Fiindcă “păstorul” Putin cel PreaKirilist n-a vrut să-l asculte pe Dumnezeu, când i-a spus (ca şi lui Avram în Gen. cap.12), să iasă din falsa credinţă-iconată, moaşteristă, idolatră, formală, arogantă, nemesianică şi azi continuă să-l asculte pe satan; De aceea se va întoarce (dimpreună cu tot imperiul expansionist-golit- Iov 1/21), nu în ţărână, ci în gheena veşnicei suferinţe! Iată de ce l-a prins de nas diavolul şi-l târăşte spre mărirea micimii… “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mînile lor, nu -i voi mai lăsa să-Mi pască oile şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor şi nu le vor mai sluji ca hrană!” (Ezechiel 34/10)… Acum, chiar dacă ar vrea să-l asculte pe Creator, nici EGIPTUL PĂCĂTUIRILOR FARAONICE nu iese din el…” Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului şi prooroceşte împotriva lui! Şi spune: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, cai şi călăreţi, toţi îmbrăcaţi în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut şi pavăză şi cari toţi mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia şi Puţ, toţi cu scut şi coif: Gomerul cu toate oştile lui, ţara Togarmei, din fundul miază-noaptei, cu toate oştile sale, popoare multe împreună cu tine! Pregăteşte-te dar, fii gata, tu şi toată mulţimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! După multe zile, vei…” (Ezechiel cap. 38) “Te voi târî, te voi aduce, te voi sui din fundul miazănoaptei şi te voi aduce pe munţii lui Israel. Îţi voi doborî arcul din mâna stângă şi voi face să-ţi cadă săgeţile din mâna dreaptă. Vei cădea pe munţii lui Israel, tu şi toate oştile tale şi popoarele cari vor fi cu tine; te voi da de mâncare păsărilor de pradă, tuturor celor ce au aripi şi fiarelor câmpului. Vei cădea pe faţa câmpului, căci Eu am vorbit, zice Domnul Dumnezeu. Voi pune foc Magogului şi…” (Ezechiel cap. 39)

Publicat la: Decembrie 2, 2022   Nici un comentariu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este o.jpg Prietenul TUTUROR păcătoşilor a sângerat ca să ne înfrăţim, pentru îndumnezeirea fiecăruia care crede în El, prin botezul în moartea, îngroparea, învierea, înălţarea şi rodirea (trăirea) Lui. El s-a făcut Una cu noi, pentru a nu mai rămâne subjugaţi celui rău, dar noi, de ce nu ne facem Una cu El? De ce nu ne înhămam la jugul Biruirii păcatului şi a satanei, căci numai cu El putem învinge(Ioan 15/5); Să mergem pe Mâna Lui,căci El duce greul: “Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei, cap 11/28-30); Să credem că toţi suntem socotiţi neprihăniţi, nu prin transpiraţia noastră…” Astfel, dar, după cum printr-o singură greşeală a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa.” (Rom.5/18)….Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 6.jpg….Examinează-ți credința…Eliberare de sub puterea satanei…Dacă grăuntele de grâu moare, aduce multă roadă Eliberare de sub puterea satanei …Examinează-ți credința Dacă grăuntele de grâu moare, aduce multă roadă…Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 5; GUVERNUL MONDIAL DE LA SFÂRŞITUL VEACULUI…DATA CELEI DE-A DOUA VENIRI ŞI… ECOLOGIA EGIPTULUI; E timpul profetiilor Biblice… 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Amin. Sa valorificam cele SAPTE puncte magice aflate la nivelul talpilor; Scapa de respiratia urat mirositoare fara medicamente; Secretul unui ficat sanatos; Regim pentru ficat: protejeaza-ti ficatul cu aceasta dieta; Ce poți trata cu ulei de usturoi ;De ce slăbim de la apă cu lămâie; Bauturile de care trebuie sa fugi pentru ca iti distrug ficatul; Supa care vindeca infectia digestiva; De ce nu trebuie sa iti cureti urechile cu betisoarele de vata; 10 alimente care pot creste coeficientul de inteligenta; 4 trucuri asiatice de ingrijire a tenului; Ce mananci ca sa traiesti mult ( si bine) etc Posedații: Bolșevism, mesianism, terrorism; Camus şi drumurile sale; Umbra lui Putin; Risipitorii țării; Comedia pensiilor și cioara vopsită a PSD; Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat? Principalii beneficiari! Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală- De ce credeți că forumul Economic Mondial  spune: „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”? Tehnocrația în China: primul tehnat din lume – Partea 1; Biden a predat America cartelului de bioapărare; Oamenii de știință în genetică creează primii „embrioni sintetici” din lume; Rumegus alimentar…Prima fabrică mondeană de carne cultivată în laborator care produce 5,000 de burgeri pe zi; Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului; Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizație;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 66-496x1024.jpg

Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; Doctrina Reagan: Pentru a elimina comunismul ; Matrita komunismului…6 baroni tâlhari din trecutul Americii; De ce „Anne of Green Gables” poate ajunge la cea mai adaptată carte din istorie; Cărți interzise: istorie și citate; Senatorul Rand Paul despre Fauci: „L-am prins cu mâna roșie, nu va scăpa”;  Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouă; Denunțător din Silicon Valley: „Orase inteligente” din întreaga lume sunt transformate în „lagăre de concentrare deschise” ; Sistemul de încălzire globală: o schemă de redistribuire a bogăției; Sistemul de încălzire globală: o schemă de redistribuire a bogăției Ottmar Edenhofer; Eco-tiranii: numai „leninismul ecologic” poate opri încălzirea globală … 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este hh-1024x565.jpg

CONTINUARE  din …Capitolul 11: Profanarea artelor; Capitolul 12 (I), (II):  Sabotarea educației; Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă; Capitolul 14: Cultura populară, o indulgență decadent; Capitolul 15: Rădăcinile comuniste ale terorismului; Capitolul 16 (I), (II): Comunismul din spatele ecologismului; Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism; Capitolul 18 (I),  (II): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez; Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie…

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 771.jpg

CONTINUARE  din

Stalinişti, nazişti, orto-kiri-putinişti, papa (l) işti cu tot neamul vostru nenăscut din nou, din Sămânţa învăţăturii, ordinii, rânduielii- bibliei lui Dumnezeu (Luca 8/11), de ce nu credeţi că pământul va fi moştenit de cei blânzi (Mat. cap.5), nu de fiare, de antichrist sau de… Schimbaţi-vă “Şeful”, căci aveţi că tată pe diavol (Ioan 8/44); Înnoiţi-vă prin pocăinţă şi umpleţi-vă cu plinătatea frumuseţilor, bunătăţilor, învăţăturilor Lui, căci acela care este în oamenii adamici şi în lume este mai mic şi vremelnic, dar …(1 Ioan 4/4)… Dragoste cu pumnul şi cu pistolul la tâmple nu se poate! Aşa cum Poporul Evreu a fost apărat prin sângele de pe uşi (Ex. Cap.12), credeţi şi primiţi pecetea Sângelui Dumnezeiesc, pentru a vă proteja nu de pedepsele lui FARAON, ci de urgiile Apocaliptice… După ce l-am refuzat pe Hristos (Ioan 1/11 şi Îs.53/3) şi ne-am făcut una cu satan, măcar pe Duhul Sfânt, trimis ca să ne ajute, să nu-l mai întristăm (Ef.4/30); Să nu-i mai respingem învăţătura, voia, gândirea, domnia, rodirea şi înfăptuirea, ci să-I dăm întâietate în toate şi suveranitate deplină în totalitate, ca să lucreze ca “ŞEF” în noi, dimpreună cu noi şi pentru slăvirea Lui, căci numai el face totul DUMNEZEIEŞTE (Gen.1/31) şi pentru veşnicie; Cât despre răzvrătiţii globalişti…” Vai, Zice Domnul-de copiii răzvrătiţi, cari iau hotărâri fără Mine, fac legăminte cari nu vin din Duhul Meu şi îngrămădesc astfel păcat peste păcat! (Îs. Cap. 30)”… ‘’ Vai de cei ce se pogoară în Egipt după ajutor, se bizuiesc pe cai şi se încred în mulţimea carălor şi în puterea călăreţilor, dar nu privesc spre Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul! Dar şi El, este înţelept şi aduce nenorocirea şi nu Îşi ia vorbele înapoi, ci Se ridică împotriva casei celor răi şi împotriva ajutorului celor ce săvârşesc nelegiuirea. Căci Egipteanul este om nu Dumnezeu şi caii lui sunt carne nu duh. Doar mâna să-Şi întindă Domnul şi ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea şi vor pieri cu toţii.’’ (Îs. Cap. 31) şi…” Vai de tine, pustiitorule, care totuş n’ai fost pustiit; care jăfuieşti şi n’ai fost jăfuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jăfuit, vei fi jăfuit şi tu.” (Îs. Cap. 33)

 

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este y.png
 
 de VESTEABUNĂ

Putin nu e Gog?!

 

Jurnal de război, ziua a 20-a

„Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat şi va ieşi din temniţa lui ca să înşele neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.” Apocalipsa 20:7-8
Când s-au dat jos din microbuz trecea avionul pe deasupra, (locuim aproape de aeroport, sub culoarul de zbor).
„Samaliot, ciuete?!” „Auziți, avionul!” strigau copiii cu entuziasm, căutând cu privirea pe cer.
E drept că noi suntem obișnuiți cu huruitul, „dar oare ei n-au mai auzit vreun avion?” mă gândeam, ce se miră așa?
„La noi la Mariupol, nu mai zboară avioanele de 8 ani, din 2014.” mi-a explicat una din mame, de aceea erau entuziasmați.
Când a început războiul din Ucraina, în 2014, s-au închis aeroporturile nu numai în Lugansk și Donețk, ci și în Mariupolul apropiat. Așa că ei de 8 ani n-au mai auzit avioane.
Casa la care au lucrat 10 ani le-a fost bombardată săptămâna trecută. Cu o zi înainte de bombardament și-au pus cei 5 copii și cât a încăput din haine în microbuz și au plecat. Fratele lui, cu soția și 3 copii avea o mașină mică normală, au plecat împreună ambele familii. În total, duminică seara au venit 13 persoane, cea mai mare grupă de până acum. Sâmbătă seara au fost 8. Sosit seara, masă, somn, trezit, mic dejun, plecat. Germania.
Aceștia au fost credincioși.
Înaintea lor au mai fost, și credincioși și necredincioși.
Am căutat să găzduim, dar și să mângâiem, să stăm de vorbă, să vedem ce ne scapă, dacă nu suntem în pielea lor, nu știm. Cu cei credincioși am stat mult de vorbă să văd cum văd ei profetic lucrurile, sau dacă văd profetic. (Vorbesc rusa bine și ucraineana binișor.) De scris pe blog n-am scris, n-am avut cum, soția e în convalescență și a trebuit să fiu și Maria și Marta, mai întâi Maria.
„Ce ați uitat? Cum a fost plecarea?”
„Păi, după ce am plecat ne-am amintit ce am uitat să luăm, de exemplu unghierele.”
„Cât credeți că va dura?” am mai întrebat.
Nu și-au pus problema.
Fratele Sașa (care a fost marți cu soția și 3 fete) era predicator, cunoștea bine Biblia.
„Poate că ăștia-s „ohotniki=vânătorii” din Ieremia”, zicea fratele Sașa despre atacul Rusiei asupra Ucrainei și despre fuga evreilor din Ucraina în Israel. Eu crezusem de imigranții musulmani din Europa că sunt vânătorii.
Cântăream.
Între timp, în zilele fără refugiați și fără să fiu solicitat să traduc prin WhatsApp am scos din raft cărțile pe tema Putin și poporul rus. Nu e cinstit să spun poporul rus. Acesta e un război al KGB-ului cu lumea, ghearele de aramă ale fiarei a 4-a sunt kgb-ul, iar dinții de fier sunt armata lor. Am găsit cartea Annei Politkovskaia, „Un război murdar”, reportaje din războiul din Cecenia.

Anna a fost împușcata la 7 octombrie 2012, în ziua când Putin a împlinit 60 de ani. Ce cadou și-a făcut!
„Mai folosește Adevărul la ceva?”, se întreba această femeie cu cuget bun, care a plătit cu viața dragostea de Adevăr. Cartea ei cu reportaje din războiul cecen e un mic tablou din ce se întâmplă acum în Ucraina. Doar că Ucraina nu este Cecenia. „Adevărul folosește la a fi spus.”
Cartea lui Garry Kasparov, „Vine iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere” n-am găsit-o, așa că am comandat-o prin okazii, apoi am găsit-o pe un raft.

Am două.
Cartea lui Andrei Soldatov și Irina Borogan:”Noua nobilime! Renașterea statului securist rus și trainica moștenire a KGB” ne ajută să înțelegem KGB-ul,

dar și securitatea noastră care a clocit și ea o „nouă nobilime” la noi.
Cronologic, calendarul profetic acum este la Ezechiel 20:33-34 le spuneam refugiaților credincioși zilele acestea și le citam versetele:”Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că Eu Însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia. Vă voi scoate din mijlocul popoarelor şi vă voi strânge din țările în care v-am risipit cu mână tare şi cu braţ întins şi vărsându-Mi urgia.” Aici suntem acum, le-am spus, urgia aceasta, acest mare exod ucrainean ascunde un exod mai mic, acela al evreilor, tainic. Apoi le explicam despre legătura dintre plecarea poporului evreu înapoi spre Israel și vremea sfârșitului. Soția lui Sașa fusese dirijoare de cor la Donețk. „Oare cred acești oameni în profeți?” mă întrebam privind figurile lor curioase, era clar cu nu sunt familiarizați cu abordarea, nici cu profeții. Dar pentru că nici cu exodul nu erau familiari, schimbarea unei rutine ajută la schimbarea alteia.
„Nu aveți casă de rugăciune?” m-a întrebat soția unuia din cei de duminică seara. Cei din Melitopoli.
„Dar ce, voi aveți?” Nu mai bine nu ne pierdem vremea cu zidiri deșarte.
Au tăcut, tocmai îmi arătase soțul ei poza unei case de rugăciune găurită de vreo rachetă.

„Cu ce trag?” am întrebat. „Cu rachete Grad” mi-a răspuns Sașa cel de duminică seara, (au mai fost câțiva Sașa). „Nu sunt foarte precise.”

Musafirii noștri au fost ruși. De fapt în afara unuia singur, din primul grup, care era jumătate ucrainean, toți ceilalți au fost ruși de naționalitate, ruși care fugeau de ruși. Un paradox. Le-am spus asta și i-am întrebat: „de ce țin cu Ucraina rușii din Ucraina?” (Am realizat apoi că țin cu Ucraina și rușii informați din Rusia.)
Mi-au povestit pe îndelete cum de la venirea democraților la Kiev, din 2014, viața lor de ruși în Ucraina s-a îndreptat spre bine, ca a tuturor Ucrainienilor, iar viața în cele două zone ocupate de ruși și în Crimea s-a înrăutățit drastic. În Ucraina au Ikea, Jysk, Metro, creștere economică, libertate, investiții, nu mai vor la ….KGB.
I-am spus unuia din cei credincioși că acest război ruso-rus seamănă cu timpurile vechi-testamentare când Dumnezeu îi făcea pe dușmanii lui Israel să se omoare între ei. Paradoxul constă în faptul că deși spune că vrea să curețe Ucraina de naționaliști, Putin atacă, ….dar să citez:
„Putin susține că a venit să salveze lumea rusă și pe ruși de nazism, dar bombardează în mare parte orașele de limbă rusă. Herson, Mariupol, Odesa, Harkov, toate acestea sunt orașe în care majoritatea populației vorbește rusă.” sursa, Times of Israel.
Aseară m-a sunat un frate din Chișinău.
El crede că războiul va fi scurt. Eu îi spuneam că se va întinde peste Dnipro și Odesa, că va fi o urgie, mai ales acolo unde sunt mulți evrei, dar îi spuneam și că mi-aș dori acum să fiu un profet fals.

L-am rugat să transmită celor credincioși din Dnipro și Odesa să fugă, să plece, că va fi o mare urgie. I-am amintit de urgia comunistă venită peste România, urgie care a stat 40 de ani, ca pustia. Și cât de anticomunist a fost tata, cât de degeaba anticomunist, că a fost plan divin acest comunism, ca să plece evreii. Încerca să ocolească subiectul fratele.
Am insistat: „Să nu aibă sânge pe mâini. Să transmită.”
N-am reușit. Vedea altfel. I-am spus că atunci când se va întâmpla va fi prea târziu poate.
Când crezi că mântuirea nu vine din credința, analiza și înțelegerea unui text, ci din cine știe ce „cercetare” emoțională, atunci desigur că profețiile nu-ți spun mai nimic. Și pieri repetând melodii pe 4 voci, performanțe muzicale făcătoare de emoții.
Sâmbătă seara și duminică dimineața am discutat mult cu Andrei, un tânăr din Donețk. Bunicul lui are 95 de ani, fuseseră 8 frați, iar el, bunicul avusese 12 copii. De aici o uriașă mulțime de urmași.
O poveste de martiri. În 1937 pe timpul marii terori, tatăl bunelului (celui de 95 de ani) a fost anchetat și amenințat că dacă nu se lasă de credință îl vor împușca, iar copiii vor fi crescuți de stat și vor fi necredincioși. Răspunsul fratelui a fost că Dumnezeu va avea grijă de copiii lui, dar el de credință nu se lasă.
L-au împușcat.
Toți copiii au devenit credincioși.
Și nu numai copiii, și toți nepoții.
Andrei era strănepotul. Și avea o inimă caldă Andrei.
A vrut neapărat să avem o poză împreună. Avea și o ureche atentă, cu el am putut intra mai adânc în profeți.
„Legăturile care se formează în suferință durează”, le-am spus, amintindu-mi de scrierile fraților din temniță, cum 2 zile pe priciul celulei împreună, legau o prietenie de-o viață.

Azi e zi fără musafiri, nici telefonul n-a clipocit decât de câteva ori, fiecare a anunțat că au ajuns la destinație. Azi am putut să scriu.

Dar a mai zis ceva fratele din Chișinău, citând apocalipsa 20: Putin nu e Gog, Armaghedonul va fi după mileniu. Când citești Ezechiel 38, pare că e imediat. Israel este la Ezechiel 37, dar cel mai probabil Armaghedonul va fi după mileniu. Să nu mă puneți pe rug. E ceață profetică, vedem luminiță în loc întunecos, vom pricepe pe deplin în cursul vremurilor. Avem voie să avem opinii, presupuneri, să căutăm să vedem ce vremuri și împrejurări avea în vedere duhul din profeți când vestea patimile.
Că Hristosul Său va suferi.

Iar acum Hristos suferă în Ucraina, în fiecare refugiat cu bagajul de pribeag la el.
E un Har să ai ocazia să ajuți oameni în nevoie, fiecare ar trebui s-o facă cu bucurie această lucrare, cum cei mai mulți o fac.
Cred că munca de samaritean a miilor de români care au ajutat pribegii va avea o răsplată, mă gândesc la cei mulți care stau cu zilele prin vămi și ajută. Noi am făcut atât de puțin.
Eu n-am uitat să scriu, mai ales pentru voi, cei înstrăinați, plecați prin SUA, Canada și Australia.
Grecii au un nume pentru dragostea de străini: filoxenia. Avraam este unul care găzduind străini a găzduit „fără să știe pe îngeri”.

https://vesteabuna.wordpress.com/2022/03/15/putin-nu-e-gog/

Posedații: Bolșevism, mesianism, terrorism; Camus şi drumurile sale; Umbra lui Putin; Risipitorii țării; Comedia pensiilor și cioara vopsită a PSD; Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat? Principalii beneficiari! Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală- De ce credeți că forumul Economic Mondial  spune: „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”? Tehnocrația în China: primul tehnat din lume – Partea 1; Biden a predat America cartelului de bioapărare; Oamenii de știință în genetică creează primii „embrioni sintetici” din lume; Rumegus alimentar…Prima fabrică mondeană de carne cultivată în laborator care produce 5,000 de burgeri pe zi; Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului; Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizație; Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației; Doctrina Reagan: Pentru a elimina comunismul ; Matrita komunismului…6 baroni tâlhari din trecutul Americii; De ce „Anne of Green Gables” poate ajunge la cea mai adaptată carte din istorie; Cărți interzise: istorie și citate; Senatorul Rand Paul despre Fauci: „L-am prins cu mâna roșie, nu va scăpa”;  Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouă; Denunțător din Silicon Valley: „Orase inteligente” din întreaga lume sunt transformate în „lagăre de concentrare deschise” ; Sistemul de încălzire globală: o schemă de redistribuire a bogăției; Sistemul de încălzire globală: o schemă de redistribuire a bogăției Ottmar Edenhofer; Eco-tiranii: numai „leninismul ecologic” poate opri încălzirea globală     

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

Degeaba ne spalam pe dinafara,daca raia interioara o fardam,parfumam,carpim…„Dacă poporul Meu…”

https://www.youtube.com/watch?v=tBflFlVRQPg

 

/////////////////////////////////////////////

 

Eco-tiranii: numai „leninismul ecologic” poate opri încălzirea globală

 

POSTAT DE: THOMAS WILLIAMS PRIN BREITBART 

 

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

În orice mod imaginabil, alarmarea climatică și pandemică dansează la aceeași muzică, în timp ce se îndreaptă spre același obiectiv comun al dezvoltării durabile, numit și tehnocrația. TN a dezvăluit pentru prima dată acest lucru în câteva zile de la începutul panicii COVID-19.

Pentru a supraviețui schemelor acestor tirani ecologici, războiul lor titanic împotriva capitalismului și a întreprinderii libere nu trebuie ignorat sau subestimat. Viitorul Americii va fi determinat de răspunsul nostru pe termen scurt. Inacțiunea din partea noastră înseamnă victorie din partea lor. ⁃ Editor TN

 

Andreas Malm, un proeminent progresist suedez, a cerut să folosească întreaga putere coercitivă a statului pentru a reduce emisiile de combustibili fosili, modelând răspunsul la blocarea coronavirusului global.

 

Răspunsul global la pandemia coronavirusului, care a justificat incursiunile masive în libertățile civile în numele sănătății publice, oferă un model pentru modul de abordare a schimbărilor climatice, susține domnul Malm, luând deciziile din mâinile indivizilor și livrând a trecut către stat.

 

Într-o interviu publicat luni cu revista de stânga iacobin, Malm, care conduce programul de master în ecologie umană la Universitatea Lund, sugerează că s-ar fi ajuns momentul în cele din urmă pentru a da guvernelor posibilitatea de a rearanja dramatic economia mondială pentru a opri schimbările climatice.

 

„În martie 2020 a existat un moment în care mulți dintre noi în mișcarea de justiție împotriva climei am simțit un grad de surpriză pentru a constata că guvernele din Europa și din alte părți erau pregătiți să închidă întreaga economie în efortul de a conține pandemia”, notează Malm . „Acest lucru este izbitor, având în vedere că aceleași state nu au avut niciodată în vedere să întreprindă vreun fel de intervenție în economie de dragul crizei climatice.”

 

Motmul acestei diferențe de răspuns, sugerează Malm, este că coronavirusul i-a lovit în mod disproporționat pe bogați, în timp ce efectele schimbărilor climatice par să nu atingă niciodată afluentul. Mai mult decât atât, blocajele au fost un lux pe care și-l puteau permite bogații, în timp ce clasa săracă și mijlocie și-au suferit mai acut efectele.

 

„Acesta este un moment în care putem spune guvernelor:„ Dacă ați putea interveni pentru a ne proteja de virus, puteți interveni pentru a ne proteja și de criza climatică, ale cărei implicații sunt mult mai grave ”, a declarat Malm. propune. „Actuala conjunctură ne oferă, prin urmare, ocazia de a ne opune reîntoarcerii la afaceri, ca de obicei, de a impune transformarea economiei globale și lansarea a ceva ca un Green New Deal.”

 

Malm determină „eliminarea bruscă a mișcării de justiție climatică”, efectuată de coronavirus în ceea ce privește mișcările de mediu, cum ar fi vineri pentru viitor, rebeliune de dispariție și Ende Gelände.

 

„Înainte de aceasta, a existat un impuls tot mai mare spre perturbarea agresivă a afacerilor, ca de obicei, și, în timp ce au existat încercări de a muta temporar aceste acțiuni online, nu există pur și simplu nici o modalitate de a exercita același tip de presiune prin mijloace digitale”, se lamentează el .

 

Analizând ce forțe politice vor fi cele mai bine poziționate pentru a beneficia de situația șomajului în masă și a dislocării sociale provocate de blocajele, Malm sugerează că „va fi extrema dreaptă, pur și simplu pentru că se afla într-o poziție mult mai puternică înainte de izbucnirea COVID-19 și, de asemenea, pentru că pandemia a întărit anumite paradigme politice nativiste, în ceea ce privește închiderea frontierelor, punerea națiunii pe primul loc și suspiciunea străinilor. ”

 

Prin urmare, din punct de vedere politic, „nu poate exista o atenuare a climei fără o înfrângere masivă a extremei drepte în țările capitaliste avansate și în multe state în curs de dezvoltare”, susține el.

 

„O strategie de succes pentru a combate criza climatică va trebui să găsească o modalitate de a împlini justiția de mediu, lupta de clasă muncitoare și opoziția la extrema dreaptă”, declară el, și totuși distrugerea propriu-zisă a capitalului fosil în sine, inclusiv închiderea a minelor de cărbune și a încetării aviației de masă se poate produce numai prin „controlul sporit al statului asupra marilor zone ale economiei”.

 

Genul de schimbări dramatice necesare este „total imposibil de făcut pur și simplu prin legătura cu mecanismele pieței sau prin introducerea unor taxe pe carbon; mai degrabă, va necesita o extindere masivă a proprietății statului și o planificare economică cuprinzătoare. „

 

Citește povestea completă aici … https://ro.technocracy.news/tiranii-ecologici-doar-leninismul-ecologic-poate-opri-%C3%AEnc%C4%83lzirea-global%C4%83/

 

////////////////////////////////////////////

 

Sistemul de încălzire globală: o schemă de redistribuire a bogăției

Ottmar Edenhofer

POSTAT DE: EDMUND CONTOSKI

 

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Aceasta este o viziune și o analiză non-americană a încălzirii globale ca fiind un element principal pentru redistribuirea bogăției la scară globală. Globalizarea și încălzirea globală sunt complex legate, ducând lumea în noul sistem economic de dezvoltare durabilă, denumit și Technocracy. ⁃ TN Editor

Pe măsură ce „știința” din spatele încălzirii globale provocate de om a fost tot mai discreditată, povestea s-a schimbat. Acum nu este vorba despre economisirea mediului, ci despre redistribuirea bogăției, spune un membru de seamă al Comitetului interguvernamental al Națiunilor Unite privind schimbările climatice. Ottmar Edenhofer, co-președinte al Grupului de lucru III al IPCC și autor principal al celui de-al patrulea raport de evaluare al IPCC, 2007 (ultimul său), a spus recent: „Trebuie să ne eliberam de iluzia că politica climatică internațională este politica de mediu. Aceasta nu mai are aproape nicio legătură cu politica de mediu. ”

 

Edenhofer a declarat pentru un comunicat de presă german (NZZ AM Sonntag): „Practic, este o mare greșeală să discutăm politica climatică separat de temele majore ale globalizării. Summitul climatic de la Cancun la sfârșitul lunii nu este o conferință climatică, ci una dintre cele mai mari conferințe economice de la cel de-al doilea război mondial. ”

 

„În primul rând, țările dezvoltate au expropiat practic atmosfera comunității mondiale”, a spus Edenhofer. Astfel, dezvoltatorii de cărbune și petrol ar trebui să plătească reparații sub forma drepturilor și impozitelor globale de emisii de carbon. Investitorii de afaceri zilnici au comentat „Vânzătorii de căldură din ONU încearcă să impună un impozit global privind reparațiile climatice pe orice, de la zborurile aeriene și transportul internațional, până la tranzacțiile cu combustibil și financiar.”

 

Acordul de la Cancun a înființat un „Fond climatic ecologic” pentru a administra asistența națiunilor sărace care suferă de inundații și secetă din cauza încălzirii globale. Uniunea Europeană, Japonia și Statele Unite au condus la promisiuni de 100 miliarde de dolari pe an pentru țările sărace până la 2020, plus 30 miliarde de dolari în asistență imediată.

 

Acordul spune că „recunoaște că reducerile profunde ale emisiilor globale de gaze cu efect de seră sunt necesare în funcție de știință” și solicită „acțiuni urgente” pentru creșterea temperaturii. Dar acest grafic oferă minciuni unor astfel de pretenții. Puteți vedea clar că, la scară multimillonară, temperaturile globale au fost limitate la o bandă constantă fără legătură cu schimbările chiar uriașe ale dioxidului de carbon atmosferic.

 

Acest grafic arată vreo nevoie de „acțiune urgentă” „în conformitate cu știința?” Cu toate acestea, la conferința de la Cancun, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a avertizat, „Natura nu va aștepta… Știința avertizează că fereastra de oportunitate pentru a preveni necontrolat. schimbările climatice se vor închide curând. ”

 

Fereastra de oportunitate care se va închide nu este una științifică, ci una politică – deoarece din ce în ce mai mulți oameni își dau seama că alarmismul de încălzire globală se bazează pe știința falsă și pe minciuni directe.

  

Dr. Fred Singer

 

În primul rând în lupta de a scoate la iveală adevărurile științifice esențiale pe această problemă este Panoul internațional neguvernamental pentru schimbările climatice (NIPCC) fondat și regizat de distinsul fizician atmosferic S. Fred Singer. Cu asistența experților climatici din țările 16 – care și-au donat timpul și eforturile lor – NIPCC a produs un raport masiv, ilustrat pe larg în pagina 880 „din îngrijorarea că IPCC provoca o teamă irațională de încălzirea globală antropică”, în cuvintele Dr. Singer. Raportul face referire la lucrările de cercetare 4,000 (!) Din peer-revizuite reviste științifice care contrazic concluziile IPCC, dar nu au fost utilizate de IPCC, deși susține că este sursa definitivă a cercetării climatice. Întregul raport poate fi descărcat gratuit de pe site-ul Heartland Institute.

 

Voi discuta doar un element din raportul NIPCC, dar este fundamental pentru ipoteza de dioxid de carbon / seră a încălzirii globale. La nivel mondial, există unele GCM-uri 20 (General Circulation Models) pentru modelarea computerizată a schimbărilor climatice globale. Toți sunt de acord – din motive temeinice teoretice – că gazele cu efect de seră nu pot încălzi direct pământul. Mai întâi trebuie să încălzească atmosfera, care la rândul său încălzește suprafața pământului. Deci atmosfera trebuie să fie mai caldă decât suprafața pământului. Raportul sumar al NIPCC explică: „Modelele climatice prevăd că, în cazul în care gazele de GH determină schimbarea climatică, va exista o amprentă unică sub forma unei tendințe de încălzire crescând cu altitudinea în troposfera tropicală, regiunea atmosferei până la aproximativ 15 kilometri. Schimbările climatice datorate variabilității solare sau a altor factori naturali cunoscuți nu vor produce acest tipar caracteristic; numai încălzirea cu efect de seră susținută va face acest lucru. ”Modelele arată perfect acest„ punct fierbinte ”- dar lipsește observațiile reale, care arată în schimb această zonă răcitor decât suprafața pământului. Raportul sumar afirmă – cu caractere aldine: „Această nepotrivire a amprentelor observate și calculate falsifică în mod clar ipoteza încălzirii globale antropice.Matei 22:21

 

Raportul sumar, de asemenea, notează, „IPCC a fost neplăcut în ceea ce privește influențele solare asupra climei … Demonstrația influenței solare asupra climei este acum copleșitoare … Nu există încă îndoieli că variabilitatea solului eolian este o cauză principală a schimbărilor climatice în o scară de timp decadală. „

 

Dezvăluirea a mii de e-mailuri de la oamenii de știință climatică în noiembrie 2009 a devenit cunoscută drept scandalul „climategate”. Aceasta a ridicat îngrijorări cu privire la valabilitatea previziunilor de încălzire globală și la integritatea și comportamentul profesional incorect al unora dintre cei mai importanți oameni de știință în domeniul climatului. Dar chiar înainte de „climategate”, unii oameni de știință importanți au încercat să avertizeze publicul cu privire la natura neștiințială a procedurilor și concluziilor IPCC. Acești oameni de știință au fost, în general, considerați „negatori” de mass-media și de factorii de opinie.

 

IPCC își prezintă în mod regulat rapoartele la Comitetul său pentru evaluatori de experți. După cum vă așteptați, majoritatea programărilor sale la acest grup au fost susținători ale încălzirii globale. Câțiva ne-credincioși au fost incluși pentru a oferi aspectul de echilibru, dar comentariile și întrebările lor au fost ignorate de rutină, întrucât IPCC se concentrează pe ceea ce susține că este „consensul”.

 

O singură persoană a participat la fiecare grup de experti pentru evaluatori IPCC. Omul acela este Dr. Vincent Gray. El a transmis un număr foarte mare de comentarii la proiectele IPCC, inclusiv 1,898 pentru proiectul final al raportului 2007. Iată câteva dintre comentariile sale dintr-o scrisoare pe care a scris-o în martie 9, 2008:

 

De-a lungul perioadei, am făcut un studiu intens al datelor și procedurilor utilizate de contribuabilii IPCC pe întreaga lor gamă de studii … Încă de la început am avut dificultăți în această procedură. Întrebările penetrante se încheiau adesea fără niciun răspuns. Comentariile privind proiectele IPCC au fost respinse fără explicații, iar încercările de urmărire a problemei au fost frustrate la nesfârșit.

 

De-a lungul anilor, pe măsură ce am aflat mai multe despre datele și procedurile IPCC, am găsit o opoziție din ce în ce mai mare a acestora de a oferi explicații, până când am fost forțat să ajung la concluzia că pentru anumite părți importante ale lucrărilor IPCC, colectarea datelor iar metodele științifice utilizate sunt incorecte. Rezistența la toate eforturile de a încerca și de a discuta sau de a remedia aceste probleme m-a convins că procedurile științifice normale nu sunt doar respinse de IPCC, dar că această practică este endemică și a făcut parte din organizație de la bun început. Prin urmare, consider că IPCC este fundamental corupt. Singura „reformă” pe care o puteam avea în vedere ar fi abolirea ei.

 

Setul principal de date promovat de IPCC sunt cifrele care arată creșterea concentrației atmosferice a dioxidului de carbon. Ei au manipulat datele în așa fel încât să ne convingă (inclusiv pe majoritatea oamenilor de știință) că această concentrare este constantă în toată atmosfera.

 

Modelele sunt atât de pline de parametri și ecuații incorecte, încât este relativ ușor să „fudge” o potrivire aproximativă cu câteva secvențe climatice care ar putea răspunde. Acest tip de dovadă este principala caracteristică a majorității cursurilor promoționale actuale.

 

Atrăgând atenția asupra acestor fapte evidente, m-am regăsit acum persoană neacceptată cu majoritatea asociațiilor mele profesionale locale, cu siguranță, pun sub semnul întrebării integritatea acestor lideri științifici premiați ai unității de științe locale. Când te descurci, asta este implicat …

 

Da, trebuie să ne confruntăm. Întregul proces este un arbore. IPCC de la început a primit licența de a folosi orice metode care ar fi necesare pentru a furniza „dovezi” că creșterile de dioxid de carbon afectează climatul, chiar dacă aceasta presupune manipularea datelor dubioase și folosirea opiniilor oamenilor în locul științei pentru a „dovedi” cazul lor.

 

Dispariția IPCC în rușine nu este doar dezirabilă, ci inevitabilă …. Mai devreme sau mai târziu, toți vom ajunge să ne dăm seama că această organizație și gândirea din spatele ei sunt false. Din păcate, este posibil ca daunele economice severe să fie cauzate de influența sa înainte ca acest lucru să se întâmple.

 

Citește povestea completă aici …

 

Articole pe aceeaşi temă:

ASU conduce națiunea în schema neconstituțională a „regiunii inteligente”\

Schema de credit/compensare de carbon a Technocracy este falsă ca o bancnotă de 3 USD

 

 

Mark Zuckerberg incendiază averea: scăderea cu 100 de miliarde de dolari pe an, 10 miliarde de dolari într-o zi

 

Răcirea globală oferă coșmaruri alarmelor de încălzire globală

 

Bezos pentru a salva Pământul de la încălzirea globală cu un fond de 10 miliarde de dolari

 

Eco-tiranii: numai „leninismul ecologic” poate opri încălzirea globală

 

Profesioniștii din domeniul sănătății spun că mâncați carne tăiată pentru a combate încălzirea globală

 

Pământul se răcește pe măsură ce verdele radical continuă să lupte împotriva încălzirii globale

 

 

 

 

 

https://ro.technocracy.news/%C3%8Enc%C4%83lzirea-global%C4%83-%C3%AEmpline%C8%99te-o-schem%C4%83-de-redistribuire-a-averii/

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

Denunțător din Silicon Valley: „Orase inteligente” din întreaga lume sunt transformate în „lagăre de concentrare deschise”

POSTAT DE: LEO HOHMANN PRIN LEOHOMANN.COM

 

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Tehnocrația este dictatură științifică și se ridică în jurul nostru. Americanii trebuie să-și ia ochii de la luptele politice și să vadă că Administrația Biden cheltuiește miliarde pentru a integra tehnologia „SMART CITY” în toată țara noastră. Este infrastructura unui gulag fără ziduri fizice. ⁃ TN Editor

Aman Jabbi este originar din India și inginer care a lucrat în Silicon Valley timp de 25 de ani, co-inventatorul a două aplicații de cameră pentru telefoane mobile. A emigrat în Statele Unite în 1988 pentru că admira cultura libertății și ingeniozității americane.

 

Jabbi locuiește acum în Big Fork, Montana și a devenit, în opinia mea, unul dintre cei mai importanți avertizori și voci de avertizare cu privire la viitorul sistem bestie.

 

 

 

 

 

Mesajul lui trebuie să fie auzit de toți americanii și le recomand cu căldură cititorilor mei să găsească o oră în weekendul de Ziua Recunoștinței pentru a-l auzi în videoclipul pe care l-am postat mai jos. Dacă sunteți de acord cu mine că mesajul său este esențial, vă rugăm să distribuiți acest articol și videoclipul prietenilor și familiei dvs.

 

Înainte de a putea ieși din matrice, trebuie să știi că trăiești într-o matrice, iar asta implică recunoașterea tentaculelor matricei, căpătând o stăpânire asupra vieții tale.

 

Cei mai mulți dintre noi petrec mult prea mult timp concentrați asupra lucrurilor greșite. Vorbim la nesfârșit despre ceea ce se întâmplă în Washington când am invitat sistemul fiarelor chiar în casele noastre, chiar și am injectat-o ​​în propriile noastre corpuri. Ne plasăm pe calea distrugerii din frică, lipsă de informare (ignoranță) și lipsă de discernământ.

 

Chiar dacă locuiți într-un stat roșu precum Florida, Georgia, Tennessee sau Texas, nu veți fi izolat sau protejat de sistemul animal, deoarece ghearele lui sunt deja săpate în infrastructura tuturor celor 50 de state.

 

Avem oameni, oameni bine intenționați, în mișcarea conservatoare care își câștigă existența avertizându-ne despre socialiști, comuniști sau islamiști.

 

Iată adevărul dur: am putea să eliminăm fiecare socialist, comunist și islamist din America mâine și am fi în continuare într-o grămadă de probleme, deoarece globaliştii au deja legile și infrastructura tehnologică pentru a transforma Republica noastră într-un stat sclavist tehnocrat.

 

Unele dintre cele mai avansate elemente ale acestei infrastructuri, după cum subliniază Jabbi, se află în state precum Florida și Georgia și alte state roșii.

 

Aceasta este partea întunecată a tiraniei despre care nimeni nu vrea să vorbească. Nici un politician nu vorbește despre asta în mod regulat. Senatorul Rand Paul din Kentucky este poate cel mai aproape de a înțelege acest sistem, dar mă întreb dacă chiar și el înțelege întreaga amploare a problemei.

 

Modul de a învinge acest sistem este atât de simplu și totuși atât de dificil. Un lucru pe care vă pot promite este că nu vom vota niciodată pentru că aceiași oameni care construiesc infrastructura pentru orașele SMART din întreaga lume dețin controlul asupra sistemelor de vot la nivel internațional.

 

Pentru că suntem atât de mulți, spre deosebire de atât de puțini dintre ei, trebuie să folosim puterea numerelor.

 

Tot ce trebuie să facem este să spunem nu. Respingeți uneltele înrobiei noastre care sunt oferite pe un platou de argint strălucitor care arată atât de atrăgător.

 

Trebuie să recunoaștem că acestea sunt aceleași instrumente și produse care fac viața noastră ocupată din secolul 21 atât de convenabilă, atât de eficientă și de distractivă. Și așa le cumpărăm la timp, le facem upgrade, ne predăm datele biometrice la timp, până când într-o zi ne vom trezi și ne vom da seama că ne-am convenabil și ne-am distrat chiar într-un gulag digital din care nu există nicio scăpare. .

 

Acesta este modul în care globaliştii intenţionează să spargă spatele americanilor liberi. O vor face prin finanțele noastre, prin sistemul de sănătate și prin sistemele de divertisment. Cărțile de identitate digitale deghizate în „pașapoarte de sănătate” sau „Carte de sănătate SMART”, vor fi necesare pentru a lucra la un loc de muncă, pentru a accesa internetul și viitoarele conturi bancare digitale sau portofele digitale. Convergența tuturor acestor sisteme se va asigura că, în cuvintele Agendei ONU 2030, „nicio persoană nu va rămâne în urmă”.

 

Până când majoritatea oamenilor se trezesc și vor vedea că au intrat într-o capcană, va fi prea târziu. Vor avea toate datele tale, vor ști totul despre tine, punctele tale forte, punctele slabe, vulnerabilitățile tale.

 

După cum spune Jabbi, „Poți nega realitatea, dar nu poți nega consecințele.”

 

Alegerea este simplă. Vei alege să trăiești ca sclav într-un lagăr de concentrare digital sau ca o ființă umană liberă în posesia deplină a autonomiei tale corporale și a liberului tău arbitru?

 

Fără adio mai mult, vă invit să-l ascultați pe Aman Jabbi. Dacă nu aveți timp să ascultați videoclipul complet, veți învăța încă multe în primele 20 până la 25 de minute. De fapt, aș recomanda să vizionați doar jumătate din acest videoclip și să luați note, să îl procesați, apoi să urmăriți a doua jumătate.

 

Jabbi oferă ceea ce cred că este cea mai cuprinzătoare descriere a Sistemului Bestie pe care am văzut-o oriunde.

 

Deci, puteți vedea că cea mai mare parte a pagubelor este făcută la nivel local folosind bani federali.

 

Orasele mari sunt toast. Toți se convertesc la tehnologia SMART și oricine trăiește încă într-una ar trebui să facă planuri să plece imediat.

 

Dacă nu mă credeți, introduceți „Rețele de orașe inteligente” în motorul dvs. de căutare preferat și citiți ce apare.

 

Dar este mai mult decât orașe mari. Nu sunt sigur că multe orașe medii sau chiar mici vor putea rezista să fie pliate în această infrastructură tehno-totalitară. Ceea ce este încă sub controlul nostru sunt casele noastre și, în cele din urmă, propriile noastre suflete și asta este ceea ce trebuie să protejăm de spiritele demonice de control care au fost dezlănțuite asupra lumii.

 

Ceea ce Jabbi descrie în videoclipul de mai sus este o tehnologie extrem de invazivă înființată în SMART Cities – de la cititoare de plăcuțe de înmatriculare la SMART Lights și SMART Poles la mașini SMART și cartiere SMART, case SMART și electrocasnice SMART – toate conectate la 5G și fără fir. comunicând între ele.

 

Dacă acordați atenție, veți vedea sute de acești stâlpi de lumină cu LED-uri aliniind străzi și autostrăzi și, în multe cazuri, sunt echipați cu camere de supraveghere și difuzoare pentru ascultare. Jabbi vorbește, de asemenea, despre înființarea stațiilor de încărcare a dronelor și despre modul în care dronele ar putea fi armate împotriva cetățenilor.

 

Toată această infrastructură înarmată este instalată cu bani federali, sute de milioane de dolari înfipți în proiectul de lege pentru infrastructură a lui Joe Biden, precum și în proiectul de lege pentru reducerea inflației, ambele fiind adoptate de Congres cu ajutorul republicanilor.

 

Liderii orașelor și județelor sunt proști pentru subvențiile federale. De obicei, ei nici măcar nu pun la îndoială ce cumpără cu banii altcuiva. Pentru ei, sunt doar bani gratuiti pentru a „investi” în infrastructura locală.

 

Și, așa cum spune Jabbi, totul se face în numele siguranței și securității.

 

STRĂZIILE NOASTRE NE SPIONEaza

 

Multe dintre aceste lumini LED inteligente sunt echipate cu ceea ce se numește Tehnologia PUKE Ray, care poate fi armat și folosit pentru a incapacita oamenii. Aceasta este o tehnologie militară aplicată în orașele noastre pentru o potențială utilizare împotriva civililor, amabilitatea Departamentului de Securitate Internă al SUA.

 

Toate intersecțiile majore dintr-un oraș SMART au camere digitale de supraveghere. Acordați atenție autostrăzilor interstatale, care sunt acum echipate cu această tehnologie. Aceste camere vor fi capabile să înregistreze plăcuțele de înmatriculare ale fiecărei mașini care trece în timp real.

 

Camerele foto și dispozitivele de ascultare se ridică peste tot, în orașele mari, medii și chiar mai mici.

 

TELEFONELE NOASTRE MOBILE NE SPIONESC

 

Telefonul tău mobil te ascultă și el. Și multe dintre cele mai noi telefoane sunt capabile să vă urmărească mișcările ochilor pe ecran.

 

„Ei ascultă, urmăresc, analizează, învață și apoi repetă procesul”, a spus Jabbi. „Este un lagăr de concentrare deschis pentru supraveghere.”

 

Și toată această tehnologie nu este pentru siguranța și securitatea noastră, așa cum se anunță. Este pentru a prelua date și pentru a le folosi pentru a-ți „schimba comportamentul”, ceea ce înseamnă că datele vor fi folosite pentru a impune viitorul sistem de notare a creditelor sociale pentru toți americanii și oamenii liberi de pretutindeni.

 

Aparatele noastre ne spionează

 

Dacă aveți unul dintre cele mai noi modele de frigidere care urmărește digital inventarul frigiderului dvs., toate aceste date sunt înregistrate pentru utilizare ulterioară împotriva dvs. Mănânci prea multă carne și lactate? Scorul tău de credit social tocmai a scăzut cu un pas pentru că globaliştilor nu le place să mâncăm carne. Nu este „sustenabil”, în viziunea lor asupra lumii.

 

MAȘINILE NOASTRE NE SPIONESC

 

Până în 2025, Jabbi a spus că fiecare mașină nouă va avea minimum 16 camere, toate conectate digital și furnizează informații prin internet.

 

Conduceți prea mult în afara bazei dvs. de acasă, adăugând în mod inutil amprenta de carbon? Este o risipă de benzină și scorul tău de credit social tocmai a scăzut încă un pas.

 

BĂNCILE NOASTRE NE SPIONESC

 

S-a confirmat deja, la începutul acestui an, că marile bănci și companiile de card de credit urmăresc achizițiile tale de arme și muniții, iar toate cele mai mari bănci experimentează cu o aplicație „voluntară” de urmărire a carbonului care te anunță despre amprenta ta de carbon. Aceasta este doar o încălzire pentru când lansează noii bani digitali, când urmărirea producției de carbon nu mai intră în modul „voluntar”.

 

TERMOSTATELE NOASTRE DITALE NE SPIONESC

 

Amintiți-vă cum a funcționat asta în Colorado în această vară, când oamenii înscriși într-un program „voluntar” de monitorizare a temperaturii și-au pierdut brusc controlul asupra termostatelor de acasă.

 

Scopul este de a cartografi digital toate lucrurile, vii și nevii, chiar și fiecare copac și tufiș din natură va avea un ID digital. Pentru că odată ce le catalogezi și le cartografiezi, acum le poți urmări și controla.

 

Infrastructura pentru un stat polițienesc de blocare este deja în vigoare.

 

Există 1 miliard de camere digitale de supraveghere conectate la Internet în întreaga lume. Și 50 de milioane dintre ei sunt în SUA. Este mai mult pe cap de locuitor decât au în China, potrivit lui Jabbi.

 

Diferența este că în China oamenii știu că sunt urmăriți 24/7 și că se conformează, pentru că știu că vor exista sancțiuni pentru încălcarea regulilor. Ei știu că sunt sclavi și o acceptă.

 

„În SUA fac deja acest lucru (supraveghere)”, spune Jabbi. „Singura diferență este că nu ne-au spus încă… Suntem deja în același sistem global de supraveghere.”

 

Unii îl numesc „Internetul ochilor”. Dar fiara are și urechi.

 

Nu ochii și urechile umane urmăresc tot ceea ce facem, ca în Germania nazistă sau în vechea Uniune Sovietică. Nu, este inteligența artificială, AI, care veghează acum la închisoare.

 

Spre deosebire de China, unde sclavii își cunosc soarta în viață, cei mai mulți americani sunt încă uitori de zidurile închisorii care se ridică în jurul lor.

 

Această închisoare este construită pe oprimare și colectare. Bestia se hrănește cu date. Datele tale.

 

Nu o vedem pentru că instrumentele de oprimare, aceleași instrumente folosite în China, sunt prezentate diferit aici, în America. Ni s-a spus că camerele de supraveghere sunt acolo pentru a prinde băieții răi.

 

Este pentru siguranța și securitatea noastră.

 

SIGURANȚĂ

 

SECURITATE

 

COMODITATE

 

Acestea sunt cele trei cuvinte de captură folosite pentru a ne atrage.

 

Dacă știi că nu ești un tip rău, dar îți place comoditatea, este tentant să-ți spui: „Nu am nimic de ascuns”. Dacă mai aveți acele gânduri, aveți o viziune foarte naivă asupra modului în care funcționează aceste sisteme și a ceea ce presupune agenda lor finală.

 

Nu este vorba doar de a prinde băieți răi și oameni răi.

 

Deși pot fi folosite în acest scop, se întâmplă mult mai mult.

 

Datele pe care le adună despre tine sunt considerate valoroase dintr-un singur motiv: pentru a te face să-ți schimbi comportamentul și să te supui sistemului fiarei – un sistem care știe unde ești în orice moment, ce faci, ce faci. vă cheltuiți banii, timpul, chiar și ceea ce vă gândiți.

 

Oferându-le datele dvs., le oferiți posibilitatea de a vă monitoriza și evalua comportamentul, ceea ce poate fi acum transformat într-un scor de credit social. Acest scor este apoi folosit pentru a determina pentru ce privilegii vă calificați și pe care nu le aveți în noua societate de sclavi.

 

Trăiți un stil de viață DURABIL și contribuiți la combaterea schimbărilor climatice? Ești un jucător de echipă? Dacă nu, nu vi se va permite să participați în societate.

 

Exact așa a fost lansat vaxul C-19, prin politici coercitive aplicate nu doar de guvern, ci și de partenerii săi corporativi și John Kerry a spus la conferința COP27 din Egipt că acesta este modelul pe care îl vor folosi pentru a impune respectarea agendei de sustenabilitate promovată de Națiunile Unite și de nenumărații săi de parteneri din sectorul privat, conduși de Forumul Economic Mondial.

 

Dacă scorul tău de credit social scade sub un anumit nivel, îți pierzi privilegiile, poate copiii tăi nu intră în școlile mai bune sau pierzi promoțiile la serviciu. Nu puteți intra în restaurante sau evenimente publice. Sunteți despărțiți de noul sistem de apartheid, supravegheat de inteligență artificială.

 

Acum, odată ce banii programabili digitali sunt așezați, nu poți să-ți cheltuiești banii pe anumite lucruri și se limitează la anumite zone.

 

Odată ce acest sistem este instalat, veți avea un ID digital necesar pentru TOT.

 

În cele din urmă, nu veți putea accesa niciun serviciu guvernamental sau public, nu veți putea călători peste granițele naționale sau accesa asistență medicală sau internet fără un ID digital.

 

Ei cred că pot scăpa de asta, pentru că 5.5 miliarde din cei 7.5 miliarde de oameni ai lumii s-au conformat deja cu cursa uscată, repetiția generală dacă vreți, care a fost jab-ul și acceptând-o ca pașaport pentru intrarea în locuri publice.

 

Vi se va cere să vă dovediți identitatea printr-un program digital care conține markere biometrice unice, o amprentă a degetului mare sau o scanare facială. Telefoanele mobile deja ne solicită și ne îndeamnă pentru aceste informații. Noile permise de conducere vor toate marcatoare biometrice.

 

Fața ta va fi conectată la o nouă monedă digitală CBDC. Fără el, veți fi blocat în sistem – fără loc de muncă, fără asistență medicală, fără control de securitate socială, fără cumpărare sau vânzare, nimic. Acesta este planul, oameni buni. Și vor să obțină acest lucru până în 2030 cel târziu. Probabil că ne vor aplica noul sistem de bani digitali în 2023 și vor elimina treptat numerarul în câțiva ani după aceea.

 

Încă putem riposta, dar trebuie să ne întărim și să decidem să nu devenim un sclav digital. Cum facem asta?

 

SOLUȚII:

 

Renunță la toate dispozitivele inutile. Ceasuri Apple, sonerii RING, Alexa, aspiratoare robotizate, monitoare pentru copii, frigidere high-tech. ACESTEA SUNT TOȚI OCHI ȘI URECHI, ​​ÎN INTERIORUL CASEI TA!

Cumpărați fermierii locali pentru legume, carne și lactate. Folosiți magazine de lux și benzinării independente mai mici (da, de obicei, veți plăti puțin mai mult). Întotdeauna este mai bine să cumperi cu numerar de la o mamă locală și un retailer pop care nu are camere la tine din momentul în care intri în magazinul lor și până în momentul în care ieși.

Opriți routerele înainte de a merge la culcare noaptea.

Folosiți genți Faraday pentru telefoane atunci când călătoriți, dar să fim sinceri, toți va trebui să ne dezactivăm telefoanele mobile la un moment dat dacă vrem să rămânem liberi.

Dezvoltați sisteme paralele, concentrându-vă pe alternative cu tehnologie scăzută.

Aveți alte idei despre cum să perturbați și să dezactivați apetitul Bestiei de a culege date? Vă rugăm să distribuiți în comentariile de mai jos.

Concluzia: Acesta este un război spiritual purtat cu instrumente de înaltă tehnologie în mâinile unor elite luciferiene foarte bogate.

 

Dar nu este nimic mai înalt decât tronul lui Hristos. Dacă nu ai făcut-o deja, te-aș invita să-ți pui credința în El și numai în El.

 

Citește povestea completă aici …

https://ro.technocracy.news/Ora%C8%99ele-inteligente-ale-avertizorilor-din-Silicon-Valley-din-%C3%AEntreaga-lume-sunt-transformate-%C3%AEn-lag%C4%83re-de-concentrare-deschise/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Senatorul Rand Paul despre Fauci: „L-am prins cu mâna roșie, nu va scăpa” 

 

     https://ro.technocracy.news/sen-rand-Paul-pe-Fauci-l-am-prins-cu-m%C3%A2na-ro%C8%99ie%2C-nu-va-sc%C4%83pa/

 

 

//////////////////////////////////////

Neofeudalism: Marea resetare nu este grozavă și nu este nouă

 

Wikipedia Commons

POSTAT DE: ISTORICUL INSIGHT-ULUI PRIN ACTIVIST POST 19-2021 IANUARIE XNUMX

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Acest articol își are originea în Scoția, o națiune care înțelege istoric ceva despre iobagi și iobăgie. Marea Resetare este doar ultima tranșă dintr-un plan vechi de 50 de ani pentru eradicarea proprietății private și dominarea întregii planete. ⁃ Editor TN

Marea Resetare este doar ultima versiune a marii agende pentru a reordona complet societatea globală până la sfârșitul secolului XXI. Înainte de Marea Resetare, de exemplu, Organizația Națiunilor Unite (ONU) 21 Calendar a fost adoptat de 178 de guverne la Rio în 1992, sub forma unui „plan de acțiune cuprinzător care trebuie întreprins la nivel global, național și local de către organizațiile Sistemului Națiunilor Unite, guvernele și grupurile majore din toate domeniile în care impactul uman asupra mediu inconjurator.”

 

Interesele speciale globale, nealese, au o viziune despre cum va arăta viitorul tău, iar aceste rețele internaționale de putere vor în mod ideal să accepți orbește fiecare aspect al vieții tale fiind controlat de experți, cu acest sistem cunoscut sub numele de tehnocrație sau experți (tehnicieni).

 

Înainte de a aprofunda natura insidioasă a ordinii mondiale a neo-sclaviei, este necesar un mic context privind organizația din spatele resetării. Este ideea Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, condusă de profesorul Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al WEF, cu altă organizație globalăprecum Fondul Monetar Internațional (FMI) și ONU care promovează această inițiativă.

 

 

 

Nu vei deține nimic

În 2016, WEF Recomandate un articol ridicol scris de Ida Auken, care descria un sistem asemănător cu neo-feudalismul:

 

Bine ați venit în anul 2030 … Nu dețin nimic. Nu dețin o mașină. Nu am o casă. Nu dețin aparate sau haine.

 

Un sistem în care tu, ca individ, nu deții nimic, este un sistem în care tot ce ai poate fi luat de la tine cu o picătură de pălărie. Descrie în esență un sistem neo-feudal sau neo-sclavagist.

 

În sistemele feudale din Europa medievală (secolele V-XV aproximativ), iobagi, care erau cea mai joasă clasă de oameni dintr-un sistem ierarhic, erau sclavi în multe feluri. Iobagii erau obligați să aterizeze și pe stăpânii care dețineau pământul și nu aveau drepturi prea mici. Un iobag nu se putea căsători, se poate muta în altă parte sau schimba ocupația fără permisiunea domnului lor. Așadar, țineți cont de toate acestea când auziți despre cât de presupusă va fi această resetare.

 

Marea Resetare a fost explicată

Totuși, ce anume este Marea Resetare? După cum a explicat Schwab într-un Articol WEF în iunie 2020:

 

Pentru a obține un rezultat mai bun, lumea trebuie să acționeze în comun și rapid pentru a relansa toate aspectele societăților și economiilor noastre, de la educație la contracte sociale și condiții de muncă. Fiecare țară, din Statele Unite până în China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologie, trebuie transformată. Pe scurt, avem nevoie de o „Mare Resetare” a capitalismului. Există multe motive pentru a urmări o Mare Resetare, dar cel mai urgent este COVID-19.

 

Cu alte cuvinte, Schwab solicită reordonarea completă a vieții pe această planetă. Din haosul generat de răspunsul guvernelor la Covid-19, Schwab dorește să impună rețelele sale de putere, precum și rețelele de elită interconectate în versiunea de ordine a WEF. Ca el scrie:

 

Criza COVID-19 afectează toate aspectele vieții oamenilor din fiecare colț al lumii. Dar tragedia nu trebuie să fie singura sa moștenire. Dimpotrivă, pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă, de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră pentru a crea un viitor mai sănătos, mai echitabil și mai prosper.

 

Având în vedere că Marea Resetare este împinsă asupra lumii într-un mod oportunist ca răspuns la Covid-19, este important să subliniem că WEF a fost unul dintre principalii organizatori ai Evenimentul 201. Acest eveniment a avut loc în octombrie 2019 și a simulat sau a jucat războiul, un scenariu în care a pandemie coronavirusă, care a început în lilieci, a înghițit lumea.

 

Schwab și Kissinger Stând într-un copac

De asemenea, este important să rețineți cât de conectate sunt Schwab și WEF la indivizii și organizațiile cheie care contribuie la modelarea lumii. Schwab îl cunoaște pe Henry Kissinger, unul dintre cei mai conectați la nivel global de pe planetă, de 50 de ani, de exemplu. Într-un interviu din 2017 la Davos, Schwab tasnit peste Kissinger:

 

Sunt încântat să te văd pe dr. Kissinger pe ecran. Pentru mine este un moment foarte emoționant, deoarece de fapt l-am întâlnit pe Dr. Kissinger pentru prima dată exact acum 50 de ani la Harvard (de la 0.07 în video).

 

În același interviu, când vorbește despre un discurs al președintelui chinez, Xi Jinping, Kissinger vorbește despre globalizare și construirea unei noi ordini internaționale:

 

Cred că discursul președintelui Xi a avut o semnificație fundamentală. Acesta a prezentat un concept pentru globalizare și câteva provocări specifice și drumuri către o soluție. Dar, pentru mine, cel mai important aspect a fost că a fost o afirmație a Chinei de a participa la construirea unui ordin internațional. Una dintre problemele cheie ale perioadei noastre este aceea că ordinea internațională cu care eram familiarizați se dezintegrează în anumite privințe și că elemente noi din Asia și lumea în curs de dezvoltare intră în ea. Ceea ce a făcut președintele Xi este să propună un concept de ordine internațională în domeniul economic care va trebui să fie subiectul conversației și substanța creării unui sistem în evoluție (2:33 în videoclip).

 

Kissinger a fost pe termen lung membru a unei organizații care a reprezentat rețele de elită de putere de aproximativ 100 de ani, o organizație cu o istorie fascinantă și fascinantă: Consiliul pentru relații externe (CFR).

 

Dr. Carroll Quigley, care a fost profesor de istorie la Universitatea Georgetown timp de mulți ani și care a predat și la Harvard și Princeton, a scris o carte numită Tragedie și speranță în 1966. În carte, el a descris un sistem viitor care are multe asemănări cu sistemul nostru de astăzi. Quigley a menționat că i sa acordat acces la înregistrările private și la documentele secrete ale rețelei din spatele CFR (Quigley, 1966: 950). În legătură cu potențialul unui viitor sistem feudal în mâinile rețelelor de putere de elită, Quigley a scris că:

 

În plus față de aceste obiective pragmatice, puterile capitalismului financiar au avut un alt scop de anvergură, nimic mai puțin decât crearea unui sistem mondial de control financiar în mâini private capabil să domine sistemul politic al fiecărei țări și economia lumii ca întreg. Acest sistem urma să fie controlat într-un mod feudalist de către băncile centrale ale lumii, acționând concertat, prin acorduri secrete la care s-au ajuns în întâlniri și conferințe private. Vârful sistemului trebuia să fie Banca pentru decontări internaționale(BIS) din Basilea, Elveția, o bancă privată deținută și controlată de băncile centrale ale lumii, care erau ele însele corporații private.

 

Fiecare bancă centrală, în mâinile unor oameni precum Montagu Norman de la Banca Angliei, Benjamin Strong din Rezerva Federală din New York, Charles Rist de la Banca Franței și Hjalmar Schacht de la Reichsbank, au căutat să-și domine guvernul prin capacitatea sa de a controlează împrumuturile de trezorerie, manipulează schimburile străine, influențează nivelul activității economice din țară și influențează politicienii cooperanți prin recompense economice ulterioare în lumea afacerilor (Quigley, 1966: p.324).

 

Surse:

Agenda 21, UNCED 1992 https://sustainabledevelopment.un.org/outcomedocuments/agenda21

 

Forumul Economic Mondial (5 iunie, 2020) Lansarea Great Reset | Repere Marea lansare de resetare | Repere – YouTube

 

Ida Auken, membru al Parlamentului, Parlamentul Danemarcei (11 noiembrie 2016) Iată cum s-ar putea schimba viața în orașul meu până în 2030, Forumul Economic Mondial https://www.weforum.org/agenda/2016/11/how-life-could-change-2030/

 

Iobăgia, editorii Enciclopediei Britanice

https://www.britannica.com/topic/serfdom

 

Klaus Schwab (3 iunie, 2020) Acum este momentul pentru o „mare resetare”, Forumul Economic Mondial https://www.weforum.org/agenda/2020/06/now-is-the-time-for-a-great-reset/

 

Evenimentul 201: Simularea care a prezis o pandemie de coronavirus (31 decembrie 2020) Istoria perspectivelor https://insighthistory.com/latest-content/f/event-201-the-simulation-that-predicted-a-coronavirus-pandemic

 

Scenariul evenimentului 201, Centrul Johns Hopkins pentru securitatea sănătății https://www.centerforhealthsecurity.org/event201/scenario.html

 

Forumul Economic Mondial (Klaus Schwab) (20 ianuarie 2017) Davos 2017 – O conversație cu Henry Kissinger pe lume în 2017 – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=Apjzjsa8AIg

 

Membru al Consiliului pentru relații externe (CFR) K – Henry A. Kissinger https://www.cfr.org/membership/roster

 

New York Times (5 ianuarie 1977) Dr. Carroll Quigley https://www.nytimes.com/1977/01/05/archives/dr-carroll-quigley.html

 

Carroll Quigley (1966) Tragedy and Hope (MacMillan Company, New York; Collier-MacMillan Limited, Londra – Third Printing, 1998, de George S. Gabric, GSG & Associates Publishers, San Pedro – p. 950, p.324 și p .866).

 

Banca pentru decontări internaționale (BIS), bănci centrale membre https://www.bis.org/about/member_cb.htm

 

Imagini Creative Commons:

 

Forumul Economic Mondial (5 iunie 2020) Marea lansare de resetare | Repere – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=u5pxhSnDr4U Creative Commons https://creativecommons.org/

 

Forumul Economic Mondial (Klaus Schwab) (20 ianuarie 2017) Davos 2017 – O conversație cu Henry Kissinger pe lume în 2017 – YouTube https://www.youtube.com/watch?v=Apjzjsa8AIg https://creativecommons.org/

 

Citește povestea completă aici …

 

https://ro.technocracy.news/neo-feudalism-marea-resetare-nu-este-grozav%C4%83-%C8%99i-nu-nou%C4%83/

 

//////////////////////////////////////

Cărți interzise: istorie și citate

Explorarea unei forme controversate de cenzură

Cărțile sunt interzise din mai multe motive. Indiferent dacă conținutul controversat pe care îl conțin a fost considerat „ofensator” din motive politice, religioase, sexuale sau de altă natură, ei sunt scoși din biblioteci, librării și  săli de clasă într-un efort de a împiedica publicul să fie afectat de idei, informații sau limbaj. care nu este conform cu normele societale. În America, cei care susțin Constituția și Bill of Rights consideră că interzicerea cărților este o formă de cenzură, argumentând că însăși natura ei contrazice în mod direct dreptul la libertatea de exprimare conform Primului Amendament .

 

 

Istoria cărților interzise

În trecut, cărțile interzise erau arse în mod obișnuit. Autorii lor au fost adesea incapabili să-și publice lucrările și, în cel mai rău caz, au fost excluși din societate, închiși, exilați – și chiar amenințați cu moartea. De asemenea, în anumite perioade ale istoriei și chiar astăzi în locurile regimurilor politice sau religioase extremiste, deținerea de cărți interzise sau alte materiale scrise poate fi considerată un act de trădare sau erezie, pedepsit cu moartea, tortură, închisoare și alte forme de răzbunare. .

 

Poate că cel mai cunoscut caz de cenzură recentă sponsorizată de stat, în forma sa cea mai extremă, a fost fatwa din 1989 emisă de ayatollahul iranian Ruhollah Khomeini care a cerut moartea autorului Salman Rushdie ca răspuns la romanul său, „Versurile satanice”, care a fost considerat o urâciune împotriva islamului. În timp ce ordinul de moarte împotriva lui Rushdie a fost ridicat de atunci, în iulie 1991, Hitoshi Igarashi, un tânăr de 44 de ani, profesor asistent de cultură comparată la Universitatea Tsukuba, care traducea cartea în japoneză, a fost ucis. La începutul aceluiași an, un alt traducător, Ettore Capriolo, în vârstă de 61 de ani, a fost înjunghiat în apartamentul său din Milano. (Capriolo a supraviețuit atacului.)

 

 

 

Dar interzicerea și arderea cărților nu este nimic nou. În China, dinastia Qin (221–206 î.Hr.) a fost inaugurată cu o ardere masivă de cărți în timpul căreia majoritatea copiilor originale ale operelor clasice ale lui Confucious au fost distruse. Când dinastia Han (206 î.Hr.—220 EC) a preluat puterea, Confucious a revenit în favoare. Ulterior, lucrările sale au fost recreate de oamenii de știință care le-au memorat în întregime – ceea ce este probabil motivul pentru care există atât de multe versiuni în prezent.

 

Arderea cărților naziste

Cea mai infama ardere de carte din secolul al XX-lea a avut loc în anii 1930, când partidul nazist, condus de Adolf Hitler , a venit la putere în Germania. Pe 10 mai 1933, studenții universitari au ars peste 25.000 de cărți în Piața Operei din Berlin, care nu erau aliniate cu idealurile naziste. Studenții din universitățile din Germania au urmat exemplul. Atât bibliotecile publice, cât și cele universitare au fost jefuite. Cărțile luate au fost folosite pentru a alimenta focuri de tabără uriașe, care erau adesea însoțite de muzică de mareșal și „jurăminte de foc” care denunțau pe oricine ale cărui gânduri, stil de viață sau credințe erau considerate „negermane”. A fost începutul unei perioade de cenzură extremă susținută de stat și control cultural.

 

Scopul naziștilor a fost să purifice literatura germană scăpând-o de influențele străine sau de orice ar fi fost împotriva credinței lor în superioritatea rasială germană. Au fost vizate scrierile intelectualilor, în special ale celor de origine evreiască.

 

 

Un autor american ale cărui lucrări au avut aceeași soartă a fost  Helen Keller , o activistă pentru drepturile omului surdă/orbă, care a fost și o socialistă devotată. Scrierea ei, așa cum este exemplificată de publicația din 1913, „Out of the Dark: Essays, Letters, and Addresses on Physical and Social Vision”, a susținut persoanele cu dizabilități și a susținut pacifismul, condiții mai bune pentru lucrătorii industriali și drepturi de vot pentru femei. Colecția de eseuri a lui Keller intitulată „Cum am devenit socialist” ( Wie ich Sozialistin wurde ) a fost printre lucrările pe care naziștii le-au ars.

 

Citate despre cenzură

„Poți să-mi arzi cărțile și cărțile celor mai bune minți din Europa, dar ideile pe care le conțin acele cărți au trecut prin milioane de canale și vor continua.” —Helen Keller din „Scrisoarea ei deschisă către studenții germani”

„Pentru că toate cărțile sunt interzise atunci când o țară se transformă în teroare. Schelele de pe colțuri, lista lucrurilor pe care s-ar putea să nu le citești. Aceste lucruri merg mereu împreună.” „Philippa Gregory din „The Queen’s Fool”

„Urăsc faptul că americanii sunt învățați să se teamă de cărți și idei ca și cum ar fi boli.” — Kurt Vonnegut

„Sarcina importantă a literaturii este să elibereze omul, nu să-l cenzureze și de aceea puritanismul a fost cea mai distructivă și mai diabolică forță care a asuprit vreodată oamenii și literatura lor: a creat ipocrizie, perversiune, temeri, sterilitate.” ―Anaïs Nin din „Jurnalul lui Anaïs Nin: Volumul 4”

„Dacă această națiune trebuie să fie înțeleaptă și puternică, dacă vrem să ne atingem destinul, atunci avem nevoie de mai multe idei noi pentru mai mulți înțelepți care citesc mai multe cărți bune în mai multe biblioteci publice. Aceste biblioteci ar trebui să fie deschise tuturor, cu excepția cenzorului. Trebuie să cunoaștem toate faptele și să auzim toate alternativele și să ascultăm toate criticile. Să salutăm cărțile controversate și autorii controversați. Căci Declarația Drepturilor este gardianul securității noastre, precum și al libertății noastre.” ―Președintele John F. Kennedy

„Ce este libertatea de exprimare? Fără libertatea de a jigni, ea încetează să mai existe.” — Salman Rushdie

Cartea definitivă despre arderea cărților

Romanul distopic din 1953 al lui Ray Bradbury „ Fahrenheit 451 ” oferă o privire înfricoșătoare asupra unei societăți americane în care cărțile sunt interzise și orice găsit este incinerat. (Titlul se referă la temperatura la care se aprinde hârtia.) În mod ironic, „Fahrenheit 451” s-a găsit pe mai multe liste de cărți interzise.

 

„O carte este o armă încărcată în casa de alături… Cine știe cine ar putea fi ținta omului bine citit?” — Din „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury

Cartea care interzice pendulul se balansează în ambele sensuri

Cărțile care au o istorie de a fi fost interzise, ​​chiar și cele restaurate acum la așa-numitul canon al lecturii respectabile, sunt încă considerate cărți interzise din perspectivă istorică. Prin discutarea mașinațiunilor din spatele interzicerii unor astfel de cărți în contextul timpului și al locului în care au fost interzise, ​​obținem o perspectivă asupra regulilor și obiceiurilor societății responsabile de cenzură.

 

Multe cărți considerate „îmblânzite” de standardele actuale – inclusiv „ Lumea nouă curajoasă ” a lui Aldous Huxley și „ Ulysses ” a lui Joyce a lui Jame – au fost cândva opere de literatură aprig dezbătute. Pe de altă parte, cărțile clasice precum „ Aventurile lui Huckleberry Finn ” ale lui Mark Twain au fost recent criticate pentru punctele de vedere culturale și/sau limbajul care a fost acceptat la momentul publicării, dar mai este considerat corect din punct de vedere social sau politic.

 

 

Chiar și lucrările Dr. Seuss (un antifascist vocal) și autorul apreciat pentru copii Maurice Sendak , împreună cu „ The Wonderful Wizard of Oz ” de L. Frank Baum, au fost interzise sau contestate la un moment dat. În prezent, în unele comunități conservatoare, există un impuls pentru a interzice cărțile din seria Harry Potter ale lui JK Rowling , despre care detractorii susțin că sunt vinovate de promovarea „valorilor și violenței anti-creștine”.

 

Menținerea vie a discuției despre cartea interzisă

Lansată în 1982, Banned Books Week , un eveniment anual de la sfârșitul lunii septembrie, sponsorizat de Asociația Bibliotecii Americane și Amnesty International, se concentrează pe cărțile care sunt în prezent contestate, precum și pe cele care au fost interzise în trecut și evidențiază luptele scriitori ale căror lucrări nu se încadrează în unele dintre normele societății. Potrivit organizatorilor săi, această sărbătoare de o săptămână a lecturii controversate „subliniază importanța asigurării disponibilității acelor puncte de vedere neortodoxe sau nepopulare pentru toți cei care doresc să le citească”.

 

Pe măsură ce societatea evoluează, la fel evoluează și percepția asupra a ceea ce literatură este considerată lectură adecvată. Desigur, doar pentru că o carte a fost interzisă sau contestată în unele părți ale Statelor Unite nu înseamnă că interdicția este la nivel național. În timp ce Amnesty International a citat doar câțiva scriitori din China, Eritreea, Iran, Myanmar și Arabia Saudită care au fost persecutați pentru scrierile lor, pentru cei care consideră că lectura este un drept al omului, este important să fie la curent cu incidentele de interzicere a cărților în jurul lume.

 

Surse

„Helen Keller scrie o scrisoare studenților naziști înainte de a-și arde cartea: „Istoria nu te-a învățat nimic dacă crezi că poți ucide ideile”” . OpenSource. 16 mai 2007

Weisman, Steven R. „Translatorul japonez al cărții Rushdie găsit ucis”. The New York Times. 13 iulie 1991

 

https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/literatur%C4%83/what-is-a-banned-book-738743

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

De ce „Anne of Green Gables” poate ajunge la cea mai adaptată carte din istorie

 

Actorul Anne of Green Gables mergând pe drumul de țară, Insula Prințului Eduard, Canada.

Există o scurtă listă de cărți care continuă să fie vii, respirând părți ale culturii pop mult timp după publicarea lor inițială; unde majoritatea cărților au o „perioadă de valabilitate” destul de scurtă ca subiecte de conversație, câteva găsesc public noi an de an. Chiar și în acest grup de elită de opere literare, unele sunt mai faimoase decât altele – toată lumea știe că „Sherlock Holmes” sau „Alice în Țara Minunilor” continuă să capteze imaginația. Dar unele lucrări devin atât de frecvent adaptate și discutate încât devin aproape invizibile – ca „ Anne of Green Gables ”.

 

 

Acest lucru s-a schimbat în 2017, când Netflix a prezentat o noua adaptare a romanelor sub numele de „ Anne with an E ”. Această interpretare modernă a poveștii iubite a săpat în întunericul implicit al poveștii și apoi a săpat în continuare. Spre deosebire de aproape orice altă adaptare a cărților, Netflix a optat pentru o abordare „nergioasă” a poveștii orfanei Anne Shirley și a aventurilor ei de pe Insula Prințului Eduard, care a avut fani de lungă durată (și în special fani ai versiunii însorite a anilor 1980 a PBS). ) sus in brate . Îndrumările nesfârșite au apărut condamnând sau apărând abordarea.

 

 

 

Desigur, oamenii au doar idei fierbinți și argumente aprige despre literatura care rămâne vitală și incitantă; clasicii somnoroși pe care îi citim din obligație sau din curiozitate nu inspiră prea multe argumente. Faptul că încă discutăm despre „Anne of Green Gables” în secolul 21 este un semn al cât de puternică și de iubită este povestea – și o reamintire a cât de des cărțile au fost adaptate în film, televiziune și alte medii. De fapt, au existat aproape 40 de adaptăria romanului de până acum și, după cum arată versiunea Netflix, este foarte probabil să fie mult mai multe, pe măsură ce noile generații și noi artiști luptă pentru a-și pune amprenta pe această poveste clasică. Asta înseamnă că „Anne of Green Gables” are șansa să fie cea mai adaptată carte din toate timpurile. De fapt, probabil că este deja – deși au existat sute de filme și seriale TV cu Sherlock Holmes , acestea sunt adaptate din toate poveștile lui Holmes, nu doar dintr-un singur roman.

 

 

 

Care este secretul? De ce un roman din 1908 despre o orfană plină de spirit care ajunge la o fermă din greșeală (pentru că părinții ei adoptivi și-au dorit un băiat, nu o fată) și își face o viață în mod constant adaptată?

 

Povestea universală

Spre deosebire de multe povești scrise cu mai bine de un secol în urmă, „ Anne of Green Gables ” tratează probleme care par incredibil de moderne. Anne este o orfană care a sărit între casele de plasament și orfelinate toată viața și ajunge într-un loc în care inițial nu este dorită. Aceasta este o temă pe care copiii din întreaga lume o găsesc convingătoare – cine nu s-a simțit nedorit, ca un străin?

 

 

Anne însăși este o proto-feministă. Deși este puțin probabil ca Lucy Maud Montgomery să intenționeze acest lucru, adevărul este că Anne este o tânără inteligentă care excelează în tot ceea ce face și nu ia glume de la bărbații sau băieții din jurul ei. Ea luptă cu înverșunare împotriva oricărei lipse de respect sau indicii că nu este capabilă, făcând-o un exemplu strălucitor pentru tinerele femei din fiecare generație succesivă. Este remarcabil, într-adevăr, având în vedere că cartea a fost scrisă cu mai mult de un deceniu înainte ca femeile să poată vota în SUA

 

Piața Tineretului

Când Montgomery a scris romanul original, nu exista un concept de public „tânăr” și nu a intenționat niciodată că cartea să fie un roman pentru copii. De-a lungul timpului, așa a fost clasificat în mod obișnuit, desigur, ceea ce are sens; este o poveste despre o tânără care a devenit literalmente majoră. În multe privințe, însă, a fost un roman pentru adulți tineri înainte de a exista conceptul, o poveste care rezonează atât cu copiii, adolescenții, cât și cu tinerii adulți.

 

 

Piața aceea este doar în creștere. Pe măsură ce foamea de mâncare inteligentă și bine scrisă pentru tineri adulți crește, din ce în ce mai mulți oameni descoperă sau redescoperă „Anne of Green Gables” și descoperă, spre surprinderea lor, că nu ai putea proiecta o soluție mai potrivită pentru piața modernă.

 

Formula

Când Montgomery a scris „Anne of Green Gables”, poveștile despre orfani erau destul de obișnuite, iar poveștile despre fetele orfane cu păr roșu erau mai ales așa. Este mai mult sau mai puțin total uitat astăzi, dar la sfârșitul secolului al XIX- lea și începutul secolului al XX -lea a existat un întreg subgen de literatură axată pe orfani și a existat o oarecare formulă pentru ele : fetele erau întotdeauna roșcate, ele. au fost întotdeauna abuzați înainte de a veni la noua lor viață, au fost întotdeauna dobândiți de familiile lor adoptive pentru a lucra și, în cele din urmă, s-au dovedit, salvându-și familiile de la o catastrofă teribilă. Exemplele complet uitate includ „Lucy Ann” de RL Harbour și „Charity Ann” de Mary Ann Maitland.

 

Cu alte cuvinte, când Montgomery și-a scris romanul, ea lucra de la o formulă care fusese perfecționată cu mult înainte. Rafinamentele pe care le-a adus poveștii sunt cele care au ridicat-o de la o altă poveste despre o fată orfană, dar cadrul a însemnat că a reușit să perfecționeze povestea în loc să depună toate eforturile pentru a crea ceva de la zero. Toate adaptările de-a lungul anilor sunt, fără îndoială, o continuare a acestui proces.

 

Subtextul

Motivul pentru care noua adaptare Netflix a atras atât de multă atenție este, în parte, faptul că îmbrățișează subtextul întunecat al romanului – că Anne vine pe Insula Prințului Eduard dintr-un trecut plin de abuz fizic și emoțional. Acesta a fost adesea un element de bază al formulei menționate mai sus și este subînțeles de Montgomery, dar Netflix a făcut totul și a făcut una dintre cele mai întunecate adaptări ale romanului. Acest întuneric, totuși, face parte din atractia poveștii – cititorii preiau indiciile și chiar dacă nu își imaginează ce este mai rău, adaugă profunzime unei povești care ar fi putut fi pur și simplu bine.

 

Această adâncime este crucială. Chiar și în adaptările care nu se adâncesc în ea, adaugă un pic de greutate poveștii, un al doilea nivel care prinde imaginația. O poveste mai plată, mai simplă, nu ar fi la fel de veșnic verde.

 

Dulce-amărui

Acest întuneric alimentează celălalt motiv pentru care povestea continuă să fascineze și să distreze: natura ei dulce-amăruie. „Anne of Green Gables” este o poveste care combină bucuria și triumful cu tristețea și înfrângerea. Anne este foarte autocritică în timp ce este plină de spirit și inteligentă. Ea vine din durere și suferință și trebuie să lupte pentru locul ei pe insulă și alături de familia ei adoptivă. Și în cele din urmă, ea nu obține un simplu final fericit – trebuie să facă alegeri grele chiar și atunci când intră la maturitate. Sfârșitul primului roman o vede pe Anne luând decizia corectă, chiar dacă nu este decizia care îi va aduce cea mai mare fericire. Acea complexitate emoțională este, pe scurt, motivul pentru care oamenii nu se plictisesc niciodată de această poveste.

 

„Anne of Green Gables” va ajunge aproape sigur unul dintre – dacă nu cel  mai adaptat – roman din toate timpurile. Natura sa atemporală și farmecul simplu sunt o garanție.

 

https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/literatur%C4%83/anne-green-gables-adaptation-4144700

/////////////////////////////////////////////

 

Matrita komunismului…6 baroni tâlhari din trecutul Americii

 

Termenul Robber Baron se referă la indivizi de la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900, finanțatori americani care au câștigat sume enorme de bani prin practici adesea extrem de îndoielnice.

 

Lăcomia corporativă nu este nimic nou în America. Oricine a fost victima restructurărilor, a preluărilor ostile și a altor eforturi de reducere a personalului poate atesta acest lucru. Cu toate acestea, unii spun că țara a fost construită pe eforturile unor oameni precum bărbații de pe această listă, toți fiind cetățeni ai Statelor Unite. Unii dintre indivizi au fost, de asemenea, filantropi, mai ales la pensionare. Cu toate acestea, faptul că au dat bani mai târziu în viață nu a afectat includerea lor în această listă.

 

01

din 06

John D. Rockefeller

Circa 1930: industriașul american, John Davison Rockefeller (1839 – 1937)

 Circa 1930: industriașul american, John Davison Rockefeller (1839-1937). Agenție Fotografică Generală / Stringer / Getty Images

John D. Rockefeller (1839–1937) este considerat de majoritatea oamenilor drept cel mai bogat om din istoria Americii. El a creat Standard Oil Company în 1870 împreună cu parteneri, inclusiv fratele său William, Samuel Andrews, Henry Flagler, Jabez A. Bostwick și Stephen V. Harkness. Rockefeller a condus compania până în 1897.

 

La un moment dat, compania sa controla aproximativ 90% din tot petrolul disponibil în SUA. El a reușit să facă acest lucru cumpărând operațiuni mai puțin eficiente și cumpărând rivali pentru a-i adăuga la fold. A folosit multe practici neloiale pentru a-și ajuta compania să se dezvolte, inclusiv participarea la un moment dat la un cartel care a dus la reduceri mari pentru compania sa pentru a livra petrol ieftin, în timp ce percepea prețuri mult mai mari concurenților.

 

Compania sa a crescut pe verticală și pe orizontală și în curând a fost atacată ca monopol. Sherman Antitrust Act din 1890 a fost cheia la începutul distrugerii trustului. În 1904, muckrakerul Ida M. Tarbell a publicat „Istoria companiei Standard Oil” care arată abuzurile de putere pe care compania le-a făcut. În 1911, Curtea Supremă a SUA a constatat că compania încalcă Legea Sherman Antitrust și a ordonat destrămarea acesteia.

 

02

din 06

Andrew Carnegie

Fotografie de istorie americană de epocă cu Andrew Carnegie așezat într-o bibliotecă.

 Fotografie de istorie americană de epocă cu Andrew Carnegie așezat într-o bibliotecă. John Parrot / Stocktrek Images / Getty Images

Andrew Carnegie , născut în Scoția (1835–1919) este o contradicție în multe privințe. El a fost un jucător cheie în crearea industriei siderurgice, crescându-și propria bogăție în acest proces, înainte de a o da mai târziu în viață. Și-a făcut drumul de la bobbin boy până la a deveni un magnat al oțelului.

 

El a putut să-și strângă averea deținând toate aspectele procesului de fabricație. Cu toate acestea, nu a fost întotdeauna cel mai bun angajator pentru lucrătorii săi, în ciuda faptului că a predicat că ar trebui să aibă dreptul de a se sindicaliza. De fapt, el a decis să reducă salariile lucrătorilor din fabrică în 1892, ducând la greva Homestead. Violența a izbucnit după ce compania a angajat paznici pentru a destrăma greviștii, ceea ce s-a soldat cu o serie de morți. Cu toate acestea, Carnegie a decis să se pensioneze la vârsta de 65 de ani pentru a-i ajuta pe ceilalți prin deschiderea a peste 2.000 de biblioteci și prin investiții în educație.

 

03

din 06

John Pierpont Morgan

John Pierpont (JP) Morgan (1837-1913), finanțatorul american.  El a fost responsabil pentru o mare creștere industrială în Statele Unite, inclusiv formarea US Steel Corporation și reorganizarea căilor ferate importante.  În ultimii săi ani a colecționat artă și cărți și a făcut donații majore muzeelor ​​și bibliotecilor

 John Pierpont (JP) Morgan (1837-1913), finanțatorul american. El a fost responsabil pentru o mare creștere industrială în Statele Unite, inclusiv formarea US Steel Corporation și reorganizarea căilor ferate importante. În ultimii săi ani a colecționat artă și cărți și a făcut donații majore muzeelor ​​și bibliotecilor. Corbis Istoric / Getty IMages

John Pierpont Morgan (1837–1913) a fost cunoscut pentru reorganizarea unui număr de căi ferate importante, împreună cu consolidarea General Electric, International Harvester și US Steel.

 

S-a născut în avere și a început să lucreze pentru compania bancară a tatălui său. Apoi a devenit partener în afacerea care avea să devină un finanțator cheie al guvernului SUA. Până în 1895, compania a fost redenumită JP Morgan and Company, devenind în curând una dintre cele mai bogate și mai puternice companii bancare din lume. S-a implicat în căile ferate în 1885, reorganizând un număr dintre ele. După Panica din 1893 , el a reușit să câștige suficient stoc de căi ferate pentru a deveni unul dintre cei mai mari proprietari de căi ferate din lume. Compania sa a putut chiar să ajute în timpul crizei furnizând milioane de aur Trezoreriei.

 

În 1891, Morgan a aranjat crearea General Electric și fuziunea în US Steel. În 1902, a dus la bun sfârșit fuziunea care a condus la International Harvester. De asemenea, a reușit să obțină controlul financiar al unui număr de companii de asigurări și bănci.

 

04

din 06

Cornelius Vanderbilt

„Comodorul” Cornelius Vanderbilt, unul dintre cei mai bătrâni și mai nesăbuiți bucanieri financiari ai vremii sale.  Comodorul a construit New York Central Railroad.

 „Comodorul” Cornelius Vanderbilt, unul dintre cei mai bătrâni și mai nesăbuiți bucanieri financiari ai vremii sale. Comodorul a construit New York Central Railroad. Bettmann / Getty Images

Cornelius Vanderbilt (1794–1877) a fost un magnat de transport maritim și feroviar care s-a construit din nimic pentru a deveni unul dintre cei mai bogați indivizi din America secolului al XIX-lea. El a fost prima persoană numită baron tâlhar, într-un articol din „The New York Times”, pe 9 februarie 1859.

 

Vanderbilt și-a făcut drum prin industria de transport maritim înainte de a intra în afaceri pentru el însuși, devenind unul dintre cei mai mari operatori de nave cu aburi din America. Reputația sa de concurent nemilos a crescut pe măsură ce averea lui a crescut. În anii 1860, el a decis să se mute în industria căilor ferate. Ca exemplu al necruțării sale, când încerca să achiziționeze o companie de căi ferate New York Central, nu le-a permis pasagerilor sau transportului de marfă pe propriile linii New York, Harlem și Hudson. Aceasta însemna că nu au putut să se conecteze la orașele din vest. În acest fel, Central Railroad a fost nevoită să-i vândă controlul.

 

Vanderbilt avea să controleze în cele din urmă toate căile ferate de la New York City la Chicago. Până la moartea sa, a strâns peste 100 de milioane de dolari.

 

05

din 06

Jay Gould și James Fisk

James Fisk (stânga) și Jay Gould (șezând în dreapta) complotează Marele Inel de aur din 1869. Gravură.

 James Fisk (stânga) și Jay Gould (șezând în dreapta) complotează Marele Inel de aur din 1869. Gravură. Bettmann / Getty Images

Jay Gould (1836–1892) a început să lucreze ca inspector și tăbăcărie înainte de a cumpăra stocuri de căi ferate. El avea să gestioneze în curând calea ferată Rennsalaer și Saratoga împreună cu alții. Ca unul dintre directorii căii ferate Erie, el a reușit să-și cimenteze reputația de baron tâlhar. A lucrat cu o serie de aliați, inclusiv James Fisk, pentru a lupta împotriva achiziționării de către Cornelius Vanderbilt a căii ferate Erie. El a folosit o serie de metode lipsite de etică, inclusiv mita și creșterea artificială a prețurilor acțiunilor.

 

James Fisk (1835–1872) a fost un agent de bursă din New York care a ajutat finanțatorii în timp ce aceștia își achiziționau afacerile. El l-a ajutat pe Daniel Drew în timpul Războiului Erie în timp ce luptau pentru a obține controlul asupra căii ferate Erie. Lucrul împreună pentru a lupta împotriva lui Vanderbilt a făcut ca Fisk să devină prieten cu Jay Gould și să lucreze împreună ca directori ai căii ferate Erie. Împreună, Gould și Fisk au reușit să obțină controlul asupra întreprinderii.

 

Fisk și Gould au lucrat, de asemenea, împreună pentru a construi alianțe cu astfel de indivizi subțiri precum Boss Tweed. Ei au cumpărat, de asemenea, judecători și au mituit persoane din legislațiile de stat și federale. Deși mulți investitori au fost distruși de mașinațiunile lor, Fisk și Gould au scăpat de un prejudiciu financiar semnificativ.

 

În 1869, el și Fisk au intrat în istorie când au încercat să pună la colț pe piața aurului. L-au implicat chiar și pe cumnatul președintelui Ulysses S. Grant, Abel Rathbone Corbin, pentru a încerca să obțină însuși acces la președinte. De asemenea, l-au mituit pe secretarul adjunct al Trezoreriei, Daniel Butterfield, pentru informații privilegiate. Cu toate acestea, schema lor a fost dezvăluită în cele din urmă. Președintele Grant a lansat aur pe piață odată ce a aflat despre acțiunile lor în Vinerea Neagră, 24 septembrie 1869. Mulți investitori în aur au pierdut totul, iar economia SUA a fost grav afectată luni de zile după aceea. Cu toate acestea, atât Fisk, cât și Gould au reușit să scape nevătămați financiar și nu au fost niciodată trași la răspundere.

 

Gould avea să cumpere în anii următori controlul căii ferate Union Pacific din vest. Și-ar vinde interesul pentru profituri masive, investind în alte căi ferate, ziare, companii de telegraf și multe altele.

 

Fisk a fost ucis în 1872, când o fostă iubită, Josie Mansfield, și un fost partener de afaceri, Edwards Stokes, au încercat să stocheze bani de la Fisk. A refuzat să plătească, ducând la o confruntare în care Stokes l-a împușcat și l-a ucis.

 

06

din 06

Russell Sage

Portretul lui Russell Sage (1816-1906), finanțator bogat și congresman din Troy, New York.

 Portretul lui Russell Sage (1816-1906), finanțator bogat și congresman din Troy, New York. Corbis Istoric / Getty Images

Cunoscut și sub numele de „Înțeleptul din Troia”, Russell Sage (1816–1906) a fost bancher, constructor de căi ferate și director executiv și politician Whig la mijlocul anilor 1800. El a fost acuzat de încălcarea legilor cămătăriei din cauza ratei ridicate a dobânzii pe care o percepea la împrumuturi.

 

A cumpărat un loc la Bursa de Valori din New York în 1874. A investit și în căi ferate, devenind președintele căilor ferate din Chicago, Milwaukee și St. Paul. La fel ca James Fisk, s-a împrietenit cu Jay Gould prin parteneriatele lor în diferite linii de cale ferată. A fost director în numeroase companii, inclusiv Western Union și Union Pacific Railroad.

 

În 1891, a supraviețuit unei tentative de asasinat. Cu toate acestea, și-a consolidat reputația de avar atunci când nu a plătit recompensa unui proces grefierului, William Laidlaw, pe care l-a folosit ca scut pentru a se proteja și care a ajuns să fie invalid pe viață.

 

Surse și lecturi suplimentare

 

Fleck, Christian. „O istorie transatlantică a științelor sociale: baronii tâlhari, al treilea Reich și invenția cercetării sociale empirice”. Transl., Beister, Hella. Londra: Bloomsbury Academic, 2011.

Josephson, Matthew. „Baronii tâlhari: relatarea clasică a capitaliștilor influenți care au transformat viitorul Americii”. San Diego, CA: Harcourt, Inc., 1962.

Renehan, Edward Jr. „Geniul întunecat al Wall Street-ului: Viața neînțeleasă a lui Jay Gould, regele baronilor tâlhari”. New York: Perseus Books, 2005.

 

https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/istorie-%C8%99i-cultur%C4%83/robber-barons-from-americas-past-4120060

 

//////////////////////////////////////////

Doctrina Reagan: Pentru a elimina comunismul

 

Doctrina Reagan a fost o strategie implementată de președintele american Ronald Reagan, intenționată să elimine comunismul și să pună capăt Războiului Rece cu Uniunea Sovietică . De-a lungul celor două mandate ale lui Reagan, din 1981 până în 1989, și extinzându-se până la sfârșitul Războiului Rece din 1991, Doctrina Reagan a fost punctul central al politicii externe a SUA . Prin inversarea mai multor aspecte ale politicii de destindere cu Uniunea Sovietică dezvoltată în timpul administrației Jimmy Carter , Doctrina Reagan a reprezentat o escaladare a Războiului Rece.

 

 

Principalele concluzii: Doctrina Reagan

Doctrina Reagan a fost elementul politicii externe a președintelui american Ronald Reagan dedicat încheierii Războiului Rece prin eradicarea comunismului.

Doctrina Reagan a reprezentat o inversare a politicii mai puțin proactive de destindere a Administrației Carter cu Uniunea Sovietică.

Doctrina Reagan a combinat diplomația cu asistența directă a SUA pentru mișcările armate anticomuniste din Africa, Asia și America Latină.

Mulți lideri și istorici mondiali consideră că Doctrina Reagan a fost cheia sfârșitului Războiului Rece și a dizolvării Uniunii Sovietice în 1991.

Din punct de vedere funcțional, Doctrina Reagan a combinat marca tensionată a diplomației atomice din Războiul Rece, așa cum este practicată de Statele Unite de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, cu adăugarea de asistență fățișă și ascunsă a „luptătorilor pentru libertate” de gherilă anticomunistă. Ajutând mișcările de rezistență armată din Africa, Asia și America Latină, Reagan a căutat să „retragă” influența comunismului asupra guvernelor din acele regiuni.

 

Exemple proeminente de implementare a Doctrinei Reagan au inclus Nicaragua, unde Statele Unite i-au asistat în secret pe rebelii Contra care luptau pentru a înlătura guvernul sandinist susținut de cubanez și Afganistan, unde SUA au oferit sprijin material rebelilor mujahideen care luptau pentru a pune capăt ocupației sovietice din țara lor.

 

 

 

În 1986, Congresul a aflat că administrația Reagan a acționat ilegal vânzând în secret arme rebelilor din Nicaragua. Infama afacere Iran-Contra care a rezultat , deși a reprezentat o jenă personală și un regres politic pentru Reagan, nu a reușit să încetinească implementarea continuă a politicii sale anticomuniste în timpul președinției lui George HW Bush . 

 

Istoria doctrinei Reagan

La sfârșitul anilor 1940, președintele Harry S. Truman a stabilit o doctrină a „izolării” în ceea ce privește comunismul, menită doar să limiteze răspândirea ideologiei dincolo de națiunile blocului sovietic din Europa. În contrast, Reagan și-a bazat politica externă pe strategia de „retroducere” dezvoltată de John Foster Dulles, secretar de stat sub președintele Dwight D. Eisenhower, angajând Statele Unite să încerce în mod activ să inverseze influența politică a Uniunii Sovietice. Politica lui Reagan a fost diferită de abordarea în mare măsură diplomatică a lui Dulles prin faptul că se baza pe sprijinul militar activ deschis al celor care luptă împotriva dominației comuniste.

 

Când Reagan a preluat mandatul, tensiunile Războiului Rece atinseseră cel mai înalt punct de la criza rachetelor cubaneze din 1962. Din ce în ce mai suspicios față de motivele expansioniste ale țării, Reagan a descris public Uniunea Sovietică drept „un imperiu malefic” și face apel la dezvoltarea spațiului. sistem de apărare antirachetă atât de fantastic de înaltă tehnologie încât criticii lui Regan l-au numit „Războiul Stelelor”.

 

 

 

La 17 ianuarie 1983, Reagan a aprobat Directiva privind Decizia de Securitate Națională 75 , declarând oficial că politica SUA față de Uniunea Sovietică este „de a limita și, în timp, a inversa expansionismul sovietic” și de a „sprijini în mod eficient acele state din Lumea a Treia care sunt dispuse să reziste sovieticului”. presiuni sau se opun inițiativelor sovietice ostile Statelor Unite sau sunt ținte speciale ale politicii sovietice”.

 

Strategia „Marelui Comunicator”

Poreclit „Marele Comunicator”, Reagan a făcut ca rostirea discursului perfect la momentul perfect să fie o strategie cheie a doctrinei sale Reagan.

 

Discursul „Imperiului Răului”.

Președintele Reagan și-a exprimat pentru prima dată convingerea în necesitatea unei politici specifice care să trateze în mod proactiv răspândirea comunismului într-un discurs din 8 martie 1983, în timpul căruia s-a referit la Uniunea Sovietică și aliații săi drept „imperiul malefic” într-un periculoasă „luptă între bine și rău și bine și rău”. În același discurs, Reagan a cerut NATO să desfășoare rachete nucleare în Europa de Vest pentru a contracara amenințarea reprezentată de rachetele sovietice instalate atunci în Europa de Est.

 

Discursul „Războiul Stelelor”.

Într -un discurs televizat la nivel național din 23 martie 1983, Reagan a încercat să dezamorseze tensiunile din Războiul Rece propunând un sistem suprem de apărare antirachetă, despre care a afirmat că ar putea „a atinge scopul nostru final de a elimina amenințarea reprezentată de rachetele nucleare strategice”. Sistemul, numit oficial Inițiativa de Apărare Strategică (SDI) de către Departamentul Apărării și „Războiul Stelelor” de către experți și critici, urma să folosească arme spațiale avansate, cum ar fi lasere și tunuri cu particule subatomice, împreună cu rachete mobile la sol, toate controlate de un sistem dedicat de super-calculatoare. Deși recunoaște că multe, dacă nu toate tehnologiile necesare erau în cel mai bun caz teoretice, Reagan a susținut că sistemul SDI ar putea face armele nucleare „impotente și învechite”.

 

1985 Discursul despre starea Uniunii

În ianuarie 1985, Reagan și-a început cel de-al doilea mandat folosind discursul său privind starea Uniunii pentru a îndemna poporul american să se opună Uniunii Sovietice conduse de comuniști și aliaților săi pe care i-a numit „Imperiul Răului” cu doi ani mai devreme.

 

În declarațiile sale de deschidere privind politica externă, el a declarat dramatic. „Libertatea nu este singura prerogativă a câtorva aleși; este dreptul universal al tuturor copiilor lui Dumnezeu”, adăugând că „misiunea” Americii și a tuturor americanilor trebuie să fie „să hrănească și să apere libertatea și democrația”.

 

 

„Trebuie să fim alături de toți aliații noștri democratici”, a spus Reagan pentru Congres. „Și nu trebuie să ne pierdem credința celor care își riscă viața – pe fiecare continent, din Afganistan până în Nicaragua – pentru a sfida agresiunea susținută de sovietici și pentru a ne asigura drepturile care ne aparțin încă de la naștere”. El a concluzionat memorabil: „Sprijinul pentru luptătorii pentru libertate este autoapărare”.

 

Cu aceste cuvinte, Reagan părea să-și justifice programele de asistență militară pentru rebelii Contra din Nicaragua, pe care îi numea cândva „egalul moral al Părinților Fondatori”; rebelii mujahideen din Afganistan care luptă cu ocupația sovietică și forțele anticomuniste angoleze implicate în războiul civil al acestei națiuni.

 

Reagan le spune sovieticilor „să dărâme acest zid”

La 12 iunie 1987, președintele Reagan, stând sub un bust de marmură albă mai mare decât natura al lui Vladimir Lenin la Universitatea de Stat din Moscova din Berlinul de Vest, l-a provocat public pe liderul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov , să demonteze infamul Zid al Berlinului care despărțiseseseseseseseseră Berlinul de Vest democratic și comunist de Est din 1961. Într-un discurs caracteristic elocvent, Reagan le-a spus mulțimii de ruși în mare parte tineri că „libertatea este dreptul de a pune sub semnul întrebării și de a schimba modul stabilit de a face lucrurile”.

 

 

Apoi, adresându-se direct premierului sovietic, Reagan a declarat: „Secretarul general Gorbaciov, dacă căutați pacea, dacă căutați prosperitate pentru Uniunea Sovietică și Europa de Est, dacă căutați liberalizarea, veniți aici la această poartă. Domnule Gorbaciov, deschideți această poartă. Domnule Gorbaciov, dărâmați acest zid!”

 

În mod surprinzător, discursul a primit puțină atenție din partea presei până în 1989, după ce domnul Gorbaciov „dărâmase într-adevăr acel zid”.

 

Războiul Grenada

În octombrie 1983, micuța națiune insulară din Caraibe, Grenada, a fost zguduită de asasinarea prim-ministrului Maurice Bishop și de răsturnarea guvernului său de către un regim marxist radical. Când banii sovietici și trupele cubaneze au început să curgă în Grenada, administrația Reagan a acționat pentru a elimina comuniștii și a restabili un guvern democratic pro-american.

 

Pe 25 octombrie 1983, aproape 8.000 de trupe terestre americane sprijinite de atacuri aeriene au invadat Grenada , ucigând sau capturand 750 de soldați cubanezi și înființând un nou guvern. Deși a avut unele consecințe politice negative în Statele Unite, invazia a semnalat în mod clar că administrația Reagan se va opune în mod agresiv comunismului oriunde în emisfera vestică.

 

Sfârșitul Războiului Rece

Susținătorii lui Reagan au subliniat succesele administrației sale în a ajuta contras din Nicaragua și mujahedinii din Afganistan ca dovadă că Doctrina Reagan făcea progrese în inversarea răspândirii influenței sovietice. La alegerile din Nicaragua din 1990, guvernul marxist sandinist al lui Daniel Ortega a fost înlăturat de Uniunea Națională de Opoziție, mai prietenoasă cu America. În Afganistan, mujahedinii, cu sprijinul SUA, au reușit să forțeze armata sovietică să se retragă. Susținătorii Doctrinei Reagan susțin că astfel de succese au pus bazele pentru eventuala dizolvare a Uniunii Sovietice în 1991.

 

Mulți istorici și lideri mondiali au lăudat Doctrina Reagan. Margaret Thatcher, prim-ministrul Regatului Unit din 1979 până în 1990, l-a creditat pentru a ajuta la încheierea Războiului Rece. În 1997, Thatcher a spus că doctrina „proclamase că armistițiul cu comunismul s-a încheiat”, adăugând că „Occidentul nu va mai considera nicio zonă a lumii ca fiind destinată să renunțe la libertatea pur și simplu pentru că sovieticii pretindeau că aceasta se află în limitele lor. sfera de influenta.”

 

Surse și referințe suplimentare

Krauthammer, Charles. „ Doctrina Reagan ”. Revista Time, 1 aprilie 1985.

Allen, Richard V. „ Omul care a câștigat războiul rece ”. hoover.org.

„ Ajutorul SUA pentru rebelii anticomuniști: „Doctrina Reagan” și capcanele sale .” Institutul Cato. 24 iunie 1986.

„ A 25-a aniversare de la căderea Zidului Berlinului ”. Biblioteca prezidențială Ronald Reagan.

 

https://www.greelane.com/ro/umanistic%C4%83/istorie-%C8%99i-cultur%C4%83/the-reagan-doctrine-and-communism-4571021

 

//////////////////////////////////////

 

 

Psihologie astăzi: Roboți de sex și sfârșitul civilizației

 

POSTAT DE: DR. GLENN GEHER

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF

Datorită deja demografiei în toate țările occidentale, adăugarea de roboți sexuali în combinație garantează practic accelerarea tendinței și provocarea disfuncției relațiilor de pe tot planul. ⁃ TN Editor

Imaginați-vă acest lucru: un robot total realist de propriul design care este capabil să efectueze pe deplin orice sex act la care poți visa. Pare, miroase și sună incredibil de realist. Iar asigurarea dvs. sponsorizată de stat a plătit-o integral. De fapt, a fost liberă – prescrisă de medicul dumneavoastră pentru a vă ajuta statutul de oficial „disfuncțional din punct de vedere sexual”. Legislația federală recentă, susținută copleșitor de o majoritate masculină din Cameră și Senat, a făcut acest tip de prescripție medicală perfect legală.

 

Robin Robotul nu are niciodată dureri de cap. Nu devine niciodată o răceală. Nu respinge niciodată un avans. Este, poate, ciudat, frumos din multe privințe. Și, surprinzător, este chiar aparent inteligent și vrăjitoare.

 

Sigur, sună grozav la suprafață.

 

Și obțineți acest lucru: Potrivit psihologului clinic expert și al terapeutului sexual Dr. Marianne Brandon, ceea ce am descris mai sus este, de fapt, un posibil portret al viitorului nostru apropiat. Bine ați venit în noua lume.

 

Roboții de sex ca stimuli supranormali

 

La începutul acestei luni, am avut norocul să particip la un simpozion special despre înțelegerea sănătății mintale dintr-o perspectivă evolutivă. Acest eveniment, sponsorizat în mod oficial de către Aplicați Psihologie evolutivă Societate (AEPS) și afiliat la Societatea de Psihologie Evoluționară NorthEastern (NEEPS), a fost ochi pentru mulți savanți, practicieni și studenți prezenți. Și în timp ce toate discuțiile au fost provocatoare și antrenante, trebuie să spun că prezentarea doctorului Brandon a fost ceva de tip show-stopper.

 

Când vă gândiți la lucruri dintr-o perspectivă evolutivă, istoria tehnologiei umane devine în mare parte istoria dezvoltării stimulilor supranormali pentru profit.

 

În 1950s, renumitul biolog comportamental Niko Tinbergen a articulat ideea de stimulent supranormal. Un stimul supranormal este, în esență, o versiune exagerată, adesea creată de om a unui stimul la care organismele au evoluat pentru a răspunde în anumite moduri.

 

De exemplu, oamenii au evoluat preferințele gustului, astfel încât să dorească alimente bogate în grăsimi, deoarece strămoșii noștri au experimentat în mod regulat secetă și foamete. Un Big Mac este un produs creat de om care include o amplificare a alimentelor cu conținut ridicat de grăsimi, care ar fi depășit conținutul de grăsimi și calorii de aproape orice aliment care ar fi existat în condiții umane ancestrale. Big Mac este un stimul supernormal clasic.

 

Acelasi cu pornografie. Și jocuri video. Și atât de multe produse cosmetice care amplifică atributele fețelor și corpurilor care poartă linia de jos a succesului reproductiv al lui Darwin. Culoarea vibrantă a părului și luciul buzelor sunt stimuli supranormali.

 

Este important să observăm că stimulii supranormali pot fi înșelători. În lumea modernă a oamenilor, stimulii supranormali sunt în esență deturnatori. Sunt produse tehnologice create de oameni care deturnează psihologia noastră evoluată într-un mod care duce la beneficii emoționale și / sau fiziologice pe termen scurt. Cu toate acestea, având în vedere că aceste produse sunt, la sfârșitul zilei, în mod evolutiv nenatural, ele nu duc adesea la beneficii evolutive pe termen lung (cum ar fi conexiuni puternice cu alții și / sau câștiguri de reproducere pe termen lung), ceea ce privește de ce acești stimuli au evoluat în primul rând pentru a fi doriți de oameni. Putem numi asta ironie evolutivă.

 

În prezentarea sa, dr. Brandon a subliniat pe bună dreptate că roboții sexuali, când vor ajunge (și vor ajunge), vor fi ultimii în stimuli supranormali creați de oameni. Și aceasta ar putea fi o problemă.

 

Probleme potențiale asociate cu revoluția robotului sexual

 

Există o revoluție a robotului sexual la orizont? În câteva săptămâni, orașul Bruxelles va găzdui 4th Conferința internațională despre dragoste și sex cu roboți, deci îmi spuneți!

 

În prezentarea sa la simpozionul AEPS, dr. Brandon a făcut un caz puternic sugerând că roboții sexuali sunt cu adevărat în dezvoltare și pe drum. Poate într-un deceniu sau două.

 

Brandon a subliniat câteva probleme potențiale care ar putea să vină împreună cu roboții pentru plimbare. Toate aceste probleme au sens atunci când ne gândim la psihologia relației noastre evoluate. Unele dintre problemele potențiale pe care le-a subliniat sunt următoarele:

 

Bărbații, care sunt reprezentați în mod disproporționat ca consumatori de pornografie, vor fi probabil suprareprezentați ca consumatori de roboți sexuali.

În cadrul relațiilor angajate, interacțiunile sexuale, care se pare deja în declin național, sunt susceptibile să scadă în continuare în prevalență.

Intimitate în relații, care se bazează puternic atât pe cantitatea cât și pe calitatea interacțiunilor sexuale în cadrul parteneriatelor, este probabil să scadă și calitatea.

Prevalența de căsătorie iar natalitatea poate observa o scădere a numărului.

motivaţia pentru ca oamenii să lucreze la probleme de relație în cadrul parteneriatelor vor fi reduse în mod natural.

Pe scurt, apariția tehnologiei robotului sexual poate prevesti, în multe privințe, dispariția relațiilor intime în lumea modernă.

 

Citește povestea completă aici …

 

Articole pe aceeaşi temă:

 

 

Rappoport: faza unu și faza a doua a tehnocrației …

Revoluția Davos și refacerea civilizației

 

 

Regenerabilele nu au însemnat niciodată o putere a civilizației moderne

 

Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, …

 

Super-AI ar putea să apară precum coronavirusul pentru a distruge …

 

Psihologia și istoria manipulării: 6 lecții din…

 

Psihologia totalitarismului: „Știința tehnocrației despre…

Sexul și pornografia își propun să atingă aur în metavers

 

 

 

https://ro.technocracy.news/psihologie-ast%C4%83zi-robo%C8%9Bi-de-sex-%C8%99i-sf%C3%A2r%C8%99itul-civiliza%C8%9Biei/

 

 

/////////////////////////////////

 

 

Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizație

 

Adobe Stock

POSTAT DE: JOAQUIN FLORES PRIN FUNDAȚIA PENTRU CULTURĂ STRATEGICĂ  

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

 

În timp ce tehnocrația, denumită și dezvoltarea durabilă, promite să salveze lumea, afirmarea continuă a forței o va distruge. Este inerent anti-uman și anti-civilizație, condus de rău, nu de bunăvoință. Acest articol este perspicace și necesar pentru a înțelege mintea unui tehnocrat. ⁃ Editor TN

Odată cu anunțarea Programului alimentar mondial al ONU aproximativ 270 de milioane de oameni din întreaga lume se confruntă acum cu foametea, dezbaterea în curs cu privire la obiectivele reale ale tehnocrației este profundă. Întrebarea este dacă scopul lor tinde mai mult spre reducerea majoră a populației sau mai mult către un nou tip de sclavie.

 

Se pare că întrebările filosofice și practice pe termen lung rămân un mister. Vom argumenta că răul, nu doar influența bazei asupra suprastructurii, este la baza acestui efort. Am definit răul ca provocând cel mai mare grad de durere celui mai mare număr de rezistând subiecte. Pe scurt, am definit răul ca sadism, provocând răul, deoarece aduce satisfacție celor care îl provoacă.

 

Deoarece răul este în mod fundamental o forță distructivă, nu poate crea nimic: nimic din el nu este cu adevărat nou și nici de folos umanității. Plăcerile sale sunt de scurtă durată și false. Este nesustenabil, auto-învingător, ducând în cele din urmă la autodistrugere.

 

Am evaluat în mod adecvat din orice număr de surse că interesele nefaste se află în spatele acestui proces, care încearcă să facă procesul și despre exercitarea puterii, în plus față de alte câteva scopuri (rămânerea la putere, exercitarea puterii în moduri conforme cu credințele lor oculte despre rău etc.). Înțelegem că sunt „malefici”, deoarece implică un tip de „putere-asupra” (spre deosebire de putere-cu / consimțământ) care derivă această putere din frică și terorism asupra populației. Aici terorismul este definit ca utilizarea operaționalizată a fricii, durerii și a altor leziuni în scopuri socio-politice.

 

Dacă planurile lor nu ar fi fost înrădăcinate în rău, ar fi folosit tactici de tip soft-power consimțământul de fabricație, pentru a ajunge la capetele lor.

 

Scopul Marii Resetări este tranziția oligarhiei plutocrate dominante într-una tehnocratică. Baza plutocrației este finanța, iar introducerea AI și a automatizării elimină baza finanțelor ca fundament al unei economii de scară. Acest lucru se datorează faptului că automatizarea și deflația se deplasează în tandem, ceea ce face ca noile tehnologii să fie pierzătoare. Prin urmare, trebuie introdusă o nouă paradigmă care să explice această „a patra revoluție industrială” post-financiară.

 

Dar ideologia Marii Resetări se bazează în vechea paradigmă financiaristă, care este una a externalizării costurilor. Când ființele umane nu mai sunt implicate în procesul de valorificare în producția de bunuri și servicii, atunci umanitatea însăși este costul care necesită externalizare – eliminare.

 

Dar cum este faptul că sadismul a devenit religia ocultă a clasei conducătoare, prezintă un tip de întrebare „pui sau ou”. Adică, ideologia corporativă s-a mutat în sadismul ocult sau sadismul ocult și-a găsit expresia prin ideologia corporativă? Această întrebare va constitui, fără îndoială, baza unei anchete ulterioare.

 

De multe ori ne raportăm la motivații sau procese nefaste în termeni de „lăcomie”, sau „interes personal”, „obsesie a puterii” sau „criza acumulării de capital”, „bule speculative”.

 

Și acestea nu sunt suficiente în analiza finală, deși oferă putere explicativă. Problema apare în puterea predictivă, deoarece, în timp ce ne confruntăm cu o criză a randamentelor în scădere din cauza automatizării (ca tendință crescândă către pierderea netă a noilor investiții mari de capital), nevoile psihologice reale care motivează plutocrația actuală ca grup de putere sunt de fapt subminat de reducerea semnificativă și bruscă a populației sau de noile tehnologii post-coercitive care elimină agenția umană. Acest lucru poate părea contra-intuitiv, dar în lumina înțelegerii naturii auto-înfrângătoare a răului, vom explora această întrebare.

 

Când identificăm probabilitățile a trei vectori de politică care se intersectează, putem înțelege această întrebare și mai bine. Acei vectori politici sunt a.) neuralink/ AI / Implanturi neuronale / proteine ​​magneto și transumanismul asociat, b.) Depopularea ca parte a obiectivelor declarate ale Agendei 2030, c.) Automatizare / robotizare, 4IR și IoT.

 

Acest lucru va urma de la ultima noastră piesă pe această temă, Marea resetare a moralității: eutanasierea elementelor esențiale:

 

Implanturi neuronale

Dezvoltarea și introducerea implanturi neuronale, proteine ​​magneto, etc., pot merge în orice număr de direcții. Unele tipuri de acestea promit să ofere elitelor capacități cognitive „super-umane”. Cu toate acestea, o altă aplicație foarte practică este de a impune ca acestea să fie folosite pentru populația generală pentru a le handicapa sau pentru a-și controla gândurile într-un fel.

 

În acest sens, implanturile neuronale pot funcționa așa cum medicamentele sunt utilizate în psihiatrie. În crearea acestui tip de huxleyescBrave New World’, putem vedea cu ușurință continuarea unei paradigme deja existente astăzi. Acesta este un loc în care este obișnuit să găsim diferite depresii previzibile, anxietăți și nevrotisme cauzate de condițiile sociale contemporane, dar tratate psihiatric în loc de rezolvate socio-economic.

 

Implanturile neuronale pot îndeplini, de asemenea, o funcție similară, dar merg chiar mai departe. Dincolo de emoții sau efectul de bază asupra recaptării anumitor hormoni precum serotonina etc .; implanturile neuronale pot direcționa gândurile sau pot schimba procese cognitive întregi. Dincolo de sentimente, impulsuri și impulsuri, implanturile neuronale promit să producă gânduri reale în mintea subiectului.

 

ntre aceste două este o formă hibridă – nanotehnologia și chimiogenetica care lucrează cu optogenetica. Deoarece sistemul de livrare către creier poate fi prin injecție, nanolipidele și alți compuși pot veni sub formă de fotografii. Acestea pot fi livrate ca parte a unui regim de „vaccinare” necesar (în măsura în care acest termen a fost redefinit), întrucât caracteristicile nanotehnologice sunt deja în imaginea Covid-19.

 

Prin urmare, acestea pot fi incluse – fie dezvăluite publicului sau nu – în vaccinările necesare.

 

Dezvoltarea acestora ar părea, totuși, a fi o tehnologie care ar sprijini sclavia, dar nu exclude genocidul. Cu siguranță, capacitatea de a controla gândurile unei populații ar atenua foarte mult riscul în viziunea aparatului de stat, mai ales pe măsură ce se îndreaptă spre genocid.

 

Depopularea: mituri vs. fapte

Controlul populației și reducerea populației au fost demult politici la diferite instituții și grupuri de reflecție dedicate guvernanței globale, de la ONU la Forumul Economic Mondial. A făcut parte din Obiectivele ONU ale Mileniului, și încă din zorii zilei de 21st secolului trecut, a făcut parte din Agenda 2030 a ONU.

 

Este important să introducem acum un cadru pentru înțelegerea problemei populației în lumina dezvoltării economice. Opinia de lungă durată este că dezvoltarea economică duce la stagnarea populației, chiar la declin. Ideea aici este că educația și urbanizarea sunt procese care conduc la o mai bună cunoaștere a planificării familiale de bază, în paralel cu accesul îmbunătățit la avort și la controlul nașterilor.

 

Postulatul de bază este că oamenii nu doresc în mod natural să fie împovărați cu copii, că copiii sunt un afront al libertății în abstract. Formula este că, deoarece oamenii sunt mai bine educați și au o muncă mai semnificativă și vieți mai interesante, ei știu atât să prevină sarcina, cât și nu mai au înclinații „primitive” spre construirea unei familii numeroase.

 

Această mitologie a fost construită în jurul unei noțiuni că oamenii sunt fundamental interesați de sine în cel mai restrâns sens, cu excluderea altor dorințe, nevoi și impulsuri. Acestea sunt prezentate ca normă astfel încât să creeze în plus o cultură mai largă care se opune procreației.

 

În schimb, mecanismul real care împinge stagnarea populației în 1st lumii sunt presiuni crescute de muncă și costuri de viață crescute. În loc să atribuie stagnarea populației unor condiții de viață îmbunătățite, acestea sunt mai mult legate de condițiile austere impuse de modernitatea târzie. Costurile proprietății, ale chiriilor, ale hranei și, de asemenea, din cauza scăderii calității bunurilor prin obsolescența planificată crescută, a pus mai multă presiune economică asupra persoanelor și a cuplurilor. Aceasta a condus la cerința ca ambii membri ai unei gospodării să lucreze cu normă întreagă. Și chiar și cu aceasta, proprietatea de case în centrele cosmopolite este practic imposibilă pentru majoritatea. Austeritatea a dus, de asemenea, la stagnarea speranței de viață.

 

Acest adevăr este expus în actele de politici actuale precum „Noi strategii pentru încetinirea creșterii populației”(1995). Aici, dublul cuvânt este evident, cu expresii ușor de descifrat în interiorul acestuia; „…reduce sarcinile nedorite prin extinderea serviciilor care promovează alegerea reproductivă și o sănătate mai bună, pentru a reduce cererea pentru familiile numeroase prin crearea de condiții favorabile pentru familiile mici… ”. Ce s-ar putea înțelege prin „crearea condițiilor favorabile pentru familiile mici”?

 

Dezvoltarea economică nu reduce populația, dar dacă adăugăm austeritate și obligații de muncă solicitante și inflexibile, atunci obținem un răspuns. Prosperitatea economică, așa cum se întâmplă din timpuri imemoriale, promite să crească foarte mult populația în absența unui program de reducere a populației. Deoarece un 4IR organic nu adus de tehnocrație ar reduce obligațiile de muncă și ar crește markerii calității vieții, ne-am aștepta la un boom al populației.

 

În consecință, prognozele pe care populația respectivă le va completa sub 10 miliarde până în anii 2060 sunt la fel de eronate pe cât sunt liniare. Fără o tehnocrație care să lucreze pentru a reduce în mod activ populația, așa cum cred ei, o economie bazată pe automatizare și IA ar vedea o explozie a populației.

 

Concluzie

Este încă probabil ca viitorii tehnocrați să fi gândit într-adevăr jocul final și să existe orice număr de posibilități care le vor permite să recolteze plăcerea sadică ca exercițiu al puterii absolute, în perpetuitate. Acest lucru ar putea însemna creșterea fricii de exterminare cu mult dincolo de reducerea efectivă a populației. Ar putea însemna menținerea multor aspecte ale activității pentru populația controlată, astfel încât durerile lor să fie interiorizate în moduri multivariate și complexe, care includ sentimente confuze de auto-vinovăție, identificarea cu agresorul, resentimente, regrete, precum și încălcări ale voinței și demnității. . Din nou, dacă voința nu este un factor, atunci toate aceste arene potențiale ale durerii psihologice nu sunt prezente.

 

Pentru a încadra următoarele, este fundamental să înțelegem că într-o civilizație post-muncă statutul umanității nu mai există pe baza unei metrici de utilitate. Fie civilizația există pentru a îmbunătăți condiția umană, fie pentru a crește suferința umană. Nu există compromisuri sau costuri. Societatea este fie bună, fie rea.

 

Dar răul este de scurtă durată și miop, și acesta este motivul pentru care: reducerea bruscă a populației este un incendiu, acesta explodează o singură dată. Plăcerea în procesul de eradicare a miliarde de oameni și frica, durerea și suferința pe care aceasta le-ar putea provoca, în decurs de câțiva ani, nu pot fi bucurate decât o singură dată. Este un ritual de sacrificiu pe altarul lui Moloch care poate fi efectuat o singură dată.

 

La fel și cu tehnologiile post-coercitive: fără agenție, controlul oamenilor nu are niciun scop în ceea ce privește încălcarea propriei voințe sau dorințe. Cauzând durerea unui subiect care nu rezistă pentru că nu are voință, îi oferă sadicului mult mai puțină plăcere decât ar suferi un subiect împotriva voinței lor.

 

Mai mult decât atât, poziția de elită este relativă la o serie de factori, cum ar fi distribuția bogăției, puterea și / sau privilegiul, și numărul mare din punct de vedere al populației, pe care îl posedă aceste avantaje.

 

Dacă rămân doar elite, atunci ele ar fi introdus doar un nou tip de societate egalitară pe baza supraabundenței și a unei populații umane minuscule. Dacă condițiile de viață ale unei umanități existente pot fi mult reduse, atunci privilegiul relativ și luxul de care se bucură elitele cresc în această proporție.

 

În absența unor tehnologii radicale de extindere a vieții, este de conceput că știința și tehnologia au atins deja punctul culminant în care privilegiul și luxul nu pot fi promovate. O soluție rezonabilă ar fi reducerea condițiilor de viață pentru ceilalți, astfel încât să își sporească propriul privilegiu relativ. Cu cât este mai mare numărul persoanelor care trăiesc în condiții reduse, cu atât este mai privilegiată poziția de privilegiu.

 

La fel, s-ar părea că menținerea unor populații umane ca „posesiuni” ar servi la creșterea proprietății asupra ființelor umane, poate cel mai valoros tip de posesie, deoarece sunt conștienți că sunt deținute – dar numai dacă acest lucru le umilește. În ce alt scop există sclavia, într-o lume fără muncă umană?

 

Are vreo semnificație sau se obține vreo satisfacție prin guvernarea asupra oamenilor fără posibilitatea de a avea voința de a consimți sau, invers, de a se supăra pe conducător? Aici îl putem înțelege în această direcție: posibilitatea agenției înseamnă că guvernarea se poate întâmpla cu sprijinul lor sau împotriva voinței lor.

 

Dar controlul implanturilor neuronale asupra proceselor cognitive elimină posibilitatea voinței, ceea ce ar priva tehnocrații de plăcerea de a conduce cu sau împotriva voinței celor conduși.

 

Prin urmare, este revelat cadrul rău distructiv al celor din spatele Marii Resetări. Folosirea strategiei, planificării și vicleniei pentru a obține rezultatul dorit este predominantă. Dar au examinat ei temelia dorințelor lor? Înțeleg ce le-ar da victoria lor?

 

Singurul lucru care rămâne de distrus într-o lume populată doar de elite, sunt alte elite. S-ar părea că dorința de a-i domina pe ceilalți nu se încheie pur și simplu.

 

Din aceste motive, este probabil ca unele elite să fi văzut problema în acest joc final. Acest lucru ar explica conflictul interelit pe care l-am explorat anterior și la care vom reveni în viitorul apropiat.

 

Citește povestea completă aici …

 

https://ro.technocracy.news/r%C4%83ul-inerent-al-tehnocra%C8%9Bilor-expus-ca-anti-civiliza%C8%9Bie-anti-uman%C4%83/

 

 

/////////////////////////////////

 

Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului

 

POSTAT DE: PATRICK WOOD NOIEMBRIE 26, 2022

 

 

 

Tehnocrația și transumanismul au devenit aliați în încercarea de a cuceri umanitatea, natura și sistemul mondial. La baza acesteia se află filosofia rea ​​a științificului, care este venerarea științei. Această gândire mecanicistă tratează oamenii la același nivel cu animalele, insectele sau chiar copacii din pădure. Astfel, acești noi „designeri inteligenți” nu au nicio problemă în a-și aplica știința pentru a te schimba pe tine și lumea din jurul tău.

 

Disponibil la comanda întârziată

 

Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului cantitate

 

Descriere

Aceasta este introducerea fiecărui om în Tehnocrație și Transumanism, care se bazează pe cărțile mele anterioare despre Tehnocrație. Ambele sunt esențiale pentru Marea Resetare a Forumului Economic Mondial, în parteneriat cu Națiunile Unite, pentru a înlocui capitalismul cu un sistem economic alternativ numit Dezvoltare Durabilă, alias Tehnocrația. În plus, oamenii înșiși sunt vizați de transumaniști pentru a schimba condiția umană în Humans 2.0 prin inginerie genetică. Astfel, Tehnocrația transformă structura și sistemul economic al lumii, în timp ce transumanismul transformă oamenii care locuiesc acolo.

 

Tehnocrația vrea să conducă pământul într-un panoptic de dictatură științifică. Transumaniștii vor să trăiască veșnic și să devină omniscient. Ambele sunt sisteme mecaniciste care văd natura ca pe ceva ce trebuie studiat, manipulat și cucerit. Ambii se consideră noii designeri inteligenți ai lumii, inclusiv oameni. Ambele caută să creeze un viitor pentru planeta Pământ pe care nimeni nu l-a cerut, votat sau dorit.

 

Orice soluții care ar putea apărea care ne permit să respingem tehnocrația și transumanismul nu pot funcționa decât dacă avem o înțelegere clară a ambelor.

 

Sper că această carte nu vă va deprima, ci mai degrabă vă va încuraja să vă ocupați locul potrivit în lume, făcându-vă partea pentru a pune capăt „gemenilor răi ai tehnocrației și transumanismului”.

 

Articole pe aceeaşi temă:

Gemenii răi ai transumanismului și ai tehnocrațieiGemenii răi ai transumanismului și ai tehnocrației

Gemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismuluiGemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismului

 

Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizațieRăul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, …

 

Samsung spune că 6G va aduce „gemeni digitali”

AWS anunță serviciul IoT

TwinMaker pentru a construi gemeni digitaliAWS anunță serviciul IoT

TwinMaker pentru a construi gemeni digitali

 

Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului

Mercola: Tehnocrația și transumanismul acum în faza a II-a a preluării totale

Ați putea dori, de asemenea…

 

Tehnocrația: drumul greu spre ordinea mondială

 

Creșterea tehnocrației: calul troian al transformării globale

 

Produse asemănătoare

 

Trilaterale Peste Washington

Volumele I și II

 

 

Articole pe aceeaşi temă:

Gemenii răi ai transumanismului și ai tehnocrațieiGemenii răi ai transumanismului și ai tehnocrației

 

Gemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismuluiGemenii siazieni ai tehnocrației și transhumanismului

 

Răul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, anti-civilizațieRăul inerent al tehnocrației expus ca anti-uman, …

 

Dezvoltare durabilă: Evil Faceing America

 

Samsung spune că 6G va aduce „gemeni digitali”Samsung spune că 6G va aduce „gemeni digitali”

AWS anunță serviciul IoT TwinMaker pentru a construi gemeni digitaliAWS anunță serviciul IoT

 

TwinMaker pentru a construi gemeni digitali

Ziua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismuluiZiua 5: montarea tehnocrației și a transhumanismului

 

Mercola: Tehnocrația și transumanismul acum în faza a II-a a preluării totaleMercola: Tehnocrația și transumanismul acum în faza a II-a a…

 

https://ro.technocracy.news/produs/gemenii-r%C4%83i-ai-tehnocra%C8%9Biei-%C8%99i-transumanismului/

//////////////////////////////////////

Rumegus alimentar…Prima fabrică mondeană de carne cultivată în laborator care produce 5,000 de burgeri pe zi

 

POSTAT DE: ZEROHEDGE  

Tehnocrații cred că pot depăși natura creând carne într-o fabrică. Agenda 21/2030 urmărește eliminarea fermelor tradiționale și a animalelor de fermă ca fiind „nesustenabile”. Produsele vor ajunge pe rafturi în 2022. Editor Editor TN

Planul Marea Resetare a Forumului Economic Mondial (WEF) include o transformare completă a industriilor agricole și alimentare mondiale și a regimului alimentar al oamenilor. Arhitecții din spatele acestui plan se pregătesc pentru o societate fără carne odată cu introducerea cărnii pe bază de celule, fără sacrificare.

 

Înainte de sfârșitul acestui deceniu, vom mânca cu toții o formă de carne fără sacrificare, inclusiv pui, carne de porc, miel și carne de vită. Scopul tuturor este să generează mai puține emisii de seră la fermele de vite, utilizați mai puțin teren pentru agricultură și reduceți utilizarea apei dulci și a cerealelor pentru procesul tradițional de creștere a animalelor.

 

Scopul este pentru un viitor durabil și am remarcat deja câteva companii care produc carne pe bază de celule, fără sacrificare. Cu toate acestea, aceste instalații funcționează la o producție limitată, deoarece este costisitor să se producă carne falsă.

 

Aici este locul Viitoare tehnologii de carne din Israel intră în joc cu noua lor instalație capabilă să pompeze 500 de kilograme (1,102 kilograme) de produse din carne cultivate pe zi, sau echivalența a aproximativ 5,000 de hamburgeri pe zi.

 

„Această deschidere a facilității marchează un pas uriaș în calea către piață a Future Meat Technologies, servind ca un factor esențial pentru a aduce produsele noastre pe rafturi până în 2022”, a spus Rom Kshuk, CEO al Future Meat Technologies. „Având o linie industrială în funcțiune accelerează procesele cheie, cum ar fi reglementarea și dezvoltarea produselor.”

 

Kshuk a declarat că unitatea produce produse de pui, carne de porc și miel cultivate, iar producția de carne de vită va fi disponibilă în curând.

 

Platforma companiei permite cicluri de producție rapide – de aproximativ 20 de ori mai scurte decât agricultura tradițională.

 

Yaakov Nahmias, fondatorul companiei și director științific, a spus: „Scopul nostru este de a face carnea cultivată la prețuri accesibile pentru toată lumea, asigurându-ne în același timp că producem alimente delicioase, sănătoase și durabile, ajutând la asigurarea viitorului generațiilor viitoare.”

 

Se pare că foaia de parcurs a lui Nahmias pentru comercializarea cărnii cultivate în laborator se joacă în planul „grozav reset” orchestrat de WEF.

 

Deci, nu confundăm cititorii, produsele din carne cultivate sunt diferite de companiile din imitație de carne pe bază de plante, cum ar fi Alimentele imposibile și Dincolo de carne.

 

Citește povestea completă aici …

 

Articole pe aceeaşi temă:

 

 

Restaurantul Singapore care servește primul pui crescut în laborator

 

Tehnocrația vine pentru friptura, burgerii, coaste, lapte și brânzăTehnocrația vine pentru friptura, burgeri, coaste, lapte…

 

Oamenii de știință: infecțiile Delta ale vaccinărilor complete produc de 251 ori încărcătura viralăOamenii de știință: Infecțiile Delta ale produselor complet vaccinate 251…

 

Elon Musk: Primul oraș durabil pe Marte, proiectat cu 32 de metri pătrați per persoanăElon Musk: primul oraș durabil de pe Marte proiectat cu 32…

 

Cine și-a imaginat? Clienți care abandonează carnea falsă de marca „Dincolo de carne”.Cine și-a imaginat? Clienții abandonează falsurile mărcii

 

 „Dincolo de carne”…

Industria cărnii germană avertizează că rafturile supermarketurilor sunt goale și prețurile cărnii cresc cu 40%.Industria cărnii germană avertizează că rafturile supermarketurilor sunt goale, 40%…

 

Mega-corporațiile americane se grăbesc să renunțe la mandatele ilegale de vaxMega-corporațiile americane se grăbesc să renunțe la mandatele ilegale de vax

 

Ratman: Celulele creierului uman crescute la șobolaniRatman: Celulele creierului uman crescute la șobolani

 

 

Patrick Wood

Patrick Wood este un lider important și critic în dezvoltarea durabilă, economia ecologică, agenda 21, agenda 2030 și tehnocrația istorică. Este autorul revistei Technocracy Rising: The Trojan Horse of Global Transformation (2015) și co-autor al Trilaterals Over Washington, Volumes I and II (1978-1980) cu regretatul Antony C. Sutton.

 

https://ro.technocracy.news/prima-fabric%C4%83-de-carne-din-mega-laboratoare-din-lume-care-produce-5000-de-burgeri-pe-zi/

 

/////////////////////////////////////////////

Oamenii de știință în genetică creează primii „embrioni sintetici” din lume

 

POSTAT DE: IAN SAMPLE PRIN THE GUARDIAN AUGUST 4, 2022

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Uitați de ovule, spermatozoizi, fertilizare și sex pentru procreare. Acesta este direct din „Lumea nouă curajoasă” a lui Huxley, scrisă în 1932 și care se uită la fața tehnocrației. Sarcina a fost interzisă deoarece bebelușii modificați genetic au fost creați în eprubete și „născuți” în incubatoare. Uitați de ovule, spermatozoizi și fertilizare. ⁃ TN Editor

Cercetătorii folosesc celule stem de la șoareci pentru a forma structuri asemănătoare embrionilor cu tractul intestinal, începuturile unui creier și o inimă care bate

 

Cercetătorii au creat primii „embrioni sintetici” din lume într-o ispravă inovatoare care a ocolit nevoia de spermă, ovule și fertilizare.

 

Oamenii de știință de la Institutul Weizmann din Israel a descoperit că celulele stem de la șoareci ar putea fi făcute să se auto-asambleze în structuri asemănătoare embrionilor timpurii, cu un tract intestinal, începuturile unui creier și o inimă care bate.

 

Cunoscuți sub numele de embrioni sintetici, deoarece sunt creați fără ouă fertilizate, se așteaptă ca structurile vii, pe termen scurt, să conducă la o înțelegere mai profundă a modului în care organele și țesuturile se formează în timpul dezvoltării embrionilor naturali.

 

Dar cercetătorii cred că munca ar putea reduce, de asemenea, experimentele pe animale și, în cele din urmă, ar putea deschide calea pentru noi surse de celule și țesuturi pentru transplantul uman. De exemplu, celulele pielii de la un pacient cu leucemie ar putea fi transformate în celule stem din măduva osoasă pentru a le trata starea.

 

„În mod remarcabil, arătăm că celulele stem embrionare generează embrioni sintetici întregi, ceea ce înseamnă că acestea includ placenta și sacul vitelin care înconjoară embrionul”, a spus profesorul Jacob Hanna, care a condus efortul. „Suntem cu adevărat încântați de această lucrare și de implicațiile ei.” Munca este publicat în Cell.

 

Anul trecut, aceeași echipă a descris modul în care au construit un pântec mecanic care a permis embrionilor naturali de șoarece să cresc în afara uterului pentru mai multe zile. În cea mai recentă lucrare, același dispozitiv a fost folosit pentru a hrăni celulele stem de șoarece timp de mai mult de o săptămână, aproape jumătate din timpul de gestație pentru un șoarece.

 

Unele dintre celule au fost tratate în prealabil cu substanțe chimice, care au activat programe genetice pentru a se dezvolta în placentă sau în sacul vitelin, în timp ce altele s-au dezvoltat fără intervenție în organe și alte țesuturi.

 

În timp ce majoritatea celulelor stem nu au reușit să formeze structuri asemănătoare embrionilor, aproximativ 0.5% s-au combinat în bile mici care au crescut țesuturi și organe distincte. În comparație cu embrionii naturali de șoarece, embrionii sintetici au fost 95% la fel în ceea ce privește structura lor internă și profilurile genetice ale celulelor. Din câte au putut spune oamenii de știință, organele care s-au format erau funcționale.

 

Hanna a spus că embrionii sintetici nu erau embrioni „adevărați” și nu aveau potențialul de a se dezvolta în animale vii, sau cel puțin nu au avut atunci când au fost transplantați în pântecele șoarecilor femele. A fondat o companie numită Reînnoire Bio care își propune să crească embrioni umani sintetici pentru a furniza țesuturi și celule pentru afecțiuni medicale.

 

„În Israel și în multe alte țări, cum ar fi SUA și Marea Britanie, este legal și avem aprobare etică să facem acest lucru cu celule stem pluripotente induse de om. Aceasta oferă o alternativă etică și tehnică la utilizarea embrionilor”, a spus Hanna.

 

Dr. James Briscoe, un lider de grup principal la Institutul Francis Crick din Londra, care nu a fost implicat în cercetare, a spus că este important să discutăm despre cum să reglementăm cel mai bine munca înainte ca embrionii umani sintetici să fie dezvoltați.

 

„Embrionii umani sintetici nu sunt o perspectivă imediată. Știm mai puține despre embrionii umani decât embrionii de șoarece, iar ineficiența embrionilor sintetici de șoarece sugerează că traducerea descoperirilor la om necesită o dezvoltare ulterioară”, a spus Briscoe.

 

Citește povestea completă aici …

 

 

 

https://ro.technocracy.news/oamenii-de-%C8%99tiin%C8%9B%C4%83-genetician-creeaz%C4%83-primii-embrioni-sintetici-din-lume/

 

/////////////////////////////////////////////

Biden a predat America cartelului de bioapărare

 

Licențiat: Adobe Stock

POSTAT DE: PATRICK WOOD DECEMBER 1, 2022

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF 📄

Pe urmele ordinului executiv al lui Biden din 12 septembrie, intitulat Inițiativa Națională de Biotehnologie și Bioproducție, I scris două zile mai târziu este o capitulare completă a guvernului nostru în fața Big Pharma, a industriei biotehnologiei și a întregii cabale transumane care vrea să creeze Humanity 2.0 prin schimbarea structurii noastre genetice.”

 

Inițiativa deschide literalmente porțile resurselor contribuabililor și predă controlul guvernului către industria biotehnologică și Big Pharma. niste highlights-uri includ:

 

„Trebuie să dezvoltăm tehnologii și tehnici de inginerie genetică pentru a fi capabili să scriem circuite pentru celule și să programăm în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software și programe computere; deblocați puterea datelor biologice, inclusiv prin instrumente de calcul și inteligență artificială; și să promoveze știința extinderii producției, reducând în același timp obstacolele pentru comercializare, astfel încât tehnologiile și produsele inovatoare să poată ajunge pe piețe mai repede.”

„să susțină și să coordoneze investițiile federale în domenii cheie de cercetare și dezvoltare (R&D) ale biotehnologiei și bioproducției pentru a promova obiectivele societale”

Construirea unui ecosistem de bioproducție internă vibrant.”

extinde oportunitățile de formare și educație pentru toți americanii în biotehnologie și bioproducție.”

„Investiții federale în științe biologice, biotehnologie și bioproducție pentru a îmbunătăți cele mai bune practici de biosecuritate și biosecuritate în întreaga întreprindere de cercetare și dezvoltare în domeniul bioeconomiei.”

În concluzie, națiunea noastră a devenit vasalul cartelului de bioapărare pentru a-și finanța cercetarea și dezvoltarea, pentru a-și construi capacitatea de producție și pentru a pregăti muncitorii pentru a-și umple fabricile. Ce e în neregulă cu această imagine?

 

Ordinul executiv a cerut să fie compilate și prezentate Președintelui o serie de rapoarte privind modul de implementare a Ordinului. Doar o lună mai târziu, Casa Albă a lansat Strategia Națională de Bioapărare și Planul de Implementare. Se potrivește perfect cu Ordinul executiv, cu excepția faptului că pregătirea a început în prima zi a președinției lui Biden. In conformitate cu Asociatia Economica Americana (AEA),

 

Astăzi, Administrația Biden-Harris își îndeplinește un angajament pe care l-a luat președintele Biden în prima sa zi de mandat: să revizuiască politicile naționale de pregătire biologică existente și să elaboreze recomandări pentru modul în care guvernul federal ar trebui să le actualizeze, pe baza lecțiilor învățate din pandemia COVID-19 în curs de desfășurare. și alte amenințări biologice cu care se confruntă Națiunea noastră.

 

Astfel, putem vedea că acest transfer masiv de putere a început de fapt odată cu alegerea lui Biden și a fost orchestrat pentru teatru de atunci.

 

Întreprinderea de bioapărare

Strategia Națională de Bioapărare dezvăluie mai multe detalii despre această preluare transumană și tehnocratică. Un termen nou care apare de 21 de ori în document este „întreprindere de bioapărare”. Întreprinderea se aplică în mod normal unei afaceri comerciale sau unei corporații, dar aici se afirmă că „Statele Unite vor sprijini o întreprindere de bioapărare eficientă și coordonată pentru a proteja poporul american și interesele sale globale”. În Anexa I: Definiții, vedem ce înseamnă întreprinderea de bioapărare:

 

Părțile interesate cu rol în prevenirea, pregătirea, detectarea, răspunsul și recuperarea în urma incidentelor biologice (de exemplu, guvernele federale și SLTT, neguvernamentale și entități din sectorul privat, și parteneri internaționali).

 

Părțile interesate? Entități neguvernamentale și din sectorul privat? Parteneri internaționali?

 

Acest limbaj dezvăluie în mod clar că „întreprinderea de bioapărare” este un parteneriat public-privat masiv în care partenerul de conducere nu este Administrația Federală, ci mai degrabă este chiar industria biotehnologică/Big Pharma!

 

Biosupraveghere

Acest termen apare de 13 ori în Strategia Națională de Bioapărare și este legat în mod clar de „întreprinderea de bioapărare”:

 

Îmbunătățirea națională întreprindere de bioapărare va ajuta la protejarea Statelor Unite și a partenerilor săi din străinătate de incidente biologice, fie că apar în mod natural, accidental sau deliberat. Va construi simultan baza de inovare din SUA pentru contramăsuri de ultimă oră, biosenzori, diagnosticare și tehnologii informaționale de biosupraveghereși să promoveze capacitățile de bioapărare ale industriilor biomedicale și agricole.

 

Din nou, documentul oferă o definiție:

 

Biosupraveghere: Procesul de culegerea, integrarea, interpretarea și comunicarea informațiilor esențiale și indicații legate de amenințările cu toate pericolele sau de activitatea bolii care afectează sănătatea umană, animală, plantelor și a mediului pentru a realiza o detectare timpurie și a oferi avertizare timpurie, pentru a contribui la conștientizarea situației generale a aspectelor de sănătate ale incidentului și pentru a permite o mai bună luare a deciziilor la toate nivelurile.

 

Astfel, biosupravegherea se va încadra perfect în planul deja existent al industriei pentru supraveghere digitală, ID-uri universale de sănătate și pașapoarte digitale pentru vaccinuri.

 

Dacă credeți că supravegherea existentă este intruzivă și o amenințare la adresa libertății și libertății personale, nu ați văzut nimic încă.

 

Întreaga societate

Am discutat despre strategia „întregul guvern” în care întreaga structură a agențiilor federale este armonizată cu un scop și obiectiv comun. Acesta în sine este un precedent periculos care permite armonizarea întregului guvern spre un obiectiv comun.

 

Conceptul de întreaga societate este o rudă apropiată. Aici toate sectoarele societății sunt aliniate pentru un scop comun. Ce sectoare? Oameni, animale, plante și ecosisteme. În plus, este de sus în jos, de la nivel național până la aplicarea locală.

 

Conducerea către comunitățile locale este singura modalitate de a obține Secțiunea 3.1 Capacitatea de sănătate internă:

 

Creșterea ratelor de utilizare a vaccinurilor pentru toate vaccinurile recomandate la peste 85% din populația americană.

 

Un obiectiv secundar este extinderea mașinii de propagandă pentru a ajunge la 80% din publicul american, „în același timp, contracarând și atenuând răspândirea dezinformarii și dezinformării”.

 

Fast Track De la laborator la Jab

Toate metodologiile și testele de precauție sunt aruncate în vânt. Vaccinurile vor fi create în 100 de zile de la detectarea virusului (adică, o „pandemie”) autodeclarată, produse în masă în 130 de zile, distribuite cu eficiență și rapiditate militară și injectate în:

 

…populațiile umane expuse riscului și populațiile de animale afectate cantitățile necesare de vaccin pentru a controla un incident biologic semnificativ la nivel național sau internațional, în termen de o sută de zile de la autorizare sau aprobare.

 

Nu vaccinul bunicii tale

Știu că există unii cititori care se gândesc că ar dori să facă vaccinuri mai repede pentru a preveni bolile. Cu toate acestea, nimic din toate acestea nu se aplică vaccinurilor vechi. Nu. Nici unul. Toate acestea sunt îndreptate către o bandă transportoare fără sfârșit de injecții de ARNm și ADN concepute pentru a vă distruge condiția umană. – tu și optzeci și cinci la sută din populație, pe perpetuitate. Biden a clarificat acest lucru în ordinul său executiv inițial:

 

Trebuie să dezvoltăm tehnologii și tehnici de inginerie genetică pentru a fi capabili să scriem circuite pentru celule și să programăm în mod previzibil biologia în același mod în care scriem software și programăm computerele.

 

Sunteţi gata? Ești treaz la ce se întâmplă aici?

 

Am abordat întreaga imagine în noua mea carte. Soluțiile și rezistența nu vor apărea fără a înțelege natura acestei fiare rele care a venit peste noi.

 

Gemenii răi ai tehnocrației și transumanismului

Poate puteți vedea de ce am folosit cuvântul „Rău” în titlul cărții mele tocmai lansate. Poate vă puteți imagina craniile de aur, toate ornamentate și bogate arătând pe dinafară, dar dezvăluind moartea dedesubt. Într-adevăr, tehnocrația și transumanismul promovează un viitor care nu conține decât moarte și distrugere pentru omenire. 

 

Cartea de comandă pe acest site: AICI

 

Carte de comandă pe Amazon: AICI

 

Comandați o carte electronică Kindle: AICI

 

https://ro.technocracy.news/Biden-a-predat-America-cartelului-de-bioap%C4%83rare/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Tehnocrația în China: primul tehnat din lume – Partea 1

 

POSTAT DE: IAIN DAVIS PRIN OFF-GUARDIAN  

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF  

Pe măsură ce mai mulți jurnaliști și cercetători examinează Tehnocrația, valul de alarmă se răspândește rapid în întreaga lume. După cum a susținut TN timp de 15 ani, China este o tehnocrație în toată regula care se ascunde în spatele capcanelor comunismului; dar nu este comunism. Acesta este un raport de investigație care trebuie citit. ⁃ TN Editor

Suntem în tranziție rapidă către un nou sistem de guvernanță globală centralizată și autoritara. Acest sistem este conceput pentru a fi o tehnocrație și este cu adevărat totalitar.

 

Totalitarismul este o formă de guvernare care încearcă să afirme controlul total asupra vieții cetățenilor săi. Se caracterizează printr-o regulă centrală puternică care încearcă să controleze și să dirijeze toate aspectele vieții individuale prin constrângere și represiune. Nu permite libertatea individuală. Instituțiile și organizațiile sociale tradiționale sunt descurajate și suprimate, făcând oamenii mai dispuși să fie fuzionați într-o singură mișcare unificată. Statele totalitare urmăresc de obicei un obiectiv special, cu excluderea tuturor celorlalte, cu toate resursele direcționate către atingerea acestuia, indiferent de cost.

 

Acest obiectiv „special” este dezvoltarea durabilă și niciun cost, nici financiar sau umanitar, este prea mare pentru a aborda presupusa „criză climatică”. În realitate, schimbările climatice sunt pur și simplu o scuză pentru dezvoltarea durabilă și tehnocrația este instalată prin angajamentul politic global față de „Obiectivele de dezvoltare durabilă” (ODD).

 

O societate tehnocrată se numește Technate și primul Technate din lume a apărut în China. În această explorare în două părți, ne vom uita la modul în care a fost construit acest sistem, cine a fost în spatele lui și de ce tehnocrația ne este acum impusă tuturor.

 

Aceste articole sunt extrase în mare parte din publicația mea din 2021 Pseudopandemie. Este gratuit pentru abonații la mine blogul.

 

GUVERNANȚA TEHNOCRATICĂ GLOBALĂ

Pentru ca tehnocrația globală să fie desfășurată, autoritatea trebuie să fie controlată central la nivel global. Guvernele, organizațiile interguvernamentale și corporațiile multinaționale au colaborat pentru a forma a parteneriatul global public-privat  (G3P) în acest scop.

 

De-a lungul secolelor 20 și 21, rețeaua G3P a căutat să construiască guvernanță globală. La rândul său, guvernanța globală permite distribuirea la nivel mondial a tehnocrației pe care guvernele o transformă apoi în angajamente de politică națională. Multe componente ale guvernării tehnocratice globale au fost deja stabilite.

 

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) asigură guvernanța globală a sănătății publice; accesul global la dezvoltarea tehnologică se realizează prin intermediul Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale; Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) lucrează pentru coordonarea politicilor economice între statele-națiune, iar comerțul global este monitorizat și controlat prin acordurile comerciale supravegheate de Organizația Mondială a Comerțului.

 

 Banca Reglementărilor Internaționale (BRI) coordonează politica monetară globală și fluxul de capital; direcția educației, academice, științelor și dezvoltării culturale este condusă de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) și acapararea bunurilor comune globale și „financiarizarea” naturii — prin companii cu active naturale și alte mecanisme — este aproape de finalizare.

 

Obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) sunt controlate la nivel central prin guvernanța globală, în primul rând de către programele ONU pentru dezvoltare și mediu (UNDP și UNEP). Global necesar consens stiintific privind schimbările climatice este administrată la nivel central și fluxurile adecvate de finanțare a cercetării sunt alocate, de Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (IPCC) al ONU.

 

Indivizii puternici, care împing proiectul G3P înainte, sunt un colectiv de poluatori în masă, baroni de tâlhari, acaparatori de pământ și cei mai mari exponenți ai exploatării muncitorilor, manipulării pieței, extorcării monetare (cămătărie) și opresiunii. Ei formează ceea ce altfel ar fi considerat un cartel criminal, dar au spălat verdereputația lor prin angajamentul lor față de așa-numita „dezvoltare durabilă”.

 

Deseori denumită elită, o descriere mai potrivită este „clasa paraziților”.

 

G3P a reușit să convingă miliarde de oameni că se angajează în favoarea ecologistului durabil, net zero și că dorește „să salveze planeta”. Este de fapt hotărât să împuternicească guvernarea globală și să impună tehnocrația asupra umanității prin ODD-uri și agende politice. Indiferent de ceea ce credeți despre cauzele schimbărilor climatice sau despre nivelul de risc pe care îl prezintă, ODD-urile fac nimic care să o rezolve și sunt concepute pentru a servi nimănui și nimic altceva decât G3P și interesele sale.

 

Pentru a rechiziționa, a comercializa, a audita și, în cele din urmă, a împărți resursele Pământului între ele, capitaliștii părților interesate, în centrul G3P, au nevoie și de control tehnocratic. Odată ce umanitatea își dă seama ce sa întâmplat, tehnocrația va permite G3P să închidă rezistența prin controlul literal al populației.

 

Fiecare ființă umană va fi monitorizată individual de rețele de inteligență artificială (AI) care îi vor pedepsi sau recompensa, în funcție de comportamentul lor. Preocupările de biosecuritate și de mediu sunt stabilite pentru a oferi justificarea acestei înrobiri.

 

La fel ca șarlatanul pseudo-știința eugeniei, pe care mulți „lideri de gândire” G3P par să-l creadă, tehnocrația a fost Stiinte Sociale certitudinea zilei sale. La fel ca eugenia, deși a dispărut ulterior din conștiința publică, este încă urmărită cu avid de ierarhia compartimentată a G3P.

 

tehnocrație

În 1911, probabil primul consultant de management din lume, Frederick Winslow Taylor, a publicat Principiile managementului științific. Publicarea sa a venit la punctul culminant al Era progresivă in Statele Unite.

 

Aceasta a fost o perioadă marcată de activismul politic al clasei de mijloc din SUA, care a căutat în principal să abordeze problemele sociale subiacente, așa cum le-au văzut ei, ale industrializării excesive, imigrației și corupției politice. Așa-zisul „Taylorism”, fixat cu epuizarea iminentă a resurselor naturale și susținând „sisteme de management științific” eficiente, era în spiritul epocii.

 

Taylor a scris:

 

În trecut, omul a fost primul; în viitor sistemul trebuie să fie primul. [. . .] Cel mai bun management este o știință adevărată, care se bazează pe legi, reguli și principii clar definite. [. . . ] Principiile fundamentale ale managementului științific sunt aplicabile tuturor tipurilor de activități umane, de la cele mai simple acte individuale până la munca marilor noastre corporații.

 

Taylorismul a susținut reforme ale eficienței bazate pe știință în întreaga societate. Un sistem eficient nu ar trebui condus de politicieni sau lideri religioși, ci de „experți”, cum ar fi ingineri, oameni de știință, experți în logistică, economiști și alți academicieni. Accentul ar trebui să se pună întotdeauna pe eficiența sistemică și pe utilizarea adecvată a resurselor prețioase, inclusiv a forței de muncă.

 

Deși ideile lui Taylor au fost influențate de Darwinismul social nu a fost eugenic. Cu toate acestea, ideile sale au fost adoptate de eugeniști. „Se potrivea” cu credința lor în dreptul lor incontestabil de a guverna.

 

Așa cum ar putea optimiza și controla populația umană, așa ar putea angaja experții potriviți pentru a eficientiza sistemele socioeconomice și industriale. Ei ar putea promova acest lucru ca fiind pentru „binele public”, consolidându-și, în același timp, propria putere și culegând o recoltă financiară mai mare de la o societate industrializată mai eficientă.

 

Principiile managementului științific al lui Taylor s-au înțeles cu teoriile economiștilor și sociologului Thorstein Veblan. El a propus că activitatea economică nu era doar o funcție a cererii și ofertei, utilității, valorii și așa mai departe, ci mai degrabă a evoluat odată cu societatea și a fost astfel modelată de influențe psihologice, sociologice și antropologice.

 

Atât Taylor, cât și Veblan s-au concentrat pe îmbunătățirea eficienței proceselor industriale și de producție. Cu toate acestea, au recunoscut și că teoriile lor ar putea fi extinse la contextul social mai larg. Aplicarea mai extinsă a ideilor lor a fost cea care a amăgit clasa paraziților.

 

Veblan a vorbit despre „consumul evident” pentru a descrie modul în care bogații și-au afișat statutul social prin capacitatea lor de a se angaja în activități și de a cumpăra articole care erau în esență lipsite de scop și risipitoare. Acest „agrement vizibil” și „consum” s-au răspândit prin structura de clasă, în timp ce cei care aspirau să-și semnaleze propriul statut i-au emulat pe cei bogați.

 

El a susținut că acesta a fost un factor care contribuie major la risipa inacceptabilă a resurselor și la ineficiență. Societatea de consum a produs în cele din urmă mai multe bunuri și servicii decât avea nevoie pur și simplu pentru a satisface cererea artificială creată, în opinia sa, pentru o cerere socială care poate fi evitată și inutilă.

 

Veblan s-a opus ferm acestei utilizări ineficiente a resurselor pe care a pus-o vina pe „clasele de afaceri” și pe finanțatori. El a apreciat contribuția lor la epoca industrială, dar a simțit că nu mai sunt capabili să gestioneze societatea industrială modernă.

 

Inițial, Veblan a susținut că muncitorii trebuie să fie, așadar, arhitecții schimbării sociale necesare care ar crea reforme economice și industriale. Mai târziu, în inginerii și sistemul de prețuri el și-a mutat atenția de la muncitori, ca factori ai schimbării, spre inginerii tehnocrați.

 

 

 

El a cerut o analiză amănunțită a instituțiilor care au menținut stabilitatea socială. Odată înțeles, a opinat el, cei cu expertiză tehnologică ar trebui să reformeze instituțiile și astfel să construiască societatea și să îmbunătățească eficiența. Veblan s-a referit la acești agenți de schimbare socială drept un „sovietic de tehnicieni”.

 

În 1919, Veblan a fost printre fondatorii universității private de cercetare finanțate de John D. Rockefeller din New York, numită New School for Social Research. Acest lucru a dus în curând la crearea Alianța tehnică pe măsură ce Veblan s-a alăturat unei echipe mici de oameni de știință și ingineri, în special Howard Scott, pentru a forma o organizație tehnocratică în curs de dezvoltare.

 

 

 

Lui Scott nu-i plăcea descrierea lui Veblan despre un sovietic de tehnicieni, se spune că îl numește „o chestie înșelată”. Asocierea clară cu comunismul probabil nu a fost binevenită de la a Perspectiva PR, iar Scott a simțit că a subminat ceea ce încerca să realizeze cu mișcarea tehnocrației.

 

Implicarea lui Veblan în Alianța Tehnică a fost relativ scurtă și unii au sugerat că contribuția lui la tehnocrație a fost minimă, acreditându-l pe Scott drept mintea mare din spatele acesteia. Indiferent de amploarea implicării personale a lui Veblan în mișcare, teoriile sale socioeconomice pătrund în tehnocrație.

 

În 1933, Alianța Tehnică s-a reformat după o pauză forțată, determinată de expunerea lui Scott ca un fraudator – el și-a falsificat acreditările de inginerie. Grupul s-a redenumit Technocracy inc.

 

În ciuda umilinței sale publice, Scott a fost un orator priceput și a rămas purtătorul de cuvânt al Technocracy inc. A lucrat, printre alții, cu M. King Hubbert, care mai târziu avea să devină renumit la nivel mondial pentru a lui vagi și în general inexacte teoria „peak oil”.

 

Scott și Hubbert au colaborat pentru a scrie Cursul de studiu Technocracy Inc pentru a introduce înainte lumea în tehnocrație. La acea vreme, tehnocrația propusă era imposibilă din punct de vedere tehnologic și suna destul de nebunesc. Cu toate acestea, astăzi suntem cu siguranță mai familiarizați cu aceste idei.

 

Hubbert a scris:

 

Tehnocrația constată că producerea și distribuirea unei abundențe de bogăție fizică la scară continentală pentru uzul tuturor cetățenilor continentali poate fi realizată numai printr-un control tehnologic continental, o guvernare a funcției, un Technate.

 

The Technate, o societate tehnocrată inițial preconizată să cuprindă continentul nord-american, va fi administrată de un organism central de planificare format din oameni de știință, ingineri și alți tehnocrați calificați corespunzător. Tehnocrația ar necesita un nou sistem monetar bazat pe un calcul al consumului total de energie al Technate-ului. Oamenilor li se va aloca o cotă egală din „certificatele energetice” corespunzătoare (ca formă de monedă) exprimate în unități de energie (Joule):

 

[Venitul este acordat publicului sub formă de certificate energetice. [. . .] Acestea sunt eliberate individual fiecărui adult din întreaga populație. [. . .] Evidența veniturilor și a ratei sale de cheltuieli este ținută de Secvența de distribuire, [registrul de tranzacții avut în vedere]. [. . .] astfel încât este o chestiune simplă în orice moment pentru Secvența de Distribuție să constate starea soldului unui client necunoscut. [. . .] Certificatele energetice conțin, de asemenea, următoarele informații suplimentare despre persoana căreia i-au fost eliberate: dacă nu și-a început încă perioada de serviciu, dacă prestează acum serviciu sau este pensionat [unde serviciul către Technate este recompensat cu certificate energetice] [. . .] sex, [. . .] zona geografică în care își are reședința și [. . .] job la care lucrează.

 

A fost avut în vedere un nou sistem de prețuri cu toate mărfurile și mărfurile evaluate în funcție de costul energetic al producției lor. Achizițiile efectuate cu „certificate energetice” vor fi apoi raportate la departamentul corespunzător al comitetului central de planificare tehnocrat. Tranzacțiile ar urma să fie catalogate și analizate, permițând planificatorilor centrali să calculeze cu precizie balanța energetică rulantă, între producția și consumul de energie, pentru întregul Technate.

 

Pentru ca acest sistem să funcționeze, toate cheltuielile de energie ale consumatorului (inclusiv toate tranzacțiile zilnice) ar trebui înregistrate în timp real; inventarul național al producției și consumului net de energie ar trebui actualizat constant, non-stop; un registru al fiecărei mărfuri și produs trebuia păstrat cu scrupulozitate, fiecărei persoane care locuiesc în Technate i-a fost alocat un cont personal de energie. Acesta ar fi actualizat pentru a înregistra consumul de energie și bilanțul energetic net personal.

 

Hubbert & Scott au precizat că, pentru ca tehnocrația să funcționeze, ar fi necesară o rețea de supraveghere a energiei atotpervazivă. Toți cetățenii ar fi identificați individual pe rețea și fiecare aspect al vieții lor de zi cu zi va fi monitorizat și controlat de către planificatorii centrali tehnocrați.

 

Tehnocrația este o formă totalitară de guvernare autoritară centralizată, bazată pe supraveghere, care desființează suveranitatea națională și partidele politice. Libertățile și drepturile sunt înlocuite cu datoria de a se comporta în interesul a binele comun, așa cum sunt definite de tehnocrați. Toate deciziile referitoare la producție, alocarea resurselor, toate inovațiile tehnologice și activitatea economică sunt controlate de o tehnocrație de experți („sovietul tehnicienilor”) al lui Veblan.

 

În 1938 în Revista Technocrat vol. 3 nr. 4 (pentru a-i da specificația tehnocratică) tehnocrația a fost descrisă ca:

 

Știința ingineriei sociale, funcționarea științifică a întregului mecanism social de a produce și distribui bunuri și servicii către întreaga populație.

 

Pentru clasa paraziților și partenerii lor G3P, tehnocrația a fost o idee irezistibilă. Tehnocrația permite potențial ingineria precisă a societății prin controlul resurselor și energiei prin mecanismul unui sistem economic și monetar legat, planificat și monitorizat la nivel central.

 

Cursul de studiu Technocracy inc susține:

 

Semnificația acestui lucru, din punctul de vedere al cunoașterii a ceea ce se întâmplă în sistemul social și al controlului social, poate fi cel mai bine apreciată atunci când se analizează întregul sistem în perspectivă. În primul rând, o singură organizație gestionează și operează întregul mecanism social. Aceeași organizație nu numai că produce, dar și distribuie toate bunurile și serviciile. Prin urmare, există un sistem uniform de evidență pentru întreaga operațiune socială și toate evidențele de producție și distribuție clare la un singur sediu central.

 

Pentru a controla tot ce ar trebui să facă clasa de paraziți este să șoptească la urechea câtorva tehnocrați aleși pe mână. Nu ar mai fi nevoie să corupăm politicienii sau să orchestrezi criza internațională. În timp ce în anii 1930, Technate era o propunere impracticabilă, era încă ceva de inspirat G3P și un obiectiv spre care să lucrăm.

 

OPORTUNITATEA TEHNOCRATICĂ

Înțelegând că dezvoltarea tehnologică va permite în cele din urmă realizarea Tehnatului, în 1970 profesorul Zbigniew Brzezinski (1928 – 2017) a scris Între două vârste: rolul Americii în era tehnetronică. La acea vreme, el era profesor de științe politice la Universitatea Columbia, unde Scott îl cunoscuse pentru prima dată pe Hubbert în 1932. Fusese deja consilier atât la campaniile Kennedy, cât și la Johnson și mai târziu avea să devină consilier pentru securitate națională al președintelui american Jimmy Carter ( 1977 – 1981).

 

Brzezinski a avut o influență semnificativă asupra politicii externe a SUA de la sfârșitul secolului al XX-lea, cu mult peste anii petrecuți în administrația Carter. Omologul democrat al republicanului Henry Kissinger, el a fost un centrist și antipatia lui profundă față de Uniunea Sovietică l-a plasat adesea în dreapta lui Kissinger în probleme conexe. A susținut războiul din Vietnam și a jucat un rol esențial în „Operațiunea Ciclon  care a văzut că SUA armează, antrenează și echipează Extremiști islamiști în Afganistan.

 

A fost membru al numeroaselor grupuri de reflecție politică, inclusiv Consiliul pentru Relații Externe, Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, Le Cercle și a participat obișnuit la seara anuală a clasei de paraziți, conferința Bilderberg. În 1973, el și David Rockefeller au format grupul de reflecție politică al Comisiei Trilaterale. Brzezinski a fost o parte foarte mare din Mediul Deep State și G3P.

 

Între două vârste este o analiză geopolitică și un set practic de recomandări politice născute din punctul de vedere al lui Brzezinski că tehnologia digitală ar transforma societatea, cultura, politica și echilibrul global al puterii politice. De asemenea, ne oferă o imagine clară asupra modului de gândire al clasei de paraziți.

 

Brzezinski nu s-a referit direct la tehnocrație, probabil că se tem de reputația ei destul de incompletă ca urmare a dizgrației lui Scott. Cu toate acestea, el a descris-o în detaliu pe parcursul cărții:

 

Adaptarea tehnologică ar presupune transformarea partidului dogmatic birocratic într-un partid al tehnocraților. Accentul principal ar fi pus pe expertiza științifică, eficiență și disciplină. [. . .] partidul ar fi compus din experți științifici, instruiți în cele mai noi tehnici, capabili să se bazeze pe cibernetică și computere pentru controlul social.

 

El a teoretizat despre ceea ce el a numit „Epoca Tehnetronică” și a oferit o viziune asupra viitorului apropiat, din perspectiva anilor 1970. Brzezinski a prezis că aceasta Vârstă ar apărea ca urmare a Revoluției Tehnetronice. Aceasta ar fi „a treia revoluție” care urmează revoluției industriale. Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, va numi asta mai târziu A patra revoluție industrială.

 

Brzezinski a scris:

 

Societatea postindustrială devine o societate „tehnetronică”: o societate care este modelată cultural, psihologic, social și economic de impactul tehnologiei și electronicii – în special în domeniul computerelor și comunicațiilor.

 

Apoi a continuat să descrie cum credea că ar fi viața în epoca tehnologică pentru bărbații obișnuiți, femeile și familiile lor. El a prezis modul în care controlul politic și industrial va fi înlocuit de mecanisme de control psihologic, cum ar fi cultul personalității, îndreptându-ne către schimbarea comportamentului. Viețile noastre ar fi gestionate prin puterea de calcul și, în limbajul de astăzi, conduse de știință:

 

Atât capacitatea crescândă de calcul instantaneu al celor mai complexe interacțiuni, cât și disponibilitatea crescândă a mijloacelor biochimice de control uman măresc potențialul scop al direcției alese în mod conștient. [. . .] Masele sunt organizate în societatea industrială de către sindicate și partide politice și unificate prin programe relativ simple și oarecum ideologice. [. . .] În societatea tehnetronică tendința pare să fie spre agregarea sprijinului individual al milioanelor de cetățeni neorganizați, care sunt ușor la îndemâna unor personalități magnetice și atractive, și exploatarea eficientă a celor mai noi tehnici de comunicare pentru a manipula emoțiile și a controla rațiunea.

