iertat sau condamnat

Matei 24
14. Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca să slujească de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul.

 

 

Ioan 8
12. Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.„

23. ,”Voi sunteţi de jos”, le-a zis El; ,,Eu Sunt de sus: voi sînteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.
24. De aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu Sunt, veţi muri în păcatele voastre.„

36. Deci daca Fiul vă face liberi, veti fi cu adevarat liberi.
 

 

 

Luca 13
1. In vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se intamplase unor galileeni, al caror sange il amestecase Pilat cu jertfele lor.
2. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel?
3. Eu va spun: nu; ci, DACA NU VA POCAITI, TOTI veti pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece insi, peste care a cazut turnul din Siloam si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim?
5. Eu va spun: nu; ci, DACA NU VA POCAITI, TOTI veti pieri la fel.”
Apocalipsa 21
8. Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, idolatrii si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”
 

 
 

Intoarcerea la Dumnezeu Tatal prin Isus Hristos
= fost preot ortodox: Florea Cristian =

http://youtu.be/uAp-db4R3Cw
 

Am raspuns la chemarea lui Hristos
= fost preot ortodox: Florea Cristian =

http://youtu.be/_uOQIaE4I2U

 

 

Din manastire la Hristos
http://asociatiapreotilorconvertitisauldintars.wordpress.com/

 

 

Marcu 14
61. Isus tăcea si nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi si I-a zis: „Esti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvantat?”
62. „Da, sunt”, i-a raspuns Isus. „Şi veti vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.”

Apocalipsa 1
7. Iata ca El vine pe nori. Si orice ochi Il va vedea; si cei ce L-au STRAPUNS. Si toate semintiile pamantului se vor jeli din cauza Lui! Da, Amin.
8. ,,Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfîrşitul”, zice Domnul, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.

17. Cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort. El Si-a pus mana dreapta peste mine si a zis: „Nu te teme! Eu Sunt Cel Dintai si Cel de pe Urma,
18. Cel Viu. Am fost mort, si iata ca sunt viu in vecii vecilor. Eu am cheile mortii si ale Locuintei mortilor.

 

Prorocie – cu 500 de ani inainte de venirea DOMNULUI DUMNEZEU pe pamant:

Zaharia 12
1. Prorocia, cuvantul Lui YHWH pentru Israel. Asa vorbeste YHWH care a intins cerurile si a intemeiat pamantul, si a intocmit duhul omului din el:

9. In ziua aceea, voi cauta sa nimicesc toate neamurile care vor veni impotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au STRAPUNS. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.

Cine este DOMNUL (in limba ebraica YHWH = Domnul Dumnezeu) care a facut cerurile, omul, si care a fost STRAPUNS de locuitorii Ierusalimului?
Domnul Isus Hristos, Domnul Dumnezeu, Fiul Tatalui, adica Fiul lui ELOHIM!

Ioan 19
37. Si, in alta parte, Scriptura mai zice: „Vor vedea pe Cine au STRAPUNS.”

 

 

Apostolul Toma s-a inchinat Domnului Isus si i-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu.
Aici vedem ca Domnul nu l-a contrazis pe Toma cand acesta a afirmat ca El, Isus Hristos este Domn si Dumnezeu.

Ioan 20
28. Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”
29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”

In Ioan 10, este consemnat faptul ca iudeii au vrut sa-L omoare cu pietre, deoarece a afirmat ca este Dumnezeu:
30. Eu si Tatal una suntem.” …
33. Iudeii I-au raspuns: „Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.”

 

In limba romana, YHWH este tradus: Domnul. De aici apar multe confuzii si erezii. Cei care zic ca Isus Hristos nu este Dumnezeu, sunt dati de rusine si dovediti mincinosi.

Zaharia 12
Vechiul Testament
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Hebrew_Index.htm

 

…de aceea NU TREBUIE sa facem vreo icoana (imagine) a Lui Hristos, si nici sa ne inchinam la ea, fiindca EL, Hristos, este DUMNEZEU.

Iata ce spune Cuvantul Lui DUMNEZEU – Biblia, despre cei care schimba slava lui Dumnezeu intr-o icoana (imagine):
Romani 1
22. S-au laudat ca sunt intelepti, si au innebunit;
23. si au SCHIMBAT slava Dumnezeului nemuritor intr-o ICOANA care SEAMANA cu OMUL muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
25. caci au SCHIMBAT in MINCIUNA adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Creatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.
 

Noul Testament (Greek – English)
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Greek_Index.htm

 

icoana = provine din grecescul eikon, eikonos, εικονoς – imagine, figură, asemănare, ilustratie, imagine a lucrurilor ceresti.
Rezultatul închinării la eikon ( imagine ) este idolatrie , si atrage condamnarea vesnica in Iad, condamnare data de DOMNUL Isus Hristos la judecata.
Cine pastreaza sau detine imagini ce ar reprezenta fiintele ceresti, dovedeste ca Dumnezeu nu mai este sau nici nu a fost vreodata cu omul respectiv.

Dumnezeu in Sfanta Scriptura ne avertizeaza NICI SA NU FACEM vreo imagine(asemanare) a celor din cer.

Tabelul de mai jos arata cum a evoluat amestecul de invataturi nebiblice in biserica catolica (multe preluate si de biserica ortodoxa).
Pentru a acoperi si perioada contemporana am completat lista cu erezii catolice aparute si dupa vremea puritanilor (care acceptau numai Sfanta Scriptura) si a Reformei (lupta pentru revenirea la invatatura Bibliei).
A.D. = (dupa Hristos)

A.D. 250 – Botezul copiilor mici
A.D. 300 – Rugaciunea pentru morti
A.D. 300 – Facerea semnului crucii
A.D. 375 – Inchinarea la sfintii morti (invatatura ce se gaseste din Cartea Mortilor – Necromancer – o carte cunoscuta publicului din filmele de groaza in care se invocau sufletele mortilor) si inchinarea la ingeri
A.D. 431 – Maria este proclamata divina
A.D. 500 – Preotii incep sa se imbrace altfel decit laicii (oamenii din popor)
A.D. 526 – Mirungerea
A.D. 593 – Apare invatatura despre purgatoriu
A.D. 600 – Liturghia este fixata in limba latina
A.D. 600 – Incep rugaciunile adresate Mariei
A.D. 709 – Sarutarea papucului papal
A.D. 786 – Inchinarea la imagini (icoane, eikonos in limba greaca) si la relicve (moaşte, osemintele mortilor)
A.D. 850 – Folosirea “apei sfintite”
A.D. 995 – Canonizarea sfintilor morti
A.D. 998 – Postul de Vineri si din preajma sarbatorilor mari
A.D. 1079 – Celibatul preotilor
A.D. 1090 – Rugaciuni pe bani
A.D. 1231 – Inchizitia
A.D. 1190 – Vinzarea indulgentelor
A.D. 1215 – Transubstantierea
A.D. 1229 – Biblia este interzisa laicilor (oamenilor din popor)
A.D. 1439 – Doctrina despre purgatoriu
A.D. 1439 – Doctrina celor sapte sacramente
A.D. 1508 – “Ave Maria” este aprobata ca rugaciune liturgica
A.D. 1534 – Fondarea ordinului Iezuit
A.D. 1545 – Traditia primeste aceiasi autoritate ca si Biblia
A.D. 1546 – Adaugarea apocrifelor la cartile Bibliei
A.D. 1854 – Doctrina despre conceptia imaculata a Mariei
A.D. 1870 – Infailibitatea Papala
A.D. 1930 – Condamnarea scolilor publice
A.D. 1950 – Doctrina inaltarii la cer a Mariei
A.D. 1965 – Maria proclamata ca Mama a Bisericii

Pe o astfel de schema s-a construit doctrina (care includea „sfanta traditie”) in bisericile istorice.
La inceput in Biserica primara fondata de Mantuitorul Isus Hristos, nu era nimic din toate acestea, si nici in vremea apostolilor. Aceste invataturi straine de poruncile lui Hristos au aparut in Biserica la sute de ani dupa moartea apostolilor.

Galateni 1
6. Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o alta Evanghelie.
7. Nu doar ca este o alta Evanghelie; dar sunt unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Hristos.
8. Dar, chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema!
9. Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!

 

 

 
http://2.bp.blogspot.com/-DZbIXJpui68/Tw3-1M_I6GI/AAAAAAAAAHA/q0s1fggDDHs/s1600/torah.jpg
 
Codurile Bibliei
******************************
Ebraic
ă = Română
******************************
Adam = Om
Seth = f
ăcut
Enosh = muritor
Cainan = suferinţă
Mahalaleel = 
binecuvântatul Elohim (Dumnezeu)
Jared = va cobo
rî
 Enoh = a învăţa
Metusala = moartea Sa va aduce
Lameh = cel dezn
ădăjduit
Noe = odihn
ă
******************************

Geneza 5
„Omul este rânduit s
ă fie muritor şi suferă, dar binecuvântatul Dumnezeu (Elohim) va coborî şi va da învăţătură, iar moartea Sa va aduce celui deznădăjduit odihnă.”

 
Prorocie facuta cu 500 de ani inainte de venirea Domnului Isus Hristos pe pamant:

 

Zaharia 12
1. Prorocia, cuvantul Lui YHWH pentru Israel. Asa vorbeste YHWH care a intins cerurile si a intemeiat pamantul, si a intocmit duhul omului din el:

9. In ziua aceea, voi cauta sa nimicesc toate neamurile care vor veni impotriva Ierusalimului.
10. Atunci voi turna peste casa lui David si peste locuitorii Ierusalimului un duh de indurare si de rugaciune, si isi vor intoarce privirile spre Mine, pe care L-au STRAPUNS. Il vor plange cum plange cineva pe singurul lui fiu, si-L vor plange amarnic cum plange cineva pe un intai nascut.

1000 de ani inainte de venirea Domnului Isus Hristos pe pamant:

 

Psalmii 22
16. Căci nişte *câini mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul meu, mi-au străpuns mâinile şi picioarele:

18. îşi împart hainele mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa mea.
*câini = expresie pentru invadatorii straini (Romani)

 

– este consemnat faptul ca iudeii au vrut sa-L omoare cu pietre pe Domnul Isus Hristos, deoarece a afirmat ca este Dumnezeu:

Ioan 10
28. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.

30. Eu si Tatal una suntem.”

33. Iudeii I-au raspuns: „Nu pentru o lucrare buna aruncam noi cu pietre in Tine, ci pentru o hula si pentru ca Tu, care esti un om, Te faci Dumnezeu.”

 

Exodul 3
14. Domnul a răspuns: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.”

Ezechiel 34
15. Eu însumi Îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.

Matei 11 (Domnul Isus Hristos)
28. Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

 

 

Ioan 8
56. Tatal vostru Avraam a saltat de bucurie ca are sa vada ziua Mea: a vazut-o si s-a bucurat.”
57. „N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „si ai vazut pe Avraam!”
58. Isus le-a zis: „Adevarat, adevarat va spun ca mai inainte ca sa se nasca Avraam, Eu Sunt*.”

*Eu Sunt = YHWH

 

Isaia 43
11. Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!

 

Ioan 20
28. Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”
29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au vazut, si au crezut.”

 
 
 
 
 
 

Marcu 16
14. În sfîrşit, S’a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.
15. Apoi le-a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
16. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Evrei 9
27. Şi, după cum oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28. tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mîntuirea celor ce-L aşteaptă.

 

Adevăratul război:

De la începutul creştinătăţii şi al răspândirii mesajului Evangheliei, s-a dezlănţuit războiul spiritual total. Au început atacurile satanice ale religiilor făcute de om şi ale mesajelor înşelătoare, iar transmiterea de mesaje şi acuze false împotriva Sfintei Biblii n-a încetat niciodată. Adevăratul război nu este pentru teritorii şi câştiguri politice, ci pentru sufletele bărbaţilor şi femeilor. Până nu se câştigă bătălia, nu va fi pace. Biblia de partea lui Dumnezeu, şi toate celelalte religii satanice ale lumii de cealaltă parte, se luptă pentru sufletele oamenilor.

Pe de o parte Satan, apelând la modul de gândire omenesc, firesc, îmbie cu un mod fals de câştigare a mântuirii prin faptele omului, lucru evident în toate religiile false ale celui rău. Pe de altă parte Dumnezeu ne a adus la cunoştinţă calea Lui de mântuire, prin lucrarea Sa prin Hristos. De atunci religiile satanice sunt împotriva Bibliei şi Biblia împotriva tuturor religiilor satanice. Nu este deloc o coincidenţă faptul că toate religiile de după creştinism folosesc şi citează eronat Biblia.

Toate aceste religii ale lumii prezintă un nou mod de a afla mântuirea prin faptele omului:  Islamul, credinţa Bahai, Mormonii, Martorii lui Iehova, Ştiinţa Creştină, Masoneria, Sun Yung Moon, Teologia Prosperităţii, Catolicismul, Romano-Catolicismul + Ortodoxismul (care provine din panteismul grec ce promoveaza: inchinarea la multi „mijlocitori” exact ca in hinduismul pagan carora „trebuie” sa ne inchinam… caci satan se foloseste de numele sfintilor si ai pune pe aceasi treapta cu Hristos, pentru că orice rugaciune adresata oamenilor si nu Lui Dumnezeu Tatal in numele Singurului Mijlocitor Domnul Isus Hristos, inseamna idolatrie, iar idolatrii merg in Iad)  inchinare la sfinti morti (care provine din „Cartea Mortilor” sau Necromancer, care nu este altceva decat spiritism mascat), inchinare la oasele mortilor, la imagini – icoane), Satanismul şi Mişcarea New Age, toate pretind că cred în Domnul Isus Hristos într-o formă sau alta. Cu toate acestea ele învaţă un alt mesaj decât acela dat de Hristos despre o mântuire care nu este deloc mântuire. Satan (Lucifer) este expert in contrafacere, de altfel anticrist (omul de care satan se va folosi) mai inseamna si inlocuitorul lui Hristos, cel care vrea sa-L inlocuiasca pe Hristos.

Isaia 8
19. Daca vi se zice insa: „Intrebati pe cei ce cheama mortii si pe cei ce spun viitorul, care soptesc si bolborosesc”, raspundeti: „Nu va intreba oare un popor pe Dumnezeul sau? Va intreba el pe cei morti pentru cei vii?

Isaia 19
3. Duhul Egiptenilor va pieri din ei, si le voi nimici sfatul; atunci vor intreba pe idoli si pe vrajitori, pe cei ce cheama mortii si pe ghicitori.

„Cartea Mortilor” sau Necromancer era folosita in Egipt, iar astazi dainuieste in Bisericile pagane sub o alta forma, ascunsa in invataturile care indeamna spre comunicarea cu mortii (sfintii).

…iata ca DUMNEZEU ne spune ca cei care comunica cu mortii intr-un fel sau altul, au duhul egiptenilor in ei, adica duhul lumii acesteia stapanita de Lucifer (Baalzebub)

De asemenea se face o afirmatie falsa precum ca Dumnezeul Bibliei YHWH ELOHIM este acelasi cu al Coranului: FALS.

1. Dumnezeul Bibliei YHWH ELOHIM, nu este acelasi cu Allah al Coranului
2. Biblia nu seamana deloc cu Coranul
3. Mantuirea este aratata in Biblie prin credinta in Isus Hristos si urmarea Lui, dar mantuirea in Coran este oferita prin fapte, intre care sunt incluse uciderea crestinilor si evreilor care refuza convertirea la islam, si promisiunea ca martirii (adica cei ce ucid pe cei care nu sunt musulmani) Allah este un vechi idol arab – dumnezeul noptii, al intunericului, care are ca simbol semiluna si o stea rasturnata, simbolul lui Bahomet, de fapt aproape toate statele islamice au ca simbol semiluna si o stea rasturnata)

4. Biblia arata ca Isus Hristos este Fiul lui DUMNEZEU, DUMNEZEU intrupat in om, Coranul spune ca este doar un profet.
5. ELOHIM, DUMNEZEUL Bibliei, are un Fiu: Isus Hristos. pe cand Allah NU ARE NICI UN FIU.
6. ELOHIM, DUMNEZEUL Bibliei, a dat ca jertfa pentru omenire pe Fiul Sau Isus Hristos, Allah spune sa omori pe altii ca sa fii martir si sa fii placut lui Allah.

…diferentele sunt clare, si tin de caracterul si felul de a fi al celor doi: YHWH ELOHIM si Allah.

Leviticul 18
1. YHWH a vorbit lui Moise şi a zis:
2. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Eu Sunt YHWH Dumnezeul vostru.

Zaharia 2
10. Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin şi voi locui în mijlocul tău, zice YHWH.

Ioan 20
28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”

 

 

 

…AVERTIZARE!…

 

http://i.imgur.com/cEuOs0R.jpg

 
 
 
 

http://i.imgur.com/JUuDjXT.png

 

 

 

 

 



Cautati o Biserica care propovaduieste (predica, vesteste) o Evanghelie curata, fara sa adauge si fara sa scoata din Biblie.
Noul Testament – Noul Legamant facut de DUMNEZEU Tatal cu toti oamenii, prin Fiul SAU, DOMNUL Isus Hristos Mantuitorul.
 
 

 

1.Tesaloniceni 4
16. Caci insusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu, Se va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos.
17. Apoi, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti toti impreuna cu ei in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

1.Ioan 5
12. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.
13. V’am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vesnică.
 

 

 

 

Daniel 12
4. Tu insa, Daniele, tine ascunse aceste cuvinte si pecetluieste cartea pana la vremea sfarsitului.
Atunci multi o vor citi, si cunostinta va creste.”
 

– UIMITOR!  Codurile Bibliei – nume, locuri: Isus, Auschwitz, Hitler, Eichman, Germania…etc!!!

Codurile Bibliei (nume, locuri…)!!!

 

1. – 18. http://www.youtube.com/watch?v=cvz6LTysUIU&feature=share&list=UUEuHtHRTNGIJoT_XYE_9AWw

 

 

 

De la traditie la credinta Biblica
= fost preot ortodox: Florea Cristian =
(cristiflorea2000@yahoo.com)

http://youtu.be/189dVvv7kG0

Matei 15  – Isus Hristos infrunta pe farisei –
3. Drept raspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul TRADITIEI voastre?
4. Caci Dumnezeu a zis: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit negresit cu moartea.”
5. Dar voi ziceti: „Cine va zice tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta l-am inchinat lui Dumnezeu”
6. nu mai este tinut sa cinsteasca pe tatal sau sau pe mama sa. Si ATI DESFIINTAT astfel Cuvantul lui Dumnezeu in folosul TRADITIEI voastre.
7. FATARNICILOR, bine a prorocit Isaia despre voi, cand a zis:
8. „Norodul acesta se apropie de Mine CU GURA si Ma cinsteste cu buzele, DAR INIMA LUI ESTE DEPARTE de Mine.
9. DEGEABA Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi NISTE PORUNCI OMENESTI.”

 

Întrebare: De ce trebuie să citim/studiem Biblia?
http://www.gotquestions.org/Romana/ce-studiez-Biblia.html

Întrebare: Este dumnezeirea lui Hristos biblică?
http://www.gotquestions.org/Romana/dumnezeirea-Hristos.html

Întrebare: Ce înseamnă că Isus mântuieste?
http://www.gotquestions.org/Romana/Isus-mantuieste.html

Întrebare: Este Dumnezeu real? Cum pot să ştiu cu siguranţă dacă Dumnezeu este real?
http://www.gotquestions.org/Romana/este-Dumnezeu-real.html

Întrebare: Care este religia corectă pentru mine?
http://www.gotquestions.org/Romana/religia-corecta-pentru-mine.html

Întrebare: Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Cuvantul-Dumnezeu.html

Întrebare: Este Iisus Dumnezeu? A pretins vreodată Iisus că este Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/Este-Iisus-Dumnezeu.html

Întrebare: Conţine Biblia erori, contradicţii sau discrepanţe?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-erori.html

Întrebare: Care este definiţia păcatului?
http://www.gotquestions.org/Romana/definitia-pacatului.html

 

 

Esti crestin? Esti iertat?  De unde stii?

http://youtu.be/3AK6Y1J5R3U

 

 

Marturie: Florin Pistriceanu (fost calugar)…
Exorcizari si ce le spuneau demonii calugarilor:
http://youtu.be/ZyJ78stu4kg

 

 

Întrebare: De ce trebuie să citim/studiem Biblia?
http://www.gotquestions.org/Romana/ce-studiez-Biblia.html

Întrebare: Este dumnezeirea lui Hristos biblică?
http://www.gotquestions.org/Romana/dumnezeirea-Hristos.html

Întrebare: Ce înseamnă că Isus mântuieste?
http://www.gotquestions.org/Romana/Isus-mantuieste.html

Întrebare: Este Dumnezeu real? Cum pot să ştiu cu siguranţă dacă Dumnezeu este real?
http://www.gotquestions.org/Romana/este-Dumnezeu-real.html

Întrebare: Care este religia corectă pentru mine?
http://www.gotquestions.org/Romana/religia-corecta-pentru-mine.html

Întrebare: Este Biblia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Cuvantul-Dumnezeu.html

Întrebare: Este Iisus Dumnezeu? A pretins vreodată Iisus că este Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/Este-Iisus-Dumnezeu.html

Întrebare: Conţine Biblia erori, contradicţii sau discrepanţe?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-erori.html

Întrebare: Care este definiţia păcatului?
http://www.gotquestions.org/Romana/definitia-pacatului.html

  

Matei 22
29. Drept raspuns, Isus le-a zis: „Va rataciti! Pentru ca nu cunoasteti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
 

 

 

Apocalipsa 9
20. Ceilalti oameni, care n-au fost ucisi de aceste urgii, nu s-au pocait de faptele mainilor lor, ca sa nu se inchine dracilor si idolilor de aur, de argint, de arama, de piatra si de lemn, care nu pot nici sa vada, nici sa auda, nici sa umble.
21. Si nu s-au pocait de uciderile lor, nici de vrajitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furturile lor.

Apocalipsa 21
8. Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, idolatrii si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”
 

 

 

http://2.bp.blogspot.com/-DZbIXJpui68/Tw3-1M_I6GI/AAAAAAAAAHA/q0s1fggDDHs/s1600/torah.jpg

Isaia 43
11. Eu, Eu sunt Domnul, si afara de Mine nu este niciun mantuitor!

Faptele Apostolilor 13
38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor

Faptele Apostolilor 4
12. În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.

1.Ioan  2
12.Va scriu, copilasilor, fiindca pacatele va sunt iertate pentru Numele Lui.

 

 

Luca 13
1. In vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se intamplase unor galileeni, al caror sange il amestecase Pilat cu jertfele lor.
2. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decat toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel?
3. Eu va spun: nu; ci, DACA NU VA POCAITI, TOTI veti pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece insi, peste care a cazut turnul din Siloam si i-a omorat, credeti ca au fost mai pacatosi decat toti ceilalti oameni care locuiau in Ierusalim?
5. Eu va spun: nu; ci, DACA NU VA POCAITI, TOTI veti pieri la fel.”

Matei 16
13. Isus a venit in partile Cezareii lui Filip si a intrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?”
14. Ei au raspuns: „Unii zic ca esti Ioan Botezatorul; altii: Ilie; altii: Ieremia sau unul din proroci.”
15. „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceti ca sunt?”
16. Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”
17. Isus a luat din nou cuvantul si i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindca nu carnea si sangele ti-a descoperit lucrul acesta, ci Tatal Meu care este in ceruri.

Luca 9
21. Isus le-a poruncit cu tarie sa nu spuna nimanui lucrul acesta.
22. Apoi a adaugat ca Fiul omului trebuie sa patimeasca multe, sa fie tagaduit de batrani, de preotii cei mai de seama si de carturari, sa fie omorat si a treia zi sa invie.

Ioan 14
29. Si v-am spus aceste lucruri acum, inainte ca sa se intample, pentru ca atunci cand se vor intampla, sa credeti.

 

Matei 19
25. Ucenicii, cand au auzit lucrul acesta, au ramas uimiti de tot si au zis: „Cine poate, atunci, sa fie mantuit?”

Matei 7
13. Intrati pe poarta cea stramta. Caci larga este poarta, lata este calea care duce la pierzare, si multi sunt cei ce intra pe ea.
14. Dar stramta este poarta, ingusta este Calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla.

Ioan 14
6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.

Ioan 20
28. Drept raspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu si Dumnezeul meu!”

Fapte 17
30. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca;

Romani 2
5. Dar, cu impietrirea inimii tale, care NU VREA sa se pocaiasca, iti aduni o comoara de manie pentru ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu

Matei 7
21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.

 

 

Tit 2
11. Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat
12. si ne invata s-o rupem cu paganatatea si cu poftele lumesti si sa traim in veacul de acum cu cumpatare, dreptate si evlavie,
13. asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Isus Hristos.

 

 

Romani 3
23. Caci toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu.

Tu esti un om pacatos, tu traiesti in pacat in fiecare zi, din momentul in care te-ai nascut si pana acum, iar DOMNUL Isus Hristos te va judeca pentru pacatele tale, iar pedeapsa pentru pacat este Iad Vesnic…dar… DOMNUL Isus Hristos a murit pentru pacatele tale, DOMNUL a fost pedepsit in locul tau, pedeapsa care o meritai a cazut peste El. DOMNUL te iubeste, DOMNUL are putere sa-ti ierte TOATE pacatele…dar..TREBUIE sa te increzi in El, sa te pocaiesti si sa-L urmezi… ASTA ESTE SALVAREA TA.

Matei 26
28. căci acesta este sîngele Meu, sîngele legămîntului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.

Deuteronom 4
16…nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit, sau o înfăţişare a vreunui idol, sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei…

Isaia 45
5. Eu Sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
6. Ca să se ştie, dela răsăritul soarelui pînă la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu Sunt Domnul, şi nu este altul.

 

 

Mesaj socant adresat tinerilor

 

„Mesaj socant adresat tinerilor” a facut înconjurul lumii!
Acest mesaj trebuie să fie vizionat de toti cei care se numesc creştini, …care se numesc crestini…dar viata lor este departe de ceea ce Dumnezeu Tatal a aratat si poruncit prin Domnul Isus Hristos, Fiul Sau. Acest mesaj iti deschide ochii spre dragostea Lui Dumnezeu dar si sa intelegi ca daca refuzi pe Domnul Isus Hristos, daca refuzi oferta Lui de a te salva, rezultatul alegerii tale gresite va aduce dupa sine condamnarea in Iadul vesnic.

Matei 25
34. Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii.

sau….:

Matei 7
21. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.

Matei 25
41. Apoi va zice celor de la stanga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si ingerilor lui!

 

Ioan cap.5
22. Tatal nici nu judeca pe nimeni, ci toata judecata a dat-o Fiului

Ioan 14
3. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sînt Eu, să fiţi şi voi.

6. Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.

1.Ioan 2
23. Oricine tagaduieste pe Fiul n-are pe Tatal. Oricine marturiseste pe Fiul are si pe Tatal.

1.Ioan 5
12. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n’are pe Fiul lui Dumnezeu, n’are viaţa.
13. V’am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa vesnică.

2.Ioan 1
9. Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine ramane in invatatura aceasta are pe Tatal si pe Fiul.
 

 

Nu este ciudat ca Apostolii care urmau pe Hristos, erau numiti sectanti de catre preoti, si astazi LA FEL, cei care urmeaza pe Isus Hristos sunt numiti sectanti?

Fapte 24
14. Iti marturisesc ca slujesc Dumnezeului parintilor mei, dupa Calea* pe care ei o numesc sectă; eu cred tot ce este scris in Lege si in Proroci.

…stiati ca in original in limba greaca cuvantul Calea, era numit secta, erezie?… la fel si astazi cei care urmeaza pe Hristos, sunt numiti sectanti de preoti.
Nimic nu sa schimbat, lupul si-a schimbat parul, dar naravul, BA!

Verificati in Limba greaca: versetul 14
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Greek_Index.htm

αἵρεσιν, hairesin:  secta, erezie

 

 

 

Ioan 5
39. Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine.

… atunci de unde vine vorba crede si nu cerceta?… de la preotii care cautau sa profite de oameni, caci daca poporul afla ce scrie in Biblie plecau de la ei. De ce preotii impiedica oamenii sa citeasca Biblia?… Ca sa nu afle adevarul!
Ioan 12
9. O mare multime de iudei au aflat ca Isus era in Betania; si au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti.
10. Preotii cei mai de seama au hotarat sa omoare si pe Lazar,
11. caci din cauza lui multi iudei PLECAU DE LA EI SI CREDEAU in Isus.

19. Fariseii au zis deci intre ei: „Vedeti ca nu castigati nimic: iata ca lumea se duce dupa El!”

…acum intelegeti?

 

Iata acuzatiile Domnului Isus la adresa preotilor si ce urmareau ei:

Matei 23
13. Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi inchideti oamenilor Imparatia cerurilor: NICI VOI nu intrati in ea, si nici pe cei ce vor sa intre NU-I LASATI sa intre.

Marcu 14
55. Preotii cei mai de seama si tot soborul cautau vreo marturie impotriva lui Isus, ca sa-L omoare; dar nu gaseau niciuna.

Luca 19
47. Isus invata in toate zilele pe norod in Templu. Si preotii cei mai de seama, carturarii si batranii norodului cautau sa-L omoare;

…acum intelegeti?

 

 

 

Minciuni prezentate ca adevaruri stiintifice
Aceste documentare nu le ve-ti vedea nicodata pe Discovery sau National Geograpic.
Cum sunt manipulati oamenii sa creada minciuna evolutiei (sau „spalarea creierului”) si care
este adevarul ascuns de ochii multimii:
 

 

Gradina Edenului

 

Minciunile din manualele scolare

 

Creationism vs. Evolutionism

 

 

 

 

2.Timotei  3
15. din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.
16. Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
17. pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Întrebare: Care sunt semnele vremurilor de la sfârşitul lumii?
http://www.gotquestions.org/Romana/semne-sfarsitul-lumii.html

Întrebare: Cum pot să devin un copil al lui Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/copil-Dumnezeu.html

Întrebare: Care este definiţia păcatului?
http://www.gotquestions.org/Romana/definitia-pacatului.html

Întrebare: Este iadul real? Este iadul veşnic?
http://www.gotquestions.org/Romana/iad-real-vesnic.html

Întrebare: De ce Dumnezeu a ales pe Israel ca popor al Său?
http://www.gotquestions.org/Romana/Dumnezeu-ales-poporul-Israel.html

Întrebare: Există adevărul absolut/universal?
http://www.gotquestions.org/Romana/adevarul-absolut.html

Întrebare: Ce înseamnă să fii un creştin născut din nou?
http://www.gotquestions.org/Romana/Crestin-nascut.html

 

 

 

 

FITI ATENTI CUM BATJOCORESTE UN  „slujitor” Biblia, dar asta nu pe fatza , ci departe de enoriashi…

Vreau ca oamenii sa inteleaga adevarurile Scripturii !
Popor român cititi Biblia, in special Noul Testament! Ea este scrisoarea de dragoste adresată nouă oamenilor !
În Biblie găsiti exact ce vrea Dumnezeu de la noi !

Ioan 5:39  …Domnul Isus Hristos:
Cercetati Scripturile, pentru ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre Mine.

Osea 4
6. Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta. Fiindca ai lepadat cunostinta, si Eu te voi lepada si nu-Mi vei mai fi preot.
Fiindca ai uitat Legea Dumnezeului tau, voi uita si Eu pe copiii tai!

Dialog incredibil între un călugăr si un pocăit ! (video – camera ascunsa)

 

 

– video – Cum pot primi iertarea pacatelor si Viata Vesnica?

Scopul pocăinţei

 

 

Omul care s-a întors de la porţile iadului

 

 

 

Cum să am viaţa veşnică?

 

 

Testul dragostei divine

 

 

Trei cruci, trei atitudini

 

Fapte 10
43. Toti prorocii marturisesc despre El ca oricine crede in El capata, prin Numele Lui, iertarea pacatelor.”

Fapte 13
38. Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;

Matei 28
16. Cei unsprezece ucenici s’au dus în Galilea, în muntele unde le poruncise Isus să meargă.
17. Cînd L-au văzut ei, I s’au închinat, dar unii s’au îndoit.
18. Isus S’a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: ,,Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt.
19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh.
20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v’am poruncit. Şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele, pînă la sfîrşitul veacului. Amin

 

 

 

Întrebare: Care este rostul vieţii?
http://www.gotquestions.org/Romana/rostul-vietii.html

Întrebare: Există viaţă după moarte?
http://www.gotquestions.org/Romana/viata-dupa-moarte.html

Întrebare: Ce se întâmplă după moarte?
http://www.gotquestions.org/Romana/intampla-dupa-moarte.html

Întrebare: Ce se întâmplă cu aceia care nu au auzit niciodată despre Iisus?
http://www.gotquestions.org/Romana/auzit-niciodata-Evanghelia.html

 

 

 

 

Întrebare: Care sunt însuşirile lui Dumnezeu? Cum este Dumnezeu?
http://www.gotquestions.org/Romana/insusirile-lui-Dumnezeu.html

Deutoronomi 4
24. Caci Domnul Dumnezeul tau este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.

1.Ioan 4
8. Cine nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru ca Dumnezeu este dragoste.

…DUMNEZEU este dragoste dar este si DREPT. Daca cineva scoate ceva din caracterul Lui DUMNEZEU, de fapt nu se inchina Lui DUMNEZEU , ci unui idol faurit de mintea lui, unui „dumnezeu” convenabil pornirilor si poftelor lui.

 

Întrebare: Cine este Iisus Hristos?
http://www.gotquestions.org/Romana/Iisus-Hristos.html

Întrebare: De ce aş crede în învierea lui Hristos?
http://www.gotquestions.org/Romana/credem-inviere.html

Întrebare: Ce este planul de mântuire?
http://www.gotquestions.org/Romana/Planul-de-mantuire.html

Întrebare: Ce învaţă Biblia despre Trinitate?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-Trinitatea.html

Întrebare: Există astfel de lucruri ca extratereştri sau O.Z.N.-uri?
http://www.gotquestions.org/Romana/Biblia-extraterestri.html

 

 

 

Întrebare: Ce spune Biblia despre homosexualitate? Este homosexualitatea păcat?
http://www.gotquestions.org/Romana/homosexualitate.html

Judecatori 19
22. Pe cînd se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial*, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrînului, stăpînul casei: ,,Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.„

*Belial = Satan, Lucifer

Belial
https://goo.gl/QKX0Vg

 

Isus Hristos m-a salvat din 27 de ani de homosexualitate

 

 

1.Ioan 4
10. Si dragostea sta nu in faptul ca noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.

Ioan 3
16. Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
17. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El.
18. Oricine crede in El nu este judecat; dar cine nu crede a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.

Ioan 11
25. Isus i-a zis: „Eu sunt Invierea si Viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar fi murit, va trai.

Ioan 6
47. Adevarat, adevarat va spun ca cine crede in Mine are viata vesnica.

2.Petru 3
3. Inainte de toate, sa stiti ca in ZILELE din URMA vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trai dupa poftele lor
4. si vor zice: „Unde este fagaduinta venirii Lui? Caci, de cand au adormit parintii nostri, toate raman asa cum erau de la inceputul zidirii!”