 

El a explicat, de asemenea, cum tehnologia ar permite modificarea extinsă a comportamentului și manipularea populației. El a prevăzut (sugerat) cum ar putea fi armat:

 

Poate fi posibil – și tentant – să exploatezi în scopuri politice strategice roadele cercetărilor asupra creierului și asupra comportamentului uman. [. . .] s-ar putea dezvolta un sistem care ar afecta grav performanța creierului unor populații foarte mari din regiunile selectate pe o perioadă lungă de timp.

 

Zbigniew Brzezinski a scris cu entuziasm, printr-un văl subțire de precauție, despre modul în care o „elite științifică globală” ar putea nu numai să folosească propaganda extremă, omniprezentă, manipularea economică și politică pentru a determina direcția societății, ci ar putea, de asemenea, să exploateze tehnologia și știința comportamentală pentru a modifica genetic și a spăla creierul populației.

 

Descriind forma acestei societăți și potențialul controlului tehnocratic, el a scris:

 

O astfel de societate ar fi dominată de o elită a cărei pretenție la putere politică s-ar baza pe un presupus cunoștințe științifice superioare. Nestingherită de constrângerile valorilor liberale tradiționale, această elită nu ar ezita să-și atingă scopurile politice folosind cele mai noi tehnici moderne de influențare a comportamentului public și de a menține societatea sub supraveghere și control strâns.

 

El a susținut că „Era Tehnetronică” pe care a descris-o a fost inevitabilă. Prin urmare, el a afirmat că viitorul Statelor Unite (și al planetei) trebuie să fie planificat la nivel central. Acești planificatori ar înlocui în cele din urmă „avocatul ca legiuitor și manipulator social cheie”.

 

Așa cum este deseori scuza, avertizând că alții – el se referea la Uniunea Sovietică – nu vor ezita să se angajeze pe această cale întunecată a ingineriei sociale, acest lucru a necesitat, prin urmare, nevoia urgentă ca strategii geopolitici din SUA să dezvolte mai întâi această rețea de planificatori (tehnocrație). . Acest lucru ar fi realizat prin fuziunea guvernului cu mediul academic și corporațiile private (G3P).

 

El a afirmat că partidele politice vor deveni din ce în ce mai irelevante, înlocuite de structuri regionale care urmăresc „interese urbane, profesionale și de altă natură”. Acestea ar putea fi folosite pentru „a oferi centrul acțiunii politice”. El a înțeles potențialul acestui sistem administrativ tehnocrat, localizat:

 

În era tehnetronică, disponibilitatea mai mare a mijloacelor permite definirea unor scopuri mai realizabile, făcând astfel o relație mai puțin doctrinară și mai eficientă între „ceea ce este” și „ceea ce ar trebui să fie”.

 

El a sugerat, de asemenea, o redefinire a libertății. Libertatea ar fi atinsă prin angajamentul public planificat la nivel central față de egalitatea socială și economică. „Binele public” astfel definit de tehnocrați.

 

Potențialul pozitiv al celei de-a treia revoluții americane constă în promisiunea ei de a lega libertatea de egalitate.

 

Brzezinski a recunoscut că ar fi imposibil să se impună lumea guvern direct. Mai degrabă ar trebui să fie construită treptat printr-un sistem global guvernare format din tratate, acorduri bilaterale și organizații interguvernamentale:

 

Deși obiectivul de a forma o comunitate a națiunilor dezvoltate este mai puțin ambițios decât obiectivul guvernării mondiale, este mai realizabil. [. . .] [Guvernanța globală] încearcă să creeze un nou cadru pentru afacerile internaționale nu prin exploatarea acestor diviziuni [între statele-națiune], ci mai degrabă străduindu-se să păstreze și să creeze deschideri pentru reconciliere.

 

O „deschidere” de care era deosebit de interesat a fost China. Tensiunile dintre Rusia și China au continuat să urmeze și, după cum scria Brzezinski Între două vârste, se revărsaseră în un conflict de frontieră. El a văzut că diviziunea chino-sovietică a creat o oportunitate de a modela modernizarea Chinei:

 

În China, conflictul chino-sovietic a accelerat deja sinificarea inevitabilă a comunismului chinez. Acel conflict a spulberat perspectiva universală a revoluției și – poate și mai important – a detașat modernizarea chineză de angajamentul său față de modelul sovietic. Prin urmare, orice s-ar întâmpla pe termen scurt, în anii următori dezvoltarea chineză va împărtăși probabil din ce în ce mai mult experiența altor națiuni în procesul de modernizare. Acest lucru poate dilua tenacitatea ideologică a regimului și poate duce la experimente mai eclectice în conturarea drumului chinez către modernitate.

 

Aceste idei au fost ferm în mintea lui Brzezinski când el și eugenicistul David Rockefeller, a cărui familie finanțase inițiative tehnocratice de mai bine de 50 de ani, au convocat pentru prima dată Comisia trilaterală. Lor li s-au alăturat în cele din urmă alți așa-numiți „lideri de gândire” precum expertul în controlul populației Henry Kissinger, ecologista de la Clubul Romei Gro Harlem Brundtland, președinți americani precum Bill Clinton și președintele Consiliului pentru Relații Externe Richard Haass, care mai recent a scris Ordinea Mondială 2.0.

 

 

 

CONSTRUCȚIA TEHNATULUI ÎN CHINA

„Marele salt înainte” al lui Mao Zedong a văzut 40 de milioane de oameni brutalizați și au murit de foame în doar trei ani îngrozitori (1959 – 1961). Apologeții susțin că totul a fost o greșeală teribilă, dar nu a fost nimic de acest fel.

 

Cu siguranța că rezervele de alimente se epuizau, în 1958 Mao a spus că „distribuirea uniformă a resurselor nu va face decât să strice Marele Salt înainte” și mai târziu în același an:

 

Când nu este suficient de mâncat, oamenii mor de foame. Este mai bine să lăsați jumătate din oameni să moară pentru ca alții să se sature.

 

În zelul lui de a creează o utopie comunistă, Mao a prezidat un sistem care a confiscat alimente de la milioane de foame și le-a exportat pentru a-și finanța reformele politice și hotărârea de a industrializa rapid economia. Nu a fost o eroare sau o neglijență nefericită. În timp ce mulți erau atât de îngroziți încât au transmis rapoarte false despre surplusuri care nu existau, este clar că conducerea Republicii Populare Chineze (RPC) știa exact care sunt costurile umane. Pur și simplu nu le păsa.

 

 

 

Nici David Rockefeller, așa cum demonstrează articolul său de opinie din 1973 pentru The New York Times. El și delegația sa din imperiul bancar Chase Group vizitaseră China maoistă. În relatarea sa despre călătorie, Rockefeller a respins uciderea în masă a milioane de oameni drept „orice”. Acesta a fost produsul genocidului de care Rockefeller a fost interesat:

 

Unul este impresionat imediat de sentimentul armoniei naționale. [. . .] Există o dedicare foarte reală și omniprezentă față de președintele Mao și principiile maoiste. Oricare ar fi prețul revoluției chineze, ea a reușit evident, nu numai să producă o administrație mai eficientă, ci și să încurajeze. [. . .] o comunitate de scop.

 

Trilateralistul Rockefeller a putut vedea oportunitatea oferită de dictatura chineză clasei paraziților. În deplin acord cu Brzezinski, el a scris:

 

De prea multe ori adevărata semnificație și potențialul noii noastre relații cu China au fost ascunse. [. . .] De fapt, desigur, trăim un fenomen mult mai fundamental. [. . .] Chinezii, la rândul lor, se confruntă cu modificarea unui focus în primul rând interior. [. . .] Noi, la rândul nostru, ne confruntăm cu realizarea că am ignorat în mare măsură o țară cu un sfert din populația lumii.

 

„Noi” la care s-a referit Rockefeller nu era ne. El se referea la G3P și colegii săi „capitalisti părți interesate” și trilateraliști.

 

Ordinea totalitară din China l-a impresionat așa cum spera el. El nu a fost primul trilateralist care a văzut posibilitățile tehnocratice din China. Amploarea pieței era o perspectivă atrăgătoare, iar promisiunea „Epocii Tehnetronice” a crescut potențialul real de a construi primul Technate din lume.

 

Neglijând complet pierderea îngrozitoare de vieți omenești, Rockefeller a scris:

 

Experimentul social din China sub conducerea președintelui Mao este unul dintre cele mai importante și de succes din istoria omenirii. Cât de larg se deschide China și cum reacționează lumea la inovația socială. [. . .] este sigur că va avea un impact profund asupra viitorului multor națiuni.

 

 

 

Sarcina G3P a fost să deschidă piața chineză, sprijinind în același timp regimul totalitar în curs. China ar avea nevoie de ajutor cu dezvoltarea economică și sprijin tehnic pentru a construi infrastructura tehnologică necesară pentru ca tehnocrația să funcționeze. Acest proces începuse deja, dar cu Rockefeller, Brzezinski, Kissinger și alții angajați în cauză, ținta construirii unui Technate era ferm în vizorul Comisiei Trilaterale.

 

Trilateraliștii și-au propus să ajute China să se dezvolte atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere tehnologic, rămânând în același timp atenți să evite aplicarea unei presiuni prea mari pentru reforma politică. Totalitarismul a fost un sistem pe care l-au susținut și pe care doreau să-l exploateze. În 1978 Lucrarea nr. 15 despre relațiile Est-Vest au sugerat:

 

A acorda Chinei condiții favorabile în relațiile economice este cu siguranță în interesul politic al Occidentului.. se pare că există suficiente modalități de a ajuta China în forme acceptabile cu tehnologie civilă avansată.

 

În aceeași lucrare, trilateraliștii au anunțat că nu sunt în totalitate contrarii să ajute China să își modernizeze capacitatea militară, deși au subliniat că acest lucru ar trebui să fie doar în scopuri defensive.

 

Ei au acceptat că o China modernă, militarizată, s-ar putea îndrepta către expansionism și ar putea căuta să recâștige teritoriul pe care istoric l-a pretins ca fiind al său, în special Taiwan. Ei au considerat că acesta era un risc rezonabil de asumat.

 

Ei făceau marele joc. Viețile umane nu erau de interes.

 

În partea a 2-a, vom vedea cum au început să construiască primul Technate din lume în China.

Citește povestea completă aici …

 

 

 

https://ro.technocracy.news/tehnocra%C8%9Bia-%C3%AEn-China-primul-tehnat-din-lume-partea-1/

 

 

///////////////////////////////////////////

Cum accelerează Marea Resetare în Tirania Globală- De ce credeți că forumul Economic Mondial  spune: „Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”?

 

 

https://ro.technocracy.news/how-the-great-reset-is-accelerating-into-global-tyranny/

 

 

 

POSTAT DE: DR. JOSEPH MERCOLA  

 

Vă rugăm să împărtășiți această poveste!

PDF  

Din 1978, am declarat că obiectivul elitei globale este de a obține toate resursele lumii, fără a lăsa proprietate privată pentru nimeni altcineva. Când am descoperit tehnocrația istorică, era clar că acesta era mijlocul folosit pentru a face acest lucru. Astăzi, este evident în fața ta. Dacă vor avea succes, va reprezenta cel mai mare jaf din istoria lumii. ⁃ Editor TN

 

 

> Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictumul că „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a tuturor

 

> Agenda WEF pentru 2030 face parte din ceea ce este acum promovat ca Marea Resetare

 

> De asemenea, o parte din Marea Resetare este trecerea de la capitalismul acționar la „capitalismul părților interesate”, despre care liderii mondiali susțin că vor oferi „echitate” pentru toți

 

> În realitate, capitalismul părților interesate distruge libertatea și mută puterea asupra națiunilor de la guverne alese la corporații private și alte „părți interesate” nealese, cum ar fi WEF

 

> Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Premisa de bază este aceea a unei stări de biosecuritate, în care „părțile interesate” nealese decid ce este cel mai bine pentru toată lumea

 

Agenda Forumului Economic Mondial pentru 2030 include dictonul ciudat de rău augur potrivit căruia „nu veți deține nimic și veți fi fericiți”. Implicația nedeclarată este că resursele lumii vor fi deținute și controlate de elita tehnocratică și va trebui să plătiți pentru utilizarea temporară a absolut totul.

 

Nimic nu îți va aparține de fapt. Toate articolele și resursele trebuie utilizate de către colectiv, în timp ce proprietatea efectivă este limitată la un strat superior al clasei sociale. Cum te va face fericit această iobăgie impusă?

 

Din nou, implicația nedeclarată este că lipsa de proprietate este o comoditate – doar îți fac viața mai ușoară. Închiriați o oală și apoi returnați-o. Nu aveți nevoie de spațiu de stocare! Imaginați-vă libertatea! Promit chiar comoditatea livrării automate a dronelor direct la ușa dvs.

 

Inteligența artificială – care vă sifonează datele despre fiecare aspect al existenței dvs. prin aproape fiecare piesă de tehnologie și aparat pe care o dețineți – vă va conduce viața, prezicându-vă fiecare dispoziție și dorință, satisfăcând fiecare capriciu. Ah, luxul de a nu fi nevoit să iau decizii!

 

Furt planificat sub acoperirea unei pandemii

 

 

Aceasta este mentalitatea pe care încearcă să o programeze în tine. Ca doar un exemplu, într-un anunț video de la jumătatea lunii noiembrie 2020, premierul canadian Justin Trudeau a spus:1

 

„Această pandemie a oferit o oportunitate de resetare. Aceasta este șansa noastră de a accelera eforturile noastre pre-pandemice de a ne reimagina sistemele economice care abordează de fapt provocările globale precum sărăcia extremă, inegalitatea și schimbările climatice. ”

 

Cu toate acestea, unii încep să-și dea seama că aceste narațiuni despre „reconstruirea mai bună” și „resetarea” economiei pentru a se asigura „echitatea” sunt capcane proverbiale ale șoarecilor. Odată ce muști brânza, vei fi blocat, tăiat de libertatea ta pentru totdeauna.

 

În videoclipul de mai sus, autorul Douglas Kruger explică de ce libertatea este imposibilă fără dreptul la proprietate privată. Elita tehnocratică nu vrea, desigur, să înțelegeți ramificațiile din lumea reală a ceea ce au planificat, motiv pentru care încearcă să vândă această idee diabolică ca ceva care va aduce beneficii societății și, în cele din urmă, va face viața corectă pentru toată lumea. Este o narațiune atractivă, dar o fantezie periculoasă de cumpărat. După cum sa menționat pe 16 noiembrie 2020, de către fișierul național:2

 

„… Trudeau a sugerat că virusul COVID-19 a oferit o„ oportunitate pentru o resetare… pentru a re-imagina sistemele economice ”. Aceasta a fost luată ca o aprobare a unui plan al Forumului Economic Mondial de concentrare a majorității proprietății private în mâinile mega-corporațiilor Big Tech.

 

Planul „Marea Resetare” implică o colaborare între guvernele naționale și organismele internaționale pentru a „reseta capitalismul” cu un stat transnațional integrat de asistență / supraveghere tehnocratică până în anul 2030 …

 

Corporațiile membre WEF și partenerii guvernamentali ar realiza „resetarea” prin utilizarea politicii economice pentru a desființa practic proprietatea individuală și pentru a concentra aproape toată averea în mâinile mega-corporațiilor internaționale.

 

Ideea ar fi să folosim statul bunăstării și economia gigantului pentru a înlocui status quo-ul economic al proprietății individuale cu unul în care majoritatea nevoilor individuale sunt închiriate în loc. ”

 

Aflați să recunoașteți minunatele resetări

 

 

Agenda 2030 a WEF face parte integrantă din ceea ce este acum promovat sub numele de The Great Reset,3 un plan care își are originea în ceva numit Global Redesign Initiative, elaborat de WEF în urma crizei economice din 2008. Site-ul web al Institutului transnațional descrie inițiativa drept „multi-stakeholderism” ca „o nouă formă de guvernanță globală”.4

 

Pe o notă laterală, pe măsură ce introduceam referința Institutului transnațional, am observat că adresa URL conținea cuvintele „termen de taxonomie ștergere de rezervă mai târziu”. Nu știu dacă asta înseamnă ceva, dar am arhivat5 pagina pentru orice eventualitate. Alți termeni și sloganuri care descriu diverse fațete ale acestei agende globale de preluare includ:

 

A patra revoluție industrială, care face parte din mișcarea transumanistă.6 În videoclipul de mai sus, fondatorul WEF, Klaus Schwab, descrie aceste planuri

Reveniți mai bine

Green New Deal

„Echitate”

Capitalismul părților interesate

În ultimele zile, am văzut o mulțime de lideri mondiali ieșiți în pas cu pas pentru a denunța capitalismul, spunând că avem nevoie de „capitalismul părților interesate”. Printre aceștia se numără și președintele Camerei, Nancy Pelosi, care, la 17 septembrie 2021, s-a pronunțat împotriva capitalismului la o întâlnire la Londra.7,8

 

„În America, capitalismul este sistemul nostru, este sistemul nostru economic, dar nu a servit economiei noastre așa cum ar trebui”, ea a spus. „Deci, ceea ce vrem să facem nu este să ne îndepărtăm de acest lucru, ci să îl îmbunătățim.

 

Nu puteți avea un sistem în care succesul unor izvorăște din exploatarea lucrătorilor și izvorăște din exploatarea mediului și a restului și trebuie să corectăm acest lucru. ”

 

Președintele Biden este primul președinte american care a îmbrățișat capitalismul părților interesate pe nume,9 și democrați de frunte, inclusiv vicepreședintele Kamala Harris și senatoarea Elizabeth Warren, au prezentat propuneri de politici care ar înscrie capitalismul părților interesate în lege.10

 

Ce este capitalismul părților interesate?

Dar ce este capitalismul părților interesate? Dacă este mai corect și îi face pe toți mai prosperi decât sistemul capitalist acționarist pe care îl avem în prezent, nu ar trebui să-l susținem cu toții? Problema este că modul în care este descris nu este modul în care funcționează de fapt în lumea reală. Sună grozav în teorie, dar rezultatul final nu va aduce beneficii unei persoane obișnuite.

 

După cum a raportat Ivan Wecke despre Democrația deschisă, într-un articol intitulat „Teoriile conspirației în afară, există ceva înșelător despre marea resetare”:11

 

„Setul de teorii ale conspirației din jurul Marii Resetări este nebulos și greu de identificat, dar împărțirea lor ne oferă ceva de genul acesta: Marea Resetare este planul elitei globale de a instaura o ordine mondială comunistă prin abolirea proprietății private în timp ce se utilizează COVID- 19 pentru a rezolva suprapopularea și înrobirea a ceea ce rămâne din omenire cu vaccinuri.

 

Intrigat … am decis să aflu despre ce se referă cu adevărat planul Great Reset al WEF. În centrul teoriilor conspirației sunt presupuse agende secrete și intenții rău intenționate.

 

Deși acestea pot lipsi din inițiativa Great Reset a WEF, ceea ce am găsit a fost ceva aproape la fel de sinistru ascunzându-se la vedere. De fapt, mai sinistru pentru că este real și se întâmplă acum. Și implică lucruri la fel de fundamentale ca hrana noastră, datele noastre și vaccinurile noastre.

 

Cuvintele magice sunt „capitalismul părților interesate”, un concept pe care președintele WEF, Klaus Schwab, îl bate de zeci de ani și care ocupă locul principal în planul Great Reset al WEF din iunie 2020.

 

Ideea este că capitalismul global ar trebui transformat astfel încât corporațiile să nu se mai concentreze exclusiv pe servirea acționarilor, ci să devină custodi ai societății prin crearea de valoare pentru clienți, furnizori, angajați, comunități și alte „părți interesate”.

 

Modul în care WEF vede că se realizează capitalismul părților interesate este printr-o serie de „parteneriate multi-părți interesate” care reunesc sectorul privat, guvernele și societatea civilă în toate domeniile guvernanței globale.

 

Ideea capitalismului părților interesate și a parteneriatelor multipartite ar putea părea caldă și neclară, până când vom săpa mai adânc și ne vom da seama că acest lucru înseamnă, de fapt, acordarea corporațiilor mai multă putere asupra societății și instituțiilor democratice mai puțin. ”

 

Capitalismul părților interesate crește puterea corporațiilor

Inițiativa Global Redesign, care a servit ca bază pentru Marea Resetare, a fost descrisă drept „cea mai cuprinzătoare propunere pentru reproiectarea guvernanței globale de la formularea Națiunilor Unite în timpul celui de-al doilea război mondial”.12 Deci, aceasta nu este o modificare mică. Este o revizuire completă a modului în care facem afaceri și guvernăm națiunile, nu numai în SUA, ci la nivel global.

 

În acest model cu mai multe părți interesate, guvernul este doar unul dintre părțile interesate dintre mulți. Alte părți interesate care ar trebui luate în considerare includ organizații neguvernamentale precum WEF însuși și corporații multinaționale. Cu alte cuvinte, acești alți actori vor avea un cuvânt de spus în modul în care sunt guvernate națiunile.

 

Observați că liderii mondiali vor sublinia faptul că părțile interesate includ mediul și lucrătorii. Adevărul este însă că nevoile și dorințele lucrătorilor și ale lumii naturale sunt cu greu în centrul acestui model. După cum a explicat Wecke:13

 

„În loc de corporații care deservesc multe părți interesate, în modelul multi-părți interesate de guvernanță globală, corporațiile sunt promovate să devină părți interesate oficiale în procesul de luare a deciziilor la nivel mondial, în timp ce guvernele sunt retrogradate ca fiind una dintre multele părți interesate.

 

În practică, corporațiile devin principalele părți interesate, în timp ce guvernele joacă un rol secundar, iar societatea civilă este în principal vitrina. ”

 

Capitalismul părților interesate este preluat de Stealth

Wecke subliniază că acest ecosistem cu mai multe părți interesate a fost deja implementat și se extinde cu fiecare zi care trece. Nu este ceva ce propun să pună în aplicare în viitor. În schimb, practic ne spun acum ce fac deja de ani de zile.

 

„Grupurile multi-părți interesate s-au răspândit în toate sectoarele sistemului de guvernanță global”, spune Wecke, menționând că există deja „mai mult de 45 de grupuri multi-părți globale care stabilesc standarde și stabilesc orientări și reguli într-o serie de domenii”.

 

Aceste grupuri, care nu au nicio responsabilitate democratică, sunt formate din mari corporații multinaționale, care recrutează persoane din interiorul guvernului, societății civile și instituțiilor de învățământ. Împreună, ei pretind că rezolvă tot felul de probleme care afectează societatea.

 

În esență, ei cred că știu ce este mai bine pentru toată lumea și, fără să fi fost aleși să vorbească și să acționeze în numele nostru, iau decizii unilaterale care vor dicta modul în care trăim, creștem și prosperăm.

 

Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o idee despre ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.

Ca doar un exemplu de „ecosistem” cu mai multe părți interesate care este deja în funcțiune este inițiativa COVAX, al cărei scop este de a accelera lansarea vaccinurilor COVID-19. Această inițiativă a fost creată de două grupuri cu mai multe părți interesate, GAVI și Coaliția pentru Inovații în Pregătirea Epidemiei (CEPI), în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și finanțată de guverne.

 

GAVI și CEPI sunt ambele legate de WEF, Fundația Bill & Melinda Gates și o listă lungă de companii farmaceutice. După cum a menționat Wecki, în timp ce guvernele finanțează inițiativa COVAX, coalițiile centrate pe corporații (GAVI și CEPI) supraveghează și culeg profiturile din muncă.

 

Ni s-a dat deja o privire asupra problemei de bază cu acest sistem, care este că este în întregime bazată pe profit. În 2020, Africa de Sud și India au încercat să ridice normele de proprietate intelectuală privind tehnologiile vaccinului COVID-19 pentru a stimula producția în țările în curs de dezvoltare. GAVI, Gates însuși și industria medicamentelor s-au opus cu tărie, așa cum v-ați aștepta să facă.

 

De ce? Deoarece sănătatea publică nu este stimulentul sau motivația lor principală. Profitul este. Profitul este principalul lor interes și, ca „părți interesate” principale, interesele lor trebuie să fie puse în balanță cu interesele altor părți interesate, cum ar fi dorința și dorința oamenilor de a nu se îmbolnăvi și de a muri. Și ei bine, ei sunt în centrul structurii puterii, deci ghiciți a cui interes câștigă și va câștiga întotdeauna?

 

Capitalismul părților interesate va distruge libertatea

Wecke descrie multi-stakeholderismul ca „actualizarea multilateralismului de către WEF”, care este sistemul prin care națiunile lumii lucrează împreună în prezent. La bază se află Națiunile Unite.

 

Până în prezent, acest sistem este încă democratic, cel puțin teoretic, deoarece liderii aleși sunt cei adunați împreună pentru a lua decizii globale. Problema cu care ne confruntăm este că capitalismul părților interesate propus acum nu va aprofunda democrația, ci o va elimina cu totul.

 

Proiectarea sa pune în afara guvernelor și plasează părțile interesate nealese, în principal corporațiile transnaționale, în scaunul conducătorului auto, oferindu-le autoritatea supremă de a lua decizii pentru întreaga lume, ceea ce tocmai am început să experimentăm din ce în ce mai mult în timpul acestei pandemii. După cum a explicat Wecke:14

 

„Pe scurt, parteneriatele cu mai multe părți interesate sunt parteneriate public-privat pe scena globală. Și au implicații în lumea reală pentru modul în care sunt organizate sistemele noastre alimentare, cât de mare este tehnologia guvernată și modul în care sunt distribuite vaccinurile și medicamentele noastre ”.

 

De asemenea, dorim o resetare medicală

Începând cu primul trimestru al anului 2020, am avut deja o probă a ceea ce va însemna Marea Resetare pentru sănătatea publică. Practic, se bazează pe premisa că trăim într-o stare de biosecuritate, în care acești „părți interesate” nealese decid ce este cel mai bun pentru noi, indiferent de modul în care ne simțim în legătură cu aceasta.

 

De exemplu, spitalele din SUA sunt instruite să folosească cele mai letale tratamente COVID imaginabile, iar medicii care sfidează îndrumarea și fac de fapt ceea ce este mai bun pentru pacienții lor au permisele medicale amenințate. Simpla vorbire despre tratamentele COVID eficiente va pune un bullseye pe spatele unui medic.

 

În țările de pretutindeni, oamenilor li se spune că împușcăturile COVID sunt singura cale de urmat, iar pașapoartele vaccinale – odată deranjate ca o teorie paranoică a conspirației – sunt în curs de implementare. Cine a luat aceste decizii? Nimeni nu admite sursa reală a acestor decizii, dar putem fi siguri că provin dintr-un hub central, condus de oameni pe care nimeni nu i-a votat vreodată la putere.

 

În întreaga lume, se joacă un joc mintal răsucit, unde liderii mondiali ne spun acum că pașapoartele de vaccin sunt „biletul nostru spre libertate”, ignorând complet faptul că libertatea noastră nu este și nu poate fi bazată pe alegerile noastre medicale. .

 

Trudeau, de exemplu, a declarat recent că pașapoartele de vaccin sunt „totul despre”, informându-vă că „dacă ați făcut lucrurile corecte, veți fi în siguranță” oriunde ați merge.15 Iar cei care refuză să facă „ceea ce trebuie”, ei bine, pur și simplu nu au dreptul la aceleași „libertăți”.

 

 

Este clar că contramăsurile bolii pe care le vedem în prezent pentru COVID-19 nu se vor termina cu COVID-19. Deja, președintele Biden a semnat un ordin executiv care adaugă rujeola pe lista bolilor pentru care o persoană poate fi pusă în carantină și / sau forțată să se autoizoleze „pentru a proteja sănătatea publică”.16

 

Din nou, ceea ce se construiește în jurul nostru este o stare de biosecuritate care va controla fiecare aspect al vieții noastre sub auspiciul „protejării sănătății publice”, fără să facă așa ceva. Este de netăgăduit că contramăsurile COVID au provocat mult mai multe distrugeri decât a făcut-o de fapt virusul, iar aceste contramăsuri continuă să distrugă vieți și să ucidă oamenii inutil, toate sub stindardul de a ne menține „în siguranță” împotriva bolilor.

 

Faptul că oamenii mor din cauza suicidului, a foamei, a problemelor medicale netratate și a leziunilor provocate de vaccin, nu contează. Ne protejează de COVID! Bineînțeles, asta va fi extins pentru a ne proteja de alte infecții du jour.

 

În concluzie, capitalismul părților interesate este în esență o formă de fascism global, în care națiunile sunt conduse nu doar de guverne alese, ci de corporații nealese în parteneriat cu guvernul. În ceea ce privește „echitatea”, nu mi-aș ține respirația pentru ca acest lucru să devină realitate. Echitatea despre care vorbesc este că toți suntem în aceeași poziție mizerabilă de a nu deține nimic și de a nu avea drepturi ale omului.

 

 Surse și referințe

1, 2 Dosar Național 16 noiembrie 2020

 

3 Wakeup World 20 noiembrie 2021

 

4 Inițiativa Global Redesign a Institutului transnațional

 

5 Inițiativa globală de reproiectare a Institutului transnațional (arhivată)

 

6 Bazat pe Underground 14 iunie 2021

 

7 Twitter Nancy Pelosi 17 septembrie 2021

 

8 Business Insider 17 septembrie 2021

 

9 Just Capital 30 noiembrie 2020

 

10 Fast Company 15 decembrie 2020

 

11, 12, 13, 14 Open Democracy 16 august 2021

 

15 Twitter Rebel News 19 septembrie 2021

 

16 CNN 17 septembrie 2021

 

https://ro.technocracy.news/how-the-great-reset-is-accelerating-into-global-tyranny/

/////////////////////////////////////////////////////

 

Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat?

Principalii beneficiari

Care ar fi beneficiarii acestei decizii a CCR și ÎCCJ? În primul rând, invinuiții din dosarele vechi, care au comis faptele cu mai mulți ani în urmă sau cei care se judecă de ani de zile și așteptau ultimul termen al proceselor.

 

Elena Udrea și Ioana Băsescu judecate în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu din 2009. În acest caz, Udrea are o pedeapsă la fond de 8 ani închisoare și Ioana Băsescu una de 5 ani închisoare cu executare;

Dan Șova – fost ministru- condamnat în primă instanță la 4 ani cu executare în dosarul CET Govora;

Constantin Niță – fost ministru- condamnat în dosarul mită de la UTI;

Bogdan Olteanu – fost viceguvernator BNR – condamnat la 5 ani cu executare pentru luare de mită;

Vanessa Younnes – femeie de afaceri- condamnată la 3 ani cu executare după ce a luat o mită de 1 milion de euro;

Marian Vanghelie – fost primar al sectoruliui 5- condamnat în primă instanță la 11 ani și 8 luni închisoare;

Sebastian Ghiță – trimis recent în judecată de DNA pentru luare de mită  etc

 (SpotMedia)

Magda Prelipceanu

ioana_ene_dogioiu.jpg

 

Marea amnistie: mii de infractori ar putea scapa de pușcărie. VIP-uri și infractori de drept comun salvați de o decizie a CCR – ICCJ (Europa Liberă) – Lista dosarelor suspendate care așteaptă prescrierea faptelor. Cine poate beneficia de decizia Curții Supreme (Libertatea)

 

Marea amnistie: mii de infractori ar putea scapa de pușcărie. VIP-uri și infractori de drept comun salvați de o decizie a CCR – ICCJ (Europa Liberă)

Mii de inculpați acuzați de corupție, evaziune fiscală, fals, contrabandă, dar și viol, trafic de persoane sau furt ar putea scăpa de dosare ca urmare a unei decizii luată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a României (ÎCCJ) a decis, marți, că o decizie a CCR privind prescripția unor fapte se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

 

Decizia, pronunțată de un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, oferă posibilitatea a nenumărați suspecți anchetați sau judecați în prezent să solicite procurorului sau judecătorului de caz să constate prescrierea faptelor.

 

Pe larg, pe pagina Europei Libere.

 

 

 

Lista dosarelor suspendate care așteaptă prescrierea faptelor. Cine poate beneficia de decizia Curții Supreme (Libertatea)

Decizia de marți a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie privind modul de aplicare a hotărârilor Curţii Constituţionale a României (CCR) în ceea ce privește prescripția va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori. Printre numele grele de inculpați care pot scăpa de condamnare sau de acuzaţii, în urma prescrierii faptelor, se numără Elena Udrea, Ioana Băsescu, Bogdan Olteanu sau Mihai Chirica, dar lista este mult mai lungă.

 

Zeci de dosare aflate pe rolul instanţelor au fost suspendate de la judecată în aşteptarea deciziei Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, acestea urmând cel mai probabil să se închidă.

 

Pe listă:

 

 – Tudor Pendiuc, fost primar al municipiului Piteşti, are o condamnare în primă instanţă de 8 ani de închisoare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Dosarul se află în apel la Curtea de Apel Bucureşti.

 

 – Nelu Iordache are o condamnare de 12 ani şi jumătate închisoare primită la instanţa de fond pentru evaziune fiscală şi delapidare, într-un dosar în care este acuzat că a înregistrat în contabilitatea fostei companii de transport aerian Blue Air achiziţii fictive de materiale publicitare, prejudiciind statul român cu 2 milioane euro. Dosarul se află în faza de apel la Curtea de Apel Bucureşti. 

Ziarul a stat de vorbă cu fostul şef al DIICOT, procurorul Daniel Horodniceanu. El spune în interviul acordat, după decizia Curții Supreme, că „70% din dosarele la care lucrez se vor prescrie”.

 

 

 

 

 

Cronica unui dezastru anunțat în justiție. Cine e vinovat? (SpotMedia)

„Dezastrul din justiția penală care va face ca sute de dosare să ajungă la coș prin împlinirea termenului de prescripție nu e nicio surpriză și nici nu poate fi aruncat în capul ÎCCJ. Înalta Curte nu a făcut decât să constate inevitabilul”, scrie Ioana Ene Dogioiu. „Un inevitabil provocat de nesimțire, delăsare și, nu exclud, prostie”, completează jurnalista.

 

Cine e de vină pentru situația de astăzi?

 

„În primul rând, legiuitorul, adică parlament și guvern. Între cele două decizii CCR privind prescripția, adică din 2018 până în 2022, nimeni nu a considerat necesar să intervină pe art 155 al 1 CP.

 

La PSD aș zice că nu e de mirare, tot ce lovea în justiție era binevenit. Dar de la finalul lui 2019, la MJ s-au perindat PNL și USR. Au existat proiecte de modificare a Codului penal cu această corectură inclusă, dar nici dl Predoiu, nici dl Ion (care acum se dă lebădă pe Facebook) nu au inițiat o procedură de urgență pentru această bombă pe care amândoi au dormit liniștiți…

 

Asociațiile de magistrați au dormit și ele pe bombă. Niciuna nu a atras atenția vehement că un dezastru e pe cale să se întâmple. Era mai important cum va fi numit procurorul general decât faptul că sute de dosare urmau să fie aruncate la coș.

 

De ce? Pentru că și asociațiile de magistrați au prins gustul politicii și se comportă în consecință, adică cu accent pe ceea ce e ușor de explicat și cu impact la publicul a cărui susținere o caută.

 

În plus, în parchete e și multă lene…

 

Multe dintre dosare se vor închide, după ce au zăcut cu anii prin sertare.

 

Iar noi vrem ridicarea MCV, vrem în Schengen și suntem ofuscați de suspiciunea olandezilor”.

 

Integral, pe SpotMedia.

 

https://www.rfi.ro/presa-romaneasca-149941-cronica-unui-dezastru-anuntat-justitie-cine-e-vinovat-spotmedia

 

/////////////////////////////////////////////

Comedia pensiilor și cioara vopsită a PSD

 

La capitolul stabilitate stăm bine: PSD este același partid al lui Ion Iliescu și al lui Liviu Dragnea, cu aceleași obsesii comunistoide.

 

Rodica Culcer

DE ACELAȘI AUTOR

 Când coaliția joacă poker, românii pierd

 Misiunea imposibilă a premierului Rishi Sunak

 Șmecheria președintelui, cinismul guvernului și tentaculele caracatiței

 Încă o șansă ratată pentru reformarea Justiției

 Coaliția incompetenței, stabilitatea lașității

Dacă tot s-a hotărât să-și facă bilanțul binefacerilor aduse națiunii, adjudecându-și cu de la sine putere intrarea în NATO și în UE și ridicarea MCV, PSD ar fi trebuit, ca să fie corect, să enumere și inflația de peste 15%, deficitul cronic de cont curent, starea jalnică a infrastructurii, proliferarea pensiilor speciale, analfabetismul funcțional de peste 40%, corupția și impostura endemice, precum și politizarea justiției, printre altele, căci spațiul nu ne permite să facem bilanțul celor peste trei decenii de dominație a PSD și a sateliților săi.

 

Dintre temele de discuție legitime, cea mai elocventă pentru ipocrizia guvernanților este mărirea pensiilor, de care încearcă să profite atât PSD, cât și PNL, deși, dacă ne uităm la cifre, vedem că, de fapt, ca în vechiul banc de la Radio Erevan, contribuabililor nu li se dă, ci li se ia în continuare.

 

Strict matematic, dacă inflația trece de 15%, iar pensiile cresc cu doar 12,5%, este evident că mărirea nu acoperă creșterea prețurilor. Iar cei care au fost mai bine pregătiți, au muncit mai mult, au câștigat mai mult, și-au plătit contribuțiile și au pensii decente văd această creștere erodată de impozite și CASS impuse de PSD, în timp ce statul continuă să finanțeze pensii speciale pentru magistrați, de pildă, în care componenta bazată pe contributivitate este mult inferioară indemnizației plătite de la buget. Concret, potrivit unui calcul făcut public de PRO TV, din pensia medie de serviciu a unui magistrat de 21.265 de lei, doar 4.189 sunt suportați din bugetul de pensii, iar 19.918 lei de la bugetul de stat – adică de restul contribuabililor, pensia specială a magistratului fiind de 11 ori mai mare decât cea a unui angajat fără statut special. Adăugăm cheltuielile cu pensiile militarilor și ale angajaților din poliție și serviciile de informații, care reprezintă 80% din pensiile de serviciu (pentru care nu au fost plătite contribuții), pensiile parlamentarilor și ale altor categorii profesionale conectate la banul public și ne dăm seama cât de ipocrit și duplicitar este discursul PSD, care a pledat cu pasiune pentru o creștere diferențiată a pensiilor, plângând de mila celor cu pensii mici (care au și contribuit puțin sau deloc, de fapt), dar refuzând să corecteze modul de calcul a pensiilor speciale.

 

Este normal desigur ca să fie susținute cu ajutoare categoriile vulnerabile, dar de ce trebuie să promovezi un discurs de tip stalinist, în care îi pui la zid, ca pe niște „burgheji” îmbuibați, pe cei care au contribuit la buget toată viața lor activă și pe care nu te saturi să-i taxezi și după ce au ieșit la pensie? Fără îndoială, pentru că alt discurs nu cunoști, acesta te reprezintă; pentru că nu ești partidul competențelor sau al meritocrației, ci al rețelelor de interese și al imposturii. Și pentru că nu vrei să reformezi administrația publică, unde clientela ta trăiește ca viermele în rană. Acolo nu plânge nimeni de mila vulnerabililor, ci s-au făcut peste 21 de mii de angajări în ultimul an și s-au mărit cu 50% salariile celor care lucrează cu fonduri europene sau la Secretariatul general al guvernului. Pe toți aceștia, criza nu trebuie să-i atingă; ei sunt „partidul nostru, noi și ai noștri” – dar, pentru ca acest lucru să nu se vadă, promovăm un discurs egalitarist primitiv.

 

„Creșterea diferențiată” a pensiilor este oricum o minciună, pentru că legal crește punctul de pensie, nu suma nominală primită de beneficiarii de pensii și ajutoare sociale, cum tot o minciună este și invocarea considerentelor de echitate socială de către un guvern care a menținut privilegiile aberante ale pensionarilor de lux, a creat noi categorii de privilegiați (de exemplu, primarii) și care a refuzat să aplice singurele măsuri eficiente de sprijinire a populației, care ar fi fost cele menite să reducă inflația, adică să stopeze creșterea prețurilor, începând cu cele ale energiei, sector pe care îl controlează aproape integral. Dar guvernelor PSD le convine inflația, după cum am arătat de mai multe ori în acest spațiu. Cum le convine de minune și creșterea salariului minim, pentru că nu statul le plătește, ci angajatorii, guvernul încasând doar contribuții sporite la buget. Degeaba avertizează patronatele asupra inechităților și complicațiilor generate de planul creșterii propuse de guvernanți de până la 3000 de lei (4.000 pentru lucrătorii în construcții); guvernul are interesele lui, care nu sunt și ale noastre. Printre altele, trebuie să reducă deficitul bugetar pentru că deja Comisia Europeană i-a deschis o procedură de infringement pentru deficit excesiv. Miniștrii PSD și PNL vorbesc prea puțin despre aceasta. În schimb, exact ca înainte de 1989, ni se aruncă în față statistici optimiste privind creșterea economică și viitorul de aur pe care îl are țara noastră, cu resursele ei nelimitate. Numai că statisticile INS s-au dovedit false, iar viitorul de aur se amână sine die, de vreme ce investitorii străini semnificativi se retrag rând pe rând din România. Enel este cel mai recent, dar nu singurul, după cum demonstrează Cristian Hostiuc în Ziarul Financiar, într-o analiză extinsă care ar trebui să ne dea fiori, dacă s-ar obosi mai multă lume să o citească, în loc să se uite la televiziunile cumpărate de guvern (adică toate).

 

În concluzie, la capitolul stabilitate stăm bine: PSD este același partid al lui Ion Iliescu și al lui Liviu Dragnea, cu aceleași obsesii comunistoide. Cioara vopsită, simbolul FSN denunțat de protestatarii de la începutul anului 1990, și-a făcut un cuib trainic în sediul PSD din Kiseleff și nu se dă dusă de acolo. De ce ar pleca, de vreme ce nația continuă să o finanțeze atât de generos?

 

https://revista22.ro/opinii/rodica-culcer/comedia-pensiilor-si-cioara-vopsita-a-psd

 

//////////////////////////////////////////

 

Risipitorii țării

 

Închidem două termocentrale – dar importăm cărbune. Așa cum vindem gazele din Marea Neagră și importăm gaze străine. Al cărei țări o fi guvernul ăsta? Chiar nu pot păstra nimic? Risipitorii naibii!

 

Tia Serbanescu

DE ACELAȘI AUTOR

 Criza rachetelor

 Clanul Cormoranilor

 Lumea ca o pradă

 Rezoluție și reformă

 Toamna vrajbei generale

Hoț să fii, noroc să ai! 4000 de dosare privind diverse infracțiuni (din care 557 sunt de corupție) au avut noroc cu aplicarea deciziei CCR de anulare a întreruperilor prescripției și se închid definitiv. Deh, acum se închid dosarele, nu infractorii. Pesemne ține de noua corectitudine politică: să nu discriminezi (încriminând) o minoritate care are probleme. Trebuie să-i dai șanse egale cu nevinovații – și ocazia de a recidiva. Norocoșii pensionați speciali s-au alarmat însă auzind că PNRR prevede ca pensia să nu le mai depășească salariul și că trebuie să se pensioneze la vârsta generală. Obișnuiți să se pensioneze la fragedă maturitate (45 de ani), magistrații, politiștii, sri-iștii au început să se pensioneze rapid ca nu cumva să intre în rândul lumii. O judecătoare din CSM a explicat că niciun magistrat nu poate judeca până la 65 de ani. Îi cedează creierul. Și totuși, deși n-a judecat în viața lui, Valer Dorneanu a început să judece (la CCR) abia după 65 de ani până la 75 obținând o pensie de zeci de mii de lei. Și actualul șef al CCR, Marian Enache, a început să judece brusc după 65 de ani. Se pare că unii judecă abia la reangajare după pensionare. Pentru a discuta despre pensiile speciale, procentul de 9,4% din PIB pentru pensii și despre „decarbonare” (prevăzute în PNRR) Ciucă s-a dus la Bruxelles – de unde a venit varză: ,,n-am discutat în detaliu fiindcă n-am avut documentele necesare”. Păi, cum pleci la luptă fără pușcă, generale? Așa că închidem două termocentrale – dar importăm cărbune. Așa cum vindem gazele din Marea Neagră și importăm gaze străine. Al cărei țări o fi guvernul ăsta? Chiar nu pot păstra nimic? Risipitorii naibii! Cum și Iohannis a cerut mărirea pensiilor cu 15 %, Budăi l-a felicitat: ,,mă bucur că președintele gândește ca un psd-ist”. Pardon! Un psd-ist nu gândește, un liberal nu muncește. Se dezbracă și se fălește: Raluca Turcan a anunțat că renunță la blănurile sale naturale din milă pentru animalele sacrificate – sperând că astfel animalele îi vor aprecia gestul. Și Dîncu a renunțat la MApN fiindcă ,,nu poate colabora cu Iohannis” – deși e un colaboraționist experimentat. Nu se știe însă cum a ajuns Dîncu la MApN căci militar nu e iar civil nici atât. Acum PSD caută un alt ministru iar Ciolacu pretinde că ,,PSD face diferența la guvernare”. Diferența ar fi chiar la pensii unde ,,trompetele” din PNL vorbesc de mărirea cu 15% în timp ce goarnele PSD prevestesc 10 – 11%. Drept care Ciolacu a cerut PNL ,,să-și recunoască greșelile” altfel ,,parteneriatul se sfârșește”. Mai ales că ,,PSD a adus o coerență clară la guvernare”. Coerența răzgândirilor. Deși Ciolacu nu știe ,,cine va fi candidatul PSD la prezidențiale”, Geoană pare să fi aflat ceva căci își face campanie de la sediul NATO: ,,România nu trebuie să mai copieze modelele occidentale”. Așadar, fără plagiate! Avem deja prostelile de Halloween. Geoană s-a filmat și pe coridoarele NATO arătând unde bea cafea, unde ,,forjează unitatea NATO” și unde joacă tenis ,,ca să fie în formă”. În formă de muțunache. Oare cine l-a pus pe Geoană la NATO? Ăștia sau ăialalți? În fine, Geoană candidează, Rusia bombardează, Putin delirează, politica se resetează. Înainte politicienii ne promiteau (vom face, veți primi, va fi bine, veți avea), acum ne amenință: va fi rău, va fi frig, va fi pandemie, foamete și război. Și să nu contați pe noi! Să-și facă fiecare propria reziliență și redresare. Mă rog, cine e în stare. Cine nu, salutare! Și mersi pentru răbdare.

 

https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/risipitorii-tarii

 

/////////////////////////////////////

Umbra lui Putin

Ioan Stanomir

Agresiunea barbară impotriva Ucrainei nu este un accident, ci un capăt de drum. Cele două decenii de autocraţie putinistă au îndrumat Rusia pe făgaşul de acum; un itinerariu al crimei de stat, al gangsterismului cleptocrat şi al propagandei xenofobe. Despărţirea Rusiei de Occident este, la finele anului 2022, evidentă şi dramatică. Aliaţii putinismului se recrutează, acum, din zona statelor care sunt ele însele ostracizate în familia de naţiuni. Complicitatea cu Iranul teocratic este un capitol din această istorie sordidă.

 

Cartea lui Armand Goşu, însoţită de grafica subtilă a lui Dan Perjovschi, devine, graţie solidităţii ei vizionare, un ghid indispensabil pentru a pătrunde în spaţiul Rusiei sub putinism. Textele din revista“ 22” , reunite acum şi reordonate tematic, au potenţialul de a fi o cronică alertă şi dramatică a involuţiei unui stat. Impasul Rusiei de astăzi poate fi citit în seria de alegeri strategice din trecut. Oglinda imaginată de contribuţiile lui Armand Goşu este una profundă şi nemiloasă. Iluziile sunt înlăturate, fardul potemkiniadei alungat. Ceea ce rămâne este chipul Rusiei luată prizonieră de un tiran şi de clica lui.

 

Autocraţie şi imperialism

 

Anatomia lui Armand Goşu documentează, rafinat şi precis, intervalul de agonie şi de lichidare al fragilei democraţii ruse. După înşelătorul armistiţiu al primului mandat Elţîn, Rusia redevine, treptat, o autocraţie ce conţine vocaţia totalitară. Bornele acestui parcurs sunt cele clasice şi familiare : persecutarea şi exilarea complicilor oligarhi, asasinarea jurnaliştilor incomozi, reprimarea opoziţiei, transformarea grupărilor criminale în gărzi pretoriene ale regimului.

 

Ar fi putut fi Rusia altfel ? Ar fi putut fi calea Rusiei alta decât drumul ce conduce la totalitarismul actual? Interogaţiile contrafactuale sunt fascinante, iar textele lui Armand Goşu sunt un punct fertil de pornire. Însă, în cele din urmă, parcursul lui Putin şi al epocii sale este inseparabil de cel al unei întregi societăţi. Întărirea treptată a tiraniei sale ar fi fost imposibilă în absenţa complicităţii sau apatiei ruşilor înşişi. Combinaţia de mituire şi de propagandă s-a dovedit redutabilă. O întreagă naţiune a fost anesteziată,iar instinctul de supunere alimentat prin pedagogia fricii.

 

Putinismul a anexat acele instituţii care aveau potenţialul de a legitima şi acompania un demers de reconstrucţie imperială. Silueta Patriarhului Kirill se desenează pe acest fundal de complicitate dintre ortodoxia rusă şi poliţia secretă sovietică. Înregimentarea cuvântului divin în războiul din Ucraina este cel din urmă act al unui traseu al abjecţiei morale. Biserica Ortodoxă Rusă este redusă la rolul de portavoce a urii.

 

Involuţia democratică a fost accelerată de obsesia imperialistă. Un element central în imaginarul putinist este regăsirea acelei măreţii pierdute în anii nouăzeci. Copil al URSS, Putin nu îşi poate imagina o lume din care Rusia imperială să fie absentă. Mai mult decât oricare alt politician, Putin a descurajat orice tentativă de asumare a unei condiţii ruse post-imperiale. Reeducarea naţiunii ruse a însemnat îndoctrinarea mesianică şi cultivarea unui sens patologic al excepţionalismului.

Confruntarea cu Occidentul este, în această logică de evoluţie internă a regimului, inevitabilă. Putinismul a speculat, cinic, oportunismul vestic şi realitatea unui monopol energetic. Recrutarea de complici a fost o operaţiune minuţioasă: în ea Rusia lui Putin a fost ghidată de experienţa secolului sovietic.

 

Pentru acest stat care nu vrea să se definească în alţi termeni decât în cei imperiali, Ucraina este testul suprem. Imperiul lumii ruse nu se poate clădi decât prin incorporarea acestui frate slav în comunitatea de naţiuni dominate de Moscova. Înainte de război se află, cronologic, anii în care Rusia a instituit un protectorat politic de facto, subminând, prin agenţii ei, orice efort de emancipare şi occidentalizare.

 

Cazul Ucrainei este cu atât mai complicat cu cât putinismul are oroare de contaminarea democratică. Vecinătatea cu o Ucraină guvernată liber ar fi una fatală Rusiei. Creşterea agresivităţii ruse este şi un simptom al nesiguranţei unui regim cultivând un sindrom al “cetăţii asediate”.

 

Războiul purtat împotriva Ucrainei, iar aici Armand Goşu punctează memorabil cotitura istorică, plasează Rusia într-un impas dramatic. Reculul militar poate grăbi sfârşitul imperiului ce mai domină fostele teritorii sovietice. Barbaria de acum pătează, pentru decenii, onoarea Rusiei, atâta cât mai supravieţuia, în anii de postcomunism. Crimele de acum nu vor mai putea fi nici uitate şi nici iertate.

 

Revenirea Rusiei în familia naţiunilor civilizate impune un proces de interogaţie colectivă : decenţa trebuie contrapusă, de către ruşii înşişi, tiraniei sângeroase. În cele din urmă, alegerea este doar a lor.

 

 

Umbra lui Putin

 

//////////////////////////////////////////

 

Camus şi drumurile sale

Ioan Stanomir

Neliniştea care îl locuieşte pe Camus nu este absentă nici din textele sale de călătorie: schiţe ale paginilor care vor veni, laborator de idei şi spaţiu de rezonanţă, consemnările celor două călătorii în Americi sunt şi un portret al scriitorului însuşi. Alegerile sale, îndoielile sale, pasiunile sale, toate se află aici, închise în aceste drumuri ale existenţei sale.

 

Americile lui Camus sunt anunţate, ambele, de mare. Parcursul marin intră în literatura de călătorie a lui Camus cu putere vizionară. Spre deosebire de avion, atât de impersonal şi de îndepărtat, vaporul creează o intimitate a valurilor şi a contemplării lor. Om al Mediteranei, Camus nu poate fi străin de pulsaţia lor. Undele mării îl petrec spre Americi şi ele se simt, chiar acolo unde umanitatea şi-a înălţat templele sale.

 

Simbolic, în Statele Unite, ( neiubite de Camus şi privite cu o anume rezervă care nu îl părăseşte niciodată) absurdul urban este temperat doar de mare şi de prezenţa ei îndepărtată. Scriind despre New York, Camus scrie nu doar despre ploile sale nesfârşite, ci şi despre vuietul de ocean care se presimte , dincolo de blocuri şi de bulevarde . Marea este, pentru Camus, un semn al mişcării, dar şi un semn de interogaţie, o vastă oglindă în care mişcările zilei pot fi observate, atent.

 

Statele Unite trăiesc, aşadar, prin această respiraţie gigantică a unui oraş pe care textele lui Camus îl investighează, mereu şi mereu. Oraşul lui Camus este un amestec, straniu, de tulburare şi de izolare. Se simte în el ceva din încremenirea alienantă a unui labirint din care nu există ieşire. Este ca şi cum Camus ar fi îngrădit în aceste linii trasate- libertatea omului din sud nu este acasă în acest univers aseptic.

 

Peste câţiva ani, America de Sud, ( o Americă de Sud care înseamnă, înainte de toate, Brazilia ) dezvăluie vitalitatea în care inima sudică a lui Camus se regăseşte, întreagă. Şi ce stranie este forţa de atracţie pe care tărămul brazilian o exercită asupra celor care, de la Zweig la Camus, ajung pe ţărmurile sale. Vitalitatea doar aparent domesticită de Occident pulsează în adâncul unui pământ ce îşi are sevele sale. O carte a genezei este pe cale să se scrie , aici.

 

Călătoria braziliană a lui Camus îl poartă dincolo de limitele literaturii sale. Revelaţia Braziliei este aceea a sensibilităţii afro-braziliene, ce colorează ritualurile la care va asista Camus. Camus nu se poate opri să nu fie fascinat de ceea ce îi apare ca imaginea unei alte lumi. O nuvelă enigmatică se va naşte din aceste experienţe. Africa mutată barbar de sclavie în Brazilia palpită în aceste spaţii ce îşi au ordinea lor : Camus merge pe urmele lui Corto Maltese, spre rădăcinile improbabile ale unui realism magic.

 

Textele de călătorie ale lui Camus sunt cronica unei descoperiri de sine,dar şi a unei lupte cu propriul trup, trădat de boală. Privirea lui Camus este mereu aceeaşi : fremătarea tinereţii sale nu este copleşită de povara biologiei. Drumurile sale duc tot mai departe, chiar şi atunci când ele incetează în spaţiu. Camus, cel care nu poate îmbătrăni, trăieşte în literatura sa, până la capăt.

Camus şi drumurile sale

//////////////////////////////////

Posedații: Bolșevism, mesianism, terrorism

 

 

Vladimir Tismăneanu

S-au împlinit, pe 25 februarie, șaizeci de ani de la clipa istorică în care, în ședința închisă a Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a denunțat, în al său „Raport Secret”, multe din crimele lui Stalin. Am examinat implicațiile Congresului al XX-lea pentru ansamblul blocului sovietic, în general, și pentru România, în particular, în cartea mea „Stalinism pentru eternitate”.

 

Motivul principal al demersului iconoclast lui Hrușciov era demolarea mitului predecesorului său și constituirea unui nou fundament ideologic prin „revenirea la Lenin”. Se afirma că Stalin se îndepărtase de moștenirea leninistă, considerată drept o expresie a adevăratului umanism revoluționar. Reîntoarcerea la „normele leniniste ale vieții de partid” coincidea cu o idealizare a lui Lenin, privit ca un lider tolerant și altruist, spre deosebire de despotul sanguinar care a fost Stalin. În realitate, cine vrea să înțeleagă post-comunismul rus, cu ale sale bizantine aranjamente de culise, fixații conspiraționiste, duplicități și răzbunări, nu poate evita o analiză a leninismului. La seminarul de politică rusă (sovietică și post-sovietică) pe care l-am ținut anul trecut la University of Maryland, foloseam, între altele, lucrarea clasică a filosofului existențialist creștin rus, Nikolai Berdiaev. „Originile comunismului rus” a fost scrisă în exil de acest mare gânditor, în anii ’30, cu scopul clarificării relației dintre comunismul rus și antecedentele sale teroriste. Berdiaev înfățișează deci bolșevismul ca o sinteză a mesianismului marxist cu tradiția utopică specifică radicalismului disperat al intelighenției ruse din secolul al XIX-lea. Subiectul naturii complotiste a acestui radicalism și întrepătrunderea dintre aceste mișcări și poliția secretă țaristă, mai ales în cazul organizației „Voința poporului”, sunt discutate de Stephen Kotkin, directorul studiilor ruse de la Universitatea Princeton, într-un articol cu titlul „O conspirație atât de vastă”, apărut în 2006 în revista „The New Republic”. Teza lui Kotkin este că sursa kremlinologiei, deci a acelei discipline care s-a specializat în deconstruirea misterelor Kremlinului, nu se află la Harvard, ci chiar în „dictatura milenaristă și conspiratorială” care a controlat Rusia între 1917 și 1991 (cu știutele prelungiri în prezent).

 

Pentru Berdiaev, leninismul a fost nu doar o tehnologie a preluării și conservării puterii, ci și o metafizică revoluționară care a abolit distincțiile tradiționale dintre bine și rău. Posedații bolșevici au fost urmașii lui Neceaiev și ai colegilor acestuia. Neceaiev a fost prototipul care l-a inspirat pe Dostoievski pentru construcția personajului de o infinită amoralitate Piotr Verhovenski din romanul „Demonii”. Asemeni posedaților dostoievskieni, bolșevicii erau fanatici convinși că fericesc umanitatea, indiferent de metodele utilizate. În plus, ei erau înarmați cu o doctrină ce se pretindea infailibilă. Tocmai această aroganță epistemică l-a ferit pe Lenin de îndoieli și l-a făcut imun la orice considerente „sentimental-burgheze”. Scrie Berdiaev: „Lenin a permis orice metodă în lupta pentru victoria revoluției. Pentru el, ‚bun’ era orice servea revoluția; ‚rău’ tot ce o împedica. Principiile revoluționare ale lui Lenin au o sursă morală; el nu putea suporta injustiția, opresiunea și exploatarea, însă a devenit atât de obsedat cu ideea revoluționară maximalistă, încât la sfârșit a pierdut sensul imediat al distincției dintre bine și rău; a pierdut relația directă cu oamenii în carne și oase; a permis frauda, înșelătoria, violența și cruzimea”. Ascet iluminat și sectar din specia ordinelor religioase, Lenin a creat doctrina partidului unic ca instrument al unei Istorii divinizate.

 

Într-un pamflet celebru, „Terorism și comunism”, scris în timpul războiului civil, Lev Troțki, pe atunci principalul aghiotant al lui Lenin, făcea elogiul terorismului revoluționar. La fel ca pentru Lenin, salvarea revoluției justifica recursul la cele mai dure metode. „Dictatura proletariatului” era definită drept stâlpul de rezistență al noii puteri. Legalitatea era repudiată drept un moft burghez. Nu întâmplător, primul comisar al justiției în guvernul lui Lenin, socialist-revoluționarul Isaak Steinberg, și-a dat demisia în semn de protest împotriva exterminismului social practicat de bolșevici. Documente publicate după 1991, inclusiv volumul „Necunoscutul Lenin” editat de Richard Pipes, demonstrează cât de direct s-a implicat Lenin în această politică de terorism statal.

 

Insist asupra acestor chestiuni pentru a lămuri care este genealogia diverselor partide ce se revendică încă de la Lenin (între altele, Partidul Comunist al Federației Ruse). Iar Vladimir Putin însuși, cu ale sale porniri autoritar-despotice, nu este străin de ceea ce constituie apăsătoarea moștenire a leninismului.

 

Mai puteţi citi:

7 citate despre Neagu Djuvara

  1. Şi nu numai

Necrofagia post-comunistă

 

 

Vladimir Tismăneanu

 

Este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012), „Despre comunism. Destinul unei religii politice”, „Arheologia terorii”, „Irepetabilul trecut”, „Naufragiul Utopiei”, „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”, „Fantasmele salvarii”, „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, „Democratie si memorie” si „Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel”. Este editor a numeroase volume intre care „Stalinism Revisited”, „The Promises of 1968”, „Revolutiile din 1989” si „Anatomia resentimentului”. Coordonator al colectiilor „Zeitgeist” (Humanitas) si „Constelatii” (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al „Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania” (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului „The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History” (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor „Vecinii lui Franz Kafka”, „Balul mascat”, „Incet, spre Europa”, „Schelete in dulap”, „Cortina de ceata” si „O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”. Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului „East European Politics and Societies” (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in „International Affairs” (Chatham House), „Wall Street Journal”, „Society”, „Orbis”, „Telos”, „Partisan Review”, „Agora”, „East European Reporter”, „Kontinent”, „The New Republic”, „New York Times”, „Times Literary Supplement”, „Philadelphia Inquirer”, „Gazeta Wyborcza”, „Rzeczpospolita”, „Contemporary European History”, „Dilema Veche”, „Orizont”, „Apostrof”, „Idei in Dialog” , „22”, „Washington Post”, „Verso”, „Journal of Democracy”, „Human Rights Review”, „Kritika”, „Village Literary Supplement” si in numeroase alte locuri. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului „Evenimentului Zilei”. Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio „Europa Libera” si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania.

 

 

Posedații: Bolșevism, mesianism, terorism

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

8

 

 

E timpul profetiilor Biblice

Autor: J.D.Farag de la Calvary Chapel Kaneohe 
Resursa adaugata de Gottestochter
 

Am asteptat cu nerabdare sa fac rezumatul profetiilor actuale, dupa ce am fost intr-o vacant de 2 saptamani…Cred ca mi-am ales acest timp cum nu se putea mai rau ca sa fiu plecat la tot ce s-a intamplat prophetic in peisajul geo-politic, doar in ultimile 2 saptamani. Ma gandesc ca as fi dat de bucluc daca rapirea ar fi avut loc in absenta mea, pentru ca uni din voi ar fi fost suparati dar nu cred ca odata ridicati in aer ar fi fost totusi o problema. Vreau sa comentez ce a postat un prieten la Facebook: “de-abia astept ca el (pastorul J.D) sa se intoarca; o, nu este adevarat, razboiul al treilea mondial este pe cale de a izbucni, rapirea este pe punctual de a avea loc si el s-a gasit sa-si ia vacanta tocmai acum”. Preferam ca rapirea sa se intample intai, dar mai suntem inca aici, dar nu stim pentru cat timp inca, nu stim pentru ca nu putem sa stim, nu putem sa stim pentru ca nimeni nu stie ziua sau ora. Va veni ca un hot in noapte, la o ora la care nu ne asteptam. Asa ca ce-ar fi sa stam ocupati asupra mesajelor, sa stam ocupati pana vine, sa predicam Evanghelia si sa-i atingem pe cei pierduti. Eu cred ca niciodata in istoria umana nu a fost mai urgent ca acum sa smulgem pe cat mai multi din flacarile iadului, cat mai este timp. Cred ca acea zi vine curand si foarte curand cand va fi prea tarziu.

Cred ca este mai curand decat oricine dintre noi ar putea sti, se poate intampla oricand, rapirea bisericii lui Cristos este iminenta si se poate intampla in orice moment, in orice secunda.

Daca m-ati intreba care este unul din motivele pentru care am inceput sa actualizez aceste profetii saptamanal, deja de 4 ani, este pentru ca Dumnezeu a vorbit inimii mele in 2006 si mi-a facut clar faptul ca trebuie sa incep sa fac aceste actualizari ale profetiilor saptamanal din cauza orei tarzii in care traim. Daca ma intrebati de ce trebuie sa fie asa este pentru ca trebuie, simplu spus sa-L cunoastem pe El si sa-L facem cunoscut in aceasta ultima ora, cand rascumpararea noastra se apropie. Cand vedeti ca toate aceste lucruri incep sa se adevereasca, cum Isus a spus in Luca 21:28: Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie”, atunci speranta mea a fost intotdeauna si este ca aceste profetii actualizate sa ajunga nu numai in Ierusalimul nostru pe care noi il vedem ca fiind insula Kaneohe (Hawaii), dar si in Iudea pe care noi o vedem ca fiind insulele apropiate si sa ajunga si in Samaria pe care noi o vedem ca fiind uscatul si in celalalte parti ale lumii care sunt restul lumii, cu ajutorul tehnologiei prin care Dumnezeu a folosit acesta mica biserica din Kaneohe sa raspandeasca aceste actualizari ale profetiilor. Lui i se datoreaza toata gloria si El a cules toata lauda pentru tot ce a facut, face si va mai face.

Eu cred ca Dumnezeu inca nu a terminat si ca are un plan pentru noi ca trup al bisericii si sunt nerabdator sa vad ce va face Dumnezeu in timpul care a mai ramas, caci vedem mereu ocaziile pe care ni le creeaza ca sa-L facem cunoscut. Sper ca aceste actualizari ale profetiilor sunt pentru voi o ocazie sa le dea oamenilor un raspuns acelei sperante care este in noi, pentru ca nu faceti nici o greseala, oamenii se tem foarte mult cand vad ce se intampla in lume, cand vad ce se intampla aici acasa in SUA, este foarte infricosator. Noi avem raspunsul, noi avem speranta, acea binecuvantata asigurare…

Pentru actualizarea de azi si pentru ca atat de multe s-au intamplat in absenta mea de la amvon, voi avea nevoie de 3 ore…nu, glumesc, nu-mi va lua atat de mult cum uni doresc, acesta pentru ca multi dintre voi sunt deja rafinati cu privire la profetii; nu spun aceasta dintr-un punct de vedere al mandriei, dar stiti ca ceea ce trebuie sa se adevereasca se va adeveri si cand se adevereste nu va zdruncina, nu va misca. Ceea ce vreau sa spun este ca atunci cand M. Mursi din Fratia Musulmana a castigat alegerile prezidentiale din Egipt, toti dintre voi ati stiut imediat unde sa va duceti la Cuvantul lui Dumnezeu: la Isaia 19. De ce!? Pentru ca intelegeti ca acesta profetie se adevereste acum in timp real, cu privire la Egipt.

Cand situatia in Siria sub Assad a mers de la rau la mai rau si din Homs spre Damascus toti ati stiut ca nu este vorba de Isaia 19 ci de Isaia 17. Sunteti foarte familiarizati cu acea profetie care se intampla acum.

Cand stirea a fost data ca Iranul nuclear sub Ahmadinejad are acum capacitatea de a lansa o racheta care sa ajunga pana in Israel, toti stiti ca este timpul implinirii profetiei lui Ezechiel din capitolul 38/39. Si cand Iranul afirma in mod satanic, si este satanic, ca Israelul trebuie sa dispara din lume nu va ganditi numai la Ezechiel 38 ci ganditi-va si la psalmul 83 in baza faptului ca este foarte posibil ca acea profetie in psalmul 83 sa fie implinita mai inainte din cauza acelor natiuni si grupuri de oameni care sunt enumerate in acea profetie…

Vreau sa va enumar cateva titluri de stiri recente pe care probabil deja le-ati auzit dar este ceva in ele si despre ele pe care Dumnezeu mi l-a pus pe inima si vreu sa va impartasesc voua acest lucru.

Vreau sa va citesc repede aceste titluri: Oficialitati inalte ale Iranului: “A sosit timpul ca Israelul/SUA sa dispara din lume”. Aceasta nu este surprinzatoare pentru ca in Islam, Israelul este numit satana cel mic iar SUA este numita satana cel mare. V-ati dat seama de aceasta?! (se adreseaza enoriasilor care sunt americani), sper ca ati avut o zi frumoasa de 4 iulie, aici in SUA unde noi suntem satana cel mare conform islamului. Inca o stire: “Iranul va distruge 45 de baze militare americane daca va fi atacat”. Ma intreb daca vreuna din acele baze este aici pe insula. “Iranienii ajuta pe Hezbollah sa construiasca tuneluri in Liban”, “Iranul testeaza rachete capabile sa loveasca Israelul”, “Iranul, Hezbollah vor apara Siria de atacuri”…uau…socant, nu!?…”Maturati-i de pe suprafata pamantului” – asa lanseaza Iranul o noua amenintare la adresa Israelului.

Cand citesc un astfel de titlu, ma intreb: deschid ei oare Biblia sa citeasca psalmul 83, caci suna asa de asemanator cu ce este scris in aceasta profetie, in acest psalm.

“Elicopterele Siriei ataca suburbiile damascului – cadavrele putrezesc pe strada”, “Turcia trimite repede jeturi cand avioane siriene se apropie de granita”, “Armata ruseasca va face 1000 de exercitii militare din iunie pana in octombrie”, Iranul: “Va fi razboi si noi vom castiga”. Aceasta ne aminteste de insasi profetia lui Isus in Matei 24: “Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie, mai bine spus amenintari de razboaie. Chiar acum vedem ca acestea incep sa se indeplineasca. „Noii conducatori ai Egiptului promit ajutor palestinienilor“, Putin: “Rusia, recunoaste deja Palestina“, Assad spune ca “Siria este in razboi in timp ce luptele ajung in capitala”, “Armele chimice ale Siriei…”, moment, ce!? …Siria are arme chimice!? Da. Cat de in sigurnata sunt ele de gihadisti?! Acesta este titlul. De unde are Siria aceste arme chimice? O, de la un Sadam Hussein…si de la Iraq…si de aceea toata lumea trateaza Siria “cu manusi”. Nu este ca in Libia unde Gadafi a cazut relativ repede.

“Damascul lovit de cele mai grele lupte de la inceputul revoltelor”, “25 de rachete din Gaza, 150 in 6 zile”. Canalele de stiri!?…total tacute…complet tacute…chiar si Fox-News. Multumesc printului din Arabia Saudita, care detine o parte majoritara din actiunile acestui canal de televiziune, pentru ca a amutit vocea mediilor aici in SUA. Mama mia, daca Israelul ar fi reactionat in mod asemanator…o…toata comunitatea internationala ar organiza o intalnire de urgenta…acesta este psalmul 83, apropos.

“USA ingrijorata de un atacul israelian asupra Damascului”, si ei bine ar trebui sa fie.

„Ahmadenijad cheama la o noua ordine mondiala“…interesant…fara monopol nuclear…Israelul spune: „Ceasul ticaie dupa ce convorbirile cu Iranul au esuat“.

Vreau sa va spun ce mi-a pus Domnul pe inima cu privire la profetiile lui: 1) numitorul comun la toate aceste stiri este ca ele sunt exacte si precise, asa cum a spus Biblia ca se vor intampla si apropos toate aceste tituluri pe care le-am citit sunt doar din ultimile 2 saptamani si am petrecut o gramada de timp rasfoind prin aceste stiri ca sa le analizez bine.

Am realizat ca exista mereu acel om sceptic care va contrazice toate acestea, care va spune ca au existat mereu vesti de razboaie si astfel de lucruri care se intampla in lume; cand se vorbeste de cutremure toti sustin ca au fost si pe vremea lor, ca toti au sperat ca Domnul va veni in timpul vietii lor, si au dreptate…chiar apostolul Pavel a crezut ca ar putea fi in timpul vietii lui…acesta este numita doctrina iminentei; nu vom intra in amanunte din cauza lipsei de timp dar ajunge sa spun ca aceasta este dupa designul lui Dumnezeu ca fiecare generatie sa traiasca cu acea asteptare a iminentei intoarcerii Sale.

Oricum, cu tot respectul le spun scepticilor: in nici un caz! Acum haideti sa explic, nu a fost niciodata asa ca acum, studiez profetiile biblice de vreo 30 de ani si invataturile profetice biblice de cam tot atat timp si evenimentele pe care le vedem acum sunt de o maniera pe care omenirea nu le-a mai vazut vreodata. Nu ati fi putut citi astfel de stiri acum 10 ani, cu siguranta nu acum 20 de ani si in mod definitive nu ati fi putut citi aceste tituluri acum 50 sau 60 de ani pentru ca Israelul nici nu exista ca natiune atunci. Pe 14 mai 1948 s-a infiintat Israelul printr-un singur vot in NATO, a renascut. De atunci au inceput toate profetiile Bibliei sa accelereze, rotile au fost puse in miscare si atunci cred ca ceasul a inceput sa ticaie.

Spun aceasta pentru ca daca toate aceste lucruri s-au intamplat doar in numai 2 saptamani, ce detin urmatoarele 2 saptamani?

Aveti in vedere si ca SUA arde pana la pamant, literalmente. Si nu am discutat nici despre falimentul nostru economic, national. Sa va dau o perspectiva si sa va cer umil sa luati acestea in consideratie: ne-am putea duce intr-o noapte la culcare ca sa ne sculam a 2-a zi intr-o lume care s-a schimbat peste noapte si nu va mai fi la fel vreodata, inainte de rapire. Pastore ne speri…bine…poate ca acasta este un lucru bun, poate ca este o teama buna pe care sa o aveti, o tema sanatoasa de Dumnezeu. Mai curand as speria pe cineva inspre cer decat sa flatez pe cineva inspre iad.

Un vers cunoscut pentru toti in Evrei 10:25, spune: “Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Vreau sa ne uitam putin la acest vers uluitor caci este uluitor: in primul rand observati ca autorul capitolului “Evrei” indeamna cititorul sa nu paraseasca adunarea cum uni obisnuiesc sa o faca. Motivul pentru care subliniez acest lucru este pentru ca uni o fac chiar si acum in biserica de azi. Se epuizeaza cu privire la orice discutie cu privire la ultimele zile. A devenit o raritate sa gasesti o biserica, un pastor, un trup de credinciosi care sunt in flacari pentru Domnul, nerabdatori cu privire la intoarcerea Domnului si orice ati face, sa nu aduceti vorba de rapire…o atunci…ai crede ca ai deschis o sticla cu virusul Ebola…o nu, nu trebuie sa stim noi…o nu, nu ne e dat noua sa stim…Nu e!? Biblia mea spune ca trebuie sa stim si ca trebuie sa veghem ca atunci cand se va intampla sa nu ne ia pe nepregatite si noi vom fi gasiti credinciosi ca facem ceea ce ne-a chemat si ordonat Stapanul nostru sa facem cand se intoarce. Exista din pacate o apatie in biserica in ziua de astazi si din aceasta cauza este abandonata comunitatea in biserica si este asa de trist. Al 2-lea lucru pe care vreu sa-l subliniez este ca in locul obiceiului rau de a parasi adunarea in biserica suntem indemnati sa dezvoltam un obicei bun de a ne incuraja uni pe alti la biserica. Acest cuvant “a se aduna” poate fi tradus si mai bine din limba originala greaca prin cuvantul “a se asambla” . O sa va dau exemplul cu ceasul pe care il am la mana. Acest ceas functioneaza. Daca toate componentele ceasului, secundar, geam, bratara, etc. ar fi doar stranse la un loc, ceasul nu ar functiona, nu ar arata ce ora este. Deci partile componente nu sunt numai adunate ci sunt si asamblate impreuna. Vedeti unde vreau sa ajung cu acesta? Noi ne asamblam ca un trup impreuna, functionam. Noi slujim uni altora, ne incurajam uni pe alti. Nu stiu cum este cu voi, dar mie imi prinde mereu bine un pic de incurajare, cateodata doar o bataie pe umar, sau sa-mi spuna o sora sau un frate: ma rog pentru tine, ma rog pentru familia ta…atunci gandesc: multumesc, acum ma simt bine pentru o luna. Toti avem nevoie de incurajare… Exista un al treilea lucru asupra caruia vreau sa va atrag atentia…si observati ca ne este spus de ce obisnuim sa facem asa ceva, pentru ca vedem ca se apropie ziua. “Vedem” ca se apropie ziua. Aceasta ne duce la ultimul lucru asupra caruia vreau sa va atrag atentia …este cuvantul cheie referitor la ziua care se apropie, cuvantul cheie este “a vedea”, observati ca nu spune in timp ce noi credem ca ziua se apropie ci in timp ce vedem . In acest caz a vedea este a crede, care sustine intrebarea, “ce este ceea ce trebuie sa credem, care ne va face sa credem? Raspuns: toate aceste lucruri pe care noi le vedem acum. Ce vedem acum?! Ma bucur ca intrebati: Siria cade, Israel prospera, Iranul ameninta, Rusia se pozitioneaza, America este in declin si Islamul domina. Si toate se intampla in concert una cu alta, lucru care le face unice pentru timpul nostru, pentru zilele noastre, pentru generatia noastra si ne deosebeste de generatiile de dinainte. Nici o generatie nu a vazut toate aceste lucruri adeverindu-se ca acum. Ar putea fi astazi ziua? Cu siguranta ca ar putea fi pentru ca Biblia ne spune asa. Nu este nimic ce trebuie sa se intample inainte ca rapirea sa aiba loc. Psalmul 83 nu trebuie sa se intample. Incepe sa se adevereasca, este la inceput, dar nu trebuie sa se adevereasca. Isaia 17 nu trebuie sa se intample, Isaia 19 (Egiptul) nu trebuie sa se intample, Ezechiel 38 cu siguranta nu trebuie sa se intample, nimic nu trebuie sa se intample. Rapirea poate avea loc cum ai bate din palme…la o ora la care nu te-ai astepta. Isus a spus in Ioan 14:29: “Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.”

Daca tot ce v-am spus va face sa va simtiti si mai nerabdatori, atunci este minunat. Laudat sa fie Dumnezeu pentru aceasta. Dar daca nu sunteti nerabdatori atunci va implor…sa chemati Numele Domnului acum, pentru ca nu mai este timp. Romani 10:13 spune: “Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.” Toti, stiti ce inseamna toti!? Nu trebuie sa fiu cel mai inteligent ca sa explic ce inseamna toti, uitati-va in original, inseamna toti, toti cei care vor chema Numele Domnului vor fi salvati. Nu este Voia Domnului ca vreunul sa piara, ci ca toti sa vina la o cunostinta salvatoare a lui Isus Cristos. Daca sunteti astazi aici si aveti cea mai mica urma de indoiala, trebuie sa faceti ceva in legatura cu aceasta. Nu intarziati. Riscul este prea mare, pentru ca nu stiti. Va voi da o sansa inainte ca sa plecati azi de aici sa faceti o intelegere cu Dumnezeu, daca asta este nevoie sa faceti astazi. Poate pentru uni din voi, ca credinciosi, trebuie sa faceti de asemenea o intelegere cu Dumnezeu. A, sunteti salvati, slava Domnului pentru aceasta, mergeti cu Dumnezeu de un numar de ani, slava Domnului pentru aceasta. Dar ma intreb si-au facut loc anumite lucruri in vietile voastre care nu apartin acolo!?; ele trebuie sa plece, sunt anumite lucruri in viata voastra crestina pe care nu le controlati ci va controleaza ele pe voi!? Si care va retin din a da drumul acestei lumi si lucrurilor acestei lumi?! Trebuie sa le dati drumul, puneti-le deoparte si pregatiti-va. Nu, nu pregatiti-va, este foarte tarziu sa va pregatiti, trebuie sa fiti gata, nu e timp sa va pregatiti…Acest lucru este valabil pentru mireasa lui Cristos, nu e timp sa va pregatiti, trebuie sa fiti gata pentru ca plecam acum. Aceasta lume nu este casa noastra, doar trecem prin ea. Haideti sa ne rugam: “…”

 

Examinează-ți credința 

Autor: John MacArthur  
Referințe

Credinţa este inima creştinismului nostru. Îţi voi da un mic test care să te ajute să îţi examinezi credinţa. Cred că bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credinţă care nu îi mântuieşte. Iacov o numeşte „credinţă moartă”. 2 Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă.” Vrei cu adevărat să fii sigur de credinţa ta? Vrei să fii sigur că e reală? Te întrebi, privindu-te, dacă eşti cu adevărat creştin? Te întrebi dacă ţi-ai însuşit darul pe care îl dă Dumnezeu şi dacă ai crezut cu adevărat? Ce anume din viaţa ta te ajută să discerni dacă credinţa ta este reală? Care sunt semnele? Mai întâi, haide să-ţi arăt câteva lucruri care nici nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare. Bine? Am să-ţi dau o listă de lucruri care nu dovedesc nimic. Poţi fi creştin sau nu şi totuşi să posezi aceste lucruri. Ele nu confirmă, nici nu infirmă credinţa mântuitoare, dar trebuie să le cunoşti pentru a nu fi înşelat.

LUCRURI CARE NICI NU CONFIRMĂ, NICI NU INFIRMĂ CREDINŢA MÂNTUITOARE

1. Moralitatea evidenţiată La ce mă refer când spun aceasta? Ei bine, unii oameni sunt buni. Unii sunt foarte religioşi, ca de exemplu mormonii, care par a fi extrem de morali, sau catolicii, sau orice alt cult sau religie. Unii oameni sunt pur şi simplu buni, cinstiţi, demni de încredere în ceea ce fac, recunoscători, amabili şi au o moralitate exterioară vizibilă – adică exact lucrul pe care fariseii îl considerau drept atuul lor principal. Există oameni iubitori, unii chiar cu inima blândă. Dar despre a-L iubi şi a-L sluji pe Dumnezeu nu ştiu nimic şi nici nu simt nimic. Indiferent de ceea ce face sau lasă nefăcut acea persoană, ea nu Îl include pe Dumnezeu. Este cinstită în relaţia sa cu oricine exceptându-L pe Dumnezeu. Nu ar fura pe nimeni, doar pe Dumnezeu. Este mulţumitoare şi loială cu toată lumea, nu şi cu Dumnezeu. Nu vorbeşte dispreţuitor sau plin de reproş cu nimeni, doar cu Dumnezeu. Este în relaţii bune cu toată lumea, dar nu şi cu Dumnezeu. Seamănă foarte mult cu acel tânăr bogat care spune: „Toate aceste porunci le-am păzit încă din tinereţe; ce-mi lipseşte?” Aceasta este moralitatea vizibilă, dar nu înseamnă în mod necesar mântuire. Oamenii pot să-şi „cureţe” comportamentul prin reformare, mai degrabă decât prin regenerare.

2. Cunoştinţa intelectuală Un al doilea lucru care nici nu dovedeşte, nici nu neagă credinţa adevărată, este cunoştinţa. Această cunoştinţă intelectuală nu este o dovadă a credinţei. Cunoştinţa adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar niciuna nu echivalează cu mântuirea. Vezi, poţi să cunoşti totul despre Dumnezeu şi poţi să cunoşti totul despre Isus – cine a fost El, faptul că a venit în această lume şi că a murit pe cruce, că a înviat şi că se va întoarce. Poţi chiar să cunoşti şi detalii din viaţa Lui. Poţi înţelege toate acestea şi, totuşi, să-I întorci spatele lui Cristos. Autorul Epistolei către Evrei le scrie în capitolul 6 celor care, ştiind toate aceste lucruri, L-au refuzat pe Cristos. În capitolul 10 el spune: „Dacă nu crezi în ceea ce ştii că este adevărat, calci în picioare sângele lui Cristos.” Sunt mulţi oameni care cunosc Scriptura şi care au cunoştinţe, dar sunt destinaţi iadului! Niciodată nu vei fi mântuit fără cunoştinţă, dar cunoştinţa nu te mântuieşte neapărat.

3. Religiozitatea Al treilea lucru este implicarea religioasă. Religiozitatea nu este o dovadă a adevăratei credinţe. După cum îi scria Pavel lui Timotei în 2Timotei 3:5, sunt oameni care au „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.” O religie goală. Aminteşte-ţi de fecioarele din Matei 25 care aşteptau şi aşteptau venirea mirelui, care este Cristos. Au aşteptat şi au aşteptat, dar, în final, nu au putut intra cu mirele. Ele au avut de toate, afară de uleiul pentru lampă. Le lipsea ceea ce era mai important. Uleiul este emblematic pentru viaţa cea nouă, pentru Duhul Sfânt care vine să locuiască în om. Ele nu erau regenerate. Erau religioase, dar nu născute din nou. Poţi fi moral, poţi avea cunoştinţă, te poţi implica religios fără să ai credinţă reală.

4. Slujirea Al patrulea lucru este slujirea. Balaam era profet. Saul din Tars credea că Îl slujeşte pe Dumnezeu omorând creştini. Iuda era predicator şi a fost apostol. Aminteşte-ţi ce a spus Domnul Isus în Matei 7: „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.” Slujirea, activitatea, acestea nu sunt dovezi ale credinţei mântuitoare.

5. Conştienţa păcatului Mulţi oameni au remuşcări în urma păcatului. Ascultă-mă cu atenţie, lumea este plină de oameni care sunt hăituiţi de vina păcatului. Acum cincisprezece ani, vorbind despre oamenii care mergeau la psiholog, am spus, lucru adevărat de altfel, după cum s-a dovedit din teste, că „majoritatea celor care merg la psiholog suferă de vină.” S-au scris cărţi despre acest lucru. Îmi amintesc cum Clinica Menninger a difuzat o cantitate enormă de materiale despre acest fapt al suferinţei din cauza vinei. Ei bine, psihologii lumii nu au avut niciun remediu pentru vină, pentru că singurul remediu este Evanghelia. Ce s-a întâmplat, însă, în aceşti cincisprezece ani este că azi nu mai găseşti oameni care să se simtă vinovaţi, pentru că am născocit o psihologie nouă, care elimină vina. Am învăţat să dăm vina pe alţii. Iar noua terapie este să facă omul complet iresponsabil pentru oricare ar fi vina pe care o simte şi să se elibereze de acea vină. Acest lucru se realizează făcând din mândrie, din împlinirea de sine, din preamărirea de sine, din gloria eului, din stima de sine cele mai mari virtuţi, toate acestea eliminând vina. Deci, am născocit o psihologie total neduhovnicească, nebiblică, necreştină, care a luat problema vinovăţiei şi a eliminat-o. Ce se întâmplă acum în biserică este că, în loc ca predicatorul să predice „eliberarea de vină a păcătoşilor”, se aşteaptă de la el să predice respectul de sine unor oameni egocentrici. Întreaga atmosferă s-a schimbat, iar noi am deviat mesajul nostru, pentru că am îngăduit ca filozofiile zilei să creeze un nou fel de păcătos, care crede că nu simte vină. Cel mai important lucru pe care îl poţi predica unor păcătoşi este păcatul din viaţa lor, legea lui Dumnezeu pe care au încălcat-o şi iminenta judecată ce-i aşteaptă. Acest mesaj nu mai este, însă, popular, datorită acestei noi filozofii şi psihologii care au eliminat de mult timp vinovăţia. Oamenii nu se mai simt vinovaţi, pentru că au învăţat că terapia le spune că pot da vina pe cineva care le-a făcut ceva. Şi nu contează care e persoana cu care vorbeşti. Dacă ajungi cu ea într-o situaţie de consiliere, în mod inevitabil îţi va spune: ‚Am fost abuzat! Sunt o victimă! Nu sunt responsabil de felul în care sunt!’ În felul acesta păcătosul scapă de vina păcatului şi de o confruntare directă cu Evanghelia. Îmi plăceau mai mult păcătoşii care se simţeau vinovaţi, erau mult mai uşor de abordat. Există însă oameni care se simt vinovaţi din cauza păcatului. Felix a tremurat atunci când Pavel i-a predicat, dar a continuat să se închine idolilor săi. Duhul Sfânt îi convinge pe mulţi de păcat, neprihănire şi judecată, dar mulţi dintre cei convinşi nu răspund cu pocăinţă adevărată. Unii pot chiar să-şi mărturisească păcatul. Alţii pot să renunţe la păcat spunând: ‚Nu-mi mai place să trăiesc în acest fel, vreau să mă îndrept.’ Renunţă la calea lor, dar nu vin neapărat la credinţa mântuitoare. Aceasta este reformare, nu regenerare. În nicio măsură, convingerea despre păcat nu este o dovadă concludentă a credinţei adevărate. Crede-mă, şi demonii sunt convinşi de păcatul lor – de aceea tremură – dar nu sunt mântuiţi.

6. Siguranţa Unii oameni spun: ‚Păi, trebuie că sunt creştin de vreme ce mă simt ca un creştin. Cred că sunt creştin.’ Gândeşte puţin! Dacă doar a gândi că eşti creştin te face să fii creştin, atunci nimeni nu ar putea fi înşelat, nu-i aşa? Pentru că imediat ce te-ai gândit că eşti creştin ai şi devenit unul. Deci n-ai putea fi înşelat. Principala ţintă a înşelăciunilor lui Satan este să-i facă să se creadă creştini pe aceia care nu sunt! Acesta-i scopul său. Mulţi oameni se simt siguri de mântuirea lor, dar nu sunt mântuiţi. Îţi spun că sunt milioane de mormoni, de martori ai lui Iehova sau adepţi ai ştiinţei creştine care cred că sunt în drum spre ceruri! Ei bine, nu sunt! Oamenii spun: ‚Dumnezeu n-o să mă condamne. Simt lucrul acesta. Sunt sigur de asta. Sunt în regulă.’ Aceasta nu înseamnă nimic în mod necesar.

7. Un moment al deciziei Aud oameni spunând: ‚Păi ştiu că sunt creştin, pentru că îmi amintesc când am semnat fişa. Îmi amintesc când am spus o rugăciune. Îmi aduc aminte că am ieşit în faţă, în biserică. Ştiu exact unde mă aflam.’ Am auzit pe mulţi spunând: ‚Îmi amintesc exact unde eram când am făcut lucrul acesta.’ Chiar? Ascultă-mă, simplul fapt că îţi aminteşti un moment nu înseamnă că acel moment reprezintă ceva. Nu înseamnă că acea decizie este validă. Mântuirea nimănui nu este validată de un moment din trecut. Mulţi au spus rugăciuni, au ieşit în faţă în biserică, au semnat adeziuni, au fost botezaţi, au intrat în camere de rugăciune, s-au alăturat unei biserici şi n-au avut niciodată o credinţă mântuitoare. Acestea sunt, deci, câteva dintre nondovezi. Ele nu dovedesc nimic. Te întrebi atunci: ‚Ei bine, ce lucruri dovedesc credinţa mântuitoare?’ Am să-ţi dau repede o listă.

LUCRURI CARE DOVEDESC CREDINŢA MÂNTUITOARE

1. Dragostea pentru Dumnezeu Asta era! Acum am atins inima problemei, pentru că Romani 8:7 spune: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu”. Necreştinul îl ofensează pe Dumnezeu, se răzvrăteşte înăuntrul lui împotriva lui Dumnezeu, dar persoana regenerată este orientată spre a-L iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea şi puterea sa. Desfătarea sa este măreţia Domnului, care este prima şi cea mai mare dintre iubirile unui suflet regenerat. Dumnezeu devine cea mai mare bucurie a lui. Pentru că veni vorba, este o mare diferenţă între dragostea pentru Dumnezeu şi acea atitudine egoistă care se concentrează doar asupra propriei fericiri; şi Îl priveşte pe Dumnezeu ca pe un mijloc de a o atinge, în loc de a avea ca scop glorificarea Lui. De fapt, Isus a spus: „Dacă vă iubiţi tatăl şi mama mai mult decât pe mine, nu sunteţi ucenicii mei” (Matei 10:37). Îl iubeşti pe Dumnezeu? Iubeşti natura Lui, slava Lui, numele Lui, Împărăţia Lui, sfinţenia Lui? Iubeşti voia Lui? Suprema dragoste pentru Dumnezeu este o evidenţă decisivă a credinţei adevărate. Ţi-este inima înălţată, atunci când Îi cânţi laude, pentru că Îl iubeşti?

2. Pocăinţa de păcat O dragoste adevărată pentru Dumnezeu trebuie să implice şi ură faţă de păcat. Este un fapt evident. Cine nu pricepe acest lucru? Dacă iubeşti pe cineva, presupun că dragostea ta înseamnă că doreşti binele acelei persoane, nu-i aşa? Dacă ţi-aş spune că îmi iubesc soţia dar nu prea mă interesează ce i se întâmplă, ai pune la îndoială dragostea mea. Pentru că dragostea adevărată caută ce este mai bine pentru obiectul ei. Deci, dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, înseamnă că trebuie să urăsc păcatul, pentru că păcatul Îl ofensează pe Dumnezeu. Păcatul aduce blasfemie lui Dumnezeu. Păcatul Îl blestemă pe Dumnezeu, caută să Îl distrugă pe Dumnezeu, lucrarea Lui şi Împărăţia Lui. Păcatul L-a ucis pe Fiul Său. Şi dacă spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar tolerez păcatul, atunci ai toate motivele să te îndoieşti de dragostea mea. Nu pot să-L iubesc pe Dumnezeu fără să urăsc ceea ce are ca scop să-L distrugă. Adevărata pocăinţă implică mărturisirea şi întoarcerea de la păcat. Ar trebui să fiu îndurerat din cauza păcatului meu. Ar trebui să mă întreb: ‚Sunt eu, oare, profund convins de răutatea păcatului meu? Îl conştientizez eu la fel de rău şi de amar după cum este cu adevărat? Creşte convingerea mea despre păcat pe măsură ce înaintez în umblarea mea cu Cristos? Urăsc păcatul mai mult, pentru că este o ofensă la adresa Dumnezeului meu, pe care Îl iubesc, decât doar pentru că este devastator pentru sufletul meu? Mă îndurerează mai mult atunci când păcătuiesc decât atunci când sunt în necaz? Cu alte cuvinte, ce mă îndurerează mai mult, păcatul meu sau nenorocirea mea? Cum mi se par păcatele mele? Multe? Frecvente? Agravate? Sunt eu mai mult îndurerat de păcatele mele decât de ale altora? Acesta este semnul mântuirii. Adevărata credinţă, care mântuieşte, Îl iubeşte pe Dumnezeu şi urăşte ceea ce urăşte Dumnezeu, adică păcatul.

3. Adevărata smerenie Adevărata credinţă manifestă smerenie adevărată. Acest fapt este, în mod evident, subliniat în predica de pe munte. Cei săraci cu duhul, cei care sunt flămânzi şi însetaţi după neprihănire, aceia care, după cum se spune în Matei 18, sunt precum copiii, smeriţi şi dependenţi, aceia care se leapădă de sine şi îşi iau crucea ca să-L urmeze pe Cristos – Domnul îi primeşte pe aceia care vin cu un duh frânt şi plin de pocăinţă. Iacov spunea că „El dă har celor smeriţi.” Trebuie să venim înaintea Lui aşa cum a făcut-o fiul risipitor. Adu-ţi aminte ce a spus acesta în Luca 15, versetul 21: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Nu există mândrie în aceste cuvinte. Nu există aroganţa acumulării religioase sau a împlinirii spirituale, ci doar smerenie autentică.

4. Dedicarea în a-L glorifica pe Dumnezeu Adevărata credinţă, cea care aduce mântuirea, este dovedită şi de dorinţa de a-L glorifica pe Dumnezeu. Orice am face, fie că mâncăm, fie că bem, suntem profund preocupaţi de gloria lui Dumnezeu. Facem ceea ce facem, pentru că vrem să-L glorificăm. O, bineînţeles, de multe ori eşuăm în a face aceste lucruri, dar viaţa noastră este îndreptată pe această direcţie de a-L iubi pe Dumnezeu, a urî păcatul, către smerenie adevărată şi lepădare de sine. Astfel, cunoscându-ne nevrednicia, să fim în totalitate devotaţi gloriei lui Dumnezeu.

5. Stăruinţa în rugăciune Rugăciunea smerită, supusă şi plină de credinţă este un semn al mântuirii. Strigăm „Ava, Tată” pentru că Duhul Lui, care este în noi, ne îndeamnă să o facem. Jonathan Edwards a ţinut odată o predică intitulată Ipocriţii sunt deficienţi în slujba rugăciunii secrete. Ipocriţii se pot ruga public, pentru că ceea ce urmăresc ei este să îi impresioneze pe cei din jur, dar sunt deficienţi când este vorba de rugăciunea secretă. Un credincios adevărat are o viaţă de rugăciune personală, privată, în care caută comuniunea cu Dumnezeu.

6. Dragostea lipsită de egoism Un alt semn al credinţei mântuitoare este dragostea neegoistă. Ioan spunea: „Dacă nu-ţi iubeşti aproapele, pe fratele tău, care este în nevoie, cum să credem că dragostea lui Dumnezeu locuieşte în tine?” Iar în 1Ioan 3 el spune: „Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti pe cei pe care El îi iubeşte. Şi Îl iubim pe El şi pe cei din jur ca răspuns la dragostea pe care El ne-a arătat-o.” Ioan 13 spune: „Prin aceasta va şti lumea că suntem ucenicii Lui, prin dragostea ce o avem unii pentru alţii.”

7. Separarea de lume Pavel le-a spus corintenilor că noi nu am primit duhul acestei lumi, ci Duhul care este de la Dumnezeu. Ioan enunţă acelaşi lucru astfel: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Un credincios adevărat este separat de lume. Repet, noi eşuăm în aceste domenii, dar acestea sunt direcţia vieţii noastre. Nu suntem perfecţi. Nu am ajuns încă acolo, dar Îl iubim pe Dumnezeu şi vrem să Îl iubim mai mult. Urâm păcatul şi vrem să îl urâm mai mult. Avem o smerenie autentică şi o vrem amplificată. Suntem dedicaţi gloriei lui Dumnezeu. Avem o viaţă de rugăciune privată. Avem pentru cei din jur o dragoste care vine de la Dumnezeu şi vrem să fim separaţi de lumea aceasta.

8. Creşterea spirituală Dacă eşti creştin adevărat, înseamnă ca eşti în creştere. Asta înseamnă că devii din ce în ce mai mult ca şi Cristos. Viaţa se dezvoltă. Dacă eşti viu, vei creşte. Nu există alternativă. Te vei îmbunătăţi! Vei spori! Vei creşte, pentru că Cel care a început această lucrare o va duce la bun sfârşit (Filipeni 1:6). Procesul va continua. Duhul te va purta de la un nivel al slavei la următorul. Priveşte-ţi, deci, viaţa. Vezi creştere spirituală? Sesizezi scăderea frecvenţei păcatului şi mărirea standardului de neprihănire şi umblare cu Dumnezeu? 9. Ascultarea Viaţă de ascultare. „Toate mlădiţele în Mine vor aduce roadă”, spune Isus în Ioan 15. În Efeseni 2:10 Pavel spune: „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” Aceasta este ascultarea. Suntem mântuiţi pentru ascultarea credinţei. Priveşte la viaţa ta. Vezi toate aceste lucruri? Inclusiv dragostea neegoistă, separarea de lume, creşterea spirituală şi ascultarea? Dacă da, acestea sunt dovezi ale adevăratei credinţe mântuitoare.

Tradus şi adaptat de Răzvan Pop.

Preluat de pe http://ioan17.wordpress.com

Eliberare de sub puterea satanei 

 

Autor: Anonim 

Legăturile demonice pot apărea când un individ este posedat, opresat sau este în rebeliune faţă de Dumnezeu (păcatele firii). Ai nevoie de discernământul lui Dumnezeu pentru a determina care dintre acestea produc legătura în viaţa unei persoane.

Biblia ne relatează foarte clar faptul că în lume există demoni, sau spirite rele, care se amestecă în vieţile oamenilor (Efeseni 6:11-19). Puterile rele influenţează şi controlează minţile indivizilor aducând boală şi cauzând un comportament nedorit, neputinţa de a funcţiona normal şi chiar sinucidere. Ca rezultat al acestor puteri, oamenii pot deveni un pericol pentru ei şi pentru alţii.

Ce spun Scripturile

„Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care să aibă meşteşugul de ghicitor, de cititor în stele, de vestitor al viitorului, de vrăjitor, de descântător, nimeni care să întrebe pe cei ce cheamă duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care să întrebe pe morţi. Căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului; şi din pricina acestor lucruri va izgoni Domnul Dumnezeul tău, pe aceste neamuri dinaintea ta. Tu să te ţii în totul totului tot, numai de Domnul Dumnezeul tău.“ (Deuteronom 18:10-13).

„Căci noi nu avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12).

„…L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela…”Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit, şi au intrat în porci. Şi deodată toată turma s-a repezit de pe râpă în mare, şi a pierit în ape” (Matei 8:28b, 32).

„Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau” (Faptele Apostolilor 5:16).

„Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” (Galateni 5:19-21).

Recunoaşterea activităţii demonice

Următoarele domenii te-ar putea ajuta să recunoşti nevoia de a fi eliberat din opresiunea, posesia sau legăturile firii (păcat):

1. Dorinţa de a abuza animalele sau oamenii;

2. Perversitate sexuală şi imoralitatea (homosexualitate, molestare etc.);

3. Dorinţa de a-ţi abuza trupul (droguri, alcool, lăcomie, abuzul sau folosirea greşită a altor substanţe etc.);

4. A căuta cunoştinţă spirituală prin religiile orientale şi alte grupuri religioase false (meditaţie transcendentală, yoga, umanism etc.);

5. Implicare în practici oculte (ghicire, satanism etc.);

6. Probleme mentale sau opresie mentală (anxietate, frică, mânie, dezorientare etc.);

7. Dereglări psihologice (personalitate multiplă, paranoia etc.);

8. Dereglări fizice care pot fi cauzate de demoni (Matei 9:32-33);

9. Lipsa bucuriei şi a libertăţii în Domnul (robie spirituală);

10. Neputinţă sau refuz constant de a te pocăi de păcat chiar dacă ştii că păcătuieşti (rebeliune).

Caută documentaţie despre cele de mai sus în pasajele biblice de la Referinţe Biblice, în Dicţionare sau Concordanţă Biblică.

Dacă te confrunţi cu dificultăţi în discernerea problemelor tale, caută ajutor la pastorul local, la lideri sau la un consilier creştin care te va ajuta să discerni nevoia ta şi se va ruga cu tine.

Care este răspunsul lui Dumnezeu?

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi, şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Luca 4:18-19).

Această profeţie despre Mesia a fost împlinită în Hristos, iar autoritatea despre care se vorbeşte în acest pasaj a fost transmisă creştinilor (Marcu 16:17).

Isus a venit să-i elibereze pe toţi aceia care sunt sub legături demonice. „Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit” (Romani 10:13).

Termenul „mântuit” sau „mântuire” se referă atât la sănătatea spirituală cât şi la o sănătate fizică şi mintală. Trebuie să te rogi la modul cel mai sincer Domnului ca să-ţi ierte toate păcatele, să te cureţe de aceste păcate prin Sângele Său, să fie Domnul şi Mântuitorul tău personal şi să te boteze (umple) cu Duhul Sfânt (1 Ioan 1:8-9; Ioan 1:12, Luca 11:13, Faptele Apostolilor 1:8).

Duhul Sfânt este cel care îţi va da putere pentru a avea biruinţă asupra legăturilor, activităţilor şi influenţelor demonice. Astfel, vei putea să fii liber şi să experimentezi o viaţă abundentă, plină de semnificaţie şi bucurie, aşa cum doreşte Dumnezeu (Ioan 10:10).

Dacă nu te poţi ruga în victorie

În primul rând, trebuie să te asiguri că problema ta nu este una firească (carnală), făcută cu acordul tău. Ia-ţi curaj şi fără nici o frică fă-ţi un inventar personal. Trebuie să alegi cui vei sluji; ţie însuţi şi dorinţelor tale carnale, lui Satana sau lui Dumnezeu.

Pocăieşte-te de toate dorinţele tale păcătoase.

Renunţă la păcat şi la obiceiuri adânc înrădăcinate. Înfăţişează-te înaintea lui Hristos cu determinarea de a te lăsa de păcat şi rezolvă-ţi problemele.

După ce te-ai pocăit de faptele tale şi ţi-ai cerut iertare, acceptă-ţi statutul de copil al lui Dumnezeu şi primeşte iertarea din partea Tatălui.

Dacă pe viitor mai ai nevoie de ajutor, sfatul nostru este să accepţi ajutorul liderilor dintr-o biserică, care se pot ruga pentru tine (Iacov 5:14-15).

Cum poţi să îţi păstrezi libertatea?

Nu poţi să omori un duh necurat şi nici să-l răstigneşti, aşa cum nu poţi să dai afară firea (carnea). Trebuie să-ţi răstigneşti firea pământească (Galateni 2:20) şi dorinţele ei şi să scoţi afară duhurile necurate (Iacov 4:7).

Atunci când un duh necurat este scos afară, ai nevoie să înlocuieşti acel gol, pentru că duhul necurat se va întoarce (Matei 12:43-48).

Poţi fi sigur de victorie numai în cazul în care L-ai acceptat pe Isus ca Domnul şi Mântuitorul tău personal (Ioan 1:12), şi ai primit botezul cu Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 1:8).

Duhul Sfânt este cel care te călăuzeşte în tot adevărul, te împuterniceşte şi mijloceşte pentru tine. De asemenea El îţi mai dă şi daruri spirituale, cum este cel de deosebire a duhurilor, pentru binele tău şi al altora (1 Corinteni 12; Marcu 16:9-20).

Pe măsură ce vei primi natura lui Dumnezeu, trăsăturile tale naturale care aparţin firii (cum ar fi un comportament iresponsabil, mândrie, lipsa dragostei), vor fi înlocuite cu roada Duhului Sfânt (Galateni 5:22-23).

Nevoia ta cea mai mare este să studiezi încontinuu Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează asupra Bibliei zi şi noapte (Iosua 1:8), pentru că în acest mod vei reuşi să-ţi pui întreaga armură a lui Dumnezeu şi astfel vei fi capabil să birui întreaga putere a celui rău (Efeseni 6:10-18).

Isus întotdeauna i-a răspuns lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 4:1-13).

Şi tu poţi să faci la fel. Roagă-te neîncetat (1 Tesaloniceni 5:17) şi mergi într-o biserică pentru a sluji în continuare lui Dumnezeu (Evrei10:25).

Când te rogi

Onorează-L în mod constant pe Dumnezeu cu mulţumiri şi laude la adresa Numelui Său. Pe măsură ce Îi vei da Lui primul loc în gândurile şi acţiunile tale, Satana şi demonii lui nu vor mai avea câştig de cauză în viaţa ta.

Referințe biblice de studiat:

1Samuel 28

Matei 8:28-32; 9:32-33; 12:43-45; 15:22-28; 17:15-18

Marcu 1:23-27

Luca 8:2; 10:17

Faptele Apostolilor 5:16; 8:7; 19:12

Apocalipsa 16:13-14

http://www.satanism.ro/  by     http://www.facebook.com/#!/AngelaInsulaEkklesia

http://parereataconteaza1.wordpress.com

 

Dacă grăuntele de grâu moare, aduce multă roadă

 
Autor: John Piper  
 

Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

Referințe

    Tată, nu ne lăsa să ne lăudăm cu orice altceva în afară de crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care am fost crucificaţi faţă de lume şi lumea a fost crucificată faţă de noi. Cei care aparţin lui Hristos şi-au crucificat firea. Tată, este o moarte de care trebuie să murim înainte de a muri, altfel vom muri pentru totdeauna. Isus a murit moartea Lui, a fost îngropat şi a murit, că noi să fim glorificaţi cu El şi onoraţi de Tatăl. Mă rog ca tu să te trezeşti cu o profundă dorinţa de a fi mort faţă de păcat şi viu faţă de Dumnezeu. Te rog în Numele Domnului Isus. Amin.

 

    Nu cred că coincidenţele neobişnuite trebuie să fie folosite ca şi călăuzire pentru viaţă. Nu este un semn de o minte sănătoasă dacă cineva este foarte fascinat de ciudate şi neobişnuite coincidenţe ca şi nesfârşită paralelă dintre moartea lui John F. Kennedy şi Abraham Lincoln, lucruri ca şi acestea. Fixarea pe coincidenţe este un semn de minte dezechilibrată. Cu toate acestea, noi credem că Dumnezeu guvernează totul, corect? El guvernează toate circumstanţele şi toate aşa numitele coincidenţe şi sigur nu este greşit să fii uimit de unele din ele şi să fii încurajat de ele, dacă vezi în ele suficient de clar mâna lui Dumnezeu, pe care eu am văzut-o atunci când mă pregăteam pentru acest mesaj. Sincronizarea şi textul pentru acest mesaj pentru week-end este unul din acelea pe care soţia mi le-a amintit vinerea aceasta şi îi place să le numească „coincidenţe ale lui Dumnezeu”, nu doar coincidenţe.

    Să vă dau câteva informaţii, în timp ce pregăteam acest text care a fost stabilit de multă vreme, vreau să spun iei următorul text din Ioan care vine în continuare şi vrei să vezi ce vrea Dumnezeu să ajustezi şi îl aplici într-un mod care e relevant pentru biserică. Aşa că, contextul care îl aveam în minte în timp ce pregăteam acest mesaj este că vom merge în următoarea duminică seară la Centrul de Convenţii din Minneapolis în care intră cam 3500 de oameni, de dimineaţă am avut cam 4500, îmi place să o umplu cu oameni mulţumitori care se uită înapoi cu recunoştinţă la cei 140 de ani în care Dumnezeu a binecuvântat această biserică şi se uită înainte să vadă câte decade va turna din binecuvântările păstrării în har peste noi, despre aceasta e vorba la această slujbă. Cred că Dumnezeu va fi foarte mulţumit cu noi şi va trage întreaga biserică să facă acest lucru. Și, de asemenea, sunt foarte conştient că unul din aspectele din viitor pe care le aşteptăm este binecuvântarea terenului din sud. Vizualizaţi-l: un teren de campus şi apoi eventual o clădire ca cea din centrul oraşului şi cea din nord şi pământ. Fraţii din sud de 5 ani Îl laudă şi se închină Domnului în liceul Burnsville şi e un lucru frumos să Îl vezi pe Dumnezeu crescând şi binecuvântând acea biserică. Acum, noi avem o strategie pentru a avea impact în cele 2 oraşe gemene numită „Prețuindu-L pe Hristos împreună, în cele 2 oraşe gemene şi dincolo de ele” şi are 3 părţi: multiplicarea campusurilor, plantarea de biserici independente şi îngrijirea celor mai săraci dintre săraci, o numim ajutorare globală.

    Acesta este un plic de dăruire, cei care veniţi regulat puteţi avea unul şi cei care daţi şi scrieţi cec-uri, de obicei folosiţi al doilea rând în care scrie „Prețuindu-L pe Hristos împreună”, care este numele strategiei de sub declaraţia misiunii: „Noi existăm să răspândim o pasiune pentru Supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru bucuria tuturor oamenilor” şi următorul pas sub această misiune este această strategie: „Preţuirea în Hristos împreună, multiplicarea de campusuri, plantarea bisericilor, îngrijirea de cei foarte săraci”, aşa că la fiecare dolar care merge pe acea linie acolo, 5 procente din el merg la ajutorare globală, 5 procente merg la plantarea de biserici şi 90 % merg la biserica din nord şi biserică care va veni pe terenul din sud.

    În ultimii 7 ani de existenţa a „Prețuindu-L pe Hristos împreună” care a început în 2004, aţi donat aproape 10 milioane de dolari, mai mult ca şi bugetul pe anul acesta care este de 9 milioane de dolari, să plătim misionarii noştrii, în misiunea de zi cu zi şi administrarea bisericii şi nu am avut nimic mare, ca şi o campanie de 3 ani în care să donaţi şi eu să vă mulţumesc public în următoarea duminică seara, să îmi exprim mulţumirea către Dumnezeu pentru cei 140 de ani în care Dumnezeu a făcut acest lucru chiar aici în această biserică – prima clădire a fost lângă un bloc care a ars şi au cumpărat o clădire aici care este acum şi ne adunăm aici de peste 130 de ani. Extraordinar! Și acum suntem în Mountsview şi în BurnsVille şi credem că este voia Domnului ca noi să cumpărăm un teren şi să facem clădirea pentru biserica din Sud. Vă aud cum spuneţi „amin” la biserica din Sud, ce înseamnă că aveam în minte să vorbesc despre asta în această predică, ceea ce şi fac acum. Și vreau să spun lumii că ceea ce ne-ar plăcea, să luăm din donaţii, vor fi plicuri speciale făcute şi să luăm donaţiile la acea întâlnire şi să strângem 1 milion de dolari să luăm acel pământ săptămâna viitoare, pentru aceasta mă rog. 1 milion de dolari strânşi o dată în aproximativ o săptămână, puteţi să trimiteţi şi prin mail. Cum s-ar putea întâmpla asta? Pentru că nu avem 1 milion de dolari strânşi pe undeva… Nu ştiu, dar am pus în articolul de săptămâna aceasta: „Ești căsătorit? Roagă-te cu partenerul despre cum poți participa sacrificând. Ești singur? Vorbește cu Dumnezeu. Ești copil? Vorbește cu părinții despre care ar putea să fie partea voastră.” Lui Dumnezeu îi place să ia puținul văduvei și să să îl facă să explodeze spiritual cu efecte care nici nu le putem imagina.

    Aşa cum şi eu cu Noel am vorbit, să vedeţi o fărâmă despre cum procedăm noi. Ca şi păstor nu ştiu care este modalitatea pentru tine, dar noi nu avem un carneţel în contul nostru, noi nu cumpărăm maşini noi ci doar maşini uzate, să cumperi maşina nouă nu mi s-a părut niciodată o investiţie bună, îmi pare rău dacă nu sunteţi de acord cu mine. Aşa că noi cumpărăm maşini vechi, păstrându-le 5,6,7, 8 ani şi apoi luăm altele şi în modul acesta nu împrumutăm banii, plătind întotdeauna cu banii jos, punem deoparte ceva bani în fiecare lună pentru înlocuirea şi repararea lor, la prea multe reparaţii cumpărăm altă pentru 5,6 sau 7000 de dolari. Asta facem cu maşinile, ceea ce înseamnă că banii stau într-un fond, într-un cont numit „Contul înlocuirii maşinilor Piper”. Și i-am spus lui Noel: „Poate că Domnul va face că că această maşină să mai funcţioneze încă 2 sau 3 ani extra”, acest Ford, îmi place maşinuţa noastre, are 6 cilindrii, îmi place şi am spus că poate Domnul va face să funcţioneze această maşină şi va merge 2 sau 3 ani în plus şi vom putea da câteva mii de dolari. Ea a spus: „Sigur, orice spui tu.” Acesta e un mod de a o face.

    Ştiu că voi nu aveţi bani lichizi ca să stea doar şi v-am spus doar o fărâmă, singurul mod în care se pot strânge 1 milion de dolari de la biserică, va fi un lucru ciudat. Unii vor da sume imense de bani, unii vor da un dolar şi lui Dumnezeu îi va plăcea că ai dat acel dolar. Bine, vă întrebaţi ce are asta de a face cu coincidenţele şi „Coincidenţele lui Dumnezeu” – la asta mă gândesc. Am vrut să spun asta şi acum am spus-o. Și acum vreau să vă spun ce va urma, să fiţi gata, să vă motivez să vă gândiţi şi să vă rugaţi în acea direcţie şi să fiți la acel minunat serviciu.

    Știam că textul din Ioan 12 are legătură. Dacă ar fi să pun o prefaţă pentru predica aş fi pus altceva şi am intrat pe site-ul nostru să văd dacă am mai predicat din acest text înainte. Nu mi-am adus aminte şi am predicat pe 3 septembrie 2006, în săptămâna dinaintea deschiderii bisericii din Sud ca şi lansare de serviciu divin, din acest text. Am planificat asta, am ales acest text cu 5 ani în urmă (predica era din 2011) pentru lansarea bisericii din Sud. Nu am planificat că aceasta va fi următorul text cu o săptămână înainte ca să lansăm provocarea de 1 milion de dolari pentru biserica din Sud, nu am planificat asta şi m-am gândit când am văzut data predicii şi când am recitit jumătate din ea, asemănătoare cu ceea ce v-am spus şi acum: „Fiţi binecuvântaţi, 700 sau 800 de membrii, mergeţi acolo, binecuvântaţi Burnsville în toate suburbiile înconjurătoare”. Și aţi fost acolo cu 5 ani în urmă, călăuziţi de textul din Ioan 12:20-26.

    Este relevant şi este şi pentru mine şi o spun din nou, noi nu ne ghidăm vieţile după coincidenţe sau „Coincidenţele lui Dumnezeu” doar, ne ghidăm vieţile după Biblie şi prin înţelepciune spirituală. Când lucruri ca şi acestea se întâmplă, le primesc că daruri de la Dumnezeu pentru încurajarea mea. Și cred ce spun, pentru voi cei din Sud ca aceasta este relevant şi pentru voi şi să vă gândiţi serios la aceste părţi din text şi să vă întrebaţi de ce John a ales cu 5 ani în urmă şi Dumnezeu a folosit acest lucru astăzi. Ar trebui să te întrebi ce ar putea să fie neobişnuit de important, aceasta sunt „Coincidenţele lui Dumnezeu” care m-au mişcat, cutremurat cu aşteptarea că Dumnezeu are aici ceva pentru noi toţi şi pentru cei din Sud, în particular. Așa că, să mergem la text şi să vedem ce găsim. Vreau să fiu credincios și acolo unde mi se pare relevant, să-l leg de campusul din Sud și pentru noi cei de aici. Are 2 părţi, iar doar a doua parte a fost folosită în 3 septembrie 2006. În seara aceasta vom face ambele părţi, de la 12 la 19 este prima parte, de la 20 la 26 este partea a doua.

    Prima parte. Cred că punctul principal de la Ioan 12, de la 12 la 19 este că Isus este Regele Israelului. Acum nu mai fuge de aceasta, ci o îmbrăţişează şi este mai mult decât RSegele Israelului, este Regele lumii. Aceasta este ideea primei părţi şi Ştefan de la închinare a spus-o, nu ne-am consultat cu privire la aceasta, aşa că îţi mulţumesc, Ştefan. Versetul 19. „A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic şi I-au ieşit în întâmpinare, strigând: `Osana!`” care înseamnă „Salvare” sau „salvează”, un cuvânt evreiesc transliterat în greacă, apoi în engleză. „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”

    Aşa că ei Îl numesc pe Isus Regele lui Israel, lucru care este coșmarul fariseilor, lucru de care le era frică. Zelul mesianic va aduce Roma asupra populaţiei cu aşa forţa, încât fiecare va fi distrus şi asta se întâmplă înaintea ochilor lor. Ceva trebuie făcut, ei citează Psalmul 118 versetul 25 la 26 care Îl celebrează pe Isus, ca o împlinire a acelui psalm numit ca Mesia şi Regele Israelului. Asta e întrebarea: Isus va accepta? În capitolul 6 versetul 15, după ce hrăneşte cei 5000 şi aceştia vin să Îl facă Împărat, se îndreaptă spre munţi rugându-se toată noaptea, a plecat de acolo cât de repede a putut. O va face El aici? Ştiţi răspunsul, versetul 14 – Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.” Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.” Aşa că răspunsul este nu, El nu a fugit ci de fapt a intensificat asta prin împlinirea profeţiei din Zaharia 9:9, şezând pe un măgăruş, primind închinarea lor mergând printre ramurile de palmier şi admiţând că au dreptate prin acţiunile sale.

    Acum, observați cum Ioan, scriitorul, împleteşte, întâmplarea într-un fel să facă de înţeles că domnia pe care ei o declară şi Isus care o primeşte e mai mare decât domnia peste Israel. Aceasta e într-adevăr remarcabil, la cum o face, nu local, nu evreiesc, nu pentru anumite triburi, El este regele lumii, versetul 17: „Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El. Şi norodul i-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta. Fariseii au zis deci între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic: iată că lumea se duce după El!””.

    Ce sunt aceste lucruri, aici în Ierusalim oameni au venit pentru Paşte. „Cosmos” e folosit aici. Lumea întreagă s-a dus după El. Și următorul lucru care îl vezi e că apar grecii. Acest lucru nu e un accident, e ceea ce am văzut, să citim versetul 20, ne mutăm acum în partea a doua a textului din care am predicat în 3 septembrie 2016. „Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galilei, un loc al neamurilor, l-au rugat şi au zis: „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.” Filip s-a dus şi a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip au spus lui Isus. „

    Acest lucru este uimitor, apar grecii în gândirea lui Ioan, care alege ce să pună împreună aici şi este imediat după ce fariseii spun că lumea merge după El, grecii au venit să Îl vadă pe Isus. Ce caută acest lucru în această Evanghelie? Ce caută ei aici? Au auzit de Dumnezeu şi au venit în Ierusalim în pelerinaj, Ioan evidenţiază acest lucru, aceşti farisei întotdeauna vorbesc mai mult decât cunosc. Mai bine să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul. Nu ştia ce spune, dar spunea adevărul. Apoi a spus că întreaga lume merge după El, nici acum nu ştia ce spune, dar Ioan a notat, este adevărat ce a spus. La ultimul cântec am cântat, nu ştiu cum e în Sud sau în Nord, dar aici sunt toate naţiunile venind aici. Aşa că, cuvintele lui Dumnezeu până acum pentru noi, pentru Biserica din Sud, cea din Nord, sunt: Isus cu adevărat este Mesia, cu adevărat Isus este Regele lui Israel. El acum accepta binecuvântările și arată acest lucru prin acțiunile Sale. Și este mai mult decât Regele lui Israel, este Regele lumii, toată lumea a mers după El.

    Aici apar grecii ca primele roade să arate despre ce e vorba. Este Rege peste această biserică, oraş şi celelalte suburbii şi peste celelalte oraşe, ţări. El deţine naţiunile și vecinătăţile. Cred că El zâmbeşte asupra acestei biserici imperfecte, asupra celor imperfecţi din conducere care strigă la El zi şi noapte, asupra strategiei imperfecte a noastre care va fi binecuvântată prin milă şi har, vrem să ajungem la acele suburbii din Sud cu acest mesaj. Credem că un centru stabil acolo pentru răspândirea Cuvântului va fi bun. Și voi ați avut multă răbdare pentru asta. Motiv pentru care posibil să fi fost ales acest mesaj acum 5 ani de zile.

    Toate acestea par foarte minunate, triumfătoare şi apoi vin cuvintele lui Isus ca răspuns la cerinţa grecilor de al vedea. Le dă ceea ce vor ei? „Vrem să Îl vedem pe Isus.” Îl văd ei? Nu ştim dacă s-au întâlnit fizic, ceea ce ştim e răspunsul lui Isus la acea cerere, S-a revelat lor în acelaşi fel în care se revelează şi nouă. Cred că de aceea probabil s-a întâmplat aşa, pentru că şi noi am putea spune: „Aş vrea să îl văd pe Isus, de asemenea!” Şi în momentul acela Isus să spună: „Sunt aici, verifică-mi mâna.” El nu face aşa. În schimb ne vorbeşte despre ce se va întâmpla. „Vrei să Mă cunoşti? Vrei să Mă vezi? Îţi spun Eu la ce să priveşti.” Aici suntem acum în text în versetul 23, sunt grecii care vor să Îl vadă pe Isus. Aici este adevărul pentru că grecii folosesc adevărul care contează. Bethlehem, Biserica din Sud – „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.”

    Primul lucru pe care îl spune ca răspuns la cei care vor să Îl vadă: „Sunt pe drumul către glorie, voi fi aşa de glorificat că ei vor vrea să Mă vadă, da, vor vrea să Mă vadă. Ora glorificării este la îndemână. Fiecare genunchi se va pleca şi când Mă vor vedea vor vrea să se identifice cu Mine. Cu toate acestea nu se va întâmpla în modul în care credeţi. Gloria de peste 5 sau 6 zile de acum nu se va întâmpla cum credeţi voi. Aşa că să vedem dacă vreţi să vă identificaţi, să văd dacă vreţi să Mă urmaţi şi să Îmi slujiţi. Vă voi vorbi despre Mine.”

    Ce înseamnă pentru noi să vedem? Versetul 24: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod”. Este foarte clar, ştim despre ce vorbeşte. „Mă îndrept spre glorie, glorificarea Mea este aproape, o pot gusta, va fi susţinută de bucuria pusă înaintea Mea, dar pe drum trebuie să fiu ca un grăunte care cade în pământ, moare, dar altfel nimeni nu va veni cu Mine în glorie. Dacă Eu nu mor, nu pot avea grecii cu mine, nu pot avea evreii cu Mine, nu pot avea suburbiile americane din Sud, nu pot avea pe nimeni cu Mine, nu va veni nici un rod decât dacă sămânţa moare.” Aceasta le spune El grecilor: „Cunoaşteţi-Mă în felul acesta. Dacă Eu părăsesc drumul pe care sunt acum, către Calvar, sămânţa rămâne în sac şi nu în pământ, astfel nu este roadă şi nu este salvare. Dar dacă plec şi Îmi termin misiunea şi sunt ca o sămânţă care e strivită şi pusă în pământ, voi fi glorificat. Voinţa Tatălui Mă va învia şi Îmi va da un nou Nume, Numele Meu, înaintea căruia orice genunchi se va pleca, din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ şi orice limbă va mărturisi că Eu sunt Domnul pentru gloria lui Dumnezeu Tatăl, inclusiv grecii şi cei din Sud.”

    Acesta este adevărul despre Isus, că El se revelează grecilor şi nouă. Un adevăr despre El va deveni un adevăr despre ei sau noi, versetul 25: „Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde”; nu se vorbeşte despre viaţa aceasta, sămânţa, spune chiar înainte de a fi glorificat. „Eu trebuie să mor ca să pot aduce roadă. Acum vreţi să vă identificaţi cu mine? Dacă vreţi să fiţi o parte din asta, este viaţa voastră. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, asta înseamnă să faci anumite lucruri şi lumea spune că nu înţelege, cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze. Unde? Ghetsimani şi Golgota. Şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Unde? În prezenţa Tatălui Meu, de partea cealaltă, trecând cu Mine prin mormânt. Cine vine după Mine, trebuie să îşi ia crucea, să moară cu Mine.” Cei care Îi aparţin lui Hristos şi-au răstignit firea. „Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc. . . dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine, şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţă în Fiul lui Dumnezeu. ” Să fii creştin înseamnă să mori. „Vino cu Mine la Golgota. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” Așa că adevărul despre El Însuși, în următoarele ore: „Voi fi ca sămânța picată la pământ și când voi învia, voi aduce roadă de pe tot pământul.” Acesta este adevărul despre El, imediat devine viața lor pentru cei care vor să Îl vadă. Nu poți să te uiți la Isus și să spui că e interesant. A-L vedea pe Isus înseamnă să fii târât în necredința sau să fii atras în imitare. Moartea Lui pentru salvarea noastră devine modelul Său pentru imitarea noastră.

    Două lucruri devin evidente aici. Unul – acest lucru este greu, iar celălalt – acest lucru e glorios. Nu vreau să pierdeţi din vedere vreun punct. Biserică din Sud – este greu şi este glorios. E mai greu pentru tine decât era, dar poate mai glorios. Ca şi biserică ne vom forţa, vom muri faţă de unele lucruri. Forţează-te să dai un dar pentru închinătorii din Sud. Poate veţi auzi şi ar trebui să auziţi că aceasta se aplică la voi în moduri care nu sunt conectate cu biserica din Sud deloc. Este o moarte care se întâmplă în viaţa voastră, chiar acum. Puteți scăpa dacă L-ați scăpat pe Isus, dacă l-ați lăsat, puteţi înceta să mai muriți. Aşa că zilnic să Îl îmbrăţişezi pe El înseamnă să îmbrăţişezi calea Lui de suferinţă, calea Lui de moarte, poate fi mică sau mare, simţi asta chiar acum. Eu mă gândesc la biserică, tu te gândeşti la căsnicie, copil, sănătate, slujbă.

    Am văzut şi greutatea şi gloria, aşa că le voi denumi pentru voi. Patru lucruri grele și patru lucruri glorioase. Și intenţia este că cei din Sud să audă lucrurile grele şi să spună că poate de aceea acest text este stabilit pentru ei şi să audă lucrurile glorioase şi să spună: „Bine, poate fi glorios, Dumnezeu va lucra şi pentru viaţa voastră individuală.” Luaţi lucrurile grele şi apoi fiţi susţinuţi de glorie. Voi numi greutăţile şi apoi lucrurile glorioase. Lucrurile grele.

    În versetul 24, grăuntele de grâu trebuie să moară – „dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare”. Acest lucru este greu, să mori este greu, să mori fizic este greu. Murind pe termen scurt, Pavel spune: „Eu mor zilnic”, asta înseamnă că este ceva la el care trage de el şi Pavel spune „Nu!”, dar care ar face viaţa lui puţin mai confortabilă, mai uşoară dar care nu l-ar onora pe Hristos. Și el spune „nu” la asta, o taie,o moară şi asta o face zilnic, întotdeauna ucide păcatul dacă nu păcatul l-ar ucide pe el, Romani 8:13. Acesta e lucrul numărul unu în versetul 24 – să mori ca o sămânţă în pământ nu este uşor.

    Numărul doi e în versetul 25 – Isus ne cheamă să urâm vieţile noaste în lumea aceasta. „Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde”, ceea ce înseamnă că dacă te răsfeţi să ai confort şi securitate, poţi să o pierzi. „Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta” – ţineţi minte asta, îţi urăşti viaţa când îţi urăşti viaţa în lumea aceasta. Și îţi faci cel mai bun lucru imaginat dacă îţi urăşti viaţa în lumea aceasta, conform lucrurilor glorioase promise aici, acesta e lucrul greu numărul doi – urăşte viaţa în lumea aceasta. Cu alte cuvinte, nu îţi permiţi cea mai bună viaţă, nu acum este cea mai bună viaţă. E greu, cea mai bună viaţă vine mai târziu, să pierzi timp să îţi faci această viaţă mai bună nu valorează nimic, o vei avea.

    Numărul trei – versetul 26a – Isus ne cheamă să Îl urmăm. Unde? Pe drumul Calvarului care duce la moarte. „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze” – este pe drumul Calvarului aşa cum spune El, este greu, să mergi pe drumul Calvarului să treci prin durere e greu, să fii într-o relaţie e greu. Dacă urmăreşti asta, ştiind că dacă vei spune lucrurile care trebuie spuse va fi greu, nu va înţelege, să rămâi pe drum. Spune, „Nu, nu voi face asta.”

    Numărul patru – partea a doua a versetului 26 ne cheamă să Îl servim. „Dacă Îmi slujeşte cineva”, să Îi slujeşti lui Hristos într-o lume în care puterea se ia cu forţa, să devii un slujitor, un slujitor singur într-o lume care premiază puterea şi prestigiul nu este uşor. Slujirea nu este premiată de puterile lumii acesteia. Isus o premiază, dar lumea nu. Nu este uşor, este greu. Asta înseamnă să fii creştin: este greu să mori, este greu să îţi urăşti viaţa în lumea asta, este greu să Îl urmezi pe Isus în lumea asta. Este singurul lucru care duce la cruce. Este greu să serveşti într-o lume care are putere, de aceea a spus Isus în Matei 7 că poarta care duce la viaţă este îngustă. Nu este o surpriză, noi cunoaştem Biblia, să fii creştin este greu. Cu toate acestea, El nu te cheamă să te descurci tu zilnic cu greu. Nu, nu. Greu nu este echivalent cu tristeţe. Repet, greu nu este echivalent cu tristeţe.

    Şi care sunt lucrurile glorioase, care sunt chiar lângă lucrurile grele? Sunt patru. Numărul unu, versetul 24. Da, grăuntele de grâu care a căzut pe pământ moare, dar ce se întâmplă dacă El moare? Aduce mult rod. Nu vei muri niciodată în zadar. Nici un sacrificiu care îl faci nu e în zadar dacă este pentru gloria lui Hristos, din dragoste de oameni. Te poate costa viaţa şi tot nu va fi în zadar, te poate costa banul pus deoparte pentru maşină. Acesta e lucrul numărul unu, să aduci multă roadă. Dacă vrei ca viaţa ta să aducă roadă, mori.

    Numărul doi – da, ne iubim viaţa, o pierdem dacă o iubim, dar trebuie să ne urâm viaţa în lumea aceasta. Dar care este promisiunea? Dacă o faci, o păstrezi pentru viaţa veşnică: „Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică”. Noi nu facem o afacere proastă aici, nu este aşa lucru în Biblie ca şi lepădarea ultimă de sine. Sunt multe lepădări de sine în această lume, asta spune, urăşte-ţi viaţa în lumea aceasta. Dar noi vorbim despre ceea ce va veni după. Nespusă glorie va veni, bucurie, răsplata de 1000 sau 10 000 ori mai multă pentru fiecare sacrificiu făcut pentru Isus în această lume. Această mâhnire uşoară de moment lucrează pentru noi o greutate eternă de glorie deasupra oricărei comparaţii. Nu este o afacere proastă, doar pare aşa pentru lume, de aceea se numeşte ura.

    Numărul trei, trebuie să Îl urmăm pe Isus la Calvar. Ce se întâmplă dacă o facem? „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu.” Nu este nici un loc unde aş vrea să fiu în afară de acela. Oriunde, în cimitir, apoi afară din cimitir, oriunde este El, vreau să fiu acolo. Fiul lui Dumnezeu, Domn al domnilor şi Regele regilor, Dragoste infinită, Purtare de grijă infinită, Înţelepciune infinită, Putere infinită, cu braţele înconjurându-Și copii. Vreau să fiu acolo şi El spune: „Doar urmează-Mă la Golgota şi vei fi acolo.” Aceasta este o afacere bună.

    Numărul patru. Da, trebuie să devenim slujitori umili, să spălăm picioarele, să iubim, slujitori cu lepădare de sine, robi. Ce se întâmplă dacă o facem? Versetul 26b: „Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” Greutatea gloriei. C.S. Lewis spunea că a auzi cuvintele: „Foarte bine, rob bun și credincios”, e o greutate a gloriei pe care nu putem să ne-o imaginăm. Să vezi cum Creatorul universului se uită la tine aşa imperfect cum eşti şi te onorează. Eu am să Îl onorez pe Isus, cu toată viața mea. Nu? Și aici spune că nu doar asta se va întâmpla, tu stai la masă. Luca 12 – El ia ștergarul în ultimele Sale zile și îți va sluji.

    Aşa că Biserica din Sud, cred că am ales acest text cu 5 ani în urmă pentru că am crezut că va fi greu să faci ceea ce faci şi că are unele părţi grele dar fie ca toţi în toate greutăţile să îmbrăţişăm gloria. Le voi mai numi încă o dată şi vom încheia: murim, ne urâm viaţa în lumea aceasta, Îl urmăm pe Isus la Calvar şi devenim slujitori. Viaţa creştină este grea orice aţi spune. Este grea, dar cu toate acestea sunt patru glorii: aducem multă roadă, ne păstrăm viaţa pentru viaţa veşnică, Îl urmăm pe Isus în gloria Sa oriunde ar fi și Tatăl ne onorează.

    Asta e modul în care vreau să îmi petrec restul vieţii. Nu vreau ca de la 65 de ani la câţi ani îmi va mai dă Dumnezeu, un an sau 15 ani, nu vreau să fie nimic diferit faţă de asta. Cred că atunci când îmbătrâneşti ai tendinţa să devii mai moale căci toţi îţi spun că ai lucrat din greu, iar acum las-o mai moale. Este creştinism doar până la 65? Apoi urmează alt fel de creştinism şi nu este aşa greu de la 65 la 85? Doamne fereşte, aşa că vreau acest fel de a fi roditor, vreau să fi semnificativ, să aduc roadă. Vreau să fiu mai roditor până în 70 decât în oricare alţi 5 ani din viaţa mea, mai roditor, să ajut mai multă lume, mai multă lume mântuită, mai multă lume zidită, mai multă lume să îşi consolideze căsniciile, mai mulţi copii aduşi la Isus, mai mulţi misionari trimişi, să se înfăptuiască mai multă justiţie, mai mult, mai mult în Sud, în Nord, Centru. Sper că asta simţiţi când Îl auziţi pe Isus vorbind aşa, să spun din nou asta: „Moartea Mea pentru salvarea ta este modelul Meu pentru imitarea voastră”.

    Dacă vrei să vii la El ca şi Salvator, „Tu ai murit pentru mine, Tu m-ai iubit, ai luat locul meu, eşti drept.” „Da sunt, dar nu o faci ocolind crucea, ci vii cu Mine şi te identifici cu Mine în cruce, ai murit faţă de păcat şi trăieşti în neprihănire. Apoi suntem împreună pentru totdeauna. Am plătit preţul pentru salvare, Eu dau putere pentru imitare. Nu va fi uşor, dar fi semnificativ pentru viaţa ta.” Și eu mă rog pentru ca împreună să-L preţuim pe Hristos.

    Cred că Dumnezeu tocmai a început să ne binecuvânteze: 10 biserici plantate în ultimii 7 ani, să le dublăm în următorii 7 ani, ancorate în 3 locuri în oraşele gemene şi poate mai mult. Sper şi mă uit la fiecare din noi: Biserica din Sud, din Nord, din Centru, aş dori să fiu împreună cu voi să Îi spun Domnului cât de mulţumitori suntem în această duminică seara de 20 noiembrie. Să ne rugăm.

 

    Tată, cred că ai lucruri de spus bisericii din Sud, în particular din acest text pe care probabil eu nu le-am spus aşa că îi încredinţez Ție şi pe noi împreună cu ei să îi servim bine în aceste zile critice. Și cer un miracol, public cer miracolul de 1 milion de dolari să cumpărăm terenul în următoarele săptămâni. Doamne, pentru toţi cei care stau în aceste 3 locaţii gândindu-se că eu nu mă pot concentra la asta deoarece problemele mele personale sunt aşa de mari, vrei să îi atingi, să îi iubeşti, să îi binecuvintezi, să îi faci să cunoască că nimic nu e greu în zadar, nimic nu e greu în zadar? Mă rog în Numele lui Isus, amin.

 

Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 1

 
Autor: John Piper  
 

    Tată din ceruri, ești atât de bun față de noi. Când lucruri neașteptate apar în viața noastră, Tu le faci să fie spre binele nostru. Căutăm binele acesta, și ne așteptăm să îl găsim. Mă rog pentru ajutorul Tău în acest seminar. Să mă ungi Tu pentru a rosti adevărul, într-un fel care clădește credința, mărește speranța, care oferă viziune, sporește viața, Îl slăvește pe Hristos, e centrat în Dumnezeu și rodește bucurie. Vino, coboară-Te peste toți din această încăpere. Mă rog pentru urechi ascultătoare și inimi sensibile. Mărește-Ți Fiul, Tată, în timp ce lucrăm la aceste teme. În Numele lui Isus. Amin.

 

    Iubesc acest seminar și puține subiecte îmi sunt mai dragi decât hedonismul creștin, tema care o abordăm astăzi. Este un subiect eliberator și totodată devastator. Să ți se spună că nu doar poți, dar că ar trebui  să îți urmărești bucuria în toate, aduce o eliberare incredibilă de pe umerii mei, cel puțin. Chiar? E prea frumos să fie adevărat. Credeam că trebuie să mă lepăd de asta, și tu îmi spui să nu refuz, ci să mă satur din plin. Iar pe de altă parte, după cum vom vedea, să ți se spună că trebuie să îți găsești plăcerea în Dumnezeu mai presus de orice, când tu de fapt nu faci asta, e devastator. Înspăimântător! Am văzut asta timp de 30 de ani. Ambele lucruri se întâmplă. Am văzut porunca aceasta decimând oameni, și am văzut-o eliberând atâția. Însă amândouă sunt necesare, cel mai probabil, pe parcurs, pentru că nu suntem setați să ne desfătăm în Domnul. Suntem programați să ne delectăm în televizor, mâncare și sex, în faimă, prieteni și familie. Ca mai apoi să vină cineva să zică nu doar că poți să îți cauți bucuria în Dumnezeu, ci chiar trebuie să o faci, și să ai mai multă bucurie în El decât orice altceva, sau ești un închinător la idoli, poate fi devastator, în funcție de unde îți este inima. Deci da, îmi place să vorbesc despre acest subiect și sper să pot vorbi într-un fel în care veți simți poveri ridicate, nu adăugate.

    Am primit o scrisoare în decembrie, dacă îmi aduc bine aminte, și am adus-o cu mine, pentru că m-a încurajat să văd că Dumnezeu încă folosește în chip minunat adevărurile cărții „Însetat după Dumnezeu” în viețile oamenilor. Această femeie, la 30 de ani, mi-a scris următoarea scrisoare, pentru a-mi mulțumi, și voi citi doar un paragraf sau două. Și-a pierdut copii din cauza problemelor cu alcoolul, soțul ei s-a sinucis, cu 8 ani în urmă. Ea a fost ruinată de pierderea lui, a copiilor, fiind alcoolică, dependentă de heroină și dependentă de sex. Chiar s-a și îngrășat 45 de kilograme. Înțelegeți tabloul nefericirii. Cam la o treime din scrisoare, după ce descrie o confruntare ce o evitase cu moartea, spune următoarele: „Mă las pe spate în apartamentul meu ieftin, plângând și suspinând. Acolo, pe raftul bibliotecii mele, era o carte. Nu îmi aduc aminte cum a ajuns acolo, sau de ce părea luminată în întunecimea nopții aceleia. Era „Însetat după Dumnezeu”. Am luat cartea de pe raft și am început să citesc îndată ce lacrimile mi-au permis. Până am ajuns la capitolul patru, Dumnezeu îmi schimbase inima deplin, pe veci. Strângând cartea aceea în mâini, am ajuns la sfârșitul ființei mele. Dorința mea copleșitoare din seara aceea încoace, a fost ca Dumnezeu să Își vadă Împărăția Lui venind în lume, și am o pasiune să văd oameni lăudându-L, bucurându-se în El pe veci. Căutarea Domnului prin Cuvântul Său a devenit bucuria vieții mele. Nu am bucurie înafara Lui și a cunoașterii Lui. Nu am făcut nimic de atunci ce nu aș fi făcut la umbra crucii Lui.” Iar restul vorbește despre luptele care au urmat.

    Dar totuși sunt încurajat, pentru că este o carte veche. Am scris predicile în 1983, iar cartea a fost publicată în 1986. Și aproape tot ce voi spune e înrădăcinat în cartea aceasta. Așa că, dintr-un motiv oarecare, cartea are influență și peste timp. Încă e cartea mea cu cele mai bune vânzări de-a lungul anilor, tocmai pentru că e atât de eliberatoare și devastatoare. Și de obicei, eliberarea vine imediat după devastare. Sunt profund recunoscător că Domnul a aranjat lucrurile astfel. Permiteți-mi să citesc un paragraf. Bănuiesc că aveți toți conspectul. Dar iată scopul întâlnirii: Acest seminar este menit să rezume, consolideze și aprofundeze viața și implicațiile în slujire ale hedonismului creștin. Și viziunea fundamentală a lui Dumnezeu, descrise în cartea Desiring God. Dacă Dumnezeu e cel mai slăvit în noi, când noi suntem deplin satisfăcuți în El, care este de fapt rezumatul cărții, atunci cum trebuie să trăim, cum trebuie să slujim? Cum trebuie să ne motivăm pe noi și pe ceilalți când vorbim de rugăciune, dragoste, căsătorie, bani, misiune, citirea Scripturii etc. Seminarul va include prelegeri și timp pentru întrebări. Sper că așa va fi cazul. Oricine poate participa, poate fi parte din prima grupă. Iar cei din a doua grupă vor citi ce au de făcut. Schița cursului e pe verso. Sper să trecem prin punctele 1-5 destul de repede, și să petrecem majoritatea timpului nostru la punctele 6 și 7, potrivit schiței care o avem.

    Declarația de misiune a bisericii noastre, pentru că nu fac seminariile acestea vrând-nevrând. Orice scriu, orice predic, văd și trec prin obiectivul, prin grila acestei afirmații. Existăm cu scopul de a răspândi pasiunea pentru supremația lui Dumnezeu în toate, pentru bucuria tuturor popoarelor, prin Isus Hristos. Declarația de misiune a apărut în 1995. Hedonismul creștin a apărut cu mult mai devreme. Așa că nu am ales să fiu un hedonist creștin pentru că trăiesc după afirmația aceasta, am formulat afirmația pentru mine și pentru biserică, cu multe ajustări, făcute într-un comitet de 23 de persoane, ce au lucrat, timp de un an și jumătate, să decidă cine e biserica noastră, ce ne motivează, și afirmația răsare din ceea ce înseamnă hedonismul creștin și țintește înspre el, într-un mod vizibil. Țintim să răspândim o pasiune. „A răspândi” înseamnă ca nu suntem implicați doar pentru binele nostru, deoarece am înțeles că oamenii care trăiesc doar pentru sine nu sunt fericiți. Este mai ferice să …? … decât să primești. Păi atunci, dacă vrei să fii fericit, ai face bine sa fii răspânditor. Literalmente, trăiește pentru alții, fii concentrat pe cei din jur. Oamenii ce stau în fața oglinzii toată ziua, încercând să admire ce văd vor fi oameni triști. Însă dacă renunți la tine, uiți de părerile celor din jur, te sacrifici pentru ceilalți, inima ta va cuprinde mai multă bucurie decât ai visat vreodată. Deci răspândirea e un aspect al hedonismului creștin.

    În plus, țintim să răspândim pasiune, nu doar cunoaștere. Vrem ca oamenii să simtă ceva despre și pentru Isus. Să fie convinși de El și să fie bucuroși cu privire la El. O pasiune pentru supremația lui Dumnezeu. Asta este o afirmație foarte mare, pentru că Dumnezeu e măreț, vom vedea mai târziu de ce e atât de decisiv. Supremația lui Dumnezeu Îl așează pe El în centru, și pasiunile noastre în El și pentru El fac hedonismul creștin ceea ce este. În toate lucrurile, sper ca biserica Betleem sa nu limiteze înțelegerea noastră despre supremația Lui la lucruri bisericești, are de-a face cu politica, după cum veți auzi week-end-ul acesta cu privire la argumentele pro-viață. Are de-a face cu familia, slujba, știința, are de-a face cu toate lucrurile. Dumnezeu e suprem peste tot și deplin. Pentru bucuria tuturor popoarelor. Urmărim bucuria popoarelor pentru că așa ne instruiește Biblia să facem. Neamurile să se ….? Bucure! (Psalmii 67:4) Asta este o poruncă menită să indice scopul misionarilor în Psalmi. Și totul e prin Isus Hristos. Deci, vă spun că afirmația misionară a bisericii noastre mă rog, deși știu că mulți de aici nu sunteți din biserica Betleem, să fie înaintată prin seminarii precum acesta.

    Acum, introducere și fond: zbaterea cu motivația. Am să vă dau o scurtă autobiografie. Rădăcinile care le țin minte, mai sunt și altele în copilărie uitate, dar rădăcinile care mi le amintesc, cu privire la apariția a ceea ce numesc eu hedonism creștin, se trag din facultate, din lupta acestui suflet să înțeleagă cum să fie motivat pentru lucruri bune. Mergând în Chicago, la Wheaton College, școală mică, în suburbiile umbrite de copaci, la 40 de kilometri vest de Chicago, am slujit, mergând în Chicago, lucrând cu cei de pe străzi, sau făcând alte eforturi evanghelistice. Dar de ce ai face așa ceva? Ce fel de lucruri ar trebui să se întâmple în inima ta când faci așa ceva? Ar trebui să fie vinovăție? Sau obligație? Sau poate dragoste? Dar ce e dragostea? Este acceptabil să fii fericit în ceea ce faci în momentul acela? Dacă vii acasă mai fericit decât când ai plecat, ești egoist? Așa gândea mintea mea. Cum rămâne cu slava lui Dumnezeu? Oare acela ar trebui să fie scopul? Ce te împinge să acționezi când ai 20 de ani și vrei să vezi cu ce rezonează inima ta? Ce e potrivit, ce e drept și înțelept? Astfel, eu mă zbăteam cu întrebările acestea. S-a întâmplat de-a lungul seminarului teologic și în facultate.

    Și iată genul de lucruri cărora trebuia să le fac față. Luca 14:13-14 spune următoarele: „Când dai o masă” spune Isus cheamă pe săraci spre exemplu, cina de ziua recunoștinței, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi și va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.” Deci, ce îți stârnește și pune la muncă motivația în pasajul citit? Cum funcționează motivația? Dacă ar trebui să inviți săracii la masă de ziua recunoștinței și dacă mergi și găsești oameni care nu îți sunt prieteni, abia îi cunoști, poate nu-ți vorbesc limba, dar tu îi aduci, doar va face sărbătoarea stânjenitoare. Nu-i așa? „Vreau doar să mă relaxez, să mă uit la un meci de fotbal cu prietenii și cu familia, și e puțin stânjenitor să avem oameni noi, mai ales dacă ne sunt diferiți.” Așa că nu o faci. Isus știa asta, așa că iată ce a făcut. A zis fă aceasta, și mai ales pentru cei ce nu pot întoarce favorul. Astfel doboară orice motivație lumească, egoistă și carnală ca mai apoi să adauge: „Dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.” Acum, eu citeam lucrurile acestea, le-am citit toată durata colegiului, le-am citit în seminar, citeam aceste lucruri, și eram frânt înlăuntrul meu din cauza cărturarilor care ar vorbi astfel… T.W. Manson, care a murit, deci mă pot supăra pe el în public. Nu că asta m-ar împiedica… Promisiunea răsplătirii pentru un astfel de viață, vorbind despre acest text, promisiunea răsplătirii pentru un astfel de viață, e scrisă ca un adevăr. Nu trăiești astfel de dragul răsplătirii, dacă o faci, nu trăiești astfel, ci în felul vechi, egoist.

    Când am citit asta, mi-am aruncat mâinile în aer și am întrebat „Ce?” De ce a spus așa ceva? Isus se joacă cu noi cu acel „dar”? Dacă ceea ce tocmai am citit, ce a spus Manson e adevărat, de ce ar spune Isus așa ceva? El a spus: „cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi (…) dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți.” Și iată că vine Manson zicând: „Uită că a spus așa ceva. Nu lăsa să aibă vreo putere motivațională în viața ta.” Nu, nu, nu, nu! Isus nu este un Învățător rău! E un Învățător bun. Spune lucrurile cu un motiv anume. Ce a spus aici e cu scopul ca noi să ascultăm și să facem. Așa că atunci când te gândești pe cine chemi la masă, și crezi că va fi o seară dificilă, gândește-te la răsplata de la învierea celor neprihăniți. Răsplată glorioasă! Nu spune ce va fi, dar sunt sigur ca nu e un meci de golf. Sunt sigur că nu e un Cadillac. Sunt sigur că e Hristos, mai mult din Hristos. Mai multă bucurie în Hristos, mai multe feluri de a gusta din Dumnezeu. Mai multă sfințenie, mai multă curăție. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.”Vreau să Îl văd mai mult pe Dumnezeu, să mă bucur mai mult de El. Aceasta îmi va fi răsplata. Nu este un motiv greșit. Acestea îmi erau luptele. Alături de zbaterile cu Biblia și cu cei ce o interpretau greșit, în ciuda doctoratelor lor, speriind tineri de 25 de ani ca mine, eu simțeam că nu pot gândi, pentru că oameni deștepți, mari, puternici spuneau prostii despre Biblie, ca acesta, un lucru prostesc să spui.

    Ayn Rand este atee. și eu eram într-o etapă în care o urmăream cu atenție, timp de 3 ani, pe la sfârșitul anilor 70. Am citit tot ceea ce a scris Am citit „Revolta lui Atlas”, „Fountainhead”, „New intellectual” și altele care le uit acum, însă multe cărți ale ei. Am fost uimit de puterea scrisului ei. Se înșeală amarnic, dar a venit atât de aproape de adevăr cu unele aspecte. Vă spun încă un detaliu autobiografic gustos. Am fost atât de mișcat de ateismul lui Ayn Rand și de hedonismul ei cu alte valori, încât i-am scris o scrisoare foarte lungă. A murit în anul… am uitat. Probabil știți unul dintre voi, însă a fost undeva prin anii 80 cred. I-am scris o scrisoare lungă, o lucrare de apreciere și critică. Sunt sigur că nu a primit nicio scrisoare de la vreun evanghelic/fundamentalist ca mine care să îi scrie în admirație. E atee! De ce ai scrie o scrisoare de apreciere unui ateu care scrie cărți pentru a opri oameni de la credință, un lucru groaznic? Și nu știu dacă a primit-o vreodată. Totuși, într-o zi, orgolios cum sunt, eram la biblioteca seminarului Luther, uit exact când, și mă gândeam cum aș putea ști dacă a primit scrisoarea. Mă întreb dacă nu cumva este o biografie stufoasă a ei pe undeva. Și chiar am găsit una. O biografie mare și stufoasă scrisă de tovarășa ei. Ghiciți ce am căutat la index. Piper! Și era acolo! Într-o notă de subsol. Aveam și eu o notă de subsol. Nota de subsol spunea „Influența ei a fost atât de extinsă, încât a atins și fundamentaliști.” De unde mi-au avut numele? M-am gândit că singura metodă prin care ar fi putut face asta, era scrisoarea aceea. Nu publicasem nimic despre ea și doar pot spera că a primit-o. Eu îmi doream să fie salvată. De aceea am scris-o. Voiam să o ademenesc, pentru că credeam că nu înțelesese creștinismul bine.

    Iată ce a scris. Vă voi citi: Aceasta e concepția ei despre creștinism. „O acțiune este morală, zicea Immanuel Kant,” filosoful care reprezintă creștinismul pentru ea, „O acțiune este morală, spune Kant, doar dacă autorul ei nu dorește să o realizeze, ci o îndeplinește din simțul datoriei și nu dobândește nimic de pe urma ei, în niciun fel.” Sună întocmai a el, nu? „Nici material, nici spiritual. Un beneficiu, o recompensă, distruge valoarea morală a unei acțiuni. Astfel, dacă cineva nu are dorința de a fi rău, atunci el nu poate fi bun. Și dacă cineva o are, el poate fi bun.” Afirmație extrem de tăioasă. E absolut distrugător pentru ce am discutat până acum. Are dreptate! Dacă asta este perspectiva creștină față de obligație, Dacă asta este perspectiva creștină față de motivație, eu am plecat de-aici! De aceea m-a prins. Ea oferea o critică dintr-o perspectivă seculară atee, pe teme în care poziția atâtor etici creștini mă tulbura. care afirmau că nu trebuie să fii motivat de foloasele ce le vei dobândi Nici de rai, nici de cunoașterea lui Dumnezeu, sau o bucurie crescândă în divinitate, de nimic. Totul e doar voință pură. Ei bine, asta e o prostie. Creștinismul nu asta înseamnă. Însă nu aveam nicio alternativă clară. Nu puteam articula într-un mod care să îmi sune acceptabil o alternativă pentru ceea ce critica ea aici. Cum că, dacă vrei să faci ceva, evident îți place, și astfel valoarea morală devine inexistentă. Iar dacă nu vrei să faci ceva, dar o faci oricum, din cauză că nu vrei, e o virtute adevărată. Mă gândeam: Raiul a devenit brusc iad. Nu-i așa? Ce vom iubi oare în Rai? Să facem binele! Care va fi bucuria noastră în ceruri? Tot ceea ce e drept și bun. Altfel cu toții suntem frustrați în Rai o veșnicie. Iar acela ar fi apogeul virtuții. Hai să mergem toți în iad și să-i zicem Rai. Vedeți ce efect puternic avea asupra mea. Îmi smulgeam părul din cap la 20-30 de ani, încercând să îmi dau seama. Dacă asta e corect și el greșește, atunci Isus trebuie să aibă dreptate.

    Dar cum pot articula asta? Cum o pot spune? Trebuie să îmi recitesc toată Biblia pentru că respir aerul lui Immanuel Kant. Personal cred că aerul lui Kant încă distruge mii de servicii de închinare, pentru mulți oameni. Ei trăiesc cu ideea că nivelul actului din punct de vedere al semnificației ar trebui să fie invers proporțional cu nivelul mulțumirii de sine resimțite, ducând la un mod de închinare stoic și conștiincios Iar asta elimină sufletul închinării. O distruge. Pascal a intrat în joc, precum mulți alții, C.S. Lewis, Jonathan Edwards, îi veți vedea pe măsură ce înaintăm. însă în acest moment, iată alternativa la ceea ce a spus T.W. Manson „Toți oamenii caută fericirea.” Punct. „Creștini, necreștini, atei Toți oamenii caută fericirea. Acest lucru este fără excepție. Indiferent ce mijloace folosesc, toți țintesc același scop. Motivul pentru care unii merg în război, iar alții îl evită, este aceeași dorință în amândoi, însoțită de perspective diferite. Voința nu face niciodată nici măcar cel mai mic pas. Însă în acest aspect, aici găsim motivul fiecărei acțiuni, a fiecărui om, până și a celor ce se spânzură.” Cred că afirmația e adevărată. De aceea, sfințirea, a deveni sfânt,

a semăna cu Hristos, nașterea din nou, nu constă în a înceta să vrei să fii fericit. Constă în înnoirea lucrurilor care te fac să fii fericit. Asta înseamnă sa fii născut din nou. Toate aceste lucruri te făceau fericit, te conduceau, îți îndreptau voința încoace, ești născut din nou, o lume întreagă ți s-a deschis, Hristos și crucea sunt la centrul noii tale comori, și toate atașamentele tale încep să se schimbe. Spun încep, nu se întâmplă peste noapte. Unora li se întâmplă. Altora le este un proces lung și dificil. Dar nașterea din nou nu înseamnă a te opri din căutarea fericirii. Înseamnă să o urmărești într-un mod cu totul nou. Pentru că acum este un om nou înlăuntru care are alte papile gustative, alte papile gustative spiritual. Ziua înainte să te naști din nou, ți-ai pus limba pe cruce, plictisitor, nebunesc, cum spune Pavel. Ziua după ce te-ai născut din nou mergi la cruce, găsești miere, aur, nu te poți sătura de Isus. Deci ce s-a schimbat? Sigur nu căutarea fericirii. S-a schimbat întreaga lume a ceea ce te bucura.

    Asta era zbaterea mea. Și hedonismul creștin e rezultatul tuturor zbaterilor. Iată rezumatul lui. Dacă vreți să sumarizăm hedonismul creștin în 5 afirmații, acestea ar fi cele mai importante părți.
    1. Dorința de a fi fericit este o experiență umană universală și este bună, nu păcătoasă. Consider că dorința ta de a fi fericit este echivalentă senzației de foame fizică. Bun? Este intrinsecă umanității tale. Dacă nu o ai, ești mort. Literalmente. Vei muri. Te vei încolăci în pat, în depresie cruntă, nu ai absolut nimic și, pur și simplu, dispari în pat, pentru ca sufletul tău moare. E un lucru oribil. Nu cred ca e păcătos să vrei să fii fericit. Vom desluși mai multe imediat.
    2. E controversat, dar ascultați. Nu ar trebui să încercăm să negăm sau să ne opunem dorinței de a fi fericiți, – teritoriu periculos – ca și cum ar fi un impuls nepotrivit, ci mai degrabă trebuie să căutăm cum să creștem această năzuință, să o hrănim cu orice va asigura cea mai adâncă și de durată satisfacție. Și acele două adjective schimbă totul! Rețineți-le. Le-am luat din Biblie. Vă spun versetele imediat. Deci, iată ce vreau să spun. Soluția problemei tale cu păcatul… Toți din încăperea aceasta avem o problemă cu păcatul. Chiar dacă ești născut din nou, tot îți place să păcătuiești în anumite feluri. Așa e păcatul, atrăgător. Nimeni nu păcătuiește din obligație. Ridicați mâna dacă păcătuiți din obligație. Te trezești dimineața, nu vrei să păcătuiești, dar o faci din obligație. Nimeni nu face asta. Păcătuim pentru că ne place, ne simțim bine. Sau ne promite bani, de exemplu, dacă mințim în declarațiile de venit. Păcătuim pentru că dorim să păcătuim. Iar soluția problemei nu e eliminarea dorinței din viața ta. „De azi nu voi mai dori nimic. Nu voi mai fi un doritor.” Nu asta e soluția. Însă asta simțeam eu crescând. Pierd socoteala de câte ori vorbitori misionari veneau în biserica noastră, și îmi pare rău să zic asta pentru că misionarii noștri nu sunt astfel, se uitau la tineri și ziceau „Voi tinerilor, trebuie să nu mai faceți voia voastră, ci să faceți voia lui Dumnezeu.” Și eu mă gândeam, „Nu este o a treia alternativă? Voia mea să devină voia lui Dumnezeu? Ca să pot găsi satisfacție profundă în a-mi jertfi viața pentru Isus.” Așa se exprimă majoritatea misionarilor despre care s-a scris. Vă voi da câteva citate mai târziu ale lui David Livingstone care spun lucruri minunate despre a fi mulțumit în Dumnezeu în mijlocul celor mai cumplite împrejurări. Nu cred că soluția problemei păcatului e renunțarea la dorințe. Ci e găsită în saturarea dorințelor noastre cu ceea ce ne oferă împlinirea cea mai profundă și de durată.
    3. Cea mai profundă și de durată împlinire e găsită doar în Dumnezeu. Iar versetul de unde iau cele două adjective e Psalmul 16:11. „Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii …”? „Bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.” Avem plinătate pentru veșnicie La asta mă refer când zic profunzime și de durată În prezența Ta găsim plinătatea bucuriei, nu 99%. Nu, mulțumesc. Vine cineva și spune: „Îți pot da pentru 88 de ani, 80% fericire dovedită în lumea aceasta.” Și apoi șoptit: „urmată de suferință o veșnicie.” Sau vine cineva și spune „Îți pot oferi o viață de zbucium și durere extraordinară, multă suferință, cu bucurie ce izvorăște adânc și crește, urmată de o bucurie completă, deplină în eternitate.” Așa că nu accept momentele mele cele mai nebunești amăgit de minciunile diavolului cu privire la unde pot găsi deplină bucurie, conform lui. Dacă îmi spune cineva că îmi poate oferi bucurie de neimaginat, Îi răspund că nici nu se poate apropia de Psalmul 16:11. Plinătate! Haide, dă-mi plinătate! Unde îmi poți oferi plinătate în afară de Psalmul 16:11? Bani? Hah! Mai mulți oameni sar de pe podul Coronado din San Diego decât de pe podul Brooklyn din New York. O să întrebați ce legătură are asta. Podul Coronado e luxos. Oamenii ce trec pe el merg înspre case ce costă 3 milioane$. Iar în Brooklyn, oameni săraci traversează podul. Oameni de rând. Oamenii săraci nu se sinucid. Oamenii bogați o fac. Deci vrei să îmi spui că banii îmi vor aduce plinătatea? Statistica spune că nu e nici măcar aproape de adevăr. Sexul? Câte boli să iau? Încontinuu suntem hrăniți cu minciuni. Continui să zic „nu, mulțumesc”. A fi născut din nou înseamnă a-L descoperi pe Hristos ca o comoară ce împlinește deplin și să nu te mai poți despărți de El vreodată. Vei avea lupte, în orice punct te poți zbate cu un anumit lucru care nu ar trebui să îl faci. Însă imaginea de ansamblu e „Nu-L voi părăsi.” Dacă mă împiedic și cad, mă ridic, o pun la pământ, seara aceea mă pocăiesc, mă împac cu Isus Pentru că am descoperit unde îmi este comoara.

    Fericirea care o găsim în Dumnezeu își atinge împlinirea când se extinde pentru a întâlni nevoile altora în feluritele căi ale dragostei. Acum, vom petrece o bună parte din timp mâine pe subiectul acesta, dar iată o mică imagine să înțelegeți la ce mă refer. În 1977 am publicat un articol în revista HIS. Ține minte cineva revista aceasta? Eu îl intitulasem „Hedonism sfânt”. Și spre mâhnirea mea, ei au pus niște buze mari ale lui Marilyn Monroe pe pagina. M-am uitat la articol și mi-am zis „Au ratat complet ideea”. Nu ăsta era scopul, nu-i deloc folositor, articolul reprezenta efortul meu de a întreba, pentru că petrecusem câțiva ani din viață în colegiu, la seminar și chiar în zilele timpurii de predat la Betel, bătând în cuie temeliile biblice ale hedonismului vertical, mai exact, Psalmul 16:11. „Înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.” și întrebarea devine acum: Sunt un budist care stă și se bucură de Dumnezeu lăsând lumea să piară? Ce bun aduce asta? Într-o lume ca a noastră… Aceasta a fost următoarea luptă. Ce aduce această bucurie adâncă, dulce și puternică, între oameni? Așa, în exterior. Și dacă nu se relaționează în exterior, înseamnă că nu e biblică pentru că esența Bibliei e dragostea. Dragostea împlinește toată legea. Așa că dacă nu ești o persoană iubitoare, încalci toată legea.

    Următoarea provocare a fost cea expusă aici. E rezultatul multor ani. Vă vine să credeți câți ani încăpățânați au intrat în ceva atât de simplu?Ce vreau să transmit acolo este: Când Dumnezeu se coboară la tine, și ți se descoperă, îți schimbă inima, încât El, Cuvântul Lui și gloria Lui îți sunt desfătarea, devii ca o zonă cu presiune ridicată umblând prin lume. Nu sunt meteorolog, dar cred că funcționează analogia. Devii o zonă cu presiune ridicată, te miști prin lume. Oamenii fără Dumnezeu sunt zone cu presiune scăzută; Este goliciune acolo. Lăuntrul tău e zonă de presiune ridicată, pentru că Hristos te împlinește. Când două zone de presiuni diferite se ciocnesc, ce apare? Știe cineva? Poate am înțeles greșit. Vânt! Vânt! Se mișca de sus în jos, nu-i așa? Umple, umple golul. Odată ce îl umple și crește. Dacă nu funționează meteorologic, funcționează spiritual. Uitați analogia. Sunt o zonă de presiune ridicată, sunt umplut cu ce mi-a arătat El despre Sine, Îl iubesc și mă bucur de El, mă întâlnesc cu oameni în cadrul familial, al cartierului, al bisericii, al lumii, și ei nu Îl cunosc, ei nu Îl iubesc încearcă să se sature cu firmituri mărunte, josnice. Zona de presiune scăzută nu dă roade în viața lor, e creată o rafală de vânt care ajunge și în ei știe cineva cum e numit vântul acela în termeni biblici? E numit dragoste. E numit dragoste. Cu  siguranță are și alte nume. Probabil aveți dreptate. Dar e denumit dragoste.

    Iată cum stau lucrurile. Dragostea nu este doar efectul bucuriei mele. Voi argumenta cu ardoare că este, pentru că și Biblia face asta în multe locuri că dragostea e revărsarea bucuriei în Dumnezeu. Însă eu susțin aici că este, de fapt, extinderea și desăvârșirea bucuriei în Dumnezeu. Prin urmare, dragostea aceasta se răspândește, iscodind cum să crească. Asta înseamnă că am rămas un hedonist. Dacă mă întrebi atunci când te vizitez, la spital sau unde ai nevoie, „De ce ai venit?” Un răspuns prost ar fi: „Nu am vrut să vin dar am obligația de a fi aici.” Acesta e un răspuns nepotrivit. Ce efect va avea răspunsul asupra ta? Nu te simți mai iubit decât dacă ți-aș spune, ca păstor, cineva care te cunoaște și ține la tine, nu te simți mai iubit decât dacă aș spune: „Găsesc că turnându-mi bucuria mea în Dumnezeu în tine, în momentele tale de nevoie, bucuria mea în Dumnezeu crește. Așadar, sunt aici ca să îmi maximizez bucuria mea prin bucuria ta.” Nu credeți că persoana mi-ar spune că sunt egoist? „Nu îmi vine să cred cât sunteți de egoist frate, pentru că îți cauți doar bucuria ta.” Nu e socotit astfel, pentru că atunci când îți cauți bucuria ta în bucuria altcuiva, iar a ta se extinde, intrând în ei, și crescând-o pe a ta, ei se simt iubiți. Nu simt că dorința ta de a fi acolo te fac pe tine mai puțin iubitor. Nu funcționează astfel. Avem mult de muncă acolo. Acesta e doar rezumatul. Vom reveni aici.

    Și în final, iată cum facem ca totul să sune ascuțit și controversat. Bun. Prin urmare, concluzia. În măsura în care încercăm să abandonăm urmărirea propriei plăceri, plăcere înaltă, sfântă, încântându-l pe Dumnezeu, În măsura în care încercăm să abandonăm urmărirea propriei plăceri, eșuăm în a-L onora pe Dumnezeu și a iubi oamenii. Sau spusă în mod pozitiv, urmărirea plăcerii este o parte necesară oricărei închinări și virtuți. Niște afirmații foarte controversate! Acest cuvânt „necesară”, foarte controversat. „Nu încerca să abandonezi căutarea bucuriei tale”, extrem de controversat. Ridică tot felul de întrebări. Cum ar fi: unde e negarea sinelui? Isus a spus „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea.” Iar tu ne spui să nu ne refuzăm niciodată căutarea plăcerii. Da, asta spun. Și știu că pasajul e în Biblie și vom reveni la el. Pentru că nu văd o contradicție. Acesta este rezumatul hedonismului creștin. E ceea ce a înmiresmat biserica aceasta în cei 28 de ani ai mei aici și probabil și înainte, chiar dacă nu se numea astfel. Deci dacă îți place să fii aici și poți identifica anumite lucruri, poate fi că acesta este unul dintre motive. Poate te bucuri de unele arome ale bisericii. Nu suntem o biserică perfectă, asta e sigur. Însă e un loc plăcut în care să te găsești, pentru mine cel puțin. Mi-e drag să fiu aici deoarece să ai 25 de păstori care sunt în acord, împreună… Sunt mii de păstori care ar fi gata să sacrifice orice pentru unitatea care o avem aici. Unitatea în jurul lucrurilor atât de profunde e extraordinară. Și putem vorbi odată despre cum am ajuns aici, dar Dumnezeu a fost bun și îndurător cu noi. Nimic din ceea ce am spus, din câte știu, nu ar fi contrazis de niciun păstor sau bătrân al bisericii. Ceea ce e uimitor într-o biserică de mărimea aceasta. E ceea ce ne ține în mișcare, pentru că nu ne certăm pe teme importante ale motivației și teologiei noastre.

Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 2

 

Autor: John Piper  
 

    Mai departe, ne vom uita la secțiunea 4 dintre punctele noastre. Am trecut prin 1-2-3. Și secțiunea 4 este fundamentul hedonismului creștin în centralitatea lui Dumnezeu. În notițele voastre, în carte, sunt 35 de texte biblice ce ilustrează perseverența lui Dumnezeu în a căuta slava Sa mai presus de toate lucrurile. Voi face lucrurile puțin diferit, pentru că știu, din celelate dăți în care am tratat acest subiect, că dacă voi trece prin toate 35 va dura foarte mult deoarece mă trezec predicând din fiecare text. Vom face în modul urmărtor, voi lua 6 mari lucrări de răscumpărare, în ordine cronologică, de la predestinare – înainte de istorie, până la împlinire – sfârșitul istoriei. Și să vă prezint în fiecare etapă din cele 6 a istoriei răscumpărării că pasiunea centrală a lui Dumnezeu este slava Sa. De ce fac aceasta? Poate vă întrebați: „Despre ce vorbești? Ce legătură are cu ce am discutat până acum?” Îmi amintesc că eram pe coridor, la etajul al treilea a Aulei Magna, pe când eram în ultimul an, Colegiul Wheaton, întrebându-mă: „Deci, te căsătorești cu Noel pentru slava lui Dumnezeu sau pentru că te încântă aceasta? Citești și scrii poezii pentru slava Lui sau pentru bucuria ce o regăsești aici? Te duci în week-end pe străzile din Chicago să faci evanghelizare pentru slava Sa sau pentru bucuria de a face aceasta?” În zile acelea era un lucru normal pentru mine, poate te gândești că nu e greu să răspunzi la aceste întrebări… Dar era. Era! Știam că tatăl meu îmi spunea: „Orice faci, Johnny, cu vorba sau cu fapta, fie că mănânci sau bei… Da, fie că mânânci sau bei să faci totul pentru slava lui Dumnezeu!” Știam acest lucru! Cum se potrivește cu bucuria? Nu mi-am dat seama.

Ce-mi propun eu este să mă asigur că vedeți ceea ce eu am văzut intuitiv. Am crescut, fiind alăptat cu: „Orice faci să faci pentru slava Lui!” Aceasta o aveam în sânge, de când am învățaț să merg până la adultul John Piper. Poate nu o aveți în sânge, dar trebuie să turnăm această fundație. Dar ceea ce niciodată nu mi-au spus mama și tatăl meu este că nu doar eu ar trebui să fac totul slava Sa, ci și El face totul pentru slava Lui. Și aceasta a devenit foarte important pentru mine! Și foarte controversat pentru alții. Dacă nu fac mai întâi aceasta sunt sigur că mai mulți dintre voi vor pleca de la acest seminar nenăscuți din nou – căutători de plăcere, spunând că eu am zis că e în regulă, de cât dacă o fac acest fel. Pentru că ceea ce vă voi arăta este vital pentru sufletul omului, încât unii vor fi supărați. Aceasta este o pregătire pentru vestea bună că – apropo acesta este un fel de bucurie – „Dumnezeu face totul pentru slava lui Dumnezeu!” Ce ne va conduce la bucurie.

1. PREDESTINARE

Efeseni 1:3-5: „Binecuvântat să fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Care ne-a binecuvântat cu orice fel de binecuvântare duhovnicească în locurile cerești, în Hristos! În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără pată înaintea Lui. În dragoste, El ne-a predestinat.” Citiți cu atenție aceste versete. De ce a făcut Dumnezeu aceasta? Ar trebui să vă întrebați: „De ce m-a predestinat, de ce m-a ales?” „El ne-a predestinat pentru înfiere prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a arătat cu bunătate în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:5-6). Ce înseamnă aceasta? Ne-a predestinat pentru înfiere, prin Isus, după ceva, spre ceva. „După buna plăcere a voii sale”, pentru ca nimeni să nu-L constrangă din afară împotriva voii Lui, să ne aleagă sau să ne predestineze – ceea ce a făcut. Totul vine din voia Sa suverană. De ce? Care este scopul final? Spre ce tinde? „Spre lauda slavei harului Său.” Ca și creștin, tu ai fost ales și predestinat să fii înfiat în familia lui Dumnezeu pentru a-ți petrece veșnicia lăudând slava harului lui Dumnezeu. Ceea ce Îl face pe Dumnezeu scopul final al predestinării tale. Ați înțeles aceasta? Slava lui Dumnezeu este scopul alegerii și a predestinării tale. Pentru aceasta s-a realizat. Nu este de neînțeles. Este foarte clar. Ne-a predestinat pentru înfiere în familia Sa, după voia suverană a Lui, nu determinat de voia altei persoane, spre a-L lauda pe El. „Eu te-am ales să Mă lauzi pe Mine, pe Mine, pe Mine!” C.S. Lewis a urât acest lucru la 29 de ani, până când s-a urcat în autobuzul spre Gradina Zoologică. A scris despre această schimbare privind tema acesta. Iar eu, timp de 30 de ani, am vorbit cu mulți oameni care au urât acest lucru. Sper ca voi să nu faceți asta. Puteți să puneți întrebări, eu m-am luptat cu aceasta mulți ani. Punând smerit întrebări cum se potrivește aceasta cu celelalte texte e în regulă. Asta face un teolog aspirant. Dar, să nu gândiți: „O, aceasta se înțelege de aici, eu nu sunt curios!” Mă rog ca să nu se întâmple aceasta!

 

2. CREAȚIE

Isaia 43:6-7: „Voi zice miază-noaptei: ‘Dă încoace!’ și miază-zilei: ‘Nu opri, ci adu-Mi fiii din țările depărtate și fiicele de la marginea pământului: pe toți cei ce poartă Numele Meu și pe care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit și i-am alcătuit.” Prima întrebare: „De ce ai fost predestinat?” Ai fost predestinat pentru lauda slavei lui, a harului lui Dumnezeu! A doua întrebare: „De ce ai fost creat?” Ai fost creat pentru slava lui Dumnzeu! Aceasta nu înseamnă că Îl faci pe Dumnezeu slăvit! Ci afișezi slava Lui! Reflectezi slava Sa! Când vă gândiți la lumea în care trăim și câți oameni nu fac din aceasta scopul vieții lor, nu v-ați gândiți cum de aceasta planetă mai există? Soarele răsare în fiecare zi pentru musulmani, hinduși, budiști, mulți necredincioși din Minneapolis care nu fac din aceasta scopul lor deloc. Și Dumnezeu, în lunga Lui suferință, le oferă oamenilor anii după ani, după ani, după ani să vadă soarele sus pe cer, spunând: „Nu știți că Eu fac asta?!” „Cerurile spun – ce? – slava lui Dumnezeu!” (Psalm 19:1a) De ce? Pentru ca lumea să vadă și să înceapă să-L laude și să trăiască pentru El! „Te-am creat pentru slava Mea!” Ilustrația mea este că Adam a fost creat la un unghi de 45 de grade ca oglindă. Și slava lui Dumnezeu se arată aici, reflectând aici, Eva a văzut aceasta și i-a plăcut, a încântat-o. Și ea era creată la 45 de grade. Iar când Satan a venit și a spus: „Nu trebuie să fiți receptori tot timpul, voi puteți deveni glorioși. Poate fi ca ceea ce strălucește aici, dacă răsucești, aceasta va străluci și reflecta în jos și vei deveni aceasta.” Și au făcut asta. Iar când întorci oglinda, ce se întâmplă? Nu strălucește, umbrește. Și au văzut forma umbra omului pământ și au crezut că e glorios și au trăit promovând aceasta încă de atunci.Și tu. Fără Duhului Sfânt, ai întors spatele lui Dumnezeu, dar încă păstrăzi chipul Lui, deși Îl reflecți în pământ, asta-i uimitor. E uimitor. Voi predica dumnică că oamenii sunt minunați!Putem ajunge pe lună! Putem trage cu muniție ce aterizează în anumite dormitoare la o distanță de 11.265 km. Putem crea medicamente ca învinge poliomielita. Oamenii sunt minunați cu spatele la Dumnezeu. Această umbră e uimitoare! E uimitoare! De aceea e greu să-i aduci pe oameni la Hristos! Lumea e minunată! Întorși cu spatele la Dumnezeu, ei nu pot vedea că Dumnezeu e mai minunat! De un milion de ori mai minunat! Și treaba noastră este – din moment ce am fost puși înapoi în poziția de 450 – să păstrăm oglinda curată ca să strălucim. Lăsați-vă să strălucească „lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vada faptele tale bune, și să slăvească pe Tatăl” (Matei 5:16). Despre aceasta este vorba! Dar nu suntem prea buni la aceasta! Creați pentru slava Sa!

 

3. ÎNTRUPARE

Romani 15:8: „Eu vă spun că Hristos a devenit un slujitor al celor circumciȘi, pentru adevărul lui Dumnezeu, pentru ca El să confirme promisiunile date patriarhilor.” Opriți-vă un pic! „Pentru ca…” Așadar, Hristos a devenit slujitor, adică a devenit om – conform Filipeni 2:5 și următoarele versete. El a devenit om și a fost un slujitor chiar și la moarte. El a devenit un Slujitor iudeilor circumscriși ca să le arate autenticitatea lui Dumnezeu – acesta e unul din scopuri, să arate autenticitatea Lui și să-I confirme promisiunile. Deci, Dumnezeu spune adevărul și Își ține promisiunile. Și aceasta nu e totul – acesta e scopul pentru iudei, să mărească adevărul lui Dumnezeu și să Își tină primisiunile. Și „astfel încât neamurile [adică noi, ceilalți] să-L slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui” (Romani 15:9). Așadar, de ce a venit? De ce Hristos a venit să fie un slujitor? Răspuns: Să veridice adevărul lui Dumnezeu, să confirme că promisiunile vor fi ținute și apoi să declare, să arate, să califice neamurilor mai mult din Slava lui Dumnezeu pentru că ei vor primi îndurarea. Obișnuiam să dezbat cu studenții care aveau de scris referatul final la sfârșitul seminarului „Carieră” sau diferite seminarii, așa că vorbeam la telefon sau față-n față despre această lucrare de final în care trebuiau să să ia toate temele discutate la seminarul „Carieră” și să le așterne în lucrare „Intregator” – ce integrează tot ce au învățat: toată Biblia, toată teologia, motivul sau tema centrală ce include fiecare lucru în esență sau realitate. Unii alegeau: Împărăția lui Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, legământul.
Iar alții, dacă au stat prin preajma mea, alegeau slava lui Dumnezeu. Sau dacă îl citiseră pe Edwards. Și apoi dezbăteam de ce nu au ales asta, dacă alegeau dragostea ui Dumnezeu. Și le spuneam: „Acum să ne uităm aici. Spuneți-mi logic – modul lui Dumnzeu de ne face să gândim – care este legătura dintre slava lui Dumnezeu și îndurarea Lui, aici în text? ‘Astfel încât neamurile să-L slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea Lui’ (Romani 15:9).” Argumentul meu a fost și este că îndurarea care este prețioasă este infinit prețioasă. Aș fi mort fără ea. Aș fi în iad cu mult timp în urmă, fără îndurarea lui Dumnezeu. Dar nu este sfârșitul. Sfârșitul ar fi – bazat pe îndurarea lui Dumnzeu – să îmi petrec veșnicia cu mai mult din slava lui Dumnezeu ce îmi arată îndurare. Deci, în ultimul rând, dacă vrei să ating cel mai înalt motiv unitar al totului tot nu ar fi îndurarea – aceasta e sus – ci e slava lui Dumnezeu. Aceasta e ceea ce văd aici, în versetul 9 – Întruparea – pentru slava Lui, Dumnezeu a făcut-o.

 

4. ÎMPĂCARE

E chiar centru lucrării lui Hristos, de fapt, centru istoriei prin Cruce. Romani 3:25: „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie o jertfă de ispăȘire – ispășire, adică un act prin care mânia este ștearsă, luată, drenată, absorbită – prin credința în sângele Lui” – adică a sângerat până la moarte la cruce, să fie primită prin credință. Acest act al împăcării mâniei lui Dumnezeu prin moartea lui Hristos să fie primită prin credință, era menit ca Dumnezeu „să-Și arate neprihănirea Lui”. Acesta e motivul. El a făcut-o așa! „Ca să-Și arate neprihănirea Lui”. De ce trebuia s-o dovedească, s-o arate? De ce ar trebui să arate ceva? „Căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” De ce ar fi o problemă? De ce ar trebui „să-Și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte”? Adică, care-i problema? „De ce trebuie să moară Fiul Tău pentru a-Ți mări neprihănirea Ta doar pentru că iertai păcate în Vechiul Testament?” Iată motivul! Când Dumnezeu trece cu vederea păcatele, nu face nimic pentru a pedepsi, ci doar trece cu vederea sau iartă sau renunță. Arată de parcă slava Lui nu mai are nici un merit. Pentru păcatul înseamnă, conform versetului 23 – pe care nu l-am citat – Romani 3:23: „Căci toți au păcătuit Și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Păcatul este definit prin termenii „a eșua în a-L slăvi pe Dumnezeu”. Cred că aceasta înseamnă acest verset. Toți suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu și nu prețuim, nu iubim, nu trăim pentru slava Lui. Aceasta este păcatul. Prețuim alte lucruri mai mult decât slava Lui și, de aceea, Dumnezeu trece cu vederea felul în care eu calc în picioare slava Sa, ar părea că El ar aproba acest lucru. Dar n-o face! Deci, cum va reabilita aceasta? Totul e așa greșit! E nedrept ca Dumnezeu să treacă cu vederea păcatul călcării slavei Sale! Și răspunsul este: „Nu iau aceasta așa de ușor! O iau foarte serios! Încât dacă iert pe cei ce o calcă în picioare, o fac datorită faptului că au călcat și peste Fiul Meu! Voi revendica valoarea slavei Mele prin pedepsirea Fiului Meu în loc să te pedepsesc pe tine!” Aceasta se întâmplă aici! Ceea ce înseamnă că în momentul cel mai greu al crucii, împăcarea este pasiunea Lui să-L justifice pe Dumnezeu! Corect? Pasiunea de a salva, cu siguranță! Suntem salvați! Dar nu suntem salvați fără vreo contribuție al slavei Lui! „O, voi salva oamenii! Voi baga păcatele sub covorul Universului!” Nu acesta e Dumnezeul Noului Testament! L-a costat foarte mult ca să ne se arate îndurare nouă! Romani 3:26: „În vremea îngăduinței lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Și dovedească dreptatea, în aȘa fel încât El să fie drept Și să-l îndreptățească totodată pe cel ce are credință în Isus.” Un paragraf minunat! Poate unul dintre cele mai importante paragrafe din Biblie! Aceasta este Împăcarea!

 

5. SFINȚIRE

Avem rugăciunea lui Pavel pentru voi și mine pentru ca noi să fim sfinți, să fim sfințiți! Să vedem cum se prezintă! Filipeni 1:9-11: „Și mă rog ca dragostea voastră să crească [inima a ceea ce înseamnă să fii sfânt este a fi o persoană ce iubește] tot mai mult în cunoȘtință Și orice pricepere, ca să deosebiți lucrurile alese, pentru ca să fiți curați Și să nu vă poticniți până în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihănirii, prin Isus Hristos, [chiar aici] spre slava Și lauda lui Dumnezeu.” Ce este remarcabil aici, este că el se roagă. Cu cine vorbește? Haideți, e ușor! Cu Dumnezeu! Aceasta e rugăciunea! „Și mă rog” – el vorbește cu Dumnezeu și Îi cere Lui să facă aceste lucruri. Aceasta-i rugăciunea! Te rogi așa, Îi ceri lui Dumnezeu să facă lucruri? Se roagă pentru creștere, cunoștiință și pricepere, ca Dumnezeu să le dea abilitatea să deosebească lucrurile, să fie curați și ireproșabili, să fie plini de roada neprihănirii care vine prin Isus și se roagă ca Dumnezeu să facă toate acestea pentru Dumnezeu. Vă citesc această rugăciune pentru că… Ideea rugăciunii nu doar că noi să fim sfinți ca Dumnezeu să dea bine, ci și că Dumnezeu face în acest fel. Pavel spune: „Doamne, fă aceste lucruri pentru slava Ta! Fă aceste lucruri în oamenii Tăi pentru slava Ta, spre slava și lauda Numelui Tău!” Așa se roagă! Nu ar trebui să fie surprinzător dacă ai spus „Tatăl nostru” de câteva mii de ori. Care este prima cerere în „Tatăl nostru” și este o cerere. „Sfințească-Se Numele Tău!”
De ce ai cere lui Dumnezeu aceasta? „O, Doamne…” Eu am crescut știind că este verset din Biblie ca dat: „Numele Tău este Sfânt!” Nu este așa! Este persoana a III-a, singular, imperativ în greacă: „Sfințească-Se Numele Tău!” Noi Îi cerem lui Dumnezeu să fie zelos pentru slava Lui, zelos ca Numele lui să fie sfințit. E aproape cea mai comună rugăciune a mea, cred. Mă trezesc… Am un nou obicei acum, cu unii dintre voi am vorbit despre asta. Deci, îmi pun alarma mai devreme de la începutul anului pentru că timpul meu de părtășie e distras de lucrurile care se întâmplă prea repede. Deci, mă duc în cameră, am capotul pe mine, nu mă îmbrac încă pentru că nu vreau să fiu distras dacă fac asta atunci, am papucii în picioare ca să nu răcesc, am o pătură pe aproape pentru că e răcoare în birou, mă duc la fereastră și privesc afară, am o priveliște magnifică a centrului orașului Minneapolis și mă gândesc că sunt mii de necredincioși acolo. Aproape cea mai comună rugăciune a mea, pe când mă rog pentru mine, familia mea, prezbiteri, oraș este: „Doamne, sfințească-Se Numele Tău! Nu este sfințenie în Minneapolis. În Turnu ADS, Turnu Internațional, clădirea Primei Băncii sunt mii de oameni lucrează acolo care nu sfințesc Numele Tău zi de zi! Sfințeacă-Se Numele Tău, o Doamne folosește-te de Betleem, de toate bisericile din acest oraș, de fapt Numele Tău să fie sfințit în biserică. Fă aceste biserici să fie radical un locaș al Tău, locuri unde sfințirea Numele lui Tău să fie mai înaltă valoare!” Aceasta e o rugăciune! Așa s-a rugat el pentru sfințire! Și când mă rog pentru copiii mei… Cum vă rugați pentru copii voștri? Am 4 băieți, 4 nurori, 10 nepoți de miercuri, de când s-a născut Dianne Audrey, a zecea la număr, în Wheaton… Cum mă rog pentru ea? Am un nou-născut pentru care să mă rog în fiecare zi din viața mea. Mă rog pentru nepoții mei în fiecare zi a vieții mele până când voi fi mort sau dement. Ce mă rog pentru cei 10 micuți? „Sfințească-Se Numele Tău în viața lor! Să crească sfințind prețuind, iubind, desfătându-se în voia Ta și căutând-o mai mult decât orice altceva.” Cineva mi-a scris o scrisoare… O, super, pot s-o vă citesc! Ascultați… Îmi place așa de mult! „Mă rog pentru Noel. Mă rog pentru Noel a ta, ca Dumnezeu să-i dea ei o mare bucurie în lucrarea pe care v-a dat-o vouă și mă rog vehement pentru copiii voștrii, mă rog ca ei să nu dea o pară chioară pe lucruri sau pe laudele oamenilor, ci să-I aducă slavă lui Dumnzeu prin viețile lor.” Mi-am deschis e-mail-ul și le-am trimis e-mail-uri Talithei, lui Karsten, lui Benjamin, lui Abraham și lui Barnabas spundu-le: „Știti că există o femeie în Texas care se roagă vehement pentru voi?” Talita, a venit și mi-a spus: „Ce înseamnă vehement?” Dacă vreți să faceți aceasta, voi fi foarte fericit! Dacă vreți să vă rugați vehement pentru copiii mei! Ideea este că atunci când te rogi ca Pavel, scopul tuturor rugăciunilor tale, a toate, este slava lui Dumnezeu. Adică Îi spui lui Dumnezeu să-L slăvească pe Dumnezeu! Uniți-vă cu mine să slăvim Numele Lui în toate.

 

6. ÎMPLINIRE

2 Tesaloniceni 1:9-10: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veȘnică [la a doua venire, cei care nu cred] de la fața Domnului Și de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinții Săi Și privit cu uimire în toți cei ce vor fi crezut; căci voi ați crezut mărturisirea făcută de noi înaintea voastră.” Puteți întreba orice credincios sau necredincios pe care îl cunoașteți: „De ce se întoarce Isus?” Și un răspuns corect este: „El se întoarce pentru a fi proslăvit de către sfinți.” Al doilea răspuns corect este: „El se întoarce pentru a fi privit cu uimire între toți cei ce vor fi crezut. El se întoarce pentru a fi lăudat. El se întoarce pentru a fi admirat. El se întoarce pentru o mare care ceremonie ce Îl are pe El Însuși în centrul admirației. De aceea vine!” Acum, întrebarea, bineînțeles, care mi-a venit mie ca student este: „Cum poate fi acest lucru iubitor din partea lui Dumnezeu?” De fapt, în 1 Corinteni 13:5 scrie: „Dragostea nu caută folosul său”. Și noi am petrecut aici ultimele 25 de minute în care tu ne-ai spus că Dumnezeu face totul pentru propria Lui slavă. Deci, tu ai adus un argument solid că Dumnzeu nu este un Dumnezeu iubitor. Am auzit aceasta de la mulți oameni. Pentru că trăim într-o lume în care pregătirea pentru o astfel de discuție este așa absentă, suntem așa centrați pe noi înșine, creștem respirând aerul egocentristului uman și o astfel de discuție care este bazată pe perspectiva biblică a Dumnezeului centrat pe El Însuși e așa îndepărtată în aerul ce-l respirăm… Ce auzim la televiziuni, în biserici sau citim în așa multe cărți… Acesta nu poate fi un Dumnzeu iubitor! Acesta e doar un megalomaniac! Aceasta auzim! Deci, avem treabă! Exaltarea de Sine a lui Hristos este dragoste? Să văd în ce ordine prezint… O să fac așa… Este dragoste! De fapt, dragostea Lui constă în căutarea propriei Sale slave la maxim!
Vom citi textul, dar, mai întâi C.S. Lewis. Știu că am trecut deja la punctul 5. Hedonismul creștin este să Îl slăvești pe Dumnzeu prin a te bucura de El, acesta este răspunsul la cum poate fi iubitor. Dar, mai întâi să trecem prin autobiografie să vedem cum s-a întâmplat. Acesta este C.S. Lewis cu cartea sa, „Meditații la Psalmi”. Aceasta a fost o paragdima de formare plină de citatate ascunse atunci când am citit-o cu ceva timp în urmă. Unul din citatele de C.S. Lewis. Lucrul cu care el se luptă este, „De ce Dumnezeu nu este ca o bătrânică ce are nevoie de complimente?” E limbajul lui. Quiny spune: „Laudă-mă! Laudă-mă! Laudă-mă!” Și pot petrece 20 de minute susținând că aceasta a spus. „Mă întorc să fiu lăudat, te-am creat să Mă Lauzi, te-am predestinat să Mă Lauzi! Am murit ca tu să Mă lauzi, te-am sfințițit ca să Mă Lauzi! Și Mă reîntorc pentru a primi Laude de la tine!” Și C.S. Lewis, pe când avea 29 de ani, ura acest mesaj. Și iată modul în care a evadat în dragoste și apreciere: „Dar, de fapt, cel mai evident despre lauda, dacă lui Dumnezeu sau altceva, mi-a scăpat în mod ciudat. M-am gândit că este vorba de compliment, aprobare sau a onora. Nu am observat niciodată că toată bucuria se revarsă spontan în laudă. Mai puțin atunci, câteodată, când ești timid sau te temi să plictișești pe alții, ești atras să vezi aceasta. Lumea răsună de laude – iubiții lăudându-și iubitele, cititorii poetul lor preferat, plimbăreții lăudând pitorescul, jucătorii lăudând jocul lor preferat. Se laudă vremea, vinuri, mâncăruri, actori, motoare, cai, universități, țări, personaje istorice, copii, flori, timbre rare, insecte rare, uneori chiar și politicieni sau oameni de știință. N-am observat cum cele mai umile, dar în același timp, cele mai echilibrate și vaste [încăpătoare, mari, extinse] minți sunt cele mai lăudate, în timp ce maniacii, neadecvații și nemulțumiți mai puțin lăudați.”
Așteptați, nu am terminat citatul. Dar până aici, m-a prins în mreajme, deoarece când l-am citit prima dată, m-am gândit că cel mai rău păcat din viața mea era cârtirea. Doar cârtesc, cârtesc, cârtesc… Critic, critic, critic… Mă vait, mă vait, mă vait… Dau vina pe alții, pe alții, pe alții. Ce am citit sună ca mine. Nu am fost umil și nici cea mai echilibrată, vastă, încăpătoare minte pentru a fi lădat. Am fost cea mai cârtitoare persoană. Mormăind, rareori am lăudat pe cineva spontan. Eram bolnav. Încă mă lupt cu aceasta. Maniacii, neadecvații și nemulțumiți aduc laude cel mai puțin. Citatul continuă astfel: „Nu am observat nici că așa cum bărbații laudă spontan orice este valoros pentru ei, încât spontan ne îndeamnă să ne alăturăm lăudând: ‘Nu este ea minunată? Nu a fost glorios? Nu crezi că e magnific?’ Psalmiștii spun tuturor că a lăuda pe Dumnezeu are de face cu ceea ce toți oamenii fac atunci când vorbesc de ceea ce le pasă. În general, întreaga mea dificultate de a-L lăuda pe Dumnezeu a depins de absurdul meu refuz, în ceea ce privește valoarea supremă de a ne bucura de ceea ce facem, ceea ce într-adevăr nu ne putem abține să facem, orice altceva am prețui.” Știi ce prețuiești prin ceea ce lauzi, prin ceea ce vorbești. Dacă niciodată nu vorbești sau lauzi ceva înseamnă că ți-ai pierdut capacitatea de a prețui acel lucru. Volumul inimii se constrânge. În carte am folosit expresia „ca o piersică uscată uitată prin frigider de vreo 5 luni”. E o stare deplorabilă în care să te afli. Dar Dumnezeu este dispus să te trezească. Lăudăm – unii vorbesc despre jocuri, alții despre tractoare sau curse, super genți, roți, spoliere… E minunat ce le place, aceea laudă. „Cred că ne place să lăudăm ceea ce ne bucură pentru că lauda nu exprimă doar, [aici vine și soluția] ci și completează bucuria; Aceasta este împlinirea ei dorită.” M-am gândit, dacă aceasta e adevărat, atunci problema e rezolvată. Lauda nu este doar o expresie a bucuriei, ci este o completare a bucuriei. Deci, dacă Dumnezeu nu doar ni se revelează ca să-L vedem și să ne bucurăm de El, dar și ne cere să-L lăudăm, ne cere să nu ne mulțumim cu mai puțin decât bucurie deplină. Și aceasta este definiția dragostei. Mai sunteți cu mine? Nu mă încurc. Ce ați crezut că este megalomania este definiția dragostei. „Este împlinire dorită a ei” – lauda este împlinirea dorită a bucuriei pe care o întâlnim în vin, în iubită, în meciul de fotbal sau în Dumnezeu. „Nu este doar de dragul complimentului faptul că iubiții continuă să-și spună unul altuia cât de frumoși sunt ei; bucuria nu este completă până când nu se exprimă.” Dacă aceasta e adevărat… Dacă exprimarea, afișarea, arătarea, lăudarea lui Dumnezeu ca suprema comoara a vieții noastre este împlinirea a acelei bucurii, atunci cererea Lui de a-L lăuda, de a-L sfinți, de a-L slăvi este porunca pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Și pentru ca misiunea ca bucuria noastră să fie deplină și El dorește să o realizeze, iar aceasta este dragostea.
Ca să înțelegeți, haideți să citim motto-ul Bisericii Betleem. „Noi existăm pentru răspândi o pasiune pentru suveranitatea lui Dumnezeu în toate lucrurile, pentru bucuria tuturor oamenilor prin Isus Hristos!” Cineva m-a întrabat cândva – o întrebare bună! – De ce nu aveți „Dragoste pentru oameni” în motto-ul Bisercii? Care credeți că ar fi răspunsul meu, pe baza a ceea ce am citit? Răspunsul meu este: „Aceasta este definiția noastră a dragostei pentru oameni.” Când facem aceasta ca pe un cost al nostru, dorind chiar și să murim pentru ca aceasta să se întâmple, iubim oameni! Dacă poți răspândi o pasiune pentru supremația lui Dumnezeu în alții ca ei să aibă bucurie pentru totdeauna, ai făcut cel mai iubitor lucru! Acum, dacă ești foarte isteț poate te întrebi… Lewis – am notat pe margine – argumentează că lauda împlinește bucuria, dar când eu descriu hedonismul creștin nu e exact ce am spus. Eu spun că bucuria în Domnul este esența slăvirii Lui. Dumnezeu este cel mai slăvit în noi când noi suntem foarte satisfăcuți în El.
Mai avem un citat și ceva versete. Căci Lewis și Edwards nu sunt Biblia. Biblia e Biblia. Hai să vedem ce spune Edwards. Aceasta, poate, este în top 3 paragrafe pe care le-am re-recitit în viața mea, înafară de Biblie. Așa înfluență au. Iată ce scrie: „Dumnezeu se slăvește pe El Însuși prin toate creaturile în două moduri – se slăvește în două moduri; cum Dumnezeu se face slăvit, cum să arate bine, minunat? – prin a le apărea în înțelegerea lor și comunicând cu ei prin inima lor – aveți cele două aspecte: mintea si inima; cu mintea înțelegi, cu inima simți -. Și în veselia și încântarea lor se bucură de manifestarea pe care o au cu El Însuși – minunat, acesta este cheia aici -. Dumnezeu este slăvit, nu doar când Îl vezi în slava Sa, ci și când te bucuri în El.” Aceasta este esența hedonismului creștin! „Dumnezeu este slăvit, nu doar când Îl vezi în slava Sa! – e ceea ce mintea cere -, dar și te bucuri în El – ceea ce inima face. Când toți cei ce-L văd se bucură în El, Dumnezeu e și mai slăvit decât dacă este doar văzut. Căci bucuria Îi crește valoarea decât simpla înțelegere! Slava Lui este primită de întreg sufletul, atât de înțelegere cât și de inimă. El susține că ideea de a vedea slava lui Dumnezeu nu Îl slăvește pe Dumnezeu atât de mult pe cât mărturisirea acceptării slavei și găsirea bucuriei în ea.” Acesta a fost un paragraf important pentru mine! Ceea ce el spune, știti că este adevărat! Dacă descoperi o comoară și mintea ta calculează că valorează foarte mult, dar nu simți nici o atracția fată de ea. Tu poți spune, doctrinal vorbind, că e o comoară valoroasă, „dorește cineva să o cumpere?” Dar, dacă tu o vezi ca pe ceva ce ai vrea cu adevărat să ai sau dacă o ai vrei să o păstrezi, inima ta împlicată. Oamenii vor vedea aceasta, vor socoti că e mai valoros s-o aibă, cel puțin pentru tine, decât să n-o aibă. La fel este și cu Dumnezeu! Când inimile noastre nu-L prețuiesc, apreciază mai presus de alte lucruri, El nu arată atractiv lumii! Ce am făcut cu textul? Aaa, aici e… Am argumentat cu Lewis și Edwards că nu este megalomanie ceea ce este descris acuratețe că Dumnezeu face totul pentru propria lui slavă, că de fapt este dragoste.

Unde vedeți aceasta în Biblie? Să citim… Ioan 11:1-6: „Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei Și al Martei, sora ei, era bolnav. Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir Și I-a Șters picioarele cu părul ei Și Lazăr cel bolnav era fratele ei. Surorile au trimis la Isus să-I spună: ‘Doamne, iată că acela pe care-l iubeȘti este bolnav.’ Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: ‘Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.’ Și Isus iubea [a zis-o de 2 ori până acum] pe Marta Și pe sora ei Și pe Lazăr.” Cel care murea. „Te rog vino, moare!” Și-l iubea! Și pentru că îl iubea, aceasta e foarte important… Deci – cuvânt grec „deci”. Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era.” Acel „deci” – acel cuvânt e „prin urmare” poartă multă teologie în el. Cum explici aceasta? „Te iubesc! Te iubesc! Ești bolnav, pe moarte. Dat fiind că te iubesc și am auzit că mori, deci voi sta unde sunt până când vei muri.” Nu e greu să îți dai seama pentru că ne oferă cheia chiar aici, nu-i așa? Moartea lui este „spre slava lui Dumnezeu”! Dar, gândiți-vă! „Te iubesc! Nu te voi salva de moarte, imediat! De fapt, voi aranja să mori de 2 ori în această lume!” Deci, Lazăr e singura persoană care a murit de 2 ori? Nu, nu e adevărat! Talita și o altă persoană… fiul văduvei din Nain. Trei persoane Isus le-a înviat din morți și toate au murit de 2 ori. „Deci, voi aranja să mori de 2 ori si motivul pentru care este dragoste să te las să mori e pentru că arătarea slavei Mele ție e mai bine decât să scapi de moarte prima dată.” Înțelegeți? Eu, da! Argumentul este: „Te iubesc! Și pentru că te iubesc, voi lăsa ca lucruri grele, groaznice să vine în viața ta pentru că prin ele vei vedea mai mult din Mine și slava Mea decât dacă nu aș fi lăsat lucruri grele să vină. Deci, dragostea constă în superioritatea revelației slavei, nu în fuga de răniri și dificultăți.” Dacă vrei să testezi dragostea lui Dumnezeu, nu pune întrebări ca: „Mă vei ajuta să evit problemele?” Pune întrebări ca: „Sunt capabil ca prin aceste probleme să văd mai mult din harul susținător?” Voi ca Pavel, renunțând la așteptările acestei lumi – pentru aceasta există recesiune – aceasta e o lucrare a lui Dumnezeu de a ajuta să câstigi oameni din așteptările exagerate și să creeze o minunată situație, unde biserica poate străluci mai puternic decât lumea. Sper că nu aveți aceleași așteptări ca și lumea, pentru că ratați recesiunea. Ea există acum pentru ca noi, creștini, să strălucim cu încredere superioară în Dumnezeu. „Nu vă îngrijorați dar… fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu.” (Matei 6:31-33) sPentru aceasta există recesiuni și cancer și leucemie. Orice alt lucru rău din viața ta!

Hai să vedem cum își începe Isus rugăciunea! Ioan 17:1-5: „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer Și a zis: ‘Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, [Primul lucrul pentru care se roagă e pentru propria Lui slavă – aceasta e o rugăciune pentru noi – și primul lucru pentru care se roagă în rugăciune ca Mare Preot este pentru propria slava Lui] ca Și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, [Deci, dacă mă slăvești pe Mine, Te voi slăvi și Eu – conspirație a admirației reciproce] după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veȘnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu. Și viața veȘnică este aceasta: [Ce este viața veșnică?] să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, Și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, proslăveȘte-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.'” Aceasta e un mod ciudat să începi o rugăciune pentru oamenii tăi, doar dacă cel mai iubitor lucru este ca Hristos să fie înălțat în slavă supremă pentru bucuria noastră veșnică. Este exact cum rugăciunea se încheie. Vă voi arăta! Ultimile versete, Ioan 17:23-26: „Tată vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine Și aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.”

Iată conexiunea: primele 5 versete – „slăvește-Mă, slăvește-Mă, nu Mă lăsa să mor în acest mormânt, ridică-Mă, înconjoară-Mă cu milioanele de laude a oamenilor la tronul unde stăm împreună în veșnicie. Și acum, Tată când faci aceasta vreau ca ei să fie acolo, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu Te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut Și aceștia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei.” Puneți acestea împreună dragostea cu care L-a iubit pe El, El vrea să fie în noi. Cum L-a iubit Dumnezeu? Dumnezeu nu L-a iubit pe Isus într-un mod milostiv. Isus nu are nevoie să cunoască mila lui Dumnezeu. Pentru că merită tot ce-i mai bun. Noi avem nevoie de milă pentru că suntem păcatoși. Isus nu a păcătuit, deci n-are nevoie de milă. Cum L-a iubit Dumnezeu? L-a iubit ca pe un Fiu, Își găsește plăcerea total în El! Tot ce vede în Isus Îl încântă! Așa că este captivat de Isus! „Acesta e Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea!” (Matei 3:17) Își găseste plăcerea cu adevărat, puternic, adânc, din Dumnezeu. Așa Îl iubește! Acum, când ajung la partea aceasta a rugăciunii unde se roagă să văd slava Sa.

Înlăuntrul meu, știți de ce mă tem eu? Pot să urc pe Alpi, să merg la Marele Canion, să văd un bebeluș și pentru câteva secunde să simt ceva admirație, să mă minunez. Și dacă aș avea o cabană în Alpi – nu am, dar îmi imaginez, așa cum fac și cu oceanul – cu ferestre spre peisajele din jur, în trei zile aș sta acolo și m-aș uita la TV. Mi-aș pierde capacitatea pentru tot repede. Când citesc aceasta îmi spun: „Bine, cerul… Cerul va fi să vezi slava lui Isus și eu în 3 zile mă uit la televizor? Numai dacă ceva se schimbă…” Și despre aceasta e vorba în aceste versete. Nu-i așa? „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău și li-L voi mai face cunoscut, [ca să se întâmple aceasta] pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu să fiu în ei” (Ioan 17:26). Eu, într-o zi voi putea să-L iubesc pe Isus cu dragostea cu care Tatăl Îl iubește pe Isus. Nu voi depinde de capacitatea acestei inimi miniscule, micuțe, mărunțică a lui Piper, capabilă de mici întermitențe de bucurie. Mi se va da, prin Duhul Sfânt, care va lua întreaga mea viață, un autentic eu – voi fi tot eu, nu voi dispărea – dar va fi Tatăl în mine, așa de generos cu Fiul Său, eu voi fi capabil datorită unei puteri să mă bucur în Dumnezeu, adică în Isus, într-un mod care cumva este potrivit cu infinita Lui frumusețe. Aceasta e o veste bună! Pentru că nu cred că sunt capabil de aceasta, acum. Pentru ca El să se roage astfel pentru mine: „Vreau să vadă slava Mea, Tată!”, sună a megalomanie, dacă o iei așa. Dar, dacă e altfel, atunci: „Doamne, înconjoară-Mă cu păcătoși răscumpărați, pentru care Eu am murit, pentru ca ei, pentru prima dată în viața lor într-un singur simț, să vadă plinătatea slavei pe care o am, ca ei să aibă plinătatea bucuriei și veșnicia.” Atunci sună a dragoste!

Deci, ne vom opri aici, doar lăsați-mă să rezum câteva idei de la început. Am spus, la început, că modul în care poți rezolva problema păcatului tău nu este prin a te opri să mai dorești. Păcătuiești pentru dorești. Soluția la aceasta nu este de acum încolo, nu voi mai dori! Soluția este să fii născut din nou prin puterea Duhului Sfânt. Presupun că majoritatea sunteți! Sunt sigur că nu toți. Dacă dacă ești, atunci următorul pas este să te rogi – mâine vom petrece aproape tot timpul sesiunii cum să urmărești aceasta, pentru că scopul este nu să te oprești din a dori, ci cum să îți iei dorința de la televizor, de la sex, de la bani, de la laudele și aprobarea oamenilor, de la succesul în carieră, de la soție și copii, de la toți idolii buni ai lumii la Isus Hristos ca suveran, ca să avem ceva cu care să ne întoarcem la ele. Să răspândim suveranitatea sau dragostea lui Dumnezeu!

 

    Tată din ceruri, tânjesc să Te văd mai clar așa cum o inimă sau un cerb dorește izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Spunem aceasta, unii dintre noi – că dorim, fremătăm – sincer, unii doar puțin, dar Te vrem, avem nevoie de Tine, așa ușor suntem dependenți de toate lucrurile greșite. Așa că cerem, vino! Dă-ne ohihnă acum și asigură-ne o sesiune plină de energie și vioaie data viitoare, Doamne! Și fie ca Duhul Sfânt să vină și să ne ajute să creștem în domenile respective. În Numele lui Isus m-am rugat! Amin!

Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 3

 
Autor: John Piper 
 
Referințe

    Vom avea o conferință despre John Calvin în septembrie, pentru că anul acesta se împlinesc 500 de ani de la nașterea lui, iar tema conferinței va fi „Împreună cu Calvin în teatrul lui Dumnezeu”. Spun lucrul acesta doar ca să vă arăt următoarea imagine: pentru el, și eu cred că are dreptate, lumea, universul reprezintă teatrul lui Dumnezeu. Aici se desfășoară acțiunea, având ca unic scop să arate slava lui Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu are 2 cărți, două scenarii (voi avea câteva discursuri pe tema aceasta). Aceasta este versiunea autorizată, care ne spune ceea ce știm că este adevărat. Restul lumii reprezintă a doua carte. Nu este o versiune autorizată, fiind ambiguă, dar putem citi în ea o mulțime de lucruri despre Dumnezeu. Venind încoace dimineața asta, nu știu dacă ați observat parhelia, fenomenul acesta incredibil! Aici e soarele, care a răsărit cu 35 de minute în urmă, având de ambele părți acele paranteze aurii. Se întâmplă foarte rar, am văzut așa ceva numai de 2 ori în viață. E ca și cum Domnul ar pune soarele între ghilimele, spunând: „În cazul în care n-ați observat, aici e soarele, între aceste două paranteze de aur.” Minunat! Mai târziu, voi atinge acest punct, că putem să ațâțăm bucuria în viețile noastre privind la martorii slavei lui Dumnezeu din lumea aceasta. Nu doar din lumea naturală, dar și din lumea socială, politică, umană, culturală.

Cu câteva zile în urmă am scris un blog… Nu, pardon, e articolul „Gustați și vedeți” de săptămâna asta, intitulat „Președintele, accidentul de avion și răbdarea lui Dumnezeu”, parcă așa era. Sincer, pur și simplu, nu-mi pot scoate din minte acel accident de avion. E așa de copleșitor! Nu pot să cred că acel avion care zbura cu 300-500 km/h la acest unghi, și acel stol de gâște care zburau la acest unghi, au găsit milisecunda exactă în care câte o pasăre să intre în ambele motoare! E imposibil! Motoarele s-au oprit complet! Apoi avionul aterizează pe apă și plutește! 77 de tone de oțel, cu rezervorul plin de combustibil, plutind destul cât fiecare pasager să poată fi evacuat, doar cu câte o zgârietură la picioare ici-colo. Ăsta e Dumnezeu! De la început până la sfârșit, Dumnezeu vorbește, dacă avem urechi de auzit. „Eu pot să prăbușesc avioanele și pot să le fac să plutească. Eu pot să-ți pun capăt vieții și pot să te salvez, domnule președinte. Trezește-te, America! Pocăiește-te, cât mai este timp! Sunt un Dumnezeu plin de milă și plin de putere.” Eu doar vă dau ilustrații cum, privind lumea, putem fi provocați.

Nu știu ce site de știri folosiți, dar în dimineața asta, când am accesat situl meu de știri – folosesc o aplicație și îmi apar doar titlurile, s-au afișat titlurile, și am fost așa de mișcat de acel fotomodel din Brazilia care a murit ieri. Știe cineva despre cine e vorba? Mariana Bridi care, bineînțeles, în cea mai mare parte a timpului nu avea haine pe ea. Avea 20 de ani și a murit. S-a îmbolnăvit în decembrie și i s-au amputat mâinile și picioarele cu câteva zile în urmă. S-a internat în spital pe 3 ianuarie. A concurat pentru „Miss World” din partea Braziliei de două ori. Deci vorbim despre un corp superb, da? A murit… după ce i-au fost tăiate mâinile, după ce i-au fost tăiate picioarele, din pricina infecției bacteriene care n-a putut fi controlată. La 20 de ani… „Frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.” Cât de deșert este să trăiești pentru frumusețea exterioară! Sigur, îți place s-o ai, îți place s-o vezi, dar nu despre asta e vorba, căci n-o să-ți ajute cu nimic, când ai 20 de ani și ți se amputează mâinile. Când s-a întâmplat, probabil ea și-a zis: „Eu plec de aici. N-am să mai trăiesc.” Așadar, citești știrile, le vizionezi, privești parhelia, pur și simplu, iei parte în direct la acest teatru al lui Dumnezeu. Apoi, treci totul prin filtrul acestei cărți, ca să fii sigur că interpretezi corect, și o lași să-și facă efectul: „Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria și veselia mea, și Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!” Ce frază minunată: „Voi merge la Dumnezeul nespusei mele bucurii.” Îmi doresc așa de mult lucrul acesta pentru voi. Când voi muri și voi pleca – sunteți mulți tineri aici – veți trăi 50 de ani după mine. Gândiți-vă la asta: încă 40-50 de ani după ce voi ajunge în cer, iar dorința mea cea mare va fi, dacă mi se permite, să privesc în jos și să văd pe unii din voi peste 30 de ani stând înaintea cuiva sau vorbind cu copiii voștri și spunând: „Dumnezeu este nespusa mea bucurie!”

 

    Tată, mă rog acum când suntem pe cale să intrăm în această sesiune, să trezești inimile noastre. Doamne, deși sunt aici oameni de pe întregul spectru spiritual, unii dintre ei probabil nici măcar născuți din nou, neaprinși la viața spirituală, astfel că o ședință ca aceasta nu le poate face nimic. Doamne, fă-Ți lucrarea de mântuire, de sfințire, de bucurie, de biruință asupra păcatului, în această sală. Mă rog în Numele lui Isus. Amin.

 

Bine. Avem două unități de parcurs, și cred că le vom face în trei secțiuni, sau poate în mai multe, depinde cum le împărțim; dar acum suntem la numărul 6 și numărul 7 în ghidul vostru: „Marea obligație – urmărirea bucuriei. Argumente biblice” și „Atunci cum să luptăm pentru bucurie?” Oridecâteori am ținut acest seminar, nu cred că am reușit vreodată să-l termin. O, ce mult mi-aș dori să-l pot termina! Dar puteți vedea pe foaie că sunt multe bucate acolo de consumat, și mai sunt și miezoase pe deasupra, așa că îmi vine greu să trec prea repede peste ele. Așa că iată-ne aici, la numărul 6 – „Marea obligație”. Ideea este aceasta: „Tocmai am pledat parțial, sau cel puțin am încercat să explicăm hedonismul creștin ca pe adevărul următor: dacă Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi când suntem cei mai satisfăcuți în El, atunci urmărirea satisfacției în El este o datorie. Asta ne guvernează viețile, pentru că acesta e modul în care El primește slavă. Până acum nu am privit foarte mult în Biblie. Ne-am uitat la Edwards, la Lewis, la pelerinajul meu, dar de acum înainte va fi doar Biblia, cu doar câteva citate strecurate pe alocuri. Fiindă apare întrebarea: „Tot discursul acesta despre urmărirea bucuriei și Dumnezeu fiind proslăvit în bucuria noastră se află cu adevărat în Biblie?” Asta contează, la urma urmei. Părerea mea nu contează, pelerinajul meu nu contează, dar Cuvântul lui Dumnezeu contează la infinit.

Deci vom privi la un text, dar nu mă pot obține să nu încep din nou cu un alt citat din Lewis: „Noul Testament are multe de spus despre lepădarea de sine, dar nu despre lepădarea de sine ca un scop în sine. Ni se spune să ne lepădăm de noi înșine și să ne luăm crucea, ca să-L putem urma pe Hristos, și aproape fiecare descriere a ceea ce vom primi la sfârșit dacă facem așa, conține un apel la dorință. Îmi aduc aminte, asta e luat din „Povara slavei și alte eseuri” (engl. „the weight of glory and other addresses”). Ar fi trebuit să iau cartea cu mine ca s-o puteți vedea. Se întâmpla în 1968, în toamnă, la prima mea sesiune la seminarul Fuller. Sunt îndrăgostit nebunește de Noel Henry, logodit, urmează s-o iau în căsătorie pe 21 decembrie în acel an. Dar acum suntem în septembrie, eu sunt în Pasadena, iar ea lângă Chicago și își încheie studiile ca să ne putem căsători și să nu ne mai stea școala în față. În fața ei. Eram singur și melancolic, pășind pe Aleea Colorado, și am intrat într-o librărie Vermond. Erau două stive de cărți pe niște mese speciale, și cartea aceasta: „Povara slavei”. N-o mai văzusem niciodată, stătea acolo. Îl știam pe C. S. Lewis, citisem „Creștinismul redus la esențe” și cam atât în facultate. Am pus mâna pe acea carte albastră și am deschis la prima pagină, pagina care se află chiar aici. Viața mea n-a mai fost niciodată la fel începând de atunci. Asta spune el: „Dacă mai dă târcoale prin mințile moderne noțiunea că urmărirea propriei bunăstări și speranța fierbinte de a ne bucura de ea sunt un lucru rău…” Eu chiar așa simțeam! Lepădarea de sine înseamă renunțarea la dorințele… Da. „Dacă mai dă târcoale noțiunea că […] speranța fierbinte de a ne bucura de propriile noastre dorințe și bunăstare sunt un lucru rău, eu afirm că această noțiune s-a furișat de la Kant și de la stoici și că nu face parte din credința creștină!” Uau! Glumești? Chiar crezi asta? „Într-adevăr, dacă luăm în considerare promisiunile deloc timide de răsplătire și uimitoarea făgăduință a răsplătirii în Evanghelii, se pare că Domnul nostru nu vede dorințele noastre prea puternice, ci prea slabe. Suntem creaturi cu inima împărțită, prostindu-ne cu băutură, sex și ambiții, în timp ce bucurie infinită ne este oferită, exact cum ar face un copil neștiutor care vrea să meargă să facă turte de noroi în uliță, pentru că nu-și poate imagina ce înseamnă o ofertă de a merge în vacanță la mare. Ne lăsăm mulțumiți mult prea ușor.” Ăsta da aur! Amin.

Iată hedonismul creștin. Este oare biblic? Iată întrebarea. Argumentul numărul 1. Răspunsul este „da”. Argumentele contează. Îmi amintesc de dr. Fuller care mă ajuta să văd aceste lucruri în acele zile. Avea o observație formidabilă: „Citiți comentarii și citiți cărți, dar nu băgați în seamă concluziile lor. Doar evaluați-le argumentele.” Orice poate trage o concluzie: falsă, adevărată, sau prostească. Dacă citiți cărți doar pentru concluzii, dacă adunați doar păreri, ce vă veți face? Vă veți baza opiniile după majoritate? Argumentele sunt cele care contează, nu concluziile!” Așadar, eu vă doar argumente acum. Câte am, vreo 15?

Numărul 1: există porunci biblice să urmărim bucuria în Dumnezeu. „Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima.” „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie!” Psalmul 33: „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul!” Psalmul 76: „Se bucură neamurile și se veselesc.” Psalmul 100: „Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui!” „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” Acestea nu sunt sugestii, sunt porunci. Iată de ce hedonismul creștin este atât ușurător, cât și copleșitor.

Numărul 2: există o amenințare biblică dacă nu ne vom urmări bucuria în Domnul. Deuteronom 28: „Pentru că, în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu dragă inimă, vei sluji vrăjmașilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta.” Îmi aduc aminte că citeam într-o carte a lui Lewis un citat de Jeremy Taylor: „Dumnezeu ne amenință cu lucruri groaznice dacă nu vom fi fericiți.” Când am citit partea asta, m-am gândit: „Ce inteligent.” Și au trecut ani până când am văzut versetul acesta în Biblie, că nu-i inteligent, ci e biblic. Dumnezeu ne amenință cu lucruri groaznice dacă nu vom fi fericiți. El îi spune unui păstor: „Ar trebui să-I slujești Domnului cu bucurie.” Dacă rămâi îmbufnat în lucrarea ta, o, atunci e greu să fii păstor. O, sunt așa de multe sacrificii în slujire. Vai, ce povară car pentru voi, oameni buni… Până la urmă, toți veți ajunge bolnavi, deranjați psihologic. Asta fac păstorii care simt așa, produc biserici bolnave. Dacă vrei o biserică sănătoasă, conform cu Evrei 13:17, trebuie să fii bucuros în lucrare. Bineînțeles, dacă nu ești fericit, dar încerci să pari, vei produce o biserică fățarnică. Deci, realitatea trebuie să se vadă. Ori ieși din asta, ori îl iubești pe Dumnezeu.

Argumentul numărul 3: esența răului și a păcatului este să ne urmărim satisfacția în afara lui Dumnezeu. Ieremia 2: „Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat.” Care sunt aceste păcate? Unu: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii”. Doi: „Și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.” Iată o definiție grozavă a răului. Dacă cineva ar zice: „Bine, creștinilor, ce credeți voi că este răul?” „Păi, homosexualitatea, avortul…”, asta gândesc oamenii. Nu, răul este să ți se ofere un izvor din care să bei, dar tu să-i întorci spatele și să-ți bagi capul în mizerie, să lingi mizeria. Asta este răul. Asta ne spune pasajul – „Poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii”, și încearcă să facă puțurile crăpate să țină apa, dar n-o vor face. Să scurmi prin mizerie: „Of, unde-i apa, unde-i apa, unde-i apa?” Așa face lumea, încearcă orice în afară de Dumnezeu. „Trebuie să fie pe aici, pe undeva. Trebuie să fie fericire undeva… poate în bani…” De cealaltă parte este Dumnezeu, cu mâinile întinse, pline de apă veșnică și răcoritoare, apă vie.” Deci, rețineți: definiția răului în Biblie este să dai cu piciorul în bucuria pe care o oferă Dumnezeu și s-o găsești în altă parte. Asta este definiția răului. „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Este traducerea literală din Romani 3:23. Iar cuvântul „lipsiți” îl iau din Romani 1:23: „și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu slava făpturii.” Aceasta este definiția păcatului: Dumnezeu să se ofere ție, cum li S-a oferit lui Adam și Eva, și să alegi independența și afirmarea de sine, în locul bucuriei purtării de grijă a Tatălui nostru în grădină. Asta este păcatul. Deci nu definiți păcatul în termenii „ce să faci” sau „ce să nu faci”. Definiți păcatul ca „orice lucru în care îți găsești plăcerea mai mult decât în Dumnezeu.” Iar majoritatea acestor lucruri sunt idoli inocenți. Cele mai multe păcate nu sunt curvia, beția, furtul. Cele mai multe păcate sunt să ne găsim plăcerea în lucruri nevinovate mai mult decât în Dumnezeu, și astfel făcând din ele idoli. Tocmai de aceea adevărul acesta este așa de copleșitor.

Argumentul numărul 4: afecțiunile – cuvântul arhaic din sec. XVIII pentru „emoții”, sunt, conform Bibliei, esențiale pentru trăirea creștină. Răspund acum celor care spun: „Treaba asta cu hedonismul creștin înalță afecțiunile sau emoțiile pe o poziție pe care Biblia nu li-o atribuie. Biblia vorbește în termeni de slujire, datorie, sacrificiu, lepădare de sine, ascultare. Iar acum ne vorbești despre toate aceste emoții, care nu rămân nicicând în loc, sunt când sus, când jos, nu le putem lua în seamă, dar celelalte contează. Să luăm o altă povestire. La facultatea Wheaton, anul I, la un curs de apologetică cu Millard Erickson. Millard Erickson era la Wheaton în zilele acelea, în toamna anului 1967. Am citit din Joseph Fletcher, „Etica situațională”. Ridicați mâna dacă ați auzit vreodată de cartea aceasta. E o carte veche, nu una foarte bună. A trebuit s-o citim, apoi s-o dezbatem. Pot să-mi amintesc că unul dintre argumentele din carte era: „Dragostea nu poate fi o emoție, nu poate implica emoțiile, pentru că este poruncită în Biblie și nu poți să poruncești unei emoții; prin urmare, dragostea stă în puterea voinței.” Poți să poruncești voinței, dar nu poți porunci emoțiilor, acesta era argumentul. Îmi amintesc că la acea vreme nu știam foarte multă teologie, pur și simplu, crescusem într-o cămin creștin, și învățasem din Biblie. E așa de minunat să poți asimila așa de mult din Biblie, pentru că dacă educi un copil să învețe mult din Biblie, chiar dacă nu e un teolog, pentru că își cunoaște Biblia tot va putea mirosi când este ceva putred, chiar dacă nu va putea explica de ce este rău, ceea ce e foarte bine. Pentru că asta îl va ajute pe copil să ocoloească multe lucruri, va merge după fler atunci când nu va putea exprima cu gura: „Asta nu miroase a bine, care-i problema? Ceva nu este în regulă cu acest argument, nu mă convinge.”

Eu nu-mi puteam da seama ce era în neregulă cu acel argument, dar acum știu ce e greșit. Una dintre premise este falsă. Argumentul vine așa: Dragostea este poruncită – prima premisă. Premisa 2 – Nu poți porunci emoțiilor. Concluzie – (silogism aristotelian) Concluzie – Prin urmare, dragostea nu este o emoție. Logică bună, dar premisă falsă. A doua premisă este falsă. Emoțiile sunt poruncite în toată Biblia! „O, da! Am citit Biblia ani de zile, iar omul acesta spune că nu poți să poruncești emoțiilor?” Priviți. „Să nu poftești niciun lucru” este chiar la mijlocul… Hopa, „să nu poftești casa aproapelui tău”, dar ce este pofta? O dorință rea. Înseamnă să dorești lucruri interzise într-un mod greșit. Să n-o ai! Încetează să mai ai această emoție! Aceasta-i legea. Mulțumire. „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți.” Ești îngrijorat? Nemulțumit? Încetează! „Cum? Îmi spui să mă opresc? Dar asta-i un sentiment! Mulțumirea este un sentiment. Cum pot să încetez să mai fiu nemulțumit? Îmi spui să fac asta?” Da, ne spune să ne oprim, e o poruncă. Dragoste de frați neprefăcută: „Deci, ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima.” Nu zice doar: „Excercită puterea voinței făcând bine oamenilor, și vom numi asta dragoste”, ci precizează: „neprefăcută, din toată inima”. Simte-o! Asta spune. Nădejdea: „Pentru ce te mâhnești, suflete și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu!” O poruncă – „Nădăjduiește, din sufletul tău.” „Încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus.”O poruncă să nădăjduim. Speranța este o emoție. Nu e doar o convingere. „Știu că Isus vine, speranța mea este zero, nu doresc asta defel, așteptări ioc, e o chestie ce ține de cunoaștere.” Asta nu-i nădejde. Diavolul știe că Domnul vine, dar nu nădăjduiește în ea.

Teama. Luca 12:5 – „Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.” Deci, dacă nu te temi de Dumnezeu, bine ar fi s-o faci. Iar asta-i o emoție. Pacea. „Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre.” Pacea este o emoție. Deci, simte-o. Râvna. „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.” Fiți plini de râvnă cu duhul. Dacă duhul tău este căldicel, lâncezit, ațâță-l! Începe să fii pln de râvnă. Părerea de rău. „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.” Fii o persoană empatică. Dacă ești o persoană dură, și treci pe lângă oameni care plâng, dar nu simți empatie pentru ei, începe să simți! Nu-i uimitor? Scuze, tocmai mă întrebam: „De unde a scos-o John Fletcher pe asta? Ce a citit?” Sunt așa de mulți teologi care scriu cărți fără să citească Biblia. Chiar o fac! Trebuie să fii foarte atent. Am un prieten care are un Master în Divinitate, gradul cel mai înalt pentru un pastor, are un Master în Divinitate la Școala de Divinitate din Yale, și nu a participat niciodată la un curs de Noul Testament. Nu în greacă, nu mă refer la un curs de Noul Testament în greacă, ci la cursuri de Noul Testament de niciun fel. Asta era acum 25 de ani. Nu știu ce se face astăzi, dar am auzit vestea aceea și m-am gândit: „Măi, măi!” Dorința. „Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat [al Cuvântului].” Deci dorința este poruncită. Mila. „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși.” Bine. E doar un eșantion… Hopa, încă două. Recunoștința. „Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului.” Iar versetul de aur pentru săptămâna aceasta… ia stai, n-am învățat versetul de aur greșit? Eu învăț: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” Este acesta versetul de aur pentru săptămâna asta? Este? În regulă. Începe aici… Nu-i nimic, o să-l învăț. E pentru că micul meu calendar misionar începe cu „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.” În orice caz, asta-i ideea. „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” este o poruncă. Recunoștința este un sentiment, știți asta, nu? Sper că niciul din voi nu se gândește: „Lucrurile acestea nu sunt emoții cu adevărat.” Ia stați un pic. Când bunica ta, sau mama ta, oferă copilului tău un dar de Crăciun care nu îi place, cum ar fi șosete – sigur,  i-ar face niciodată așa ceva, dar să zicem că o face – deci, șosete, iar copilul desface cutia și scoate  osetele… În momentul acela, copilul care și-a învățat datoria, va zice: „Mulțumesc, bunico.” Dar dacă e un camion de pompieri, el va simți „Mulțumesc!” Și e o diferență între cuvântul „mulțumesc” și recunoștința. Recunoștința este poruncită, și e fie simțită, fie inexistentă.Smerenia de asemenea. Destul. Deci, argumentul numărul 4, sau care o mai fost, și anume: Hedonismul creștin, prin faptul că situează afecțiunile așa de sus,spunând că ele sunt poruncite și că Îl glorifică pe Dumnezeu, nu le înălțăm într-o poziție dincolo de cea în care le situează Biblia. Biblia poruncește peste tot emoții. Iată de ce, apropo, toate acestea vor fi necesare mai târziu ca să vedem cum facem ca să le urmărim. Voi stați acolo, așa cum am făcut-o și eu de atâtea ori, simțindu-vă devastați de faptul că jumătate dintre aceste emoții pe care tocmai le-am enumerat nu le simțiți în momentul de față. Și poate vă întrebați: „Să însemne asta că nu sunt creștin? Nu sunt o persoană emoțională… sunt un Minnesotean, aici în Carolina de Sud, ce mai…” Întrebările acestea sunt reale. Când citești Biblia și ești setat într-un anumit fel, poți să te simți devastat. Vom ajunge și acolo, acum doar vă arăt dificultatea.

Numărul 5: un element esențial al credinței mântuitoare este să fim mulțumiți cu tot ce este El pentru noi. „Un element esențial al credinței mântuitoare”, deci să mergem la Evrei, sau hai mai degrabă la Ioan, un singur text (să fim operativi): „Isus le-a zis: ‘Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.'” „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Observați paralelismul: a veni la Isus și a crede în Isus formează un paralelism aici. Înseamnă unul și același lucru. Nu înseamnă că trebuie să treci printr-un punct geografic, ci că poți chiar acum, pe scaunul tău, să vii la Isus. Este inima ta care se apropie de Isus. Deci întrebarea ar fi: În ce mod? Cum? Ce este această credință? Este să vii la El pentru a-ți astâmpăra foamea, este să crezi în el pentru a-ți potoli setea. Deci definiția mea a credinței este să vin la Hristos în inima mea pentru satisfacție, înrădăcinată în tot ceea ce este și face El. Nu vreau să exclud crucea, nu exlud slava Lui, dar atunci când cred, credința în Isus nu înseamnă doar să cred fapte, ci înseamnă că mă apropii, vin la El și mă țin de El ca de Cel care îmi dă foamnea la o parte, Cel care îmi astâmpără setea. Asta cred că reiese din aceste cuvinte: foame, sete, vino, crede. Cred ca dacă veți studia natura credinței mântuitoare, veți descoperi că nu este doar cognitivă, ci este afectivă, prin faptul că se „odihnește” în Isus, ca fiind Domnul și comoara noastră. Toate acestea sunt argumente că urmăririrea bucuriei pentru glorificarea lui Dumnezeu este biblică.

Numărul 6: semnificația convertirii constă în găsirea plăcerii în slava lui Dumnezeu. Deci susțin că, în Biblie, convertirea, începutul vieții de creștin, constă în trezirea plăcerii în Dumnezeu mai presus decât în alte lucruri. Pasajul-cheie – sar peste celelalte și mă duc direct la pasajul cheie, chiar aici: Matei 13:44, o pildă într-un singur verset: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.” Mulți dintre voi știți, natura pildelor cere să nu cauți să faci fiecare detaliu să corespundă realității, ci privești la accentul care corespunde realității, așa că ar fi o mare greșeală să spunem că trebuie să cumperi Împărăția. Ideea centrală a acestei pilde este: când Regele Isus se arată, El apare atât de prețios persoanei care se convertește, încât merită să renunțe la orice alt lucru pentru a-L avea pe El. Iată ideea pildei, și chiar asta înseamnă convertirea. Când ți se întâmplă, ești convertit, devii un creștin. Am intelectualizat devenirea în creștin până la punctul în care chiar Diavolul ar putea s-o facă. Decizii, decizii, decizii… fără inimă, fără un transfer de comoară în emoții. Fiecare are o comoară. Dacă ești un necredincios, prețuiești lucruri mai mult decât pe Hristos. Sute de lucruri. Când ți se deschid ochii, ceea ce se cheamă „naștere din nou”, care duce la convertire, ochii tăi se deschid ca să-L vezi pe Hristos ca pe „o comoară ascunsă într-o țarină”. Toate celelalte lucruri: inelul de căsătorie, ceasul bunicului pe care ți l-a lăsat bunica, casă, familie… Isus a spus: „Cine nu urăște pe mama sa, pe tatăl său, nu poate fi ucenicul meu.” De ce vorbit așa? E groaznic, groaznic să spui așa ceva, nu? Dar El încearcă să spună că „Dacă nu Mă iubești pe Mine mai mult decât pe mama sau pe tatăl tău”, dacă nu faci niște schimbări în viața ta care vor fi interpretate de ceilalți ca și cum ți-ai urî familia, atunci probabil nu Mă cunoști, nu Mă iubești.” A fi creștin chiar e radical. Hristos chiar este comoara noastră cea mai de preț.

Deci cred că încercarea de a defini creștinismul excluzând urmărirea bucuriei în El este contrară naturii convertirii. Textul acesta, Filipeni 1:18, este probabil cel mai important text pentru susținerea afirmației că „Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi atunci când noi suntem cel mai deplin satisfăcuți în El.” Acesta este stindardul care flutură deasupra hedonismului creștin.”Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi atunci când noi suntem cel mai deplin satisfăcuți în El.” „Dă-mi un text, dă-mi un text! De unde ai scos acest gând?” Iată textul, haideți să-l citim: „Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie” – iată ce își dorește și speră așa de mult Pavel, „că nu voi fi dat de rușine” – un aspect negativ, „că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu…” Acesta este țelul său în viață, este și al tău? „Hristos va fi proslăvit”, adică făcut să arate plin de slavă. Tu nu arăți plin de slavă, ci El arată plin de slavă datorită felului în care trăim tu și eu. „Hristos va fi proslăvit în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea.” Deci, iată țelul stabilit: „Vreau ca Hristos să fie proslăvit”, încercăm să găsim propozițiile.Avem pe Hristos, sau Dumnezeu, cel mai proslăvit, atunci când… ce? Acesta e scopul.”Vreau ca El să fie cel mai proslăvit, cel mai glorificat”, iar Pavel spune: „Aceasta e dorința mea.Vreau ca viața mea, trupul, sufletul meu în întregime, atât prin viață, cât și prin moarte, să-l facă să arate proslăvit.” „Căci, pentru mine, a trăi este Hristos”, iar asta corespunde cu „viața”, „a trăi”. „și a muri”, care corespunde cu „moartea”. Deci ce face Pavel în versetul 21 este să explice și să susțină afirmația pe care tocmai a făcut-o despre pasiunea lui. „Vreau ca Hristos să fie proslăvit în trupul meu, prin viața mea, prin moartea mea”, apoi explică cum se va întâmpla. „Căci, pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri…” – și aici este cheia – „este un câștig.” Acum, luați doar perechea cu „moartea” și citiți-o. „Nădăjduiesc că Hristos va fi proslăvit în trupul meu prin moartea mea, căci pentru mine a trăi este un câștig.” Vedeți sensul? Parafrazare: „Hristos va fi făcut să arate proslăvit prin moartea mea atunci când, în moartea mea, Îl experimentez pe El nu ca o pierdere a acestei lumi, ci ca un câștig.”

Iată temelia mea. Ajungi la moarte, la spital… câmpul de luptă, câmpul de misiune, după un accident de mașină, sau orice. Vei muri într-o zi. S-ar putea să nu ai nici șansa să te gândești la asta dinainte; când are loc, poate subit, te-ai dus. Majoritatea oamenilor au ceva timp să se gândească la ea. Câteva săptămâni, ani, minute… În momentul acela, în acel proces – Pavel a avut capul retezat de Nero, deci a avut ceva timp. O oră sau două, în timp ce trecea prin acel proces, mergând spre locul de execuție. A avut ceva timp să se gândească la asta. „Doamne, vreau să arăți bine aici. Vreau să fii văzut proslăvit aici.” Cum faci asta? Cum Îl faci pe Dumnezeu să fie proslăvit? Răspunsul: să-L experimentezi pe El ca un câștig. Deci, dacă toate înclinațiile tale din acel moment vor fi: „Îmi pierd soția, îmi pierd copiii, îmi pierd lucrurile, îmi pierd sănătatea, îmi pierd pensionarea, îmi pierd faima, Doamne, pierd totul! Vai, vai, vai!”Cum va arăta Hristos? Ești pe cale să-L întâlnești. Nu pare prea valoros, nicidecum proslăvit.Dar dacă ești satisfăcut în El, dacă te uiți la lumea întreagă: „Iată soția mea, iată copiii mei, iată visul pentru pensie,nu va avea loc, iată toate lucrurile pe care le-aș fi putut scrie sau predica, toate vor fi duse într-o oră…” Și iată-L pe Hristos. Ce vor vedea infirmierele? Ce vor vedea medicii în tine? Te vor vedea oare spunând: „Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al plecării acasă, la El”? Câștig! Câștig! Pierdere. Câștig! Acesta este argumentul. Toată parafraza mea: „Hristos este cel mai proslăvit în trupul meu atunci când eu, când ajung să mor, sunt cel mai satisfăcut în acest câștig.” Lucrul acesta ni-l învață în acest text, chiar acolo. Vrei ca Hristos să arate bine prin moartea ta? Experimentează moartea ca un câștig, nu o pierdere.

Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 4

 
Autor: John Piper  
 

    Argumentul numărul 8: dragostea pentru oameni este revărsarea expansiunii bucuriei în Dumnezeu. Priviți de ce ne vom opri asupra acesteia câteva minute. În sesiunea precedentă am discutat despre cum eram încântat la început despre descoperirile mele asupra hedonismului hristic vertical – a fi împlinit în Dumnezeu – Îl glorifică pe El, pentru că sufletul meu e adânc împlinit în El, iar când El vede asta, este glorificat, iar relația verticală funcționează. Apoi m-am gândit: „Va afecta asta viața mea? Relațiile cu alți oameni? Sau voi deveni precum un Buddah?” Cu picioarele încrucișate, sub un copac, experimentând Nirvana. Sau asta e în hinduism? Nu știu. Experimentând singur relația cu Dumnezeu și nimicnicia, iar lumea se poate duce în iad. Însă noi suntem foarte fericiți. E înfricoșător. Sunt multe biserici care bănuiesc că simt astfel. Ca și, „Ne iubim unii pe alții atât de mult. Slujirea verticală funcționează. Suntem înconjurați de păgâni ce mor, dar…. nu face nici o diferență.” Dacă cumva asta se întâmplă, puteți arunca acel fel de hedonism hristic. Aruncați-l! Dacă mergi la o biserica care spune „Suntem hedoniști creștini!” însă nu fac evanghelizări, nu au grijă de cei în suferință și spun „Asta nu e real!” „Îi veți cunoaște după roade.” Iar cea mai mare roada este… Care este prima mențiune în Galateni 5? „Roada Duhului este…” Care este prima? Dragostea. Bine. Iată-ne… Aceasta trebuie să fie în slujba dragostei, altfel nu este reală. Dragostea trebuie să lucreze mai mult în hedonismul hristic decât în orice altă parte. Dacă nu, trebuie să cauți o altă biserica, o altă teologie.

Așa că acesta este un text ce mi-a fost extrem de folositor în a înțelege cum Pavel pricepe dragostea și locul de unde aceasta provine. Le scrie corintenilor – sudul Greciei – și vrea să strângă bani în Corint ca să îi dea săracilor din Ierusalim. Face asta din nou și din nou în drumul lui de la o biserică la alta. Strânge bani deoarece există probleme în Ierusalim. Încearcă să facă asta în cel mai integru mod, încât să nu fie socotit de neîncredere și încearcă să îi motiveze pe corinteni să fie foarte generoși ca să dăruiască ce primește de la ei săracilor din Ierusalim. Și, ca să facă asta, îi folosește pe macedonieni – cei ce trăiau în nordul Greciei, pe lângă Filipi – ca un exemplu a ceea ce s-a întâmplat cu generozitatea lor. Asta se întâmplă aici. „Fraților, vrem să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în bisericile Macedoniei.” Deci, le va spune corintenilor despre ce s-a întâmplat în Macedonia. Priviți ce s-a întâmplat. „În mijlocul multor…” Să subliniem „harul pe care l-a dat Dumnezeu”. Acesta era versetul 1 – „bisericilor din Macedonia”. „În mijlocul multor necazuri prin care au trecut – al doilea verset la care trebuie să fim atenți – bucuria lor peste măsură de mare – al treilea lucru la care să luăm aminte – și sărăcia lor lucie – al patrulea lucru la care să luăm aminte – au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor.” Să luăm aminte la asta. Asta e incredibil. Motivul pentru care am citit aceste versete este pentru a ajunge la acesta: versetul 8, „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă (corintenilor); ci pentru râvna altora și ca să pun la încercare curația dragostei voastre (de asemenea).” Aceasta este dragostea.

Așa că acum știu cum arată dragostea din perspectiva lui Pavel și de unde provine. Căci asta a spus: „Nu încerc să vă forțez mâna. Nu vreau să îmi impun autoritatea. Încerc doar să vă înflăcărez, ca aceste fapte să vină din inima voastră și să arate dragostea.” „De asemenea”, ceea ce înseamnă că aceea este dragostea. Ce este dragostea? Dragostea înseamnă că atunci când harul este dăruit de Dumnezeu, predici Evanghelia. Au fost salvați. Păcatele le-au fost iertate. Cerul li s-a deschis. Vina le-a fost înlăturată. Mânia lui Dumnezeu a fost îndepărtată. Sunt implantați în har și se îndreaptă spre glorie. E minunat! Sper că simțiți că e minunat. Să fii iertat, acceptat, iubit de Dumnezeu, destinat pentru glorie. Este har nemăsurat. Asta s-a întâmplat. Harul a coborât pe pământ și necazurile au răsărit. Harul nu a făcut ca necazurile să dispară. Dimpotrivă, le înmulțește. Vrei să fii creștin? Sunt costuri. O să ai mai multe necazuri decât ai avut înainte. Nu mai puține. Mai multe. Nu de același fel. Nu te vei mai îmbăta la fel de des. Nu vei face accident sau îți vei pierde locul de munca în același fel. Dar s-ar putea să fii concediat pentru ca ești creștin. Dar ai prefera să fii concediat ca ești creștin sau pentru că ești beat tot timpul? Lucrurile nu se îmbunătățesc neapărat. Asa că pentru ei nu s-au îmbunătățit. Au o mulțime de necazuri după revărsarea harului, dar pe măsură ce necazurile s-au înmulțit, aveau bucurie peste măsură de mare, ceea ce înseamnă că această bucurie nu avea originea în circumstanțe. „Trebuie ca lucrurile să îmi meargă bine, altfel nu sunt fericit.”  Ei bine, atunci uită de creștinătate. Lucrurile nu vor merge bine. Niciodată nu au mers. „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Fapte 4:22) „Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi așa pe cei din casa Lui?” (Matei 10:25) „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.” (Ioan 20:21) Nu există nici o promisiune că lucrurile le vor merge bine creștinilor. Este exact contrarul. Lucrurile merg rău. „Prin multe necazuri” trebuie să intrăm în Împărăția Lui. Așa că, bucuria lor este abundentă și nu este legată de circumstanțe sau prosperitate. Sărăcia încă le-a rămas. Acesta nu este un text care să reflecte prosperitatea. Este contrarul. Și ce se întâmplă? Bucuria lor, în ciuda necazurilor și sărăciei, este peste măsură de mare. Care este subiectul verbului de aici? Bucuria. Abundența de bucurie. Poate că subiectul e abundența, tehnic vorbind. Este o propoziție prepozițională. Dar este abundență de bucurie și săracie lucie. Acestea s-au revărsat. Așa că atât sărăcia, cât și bucuria sunt peste măsură. Un mod foarte straniu de vorbire. Sărăcia este peste măsură și la fel și generozitatea și bucuria. Sărăcia veselă se revarsă într-o bogăție a generozității.

Acum… Iată concluzia mea. De unde vine dragostea în viața credinciosului? Aceea este dragoste. Să fii liberal radical. Ascultați cât de liberali sunt. „Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți.” S-au rugat de ei. Paul a primit darul lor și apoi ei au spus „Te rugăm primește de la noi încă un dar!” Asta spune acest cuvânt. „Ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți.” E nebunesc. Creștinii sunt oameni glorios de nebuni. În toiul unei recesiuni, bugetul ar trebui să crească… în biserici. Am încercat oricum să vorbesc despre asta la consiliul pastoral. Cu puțintel succes. Vom avea câteva provocări pentru voi, dacă sunteți membrii ai bisericii Bethlehem. Acest text spune că recesiunile sporesc în liberalitate. Asta spune. Recesiunile sporesc în liberalitate deoarece dragostea are rădăcina în bucuria din Dumnezeu. Așa că definiția mea despre dragoste este că aceasta este revărsarea bucuriei din Dumnezeu. 2 Corinteni 9:7: „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci ‘pe cine dă cu bucurie îl iubește Dumnezeu.'” Dacă Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie – asta scrie în capitolul 9.

În 8 ați ascultat ce scrie-. Pavel a petrecut două capitole pe această problemă. Două capitole pentru a încerca să-i determine să fie generoși. Generoși din dragoste. Și toate argumentele sale sunt hedoniste. Dumnezeu iubește dătătorul cu bucurie. Dar cum se simte față de un dătător fără bucurie? Nu ne spune, însă nu este încurajator. Nu-i așa? Dumnezeu iubește dătătorul voios. Așa că atunci când stau înaintea voastră în acest campus sau oriunde altundeva și vreau să spun ceva încurajator despre dărnicie, voi spune: „Dacă inima ta nu este în acea dărnicie, atunci păstreaz-o!” Dumnezeu nu o vrea și la fel nici eu. Căci ceea ce face plăcere Domnului este dărnicia voioasă. Nu dorește o altfel de dărnicie. Mă voi ruga pentru voi, ca inima voastră să se schimbe, altfel vom falimenta. Nu poți avea biserică fără bani. Dar nu am simțit că ar trebui să spun asta cuiva. Dacă inima ta nu este încântată de această lucrare, atunci trebuie să găsești un alt loc în care inima și buzunarul tău sunt. Căci dacă dai zeciuială cu invidie, Dumnezeu nu este încântat de asta. Ceea ce înseamnă… Bine, să înțelegem asta. Să punem asta într-un mod provocator. Dacă spui că, „Emoțiile nu contează. Ceea ce contează este împlinirea dăruirii zeciuelii. A scrie un cec este ceea ce contează.” Atunci tu afirmi că ar trebui să fii indiferent față de ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu. Și a fi indiferent față de ceea ce Îl mulțumește pe Dumnezeu este definiția păcatului. Astfel, păcătuiești dacă nu urmărești să ai plăcere în dărnicie. Așa că ai cecul în buzunar, iar ceilalți sunt darnici. Tu stai cu 8 rânduri în spate și ai un minut să te pregătești, dar tu nu dorești să dăruiești. Ar fi mai puțin decât ideal să spui – nu contează dacă ar trebui să spun asta sau nu; o voi spune. Mult mai bine ar fi să spui, „Doamne, îmi pare atât de rău că inima îmi e așa de nedornică să lase ca banii să fie dăruiți de dragul Împărăției Tale. Îmi pare atât de rău. Mă pocăiesc de această lipsă de bucurie în dărnicie și Te rog ca să îmi redai bucuria generozității datorită harului nespus pe care mi L-ai dăruit faptul că păcatele îmi sunt iertate, iar Tu îmi îndeplinești toate nevoile conform bogăției gloriei în Isus Hristos.” Acesta este răspunsul potrivit față de lipsa de bucurie.

Acum, dacă scrii cecul în acel moment, indiferent că e aici sau acolo, cred că poți să nu fii un ipocrit în acel moment când ai scrie cecul. Dar dacă scrii cecul fără nici un respect față de inima ta, nu știu dacă Domnul e mulțumit. Același lucru se aplică pastorilor. 1 Petru 5: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.” Aceasta este ceva de genul: „Dumnezeu iubește un pastor voios.” Nu-i așa? „Păstoriți turma lui Dumnezeu nu de sila, nu pentru câștig mârșav.” Dacă sunt pastorul vostru și v-aș spune, „Urăsc lucrarea asta, dar e slujba mea. Iau un salariu și mă simt obligat să o fac. Dar nu sunt dornic sa o fac”, nu împlinesc 1 Petru 5:2.Și produc o biserică bolnavă, după cum sugerează versetul. Evrei 13:17 spune: „Ascultați de mai marii vostri”. Sună ca și cum vă vorbește vouă, vârstnicilor, dar priviți… „Ascultați de mai marii voștri și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre” – vorbește despre pastori – „ca unii care au să dea socoteală de ele.” Acum, vă spune vouă ceva: „pentru ca să poată face acest lucru cu bucurie, nu suspinând” – nu cu astfel de constrângere și pentru bani – „nu suspinând, căci așa ceva nu v-ar fi de nici un folos.” Gândiți-vă la asta. Eu ar trebui să vă iubesc, ca pastor, ceea ce înseamnă că eu ar trebui să vreau și să urmez în tot ceea ce fac, binele vostru suprem. Indiferent ce m-ar costa. Acest text spune că nu v-ar fi de folos dacă eu îmi fac slujba suspinând și nu cu bucurie. Ceea ce înseamnă că dacă v-aș iubi, eu trebuie să urmaresc bucuria în slujba mea. Dacă devin indiferent față de a fi fericit în slujba mea, devin indiferent față de folosul vostru, binele vostru. Sunt atâția oameni care merg exact invers. Țineam odată un seminar – nu voi numi persoana pentru ca toți o cunoașteți. Pe el sau ea. Sunt puține femei pe care să le cunoașteți cu toții. Ne iubim mult. Țineam seminarul împreună mi-a spus: „Nu îmi place părerea ta cu privire la urmărirea fericirii proprii.” Cred că ar trebui să urmărești ascultarea. Și i-am răspuns, „E ca și cum aș spune că ar trebui să urmărim fructe, ci nu mere. Pentru că… Ce e ascultarea? Ascultarea este a face ceea ce Dumnezeu îți spune să faci. Dar ce spune Dumnezeu să faci? El spune să „slujiți Domnului cu bucurie.” Așa că ar trebui să fiu indiferent față de asta și mă numești ascultător? Dumnezeu spune: „Fă slujba cu bucurie!” Și tu îmi spui să aleg ascultarea și nu bucuria? Dar cum aș putea? Aceasta este ascultare. Așa că, acel efort de a spune că pastorii ar trebui să lupte pentru congregații ascultătoare, să facă ceea ce spune Domnul să facă în lucrare, este adevărat. Este foarte adevărat.Unul din lucrurile pe care spune să le facem este, „Nu faceți slujba suspinând, ci cu bucurie pentru că altfel veți îmbolnăvi biserica.” Ar fi de folos oamenilor voștri dacă iubiți lucrarea, ceea ce înseamnă că dacă ajung la un punct – și acestea apar – într-o criză de descurajare și nepăsare emoțională și nici măcar nu vreau să vin aici, slujba mea în acel moment nu este să, „Conformează-te și Dumnezeu va fi mulțumit.” Ideea este să te proșterni în fața lui Dumnezeu, a Cuvântului Său și să te rogi să-ți redea bucuria. Cere o învoire din partea bisericii dacă trebuie. Depărtează-te, luptă-te până când vei birui asupra acestor sentimente oribile față de lucrare și indiferență față de oameni. Pastorii pot ajunge în acel punct în care să nu-și mai suporte oamenii. Devin așa de obosiți  de mulți, încât a predica devine o experiență oribilă. Numai să stai în fața oamenilor e oribil. Nu am ajuns acolo. Am fost tratat atât de bine de această biserică. Dar am auzit asta de la atât de mulți pastori…

Am primit un email acum două zile cu o situație foarte dificilă. Poate că am vorbit destul despre dragoste. Am multe alte texte, nu-i așa? Dar cred că dacă continui cu asta, ne va lua prea mult. Poate încă unul. Acesta. În orice lucru, el le vorbeste bătrânilor, pastorilor din Efes pe care poate nu-i va mai vedea niciodată. Fapte 20:35: „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’.” Iată expresia controversată din acest text. Expresia controversată este „să vă aduceți aminte”. Știți de ce? Pentru că T.W. Manton ieri, sau în sesiunea precedentă a spus: Când Isus a  spus: „Luați-i la masa pe cei săraci pentru că ei nu vă pot răsplăti. Răsplatirea o veți primi la învierea celor neprihăniți.” T.W Manton a spus: „Răsplatirea e acolo, dar nu îi primești la masa pentru răsplatire deoarece astfel ai trăi în vechiul mod egoist.” Acum… dacă asta ar fi adevărat, ceea ce ar spune textul acesta ar suna astfel: „În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să uitați cuvintele Domnului Isus, care Însuși a zis: ‘Este mai ferice să dai decât să primești’.” Pentru că dacă vă aduceți aminte de ele, acestea vor funcționa și modul în care funcționează este că încurajează ideea că binecuvântarea vine atunci când dai. Asta-i o nebunie. Nu ar trebui să uitați asta. Este opusul la ceea ce spune.

Așa că iată modul în care acest verset funcționează în lucrare și așa ar și trebui. E ora 8, poate 7:30, da? Mă joc cu copiii mei. Mă jucam când erau copiii mici: cu Talitha ne uitam la ceva pe internet sau altceva. Deci….”E vremea de joaca”. Vrei să petreci timp cu copiii, dar primești un telefon – după care ești răvășit o zi întreagă sau multe alte zile -, iar această persoană este în spital. Problemă cardiacă gravă. „Pastore, ai putea veni?” În mintea ta spui, „Există și alți pastori. Mă joc – lucru pe care nu îl poți spune. Vin imediat!” Închid și spun copiilor, „Îmi pare rău. Mâine seară. Trebuie să plec.”Ești pe drum, însă inima nu este implicată. Nu este ceea ce vrei să faci și ești enervat că a trebuit să-ți părăsești fiica din nou,și știi că putea să sune și pe altcineva. E o stare teribilă pe care să o ai. Când o persoană ar putea muri în următoarea jumătate de oră, iar tu trebuie să îi asiguri eternitatea. E o atitudine extrem de teribilă pe care o poți avea. Ce ar trebui să faci? În mașină, în lift. Ce ar trebui să faci? Răspunsul e, „Faci ce scrie aici.” Acesta este motivul pentru care Isus a spus asta. El a spus… Îmi șoptește la ureche în mașină „Adu-ți aminte, John! Adu-ți aminte!” Ce? „Adu-ți aminte că atunci când vei ajunge acolo și începi să oferi puțina viață care mai e în tine va fi binecuvântată. Vei fii binecuvântat. O să am grijă de asta și vei fi răsplatit cu binecuvântari.Asta ar trebui să-ți amintești. Nu să uiți. Să-ți amintești.” Acesta este hedonismul. Așa funcționează. Așa că ceea ce Isus a spus… să faceți. Așa că urci în lift până la etajul 4. Acolo se află întotdeauna situațiile cardiace grave. și spui, „Doamne, vino, Te rog! Trebuie să am viață. Trebuie să ofer și să fiu acolo și să ofer bucurie unei persoane care ar putea avea nevoie de Tine în orice minut.” Deschizi ușa. În inima ta nu s-a schimbat nimic. Vă spun o poveste reală, bine? Nimic nu s-a schimbat în inima ta încă. Acționezi încă pe pilot automat de datorie. E în regula să faci așa, dar nu este bine să fie așa. Nu e cel mai bun lucru. Deschizi ușa. Ea stă întinsă, cu ochii închiși. Sunt tuburi peste tot. Nu știi dacă e conștientă.

Înaintezi și îți pui mâna pe brațul ei. Ea își deschide ochii. Am numit-o Ethel pentru că e mai în vârsta. Nu mai e un nume comun pentru copiii din zilele de azi. Pentru că vârstnicii au un mod al lor mai diferit,  ascultați ce îmi spune. Își deschide ochii, mă vede și spune: „O, pastore… Nu trebuia să vii. Ești atât de ocupat. Ești atât de ocupat.” Acum, cel mai greșit lucru pe care puteam să îl spun în acel moment era, „Știu. Nu am vrut să vin. Nu vreau să fiu aici. Aș prefera să fiu acasă cu Talitha. Sunt enervat ca nu a fost sunat David Livingstone în locul meu.” Pentru că dacă i-aș spune asta s-ar simți oribil. Ce ar trebui să spui? Și este acelasi lucru pe care l-am spus. Ar trebui să-i spui, „Ethel, Domnul mi-a arătat în drumul spre spital că a lua timp ca să vin la tine, să mă rog pentru tine, să îți împărtășesc credința mea și să-ți ofer Cuvăntul Lui ar fi o binecuvântare profundă pentru mine. Și sunt dornic să primesc acea binecuvântare.” Asta scrie în acest text. Nu cred că Ethel mi-ar spune: „Ești egoist.” Ar spune, „Asta e ce ne-ai învățat. Vom împărtăși o binecuvântare. Vei primi multă binecuvântare oferindu-mi mie. Așa că, continuă! Împlinește-ți ziua. Roagă-te, împărtășește-mi Cuvântul și vorbește-mi despre Rai.” Cu alte cuvinte, chiar cred că dragostea este rodul hehonismului hristic. Dacă nu credeam asta, nu puteam merge în această direcție. Nu că aș fi un iubitor ideal, bine? Pentru că nu sunt un fericit ideal al lui Dumnezeu. Cred că dacă acest pastor imperfect ar fi mai deplin împlinit în Hristos, aș fi un soț, tată și pastor mai grijuliu. Este bătălia mea la nivel vertical care îmi cauzează bătălia la nivel orizontal să crească și să scadă. Așa că spun că modul de a lupta lupta dragostei este la nivelul vertical al împlinirii mai depline în Hristos și tot ce El e pentru noi. Acesta este argumentul pentru dragoste.

Argumentul numărul 9: mândria și plângerea de milă sunt depășite de urmărirea bucuriei în Hristos. Aduceți-vă aminte despre ce vorbesc. Susțin că este biblic să spui că este datoria ta continuă să urmărești bucuria în Dumnezeu și că Dumnezeu este glorificat când faci asta. Am întâlnit mulți oameni de-a lungul anilor care aud ce spun în prima parte despre hedonismul hristic. „Nu nega niciodată dorința ta pentru bucurie. Pune-o pe Dumnezeu și pe iubirea semenilor.” Iar ei spun: „Sună atât de egoist. Sună atât de mândru. Bucuria mea… Adică să îmi urmăresc bucuria mea.” Deci problema mândriei este foarte importantă. Cum birui mândria în viața ta? Și susțin că hedonismul hristic este o armă importantă împotriva mândriei și a plângerii de milă. Marcu 10:23: „Isus S-a uitat împrejurul Lui și a zis ucenicilor Săi: Cât de anevoie vor intra în Împărația lui Dumnezeu cei ce au avuții!” „Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: ‘Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un om bogat în Împărăția lui Dumnezeu.’ Ucenicii au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții: ‘Cine poate atunci să fie mântuit?’ Isus S-a uitat țintă la ei și le-a zis: ‘Nimeni – De fapt El a zis, „Lucrul acesta este cu neputință la oameni. Cămilele nu pot trece prin urechea unui ac. Nu e o poartă în zidul Ierusalimului unde cămilele se așează pe genunchi. E vorba de urechea unui ac. Nu pot trece. Este imposibil. E imposibil. Dar nu la Dumnezeu -pentru că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu.’” „Petru a început să-I zică…” La asta am vrut sa ajung: atitudinea lui Petru. „Petru a început să-I zică: Iată…” Ce ton ar trebui să folosesc acum? Cum credeți că a sunat Petru? „Petru a început să-I zică: Iată că noi am lăsat totul și Te-am urmat.” „Am lăsat totul. Am lăsat totul și Te-am urmat.” Și Isus… Oare care e tonul vocii Lui? Lui Isus nu i-a plăcut ce a spus Petru. Dar de ce nu? „Am lăsat totul și Te-am urmat.” Iar Isus spune: „Pfff… Ce sacrificiu de sine!” Poate că nu a sunat chiar așa, dar ascultați: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii sau holde pentru Mine și pentru Evanghelie, și să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde împreună cu prigoniri – ceva efecte adeverse aici – iar în veacul viitor, viață veșnică.” Treci peste plângerea ta de milă egoistă: „O, săracul de mine. Am lăsat totul ca să Te urmez, când Tu nu ai făcut nici un sacrificiu.” Ceva de genul.

Acum… Cum funcționa asta atunci? Pentru că sunt de părere că plângerea de milă este fața verso – de fapt, o altă față – a mândriei. Mândria poate fi exprimată în două extreme: lauda celor puternici sau văicăreala celor slabi. Ca și soț, mergi acasă după o zi lungă de muncă sperând că soția îți va fi o mamă bună când vei ajunge. Și că sotia își va exprima admirația pentru ziua ta lungă și grea (dar fără să te gândești la a ei). Intri în cameră, iar ea nu spune nimic. Crezi că a ei a fost plictisitoare de la amiază. „Nu știe că am muncit toată ziua?” Ce este acest sentiment de „Vai…” Este un sentiment de îndreptățire. Este un sentiment de merit. Reprezintă forma pe care mândria o ia în inima rănitului, a celui slab. Ne gândim adesea la mândrie la celălalt mod care prezintă forme de tărie, laudă, „Eu sunt cel mai bun! Sunt numărul 1.” Și cum birui asta? Cum birui asta? Ceea ce Isus a spus a fost: „Problema ta, Petre, când ai spus: ‘Am lăsat totul și Te-am urmat’ este că nu înțelegi că atunci când Mă urmezi, primești răsplată. Primești înapoi de o sută de ori mai mult decât ceea ce ai lăsat.” Ceea ce înseamnă că nu vom fi bombănitori care să ne plângem de milă în vremuri greledacă suntem creștini hedoniști hristici în totalitate.Mâinile ne vor sta ridicate în toiul încercărilor, al recesiunii, al pierderii locului de muncă, al greutăților,și vom spune, „Doamne, e greu, dar Tu ești totul!” Și vei parcurge viața binecuvântându-i pe alțiiîn loc să primești admirația, complimentele oamenilor, și să ai nevoie de ei pentru că ești așa de…. sacrificial. Când inviți pe cineva la cină… Să spunem că ești manager, ai o echipă de 5 oameni sub tine și la sfârșitul anului îi scoți în oraș. Și îi duci într-un loc frumos. Nota de plată ar fi 300$ pentru a-i scoate la cina. Și sunt uimiți că ai făcut asta. Wow…300$ pare a fi un sacrificiu semnificativ pentru a-i binecuvânta. Și încep să te complimenteze. Există o normă culturală care este foarte îmtâlnită la acel moment, care are o parabolă în ea. Nu susțin că toți cei ce o spun sunt spirituali. Susțin că atunci când este rostită, indică înspre o realitate care e spirituală. Ceea ce spui în acel moment este: „E plăcerea mea. E plăcerea mea.” Mâinile ți se ridică când spui, „E plăcerea mea!” De ce ți se ridică mâinile? Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că am o cascadă de complimente care se îndreaptă înspre mine, iar mâinile mi se ridică. Ca, „Mă complimentați de parcă am făcut un mare sacrificiu cu 300$.” Și eu vă spun, „Am făcut ceea ce am vrut să fac.” „E plăcerea mea!” este o normă culturală folosită pentru a devia lauda. Cum face asta? Arată că oamenii care trăiesc în revărsarea a ceea ce le place să facă deoarece sunt plini de harul lui Dumnezeu, nu sunt oameni care să fie compătimiți sau lăudați datorită sacrificiului. Nu ai nevoie de ea, așa că o deviezi. Chiar cred că satisfacția adâncă și profundă în Dumnezeu este o mare subminare a mândriei. De ce te-ai lăuda că ai mers în China și ai murit acolo, dacă Hristos te-ar fi chemat ca să ai părtășie cu El acolo pentru 30 ani? Și să fi folosit cu putere de Dumnezeu prin har? De ce te-ai lauda cu asta? Lauda ar fi: „Nu e acolo, și oricum nu e prea răsplatitor. Cred că mi-am vândut sufletul.” Am aceste cuvinte ale lui David Livingstone. „Niciodată nu am facut un sacrificiu.” Asta nu e chiar asa, dar asta simțea el. Ajunge la sfârșitul multor ani în Africa, unde a suferit mult și a și murit. A fost găsit mort stând pe genunchi. Vă aduceți minte posvestea? L-au gasit lângă pat mort, stând pe genunchi. Ce mod de a muri… Sper ca așa să mă găsească și pe mine soția într-o zi… Sau lângă amvon, să fiu găsit stând așa. Chiar deasupra Bibliei. Și ultimele cuvinte spuse să fie: „Niciodată nu am făcut un sacrificiu.” Adică… Să umblu cu Dumnezeu în aceste vremuri grele a fost împlinitor.

Numărul 10. Suntem aproape gata cu argumentele. „Ce zici despre lepădarea de sine, Piper?” Le spui oamenilor să se alipească de urmărirea fericirii. Iar asta nu sună ca Isus, Cel care a spus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.” „Să se lepede de sine”, iar tu spui să se umple. Cum fucționează asta? Iar când oamenii întreabă asta, în general, le spun: „Continuă să citesti.” În continuare, Luca 9:24: „Fiindcă oricine va voi să-și scape viața o va pierde; dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va mântui.” Deci, cum mă motivezi pe mine, Isuse? Vrei să-mi scap viața sau nu? Pentru că aici pare că „oricine va voi să-și scape viața o va pierde.” Deci nu vrei să-mi scap viața. Și aici îmi spui că „oricine își va pierde viața pentru Mine o va mântui”. Așa că mă îndemni să o scap. Deci, care dintre ele? Iar răspunsul, cu siguranță, este că această scăpare a vieții este lumească. Nu-i așa? „Fiindcă oricine va voi să-și scape viața, o va pierde” înseamnă că nu voi face asta. Nu merg acolo să Îl slujesc pe Hristos. Nu voi avea ca martor pe acesta. Voi avea acest mod de viață. Voi salva prosperitatea mea. Mă voi salva de malarie și teroriști. Voi trăi într-o casă încuiată dintr-un cartier ferit. La asta cred că se referă. Dacă îți structurezi viața așa, o vei pierde. Dar atunci când spune „oricine își va pierde viața pentru Mine”, El nu se referă la „Duceți-vă în iad!” „Dacă ești dornic să mergi în iad, du-te în cer.” Nu la asta cred că se referă. Cred că prin „oricine își va pierde viața pentru Mine” se referă la „oricine pierde mamă, tată, fiu sau fiică, oricine lasă o slujbă bună sau îndură rușine la muncă pentru că e creștin, orice altceva care e costisitor în viață, dacă face asta, le salvează. Și ne ispitește cu mântuirea.

De aceea C.S Lewis a spus în acel citat: „Da, este lepdare de sine, dar de fiecare dată când suntem chemați să ne lepădăm de sine, suntem acompaniați de promisiuni care au răsplatiri astfel încât nu te lepezi de bucuria veșnică, ci de una temporară.” El a spus că e ca și cum un copilaș care vrea să meargă să facă prăjituri de noroi nu-și poate imagina cum e o vacanță la mare. Așa că, el trebuie să-și înfrunte plăcerea – da, este plăcut să faci grămezi de noroi; ești copil din mediul urban, care probabil nici n-ai văzut poze cu plaja. Castele de nisip, alergare prin apă. N-ai văzut așa ceva. Poate nici nu-ți poți imagina. Asta e amuzant. Cea mai bună ofertă.Dar când ți se arată asta, în Evanghelie, ar trebui s-o lepezi pe asta. Aceasta e lepădarea de sine. E ca și cum ai zice „Las apa sălcie pentru apa pură. Las tinicheaua pentru a avea aur.  Las oțetul pentru a avea miere.” Normal că e lepadare de sine. Lepezi toate lucrurile care te despart de bucurie, de Dumnezeu. Lepezi vasele care nu țin apă pentru a te reîntoarce la fântâna vieții vii. Cred în lepădare. Iar câteodată doare cu adevărat pentru că este mult din vechiul eu ale cărui plăceri sexuale le caut, nu-i așa? Ori bani, sau faimă, sau orice altceva. Trebuie să ducem lupta până la capăt. Da, lepădarea este reală. Dar este lepădare în favoarea căutării împlinirii totale pe vecie. În acest sens, nu este lepădare finală. Este ceea ce ateea nu a văzut niciodată. Ea vedea în creștinism o lepădare totală de sine.

Argumentul numărul 11. Suferința este cerută și susținută de urmărirea bucuriei în Dumnezeu.  Suferința nu este opțională. „În Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” „Dar dacă sunteți scutiți de pedeapsă, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.” (Evrei 12:8) „Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni.” „Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.” (2 Timotei 3:12) Suferința nu este opțională. întrebarea este, „Cum o poți suferi?” Prin ce mijloace putem să trecem prin necazurile cerute de Domnul? Matei 5: „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii.” Există prigonirea și scrie că este ferice. „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră.” „Bucurați-vă!” Incredibil. „Bucurați-vă și înveseliți-vă.” Aceasta este o poruncă în mijlocul prigonirii și al ocărilor. Să fii bucuros. Iar apoi vine argumentul. „Căci răsplata voastră este mare în ceruri.” Vedeți ce se întâmplă? Unii oameni spun că poți fi atât de preocupat de cer încât nu mai ești bun pe pământ. Bănuiesc că într-o măsură este adevărat. Există un fel de preocupare pentru cer care ar putea distrage un om să fie bun pe pământ. Dar nu la asta se referă textul. Aceasta este o persoană atât de preocupată de cer, încât e împuternicită să îndure persecuție în urmărirea dragostei. Mergi pe cărarea dragostei într-un loc greu și oamenii nu te răsplătesc pentru asta. Te ocărăsc. Cum rămâi pe ea? Cum continui să mergi? Și să rămâi preocupat de cer? O să primești o răsplată incredibilă. Se va întoarce de 10.000 ori. Dacă nu este răsplatire pe pământ, va exista în cer. Și de ți se ia viața, „a muri este un castig”. Răsplătirea este pe partea cealaltă.

Acum… Aceasta cred ca este cheia în a îndura suferința. Uitându-ne la premiu. „Pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, Isus a suferit crucea.” Și vă spun sincer… Câteodată mă mir aici de etici care încearcă să diminueze importanța răsplătirii în viață, pentru că spun că funcționează în vechiul mod, în vechiul mod egoist. Așa ar fi dacă răsplătirea ar fi precum: „Voi fi slăvit într-o zi, iar Isus se va micșora și eu voi crește; voi fi regele universului și mi se va împlini orice dorință carnală care m-ar împlini iar Isus ar fi folositor în obținerea acesteia. Gloria Lui nu contează, ci doar bucuria mea.” Dacă cumva așa se gândesc unii, da, urmărirea bucuriei va încurca motivația. Dar, dacă răsplata este Hristos: „Tată, Mă rog ca ei să vadă slava Mea; ca dragostea cu care M-ai iubit să fie în ei, și Eu în ei, ca ei să aibă o vie admirație pentru Mine pe vecie.” Dacă asta e răsplata, atunci nu contaminează răul. De fapt, nu contaminează dragostea. Și principalul motiv pentru asta, este că Isus, în modul acesta a fost motivat. Evrei 12:2: „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea.” Și tu ai o cruce de suferit. Cum să faci asta? Ca și Hristos… Pentru bucuria care îți e pusă înainte. Ai o căsnicie rea? Există multe căsnicii grele. Prima soluție: divorțul. A doua: cerul. Mai bine întorci bine pentru rău timp de 30 ani și apoi să mergi în cer. Motivul pentru care atâția divorțează este că ei nu cred în Rai. Pentru ei raiul ar trebui să fie acum. „Ar trebui să am o soție sau un soț mai bun. Nu pentru asta m-am căsătorit. Nu m-am căsătorit ca să am asta.” „Ar trebui să fie mai ceresc, dar seamănă mai mult cu iadul.” Așa se îndoiesc unii de căsniciile lor rele. Pentru a avea oportunitatea de a arăta valoarea superioară a raiului. Textul spune, „când vă vor ocarî, vă vor prigoni”, veți avea un soț sau soție inadecvată, „bucurați-vă, căci răsplata voastră e mare în ceruri.” „Voi sunteți sarea pământului.” „Voi sunteți lumina lumii.” La ce credeți că se referă sarea și lumina aici? O să recapitulez înainte să luăm o pauză. O să spun la ce cred că se referă. Voi, creștinii, sunteți sarea pământului. Voi sunteți lumina lumii.

Care e strălucirea? Ce văd oamenii? Ce gustă? Cred că gustă asta. Vă privesc cum treceți prin circumstanțe foarte dificile. Un fel de ocară, prigonire sau calamitate naturală. Vă privesc. Iar dacă sunteți în stare să vă bucurați și să fiți veseli, căci „răsplata voastră este mare în ceruri,” o să fii o persoană foarte sărată. Vei fi la gust ca ceva ce ei nu au experimentat vreodată. O să strălucești cu așa lumină că vei umbri aceste probleme, încât ei vor putea da glorie Tatălui tău din ceruri. Cred că sarea și lumina sunt gustul oamenilor care nu murmură, ci se bucură în toiul încercărilor. Și nu stau ca și un bun exemplu. Aș vrea să fiu așa. Atât de mult. Aș vrea să fiu așa, mai mult decât orice altceva. Când lucrurile merg în cel mai rău mod posibil, bucuria mea să nu fie umbrită. Asta îmi doresc. Pentru că lumea se va uita la asta și vor spune: „Asta are un gust diferit. E atractiv.” Sarea e atractivă. De aceea o punem pe cartofi și cartofii prăjiti. Și pe friptură. Pentru că ne atrage gustul. Vrei mai mult din asta. Iar de lumină sunt atras. Așa că cred că hedonismul hristic este real pentru că Biblia prezintă urmărirea bucuriei în Dumnezeu, în cer, prin mijloacele prin care suntem împuterniciți să îndurăm suferințe necesare.

Ultimul argument este: datoria slujirii lui Dumnezeu este susținută de bucuria de a fi slujit de Dumnezeu. În propriile cuvinte, într-un minut. Cineva mi-ar putea zice: „Acest motiv al urmăririi propriei bucurii dezvoltat de tine, nu îmi sună a slujire. Ar trebui să fim slujitori care să Îl slujim pe Dumnezeu. Și tocmai am pus aceste texte. Să spunem 1 Petru 4:11. Îl folosesc cel mai adesea înainte de a predica.”Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru că în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos.” Deci ce este slujirea? Bine. Sunt la parter în camera de rugăciune. Urmează să predic în 15 minute. Poate 45, dacă ne gândim și la timpul de laudă. O să stau acolo urmând să predic și să slujesc poporul. O să-L slujesc pe Dumnezeu timp de 45 minute în predică.Ce-i asta? El spune: „Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu.” Deci, cine e dătătorul atunci când slujesc? Dumnezeu. Nu ar vrea altfel. De ce? Pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit. Dătătorul primește gloria. Dacă încerc să schimb rolurile cu El, „O să Te slujesc. Ai nevoie de mine, Ai nevoie ca eu să predic ca acești oameni să fie salvați. În alt mod nu poți susține biserica. Ai nevoie de mine. Primești…” Cine primește atunci gloria? Eu. Dar dacă sunt un copil gol și nevoiaș, emoționat chiar și după 50 ani, urcând la amvon și spunând, „Doamne, nu pot face nimic bun pentru acești oameni decât doar dacă Tu apari. Nu pot vorbi, nu pot gândi. Îmi voi pierde locul, memoria, atitudinea. Voi ruina oamenii aceștia, voi fi necredincios Cuvântului Tău dacă nu vii.” Și când mă bizuiesc deplin pe El, atunci slujirea mea devine o primire de har și o glorificare a Lui. Așa că sunt de părere că urmărirea mea în a primi împlinire și putere de la Dumnezeu este cheia slujirii mele.

 

Dorindu-L pe Dumnezeu – Partea 5

 
 
Autor: John Piper  
 

    Așadar, suntem la punctul șapte despre modul în care să luptăm pentru bucurie. Prespun că la acest stagiu (punct) sunt multe păreri de felul: bine, văd toate aceste texte, văd că hedonismul creștin constă în faptul că Dumnezeu este cu atât mai glorificat în noi, cu cât noi suntem mai împliniți în El și că Biblia ne cheamă să ne găsim împlinirea în El și toate acele motive pe care le-ai prezentat, dar inima mea nu pare prea atrasă. Și eu am crescut într-o biserică în care n-am fost învâțat prea multe despre asta, din acest motiv facem ceea ce urmează să facem în acest moment, acestea sunt întrebări practice: Cum? Și am paisprezece sau cincisprezece răspunsuri și voi încerca să trec prin cât mai multe dintre ele voi putea.

1. Realizează că bucuria autentică în Dumnezeu este un dar. Da, este o poruncă și e un dar. Vă reamintiți de Sfântul Augustin? A fost convertit la vârsta de treizeci și doi de ani, a trăit cu o amantă timp de șaisprezece ani și era robit din punct de vedere sexual, după cum el însuși spunea. Avea un copil în afara căsătoriei, iar când a fost salvat nu s-a mai căsătorit, adică nu a fost căsătorit deloc și a devenit episcop la Hippo Regius în secolul al patrulea. Dumnezeu l-a ajutat să biruiască robia sexuală, iar el a spus: „Poruncești înfrânarea, o, Doamne? Poruncește ceea ce vrei și oferă ceea ce poruncești!” Aceasta e cel mai faimoas citat al lui Augustin și este corect, este absolut biblic. Este un dar – oferă ceea ce poruncești. Roada Duhului este bucuria. „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale” – Îl roagă pe Dumnezeu să facă acest lucru. „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis”, așadar este un dar să te bucuri în Dumnezeu. Prin urmare toate întrebările noastre „Cum?” trebuie să păstreze acest principiu în minte, pentru că s-ar putea să te gândești pâi dacă întrebi cum o obții, însemnă că trebuie să existe un mod în care aceasta poate fi obținută și asta înseamnă că nu e un dar, ci un lucru pe care te străduiești și îl obții. Nu, există o strategie prin care o urmărești, dar este un dar. Acesta este misterul vieții creștine, cum urmărești ceva ce este un dar?

2. Realizează că pentru bucurie trebuie să lupți fără încetare. Poți cădea în oricare din următoare două extreme, poți cădea de partea luptei sau de partea darului. Poți spune „O, este un dar, deci nu trebuie să lupt pentru el.” Sau „O, este o luptă nu un dar.” Dar este o luptă și un dar. „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, spune Pavel, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră.” Îmi place atât de mult această definiție a unui pastor. „Sunt un lucrător împreună cu voi, pentru bucuria voastră.” Descrie obiectivul pe care ar trebui să îl am ca și pastor și descrie faptul că este o muncă grea, este o luptă care trebuie dusă. „Și știu că voi rămâne și voi trăi cu voi toți pentru înaintarea și bucuria credinței voastre, voi munci. Credința – nu e un verset, sunt cuvintele mele aici – credința are bucuria în centrul ei, este împlinită prin tot ceea ce Dumnezeu este pentru noi în Isus, de aceea, lupta cea bună a credinței este o lupta pentru bucurie, „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.” Și așa mai departe. Așadar, luptă lupta cea bună a credinței și acesta e modul în care trebuie să o faci.

3. Hotărăște să ataci toate păcatele care știi că mai sunt în viața ta. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Dacă nu îl vezi pe Dumnezeu, nu te poți bucura de Dumnezeu, dacă nu ai inima curată, lentilele prin care îl vezi pe Dumnezeu vor fi neclare. De aceea, dacă îți dorești să-L vezi pe Dumnezeu și să te bucuri de El trebuie să începi să țintești fiecare păcat cunoscut din viața ta. Și a lua la țintă e cuvântul potrivit, priviți aici Romani 8:13: „Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri, dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.” Deci, prin Duhul faceți să moară faptele trupului, adică faptele păcătoase, veți trăi. Așadar țintești și omori. John Owen a spus: „Ucide păcatul sau păcatul te va ucide pe tine.” Iar modul în care păcatul te ucide e alterându-ți capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu și a te bucura de El. Când umbli cu Dumnezeu în curăție de inimă, Îl vezi, Îl iubești, te bucuri de El, dar când începi să urmărești păcatul ochii îți vor fi încețoșați, dorințele tale pentru Dumnezeu se vor usca. Deci dacă știi un păcat specific din viața ta țintește-l și omoară-l prin Duhul Sfânt. Care e un dar, vorbim despre un dar aici, nu poți ucide niciun păcat decât dacă o faci prin Duhul Sfânt. Duhul ne-a oferit o singură armă ofensivă letală în Efeseni 6, vă amintiți? Centura adevărului, coiful mântuirii, platoșa neprihănirii, scutul credinței, picioarele încâlțate cu râvna Evangheliei păcii și sabia – cui? – Duhului! care este Cuvântul lui Dumnezeu. Bine, este o singură armă cu care poți ucide ceva și ți se spune să ucizi aici: „Faceți să moară faptele trupului”. O faci prin Duhul Sfânt, Cel care îți dă sabia și o faci prin Cuvînt. Acest adevăr e din alt seminar, „Harul viitor”, în care se prezintă cum poți ucide păcatul prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dar credeți, pe scurt răspunul este: păcatul are întotdeauna putere prin promisiunile pe care le face. De aceea, păcatul este ucis prin puterea unor promisiuni superioare și acestea le găsim în Biblie.

4. Învață secretul vinei curajoase și cum să lupți ca un păcătos justificat. Acesta poate fi cel mai important punct din toate cele paisprezece, așa că zăboviți împreună cu mine la acest principiu câteva momente și gândiți-vă bine. Doar ce am discutat cu un frate despre ce nu am spus până acum, am vorbit mult despre urmărirea bucuriei, dar nu am spus aproape nimic despre cruce, ceea ce e groaznic dacă las lucurile în felul acesta. Așadar, haideți să vedem în ce stare trebuie să fim atunci când urmărim bucuria și răsplata. Răspunsul meu e, dacă ești creștin, ești într-o poziție absolut sigură, răsplata de a fi în Hristos, de a fi iertat, de a fi justificat este sigură pentru că e legată de ceea ce a facut El pentru tine în trecut. Așadar, priviți aici: „Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui! Până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui.” Iubesc acest pasaj, este atât de real! Aceasta este situația: am păcătuit. Acesta ești tu, noaptea trecută sau cândva, am păcătuit împotriva Lui, care este rezultatul acestui lucru? El este supărat: „Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit.” El este mânios, nu este aceasta imaginea completă, dar este adevărat, El este mânios. Căci, chiar dacă am căzut și chiar dacă stau în întuneric, este un nor, Dumnezeu e mânios, pare distant, sunt murdărit și sunt în întuneric… Acum, în acel întuneric, în disponibilitatea mea de a sporta mânia Lui Dumnezeu, nu încerc să caut niciun fel de scuze. Mă simt mizerabil, e întuneric deasupra mea, Dumnezeu pare încețoșat, am păcătuit cu adevărat… Și în acel întuneric, Domnul este Lumina mea. Chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea. Este încă întuneric, El este încă mânios și totuși lumină. La aceasta mă refer când spun vină curajoasă. Te simți vinovat, știi că ar trebui să te simți vinovat pentru că doar ce ai păcătuit, dar în această stare nu descurajezi, nu spui: „Probabil voi ajunge în iad, probabil nu sunt mântuit, cred că e totul pierdut pentru mie.” Ci îți confrunți păcatul și-i spui: „Domnul este Lumina mea.” Pot fi în întuneric, El poate fi mânios, dar El este Dumnezeul meu și există lumină în acest întuneric. Așadar, suport mânia Domnului până ce El îmi va apăra pricina. Dar stai puțin, El este mânios, nu? El este mânios și tu spui: „Voi suferi mânia Domnului până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate.” Dar eu credeam că e mânios și e împotriva mea… Nu, nu, El nu este împotriva ta. Poți fi mânios pe cineva și totuși să nu fi împotriva lui, v-ați mâniat vreodată pe copii? Nu cumva în fiecare zi? Ești împotriva lor? Nu, ai fi gata să mori pentru ei într-un minut. Îți dorești tot ce e mai bine pentru ei. Mânia lui Dumnezeu față de noi în Hristos, nu e o mânie care ne pedepsește, nu ne trimite în iad, este faptul că îi displace că am eșuat să trăim așa cum ar fi trebuit. Dar El vine spre noi cu har, în această mânie, iar lucrul acesta e subliniat în aceste două expresii: „El îmi va apăra pricina”, El nu va fi acuzatorul meu, ci El va fi avocatul apărării pentru mine. Și atunci când vine judecata El va fi „pentru mine nu împotriva mea”, și din acest motiv, „El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui”. De aceea, „Nu te bucura de mine, vrăjmașă!” O, ce șiret e diavolul! Te păcălește și te face să păcătuiești și apoi îți șoptește: „Vezi, tu nu ești un credincios, nu ești în Hristos, nu vei reuși să ajungi în cer. Ha, ha, ha! Ai crezut că ești un om așa sfânt!”

Acesta e modul în care vorbește diavolul. Și chiar și unii oameni vor vorbi în felul acesta. Dacă ei îți spun că ești creștin, adică dacă tu spui că ești creștin și apoi ei te aud spunând niște cuvinte sarcastice la lucru, ei vor veni să-ți spună: „Hei creștine, deci ești la fel ca toți ceilalți.” Iar apoi ești devastat. Dar toate aceste lucruri sunt legate de Hristos care urma să vină. Motivul pentru care Mica poate vorbi în acest fel este pentru că urma să vină ziua în care Isus Hristos, vine în lumea noastră, poartă păcatele poporului Său și moare în locul lor, pentru ca noi să putem spune ceea ce Pavel afirmă în Filipeni 3:12. El spune: „Alerg înainte, căutând să-l apuc.” Adică perfecțiunea, cerul, răsplata și Hristos. „Alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât și eu am fost apucat de Hristos Isus.” Îmi place atât de mult această imagine. Rătăcești și te întrebi unde e? Unde ești? O, aici erai! Și El, în tot acest timp, mă ținea deja de-aici. Aceasta e singura noastră speranță! Toată această urmărire a bucuriei este posibilă doar pentru faptul că El ne-a făcut copiii Lui. El a cumpărat-o pentru noi, nu o câștigi urmărind-o, ci o primești în dar. Modul în care o urmărim este prin credință, este ca aici, deci mi-am dorit ceva ce nu ar fi trebuit să-mi doresc, m-am împiedecat, am căzut, am păcătuit împotriva Lui, El este supărat pe ce am făcut și condamnă ceea ce am făcut. El e mânios, eu stau în întuneric, voi suferi mânia Lui, dar în timp ce sunt în starea aceasta am o vină curajoasă și îi spun diavolului, sufletului meu și oricărui care mă condamnă, „Nu te bucura de mine, vrăjmașă, căci, chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, și mă voi ridica pentru că El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate; El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui.” Întrega viață creștină constă în a învăța cum să facem asta. Pentru că vei păcătui până se sfârșește această zi, îți promit asta. Și ce faci apoi? Te ascunzi? Îi dai ocazia diavolului să ridice mâna și să te acuze și să te facă să te simți absolut fără nicio speranță pentru că ai păcătuit din nou? Există speranță doar în Hristos, pentru că El a plătit pentru acele păcate și El va fi avocatul nostru, nu acuzatorul nostru.

5. Realizează că bătălia e în primul rând să Îl vezi pe Dumnezeu așa cum este El. Așadar, lupta pentru bucurie, lupta credinței, lupta pentru a ieși din starea descrisă anterior, este lupta de a vedea – Psalmul 34:8: „Gustați și vedeți ce bun este Domnul”. „A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Aceasta e ceea ce se întâmplă în lume, suntem prin natura noastră orbi și morți și dumnezeul acestui veac, diavolul, aruncă în mod constant o manta a confuziei și înșelării peste lume, pentru ca oamenii să nu Îl poată vedea pe Hristos așa cum este El. Iar misiunea noastră ca și creștini este să aruncăm această manta la o parte, să ne luptăm cu diavolul, să spunem adevărul, să ne rugăm pentru ca Duhul Sfânt să lucreze și oamenii să fie treziți. Aceasta e slujba noastră, aceasta e lucrarea Cuvântului, Cuvântul străpunge întunericul și oamenii apoi prin Har sunt treziți. „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Așadar, dacă vrei să fii schimbat în același chip ca al Lui din slavă în slavă, ce trebuie să faci? Trebuie să privești la slavă! De aceea sunt atat de încântat că la Biserica Bethlehem predicăm din Evanghelia lui Ioan. Pentru că acela e scopul întregii cărți: „Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.” Acesta e mesajul oricărei istorisiri din Evanghelia lui Ioan, revelarea slavei Fiului. Așa că rugaciunea mea e ca Biserica Bethlehem să fie schimbată din slavă în slavă, săptămână după săptămână, privind la slava Lui Hristos.

6. Meditează la Cuvântul lui Dumnezeu zi și noapte. Astfel, în acest fel se realizează văzul (a-L vedea în mod corect pe Dumnezeu), în principal. Într-adevăr, Îl vedem pe Dumnezeu în teatrul lumii înconjurătoare: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu.” Mergi afară astăzi, dacă vezi soarele strălucind, ar trebui să-L vezi pe Dumnezeu, slava lui Dumnezeu. Ochii tăi ar trebui… Vă reamintiți de ilustrația pe care am spus-o într-o predică? Atunci când iei un copilaș de un an și vrei să îi arăți o jucărie, sau un cățeluș sau ceva și îi spui: „Uite, acolo este!” Dar el nu are încă formată ideea despre ce înseamnă direcția pe care încerci să i-o indici cu degetul, așa că tot ce va face e să privească la degetul tău. Și cam așa privesc oamenii la cer. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, iar oamenii de știință privesc în sus și văd ceva ce poate fi studiat. Ei bine, e ceva ce poate fi studiat, dar este un deget. Mergi spre locul pe care îl indică, el indică înspre ceva! Așadar, El este prezent în natură, dar îmi doresc să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu în principal. „Îmi înviorează sufletul”, „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul.” Dacă îți dorești să ai sufletul înviorat mergi la Cuvânt. „Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima.” Dacă vrei bucurie în inima ta, mergi la orânduirile Domnului. „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele.” Așadar, dacă îți dorești bucurie și veselie hrănește-te cu Cuvântul Lui Dumnezeu. „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină.” Dacă vrei ca bucuria ta să fie deplină, ascultă ce a spus Isus. „Își găsește plăcerea în Legea Domnului și zi și noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc.” Dacă vrei să fii acest tip de persoană, care are rădăcinile înfipte adânc pentru ca atunci când vine arșița, frunzele tale să rămână verzi când ale celorlalți se veștejesc, din ce cauză? Pentru că rădăcinile tale sunt adânci și își găsesc plăcerea în Legea Domnului. „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria și pacea pe care o dă credința.” Credința în ce? În Cuvântul Lui Dumnezeu. „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Dacă vrei să trâiești, mănâncă Cuvântul. „Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Ai nevoie de credință? Ascultă Cuvântul lui Hristos. „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; și, crezând, să aveți viața în Numele Lui.” Dacă îți dorești viața, crede aceste lucruri. Și așa mai departe, ați înțeles mesajul. „Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Deci dacă vrei să fii sfințit, mergi la adevăr. Și așa mai departe la nesfârșit.

Valoarea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Poate doar o ilustrație sau două. Aceasta este despre Hudson Taylor, fondator al organizației misionare China Inland Mission, și un mare sfânt și misionar de acum aproximativ o sută cincizeci de ani. Nu a fost ușor pentru dl. Taylor în viața lui schimbătoare să pună timp deoparte pentru rugăciune și studiul Bibliei. Dar a știut că e vital. După cum spun scriitorii, cred că este vorba despre fiul și fica lui, cei care scriu această carte, acest citat este din cartea „Hudson Taylor’s Spiritual Secret”: „După cum scriitorii își reamintesc foarte bine, călătorind alături de el lună de lună în nordul Chinei cu carul sau roaba, înnoptând în cele mai sărace hanuri, de cele mai multe ori acestea aveau o singură cameră atât pentru gazde cât și pentru călători, iar ei își separau un colț al camerei pentru tatăl lor și un colț pentru ei printr-un fel de perdele; iar apoi după ce somnul le aducea în sfârșit puțină liniște, auzeau un chibrit care se aprinde. Și apoi se vedea pâlpâind o lumânare care spunea că domnul Taylor, cu toate ca era foarte obosit, studia cu atenție Biblia în două volume pe care o avea întotdeauna la îndemână. De la ora 2:00 la 4:00 a.m. era timpul pe care în mod obișnuit îl dedica rugăciunii, timpul în care era cel mai sigur că nu va fi deranjat în a auzi vocea Domnului.” Dacă un om bătrân care călătorea cu carul în nordul Chinei putea găsi două ore pe care să le petreacă studiind Biblia și tu poți să găsești timp pentru asta. Da, poți. Și la fel pot și eu. Fiecare dintre noi are exact același număr de ore într-o zi. Ce facem cu ele este o declarație a priorităților noastre. Asta este. Iar eu vă încurajez, dacă doriți să urmăriți bucuria, mergeți la Cuvânt.

Încă o relatare. Aceasta a avut un impact foarte puternic asupra mea, în urmă cu aproximativ douăzeci și cinci de ani, pentru că simțeam că fac același lucru pe care și el îl făcea. Ideea e următoarea, este despre Muller. Amintiți-vă că Muller era fondatorul orfelinatelor din Bristol, Anglia, acum aprox. 150 de ani, un om evlavios și om al rugăciunii. Ideea e următoarea: „Am văzut mai clar ca niciodată că, cea dintâi și cea mai importantă slujbă la care ar trebuit să particip în fiecare zi, a fost să îmi găsesc fericirea sufletească în Domnul.” Aceasta este o afirmație umitoare. Sună foarte egoist, nu-i așa? Și ar fi așa dacă nu am avea toate aceste ore în urmă în care am explicat că nu poți fi de folos nimănui dacă nu îți găsești bucuria în Domnul! Ce le poți oferi? Pe tine? O religie a datoriei? Ce le poți oferi oamenilor? Așadar, el știa că trebuie să lupte pentru sufletul lui mai întâi. „Primul lucru de care eram preocupat nu era, cât de mult l-aș putea sluji pe Domnul, cum aș putea să-L glorific pe Domnul, ci cum aș putea să îmi aduc sufletul într-o stare de fericire, și cum mi-aș putea hrăni omul lăuntric. Pentru că aș putea încerca să prezint adevărul înaintea celor neconvertiți, aș putea încerca să fiu o binecuvântare pentru credincioși, aș putea încerca să-i ajut pe cei aflați în dificultate, aș putea încerca în alte moduri să mă comport ca un fiu al lui Dumnezeu în această lume și, totuși, să nu îmi găsesc fericirea în Domnul, să nu fiu hrănit și întărit în omul dinăuntru zi de zi, toate aceaste le-aș putea face fără a avea starea potrivită.” Ceea ce spunea – și era de un așa mare ajutor practic – a fost modul în care, încă de la începutul vieții lui creștine încerca să aibă acel timp de devoțiune devreme dimineața, să-și găsească bucuria sufletească în Domnul, a fost rugându-se în primul rând. Venea în locul lui și începea să se roage, se ruga pentru el, se ruga pentru soție și copii, se ruga pentru orfelinate și pentru slujire. Și spunea: „Mă simțeam atât de distras în rugăciune, că abia puteam ajunge undeva. Și am schimbat-o, am șoptit o rugăciune către Domnul, care a durat poate zece secunde, cerând binecuvântarea Lui peste timpul meu de devoțiune și cerându-i să vină să mă învețe. Și apoi începeam să citesc Cuvântul și să transpun Cuvântul în rugăciune.” Aceasta a fost, așadar, foarte folositor din punct de vedere practic pentru mine acum vreo douăzeci și cinci de ani, pentru că în același fel fac acest lucru și azi. Este foarte dificil pentru mine să mă rog pentru o perioadă mai lungă de timp fără să fiu ghidat de Cuvântul lui Dumnezeu. Mintea mea are tendința să-și pună întrebări în tot felul de moduri, iar Biblia mă ține concentrat și îmi spune pentru ce ar trebui să mă rog. Așa că citesc, mă rog, citesc, mă rog, citesc, mă rog, pentru oricât timp am.

7. Roagă-te stăruitor și constant pentru o inimiă și ochi deschiși și o înclinație spre Dumnezeu. Îți iei Biblia, ca pe o datorie. Aici este, o pui pe masă, pe genunchi, sau pe birou, îți pui coatele de-o parte și de cealaltă a Bibliei, începi să citești și nu se întâmplă nimic. Ce ar trebui să faci? Ar trebui să faci asta: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu: cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Cere ajutorul! Unde este versetul? Iată-l, acesta e cel cu care încep eu. Psalmul 119:36: „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale, și nu spre câștig!” Și al doilea lucru pentru care mă rog este: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Vedeți ce sunt acestea două? Prima reprezintă rugăciunea ca antipatia mea în ceea ce privește citirea Bibliei să fie dată la o parte. Mi se pare uimitor faptul că psalmistul se ruga așa, pentru că asta înseamnă că și el avea o antipatie față de citirea Bibliei. Nu s-ar fi rugat așa, altfel. El spune: „Doamne, inima mea se înclină înspre bani, sau spre eficiență, sau spre internet, sau spre orice altceva și nu vreau să mă rog. Sincer sunt nerăbdător să merg la lucru, sau la joacă, sau la TV, sau la ziar, sau la cafea, sau…” Psalmistul experinta această stare și, împotriva ei, el spune: „Pleacă-mi inima spre Cuvântul Tău.” Asta înseamnă că nu poate face ca acest lucru să se întâmple prin propriile puteri, tu nu poți, este un dar. Dacă modul în care Dumnezeu face acest lucru este Cuvântul Lui Dumnezeu, iar tu ești atipatic în a te duce la Cuvânt, ce vei face? Așadar strigi: „O, Doamne, apleacă-mi inima!”Eu mă rog așa realmente în fiecare zi, nu presupun că datorită faptului că sunt creștin de cincizeci și șapte de ani că mă voi trezi dorindu-mi să citesc Biblia mâine dimineață, nu presupun asta. Strig spre Domnul: „Pleacă-mi inima spre învățăturile Tale!” Iar a doua rugăciune este: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!”

Bine, sunt aici și citesc dar nu se întamplă nimic și nu văd nimic emoționant, glorios, transformator și sunt plictisit. Ce faci atunci? Te rogi așa, și o faci insistent. Pentru că dacă eu mă afund în starea aceasta și rămân așa, am ieșit din slujire. Viața mea și biserica aceasta, în linii mari, sunt în joc dacă această rugăciune primește răspuns zilnic pentru mine. Pentru că dacă aceasta nu primește răspuns, sunt mort, nu mai pot fi pastor, nu aș mai avea ce predica. Dacă nu văd nimic extraordinar în Cuvânt pot spune „să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. Nu știu dacă am acest verset în listă, dar… Aici este: „Satură-ne în fiecare dimineață de bunătatea Ta, și toată viața noastră ne vom bucura și ne vom veseli.” Deci acum ai ajuns acolo, te-ai rugat să poți vedea lucrurile minunate, începi să vezi ceva și te rogi: „O, Doamne, adu-mi împlinire prin ceea ce văd aici, dă-mi împlinire prin dragostea și bunătatea Ta.” Pentru că acesta e modul prin care eviți să fii morocănos, la micul dejun, să-i jignești și să le arăți degetul mijlociu celor cu care te întâlnești în trafic, în drum spre locul de muncă și să fii lipsit de răbdare cu colegii de la lucru. Deoarece prin Cuvânt în acea dimineață, Dumnezeu ți-a răspuns acestei rugăciuni, te-a săturat dimineață prin dragostea și bunătatea Lui și pășești prin acea zi având plinătatea macedonienilor. Harul s-a pogorât, bucuria a fost peste măsură de mare, în mijlocul necazurilor și al sărăciei, a dat un belșug de dărnicie peste toți cei de lângă tine. Nu ar fi frumos să fie așa, dacă cei aproximativ patru mii de oameni de la Biserica Bethlehem ar trăi așa? Hmm, ce lucru frumos ar fi! Așadar, roagă-te, roagă-te, roagă-te ca Dumnezeu să îți împlinească sufletul.

8. Învață să îți predici ție mai degrabă decât să te asculți pe tine. Priviți cum psalmistul face acest lucru aici: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu, căci iarăși Îl voi lăuda!” El vorbește cu el însuși. Aici avem un citat din Martyn Lloyd-Jones. Acesta este o carte bună, apropo, „Depresiea spirituală”. Dacă te lupți cu depresia sau dacă mintea vede totul întunecat de multe ori, aceasta te va ajuta. Autorul e foarte realist, a fost doctor înainte să devină pastor, a fost medic, unul bun chiar. Așadar, cunoaște toate componentele fiziologice ale depresiei și descurajării, și cunoaște, de asemenea, componentele spirituale ale acesteia. Cartea aceasta a fost scrisă cu mult timp în urmă, aproximativ patruzeci de ani, dar totuși e bună. Priviți ce spune: „Ti-ai dat seama că cele mai multe dintre nefericile din viață se datorează faptului că mai mult îți asculți sinele, decât îi vorbești? Ia, spre exemplu, acele gânduri care îți vin în minte dimineața în momentul în care te trezești. Nu ești cel care le-a generat, dar ele îți vorbesc, ele îți aduc înapoi problemele de ieri. Cineva vorbește. Cine vorbește cu tine? Sinele tău îți vorbește ție. Acum, tratamentul pe care l-a folosit acest om (din Psalmul 42) a fost acesta: în loc să îi permită sinelui să-i vorbească, el începe să vorbească sinelui său. „Pentru ce te mâhnești, suflete?” el întreabă. Sufletul lui îl deprima și îl strivea. Așadar, el se ridică și spune: „Sine, ascultă pentru un moment, îți voi vorbi.” E atât de corect, e așa de bine.

Vă amintiți probabil, acum câteva săptămâni, vi-am spus că am plecat împreună cu Noel pentru a sărbători aniversarea celor 40 de ani de căsnicie și am citit Psalmul 40, pentru că celebram aniversarea celor 40 de ani de la căsătorie. Și am ajuns la versetul cinci și încă facem acest lucru în fiecare dimineață, am făcut la fel și în această dimineață, ne-am trezit la ora 6 a.m. dimineața, Noel urma să plece să vorbească unui grup de femei, eu urma să vin aici, îngenunchiasem lângă pat și eu am început să rostesc cu vocea tremurândă: „Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.” Iar ea spunea împreună cu mine, pentru că acest dialog cu tine însuți funcționează în căsătorie, pentru că noi priveam în urmă la ultimii ani și ne gândeam: „Am experimentat atât de mult stres și încercări în familie și, nu numai că prânzul pe care îl luam împreună lunea constau, în principal, în repetarea problemelor. Pur și simplu, relatam problemele și ne pricepeam la asta, le analizam până când erau moarte, știți? Atât eu cât și ea rareori vorbeam din Cuvântul lui Dumnezeu în timpul acelor mese de prânz. „Haide să cităm câteva promisiuni aici, să spunem câteva versete din Biblie.” Așa că, atunci când am citit acest lucru: „Doamne, Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez”, când am citit acest verset am spus, haide să facem din acest verset, versetul nostru pentru anul în care aniversăm 41 de ani de căsnicie. Ceea ce și este acum. Așa că puteți să ne întrebați oricând în decursul acestui an: „Cum o duceți cu versetul cinci din Psalmul 40?” Și lucrurile stau mai bine, facem asta, deja avem douăzeci și patru de zile de când am început acest lucru. Și vreau să știți că acest principiu nu funcționează doar privat, individual, predicând sinelui tău, ci predicând și căsniciei, cu promisiuni, minunatele gânduri ale Lui Dumnezeu față de noi.

9. Petrece timp cu oameni plini de Dumnezeu care te ajută să Îl vezi pe Dumnezeu și să duci această luptă. Dacă doriți să grupați toate aceste răspunsuri de până acum, cele nouă lucruri pe care le-am enumerat, acestea pot fi denumite mijloace ale harului. Dezvoltând puțin expresia mijloacele harului, harul e ceea ce face diferența, e un dar, bucuria e un dar. Credința e un dar. Dar sunt mijloace pe care Dumnezeu le-a rânduit prin care darul vine. Iar aici avem încă unul. Oamenii plini de Dumnezeu care te ajută să-L vezi pe Dumnezeu și să duci această luptă. „Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” Nu-i așa că e o imagine superbă? I-a întărit încrederea: „Ce e cu tine David? De ce nu poți fi tare în Domnul? Și să nu ai nevoie de Ionatan?” Ei bine, pentru că Dumnezeu a hotărât să fie o Biserică și că vor fi credincioși, că vor fi grupuri mai mici și grupuri de prieteni, oameni în jurul tău care atunci când începi să te scufunzi, te prind de mână și te încurajează, îți spun lucrurile pe care trebuie să le auzi și stau alături de tine la bine și la rău. Dumnezeu a hotărât ca harul Lui să vină prin oameni, e la fel în toată Biblia. Dar ai putea spune: „Cred că Dumnezeu ar fi avut o mai mare glorie dacă o facea direct, nu prin oameni.” Ai putea spune asta, dar probabil acest lucru nu e adevărat, pentru că nu doar că El trebuie să te binecuvânteze pe tine, pentru ca tu să fii tratat prin har prin intemediul cuiva, El trebuie să-i binecuvânteze și pe ei, de asemenea. Așadar, sunt doi oameni care Îi mulțumesc Domnului în loc de unul. Deci, cum cuantifici tu gloria lui Dumnezeu? „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: ‘‑Astăzi’, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Nu este acest lucru extraordinar? „Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi.” Nu petrece prea mult timp în lipsa oamenilor care te încurajează. De aceea avem grupurile mici ca una din cele mai importante activități în acestă biserică, oamenii cresc și sunt ridicați în cadrul acestor grupuri mici din Biserică. Iar eu sper și mă rog ca ei să aibă un cerc de oameni care să facă acest lucru în mod regulat pentru ei, pentru că dacă renunți la acest lucru, refuzi unul dintre mijloacele harului. Nu este ușor să fii creștin de unul singur. Nu-i ușor să fii creștin, punct. „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept.”

10. Ai răbdare în întunericul în care Dumnezeu pare absent. Acest principiu e aproape ca cel al vinei curajoase, doar că doresc să subliniez așteptarea în pace, nu am evidențiat acest lucru acolo. Aici David vorbește. Unul dintre primele mesaje pe care le-am avut, nu mai știu dacă îl puteți găsi și online sau nu, ar putea fi, a fost un mesaj într-o seara, predicam din Psalmi, în prima mea vară aici. Am venit aici in vara anului 1980 și îmi amintesc cateva predici, nu toate, dar îmi amintesc de aceasta, și se numea: „În groapă cu regele”. Și era bazată pe Psalmul 40. Regele David era în groapă și sunt multe lecții cu privire la a fii în groapă aici. „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut și s-au încrezut în Domnul.” Acesta e un mod foarte bun de a evangheliza. Șederea în groapă e pegătire bună pentru evanghelizare. Ai auzit ce-am spus? Vezi ce spune? „Mi-am pus nădejdea.” Unde nădăjduia? În groapă, în fundul mocirlei. Cât timp? Cât timp? A fost un om aici numit Bob, e plecat la Domnul acum, care a fost în depresie opt ani. Și era atât de deprimat că arăta ca un zombie. Stând acasă cu soția lui în timpul zilei, uneori mergea prin casă așa, iar ea mergea la baie și el mergea și statea la ușa băii și aștepta stând așa. Iar când ea deschidea ușa el se întorcea la fel de pierdut înapoi, aceasta a fost o depresie gravă. Opt ani și, totuși, a trecut peste ea. De ani de zile a ieșit din ea, a venit la întâlnirile de rugăciune, iar, și iar, ani întregi și a devenit un războinic puternic în rugăciune și dacă l-ai fi întrebat: „Ce s-a întamplat, Bob?” Ti-ar fi spus: „Am memorat Scriptura și Cuvântul a pătrus înlăuntru.” Era un incredibil memorator al Scripturii. Și avea la el multe cartonașe mici pe care le împărțea tuturor. Răspunsul simplu legat de această situație ar fi, atunci de ce a durat opt ani? Ce e cu Cuvântul lui Dumnezeu? Iar eu nu am acest răspuns, nu știu. Nu știu cât de mult a așteptat. Nu știu, dar mă bucur că nu ni se spune. Trei săptămâni, trei luni, trei ani… Mă bucur că nu ne spune, pentru că lasă acest lucru deschis pentru tine. Tot ce știu este că dacă ești acolo în groapă, în fundul mocirlei, așteaptă-L pe Dumnezeu. Nu te da bătut. Atât de mulți oameni au spus: „Gata! Am plecat de-aici! Creștinismul nu e real, mă dau bătut. S-a terminat, această groaznică groapă a mocirlei… Am plecat de-aici.” Dar David a așteptat, iar Domnul s-a aplecat spre el, i-a auzit strigătele. De câte ori a strigat? De o sută de ori? De o mie de ori? L-a scos din groapă și, apoi, priviți la efectul acestei intervenții: i-a pus o cântare în gură. A putut să cânte din nou, a cântat iarăși. Iar efectul acestui cântec, venit în urma acelei așteptări, a fost că oamenii s-au încrezut în Domnul. Nimic din ceea ce ți se întâmplă nu e în zadar. Nimic nu e în zadar!

11. Asigură-ți odihna, exercițiile fizice și alimentația corectă cu care corpul tău a fost creat de Dumnezeu să funcționeze. Este un detaliu atat de practic. De ce l-ai include aici? Nu e prea spiritual, aveți dreptate, nu e. Dar e incredibil de important. „Dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește. Degeaba vă sculați de dimineață și vă culcați târziu ca să mâncați o pâine câștigată cu durere, căci preaiubiților Lui El le dă pâine ca în somn.” În loc să te trezești foarte devreme și să adormi foarte târziu, încercând să dovedești că ești dumnezeu și să-ți conduci singur viața, poți să mergi liniștit să adormi ca un copilaș și să-L lași pe Dumnezeu să se îngrijească de tine în timp ce dormi. Nu este uimitor? În această carte, una dintre cele mai mari lupte, care are o secțiune amplă aici, este cu privire la modul în care corpul se raportează la bucurie. Cum se raportează corpul la închinare? Cum se raportează corpul la tot felul de lucruri? Noi suntem suflete întrupate, iar legătura dintre întreaga noastră viață spirituală și corpul nostru este atât de strânsă, cine și-o poate imagina? Nimeni nu a descifrat vreodată misterul legăturii dintre creier și suflet. Cei care nu cred în în creștinism ar spune: Bineînțeles că nu există un asemenea lucru denumit suflet, și tot ceea ce ești e rațiune și tot ceea ce noi numim afecțiune spirituală sau închinare vor spune că sunt doar niște reacții chimice ce au loc în creier. Dar în această afirmație este un adevăr parțial, pentru că eu vorbesc acum și foarte multe sinapse trimit semnale în creierul meu și ai putea reduce și interpreta tot ceea spun și tot ceea ce simt și tot ceea ce gândesc doar la nivel chimic, electric și fiziologic, ai putea. Dar nu cred că e cineva care și-ar dori să trăiască în acel fel. Să te îndrăgostești, iar ea să spună, „Sunt doar reacții chimice, spui că mă iubești – convulsii în creierul tău, nu e nicio diferență între tine și o râmă, doar că ești mult mai sofisticat.” Nimeni nu trăiește în acest fel, toți oamenii de pe această planetă la un moment dat, interpretează viața noastră la nivel superior celui fizic, altfel pierde orice sens. Și unul dintre lucurile tragice cu privire la zilele noastre cu evoluția naturalistă este că ne străduim din răsputeri să ne învățăm copii că sunt doar materie (ființe fizice) și nu ar trebui să fim surpriși atunci când ei încep să se comporte la fel ca și câinii în călduri. Nu există nicio diferență morală semnificativă între capre care sar unele pe altele și oameni care sar unii pe alții. I-am învățat că nu există nicio diferență majoră, e doar un alt grad de sofisticare din punct de vedere al evoluției fenomenelor fizice. Dar, dacă crezi că există Dumnezeu, că El ne-a creat, că ne vrea binele, că a pregătit un mod în care să trăim care să fie împlinitor, curat și drept, care să-l glorifice pe El și să ne aducă o mare satisfacție nouă, atunci apare semnificația în viața ta. Și încerci să te gândești prin a te hrăni, a face exerciții fizice și a te odihni.

Vă voi da o ilustrație concretă din care să vă dați seama ce lupte aveam eu în privința aceasta. Îmi amintesc că într-o zi, în timp ce eram în Germania, în jurul anului 1972, undeva în perioada dintre 1971 și 1974. Brusc m-a lovit urmatorul gând: îndelunga răbdare, ne spune în Galateni capitolul 5, este roada Duhului Sfânt. Așa spune: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare…” Dar îndelunga răbdare înseamnă că fitilul tău e lung, mecanismul tău de declanșare nu e unul foarte sensibil, ești încet la mânie, tratezi oamenii cu îndurare dacă îți spun ceva prin care te rănesc, nu ripostezi instant, ai îndelungă răbdare. Cu toți știm ce înseamnă îndelunga răbdare, ești blocat în trafic, stai la coadă și te miști încet, dar nu te înfurii. Ești în trafic, așa cum eram eu ieri seară și nu te agiți, pentru că știm ce înseamnă îndelunga răbdare. Iar Biblia spune că ea este roada Duhului Sfânt. Dar m-a lovit acest gând de-odată. Păi stai puțin… Îndelunga răbdare este o roadă a somnului. Pentru mine, cel puțin… Dacă pierd somnul într-o noapte sau dacă dorm doar cinci ore două zile consecutive, sunt irascibil. Fitilul meu e mult mai scurt, mecanismul tău de declanșare e foarte sensibil. Nu te apropia prea mult de mine cu nimic negativ, pentru că s-ar putea să plătești. Acesta e impactul pe care lipsa somnului îl are în viața mea. Deci cum o poți numi o roada a Duhului, când e o roadă a somnului? Aceasta e întrebarea pe care o repetam la nesfârșit, poți face la fel în privința mâncării, dacă ești înfometat devi ursuz. Am postit serios atunci cand eram mai tânăr. Și puteam posti perioade mai lungi, fără să mor. Dar trebuie să vă spun, am văzut unele lucruri în inima mea pe care nu mi-aș fi dorit să le văd. Stai două-trei zile fără să mânânci, pff, te poți enerva foarte rapid! Așadar e hrana, e somnul, e mâncarea. Și e un fapt dovedit, că dacă mă opresc din alergat, alerg în trei dimineți în fiecare săptămână, îmi solicit corpul, încerc să mă mențin în formă, să fiu sănătos și știu că sunt mai descurajat și mai deprimat atunci când nu fac asta. Ceva se produce în creierul meu. Endorfină sau cum se numește și funcționează ca un antidepresiv creat de Dumnezeu. Asta e adevărat, e creat în acest fel. Așadar, acum ai exercițiile fizice, somnul și hrana, toate hrânind această așa numită realitate spirituală a îndelungii răbdări. Care e treaba? Răspunsul meu e că Dumnezeu ne-a creat în acest fel. Și unul dintre moduri, nu singurul mod, dar unul dintre modurile prin care Duhul Sfânt aduce această roadă este făcându-te suficient de umil pentru a merge în pat să te odihnești și să te oprești din a încerca să fii Dumnezeu. Mergi în pat la fel ca un copilaș… Nu-i așa ca e umilitor? Privesc la Dumnezeu și mă întreb: „De ce Doamne ai porunci tu ca o persoană cu o ambiție și o dragoste de a lucra ca ale mele să trebuiască să fie inconștient o treime din viață?” Găsesc somnul ca ceva incredibil de plictisitor. Urăsc somnul! Vreau să citesc, vreau să lucrez, îmi doresc să scriu, vreau să fac ceva! Și, „Iar e timpul pentru somn… Of!” De ce ar face Dumnezeu asta? Foarte simplu: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți face ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” Dacă nu ești suficient de smerit ca să Îl lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu și să conducă lumea, iar tu să devi total neajutorat și inconștient pentru șapte-opt ore pe zi, vei muri. Asta a lăsat El. Așadar, eu cred că umilința sau roada Duhului Sfânt ne determină să ne hrănim într-un mod potrivit, să face mișcare așa cum trebuie și ne face să ne odihnim în mod corect, în așa fel încât El să își poată manifesta roada prin trupul nostru. Și dacă tu știi că dacă nu bei de exemplu suficientă cofeină începe să te doară capul, ești într-un fel prins în acest lucru și trebuie să reușești cumva să te eliberezi. Și așa mai departe. Jonathan Edwards, nu voi citi acest fragment. Ilie și Jonathan Edwards, au muncit din greu pentru a obține acea hrană și exerciții fizice care să le maximizeze bucuria în Dumnezeu.

Bine, nu mai avem timp la dispoziție. Dați-mi voie doar să vă enumăr celelalte lucruri foarte repede:

12. Folosește în mod eficient revelarea lui Dumnezeu în natură. Cred că am spus multe despre acest lucru pe parcurs. Un citat deosebit de Spurgeon, îmi place foarte mult, dar nu-l voi citii.

13. Citește cărți bune despre Dumnezeu și biografii ale oamenilor sfinți. Aceasta este, pur și simplu, aplicarea cu privire la cei care au murit, ceea ce am spus despre petrecerea timpului cu oamenii lui Dumnezeu care sunt în viață. Ați înțeles? Sunt oameni în această cameră cu care ar trebui să îți petreci timpul, care sunt oameni ai lui Dumnezeu, care te vor întări, te vor încuraja. Și sunt câteva sute de oameni care au murit, pe care ar fi bine să îi cunoști și să citești cărțile lor. Pentru că ele vor fi folosite de Dumnezeu pentru a-ți întări credința și pentru a-ți mări bucuria.

14. Fă lucruri grele și pline de dragoste pentru binele celorlalți! Pentru că Isaia 58:10-11 spune că atunci când te dăruiești altora devi ca o grădină bine udată, e mai mare binecuvântare să dai decât să primești.

15. Fă-ți o viziune de globală a cauzei lui Hristos și dedică-te pe tine însuți pentru cei necredincioși. Aceasta înseamnă să spui, pur și simplu, nu că toți oamenii ar trebui să devină misionari, ci că Dumnezeu este în căutarea oamenilor lumii, El dorește să răscumpere oameni din orice trib, de orice limbă, din orice națiune. Și, până nu cuprindem cu sufletul nostru lumea întreagă, sufletele noastre vor rămâne mai mici decât ar trebui să fie. Dacă îți dorești capacitatea de a simți atâta bucurie cât poți simții, atunci lărgește-ți inima pentru a cuprinde întreaga lume și roagă-te pentru binecuvântarea lui Dumnezeu peste întreaga lume. În concluzie, pe scurt, Domnezeu este cu atât mai glorificat în noi cu cât noi suntem mai împliniți în El. Și motivul pentru care noi cei păcătoși putem fi împliniți în El este pentru că Hristos a murit în locul nostru. A luat toate păcatele noastre, ne-a oferit neprihănirea de care aveam nevoie, ne-a apucat în așa fel încât toate căutările noastre după bucurie, sunt căutări dintr-o poziție de oameni iertați, o poziție de oameni justificați. Noi suntem cu toții acceptați înainte tronului lui Dumnezeu, nu suntem în această căutare datorită lipsei de siguranță, ci ne odihnim în El. El ne-a cumpărat prin sângele Lui și neprihănire. Iar acum având această încredere, în aceast curaj, cădem uneori, mergem alte ori și urmărim bucuria deplină, plinătatea cu bucurie pentru totdeauna. „Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta.”

 

    Părinte al harului, cât de bun ești Tu pentru că ne-ai ajutat în cele cinci ore pe care le-am petrecut împreună. Tată, îmi doresc atât de mult acum să cresc în intensitate dragostea mea față de tine și pentru frații și surorile mele de aici și pentru cei pierduți, pentru cei care sunt fără Hristos și au nevoie să le fie deschiși ochii. O, Doamne, deschide-ne te rugăm ochii tuturor, ca să putem vedea și savura, să fim împliniți în Isus Hristos și să ne consumăm pe noi înșine din dragoste pentru lume. În Numele lui Isus mă rog. Amin.

Eu Domnul te voi invata si-ti voi arata CALEA !!!

 
Autor: Gabi Lupescu 
“Oferta” Tatalui ceresc este cat se poate de generoasa in aceasta privinta: “ Eu -zice Domnul – te voi invata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi; te voi sfatui si voi avea privirea indreptata asupra ta.” Aceasta fagaduinta divinaeste impresionanta , caci ea raspunde in mod desavarsit nevoilor noastre multiple.
 
1) In primul rand , aceasta promisiune nu se limiteaza doar la anumite aspecte ale vietii, lasandu-ne descoperiti si fara calauzire in altele. Cand Dumnezeu ne promite ca ne va arata calea pe care trebuie sa mergem, El ne asigura de asistenta Sa in toate domeniile vietii.
 
Ca sa fim siguri de acest lucru, El ne intreaba prin profetul Ieremia: “Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul ? Nu sunt Eu si un Dumnezeu de departe? “ ( Ieremia 23, 23 ) Altfel exprimata, ideea este urmatoarea: “Sunt Eu un Dumnezeu care pot calauzi doar in lucrurile mari ale vietii ?
 
Nu sunt Eu si un Dumnezeu care va poate calauzi si in lucrurile mici si neinsemnate ?”
Daca atunci cand dorim sa ne intemeiem o familie, sa ne mutam intr-o alta localitate sau alta tara, daca atunci cand ne alegem profesia ne este mai usor sa ne plecam genunchiul in rugaciune, cerindu-I Tatalui ceresc sa ne indrume, cand este vorba de alegeri pe care le consideram neinsemnate este ceva mai greu. Ne simtim destul de intelepti sa ne descurcam si singuri, sau poate consideram ca Dumnezeu este prea ocupat cu marele Sau Univers pentru a da importanta si maruntelor noastre probleme. Dar nu este asa ! El are placere sa se implice in cele mai mici amanunte ale existentei noastre, daca si noi dorim acest lucru.
2 ) In al doilea rand, Dumnezeu nu ne obliga sa urmam sfatul Sau. Expresia “te voi sfatui” ( nu “te voi obliga” ! ) este o promisiune minunata plina de dragoste si El nu ne forteaza sa -L ascultam desi intr-un fel ar avea tot dreptul ca El ne a creat dar El e drept si lucreaza dupa dreptatea Lui…
3 ) In al treilea rand, Dumnezeu ne promite supraveghere continua si discreta: “Voi avea privirea indreptata asupra ta”. Aceasta latura a promisiunii Sale ar putea sa-i deranjeze pe unii oameni stapaniti de spiritul de independenta si razvratire. Indiferent de sentimentele unora fata de Tatal ceresc, El nu poate fi altfel decat un Tata plin de grija pentru creaturile Sale. Cand copiii sunt neasultatori si zburdalnici, supravegherea si grija parintilor este cu atat mai mare. Insa pe cei care doresc prezenta divina in toate amanuntele vietii lor, aceasta promisiune… este una din cele mai mangaietoare care exista pe paginile Bibliei.
Se ridica insa o problema cat se poate de practica: Cum poti cunoaste voia lui Dumnezeu atunci cand te afli la o rascruce de drumuri ? Care sunt caile prin care El iti vorbeste , calauzindu-ti pasii pe un teren sigur ?
Raspunsul e alcatuit din doua parti:
1) Cauta-L pe Dumnezeu pe aceeasi cale pe care L-ai cautat si in alte ocazii ale vietii si El ti-a raspuns !
2) Desi exista mai multe cai prin care putem cunoaste voia lui Dumnezeu… numai una singura este infailibila : Biblia !.Amin

Gabi Lupescu facebook  http://www.facebook.com/media/set/?set=a.124438774321096.21544.100002649214118#!/gabi.lupescu

Ecumenismul si membrul de rand 

Autor: Iosif Raul Enyedi 

   Mulţi membri obişnuiţi din astfel de sisteme ecumenice încearcă să îşi imagineze ecumenismul ca fiind ceva depărtat, care aparţine liderilor  şi fără nici o legătură cu ei. Se spune deseori, „fiecare va fi judecat individual pentru ceea ce face.

Eu personal nu particip la proiecte ecumenice, deci nu sunt vinovat.” Lucrul acesta este fals din cel puţin două puncte de vedere.

În primul rând, membralitatea într-o biserică ce face parte dintr-un sistem înseamnă responsabilitate.

Liderii organizaţiilor supra-bisericeşti sunt aleşi de reprezentaţi ai bisericilor locale. Ei reprezintăbisericile locale, deci pe fiecare membru în parte. Pentru că fiecare membru este implicat în alegerea acestor lideri şi pentru că acceptă rămânerea în sistem, este responsabil pentru tot ce se întâmplă în sistem. Nici chiar votul de abţinere sau absentarea nu reprezintă un protest, ci acord tacit la ce se întâmplă.

În Apocalipsa 18:4, găsim scris: „Ieşiţi din mijlocul ei [al Babilonului], poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” Babilonul era sistemul religios fals şi apostat (vezi Apocalipsa 17). Poporul lui Dumnezeu ce se afla în sistemul religios fals nu comitea la nivel personal păcatele Babilonului, dar pentru că făcea parte din sistem, se făcea vinovat de ele prin reprezentare, şi dacă nu ieşea din sistem (singurul fel în care cineva se poate dezice de ecumenism), urma pedepsirea pentru acele păcate.

În al doilea rând, ecumenismul nu este aşa de depărtat de biserica locală pe cât am vrea săcredem.

Pentru a realiza cât de implicat este membrul de rând din bisericile evanghelice din România în ecumenism, trebuie doar să punem câteva întrebări: De la amvonul bisericii în care eşti membru predică doar vorbitori din aceeaşi denominaţie? Dacă nu, acesta este ecumenism la nivel local.

Biserica în care eşti membru este implicată în acţiuni comune alături de biserici din alte denominaţii (cruciade de evanghelizare sau alte evanghelizări, săptămâni de rugăciune, etc.)? Dacă da, acesta este ecumenism.

Sunt invitate persoane  sau formaţii muzicale din alte denominaţii pentru a susţine un program în biserica în care eşti membru? Dacă da, acesta este ecumenism.

Este recunoscut botezul efectuat de alte denominaţii în biserica ta? Dacă da, acesta este ecumenism.

La Cină pot participa  şi persoane din alte denominaţii? Dacă da, acesta este ecumenism.

Înţelegerea dintre baptişti şi penticostali, de exemplu, ca unii să nu misioneze în zone în care ceilalţi au ajuns primii este ecumenism.

Acestea sunt doar câteva din activităţile ecumenice la nivel local pe care oricine ar trebui să le observe.

Ele dovedesc faptul că membrul obişnuit dintr-o biserică locală este implicat în ecumenism atât direct (la nivel local) cât  şi indirect (prin reprezentare).

A nu se înţelege că o biserică independentă este o biserică închisă şi izolată, neavând nici un fel de legătură cu alte biserici de aceeaşi credinţă şi practică.

Din contră, urmând exemplul NouluiTestament, bisericile pot avea dialoguri  şi pot conlucra cu altele asemenea lor, dar aceastăcolaborare are ca bază tocmai unitatea spirituală şi doctrinară care lipseşte mişcării ecumenice.

Pentru mai multe detalii vezi :http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/MiscareaEcumenica.pdf

 

Exilul

 
Autor: Dinu Petrache  |

EXILUL

Mă veți chema și veți veni să vă rugați Mie, iar Eu vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima. Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul….» (Ieremia 29:12-14a NTR)

În această viață plină de activități zilnice, în care parcă nu mai avem timp de aproape nimic și unde de cele mai multe ori ne pierdem între familie, slujbă și hobby-uri personale, uităm în totalitate de Cel pe care ar trebui să îL iubim și să îi promitem, că dacă vom trăi pentru El vom trăi și dacă va fi necesar, vom muri pentru El.

Încet, încet, dacă continuăm altfel decât așa viața noastră cotidiană și nu vom dori să îL includem pe Dumnezeu în lista noastră de priorități, vom termina chemându-L doar când avem nevoie de El, lucru care este destul de bun dar nu îndeajuns. Acest fapt dezvăluie atitudinile noastre ca fiind egoiste și profitoare. Se întâmplă atunci când facem din relația noastră cu Dumnezeu, o relație fără pasiune și fără părtășie. Eu mi-aș permite să o numesc „relația – umbrela” sau „relația – pompierul„. Din nefericire, acest lucru se întâmplă cel mai des în viețile oamenilor. Ei apelează la Dumnezeu cu pasiune și sinceritate doar atunci când trec prin necazuri și boli (atunci se decid să deschidă umbrela, care din nefericire se va închide când va trece ,,furtuna„) și își mai aduc aminte de El atunci când problemele îi inundă, sau atunci când pur și simplu le-au luat foc familia sau viața, nevoie care îi împinge să-l apeleze pe pompier, pentru a stinge ,,focul”.

Dacă studiem contextul în care Dumnezeu a cerut (prin profetul Ieremia) acest lucru poporul Său, și anume: să se roage numai Lui și să îL caute din toată inima, putem observa că ei se aflau în exil în Babilon, fiind sclavi și plini de suferință. Acest adevăr nu trebuie să îl interpretăm ca fiind singura noastră ,,opțiune” pe care o avem și să așteptăm și noi ,,exilul” pentru aL chema, pentru aL căuta din toată inima și pentru a ne rugăm Lui. Dacă ne amintim bine vom observa că Babilon-ul a fost consecința și rezultatul separării lor de Dumnezeu iar idolatria și rebeliunea a fost păcatul lui Iuda și în sfârșit cauza exilului. Dar Dumnezeu, în imensa Lui bunătate, milă și îndurare, dorește să facă din nou primul pas în viata poporului Său, oferindu-le siguranța și certitudinea că atunci când ei vor decide să ÎL cheme în ajutor, El Însuși Îi va asculta și atunci când îL vor căuta din toată inima lor, El se va lăsa găsit de ei, chiar dacă poporul Lui este captiv, încătușat, legat de păcate și rătăcit în întunericul lumii – Dumnezeul le aduce Lumina și Speranța în inimile lor.

Această promisiune o găsim astăzi și pentru noi! Este același cadru identic, din nefericire, pe care omenirea îl trăiește în aceste zile, așa cum poporul lui Dumnezeu l-a trăit înainte de a fi exilat în Babilon. Dacă Domnul Dumnezeu nu i-a cruțat pe ei, cu siguranță nu o va face nici cu noi. Care au fost unele dintre păcatele acelui popor, pe care le putem observa cu ușurință în prezentul de astăzi? O mulțime de dumnezei falși, o închinare și o venerare a creaturii mai mult decât a Creatorului, adevăr trist care a condus omenirea cu pași siguri în păcatul idolatriei.

În zilele noastre mai putem menționa acea relație cu Dumnezeu ,,light” care în cele mai fericite cazuri o găsim din an în paște, și o căutare disperată de ajutor atunci când omul se află în necaz și la strâmtoare. De aceea mulți rătăcesc chiar acum în exil, fiind robi ai păcatului și sclavii propriilor dorințe, crezând cu sinceritate că aceasta este voia Domnului, ca ei să trăiască (ca și întreg Ierusalimul exilat) fără nici o speranță de libertate. Consecințele acestor fărădelegi au dus, și din nefericire duc în continuare, la o separare voluntară, conștientă sau nu, a omului de Cuvânt, Biserică și de relația cu Dumnezeu! Majoritatea dintre noi, ne-am născut în exil și altă viață (relație sau părtășie cu Dumnezeu) nu am cunoscut și așa am ajuns la concluzia că ceea ce trăim, este singurul mod de a trăi și în consecință, așa este viața!

Vestea bună însă vine de la Dumnezeu, care în mijlocul problemelor tale, în arșița deșertului prin care treci și chiar împovărat de vina tuturor păcatelor din viața ta, îți spune astăzi în cuvinte cât se poate simple: – Dacă mă vei ruga, Eu te voi asculta și dacă vei decide să mă cauți din toată inima ta, mă vei găsi.

 

Câteva întrebări sincere:

M-am lăsat găsit de bunul Dumnezeu? Trăiesc eu o viață sfântă și plăcută lui Lui? Pot spune că am o adevărată relație cu Isus Cristos din care nu lipsește comunicarea? Îl caut din toată inima? Îmi ascultă Dumnezeu rugăciunile?

 

Multe binecuvântări,

Rev Dinu

Biserica Maranata

Turda, Cluj

www.metodista.ro

pastor@metodista.ro

Dragostea lui Dumnezeu şi dragostea noastră

 

 

”Ni s-a dat dreptul să fim copii a lui Dumnezeu”

 

Cartea Exodul cap. 34,6-7 ne prezintă pe Dumnezeu Tatăl astfel: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iarta fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam.”

O importanţă majoră şi vitală o prezintă relaţia omului cu Dumnezeu Tatăl. Dragostea şi ascultarea de Dumnezeu prin trăirea după poruncile şi orânduirile Sale au ca scop binele şi fericirea omului. Dar Dumnezeu, în dreptatea Sa, nu tolerează la nesfârşit păcatul şi nelegiuirea oamenilor. Ne stau mărturie generaţiile lui Noe, cei din Sodoma şi Gomora, ca şi alte exemple Biblice, când acestea au sfârşit prin potopul cu apă şi foc datorită neascultării lor de Dumnezeu (Geneza cap. 6). Omenirea de pe pământul acesta, de-a lungul tuturor timpurilor, chiar de la creaţiune, după căderea în păcat şi până la vremea sfârşitului a fost şi este împărţită în două categorii:

– oameni care au ascultat de Dumnezeu. Aceştia au garantată mântuirea şi viaţa veşnică prin credinţa în harul lui Dumnezeu şi prin ascultarea lor de toate poruncile şi orânduirile lui Dumnezeu. Ei iubesc pe Dumnezeu şi numele le este scris în cartea vieţii.

– oameni care nu au ascultat şi s-au răzvrătit împotriva chemării iubitoare a lui Dumnezeu. Ei vor avea parte de judecata finală şi de pedeapsă din partea Dreptului Judecător (2 Petru cap. 3; Apoc. Cap 20,5). Dumnezeu este pentru poporul Său Ocrotitorul şi Apărătorul lui. A creat pe om sfânt şi fericit. Fericirea lui veşnică era însă condiţionată de ascultarea strictă de poruncile Lui. Dar prin neascultare prima pereche de oameni au pierdut fericirea, au fost despărţiţi de Dumnezeu şi sortiţi morţii. Totuşi Dumnezeu nu i-a părăsit, au rămas în atenţia milei Sale şi a făcut planul de salvare şi mântuire ca omenirea căzută în păcat să redobândească ceea ce pierduse: fericirea veşnică în comuniune directă cu Dumnezeu Tatăl în raiul ceresc (Români cap. 6,3).

Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu S-a oferit de bună voie şi a venit aici pe pământ, în întunericul acestei lumi, la vremea stabilită, făcând posibil ca, fiecare fiu şi fiică a lui Adam (căci toată omenirea a devenit păcătoasă), să poată fi salvaţi şi să ajungă din nou acasă  acolo de unde au căzut.”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Ioan cap. 3,6

Cea mai înaltă fericire care poate pătrunde fiinţa omenească este cunoaşterea că Dumnezeu ne iubeşte şi că Domnul Isus Hristos a luat locul fiecărui om şi a plătit răscumpărarea noastră cu preţul jertfei Sale de la cruce. Aceasta având în vedere că plata păcatului este moartea. Dar mila lui Dumnezeu nu se opreşte aici. Domnul Hristos, Cel înviat, mijloceşte la Dumnezeu Tatăl ceresc pentru noi şi, pentru că avem preţ în ochii Săi, El nu ne uită, ne iubeşte si a îngăduit ca  Fiul Său  preaiubit să fie răstignit pentru salvarea noastră din robia  si pedeapsa  păcatului. Palmele Sale străpunse de cuie pe cruce, îi prezintă  amintirea noastră şi caută să ne salveze prin mijloacele Sale (Isaia cap. 49,6). Omul nu poate iubi pe cineva pe care nu-l cunoaşte. Dumnezeu doreşte să-L cunoaştem căci El ne cunoaşte pe nume pe fiecare (Exod cap. 6,3; Isaia cap. 43,1; Isaia cap. 45,4). În Evanghelia lui Ioan cap. 17,3 şi in cap. 14,5 Domnul Isus Hristos ne spune: “Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine Singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Cunoaşterea lui Dumnezeu se obţine prin citirea si studierea Cuvântului Său – Biblia cu interes şi cu credinţă. Domnul nostru Isus Hristos s-a dezbrăcat de slava cerească, a venit pe acest pământ pentru a salva lumea din păcat şi a arăta în ce constă adevărata fericire. Fericirea omului păcătos vine în urma împăcării si ascultării lui de Dumnezeu, trăind într-o totală dependenţă şi având o legătură vie cu El. Geneza cap. 5,2-24 ne prezintă experienţa lui Enoh care a umblat cu Dumnezeu şi era conştient de prezenţa permanenta a Domnului in viaţa sa. Dumnezeu trimite îngerii Săi să ofere ajutor fiecărui suflet care vine la El cu pocăinţă şi cu inima zdrobită (Ps. Cap 34). În Vechiul Testament ne este prezentată ocrotirea Domnului pentru poporul Său, chiar luptând în locul lor si băgând groaza in vrăjmaşii lor. Domnul Isus Hristos probează inimile oamenilor prin manifestarea din bogăţia milei şi harului Sau. El  nu uita poporul care-L reprezintă şi care se străduieşte să înalte Legea Sa călcată în picioare de lume. El priveşte către biserica Sa adevărata (Apoc. Cap. 14,2) de pe pământ, a cărei mare dorinţă este să coopereze cu El la lucrările Sale. Ascultă rugăciunile stăruitoare a credincioşilor Săi(Luca cap. 11,5-13). În Evrei cap. 4,6 aveam această făgăduinţă: “Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătam îndurare şi să găsim har pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Domnul Isus Hristos, reprezentantul nostru în ceruri, când era pe pământ, s-a rugat către Dumnezeu Tatăl astfel: “… păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea.”(Ioan cap. 17,1.4). Cât de mult iubeşte Domnul Isus biserica Sa încât bucuria Lui cea mare este s-o aibă părtaşă la gloria Sa din veşnicie! Cum ne raportăm noi şi cum ne lăsăm influenţaţi de harul şi iubirea lui Dumnezeu ce ne sunt dăruite? (Romani cap. 2,4). Bunătatea Domnului ne îndeamnă la pocăinţă şi la ascultare de deplină de El. La o viaţă de sfinţenie şi de lumină (Matei cap. 5,3-14; Tit cap. 2,1-14). Dumnezeu ne-a oferit dreptul de a fi copii ai Săi, răscumpăraţi prin jertfa Domnului Isus Hristos. Favoare nemeritată de a ni se ierta trecutul şi de a fi îmbrăcaţi cu haina neprihănirii Domnului Hristos (Apoc. Cap. 7,9.3-14). La toate îndurările şi binefacerile Domnului ni se cere răspunsul nostru de credinţă şi de dragoste (Ioan cap. 14,5).