Luca 21
11. Pe alocuri vor fi MARI CUTREMURE de pamant, foamete si ciume; vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.

 

 

Matei cap.5
11. Ferice va fi de voi cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra!
12. Bucurati-va si inveseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe prorocii care au fost inainte de voi.

 

 

1 Ioan 1
9. Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.

 

 

…Nu va lasati impresionati de cum arata un om , INDIFERENT cum il cheama , cine este …etc
Verificati in Biblie TOT ce spune. Caci DUMNEZEU ne arata ca din mijlocul nostru se ridica invatatori mincinosi.

 

 

2.Petru 2
1. In norod s-au ridicat si proroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura pe furis erezii nimicitoare, se vor lepada de Stapanul care i-a rascumparat si vor face sa cada asupra lor o pierzare naprasnica.

Ioan 12
9. O mare multime de iudei au aflat ca Isus era in Betania; si au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca sa vada si pe Lazar, pe care-l inviase din morti.
10. Preotii cei mai de seama au hotarat sa omoare si pe Lazar,
11. caci din pricina lui multi iudei PLECAU DE LA EI SI CREDEAU si credeau in Isus.

17. Toti cei ce fusesera impreuna cu Isus, cand chemase pe Lazar din mormant si-l inviase din morti, marturiseau despre El.
18. Si norodul I-a iesit in intampinare, pentru ca aflase ca facuse semnul acesta.
19. Fariseii au zis deci intre ei: „Vedeti ca nu castigati nimic: iata ca lumea se duce dupa El!”

Matei 12
14. Fariseii au iesit afara si s-au sfatuit cum sa omoare pe Isus.

Matei 4
17. De atunci incolo, Isus a inceput sa propovaduiasca si sa zica: „Pocaiti-va, caci Imparatia cerurilor este aproape.”

 

 

 

…de ce credeti ca si astazi sunt asa zisi „slujitori” ai Lui DUMNEZEU , DAR care turbeaza cand aud ca cineva se pocaieste si merge dupa DOMNUL Isus Hristos?
Cititi cu ochii vostri si vedeti ca fii lui satan cauta sa tina departe pe oameni de DOMNUL Isus Hristos.
Si cum recunosti pe fii lui satan?…

2.Timotei 3
12. De altfel, TOTI cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti.
13. Dar oamenii rai si inselatori vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi.
14. Tu sa ramai in lucrurile pe care le-ai invatat si de care esti deplin incredintat, caci stii de la cine le-ai invatat;
15. din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mantuire, prin credinta in Hristos Isus.
16. TOATA SCRIPTURA este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire,
17. pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.

Matei 15  – Isus Hristos infrunta pe farisei –
3. Drept raspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce calcati porunca lui Dumnezeu in folosul TRADITIEI voastre?
4. Caci Dumnezeu a zis: „Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta” si: „Cine va grai de rau pe tatal sau sau pe mama sa sa fie pedepsit negresit cu moartea.”
5. Dar voi ziceti: „Cine va zice tatalui sau sau mamei sale: „Ori cu ce te-as putea ajuta l-am inchinat lui Dumnezeu”
6. nu mai este tinut sa cinsteasca pe tatal sau sau pe mama sa. Si ATI DESFIINTAT astfel Cuvantul lui Dumnezeu in folosul TRADITIEI voastre.
7. FATARNICILOR, bine a prorocit Isaia despre voi, cand a zis:
8. „Norodul acesta se apropie de Mine CU GURA si Ma cinsteste cu buzele, DAR INIMA LUI ESTE DEPARTE de Mine.
9. DEGEABA Ma cinstesc ei, invatand ca invataturi NISTE PORUNCI OMENESTI.”

 

Cum s-a ajuns la inchinarea falsa?… cum este posibil?…

Iata ce spune Cuvantul Lui DUMNEZEU – Biblia, despre cei ce se inchina in fatza obiectelor:
Romani 1
22. S-au laudat ca sunt intelepti, si au innebunit;
23. si au SCHIMBAT slava Dumnezeului nemuritor intr-o ICOANA care SEAMANA cu OMUL muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile;
25. caci au SCHIMBAT in MINCIUNA adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au inchinat fapturii in locul Creatorului, care este binecuvantat in veci! Amin.

verificati in Limba Greaca:
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Greek_Index.htm

icoana = provine din grecescul eikon, eikonos, εικονoς – imagine, figură, asemănare, ilustratie, imagine a lucrurilor ceresti.
Rezultatul închinării la eikon ( imagine ) este idolatrie , si atrage condamnarea vesnica in Iad, condamnare data de DOMNUL Isus Hristos la judecata.
Cine pastreaza sau detine imagini ce ar reprezenta fiintele ceresti, dovedeste ca Dumnezeu nu mai este sau nici nu a fost vreodata cu omul respectiv.

Dumnezeu in Sfanta Scriptura ne avertizeaza NICI SA NU FACEM vreo imagine(asemanare) a celor din cer.

Deuteronomul 4
12. Si Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi ati auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n-ati vazut NICIUN CHIP, ci ati auzit doar un glas.

15. Fiindca n-ati vazut niciun chip in ziua cand v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheati cu luare aminte asupra sufletelor voastre,
16. ca NU CUMVA SA VA STRICATI si sa va faceti un CHIP CIOPLIT sau o infatisare a vreunui idol SAU CHIPUL vreunui OM sau CHIPUL vreunei FEMEI…

 

Alte erezii din Biserica cazuta in apostazie:

1. Cultul icoanelor
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53797/01-cultul-icoanelor  

02. Originea cultului Maicii Domnului si al Sfintilor
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53795/03-originea-cultului-maicii-domnului-si-al-sfintilor

 

Limba greaca, in original, cercetati:
http://www.scripture4all.org/OnlineInterlinear/Greek_Index.htm

Matei 12
46. Pe cand vorbea inca Isus noroadelor, iata ca mama si fratii Lui stateau afara si cautau sa vorbeasca cu El.
47. Atunci cineva I-a zis: „Iata, mama Ta si fratii Tai stau afara si cauta sa vorbeasca cu Tine.”
48. Dar Isus a raspuns celui ce-I adusese stirea aceasta: „Cine este mama Mea si care sunt fratii Mei?”
49. Apoi Si-a intins mana spre ucenicii Sai si a zis: „Iata mama Mea si fratii Mei!
50. Caci oricine face voia Tatalui Meu care este in ceruri, acela Imi este frate, sora si mama.”

Marcu 3
31. Atunci au venit mama si fratii Lui si, stand afara, au trimis sa-L cheme.
32. Multimea sedea in jurul Lui, cand I-au spus: „Iata ca mama Ta si fratii Tai sunt afara si Te cauta.”
33. El a raspuns: „Cine este mama Mea si fratii Mei?”
34. Apoi, aruncandu-Si privirile peste cei ce sedeau imprejurul Lui: „Iata”, a zis El, „mama Mea si fratii Mei!
35. Caci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Imi este frate, sora si mama.”

Luca 8
19. Mama si fratii lui Isus au venit la El; dar nu puteau sa-I vorbeasca din pricina norodului.
20. Cineva I-a spus: „Mama Ta si fratii Tai stau afara si vor sa Te vada.”
21. Dar El, drept raspuns, a zis: „Mama Mea si fratii Mei sunt cei ce asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l implinesc.”

 

03. Cultul mortilor si al moastelor
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53800/04-cultul-mortilor-si-al-moastelor

 

04. Cultul crucii
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53796/05-cultul-crucii

 

05. Preotia
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53798/07-preotia

 

06. Monahismul (calugaria)
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53801/08-monahismul

 

07. Botezul si Cina Domnului (Impartasania)
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53799/10-botezul-si-impartasania

 

08. Biserica si mantuirea
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53802/09-biserica-si-mantuirea

 

09. Romanii si crestinismul
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53803/06-romanii-si-crestinismul

 

10. Originea sarbatorilor romanesti
http://audio.resursecrestine.ro/carti/53804/02-originea-sarbatorilor-romanesti

(NOTA) – Prin aceste postari  vrem sa atragem atentia NUMAI asupra ADEVARULUI revelat in Sfanta Scriptura prin Domnul Isus Hristos, sfintii prooroci si Apostolii Domnului Isus Hristos)
 

…dar CUM trebuie sa ne inchinam?

Ioan 4 DOMNUL Isus Hristos :
23. Dar vine ceasul, si acum a si venit, cand inchinatorii adevarati se vor inchina Tatalui in duh si in adevar; fiindca astfel de inchinatori doreste si Tatal.

…ORICE altfel de inchinare provine de la satan si este menita sa condamne sufletul omului la iad vesnic.

Galateni 1
6. Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o alta Evanghelie.
7. Nu doar ca este o alta Evanghelie; dar sunt unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia lui Hristos.
8. Dar, chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propovaduiasca o Evanghelie deosebita de aceea pe care v-am propovaduit-o noi, sa fie anatema!
9. Cum am mai spus, o spun si acum: daca va propovaduieste cineva o Evanghelie deosebita de aceea pe care ati primit-o, sa fie anatema!

Efeseni  1
7. In El avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau

 

Ai primit in dar iertarea păcatelor?

Efeseni 2
8. Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.

Crestinii (ucenicii) care urmeaza pe Hristos , fac fapte bune, nu ca sa fie mantuiti, ci pentru ca au fost mantuiti.
Nu poti sa urmezi pe Hristos daca nu esti ucenicul Lui.

Faptele Apostolilor 26
17. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

 

Fapte 11
26…Pentru prima data, ucenicilor li s-a dat numele de crestini in Antiohia.

Acum intelegeti confuzia? La inceput cei ce urmau pe Hristos, adica ucenicii purtau numele de crestini, dar acum toti isi spun crestini FARA sa urmeze pe Hristos.
Diavolul a profitat si inseala o multime de oameni zicandu-le ca sunt crestini, timp in care acestia nici macar nu au citit Sfanta Scriptura, traiesc in pacatele lor, si binenteles NU URMEAZA pe Hristos.
Nu exista denumirea de crestini ortodocsi, baptisti, penticostali…etc… crestinii sunt de fapt ucenicii Domnului Isus Hristos… adica cei care urmeaza si asculta de El. Aceste denumiri si Biserici au aparut fiindca TREBUIA o despartire de unii care nu credeau si nici nu traiau conform cu Sfintele Scripturi. Biblia ne spune sa ne departam de cei care traiesc in pacat si Nu vor sa vina prin pocainta si credinta la El, la Domnul Isus Hristos.

Ioan 10
6. Isus le-a spus aceasta pilda, dar ei n-au inteles despre ce le vorbea.

14. Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Imi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine

27. Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc, si ele vin dupa Mine.
28. Eu le dau viata vesnica, in veac nu vor pieri, si nimeni nu le va smulge din mana Mea.

Ioan 8
12. Isus le -a vorbit din nou, şi a zis: ,,Eu Sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii.„

23. ,,Voi sunteţi de jos„, le-a zis El; ,,Eu Sunt de sus: voi sînteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta.
24. De aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeţi că Eu Sunt, veţi muri în păcatele voastre.„

36. Deci daca Fiul vă face liberi, veti fi cu adevarat liberi.

 

Acest război, “toţi împotriva creştinismului şi creştinismul împotriva tuturor,” nu a început la întâmplare. Satan a început războiul împotriva lui Dumnezeu pentru stăpânirea lumii şi n-a încetat să prezinte oamenilor teologii false. De ce să ne mirăm că avem atâtea religii? Acesta este adevăratul război.

Devieri de la Calea Vieţii
de Cristian Moisescu

Isus i-a zis: „Eu sunt CALEA, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin MINE”
Ioan 14:6

„…Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului
1 Ioan 3:8

 

Cuprins:
Introducere
Cuvânt explicativ

I. De ce este interzis ocultismul
Atitudinea Bibliei faţă de ocultism
Demonii în Sfânta Scriptură

II. Parapsihologia – ocultism ştiinţific
Cum a luat naştere parapsihologia? Care îi este obârşia?

III. Reincarnare – da sau nu?
Există viaţă după moarte?
Fenomenul „morţii clinice”

IV. Au vizitat oare extratereştrii pământul în timpuri străvechi?
Care este, de fapt realitatea?

V. Falsa religie
Falsitatea cultelor necreştine
Influenţa hinduismului
Caracteristicile comune ale cultelor necreştine

VI. Supliment
Mişcarea Hare Krishna
Biserica scientologică
Meditaţia transcendentală
Biserica unificării
Familia dragostei
Misiunea luminii divine
Biserica universală a lui Dumnezeu

 

 

 

 

INTRODUCERE


Am scris această carte cu mai mulţi ani în urmă, folosind diverse materiale bibliografice de care am dispus la acea vreme, conştient de pericolele cu care eram confruntaţi încă de pe atunci; influenţe negative despre care eram sigur că se vor amplifica în anii ce vor urma.

Iată că, astăzi, ne aflăm în faţa unei adevărate invazii: ziarele au început să publice horoscoape pe care unii le consideră acum ca o glumă, ca mai apoi să le ia din ce în ce mai în serios. Televiziunea prezintă şi ea horoscopul zilei, emisiuni despre yoga, iar diverse secte încearcă să-şi facă adepţi mai ales din rîndul celor tineri.

Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu afirmă cu tărie că scopul nostru principal în această lume este să-L cunoaştem pe Dumnezeu.

Am numit această carte „Devieri de la calea Vieţii”, deoarece orice abatere de la Isus, cel care este unica cale spre Dumnezeu este o deviere uneori mai mică, alteori însă mai evidentă, dar care toate ne vor îndepărta încetul cu încetul de sursa binecuvîntărilor pentru care am fost creaţi.

Satana încearcă din toate puterile, folosind cele mai seducătoare şi perfide mijloace, să ne îndepărteze de la această cale, de unica poartă prin care se poate ajunge la Dumnezeu.

Nu este într-adevăr uşor în această lume, în care sîntem bombardaţi continuu cu atîtea informaţii, ispitiţi de atîtea tentaţii, să alegem Calea bună.

Isus Hristos a venit însă tocmai pentru a clarifica această situaţie disperată în care se află omenirea, afirmînd cu putere că El este singura cale spre Dumnezeu, Adevărul de care avem atîta nevoie în această lume plină de confuzie, pentru aflarea vieţii veşnice după care tînjeşte întreaga noastră fiinţă.

Mărturisesc că eu însumi am fost atras de mirajul pe care fenomenele senzaţionale îl pot avea asupra noastră.

Ştiu acum că există lucruri ce depăşesc puterea noastră de înţelegere; starea în care ne aflăm, aceea de fiinţe decăzute, ne face vulnerabili şi incapabili de a discerne adevărul.

De aceea este absolut necesar să ascultăm de Cuvîntul lui Dumnezeu, care conţine suficiente avertismente împotriva unei cunoaşteri, ce nu ne va aduce niciodată adevărata împlinire.

Ceea ce se întîmplă astăzi în ţara noastră este un lucru edificator. Golul lăsat în inimile noastre de atîţia ani de minciună şi de ateism poate fi acum umplut fie cu Cel care este răspunsul întrebărilor noastre, fie cu o amăgire, cu o deviere care ne va îndepărta treptat de sursa vieţii veşnice.

Adevărul este că natura noastră păcătoasă nu numai că nu opune o rezistenţă ci, dimpotrivă, se complace în această îndepărtare de Dumnezeu.

Ce se poate face în această situaţie? Unde vom putea găsi Lumina de care avem atîta nevoie în bîjbîiala noastră după adevăr şi cum ne vom putea potoli setea după veşnicie?

Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu ne spune că răspunsul se poate afla doar în Acela care a afirmat că El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi că la Dumnezeu Tatăl nu se poate ajunge decît prin El.

Doresc să închei aceste rînduri printr-o exemplificare care mi se pare foarte potrivită. Se spune că un reporter l-a întrebat pe directorul Departamentului de depistare a falsurilor din cadrul Scotland Yardului dacă, pentru a-şi mări capacitatea de a depista falsul îşi petrece mult timp studiind falsurile? Acesta i-a răspuns că, dimpotrivă, el îşi petrece timpul studiind originalul şi astfel este în stare să depisteze orice fals care va apare.

Vă sfătuim din toată inima şi pe dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru. Studiaţi Biblia, Cuvîntul viu al lui Dumnezeu, pentru a-L cunoaşte din ce în ce mai bine pe Acela care este Adevărul; iar atunci cînd va apare orice încercare de a fi amăgiţi, vă va fi mai uşor să depistaţi orice fals, orice încercare a acelui rău de a vă devia, de a vă îndepărta de sursa adevăratei fericiri.

Cristian Moisescu

 

 

Cuvînt explicativ


Scopul acestei lucrări este acela de a reliefa imitaţiile cu care Satan a invadat lumea, căutînd să-i abată pe oameni de la calea adevărului şi a vieţii.

Forţele satanice ştiu că timpul lor trece cu repeziciune (1), motiv pentru care s-au angajat într-un efort disperat cu intenţia de a dejuca planul lui Dumnezeu cu privire la om.

Este un vast conflict spiritual – uneori agresiv, alteori subtil – folosind aşa numitele forme „inofensive”, avînd însă întotdeauna, ca ultim scop, prinderea în cursă a celor neavizaţi. Ceea ce pare inofensiv conduce spre căutarea a ceea ce este senzaţional pentru ca, în cele din urmă, să treacă deschis de partea a ceea ce este rău.

În bătălia pe care Satan a iniţiat-o, strategia se modifică, tactica devine flexibilă în funcţie de indivizi şi de circumstanţe, dar scopul final rămîne acelaşi: tendinţa de a opune Evangheliei un fals credibil, de a-i înşela pe oamenii inocenţi determinîndu-i să accepte o cumplită amăgire.

Ori de cîte ori Satan are motive să se teamă serios de un adevăr, el produce un fals, încercînd să pună adevărul într-o lumină atît de nefavorabilă, încît şi cei mai bine intenţionaţi oameni să găsească falsurile diavoleşti drept cele mai evidente realităţi, aderînd la acestea în dauna adevărului Evangheliei (2).

Satan este foarte şiret şi nemaipomenit de experimentat în a parodia adevărul de care se teme cel mai mult, fiind capabil să prezinte duplicatul, imitaţia, drept cel mai real fapt posibil. Diavolul şi demonii ştiu că, dacă o metodă duce la eşec, ei se vor putea folosi de alta. Ei sînt dibaci, au răbdare şi îşi găsesc temeiul acţiunilor lor în ură; ură împotriva lui Dumnezeu şi ură împotriva omului, coroana creaţiunii lui Dumnezeu.

Sîntem oare conştienţi de acest pericol? Nu în suficientă măsură! De aceea, trebuie să ne fie clară natura spirituală a conflictului în care sîntem implicaţi (3).

Rîndurile de faţă se adresează atît creştinilor cît şi necreştinilor, cu îndemnul de a lua în consideraţie, în modul cel mai serios, realitatea acestei lupte spirituale precum şi necesitatea recunoaşterii puterii Diavolului, cît şi infinita putere a Dumnezeului celui viu. Şi aceasta pentru că ne pîndeşte un pericol: deşi teoretic credem în puterea supranaturală a lui Dumnezeu, în mod practic însă, ne lăsăm prinşi de Satan, marele înşelător, gîndind că puterea lui este, la rîndul ei, destul de mare şi că intenţiile sale vizează folosul omenirii şi astfel, sfîrşim prin a-i face jocul. Or, Noul Testament ne îndeamnă la veghere „…ca să nu-l lăsăm pe Satana să aibă un cîştig de la noi, căci nu sîntem inconştienţi cu privire la planurile lui” (2 Corinteni 2:11) şi ne relevă, în adevăr „că Cel ce este în noi este mai mare decît cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Iată, deci, perspectiva şi poziţia pe care trebuie să le adoptăm.

Cu toate acestea, în ultima vreme, credinţa în existenţa lui Satan a devenit o concepţie desuetă chiar printre unele cercuri creştine, altminteri tradiţionale, care susţin ridicolul unui atare crez, ţinînd seama că trăim într-un veac luminat.

Totuşi sîntem confruntaţi cu un fenomen remarcabil: adorarea lui Satan, fascinaţia exercitată de ocultism prin mijloacele-i caracteristice (magie neagră şi albă, astrologie, horoscoape, şedinţe de spiritism etc.) – toate în vogă acum, în pofida pretinsei realităţi obiective absolute a acestui veac, a mulţimii de argumente sofisticate ale doctrinei materialiste. Astfel se face că există astăzi în lume un mai mare interes pentru aceste practici decît în urmă cu trei secole.

Un alt paradox constă în faptul că, în ciuda unui scepticism declarat şi cu o perspectivă presupus ştiinţifică, lumea regresează pînă la treapta acceptării naive a oricărui fenomen nou, inclusiv a unuia cu tentă religioasă. Astrologia, împreună cu atîtea alte surogate ale adevărului, este la rang de cinste în secolul nostru. Pentru mulţi oameni, aceste practici au umplut golul lăsat de abandonarea credinţei; „parapsihologia” nu este decît un nume de faţadă, care ascunde în spatele lui ocultismul.

Oricum, acesta nu este singurul motiv care facilitează popularitatea şi proliferarea noilor „religii”. Oamenii trăiesc o viaţă de nesiguranţă şi de nelinişte, lipsindu-se de credinţa în Isus şi în Cuvîntul Lui, şi dacă ei nu cred în Biblie şi în Isus, atunci li se pare normal să se întoarcă fie spre astre, fie spre orice alt domeniu care să le confere iluzia cunoaşterii realităţii ultime.

Istoria demonstrează că epocile s-au succedat aidoma legităţii simbolizate prin sfeşnicul ebraic cu şapte braţe, format din trei semicercuri fixate pe un suport central; astfel, primelor trei braţe le corespund, într-o simetrie perfectă faţă de suportul median, ultimele trei braţe. Aşa se face că în plină epocă a creştinismului reapare acelaşi păgînism, de astă dată marcat de aparenţe creştine sau ca expresie a curentului ştiinţific, poziţie pe care se situează chiar filozofii debarasaţi de mituri.

În felul acesta putem înţelege ceea ce afirmă Biblia (4) referitor la influenţa Babilonului şi la răspîndirea practicilor oculte, la sfîrşitul timpului, în rîndul tuturor naţiunilor. Romanii au adoptat şi ei această spiritualitate negativă, după care a venit, ca o rază de lumină, măreaţa Evanghelie, îmbrăţişată cu căldură de ţările occidentale, astfel că, veacuri de-a rîndul, ocultismul n-a mai avut decît o slabă influenţă în sistemul de gîndire al oamenilor.

Este îmbucurător să remarcăm faptul că, odată cu ivirea creştinismului, Orientul a invadat Occidentul şi că un şir continuu de binecuvîntări au caracterizat veacurile următoare. Influenţa gingaşă a lui Hristos a preschimbat culturile păgîne apusene într-un mod deosebit, şi această influenţă se observă în constituţiile multor ţări care promovează principiile democratice (dreptate, egalitate etc.).

Totuşi, creştinismul propriu-zis nu a fost acceptat de toate ţările lumii şi, ca urmare, acestea au fost marcate de un regres în domeniul civilizaţiei şi culturii lor, fenomen care s-ar fi putut evita în condiţiile unei atitudini corecte din partea lor faţă de Evanghelie.

Mai tîrziu, în întunecatul Ev Mediu, multă vreme Biblia nu a mai fost studiată de masele largi, ajungîndu-se pînă la interdicţia impusă de Biserica Catolică privind păstrarea ei în casele oamenilor deşi, oficial, era recunoscută ca o carte divină.

După aparenta „renaştere”, de fapt păgînă, în sens greco-roman, a început perioada îndoielilor şi a confuziilor culminînd acum, în secolul al XX-lea; este perioada multiplelor schimbări, care de care mai subtile. De pildă, televiziunea a avut un efect deosebit – atît în bine cît şi în rău – producînd modificări esenţiale în structura societăţii noastre, ca şi în atitudinea ei faţă de nevoile sale spirituale. Timpul de închinăciune şi de părtăşie în biserică a trecut pe planul al doilea, acordîndu-se prioritate obiceiului de a rămîne acasă pentru vizionarea programelor TV. Este surprinzător faptul că tocmai această generaţie, beneficiară a cuceririlor tehnicii şi care frecventează biserica – în măsura în care o mai face, poate doar ca o simplă convenienţă de utilitate socială – tocmai această generaţie deci, este aceea care acceptă astrologia şi practicile oculte într-un mod atît de serios.

Generaţiile anterioare au căutat călăuzirea în Biblie. Nu vrem să spunem că toţi au crezut în ea, cum nu susţinem nici că toţi cei care citesc horoscoapele le-ar şi da crezare. Este totuşi adevărat că, pentru mulţi, punctul de referinţă s-a schimbat: horoscopul a înlocuit Biblia.

Omenirea pare a fi prinsă de forţe mult mai presus decît cele cărora le-ar putea face faţă indivizii, comunităţile naţionale sau internaţionale. Niciodată competenţa şi nici competitivitatea tehnică nu au atins un nivel mai ridicat, dar nici teama pentru ziua de mîine nu a fost mai pronunţată decît acum.

Biblia este fermă în învăţătura privitoare la existenţa demonilor şi la închinăciunea – conştientă sau nu – adusă lui Satan şi spiritelor căzute (5).

În zilele noastre există mulţi oameni care i se închină lui Satan în mod direct şi care, prin experienţe magice descoperă realitatea forţelor spirituale malefice – pe cît de reale, pe atît de teribile – faţă de care fuseseră complet străini înainte. Pe bună dreptate se afirmă că: „Ocultismul, vrăjitoria, cultul lui Satan şi tot cortegiul celor de-o seamă cu acestea sînt foarte, foarte reale. Căci demonii sînt prezenţi, şi nici vrăjitoria nu se lasă aşteptată. Căci, atunci cînd începi să cochetezi cu astrologia, să te joci cu bagheta de cristal sau cu lucruri de acest fel, dai expresie la ceva ce nu e nici pe departe un produs al imaginaţiei omeneşti ci o fiară, de existenţa şi manifestările căreia Biblia ne previne de veacuri” (6).

Magia este încercarea de a aduce lumea spiritelor sub controlul omului, ea fiind opusul creştinismului, care insistă asupra necesităţii predării şi nu exercitarea controlului asupra divinului; creştinismul operînd prin credinţă, nu prin experimentarea forţelor oculte. De fapt, aceste forţe nedeviate sînt opera Creatorului.

Camuflajul este una dintre tacticile curente ale războiului. Dacă principalul nostru duşman, diavolul, a reuşit să se camufleze atît de bine încît chiar şi unii dintre creştini să nu-i sesizeze prezenţa, ori chiar să-i conteste existenţa, ei bine, această stare de lucruri îi convine de minune; o asemenea colectivitate, fie ea chiar biserică, este o pradă uşoară pentru el.

Primii creştini însă, nu trăiau cu această iluzie, mai ales aceia care, rostind rugăciunea „Tatăl nostru”, erau pătrunşi de adevărata semnificaţie a cuvintelor „ci ne izbăveşte de cel rău”. Ei nu-şi precupeţeau nici măcar viaţa, fiind total predaţi Domnului. Această predare înseamnă disciplină şi înfruntarea greutăţilor, înseamnă renunţarea benevolă la prieteni, la cămin, la bani, la carieră sau chiar la libertate şi mai mult, înseamnă chiar renunţarea la viaţă.

Şi de ce, oare, toate acestea? Totul din dorinţa de a propovădui celor robiţi de Satan vestea cea bună a Eliberatorului, Evanghelia. Ei aveau adevărata perspectivă ştiind că, în ciuda tuturor prigoanelor, cauza lui Isus nu va putea fi oprită. La fel şi noi putem învinge, dacă sîntem gata să adoptăm aceeaşi poziţie şi să plătim preţul cerut.

Interesant este faptul că îndoiala în legătură cu existenţa forţelor răului este răspîndită doar în ţările aşa-zis creştine, acolo unde victoria lui Hristos este bine cunoscută şi unde înfrîngerea lui Satan este atît de celebrată. Pe Satan trebuie să-l încînte nespus ca existenţa să-i fie negată chiar de persoanele care ştiu de înfrîngerea lui şi despre puterea sa limitată, fiind convinse de biruinţa lui Hristos la Calvar.

În ţările necreştine situaţia este total diferită. Acolo există cea mai puternică convingere cu privire la realitatea forţelor răului, focalizate în însăşi persoana marelui adversar. Animismul african, islamismul, hinduismul nu au nici un dubiu asupra existenţei teribilului duşman; acolo el este privit cu groază şi prin urmare, în intenţia de a-l îmbuna, este adorat cu servilism.

Putem afirma că societatea noastră, departe de a fi complet secularizată, este deosebit de religioasă, doar că idolatrizează creatura şi nu pe Creator. Simplul fapt că omul se închină unei creaturi şi nu Creatorului deschide larg drumul influenţelor puterilor întunericului, o realitate cunoscută nu de azi, nici de ieri, ci un adevăr asupra căruia sîntem informaţi de aproape două milenii (7). De aceea, tot atît de răspîndită este şi credinţa în vindecările miraculoase, pusă pe seama invocării vreunui sfînt sau prin practicarea unor ritualuri fără intervenţia lui Dumnezeu. Şi, toate acestea, contrar învăţăturii Sfintelor Scripturi care nu îngăduie nici un act cultic legat de venerarea cutăruia sau cutăruia dintre sfinţi. Aşa ne învaţă originalul grecesc al textului din Evanghelia după Matei 4.10: „Să-L adori doar pe Domnul, Dumnezeul tău şi numai Lui să-I aduci cult.” Traducerea „să-I slujeşti” este prea palidă faţă de categoricul termen „cult”, asociat pretudindeni în Biblie cu conceptul de „adorare”.

Sub raportul scopului urmărit sînt distincte două forme de magie: pe de o parte, aşa-zisa magie „neagră”, prin care se urmăreşte subjugarea sau distrugerea insului asupra căruia se invocă vraja şi, pe de altă parte, pretinsa magie „albă”, practicată cu intenţia de protejare sau de ajutorare a omului. Cu toată distincţia, amîndouă formele se realizează printr-o relaţie cu Satan căruia, în consecinţă, i se datorează indirect, adorare; ambele pornesc din acelaşi trunchi, constituindu-se în încercări de a ajunge la cunoaşterea şi subordonarea lumii spiritelor cu ajutorul aşa-zisei „înţelepciuni ascunse” şi al ceremonialului ezoteric.

În ultima analiză, indiferent de categoria din care face parte, magia izvorăşte din dorinţa omului de a dobîndi puteri supranaturale invocînd spirite ostile lui Dumnezeu. În cadrul acestor ritualuri, aportul tactic al lui Satan constă în crearea unor stări de „iluminare” spirituală negativă, acestea fiind doar un şiretlic prin care ţinteşte scopul său final şi real – îndepărtarea omului de Dumnezeu.

Dacă există un diavol – şi el există – şi dacă atitudinea lui este aceea de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, dacă scopul lui Satan este implicarea întregii creaţii în această răzvrătire (8), atunci nimic nu-l poate încînta mai mult decît modul ridicol în care este înfăţişat lumii.

Există două atitudini diferite care îi convin: fie o preocupare excesivă faţă de lucrările prinţului întunericului, fie scepticismul cu privire la existenţa lui. De fapt, diavolul este bucuros atunci cînd oamenii îl ignoră ori cînd îl ridiculizează prezentîndu-l ca pe o figură de satir, apropiată mai degrabă de legende şi mituri; trebuie să fie nespus de încîntat de prezenta stare de lucruri care îi conferă libertatea de a opera cu maximum de uşurinţă şi de eficacitate avînd certitudinea că nimeni nu-l ia în serios. Cu cît poate încuraja mai mult îndoiala în existenţa lui, cu atît mai bine; cu cît poate orbi mai tare minţile oamenilor de la adevărata stare de lucruri, cu atît mai uşor îşi poate atinge mai bine scopul. Creştinii din orice societate au obligaţia morală de a-şi avertiza semenii în legătură cu şiretlicurile lui Satan, fie că aceştia îi ascultă sau nu.

Dar, iată, la începutul deceniului şapte al secolului nostru, un grup de teologi britanici au fost semnatari ai unei scrisori deschise, deplîngînd naivitatea celor care mai cred în existenţa demonilor sau în diavol ca entitate spirituală. Aceşti teologi sînt exponenţii unui grup majoritar, pentru care ideea unui diavol cu coarne şi copite este de-a dreptul ridicolă. Dar cine, oare, mai crede că Satan are coarne, copite şi coadă cînd, de fapt, el are o fascinantă putere de atracţie. Dar caricaturizarea lui nu trebuie luată în considerare în mod serios.

Biblia nu dă nici un indiciu în legătură cu înfăţişarea sa actuală faţă de cea de la originea lui (9), dar ea ne avertizează într-un mod foarte categoric asupra puterii diabolice care stă în spatele faţadei unei lumi fără Dumnezeu.

Totuşi, ce anume îl conduce pe om spre ocultism?

În primul rînd, interesul faţă de ocultism, de magie şi faţă de orice alt aspect al spiritismului şi al paranormalului este în creştere într-o generaţie care, deşi majoritar materialistă, a descoperit că, totuşi, materialismul nu o satisface.

În al doilea rînd, cauza o constituie instinctul religios, inerent oricărui om, însă pervertit sub forma nenumăratelor confesiuni şi secte.

Foamea după senzaţional l-a îndrumat pe om de asemenea spre ocultism. Pentru cei mai mulţi oameni, viaţa este searbădă, slujba plictisitoare, căminul indiferent sau nefericit.

Horoscopul îi propune omului un sens, iluzia unei perspective şi un noian de promisiuni, în fapt deşarte. Spiritismul îi oferă consolarea printr-o „comunicare” cu cei dragi decedaţi, cărora de fapt li se substituie demoni cunoscători ai glasului, ai gîndurilor şi secretelor celor plecaţi în lumea cealaltă.

Există, de asemenea, un puternic impuls al omului de a opera printr-o forţă negată de majoritatea semenilor lui.

Ne este relativ uşor să explicăm unele dintre atracţiile sataniste. O astfel de închinare se presupune că ar avea capacitatea de a oferi plăceri carnale sau altfel de satisfacţii celui cu înclinaţii spre lucrurile pămînteşti, ţeluri atractive pentru omul nepregătit să cunoască cea mai sublimă realitate spirituală – părtăşia cu Dumnezeu.

Părtăşia cu Dumnezeu nu înseamnă frustrare, aşa cum cred unii. Ea nu este incompatibilă cu satisfacerea plăcerilor naturale orientate spre binele întregii familii umane, numai că acestora trebuie să le punem limite, deoarece devierea lor de la scopul pentru care au fost îngăduite de Dumnezeu constituie un alt cap de pod pentru Satan.

Biblia afirmă clar: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23). Satan este un despot dur, chiar atunci cînd vremelnic, îşi recompensează discipolii. Pretinsa libertate a slujitorilor lui este de fapt, cea mai cruntă încătuşare.