Să ne gândim la relaţia dintre părinţi şi copii in mod firesc. Cum am dori să fie atunci când facem totul şi dăm tot ce este necesar pentru fericirea şi binele copiilor noştri? Cum dorim să ne răspundă copiii dovezilor noastre de iubire şi de sacrificiu făcute pentru ei? (Este referire la copiii mari care pot să deosebească lucrurile şi să aibă discernământ.) Cel mai bine, ar fi şi normal, să fim răsplătiţi tot cu iubire din partea copiilor noştri, recunoştinţă, respect, încredere şi ascultare. Chiar dacă în unele cazuri nu este ceea ce s-ar cuveni şi am dori din partea lor şi care ne îndurerează inima, totuşi iubirea pentru copii va rămânea în inima noastră mereu (Luca cap. 15,1-31).

Suntem dependenţi în orice clipă a existenţei noastre de harul şi dragostea lui Dumnezeu. Chiar şi când sunt îngăduite încercări şi trecem prin momente grele, Dumnezeu vede şi ştie tot (Plângerile lui Ieremia cap. 3,1-40). Când venim la El cu rugăciunile, cererile şi mulţumirile noastre, Tatăl nostru ceresc ne trimite ajutor şi ne răspunde cum este mai bine, deoarece ne doreşte binele şi fericirea aici pe pământ dar şi în veşnicie. Numai neascultarea şi păcatele pot să ne împiedice rugăciunile noastre aduce Domnului. Cum ar trebui să influenţeze dragostea lui Dumnezeu viaţă şi umblarea noastră? Pentru a rămânea în dragostea Lui trebuie şi noi să-L iubim, ascultând de toate poruncile Sale şi călcând pe urmele Mântuitorului nostru – Modelul desăvârşit de bunătate şi neprihănirea. Pentru că suntem în familia Sa şi avem parte de bunătăţile Domnului şi noi, la rândul nostru, să fim buni, miloşi şi iubitori unii faţă de alţii. Domnul Isus ne spune: “Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Ioan cap. 13,5.

Calităţile unui copil în relaţia cu părinţii sunt: dragostea, respectul şi recunoştinţa (Exod cap. 20,2; Efeseni cap. 6,1-3). Să medităm la Psalmul 103 care ne îndeamnă să nu uităm niciuna dintre binefacerile ce ni le dăruieşte Dumnezeu. Să venim zilnic înaintea Lui cu mulţumirile, recunoştinţa şi bucuria noastră pentru tot ce ne dăruieşte, pentru tot ajutorul, pentru tot ce a creat, pentru călăuzire Duhului Sfânt şi pentru ocrotirea Sa primite de la cel mai iubitor Părinte. Dumnezeu îşi manifestă bunătatea, iubirea, răbdarea şi îngăduinţa Sa faţă de noi chiar şi atunci când Îl uităm, greşim în multe feluri, când nu manifestăm suficientă dragoste pentru semeni, uităm să-I mulţumim cum se cuvine şi nu avem acea teamă sfântă de El. Aceste manifestări ale comportamentului nostru, ce nu sunt după voia Sa, rănesc inima Părintelui nostru ceresc şi, cu toate acestea, Dumnezeu încă ne iubeşte şi aşteaptă de la noi pocăinţă (Isaia cap. 55,6-7). Este strict necesar să fim treziţi şi conştienţi de manifestările de iubire a lui Dumnezeu. Să ne dăm tot interesul de a ajunge la acea stare de consacrare deplină în slujba Domnului cu trup, duh şi suflet încât, viaţa noastră, în orice situaţie ne-am afla, să onoreze pe Dumnezeu Tatăl, pe Domnul Isus Hristos şi pe Duhul Sfânt (Matei cap. 22,7-40). Este nevoie de o curăţire a minţii şi a gândurilor noastre de ce este rău şi de o umilinţă profundă înaintea Celui de la care avem totul.

Îl iubim noi pe Dumnezeu cu toată puterea fiinţei şi a sufletului nostru? Bunul Dumnezeu, ca un Tată pentru copiii Săi, se îngrijeşte să ne ofere binecuvântările Sale, ocrotirea Sa, toată călăuzirea şi ne dă tot ce ne este necesar vieţii. Psalmistul spune: “Binecuvântările Domnului se înnoiesc pentru noi în fiecare dimineaţă.” La sfârşitul călătoriei noastre de pe acest pământ, Domnul Isus ne făgăduieşte un loc în Împărăţia Sa cea veşnică, împreună cu El, Mântuitorul şi Răscumpărătorul nostru (Ioan cap. 14,3; Apoc. Cap. 21,1-5; Evrei cap. 2,2-3).

Ajută-ne Doamne să ne trezim conştiinţa şi inima pentru o viaţă nouă după voia Ta, mai aproape de Tine, să fim conştienţi că Tu eşti Creatorul şi că ai Tăi suntem. Ajută-ne bunul nostru Dumnezeu să ne putem oferi dragostea noastră sinceră ca răspuns la dragostea Ta. Amin

Olga Bucaciuc, Suceava.

De ce nu sunt ascultate rugaciunile?

 

Autor: Daniel Sercau 
Referințe

Materialul video poate fi urmarit aici:   https: //www. youtube. com/watch? v=2B-4RdxMVeU

sau aici: https: //www. facebook. com/sercau. daniel/videos/2052314318371318/

De ce nu sunt ascultate rugaciunile?

Rugaciunea si vindecarea  Iacov 5:15

Exista vreun pacat in v ta care iL impiedica pe Domnul sa iti asculte rugaciunile?

Isaia 59: 1. Nu, mana Domnului nu este prea scurta ca sa mantuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda,   ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund fata Lui si-L impiedica sa v-asculte!

Unul dintre motivele pt care rugile nu sunt ascultate este pacatul ocrotit: hotia, minciuna, vb de rau, privitul… promisiuni…

Pacatul trebuie parasit, el atrage necredinta, boala si moartea- fiecare sa se cerceteze

 

1: RUGACIUNEA E MIJLOCUL PRIN CARE CRESTE CREDINTA SI PACATUL E PARASIT!

Ruga este darul lui Dumnezeu

”va spun ca orice lucru veti cere, cand va rugati, sa credeti ca l-ati si primit, si-l veti avea.” (Marc. 11:24)

ILL: Eu insumi am fost salvat de la moarte si vindecat de mai multe ori si am vazut puterea lui Dumnezeu. Unii dr au zambit

–        ILL Orbul vindecat—-Ioan 9:31. Stim ca Dumnezeu n-asculta pe pacatosi; ci, daca este cineva temator de Dumnezeu si face voia Lui, pe acela il asculta.   alta predica…

–        Daca nu te rogi, nu vei avea incredere/credinta in Dumnezeu! ILIE / Ana /Daniel/ Iov ce aveau comun?

ILL pastorul sarac cere 3 lucruri- biserica vrea sa le vada- “sunt in burta”=pastorul celei mai mari biserici

Ex copii si rugaciunea sacalaz: “am obs ca de cand ma rog eu m-am schimbat!”

De la nastere pana la final nu suntem educati sa ne rugam…    ex… grad, scoala, facultate, servici- comunism? Dar acum in libertate? exista “specialisti”  de aceea orbecaim  pe la specialisti cand salvarea e Dumnezeu:

 

Iacov 5: 13…- 15. Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosi; si, daca a facut pacate, ii vor fi iertate.

Marcu 16:17. Iata semnele care vor insoti pe cei ce vor crede: in Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi in limbi noi;

18. vor lua in mana serpi; daca vor bea ceva de moarte, nu-i va vatama; isi vor pune mainile peste bolnavi, si bolnavii se vor insanatosi.”

  1. Foloseste ocaziile create de Domnul/roaga-te dis de dimineata pt ac ocazii 
  2. Incurajati-va reciproc povestind cum a lucrat Domnul in urma rugaciuni dvs 

Credinta creste prin exercitarea ei, ruga te aseaza in prezenta Domnului, singurul loc unde poate creste credinta si dragostea si pacatul este parasit!

daca din fiecare eveniment prin care trecem in viata am face un prilej

Cu fiecare rugaciune care primeste raspuns credinta noastra creste. .

 

Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca

 
Autor: Carl H. Stevens Jr. 
 

Resursa adaugata de pastorraulpescaru
 

1. Pe cand eram noi inca pacatosi

2. Asa cum esti

3. Dragostea aduce inceputuri noi

4. Nu exista daca in dragostea lui Dumnezeu

 

INTRODUCERE:

Care este puterea care poate sa ne vindece mai mult ca orice in lumea asta? Facem tot ce putem ca sa fim vindecati psihic. Facem tot ce putem ca sa fim bine. Insa puterea de vindeare ne lipseste! De aceea prima nevoie in viata fiecarui om este: sa fie iubit de Dumnezeu. Stii insa care este a doua nevoie? Iti voi spune: este de a fi iubit de Dumnezeu. Si iti voi spune si care este cea de-a treia nevoie. Este de a te lasa iubit de Dumnezeu.

Cred ca sunt destul de clar ca este vorba de dragoste. “Si dragostea sta nu in faptul ca noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sau ca jertfa de ispasire pentru pacatele noastre. ” 1Ioan 4: 10 “Noi il iubim pe EL pentru ca El ne-a iubit intai. ” 1Ioan 4: 19

Vreau sa stii ca dragostea lui Dumnezeu este aici prima, asa ca prima nevoie pentru orice vindecare este sa fii iubit de Dumnezeu. Dumnezeu te iubeste asa cum esti, si El continua sa ne iubeasca asa cum suntem. Dragostea Sa nu pretinde vreo schimbare; mai mult, ea produce schimbare. Daca poti accepta ceea ce comunica aceste randuri, dragostea Sa va face schimbari extraordinare in viata ta personala, in prieteniile tale, in casatoria ta, si in familia ta.

 

                  1.       PE CAND ERAM NOI INCA PACATOSI.

“Caci pe cand eram noi inca fara putere, Christos la vreamea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti. Pentru un un om neprihanit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefacatorul lui, poate ca s’ar gasi cineva sa moara. Dar Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi prin faptul ca, pe cand eram noi inca pacatosi, Christos a murit pentru noi. ”(Rom. 5: 5- 8

Isus Hristos si-a aratat dragostea fata de noi murind pentru noi! Sa ilustram aceasta: El nu doar ca ne iubeste, El a facut ceva sa dovedeasca aceasta. Noi nu am facut nimic. Noi nu a trebui sa ne pocaim ca sa fim iubiti de Dumnezeu. El ne-a iubit, chiar dincolo de pocainta noastra!

– Oare sugerez, ca noi putem trai in pacat. Nu, nicidecum! Spun doar ca dragostea Sa produce o schimbare, insa niciodata no pretinde. Lasa-te iubit de Dumnezeu asa cum esti! Nu incerca sa-L iubesti pe Dumnezeu! Nu incerca sa-i iubesti pe ceilalti, in momentul in care vei incerca ve-i falimenta! Doar lasa-te iubit de Dumnezeu! Accepta dragotea care niciodata nu te poate insela, o dragoste care niciodata nu se va schimba fata de tine.

               EL SE ODIHNESTE IN DRAGOSTE

“Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. ” (Tefania 3: 17) Isus Hristos si-a varsat sangele si a murit pe Cruce ca sa plateasca pentu pacatele noastre. El a fost ingropat si a inviat si s-a inaltat in ceruri. Datorita acestei lucrari, Dumnezeu se odihneste in dragostea Sa fata de noi! De aceea Romani 9: 16 ne spune ca dragotea Sa nu depinde “nici de cine vrea, nici de cine alearga, ci de Dumnezeu care are mila. ” In Ioan 1: 12 ni se spune ca “tuturor celor ce l-au primit le-a dat dreptul sa se faca copii de Dumnezeu, adica acelor care cred in Numele Lui…” El de buna voia Lui ne-a nascut prin Cuvantul Adevarului…” (Iacov1: 18)

            RELATIILE RELE SAU SCHIMBAT IN BUNE

Sa fiu foarte practice! Cum rezolv o relatie care este gresita? Ingrijorandu-ma, prin condamnare de sine sau prin a ma simti vinovat! Facand un compromis in firea pamanteasca (Gal. 6: 12) Nu! Cand o relatie este rea simplu ingadui Cuvantului lui Dumnezeu sa fie adevarat si il las pe El sa ma iubeasca. Daca falimentez il las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Eu nu am puterea sa schimb ceva; il las pe Dumnezeu sa ma schimbe. Oare dragostea Sa va falimenta? Nu, nu va falimenta. Se va schimba El? Nu, El nu se va schimba.

 

                   2.      ASA CUM ESTI

Un om m-a chemat recent la el. Se afla intr-o conditie foarte grea, a fost gasit pozitiv la testul de sida. El cazuse in slabiciunea sa de trei ori in cinsprezece ani. A treia oara a fost infectat cu HIV, si de acum dorea sa moara. A fost asa de rusinat cand ia marturisit sotiei sale aceasta. Ce putea face? El deja ura ceea ce facuse. Chiar acum acest om are nevoie de dragostea lui Dumnezeu la fel de mult cum avea nevoie si inainte de a contacta HIV. Al lasa pe Dumnezeu sa ne iubeasca nu produce legalism. Ba dimpotriva, ne invata sa negam pacatul si sa traim linistiti lasand Cuvantul lui Dumnezeu sa locuiasca din belsug in inimile noastre. Cel mai frumos lucru este sa-L lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca asa cum esti. Am un motiv pentru care repet aceasta propozitie, pentru ca a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca este singura cale prin care memoria si sufletul pot fi vindecate. Singura cale prin care imginea de sine si atitudinile pot fi schimbate este prin a-L lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca. Motivul pentru care unii oameni nu-si pot iubii punctele de vedere este foarte simplu: nu inteleg cum pot fi iubiti de Dumnezeu.

 

            ASEAMA-TE CU CHIPUL FIULUI SAU

“De altã parte, stim cã toate lucrurile lucreazã împreunã spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce Sunt chemati dupã planul Sãu.  Cãci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si Hotãrât mai dinainte sã fie asemenea chipului Fiului Sãu, pentru ca El sã fie cel întâi-nãscut dintre mai multi frati. Si pe aceia pe care i-a Hotãrât mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihãniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihãniti, i-a si proslãvit. ” (Rom. 8: 18-29) In atotcunoasterea Sa, Dumnezeu stia ca prin vointa mea voi crede in Fiul Sau! Am fost justificat, sfintit, si glorificat deoarece Dumnezeu a fost intotdeauna de partea mea. Si El se odihneste in dragostea Sa fata de mine deoarece pacatele mele au fost platite prin Isus Hristos.

Cineva dintr-o alta biserica m-a provocat. Mi-a zis: “te-am atacat, te-am urat, te-am blamat si condamnat inaintea lui Dumnezeu. ” Era un tanar de 29 de ani care era pe moarte si infestat cu SIDA a zis vreau sa ma pocaiesc a spus el. I-am spus ca singuru lucru pe care-l astept de la tine este sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca. Daca cumva esti aici doar lasa-L sa te iubeasca. Cu toate ca facuse ceva gresit, singuru lucru de care avea nevoie era sa fie iubit de Dumnezeu. L-am vizitat in fiecare zi si am continuat sa-I zic “Dumnezeu te iubeste” dupa 12 luni, acel om rea afara din spital si a fost botezat in biserica pe care o urase in trecut. Dumnezeu l-a schimbat! Acest om a inceput sa actioneze, sa simta si sa decida in conformitate cu Adevarul lui Dumnezeu, inima lui fusese schimbata, sufletul I-a fost schimbat si mintea I-a fost innoita. A inceput sa-si iubeasca sotia pe care o urase si o urase cativa ani si a inceput sa le iubeasca pe cele doua fete. A inceput sa iubeasca biserica si sa-I iubeasca pe cei pierduti. Cheia acestui om a fost ca nu s-a m-a iubit pe sine insusi. De altfel el nu se putea iubi si nici nu credea ca Dumnezeu il poate iubi. El a marturisit in biserica ca Dumnezeu il vindecase de SIDA.

Dragostea poate face asta in voia lui Dumnezeu! Domnul nu a poruncit o schimbare, ci mai degraba a produs una prin dragostea Lui. Cu cat il lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca fara sa te pui intr-o stare de incercare, cu cat il lasi sa te iubeasca mai mult fara resentimente si ura fata de altii, mai mult se vindeca parte din viata mea. In voia Suverana a lui Dumnezeu, voi fi vindecat, nu conteaza cat de mari is problemele. Inima mea, sufletul meu, si emotiile mele vor fi vindecate prin dragostea lui Dumnezeu!

 

3. DRAGOSTEA OFERA NOI INCEPUTURI

Intr-o zi o feita de 12 ani,   a venit la mine dintr-o viata de familie teribila. Parintii ei veneau cam rar pe acasa si nu stateau nici macar in weekwnduri impreun! Cand erau, se bateau si faceau multa galagie, acolo era alcoolismul! Fetita mi-a zis: “Mi-e frica sa merg acasa pentru ca nu stiu ce sa fac. Tu esti pastorul meu, nu ai putea sa mergi cu mine? ” Am mers cu ea acasa. Intr-un mod unic ea s-a adresat tatalui ei: “As vea sa-l asculti pe pastor. ” Asa ca am inceput sa discut cu el. “ Stii tu ca Isus Hristos cu mii de ani in urma stia ca eu voi fi azi in casa ta ca slujitor al Sau? ” I-am spus eu “ daca as putea sa pun in cuvinte cat de mult te iubeste Dumnezeu chiar acum, as vrea sa pot sa-ti spun. Daca as putea pune dragostea SA in cuvinte, iar daca tu ai putea sa crezi, lucrurile din casa aceasta s-ar schimba. ” El mi-a zis ca era de nefunctionala si dezbinata familia sa. “E adevarat” I-am zis eu. “Insa mai intai as vrea sa-l lasi pe Dumnezeu sa te iubeasca, fara condamnari. Eu nici macar nu-ti voi cere sa-ti schimbi obiceiurile alcoolice. Doar lasa-l pe Dumnezeu sa te iubeasca. ” El a plans ca un copil chiar atunci. In seara aceia dupa timpul de Biserica, am iesit impreuna si acel barbat l-a acceptat pe Isus Hristos. El nu a mai baut niciodata de atunci! Mai tarziu, si sotia sa l-a acceptat pe Mantuitotrul. Ei fost botezati impreuna, iar aceea fetita de 12 ani, a trait o zi fericita. Familia a facut o fotografie pe care im-a daruit-o mie. Ce marturie adanca a ceea ce inseamna al lasa pe Dumnezeu sa te iubeasca!

          UITAND TRECUTUL

Nu am mers la ei ca sa-I spun barbatului cat de rau este. In mod genetic, psihologic si emotional, puteam gasii tot felul de motive a felului in care se petreceau lucrurile. Insa eu ma mers acolo ca sa-I spun acestui om ca el a fost creat dupa Chipul lui Dumnezeu si cat de indragostit era Dumnezeu de el chiar in acel moment. Nu am discutat nimic despre pacat. Am lasat ca dragostea lui Dumnezeu sa produca pocainta. Tatal acelei fetite a fost schimbat si Dumnezeu I-a oferit un nou inceput. Dragostea lui Dumnezeu produce o noua imagine de sine. Dragostea lui Dumnezeu produce o constiinta noua. Produce credinta. Dragostea produce speranta. Dragoseta lui Dumnezeu descopera mila Sa! Descopera Harul Sau. Oamenii aceia insa au paralizat dragostea Sa! Au interiorizat-o, au inchis-o in ei. Dragostea lui Dumnezeu a fost impartasita cu ei si a devenit o parte din ei! De aceea nu este umbra de indoiala despre 1Cor. 13: 8 dragsotea nu esueaza niciodata.

          ADUS LA LUMINA

“Voi suferi mânia Domnului, cãci am pãcãtuit împotriva Lui, pânã ce El îmi va apãra pricina si-mi va face dreptate; El mã va scoate la luminã, si voi privi dreptatea Lui. ”(Mica 7: 9) Profetul Mica se simtea cazut cand scrie aceste cuvinte! Pacatuise, insa a inteles ca Dumnezeu continua sa-L iubeasca. Sita ca Dumnezeu era acolo cu el. Stia ca va fi aud din nou la lumina dragostei si ca va primi iertarea. Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca Dumnezeu te iubeste asa cum esti, ca pacatos fara nici o putere. De aceea El te-a indreptatit inca pe cand erai un pacatos. (Rom. 4: 5) Te face neprihanit fara lege si fara fapte! (Rom. 4: 6). Te sfinteste. Prin dragostea Sa, Isus Hristos a fost facut pentru noi “NEPRIHANIRE” SFINTIRE: si “RASCUMPARARE”. (1Cor. 1: 30) Dragostea lui Dumnezeu garanteaza ca tu, nu vei mai fi niciodata in slujba pacatului! Garanteaza deasemenea ca daca tu continui in pacat, dragostea lui Dumnezeu te va disciplina din pricina dragostei, nu inafara ei. Disciplina vine sa te protejeze, sa- ti descopere gandul lui Hristos, si in cele din urma sa te binecuvinteze.

 

                 4.      IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NU EXISTA DACA

„Domnul mi Se aratã de departe: „Te iubesc cu o iubire vesnicã; de aceea îti pãstrez bunãtatea Mea! ” (Ier. 31: 3) Cand Dumnezeu a rostit aceste cuvinte Poporul Israel se inchina la idoli. El nu a spus: “Te voi iubii daca te vei indrepta. ” Nici nu a spus “Te voi iubii daca tu incetezi sa te mai inchini la idoli”. Nu Dumnezeu a spus “Te iubesc cu o iubire vescica. ” In relatiile noastre sunt atatea daca – asa multe daca- uri care impiedica vindecari mintale si emotionale si uneori stopeaza pana si vindecari fizice. Insa Dumnezeu nu spune: “ Te voi iubi daca…” El spune: “te-am iubit inca pe cand erai un pacatos. ” Oare tatal nu L-a iubit pe fiul sau cand era departe, acolo intr-o tara indepartata, tot asa de mult ca atunci cand acesta era acasa? Da, L-a iubit la fel de mult! Dragostea Tatalui nu s-a schimbat, chiar cand fiul risipitor traia in pacat! Dragostea Sa doar l-a asteptat rabdator pentru ai darui fiului Harul sau. Atunci cand vointa sa a decis iata ca a sosit timpul ca sa se intoarca acasa, asa cum era, fiul risipitor a primit iertare si curatie. Tatal I-a daruit un inel, ohaina, incaltaminte noi, si un binea-I venit calduros printr-o sarbatoare. Au taiat vitelul cel ingrasat ca sa sarbatoreasca, toate s-au datorat intoarcerii acasa a Fiului asa cum era el (Luca 15: 11-24). Gandeste-te la ceea ce se petrece in societate. Considera in cate pacate traieste societatea azi, gandeste-te la cat de afectata este familia si cat de afectat este individul. Cu toate acestea el merge inainte, astfel ca cea mai mare nevoie a rasei umane este sa inteleaga cat de mult ii iubeste Dumnezeu. Si mai ales cand avem de-a face cu pacatul, care este cea mai mare problema. Trebuie sa ai de-a face neaparat cu dragostea lui Dumnezeu sa stii cat de mult te iubeste El si atunci dragoseta lui va fi aceea care va rezolva pacatul. Dragostea lui Dumnezeu va produce schimbare.

 

            A FOST TURNATA INIMA

“Însã nãdejdea aceasta nu însalã, pentru cã dragostea lui Dumnezeu a fost turnatã în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat. ” (Rom. 5: 5) Duhul Sfant a turnat dragostea lui Dumnezeu in inimile noastre, iar dragostea este roada Duhului. Cand am primit dragostea Lui, am avut de-a face in mod direc cu El care ma iubea, asa ca dispozitia Sa a trecut peste. Temperamentul Lui a venit in mine. Nici macar nu pot realiza asta, insa accept ca natura Lui sa vina in mine si sa inceapa sa comunice si sa aiba partasie cu mine, iar natura lui Dumnezeu nu pacatuieste.

 

            DIRECTIA SCHIMBATA

Voi erati morti în greselile si în pãcatele voastre, în care trãiati odinioarã, dupã mersul lumii acesteia, dupã domnul puterii vãzduhului, a duhului care lucreazã acum în fiii neascultãrii.  Între ei eram si noi toti odinioarã, când trãiam în poftele firii noastre pãmântesti, când fãceam voile firii pãmântesti si ale gândurilor noastre, si eram din fire copii ai mâniei, ca si ceilalti. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate cã eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viatã împreunã cu Hristos (prin har Sunteti mântuiti).  El ne-a înviat împreunã, si ne-a pus sã sedem împreunã în locurile ceresti, în Hristos Isus, ”(Efes. 2: 2-6).

Nu conteaza cum umblii, in trecut, toti am umblat in conformitate cu mersul lumiiacesteia. Eram controlati de printul puterii intunericului din locul ceresc, eram copii ai maniei. Insa Dumnezeu ne-a castigat prin Har, ne-a gasit prin Indurare, datorita dragostei Sale! (Efes. 2: 4) Si datorita iubirii Sale au venit schimbarile. Pentru fiecare credincios, dragostea lui Dumnezeu a fost acolo! Cand am cunoscut cat de mult am fost iubiti de Dumnezeu ne-am lasat mantuiti prin harul Sau, prin credinta in Isus Hristos. El a venit in vietile noastre, iar dragoste Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant a devenit ceva interiorizat si personalizat! Valuri de dragoste pot trece zilnic prin tine. Nu sunt emotii umane ci dragotea divina! Tu spui “o nu am facut bine”. Accepta pentru aceasta dragostea divina pentru ceea ce ai facut tu gresit. Tu spui: “nu ma simt spiritual” Aceepta dragostea Sa chiar si cand nu simti nimic. Doar primeste dragostea Sa, si ea va produce nu doar dragoste ci si pace, bucurie, indelunga rabdare, bunatate, facere de bine, credinciosie, blindete si infranare.

 

          JUGUL CEL USOR AL DRAGOTEI

“Veniti la Mine, toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã.  Luati jugul Meu asupra voastrã, ai învãtati de la Mine, cãci Eu Sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre. Cãci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoarã. ” (Mat. 11: 28-30). O, ai cunoscut tu jugul lui Isus? Este dragotea. Cand I-au jugul Sau asupra mea, in mod automat aleg sa Iau dragotea Sa asupra mea. “Si dragostea stã nu în faptul cã noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul cã El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiul Sãu ca jertfã de ispãsire pentru pãcatele noastre…Noi Îl iubim pentru cã El ne-a iubit întâi. ” (1Ioan 4: 10, 19). Nu este de mirare ca jugul lui este dragoste, ca a invata de la El produce odihna in suflet. Tatal se odihneste in dragotea Sa (Domnul Dumnezeul tãu este în mijlocul tãu, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tãcea în dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. Tefania 3: 17). Cand iau jugul il las pe Isus Hristos sa ma iubeasca asa cum sunt. Si astfel El produce schimbare in mine datorita puterii dragostei, dinamismului dragostei, credinciosiei iubirii, harului iubitor si datorita prezentei iubirii. In cele din urma vine dragotea si ma vindeca.

 

           IUBETE-TE PE TINE MAI INTAI

Este o porunca in dragostea lui Dumnezeu! Nu sa-I iubestc pe altii mai intai; ci sa ma iuesc pe mine insumi. Nu-l pot iubi nici macar pe Dumnezeu pana ce nu ajung sa ma iubesc pe mine insumi. Trebuie sa-l las pe Dumnezeu sa ma iubeasca. Numai asa va merge. Mai intai il las pe El sa ma iubeasca. Apoi, ma iubesc pe mine insumi. Dupa care il iubesc pe Dumnezeu si in cele din urma sunt liber sa te iubesc pe tine si pe oricine altcineva – pana si pe dusmanii mei. Cand te iubesti pe tine, descoperi o lata imagine de de sine si o alta siguranta. Primesti un nou sens de a fi special, un nou sens de a fi facut neprihanit inaintea lui Dumnezeu prin sfintirea Sangelui lui Hristos. Nu mai este nimic intre tine si Dumnezeu, nu mai este nimic intre tine si ceilalti. Tu esti iubit si iubesti prin puterea Duhului Sfant! Nu vorbest despre sentimentalisme si carnalitate! Ci spun ceea ce Biblia spune despre dragostea care ne iubea pe cand eram noi pacatosi. Nu e minunta ca David a spus ca Domnul este milostiv si indurator (2Sam. 24: 14)? Nu este nici o mirare ca Petru il numeste “Dumnezeul oricarui har”(1Petru 5: 10) Pavel l-a numit “Parintele indurarilor si Dumnezeul oricarei mangaieri” (2Cor. 1: 3)

“Avrame” I-a zis Dumnezeu, tu nu mi-ai vorbit de 13 ani sa stii ca Eu inca te iubesc. “Iacove” tu ai fugit departe ai alunecat inapoi 20 de ani, sa stii ca inca te iubesc si am sa te folosesc. (Gen. 32) “Ghedeon” te ascunzi si nu vrei sa te lasi folosit. Sa stii ca te iubesc chiar aclolo unde esti. Iti voi linistii teama si voi adduce o mare victorie (Judecatori 6). “Samson” o ai gresit cu Dalila dar Eu te iubesc. Acum I-ati puterea inapoi si distruge-ti vrasmasii! (Jud. 16) “Petre” tu m-ai lepadat si chiar m-ai blestemat in timpul acela, in mod public m-ai parasit, insa sa stii ca te Iubesc. Tu ai sa predici acest mesaj maret multimilor dupa ce Duhul Sfant se va cobora peste tine. (Fapte 1) “Pavele” tu ai omorat crestini, te-ai uitat cum a fost Stefan improscat, dar sa stii ca inca te iubesc. Te-am mantuit si te voi trimite la neamuri. (Fapte. 22) In Ioan 13: 1 Biblia spune ca “El I-a iubit pana la capat”. Ce inseamna? Inseamna ca nimic nu l-a facut pe Isus Hristos sa-si schimbe dragostea pentru ucenicii Sai! I-a iubit pana la capat, asa cum te va iubi si pe tine si pe mine, pana la capat.

 

CONCLUZIE:

“Sunt încredintat cã Acela care a început în voi aceastã bunã lucrare, o va isprãvi pânã în ziua lui Isus Hristos. ” (Fil. 1: 6) Daca esti trantit in pacat lasa-l pe Dumnezeu sa te iubesca acolo unde esti, lasa-l pe El sa produca in tine o schimbare autentica. Treaba ta este doar sa raspunzi la dragotea Lui, asta este tot. Nadejdea mea este ca, aceste cuvinte te vor stimula sa te lasi iubit de Dumnezeu si sa mergin inainte. Dumnezeu este dragote. El este a toate iertator. Eu am fost iertat tu ai fost iertat. Noi am fost cutatiti, sfintiti prin credinta. Dragostea Sa nu falimenteaza niciodata si nu va falimenta ca sa ne schimbe. Dincolo de aceasta, dragostea  Sa niciodata nu va falimenta sa schimbe pe altii prin noi. Este cea mai dinamica putere din aceasta lume, asa ca haideti sa-I dam drumul.

 

Dumnezeu și suferința

 
Autor: John Lennox 
 
 

Toate drepturile rezervate John Lennox si reprodus cu permisiunea autorului. Pentru mai multe resurse ca aceasta (in engleza) vizitati www.johnlennox.org
Copyright of John Lennox and reproduced by his permission. For more resources like this (in English), see www.johnlennox.org

Referințe

    Bine ați venit la cea mai grea și incomodă întrebare dintre toate întrebările pe care le au oamenii de înfruntat, indiferent dacă ei cred sau nu în Dumnezeu. Problema suferinței și a durerii este întrebarea grea care împiedică mai mulți oameni să creadă în Dumnezeu decât orice altceva cunosc eu. Așadar, voi încerca să vorbesc despre ea și, pur și simplu, să vă împărtășesc câteva moduri de a o aborda, pe care eu le găsesc utile. Nu pretind că am soluții în acest sens. Vom avea sper, un timp considerabil pentru întrebări și răspunsuri, iar pentru a-l face productiv, vă sugerez să ascultați gândindu-vă la întrebări și să le scrieți pe parcursul cuvântării mele, iar eu le voi colecta la mijlocul ei, apoi dacă mai sunt alte întrebări, le putem primi pe loc, din public. Dar ascultând un seminar și gândindu-te la întrebări, rămâi cu informații de aproape o sută de ori mai multe decât dacă îl asculți pasiv, fără a pune întrebări. Deci face parte din metoda didactică ce mie mi se pare util să o întrebuințez. Aceasta este o întrebare complexă.

În primul rând, are două laturi profund de diferite. O carte faimoasă despre Spania, scrisă cu mulți ani în urmă, a redat un observator stând la balcon, privind călătorii târâindu-și picioarele și deplasându-se pe drumul lor către oriunde. Unul privea, iar ceilalți participau. Și cu această problemă aveți aceleași două chestiuni. Cancerul arată foarte diferit pentru tânăra femeie de 30 de ani căreia doar ce i s-a spus că mai are șase luni de trăit, față de cum arată pentru profesorul de oncologie care o tratează. Există o latură a observării și există o latură a participării. Ceea ce înseamnă inevitabil că orice abordare trebuie să fie foarte sensibilă la care dintre aceste două lucruri predomină. Analiza intelectuală ar fi importantă. Consilierea și solidaritatea pastorală ar fi probabil chiar mai importante.

Și vedeți aceasta exemplificată în Noul Testament în povestea Martei, Mariei și a lui Isus la mormântul lui Lazăr. Marta și El au avut o discuție, nu departe de mormânt, despre învierea în ziua de apoi; a fost profund teologică. Domnul nu a încercat să dezbată sau să discute cu Maria. El a găsit-o plângând, așa că a plâns și El. Și din aceste două abordări către aceste două surori cu temperamente profund diferite, cred că primim o înțelegere din inima lui Dumnezeu despre acest subiect. Răspunsurile sunt importante. Și Domnul le-a dat. Înțelegerea, empatia, consolarea, mângâierea sunt chiar mai importante. Și Domnul le-a acordat și pe acestea.

Cum poate cineva să aducă speranță în situații care sunt atât de devastatoare și deseori ireversibile? Poți să repari un picior rupt, dar nu un copil pierdut sau soție sau soț. Și astfel întrebările vin: „De ce a fost el ucis, iar eu am fost lăsat în viață?”, „Unde pot găsi speranță sau asta e doar iraționalism sentimental și nu există speranță?” Deci e important să înțelegem că această poveste a Mariei și a Martei în Ioan 11 arată că Noul Testament cunoaște problema. Unul dintre lucrurile care mă convinge de inspirația divină și de autoritatea Scripturii este conștientizarea și analiza marilor probleme. Pentru că vă amintiți că cele două surori au trimis un mesaj urgent lui Isus despre starea lui Lazăr, El nu a răspuns imediat, iar Lazăr a murit. Și când Isus a ajuns în sfârșit în Betania, când Maria l-a văzut, a căzut la picioarele Lui și I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.”A fost o mustrare blândă, dar tot mustrare a fost. Și când în cele din urmă s-au îndreptat către mormânt, și Isus a întrebat: „Unde l-ați pus?”, ele au răspuns: „Doamne, vino și vezi.” Și avem acea afirmație profund emoționantă: „Isus plângea” – cel mai scurt verset din toată Biblia. „Atunci iudeii au zis: ‘Iată cât îl iubea de mult!’ Și unii din ei au zis: ‘El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?’”

Deci iată întrebarea. Și ce aș vrea să scot în evidență pentru propria dumneavoastră gândire (analiză, judecată) este: contextul (conjunctura) acestei istorisiri care le-a făcut pe surori foarte aproape de a se îndoi de dragostea lui Dumnezeu este însăși dragostea lui Dumnezeu. Iar și iar, de la începutul povestirii se repetă ca să înțelegem: Isus iubea pe Marta, pe sora ei și pe Lazăr. Deci trebuie să citim povestirea contrar conceptului de Dumnezeu al dragostei care este tocmai, desigur, problema ce ni se aduce. Și întrebările se adună… De ce nu a făcut Dumnezeu o lume în care să nu poată răni oamenii? De ce nu a făcut oameni care să nu poată răni alți oameni? Și așa mai departe.

Vom reveni la acestea imediat. Dar vreau să citesc două pasaje foarte importante din Scriptură care au legătură cu asta. Unul este din Vechiul Testament, celălalt din Noul Testament. Primul pasaj este din cartea Iov, capitolul 1. Iov este o carte mare, o profundă analiză a acestei probleme. Dar vreau pur și simplu să citesc din Iov 1, de la versetul 13 ce s-a întâmplat cu Iov și familia sa.

„Într-o zi, pe când fiii şi fiicele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut, a venit la Iov un sol, care a zis: ‘Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte Sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a aprins oile şi pe slujitorii tăi şi i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Nişte Haldeeni, înşiraţi în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ţi dau de ştire.’ Pe când vorbea el încă, a venit un altul şi a zis: ‘Fiii tăi şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor întâi născut. Şi deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei: casa s-a prăbuşit peste tineri, şi au murit. Şi am scăpat numai eu, ca să-ţi dau de ştire.’ Atunci Iov s-a sculat, şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat şi a zis: ‘Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!’ În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc şi n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu. ”

Și al doilea pasaj este din Noul Testament, în Evanghelia după Luca, capitolul 13, de la versetul 1: „În vremea aceea au venit unii şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. ‘Credeţi voi, le-a răspuns Isus, că aceşti galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni care locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.’”

Ceea ce ilustrează aceste pasaje, așa cum vom vedea, este că există două surse ale durerii și suferinței, distincte din punct de vedere logic. Deși, în practică, sunt uneori aproape imposibil de separat. Prima este „răul moral”, adică suferința și durerea cauzată de oameni asupra oamenilor. Și următoarea este „răul natural”, adică suferința pentru care oamenii nu sunt responsabili în mod direct sau chiar indirect: cutremure, tsunami și cancer. Așadar, este important să distingem între problema răului moral și problema răului natural. Dificultatea cu răul natural rezidă în faptul că răul este un concept moral. Astfel, mulți oameni preferă, destul de corect cred, să denumească a doua problemă „problema durerii”. Și C.S. Lewis face asta. Așadar, există problema răului moral (ceea ce-și fac oamenii unii altora) și problema durerii (ce face cosmosul în deranjamentele sale). Și va trebui să ne uităm la amândouă.

Ele sunt ilustrate bine de două catedrale. Am ajuns în Noua Zeelandă la două zile după cutremur. Catedrala din Christchurch de care m-am apropiat era o reprezentare tristă a ceea ce era mai demult. Și se putea vedea că ceva grav i se întâmplase. Am fost, ca mulți dintre voi, la catedrala din Coventry, care a fost distrusă în ultimul război. Și catedralele dărăpănate sunt imagini puternice. Cunoaşteţi că în timpul cutremurului catedrala din Christchurch a fost folosită în mod constant ca un simbol al acelei tragedii. Şi la fel s-a întâmplat şi cu Catedrala din Coventry. Şi aceste două catedrale oferă două impresii conflictuale, fiecare din ele. Amândouă poartă încă urmele designului original de frumuseţe şi eleganţă pe care o aveau, dar poartă şi cicatricile dezastrului. Ele prezintă o imagine amestecată a dezastrului şi a frumuseţii. Şi ne amintesc că nu este cu putinţă să existe răspunsuri simpliste la aceste întrebări profunde.

Dar există o diferenţa majoră între cele două catedrale, nu-i aşa? Catedrala din Christchurch a fost distrusă de cutremur, catedrala din Conventry de bombardamentele germane, la fel cum Catedrala Dresden a fost distrusă de către aliaţi. Unii oameni compară ceea ce s-a întâmplat catedralei din Christchurch cu tragedia din 11 septembrie în ceea ce priveşte proporţia efectului asupra ţării, dar bineînţeles, diferenţa este că ceea ce s-a întâmplat în 11 septembrie este un rău moral. Dezastrul catedralei din Christchurch reprezintă problema durerii. Acum, veţi observa imediat din aceste două pasaje biblice că cele două surse ale răului sunt confundate. Acesta este lucrul cel mai izbitor cu privire la ele. Şi asta pentru că în Iov, după cum vedeţi, unele dintre dezastre au fost comise de triburi războinice. Sabeeni au trecut pe slujitori prin ascuţişul sabiei. Pe de altă parte, dezastrul final a fost produs de un vânt mare care a lovit casa. Aşadar, avem răul moral şi răul natural. Şi în Luca este la fel, când Isus se gândea la groaznica faptă a lui Pilat care măcelărise câţiva iudei care aduceau jertfe la Templu, este răul moral. Dar apoi, trece imediat la prăbuşirea turnului, a unei clădiri înalte, şi este vorba despre răul natural. Şi tocmai acest lucru, că în aceste amândouă pasaje din Scriptură, ambele surse ale durerii şi suferinţei apar împreună, îmi dau mie impresia că, ne amintesc că în cele din urmă nu pot fi separate în mod decisiv.

Este evident, bineînţeles, atunci când te gândeşti că una poate duce la cealaltă. Exploatatorii lacomi despăduresc o parcelă a unei ţări şi o transformă într-un deşert care duce la malnutriţie şi la foamete. Şi vedem această legătură, de cele mai multe ori este şocantă în ceea ce priveşte timpul, şi răul moral are loc cu mult înainte că răul natural să se producă. Dar ele sunt interconectate într-un mod intim. Aşadar, nu putem să le separăm în mod decisiv.

Cum reacţionăm noi? Şi bineînţeles că reacţia depinde de perspectiva asupra vieţii. Dar aceasta este o chestiune atât de mare încât reacţia este cea care de cele mai multe ori modelează perspectiva asupra lumii. Are loc un proces cu două direcţii. Cum abordezi această întrebare va depinde de perspectiva pe care o ai asupra vieţii, setul tău de răspunsuri la întrebările existenţiale. Dar aceasta, mai presus de toate celelalte probleme, poate să schimbe şi chiar să modeleze perspectiva oamenilor asupra lumii. Şi am întâlnit atât de mulţi oameni care atunci când tragedia i-a lovit pe ei sau pe familiile lor în vreun fel, au trecut de la credinţa într-un dumnezeu oarecare la ateism sau agnosticism. Aşadar, este o întrebare esenţială, care influenţează perspectiva asupra lumii în acel sens. Şi răspunsul este atât de important încât poate sfârşi prin a-ţi modela perspectiva asupra vieţii.

James Sire ne aminteşte în cartea pe care dacă nu aţi citit-o ar trebui să o citiţi, Universul de lângă noi, în ediţia recentă, el evidenţiază faptul că există trei familii de perspective asupra lumii. Există familia teistă şi, bineînţeles, există familia materialist-naturalistă-ateistă şi, în al treilea rând, există familia panteistă, familiară religiilor şi filozofiilor estice. Şi ca să dau câte un exemplu din fiecare. Creştinul ar putea foarte bine să răspundă cu psalmul 46: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.” Se face o referire explicită la cutremur.

Sau am putea să răspundem ca panteiştii care spun că cei ce suferă o fac datorită păcatelor pe care le-au comis în vieţile anterioare, că suferinţa trebuie lăsată să-şi urmeze cursul pentru că îi ajută să-şi schimbe karma în aşa fel încât în vieţile care urmează să o ducă mai bine. Şi lucrul acesta va încheia procesul de purificare şi dacă i-am ajuta, nu am face altceva decât să le facem rău. Este cât se poate de evident, nu-i aşa? Ca instinctele noastre naturale să se răzvrătească împotriva a ceea ce eu privesc că pe o perspectiva destul de crudă asupra universului. Dar mulţi oameni o îmbrăţişează. Sau am putea spune, de exemplu, că este vorba de pedeapsa lui Dumnezeu aşa cum mulţi oameni din Noua Zeelandă şi Japonia au spus.

Şi mai sunt şi aceia care nu sunt siguri dacă există un Dumnezeu sau nu, şi care întreabă unde este Dumnezeu şi alte întrebări de acest gen. Şi mulţi spun că nu poate exista. Şi această problema este antică, datează cel mai probabil dinaintea lui Epicur, dar lăsaţi-mă să vă citez ceea ce se citează în mod normal, în cuvintele lui David Hume, filozoful iluminist scoţian care este responsabil pentru ateismul unui număr mare dintre colegii mei de la Oxford şi din alte părţi: „Întrebările lui Epicur încă nu şi-au primit răspuns. Vrea Dumnezeu să împiedice răul, dar nu poate? Atunci este neputincios? Poate, dar nu vrea? Atunci este răuvoitor. Și poate şi vrea? Prin urmare este rău.” Aşadar aceasta este problema.

Acum, în acest punct mulţi atei vor dori să intervină, şi dacă doriţi să vă spun ceva despre acest lucru, vă voi spune în timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Depinde de voi. Şi vor dori să le arate oamenilor ca mine, mie în mod special, pentru faptul că provin din Irlanda de Nord, că religia este o parte a problemei. Pentru că a fost vorba despre o cantitate mare de suferinţă, durere şi rău cauzate de religie. Este o întrebare foarte serioasă, dar eu voi trece peste, nu voi vorbi despre toate lucrurile pentru că este un subiect imens, aşa că voi încheia capitolul întrebărilor şi dacă doriţi să vă spun mai multe despre ele, voi face asta cu mare plăcere. Aceasta a fost una dintre întrebări. Aş dori totuşi să spun, în sens profilactic, că orice analiză care pune jihadul islamic în aceeaşi categorie cu gruparea amish, este foarte puţin probabil să ne ajute. Dar ne vom întoarce la acea întrebare dacă doriţi.

În lumea noastră, în acest moment, televizoarele noastre sunt pline cu ororile din Ucraina, Siria, Irak, Fâşia Gaza, diverse locuri din Africa şi aşa mai departe. Şi urmărim aceste lucruri într-un mod detaşat, ele sunt urmate de reclame la motociclete. Şi grotescul este lipsit de sensibilitate, şi cu toate acestea realismul ne spune că dacă te duci la doctor săptămâna viitoare şi eşti suspect de cancer, acest lucru va cântări în mintea ta mai mult decât ce se întâmplă în Siria, Irak sau Ucraina. Lucrul acesta este inevitabil, doamnelor şi domnilor. Cu cât este mai aproape de casă cu atât este mai mare. Poate că încercaţi să vă apropiaţi de cineva care suferă de o boală terminală, sau să mângâiaţi pe cineva care a suferit un viol, sau să arătaţi, pur şi simplu, că cineva a fost abuzat sexual. Şi aceste lucruri, în mod natural vor fi mai mari decât ceea ce vedeţi că se întâmplă la distanţă.

Şi acest lucru ne duce la următorul mare pas al suferinţei, ce este la distanţă şi ce este aproape. Este proporţia suferinţei, adică numărul celor care suferă şi de cele mai multe ori se referă la distanţă. Şi apoi aproapele, părinţii mei, copiii mei, prietenii mei şi aşa mai departe. Şi trebuie să încercăm să înţelegem cum stau lucrurile. Şi trebuie să vă spun că eu am multă simpatie pentru foarte mulţi oameni din viaţa mea care au stat lângă mine şi au spus: „Îmi pare rău, eu mi-am pierdut toate rudele la Auschwitz şi nu pot să cred în Dumnezeu.” Am fost la Auschwitz de multe ori, doamnelor şi domnilor, şi am plâns de fiecare dată. Nu este un loc din care poţi să pleci râzând. Inima mea se întreaptă către acei oameni care au avut această experienţă în viaţă. Şi unii dintre prietenii mei atei, şi da, îi privesc ca pe nişte prieteni. Christopher Hitchens, la vârsta de 22 de ani a fost rugat să identifice trupul mamei sale care tocmai se sinucisese cu un preot caterisit. Ce va crede un băiat ca acesta despre Dumnezeu? Trebuie să abordăm această problemă cu simpatie pentru că toţi suntem la un nivel sau altul ruinaţi şi cu inimile frânte. Oare nu-i aşa?

N-am să uit niciodată când m-am întâlnit cu un grup de evrei în Austria în urmă cu câţiva ani. Dar s-a mai întâmplat de multe ori de atunci, şi mi-au spus că nu cred în Dumnezeu, dar nu doreau să-mi spună de ce. Au spus că nu vor să-mi afecteze credinţa pentru că o admiră. Şi le-am spus că respect acest lucru, dar dacă credinţa mea nu poate întâlni nicio obiecţie nu merită să o cred. În cele din urmă mi-au spus ce li s-a întâmplat. Fiind evrei cu credinţă în Dumnezeu, îşi citeau literatură unul altuia în fiecare seară, şi citeau o carte care a câştigat premiul nobel, Sclavul, de Bashevis Singer care a câştigat premiul pentru literatură. În carte, Bashevis Singer descrie ocazia în care copiii şi femeile evreice erau îngropaţi de vii. Şi nu sunt sigur dacă Singer sau prietenii mei, sau ambii, au spus: „Pot să-I iert lui Dumnezeu orice, dar nu asta!” Atunci au renunţat la credinţă, şi aşa au rămas. Dacă nu poţi înţelege acest lucru, atunci nu te poţi numi om. Dar eu sunt sigur că toţi putem să înţelegem asta, pentru că acel sentiment deranjant ne-a atins pe toţi, toate inimile şi minţile noastre într-o anumită perioadă de timp.

Există oare cu adevărat dovezi care să ne convingă să ne menţinem credinţa în Dumnezeu în lumina lucrurilor de acel gen? Şi dacă nu ne întrebăm noi înşine, ne întreabă prietenii noştri, aşa că mai bine întrebăm noi primii. Acum, lăsaţi-mă să mă ocup puţin de partea intelectuală, iar dacă nu vă place logica şi argumentarea, vă voi trezi eu în câteva minute. Este sistemul ateist singura reacţie rezonabilă la problema geamănă a răului şi a durerii? Păi, eu nu cred asta pentru că apare o problemă. Ateii vorbesc despre problema răului, dar dacă nu există niciun Dumnezeu, de unde au luat conceptul de rău? Această întrebare este foarte importantă, nu doar din punct de vedere filozofic, dar şi practic. Îşi ridică capul într-un mod faimos în romanul lui Dostoievski, Fraţii Karamazov. Ruşii, după cum bine ştiţi, sunt romancieri foarte inteligenţi şi filozofia lor ne este comunicată sub forma romanelor. Este diferit de stilul nostru vestic de scriere a filozofiei. Ei dacă vor să discute despre problema răului şi a suferinţei, scriu un roman. Şi în acel roman există o declaraţie destul de faimoasă: „Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis.” Și dacă totul este permis, înseamnă că nu există moralitate.

Trebuie să faceţi o mică verificare aici. Dostoievski nu spune că ateii nu se pot comporta moral, bineînţeles că pot. Pot să ne facă pe fiecare dintre noi de ruşine. Biblia consemnează, într-un mod foarte cinstit, când unii, chiar şi dintre pionierii credinţei au fost făcuţi de ruşine de necredincioşi, ca Avraam, de exemplu. Fiecare bărbat şi femeie, din locul în care stau eu, şi din locul în care staţi voi, este o fiinţă morală făcută după chipul lui Dumnezeu, iar indiferent dacă cred în Dumnezeu sau nu, sunt capabili de răspunsuri şi comportamente morale. Bineînţeles că sunt. Şi trebuie să înţelegem acest lucru într-un mod foarte clar, altfel nu vom putea niciodată să comunicăm, fie cu ateii fie cu persoanele de alte religii. Trebuie să le arătăm că le respectăm judecata morală pentru că vine de la Dumnezeu şi este o parte din ceea ce credem că stă la bază. Dostoievski nu a vrut să spună asta. A vrut să spună că dacă nu există Dumnezeu, nu există niciun garant moral pentru conceptele de bine şi rău.

Acest lucru poate să ne ducă la o discuţie extrem de interesantă. Vreau să mai înaintez puţin pe fir, dar mă preocupă foarte mult această întrebare şi de aceea, acum câţiva ani, am decis, în mod prostesc, să merg înainte şi înapoi de la Londra la Oxford, timp de un an, şi să-mi iau o diplomă în bioetică, ca să încerc să înţeleg ce se întâmplă aici. Lăsaţi-mă să formulez o parte a acestei situaţii. Şi este aceasta: Dacă Îl respingi pe Dumnezeu ca sursă de moralitate… Acum, Dumnezeu a fost sursa moralităţii în vest, mai mult sau mai puţin, de foarte mult timp. A avut loc o dimensiune transcendentă. Și legile statelor din vest au urmat aproximativ aceeaşi paralelă. Noi trăim în prima generaţie care contestă acest lucru pentru că dimensiunea transcendentă, verticală, către Dumnezeu, a fost pierdută. Din punct de vedere logic, încă trebuie să găsim o bază pentru moralitate. Şi unele dintre cele mai luminate minţi din lume încearcă cu disperare să ajungă la un concept de moralitate raţională care să nu depindă de Dumnezeu. Şi se lovesc de dificultăţi enorme. Lăsaţi-mă să vă ilustrez asta foarte simplu: dacă ai fi un om bun, cu o barbă lungă ca Charles Darwin şi ai observa furnicile şi ai vedea că ele cooperează, ai putea să spui că ai găsit o bază raţională pentru altruism în regnul aminal. Dar dacă s-ar întâmpla să fii contemporanul lui Darwin, Spencer care a văzut lupta şi supravieţuirea celui mai puternic, dacă adaugi asta la moralitate, obţii eugenia şi camerele de gazare.

Problema este, doamnelor şi domnilor, că odată ce pierzi dimensiunea verticală a lui Dumnezeu, şi reduci fiinţele umane la nivelul celorlalte specii, dacă încerci apoi să-ţi creezi moralitatea bazându-te pe un studiu comportamental al animalelor, poţi să obţii orice tip de moralitate doreşti. Şi exact asta se întâmplă. Exact asta se întâmplă. Puteam să prezicem asta. Este o întrebare enormă şi nu este doar intelectuală, dar şi practică. Pentru că dacă înveţi copiii o perioadă îndelungată că nu sunt cu nimic mai speciali decât mucegaiul atunci toate tipurile de comportament sunt valide. Cine eşti tu să vorbeşti? Pentru că atunci moralitatea devine o chestiune de convingeri personale, cu un mic avertisment. Moralitatea de grup va fi determinată de cel mai puternic. Aceste idei sunt foarte serioase şi sunt enorme. Şi poate vă doriţi să le dezvoltăm puţin în timpul întrebărilor şi răspunsurilor. Eu doar le amintesc, nu pot să încep să le descos. Am vrut doar să vă spun că acest lucru este foarte important.

Acum, există o logică inevitabilă ca dacă Îl negi pe Dumnezeu – şi cred că Dostoievski a avut perfectă dreptate – nu poţi deduce niciun fel de moralitate raţională din ceea ce este mai prejos de om. Datorită faptului că moralitatea este proprietatea definitorie a fiinţelor umane şi nu a animalelor. O albină nu poate păcătui, dacă nobilul leu din grădina zoologică mănâncă mâine capul îngrijitorului, nu va apărea a doua zi în faţa judecătorului pentru tentativă de omor. Un leu, în acest sens, nu poate păcătui, el nu este o fiinţă responsabilă moral. Fiinţele umane sunt, pentru că au fost create după chipul lui Dumnezeu. Şi Geneza 2 şi 3, defineşte acea moralitate, constând în cele din urmă în faptul dacă asculţi sau nu Cuvântul lui Dumnezeu. Observaţi că este îndreptată spre Dumnezeu. Şi lucrul acesta este esenţial pentru înţelegerea ei. Relatarea din Geneza, prima povestire a creaţiei îţi spune că ea este rezultatul unui proces înţelept bazat pe o serie de acte de vorbire: „Şi Dumnezeu a spus”. Dar a doua relatare a creaţiei, şi care întâmplător nu o contrazice pe prima, dar asta este o altă poveste, a doua relatare scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu le-a spus ceva, era Cuvântul Său: „Dacă veţi mânca veţi muri cu siguranţă.” Ei aveau doar Cuvântul lui Dumnezeu. Adică moralitatea a fost definită şi nu doar atât, dar a fost şi definitorie pentru relaţia lor cu Dumnezeu. Aşadar, dacă pierzi dimensiunea lui Dumnezeu, privind la ea prin lentilele Scripturii, poţi observa imediat că totul este deschis, şi că totul se va rezuma la o opinie sau la putere. Şi acest lucru este incredibil de periculos pentru că imediat, demnitatea umană este pierdută.

Mulţi intelectuali ruşi mi-au spus: „Credeam că putem să renunţăm la Dumnezeu şi să păstrăm valoarea fiinţei umane, dar am descoperit prea târziu că nu se poate.” Aceste chestiuni sunt foarte importante şi eu am menţionat una în plus pentru aceia dintre voi care aveţi înclinaţii filozofice. Şi ceea ce se întâmplă este o intenţie orchestrată de a rezolva o problemă menţionată de David Hume. Şi el spunea că a observat oameni vorbind şi scriind, şi au fost descrişi ca situaţii, ceea ce ESTE, şi dintr-o dată discursul lor ia o direcţie morală, ceea ce TREBUIE. Şi el spune: „Nu poţi să scoți un TREBUIE dintr-un ESTE.” Şi dacă vreţi să vă distraţi şi nu puteţi să dormiţi diseară, căutaţi pe google: problema este-trebuie. Şi voi, oameni inteligenţi, încercaţi şi vedeţi ce este în neregulă cu soluţia lui John Searle. Şi mai important, Sam Harris crede că a rezolvat-o. Şi ani la rând Richard Dawkins a spus că este foarte dificil să înţelegi o moralitate, în special o moralitate absolută fără Dumnezeu. Dar nu, Sam Harris a rezolvat-o, în cartea sa, Peisajul moral. Şi din acest motiv am amânat publicarea micuţei mele cărţi, această carte, Gunning for God, care se ocupă de aceste întrebări, până când am văzut care sunt argumentele lui Harris. Şi după cum bănuiam este scrisă şi în celelalte cărți. Dar ar fi bine să analizaţi asta pentru că l-a convins chiar şi pe Dawkins că poţi avea o bază solidă pentru moralitate fără Dumnezeu.

După cum spuneam acestea sunt chestiuni enorme. Ele sunt importante pentru că determină lipsa unui poziţii în multe dintre naţiunile vestice. Richard Dawkins are o problemă. L-am folosit ca ilustraţie pentru simplul fapt că este faimos, dar veţi înţelege imediat. El este o fiinţă umană, făcut după chipul lui Dumnezeu şi de aici rezultă că este o fiinţă morală. Şi nu prea ştie ce să facă cu asta pentru că logica poziţiei sale filozofice îl duce la asta: „Într-un univers al forţelor fizice oarbe şi replicare genetică, unii oameni vor fi răniţi, alţi oameni vor avea noroc şi nu veţi găsi nicio rimă sau raţiune în ea şi nicio justiţie. Universul pe care îl observăm are tocmai proprietăţile la care ar trebui să ne aşteptăm dacă nu există niciun design, niciun scop, niciun rău, niciun bine, nimic în afară de indiferenţa nemilosă. ADN-ul nu ştie şi nici nu-i pasă, ADN-ul, pur şi simplu, este şi noi dansăm pe muzica sa.”

Acum, implicaţiile acestui lucru, şi le-am discutat de mai multe ori la întâlnirile noastre, acesta este sfârşitul moralităţii. Nu există niciun bine şi niciun rău. Dar stai puţin. El este cel care scrie o carte despre, Dumnezeu: o amăgire, şi în care vorbeşte despre Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind rău. De unde a luat acest concept? El însuşi crede că teoriile sale au dizolvat aceste concepte. Dar cum încearcă să iasă din încurcătură? Pentru că o face. El spune: „Păi, noi suntem produsul unor gene egoiste, dar suntem singurii care putem să ne răzvrătim împotriva acestor gene.” Şi mulţi atei au râs şi au spus că este absurd: „Dacă suntem aşa cum spui, produsul unor gene egoiste, atunci ce principiu non-material ar putea exista care ar putea să ne ajute să ne răzvrătim împotriva lor?” Este vorba despre umanitate, el vede că este o fiinţă morală. Însă filozofia sa nu-i permite să fie o fiinţă morală. Aşadar a fost prins, dar din nefericire filozofia este incredibil de influentă.

Şi acesta este motivul pentru care mulţi tineri nu cred că există bine şi rău, şi nu pot distinge între bine şi rău. Şi dacă toate comportamentele posibile sunt în mod egal valide, aşa cum sociologii atei au evidenţiat de curând în Marea Britanie, atunci îi lăsăm pe copii fără apărare. Aceste lucruri sunt cât se poate de importante, încât trebuie să-i încurajăm pe aceia dintre voi care sunteţi mai tineri decât mine, adică majoritatea, ca dacă puteţi să investigaţi aceste lucruri şi să începeţi să apăreţi în public, să aveţi încrederea să le discutaţi. Dacă într-adevăr nu facem altceva decât să dansăm pe muzică ADN-ului nostru, atunci crimele din Cambogia, Rwanda, Siria şi Ucraina, reprezintă doar oamenii care dansează pe muzica ADN-ului. Cum ai putea să învinovăţeşti pe cineva dacă tot comportamentul lor este un dans determinat de ADN-ul lor? S-o punem în alte cuvinte, să te răzvrăteşti împotriva răului moral, dintre care apropo, cei mai mulţi sunt atei şi nu oponenţii lor, şi bineînţeles că aşa şi trebuie să fie. Dar această răzvrătire morală nu este justificată pentru că propriile lor teorii subestimează exact acele concepţii morale pe care le folosesc.

Cum ar putea exista un standard obiectiv al binelui dacă nu există Dumnezeu? Aşadar, aşa numita problemă a răului moral se dizolvă şi ajunge ce? Indiferenţa nemiloasă a materiei nepăsătoare. Charles Taylor care a scris o carte fascinantă, intitulată, Această epocă seculară, aprobă: „Epoca modernă refuză din ce în ce mai puţin idea unor legiuitori divini, cu toate acestea încearcă să reţină idea binelui şi a răului, fără să observe că dându-L la o parte pe Dumnezeu au abolit, de asemenea, şi condiţiile înţelesului pentru binele şi răul moral. Prin urmare, până şi persoanele educate declară uneori că lucruri ca războiul sau avortul, şi care reprezintă violări ale anumitori drepturi sunt imorale şi îşi imaginează că au spus ceva adevărat şi important. Cu toate acestea, oamenilor educaţi nu ar trebui să li se spună că întrebările ca acestea nu şi-au găsit niciodată răspunsul în afara religiei.” Şi uitaţi ironia supremă. Moralitatea folosită de Richard Dawkins şi Hitchens pentru a condamna ceea ce s-a întâmplat în 11 septembrie se găseşte în Biblie, de acolo au luat-o. Dawkins face această prostească declaraţie cum că nimeni nu-şi ia moralitatea din Biblie. Şi el îşi instituie cele 10 noi porunci, fiecare dintre ele fiind din Biblie, după cum am analizat din nou în această carte.

Thomas Jefferson, care nu este un creştin renumit, a spus: „Dumnezeu care ne-a dat viaţa, ne-a dat libertate. Poate libertatea unei naţiuni să fie sigură când am îndepărtat convingerea din mintea acestor oameni cum că libertatea este un dar de la Dumnezeu?”

Aşadar, dacă ne pierdem credinţa în Dumnezeu, viitorul este sumbru pentru că nu mai putem în niciun fel să apărăm valorile libertăţii pe baza relativităţii morale, care mai rămâne când ne-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Veţi observa că nicio moralitate seculară n-a rezistat la Stalin, Hitler sau Mao. Şi nicio moralitate seculară nu se poate împotrivi secularismului sau fanatismului religios din ziua de azi. Persoana care a văzut lucrul acesta mai clar decât oricare altă persoană a fost Friedrich Nietzsche. El a observat care sunt consecinţele abandonării moralităţii biblice din inima civilizaţiilor vestice. Şi el a prezis că moartea lui Dumnezeu va rezulta din imperativele darwiniene care exprimă dorinţa după putere, cel puternic trebuie să-l elimine pe cel slab. Ascultaţi asta: „Interdicţia biblică, ‘Să nu ucizi’ este un semn de naivitate. Viaţa însăşi nu recunoaşte nicio solidaritate, nici urmă de “drepturi egale” între cei sănătoşi şi partea degradantă a unui organism: primul trebuie să-l execute pe cel de-al doilea ca să nu moară tot întregul.”

Nietzsche dispreţuieşte moralitatea creştină ca fiind moralitatea sclavilor, el scoate în evidenţă faptul că moartea lui Dumnezeu va duce la moartea compasiunii, bunătăţii şi iertării. Citez: „Când o persoană renunţă la credinţa creştină, prin urmare acea persoană se privează de dreptul la moralitatea creştină. Moralitatea creştină este o poruncă, originea ei este transcendentă, deţine adevărul doar dacă Dumnezeu este adevărul, rămâne în picioare sau se prăbuşeşte împreună cu credinţa în Dumnezeu.” Cu totul adevărat, nu-i aşa? El a văzut foarte clar. Şi apoi pune întrebarea: „De ce este nevoie de moralitate? Când viaţa, natura, istoria sunt amorale.” El ar crede, aşa cum o fac mulţi, inclusiv eu, că ateii contemporani sunt în cea mai mare parte atei slabi. Ei vor să reţină valorile democraţiei liberale vestice fără Dumnezeu, şi Neitzsche ar spune: „Nu puteţi face asta, pur şi simplu nu puteţi. Vă păcăliţi singuri.”

Faptul este că moralitatea există, faptul este că cei mai mulţi oameni au convingeri morale absolute. Una dintre ele este că torturarea copiilor este un lucru greşit. Acest lucru este foarte important de observat. Un filozof ateu foarte proeminent de la Oxford, J.L. Mackie, care este faimos pentru cărţile sale, a spus: „Etica constituie un ciudat mănunchi de calităţi şi relaţii care sunt cel mai puţin probabil să se fi născut în cursul obişnuit al evenimentelor, fără un Dumnezeu atotputernic care să le fi creat. Dacă valorile morale există, ele fac existenţa unui Dumnezeu mult mai probabilă decât ar fi fost fără ele. Prin urmare, avem în cele din urmă, un argument uşor de susţinut de la moralitate la existenţa lui Dumnezeu.” Exact asta evidenţiază şi Romani 1 şi 2. Conştiinţa noastră, la fel ca şi creaţia, este un indicator către Dumnezeu, şi inteligenţa sa raţională, şi gloria, şi frumuseţea. La fel cum conştiinţa noastră morală este un îndrumător către Dumnezeu. Şi aceasta este o simplă confirmare din partea unui filozof ateu.

Şi, bineînţeles, din această cauză se ridică, întorcându-ne la ceea ce vorbeam înainte, cei care dormiţi vă rog să vă treziţi în acest moment, se ridică problema răului. Problema răului poate exista doar dacă crezi în Dumnezeu. Dar ne-am uitat puţin la ceea ce se numeşte soluţia ateistă şi este foarte uşor să treci cu vederea peste ceva foarte important. Ateii cred că au o soluţie, extrema lui Dawkins: aşa este Universul, nu e pe tocmeală. Aceasta este soluţia. Dar nu reprezintă o soluţie în niciun fel în care să aibă sens şi să aducă mângâiere. El recunoaşte că este o soluţie sumbră şi când i-am confirmat acest lucru, a spus că nu înseamnă neapărat că este greşită. Şi i-am spus că este corect, dar asta nu înseamnă nici că este adevărată. Acest lucru trebuie decis pe temeiuri complet diferite. Ateismul într-adevăr înlătură ceva, înlătură tot ceea ce prin definiţie se referă la speranţă. Aşadar, până şi o analiză superficială poate să-ţi arate că ateismul poate să facă o problemă de mii de ori mai rea. Şi ateul care răspunde de cancerul soţiei sale sau unei persoane iubite, care spune că nu există Dumnezeu, rămâne în continuare cu boala şi, pe lângă asta, nu are nicio speranţă. Nicio raţiune, nimic care să poată fi interpretat, este doar felul în care funcţionează Universul. Este vechiul ADN care se fracturează potrivit cu procesele întâmplătoare, care sunt oarbe şi care nu pot să prevadă consecinţele din creierul în care au creat o tumoare. Înlătură orice speranţă şi va trebui să ne întoarcem înapoi.

Dar acum, o altă problemă. De ce permite Dumnezeu, şi mă întorc la întrebările lui Epicur, oare nu ne putea crea fără această capacitate de a înfăptui răul moral? Nu putea să prevadă că totul va lua o întorsătură rea? Şi dacă este atotputernic, nu putea să prevină asta creând oameni care nu pot să facă rău? Bineînţeles că putea. La urma urmelor şi noi putem să facem asta. Şi în cele mai multe universităţi de top, inclusiv Universitatea Sydney, există un department de robotică. Pentru că noi, mai puţin decât Dumnezeu, creăm fiinţe care nu pot să păcătuiască în adevăratul sens al cuvântului pentru că sunt fiinţe amorale, sunt doar roboţi automaţi. Lucrul acesta mi se pare foarte important. Dumnezeu putea să creeze astfel de fiinţe, dar nu ar mai fi fost fiinţe umane. Ei nu ar mai fi fost făcuţi, în plinătatea cuvântului, după chipul lui Dumnezeu, pentru că o parte esenţială a acestui fapt, după cum vedem în Scriptură, este că noi am fost înzestraţi cu o capacitate unică, nu doar de a raţiona, dar prin comunicarea cu Dumnezeu ni s-a oferit libertatea de a spune da sau nu. Şi tocmai această libertate crează posibilitatea dragostei. Şi într-un Univers în care nu există posibilitatea de-a urî, nu există nici posibilitatea de-a iubi. Din această cauză mintea noastră se împotmoleşte. Cel mai mare dar pe care ni L-a oferit Dumnezeu este acea abilitate de-a te încrede, de a spune da sau nu.

La un nivel uman normal, a fost un eveniment important pentru mine acum 46 de ani, când o domnişoară, dintr-un anumit motiv mi-a spus „da”. Şi eu i-am spus ei „da” pentru toate motivele. Şi acea relaţie s-a înfăptuit, dar într-un Univers al roboţilor aşa ceva ar fi imposibil, în cel mai bun caz ai avea în epoca contemporană, o soţie robot cu un mini i-pad cu un manual de instrucţiuni în faţă. Şi ai veni acasă şi ai apăsa pe meniu, şi cuvântul sărut ar apărea şi apeşi. Şi ai avea parte de un sărut electronic care te-ar încânta nespus de mult. Nu te-ar încânta, aşa-i? Mă bucur că râdeţi pentru că putem observa absurditatea acestei situaţii. Vedeţi, doamnelor şi domnilor? Dacă începeţi prin a spune: mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume unde aceste lucruri ar fi imposibile. Atunci nu aţi putea să trăiţi în acea lume pentru că nu aţi mai fi dumneavoastră. Cereţi ceva care din punct de vedere logic este imposibil, să pierdeţi toate acele lucruri care sunt umane. Şi acum, bineînţeles, asta va ridica un întreg nou set de probleme. Şi sunt conştient de asta. Dar haideţi să le luăm pas cu pas.

Abilitatea de-a iubi este legată în mod intim de posesiunea a ceea ce noi numim liber arbitru, care bineînţeles că nu este nelimitată. Nu am libertatea de-a fugi cu 60 de km la ora, ca să nu mai zic că acum nu pot să fug nici cu 5 km pe ora. Dar asta este cu totul altă problemă. Vedeţi, dacă ne întoarcem la Geneza unde totul este atât de clar. „Puteţi să mâncaţi din toţi pomii din grădină fără nicio problemă, dar să nu gustaţi din acela!” Această interdicţie n-ar fi avut rost dacă ei nu ar fi avut capacitatea să mănânce din el. Şi relaţia cu Dumnezeu avea să fie determinată de felul în care îşi exercitau această capacitate. Chiar şi la un nivel mai mic, când fiinţele umane se împrietenesc, oare cum se întâmplă asta? Rezultă din pricina faptului că cineva a decis de bună voie să se încreadă în noi şi noi în acea pesoană. În asta constau prieteniile. Şi bineînţeles, având perspectiva Evangheliei, de aceea este esenţial să înţelegem, Evanghelia după Ioan este plină de aşa ceva. Plină în mod absolut de la început până la sfârşit. Ioan ne încurajează să folosim acea încredere, acea capacitate pe care o avem toţi, în relaţia cu Dumnezeu. O avem toţi, bineînţeles. O soţie non-creștină este perfect capabilă să se încreadă în soţul ei, nu-i aşa? Şi vice-versa.

Aşadar, provocare este: suntem noi, sunt eu dispus să folosesc acel dar minunat de la Dumnezeu acea capacitate de-a mă încrede, şi s-o fac de bună voie şi să mă încred în Dumnezeu? Şi ştiu că Noul Testament specifică foarte clar că vom fi judecaţi pentru necredinţă şi desigur că asta se aplică când respingem acea capacitate morală de-a crede, altfel Dumnezeu este un monstru moral, ceea ce eu nu sunt gata să cred. Aceste probleme legate de liberul arbitru, nu sunt expresii folosite în Biblie, dar sunt îndeajuns de raţionale pentru că Geneza specifică foarte clar că aveau puterea să calce interdicţia. Şi bineînţeles că asta au făcut. Şi asta i-a aruncat în lume. Roboţii nu ar fi cunoscut conceptul de iubire şi Jean Paul Sartre, un ateu francez şi scriitor existenţialist, zugrăveşte asta: „Persoana care vrea să fie iubită nu vrea să posede un robot, şi dacă ne dorim să o umilim trebuie doar să încercăm să o convingem că pasiunea persoanei iubite este rezultatul determinismului psihologic.” Mie nu mi-ar plăcea ca cineva să-mi sugereze că dragostea soţiei mele pentru mine este pur şi simplu determinism psihologic. Că ea dansează pe muzica ADN-ului său, pentru că o goleşte de înţeles. Determinismul este un lucru periculos. Mulţi atei i se opun. Dar mai sunt şi alţii care se opun, pentru că goleşte viaţa de orice înţeles. „Dacă persoana iubită este transformată într-un robot, iubitul rămâne singur.”

Şi bineînţeles că, dacă facem un pas în spate, Dumnezeu Şi-a asumat un risc creându-ne pe noi. Nu-i aşa? Putem oare să înţelegem? Bineînţeles că putem. Aveţi copii? Nu v-aţi asumat un risc dându-le viaţă? Nu aţi ştiut, când aţi avut acel copil, că atunci când va creşte s-ar putea să vă respingă? Atunci de ce aţi făcut-o? Vedeţi, această problema a fost deja rezolvată. Eu am trei copii şi 7 nepoţi. De ce am riscat, şi îmi amintesc ţinându-l în braţe pe primul, o fetiţă micuţă, şi mă gândeam: „Această fiinţă a început să trăiască şi a fost menită să trăiască veşnic. Vai de mine, şi tot eu trebuie s-o cresc.” Şi putea să crească având capacitatea de a-mi spune da sau nu. De ce să risc? Ştim cu toţii de ce riscăm, pentru că valoarea unui copil iubitor şi a familiei întrece cu mult orice altceva. Reflectă prin acele legături sensul fundamental al Universului, Dumnezeu care ne dă voie să-I fim copii, ca şi noi la rândul nostru să avem copii. Putem să înţelegem riscul, nu-i aşa? Şi merită să medităm la asta. Pentru unii, după cum am spus, problema este la nivelul uman. Şi sunt părinţi în această încăpere, inclusiv eu, care au plâns pe genunchi pentru copii lor. Nu-i aşa? În această lume unde valoarea este atât de vastă, rar nu sunt probleme, probleme familiale foarte serioase în creşterea copiilor. Şi ne-ar plăcea să fie altfel, nu? Este bine să fii sincer, este important să fii sincer pentru că toţi suferim de „condiţia umană”. Suntem fiinţe umane şi este important să înţelegem că şi noi ne asumăm riscuri şi este un mic portal către faptul că şi Dumnezeu şi-a asumat un risc. Nu v-aţi dori roboţi în loc de copii, aşa-i?

Degradezi o persoană dacă o reduci la un automat, şi poţi s-o faci într-un mod foarte subtil. Dar nu poţi s-o faci într-un mod subtil când eşti irlandez ca mine. Ni se spune mereu: „Tu spui asta pentru că eşti irlandez!” Aţi mai auzit asta? Sau: „Tu ai făcut asta pentru că eşti femeie!” Aţi mai auzit asta doamnelor? Nu? Şi acest lucru este foarte interesant de analizat din punct de vedere folozofic pentru că ceea ce ţi se spune este: „Noi putem să dăm o explicaţie pentru comportametul tău, din această cauză este fără sens. Noi putem să stabilim relaţia cauză-efect.” Acesta este începutul determinismului. Şi va diseaca din fiinţa morală iresponsabilă care sunteţi, spunând: „Tu spui asta pentru că eşti irlandez, sau pentru că eşti orice altceva.” Golesc viaţa de înţeles dându-i o explicaţie cauzală. Şi aceasta este inima logicii determinismului şi puţini oameni nu au observat-o.

Nu vrem ca copiii noştri să fie degradaţi la nivelul roboţilor şi nu vrem ca libertatea umană să fie degradată la rangul de iluzie. Dacă ne dorim o altă lume, s-ar putea la fel de bine să ne luăm adio de la existenţă, pentru că s-ar putea să fie o lume în care relaţiile de dragoste şi umanitatea adevărată să fie imposibile din punct de vedere logic. Şi C.S. Lewis punctează foarte bine: „Dacă aşa ar sta lucrurile, lumea materială ar putea să aibă un fel de natură fixă, ar avea un grad de autonomie,” după cum spune el. „Imaginaţi-vă, spune el, dacă Dumnezeu ar fi creat o lume în care o grindă ar rămâne tare şi puternică când o folosim la constrirea casei, dar care ar deveni moale ca iarba atunci când îmi lovesc vecinul. Sau dacă aerul refuză să poarte minciunile şi insultele, într-adevăr, spune el, dacă acest principiu ar duce la o concluzie logică, până şi gândurile ar fi imposibile pentru că materia cenuşie pe care o folosim atunci când gândim, ar refuza sarcina dacă am încerca să gândim rău. Vechea materie din cartierul unui om rău ar fi pasibilă de modificări imprevizibile.” El zugrăveşte problema într-un mod genial. Şi asta ar nega, în cele din urmă, orice sentiment de libertate şi orice potenţial pentru dragoste.

Tot ce am spus până acum, şi vă voi da o pauză în curând, argumentul liberului arbitru nu se aplică dezastrelor naturale. Veţi observa asta imediat. Şi vreau să spun ceva despre asta înainte de pauză. Haideţi să ne uităm la cutremure. Într-un mod ciudat, înainte să merg în Noua Zeelandă, am citit din întâmplare o carte fascinantă, intitulată, Rare Earth, scrisă de geologul Peter Ward şi astronomul Donald Brownlee, ambii fiind de la Universitatea Washington. Citeam, nimic în mod special, capitolul intitulat, Importanţa surprinzătoare a plăcilor tectonice. Şi argumentul este acesta, că dacă plăcile tectonice ale pământului încetează să se mai mişte, extincţia în masă a vieţii pământului va începe în cele din urmă. Mişcarea plăcilor tectonice este absolut esenţială pentru ca tu să fii în viaţă. Asta complică lucrurile, nu-i aşa? Asta cu siguranţă complică lucrurile. Sunt câteva motive principale: plăcile tectonice sunt esenţiale în formarea de noi continente, menţinerea echilibrului dintre pământ, munţi şi mare, acţionează ca un termostat global prin reciclarea chimicalelor care sunt cruciale în menţinerea unui nivel echilibrat şi uniform al dioxidului de carbon. Mişcarea tectonică este deasemenea responsabilă pentru menţinerea apei în stare lichidă. Şi ei argumentează că mişcarea tectonică menţine câmpul magnetic al pământului care protejează de razele cosmice, care ar fi fatale pentru viaţă. Concluzia lor este următoarea: S-ar putea ca mişcarea tectonică să fie o necesitate centrală pentru viaţa de pe o planetă, şi este necesară pentru menţinerea proviziilor de apă.

Aşadar, pe baza acestor lucruri, mişcarea tectonică a pământului nu este în ea însăşi un dezastru, ea este esenţială. Dezastrul constă în faptul că oamenii îşi construiesc casele pe fâşiile de avarie. Aşa avem o situaţie complexă. Pe de o parte, avem procesul care este esenţial pentru menţinerea vieţii fizice şi care distruge viaţa fizică. Nu este un subiect uşor, nu-i aşa? Şi întâmplător, există pericolul de a gândi că cutremurul este rezultatul karmei sau judecata asupra oamenilor care sunt mai răi decât alţii. Am putea să ne gândim că au fost două cutremure în Christchurch. Unul s-a petrecut în septembrie, cu 6 luni înaintea celui devastator. Şi nimeni nu a murit. Și au fost servicii religioase unde oamenii au mulţumit pentru acest lucru. Păi, Dumnezeu i-a cruţat şi apoi S-a răzgândit după 6 luni? Asta este foarte puţin probabil. Şi decanul catedralei din Christchurch, Peter Beck, a spus exact ce trebuia: „Acest cutremur nu este un act al lui Dumnezeu, este pământul care face ceea ce face în mod obişnuit.”

Dar acum lăsaţi-mă să reiau idea. În jurul pământului există un cerc de foc, din Alaska până jos în Pacific şi mai departe. Este un cerc de foc foarte mare, dar între colegii mei de la Oxford, am o poziţie specială în sensul că sunt singurul profesor cu normă întreagă care mai este şi capelan, pastor-consilier, după cum îmi spun colegii mei. O studentă m-a sunat, nu cu mult timp în urmă, şi mi-a spus despre propriul ei cutremur. Unul dintre părinţi a sunat-o şi i-a spun că celălalt este grav bolnav. Şi m-a izbit, gândind în retrospectivă, că acea veste era importantă pentru ea, exact ca ceea ce s-a întâmplat în Christchurch cu cei afectaţi direct de dezastru. Pentru că, bineînţeles, importanţa unui dezastru este măsurată după importanţa pe care o are în viaţa celor implicaţi, a indivizilor implicaţi. Nu există niciun calcul simplu al suferinţei, fie că vorbim de cutremurele exterioare sau de cele interioare, ca tumorile pe creier, cancerul, accidentul vascular cerebral. Efectul produs asupra individului sau a celor apropiaţi este aproape identic.

Şi dacă doriţi o persoană de referinţă, acum 7 ani nu ar fi trebuit să mai trăiesc mai mult de câteva secunde, pentru că doctorii au descoperit prea târziu că artera principală a inimii mele era complet blocată. Şi au făcut operaţia, iar chirurgul mi-a spus la sfârşit: „Profesor Lennox, nu ştiu ce să-ţi spun, ar trebui să fi mort. Dar nu eşti, nu ai suferit nicio leziune, poţi să mergi acasă, am pus un stent şi eşti în regulă.” Şi oamenii m-au întrebat: „I-ai mulţumit lui Dumnezeu pentru asta?” Şi am spus că da, bineînţeles că am făcut-o. Dar, în acelaşi timp, sora mea, a avut o fiica de 22 de ani care s-a căsătorit cu un pastor de tineret. A dezvoltat o tumoare pe creier care a curăţat-o în câteva luni. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru asta? Putem să fim foarte simplişti, doamnelor şi domnilor. Îi mulţumim lui Dumnezeu când ne merge nouă bine, dar ce facem cu cei apropiaţi şi dragi nouă? Trebuie să fim capabili să fim măsuraţi după afecţiune. Nu-i aşa? Este mult mai greu decât atât. Fiţi cu băgare de seama când îndemnaţi oamenii să-I fie mulţumitori lui Dumnezeu pentru vindecarea unei boli simple. Ei ar putea să aibă boli terminale, aşa că fiţi cu băgare de seamă şi fiţi afectoşi.

Vedeţi, ironia este că Dumnezeu nu a crezut că nepoata mea este mai rea decât alţi oameni. Nu este o problemă morală, aşa cum a menţionat Domnul nostru: „Credeţi că oamenii peste care a căzut turnul Siloamului erau mai răi decât ceilalţi? Nu.” Asta este perspectiva lui Hristos. Aşadar, trebuie să fim foarte atenţi la cum judecăm ceea ce se întâmplă. Şi Domnul Isus spune un lucru foarte puternic: „Dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi muri la fel.” Şi bineînţeles că nu a vrut să spună că un turn se va prăbuşi peste ei toţi. Dar El a vrut să evidenţieze că, fie că e vorba de o scară mai mare sau mai mică, toate aceste lucruri: cancerul, cutremurul, ne amintesc că toţi vom muri şi ne îndeamnă să ne întrebăm care este relaţia noastră cu Dumnezeu. Pentru că toţi trebuie să murim şi apoi vine judecata. Şi am să revin la acest punct, dar după pauză pentru că este crucial. Dar permiteţi-mi să vă las o întrebare. Sunt sigur că aţi mai făcut asta, şi eu am făcut-o aproape întraga viaţă, practic suntem studenţi, şi am argumentat ce ar fi trebuit să facă un Dumnezeu bun. Ce ar fi făcut un Dumnezeu atotputernic. Şi discutăm şi discutăm, dar aţi auzit vreodată vreo soluţie satisfăcătoare la acea argumentare? Aţi auzit? Nu. Eu nu am auzit.

Eu am făcut-o, încă o fac, şi într-un fel nu te satisface deloc, nu-i aşa? Pentru că după ce argumentele se învârt în cerc şi o iau de la capăt, şi cuantificăm şi clasificăm, adăugăm, sustragem, înmulţim, şi după toate acestea suntem lăsaţi cu o lume care ne prezintă două catedrale. Şi cu o imagine mixtă. Rămânem cu frumuseţe şi distrugere. Rămânem cu splendoarea munţilor şi substanţele chimice. Rămânem cu camerele de tortură şi gloria galaxiei ADNromeda. Când se epuizează toate argumentele. Aşadar, ajungând nicăieri cu întrebarea aceasta circulară: Ce ar fi trebuit Dumnezeu să facă – şi toate întrebările de acest gen, nu aş ajunge nicăieri cu asta, aşa că m-am gândit la o altă întrebare. Şi este următoarea: Știind că avem de-a face cu o imagine mixtă, știind asta, există vreo dovadă oriunde în lume cum că există un Dumnezeu în mâinile Căruia putem să-I încredinţăm răspunsul? Aceasta este întrebarea. Pentru că imaginea va fi mixtă până când vei muri. Soţia mea spune deseori: „Am să plec în veşnicie cu multe întrebări.” Cu toţii o vom face, doar dacă nu suferim deja de moarte cerebrală.

Aşadar, aceasta este întrebarea cheie. În mod garantat există un risc. A făcut Dumnezeu îndeajuns de multe provizii, în caz că lucrurile, aparent, iau o întorsătură greşită? Putem să ne întrebăm la nesfârşit dacă Dumnezeu ar fi putut să facă un foc care să nu fie periculos, oare putea să facă plăci tectonice care să nu producă dezastre? Şi, la final rămânem cu această imagine mixtă. Întrebarea mea este: Există vreo dovadă pe care putem să o comunicăm? Că există un Dumnezeu în care putem să ne încredem pentru răspunsul ultim, pentru aceste margini zimţate? Şi bineînţeles, lucrul central de aici este crucea pentru că ea ne spune că Dumnezeu a devenit oarecum parte a problemei, a suferinţei şi că El nu a rămas distant. Ea ne mai spune şi că moartea nu este sfârşitul.

Anul trecut am stat în punctul zero din Manhattan, New York, şi am ascultat citirea listei cu nume pe care o aveau cu ocazia aniversării evenimentului din 11 septembrie. A fost foarte interesant, nu am auzit nicio expresie ateistă în întreaga perioadă de 3 ore. Nici măcar una. Şi lucrul interesant a fost că ascultăndu-l pe cel care citea numele celor dragi la televizor, a fost foarte mişcător să-i ascult adresându-se celor care au murit ca şi cum aceştia ar mai fi fost în viaţă. „Tati, eşti eroul meu, la mulţi ani!” A fost probabil cel mai mişcător mesaj din câte am auzit.

Un creştin, şi au fost atâtea afirmaţii în acea zi despre credinţa creştină, a fost uluitor, nicio urmă de ateism, şi informații constante despre credinţa creştină. Un creştin nu este o persoană care a rezolvat problema suferinţei şi a durerii şi a răului. Ci este o persoană care a ajuns să se încreadă şi să iubească un Dumnezeu care a suferit. Şi aceia care se încred în Hristos primesc o făgăduinţă la care voi face referire pentru că are legătură cu întrebarea: Va fi o lume în care nu va mai exista suferinţă, în care nu va mai fi durere şi moarte. C.S. Lewis a scris cuvinte care sunt valabile astăzi ca în ziua când le-a scris: „O carte despre suferinţă care nu suflă o vorbă despre paradis lasă deoparte aproape o întreagă latură a problemei. Scriptura şi tradiţia pun de obicei în balanţă bucuriile din cer cu suferinţele de pe pământ, şi nicio rezolvare a problemei durerii care nu face aşa nu poate fi numită creştină. Ne simţim în zilele noastre foarte stingheri până şi să pomenim de paradis. Ne temem să nu fim batjocoriţi că suntem cu capul în nori. Dar paradisul fie există, fie nu. Dacă nu există, creştinismul este fals, căci această doctrină este prinsă în ţesătura sa. Dacă există, atunci adevărul acesta, ca şi oricare altul, trebuie privit în faţă.”

Pionierul creştin, apostolul Pavel, a scris (Romani 8): „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” Nu sunt cuvintele unui filozof fără practică, ci a unui om care a văzut şi a experimentat viaţa în cele mai dure chipuri, fiind bătut, întemniţat şi aşa mai departe.

Acum că ne apropiem de încheierea acestei sesiuni, vreau să mai menţionez o problemă mare şi fatală pe care o regăsim în perspectiva ateistă asupra lumii şi anume negarea definitivă a dreptăţii. Acel citat pe care l-am luat de la Richard Dawkins, cum că nu există niciun bine şi niciun rău, dacă mai înaintam puţin, el spunea că nu există dreptate. De-a lungul anilor, milioane de oameni au suferit mari nedreptăţi şi după vieţi pline de nefericire au murit fără nicio alinare. Majoritatea oamenilor care trăiesc astăzi în lume se află într-o situaţie similară. Tot ce poate face ateismul este să scuture din cap şi să spună: „Ghinion.” Adevărul este nu ai avut niciodată o speranţă reală că ţi se va face dreptate şi acum, bineînţeles, nu vei avea parte de ea pentru că nu există Dumnezeu şi moartea încheie totul. Şi asta înseamnă bineînţeles că teroriştii scapă în cele din urmă. Un Hitler poate să se împuşte singur după ce a terminat treaba şi cu asta basta.

Acesta este un afront adus simţului moral, doamnelor şi domnilor. Şi Biblia afirmă exact opusul, afirmă că Dumnezeu este autoritatea din spatele legii morale şi că El va fi Răzbunătorul în persoana Judecatorului care va veni. Va avea loc o judecată finală unde se va face o dreptate desăvârşită. Pentru că Dumnezeu va demonstra că simţul tău moral şi de dreptate nu este o amăgire şi nici o iluzie. Mulţi oameni resping ideea unei judecăţi, nu le place un astfel de Dumnezeu, dar apoi protestează împotriva răului moral. Ei cred în forţele de poliţie. Este un lucru foarte ciudat în care să crezi dacă nu crezi într-o dreptate finală. Şi trebuie să recunoaştem că judecata promisă în Vechiul Testament este ceva glorios. Un Dumnezeu care nu ar judeca nu ar fi un Dumnezeu al dragostei. Şi noi trebuie să înţelegem asta. Este atât de important.

În Vechiul Testament, în poezie, oamenii spun: „Să se bucure dealurile şi să cânte, munţii să bată din palme pentru că Dumnezeu vine să judece lumea.” Era un concept glorios. Când suntem mânioşi arătăm groaznic, cei mai mulţi dintre noi. Când Dumnezeu este mânios, dreptatea Lui este magnifică. Aţi observat vreodată că îngerii din Apocalipsa care aduc mânia lui Dumnezeu sunt îmbrăcaţi cu măreţie? Nu sunt în negru, macabru şi îngrozitor. Pentru că dreptatea adevărată este ceva măreţ. Şi noi trebuie să ne proclamăm credinţa în ea. Este incredibil de important şi asta schimbă totul. Nu este vorba doar despre cruce, ci şi de înviere. Isus, Omul, un Om perfect şi, totuşi, Dumnezeu, El va fi Judecătorul. Şi se va asigura că dreptatea va fi împlinită. Toată cartea Apocalipsei este despre acest subiect. Şi să ştiţi că uneori, când sunt împins spre această întrebare, spun: Bănuiesc că dacă L-ai vedea Dumnezeu care iubeşte oamenii mai mult decât mine, dacă ai vedea ce a făcut cu nevinovatul care a suferit, nu ai mai avea nicio întrebare.

 

 

Duhul este cel care dă viață

 
Autor: John Piper  
 
 

Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

Referințe

    Tată, Tu știi că eu nu merit să fiu aici, și niciunul dintre noi care ascultăm nu merită o altă șansă de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Ce privilegiu mare, ce dar să avem alte câteva minute în care să putem respira și să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu! Să citim, să auzim, să medităm, să ne însușim, să punem în practică… Ce dar! Găsesc acest text ca fiind dificil și cer o călăuzire spirituală specială a minții mele, a buzelor mele, a atitudinii mele, astfel încât conduita lui Isus să fie în mod adecvat adusă în secolul XXI. Deci, dincolo de noi, mă rog, în Numele lui Isus. Amin.

 

    Al șaselea capitol din Ioan, pe care aproape îl vom termina în această predică, dar nu întru totul, mai avem o slujbă de punere laolaltă a datelor înainte de Crăciun, care cred că este foarte adecvată pentru acea situație. Deci, suntem aproape gata. Capitolul 6 al Evangheliei după Ioan începe cu 5.000 de oameni care Îl urmează pe Isus după ce li s-a dat mâncare, fiind hrăniți cu 5 pâini și 2 pești și sfârșește cu 11. Între timp, toți l-au abandonat. Andreas Köstenberger, în comentariul său, spune: „Capitolul 6 se termină într-o notă de eșec.” Dintr-un punct de vedere, este adevărat. Opoziția împotriva lui Isus devine tot mai puternică și mai puternică, până ce aproape toți Îl abandonează. Aparent, opoziția împotriva lui Isus învinge și acest lucru pare a fi un eșec.

    Așadar, întrebarea mea este care e rostul acestui capitol? Am găsit că este o întrebare la care e dificil să răspunzi, dar vă voi da răspunsul meu și vom petrece restul timpului încercând să vedem dacă este adevărat. Acesta este răspunsul meu la lecția principală, primordială pe care Ioan vrea ca noi să o primim din mărturia sa asupra învățăturilor lui Isus de-a lungul celor 71 de versete ale capitolului 6: atunci când pare că împotrivirea la adresa lui Isus câștigă în această lume, oamenii lui Dumnezeu au nevoie de o viziune clară și puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, în special asupra opoziției la adresa lui Isus. Cred că acesta este rostul acestui capitol.     Dați-mi voie să vă aduc mai aproape de această situație, pentru a putea simți cât de generalizată și cât de relevantă este pentru viața voastră. Să o spunem din nou într-un alt mod: oricând pare în viața voastră că Isus nu câștigă, oricând pare că El nu triumfă asupra dușmanilor voștri – personal, fizic, situațional – exact în acel punct și în acel moment ai nevoie de o viziune clară și puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra ta și asupra vieții tale. Despre acest lucru cred că este acest capitol.

    Când am început acest capitol, în urmă cu 7 predici, acesta e mesajul cu numărul 7, nu am avut nicio idee că voi spune că acesta este punctul central al capitolului. Nu era în agenda mea să spun că aceasta este lecția centrală, primordială pe care Ioan vrea să o învățăm din istoria hrănirii celor 5.000, dar am petrecut timp îndelungat, dificil, în special cu versetele 52-71 și nu pot scăpa din vedere această chestiune. Deci, această predică nu îmi pare a fi una spontană – suveranitatea lui Dumnezeu asupra opoziției în fața lui Isus. Acest capitol mi se pare foarte dificil, pare că Isus forțează limitele acceptabilului în felul în care vorbește, ceea ce face ca mulțimea să scadă de la 5.000 la 11. Așa că m-am gândit că pot alege părți „picante” ale acestui capitol pe care să le predic, sunt peste tot, vă voi arăta câteva săptămâna viitoare, dar ar trebui să pierdem pădurea pentru toți acei copaci suculenți care sunt în ea? Să nu spunem care este ideea centrală? Nu, ar trebui s-o spunem și voi încerca s-o spun într-un mod care, sper, nu este ascuns vederii.

    De fapt, nu sunt chiar sigur că ar trebui să încerc să intru în rolul lui Isus aici, deoarece El e Isus, iar eu sunt păcătosul John, și El le predica, în principal, evreilor, iar eu nu… Era secolul I, oamenii aveau un anumit temperament, iar eu predic oamenilor secolului XXI, cu temperament fragil, care sunt răniți mult mai ușor. Chiar cred acest lucru, că strămoșii noștri erau mult mai puternici emoțional decât suntem noi și nu numai. Noi toți suntem destul de fragili emoțional, inclusiv eu, dar voi încerca. Și speranța mea este în versetul 63, Isus spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Iar în versetul 68, Petru întreabă: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Eu cred cu toată inima mea, n-as putea să fac ceea ce fac dacă n-aș crede, că dacă, în mod regulat, săptămână după săptămână, spun atât lucrurile grele, cât și pe cele ușoare pe care Isus le spune, voi veți avea viață, dincolo de timpul fizic. Și, în timpul predicii, s-ar putea să gândiți „Acest lucru a fost dur, dificil”, și aceasta cred și cei din textul nostru, și pleacă. Unii dintre voi vor spune că această chestiune este una dificilă, și vor pleca, am văzut acest lucru întâmplându-se.

    Mă rugam jos și spuneam că nu vreau preoția lui Isaia: „Du-te și fă inima acestor oameni adevăr!” Nu vreau asta, nu-mi place ideea conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu este mireasma de la o moarte la alta și de la o viață la alta – aceasta nu e viață! Vreau oameni salvați, bucuroși în Hristos, căsătorii reconciliate, copii întorși acasă, vreau să rezulte numai lucruri bune! Nu-mi place când oamenii trăiesc și găsesc mesajul ca fiind apăsător sau dificil! Așadar, mă lupt, ar trebui măcar să urmez șirul gândurilor care pare a fi atât de negativist în acest capitol – de la 5.000 la 11? Dar speranța mea este că, dacă săptămână după săptămână, încerc să iau lucrurile așa cum El le spune, în imaginea de ansamblu voi veți fi oameni mai sănătoși. Aceasta este încredințarea mea, că în imaginea de ansamblu, vor fi oameni mai sănătoși, dacă sunt prezente atât lucruri dificile, cât și lucruri delicate – și astfel vom crește împreună. Deci, aceasta este premisa de la care plec.

    Să vedem unul dintre lucrurile uluitoare pentru mine, vă voi lua împreună cu mine și vă voi arăta cum am ajuns aici. Mă uimește, în acest capitol, importanța lui Iuda. Este capitolul 6 și el n-a făcut nimic încă, nici măcar nu e prezent, n-a spus nimic, n-a făcut nimic, de ce îl aduci în discuție de două ori, care este treaba cu el, ce se întâmplă cu el? Îl putem exclude, nu am nevoie de el aici… Sau am?! Și dacă am, de ce am? Este o așa veste proastă… Iuda este o veste proastă, este oribil ce a făcut el! Versetul 64 ni-l aduce pe Iuda, Isus îl aduce iar în discuție în versetul 70 – de ce? Răspunsul meu este că aducerea în discuție a lui Iuda în felul în care ei îl aduc, este ideea principală a capitolului. El servește ideii primordiale că atunci când pare a fi împotrivire, Isus triumfă în familia ta, în inima ta, în vecinătatea ta, în corpul tău, atunci ai nevoie de o viziune clară și puternică asupra suveranității lui Dumnezeu asupra împotrivirii. Și El a fost personificat…

    Să luăm asta în considerare, Ioan 6:64: „Dar sunt unii din voi care nu cred” – aceasta este ceea ce face lucrurile să pară negative, din nou și din nou te lovești de necredință în acest capitol. „Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce avea să-L vândă” – Iuda este adus pentru prima dată în discuție. Iar versetul 65 spune: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Cu alte cuvinte, Iuda nu vine deoarece nu îi este permis să vină. Iuda este răzvrătit, egoist, lacom, necredincios și Dumnezeu îl lasă acolo pentru totdeauna. „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” – Iuda este adus în discuție pentru a ilustra adevărul din versetele 44 și 65 – nimeni nu vine dacă Tatăl nu îl atrage – proba A: Iuda.

    Mai departe, vedem versetele 66-71. Ioan 66: „Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.” Simți că asta faci acum? Aceasta a fost o renunțare finală, ucenicii îl părăsesc în grup, de la 5000 la 11. Versetul 67-71: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: Voi nu vreți să vă duceți?” Ei erau tot ce mai rămăsese. Simon Petru răspunde: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.’ Isus le-a răspuns: ‘Nu v-am ales Eu pe voi ce doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.’ Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci avea să-L vândă: el, unul dintre cei doisprezece.” Și acesta e finalul capitolului – punct, poveste terminată. Aceasta mă obsedează – de ce a făcut asta, de ce ai pune punct acolo? Este gata – nu 12, ci 11. 11 din 5000 – sfârșit, eșec… Sau nu? Ce ai face tu, care e ideea? În acest proces, în această desfășurare a hrănirii miraculoase și a strângerii lor ca un păstor, urmându-L dincolo de râu, predicând în sinagogă – apoi încep să se depărteze de grup, să murmure, să fie dispute între ei, pentru a rămâne 12. Iar El, ca să facă lucrurile clare, spune: „Nu, nu sunt 12, pentru că este un drac între voi” și acesta este sfârșitul poveștii. Nu e în spiritul Crăciunului, nu? „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” Nu uitați că atunci când El spune acest lucru, din versetul 64 vedem că Isus a știut de la început cine erau aceia care nu credeau și cine era acela care avea să-l trădeze.

    De ce Isus îl aduce din nou în fața noastră pe Iuda, în versetele 70-71? Cred că știu de ce. Necredința, în acest capitol, este generalizată, se intensifică pe măsură ce înaintezi. Mii de oameni urmându-L, iar în final, 11. Versetul 66 – cei mai mulți ucenici Îl abandonează, iar în final avem o rămășiță, nu 12, ci 11 și un impostor. Întrebarea naturală ar începe cu această însoțire triumfală, miraculoasă – 11 plus unu, cu care ar fi 12, care este un diavol. Nu ai spune că diavolul câștigă? Așa pare, așa aș simți eu – defăimătorul, acuzatorul, cel care îi orbește pe aceia care nu cred. 2 Corinteni 4:4: „A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Deci, diavolul câștigă! Asta aș crede când aș citi acest capitol, dar cred că el e scris pentru a spune: „Nu, el nu câștigă, Isus îl are încă de la început, El l-a prins, l-a capturat, l-a pus în mijlocul celor 12, și el va face exact ce Dumnezeu vrea ca el să facă!” Acesta este motivul pentru care Isus atrage atenția asupra lui Iuda. Credeți că toate aceste plecări, părăsiri sunt pentru că Eu am pierdut controlul, că nu mă pot descurca mai bine de atât în a-i aduna pe cei care pleacă? Dați-mi voie să vă spun ceva: am 12 și am inclus un diavol pentru a arăta că diavolul este terminat! El își va face treaba, se va sinucide la cruce, și apoi, când Eu mă voi înălța, veți ști.”

    Chiar aici, modurile în care oamenii citesc Biblia se divid; poți citi versetul 70 și să vezi numai probleme pentru tot restul vieții tale – „De ce ar alege un om care îl va trăda?” Deoarece El știa, spune că știa, în versetele 64-65. Și dacă știa că îl va trăda, atunci el trebuia să Îl trădeze, sau Isus ar fi greșit, și dacă trebuia să Îl trădeze, el nu era liber, iar dacă nu era liber, nu era responsabil. De ce este numit fiul pierzării? De ce să îl numim diavol, Isuse? Pentru Numele lui Dumnezeu! Nu ajută camaraderia celor 12, ei nici măcar nu știu cine este! Îți poți petrece restul vieții tale citind Biblia în felul acesta. Nu vreau s-o faci! O, cât de mult nu vreau s-o faci! Aceasta este o cale; oamenii sunt înfrânți când citesc versete ca acestea, când o iau în jos pe această cale – probleme, probleme, probleme, mormânt.

    Sau, poți citi versetul 70 văzând un adăpost al suveranității lui Dumnezeu. Poți citi versetul 70 despre Iuda văzând un adăpost pentru sufletul tău, atunci când întregul Iad se dezlănțuie în viața ta. Poți, poți! Sute dintre voi ați făcut-o, ați găsit un adăpost, ați găsit o stâncă în marea nisipurilor mișcătoare atunci când întregul iad se dezlănțuie în viața voastră. „Știu acest lucru! Dumnezeu domnește asupra împotrivirii asupra Lui, Dumnezeu domnește asupra lui Iuda în viața mea.” Poți și cred în mod sincer că acest capitol este scris în stadii ale înfrângerii, de la 5000 la 11, pentru a arăta că există o viziune puternică și clară a suveranității lui Dumnezeu asupra împotrivirii îndreptate înspre Isus în Biblie, în realitate. Cred că aceasta este ideea principală. Sunt și alte idei în acest capitol, foarte încântătoare, interesante, glorioase, încântătoare, și vom vedea câteva în această seară, cu voia Domnului, și mai multe duminica viitoare, dar sunt copaci, iar aceasta este pădurea.

    Deci, pentru a vedea mai clar, iată ce vreau să fac: vreau să vă uitați la oferta magnifică din versetele 52-71 – este încântător, dacă o aveți… În al doilea rând, colosala rezistență la ea, iar în al treilea rând, declarația tot mai clară a suveranității lui Dumnezeu asupra acelei împotriviri. Acestea sunt cele 3 lucruri, și haideți să vedem oferta mai întâi. Versetul 53 face o constatare negativă, iar versetul 54, una pozitivă. Versetul 53: „Isus le-a zis: ‘Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă.’” Iar acum, constatarea pozitivă, versetul 54: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Cu alte cuvinte, dacă nu mănânci acest trup și nu bei acest sânge, nu ai viață veșnică, dar dacă mănânci acest trup și bei acest sânge, ai viață veșnică.

    Versetele 55-56 aduc două argumente: „Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură” (vs. 55) – adevărat, adevărat, ce înseamnă aceasta? Cred că înseamnă: când mergi acasă deseară și mănânci orice ai mânca, aceasta este mâncare, este bună, dar nu este adevărata mâncare, în modul în care gândește El, deoarece îți dă această viață, face ca trupul tău să continue să funcționeze, mașinăria continuă să funcționeze, și asta e viață bună, dar nu este adevărata viață, nu este viața veșnică. Așadar, hrana adevărată menține viața adevărată, iar hrana obișnuită menține viața obișnuită, iar noi avem nevoie de ceea ce e dătător de viață spirituală, orice ar fi, și anume trupul și sângele, aici, pentru a avea viață veșnică, adevărată. Deci, hrană adevărată pentru viață adevărată! Versetul 56 explică de ce mâncarea acestei hrăni adevărate produce viață adevărată: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în El.” Sună ca și capitolul 15, nu-i așa? Vița de vie și ramificația – ceea ce e înăuntru dând seva, dând naștere fructului, curgere a vieții de la viță la ramificație, apoi la fruct – aceasta este imaginea vieții creștine în capitolul 15, iar aici este: „Mâncați pâinea Mea, care este trupul Meu, și beți sângele, și viața va fi în voi, pentru că Eu voi fi în voi și voi veți fi în Mine.” Și aceasta este unificare, nu?` O unificare ciudată și minunată între Isus și noi, și explicația din această Evanghelie, cum păcătoșii ca noi pot avea viață veșnică este pentru că Isus este în noi și El este viața. „Eu sunt viața, deci mâncați-Mă pe Mine, și veți avea viață, veți trăi veșnic. Eu sunt în voi, voi sunteți în Mine, și asta e viață!” Nu vă gândiți că viața veșnică este un lucru mărunt undeva aici, iar Isus este dincolo și El are un laser sau ceva de felul acesta. Este mai degrabă o unificare, o punere laolaltă și este acest lucru numit mâncare, și vom ajunge la el într-un minut, la ce înseamnă, dar mănânci și bei și tu și El vă întrepătrundeți într-o minunată unificare, iar datorită ei trăiești veșnic, pentru că El trăiește veșnic. Ce este El, ești și tu, și ce are, primești și tu!

    Acum, ce înseamnă să mănânci din El? Să bei sânge și să mănânci carne este aproximativ nivelul maxim de ofensă la care Isus poate ajunge. Nu doar pentru că suna a canibalism, dar în contextul evreu nici măcar nu mănânci carne cu sânge în ea, darămite să bei sângele. Pare că Isus vrea să ofenseze în mod intenționat. El este în sinagogă, în versetul 59 – ce vrea să însemne asta? Și funcționează, ei pleacă… Dacă tu crezi că Îl ai pe Isus la degetul mic, trimite-mi un mail și spune-mi ce este; eu nu Îl am la al meu, tot fuge, nu Îl pot ține în mâini, nu îl pot controla. Asta da veste bună!

    Ce înseamnă asta? Cred că răspunsul la ce înseamnă să mănânci trupul lui Isus și să bei sângele Lui este clar în mai multe moduri. Răspunsul este același lucru pe care l-am văzut în Ioan 6:35: „Isus le-a zis: Eu sunt Pâinea Vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată.” Deci asta presupune implicare, vii și mănânci și nu vei mai flămânzi niciodată. Apoi, El adaugă: „Și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Așadar, vii să mănânci și să bei, și setea și foamea ta dispar și ai o profundă satisfacție, deoarece ai venit la El, însemnând că ai crezut în El. Și am spus, când am fost la versetul 35, că a veni la El să mănânci înseamnă a crede în El pentru tot ce Dumnezeu este pentru noi în Isus. Să vedem dacă acest lucru se confirmă în context – uitați-vă la paralela dintre versetele 40 și 54. O să ne aruncăm privirea asupra lor, pe rând – citesc versetul 54 întâi: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Paralela cu versetul 40: „Oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Viața veșnică din versetul 54 corespunde vieții veșnice din versetul 40, „Eu îl voi învia în ziua de apoi” din versetul 54 corespunde cu „Eu îl voi învia în ziua de apoi” din versetul 40. Și „mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu” corespunde cu „vede pe Fiul și crede în El”, care este exact paralela pe care am văzut-o în versetul 35 – a veni la El să te hrănești corespunde cu a crede în El. Și aici, a mânca și a bea trupul și sângele Lui este paralel cu a-L vedea și a crede în El.

    Sfântul Augustin a făcut această declarație faimoasă: „Crede și înseamnă că ai mâncat.” Și cred că exact asta vrea să spună Isus. Nu știu sigur de ce El forțează limita acceptabilității limbajului și merge înspre ceea ce pare a fi canibalism, de ce a mers atât de departe într-un limbaj atât de ofensiv, vă las pe voi să vă gândiți mai mult. Dar, ce este clar pentru mine este că El nu spune nimic diferit de ceea ce spunea în versetele anterioare, unde spune „Eu sunt Pâinea Vieții”. „Veniți și mâncați pentru răscumpărare” înseamnă „Credeți în Mine!” Deci, a crede înseamnă a primi, a fi hrănit, a primi în viața ta, a fi răscumpărat, acestea sunt lucruri corelate cu a mânca și a bea.

    Și, o ultimă observație despre motivul pentru care ar folosi acest limbaj, și este cea mai bună încercare a mea – El știe că este ofensiv, și dacă va fi așa, sau, cu alte cuvinte, dacă împotrivirea se ridică, ceea ce se întâmplă de-a lungul capitolului, atunci ne putem asigura măcar că împotrivirea este pentru lucrul corect. Și eu cred că atunci când spune, în versetul 51, „și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viața lumii”, aceasta este o referința clară a ofertei sacrificiului vieții și trupului său – cu alte cuvinte, moartea Sa. Cred că Isus, în versetul 51, pune acel limbaj sub stindardul „Îmi voi da trupul să moară pentru tine”. Acesta este trupul pe care îl mănânci, însemnând că, ceea ce ai nevoie ca păcătos împotrivitor lui Dumnezeu este să Mă accepți în viața ta nu doar pe Mine, în general, ci pe Mine crucificat, pe Mine acoperit de sânge, pe Mine cu carnea sfâșiată, deoarece fac asta pentru tine, iau locul tău, Îmi asum pedeapsa, duc la capăt dreptatea ta, de asta ai nevoie, ia-Mă în viața ta! Trupul Meu, sângele Meu… Altfel, trupul și sângele tău vor trebui să fie luate. „Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), Eu Îmi dau viața pentru oile Mele (Ioan 10:15b) și când o fac, trupul Meu este sfâșiat și sângele Meu se scurge, și când vezi asta, e viața ta, mănânc-o!” Asta înseamnă crede-o, primește-o, iubește-o, prețuiește-o, fă-o mai scumpă pentru tine decât orice iubești să mănânci, orice iubești să bei, mănâncă aceasta cum mănânci atunci când ți-e foame, bea aceasta cum bei atunci când ți-e sete! El folosește acestea ca simboluri, simboluri pentru ce nevoie disperată avem de Isus crucificat. Cu disperare în nevoie de cineva care să își asume pedeapsa noastră, cineva care să își verse sângele pentru a nu fi nevoie ca noi să îl vărsăm pe al nostru, cineva care să aibă trupul sfâșiat pentru ca noi să nu fie nevoie să suferim veșnic. Am văzut înainte, în capitolul 3:14-15: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Deci, Fiul omului este înălțat asemenea șarpelui pe prăjină – privește la El, crede în El și ai viață! Acum, aici, El spune, într-un limbaj mai ofensiv și mai grafic: „Trupul Meu va fi sfâșiat, sângele Meu va fi vărsat. De ce? Pentru că Eu le dau, le dau pentru viața lumii, a oamenilor ca voi, cei care veți pleca în câteva minute.”

    Deci, aceasta este oferta, am spus că este o ofertă magnifică în versetele 52-58, și iat-o: „Oricine va mânca și va bea va avea viața veșnică, și Eu ofer…”, Isus oferă chiar acum, în această încăpere, Isus încă vă oferă vouă viața Sa crucificată. El este înviat din morți, deci v-o oferă din cer, prin gura mea, chiar acum, astfel încât dacă inima voastră Îl primește înăuntru spunând: „Am nevoie disperată de un astfel de Mântuitor, nevoie disperată de cineva care să moară moartea mea și să trăiască viața mea, pentru că eu îmi nenorocesc viața și merit să mor, și dacă asta trebuie, atunci de asta am nevoie dincolo de orice altceva.” Deci oferta este încă valabilă și mă rog să nu o dai la o parte.

    Ne întoarcem acum la împotrivire, e ceva scurt. Deci, este o ofertă și, în al doilea rând, este o împotrivire care crește – versetul 41, ei protestează la ce El spune; versetul 52, ei dispută, pun la îndoială; versetul 60, mulți dintre ucenici spun: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?” Versetul 64: „Dar sunt unii din voi care nu cred”; versetul 66: „mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El”; și versetul 70, este un drac între cei 12. Deci, necredința și împotrivirea cresc și pare că diavolul câștigă… Sau, doar dă-l pe diavol la o parte. Folosesc acest cuvânt pentru că Isus o face – este un drac între cei 12. De ce îl aduce în discuție pe Iuda și de ce îl numește drac? Dezbat acest lucru pentru ca noi să vedem că diavolul este sub control aici, diavolul nu câștigă aici, dar dați-l la o parte pentru un minut. Pare că scopul decisiv al ființei umane autonome câștigă, pare că omul necredincios are conducerea – de la 4.800 și ceva, n-am făcut calculul – deci 5.000 minus 11. Pare că stăpâni sunt acei mici oameni care Îl înfrâng pe Dumnezeu: „Noi Îl putem înfrânge pe Dumnezeu, noi putem pleca de lângă oricine dorim.” Pare că Dumnezeu le cere oamenilor să creadă în Fiul Său și ei spun nu și pleacă și astfel înfrâng planul lui Dumnezeu, pare că ei dețin cheia sufletelor lor și le-au închis pe interior, iar sărmanul Dumnezeu nu poate intra. Pare că omul face mișcarea decisivă, și el pleacă, și sărmanul Dumnezeu spera la un răspuns mai bun, dar omul este autonom, suveran, în acest punct, și Dumnezeu nu poate face nimic în privința asta. Nu, nu este așa, și voi termina de unde am început.

    Lecția primordială a acestui capitol este că nu, nu este așa cum pare, Ioan face lucrurile din ce în ce mai clare – împotrivirea crește, și la fel și claritatea afirmațiilor că Dumnezeu este în controlul împotrivirii. Versetele 43-44: „Nu cârtiți între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Cârtirea și împotrivirea voastră nu sunt decisive, Tatăl Meu și atragerea Lui sunt decisive. Dacă nu vii, nu L-ai înfrânt pe Dumnezeu, nu conduci lumea, Dumnezeu o conduce, fiecare moment, oriunde. Versetele 61-63: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viață.” Credeți că puteți face ca viața să se producă… Sau nu. Duhul este acela care dă viață, Tatăl atrage spre Fiul – versetul 65: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Necredința voastră nu e dovada suveranității voastre, ba din contră, veți sta în necredința voastră până ce Tatăl va permite să fie altfel. Și în acest punct oamenii încep să plece, fiindcă, în loc să se simtă ușurați că asta e ceea ce trebuie să facă, ei văd problemă după problemă, după problemă în locul unui adăpost.

    Și a patra ilustrare a evidentei autorități a lui Dumnezeu, versetele 67-69: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: ‘Voi nu vreți să vă duceți?’ ‚Doamne’, I-a răspuns Simon Petru, ‚la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.’” În sfârșit, cineva crede! Cum răspunde Isus? Răspunsul Lui până acum, cu toată cârteala, împotrivirea, plecarea a fost: „Nimeni nu poate veni, oricum, până ce Tatăl îl atrage, deci nu dejucați planurile lui Dumnezeu.” Ce ar putea răspunde la asta? „Noi am crezut!” Și Isus răspunde, în versetul 70, și acel „Eu” este foarte categoric: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece?” Acesta e motivul pentru care credeți. Cu alte cuvinte, le spune celor care pleacă, în mândria și împotrivirea lor, gândind: „Tocmai am dejucat planurile acestui nebun care pretinde a fi Mesia.” Iar El spune „Nu, nu ați făcut-o, fiindcă nimeni nu poate veni la Mine decât dacă Tatăl îl atrage.” Deci El pune capăt pretenției de autonomie și face exact același lucru pentru Petru, unde vorbim despre pretenția autonomiei credinței – „Noi credem, da, o facem!” Și Isus poate că simte în cuvinte că ei spun: „Noi am crezut și am ajuns să cunoaștem că ești Fiul lui Dumnezeu”, poate că Isus poate mirosi puțină pretenție de autonomie și spune: „Eu v-am ales, Eu v-am ales!” Spune același lucru în capitolul 15, versetul 16: „Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.” La fel spune în capitolul 13, versetul 18: „Cunosc pe aceia pe care i-am ales.”

    Deci, nu pot fugi de ideea principală a acestui capitol, și aceasta este: oricând împotrivirea la adresa lui Isus începe să crească și noi simțim asta în cultura, dezvoltarea noastră, poate, „Doamne, pierdem controlul, aceasta obișnuia să fie o națiune creștină etc., ce va face sărmanul Dumnezeu fără America?” Ei bine, va merge în China sau Coreea de Sud sau Nigeria, aceasta nu este o problemă pentru Dumnezeu. Oricând va părea, în familia noastră, în viața noastră, în biserica noastră, în națiunea noastră că împotrivirea la adresa lui Isus câștigă, exact în acel moment, noi creștinii avem nevoie de o viziune clară, puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra acestei împotriviri, care apare de cel puțin patru ori în acest capitol și acesta este motivul pentru care Iuda este adus în discuție de două ori.Acum, aceasta este pledoaria mea de încheiere, pentru că vă iubesc, vreau ca nimeni să nu plece și să spună: „Acesta este un cuvânt greu.” Și asta spun ei: „Este un cuvânt greu, am plecat, pot să îi aibă pe cei 11, eu am plecat de aici.” Eu pledez pentru voi, fie ca Dumnezeu să aprobe să fiți printre aceia care găsesc în învățăturile lui Isus nu o piatră de poticnire, ci o stâncă de scăpare. Trebuie să vorbiți unii cu alții, pentru că unora vi s-a părut asta dulce, plăcut – ați trecut prin lucruri înfricoșătoare în familia voastră, în sănătatea și viața voastră și asta a fost ceea ce v-a ținut sănătoși (la minte). Și alții dintre voi pot vedea doar probleme, nu se simte ca o stâncă sub voi, ca un adăpost în munte, pe măsura ce furtuna trece, ci se simte ca și când ați fi fost aruncați în furtună. Exact așa simțiți unii dintre voi chiar acum, în această încăpere, și mă voi ruga pentru voi într-un minut, ca Dumnezeu să vă adauge la numărul celor care văd suveranitatea lui Dumnezeu, suveranitatea lui Isus asupra judecății, asupra voastră, asupra tuturor lucrurilor înfricoșătoare cu care vă veți confrunta de-a lungul vieții voastre, un adăpost pentru sufletul vostru, astfel încât, când totul în jurul sufletului vostru se prăbușește, El vă va fi nădejde și sprijin. Astfel încât, atunci când întristările se ridică asemenea valurilor mării, voi să spuneți: „Este bine, îi este bine sufletul meu!” Aceasta este rugăciune mea, aceasta este speranța mea. Nu vreau să ofensez pe nimeni, nu vreau să determin pe nimeni să plece. Să ne rugăm.

 

    Tată, dacă am pierdut ceva din vedere, orice fărâmă, orice subliniere care trebuie făcută, lasă-Ți oamenii să o vadă! Nu să mă vadă pe mine, ci să o vadă, și dacă suntem aproape de ceea ce acest capitol încearcă să spună, ai vrea să ne confirmi într-un mod profund? Acesta este un lucru spiritual, Doamne, nu este un joc intelectual, eu nu pot convinge oameni la nivelul lor intelectual, care au împotrivire în inima lor, nu va funcționa. Fac o cerere înaintea Ta, ca în această încăpere, acum, să fie o acceptare, un „da”, „Da, poate fi un adăpost, da, poate fi o stâncă. Îmi voi lăsa problemele undeva la periferie și voi lucra periodic la ele, dar voi sta aici, trebuie să stau aici!” Deci, Doamne, pregătește-ne pentru furtunile care vor veni, individual, în căsnicii, în familii, în această biserică, în națiunea noastră și în lume. Multe furtuni vor izbucni, pune-ne pe stâncă, Te rugăm, această stâncă (Biblia), în Numele lui Isus. Amin.

 

Dumnezeu vrea să avem o viață cerească

 
Autor: Zac Poonen 
Referințe

    Aşa cum am văzut de dimineaţă, căile lui Dumnezeu nu sunt căile noastre. Şi El spune că, pe cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Lui faţă de căile noastre. Am văzut şi că în cartea Isaia este ca o referinţă profetică, către această eră a noului legământ, în care trăim noi. Căci, în vechiul legământ, Dumnezeu le descoperea numai ce avea pentru ei pe pământ. Există doar o menţionare foarte slabă cu privire la cer, în Vechiul Testament. Există un verset foarte frumos în cartea Deuteronom. Desigur, ei nu puteau să experimenteze acest lucru, dar Domnul le-a spus în Deuteronom capitolul 11, versetul 21: „Când veţi ajunge în această ţară minunată pe care v-o dau, vreau ca zilele voastre să se înmulţească, vreau ca zilele copiilor voştri să se înmulţească, şi vreau (după cum spune adnota paginii) ca zilele voastre în această ţară să fie ca zilele cerului pe pământ.” Este o traducere alternativă a ceea ce vedeţi acolo. El le spunea israeliţilor: „Vreau să trăiţi pe pământ, şi fiecare zi trebuie să fie ca o zi de cer pe acest pământ.” Dar nu au putut experimenta acest lucru. Era ceva care se putea împlini numai după ziua Cincizecimii, după cum cântăm în acel refren: „Cerul s-a coborât jos, şi slava mi-a umplut sufletul”, acesta a fost întregul scop al darului Duhului Sfânt.

    Deci, când Domnul spune, „căile Mele nu sunt căile voastre, ci sunt tot atât de diferite ca cerul faţă de pământ”, Se referea la o vreme viitoare, adică la zilele noastre, când putem experimenta zile de cer pe pământ. Şi vreau doar să vă spun acest lucru, nu suntem vânzători care încearcă să vândă ceva. Ştiţi cum vânzătorii încearcă să înşele cu privire la un produs care realmente nu se ridică la înălţimea a ceea ce spun ei. Este voia lui Dumnezeu ca fiecare zi a vieţii tale pământeşti să fie un colţ de rai pe pământ. Că în familia ta, în casa ta, căminul tău va fi un colţ de rai. Desigur, asta depinde atât de soţ cât şi de soţie, ambii fiind dispuşi să înţeleagă căile lui Dumnezeu, şi să umble în căile lui Dumnezeu. Şi ca biserica noastră să fie, de asemenea, un colţ de rai pe pământ. Aceasta este atmosfera în care vrem să crească copiii noştri, şi următoarea generaţie să ducă mai departe acest mesaj, şi această atmosferă în vieţile lor, în căminele lor, şi în bisericile pe care poate le vor planta sau întemeia.

    Ţinând cont de acest lucru, „căile Mele sunt atât de diferite de ale voastre cum cerul este faţă de pământ”, dacă ţin de căile mele, nu voi experimenta cerul pe pământ. Trebuie să-I permit Duhului Sfânt să-mi schimbe întregul mod de a gândi cu cel al lui Dumnezeu, care este unul ceresc. Atunci, viaţa mea va fi una cerească. Vă puteţi gândi cum este cerul? Paşnic, calm, nicio nemulţumire, nu vezi niciodată un înger într-o dispoziţie proastă, nu există nicio descurajare, nicio depresie, nicio condamnare. Este doar bucurie şi pace şi iubire, nicio amărăciune. Este posibil să trăieşti o astfel de viaţă pe pământ? Vreau să vă spun, în Numele Domnului Isus, că este. Este posibil.

    Îmi amintesc cum, timp de mai mulţi ani, ca şi creştin născut din nou, am fost învins, dar am văzut în Scripturi, în Noul Testament o viaţă care este posibil s-o trăieşti. Biblia spune că, cine zice că este creştin trebuie să trăiască cum a trăit Isus, 1 Ioan 2:6. Ar spune Dumnezeu vreodată ceva de genul acesta dacă nu ar fi posibil? Credeţi că ne necăjeşte? Ştiţi, deseori folosesc exemplul cum adulţii îi necăjesc pe copii aşa: „Uite-aici, vino şi ia acest pix”, şi în timp ce copilul se ridică să ia pixul, tu îl ridici şi îl ridici. Aceştia sunt oameni răi, care nu ştiu cum este Dumnezeu, Dumnezeu nu necăjeşte aşa. Sper că niciunul dintre voi nu va face aşa vreodată copiilor. Daţi-le, chiar dacă nu vi-l înapoiază. Dumnezeu este aşa, El nu ne necăjeşte spunând: „Poţi trăi cum a trăit Isus pe pământ”, şi de fiecare dată când încercăm, El trage înapoi. Dumnezeu nu este ca aceşti oameni răi pe care i-aţi văzut. Este un Dumnezeu bun. El vrea ca noi să întindem mâna după ceva, fiindcă această tânjire este ceea ce ne pregăteşte inima pentru a primi ceea ce are El.

    Vorbeşte în Vechiul Testament despre aratul pământului pentru ca, atunci când vine ploaia, pământul să fie saturat şi să producă o recoltă bună. Am descoperit că acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne cere să ne rugăm, şi să continuăm să ne rugăm. De ce nu ne dă ceva de îndată ce cerem? Părinţii pământeşti nu le dau copiilor lor pâine de îndată ce cer? Trebuie să continue să ceară: „Tată dă-mi nişte pâine, dă-mi nişte pâine”, următoarea zi, „dă-mi nişte pâine, dă-mi nişte pâine”, săptămâna următoare, „dă-mi nişte pâine”, şi în cele din urmă tatăl îi dă pâine? Nu. Copilul trebuie să-i ceară tatălui său numai o dată. De ce ne spune Dumnezeu să continuăm să cerem? Fiindcă nu este ceva material precum pâinea. Lucrurile materiale Dumnezeu ţi le poate da chiar fără să ceri. El face soarele să răsară peste cei buni şi peste cei răi, ei nu cer. Fermierul acela care este ateu primeşte ploaie pe ferma sa fără ca să ceară măcar, fără ca să creadă măcar că există Dumnezeu. Dumnezeu este bun. Când vine vorba de lucruri materiale, El dă din belşug la toţi de pe pământ. Creştinii nu sunt cei mai bogaţi sau sănătoşi oameni din lume. Există oameni de tot felul de religii care sunt extrem de bogaţi, mai bogaţi decât creştinii, şi ei îi mulţumesc dumnezeului lor pentru asta, la oricare dumnezeu se închină ei. Şi ateul îşi mulţumeşte sie însuşi pentru că s-a îmbogăţit. Şi creştinii nu sunt nici cei mai sănătoşi oameni de pe pământ. Sunt o mulţime de oameni sănătoşi printre atei şi necreştini. De ce? Fiindcă Dumnezeu este un Dumnezeu foarte bun. Când vine vorba de lucruri materiale, El face soarele şi sănătatea şi prosperitatea să vină asupra oamenilor buni, răi, drepţi, nedrepţi. Dar când vine vorba de binecuvântările reale, de durată ale eternităţii, acestea nu sunt date tuturora, ci celor care însetează. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine”. Şi această sete, care mă face să tânjesc tot mai mult după o viaţă de biruinţă, după această viaţă cerească pe pământ, produce ceva în inima mea, brăzdează terenul din inima mea. Din acest motiv o singură rugăciune nu este de ajuns.

    Am descoperit de-a lungul anilor că din acest motiv Dumnezeu mă face să mă rog din nou şi din nou, şi să vreau ceva. Tânjesc după biruinţă şi nu vine peste noapte. Fiindcă ştii frate, terenul din inima ta nu e arat încă. Terenul tău este ca stânca, şi tu spui: „Doamne, plantează sămânţa, plantează sămânţa”, şi te întrebi de ce nu plantează sămânţa. Să presupunem că pune sămânţa pe stânca ta, crezi că va ieşi ceva din ea? Ce va sfărâma acel teren tare şi-l va înmuia pentru a primi ploaia cerului? Acest strigăt înflăcărat către Dumnezeu, această tânjire, sete, această foame şi sete după Dumnezeu! Şi dacă le ai frate, soră, nu le pierde. Nu vreau să pierd niciodată în viaţa mea foamea şi setea pe care le am pentru Însuşi Isus. Nu pentru vreun dar sau binecuvântare, ci pentru persoana lui Isus Cristos. Iubesc acele părţi din Cântarea Cântărilor, una dintre cărţile mele preferate, unde mireasa spune: „Sufletul meu tânjeşte după iubitul meu. Unde-l voi găsi? Îl caut şi-l caut.” Ai o astfel de tânjire pentru Isus, nu după vreo binecuvântare, ci pentru Cel ce binecuvintează? Nu după ce îţi poate da soţul tău ca dar, ci pentru însuşi soţul tău? Ce fel de soţie este aceasta care îşi caută soţul doar pentru că vrea un „sari” nou sau ceva de genul acesta? Vă duceţi la Isus aşa, fiindcă vreţi ceva de la El, sau Îl vreţi pentru persoana Lui? Aceştia sunt oamenii care primesc ce este cel mai bun de la Dumnezeu. Ştiu că Dumnezeu m-a adus în acest loc şi vreau să trăiesc aici mereu. Cândva a fost binecuvântarea, acum este Domnul. Cândva îmi doream darurile Sale, acum pe Dătător.

    Aşadar, acesta este motivul pentru care Dumnezeu vrea ca noi să tânjim, „Doamne, există o viaţă cerească pe care mi-ai promis-o pe pământ. Arată-mi căile Tale, învaţă-mă calea Ta, cum să ajung acolo!” Se spune despre Moise, s-a citit de către un frate mai devreme, după-amiază, în Psalmul 103:7, „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise”, dar copiilor lui Israel le-a putut arăta doar lucrările Sale. Vedeţi diferenţa? Lui Moise i-a arătat căile Sale, dar fiilor lui Israel le-a arătat doar lucrările Sale. Care au fost aceste lucrări? Despărţirea Mării Roşii, mâncare venind din cer în fiecare zi timp de 40 de ani… Dacă aţi primi mâncare picată din cer o zi din viaţa voastră, aţi zice că veţi mărturisi despre asta tot restul vieţii. Aceşti oameni au avut asta timp de 40 de ani. Apă curgând dintr-o stâncă, sandalele lor nu s-au uzat 40 de ani în pustie. Nu puteau să-şi ia perechi de sandale în plus în pustie, ştiţi asta? Dumnezeu le-a protejat în mod supranatural sandalele 40 de ani. Un stâlp de foc ca să-i conducă… acestea sunt lucrările pe care le-au văzut. Vindecare imediată de muşcături de şarpe, şi când voiau carne, sute de mii de păsări au căzut moarte ca să poată căpăta carne în pustie. Însă nu au cunoscut căile lui Dumnezeu.

    Ce ne învaţă acest lucru? Te poţi lăuda că „Dumnezeu a făcut asta pentru mine, a făcut acea minune pentru mine, mi-a dat admitere la o anumită facultate, mi-a dat o soţie sau soţ bun, a făcut minunea asta şi aia, mi-a dat o slujbă, o casă, mi-a dat sănătatea asta, mi-a vindecat bolile.” Toate sunt lucrările lui Dumnezeu. Şi dacă eşti satisfăcut cu asta, nu-I vei cunoaşte niciodată căile. Şi Moise a văzut toate aceste lucruri, şi el a primit pâine din cer, şi el a mâncat carnea de la păsări, a băut apă din stâncă, dar a lăsat toate acestea şi s-a dus în munte şi a spus: „Doamne nu sunt satisfăcut, vreau să Te cunosc pe Tine, arată-mi slava Ta, oh, Doamne!” De aceea, Dumnezeu i-a arătat căile Sale.

    Şi vreau să vă întreb, după toate rugăciunile la care primiţi răspuns, şi după toate minunile fantastice pe care le-aţi trăit, şi despre care puteţi să mărturisiţi şi să vă lăudaţi în multe locuri, la sfârşitul acestora cum rămâne? Asta e tot? Găsiţi o tânjire în inima voastră pentru Isus Însuşi, sau doar pentru binecuvântarea Lui? Din acest motiv, viaţa voastră de creştin rămâne atât de superficială. Viaţa veşnică nu înseamnă să experimentezi minuni. Isus a definit viaţa veşnică ca a-L cunoaşte pe Dumnezeu, a-L cunoaşte pe Isus Cristos, şi dacă ai o pasiune pentru asta, şi tânjeşti mereu şi mereu, această tânjire va fărâma inima ta nedesţelenită. Vei deveni foarte apropiat de Dumnezeu, vei deveni prietenul Lui. Asta vrea El să fii. Şi ştiţi, se spune că dacă stai într-o cameră, unde oamenii fumează ţigări, hainele tale miros a fum de ţigări. Adică, nici nu-ţi dai seama, dar a pătruns în hainele tale. Vă puteţi imagina să vieţuiţi cu Isus Cristos constant; ceva pătrunde în duhul tău, care biruieşte lumea. Devine uşor să nu pofteşti cu ochii, să-ţi controlezi limba, ceva din bunătatea lui Cristos se manifestă în viaţa ta. Nu vei fi niciodată indispus, vei fi mereu voios, şi nu vei fi aşa de critic faţă de toţi pe care îi vezi, încercând mereu să găseşti vină cu unul sau altul, fiindcă petreci timp cu Isus. Ai această viaţă? Ştii că există o astfel de viaţă pentru tine? Tânjeşti după aceasta? Vrei asta, ca zilele tale să poată fi ca zile de cer pe pământ?

    Acesta este dreptul nostru prin naştere, pentru asta a murit Isus! Moise a fost flămând după acest lucru, şi astfel Dumnezeu i-a spus: „Bine, îţi voi arăta căile Mele; restul oamenilor vor fi satisfăcuţi doar cu minunile Mele.” Îi spun Domnului: „Doamne, nu-mi pasă dacă nu văd niciodată o minune, în toată viaţa mea, nu-mi pasă dacă nu primesc niciun răspuns la rugăciune, dacă Te pot cunoaşte, îmi este de-ajuns.” Aceasta este foamea pe care David a avut-o, el spune în Psalmul 27… Când Dumnezeu l-a întrebat pe Solomon, fiul lui David, mulţi ani mai târziu ce doreşte, Solomon a spus: „Dă-mi înţelepciune ca să cârmuiesc aceşti oameni”. Dumnezeu a zis: „Bine. Nu ai cerut bogăţii sau bani, ai cerut înţelepciune, ţi-o voi da.” Dar chiar şi aceasta nu este cel mai bun lucru. Dacă eşti prezbiter şi spui: „Doamne, nu vreau bani, poţi să-mi dai înţelepciune ca să zidesc această biserică?” Este o dorinţă destul de bună, mai bine decât acei predicatori care vor bani, dar tot nu e cel mai bun lucru. Priviţi ce s-a rugat David, tatăl său, Psalmul 27:4 – „Un lucru cer de la Domnul… şi-l voi căuta, şi nu este înţelepciune… aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în prezenţa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului,” şi să meditez acolo înaintea Lui. Doar să privim frumuseţea Lui, aşa cum cântăm în acea cântare: „Tatăl lui Isus, răsplata iubirii! Ce încântare va fi, Prosternat să stau înaintea Tronului Tău, Şi să privesc la Tine!” Tânjeşti după aceasta?

    A existat o vreme când David era aşa, dar când a devenit bogat, când Dumnezeu îl binecuvântase, acea tânjire de a privi la Domnul s-a dus, şi a început să privească la Bat-Şeba şi la alte femei, s-a căsătorit cu 8 soţii în cele din urmă. Măcar de-ar fi continuat să privească la Domnul, ce frumos şi-ar fi sfârşit viaţa. A fost un om minunat, din toată inima pentru Domnul, un om după inima lui Dumnezeu când avea 20-25 de ani, dar din păcate nu când avea 50 de ani. Aceasta este tragedia pe care o vedem în lumea creştină, fraţi tineri minunaţi, plini de râvnă, din toată inima pentru Dumnezeu când au 20-25 de ani… Îi vezi 25 de ani mai târziu, s-a dus, s-au căsătorit, au alunecat, acea pasiune pentru Isus s-a dus, sau poate au devenit mari predicatori şi nu te poţi apropia de ei acum. Sunt oameni faimoşi, care fac mulţi bani în detrimentul oamenilor săraci, colectându-le zeciuielile etc. Îi compătimesc. Acestea sunt avertismente pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor. Vreţi să fiţi aşa? Spuneţi: „Nu”. Cine va fi un exemplu pentru tinerii din ziua de azi? Mulţi dintre voi sunteţi fraţi şi surori mai în vârstă aici. Puteţi spune că sunteţi un exemplu, în lucrurile pentru care trăiţi, că aveţi o dorinţă atât de înflăcărată pentru Însuşi Isus? Nu pentru lucruri sau minuni sau orice astfel de lucru, ci pentru Însuşi Isus, încât să puteţi spune celor tineri din jurul vostru: „Urmaţi-mă pe mine, după cum şi eu Îl urmez pe Cristos, însetat şi flămând cu ardoare după Isus. Vreau să mă urmaţi, vreau să fiţi aşa!” Din aceasta va izvorî o lucrare, care este mai bogată decât ce vine doar prin studierea Bibliei, şi ascultarea de multe mesaje şi pregătirea de predici. Este acea dorinţă înflăcărată după Isus, asta este cerul.

    Spune că în cer, când vom ajunge acolo… Priviţi acest verset minunat, în Apocalipsa capitolul 22. Apocalipsa 22 vorbeşte despre râul vieţii care curge de la tronul lui Dumnezeu, este ultimul capitol din Biblie… şi nu va fi niciun blestem, versetul 3, priviţi ultima parte a versetului 3: „Şi robii Lui Îi vor sluji.” Cum? „Vor vedea faţa Lui.” Tu spui: „Asta e tot? Va fi plictisitor.” Nu pentru mine, pot să petrec toată veşnicia doar privind faţa lui Isus. Toată veşnicia, aceasta va fi slujba mea. Îi voi sluji căci voi vedea faţa Lui. Şi lucrul minunat este că, dacă ai acea tânjire, Îi poţi sluji acum. Şi va fi ceva ceresc cu privire la slujirea ta, când ţi-ai petrecut viaţa privind la Isus. Poţi să citeşti Biblia şi să-L vezi pe Isus, sau poţi să citeşti Biblia şi să vezi litere, cuvinte. Cuvântul lui Dumnezeu poate fi cerneală imprimată pentru tine, sau Cuvântul lui Dumnezeu poate fi trup în Isus. Cuvântul a fost făcut trup în Isus, însă pentru mulţi creştini Cuvântul a devenit cerneală imprimată. Asta e tot ce este în Carte, cerneală imprimată, dacă nu-L vezi pe Isus, tot ce vezi este cerneală! Vedeţi mai mult de atât? „Robii Lui vor vedea faţa Lui”, aceasta este o viaţă cerească.

    Sper să pot crea în voi o foame, eu nu v-o pot da. Nu. Au venit oameni la Ioan Botezătorul şi el le-a spus: „Ascultaţi, vă voi spune sincer, eu vă pot boteza în apă. Dacă vreţi botezul în Duhul Sfânt, duceţi-vă la El, Isus.” Predicatorii de azi vor spune: „Veniţi la mine, veniţi, îmi voi pune mâinile peste voi şi veţi fi botezaţi în Duhul Sfânt.” Eu spun: „Nu”. Vă voi boteza în apă. El este Cel ce botează, duceţi-vă la El, nu este părtinitor, vă va boteza în Duhul Sfânt, şi cerul va coborî şi în inima voastră, a coborât în a mea, mi-a schimbat viaţa. Duceţi-vă la El frate, soră, El este acelaşi ieri, azi şi în veci, vă va umple cu Duhul cerului şi Îi veţi sluji şi veţi vedea faţa Lui. Şi veţi răspândi o mireasmă în jurul vostru; e ca şi cum va fi mai puternică decât cel mai puternic parfum cu care îşi dă vreo doamnă pe haine. Oamenii vor simţi ceva în voi, vor spune că sunteţi diferiţi. Vor spune: „Am cunoscut această persoană acum zece ani, şi era atât de diferită. Dar este atât de diferită astăzi! Ce s-a întâmplat?” Da… a trăit înaintea feţei lui Isus, asta s-a întâmplat.

    În Matei capitolul 3 spune… Ioan Botezătorul, care a fost înainte mergătorul lui Isus, a venit predicând şi spunând: „Împărăţia cerurilor este aproape, pocăiţi-vă!” Acum, trebuie să vedeţi acest lucru, m-aţi auzit deseori vorbind despre asta; dacă nu m-aţi auzit, îngăduiţi-mi să repet, nu strică să auzim din nou chiar şi pentru a suta oară. Aici era întreaga naţiune a lui Israel, cu faţa întoarsă spre lucrurile pământeşti, timp de 1500 de ani, binecuvântată cu toate binecuvântările pământeşti în Moise. Vindecare trupească, erau promisiuni acolo care spuneau: „Eu sunt Domnul, Vindecătorul tău”, ţară în care curgea lapte şi miere, şi dacă ascultau de Dumnezeu, toţi vrăjmaşii lor aveau să fie învinşi. Erau promisiuni, ca în Deuteronom 28, „Nu veţi împrumuta niciodată, veţi da cu împrumut, veţi fi mereu deasupra tuturor naţiunilor, chiar dacă sunteţi o ţară mică.” Dumnezeu a împlinit asta. Dar totul era pământesc. Nu era nicio promisiune că te vei asemăna mai mult cu Cristos, cu Dumnezeu, nu, ci vei avea prosperitate…

    Cum descrieţi prosperitatea lui Iov? Avea atâtea mii de cămile, şi atâtea mii de măgari. Vă spun sincer, eu nu vreau cămile şi măgari! Ce voi face cu ele? Echivalentul de astăzi sunt maşinile. Ai un Mercedes-Benz, şi ai altceva, şi ai tipul acesta de casă… Asta e tot ce dă Dumnezeu? Asta e tot ce primeau în Vechiul Testament. Dar în Noul Testament, Ioan Botezătorul spune: „Voi toţi, Israel, vreţi să vă întoarceţi acum? Să întoarceţi spatele acelei împărăţii pământeşti? Împărăţia cerurilor este aproape, nu a venit încă, va veni la Ziua Cincizecimii, dar am fost trimis ca să vă pregătesc pentru aceasta. Şi felul cum trebuie să fiţi pregătiţi pentru asta, este prin a vă întoarce spatele faţă de lucrurile pământeşti.” Au auzit creştinii de azi acest mesaj? Nu. El a fost înainte mergătorul care a pregătit calea pentru Isus Cristos. Cum a pregătit calea pentru Isus Cristos? Spunându-le oamenilor: „1500 de ani aţi umblat după vindecare, prosperitate, cămile şi măgari, aur şi argint, şi după a vă stăpâni vrăjmaşii şi a face mulţi bani! Vreţi să întoarceţi spatele faţă de acestea? Fiindcă există ceva mult mai glorios decât cămile şi măgari, case şi pământuri, şi prosperitate şi vindecare!”

    Câţi creştini cred astăzi că există ceva mult mai minunat decât prosperitate pământească şi vindecare, ceva mult mai minunat decât maşini şi case şi pământuri, tot ceea ce lumea consideră bogăţie? Câţi oameni spun: „Doamne, eu nu voi căuta acestea! Te voi căuta pe Tine!”? Există mulţi creştini care gândesc: „Mi-ar plăcea să le am pe amândouă!”. E ca acel copil de la Şcoala Duminicală, învăţătorul le spusese povestea cu Lazăr şi omul bogat, şi cerşetorul sărac Lazăr a murit şi s-a dus în cer, şi omul bogat s-a dus în iad, iar la sfârşit i-a întrebat: „Acum copii, ca cine vreţi să fiţi?” …Lazăr şi omul bogat… Şi în ziua de azi copiii sunt destul de isteţi… Un copil a zis: „Aş vrea să fiu ca omul bogat pe pământ şi ca Lazăr după ce mor.” Minunat! Dar se pare că nu funcţionează aşa. Nu e vorba de a fi bogat, de salariul sau bogăţia ta, e vorba de lucrurile pentru care trăieşti. Pentru ce trăieşti? Mesajul lui Ioan Botezătorul a fost: „Nu veţi primi niciodată această împărăţie dacă nu întoarceţi spatele la ceea ce aţi urmărit timp de 1500 de ani. Pocăieşte-te” înseamnă „Întoarce-te!”. Traducerea Tamil este aşa de frumoasă. [Tamil] Ea spune: „Întoarce-ţi mintea”. Asta este pocăinţa. Este cea mai frumoasă traducere a pocăinţei pe care am auzit-o vreodată în vreo limbă. Întoarceţi-vă mintea de la a fi preocupaţi, cum aţi fost timp de 1500 de ani… În cazul tău, se poate să nu fie 1500 de ani, ci 15 ani sau 30 de ani, în care mintea ta a fost preocupată cu lucruri pământeşti. Întoarce-o…

    Împărăţia cerurilor nu este aproape acum, deja a venit. A venit în Ziua Cincizecimii, dar deşi a venit în Ziua Cincizecimii, avem milioane de creştini născuţi din nou care au spatele întors la asta, fiindcă sunt întorşi cu faţa spre lucrurile pământeşti, la fel ca poporul lui Israel. Ştiţi câţi predicatori ai Evangheliei azi, la televiziune şi pe scene publice, se duc înapoi la Deuteronom 28 pentru a-şi lua Evanghelia? Binecuvântările Evangheliei sunt în Efeseni 1:3 – „El ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos.” Ei nu se duc acolo. Binecuvântările Evangheliei sunt în Romani 6:14, „Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.” Sunt în Galateni 5:23-24 – „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” Oamenii nu sunt interesaţi de toate acestea. Este numai Deuteronom 28… Mulţi bani. Singurul lucru pe care nu-l vor din Deuteronom 28 este mulţi copii. Să sărim peste partea asta, dar mulţi bani, prosperitate în afacere şi vindecare şi toate acestea…

    Nu-i de mirare că avem o asemenea generaţie de creştini, şi Diavolul a făcut o lucrare fantastică în a suci Evanghelia, şi a-i conduce pe creştini înapoi de unde au plecat, la vechiul legământ, care a fost desfiinţat la Ziua Cincizecimii, şi i-a făcut să se preocupe cu acesta. Şi vă spun, nu sunt surprins de aceşti predicatori, care sunt orbi oricum, sunt surprins de milioanele de creştini care îi susţin pe astfel de predicatori, şi stau gură cască, spunând: „Wow, ce om al lui Dumnezeu!” Sunt surprins de unii dintre credincioşii noştri din CFC, care cred că aceşti predicatori predică mesaje minunate. Totul este o psihologie! Spuneţi-mi sincer, câţi dintre ei v-au condus către biruinţă asupra mâniei voastre, şi iubirii voastre de bani? N-au făcut asta. V-au făcut doar să vă simţiţi bine la sfârşit, după ce aţi ascultat o oră. Şi trăiţi aceeaşi viaţă înfrântă, şi aceeaşi viaţă înfrântă în căminul vostru. Nu-l lăsaţi pe Diavol să vă păcălească! Există o altă împărăţie pe care Isus a venit să o dea.

    Citim în Matei capitolul 4, când Ioan Botezătorul a fost închis, Isus a început să predice acelaşi mesaj, capitolul 4:17, de atunci încolo, Isus a început să predice acelaşi lucru: „Hei, israeliţilor, întoarceţi-vă, întoarceţi-vă mintea, fiindcă Împărăţia lui Dumnezeu este aproape, vine, Împărăţia cerurilor este aproape.” Mai jos, în capitolul 4, versetul 23, „Isus străbătea toată Galileea, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei cerurilor.” Asta propovăduia El. Câţi oameni predică Evanghelia Împărăţiei cerurilor astăzi? Ştiţi numărul de persoane care predică o Evanghelie a împărăţiei pământului? Câţi oameni vă conduc într-o viaţă de binecuvântare cerească? Să vă duc la un alt verset, Matei 9:35, „Isus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăţiei cerurilor.” Acelaşi mesaj. Mergea neobosit din cetate în cetate, din sat în sat, învăţând pe alţii despre Împărăţia cerurilor. Asta ar trebui să facă orice predicator. Să meargă din cetate în cetate, din sat în sat.

    Sunt sigur că a implicat mult sacrificiu… El a făcut asta. Probabil a petrecut multe nopţi nedormite, dar era hotărât să meargă din cetate în cetate, din sat în sat, propovăduind Împărăţia cerurilor, fiindcă nimeni altcineva nu o predica în vremea Lui. Câţi oameni credeţi că o predică în vremea noastră? Aveţi o povară în timpul vostru liber să mergeţi din cetate în cetate, din sat în sat, să le spuneţi: „Hei, oamenilor, există o altă Evanghelie pentru care a murit Isus”? Sau vreţi să trăiţi propriile voastre vieţi confortabile? Nu trebuie să renunţaţi la slujba voastră, dar toţi avem mult timp liber, şi putem să ne facem timp dacă vrem, dacă avem o pasiune ca alţi oameni să aibă această viaţă minunată pe care am experimentat-o. Vă spun de ce nu facem asta, fiindcă nu am experimentat-o noi înşine. Atunci nu avem nimic de dat, de aceea trebuie să o experimentăm noi întâi! Atunci va fi o pasiune ca alţi oameni să aibă asta, ce am eu! Când Isus era în cer, ce L-a adus pe pământ? O pasiune imensă! „Acei bieţi oameni pe pământ, care sunt învinşi, trebuie să se bucure de acest cer pe care-l am Eu.” Şi a venit pe pământ. Şi când experimentezi o viaţă cerească, vei avea aceeaşi pasiune ca alţi oameni să poată şi ei trăi această viaţă minunată, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

    Într-o lume în care Diavolul i-a păcălit pe atâţia oameni şi pe atâţia creştini, vei avea o dorinţă să împărtăşeşti cu ei acea viaţă de biruinţă, viaţa despre care au vorbit apostolii, „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul”, tot timpul, 24 din 7. „Nu vă îngrijoraţi de nimic”, adică deloc. „Ţineţi-vă în frâu limba” 24 din 7. Ce viaţă! 2 Corinteni 2:14 – „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Cristos”, nu că eu umblu în biruinţă în Cristos, ci „mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă cu carul Lui de biruinţă în Cristos”.

    Îmi amintesc acum ceva timp Domnul mi-a spus: „Nu spune că ai obţinut victorie asupra păcatului, ci spune: ‘Isus m-a păzit de cădere'”. Acelaşi lucru, dar are un gust puţin diferit când spui: „Isus m-a păzit de cădere”, decât să spui, „Eu am obţinut victorie asupra păcatului! Isus m-a păzit de cădere.” El te poate păzi şi pe tine. El mergea pretutindeni predicând, învăţând pe alţii despre Împărăţie, iar vindecările erau o confirmare a mesajului Împărăţiei, şi apoi spune, în versetul 36: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele”, fiindcă ele nu experimentau această viaţă cerească. Erau necăjite, abătute, descurajate, ca nişte oi risipite care n-au păstor, neştiind unde să meargă, care e direcţia cea bună. Majoritatea creştinilor sunt aşa. Ştiu din numărul de e-mail-uri pe care le primesc. Aşa sunt majoritatea credincioşilor, învinşi, învinşi, învinşi. Şi apoi S-a uitat la ucenicii Săi… Amintiţi-vă, vorbim despre Împărăţia cerurilor, şi Isus S-a uitat în jur şi a văzut oameni care nu erau în aceasta, nu erau interesaţi în această Împărăţie, erau descurajaţi, învinşi, şi nici măcar nu realizau că urma să vină ceva mai mult, şi nu păreau să fie flămânzi după aceasta, iar Isus era aşa de întristat. Îi era milă.

    Cred că în timp ce priveşte creştinismul de astăzi, din cer, Îi este milă că atâţia oameni „pentru care am murit, ca ei să aibă o viaţă cerească, uită-te cum trăiesc, uită-te la căminele lor!” Şi El le spune ucenicilor Săi, adică vouă şi mie, „Mare este secerişul, lucrătorii care vor predica Împărăţia cerurilor sunt puţini.” Vei fi unul dintre ei? Sau cel puţin te vei ruga ca Domnul secerişului să trimită astfel de lucrători la secerişul Lui, fraţi şi surori? Jumătate din India sunt femei, şi ştiţi că în cultura noastră indiană, este foarte dificil pentru un bărbat să meargă şi să stea jos lângă o femeie, şi s-o sfătuiască. Cine va merge la ele? Voi, surorilor. Cine altcineva? Dacă veţi fi cuprinse de o pasiune de a-L vedea pe Isus, şi de a trăi această viaţă cerească şi a o împărtăşi cu alţi oameni.

    După ce a spus aceste lucruri cu această povară imensă… Ştiţi, totul vine dintr-o povară, vă spun asta, fraţii şi surorile mele, dacă nu aveţi o povară pentru ceva, toată lucrarea voastră va fi o lucrare moartă. M-am săturat de aceste întâlniri de rugăciune, am fost la multe sute de întâlniri de rugăciune unde oamenii s-au rugat; a fost un formalism. N-a fost nicio povară. Mă săturasem de acele întâlniri de rugăciune, am zis: „Doamne, nu vreau să merg niciodată la astfel de întâlniri de rugăciune!” Fiindcă o întâlnire de rugăciune fără o povară este o pierdere de timp, este o lucrare moartă, un formalism.”Miercuri seară vom avea întâlnire de rugăciune, toată lumea vine.” Unde este povara? Isus S-a rugat având o povară. Vedeţi versetul următor. „Rugaţi pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”, trebuie să citiţi totul în context… Imediat după, Isus a chemat pe cei 12 ucenici ai Săi şi le-a spus: „Vreau să mergeţi şi să propovăduiţi… şi ce veţi propovădui? Când vă duceţi, oriunde mergeţi (v.7) propovăduiţi: ‘Împărăţia cerurilor este aproape!'” Vedeţi asta? Ioan Botezătorul a predicat asta. Când Ioan Botezătorul şi-a încheiat lucrarea, Isus a început să predice asta, şi S-a uitat la toţi acei oameni.Mulţimea era aşa de mare încât nu putea să Se ducă peste tot în Israel El Însuşi. I-a chemat pe cei 12 şi le-a zis: „Duceţi-vă voi, şi ştiţi ce trebuie să propovăduiţi? Propovăduiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!” Împărăţia cerurilor, o Împărăţie cerească, „voi, israeliţilor, aţi trăit doar pentru lucruri pământeşti! Acum vine o altă viaţă, cerească, dacă o vreţi!” Credeţi că au răspuns mulţi oameni? Foarte puţini. Aşadar, în versetul 14, „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, ale unei vieţi cereşti, nu vă descurajaţi când ieşiţi din casa sau din cetatea aceea, ci scuturaţi praful de pe picioarele voastre şi plecaţi pur şi simplu de acolo. Dacă nu sunt interesaţi, duceţi-vă şi găsiţi pe altcineva, va fi altcineva care este interesat. Nu vă pierdeţi timpul cu oameni care nu sunt interesaţi de această viaţă cerească, care, indiferent ce le-aţi predica, tot vor să se întoarcă la lucruri pământeşti. Lăsaţi-i să plece, nu vă pierdeţi vremea cu ei.”

    Aceasta era povara lui Isus, totdeauna! Vă amintiţi când ne-a învăţat să ne rugăm, în Predica de pe munte, Matei capitolul 6, unde a spus: „În trecut, voi toţi, israeliţilor…” v-aduceţi aminte că ucenicii erau toţi israeliţi… „v-aţi rugat pentru toate lucrurile enumerate în Deuteronom 28: ‘Doamne, dă-ne mai multe oi, cămile, măgari, recolte mai bune, mai mult orz, mai mult grâu, fă-ne milionari etc., etc.'” Şi dacă erau ca Petru, pescari: „Doamne, dă-ne peşti din belşug. Dă-ne vindecare pentru că ai spus că Domnul este Vindecătorul nostru. Afirmă frate, afirmă că Domnul este Vindecătorul tău! Asta aţi căutat. Acum vă voi spune pentru ce să vă rugaţi. Rugaţi-vă în felul acesta, Matei 6:9, Tatăl nostru care eşti în ceruri.” Unde este? Este în cer. Acesta este Tatăl meu, vreau să fiu cu El. „Numele Tău să fie respectat, sfinţit; vie Împărăţia Ta! Doamne vreau Împărăţia cerurilor în viaţa mea”, începeţi să vă rugaţi aşa! Mulţi dintre noi s-au gândit că această rugăciune este: „O, Doamne, într-o bună zi în viitor, vino şi întemeiază-Ţi Împărăţia pe pământ.” El va face acest lucru, îl va face chiar şi fără să vă rugaţi voi, vă spun eu. Credeţi că Isus va veni numai dacă vă rugaţi voi ca să vină? Indiferent că vă rugaţi sau nu, va veni. Dar există altceva pentru care trebuie să vă rugaţi, „Doamne, vie Împărăţia Ta în viaţa mea acum!”, fiindcă vorbeşte despre Împărăţia cerului tot timpul. „Doamne, Tată, vreau ca Împărăţia Ta să vină în mine, vreau ca voia Ta să se facă în viaţa mea, precum în cer aşa şi pe pământ!” Aţi înţeles acum? „Zilele voastre vor fi ca zilele cerului pe pământ.”

    A fost aproape o proorocie, în Deuteronom, am văzut asta în capitolul 11. Şi iată răspunsul, rugaţi-vă pentru asta! Rugaţi-vă: „Doamne, viaţa mea să fie ca zilele cerului pe pământ!” Asta ne cere El să ne rugăm: „Ca Împărăţia cerurilor să vină în viaţa mea!” Vorbeşte despre nevoi pământeşti: „Da, am nevoie de pâinea cea de toate zilele, versetul 11, „Dă-mi pâinea cea de toate zilele, şi ajută-mă să-i iert pe alţii”, toate acestea sunt bune. „Dar Doamne, în primul rând, vie Împărăţia Ta.” Înainte să ne rugăm pentru lucruri pământeşti… Nu spun că nu trebuie să ne rugăm pentru lucruri pământeşti. Avem nevoie de hrană, de îmbrăcăminte, de adăpost, trebuie să le dăm copiilor noştri educaţie pentru ca ei să-şi obţină hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul şi să nu ajungă cerşetori într-o zi. Credeţi că Dumnezeu nu este interesat de acestea? Este interesat de toate acestea în această rugăciune: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, dar, să caut mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu. „Vie Împărăţia Ta în viaţa mea.” Şi de aceea a spus la sfârşitul acesteia, în capitolul 6:33, „Căutaţi mai întâi acea Împărăţie.” Căutaţi mai întâi Împărăţia cerului în viaţa voastră, ca să aveţi o viaţă cerească!

    Mulţi oameni s-au gândit că a căuta mai întâi Împărăţia Lui înseamnă: „Duceţi-vă şi faceţi nişte lucrări creştine, daţi nişte broşuri! Duceţi-vă şi predicaţi! Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui”… nu acela este înţelesul! Nu aveau nicio broşură să împartă în acele zile. „Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui” însemna exact ceea ce i-a învăţat să se roage: „Tatăl nostru, vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta.” Unde? În inima mea mai întâi. „Dă-mi mie pâinea cea de toate zilele. Dă-ne nouă, Doamne. În mijlocul nostru vie Împărăţia Ta.” Pentru aceste lucruri ne-a învăţat El să ne rugăm. Ne-a scăpat ceva! Atât de multe referiri la Împărăţia cerurilor, şi ne-a scăpat. Dar nu trebuie să ne mai scape. Ce se întâmplă când ne scapă? Ici colo, veţi găsi cei mai puţin probabil oameni tânjind, oameni care nu au auzit atât de multe câte am auzit noi în bisericile CFC. Aceasta a fost una dintre marile bucurii ale inimii mele. Când văd atâţia oameni din bisericile noastre, care au auzit aceste mesaje 25-30 de ani şi tot aleargă după lucrurile pământeşti, tot îşi pierd cumpătul şi trăiesc în păcat, fără nicio mărturie că au experimentat zilele cerului pe pământ. Ici colo, găsesc oameni, pe neaşteptate, din cele mai puţin probabil locuri, şi ei aud mesajul o dată, poate pe internet sau cineva le dă un DVD, şi sunt cuprinşi de acesta.

    Îmi amintesc de un frate dintr-o altă ţară, care-mi spunea: „Frate Zac, am ascultat studiul tău ‘Trecând prin Biblie în 70 de ore’, de două ori deja.” Eu zic, „Slavă Domnului!”, sunt persoane în CFC care n-au trecut prin el nici măcar o dată, deoarece cred că ştiu totul. Ei bine, sper că aveţi o viaţă cerească. Nu spun că trebuie să-l ascultaţi pentru a avea o viaţă cerească, dar sper că aveţi o viaţă cerească. Însă mă îndoiesc foarte mult. Dacă aveaţi, viaţa voastră ar avea o altă mireasmă, fraţi şi surori. Aveţi o foame şi o sete, o tânjire? Vedeţi capitolul 8 pentru un exemplu a acestora.

    Era un anumit sutaş roman, versetul 5, el nu citise niciodată o Biblie, nu se închina lui Iehova. Nu ştiu la ce dumnezei se închinau romanii, poate idoli, nu ştiu. Nu cunoştea nimic despre Biblie, nu fusese niciodată într-o sinagogă, nu-i dădeau voie înăuntru. Era un militar care probabil omorâse mulţi oameni. Erau un militar, un soldat. Dar uneori, în cele mai neaşteptate locuri, găseşti un om cu o foame după Dumnezeu. Nu te-ai gândi că un soldat, care este închinător la idoli, ar avea o foame de a-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu. Dar exista. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că, în mijlocul a diferite religii, uneori găsesc pe cineva care are o foame după Dumnezeu. Cea mai neaşteptată persoană. Şi o asemenea foame după Dumnezeu încât îi întrece pe toţi aceşti oameni care au ascultat mesaje 20-30 de ani. El a auzit despre Isus şi a crezut, şi avea o povară pentru slujitorul său.

    Acum, este foarte neobişnuit ca un soldat chiar să se preocupe de slujitorul său. Slujitorul înseamnă rob: „Ok, dacă eşti bolnav sper să te faci bine, nu o să-mi pierd timpul cu tine, am multe alte lucruri importante să fac. Adică, dacă era fiul meu sau ceva aş acţiona, dar pentru slujitorul meu?…” Era ceva cu privire la el. Un om care tânjeşte după Dumnezeu, are compasiune chiar şi pentru slujitorii săi. Cred că modul în care vă purtaţi cu servitoarea voastră acasă, este un indiciu destul de bun al spiritualităţii voastre, îngăduiţi-mi să vă spun acest lucru. Sunteţi încântaţi când şeful vostru vă dă un bonus. I-aţi dat vreodată un bonus slujitoarei voastre? Suntem cu toţii oameni atât de lacomi, cu pumnul strâns, pentru că ne gândim la lucrurile pământeşti. „Cum pot avea mai mult şi mai mult pentru mine? Dacă-i dau un bonus servitoarei mele, pierd 0,1 % din venitul meu.” Dar acest om avea compasiune pentru slujitorul său, fiindcă era flămând după Dumnezeu. Şi a mers tot drumul şi L-a întâlnit pe Isus, şi spune că „L-a implorat”. Ce cuvânt! „Doamne, Te rog!” E aproape ca şi cum ar fi propriul lui fiu! „Robul meu zace slăbănog şi se chinuieşte cumplit!” E ceva la acest om care-mi arată că avea o foame după Dumnezeu, fiindcă îi păsa atât de mult de slujitorul lui bolnav. Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne, fă-mă aşa. Dă-mi compasiune pentru oamenii care îmi slujesc.” Se poate să fie mult mai jos pe scara socială, ei câştigă 1% din cât câştigi tu, tu eşti milionar probabil, dar nu-L cunoşti pe Dumnezeu, fiindcă nu-ţi pasă de acea persoană săracă, care lucrează pentru tine. Dar acest om nu cunoştea Biblia cum cunoşti tu, dar a venit la Isus, şi Domnul i-a spus: „Am să vin să-l vindec.”

    Ştiţi, credinţa este un dar de la Dumnezeu, nu putem să producem credinţa noi înşine, dar Dumnezeu o dă celor smeriţi, am descoperit acest lucru. Am descoperit de-a lungul a mulţi ani că, credinţa este un dar de la Dumnezeu, dar El o dă celor care sunt smeriţi. Şi dacă nu o ai, frate, recunoaşte doar în tine însuţi că nu eşti destul de smerit, asta-i tot. Iată smerenia lui: „O, Doamne, nu sunt vrednic să vii în casa mea, sunt un păcătos. Cum poate veni un om sfânt ca Tine în casa mea?” Ce respect a avut pentru Isus! Ai acest respect pentru Isus? Te vezi saturat de păcat când te compari cu Isus? „Nu sunt vrednic să vii în casa mea, ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit, la atâtea mile distanţă. Fiindcă, Doamne, percep că eşti un fel de militar.” Ştiţi, persoanele din armată pot recunoaşte alte persoane din armată destul de uşor. Este ceva care detectezi cu privire la un militar. Şi omul acesta a zis: „Nu ştiu ce să zic, nu arată a militar, dar e ceva la El care este milităresc, e un om care este sub autoritate. Şi ştiu că are autoritate, cuvintele Lui vor avea autoritate. Sunt om sub stăpânire, când generalul meu îmi spune să mă duc, mă duc, când îmi spune să vin, eu vin, şi astfel şi eu am autoritate peste soldaţi, le spun să se ducă şi se duc, le spun să vină şi ei vin. Şi ştiu, Doamne, că Tu eşti aşa. Vorbeşte acelei boli, se va duce!” Şi Isus a privit în jur la toţi evreii de acolo şi a zis: „Vă voi spune ceva, n-am găsit o asemenea credinţă în tot Israelul, nici măcar în Petru, Iacov sau Ioan, în niciunul dintre voi. Voi care citiţi Biblia în fiecare zi, acest om care nu a citit Biblia are mai multă credinţă decât voi toţi.”

    Am văzut acest lucru, am văzut hinduşi care au o foame după Dumnezeu, care îi întrece total pe atât de mulţi creştini. Nu spun că au găsit calea, spun doar că au o foame după Dumnezeu. Asta l-a făcut pe Sadhu Sundar Singh să-L găsească pe Dumnezeu, a avut o foame atât de disperată după Dumnezeu când avea 15 ani încât a spus: „Nu pot trăi pe pământ fără Tine, Dumnezeu, trebuie să mi Te descoperi.” Şi a primit o revelaţie la vârsta de 15 ani. Puteţi întrece asta? Mi-ar plăcea să văd câţiva tineri de 15 ani care au o foame după Dumnezeu. Ei vor vedea vedenii pe care alţi oameni nu le văd. Şi apoi Isus a zis: „Ştiţi ce se va întâmpla? Vine o zi când voi, care aţi auzit mesajul atâta timp, nu veţi fi acolo. Dar aceşti oameni vor veni de la Răsărit şi de la Apus (v.11), şi vor sta la masă cu părinţii voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu pe care voi îi respectaţi, de care aţi fost foarte apropiaţi, ei vor fi la masă şi voi nu veţi fi acolo. Aceştia care au avut o foame vor fi acolo… în Împărăţia cerurilor!” Vorbeşte din nou despre Împărăţia cerurilor! Despre Împărăţia cerurilor vorbeşte El! „Iată un om care va fi în Împărăţia cerurilor! Şi tipul nici măcar nu cunoaşte Biblia, este un militar! Şi voi care sunteţi fii ai Împărăţiei, nu veţi fi acolo.” Acest lucru mă provoacă. Eu zic: „Doamne, vreau Împărăţia cerurilor. Vreau să-Ţi cunosc căile, căile de a trăi acea viaţă cerească pe pământ.” Acea viaţă de odihnă, după cum spune Evrei 4, fără panică şi tensiune şi supărare, fără a trebui să ripostăm. Ripostaţi la oameni care vă supără? La colegii voştri poate? La soţia sau soţul vostru? Ripostaţi? „Doamne, eliberează-mă de asta.” Pentru ce motiv ripostăm? Cineva m-a supărat, cineva m-a iritat, cineva nu a făcut lucrul care mi-a provocat multă inconvenienţă mie, a promis să facă asta şi, ca paharnicul lui Faraon, a uitat timp de 2 ani. „Doamne, nu voi fi deranjat de aceste lucruri, voi trăi o viaţă cerească pe pământ, o viaţă de iertare.”

    Îmi imaginez acest lucru uneori în mintea mea, pământul este plin de oameni care se roagă lui Dumnezeu: „Doamne, am făcut acest lucru rău, iartă-mă”, altcineva, „Iartă-mă”, „Iartă-mă”, „Iartă-mă”. Ştiţi câte milioane de oameni se roagă lui Dumnezeu în 24 de ore? Şi ce zice Dumnezeu? „Iertat”, „Iertat”, „Iertat”, „Iertat”. Eu îmi imaginez cerul în felul acesta… Tot timpul: „Iertat”, „Iertat”, „Iertat”, „Iertat”, „Iertat”. Zic: „Doamne, fă-mă aşa. Fă-mă aşa.” Sunt înconjurat de oameni care poate îmi fac rău, mă duc poate în instanţă, mă rănesc, şi eu nu mă voi duce peste tot încercând să obţin simpatie de la oameni pentru mine însumi. Aşa cum le-a spus Isus femeilor care plângeau când Îşi ducea crucea, El a zis: „Nu plângeţi pentru Mine, sunt bine, plângeţi pentru voi, şi pentru copiii voştri. Ei nu caută Împărăţia cerurilor. Eu sunt în Împărăţia cerurilor. De ce plângeţi pentru Mine? Voi care căutaţi Împărăţia pământească, viaţa voastră este atât de nefericită, aţi ratat complet ce are Dumnezeu pentru voi. Plângeţi pentru ei. Ioan Botezătorul v-a predicat, şi nu l-aţi ascultat, apoi Eu v-am predicat 3 ani şi jumătate, şi tot n-aţi ascultat. Plângeţi pentru Mine? Eu sunt bine. Voi aţi ratat Împărăţia cerurilor, plângeţi pentru voi!”

    Dragi fraţi şi surori, să căutăm această viaţă, este cea mai minunată viaţă pe care o puteţi trăi pe acest pământ. Fie ca Dumnezeu să ne ajute. Să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu. Nu de răspunsuri avem nevoie, ci de o foame. Şi dacă aveţi o foame azi, aveţi tot ceea ce vă trebuie. Nu aveţi nevoie de vreo doctrină sau vreun răspuns, fraţii mei, aveţi nevoie de o foame pentru o viaţă pe care n-o aveţi. Şi trebuie să aveţi sinceritatea de a recunoaşte că nu o aveţi. Dar dacă aveţi o foame şi spuneţi: „Doamne, mi-ai dat o foame”, mai rugaţi-vă încă un lucru: „Doamne, mă rog să nu o pierd niciodată. Mă rog să n-o pierd niciodată până ce primesc această viaţă minunată pe care ne-ai promis-o, pentru care ai murit pe cruce s-o cumperi pentru mine. O vreau.”

 

    Tată ceresc, Diavolul este un hoţ care ne-a furat dreptul prin naştere, dar nu va mai fi aşa de-acum încolo pentru mulţi dintre noi care stăm plecaţi înaintea Ta astăzi. Suntem hotărâţi să căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, şi ştim că toate celelalte lucruri ne vor fi date pe deasupra, dar vom primi Împărăţia cerurilor mai întâi. Mulţumim că ne-ai ascultat. În Numele Domnului Isus, Amin!

 

Dragoste și ambiție – Partea 1

 
Autor: Paul Washer  
 
 

    Haideţi să ne deschidem Bibliile la 1 Tesaloniceni capitolul 4, vom citi versetele 9-12, „Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii, şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară şi să n-aveţi trebuinţă de nimeni.” Haideţi să mergem înaintea Domnului în rugăciune.

    Tată, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău. Doamne, mă uimeşte înţelepciunea Ta, dreptatea şi credincioşia Ta, excelența morală. Eşti perfect din toate punctele de vedere. Şi ştiind că acesta este standardul după care oamenii sunt judecaţi, e înfricoşător. Şi văzând în Hristos salvarea şi răscumpărarea noastră reprezintă cea mai mare alinare, cea mai mare bucurie. Doamne, azi cel mai pios om din mijlocul noastru acum şi aici ar pieri în faţa Ta. Dar avem această încredere că Hristos este Marele Preot şi că în fiecare domeniu în care am eşuat, în mod special când vine vorba de dragoste, El nu a eşuat. Te-a iubit cu o dragoste perfectă şi i-a iubit pe ai Săi până la capăt. Doamne, Îţi mulţumesc pentru Hristos. Pasajul acesta mi-ar lua respiraţia, Doamne, și ar distruge orice speranţă de salvare, dacă nu l-aș avea pe El. Doamne, te rog, deschide-ne ochii şi inimile în seara aceasta să înţelegem marea chemare, marea poruncă de a iubi. Doamne, ajută-ne în Numele lui Isus. Amin.

Sunt atâtea lucruri care v-aş putea învăța, în domenii în care m-aş simţi mai competent. E o povară forte mare când vreau să predic despre dragoste pentru că citind textul mă forţează să mă uit în oglinda vieţii mele. Şi văd cât de mică şi nestatornică e dragostea mea. Un alt lucru care mă împovărează atunci când dau învăţături despre dragoste este precum mi-a spus un prieten odată. Era aşezat în biserică în spatele unor surori mai în vârstă şi pastorul a spus de la amvon, „Azi vă voi învăţa despre credinţă”. Şi femeile acestea s-au întors una înspre cealaltă şi au spus, „Credinţă? Deja ştim despre asta.” „Nu, nu ştiţi nimic despre credinţă. Chiar dacă aţi studia credinţa o sută de ani aţi fi tot ca un copil în ce priveşte înţelegerea voastră despre credinţă.” În acelaşi timp când stau în faţa voastră şi spun că trebuie să iubim, cuvântul acesta e atât de romantizat nu doar în muzica seculară, dar şi în muzica creştină. De exemplu spunem, „Sunt îndrăgostit de Isus.” Definim dragostea ca o simţire, o emoţie și nu realizăm că e cea mai profundă, cea mai excelentă virtute creștină. Şi este dincolo de înţelegerea oricărui bărbat sau femeie credincioasă. Face parte din regenerarea dată prin Duhul Sfânt şi îndurarea lui Dumnezeu care lucrează în vieţile noastre. Mi-ar fi mai uşor să predau astrofizică decât să predic despre dragostea lui Dumnezeu. Nu m-aş sfii să predic despre curaj sau dedicare sau puterea voinţei, dar mi-e ruşine să predic despre dragoste pentru că sunt în urmă la capitolul acesta. Vă rog să nu credeţi că vreau să mă arăt umil şi pios înaintea voastră. Nu! Oricine vrea să petreacă timp studiin orice text din Biblie care învăţa despre dragoste, va trage concluzia că singura speranţă e în Isus Hristos. Ascultaţi-mă, în Noul Testament dragostea nu e un lucru, ci o Persoană. Cea mai mare virtute. În cuvintele lui Isus cel are Îl iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele lui, a împlinit poruncile. Să nu credeţi că vorbesc în versuri în seara aceasta. Nu! Este cea mai solicitantă acţiune ce-ţi poate fi pusă în faţă. Sunt mulţi dintre voi care aţi da tot ce aveţi săracilor, mulți dintre voi care v-aţi da trupul să fie ars. Vă cunosc, vă cunosc zelul tineresc, entuziasmul adevărat, râvna biblică. Dar când vine vorba de dragoste, nu-mi pasă cine eşti, eşti un copil, un prunc. La fel sunt şi eu.

Titlul acestei predici este: „Dragoste şi ambiţie”. De obicei aceşti doi termeni nu se potrivesc împreună. Nu-i aşa? Dar în cazul acesta reprezintă ambele faţete ale monedei. Ni s-a poruncit să iubim şi în acelaşi timp să avem ambiţie, ambiţie puternică să ne trăim vieţile în aşa fel încât să fie un beneficiu pentru oamenii lui Dumnezeu, şi de asemenea să demonstreze puterea Evangheliei lumii necredincioase. Este un lucru măreţ ce ni s-a cerut şi poruncit. Să trăim pentru beneficiul oamenilor lui Dumnezeu şi să demonstrăm puterea Evangheliei lumii? Cum putem face asta? Decât prin harul lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu lucrând în noi, trăind în comformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu. În seara aceasta ne vom uita la o faţetă a monedei – dragostea frăţească, şi săptămâna viitoare vom discuta despre ambiţie cu privire la a trăi o viaţă liniştită. Ştiu că sună ciudat. Ar trebui să fim combativi, să schimbăm lumea. Dar veţi vedea că sunt tot felul de fanatici care practică activităţi exuberante, dar ceea ce doreşte Dumnezeu e ca femei şi bărbaţi să urmeze lucrurile simple pe care le-a poruncit. Puterea unei vieţi simple şi liniştite.

Haideţi să ne uităm la dragostea frăţească versetul 9 capitolul 4, „Cât despre dragostea frăţească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.” Conjuncţia „azi” găsită în greacă, e tradusă ca „acum”, ne indică faptul că Pavel lasă la o parte vechea învăţătură adică puritatea morală. Și acum abordează o nouă temă. Care este aceasta? Dragostea frăţească. Aduceți-vă aminte că vorbeşte în contextul sfinţirii. Cum demonstrăm creştere în maturitate biblică? Prin a ne păstra nepătaţi în mod special sexual. Deci ne păstrăm nepătaţi, dar ce urmează după asta? Să umblăm cu aere de modestie? Nu trebuie să trăim doar ca nişte oameni care nu fac anumite lucruri, ci trebuie să fim activi. Să lucrăm cu toată puterea noastră în dragostea frăţească. Vreau să vă împărtăşesc ceva foarte important. Duminica viitoare voi predica despre acelaşi lucru, dar din cartea lui Ioan. Ceea ce trebuie să înţelegeţi despre dragoste, dragostea adevărată şi biblică este, cel puţin evidenţiată prin Scripturi, cea mai mare dovadă că o persoană a fost convertită – dragostea frăţească. Şi este cea mai mare dovadă că eu şi voi creştem în maturitate hristică. Tânăr bărbat şi tânără femeie sau cei care sunteţi mai în vârstă ca mine, dacă vreţi să vă aţintiţi privirile, şi unii doar acum porniţi pe drumul acesta, dar dacă vreţi să ştiţi unde să vă îndreptaţi privirile, concentraţi-vă pe a iubi cum a iubit Hristos. Dacă sunteţi de vârsta mea şi vă gândiţi că aveţi nevoie de o redirecţionare în viaţă, unde ar trebui să privesc, având atâtea lucruri bune înaintea ochilor? Daţi-mi voie să vă dau acest sfat să vă îndreptați privirile înspre dragostea cu care a iubit Hristos. Cred că ar fi cel puţin, mai suportabil, să stau înaintea lui Hristos la judecată, ştiind că am eşuat într-un domeniu sau altul, dar să ştiu că am eşuat la capitolul dragoste… ar fi greu. Haideţi să vă citesc câteva versete, „Isus a spus: prin aceasta vor cunoaște că sunteți ucenicii Mei dacă vă iubiţi unul pe altul.” Nu-i uimitor? Nu a spus că prin minuni, elocvență, predicare puternică inspirată de Duhul. Ci a spus, „Vor ştii că sunteţi ucenicii mei dacă vă iubiţi unul pe altul.” Aceasta ar trebui să-i uimească pe oameni cu privire la biserica aceasta. Şi văd aceasta, dar vom vedea mai încolo că Pavel le spune nu fiţi mulţumiţi doar cu atât, ci sporiţi.

Ioan scrie, „Preiubitilor, să ne iubim unii pe alţii căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.” Auziţi aceste lucruri? Cine nu iubeşte, nu Îl cunoaște pe Dumnezeu. Când ne începem umblarea creştină, începem la diferite nivele. Unii cu mai multe probleme decât alţii. Unii cu mai multe slăbiciuni decât alţii, dar dacă vreţi să ştiţi dacă sunteţi născuţi din nou întrebaţi-vă aţi crescut în dragostea frăţească? Tertulian spunea în al doilea secol, citează păgânii care se mirau cum creştinii aceștia se iubesc unul pe altul. Păgânii care omorau, care persecutau şi acuzau pe nedrept, singurul lucru pe care nu-l puteau nega, faptul că creştinii se iubeau unul pe altul atât de mult. Şi care este lucrul care îl auzim cel mai des împotriva bisericilor evanghelice? Ipocrizie cu privire la dragoste, lipsa de dragoste, lipsa de grijă unul faţă de altul. În unele situaţii au dreptate, iar în altele e din cauza felului în care predicăm Evanghelia şi avem biserici pline de oameni care aşteptăm să se nască din nou. Acesta ar trebui să fie un avertisment pentru noi. Nu-i aşa? Că noi ar trebui să iubim. Expresia „dragoste frăţească” provine dintr-un singur cuvânt în greacă, cu care sunteţi familiari. „Filadelfia”. „Fileo” înseamnă a iubi, iar „delfos” înseamnă frate. Să ne iubim fratele. În greaca clasică acest cuvânt era folosit cu privire la familia biologică, dar în Noul Testament este folosit în mod special cu privire la familia spirituală, biserica, cu privire la fraţii şi surorile în Hristos. Vreau să fiu sigur că înţelegeţi acest text şi vreau să citesc un citat din Hubert, „Dragostea creştină nu desconsideră legăturile naturale de familie, ci le acordă adevărata importanţă şi îi condamnă pe cei fără o afecțiune autentică.” Ce vrea să spună prin asta? Le dă o referinţă celor super-spirituali. Cei care sunt creştini, aparţin unei biserici, una foarte exclusivă şi datorită acestui fapt nu mai acordă respectul şi dragostea relaţiilor create de Dumnezeu. Îşi neglijează familiile, familia apropiată sau mai îndepărtată şi se retrag din lumea necredincioşilor.

Deci când vorbim despre dragostea noastră specială pentru fraţii şi surorile în Hristos nu privim cu ochi buni o asemenea atitudine aici în această biserică. Vreau să clarific lucrul acesta din cauza unor lucruri care s-au petrecut recent cu anumite grupuri care învăţau lucruri ciudate. Şi a trebuit să-i ajutăm pe oameni, să-i corectăm în acest sens. Vreau să realizaţi că există un text în Biblie pe care cultele îl folosesc în mod greşit şi îl distorsionează ca un pretext pentru izolare de propriile familii biologice. Vreau să vă dau textul din Luca 14:26 unde Isus spune, „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.” Vedeţi cum anumite culte, grupuri exclusive pot folosi aşa ceva ca să separe oamenii de familiile lor şi de lumea necredincioasă? Isus nu promovează ura în contextul familiei biologice. Nicidecum. Isus nu promovează ura faţă de lumea necredincioasă sau izolarea. Pavel specifică faptul că deşi nu suntem ai lumii, suntem din lume. Isus nu face asemenea lucruri care ar contrazice legea lui Dumnezeu din care a spus că nici o iotă nu va cădea la pământ. Deci ce vrea să spună Isus? Ne arată o hiperbolă. Exagerează pentru a ne imprima această idee. Îi datorăm loialitate supremă chiar cu preţul celor mai apropiate relaţii umane pe care le avem. Dar vorbeşte de asemenea şi despre ideea fundamentală a ceea ce înseamnă să fii creştin. Nu vorbeşte despre aceşti oameni care încearcă să atragă membrii la congregaţia lor ca şi cum ar fi singura congregație de pe planetă şi îi separă de restul lumii. Oricând avem posilibitatea, în ceea ce ne priveşte pe mine şi pe tine, ar trebui să facem orice să menţinem relaţiile cu cei din afara bisericii. În special cu propriile familli, taţii noştri, mamele, fraţii şi surorile noastre. Ar trebui să legăm relaţii cu oamenii din lumea necredincioşilor. Dar daţi-mi voie să spun că în acele relaţii, deşi trebuie să predicăm Evanghelia lui Isus Hristos când se iveşte oportunitatea şi Dumnezeu deschide uşa, trebuie să trăim viaţa creştină înaintea lumii necredincioase fără compromis. Dar în acelaşi timp, Dumnezeu nu te-a chemat să fi poliţistul autoritătii morale. Mă înţelegeţi? Nu te-a chemat să-i corectezi pe toţi necredincioşii. Regulile tale nu-i vor ajuta, în mod special cele bazate pe opinia ta care nici nu se găsesc în Scripturi. Nu au nevoie de învăţătura etică, ci au nevoie de Evanghelia lui Hristos. Înţelegeţi? Şi au nevoie să o vadă trăită în tine, prietenul meu. Ce înseamnă asta? Da, spune adevărul, dar nu cu un ton acuzator în conversaţii. Nu scoate în evidenţă orice greşeală măruntă. Arată compasiune, dragoste şi har, îndurare. Dragostea acoperă o sumedenie de păcate şi da, chiar şi pe ale tale. În sfinţenia ta ai răbdare cu păcatul lor. Când spun ceva greşit nu înseamnă că trebuie să-i corectezi de fiecare dată, ci poate ar trebui să rabzi. Ştiu că doare. Dar asta înseamnă să arăţi compasiune, bunătate şi reprezintă Evanghelia. Trebuie să ne evanghelizăm familiile. Să evanghelizam oamenii. Sper că înţelegeţi ce am spus.

Haideţi să continuăm cu trei adevăruri despre dragoste, trei adevăruri foarte importante. Ne vom uita la originea ei, la felul în care se practică şi poate spori. În primul rând, originea şi asta poate fi definită într-un singur cuvânt – Dumnezeu. Dumnezeu este originea dragostei frăteşti care se găseşte în inima fiecărui credincios. În versetul 9 spune, „n-aveţi nevoie să vă scriem.” Spre deosebire de tema imoralităţii sexuale, tesalonicenii nu au nevoie că Pavel să le prezinte instrucţiuni complicate cu privire la dragoste. De ce oare? De ce? Am să-l citez pe Calvin, „Nu au avut nevoie de instrucţiuni cu privire la dragoste pentru că dragostea era săpată în inimile lor, deci nu era nevoie de scrisori pe hârtie.” Acesta-i un mesaj puternic şi vine direct din Scripturi. Şi vom ajunge acolo, dar ceea ce vreau să vedeţi este că, atunci când am fost convertiţi nu ni s-a spus doar să iubim, ci adevărul regenerării este că am fost recreaţi cu abilitatea de a iubi şi a devenit o parte din noi.

Din nou, în versetul 9 spune, „căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu vă să iubiţi unii pe alţii. Expresia „aţi fost învăţaţi de Dumnezeu” provine dintr-un singur cuvânt grecesc „teodidakos.” „Teo” înseamnă „Evanghelie”, iar „didakos” înseamnă a „învăţa”. Printr-un singur cuvânt spune că au fost învăţaţi de Dumnezeu să iubească. Nu se referă la vreo învăţătură pe care au primit-o în trecut, cuvintele lui Isus scrise, sau predicile lui Pavel, sau printr-un alt instrument uman. Când spune, „aţi fost învăţaţi de Dumnezeu” nu vrea să spună că cineva le-a predicat sau i-a învăţat. Vrea să spună despre lucrarea supranaturală de regenerare prin care Dumnezeu şi-a scris legile în inima ta. E mai mult decât dacă Dumnezeu ţi-ar fi spus doar să iubeşti, ci Dumnezeu te-a recreeat cu abilitatea de a iubi. Şi aceasta este împlinirea Noului Legământ pe care o descoperim în caretea lui Ieremia. Vreau să vă citesc pentru că este un text atât de frumos şi important. În Ieremia 31, versetele 33 şi 34, Biblia spune aşa, „Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Dumnul.” Şi este diferit de legământul pe care l-a făcut cu Israel pe muntele Sinai. „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Pe Sinai poporul nu a fost schimbat şi transformat. Au primit două table de piatră, o lege dreaptă, dar dată din exterior. S-au uitat la Lege şi nu au putut-o urma. Dar aici spune, „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” Lucrează în interiorul lor ceea ce garantează că vor fi poporul Lui şi vor arăta că sunt poporul Lui prin ascultare de Legea Lui. Şi cum sumarizează Domnul Legea? Să iubeşti pe Domnul tău cu toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi cine împlineşte aceasta, a împlinit Legea lui Dumnezeu. „Nici unul nu va mai învaţa pe aproapele sau pe fratele său zicând, „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte.” În perioada prorocilor vedem răspândindu-se ignoranța faţă de Dumnezeu. „Poporul Meu este distrus din lipsă de cunoaştere.” Dumnezeu spune: voi vindeca problema asta, şi voi vindeca nu prin a trimite învăţători poporului Meu, deşi lucrarea de învăţătură este una foarte importantă, dar El spune: voi lucra mai adânc de atât. Eu îi voi învăţa, spune El. Şi cum face lucrul acesta? Prin regenerare, scrie Legea Lui în inimile noastre. „ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul.” Poţi fi convertit fără să ştii cum s-a petrecut aceasta, ştii doar că crezi în Isus. Şi poţi înţelege greşit unele lucruri despre umblarea creştină. Dar niciodată nu am întâlnit o persoană care să declare credinţa, dar să fie surprinsă când i-am spus că trebuie să iubească. Toţi convertiţii ştiu asta. Şi eu când m-am convertit, şi poate şi voi aţi auzit asta chiar mai dinainte de convertire, când eraţi fără dragoste şi egoişti, lucrul pe care l-aţi ştiut fără îndoială a fost că trebuie să iubiţi şi când nu arăţi dragoste trebuie să vă pocăiți. Dumnezeu ne învaţă aceasta, de aceea dragostea frăţească este una din cele mai mari dovezi ale unei convertiri autentice. În alte cuvinte, atunci când inima este regenerată vom vedea dragostea practicată zilnic. Când cineva a fost cu adevărat regenerat, îl vom vedea practicând dragostea. Nu vreau să înţelegeţi greşit şi să-i condamnaţi pe alţii. Toţi ne luptăm cu problema aceasta înaintând un pas iar apoi alunecând înapoi şi avem zile în care harul lui Dumnezeu nu e evident în vieţile noastre dar dacă suntem cu adevărat convertiţi veţi vedea în ansamblu dragostea crescând, luând în mod serios dragostea.

În 1 Ioan 2:9-10 spune, „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întuneric până acum. Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină, şi în el nu este nici un prilej de poticnire.” Sunt uimit ce paralelă face textul acesta cu textul lui Pavel din versetele 9-12. Pentru că după ce vorbeşte de dragostea frăţească, vorbeşte despre ambiţia de a trăi în aşa fel încât să nu ofensăm. Deci dacă ne iubim cu adevărat fraţii vom trăi în asemenea fel încât să nu fim o pricină de cădere pentru fratele nostru sau pentru lumea pierdută. Ioan spune exact acelaşi lucru. Dragostea adevărată şi biblică va avea un impact puternic în sens etic în viaţa ta. Dacă îţi lipseşte dragostea, nu contează câte versete memorezi, câtă zeciuială dai ca să arăţi ascultare, nu-ţi va fi de folos în ziua aceea. Etica adevărată vine din dragoste.

În versetul 9 spune, „căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii.” „Să vă iubiţi” este la timpul prezent. Şi am spus aceste lucruri de mii de ori pe parcursul studiului din Tesaloniceni. Timpul prezent reprezintă o acţiune continuă, ceva de domeniul obişnuinţei, practicat în mod repetat. Este opusul unui lucru sporadic sau, mai bine zis, iubind pentru că circumstanţele ne permit sau iubind pentru că este convenabil. Nu este bazată pe factori exterior sau circumstanţe, este constantă. Bazat pe ceea ce suntem în Hristos şi lucrarea Duhului în noi ştim adevărul acesta. Expresia „unii pe alţii” – şi vreau să scot în evidenţă lucrul acesta pentru că mulţi nu observă acest lucru – exprimă o dragoste mutuală, reciprocă. Să ai o dragoste frăţească reciprocă, în trupul lui Hristos, înseamnă ceea ce uităm uneori să menţionăm, că Dumnezeu nu trebuie doar să ne înveţe cum să dăruim dragoste, dar de asemenea Dumnezeu trebuie să ne înveţe şi cum să primim dragostea. Şi nu ar trebui să fii doar în una din aceste categorii tot timpul. Dacă dragostea nu e reciprocă, e uşor să o oferi, dar dacă dragostea este reciprocă, trebuie să te smereşti şi să o primeşti. Vreau să spun că sunt unii care totdeauna oferă dragostea. Văd lucrul acesta în biserică, sunt în biserică de mai bine de treizeci de ani şi aceeaşi oameni oferă din nou şi din nou dragoste. Şi de obicei pentru aceşti oameni este foarte greu să primească dragostea manifestată prin servicii pentru ei. Este foarte greu. Şi e poate din lipsă de înţelegere, dar s-ar putea să fie şi din mândrie. Precum în cazul lui Petru, „Cum să-mi speli mie picioarele?” Dar Isus a spus, dacă nu-ţi spăl eu picioarele vei merge în iad. Atunci spală-mi picioarele, trupul şi capul. A cunoaşte dragostea, dragostea biblică, nu înseamnă doar a oferi dragostea, dar a o primi în schimb. Am cunoscut un om odată, nu-l cunoaşteţi şi nu-l veţi întâlni niciodată, dar am observat că el conducea biserica, conducea cu credincioşie şi slujea cu credincioşie, dar niciodată nu a vrut să fie la acelaşi nivel cu cei din biserică. Totdeauna vroia să fie mai presus, ca liber sau mai jos pe post de slujitor, dar nu vroia să fie un membru normal care nu doar să dăruiască, dar să şi primească de la ceilalţi. În cealaltă categorie, nu cei care totdeauna oferă, ci cei care totdeauna primesc. În trupul lui Hristos vom avea oameni care au mari nevoi, care poate la momentul prezent sunt foarte slabi şi noi trebuie să fim disponibili să-i ajutăm, să-i iubim, dar nu-i ajutăm când le dăm oportunitatea să rămână în poziţia aceea. Am văzut oameni în biserică foarte asemănători cu un burete. În mod constant aveau nevoie de dragoste din partea celorlalţi şi în mod constant se plângeau că dragostea pe care o primeau nu era suficientă. V-am descris aceste două categorii pentru că nu vreau să fiţi în una din ele. Toţi ar trebui să oferim dragoste şi toţi ar trebui să primim dragoste. Uneori când te simţi puternic şi ai ce oferi, oferă dragostea, dar atunci când tu ai nevoie nu ezita să primeşti dragostea şi bunătatea celorlalţi. Hubert spune: „Voi sunteţi elevii lui Dumnezeu cu scopul acesta să vă iubiţi unii pe alţii”. De ce te-a chemat Dumnezeu în şcoala Lui? De ce te-a învăţat şi continuă să te înveţe prin Duhul şi providenţa Lui? Eşti în clasa lui Dumnezeu să înveţi să iubeşti.

Haideţi să ne oprim un moment şi să privim la complexitatea teologiei, etică şi uneori ţi se blochează mintea şi eşti compleșit. Te uiţi la toate acestea şi te gândeşti cum aş putea urma vreodată toate poruncile? Dar haideţi să simplificăm puţin lucrurile. Dumnezeu are un mare scop şi acela este să te înveţe să iubeşti cum a iubit Hristos şi când faci aceasta toate celelalte lucruri vor decurge de la sine. Nu vreau să spun că viaţa ta va fi ușoară şi că vei prospera, ci ceea ce vreau să spun este că vei fi în centrul voii lui Dumnezeu făcând tot ceea ce Dumnezeu ţi-a poruncit. Nu pot găsi nici un lucru în viaţa mea care să nu fie legat de dragoste sau lipsă de dragoste. De ce nu mă rog cât ar trebui să mă rog? Oare din lipsă de dragoste pentru Dumnezeu, din lipsă de dragoste pentru fraţii şi surorile în Hristos care au nevoie de rugăciunile mele? Oare de ce nu pot rezista tentaţiei şi nu petrec nopţile studiind pentru a putea predica? Oare de ce uneori închid uşa şi nu vreau să mă viziteze nimeni, să nu mă mai deranzeje nimeni, mă mut în Siberia? Oare de ce? Pot spune că din lipsă de dragoste. Când mă plâng de circumstanţele mele, tot din lipsă de dragoste comentez. Deci dacă am putea iubi, toate celelalte lucruri s-ar rezolva de la sine. De-aceea suntem în şcoala lui Dumnezeu, să învăţăm să iubim. Vreau să vă dau un text care cred că se aplică aici. Romani 5:5. Să ascultăm, „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre.” Cred că este un exemplu extraordinar pentru mine şi pentru tine. În acelaşi fel în care dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre ar trebui să turnăm dragostea noastră în inimile celorlalţi. Precum Duhul Sfânt a turnat din abundenţă dragostea lui Dumnezeu peste noi, şi noi în mod darnic ar trebui să turnăm dragostea noastră asupra celor din jur. Ştiu, că aceste ultime cuvine „abundenţă” şi „dărnicie” sunt greu de primit. Este dureros să vorbesc despre asta. Nu vreau să aveţi păreri prea înalte despre mine ca şi cum aş înţelege dragostea. Nu, nu o înţeleg. Este dureros să spun aceste lucruri. Şi nu vreau să vă rănesc şi pe voi doar de dragul de a suferi. Sper că durerea aceasta vine din Duhul lui Dumnezeu care te-a atins în seara aceasta. E dureros să realizezi că nu ai reusit să iubeşti până acum. În toate lucrurile şi în toată complexitatea mea ca creştin, tot ceea ce trebuie să fac este să iubesc din abundenţă.

Bărbaţilor, mai am un lucru de care trebuie să vă avertizez. Este mult mai uşor să iubeşti pe cineva pe care nici nu-l cunoşti decât să iubeşti pe cei mai aproape de tine. Soţia ta, copiii tăi. Dar vă spun că nu mă interesează cât de mult slujeşti în comunitate, cât slujeşti în biserică, dacă nu-i iubeşti pe cei care te cunosc cel mai bine, nu iubeşti din abundanţă. Eşti implicat în lucrare, dar nu iubeşti. Am petrecut destul timp dezbătând originea dragostei, haideţi să privim la aspectele practice ale dragostei. Capitolul 4, versetul 10, „şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea.” Vreau să privim la două mari adevăruri aici. În primul rând, dragostea trebuie practicată şi trebuie practicată fără discriminare. Dragostea trebuie practicată. Cuvântul practic vine din greacă „poeo” care înseamnă „a face” sau „a lucra”. Şi cred că înţelegeţi că nu vorbim despre un sentiment aici. Chiar dacă un sentiment face parte aici, vorbim despre acţiune, acţionare, unde ceva se petrece. Daţi-mi voie să spun să sentimentele păstrate înăuntru nu valorează nimic dacă nu rezultă în acţiuni exterioare. Sentimentele subiective ale inimii nu valorează nimic dacă nu rezultă în acţiuni obiective. Acţiuni. Şi dragostea invizibilă nu are nici o valoare dacă nu duce la fapte vizibile. Oamenii zic uneori, „ştiu ceea ce vezi, pastore, dar tu nu poţi vedea inima mea.” Nu există nici un lider în congregaţia noastră care să accepte aşa ceva. Zici, „Ştiu că nu se vede că iubesc, dar oamenii nu ştiu ce-i în inima mea.” Ştim ce-i în inima ta. Nu pentru că suntem super-spirituali sau suntem lideri cu discernământ, ci pentru că ceea ce-i în inima ta iese afară prin vorbele tale, prin mâinile tale, picioarele tale şi se manifestă prin faptele tale. Dragostea este un verb, o acţiune. Ascultaţi ce spune în 1 Ioan 3:16-18, „Noi cunoaştem dragostea Lui prin aceea” pentru că ne-a scris o poezie? Nu. „că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.” Dacă spui că iubeşti biserica atunci fi gata să mori faţă de tine însuţi. „O, cât îmi iubesc soţia.” Şi poate vrea câte o poezie şi flori din când în când sau doar să schimbi becul în frigider, nu ştiu. Dar sigur nu vrea să primească doar cuvinte goale. Nimeni nu vrea asta. Cu fiecare generaţie cuvintele devin tot mai fără valoare. Oamenii vor să vadă ceea ce faci. „Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.” Cum v-ar plăcea să vi se adreseze cineva cu „copilaşilor”? Dacă cineva ţi-ar spune, „Copilaşule, ascultă de mine.” „Nu-s un copilaş”, ai răspunde. Dar când este vorba despre dragoste eşti un copilaş. Când aud bărbaţi lăudându-se cu maturitatea dragostei lor, ştiu că sunt orbi. Un prieten de-al meu me-a spus odată că se lupta cu mândria, dar a învins-o. Şi am spus: Eşti mândru de asta, nu-i aşa? Când vine vorba de dragoste totdeauna vom fi copilaşi de aceea vreau să realizaţi că acest cuvânt „practică” este la timpul prezent. O acţiune continuă. Aplicarea practică este un concept des întâlnit în Noul Testament nu doar în epistolele lui Ioan, dar şi în celelalte scrieri.

Suntem ceea ce facem în mod repetat şi descoperim cine suntem prin ceea ce aplicăm în vieţile noastre, dar nu în mod sporadic. De aceea spun adesea că viaţa creştină se aseamănă cu un cal de jug. Nu un cal care aleargă un sprint rapid, ci acela care se apleacă sub povară. În mod monoton luând pas, după pas, după pas. Aceasta înseamnă a practica dragostea. Dragostea de asemenea trebuie să fie fără discriminare. Spune, „pe toţi fraţii”. Haideţi să privim la biserică din primul secol în Coloseni 3:11, „Aici nu este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul în toţi.” Puterea bisericii din primul secol nu a constat doar în faptul că se iubeau unul pe altul, nu de acolo le venea puterea, ci dragostea care se manifesta în mijlocul trupului, în membrii care înafara bisericii nu aveau nimic de-a face unul cu altul. Care ar fi fost duşmani amarnici şi aceasta este minunea. Deci când cineva încearcă să deschidă o biserică prin a contacta o anumită ramură a populaţiei: tineri, studenţi, în vârstă, oameni pe care nimeni nu-i mai caută când vrei să aduni asemenea oameni în aceeaşi organizaţie, deformezi biserica. Înlături puterea lui Dumnezeu şi aduni oameni cu aceleaşi interese comune care vor să petreacă timp împreună. Toţi au aceeaşi vârstă şi hobby-uri, au aceeaşi gândire. Nu realizaţi că republicani, vameşi, şi păcătoşi a spus Isus, iubesc în felul acesta? Nu a spus aceasta? Ceea ce-i uimitor este când oameni diferiţi se adună împreună şi nu au nimic în comun şi totuşi uitați-vă cum se iubesc unul pe altul. În biserica noastră aici, unul din cele mai periculoase lucruri pentru noi toţi, nimeni nu-i imun, chiar şi între oameni buni, oameni care vin la Domnul şi în trupul lui Hristos caută oameni care au multe în comun cu ei. Iubesc aceleaşi lucruri, urăsc aceleaşi lucruri, au aceeaşi vârstă, aceleaşi hobby-uri şi aceea îi atrage pe oameni împreună. Şi nu-i un lucru rău dar fiţi foarte, foarte atenţi. Ceea ce trebuie să ne atragă împreună nu este faptul să avem aceeaşi vârstă, că avem aceleaşi pasiuni, ci ceea ce ar trebui să ne atragă unii spre alţii este Isus Hristos. Isus Hristos. Hubert spune, „Nu îngăduiau ca propriile inclinări să le facă dragostea selectivă. Loiali convingerilor din sufletul lor îşi exprimau dragostea nu doar faţă de membrii lor dar şi faţă de toţi fraţii creştini din Macedonia. Exprimarea dragostei lor însemna să-şi cunoască vecinii cu felul lor de viaţă şi să comunice cu ei. Un lucru care îmi place duminică dimineaţă este când fratele Anthony se roagă pentru alte biserici din zona noastră şi pentru alţi păstori. Şi vreau să realizaţi aceasta, nu doar cu privire la biserici care sunt că a noastră. Da, în elementele fundamentale ale credinţei şi dorinţa de a-L avea pe Isus în centru, dar vreau să avem un echilibru. De exemplu, trebuie să ne ţinem de ceea ce credem că este adevărat, doctrina. Trebuie să urmăm aceasta dar nu trebuie să lăsăm diferenţele doctrinare să se infiltreze între lucrurile neesenţiale. Lucruri care ne-am putea face să ne izolăm de alţi oameni pentru care a murit Hristos. Înţelegeţi? Da, îmi voi menţine poziţia doctrinară, voi predica despre aceasta, dar nu mă voi izola de cineva pentru care a murit Hristos, cineva care cu-adevărat Îl iubeşte pe Hristos.

Un al lucru cu privire la care vreau să vă avertizez, nu l-am văzut, dar vreau să vă avertizez. Nu vă daţi ochii peste cap şi nu batjocoriți din mândrie sau priviţi cu dispreţ când o biserică în zona noastră sau oriunde altundeva, o biserică care păstrează elementele fundamentale ale credinţei şi are oameni ca membrii care cu adevărat Îl iubesc pe Isus. Nu vă bateţi joc, nu subestimaţi bisericile pentru că nu au aceleaşi convingeri pe care le avem noi. Aderența ta la simplitate în serviciul divin, felul în care îţi creşti copiii, sau chiar felul în care înţelegi harul lui Dumnezeu, nu ar trebui ca vreodată să te facă să dispreţuieşti pe cineva care cu adevărat Îl iubeşte pe Isus. Mă înţelegeţi? Nu am văzut așa ceva în biserică şi nici nu vreau să existe aşa ceva. Nu vom face aşa ceva! Nu putem face aşa ceva! Pentru că nu-i în caracterul creştinilor!

Haideţi să ne uităm la felul în care sporeşte dragostea. Şi vom încheia cu aceste cuvinte. Capitolul 4, versetul 10, spune „Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea.” Deşi Pavel recunoaşte că ei aveau dragoste şi iubeau cu adevărat, poate ar spune acelaşi lucru și despre noi toţi, Pavel nu e mulţumit cu calitatea sau gradul la care iubeau tesalonicenii. Nu era mulţumit şi nu avea de gând să-i lase nici pe ei să fie mulţumiţi. Nu le putea spune, „Aţi ajuns la destinaţie!” Pentru că a spune că cineva a ajuns la dragoste desăvârşită înseamnă a spune că sunt în imaginea perfectă a lui Dumnezeu. Deci în loc să-i lase să stea liniştiţi în situaţia lor, i-a chemat să fie alături de el deşi printr-o scrisoare. Dar i-a chemat lângă el. I-a îndemnat, i-a înconjurat şi i-a rugat să continue în dragoste. Şi din nou aceste rugăminţi sunt la timpul prezent, pentru a urma o practică obişnuită lui Pavel. Pavel când era între fraţi în mod constant le spunea: creşteţi în dragoste, creşteţi în dragoste, creşteţi în dragoste. Daţi-mi voie să vă întreb ceva. Te uiţi în biserică la cineva şi rochia trebuie să-i fie mai lungă sau spui, „Trebuie să porţi o haină mai mare, musculosule.” Sau, „Nu ar trebui să te uiţi la o anumită emisiune” sau nu ar trebui să faci un lucru sau altul. Deşi acele lucruri au o anumită valoare pentru ei. Deci fiţi foarte atenţi! Dar când a fost ultima dată când fără să distrugeţi câtă dragoste au acumulat, dar să-i încurajaţi să-şi crească dragostea? Să-i încurajaţi să înainteze în dragostea lor pentru Dumnezeu şi dragostea pentru ceilalţi. Când a fost ultima dată când ai făcut asta? Pentru Pavel o făcea mereu. Gândiţi-vă la acest mare teolog, acest gânditor şi conducător al credinţei creştine care în mod constant pune pe primul loc ceea ce noi considerăm ca „lapte spiritual”. Dragostea! Dragostea! Dragostea! Vedeţi? Aceasta este responsabilitatea predicatorilor veţi spune. Da, este. Deci nu fiţi supăraţi pe noi. Este responsabilitatea să încurajăm, să implorăm, să sfătuim. Nu vreau doar să primiţi informaţie, ci să fiţi schimbaţi pentru că sunt obosit de tot ceea ce ştiu şi nu pot face. Vreau să creşteţi şi de aceea folosesc cuvinte precum acestea să vă provoc, să vă dau un impuls, să vă împung, să vă stârnesc, să vă mişc, să vă stimulez, să vă motivez, să vă determin, să vă inspir şi să vă străpung. Toate aceste cuvinte. De aceasta avem nevoie când ne adunăm împreună ca trup. Nu vă uitați doar la ceea ce unii nu au obţinut încă, ci binecuvântaţi pe Dumnezeu pentru ceea ce au reuşit până aici şi apoi încurajaţi-i să meargă mai departe. Binecuvântaţi-i să meargă înainte şi să-L cunoască pe Dumnezeu. Să demonstreze dragoste în trupul lui Hristos. Dacă valoarea unui predicator este precum sarea, va găsi destulă motivaţie să continue pentru premiul alergării prin Evanghelia lui Isus Hristos. Şi va avea o totală nemulţumire cu privire la viaţa lui şi va desconsidera mediocritatea în propria viaţă. O să o urască! Şi te va încuraja să faci acelaşi lucru, dar ţineţi minte că este un echilibru biblic în care pe de-o parte urăşti mediocritatea şi înaintezi cu toate forţele dar pe de altă parte trebuie să te odihneşti în Hristos. Şi trebuie să ţii aceste două lucruri în echilibru. Şi singurul fel în care poţi realiza această nu este prin a face doar un studiu biblic, ci prin a-ţi reînnoi mintea constant prin Cuvântul Lui.

Cuvântul „a spori”, „peresuo” înseamnă „a trece peste şi deasupra”, „a fi plin”. Nu există nimic slab sau sărăcăcios în credinţa creştină. Nu-i aşa? Mulţi dintre voi nu vă veţi aduce aminte, dar când eram copil era o reclamă la ceva produs de păr care spunea să foloseşti doar un strop. Doar un vârf îţi aranjează părul perfect. Doar o picătură nu merge în creştinătate. Creştinătatea are de-a face cu abundenţa, a întrece măsura, a excela, a exploda, a răsări dinăuntru, toate aceaste pentru că slujim un Dumnezeu care are har nelimitat şi putere. Ar trebui să fim oameni care să trăim din abundenţă. Nu pentru a flata, nefiind falşi, dar dintr-o inimă transformată. Dragoste din abundenţă. Şi daţi-mi voie să spun că simt ca şi cum cineva mi-a străpuns inima cu o lance a plângerii. La timpul prezent, „să excelăm”. Nu-i uimitor cum Pavel în mod constant îi încurajează să exceleze, deci ei trebuie în mod constant să aibă succes. Nu luaţi aceasta în mod literal. Nu spune, „Nu excelez în mod constant, oare ce-i cu mine?” Nu face aceasta. Voi veni la tine acasă, nu face asta. Dacă nu excelezi aşa cum ar trebui laudă-l pe Isus Hristos pentru ispăşirea de pe cruce prin care am speranţă şi mari promisiuni de la Dumnezeu. Deci pot înainta, lăsând în urmă ce-i în urmă şi continuând spre premiu. Opriţi această posomorâre nebiblică. Daţi-o lui Hristos şi ridicaţi-vă din nou şi mergeți înainte pentru că harul Lui de bun, harul Lui e sigur. Hebert spune, „În practicarea dragostei credincioşii nu pot niciodată să se odihnească gândindu-se că au făcut suficient. Dragostea trebuie extinsă spre standardul divin al dragostei.” Şi unde găsim dragostea aceasta? În Hristos, în Hristos. Ni s-a dat o însărcinare prin care într-un fel totdeauna vom eşua, realizaţi aceasta? Pentru că standardul este atât de sus. Dar nu priviţi la eşec pentru că El a purtat eşecurile noastre pe cruce. Trebuie să vă uitaţi la progres! Uitaţi-vă la progres! Uitându-vă la mine poate aţi zice, „Paul, după treizeci de ani nu eşti tot ceea ce ar trebui să fii.” Şi v-aş răspunde, „Dacă m-aţi fi cunoscut înainte de a mă converti în loc să mă criticaţi, v-aţi pune în genunchi mulţumind lui Dumnezeu pentru puterea pe care a demonstrat-o în viaţa mea.” Nu că sunt aşa de bun acum, dar am fost mult mai rău atunci.

Vreau să fac o paralelă într-un alt text. Iubesc textul acesta! 1 Ioan 2:7-8, „Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care aţi avut-o de la început. Porunca această veche este Cuvântul pe care l-aţi auzit.” Aceasta este partea care îmi place. „Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât şi cu privire la voi; căci întunericul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.” „Bine, Ioan, ne încurci puţin aici. Nu-i o poruncă nouă dar totuşi e o poruncă nouă. Ioan, ce încerci să ne spui?” E un lucru uimitor! El spune că dragostea este o poruncă veche chiar de la începuturi. O găsiţi în Levitic, în Vechiul Testament, în Lege. Dumnezeu totdeauna a fost un Dumnezeu al dragostei şi din totdeauna a cerut de la noi dragoste. Dragostea este o poruncă veche. Deci atunci cum este o poruncă nouă? Pentru că atunci când Isus Hristos a venit în lumea aceasta şi a trăit, iar apoi a murit pe cruce ne-a dat o definiţie mai radicală şi infinită a dragostei decât orice lege ne-ar fi putut da. Exprimarea dragostei Lui a fost atât de măreaţă ca şi cum niciodată n-ar mai fi existat dragoste înainte de El. Dragostea Lui a fost atât de minunată ca şi cum nimeni niciodată n-ar fi cunoscut dragostea înainte de a veni El. Dragostea Lui a eclipsat orice cuvânt despre dragoste, orice exemplu de dragoste. Dragostea lui a eclipsat totul. Ce credeţi? Aţi fost chemaţi să faceţi la fel! Nu doar să vă daţi zeciuiala, să vă faceți datoria, dacă găsiţi măgarul cuiva pe câmp să nu-l împuşcaţi. Nu, este o nouă poruncă. Întrece orice măsură pe care o vedem în Vechiul Testament. Înseamnă să-ţi trăieşti viaţa cum Hristos a trăit-o pe a Lui. Este o jertfă de miros plăcut să-ţi trăieşti viaţa cum a trăit Hristos, să mori faţă de sine, să dai din tine şi să te dai pe tine celorlalţi. Şi nu vă gândiţi la ceva fel monastic de a trăi. Nu-i adevărat că de fiecare dată când ţi-ai căutat folosul personal şi ai fost zgârcit şi mă refer la viaţa ta şi ai fost zgârcit cu dragostea ta, nu ai simţit viaţa ca o corvoadă? Dar de fiecare dată când ai oferit dragoste din abundenţă, indiferent cât de mult te-a costat, nu-i adevărat că parcă zburai? Erai atât de plin de bucurie, atât de plin de mulţumire şi pace. Înţelegeţi? Nu predică lepădare de sine şi nu ne învaţă să dăm şi să turnăm dragostea noastră doar ca să ne facem datoria. Acesta este felul de viaţă, acesta este scopul pentru care ai fost creat, acesta este motivul pentru care te-a pus în şcoală, să te înveţe dragostea. Tineri păstori mi-au spus că nu pot predica aşa ceva pentru că ar fi un ipocriți dacă ar predica aşa ceva, dar vreau să vă spun înaintea lui Dumnezeu că nu vreau să fac asta. Vreau să fiu cinstit şi vreau să iubesc cum a iubit Isus, dar nu sunt ipocrit predicând asta. Mă lupt pentru ținta aceasta. Şi zici, „Dar nici nu te-ai apropiat destul!” Am recunoscut asta deja. De multe ori trebuie să predicăm despre un standard la care suntem falimentari. Nu-i ipocrizie, ci e îndatorirea noastră. Ipocrizie e să pretinzi că ai ajuns desăvârşit când eşti departe încă. Daţi-mi voie să vă spun ceva despre predicare. Dacă adevărul ar veni de la mine ca şi cum aş fi autorul spunându-vă ceea ce trebuie să faceţi fără să-mi pese de propria răspundere, ar fi ipocrizie. Dar dacă predic în felul acesta, „Ai auzit ce ne-a spus El, ţie şi mie?” Atunci dă-mi voie să te întreb, „Ai auzi ce ne-a spus El, ţie şi mie?” Daţi-mi voie să mă rog pentru voi şi voi rugaţi-vă pentru mine. Haideţi să privim la această chestiune importantă. Tineri, fraţi şi surori, când vă certaţi acasă, ascultaţi la cuvintele acestea rostite în seara aceasta. Soţul şi soţia care se rod unul pe altul, ascultaţi Cuvântul care a fost rostit aici în seara aceasta. Fraţi şi surori în Hristos care nu sunteţi împotrivă unul altuia, dar totuşi vă ignoraţi unul pe altul, ascultaţi Cuvântul rostit în seara aceasta. Cea mai mare rugăciune a mea este să suferiţi prin textul aceasta la fel de mult cât am suferit eu în ultimele zile. Rănile făcute de un prieten sunt mai valoroase decât mângâierile şi sărutările unui duşman care nu are curajul să-mi spună adevărul.

 

Dragoste și ambiție – Partea 2

 
Autor: Paul Washer  
 

    Ne vom uita la un text în seara aceasta care are de-a face cu partea practică, cu aspectele practice. Dar am descoperit că în lucrurile mici, în aspectele practice viaţa noastră în Hristos şi pentru Hristos iese în evidenţă. Vreau să citim din 1 Tesaloniceni 4:9-12, „Cât despre dragostea frăţească nu aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învăţaţi de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alţii şi iubiţi în adevăr pe toţi fraţii care sunt în toată Macedonia. Dar vă îndemnăm, fraţilor, să sporiţi tot mai mult în ea. Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre cum v-am sfătuit. Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară, şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni.” Haideţi să mergem înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

    Tată îţi mulţumesc pentru harul Tău, Îţi mulţumesc pentru oamenii Tăi. Îţi mulţumesc pentru minunile pe care le-ai făcut în fiecare persoană care a venit aici în seara aceasta, Doamne. Te rog să mă ajuţi să înţeleg lucrurile cu claritate în mintea mea, vorbirea mea. Nu doar pentru gloria Ta, dar şi pentru beneficiul poporului Tău care a venit aici în seara aceasta. Doamne binecuvântează-i, binecuvântează-i. Doamne, ca o unealtă slabă stau înaintea Ta şi îţi cer har. Doamne, ajută-mă să împărtășesc adevărul Tău poporului Tău, în Numele lui Isus. Amin.

Vreau să luăm lucrurile treptat şi mă voi uita peste notiţele mele pentru că vreau să descoperim diferitele nuanţe care sunt foarte importante pentru voi în aceste cuvinte ale apostolului Pavel. În primul rând în versetul 9 spune, dacă vă uitaţi la cuvintele „dragoste frăţească”. Filadelfia de la cuvântul „filo” care înseamnă dragoste şi „delfia” care înseamnă frate. Să iubeşte pe frate. Acum uitaţi-vă în versetul 11 „să căutaţi să trăiţi” provenit din greacă „filotimeoma”, să vă ambiţionaţi. Observați ce au în comun aceste două cuvinte? „Fileo” care înseamnă a iubi şi „time” care înseamnă onoare. Literalmente ambiţia înseamnă dragostea de onoare. Urmărirea laudei, gloriei şi onoarei. De multe ori ca creştini când ne gândim la aceşti termeni ne gândim la ceva negativ dar vom vedea că e de fapt ceva pozitiv. Evreii o descriu în felul acesta: a fi iubitor de onoare, a fi activat, motivat de o dragoste de cinste. Să fii iubitor de onoare şi să fii activat de dorinţa pentru onoare. Pare să se contrazică cu viaţa creştină, dar vă asigur că aceşti termeni nu se contrazic. Nu e un lucru greșit, repet nu e un lucru rău să fii ambiţios. Când eşti ambiţios cu privire la voia lui Dumnezeu, pentru gloria lui Dumenzeu şi când cauţi onoare, glorie şi laudă de la Dumnezeu. Știu că sună neobișnuit, am să vă dau nişte versete care vă vor ajuta să înțelegeți acest concept. În 1 Samuel 2:30 Dumnezeu spune, „Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte.” Aici avem conceptul acesta în care Dumnezeu nu doar primeşte cinstea dar şi cinsteşte pe cei ce-L cinstesc. Acum haideţi să ne uităm în Ioan 5:44. Învăţăm că noi trebuie să căutăm gloria care e din Singurul Dumnezeu, aceasta ne învaţă Isus, că noi trebuie să căutăm glorie din El. În Romani 2:7 creştinii sunt descrişi în felul acesta, „Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea.” Dacă aţi citit romane sau aţi vizionat filme care sugerează, care fac aluzie la bărbaţi şi femei care au dorinţa să facă fapte măreţe, câştigă în schimb onoare, nemurire, un nume, o reputaţie. Şi în general când ne uităm la aşa ceva considerăm ca e un lucru rău, dar când privim la acest text nu este aşa, când ai dorinţa să primeşti glorie şi onoare de la Dumnezeu, Cred că acesta este un concept de care ducem lipsă în zilele noastre. Cred că e evidenţiat în literatura seculară şi ar trebui subliniat mai mult în contextul nostru creştin. Cum se simte un tânăr când citeşte o poveste despre un soldat, sau un luptător care merge şi face fapte măreţe, câştigă multă onoare pentru el? Nu observaţi cum aceasta se aplică şi în creştinătate? Cineva care merge şi face fapte măreţe pentru numele lui Hristos, de dragul lui Dumnezeu şi împărăţia Lui, în acelaşi fel sfârşeşte în onoare, laude şi un nume. Nu pentru mândria personală, ci pentru Dumnezeu. Nu ştiu, poate am destul de mult idealism în mine, dar aceasta mă motivează. Vreau ca viaţa mea să aibă importanţă, să aibă scop. Vreau să trăiesc pentru ceva, nu vreau doar să respir fără scop. De când eram mic mă gândeam că vreau să cuceresc munţii, să lupt în bătălii, vreau să fac ceva nobil, vreau să mor pentru o cauză, aceasta e ideea. Avem această oportunitate în Împărăția Cerului. De asemenea, în Romani 2:8 necredincioşii sunt descrişi în felul acesta, „şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.” Din nou, nu vorbim despre ambiţie pentru lume, ambiţia de a primi laude din parte oamenilor, ci ambiţia de a face voia lui Dumnezeu pentru a primi laude de la Dumnezeu. În 2 Corinteni 5:9 Pavel spune aceasta, „Deaceea ne şi silim (ne ambiţionăm) să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă fie că suntem departe de casă.” Haideţi să vă spun ceva, festivitatea şi apatia nu au loc în rândul creştinilor. Sunt potrivnice învăţăturilor biblice. Sunt opusul pasiunii biblice. Noi nu suntem plante care nu reacţionează decât dacă ceva le atinge. Ci ar trebui să fim activi, ambiţionaţi, căutând să-L slujim pe Dumnezeu. Să facem lucruri măreţe în Numele Lui. Când luăm în considerare cuvântul „ambiţie”  în contextul versetelor 9-12, vedem că unul dintre modurile în care ne manifestăm dragostea petru fraţii şi surorile noastre în Hristos, e prin a fi ambiţioşi să ducem voia lui Dumnezeu la împlinire.Vrei să demonstrezi iubire nu doar într-un mod romantic sau poetic? Dacă vrei să-ţi demonstrezi iubirea pentru trupul lui Hristos, trebuie să-ţi aţinteşti privirea spre a face voia lui Dumnezeu. Pentru că cu cât mai mult creştinii sunt în centrul voii lui Dumnezeu cu atât mai mult Biserica, familia, şi cei din jurul tău vor prospera. În mod constant ar trebui să te întrebi, care e voia lui Dumnezeu în viaţa mea? Iar apoi în acelaşi mod constant să te strădui să fii în centrul voii Lui.

Acum vreau să ne uităm la câteva lucruri care au de-a face cu ceea ce înseamnă să fii în centrul voii lui Dumnezeu din acest pasaj. Primul lucru e să duci o viaţă liniştită. Una din cele mai bune metode de a demostra dragostea faţă de Biserică şi că-L onorezi de Dumnezeu e să trăieşti o viaţă liniştită. Ce înseamnă asta? Voi defini aceasta în doar câteva momente dar pentru acum vreau să spun că o viaţă liniştită e opusul unei vieţi nedisciplinate. În acelaşi timp „să vă vedeţi de treburi” spune Pavel. Să ne vedem de treburi nu înseamnă că nu ne interesează de ceilalţi. Dar înseamnă că nu există loc în Biserică şi în Împărăţia lui Dumnezeu de băgăreţi. Sunt oameni care se băgă în treburile altora şi nu se ocupă de treburile lor. Un alt lucru pe care l-am putea face în ambiţia noastră şi care ar fi o binecuvântare pentru Biserică şi ar face să înainteze Împărăţia e să lucraţi după voia lui Dumnezeu. Nu este loc de lenevie în Împărăţia lui Dumnezeu. Cu niciun chip nu este loc de lenevie. „Să lucraţi cu mâinile voastre” pentru nevoile voastre. Lucraţi ca să nu fiţi o povară financiară pe cei din trup. Lucraţi ca să acoperiţi nevoile celorlalţi din trup. Asta nu înseamnă că nu primim din partea celor din trup. Toţi trecem prin perioade de prosperitate când putem fi o mare binecuvântare pentru alţii şi toţi trecem prin perioade când vom avea nevoie de ajutorul celor din trup. Dar Pavel e împotriva ideii de lenevie care zice: să aibă altcineva grijă de Biserică şi altcineva să aibă grijă de mine. Ideea aceasta nu are loc în trupul lui Hristos. Aceasta este o chestiune foarte serioasă. Această idee de a fi ambiţios, sârguincios, de a fi activ, de a lucra din greu, e o chestiune atât de importantă încât Pavel spune următoarele lucruri, „Şi dacă nu ascultă cineva ce spunem noi în această epistole, însemnați-vi-l, şi să nu aveţi nici un fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine. Să nu-l nesocotiți ca pe un vrăjmaş, ci să-l mustraţi ca pe un frate.” 2 Tesaloniceni 3:14. Oservați că nu vorbim de moralitate aici, nu vorbim de idolatrie, nu vorbim de cineva care calcă legea furând. Vorbim de cineva care locuieşte în trupul lui Hristos într-un mod pasiv, care nu-şi dă sârguinţa, nu-şi ia răspunderea de a avea grijă de el şi de familia lui. E un mare păcat împotriva lui Dumnezeu când oamenii fac astfel de lucruri.

Vreau să ne uităm la ambiţia de a trăi o viaţă liniştită. Dacă ne uita la expresia „a duce o viaţă liniştită” se trage dintr-un un singur cuvânt în greceşte care înseamnă a fi liniştit, a fi rezervat, tăcut şi a fi odihnit. Ce înseamnă aceasta? Oamenii disperaţi aleargă în toate direcţiile făcând tot felul de lucruri fără să ia în considerare voia lui Dumnezeu şi provoacă probleme în trupul lui Hristos. Ideea e să te linişteşti, să aprofundezi voia lui Dumnezeu, iar apoi în mod liniştit şi sârguincios să împlineşti voia lui Dumenzeu. În Biserică,  înafara Bisericii, ca individ şi în trup. În mod constant văd oameni care se luptă în vânt, făcând tot felul de lucruri şi uneori activităţi care nu duc trupul lui Hristos la prosperitate ci dimpotrivă împiedică creşterea. Şi apostolul Pavel spune, „Opriţi-vă! Staţi liniștiți!” Nu înseamnă că nu trebuie să avem zel şi să fim activi ci linişteşte-te şi organizează-ţi toate activităţile în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt folosite în Luca 23:56 să descrie pe cei ce, „În ziua Sabatului s-au odihnit, după Lege.” Evreii au o vorbă, „Linişte după vorbire, odihnă după muncă şi pace după război.” Pavel se exprimă la timpul prezent. Vieţile noastre nu ar trebui să conţină momente sporadice de linişte şi odihnă. Să fie oare evidenţiate de lipsa de zel, lipsa de pasiune, apatie? Nu! Nu la aceasta se referă printr-o viaţă liniştită. Vieţile noastre ar trebui să fie marcate de simplitate. Cu discernământ clar în voia lui Dumnezeu să lucrezi toate lucrurile practice din viaţa ta. În Evrei spune așa, „Cu zel şi în mod activ să căutaţi să trăiţi o viaţă liniştită.” Gândiţi-vă puţin la lucrurile acestea. Pare că se contrazic. Ce înseamnă o viaţă liniştită? Cu zel activ să trăieşti o viaţă liniştită. Cum realizăm lucrul acesta? Are de-a face cu voia lui Dumnezeu. Dacă ocoleşti Cuvântul lui Dumnezeu, voia lui Dumnezeu, toate activităţile tale şi zelul tău nu vor duce la nimic. Atât de mulţi oameni au zelul de a fi cineva, de a face ceva, dar fără să se gândească dacă ceea ce fac cu adevărat este voia lui Dumnezeu. Deci în loc să fie zeloşi doar pentru simplul act al acţiunii şi de a alerga nebuneşte, cum spun unii că e mai bine să faci ceva decât să nu faci nimic, dar nu acesta este cazul aici. Trebuie să urmăresc insistent ceea ce spune Dumnezeu în Scripturi despre responsabilităţile şi îndatoririle mele. Mai întâi să cauţi cu insistenţă ceea ce spune Cuvântul iar apoi cu aceeaşi intensitate să urmăreşti împlinirea faptelor. Realizaţi câte porunci din Scripturi sunt total ignorate? Şi mi se pare că cu cât devenim mai spirituali, cu atât ignorăm mai mult învăţăturile simple din Scripturi.

Vreau să dedic câteva momente pentru a explica pas cu pas ce înseamnă să trăieşti o viaţă liniştită. Vreau să privim la aceste lucruri dintr-o lumină negativă, iar apoi dintr-o perspectivă pozitivă. Negativ – şi am lucrat la această definiţie timp îndelungat. Şi nu inventez această definiţie ci am luat-o din 2 Tesaloniceni 3:6-15 unde Pavel discuta despre aceste lucruri din nou în Biserică. Negativ: O viaţă liniştită e opusul unei vieţi în derivă, nedisciplinată, plină de lenevie şi care provoacă conflict în trupul lui Hristos, e o povoară pentru trupul lui Hristos şi aduce o mărturie slabă necredincioşilor. Pozitiv: O viaţă liniştită e marcară de stăpânirea de sine, disciplină, stabilitate, care nu deranjează. Mă opresc aici, ce înseamnă aceasta? Înseamnă a nu fi băgăcios, a băga de seamă, totdeauna încercând să te vâri în treburile altora. Deci nebăgăreț, lucrând din greu la o viaţă ce aduce pace şi stabilitate în trupul lui Hristos, contribuie la bunăstarea trupului lui Hristos spiritual, practic şi financiar şi scoate în evidenţă Cuvântul Evangheliei în ochii celor dinafara trupului lui Hristos. Vedeţi cât de uimitor poate fi? Ce mărturie puternică ar putea fi dacă toată lumea ar trăi o viaţă liniştită? De atâtea ori vedeţi aşa de multă nerozie în trupul lui Hristos sau printre cei ce cred că fac parte din trupul lui Hristos. Din Washington cu proteste pe străzi, activităţi, una şi alta şi înfloreşte combativitatea şi activismul, şi lucruri pe care nici nu ni le imaginam, când poate cea mai bună metodă de a fi sare şi lumină e să faci simplu ceea ce porunceşte Dumnezeu. Fiecare dintre noi să urmeze poruncile lui Dumnezeu şi am văzut lucrul aceste în credinţa creştină şi am trăit destul să văd din nou şi din nou. Nu e o cursă de alergare şi nu se câştigă prin inteligenţă şi nu cei înzestraţi câştigă, ci totdeauna femeia şi bărbatul care sunt sârguincioși în lucrurile mici sunt cei ce câştigă. Nu-i acelaşi lucru pe care l-a spus şi Isus? Dacă nu eşti credincios în lucrurile mici nu vei fi pus stăpân peste cele mari? Dar cei mai mulţi oameni dispreţuiesc lucrurile mici şi sar peste ele şi Dumnezeu niciodată nu le încredinţează lucrări mari. Cineva m-a întrebat odată care a fost prima lucrare pe care am primit-o oficial. Păstorul m-a chemat la el şi mi-a spus că are o lucrare specială pentru mine. Să fac un gard în jurul terenului de fotbal folosit de Biserică. Am crezut că o să mă cheme să conduc un studiu biblic, dar nu. Construieşte un gard. Pentru că am crescut la ţară şi eram singurul care ştia cum să facă un gard. Dar am făcut lucrul acesta cu sârguinţă. Şi cred că lucrând cu credincioşie în lucrul acesta m-a dus mai apoi la alte lucruri. Dacă nu eşti credincios în lucrurile mici, cum ai putea fi credincios în lucrurile mari?

Vreau să vă învăţ ceva despre ce se întâmplă în Biserica din Tesaloniceni. Din învăţăturile ce vor urma de aici, indiferent când vine ziua Domnului e foarte posibil ca aceşti tesaloniceni îngăduiau ca speranţa lor pentru a doua venire a lui Hristos să-i distragă de la treburile zilnice spirituale şi practice. Nu este prima dată când aşa ceva s-a întâmplat. S-a mai întâmplat la fel cu evreii exilaţi în Babilon. Ce vreau să spun prin asta? În Ieremia avem un pasaj foarte frumos care portretizează Biserica din zilele noastre. Israeliţii au fost exilaţi în Babilon din cauza nesupunerii lor şi profeţii falşi care declarau, „Pace, pace, pace” le proroceau din nou în clipa când au ajuns în Babilon. Şi le ziceau, „Uite, noi vom pleca de aici. Dumnezeu a spun că vom pleca de aici. Şi plecăm de aici curând, deci opriţi-vă, nu vă pregătiţi să locuiţi aici în Babilon pentru că Dumnezeu ne va salva.” Dar era exact opusul la ceea ce Dumnezeu vorbea prin profeţii adevăraţi. Haideţi să vă citesc din Ieremia 29, „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor; Dumnezeul lui Israel, către toţi prinşii de război, pe care i-am dus din Ierusalim la Babilon. Zidiţi case, şi locuiţi-le sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor! Luaţi-vă neveste, şi faceţi fii şi fiice; însuraţi-vă fiii şi măritaţi-vă fetele; să facă fii şi fiice, ca să vă înmulţiţi şi să nu vă împuţinaţi. Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie şi rugați-vă pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” Vă aduceţi aminte pasajul pe care l-a citit pastorul Anthony? Rugați-vă pentru împăraţi şi toţi cei în funcţii de autoritate. De ce? Ca să trăim o viaţă liniştită. Cu siguranţă apostolul Pavel ia lucrurile acestea din Ieremia. Cum se aplică aceste lucruri în Biserică? Biserica lui Isus Hristos, într-un anumit sens, totdeauna a fost Biserica din pustiu. O Biserică departe de casa noastră. Suntem o Biserică în exil şi aşteptăm întoarcerea Regelui nostru să fim duşi la locul potrivit. Dar în timp ce aşteptăm nu ar trebui să fim fără ocupaţie şi să irosim timpul. În timp ce aşteptăm ar trebui să ne uităm în Scripturi să vedem ce ne-a poruncit Dumnezeu şi să împlinim voia Lui. Nu doar în perioadele liniştite, nu doar în viață noastră de rugăciune, nu doar în domeniul spiritual, dar în fiecare aspect din viaţa noastră. Dumnezeu nu încearcă se ne încurce. Vedem lucrurile acestea în scrisorile lui Pavel dar şi în primele capitole din Genesa. El aduce ordine din haos. Atâţia credincioşi au vieţile pline de haos în domeniul finanţelor, în relaţii, în toate lucrurile pentru că nu vor să facă lucrurile mici şi să-şi organizeze vieţile. Sunt unele grupuri religioase, şi spun asta în mod pozitiv, care fac mobilă şi sunt vestiţi pentru munca lor. Şi dacă te uiţi la mobila lor, reflectă ceea ce spun ei că cred despre simplitate, elegantă fără lux şi extravaganță. Fac totul cu simplitate şi integritate, cu putere şi cu o frumuseţe blândă. Nu-i critic pentru lucrul acesta. Deşi acest mod de viaţă ar trebui dus până la capăt în toate domeniile. Când cineva se uită la orice aspect din viaţa noastră ar trebui să vadă ce credem. Ar trebui să vadă ce credem! Dacă s-ar uita la finanţele noastre, dacă s-ar uita la muncă de la servici, dacă s-ar uita la ceea ce ne uităm, la ceea ce facem, ceea ce purtăm, totul despre noi ar trebui să reflecte credinţa noastră. Asta nu înseamnă că există un anumit costum de creştin pe care-l poţi pune pe tine, sau că toţi trebuie să-şi administreze finanţele în acelaşi fel, dar înseamnă că felul în care suntem ar trebui să se alinieze cu credinţa fundamentală. Ar trebui să fie temeinicie în noi pentru că umblăm conform Scripturilor. Şi trăim într-un fel, vă aduceţi aminte de Ieremia? Trăim într-un fel în care suntem o binecuvântare pentru cetatea noastră. Am o dorinţă mistuitoare să merg în Rai, dar dorinţa aceasta mă împinge mereu din punct de vedere etic să fiu o binecuvântare aici pe pământ. Şi nu doar pentru Biserică, ci să fiu o binecuvântare pentru societate, să fiu o binecuvântare pentru cultură. Şi cum realizăm lucrul acesta? Prin a ne alinia viaţa cu Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea îi apreciez aşa de mult pe puritani, deşi nu-s de acord cu tot ce cred ei, dar apreciez că au căutat să aplice Scripturile la toate aspectele vieţii lor.

Vreau să ne uităm la două elementele esenţiale unei vieţi liniştite. În primul rând versetul 11 care spune, „Să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre.” Să-L slujiţi pe Dumnezeu prin împlinirea sarcinilor personale. Să vă preocupaţi cu treburile individuale. Şi care sunt acestea şi unde le găsim? Te uiţi în Scripturi, dar şi la providenţa lui Dumnezeu. Unde te-a aşezat El? Ce ţi-a dat El de făcut la acest moment specific? Trebuie să împlineşti aceasta din toată inima. Aud atâţia oameni care spun că după ce vor intra în misiune vor fi sârguincioşi. Nu, nu vei fii! Eu sunt chemat în lucrare şi uneori mi-e greu să lucrez, dar când nici nu eşti chemat la lucrare… Uitaţi-vă la providenţa lui Dumnezeu. Uită-te unde te afli şi în acea situaţie fii biblic, sârguincios şi cinstit, activ şi silitor, muncind din greu. La fel de cinstit ca un om care petrece 15 ore lucrând pe o predică. E adevărat. E la timpul prezent aici să ne vedem de trebuile personale în mod constant. Uneori aud oameni care sunt consideraţi oameni ai lui Dumnezeu spunând, „De ce nu eşti implicat în Biserică făcând una sau alta?” Şi femeile răspund, „Pentru că am un soţ, am copii mici de crescut. Facem școală acasă, am o casă de ţinut în ordine pentru slavă lui Dumnezeu. Nu am timp să alerg încoace şi încolo.” Uneori şi în adunarea noastră vin oameni care cred că toată ziua suntem împreună în părtăşie şi cântări. Nu, nu suntem! De ce? Pentru că avem afaceri de supravegheat, avem responsabilităţi față de copiii noştri şi tot felul de alte lucruri. Dacă ţi-ai împlini toate îndatoririle ce îţi sunt puse  înainte cum se cuvine, nu ai mai avea destul timp la sfârşitul zilei. Când eram pastor în Peru a venit un moment în care a trebuit să discut cu femeile din grupul nostru, cu afecţiune şi în mod frumos, pentru că au ajuns într-o fază în care erau foarte spirituale. Toate erau implicate cu lucrări în Biserică şi nu aveau grijă de propriile case, nu aveau grijă de soţii lor, nu aveau grijă de copiii lor, banii nu le erau în ordine. La punctul acesta încercau să scape de acasă şi se dăruiau lucrării lui Dumnezeu. Unul din lucrurile prin care arătăm mai mult ca Dumnezeu e prin a accepta voia Lui şi împlinind-o cu toată inima. S-ar putea să fii entuziasmat în a face ceva care Dumnezeu nici nu ţi-a poruncit să faci. Vei fi onorat pentru că te-ai supus voii Lui şi te-ai supus în lucrurile obişnuite, normale. Uită-te unde te-a aşezat şi ce ţi-a pus în mâini şi împlineşte lucrarea Lui cu toată puterea ta. Fii credincios pentru că aceasta deschide uşa spre atâtea alte lucruri. E interesant câte probleme evităm în Biserică şi în familiile noastre dacă ne vedem de treburile noastre. Toţi avem nevoie să fim învăţaţi de alţii, să fim sfătuiţi, avem nevoie chiar de aprobarea altora. Dar nimeni nu ar trebui să vină în casa mea şi să încerce să o conducă. Aceasta e responsabilitatea mea. Dacă trebuie să primesc instrucţiuni, voi primi instructioni de la bătrânii bisericii, diaconi şi fraţi dragi, dar nimeni nu poate veni în casa mea şi să ia controlul. Şi în acelaşi timp n-am să vin nici eu în casa ta să iau controlul. Am destul teren de lucru în dreptul meu fără să mă îngrijorez cu privire la situaţia ta. Dragi surori, lucrul acesta este foarte improtant şi pentru voi nu doar pentru bărbaţi şi munca lor. Să fii mulţumit cu locul în care te găseşti în viaţă. Nu înseamnă că totdeauna vei fi în aceeaşi poziţie. Poate creşti copii mici şi ai vrea să faci altceva. Fii credincioasă şi va veni un timp când aceşti copiii vor creşte şi îţi vor fi de ajutor. Va veni un timp când vei avea mai multă libertate şi mai multe oportunităţi să fii implicată în lucrare. Fii credincioasă acolo unde te afli acum! Şi fă-o cu toate inima ta ca pentru Dumnezeu. Săptămâna aceasta am predicat la o conferinţă mare şi importantă, dar nu-i cu nimic mai importat decât ceea ce faci tu. Tot ceea ce fac e voia lui Dumnezeu. Şi prin faptul că mergi mâine la lucru, faci aceeaşi lucrare pentru voia lui Dumenzeu şi aduce la fel glorie Lui. Nimic nu poate distruge dragostea şi unitatea bisericii decât oamenii pioşi, băgăreţi spirituali care se amestecă în treburile altora şi îşi neglijează responsabilităţile zilnice din casele lor şi îşi cultivă propria lor spiritualitate. Nu spun lucrurile acestea pentru că le-am văzut în congregaţia noastră; dacă le-aş fi văzut v-aş fi spus, dar nu vă cunosc pe toţi. Predic pentru că e în textul nostru. Dar dacă îţi vorbesc prin asta atunci nu e un semn că sunt un profet ci că Dumnezeu te iubeşte şi vrea să te ajute.

Un al doilea element legat de o viaţă liniştită e să munceşti cu propriile mâini. Grecii desconsiderau munca manuală, dar evreii o considerau ca ceva onorabil. Printre greci munca era tratată ca ceva înjositor, indispensabil, dar dispuşi să pună pe sclavi să-o îndeplinească. Evreii pe de altă parte vedeau ca o dignitate orice fel de muncă. Munca era considerată obligatorie şi orice tânăr evreu, indiferent de cât de bogată era familia lui, trebuia să înveţe o meserie. Rabinii evrei lucrau într-o meserie pentru a-şi câştiga existenţa. Cel mai mare Misionar care a păşit vreodată pe planeta noastră a avut o meserie. Indiferent cât de bogată era familia oricărui evreu, învăţa o meserie. Cum au inventat evreii ideea aceasta? Au ajuns la concluzia aceasta din Scripturi. Pavel nu porunceşte ca toţi oamenii să lucreze muncă fizică. Ceea ce spune e că munca trebuie să-şi primească onoarea cuvenită indiferent de domeniu. Arătând că e ceva ce aduce demnitate, ceva ce ar trebui făcut spre slava lui Dumnezeu, de dragul lui Hristos şi spre beneficiul societăţii. Dacă eşti implicat să spunem, într-un serviciu secular, în primul rând aşa ceva nu există pentru creştini. Chiar şi oalele şi cratiţele din casele noastre sunt sfinte, pentru creştini nu există nimic secular. Tot ce facem, tot ce atingem e spiritual. Dar dacă îţi priveşti serviciul ca ceva secular care nu aduce onoare lui Dumnezeu, atunci ceea ce vreau să fac e să-ţi schimb părerea aceasta şi să-ţi aduc lumină. Tot ceea ce faci, dacă e după voia lui Dumnezeu şi faci cu zel pentru onoarea lui Dumnezeu, nu doar aduce onoare lui Dumnezeu, dar aduce beneficii lumii acesteia şi beneficii oamenilor lui Dumnezeu. Deci trebuie să priveşti lucrurile în felul acesta. Ce spune Pavel e că munca grea e nobilă şi e imposibil să fii un creştin după Scripturi şi să nu lucrezi din greu. Îmi pare rău. De fapt nu-mi pare rău, pentru că e adevărat! A munci din greu, a fi obosit, e spre gloria lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte munca de la câmp când eram doar un copil, auzeam oameni mai în vârstă, precum tatăl meu lăudându-se cu cât de greu lucrau. Zicea, „Eu lucrez mai greu decât lucrezi tu într-o lună şi pot lucra mai mult decât toţi oamenii de aici.” Azi aud tineri lăudându-se cu cât de puţin lucrează. Lăudându-se cu vicleşugul de a nu lucra. Vreau să subliniez ceva. În mare parte din istoria Bisericii a existat ideea aceasta a celor șapte cele mai mari păcate, sau cele şapte vicii carnale. Şi în această listă era şi lenevia. E pe listă alături de poftă, lăcomie, furie, mânie, invidie şi mândrie. Unii teologi spun că lenea s-ar putea să fie una din cele mai mare păcate împotriva lui Dumnezeu. Şi Isus ne aduce pilda talanţilor, nu-i aşa? Tu ai primit daruri, dar cele mai multe daruri sunt împiedicate, nu doar de necredinţă, dar, de asemenea, şi prin lenevie. Nu avem voie să fim leneşi. Nu prin somn, nu în trupurile noastre, nici în munca noastră, în mintea noastră. Trebuie să fim sârguincioşi şi nu leneşi. Citiţi cartea Proverbelor! Cea mai mare boală în Biserică şi în familii e lenevia. Absolută lene. Pentru cei care sunteţi elevi. Da, chiar şi examenul de contabilitate, cât de spiritual poate fi? Nu uita că fiecare examen e pentru gloria lui Dumnezeu. Chiar să stai să înveţi până la miezul nopţii să iei o notă bună? Da, pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că acolo te-a aşezat El, şi dacă nu eşti sigur unde te-a pus El, acolo unde eşti dă-ţi toată străduinţa. Sârguincios! Trebuie să ţineţi minte că munca nu e rezultatul greşelii voastre. În Genesa 2:15, „Domnul Domnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” Munca e un lucru bun şi nu e rezultatul greșelilor tale. Poate zici, „Abia aştept să ajung în Rai.” Dar crezi că doar vei sta jos când ajungi acolo? Ştim cel puțin că vom administra lucrurile în conformitate cu credincioşia noastră aici pe pământ. Realizaţi că unii experţi au ajuns la concluzia că acesta este motivul pentru care mulţi bărbaţi sănătoşi mor după un an sau doi după ce intră în pensie? Pentru că au pierdut un aspect ce caracteriza viaţa lor. Au pierdut un aspect a ceea ce înseamnă a fii o fiinţă umană şi a avea semnificaţie în viaţă. Dacă eşti la vârsta pensionării nu te gândi nici o secundă ca să stai doar şi să te odihneşti pentru că aceasta e o mare ofensă la adresa lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi foloseşti timpul să-L slujeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta. Cred că este interesant ce spune Pavel în capitolul 4, versetul 11, „Cum v-am sfătuit.” Importanţa acestui lucru e, şi poate vă gândiţi că mă tot repet. Că nu e atât de important… Dar trebuie să înţelegeţi că aceste lucruri sunt poarta şi calea ce deschid alte oportunităţi şi prilejuri. Şi pentru Pavel lucrul acesta este foarte important. Chiar el spune că dacă este vreun om leneş în mijlocul bisericii să nu vă asociaţi eu el. Şi putem vedea că aparent, chiar înainte de a scrie această epistolă, când era încă în mijlocul lor i-a avertizat cu privire la aceste lucruri şi din nou în scrisoarea aceasta îi atenţionează, şi din nou în 2 Tesaloniceni le atrage atenţia cu privire la necesitatea de a lucra din greu.

Haideţi să ne uităm la înţelesul dublu al ambiţiei, ce înseamnă a fii sârguincios în munca noastră spirituală, practică, financiară. Primul scop al unei ambiţii evlavioase este a fi un martor pozitiv în exterior. Uitați-vă la versetul 12, „Şi astfel să vă purtaţi cuviincios cu cei de afară.” Uitați-vă, la bine şi la greu, nu puteţi evita acest lucru; dacă aţi mărturisit credinţa în Hristos oamenii se vor uita la voi. Şi nu vă vor privi cu discernământ, ci cu prejudecată. Se vor uita la voi să găsească vină. Şi chiar dacă vă place sau nu, felul în care trăiţi şi lucraţi, în lumea seculară, va determina ceea ce cred oamenii despre creştinism, despre Biserică şi Evanghelie. Este adevărat. Vreau să vă mai spun câteva cuvinte care sunt foarte importante. Pavel spune că trebuie să ne purtăm în mod cum se cuvine, în mod cuviincios. În textul nostru şi în Tit 2:10, „Să facă cinste învăţăturii lui Dumnezeu.” Ca atunci când cineva se uită la felul în care trăim să înfrumusețeze doctrina sănătoasă. De asemenea, în Coloseni 4:5, „Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară; răscumpăraţi vremea.” Nu înseamnă doar să-ţi deschizi gura şi să vorbeşti, ci deschide-ţi viaţa şi demostrează că ceea ce vorbeşti are greutate. Că Evanghelia de care pretinzi că ai fost atins are puterea să transforme viaţa unui om. Învăţaţii spun că aceasta nu înseamnă că totdeauna îi vom mulţumi pe necredincioşi, ci comportamentul creştinilor va fi în aşa fel încât să ducă la o atmosferă fără conflict pe care şi necredincioşii ar accepta-o. Vedeţi, când un necredincios vede pe cineva lenevind, zice „Leneşul!” Când vede pe cineva muncind din greu zice, „Uite un om harnic!” Întipăreşte această imagine în mintea lor! Îmi aduc aminde de un om care vroia să devină membru în Biserica noastră şi ne vizita destul de des în Peru. A venit la mine într-o zi şi mi-a spus că era persecutat la servici. L-am cunoscut pe omul acesta, i-am ştiut viaţa, am ştiut ce servici avea şi am zis, „Cu adevărat eşti persecutat?” A zis, „Da.” Şi am întrebat, „De ce?” Şi el a zis, „Pentru numele lui Hristos.” Şi am zis, „Nu acesta este motivul pentru care eşti persecutat. Eşti persecutat pentru că eşti cel mai leneş om pe care l-am întâlnit vreodată în viaţa mea. De aceea eşti persecutat. Chiar şi eu te-aş da afară din servici.” Vedeţi lucrul acesta? De atâtea ori creştinii spun că sunt persecutaţi. Pentru că eşti creştin nu înseamnă că eşti scutit, nu înseamnă că Dumnezeu te va purta pe aripi în gloria cerului. Tu trebuie să munceşti chiar mai mult ca alţi oameni, trebuie să fii mai sârguincios decât alţi oameni pentru ca Evanghelia să prospere şi cu adevărat să fii o binecuvântare.

Vreau să ne uităm la un pasaj care arată cum comportamentul urât al oamenilor lui Dumnezeu poate aduce pagubă numele lui Dumnezeu. Pavel spune evreilor în Romani 2:17-24, „Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; tu, care te măgulești că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveți? Tu care propovăduieşt, „Să nu furi”, furi? Tu care zici, „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu care ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu care te făleşti cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris.” Vedeţi lucrul acesta? Avem puterea de a înfrumuseţa Evanghelia, să aducem glorie în mijlocul necredincioşilor. Şi avem puterea într-un fel de a păta şi mânji reputaţia lui Dumnezeu şi a Cuvântului.

Un al doilea scop al ambiţiei evlavioase este de a-ţi purta de grijă. În versetul 12 spune, „şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni”. Să nu duceţi lipsă de nimic. În Faptele Apostolilor 17:4, din textul acela şi din 1 şi 2 Tesaloniceni înţelegem că erau probabil unii oameni bogaţi în Biserică. Şi este foarte, foarte posibil că alţi credincioşi profitau de generozitatea lor. Nu am timp acum să citesc, dar dacă mergeţi în 2 Tesaloniceni 3:6-15 veţi vedea. În mod special pentru aceia dintre voi care faceţi parte din slujire. Am auzit tineri mergând în lucrare care se plâng că unul şi altul nu vor să-i ajute, nu vor să doneze anumite lucrări. Eu mi-am stabilit un lucru în inima mea când am început lucrarea şi vreau să vi-l puneţi şi voi pe inimă. Nimeni nu-ți datorează nimic pentru evlavia ta. Cel mai bogat creştin din lume nu-mi datorează mie şi lucrării mele nimic. N-ar trebui să gândiți în felul acela. Şi am văzut asta des în America, în afara ţării unde sunt creştini bogaţi în Biserică şi toţi cei din jur cred că acel creştin le datorează ceva. Nu, nu-i adevărat. Nu vă datorează nimic. Ar trebui să ne încredem în Dumnezeu şi niciodată să nu aşteptăm de la alţii. Ar trebui să lucrăm să ne purtăm de grija nevoilor noastre personale. Ar trebui să ne sprijinim pe purtarea Lui de grijă în vieţile noastre şi să nu ne uităm la alţii. Chiar dacă ei par că au fost binecuvântaţi în mod minunat de Dumnezeu. Ei vor sta înaintea lui Dumnezeu şi ei în dreptul lor trebui să fie slujitori înţelepţi dar nu înseamnă că îţi datorează ţie vreun ban. Priviţi înspre Dumnezeu, priviţi înspre Dumnezeu. Credeţi-L pe Dumnezeu şi lucraţi sârguincios. Când făceam consiliere financiară în trecut, oamenii veneau la mine şi după ce mă uitam peste documente, mă uitam la ei şi ştiam care era problema lor. Ce? Nu ați făcut şcoala de medicină, asta e problema voastră. Nu aţi avut nota zece pe linie. Nu aţi lucrat timp de zece ani câte optzeci, nouăzeci de ore pe săptămână? Nu aţi făcut toate aceste lucruri pe care un medic le face, dar uitându-mă la finanţele voastre trăiţi ca şi cum vi s-ar cuvine să fiţi doctori. Nu sunteţi! Purtatea de grijă a lui Dumnezeu a fost diferită în vieţile noastre şi aceasta nu este fatalism. Motivul pentru care vă spun aceste lucruri, în mod special tinerilor care trăiesc într-o ţară în care nu mai vedeţi lucrurile acestea. Mulţi oameni au mai multă prosperitate pentru că au lucrat de douăzeci de ori mai mult ca tine. Şi în loc să cumpere haine de firma au cumpărat ceva mai ieftin. Ceea ce vreau să spun e că atunci când vine vorba să demonstrezi că eşti creştin, sunt multe lucruri practice pe care le poţi face, nu doar lucruri spirituale. Nu înseamnă că pluteşti pe aripi de îngeri. Munceşte din greu şi îţi spun că oameni din generaţia mea nu pot avea respect pentru cei care nu apreciază munca şi nu merg la culcare rupţi de oboseală. Dar aceasta este cultura din ziua de azi pentru că pe zi de trece se depărtează tot mai mult de Dumnezeu. Şi pentru că se depărtează tot mai mult de Dumnezeu şi munca etică e tot mai departe de Dumnezeu. Haideţi să lucrăm cu sârguinţă înaintea lui Dumnezeu. Membrii bisericii care trăiesc de pe spinarea altora se înjosesc moral, se bazează pe generozitatea altora nu trăiesc în dragoste. Toţi trecem prin perioade când avem nevoi, dacă aveţi nevoi nu e o ruşine să spuneţi, dar în acelaşi timp lucraţi! Vei spune, „Nu pot găsi serviciul pe care îl vreau. Nu-mi pasă, lucrează unde nu îţi place.” Când am predicat tinerilor mesajul acela şocant despre care toată lumea ştie, pe stadionul mare, eram la lucru cu ziua, în fân. Am lucrat cu o echipă în fân cu ziua ca să pot să-mi susţin familia. Şi în iarna aceea am săpat şanţuri în zăpadă şi am lucrat ca tâmplar ca să avem curent electric în casă. Deci nu veniţi la mine să-mi spuneţi că nu puteţi avea serviciul care vă place. Lucraţi din greu, fiţi bărbaţi adevăraţi şi faceţi ceea ce trebuie făcut. Lucraţi! Şi aplicaţi acest principiu în fiecare aspect din viaţa voastră. Cu sârguinciozitate. Ştiu oameni care au venit la mine, au venit în lucrarea noastră cu nimic şi au devenit lideri datorită sârguinţei lor. Facem totul pentru gloria lui Dumnezeu, pentru că suntem ambiţioşi să-L onorăm pe Dumnezeu şi să fim o lumină strălucitoare în lume. Haideţi să ne rugăm. 

Autor: Ardelean Viorel 

Dragostea

1 Cor  13: 1-13

1). Introducere. În legătură cu această epistolă mulţi comentatori au afirmat biserica din Corint, cu greu se poate spune că a fost o biserică ”creştină” datorită frământărilor partidelor şi păcatelor prezente în biserică. Totuşi prin faptul că apostolul Pavel s-a ocupat de ea şi prin Duhul Sfânt  a fost introdusă în Canon, este bine să avem o bună perspectivă asupra ei datorită faptului că multe din problemele de atunci se regăsesc şi în bisericile secolului XXI, şi îndemnurile, mustrările pe care le face Pavel, sunt aplicabile şi în zilele noastre. Dar mai există un lucru de semnalat asupra faptului că biserica din Corint era o biserică locală, ca şi alte biserici, şi nu trebuie confundată cu Biserica Adevărată care este Trupul lui Hristos. Aspecte generale[1]. Epistola către Corinteni  ne arată foarte bine orânduirea din biserica Apostolică. Orașul Corint  a fost distrus de către romani în anul 146 B.C. și reconstruit din nou de Iulia Cezar și repopulat cu oameni aduși din alte teritorii și anume cu romani liberi. Mai târziu au fost aduși cetățeni greci  și coloniști evrei. Pe vremea lui Pavel în Corint erau cam 700 000  de cetățeni din care majoritatea erau sclavi. Orașul avea o poziție centrală bună iar portul Chencrea din partea de Est a orașului era o poartă pentru întreaga lume de atunci. Avantajul economic nu însemna și un aspect moral pozitiv pentru că orajul Corint era renumit pentru desfrâul său. Expresii ca și ”chefurile corintene sau bețiv din Corint” erau frecvent folosite. Autorul se recomandă încă din primele versete 1 Corinteni 1:1 ” Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten”, iar acesta este cel care a încercat să-l apere pe Pavel înaintea sinagogii (Fapte 18:17). În această epistolă se descopere personalitatea apostolului Pavel printr-o o mărturie internă. Paternitatea cărţii [2] nu este discutată, ea fiind  menţionată de Clement din Alexandria, Ignaţiu, Marcion şi Ireneu. Pavel a  scris mai multe scrisori, dar numai două au ajuns până la noi, în care avem doar răspunsurile lui Pavel către biserica din Corint. Se realizează ” imaginea în oglindă” ca şi cum am asista la o convorbire telefonică dintre două persoane auzind doar o parte din  conversaţie şi deducând  cealaltă persoană care vorbeşte şi ce spune. Ca  şi sursă Pavel avea ” mi-a spus a Cloiei despre voi” (1Cor. 1 :11). În 1 Corinteni cap 12 avem metafora Trupului, iar în 1 Cor cap 13 Pavel ne vorbşte despre dragoste care rezolvă toate problemele. El restabileşte scara de valori în care dragostea este cea mai importantă 1 Corinteni 13:13  ”Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Se poate face o comparaţie paralelă cu roada Duhului Sfânt din Galateni 5:22-23. Destinatarul[3] este menţionat încă din primele versete (1 Cor. 1:1-2), iar biserica avea în conţinutul ei un număr însemnat de păgâni convertiţi. Biserica din Corint avea în componenţă bărbaţi şi femei, evrei şi  dintre neamuri, sclavi şi oameni liberi.  Se pare că Pavel a ajuns în Corint din Atena, în a doua călătorie misionară, şi şi-a câştigat existenţa prin muncă. S-a întâlnit cu Acuvila şi Priscila din Pont, din Asia Mică, plecaţi din Roma în urma edictului dat de Cezarul Claudiu, la care Pavel a lucrat confecţionând corturi. Acvila şi soţia lui au fost primii convertiţi la creştinism, iar această relaţie frăţească a determinat şi viitorul Bisericii (Fapte 18: 1-3). Titlul cărţii  în originalul grec însemnă ”Pros Korinthious A” -„Către Corinteni A”  (sau „întâia”),”  dar Pavel este şi fondatorul biserici din Corint (1 Cor. 4:14-15).  Contextul scrierii [4] cărţi Corinteni se găseşte în lumea păgână din vremea respectivă când Corintul era în plină dezvoltare economică dar şi un centru a lumii păgâne. Corintul avea influenţă materială, tranzacţii comerciale, garnizoane militare, lux şi materială foarte bună. În apropiere se găsea terenul destinat Jocurilor Olimpice ca boxul, cursele şi luptele  care se practicau din patru în  patru ani.  Se venera zeiţa Afrodita care avea ca şi templu pe înălţimea Acropolis adorată ca zeiţă a iubirii şi a fertilităţii. O mie de preotese practicau prostituţia, iar Corintul era un oraş al păcatului. Bărbaţii homosexuali îşi lăsau să crească părul lung ca şi la femei (lCor.11:4). Decadenţa morală era mai mare ca şi în oraşul Antiohia, iar în Corint exista o combinaţie de ”înţelepciune” lumească şi imoralitate animalică. În Atena Pavel a întâlnit multă îngâmfare, apoi decadenţa morală din Corint. Grecia nu părea să fie un loc potrivit pentru vestirea Evangheliei, iar Pavel avea nevoie de încurajare în acest sens (Fapte 18:9-10). Pavel a avut două convertiri importante şi remarcabile. Unul a fost Iust iar al doilea a fost Crisp,  fruntaşul Sinagogii care s-a convertit cu toată casa lui  (Fapte 18:7-8). În biserica din Corint nu erau mulţi înţelepţi în felul lumii, puternici sau de neam ales, în contrast cu lumea păgână, care acea aceşti oameni dar care nu va moştenii Împărăţia lui Dumnezeu.  Data scrieri [5] cărţi este anul 55-57 D.C, iar  Tema  Cărţi este Domnia lui Isus Hristos (1 Cor. 1:2, 3, 7-10). Schiţa şi  Conţinutul [6]. Cartea 1 Corinteni abordează o gamă largă de probleme ca : salutări, condiţiile din Biserica din Corint, nevoia de curăţire,  dezbinările din biserică, Isus Hristos ca şi centru în predicare şi închinare, clarificare cu privire la Duhul Sfânt, o concepţie corectă despre Dumnezeu, calitatea de slujitor  pe care trebuie să o aibă slujirea creştină, referiri la scandalurile din Biserică, necurăţia, procese între membrii bisericii efectuate de judecători din afara bisericii etc. Pavel mai abordează problema căsătoriilor, libertatea creştină, ţinuta femeii în adunare, darurile Duhului Sfânt, renunţarea la drepturi şi privilegii, exemplul fiind Pavel şi  poporul Israel,  Cina Domnului, ordinea din biserică, despere Evanghelie, despre Învierea lui Isus Hristos, sfinţii din Vechiul Testament, întemeierea şi Împărăţia lui Hristos, despre colectă din biserică, dragostea, prorocia şi vorbirea în limbi iar în final îndemnuri şi binecuvântare. Am trecut peste ele în mod succint fără  a mai da şi referinţele biblice. Cuvântul Cheieeste Dragostea (1 Cor. 13:1-13), şi mai sunt câteva versete importante ca (1 Corinteni 3.3, 1 Corinteni 6.19-20, 1 Corinteni 10.31, 1 Corinteni 12.7,  1 Corinteni 15.3-4), iar ca şi personaje principale avem pe Pavel, Timotei, Apolo şi credincioşii din Corint.  Comentariu[7] pe Cartea Corinteni. Pavel în mod categoric încearcă prin scrisori să rezolve conflictele ivite în biserică, iar prima scrisoare este răspunsul la o scrisoare anterioară a lui Pavel către corinteni  (Cor. 1 Cor. 5:9). Această epistolă îl are pe Isus Hristos aşezat în loc central. Pavel afirmă că Dumnezeu este credincios în contrast cu unii dintre credincioşi, vorbeşte despre părtăşie (koinonia), iar cu privire la Hristos,  Isus este Fiul lui Dumnezeu, iar în relaţie cu Tatăl, Isus este numele omenesc iar Hristos este Unsul şi Domnul nostru. Dezbinarea este provocată de credincioşi care uni erau a lui Pavel alţii a lui Chifa  şi admiratori lui Apolo. Pavel prezintă calitatea de slujitor corectă pentru o slujire creştină, şi aşa cum s-a arătat mai sus abordează şi restul problemelor apărute în biserica din Corint. Legături [8]. Apostolul Pavel face numeroase legături cu istoria poporului evreu, care au rătăcit în pustie care în pofida faptului că au văzut minunile lui Dumnezeu, au căzut în imoralitate  idolatrie. De asemenea ei au folosit în mod greşit libertatea şi au cârtit împotriva lui Dumnezeu, iar corintenii aveau prea multă încredere în ei înşişi şi nu se înfrânau de la păcate (1 Corinteni 9.24-27). Pavel îndeamnă biserica din Corint să observe păcatele poporului evreu şi să evite poftele şi imoralitatea sexuală. Aplicație practică. Problemele din biserica din Corint, se regăsesc şi în bisericile din zilele noastre care se luptă cu imoralitate, dezbinări, sau folosirea darurilor spirituale, lideri ambiţioşi, păcatul nepotismului bisericesc şi altele. Rezolvarea lor se găseşte în Hristos care este Dragoste. Acest atribut al dumnezeirii se află descris cel mai bine în 1 Cor cap 13.  De asemenea  o înţelegere corectă a Învierii lui Hristos din cap 15 ne face să înţelegem propria noastră înviere şi este mijlocul pentru ceea ce ne separă nu se înfrânge.  Dacă se reia ideea în Cartea[9] în 1Corinteni sunt multiple probleme, iar una dintre ele este  faptul că unitatea bisericii este pusă în pericol fiindcă urmau lideri diferiţi (I Cor.1-9). Existau şi alte păcate  ca cel de incest (1 Cor.5:1-13), în numele unor libertăţi creştine, mai mult decât tolerat de biserică ajungând chiar pricină de pricină de laudă . Există  cazuri de prostituţie  (1Cor 6: 12-20), şi alte genuri de păcate venite din fire. Pavel ia atitudine fermă în privinţa acestor lucruri. Sursa acestor dezbinări au fost liderii din biserică care au venit în urma lui Pavel, iudaizatorii,  iar din exterior a fost gnosticismul. Pavel ca răspuns la aceste probleme afară de alte învăţături şi îndemnuri scrie despre dragoste în capitolul 13, ca o rezolvare a cestor probleme este DRAGOSTEA. Avem metafora trupului : toate darurile sunt importante : proroci, învăţători, darul minunilor, ajutorărilor, cârmuirilor, vorbirea în limbi, dar substanţa care le dă valoare, astfel dragostea este mai importantă decât  nădejdea şi credinţa. problemele bisericii din Corint nu diferă de problemele bisericii locale din secolul XXI.

2). HRISTOS[10] Cristologie – despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne  este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a Întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi distincte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15  „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8).  El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, fapt pentru care ulterior Dumnezeu  la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10).  Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1 Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos  a fost înviat  (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1 Cor. 15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11),  unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător să judece lumea (Matei 25:31-33), „ parousia,”, şi în final pentru a stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar  dragostea lui Isus Cristos  ne învaţă jertfa de Sine.  Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu  oaia pierdută sau pilda cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este  Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine.  Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii  care cred să aibă viaţă veşnică.

3). Pavel[11] era din seminţia lui Beniamin, născut din Tars şi era cetăţean roman. El era un membru plin de râvnă pentru partida fariseilor (Romani 11:1;  Faptele Apostolilor 23:6), Pavel afirmă că Tarsul „ nu era o cetate fără însemnătate”, era un centru în care se învăţa sisteme filozofice greceşti, şi diferite culte religioase. De asemenea ştim că a crescut „la picioarele lui Gamaliel „ Rabban – bătrânul”. (Fapte 22:3). Lui Pavel i se dă puterea oficială de a persecuta pe creştini din partea Sinedriului, şi Pavel recunoaşte „îmi dădeam şi eu votul împotriva lor„, (Fapte 26:10). Se pare că familia lui a fost înstărită Fapte  23:16, 20). Aspectul fizic al lui Pavel lăsa de dorit (1 Corinteni 2:3 ş.urm.; 2 Corinteni 10:10). Apocrifa lui Pavel, „Faptele lui Pavel şi Tecla”  îl descrie mic de statură, picioare strâmbe, spătos, iar după întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului a avut probleme şi cu ochii. Convertirea[12] lui Pavel pe drumul Damascului, ne asigură ca el a fost un act miraculos şi Pavel era stăpân pe facultăţile sal mintale. Deşii nu avem date exacte că s-a întâlnit cu Isus Hristos înainte de convertire, la uciderea lui Ştefan cu pietre a asistat (Fapte 8:1) şi se pare că acest lucru a avut un puternic impact asupra lui. După convertire Pavel predică trei ani în Damasc (Gal.1:7, Fapte 9:19), iar datorită unor iudei care voiau să-l omoare a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat fraţilor. Împreună cu Barnaba merge la Antihohia, unde pentru prima dată ucenicii au primit numele de creştini,  care era centru misionar pentru a ajuta la lucrarea printre neamuri (Gal. 1:17, Fapte 11:20). Cam după un an de zile Pavel şi Barnaba au fost trimişi în Iudeea să ajute fraţii de acolo, unde era foamete. Pavel se întoarce la Ierusalim şi este trimis cu Barnaba  de la Antiohia în călătorie misionară în Cipru şi Galatia. Prima dată începe să predice în sinagogă unde un număr mic de iudei au acceptat mesajul lui Pavel, dar fiindcă majoritatea resping pe Hristos Pavel se întoarce să predice neamurilor (Fapte 13:46 ş.urm.). el predică Evanghelia în Antiohia Pisidiei, în Iconia, Listra, Derbe şi probabil şi la Perga. Din cauză că multe neamuri au pătruns în biserică, mulţi s-au împotrivit legilor şi obiceiurilor evreilor, plus iudaizatorii care cereau circumcizia. Era prima criză în creştinism de tip doctrinar şi teologic în creştinism cam prin anul 50. Biserica din Ierusalim trimite pe Pavel şi Barnaba la Antiohia la  „apostolii şi  prezbiterii” pentru îndrumare, îndemnare, consultare şi a rezolva problemele ivite acolo. Această întâlnire este de fapt primul Conciliu din creştinism (Fapte 15). S-a luat hotărârea să nu se pună alte greutăţi peste neamuri decât abţinerea de la lucrurile jertfite idolilor, să nu consume sânge, sau animale sugrumate, şi să se ferească de curvie  şi căsătorie incestuoasă, pentru ca să fie o bună înţelegere între creştinii iudei şi cei dintre neamuri. Pavel se desparte de Barnaba, mai  există nenţelegeri şi între creştini, (Fapte 15:40; 18:22) şi împreună cu Sila au mers la bisericile din Sudul Galatiei, iar în Listra îl au tovarăş de misiune şi pe Timotei. Interesant este faptul că Duhul Sfânt le-a interzis apostolilor să meargă în Asia. Fapte 16:6  „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei”. Pavel are o vedenie la Troa în care vede „ un om din Macedonia”, care l-a chemat în ajutor. Aşa începe evanghelizarea în Grecia, iar în Macedonia s-au înfiinţat grupuri de credincioşi în „Filipi, la Tesalonic şi la Berea în Ahaia, sau sudul Greciei”. Sunt vizitate oraşele Atena şi Corint unde Pavel rămâne aproape 2 ani şi plantează o biserică, care va fi o pricină de bucurie dar şi de încercare. Tot la Troa doctorul Luca devine colaborator a lui Pavel. Apostolul ţine legătură cu bisericile formate prin scrisori, numite mai târziu epistole. Din Corint Pavel merge la Efes să se întâlnească cu Acuila şi Priscila. Pavel face o scurtă călătorie spre Antiohia, prin Ierusalim şi astfel se încheie cea de a doua călătorie misionară apostolului. Misiunea[13] pe coasta mării Egee a fost importantă pentru apostolul Pavel (Fapte 18:23; 20:30) pentru că acolo se aflau plantate biserici creştine. În perioada aceea el a scris scrisori către biserica din Corint, din Roma şi se pare că şi câteva din epistolele pe timpul când era la închisoare, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon. Pavel a avut o perioadă agitată între succes şi înfrângere, în care s-a confruntat cu tot felul de erezii care au ameninţat biserica. De la Antiohia, Pavel merge la Efes, unde se întâlneşte cu Apolo (Fapte 18:24 ş.urm.) El se confruntă cu răscoala argintarului Dimitrie, care făcea idoli, şi oamenii care se închinau zeiţei Artemis, care s-au răsculat împotriva lui. Apoi Pavel „înştiinţat de Duhul” a plecat spre Ierusalim, ştiind că va fi arestat. Aşa s-a şi întâmplat, el a mers la Cesarea cu ajutoare pentru săraci şi a ajuns la Ierusalim la Rusalii (Faptele Apostolilor 21:23 ş.urm. 2 Corinteni 9; Romani 15:25 şi mai departe..).  Pavel a fost  recunoscut de iudeii din Efes şi acuzat că spurcă Templul care au întărâtat norodul împotriva lui şi este arestat. De pe treptele Templului Pavel încearcă să vorbească mulţimii dar nu este ascultat. Pentru a fi ferit de furia mulţimii Pavel este dus la Cesarea unde Felix îl ţine în închisoare doi ani. Succesorul lui Felix vrea să-l de pe Pavel în mâinele iudeilor pentru a fi judecat. Pavel ca şi cetăţean roman cere să fie judecat de Cezar, astfel este trimis sub pază la Roma, astfel se împlineşte visul apostolului, în care s-a spus trebuie să mă „mărturiseşti şi în Roma” (Fapte 23:11). După o serie de peripeţii, cu o escală în insula Malta unde vesteşte Evanghelia doi ani, ajunge apoi la Roma, unde deşi în lanţuri are libertatea de a vesti Cuvântului lui Dumnezeu timp de doi ani. Aici se termină expunerea vieţii lui Pavel, unul din motive s-ar putea că cel care a scris să nu mai aibă posibilitatea de a scrie, s-au nu a mai avut ce să scrie, fiindcă din surse secundare se ştie că apostolul Pavel a fost martirizat la Roma în timpul primului val de prigoană din timpul lui Nero anul 63 – 67 D.C. Există şi alte variante care susţin faptul că Pavel a avut un timp de răgaz între două arestări, când a vizitat Spania şi regiunea din apropierea mării Egee, rearestat din nou şi martirizat, fapt susţinut de  „1 Clement (5.5-7; 95 d.Cr.), Canonul Muratorium (cca. 170 d.Cr.) şi lucrarea apocrifă (Vercelli), Faptele lui Petru (1.3; cca. 200)”. Pavel aşa cum a afirmat în 2 Timotei 4:7  „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”, şi îl aşteptă cununa. El este un exemplu pentru fiecare evanghelist, misionar şi credincios, un model uman care poate să fie demn de urmat. Toate acţiunile lui Pavel au fot animate de dragostea lui faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni. Cartea Faptele Apostolilor se termină în mod abrupt, fără o finalitate clară.

4). Dragostea Este[14] un atribut transmisibil al lui Dumnezeu oferit şi omului. Dacă Dumnezeu iubeşte la modul absolut, nu acelaşi lucru se poate spune despre om, care are un aspect relativ, şi mai degrabă inferior şi schimbător. În relaţia dintre Dumnezeu şi om dragostea Sa iese cel mai mult în evidenţă. Cuvântul[15] vine din limba greacă „agape” şi este tradus prin iubire, respectiv dragoste. În enumerare roadelor Duhului Sfânt din Gal. 5: 22-23 dragostea este în capul listei. Acest lucru nu se poate pune în alţi termeni fiindcă Dumnezeu este dragoste (1.Ioan 4:8). Dragostea este aceea care uneşte (Col. 3:14) şi este o împlinire a legii (Romani 13:10). Cuvântul „ agape”, este un cuvânt care s-a folosit rar şi s-a născut în religia revelată. El implică o dimensiune nouă în părtăşia creştină. Isus foloseşte acest termen care arată o dragoste neţărmurită iar pasajul se găseşte în Matei 5:43-48, cu referinţă la binecuvântările pe care Dumnezeu le trimite peste oamenii buni, dar şi peste cei răi. Dragostea creştină se deosebeşte de alte „tipuri” de dragoste pentru că ea manifestă interes şi implică acţiune din partea credinciosului pentru persoanele din jur, iar punctul de plecare este faptul că Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8 ). Ea are putere de a transforma inima omului. Caracterul dragostei lui Dumnezeu este de a fi inseparabilă şi nu există absolut nimic în timp şi eternitatea care să ne poată despărţii de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8:39). De asemenea dragostea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos sunt unul şi acelaşi lucru (Rom. 8:35-39). Dragostea are capacitatea de a întrece orice fel de cunoştinţă (Efes. 3: 19), ea nu se poate explica ci îţi pricinuieşte uimire, închinare şi adorare. Dragostea lui Dumnezeu[16] este un model pentru credincioşi, iar creştinul trebuie să trăiască în dragoste. Poruncile date de Isus Hristos este să iubeşti. Matei 22:37  „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău……„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”…….”.  Pavel face o frumoasă legătură între credinţă şi dragoste, care sunt inseparabile, ( Efes 1:15….Filimon 5) şi o biserică adevărată este caracterizată de credinţa în Hristos şi dragoste dintre fraţi. Dragostea are calităţi deosebite, fiindcă trebuie să fie o atmosferă în viaţa creştinului şi a bisericii (Efeseni 5:2), de asemenea ea este o motivaţie universală a vieţii creştine 1 Corinteni 16:14  „Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste”! şi ea este secretul unităţii în creştinism (Col 2-2). Ea începe prin dragoste faţă de ceilalţi credincioşi, faţă de conducătorii bisericii, iar însuşi Pavel cere să fie purtat în rugăciune. De asemenea există sfere în care dragostea creştină operează şi este necesară în comunicarea adevărului creştin, este o bază a apelului prin care necredinciosul poate să-l cunoască pe Isus Hristos şi este o motivaţie pentru fiecare credincios. A fost necesară[17] o perioadă de timp pentru clarificarea învăţăturii creştine, care s-a desprins de iudaism, şi este necesar să cunoaştem felul în care aceasta s-a desprins de religia poporului evreu. Apostolii au mers în diferite locuri, în care plantau biserici, şi lăsau în urmă şi „un sistem de învăţătură clar şi complet”. Atunci când se parcurg epistolele lui Pavel se observă că există cel puţin trei capitole care cuprind învăţătură. Apostolii au sistematizat credinţa creştină, comprimându-le în trei noţiuni fundamentale şi generale cu privire la crezul creştin. 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. CREDINŢA,  este partea a credinţei creştine, care conţine fapte şi învăţături, ca fundament al mântuirii (1Corinteni 15:1-7). NĂDEJDEA cuprinde rezultatul final al mântuirii şi se ocupă de lucrurile ce vor fi în viitor (Romani 8:18-25). DRAGOSTEA este partea crezului creştin care conţine fapte, învăţături, care vizează sfinţenia creştinismului. Referinţa se face la timpul prezent, mai precis un prezent continuu. Un exemplu potrivit este (1Corinteni 13:1-8), care cuprinde „Credință, nădejde și dragoste, sau trecut, viitor și prezent.  Ce s-a petrecut, ce așteptăm să se întâmple și cum trebuie să trăim știind și așteptând aceste lucruri”. Dragostea[18] este un sentiment în inima omului, un atribut al dumnezeirii, discutată în multe feluri. Ea este vorbită la modul negativ, dar şi pozitiv şi fiecare om o revendică şi are convingerea că are dreptul la ea. Dragostea este o dorinţă şi o năzuinţă a fiecărui om chiar dacă nu recunoaşte acest lucru. Fiecare om o caută mai mult sau mai puţin şi este adevărată afirmaţia „ dacă dragoste  nu e, nimic nu e!”? Dragostea[19] este aceea care dă viaţă omului, iar dacă există doar pe buze nu şi în inimă omul îşi pierde vlaga şi slăbeşte sau moare spiritual. Pentru mulţi oameni ea este „fata morgană” după care aleargă toată viaţa. Dar un lucru esenţial este faptul că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre ea. Solomon[20] vorbeşte despre dragoste în Cântarea Cântărilor, care este un poem al iubirii în care este lăudată dragostea dintre soţ şi soţie. Cartea combate extremele, ascetismul (negarea tuturor plăcerilor) şi hedonismul (urmărirea tuturor plăcerilor), astfel căsătoria este conturată  ca un model de „grijă acţiune şi desfătare”. Dragostea[21] este exclusivă, omul nu acceptă o împărţire sau o adăugare la ea, nu există o altă posibilitate de alegere între aceste două extreme şi dragostea adevărată nu acceptă surogate. În momentul când ea este absentă în viaţa omului, se vede clar în viaţa noastră fiindcă avem nevoie de afectivitate, şi este un moment dureros atunci când o pierdem. Doar absenţa dragostei ne face să înţelegem adevărata ei valoare. Ea este orientată pe satisfacerea „ nevoilor fizilogice ale omului, dar şi la nivel afectiv” în plus  conţine o dimensiune spirituală deloc neglijabilă în ceea ce priveşte viaţa creştinului. Dacă ea este absentă în viaţa omului, sau o dragoste coruptă, dragostea se modifică în esenţa ei în ceva contrar şi se transformă  în opusul ei care este ura trădarea, minciună, etc, şi acest lucru înseamnă  blestem. Din păcate aceste aspecte se regăsesc de la o generaţie la alta, fără logică, se intră în iraţional şi logica absurdului. A forţa uşa fericirii este o acţiune zadarnică. Dragostea îmbrăcată într-o haină ruptă, sau o pânză veche nu mai  reprezintă dragostea adevărată. Ea se poate pierde uşor şi avem exemplu lui Adam şi Eva, care nu au mai avut încredere în Dumnezeu. Răul a început cu neâncrederea şi apoi frica (s-au ascuns de Domnul). Biblia afirmă clar faptul că în dragoste nu mai există teamă 1 Ioan 4:18  „În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme, n-a ajuns desăvârşit în dragoste”.  Dragostea nu manipulează, sau controlează pe nimeni, pentru că prin iubire adevărată atât femeile cât şi bărbaţii tind spre desăvârşire. Puterea lui Dumnezeu ne ajută să experimentăm dragostea, aşa cum este ea la nivel de umanitate şi spiritualitate.  Ea este aceea care se dăruieşte celuilalt, până la sacrificare de sine. Adevărata dragoste este aceea care slujeşte, iar modelul este Isus Hristos. De asemenea adevărul spus în dragoste răneşte dar vindecă, pe când adevărul fără dragoste ucide. Atunci când vorbim despre dragoste, libertatea omului este esenţială, tocmai de aceea  Dumnezeu pune în Grădina Eden Pomul cunoştinţei binelui şi răului şi Pomul vieţii, fiindcă se punea problema alegerii între ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu. Dacă prietenii adevăraţi se cunosc la necaz la fel şi dragostea îşi dovedeşte adevărata valoare în mijlocul răului. Doar atunci când omul jertfeşte firea pământească şi  eu-l personal, dragostea se manifestă în încredere, nădejde şi dăruire. În termenii de mai sus dragostea este o binecuvântare. Dar de la conceptul de dragoste se ajunge la o persoană, care este Isus Hristos şi Dumnezeu, iar Hristos rupe istoria omenirii în două, înainte de El, B.C. şi după Hristos, D.C., prin dragoste. Dumnezeu îi redă adevărata valoare fiindcă ea este din Dumnezeu. Într-o mică concluzie Dumnezeu este Dragoste. 1 Ioan 4:8  „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. În 1 Corinteni cap 13 nu se găseşte[22] o definiţie a dragostei ci o expunere a ei. În greacă avem mai multe cuvinte pentru dragoste din care reamintim doar trei. Există cuvântul eros care descrie o dragoste fizică şi pasională, care este asociat cu zeităţile olimpului, Afrodita, Cupidon, zeităţi antice ale iubirii. În ziua de astăzi este cuvântul este legat de sex, iar „Cuvântul nu apare în Noul Testament”. Al doilea termen este phileo şi înseamnă afecţiune, care exprimă  dragostea faţă de oameni sau de frate, şi are un sens mai nobil. Al treilea termen este agapaoşi însemnă dragoste divină, şi înseamnă mult mai mult fiindcă este legată de Persoana lui Dumnezeu. Dacă este să împărţim în mod artificial capitolul 13 din Corinteni, în primele trei versete se găseşte exprimată valoarea dragostei, de la versetele patru la şapte  avem virtuţile dragostei, iar mai departe ni se prezintă victoria dragostei. Capitolul 13 este o continuare a capitolului 12 din epistolă, ca răspuns la problemele bisericii din Corint. Primul verset atrage atenţia despre arta vorbirii, care cât de frumoasă ar fi, fără dragoste este fără de folos. Dragostea este aceea care dă sens predicării Evangheliei. Ea vine din inima omului, dar este necesară şi o cunoaştere de Dumnezeu cu ajutorul Scripurii. Dragostea adevărată implică cunoaştere dar şi voinţă concretizată prin acţiune. Ea este roada Duhului Sfânt care înseamnă şi Persoană şi Putere. Mai departe ni se prezintă însuşirile dominante ale dragostei. Nu cred că spot enumera toate dar Biblia prezintă pe cele mai importante cum ar fi bunătatea, răbdare îndelungată, dragoste smerită, caută folosul altuia, se poartă cuviincios, nu se mânie şi nu caută să facă lucruri rele, se bucure de lucruri adevărate, se întristează când se întâmplă lucruri rele, şi fiindcă este desprinsă din Dumnezeu este nepierioare. Ca şi o observaţie, aceste calităţi sunt legate împreună, nu se pot despărţi şi formează un întreg. Pavel îndeamnă creştinii să se raporteze la Isus Hristos. Efeseni 4:32  „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Dragostea aduce mulţumire în sufletul omului şi un creştin mai sărac material nu va avea sentimente de invidie faţă de cineva care are mai mult ca şi el, dar este valabil şi la modul spiritual. Un exemplu pozitiv este Ioan Botezătorul care spunea despre Isus faptul că Ioan 3:30  „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”, iar ca exemplu negativ avem pe Cain care din invidie ucide pe Abel pentru o vină imaginară. De asemenea dragostea tace şi face, ea nu încearcă să atragă atenţia asupra sa. Politeţea este o cracteristică a persoanelor, care au o bună educaţie dar care are o notă de superficialitate, dar când ea vine din dragoste, acest lucru se simte imediat. Dragostea trebuie să fie o conduită a creştinului.  Cei care au dragoste din Dumnezeu nu caută folosul lor ci a persoanelor din jur, ea gândeşte în mod pozitiv şi adevărul este bucuria credinciosului care are dragoste. Dragostea are capacitatea de a acoperi, de a proteja, are speranţă şi puterea se a suferii pentru Hristos şi pentru oameni la modul practic. Ea este gata de sacrificiul suprem care înseamnă să fii martir fiindcă vizează veşnicia. Acum urmează se ne uităm la însuşirile dragostei, care sunt deosebite fiindcă este o dragoste din Dumnezeu, care transcede limitele spaţiului şi timpului, este eternă şi depăşeşte orice obstacol. Cuvântul afirmă faptul că toate vor înceta de la prorocii care devin istorie, la vorbirea în limbi practicată în primul secol, şi din 1900 înainte, (dar care nu este un garant al mântuirii), şi cunoştinţa  care nu va mai fi pe primul plan,  se dezvoltă în mod progresiv dar va avea o limită a ei, dar dragostea rămâne. Referinţa se face în primul rând la dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni. Acum cunoaştem în mod parţial, dar atunci în ceruri vom avea o cunoaştere infinit mai mare despre Dumnezeu. Dacă aici pe pământ avem imaturitate în cunoaştere, ea va fi mult diferită şi la nivel superior atunci când vom ajunge în ceruri. Unii telogi afirmă faptul că nici atunci nu îl vom cunoaşte pe Dumnezeu la modul absolut, fiindcă rămânem la statul de copii ai lui Dumnezeu răscumpăraţi, iar ca şi argument se aduce în discuţie Persoanele Trinităţii. Nu ştim, dar avem convingerea că şi acum şi atunci experimentăm părtăşia cu Trinitatea, dar acest lucru nu înseamnă că facem parte din Ea. Maturitatea credinciosului începe de acum din stadiul de copil şi se definitivează sus în cer. Isus Hristos ne îndeamnă la aşa ceva. Matei 5:48  „Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”. În ultimul verset Pavel scoate în evidenţă cele mai importante aspecte din viaţa de creştin, credinţa nădejde şi dragostea. Cea mai bună definiţie a credinţei o găsim în cartea  Evrei 11:1  „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Ea este însoţită de speranţa credinciosului care înseamnă şi o aşteptare a credinciosului. Tit 2:13  „aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor Isus Hristos”. Dar vârful piramidei, şi cea mai mare este dragostea. Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. La început am crezut, apoi avem nădejde şi speranţă în viitor şi când vom fi în ceruri rămâne dragostea lui Dumnezeu care este o împlinire a credinţei noastre şi a nădejdi pe care le-am avut aici pe pământ. Ea este liantul care leagă credincioşi uni de alţi şi în acelaşi timp de Dumnezeu. Este o perspectivă minunată pentru fiecare credincios.

5). Concluzii 

Apostolul Pavel plantează în Corint în o biserică în a doua sa călătorie misionară. Oraşul  era denumit şi oraşul păcatului iar biserică  la rândul ei este influenţată de mediul înconjurător dar apar şi o serie de probleme interne, partide, lideri ambiţioşi care dezbină biserica, iar apostolul le trimite scrisori de mustrare, din care au rămas doar două scrisori. Se pare că epistolele au fost şase, dar s-au pierdut dintre ele, iar pe de altă parte avem „imaginea în oglindă”, ca şi cum am auzi o persoană vorbind la telefon şi deducând ce spune cineva de la celălalt capăt al firului. Sursa lui Pavel a fost „mi-a spus a Cloiei despre voi”. În Epistolă avem metafora trupului, care are aplicaţie doar în contextul dragostei faţă de Dumnezeu. Problemele din biserica din Corint sunt actuale şi în secolul XXI. Rezolvarea tuturor problemelor din biserica local din Corint de realizează doar prin dragoste care este un liant care leagă credincioşii între ei dar este o legătură şi cu Dumnezeu. Dumnezeu este acelaşi şi în Noul Testament şi aflăm acest lucru şi în Cartea Romani. Credincioşii de astăzi se pot consola şi încuraja prin faptul că Isus Hristos a experimentat suferinţa şi moartea în vederea mântuirii noastre. Pavel descrie viaţa creştinului sub formă de luptă şi alergare, iar atunci când creştinul este asaltat de puterile întunericului, apelul credinciosului trebuie să se îndrepte spre ajutorul oferit de Isus Hristos şi de Sângele Lui care spală orice păcat. Isus avertizează ucenici în sensul acesta Ioan 15:5  „Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic”. Dar la început, înainte de cădere, omul nu a fost aşa şi era coroana creaţiei lui Dumnezeu. Omul nu a fost creat prin Cuvânt şi Dumnezeu l-a creat efectiv din ţărână după Chipul şi asemănarea Sa şi a pus în om un suflet viu. Isus Hristos este denumit şi al doilea Adam, este o împlinire şi destin prin care omul are posibilitatea să intre în Împărăţia Cerurilor. De asemenea este vorba de relaţia eu –Tu pe care credinciosul are posibilitatea să o aibă cu Creatorul. Există întrebări de ordin filozofic cu privire la începutul rasei umane, destinul nostru pe acest pământ şi finalitate omului, iar aceste întrebări se pun începând de la cel mai simplu om până la filozofi. Răspunsul se află în Scriptură şi ştim faptul că Dumnezeu ne creat pentru gloria şi Slava Sa pentru a avea părtăşie în dragoste cu fiinţa creată. După cădere Dumnezeu a iniţiat un plan de salvare a omului din faţa mâniei Sale, realizat prin Persoana şi Lucrarea lui Isus Hristos respectiv Jertfa de la Calvar. Accentul cade pe  acţiunea şi puterea Duhului Sfânt, pe care după Înălţare Isus îl trimite ca şi înlocuitor. Ioan 16:7  „Totuş, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângîietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite”. Omul este mereu prins în „furca edenică” are posibilitate de alegere, dar călăuzirea Duhului Sfânt este esenţială. Şi în Biserica Apostolică dar şi în bisericile secolului XXI, omul are posibilitatea de a reintra în Odihna lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Atunci când vorbim despre Dumnezeu, el este prezentat în Biblie ca şi o Persoană care are calităţi care ţine de natura şi măreţia Sa şi este mai greu să le înţelegem şi atribute care ţin de aspectul moral şi spiritual, care parţial sunt oferite şi omului. Un exemplu în acest sens este faptul că Dumnezeu nu poate face nimic împotriva naturii Sale. Din atributele morale, în relaţia Sa cu omul dragostea iese cel mai mul în evidenţă „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, deşi ele sunt egale. Nu se poate afirma faptul că mânia sau dreptatea lui Dumnezeu este mai mare ca şi dragostea sau îndurarea Sa, iar Biblia nu susţine această afirmaţie. De asemenea în cadrul Trinităţii cele trei Persoane sunt egale în esenţa lor, ele vin din veşnicie şi subordonarea o găsim în lucrarea de răscumpărare. Fiul s-a supus Tatălui şi în unele cazuri Duhului Sfânt, dar niciodată invers, iar Duhul sfânt este prezent atât în Persoana Fiului cât şi a Tatălui. Este adevărat că dragoste şi justiţia lui Dumnezeu creează un punct de tensiune în gândirea credinciosului şi a biserici, dar acest lucru nu trebuie să ne împiedice a fi credincioşi. De asemenea trebuie luată în considerare voia Sa povăţuitoare, dar mai ales voia Sa hotărâtoare prin care Dumnezeu îţi aduce la îndeplinire planurile indiferent de voinţa oamenilor. Din faptul că Isus Hristos s-a dat pe sine altora prin jertfa de pe Cruce, a demonstra dragostea faţă de oameni şi faţă de voia Tatălui, lucru care trebuie să fie un model pentru credincioşi. Dacă abordăm Persoana Fiului şi Jertfa Sa, înţelegem faptul că prin naşterea din fecioară a devenit om ca şi noi, a renunţat temporar şi parţial la folosirea atributelor divine pentru ca să fie om şi Dumnezeu în acelaşi timp. Întruparea era necesară, fiindcă o divinitate nu poate să moară, iar dacă era un simplu om jertfa nu avea valoare. Ambele naturi de om şi Dumnezeu erau obligatorii ca şi existenţă în Persoana lui Isus Hristos, ca om a fost ispitit dar nu a păcătuit, iar ca Jertfă prin faptul că era divin, valoare ei are un caracter universal şi infinit. Moartea şi Învierea lui Isus Hristos erau în planul veşnic a lui Dumnezeu, şi au confirmat sacrificiul pentru păcat, astfel credincioşii au nădejdea învierii, credinţa în Isus Hristos a primit valoare, se poate vesti Evanghelia şi are valoare soteorologică. Astfel Întruparea Moartea pe Cruce şi Învierea sunt stâlpi de bază a creştinismului, iar astăzi după Înălţare la  cer Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, ca Mare Preot, şi va reveni să-şi ia Mireasa şi să judece lumea. Aici apare un paradox care trece de înţelegerea omului în sensul că Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii, mai precis poporul iudeu nu l-au recunoscut ca fiind Mesia, Unsul, Eliberatorul, l-au răstignit şi omorât, ca tot ei, oamenii, din lumea întreagă, prin Moartea lui să primească viaţă veşnică. Apostolul Pavel în perioada şi după călătoriile misionare, timp în care a plantat biserici, le-a vizitat şi le-a trimis scrisori de încurajare şi mustrare, se confruntă şi cu problemele bisericii din Corint, în care problemele interne au devenit acute, începând de la partide în biserică, iudaizatorii şi caz de imoralitate. Biserica din Corint a fost o pricină de bucurie dar şi de întristare pentru Pavel. La toate aceste probleme Pavel vine cu o rezolvare a problemelor care se pot realiza numai prin dragoste.  Astfel el scrie capitolul 13 din 1 Corinteni ca răspuns şi ca rezolvare a tuturor problemelor. Acţiunile lui Pavel au fost determinate de dragostea sa faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni, poporul iudeu şi păgânii. Aşa cum am amintit dragostea este un atribut al ui Dumnezeu, din categoria calităţilor morale şi care este transmisibil, în acest caz omul îl poate experimenta, la nivel inferior, schimbător şi relativ. În contrast Dumnezeu iubeşte la modul absolut, este o calitatea care nu se schimbă. Se poate reaminti faptul că dragostea este o poruncă a lui Dumnezeu dată oamenilor prin Isus Hristos : Matei 22:37  „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” …. 39  Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Deşi pare un paradox a porunci unor sentimente, acest lucru este realizabil dacă s-a produs Naşterea din Nou. Doar prin dragoste credinciosul are posibilitatea de părtăşie în Trupul lui Hristos cu ceilalţi credincioşi şi cu divinitatea. Un lucru esenţial este faptul că prima dată trebuie să ai Credinţă în Dumnezeu, Speranţa în lucrurile viitoare care culminează cu Dragostea care este o împlinire a lor. Deşi pentru mulţi oameni ea este „fata morgană”, după care aleargă toată viaţa în zadar, ea este o împlinire doar dacă credinciosul o experimentează prin credinţa în Dumnezeu. Mulţi oameni doresc această dragoste sub multiple feluri, dar zadarnic forţează „ fericirea”, care rămâne o iluzie, sau este înlocuită de tot feluri de surogate. Absenţa dragostei în viaţa omului se vede mai ales atunci când, am avut odată dragoste şi am pierdut-o, şi atunci se transformă în opusul ei care este ura cu tot ce presupune ea. Oamenii îşi pierd dragostea prin îndoială, neîncredere şi neascultare de Dumnezeu, cu consecinţele de rigoare. Dragostea adevărată o vedem în Isus Hristos, care este o dragoste jertfitoare, care se dăruieşte şi El trebuie să fie modelul nostru. De fapt Cuvântul lui Dumnezeu este clar în privinţa acesta. 1 Ioan 4:8  „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. Dragostea se vede în caracterul şi conduita creştină şi este gata să facă şi sacrificiul suprem, martiraj dacă este cazul, fiindcă vizează veşnicia. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora. Isus Hristos vorbeşte despre dragoste şi în pilde, aşa avem pilda fiului risipitor, pilda cu oaia pierdută şi cu leul pierdut care exprimă infinitatea dragostei divine. Prin dragoste se restabileşte sistemul de valori, ea este mai presus de Lege, daruri sau talentele noastre.  Prin dragoste se vede Chipul lui Dumnezeu în noi, Ymago Dey, şi fără dragoste credinciosul nu are un loc real în Împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea zideşte dă valoare chiar şi unui pahar cu apă şi şterge graniţele Coloseni 3 :11 „Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi”. Dacă ne uităm în Matei 5 fericirea este privită şi promisă în viitor. Ea transcede limita timpului, este eternă fiindcă este din Dumnezeu, iar credincioşii ancoraţi în dragostea lui Dumnezeu au posibilitatea de a trece orice obstacol al credinţei prin dragoste. Pavel scoate în evidenţă cele mai importante aspecte din viaţa creştinului care sunt credinţa nădejdea şi dragoste, din care cea mai mare este dragostea, care este o finalitate a acestora şi o perspectivă minunată pentru credincioşi. 1 Corinteni 13:13  „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. Amin.

6.). Bibliografie

Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

SCURTĂ  INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI

Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

Sait răspuns la Întrebări http://www.gotquestions.org/Romana/index.html

DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/david.html

STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ, EDITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999

Sait http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_mai15.htm

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html

ANALIZA SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAY Societatea Misionară Română Wheaton Illinois  U.S.A. 1992

Sait Daniel Brânzai https://eclesiologie.wordpress.com/

Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-cantarea-cantarilor.html

Ardelean Viorel

[1]  Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[2] Ardelean Viorel

[3] SCURTĂ  INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI pag 167 – 168

[4] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro

[5] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[6] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[7] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[8] Sait răspuns la Întrebări http://www.gotquestions.org/Romana/index.html

[9] Dicţionar Biblic pag 261- 264

[10] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[11] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html

[12] Dicţionar Biblic pag 975

[13] Dicţionar Biblic pag 976-977

[14] Ardelean Viorel

[15] ANALIZĂ  SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAI pag 68 – 80

[16] ANALIZĂ  SEMANTICĂ A UNOR TERMENI DIN NOUL TESTAMENT de WILLIAM BARCLAI pag 68 – 80

[17] Sait Daniel Brânzai https://eclesiologie.wordpress.com/

[18] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[19] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[20] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-cantarea-cantarilor.html

[21] Sait https://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

[22] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

GUVERNUL MONDIAL DE LA SFÂRŞITUL VEACULUI

 

Profeţiile din Daniel şi Apocalipsa arată că la sfârșitul acestui veac va exista un sistem mondial anticrist. Capitolele 2 şi 7 din Daniel sunt texte paralele în care Dumnezeu aruncă o privire asupra imperiilor lumii de după  Imperiul Babilonian care stăpânea pe vremea lui Daniel.   În Daniel 2, Nebucadneţar împăratul Babionului, vede un chip uriaș de om, alcătuit dintr-un  un cap de aur, piept şi braţe de argint, mijloc şi şolduri de bronz, coapse de fier şi picioare parte din fier, parte din lut, dar care se prăbușește în momentul în care o piatră desprinsă fără intervenție omenească îl lovește la picioare. Chipul devine praf și pulbere, în timp ce piatra care l-a lovit se transformă într-un munte care umple tot pământul, o imagine a Celei de a Doua veniri a Domnului Isus şi a Împărăţiei pe care El o va aşeza pe pământ după revenirea Sa.

În capitolul 7 Daniel însuşi are o viziune cu patru fiare: un leu, un urs, un leopard şi „a patra fiară înspăimântătoare și nespus de puternică”.  In  viziunea lui Daniel imperiile vor fi răsturnate de ‘unul ca Fiul Omului venind pe norii cerului’ care va stăpâni veşnic peste „toate popoarele, naţunile şi limbile”  (Daniel 7.13-14). Isus a citat acest pasaj în Matei 24.30 şi 26.64 , aplicându-l pentru Cea de-a Doua Sa Venire. Aceste  2 capitole fac referire  la o succesiune de imperii, babilonian, medo-persan, grecesc şi roman. Toate aceste imperii vor fi conduse de un sistem politic opresiv care se va afla sub puterea spirituală a „Babilonului cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului” (Apocalipsa 17.5) şi care va fi în conflict cu oamenii lui Dumnezeu. A patra fiară (Roma) va fi diferită de toate celelalte şi va fi reînviată în zilele din urmă.

Daniel a proorocit că din „această împărăţie” (Imperiul Roman reînviat) se va ridica un conducător care este descris ca „un corn mic …care vorbea cu trufie” (Daniel 7.8), „un împărat fără ruşine şi viclean” (Daniel 8.23) şi „un domn care va veni”(Daniel 9.26). Acesta va persecuta pe „sfinţii Celui Prea Înalt” (Daniel 7.25) şi va încheia un tratat/înţelegere cu mulţi în Israel pentru „o săptămână” (7 ani), un legământ pe care îl va încălca la mijloc (Daniel 9.27).  Identitatea lui este revelată mai departe în Noul Testament în Cartea Apocalipsa unde este numit Fiara, care va persecuta pe sfinţi şi va aduce „urâciunea pustiirii” (Daniel 11.31, Matei 24.15-31, Apocalipsa 13). Cartea Apocalipsa care a fost scrisă în timpul persecuţiilor creştinilor din Imperiul Roman (a patra fiară din Daniel), descrie o fiară, un lider căruia i se va da puterea „a zece regi” (Apocalipsa 17.10-13). Domnia lui va fi spulberată de Cea de-a Doua Venirea Domnului Isus cu mare putere şi slavă la sfârşitul acestui veac.

Apocalipsa 13 descrie cum Satan dă putere Fiarei la finalul acestui veac timp de 42 de luni  (3 ½ ani – ultima jumătate a perioadei de şapte ani din Necazul cel Mare, perioadă descrisă în Daniel şi Apocalipsa).  El  blesteamă pe  Dumnezeu şi porneşte război cu sfinţii. „Şi i s-a dat autoritate peste orice neam, limbă şi naţiune.” A doua fiară, falsul profet, va ridica o imagine a Fiarei, pentru ca lumea să i se închine ei la mijlocul celor şapte ani de Mare Necaz. El va instaura Semnul fiarei 666 în care oamenii vor primi un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte fără de care nu vor putea cumpăra sau vinde.  Apocalipsa 17 descrie cum Fiara primeşte puterea celor zece împăraţi descrisă şi în Daniel 7: „Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara.Toţi au acelaşii gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.” (Apocalipsa 17.12-13)

În peroada în care Ioan scria Apocalipsa, aceşti zece împăraţi nu existau ca entitate, însă ei vor exista la sfârşitul acestui veac.  Pot fi zece regiuni ale lumii sau principalii lideri ai lumii.  În anul 1972 Clubul de la Roma, un think thank globalist a realizat un raport „Limitele creşterii” în care propuneau ca lumea să fie împărţită în zece  regiuni care vor fi modelate cu uşurinţă de Uniunea Europeană.  La final, Fiara cu cei zece regi vor fi distruși în evenimentele zilelor din urmă. După conflictul final în care ţările lumii se vor aduna pentru război la Armaghedon, revenirea Domnului Isus va instaura Împărăţia Mesianică pe pământ.  În acea zi „Împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său. Şi El va împărăţi în vecii vecilor.”  (Apocalipsa 11.15).  Aleluia!

ISAIA 19 ŞI ECOLOGIA EGIPTULUI

 

Isaia 19 continuă să descrie un fapt care nu a fost prea mediatizat, însă este  relevant pentru situaţia Egiptului: Apele mării vor seca, şi Râul va seca şi se va usca, râurile se vor împuţi, canalele Egiptului vor fi goale şi uscate, pipirigul şi trestiile se vor veşteji. Livezile Nilului de la îmbucătura Râului şi toate semănăturile din valea Râului se vor usca, se vor preface în ţărână şi vor pieri.Vor geme pescarii, se vor boci toţi cei ce aruncă undiţa în Râu, şi cei ce întind mreje pe ape vor fi nemângâiaţi. Cei ce lucrează inul dărăcit şi cei ce ţes ţesături albe vor fi acoperiţi de ruşine, stăpânitorii ţării vor fi întristaţi, şi toţi simbriaşii vor fi cu inima amărâtă.

Timp de milenii Nilul a fost viaţa Egiptului, făcând din zonă o regiune fertilă în Deşertului Sahara ce cuprinde o treime din Africa. În relatarea despre Iosif, din Geneza, citim cât era Egiptul de roditor. În epoca Imperiului Roman, Egiptul era grânarul întregului imperiu.Fertilitatea terenurilor din jurul Nilului făcea ca Egiptul să exporte cantităţi uriaşe de grâu, fiind ferit de foamete.  Astăzi, Egiptul depinde de importurile de alimente, pentru a‑şi hrăni populaţia de 85 de milioane de locuitori. Este adevărat că, după rapoartele Băncii Mondiale, întreaga lume arabă importă mai mult de jumătate din hrană.  Fertilitatea câmpiilor situate de‑a lungul Nilului s‑a datorat tocmai inundațiilor periodice ale fluviului care depozita sedimentele bogate, făcând zona fertilă. Delta Nilului era și o regiună piscicolă foarte bogată. Ciclul natural al acestor inundații crea totuși probleme agriculturii. Uneori erau prea mari, distrugând astfel culturile, iar în perioadele sece-toase nivelul apelor Nilului era prea mic pentru a iriga recoltele. În anul 1970 a fost finalizată construirea cu ajutorul sovieticilor a Marelui Baraj Aswan, tocmai pentru a regulariza cursul fluviului și a preveni inundarea anuală a regiunii sudice a Egiptului. Hidrocentrala furnizează o cantitate masivă de energie hidroelectrică. Cu toate aceastea, barajul a generat probleme noi. Inundaţiile aduceau de-a lungul malurilor Nilului şi în zona deltei, acolo unde fluviul se revărsă în Marea Mediterană, mii de tone de nămol, îmbunătățind fertilitatea solului. Astăzi, acest nămol este reţinut de baraj şi se depune pe fundul lacului de acumulare. Prin urmare, terenurile agricole depind acum de îngrăşă-mintele care fertilizează solul. Aceste îngrăşminte chimice produc eroziunea solului, iar apele ce se scurg din aceste terenuri sunt responsabile de moartea peştilor şi a creveţilor din Nil şi de la gurile de vărsare în Medite-rană. În regiunea Deltei Nilului s‑a declanșat o epidemie generată de o larvă – bilharzia – ce se dezvoltă în interiorul melcilor de apă dulce ce trăiesc în canalele de irigare. Industria piscicolă dar și producțiile de bumbac au fost afectate de construirea barajului și nu au existat prea mari avantaje care să depăşească aceste pierderi.

O altă problemă cu care se confruntă Egiptul este faptul că Nilul este alimentat în mare parte de apele ce izvorăsc din Etiopia. Această țară construiește pe râul Omo un baraj de acumulare pentru a‑și dezvolta propria rețea de electricitate. Hidrocentrala este gata să fie pusă în funcţiune. Egiptul se teme că orice intervenţie din partea Etiopiei asupra izvoarelor care alimentează fluviul Nil va afecta propriile resurse. Pentru că nu numai Etiopia dar și alte țări amenință cu extragerea a milioane de litri din bazinul hidrografic al Nilului, cultivatorilor de orez și porumb din Delta Nilului li s‑a impus diminuarea suprafețelor agricole și mulți dintre fermieri, datorită producțiilor mici, nerentabile, și‑au aban-donat culturile, migrând către oraș. Astfel, suprafețele orașelor intră în competiție cu terenurile agricole prețioase. Adunând la un loc toate aceste date, proorocia din Isaia 19.5‑10 devine o sumbră realitate.

Situaţia altor ape din Orientul Mijlociu

În mod remarcabil, mai există un alt mare sistem de ape în Orientul Mijlociu care a susţinut o civilizaţie puternică timp de milenii: Tigrul şi Eufratul – ţara biblică Babilon (Irak). În Biblie, acest ținut este menționat în profeţii ca fiind locul în care râul va seca: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor care au să vină din răsărit. (Apocalipsa 16.12). În ultimii cinci ani, Turcia, Siria și Irak au construit foarte multe baraje și canale de colectare de‑a lungul Eufratului și afluenților săi. Rezultatul a fost scăderea debitului Eufratului și ceea ce timp de veacuri a întreținut viața și belșugul Mesopotamiei, astăzi, lipsa apei proaspete a făcut ca două orașe situate la nord de Basra (Irak) să fie evacuate; apa a devenit nepotabilă și animalele au murit. Lacurile au secat,  iar stuful, devenit  galben, a rămas prins în noroiul întărit și crăpat. Matca Eufratului, odată largă,  permanent verde, este acum îngustă, cenușie și tristă. Pe alocuri se preling dâre negre de mâl.

Și alte zone din Orientul Mijlociu se confruntă cu lipsa de apă.  Iordanul a secat îngrijorător. Marea Galileei este în pericol, pe cale să depășească linia roșie – salinitatea apei, datorită apelor subterane sărate, este în creștere – și astfel se reduce princi-pala sursă de apă a Israelului. În Yemen, straturile acvifere – depozitul de roci permeabile, capabile să înmagazineze cantități importante de apă – nu se mai încarcă, iar situaţia este atât de serioasă încât guvernul a luat în calcul posibilitatea relocării ora-şului capitală Sana’a în care locuiesc aproximativ două milioane de oameni.

Altă ameninţare ce planează asupra ecologiei regiunii se datorează plantelor de desalinizare. Ţările arabe bogate au construit rețele de desa-linizare ce folosesc plante ce elimină sarea și alte minerale, însă saramura rezultată în urma acestui proces este returnată din nou în mare, punând în pericol viața marină. Toate acestea sunt un semn că proorociile biblice cu privire la zilele din urmă se împlinesc. Pe măsură ce râurile seacă şi peştii din mări și oceane mor, vedem cum se poate împlini proorocia care descrie situaţia cumplită din Necazul cel Mare din Cartea Apocalipsa. În Apocalipsa 8 citim despre vremea în care o treime din vieţuitoarele mării vor muri şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.

 

 

Sa valorificam cele SAPTE puncte magice aflate la nivelul talpilor; Scapa de respiratia urat mirositoare fara medicamente; Secretul unui ficat sanatos; Regim pentru ficat: protejeaza-ti ficatul cu aceasta dieta; Ce poți trata cu ulei de usturoi ;De ce slăbim de la apă cu lămâie; Bauturile de care trebuie sa fugi pentru ca iti distrug ficatul; Supa care vindeca infectia digestiva; De ce nu trebuie sa iti cureti urechile cu betisoarele de vata; 10 alimente care pot creste coeficientul de inteligenta; 4 trucuri asiatice de ingrijire a tenului; Ce mananci ca sa traiesti mult ( si bine) etc

Un proverb chinezesc spune ca “Surasul vine de la picioare”. La nivelul talpilor tale exista mii de terminatii nervoase aflate intr-o legatura directa cu organele vitale ale corpului.Prin masarea unor puncte specifice putem nu numai sa ne relaxam intr-un mod profund, ci sa contribuim si la eliminarea eventualelor bocaje ce pot exista la nivelul organelor vitale.

8

Datorita acestui masaj minune, vei putea sa influentezi intr-un mod pozitiv diferite organe si sisteme ale organismului. Procedura este una foarte simpla si in cateva minute te va aduce intr-o stare de beatitudine.

Dr. W.H. Fitzgerald este cel care a descoperit ca talpa piciorului este o reflectare fidela a intregului corp omenesc.

Prin masarea acestor sapte puncte prezentate in randurile urmatoare vei putea sa-ti recapeti echilibrul in cateva minute:

4

#1. Prin masarea degetului mare actionezi asupra hipotalamusului. Masarea acestei zone este de o utilitate extraordinara in cazul persoanelor care au probleme de greutate. Apasand acest punct poti contribui la controlul apetitului si la pierderea naturala in greutate. De asemenea, tot pe aceasta zona ar trebui sa se concentreze si persoanele care sufera de depresie si de tulburari de dispozitie.

#2. In centrul degetului mare exista un punct responsabil pentru activitatea glandei pituitare. Nu-ti fie teama de un dezechilibru hormonal in cazul in care acorzi o atentie deosebita acestui punct.

#3. La baza degetului mare exista o zona ce se afla in legatura directa cu glanda tiroida. Masarea acestei zone este echivalenta cu un masaj al glandei tiroide. Masajul acestei zone este de un real beneficiu tuturor.

#4. Masarea centrului piciorului este o activitate deosebit de placuta. Nervii din aceasta zona se afla in legatura directa cu diafragma. Aceasta este adevarata relaxare si bucurie! Implicarea activa in masarea acestei zone calmeaza stresul si elimina tensiunile interioare.

#5. La nivelul marginilor interioare ale picioarelor, mai aproape de centru, exista terminatii nervoase care sunt asociate cu activitatea glandei suprarenale. In cazul in care oboseala te urmareste in mod constant, maseaza aceasta zona, care are scopul de a regastiga energia pierduta.

#6. Prin masarea acestui punct contribuim la buna functionare a metabolismului.

#7. Masand zona apropiata de calcai, activam sistemul excretor – toxinele nu vor sta foarte mult in organismul nostru, otravindu-l.

Ofera-ti un cadou la sfarsitul zile masandu-ti picioarele. Rezultatele te vor inspira sa repeti aceasta procedura zilnic

fr

 

Scapa de respiratia urat mirositoare fara medicamente

 
Imagini pentru respiratie urat mirositoare


Respiratia urat mirositoare este o problema cu care ne confruntam cu totii, indiferent de nivelul de igiena pe care il avem. Tocmai de aceea medicii au cautat solutii naturale pentru a scapa de aceasta problema.

 
Cauzele respiratiei urat mirositoare
Cele mai importante sase cauze ale respiratiei urat mirositoare sunt: medicamente, infectiile tractului respirator, respiratul pe gura (cei care respira mai mult pe gura au un un nivel de saliva mai scaut, care provoaca uscarea gurii si un miros neplacut), obezitatea, lipsa carbohidratilor din alimentatie, anumite probleme medicale (un miros urat al gurii poate semnala probleme cu rinichii, sau chiar un diabet de care nu ai habar.
 
Chiar si anumite tipuri de cancer pot produce substante pe care organismul le transforma in respiratie urat mirositoare. La halena mai pot contribui si arsurile stomacale).
 
Solutii naturale pentru combaterea respiratiei urat mirositoare:
 
1. Frunzele de patrunjel
Mestecarea frunzelor de patrunjel duce la anihilarea bacteriilor din gura si poate fi o solutie pe termen scurt. Nu s-a demonstrat stiintific ca acesta metoda are efecte pe termen lung, insa ajuta cu brio atunci cand sunteti grabiti sa gasiti o solutie.
 
2. Fisticul 
Fisticul este un alt aliment-minune, deoarece are proprietati antiseptice si poate scadea aciditatea din cavitatea bucala. Un studiu a demonstrat ca mestecarea de fistic scade cantitatea de bacterii din cavitatea bucala, ceea ce ar putea duce si la ameliorarea mirosului neplacut.
 
3. Apa de gura
Apa de gura, recunoscuta pentru calitatea de a distruge bacteriile, este una dintre ele mai uzuale metode de a scapa de respiratia urata. Se pare ca cea mai buna solutie nu e cea din comert, ci un amestec lichid pe baza de clor si zinc.
 
4. Bicarbonatul de sodiu
Eficient si in albirea dintilor, bicarbonatul de sodiu este bun si pentru a elima mirosurile neplacute din gura. Este recomandat sa aveti un periaj cu o pasta de bicarbonat (1 lingurita de bicarbonat de sodiu si cateva picaturi de apa) si mai apoi sa periati dintii cu pasta de dinti.
 
1. Vizitele regulate la cabinetul medicului dentist va pot ajuta sa scapati de aceata problema.
 
2. Consumati apa cu regularitate. Pe langa faptul ca este necesara vietii, apa ajuta gura sa nu se usuce si astfel previne aparitia bacteriilor.
 
3. Nu va incepeti ziua cu tigara si cafeaua pentru ca puteti inrautati situatia. Incercat inainte de aceste doua vicii sa luati micul dejun.
 
4. Ori de cate ori aveti ocazia efectuati un periaj profesional la cabinetul medicului dentist.

Secretul unui ficat sanatos

 
Imagini pentru ficat sanatos


Vrei sa ai un ficat sanatos? Sa nu ai probleme de sanatate? Îti oferim marele secret. Acestea sunt plantele care te ajuta sa te mentii în forma, dar si sa eviti vizitele la medic.

 
Despre ficat se spune ca este un organ silentios ce nu produce simptome evidente decat în stadii avansate. Astfel ca odihna, mancarea sanatoasa, miscarea si relaxarea sunt importante pentru a-ti pastra ficatul sanatos timp îndelungat.
 
Mai mult, plantele combinate corect nu prezinta niciun fel de risc, în schimb te pot ajuta sa-ti mentii sanatatea. O solutie buna o reprezinta ceaiurile din plante, acestea pot calma mai ales crizele de ficat, sunt hidratante si la îndemana oricui.
 
În cazul în care resimti anumite simptome precum ameteala, anxietate, oboseala accentuata, stare de voma nu ezita sa mergi la medic pentru un consult de specialitate. Daca ai parte de o criza de ficat poti apela la o compresa cu ceai de coada calului, sunt eficiente atat în calmarea crizelor hepatice cat si a celor biliare.
 
Nici afectiunile stomacului nu sunt trecute cu vederea de aceasta planta.
 
Indicat ar fi ca toamna si primavara sa apelezi la ceaiul de dragaica si radacina de obligeana, ambele avand un efect detoxifiant, ajutand ficatul, pancreasul si rinichii sa functioneze în parametri normali, conform adevarul.ro.
 
În cazul în care nu te impaci cu gustul lor poti sa apelezi la ceaiul de macrisul iepurelui. Indiferent care din aceste 3 plante le vei alege nu adauga zahar niciodata în ceai. Bea minim o cana de ceai pe zi si evita pe cat posibil alimentele prajite sau de patiserie.

5 motive sa bei apa chiar fara sa-ti fie sete

 
Imagini pentru pahar cu apa


Apa este necesara vietii si tocmai de aceea specialistii ne recomanda sa consumam minim 2 litri pe zi, indiferent de sezon. Acum ca se apropie sezonul cald l-am rugat pe Valentin Bosioc sa ne ofere 5 motive personale pentru care este necesar sa bem apa.

 
5 motive pentru care sa bei apa:
 
1. Apa te ajuta sa iti mentii buna functionare a corpului. Exista o multime de studii care au demonstrat faptul ca apa ajuta la eliminarea toxinelor, apa contribuie la buna functionare a metabolismului si face ca micuta noastra uzina – corpul uman. Daca ne gandim ca suntem circa 60% apa, e normal sa nu functionam fara ea. Avem nevoie de apa sa digeram alimentele, avem nevoie de apa sa stam hidratati si sa nu ni se usuce gatul/gura, avem nevoie de apa pentru o buna circulatie a sangelui, avem, in general, nevoie de apa pentru o multime de lucruri care par insignifiante. Nu astepta pana ti se face sete. Fii putin proactiv/proactiva, bea mai multa apa decat crezi tu ca ai nevoie.
 
2. Apa contribuie la bunastarea ta zilnica! Anumite studii facute la universitatile mari din State, au demonstrat faptul ca daca iti cresti consumul de apa, poti sa iti imbunatatesti felul in care te simti. Studii facute pe pacienti care sufereau de migrene si dureri puternice de cap, au aratat imbunatatiri ale starii de sanatate, crescand cu pana la 7 pahare pe zi, in plus, consumul de apa. Bea apa si stai in forma!
 
3. Apa te ajuta la slabit, ajuta la falsa senzatie de foame. Studii recente au demonstrat faptul ca oamenii confunda de multe ori senzatia de foame cu senzatia de deshidratare. Oamenii pot ajunge sa manance mai putin daca sunt consumatori mari de apa. Sigur, apa nu tine de foame, dar te poate impiedica sa treci pe la fast-food ;). Incearca!
 
4. Apa iti creste energia! Daca esti deshidratat/deshidratata, evident vei simti o moleseala dubioasa, nu vei avea chef de nimic. Cu cat consumi mai multa apa, cu atat te vei simti mai plin/plina de viata si cu mai multa energie. De asemenea e cunoscut faptul ca apa ajuta la detoxifiere, mentinand astfel echilibru in aciditate, scazand riscul aparitiei mai multor boli.
 
5. In mod general, apa e cea mai sanatoasa alegere atunci cand vine vorba de bautura. Se stie ca alcoolul trebuie consumat cu prudenta si moderatie, cafeaua la fel, sucurile sunt de obicei doar zahar acidulat, iar energizantele si bauturile sportive de care ti-am povestit, ar trebui consumate doar atunci cand esti in mijlocul unei competiii sau in timpul unui antrenament intens. In restul ocaziilor alege apa, e cel mai bine!

De ce slăbim daca bem  apă cu lămâie

Bogate în fibre şi pectine, lămâile favorizează apariţia senzaţiei de saţietate şi „topesc” ţesutul adipos. Iată care este mecanismul slăbirii în urma consumului de apă cu zeamă de lămâie.

Specialiştii susţin că lămâile sunt diuretice şi alcaline, iar persoanele cu o alcalinitate mai crescută în organism slăbesc mai repede. În plus,  apa cu suc de lămâie poate înlocui, cu succes, o gustare. Dacă îţi faci un obicei din a bea apă cu lămâie de câte ori simţi nevoia să mănânci, de exemplu, ceva dulce, sigur vei slăbi.

Energizant natural

Mai mult, apa cu lămâie poate înlocui cu succes consumul de cafea în exces, deoarece are proprietăţi energizante, pe termen lung, nu doar timp de una-două ore, ca în cazul cafelei. De asemenea, apa cu lămâie, băută la micul dejun, îţi curăţă sistemul digestiv de orice toxine care au stat peste noapte în corpul tău. Lămâia este un diuretic natural şi ajută corpul să se detoxifice, iar vitamina C din ea stimulează eliminarea impurităţilor din sânge şi face tenul mai frumos şi mai luminos.

Stimulează digestia şi creşte imunitatea

Lămâia stimulează tractul gastrointestinal şi chiar are un impact puternic împotriva bacteriei Helicobacter pylori. De asemenea, un pahar de apă cu lămâie asigură protecţie puternică împotriva răcelilor, iar potasiul din acest fruct stimulează creierul şi controlează presiunea sangvină, deci asigură şi protecţie împotriva afecţiunilor cardiac. Un lucru este însă foarte important: apa în care pui sucul de lămâie să nu fie fierbinte pentru că  distruge enzimele benefice din acest fruct. Ideal ar fi ca apa să fie doar călduţă.

Regim pentru ficat: protejeaza-ti ficatul cu aceasta dieta

Imagini pentru protejeaza-ti ficatul

Excesele alimentare, stilul de viata sedentar si substantele chimice pe care le consumam aproape zilnic sunt doar cativa dintre factorii care contribuie la aparitia bolilor ficatului. Anumite boli ale acestui organ, precum hepatitele, sunt boli cu transmitere sexuala, care se raspandesc din neglijenta si care afecteaza grav organul inainte de a da simptome vizibile. Alcoolul, pe care atat de multi oameni il consuma in prezent, inca de la varste fragede, este o adevarata otrava pentru ficat, mai ales daca acesta este sensibil. Cu alte cuvinte, traim intr-o lume in care ficatul este expus la multe pericole, iar daca noi nu luam masuri sa ne protejam, riscul de a suferi mai tarziu de diverse maladii serioase este foarte mare.

Descopera cum poti sa iti dai seama daca suferi de boli ale ficatului in functie de simptomele pe care le ai!

 
In cazul unui ficat bolnav, una dintre masurile pe care le putem lua este adoptarea unui regim special. in mod normal, proteinele sunt cele care ajuta la regenerarea celulara si previn acumularea de grasimi la nivelul ficatului, insa atunci cand exista o boala a acestui organ, ele nu mai sunt procesate cum trebuie de organism, existand riscul sa se acumuleze reziduuri care se depun apoi pe creier. De aceea, este nevoie de o alimentatie diferita, gandita astfel incat sa ii ofere corpului cele necesare fara a agrava problema.
 
Cateva dintre schimbarile pe care va trebui sa le faci in dieta, daca adopti regimul pentru ficat, sunt:
 
– reducerea cantitatii de proteine pe care o consumi, din motivul mentionat mai sus. in cazul in care suferi de o afectiune serioasa a ficatului, este recomandat sa consumi 1 g de proteine/kg din masa corporala. De exemplu, o persoana care cantareste 70 kg nu ar trebui sa depaseasca 70 g de proteine pe zi (este vorba despre proteinele de origine animala).
 
– cresterea cantitatii de carbohidrati din alimentatie, astfel incat sa existe un echilibru alimentar. Carbohidratii ar trebui sa fie principala sursa de calorii in regimul pentru ficat.
 
– limitarea consumului de sare, care cauzeaza retentie de lichide si poate provoca umflarea ficatului;
 
– renuntarea la suplimente alimentare care nu au fost recomandate de medic si care pot suprasolicita ficatul. Complexul de vitamine B este adesea prescris ca supliment alimentar de medici, in regimul pentru ficat.
 
– consumul moderat de grasimi, in functie de recomandarile medicului. Ele nu trebuie eliminate complet din dieta, in ciuda opiniei conform careia ar fi daunatoare pentru ficat.
 
– eliminarea din dieta a alcoolului, care nu mai poate fi procesat corect de catre ficat si devine mult mai toxic;
 
– evitarea curelor de detoxifiere, care nu doar ca slabesc organismul, dar pot afecta si mai rau ficatul daca acesta este deja bolnav.
 
Exemplu de meniu in regimul pentru ficat
 
Mic dejun:
 
o portocala;
fulgi de ovaz cu lapte si putina miere;
o felie de paine integrala prajita;
putin gem;
cafea sau ceai.
 
Pranz:
 
120 g de carne slaba (pui, curcan, peste, muschiulet de porc etc.);
o portie mica de cartofi/orez;
legume gatite sau salata;
2 felii de paine integrala;
o lingurita de jeleu cu aroma de fructe;
un fruct proaspat.
 
Gustare:
 
biscuiti graham cu lapte.
 
Cina:
 
120 g de carne slaba (pui, curcan, peste, muschiulet de porc etc.);
salata;
orez fiert;
2 crackersi integrali;
250 ml lapte;
un fruct proaspat.
 
Gustare de seara:
 
un pahar cu lapte sau un fruct mic.

De ce esecul poate fi benefic

 

Exista o moda a ”succesului”. Toti vrem sa avem acea stima de sine crescuta la maxim. Parintii isi indeamna copiii sa fie mereu primii. Se cer si se publica neincetat retete ale succesului. Toata lumea cauta succesul, dar, cu toate acestea, numarul celor care se trateaza de anxietate, de depresie si de alte suferinte psihice, pentru ca simt ca nu isi pot atinge potentialul si nu isi traiesc viata asa cum simt, este in crestere.

”Numarul tinerilor care sufera de teama de esec, care se lupta cu sentimentul ratarii, cu depresia, sau care ajung la suicid, atinge cote ingrijoratoare. In general, este normal sa iti doresti sa reusesti, este normal sa vrei sa ai succes, dar nu este corect sa te definesti doar prin succes si, in caz contrar, sa te anihilezi singur sau sa te lasi infrant de parerea critica a celorlalti atunci cand nu ai reusit”, spune psihologul Alexandra Siru pentru Gandul.
 
Vrem tot ce e mai bun, cat mai repede si fara prea mult efort, in caz contrar cadem prada disperarii si negativismului. ‘’Presiunea scade rezistenta la frustrare, ingredient absolut necesar maturizarii emotionale. Copilul este ajutat excesiv, si nu intotdeauna corect, sa obtina performante, iar prin acest proces ii este afectata capacitatea de a depune singur efort si de a-si putea asuma succesul. Multi tineri imi spun ca nu ar fi reusit daca nu stateau parintii cu gura pe ei, crezand astfel ca ei nu sunt capabili.
 
Se vorbeste despre ”stima de sine”, care se refera la un ”sentiment de pretuire si de respect determinat de meritele si calitatile cuiva”, dar,  dincolo de toate astea, omul este o suma de calitati si de defecte. Viata omului este o suma de reusite si nereusite”, mai spune specialistul pentru Gandul.
 
Imaginea de sine se refera, evident, la modul in care ne percepem, fiind de preferat sa ne vedem in ansamblu, cu plusuri si minusuri. “Increderea in sine eu o vad mai degraba ca pe speranta ca, indiferent de ce se va intampla (bun sau rau), vom gasi resurse sa facem fata oricarei situatii, cu minim de ”turbulente” la nivel emotional (acele ”turbulente” pot aparea si in caz de succes)”, subliniaza psihologul.
 
Modul in care ne percepem este extrem de important, doarece acela reprezinta barometrul cu care evaluam realitatea, mai exact obstacolele pe care le avem de depasit in atingerea succesului. “O imagine corecta de sine, de ansamblu, in care ne cunoastem atat calitatile, cat si defectele, ne ajuta sa actionam rational si eficient. Daca ne stim calitatile, le putem exploata la maxim. Daca ne stim defectele si ni le acceptam, le putem transforma deseori in avantaje. O imagine exagerat de buna de sine ne poate lasa prada disperarii si autocriticii in caz de esec, iar o imagine proasta ne poate face sa evitam provocarile, pentru ca ne duce intr-un cerc vicios al autodenigrarii si, in final, la depresie”, adauga Alexandra Siru.
 
In privinta acestor aspecte, parintii detin puterea. “Daca excesul de laude determina o imagine nerealista de sine, critica ne face sa proiectam o imagine negativa. De aceea, este bine sa existe un echilibru intre lauda si critica. Tot parintii sunt cei care transmit mesaje presante: Trebuie sa fii primul! Trebuie sa fii cel mai bun!, dand de inteles ca, in caz contrar, copilul ii va dezamagi si nu va mai primi iubire. Asa se naste teama de esec si gandul ca nu esti suficient de bun, care se transforma in perfectionism si duce la o neincredere permanenta in fortele proprii”, mai spune psihologul.
 
Increderea in sine este rezultatul unei imagini de sine corecte, a mesajelor sanatoase primite de la parinti. “Acestia le pot transmite copiilor ca, intr-o anumita situatie, altcineva poate fi mai bun decat ei e, ca uneori poti castiga, alteori poti pierde, important este modul cum mergi mai departe.Conteaza stimularea competitiei cu ei insisi, nu cu ceilalti.  Adevaratul succes este atunci cand poti continua drumul dupa esec. Thomas Edisson a esuat de 10. 000 de ori pana a descoperit becul. Parintii trebuie sa stie ca:
 
1. Copilul nu trebuie sa fie cel mai bun, el trebuie sa se stie iubit, indiferent de realizarile lui, pentru ca doar asa isi va valorifica potentialul si isi va creste sansele de a avea succes.
 
2.  Copiii nu trebuie sa realizeze ce nu ati reusit voi, nu cautati sa obtineti valoarea prin reusitele urmasilor, asta va face sa puneti presiune pe ei. Copiii trebuie incurajati sa isi urmeze drumul lor, sa nu credeti ca nu stiu care e, devin confuzi doar cand simt ca trebuie sa aleaga intre dorintele voastre si ale lor, majoritatea au tendinta sa va multumeasca, desi acest lucru este in detrimentul fericirii si implinirii lor”, subliniaza psihologul pentru Gandul.
 
Tinerii si adultii trebuie sa inteaga ca:
 
1. Nu trebuie sa aveti doar succese pentru a putea fi multumiti de voi, dar continuati drumul, indiferent de rezultat, doar asa va descoperiti potentialul, doar depasind obstacole deveniti constienti de resursele voastre.
 
2. Nu exista esec decat atunci cand acesta va face sa va opriti din drum si sa va autoetichetati ca ratati. Cand va continuati drumul, transformati esecul temporar intr-un feedback necesar evolutiei.
 
3. Nu exista perfectiune (nu se poate ca totul sa iasa bine de la prima incercare) exista perfectionare (asa cum a fost cand ati invatat sa mergeti, sa vorbiti, sa scrieti, sa mergeti pe bicicleta, sa inotati etc.).
 
Cum putem sa devenim puternici din punct de vedere psihic:
 
1. Atentie la dialogul interior negativ care modeleaza imaginea de sine, ”e oare adevarul despre mine sau sunt opinii critice primite de la altii?”
 
2. Atentie la erorile de gandire, in mod special la generalizari: ”Daca am esuat, sunt un ratat”. Einstein spunea ca generalizarile sunt o piedica in calea gandirii si avea dreptate.
 
3. Orientati-va atentia spre ceea ce ati reusit (faceti o lista cu realizari). Orientarea pe ce lasati in urma scade increderea in sine.
 
4. Gasiti calitatile pe care le-ati folosit in tot ceea ce ati realizat (trasati o lista cu calitati).
 
5. Sarbatoriti orice succes (nu, nu ma refer la acea lauda care vine din exterior, ci la o aprecierea din sinea voastra.)
 
6. Transformati esecul in feedback: analizati ce nu a mers si faceti ceva ca sa nu se mai repete pe viitor. Nu lasati esecul temporar sa se transforme in esec, folositi-l ca feedback pentru a evolua.
 
7. Incepeti cu pasi mici, cei mari pot destabiliza. Faceti liste cu mici obiective personale zilnice si bifati la sfarsitul zilei ce ati realizat;
 
8. Nu va blamati pentru ce nu ati realizat inca, propuneti-va ce sa realizati pe viitor (autoblamarea scade increderea in sine);
 
9. Dupa o perioada in care ati atins obiectivele zilnice, treceti la obiective pe termen mediu si lung. Indeplinirea obiectivelor personale duce la cresterea increderii in sine;
 
“Esecul este cel mai eficient mod de a invata, de a te cunoaste si de a evolua, de aceea este o componenta esentiala a succesului. Adevaratul succes este sa poti accepta esecul si sa-l folosesti in avantajul tau”, concluzioneaza psihologul pentru Gandul.

Bauturile de care trebuie sa fugi pentru ca iti distrug ficatul 

Imagini pentru ficat uman

Tot mai multe persoane consuma diverse bauturi, mai ales sucuri in loc de apa, expunandu-se in felul acesta la boli grave.

Apa are un rol vital in organism, contribuind la transportul elementelor nutritive, eliminarea toxinelor si reglarea temperaturii corpului. In plus, prin faptul ca are zero calorii, apa te ajuta sa iti mentii greutatea corporala in limite normale.
 
Din contra, sucurile dulci, bauturile carbogazoase si alte lichide vandute in comert nu aduc niciun beneficiu organismului, multe dintre ele fiind extrem de nocive pentru sanatate, in special pentru ficat.
 
Bauturile alcoolice dulci
Consumate in cantitati mari, crema de whisky, lichiorul de cafea, cocktailurile alcoolice cum ar fi fresh-urile amestecate cu votca pot duce la aparitia cirozei. Combinatia de alcool cu zahar este foarte periculoasa si provoaca leziuni hepatice, pancreatita (inflamatia pancreasului), precum si cresterea nivelului trigliceridelor, o forma de grasime din sange. In plus, astfel de bauturi sunt daunatoare pancreasului si afecteaza nervii periferici, ducand la neuropatia alcoolica – o afectiune neurologica, manifestata prin tulburari de perceptie si de miscare, instabilitate autonomica (hipertermie, tahicardie si hipertensiune) si afectarea mersului.
 