Dorinţa cea mai arzătoare a lui Satan este de a-i înlănţui pe oameni, iar tactica sa constă în abaterea lor de la adevăr, în orbirea spirituală faţă de Evanghelia salvatoare. La această realitate se referă apostolul Pavel atunci cînd afirmă că – „…dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei care pier, căci dumnezeul veacului acestuia a orbit gîndurile celor necredincioşi, ca lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei” (2 Corinteni 4:3,4).

 


Note:
(1) Apocalipsa 12:12: „…Diavolul a coborît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme”.
(2) Evanghelia după Matei 24.24: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; şi vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi”.
(3) Efeseni 6:12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sînt în locurile cereşti.”
(4) Apocalipsa 14:8: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei.”
(5) 1 Timotei 4:1,2: „Dar Duhul spune lămurit că. În vremurile din urmă unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni…”
1 Ioan 4.1-6: „Preaiubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh, ci să cercetaţi duhurile dacă sînt de la Dumnezeu; căci în lume au ieşit mulţi proroci mincinoşi. Duhul lui Dumnezeu să-L recunoaşteţi după aceasta: orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu-L mărturiseşte pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilaşilor, sînteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume. Ei sînt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, şi lumea îi ascultă. Noi însă sîntem din Dumnezeu; cine îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii”.
(6) W. Henricsen, în „More aspire few attain” (Mulţi aspiră, puţini ajung).
(7) Romani 1:21-25: „…fiindcă măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gînduri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sînt înţelepţi şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului…”
(8) Romani 8:20,21: „Căci firea (creaţia – nota noastră) a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din pricina Celui ce a supus-o – cu nădejdea, însă, că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.”
(9) Ezechiel 28:12,13: „Aşa vorbeşte Dumnezeu: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvîrşire, erai plin de înţelepciune şi desăvîrşit în frumuseţe. Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, cu sardonix, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua cînd ai fost făcut.” Isaia 14.12-14: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr(Lucifer) strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborît la pămînt, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei… voi fi ca Cel Preaînalt.”

 

 

I. De ce este interzis ocultismul?

 


„Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric, care dau amărăciune în loc de dulceaţă şi dulceaţă în loc de amărăciune! Vai de cei care se socotesc înţelepţi şi se cred pricepuţi!” Isaia 5.20-21

Ocult înseamnă ascuns. Folosim de obicei acest termen cînd ne referim la o implicare directă sau indirectă cu supranaturalul demonic, nu cu cel divin.

Oricum, simplul fapt că o învăţătură este ocultă nu înseamnă neapărat, că ea este şi falsă. Unii oameni consideră credinţa în lumea spiritelor drept o doctrină ocultă însă, biblic vorbind, ştim că ea este o realitate.

Baza întregului ocultism constă în dorinţa omului de a dobîndi puteri deosebite prin cunoaştere supranaturală, opusă voinţei lui Dumnezeu. Această aspiraţie este în mod evident o prezenţă caracteristică ocultismului hindus, în yoga, în meditaţia transcendentală etc.

Omul a încercat dintotdeauna să dezvolte o astfel de energie fie din dorinţa de putere, fie din cauza problemelor personale, a insatisfacţiei vieţuirii „după pofta ochilor”, fie din curiozitate sau datorită altor motive care îl vor îndrepta mai degrabă spre sine însuşi, spre automulţumire decît spre a căuta salvarea prin Isus Hristos.

Întrebarea esenţială este următoarea: avem voie sau nu să fim implicaţi în aceste fenomene?

Înainte de toate, trebuie să ne fie clar modul lor de interpretare. Din punct de vedere biblic, ştim că învăţătura ocultă despre Dumnezeu, despre om şi despre mîntuire etc. este greşită. De aceea, ocultismul fiind o rătăcire, o deviere este interzis de Dumnezeu, el implicînd contactul direct şi ralierea la forţe străine, vrăjmaşe lui Dumnezeu. Datorită forţelor demonice care acţionează prin intermediul idolului venerat, Biblia condamnă cu atîta vehemenţă idolatria şi practicile oculte.

Dumnezeu spune că anumite lucruri îi aparţin doar Lui: „Lucrurile ascunse sînt ale Domnului…” (Deuteronom 29:29), omul fiind dator să se ferească de acestea cu desăvîrşire.

Aplicată la ocultism, interdicţia este motivată nu atît de faptul că asemenea captări de energie ar fi false, ci pentru că ele pot fi interpretate în mod eronat, cu consecinţe fatale în domenii de o importanţă deosebită pentru om cum ar fi, de exemplu, mîntuirea.

Preocuparea manifestată faţă de ocultism va conduce întotdeauna spre concluzii greşite deoarece omul, fiind o creatură căzută, nu are înzestrarea şi abilitatea necesare unei orientări sigure într-un astfel de mediu spiritual; el este incapabil de discernămînt între bine şi rău, între adevăr şi ficţiune pe tărîmul învăţăturilor oculte, unde fiecare „descoperire” făcută sub imboldul curiozităţii constituie o veritabilă cutie a Pandorei.

Însuşi lui Daniel i-a fost necesară o dotare suplimentară, o putere în plus, înţelepciune specială de la Dumnezeu, atribuită lui în împrejurări deosebite pentru a fi în stare să discearnă unele probleme oculte (10).

Implicarea lui Daniel în ocultismul babilonean este în mod cert, o excepţie de la norma biblică de evitare totală a ocultismului, dar acest lucru a fost necesar datorită circumstanţelor legate de robia babiloneană, de scopul lui Dumnezeu cu Daniel şi de influenţa pe care acest om trebuia să o aibă asupra Imperiului Babilonean şi al celui Persan.

Este de la sine înţeles că acest ocultism divin, manifestat prin vise sau vedenii simbolice, nu are nevoie de dicţionare explicative pentru interpretarea diverselor semne visate. Oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, care au avut parte de ele, le-au înţeles prin Duhul Sfînt, avînd certitudinea că în mod intenţionat şi cu un scop expres le-au fost hărăzite de Domnul. (11).

Dr. Kurt Koch, o personalitate în domeniul ocultismului, distinge şi demonstrează cu exemple patru moduri diferite în care o persoană poate ajunge victima practicării ocultismului:

1. Prin consacrare voită şi făţişă lui Satan;
2. Prin transfer ocultic de la o persoană la alta;
3. Prin experienţe personale oculte;
4. Prin implicare ereditară, datorită faptului că părinţii, bunicii sau străbunicii au practicat ocultismul. (Există o clară coerenţă ereditară, pînă la a patra generaţie.) (12).

Diavolul este foarte familiarizat cu cea de a doua poruncă a Decalogului, care se încheie cu imperativul „Să nu te închini înaintea lor (a dumnezeilor străini sau înaintea idolilor – n.n.) şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi pînă la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc” (Exod 20.5).

Puterile întunericului continuă să-şi revendice dreptul asupra persoanelor care au ajuns în sfera de influenţă a acestora şi, în sprijinul acestei afirmaţii, pot fi date sute de exemple pentru a arăta cît de serios consideră Satan această problemă.

Puterile întunericului continuă să-şi revendice dreptul asupra persoanelor care au ajuns în sfera de influenţă a acestora şi, în sprijinul acestei afirmaţii, pot fi date sute de exemple pentru a arăta cît de serios consideră Satan această problemă.

Dr. Koch afirmă că pînă şi citirea cărţilor oculte este periculoasă. Persoana respectivă poate deveni medium fără să-şi dea seama, acest lucru avînd consecinţe deosebit de grave asupra vieţii lui spirituale. De aceea, cărţile de magie şi obiectele oculte (amulete etc.) trebuiesc distruse, deoarece sînt purtătoare ale unor blesteme ascunse.

Tragedia constă şi în faptul că mulţi dintre ocultişti, parapsihologi etc. nu pot abandona ocultismul, fiind în imposibilitatea de a-i rezista chiar atunci cînd sînt conştienţi de pericolul iminent care îi ameninţă, întrucît sînt dominaţi de o forţă spirituală negativă care îi depăşeşte. Cîţi dintre aceştia nu au suferit cumplit şi cîţi n-au murit în împrejurări dramatice pentru faptul de a fi încercat să se lepede de asemenea practici! Lumea pe care aceştia au contactat-o nu îşi abandonează cu uşurinţă victimele.

Pe tărîm ocult, entităţile cu aparenţă benefică sînt, de fapt, entităţi destructive prefăcute în „îngeri de lumină” (13), cu scop de înrobire a oamenilor şi de pregătire a acestora pentru o slujbă de lungă durată, care deseori devine fatală.

Învăţătura creştină afirmă că demonii implicaţi în asemenea fenomene sînt fiinţe spirituale care cîndva fuseseră într-o strînsă părtăşie cu Dumnezeu; acum, ca fiinţe spirituale căzute, nutresc o duşmănie implacabilă nu numai împotriva lui Dumnezeu, ci şi împotriva omului, creatura Sa. Ele îi consideră pe oameni ca fiind creaţi pentru o părtăşie specială cu Dumnezeu, fiinţe care într-un anumit sens l-au înlocuit pe Satan, care se bucurase mai înainte de un privilegiu deosebit în imediata apropiere a lui Dumnezeu (14).

Biblia afirmă însă că pînă şi cel mai slab creştin este net superior celei mai teribile puteri demonice a întunericului (15).

Această putere spirituală rezidă în Hristos.

Biblia nu pune accentul pe demoni. Fiecare creştin trebuie să fie centrat pe Isus, nu pe forţele răului; dar în acelaşi timp, el trebuie să fie conştient de realitatea obiectivă a lui Satan şi a slujitorilor lui care, deşi cred în existenţa lui Dumnezeu, nici nu-L iubesc (16), nici nu-I aduc închinăciune, căci se tem de judecata care îi aşteaptă (17). Cu toate acestea, ei continuă să fie rebeli, intensificîndu-şi acţiunile pînă în aceste zile de pe urmă (18).

Atitudinea Bibliei faţă de ocultism

Cu referire la ocultism, învăţătura biblică este extrem de clară şi de explicită; sîntem avertizaţi să nu avem de-a face cu ocultismul, sub nici o formă.

Pentru aceasta, textul din Deuteronom 18:10-14 este cel mai expresiv: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă fiul sau fiica prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descîntător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să-i întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urîciune înaintea Domnului… Tu să te ţii în totul totului tot numai de Domnul Dumnezeul tău. Căci neamurile acelea pe care le vei izgoni, ascultă de cei ce citesc în stele şi de ghicitori; dar ţie, Domnul, Dumnezeul tău, nu îţi îngăduie lucrul acesta.”

Spiritismul devenise la un moment dat, o abatere majoră în Israel, condamnată capital de Dumnezeu. (19) Saul, primul rege, este prezentat, în acest sens, ca un exemplu pentru posteritate (20): faptul de a fi recurs la serviciile vrăjitoarei din En-Dor (vezi l Samuel 28:1-17), nu numai că a fost cauza căderii lui personale, dar a marcat şi momentul în care Dumnezeu l-a ridicat pe David în locul lui la cîrma poporului Israel.

Manase, cel mai preocupat cu spiritismul şi cel mai depravat (acestea două mergînd mînă în mînă), şi-a sacrificat fiii şi fiicele pe altarele demonilor (zeii sau idolii, fiind identificaţi în Scriptură cu demonii şi ca parte integrantă a forţelor aliate cu Satan).

Cuvîntul „idol” în ebraică, sau în greacă „phantom” are semnificaţia de simplă apariţie. În spatele acestor idoli însă, stau la pîndă forţele demonice. Cînd omul se angajează în închinare idolatră, demonii îşi exercită puterea asupra lui. De aceea, nu este de mirare că profeţii erau atît de vehement porniţi împotriva idolatriei şi implicit, inamici ai spiritismului (21), vestind exilul drept pedeapsă a neascultării (22) şi îndemnînd poporul să adopte o atitudine corectă: „Dacă, însă, vi se va zice: „Întrebaţi-i pe cei ce cheamă morţii şi pe cei ce spun viitorul, care şoptesc şi bolborosesc”, răspundeţi: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? îi va întreba el pe cei morţi pentru cei vii?…” (Isaia 8.19).

În Noul Testament găsim descrisă aceeaşi atitudine faţă de forţele întunericului: Isus Hristos ia întotdeauna atitudine împotriva puterilor demonizante; apostolul Pavel accentuează că „un idol este totuna cu nimic” (1 Corinteni 8.4), deci că nu are o existenţă reală, dar pune în evidenţă faptul că închinăciunea adusă unor asemenea închipuiri este suficientă pentru ca cineva să devină partener al demonilor; magicienii din Efes, convertiţi la adevărata credinţă, şi-au ars în public cărţile de vrăjitorie, conştienţi că nu-I pot servi şi lui Hristos şi forţelor demonice (23).

În Apocalipsa vrăjitoria, ca şi cei ce o practică, sînt condamnaţi în termenii cei mai categorici. Ea este pusă pe aceeaşi treaptă cu crima, cu idolatria, cu păcătuirea în trup (24), iar originea satanică a acestor practici este clar explicată în Apocalipsa 16:13-14: „Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, din gura fiarei şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sînt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pămîntului întreg, ca să-i strîngă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic”.

Nu sînt greu de sesizat motivele pentru care Biblia ia o atitudine atît de hotărîtă şi fără echivoc împotriva celor care se ocupă cu ocultismul şi iată de ce:

În primul rînd, deoarece persoanele respective se supun unui control exercitat de o putere împotrivitoare lui Dumnezeu.

În al doilea rînd, pasiunea într-o cunoaştere ocultă constituie o tentativă de depăşire de către om a unor limite stabilite de Dumnezeu, (unele lucruri, după cum am amintit, aparţinîndu-I doar Lui) (25).

Mîncînd, la sugestia diavolului, din pomul cunoaşterii binelui şi răului, omul a căzut sub controlul duşmanului din lumea invizibilă. Ce-i drept, a ajuns la un anumit grad de cunoaştere, dar aceasta nu i-a adus decît suferinţă şi un statut de dependenţă faţă de rău. Pînă atunci, ca urmare a unei strînse părtaşii cu Dumnezeu, omul nu simţea nevoia să distingă binele de rău, pentru că avea parte doar de binele oferit de Dumnezeu.

În al treilea rînd, setea de putere de exploatare şi de dominare a supranaturalului este opusă (26) atitudinii normale a unei creaturi faţă de Creator.

Apoi, în al patrulea rînd, Dumnezeu interzice contactul omului cu forţele demonice deoarece acestea îi sînt primejdioase şi în final, distructive.

În Noul Testament ne sînt date exemple (27) de intrare în om a diavolilor: femeia gîrbovă, fiica femeii canaanence, îndrăcitul gherghesean etc.

Potrivit învăţăturilor lui Isus, a fi sub controlul unui spirit demonic este ca şi cînd casa ta ar fi invadată de cineva josnic şi nedorit: „Nimeni nu poate să intre în casa unui om tare şi să-i jefuiască gospodăria decît dacă l-a legat mai întîi pe omul acela tare; numai atunci îi va jefui casa” (Evanghelia după Marcu 3.27). Ori, Dumnezeu nu vrea acest lucru pentru creaturile Sale.

Lucrul cel mai rău, cedarea în faţa ocultismului, înseamnă manifestarea urii faţă de Dumnezeu, deoarece denotă nesupunere făţişă; şi cum am văzut, neascultarea este tot atît de vinovată ca şi vrăjitoria (1 Samuel 15:23). Nu fără noimă vrăjitoria şi imoralitatea sînt menţionate atît de des împreună, atît în viaţa de zi cu zi, cît şi pe paginile Scripturii (28).

Ceea ce farmecă în practicile oculte este faptul că acestea dau frîu liber instinctului profund religios existent în fiecare om, însă fără să stimuleze dragostea, sfinţenia sau altruismul. În acest sens, practica ocultă este o pseudoreligie – pe drept cuvînt numită idolatrie – deoarece esenţa ei rezidă în denaturarea adevărului, marele falsificator fiind însuşi Satan.

Prezicerile duhurilor rele imită profeţiile biblice. Duhurile căzute pot contraface, de asemenea, şi darurile spirituale ca: vorbirea în limbi şi interpretarea acestora. Ele pot falsifica vindecările care însă, sînt total diferite de tămăduirile desăvîrşite venite din partea lui Dumnezeu. Duhurile pot falsifica şi închinarea, dar rezultatul acesteia nu este libertatea sau bucuria ci, dimpotrivă, robia şi frica.

În timp ce Duhul Sfînt îl convinge pe om de păcat, de dreptate şi de judecată, duhul cel nesfînt al ocultismului găseşte justificare pentru păcate, neagă realitatea judecăţii şi promovează fie ideea de autoperfecţionare a omului pe plan moral, fie satisfacţia creată de o stare de imoralitate grosolană.

Demonii în Sfînta Scriptură

Întreaga Biblie relevă adevărul că în spatele practicilor oculte se ascund acele principii şi puteri ale răului, cunoscute sub denumirea de demoni.

Biblia, de asemenea, ne prezintă cîteva dintre atributele acestora. Astfel, de pildă, ele posedă capacitatea de cunoaştere; duhul necurat ce-l stăpînea pe omul din Capernaum, adresîndu-I-se lui Hristos, îi spune: „Te ŞTIU cine eşti: Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Marcu 1:24). La fel, demonul din bărbatul efesean îi înfruntă pe fiii lui Sceva cu un argument fără drept de replică: „Pe Isus îl cunosc, şi pe Pavel îl ştiu; dar voi?… Voi drept cine vă daţi?” (Faptele Apostolilor 19:15).

Demonii posedă personalitate, însă îi depersonalizează total pe cei pe care îi subjugă: demonizatul din Gherghesa fusese frustrat de capacitatea de autocontrol, era lipsit de pudoare, locuind gol printre morminte, fără pace, torturat de demoni, ţipînd şi scrijelindu-se cu pietre ascuţite, – toate acestea denotînd lipsa identităţii ca personalitate unică şi manifestarea unei sume de impulsuri conflictuale (Evanghelia după Marcu 5:1-9).

Capacitatea de a vorbi este de asemenea o manifestare a personalităţii. Şi mai toţi demonii la care se referă Noul Testament sînt descrişi în ipostază de ostilitate faţă de Domnul Isus şi prin viu grai; iar afirmaţia „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit”, redată de Domnul Isus ca expresie a voinţei duhului necurat (Evanghelia după Matei 12:44) demonstrează şi capacitatea de decizie, caracteristică personalităţii. În paranteză fie spus, nu este oare interesant că aceste trei însuşiri sînt comune proceselor psihice (cognitive, afective şi volitive) specifice omului?

Biblia face o distincţie netă între vindecări, pe de o parte şi exorcism, pe de altă parte. Aceasta reiese clar din mesajul trimis de Domnul Isus lui Irod: „Iată că scot draci şi săvîrşesc vindecări…” (Luca 13:32). Domnul Isus nu îşi punea mîinile peste cei demonizaţi, ci le poruncea demonilor să-i părăsească. El nu socotea că o boală L-ar fi putut impurifica, pe cînd punerea mîinilor înseamnă o identificare cu cel peste care se pun mîinile; deci nu Şi le punea peste cei demonizaţi.

Domnul Isus nu iniţia acţiuni speciale de exorcism ci, atunci cînd întîlnea demonizaţi, ori cînd aceştia erau aduşi la El, scotea demonii adresîndu-li-Se acestora şi nu celor posedaţi, mustrînd duhurile şi poruncindu-le să nu se mai întoarcă.

O relatare atotcuprinzătoare a unei asemenea intervenţii benefice o găsim în Marcu 9:14-25: „Cînd au ajuns la ucenici, au văzut mult norod împrejurul lor şi pe cărturari întrebîndu-se cu ei… El i-a întrebat: „Despre ce vă întrebaţi cu ei?” Un om din norod I-a răspuns: „Învăţătorule, l-am adus la Tine pe fiul meu, care este stăpînit de un duh mut…”. Cînd a văzut Isus că norodul vine în fuga mare spre El, a mustrat duhul şi i-a zis: „Duh mut şi surd, îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el.”

Domnul Isus însuşi nu manifesta nici o tendinţă de a conversa cu duhurile necurate.

În relatarea lui Matei (Matei 8:28-32), ca şi în cea a lui Marcu (Marcu 5.2-20), iniţiativa dialogării şi dorinţa de a ajunge la un compromis vin din partea demonilor.

În Noul Testament găsim un singur caz de exorcism exercitat de la distanţă, descris în Matei 15:21-28 şi în Marcu 7.24-30: În vreme ce Domnul Isus se afla în ţinuturile Tirului şi ale Sidonului, o femeie intervine în favoarea fiicei sale, care era stăpînită de un duh necurat. Mişcat profund de credinţa mamei, Domnul Isus îi spune: „O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se cum voieşti”, iar evanghelistul Marcu precizează: „Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit-o pe copilă culcată în pat; şi ieşise dracul din ea.”

Cînd demonii sînt alungaţi din om, schimbarea este imediată: „…şi iată că cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci, şedea jos, îmbrăcat şi întreg la minte” (Marcu 5:15). Fiind întrebat de ucenici referitor la motivul pentru care ei nu reuşiseră să-l vindece, Domnul Isus le răspunde, că pentru această misiune de exorcizare, este nevoie de o strînsă părtăşie cu Dumnezeu. Lipsa lor de credinţă (la Matei) şi de rugăciune (la Marcu) era cauza nemijlocită a eşecului lor.

Dacă exorcismul este considerat doar ca o tehnică la îndemînă omului şi nu ca urmare a unei strînse părtaşii cu Dumnezeu, care lucrează prin om, atunci acest exorcism este sortit eşecului. Numai printr-un mandat divin sînt capabili oamenii de fapte de excepţie: „Atunci i-a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită, doi cîte doi, dîndu-le putere asupra duhurilor necurate… Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi îi vindecau” (Evanghelia după Marcu 6:7,13); „După aceea, Domnul a mai rînduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis, doi cîte doi, înaintea Lui… Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis:

„Doamne, chiar şi dracii ne sînt supuşi în Numele Tău” (Evanghelia după Luca 10:1,17).

În încheierea acestui capitol, redăm cîteva dintre manifestările celor demonizaţi:

a) atitudini agresive;
b) desfăşurarea unor forţe fizice anormale;
c) capacitatea de cunoaştere extrasenzorială;
d) amnezie sau reacţii violente, ori izbucniri de rîs necontrolat chiar numai la auzirea Numelui lui Isus, a cuvintelor Bibliei etc.;
e) imposibilitatea de a se ruga, chiar dacă persoana respectivă doreşte lucrul acesta;
f) unor stări de nelinişte, de panică sau de violenţă, sesizate chiar şi de animale.

Celor exorcizaţi trebuie să li se explice că mîntuirea lor este completă numai prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos (Romani 5:20; Efeseni 1:7, 13-14; 1 Ioan 1:7-9; Galateni 1:4; Coloseni 1:4; 1 Petru 1:19; 2.24).

 


Note:
(10) Daniel 1:17,20: „Dumnezeu a dat acestor patru tineri ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune; mai ales însă, l-a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile şi în toate visele…. În toate lucrurile care cereau înţelepciune şi pricepere şi despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decît toţi vrăjitorii şi cititorii în stele care erau în împărăţia lui.”
(11) Faptele Apostolilor 16:9,10: „Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia căci înţelegeam că Domnul ne cheamă ca să le vestim Evanghelia.”
(12) Geneza 15.16: „În al patrulea neam, ea (sămînţa lui Avraam – nota noastră) se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vîrful.”
(13) 2 Corinteni 11:14: „Şi nu este de mirare, pentru că însuşi Satana se preface într-un înger de lumină.”
(14) vezi nota (9).
(15) 1 Ioan 5:4: „…pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce cîştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.”
1 Ioan 2:13 b: „Vă scriu, tinerilor, fiindcă l-aţi biruit pe cel rău.”
(16) 1 Ioan 4:20: „Dacă zice cineva „Eu îl iubesc pe Dumnezeu” şi-l urăşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să îl iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?”
(17) Iacov 2:19: „…şi dracii cred… şi se înfioară.”
(18) Apocalipsa 12:12: „Vai vouă, pămînt şi mare! Căci diavolul a coborît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că nu mai are decît puţină vreme.”
(19) Levitic 20:27: „Dacă un bărbat sau o femeie cheamă duhul unui mort sau dacă se îndeletniceşte cu ghicirea, să fie pedepsit cu moartea…”. Exod 22.18: „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.”
(20) 10.13,14: „Saul a murit pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvînt nu l-a păzit, şi pentru că a întrebat şi a cerut sfatul celor ce cheamă morţii. Nu L-a întrebat pe Domnul; de aceea Domnul l-a omorît, şi împărăţia a dat-o lui David, fiul lui Isai.”
(21) 1 Samuel 15:23: „Căci neascultarea este tot atît de vinovată ca ghicirea, şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decît închinarea la idoli şi serafimi…”.
Ieremia 32.35: „Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloh pe fiii şi pe fiicele lor; lucru pe care nu li-1 poruncisem; şi nici nu-Mi trecuse prin gînd că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat.”
Ezechiel 21.21: „Căci împăratul Babilonului stă la răscruce, la capătul celor două drumuri, ca să dea cu bobii; el scutură săgeţile, întreabă terafimii şi cercetează ficatul.”
Mica 5.12-14: „Voi nimici cu desăvîrşire descîntecele din mijlocul tău şi nu vei mai avea vrăjitori; voi nimici cu desăvîrşire idolii tăi şi stîlpii idoleşti din mijlocul tău şi nu te vei mai închina la lucrarea mîinilor tale; voi nimici cu desăvîrşire din mijlocul tău Astarteele şi-ţi voi dărîma idolii.”
(22) Ieremia 27.4,6,9,10: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, împăratul lui Israel… : „Acum dau toate aceste ţări în mîinile robului Meu, Nebucadneţar, împăratul Babilonului… De aceea, să nu-i ascultaţi pe prorocii voştri, pe ghicitorii voştri, pe visătorii voştri, pe cititorii voştri în stele şi pe vrăjitorii voştri care vă zic: „Nu veţi fi supuşi împăratului Babilonului!* Căci ei vă prorocesc minciuni, ca să fiţi depărtaţi de ţara voastră, ca să vă izgonesc şi să pieriţi”.
Ieremia 32.28,29,34: „De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mîinile haldeilor şi în mîinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Haldeii, care luptă împotriva ţării acesteia, vor intra, îi vor pune foc şi o vor arde împreună cu casele pe acoperişurile cărora au adus tămîie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie… şi-au pus urîciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu şi au spurcat-o”.”
(23) Faptele Apostolilor 19:19: „Şi unii dintre cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărfile şi le-au ars înaintea tuturor…”.
(24) Apocalipsa 9:21: „Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.”
Apocalipsa 18.23: „Lumina lămpii nu va mai lumina în tine şi nu se va mai auzi în tine glasul mirelui şi al miresei, pentru că negustorii tăi erau mai-marii pămîntului, pentru că toate neamurile au fost amăgite de vrăjitoria ta…”.
Apocalipsa 21.8: „Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Apocalipsa 22.15: „Afară sînt cîinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună.”
(25) Deuteronom 29.29 (vezi pagina 25).
(26) Mica 6:8: „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine; şi ce alta cere Domnul de la tine decît să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
(27) Luca 13:16: „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani…”.
Marcu 7.30: „Şi cînd a intrat femeia în casa ei, a găsit copila culcată în pat, şi ieşise dracul din ea.” Luca 8.27: „Cînd a ieşit Isus la ţărm, L-a întîmpinat un om din cetate, stăpînit de mai mulţi draci.”
(28) Galateni 5.19-21: „Şi faptele firii pămînteşti sînt cunoscute, şi sînt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare acestora.”
Apocalipsa 2.14: „Tu (Biserică din Pergam – nota noastră) ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care l-a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel ca să mănînce din lucrurile jertfite idolilor şi să se dedea la curvie.” Apocalipsa 9.21, vezi nota (24).
1 Corinteni 6.9,10: „Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurva rii, nici malahii, nici sodomiţii… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”

 

 

II. Parapsihologia – ocultism ştiinţific

 


„Multe căi îi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.” Proverbe 14:12

Parapsihologia, psihotronica, metapsihologia sau bioenergetica etc., cum mai este numită aşa-zisa disciplină a fenomenelor psihice paranormale, nu sînt altceva decît denumiri moderne ale ocultismului.

Accentuăm faptul că parapsihologia nu se ocupă cu studiul unor puteri naturale înnăscute dar încă neobservate în om, ci studiază ocultismul şi demonismul, redefinit ca fenomen psi latent. Singura deosebire constă în aceea că parapsihologia modernă este mai tehnicizată şi mai orientată spre investigaţii „ştiinţifice”, datorită progresului dobîndit de om în tehnologie, în instrumentaţie şi în cunoaşterea ştiinţifică în general.

Contrar opiniei majoritare şi a afirmaţiilor parapsihologilor, descoperirile în domeniul energiei psihice realizate prin tehnologii moderne – departe de a fi atît de noi, pe cît par de uimitoare – ele sînt, de fapt, foarte vechi.

Este foarte important să nu diluăm gravitatea implicării în ocultism prin redefinirea acestuia. Deseori, parapsihologia etichetează ocultismul ca fiind un fenomen natural, inofensiv, însă pe fondul multor fenomene parapsihologice acţionează demonicul.

Scriptura îl numeşte pe Satan „un mincinos şi un asasin iniţial” (29), unul care distruge şi omoară prin falsuri cu aparenţe de probitate ştiinţifică, cea mai eficientă tactică fiindu-i camuflajul. Diavolul nu-i spune nici unei persoane „Eu sînt Satan şi dorinţa mea este ca sufletul tău să se piardă!”

Dimpotrivă, el este un demagog versat, cu multe faţete. Psihologului îi promite: „Îţi voi da adevărata cunoaştere şi înţelegere a lumii psihice”; pe ocultist îl amăgeşte spunîndu-i: „Îţi voi oferi răspunsurile privitoare la ultimile secrete ale creaţiei”. El îl incită pe omul religios şi pe cel moral la redobîndirea raiului, prin strădania de cîştigare a unui statut de absolută integritate morală prin efort propriu. Raţionalistului îi declară net: „Eu nu sînt nicăieri; nici măcar nu exist!”

De numele divine, de citate biblice sau de alte simboluri creştine se foloseşte ca de o mască, atunci cînd vrea să-şi ascundă adevărata identitate, prinzîndu-i în plasa lui pe cei creduli şi chiar pe unii creştini. Oare ce şanse de supravieţuire ar avea copiii noştri dacă am scrie pe sticluţele cu otrăvuri pe care le avem în casă, cu litere aurite, împodobite cu flori strălucitoare, titlul celui mai frumos basm?

Diavolul este – repetăm – un strateg iscusit; dacă o metodă dă greş, el va încerca alta. Oricine este implicat în ocultism, fie el denumit ştiinţific sau oricum altfel, trebuie să înţeleagă faptul că el nu promovează cauza dezvoltării personale, că nu contribuie la înălţarea spirituală a societăţii şi nici măcar la progresul ştiinţific. Dimpotrivă, astfel de practici vor fi cauza căderii lui, cu consecinţe nefaste asupra urmaşilor.

Repetăm: parapsihologia, cu toate pretenţiile ei, nu este studiul unei noi ramuri a ştiinţei, ci practicarea ocultismului deghizat sub o nouă formă, tendenţios înşelătoare. Pretenţia de a avea autoritate asupra lumii spirituale este, în fond, rebeliune. Omul se erijează într-o entitate spirituală care porunceşte forţelor transcendentale; el vrea ca Dumnezeu să-i stea la dispoziţie – şi nicidecum invers – iar această nesăbuită aroganţă deschide larg uşile magiei.

Cum a luat naştere parapsihologia? Care îi este obîrşia?

În a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, teoria evoluţionistă a lui Darwin a distrus credinţa în Dumnezeu şi implicit în Biblie, în rîndurile multora dintre contemporanii savantului. S-a răspîndit atunci ideea că existenţa omenirii nu este condiţionată de existenţa primordială a unui Creator. Astfel, Dumnezeu a fost înlăturat din conceptul de existenţă umană individuală, comunitară, universală; de asemenea şi Cuvîntul Lui – Biblia.

Poate că nici o altă idee modernă nu este atît de responsabilă de negarea lui Dumnezeu şi a Cuvîntului Său, ca această teorie a pretinsei evoluţii. Roadele ei se mai văd şi astăzi.

În mod inevitabil, darwinismul le-a dat unora un impuls indirect spre ocultism: simţindu-se frustraţi de transcendenţă, încotro aveau să se mai îndrepte? În concepţia acestor oameni prinşi în vraja noii teorii, nu mai exista nici o realitate spirituală, nici imoralitate personală, nici mîntuire. Singura şansă a omului era să trăiască un număr de ani, în funcţie de capacitatea de adaptare, după care urma anihilarea. Cu alte cuvinte, „Mama Natură”, după un îndelung şir de tatonări, ar fi creat capodopera, creierul uman, pentru ca mai apoi, din lipsă de resurse sau de imaginaţie, să-l hărăzească drept hrană viermilor!

Ca o reacţie împotriva darwinismului, proliferarea spiritismului a fost privită de unii ca o speranţă de a dovedi realitatea spirituală şi supravieţuirea psihicului după moartea individului, o încercare de a readuce realitatea spirituală în vieţile lor golite de sens.

La sfîrşitul aceluiaşi secol, al nouăsprezecelea, unii teologi au susţinut cercetarea aşa-numitului „fenomen psi” pentru a dovedi existenţa dimensiunii spirituale; erau aceiaşi teologi care crezuseră cîndva în autoritatea biblică, dar care capitulaseră în faţa teoriilor materialist-evoluţioniste formulate de Charles Darwin. Acum, necredinţa în suveranitatea lui Dumnezeu i-a condus spre ocultism, cu nădejdea zadarnică de a-şi revitaliza credinţa. Asemenea fenomene nu sînt străine însă nici zilelor noastre.

Printre cei care au abandonat credinţa în autoritatea biblică au fost miile de intelectuali dornici de a-şi umple vidul prin căutarea unui nou fel de viaţă. Prin aceasta, n-au făcut altceva decît să plonjeze în domeniul ştiinţelor oculte, care păreau să ofere „viaţă şi sens lumii moarte a darwinismului şi a materialismului”, pe care tocmai ei l-au fortificat prin lipsa lor de credinţă în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său. Mîndria, autoînşelarea şi supranaturalismul pe care îl practică îi ţin departe de Adevăr. Confundînd satanismul cu divinul ei văd cercetarea psi ca o „confirmare” a Bibliei, pe care cîndva tot ei o respinseseră.

Capcana acestei cercetări constă în aceea că, în locul acceptării bazate pe credinţă, Biblia este interpretată în lumina parapsihologiei, promovîndu-se ideea că toţi oamenii îşi pot dezvolta energii psihice, ca unii care sînt deja divini. Această capacitate – susţin ei – ar fi posibilă prin diferite exerciţii, prin autoperfecţionare şi nu prin naşterea din nou. Iată eroarea, iată amăgirea!