Bauturile naturale
Chiar daca nu contin zahar rafinat, adaugat din exterior, aceste bauturi contin propriul lor nivel de zahar. Sucurile naturale, de exemplu, contin foarte multa fructoza, acel tip de zahar care se gaseste in mod normal in toate fructele. Un pahar cu fresh de portocale, preparat in casa, poate contine pana la 150 – 180 de calorii. Medicii iti recomanda sa consumi astfel de sucuri ocazional, si de preferinta dimineata, pentru a nu da peste cap nivelul glicemiei din sange.
 
Mult mai periculoase sunt sucurile cu adaos de indulcitori, promovate ca fiind dietetice. Majoritatea indulcitorilor folositi in industria alimentara sunt periculosi pentru sanatate. Unii dintre ei sunt considerati cancerigeni, altii dau tulburari digestive.
 
Bauturile acidulate
Sucurile imbogatite cu dioxid de carbon afecteaza digestia, ingrasa, ataca smaltul dintilor si sunt periculoase pentru inima, fiind total contraindicate persoanelor cardiace. Ele pot seca organismul de calciu, din cauza continutului ridicat in cofeina si zahar.
 
In plus, cauzeaza tulburari de somn, ceea ce conduce la o capacitate de concentrare scazuta. Cofeina din bauturile acidulate afecteaza organele interne, in special ficatul. Conform studiilor, un roman bea in medie 58 de litri de sucuri carbogazoase anual, expunandu-se unui risc crescut de a dezvolta afectiuni digestive in timp. Sucurile acidulate maresc aciditatea gastrica si cauzeaza balonari, exercitand presiune la nivelul toracelui si asupra arterelor.
 
Energizantele
Specialistii recomanda prudenta in consumarea bauturilor energizante, deoarece contin multe E-uri.
Consumate regulat, de trei ori pe zi, bauturile energizante afecteaza ficatul, epuizeaza organismul, slabesc capacitatea de concentrare si reflexele. Aceste energizante sunt, de asemenea, extrem de periculoase pentru inima.

Ce poți trata cu ulei de usturoi

 

Ușor de obținut, uleiul de măsline cu usturoi dă un gust aparte salatelor și preparatelor cu paste, dar poate fi folosit și pentru a-ți îmbunătăți starea de sănătate.

Usturoiul ca atare sau amestecat cu ulei este nu doar un aliment, ci și un remediu natural util pentru combatarea mătreții, a durerii de dinți, a hipercolesterolemiei (nivel crescut de colesterol „rău”) sau a indigestiei. Combinarea usturoiului cu ulei de măsline permite aplicarea lui cu ușurință.

Consumat frecvent în diverse preparate culinare, îmbunătățește capacitatea corpului de a lupta cu agenții patogeni, bacterii sau virusuri și sănătatea celor care suferă de afecțiuni cardiovasculare. Efectele antimicrobian, antifungic și antibiotic fac din acest leac unul util în tratarea infecțiilor.

Cum să-l prepari
Pentru a face singur ulei cu usturoi ai nevoie de:
– un borcan cu capac sau o sticlă de culoare închisă
– 60 ml ulei de măsline

– 1 căpățână de usturoi

Încălzești uleiul foarte puțin, cât să-l poți atinge fără să te frigă. Îl torni în recipientul ales și pui usturoiul tocat fin. Închizi bine recipientul și-l așezi într-un loc uscat, departe de lumină. Ideal ar fi să nu-l deschizi decât după 24 de ore, dar se poate folosi și după 3 ore, după ce strecori uleiul.

Extrapont
Cu acest ulei poți masa și scalpul, pentru a alunga mătreața, sau mâinile, fața, ca să le redai catifelarea și să scapi de uscăciunea sau descuamarea pielii. Pentru uz intern, iei câte o linguriță, de 3 ori pe zi. Dacă alegi să cumperi ulei de usturoi sub formă de capsule, din magazinele cu produse naturiste, trebuie să știi că se ia câte o capsulă tot de 3 ori pe zi.

Supa care vindeca infectia digestiva

 

In timpul unei infectii digestive urmate de diaree acuta, fiecare dintre noi stie ca poate apela la supa de morcovi.

 
Intr-adevar, morcovul formeaza un fel de pansament in interiorul intestinului. Dar efectul terapeutic depinde, in acest caz, la fel ca la medicamente, de cantitatea ingerata.
Orice produs alimentar usor alterat, dar si mainile murdare pot determina aparitia diareei acute, mai ales la varste mici.
Dr. Maria Nica, medic primar medicina de laborator: „Daca e vorba de un copil sub 2 ani sau de adulti de varsta a treia, pacientii care au o forma de imunodepresie, sigur ca manifestarea bolii este exagerata.”
 
Varsaturi, diaree, febra si deshidratare. Sunt semnele unei infectii digestive. Dieta de tranzit, la copilul mic incearca sa elimine diareea, astfel incat copilul sa nu se mai deshidrateze.
 
Cu totii stim depre celebra supa de morcovi. Un ajutor excelent, de altfel, daca stiti cum s-o preparati:
Prof. dr. Coriolan Ulmeanu, sef sectie toxicologie: „Supa de morcov ca sa fie eficienta si sa realizeze un gel pectic, asa se cheama, care sa faca curatenie in tubul digestiv si sa lege scaunele diareice. Trebuie sa fie facut intr-un fel anume: 500 de grame de morcov taiat rondele intr-un litru de apa.”
 
500 de grame de morcov se pun, asadar, intr-un litru de apa. Se fierb o ora si jumatate. Apoi, se ia morcovul, se mixeaza si se repune intr-un litru de apa. Se da in clocot pentru sterilizare. Supa se poate tine in frigider 24 de ore.
 
Situatia pe care vrem sa o semnalam este mai complexa. Morcovii proveniti din agricultura conventionala isi trag din sol cantitati mari de nitrati, folositi intens in cresterea legumelor.
 
Dupa ce lasati supa in frigider o noapte, a doua zi puteti gasi reziiduuri pe fundul vasului.
Nitratii trec rapid in singele copilului. Si ajung la nivel celulor rosii. Le blocheaza activitatea, iar organismul devine incapabil sa transporte oxigen prin sange. Apare senzatia de sufocare.Pielea copilului devine albastra, iar respiratia e tot mai rea. Antidotul se numest albastru de metil si se administreza in terapie intensiva.
 
Concluzia? Supa de morcovi sau piureul de morcovi sunt alimente excelente intr-o diaree. Daca morcovii provin din agricultura ecologica.

Obiceiuri care te fac să te simți obosit

 

Dormi 7 ore sau mai mult de atât în fiecare noapte, dar tot obosit te trezești? Înseamnă că unele dintre obiceiurile tale îți fac probleme.

Bei prea puțină lichide

Sarea și zahărul în exces, cafeina sunt asemenea unor provocări pentru corpul tău dacă se confruntă cu ele zilnic. Când li se alătură lipsa unei hidratări corespunzătoare, oboseala este ceva ce n-ar trebui să te mire. Evită băuturile care conțin cafeină și bea 6-7 pahare de apă pe zi. În acest fel, digestia va fi mai ușoară.

Faci mișcare prea rar
Lipsa exercițiului fizic te poate împiedica să te mobilizezi pentru activitățile de peste zi. De aceea, nu exclude sportul din programul zilnic nici dacă faci multe treburi casnice sau ai o profesie solicitantă din punct de vedere fizic. Gimnastica, alergatul și orice sport făcut la sală îți solicită grupe diferite de mușchi.

Mișcarea ar trebui să te facă să te simți mai bine, dar nici să exagerezi nu este indicat, pentru că îți forțezi organismul să producă o cantitate prea mare de cortizon și pui o presiune prea mare asupra glandelor suprarenale, ducând la apariția oboselii. Ascultă-ți corpul, pentru a nu te epuiza. Dacă a doua zi nu te vezi în stare să mai faci mișcare este semn că ai mers prea departe.

Cedezi adesea poftei de dulce

Ai senzația că ciocolata, dulciurile în general sau o băutură energizantă te pun în mișcare rapid atunci când te simți vlăguit. De fapt, vitamina B și taurina pe care băuturile energizante le conțin din plin sunt mai greu de metabolizat de organism. Inițial, te agită foarte mult, apoi îți dau o senzație de nervozitate și de oboseală apărută brusc.

Ocolești fructele și legumele
Dacă spanacul și fructele mâncate în stare proaspătă nu sunt prezente zilnic în meniul tău e posibil ca acesta să fie motivul pentru care te simți obosit. Antioxindanții pe care-i au în compoziție te protejează de efectele radicalilor liberi care accelerează procesul de îmbătrânire și te privează de energie pentru activitățile cotidiene.

Vergeturile, o problema delicata. Cum o tratezi?

 

In incercarea de a pierde multe kilograme intr-un timp foarte scurt, multe femei cauzeaza un rau iremediabil pielii si uneori organismului. Dupa o dieta foarte stricta, pielea are foarte mult de suferit si semnul evident consta in aparitia vergeturilor.

Coapsele, gambele, fesele si abdomenul sunt cele mai frecvente locuri in care vergeturile, acele linii inestetice vinetii sau albe, isi fac aparitia. Vestea proasta este ca aceste vergeturi nu dispar niciodata cu adevarat. Le poti estompa, le poti ameliora aspectul, dar, adevarul este ca nu pot scapa de ele definitiv.
Daca si tu te confrunti cu astfel de probleme, trebuie sa stii ca nu ai de ce sa investesti sume considerabile in produse care iti promit ca te scapa de vergeturi.
Metoda optima de a trata vergeturile consta intr-o dieta echilibrata si o hidratare optima a corpului. Astfel, in loc sa investesti bani in creme si geluri este mai bine sa ii investesti in mancaruri sanatoase care iti ajuta pielea sa se regenereze.
Ca si in lupta cu celulita, si in tratarea vergeturilor este foarte importanta hidratarea, asa ca nu uita sa  bei opt pahare de apa pe zi.
De asemenea, este important sa ii furnizezi organismului vitaminele A, C si E, precum si zinc. Acesti nutrienti sunt responsabili de regenerarea celulara, procesul natural care te va ajuta in lupta cu vergeturile. Acesti nutrienti ii poti gasi in peste, salata, spanac, oua, fasole, semnite si nuci.
Pentru a ajuta din exterior la regenerarea pielii, in zonele afectate de vergeturi, poti incerca unele tratamente naturale.

Un astfel de tratament natural are la baza uleiul de masline si gelul de aloe vera. Pentru a prepara o lotiune foarte eficienta in estomparea vergeturilor ai nevoie de:

–    jumatate de cana de ulei de masline
–    un sfert de cana de gel de aloe vera
–    6 capsule de vitamina E

–    4 capsule de vitamina A.

Initial se amesteca intr-un castron vitaminele A si E si ulterior se adauga uleiul de masline si gelul de aloe.
Compozitia se amesteca bine, pana rezulta un compus omogen.
Lotiunea se aplica pe coapse, pe abdomen, pe fese si pe gambe, masand usor.
Un alt tratament eficient este cel pe baza de vitamina C.  Ai nevoie pentru a prepara acest tratament doar de vitamic C si zahar. Foloseste zaharul pe post de exfoliant, in zonele cu vergeturi, in timpul dusului. Prin exfoliere, cureti pielea de celulele moarte si incurajezi dezvoltarea de noi celule.
Dupa dus, ia doua tablete de vitamina C pisate marunt si amesteca-le cu o lingura de crema de corp obisnuita. Amesteca bine, pana cand particulele din tabletele de vitamina C se incorporeza perfect in lotiunea de corp. Aplica aceasta crema pe tot corpul, insistand in zonele cu vergeturi.

6 semne ca esti bolnav pe care probabil le ignori

 

De multe ori ignoram mesajele de avertizare pe care corpul nostru le transmite. Ai acordat vreodata importanta semnelor de mai jos? Daca ai experimentat unele simptome, insa nu ai fost la medic, e cazul sa o faci.

1. Scazi in inaltime

Ciudat, doctorul te-a masurat in urma cu doi ani si aveai 1,70 cm. Acum insa ai 1,69 ½. De ce esti mai scund? Poate pentru ca oasele tale incep sa se degenereze ca rezultat al osteroporozei. Imbatranirea nu inseamna o pierderea a oaselor. Este posibil sa ai oase sanatoase intreaga viata, asa ca daca iti pierzi din statura, oasele ti-ar putea sopti ceva si, in cazul in care nu iei masuri de insanatosire a lor te-ai putea trezi cu o fractura de sold sau cu o cocoasa.

2. Esti mereu obosit
Sigur, oboseala ar putea fi cauzata de faptul ca pierzi noptile si te trezesti devreme. Sau ai putea fi obosit pentru ca tiroida nu functioneaza corespunzator sau poate din cauza glandelor suprarenale sau poate organismul este epuizat intrucat isi consuma toate resursele incercat sa te protejeze de toate toxinele cu care bombardezi sistemul precum mancarea procesata, fumatul, alcolul sau pentru ca traiesti intr-un mediu toxic. Sau pentru ca organismul rasunde mereu stimulilor de stres si mecanismele de autoregenerare sunt suprasolicitate, incercand sa te protejeze de infectii, cancer si tot felul de boli periculoase. Uneori oboseala cronica este doar un simptom al faptului ca sistemul nervos este blocat intr-un cerc vicios generat de stres, iar acesta soapte precede “urletul” care va urma destul de curand in cazul in care nu vei lua masuri.

Asa ca nu nega oboseala. Fii atent la epuizarea fizica – ti-ar putea salva viata.

3. Sforai

Sforaitul ar putea fi primul semn al apneei – o afectiune a aparatului respirator caracterizata prin pauze respiratorii repetate, frecvente in timpul somnului. Apneea poate creste riscul de a te confrunta cu tensiune arteriala, afectiuni cardiace sau atac cerebral.

4. Ai scaun doar o data pe zi sau la doua zile

Scaunele sanatoase ar trebui sa aiba loc aproape dupa fiecare masa. Este, asa numitul „reflex gastrocolic”. Cand bagi mancare in tractul digestiv miscarile tractului intestinal incearca sa elimine toxinele si sa faca loc pentru noii nutrienti. Cand esti constipat, toxinele pot ajunge in sistemul circulator si pot cauza inflamatii. Astfel se creeaza conditiile favorabile imbolnavirii intregului organism.

5. Raceste de nenumarate ori

Zilnic, cu totii suntem expusi la virusuri si bacterii, insa, de cele mai multe ori, un corp sanatos este capabil sa lupte cu acesti agenti patogeni. Daca esti o persoana care se imblnaveste foarte usor, de fiecare data cand cineva din grupul de prieteni este racit, sistemul tau imunitar ar putea sa nu functioneze corespunzator, ceea ce inseamna ca exista un risc major de a fi expus la boli infectioase, dar si la unele forme de cancer.

6. Ai mereu probleme de piele
Daca te confrunti in mod regulat cu acnee, psoriaziz, eczema sau alte iritatii, sistemul tau de sanatate ar putea avea probleme. Pielea este cel mai mare organ al corpului si daca se comporta astfel atunci poate organismul tau incearca sa-ti transmita ceva. Mesajele ti-ar putea semnaliza ca esti alergic la diferite lucruri sau ca nivelul stresului a atins cote alarmante in corp. Daca poti indentifica cauzele care genereaza stres si sa le elimini ai putea descoperi ca pielea ta se vindeca fara sa ai nevoie de tratament.

Băutura care te scapă instantaneu de migrene

 

Te mai supără din când în când o migrenă? Astfel de dureri de cap pot fi extrem de dureroase, afectându-ți sarcinile zilnice. Oamenii de știință spun că migrenele sunt semne că nu ne îngrijim cum ar trebui de sănătatea noastră. Dar și unele obiceiuri ne pot da dureri mari de cap.

Deshidratarea organismului sau consumul de alimente nesănătoase pot intensifica migrenele, afectându-ne viața de zi cu zi și obiceiurile. Deshidratarea este adesea o problemă cronică, care nu pot fi tratată consumând un pahar de apă, deoarece corpului i-a lipsit apă o perioadă lungă de timp, pierzându-și o mare parte din substanțele nutritive, energie și elasticitate.

Supărătoarele migrene pot fi tratate cu trei minerale: calciu, potasiu și magneziu. Sucul următor le include pe toate. Acesta conține foarte multă apă, astfel încât poate detoxifica eficient organismul.

Cum prepari sucul verde

Ai nevoie de:
1 rădăcină de ghimbir
2 căni struguri verzi
¼ lămâie
1 măr verde
1 mănunchi frunze de spanac

2 ardei grași verzi

Pune ingredientele în blender și mixează. Bea băutura, de cum se instalează migrena. Combinând acest suc cu alte alimente sănătoase, poți preveni migrenele și durerile de cap următoare.

De asemenea, asigură-te că stai departe de alimentele care pot declanșa migrenele și inflamația, inclusiv alcoolul, alimentele procesate sau prea grase, zahărul, nucile, îndulcitorii, ciocolata, semințele, produsele alimentare din făină, produsele lactate și cafeina.

De ce sa nu luam prea des pastile efervescente

 
 


Din cauza continutului de sare, consumul regulat de pastile efervescente creste riscul unor probleme cardiovasculare. Acest lucru nu înseamna ca medicamentele împotriva durerilor trebuie evitate, însa este bine sa fie luate cu moderatie.

 
Medicamentele respective contin cantitati destul de mari de sodiu, iar acumularea lor duce la riscuri de tulburari potential serioase, tinand seama ca aporturile de sare se adauga la cele adesea prea mari din alimentatie.
 
Specialisti britanici de la University College din Londra au demonstrat acest lucru analizand date privitoare la cateva zeci de mii de adulti englezi, afectati sau nu de o boala sau un eveniment cardiac sau vascular (hipertensiune, infarct, AVC). Rezultatul pune în evidenta o relatie între aportul de sodiu continut în medicamentele efervescente si riscul de accident cardiac si cerebro-vascular, scrie passionsante.be
 
Specialistii britanici recomanda consumul acestor medicamente în varianta fara sodiu. O pastila efervescenta luata din cand în cand nu prezinta niciun pericol, însa oamenii care iau regulat trebuie sa se gandeasca mai bine înainte sa o faca.
 
Comprimatele efervescente se absorb într-un timp mai scurt decât cele solide. De aceea, în cazul unei hipocalcemii care nu necesită intervenţie de urgenţă (criză de spasmofilie, care impune administrarea de calciu intravenos), este de preferat calciul efervescent celui sub formă de pastile.

De ce nu trebuie sa iti cureti urechile cu betisoarele de vata

 

 
Imagini pentru betisor cu vata


In fiecare zi, multe persoane se expun riscului de a-si perfora timpanul atunci cand se curata in urechi cu betele cu vata. Dar aceasta activitate este totusi responsabila pentru doar 40% dintre cazurile de ruptura de timpan, conform unei echipe de cercetatori israelieni.

 
Timpanul este acea membrana din ureche care vibreaza precum o toba, permitandu-ne sa auzim. De asemenea, timpanul este o bariera intre urechea externa si cea medie. Astfel, atunci cand este rupta sau chiar fisurata, rana provoaca durere, pierdere a auzului si infectii, permitand bacteriilor sa ajunga mai adanc in ureche, scrie descopera.ro, care citeaza Live Science.
 
in noul studiu, cercetatorii au analizat o data de baze din perioada 2012 – 2016, care cuprindea cazurile de ruptura a timpanelor a 80 de pacienti, dintre care 20 erau copii. „Sper ca studiul nostru sa incurajeze mai multi doctori sa recomande pacientilor sa evite utilizarea betelor pentru curatarea urechilor”, a precizat Dr. Doron Sagiv, medic la Centrul Medical seba de la Universitatea Tel Aviv.
 
Dr. Sagiv a fost surprins de cate cazuri sunt provocate de betele cu vata, dintre care 5% au avut nevoie de interventie chirurgicala. „Din pacate, parintii fac asta copiilor cu obiceiurile lor prea zeloase”, a precizat Dr. Erich Voigt, de la Universitatea New York, care nu a participat la studiu.
 
Totusi, majoritatea cazurilor (56%) consta in altfel de trauma, anume diferenta de presiune dintre exterior si interior. Aceasta poate aparea atunci cand cineva este lovit peste ureche. Cand acest lucru se intampla, o cantitate mare de aer sau de apa este comprimata in spatiul din ureche.
 
Se poate si invers, atunci cand presiunea spatiului din ureche scade rapid. Un exemplu in acest sens este un sarut puternic pe ureche. De asemenea, s-a constatat ca restul de 4% din cazuri sunt provocate accidental de medici. Voigt se astepta ca unele cazuri sa fie provocate de schimbarile de presiune din timpul zborului cu avionul, ceva ce el intalneste in cabinetul lui, dar care nu au fost mentionate in studiu, probabil din cauza faptului ca cercetatorii au dorit sa se concentreze doar pe rani provocate de traume fizice.
 

Remediu naturist pentru dureri articulare

 
 


Pe masura ce inaintezi in varsta, femeile, mai ales, sunt mai predispuse la durerile articulare si la inflamarea genunchilor. O boala frecventa cu care se confrunta femeile in varsta de peste 50 de ani este artrita, care duce la dureri severe ale articulatiilor si face viata insuportabila tuturor celor care se confrunta cu ea. Artrita te face sa nu mai reusesti sa faci lucruri pe care le iubesti, precum plimbarile lungi prin parc sau sa dansezi, asa ca trebuie sa iei masuri.

 
Articulatiile reprezinta acele zone ale corpului uman prin care se unesc oasele, iar durerile articulare sunt senzatii de disconfort, de durere si de iritatie si pot aparea la oricare dintre articulatiile corpului uman. Desigur, exista numeroase medicamente pe piata care promit ca vor combate durerile articulare, insa in timp pot provoca reactii adverse si iti pot afecta sanatatea pe termen lung. Genunchii si articulatiile sunt o parte importanta a corpului tau, de care trebuie sa te ocupi la primul simptom de durere. O reteta naturala, cu proprietati antiinflamatorii te ajuta sa scapi pentru totdeauna de dureri.
 
Poliartrita reumatoida este una dintre cele mai periculoase boli care insoteste bolile articulare. Aceasta poate deforma si slabi in timp articulatiile si provoaca durere, inflamatii si acumularea de lichid in articulatii, membrana care le captuseste fiind atacata de sistemul imunitar al corpului uman. Aceasta boala poate scurta viata celor care sufera de ea cu sapte ani.
 
Scapa de durerile articulare cu o metoda 100% naturala. Cantitatile mari de magneziu, de siliciu, bromelaina si vitamina C pe care le contine reteta imbunatateste functionarea articulatiilor si opreste durerile.
 
Ai nevoie de:
 
Ananas, taiat felii – 2 cani
scortisoara pudra- dupa gust
apa plata – 250 de mililitri
miere naturala – 40 de grame
migdale zdrobite – 40 de grame
fulgi de ovaz instant – 1 cana
suc de portocale – 1 cana.
 

Pune intr-un vas fulgii de ovaz, zdrobeste migdalele si pune sucul de ananans peste fulgii de ovaz. Pune in blender aceste ingrediente, apoi amesteca-le cu sucul de portocale, cu apa si cu scortisoara, pana cand se obtine un amestec omogen. Consuma in fiecare dimineata aceasta compozitie, iar intr-o saptamana, vei observa o imbunatatire vizibila a articulatiilor

10 alimente care pot creste coeficientul de inteligenta

 

 
Imagini pentru sfecla rosie


Ca orice muschi, creierul isi va spori activitatea daca este intretinut cum trebuie. Creierul uman are nevoie de combustibil puternic pe care il obtine din grasimile bune, antioxidanti si carbohidrati de buna calitate, scrie rodalesorganiclife.com. Specialistii recomanda 10 alimente bogate in nutrienti care stimuleaza memoria, sanatatea creierului si coefcientul de inteligenta. Specialistii recomanda 10 alimente bogate in nutrienti care stimuleaza memoria, sanatatea creierului si coefcientul de inteligenta.

 
Sfecla 
 
Sfecla este foarte bogata in vitamina B. Acest nutrient vital va ajuta sa procesati rapid datele si sa sortati amintirile. Sfecla proaspata este considerata un antidepresiv natural. In plus, acidul folic din sfecla asigura protectia inimii. 
 
Ansoa 
 
Grasimile polinesaturate din ansoa va ajuta sa va protejati creierul de imbatranirea accelerata si de pierderea memoriei, tinandu-va in acelasi timp departe de depresie. Ansoa, un peste de dimensiuni foarte mici, contine de zece ori mai mult Omega3 decat tonul. In plus, aduce un aport important de vitamine D si calciu. 
 
Oua 
 
Ouale contin numerosi acizi grasi Omega 3 care protejeaza creierul. Acestea chiar au fost numite hrana perfecta pentru creier. Dar nu toate ouale sunt la fel de benefice. Ouale de la gainile crescute la curte contin de doua ori mai mult Omega 3 decat ouale de la gainile din crescatorii, si de trei ori mai multa vitamina E naturala, un antidepresiv puternic si posibilul antidot al bolii Alzheimer. Galbenusul este bogat in colina, un compus benefic sanatatii neurotransmitatorilor. 
 
Fructe de padure 
 
Zmeura si afinele contin compusi antocianici care protejeaza memoria. Capsulele compusilor de capsuni protejeaza memoria pe termen lung. Un studiu britanic a constatat ca persoanele care au consumat zilnic afine si-au imbunatatit considerabil memoria in doar cateva luni. 
 
Untura
 
Nu, nu este o greseala. Tipul corect de untura poate face minuni pentru creier. In plus, grasimea monosaturata scade riscul de depresie. Este, de asemenea, o sursa bogata de vitamina D, un hormon vital ce impiedica aparitia dementei. Pentru cea mai sanatoasa untura, asigurati-va ca achizitionati produsul de la un agricultor care isi creste animalele pe pasuni ecologice. 
 
Ardei rosu 
 
Ardeiul rosu este extrem de bogat in capsaicina, un compus ce lupta impotriva durerii. Dar, creierul uman este de fapt incarcat cu receptori pentru capsaicina, care elibereaza endorfinele de reducere a stresului, ceea ce duce la o mai buna concentrare. 
 
Varza de Bruxelles 
 
Oamenii de stiinta au demonstrat ca planta crucifera este bogata in molecule pe care corpul nostru le transforma in diindolimetan, un stimulant al sistemului imunitar care ajuta la protejarea celulelor creierului. Continutul bogat de antioxidanti lupta impotriva radicalilor liberi care provoaca cancer si a deseurilor produse de corp. 
 
Nap 
 
La fel ca varza de Bruxelles, varza, broccoli si conopida actioneaza ca agenti puternici impotriva imbatranirii creierului. Un studiu efectuat de Harvard Medical School a constatat ca aceste legume pot reduce varsta creierului cu 1 pana la 2 ani. 
 
Seminte de dovleac 
 
Semintele de dovleac sunt mici comori umplute cu triptofan, un element crucial in mentinerea sanatatii creierului, folosit pentru a crea serotonina, o componenta cheie a starii de spirit. 
 
Mere 
 

Merele contin catechine, substante care ne protejeaza de substantele chimice daunatoare creierului. Asigurati-va ca alegeti mere ecologice, catechinele fiind gasite in coaja fructului, partea expusa pesticidelor.

4 trucuri asiatice de ingrijire a tenului

Imagini pentru asiatice


Daca nu ai facut-o inca, trebuie sa vezi neaparat doua filme: In the Mood for Love, in regia lui Kar-Wai Wong, si The Flowers of War, pelicula care il are in rolul principal pe Christian Bale.

 
Motivele pentru care trebuie sa vezi aceste doua productii nu sunt insa cele enumerate mai sus (nu doar acestea), ci alte doua: Ni Ni si Maggie Cheung, doua prezente de-a dreptul poetice, in rochiile lor satinate, inflorate, fluide. Vorbim despre o actrita nascuta in China si o alta, in Hong Kong, care exemplifica intocmai modelul de frumusete asiatic: delicatete, gratie, ten neted, par de abanos, bogat si elegant impletit sau prins in crestet.
 
Dincolo de mostenirea genetica, trebuie spus ca tenul perfect al multor femei din Asia este si rezultatul unei adevarate culturi a frumusetii. in Coreea de Sud, de exemplu, este de la sine inteles ca fiecare femeie trebuie sa cunoasca diferite tehnici de ingrijire a pielii, de la masajul facial, pana la ceea ce numim blurring – nu cu ajutorul filtrelor de Instagram, ci direct pe piele, prin folosirea unor produse speciale de tip primer, care ascund foarte bine diferite imperfectiuni.
 
Daca nu e totul de la natura, asta inseamna ca fiecare dintre noi poate sa obtina o piele cat mai frumoasa, preluand cateva trucuri folosite de femeile asiatice. Iata cateva dintre ideile pe care le-ai putea incerca acasa:
 
Masajul facial
 
In Coreea de Sud, exista clinci de infrumusetare la fiecare colt de strada si toate ofera acest tip de masaj. invatand cateva tehnici simple, poti realiza un astfel de tratament si acasa, imediat dupa dus, cu ajutorul unor dispozitive speciale, destinate utilizarii casnice.
 
Astfel de aparate sunt mai eficiente decat un masaj obisnuit, pentru ca realizeaza miscari de rotatie, care pun circulatia in miscare si revitalizeaza tenul, maresc capacitatea pielii de a absorbi substantele nutritive din creme si nu au nevoie de mai mult de cateva minute pentru a aduce rezultate.
 
Uleiurile si mastile ayurvedice
 
Parasim Coreea si ajungem in zona Indiei, de unde provin diferite uleiuri naturale, folosite in medicina ayurvedica, care pot inlocui cu succes orice crema de noapte. Printre ele, uleiul de susan, de orez, germeni de grau, migdale, lotus roz, crin alb, insa la fel de bine pot fi aplicate pe ten mastile obtinute din pudra de neem, vetiver, lemn de santal sau amla, in amestec cu putina apa de trandafir. Acestea regenereaza si protejeaza pielea, fiind adesea folosite in tratamentele anti-aging.
 
Mastile care actioneaza peste noapte
 
O alta idee pe care o poti imprumuta din Asia este aplicarea unor masti cu actiune lenta, care pot regenera tenul in timpul somnului – de altfel, cel mai bun moment pentru un astfel de tratament.
 
Ceaiul de orz
 

Nu aplicat pe piele, ci consumat ca bautura rece sau calda, asa cum se obisnuieste in China, Coreea si Japonia. Este un ceai aromat, bogat in antioxidanti si sarac in calorii, care aminteste de gustul nucilor si care, potrivit studiilor, poate imbunatati circulatia sanguina, cu beneficii si asupra sanatatii pielii.

Ce mananci ca sa traiesti mult

 
Imagini pentru alimente sanatoase


Cu o dieta echilibrata iti poti prelungi viata si mentine corpul sanatos. Iata ce nu trebuie sa iti lipseasca de pe masa.

 
Alege alimente pe placul inimii
 
Bolile de inima reprezinta una dintre principalele cauze ale mortalitatii in multe tari ale lumi, in Romania fiind chiar pe primul loc. Ca sa le previi, evita alimentele bogate in grasimi, caci duc la cresterea colesterolului. In schimb, iti poti pune in farfurie peste, rosii, usturoi, orez brun, pentru ca te ajuta sa ai o inima sanatoasa. Printre fructele care te feresc de boli cardiovasculare se numara coacazele, murele, lamaile, merele, afinele, datorita antioxidantilor pe care ii contin. La toate acestea adauga si o portie zdravana de ras, in fiecare zi!
 
Doza zilnica de fibre
 
Ca sa traiesti mult si bine opteaza pentru alimente care contin fibre, deoarece te protejeaza de cancerul de colon. Astfel, introdu in meniul tau zilnic legume si fructe precum pere, fasole, mazare, orz, broccoli, zmeura, spanac si ardei. Specialistii spun ca trebuie sa consumam 25 de grame de fibre in fiecare zi. Nu uita nici de miscare. „Ca sa fii sanatos, urca scarile si cara-ti singur bagajele“ ne sfatuieste unul dintre cei mai longevivi medici din lume, Shigeaki Hinohara, in varsta de 104 ani,  autorul cartii „Living long, living good“/ „A trai mult, a trai bine“.
 
Micul dejun, secretul longevitatii
 
Unul dintre cei mai renumiti bucatari din lume, Jamie Oliver, are si el cateva sfaturi alimentare, pentru o viata lunga. El recomanda consumul unor portii mici de carne, multa apa si un mic dejun copios. „Cand am calatorit in lume, am intalnit oameni cu o viata lunga si productiva. Toti mancau un mic dejun consistent“, a declarat Jamie. El a dat si lista celor mai potrivite alimente pentru cea mai importanta masa a zilei: oua, lapte de capra, peste, cartofi dulci, legume si zarzavaturi, tofu, fasole neagra, nuci, fructe proaspete, alge, orez salbatic, usturoi, creveti si ardei.
 
Consuma vin rosu cu moderatie
 
Un pahar rosu pe zi face parte din dieta oamenilor care traiesc mult. Studii recente au aratat ca aceasta licoare previne bolile de inima si aparitia infectiilor din organism Totul se datoreaza unui ingredient al vinului rosu, resveratrolul.
 
Opteaza pentru portii mici
 
Este important nu doar ceea ce mananci, ci si cum mananci. Astfel, oamenii care mananca incet, cu inghitituri mici, se satura mai repede decat cei care au obiceiul sa infulece. Acest lucru inseamna un consum mai mic de calorii, ceea ce te ajuta sa ai o viata mai lunga, potrivit anumitor studii. De exemplu, cei mai longevivi oameni de pe planeta, locuitorii insulei japoneze Okinawa nu mananca niciodata pana se satura. Potrivit cercetatorilor, anii multi din buletin se datoreaza si faptului ca mananca multe legume si cereale, cantitati moderate de peste si foarte putina carne.

E471, un aditiv despre care autoritatile europene spun ca este sigur, dar lucrurile nu stau tocmai asa

 
Imagini pentru paine


Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor (EFSA) recomanda Comisiei Europene sa schimbe recomandarile pentru cunoscutul aditiv alimentar E471, mono si digliceride ale acizilor grasi. Specialistii din cadrul  EFSA au conchis, in urma unei evaluari, ca nu exista niciun risc pentru sanatate atunci cand E471 este folosit in produse alimentare in limitele legale si de aceea nu exista necesitatea de a se specifica o doza zilnica admisa.

 
Aditivul E471 este folosit ca emulsifiant si este fabricat din esterificarea directa a glicerolului cu acizi grasi. Glicerolul este produs intr-o multime de alte moduri, multe dintre ele ducand la contaminari, care pot fi ”surse de ingrijorari privind riscurile toxicologice”, potrivit raportului EFSA. Intr-o intalnire anterioara a celor de la EFSA, privind contaminarile ce pot aparea in lantul alimentar, s-a admis ca E471 este singura sursa de esteri de glicedil(3-MCPD). Acestia sunt hidrolizati la nivelul tractului intestinal rezultand glicedol liber, care este considerat cancerigen in cazul oamenilor de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Potrivit unui raport al EFSA din 2015 unul din cinci copii depaseste zilnic doza de esteri de glicedil (3-MCPD).
 
EFSA e cerut insistent Comisiei Europene sa limiteze cantitatile admise pentru multele elementele toxice (arsenic, cadmiu, mercur, plumb) din E471 astfel incat oamenii care le consuma sa nu mai fie expusi la aceste substante periculoase. De asemenea, s-a cerut chair si limitarea cantitatilor de solventi reziduali tert-butanol si tert-pentanol. E471 este folosit cu precadere in paine si multe alte produse de panificatie, in produse de patiserie, margarina sau alte grasimi tartinabile, pe care lumea le consuma. 
 

Ce e mai bine sa bem: apa sau lapte?

 
Imagini pentru apa sau lapte


Suntem sfatuiti sa bem cel putin doi litri de lichide pe zi. Hidratarea este esentiala pentru sanatate, spun medicii. Ce e indicat sa bem? Este apa lichidul care ne hidrateaza cel mai bine organismul? Cu ce am putea sa o inlocuim? Cercetatorii britanici au realizat un test pentru a stabili daca apa hidrateaza organismul mai eficient decat alte lichide. Testul a avut loc in Cardiff, in cadrul unei companii de call-center. Subiectii au fost impartiti in patru grupe, urmand ca fiecare grupa sa fie hidratata cu o substanta diferita: apa, lapte, cafea si suc natural. La sfarsitul orelor de test, surprinzator, s-a ajuns la concluzia ca laptele hidrateaza intr-o proportie mult mai mare organismul uman in comparatie cu apa. La fel de surprinzator este faptul ca diferentele dintre apa si cafea sau suc natural sunt foarte mici.

 
Laptele poate fi definit ca: “secretia proaspata, integrala obtinuta prin mulgerea completa a mamiferelor sanatoase, excluzand laptele obtinut in perioada de 15 zile inainte si 7 zile dupa fatare (lapte colostru)”. Este un lichid de culoare alb-galbui, cu gust dulce si miros caracteristic placut, cu o compozitie chimica complexa ce variaza in functie de specie, rasa, alimentatie, varsta, stare de sanatate. Conform studiilor, laptele contine noua nutrienti esentiali de pe urma carora sanatatea oamenilor are de castigat:
 
Calciu: contribuie la dezvoltarea oaselor, dintilor si la mentinerea in limite normale a valorilor densitatii osoase;
Proteine: reprezinta o sursa de energie si ajuta la repararea tesutului muscular;
Potasiu: pastreaza tensiunea arteriale in limitele normale;
Fosfor: ajuta la intarirea oaselor si la generarea energiei;
Vitamina D: favorizeaza mentinerea sanatatii oaselor;
Vitamina B12: cu rol important in formarea globulelor rosii si mentinerea sanatatii tesutului nervos;
Vitmania A: sustine sistemul imunitar, sanatatea ochilor si a pielii;
Riboflavine: transforma alimentele in energie;
Niacina: metabolizeaza zaharurile in acizi grasi.

Cum faci cel mai bun hummus la tine acasa

 
 


Secretul ca sa faci un humus bun este sa exersezi. O sa-ti iasa si din prima, dar pe masura ce il tot prepari, vei vedea ca va fi din ce in ce mai bun. Si asta fiindca nu-ti va mai fi atat de teama sa improvizezi si sa urmezi, mai degraba, gustul, decat reteta!

 
Cel mai bun humus se face cu tahini!
 
Pentru un humus de baza ai nevoie de doua ingrediente principale: naut si tahini sau pasta de susan. Multe retete de humus se fac si fara tahini, insa, daca nu-l folosesti, e posibil ca humusul sa aiba un gust prea puternic de naut. Eu prefer intotdeauna sa adaug pasta de susan la humus fiindca ii schimba gustul total – il “indulceste” si il face mai apropiat de gustul humusului de la restaurantele turcesti.
 
Cat despre naut, cel mai la indemana este sa cumperi naut la conserva, care este deja prefiert. Poti face humus si cu naut uscat, dar pentru asta trebuie sa tii boabele la inmuiat cel putin opt ore si dupa aceea sa le mai fierbi inca jumatate de ora – o ora. De asemenea, nautul trebuie curatat de invelisul extern pentru ca humusul sa fie cat mai fin. Eu am incercat si aceasta varianta si, marturisesc, ca nu m-a impresionat – nu doar ca mi-a luat foarte mult timp, dar nici nu mi-a iesit un humus foarte cremos.
 
Restul ingredientelor din humus sunt ca sa ii dea gust: usturoi, chimion (il poti pune sau nu, nu e obligatoriu), zeama de lamaie, ulei de masline. Aici poti sa improvizezi singura. Daca n-ai mai facut humus pana acum, tine-te de reteta, dar gusta humusul des si nu-ti fie teama sa adaugi ce simti ca lipseste.
 
De asemenea, e important sa mixezi bine ingredientele in blender pentru ca humusul sa iasa cat mai fin. Nu e mare filosofie sa faci humus – cu totul nu-ti ia mai mult de cinci minute. Mie imi place humusul facut in casa fiindca stiu ce pun in el. De multe ori, humusul de la supermarket nu e cel mai sanatos lucru pe care il poti manca la pranz, asta fiindca are si conservanti in el…
 
Ingrediente:
 
200 de grame de naut la conserva
2 linguri de suc de lamaie
2 catei de usturoi
1 lingurita de chimion macinat
sare
100 ml de tahini (pasta de susan)
2 linguri de ulei de masline
1 lingurita de paprika
Preparare:
 
Scurge lichidul din conserva intr-o cana – vei avea nevoie de cateva linguri ca sa diluezi humusul. Pune in blender nautul, sucul de lamaie, usturoiul, chimionul, un praf de sare, tahini si doua-trei linguri de lichid de la nautul din conserva (poti pune si apa). Pulseaza unu-doua minute pana obtii o pasta fina si cremoasa.
 
Cum poti slabi cu humus?
 
Cel mai important este sa gusti humusul pe masura ce il prepari. Nu o sa-l nimeresti din prima! Mai adauga lamaie si sare daca e nevoie. Si chiar usturoi. Daca ti se pare ca humsul este prea dens, mai poti picura si putina apa. Totul este sa nu-ti fie frica sa experimentezi. Cand ai ajuns la un humus cat mai aproape de gustul tau, opreste blenderul si pune humusul intr-un bol. Stropeste-l cu ulei de masline si presara deasupra paprika.
 
Serveste humusul cu lipie integrala, cu crackersi sau chiar si cu legume ca telina verde, ardei gras, castravete.

Cum tinem sub control psoriazisul

 
 


Din pacate, nu exista o metoda de prevenire a psoriazisului si nici de vindecare, insa poate fi tratat si tinut sub control cu administrarea de suplimente cu vitamine si minerale si produse naturiste. Vitamina C si vitamina E pot preveni si trata leziunile ceulelor pielii datorita efectului antioxidant. Zincul mentine sanatatea pielii si a unghiilor. Acizii grasi esentiali Omega-3 din uleiul de peste si uleiul din seminte de in blocheaza actiunea unei substante care produce inflamatii in corp.

 
In sezonul rece, e bine sa ai un umidificator in camera. Aerul uscat din casa poate provoca aparitia ranilor. Aplica lotiuni hidratante pe tot corpul, mai ales pe leziuni, ca sa previi uscarea pielii si sa calmezi mancarimile. Te poate ajuta sa alini mancarimile si gelul de aloe vera.
 
Consuma mai des peste gras, cum sunt macroul, tonul, somonul sau ia capsule cu ulei de peste. Cei mai multi bolnavi de psoriazis au un nivel scazut de acizi grasi Omega-3.
 
Cand si de ce apare boala de piele psoriazis
 
Caraterizata prin inmultirea mult mai repede de cat este normal a celulelor, boala de piele psoriazis afecteaza in general zona capului, a coatelor, genunchii, partea de jos a spatelui si fesele. Celulele se dezvolta in straturile mai adanci ale pielii si in cele mai multe cazuri ajung la suprafata in aproximativ o luna, apoi sunt eliminate. In portiunile unde lucrurile sunt clare, diagnosticul de psoriazis este pus, procesul de dezvoltare si inmultire a celulelor dureaza doar opt zile. Si, pentru ca este timpul prea scurt, celulele nu ajung la maturitate, asa ca pielea devine rosie si inflamata, formandu-se pete albe, cu aspect de solzi.
 
Oamenii de stiinta au observat ca aceasta afectiune apare in special intre 10 si 30 de ani, dar s-au inregistrat multe cazuri si in afara acestui interval de varsta. S-ar putea sa fie si o cauza ereditara, cred expertii care au studiat aceasta boala. Rezultatele cercetarilor au scos in evidenta ca unul din trei persoane cu psoriazis are in familie si alte cazuri.
 
Cel mai bun remediu naturist pentru psoriazis
 
Lasand la o parte componenta genetica, cele mai importante cauze care determina aparitia bolii sunt bauturile alcoolice, stresul, arsurile solare, frigul, aerul uscat, leziunile pielii, infectiile respiratorii si unele medicamente

Cum tratam ochii uscati

 
 


Sindromul de ochi uscat este o afectiune care se intalneste din ce in ce mai des in cazul tinerilor, dar si al celor care isi petrec mare parte din zi privind concentrati la telefon, tableta, laptop. Concret, sindromul ochiului uscat apare ca urmare a unei lubrifieri si umidificari insuficiente ale ochiului. Important de retinut este ca ochiul uscat nu are un tratament care sa duca la eliminarea acestui disconfort, ci exista numai un tratament care sa amelioreze sau sa diminueze treptat din manifestari precum arsura, mancarime.

 
Astazi exista o multime de medicamente adjuvante, unul dintre ele avand la baza o solutie de hialuronat de sodiu, apropiata din punct de vedere fiziologic de lacrima naturala. Practic, tratamentul ochiului uscat are ca scop ameliorarea simptomatologiei si imbunatatirea calitatii vietii pacientului prin inlaturarea disconfortului.
 
De asemenea, este foarte important sa se evite fumul de tigara, aerul rece sau uscat, vantul puternic. Totodata, este posibil ca medicul specialist oftalmolog sa iti recomande lacrimi artificiale fara conservanti, pe baza de metilceluloza, polivinilalcool, ce amelioreaza senzatia de uscaciune si mancarime.
 
Sub nicio forma nu cumpara lacrimile fara avizul medicului, iar daca porti lentile de contact trebuie sa-i spui oftalmologului, intrucat nu toate medicamentele sunt compatibile cu purtarea lentilelor de contact. Este foarte posibil ca afectiunea sa cedeze daca vei utiliza cu regularitate, la recomandarea medicului oftalmolog, lacrimi artificiale, fiindca acestea au rolul a creste productia de lacrimi naturale, iar iritatia va disparea in timp.

Extractul de mladite de zmeur, medicament curat pentru femei

 
Imagini pentru mladite de zmeur


Extractul de mladite de zmeur se adreseaza in special problemelor de sanatate din sfera genitala specifice femeilor, cum ar fi dereglarile hormonale, chisturile ovariene, durerile aparute la menstruatie, infectiile urinare si infertilitatea. Extractul din mladite de zmeur este obtinut prin prelucrarea mladitelor si a mugurilor de zmeur la doua-trei ore dupa recoltare, astfel putandu-se extrage toate substantele bioactive cu rol terapeutic, cum ar fi aminoacizii, proteinele, vitaminele, mineralele, enzimele, hormonii vegetali de crestere etc. 

 
Inainte de administrare, se recomanda consultul unui medic fitoterapeut. Din cauza continutului crescut de alcool din compozitia extractului de mladite de zmeur, persoanele cu hepatita, steatoza hepatica, ciroza, copiii, gravidele si femeile care alapteaza trebuie sa evite administrarea fara acordul medicului, potrivit adevarul.ro. De asemenea, pacientii care urmeaza un tratament pentru afectiuni neurologice si cele care sunt alergice la oricare din componentele produsului trebuie sa evite administrarea exctractului de mladite de zmeur.
Mladitele de zmeur sunt o sursa bogata de fitoestrogeni, substante care ajuta la reglarea nivelului progesteronului si la stimularea functiei ovariene, putand astel sa imbunatateasca fertilitatea. Extractul de mladite de zmeur este eficient si in eliminarea chisturilor ovariene, care duc la aparitia menstrelor dureroase, prelungite si insotite de simptome neplacute cum ar fi balonarea, umflarea si durerea sanilor.
 
De regula, fitoteraputii recomanda asocierea extractului de mladite de zmeur cu cel de coacaz negru, pentru a obtine un efect rapid si sigur. De asemenea, extractul de mladite de zmeur este indicat si in prevenirea fibroamelor uterine si a tulburarilor menstruale precum menoragia (sangerari abundente), metroragia (sangerari inte menstre), dismenoreea (dureri la menstruatie) sau amenoreea (intarzirea inexplicabila a menstruatiei).
Extractul de mladite de zmeur este adjuvant si in cazul infectiilor recurente din sfera genitala, cum ar fi vaginita si candidoza, care pot aparea in urma administrarii unui tratament cu antibiotice pe fondul unui sistem imunitar slabit. Totodata, extractul de mladite de zmeur amelioreaza simptomele infectiilor urinare si ajuta la eliminarea pietrelor la rinichi, dar are si un usor efect afrodisiac, stimuland libidoul. Extractul de mladite de zmeur este recomandat si persoanelor care se confrunta cu retentia de apa in tesuturi deoarece accelereaza diureza si previne aparitia edemelor.
 
Extractul de mladite de zmeur amelioreaza acneea cauzata de dereglarile hormonale specifice pubertatii, accelerand in acelasi timp procesul de crestere a sanilor. De asemenea, extractul de mladite de zmeur are efect de scadere a pilozitatii in exces, cauzata de obicei de hiperproductia de homon sexual masculin (testosteron). In acelasi timp, extractul de mladite de zmeur contine antioxidanti cu rol antiimbatranire, prevenind astfel aparitia ridurilor si lipsa de elasticitate a pielii.

11 alimente care pot fi pastrate oricat de mult

 
 


Unele alimente nu se strica niciodata. Chiar daca au o data înscrisa pe ele, nu expira niciodata, potrivit huffingtonpost.com. Termenul de ”expirare” este extrem de derutant. Unele alimente au înscrisa data producerii, altele termenul de valabilitate sau data expirarii. Unii consumatori sunt derutati de aceste date, care sunt recomandarea producatorului legate de calitatea produsului, nu de siguranta acestuia.

 
Daca te-ai saturat sa arunci mancare buna, afla ce alimente nu se strica niciodata. Sunt 11 si le poti pastra pentru totdeauna. Pana le mananci.
 
Mierea. Nu se strica niciodata. E posibil sa îsi schimbe culoarea sau sa se cristalizeze, dar oricand va fi buna de mancat. Daca nu va place cristalizata, plasati borcanul în apa calduta, iar cristalele se vor dizolva.
Orezul. Chiar daca va prinde o culoare maronie, va fi mereu bun. Asta e valabil pentru orezul alb, salbatic sau basmati. Cel brun nu are acelasi noroc. Continutul uleios mai ridicat îl face sa rancezeasca. E bine sa fie pastrat vidat, pentru a tine gandaceii la distanta.
Otetul alb. Ramane mereu proaspat. Luati cu încredere, sa aveti în casa, mai ales ca e bun si la salate, marinade si chiar la curatenie.
Extractul autentic de vanilie. Fiind facut din alcool, va fi mereu proaspat si aromat. Nu e valabil si pentru esenta contrafacuta.
Sarea. Orice tip de sare va ramane perfecta pentru consum, timp nelimitat.
Amidonul de porumb. Pastrat în loc întunecat si racoros, nu expira niciodata.
Zaharul. Se poate întari, pietrifica, dar nu expira. Aveti grija doar sa îl tineti în loc uscat si fara insecte.
Alcoolul pur. Nu va grabiti sa terminati sticla cu rom, alcoolul nu expira. Poate fi transmis din generatie în generatie.
Boabele de fasole uscata. Nu expira. Vor fi mai greu de fiert, dar oricand perfecte pentru consum.
Cafeaua solubila. Daca va fi tinuta la loc racoros, nu va expira, indiferent ca e sigilata sau nu.
Siropul de artar. Ca si cafeaua, îl tineti la rece si va dura o viata. E bine sa aveti mereu o rezerva în frigider, daca vi se face brusc pofta de clatite.

Top 10 probleme de sanatate la copiii din Romania

 
 


In nutritie nu exista mode si trenduri. Nutritia este o stiinta, deci presupune informarea din surse competente – validate de medicii specialisti, intelegerea si aplicarea in practica. Situatia alarmanta privind obezitatea, bolile metabolice si cele cardiovasculare – rezultat al schimbarilor semnificative in modul de viata modern, arata ca aceasta stiinta trebuie integrata in sistemul de educatie. Cu cat mai devreme, in copilarie, cu atat mai bine, sustine prof. dr. Nicolae Hancu, medic primar de diabet, nutritie si boli metabolice.

 
Din 1980, potrivit datelor OMS, numarul persoanelor obeze s-a dublat. Excesul ponderal si obezitatea reprezinta al cincilea factor de risc in mortalitatea la nivel global. in Europa, obezitatea reprezinta o importanta problema de sanatate publica. 1 din 3 copii cu varste intre 6 si 9 ani este supraponderal sau obez si 60% dintre acestia vor deveni adulti supraponderali sau obezi. Excesul ponderal si obezitatea sunt implicate in peste 44% dintre problemele cauzate de diabet, de peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace si de 7 – 41% dintre problemele cauzate de diverse forme de cancer. 
 
In Romania, conform datelor publicate de Institutul National de Sanatate Publica, in 2015-2016, in populatia de copii prescolari si scolari din Romania, obezitatea de cauza neendocrina, hipotrofia ponderala si staturala, sechelele de rahitism, anemia prin carenta de fier figureaza in top 10 probleme de sanatate publica. Obezitatea ocupa locul 2 din top. Toate aceste probleme au legatura cu alimentatia copiilor, iar alimentatia sanatoasa reprezinta un factor important in preventia lor. Copiii si adolescentii obezi au un risc crescut de probleme articulare, apnee de somn, probleme de integrare sociala si psihologice, stima de sine scazuta. Copilul obez are risc ridicat de a deveni adult obez

La ce boli esti predispus, in functie de grupa sanguina

Imagini pentru grupa sanguina


Desi numeroase persoane nu stiu ce grupa de sange au, aceasta informatie este deosebit de importanta. in primul rand, o astfel de informatie iti poate salva viata in cazul unui accident sau ar putea ajuta la salvarea vietii unei alte persoane, atunci cand este necesara o transfuzie. Pe de alta parte, cercetarile efectuate de-a lungul timpului au dus la descoperirea unor conexiuni intre grupa sanguina si unele afectiuni. Iata care sunt bolile la care esti predispus, in functie de grupa ta sanguina:

Cheaguri de sange
Persoanele care au grupa sanguina 0 sunt mai putin predispuse la aparitia cheagurilor de sange. O astfel de afectiune, numita boala Von Willebrand, este mai raspandita in randul celor care au grupele sanguine A, B si AB, care sunt cu 30% mai predispusi sa o mosteneasca. Se estimeaza ca grupa AB are un risc cu 20% mai mare de a dezvolta cheaguri de sange.
Cancer gastric
Grupa sanguina 0, cu RH pozitiv sau negativ, se pare ca are cateva beneficii pentru sanatate, fiind asociata cu mai putine boli. Din pacate, acest lucru inseamna vesti proaste pentru cei care au alte grupe de sange. De exemplu, cei cu grupa 0 au risc mult mai scazut de a dezvolta cancer gastric, potrivit specialistului citat de womenshealthmag.com. Iar persoanele cu grupa A au cel mai mare risc de a suferi de aceasta boala, desi motivele pentru care se intampla acest lucru nu sunt cunoscute.
Ulcer
Daca ai grupa A sau AB nu este cazul sa te simti demoralizat. Unul dintre avantajele acestor grupe este riscul scazut de a face ulcer. in acest caz, persoanele cu grupa 0 sunt mai predispuse. Nu se stie exact de ce aceasta grupa de sange este expusa riscului de a dezvolta ulcer, dar oamenii de stiinta speculeaza ca ar putea fi vorba despre modul diferit in care sistemul imunitar raspunde la infectii.
Afectiuni cardiace
Cei care au grupa sanguina 0 au un risc cu 23% mai mic de a dezvolta afectiuni cardiace, comparativ cu cei care au alte grupe sanguine, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Harvard. Persoanele care au cel mai mare risc sunt cele cu grupele sanguine AB si B, potrivit studiului citat. si de aceasta data, in afara de predispozitia genetica, nu se stie care este motivul.
Cancer pancreatic
si in acest caz persoanele cu grupa sanguina 0 au un avantaj. Acestea sunt mai putin predispuse sa dezvolte cancer de pancreas. in cadrul unui studiu s-a demonstrat faptul ca persoanele cu grupa sanguina A sunt cu 32 de procente mai predispuse sa sufere de cancer pancreatic, cei cu grupa AB cu 51%, iar cei cu grupa B cu 72% mai predispusi la aparitia bolii. Oamenii de stiinta considera ca sunt necesare mai multe studii pentru a descoperi exact de ce aceste grupe sanguine au un risc genetic mai mare de a suferi de aceasta afectiune.
Toate aceste date nu arata faptul ca o persoana va suferi de aceste boli numai pentru ca are o anumita grupa de sange, ci indica unele riscuri. Dar pentru ca grupa sanguina nu poate fi influentata sau schimbata, aceste informatii oferite de medici ne pot inspira sa adoptam un stil de viata sanatos, care sa reduca la minimum riscul imbolnavirii. Cateva schimbari esentiale sunt alegerea unei alimentatii sanatoase, practicarea activitatilor fizice si renuntarea la fumat si la consumul in exces de alcool.

 

 

 

CONTINUARE  din

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/religia-tainica-a-babilonului/

 

Capitolul 11: Profanarea artelor; Capitolul 12 (I), (II):  Sabotarea educației; Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă; Capitolul 14: Cultura populară, o indulgență decadent; Capitolul 15: Rădăcinile comuniste ale terorismului; Capitolul 16 (I), (II): Comunismul din spatele ecologismului; Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism; Capitolul 18 (I),  (II): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez; Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie…  

//////////////////////////// /////////

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

 

De-a lungul istoriei, omenirea a avut parte de splendoare și glorie, dar a suferit și nenumărate episoade tragice și dezastruoase. Privind înapoi, constatăm că rectitudinea morală determină guvernarea curată, puterea economică, strălucirea culturală și prosperitatea națională; degenerarea morală conduce la căderea națiunilor și la dispariția întregii civilizații.

 

Astăzi, omenirea a atins apogeul bogăției materiale, dar se confruntă cu provocări fără precedent cauzate de dezastrul adus de comunism. Scopul final al comunismului nu este acela de a stabili un paradis pe pământ, ci de a distruge omenirea. Natura comunismului este aceea a unui spectru malefic, deformat de ură, degenerare și alte forțe elementare din univers. Din ură, a sacrificat peste 100 de milioane de oameni, a călcat în picioare câteva mii de ani de civilizație extraordinară și a corupt moralitatea umană.

 

Spectrul comunist a făcut aranjamente atât pentru Est, cât și pentru Occident, adoptând diferite strategii în diferite țări. În Est, el a sacrificat nemilos oamenii și i-a forțat să devină atei. În Occident, comunismul a ales un traseu alternativ. S-a infiltrat în societate sub o forma secretă, seducând oamenii să-și abandoneze credința și valorile morale tradiționale.

 

Folosind regimuri comuniste, organizații, tovarăși de drum, complici și agenți dubli, comunismul a adunat elemente negative prezente în lumea umană pentru a acumula o putere colosală. Cu această putere, el a subminat și și-a stabilit controlul în toate sferele sociale, inclusiv în politică, economie, drept, educație, media, artă și cultură. Omenirea de azi se află într-o situație critică.

 

Privind retrospectiv la ultimele două secole ale dezvoltării sociale, se pot observa, cu claritate, motivele care au contribuit la triumful comunismului. Când oamenii se complac în plăcerile materiale aduse de progresul tehnologic și permit răspândirea ateismului, ei resping mila divină și se predau maleficului. După ce o mare parte a omenirii s-a îndepărtat de tradițiile stabilite de divinitate, ea este ușor de înșelat de către comunism și de numeroasele sale permutări ideologice, precum socialismul, liberalismul și progresivismul.

 

Cultura tradițională este singurul mijloc pentru omenire de a-și menține moralitatea și a-și câștiga mântuirea, în ultimele momente ale epocii finale. Aceasta este singura garanție. Cu toate acestea, odată cu atacarea constantă a culturii tradiționale și respingerea adevărurilor morale de bază, legătura dintre om și divinitate s-a întrerupt. Omul nu mai poate înțelege învătătura divină, iar răul și-a instaurat supremația provocând dezastru în lume. Când moralitatea umană cade sub standardele de bază cerute ființelor umane, Divinitatea, cu mare părere de rău, trebuie să abandoneze omenirea. Diavolul îi va conduce, apoi, pe oameni în abisul damnării.

 

Dar, ajungând la extrem, situația trebuie să se schimbe. Este un principiu etern în tărâmul uman că răul nu poate înfrânge niciodată binele. Victoria de moment a comunismului este un fenomen temporar, provocat de diavol, care a intimidat oamenii prin puterea lui iluzorie și ispitele înșelătoare. Cu toate că omul este imperfect, el poartă în natura sa bunătatea, virtutea și curajul moral care au fost cultivate și moștenite de secole și milenii. În aceasta se află speranța lui.

 

Evenimentele globale se dezvoltă într-un ritm incredibil. Neprihănirea este în ascensiune, iar oamenii lumii se trezesc.

 

În China, milioane de oameni s-au opus, în mod pașnic, conducerii tiranice a Partidului Comunist Chinez, rămânând statornici în credința și moralitatea lor. Inspirați de seria editorială Nouă Comentarii Despre Partidul Comunist, mai mult de 300 de milioane de chinezi au renunțat, cu curaj, la legăturile lor cu PCC și organizațiile sale afiliate, prin actul “tui dang” sau “părăsirea partidului”. Tot mai multe persoane decid sincer, din inimă, să se elibereze de cătușele comunismului. Astfel, dezintegrarea Partidului Comunist Chinez se desfășoară deja.

 

Sfârșitul Partidului Comunist este un aranjament divin. Dacă liderii Chinei vor lua măsuri pentru a dezmembra Partidul, li se vor oferi toate condițiile pentru o tranziție curată. În viitor, ei vor câștiga autoritatea adevărată – cea acordată de divinitate. În cazul în care refuză, cu încăpățânare, să facă această alegere, ei vor avea aceeași soartă ca partidul, alăturându-i-se în căderea sa definitivă.

 

Lumea trăiește o renaștere a culturii tradiționale și a moralității prin alinierea la valorile universale ale adevărului, compasiunii și toleranței. În prim plan în această renaștere este compania Shen Yun Performing Arts, ale cărei turnee se pot vedea pe cinci continente. Prin intermediul dansului chinezesc clasic, Shen Yun aduce aceste valori audiențelor din întreaga lume.

 

Occidentul a început să recunoască infiltrarea comunistă și subminarea culturii tradiționale care a avut loc în ultimul secol. Curățirea elementelor comuniste și a culturii moderne degenerate a început în multe domenii, printre care cel juridic, legislativ, educație și relații diplomatice. Guvernele multor țări  devin din ce în ce mai vigilente împotriva regimurilor comuniste și a factorilor lor de decizie, stăvilind, în mare măsură, influența comunismului pe scena globală.

 

Comunismul nu este un dușman care poate fi învins de forța militară. Pentru a elibera lumea de el, trebuie să începem prin purificarea noastră, din interior. Li Hongzhi, fondatorul Falun Dafa, a scris în articolul său “Liniștiți exteriorul prin cultivarea interiorului”:

 

“Dacă oamenii nu apreciază virtutea, lumea va fi în mare haos și va fi scăpată de sub control; fiecare va deveni dușmanul celuilalt și vor trăi fără fericire. Trăind fără fericire, ei nu se vor teme de moarte. Lao Zi a spus; “Dacă populația nu se teme de moarte, la ce bun să-i ameninți cu moartea?” Acesta este un mare, iminent pericol. O lume pașnică este ceea ce oamenii nădăjduiesc. Dacă în acest moment un număr excesiv de legi și decrete sunt create pentru a asigura stabilitatea, vor sfârși prin a avea efectul opus. Pentru a rezolva această problemă, virtutea trebuie să fie cultivată peste tot în lume – numai în felul acesta poate fi problema rezolvată în mod fundamental. Dacă oficialii sunt altruiști, statul nu va fi corupt. Dacă populația prețuiește cultivarea sinelui și creșterea virtuților și dacă atât oficialii cât și civilii exercită stăpânirea de sine în mințile lor, întreaga națiune va fi stabilă și susținută de popor. Fiind solidă și stabilă, națiunea va intimida, în mod natural, dușmanii din afară și pacea va domni, astfel, sub ceruri. Aceasta este munca unui înțelept”.

 

Creatorul milostiv a vegheat mereu asupra omenirii. Dezastrele apar atunci când omul trădează divinitatea, iar umanitatea poate fi salvată numai prin revenirea la moștenirea divină. Atâta timp cât rămânem nemișcați și vedem prin lucrurile de fațadă, păstrăm adevărata compasiune în inimi, respectăm standardele divine pentru a fi umani, reînviem valorile tradiționale și ne întoarcem la cultura tradițională, Divinitatea va elibera omenirea de malefic. Tentativele comunismului de a corupe și distruge omenirea se vor termina în eșec.

 

Ar trebui să avem recunoștință față de Creator. Divinitatea ne-a dat mijloacele de a ne elibera de capcanele maleficului, stabilind pentru noi calea de întoarcere la tradiție și la Divin. La acest moment, dacă omenirea va merge pe această cale sau nu, este ceva ce ne privește pe noi toți.

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Concluzie

 

/////////////////////////////////////////////

 

Capitolul 18 (II): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez

Cuprins

  1. “Războiul fără restricții” cu caracteristicile comuniste chineze
  2. PCC promovează cultura partidului în întreaga lume
  3. Scopul frontului unic este să dezintegreze lumea liberă din interior
  4. Războiul economic nelimitat este armamentul greu al PCC
  5. PCC folosește masele pentru spionaj
  6. Războiul fără restricții ia multe forme

 

  1. “Modelul chinezesc” și impactul său distructiv

 

  1. Lecțiile învățate și calea de ieșire

 

  1. Politica de reconciliere a fost o greșeală gravă
  2. De ce Occidentul a înțeles greșit China?
  3. Care este calea de ieșire?

 

Referințe

 

*****

 

  1. “Războiul fără restricții” cu caracteristicile comuniste chineze

În procesul de realizare a ambițiilor sale globale, PCC nu recunoaște limite morale și nu se supune legilor. Precum s-a arătat în cele Nouă Comentarii despre Partidul Comunist, istoria înființării PCC-ului este un proces de perfecționare treptată a maleficității descoperite prin istorie, atât în ​​China, cât și în întreaga lume, inclusiv în cele nouă trăsături moștenite ale partidului “răutatea, înșelăciunea, instigarea, dezlănțuirea drojdiei societății, spionajul, jaful, lupta, eliminarea și controlul”.[1] Aceste trăsături se văd pretutindeni prin procesul de expansiune globală a PCC, iar Partidul și-a extins și întărit continuu tehnicile și malignitatea. “Războiul fără restricții” al PCC este o expresie concentrată a acestor trăsături malefice și o parte importantă a succesului său.

 

Ideea războiului fără restricții a fost integrată mereu în practicile militare ale PCC. În 1999, doi colonei chinezi au folosit, oficial, termenul “război fără restricții” în munca lor militară teoretică. După cum sugerează și numele, războiul nerestricționat are următoarele caracteristici: “un război care depășește toate granițele și limitele”, “forțând inamicul să accepte interesele cuiva prin toate mijloacele, inclusiv metode de forță sau pașnice, militare sau civile, și mijloacele de ucidere sau nu”. “Toate mijloacele sunt incluse, informația este omniprezentă, câmpul de luptă este peste tot”-“dincolo de toate îngrădirile politice, istorice, culturale și morale”.[2]

 

Războiul fără restricții înseamnă că “toate armele și tehnologiile pot fi folosite în mod intenționat; înseamnă că toate granițele dintre lumea războiului și cea a păcii, militară și civilă sunt distruse“. Folosește metode care acoperă națiuni și orice sferă de activitate. Finanțele, comerțul, mass-media, dreptul internațional, spațiul cosmic și multe altele sunt câmpuri potențiale de luptă. Armele includ hackingul, terorismul, războiul biochimic, războiul ecologic, războiul atomic, războiul electronic, drogurile, spionajul, contrabanda, războiul psihologic, ideologia, sancțiunile și așa mai departe.[3]

 

Autorii războiului nerestricționat cred că “generalizarea războiului” este direcția inevitabilă a viitorului și că fiecare domeniu trebuie militarizat. Ei cred că, un număr mare de personal civil care nu poartă uniforme militare reprezintă cheia pentru războiul nerestricționat. Guvernul trebuie să se pregătească rapid pentru luptă pe toate câmpurile de război invizibile.[4]

 

Mulți se referă la diverse medii profesionale sau sociale ca fiind “câmpuri de luptă”, metaforic vorbind, dar pentru PCC, înseamnă război într-un sens foarte real. Toate domeniile sunt câmpuri de luptă pentru că PCC se află, în orice moment, într-o stare de război și fiecare om este un combatant. Toate conflictele sunt considerate lupte pe viață și pe moarte. Problemele ușoare sunt amplificate pentru a fi transformate în întrebări de principiu sau ideologie, și întreaga țară este mobilizată ca și cum ar fi în război, pentru a îndeplini obiectivele PCC.

 

În anii ’40, în timpul războiului civil din China, PCC a folosit războiul economic pentru a prejudicia economia guvernului naționalist (Kuomintang – KMT) din Republica Chineză și a făcut-o să se prăbușească. Partidul a folosit spionajul pentru a obține planurile militare ale Kuomintang chiar înainte ca propriile trupele ale KMT-ului să le primească și au folosit numeroase conspirații în timp ce armatele comuniste luptau pe câmpul de luptă. PCC folosește, în continuare, aceste mijloace fără restricție, dar la o scară și mai amplă și mai adâncă. Războiul fără restricții înseamnă încălcarea tuturor regulilor convenționale și a restricțiilor morale. Acest lucru face ca majoritatea populației occidentale, guvernele occidentale și companiile să fie incapabile să înțeleagă modul în care acționează PCC, cu atât mai puțin să concureze cu acesta.

 

PCC implementează războaie nerestricționate în numeroase domenii, folosind multe mijloace care aparent sunt obișnuite pentru a-și atinge obiectivele:

 

Exportă cultura partidului și minte lumea prin intermediul propagandei străine;

Controlează mediile globale și desfășoară războaie ideologice nerestricționate;

Folosește faima, stratagemele irezistibile, relațiile umane, mituirea și puterea despotică ca să unească liderii Națiunilor Unite, figurile politice importante din diferite țări, celebritățile din grupurile de experți și cercurile academice, magnații și oamenii influenți din toate categoriile sociale – să cultive prietenii care să sprijine PCC-ul și să-l ajute la nevoie;

Susține, incită și crează alianțe cu regimurile necinstite pentru a distrage atenția Statelor Unite și a guvernelor occidentale;

Utilizează diplomația comercială pentru a face țările libere să concureze una împotriva celeilalte, folosind ca momeală piața a peste un miliard de chinezi;

Adâncește integrarea economică și interdependența pentru a lega alte țări;

Încălcă normele comerciale ale OMC;

Își ia angajamente false de reformă pentru a acumula surplusul comercial și rezervele valutare;

Folosește roadele capitalismului pentru a îngrășa corpul socialismului;

Folosește piața, schimburile valutare și resursele financiare ca arme pentru a suprima drepturile omului prin război economic nerestricționat și pentru a forța alte țări să renunțe la responsabilitatea morală și la valorile universale;

Forțează chinezii să lucreze în străinătate în companii private pentru a fura informații din țările dezvoltate;

Ia ostatici atât proprii cetățeni cât și pe cei ai altor țări.

  1. PCC promovează cultura partidului în întreaga lume

Când a fost înființată o sucursală a radiodifuziunii chineze de stat la Londra, aproape șase mii de persoane au depus cereri pentru nouăzeci de poziții care necesitau “raportarea știrilor din perspectiva Chinei”. PCC s-a confruntat cu o problemă de invidiat: avea prea mulți solicitanți.[5] Nerăbdarea oamenilor de a lucra pentru misiunea PCC reflectă declinul industriei media occidentale și amenințarea pe care o reprezintă propaganda străină a PCC pentru întreaga lume.

 

Cea mai mare mașină de propagandă din lume

Mao Zedong a cerut, odată, ca agenția de știri Xinhua “să controleze mapamondul și să lase lumea întreaga să ne audă vocile”.[6] PCC este acum capabil să realizeze ceea ce nu a putut realiza în trecut.

 

După criza financiară din 2008, mass-media occidentală s-a confruntat cu crize financiare și de afaceri, proprii. PCC a profitat de ocazie pentru a-și desfășura campania “de mare propagandă externă”. Cotidianul Poporului, ziarul China Daily, agenția de știri Xinhua, Televiziunea Centrală Chineză (CCTV), Radio China Internațional (CRI) și alte organe de presă ale PCC au creat standuri pentru vânzarea de ziare, posturi de radio și posturi de televiziune în întreaga lume.

 

Chang Ping, fostul director de știri al ziarului chinez “Southern Weekend”, a declarat că, începând din 2009, regimul chinez a alocat 45 de miliarde de yuani (6,52 miliarde dolari) “strategiei naționale de propagandă externă în relații publice și publicitate”. Potrivit surselor, 45 de miliarde de yuani au reprezentat doar o mică parte din cheltuielile totale publicate.[7] BBC a estimat, în 2016, că PCC cheltuie anual 10 miliarde de yuani (1,45 miliarde dolari) pentru propagandă.[8] În martie 2018, PCC a unit CCTV, CRI și Radioul Național Chinez pentru a înființa “China Media Group“, numit și Vocea Chinei, condusă de Departamentul de Propagandă al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez, devenind cea mai mare mașină de propagandă din lume.

 

Xinhua a închiriat un panou gigant în Times Square din New York pentru a face publicitate Partidului Comunist. În 2016, PCC a schimbat denumirea CCTV din străinătate în CGTN (China Global Television Network).

 

Propaganda străină a PCC încearcă să țină pasul cu vremurile. Posturile din străinătate implementează o strategie de “localizare”, recrutând, în principal, reporteri și prezentatori locali. O fotografie a interviului video cu Xi Jinping, aflată la stația de emisie a CCTV din Statele Unite arată că 90% dintre jurnaliști nu sunt chinezi.[9] Conținutul programelor este transferat din China în țări străine, iar reporterii sunt angajați la nivel local. De aceea, mass-media de stat din China produce “ambalaje locale” în țara țintă, folosind chipuri și voci locale, dar exprimă gândirea Partidului Comunist și confluența PCC cu China. Folosește localnicii diferitelor țări pentru a “spune lucruri bune despre PCC” și a “răspândi vocea PCC-ului” – nu povestirile reale ale Chinei, nici vocea poporului chinez.

 

Acesta este natura propagandei externe a PCC. Acesta oferă, de asemenea, burse generațiilor mai tinere de jurnaliști internaționali, inclusiv în domeniul alimentației și al educației, astfel încât aceștia să poată fi instruiți sau să studieze în China și, în același timp, să fie instilați cu viziunea PCC asupra jurnalismului.

 

Odată cu colonizarea economică din Africa, mass-media PCC-ului a ajuns în toate colțurile Africii. Grupul de televiziune și media din China, StarTimes Media Group, operează acum în 30 de țări de pe continentul african, susținând că este “cel mai rapid și cel mai influent operator digital din Africa”. Un șofer de taxi din Uganda a spus: “Africanii înțeleg din ce în ce mai mult societatea chineză vizionând drame contemporane de televiziune chinezești”.[10]

 

Din cauza lipsei de credibilitate a PCC propaganda sa s-a dovedit nereușită în mare parte. Transformarea mass-media străină în purtătorul de cuvânt al mass-media PCC, atacarea nemiloasă a mass-media și a persoanelor care critică PCC-ul și forțarea tuturor să sprijine PCC, fac parte din strategia campaniei de propagandă externă a PCC.

 

Transformarea mass-mediei din toată lumea în Agenția de știri Xinhua

În 2015, miniștrii de externe ai zece țări au condamnat PCC pentru construirea insulelor artificiale în controversata Mare a Chinei de Sud. În același timp, o stație de radio din suburbiile vestice ale Washington, DC avea o notă diferită. Nu numai că nu menționa activitățile de transformare ale PCC, dar a susținut că forțele externe au încercat să fabrice faptele și să agraveze tensiunile din Marea Chinei de Sud.[11] Această stație, numită WCRW, difuzează o mulțime de materiale care exprimă poziția PCC – și, curios, nu are publicitate. Singurul său client este o companie din Los Angeles, G & E Studio Inc., care, în proporție de 60% este controlată de  Radio China Internațional (CRI), de la Beijing. G & E are cel puțin cincisprezece stații similare care funcționează în Statele Unite, acoperind nu numai Washington DC, dar și Los Angeles, Salt Lake City, Atlanta, Philadelphia, Houston, Honolulu, Portland și Vancouver, printre altele.

 

Portavocea Partidului Comunist Chinez, Radio China Internațional (CRI), se bazează pe o companie locală înregistrată sub numele unui chinez stabilit în Statele Unite. Având un pachet de acțiuni majoritar, acesta utilizează posturile de radio locale din SUA pentru a promova propaganda PCC. Cel mai mare beneficiu al acestei operațiuni și motivul aparent al acesteia este ascunderea rolului PCC. Pentru a induce în eroare publicul, ascultătorii sunt convinși că americanii înșiși își exprimă sprijinul pentru PCC.

 

În 2015, CRI a gestionat treizeci și trei de astfel de stații în cel puțin paisprezece țări. Până în 2018, CRI avea cincizeci și opt de posturi în treizeci și cinci de țări.[12] Deoarece controlul și operațiunile sunt efectuate prin intermediul companiilor chineze locale, se pare că țările democratice nu au nicio șansă să contracareze legal această situație, deși mulți oameni sunt nemulțumiți de propaganda ascunsă a partidului. Campania de propagandă externă a PCC a profitat de lacunele din societățile democratice. În numele democrației, PCC pledează pentru dictatură și face încercări de a manipula publicul în a-i adopta punctele de vedere, prin exploatarea lacunelor din legile societăților libere. Astfel, în numele democrației, el vizează distrugerea democrației.

 

Inserțiile China Daily, care în limba chineză sunt rezumate de expresia “a face o călătorie pe o navă împrumutată”, reprezintă o altă parte importantă a campaniei propagandei externe a PCC. China Daily publică o broșură de știri din China, în The Washington Post, și folosește un stil jurnalistic care poate da cititorilor impresia că este vorba de conținutul Washington Post.[13] În afară de The Washington Post, PCC a înregistrat tranzacții similare cu peste treizeci de ziare, printre care: The New York Times , The Wall Street Journal , The Daily Telegraph și Le Figaro. Cuvântul “publicitate” pe inserție este plasat într-o locație invizibilă și cititorii pot considera, cu ușurință, materialul drept conținutul propriu al ziarelor.

 

Pe 23 septembrie 2018, China Daily a introdus, de asemenea, patru pagini de anunțuri care păreau ca niște știri și comentarii obișnuite în ziarul local Des Moines din Iowa. Materialul a atacat președintele american, iar unii l-au caracterizat ca pe o încercare de influențare a alegerilor de la jumătatea mandatului.[14]

 

Partidul Comunist excelează în controlul presei chineze de peste hotare. Prin constrângere și ispită, PCC a recrutat un număr mare de mass-media în limba chineză, inclusiv unele fondate de taiwanezi cu o îndelungată tradiție anticomunistă. Forumul chinez Media World sponsorizat de PCC este folosit ca platformă pentru a comunica instrucțiunile partidului către mass-media chineză din întreaga lume. Pe 10 septembrie 2017, la Fuzhou a avut loc cel de-al IX-lea Forum de Mass-Media din China. Mai mult de 460 de directori ai mass-media chineză din străinătate, din peste șaizeci de țări și regiuni de pe cinci continente, au participat la întâlnire.

 

Un exemplu de impact al acestei activități de control al mass-media se regăsește în raportarea făcută de o publicație în limba chineză din California, care amplifică propaganda PCC în presa occidentală. În timpul celui de-al XIX-lea Congres Național al PCC, rapoartele lungi ale acestei publicații au fost aproape identice cu cele publicate de mass-media oficială a partidului.[15]

 

În timpul protestelor mișcării Umbrella din Hong Kong, în 2014, pentru a sprijini perspectiva PCC-ului, Asociația Chineză de Mass-Media din străinătate, controlată de PCC, ce are peste 160 de membri ai mass-media, a organizat publicarea de urgență a “Declarației de salvgardare a Hong Kong-ului” de către 142 de posturi mediatice din Asia, Europa, Africa, Statele Unite și Australia. Amploarea și eficacitatea regimului de a penetra mass-media din străinătate a surprins lumea din afara Chinei.[16]

 

Suprimarea vocii opuse este un alt aspect al operațiunilor de propagandă de peste hotare, ale PCC. Partidul amenință jurnaliștii care dezvăluie problemele regimului cu respingerea vizelor și alte forme de hărțuire, conducându-i la auto-cenzură. Ca rezultat al acestor abuzuri, există puține corporații media globale care adoptă o poziție complet independentă față de PCC, fără a ține seama de consecințele impuse de regim.

 

Există mai multe moduri în care un ticălos îi poate face pe alții să-l privească într-o lumină mai pozitivă. O cale ar fi ca să înceapă să se analizeze, să abandoneze răul, să devină bun, și să nu mai fie un ticălos. Apoi, alți oameni ar ajunge, în timp, în mod natural, să recunoască transformarea. Cea de-a doua cale ar fi să înceapă să exercite presiuni asupra celorlalți, încercând să le spele creierul ca aceștia să nu poată să recunoască un ticălos. În cea de-a treia cale, un ticălos ar putea chiar să aranjeze cel mai îndrăzneț plan și să încerce să folosească manipularea, minciunile, psihologia și spălarea creierului pentru a-i transforma și pe ceilalți în ticăloși. Aceasta ar oferi cea mai mare protecție.

 

PCC a folosit atât primele două, cât și pe cea de-a treia cale, simultan, de-a lungul deceniilor. El folosește o varietate de activități de propagandă pe scară largă care vizează străinii, schimbându-le gândirea pentru a-i face să creadă că PCC nu este deloc ticălos. În unele cazuri, este chiar capabil să-i tragă în jos și să-i transforme în ticăloși împreună cu Partidul. Prin investiții intense și operațiuni perspicace, Partidul a stabilit, acum, un sistem mondial de creare a alianțelor, de izolare a dușmanilor și de transformare a celor neutri în simpatizanți sau ticăloși.

 

Spălarea creierului prin cultură, literatură și artă

Spălarea creierului este un instrument important pentru distrugerea culturii tradiționale chineze de către PCC. În ultimii ani, Partidul și-a anunțat angajamentul de a restabili cultura tradițională dar, așa cum s-a discutat în capitolele anterioare ale acestei cărți, acest val de presupusă restaurare a culturii tradiționale, în realitate, a omis spiritul tradiției, înlocuindu-l cu o versiune falsă, infuzată cu cultura deviată a partidului. Acest lucru nu numai că a înșelat lumea, ci a și devastat cultura tradițională.

 

Pe lângă aceasta, pentru a influența în continuare lumea, unul dintre elementele-cheie ale propagandei externe a partidului este de a exporta așa-numita “cultură chineză tradițională”, așa cum este definită de PCC, și de a folosi obiceiurile și practicile chineze pentru a curăți imaginea PCC. Aceasta este o altă formă de manipulare a percepției sau de spălare a creierului. Un exemplu tipic al acestui proiect este Institutul Confucius.

 

Potrivit unor statistici incomplete, la sfârșitul anului 2017, PCC a înființat 525 de institute Confucius (vizând colegii și universități) în 146 de țări și a deschis 1.113 clase Confucius (vizând școlile elementare și secundare).[17] Fondurile Institutului Confucius provin de la Hanban, care este afiliată la Departamentul de lucru al Frontului Unificat al PCC. Utilizarea fondurilor este supravegheată de personalul ambasadelor și consulatelor PCC. Institutele Confucius subminează principiile academice importante ale autonomiei și ale anchetei, urmăresc să promoveze versiunea preferată a PCC despre evenimente, să denatureze istoria Chinei și să sară peste istoria îngrozitoare a drepturilor omului. În unele săli de clasă ale Institutului Confucius, citatele lui Mao Zedong sunt atârnate pe perete. La suprafață, institutele Confucius pretind că promovează cultura chineză, dar, de fapt, predică doctrina comunistă și transmit cultura partidului.

 

Pe lângă oferirea de cursuri culturale și de limbă, Institutul Confucius denaturează istoria și chiar organizează proteste împotriva activităților pe care PCC le consideră amenințătoare. De exemplu, Institutul a invitat oratori care au repetat minciunile PCC despre Tibet. Alții au susținut că războiul coreean a fost declanșat deoarece armata americană a bombardat satele chineze și că partidul a fost forțat să trimită trupe.[18]

 

Actul de autorizare a apărării naționale a SUA din 2019, adoptat în 2018, include o condamnare puternică a încercărilor PCC de a influența opinia publică americană, în special “mass-media, instituțiile culturale, companiile și grupurile academice și politice”. Legea interzice, în mod explicit, ca orice fonduri de apărare națională să fie acordate departamentelor de limbă chineză din universitățile din SUA, acolo unde există un Institut Confucius.[19]

 

Din septembrie până în octombrie 2011, autoritățile chineze au trimis o trupă de cântec și dans de trei sute de artiști la Centrul de Arte Kennedy din Washington, DC, unde PCC și-a pus în scenă drama dansului comunist violent “Detașamentul roșu al femeilor”. În septembrie 2016, în Los Angeles, a avut loc un concert de mare anvergură pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei Marelui Marș al Armatei Roșii. În același timp, în Australia, la Sydney și în primăriile din Melbourne a avut loc concertul “Cântecul roșu”, pentru a marca cea de-a 40-a comemorare a morții lui Mao Zedong. Organizațiile chineze locale din Australia au protestat și au reușit, în cele din urmă, să oprească spectacolul. În 2017, PCC a trimis spectacolul “Detașamentul roșu al femeilor” în Australia, iar în 2018 a organizat o altă drama violentă de dans – “Red Guards on Lake Honghu” în Sydney și Melbourne.

 

Când vine vorba de războiul informațional, regimul totalitar al PCC se află la un nivel mai înalt față de regimurile democratice: Partidul blochează mass-media din toate țările democratice, dar este capabil să-și introducă propria voce în societățile democratice. PCC împiedică mass-media din țările democratice să adauge inserții în mijloacele lui de comunicare, dar PCC poate introduce propriul conținut în mass-media din societățile democratice sau, pur și simplu, le poate achiziționa, când este convenabil. Media PCC servește în primul rând partidului, iar jurnaliștii occidentali nu vor avea niciodată roluri executive; PCC poate, însă, să-și trimită proprii oameni sub acoperire în mass-media occidentală sau să pregătească străini pentru a deveni reporteri de prestigiu pentru mass-media partidului. Atâta timp cât Occidentul încă privește cuvintele PCC drept “mass-media”, Occidentul va continua să piardă în războiul informațional. În 2018, Departamentul de Justiție al Statelor Unite a cerut Agenției de știri Xinhua și rețelei China Global TV să se înregistreze ca agenți străini în Statele Unite. A fost un pas corect, însă este încă departe de a fi suficient – problema principală este lipsa de reciprocitate.

 

Campania de propagandă străină a PCC este un proiect major care are ca scop remodelarea la nivel global a opiniilor publicului asupra regimului și care a dat unele rezultate. PCC își răspândește ideologia nocivă prin această campanie de propagandă și a înșelat grav oamenii cu privire la regim, modul de operațiuni, situația drepturilor omului în China și opiniile asupra comunismului, în general.

 

  1. Scopul frontului unic este să dezintegreze lumea liberă din interior

Pe 18 decembrie 2018, PCC a sărbătorit cea de-a 40-a aniversare a așa-numitei reforme și deschideri. El a acordat “medalia de prietenie pentru reforma chineză” la zece străini, în încercarea de a “mulțumi comunității internaționale pentru susținerea reformei Chinei”. Printre acești zece străini s-au numărat Juan Antonio Samaranch, fost președinte al CIO, care a acordat Chinei dreptul de a găzdui Jocurile Olimpice de Vară din 2008, precum și Robert Lawrence Kuhn, un om de afaceri american care a sprijnit public o biografie lingușitoare a fostului șef al PCC, Jiang Zemin. De fapt, în ultimele decenii, nenumărați politicieni și celebrități au ajutat PCC, jucând roluri diferite în funcție de motivațiile lor. Toți, din nefericire, au devenit victime ale tacticii frontului unic al PCC și, astfel, complici.

 

Pentru a avansa în scopul său de a domina în cele din urmă lumea, PCC adoptă orice mijloace necesare. Aceasta este o parte esențială a conceptului de “front unic”. Mao a numit frontul unic ca fiind una dintre cele Trei Comori Magice. Guvernul Kuomintang, din perioada războiului civil din China, precum și guvernele occidentale de astăzi, au fost amăgite de aceste tactici și au suferit mari pierderi, drept rezultat. Însă, societatea occidentală începe să se trezească, astfel că recent au fost publicate o serie de rapoarte de investigație despre frontul unic.

 

Comisia de Revizuire Economică și a Securității SUA-China (CRES), o comisie a Congresului, a emis un raport intitulat “Lucrările Frontului Unic al Chinei în străinătate”, pe 24 august 2018, subliniind structura și operațiunile de lucru ale Frontului Unic al PCC, inclusiv modul în care PCC folosește diverse tipuri de organizații guvernamentale și nonguvernamentale pentru a-și desfășura activitatea, în mod unic, și care au fost implicațiile asupra Statelor Unite și a altor țări occidentale. În ultimii ani, PCC a subliniat importanța activității Frontului Unificat. Raportul precizează că “această creștere a importanței activității Frontului Unificat a dus la creșterea numărului de oficialități UFWD cărora le-au fost încredințate posturi de top ale PCC și guvernamentale, adăugând aproximativ 40.000 de cadre UFWD noi”.[20]

 

Institutul Global pentru Politici Publice (IGPP), un think-tank european, a publicat un raport în 2018 care detaliază activitățile Frontului Unic al PCC în Europa. [21]La 29 noiembrie 2018, instituția Hoover de la Universitatea Stanford a lansat, de asemenea, un raport detaliat pe același subiect. Raportul notează: “Activitățile de influență ale Chinei s-au desfășurat dincolo de orientarea tradițională a Frontului Unic asupra comunităților din diaspora, pentru a viza o gamă mult mai largă de sectoare din societățile occidentale, de la think-tanc-uri, universități și mass-media până la instituții guvernamentale de stat, locale și naționale. China caută să promoveze opinii favorabile guvernului chinez, politicilor, societății și culturii; suprimă opiniile alternative și cooptează principalii jucători americani pentru a susține obiectivele politice și interesele economice ale Chinei”.[22]

 

Frontul Unificat al PCC vizează, în principal, următorii actori din Occident:

 

Mituirea politicienilor și a oamenilor de afaceri

Raportul CRES declară că PCC consideră munca Frontului Unic drept un instrument important de consolidare a susținerii interne și internaționale a partidului. Aceasta include cumpărarea politicienilor occidentali. Prin convingere, ispitind și construind relații, PCC menține legături strânse cu multe oficialități de nivel înalt din guvernele occidentale. Acești politicieni sunt tratați ca fiind “comorile statale” ale RPC, primind daruri generoase și conferindu-le titluri precum “vechii prieteni ai Chinei”. Printre aceștia sunt actuali și foști secretari generali ai Organizației Națiunilor Unite, șefi de state, oficiali guvernamentali de rang înalt, membri ai Congresului, consilieri guvernamentali de rang înalt, șefi de organizații internaționale, academicieni celebri și personalități ai think-tank-urilor și magnați ai consorțiilor media. Toți acești oameni din rețeaua Frontului Unic trebuie să-și exprime sprijinul pentru PCC, în momente cruciale.

 

Patrick Ho Chi-ping, fost secretar pentru afaceri interne din Hong Kong, a fost acuzat de mituire, în decembrie 2018, în Statele Unite. Ho avea legături strânse cu PCC și, pentru a obține drepturi miniere, a mituit înalți oficiali din două țări africane în numele corporațiilor energetice din China. De asemenea, el a mituit doi secretari generali ai ONU, prin intermediul cărora PCC a putut să stabilească legături strânse cu oficiali de rang înalt din alte națiuni.[23]

 

Documentele instanțelor americane documentează, de asemenea, corupția și spionajul efectuate de gigantul chinez de telecomunicații ZTE. Doi oficiali de rang înalt din Liberia au mărturisit că, între 2005 și 2007, ZTE a mituit numeroși oficiali din țara respectivă, inclusiv președintele, oficialii guvernamentali și judecătorii.

 

PCC folosește bani și femei pentru a ademeni liderii politici, folosindu-i ca pioni pentru scopurile regimului. Într-un memorandum care a urmat alegerilor intermediare din noiembrie 2014, CEFC, o companie legată de PCC, a subliniat un plan de stabilire a “relațiilor și prieteniilor” cu politicienii. Ye Jianming, președintele CEFC China Energy Company Limited, are legături strânse cu liderii politici europeni. El a cerut, odată, unui consilier de securitate al unui președinte american  să convingă armata americană să nu bombardeze Siria pentru că dorea să cumpere terenuri petroliere acolo. De asemenea, a dezvoltat legături cu înalții oficiali din cadrul Federal Reserve și Organizația Națiunilor Unite, precum și cu membrii famililor oficialilor guvernului SUA.[24]

 

Atunci când se consideră necesar, PCC poate forma diverse fronturi unificate temporar pentru a-și izola dușmanii. De exemplu, PCC a folosit voturile națiunilor în curs de dezvoltare ale căror oficiali au fost mituiți anterior, pentru a trece sau bloca mișcările Națiunilor Unite. Prin proxy-uri, a întrerupt eforturile SUA de a stabiliza Orientul Mijlociu. Între timp, a reușit să creeze noi alianțe economice. În recentul război comercial dintre SUA și China, PCC a căutat să semene un conflict între Statele Unite și Europa, în scopul de a folosi Europa ca parte a unui alt front unit împotriva Statelor Unite.

 

Politicienii locali sunt, de asemenea, țintele lucrării unice a PCC. Acestea includ lideri comunitari, membri ai consiliilor orășenești, primari, senatori de stat și alții. Abordarea obișnuită este de a face donații politicienilor locali, prin intermediul organizațiilor sau oamenilor de afaceri chinezi, care sunt invitați să viziteze China, unde primesc mită. Companiile lor de familie primesc un tratament special în China și chiar asistenții lor sunt mituiți. Cazurile de ademenire sexuală, care implică adesea șantaj, sunt cunoscute sub denumirea de “capcane de miere”, și se crede că PCC folosește, adesea, această tactică.

 

Chen Yonglin, fostul ofițer al Consulatului chinez din Sydney, care a dezertat în 2005 în Australia, a declarat pentru The Epoch Times că Departamentul de lucru al Frontului Unificat al PCC s-a infiltrat în guvernul australian și a corupt oficiali. Chen a spus: “Suma de mituire privată pentru oficiali depășea cu mult donațiile politice. Mai ales, pentru acei oficiali de rang înalt, mitele erau uriașe… Un alt aspect al mitei sunt călătoriile preplătite în China, unde funcționarii sunt tratați regește. Aceasta include prostituția plătită de companiile chineze. Mulți oficiali și-au schimbat poziția după revenirea din China“.[25]

 

Cu o susținere financiară puternică, PCC a plătit politicienilor comuniști și de stânga din întreaga lume ca să devină agenți PCC în aceste națiuni pentru a răspândi, în continuare, ideologia comunistă.

 

PCC folosește aceleași tactici cu cele din sectorul financiar și din mai multe industrii. Oamenii de afaceri și antreprenorii sunt tratați regește și li se acordă stimulente pentru afaceri. La schimb, ei devin vocea PCC pentru a face lobby la guverne și a influența politicile financiare și economice ale țării. În războiul comercial dintre SUA și China, PCC a avut contact frecvent cu magnanții de pe Wall Street. Multe companii financiare de top și corporații internaționale fac afaceri în China. Pentru a-și extinde afacerile, ei au angajat numeroși copii ai înalților oficiali chinezi, numiți “prințișori”, iar aceștia sunt ochii, urechile și vocea partidului în astfel de companii.

 

Infiltrarea în cercurile academice și în grupurile de experți

Multe grupuri de experți (think tank-uri) din Occident modelează direct politica și strategia țării față de China; prin urmare, PCC acordă o atenție deosebită acestora. Raportul Institutului Hoover afirmă că PCC acordă atenție perspectivelor ambelor partide politice din Statele Unite și creează subiecte care sunt benefice PCC. Regimul comunist exercită controlul asupra grupurilor de experți prin intermediul sponsorizării financiare. Acesta a mituit, a controlat sau a influențat aproape toate grupurile de experți legate de China.[26]

 

Washington Post afirmă că unele companii chineze controlează grupurile de experți americane. De exemplu, Huawei, gigantul tehnologic chinez, nu reprezintă doar o amenințare la adresa securității SUA, ci încearcă și să influențeze grupurile de experți din Washington, DC, oferindu-le sprijin financiar.[27]

 

De asemenea, Huawei sponsorizează peste douăzeci de universități din Marea Britanie, inclusiv Universitatea Cambridge și Universitatea Oxford. Profesorul Anthony Glees, expert britanic în domeniul securității naționale, a declarat: “Este vorba despre agenda electronică care este condusă de injecția banilor chinezi în universități britanice. Aceasta este o problemă de securitate națională”.[28] Huawei, prin programul “Seeds for the Future”, a atras un număr mare de tineri ingineri talentați – o tactică clasică de subversiune comunistă.

 

PCC cumpără cercetători de peste hotare, în special cercetători chinezi, cu ajutorul banilor, statutului și faimei.  Astfel, unii oameni de știință urmăresc îndeaproape retorica PCC, publicând cărți și articole pentru a explica “creșterea pașnică” a PCC, conceptele “visului chinez” sau “modelul chinezesc”. Punctele de vedere ale acestora influențează indirect politicile guvernelor occidentale privind China – exact scopul pe care PCC îl urmărește.

 

Pentru a înrăutăți lucrurile, în ultimele decenii, cercetători umaniști și sociologi occidentali au fost puternic influențați de tulpini ale ideologiei comuniste. Cu o cantitate mică de “îndrumare” a PCC, aceștia pot ajunge de la simpla susținere a ideologiei de stânga până la adoptarea comunismului.

 

Constrângerea și utilizarea liderilor chinezi de peste hotare, a oamenilor de afaceri și a studenților

PCC a exploatat cu succes patriotismul studenților chinezi de peste hotare pentru a crea simpatie pentru politicile și ideologia PCC. Pentru a obține sprijinul chinezilor de peste hotare, PCC le oferă sprijin financiar. Folosește frecvent termenul “dragostea pentru patrie, prietenia rudelor”, ca parte a confuziei deliberate a Chinei și a PCC pentru a induce în eroare chinezii de peste hotare. Partidul folosește, de asemenea, o rețea extinsă de organizații, suporteri și spioni în străinătate pentru a marginaliza și a-și ataca adversarii.

 

PCC folosește diverse pretexte pentru a invita chinezii de peste hotare să facă afaceri și să investească în China. Oferă tratamente speciale liderilor chinezi de peste hotare atunci când vizitează țara, mijlocește personalităților pro-PCC din străinătate întâlniri cu oficialii de rang înalt și îi invită să participe la toate festivitățile naționale ale RPC.

 

Zach Dorfman, membru senior al Consiliului Carnegie pentru Etică în Afaceri Internaționale, a publicat un lung raport de investigație în Politico, care dezvăluie activități de spionaj chinezești și rusești în Silicon Valley, cu accent special pe actorii chinezi.[29] Ca exemplu, Raportul a examinat-o pe Rose Pak – activist politic din San Francisco, California, cu o mare influența asupra politicii orașului. Raportul a menționat că PCC a folosit-o pe Pak pentru a influența Camera de Comerț a Chinei din San Francisco să marginalizeze grupurile Falun Gong, de tibetani, pro-Taiwan și uiguri, împiedicându-i să participe la parada de Anul Nou Chinezesc.

 

Raportul USCC a expus, de asemenea, modul în care asociațiile chinezești studențești și academice (CSSA) sunt controlate de PCC. Pe site-ul propriu, unele sucursale ale CSSA declară în mod direct că acestea au fost înființate de consulatul local chinez sau sunt filialele sale [30], în timp ce în alte cazuri, controlul este efectuat în mod clandestin. Aceste organizații primesc ordine de la consulat, împiedicând difuzarea vocii dizidente. Oficialii consulatului hărțuiesc, intimidează și monitorizează studenții care nu se aliniază la linia PCC.

 

CSSA și cei afiliați cu aceștia uneori efectuează chiar și spionaj industrial și economic. În 2005, Le Monde din Franța a relatat că grupul CSSA de la Universitatea din Leuven, Belgia, era grupul de spioni din prima linie a PCC-ului din țară. Uneori, astfel de rețele constau în câteva sute de spioni care lucrează în diverse companii din Europa.[31]

 

Influențarea și infiltrarea în industria de film și divertisment

În ultimii ani, PCC și-a intensificat eforturile de a se infiltra în industria de divertisment din SUA. În 2012, grupul Wanda a cheltuit 2.6 miliarde USD pentru a achiziționa AMC, al doilea lanț de cinematografe din Statele Unite. De atunci, a achiziționat Legendary Entertainment pentru 3,5 miliarde de dolari, iar Carmike, al patrulea lanț de cinematografe din Statele Unite, pentru 1,1 miliarde de dolari. [32] În 2016, Ali Pictures a dobândit o cotă de participare la Amblin Partners a lui Steven Spielberg și și-a plasat un reprezentant în consiliul de administrație pentru a participa la luarea deciziilor importante.[33]

 

Unul dintre scopurile principale ale PCC în infiltrarea industriei de divertisment este ca lumea să urmeze scenariul PCC – să ilustreze o imagine pozitivă a PCC și a așa-numitei creșteri pașnice a Chinei pentru a ascunde ambițiile tiranice ale regimului. În același timp, această imagine ascunde modul în care exportul culturii de partid a corupt lumea. Din 1997 până în 2013, China a investit în doar douăsprezece filme de la Hollywood aflate în topul primelor o sută de filme cu cele mai mari încasări. În următorii cinci ani, însă, China a investit în patruzeci și unu din cele mai populare filme ale Hollywood-ului.[34]

 

Hollywoodul râvnește la piața cinematografică în creștere rapidă a Chinei, iar directorii sunt conștienți de faptul că vor fi excluși de pe aceasta dacă nu reușesc să se conformeze liniei de partid. Astfel, ei au hotărât să se asigure că respectă cenzura chineză.[35] Vedetele de cinema americane care și-au exprimat opiniile contradictorii față de PCC sunt blocate să intre în țară, iar filmele lor sunt excluse de pe piața chineză. Opinia clară a lui Richard Gere despre poziția sa asupra Tibetului, de exemplu, nu numai că a condus la refuzarea accesului său în China, dar i-a limitat propria carieră chiar și în Statele Unite. Pentru a nu ofensa sau provoca PCC, producătorii de film au refuzat să investească în filmele sale.[36] Alte vedete de film au fost incluse pe lista neagră, pentru alte abateri.

 

Intimidarea disidenților de peste hotare

PCC a folosit intimidări și stimulente pentru a influența oamenii de știință occidentali, în special experții chinezi care critică PCC. Acest lucru i-a determinat pe mulți să se autocenzureze de bună voie. Intimidarea include refuzul de eliberare a vizei, ce are cel mai mare impact asupra tinerilor cercetători. Din motive de dezvoltare profesională, mulți evită în mod voluntar problemele drepturilor omului, pe cele legate de Tibet și alte subiecte sensibile care le-ar putea atrage ura partidului.

 

Perry Link, profesor de studii est-asiatice, a fost pus pe lista neagră pentru bursa sa despre masacrul din Piața Tiananmen, care a pus regimul comunist într-o lumină nefavorabilă. Modul în care a fost tratat s-a transformat ulterior într-o lecție pentru tinerii cercetători.[37]

 

În octombrie 2017, Benedict Rogers, vicepreședinte al Comisiei pentru Drepturile Omului al Partidului Conservator Britanic și susținător al Mișcării Democrate din Hong Kong, a călătorit în Hong Kong pentru activități personale, dar i s-a refuzat intrarea și a fost repatriat de pe aeroportul din Hong Kong.[38]

 

Raportul USCC, menționat mai sus, a mai notat că agenții de informații chinezi încearcă, de asemenea, să recruteze minorități etnice, inclusiv uiguri care trăiesc în străinătate, pentru ca aceștia să acționeze ca spioni. Refuzul ar putea duce la persecuția familiilor lor în China. Uigurii care au fost amenințați afirmă că scopul acestor amenințări nu este numai de a culege informații despre diaspora uigură, ci și de a crea discordii și de a o împiedica efectiv să se opună PCC-ului.[39]

 

  1. Armamentul greu al PCC este războiul economic nelimitat

Dacă propaganda externă străină, gestionarea percepției și activitatea frontului unificat sunt formele puterii soft ale partidului (folosind persuasiunea pentru a obține ce dorește – n.t), dezvoltarea industriei sale high-tech trebuie să fie puterea hard (dură – n.t) a partidului. În anii 1950, sloganul PCC-ului era “să depășim Marea Britanie și să prindem America din urmă” – dar era o farsă. Astăzi însă, aceeași strategie a devenit o amenințare legitimă.

 

Începând cu anii 1980, PCC a implementat o serie de planuri strategice în domeniul științei și tehnologiei, printre care “Programul național 863” (“Programul național de cercetare și dezvoltare națională“), “Programul național 973” ((Programul Național privind proiectele de bază de cercetare) și Made în China 2025 (transformarea Chinei dintr-o țară producătoare într-o putere de producție până în 2025, preluând conducerea datelor mari, a 5G și altelor asemenea). Strategia include planuri ambițioase pentru inteligența artificială, în care China vrea să devină lider mondial până în 2030. Scopul este de a ridica statutul Chinei de la fabrică mondială la gigant de fabricație avansată, obținând astfel supremația globală.

 

Nu este greșit pentru o națiune să urmărească dezvoltarea industrială. De asemenea, utilizarea puterii de stat pentru alocarea resurselor pentru cercetare și dezvoltare în industriile-cheie este, de asemenea, legitim pentru o țară. Atunci, de ce strategia de dezvoltare tehnologică a PCC reprezintă o amenințare pentru Occident?

 

Cel mai fundamental motiv este acela că sub regimul comunist chinez China nu este o țară normală. Scopul dezvoltării tehnologice a regimului nu este acela de a se putea alătura celorlalte state din lumea tehnologică sau să concureze pe picior de egalitate cu acestea. Scopul său este de a folosi orice mijloc pentru a-și elimina oponenții și pentru a elimina economiile occidentale – în special pe cea a Statelor Unite – și astfel să fie cu un pas mai aproape de dominația lumii. Dezvoltarea de către PCC a puterii sale științifice și tehnologice este pusă în slujba ideologiei comuniste și, în cele din urmă, a preluării conducerii lumii de către comunism.

 

Inovația tehnologică este rodul libertății individuale într-o societate capitalistă, care este în conflict natural cu guvernarea totalitară a comunismului. Cercetătorii din China continentală sunt privați de libertatea de a folosi motoarele de căutare străine, ca să nu mai vorbim de libertatea lor de exprimare în alte moduri. Astfel, este într-adevăr dificil să realizeze progrese reale în inovarea științifică și tehnologică, având în vedere strictețea PCC în ceea ce privește gândirea și accesul la informații.

 

Pentru a face față acestei situații, Partidul a folosit diverse mijloace pentru a fura tehnologia occidentală și a-i seduce cercetătorii cei mai proeminenți, precum și de a lua măsuri neoneste și extraordinare pentru a submina industria occidentală. PCC a furat tehnologii pentru care Occidentul și-a petrecut decenii și a folosit sume enorme de bani pentru a le dezvolta. Sub conducerea PCC-ului, China asimilează și îmbunătățește proprietățile intelectuale furate, le produce în masă cu costuri reduse, și apoi, pur și simplu își livrează produsele în lume, debilitând companiile și economiile occidentale private. Astfel, regimul și-a folosit tehnicile de luptă nerestricționată în competiția sa tehnologică împotriva Occidentului.

 

Capcana tehnologiei de tranzacționare pentru accesul pe piață

În ultimii ani, rețeaua feroviară de mare viteză a Chinei a devenit aproape o carte de vizită pentru modul de producție de înaltă calitate din țară, iar ideea de “diplomație feroviară de mare viteză” s-a dezvoltat. Mass-media de stat chineză a numit activitatea Chinei în acest domeniu legendară, având în vedere perioada scurtă de dezvoltare de doar zece ani. Dar pentru companiile occidentale, construirea rețelei feroviare de mare viteză a Chinei a fost un coșmar al furtului de tehnologie, capcanelor nesfârșite și, în cele din urmă, au devenit doar câștiguri minore obținute cu pierderi uriașe (pentru companiile occidentale-n.t).

 

Lucrările la proiectul rețelei feroviare de mare viteză din China au demarat la începutul anilor 1990. Până la sfârșitul anului 2005, autoritățile au abandonat ideea dezvoltării tehnologiei în mod independent și au apelat la tehnologia occidentală. Scopul PCC a fost clar de la început: a planificat ca inițial să achiziționeze tehnologie, apoi să o fabrice, și în cele din urmă să vândă aceeași tehnologie mai ieftin pe piața mondială. Partea chineză cere ca producătorii străini să semneze un contract de transfer de tehnologie cu o firmă autohtonă chineză înainte de a se încrie în licitații pe contracte de construcții sau altfel nu li se permite să-și depună ofertele. Autoritățile chineze au stabilit, de asemenea, evaluări interne oficiale numite “evaluări ale implementării transferului de tehnologie”, care se concentrează nu pe cât de bine își predau companiile străine sistemele lor, ci pe cât de bine asimilează cunoștințele companiile autohtone. Dacă întreprinderile autohtone nu învață această tehnologie, China nu plătește. Autoritățile au solicitat, de asemenea, potrivit ultimelor directive, companiilor locale să producă 70% din comenzi.[40]

 

Deoarece companiile de peste hotare au simțit că piața Chinei este o oportunitate care nu trebuie ratată, acești termeni nu i-au împiedicat să semneze contracte. Compania japoneză Kawasaki Heavy Industries, Alstom din Franța, Siemens din Germania și Bombardier din Canada și-au depus ofertele. În ciuda promisiunii accesului pe piață în schimbul transferului de tehnologie, nici o companie occidentală nu a fost dispusă să-și transfere tehnologia de bază, cea mai valoroasă. Cu toate acestea, PCC a continuat să se joace cu mai multe companii, sperând că cel puțin una să se înduplece și să renunțe la ceva de valoare reală în beneficiul intereselor pe termen scurt. Și, atunci când o companie a părut că a primit o bucată din piața chineză în schimbul tehnologiei, ceilalți au început să se teamă că vor fi lăsați în urmă. Astfel, multe dintre ele au căzut în capcana PCC, iar China a reușit să extragă tehnologia cheie de la cele patru companii feroviare de mare viteză menționate mai sus.

 

Guvernul chinez a investit sume uriașe în proiect, acționând indiferent de costuri. Ulterior, rețeaua feroviară de mare viteză a Chinei a intrat într-o perioadă de dezvoltare exponențială, întrucât firmele chineze au construit cel mai întins sistem feroviar de mare viteză din lume. În câțiva ani China a asimilat rapid tehnologia occidentală, care a ajuns apoi să aibă “drepturi independente de proprietate intelectuală”. Ceea ce a șocat cu adevărat companiile occidentale a fost momentul în care China a încercat să obțină brevete feroviare de mare viteză în străinătate, iar firmele chineze au devenit concurente acerbe ale foștilor lor profesori pe piața internațională. Întrucât companiile chineze au acumulat o mare experiență practică în acest domeniu și li se oferă toate avantajele industriale aduse de capacitatea de producție pe scară largă și susținerea financiară masivă de stat, industria feroviară de mare viteză a Chinei posedă un avantaj competitiv asupra colegilor lor internaționali. Rețeaua feroviară de mare viteză a Chinei a devenit un element-cheie al proiectului Partidului “O centură, un drum”.

 

În timp ce companiile străine speraseră că vor  obține propria cota de piață în imensa piață feroviară de mare viteză din China, au aflat că nu numai că au fost eliminate din această piață, ci și că și-au creat un competitor internațional dificil. Yoshiyuki Kasai, președintele de onoare al Companiei Centrale de Căi Ferate din Japonia, a spus cu mâhnire: “Shinkansen [trenul-glonț de mare viteză] este bijuteria Japoniei. Transferul de tehnologie în China a fost o mare greșeală”.[41]

 

PCC recunoaște că succesul Chinei în calea ferată de mare viteză a fost realizat prin faptul că a stat pe umerii giganților. Într-adevăr, scopul său de la început a fost acela de a-i ucide pe toți ceilalți giganți. PCC are un dublu scop explicit: pe termen scurt obiectivul său este de a folosi realizările economice pentru a dovedi legitimitatea regimului său și pentru a face ca progresul economic și tehnologic să mențină și să încurajeze sentimentul și propaganda naționalistă. Dar, pe termen lung scopul său este să dovedească faptul că sistemul său comunist este superior sistemului capitalist, deci fură fără scrupule tehnologia și transformă puterea întregii țări în competiția sa cu companiile private capitaliste.

 

Tacticile chineze de a promova accesul pe piață în schimbul tehnologiilor, de a forța transferurile tehnologice, de a absorbi și de a îmbunătăți tehnologia străină, de a lăsa propriile firme să experimenteze pe piața internă înainte de a-și avansa produsele în lume și de a trimite produsele pe piețele globale pentru a surclasa concurenții, a făcut ca aceste companii occidentale să sufere pierderi imense, așa încât, acum, încep să reflecteze. Alții, totuși, sunt atrași ca moliile de lumină și sunt încă dispuși să facă afaceri cu PCC pentru beneficii imediate. Ambiția PCC de a dobândi tehnologia occidentală nu a scăzut niciodată, iar programul Made in China 2025 este întruchiparea acestei ambiții.

 

În 2015, guvernul chinez a propus proiectul de zece ani, Made in China 2025, imaginându-și că, până în 2025, China se va transforma dintr-o mare țară producătoare într-o mare putere de producție și că, până în 2035, industria prelucrătoare a țării va depăși țări avansate industrial precum Germania și Japonia. Până în 2049, PCC speră că va conduce inovarea în sectoarele cheie de producție în calitate de lider mondial în tehnologiile și industriile cheie. Cu ajutorul unor cuvinte mărețe, regimul PCC a ridicat statutul sectorului său de producție la “fundația națiunii” și “instrumentul de întinerire a țării”.

 

O superputere de producție construită pe furt

Cum a impulsionat China producția și potențialul său inovator într-o perioadă atât de scurtă? A folosit aceleași trucuri vechi: în primul rând, a forțat companiile să-și transfere tehnologiile, ca în cazul trenurilor de mare viteză. Multe corporații occidentale sunt dispuse să ofere tehnologii în schimbul accesului pe piața chineză, formându-și în același timp viitorii concurenți. În al doilea rând, China solicită societăților să formeze societăți mixte cu firme autohtone și sprijină companiile și universitățile din China în colaborarea cu companiile de înaltă tehnologie, astfel încât să poată dobândi astfel de tehnologii. În al treilea rând, regimul își încurajează firmele naționale să achiziționeze companii de înaltă tehnologie de peste hotare, investind direct în companii startup cu tehnologii cheie și înființând centre de cercetare și dezvoltare în străinătate. În al patrulea rând, aceasta le determină pe cele mai importante instituții de cercetare tehnologică și științifică străine să înființeze centre de cercetare și dezvoltare în China. În al cincilea rând, utilizează politici direcționate pentru a aduce experți străini.

 

Multe companii startup din Silicon Valley au nevoie de capital. China folosește banii contribuabililor pentru a investi în acestea pentru a pune mâna pe noi tehnologii, inclusiv pe motoarele pentru rachete, senzorii pentru navele autonome și imprimantele 3D care fabrică ecrane flexibile care ar putea fi folosite în carlinga avioanelor de luptă. [42] Ken Wilcox, președintele emerit al băncii Silicon Valley, a declarat în 2017 că, într-o perioadă de doar șase luni, a fost abordat de trei întreprinderi chineze diferite care îi cereau să acționeze ca agent pentru achiziționarea de tehnologii în numele acestor companii. Deși a refuzat, el a spus: “În toate cele trei cazuri, ei au spus că aveau mandat de la Beijing dar nu aveau nicio idee despre ce vor să cumpere. Voiau orice fel de tehnologie“.[43]

 

În noiembrie 2018, Reprezentantul pentru comerț al Statelor Unite (USTR) a publicat rezultatele unei investigații din Secțiunea 301. Raportul spune că Danhua Capital (în prezent Digital Horizon Capital) utilizează capitalul Chinei pentru a ajuta guvernul chinez să obțină tehnologii de vârf și proprietate intelectuală în Statele Unite.[44]

 

Măsurile de mai sus, luate de guvernul american, sunt accesibile publicului. Arma ucigașă pe care China o folosește pentru a-și realiza saltul tehnologic este furtul flagrant al tehnologiei occidentale. Capacitatea de spionaj industrial a Chinei depășește cu mult domeniul spionilor comerciali din trecut. Regimul mobilizează tot personalul și tactica disponibilă – inclusiv spionajul, hackerii, studenții străini, cercetătorii vizitatori, imigranții chinezi și taiwanezi care lucrează în companii occidentale și occidentalii atrași de interesele monetare – pentru a fura tehnologie și secrete din Occident.

 

PCC a râvnit mereu avionul american de luptă cu tehnologie stealth F-35. În 2016, cetățeanul canadian de origine chineză Su Bin, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru furtul secretelor avionului F-35. Su a folosit doi hackeri din armata chineză, a pătruns în sistemele informatice ale producătorului avionului, Lockheed Martin, și a sustras tehnologia. De asemenea, grupul a furat secrete legate de avionul de luptă cu tehnologie stealth F-22. Ancheta a constatat că grupul lui Su furase de asemenea secrete despre aeronavele strategice de transport C-17 ale lui Boeing și 630.000 de fișiere din sistemul Boeing, care totalizau aproximativ 65 de gigabytes de date. [45] Avionul chinez propriu J-20, expus în ultimii ani, este foarte asemănător cu cel american F-22, iar  avionul chinez mai mic FC-31 este o imitație a producătorului Lockheed – F-35.

 

Dr. David Smith, un expert în metamateriale de la Universitatea Duke, a inventat un fel de mantie de invizibilitate, un material important pentru avioanele stealth, iar militarii americani au investit milioane în sprijinirea cercetării sale. În 2006, studentul chinez Liu Ruopeng a venit la laboratorul lui Smith. În opinia unui ofițer de contrainformații al FBI, Liu a avut o misiune specifică – de a obține secretele. În 2007, Liu a adus în laboratorul lui Smith doi foști colegi care călătoreau pe cheltuiala guvernului chinez și au lucrat la proiectul cu mantaua de invizibilitate pentru o perioadă de timp. Spre surprinderea lui Smith, ulterior, același laborator a fost duplicat ulterior în China.[46]

 

La 20 decembrie 2018, Departamentul de Justiție a dat în judecată doi cetățeni chinezi de la organizația de hackeri chinezi APT 10, care are legături strânse cu PCC. Potrivit acuzării, din 2006 până în 2018, APT 10 a efectuat atacuri de tip hacking extinse, furând cantități masive de informații de la mai mult de 45 de organizații, inclusiv de la NASA și Departamentul Energiei. Informațiile furate includ detalii despre medicamente, biotehnologie, finanțe, producție, petrol și gaze naturale. Directorul FBI de atunci, Christopher Wray, a remarcat: “Scopul Chinei, pur și simplu, este de a înlocui SUA ca lider al superputerilor mondiale și folosește metode ilegale pentru a ajunge acolo. Folosește un set extins de metode neconforme și ilegale”.[47]

 

Furtul tehnologiei și brevetelor de către China este greu de combătut și de prevenit. Kathleen Puckett, fost ofițer american de contrainformații din San Francisco, a declarat despre China că depune toate eforturile pentru a spiona și obține totul gratuit.[48]

 

China a considerat furtul său masiv ca ceva moral, rațional, normal și l-a militarizat. Ea a lansat un “război împotriva tuturor” pentru a jefui tehnologia avansată din Vest, folosind patriotismul, sentimentele rasiale, banii și prestigiul. Un asemenea comportament îngrozitor nu are un precedent istoric.

 

Unii au apărat activitățile Chinei, susținând că furtul nu poate însemna atât de mult, de vreme ce furând puțin de aici și de acolo, firmele chineze nu obțin imaginea completă a modului în care tehnologia este desfășurată și scalată. Dar, este foarte periculos să privim spionajul industrial chinez în acest fel. Spionajul în era electronică este complet diferit de cel din ultimele decenii, în care spionii făceau doar câteva fotografii. China fură baze de date întregi cu tehnologii și, în multe cazuri, ia nu numai tehnologia, ci și experții. Având puterea fabricii mondiale, care s-a dezvoltat de zeci de ani, și potențialul de cercetare și dezvoltare pe care l-a acumulat, regimul chinez este cu adevărat capabil și dispus să construiască o superputere de fabricație bazată pe furt – și este pe cale să o facă.

 

“Programul Mii de Talente”: Spionaj și atragerea talentelor

De când China s-a deschis în anii ’70 și până în prezent, milioane de studenți chinezi au studiat în străinătate și au realizat lucruri minunate. China caută să recruteze și să folosească acești indivizi talentați, care depun o mulțime de efort și sunt instruiți de Occident, pentru a aduce în China tehnologia și informațiile economice pe care le-au dobândit. Acest lucru servește ambiției PCC în obținerea supremației globale. Începând cu anul 2008, mai multe departamente din China au inițiat “Programul Mii de Talente”. La suprafață, este vorba despre recrutarea de chinezi talentați de peste hotare care să revină în China pentru slujbe pe termen scurt sau lung. Dar obiectivul real al programului este ca industria de stat să pună mâna pe noile tehnologii și invenții ale Occidentului.

 

FBI a publicat un document declasificat despre aceste program în septembrie 2015. Acesta concluzionează că recrutarea persoanelor vizate poate permite Chinei să profite în trei moduri: să obțină accesul la cercetare și expertiză în tehnologia de vârf, să beneficieze de ani de cercetare științifică efectuați în Statele Unite și susținuți de burse guvernamentale americane și de finanțare privată, și să afecteze grav economia Statelor Unite.[49]

 

Institutul Național de Sănătate (NIH) a publicat un raport privind programele de talente chineze pe 13 decembrie 2018, menționând că cetățenii străini au transferat proprietatea intelectuală din SUA în țările lor natale în timp ce se aflau pe ștatul de plată al guvernului american. Acțiunile lor au afectat și subminat toate instituțiile academice din SUA.[50] M. Roy Wilson, unul dintre autorii raportului și copreședinte al Comitetului consultativ al NIH, a declarat că o cerință-cheie pentru a deveni parte a “Programului Mii de Talente” este accesul la proprietate intelectuală valoroasă. El a spus că problema era semnificativă, nu aleatorie, și că gravitatea pierderilor de proprietate intelectuală a fost imposibil de ignorat.[51]

 

Peter Harrell, membru senior în programul de energie, economie și securitate de la “Centrul pentru o nouă Securitate Americană”, a declarat: “China urmărește o abordare la nivelul întregii societăți în ceea ce privește capacitățile sale tehnologice. Aceasta include achiziționarea de companii inovatoare prin investiții în străinătate; cerând companiilor occidentale să transfere tehnologii de ultimă generație în China ca o precondiție a accesului pe piață; oferind resurse ample de stat pentru finanțarea dezvoltării tehnologice interne; finanțarea formării profesionale  a studenților chinezi și a cercetătorilor din străinătate; precum și plata unor sume mari pentru a atrage talentul înapoi în China“.[52]

 

“Programul Mii de talente” are ca țintă aproape toți studenții chinezi care au ajuns în Statele Unite încă din anii ’80 și care au acces la informații utile pentru dezvoltarea industrială, tehnologică și economică a regimului – aproximativ zeci de mii de persoane. PCC mobilizează capacitatea întregii țări și a populației pentru a desfășura o acțiune fără niciun fel de restricții în recrutarea de talente și furtul proprietății intelectuale.

 

Un sistem totalitar, sinistru

În plus față de furtul total, sprijinul și subvențiile de stat ale Chinei sunt, de asemenea, un mijloc important pentru PCC de a-și realiza ambițiile. Sprijinul de stat înseamnă că regimul poate folosi sume uriașe de bani pentru a sprijini industriile-cheie. Efectiv, este vorba despre utilizarea puterii naționale a Chinei pentru a exercita presiuni asupra companiilor private din Occident. Aceasta reprezintă o provocare enormă și unică pentru țările în care liderii sunt aleși în mod democratic și care lasă deciziile de afaceri, în totalitate, companiilor. Se poate spune că companiile occidentale au pierdut deja înainte de începerea jocului. Subvențiile chineze – scoase din buzunarul contribuabilului fără consimțământ – înseamnă că producătorii chinezi pot ignora costurile reale, făcându-i prădători de neoprit pe piețele internaționale.

 

Industria panourilor solare este un exemplu clasic al subvențiilor guvernului chinez. Acum zece ani, nu existau companii chineze printre primii zece producători de panouri solare – dar acum șase producători sunt din China, inclusiv primii doi. Industria de energie verde a fost puternic promovată în timpul primului mandat al președintelui Obama, dar mai devreme, zeci de producători de panouri solare au intrat în faliment sau au trebuit să-și reducă afacerile în fața unei concurențe neîncetate din China, ceea ce a subminat entuziasmul pentru energia curată.[53] Daunele au fost cauzate de produsele de dumping ale Chinei pe piața mondială, ceea ce a fost posibil datorită subvențiilor regimului comunist acordate industriei sale autohtone de energie solară.

 

În țările occidentale, statele finanțează, de asemenea, proiecte-cheie, inclusiv pe cele de vârf ale dezvoltării tehnologice. Prototipul internetului, de exemplu, a fost dezvoltat pentru prima oară de Departamentul Apărării al SUA. Cu toate acestea, în Occident, participarea guvernului la nivel național este limitată. Odată ce o tehnologie este comercializată, companiile private sunt libere să acționeze așa cum vor. De exemplu, NASA a difuzat rezultatele cercetării sale avansate în industrie prin programul său de transfer tehnologic. Multe dintre proiectele sale de software au postat pur și simplu codul sursă pe Internet ca sursă deschisă. În schimb, PCC folosește în mod direct puterea statului de a comercializa tehnologii de înaltă tehnologie, ceea ce echivalează cu utilizarea unei întreprinderi “China Inc.” pentru a concura cu firmele occidentale individuale.

 

Proiectul Made in China 2025 este, desigur, inseparabil de subvențiile guvernamentale și de planificarea industrială a statului. În cazul în care PCC va continua pe calea actuală, povestea panourilor solare s-ar putea repeta din nou în alte industrii, iar produsele chinezești vor deveni asasinele locurilor de muncă la nivel global. Prin război economic și tehnologic nerestricționat, PCC a direcționat cu succes multe companii occidentale, inclusiv corporațiile multinaționale, într-o capcană. Acestea și-au predat capitalul și tehnologia avansată, dar nu au reușit să concureze corect pe piața chineză și, în schimb, au contribuit la crearea propriilor concurenți susținuți de stat. PCC le-a folosit ca pioni pentru a-și atinge ambițiile.

 

  1. PCC folosește masele pentru spionaj

PCC consideră informațiile ca fiind o altă armă în arsenalul său. Indiferent de domeniu, indiferent dacă aparține guvernului, unei companii private sau eforturilor individuale, toate formele de informație sunt văzute ca un joc echitabil pentru îndeplinirea ambițiilor strategice ale regimului. De asemenea, PCC a folosit  legislația pentru a-i forța pe toți chinezii să participe la acest război nerestricționat. Legea națională a informațiilor din Republica Populară Chineză, adoptată de Comitetul Permanent al Congresului Național Popular prevede, în mod clar, că “agențiile naționale de informații ar putea solicita agențiilor, organizațiilor și cetățenilor relevanți să-și ofere sprijinul, asistența și cooperarea necesare”.[54] Asta înseamnă că orice cetățean chinez poate fi forțat de PCC să colecteze informații și să devină un spion. Această formă de colectare a informațiilor nu a mai avut loc niciodată.

 

Pe 12 decembrie 2018, Comitetul Judiciar al Senatului SUA a ținut o audiere despre “activitățile de spionaj netradiționale”. Bill Priestap, directorul adjunct al departamentului de contrainformații al FBI, a dezvăluit caracteristicile acestor activități: uneori, atunci când este în avantajul lor ele respectă regulile, în timp ce în alte momente modifică și ignoră regulile pentru a-și atinge obiectivele. Când pot, ei încearcă, de asemenea, să rescrie regulile și să remodeleze lumea în funcție de cerințele lor.

 

John Demers, procurorul general adjunct al Departamentului de Securitate Națională al Ministerului Justiției, a mărturisit că planul PCC-ului Made in China 2025, în timp ce la suprafață pare că este pentru îmbunătățirea inovării, în esență este un manual a ceea ce trebuie furat. El a dezvăluit că, din 2011 până în 2018, peste 90% dintre cazurile de spionaj economic, despre care se presupune că implică sau de care a beneficiat o țară, erau legate de China (de fapt PCC) și că peste două treimi din cazurile de furt comercial sunt legate de China (din nou, a se citi PCC).[55]

 

În secțiunea anterioară, am discutat despre companiile de hacking ale PCC și determinarea personalului să fure proprietate intelectuală occidentală. De fapt, spionajul PCC nu este deloc limitat la proprietatea intelectuală.

 

PCC controlează toate companiile private majore din China și folosește aceste “întreprinderi private” nominale pentru colectarea de informații pe plan internațional. Ted Cruz, senator american din Texas, a declarat că Huawei a fost o agenție de spionaj a Partidului Comunist ce a acționat sub acoperire ca fiind o companie de telecomunicații. “Rețelele sale de supraveghere se întind pe tot globul iar clienții săi sunt regimuri necinstite precum Iranul, Siria, Coreea de Nord și Cuba. Arestarea CFO-ului Huawei, Wanzhou Meng, în Canada este atât o oportunitate, cât și o provocare”, a declarat el.[56]

 

Potrivit unui sondaj publicat în ianuarie 2018 de ziarul francez Le Monde, informațiile confidențiale de la sediul Uniunii Africane (UA) din Etiopia au fost trimise în Shanghai în fiecare seară timp de cinci ani. PCC este acuzat că se află în spatele hack-ului. Un raport publicat de Institutul de Politici Strategice Australiene (ASPI) pe 13 iulie a arătat că Huawei este furnizorul infrastructurii de tehnologie de rețea din clădirea sediului central al UA.[57]

 

André Ken Jakobsson, un membru post-doctoral al Centrului de Studii Militare din  Copenhaga, a declarat: “Ceea ce este îngrijorător este faptul că PCC poate obține informații foarte critice și sensibile. El poate intra într-un sistem care controlează întreaga noastră societate. Totul va fi conectat la rețeaua 5G în viitor. Suntem îngrijorați că țara care furnizează astfel de echipamente – China [a se citit PCC] – controlează comutatorul”.[58]

 

În China, PCC folosește camere de luat vederi, rețele informatice și inteligență artificială echipate cu tehnologie de recunoaștere facială pentru a crea o rețea de monitorizare omniprezentă. Dacă nu va fi oprit, este probabil ca în curând, situația existentă la acest moment în China să se răspândească în întreaga lume.

 

În același timp, PCC a folosit hackeri pe scară largă. Începând cu 1999, hackerii PCC s-au deghizat într-un site Falun Gong de peste hotare și au atacat Departamentul de Transport al SUA. Departamentul a contactat site-ul Falun Gong pentru a clarifica faptele. Apoi personalul relevant a urmărit și a constatat că adevăratul hacker a venit dintr-o bază specială de informații din interiorul PCC-ului.[59]

 

În iunie 2015, guvernul federal american a fost invadat de hackerii PCC care au furat o cantitate mare de informații confidențiale – informația a mai mult de 21,5 milioane de americani. Persoanele afectate au inclus 19,7 milioane de angajați guvernamentali și 1,8 milioane de membri ai familiilor acestor angajați guvernamentali.

 

În noiembrie 2018, Marriott International a anunțat că informații private, datând din 2014, inclusiv pașapoartele a până la 500 de milioane de persoane au fost sustrase de hackeri. Secretarul de Stat al SUA, Michael Pompeo, a confirmat pe 12 decembrie că hacking-ul a fost efectuat de PCC. Marriott este cel mai mare furnizor de hoteluri pentru guvernul american și armată.

 

  1. Războiul fără restricții ia multe forme

De asemenea, PCC utilizează pe deplin alte metode de război nerestricționat. Câteva domenii majore sunt enumerate mai jos.

 

Războiul diplomatic fără restricții

Metoda tipică diplomatică a PCC este de a diviza și de a cuceri. Când lumea critică PCC pentru încălcările drepturilor omului, PCC invită separat fiecare țară să discute despre drepturile omului. Deși multe țări  au discutat problemele legate de drepturile omului cu PCC în mod privat, acest lucru nu are niciun efect restrictiv asupra partidului. Pur și simplu el tergiversează și se ceartă cu diferitele țări în mod individual, dar niciodată nu face nicio schimbare substanțială. Mai mult decât atât, virtual, el a dezintegrat organizațiile internaționale care protejează drepturile omului. PCC a folosit această metodă pentru a scăpa de condamnări și sancțiuni și apoi s-a alăturat imediat Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Imediat, a început să folosească mijloace economice pentru a ispiti diverse țări, și apoi a folosit din nou divizarea și cucerirea pentru a realiza progrese pe scară largă în diferite domenii.

 

PCC folosește, de asemenea, tactici necinstite în diplomația ostaticilor pentru a aresta și amenința atât chinezi, cât și persoane de altă etnie, până când cererile lor sunt îndeplinite. Înainte ca PCC să beneficieze de un statut permanent de relații comerciale normale cu Statele Unite, a arestat disidenți înainte de aproape fiecare sesiune de negociere și apoi a folosit eliberarea disidenților în timpul negocierilor pentru a-și atinge obiectivele. Partidul Comunist ignoră drepturile și viețile propriului popor, dar știe că societatea occidentală se preocupă de chestiuni precum drepturile fundamentale ale omului. Prin urmare, el își ține proprii cetățeni ostatici, ține un cuțit la gâtul poporului chinez și îl folosește pentru a amenința inamicul – Statele Unite. Acest lucru reflectă cu adevărat practica PCC a războiului fără restricții.

 

Odată cu dezvoltarea rapidă a economiei, PCC a devenit mai îndrăzneț, iar ostaticii străini au devenit pioni diplomatici. Su Bin, menționat anterior, a fost acuzat de Statele Unite de hacking într-o bază de date militară americană, în 2014. Ulterior, cuplul canadian Kevin și Julia Garratt au fost arestați de PCC și acuzați de spionaj.

 

După arestarea vicepreședintelui și directorului financiar al Huawei, Meng Wanzhou, în Vancouver, Canada, la 1 decembrie 2018, o serie de proteste au fost declanșate de Ministerul Afacerilor Externe chinez. Consulatul PCC din Vancouver a mobilizat un mare număr de chinezi procomuniști de peste hotare pentru a protesta. În plus, PCC a arestat trei cetățeni canadieni ca răzbunare. [60] Acest lucru a fost făcut cu scop dublu: atât pentru a pune presiune directă asupra Canadei și, de asemenea, de a face o spărtură în relațiile dintre Canada și Statele Unite.

 

Lipsa legalității este modus operandi al PCC. Orice străin din China poate deveni ostatic în orice moment și poate fi folosit ca monedă de schimb în scopuri politice, economice și diplomatice. În plus, atunci când PCC amenință chinezii din străinătate, în special dizidenții, adesea folosește rudele acestora din China ca ostatici.

 

Război militar fără restricții

PCC a dezvoltat arme asimetrice, precum rachetele antinavă și rachetele antiaeriene. În ceea ce privește armele convenționale, PCC a încercat să depășească supremația tehnologică a Statelor Unite, având o cantitate mai mare de materii prime care vizează acele active importante. PCC a crescut din punct de vedere economic și tehnic, având acum un spațiu operațional mai mare pentru a-și pune în aplicare războiul cibernetic, războiul spațiului cosmic și al altor vectori neconvenționali de atac, de înaltă tehnologie, împotriva Statelor Unite, după cum s-a arătat în ultima secțiune.

 

AEP declară în mod public că desfășurarea tipului de război pe care îl dorește “apare într-o manieră transnațională, intersectorială și utilizează orice mijloace necesare”. În războiul ideal al AEP “nu este obligatorie respectarea limitelor naționale tangibile, spațiului cibernetic intangibil, dreptului internațional, dreptului național, codurilor de conduită și etică”. “Ei nu își asumă responsabilitatea pentru nimeni și nu sunt restricționați de nicio regulă. Oricine poate fi o țintă și orice mijloc poate fi folosit”. Autorii Războiului fără restricții, ambii colonei chinezi, declară cititorilor: “V-ați gândit să combinați câmpul de luptă fizic cu câmpul de luptă virtual, războiul cu pacea, și forțele armate cu populația pașnică – mai specific, combinând avioanele stealth, rachetele de croazieră și criminali cibernetici, războiul nuclear, războiul financiar și atacurile teroriste? Sau, pur și simplu, i-ați pus la un loc pe Schwarzkopf [comandantul-șef al Forței Multinaționale a Războiului din Golf] + Soros + Morris [creatorul virusului de calculator Morris Worm] + bin Laden? Acesta este cadrul nostru adevărat”.[61]

 

Război financiar nelimitat

PCC a început să-și promoveze propriul sistem de plăți financiare și utilizarea renminbi-ului prin “asistență economică” și întreprinderi private, în încercarea de a construi o infrastructură globală. Acesta intenționează să utilizeze renminbi pentru a înlocui dominanța dolarului american în domeniul circulației monedelor internaționale. Potrivit strategiei nerestricționate de luptă financiară a PCC, regimul își poate atinge obiectivele, pur și simplu, prin tipărirea unor sume masive de bani, distrugând astfel sistemul financiar atunci când îi este necesar. Tink-tank-urile PCC-ului au pledat pentru transformarea rezervelor valutare în armament.

 

Război nerestricționat pe Internet

 

Prin eforturile Huawei și ZTE de a pune mâna pe piața tehnologiilor 5G, PCC se străduiește să obțină o poziție dominantă în standardele 5G și dorește să joace un rol global de lider în noua tehnologie. Fostul șef al Rezervei Federale din Dallas a spus: “Dacă China ar câștiga acesta cursă, ei vor stabili protocoalele pentru Internet, așa cum englezii au înlocuit limba germană ca limbă științifică și, de atunci, limba engleză a devenit limbajul tuturor activităților cruciale la scară globală”.[62]

 

Internetul s-a format într-o lume în care fluxurile de informații erau complet diferite de lumea tradițională, iar mediul online poate constrânge și influența lumea noastră reală. În prezent, Internetul se confruntă cu o nouă rundă de evoluție, având tehnologia 5G în centrul său. Cu combinația dintre 5G și inteligența artificială, Internetul se îndreaptă către “Internetul lucrurilor” sau digitalizarea întregii lumi. Controlul Internetului asupra lumii fizice se extinde drastic, iar regulile din întreaga lume sunt rescrise. În cazul în care PCC va domina 5G, va putea să acționeze fără obstacole.

 

În plus, există o cantitate imensă de informații care circulă pe Internet. Odată ce operațiunile de propagandă externă ale PCC sunt integrate cu succes într-un 5G controlat de China, eforturile sale de spălare a creierului vor depăși cu mult amploarea și impactul actual.

 

Războiul nerestricționat al narcoticelor

La o reuniune a cabinetului american din 16 august 2018, președintele Trump a spus că proliferarea opioidelor pe bază de fentanil din China este “aproape un război”.[63] În 2017, în Statele Unite au existat mai mult de șaptezeci de mii de cazuri de supradoze de droguri, dintre care mai mult de 40% au fost legate de opiaceele sintetice (în principal fentanil și analogii săi). Aceste medicamente sunt produse în principal în China și apoi intră în Statele Unite prin intermediul serviciului poștal al SUA sau sunt introduse în Mexic și apoi intră în SUA prin granița de sud-vest a Statelor Unite.[64]

 

Markos Kounalakis, cercetător principal la Universitatea Central Europeană și cercetător științific la Institutul Hoover al Universității Stanford, în noiembrie 2017 a notat despre fentanil: “În ultimă instanță, este un produs chimic. Și este folosit ca armă în Războiul Opiumului  Chinei din secolul al XXI-lea împotriva Americii”. El a spus că fentanilul a ucis mii de americani și l-a citat ca pe un exemplu al strategiei PCC care folosește valoarea reală a acestui produs chimic ca “export care distruge, de asemenea, comunitățile americane și tulbură peisajul politic al SUA”.[65]

 

Războiul nerestricționat al populației

În septembrie 2018, o familie chineză care călătorea în Suedia a făcut o scenă într-un hotel din Suedia afirmând, în mod fals, că a fost abuzată de poliție. După prezentarea exagerată a poveștii venită din partea ambasadei și mass-mediei chineze, poporul chinez a început să boicoteze IKEA și H & M.[66] Televiziunea suedeză SVT a lansat un program sarcastic despre incident, ceea ce a agravat și mai mult situația. Zeci de mii de utilizatori de internet chinezi au inundat site-urile Ambasadei Suediei, ale prezentatorului TV, Jesper Rönndahl, și pagina de Facebook a postului de televiziune.[67]

 

După șaizeci de ani de distrugere a culturii tradiționale și înlocuirea acesteia cu cultura partidului comunist, PCC este într-adevăr capabil să manipuleze peste un miliard de chinezi și să îi transforme într-o armată de masă, doar prin fluturarea steagului naționalismului. Înainte de cea de-a nouăzecea aniversare a Armatei de Eliberare a Poporului în 2017, PCC a publicat un software care poate suprapune uniforme AEP oricărei poze. În doar câteva zile, aplicația a primit peste un miliard de vizite.

 

PCC poate folosi naționalismul pentru a controla publicul, deoarece oamenii nu cunosc adevărata istorie a partidului. În special, oamenii nu înțeleg istoria de crime a PCC. Astfel, generațiile de chinezi care au crescut în cultura partidului duc cu ei cultura de partid pe oriunde merg. Când călătoresc în străinătate pentru a-și câștiga existența, ei exportă cultura de partid și devin parte a armatei de masă a regimului, din afara granițelor Chinei.

 

PCC a creat deja cu succes o generație de oameni care se vor supune ordinelor sale fără a fi nevoie să fie constrânși sau monitorizați. Acest lucru a întărit capacitatea PCC de a controla această armată în lumea liberă și de a o folosi pentru subversiune. Dacă ar izbucni un război, acest tip de război al populației masive ar putea avea consecințe grave.

 

Război cultural nerestricționat

PCC a comercializat cultura partidului și valorile sale sub sloganul culturii și obiceiurilor tradiționale chineze timp de mulți ani. Oamenii din întreaga lume au un interes puternic față de lunga istorie și bogata cultură a Chinei, însă înțelegerea lor este foarte limitată. PCC știe bine acest lucru și profită din plin de el. Prin adoptarea unora dintre formele superficiale ale culturii tradiționale, PCC s-a deghizat în gardian și reprezentant veridic al culturii chinezești, ceea ce face extrem de dificil pentru oamenii din alte țări să vadă prin înșelăciune.

 

Alte forme de război nerestricționat

Regimul comunist chinez a declarat războiul asimetric hibrid împotriva Statelor Unite și aliaților săi occidentali prin lansarea Programului Național de stat 863, în 1986. Scopul final al acestui război este de a depăși Statele Unite pe fronturile economice și militare și, astfel, să înlocuiască Statele Unite în rolul său de lider mondial. Este un război bazat pe înșelăciune și ignorarea totală a oricăror reguli, iar strategiile care stau la baza acestuia fac parte din programul său de război fără restricții.[68]

 

În timpul mișcării din 4 iunie 1989, PCC a ordonat soldaților și poliției să se deghizeze în civili din Beijing și să creeze revolte, astfel încât armata să le folosească drept scuze pentru uciderea în masă, pe care a numit-o “suprimarea revoltelor”. În persecutarea Falun Gong, PCC a fabricat incidentul de “auto-incendiere” pentru a justifica escaladarea persecuției. În timpul mișcării Occupy Central With Love and Peace din Hong Kong, PCC a transportat oameni din Shenzhen pentru a incita la violență în Hong Kong, forțând efectiv poliția să escaladeze spre violență.

 

În ochii PCC, uciderea și asasinarea sunt metode obișnuite iar în viitor Partidul poate folosi aceleași metode – otrăvire, asasinare, explozii, sabotarea rețelelor energetice sau a mijloacelor de transport și așa mai departe – pentru a crea haos și conflict în Occident.

 

În esență, războiul nerestricționat vizează distrugerea moralității omenirii și mobilizarea oamenilor răi pentru a distruge omenirea pas cu pas. PCC are o înaltă calificare în a face oamenii să se opună moralității și conștiinței lor, iar aceia care fac acest lucru, adesea ajung pasivi în fața abuzurilor PCC sau devin participanți activi. Prin urmare, personalităților din domeniile politic, economic, militar, media, cultural, tehnologic, educațional și din alte domenii, PCC încearcă să le descopere slăbiciunile prin toate mijloacele – fie interese sau dorințe – și le folosește pentru a-i face pe oameni să colaboreze în mod voit cu partidul. Atunci când acest lucru nu merge, PCC ar putea folosi amenințări și intimidări pentru a le exploata temerile sau greșelile, șantajându-i în mod efectiv să asiste Partidul. În unele cazuri, PCC a furnizat chiar organe de transplant obținute prin crime pentru a cumpăra persoane influente care aveau nevoie de un transplant.

 

Resursele pe care PCC le poate avea de a se infiltra în alte țări sfidează imaginația oricui, iar faptele descoperite în prezent sunt doar vârful aisbergului. Oamenii din toate categoriile sociale, în special din politică și afaceri, au devenit instrumentele PCC în campania sa de război nerestricționat, iar mai multe dovezi vor apărea în timp, arătând câți au căzut în această capcană. Aproape toate țările din lume au început să simtă ambițiile globale ale PCC și mijloacele sale malefice, nerestricționate. De asemenea, în momentele critice, au văzut impactul distructiv al agenților PCC.

 

  1. “Modelul chinezesc” și impactul său distructiv

În ultimul deceniu, purtătorii de cuvânt al Partidului Comunist, precum și unii cercetători și jurnaliști occidentali, au aplaudat puternic conceptul de “model chinezesc” sau termeni similari, precum “calea chineză”, “miracolul chinezesc” sau “consensul de la Beijing”. Așa-numitul model al Chinei se referă, în general, la combinația dintre totalitarismul politic al PCC și capitalismul favoritist pentru a atinge “stabilitatea socială” și dezvoltarea economică rapidă. De fapt, esența modelului “chinez” este “modelul PCC” – o abominație politică ce nu a mai fost văzută vreodată în istoria omenirii.

 

Propaganda care vizează sprijinirea legitimității “căii chinezești” comuniste se înscrie, în general, în aceste patru categorii: dezvoltarea economică, stabilitatea socială, opinia publică (atunci când civilii acționează ca subiecți supuși) și recunoașterea internațională.

 

Cu toate acestea, toate cele patru argumente sunt de neconceput pentru cei care pot vedea lucrurile clar. Ratele de creștere economică ridicate nu pot ascunde forma nefirească, adesea malefică, a dezvoltării economice a PCC.

 

Așa-numitul miracol economic al regimului este, de fapt, rezultatul deblocării energiei poporului chinez după decenii de suprimare și revenirea parțială la condițiile normale de piață în timpul reformei și deschiderii. O asemenea creștere a fost realizată prin călcarea în picioare a drepturilor omului, furtul proprietății intelectuale, exploatarea necontrolată a resurselor naturale și distrugerea mediului natural. O astfel de creștere nu este nici etică, nici durabilă. Există numeroase probleme structurale în economia chineză, și nici una nu poate fi rezolvată în cadrul sistemului politic existent. Când aceste probleme vor ajunge în punctul critic, vor aduce dezastre chinezilor și restului lumii.

 

Toate argumentele PCC sunt lipsite de valoare. Regimul comunist chinez deține controlul tuturor forțelor armate din China și menține stabilitatea cu un pumn de fier și prin supraveghere. Prin urmare, partidul poate obține o “stabilitate” socială pentru o lungă perioadă de timp. PCC monopolizează toată mass-media din interiorul Chinei și a înăbușit din fașă vocile care i se opuneau. În lumea de astăzi, când moralitatea, în general, a decăzut, nu este dificil să găsească “idioți utili” în comunitatea internațională pe care să-i facă să acționeze ca prieteni ai Chinei și să cânte ode PCC-ului. Este evident că așa-numitele realizări ale “modelului chinez” al PCC nu pot ascunde crimele odioase comise de regim.

 

Datorită naturii sale, PCC va fi mereu împotriva culturii și moralității tradiționale și a valorilor universale. PCC-ul de astăzi este axa răului în lume și inamicul omenirii. Dacă lumea nu poate să se trezească și să ia măsuri împotriva regimului, eșecul va aduce dezastru în lume din următoarele motive:

 

China are un teritoriu vast și o populație numeroasă. A devenit cea de-a doua mare economie din lume din 2010 și cea de-a doua mare putere militară ce deține arme nucleare. Nicio forță tiranică din istorie sau de astăzi nu a avut vreodată o asemenea putere economică și militară imensă ca PCC. Regimul comunist chinez a absorbit elementele cele mai sinistre și deformate ale regimurilor totalitare moderne și ale tacticii antice chineze în ideologia sa pentru control. Prin urmare, PCC nu joacă niciodată după reguli, iar strategia sa, profundă și nemiloasă, trece adesea dincolo de imaginația și înțelegerea liderilor și strategilor altor țări. Prin controlarea a 1,3 miliarde de chinezi, PCC a prezentat lumii o piață imensă și foarte râvnită, atrăgând capital străin, oameni de afaceri și politicieni. El îi face să închidă ochii la abuzurile și încălcările drepturilor omului pe care le practică și, în unele cazuri, chiar îi face părtași la crimele sale.

 

PCC a ucis optzeci de milioane de chinezi. În zilele noastre, a comis nenumărate crime împotriva practicanților Falun Gong, a creștinilor din bisericile clandestine, a tibetanilor, a uigurilor, a dizidenților și a celor aflați la baza societății. Odată ce regimul se va prăbuși, va fi adus în fața justiției și pedepsit pentru toate crimele sale. Pentru a evita această soartă prin orice mijloace, PCC alege să meargă în jos pe drumul totalitarismului și al persecuției crescute, refuzând să renunțe la scena mondială. Ca un infractor recidivist, PCC este nerăbdător să scape și nu va ezita să comită în continuare crime odioase pentru a se proteja.

 

Partidul Comunist Chinez este agentul principal al spectrului malefic comunist în lumea umană. Sortit eliminării, existența PCC a fost întotdeauna însoțită de un puternic sentiment de criză și frică. Condus de un sentiment de criză constantă, PCC recurge la toate mijloacele necesare în momentele critice, luând măsuri extreme pentru a merge înainte. Susținut de acest sentiment de criză, PCC privește Statele Unite, al căror rol este de a menține ordinea internațională, ca dușman principal și, în încercarea de a înlocui Statele Unite și de a domina lumea, s-a dezvoltat în secret.

 

În același timp, PCC a folosit o serie de mijloace pentru a exporta modelul PCC și ideologia Partidului Comunist, otrăvind lumea. Proiectul “O centură, un drum” (cunoscut și sub numele de “One Belt, One Road”) și alte proiecte similare au demonstrat ambițiile geopolitice ale partidului. Ceea ce este și mai înspăimântător este faptul că PCC se pregătește pentru lupta finală cu Statele Unite cu dăruire, determinare și efort non-stop.

 

Toate ambițiile PCC – pe care le urmărește prin puterea soft, puterea hard și puterea ascuțită – se bazează pe o ignorare totală a moralității și sunt menite să servească ambiția sa mai mare de a distruge moralitatea tradițională și valorile universale. Scopul PCC este să se institue ca un imperiu malefic și conducător al lumii. Scopul său este de a aduce opresiunea totalitară în lume, un stat polițienesc mondial caracterizat prin spălarea creierului, controlul minții, supravegherea în masă, eliminarea proprietății private, ateismul oficial, eliminarea religiei și a culturii tradiționale, dorințe carnale necontrolate, corupția și degenerarea morală. Scopul său este de a trage lumea în sărăcie și turbulențe, transformând oamenii în animale și trimițând omenirea într-un abis de degradare morală. Toate acestea sunt calea aranjată de spectrul comunist în încercarea de a distruge omenirea.

 

PCC este un regim politic unic, un mecanism și un fenomen social. Scopul său este de a distruge culturile tradiționale și valorile universale pe care divinitatea le-a lăsat pentru omenire. Dacă moralitatea tradițională care a ajutat omenirea să supraviețuiască de mii de ani este distrusă cu adevărat, rezultatul va fi distrugerea întregii rase umane. Prin urmare, pe lângă eforturile sale militare, economice, științifice și tehnologice, PCC se apleacă și asupra impunerii ideologiei sale de ateism și a răsturnării punctelor de vedere ale binelui și răului în alte țări. PCC folosește o serie de metode pentru a corupe figurile politice  marcante și media din întreaga lume pentru a insufla cultura lor de partid în aceste țări. Scopul său final este ca acești indivizi să influențeze societatea principală și să ajute pe toată lumea să se alăture PCC-ului. Aceasta este adevărata intenție a promovării la nivel mondial a așa-numitului “model chinezesc”.

 

  1. Lecțiile învățate și calea de ieșire
  2. Politica de Reconciliere a fost o greșeală gravă

În martie 2018, într-un articol intitulat “Cum Occidentul a înțeles greșit China”, The Economist a reflectat asupra politicilor pe care țările occidentale le-au adoptat față de China, și pariul lor că regimul chinez va îndrepta China spre democrație și economia de piață. Articolul a recunoscut că rămășagul Occidentului a eșuat, că în China condusă de PCC nu există economie de piață și că niciodată nu va fi una dacă nu-și va schimba cursul său actual. Dimpotrivă, PCC tratează afacerile și comerțul ca prelungiri ale puterii de stat și le controlează ca atare. Folosește monopolul asupra puterii pentru a modela economia globală, folosește bani pentru a manipula partenerii comerciali și pedepsește indivizii și grupurile cu care nu este de acord.[69]

 

Ambițios și dornic să-și afirme hegemonia globală, PCC reprezintă o amenințare gravă pentru lume. Din păcate, până în prezent, multe țări, guverne și personalități politice încă mai doresc să se împrietenească cu PCC, ignorând pericolul. Relația este ilustrată de o zicală chineză: “creșterea puiului de tigru ca să se pună în pericol în viitor”.

 

Fără ajutorul țărilor occidentale dezvoltate și sprijinul atâtor corporații multinaționale, al gigantilor de înaltă tehnologie și al marilor instituții financiare, PCC nu ar fi putut să se dezvolte dintr-o economie slabă, cu un regim aflat în pragul colapsului, până la o axă indisputabilă a răului într-o perioadă de doar câteva decenii. El și-a extins influența și acum sfidează ferm Statele Unite, regiuni și domenii din întreaga lume.

 

Michael Pillsbury, un expert în securitatea națională, a susținut că Occidentul a avut așteptări nerealiste de la PCC, inclusiv crezând că va deveni în mod inevitabil mai democratic, că dorea o societate capitalistă în stil american, că, inevitabil, se va integra în ordinea socială internațională, că schimburile dintre SUA și China vor aduce o cooperare deplină sau că elementele militante din PCC erau slabe și așa mai departe. Pillsbury a cerut insistent guvernului american să se trezească rapid la realitatea situației și să adopte contramăsuri împotriva PCC – altfel PCC ar putea câștiga.[70]

 

Steve Bannon a avertizat de asemenea: “Conducerea chineză nu a avut niciodată intenția de a se alătura ordinii internaționale liberale de după război ce este bazată pe reguli. Ei își aveau propriul plan și l-au executat foarte riguros.[71] Planul este ca PCC să folosească puterea de stat pentru a controla industriile cheie globale, să se implice cu îndrăzneală în expansiunea geopolitică și să obțină hegemonia globală în tehnologie și finanțe, ignorând în totalitate regulile de conduită globale.

 

  1. De ce Occidentul a înțeles greșit China?

Occidentul a înțeles greșit China din mai multe motive: datorită aranjamentelor complexe ale spectrului comunist menționate mai sus, a duplicității și naturii cameleonice a PCC și din dificultatea de a diferenția China de PCC. În plus, Occidentul a înțeles greșit China din cauza câștigului pe termen scurt, fie de persoane fizice, de companii sau de națiuni întregi.  Pentru PCC aceasta a oferit încă o oportunitate de exploatat.

 

PCC-ul, corupt din punct de vedere moral, vizează lacune în moralitatea oamenilor din societățile libere, a acelor oameni care urmăresc un profit meschin pe termen scurt, permițând astfel Partidului Comunist Chinez să se infiltreze și să corupă fundamentele acestor societăți. Dacă analizăm în detaliu politicile adoptate de Statele Unite în ceea ce privește PCC-ul, ele se bazează în mare măsură pe considerente de câștig pe termen scurt în detrimentul intereselor fundamentale și pe termen lung ale Americii – ca cel al spiritului pe care țara a fost fondată.

 

Gloria și autoritatea omenirii vin de la Creator și sunt determinate de nivelul moral al omului. Prosperitatea și puterea acordată unui grup etnic și unei națiuni depind, de asemenea, de nivelul lor de moralitate. Folosind mijloace obișnuite, omul este pur și simplu incapabil să nege aranjamentele făcute de spectrul comunismului. Urmănd această logică, devine clar unde a greșit Occidentul – căci, indiferent de metodele umane aplicate, în final, nu vor reuși să salveze oamenii din ghearele maleficului.

 

Multe guverne, companii mari și oameni de afaceri pot, pentru o perioadă de timp, să obțină, în mod obișnuit, “beneficii” din partea PCC în schimbul sacrificării principiilor lor morale. Dar, în cele din urmă, vor pierde mai mult decât câștigă. Astfel de avantaje obținute necistit și superficiale, sunt otrăvitoare. Doar fără a jindui la avantaje imediate, cineva va avea un viitor luminos.

 

PCC nu este un partid sau un regim politic în sensul normal. Nu reprezintă poporul chinez. Acesta reprezintă spectrul comunist în lumea umană. Asocierea cu PCC este asocierea cu diavolul. A fi prietenos cu PCC dă satisfacție diavolului, îl ajută, și joacă un rol în împingerea omenirii spre distrugere. Dimpotrivă, a împiedica PCC-ul înseamnă angajarea în lupta dintre bine și rău. Aceasta nu este o chestiune simplă a țărilor care se luptă pentru interesele naționale. Este o luptă pentru viitorul omenirii.

 

  1. Care este calea de ieșire?

Astăzi, China și lumea se află la o răscruce de drum. Poporul chinez nu se poate aștepta la nicio reformă reală de la Partidul Comunist Chinez, care are nenumărate datorii de sânge. China va fi mai bună doar atunci când va fi eliberată de Partidul Comunist. Prin eliminarea Partidului Comunist, care este ca o tumoare malignă, China va prospera.

 

Pentru oamenii din întreaga lume, China este cunoscută drept țara unei civilizații antice caracterizată prin curtoazie și neprihănire. Fără Partidul Comunist, China va fi din nou un membru normal al lumii civilizate – o națiune ale cărei resurse umane și naturale, diversele tradiții antice și patrimoniul cultural vor face parte din bogăția umanității.

 

Continuîndu-și drumul în aceste vremuri de restriște, tot mai mulți chinezi ajung să înțeleagă natura malefică a PCC. Odată cu publicarea celor Nouă Comentarii Despre Partidul Comunist în noiembrie 2014, un număr tot mai mare de oameni a început să-și recâștige curajul moral și a luat decizia de a se separa de spectrul comunist. Mai mult de 300 de milioane de chinezi au renunțat la PCC și la organizațiile sale afiliate. Dacă lumea liberă poate sprijini tendința de renunțare la PCC și va întrerupe toate legăturile cu spectrul, PCC nu va putea continua să acționeze așa cum o face acum la nivel global.

 

Uniunea Sovietică, care era aparent neîmblânzită, s-a dizolvat peste noapte. Chiar dacă PCC își arată colții la nivel global, dizolvarea lui ar putea avea loc la fel de rapid, odată ce lumea îi recunoaște natura malefică și face alegerea corectă.

 

Creșterea PCC-ului rezultă în mare parte din corupția morală și din faptul că oamenii sunt orbiți de urmărirea propriilor interese. Pentru a scăpa de această soartă, trebuie să ne găsim curajul moral, să revigorăm valorile tradiționale și să avem o credință fermă în Dumnezeu.

 

Pentru a învinge un spectru precum PCC, nu este niciodată suficient să depindem, pur și simplu, de puterea umană. Un spectru malefic are o putere mai mare decât omul, iar aceasta este cauza principală a expansiunii continue a PCC-ului. Cu toate acestea, un spectru nu poate niciodată să rivalizeze cu Dumnezeu. Atâta timp cât oamenii sunt gata să asiste divinitatea, și se supun voinței divine, oamenii vor fi binecuvântați și înzestrați cu o mare putere.

 

PCC este inamicul întregii omeniri. A rezista ambițiilor PCC înseamnă a salva civilizația umană și viitorul. PCC este destinat eliminării, astfel, respingând PCC-ul înseamnă a evita soarta eliminării împreună cu el și înseamnă a ajuta la salvarea umanității.

 

Capitolul 18 (I)

Concluzie

Referințe

  1. Nouă comentarii despre Partidul Comunist , “Despre începuturile Partidului Comunist Chinez”, Capitolul al doilea, http://www.epochtimes.com/9pingdownload/romania/9ping_romania_2.pdf

 

  1. Qiao Liang și Wang Xiangsui, Războiul nerestricționat (Beijing: Literatura PLA si Arta Press, 1999) [喬良,王湘穗: “超限戰” (北京:解放軍文藝出版社, 1999),頁1,頁62] . [In chineza]

 

  1. Ibid., 6 [喬良, 王湘 穗: “超限戰” (北京: 解放軍 文藝 出版社, 1999), 頁 1, 頁 6]. [In chineza]

 

  1. Qiao Liang și Wang Xiangsui, Războiul nerestricționat și războiul anti-nerestricționat: Cum vor americanii să contracareze noua strategie chineză? (Beijing: Changjiang Literatură și Artă Press, 2016) [喬良,王湘穗: “超限戰與反超限戰:中國人提出的新戰爭觀美國人如何應對” (北京:長江文藝出版社, 2016]. [In chineza]

 

  1. Louisa Lim și Julia Bergin, „În interiorul îndrăzneței campanii globale de propagandă a Chinei“, The Guardian, 7 decembrie, 2018, https://www.theguardian.com/news/2018/dec/07/china-plan-for-global-media-dominance-propaganda-xi-jinping

 

  1. Mao Zedong, Lucrări selectate despre jurnalism (Beijing: Xinhua de presă) [毛澤東: “毛澤東 新聞 工作 文選” (北京: 新華 出版社, 1983), 頁 182]. [In chineza]

 

  1. „PCC cheltuieste enorm pentru extinderea propagandei sale în străinătate“ [<重金 鋪路 中共 大 外宣 海外 擴張>, 自由 亞洲 電臺 2015 年 11 月 5 日], https://www.rfa.org/cantonese/news/propaganda-11052015084921.html [In chineza]

 

  1. “China cheltuiește 10 miliarde de dolari pe propagandă din străinătate în fiecare an”, “BBC 中文 網”, 2016 年 6 月 10 日], http://www.bbc.com/zhongwen/trad/press_review/2016/06/160610_uk_press_china. [In chineza.]

 

  1. „Președintele chinez Xi Jinping vizitează CCTV America printr-un apel video,“ CGTN, 19 februarie 2016, https://america.cgtn.com/2016/02/19/chinese-president-xi-jinping-visits-with-cctv-america-via-video-call

 

  1. Yuan Jirong, “Seria TV chinezească este trendy în Africa”, people.cn [苑 基 榮: <中國 電視劇 熱播 非洲 大陸>, “人民日 的 洲” “, https://web.archive.org/web/20160206004955if_/http://paper.people.com.cn/rmrb/html/2015-01/05/nw.D110000renmrb_20150105_3-03.htm [In chineza]

 

  1. Koh Gui Qing și John Shiffman, “Rețeaua de telefonie ascunsă din Beijing difuzează știri din China, în întreaga lume, din Washington”, Reuters, 2 noiembrie 2015, https://www.reuters.com/investigates/special-report/china-radio/

 

  1. Louisa Lim și Julia Bergin, “În interiorul îndrăzneței campanii globale de propagandă a Chinei”, The Guardian, 7 decembrie 2018, https://www.theguardian.com/news/2018/dec/07/china-plan-for-global-media-dominance-propaganda-xi-jinping

 

  1. James Fallows, “Propaganda oficială chineză: Acum online de la WaPo!” Atlanticul, 3 februarie 2011, https://www.theatlantic.com/international/archive/2011/02/official-chinese-propaganda-now-online-from-the-wapo/70690/

 

  1. Donnelle Eller, “Inserția ziarului sprijinit de chinezi încearcă să submineze sprijinul fermierilor din Iowa pentru Trump, război comercial”, Des Moines Register, 24 septembrie 2018, https://www.desmoinesregister.com/story/money/agriculture/2018/09/24/china-daily-watch-advertisement-tries-sway-iowa-farm-support-trump-trade-war-tariffs/1412954002/

 

  1. Bethany Allen-Ebrahimian, “Beijing își construiește influența în mass-media americană”, Politica externă, 21 decembrie 2017, https://foreignpolicy.com/2017/12/21/one-of-americas-biggest-chinese-language-newspapers-toes-beijings-party-line-china-influence-united-front/

 

  1. “Ocupația centrală” dezvăluie infiltrarea roșie, 142 din departamentele mass-media de peste hotare ale PCC se denască “Televiziunea Tang Dynasty,” 新唐人 電視台 “, 2014 年 10月 6 日, https://www.ntdtv.com/gb/2014/10/06/a1143788.html]. [In chineza]

 

  1. Jeffrey Gil, “De ce guvernul NSW revizuiește programul său de clasă Confucius”, Conversația, 17 mai 2018, https://theconversation.com/why-the-nsw-government-is-reviewing-its-confucius-classrooms-program-96783

 

  1. Alexander Bowe, Frontul Unificat de Muncă al Cjinei de peste hotare: Context și implicații pentru Statele Unite , Comisia Economică și de Securitate SUA-China, 24 august 2018, 5-6, https://www.uscc.gov/sites/default/files/Research/China%27s%20Overseas%20United%20Front%20Work%20-%20Background%20and%20Implications%20for%20US_final_0.pdf, 14

 

  1. Actul de autorizare națională de apărare John S. McCain pentru anul fiscal 2019 , Camera Reprezentanților, https://docs.house.gov/billsthisweek/20180723/CRPT-115hrpt863.pdf.

 

  1. Bowe, Frontul Unificat de Muncă al Chinei de peste hotare: Context și implicații pentru Statele Unite , 5-6.

 

  1. Thorsten Benner ș.a., “Avansarea autocratică: Răspunsul la influența politică crescătoare a Chinei în Europa“, Institutul Global pentru Politici Publice (GPPI), https://www.gppi.net/media/Benner_MERICS_2018_Authoritarian_Advance.pdf.

 

  1. Influența chineză și interesele americane: Promovarea vigilenței constructive (Stanford, California: Hoover Institution Press, 2018), https://www.hoover.org/sites/default/files/research/docs/chineseinfluence_americaninterests_fullreport_web.pdf

 

  1. Jenni Marsh, “Fost politician din Hong Kong se confruntă cu închisoarea după condamnarea pentru luare de mită în SUA”, CNN, 5 decembrie 2018, https://www.cnn.com/2018/12/05/asia/patrick-ho-bribery-conviction-intl/index.html

 

  1. Alexandra Stevenson, David Barboza, Matthew Goldstein și Paul Mozur, “Un magnat chinez a căutat putere și influență. Washingtonul a răspuns”, The New York Times , 12 decembrie 2018, https://www.nytimes.com/2018/12/12/business/cefc-biden-china-washington-ye-jianming.html

 

  1. Rona Rui, “Interviu exclusiv cu Chen Yongling: Cum Partidul Comunist Chinez s-a infiltrat profund în Australia”, The Epoch Times , 19 iunie 2017. [駱 亞: 專訪 陳 用 林: 中共 全面 滲透 洲 洲 洲 幕 幕 “>” 大紀元新聞網”2017年6月19日], http://www.epochtimes.com.tw/n215385. [In chineza]

 

  1. Influența chineză și interesele americane: Promovarea vigilenței constructive (Stanford, California: Hoover Institution Press, 2018), https://www.hoover.org/sites/default/files/research/docs/chineseinfluence_americaninterests_fullreport_web.pdf

 

  1. Isaac Stone Fish, “Legăturile surprinzătoare ale lui Huawei cu instituția Brookings”, The Washington Post , 7 decembrie 2018, https://www.washingtonpost.com/opinions/2018/12/08/chinese-companys-surprising-ties -brookings-institution/?utm_term = .2720ba57db5

 

  1. Margaret Wollensak, “Universitățile din Canada și Marea Britanie avertizate de agențiile de informații să se ferească de Huawei”, Epoch Times , 19 decembrie 2018, https://www.theepochtimes.com/universities-warned-to-be-wary-of-research-partnerships-with-huawei_2743679.html

 

  1. Zack Dorfman, “Cum a devenit Silicon Valley un cuib al spionilor”, Politico, 27 iulie 2018, https://www.politico.com/magazine/story/2018/07/27/silicon-valley-spies-china-russia-219071

 

  1. Bowe, Frontul Unificat de Muncă al Chinei de peste hotare: Context și implicații pentru Statele Unite , 11-12.

 

  1. Bowe, Frontul Unificat de Muncă al Chinei de peste hotare: Context și implicații pentru Statele Unite , 10-12.

 

  1. Gao Shan, “Compania Wanda din China cumpără două companii americane de film pentru 2 miliarde de dolari”, Radio Free Asia, 23 august 2016 [高山: 中国 萬達: 20 億 美元 购买 美國 兩家 電影 公司>, 自由 亚洲 電台2016 年 8 月 23 日], https://www.rfa.org/mandarin/yataibaodao/jingmao/hc-08232016102649.html. [In chineza]

 

  1. Cui Peng, “Ali Pictures Investește în Amblin Partners”; Ma Yun investește în Spielberg”, sohu.com, 9 octombrie 2016. [崔 鵬: <阿里 影業 入股 Amblin Parteneri 馬雲 投資 斯皮爾伯格>,” 搜狐 網 “, 2016 年 10 月 9 日], http://www.sohu.com/a/115703678_115565. [In chineza]

 

  1. Amy Qin și Audrey Carlsen, “Cum își rescrie China propriul scenariu”, The New York Times , 18 noiembrie 2018, https://www.nytimes.com/interactive/2018/11/18/world/asia/china-movies.html

 

  1. Ben Fritz și John Horn, “Rola de film a Chinei: Hollywood încearcă să rămână pe partea bună a Chinei”, Los Angeles Times, 16 martie 2011, https://www.latimes.com/entertainment/la-xpm-2011-mar-16-la-et-china-red-dawn-20110316-story.html

 

  1. Lin Ping, “Dezvăluirea puterii ascuțite a Chinei”, “Partea a Cincea, American Film and Entertainment Industries”, Radio Free Asia, 7 septembrie 2018 [林 坪: 揭秘 中國 銳 實力 (五) 美國 電影 娛樂業>亞洲 電臺 2018 年 9 月 7 日], https://www.rfa.org/mandarin/zhuanlan/zhuantixilie/zhongguochujiaoshenxiangshijie/yl5-09072018150445.html. [In chineza]

 

  1. Lin Ping, “Dezvăluirea puterii ascuțite a Chinei”, “Partea a treia: Universitățile americane și Academia”, Radio Free Asia, 5 septembrie 2018 [林 坪: 揭秘 中国 銳 實力 (三) 美國 學術界, 高校>亚洲 電臺, 2018 年 9 月 5 日], https://www.rfa.org/mandarin/zhuanlan/zhuantixilie/zhongguochujiaoshenxiangshijie/yl3-09052018122139.html, [În chineză]

 

  1. “Conservatorilor britanici li s-a refuzat intrarea în Hong Kong; Johnson își exprimă îngrijorarea “,” BBC 中文 網 “, 2017 年 10 月 12 日], https://www.bbc.com/zhongwen/trad/chinese-news -41591196. [In chineza]

 

  1. Bowe, Frontul Unificat de Muncă al Chinei de peste hotare: Context și implicații pentru Statele Unite , 7-8.

 

  1. Știri feroviare de mare viteză: o înregistrare a furtunii cu trenul de mare viteză (Changsha: Hunan Literature and Art Press, 2015). A se vedea capitolul 5, “Traficul feroviar de mare viteză al Chinei celor Trei Regate ucide” [高 鐵 見聞: 高 鐵 風雲 錄 “(長沙: 湖南 文藝 出版社, 2015), 第五 国家 高 鐵 三國 殺>]. [In chineza]

 

  1. Sankei Shimbun, “Transferul tehnologiei trenului-glonț din Japonia o greșeală. China, desigur, a copiat-o, “Japan Forward, 18 august 2017, https://japan-forward.com/japans-transfer-of-bullet-train-technology-a-mistake-china-of-course-has-copied-it/

 

  1. Paul Mozur și Jane Perlez, “China pariază pe start-up-uri sensibile din SUA, îngrijorând Pentagonul”, The New York Times , 22 martie 2017, https://www.nytimes.com/2017/03/22/technology/china-defense-start-ups.html (ultima vizită pe 2 februarie 2019).