Mai mult: majoritatea parapsihologilor aşa-zis creştini văd cercetarea psi drept o confirmare a minunilor biblice, ca o evidenţă a supravieţuirii sufletului după moartea trupească şi ca o dominaţie a realităţii spirituale asupra materialismului. Ba mai mult, tocmai aceşti parapsihologi „creştini” se amăgesc folosind rezultatele cercetărilor lor pentru a demonstra că, la urma urmelor, Biblia este adevărată.

Învăţătura biblică arată că minunile nu-l vor convinge pe cel necredincios de necesitatea mîntuirii. Fariseii au fost martorii oculari ai minunilor înfăptuite de Domnul Isus şi totuşi, reacţia Lor a fost aceea de a încerca să-L omoare (30). În pilda despre bogatul nemilostiv, Domnul Isus spune clar despre fraţii bogatului că „nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi” (Evanghelia după Luca 16:31). Nu este de aceea de mirare că şi cei mai înverşunaţi materialişti, odată ce au experimentat puterile oculte, nu le vor mai rezista, îndreptîndu-se mai degrabă spre spiritism decît spre creştinism, deoarece vidul se cere a fi umplut fie cu adevăr, fie cu minciună.

Biblia nu are nevoie de sprijinul – oricum neputincios – al „dovezilor” parapsihologiei referitoarea la existenţa şi autenticitatea manifestărilor psihice: Adevăratul creştin crede în Cuvîntul insuflat al lui Dumnezeu, crede în minuni, crede în învierea lui Isus, care este o dovadă suficientă şi de netăgăduit.

Vehiculul predilect al ocultismului a fost spiritismul. De aceea nu este surprinzător faptul că, în marea lor majoritate, cercurile parapsihologice au fost fondate de spiritişti, iluştri savanţi amăgiţi, care încercau să-i dea spiritismului o faţadă ştiinţifică. (Fundaţia de Parapsihologie a fost iniţiată de faimosul medium Eileen Garrett; Asociaţia de Prietenie a Frontierelor Spirituale a fost fondată de renumitul medium Arthur Ford, iar Colegiul Britanic de Ştiinţe Psihice l-a avut drept ctitor pe faimosul medium J. H. McKenzie).

Parapsihologia a avut şi are încă de luptat din răsputeri pentru un dram de probitate ştiinţifică. Dată fiind natura şi originea ei, ar fi surprinzător să dobîndească măcar o minimă respectabilitate în ochii savanţilor de bună credinţă, de vreme ce parapsihologia aşa-zis „ştiinţifică” nu este decît ocultism. Astronautul Edgar Mitchell, care se ocupă acum de parapsihologie, admite că nu e uşor să tragi liniile de marcaţie între ocultism şi parapsihologie. Iată doar cîteva exemple de articole evident oculte apărute în numerele recente ale revistelor de parapsihologie: „Analiza unei şedinţe mediumistice printr-o metodă nouă”, ASPR – octombrie 1968; „Reincarnarea, corpuri astrale şi componenţa psi”, ASPR – aprilie 1979; „Eileen J. Garrett – o apreciere” – iulie 1971; „Cărţi oculte la Universitatea din Pittsburg” -iulie 1971.

Este regretabil faptul că în zilele noastre mulţi creştini mai privesc parapsihologia ca fiind ceva pozitiv, ca o dovadă ştiinţifică a existenţei supranaturalului. În acest sens, au fost redactate numeroase lucrări în care se adoptă o atitudine deosebit de favorabilă fenomenelor parapsihologice. Notăm însă următorul adevăr: Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu, este pe poziţie de netă împotrivire oricăror implicări oculte. Prin urmare, a fi un parapsiholog creştin înseamnă de fapt a fi un creştin ocultist.

Cu toate acestea, în unele locuri se manifestă o insistentă opţiune din partea unor „creştini” parapsihologi pentru implicarea bisericilor în cercetarea parapsihologică. „Dacă mesajul este „bun” – zic ei – „şi dacă acesta este spre „binele” omenirii, înseamnă că el este de provenienţă divină; dacă este un mesaj de natură egoistă şi vizînd un profit personal, el nu poate fi din partea lui Dumnezeu”.

Acestui argument li se raliază mulţi parapsihologi creştini. Ei pretind că a fi un medium dumnezeiesc este spre „binele” omenirii şi că deci, nu este condamnabil. Postîndu-se pe această poziţie, ei neagă interdicţia categorică a Scripturii, folosindu-i învăţătura doar în scopul sprijinirii propriei lor răzvrătiri şi propagînd teoria unei condamnări limitate, datorate numai spiritismului fraudulos.

În opoziţie cu această concepţie, Biblia afirmă cu claritate că orice fenomen supranatural provine fie de la Dumnezeu, fie de la Satan.

Celor ce nu cred în revelaţiile scripturale, asemenea enunţuri senzaţionale cu specific ocult, le par ca şi o evanghelie cu un mesaj extraordinar. Totuşi, parapsihologia nu va da o interpretare corectă a Scripturii, ci una ocultistă. Necredinţa rămîne, dar oamenii sînt „ajutaţi”, în numele lui Hristos (!) să fie receptivi faţă de ocultism.

Parapsihologii aşa-zişi „creştini” sînt entuziasmaţi de fenomenul psi doar pentru că ei nu au crezut niciodată pe deplin în Biblie. Ei se scuză afirmînd că Biblia, privită cîndva ca lipsită de valoare, „vine acum la viaţă” datorită interpretărilor parapsihologice. Rugăciunea abia în această conjunctură ar avea sens, de vreme ce parapsihologia a demonstrat că mintea poate contacta o altă minte; Dumnezeu este astfel lăsat undeva în fundal, doar ca o fiinţă impersonală.

O altă teză a parapsihologiei susţine că moartea nu înseamnă inexistenţă (anihilare, ca în doctrina materialist-evoluţionistă), căci oamenii pot simţi mîngîierea unor licăriri din realităţile lumii de dincolo, mîngîiere obţinută prin cercetare şi practică parapsihologică. (Despre aceasta ne vom ocupa mai detaliat în capitolul următor.)

Mulţi adepţi ai psihologiei experimentale ţin să dea toate asigurările posibile pentru a-şi convinge semenii – ca şi pe ei înşişi, de altfel – că puterile demonice pot acţiona pozitiv asupra omului.

Abilităţile lor psihice sînt însă contrare voinţei lui Dumnezeu, în sensul că nu-L onorează pe Isus Hristos.

Celebrul medium Edgar Coyce este un exemplu notoriu în acest sens. El a reuşit să îşi dezvolte asemenea abilităţi paranormale pe care, deşi le-a suspectat ca fiind satanice, le-a folosit totuşi sub pretextul de mai bine pentru umanitate. Rezultatul – distrugerea a mii de vieţi şi în final, propria sa ruinare.

De cele mai multe ori, spiritele rele se deghizează în spirite bune şi chiar săvîrşesc unele lucruri bune, însă numai cu scopul de a-i abate pe oameni de la calea adevărului şi a mîntuirii (Vezi nota 13). Ele dau iluzia unei înalte spiritualităţi, însă nu aceasta este adevărata spiritualitate.

Istoria omenirii dovedeşte, pe de altă parte, că omul nu poate mînui suficient de bine forţele obişnuite, cu atît mai puţin le poate dirija pe cele supranaturale.

Se spune că puterea corupe, în cazul acesta, forţele supranaturale negative corup la modul superlativ şi doar cei neînţelepţi vor ignora un asemenea pericol.

Parapsihologii susţin că energia recent evidenţiată prin studii şi practici psihotronice ar fi înnăscută în om, că ar avea un caracter natural şi că este accesibilă oricui ignorînd – conştient sau nu – că practic, este vorba despre puteri demonice. „Ar putea fi ceva rău în dorinţa de a dezvolta o energie „naturală”? De ce trebuie considerată neapărat demonică?” se întreabă ei.

Mai mult: unii dintre aceştia consideră puterile paranormale ca fiind un dar de la Dumnezeu şi exercitîndu-le, se dau înşişi trimişii Lui. Întocmai aşa procedează şi falşii profeţi, lăsînd să se înţeleagă că orice critică este inadmisibilă: „Cine are dreptul să denigreze astfel de daruri „venite din cer”?”. Iată cum, în mod paradoxal, lucrările lui Satan ajung să fie privite ca daruri de la Dumnezeu! Şi iată, prin urmare, cît de important este modul în care abordăm această temă.

Ce spune Biblia în legătură cu înzestrările supranaturale? Simplu: că ele provin fie de la Dumnezeu, fie din partea lui Satan, marele înşelător. Isus Hristos, care a reprezentat umanitatea perfectă, nedecăzută a trebuit să Se bazeze deplin pe Dumnezeu pentru înfăptuirea minunilor (31) şi această putere nu L-a părăsit niciodată. La polul opus, sclava din Filipi, care avea un duh de ghicire, şi-a pierdut această capacitate de îndată ce Pavel i-a ordonat duhului care o stăpînea: „În Numele lui Isus Hristos, îţi poruncesc să ieşi din ea!” (Faptele Apostolilor 16:18). Dacă puterile ei ar fi fost naturale şi latente, acest lucru nu ar fi avut loc. De asemenea dacă aşa ar sta lucrurile. Domnul Isus nu şi-ar fi îndemnat ucenicii să se roage pentru a obţine astfel de putere de la Dumnezeu (1 Corinteni 14:13), ci le-ar fi sugerat dezvoltarea propiilor puteri psihice.

De regulă, cea mai palpabilă dovadă a exercitării puterii supranaturale o constituie minunile. Numai că, în vreme ce minunile dumnezeieşti au ca scop glorificarea lui Dumnezeu, zidirea Bisericii şi întărirea cuvîntului Evangheliei, minunile înfăptuite prin puterile întunericului, de către diferiţi impostori urmăresc sprijinirea unor credinţe false sau confirmarea unei pretinse provenienţe divine.

În sprijinul acestei afirmaţii, redăm în continuare cîteva texte care reliefează natura diferită şi scopul diametral opus, în funcţie de natură, al minunilor:

– Ioan 9:1-3, 6,7. „Cînd trecea, Isus l-a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui L-au întrebat: Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?” Isus le-a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”… „După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului”…. El s-a dus s-a spălat şi s-a întors văzînd bine.”

– Faptele Apostolilor 4:29,30: „Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă robilor Tăi putere să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala şi întinde-Ti mîna ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin numele robului Tău cel sfînt, Isus.”

– Faptele Apostolilor 14:3: (Apostolii) „au rămas destul de multă vreme în Iconia şi vorbeau cu îndrăzneală în Domnul, care adeverea Cuvîntul privitor la harul Său, şi îngăduia să se facă semne şi minuni prin mîinile lor.”

– Romani 15:18,19: „Căci n-aş îndrăzni să pomenesc nici un lucru, pe care să nu-l fi făcut Hristos prin mine, ca să aducă Neamurile la ascultarea de El: fie prin cuvîntul meu, fie prin faptele mele, fie prin puterea semnelor şi a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfînt.”

– 1 Corinteni 14:12: „Tot aşa şi voi, fiindcă rîvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.”

– 1 Corinteni 12:7: „Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.”

– Evrei 2:4: „…în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi diferite minuni şi cu darurile Duhului Sfînt, împărţite după voia Sa.”

– Exod 7:10-12; 8:6,7: „Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron şi-a ridicat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat nişte înţelepţi şi nişte vrăjitori şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor. Toţi şi-au aruncat toiegele, şi acestea s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. Aaron şi-a întins mîna peste apele Egiptului şi au ieşit broaşte şi au acoperit ţara Egiptului. Dar şi vrăjitorii au făcut la fel prin vrăjitoriile lor: au scos şi ei broaşte peste toată tara Egiptului.”

– Deuteronom 13:1-3: „Dacă se va ridica în mijlocul tău un proroc sau un visător de vise care îţi va vesti un semn sau o minune, şi dacă se va împlini semnul sau minunea aceea despre care ţi-a vorbit el zicînd: „Haidem după alţi dumnezei – dumnezei pe care tu nu-i cunoşti – şi să le slujim!”, să n-asculţi cuvintele acelui proroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul tău, te pune la încercare…”.

– Matei 7:22,23: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

– Matei 24:24: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”

– Faptele Apostolilor 8:9-11: „În cetatea Samaria era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. Toţi, de la mic pînă la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Aceasta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.”

– 2 Tesaloniceni 2:9,10, vorbind despre „cel Nelegiuit” afirmă: „Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sînt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărată ca să fie mîntuiţi.”

Minunile, ca dovadă a existenţei lui Dumnezeu, sînt cerute numai de cei necredincioşi, dar subliniem din nou: suprema şi cea mai convingătoare minune este învierea Domnului Isus Hristos.

– Matei 12:38: „Atunci, unii dintre cărturari şi dintre farisei au luat cuvîntul şi I-au zis: Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine”.

– Matei 16:1: „Fariseii şi saducheii s-au apropiat de Isus şi ca să-L ispitească, I-au cerut să le arate un semn din cer”.

– Luca 11:29: „Pe cînd noroadele se strîngeau cu grămada, Isus a început să spună: „Neamul acesta este un neam viclean, el cere un semn…”.

– Luca 23:8: „Irod, cînd L-a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să-L vadă din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să-L vadă făcînd vreo minune.”

Şamanii animişti, cu toată bezna superstiţiilor lor, sînt mai sinceri cînd atribuie spiritelor rele toate minunile pe care le fac. La fel şi „sfinţii” hinduşi recunosc că toată puterea lor le vine exclusiv de la spirite, ei neavînd alte abilităţi speciale în afară de aceea de a se concentra. Numai recent, sub influenţa parapsihologiei, tot mai mulţi oameni au început să-şi considere puterile supranaturale ca fiind „latente şi naturale”. „Devreme ce sînt naturale, zic ei, aceste puteri nu sînt demonice”. Mai mult: se susţine că nici minunile biblice nu sînt supranaturale şi că, prin urmare, nici Isus nu este supranatural şi de aceea nici unic; natura şi legea impersonală ar fi suprema realitate, pe care numai religia a imaginat-o ca Dumnezeu.

Pe linia acestui raţionament, se confundă natura cu Dumnezeu, creaţia cu Creatorul, negîndu-se însăşi validitatea creaţiei ca acţiune divină, substituindu-i-se noţiunea abstractă ateistă, numită „Natură”, cu „N” majuscul, totuşi conferindu-i-se unele dintre atributele divinităţii, cum ar fi omniprezenţa, eternitatea etc.

Nu există însă nici o evidenţă a vreunei energii extrafizice care să rezide în om şi nu există, de asemenea, nici o bază scripturală care să susţină opinia că omul şi cosmosul ar fi uniţi printr-o energie impersonală.

Problema legată de aceste concepte diferite de energie, constă în posibilitatea reală a unei denaturări demonice. S-ar putea ca însăşi lucrurile pe care Dumnezeu vrea să ni le descopere spre binele nostru, să le fie revelate ocultiştilor de către demoni. Nu este imposibil prin urmare, ca Satan, cunoscînd exact distribuţia energiei către organele corpului – de altminteri vitală – să o descopere ocultiştilor. Or, în cazul în care este acceptată ca venind „de la sine”, adică de la Natură, înseamnă că va detrona concepţia biblică în favoarea celei oculte. Şi, odată admisă, concepţia ocultă va determina un anume mod de viaţă, cu rezultate negative care pot fi văzute şi verificate.

Consecinţa în acest caz va fi inevitabil, ruina. Căci după cum un pom rău nu poate da fructe bune (Matei 7:18), nici viaţa bazată pe asemenea învăţături nu a dat, nu dă şi nici nu va da rezultate bune.

Prezentăm în continuare în mod succint, o paralelă între ceea ce ar vrea să pară şi ceea ce este – sau nu este – în mod real parapsihologia:

 

Pretenţiile parapsihologiei
Adevărata stare a lucrurilor
Parapsihologia susţine că se ocupă cu un nou cîmp de studiu ştiinţific, avînd ca obiect comunicarea telepatică şi alte fenomene psihice paranormale. De fapt, parapsihologia nu este o ştiinţă adevărată, deşi ea poate folosi metode ştiinţifice. Ea este doar o încercare de clasificare şi cuantificare a puterilor şi abilităţilor oculte, care au existat de-a lungul istoriei. Din această cauză, parapsihologia experimentală a eşuat în cea mai mare măsură încercînd să facă din fenomenul psi un cîmp de studiu ştiinţific. Ocultismul va rămîne întotdeauna în afara adevăratului domeniu ştiinţific.
Psi, sau abilităţile psihice, sînt capacităţi înnăscute şi naturale ce pot fi dezvoltate în mod individual de către toţi oamenii, printr-o instruire adecvată. Abilităţile psi nu sînt naturale, fiind iniţiate şi susţinute de surse din afara omului.
Deşi studiul parapsihologiei poate fi periculos, dacă avem grijă, înţelepciune şi discernămînt – afirmă parapsihologii – putem studia cu eficienţă şi fără pericole fenomenele din acest domeniu. Toate studiile parapsihologice sînt deosebit de periculoase şi trebuie evitate în întregime. Discernămîntul uman în această arie este insuficient pentru a face faţă complexităţilor implicate în acest domeniu.
Atît cercetarea parapsihologică cît şi aplicaţiile acesteia pot aduce omului o largă varietate de beneficii. Nici un beneficiu nu va rezulta din practicile asociate cu această arie de cercetări, ci mai degrabă mult rău se va abate asupra acelora care sînt implicaţi. Implicînd din ce în ce mai mult societatea în ocultism, civilizaţia se va deteriora spre primitivism şi superstiţie cu consecinţe serioase în fiecare domeniu inclusiv în cel spiritual, moral şi economic.
Biblia conţine sute de evenimente parapsihologice, textele ei susţinînd parapsihologia. (Aşa-zişii parapsihologi creştini sînt în mod special încîntaţi de această opinie.) Într-adevăr, Biblia conţine sute de evenimente supranaturale, însă ea se opune fenomenelor parapsihologice, Biblia îl prezintă pe om ca pe o fiinţă lipsită de puteri supranaturale, arătînd că adevăratele evenimente supranaturale izvorăsc din cele două surse: fie din Dumnezeu, fie din Satan.
Parapsihologia promovează cauza adevăratei ştiinţe. Parapsihologia distruge de fapt ştiinţa adevărată.
Din punctul de vedere al parapsihologiei aşa-zise „creştine”, creştinii trebuie să fie deschişi pentru a ajuta la promovarea acestui nou domeniu, spre noi orizonturi. Darurile Duhului Sfînt nu sînt altele decît aceste abilităţi psihice. Creştinii sînt avertizaţi să se ferească în totalitate de ocultism. Darurile Duhului Sfînt sînt în opoziţie cu aceste abilităţi psihice. Ele pornesc dintr-o sursă diferită şi produc reacţii cu totul diferite.

 


Note:
(29) „El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr. pentru că în el nu este adevăr. Ori de cîte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Evanghelia după Ioan 8:44).
(30) Matei 12.13,14: „Isus a zis omului aceluia: „Întinde-fi mîna!” El a întins-o, şi mîna s-a făcut sănătoasă…. Fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit cum să-L omoare pe Isus.”
(31) Evanghelia după Matei 12:28: „…Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu…”.

 

 

III. Reincarnare – da sau nu?


Vom analiza acum două concepte care suscită un deosebit interes şi care par să cîştige o tot mai largă acceptare în gîndirea oamenilor străini de adevărul Evangheliei:

1) reincarnarea şi
2) existenţa vieţii după moarte.

Reincarnarea sau, ştiinţific spus, „metempsihoză” este definită ca fiind întruparea sufletului după moartea individului, o transmigrare în una sau mai multe vieţi succesive, supusă unui progres logic al purificării şi avînd un curs progresiv care vizează perfecţionarea şi în final, contopirea sufletului cu realitatea ultimă – anihilarea.

Metempsihoza, ca doctrină, a apărut din cele mai vechi timpuri, fiind o componentă a religiilor hinduse. Odată cu răspîndirea gîndirii şi filozofiei orientale, dogma reincarnării a cîştigat teren în America, în Australia şi chiar în Europa dovedindu-se, alături de teoria evoluţionistă, potrivnică autorităţii biblice şi, implicit, cauza rătăcirii multor adepţi ai acestei erezii. Crezul omului în reincarnarea sa exclude ideea necesităţii mîntuirii şi, deci, a unui Mîntuitor. Odată ce omului i se sugerează şansa unei reabilitări prin efort propriu, pe parcursul unei alte vieţi, înseamnă că devin absurde însăşi noţiunile de mîntuire şi de judecată; de una nu are nevoie, de cealaltă nu se teme. Este vădit, prin urmare, scopul diversionist a lui Satan care încearcă, în mod subtil, să-i abată pe oameni de la adevărata cale.

Aduce Biblia dovezi în legătură cu reincarnarea? Categoric nu, deşi mulţi oameni înşelaţi de Satan, cred că da. Oricum, doctrina biblică a mîntuirii şi doctrina reincarnării sînt diametral opuse.

Principiile de bază ale doctrinei reincarnării constau esenţialmente în următoarele:

1) posibilitatea omului de a trăi succesiv mai multe vieţi – chiar mii – pentru:
a) răscumpărarea relelor înfăptuite în viaţa sau în vieţile anterioare
b) atingerea unui grad cît mai înalt de perfecţiune;
2) negarea necesităţii unui Mîntuitor şi implicit a mîntuirii; în consecinţă, omul este capabil să ajungă prin efort propriu la cea mai înaltă treaptă de desăvîrşire, pentru aceasta omul îşi este sieşi judecător;
3) infirmarea existenţei lui Dumnezeu; realitatea supremă o reprezintă legea karma (32) impersonală.

Există oare posibilitatea vreunei autoperfecţionări prin trăirea mai multor vieţi?

Doctrina reincarnării răspîndeşte ideea că omul îşi plăteşte păcatele din viaţa anterioară în următoarea sau în următoarele vieţi, conform legii karma, răscumpărare prin care se şi autoperfecţionează. Acest proces al autoperfecţionării este mai lent sau mai alert, în funcţie de gravitatea relelor săvîrşite precum şi de capacitatea individului de a se purifica, ajungînd în final la „perfecţiune” sau la „eliberare”.

Biblia, dimpotrivă, afirmă cu claritate că avem parte doar de o singură viaţă pentru a obţine mîntuirea: „…oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” (Evrei 9:27).

Fiind nişte creaturi căzute, sîntem incapabili de a fi suficient de buni pentru a ne autoperfecţiona, pentru a ajunge la standardul de sfinţenie cerut de Dumnezeu – care este perfecţiunea absolută – iar Dumnezeu nu poate accepta mai puţin. Acesta a fost de fapt şi scopul întrupării unice a lui Isus Hristos: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16), adică ispăşirea păcatului omenesc şi dobîndirea, prin credinţă, a statutului de copii ai lui Dumnezeu, apţi pentru viaţa veşnică. Isus Hristos a murit în locul nostru şi a luat asupra Sa pedeapsa pentru păcatele noastre pentru ca, prin El, noi să putem sta neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu: „…pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice” (Tit 3:7); „şi (oamenii) sînt socotiţi neprihăniţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.24).

Biblia, deci, afirmă că autoperfecţionarea sau mîntuirea bazată pe efortul uman este un drum fără speranţă, care nu va duce niciodată la Dumnezeu (33).

Deoarece Isus a dobîndit mîntuirea deplină pentru noi, nu mai este nevoie să ne autoperfecţionăm prin mai multe vieţi, pentru a ajunge la mîntuire (34). Plata pentru păcatele noastre a fost deja săvîrşită, iar Duhul Sfînt ne ajută în neputinţele noastre (35). Rămîne, doar, ca noi să acceptăm benevol planul şi ajutorul lui Dumnezeu. Totul este har; atît de puţin atîrnă de noi şi totuşi, acest minim, voinţa de a veni la El, este strict necesar.

Dacă era posibil ca omul să se mîntuiască singur, atunci Dumnezeu a greşit judecîndu-L pe Isus pe cruce în locul nostru.

Observăm deci că doctrina reincarnării este o diversiune subtilă a lui Satan, menită să-i abată pe oameni de la adevărata cale. Dacă cineva crede în reincarnare, înseamnă că a-L socoti pe Isus ca mîntuitor personal este un lucru lipsit de sens. Odată ce oamenii cred în reincarnare, ei nu se mai tem de judecată.

Adepţii aşa-zişi „creştini” ai dogmei reincarnării, eludează adevărurile biblice sau le interpretează anapoda. Este cel puţin curioasă, dacă nu absurdă, încercarea de justificare şi de demonstrare a teoriei reincarnării, utilizîndu-se textul din cartea a doua a Împăraţilor, capitolul 2, versetul 11, unde se relatează înălţarea la cer a lui Ilie, tocmai omul care nu a trecut prin procesul obişnuit al morţii (36). Acestui text îi este asociat cel din Matei 11:14 (37) unde Domnul Isus se referă la Ioan Botezătorul. Oricum, în Luca 1:17 se explică faptul că Ioan Botezătorul trebuia să meargă înaintea Domnului „În duhul şi puterea lui Ilie”, ceea ce e cu totul diferit de a fi el însuşi Ilie. De asemenea, în textul din Matei 17:3, pe muntele transfigurării cei trei ucenici îl văd pe Ilie, ca Ilie prorocul şi nu ca pe Ioan Botezătorul. Dacă Ioan ar fi fost Ilie, nu s-ar fi putut coborî pe muntele schimbării la faţă a Domnului Isus. El nu ar mai fi existat cu personalitatea şi înfăţişarea-i proprie. De altfel, în Ioan 1:21 (38), Ioan Botezătorul a spus răspicat că el nu este Ilie.

În Luca 23.43, Isus I-a spus tîlharului de pe cruce, un om care, conform doctrinei reincarnării, ar fi trebuit să se reincarneze într-o persoană avînd o viaţă şi mai urîtă pentru a plăti răul făcut şi care să mai treacă prin multe reincarnări pentru a se autoperfecţiona: „Astăzi vei fi cu Mine în Paradis!”, iar în Faptele Apostolilor 7:59 Ştefan a văzut cerul deschis şi I s-a adresat lui Isus spunînd: „Doamne Isuse, primeşte-Mi duhul!”

De fapt, învierea lui Hristos neagă reincarnarea. Dumnezeu afirmă că plata păcatului este moartea – moartea fizică şi cea spirituală – aceasta din urmă însemnînd separarea de Dumnezeu. Oamenii mor deoarece păcătuiesc, păcatul intrînd în rasa umană începînd de la Adam. Faptul că Isus Hristos a înviat (şi acesta este un fapt istoric confirmat), dovedeşte că plata pentru păcat a fost achitată; altfel, El ar fi fost încă mort (39). Notaţi de asemenea că Isus nu va muri niciodată (40). Isus a murit pentru că a luat asupra Lui păcatele noastre, ale tuturor, iar pedeapsa pentru păcat este moartea (41).

Iată aşadar că, prin mesajul ei, doctrina reincarnării este o deviere iniţiată de Satan, ea fiind opusă mesajului biblic, adică Adevărului.

Cu toate acestea, adepţii metempsihozei cred în ceea ce li se par a fi experienţe autentice de reincarnare, deşi textul ocult „Oahspe” susţine că asemenea experienţe sînt implantate în mintea oamenilor de către spiritele rele, pentru a se distra pe seama oamenilor. Aceasta dă o explicaţie plauzibilă experienţelor trăirii unor vieţi anterioare care, experimentatorilor, li se par întru totul reale.

Îngerilor căzuţi, care sînt în preajma omului de multă vreme le este uşur să selecteze o experienţă sau mai multe, din trecutul unei persoane decedate şi să o implanteze în subconştientul unui ins în viaţă. Acestea includ fenomene considerate de unii drept mărturii în favoarea reincarnării, ca de pildă, recunoaşterea unor locuri unde persoana respectivă nu a fost niciodată, identificarea unor fiinţe, necunoscute de altfel, cu fostul soţ, cu fosta soţie ori cu copiii dintr-o viaţă anterioară nu de mult curmată şi care aduc o serie de detalii referitoare la acea viaţă.

Alte „mărturii” similare, pretinse ca dovezi ale reincarnării sînt semnele din naştere ale nou-născuţilor, identice ori asemănătoare cu acelea ale unei persoane de curînd decedate, al cărei spirit se presupune a fi intrat în copii la naşterea acestora. Dar fetusul poate fi marcat încă din viata prenatală, mai degrabă ca o consecinţă a practicilor oculte ale părinţilor, decît ca atestare a unei alte vieţi anterioare.

Astfel de fenomene, deşi rar întîlnite sînt considerate ca dovezi de netăgăduit în sprijinul doctrinii reincarnării, cu toate că teoria aceasta prezintă numeroase lacune, multe dintre ele recunoscute chiar de către adepţii metempsihozei.

Ce concluzii se desprind din cele de mai sus?

În primul rînd, nu există nici o evidenţă care să demonstreze că aceste transmutaţii operează asupra întregii istorii a omului; în caz contrar, lucrurile ar trebui să se îmbunătăţească în lume, dar realitatea este cu totul alta.

Să luăm, de exemplu, India, ţara în care doctrina reincarnării este cel mai mult răspîndită. Conform legii karma, este contraindicat să alini suferinţele oamenilor, deoarece ei trebuie să „plătească”, să-şi „răscumpere” greşelile dintr-o viaţă anterioară. De aici decurge acceptarea fatalistă a suferinţei şi ca ideologie, atitudinea pasivă faţă de toate relele sociale.

Reincarnarea şi ocultismul au fost dintotdeauna asociate; astfel, aproape toate cercurile şi şcolile oculte propagă doctrina reincarnării şi încurajează toate practicile care ţin de ea.

Aceste experienţe aparţin domeniului luptei spirituale (42) şi reprezintă o stratagemă satanică menită să menţină în cugetul oamenilor credinţa falsă că nu ar exista o judecată decisivă (43), ci doar o progresie într-o viaţă ulterioară, despre care se presupune că ar fi mai bună şi că deci, omul nu ar avea trebuinţă de Isus Hristos ca Mîntuitor personal.

În al doilea rînd, sînt notabile şi implicaţiile morale ale doctrinei reincarnării, cu suita lor de urmări funeste. Iată doar cîteva dintre ele.

Atît literatura ocultă, cît şi comunicările spiritiste justifică avortul sub pretextul că fetusul devine „viu” abia după ce spiritul intră în el, fenomenul acesta avînd loc la naştere.

Adeseori oamenii sînt sfătuiţi şi chiar încurajaţi în comiterea adulterului sau în recurgere la divorţ, invocîndu-se falsul motiv că persoana respectivă nu şi-ar fi găsit partenerul spiritual potrivit. Astfel de idei sînt răspîndite de aşa-zise-le „spirite îndrumătoare”, despre care se pretinde că se reincarnează, sau de către „terapeuticii psihici”. Asemenea învăţături subminează făţiş unitatea familiei.

Acesta doctrină justifică, deasemenea, imoralitatea sexuală, facilitînd înclinaţiile spre homosexualitate sau bisexualitate. Potrivit acestei teorii, rolurile de bărbaţi sau de femei sînt tranzitorii, fiecare ins fiind, în mod virtual, o fiinţă de sexe opuse în vieţile anterioare. Bărbaţilor li se sugerează că sînt purtătorii unui spirit feminin, care a ales să locuiască într-un trup de bărbat şi vice-versa. În felul acesta, relaţiile sexuale normale sînt suprimate în favoarea pervertirii sexuale. În aceasta se găseşte şi explicaţia faptului că există atît de mulţi „guru” (călăuzitori în ocultism) bisexuaţi.

Pentru a evidenţia absurdul doctrinei reincarnării, să ne imaginăm cum ar fi formulat crezul acesteia, în antiteză cu enunţurile biblice:

 

„Căci pentru mine a trăi înseamnă… răscumpărarea greşelilor vieţii anterioare, şi a muri înseamnă şansa unei reincarnări ciclice.”  Filipeni 1.21: „căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig.”
„Este o favoare să plec din această viaţă şi să revin în alta, mai bună”. Filipeni 1.23: „Aş dori să plec din această viaţă şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.”
„A fi departe de trup înseamnă şansa unei reincarnări…” 2 Corinteni 5.1: „Ştim… că dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer….” ( = a fi acasă cu Dumnezeu).
„Omului îi este dat să trăiască mai multe vieţi după care vine o… nouă reincarnare.” Evrei 9.27: „…oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”
„Legea karma diriguieşte faptele omului; acesta nu trebuie decît să accepte legitatea doctrinară.”  Tit 3.5: „El ne-a mîntuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt…”.
„Ţinta omului este… perfecţionarea continuă prin acţiunea legii karma care operează de-a lungul mai multor vieţi, pînă la perfecţiunea finală.” Evrei 10:14: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.”
„Omul este propriul său judecător.” Faptele Apostolilor 17:31: „(Dumnezeu) a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate…” 2 Corinteni 5:10: „Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată”.
„Nu există altă răscumpărare decît prin „cunoaşterea”, experimentarea – nota noastră – sinelui interior nemuritor şi prin identificarea cu el în „Nirvana” (44) Efeseni 1:7: „În El (Isus) avem răscumpărarea, prin sîngele Lui iertarea păcatelor

 

Există viaţă după moarte?

Fenomenul morţii este un subiect la modă astăzi; dovadă multitudinea articolelor şi cărţilor publicate, precum şi numeroasele seminarii organizate pe această temă. Asistăm la o mişcare sociologică mereu crescîndă, menită să prezinte moartea într-un sens pozitiv, blînd şi de aceea nebiblic.

Acest mod de prezentare a morţii este urmarea creşterii influenţei ocultismului, care tinde să valideze „ştiinţific” opinia că pentru fiecare om moartea este un ţel bun, de dorit.

Este necesar să se facă, de la bun început, o netă distincţie între moartea clinică, aparentă şi moartea biologică. (45) Astfel, în vreme ce moartea biologică intervine după ce viaţa a încetat să fie în organele vitale, în toate celulele organismului, moartea aparentă are, la prima vedere, aspectul de deces, fiind potenţial sau spontan, reversibilă.
Cercetări deosebite în domeniul morţii clinice au fost făcute de către mai mulţi savanţi cum sînt doctorii: Elizabeth Kubler-Ross, Karl Osis şi Raymond Moody, care au publicat deja un număr impresionant de lucrări, ce au devenit extrem de populare. Amintim doar binecunoscutele lucrări ale lui R. Moody „Life after Life” (Viaţă după viaţă) şi „Reflexions on Life after Life” (Reflecţii despre viaţă după viaţă).

Fenomenul „morţii clinice”

Unele persoane, readuse la viaţă după ce fuseseră declarate decedate, au relatat că au fost conştiente de tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul întregii perioade în care au fost considerate „moarte”. Asemenea fenomene au loc în rîndurile oamenilor cu apartenenţe diferite din punct de vedere al concepţiilor şi credinţelor, de la atei şi pînă la hinduşi, cuprinzînd o arie geografică considerabilă.

În cartea sa „Life after Life” dr. R. Moody relatează cincizeci de asemenea cazuri care, deşi diferă mult, au în esenţă cîteva elemente comune cum ar fi: detaşarea de corp şi comunicările neverbale cu diferite spirite (rude şi prieteni morţi) sau cu o „fiinţă de lumină”. Această fiinţă este extrem de primitoare şi de iubitoare, îndemnînd persoana „moartă” să încerce o reevaluare a propriei vieţi, prezentîndu-i o panoramă instantanee a evenimentelor majore trăite. La un moment dat, cel în cauză se găseşte în faţa unei bariere sau a unui prag peste care nu i se permite să treacă. I se spune că trebuie să se întoarcă deoarece nu a sosit încă vremea să moară cu adevărat. Dar pacea şi liniştea, pe care le experimentează în această stare sînt atît de îmbietoare încît nu mai simte nici un imbold de întoarcere. Cu toate acestea, potrivit deciziei de mai sus, se pomeneşte dintr-o dată în trupul lui, readus la viaţă.

Există însă cîteva probleme care necesită clarificări de natură să excludă orice interpretare eronată, în primul rînd, aceste persoane nu au experimentat adevărata moarte biologică, adică încetarea ireversibilă a funcţiilor vitale, ele fiind – toate – readuse la viaţă. Dar Noul Testament ne spune că judecata nu are loc decît după moartea reală (Evrei 9:27: „…oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.”). Moartea clinică este identificată prin absenţa funcţiilor vitale. Dar dacă aparatura medicală nu poate detecta unele semne ale vieţii, aceasta nu înseamnă neapărat că ea nu mai există.

O atenţie deosebită trebuie acordată impactului personal al acestor experienţe. Aproape fără excepţie, ele alungă teama de moarte, creînd o opinie falsă privind continuitatea existenţei după deces, în sensul că „primirea” care i se face persoanei în cauză este plină de căldură, de înţelegere şi de afecţiune, indiferent de faptul că decedatul a dus o viaţă plină de păcate. Scriptura, pe de altă parte, este foarte clară în afirmaţia că doar cel ce crede în Isus Hristos, primindu-L ca Mîntuitor personal, nu trebuie să se teamă de moarte (46). Pentru ceilalţi, moartea aduce judecata şi separarea de Dumnezeu, Izvorul a tot ce este bun (47). De fapt, teama de moarte şi convingerea că există o judecată iminentă (48) îl fac pe om să ia în considerare mesajul biblic, primindu-L pe Hristos.

Ceea ce urmăresc aceste „experienţe ulterioare morţii” este să le dea necredincioşilor o falsă asigurare că în viaţa lor totul este în ordine, că aşa este natural şi că, prin urmare, nu au nici o nevoie de pocăinţă, adică de o schimbare a atitudinii lor faţă de Hristos şi, deci, nici a vieţii pe care o trăiesc. Dacă starea de după moarte este atît de minunată şi de vreme ce nu există nimic care să-ţi inspire teama, atunci la ce bun o schimbare?

Este evident că aceste experienţe se opun adevărului biblic referitor la moarte.

Pe de altă parte, trebuie arătat că nu toate persoanele au asemenea experienţe. Multe nu le au deloc, iar altora nu le sînt plăcute, ci de-a dreptul oribile. Oricum, există suficiente evidenţe pentru a le demasca drept amăgiri intenţionate, şi iată de ce.

În primul rînd, experienţa în sine este înşelătoare. Dumnezeu spune că moartea este un duşman şi nu un prieten (49).

Moartea fizică este rezultatul judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului. Pentru cei necredincioşi ea implică moartea spirituală, adică separarea de Dumnezeu; nici vorbă de pace şi de bucurie pe un alt tărîm al existenţei.

În al doilea rînd, ceea ce pretind unii că le apare sub chipul unei „fiinţe de lumină” nu este nici Isus Hristos, nici un înger sfînt ci, poate, mai degrabă, însuşi Lucifer sau un alt mesager de al lui, deoarece nu le adresează nici un îndemn la pocăinţă.

Apoi, în al treilea rînd, prietenii sau rudele, aşa-zis moarte, pe care le întîlnesc nu pot fi cei trecuţi din viaţă, deoarece Scriptura ne adevereşte că sufletele celor nemîntuiţi îşi continuă existenţa în agonie, în locul de pedeapsă (50) iar mîntuiţii sînt cu Hristos (51).

În al patrulea rînd, există în aceste „trăiri după moarte” un paralelism clar cu fenomenele oculte. Mii de medii exprimă aceleaşi păreri despre moarte, provenite din experienţele proprii de depersonalizare şi de comunicări cu spiritele.

Creştinii adevăraţi sînt conştienţi că aceste spirite – „morţii”, care sînt contactaţi în şedinţele de spiritism – sînt de fapt demoni, care-şi însuşesc înfăţişarea psihică a decedatului evocat, pentru a-i înşela pe oameni cu privire la ceea ce va fi după moarte.

Un alt aspect important al problemei în cauză este acela că persoanele care se preocupă cu cercetarea unor asemenea experienţe, nu rareori, sfîrşesc prin a fi direct implicate în ocultism. Robert Monroe, Dr. Kubler Ross şi Dr. Raymond Moody sînt şi ei implicaţi şi mărturisesc că au spirite îndrumătoare. Este clar, prin urmare, că imixtiunea demonilor în această experienţă este o certitudine şi că Satan este direct interesat în confirmarea „ştiinţifică” a unei false opinii asupra morţii.

Convingerea noastră este că nici un credincios nu trebuie să se lase amăgit de asemenea experienţe spirituale, care sînt contrare Bibliei şi strică Cuvîntul lui Dumnezeu, şi nici nu trebuie să permită nici unei experienţe, de orice fel ar fi ea, să răspîndească învăţături teologice adiţionale, asupra unor subiecte pe care Biblia nu le revelează.

Deoarece încă prea mulţi oameni acordă credit feluritelor experienţe aşa-zise creştine, inclusiv acelora care demonstrează efectiv existenţa spiritului după moarte şi receptivitatea acestuia la evocările celor vii, ori contactarea celor „morţi”, considerăm necesar a-i avertiza să le respingă în întregime, ele fiind false şi extrem de dăunătoare. Nu este deloc surprinzător că parapsihologia, ocultismul pretins „ştiinţific” le susţine cu atîta ardoare.

Sînt multe persoane care au primit cu un deosebit entuziasm aceste „dovezi” ale existenţei sufletului după moarte. Să nu uităm însă că astfel de cercetări ale morţii clinice îi îndepărtează pe oameni de credinţa privind mîntuirea, judecata, susţinînd încrederea în Cuvîntul Evangheliei pe baze aşa-zis „ştiinţifice”.

Trebuie să fim foarte circumspecţi în legătură cu asemenea cercetări, chiar dacă se sprijină pe unele argumente creştine, întrucît vor conduce la interpretări oculte ale evenimentelor biblice, anulîndu-le semnificaţia reală.

De asemenea, cărţile zise „creştine” care analizează aceste fenomene trebuiesc privite cu o deosebită grijă, dacă nu chiar cu suspiciune, cînd experienţele relatate, puse chiar pe seama unor creştini, sînt folosite ca argumente forte pentru a aduce noi date referitoare la existenţa după moarte. Acolo unde însăşi Scriptura tace, trebuie să tăcem şi noi, închizînd bariera în faţa oricărei învăţături străine.

Apostolul Pavel a avut o experienţă deosebită – poate extra-corporală – pe care nici el însuşi nu şi-a putut-o explica. Dar ceea ce subliniază cu fermitate este faptul că nu i s-a permis să relateze detaliile experienţei sale (52). Această experienţă se deosebeşte net de cele actuale.

Un alt efect al acestor experienţe constă în posibilitatea dezvoltării necromanţiei, sub masca cercetării „ştiinţifice” asupra morţii. Deoarece implică contactul cu morţii, asemenea experienţe pot fi folosite în sprijinul promovării unei baze pretins ştiinţifice, pentru studierea mediumismului.

Dacă cei care decedează experimentează contactarea altor morţi, cum poate fi oare promovată „obiectivitatea ştiinţifică”, dacă oamenii refuză studierea contactului pe viu cu cei morţi, prin intermediul mediumisticii?

Ne îndeplinim o îndatorire sfîntă atrăgînd atenţia asupra faptului că Dumnezeu nu îngăduie astfel de experienţe şi că Biblia le condamnă în mod sever (53). Însăşi publicarea relatărilor referitoare la astfel de experienţe nu poate decît să conducă spre o mai largă acceptare a iminentului pact cu invizibilul infernal (54), mai ales că îi amăgeşte pe oameni cu ceea ce le şi place să audă: „Vei trăi veşnic; nu există consecinţe negative, indiferent de felul în care îţi trăieşti viaţa!”

Chiar cu riscul de a deveni incomozi, în calitate de creştini, avem obligaţia morală să le prezentăm oamenilor adevărurile biblice ale Dumnezeului dragostei şi al iubirii pentru cei ce cred în El şi deopotrivă, judecata Sa aspră – dar dreaptă – împotriva celor ce nu vor să creadă.

 


Note:
(32) Karma (în sanscrită = „faptă”, „acţiune”, „răsplată”), componentă principală a filozofiei indiene, recunoscută în şcolile vedice, în budism, în iudaism, în brahmanism ca şi în hinduism, conform căreia soarta omului, în prezentul şi în viitorul lui îndepărtat, este determinată automat de faptele sale din diferite ipostaze ale existenţei. Se consideră chiar că legea karma predetermină însăşi faptele individului (Dicţionar de filozofie, pagina 389, Editura politică, Bucureşti 1978).
(33) Galateni 1.8: „Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o altă Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o să fie anatema!”
Galateni 3.24: „Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.”
Tit 3.5: „El (Dumnezeu) ne-a mîntuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfînt.'”
(34) Evrei 10.14: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.”
(35) Romani 8:26: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunile noastre…”.
(36) 2 Împăraţi 2:11: „Pe cînd mergeau ei (Ilie şi Elisei -nota noastră) vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vîrtej de vînt.”
(37) Matei 11:14: „Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie care trebuia să vină.”
(38) Ioan 1:21: „Şi ei (iudeii – nota noastră) l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” şi el a zis: „Nu sînt!” -”Eşti prorocul?” şi el a răspuns: „Nu!”
(39) Romani 4.25: „(Hristos, Domnul nostru) a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi.”
(40) Romani 6.9: „…Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui.”
(41) Romani 6.23: „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos, Domnul nostru.”
(42) Efeseni 6:12: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sînt în locurile cereşti.”
(43) Faptele Apostolilor 17:31: „(Dumnezeu) a rînduit o zi, în care va judeca omul după dreptate, prin Omul pe care L-a rînduit pentru aceasta…”
(44) „Nirvana” – termenul provine din verbul „nirva” – a se stinge, aşa cum se stinge focul care nu este întreţinut. Viaţa prezentă este o suită continuă de procese, de distrugeri şi de naşteri, asemenea unei flăcări care arde, care nu mai este ceea ce a fost şi care încă nu a devenit altceva, înţeleasă astfel, Nirvana este un fel de moarte, dar o moarte care vrea să însemne totodată naşterea a ceea ce nu fusese încă înainte. (Ernest Stere, „Din istoria doctrinelor morale”, volumul I, pagina 30, nota 21, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1975).
(45) Paul Popescu-Neveanu, în „Dicţionar de psihologie”, pagina 456, Editura „Albatros”, Bucureşti 1978.
(46) 1 Corinteni 15:54-57: „Cînd trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvîntul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”… Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.”
(47) Evrei 9:27: „…oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceasta vine judecata…”.
Matei 25.41,46: „Apoi le va zice celor de la stînga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui.”… Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”
(48) Ioan 16:8:,, Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” Evrei 2:2,3: „Căci dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-au primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mîntuire atît de mare…?”
Evrei 2.14,15: „Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi, a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.”
(49) Ezechiel 33:11: „Pe viata Mea, zice Domnul, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască…”
1 Corinteni 15.26: „Vrăjmaşul cel din urmă. care va fi nimicit, va fi moartea.”
(50) Luca 16.23,24: „Pe cînd era el (bogatul – nota noastră) în Locuinţa morţilor, şi-a ridicat ochii în sus, l-a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sînul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite-l pe Lazăr să-şi moaie vîrful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta.”
2 Petru 2.9: „…Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să-i păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.”
(51) 2 Corinteni 5.8: „Da, sîntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.”
Filipeni 1.23: „…as dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.”
(52) 2 Corinteni 1:2-4: „Cunosc un om în Hristos, care acum patrusprezece ani, a fost răpit pînă la al treilea cer (dacă a fost răpit în trup – nu ştiu; dacă a fost fără trup – nu ştiu: Dumnezeu ştie). Şi ştiu că omul acesta… a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit nici unui om să le rostească.”
(53) Deuteronom 18:10-12: „Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descîntător; nimeni care să-i întrebe pe cei care cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să-i întrebe pe morţi.” Levitic 19:26 b, 31: „Să nu ghiciţi după vîrcolaci, nici după nori…. Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei.”
(54) Isaia 28:15,16: „Pentru că ziceţi: „Noi am făcut un legămînt cu moartea, am făcut o învoială cu Locuinţa morţilor: cînd va veni urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge, deoarece avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna”, de aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatra din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi să fugă!”

 

 

IV. Au vizitat oare extratereştrii pămîntul în timpuri străvechi?

 


Dînd dovada unui discernămînt deosebit, Erich von Däniken a intuit dorinţa multor oameni de a găsi o explicaţie „de dincolo” pentru o serie de fenomene şi realităţi inexplicabile. Pentru aceasta i-a fost utilă şi abilitatea publicitară remarcabilă, cărţile lui fiind editate şi vîndute într-un tiraj de peste 30 de milioane de exemplare.

Succesul publicistic repurtat şi influenţa imensă exercitată asupra unei largi mase de cititori, s-au datorat mai ales faptului că autorul a explicat aceste fenomene şi curiozităţi evidente, prin prisma intervenţiei unor vizitatori extratereştri.

Receptivitatea cititorilor lui Däniken faţă de explicaţiile superficiale prezentate, îşi găseşte explicaţia şi în faptul că omul a fost creat cu dorinţa cunoaşterii a ceea ce este deasupra sau în afara lui – un Dumnezeu, sau dumnezei exercitînd o putere mai mare decît cea umană.

Celor care îl resping pe Dumnezeu, Erich von Däniken le oferă o plauzibilă, dar total neconvingătoare alternativă. Aceasta însă, nici măcar nu este originală. O înclinaţie similară poate fi găsită în Vechiul Testament, în întoarcerea israeliţilor spre Baal, atunci cînd nu au mai vrut să accepte standardul vieţii de sfinţenie cerut de Iehova. Baal, care se traduce prin „domn”, era zeul cerurilor, stăpînul fulgerului şi al tunetului. Paralelismul este evident.

Cari Sagan, profesor de astronomie şi director al Laboratorului de studii planetare, de la Universitatea Cornell (S.U.A.), a avut dreptate cînd a scris în prefaţa cărţii „Dumnezeul din spaţiul revelat” că – cităm: „Popularitatea lui Erich von Däniken trebuie, cred, să aibă origini teologice”.

De fapt, atacul real a lui Däniken nu este numai împotriva arheologiei, astronomiei şi erudiţiei; atacul real şi subtil este împotriva Bibliei, a Dumnezeului revelat de Biblie, împotriva lui Isus Hristos şi a speranţei oferite de Evanghelie.

Deşi cărţile lui Däniken abundă în erori şi inepţii, totuşi sînt acceptate de milioane de oameni. Aceasta, pentru că omul simte nevoia înţelegerii anumitor fenomene şi, neacceptînd Cuvîntul lui Dumnezeu, îşi umple vidul cu altceva.

Acelaşi Cari Sagan, citat mai sus, spunea despre cartea lui Däniken, intitulată „Carele dumnezeilor”, că este absolut îngrozitoare.

Sîntem întru totul de acord cu el şi de aceea oferim, spre exemplificare, doar cîteva din aberaţiile lui Däniken.

Vom examina cîteva supoziţii legate de posibilitatea intervenţiei unor fiinţe extraterestre în civilizaţiile Terrei. După opinia lui Erich von Däniken, aceste fiinţe sînt implicate în existenţa unor ciudate şi inexplicabile obiecte, găsite în diferite părţi ale lumii şi de asemenea, în unele scrieri antice.

Pentru a da apă la moară acestor teorii, Däniken fie modifică sau exagerează anumite date, fie le foloseşte greşit, în mod voit tendenţios. Iată cîteva exemple de prezentare eronată a unor asemenea date:

– prin anul 3.000 î.Cr., în Peru nu existau incaşi, cum pretinde Däniken;

– blocurile de piatră, la care se referă Däniken sînt de 200 de tone şi nu de 20.000 de tone;

– lista regilor sumerieni nu a fost imprimată şi perpetuată pe sigilii şi monede, ci pe tăbliţe de argilă etc…

Înainte de a reliefa modul subiectiv şi neştiinţific adoptat de Erich von Däniken în interpretarea unei descoperiri arheologice, vom mai menţiona următoarele afirmaţii hazardate.

Îngerii care l-au salvat pe Lot cu ocazia distrugerii Sodomei şi Gomorei (eveniment relatat în Biblie în Geneza, capitolul 19), după concepţia lui Däniken erau nici mai mult, nici mai puţin decît… roboţi.

Textul din Geneza 28:12, care vorbeşte despre „scara lui Iacov”, s-ar referi pur şi simplu la încărcarea cu materiale (combustibil, aparatură) a unei nave spaţiale.

Cel mai breaz „cal de bătaie” al lui Däniken îl reprezintă basorelieful cunoscut sub numele de „astronautul” din Palenque, pe care Erich von Däniken îl descrie astfel: „Partea din faţă a corpului este puţin aplecată, ca a unui motociclist… Astăzi, orice copil îi poate identifica vehicolul ca fiind o rachetă, încovoindu-se astfel, personajul manipulează un număr nedefinit de butoane de comandă şi are piciorul stîng pe un fel de pedală. Hainele îi sînt adecvate: pantaloni scurţi, cu o curea lată. Apoi, printre atîtea tuburi obişnuite, identificăm ceva ca o antenă. Călătorul nostru spaţial, nu numai că este aplecat înainte, într-o stare de tensiune, ci se şi uită cu atenţie la un aparat ce se află în dreptul feţei sale.”

Däniken apreciază că, dacă acest argument nu este acceptat de către oamenii de ştiinţă ca o dovadă a existenţei unor vizitatori extratereştri, atunci ar trebui să punem la îndoială integritatea savanţilor.

El continuă: „O privire lipsită de prejudecăţi aruncată asupra acestei imagini, l-ar determina şi pe cel mai sceptic cercetător să se oprească şi să privească.” Ce nonsens!

Care este, de fapt, realitatea?

1. Acest basorelief provine dintr-un mormînt descoperit într-o necropolă maya din Palenque, în Mexic. El a fost sculptat pe capacul unui sarcofag;

2. A fost găsit în anul 1954, nu în 1935, cum a pretins iniţial Däniken;

3. „Astronautul” are picioarele goale şi posibil, e fără jachetă, îi putem număra degetele picioarelor. (Primul astronaut… desculţ? Şi de ce nu are nici mănuşi de protecţie?);

4. El poartă obişnuiţii pantaloni maya, scurţi, ceea ce înseamnă că are dezvelită şi o parte a picioarelor;

5. Capul îi este în exteriorul aşa-zisei rachete;

6. Antena, despre care relatează Däniken, nu este altceva decît obişnuita coafură maya;

7. Pe „rachetă” stă pasărea venerată în Guatemala, Quetzal (55);

8. În imagine sînt reprezentaţi şi şerpi (tot călători spaţiali?).

De fapt „racheta” nu este altceva decît un tron cu părţile lui componente, pe care le putem recunoaşte cu uşurinţă: suporturile pentru braţe, speteaza, ornamentele etc… Astfel de tronuri erau folosite de către demnitarii maya, precum şi de către cei ai popoarelor învecinate, drept lectici. Date fiind distanţele mari pe care erau folosite uneori, din motive de confort, aceste fotolii portabile puteau fi înclinate sub diferite unghiuri, aşa cum este cel din imaginea de pe capacul sarcofagului.

Se apreciază că basorelieful datează din anul 683 d.Cr. (aproximativ), specialiştii bazîndu-se în stabilirea vechimii pe elementele gliptografice maya pe care le conţine. Or, această dată nu coincide nici pe de parte cu intervalul de timp în care, după opinia lui Däniken, pămîntul ar fi fost vizitat de către extratereştri. Cunoaştem de fapt, chiar şi numele celui reprezentat în imagine: Pacal.

În ipoteza că pretenţia lui Erich von Däniken ar fi corectă, „astronautul” ar fi fost pur şi simplu decapitat deoarece, aşa cum spuneam, capul acestuia este în afara aşa-zisei rachete.

Sub tron este sculptat un gnom, monstru al pămîntului, care era considerat păzitorul lumii subpămîntene. Totul concordă, prin urmare, cu simbolismul religios caracteristic monumentelor funerare şi nu are nici o legătură cu astronautica, cu atît mai mult cu cît în interiorul sarcofagului a şi fost găsit scheletul lui Pacal. (Probabil că, la urma urmelor, racheta nu a decolat!)

În imagine, Pacal este înfăţişat într-o stare de suspensie între cele două lumi – a celor vii şi a celor morţi – iar aşa-numita „cască” este de fapt reprezentarea grafică a unei tulpini de porumb.

Cînd von Däniken susţine – cităm – „astăzi orice copil ar putea identifica acest vehicul cu o rachetă”, el se referă probabil şi la „flacăra” pe care o vede ţîşnind prin coada presupusei sale rachete. „Coada” este nici mai mult, nici mai puţin decît un şarpe cu două capete, sculptat deasupra plantei de porumb cu frunzele ei mari şi cu rădăcinile pe care Däniken le ia drept „flăcări”! (56).

În unele ediţii, von Däniken a modificat unghiul imaginii cu 90 grade, aşa încît scaunul „astronautului” să facă un unghi drept cu planul solului, pentru a sugera poziţia de start a rachetei. De asemenea, el a reprodus imaginea de pe capacul sarcofagului în aşa fel încît o parte din braţele şi din speteaza tronului să iasă din cadru, denaturînd ansamblul prin camuflarea unor detalii revelatoare. Vis-a-vis de aceste date ale problemei, sîntem datori să tragem concluziile necesare.

Sîntem întîi neplăcut surprinşi de acest mod neştiinţific de abordare a unei probleme care ar trebui să constituie un obiectiv de riguroasă analiză, cu adevărat ştiinţifică.

Deoarece astfel de absurdităţi şi-au cîştigat o largă popularitate ne punem, în mod legitim, întrebarea: pe ce considerent este totuşi acceptat von Däniken?

Primul răspuns este acela că el oferă o nouă religie. În toată lumea milioane de oameni sînt gata să-i accepte teoriile, producînd unul dintre cele mai uluitoare fenomene ale zilelor noastre: căutarea de noi zei, cu scopul venerării. „Marile religii geografice – creştinismul, hinduismul, islamismul” – scria Erich von Däniken în revista „Newsweek” din 8 octombrie 1973 – „pot să treacă. Eu aştept să apară o nouă religie; o religie a necunoscutului, a indescriptibilului, a inefabilului: ceva ce nu putem înţelege.” Cu alte cuvinte haosul, produsul revoluţiei lui Satan.

Oricît de seducătoare ar apărea cititorului neavizat sugestiile lui Däniken, acestea rămîn tot speculaţii nebuneşti, lipsite de orice bază reală. Remarcile sale trădează ignoranţa cea mai crasă în materie de arheologie, de astronomie etc… El mîzgăleşte „petele albe” ale cunoştinţelor ştiinţifice cu elemente pseudoştiinţifice.

Mulţi oameni au cedat ispitei de a renunţa la religie, considerînd că pot îmbrăţişa în compensaţie ştiinţa, mai ales în scopul explicării unor fenomene oculte. Eşuînd în această încercare hazardată, ipotezele aparent plauzibile ale lui Däniken au găsit un teren propice pentru a le umple vidul cu presupuneri lipsite de sens. Vrînd să fie convingător şi acceptat, von Däniken le oferă credulilor nu numai o nouă „creaţie”, un nou „zeu” şi o nouă „ştiinţă”, ci şi o nouă religie, chintesenţa ipotezelor sale aberante, care trebuie – şi sînt – respinse de toţi oamenii de bună credinţă.

Unei lumi care respinge adevărurile spirituale, dar care nu poate accepta nici eronata concepţie materialistă despre lume şi viaţă, Erich von Däniken îi oferă iluzia unui nou răspuns pentru începuturile vieţii.

Unei generaţii contemporane cu nemaipomenitele zboruri cosmice el îi aruncă provocarea referitoare la posibilitatea aducerii vieţii pe planeta noastră de către fiinţe extraterestre; von Däniken se opune savanţilor în asemenea măsură încît se identifică cu cititorii, „Noi ştim mai bine” fiind stilul lui linguşitor.

Este notabil şi faptul că scrierile lui au apărut într-o perioadă ce coincide cu o crescîndă „respectabilitate” a fenomenelor O.Z.N.

Ce putem spune astăzi despre O.Z.N.-uri? Sînt ele oare reale? Sînt simple farse? Un lucru este cert: explicaţiile includ atît teorii naturaliste (Menzel şi Klass) cît şi teorii extraterestre (aparţinînd în majoritate cercetării fenomenelor O.Z.N.), deci teorii pur ocultiste.

Noi credem că aceste fenomene sînt de origine ocultă şi specific demonice, fiind maşinaţii ale îngerilor decăzuţi, simbolizaţi prin şiretenia gabaoniţilor (Iosua 9).

Pretinsele răpiri puse pe seama O.Z.N.-urilor, nu sînt evenimente reale; ele sînt implantate în mintea celor care se cred „victime” ale răpitorilor, în urma unor trăiri hipnotice sugerînd răpirea.

Examinarea acestor fenomene a evidenţiat o mulţime de caracteristici predominante, dintre care cităm:

– intrarea în contact cu o entitate supranaturală, identică cu a mediilor spiritiste;
– producerea de traume fizio-psihologice;
– transmiterea unor mesaje cu pronunţat caracter nebiblic;
– implicarea în asemenea experienţe a persoanelor care fie că au deja un fundal ocultist sau abilităţi psihice paranormale, fie că vor dezvolta astfel de abilităţi curînd după producerea experimentului, cum a fost cazul astronautului Edgar Mitchell.

În concluzie, convingerea noastră este că:

– fenomenul O.Z.N. nu este de natură extraterestră, ci îşi are originea în jurul planetei noastre;
– entităţile spirituale în cauză au fost şi sînt alături de pămînteni de-a lungul istoriei umane, sub diferite înfăţişări, pînă la apropiata şi definitiva lor aruncare pe pămînt (57);
– forţele spirituale rebele sînt capabile să amăgească şi să producă dezastre chiar simulînd bunăvoinţa şi cele mai nobile intenţii;
– spiritele operează şi pe plan fizic dar mai ales pe cel psihic;
– Dumnezeu le-a stabilit limite de acţiune şi de potente.

Există aşadar, o similitudine între fenomenele O.Z.N. şi între cele oculte. Teoria O.Z.N.-urilor şi a fiinţelor extraterestre încearcă să le ofere oamenilor o speranţă umanistă de salvare, de origine extraplanetară, constituindu-se în consecinţă, într-o deviere de la adevărata Cale şi de la Adevărul revelat.

 


Note:
(55) Quetzalcoatl (Şarpele-cu-pene), pasăre simbolică a regenerării, corespunsător maya kukulkan, zeul principal mayas, creatorul universului (Victor Kernbach, „Dicţionar de mitologie generală”, Editura „Albatros”, Bucureşti, 1983).
(56) De notat şi cultul mitic al zeului-şarpe „Quetzalcoatl”, legat de începuturile cultivării porumbului, Astfel, el ar avea o ipostază în zeul porumbului, Cinteotl (Victor Kernbach, „Dicţionar de mitologie generală”, Editura „Albatros”, Bucureşti, 1983).
(57) Apocalipsa 12:3-4,7-12: „În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pămînt…. Şi, în cer, s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul, cu îngerii lui, s-au luptat cu el, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi şarpele cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pămînt; şi, împreună cu el, au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare care zicea: „Acum a venit mîntuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru, şi stăpînirea Hristosului Lui; pentru că pîrîşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pîra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos…. De aceea, bucuraţi-vă ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pămînt şi mare! Căci diavolul a coborît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

 

 

V. Falsa religie


„Doamne, dacă am vrea să plecăm de la Tine,… la cine să ne ducem? Doar Tu ai cuvintele vieţii veşnice”. Ioan 6.68

Noi sîntem siliţi să ne înscriem într-un mod de viaţă creştin dar, la un moment dat al maturităţii noastre spirituale sîntem confruntaţi cu obligaţia unei alegeri. Avem posibilitatea respingerii învăţăturilor lui Dumnezeu, însă în acest caz, la ce vom adera? Dacă îi vom refuza principiile, încotro ne vom îndrepta? Dacă vom nega autoritatea Cuvîntului lui Dumnezeu, ce fel de autoritate vom recunoaşte?

Greşeala omului este că, în general, se îndreaptă cu veneraţie spre o creatură a lui Dumnezeu şi nu anume spre Creator.

De-a lungul istoriei umane, Satan şi-a promovat cauza prin intermediul religiei, deoarece omenirea este esenţialmente religioasă, simţind nevoia imperioasă a închinăciunii fie înaintea lui Dumnezeu, fie în faţa unui idol. Această necesitate este la fel de valabilă astăzi, precum a fost şi în vremurile păgînismului preistoric.

Fariseii, deşi puneau atîta preţ pe religiozitate, erau mai periculoşi pentru Isus decît însăşi prostituatele şi decît cei ce păcătuiau pe faţă, deoarece religiozitatea cu care se împăunau fariseii îi înlănţuia, ca pe nişte sclavi, de ceva fals (aceasta fiind credinţa lor că sînt perfecţi înaintea lui Dumnezeu şi că, deci, nu au nevoie de pocăinţă şi implicit nici de un Mîntuitor) aşa încît, doar cuvintele lui Isus puteau să-i elibereze. Nici astăzi nu sînt străine astfel de lucruri. Generaţia noastră, care oscilează între scepticism şi credulitate, între materialism şi religiozitate, este o pradă uşoară pentru Satan.

Atunci cînd este măiestrit mascată, falsa religie devine una dintre cele mai distructibile arme din arsenalul lui Satan. Iată motivaţia avertismentului dat de Domnul Isus: „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni pînă acolo încît să-i înşele – dacă ar fi cu putinţă – chiar şi pe cei aleşi” (Evanghelia după Matei 24:24).

Falsitatea cultelor necreştine

În zilele noastre cultele proliferează rapid datorită mai multor factori, dintre care cităm:

1. Declinul marilor confesiuni creştine, zise „istorice”. O creştinătate care şi-a pierdut dimensiunile verticale, şi-a pierdut puterea, sarea. Ea nu este doar insipidă, ci de-a dreptul nocivă (58).

2. Larg răspîndita ignoranţă în ceea ce priveşte conţinutul Bibliei. Nivelul de cunoaştere scăzut, asociat cu un grad mare de respect pentru Scriptură, netezeşte drumul învăţătorilor religioşi lipsiţi de scrupule. La rîndul lor, aceştia uzează de autoritatea biblică în scopul unor foloase personale, sau pentru răspîndirea anumitor idei total nebiblice.

3. Nevoia omului de un suport într-o lume care dă impresia că se prăbuşeşte. Deziluzia provocată de către organizaţiile bisericeşti, de politică şi de materialism, crează dorinţa aderării la un cult, în nădejdea depăşirii unei frontiere, altminteri ineluctabile.

Sînt destui cei care susţin că „toate religiile duc la Dumnezeu” şi că poţi îmbrăţişa pe oricare dintre ele, neţînînd seama de faptul că Isus a spus extrem de clar: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine” (Evanghelia după Ioan 14:6).

Dacă religia înseamnă pentru mulţi doar ceea ce omul spune despre Dumnezeu şi nu ceea ce Dumnezeu spune despre om, avem de-a face cu o totală deviere de la adevăr, întrucît Dumnezeu ne-a vorbit deplin prin Fiul Său, nu mai avem nevoie de altceva, peste esenţialul deja rostit şi înfăptuit. Mesajul desăvîrşit al lui Dumnezeu pentru om este Cuvîntul, care S-a şi întrupat (59).

Orice altă pretenţie de revelaţie suplinitoare (prin îngeri sau prin viziuni) trebuie privită cel puţin cu suspiciune.

Aproape toate ereziile mai de seamă au o Hristologie deformată şi deformantă. Cum poate avea de-a face finitul şi omul căzut cu Infinitul şi cu Dumnezeul perfect? Acest deziderat a fost înfăptuit doar de Domnul Isus. Nu există o altă punte intre finit şi Infinit, între om şi Dumnezeu; nu există o altă şansă de reabilitare a omului, decît prin Omul Isus Hristos. El este unica şi suficienta Punte; El este Sursa şi Scopul tuturor lucrurilor din cer şi de pe pămînt, El este Principiul de coerenţă între Dumnezeu şi om (60).

Influenţa hinduismului

Lumea abundă de-o mulţime de învăţături originare din Orient. (61), învăţături total distructive pentru moralitatea, spiritualitatea şi pentru valorile creştine. Ele proclamă în mod deschis diferite forme de ocultism, de psihism, spiritism, imoralitate sexuală etc., care au ruinat deja mii de vieţi.

Dacă cineva doreşte să se iniţieze în cunoaşterea supremă – spun hinduşii – nu are altă cale decît aceea de a urma învăţăturile unui guru (maestru, învăţător), pentru că guru este unica persoană care îl poate conduce pe cineva spre Dumnezeu. De el şi de discipolii săi trebuie să asculte lumea. Şi oricît de straniu ar părea, mii de oameni îi ascultă. Discipolilor li se cere să trăiască în spiritul guru-lui, să-l accepte întru totul şi să-i permită să pună stăpînire pe vieţile lor pentru ca astfel, guru să le poată da plinătatea sa. Tactica aceasta de atentat la libertatea de conştiinţă, o adoptă toţi întemeietorii de confesiuni şi toţi succesorii lor.

Tipică celor mai multe dintre învăţăturile occidentale le este doctrina despre Dumnezeu, potrivit căreia Dumnezeu se poate revela fiecărui individ, singura condiţie de a-L găsi constînd în „anihilarea individualităţii şi în cucerirea noastră prin autodisciplină”. Pentru atingerea acestui ţel, guru devine indispensabil; el monopolizează toate mijloacele privitoare la religie, ca şi cum doar el ar cunoaşte calea. Discipolii trebuie să-l găsească, să mediteze la învăţăturile lui şi să adere celor prescrise de el pentru a obţine iluminare spirituală, scopul fiind mereu acelaşi: de a ajunge divin sau de a deveni Dumnezeu însuşi -exact pretenţia lui Satan (62) şi a lui Anticrist (63).