 

  1. Ibid.

 

  1. Biroul Reprezentantului Comercial al Statelor Unite, Biroul Executiv al Președintelui, Actualizare privind actele, politicile și practicile Chinei referitoare la transferul de tehnologie, proprietatea intelectuală și inovarea, 20 noiembrie 2018, https://ustr.gov/sites/default/files/enforcement/301Investigations/301%20Report%20Update.pdf, 46.

 

  1. Justin Ling, “Omul care a vândut secrete ale F-35 Chinei pledează vinovat“, Vice News, 24 martie 2016, https://news.vice.com/en_us/article/kz9xgn/man-who-sold-f-35-secrets-to-china-pleads-guilty

 

  1. ​​Cynthia McFadden, Aliza Nadi și Courtney McGee, “Educație sau spionaj? Un student chinez își duce tema pentru acasă în China “, NBC News, 24 iulie 2018, https://www.nbcnews.com/news/china/education-or-espionage-chinese-student-takes-his-homework-home-china-n893881

 

  1. “Hackerii chinezi sunt inculpați“, FBI News, 20 decembrie 2018, https://www.fbi.gov/news/stories/chinese-hackers-indicted-122018

 

  1. Zach Dorfman, “Cum a devenit Silicon Valley un Cuib al Spionilor“, Politico, 27 iulie 2018, https://www.politico.com/magazine/story/2018/07/27/silicon-valley-spies-china-russia-219071

 

  1. Contrainformații privind nota strategică de parteneriat strategic (CNSPS), CNSPS: 15-007, FBI, septembrie 2015, https://info.publicintelligence.net/FBI-ChineseTalentPrograms.pdf

 

  1. Lawrence A. Tabak și M. Roy Wilson, “Influențe străine asupra integrității cercetării“, Prezentare la cea de-a 117-a ședință a Comitetului consultativ al directorului, NIH, 13 decembrie 2018, https://info.publicintelligence.net/FBI-ChineseTalentPrograms.pdf

 

  1. Lev Facher, “Raportul NIH examinează rolul Chinei în furtul cercetării științifice americane“, STAT, 13 decembrie 2018, https://www.statnews.com/2018/12/13/nih-report-scrutinizes-role-of-china-in-theft-of-u-s-scientific-research/

 

  1. Jennifer Zeng, “China comunistă reprezintă cea mai mare amenințare pentru SUA și lume, au spus senatorii“, Epoch Times , actualizat la 17 decembrie 2018, https://www.theepochtimes.com/senate-told-communist-china-poses-greatest-threat-to-us-and-the-world_2738798.html

 

  1. Keith Bradsher, “Când panourile solare au devenit ucigașele locurilor de muncă“, The New York Times , 8 aprilie 2017, https://www.nytimes.com/2017/04/08/business/china-trade-solar-panels.html?_ga=2.209817942.255138535.1542571491-142437734.1525387950

 

  1. “Legea Națională a Spionajului Republicii Populare Chineze”, Congresul Național al Poporului Congresului, 27 iunie 2017 (“中華人民共和國 國家 情報 法”, “中國 人大 網”, 2017 年 6 月 27 日] http://www.npc.gov.cn/npc/xinwen/2017-06/27/content_2024529.htm. [In chineza]

 

  1. Declarația lui John C. Demers în fața Comisiei judiciare , Senatul Statelor Unite, pentru o audiere privind spionajul chinez non-tradițional împotriva Statelor Unite: amenințarea și reacțiile potențiale ale politicilor, Senatul SUA, 12 decembrie 2018, https://www.judiciary.senate.gov/imo/media/doc/12-12-18%20Demers%20Testimony.pdf

 

  1. Megan Henney, “Liderii americani reacționează la arestarea CFO-ului lui Huawei:” O amenințare la adresa securității noastre naționale“,” Fox Business, 6 decembrie 2018, https://www.foxbusiness.com/markets/us-leaders-react-to-huawei-cfo-arrest-a-threat-to-our-national-security

 

  1. Danielle Cave, “Piratatea sediului central al Uniunii Africane și rețeaua 5G a Australiei“, Institutul pentru Politică Strategică australiană, 13 iulie 2018, https://www.aspistrategist.org.au/the-african-union-headquarters-hack-and-australias-5g-network/

 

  1. Theis Lange Olsen și Cathrine Lakmann, “Huawei are cum ținta daneză:” Chinezii pot accesa sistemele care guvernează societatea noastră“,” Danish Broadcasting Corporation, 7 decembrie 2018, https://www.dr.dk/nyheder/indland/huawei-nu-paa-dansk-sigtekorn-kineserne-kan-faa-adgang-til-systemer-der-styrer-vores [În daneză]

 

  1. Tang Ming, „Hackerii PCC-ului au simulat website-urile Falun Gong; America invită China să respecte regulile internaționale“. The Epoch Times , 16 martie 2013 [唐銘: <中共駭客偽裝法輪功網站美籲中遵守國際規則>”大紀元新聞網”, 2013年3月16日], http://www.epochtimes.com/gb/13/3/16/n3824225.htm. [în chineza]

 

  1. „Peter Navarro privind riscurile securității naționale ale Chinei pentru SUA,“ Fox Business, 13 decembrie 2018, https://video.foxbusiness.com/v/5979037938001/?#sp=show-clips

 

  1. Qiao Liang și Wang Xiangsui, “Războiul fără restricții: Master Planul Chinei de a distruge America (2002)”, (Beijing: PLA Literatură și Artă Press, 1999). [喬良, 王湘 穗: “超限戰” (北京: 解放軍 文藝 出版社, 1999), 頁 61]. [In chineza]

 

  1. Eri Sugiura, “5G al Chinei, o amenințare mai mare decât războiul comerțului, spune fostul șef al FED din Dallas“, Nikkei Asian Review, 24 septembrie 2018, https://asia.nikkei.com/Economy/China-s-5G-a-bigger-threat-than-trade-war-says-ex-Dallas-Fed-chief

 

  1. Gregg Re, “Trump declară opioidele din Mexic și China ‘aproape o formă de război‘”, Fox News, 16 august 2018, https://www.foxnews.com/politics/trump-declares-opioids-from-mexico-china-almost-a-form-of-warfare-tells-sessions-to-sue-drug-makers

 

  1. Kirsten D. Madison, “Stoparea pastilelor otrăvitoare: combaterea traficului de fentanil ilegal din China“, declarație în fața grupului Senatului privind controlul internațional al narcoticelor “Departamentul de Stat al SUA, 2 octombrie 2018, https://www.state.gov/j/inl/rls/rm/2018/286384.htm

 

  1. Markos Kounalakis, “China folosește fentanil într-un război chimic împotriva Americii“, McClatchy DC Bureau, 2 noiembrie 2017, https://www.mcclatchydc.com/opinion/article182139386.html

 

  1. Anna Fifield, “Scandalul chinezesc cu Suedia din cauza unei comedii ” rasiste” face ca cetățenii să îndemne la boicotarea companiilor Ikea și H & M” The Washington Post , 26 septembrie 2018, https://www.washingtonpost.com/world/2018/09/26/chinas-row-with-sweden-over-racist-tv-skit-has-citizens-urging-boycott-ikea-hm/?noredirect=on&utm_term=.185ff5d2b7d8

 

  1. Xinmei Shen, “Cum armata chineză a trollilor online s-a năpustit asupra Suediei“, Abacus News, 26 septembrie 2018, https://www.abacusnews.com/digital-life/how-chinas-army-online-trolls-turned-sweden/article/2165747

 

  1. T. Casey Fleming, Eric L. Qualkenbush și Anthony M. Chapa, “Războiul secret împotriva Statelor Unite“, The Cyber ​​Defense Review, Vol. 2, numărul 3, toamna 2017, 25-32, https://cyberdefensereview.army.mil/Portals/6/Documents/CDR-FALL2017.pdf

 

  1. “Cum Occidentul a înțeles greșit China”, The Economist, 1 martie 2018, https://www.economist.com/leaders/2018/03/01/how-the-west-got-china-wrong

 

  1. Michael Pillsbury, “Maratonul de sute de ani: strategia secretă a Chinei de a înlocui America ca o superputere globală” (New York: Pressul Sf. Martin, 2015), Introducere.

 

  1. Steve Bannon, “Discurs la cea de-a 12-a Conferință Inter-etnică de Conducere Interconfesional”, 15 noiembrie 2017, https://www.youtube.com/watch?v=OMp8F2tL66I

 

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-18-ii-ambitiile-globale-ale-partidului-comunist-chinez/

 

/////////////////////////////////////////////

Capitolul 18 (I): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez

Cuprins

Introducere

 

  1. Ambiția Partidului Comunist Chinez de a înlocui Statele Unite și de a domina lumea
  2. PCC a vizat dintotdeauna dominația mondială
  3. Dominația mondială necesită înfrângerea Statelor Unite
  4. PCC are o strategie multiplă pentru a submina și a controla Statele Unite
  5. PCC incită la ură împotriva SUA pentru a se pregăti pentru război cu America
  6. PCC nu-și mai ascunde intențiile în relația chino-americană

 

  1. Strategiile comuniste ale Chinei pentru dominația mondială
  2. Inițiativa “O centură, un drum” reprezintă expansiunea teritorială sub masca globalizării
  3. Strategia Marilor Periferii ale PCC vizează excluderea SUA din regiunea Asia-Pacific
  4. Aplicarea strategii Divide et Impera în Europa servește creării unei dezbinări în relația cu Statele Unite ale Americii
  5. PCC exportă “modelul chinezesc” pentru a coloniza Africa
  6. Avansarea în America Latină invadează “curtea” Americii
  7. China comunistă își etalează ambițiile militare

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

La începutul secolului al XX-lea, comuniștii sovietici au acaparat puterea în Rusia prin violență. Succesul acestei revoluții, la rândul său, a deschis calea pentru actorul principal al spectrului comunist: Partidul Comunist Chinez (PCC).

 

PCC a fost înființat în 1921 de către agenți ai filialei din Orientul Îndepărtat a Internaționalei Comuniste. De-a lungul celor câteva decenii care au urmat, Uniunea Sovietică a jucat un rol major pe scena mondială, confruntându-se cu tabăra democratică occidentală în Războiul Rece. Occidentalii au considerat Uniunea Sovietică și regimurile comuniste satelit din Europa de Est ca fiind adversarul arhetipal comunist. Între timp, regimul PCC a avut destul timp pentru a se consolida și a se maturiza.

 

Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, lăsând regimul PCC-ului singur pe scena mondială. China comunistă a adoptat o nouă abordare neconfruntațională, ispitind restul lumii să se angreneze în economia sa capitalistă de piață, păstrând în același timp un sistem politic totalitar. Prin urmare, mulți cercetători occidentali, antreprenori și politicieni nu au considerat PCC-ul drept un partid comunist, ci cel mult o variantă a acestuia.

 

Acest lucru este foarte departe de adevăr. PCC-ul a adus la apogeu caracteristicile definitorii ale ideologiei comuniste – înșelăciunea, răutatea și lupta – creând un regim care folosește cele mai pernicioase și insidioase metode de intrigi politice dezvoltate de-a lungul a mii de ani de istorie umană. PCC seduce oamenii prin profituri, îi controlează prin putere și îi înșeală prin minciuni. Și-a cultivat tehnica demonică până la nivelul de măiestrie.

 

China are cinci mii de ani de istorie și un patrimoniu tradițional splendid, care au câștigat respectul și admirația oamenilor din întreaga lume pentru ea și pentru poporul ei. PCC a valorificat aceste sentimente pozitive. După ce a acaparat puterea și a luat captiv poporul chinez, a amestecat conceptele națiunii chineze cu cele ale regimului PCC. El și-a prezentat ambițiile sub camuflajul “ascensiunii pașnice” a Chinei, ceea ce a făcut dificilă înțelegerea de către comunitatea internațională a adevăratelor sale motive.

 

Dar natura esențială a PCC nu s-a schimbat niciodată. Strategia sa de angajament economic este pur și simplu de a utiliza „hrana corpului capitalist“ pentru a-și consolida corpul socialist, a-și stabiliza dominația, și pentru a-și realiza ambițiile, mai degrabă decât de a permite Chinei să aibă o prosperitate adevărată și putere.[1] În practică metodele sale desconsideră bazele valorilor etice și universale.

 

Țările pe care le-a creat omenirea există pe baza înțelepciunii fondatorilor lor și credinței în Divinitate. Societatea umană trebuie să respecte standardele de conduită stabilite de Creator: să mențină un caracter moral înalt, să protejeze dreptul la proprietatea privată și să adere la valorile universale. Dezvoltarea economică a unei societăți obișnuite trebuie să fie susținută de standardele morale corespunzătoare.

 

Dar partidul-stat al PCC a urmat o cale diametral opusă, creând o mostruozitate economică rapidă care a încurajat degenerarea severă a moralității. Motivația spectrului malefic pentru orchestrarea „miracolului economic“ al Chinei este simplă: fără puterea economică, regimul PCC nu ar avea nici o influență convingătoare cu care să-și dicteze termenii în lume. Aceste aranjamente nu sunt în beneficiul Chinei sau al chinezilor, ci profită de venerația oamenilor pentru cultul banilor și bogăției, astfel încât lumea să se alinieze în cooperare economică și în afaceri internaționale cu PCC-ul.

 

Pe plan intern, Partidul Comunist conduce prin tiranie și prin cele mai nemiloase aspecte ale sistemului capitalist. El răsplătește răul și pedepsește binele, făcând ca cele mai rele persoane din societate să fie cele mai de succes. Politicile sale amplifică partea rea ​​a naturii umane, folosind ateismul pentru a crea o stare de auto-degenerare totală prin care oamenii să nu aibă nici o îndoială morală.

 

Atunci când operează în străinătate, regimul PCC-ului pledează pentru ideologia “caracteristicilor chinezești”, adică a comunismului, și oferă stimulente economice puternice ca momeală pentru ca oamenii lumii libere să-și lase garda jos, să renunțe la principiile lor morale și să închidă ochii la abuzurile majore la adresa drepturilor omului și la persecutarea religiei de către PCC. Mulți politicieni și corporații din țările occidentale și-au trădat valorile și s-au compromis datorită profitului facil, aliniându-se la practicile PCC.

 

Țările occidentale speră că pot ajuta PCC să facă o transformare pașnică, dar în timp ce China a suferit într-adevăr un grad de modernizare superficială și occidentalizare, Partidul nu și-a schimbat niciodată natura sa fundamentală. De-a lungul ultimelor decenii, rezultatul practic al angajamentului a permis PCC-ului să submineze cu succes și în mod pașnic obligațiile morale ale Statelor Unite, și a corupt voința publică.

 

PCC este principalul braț al comunismului și, astfel, cea mai mare amenințare la nivel mondial. Scopul spectrului comunist în consolidarea puterii globale a PCC-ului este de a-și răspândi otrava în toate colțurile pământului și, în cele din urmă, de a-i face pe oameni să trădeze tradiția și pe Creator. Chiar dacă planul necinstit al Partidului pentru dominația mondială nu are un succes direct, acesta își va fi realizat deja scopul său principal: despărțirea oamenilor de valorile lor morale. Acest lucru se face prin momirea oamenilor cu interese economice, manipularea lor cu ajutorul capcanelor financiare, infiltrarea în sistemele lor politice, intimidarea lor cu forța militară și inducerea lor în eroare cu propaganda comunistă.

 

Confruntați cu un pericol atât de mare, trebuie să examinăm cu atenție ambiția, strategia, tactica și obiectivele regimului PCC.

 

  1. Ambiția Partidului Comunist Chinez de a înlocui Statele Unite și a domina lumea
  2. PCC a vizat dintotdeauna dominația mondială

PCC nu este mulțumit de faptul că este o putere regională. Vrea să controleze lumea. Acest lucru este determinat de caracterul înăscut de tiranie al partidului. Prin însăși natura sa, Partidul Comunist se opune Cerului, pământului și tradiției; el recurge la violență pentru a zdrobi “lumea veche” și își propune să distrugă toate statele, națiunile și clasele cu scopul prefăcut al “eliberării întregii omeniri”. Misiunea lui neschimbată este una de expansiune constantă până când lumea este unită sub ideologia comunistă. Doctrinele și practica lui sunt, prin definiție, globaliste.

 

Dar deoarece cultura tradițională a fost odată destul de puternică, comunismul a trebuit uneori să adopte o abordare treptată și indirectă. În Uniunea Sovietică, Stalin a susținut nevoia de “socialism într-o singură țară”; mai recent, PCC a adoptat “socialismul cu caracteristici chinezești”.

 

Spre deosebire de partidele politice care împărtășesc puterea sau dețin puterea prin rotație în democrațiile occidentale, PCC are autoritate necontestată. Acesta își stabilește obiectivele strategice pe parcursul a decade întregi sau secole. La câțiva ani după ce a preluat puterea în 1949, Partidul a lansat sloganul “să depășim Marea Britanie și să prindem America din urmă ”, care a precedat Marele Salt Înainte. Mai târziu, datorită situațiilor interne și internaționale nefavorabile, PCC și-a asumat un profil scăzut timp de zeci de ani.

 

După masacrul din Piața Tiananmen, comunitatea internațională a boicotat regimul chinez. Ca răspuns, Partidul a evaluat situația și a concluzionat că încă nu era în măsură să concureze direct cu Statele Unite. Prin urmare, a luat calea de a-și ascunde punctele forte și de a rămâne în expectativă în loc să încerce să preia conducerea pe scena internațională. Aceasta nu pentru că PCC și-ar fi schimbat obiectivele, ci pentru că adoptă strategii diferite în funcție de circumstanțe în lupta sa pentru stabilirea, în final, a hegemoniei mondiale.

 

Se poate spune că spectrul comunist a folosit vechea tactică înșelătoare chineză de “reparare deschisă a drumurilor de lemn în timp ce avansa în secret prin calea ascunsă din Chencang”. Prima superputere comunistă a fost Uniunea Sovietică, dar rolul său final a fost să ajute creșterea și maturizarea regimului comunist chinez.

 

  1. Dominația mondială necesită înfrângerea Statelor Unite

Începând cu Primul Război Mondial, Statele Unite au fost cea mai puternică țară de pe glob care ajută la menținerea ordinii internaționale. Orice țară care dorește să răstoarne această ordine trebuie să doboare Statele Unite, deci din punctul de vedere al considerațiilor strategice globale, America este principalul dușman al PCC. Acesta a fost cazul de zeci de ani, iar Partidul nu a încetat niciodată să se pregătească pentru o ofensivă împotriva Statelor Unite.

 

În cartea sa” Maratonul de sute de ani: strategia secretă a Chinei de a înlocui America ca superputere globală”, Michael Pillsbury a notat că strategia Chinei pe termen lung este de a submina ordinea economică și politică mondială condusă de SUA și de a o înlocui cu comunismul până în 2049 – aniversarea a o sută de ani de la preluarea puterii de către Partidul Comunist în China. Pillsbury observă că în concursul de televiziune Silent Contest, produs de Universitatea Națională de Apărare din China, ambiția de a concura cu Statele Unite este prezentată în mod clar: procesul PCC de a-și realiza “marea cauză” de a domina lumea “va conduce în mod inevitabil la uzura constantă și lupta cu sistemul hegemonic din SUA”.”Este un concurs centenar, care nu trebuie să fie schimbat de voința umană”.[2]

 

Strategia globală a PCC este centrată pe combaterea Statelor Unite. Arthur Waldron, profesor la Universitatea din Pennsylvania și expert în China, a declarat în cadrul unei ședințe a Senatului din 2004 că Armata de Eliberare a Poporului (AEP) este singura armată din lume dedicată operațiunilor anti-americane. [3] De fapt, în afară de AEP, majoritatea relațiilor diplomatice și activităților internaționale ale PCC au avut Statele Unite ca țintă directă sau indirectă.

 

  1. PCC are o strategie multiplă pentru a submina și a controla Statele Unite

PCC a adoptat o abordare cuprinzătoare pentru a reuși în încercarea sa de a domina lumea. În ideologie, el concurează cu Statele Unite și cu alte țări în care există libertate și democrație. Utilizează transferurile de tehnologie forțată și furtul de proprietate intelectuală pentru a micșora diferența tehnologică și pentru a-și spori încrederea economică. Pe plan militar, se angajează într-o rivalitate tăcută împotriva Statelor Unite prin intermediul luptelor asimetrice și “fără restricții” în locuri precum Marea Chinei de Sud. El sprijină Coreea de Nord, Iranul și alte regimuri necinstite pentru a împieta Statele Unite și NATO.

 

În diplomație, regimul PCC și-a promovat “o mare strategie periferică” și un plan “One Belt, One Road” (“Centura şi Drumul” – n.t) . El și-a extins foarte rapid influența internațională, inclusiv asupra țărilor vecine, precum și asupra țărilor din Europa, Africa, Oceania și America Latină, în încercarea de a construi o coaliție internațională, de a dezvolta o sferă condusă de chinezi și de a izola Statele Unite.

 

PCC are mai multe metode pentru a atinge aceste obiective. A înființat Organizația de Cooperare din Shanghai în 1996, Banca Asiatică pentru Investiții în Infrastructură în 2015 și cooperarea”16 + 1″ cu țările din Europa Centrală și de Est în 2012. Cooperează intens ca parte a celor cinci țări BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) și promovează energic internaționalizarea monedei sale. Acesta urmărește să controleze formularea standardelor industriale (precum cele utilizate pentru rețelele celulare 5G) și să domine discursul public.

 

Regimul PCC a profitat de democrația și libertatea presei existente în Statele Unite și în alte țări occidentale, pentru a efectua operațiuni pe mai multe fronturi, a disemina propaganda și a se angaja în spionaj. Aceasta este încercarea sa de a manipula Statele Unite cât mai mult posibil și de a impune schimbări neviolente din interior.

 

Folosind aceste tactici, agenții PCC mituiesc oficiali guvernamentali americani, congresmani, diplomați și ofițeri militari pensionați. Partidul folosește interese economice pentru a ghida capitaliștii americani să facă lobby pentru comuniștii chinezi și să influențeze politica SUA la adresa Chinei. Obligă companiile de înaltă tehnologie să coopereze cu cenzura de internet a PCC-ului și cu “Marele zid digital” (Great Firewall), îi constrânge și stimulează pe mulți din comunitățile chineze din străinătate să servească drept al “cincelea scriitor de articole” (cineva care susține în secret și ajută inamicii țării – n.t) și să se infiltreze în grupurile de reflecție occidentale și departamentele academice. PCC manipulează aceste instituții în exercitarea auto-cenzurii pe subiecte sensibile, și, adoptarea efectivă a poziției Partidului Comunist. Companiile chineze, care sunt controlate sau influențate de PCC, au investit foarte mult în Hollywood.

 

În timp ce, pe de o parte, își dezvoltă influența în diferite țări pentru a cuprinde și restrânge Statele Unite, pe de altă parte, PCC crează fortărețe ascunse pe teritoriul american, astfel încât să poată submina Statele Unite din interior. A construit o rețea extinsă de agenți și a încurajat erodarea societății americane, reprezentând o amenințare internă serioasă.

 

  1. PCC incită la ură împotriva SUA pentru a se pregăti pentru război cu America

Ideologia PCC funcționează prin ură. Patriotismul pe care îl promovează presupune să urască Japonia, Taiwanul, tibetanii, minoritățile  etnice din Xinjiang, credincioșii religioși, dizidenții și, cel mai important, să urască Statele Unite ale Americii. Există o vorbă printre internauții chinezi: “Pentru probleme mici, dați vina pe Japonia, iar pentru cele mari, dați vina pe Statele Unite”. Aceasta înseamnă că, prin instigarea la ură împotriva dușmanilor străini, Partidul ajută la înlesnirea instituirii indignării publice în timpul unei crize.

 

Înainte de preluarea puterii în China, comuniștii chinezi au lăudat în mod repetat Statele Unite pentru prietenia cu China și pentru sistemul democratic american. Cu toate acestea, după ce PCC și-a instituit regimul, a profitat imediat de suferințele pe care China le-a suferit în istoria modernă, precum și de dorința poporului de a avea o națiune puternică. PCC s-a portretizat ca mântuitor al Chinei, alimentând ura împotriva Americii și a altor țări străine.

 

De fapt, PCC-ului nu îi pasă de viața și de moartea chinezilor, și nici nu-i pasă de integritatea teritorială a Chinei sau de dezvoltarea sustenabilă pe termen lung a națiunii chineze. Este imposibil să descriem maleficitatea cu care PCC a persecutat poporul chinez, a trădat suveranitatea Chinei, a distrus moralitatea chineză și cultura tradițională, și a pus în pericol viitorul Chinei.

 

Prin instigarea la ură față de țările străine, scopul PCC este să se portretizeze mai întâi ca salvator, pentru a-și legitima guvernarea brutală; în al doilea rând, să folosească sentimentul naționalist pentru a distrage atenția publicului în momente de criză; în al treilea rând, să sprijine ambițiile și bazele expansioniste ale PCC-ului ca mijloc de a rectifica presupusele umilințe ale timpurilor moderne; și în al patrulea rând, să folosească ura pentru a crea pregătirea psihologică necesară pentru viitoarele războaie și pentru a desensibiliza publicul la actele de barbarie.

 

PCC a indoctrinat generația tânără cu ură față de Statele Unite, pentru a o folosi ca instrument în efortul de a surclasa America și de a domina lumea. Când va veni timpul, PCC intenționează să folosească tineretul Chinei pentru a se infiltra în Statele Unite și în statele democrate aliate în diferite moduri, să participe la conflictele armate, să ducă un război fără restricții și, dacă este nevoie, să se sacrifice într-un holocaust nuclear.

 

Reacțiile publice jignitoare ale chinezilor, ca urmare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, au arătat că PCC a făcut progrese în propaganda sa. Pe marile forumuri politice și militare chineze se văd sentimente comune precum “China și Statele Unite trebuie să aibă un război” – o altă indicație a succesului PCC în educarea oamenilor să urăsca Statele Unite. Aceasta este o mobilizare pe termen lung, treptată, pentru război, planificată în mod intenționat și sistematic efectuată de PCC.

 

Programa PCC a urii nu se limitează doar la China. Pe plan internațional, acesta sprijină în mod explicit sau susține fățiș regimurile necinstite și organizațiile teroriste pentru a lupta împotriva Statelor Unite, oferindu-le asistență financiară, arme și echipament, contribuții teoretice, pregătire tactică și sprijin public. PCC a devenit capul unei axe a statelor anti-americane și conduce arogant forțele globale ale anti-americanismului.

 

  1. PCC nu-și mai ascunde intențiile în relația sino-americană

În 2008, în timp ce Statele Unite se aflau într-o criză economică, China găzduia la Beijing cele mai scumpe jocuri olimpice din istorie. Acoperit într-un veștmânt de prosperitate, regimul s-a impus pe scena internațională. Ca urmare a globalizării, industria prelucrătoare din SUA era în declin. În fața dificultăților economice, Statele Unite au cerut ajutor Chinei.”America supraviețuiește prin împrumuturi de la noi chinezii” a devenit un subiect fierbinte în propaganda PCC.”America este în declin, China este în poziția de a o înlocui.” Practic, toată mass-media controlată de partid în China a avut astfel de titluri de articole, iar ideile au devenit chiar și opinii populare în rândul mass-mediei occidentale și al oamenilor de știință.

 

Din 2008, America a înregistrat semne de declin în domenii precum statutul economic, puterea militară și stabilitatea politică. În ceea ce privește economia, Statele Unite au impus asistență medicală universală, extinderea beneficiilor sociale, plasarea problemelor climatice în centrul politicii, consolidarea monitorizării mediului și impunerea restricțiilor asupra activităților tradiționale de producție. Totuși, industria energiei verzi a fost înfrântă de produsele fabricate în China, iar producția din SUA a continuat să fie eliminată. Nu a existat nici o modalitate de a contracara și de a se proteja împotriva atacurilor Chinei în furtul comercial și de proprietate intelectuală.

 

În fața acestor tendințe, mulți pur și simplu au acceptat ca fapt narațiunea despre ascensiunea Chinei și declinul Americii. Cheltuielile militare americane au scăzut, iar Statele Unite au adoptat un stand diplomatic slab. Pe frontul politic al SUA, ideologia socialistă a fost în creștere, divizările sociale s-au lărgit, politica democratică a devenit un loc pentru certuri partizane, iar ca rezultat funcțiile guvernamentale au fost deseori incapacitate. PCC a comparat acest haos nefavorabil cu totalitarismul concentrat al propriului său sistem, care descrie democrația Americii ca ridicolă.

 

În 2010, China a depășit Japonia pentru a deveni cea de-a doua mare economie din lume. În 2014, conform statisticilor Băncii Mondiale, dacă ar fi fost calculat pe baza parității puterii de cumpărare, PIB-ul Chinei l-ar fi depășit pe cel al Statelor Unite. [4] PCC a văzut că contrastul de putere dintre China și Statele Unite se schimba și crezând că declinul Americii era ireversibil, și-a încheiat vechea strategie de a-și ascunde puterea și de a rămâne în expectativă. În schimb, PCC a urmărit în mod deschis și direct preluarea ordinii internaționale conduse de Statele Unite. Poziția oficială a PCC, a presei și a experților a fost să înceapă treptat să vorbească neabătut despre “visul chinez” expansionist.

 

În 2012, în timpul celui de-al 18-lea Congres Național, PCC a introdus noțiunea de construire a unei “comunități cu viitor comun pentru omenire”. În 2017, PCC a organizat Marea Adunare a Partidelor Politice Mondiale pentru a evoca în mod fals imaginile antice ale nenumăratelor regate venite la curtea imperială chineză să-și prezinte omagiile. PCC și-a făcut publică dorința de a exporta modelul “chinez” comunist în restul lumii.

 

În numele răspândirii a ceea ce PCC numește modelul chinez, planul chinez sau înțelepciunea chineză, PCC are ambiția de a conduce lumea și de a stabili o nouă ordine mondială în conformitate cu regulile partidului. PCC se pregătește de zeci de ani. Dacă această nouă ordine mondială este într-adevăr stabilită, ea ar prezenta o nouă axă formidabilă a răului, un adversar mai amenințător pentru lumea liberă decât alianța Axei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

  1. Strategiile comuniste ale Chinei pentru dominația mondială
  2. Inițiativa “O centură, un drum” reprezintă expansiunea teritorială mascată ca globalizare

“O centură, un drum” ocupă un loc central

În 2013, PCC a prezentat oficial planul pentru “Centura Economică a Drumului Mătasii și Drumul Mătasii Maritim al secolului XXI-lea” sau o “O centură, un drum” (“One Belt, One Road” – OBOR) pe scurt. Planul este ca regimul chinez să investească miliarde și trilioane de dolari pentru a construi infrastructuri critice, precum poduri, căi ferate, porturi și generarea de energie în zeci de țări. OBOR este cel mai mare proiect de investiții planificat în istorie.

 

“O centură“ se referă la centura economică și rutieră a mătăsii, care constă din trei componente terestre: din China prin Asia Centrală și Rusia către Europa și Marea Baltică; din nord-vestul Chinei prin Asia Centrală și Asia de Vest până în Golful Persic și Marea Mediterană; și din sud-vestul Chinei prin peninsula Indochina până în Oceanul Indian.

 

“Un drum“ se referă la Drumul Mătasii Maritim al secolului XXI-lea, care este un efort pe două direcții: Prima rută merge de la porturile din China până la Marea Chinei de Sud, prin strâmtoarea Malacca și spre Europa prin Oceanul Indian; a doua se îndreaptă spre sudul Oceanului Pacific.

 

“O centură“ terestră este alcătuită din șase coridoare economice: Coridorul Economic China-Mongolia-Rusia (CMREC), Podul Terestru Eurasiatic (NELB), Coridorul Economic China-Centrală și Asia de Vest (CCWAEC), Coridorul Economic al Peninsulei China-Indochina (CICPEC), Coridorul Economic al Pakistanului (CPEC) și Coridorul Economic Bangladesh-China-India-Myanmar (BCIMEC).

 

Podul Terestru Eurasiatic se va baza pe legăturile feroviare dintre China și Europa, numite China Railway Express. Transportul din China către Europa pe mare durează treizeci de zile, în comparație cu doar zece zile pe calea ferată. China Railway Express a început să funcționeze în 2011 și a fost o componentă importantă a OBOR.

 

Coridorul economic din Pakistan-China (CPEC) este un plan comun al celor două guverne. Acesta include o autostradă care leagă Kashgar din provincia Xinjiang de portul Gwadar din Pakistan (aproape de granița cu Iranul – n.t.), la Oceanul Indian. China a câștigat dreptul de a exploata portul în 2013. Portul Gwadar, poarta Pakistanului la Marea Arabiei cu legături către Golful Persic, ocupă o poziție strategică critică. Se conectează la strâmtoarea Ormuz, prin care trece 40% din țițeiul mondial pentru a ajunge în Marea Arabiei.

 

Cadrul general al “unui drum“ pe mare este construirea unui număr de porturi strategice și obținerea controlului asupra transportului maritim. În țările robuste din punct de vedere financiar, companiile chineze iau parte cu participarea la capital sau la asociațiile în participațiune. În ceea ce privește țările slab financiare, China investește sume mari de bani la nivel local și încearcă să obțină drepturile de exploatare ale porturilor.

 

Numai în 2013, întreprinderile chineze au primit drepturile de a opera în cel puțin 17 porturi sau terminale. Compania China Merchants Port Holdings Company Limited a cumpărat 49% din acțiunile Terminal Link SAS din Franța. Cu această achiziție, a obținut drepturile de exploatare a 15 terminale în opt țări de pe patru continente. [5]

 

Aceste porturi și terminale includ porturile din Antwerp și Zeebrugge din Belgia; Canalul Suez din Egipt; Kumport din Istanbul, Turcia; portul Pireu în Grecia; Portul Pasir Panjang din Singapore; cel mai mare port din Olanda (Euromax Terminal Rotterdam, numit “poarta Europei”); faza a doua a terminalului Portului Khalifa din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite; portul Vado din regiunea Liguriei din Italia; Portul Kuantan din strâmtoarea Malacca, Malaezia; portul Djibouti din Africa de Est; și Canalul Panama.

 

Pe lângă investiții, Partidul Comunist utilizează, de asemenea, capcana datoriei create de OBOR pentru a obține controlul asupra locațiilor strategice. Sri Lanka nu și-a putut plăti datoriile către companiile chineze, așa că în 2017 a semnat un contract cu o companie chineză cedându-i acesteia dreptul de utilizare pe 99 de ani a portului Hambantota.

 

PCC și-a lansat Drumul Digital al Mătăsii în 2018, cu intenția de a remodela dezvoltarea viitoare a infrastructurii internetului. Aceasta este considerată o etapă avansată a proiectului OBOR și este cea mai nouă ramură a acestuia. El include în principal construirea infrastructurii de fibră optică, servicii de informații digitale, telecomunicații internaționale și comerț electronic.

 

Multe țări implicate în OBOR nu dispun de un sistem complet de credite. PCC își propune să introducă în aceste țări sistemele sale de comerț electronic și servicii electronice de plată, cum ar fi Alipay, în timp ce închid în totalitate concurența occidentală. Marele Zid Digital, care filtrează traficul de internet în China, este exportat către țările din “One Belt, One Road“, precum și sistemele de supraveghere în masă deja adoptate de către PCC în China.

 

Gradul de acoperire strategic al PCC poate fi văzut din investițiile sale în infrastructura globală. Conform unui raport al New York Times din noiembrie 2018, PCC a construit sau construiește peste 40 de conducte și alte infrastructuri de petrol și gaze, peste 200 de poduri, drumuri și căi ferate, aproape 200 de centrale electrice pentru energie nucleară, gaze naturale, cărbune și energii regenerabile, precum și o serie de diguri majore. A investit în 112 de țări, dintre care majoritatea fac parte din inițiativa OBOR. PCC și-a întins tentaculele în întreaga lume. [6]

 

Odată cu formarea OBOR-ului, eforturile PCC de a înlocui Statele Unite pe scena mondială au crescut. PCC și-a promovat agresiv yuanul ca monedă internațională, precum și propriul său sistem de credite. Rețelele de telecomunicații din China (inclusiv 5G) sunt promovate masiv ca fiind tehnologia viitorului în multe țări, la fel ca și liniile feroviare de mare viteză construite în China. Scopul este de a crea în cele din urmă un set de standarde controlate de PCC, independent de standardele occidentale actuale.

 

O centură, un drum are o acoperire globală

În prima etapă a inițiativei “One Belt, One Road”, PCC s-a concentrat asupra țărilor vecine cu China, ajungând până în Europa. Foarte repede, PCC și-a extins aria de acțiune în Africa, America Latină și chiar în Oceanul Arctic, acoperind întreaga lume. Drumul Maritim al Mătăsii consta inițial din doar două rute. A fost adăugat un al treilea traseu, Drumul pe Gheață al Mătăsii sau Drumul Polar al Mătăsii, pentru a se conecta la Europa prin Oceanul Arctic. Înainte de OBOR, PCC investise deja puternic în Africa și America Latină. Aceste țări fac parte acum din structura majoră a OBOR, ceea ce a permis PCC-ului să își extindă mai repede influența financiară și militară în Africa și America Latină.

 

Scopul principal al OBOR este de a exporta excesul de capacitate a Chinei prin construirea unei infrastructuri de bază, precum căile ferate și autostrăzile din alte țări. Aceste țări sunt bogate în resurse și energie. Sprijinindu-i să-și construiască infrastructura, PCC realizează două obiective secundare. Unul este de a deschide rute pentru a transporta produse interne în Europa la un cost redus; celălalt este asigurarea resurselor strategice ale țărilor care participă la OBOR. Intenția PCC este de a-și spori propriile exporturi, nu de a ajuta țările de-a lungul “One Belt, One Road” să își creeze propriile industrii de prelucrare – PCC nu va renunța la producția chineză.

 

Ambiția reală din spatele OBOR este de a folosi mijloacele economice ca avangardă pentru a stabili controlul asupra vieții financiare și politice a altor țări și pentru a le transforma în colonii PCC în strategia globalizată. Produsele secundare de participare la schemele OBOR includ importul tuturor aspectelor pernicioase ale comunismului: corupție, datorii și represiuni totalitare. Proiectul este o capcană înșelătoare care nu va aduce prosperitate economică durabilă participanților săi.

 

Multe țări s-au alarmat și au oprit sau reevaluat proiectul OBOR. PCC a admis că ar trebui să fie mai transparent și să facă ajustări la criticatele capcane de îndatorare. Cu toate acestea, planurile PCC nu pot fi subestimate. În timp ce companiile occidentale operează pe principiile profitului și nu pot rezista în țări gazdă turbulente pentru mai mult de câțiva ani, calculul PCC se extinde până în secolul următor. Poate tolera operațiunile în medii internaționale turbulente pe termen lung fără a lua în considerare pierderile imediate.

 

PCC dorește guverne pro-comuniste care îl vor sprijini în cadrul Națiunilor Unite, să devină liderul Asiei, al Africii și al Americii Latine, să lupte cu lumea liberă și să înlocuiască America la supremația unică a puterii mondiale. PCC este dispus să suporte orice costuri umane necesare pentru atingerea acestui obiectiv. De exemplu, Partidul poate forța poporul chinez să plătească pentru costurile pe care companiile occidentale aflate în proprietate privată nu ar putea-o face niciodată. În acest război de cucerire a lumii, nu este vorba de cât de puternic este PCC pe hârtie, ci de faptul că PCC are la dispoziție resursele sutelor de milioane de chinezi, indiferent de viața sau de moartea lor. Ei sunt pionii de sacrificiu.

 

Fostul strateg general al Casei Albe, Steve Bannon, a oferit o interpretare unică a proiectului OBOR. El crede că inițiativa “One Belt, One Road” a integrat cu succes tezele lui Mackinder-Mahan-Spykman despre cum să domine lumea.

 

Andrew Sheng, de la Institutul Global din Asia, a rezumat opiniile lui Bannon:

 

Sir Halford Mackinder a fost un geograf / istoric influent britanic care a argumentat în 1904 că “Oricine conduce Heartland (Asia Centrală) comandă Insula Mondială (EuroAsia); oricine conduce Insula Mondială comandă Lumea. Alfred Mahan, contemporanul său american, a fost un istoric naval care a modelat strategia SUA pentru a domina puterea maritimă, extinzând logica britanică a imperiului maritim de a controla culoarele maritime, zonele de congestie și canalele prin supravegherea comerțului mondial. Spre deosebire, Nicholas John Spykman a susținut că Rimland (țările de coastă care înconjoară Asia) este mai important decât Heartland, astfel: “Cine controlează Rimland controlează EuroAsia; cine guvernează EuroAsia, controlează destinele lumii”. [7]

 

Evaluările lui Bannon reflectă vigilența sporită a lumii occidentale împotriva ambițiilor PCC conținute în proiectul OBOR.

 

De fapt, ambiția PCC nu se limitează la domeniul de aplicare al OBOR. Inițiativa nu se limitează doar la obținerea drepturilor asupra căilor rutiere, a culoarelor maritime și a porturilor majore. PCC dorește să profite de lacune, oriunde în lume. Multe țări din Asia, Africa și America Latină sunt state noi independente create de decolonizare. Aceste regiuni au experimentat un vid de putere, invitând PCC să câștige puncte de sprijin. Noile țări independente, care au format odată Uniunea Sovietică și sateliții săi din Europa de Est, aveau un control suveran slab și erau, de asemenea, ușor de racolat pentru regimul PCC. Alte țări turbulente, de care investitorii occidentali tind să stea departe, au căzut în capcana PCC. Țările mici, țările insulare și țările subdezvoltate care ocupă locații strategice sunt toate la cheremul PCC-ului.

 

Chiar și unele state, aflate odată ferm în tabăra democratică occidentală, s-au îndreptat spre orbita PCC după ce au suferit de pe urma economiilor slabe și a datoriilor ridicate. Din punct de vedere geopolitic, PCC înconjoară treptat Statele Unite, controlând economia altor țări. Scopul este ca influența americană să fie marginalizată și în cele din urmă scoasă din acele țări, moment în care PCC va stabili o ordine mondială separată centrată pe tirania comunistă. Aceasta nu este o abordare nouă. Are rădăcini în vechea strategie a PCC-ului de a ocupa mediul rural pentru a înconjura orașele, ceea ce i-a adus victoria în războiul civil din China.

 

  1. Strategia Marilor Periferii ale PCC vizează excluderea SUA din regiunea Asia-Pacific

Ce este așa numita diplomație a marilor periferii? Think-tank-urile partidului o definesc astfel: “China se învecinează cu 14 țări de-a lungul unei frontiere terestre lungi și privește dincolo de mare în șase alte țări vecine. Dincolo de aceasta, la est este regiunea Asia-Pacific, iar la vest este Eurasia. Adică, extinderea radială a cartierului extins al Chinei acoperă două treimi din politica internațională, economie și securitate. Astfel, cadrul diplomației periferice este mai mult decât o simplă strategie regională. … Este cu adevărat o mare strategie ”[8].

 

Australia este veriga slabă a lumii occidentale.

 

În iunie 2017, companiile Fairfax Media Limited și Australian Broadcasting Corporation și-au lansat rezultatele anchetei de cinci luni, documentarul Power and Influence: The Hard Edge of China’s Soft Power. Documentarul a creat îngrijorări în întreaga lume, descriind controlul PCC și infiltrarea lui pe scară largă în societatea australiană . [9] Șase luni mai târziu, Sam Dastyari, membru al Partidului Laburist australian, și-a anunțat demisia din Senat. Demisia lui Dastyari a urmat acuzațiilor că a acceptat bani de la comercianții chinezi cu legături în PCC pentru a face declarații în sprijinul Beijingului privind disputele teritoriale din Marea Chinei de Sud. Declarațiile sale cu privire la această problemă critică au fost în contradicție cu punctele de vedere ale partidului său. [10]

 

În septembrie 2016, SBS News din Australia a publicat un raport de știri care dezvăluia donațiile politice ale unui om de afaceri chinez care intenționa să influențeze politicile comerciale Australia-China. [11] În plus, în ultimii ani, mass-media chinezească de stat a semnat contracte cu mass-media australiene, permițându-le să difuzeze conținut furnizat de media chineză publicului australian. [12]

 

De fapt, încă din 2015, Australia a permis unei companii chineze cu legături strânse cu Armata de Eliberare a Poporului (AEP) să obțină un contract de închiriere pe 99 de ani al portului Darwin. Portul maritim deține o importantă locație militară pentru a asigura protecția împotriva atacurilor din nord. Richard Armitage, fost secretar de stat adjunct al SUA, a declarat că a fost uimit de această afacere și că Statele Unite au fost îngrijorate de această întorsătură a lucrurilor. [13]

 

În 2017, o carte intitulată Invazia Tăcută: Influența Chinei în Australia, scrisă de Clive Hamilton a fost respinsă de trei ori de către editorii australieni din cauza fricii de repercusiunile chineze. În cele din urmă, după deliberare îndelungată, cel de-al treilea editor a fost de acord să-o publice. Cenzura a provocat o îngrijorare larg răspândită în rândul australienilor cu privire la influența Chinei în țara lor. [14]

 

Mulți se întreabă de ce China a îndreptat atât de mult efort către Australia. Care este valoarea strategică militară a infiltrării PCC în Australia și exercitarea controlului său acolo?

 

În decembrie 2017, Fundația Națională pentru Democrație (NED) a declarat în raportul său “Puterea tăioasă: Creșterea influenței autoritare” că Partidul Comunist Chinez a influențat și schimbat politica australiană și mediul academic prin intermediul mituirii și infiltrării cu scopul principal de a slăbi alianța SUA-Australia. [15]

 

În Cartea Albă privind Politica Externă din 2017, guvernul australian a spus: “Statele Unite au fost puterea dominantă în regiunea noastră în întreaga istorie postbelică a Australiei. Astăzi, China amenință poziția Americii.”[16] Dr. Malcolm Davis, analist senior al Institutului de Politici Strategice din Australia, a declarat că Beijingul încearcă să obțină un avantaj strategic în regiunea australiană pentru a-și atinge scopul final de a pune capăt alianței Australiei cu Statele Unite. [17]

 

Australia este terenul de testare al regimului PCC pentru operațiunile soft-power din strategia sa de diplomație periferică. [18] Infiltrările PCC în Australia datează din 2005, când Zhou Wenzhong, șeful adjunct al Ministerului Afacerilor Externe de la acel moment a sosit la Canberra și a informat oficialii de rang înalt ai ambasadei chineze despre noua abordare diplomatică a PCC. El a spus că primul obiectiv al includerii Australiei în periferia mai mare a Chinei a fost ca să se asigure că Australia va servi drept bază de aprovizionare credibilă și stabilă pentru creșterea economică a Chinei în următorii douăzeci de ani. Scopul pe termen lung este de a rupe alianța SUA-Australia. Misiunea celor prezenți la întâlnire a fost să înțeleagă modul în care PCC ar putea exercita o influență extinsă asupra Australiei în sferele economice, politice și culturale. [19]

 

Regimul PCC își folosește puterea economică pentru a forța Australia să facă concesii asupra unei serii de chestiuni militare și cele privind drepturile omului. Abordarea standard adoptată de PCC de a-i constrânge pe alții să coopereze este să cultive relațiile personale prin intermediul intereselor economice și simultan să creeze amenințarea implicită a șantajului. [20]

 

După ani de investigație, Clive Hamilton a constatat că “instituțiile majore din Australia – începând de la școlile, colegiile și asociațiile noastre profesionale la mass-media noastră; de la profesiile de minerit, agricultură și turism și până la activele militare ale porturilor și rețelelor electrice; de la parlamentele noastre locale și de la guvernele statului la partidele noastre din Canberra – au fost infiltrate și transformate de un sistem de control complicat, sub supravegherea PCC”.[21]

 

După criza economică din 2008, în practică, Australia s-a dovedit dispusă să servească drept bază de aprovizionare a PCC-ului, datorită credinței comune că PCC a salvat Australia de recesiune. Hamilton spune că motivul pentru care infiltrarea și influența PCC pot fi atât de eficiente în Australia este pentru că australienii “au permis să se întâmple chiar sub nasul nostru, pentru că suntem orbiți de convingerea că doar China poate garanta prosperitatea noastră economică și pentru că nu îndrăznim să ne ridicăm împotriva agresiunii Beijingului”[22].

 

În ciuda conștientizării infiltrării și influenței PCC asupra societății occidentale, în special a infiltrării și controlului PCC asupra comunităților chineze din străinătate, occidentalii binevoitori și-au imaginat inițial că scopul principal al strategiilor partidului a fost ”negativ” – adică reducerea la tăcere a vocilor criticilor și ale celor cu opinii politice diferite. Cu toate acestea, Hamilton spune că în spatele operațiunilor “negative” sunt ambițiile “pozitive” ale PCC-ului: de a folosi imigranții etnici chinezi pentru a schimba cadrul societății australiene și a face ca occidentalii să simpatizeze PCC-ul pentru a permite Beijingului să-și dezvolte influența. În felul acesta, Australia va fi transformată în asistenta PCC-ului, ca acesta să devină o superputere asiatică, apoi globală. [23]

 

În mod similar, PCC își extinde infiltrarea și controlul din Australia în Noua Zeelandă. Anne-Marie Brady, expert în politica chineză de la Universitatea Canterbury, a lansat un raport intitulat Arme magice, care folosește Noua Zeelandă ca exemplu pentru a ilustra modul în care PCC își extinde infiltrarea și influența politică în străinătate. Raportul relevă faptul că mulți membri ai Parlamentului din Noua Zeelandă născuți în China au legături strânse cu PCC-ul și că mulți politicieni au fost mituiți de donațiile politice masive ale comercianților chinezi bogați și organizațiile unite într-un front comun al PCC, cum ar fi asociațiile comerciale chineze din Noua Zeelandă. [24] La scurt timp după publicarea raportului său, biroul lui Brady de la universitate a fost jefuit. Înainte de spargere, ea a primit și o scrisoare anonimă care o amenința cu cuvintele “Tu ești următoarea”. [25]

 

China se implică activ în relații cu politicienii locali din Noua Zeelandă. De exemplu, membrii partidelor politice din Noua Zeelandă beneficiază de un tratament cordial pentru călătorii în China. Politicienii pensionați beneficiază de poziții cu plată în întreprinderile chineze, precum și de alte beneficii care îi fac să respecte directivele partidului. [26]

 

PCC vizează națiunile insulelor din Pacific pentru valoarea lor strategică

În ciuda dimensiunilor lor, națiunile din insulele Pacificului au valoarea strategică critică de a putea servi drept baze maritime. Suprafața lor totală de teren este de numai 53.000 de kilometri pătrați, comparativ cu Zonele Economice Exclusive (ZEE) deasupra oceanului, care măsoară 19.000.000 de kilometri pătrați – o suprafață de peste șase ori mai mare decât ZEE a Chinei. Dezvoltarea unor legături mai strânse cu națiunile insulare din Pacific este o componentă a strategiei militare a PCC recunoscută public.

 

În prezent, sferele de influență din zona Pacificului sunt împărțite între Statele Unite, Japonia, Noua Zeelandă, Australia și Franța. Pentru a-și dezvolta capacitățile maritime în Oceanul Pacific, PCC trebuie să-și construiască mai întâi relații bune cu națiunile insulare, apoi să împingă încet SUA în afară. [27]

 

John Henderson, un profesor din Noua Zeelandă, și Benjamin Reilly, profesor în Australia, au declarat că obiectivul pe termen lung al PCC în zona Pacificului de Sud este de a lua locul Americii ca superputere în zonă. [28] PCC a investit sume imense de bani în Melanezia, Micronezia și Polinezia pentru a ajuta aceste națiuni insulare în construirea infrastructurii. A promovat turismul local și a făcut disponibile platforme de e-business. China depășește activitatea americană în zonă. Ben Bohane, un autor australian, a avertizat că America își pierde influența asupra Oceanului Pacific în favoarea Chinei. [29]

 

Urmărind asistența și investițiile financiare pe scară largă ale PCC, comportamentul arogant al oficialilor săi reflectă mentalitatea reală a PCC atunci când este puternic și au o părere foarte bună despre aptitudinile acestuia. Încearcă să trateze popoarele altor națiuni așa cum tratează poporul chinez ce se află sub controlul său totalitar. Obiectivul PCC este de a cere supunere țărilor cu putere inferioară. Bineînțeles, nimeni nu se poate aștepta ca PCC-ul să respecte reglementările și protocolul internațional.

 

La summitul APEC, care a avut loc la sfârșitul anului 2018 în Papua Noua Guinee, comportamentul nepoliticos și necivilizat al oficialilor chinezi i-a șocat pe localnici și pe cei prezenți. Oficialii chinezi i-au împiedicat pe jurnaliști (inclusiv pe cei din Papua Noua Guinee) să intervieveze participanții la un forum desfășurat între liderul chinez Xi Jinping și liderii națiunilor din insulele Pacificului. În schimb, ei au cerut ca toți jurnaliștii să facă referire la comunicatul de presă Xinhua.

 

Pentru a împiedica apariția într-un comunicat comun a declarațiilor care condamnă comportamentul comercial inechitabil al regimului PCC, oficialii chinezi au cerut să se întâlnească cu ministrul de externe al Papuei Noua Guinee. Întrucât o întâlnire privată cu oficialii chinezi i-ar fi putut afecta poziția imparțială, el a refuzat cererea. În al treilea rând, oficialii chinezi au recurs la strigăte și țipete la summit atunci când au acuzat alte țări că au organizat un plan împotriva Chinei. Un oficial american de rang înalt descria comportamentul oficialilor PCC la APEC drept “diplomație pe toane” [30].

 

Capcana datoriilor permite PCC să profite de controlul asupra resurselor din Asia Centrală

După dizolvarea Uniunii Sovietice, PCC a depus eforturi mari pentru a-și dezvolta și consolida relațiile cu țările din Asia Centrală, precum Kazahstanul, Kârgâzstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul și Uzbekistanul. Scopul strategiei PCC în Asia Centrală poate fi privit din mai multe puncte de vedere: pentru început, Asia Centrală este o cale inevitabilă în expansiunea spre vest a Chinei. În plus, atunci când China construiește infrastructură pentru a transporta mărfuri în interiorul și în afara Chinei, ea își poate extinde și interesele comerciale în Asia Centrală. În al doilea rând, China intenționează să profite de resursele naturale, inclusiv cele de cărbune, petrol, gaze și metale prețioase, care se găsesc abundent în aceste țări. În al treilea rând, prin controlul asupra țărilor din Asia Centrală, care sunt apropiate din punct de vedere geografic și cultural de Xinjiang, China poate înăspri controlul asupra minorităților etnice din Xinjiang.

 

Deși PCC nu și-a anunțat dorința de a domina Asia Centrală, el a preluat efectiv rolul cel mai influent în această regiune. Grupul Internațional de Criză, un think-tank din Bruxelles, a lansat un raport în 2013, în care se notează că China se dezvoltă rapid într-o putere dominantă din punct de vedere economic în această regiune, profitând de tulburările sociale din Asia Centrală. Beijing consideră Asia Centrală ca bază de aprovizionare cu materii prime și resurse și ca pe o piață pentru produsele sale cu prețuri scăzute și de calitate scăzută. Între timp, PCC a vărsat, de asemenea, milioane de dolari SUA în investiții și ajutoare în Asia Centrală, în numele menținerii stabilității în Xinjiang. [31]

 

O mare rețea de autostrăzi, căi ferate, căi aeriene, comunicații și conducte de petrol au legat strâns China cu Asia Centrală. China Road and Bridge Corporation (CRBC) și contractorii săi au fost responsabili pentru construcția de autostrăzi, căi ferate și linii de transport de energie electrică în Asia Centrală. Acestea pavează drumul pe unele dintre cele mai periculoase și complexe terenuri și construiesc noi drumuri pentru transportul bunurilor Chinei către Europa și Orientul Mijlociu, precum și către porturile din Pakistan și Iran. În cele două decenii dintre 1992 și 2012 de relații diplomatice dintre China și cele cinci țări din Asia Centrală, volumul total de schimburi comerciale dintre China și Asia Centrală a crescut de o sută de ori. [32]

 

În Asia Centrală, PCC a promovat investiții în proiecte mari de infrastructură de stat, finanțate din credite. Unii cercetători și-au dat seama că astfel de investiții vor constitui baza unei noi ordini internaționale în care China va juca un rol dominant. Văzută din această perspectivă, Asia Centrală, la fel ca Australia, este un alt teren de testare pentru revoluția conceptuală a PCC în strategia diplomatică. [33]

 

Beijingul tinde să susțină liderii autoritari corupți ai țărilor din Asia Centrală, iar proiectele sale opace de investiții sunt considerate benefice în primul rând pentru elitele sociale locale. Raportul Grupului Internațional de Criză a constatat că fiecare dintre guvernele din Asia Centrală este slab, corupt și se confruntă cu probleme sociale și economice. [34] Proiectele mari de infrastructură promovate de Beijing nu sunt legate numai de împrumuturi masive, ci și de aprobări și autorizații oficiale, care se bazează pe interese privilegiate. Aceasta dă naștere și agravează corupția în aceste regimuri.

 

În Uzbekistan, Islam Karimov, fostul prim secretar al Partidului Comunist al Republicii Socialiste Sovietice Uzbece în URSS, a servit ca președinte al țării din timpul independenței din 1991 până la moartea sa în 2016. După căderea Uniunii Sovietice, Uzbekistanul s-a aflat sub conducerea autoritară a lui Karimov pentru încă un sfert de secol. În 2005, forțele guvernamentale s-au ciocnit cu protestatarii din orașul estic Andijan, producând sute de decese. PCC s-a plasat ca un susținător ferm al lui Karimov, oferind, ca de obicei, un sprijin ferm Uzbekistanului și altor țări din această regiune în eforturile lor de a proteja status quo-ul. [35]

 

Structurile economice fragile din țările din Asia Centrală, în combinație cu împrumuturile masive pentru infrastructură din China, fac ca aceste țări să fie în mod special predispuse la căderea în capcanele datoriei chineze. Turkmenistanul suferă de o criză economică severă, cu o rată anuală a inflației de peste 300%, o rată a șomajului estimată la peste 50%, o penurie severă de alimente și o corupție gravă. Acum, China este singurul client al gazului turkmen [36] și, de asemenea, cel mai mare creditor al datoriei externe, care se ridică la 9 miliarde de dolari (estimat la 30% din PIB în 2018). [37] Este posibil ca Turkmenistanul să nu aibă altă posibilitate decât să-și dea câmpurile de gaze naturale Chinei pentru a-și achita datoriile. [38] Această țară și-a pus arterele economice în mâinile Beijingului.

 

Tadjikistanul a împrumutat mai mult de 300 milioane de dolari de la China pentru a construi o centrală electrică. În imposibilitatea de a-și plăti datoria, țara a transferat Chinei proprietatea asupra unei mine de aur, pentru a-și achita datoriile. [39]

 

Economia kârgâză este, de asemenea, în pericol, deoarece proiectele de infrastructură de mari dimensiuni desfășurate de PCC au determinat-o să cadă în capcana datoriei. Este posibil ca țara să acorde o parte din resursele sale naturale plății datoriei. Kârgâzstanul a cooperat, de asemenea, cu companiile chineze de comunicații Huawei și ZTE pentru a construi instrumente de comunicare digitale pentru a înăspri controlul guvernamental asupra populației, lăsând în același timp Chinei o portiță pentru a-și extinde supravegherea în aceste țări. [40]

 

Beijingul a profitat de vidul de putere în urma dizolvării Uniunii Sovietice pentru a intra în sectorul energetic kazah. Economia kazahă depinde de producția de țiței, iar veniturile din petrol în dolari americani sunt folosite pentru a cumpăra produse chinezești ieftine. În afară de forarea petrolului, fundația industrială a acestei națiuni este fragilă. Odată cu fluxul produselor chinezești ieftine pe piața sa, industria manufacturieră din Kazahstan s-a prăbușit. [41]

 

Un alt motiv pentru expansiunea PCC în Asia Centrală este de a distruge dizidenții uiguri din Asia Centrală. Carta Organizației de Cooperare din Shanghai (SCO), semnată de China care conduce SCO, permite suspecților să fie extrădați în țările membre. O țară membră poate chiar să-și trimită propriii oficiali într-o altă țară membră pentru a efectua o investigație. În acest fel, PCC extinde suprimarea uigurilor în străinătate și arestează dizidenții uiguri, care s-au refugiat în alte țări. [42]

 

PCC folosește state pivot pentru a asigura resurse strategice

Punerea în aplicare a strategiei periferice a Partidului Comunist a implicat crearea primelor state pivotale, care sunt apoi utilizate ca bază pentru atingerea obiectivelor strategice în întreaga regiune. Potrivit grupurilor de reflecție ale partidului, statele centrale sunt țări care au o putere regională considerabilă pe care Beijingul are capacitatea și resursele să le ghideze; nu au conflicte directe cu PCC în ceea ce privește interesele strategice și nu au interese strânse cu Statele Unite. [43] În afară de Australia, Kazahstan și altele, exemple de țări cheie pentru regimul chinez includ Iranul în Orientul Mijlociu și Myanmar (numită în trecut Birmania – n.t).

 

În Orientul Mijlociu, Iranul deține cea mai mare investiție chineză. Iranul este un important producător de petrol din regiune și a fost în opoziție ideologică față de Occident de la sfârșitul anilor 1970, aceasta făcându-l un partener economic și militar natural pentru PCC. Beijingul a menținut relații economice și militare strânse cu Iranul din anii ’80.

 

În 1991, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a descoperit că PCC a exportat uraniu în Iran și că Iranul și China au semnat un acord nuclear secret în 1990. [44] În 2002, când a fost dezvăluit proiectul de îmbogățire a uraniului din Iran, companiile petroliere occidentale s-au retras din țară, oferind PCC posibilitatea de a valorifica situația și de a dezvolta relații mai strânse cu Iranul. [45]

 

Volumul comerțului bilateral dintre PCC și Iran a crescut exponențial între 1992 și 2011, în creștere cu mai mult de o sută de ori în șaptesprezece ani, deși a existat o încetinire semnificativă datorită presiunii cauzate de sancțiunile internaționale asupra regimului iranian. [46] Datorită asistenței PCC, Iranul a fost în măsură să prevină izolarea internațională care i-a fost impusă și să dezvolte o gamă largă de rachete balistice cu rază de acțiune scurtă până la medie, precum și rachete de croazieră anti-navă. Regimul chinez i-a furnizat, de asemenea, mine marine și ambarcațiuni de atac rapid și a ajutat Iranul să stabilească un proiect secret de arme chimice. [47]

 

Un alt stat pivot favorizat de regimul PCC este Myanmar, țara vecină din Asia de Sud. Myanmar are o lungă linie de coastă, care oferă acces strategic la Oceanul Indian. PCC consideră deschiderea unui canal China-Myanmar drept un pas strategic pentru minimizarea dependenței de Strâmtoarea Malacca. [48] Istoria de nerespectare a drepturilor omului a guvernului militar birmanez i-au determinat izolarea de comunitatea internațională. Mișcarea de democrație din 1988 din Myanmar a fost în cele din urmă zdrobită de forțele militare. În anul următor, la Beijing, tancurile AEP au deschis focul asupra demonstranților pro-democrație din Piața Tiananmen.

 

Cele două guverne autoritare, ambele condamnate de comunitatea internațională, au găsit un grad de consolare în cooperarea lor diplomatică și de atunci s-au bucurat de relații strânse. În octombrie 1989, Than Shwe din Myanmar a vizitat China, iar cele două părți au semnat o afacere cu arme de 1,4 miliarde de dolari SUA. [49] În anii 1990, au existat din nou numeroase vânzări de arme între cele două părți. Echipamentele pe care PCC le-a vândut Myanmar-ului includ avioane de luptă, nave de patrulare, tancuri și purtătoare de personal blindat, pistoale antiaeriene și rachete. [50] Sprijinul militar, politic și economic al PCC a devenit astfel un colac de salvare pentru junta militară birmaneză în lupta sa continuă pentru supraviețuire. [51]

 

În 2013, chinezii au investit 5 miliarde de dolari în conducta petrolieră și gaze din China-Myanmar, considerată cea de-a patra mare conductă strategică de import de petrol și gaze din China. Deși s-a confruntat cu o puternică opoziție populară, în 2017, aceasta a intrat în funcțiune cu susținerea PCC-ului. [52] Investiții similare includ barajul Myitsone (în prezent oprit din cauza opoziției locale) și minele de cupru Letpadaung. În 2017, comerțul bilateral dintre China și Myanmar a totalizat 13.54 miliarde dolari. PCC intenționează în prezent să creeze un coridor economic China-Myanmar, cu cota deținută de partea chineză fiind de 70%. Aceasta include un port de adâncime pentru accesul comercial la Oceanul Indian, [53] și parcul industrial Kyaukpyu Economic Zone. [54]

 

  1. Împărțirea și cucerirea Europei servește creării unei divizări de Statele Unite ale Americii

În Războiul Rece, Europa se afla în centrul confruntării dintre lumea liberă și tabăra comunistă. America și statele occidentale au menținut o alianță strânsă prin intermediul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord. După sfârșitul Războiului Rece, Europa a intrat într-un declin din punct de vedere economic și politic.

 

Pentru a duce la o divizare între Europa și Statele Unite, PCC a adoptat o strategie de împărțire și cucerire a țărilor europene prin adaptarea la condițiile locale pentru penetrarea treptată și dezvoltarea influenței sale în Europa. În ultimii ani, divergențele dintre Europa și Statele Unite privind numeroase aspecte majore au devenit din ce în ce mai evidente. Activitățile PCC-ului au avut o influență în acest aspect.

 

După criza financiară din 2008, PCC a exploatat faptul că economiile europene mai slabe aveau nevoie urgentă de investiții străine. PCC a injectat sume mari de bani în aceste țări în schimbul unor compromisuri în chestiuni precum dreptul internațional și drepturile omului. PCC a folosit această metodă pentru a crea și extinde diviziunile dintre țările europene și a obținut beneficii. Țările vizate de PCC includ Grecia, Spania, Portugalia și Ungaria.

 

După criza datoriilor suverane din Grecia, PCC a investit foarte mult acolo, dând la schimb bani pentru influență politică și folosind Grecia ca pe o deschidere pentru a construi o mai mare influență în Europa. În termen de câțiva ani, PCC a obținut o concesie de 35 de ani pentru cel de-al doilea și cel de-al treilea terminal de containere al portului Piraeus, cel mai mare port al Greciei, și a preluat centrul principal de transbordare din port.

 

În mai 2017, China și Grecia au semnat un plan de acțiune pe trei ani care acoperă căile ferate, porturile, construcția de rețele aeroportuare, rețele energetice și investiții în centrale electrice. [55] Investițiile PCC au dat deja roade politice. După 2016, Grecia, membră a Uniunii Europene, s-a opus în mod repetat propunerilor UE care ar critica politicile regimului chinez și abuzurilor drepturilor omului. Numeroase declarații potențiale ale UE în acest sens nu s-au materializat. În august 2017, un comentariu al The New York Times nota, „Grecia a îmbrățișat avansurile Chinei, pretendentul ei cel mai ardent și ambițios din punct de vedere geopolitic“. [56]

 

În 2012, regimul PCC a lansat un cadru de cooperare cu șaisprezece țări din Europa Centrală și de Est numit”16 + 1″. Ungaria a fost prima țară care s-a alăturat inițiativei de 16 + 1 și a fost prima țară europeană care a semnat “One Belt, One Road” cu China. În 2017, volumul comerțului bilateral dintre China și Ungaria a depășit 10 miliarde de dolari. La fel ca Grecia, Ungaria s-a opus în mod repetat criticilor UE împotriva abuzurilor comise de PCC asupra drepturilor omului. [57] Președintele Republicii Cehe și-a angajat un bogat om de afaceri chinez pentru a fi consilierul său personal și a păstrat distanța față de Dalai Lama. [58]

 

Dintre cele șaisprezece țări incluse în acest cadru, unsprezece sunt țări din UE, iar cinci sunt țări din afara UE. PCC a propus ulterior un nou model de cooperare regională, iar intenția de a diviza Uniunea Europeană a fost evidentă. În plus, printre cele șaisprezece țări, multe sunt fostele țări socialiste. Toate aceste țări au o istorie de guvernare comunistă și au păstrat multe urme ideologice și organizatorice ale acestor regimuri. Într-o oarecare măsură, respectarea cerințelor PCC pare ceva natural.

 

Există multe țări mici în Europa și este dificil pentru orice țară să concureze cu PCC, care a folosit asta pentru a se ocupa de fiecare guvern în parte, intimidându-le să mențină tăcerea cu privire la încălcările drepturilor omului ale Chinei și politica sa externă pernicioasă. Cel mai tipic exemplu este Norvegia. În 2010, Comitetul Norvegian al Premiului Nobel a acordat Premiul Nobel pentru Pace unui dizident din China care a fost arestat. PCC s-a răzbunat repede, stabilind diverse obstacole pentru a împiedica Norvegia să exporte somon în China, precum și alte dificultăți. Șase ani mai târziu, relațiile dintre cele două țări au fost “normalizate”, însă Norvegia a păstrat tăcerea asupra problemelor legate de drepturile omului în China. [59]

 

Puterile occidentale tradiționale au simțit, de asemenea, influența tot mai mare a PCC. Investiția directă a PCC în Germania a crescut substanțial din 2010. În 2016 și 2017, China a fost cel mai mare partener comercial al Germaniei. În 2016, 56 de companii germane au fost achiziționate de investitori chinezi și din Hong Kong, investiții care au atins un nivel de 11 miliarde de euro. Aceste fuziuni și achiziții au permis companiilor chineze să intre rapid pe piață și să achiziționeze tehnologii avansate occidentale, mărci și alte active. [60] Într-un raport din 2018, Instituția Hoover din Statele Unite a numit această investiție “armament” al PCC. [61]

 

Orașul industrial Duisburg din vestul Germaniei a devenit punctul de tranzit european pentru OBOR. În fiecare săptămână, treizeci de trenuri pline cu bunuri chineze ajung în oraș, de unde sunt apoi transportate separat în alte țări. Primarul orașului Duisburg a declarat că Duisburg este “Orașul Chinez” din Germania [62].

 

În cazul relațiilor cu Franța, PCC a folosit de mult timp o strategie de “diplomație a tranzacțiilor”. De exemplu, când Jiang Zemin, pe atunci conducător al regimului PCC, a vizitat Franța în 1999, a oferit 15 miliarde de franci pentru achiziționarea a aproape 30 de aeronave Airbus, ceea ce a dus la sprijinul guvernului francez pentru admiterea Chinei în OMC. După masacrul din Piața Tiananmen, Franța a devenit prima țară occidentală care a semnat un parteneriat strategic cuprinzător cu China. Președintele francez de la acea vreme a fost primul din Occident care s-a opus criticilor Chinei la Conferința pentru drepturile omului de la Geneva, primul care a susținut cu fermitate ridicarea embargoului UE asupra armelor chineze și primul șef al unui guvern occidental care a lăudat PCC. [63] În plus, PCC a creat săptămâni culturale chineze pe scară largă în Franța, într-un stadiu incipient al activității sale expansioniste, ca mijloc de promovare a ideologiei comuniste deghizată drept cultură. [64]

 

Marea Britanie, o putere europeană cu tradiție pentru un timp îndelungat în istorie și un aliat important al Statelor Unite, este de asemenea una dintre cele mai valoroase ținte ale PCC. La 15 septembrie 2016, guvernul britanic a aprobat oficial începerea proiectului nuclear Hinkley Point C, un proiect comun, între China și un consorțiu francez. Centrala nucleară Hinkley Point C este o centrală nucleară din Somerset, în sud-vestul Angliei, cu o capacitate instalată de 3.200 megawați.

 

Proiectul a fost aspru criticat de experți, incluzând ingineri, fizicieni, ecologiști, experți chinezi și analiști de afaceri, care se refereau în special la pericolele uriașe ascunse legate de securitatea națională britanică. Nick Timothy, fostul șef al personalului al Theresei May, a subliniat că experții în securitate – din interiorul și din afara guvernului – sunt îngrijorați de faptul că poporul chinez poate să își folosească rolul pentru a construi puncte slabe în sistemul informatic, ceea ce le va permite închiderea producției de energie britanică după voie.”[65] British Guardian numește aceasta “afacerea groaznică” din spatele celei mai scumpe centrale electrice din lume” [66].

 

Ca și în alte părți ale lumii, metodele pe care regimul chinez le folosește pentru a-și extinde influența în Europa sunt omniprezente și numeroase. Printre acestea se numără achiziționarea de companii europene de înaltă tehnologie, controlul acțiunilor unor porturi importante, mituirea politicienilor pensionați pentru a lăuda platforma PCC, convingerea sinologilor să cânte laudele PCC, infiltrarea universităților, a grupurilor de reflecție și institutelor de cercetare și așa mai departe. [67] Ediția în limba engleză a revistei China Daily, controlată de PCC, are o pagină lunară inserată în ziarul britanic The Daily Telegraph; inserările publică articole care înfrumusețează regimul chinez. Beijing plătește publicației Daily Telegraph până la 750.000 de lire sterline pe an pentru inserarea paginilor lor lunare. [68]

 

Activitățile PCC din Europa au fost întâmpinate cu mare scepticism în rândul cercetătorilor. Institutul European de Politici Publice (GPPI), un lider al think-tank-urilor în Europa, a publicat un raport de cercetare în 2018, care expune activitățile de infiltrare ale PCC în Europa:

 

China comandă un set de instrumente de influență cuprinzătoare și flexibile, variind de la cele vizibile până la cele sub acoperire, desfășurat în principal în trei arene: elitele politice și economice, mass-media și opinia publică, societatea civilă și mediul academic. În extinderea influenței sale politice, China profită de deschiderea unilaterală a Europei. Porțile Europei sunt larg deschise, în timp ce China încearcă să restricționeze strâns accesul la ideile, actorii și capitalul străin.

 

Efectele acestei relații politice asimetrice încep să fie vizibile în interiorul Europei. Țările europene tind să-și adapteze politicile într-o manieră de “supunere preemptivă” pentru a flata partea chineză. Elitele politice din Uniunea Europeană (UE) și din vecinătatea europeană au început să îmbrățișeze retorica și interesele chineze, inclusiv în cazul în care acestea contravin intereselor naționale și / sau europene. Unitatea UE a suferit din cauza tacticii chineze de divizare și de guvernare, în special în ceea ce privește protecția și proiecția valorilor liberale și ale drepturilor omului. Beijingul beneficiază, de asemenea, de “serviciile” celor care doresc să ajute din rândul claselor politice și profesionale europene, care sunt fericiți să promoveze valorile și interesele chineze. Mai precis, pe lângă încercările Chinei de a-și crea în mod activ capital politic, există, de asemenea, multă influență venită din partea acelor elite politice din statele membre ale UE care încearcă să atragă bani chinezi sau să obțină o mai mare recunoaștere pe plan global.[69]

 

Pe lângă infiltrările politice, economice și culturale din Europa, PCC s-a angajat și în diverse forme de spionaj. La 22 octombrie 2018, publicația franceză Le Figaro a publicat articolul intitulat “Dezvăluirile lui Le Figaro despre programul de spionaj chinez care vizează Franța”. Prin intermediul unei serii exclusive de rapoarte speciale, Le Figaro a dezvăluit diferitele activități de spionaj ale PCC în Franța. Aceasta a inclus modul în care site-urile de afaceri de rețele sociale, în special LinkedIn, au fost folosite pentru a recruta persoane franceze pentru a furniza informații PCC-ului în scopul infiltrării în domeniile politice, economice și strategice ale Franței și pentru a obține o înțelegere din interior în anumite situații. Raportul a mai spus că astfel de cazuri sunt doar vârful aisbergului operațiunilor de spionaj ale PCC din Franța. [70] Scopul PCC este furtul pe scară largă a informațiilor sensibile cu privire la statul francez și la activele sale economice. Activități similare de spionaj au avut loc și în Germania. [71]

 

  1. PCC exportă ”modelul chinezesc” pentru a coloniza Africa

După cel de-al Doilea Război Mondial, Africa a suferit o decolonizare, iar multe țări africane și-au câștigat independența. Pe măsură ce tehnologia și capitalul au fost transferate din Occident în China, Africa a pierdut treptat atenția Occidentului. Consolidat de Occident, Partidul Comunist Chinez a invadat în mod constant Africa. Forțele PCC au început să înlocuiască ceea ce au înființat puterile suverane occidentale în Africa și s-au infiltrat în politică, economie și societate. Pe de o parte, PCC a curtat statele africane sub pretextul ajutorului dat dezvoltării acestor țări, creând un front unit împotriva Statelor Unite și a altor țări libere din cadrul Națiunilor Unite. Pe de altă parte, prin corupție economică și ajutor militar, PCC a manipulat neîncetat guvernele și grupurile de opoziție africane, controlând afacerile țărilor africane, impunându-le în același timp modelul și valorile chineze.

 

Din 2001 până în 2010, Banca de Export-Import a Chinei, controlată de CPP, a furnizat împrumuturi țărilor africane în valoare de 62,7 miliarde de dolari. Ratele dobânzilor la aceste împrumuturi au fost relativ scăzute și superficial nu par să vină cu condiții politice, însă din cauză că aceste împrumuturi utilizează resursele naturale drept garanție, PCC a obținut efectiv drepturile de a extrage resurse masive.

 

În 2003, împrumutul furnizat de Banca de Export-Import a Chinei în Angola a folosit țiței ca garanție în ceea ce se numește “Modelul Angola”. S-a dezvoltat următoarea situație: “Există chinezi care forează țițeiul iar apoi îl pompează în conducta chineză păzită de forțele armate chineze în drum spre un port construit de chinezi, unde este încărcat pe tancuri chinezești ce au drept destinație China. Există chinezi care să înarmeze un guvern care săvârșește crime împotriva umanității; și chinezi să protejeze acel guvern și să-l susțină în Consiliul de Securitate al ONU”. [72]

 

În 2016, China a devenit cel mai mare partener comercial al Africii și investitor străin direct. [73] În Africa, modelul de conducere al PCC a fost criticat în mod serios pentru nenumăratele sale probleme: salarii scăzute, condiții de muncă necorespunzătoare, ingineria “tofu-dreg” (expresie folosită în limba mandarină care înseamnă lucruri construite prost – n.t), poluarea mediului, mituirea oficialilor guvernamentali precum și alte practici corupte. Operațiunile miniere ale Chinei din Africa, de asemenea, s-au confruntat frecvent cu proteste din partea populației locale.

 

Michael Sata, fostul președinte al Zambiei, a declarat în timpul campaniei sale prezidențiale din 2007: “Vrem să plece chinezii și vechii conducători coloniali să se întoarcă. Și ei ne-au exploatat resursele noastre naturale, dar cel puțin au avut grijă de noi. Ei au construit școli, ne-au învățat limba și ne-au adus civilizația britanică. Cel puțin capitalismul occidental are o față umană; chinezii nu fac decât să ne exploateze.”[74] În Zambia, influența chineză poate fi văzută pretutindeni. Sata nu a avut de ales decât să încheie contracte cu PCC-ul. Odată ce a câștigat puterea, s-a întâlnit imediat cu ambasadorul Chinei și în 2013 a vizitat China.

 

Sudanul a fost una dintre primele baze pe care PCC le-a stabilit în Africa și, în ultimii douăzeci de ani, investiția PCC în Sudan a crescut exponențial. Pe lângă rezervele sale abundente de țiței, amplasarea strategică a Sudanului la Marea Roșie a fost de asemenea vitală pentru planurile PCC-ului. [75] În anii 1990, când Sudanul a fost izolat de comunitatea internațională din cauza sprijinului său acordat terorismului și Islamului radical, PCC a profitat și a devenit rapid cel mai mare partener comercial al Sudanului, cumpărând cea mai mare parte a petrolului exportat de Sudan. [76] Investiția făcută de PCC a ajutat regimul totalitar al lui Bashir să supraviețuiască și să se dezvolte în ciuda faptului că era ținut sub control de Occident. Armata PCC chiar a exportat arme în Sudan în această perioadă, facilitând indirect genocidul din Darfur la începutul acestui secol.

 

În cadrul comunității internaționale, PCC a jucat un rol cu ​​două fețe: în timp ce China a trimis o echipă de menținere a păcii la ONU pentru a mediatiza conflictul din Sudan, Beijingul l-a invitat, de asemenea, pe președintele sudanez, un criminal urmărit de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității să viziteze China, care apoi a declarat că, indiferent de modul în care lumea s-a schimbat, indiferent de situația din Sudan, China va fi întotdeauna prietena Sudanului. [77]

 

PCC nu precupețește nici un efort pentru a atrage națiuni în curs de dezvoltare. Forumul privind cooperarea China-Africa a fost creat în 2000 și a avut loc pentru prima dată la Beijing. În forumurile ulterioare care au avut loc în timpul anilor cheie, liderii PCC au injectat bani în Africa. În 2000, în timpul întâlnirii inaugurale, Jiang Zemin a anunțat reducerea datoriei cu 10 miliarde de yuani pentru țările sărace din Africa. În 2006, când Beijingul a fost din nou țara gazdă a summitului, PCC nu numai că a anunțat amortizarea datoriilor de la sfârșitul anului 2005 pentru țările africane sărace, cu care a avut relații diplomatice [78], dar a trimis și peste 10 miliarde de dolari pentru finanțare, credit, burse și diverse proiecte de ajutorare.

 

În 2015, în timpul summitului de la Johannesburg, Africa de Sud, PCC a anunțat că va oferi capital de 60 de miliarde de dolari pentru a lucra cu țările africane pentru realizarea celor zece planuri majore de cooperare. [79] Pe 28 august 2018, viceprim-ministrul Comerțului a constatat că ”97% din produsele celor 33 de țări africane mai puțin dezvoltate au tarife zero” [80].] La 3 septembrie 2018, în cadrul Forumului de cooperare China-Africa, organizat la Beijing, PCC a promis din nou că va acorda Africii ajutor de 60 miliarde de dolari necondiționat, împrumuturi fără dobândă și capital și investiții specifice pe proiecte . În același timp, PCC a promis că pentru țările africane care au relații diplomatice cu PCC, va anula datoriile inter-guvernamentale care au ajuns la scadență la sfârșitul anului 2018. [81]

 

După câteva decenii de eforturi minuțioase, prin comerț și afaceri, PCC a dobândit controlul asupra economiei Africii. Prin utilizarea stimulentelor economice, a cumpărat multe guverne africane pentru ca acestea să urmeze toate instrucțiunile Beijingului. Lumea exterioară a observat modul în care regimul PCC încearcă să cucerească Africa și cum folosește Africa drept o etapă pentru promovarea și susținerea modelului partidului. Un cercetător din cadrul regimului chinez a declarat: “Progresul Chinei din ultimii patruzeci de ani a demonstrat că nu trebuie să facă ceea ce a făcut Occidentul pentru a obține succesul. Istoria nu s-a încheiat încă. Impactul acestei situații asupra Africii este dincolo de ceea ce vă puteți imagina.”[82]

 

Folosind exemplul Chinei, fostul prim-ministru al Etiopiei, Meles Zanawi, a stabilit un plan cincinal pentru Etiopia. Organizarea și structura partidului de guvernământ, Frontul Democrat Revoluționar al Poporului Etiopian (FDRPE), are, de asemenea, o asemănare izbitoare cu regimul PCC. O sursă anonimă din cadrul Ministerului de Externe chinez a spus că mulți oficiali de la nivel înalt din FDRPE au fost în China pentru a studia și a fi instruiți și că, de asemenea, copiii multor oficialități importante au mers în China pentru educația lor. Situația era chiar mai evidentă la nivel ministerial, unde practic fiecare oficial a citit “Scrierile selectate“ ale lui Mao Zedong . [83]

 

În martie 2013, la summit-ul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), prim-ministrul etiopian a declarat despre China că este atât un partener comercial, cât și un model de dezvoltare pentru Etiopia. Astăzi, Etiopia este numită “Noua Chină” a Africii. Monitorizarea și cenzura Internetului, caracterul totalitar al guvernului său, controlul mass-media și altele asemănătoare sunt făcute pe aceeași matriță ca cea a Chinei. [84]

 

Etiopia nu este singurul exemplu. În 2018, Departamentul Internațional al Comitetului Central al PCC a găzduit cel de-al patrulea forum al tinerilor lideri din China și Africa și cel de-al doilea Forum al partidelor politice din China-America Latină în Shenzhen din provincia Guangdong. Instruirea a fost adresată liderilor și oficialilor guvernamentali.

 

Yun Sun, co-director al programului China la Centrul Stimson din Washington, a spus că acest tip de formare politică a exportat modelul chinez în țările în curs de dezvoltare. Ea a spus:

 

“Aceștia au organizat astfel de formări politice, având în vedere trei obiective. În primul rând, legitimizarea regimul PCC – încearcă să spună lumii modul în care PCC a reușit să gestioneze cu succes China și modul în care acest succes ar putea fi reprodus în țările în curs de dezvoltare. În al doilea rând, PCC urmărește să promoveze experiența pe care a avut-o China în dezvoltarea ei, în timpul așa-numitului “schimb de idei despre cum se guvernează țara”. Deși PCC nu este în mod explicit “exportator al revoluției”, cu siguranță exportă abordarea sa ideologică. Al treilea obiectiv este consolidarea schimburilor dintre China și Africa. [85]

 

  1. Avansarea în America Latină invadează “curtea“ Americii

Fiind apropiată din punct de vedere geografic de Statele Unite, America Latină s-a aflat din punct de vedere istoric în sfera de influență a Statelor Unite ale Americii. Deși au existat o serie de regimuri socialiste care au apărut în America Latină atunci când valul comunismului a măturat lumea în decursul secolului al XX-lea, influențele externe nu au reprezentat niciodată o amenințare pentru America.

 

După prăbușirea Uniunii Sovietice, PCC a început să vizeze America Latină. Sub bannerul “cooperării de la sud la sud”, a început să se implice în infiltrarea întregii regiuni, penetrând în domenii precum economia, comerțul, armata, diplomația, cultura și altele asemenea. Guvernele multor țări latino-americane, precum Venezuela, Cuba, Ecuador și Bolivia, erau deja ostile Americii, iar PCC a folosit pe deplin acest lucru atunci când și-a extins tentaculele peste ocean, agravând în continuare tensiunile pe care aceste națiuni le aveau cu America și accentuând poziția lor anti-americană.

 

Pe de o parte, acest lucru slăbește avantajul pe care Statele Unite l-a avut în regiune. Pe de altă parte, PCC ar putea să opereze liber în curtea Americii, să sprijine regimurile socialiste din America Latină și astfel să pună bazele unei confruntări pe termen lung cu Statele Unite. Nu este o exagerare să spunem că infiltrarea și influența PCC în America Latină au depășit cu mult ceea ce a obținut în trecut Uniunea Sovietică.

 

În primul rând, PCC a folosit comerțul exterior și investițiile pentru a-și extinde influența în America Latină. Potrivit unui raport al Institului Brookings, un think-tank american, în anul 2000, comerțul Chinei cu America Latină a fost de numai 12 miliarde de dolari, însă până în 2013 a explodat la 260 de miliarde de dolari, o creștere de peste douăzeci de ori. Înainte de 2008, angajamentele de acordare de împrumuturi ale Chinei nu au depășit 1 miliard de dolari, însă în 2010 au crescut la 37 miliarde de dolari. [86] Din 2005 până în 2016, China a promis să împrumute 141 de miliarde de dolari țărilor din America Latină. În prezent, împrumuturile acordate de China le-au depășit pe cele ale Băncii Mondiale și Băncii Interamericane de Dezvoltare, însumate. PCC a promis, de asemenea, că va oferi Americii Latine investiții directe în valoare de 250 miliarde de dolari până în 2025 și că comerțul bilateral dintre China și America Latină va ajunge la 500 miliarde de dolari. America Latină este în prezent cea de-a doua țintă de investiții a Chinei, imediat după Asia.

 

Pentru multe țări din America de Sud, China a dominat comerțul exterior. Cele trei mari economii din America Latină – Brazilia, Chile și Peru – au China ca partener comercial de top. China este cel de-al doilea mare partener pentru Argentina, Costa Rica și Cuba. Coroborate cu construcția autostrăzilor în Ecuador, proiectele portuare din Panama și planificarea unui cablu de fibră optică ce pornește din Chile către China, influența Chinei în toată America Latină este evidentă. [87]

 

În tot acest timp, PCC și-a folosit companiile de stat pentru a transforma America Latină în baza sa de resurse, exemple fiind o vastă investiție a companiei Baosteel în Brazilia și controlul companiei Shougang asupra minei de fier din Peru. PCC a manifestat, de asemenea, un mare interes pentru petrolul Ecuadorului și pentru combustibilul și minele de aur din Venezuela.

 

PCC investește, de asemenea, puternic în infrastructura latino-americană. În Argentina, PCC a promis să investească 25 de milioane de dolari în porturi prin care se transportă alimente și să investească 250 de milioane de dolari în autostrăzi care leagă Argentina de Chile. [88]

 

În domeniul militar, PCC și-a intensificat infiltrarea în America Latină atât în raza de acțiune cât și în profunzime. Un cercetător al Comisiei de revizuire a economiei și securității din SUA și China, Jordan Wilson, a constatat că PCC a trecut de la vânzările de tehnologie militară scăzute dinainte de anul 2000, la vânzările militare de ultimă generație, ajungând la 100 milioane de dolari în exporturi până în 2010. Mai ales după 2004, exporturile militare ale PCC către America Latină au crescut substanțial. Destinatarii acestor vânzări de arme erau toate regimurile anti-americane, cum ar fi Venezuela. În același timp, s-a înregistrat și o creștere a angajamentului militar, cum ar fi schimburile de educație și formare și exercițiile militare comune. [89]

 

La summitul bilateral China-Argentina, care a avut loc la Beijing în 2015, acordurile dintre ambele țări au fost finalizate, și vor marca o nouă fază a cooperării militare dintre cele două țări. Aceasta a inclus producția comună de produse avansate, de ultimă generație, inclusiv stabilirea primei stații de monitorizare spațială a PCC și de control în emisfera sudică, în interiorul granițelor Argentinei. De asemenea, a fost inclusă vânzarea avioanelor de luptă fabricate de chinezi în Argentina, cu o valoare totală cuprinsă între 500 de milioane și 1 miliard de dolari, depășind exporturile totale de arme ale PCC de 130 milioane de dolari în 2014 în regiunea latino-americană.

 

PCC dezvoltă rapid legături cu America Latină pe fronturile diplomatice, economice, culturale și militare. În 2015, noile cerințe prezentate într-un studiu de apărare de către PCC„ atribuie în mod specific Armatei de Eliberare a Poporului, (armata PCC-ului) sarcina să «participe activ atât în cooperarea de securitate regională cât și cea internațională precum și să asigure interesele Chinei în străinătate în mod eficient»“. [90]

 

Pe plan diplomatic, datorită stimulentelor și amenințărilor PCC, Panama, Republica Dominicană și El Salvador au ales să rupă legăturile diplomatice cu Republica Chineză (Taiwan) și, în schimb, să îmbrățișeze Republica Populară Chineză. În iunie 2017, Panama a anunțat că a stabilit relații cu RPC și a încetat relațiile diplomatice cu Taiwan, care durau de peste un secol. Cu trei ani în urmă, PCC a început să planifice în mod activ să investească în infrastructura Panama, precum porturile, căile ferate și autostrăzile, cu suma totală de investiții de 760 miliarde dolari taiwanezi (aproximativ 24 miliarde de dolari americani). [91] China a dobândit deja controlul asupra ambelor capete ale Canalului Panama, ceea ce are o mare importanță strategică internațională.

 

PCC a investit, de asemenea, aproape 30 de miliarde de dolari în portul La Union din El Salvador. În iulie 2018, ambasadorul SUA în El Salvador, Jean Manes, a avertizat în ziarul El Diario De Hoy (Ziarul de Azi) din El Salvador că investiția chineză în La Union a avut un obiectiv militar și merita o atenție deosebită. [92]

 

Pe frontul cultural, PCC a stabilit 39 de Institute Confucius și 11 clase Confucius în America Latină și Caraibe, având peste 50.000 de cursanți. [93] Institutele Confucius au fost identificate ca instituții folosite de PCC pentru spionaj, precum și pentru transmiterea culturii partidului și a ideologiei PCC sub forma culturii tradiționale chineze.

 

Extinderea și infiltrarea regimului PCC în America Latină reprezintă o amenințare gravă pentru Statele Unite. Utilizând accesul pe piața chineză, dependența de investițiile economice și ajutorul militar pentru a influența politicile guvernelor latino-americane, China este capabilă să le atragă în propria sa sferă de influență și să le conducă împotriva Statelor Unite. Canalele, porturile, căile ferate și facilitățile de comunicații pe care PCC le construiește sunt toate instrumente importante care vor fi folosite în viitor pentru extinderea și stabilirea hegemoniei globale.

 

  1. China comunistă își etalează ambițiile militare

La showul aviatic de la Zhuhai, China, din 2018 debutul dronei CH-7 Rainbow a atras atenția experților militari. Seria Rainbow indică faptul că regimul chinez a reușit să obțină tehnologia de dezvoltare a dronelor înarmate. Un număr mare de drone Rainbow CH-4 au invadat piețele militare ale Iordaniei, Irakului, Turkmenistanului și Pakistanului, țări care se limitaseră să achiziționeze drone armate din Statele Unite. [94] Cel mai recent model CH-7 Rainbow este, în unele privințe, echipat la fel de bine ca și X-47B, cel mai bun model pe care Statele Unite îl poate oferi. Un martor a observat că ultimul model CH-7 a fost dezvăluit la showul chinez din 2018 înainte de a fi testat de către AEP. [95] Videoclipul care a fost arătat la showul aviatic a simulat drone care luptau împotriva inamicului, o referința clară la armata americană. [96] Toate aceste mișcări arată fără echivoc ambiția Chinei de a contesta hegemonia SUA.

 

În ultimii ani, pe măsură ce puterea militară a Chinei a devenit tot mai dezvoltată, ambiția sa nu a putut trece neobservată. Navele chineze au urmărit și au hărțuit o navă de supraveghere americană (USNS Impeccable) în Marea Chinei de Sud în timp ce aceasta desfășura operațiuni de rutină în apele internaționale [97].

 

Un incident similar a avut loc ulterior în apele internaționale din Marea Galbenă. Navele chineze s-au apropiat în mod repetat de USSN Victorious. Au ajuns la circa 30 de metri de nava americană, obligându-o să facă o oprire periculoasă. [98] Cel mai recent incident a avut loc în septembrie 2018, când o navă de război chineză a efectuat manevre agresive, avertizând USS Decatur să părăsească zona. Nava chineză s-a apropiat la o distanță de circa 40 de metri de nava americană, forțând-o să recurgă la manevre pentru a preveni o coliziune. [99]

 

Regimul PCC și-a dezvăluit ambițiile militare cu mult timp în urmă. Strategia sa este tranziția de la a fi o putere terestră la o superputere maritimă și, în cele din urmă, stabilirea hegemoniei atât pe uscat cât și pe mare. În 1980, strategia Beijingului era apărarea activă, iar accentul s-a pus în principal pe apărarea propriilor granițe. În acel moment, adversarul său principal era Armata Sovietică. În 2013, apărarea din prima linie a Beijingului s-a transformat într-o ofensivă activă în scopul extinderii frontierei sale. Aceasta a propus “ofensiva strategică drept un tip important de apărare activă”. [100]

 

În 2015, un teoretician militar chinez și autor al volumului “Războiului fără restricții: Planul general de acțiune al Chinei de a distruge America” ​​a făcut următoarele afirmații: “Forțele terestre chineze trebuie să facă un salt și să se revoluționeze.” “Interesele naționale care vin cu One Belt, One Road sunt un stimulent enorm pentru armata chineză de a se reforma” [101]. Toate acestea alimentează scopul Beijingului de a deveni o superputere terestră.

 

Departamentul Apărării al Statelor Unite a declarat în raportul său anual către Congres în 2018:

 

Accentul și atenția maritimă a Chinei asupra misiunilor ce-i păzesc interesele în străinătate au determinat din ce în ce mai mult ca PLA (People Liberation Army) să depășească granițele Chinei și periferia sa imediată. Planul de inovare al Marinei Chinezești – de la “apărarea apelor maritime” până la un amestec de “apărare în largul mărilor” și “protecția mărilor deschise” – reflectă interesul extins al înaltului comandament pentru o acoperire operațională mai largă. Strategia militară a Chinei și reforma continuă a PLA reflectă abandonarea mentalității sale istorice orientate terestru. În mod similar, referințele doctrinare la “apărarea spre margine” care ar duce potențiale conflicte departe de teritoriul Chinei sugerează că strategii AEP are în vedere un rol din ce în ce mai global. [102]

 

Obiectivul Chinei este să pătrundă mai întâi prin granițele primului lanț insular și să se îndrepte spre apele deschise ale oceanelor Pacific și Indian. Primul lanț insular se întinde de la Insulele Kuril în nord până la insulele Taiwan și Borneo în sud. Lanțul înconjoară Marea Galbenă, Marea Chinei de Est și Oceanul Pacific de Vest.

 

Scopul expansiunii Chinei în Marea Chinei de Sud a fost de a sparge primul lanț insular. China a construit insule și a militarizat insule de recif în Marea Chinei de Sud. Le-a echipat cu aeroporturi, aeronave de coastă și rachete. În prezent, trei insule importante din Marea Chinei de Sud, și anume Fiery Cross Reef, Subi Reef și Mischief Reef, au fost fortificate cu rachete de croazieră anti-navă, rachete de suprafață și aerodromuri. Insulele au format, în esență, baze purtătoare de aeronave staționare care pot fi folosite în caz de conflict militar. La nivel strategic, marina chineză este capabilă să treacă prin granițele primului lanț insular și are capacitatea de a lupta în oceanul deschis.

 

Steve Bannon, fost strateg al șefului Casei Albe, a declarat în mai multe rânduri că Statele Unite se îndreaptă spre un conflict militar cu China.”Ne vom război în Marea Chinei de Sud în cinci până la zece ani”, a spus el în martie 2016. “Nu există nici o îndoială despre asta”. [103]

 

Lawrence Sellin, fost colonel american și comentator militar, consideră că “acum China încearcă să-și extindă influența internațională dincolo de Marea Chinei de Sud, legându-se de un cadru similar de dominare în nordul Oceanului Indian. Dacă li se permite să finalizeze legătura, China ar putea fi într-o poziție inatacabilă de a-și exercita autoritatea asupra a aproximativ jumătate din PIB-ul mondial.” [104]

 

Dominația Mării Chinei de Sud nu este o chestiune de teritoriu, ci de strategie globală. În fiecare an, aproximativ 5 trilioane de dolari în mărfuri se deplasează prin Marea Chinei de Sud. [105] Pentru China, drumul său maritim al mătăsii începe cu Marea Chinei de Sud, iar aproximativ 80% din importurile sale de petrol sunt proiectate să circule prin regiune. [106] Menținerea păcii în Marea Chinei de Sud după cel de-al Doilea Război Mondial a căzut în sarcina Statelor Unite și a aliaților săi. Aceasta reprezintă o amenințare majoră pentru regimul chinez, care se pregătește de război cu Statele Unite și consideră Marea Chinei de Sud ca fiind un punct cheie pentru creșterea sa economică și expansiunea militară.

 

Taylor Fravel, profesor de științe politice la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), a subliniat un fapt interesant după ce a înțeles modul în care China și-a rezolvat conflictele teritoriale din istorie. Din 1949, China s-a angajat în 23 de dispute teritoriale cu vecinii săi. A soluționat 17 dintre aceste dispute. În 15 dintre acestea, Beijingul a oferit compromisuri substanțiale cu privire la alocarea teritoriului în litigiu. Dar când vine vorba de probleme în Marea Chinei de Sud, începând cu anii ’50, chiar și atunci când marina chineză era nesemnificativă din punct de vedere militar, ea a adoptat o abordare fără compromisuri și a susținut suveranitatea incontestabilă asupra regiunii. China nu a folosit niciodată un astfel de limbaj absolut pentru alte dispute terestre. [107]

 

Se pare că “lupta pentru fiecare centimetru” nu este modul în care China își rezolvă conflictele de frontieră. Profesorul M. Taylor Fravel enumeră câteva motive pentru poziția puternică a Chinei în ceea ce privește problemele legate de Marea Chinei de Sud (MCS). “China consideră insulele offshore, cum ar fi Spratlys, ca fiind strategice. Din aceste insule, China poate pretinde jurisdicția asupra apelor adiacente care ar putea conține resurse naturale semnificative și chiar jurisdicție asupra unor activități ale navelor străine”, a spus el. „Aflorimentele Mării Chinei de Sud pot fi, de asemenea, dezvoltate în avanposturi pentru proiectarea puterii militare“. „Aceasta ar putea ajuta, de asemenea, forța de submarine a Chinei împiedicând alte state să urmărească submarinele chineze care încearcă să intre în Pacificul de Vest din Marea Chinei de Sud“. [108]

 

Acțiunile agresive și expansioniste ale regimului chinez în Marea Chinei de Sud, în special măsurile pe care le-a luat în ultimii ani pentru a schimba status quo-ul, au intensificat tensiunile militare în regiune. Astfel, după un deceniu, Japonia a luat măsuri de inversare a tendinței de scădere a cheltuielilor sale militare, în timp ce India și-a revocat planurile de suspendare a modernizării navale. [109]

 

Mascându-și eforturile cu scuza de trecere în condiții de siguranță pentru transporturile de marfă și energie, expansiunea activă a Chinei în Marea Chinei de Sud a înclinat balanța puterii în regiune și crește posibilitatea conflictelor militare. Un expert a subliniat că “percepția chineză a Mării Chinei de Sud ca preocupare de securitate a dus la o eroziune a securității în regiune”. [110] Acest punct de vedere echivalează cu cel al lui Bannon.

 

În 2017, armata chineză și-a stabilit prima bază militară din străinătate în Djibouti. Cercetătorii occidentali consideră că oficialii militari chinezi privesc dincolo de regiunea Pacificului de Vest și se gândesc cum să-și proiecteze puterea din ce în ce mai mult în străinătate. [111] De exemplu, PCC a fost activ recent în țările insulare din Pacific, indiferent de investițiile costisitoare. Obiectivul pe termen lung este ca pe viitor aceste țări insulare să servească drept stații de aprovizionare pentru flota PLAN. [112] Expansiunea militară a PCC nu se limitează la diviziunile tradiționale terestre, maritime și aeriene; face, de asemenea, progrese în domeniile spațiului și războiului electromagnetic.

 

Ambițiile militare ale PCC sunt susținute de vastele rezerve de forță de muncă, echipament și finanțare.

 

Regimul PCC menține cea mai mare armată din lume, cu două milioane de militari activi. Armata de Eliberare a Poporului are, de asemenea, cea mai mare forță terestră din lume, cel mai mare număr de nave de război, cel de-al treilea tonaj naval și o forță aeriană masivă. Are o capacitate de atac nuclear de trei feluri, formată din rachete balistice intercontinentale, submarine cu rachete balistice și bombardiere strategice.

 

Regimul chinez are, de asemenea, 1,7 milioane de membri ai poliției înarmate, care se află sub conducerea unificată a Comisiei Militare Centrale a PCC și un număr mare de unități militare și de rezervă. Doctrina militară a Partidului a subliniat întotdeauna importanța “războiului oamenilor”. În cadrul sistemului totalitar al PCC, ea poate utiliza rapid toate resursele disponibile pentru folosire militară. Acest lucru înseamnă că PCC are un grup de peste un miliard de persoane (inclusiv chinezii de peste hotare), din care poate strânge un număr mare de oameni în serviciu militar.

 

PIB-ul Chinei a crescut rapid între 1997 și 2007. PCC se bazează pe puterea economică pentru a extinde rapid producția de armament și pentru a-și moderniza arsenalul. Se estimează că până în 2020, forțele terestre ale AEP vor avea cinci mii de tancuri principale de luptă moderne. PLAN va avea în flotă cel puțin doi transportatori de aeronave. Nouăzeci la sută din luptătorii Forțelor Aeriene AEP sunt din a patra generație, iar China a început să introducă luptători de generația a cincea.

 

La începutul anului 2017, China a anunțat o creștere cu 6,5 % a bugetului militar anual, ajustată la inflație, care se ridică la 154,3 miliarde de dolari. Analiza datelor din 2008 până în 2017 arată că bugetul militar oficial al Chinei a crescut cu o medie anuală de 8% în termeni ajustați la inflație în această perioadă. [113] Observatorii estimează că cheltuielile militare efective ale PCC sunt de două ori mai mari decât cele recunoscute oficial. În afară de aceasta, puterea militară a regimului nu se reflectă pe deplin în cheltuielile militare, deoarece cheltuielile militare actuale sunt mai mari decât cifrele publice, iar PCC poate recuza multe resurse și forță de muncă civile la discreția sa. Întregul sistem industrial poate servi nevoilor războiului, ceea ce înseamnă că adevăratele sale capacități militare depășesc cu mult datele oficiale și estimările obișnuite.

 

PCC va construi un sistem global, format din mai mult de 30 de sateliți de navigație Beidou (Big Dipper) până la sfârșitul anului 2020, cu capabilități globale de poziționare militară GPS. Producția în masă a seriei militare Rainbow servește mai multe considerații tactice pentru PCC. De exemplu, în structura strâmtorii din Taiwan, PCC poate obține avantaje prin tacticile sale maritime și a aeronavelor fără pilot. [114] Un număr mare de drone aeriene pot forma clustere sub controlul sateliților și al inteligenței artificiale, făcându-le utile în conflicte regionale și asimetrice.

 

Avionul Stealth J-20, care a fost dezvăluit la show-ul aviatic de la Zhuhai din 2018, seamănă cu avionul american F-22, în timp ce avionul chinez J-31 apare modelat pe modelul celui american F-35. AEP își scade decalajul față de Statele Unite în dezvoltarea avioanelor de luptă moderne.

 

În plus, PCC folosește o gamă largă de metode de spionaj pentru a ajunge din urmă tehnologia Statelor Unite. Potrivit unor estimări recente, mai mult de 90% din spionajul împotriva Statelor Unite, efectuat prin hacking, provine din China, iar rețelele PCC se infiltrează în companii americane mari și militare, furând tehnologia și cunoștințele pe care chinezii nu le pot dezvolta independent. [115] Tehnologia chinezilor a fost furată din Statele Unite.

 

În termeni de tactici, AEP este interesată de capacitățile asimetrice: războiul asimetric, strategia asimetrică și armele asimetrice. [116] Amiralul Philip S. Davidson, noul comandant al Comandamentului Indo-Pacific, a descris China ca fiind un “concurent de la egal la egal”. El a spus despre China că nu încearcă să se măsoare cu puterea de foc a Americii la un raport unu-la-unu; mai degrabă, încearcă să ajungă din urmă Statele Unite construind capabilități asimetrice critice, inclusiv utilizarea rachetelor anti-navă și a capabilităților în războiul submarin. El a avertizat că “nu există nicio garanție că Statele Unite vor câștiga un viitor conflict cu China”. [117]

 

PCC s-a bazat pe cercetarea și dezvoltarea rachetelor Dongfeng 21D (rachete balistice anti-nave pentru a fi utilizate împotriva transportatoarelor de nave din SUA) pentru a putea efectua o confruntare asemănătoare unui lunetist. În 2018, PCC a expus în mod public racheta supersonică anti-navă Eagle-Attack-12B, cunoscută sub numele de “ucigașul transportului aerian”. A trasat o “zonă de moarte” de 550 kilometri în Pacificul de Vest, în care transportatoarele americane de forțe de luptă vor fi vulnerabile la atacurile de joasă înălţime. Aceste rachete devin un mijloc militar important al operațiunilor regionale de respingere ale PLA, menite să prevină intervenția militară a SUA.

 

După expansiunea rapidă a puterii sale militare, regimul PCC a devenit un exportator de arme imens pentru regimurile autoritare ale lumii, cum ar fi Coreea de Nord și regimurile necinstite din Orientul Mijlociu. Pe de o parte, scopul este de a-și extinde alianțele militare și, pe de altă parte, de a dispersa și de a contracara puterea militară a SUA. Regimul PCC se răspândește și încurajează sentimentul anti-american și ura. Este ușor pentru PCC să se unească cu alte regimuri anti-americane pentru a-și continua ambițiile hegemonice.

 

În același timp, conducerea PCC pledează pentru teorii militare teroriste, cum ar fi războiul nerestricționat menționat mai sus. El susține necesitatea războiului, spunând că “războiul nu este departe de noi, este locul de naștere al secolului chinez”. El legitimizează violența și teroarea cu cuvinte precum “morții sunt forța motrică a progresului istoriei”. Își justifică agresiunea: “Nu există dreptul la dezvoltare fără dreptul la război” și “Dezvoltarea unei țări reprezintă o amenințare pentru alta – aceasta este regula generală a istoriei lumii” [118].

 

Zhu Chenghu, decanul Colegiului de Apărare al Universității Naționale de Apărare din Republica Populară Chineză, a declarat public că, dacă Statele Unite intervin într-un război din Strâmtoarea Taiwan, China va folosi în mod preemptiv arme nucleare pentru a distruge sute de orașe din Statele Unite, chiar dacă toată China, la est de Xi’an (un oraș situat la marginea occidentală a granițelor tradiționale ale Chinei) vor fi distruse drept consecință. [119] Declarațiile lui Zhu au fost o expunere publică a ambițiilor PCC și un mijloc de a analiza reacțiile comunității internaționale.

 

Este important să fim conștienți de faptul că strategiile militare ale PCC sunt întotdeauna subordonate nevoilor politice și că ambițiile militare ale regimului sunt doar o mică parte a schemelor sale globale. Abordarea partidului este să se bazeze pe mijloace economice și militare pentru a-și impune ideologia comunistă asupra restului lumii. [120]

 

Capitolul 17

Capitolul 18 (II)

Referințe

[1] Zhao Kejin, “Drumul dezvoltării pașnice: o descoperire paradigmatică”, People.cn, 11 noiembrie 2009, http://theory.people.com.cn/GB/10355796.html . [趙-金: <和平 發展 道路: 模式 的 突破>, “人民網”] [În chineză]

 

[2] Universitatea Națională de Apărare PLA și alții, Concursul Silențios, iunie 2013, https://www.youtube.com/watch?v=iUjkSJxJDcw&t=2190s . [國防大學 等: “較量 無聲”] [În chineză]

 

[3] “Marturia lui Arthur Waldron”, în “Relațiile dintre SUA și China: statutul reformelor în China”, subcomisia pentru afaceri din Asia de Est și Pacific, Comisia pentru relații externe, Senatul Statelor Unite ale Americii, 22 aprilie 2004, https: // www.foreign.senate.gov/imo/media/doc/WaldronTestimony040422.pdf .

 

[4] Chris Giles, “China este gata să întreacă SUA în acest an devenind cea mai importantă putere economică mondială”, Financial Times, 29 aprilie 2014 https://www.ft.com/content/d79ffff8-cfb7-11e3-9b2b-00144feabdc0 .

 

[5] Chen Liangxian și Su Haoyun, “Porturile din străinătate în Vogue: Cum își aleg întreprinderile chineze locații strategice?”, Studiu, 17 august 2017, https://www.thepaper.cn/newsDetail_forward_175881 . [陳良賢, 蘇 顥 雲: <海外 港口 熱: 中 企 如何 布局?>, “澎湃 新聞”] [În chineză]

 

[6] Derek Watkins, KK Rebecca Lai și Keith Bradsher, “Lumea, construită de China”, The New York Times, 18 noiembrie 2018, https://www.nytimes.com/interactive/2018/11/18/world/asia/world-built-by-china.html.

 

[7] Andrew Sheng, “Un conflict al civilizațiilor cu China se apropie”, Asia Global Institute, Universitatea din Hong Kong, 16 ianuarie 2018, http://www.asiaglobalinstitute.hku.hk/en/civilizational-clash-china-comes-closer/ .

 

[8] Wu Xinbo, “Reflecții asupra studiului diplomației vecinătății”, World Affairs, 2015 Issue # 2, http://www.cas.fudan.edu.cn/picture/2328.pdf . [În chineză] [吳心伯: <對 周邊 外交 研究 的 一些 思考>, “世界 知識”]

 

[9] “Puterea și influența: marginea dificilă a influenței economice și culturale a Chinei”, Australian Broadcasting Corporation, 5 iunie 2017, https://www.abc.net.au/4corners/power-and-influence-promo/8579844.

 

[10] “Demisia lui Sam Dastyari: Cum am ajuns aici”, Australian Broadcasting Corporation, 11 decembrie 2017, https://www.abc.net.au/news/2017-12-12/sam-dastyari-resignation-how -Did-we-get-here / 9249380 .

 

 

 

Capitolul 18 (I): Ambițiile globale ale Partidului Comunist Chinez

///////////////////////////////////////////

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă comunism

Cuprins

Introducere

 

  1. Globalizarea și comunismul

 

  1. Globalizarea economică
  2. Globalizarea generează economie de tip comunist
  3. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare
  4. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă
  5. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă
  6. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

 

  1. Globalizarea politică
  2. ONU a extins puterea politică comunistă
  3. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU
  4. Globalizarea promovează ideile politice comuniste
  5. Guvernul mondial conduce la totalitarism

 

  1. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității
  2. Globalizarea culturală distruge tradițiile
  3. Țările occidentale exportă cultura antitradițională
  4. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă
  5. ONU diseminează valori distorsionate

 

Concluzie

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Începând cu Renașterea, istoria umană a intrat într-o perioadă de schimbare dramatică. Revoluția industrială, care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a sporit considerabil productivitatea. Puterea națională a fiecărei țări a trecut prin schimbări enorme, iar structura ordinii globale a trecut prin schimbări radicale. În același timp, structurile sociale, gândirea și tradițiile religioase au trecut prin schimbări dramatice. Credințele tradiționale au căzut în declin, moralitatea umană a început să se deterioreze, societățile au devenit dezordonate, iar comportamentul uman a pierdut standardele universale de judecată. Aceste condiții istorice au dus la nașterea comunismului.

 

După revoluția bolșevică a Rusiei din 1917, Internaționala Comunistă, cunoscută ca a Treia Internațională, a încercat să exporte revoluția comunistă în lume. Partidul Comunist din Statele Unite a fost fondat în 1919, iar Partidul Comunist Chinez (PCC) a fost fondat în 1921. La sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30, o depresiune economică globală a motivat și mai mult ideologii comuniști. Ideologiile politice și economice ale lumii au început să se îndrepte spre stânga, Uniunea Sovietică a câștigat o poziție fermă, iar PCC a profitat de oportunitate pentru a se dezvolta.

 

În 1949, după mai mult de un deceniu, PCC a uzurpat China, iar puterea violentă a comunismului a crescut. Uniunea Sovietică și PCC au pus stăpânire pe zeci de țări și pe o treime din populația lumii, confruntând împreună Occidentul. Războiul rece ce a urmat a durat o jumătate de secol.

 

În timp ce comunismul violent amenință toată umanitatea, majoritatea oamenilor din lumea liberă occidentală neglijează faptul că factorii non-violenți ai comunismului se dezvoltă în liniște în propriile societăți. În afară de infiltrarea de către Uniunea Sovietică, tot felul de ideologii și mișcări pro-comuniste occidentale – precum cele declarate comuniste, Societatea Fabian și social-democrații, printre altele – au pătruns în guvern, lumea afacerilor și cercurile educaționale și culturale.

 

Mișcarea de contracultură a Occidentului din anii ’60, precum și revoluția culturală a Chinei au fost cauzate de elemente comuniste. După anii ’70, tinerii răzvrătiți din Occident au lansat “lungul marș prin instituții”, o încercare de a distruge cultura tradițională din interior și de a confisca conducerea socială și culturală. În numai un deceniu, ei au obținut un succes descurajator.

 

După căderea Zidului Berlinului și dezintegrarea Uniunii Sovietice, unii oameni au salutat sfârșitul acelei etape a istoriei și sfârșitul ideologiei comuniste, în timp ce alții s-au îngrijorat de o ciocnire a civilizațiilor. Dar puțini au realizat faptul că comunismul a îmbrăcat noi forme și înfățișări în încercarea sa de a controla lumea. Globalizarea este noul său slogan.

 

Odată cu revoluția industrială și dezvoltarea științei și tehnologiei, circulația persoanelor și schimbările din economie, politică, știință și tehnologie, precum și din cultură au devenit mult mai frecvente. Astăzi, telecomunicațiile moderne, transportul, calculatoarele și rețelele digitale au redus distanțele dintre țări și au șters granițele care au existat mii de ani. Lumea pare să fi devenit mică, iar interacțiunile și schimburile dintre națiuni au ajuns la un nivel fără precedent. Lumea a devenit tot mai mult un întreg. Această consolidare a colaborării globale este un rezultat natural al dezvoltării tehnologice, al extinderii producției și al migrației. Acest tip de globalizare este rezultatul unui proces istoric natural.

 

Cu toate acestea, mai există o a doua formă de globalizare: cea rezultată din deturnarea procesului istoric natural al globalizării de către ideologiile comuniste, cu scopul de a submina umanitatea. Subiectul acestui capitol este această formă de globalizare.

 

Esența globalizării aflate sub controlul comunismului este în mod esențial o diseminare rapidă și răspândită a tuturor celor mai grave aspecte ale regimurilor comuniste și ale celor necomuniste. Mijloacele acestei diseminări includ operațiuni politice, economice, financiare și culturale la scară largă care elimină rapid granițele dintre națiuni și oameni. Scopul este de a distruge credința, moralitatea și culturile tradiționale, de care umanitatea depinde pentru a supraviețui și care i-ar permite izbăvirea. Toate aceste măsuri vizează distrugerea umanității.

 

Comunismul nu este doar o teorie, ci un spectru malefic, după cum a subliniat această carte. Este viu, iar scopul său final este să distrugă omenirea. Spectrul nu se supune unei singure ideologii politice, iar când condițiile o permit, este capabil să folosească chiar și teorii politice și economice contrare ideologiei comuniste standard. Începând cu anii ’90, globalizarea a susținut că este vorba despre promovarea democrației, a economiei de piață și a comerțului liber și, prin urmare, a fost întâmpinată cu opoziția unui număr de grupuri de stânga. Dar aceste grupuri de stânga nu-și dau seama că spectrul comunist funcționează pe un nivel mai înalt. Globalizarea economică, guvernanța politică globală, Agenda 21 și diferite convenții ecologice și internaționale au devenit instrumente pentru controlul și distrugerea umanității.

 

Fiind manipulată de spectrul comunist, globalizarea, cunoscută și sub numele de “globalism”, a făcut progrese uluitoare în mai multe domenii, folosind o varietate de mijloace pe mai multe direcții în lume. Acest capitol va discuta aspectele economice, politice și culturale ale acestei forme de globalizare.

 

Aceste trei aspecte ale globalizării au fuzionat într-o ideologie seculară a globalismului. Această ideologie are fațade diferite în momente diferite și uneori folosește un conținut contradictoriu. Dar, în practică, ea prezintă caracteristici foarte asemănătoare cu comunismul. Bazându-se pe ateism și materialism, globalismul promite o utopie minunată, o împărăție a Cerului pe pământ, bogată, egalitaristă, și fără exploatare, oprimare și discriminare – ce este supravegheată de un guvern global binevoitor.

 

Cu certitudine această ideologie va ostraciza culturile tradiționale ale tuturor grupurilor etnice, bazate pe credința în Divinitate și propovăduirea virtuții. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evident că această ideologie se bazează pe “corectitudinea politică”, “justiția socială”, “neutralitatea valorii” și “egalitarismul absolut” al stângii. Aceasta este globalizarea ideologiei.

 

Fiecare țară are propria sa cultură, dar, în mod tradițional, fiecare se bazează pe valori universale. Suveranitatea națională și tradițiile culturale ale fiecărui grup etnic joacă un rol important în patrimoniul național și în autodeterminarea lui și oferă protecție tuturor grupurilor etnice împotriva infiltrării forțelor externe puternice, inclusiv a comunismului.

 

Odată ce se formează un super-guvern global, comunismul își va atinge cu ușurință scopul de a elimina proprietatea privată, națiunile, rasele și cultura tradițională ale fiecărei națiuni. Globalizarea și globalismul joacă un rol distructiv în acest sens, subminând tradițiile și etica umană și răspândind ideologiile de stânga și comunismul. Expunerea rădăcinilor comuniste ale globalizării și a asemănărilor dintre globalizare și comunism este o problemă spinoasă, dar extrem de importantă și urgentă.

 

  1. Globalizarea și comunismul

Marx nu a folosit conceptul de globalizare în scrierile sale, ci a folosit termenul “istorie mondială”, care are conotații foarte apropiate. În Manifestul Comunist, Marx a susținut că expansiunea globală a capitalismului ar produce în mod inevitabil un proletariat imens, iar apoi pe tot globul va izbucni o revoluție proletară care va răsturna capitalismul și va realiza “paradisul” comunismului. [1] Marx a scris: “Proletariatul poate astfel să existe numai la nivel mondial din punct de vedere istoric, la fel cum comunismul, activitatea sa, nu pot avea decât o existență “istorică mondială”. [2] Asta înseamnă că realizarea comunismului depinde de acțiunile concertate ale proletariatului în întreaga lume – revoluția comunistă trebuie să fie o mișcare globală.

 

Deși Lenin a modificat mai târziu doctrina lui Marx și a propus ca revoluția să poată fi inițiată în veriga slabă a capitalismului (Rusia), comuniștii nu au renunțat niciodată la țelul revoluției mondiale. În 1919, comuniștii sovietici erau nerăbdători să înființeze Internaționala Comunistă la Moscova, cu sucursale distribuite în mai mult de 60 de țări. Lenin a spus că scopul internaționalizării comuniste a fost stabilirea Republicii Sovietice Mondiale. [3]

 

Autorul american G. Edward Griffin a rezumat cele cinci obiective ale revoluției globale comuniste propuse de Stalin în cartea “Marxismul și Etnicitatea”:

 

Derutați, dezorganizați și distrugeți forțele capitalismului din întreaga lume.

Aduceți toate națiunile într-un singur sistem mondial de economie.

Forțați țările avansate să furnizeze ajutoare financiare pe termen lung țărilor subdezvoltate.

Împărțiți lumea în grupuri regionale ca o etapă de tranziție spre guvernarea mondială totală. Populațiile își vor abandona cu mai multă ușurință loialitatea națională pentru o loialitate regională vagă decât o vor face pentru o autoritate mondială.

Mai târziu, regiunile [cum ar fi actualul NATO, SEATO și Organizația Statelor Americane] pot fi aduse în totalitate sub o singură dictatură mondială a proletariatului. [4]

William Z. Foster, fostul președinte național al Partidului Comunist American, a scris: “O lume comunistă va fi o lume unificată, organizată. Sistemul economic va fi o organizație minunată, bazată pe principiul planificării care începe acum să apară în URSS. Guvernul sovietic american va fi o secțiune importantă în acest guvern mondial”. [5]

 

De la Marx, Lenin, Stalin și Foster la “comunitatea destinului uman” propusă de Partidul Comunist Chinez, putem vedea clar că comunismul nu este mulțumit de faptul că are putere în câteva țări. Ideologia comunismului de la început până la sfârșit include ambiția de cucerire a întregii umanități.

 

Revoluția proletară mondială prezisă de Marx nu a avut loc. Ceea ce credea că ar fi fost un capitalism disperat și muribund a fost în schimb triumfător, prosper și înfloritor. Odată cu prăbușirea taberelor comuniste sovietice și est-europene, rămânând doar cu Partidul Comunist Chinez și cu alte câteva regimuri, comunismul părea să se confrunte cu dispariția sa. Aceasta a fost, evident, o victorie pentru lumea liberă.

 

Însă, în timp ce Occidentul credea că comunismul va ajunge la gropile de gunoi ale istoriei, orientarea socialistă (stadiul primar al comunismului) a înflorit. Duhul comunist nu este mort. Se ascunde în spatele diferitelor doctrine și mișcări, și ca atare corodează, se infiltrează și extinde ideologia comunistă în fiecare colț al lumii libere.

 

Este accidental? Desigur că nu. Globalizarea pare a fi un proces de formare naturală, dar rolul comunismului devine tot mai evident în evoluția sa. Comunismul a devenit una dintre ideologiile directoare ale globalizării.

 

După cel de-al Doilea Război Mondial, forțele de stânga din țările europene au continuat să crească. Internaționala Socialistă care a promovat socialismul democratic a inclus partide politice din mai mult de o sută de țări. Aceste partide s-au aflat la putere în diferite țări și chiar s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei. În acest context, un nivel ridicat al sistemului de ajutoare sociale, de impozitare și de naționalizare au afectat Europa în ansamblul său.

 

Globalizarea a depreciat industria americană, a redus clasa de mijloc, a provocat stagnarea veniturilor, a polarizat pe cei bogați și cei săraci și a condus la divizarea societății. Acestea au promovat foarte mult creșterea stângii și a socialismului în Statele Unite, schimbând brusc spre stânga spectrul politic global în ultimul deceniu. Forțele stângii din întreaga lume susțin că globalizarea a cauzat inegalitate și polarizarea veniturilor între bogați și săraci. Împreună cu aceste argumente, sentimentul de anti-globalizare a crescut rapid, devenind o nouă forță care rezistă capitalismului și cere instaurarea socialismului.

 

După războiul rece, ideile comuniste s-au infiltrat în globalizarea economică, cu scopul de a nu lăsa să existe nici o economie națională pură și de a submina suveranitatea bazelor economice naționale ale fiecărei țări. Scopul a fost de a mobiliza pe deplin lăcomia umană, în timp ce puterile financiare occidentale au relocat bogăția – acumulată de societate în câteva sute de ani – pentru a îmbogăți rapid Partidul Comunist Chinez. PCC a folosit apoi bogăția pe care a acumulat-o rapid pentru a constrânge moral alte țări și a le trage în jos.

 

În calitate de conducător al forțelor comuniste din lumea de astăzi, PCC își întărește constant creșterea economică, în timp ce injectează o doză de putere în partidele de stânga și comuniste din întreaga lume. PCC și-a folosit conducerea totalitară pentru a submina regulile comerțului mondial și a folosit îmbogățirea pe care a câștigat-o de pe urma capitalismului global pentru a consolida socialismul. De asemenea puterea economică a PCC-ului i-a stimulat acestuia ambițiile politice și militare, încercând să exporte modelul comunist în întreaga lume.

 

Din perspectivă globală, atât antiglobaliștii de stânga, cât și PCC-ul – care au beneficiat de pe urma globalizării – s-au ridicat în numele globalizării. De fapt, status quo-ul lumii de astăzi este foarte apropiat de obiectivul propus de Stalin în trecut.

 

  1. Globalizarea economică

Globalizarea economică se referă la integrarea lanțurilor capitalului global, a producției și a comerțului, care a început în anii ’40 și ’50, s-a maturizat în anii ’70 și ’80 și a fost stabilită ca o normă globală în anii ’90. Agențiile și corporațiile internaționale au fost forțele ei motrice, deoarece au cerut relaxarea reglementărilor și controalelor pentru a permite libera circulație a capitalului. La suprafață, globalizarea economică a fost promovată de țările occidentale pentru a răspândi capitalismul în întreaga lume.

 

Din păcate, totuși, globalizarea a devenit un vehicul al răspândirii comunismului. În special, globalizarea a făcut ca țările occidentale să ofere sprijin financiar regimului chinez, rezultând o dependență reciprocă între economia de piață capitalistă și economia totalitară socialistă a PCC. În schimbul avantajelor economice, Occidentul își sacrifică valorile universale și conștiința, în timp ce regimul comunist își extinde controlul prin constrângere economică, ca și cum comunismul trebuie să câștige dominația globală.

 

  1. Globalizarea generează economii de tip comunist

Globalizarea a transformat economia globală într-o singură entitate economică mare. În acest proces s-au format mari organizații internaționale, tratate și regulamente. La suprafață, acest lucru pare să vizeze extinderea capitalismului și a pieței libere. Dar, de fapt, s-a format un sistem unificat de control economic, care este capabil să emită ordine pentru a determina soarta companiilor în multe țări. Acest lucru echivalează cu formarea unui sistem economic totalitar centralizat, care este în perfectă concordanță cu obiectivul lui Stalin de a uni toate țările pentru a forma un sistem economic. După stabilirea acestei ordini financiare internaționale, s-a format și fenomenul ajutorului economic pe termen lung oferit de țările dezvoltate țărilor în curs de dezvoltare. Acesta este exact al treilea obiectiv al lui Stalin.

 

În ceea ce privește ajutorul financiar, organizațiile financiare internaționale efectuează de obicei intervenții macroeconomice în economia țării ce beneficiază de ajutor. Metoda folosită este dictatorială: nu numai că este impusă cu forța, ci ignoră și condițiile sociale, culturale și istorice ale țării beneficiare. Rezultatul este restrângerea libertății și un control mai centralizat. Cercetătorul american James Bovard a scris că Banca Mondială “a promovat în mare măsură naționalizarea economiilor lumii a treia și a sporit controlul politic și birocratic asupra vieților celor mai săraci dintre cei săraci”. [6]

 

Pe de altă parte, globalizarea economică a creat o economie globală omogenă, ceea ce a dus la o mai mare asemănare a tendințelor consumatorilor și a mecanismelor unificate de producție și consum. Firmele mici, în special magazinele de arte și meserii tradiționale, au mai puțin spațiu pentru a supraviețui. Multe companii mici și cele asociate cu grupuri etnice locale au fost pur și simplu șterse de valul globalizării. Din ce în ce mai mulți oameni și-au pierdut mediul și posibilitatea de a se angaja liber în comerț în interiorul propriilor frontiere.

 

Țările în curs de dezvoltare devin parte a unui lanț de producție la nivel mondial, slăbind suveranitatea economică a națiunilor, și, în unele cazuri, ducând la eșecul statului. Unele țări devin împovărate de datorii și de nevoia de a rambursa finanțările, fracturând fundamental temelia economiei capitaliste libere.

 

  1. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare

La începutul anilor 2000, Jamaica și-a deschis piețele și a început să importe cantități mari de lapte de vacă ieftin. Acest lucru a făcut ca laptele să devină mai accesibil, dar a determinat, de asemenea, falimentul fermierilor locali din sectorul produselor lactate, care nu au putut supraviețui împotriva valului de importuri ieftine. Mexicul avea numeroase fabrici în industria ușoară, dar după intrarea Chinei în OMC, majoritatea acestor locuri de muncă au părăsit Mexicul și s-au dus în China. Mexicul a suferit deoarece nu are capabilități de producție de vârf. Africa este bogată în minerale, dar după ce investițiile străine s-au revărsat pe teritoriul ei, mineralele africane au fost extrase și exportate în străinătate, cu un câștig economic foarte mic pentru localnici.

 

Investițiile străine au corupt și funcționarii guvernamentali. Globalizarea pretinde că va aduce democrația în aceste țări, dar, în realitate, a împuternicit dictaturi corupte. În multe locuri, sărăcia s-a adâncit. Potrivit statisticilor Băncii Mondiale din 2015, “mai mult de jumătate dintre săracii extremi trăiesc în Africa Subsahariană”. “De fapt, numărul celor săraci din regiune a crescut cu 9 milioane, ajungând la 413 milioane de persoane care trăiau cu mai puțin de 1,90 dolari SUA pe zi în 2015. “[7]

 

În timpul recentei crize economice din Asia, Tailanda și-a deschis sistemul financiar slab pentru investițiile internaționale, ceea ce a adus prosperitate temporară. Dar, când investițiile străine s-au retras, economia Tailandei s-a oprit și a influențat negativ țările vecine.

 

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare și transport, planeta a devenit de dimensiunea unui sat. Globalizarea părea ca și cum ar aduce prosperitate financiară și valori democratice întregului sat global. Cu toate acestea, după cum a declarat profesorul Dani Rodrik de la Școala Guvernamentală John F. Kennedy de la Harvard, există o “trilemă” a globalizării: “Nu putem să urmărim simultan democrația, hotărârea națională și globalizarea economică”. [8] Acesta este defectul ascuns al globalizării și ceva ce comunismul a exploatat.

 

Evident, beneficiile și oportunitățile generate de globalizare sunt limitate la un număr mic de persoane. În alte locuri, globalizarea a înrăutățit în mod artificial inegalitatea și nu poate rezolva problemele pe termen lung ale sărăciei. Globalizarea a erodat suveranitatea națională, a agravat turbulențele regionale și a generat un conflict între “opresor” și “oprimat”. Noțiunile despre oprimare, exploatare, inegalitate și sărăcie sunt armele folosite de cei de stânga pentru a lupta împotriva capitalismului, deoarece rezistența oprimatului față de opresor este modelul tipic pentru comunism. Ideologia comunistă a egalitarismului și etosul luptei s-au răspândit în jurul lumii odată cu globalizarea.

 

  1. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă

Dezvoltarea masivă a industriilor și creșterea numărului locurilor de muncă a transformat clasele muncitoare și de mijloc din țările occidentale în victime ale globalizării. Să luăm ca exemplu America : odată cu fluxul masiv de capital și tehnologie din China, s-au pierdut numeroase locuri de muncă în manufactură, ceea ce a dus la pierderea industriilor și la creșterea ratei șomajului. Din 2000 până în 2011, 5,7 milioane de muncitori din sectorul de producție și-au pierdut locurile de muncă, iar 65 de mii de fabrici au fost închise. [9] Diferența dintre bogați și săraci s-a adâncit de mult timp în Statele Unite. Astfel, în ultimii 30 de ani, creșterea salariului mediu (ajustat în funcție de inflație) a încetinit, ceea ce a dus la apariția săracilor care muncesc – cei care lucrează sau caută locuri de muncă timp de douăzeci și șapte de săptămâni ale anului, dar al căror venit este oficial sub nivelul sărăciei . În 2016, 7,6 milioane de americani au fost numărați printre muncitorii săraci. [10]

 

Polarizarea dintre bogați și săraci este solul în care crește comunismul. Problemele economice nu se limitează la domeniul economic, ci continuă să crească. Cererea de “justiție socială” și soluționarea distribuției incorecte a veniturilor au dus la o creștere a ideologiei socialiste. Între timp, cererea de asistență socială a crescut la rândul său, creând mai multe familii sărace și în cele din urmă, formând un ciclu vicios.

 

Din 2000, spectrul politic al Statelor Unite a devenit din ce în ce mai deschis la influența de stânga. Până la alegerile din 2016, a existat o cerere în creștere de socialism și o creștere a polarizării politice din cauza intereselor partizane. În mare măsură, în spatele acestor schimbări se află impactul globalizării. Pe de altă parte, cu cât mai mari au fost greutățile cu care s-au confruntat societățile democratice occidentale, cu atât mai triumfătoare a apărut forța comunismului pe scena mondială.

 

  1. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă

Odată cu avansarea globalizării au apărut campanii anti-globalizare. Protestele violente la scară largă, desfășurate la Seattle, la 30 noiembrie 1999, împotriva Conferinței ministeriale a OMC au marcat declanșarea unor astfel de campanii. În 2001 au avut loc trei conferințe internaționale la scară largă (Summitul celor două Americi din Quebec, Canada, summitul Uniunii Europene de la Göteborg, Suedia și Grupul celor Opt reuniuni economice din Genova, Italia). În 2002, în Florența, Italia, s-a organizat o demonstrație fără precedent pe scară largă împotriva globalizării, care a atras un milion de participanți.

 

Campaniile anti-globalizare la nivel mondial au atras participanți dintr-o varietate de medii. Marea majoritate a lor erau adversari de stânga ai capitalismului, printre care sindicatele, organizațiile de mediu (de asemenea, deturnate și infiltrate de comunism), precum și ale victimelor globalizării și ale celor defavorizați. Drept urmare, publicul, suporteri sau adversari ai globalizării, au ajuns să servească în mod necorespunzător scopurilor comunismului.

 

  1. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

Atunci când evaluează succesele sau eșecurile globalizării, cercetătorii citează adesea China ca pe un exemplu de succes. China părea că a beneficiat în mare măsură de globalizare și a ajuns rapid în prim plan ca cea de-a doua putere economică a lumii. Mulți au prezis că, în final China va deturna poziția de lider a SUA.

 

Spre deosebire de modelul Mexicului de producție low-end, PCC și-a propus să obțină cea mai avansată tehnologie de la Occident și apoi să-și înlocuiască oponenții. În schimbul vânzării pe piața chineză, PCC a cerut companiilor din țările dezvoltate să înființeze societăți mixte, pe care PCC ulterior le-a folosit pentru a extrage tehnologii-cheie. PCC a adoptat numeroase metode în acest scop, de la forțarea lipsită de scrupule a transferurilor de tehnologie, și până la furtul complet prin hacking. După ce a obținut această tehnologie avansată, PCC și-a exercitat avantajul pentru a elimina produsele ieftine de pe piața mondială. Cu ajutorul rabaturilor la export și al subvențiilor, PCC și-a învins concurența cu prețuri sub prețul piețelor, perturbând ordinea piețelor libere.

 

Spre deosebire de alte țări nedezvoltate care și-au deschis piețele interne, PCC a creat mai multe bariere comerciale pe piața internă. După ce a aderat la OMC, PCC a profitat de regulile ei, beneficiind în același timp de avantajele globalizării pentru a-și transfera produsele în străinătate. Spărgând regulile, regimul și-a adus beneficii economice substanțiale. Partidul nu a deschis însă industriile cheie – inclusiv telecomunicațiile, sistemul bancar și cel energetic – care la rândul lor, au permis Chinei să profite de economia mondială, în timp ce aceasta refuza să-și îndeplinească angajamentele.

 

Cumpărată de profiturile economice, lumea occidentală a închis ochii la abuzurile legate de drepturile omului. În timp ce PCC a abuzat în mod notoriu drepturile omului, comunitatea internațională a continuat să confere favoruri generoase regimului.

 

În mijlocul globalizării, un PCC puternic, împreună cu o societate chineză coruptă moral, a lovit economia de piață și reglementările comerciale din Occident.

 

Ca distrugător al regulilor, PCC a cules toate avantajele globalizării. Într-un sens, globalizarea a fost ca o transfuzie de sânge pentru PCC, permițând unui stat comunist să-și revină la viață. În spatele manipulării globalizării este scopul ascuns al susținerii PCC prin realocarea bogăției. Între timp, PCC a reușit să acumuleze câștiguri necinstite în timp ce efectua cele mai grave încălcări ale drepturilor omului.

 

Globalizarea a fost un proces de salvare a PCC și de legitimizare a regimului comunist chinez. În timp ce partidul și-a întărit mușchii socialiști cu nutrienți capitaliști, Occidentul a căzut în declin relativ, dând încredere PCC-ului în totalitarismul său comunist și ambițiilor lui globale. De asemenea, progresul Chinei a entuziasmat numeroși socialiști și membri ai stângii la nivel mondial – ca parte a planului.

 

În timp ce economia sa a crescut, PCC și-a intensificat eforturile de a se infiltra în organizațiile economice globale, inclusiv OMC, FMI, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și altele. Atunci când ocupă poziții importante în aceste organizații, oficialii partidului le conving să coopereze cu PCC pentru a susține schemele partidului și pentru a-și apăra politicile.

 

PCC utilizează organizațiile economice internaționale pentru a-și derula propria agendă economică și model corporatist. Dacă ambițiile sale nu se opresc, nu există nicio îndoială că regimul va aduce dezastre politicilor și economiei de pe glob.

 

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple despre cum a fost folosită globalizarea economică pentru a promova și a extinde comunismul. Odată cu progresul realizat în domeniul telecomunicațiilor și al transporturilor, activitățile economice se extind dincolo de granițele unei națiuni. Acesta este un proces natural, însă în acest caz, procesul a fost transformat într-o oportunitate pentru PCC de a-și începe drumul către dominația globală. A sosit momentul ca societatea să fie atentă la ceea ce are loc și să elimine globalizarea elementelor comuniste. Doar așa, suveranitatea fiecărui stat și bunăstarea poporului lor vor avea șansa de a fi realizate.

 

  1. Globalizarea politică

Globalizarea se manifestă politic sub forma cooperării sporite între țări, apariția organizațiilor internaționale, formularea agendelor politice și a tratatelor internaționale, restrângerea suveranității naționale și transferul treptat al puterii de la statele suverane la organizațiile internaționale. După apariția unor astfel de instituții internaționale, precum și a regulilor și reglementărilor care depășesc frontierele naționale, astfel de instituții au început să încalce viețile politice, culturale și sociale ale fiecărei țări. Puterea începe să se concentreze într-o instituție internațională asemănătoare unui guvern global, erodând suveranitatea națională, slăbind credințele tradiționale și bazele morale ale societăților distincte, subminând cultura tradițională și comportamentul internațional convențional. Toate acestea fac parte din progresul treptat al programului comunist.

 

În timpul acestui proces, comunismul promovează și folosește organizațiile internaționale, pentru a întări puterea factorilor comunisti, pentru a promova filosofia luptei Partidului Comunist, pentru a promova definițiile pervertite ale drepturilor omului și a libertății, a ideilor socialiste la scară globală, redistribuirea bogăției și încercarea de a construi un guvern global care conduce umanitatea pe calea totalitarismului.

 

  1. ONU a extins puterea politică comunistă

Organizația Națiunilor Unite, înființată după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, este cea mai mare organizație internațională din lume și a fost inițial concepută pentru a consolida cooperarea și coordonarea între țări. Ca entitate supranațională, Națiunile Unite sunt conforme cu scopul comunismului de a elimina statul și au fost folosite pentru a crește puterea comunistă. Încă de la început, ONU a devenit un instrument al taberei comuniste conduse de sovietici și a acționat ca o etapă pentru ca Partidul Comunist să se promoveze pe sine și ideologia comunistă a unui guvern mondial.

 

La înființarea Organizației Națiunilor Unite și elaborarea Cartei ONU, Uniunea Sovietică a fost unul dintre sponsori și membră permanentă a Consiliului de Securitate, jucând un rol decisiv. Alger Hiss, inițiatorul proiectului și secretarul general al Conferinței Națiunilor Unite privind Carta, precum și un oficial al Departamentului de Stat și un consilier important al lui Roosevelt, a fost condamnat pentru sperjur în legătură cu acuzația de a fi spion sovietic. [11] Portițele ascunse prezente în Carta Organizației Națiunilor Unite și convențiile sunt benefice regimurilor comuniste și probabil că au de-a face cu Hiss.

 

Șefii mai multor agenții importante ale ONU sunt comuniști sau tovarășii lor de călătorie. Mulți secretari generali ai ONU sunt socialiști și marxiști. De exemplu, primul secretat, Trygve Lie, a fost un socialist norvegian și a primit un sprijin puternic din partea Uniunii Sovietice. Sarcina lui cea mai importantă a fost să aducă Partidul Comunist Chinez în Națiunile Unite. Succesorul său, Dag Hammarskjöld, a fost socialist și simpatizant al unei revoluții comuniste mondiale și deseori, îl lingușea pe oficialul PCC de rang înalt, Zhou Enlai. [12] Cel de-al treilea secretar general U Thant, din Myanmar (fosta Burma), era un marxist care credea că idealurile lui Lenin sunt în concordanță cu Carta ONU. [13] Cel de-al șaselea secretar general, Boutros Boutros-Ghali, a fost anterior vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Prin urmare, nu este greu de înțeles de ce șefii regimurilor comuniste sunt tratați în mod regulat cu cea mai înaltă etichetă a Organizației Națiunilor Unite. Multe convenții ale ONU au devenit instrumente pentru promovarea directă sau indirectă a ideilor comuniste și extinderea puterii comuniste.

 

Cea mai înaltă misiune a Națiunilor Unite este cea de menținere a păcii și securității mondiale. Forțele de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite sunt responsabilitatea subsecretarului general pentru afaceri politice și de securitate. Cu toate acestea, din cei paisprezece indivizi care au preluat această funcție din 1946 până în 1992, treisprezece erau cetățeni sovietici. Regimul comunist sovietic nu a renunțat niciodată la încercarea de a-și extinde puterea comunistă și nu a avut nici un interes să contribuie la pacea mondială. Prin urmare, deși a folosit sloganul “păstrarea păcii mondiale”, el s-a concentrat pe avansarea intereselor comunismului. Susținerea unei organizații pro-socialiste se potrivește scopurilor sale.

 

În acel moment, comuniștii s-au infiltrat în Statele Unite. Directorul FBI J. Edgar Hoover, a declarat în 1963 că diplomații comuniști repartizați în cadrul ONU “reprezintă coloana vertebrală a operațiunilor de informații rusești din această țară”. [14] Chiar și după prăbușirea fostului regim comunist sovietic, moștenirea comunistă a rămas larg răspândită în Națiunile Unite: “Persoanele occidentale care au lucrat la ONU … s-au înconjurat de ceea ce mulți au numit o mafie comunistă” [15].

 

PCC folosește Organizația Națiunilor Unite ca pe o platformă de propagandă. Fiecare dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii – n.t.) are un subsecretar general al Națiunilor Unite. Deși subsecretarul general al ONU nu mai poate reprezenta interesele unei țări individuale, secretarul general, reprezentând interesele sociale și economice ale PCC, susține în mod eficient ideologia PCC. Înalți oficiali ai ONU, inclusiv secretarul general, au promovat inițiativa “One Belt, One Road” (O Centura, Un Drum) a PCC ca modalitate de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare.

 

Strategia “O Centura, Un Drum“ a PCC a fost considerată de multe țări ca fiind o hegemonie expansionistă și a lăsat multe țări în criză datorită datoriilor profunde. De exemplu, Sri Lanka a fost nevoită să închirieze un port important PCC-ului timp de 99 de ani pentru a-și achita datoriile, iar Pakistanul a trebuit să solicite ajutorul Fondului Monetar Internațional din cauza problemelor datoriei. Din cauza controlului “O Centura, Un Drum“ asupra politicilor și economiei țărilor participante și a conflictelor sale cu drepturile omului și democrației, multe țări frânează colaborarea. Cu toate acestea, datorită influenței politice a PCC, înalții oficiali ONU au recomandat proiectul “O Centura, Un Drum“. [16]

 

  1. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU

Unul dintre obiectivele Națiunilor Unite este de a îmbunătăți drepturile omului și de a promova libertatea; acest principiu este universal. Dar PCC, împreună cu alte regimuri corupte, neagă universalitatea drepturilor omului. În schimb, se spune că drepturile omului sunt afaceri interne, astfel încât PCC poate să-și ascundă istoria persecuțiilor și abuzurilor în China. Chiar se laudă pentru extinderea dreptului la subzistență a poporului chinez. PCC a folosit de asemenea platforma Națiunilor Unite pentru a ataca valorile democratice ale Occidentului, bazându-se pe alianța cu țările în curs de dezvoltare pentru a submina eforturile națiunilor libere de a promova valorile universale. Datorită manipulării factorilor comuniști, ONU nu numai că nu a făcut prea mult pentru îmbunătățirea drepturilor omului, ci a devenit adesea un instrument folosit de regimurile comuniste pentru a-și reabilita reputația cu privire la abuzurile sale împotriva drepturilor omului.

 

Mulți cercetători au documentat modul în care Națiunile Unite și-au trădat propriile idealuri. De exemplu, Națiunile Unite s-au născut în umbra Holocaustului, dar acum Națiunile Unite nu fac nimic în fața uciderilor în masă. Scopul inițial al Organizației Națiunilor Unite era de a lupta împotriva agresorilor și de a proteja drepturile omului. Motivația morală a fost considerată o premisă necesară a acțiunii în acest scop, însă actuala ONU respinge luarea de hotărâri morale. [17]

 

Dore Gold, fost ambasador israelian la Națiunile Unite și autor al “Turnului Babel: Cum a alimentat ONU haosul global”, a afirmat: “ONU nu este un organism mondial benign și ineficient. De fapt, el a accelerat și a răspândit haosul global. [18] Gold a oferit numeroase dovezi care să demonstreze acest lucru care includ: ”neutralitatea valorii“ a ONU, imoralitatea “echivalenței morale” și a “relativismului moral”; corupția generalizată; desemnarea șefilor Consiliului pentru Drepturile Omului, participanților din țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului; deținerea majoritară a voturilor de către țările nedemocratice; precum și exercitarea controlului de către regimurile comuniste. [19] El a spus că Organizația Națiunilor Unite este un “eșec abject” și este “dominat de forțe anti-occidentale, dictaturi, sponsori ai terorismului de stat și cei mai răi dușmani ai Americii”, “trădând idealurile nobile ale fondatorilor ONU”. [20]

 

Comisia pentru drepturile omului a Organizației Națiunilor Unite a adoptat politica de vot majoritar. Cu toate acestea, țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului sunt capabile să devină membre și chiar șefi ai Consiliului pentru Drepturile Omului, ceea ce face ca dezbaterea asupra drepturilor omului să nu aibă sens. Mai mult, PCC a cumpărat o serie de țări în curs de dezvoltare, provocând reprimarea criticilor în legătură cu politicile PCC privind drepturile omului – inițiate de Statele Unite prin intermediul Națiunilor Unite. Tirania majorității Organizației Națiunilor Unite i-a permis să devină un instrument pentru forțele comuniste de a se opune națiunilor libere pe multe probleme. Acest lucru a determinat Statele Unite să se retragă din Consiliul Drepturilor Omului de mai multe ori. Occidentul dorește să promoveze libertatea și drepturile omului, dar a fost blocat în mod repetat de către țările comuniste. Consiliul pentru Drepturile Omului a fost deturnat de hoți, iar așa-numitele convenții internaționale adoptate nu au făcut nimic pentru a bloca țările totalitare. Aceste țări perorează pur și simplu sloganurile, dar nu le pun în aplicare.

 

Prin urmare, nu este greu de înțeles cum Carta Națiunilor Unite este foarte asemănătoare cu Constituția sovietică, precum și în opoziție directă cu Constituția Statelor Unite. Scopul său nu este de a proteja drepturile oamenilor, ci de a servi nevoilor conducătorilor. De exemplu, unele prevederi ale Constituției sovietice includ o formulă precum “în limitele de aplicare ale legii” după enumerarea drepturilor cetățenilor. La suprafață, statutul consilierilor sovietici le-au dat cetățenilor unele drepturi, însă de fapt, multe legi specifice erau stipulate ca fiind “în limitele legii”, ceea ce a permis guvernului sovietic să-i priveze în mod arbitrar pe cetățeni de drepturile lor conform interpretărilor sale de “în limitele de aplicare ale legii.”

 

Acesta este și modul în care Carta Națiunilor Unite și diferitele contracte și convenții definesc drepturile cetățenilor. De exemplu, în Pactul internațional privind drepturile civile și politice, declarații precum “toată lumea are dreptul” sunt atașate unor prevederi precum “drepturile menționate mai sus nu vor fi supuse nici unei restricții, cu excepția celor prevăzute de lege”. Nu este doar o alegere arbitrară sau coincidență, ci o “ușă din spate” pe care comunismul a stabilit-o cu intenție.

 

Problema este că, dacă politicienii consideră necesar, orice drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului poate fi încălcat legal. “Ce scuză mai bună ar putea vreun tiran să invoce?”, întreabă Edward Griffin. “Majoritatea războaielor și crimelor naționale sunt comise în numele uneia din aceste “dispoziții”. [21] Este dificil ca țările libere să-și priveze arbitrar cetățenii de libertate, dar regimurile comuniste pot profita în mod deschis de lacunele din Declarația drepturilor omului.

 

  1. Globalizarea promovează ideile politice comuniste

Comunismul, prin agenții săi, ridică în mod repetat probleme globale și susține că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin colaborări internaționale și structuri de putere – pentru a inaugura în cele din urmă un guvern mondial. Prin urmare, diferite țări sunt din ce în ce mai restricționate și reglementate de un număr tot mai mare de tratate internaționale. Drept urmare, suveranitatea națională este slăbită.

 

Multe grupuri susțin structuri de putere internaționale de acest tip și, deși astfel de grupuri nu sunt neapărat comuniste, obiectivele lor sunt în concordanță cu intențiile obiectivelor comuniste – adică de a elimina națiunile individuale și de a organiza un guvern mondial.

 

O personalitate mediatică a spus de Ziua Pământului în 1970: “Omenirea are nevoie de o ordine mondială. Națiunea pe deplin suverană nu este capabilă să se ocupe de otrăvirea mediului. … Gestionarea planetei – fie că vorbim de necesitatea de a preveni războiul, fie de necesitatea de a preveni daunele semnificative asupra condițiilor vieții – necesită un guvern mondial”. [22] Manifestul Umanist II din 1973 a mai declarat: “Am ajuns la un punct de cotitură în istoria omenirii, unde cea mai bună opțiune este depășirea limitelor suveranității naționale și trecerea la construirea unei comunități mondiale. … Astfel ne uităm la dezvoltarea unui sistem de drept mondial și a unei ordini mondiale bazate pe guvernarea federală transnațională”. [23]

 

De fapt, instituirea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu a avut loc deoarece un grup care a pledat pentru o confederație globală în 1972, a considerat problema mediului ca fiind o problemă mondială și prin urmare, a solicitat dezvoltarea unor soluții globale și stabilirea unei agenții globale de protecție a mediului. Primul său director a fost Maurice Strong, un canadian cu tendințe socialiste puternice.

 

La reuniunea de la nivel înalt a Pământului din Rio de Janeiro din 1992 (cunoscută și sub numele de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea), 178 de guverne au votat pentru adoptarea Agendei 21. Acest plan de opt sute de pagini include conținut privind mediul, drepturile femeii, îngrijirea medicală și așa mai departe. Un cercetător influent al unui institut de cercetare pentru mediu, care a devenit ulterior un oficial al Programului ONU pentru Mediu a declarat: “Suveranitatea națională – puterea unei țări de a controla evenimentele de pe teritoriul său – și-a pierdut o mare parte din semnificația sa în lumea de astăzi, unde frontierele sunt în mod frecvent încălcate prin poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați. … Națiunile cedează în realitate porțiuni ale suveranității lor comunității internaționale și încep să creeze un nou sistem de guvernare internațională a mediului, ca un mijloc de rezolvare a problemelor care nu pot fi rezolvate altfel”. [24]

 

Superficial, aceste rațiuni pentru înființarea unui guvern mondial par foarte bune, dar scopul lor real este promovarea comunismului pentru a domina lumea. În Capitolul 16 am detaliat modul în care comunismul folosește pretenția de a proteja mediul pentru a-și promova agenda.

 

În timpul mandatului secretarului general al ONU Boutros-Ghali, în perioada 1992-1996, acesta a inițiat progrese rapide în marșul ONU către guvernul mondial. El a cerut formarea unei armate permanente a ONU și a solicitat dreptul de a colecta taxe. [25] Datorită opoziției Statelor Unite, Ghali nu a reușit să obțină un al doilea mandat. În caz contrar, statutul actual al Organizației Națiunilor Unite ar fi fost dificil de prezis. Deși regimurile comuniste refuză întotdeauna să se amestece în afacerile interne ale altor țări, ele participă activ în diferite organizații internaționale, sprijină extinderea funcțiilor Națiunilor Unite și promovează conceptul de guvernare globală.

 

În 2005, Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a declarat: “În epoca interdependenței, cetățenia globală este un pilon esențial al progresului”. [26] Robert Chandler, un strateg care a lucrat pentru forțele aeriene americane, Casa Albă și diferite alte departamente guvernamentale, consideră că așa-numitul progres al lui Annan ar distruge suveranitatea națională și va deschide calea unei societăți civile globale fără frontiere. Programul “Educarea spre o cultură a păcii” al ONU, este organizat și condus de activiști de extremă stânga, despre care Chandler crede că intenționează să distrugă suveranitatea națiunii și să creeze un guvern totalitar fără frontiere. [27]

 

Cartea “The Naked,Communist” publicată în 1958, care a expus comunismul, a enumerat cele 45 de țeluri ale comuniștilor, dintre care unul a fost: “Promovarea ONU ca singura speranță pentru omenire. În cazul rescrierii cartei sale, cereți să fie înființată ca un guvern mondial cu propriile sale forțe armate independente”. [28] Mulți realizează că înființarea unui guvern mondial nu poate fi realizată pe termen scurt – deci atât comuniștii cât și globaliștii folosesc diverse probleme pentru a înființa instituții internaționale în diferite domenii, ca apoi să promoveze unitatea acestor instituții și să continue să susțină dependența de Națiunile Unite, cu scopul final de a înființa un guvern mondial.

 

Sprijinirea unui guvern mondial, exagerarea deliberată a rolului Organizației Națiunilor Unite, reprezentând ONU ca pe un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor din lumea de astăzi – toate acestea fac parte din încercarea de-a se juca de-a Dumnezeu și de a organiza viitorul omenirii prin manipularea puterii. De fapt, aceasta este exact aceeași idee ca o utopie comunistă, o religie pe care oamenii o creează – iar rezultatul este devastator.

 

  1. Guvernul mondial dă naștere la totalitarism

Nu este nimic în neregulă cu preconizarea unei lumi sau a unui viitor mai bun, dar încercarea de a înființa un guvern mondial pentru a rezolva toate problemele omenirii înseamnă pur și simplu urmărirea unei utopii moderne și riscă să degenereze în totalitarism.

 

O problemă inevitabilă cu care se confruntă un guvern mondial, care urmărește să abordeze într-adevăr problemele globale, este modul în care își pune efectiv în aplicare politicile – fie ele politice, militare, economice sau altele. Pentru a-și impune politicile la scară globală, un astfel de guvern nu ar lua forma unei democrații libere, precum cea a Statelor Unite, ci ar fi un guvern totalitar, precum fosta Uniune Sovietică sau regimul comunist chinez.

 

Pentru a atrage țările să i se alăture, un guvern mondial ar oferi în mod invariabil beneficii ademenitoare, promisiuni de asistență socială și un plan al unei utopii globale pentru omenire. Propunerea sa este similară cu cea a comunismului și se prezintă ca un panaceu pentru problemele fiecărei țări. Pentru a atinge idealurile utopice ale unui număr atât de mare de țări și a rezolva probleme globale complexe în conformitate cu planul utopic – fie protejarea mediului înconjurător, fie asigurarea securității și asistenței sociale la scară globală – un astfel de guvern mondial ar încerca în mod inevitabil să-și centralizeze puterea pentru a-și impune cu forța politicile. Această centralizare ar ridica puterea guvernului la un nivel de neegalat, iar controlul său asupra societății ar atinge de asemenea, un nivel fără precedent. În acest stadiu, un astfel de guvern mondial nu s-ar deranja să obțină un consens între țările sale membre sau să țină seama de angajamentele luate față de acestea, ci s-ar concentra exclusiv asupra implementării forțate a politicilor sale.

 

În lumea de astăzi, există mari diferențe între țări. Multe țări nu au nici religii drepte, nici libertate, ca să nu mai vorbim de respectarea drepturilor omului sau de standarde morale înalte. Atunci când țările se combină pentru a forma un guvern mondial, un astfel de guvern ar adopta cel mai mic standard al lor, eliminând orice cerințe referitoare la credință și convingeri spirituale, moralitate și drepturile omului. Cu alte cuvinte, țărilor li s-ar da frâu liber în aceste aspecte – folosind conceptul de așa-numită neutralitate în religie, moralitate și drepturile omului pentru a le uni. Un guvern mondial ar promova în mod inevitabil o cultură mainstream pentru a uni lumea. Cu toate acestea, fiecare țară are propriile sale tradiții culturale și credințe religioase.

 

Dintre toți experții, oamenii de știință și guvernele care susțin în mod activ un guvern mondial, majoritatea sunt atei sau au opinii progresiste cu privire la credințele religioase. În mod evident, un guvern mondial ar avea ateismul ca valoare de bază – consecință inevitabilă, deoarece comunismul este forța din spatele acestuia. Pentru a-și menține guvernarea, acest guvern mondial ar aplica cu forța reeducarea ideologică, recurând la violență pentru a realiza acest lucru. Pentru a preveni mișcările de fragmentare sau de independență ale țărilor membre, un guvern mondial va întări puternic forțele sale militare și de poliție și va înăspri controlul asupra libertății de exprimare a oamenilor.

 

Guvernul unei țări al cărei popor nu are o credință și o cultură comună se poate baza doar pe puterea autoritară – adică, pe conducerea totalitară – pentru a rămâne la putere și rezultatul ar fi reducerea libertății individuale. Astfel, un guvern mondial ar fi în mod inevitabil un guvern totalitar, pentru că ar trebui să se bazeze pe autoritarism pentru a-și susține dominația.

 

În final, un guvern mondial este literalmente un proiect totalitar comunist într-o altă formă, iar rezultatul nu ar fi diferit de regimurile comuniste de astăzi în ceea ce privește modul în care își înrobesc și abuzează popoarele. Singura diferență ar fi că, în loc să se limiteze la o singură țară, acest totalitarism se va extinde în întreaga lume – controlată de un singur guvern – făcând chiar mai ușoară coruperea și distrugerea omenirii. În procesul de menținere a dominației sale, acest guvern enorm ar folosi progresiv toate metodele malefice folosite de regimurile comuniste. Această cale către autoritarism ar fi, de asemenea, un proces de distrugere a culturilor tradiționale și a valorilor morale ale omenirii, ceea ce este exact scopul comunismului.

 

  1. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității

Pe măsură ce schimburile culturale și fluxurile de capital se extind în întreaga lume, diferitele forme culturale deviante pe care comunismul le-a stabilit în ultimii aproape o sută de ani – precum arta modernă, literatura și filozofia, filmele și televiziunea, stiluri de viață deviante, utilitarismul, materialismul și consumerismul – sunt transmise la nivel global. În timpul acestui proces, tradițiile culturale ale diferitelor grupuri etnice sunt dezbrăcate de formele lor externe și separate de semnificația lor inițială, rezultând în culturi mutante, deviante. În timp ce atingeau scopul de a fi profitabile, aceste culturi deviante, au corupt de asemenea rapid valorile morale ale oamenilor oriunde s-au răspândit.

 

La nivel global, Statele Unite sunt liderii politici, economici și militari. Această conducere se aplică și pentru cultura americană, care este ușor acceptată și adoptată de alte țări și regiuni. După Revoluția Industrială, cu declinul credinței religioase în societatea modernă și creșterea materialismului provocat de progresele tehnologice, oamenii au trasat în mod natural o legătură directă între prosperitatea materială și forța civilizației. Profitând de această tendință, comunismul și-a concentrat resursele asupra îndepărtării Statelor Unite prin mijloace non-violente. După ce s-a infiltrat și a corupt unitatea familială, politică, economică, dreptul, arta, mass-media și cultura populară în toate aspectele vieții cotidiene din Statele Unite și după coruperea și distrugerea valorilor morale tradiționale, comunismul a recurs la globalizarea culturală, exportînd această cultură coruptă. Considerată ca o cultură avansată din Statele Unite, această cultură s-a răspândit în întreaga lume.

 

Într-o clipită, mișcarea “Occupy Wall Street” din New York, a fost prezentată pe ecranele de televiziune din satele de munte din India. Prin filmele de la Hollywood, satele de graniță conservatoare din Yunnan, China, au aflat că mamele singure, aventurile extra-maritale și eliberarea sexuală sunt aspecte “normale” ale vieții. Ideologia care stă la baza curriculum-ului comun de bază, creată de marxiștii culturali, a fost reflectată aproape instantaneu în manualele de școală secundară din Taiwan. Africa, considerată pe scară largă ca regiunea cea mai înapoiată din lume, s-a dovedit a fi cea mai grav afectată de epidemia de SIDA. De la Ecuador în America de Sud, până în Malaezia, în Asia de Sud-Est și Fiji în Insulele Pacificului, rock-and-roll-ul a devenit extrem de popular.

 

Willi Münzenberg, activistul comunist german și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, a spus: “Trebuie să organizăm intelectualii și să îi folosim pentru a transforma civilizația occidentală în ceva oribil. Doar atunci, după ce i-au corupt toate valorile și au făcut viața imposibilă, putem impune dictatura proletariatului. “[29]

 

Din perspectiva stângii, “a transforma civilizația occidentală în ceva oribil” este calea spre comunism. Cu toate acestea pentru comunism – care este forța motrică – coruperea culturii tradiționale pe care Divinitatea a lăsat-o pentru om și făcând omul să abandoneze Divinitatea, reprezintă calea pentru distrugerea umanității.

 

Dacă am putea compara cultura deviantă a Occidentului și cultura de partid a regimurilor comuniste totalitare cu gunoaiele, atunci globalizarea culturală, ar fi asemănătoare cu uraganul care împrăștie gunoaiele prin întreaga lume, îndepărtând nemilos valorile tradiționale pe care le- a lăsat Creatorul omenirii. Aici, ne-am concentrat pe explicarea influenței pe care cultura deviantă a Occidentului o are asupra lumii. În capitolul următor, vom analiza modul în care cultura comunistă s-a răspândit în întreaga lume.

 

  1. Globalizarea culturală distruge tradițiile

Cultura fiecărei etnii din lume are caracteristicile unice și influențele profunde ale istoriei sale specifice. În ciuda diferențelor dintre culturile etnice, toți urmează aceleași valori universale ale divinității, în tradițiile lor. După Revoluția Industrială, dezvoltarea tehnologică a adus comoditate în viața noastră. Datorită influenței progresivismului, tradiția este în general privită ca fiind înapoiată. Acum, standardul este măsurarea tuturor lucrurilor prin gradul de modernitate, noutate și “progres” – sau dacă are valoare comercială.

 

Așa-numitele valori comune create de schimbul cultural în procesul de globalizare, nu mai aparțin nici uneia dintre tradiții: ele sunt valori moderne. Elementele și valorile care pot fi adoptate în cadrul globalizării se abat de la tradiții. Acestea includ numai elementele cele mai superficiale ale patrimoniului cultural existent, precum și aspectele care pot fi comercializate. Noțiunile despre “destinul comun al omenirii” și “viitorul nostru comun” sunt rezultatul unor astfel de valori deviate. Comunismul promovează valori care par nobile, dar în realitate vizează abandonarea valorilor tradiționale de către omenire, înlocuirea acestora cu valori moderne, omogene și deteriorate.

 

Standardul cel mai scăzut, care este recunoscut la nivel global în timpul globalizării culturale, se manifestă și în cultura consumatorilor și în consumerism, care conduc cultura mondială. Susținut de interesele economice, designul produselor culturale și modul în care sunt prezentate pe piață, sunt complet centrate pe stimularea instinctelor de bază ale consumatorilor. Scopul este de a controla omenirea prin seducerea, răsfățarea și satisfacerea dorințelor superficiale ale oamenilor.

 

O cultură globală a consumatorilor vizează dorințele omenirii și este folosită pentru coruperea tradiției în mai multe moduri: în primul rând, pentru a atrage numărul maxim de consumatori, produsele culturale nu pot ofensa nici un grup etnic, în producție sau în prezentare. Ca rezultat, caracteristica unică și semnificația culturii etnice sunt îndepărtate din produse. Cu alte cuvinte, tradiția este îndepărtată de pe produse prin deculturalizare sau prin standardizare. Populațiile care primesc mai puțină educație și au o putere de consum redusă sunt mai sensibile la un astfel de model simplificat al consumatorilor, deoarece costul de a face astfel de produse este mai mic. Prin urmare, prin globalizare, această populație este limitată la cultura comercială care are cel mai mic cost de producție.

 

În al doilea rând, globalizarea industriei mass-media a condus la monopoluri. Drept urmare, elementele comuniste pot folosi cu ușurință ideile degenerate ale producătorilor, pot face public aspectul cultural superficial al produselor și introduc ideologia marxistă în timp ce le promovează. Hibridizarea culturilor prin globalizare devine un alt canal pentru promovarea ideologiei.

 

În al treilea rând, o cultură globală promovează consumerismul la rang principal în societate. Reclamele, filmele, emisiunile de televiziune și mass-media sociale, bombardează constant consumatorii cu ideea că nu trăiesc o viață reală dacă nu consumă, nu dețin anumite produse, sau dacă nu caută să se distreze în anumite moduri. Comunismul folosește diferite mijloace și divertismentul pentru a determina oamenii să-și urmărească satisfacerea propriilor dorințe. Pe măsură ce oamenii își îndeplinesc dorințele, ei se îndepărtează de planul spiritual, iar înainte de ști, ei s-au abătut de la credințele lor divine și de la valorile lor tradiționale.

 

Consumerismul își răspândește rapid ideologia deteriorată pe fondul globalizării. De asemenea, utilizează mentalitatea de turmă a mulțimii. Cu expunere frecventă la medii sociale, reclame, emisiuni de televiziune, filme și știri, oamenii sunt bombardați cu diverse ideologii antitradiționale și ne-naturale. Acest lucru crează o iluzie că astfel de ideologii deteriorate reprezintă un consens global. Oamenii devin treptat amorțiți de daunele pe care aceste ideologii le au asupra tradițiilor. Comportamentele pervertite sunt văzute ca fiind la modă, iar oamenii ar trebui să se mândrească cu ele. Abuzul de substanțe, homosexualitatea, rock-and-roll, arta abstractă și multe altele, sunt toate răspândite în acest mod.