Este adevărat că omul poate fi „una” cu Dumnezeu – aceasta fiind învăţătura lui Isus – dar nu în sensul textelor vedice, unde cel iniţiat poate deveni, chipurile, Dumnezeu însuşi.

Calea meditaţiei tinde să-l facă pe om să creadă că el este Dumnezeu. Satan a aruncat această nadă în Geneza 3.4,5: „Hotărît că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el (din rodul pomului din mijlocul Edenului – nota noastră), vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul.”

Este adevărat că noi trebuie să credem într-o persoană şi să medităm la ea, dar această Persoană este Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos şi nu un guru oriental; calea divină nu este una prescrisă de vreun om, fie el născut chiar în secolul XX, ci este a Aceluia care a avut temeiul să spună: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine.” Acest „nimeni” îl include şi pe guru oriental, ca şi pe cel mai mare erudit al timpurilor moderne. Este o impietate ca un om -oricine ar fi el – să-şi aroge prerogativele lui Isus, cum ar fi de pildă, puterea de a acorda viaţa veşnică.

Este adevărat că învăţăturile lui Isus implică disciplină, dar noi nu vom ajunge la Dumnezeu în virtutea unor activităţi sau eforturi de autodisciplinare. Vom ajunge la o mai strînsă părtăşie cu Dumnezeu doar prin calea crucii, puntea spre cer, care a fost deschisă la Calvar acum aproape 2.000 de ani.

Caracteristicile comune ale cultelor necreştine

Una dintre cele mai evidente caracteristici ale cultelor necreştine este zelul membrilor acestora de a-şi face prozeliţi; cu alte cuvinte, faptul de a fi gata oricînd să sacrifice mult timp pentru însuşirea normelor crezului respectiv, să se perfecţioneze din punct de vedere tactic şi tehnic, pentru ca mai apoi, să petreacă pe străzi multe ore destinate răspîndirii mesajului cultic, în vederea atragerii a noi şi noi membri pe care să-i facă părtaşi ai crezului lor. În contrast cu membrii acestor confesiuni, creştinii nu au pretins niciodată şi nu pretind nici azi a avea un nou mesaj pentru omenire. Singurul mesaj pe care îl propovăduiesc este vestea cea bună că Dumnezeu Şi-a trimis Fiul ca Acesta să devină Salvatorul lumii. Credem că acesta este unicul mesaj necesar fiecăruia dintre noi, căci fără El sîntem pierduţi (Faptele Apostolilor 4:12 – vezi nota 60).

Deşi deplîngem metodele folosite de aceste culte pentru răspîndirea învăţăturilor lor, nu avem nici o justificare şi nici o scuză pentru letargia şi apatia pe care o manifestă activitatea noastră evanghelică. Pentru noi creştinii, porunca Domnului Isus Hristos este clară: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfînt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20a), iar aria activităţii noastre a fost concret stabilită: „…şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi pînă la marginile pămîntului” (Faptele Apostolilor 1:8).

***

Fiecare sectă îşi are la origine propriul ei lider, care pretinde a fi beneficiarul unei noi revelaţii, că i s-a transmis o nouă interpretare, sau că a dobîndit o tehnică deosebită, în realitate, acest lider se proclamă drept un nou Hristos, o nouă incarnnare divină, uzurpînd într-un fel sau altul calitatea de Fiu al lui Dumnezeu.

Toate aceste secte pretind a fi avut o revelaţie adiţională, menită să dea o nouă interpretare a Bibliei. (Au totuşi, cel puţin pînă acum, măcar bunul simt de a nu invalida Biblia.) Aproape fiecare sectă are o Biblie în mîna dreaptă şi o altă sursă autoritară (o „carte sfîntă”) în cea stîngă, sursă folosită pentru interpretarea, suplimentară sau chiar modificarea sensului mesajului biblic, în scopul susţinerii crezului ei specific.

O altă caracteristică a acestor secte se oglindeşte în stricta disciplină impusă membrilor lor, sectele fiind în general autoritare, pretinzînd o supunere totală nu faţă de călăuzirea Duhului Sfînt, ci faţă de maşinaţiile şi şarlataniile şefilor de secte.

Specificitatea timpurilor moderne rezidă în larga respingere de către societate a multor valori morale care, prin intermediul influenţei creştine, trecuseră în tezaurul public. Este vorba aici despre libertatea de moravuri, în mod cu totul greşit considerată de unii, drept o condiţie sine qua non pentru ca omul să se simtă în largul său. Există totuşi, în mod surprinzător evidenţa contrariului, reliefată de opţiunea multor tineri pentru sectele care reclamă o normă de conduită foarte strictă.

Ceea ce trebuie accentuat este că Isus stabileşte standarde morale foarte înalte, imposibil de atins fără o riguroasă disciplină: „Dacă Mă iubiţi,” spune El, „vă veţi supune poruncilor Mele” (Evanghelia după Ioan 14:15). În acelaşi timp, este remarcat adevărul că Isus a respectat întotdeauna libertatea individului. El nu Şi-a impus niciodată învăţăturile celor ce nu-L voiau drept singura „Călăuză” (Matei 23:10: „…căci unul singur este Călăuza voastră: Hristosul”).

Pe de altă parte, disciplina severă, pe care liderii recentelor secte o impun membrilor acestora, se manifestă adeseori sub forma unui control rigid asupra fiecărui aspect al vieţii lor, astfel încît acestora să le rămînă cît mai puţin timp pentru alte activităţi, străine de cele ale grupărilor respective. Este o manevră diavolească exercitată şi în alte domenii, unde libertatea de gîndire, de interpretare, ca şi independenţa în acţiune au fost total anihilate. Membrii sectei nu trebuie să gîndească pentru ei înşişi şi nici să se lanseze în vreo acţiune fără consimţămîntul superiorilor. Ei acceptă cenzurarea corespondenţei, un anume mod de a se îmbrăca (secta Hare Krishna), supunîndu-se fără să crîcnească şi atunci cînd, în mod evident, superiorii lor nu au dreptate, ori cînd abuzează flagrant în exercitarea „drepturilor” lor.

Pe lîngă toate acestea, în afara constrîngerilor amintite, mai există şi o mare presiune exercitată de înşişi membrii grupului. Aceasta este cauza indignării unor părinţi faţă de comportamentul copiilor lor, radical schimbat după aderarea la un grup sau altul. Şi, în pofida tuturor acestor evidenţe, există încă mulţi indivizi, în special tineri, care, realizînd insatisfacţia şi simţindu-se frustraţi de cerinţele religiilor tradiţionale, uneori prea tolerante, sînt gata să manifeste o totală obedienţă faţă de perceptele stricte ale uneia sau alteia dintre secte.

Vom observa, studiind particularităţile unora dintre cultele necreştine, că toate au respins Vestea cea Bună a graţiei lui Dumnezeu şi că au pus în locul ei vechea erezie religioasă a salvării prin efort propriu, eludînd adevărul revelat, înscris pe paginile Scripturii: „Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2.8-10).

Într-un fel sau altul, toate sectele propovăduiesc mîntuirea prin efort propriu, care poate lua forma supunerii la anumite ritualuri, a desfăşurării activităţilor prescrise, precum şi prin acceptarea unor false interpretări, ori experimentarea unor practici specifice sectei.

În final, indiferent de metoda adoptată, un lucru rămîne cert: grupările considerate de unii (în mod deliberat, ori din ignoranţă) drept secte neoprotestante, le cer oamenilor să se salveze prin ei înşişi, ocolind calea dreaptă şi abătîndu-se de la îndrumările exprese ale Cuvîntului divin.

În contrast cu aceste învăţături ale cultelor necreştine, Biblia este extrem de clară: Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său ca Mîntuitor al lumii; Isus a deschis drumul pentru salvarea noastră prin aceea că S-a oferit ca jertfă pe cruce pentru ispăşirea păcatelor noastre, noi avînd mîntuirea nu prin propriile noastre eforturi, ci prin acceptarea jertfei lui Hristos ca un dar fără plată. „Fiindcă plata păcatului este moartea, pe cînd darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).

În consecinţă, singurul lucru pe care îl avem de făcut este să venim la El cu păcatele noastre, punîndu-ne încrederea pentru mîntuirea noastră deplină în El şi în jertfa Lui.

Deoarece la ora actuală există unele grupări care au doctrine specifice altor religii, în special hinduismului, prezentăm mai jos deosebirile esenţiale, pentru o mai clară înţelegere a contrastelor.

 

Hinduism:
Creştinismul:
Omul este Dumnezeu; El este totul (panteism); Omul este creaţia lui Dumnezeu, distinctă de Creator pentru totdeauna;
Orice lucru din afară este iluzie (maya); esenţa adevărului este Brahma (n); Omul este separat de Dumnezeu atît în esenţă, cît şi din punct de vedere moral;
Răul izvorăşte din conceptul de despărţire a omului de Dumnezeu; în realitate nu există nici o separare (astfel creştinismul apare ca o esenţă a răului); noţiunea de păcat este străină hinduismului; Răul îşi are originea în păcatul omului, care constă în rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu (adică în separarea lui de Dumnezeu);
Mîntuirea se obţine: Mîntuirea se obţine:
– prin realizarea iluziei (maya); – prin recunoaşterea realităţii separării de Dumnezeu (zidul despărţitor) (64), şi combaterea ideii că separarea nu ar fi decît iluzie. Odată ce această separare este recunoscută, persoana respectivă poate să-L urmeze pe Dumnezeu;
– prin acceptarea unităţii întregii vieţi şi a tot ce este ea (monism); – prin credinţa în Isus Hristos (65);
Dumnezeu este autorul răului (Aceasta contestă dragostea, mila, obiectivitatea, justiţia şi celelalte atribute ale lui Dumnezeu); Dumnezeu este sfînt şi neatins de păcat (66);
Dumnezeu a făcut lumea o iluzie (amăgire), parte a unui joc („lila”); Dumnezeu a creat lumea ca realitate obiectivă şi a numit-o ca fiind „foarte bună” (67);
Dumnezeu este parţial, sau pe de-a-ntregul impersonal; Dumnezeu este o Fiinţă personală, avînd toate atributele personalităţii;
Dumnezeu este creaţia (panteism) sau esenţa din spatele ei (monism); omul devine „Dumnezeu” şi are autoritate asupra creaţiei, fapt demonstrat prin folosirea puterilor oculte;  Dumnezeu este independent şi distinct de creaţie; El are, în Sine, autoritate deplină asupra creaţiei;
Biblia este înlocuită cu o carte „sfîntă” (orientală); Dumnezeu ne-a vorbit doar prin Cuvîntul Său (ceea ce avem în Biblie);
Hristos este redus la un guru (maestru), El nefiind unic, conceput a fi unul din avatarurile lui Dumnezeu; Hristos este Persoană dumnezeiască şi e unic (68);
Mîntuirea este obţinută prin activitate, prin legea „karma” (faptă şi răsplată); Mîntuirea este doar prin har; tot ceea ce avem de făcut se rezumă la credinţa în El (69);
Moartea este o iluzie, căci ea îl uneşte pe credincios cu Dumnezeu; Pentru cei necredincioşi, moartea are cele mai grave consecinţe, constituind o separare de Dumnezeu (70);
Comunicarea cu Dumnezeu se realizează:
– prin meditaţie psihică şi mistică,
– prin exerciţii spirituale;
Comunicarea cu Dumnezeu se realizează:
– prin rugăciune,
– prin citirea Cuvîntului Său – Biblia;
Ca entitate impersonală, Brahma (n) nu are dragoste, el fiind deasupra dualităţii. Dragostea personală a lui Dumnezeu a fost dovedită pe cruce (71). Aici, El împacă dragostea cu dreptatea: prin dragoste îşi jertfeşte Fiul, care prin jertfă realizează dreptatea;
Creaţia este doar o iluzie ciclică: susţinere şi distrugere. Dumnezeu are un plan şi un scop precis cu creaţia Sa unică (72)

Note:
(58) Matei 5:13: „Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul,… nu mai este bună la nimic, decît să fie lepădată şi călcată în picioare de oameni.”
(59) Ioan 1:1,14: „La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu…. Şi Cuvîntul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr….”
(60) Faptele Apostolilor 4:12: „În nimeni altul nu este mîntuire; căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mîntuiţi.”
(61) Isaia 2:6: „Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui Iacov, pentru că sînt plini de idolii Răsăritului şi dedaţi la vrăjitorie ca filistenii şi se unesc cu fiii oamenilor.”
(62) Isaia 14:14: „…mă voi sui pe vîrful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
(63) 2 Tesaloniceni 2:3-4:,…. omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai  presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinăciune.”
(64) Efeseni 2:14,16: „Căci El (Isus – nota noastră) este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc, care-i despărţea… şi i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.”
(65) Faptele Apostolilor 26:18: „…să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin Mine, iertarea de păcate.”
Faptele Apostolilor 16:30-31: (Temnicerul) „…i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mîntuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit tu şi casa ta.”
(66) Isaia 5:16: „Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul Cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.”
(67) Genesa 1:31: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.”
(68) Coloseni 2:9: „Căci în El (în Hristos) locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii.”
(69) Efeseni 2:8-9: „Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
(70) Matei 25:41: „Atunci le va zice celor de la stînga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor
(71) Ioan 3:16: „Fiindcă atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”
(72) Romani 8:16-17: „Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că sîntem copii, sîntem moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Tit 3.5-7: „El ne-a mîntuit… pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice.”

 

 

VI. Supliment

 


„Dar Duhul Sfînt spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor”. 1 Timotei 4.1,2

Mişcarea Hare Krishna

Există două concepţii majore hinduse despre mîntuire, depinzînd de credinţa într-o divinitate impersonală sau într-una personală.

Pentru cei care cred într-o divinitate impersonală, salvarea este considerată ca o eliberare din iluzia lumii fizice şi ca o unire cu Realitatea ultimă, după care, aidoma unei picături de apă ajunsă într-un ocean, individul se pierde în Absolut, încetînd să mai existe.

Pentru cei ce cred într-o divinitate personală, mîntuirea este privită ca o eliberare din lumea fizică, adică din lanţul infinit al vieţii, al morţii şi al renaşterii, destinul sufletului fiind unirea cu un zeu care este văzut într-o ipostază personală.

Mişcarea Hare Krishna aparţine celui de al doilea grup. După cum vom vedea, ea se caracterizează prin conceptul de salvare bazată pe efortul propriu afirmînd că, pentru a obţine mîntuirea, individul trebuie să se abţină de la comiterea celor patru păcate primare. Astfel, în gîndirea etico-religioasa a mişcării Hare Krishna, sînt absolut interzise:

1. Orice fel de jocuri de noroc, sportul, precum şi discuţiile care au tangenţă cu preocuparea pentru dezvoltarea conştiinţei Krishna;

2. Băuturile alcoolice, tutunul, drogurile, ceaiul şi cafeaua;

3. Relaţiile sexuale extraconjugale; se interzice nu numai actul sexual prenupţial ci şi cel între cupluri, cu excepţia necesităţii lui din raţiuni de procreere, dar şi acesta doar o dată pe lună şi numai cu permisiunea superiorului spiritual al cuplului, înainte de aceasta cuplul trebuie să se pregătească prin devoţiuni speciale, să facă tot posibilul pentru a nu se bucura de relaţia sexuală;

4. Preparatele din carne deoarece se apreciază că, îndeobşte, consumatorii de carne se vor renaşte fie ca animale, fie ca persoane destinate unui sfîrşit violent. Pe acest considerent, hrana principală o constituie laptele, nucile, iaurtul şi fructele.

Membrii grupului îşi rad părul capului din motive de ordin sexual, întrucît se consideră că părul lung exercită atracţia sexuală; părul e lăsat să crească doar pe o singură porţiune, cît pentru o codiţă, de care se crede că oamenii vor fi ridicaţi în cer de către Krishna.

Doctrina cultului cere membrilor ei să poarte îmbrăcăminte distinctivă, de culoarea şofranului (tot cu scopul de a înlătura atracţia sexuală), precum şi să adopte un mod de viaţă ascetic.

Există o completă segregaţie sexuală; orice idee de egalitate între sexe este total străină mişcării: bărbaţii sînt consideraţi superiori, femeile trebuind să li se supună.

Membrii grupului poartă întotdeauna o legătură sub formă de şiraguri alcătuită din 108 mărgele; pentru fiecare mărgea se face o incantaţie.

Adepţii mişcării Hare Krishna se odihnesc cel mult şase ore pe noapte. În medie, îşi petrec aproape şase ore în incantaţii private – mahamantra Hare Krishna fiind repetată de cel puţin de 1728 de ori (108 x 16) şi îşi mai petrec încă alte şase ore pe străzi cîntînd, cerşind, dansînd şi vînzînd literatura sectei.

Membrii sectei Hara Krishna nutresc convingerea că incantaţia stradală este cea mai eficientă metodă de răspîndire a doctrinei şi de cîştigare a adepţilor. Ei cred că atunci cînd procedează astfel trecătorii sînt impresionaţi – şi adesea uimiţi – de puterea şi de puritatea incantaţiei, a numelui sfînt a lui Krishna şi că, astfel, devin receptivi la mesajul lor.

Componenţii grupului propagă ideea că există doar cîteva deosebiri între doctrina lor şi doctrina creştină şi că acestea s-ar limita la terminologia specifică fiecăreia. Ca şi creştinii, ei cred că Dumnezeu este personal şi că mîntuirea omului trebuie înţeleasă în termenii unei relaţii personale cu Dumnezeu.

Este deci clar şi necesar să se înţeleagă că mişcarea Hare Krishna este o mişcare hindusă, care nu are nimic comun cu creştinismul, fiind esenţialmente o credinţă politeistă datorită faptului că-l vede pe Krishna ca un zeu suprem printre alte zeităţi.

Doctrina hindusă propovăduieşte ideea de „maya”, care susţine că, exceptînd Realitatea ultimă, totul nu este decît o iluzie.

De asemenea, în hinduism – deci şi în cadrul sectei Hare Krishna – există un profund crez în reincarnare sau, mai corect, în transmigraţia sufletului, pe care se bazează şi doctrina Karma.

În contrast cu aceste rătăciri, creştinii cred că nimic nu este iluzoriu sau esenţialmente rău în lumea materială în sine, deoarece este creaţia lui Dumnezeu. Pe baza acestui criteriu, creştinii nu resping realitatea lumii, ci doresc să trăiască şi să se bucure în ea pentru gloria lui Dumnezeu.

De asemenea, creştinii cred că viaţa pe pămînt, aici şi acum, este unicul timp de încercare a omului şi că această viaţă este singura oportunitate de mîntuire, după moarte urmînd judecata, destinul omului fiind decis o dată pentru totdeauna.

Doctrina creştină este certă în adevărul că mîntuirea e un dar a lui Dumnezeu, cîştigat prin Isus Hristos, oferit omului prin har şi accesibil oricărui om prin credinţa personală.

Este prin urmare necesar să se înţeleagă clar că mişcarea Hare Krishna este un curent ideatic hindus, neavînd nici o tangenţă cu creştinismul.

William Petersen, un bun cunoscător al acestei noi secte, precizează că mişcarea Hare Krishna ocoleşte toate problemele esenţiale ale vieţii şi ale destinului uman, acestea nefiind rezolvate, ci doar dizolvate. Ori, o asemenea ideologie nu este salvare, ci doar o formă de evazionism.

În concepţia membrilor mişcării, sacrificiul lui Hristos a fost infinit inferior celui mai umil devotat al lui Krishna.

Tradiţia hindusă vorbeşte despre absorbţia completă în Realitatea ultimă. În contrast cu aceasta, credinţa creştină recunoaşte realitatea lumii, a naturii păcătoase a omului, reliefînd ceea ce a făcut Dumnezeu, prin Hristos, pentru a repune totul în starea perfectă, iniţială.

Mişcarea Hare Krishna afirmă că inima trebuie curăţită deoarece ea s-a întinat prin legăturile stabilite cu lumea iluzorie, oferind ca soluţie continua incantaţie a mahamantrei, a cărei semnificaţie este curăţirea inimii de toată impuritatea materială şi de tot „praful” acumulat în minte.

Credinţa creştină este realistă în tratarea problemei, atît cu privire la stabilirea diagnosticului (73), cît şi în aplicarea terapiei: „…dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre;… ” (1 Ioan 2;1,2).

În concluzie, redăm mai jos deosebirile esenţiale ale celor două crezuri:

 

 
Hare Krishna
Creştinism

 

Dumnezeu

În galaxia hindusă de zei, Krishna deţine supremaţia; Există un singur Dumnezeu, revelat în Dumnezeu – Tatăl, Dumnezeu – Fiul şi Dumnezeu – Duhul Sfînt;

 

Realitatea

Unică realitate este Realitatea ultimă; lumea materială, ca şi tot ce i se asociază, este o iluzie (maya); Dumnezeu este interesat de lumea materială, pe care El a creat-o şi o susţine în permanenţă şi în care şi-a trimis Fiul ca Fiinţă întrupată; mai mult, întreaga creaţie este o revelare a lui Dumnezeu (74), ordine care, nebăgată în seamă, duce la condamnare;

 

Viaţa veşnică

Urmînd doctrina hindusă, mişcarea Hare Krishna crede în reincarnare – un ciclu nesfîrşit de naşteri, morţi şi renaşteri – forma fiecărei noi reincarnări depinzînd exclusiv de comportamentul omului în viaţa anterioară; Biblia ne învaţă că, după această viaţă, toţi oamenii vor fi judecaţi după criteriul felului relaţiilor lor cu Dumnezeu, prin Isus Hristos; judecata aceasta va fi decisivă în destinul fiecărui om (75);

 

Mîntuirea

Salvarea se obţine prin unirea individului cu Krishna, prin dezvoltarea conştiinţei Krishna şi prin respectarea perceptelor krishnaistice în fiecare aspect al vieţii; Mîntuirea este darul lui Dumnezeu, (76) prin har, receptat de oameni prin credinţă şi pocăinţă.

 

 

Biserica scientologică

Fondatorul sectei scientologice, L. Ron Hubbard, pretinde că denumirea acesteia provine din latinescul „scio”, pe care el îl traduce prin „cunoaştere” – în înţelesul deplin al cuvîntului – şi din grecescul „logos”, pe care el îl utilizează cu sensul de „a studia”.

Scientologia pretinde că poate da răspunsuri la întrebările fundamentale, ca de pildă: „Cine sînt eu? De unde vin? Ce este moartea? Oare există o viaţă după moarte?” etc, răspunsuri capabile să dezvăluie adevărul ultim, care duce la libertatea absolută. Scientologia face paradă totodată, de ceea ce pretinde că posedă şi anume, „o tehnologie pentru refacerea spirituală şi pentru amplificarea abilităţii individului”.

L. Ron Hubbard a studiat religiile asiatice, a avut relaţii cu vindecători în Manciuria, cu indienii sioux şi cu şamanii din Borneo de Nord, cu membrii diferitelor culte din Los Angeles şi cu exponenţi ai psihologiei misticismului şi spiritualismului ori spiritismului modern. Acesta este, prin urmare, fundalul pe care el şi-a formulat propriul său sistem filozofic şi religios. În plus, se pare că el a selectat extrase convenabile din diferite religii (hinduism, budism, taoism, iudaism etc.), pe care le-a reformulat, pseudopsihologic. De aceea, prin natura sa, Scientologia este un autentic sincretism.

În mare măsură, Scientologia a izvorît din abilitatea creatoare a lui L. R. Hubbard, fost scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică. De exemplu, el afirmă că thetan, care este spiritul omului, sau fiinţa esenţială, nu poate muri şi că este în mod constant reincarnat fie pe pămînt, fie pe o altă planetă – mai ales pe Marte.

Secta a fost înregistrată oficial în 19 mai 1954, sub denumirea de „Biserica scientologică din California”, scopul ei declarat fiind „stabilirea unei comuniuni religioase pentru cercetarea spiritului şi sufletului uman şi pentru folosirea şi răspîndirea acestor rezultate”.

Scientologii au publicat o broşură de 64 de pagini intitulată „Scientologia şi Biblia”, care se erijează într-un manifest comparativ, cuprinzînd alături de „descoperirile” lui L. Ron Hubbard, texte din Sfînta Scriptură. Scopul broşurii este negarea diferenţelor esenţiale dintre învăţăturile fondatorului mişcării şi cele ale Bibliei; oricine caută cu seriozitate asemănări va fi dezamăgit. Jumătate din broşură are sens – coloana din dreapta paginilor, care citeză Biblia, pe părinţii Bisericii şi crezurile creştine. Cealaltă jumătate, compusă din scrierile lui Hubbard – lecturată aparte, este insipidă, citită în paralel cu textele biblice, este total absurdă. De pildă, textul biblic „Nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13) este pastişat astfel: „Nu-ţi părăsi niciodată un camarad în necaz”.

Deşi este dificil – întrucît Scientologia abordează rar aceste teme – să vedem totuşi, ce ne spune ea despre Dumnezeu, despre Hristos şi despre mîntuire.

Pentru scientologie, credinţa în Dumnezeu nu este esenţială.

Isus Hristos este menţionat de către L. R. Hubbard de două ori şi atunci este alăturat magistrilor hinduismului, budismului, taoismului şi iudaismului, El neavînd nici un rol esenţial în învăţăturile sectei. Biserica scientologică nu-L proclamă pe Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, care a venit ca Mîntuitor, ci mai degrabă este prezentat drept un mare învăţător, căutătorul acelei înţelepciuni care este exprimată mult mai bine în învăţăturile scientologice.

Eroarea scientologiei nu este numai aceea de a nu-L mărturisi pe Hristos ca Mîntuitorul, ci şi aceea că ea nu-L reprezintă aproape deloc.

Secta aceasta nu are o doctrină a păcatului, afirmînd că omul este fundamental bun, doar că relele impregnate în el îl împiedică să ajungă la realizarea deplină; eliberat de ele, prin tehnicile sectei, omul va deveni deplin.

Diametral opusă concepţiei biblice, potrivit căreia omul este incapabil să se salveze singur, scientologia susţine că tot ceea ce este greşit în personalitatea omului poate fi remediat prin efort propriu, dacă individul acceptă procesul scientologie de a deveni un om nou. Astfel, citind textul din Efeseni 5:9 „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire şi în adevăr”, ca suport al doctrinei scientologice, apologeţii ei nu mai citează şi restul epistolei. Dacă ar face-o, ar ajunge la o concluzie total diferită de aceea a lor, şi anume: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sînteţi mîntuiţi)” (Efeseni 2:1-5).

În loc de acesta concluzie, care cuprinde şi doctrina despre căderea omului şi aceea despre dragostea lui Dumnezeu, despre jertfa salvatoare şi despre mîntuirea omului, una dintre publicaţiile sectei elogiază „faptele”, „adevărurile” şi „înţelesurile” scientologiei, ca fiind superioare oricărei învăţături biblice, în consecinţă, Biblia nu este citată în ceremoniile lor religioase, pe considerentul că n-ar avea nici o autoritate în materie de credinţă, ea fiind doar o simplă narare a tentativei omului de căutare a adevărului.

Meditaţia transcendentală

Maharishi (marele maestru) a muncit aproape opt ani, fără a avea un succes marcant. Apoi în 1967, îl întîlneşte pe George Harrison, unul dintre Beatles-i, care studia muzica indiană. Maestrul îl impresionează în aşa măsură încît George îi convinge şi pe ceilalţi membri ai grupului că Maharishi este ceea ce căutau ei de fapt. În consecinţă, cei patru se retrag în Ţara Galilor, cu noul lor guru, unde acesta le expune ideile sale şi îi învaţă să mediteze.

O scurtă perioadă, ei îi rămîn discipoli entuziaşti, extaziaţi de a fi găsit în persoana lui Maharishi un răspuns la nevoile lor spirituale şi de a fi început într-adevăr să trăiască. Alte personalităţi din lumea spectacolului, inclusiv Rolling Stones-ii şi mulţi alţii au fost profund impresionaţi; sute de persoane încep să practice meditaţia transcendentală, plătind cîştigul lor pe o săptămînă pentru a fi iniţiaţi.

Pentru moment, s-a părut că Maharishi a dobîndit o faimă de durată. Ca urmare a publicităţii făcute prin asocierea cu membrii grupului The Beatles, el a ajuns să se bucure de o popularitate mondială şi de un venit constant.

Mai apoi, meditaţia transcendentală a suferit o lovitură grea, datorită faptului că Beatles-ii s-au convins că făcuseră o mare greşeală şi că, de fapt, ceea ce căutau ei nu erau mesajele, ci tehnica meditaţiei transcendentale. Experienţa lor au mai urmat-o şi alţii, astfel că, după un turneu dezastruos prin S.U.A., Maharishi este nevoit să se întoarcă în India pentru a se reorganiza.

Activitatea lui ulterioară, mai bine pusă la punct în ceea ce priveşte organizarea a contribuit la o renaştere a fenomenului meditaţiei transcendentale.

Ceremonia de iniţiere

Amatorilor în iniţierea transcendentală li se cere să aducă trei feluri de fructe, şase flori proaspete şi o batistă albă curată, inclusiv onorariul de iniţiere. Aceste prinosuri sînt simbolice: florile reprezintă viaţa, fructele sămînţa vieţii, iar batista puritatea spiritului.

La sosire, noul candidat, purtînd ridicol aceste obiecte, se descalţă şi intră într-o cameră simplă, luminată cu luminări şi în care se arde tămîie unde se găseşte portretul guru-lui Dev (maestrul lui Maharishi). Scopul acestei ceremonii de iniţiere este crearea unei profunde impresii asupra noului venit ca unul care este iniţiat într-o tradiţie mare şi străveche.

Se face apoi o invocare a marilor maeştri din trecut şi a unora din zeităţile tradiţionale hinduse (Brahma, Vishnu), întreaga ceremonie desfăşurîndu-se într-o atmosferă solemnă. Ritualul iniţierii este explicit idolatru, însă cei mai mulţi dintre amatori nu realizează ce se petrece, mai ales datorită folosirii limbii sanscrite în ceremonie.

Noul candidat primeşte în secret un cuvînt sanscrit – mantra – sub interdicţia divulgării sugerîndu-i-se că fiecare membru nou primeşte o mantra distinctă, care îi este în mod special adecvată. În practică, numărul acestor mantra este limitat la 16. Se pare că ele sînt atribuite noilor membri în funcţie de vîrsta acestora: cei între 16 şi 17 ani primesc mantra „ema”, cei între 22 şi 23 de ani „ienga”, iar celor între 35 şi 39 de ani li se atribuie mantra „kirim”.

Deşi candidaţilor li se spune că mantra sînt cuvinte fără un sens anume, fiind folosite doar ca parte a tehnicii meditaţiei transcendentale, ele sînt de fapt legate indisolubil de zeităţile hinduse: în meditaţia sa, folosind mantra destinată, candidatul se adresează – în cele mai multe cazuri în mod inconştient – unei zeităţi hinduse; în esenţă, mantra pare a fi o rugăciune, un fel de invocare rituală a unei entităţi spirituale şi o deschidere a individului către aceasta, o invitaţie adresată unui spirit demonic de a prelua controlul asupra facultăţilor psihice ale individului. Faptul regretabil este că puţini oameni îşi dau seama că mantra şi această ceremonie de iniţiere în meditaţia transcendentală are multe puncte comune cu ritualul magic ocult. Astfel, scopul şi metodele – similare, de altfel – vizează realizarea condiţiilor de împlinire a dorinţelor oculte. Pe de altă parte, Maharishi susţine că astfel de contactări cu zeităţile sînt benefice omului şi că a nu le experimenta constituie un păcat. El este de asemenea familiarizat cu termeni specifici ocultismului şi îşi arogă capacitatea de a citi gîndurile oamenilor, înzestrarea telepatică, iscusinţa în percepţia aurei etc.

Conform Bibliei însă, zeii – chiar şi cei veneraţi de hinduşi – sînt dumnezei falşi; practic, ei sînt demoni: „Căci toţi dumnezeii popoarelor sînt nişte idoli…” (Psalmul 96.5).

Meditaţia transcendentală este o religie

Maharishi susţine că meditaţia transcendentală îi oferă individului cunoaştere ocultă şi putere absolută, că ea poate reface căsniciile distruse, că este în măsură de a conferi unei naţiuni invincibilitate militară, că poate fi un bun remediu în maladii mentale şi că este capabilă să dezvolte o diversitate de puteri oculte.

Adresîndu-se guvernelor lumii, Maharishi dă asigurări ferme că meditaţia transcendentală este aptă pentru:

– dezvoltarea potenţialului omului pînă la cota maximă;
– dezvoltarea realizărilor guvernamentale;
– asigurarea educaţiei pînă la nivelul cel mai înalt;
– rezolvarea problemei criminalităţii, a abuzului de droguri etc.,

domenii care acoperă imperativele personale, politice, educaţionale, ecologice, sociale, economice şi spirituale ale umanităţii.

Ceea ce nu recunoaşte Maharishi este că meditaţia transcendentală este esenţialmente o ramură a hinduismului, precum şi că, închinîndu-te unor astfel de entităţi, confundînd practic creatura cu Creatorul, devii o victimă virtuală a influenţei acestor forţe.

Meditaţia transcendentală face uz de încă o manevră atractivă, prin aceea că nu le cere practicanţilor să-şi schimbe religia, concepţiile filozofice sau morale şi nici nu le impune ascetismul.

Disciplina meditaţiei transcendentale se pretinde posesoarea unor remedii contra dereglărilor psihice, pentru combaterea alcoolismului şi a fumatului; de asemenea remedii împotriva obezităţii, hipertensiunii, pentru optimizarea vieţii sexuale, pentru sporirea energiei şi a eficienţei – într-un cuvînt pentru realizarea individului.

Cu totul altele sînt însă părerile unora dintre foştii discipoli şi instructori, care au şi elaborat liste întregi de neajunsuri ale meditaţiei transcendentale. Astfel, departe de a le fi rezolvat problemele, meditaţia transcendentală le-a provocat stări depresive, tendinţe de sinucidere (a căror rată este ridicată în rîndul instructorilor), incapacitate de muncă, afecţiuni digestive şi ginecologice. Repetarea la nesfîrşit a mantrei duce la spargerea barierei dintre nivelurile conştientului şi cele ale subconştientului, cu consecinţe nefaste pe plan psihic şi al subordonării individului forţelor spirituale satanice.

În discursurile publice, fiecare instructor afirmă că meditaţia transcendentală nu este o religie. În realitate însă, toate presupoziţiile filozofice ale meditaţiei transcendentale sînt hinduse la origine – ea însăşi o formă tradiţională a ocultismului, hinduismul.

Tehnica meditaţiei transcendentale operează într-un cadru hindus, are ca suport ideatic filozofia hindusă, foloseşte mantre hinduse şi o atitudine de veneraţie faţă de zeităţile hinduse. De aceea, meditaţia transcendentală este o mişcare religioasă brodată pe monism, credinţa în realitatea ultimă fiind înţeleasă ca o realitate impersonală şi implicit infailibilă – Brahma.

Odată ce se admite premisa monismului, universul constînd dintr-o singură substanţă şi, în consecinţă, inexistenţa noţiunii de „bine” şi „rău”, orice principiu moral este prin definiţie exclus. Acest aspect dă o nuanţă de farmec doctrinei meditaţiei transcendentale, omului modern surîzîndu-i o doctrină care nu stabileşte clauze de ordin moral.

Yoga – care în sanscrită înseamnă unire, uniune – îi oferă omului ideea identificării cu Brahma (n). De aceea, meditaţia transcendentală este numită de Maharishi „karma yoga” şi este considerată ca tehnică de lucru pentru a deveni un „yogi”, tehnică recunoscută şi aplicată de toate şcolile de ocultism. Meditaţia practicată în yoga, inclusiv meditaţia transcendentală poate induce scrierea şi pictura automată, fenomen care implică demonizare.

În concepţia lui Maharishi, omul este esenţial bun, defectele lui putînd fi corectate prin meditaţie, aceasta făcîndu-l apt pentru cunoaşterea Absolutului. În consecinţă, natura internă a omului fiind divină, întru totul divină şi plină de binecuvîntări, fiecare individ, în natura lui adevărată, este Dumnezeu impersonal.

Din punct de vedere biblic însă, Dumnezeu nu va fi găsit prin sondarea eului. Mijlocul de percepţie a adevăratei naturi umane oferit de filozofia meditaţiei transcendentale se distinge enorm de cel oferit de Dumnezeu.

Adevărata imagine a omului neregenerat, aşa cum îl vede Dumnezeu, este sintetizată în cuvintele Domnului Isus: „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, hoţiile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia” (Marcu 7:21-23). Ar fi dezastruos pentru cineva să confunde un asemenea caracter cu Dumnezeu însuşi. Astfel meditaţia transcendentală – ca şi alte curente religioase orientale – nu este doar neutră faţă de revelaţia biblică, ci de-a dreptul ostilă. Avînd ca premisă esenţială că oamenii nu doar că sînt separaţi de Dumnezeu, ci că sînt însuşi Dumnezeu, această doctrină reprezintă cea mai înaltă formă de idolatrie şi de autoînchinăciune.

Biserica unificării

Sun Myung Moon pretinde că în ziua de Paşti, în anul 1936, pe cînd avea 16 ani, a avut prima din seria de revelaţii divine directe: Isus i-a apărut pe creasta unui deal din Coreea, informîndu-l că el, Moon, avea de îndeplinit o misiune importantă: aceea de a definitiva restaurarea omenirii, restaurare începută de El însuşi cu aproape două mii de ani în urmă. În acest mod, creştinismul urma să renască într-o nouă formă, cuprinzînd oameni din toate denominaţiile creştine, şi aceasta prin medierea lui Moon.

Viziunile care au urmat – chipurile – i-au oferit prilejul să converseze direct cu bărbaţi ai Vechiului Testament, de pildă: Avraam, Isaac, Iacov, Moise şi Ilie, precum şi cu alţii, nou testamentari, ca: Petru, Pavel, Ioan Botezătorul şi mai apoi, cu părinţi ai Bisericii, cu fondatori ai unor religii, inclusiv cu Mahomed, Confucius şi Buddha. Moon susţine că este capabil să opereze liber pe tărîmul spiritelor, fiind mediumul prin care revelaţiile divine ajung la oamenii zilelor noastre. În anul 1957, publică prima ediţie a „Principiului divin”, carte sfîntă a Mooniştilor, în care autoritatea Bibliei este inferioară celei a lui Moon. După opinia sa, Biblia nu conţine Adevărul ci este doar o culegere de texte cuprinzînd învăţături referitoare la adevăr. Este clar deci, că departe de a fi biblică în convingerile ei, Biserica unificării se bazează exclusiv pe „revelaţiile” lui Moon şi, aidoma altor secte, foloseşte Sfînta Scriptură doar ca sprijin al crezurilor şi practicilor acceptate pe tărîmuri extrabiblice, care se deosebesc radical de cele creştine fundamentate pe Biblie.

În doctrina Bisericii unificării, conceptul de mîntuire se învîrte în jurul ideii de bază potrivit căreia voinţa lui Dumnezeu a fost dintotdeauna să alcătuiască o familie perfectă în toată lumea. Dumnezeu este considerat Tatăl perfect, dar „familia” mai are nevoie şi de o mamă care, în cadrul teologiei lui Moon este suplinită de Duhul Sfînt.

Moon ne sugerează că, atunci cînd Dumnezeu l-a creat pe Adam şi cînd l-a aşezat împreună cu Eva în Eden, intenţia lui a fost ca ei să se căsătorească, să aibă relaţii conjugale normale şi să alcătuiască pe pămînt o familie perfectă, ca adevăraţi părinţi ai rasei umane. Planul divin însă a fost zădărnicit de Eva, care s-a lăsat sedusă de Satan: prin contact sexual cu el, femeia a fost infectată cu răul şi mai apoi, ea l-a contaminat şi pe Adam, tot prin actul sexual. În felul acesta explică Moon şi cei care-i împărtăşesc ideile prezenţa răului în lume.

În ceea ce-L priveşte pe cel de-al doilea Adam, Isus Hristos, Moon şi discipolii săi îi neagă în mod categoric esenţa divină: „Isus este un om în care Dumnezeu S-a incarnat, dar El nu este Dumnezeu” – spun ei. Isus a fost trimis de Dumnezeu să ducă la bun sfîrşit ceea ce nu izbutise primul Adam, adică să creeze o umanitate perfectă prin căsătorie şi prin procreare. Cu alte cuvinte, Celui de-al doilea Adam îi era destinată o a doua Evă şi prin mariaj, să dea naştere unei noi rase de oameni fără păcat, ei devenind adevăraţi părinţi ai umanităţii renăscute. Dar iată că încă o dată, planul lui Dumnezeu a rămas nefinalizat: misiunea noului Adam eşuase deoarece Isus a fost crucificat fără să Se fi căsătorit.

De altfel, moartea lui Isus nici măcar nu ar fi făcut parte din planul lui Dumnezeu privind mîntuirea lumii. Crucea nu a fost decît un incident în viaţa lui Isus, care practic trebuia să se căsătorească, nu să moară.

În viziunea moonistă, Isus a înviat ca om spiritual şi a înfăptuit numai răscumpărarea spirituală a omenirii; eşuînd în răscumpărarea trupului, nu a putut realiza Împărăţia lui Dumnezeu pe pămînt. Drept urmare, pentru salvarea lumii se impunea o nouă iniţiativă, un al treilea Adam, domnul celei de a treia veniri, care – să ne surprindă? – trebuia să se nască în… Coreea!

Publicaţiile Bisericii unificării nu sînt prea explicite în precizarea identităţii „domnului” celei de a doua veniri. Unele pasaje sugerează că va fi însuşi Isus Hristos; altele însă, indică o altă persoană. În rîndurile membrilor sectei domneşte incertitudinea dacă Hristos, care se va întoarce, va fi sau nu Sun Myung Moon în persoană.

Întorcîndu-se la „principiul divin”, care de fapt este o combinaţie eclectică de creştinism şi gîndire taoistă, o interpretare neoconfucianistă a Bibliei, putem afirma că ceea ce în alte publicaţii apare doar implicit, aici tinde să devină explicit. Se scrie de pildă, că este nevoie de un nou Mesia care să se nască pe pămînt ca rege al regilor, iar „venirea” lui este localizată în Coreea. Pe parcursul cărţii, cititorii sînt incitaţi să ajungă la concluzia că Mesia cel mult aşteptat, domnul celei de a doua veniri este el, Moon, care s-a născut în Coreea.

În „Maestrul vorbeşte”, lucrare apărută în anul 1965, Moon susţine pur şi simplu că el are dreptul să ierte păcatele altora. „Ne vom ruga în numele Adevăraţilor Părinţi care sînt acum pe pămînt” se mai afirmă în această lucrare.

Crezul moonist pretinde că nunta Mielului, profeţită de Ioan şi cuprinsă în capitolul 19 al Apocalipsei, a şi avut loc deja şi anume în anul 1960, astfel că Domnul şi mireasa Lui se constituie în adevăraţii părinţi ai omenirii. Să fie oare pură coincidenţă că în „Principiul divin” se aminteşte că Moon s-a căsătorit cu actuala-i soţie chiar în 1960?

Deşi Moon nu a afirmat niciodată că el este Domnul celei de a doua veniri, îi lasă totuşi pe oameni să creadă acest lucru.

Aidoma practicii celorlalte secte amintite, şi în cadrul Bisericii unificării se programează fiecare minut al convertiţilor, astfel că aceştia sînt frustraţi de posibilitatea împărtăşirii gîndurilor şi de aflarea răspunsurilor la întrebările care îi frămîntă.

Membrilor sectei li se pretinde să lucreze pînă la 16 ore pe zi în diferite activităţi, ca de exemplu: la curăţirea covoare lor în spălătorii, la sortarea fructelor, legumelor sau a florilor refuzate de firmele contractante, la pregătirea meselor ori la cîştigarea de noi convertiţi care sînt puşi la lucru în uzinele de armament patronate de Moon. Puţinătatea odihnei nocturne, de numai 4-5 ore, le provoacă o transă asemănătoare cu autohipnoza, adesea urmată de alienarea convertiţilor faţă de familie şi de prieteni.

În sinteză, principiile doctrinare specifice Bisericii unificării sînt diametral opuse doctrinei creştine. Redăm mai jos cîteva dintre aceste deosebiri:

 

 
Biserica unificării
Creştinism

 

Autoritate

Interpretarea Bibliei de către Moon, ca şi afirmaţiile lui extra-biblice sînt prezentate ca adevăruri revelate de Dumnezeu; Biblia, Cuvîntul lui Dumnezeu este singurul etalon în aprecierea tuturor pretenţiilor de adevăr, inclusiv ale celor ale lui Moon.

 

Dumnezeu

Adevăraţii părinţi ai lumii sînt Dumnezeu însuşi ca tată şi Duhul Sfînt ca mamă; Dumnezeu este Trinitate: Dumnezeu – Tatăl, Dumnezeu – Fiul şi Dumnezeu – Duhul Sfînt; trei Persoane în unicitatea dumnezeirii;

 

Isus Hristos

Deşi nu este Dumnezeu în adevăratul sens, totuşi este considerat cel de-al doilea Adam creat de Dumnezeu şi avînd misiunea de a salva omenirea prin alcătuirea familiei perfecte; Ca unul care este atît Dumnezeu cît şi om, Isus Hristos a fost trimis de Tatăl, cu acceptul deplin al Său însuşi, să-L reveleze pe Dumnezeu oamenilor şi să moară pe cruce pentru păcatele lor;
Deoarece Isus Hristos a suferit un eşec în această misiune, murind pe cruce înainte de a o realiza, Dumnezeu a ridicat un alt salvator, pe Domnul celei de a doua veniri (virtual S. M. Moon), pentru a duce la bun sfîrşit misiunea ratată de Isus Hristos; Prin jertfa şi prin moartea Sa, acceptate de bună voie – învierea fiind dovada de netăgăduit – Isus Hristos a făcut tot ceea ce era necesar pentru mîntuirea omenirii.

 

Mîntuirea

Oamenii îşi cîştiga mîntuirea acceptînd să devină membri ai „familiei” lui Moon (în cadrul acelor căsătorii simultane a mii de cupluri); Acceptînd (77) prin credinţă tot ceea ce Isus Hristos a făcut pentru noi, sîntem salvaţi din robia păcatului şi devenim oameni noi în Isus Hristos.

 

Biserica

Deşi se pretinde o mişcare pentru unificarea întregii creştinătăţi, Biserica unificării neagă sau răstălmăceşte multe dintre adevărurile esenţial creştine; Adevărata Biserică se compune din toţi aceia care, prin credinţă şi pocăinţă, L-au primit pe Isus Hristos ca Domn şi Mîntuitor personal.

 

Familia

Considerînd „familia” lui Moon drept adevărata familie şi biserică, toate celelalte legături matrimoniale ocupă un loc secundar, tinzînd a fi spulberate; Familia a fost instituită de către Dumnezeu şi se bazează pe dragostea dintre componenţii ei (78).

 

 

Familia dragostei

Mişcarea „Jesus” a început în anul 1966 la San Francisco, caracterizîndu-se prin consimţămîntul membrilor de a-şi împărţi bunurile materiale, urmînd exemplul din Faptele Apostolilor 2.44,45 (79) şi printr-un stil de viaţă simplu. Ei nu se preocupă prea mult să aibă o clădire, fiind fericiţi a se întîlni oriunde pentru închinare şi evanghelizare. Mulţi dintre membrii mişcării însă, au o viziune mult prea simplistă şi chiar nebiblică referitoare la ceea ce înseamnă a fi un adevărat creştin; în accepţia lor, atunci cînd individul a intrat în rîndurile mişcării, toate problemele dispar.

Un accent foarte mare se pune pe vorbirea în limbi, pe tămăduirile miraculoase etc. În cadrul sectei se acordă importanţă dragostei, ceea ce a contribuit mult la proliferarea grupării, în special prin atragerea tineretului. „Noi credem în Isus şi te iubim cu adevărat” spun ei, adresîndu-se celor din afară, folosind aceste cuvinte ca tehnică a „bombardării cu dragoste”. Unii dintre membrii sectei au mers pînă în extremism, practicînd libertinajul sexual pentru a demonstra grandoarea dragostei lui Dumnezeu care este în ei. Ei afirmă: „Dumnezeu ne-a învăţat că trebuie să fim gata a muri pentru alţii. Desigur, noi ar trebui să fim gata să le oferim chiar senzualitatea ca formă a dragostei.”

Prin astfel de metode îi cheamă Familia dragostei pe tineri să-L urmeze pe Hristos, aceasta fiind una dintre cele mai dificile secte dintre cele examinate aici. După cum am menţionat, ea pretinde că-şi fundamentează învăţăturile pe Biblie, netăgăduind în mod practic şi direct punctele cardinale ale doctrinei creştine, cum fac majoritatea celorlalte secte.

În sprijinul practicilor, membrii mişcării mai folosesc o învăţătură a lui Isus – însă răstălmăcită – pentru a-i convinge pe noii candidaţi să-şi renege părinţii şi să rupă orice legătură cu familia. Este adevărat că, în Matei 10.34-37 (80), Isus cere loialitate, o alegere preferenţială, dar nicidecum ruperea legăturilor familiale. Există multe alte locuri în Biblie care accentuează importanţa respectării părinţilor şi a legăturilor de familie (81). Avem deci de a face cu o interpretare unilaterală a textului biblic.

Întrucît este caracteristică acestei mişcări, excesiva preocupare sexuală a membrilor ei necesită a fi luată şi ea în considerare. Este adevărat că Biserica creştină nu a recunoscut întotdeauna că sexul este un dar divin, dar Biblia subliniază minunea, frumuseţea şi sacralitatea relaţiilor sexuale în contextul vieţii conjugale.

Să analizăm în continuare cîteva dintre conceptele de bază în lumina învăţăturii Familiei dragostei şi, în opoziţie, în spiritul doctrinei creştine:

 

 
Familia dragostei
Creştinism

 

Autoritate

David Berg este profetul secolului al XX-lea, purtătorul plin de autoritate al lui Dumnezeu către o lume păcătoasă. Dumnezeu S-a revelat El însuşi în Persoană şi în învăţăturile lui Hristos – Cuvîntul incarnat. Tot ceea ce ştim despre Hristos se cuprinde în Biblie, ea fiind unitatea de măsură pentru toate profeţiile, inclusiv pentru cele făcute de liderii lumeşti care pretind că au darul profeţiei.

 

Biserica

Familia dragostei consideră că doar membrii ei sînt creştini adevăraţi, ceilalţi fiind ai diavolului; Adevărata Biserică constă din toţi copiii lui Dumnezeu care, prin credinţă L-au acceptat pe Isus ca Salvator şi Domn al vieţii lor;

 

A doua venire a lui Hristos

Hristos se va întoarce curînd, probabil în următoarea decadă; Deşi există o promisiune în Biblie şi ne sînt date şi unele semne premergătoare, nimeni nu ştie momentul revenirii lui Isus Hristos.

 

Disciplina

Cei convertiţi trebuie să renunţe la libertatea şi la independenţa lor şi să devină dependenţi de superiorii lor spirituali; Ca urmaşi ai lui Isus, creştinii sînt eliberaţi de orice fel de sclavie, experimentînd împlinirea în Hristos Isus, trăind o viaţă matură de slujire a lui Dumnezeu.

 

 

Misiunea luminii divine

„Îţi voi oferi mîntuirea dacă îmi predai viaţa ta!” Aceasta este pretenţia guru-lui Maharaj Ji, liderul Misiunii luminii divine. Cei care-l urmează susţin că Maharaj Ji este, pentru omenirea de azi, ceea ce a fost Isus Hristos pentru oamenii timpului Său, adică întruparea divinului, însuşi Maharaj Ji se vrea convingător atunci cînd afirmă că Dumnezeu i s-a revelat într-o serie de incarnări.

Aşa stînd lucrurile, discipolii săi îl văd pe guru-l lor divin, cred în el, îl adoră, i se supun şi nu ezită să i se închine.

„Maestrul” locuieşte în S.U.A., într-o clădire ce costă o jumătate de milion de dolari înzestrată cu piscină; este înconjurat de Mercedes-uri, de multe Lotus sport şi de motociclete – „Dumnezeu” poate avea tot ce îşi doreşte”(!). De aceea, nici el nu se simte incomodat să trăiască în lux, să fie tratat cu fast într-o suită de ceremonii. Cît de diferită este viaţa lui faţă de aceea a lui Isus care Şi-a invitat urmaşii să fie ca El, să-şi poarte crucea urmîndu-L!

În anul 1974, maestrul – guru a provocat o mare agitaţie în rîndurile adepţilor prin căsătoria sa cu o fostă stewardesă americană. Curînd după aceea, însăşi rudele lui l-au acuzat de faptul că frecventa cluburile de noapte bînd, dansînd şi consumînd carne, practici de la care discipolii săi sînt sfătuiţi să se abţină. Mama sa l-a denunţat, infirmîndu-i calitatea de lider al Misiunii luminii divine şi afirmînd că locul lui a fost uzurpat de fratele mai mare. „Cu cîţiva ani în urmă, ei anunţau mileniul; acum însă, familia sfîntă s-a angajat într-un război sfînt” scria William Petersen în lucrarea sa: „Acele curioase noi culte”.

După cum vom vedea, acest guru oferă mai degrabă o experienţă decît un crez. Cultul misiunii include elemente eterogene de sikhism, de creştinism şi din alte religii ale lumii dar, în esenţă, Misiunea luminii divine îşi are sorgintea în hinduism şi în special în Upanişade, o colecţie de scrieri sacre hinduse, formulate între anii 800 -300 î.Cr., în care se fac sofisticate speculaţii referitoare la Realitatea ultimă.

Doctrina Upanişadelor se axează în jurul a două noţiuni – cheie: brahman şi atman.

„Brahman” reprezintă Realitatea ultimă, Spiritul universal al lumii sau Principiul divin universal, pe cînd „atman” este eul individual, sau sufletul omului ca individualitate, parte din brahman şi care tinde să se unească cu el în Realitatea ultimă.

Se poate lesne observa că nu există nici o idee de relaţie personală între Dumnezeu şi individ, ci mai degrabă absorbţia individului în Realitatea ultimă; destinul lui este acela de a deveni o picătură pierdută în imensitatea unui ocean.

Mîntuirea

În contextul de mai sus, apare doctrina hindusă „sansara”, credinţa în transmigraţia succesivă a sufletului dintr-o viaţă în alta, printr-un ciclu neîntrerupt de renaşteri, scopul final fiind eliberarea de sub legea samsara şi contopirea în Nirvana.

Astfel, se crede că în perioada în care este pe pămînt, sufletul este prins într-un păienjeniş de iluzii (maya). Salvarea din acest ciclu de naştere, moarte şi iarăşi renaştere este urmarea anihilării pasiunilor şi a iluziilor, precum şi dobîndirea unei stări de calm, lipsită de pasiuni. Abia atunci individul, eliberat de iluzia ce caracterizează biata viaţă, este absorbit şi unit cu divinul.

Astfel, deci, salvarea nu este interpretată în sensul esenţial creştin, adică eliberarea de păcat, ci, mai curînd, eliberarea de iluzia lumii acesteia.

Ce trebuie să facă individul pentru a fi eliberat? Replica Misiunii luminii divine vizează necesitatea dobîndirii cunoaşterii, ceea ce înseamnă un experiment direct cu Dumnezeu, adică cu Energia cosmică.

Un devotat al ideologiei misiunii susţinea că prin convertirea sa de către un guru, viaţa i-a fost transformată; nimic nu mai constituie o problemă: „Nu mai am probleme în acesta viaţă”, afirmă el. Altul declara: „Guru Maharaj Ji este în interiorul meu şi el este înăuntrul fiecăruia dintre voi”.

Iată în final, o succintă expunere a deosebirilor dintre crezul sectei în cauză şi crezul creştin:

 

 
Misiunea luminii divine
Creştinism

 

Dumnezeu

Este o Fiinţă impersonală, o Energie cosmică, o Minte universală; Dumnezeu este Creatorul universului, cîrmuitorul şi păstrătorul lui pînă la vremea sorocită. Există un singur Dumnezeu, revelat în Trinitate.

 

Isus Hristos, Mîntuitorul

Ca o incarnare a lui Dumnezeu în secolul XX, guru Maharaj Ji este pentru oamenii de astăzi ceea ce a fost Isus Hristos acum aproape două mii de ani; Maharaj Ji L-a înlocuit pe Isus ca mîntuitor contemporan; Isus Hristos a fost şi este unicul Salvator al întregii omeniri: „În nimeni altul nu este mîntuire, căci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mîntuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12).

 

Mîntuirea

Salvarea înseamnă eliberarea din ciclul infinit de naştere, moarte şi renaştere şi absorbţia în Realitatea ultimă; acest ţel devine accesibil printr-o cunoaştere directă sau printr-o experienţă dumnezeiască, facilitată de Maharaj Ji; Mîntuirea, pe lîngă absolvirea de vină şi eliberarea de sub puterea şi consecinţele păcatului, înseamnă şi o viaţă nouă, deplină, oferită de Dumnezeu prin Isus Hristos.

 

Autoritate

Guru Maharaj Ji vorbeşte în Numele Dumnezeu; Revelaţia deplină a lui lui Dumnezeu a avut loc prin Isus Hristos, Cuvîntul întrupat, ea fiind cuprinsă în Biblie;
Toate scripturile religiilor lumii pot fi folosite pentru a glorifica cunoaşterea divină, dar ele sînt subordonate lui guru şi nu pot fi folosite pentru testarea veridicităţii afirmaţiilor acestuia; Biblia are autoritatea lui Dumnezeu şi de aceea este etalonul cu care se verifică orice fel de afirmaţie.

 

 

Biserica universală a lui Dumnezeu

Asemeni Martorilor lui Iehova, precum şi altor secte ori grupări religioase, Armstrong, liderul sectei Biserica universală, pretinde că întreaga învăţătură pe care o propovăduieşte se bazează pe adevărul biblic.

Sesizînd că în limba ebraică cuvîntul Dumnezeu – „Elohim” este la plural, el preferă să-l interpreteze prin sintagma „Familia lui Dumnezeu”. În această familie divină – susţine Armstrong -Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul deţin o poziţie dominantă, ca Fiinţe originare din familia lui Dumnezeu nefiind însă singurele.

Deosebit de confuză şi de contradictorie este aserţiunea lui Armstrong privitoare la moartea Domnului Isus: „Sîngele lui Hristos nu salvează, în final, pe nimeni; el curăţă doar păcatele anterioare şi ne salvează numai de pedeapsa capitală, împăcîndu-ne cu Dumnezeu”.

Un alt aspect ambiguu se reflectă în strania teorie a anglo-israelismului. Conform acestei teze, cele zece triburi semite, pierdute în perioada cuceririi Israelului de către asirieni, se găsesc acum în ţările anglo-saxone, iar toate promisiunile făcute poporului Israel în timpul Vechiului Testament se aplică acum Marii Britanii şi Statelor Unite ca exponente ale lui Efraim şi respectiv ale lui Manase. Evreii, pe de altă parte, sînt identificaţi cu Iuda şi rămîn sub cîrmuirea divină. Cercetători cu renume ai Bibliei resping această inepţie.

În încheiere, iată sumarul principalelor deosebiri dintre crezul cultului Biserica universală a lui Dumnezeu pe de o parte, şi crezul creştin pe de altă parte:

 

 
Armstrong
Creştinism

 

Dumnezeu

Familia divină nu îi include numai pe Dumnezeu – Tatăl şi pe Dumnezeu – Fiul, ci şi pe aceia care îi urmează pe Armstrong şi care îşi însuşesc învăţăturile lui, ca porunci divine; Dumnezeirea este unitate în diversitate: Dumnezeu – Tatăl, Dumnezeu – Fiul şi Dumnezeu – Duhul Sfînt, care formează o entitate unică – Trinitatea.

 

Omul

Toate fiinţele umane sînt, în mod potenţial, Dumnezeu – Creatorul; Deşi sînt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, oamenii rămîn doar creaturile Lui.

 

Mîntuirea

Moartea lui Hristos pe cruce nu a rezolvat problema salvării omului, dar i-a dat fiecărui ins prilejul unui început; Salvarea a fost realizată deplin prin jertfa lui Isus Hristos pe Calvar, sîngele Lui fiind atotsuficient pentru iertarea păcatelor;
Sîntem acum liberi să ne cîştigăm salvarea supunîndu-ne poruncilor lui Dumnezeu, date prin profetul Său, Armstrong; Mîntuirea nu este un bun ce se cîştiga prin efort propriu, ci este darul lui Dumnezeu ce se capătă prin har, prin credinţă.

 

Învierea

Învierea lui Isus în trup este negată vehement, fiind considerată de fapt o reincarnare; Învierea lui Isus este un fapt istoriceşte dovedit implicînd învierea în trup a Aceluiaşi Isus.

 

Biserica

Biserica adevărată este totalitatea celor care acceptă învăţăturile lui Armstrong; celelalte biserici sînt apostate; Adevărata Biserică, cea nevăzută – Trupul lui Hristos – este formată din toţi cei care prin credinţă, L-au acceptat pe Isus ca Domn al vieţii şi Mîntuitor personal.

 

 


Note:
(73) Ieremia 17:9-10: „Inima (omului) este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui.”
Matei 15:19: „Căci din inimă ies gîndurile rele, uciderile, adulterul, imoralitatea sexuală, hoţiile, depoziţiile false, calomniile.” (versiunea engleză).
(74) Romani 1:20: „În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El….”
(75) Evrei 9:27: „…oamenilor le este rînduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”
Matei 25:31-34,41: „Cînd va veni Fiul omului în slava Sa, cu toţi sfinfii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al Slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii, cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stînga Lui. Atunci împăratul le va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi, binecuvîn-taţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii…”. Apoi le va zice celor de la stînga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui….”
(76) Faptele Apostolilor 4.12: „În nimeni altul nu este mîntuire; căci nu este sub cer un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mîntuiţi.”
Romani 10:10: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire.”
Ioan 6:47: „Isus a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viata veşnică”.
(77) 2 Corinteni 5:17: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (zidire, „ctysis”) nouă.”
Faptele Apostolilor 4:12, vezi nota (61).
(78) Geneza 2.24: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.”
(79) Faptele Apostolilor 2:44,45: „Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte, îşi vindeau ogoarele şi averile, şi banii îi împărţeau între toţi, după nevoile fiecăruia.”
(80) Matei 10:34-37: „Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pămînt, nu am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit să-l despart pe fiu de tatăl său. pe fiică de mamă-sa şi pe noră de soacră-sa…. Cine preferă pe tată ori pe mamă mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine preferă pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.”
(81) Exod 20:12: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele….”
Efeseni 6.1-4: „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta – este cea dintîi poruncă însoţită de o făgăduinţă – ca să fii fericit şi să trăieşti multă vreme pe pămînt.” Şi voi, părinţilor, nu întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi în învăţătura Domnului.”

 

LAZAR – UN ALT SIMBOL AL ISRAELULUI

 

 

LAZAR – UN ALT SIMBOL AL ISRAELULUI

                        – Eseu de argumentatie  –

                                     de Otniela – Daniela Onu

” Totusi El suferintele noastre le-a purtat, si durerile noastre le-a luat asupra Lui, si noi am crezut ca este pedepsit , lovit de Dumnezeu si smerit” ( Isaia 53:5)

Betania , localitatea in care locuiau Lazar si cele doua surori ale lui, si unde Yeshua Ben David venea adesea ca oaspete , se afla langa Muntele Maslinilor. Despre aceasta cetate citim in Marcu 11:1. Stim cu totii ca Muntele Maslinilor are o semnificatie profetica foarte insemnata, atat in ceea ce priveste trecutul, dar mai ales,  viitorul ;  acesta este locul de unde Domnul Isus- Yeshua Ha Mashach – S-a inaltat la cer, dar si locul unde vor sta Picioarele Lui, atunci cand va reveni cu mare putere si slava,  pe norii cerului ( Luca 24:50-51, Zah 14: 4) Betania inseamna  Casa Suferintei ( etimologic cuvantul este compus din <  beth> =  casa si < anah > =  a suferi, a fi oprimat ),  si poate fi , metaforic,  o ilustrare profetica a suferintelor evreilor in secolele trecute ale Istoriei lor , a oprimarii si a umilirii lor,  aproape continue. Dar, in acelasi timp, Betania iustreaza si suferinta lui Yeshua Ha Mashiach  Cel mai mare Fiu al Israelului, pentru rascumpararea intregii  lumi pierdute. ( Isaia 53:4 ).Cu siguranta  , numele Betania poate fi asociat cu durerea si cu incercarile prin care a trecut , trece, si va mai trece poporul evreu, in viitorul apropiat. Exista insa speranta:   Mesia , Unsul , va reveni intr-o zi , Isi va salva  si Isi va reinvia Poporul din punct de vedere spiritual , asa cum a facut aievea , in trecut,  cu Lazar.     
In Psalmul 22: 24 citim : ” Caci El nu dispretuieste , nici nu uraste necazurile celui nenorocit si nu-Si ascunde Fata de el, ci il asculta cand striga catre EL „.  Cand Lazar era in suferinta , grav bolnav, familia L-a chemat pe Domnul sa vina ca sa – l vindece (Ioan 11:3 ). Ca Lazar reprezinta o imagine profetica a Israelului , poate fi inteles si  din afirmatia :” Doamne, iata ca acela pe care-l iubesti este bolnav. „ Dragostea lui Dumnezeu fata de poporul SAU este vesnica. Chiar daca intreaga omenire s-ar opune in ura ei ( din nefericire,  nici crestinii nu sunt ocoliti ),  luptand cu inversunare impotriva acestei IUBIRI DUMNEZEIESTI , ea ramane in continuare neclintita , dupa cum este scris in textul tanachic : „… Domnul iubeste pentru totdeauna pe Israel” ( 1 Imparati 10:9). O astfel de legatura plina de dragoste , profunda, a fost intre Domnul Isus  si prietenul Sau  Lazar. Yeshua  a vindecat sute de oameni, dar in cazul lui Lazar era vorba despre un  prieten al  Sau , unul dintre putinii oameni care-I deschisese intotdeauna, cu dragoste, usa  casei pentru poposire. Acesta a fost motivul pentru care surorile lui si-au permis sa-I transmita Domnului mesajul lor plin de ingrijorare: ” Doamne, iata ca acela pe care-l iubesti, este bolnav”. Insa trebuie sa intelegem ceea ce Domnul le-a spus ucenicilor. Boala  acestui drag si loial prieten de odinioara al lui Yeshua  , si a Israelului din zilele noastre, este spre Gloria lui Dumnezeu! Boala lui Lazar este o imagine extraordinar de plastica a starii spirituale actuale a poporului Israel ( Ioan 11:4 ). Yeshua  a cunoscut in Duhul Lui dumnezeiesc ca Lazar , prietenul Lui va muri, dar a mai cunoscut , de asemenea , ca EL, Invierea si Viata,  il va readuce dintre cei morti  iar in final totul va sluji spre Slava  lui Dumnezeu.
Din punct de vedere spiritual,  Israelul a fost mort, iar poporul  , asa cum au profetit oamenii lui Dumnezeu din vechime, a fost imprastiat printre neamuri. Insa nu aceasta „moarte”  este destinul ultim al Israelului ( dovada sunt miile de evrei convertiti la Credinta lui  Yeshua, in zilele noastre ). Intelegem foarte clar acest lucru din cuvintele apostolului Pavel adresate credinciosilor din Roma ( Romani11: 1-2). Multi crestini ( din nefericire,  chiar unii  protestanti) din ziua de azi sustin ca Israelul nu mai este acceptat de Dumnezeu, Biserica luandu-i locul ca Popor al Domnului.  Afirmatia este insa adevarata doar pe jumatate. Israelul a fost pus deoparte de Dumnezeu tocmai pentru ca neamurile sa poata fi salvate si ele prin ” altoirea la Maslin ” . Aceasta realitate  profetica este exprimata in textul din Ioan 11: 14-15. Mantuitorul nostru a amanat intentionat momentul in care avea sa ajunga in Betania  , pentru ca Maria si Marta ( o imagine profetica pentru Biserica lui Christos) sa poata si ele sa creada minunea . Domnul a intarziat  intentionat  doua zile ( 1 ZI = 1 MIE ANI ) ridicarea lui Israel , pentru a-i salva pe cei alesi dintre neamuri ( Romani 11: 11-15 )  Biserica trebuia sa ia fiinta ! Dumnezeu ii iubeste pe  toti ( Ioan 3:16). Apostolul Pavel explica elocvent  acest lucru in textul din Romani 11.  Doua zile ( Ioan 11: 6) inseamna prin descifrare profetica, doua mii de ani de Har pentru Biserica. Abia dupa patru zile , Invierea lui LazarMantuitorul  ajunge la prietenul Sau pentru a-l invia. ” Mormantul era o pestera , la intrarea careia era asezata o piatra. Dati piatra la o parte , a zis Isus” ( v 38-39).  Dumnezeu ramane Credincios promisiunilor Sale iar piatra , care se afla intre El si Israel,  va fi indepartata” Va voi da o inima noua si voi pune in voi un duh nou , voi scoate din trupul vostru inima de piatra si va voi da o inima de carne” ( Ezec 36: 26). „Dupa ce a fost indepartata piatra , iar mormantul lui Lazar a fost deschis , Isus a strigat cu glas tare : Lazare, vino afara ! „ ( Ioan 11:43). La fel,  Domnul Isi va chema poporul din „mormintele natiunilor” ( in care Israelul a zacut in orbire spirituala 4000 de ani – sa ne gandim la toate triburile lui Israel )  si iata ca  deja experimentam  , partial,  acest adevar minunat. Insa doar in momentul in care Isus Christos va aparea pe norii cerului ca Salvator pentru Israel,  – dupa aprigul Necaz in care evreilor  li se vor deschide ochii –  abia atunci se va implini in intregime Cuvantul profetic din Ezechiel 37: 11-14 .
Cand a auzit chemarea Fiului lui Dumnezeu, Lazar a iesit imediat afara din mormant. Nicio putere a mortii nu l-a mai putut retine. Acolo unde apare Regele , ingerul mortii fuge ingrozit. Readus la viata, Lazar I-a iesit Domnului in intampinare. La fel ca el  ( care reprezinta intregul Israel) , si poporul evreu se va strange intr-o clipa la poalele Fratelui mai mare . Putem intelege cum va avea loc lucrul acesta extraordinar citind un  pasaj elocvent din Evanghelia dupa Marcu ( Marcu 13: 26-27). Israelul nu va ramane orb fata de Mesia la infinit. Iata ce ne spune , in continuare,  textul despre Lazar: ” Mortul a iesit cu mainile si cu picioarele legate cu fasii de panza, si cu fata infasurata cu un stergar.Isus le-a zis :  Dezlegati-l si lasati-l sa mearga! ” ( Ioan 11 : 14 ) . Stergarul de pe fata lui Lazar a fost astfel indepartat. La fel se va intampla si in cazul Israelului , stergarul care-i acopera fata,  si nu-l lasa sa vada realitatea Adevaratului Mesia,   va fi indepartat –  in Ziua Aceea – iar poporul de la mic la mare va putea , in sfarsit, sa Il vada pe Yeshua Ha Maschiach ( 2 Cor 3: 14-17 ). In acelasi timp , STERGARUL in  care era infasurat mortul Lazar poate semnifica efortul solitar al poporului evreu de-a se mantui prin implinirea Legii ( orice Lege, inclusiv cea ritualica). Din acest motiv , pana la revenirea Domnului Christos in Slava  cu Biserica Lui glorificata   , ” aceasta marama ” va ramane neridicata , fiindca ” marama „ poate fi data la o parte doar de Unsul lui Dumnezeu . Glorie Lui!   
Ca o concluzie la cele afirmate aici , dupa o istorie de 4000 de ani , scopul lui Dumnezeu cu poporul evreu va fi in sfarsit atins , iar Yeshua – Isus va intemeia, din Israel inspre tot pamantul, Imparatia Shabatica de o mie de ani . Cand Lazar a fost dezlegat de fasiile de panza si de stergar , Slava lui Dumnezeu S-a revelat intr-un mod extraordinar , dupa cum ii profetise Yeshua lui Miriam  : ” Nu ti-am spus ca daca vei crede , vei vedea Slava lui Dumnezeu? ” ( v 40 ). Cat de minunat s-a desfasurat invierea lui Lazar dar cine oare, atunci, ar fi crezut in ea? Marta gasise deja un element de poticnire: ” Doamne miroase greu caci este mort de patru zile” ( v 39).  Au  mortii au un miros placut ? Ceea ce este cu neputinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu! Tot asa, prin revenirea lui Yeshua  , Slava Lui Dumnezeu va rasari peste Israel! Cateva zile dupa aceasta extraordinara minune,  Domnul Christos a intrat oficial , ca Mesia,  in Ierusalim , iar Lazar L-a insotit. Ce imagine minunata pentru Imparatia de  o mie de ani. ” A doua zi o gloata mare care venise la praznic , cum a auzit ca vine Isus in Ierusalim, a luat ramuri de finic si I-a iesit in intampinare, strigand:  Osana ! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului, Imparatul lui Israel! „ ( Ioan 12 : 12-15 ) In continuare,  textul biblic afirma ” Toti cei ce fusesera impreuna cu Isus cand il chemase pe Lazar din mormant si-l inviase din morti , marturiseau despre EL. Si norodul I-a iesit in intampinare , pentru ca aflase ca facuse semnul acesta. Fariseii au zis, deci, intre ei : Vedeti ca nu castigam nimic : iata ca lumea se duce dupa EL.” ( v. 17-18 )
In Ziua aceea minunata cand Yeshua Ha Mashiach va reveni in Glorie, pe norii cerului, El va intemeia Imparatia Pacii de o mie de ani, din mijlocul acestui popor. Oamenii vor veni din toata lumea la Ierusalim  pentru a-L vedea pe Mesia si pentru a I Se inchina. Intreaga lume va vedea si va marturisi ca El a chemat Israelul din mormantul necredintei si orbirii spirituale, si ca l-a inviat din morti, asa cum promisese in Tanach. Iata de ce” norodul I-a iesit in intampinare;  pentru ca aflase ca facuse semnul acesta” ( adica invierea lui Lazar! – Ioan 19:19, Isaia 60:10-11,  61 : 6,  66: 12, Ier 3:17,  Ezec 43:7,  Zah 2: 16, 14:16,  Mica 4:1-2 ). Glorie in veci lui Yeshua Ha Mashiach  , Mantuitorul lumii, si Mesia Unic al lui Israel .

Bogatul şi Lazăr

By Dennis Crews – Bogatul şi Lazăr

Multe discuţii au avut loc în jurul problemei dacă cuvintele Domnului Isus din Luca 16:19-31 trebuie înţelese literal sau sunt doar o pildă. Unii credincioşi sunt de părere că în această întâmplare, Isus le oferea ascultătorilor un crâmpei despre cum arată viaţa de după moarte. Alţii, citând numeroase pasaje din Scripturi care par să contrazică felul cum este zugrăvit cerul şi iadul în acest pasaj, sunt de părere că Domnul vroia să înveţe o cu totul altă lecţie. Din nefericire, mulţi învăţători moderni ai religiei izolează istorisirea de contextul ei originar şi o folosesc ca un mijloc de a-i speria pe oameni. Într-adevăr, au avut loc „convertiri” religioase de pe urma temerii de a nu ajunge în iad aşa cum este descris în acest pasaj, dar ele se bazează pe motivul dureros de a avea mare nevoie de tăria care vine de pe urma unei aprecieri corecte a caracterului lui Dumnezeu şi a unei înţelegeri adevărate a Scripturii.

La începutul acestui studiu, vom privi mai atent la ceea ce este de fapt o pildă şi vom examina pe urmă contextul în care a povestit Isus această întâmplare. Poate că pe urmă vom înţelege mai bine ce lecţii există pentru noi în pilda bogatului şi a lui Lazăr.

Dicţionarul Random House College descrie o pildă drept „o povestire scurtă, alegorică având ca scop să facă cunoscut un adevăr sau o lecţie morală”. Cruden’s Complete Concordance dezvoltă mai departe acest concept, adăungând că pildele din Biblie au fost folosite „mai general decât oriunde altundeva”. Cunoaştem că scriitorii Bibliei s-au folosit de situaţii atât imaginare–ca în cea în care copacii l-au rugat pe spin să împărăţească peste ei (Judecători 9:8-15)–cât şi reale în pilde. Oricare formă ar fi luat pilda, nu era decât un mijloc prin care să se înveţe o lecţie morală.

Domnul Isus a recunoscut valoarea pildelor în a-i învăţa pe oameni. El a dorit să le stimuleze gândirea lor cea mai profundă şi contemplarea şi a ştiut că dacă vorbea prea literal, unii dintre ascultătorii Săi urmau să-I uite repede cuvintele. Şi nu numai atât, dar alţii, pentru care unele din pildele Sale conţineau mustrări aspre, s-ar fi înfuriat atât de mult de o vorbire directă încât ar fi încercat să-L reducă la tăcere prin violenţă. Înţelept ca un şarpe, dar nevinovat ca un porumbel, Isus a amintit cuvintele din Isaia 6:9 şi le-a spus ucenicilor Săi: „Vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, dar celorlalţi li se vorbeşte în pilde, ca ‘măcar că văd, să nu vadă şi măcar că aud, să nu înţeleagă.'” Luca 8:10. În Cruden’s Concordance ni se explică următoarele: „Mântuitorul deseori le vorbeşte oamenilor în evanghelii prin pilde. El S-a folosit de ele pentru a acoperi adevărul de aceia care nu vroiau să-l vadă. Cei care sincer doreau să-l afle nu îşi găseau odihnă până ce nu descopereau tot înţelesul.”

Se cade aici să ne punem întrebarea cui îi vorbea Domnul Isus în Luca 16:19-31. De ce categorie de oameni Se ocupa El aici? Ultimul verset înainte ca să înceapă glasul Domnului Isus ne spune asta. Versetul 14 declară: „Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau şi ei toate lucrurile acestea şi îşi băteau joc de El.” Domnul Isus le vorbea fariseilor, o clasă de oameni cunoscută prin toate evangheliile pentru refuzul lor de a-L trata corect pe El şi pe adevărurile pe care le predica.

Putem fi siguri că din toţi oamenii pe care îi învăţa Domnul Isus, nimeni nu fusese tratat cu mai multă prudenţă decât şireţii farisei. Foloseau înşelăciunea şi eschivarea, aşa că Domnul Se purta cu ei înţelept şi corect. Singurul mod de a proceda astfel cu ei era prin pilde şi alegorii. Dovada că nu înţelegeau multe din învăţăturile Lui se poate găsi în rugăciunea Domnului din Luca 10:21, „Tată, Doamne al cerului şi al pământului; Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.” Marcu 4:33, 34 arată clar că lecţiile Domnului Isus aproape întotdeauna erau înveşmântate în pilde: „Isus le vestea cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă. Nu le vorbea de loc fără pildă; dar când era singur la o parte le lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.”

Acum suntem pregătiţi să studiem pilda bogatului şi a lui Lazăr şi să încercăm să prindem adevărata solie pe care Domnul Isus căuta s-o facă cunoscută prin ea.

„Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu fărămiturile, care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele.” Luca 16:19-21.

Pe cine reprezenta simbolic bogatul? Evreii fuseseră binecuvântaţi peste măsură cu o cunoaştere de Dumnezeu şi a planului Său de mântuire pentru întreaga omenire. Ei primiseră „înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele.” Romani 9:4. Doar un evreu putea să se roage „Părintelui Avraam” aşa cum îl găsim că face bogatul mai târziu în pildă. Este clar că prin acest personaj era reprezentată naţiunea iudaică.

Prin contrast, Lazăr îi simboliza pe toţi acei oameni săraci din punct de vedere spiritual–neamurile–cărora israeliţii trebuiau să le împărtăşească moştenirea lor. Cuvintele lui Isaia le erau bine cunoscute evreilor. „Te pun să fii lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.” Isaia 49:6.

Din nefericire, evreii nu le împărtăşiseră de loc neamurilor din bogăţia lor spirituală. În schimb, îi considerau drept „câini” care trebuiau să se sature cu firimiturile spirituale care cădeau de la masa stăpânilor. Metafora era cunoscută. Domnul Isus o mai folosise înainte când a pus la încercare credinţa femeii canaanite. „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!” Ea I-a răspuns în acelaşi fel: „Da, Doamne, dar şi căţeii mănâncă fărămiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Matei 15:26, 27.

Bogaţii evrei strânseseră tot adevărul, şi făcând astfel, ei se stricaseră singuri. Chiar cu câteva clipe mai înainte de a povesti această pildă, Domnul Isus îi mustrase pe farisei pentru îngâmfarea lor spirituală. „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.” Luca 16:15. Care urma să fie de aici consecinţa acestei înfumurări teribile?

„Cu vremea săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’ ‘Fiule,’ i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei care ar vrea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.'” Luca 16:22-26.

Evreii se bucuraseră de „viaţa cea bună” de pe pământ, dar nu făcuseră nimic să-i binecuvinteze sau să-i îmbogăţească şi pe semenii lor. Nu-i mai aştepta nici o răsplată. „Vai de voi, bogaţilor, pentru că voi v-aţi primit aici mângâierea! Vai de voi, care sunteţi sătui acum! Pentru că voi veţi flămânzi!” Luca 6:24, 25.

Dimpotrivă, săracii în duhul, simbolizaţi de către Lazăr, urmau să moştenească împărăţia cerurilor. Neamurile care flămânzeau şi însetau după neprihănire urmau să fie săturate. „Câinii” şi păcătoşii, atât de dispreţuiţi de fariseii, plini de îndreptăţire de sine, urmau să intre în cer înaintea lor. „Adevărat vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăţia lui Dumnezeu.” Matei 21:31.

Pilda se încheie cu imaginea bogatului care imploră ca fraţii lui să fie avertizaţi ca să nu îi împărtăşească soarta. După ce îl roagă pe Avraam să-l trimită pe Lazăr cu această misiune, el presupune „că dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Luca 16:30. Iar Avraam îi răspunde: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Versetul 31.

Astfel Domnul Isus i-a mustrat pe farisei pentru lipsa lor de consideraţie faţă de Scripturi, arătând că inima acelora care au respins constant învăţăturile lui „Moise şi ale proorocilor” nu se vor schimba nici dacă ar avea loc un fenomen supranatural. Minunea învierii lui Lazăr din morţi făcută la puţin timp după aceea a confirmat exactitatea concluziei Domnului Isus. Cineva chiar a înviat din morţi, dar cu toate acestea fraţii „bogatului” nu s-au pocăit. De fapt, fariseii au ajuns chiar să comploteze să-l ucidă pe Lazăr după învierea sa. Însăşi viaţa lui le aducea aminte de propria lor făţărnicie.

În zilele noastre mulţi creştini sunt de părere că istorisirea bogatului şi a lui Lazăr reprezintă un raport istoric al experienţei literale a două persoane după moarte. Bazându-se pe această credinţă, unii învaţă că cei care ajung în chinurile iadului vor arde toată veşnicia. Ca şi în situaţia pildei copacilor şi a spinului (Judecători 9:8-15), o interpretare literală a elementelor istorisirii ridică serioase probleme.

Am putea oare să credem că toţi sfinţii se află deja strânşi în sânul lui Avraam? Dacă este aşa, Avraam în al cui sân se odihneşte? Iar dacă există o prăpastie mare între iad şi rai, cum a putut bogatul să fie măcar auzit de Avraam? Poate cel mai tulburător lucru de menţionat ar fi, cum ar putea sfinţii să se bucure de mângâierea din cer în timp ce ar auzi strigătele celor răi care s-ar chinui?

O altă dilemă pe care o ridică o interpretare literală a acestei istorisiri s-ar putea numi „taina mormintelor goale”. Dacă totul este luat literal, s-ar părea că nici unul din cele două personaje de frunte n-a petrecut prea mult în mormânt–amândoi fiind luaţi destul de repede din locurile lor respective de răsplată. Evident că şi trupurile lor au venit în zbor cu ei, deoarece îl găsim pe bogat ridicându-şi ochii şi dorind să i se răcorească limba cu o picătură de apă de pe vârful degetului lui Lazăr, care se odihnea, aşa cum am văzut în sânul lui Avraam. În ultimii ani, au fost exhumate destule morminte ca să ne dăm seama că trupurile celor decedaţi nu sunt purtate nici la cer şi nici în iad după înmormântare. Ele se transformă în ţărână şi îşi aşteaptă învierea.

Din aceste câteva exemple, începem să vedem că în această pildă, Domnul Isus nu încerca să explice realitatea fizică de după moarte. În schimb, Se referea la necredincioşia iudeilor în ceea ce privea răspunderea lor. Ca ispravnici ai soliei speciale a adevărului, ei n-au reuşit de loc să o facă cunoscută neamurilor, care erau dornice s-o audă. De fapt, întregul capitol din Luca 16 este consacrat subiectului isprăvniciei.

Începând de la versetul 1, Domnul Hristos a rostit o altă pildă despre administrarea banilor şi a bunurilor. „Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pârât la el că-i risipeşte averea.” După ce a tratat principiul încredinţării bunurilor materiale, Domnul Isus a deschis problema încredinţării adevărului. Prin pilda unui alt om bogat, El a ilustrat practic cum ei se dovediseră tot atât de necredincioşi cu bogăţiile spirituale pe cât de necredincios fusese ispravnicul cu bogăţiile materiale.

Să încerci să exagerezi pilda bogatului şi a lui Lazăr ca să o faci să se potrivească doctrinei iadului veşnic înseamnă să pierzi din vedere exact problema pe care vroia Domnul Isus s-o facă cunoscută. Biblia vorbeşte cu o claritate fără greş despre subiectul iadului în multe alte locuri. Nicăieri Scripturile nu învaţă că cei răi vor continua să sufere în focul veşnic de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei. Mai degrabă, vor fi distruşi complet. Domnul Isus n-ar fi compromis niciodată integritatea Sfintelor Scripturi învăţând o doctrină contrară propriei Lui mărturii copleşitoare cu privire la acest subiect. Vom fi mai siguri despre adevărul despre iad după ce vom examina câteva din multele texte din Biblie care ne vorbesc direct despre acest subiect. Totuşi, mai înainte de a le examina, trebuie să ne aducem aminte că „plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică.” Romani 6:23. Există doar două alternative pentru fiecare suflet. Aceia care Îl vor primi pe Isus Hristos şi jertfa Lui ispăşitoare vor trăi pe vecie, iar aceia care nu-L vor accepta pe Isus vor muri. Dacă cei răi ar suferi la nesfârşit, oricât de mult i-ar durea, ar însemna că au viaţă veşnică. Dar cunoaştem că viaţa veşnică li se acordă doar acelora care Îl primesc pe Domnul Isus.

Cugetaţi puţin la aceste texte clare din Scriptură care vorbesc despre răsplata celor răi: „Dar cei răi pier şi vrăjmaşii Domnului sunt ca cele mai frumoase păşune: pier, pier ca fumul.” Psalmul 37:20.

„Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor şi nu le va lăsa nici rădăcină nici ramură.” Maleahi 4:1.

„Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre, în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor.” Maleahi 4:3.

„Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.” Matei 10:28.

„Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el, va arde.” 2 Petru 3:10.

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apocalipsa 21:8. Ar putea fi citate multe alte texte, dar acestea ilustrează clar că soarta finală a celor răi va fi moartea. Observaţi că Scripturile aleg cele mai puternice cuvinte cu putinţă ca să descrie ştergerea cu desăvârşire a celor răi. Nu există nici un chip prin care aceste cuvinte clare să poată fi înţelese greşit de către cineva care sincer doreşte să cunoască adevărul. Există un foc rezervat celor răi, dar un foc atât de fierbinte încât îi va nimici pe deplin pe cei care vor ajunge să-i cunoască efectul. Dar după ce focul îşi va termina lucrul, se va stinge. Nicăieri în Biblie nu se învaţă despre un foc ce va arde veşnic–nici măcar în pilda bogatului şi a lui Lazăr. (Unii s-au întrebat ce înseamnă „în vecii vecilor” în textul din Apocalipsa 20:10. Alte pasaje asemănătoare arată că aceste cuvinte înseamnă atât cât trăieşte un om. Vezi Exod 21:6; 1 Samuel 1:22; Iona 2:6, etc. De asemenea, expresia „foc veşnic” se poate înţelege mai degrabă ca urmări decât ca durată, ca în exemplul Sodomei şi Gomorei din Iuda 7).

Ar fi tragic să pierdem din vedere punctul esenţial al pildei îndepărtându-l din cadrul în care l-a prezentat Domnul Isus. Haideţi să acceptăm lecţia pe care încerca El să ne înveţe şi s-o aplicăm la propriile noastre vieţi. Oare facem tot ce putem ca să răspândim solia mântuirii şi altora? Oare avem o iubire adevărată pentru aceia din jurul nostru şi oare i-am invitat să se bucure şi ei de moştenirea noastră spirituală? Dacă strângem bogăţie după bogăţie, asemenea evreilor din vechime, vom ajunge plini de îndreptăţire de sine şi stricaţi. Prin contrast, printr-o slujire activă, plină de iubire, legătura noastră cu Hristos ca şi cu alţii va ajunge din ce în ce mai puternică şi mai plină de sens.

Haideţi să nu facem din istorisiri înspăimântătoare temelia experienţei noastre creştine. În schimb, să înţelegem că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan 3:16.

Unele texte greu de explicat

1 Samuel 28:14: „El i-a zis ‘Cum e la chip?’ Şi ea a răspuns: ‘Este un bătrân care se scoală şi este învelit cu o mantie.’ Saul a înţeles că era Samuel şi s-a plecat cu faţa la pământ şi s-a închinat.” Această şedinţă de spiritism a fost citată drept dovadă că există viaţă după moarte. Cu toate acestea, iată câteva puncte care contrazic această afirmaţie:

  1. Vrăjitorii fuseseră condamnaţi la moarte şi alungaţi din ţară (versetul 3; Leviticul 20:27).

  2. Dumnezeu îl părăsise pe Saul şi nu mai vroia să comunice cu el (versetul 15).

  3. Chipurile Samuel „fusese sculat din morţi”. Alte expresii „sculându-se din pământ”, „se scoală” şi „să cheme morţii”. Oare aici s-ar afla drepţii neprihăniţi–în pământ? Cei care cred în nemurirea sufletului n-ar fi de acord cu aşa ceva.

  4. Samuel este descris ca „un bătrân … învelit cu o mantie.” Oare aşa se arată sufletele nemuritoare? Şi unde şi-a căpătat sufletul corpul? Doar se presupune că nu mai au nici un corp. A fost oare vreo înviere? Oare Dumnezeu Se afla la cheremul vrăjitoarei şi l-a înviat pe Samuel? Dacă nu, atunci poate Satana să învie morţii?

  5. Arătarea lui Samuel i-a spus lui Saul: „Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine.” Saul s-a sinucis pe câmpul de luptă, a doua zi. Unde locuia Samuel, dacă Saul cel nepocăit urma să se ducă în acelaşi loc?

  6. Raportul sfânt n-a menţionat de loc că Saul l-a văzut pe Samuel. El a primit această informaţie indirect de la vrăjitoare şi a tras doar conluzia că era Samuel din descrierea ei. Adevărul este că cel rău a înşelat-o pe bătrâna cea stricată, iar ea la rândul ei l-a înşelat pe Saul. Nu a fost decât o şedinţă de spiritism condusă de Satana.

  7. Gravitatea păcatului lui Saul se descoperă prin următoarele cuvinte: „Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege faţă de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit şi pentru că a întrebat şi cerut sfatul celor ce cheamă morţii. N-a întrebat pe Domnul: de aceea Domnul l-a omorât.” 1 Cronici 10:13, 14. Matei 10:28: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.”

Domnul Isus ne învaţă în acest text că sufletul nu este nemuritor din fire. Poate fi distrus şi va fi distrus în iad (gheenă). Dar ce a vrut El să spună prin să ucizi trupul, dar nu sufletul? Este cu putinţă ca sufletul să existe despărţit de trup? Unii declară că da, dar Biblia arată altfel.

Cuvântul evreiesc „psuche” s-a tradus prin „suflet” în acest text, dar în alte patruzeci de texte s-a tradus prin „viaţă”. De exemplu, Domnul Isus a declarat: „Oricine îşi va pierde viaţa (psuche) pentru Mine, o va câştiga.” Matei 16:25. Evident, „psuche” nu putea să însemne „suflet” în această situaţie sau s-ar fi putut spune că oamenii şi-ar pierde sufletul de dragul lui Hristos. Este mai bine tradus „viaţa”.

Dar ce-am putea spune despre Matei 10:28? Aşezaţi cuvântul „viaţă” în loc de „suflet” şi textul se va potrivi perfect cu restul Bibliei. Este o mare deosebire între cel care poate să ia viaţa trupească şi Cel care poate să ia viaţa veşnică. Iată dovada în cuvintele Domnului Isus: „Vă spun vouă, prietenii Mei: ‘Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.'” Luca 12:4, 5.

Cu alte cuvinte, „suflet” aici nu înseamnă doar viaţă, ci şi viaţă veşnică. Observaţi că Luca spune totul exact ca şi Matei, numai că nu spune „ucide sufletul”. În schimb, el spune „să arunce în gheenă (iad)”. Înseamnă acelaşi lucru. Oamenii nu pot face altceva decât să ucidă trupul şi să ia viaţa fizică. Dumnezeu va arunca în iad şi va lua viaţa veşnică. Nu doar trupul le va fi nimicit în acel foc, ci şi viaţa le va fi curmată pe vecie.

Matei 25:46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.” Se cade să amintim că Domnul Isus nu a spus că cei răi vor suferi o „pedepsire veşnică”. El a spus o „pedeapsă veşnică”. Care este pedeapsa pentru păcat? Pedeapsa este nimicirea şi ea durează veşnic (2 Tesaloniceni 1:9). Cu alte cuvinte, este vorba de o nimicire care nu se termină niciodată, deoarece nu va exista nici o înviere din acea nimicire.

Pavel spune „plata păcatului este moartea.” Romani 6:23. Ioan descrie acea moarte ca pe „moartea a doua” în Apocalipsa 21:8. Acea moarte sau nimicire va fi veşnică sau definitivă.

Marcu 9:43, 44; „Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât să ai două mâini şi să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge, unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.”

În acest verset, cuvântul „iad” (în Biblia King James) este tradus din cuvântul grecesc „Gheena”, care este doar un alt cuvânt pentru Valea lui Hinom care se afla în afara zidurilor Ierusalimului. Acolo se aruncau toate gunoaiele şi trupurile animalelor, unde erau arse într-un foc continuu. Ceea ce ar fi putut să scape focului era distrus de viermii care se hrăneau tot timpul cu stârvurile moarte. Gheena simboliza un loc de nimicire desăvârşită.

Domnul Isus a vrut să ne înveţe în acest verset că focul iadului nu va putea fi stins de către nimeni. Isaia a declarat: „Nu-şi vor scăpa viaţa din flăcări.” Isaia 47:14. Cu toate acestea, s-a grăbit să spună în acelaşi verset, „Căci nu va fi ca un cărbune, la care se încălzeşte cineva, nici un foc la care se stă.” Aşa că focul de nestins se va stinge după ce îşi va fi terminat lucrarea. Ierusalimul a ars cu un foc de nestins (Ieremia 17:27), dar cu toate acestea a fost nimicit cu desăvârşire (2 Cronici 36:19-21).

Flăcările şi viermii Gheenei reprezentau o distrugere totală şi o ştergere deplină a păcatului şi a păcătoşilor. Având în faţa ochilor lor focul Gheenei, Domnul Isus n-ar fi putut folosi vreo imagine mai sugestivă pentru farisei ca să descrie nimicirea finală şi deplină a păcătoşilor. Cei care citează acest text ca să susţină învăţătura nemuririi sufletului se află într-o adevărată dilemă. De ce? Deoarece focul şi viermii îşi fac lucrarea nu asupra unor suflete fără trup, ci asupra trupurilor! În Matei 5:30 Domnul Hristos a declarat că „tot trupul” va fi aruncat în gheenă sau iad.

În Isaia 66:24, ne este înfăţişat acelaşi tablou al Gheenei (iadului) cu un foc de nestins şi cu viermi care nimicesc. Dar în acest caz, se foloseşte cuvântul „trupurile moarte” („stârvuri” în King James Version), descoperind faptul că focul distruge corpurile moarte, nu sufletele fără corp.

Luca 23:43: „Isus a răspuns: ‘Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.'”

Unii au tras concluzia din acest verset că sufletele îşi primesc răsplata imediat după moarte, contrar cu alte zeci de texte din Biblie. Dar observaţi două lucruri greşite în această presupunere. Mai întâi, deşi Domnul Isus i-a spus tâlharului „Adevărat îţi spun, Astăzi vei fi cu Mine în rai.” peste trei zile, i-a spus Mariei că nu Se suise încă la Tatăl. Iată textul prin care dovedim că Tatăl Său Se afla în paradis: Apocalipsa 2:7 declară că pomul vieţii „este în raiul lui Dumnezeu”, iar Apocalipsa 22:1, 2 descrie pomul vieţii pe malul râului vieţii care curge de la scaunul lui Dumnezeu. Aşa că nu se pune nici o problemă că paradisul există acolo unde se află scaunul de domnie al Tatălui. Se pune întrebarea: Cum a putut să-i spună Domnul Isus tâlharului că va fi cu El în rai în acea zi, când El nu S-a dus acolo decât peste trei zile?

În al doilea rând, Domnul Isus şi tâlharul nici măcar nu au murit în aceeaşi zi. Când au venit soldaţii să le ia trupurile de pe cruce înainte de apus, Isus murise deja (Ioan 19:32-34). Tâlharii erau încă în viaţă, aşa că li s-au străpuns picioarele ca să le grăbească moartea şi să-i împiedice de a nu fugi. Fără îndoială că au mai trăit şi după apusul soarelui în ceasurile sabatului şi posibil chiar mai mult. Aşa că cum a fost cu putinţă ca Domnul Isus să-l asigure pe tâlhar că va fi cu El în rai în acea zi când amândoi doar nu au murit în „acea zi”?

Aparentele contradicţii se clarifică atunci când luăm în considerare faptul că punctuaţia din Luca 23:43 s-a adăugat de către oameni neinspiraţi atunci când s-a tradus Biblia noastră. Ei au aşezat virgula înaintea cuvântului „astăzi” când în realitate ar fi trebuit aşezată după „astăzi”. Atunci versetul ar fi sunat corect astfel: „Adevărat îţi spun astăzi, că vei fi cu Mine în rai.” Cu alte cuvinte, Domnul Isus vroia să zică „Astăzi îţi dau asigurarea, acum când s-ar părea că nu pot să salvez pe nimeni, astăzi cînd proprii Mei ucenici M-au părăsit şi când sufăr pedeapsa de care suferă orice criminal–totuşi te asigur că vei fi mântuit chiar acum.”

Remarcaţi, vă rog, că tâlharul n-a cerut să fie dus în rai chiar atunci. El s-a rugat: „Doamne, adu-Ţi aminte de Mine, când vei veni în împărăţia Ta!.” Atunci urma ca Domnul să-Şi aducă aminte de el, când va veni în împărăţia Lui. 2 Corinteni 5:6, 8: „Aşadar, noi întotdeauna suntem plini de încredere, căci ştim că, dacă suntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, —Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.”

În versetele 1-8, ap.Pavel pune în contrast starea prezentă de om muritor cu viaţa veşnică viitoare din ceruri. Urmăriţi expresiile pe care le foloseşte pentru cele două stări:

MuritorNemuritor
casă pământeascăclădire de la Dumnezeu
cortul acestacasă care nu este făcută de mână
muritorlocaşul nostru ceresc
în trupsă părăsim trupul acesta
departe de Domnulacasă la Domnul

El vorbeşte de asemenea despre „locaşul nostru ceresc” (versetul 2) şi iarăşi doreşte cu ardoare ca „ceea ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă.” Versetul 4. Dar cheia întregului discurs se află în descrierea celei de a treia stări. După ce a dorit să fie înveşmântat cu nemurire, ap.Pavel declară că „atunci când vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi.” Versetul 3. Exprimând toate aceste gânduri altfel, el declară „nu că dorim să fim dezbrăcaţi.” Versetul 4.

Este clar că starea de dezbrăcat sau goliciune nu era nici starea de muritor, nici starea de nemuritor, ci moartea şi mormântul. Ap.Pavel şi-a dat seama că nu se trece într-o clipă de la îmbrăcarea cu acest cort la îmbrăcarea în casa noastră din ceruri. Între cele două se aşezau moartea şi mormântul, iar el s-a referit la această stare ca fiind fără veşminte şi gol.

Într-un alt text, ap.Pavel a descoperit clar când va avea loc această schimbare de la firea muritoare. În 1 Corinteni 15:52, 53 a scris: „Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii.” Aceasta se va întâmpla când va reveni Domnul Isus.

1 Petru 3:18-20: „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia, în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt.”

Multe neînţelegeri au provocat aceste versete din Scriptură. S-a predicat că de fapt Domnul Isus a coborât în adâncurile pământului şi le-a predicat sufletelor pierdute, care erau încătuşate în vreun purgatoriu sau la intrarea în iad.

Această înţelegere este departe de ceea ce zice de fapt textul. Să-l privim mai atent acum şi să încercăm să înţelegem adevăratul mesaj din aceste versete. Textul zice că Domnul Hristos a suferit odată pentru păcat ca să ne poată aduce la Dumnezeu, astfel fiind dat morţii în trupul omenesc. Dar El a fost înviat de Duhul prin care a şi umblat şi a predicat.

Mai întâi de toate, urmăriţi cum le-a predicat Domnul Hristos acelor duhuri din închisoare. Prin Duhul, iar acest cuvânt este scris cu literă mare în Biblia dvs. Se referă de fapt la Duhul Sfânt. Aşa că tot ceea ce a făcut Hristos predicând în această perioadă de timp, a făcut-o prin Duhul Sfânt.

Având aceasta în vedere, să ne întrebăm: Când s-a predicat? Răspunsul ni se dă clar în versetul 20, „când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia.” Aşa că predicarea avea de fapt loc în timp ce se construia arca–în timpul predicării lui Noe lumii antediluviene. Acum, încă o întrebare: Cui i se predica? Textul ne spune aici „duhurilor din închisoare”. De-a lungul Bibliei, găsim această terminologie folosită pentru a-i descrie pe aceia care sunt legaţi în temniţa păcatului. David se ruga: „Scoate-mi sufletul din temniţă.” Psalmul 142:7. Pavel vorbea despre experienţa lui cu aceste cuvinte: „mă ţine rob legii păcatului.” Romani 7:23.

Ceea ce ne spune Petru aici este pur şi simplu că Domnul Hristos prin Duhul Sfânt era prezent în timp ce Noe predica. Hristos Se afla acolo prin Duhul Sfânt pentru a produce convingerea de păcat în inima lor şi pentru a face apel la ei ca să intre în arcă. Nu există nimic aici care să indice că Domnul Isus S-a despărţit de trup în timpul cât a fost mort pentru a se duce în vreun loc subpământean ca să le slujească duhurilor rele. Cele trei întrebări îşi primesc răspunsul clar din însuşi textul, cum că El a predicat prin Duhul Sfânt, a făcut lucrul acesta în timp ce se pregătea arca şi le-a predicat duhurilor din închisoare sau acelor oameni ale căror vieţi păcătoase se aflau legate în temniţa păcatului.

Apocalipsa 14:10, 11: „Va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei!” Cuvintele „în vecii vecilor” nu înseamnă neapărat „la nesfârşit”. De fapt, Biblia foloseşte termenul de 56 de ori („în vecii vecilor” se poate găsi în concordanţa dvs. biblică la „veci”) în legătură cu lucrurile care s-au sfârşit deja. În Exod 21:1-6 robul evreu trebuia să-şi slujească stăpânul „pe vecie” literal „pentru totdeauna”, evident că în fapt aceasta se producea atâta timp cât trăia. Ana şi-a dus fiul, pe Samuel, la casa Domnului ca să rămână „pentru totdeauna”, dar ea a limitat clar acest timp la „toată viaţa lui.” 1 Samuel 1:22, 28.

Termenul este foarte clar definit în Psalmul 48:14, „Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.” Pustiirea Edomului urma să continue „din veac în veac”. Isaia 34:10. Domnul Hristos este numit „Preot în veac” (Evrei 5:6), deşi după ce păcatul va fi şters, se va încheia şi lucrarea Domnului Hristos de Mare Preot. Biblia declară, „Cei răi …să fie nimiciţi pe vecie.” Psalmul 92:7.

https://www.amazingfacts.org/media-library/book/e/4469/t/bogatul-si-lazar

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.