 

Arta modernă este degenerată și incalcă toate definițiile tradiționale ale esteticii. Unii oameni au realizat acest lucru la început, dar odată ce lucrările de artă modernă sunt expuse constant în zone metropolitane majore și vândute la prețuri ridicate, atunci când mass-media raportează frecvent despre lucrări de artă întunecate și ciudate, oamenii încep să creadă că ei sunt cei care nu mai au contact cu moda, iar gustul lor în artă trebuie actualizat. Oamenii încep să-și nege propriul lor sentiment de frumos în favoarea formelor de artă deteriorate.

 

Comunismul este capabil să folosească mentalitatea de turmă deoarece mulți oameni nu au voință puternică. Odată ce omenirea se abate de la tradițiile divine, totul devine relativ și se schimbă în timp. Situația devine propice pentru exploatare.

 

  1. Țările occidentale exportă cultura antitradițională

Țările dezvoltate occidentale joacă rolul decisiv în afacerile economice și militare globale. Ca urmare, cultura occidentală a fost capabilă să se răspândească rapid în țările în curs de dezvoltare. Aceasta a fost considerată drept principalul curent al civilizației moderne și direcția dezvoltării viitoare. Exploatând această tendință cultura modernă deviată din Statele Unite și din alte țări occidentale se răspândește în lume. Aceasta a provocat daune enorme tradițiilor altor grupuri etnice. Muzica rock-and-roll, drogurile și eliberarea sexuală au fost deghizate drept cultură occidentală și s-au răspândit rapid în întreaga lume din țările dezvoltate. Așa cum am subliniat în această carte, spectrul comunist se află în spatele dezvoltării acestor culturi deteriorate, care nu au nimic de-a face cu valorile tradiționale care derivă din credința în divinitate.

 

Toate culturile degenerate sunt mascate, cultura occidentală fiind răspândită în prezent în fiecare colț al lumii. În special, Hollywood-ul a devenit un promotor important al diverselor ideologii care provin din marxismul cultural. Caracteristica specială a industriei filmului, îi permite acestuia să-i determine pe oameni să-i accepte subconștient valorile.

 

Datorită puterii lor economice, țările occidentale atrag un număr mare de studenți străini. În această carte am discutat modul în care marxismul cultural a preluat învățământul occidental și la rândul său, îi expune pe studenții străini la diferite ideologii de stânga. Când se întorc în țările lor, ei răspândesc aceste ideologii. În țările lor, aceste ideologii deteriorate sunt văzute ca fiind atractive, deoarece țările occidentale sunt mai avansate din punct de vedere tehnologic și dezvoltate economic. Astfel, pe măsură ce aceste ideologii se răspândesc și distrug cultura tradițională locală ele se confruntă cu prea puțină rezistență.

 

De exemplu, prima țară din Asia care recunoaște căsătoria între persoane de același sex, este o societate cu tradiții profunde. În spatele schimbării s-a aflat globalizarea. După ce au studiat în Occident, un număr mare de studenți au acceptat ideea căsătoriei între persoane de același sex și au impus schimbarea. În cea mai mare parte, politicienii progresiști ​​care încurajează legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și-au dezvoltat opiniile progresiste în timpul studiilor lor în străinătate.

 

  1. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă

În condițiile globalizării, respectul reciproc și toleranța diferitelor culturi naționale au devenit mainstream. Comunismul a folosit acest lucru pentru a extinde în mod arbitrar conceptul de toleranță și pentru a face neutralitatea valorii un “consens global”, susținând astfel idei deviante. În special, homosexualitatea și eliberarea sexuală s-au dezvoltat rapid prin globalizare, afectând grav și corodând valorile morale ale societății tradiționale.

 

În 2016, un mare comerciant cu amănuntul la nivel mondial, a anunțat că vestiarele și toaletele din lanțul său de magazine vor fi “prietenoase cu oamenii transgender”, ceea ce înseamnă că orice bărbat ar putea intra în toaletele femeilor sau în vestiare, pentru că ar putea susține că el era de fapt o femeie. Asociația Americană a Familiilor a cerut consumatorilor să boicoteze compania din cauza răului pe care această politică îl poate aduce femeilor și copiilor. [30] Într-adevăr, în 2018, un bărbat a intrat în toaleta de femei a magazinului și s-a dezgolit în fața unei fete tinere. [31]

 

Pe fondul rezistenței consumatorilor care respectă valorile tradiționale, jurnaliștii au făcut o listă cu sutele de companii multinaționale mari, care au obținut scoruri complete pe Indexul Egalității Corporative (o măsură a atitudinilor față de problemele LGBTQ) și au constatat că afacerile cu aceleași politici ca și lanțul de magazine citat mai sus, aprovizionează toate aspectele vieții oamenilor obișnuiți, făcând din boicot un lucru nerealist. Afacerile de acest gen cuprind aproape toate companiile aeriene majore, fabricile majore auto de marcă, lanțurile fast-food, cafenelele, magazinele importante, băncile, companiile mari de producție a filmelor, companiile de telefonie mobilă și de computere și așa mai departe. [32] Aceste valori au devenit omniprezente și integrate prin globalizare, prin cultura corporațiilor multinaționale.

 

  1. ONU diseminează valori distorsionate

În 1990, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că homosexualitatea nu este o boală psihică, stimulând în mare măsură mișcarea homosexuală la nivel mondial. În condițiile globalizării, SIDA s-a răspândit la nivel planetar, la cel mai important grup de persoane sensibile la SIDA – homosexualii – continuând să fie ținta preocupării sociale și a discuțiilor publice. Comunismul a promovat astfel extinderea mișcării homosexuale. Lucrătorii medicali încurajează pacienții homosexuali, să nu se rușineze și să solicite tratament medical. Recunoașterea morală a comportamentului homosexual a fost promovată simultan ca un corolar. În Africa, Asia și America Latină, finanțarea comunității internaționale pentru SIDA, a avut drept efect promovarea mișcării homosexuale. [33]

 

Africa de Sud a fost prima țară care a introdus o nouă convenție la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care necesită recunoașterea orientării sexuale și a identității de gen, ca indicator al drepturilor omului. Convenția a fost în cele din urmă adoptată. Aceasta este prima rezoluție a ONU, care vizează în mod direct orientarea sexuală și identitatea de gen. [34] În realitate, acest lucru normalizează ceea ce a fost considerat drept deviant, atribuindu-i aceeași importanță ca și drepturile naturale.

 

Articolul 13 din Convenția ONU privind drepturile copilului prevede: ”Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept trebuie să includă libertatea de a căuta, primi și transmite informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, fie oral, scris, printuri, sub formă de artă sau prin orice alt mijloc de alegere al copilului“.[35]

 

Unii savanți au întrebat: Dacă părinții nu le vor permite copiilor să poarte tricouri cu simboluri satanice, va constitui o încălcare a drepturilor copiilor? Copiii au dreptul să aleagă în orice fel doresc să vorbească cu părinții lor? [36] Copiilor le poate lipsi judecata. Dacă ei comit vreo violență sau încalcă normele etice, pot părinții să-și disciplineze copiii? Aceste îngrijorări nu sunt nejustificate. În 2018, Ontario, Canada, a adoptat o lege potrivit căreia părinții nu ar trebui să respingă dorințele copiilor de exprimare a genului (adică copiii pot să-și aleagă sexul singuri, băieții alegând să fie fete și viceversa). Părinții care nu acceptă identitatea de gen aleasă de copilul lor pot fi considerați că își abuzează copii, iar copiii pot fi luați de stat. [37]

 

Comunismul folosește astfel globalizarea pentru a devia și distruge cultura tradițională și valorile morale într-un mod atotcuprinzător. Aceasta include utilizarea țărilor dezvoltate, a corporațiilor globale și a instituțiilor internaționale. Oamenii sunt scufundați în comoditatea superficială a vieții globale, dar nu sunt conștienți de faptul că ideile și conștiințele lor se schimbă rapid. În doar câteva decenii, aceste idei complet noi, au înghițit multe părți ale lumii ca un tsunami violent. Oriunde se îndreaptă, cultura se schimbă, civilizațiile se pierd, și chiar și cele mai vechi și cele mai închise țări nu pot scăpa.

 

Cultura tradițională este rădăcina existenței umane, o garanție importantă pentru ființele umane de a menține standardele morale. Este cheia capacității ființelor umane de a fi salvate de către Creator. În procesul de globalizare, acestea au fost deviate sau chiar distruse de aranjamentele spectrului comunist, iar civilizația umană se confruntă cu o criză fără precedent.

 

Concluzie

Diferitele naționalități și țări au existat de-a lungul mileniilor. Deși există în diferite regiuni, ele au forme și sisteme politice diferite, folosesc limbi diferite și au calități culturale și psihologice diferite – dar toate au valori universale comune. Aceste valori universale sunt nucleul culturii tradiționale pentru toate grupurile etnice.

 

În scurta perioadă de mai puțin de o sută de ani de la apariția comunismului pe scena mondială, omenirea se află deja în pericol grav, deoarece culturile tradiționale au fost subminate și distruse pe scară largă.

 

După Revoluția din Octombrie, comuniștii au preluat puterea în Rusia și mai apoi în China – marile puteri ale Estului – ucigând elitele culturale tradiționale și distrugând cultura tradițională prin violență. După cel de-al Doilea Război Mondial, țările comuniste s-au infiltrat și au controlat Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale, au abuzat de procedurile democratice pentru a permite majorității să cucerească minoritatea și au folosit bani pentru a câștiga țările mici, încercând să folosească guvernele întregii lumi prin corupție.

 

Mai ales după sfârșitul Războiului Rece, comunismul a început să folosească în întreaga lume schimburile și cooperările politice, economice și culturale internaționale pentru a extinde și controla globalizarea, a impulsiona valori deviante la nivel mondial și a distruge sistematic valorile și tradițiile universale. În prezent, spectrul comunismului conduce întreaga lume.

 

Grupurile politice și economice transnaționale de astăzi și- au însușit resurse enorme și influența lor a pătruns în toate aspectele societății umane. De la chestiuni majore, precum mediul, economia, comerțul, afacerile militare, diplomația, știința și tehnologia, educația, energia, războiul și imigrația, la chestiuni mici, precum divertismentul, moda și stilul de viață, toate sunt din ce în ce mai manipulate de globaliști. Odată ce se formează un guvern global, ar fi ușor ca toată omenirea să devină mutantă sau chiar distrusă cu o singură comandă.

 

Folosind globalizarea împreună cu alte mijloace, spectrul comunist a ruinat societatea umană în doar câteva sute de ani, iar atât Estul cât și Occidentul sunt expuse riscului de a fi distruse.

 

Numai prin revenirea la tradiție, ființele umane reintroduc valorile universale și culturile tradiționale în națiunile suverane și în schimburile internaționale. Acest lucru este necesar pentru revenirea la valorile universale și cultura tradițională și va permite omenirii, sub protecția și harul lui Dumnezeu, să expulzeze spectrul comunist și să se îndrepte spre un viitor luminos.

 

Capitolul 16 (II)

Capitolul 18 (I)

Referințe

[1] Karl Marx, “Manifestul Partidului Comunist” (Arhivă de Internet Marx / Engels), https://www.marxists.org/archive/marx/works/1848/communist-manifesto/ch04.htm

 

[2] Karl Marx și Friedrich Engels, “Ideologia germană”, Vol. I, 1845, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1845/german-ideology/index.htm

 

[3] VI Lenin, “A Treia Internaționala comunistă“, Lucrările colecțiilor lui Lenin, ediția a 4-a, ediția engleză, volumul 29 (Moscova: Progress Publishers, 1972), 240-241, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1919/mar/x04.htm

 

[4] G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite” (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1964), Capitolul 7.

 

[5] Ibid.

 

[6] James Bovard, “Banca Mondială versus săracii lumii“, Analiza politicii Institutului Cato Nr. 92, 28 septembrie 1987, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa092.pdf

 

[7] Banca Mondială, “Sărăcia: Privire generală“, https://www.worldbank.org/en/topic/poverty/overview

 

[8] Dani Rodrik, “Paradoxul globalizării: De ce piețele, statele și democrația globală nu pot coexista” (Oxford: Oxford University Press, 2011), 19.

 

[9] Sarah A. Webster, “În interiorul planului îndrăzneț al Americii de a revigora producția: este vorba despre tehnologie“, 14 mai 2015, https://web.archive.org/web/20170216082549/https://advancedmanufacturing.org/inside-americas-bold-plan-revive-manufacturing/

 

[10] Biroul american de statistică a muncii, “Un profil al lucrătorului sărac, 2016“, iulie 2018, https://www.bls.gov/opub/reports/working-poor/2016/home.htm

 

[11] Alex Kingsbury, “Documentele declasificate dezvăluie spioni KGB în SUA: Alger Hiss, Elizabeth Bentley și Bernard Redmont sunt subiecții supravegherii“, SUA News, 17 iulie 2009, https://www.usnews.com/news/articles/2009/07/17/declassified-documents-reveal-kgb-spies-in-the-us

 

[12] William F. Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas: Națiunile Unite și Noua Ordine Mondială emergentă” (Appleton, Wis.: Publishers of Western Islands, 1992), 69.

 

[13] Ibid., 69-70.

 

[14] “Șeful FBI găsește ‘pericolul major’ al spionilor roșii“, “Los Angeles Times, 4 mai 1963, așa cum este citat în G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite”, capitolul 7.

 

[15] Jasper, “Tirania Globală”, 75.

 

[16] Colum Lynch, “China înrolează ONU pentru a-i promova proiectul Silk and Road“, Politica externă, 10 mai 2018, https://foreignpolicy.com/2018/05/10/china-enlists-u-n-to-promote-its-belt-and-road-project/

 

[17] Vezi Robert W. Lee, Conspirația Națiunilor Unite (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1981); William F. Jasper, Expunerea Națiunilor Unite: Conspirația Internațională de a conduce lumea (Appleton, Wis.: Societatea John Birch, 2001); Dore Gold, Turnul Babel: Cum a alimentat Organizația Națiunilor Unite Haosul Global (New York, Forumul Crown, 2004); Joseph A. Klein, Decepția Globală: Asaltul ONU asupra Libertatii Americii (Los Angeles: World Ahead, 2005); Eric Shawn, Expunerea ONU: Cum Organizația Națiunilor Unite Sabotează Securitatea Americii și Eșuează Lumea (New York: Books Penguin, 2006); Daniel Greenfield, 10 motive pentru a aboli ONU (Centrul de libertate David Horowitz, 2011).

 

[18] Dore Gold, “Turnul Babel: Cum au alimentat Națiunile Unite haosul global”, (New York, Forumul Crown, 2004), 3.

 

[19] Gold, “Turnul Babel”, 1-24.

 

[20] Robert Chandler, “Lumea umbrei: Rusia renăscută, Noua Stângă Globală și Islamul radical”(Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 403-4.

 

[21] Griffin, “Maestrul fricos”, Capitolul 11.

 

[22] Jasper, “Tirania Globală”, 90.

 

[23] Manifestul umanist II, Asociația Umanistă americană, https://americanhumanist.org/what-is-humanism/manifesto2/

 

[24] Hilary F. French, “După Summitul Pământului: Viitorul guvernării mediului”, Worldwatch Paper 107, Worldwatch Institute, martie 1992, 6, http://infohouse.p2ric.org/ref/30/29285.pdf

 

[25] Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas”, 71.

 

[26] Chandler, “Lumea umbrei”, 401.

 

[27] Chandler, “Lumea umbrei”, 401-3.

 

[28] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), capitolul 12.

 

[29] Bernard Connolly, “Inima roșie a Europei: Războiul murdar pentru banii Europei” (Londra: Faber & Faber, 1997), ediția Kindle, locația 113-118.

 

[30] “Semnează Angajamentul pentru Boicotul lui Target!” American Family Association, https://www.afa.net/target

 

[31] Hayley Peterson, “Cumpărătorii revoltați amenință să boicoteze Target după ce un bărbat se dezvelește în fața unei tinere într-o baie de magazin“, Business Insider, 6 aprilie 2018, https://www.businessinsider.com/target-faces-boycott-threat-after-man-exposes-himself-in-womens-bathroom-2018-4

 

[32] Samantha Allen, “Toate lucrurile pe care nu mai poți să le cumperi, dacă boicotezi afacerile transfrontaliere“, The Daily Beast, 26 aprilie 2016, https://www.thedailybeast.com/all-the-things-you-can-no-longer-buy-if-youre-really-boycotting-trans-friendly-businesses

 

[33] Graeme Reid, “O luptă pentru drepturile LGBT la nivel global“, Human Rights Watch, 2 noiembrie 2011, https://www.hrw.org/news/2011/11/02/globalized-lgbt-rights-fight

 

[34] Ibid.

 

[35] Organizația Națiunilor Unite, Oficiul Înaltului Comisar, Convenția privind drepturile copilului, https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx (ultima vizită la 25 ianuarie 2019).

 

[36] Jasper, Tirania Globală … Pas cu pas, 148.

 

[37] Grace Carr, “Ontario face ca dezaprobarea alegerii sexuale a copilului să fie un potențial abuz al copilului“, The Daily Caller, 5 iunie 2017, https://dailycaller.com/2017/06/05/ontario-makes-disapproval-of-kids-gender-choice-child-abuse/

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă comunism

 

////////////////////////////////////////

 

Capitolul 16 (II): Comunismul din spatele ecologismului

Cuprins

  1. Mitul consensului privind schimbările climatice (continuare)

 

  1. Oamenii de stiință nu se pun de acord cu privire la “consens”
  2. De ce ecologiștii promovează scenariile catastrofale

 

  1. Ecologismul: o altă formă a comunismului

 

  1. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial
  2. Blamarea capitalismului
  3. Suprimarea vocilor oponenților de către presă
  4. Grupuri “civile” manipulate pentru Revoluția din Stradă
  5. O nouă religie a antiumanismului

 

Concluzie: Pentru a scăpa de criza de mediu, Onorați Divinul și Restaurați Tradiția

 

Referințe

 

*****

 

  1. Mitul consensului privind schimbările climatice (continuare)
  2. Oamenii de stiință nu se pun de acord cu privire la “consens”

După cum am menționat mai devreme, oamenii de știință au opinii diferite cu privire la faptul că activitatea umană este principalul factor care afectează schimbările climatice, precum și modul în care schimbările climatice vor avea loc în viitor. Există multe motive pentru această gamă largă de opinii. În primul rând, schimbările climatice reprezintă un subiect foarte larg și complex, care implică multe domenii, precum astronomia, meteorologia, ecologia, fotochimia, spectroscopia, oceanografia și multe altele. Climatul implică multe subsisteme care interacționează, cum ar fi atmosfera pământului, hidrosfera, biosfera și litosfera. Există multe procese fizice, chimice și biologice care sunt departe de a fi înțelese pe deplin.

 

Privind istoria geologică, vedem că pământul nu a încetat niciodată să treacă prin schimbări climatice, inclusiv prin episoade frecvente ale încălzirii globale. Cu mai bine de 3.000 de ani în urmă, în timpul dinastiei Shang din China, Câmpia Centrală (parte a Câmpiei Nordului) era, odată, un mediu subtropical. Oamenii vânau elefanți, precum atestă multele înregistrări din manuscrisul oracolar al perioadei. Temperatura medie anuală este estimată ca fiind cu aproximativ 2 grade Celsius mai mare decât în ​​prezent. În timpul dinastiei Tang (626-907), a existat o altă perioadă de încălzire. Citricele puteau fi cultivate în palatul imperial din Chang’an, în nord-vestul Chinei de astăzi. [1] În Occident, europenii au început construcția catedralelor superbe în timpul unei perioade de încălzire medievală care a avut loc, aproximativ, între anii 950 la 1250. [2]

 

Potrivit înregistrărilor geologice, emisfera nordică a avut o încălzire rapidă cu aproximativ 11.270 de ani în urmă când, temperatura medie a crescut cu aproximativ 4°C în câțiva ani. O altă încălzire faimoasă a avut loc la sfârșitul perioadei Younger-Dryas, cu aproximativ 11.550 de ani în urmă, când temperatura a crescut decenii întregi cu 10°C. [3] Cauzele acestor schimbări climatice sunt încă un subiect de dezbatere pentru oamenii de știință.

 

În mod firesc, dacă nu putem explica motivele schimbărilor climatice din trecut, atunci avem de asemenea dificultăți să explicăm cauzele schimbărilor climatice din timpurile moderne. Cauzele istorice ale schimbărilor climatice din trecut ar putea avea impact, încă. Mulți oameni de știință cred că ar trebui să tratăm problema cu modestie și să fim dispuși să admitem limitele cunoștințelor noastre.

 

Renumitul cercetător Dr. Freeman Dyson, membru al Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite și membru al Societății Regale, consideră că știința modernă nu înțelege schimbările climatice:

 

„Cea mai discutabilă dintre aceste convingeri este ideea că știința schimbărilor climatice este rezolvată și înțeleasă. Cea mai mare dintre schimbările climatice a avut loc în perioada glaciară, care a acoperit jumătate din America de Nord și Europa cu straturi de gheață cu grosimea de un kilometru. Perioade glaciare s-au înregistrat în mod repetat în trecut și suntem pe cale să înregistrăm încă una. O nouă eră glaciară ar fi un dezastru cu mult mai mare decât orice altă temere de încălzire a climei. Există multe teorii despre perioada glaciară, dar nicio înțelegere reală. Atâta timp cât nu o înțelegem, nu înțelegem nici schimbările climatice. [4]

 

Datorită complexității problemelor climatice, este imposibilă efectuarea experimentelor și verificarea teoriilor în condiții controlate, de laborator. Oamenii de știință care studiază climatologia se bazează, acum, pe modele climatice digitale.

 

Dovezile cheie furnizate de raportul GISC, care concluzionează că oamenii reprezintă principala cauză a încălzirii globale, provin din simulările schimbărilor climatice. Speculația despre cât de mult va crește temperatura la sfârșitul secolului al XXI-lea este și ea rezultatul unor astfel de simulări. Consecințele catastrofale care se preconizează, ca rezultat al schimbărilor climatice, se bazează și pe speculații care utilizează modelele computerizate.

 

Dar aceste modele vin cu propriile lor limitări și mulți oameni de știință au dubii cu privire la fiabilitatea lor. Profesorul Judith Curry consideră că factorii naturali care nu sunt luați în considerare în modelarea schimbărilor climatice joacă un rol major. [5] Într-un articol publicat în Buletinul Societății Americane de Meteorologie, ea a notat că GISC a ignorat, în mare măsură, incertitudinea calculelor modelului. [6]

 

Fie din cauza lipsei de înțelegere a proceselor cheie în schimbările climatice, fie din cauza lipsei puterii de calcul, unele fapte nu pot fi reprezentate realist în modelele climatice. Cercetătorii adoptă parametrizarea, care simplifică modelul prin utilizarea datelor incomplete pentru procese precum formarea norilor (inclusiv interacțiunea lor cu vaporii de apă), procesele de precipitare, interacțiunile dintre nori și radiația solară și procesele chimice și fizice ale aerosolilor (particule mici solide sau lichide din atmosferă) și altele asemenea. [7] Toate acestea introduc o incertitudine semnificativă în model.

 

Vaporii de apă sunt cele mai abundente și importante gaze cu efect de seră din atmosferă, dar deoarece variază foarte mult în funcție de perioadă și localizare, incertitudinea corespunzătoare este, de asemenea, mare. [8] La altitudini diferite, efectul de seră al vaporilor de apă variază, iar eroarea de măsurare prin satelit a distribuției verticale a vaporilor de apă poate fi de până la 15% – 40%. [9]

 

Norii de la altitudini mai joase au un puternic efect de răcire, cauzat de reflectarea luminii solare, iar norii cirrus semi-transparenți de la altitudini mai mari au un efect de încălzire. Unii aerosoli, precum aerosolii vulcanici, blochează lumina soarelui și induc răcirea, în timp ce alții, cum ar fi particulele de funingine, absorb radiațiile și creează încălzire. Între timp, aerosolii pot influența caracteristicile chimice ale norilor, prin reacțiile chimice pe care le determină, cauzând răcirea indirectă. Distribuția spațială și geografică a aerosolilor și a norilor și a proprietăților optice diferă foarte mult pe suprafața întregii planete. Alți factori afectează, de asemenea, schimbările în albedo (reflexia solară a pământului), cum ar fi creșterea și moartea vegetației terestre.

 

Datorită lipsei unor date observaționale suficiente sau a unei înțelegeri insuficiente a oamenilor de știință în prezent, aceste procese importante conduc la un grad mare de libertate (adică arbitrar) în parametrizarea modelelor climatice, ceea ce le mărește incertitudinea. Aceste incertitudini creează o mare parte a scepticismului care înconjoară valabilitatea modelelor. De exemplu, gazele cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, conferă pământului o forță directă de radiație de aproximativ 2,5 wați pe metru pătrat [10], în timp ce pământul primește aproximativ 1,366 wați [11] de energie solară radiată pe metru pătrat. Cele două, modificate cu o miime în albedo, cauzate de incertitudinea în modelarea norului sau a activității aerosolului, sunt suficiente pentru a reconsidera efectul gazelor cu efect de seră.

 

Cercetătorul Willie Soon de la Universitatea Harvard, și alții asemenea lui, consideră că modelele climatice nu sunt potrivite pentru speculații cu privire la schimbările climatice viitoare. [12] Fizicianul Freeman Dyson, de la Princeton, a numit parametrizarea în model un “factor fudge” (un factor arbitrar nespecificat – n.t.), deoarece acești parametri pot fi ajustați artificial. El crede că putem învăța din model, dar nu putem să-l folosim pentru a prezice: “Atunci aveți o formulă. … Dar dacă o folosiți pentru un climat diferit, atunci când aveți de două ori mai mult dioxid de carbon, nu există nicio garanție că este corect. Nu există nicio modalitate de a o testa. “[13] Dr. Dyson a criticat, de asemenea, GISC pentru ignorarea, în mare parte, a rolului soarelui în sistemul climatic. El crede că soarele, nu omul, este principalul determinant al schimbărilor climatice.

 

Începând cu anul 2002, omul de știință israelian Nir J. Shaviv a scris o serie de lucrări care susțin că, pe baza corelației dintre gradul de acoperire a norului observat de sateliți și cantitatea de radiații cosmice, epocile glaciare ale Pământului au fost legate de razele cosmice. El a concluzionat că, acestea din urmă, au dus la schimbările climatice și că, schimbările radiațiilor solare au avut același rol (dacă nu chiar mai mare) ca activitățile umane, în creșterea temperaturilor medii globale în secolul al XX-lea. El crede că gazele cu efect de seră produse de om joacă un rol mai mic în încălzirea globală decât se crede în general. [14]

 

Există unele schimbări interne în climat care, încă nu sunt pe deplin înțelese și, astfel, sfidează reprezentarea corectă în modelele climatice digitale. Modelele climatice existente nu pot descrie corect fenomenul El Niño, cu atât mai puțin să prezică acest fenomen. [15] De la temperaturile cele mai înalte din Holocen, ce au avut loc cu 7.000 – 9.000 de ani în urmă, temperatura globală a scăzut cu 0,5°C -1°C, dar calculele modelului arată că acesta a crescut cu 0,5-1°C în ultimii 11.000 ani. Faptul că conținutul de dioxid de carbon a crescut în ultimii 6.000 – 7.000 de ani arată că modelul este sensibil doar la efectele de încălzire ale gazelor cu efect de seră. [16] În general, printre diferiții factori care afectează schimbările climatice, modelele pot reflecta doar efectele încălzirii cauzate de gazele cu efect de seră, în timp ce răcirea cauzată de alți factori nu este reflectată cu exactitate.

 

În plus, creșterea temperaturii între 1998 și 2013 a fost aproape nulă. Hans von Storch, om de știință și profesor universitar, la Universitatea din Hamburg, a declarat în 2013: “Ne confruntăm cu un puzzle. Emisiile recente de CO2 au crescut, de fapt, chiar mai abrupt decât ne-am temut. Ca urmare, potrivit celor mai multe modele climatice, ar fi trebuit să vedem că, în ultimii 10 ani, temperatura a crescut cu aproximativ 0,25 grade Celsius (0,45°F). Asta nu s-a întâmplat. De fapt, creșterea in ultimii 15 ani a fost de numai 0.06°C (0.11 °F) – o valoare foarte aproape de zero”. Storch consideră că acest lucru înseamnă că modelul probabil a supraestimat rolul dioxidului de carbon sau a subestimat impactul schimbărilor naturale asupra climei. [17]

 

Există, de asemenea, diferențe între oamenii de știință cu privire la modul de analizare a proceselor interne ale sistemului climatic. Dr. Richard Lindzen, membru al Academiei Americane de Științe, menționat în prima partea a capitolului, consideră că există un mecanism de autoreglare în sistemul climatic care reduce foarte mult efectele gazelor cu efect de seră în incălzirea globală. El a scris în lucrarea sa din 2001 că, potrivit observațiilor, efectul norilor cirrus tropicali de mare altitudine (care permite trecerea luminii soarelui, dar blochează razele infraroșii emise de la suprafață și care au efect de seră) sunt corelate negativ cu temperatura suprafeței marine; când crește temperatura, masa norului scade. Acest lucru permite suprafeței pământului să disipeze căldura în spațiul exterior fără a fi împiedicată de radiația infraroșie. Acest mecanism de autoreglare este comparat cu irisul ochiului uman (care se adaptează în funcție de expunerea la lumină) și compensează, în mare măsură, efectul de seră. [18] Teoria lui Linden reprezintă încă o chestiune ce trebuie dezbatută.

 

Fostul om de știință NASA, Roy Spencer de la Universitatea din Alabama, a rezumat observatiile făcute prin satelit si a prezentat perspective diferite în rolul masei norului. El a subliniat că modelul climatic existent tratează formarea și disiparea norilor ca pe o funcție a schimbărilor de temperatură, însă situația reală este exact opusă: schimbarea volumului norului provoacă schimbări de temperatură, ceea ce conduce la concluzia că efectul încălzirii gazelor cu efect de seră este cu mult mai mic decât cel prezis de modelul climatic existent. [19]

 

Oamenii de știință au opinii diferite cu privire la modul în care sunt interpretate datele meteorologice observate și fiabilitatea datelor. Dr. John Christy, directorul Centrului de Cercetare pentru Sistemele Pământului din cadrul Universității din Alabama, este unul dintre cei mai importanți autori ai GISC. El a analizat perturbarea rezervoarelor de gaze de suprafață urbane (straturi atmosferice de graniță) din apropierea observatorului meteorologic, prin extinderea urbană și dezvoltarea suprafeței (cum ar fi activitățile agricole). Se crede că creșterea activității umane a dus la creșterea temperaturii suprafeței terestre.

 

Înregistrările din ultima sută de ani care urmăresc creșterea temperaturii suprafeței terestre au arătat că temperatura minimă din timpul nopții crește mai repede decât temperatura maximă din timpul zilei. Christy crede că extinderea activității umane pe pamânt poate explica acest fenomen, mai degrabă decât creșterea gazelor cu efect de seră. [20]

 

Există, de asemenea, controverse în rândul oamenilor de știință cu privire la efectele încălzirii. De exemplu, David Russell Legates, director al Centrului pentru Studii Climatice de la Universitatea din Delaware, a depus mărturie în 2014 în Senatul SUA, spunând: “Concluzia mea, generală, este că secetele din Statele Unite sunt mai frecvente și mai intense în perioadele mai reci. Astfel, înregistrările istorice nu justifică afirmația că încălzirea globală este de natură să afecteze în mod negativ activitățile agricole”.[21]

 

Dr. William Happer, fost vice-cancelar al Universității Princeton, a mărturisit în Senatul SUA că nivelul actual al dioxidului de carbon este la un nivel istoric scăzut și că nivelurile mai ridicate ale dioxidului de carbon vor aduce beneficii plantelor și culturilor agricole – fapt ignorat de GISC. Dr. Happer a fost fondatorul modelului climatic pe când era șeful Biroului de Cercetare al Energiei al Departamentului de Energie, în anii 1990. El consideră că creșterea temperaturii, prevăzută de modelele climatice existente, este cu mult mai mare decât cea observată, deoarece modelul supraestimează volatilitatea sistemului climatic. [22]

 

  1. De ce ecologiștii promovează scenariile catastrofale

Un om de știință proeminent de la GISC a spus: “Dacă vrem o bună politică de mediu în viitor, va trebui să avem un dezastru. Este ca siguranța în transportul public. Singurul mod în care oamenii vor acționa este dacă a avut loc un accident”. [23] Deși mai târziu a explicat că nu susține falsificarea datelor, mesajul său era clar: dezastrul este principalul motor al acțiunii și elaborării politicilor.

 

Legarea încălzirii globale de cazurile de vreme extremă a devenit o metodă populară pentru a exagera severitatea problemelor climatice. Au apărut, de asemenea, continuu, ipoteze științifice care sunt de acord cu tendința populară. La începutul anului 2014, America de Nord a experimentat o iarnă extrem de rece.

 

Potrivit unei teorii, iernile aspre sunt cauzate de încălzirea globală care a dus la topirea gheții la Polul Nord, care, la rândul său, a modificat curenții de aer. Ca urmare, masa extremă de aer rece de la Polul Nord a fost mutată spre sud, creând mai frecvent o vreme rece spre sud. O astfel de ipoteză contra-intuitivă a fost susținută de mass-media și de ecologiști: Potrivit acestora chiar și vremea rece extremă este cauzată de încălzirea globală, susțin ei. De fapt, înregistrările meteorologice pe termen lung arată că fenomenul de vreme rece extremă din America de Nord mai degrabă a scăzut decât a crescut.

 

În 2014, cinci meteorologi proeminenți au publicat o scrisoare comună în revista Science pentru a ilustra acest fapt. Ei au afirmat că la începutul anilor ’60, la sfârșitul anilor ’70 (mai ales 1977) și 1983, când stratul de gheață de la Polul Nord era cu mult mai gros și mai lat decât este acum, vremea rece era cu mult mai severă decât în ​​2014. În mod sigur, în ultimii 50 – 100 de ani, evenimentele de vreme extrem de rece au scăzut. [24]

 

John Wallace, profesor de științe atmosferice, a declarat: “Stabilirea unei legături între evenimentele meteorologice extreme și schimbările climatice nu este la fel de ușoară precum ar părea. Puterea inferenței statistice este limitată de dimensiunea eșantionului. … Chiar și atunci când legătura este semnificativă din punct de vedere statistic, ca și în cazul valurilor de căldură, cu cât este mai mare evenimentul, cu atât mai mică este contribuția relativă a încălzirii globale la anomalia observată. … Limitările impuse de dimensiunea eșantionului nu ar fi o problemă atât de gravă dacă mecanismele care corelează fenomenele climatice extreme cu schimbările climatice ar fi fost bine înțelese, dar, din nefericire, ele nu sunt. “[25]

 

În noiembrie 2017, Steve Koonin, subsecretar pentru știință al Departamentului de Energie al SUA, a publicat un articol de opinie în The Wall Street Journal intitulat “Un nou raport înșelător despre climă”. El a criticat Raportul Special al Climatologiei, al guvernului SUA, pentru că, prin prezentarea în mod eronat a creșterii nivelului mării, a întărit mentalitatea legată de dezastre. [26]

 

Raportul Special al Climatologiei a declarat că, începând cu anul 1993, nivelul mării a crescut de două ori mai mult decât nivelul înregistrat în restul secolului al XX-lea. Dar raportul a ignorat faptul că viteza recentă de creștere a nivelului mării a fost comparabilă cu cea a secolului XX, când activitatea umană a avut un impact redus asupra mediului. Aceasta este înșelare prin omisiune. Rezumatul executiv al raportului a spus că, de la mijlocul anilor ’60, valurile de căldură din Statele Unite au devenit mai frecvente. Cu toate acestea, datele îngropate adânc în raport au arătat că frecvența valurilor de căldură actuale nu a fost mai mare decât cea din anii 1900.

 

Tactici alarmiste asemănătoare au apărut și în Raportul Național privind Evaluarea Climatică din 2014 al guvernului SUA, care a subliniat intensitatea crescută a uraganelor după 1980, dar a ignorat înregistrările păstrate pe perioade mai lungi de timp. Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (ANOA) a declarat recent că nu a putut găsi dovezi privind vreun impact al activității umane asupra severității uraganelor. [27]

 

De fapt, valurile de căldură au apărut cel mai frecvent în anii ’30, nu în secolul al XXI-lea. Indicele valurilor de căldură ale Agenției pentru Protecția Mediului din SUA arată că patru ani în anii ’30 au avut un indice anual de valuri de căldură de 0,45, în timp ce cel mai fierbinte an al secolului XXI are un indice de aproximativ 0,3. [28] Emisiile de gaze cu efect de seră în anii ’30 erau doar 10% din cele ale secolului XXI. [29]

 

Profesorul Mike Hulme, directorul Centrului Tyndall al Regatului Unit al Marii Britanii, a declarat: “În ultimii ani, în această țară a fost construit un nou fenomen de mediu – fenomenul schimbărilor climatice ‘catastrofale’.”

 

Se pare că simpla “schimbare a climei” nu va fi suficient de rea, așa că acum trebuie să fie “catastrofală” pentru a fi demnă de atenție. … De ce nu sunt doar militanți, ci și politicieni și oameni de știință de asemenea, care confundă în mod deschis limbajul fricii, terorii și dezastrului cu realitatea fizică observabilă a schimbărilor climatice, ignorând în mod activ restricțiile atente care înconjoară previziunile științei?” [30]

 

Stephen H. Schneider a fost un avocat al “consensului” privind teoria climatică și autorul și coordonatorul principal al celui de-al treilea raport de evaluare al Grupului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GISC) în cadrul Grupului de lucru II. Adresând preocupările lui Hulme, el a recunoscut: “Trebuie să obținem un sprijin larg pentru a capta imaginația publicului. Asta, desigur, implică obținerea unei acoperiri mediatice extensive. Așa că trebuie să oferim scenarii înfricoșătoare, să facem declarații simplificate și dramatice și să nu menționăm îndoielile pe care le putem avea”. El a crezut că oamenii de știință trebuie să aleagă între ”a fi eficienți și a fi cinstiți”, deși a adăugat că dorea să le aibă pe amândouă. [31]

 

Criza climatică a fost promovată masiv. În spatele ei sunt forțe sinistre care nu numai că intenționează să deschidă calea pentru un guvern global, ci și să distrugă etica cercetării în comunitatea științifică. Climatologia este o specialitate care are doar câteva decenii de istorie. Cu toate acestea, ipotezele legate de încălzirea globală au fost luate prematur ca fiind realitate. Mass-media a menținut încălzirea globală pe prima pagină pentru a acoperi inexactitățile din știința care stă la baza acesteia. Guvernele investesc fonduri în cercetarea ipotezei privind încălzirea globală în timp ce marginalizează alte constatări. În procesul de stabilire și consolidare a “consensului” și de întărire a acestuia, este dezvăluită natura de luptă și ură a comunismului.

 

În timp ce oamenii de știință construiesc “consens”, mass-media și politicienii etichetează “consensul” schimbărilor climatice catastrofale ca fiind “dovedit științific” și l-au răspândit în întreaga lume ca pe o doctrină inaccesibilă. Gândirea la această chestiune a fost uniformizată pe scară largă și a plantat noțiuni întortocheate despre bine și rău în mintea oamenilor.

 

Achitarea în cazul crimelor eco-teroriste menționate mai devreme, comise de Greenpeace în Marea Britanie, s-a bazat exact pe presupusul consens că gazele cu efect de seră provoacă o catastrofă climatică. Multitudinea de reglementări și politici bazate pe această doctrină înseamnă aruncarea lumii în haos. Distrugerea lumii vechi prin orice mijloace este o strategie de bază a comunismului. Toate aceste măsuri sunt menite să deschidă calea către o soluție falsă – un guvern global – către o criză fabricată pentru scopul pretențios de salvare a pământului și a omenirii.

 

  1. Ecologismul: o altă formă a comunismului

În ultimele decenii, cu forțele comuniste în retragere, și cu problemele politice și economice ale regimurilor comuniste expuse, comunismul s-a legat de ecologism pentru a-și continua agenda.

 

  1. Infiltrarea politică: construirea unui guvern mondial

O metodă importantă pe care comunismul o folosește pentru a stabili controlul este de a folosi guvernul pentru a priva oamenii de proprietatea și libertatea lor și de a extinde infinit puterea statului. O astfel de metodă este dificil de pus în practică în lumea occidentală democratică. Ecologismul, totuși, oferă comunismului o armă magică. Oamenii sunt privați de drepturile lor în numele “protecției mediului”.

 

În primul rând, ideologiile ecologiste sunt folosite pentru redistribuirea bogăției. În mod tradițional, statele comuniste au realocat averea prin revoluție. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, această abordare a devenit din ce în ce mai dificilă. Prin urmare, ecologiștii au adoptat strategii indirecte, forțând oamenii să renunțe liniștiți la libertatea și proprietatea lor, în numele prevenirii tragediei de mediu. Grupul Prietenii Pământului afirmă: “Un răspuns la schimbările climatice trebuie să aibă în centrul său o redistribuire a bogăției și a resurselor.” [32] Mayer Hillman, un gânditor ecologist de top a spus că “raționalizarea este singura modalitate de a preveni schimbările climatice “, și “raționalizarea carbonului trebuie să fie impusă oamenilor indiferent dacă le place sau nu”, deoarece” democrația este un obiectiv mai puțin important decât salvarea planetei de la distugerea vieții, a sfârșitului vieții pe ea”.[33]

 

În “lupta” împotriva schimbărilor climatice, Marea Britanie a fost prima care a fluturat conceptul de cupoane individuale de rații de carbon. Un om de știință britanic a considerat acest lucru drept “introducerea unei a doua valute, având aceiași beneficiari – redistribuirea averii prin faptul că trebuie să cumpere credite de carbon de la o persoană mai puțin înstărită.” [34]

 

Cei care au trăit în Uniunea Sovietică sau China comunistă pot vedea cu ușurință acest tip de raționalizare a carbonului ca pe o altă metodă de construire a unui sistem totalitar. În China, cupoanele alimentare au fost folosite odată pentru cumpărarea produselor esențiale, precum ulei de gătit, cereale și țesături. Prin raționalizarea alimentelor, pe de o parte, averea a fost redistribuită; pe de altă parte, guvernul central a primit un control suprem asupra bogăției și libertății.

 

Ideologiile ecologiste sunt de asemenea folosite pentru a reduce libertatea individuală. În țările din Occident, care se mândresc cu o tradiție a libertății personale, este extrem de greu ca oamenii să renunțe automat la drepturile lor și să accepte numeroase limitări în viața privată. Pentru a forța oamenii să renunțe la libertatea și drepturile lor, o catastrofă imaginară de mediu a devenit un mijloc convenabil. “Încălzirea globală” și “ultimele zile de pe Pământ” au devenit cele mai bune sloganuri pentru ecologiști. Coaliția Carbon Sense din Australia a oferit următoarea compilație de propuneri pentru a forța oamenii să își modifice comportamentul în numele soluționării încălzirii globale:

 

Interzicerea becurilor incandescente

Interzicerea apei îmbuteliate

Interzicerea autoturismelor particulare din anumite zone

Interzicerea televizoarelor cu plasmă

Interzicerea noilor aeroporturi

Interzicerea extensiilor aeroporturilor existente

Interzicerea modului de așteptare (standby) la aparatele casnice

Interzicerea energiei electrice pe bază de cărbune

Interzicerea sistemelor de apă caldă menajeră

Interzicerea vacanței cu mașina

Interzicerea weekend-urilor de trei zile

Taxe pentru bebeluși

Taxe pentru mașini mari

Taxarea parcărilor de la supermarket

Taxarea gunoiului

Impozitarea celei de-a doua case

Impozitarea celei de-a doua mașini

Impozitarea zborurilor cu avionul în vacanță

Impozitarea electricității pentru a subvenționa energia solară

Impozitarea saloanelor pentru mașini mari

Taxarea ecologică a vehiculelor care intră în orașe

Solicitarea permisiunii de a vă conduce mașina dincolo de limitele orașului

Limitarea opțiunilor la aparate electrocasnice

Distribuirea creditelor de carbon pentru fiecare persoană

Dictarea standardelor de eficiență a consumului de combustibil

Investigarea a cum să se reducă producția de metan de către elanii Norvegiei

Ștergerea liniilor de demarcare pe drumuri pentru a face conducătorii auto să meargă mai atent [35]

În al treilea rând, ecologismul poate fi folosit și este folosit pentru a extinde dimensiunea și autoritatea marelui guvern. Diverse țări occidentale nu numai că dispun de agenții uriașe de protecție a mediului, ci folosesc mediul ca pe o scuză pentru a înființa noi agenții guvernamentale și pentru a extinde autoritatea agențiilor existente. Toate agențiile au tendința birocratică de auto-conservare și expansiune, iar agențiile de mediu nu fac excepție. Ele abuzează de puterea aflată în mâinile lor pentru a răspândi povestea catastrofei ecologice publicului larg, pentru a obține mai multă finanțare și pentru a-și asigura pozițiile în cadrul structurii guvernamentale. În final, cei care plătesc prețul sunt contribuabilii.

 

Orașul San Francisco a creat o poziție de șef al climatului orașului cu un salariu anual de 160.000 de dolari. Cel mai sărac cartier din Londra (Tower Hamlets) are 58 de poziții oficiale legate de schimbările climatice. [36] Logica este aceeași ca și în cazul universităților și companiilor care au ofițeri obligatorii de “diversitate”.

 

Ecologismul poate fi folosit pentru a sugera că democrația este depășită și impune stabilirea unui guvern totalitar sau chiar global. Ecologiștii susțin că democratia nu poate face față viitoarei crize de mediu. În schimb, pentru a depăși provocările viitoare, trebuie să adoptăm forme guvernamentale totalitare sau autoritare, sau cel puțin unele aspecte ale acestora. [37]

 

Autoarea Janet Biehl a rezumat cu exactitate acest tip de mentalitate, arătând că este nevoie de o “ecodictatură”, [38] având motivul evident că nici o societate liberă nu ar face ceea ce cere agenda ecologică.

 

Paul Ehrlich, unul dintre fondatorii ecologiei, a scris în cartea “Cum să fii un supraviețuitor: un plan de salvare a Navei Pământ”:

 

“1. Controlul populației trebuie introdus atât în ​​țările dezvoltate, cât și în țările subdezvoltate;

 

  1. Țările supra-dezvoltate trebuie să fie ne-dezvoltate;

 

  1. Țările subdezvoltate trebuie să fie semi-dezvoltate;

 

  1. Trebuie stabilite proceduri pentru monitorizarea și reglementarea sistemului mondial într-un efort continuu de a menține un echilibru optim între populație, resurse și mediu”.[39]

 

În practică, cu excepția unui guvern global totalitar, niciun guvern sau organizație nu ar putea acumula această autoritate. În realitate, acest lucru înseamnă utilizarea mediului în sprijinul unui guvern global totalitar.

 

În cele din urmă, programul ecologist sugerează că sistemul comunist este superior și glorifică totalitarismul comunist. Deoarece creșterea populației duce la un consum mai mare de resurse, mai multe emisii de carbon și mai multe deșeuri, ecologiștii susțin controlul populației sau chiar reducerea populației. Acest lucru i-a determinat pe mulți ecologiști occidentali să promoveze controlul populației Partidului Comunist Chinez (PCC).

 

Reuters a estimat într-un raport că, din cauza politicii unui singur copil implementată în anii 1980, regimul PCC a reușit să își limiteze populația la 1,3 miliarde de locuitori; fără limitare, populația chineză ar fi ajuns la 1,6 miliarde. Autorul raportului a menționat că politica PCC a avut efectul secundar de a contribui la reducerea emisiilor de carbon la nivel mondial. Ceea ce a ignorat a fost ștergerea de pe pământ a sutelor de milioane de vieți și marea suferință a familiilor afectate.

 

Una dintre cele mai mari probleme care afectează mediul este poluarea, inclusiv cea a aerului și a apei. Modelul economic al PCC consumă energie într-un ritm uriaș, ceea ce face din China cel mai mare poluator din lume, cu cea mai gravă poluare a aerului și o poluare severă a apei. Din majoritatea râurilor din China nu se mai poate bea apă în siguranță. Furtunile de praf din China ajung peste mare până în Coreea și Japonia, chiar trecând Oceanul Pacific spre coasta americană de vest.

 

În mod logic, adevărații ecologiști ar trebui să facă din China comunistă țelul principal al criticilor lor, dar curios, mulți ecologiști laudă PCC-ul, și chiar îl privesc ca pe o speranță pentru protecția mediului. Site-ul de știri al Partidului Comunist din SUA, World of People, a raportat pe larg despre știrile despre mediu. Tema principală a rapoartelor sale este că politica de mediu a administrației Trump va distruge țara și chiar lumea, în timp ce PCC este forța pentru mântuirea sa. [40]

 

Fostul președinte al Republicii Cehe, economistul Václav Klaus, a scris în cartea “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?: “Ecologia este o mișcare care intenționează să schimbe radical lumea, indiferent de consecințele acesteia (cu prețul vieții umane și restricții severe asupra libertății individuale). Ea intenționează să schimbe omenirea, comportamentul uman, structura societății, sistemul valorilor – pur și simplu totul! “[41]

 

Klaus consideră că atitudinea ecologiștilor față de natură este analogă abordării marxiste a economiei: “Obiectivul în ambele cazuri este înlocuirea evoluției spontane libere a lumii (și a omenirii) cu potențialul optim, central sau – folosind adjectivul la modă astăzi – planificarea globală a dezvoltării mondiale. Ca și în cazul comunismului, această abordare este utopică și ar duce la rezultate complet diferite de cele intenționate. Ca și alte utopii, aceasta nu se poate materializa niciodată și eforturile de a se materializa nu pot fi realizate decât prin restricții de libertate, prin dictatura unei mici minorități elitiste asupra majorității copleșitoare”.

 

“Această ideologie predică Pământul și natura și sub sloganurile protecției lor – la fel ca vechii marxiști – vrea să înlocuiască evoluția liberă și spontană a omenirii printr-un fel de planificare centrală (acum globală) a întregii lumi”. [43]

 

Din aceste motive, Klaus se opune ferm încercărilor de a folosi cauza protecției mediului pentru a construi un guvern național sau global pentru a subjuga publicul larg.

 

  1. Blamarea capitalismului

Unul dintre obiectivele comunismului este de a răsturna capitalismul. Ecologismul tratează capitalismul ca pe un inamic natural al mediului, deci are același inamic comun cu comunismul. Când comunismul a suferit obstacole în mișcările muncitorilor din țările occidentale dezvoltate, el și-a schimbat uneltele și a deturnat cauza ecologistă. Activismul normal pentru protecția mediului s-a transformat într-un activism care vizează lichidarea capitalismului.

 

Doctrina comunistă a descris inițial o utopie, un “paradis pe pământ”, pentru a incita oamenii săraci să se răzvrătească și să răstoarne sistemul social existent. Sub acoperirea ecologismului, comunismul a adoptat o abordare similară, însă viziunea pe care a descris-o este exact opusul: în locul utopiei minunate a muncitorilor este în schimb o distopie înspăimântătoare, o viziune a unui “iad pe pământ”. Conform acestui scenariu, într-o sută de ani, supraviețuirea umanității va fi în pericol din cauza încălzirii globale, a alunecărilor de teren, a tsunami-urilor, a secetei, a inundațiilor și a valurilor de căldură.

 

Recruții țintă ai acestei mișcări nu sunt cei săraci, ci mai degrabă cei bogați, de la care se așteaptă să renunțe la stilul lor de viață actual. Însă este necesară intervenția guvernului pentru a forța oamenii să renunțe la viața lor de confort și comoditate. Un guvern nu este în mod evident suficient, așa că este nevoie de un ONU abilitat să facă asta sau de un alt guvern global. În cazul în care mișcarea nu este în măsură să înceapă, viziunea unei crize ecologice iminente ar putea fi jucată mai departe, dând naștere panicii și temerilor necesare pentru a influența publicul și ca guvernele să accepte implementarea forțată a politicilor de mediu și, în acest fel, scopul de a distruge capitalismul și de a impune comunismul.

 

Bazat pe doctrinele originale ale comunismului, după ce acesta a dobândit puterea, primul pas este acela să deposedeze bogații cu scopul presupus al redistribuirii averii acestora celor săraci. În realitate, săracii rămân săraci, în timp ce toată bogăția ajunge în mâinile oficialilor corupți. Al doilea pas presupune înființarea unei economii controlate de stat și abolirea proprietății private. Acest lucru distruge economia națională și-i constrânge pe toți la o viață plină de greutăți.

 

Să ne uităm la obiectivele ecologismului. În primul rând, solicită țărilor bogate să acorde ajutoare țărilor mai sărace, adică să redistribuie averea la scară globală. În realitate, țările sărace rămân sărace, deoarece banii destinați dezvoltării lor sfârșesc, de obicei, în mâinile oficialilor corupți ai acestor țări.

 

În al doilea rând, ecologismul susține extinderea guvernării și înlocuirea mecanismelor pieței cu economia controlată, folosind tot felul de politici draconice de mediu pentru a împiedica funcționarea normală a capitalismului, forțând întreprinderile să se închidă sau să se mute în străinătate, falimentând astfel economia țării. Prin aceste metode orientate spre piață, mișcarea ecologistă încearcă să distrugă capitalismul. În acest sens, ecologia are o asemănare distinctă cu doctrinele comunismului clasic. Pentru a o spune direct, ecologismul este doar un comunism cu alt nume, care face deja ravagii în lume.

 

Obiectivul ecologismului este acela de a răspândi teama de dezastru în viitor și prin această frică de a ține ostatici publicul și guvernele. Dar, printre cei care promovează în mod activ această panică a sfârşitul lumii, mulți au un stil de viață luxos, folosesc o mulțime de energie și lasă o amprentă mare de carbon. În mod evident, ei nu cred că dezastrul este iminent.

 

Pentru a face uz de mentalitatea de criză, folosind în special “dușmanul comun” al “încălzirii globale” și pentru a uni diferite forțe care să se opună capitalismului, pentru ecologiști a devenit imperativ să sublinieze și să exagereze natura presupusei crize.

 

Cea mai simplă cale este aceea de a crea o teamă uriașă, de masă, relativă la utilizarea celei mai ieftine surse de energie, adică combustibili fosili – cărbune, petrol, gaze naturale – și, de asemenea, a energiei nucleare. În urmă cu câteva decenii ecologiștii au reușit să-i facă pe oameni să se teamă de energia nucleară și acum încearcă să-i facă să se teamă de utilizarea combustibililor fosili, susținând că folosirea combustibililor fosili duc la încălzirea globală catastrofală.

 

Reglementările draconice de mediu au devenit instrumente importante de combatere a capitalismului, mai ales a economiilor capitaliste, și au devenit cunoscute ca “ucigași de locuri de muncă“. Programele de stimulare “verde”, programele de energie curată, noile reglementări privind centralele electrice, reglementările mai stricte privind vehiculele, Acordul de la Paris etc, sunt toate promovate sub sloganul prevenirii încălzirii globale.

 

Cu toate acestea, în realitate, climatologia nu a ajuns la concluzia că încălzirea globală este cauzată de activitatea umană sau că încălzirea globală va duce cu siguranță la dezastru. Iar dacă în spatele schimbărilor climatice se află cauze naturale, atunci înseamnă că toate aceste politici guvernamentale servesc numai la împiedicarea dezvoltării economice, fără a aduce beneficii umanității.

 

Sub influența ecologismului, oamenii ridică orbește limitele standardelor de emisii pentru autovehicule și interzic diferite substanțe și substanțe chimice fără nici o bază științifică. Acest lucru înseamnă în mod natural costuri de producție mai mari și profituri mai mici, urmate de o creștere a șomajului și de externalizare a industriei către țările în curs de dezvoltare, unde costurile sunt mai mici. Chiar și susținătorii protecției mediului trebuie să admită faptul că ridicarea eficienței consumului de combustibil al tuturor autoturismelor la 23,16 km pe litru până în 2025 ar putea reduce magnitudinea încălzirii globale cu doar 0,02 C până în 2100. [44] Acest lucru nu ar face practic nimic pentru a ajuta la reducerea încălzirii globale. Diverse restricții de eficacitate dubioasă au luat locurile de muncă a milioane de angajați și au dat o lovitură puternică industriei prelucrătoare, facultăților de cercetare, energiei inovatoare și competitivității internaționale în țările occidentale.

 

Industriile care provin din necesitățile de protecție a mediului sunt în principal susținute de subvențiile guvernamentale și nu respectă cererea pieței. Este nepractică aducerea produselor lor în producția de masă înainte de a realiza progrese reale de cercetare. Aceste companii “verzi” abia dacă pot să rămână pe piață, și cu atât mai puțin să stimuleze piața muncii. Odată cu globalizarea, multe companii se mută în străinătate, provocând pierderi pentru țările lor de origine.

 

Susținătorii protecției mediului promovează cu entuziasm energia verde și energia solară și generarea de energie eoliană. Din păcate, poluarea care vine cu generarea de energie verde este fie subestimată, fie pur și simplu ascunsă. În procesul de producere a panourilor solare, o otravă mortală – tetraclorura de siliciu – este creată ca un produs secundar. Un raport al publicației Washington Post care îl citează pe Ren Bingyan, profesor la Școala de Științe ale Materialelor de la Universitatea industrială din Hebei: “Terenul pe care va fi aruncată sau îngropată va fi infertil. Nici un fir de iarbă sau vreun copac nu va crește în acel loc. … Este ca dinamita – este otrăvitoare, este poluantă. Ființele umane nu o pot atinge niciodată”.[45]

 

Producția de panouri solare consumă o cantitate enormă de energie convențională, inclusiv cărbune și petrol. Este corect să spunem că energia verde în astfel de cazuri nu lasă pământul să fie verde, ci poluat.

 

Conform Acordului de la Paris, până în 2025, țările dezvoltate trebuie să ofere 100 de miliarde de dolari anual pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să-și îmbunătățească structura energetică și tehnologia industrială. Statele Unite trebuie să contribuie cu 75% din finanțare în rândul celor 100 de țări semnatare. În același timp, până în anul 2025, Statele Unite trebuie să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră la 26% – 28% față de cele din 2005. Aceasta înseamnă că, în fiecare an, Statele Unite ar trebui să-și reducă emisiile cu 1,6 miliarde de tone.

 

În ceea ce privește China – țara care a depășit Statele Unite și a devenit cel mai mare poluator din lume – Acordul de la Paris îi permite să atingă un maxim în emisiile de dioxid de carbon până în 2030. [46]

 

Într-o declarație privind acordul climatic de la Paris, președintele Trump a spus: Conformitatea cu prevederile Acordului de la Paris și restricțiile energetice oneroase pe care le-a impus asupra Statelor Unite ar putea însemna pentru SUA pierderea a până la 2,7 milioane de locuri de muncă până în 2025 potrivit Asociațiilor de cercetare in domeniul economiei nationale.

 

Conform aceluiași studiu, până în 2040, respectarea angajamentelor asumate de administrația anterioară ar reduce producția pentru următoarele sectoare: hârtia în scădere cu 12%; cimentul în scădere cu 23%; fierul și oțelul în scădere cu 38%; cărbunele … în scădere cu 86%; gaze naturale în scădere cu 31%. Costul pentru economie în acest moment ar fi pierderea a aproape de 3 miliarde de dolari în PIB și a 6,5 milioane de locuri de muncă în industrie, în timp ce gospodăriile ar avea un venit cu 7.000 dolari mai puțin, iar în multe cazuri este cu mult mai rău. [47]

 

Odată cu apariția mișcării ecologiste, țările comuniste au luat o pauză în lupta lor împotriva Occidentului. Regulile și înțelegerile nerezonabile împietează industriile, economiile și tehnologia în țările capitaliste occidentale. Acest lucru a împiedicat SUA să-și îndeplinească rolul său de poliție mondială și de bastion al Occidentului în lupta împotriva comunismului.

 

Nu negăm faptul că mediul are nevoie de protecție. Cu toate acestea, scopul protecției mediului ar trebui să servească omenirii, cea mai înaltă formă de viață. Nevoia de a proteja mediul trebuie să fie echilibrată cu nevoile omenirii. Protecția mediului doar de dragul protecției mediului este excesivă și sacrifică omenirea, fiind cooptată de comunism. Ecologismului de astăzi nu-i pasă de echilibru și a devenit o ideologie extremistă. Fără îndoială, mulți ecologiști au intenții bune. Dar în încercarea lor de a mobiliza și concentra resursele statului de dragul cauzei lor, ei se aliniază comunismului.

 

  1. Suprimarea vocilor oponenților de către presă

În iunie 2008, programul de televiziune “Good Morning America” ​​(GMA) a difuzat un episod special care a imaginat viitorul și a făcut predicții despre impactul încălzirii globale al pământului și omenirii în secolul următor. În cadrul programului, un “expert” a precizat că, în 2015, nivelul mării ar crește rapid, făcând ca New York-ul să fie inundat de mare. Un intervievat a spus că până la acel moment ar fi ca “un incendiu care s-ar extinde la sute de km”, un galon (3,7 l – n.t.) de lapte ar costa 12,90 dolari, iar un galon de benzină ar costa 9 dolari. Punctele de vedere expuse în emisiune au fost atât de exagerate încât prezentatorul nu s-a putut abține și l-a întrebat dacă toate acestea erau cu adevărat posibile.

 

În realitate, aceasta nu este principala întrebare pe care mass-media trebuie să o ia în considerare. Ecologismul folosește “conștientizarea crizei” pentru a manipula publicul, însă conștientizarea crizei și incertitudinea sunt două concepte diferite. Cum pot lucrurile încă neconfirmate de știință să justifice un sentiment de criză? Prin urmare, ecologismul folosește sloganul de protecție a viitorului omenirii pentru a suprima vocile care susțin altceva și a ajunge la un consens public sub pretextul unui consens științific.

 

În cartea sa “Ecologul sceptic: măsurarea stării reale a lumii”, economistul danez Bjørn Lomborg a notat că încălzirea climatică a fost cauzată de activitatea umană. Cu toate acestea, el credea că adaptabilitatea umană și avansarea tehnologică ar împiedica apariția dezastrului. Deoarece acest lucru nu s-a conformat dogmei ecologiste a schimbărilor climatice provocate de om, el a fost ulterior criticat de oameni din mai multe profesii diferite.

 

Președintele Grupului ONU pentru schimbările climatice l-a comparat pe Lomborg cu Hitler. Comitetul danez pentru disfuncționalitate științifică a anunțat, după o investigație, că Lomborg a arătat “o lipsă de onestitate științifică” (dar investigațiile guvernamentale ulterioare au demonstrat că Lomborg era nevinovat). Oponenții săi au încercat să folosească decizia comitetului pentru disfuncționalitate științifică pentru a-i revoca funcția de director al Institutului de Evaluare a Mediului din Danemarca. S-a ajuns chiar la situația că oamenii nu erau nici măcar dispuși să stea pe aceeași platformă de tren cu Lomborg. Un ecolog a aruncat cu o plăcintă în el. [48]

 

În cartea sa “Marea gafă globală a încălzirii globale: cum Mama Natură a înfruntat oamenii de știință din lume”, dr. Roy Spencer, climatolog și fost expert al NASA, a rezumat o listă cu 14 tehnici de propagandă folosite de ecologiști, incluzând panica, apelarea la autoritate, mentalitatea de turmă, asigurarea victoriei, atacurile personale, senzaționalismul și crearea de zvonuri. [49]

 

În 2006, jurnalistul britanic Brendan O’Neill a scris un articol intitulat “Un climat al cenzurii” care descrie suprimarea opiniei și retorica batjocoritoare cu care se confruntă oamenii din multe țări, dacă exprimă îndoieli cu privire la teoria schimbărilor climatice. [50] De exemplu, un diplomat britanic a declarat într-un discurs public că cei care se îndoiesc de schimbările climatice nu ar trebui să fie tratați de către mass-media în mod diferit de teroriști și că nu ar trebui să li se acorde o platformă de a vorbi.

 

O’Neill subliniază faptul că scepticii teoriei schimbărilor climatice au fost numiți “negatori”. Aceștia includ atât diferite grupuri de oameni care recunosc încălzirea climatică, dar simt că suntem capabili să îi facem față, cât și pe cei care neagă complet încălzirea ca fenomen științific. Puterea acestei etichete este considerabilă. Charles Jones, un profesor de limba engleză de la Universitatea din Edinburgh acum pensionat, a spus că termenul “negator” este conceput pentru a plasa scepticii la același nivel de depravare morală ca și pe cei care neagă Holocaustul. Potrivit lui O’Neill, unii oameni susțin chiar că scepticii teoriei schimbărilor climatice sunt complici într-un potențial eco-Holocaust și se pot confrunta în viitor cu procese de tip Nuremberg.

 

Un scriitor ecologist bine-cunoscut a scris: “Ar trebui să realizăm studii de război asupra scepticilor teoriei încălzirii climatice ca pe o versiune climatică a procesului de la Nürnberg”. Un autor a comentat: “Doar în țările autoritare am auzit acest fel de condamnare a gândirii sau a discursului. … Demonizarea unui grup de oameni și descrierea discursului lor ca fiind toxic și periculos se află doar la un pas de a conduce la un nivel mai riguros de cenzură”. [51] Această judecată este corectă. Restrângerea dreptului la gândire este una dintre modalitățile prin care comunismul separă oamenii de conceptul de bine și rău care se bazează pe valori universale.

 

Un profesor de astronomie de la Harvard a publicat o lucrare despre rolul soarelui în schimbările climatice făcut pe baza înregistrărilor istorice ale temperaturii din trecut. Deoarece acest lucru a contestat dogma potrivit căreia oamenii sunt vinovați de schimbările climatice, un site ecologist a etichetat asta drept “tentativă criminală în masă” și pe toți ceilalți disidenți drept “infractori”. [52]

 

Astfel de exemple sunt prea numeroase pentru a le enumera. Un înalt funcționar al unui mare grup de mediu a avertizat că mass-media ar trebui să se gândească de două ori înainte de difuzarea opiniilor scepticilor privind schimbările climatice, deoarece “permiterea răspândirii unei astfel de dezinformări ar putea dăuna”.

 

Secretarul de externe britanic a spus într-un discurs că, precum teroriștilor nu li se permite să apară în mass-media, la fel, scepticilor încălzirii globale nu ar trebui să li se dea dreptul să-și expună ideile. [54] Editorialiștii mainstream din Australia încep să considere acuzarea negatorilor schimbărilor climatice, pentru “crime împotriva umanității”. La un summit la care au participat politicieni importanți din Australia, inclusiv premierul, a fost făcută o propunere de luare a cetățeniei negatorilor. O altă idee a fost aceea de reexaminare a cetățeniei australiene și de a acordare a cetățeniei numai celor care au fost verificați ca fiind “prietenoși cu mediul climatic”.[55]

 

Unii au încercat chiar să folosească forța juridică pentru a suprima vocile oponenților ipotezei încălzirii climatice. În 2015, 20 de cadre universitare au trimis o scrisoare președintelui american și procurorului general, solicitând ca Legea Racketeer Influenced and Corrupt Organizations să fie utilizată pentru a investiga companiile și organizațiile cu opinii nestandard cu privire la schimbările climatice. Acest lucru înseamnă încercarea de a utiliza legea pentru a suprima libertatea de exprimare. [56]

 

În 2016, procurorii generali ai mai multor state au format o coaliție pentru a investiga dacă industriile energetice tradiționale induceau în eroare investitorii și publicul în legătură cu “impactul schimbărilor climatice” și, dacă da, să-i defere justiției. După cum a subliniat Fundația Heritage, astfel de acuzații și investigații ale celor care au opinii diferite încalcă primul amendament al Constituției Statelor Unite și împiedică dezbaterea asupra unor politici publice importante. [57]

 

  1. Grupuri “civile” manipulate pentru Revoluția din Stradă

Miscările de masă sunt una dintre strategiile comunismului de a-și răspândi influența asupra națiunilor și asupra lumii. Multe organizații ecologiste mobilizează un număr mare de persoane pentru a desfășura campanii de protecție a mediului. Ele au făcut lobby și au deturnat instituțiile guvernamentale și organizațiile ONU pentru a formula și a pune în aplicare acorduri și reglementări nerezonabile. De asemenea, au creat incidente violente pentru a reduce la tăcere publicul larg.

 

Așa cum a afirmat reprezentantul de marcă al stângii, Saul Alinsky, este necesar să se ascundă adevăratele scopuri ale unei mișcări și să se mobilizeze oamenii la scară largă pentru a acționa în sprijinul obiectivelor locale, temporare, plauzibile sau benigne. Când oamenii se obișnuiesc cu aceste forme relativ moderate de activism, este relativ ușor să fie făcuți să acționeze pentru scopuri mai radicale. “Amintiţi-vă: odată ce organizaţi oameni în jurul unui lucru convenit ca poluare, atunci o masă de oameni organizată este în mişcare. De aici este un pas mic şi natural către poluarea politică, spre poluarea Pentagonului“, a spus Alinsky. [58]

 

În prima Zi a Pământului din 1970, peste 20 de milioane de americani au participat la protestele de stradă pe tema Zilei Pământului. Controlul populației a devenit metoda aleasă pentru a face față degradării mediului. În acel moment, multe organizații de stânga din Statele Unite au decis să meargă acolo unde erau oamenii. Ei au luat parte la mișcarea de mediu și au susținut socialismul ca mijloc de limitare a creșterii populației.

 

O varietate de grupuri de stânga folosesc ecologismul ca pe un ambalaj ideologic pentru a realiza acțiuni stradale care susțin revoluția. De exemplu, dacă Statele Unite au o “mișcare climatică a oamenilor”, puteți deduce că este un produs al partidelor comuniste. Organizațiile implicate sunt Partidul Comunist al SUA, Socialismul în Acțiune, Partidul Comunist Revoluționar Maoist, Societatea Ecologică, Lucrătorii Socialiști, Socialismul Alternativ, Socialismul Democrat American, Socialismul Liber și așa mai departe. Au găzduit Adunarea Populară pentru Climă și Parada Poporului pentru Climă. Sloganurile acestor mitinguri au inclus “reformă instituțională, nu schimbări climatice”, “capitalismul ucide Statele Unite”, “capitalismul distruge mediul”, “capitalismul distruge planeta” și “lupta pentru un viitor socialist” [59]

 

Aceste grupuri, abordând o mare de stegulețe roșii, au mers în multe orașe mari din Statele Unite, inclusiv Washington, DC. [60] Având tot mai multe elemente comuniste și socialiste pentru a întări ecologia, “pacea verde” a făcut o tranziție deplină la revoluția roșie.

 

  1. O nouă religie a antiumanismului

În plus față de deturnarea ecologismului ca mișcare politică, influențele comuniste au transformat ecologia într-un cult antiumanist.

 

Michael Crichton, autorul nuvelei Jurassic Park (după care s-a realizat filmul cu același nume – n.t.), a spus odată că ecologizarea este una dintre cele mai puternice religii din lumea occidentală de astăzi. El consideră că ecologismul posedă caracteristicile tipice ale unei religii: “Inițial există o gradină Eden, un paradis, o stare de grație și unitate cu natura, există o cădere din grație în starea de poluare ca urmare a consumării din pomul cunoașterii, și ca rezultat al acțiunilor noastre, vine o zi de judecată pentru noi toți. Suntem cu toții păcătoși din punct de vedere energetic, condamnați la moarte dacă nu căutăm mântuirea, care se numește acum sustenabilitate. Sustenabilitatea este mântuirea în biserica mediului. “[61]

 

Crichton consideră că toate crezurile ecologismului sunt o chestiune de credință. “Este vorba despre dacă vei fi păcătos sau vei fi salvat. Fie veți fi unul dintre oamenii de pe malul mântuirii sau de pe malul osândei. Fie veți fi unul dintre noi, fie unul dintre ei. “[62]

 

Această viziune a fost recunoscută de un număr de cercetători. William Cronon, un istoric de mediu influent din Statele Unite, consideră că ecologismul este o nouă religie, deoarece propune un set complex de cerințe etice cu care să se judece comportamentul uman. [63]

 

Renumitul om de știință și mecanică cuantică, Freeman Dyson, citat mai devreme, a declarat într-un articol din Revista cărții din New York din 2008 că “religia seculară la nivel mondial” a ecologismului “înlocuiește socialismul ca principala religie seculară”. Această religie afirmă că “devastarea planetei cu deșeurile din viața noastră de lux este un păcat, iar calea neprihănirii este traiul cât mai frugal posibil”. Etica acestei noi religii, pe care a elaborat-o, este predată copiilor din grădinițe, școli și universități din toată lumea. [64]

 

Mulți ecologiști nu se dezic de acest subiect. Rajendra Pachauri, fost șef al GISC care a demisionat în urma unui scandal de hărțuire sexuală, a declarat în scrisoarea sa de demisie că ecologismul “este religia mea” [65].

 

Pe măsură ce ecologismul devine din ce în ce mai ideologic și religios, el devine din ce în ce mai intolerant la opiniile diferite. Fostul președinte ceh Václav Klaus consideră că mișcarea de mediu este acum condusă mai mult de ideologie decât de știință; în schimb, este o cvasireligie care vizează distrugerea societății existente. Această nouă religie, precum comunismul, descrie o imagine minunată a utopiei, adică folosirea înțelepciunii umane pentru planificarea mediului natural și salvarea lumii. Această “mântuire” se bazează pe opoziția față de civilizația actuală. De exemplu, președintele Comitetului Consultativ al Universității Națiunilor Unite pentru Pace și arhitectul Protocolului de la Kyoto a declarat: “Nu este singura noastră speranță pentru planetă faptul că civilizațiile industrializate se prăbușesc?” [66]

 

Klaus și-a rezumat opiniile: “Dacă luăm în serios raționamentul ecologiștilor, am constata că ideea lor este o ideologie antiumană”. El a fost de acord cu biologul Ivan Brezina că ecologismul nu este un răspuns rațional și științific la criza ecologică, ci o negare generală a civilizației. [67]

 

Ecologismul dospește ura dintre oameni prin atacarea oamenilor cu opinii diferite – toate în numele protecției mediului. Evident, în această ură și extremism se află un antiumanism radical. Criticul politic canadian Mark Steyn spune că, potrivit ecologiștilor, “noi suntem poluarea; sterilizarea este soluția. Cea mai bună modalitate de a înmâna copiilor noștri un mediu mai durabil este să nu mai facem copii. El dă exemplul lui Toni Vernelli, o femeie din Marea Britanie care a avut un avort și a fost sterilizată deoarece credea că a avea copii este rău pentru mediul înconjurător. [68]

 

Această gândire privește omul ca principalul vinovat pentru distrugerea naturii. El plasează mediul natural ca prioritate supremă, mult dincolo de poziția sacră a ființelor umane, chiar prin controlul fertilității umane și privarea oamenilor de dreptul lor la existență. Această viziune nu este diferită de comunism și este antiumană în esența sa. Această nouă religie înlocuiește credința tradițională că omul este stăpânul pământului. Această combinație de religiozitate, totalitarism, unitate coercitivă a ideilor și revoluția anticapitalistă nu poate garanta protecția naturii de către ființele umane. Dimpotrivă, aceasta va distruge civilizația existentă, libertățile și ordinea existente și va crea panică și haos fără precedent, conducând omenirea pe un drum greșit. Acesta este adevăratul design al influențelor comuniste din spatele ecologismului.

 

Concluzie: Pentru a scăpa de criza de mediu, Onorați Divinitatea și Restaurați Tradiția

Dumnezeu a creat omenirea și pământul frumos și prosper. Acesta este un mediu în care oamenii trăiesc și se înmulțesc. Oamenii au dreptul să folosească resursele naturii și, în același timp, au obligația de a prețui resursele naturale și de a avea grijă de mediul înconjurător. De mii de ani, ființele umane au ținut seama de avertismentele lăsate de Divinitate din cele mai vechi timpuri și au trăit în armonie cu natura.

 

Problemele de mediu care au apărut în perioada modernă sunt, în cele din urmă, rezultatul deteriorării inimii umane. Această descompunere morală a fost amplificată în continuare de puterea științei și a tehnologiei. Mediul natural poluat nu este decât o manifestare externă a poluării morale interioare a umanității. Pentru a purifica mediul, trebuie să începem prin purificarea inimii.

 

Creșterea gradului de conștientizare a mediului provine din instinctul uman de autoconservare. În timp ce acest lucru este natural și de înțeles, el a devenit, de asemenea, o lacună exploatată de spectrul comunist. Comunismul s-a mobilizat pentru a crea panică pe scară largă, pentru a promova un set de valori înșelătoare, a priva oamenii de libertatea lor, a încerca să extindă guvernul și chiar să impună un guvern mondial. Adoptarea acestei forme alternative a comunismului în încercarea de a salva mediul amenință cu înrobirea umanității și facilitează distrugerea acesteia.

 

Răspunsul la problemele de mediu cu care ne confruntăm nu este nici un program politic obligatoriu, nici să ne bazăm pe o tehnologie modernă. Pentru a rezolva criza, trebuie să dobândim o înțelegere mai profundă a universului și a naturii, precum și a relației dintre om și natură, menținând în același timp o stare morală corectă. Omenirea trebuie să își restabilească tradițiile, să-și îmbunătățească moralitatea și să-și găsească drumul înapoi pe calea stabilită de Divinitate. În acest mod, oamenii vor primi în mod natural înțelepciunea și binecuvântarea divină. O lume frumoasă naturală și plină de viață va fi restaurată. Strălucirea și prosperitatea Cerului și a pământului îl vor însoți pe om pentru totdeauna.

 

Capitolul 16 (I)

Capitolul 17

Referințe

[1] Zhu Kezhen, “Cercetare preliminară privind schimbările climatice pe parcursul a cinci mii de ani de istorie chineză” (Kaoguxuebao, First Issue, 1972), 168-189. [In chineza].

 

[2] Martin Durkin, “The Swindle” ( Înregistrări documentare, 2007), Canalul 4 (Marea Britanie), 8 martie 2007.

 

[3] Takuro Kobashi, et. al., “4 ± 1,5°C Încălzirea bruscă cu 11.270 de ani în urmă, identificată din aerul prins în gheața Groenlandei“, Letters of Science Earth and Planetary Science 268 (2008): 397-407.

 

[4] Freeman Dyson, “Neînțelegeri, Convingeri îndoielnice, marii discuții asupra climatului de la Paris“, Boston Globe, 3 decembrie 2015, https://www.bostonglobe.com/opinion/2015/12/03/freeman-dyson-misunderstandings-questionable-beliefs-mar-paris-climate-talks/vG3oBrbmcZlv2m22DTNjMP/story.html

 

[5] Scott Waldman, “Judith Curry se pensionează, citând “demența” climatologiei“, E & E News, 4 ianuarie 2017, https://www.eenews.net/stories/1060047798.

 

[6] JA Curry și PJ Webster, “Climatologia și monstrul de incertitudine“, Buletinul Societății Americane de Meteorologie 92, nr. 12: 1667-1682, https://www.google.com/url?q=https://www.ipcc.ch/report/sixth-assessment-report-working-group-i/&sa=D&ust=1548963679247000&usg=AFQjCNFxEYxHXT-38XQNgcrWpv6Tj2b_fg.

 

[7] GISC, “Grupul de lucru I: Bazele științei fizice“, Al patrulea raport de evaluare GISC: schimbările climatice 2007,  https://www.ipcc.ch/publications_and_data/ar4/wg1/en/ch8s8-2-1-3.html

 

[8] Ibid.

 

[9] Mark W. Shephard și colab., “Compararea Spectrometrului de emisie troposferică Nadir de recuperare a vaporilor de apă cu măsurători in situ“, Journal of Geophysical Research 113, no D15S24, doi: 10.1029 / 2007JD008822.

 

[10] “Schimbările climatice“, APS Physics, Pagina Web a Societății Fizice Americane, https://www.aps.org/policy/reports/popa-reports/energy/climate.cfm

 

[11] “Solar Constant“, pagina Enciclopedia Britannica, https://www.britannica.com/science/solar-constant

 

[12] Willie Soon, et al., “Modelarea efectelor climatice ale emisiilor de dioxid de carbon antropic: Necunoscute și incertitudini“, Climate Research 18 (2001): 259-275.

 

[13] Michael Lemonick, “Freeman Dyson se ocupă de Establishment“, Yale Environment 360, 4 iunie 2009, https://e360.yale.edu/features/freeman_dyson_takes_on_the_climate_establishment.

 

[14] Nir J. Shaviv, “Conducătorul celest al climatului Fanerozoic?” Societatea Geologică a Americii Today 13, nr. 7: 4-10, iulie 2003, https://www.geosociety.org/gsatoday/archive/13/7/pdf/i1052-5173-13-7-4.pdf.

 

[15] J. Emile-Geay și alții, “Legăturile dintre variabilitatea sezonieră, interanuală și orbitală tropicală din Pacific în timpul Holocenului“, Nature Geoscience 9 (2) (2016): 168-173.

 

[16] Zhengyu Liu și colab., “The Holocene Temperature Conundrum“, PNAS 111, nr. 34 (26 august 2014).

 

[17] Hans von Storch, “De ce are loc stagnarea încălzirii globale?” Der Spiegel, 20 iunie 2013, http://www.spiegel.de/international/world/interview-hans-von-storch-on-problems-with-climate-change-models-a-906721.html

 

[18] Richard S. Lindzen et. al., “Pământul are un iris adaptabil în infraroșu?“, Buletinul Societății Americane de Meteorologie 82 (2001): 417-432, https://doi.org/10.1175/1520-0477(2001)082%3C0417:DTEHAA%3E2.3.CO;2

 

[19] Roy Spencer și William D. Braswell, “Potențialele devieri în diagnosticarea feedback-ului din datele observaționale: o demonstrație simplă a modelului”, Journal of Climate, 21 (21): 5624-5628, 1 noiembrie 2008.

 

[20] John R. Christy, Raport Scris al Comitetului Senatului pentru Comerț, Știință și Transport, 14 noiembrie 2007, https://www.nsstc.uah.edu/users/john.christy/christy/ChristyJR_CST_071114_written.pdf

 

[21] David Russell Legates, “Declarația Comitetului pentru Mediu și Lucrări Publice

al Senatului Statelor Unite“, Senatul SUA, 3 iulie 2014, https://www.epw.senate.gov/public/_cache/files/a/a/aa8f25be-f093-47b1-bb26-1eb4c4a23de2/01AFD79733D77F24A71FEF9DAFCCB056.6314witnesstestimonylegates.pdf

 

[22] William Happer, “Date sau Dogmă? Promovarea cercetării deschise în cadrul dezbaterii privind amploarea impactului uman asupra climatului pământului“, audierea în Subcomisia Senatului SUA pentru spațiu, știință și competitivitate (Comitetul Senatului SUA pentru Comerț, Știință și Transport), 8 decembrie 2015, https://www.commerce.senate.gov/public/_cache/files/c8c53b68-253b-4234-a7cb-e4355a6edfa2/FA9830F15064FED0A5B28BA737D9985D.dr.-william-happer-testimony.pdf

 

[23] Sir John Houghton, “Perspectiva morală: cutremurul, vântul și focul“, Sunday Telegraph, 9 octombrie 1995.

 

[24] Jason Samenow, “Oamenii de știință: Nu faceți centrul extrem de rece argumentul încălzirii globale“, The Washington Post, 20 februarie 2014, https://www.washingtonpost.com/news/capital-weather-gang/wp/2014/02/20/scientists-dont-make-extreme-cold-centerpiece-of-global-warming-discussions/?noredirect=on&utm_term=.3600e477f052

 

[25] John Michael Wallace, “Accentul nepotrivit pe vremea extremă în comunicarea amenințării mediului“, The Washington Post, 14 martie 2014, https://www.washingtonpost.com/news/capital-weather-gang/wp/2014/03/14/the-misplaced-emphasis-on-extreme-weather-in-environmental-threat-communication/?utm_term=.bf84802d4613

 

[26] Steven E. Koonin, “Un nou raport înșelător privind climatul“, The Wall Street Journal, 2 noiembrie 2017, https://www.wsj.com/articles/a-deceptive-new-report-on-climate-1509660882.

 

[27] Ibid.

 

[28] “Indicatorii schimbărilor climatice: temperaturi ridicate și joase“, Agenția pentru Protecția Mediului din Statele Unite, https://www.epa.gov/climate-indicators/climate-change-indicators-high-and-low-temperatures

 

[29] Judith A. Curry, “Declarația către Subcomisia pentru Spațiu, Știință și Competitivitate a Senatului Statelor Unite“, audiere pe “Datele sau Dogma? Promovarea anchetei deschise în dezbaterea privind amploarea impactului uman asupra schimbărilor climatice “, 8 decembrie 2015, https://curryja.files.wordpress.com/2015/12/curry-senate-testimony-2015.pdf

 

[30] Mike Hulme, “Lumea haotică a adevărului climatului“, BBC, 4 noiembrie 2006, http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/6115644.stm

 

[31] Roy W. Spencer, “Confuzia climatică: cum încălzirea globală dă naștere la o știință proastă, politicienii rătăciți și politicile greșite care rănesc pe cei săraci” (New York: Encounter Books, 2008), capitolul 5.

 

[32] Christopher C. Horner, “Minciuni Roșii: Cum funcționează sistemul de încălzire globală care utilizează amenințări, fraude și decepții pentru a vă păstra dezinformarea” (Washington DC: Regnery Publishing, 2008), 214.

 

[33] Horner, “Minciuni Roșii”, 215.

 

[34] Horner, “Minciuni Roșii”, 211.

 

[35] Horner, “Minciuni Roșii”, 212-213.

 

[36] Horner, “Minciuni Roșii”, 227.

 

[37] David Shearman și Joseph Wayne Smith, “Provocarea schimbărilor climatice și eșecul democrației” (Westport, Conn.: Praeger, 2007).

 

[38] Horner, “Minciuni Roșii”,  219-220.

 

[39] Paul Ehrlich, citat de Václav Klaus, ““Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?“ (Washington, DC: Institutul Competitiv pentru Întreprinderi, 2008), 14.

 

[40] John Bachtell, “China construiește o civilizație ecologică “în timp ce lumea arde“, Lumea oamenilor, 21 august 2018, https://www.peoplesworld.org/article/china-builds-an-ecological-civilization-while-the-world-burns/

 

[41] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 4.

 

[42] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 7-8.

 

[43] Klaus, “Planeta albastră în cătușe verzi: ce este pe cale de dispariție: climatul sau libertatea?, 100.

 

[44] John Fund, “Retragerea puterii lui Obama în CAFE va da libertate conducătorilor auto“, National Review, 23 mai 2018, https://www.nationalreview.com/corner/fuel-standards-cafe-epa-rolls-back/

 

[45] Ariana Eunjung Cha, “Firmele de energie solară vor lăsa deșeurile din spatele Chinei“, Washington Post, 9 martie 2008,  http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2008/03/08/AR2008030802595.html?referrer=emailarticle&noredirect=on.

 

[46] “Acordul de la Paris privind schimbările climatice”, Consiliul pentru apărarea resurselor naturale (NRDC), decembrie 2015, IB: 15-11-Y, https://www.nrdc.org/sites/default/files/paris-climate-agreement-IB.pdf

 

[47] Donald J. Trump, “Declarația președintelui Trump privind acordul climatic de la Paris“, Casa Albă, 1 iunie 2017, https://www.whitehouse.gov/briefings-statements/statement-president-trump-paris-climate-accord/

 

[48] ​​Horner, “Minciuni Roșii”, 117.

 

[49] Roy W. Spencer, “Marea Gafă a încălzirii globale: cum Mama Natură a înfruntat pe cei mai buni oameni de știință din lume” (New York: Encounter Books, 2010), 31.

 

[50] Brendan O’Neill, “Un climat al cenzurii“, The Guardian, 22 noiembrie 2006, https://www.theguardian.com/commentisfree/2006/nov/22/aclimateofcensorship

 

[51] O’Neill, “Un climat al cenzurii“.

 

[52] Ibid.

 

[53] O’Neill, “Un climat al cenzurii“.

 

[54] Ibid.

 

[55] Horner, “Minciuni Roșii”, 107.

 

[56] Hans von Spakovsky și Nicolas Loris, “Inchiziția privind schimbările climatice: un abuz de putere care ofensează primul amendament și amenință dezbaterea informată”, Fundația Heritage, 24 octombrie 2016, https://www.heritage.org/report/the-climate-change-inquisition-abuse-power-offends-the-first-amendment-and-threatens

 

[57] Ibid.

 

[58] Saul Alinsky, “Tactica”, Reguli pentru radicalii: un element practic pentru radicalii realiști”, (New York: Books Vintage, 1971).

 

[59] “Mișcărea climatică își scoate masca, admite agenda comunistă“, PJ Media, 23 septembrie 2014, https://pjmedia.com/zombie/2014/9/23/climate-movement-drops-mask-admits-communist-agenda/

 

[60] “Marșul mișcării pentru climă: mii de raliuri pentru denunțarea agendei de mediu a lui Trump“, The Guardian, 29 aprilie 2017, https://www.theguardian.com/us-news/2017/apr/30/peoples-climate-march-thousands-rally-to-denounce-trumps-environmental-agenda

 

[61] Michael Crichton, “Crichton: Ecologismul este o religie“, Hawaii Free Press, 22 aprilie 2018, http://www.hawaiifreepress.com/ArticlesMain/tabid/56/ID/2818/Crichton-Environmentalism-is-a-religion.aspx

 

[62] Ibid.

 

[63] Robert H. Nelson, “Noua religie a ecologismului“, Institutul Independent, 22 aprilie 2010, http://www.independent.org/news/article.asp?id=5081

 

[64] Joel Garreau, “Ecologismul ca religie“, New Atlantis, Summer 2010, https://www.thenewatlantis.com/docLib/20100914_TNA28Garreau.pdf

 

[65] Damian Carrington, “Președintele GISC Rajendra Pachauri demisionează“, The Guardian, 24 februarie 2015, https://www.theguardian.com/environment/2015/feb/24/ipcc-chair-rajendra-pachauri-resigns

 

[66] Michael Whitcraft, “Fără să spună nimic: o revizuire a cărții recente a lui Václav Klaus: “Planeta albastră în cătușe verzi“, Free Republic, 13 iunie 2008, http://www.freerepublic.com/focus/f-news/2030948/posts

 

[67] Ibid.

 

[68] Horner, “Minciuni Roșii”, 228.

 

Capitolul 16 (II): Comunismul din spatele ecologismului

 

/////////////////////////////////////////////

 

Capitolul 16 (I): Comunismul din spatele ecologismului

Cuprins

Introducere

 

Rădăcinile comuniste ale ecologismului

 

  1. Cele trei etape ale ecologismului
  2. Ecologismul și marxismul au rădăcini comune
  3. Marxismul ecologic
  4. Socialismul ecologic
  5. Politica verde: verdele este noul roșu
  6. Eco-Terorism
  7. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

 

Mitul consensului privind schimbările climatice

 

  1. O scurtă istorie a “consensului” în climatologie
  2. Stabilirea dogmei în comunitatea științifică

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Pământul este mediul viu al omenirii, oferind hrană, resurse și condiții pentru dezvoltare. A ajutat omenirea să prospere, de mii de ani.

 

Omenirea interacționează îndeaproape cu mediul natural. Atât cultura tradițională chineză cât și cea occidentală subliniază relația simbiotică benignă dintre om și natură. Precum scria filozoful antic chinez Dong Zhongshu în “Roua luxuriantă a Analelor Primăverii și Toamnei”, “Totul de pe pământ a fost creat în folosul omului”.[1] Înțelesul este că scopul Creatorului a fost acela de a oferi oamenilor condiții pentru a trăi și toate lucrurile de pe pământ pot fi folosite de om. În același timp, oamenii trebuie să urmeze principiile cerului și pământului în viața lor și, astfel, să folosească totul cu moderație și să mențină și să protejeze, în mod proactiv, mediul natural în care vor trăi ființele umane.

 

Cultura tradițională occidentală afirmă că Dumnezeu oferă mediul natural ființelor umane și le cere acestora să îl gestioneze. Astfel, omul trebuie să prețuiască și să folosească bine mediul natural. În filosofia culturii tradiționale chineze, există un echilibru între toate lucrurile din univers, precum și imperativul de a evita răul. Una dintre cele “Patru Cărţi” de bază ale confucianismului, “Doctrina Căii de Mijloc”, afirmă: “Este același sistem de legi prin care toate lucrurile create sunt produse și se dezvoltă pe sine, fiecare în ordinea și sistemul său, fără a se răni unele pe altele; astfel, operațiunile Naturii își duc cursul fără conflicte sau confuzii…”.[2]

 

Anticii chinezi au apreciat protecția mediului. Potrivit înregistrărilor istorice, în timpul lui Yu cel Mare: “În cele trei luni ale primăverii, oamenii nu luau topoare în pădure, astfel încât pădurea putea înflori. În cele trei luni ale verii, oamenii nu puneau plase în râuri, astfel încât peștii puteau să se reproducă”. [3]

 

Zengzi, un învățat confucianist, a scris: “Lemnul nu poate fi tăiat decât în ​​anotimpurile potrivite, iar animalele sunt sacrificate doar la momentul potrivit.” [4] Aceste reguli arată ideea tradițională chineză de moderație în toate lucrurile și de prețuire și protejare a mediului natural.

 

După revoluția industrială, poluarea a provocat daune ecologice grave, iar societățile occidentale au început să fie conștiente de această problemă. După ce au fost puse în aplicare legi și standarde privind protecția mediului, poluarea a fost efectiv remediată, iar mediul înconjurător s-a îmbunătățit foarte mult. În acest sens, gradul de conștientizare cu privire la protecția mediului înconjurător a crescut enorm și a fost recunoscut pe scară largă că protecția acestuia este un obiectiv prioritar.

 

Trebuie să facem distincție între câteva idei: protecția mediului (ecologie), mișcarea ecologică și ecologism. Protecția mediului, așa cum indică și numele, este protejarea mediului. De la începutul civilizației umane, oamenii au înțeles necesitatea de a proteja mediul, iar acest lucru nu a avut nimic de-a face cu nicio ideologie politică.

 

Miscarea ecologică este o miscare socială și politică pentru problemele de mediu. Scopul său principal este să schimbe politicile de mediu și de gândire precum și obiceiurile publice prin mișcări de masă, influențe ale mass-mediei și ale agitației politice.

 

Ecologismul este o filosofie și ideologie care subliniază necesitatea protejării mediului și a coexistenței armonioase între societatea umană și ecologia naturală. Motivațiile care stau la baza protecției mediului și a ecologismului nu sunt aceleași cu cele ale comunismului – dar comuniștii excelează în deturnarea mișcărilor de masă și manipularea acestora în avantajul lor. Astfel, vedem că de la începutul ecologismului modern, comuniștii au încercat sistematic să coopteze mișcarea.

 

Problemele legate de ecologism sunt extrem de complexe: mișcarea ecologică a folosit retorica senzațională și dorința reală a oamenilor de a proteja mediul pentru a crea o mișcare politică globală. Mulți participanți sunt bine intenționați, au simțul justiției și se îngrijesc cu adevărat de viitorul omenirii.

 

Totuși, ceea ce mulți nu realizează este modul în care comuniștii folosesc ecologismul pentru a pretinde că au un motive morale înalte pentru a-și promova propria agendă. Astfel, protecția mediului devine extrem de politizată, dusă la extrem și chiar transformată într-o pseudoreligie – însă una fără fundamentele morale tradiționale. Propaganda înșelătoare și diferitele măsuri politice obligatorii au devenit dominante, transformând ecologia într-un fel de comunism mai simplificat.

 

Acest articol se va concentra asupra modului în care ecologia, ca ideologie, a devenit legată de comunism și despre modul în care mișcarea ecologistă a fost deturnată, manipulată și cooptată în îndeplinirea obiectivelor comunismului, precum și impactul pe care îl va avea dacă nu este controlată.

 

Rădăcinile comuniste ale ecologismului

Comunismul a făcut pregătiri complexe, în multe domenii, pentru distrugerea omenirii. Începând cu Europa, comunismul a lansat revoluții violente și a preluat puterea în cele două mari puteri ale Estului – Rusia și China. Tabăra comunistă și societatea occidentală au intrat într-o lungă confruntare, în Războiul Rece. După prăbușirea Uniunii Sovietice și a blocului comunist din Europa de Est, comuniștii au început să-și semene factorii atât în ​​societățile din Est, cât și în cele occidentale și, de asemenea, au încercat să instaureze un guvern mondial controlat strict.

 

Pentru a atinge acest scop, comunismul trebuie să creeze sau să folosească un “dușman” care amenință toată omenirea și intimidează publicul din întreaga lume pentru a-l face să-și predea atât libertatea individuală cât și suveranitatea statului. Crearea unei panicii globale în legătură cu ecologia și dezastrele ecologice care se prefigurează reprezintă, aproape, o cale inevitabilă pentru atingerea acestui obiectiv.

 

  1. Cele trei etape ale ecologismului

Formarea și dezvoltarea mișcărilor ecologice sunt inextricabil legate de comunism. În mod specific, dezvoltarea sa a trecut prin trei etape. Prima etapă este perioada teoretică de gestație, care poate fi calculată de la publicarea Manifestului Comunist de către Marx și Engels în 1848 până la inaugurarea “Zilei Pământului”, în 1970.

 

La începutul acestei etape, Marx și discipolii săi nu au considerat ecologismul ca fiind punctul central al discursului lor teoretic dar, ateismul și materialismul marxist au fost în mod natural conforme cu tendința principală a ecologismului. Marx a declarat despre capitalism că se opune naturii (adică mediului). Apostolii lui Marx au conceput termenul “ecosistem” și au inclus discret ecologismul în anumite subiecte în care acesta a fost lăsat apoi să dospească.

 

În ultimul deceniu al acestei faze, între 1960 și 1970, în Statele Unite au apărut două cărți best-seller – “Silent Spring” (1962) și “Bomb Population” (1968). Ecologismul a pătruns în arena publică sub masca “protecției mediului”.

 

Evenimentul de referință de la începutul celei de-a doua faze a fost prima „Zi a Pământului” desfășurată în 1970, iar la scurt timp, în 1972, a avut loc prima Conferință ONU privind mediul uman la Stockholm. În acest stadiu, s-au format rapid o serie de organizații și activitățile lor s-au înmulțit. În Statele Unite și Europa, ei au presat guvernele prin propagandă, proteste și activism, conduse sub masca cercetării științifice, a legislației, a întâlnirilor și așa mai departe.

 

La nivel macro, contracultura anilor ’60 a funcționat aproape ca o paradă militară a elementelor comuniste din Occident. Ei s-au plasat în centrul atenției prin cooptarea drepturilor civile și a mișcărilor antirăzboi, apoi s-au răspândit rapid în alte forme de lupte anticapitaliste, inclusiv mișcarea feministă, mișcarea homosexuală și multe altele.

 

După anii ’70, după ce mișcarea împotriva războiului din Vietnam a încetat, ideile comuniste și-au început procesul de instituționalizare numit “marșul lung prin instituții”, în timp ce, de asemenea, se revărsau în feminism și ecologism –aceasta fiind cauza principală a creșterii ideologiei ecologiste și a agitației.

 

Una dintre cele mai importante forțe care au susținut bannerul ecologismului în anii ’70 a fost mișcarea hippie, coloana vertebrală a contraculturii. De fapt, comunismul se afla în proces de reambalare sub bannerul ecologismului, după eșecul său în Războiul Rece, cu intenția de a introduce comunismul global sub oricare alt nume.

 

A treia etapă a început în ajunul sfârșitului Războiului Rece. În 1988, Organizația Națiunilor Unite a înființat “Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice” (GISC), iar conceptul de încălzire globală a început să intre în domeniul politic. [ 5 ] În ajunul prăbușirii Uniunii Sovietice, în 1990, la Moscova a avut loc o conferință internațională pe probleme de mediu. În discursul său, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a susținut instituirea unui sistem internațional de monitorizare a mediului, a semnat o convenție pentru protejarea “zonelor unice de mediu”, și-a exprimat sprijinul pentru programele ONU de mediu și a solicitat o conferință ulterioară (care a avut loc în iunie 1992 în Brazilia). [6]

 

Aproape toți ecologiștii occidentali au acceptat aceste propuneri. În această etapă, încălzirea globală a devenit principalul inamic al omenirii pentru ecologiști. Propaganda care folosea protecția mediului ca pe o scuză pentru politicile tiranice a crescut brusc, iar numărul și amploarea legilor și regulamentelor de mediu au crescut, de asemenea, rapid.

 

Ecologismul a devenit instrumentul principal pentru restrângerea libertății cetățenilor din întreaga lume, privarea națiunilor de suveranitate, limitarea și combaterea societăților libere din Occident. Rezultatul a fost că, după sfârșitul Războiului Rece, foștii comuniști ai Uniunii Sovietice, precum și comuniștii și companionii lor de drum din Occident, au început, cu toții, să se alăture mișcării de protecție a mediului. Ecologismul a apărut ca o forță pe scena mondială și a început, din ce în ce mai mult, să capete o culoare comunistă.

 

  1. Ecologismul și marxismul au rădăcini comune

Potrivit înțelegerii persoanelor credincioase atât din religiile ortodoxe din Orient cât și din Occident, ființele umane au fost create de Dumnezeu după chipul său și, astfel, viața umană are valoare, un scop și o demnitate mai mare decât alte forme de viață de pe pământ. De asemenea, mediul natural este făcut de Creator. Omul are obligația să aibă grijă de natură; totuși natura există pentru om – nu invers.

 

În ochii ateilor și materialiștilor însă, viața umană nu are o calitate deosebită. Engels nota într-unul dintre eseurile sale: “Viața este modul de existență al organismelor albuminoase [de exemplu proteine]. … “[7] Din această perspectivă, viața umană nu este decât o configurație unică de proteine, care nu se deosebește în niciun fel esențial de animale sau plante – deci este logic ca oamenii să fie privați de libertate și chiar de viețile lor, în numele protejării naturii.

 

În 1862, într-o carte despre chimia organică, chimistul german Justus von Liebig, coleg al lui Marx, a criticat fermierii britanici pentru că foloseau ca îngrășământ gunoiul de pasăre, importat. Agricultura britanică a beneficiat de folosirea gunoiului de pasăre, un îngrășământ eficient, iar randamentele culturilor au crescut semnificativ. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, britanicii aveau surse ample de hrană de înaltă calitate. Activitatea legată de îngrășămintele rezultate din gunoiul de pasăre a ajutat oamenii de afaceri din diferite țări, fermierii britanici și publicul britanic.

 

De ce a vrut Justus von Liebig să condamne această practică? Indignarea lui morală s-a datorat următoarelor patru motive: în primul rând, procesul de colectare a gunoilului de pasăre dăunează naturii; în al doilea rând, comercianții exploatează lucrătorii cu salarii mici; în al treilea rând, randamentele ridicate ale alimentelor stimulează creșterea populației, ceea ce, la rândul său, necesită mai multă hrană, depășind ceea ce poate oferi natura; și, în cel de-al patrulea rând, mai mulți oameni și animale înseamnă mai mult bălegar și gunoi. [8]

 

La vremea aceea, în timp ce scria Das Kapital, Marx studia, cu atenție, lucrarea lui Justus von Liebig. El a lăudat-o pentru că “a dezvoltat, din punctul de vedere al științei naturale, partea negativă, adică distructivă, a agriculturii moderne”.[9] Ca și Justus von Liebig, Marx a considerat că orice efort de a crea bogăție prin utilizarea resurselor naturale este vicios, ajungând la concluzia că “o agricultură rațională este incompatibilă cu sistemul capitalist”. [10]

 

După ce Lenin și partidul său bolșevic au pus la cale lovitura de stat în Rusia, au promulgat, rapid, “Decretul privind pământul” și “Decretul privind pădurile” pentru a naționaliza resursele: pământul, pădurile, apa, mineralele, animalele și plantele pentru a împiedica poporul să le folosească fără autorizație. [11]

 

Meteorologul și scriitorul american Brian Sussman scrie în cartea sa “Eco-Tyranny: Cum agenda verde a stângii va sfărâma America” că ideile lui Marx și Lenin sunt în concordanță cu cele ale ecologiștilor de astăzi. În opinia lor, nimeni nu are dreptul să profite de resursele naturale: “Fie că este vorba de salvarea pădurilor, balenelor, melcilor sau climatului, totul se datorează unei credințe adânc înrădăcinate că vânarea unui asemenea profit este imorală și, dacă nu este oprită, va distruge în cele din urmă planeta“.[12]

 

Această mișcare globală de mediu a implicat un număr mare de gânditori, politicieni, oameni de știință, activiști sociali și personalități mediatice. Acest text nu are suficient spațiu pentru a enumera în totalitate gândurile, discursurile și acțiunile dar, există o figură proeminentă care nu poate fi ignorată. Acesta este fondatorul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, Maurice Strong. Strong, un canadian, a organizat, de asemenea, Conferința ONU privind mediul uman din 1972, precum și Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992. Strong este nepotul Annei Louise Strong, o binecunoscută jurnalistă procomunistă care s-a stabilit în China. Maurice Strong, care a fost profund influențat de mătușa sa, s-a descris ca fiind “un socialist în ideologie și un capitalist în metodologie”. [13]

 

Maurice Strong a ajuns să ocupe un loc important în mișcarea globală de mediu. “El împărtășește opiniile celui mai radical protestatar ecologist de stradă dar, în loc să strige până răgușește lângă o baricadă de poliție la o conferință globală, el este secretarul general din interior, “înarmat” cu ciocănelul judecătorului”. [14]

 

Opiniile susținute de Agenția Națiunilor Unite pentru Mediu, condusă de Strong, par aproape identice cu marxismul: “Proprietatea privată a pământului este un instrument principal de acumulare a bogăției și, prin urmare, contribuie la nedreptatea socială. Controlul public al utilizării terenurilor este, prin urmare, indispensabil”. [15] Maurice Strong a ales să se stabilească la Beijing după pensionare și a decedat în 2015.

 

Natalie Grant Wraga, expertă în domeniul Uniunii Sovietice, a efectuat un studiu aprofundat asupra problemei și a scris: “Protecția mediului poate fi folosită ca pretext pentru a adopta o serie de măsuri menite să submineze baza industrială a țărilor dezvoltate. Poate, de asemenea, să servească la introducerea stării de disconfort prin scăderea nivelului lor de viață și prin implantarea valorilor comuniste”. [16] De fapt, ecologismul nu provine doar din fostul bloc comunist. El merge mai profund și se referă la scopul general al comunismului de a submina cauza libertății din întreaga lume.

 

  1. Marxismul ecologic

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, oamenii de știință britanici Ray Lankester și Arthur Tansley au dezvoltat ideea ecologiei și a ecosistemului. Ambii erau socialiști fabieni, o variantă a marxismului. Lankester era zoolog și, la o vârstă relativ tânără, a devenit prietenul lui Marx, pe când acesta era deja în vârstă. Lankester îl frecventase pe Marx și se număra printre puținii care au participat la înmormântarea lui. Lankester i-a scris lui Marx, spunând că studiază Das Kapital “cu cea mai mare plăcere și profit”. [17]

 

Tansley a fost cea mai proeminentă figură din ecologie și botanică în acea perioadă în Anglia și, în calitate de prim-președinte al Societății Ecologice din Marea Britanie, a inventat termenul “ecosistem”. În timpul vizitei la Universitatea din Londra, Tansley a fost profund influențat de Lankester. [18]

 

Legăturile originare dintre ideile ecologice și cele marxiste par să apară în această relație dintre Lankester, Tansley și marxism – deși, desigur, ecologia și ecologismul nu sunt același lucru. Ecologia se referă la relația dintre organismele vii și mediul înconjurător, în timp ce ecologismul este preocupat cu dezastrele ecologice. Ecologia este, însă, strâns legată de ecologism, deoarece oferă baza teoretică pentru definirea dezastrelor ecologice. Marxismul ecologic, derivat din ecologie, este un pas în plus de distanțare față de aceste idei.

 

Marxismul ecologic adaugă conceptul crizelor ecologice ca o justificare a argumentelor marxiste cu privire la criza economică a capitalismului. Se dorește extinderea presupusului conflict între burghezie și proletariat prin adăugarea unui conflict inerent între producție și mediu. Aceasta este teoria unei crize duble sau a unui conflict dublu. În teoria marxistă, conflictul de bază al capitalismului se află între forțele productive și relațiile de producție, ceea ce se numește conflict primar. Conflictul secundar are loc între mediul de producție (ecosistemul) și unitatea dintre forțele productive și relațiile de producție. În această teorie, conflictul primar duce la criza economică, în timp ce conflictul secundar duce la o criză ecologică. [19]

 

Dezvoltarea seculară a capitalismului a dovedit că marxismul este eronat, concluzie la care s-a ajuns după eșecul predicției potrivit căreia capitalismul s-ar prăbuși din cauza crizei economice. Dimpotrivă, capitalismul continuă să prospere. Ca răspuns, noțiunea de criză ecologică a devenit o unealtă a comunismului, în timp ce cercetătorii de stânga au descoperit că marxismul ar putea constitui o bază teoretică pentru ecologism, radicalizând astfel mișcarea ecologistă și viziunea asupra lumii.

 

  1. Socialismul ecologic

După cum sugerează și numele său, socialismul ecologic este o ideologie care combină ecologia și socialismul. Criticii au numit-o “pepene verde” – verde în exterior și roșu în interior – datorită adăugării cerințelor socialiste tipice, precum “justiția socială”, la preocupările ecologice, pentru a avansa ideologia socialistă prin noi mijloace.

 

O bună ilustrare a socialismului ecologic este “Manifestul ecosocialist”, publicat de Joel Kovel și Michael Lowy în 2001. Kovel nu a avut succes în campania sa de a deveni candidat la președinția americană a Partidului Verde. Lowy este membru al celei de-a patra Internaționale Trotskyiste. Manifestul afirmă despre capitalism că nu poate rezolva criza ecologică și că va fi înlocuit de socialismul ecologic. Ei nu privesc socialismul ecologic ca pe o ramură a socialismului ci, mai degrabă, ca noul nume al socialismului în noua epocă. [20]

 

În 2002, Kovel a publicat o carte intitulată “Inamicul naturii: sfârșitul capitalismului sau sfârșitul lumii?” Cartea a detaliat teoria socialismului ecologic, a criticat aspru capitalismul și a sugerat o schimbare a situației actuale cu noi direcții radicale. [21]

 

  1. Politica verde: verdele este noul roșu

Când ecologismul intră în politică, se naște o politică verde sau o ecopolitică. Partidul Verde stabilit în multe țări din întreaga lume este un rezultat al politicii verzi care, de obicei, se extinde dincolo de protecția mediului la justiția socială, feminism, activism antirăzboi și pacifism. Grupul Verzilor Globali, de exemplu, este o organizație internațională asociată cu Partidul Verde, iar carta sa din 2001 este puternic influențată de ideologia marxistă, incluzând și un accent puternic pe o presupusă egalitate între om și animale. [22]

 

Ecologismul este, de obicei, propulsat de socialism și comunism. După căderea regimurilor comuniste din Rusia și Europa de Est, mulți foști membri ai partidului comunist și forțele comuniste rămase s-au unit sau au stabilit partide verzi, rezultând ideologia de stânga a Partidului Verde, și de aici termenul de Stânga Verde.

 

După căderea Partidului Comunist Sovietic, Gorbaciov -fostul lider al Uniunii Sovietice a încercat fără succes să reintre în politică. Apoi, el a devenit ecologist și a stabilit Crucea Verde Internațională. Evident, este probabil ca Gorbaciov să introducă factori comuniști în activitățile sale de mediu și el a promovat adesea înființarea unui guvern mondial pentru a opri criza ecologică. [23]

 

Multe partide comuniste din Vest sunt implicate direct în mișcările de protecție a mediului. Jack Mundey, unul dintre fondatorii mișcării Australia’s Green Ban este membru al Partidului Comunist australian. Soția sa este președintele național al Partidului Comunist Australian. [24]

 

  1. Eco-Terorism

Datorită influențelor stângii, ecologismul a fost relativ radical chiar de la început. Există multe ramuri radicale, inclusiv ecologia profundă, ecofeminismul, ecologia socială, bioregionalismul și altele asemenea. Unele dintre aceste ramuri sunt extrem de radicale. Cele mai cunoscute includ grupuri precum “Pământul este primul!” și “Frontul de Eliberare al Pămămtului”. Ei folosesc acțiuni directe (cum ar fi utilizarea de explozivi și incendieri) – cunoscute sub numele de Eco-Terorism – pentru a opri activitățile pe care le consideră daunătoare mediului.

 

Grupul “Pământul este primul!“a fost format în 1979 și sloganul său este “Niciun compromis în apărarea mamei pământ!” Grupul folosește acțiuni directe împotriva obiectivelor principale precum exploatarea forestieră, construcția barajelor și alte proiecte. Una dintre tacticile cele mai cunoscute ale grupului este numită “statul în copac”, care îmseamnă că stau sub copaci sau urcă în copaci pentru a preveni exploatarea lemnului. Aceste operațiuni ale organizației “Pământul este primul!” au atras mulți membri noi, inclusiv pe cei de stânga, anarhiști și pe alții care încearcă să se revolte împotriva societății obișnuite.

 

În 1992, unii dintre membrii mai radicali au înființat o filială numită “Frontul de Eliberare al Pământului” și au adoptat ca tactică incendierea. La sfârșitul anului 2000, nouă vile de lux de pe Long Island au fost incendiate peste noapte până s-au transformat în cenușă. Principala justificare a fost că aceste vile au fost construite pe o pădure naturală. După ce a comis incendierea, “Frontul de Eliberare a Pământului” a adoptat sloganul “Dacă îl construiți, îl vom arde!”

 

În 2005, FBI a anunțat că “Frontul de Eliberare al Pământului” a fost cea mai mare amenințare teroristă din Statele Unite, fiind suspectată de implicare în peste 1.200 de incidente criminale cauzând daune materiale de zeci de milioane de dolari proprietarilor. [25] Acțiunile lor au depășit de mult limitele protestului politic normal sau a diferențelor de opinii. Ideologia comunistă a exploatat ura pentru a-i transforma pe unii ecologiști în eco-teroriști, ce nu sunt cu nimic diferiți de alți teroriști.

 

  1. Greenpeace: Nu este o poveste pașnică

Greenpeace a fost înființată în 1971 și este cea mai mare organizație de mediu din lume, cu birouri în patruzeci de țări și un venit de peste 350 milioane de dolari americani. Greenpeace este, de asemenea, una dintre cele mai radicale organizații de mediu.

 

Co-fondatorul Greenpeace, Paul Watson, care a părăsit organizația în 1977, a declarat: “Secretul succesului lui David McTaggart [fostul președinte] este secretul succesului Greenpeace: nu contează ce este adevărat, contează doar ceea ce oamenii cred că este adevărat … Sunteți ceea ce vă definește media să fiți. [Greenpeace] a devenit un mit și o mașină generatoare de mituri. “[26]

 

Patrick Moore, alt co-fondator al Greenpeace, s-a angajat să protejeze mediul înconjurător. El a renunțat mai târziu la poziția sa pentru că a constatat că organizația “a făcut o întoarcere bruscă spre stânga politică” [27] și că s-a transformat într-o organizație extremistă cu o agendă politică, cum ar fi includerea ostilității față de toate producțiile industriale și reflectând o agendă bazată mai mult pe politică decât pe știință. [28]

 

Strategia folosită de organizațiile radicale de mediu, cum ar fi Greenpeace, este de a folosi toate mijloacele necesare pentru a-și atinge obiectivele. În acest punct, ecologia radicală este foarte asemănătoare cu comunismul. În 2007, șase membri ai Greenpeace au intrat într-o centrală electrică de cărbune din Marea Britanie pentru a cauza tulburări. Aceștia au fost acuzați că au provocat daune materiale în jur de 30.000 de lire sterline. Ei au recunoscut încercarea lor de a închide centralele electrice, dar au susținut că au făcut acest lucru pentru a preveni daunele chiar mai mari (o criză de mediu datorată gazelor cu efect de seră). Instanța a convenit, în cele din urmă, că acțiunile lor erau inocente.

 

Înainte de aceasta, Greenpeace avusese, deja, multe victorii în instanțe, inclusiv pentru daune provocate centralelor nucleare, companiilor de automobile și fabricilor de avioane de luptă. [29] Linia dintre tacticile legitime și nelegitime este pur și simplu ștearsă cu o astfel de logică.

 

Marxism-leninismul tradițional folosește promisiunea unei eventuale utopii pentru a legitimiza crima, incendierea și jaful. În mod similar, sub comanda ecologismului, comuniștii avertizează asupra crizelor de mediu pentru a legitimiza tactici violente și ilegale.

 

În exemplul de mai sus, membrii Greenpeace au convins juriul să le accepte motivele criminale ca fiind legitime, demonstrând că un grup mare de persoane din societate poate fi indus în eroare și accepta argumente false și neîntemeiate. Toate acestea fac parte din abandonarea valorilor universale și reprezintă un semn al decăderii morale a societății.

 

Mitul consensului privind schimbările climatice

Schimbările climatice reprezintă un subiect fierbinte în societatea de astăzi. Dezbaterea publică despre această problemă este neobișnuit de activă, cu opinii diferite în mass-media, în rândul publicului larg și în politică. Argumentul cel mai frecvent întâlnit este că emisia de gaze cu efect de seră provocată de oameni a dus la încălzirea globală care, la rândul ei, va conduce la dezastre climatice periculoase. Avocații ideii susțin că această concluzie este obținută prin consens științific sau este deja stabilită de știință. Pentru unii ecologiști, cei care resping această concluzie nu sunt considerați doar anti-știință, ci și anti-umanitate.

 

Membrii Greenpeace, care au afectat centrala electrică au fost achitați de crimă, deoarece un expert renumit care susținea “consensul” menționat anterior a depus mărturie în favoarea lor, susținând că emisiile de gaze cu efect de seră emanate de centrala electrică pe parcursul unei zile, ar putea duce la dispariția a circa 400 de specii și așa mai departe.

 

A ajuns comunitatea științifică într-adevăr la un consens? Profesorul de meteorologie al Institutului de Tehnologie din Massachusetts, acum pensionat, Richard Lindzen, a scris un articol în care opinează că problemele cu care se confruntă climatologia nu sunt soluționate. [30]

 

Steven Koonin, fost secretar științific al Departamentului pentru Energie din SUA și profesor la Universitatea din New York, a scris în articolul său “Climatologia nu este soluționată”: “Suntem departe de a avea cunoștințele necesare pentru a face o bună politică climatică”. [31] Într-un alt eseu, Koonin a reamintit cititorilor: “Publicul nu cunoaște în mare măsură dezbaterile intense din domeniul climatologiei. La o întâlnire recentă a laboratorului național, am observat că peste 100 de cercetători activi din guvern și universități se confruntă cu provocări reciproce, încercând să separe impactul uman asupra variabilității naturale a climatului. Nu nuanțele au fost problematice, ci chiar aspectele fundamentale ale înțelegerii noastre [a climatului], cum ar fi încetinirea aparentă și neașteptată a creșterii nivelului global al mării în ultimele două decenii “.[32]

 

În general, temperatura suprafeței pământului a crescut, uniform, încă din 1880, iar dioxidul de carbon și alte gaze cu efect de seră emise în atmosferă de către oameni au un efect de încălzire asupra lumii. În ceea ce privește aceste întrebări de bază, oamenii de știință nu diferă în opinia lor. Cu toate acestea, întrebările mai importante, dezbătute în mod firesc de către oamenii de știință, sunt: ​​Este încălzirea cauzată, în principal, de activitatea umană sau se manifestă din cauza factorilor naturali? Cât de caldă va deveni lumea până la sfârșitul secolului al XXI-lea? Oare umanitatea are capacitatea de a prezice cum se va schimba clima în viitor? Va provoca încălzirea un dezastru?

 

Din altă perspectivă, însă, comunitatea științifică pare să fi realizat un fel de consens sau să fi ajuns la o înțelegere, într-o anumită măsură, cu privire la știința schimbărilor climatice, din cauză că vocile celor care se opun așa-numitului consens apar rar în presă sau reviste academice.

 

Fizicianul Michael Griffin, fost administrator al NASA, a declarat intr-un interviu acordat Radiolui Public National (RPN) in 2007: „Nu am niciun dubiu că există o tendință de încălzire globală. Nu sunt sigur că este corect să spunem că este o problemă cu care trebuie să ne luptăm. Să presupunem că este o problemă ar înseamna să ne imaginăm despre climatul de pe pământ, la acest moment, că este climatul optim, cel mai bun climat pe care l-am putea avea sau pe care l-am avut vreodată și că trebuie să luăm măsuri pentru a ne asigura că nu se schimbă.

 

În primul rând, nu cred că este în puterea ființelor umane să se asigure că clima nu se schimbă, așa cum au arătat milioane de ani de istorie, și în al doilea rând, cred că aș întreba căror ființe umane – unde și când – li se acordă privilegiul de a decide că acest climat special pe care îl avem astăzi aici, acum, este cel mai bun climat pentru toate celelalte ființe umane. Cred că este o poziție destul de arogantă pe care să o adopte oamenii”. [33]

 

Deși Griffin încerca să-și exprime smerenia pe care oamenii ar fi trebuit să o aibă în ceea ce privește știința, el a întâmpinat imediat critici grave din partea mass-mediei și a unor oameni de știință din domeniul climei, care chiar i-au numit comentariile ignorante. A doua zi, sub o presiune imensă, a fost forțat să-și ceară scuze. [34]

 

Câteva luni mai târziu, într-un alt interviu, Griffin a comentat: “Eu, personal, cred că oamenii au depășit limita în discuția privind schimbările climatice, până în punctul în care a devenit aproape nelegitim să-l considerăm un subiect tehnic. Aproape că a dobândit un statut religios, pe care îl consider deplorabil”. Din punctul de vedere al lui Griffin cu privire la “consensul științific “, vedem că așa-numitul consens privind schimbările climatice nu face parte, de fapt, din procesul științific. El a considerat că progresul științific este rezultatul dezbaterii: “Tu îți dezvolți teoriile tale, îți publici datele, avansezi conceptul tău și alții îl distrug sau încearcă [să o facă ]. Consensul științific evoluează în acest fel”.[35] Utilizarea tuturor modurilor și mijloacelor de a înăbuși dezbaterile științifice, în sine, încalcă spiritul științei.

 

Datorită reputației strălucite și poziției sale, profesorul suedez Lennart Bengtsson, membru al Royal Meteorological Society din Marea Britanie și fost director al Centrului European pentru Prognoza Meteorologică (ECMWF), s-a alăturat Fundației pentru Politica Încălzirii Globale (GWPF – un think-tank care dispută teoriile încălzirii globale). Drept urmare, el s-a confruntat cu o expunere intensă și o presiune puternică din partea colegilor săi din întreaga lume. După doar două săptămâni el a fost forțat să demisioneze.

 

În scrisoarea sa de demisie, Bengtsson a notat: “Am fost supus unei presiuni enorme de grup în ultimele zile, provenită din toată lumea, care a devenit practic insuportabilă pentru mine. Dacă acest lucru va continua, nu voi putea să îmi desfășor munca obișnuită și chiar voi începe să mă îngrijorez cu privire la sănătatea și siguranța mea. … colegii își retrag sprijinul, ceilalți colegi se retrag ca și co-autori etc. … Nu m-aș fi așteptat niciodată la ceva asemănător [în timpul senatorului McCarthy] într-o astfel de comunitate original pașnică precum meteorologia. Se pare că aceasta s-a transformat în ultimii ani”.[36]

 

Observația lui Bengtsson a fost corectă: această “transformare în ultimii ani” a fost rezultatul ideologiei comuniste și al tacticii de luptă care a deturnat domeniul meteorologiei.

 

În realitate, presupusul consens științific privind schimbările climatice a transformat teoria schimbărilor climatice în dogmă. Schimbările climatice reprezintă, de asemenea, un principiu esențial al ecologismului de astăzi – sacrosanct și inviolabil. Oamenii de știință, mass-media și activiștii de mediu care acceptă acest principiu colaborează pentru a răspândi frica de dezastru iminent. Această doctrină este un instrument important folosit de mișcarea ecologistă pentru a speria publicul, determinându-l să respecte o agendă politică. Prin procesul de stabilire și consolidare a acestei dogme, sunt evidente tehnicile de luptă politică în stil comunist, inclusiv înșelăciunea, hărțuirea de grup, dezlănțuirea publică, apelurile la instigare și conflictele deschise.

 

  1. O scurtă istorie a “consensului” în climatologie

În 1988 a fost înființat Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GIPC). Una dintre misiunile sale importante a fost de a evalua, la fiecare cinci ani, cercetarea științifică existentă și de a lansa o declarație autorizată privind schimbările climatice. Acesta trebuia să stabilească un consens științific privind problemele climatice și să furnizeze baza științifică pentru elaborarea politicilor. [37] Raportul GIPC cuprinde, adesea, o listă de mii de autori, co-autori și referenți. Prin urmare, concluziile rapoartelor GIPC sunt adesea descrise ca fiind consensul a mii de oameni de știință de top din lume.

 

În 1992, Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (CCONUSC) a declarat că obiectivul său a fost stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să prevină interferența antropică periculoasă cu sistemul climatic. Este de reținut că, deja, s-a presupus că schimbările climatice au fost cauzate de oameni și că sunt periculoase. Ulterior, GIPC a fost însărcinată cu identificarea influențelor umane asupra climei, și impactul ecologic și social-economic periculos al schimbărilor climatice. [38]

 

Când CCONUSC presupune că oamenii sunt vinovați de schimbările climatice periculoase, de fapt limitează direcția pe care ar trebui să o identifice GIPC. De asemenea, dacă schimbările climatice nu erau periculoase sau nu erau cauzate exclusiv de industrie, atunci nu ar fi existat niciun motiv pentru crearea GIPC-ului și a politicilor elaborate de el. Astfel de conflicte de interese au limitat orientarea activității GIPC spre obiectivul lui. [39]

 

Rapoartele GIPC au eliminat declarațiile de incertitudine

Chiar înainte ca GIPC să lanseze cel de-al doilea raport de evaluare în 1995, Dr. Frederick Seitz, un fizician de renume mondial, fost președinte al Academiei Naționale de Științe și președinte al Universității Rockefeller din New York, a obținut o copie a raportului. Mai târziu Seitz a descoperit că raportul a fost modificat în mare măsură după ce a trecut de recenzia științifică și înainte de a fi trimis pentru imprimare. Toate incertitudinile care legau activitățile umane de schimbările climatice au fost eliminate.

 

Articolul lui Seitz, publicat în The Wall Street Journal, a notat: “În cei peste 60 de ani de existență în comunitatea științifică americană … nu am fost niciodată martor la o corupție mai îngrijorătoare a procesului de evaluare colegială, ca cea legată de evenimentele care au condus la acest raport al GIPC. “[40]

 

Declarațiile eliminate au inclus următoarele: [41]

“Niciunul dintre studiile citate mai sus nu a adus dovezi clare că putem atribui modificările [climatice] observate cauzei specifice a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră”.

 

“Niciun studiu, până în prezent, nu a atribuit toate sau o parte dintre schimbările climatice observate până în prezent cauzelor antropice [provocate de om]”.

 

“Orice pretenții de detectare a schimbărilor climatice semnificative sunt susceptibile de a rămâne controversate până când vor fi reduse incertitudinile privind variabilitatea naturală, totală, a sistemului climatic”.

 

Deși, mai târziu, GIPC a susținut că toate modificările au fost aprobate de către autori, modificările arată modul în care raportarea GIPC a fost influențată de politică. Raportul de evaluare nu conține nicio cercetare originală ci, mai degrabă, rezumă cercetările existente. Deoarece cercetarea existentă conține atât de multe opinii diferite, pentru a “ajunge la un consens” – așa cum a dorit – GIPC, pur și simplu, a eliminat opiniile opuse.

 

În aprilie 2000, cel de-al treilea raport de evaluare al GIPC a notat în copia sa draft: “A existat o influență umană constatată asupra climei globale”. Versiunea publicată în luna octombrie a aceluiași an arată: “Este probabil ca concentrațiile crescânde de gaze cu efect de seră antropice să fi contribuit, semnificativ, la încălzirea observată în ultimii 50 de ani”. În concluzia oficială finală, afirmația a fost și mai puternică: ”În cea mai mare parte, fenomenul încălzirii observat în ultimii 50 de ani s-ar putea datora creșterii concentrațiilor de gaze cu efect de seră”.

 

Atunci când purtătorul de cuvânt al Programului pentru Mediu al ONU, Tim Higham, a fost întrebat despre baza științifică a schimbărilor în retorică, răspunsul său a fost onest: “Nu a existat niciun fapt nou, însă oamenii de știință doreau să prezinte un mesaj clar și puternic factorilor de decizie”. [42]

 

În altă ordine de idei, CCONUSC a oferit o misiune de lucru GIPC-ului, făcând clar răspunsul pe care și-l dorea. GIPC a oferit ceea ce era necesar.

 

Raportul GIPC exagerează “consensul în caz de catastrofe”

Paul Reiter, profesor la Institutul Pasteur din Franța, este un expert marcant în malarie și alte boli transmise de insecte. El nu a fost de acord cu raportul GIPC și a trebuit să amenințe că va iniția un proces împotriva GIPC pentru a-și îndepărta numele de pe lista primilor două mii de oameni de știință despre care se spune că au aprobat raportul. El a spus că GIPC “face să pară că toți oamenii de știință de top sunt de acord, dar nu este adevărat”. [43]

 

În mărturia sa adresată Senatului Statelor Unite, la 25 aprilie 2006, Reiter a spus: “Un aspect agasant al dezbaterii este că această “știință” falsă este susținută în forumul public de către grupuri influente de “experți”. Mă refer în special la Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (GIPC). La fiecare cinci ani, această organizație a Organizației Națiunilor Unite publică un “consens al oamenilor de știință de top din lume” cu privire la toate aspectele legate de schimbările climatice. În afară de procesul dubios prin care acești oameni de știință sunt selectați, un astfel de consens este o chestiune a politicii, nu a științei. “[44]

 

Ecologiștii promovează ideea că bolile cauzate de insecte, precum malaria, vor provoca dezastre dacă încălzirea climatică va continua, ceea ce este, de asemenea, principalul argument al GIPC. După cum a notat Bloomberg, la 27 noiembrie 2007, “încălzirea globală va pune milioane de oameni în pericol de a contracta malarie și febră dengue, potrivit unui raport al Națiunilor Unite care solicită o revizuire urgentă a pericolelor de sănătate provocate de schimbările climatice”. [45] Dar Reiter nu recunoaște această corelație simplă între încălzirea climatică și răspândirea bolilor infecțioase.

 

El a subliniat că malaria nu se limitează la zonele tropicale. O epidemie masivă de malarie a avut loc în fosta Uniune Sovietică în anii ’20, și încă o dată în orașul Arhanghel (Arhangelsk), lângă Cercul Arctic, unde au fost treizeci de mii de cazuri de malarie, cauzând zece mii de decese. [46] Potrivit unui raport din 2011 publicat în revista Nature, oamenii de știință au constatat că, spre deosebire de ipoteza anterioară, transmiterea malariei de la țânțari încetinește odată cu creșterea temperaturii. [47] Aceasta confirmă opinia lui Reiter.

 

O altă retragere a unui om de știință din cadrul GIPC arată, de asemenea, că grupul a folosit presupusul “consens de dezastru” ca parte a culturii sale operaționale. Christopher Landsea, cercetător în domeniul uraganelor de la Administrația Oceanică și Atmosferică din SUA și unul dintre cei mai importanți autori ai celui de-al patrulea raport de evaluare al GIPC, s-a retras din GIPC în ianuarie 2005. Într-o scrisoare deschisă, el a declarat: “Eu, personal, nu pot continua cu bună-credință să contribui la un proces pe care îl consider că este atât motivat de agende preconcepute cât și nerezonabil din punct de vedere științific”. El a cerut GIPC să confirme că raportul va adera mai degrabă la știință decât la senzaționalism. [48]

 

Landsea nu este de acord cu autorul principal al raportului GIPC privind relația dintre uragane și schimbările climatice. Autorul principal al GIPC (care nu este un expert în cercetarea asupra uraganelor) a subliniat că, încălzirea climatică ar provoca uragane mai intense, fără date faptice solide care să-i susțină pretențiile. Landsea a subliniat că studiile din trecut au arătat că înregistrările istorice nu au putut verifica o astfel de corelație; teoretic, chiar dacă există o corelație, este nesemnificativă și neglijabilă.

 

David Deming, geolog și geofizician la Universitatea din Oklahoma, a obținut date privind temperatura istorică pe durata a 150 de ani pentru America de Nord, prin studierea miezurilor de gheață și a publicat un articol de cercetare în “Science”. Avocații consensului l-au considerat, atunci, pe Deming drept un exponent al consensului. Într-o audiere a senatului american, Deming a spus că, un autor al GIPC a trimis un e-mail spunând: “Trebuie să scăpăm de perioada medievală caldă”. [49]. Perioada medievală caldă se referă la încălzirea climatică a regiunii Nord-Atlantice între anii 950 și 1150 d.H. Ștergerea acestei perioade în curba istorică a schimbărilor climatice va consolida afirmația că încălzirea de astăzi este fără precedent.

 

Există multe astfel de incidente. În cartea sa “Minciunile Fierbinți Roșii, cum funcționează încălzirea globală a alarmistilor care folosesc amenințări, fraude și decepții pentru a vă menține dezinformați”, Christopher C. Horner, cercetător american senior la Competitive Enterprise Institute, a enumerat numeroși autori ai GIPC care se opun concluziilor GIPC și operațiunilor sale politizate. [50] Ei au ridicat întrebări rezonabile susținute de date și au contestat așa-numitul consens al GIPC. Cu toate acestea, în mediul academic și presa actuală, vocile lor au fost marginalizate.

 

  1. Stabilirea dogmei în comunitatea științifică

Stabilirea și consolidarea pretinsului consens asupra schimbărilor climatice reprezintă un pas principal în utilizarea ecologismului pentru a manipula publicul, a amplifica amenințarea dezastrelor și a denatura valorile umane. Dacă se merge până la capăt, traiectoria naturală merge spre crearea unui super-guvern global – adică comunismul. În timp ce acest lucru a avut loc, în principal, în comunitatea științifică, el a fost ajutat de forța combinată a mass-mediei, a guvernului și a instituțiilor academice.

 

Indiferent de reputația academică a unui om de știință, odată ce își exprimă în mod public îndoielile cu privire la dogma consensului, se confruntă imediat cu o presiune extraordinară din partea colegilor și a instituțiilor academice, forțându-l să i se supună. Persoanele care au trăit într-o societate totalitară comunistă au avut experiențe similare, singura diferență fiind că aceștia au pus la îndoială dogma partidului comunist.

 

David Bellamy este un cunoscut activist britanic în domeniul mediului și președinte al Societății Regale a Trusturilor pentru Animale Sălbatice. Dar, când a declarat public că nu credea în dogma consensului privind teoria încălzirii globale, agenția a emis o declarație în care își exprima nemulțumirea. Apoi, el a încetat să mai fie președinte, iar ecologiștii care îl respectaseră înainte au început să suspecteze că și-a pierdut mințile sau că lua bani de la Big Oil. [52]

 

Henk Tennekes, fost director al Societății Meteorologice Regale din Olanda, a fost demis deoarece nu a susținut dogma consensului privind schimbările climatice. În mod similar, oficialul Organizației Mondiale a Meteorologiei, Aksel Winn-Nielsen, a fost calomniat de oficialii GIPC ca fiind “un instrument al industriei”. După ce cercetătorii italieni, Alfonso Sutera și Antonios, au pus la îndoială teoria încălzirii climatice antropice, ei nu au mai putut obține finanțare pentru cercetarea lor.[53]

 

În cartea sa “Climatul extremelor: Știința privind încălzirea globală pe care ei nu doresc să o cunoști”, Patrick J. Michaels, fost președinte al Asociației Americane a Climatologilor de Stat și climatolog la Universitatea din Virginia, enumeră numeroase exemple de ecologiști care suprimă disidenții științifici pentru a ajunge la presupusul lor consens. Pentru că a insistat că climatul nu va conduce la dezastru, această poziție optimistă fiind incompatibilă cu dogma consensului, într-o bună zi, guvernatorul i-a spus că nu poate vorbi despre încălzirea globală ca climatolog de stat. El a ales, în cele din urmă, să demisioneze.

 

Un alt climatolog de stat, George Taylor de la Universitatea de Stat din Oregon, a întâmpinat aceleași probleme și, de asemenea a fost forțat să demisioneze. Cu o situație asemănătoare s-a confruntat Dr. David Legates, fost director al Centrului pentru Studii Climatice de la Universitatea din Delaware, climatolog de stat din Delaware, căruia, guvernatorul i-a spus că nu poate vorbi în calitate de climatolog de stat despre încălzirea globală. Mark Albright, climatolog asistent al statului Washington a fost concediat pentru că a trimis un e-mail unui jurnalist interesat de istoricul înregistrărilor record de zăpadă pentru Munții Cascade, în loc să aleagă înregistrări parțiale (care par că arată încălzirea), în ciuda faptului că a fost avertizat de șeful său. [54]

 

Dezbaterea se concentrează aici pe domeniul de expertiză al climatologilor – chestiuni legate de climă, mai degrabă decât pe probleme de politică de stat. În țările comuniste, amestecul politic în știință este ceva comun. În țările occidentale, politicile ecologiste sunt folosite pentru a interfera cu libertatea academică.

 

Cercetarea academică care pune la îndoială dogma consensului este rar întâlnită în reviste academice, începând în anii ’90. Michaels a declarat în documentarul “Conspirația Greenhouse“ al Channel 4 (UK) din 1990 că, dacă punctul de vedere al unei persoane este inacceptabil din punct de vedere politic, atunci vor fi probleme. Lucrarea sa a fost respinsă de mai multe reviste academice. Când a întrebat un editor de jurnal de ce, răspunsul a fost că lucrarea sa trebuie să treacă printr-un standard de evaluare mai strict decât altele.

 

Conform raportului GIPC din 1990, înțelegerea de atunci a fost că amploarea încălzirii globale a fost echivalentă cu schimbările naturale ale climei. Prin urmare, deși punctul de vedere al lui Michaels era diferit de cel al multor altora, nu putea fi considerat ca fiind deosebit de eretic. Cu toate acestea, obiectivul stabilirii unui consens fals a fost deja atins și toată lumea a trebuit să se fie de acord cu asta.

 

Înclinarea balanței finanțării guvernamentale a contribuit, în mare măsură, la formarea și consolidarea presupusului consens. Ipoteza că oamenii au provocat încălzirea globală și au adus dezastre a împins cercetarea schimbărilor climatice la poziția de consiliere în elaborarea politicilor. Prin urmare, cercetările care susțin această ipoteză vor primi, în mod natural, finanțări mari pentru cercetare, și un număr mare de articole academice pe aceasta temă vor fi publicate. În schimb, consensul forțat împiedică oamenii de știință să exploreze și să cerceteze alte direcții posibile.

 

Dr. William Gray, un profesor renumit, a fost un pionier american al cercetării uraganelor. Pentru că a criticat dogma consensului în teoria climatului, el a descoperit, brusc, că cererile sale de finanțare a cercetării au fost respinse, în mod repetat. Motivul a fost că cercetarea propusă nu era în centrul atenției. [55]

 

În martie 2008, mulți oameni de știință care se îndoiau de dogma consensului privind problemele climatice au organizat un eveniment academic privat la New York. Acești oameni de știință au declarat că întâmpină diverse obstacole atunci când încearcă să-și publice rezultatele cercetărilor în reviste academice. Meteorologul Joseph D’Aleo, fost președinte al Comitetului pentru Analiză și Prognoză Meteorologică al Societății Meteorologice Americane a declarat că unii dintre colegii săi nu au îndrăznit să participe la întâlnire de teamă că pot fi concediați. El a crezut că există “foarte probabil o majoritate tăcută” a oamenilor de știință din domeniul climatologiei, meteorologiei și științelor conexe care nu sprijină poziția “consensului”. [56]

 

Profesorul Judith Curry, fost decan al Școlii de Științe a Pământului și Atmosferei de la Institutul de Tehnologie din Georgia, a declarat în 2015, într-o mărturie în fața Senatului, că un om de știință angajat de NASA i-a spus: “Am fost la o mică întâlnire a oamenilor de știință afiliați NASA și mi-a fost relatat de către managerul nostru de top că i s-a spus, de către șeful său de la NASA, că nu ar trebui să încercăm să publicăm lucrări contrare revendicărilor actuale de încălzire globală, deoarece el (șeful NASA) ar avea apoi dificultăți ca să contracareze publicitatea “nedorită”.[57]

 

Curry a mai spus în mărturia ei: „Un om de știință în domeniul climei care face o declarație despre incertitudinea sau gradul de îndoială în dezbaterea despre climă este clasificat ca un negator sau un “comerciant de îndoieli”, ale cărui motive sunt presupuse a fi ideologice sau motivate de finanțare din partea industriei combustibililor fosili. Experiența mea în a discuta în mod public preocupările legate de gradul de incertitudine pe care îl caracterizează GIPC a determinat să fiu etichetată drept o “eretică a climatului” care s-a întors împotriva colegilor ei. … Există o presiune enormă pentru ca oamenii de știință din domeniul climei să se conformeze așa-numitului consens. Această presiune vine nu numai de la politicieni, ci și de la agenții federale de finanțare, universități și societăți profesionale și de la oamenii de știință care sunt activiști și avocați verzi. Întărirea acestui consens are un interes monetar puternic, reputațional și de autoritate.“ [58]

 

Dr. Curry este membră a Societății Meteorologice Americane și membră a Comisiei Naționale pentru Cercetare în domeniul Climatului. În ciuda succesului său academic, ea a ales să se pensioneze mai devreme pentru că nu dorea să continue să trăiască sub o asemenea presiune. Deoarece a contestat “consensul” GIPC în ultimii ani, ea a fost stigmatizată ca fiind “anti-știință”, o “negatoare” și așa mai departe, atât de către mass-media, cât și de alți oameni de știință dar și de către un senator. Un membru al Congresului a trimis chiar o scrisoare decanului Institutului de Tehnologie din Georgia pentru a pune la îndoială motivele lui Curry. [59] Ea a spus că un alt motiv pentru pensionarea anticipată a fost că a simțit că nu a putut spune studenților și cercetătorilor postdoctorali cum să “navigheze prin demența din domeniul climatologiei”. [60]

 

Roger Pielke Jr., profesor la Universitatea din Colorado, a colaborat cu Curry pe probleme legate de schimbările climatice. El a lucrat, inițial, la Institutul de Cooperare al Universității pentru Cercetare în Științele Mediului (ICUCSM). Deși a fost de acord cu majoritatea concluziilor “consensului” GIPC, el a fost supus unor presiuni similare, deoarece a subliniat că datele nu susțin ideea că evenimentele meteorologice extreme, precum uraganele, tornadele și secetele, sunt influențate de schimbările climatice. În cele din urmă, s-a mutat la Centrul de guvernare sportivă al Universității din Colorado. [61]

 

Dr. Pielke a afirmat că experiența lui Curry arată că “deținerea unei poziții titulare nu este o garanție a libertății academice”. [62] Nu este de mirare că Joanne Simpson, academician al Academiei Americane de Inginerie și fost om de știință atmosferică la NASA și-a declarat scepticismul cu privire la “consens” după pensionare: “Din moment ce nu mai sunt afiliată cu nicio organizație și nici nu primesc vreo finanțare, pot să vorbesc sincer”. Ea a spus: “Ca om de știință, rămân sceptică”. [63]

 

Capitolul 15

Capitolul 16 (II)

Referințe

[1] Dong Zhongshu, “Roua luxuriantă a Analelor de primăvară și toamnă”, Imagini pentru reglementarea îmbrăcămintei, 14. 董деб舒: “春秋 繁 露 服 制 象”, 第十四, https://ctext.org/chun- qiu-fan-lu/fu-zhi-xiang /zh. Linia în cauză apare atât ca “天 之 生物 也, 以 养 人” și “天地 之 生 萬物 也 以 養 人.” [În chineză]

 

[2] Confucius, “Ordinul universal sau comportamentul vieții, un Catehism confucianiast”, “Fiind o traducere a uneia dintre cele patru cărți confucianiste, până acum cunoscută ca “Doctrina Căii de Mijloc” (Shanghai Mercury, Limited, 1906), 68. https://bit.ly/2T74Dsb

 

[3] “Cartea pierdută a lui Zhou”, Da Jujie. “逸 周 書 · 大 聚 解”, https://ctext.org/lost-book-of-zhou/da-ju/zh. [In chineza]

 

[4] “Clasicul drepturilor”, Zhai Yi. “禮記 · 祭 儀” https://ctext.org/text.pl?node=61379&if=gb&show=parallel [In chineza]

 

[5] Rupert Darwall, “Epoca încălzirii globale: o istorie” (Londra: Quartet Books Limited, 2013), Capitolul 1.

 

[6] Wes Vernon, “Rădăcinile marxiste ale îngrijorării privind încălzirea globală“, Renew America, 16 iunie 2008, https://web.archive.org/web/20100724052619/http://www.renewamerica.com:80/columns/vernon/080616

 

[7] Frederick Engels, “Note și Fragmente“, Dialectica naturii, 1883, accesat la 28 decembrie 2018, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1883/don/ch07g.htm

 

[8] Brian Sussman, “Eco-Tyranny: Cum Agenda verde a Stângii va sfărâma America” (Washington, DC: WND Books, 2012), 8-9.

 

[9] Ibid., 10.

 

[10] Ibid., 11.

 

[11] Ibid., 14-15.

 

[12] Ibid., 11.

 

[13] Grace Baumgarten, “Nu pot fi ascunse” (WestBow Press, 2016), disponibile: http://j.mp/2HgHJ0q

 

[14] Wes Vernon, “Rădăcinile marxiste ale îngrijorării privind încălzirea globală“, Renew America, 16 iunie 2008, https://web.archive.org/web/20100724052619/http://www.renewamerica.com:80/columns/vernon/080616

 

[15] Sussman, “Eco-Tyranny”, 35.

 

[16] Vernon, “Rădăcinile marxiste“.

 

[17] Lewis S. Feuer, “Prietenia lui Edwin Ray Lankester și Karl Marx: Ultimul episod din evoluția intelectuală a lui Marx“, Journal of the History of Ideas 40 (4): 633-648.

 

[18] John Bellamy Foster, “Ecologia lui Marx din perspectiva istorică“, Journal of Socialism International 96, Winter 2002, http://pubs.socialistreviewindex.org.uk/isj96/foster.htm

 

[19] James O’Connor, “Capitalismul, natura, socialismul: o introducere teoretică“, capitalismul, natura, socialismul 1, nr. 1 (1988): 11-38, http://www.vedegylet.hu/okopolitika/O%27Connor%20-%20Capitalism,%20Nature,%20Socialim.pdf

 

[20] Joel Kovel și Michael Löwy, “Primul Manifest Ecosocialist”, septembrie 2001, http://green.left.sweb.cz/frame/Manifesto.html

 

[21] Joel Kovel, “Inamicul naturii: sfârșitul capitalismului sau sfârșitul lumii?” (Londra: Zed Books, 2002).

 

[22] Kevin Andrews, “Unitatea ideologică din spatele verzilor“, ABC News, 11 noiembrie 2010, http://www.abc.net.au/news/2010-11-12/the_ideological_drive_behind_the_greens/41010

 

[23] Mikhail Gorbaciov, “Avem o urgență reală“, New York Times, 9 decembrie 2009, http://www.nytimes.com/2009/12/10/opinion/10iht-edgorbachev.html și “Ce rol pentru G20? “New York Times, 27 aprilie 2009, http://www.nytimes.com/2009/04/28/opinion/28iht-edgorbachev.html

 

[24] “Jack Mundey, “Aldermen din Sydney, http://www.sydneyaldermen.com.au/alderman/jack-mundey/

 

[25] Noel Moand, “O scânteie care a declanșat o flacără: Evoluția Frontului de Eliberare a Pământului“, în Igniting a Revolution: Voices in Defense of the Earth, eds. Steven Best și Anthony J. Nocella, II (Oakland, CA: Press Press, 2006), 47.

 

[26] Leslie Spencer, Jan Bollwerk și Richard C. Morais, “Lumea nu este atât de pașnică la Greenpeace“, Forbes, noiembrie 1991, https://www.heartland.org/_template-assets/documents/publications/the_not_so_peaceful_world_of_greenpeace.pdf

 

[27] Ted Thornhill: “Oamenii NU SUNT VINOVATI pentru Încălzirea Globală“, spune co-fondatorul Greenpeace, deoarece insistă asupra faptului că schimbările climatice nu sunt “științifice” dovedite”, Daily Mail, 27 februarie 2014, http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-2569215/Humans-not-blame-global-warming-says-Greenpeace-founder-Patrick-Moore.html#ixzz2vgo2btWJ

 

[28] Patrick Moore, “De ce am părăsit Greenpeace“, The Wall Street Journal, 22 aprilie 2008, https://www.wsj.com/articles/SB120882720657033391

 

[29] John Vidal, “Nevinovat: activiștii Greenpeace care au folosit schimbările climatice ca apărare legală“, The Guardian, 10 septembrie 2008, https://www.theguardian.com/environment/2008/sep/11/activists.kingsnorthclimatecamp

 

[30] Richard Lindzen, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 30 noiembrie 2009, https://www.wsj.com/articles/SB10001424052748703939404574567423917025400

 

[31] Steven E. Koonin, “Climatologia nu este soluționată“, The Wall Street Journal, 19 septembrie 2014, https://www.wsj.com/articles/climate-science-is-not-settled-1411143565

 

[32] Steven Koonin, “Exercițiul” unei echipe “roșii” ar consolida climatologia“, Wall Street Journal, 20 aprilie 2017, https://www.wsj.com/articles/a-red-team-exercise-would-strengthen-climate-science-1492728579

 

[33] “Administratorul NASA nu este sigur că încălzirea globală este o problemă“, Space Daily, 30 mai 2007, http://www.spacedaily.com/reports/NASA_Administrator_Michael_Griffin_Not_Sure_Global_Warming_A_Problem_999.html

 

[34] Alicia Chang, “Șeful NASA regretă observațiile privind încălzirea globală”, NBC News, 5 iunie 2007, http://www.nbcnews.com/id/19058588/ns/us_news-environment/t/nasa-chief-regrets-remarks-global-warming/

 

[35] Rebecca Wright, Sandra Johnson, Steven J. Dick, eds., “NASA la 50: Interviuri cu un oficial senior NASA” (Washington, DC: Administrația Națională pentru Aeronautică și Spațiu, 2009), 18.

 

[36] “Lennart Bengtsson demisionează: GWPF își exprimă șocul și îngrijorarea în ceea ce privește amploarea intoleranței în cadrul comunității științelor climatice“, Fundația politică pentru încălzirea globală, 5 mai 2014, http://www.thegwpf.org/lennart-bengtsson-resigns-gwpf-voices-shock-and-concern-at-the-extent-of-intolerance-within-the-climate-science-community/

 

[37] Judith Curry, “Schimbările Climatice: Niciun Consens asupra Consensului“, CAB Reviews Vol 8, No 001, 2013, 1-9.

 

[38] Judith A. Curry, “Declarația către Comitetul pentru Știință, Spațiu și Tehnologie al Casei Reprezentanților Statelor Unite ale Americii“, Audierea privind științele climatice: ipoteze, implicații politice și metoda științifică, 29 martie 2017, https://docs.house.gov/meetings/SY/SY00/20170329/105796/HHRG-115-SY00-Wstate-CurryJ-20170329.pdf

 

[39] Ibid.

 

[40] Frederick Seitz, “Depistarea majoră a încălzirii globale“, The Wall Street Journal, 12 iunie 1996, https://www.wsj.com/articles/SB834512411338954000

 

[41] Ibid.

 

[42] Larry Bell, “Isteria încălzirii globale a New York Times ignoră 17 ani de temperaturi globale plate“, Forbes 21 august 2013, https://www.forbes.com/sites/larrybell/2013/08/21/the-new-york-times-global-warming-hysteria-ignores-17-years-of-flat-global-temperatures/

 

[43] Christopher C. Horner, “Minciunile Fierbinți Roșii, cum funcționează încălzirea globală a alarmistilor care folosesc amenințări, fraude și decepții pentru a vă menține dezinformați” (New York: Simon and Schuster, 2008), 319; citat de Brendan O’Neill, “Apocalipsa mea de fund”, Spiked Online, 9 martie 2007, https://www.spiked-online.com/2007/03/09/apocalypse-my-arse/, accesat 19 ianuarie, 2019.

 

[44] Paul Reiter, “Malaria în dezbaterea privind schimbările climatice și bolile provocate de țânțari“, Audierea în fața subcomisiei pentru schimbările climatice și impactul Comisiei pentru comerț, știință și transport, Senatul Statelor Unite, 25 aprilie 2006, https://www.commerce.senate.gov/pdf/reiter-042606.pdf

 

[45] Ibid.

 

[46] Ibid.

 

[47] Zoë Corbyn, “Încălzirea globală ofilește malaria“, Nature, 21 decembrie 2011, https://www.nature.com/news/global-warming-wilts-malaria-1.9695

 

[48] ​​James Tylor, “Climatolog pleacă de la GIPC din cauza politicii” Agende preconcepute “,” Institutul Heartland, 1 aprilie 2005, https://www.heartland.org/news-opinion/news/climate-scientist-quits-ipcc-blasts-politicized-preconceived-agendas?source=policybot

 

[49] Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 108; David Deming, “Declarația către Comitetul Senatului SUA pentru Mediu și Lucrări Publice“, Audiere completă a Comitetului privind schimbările climatice și mass-media, 6 decembrie 2006, https://www.youtube.com/watch?v=u1rj00BoItw

 

[50] Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 329.

 

[51] Jonathan Leake, “Grupul despre viața sălbatică Bellamy denuntă încălzirea globală ca ‘eretică’”, Times Online, 15 mai 2005, https://web.archive.org/web/20080906161240/http://www.timesonline.co.uk/tol/news/uk/article522744.ece

 

[52] Christopher C. Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 110-111.

 

[53] Ibid.

 

[54] Patrick J. Michaels și Robert C. Balling Jr., “Clima Extremelor: Știința privind încălzirea globală pe care nu doresc să o cunoașteți” (Washington, DC: Institutul Cato, 2009), x-xiii.

 

[55] Christopher C. Horner, Minciunile Fierbinți Roșii, 73.

 

[56] “Scepticii climatului dezvăluie povestirile de groază despre suprimarea științifică“, Comunicatul de presă al Senatului SUA pentru mediu și lucrări publice, 6 martie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/index.cfm/press-releases-all?ID=865dbe39-802a-23ad-4949-ee9098538277

 

[57] Judith A. Curry, “Declarație către Subcomisia pentru spațiu, știință și competitivitate a Senatului Statelor Unite“, audiere pe “Datele sau Dogma? Promovarea cercetării deschise în cadrul dezbaterii privind amploarea impactului uman asupra schimbărilor climatice”, 8 decembrie 2015, https://curryja.files.wordpress.com/2015/12/curry-senate-testimony-2015.pdf

 

[58] Ibid.

 

[59] Ibid.

 

[60] Scott Waldman, “Judith Curry se pensionează citând” demența” climatologiei“, E & E News, 4 ianuarie 2017, https://www.eenews.net/stories/1060047798

 

[61] Rich Lowry, “O vânătoare a vrăjitoriilor climatice rușinoase“, National Review Online, 27 februarie 2015, https://www.nationalreview.com/2015/02/shameful-climate-witch-hunt-rich-lowry/

 

[62] Waldman, “Judith Curry se pensionează”

 

[63] “Raportul privind minoritățile din Senatul Statelor Unite: Peste 650 de oameni de știință internaționali nu se pronunță asupra creanțelor încălzirii globale provocate de om. Oamenii de stiință continuă sa consemneze “Consensul” in 2008, “Raportul privind personalul din cadrul Senatului pentru mediul si comitetele de lucrari publice (Inhofe), 11 decembrie 2008, https://www.epw.senate.gov/public/_cache/files/8/3/83947f5d-d84a-4a84-ad5d-6e2d71db52d9/01AFD79733D77F24A71FEF9DAFCCB056.senateminorityreport2.pdf

 

Capitolul 16 (I): Comunismul din spatele ecologismului

 

 

/////////////////////////////////////////////

Capitolul 15: Rădăcinile comuniste ale terorismului

Cuprins

Introducere

 

  1. Terorismul de stat în regimurile comuniste

 

  1. Cum au exportat regimurile comuniste terorismul

 

  1. Originile comuniste ale fundamentalismului islamic
  2. Sayyid Qutb: Un Marx al fundamentalismului islamic
  3. Avangarda leninistă a Jihadului
  4. Esența comunistă a fundamentalismului islamic
  5. Qutb și apariția terorismului
  6. Cum a victimizat comunismul musulmanii de rând

 

  1. Sprijinul Partidului Comunist Chinez pentru terorism
  2. Sprijinul PCC pentru activitățile teroriste ale lui Yasser Arafat
  3. Legăturile PCC cu Al-Qaeda

 

  1. Alianța ascunsă dintre terorism și stânga radicală occidentală

 

Concluzie

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, teroriștii au deturnat avioane de pasageri și le-au prăbușit în turnurile gemene ale World Trade Center din New York și peste Pentagonul din Washington DC, ucigând aproape 3.000 de persoane. A fost prima dată, de la atacul japonez asupra Pearl Harbor, când Statele Unite au suferit o lovitură de această magnitudine pe teritoriul său. Atacurile din 11 septembrie 2001 au avut un impact global. Statele Unite au lansat un război global împotriva terorismului, răsturnând regimul islamic din Afganistan și dictatura irakiană a lui Saddam Hussein.

 

De atunci, publicul s-a familiarizat cu mișcarea teroristă și cu reprezentanții săi, precum Al-Qaeda și Osama bin Laden. Cu toate acestea, puțini sunt conștienți de relația strânsă dintre terorism și comunism.

 

Termenii “terorism” și “terorist” au apărut, pentru prima dată, în 1795 cu referire la Domnia Terorii, în timpul Revoluției Franceze [1], care a pus bazele mișcării comuniste (a se vedea capitolul 2 al acestei cărți).

 

În lumea modernă, terorismul are loc, în principal, sub trei forme: terorismul de stat- în regimurile comuniste; activitatea teroristă – efectuată în străinătate de agenți ai regimurilor comuniste cu scopul propagării revoluției violente; și fundamentalismul islamic, care datorează o mare parte din metodele și ideologia sa comunismului.

 

  1. Terorismul de stat în regimurile comuniste

Secolul comunist este un secol plin de minciuni, violențe și crime. Terorismul este un instrument important pentru comuniști, pentru a-și răspândi ideologia în întreaga lume. Apariția unui regim comunist are ca rezultat, fără excepție, mobilizarea mașinii de stat pentru a impune o brutalitate fără precedent. Această represiune sponsorizată de guvern este terorismul de stat.

 

Vladimir Lenin s-a bazat pe terorism pentru a prelua puterea în Rusia. În 1918, Felix Dzerjinsky, pe care Lenin l-a considerat un erou revoluționar pentru rolul său ca director al Comitetului extraordinar al tuturor ruşilor, numit “Ceka”, a spus în mod explicit: „Noi susținem teroarea organizată – aceasta ar trebui admisă sincer“. [2]

 

Yuri N. Afanasiev, un istoric rus, l-a învinuit pe Lenin pentru elaborarea unei politici de terorism de stat, violență și fărădelege: „Violența este, de fapt, întreaga noastră istorie“, a afirmat Afanasiev. [4]

 

După crearea Uniunii Sovietice, regimurile comuniste ale lui Iosif Stalin, Mao Zedong, Pol Pot, Fidel Castro, Erich Honecker, Nicolae Ceaușescu, Kim Il Sung și alți despoți, depindeau de crime pentru a-și menține puterea. Violența și barbarismul terorii lor de stat au fost abordate în capitolele anterioare.

 

Violența și crimele sunt doar o componentă a planurilor comuniste de terorism. Chiar mai distructiv, este modul în care comunismul a folosit puterile combinate ale politicii și fervorii religioase pentru îndoctrinarea oamenilor cu cultura partidului comunist și plantarea semințelor de înșelăciune, ură și violență ce trebuie transmise din generație în generație.

 

  1. Cum au exportat regimurile comuniste terorismul

În timp ce impun terorismul de stat asupra propriului popor, regimurile comuniste sprijină organizațiile teroriste din străinătate în scopul de a stimula revoluția sau de a destabiliza statele rivale.

 

Brian Crozier, fondator si director al Institutului pentru Studiul Conflictelor, a petrecut zeci de ani studiind relația dintre comunism și terorism și a publicat numeroase cărți și lucrări detaliind concluziile sale. El a consiliat lideri anticomuniști precum Ronald Reagan și Margaret Thatcher în analizarea utilizării terorii de către blocul comunist. [5]

 

Stanislav Lunev, fost funcționar al Direcției Principale de Informații (GRU) a forțelor armate sovietice, care s-a refugiat în Occident, a acuzat GRU de a fi unul dintre principalii mentori ai teroriștilor din întreaga lume. [6]

 

În 1979, o mină de teren a explodat sub vehiculul gărzilor de corp ale generalului Alexander Haig, Comandant Suprem al NATO, ce se afla în spatele mașinii generalului, rănind trei dintre aceștia. În septembrie 1981, generalul Frederick J. Kroesen, comandantul forțelor terestre americane în Europa, a fost rănit în Heidelberg, Germania de Vest, atunci când membri ai Facțiunii Armatei Roșii au lansat o grenadă anti-tanc în mașina blindată cu care călătorea generalul.

 

Cu toate acestea, forma cea mai influentă a terorismului modern a fost islamul radical, alimentat de blocul sovietic, ca mijloc de destabilizare a lumii musulmane.

 

În prima jumătate a secolului al XX-lea, Orientul Mijlociu a aparținut sferei de influență coloniale occidentale. Pe măsură ce popoarele din regiune și-au câștigat independența, Uniunea Sovietică a profitat de ocazie pentru a-și exercita influența. Contradicțiile dintre cultele musulmane, conflictele arabo-israeliene, Războiul Rece, politica petrolului și ciocnirea civilizațiilor din sferele culturale occidentale și islamice au condus la situația complexă și haotică, existentă astăzi în Orientul Mijlociu.

 

În acest context, Uniunea Sovietică și-a realizat pătrunderea în sfera musulmană. Acest lucru poate părea contradictoriu, la o primă vedere. Musulmanii urmează o credință abrahamică și cred în Allah, dar marxism-leninismul este ateu și vizează eliminarea religiei. Cum ar putea să se înțeleagă?

 

Mișcarea comunistă seamănă cu ciuma care se răspândește prin toți vectorii posibili. Comunismul a făcut primele sale progrese în lumea musulmană la scurt timp după Revoluția din Octombrie, deși, la început, eșuase.

 

În iunie 1920, bolșevicii au ajutat la instaurarea unui regim sovietic în provincia iraniană Gilan: Republica Socialistă Sovietică Persia cunoscută și ca Republica Sovietică Gilan. Regimul a implementat o serie de reforme radicale, inclusiv politici de expropriere a proprietarilor de pământ, care au fost însoțite de un program de propagandă antireligios. Aceste măsuri s-au dovedit a fi extrem de nepopulare, iar regimul a fost înlăturat în luna septembrie a anului următor.

 

Ulterior, a început să se înrădăcineze conceptul de “socialism islamic”. Printre reprezentanții săi se numără Iasser Arafat, liderul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) și Gamal Abdel Nasser, din Egipt. OEP a avut sprijinul Uniunii Sovietice și al Partidului Comunist Chinez (PCC) și a fost implicat în activități teroriste pe scară largă.

 

Algeria, Yemenul de Sud și Afganistanul au fost conduse de comuniști pentru diferite perioade în timpul Războiului Rece. În 1979, Uniunea Sovietică a lansat o invazie în Afganistan și a ocupat țara timp de zece ani într-o încercare de a susține ultimul regim comunist rămas în lumea musulmană.

 

Promovarea comunismului într-o regiune cu credințe religioase profunde este o mare provocare. Eforturile Uniunii Sovietice de a exporta direct revoluția socialistă în lumea musulmană nu au avut succes. Cu toate acestea, deși comunismul însuși nu a reușit să stabilească un control asupra regiunii, el a avut o mare influență asupra creării și dezvoltării fundamentalismului islamic contemporan.

 

Ion Mihai Pacepa, fostul general al României comuniste și consilier al Președintelui Nicolae Ceaușescu, șeful interimar al serviciului de informații externe al țării și secretar de stat al Ministerului de Interne al României, a devenit – atunci când a fugit în Statele Unite în iulie 1978 – dezertorul cu cel mai înalt rang din Blocul de Est.

 

În articolul său intitulat „Amprentele rusești“, Pacepa a dezvăluit o mare cantitate de informații din interior despre suportul comunist acordat terorismului din Orientul Mijlociu. [8] El l-a citat pe Aleksandr Saharovski, șeful serviciilor de informații externe sovietice, spunând: „În lumea de astăzi, când armele nucleare au făcut ca forța militară să fie învechită, terorismul ar trebui să devină principala noastră armă“.

 

În 1969, au existat 82 de deturnări de aeronave. Multe dintre ele au fost opera OEP, sprijinită de sovietici și comuniștii chinezi. Pacepa a reamintit că, atunci când l-a vizitat pe Saharovski, a observat un număr mare de stegulețe roșii pe harta lumii. Fiecare steguleț reprezenta un avion deturnat.

 

Saharovski i s-a lăudat lui Pacepa că tactica deturnării avioanelor fusese invenția lui. Între 1968 si 1978, Departamentul Securității Statului (DSS) a efectuat livrări săptămânale cu avioanele teroriștilor palestinieni din Liban. Arhivele de la dizolvarea Germaniei de Est arată că, în 1983, Agenția de Informații Externe a trimis din Germania de Est muniție pentru puștile Kalașnikov, în valoare de 1.877.600 de dolari, organizațiilor teroriste libaneze. Cehoslovacia a oferit teroriștilor islamici o mie de tone de Semtex-H, un explozibil plastic inodor.

 

La începutul anilor 1970, Iuri Andropov, șeful KGB și mai apoi secretarul general al Partidului Comunist Sovietic, a început o campanie de propagandă sub acoperire, planificată cu meticulozitate, pentru a semăna semințele de ură antisemită și antiamericană în întreaga lume arabă și islamică. Pentru munca sa, Andropov a devenit cunoscut ca “părintele unei ere de dezinformare”. [9]

 

  1. Originile comuniste ale fundamentalismului islamic

Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au anunțat o schimbare majoră în climatul internațional. Știrile despre Osama bin Laden și al-Qaeda se aflau pe primele pagini ale ziarelor, deoarece amenințarea fundamentalismului islamic devenise proeminentă.

 

Pentru marea majoritate a oamenilor din întreaga lume, 11 septembrie a fost un șoc și o tragedie. Dar în China, sub cenzura PCC, reacțiile au fost destul de diferite. De la forumurile de pe internet și camerele de chat și până la cantinele universităților, o mulțime de oameni au sprijinit teroriștii, cu comentarii de genul „Bună treabă!“ și „Noi susținem cu tărie actele de justiție împotriva Statelor Unite ale Americii“. Potrivit unui sondaj de opinie la care au participat 91.701 oameni de pe NetEase – un mare website chinez, doar 17,8 % dintre respondenți și-au exprimat opoziția puternică față de atacurile teroriste, în timp ce, cei mai mulți oameni au ales opțiunea de „Opoziție față de SUA“ sau “Ce-i mai bun de-abia acum urmează” în ceea ce privește această catastrofă. [10]

 

Chinezii care au aplaudat atacurile teroriste nu i-au întâlnit niciodată pe Osama bin Laden și pe adeptii lui, dar rădăcinile gândirii lor toxice erau aceleași. Chinezii au fost otrăviți cu propaganda comunistă și cultura partidului comunist (PCC) încă din copilărie. În mod logic, însă, cineva se poate întreba ce legătură ar putea avea aceasta cu bin Laden, care luptase împotriva Uniunii Sovietice în Afganistan.

 

Sursa ideologică a fundamentalismului islamic a lui Osama bin Laden poate fi urmărită înapoi, în timp, până la Sayyid Qutb, pionierul egiptean al terorismului islamic, un om care ar putea fi descris ca un Marx al jihadului islamic [11] și care este adesea denumit „Părintele jihadului modern“. [12]

 

  1. Sayyid Qutb: Un Marx al fundamentalismului islamic

William McCants, expert în combaterea terorismului și fost cercetător la Centrul de Combatere a Terorismului de la West Point, a remarcat că fundamentaliștii islamici tind să se refere la învățăturile lui Qutb atunci când își explică motivațiile și că mulți dintre ei se consideră succesorii lui. [13] Ayman al-Zawahiri, liderul Al-Qaeda după moartea lui Osama bin Laden, a considerat ideologia lui Qutb ca fiind scânteia care aprinde focul fundamentalismului jihadist.

 

În 2016, expertul în Orientul Mijlociu, Hassan Hassan, a publicat un raport împreună cu “Carnegie Endowment for International Peace” numit “Sectarismul statului islamic: rădăcini ideologice și contextul politic”. Spre sfârșitul raportului, Hassan a citat un rezumat binecunoscut al doctrinei esențiale a statului islamic: „Statul islamic a fost conturat de Sayyid Qutb, predat de Abdullah Azzam, globalizat de Osama bin Laden, transformat în realitate de către Abu Musab al-Zarqawi și implementat de Abu Bakr al-Baghdadis: Abu Omar și Abu Bakr”. [14]

 

Osama bin Laden și, ulterior, statul islamic (ISIS) au adoptat și lărgit ideologia lui Qutb. Pe scurt, qutbismul este folosirea violenței pentru a distruge vechea societate putredă, sau “jahiliyya”, chemând jihadisii să-și dea viața pentru o ideologie despre care se presupune că va declanșa eliberarea umană. [15]

 

Acest stil bombastic amintește de scrierile lui Marx și Lenin, și pe bună dreptate: Qutb a fost membru al Partidului Comunist în tinerețe, iar ideile sale au fost impregnate de retorica marxism-leninismului. Robert R. Reilly, membru senior al Comitetului pentru Politica Externă a Statelor Unite, a spus despre Qutb că este, de fapt, legătura Internaționalei Comuniste cu Frăția Musulmană Egipteană și cu Partidul Comunist din Egipt. [16]

 

Născut în 1906, Qutb a studiat socialismul și literatura în perioada 1920-1930. Din 1948 până în 1950, el a studiat în Statele Unite, timp de doi ani, și s-a alăturat Frăției Musulmane după întoarcerea sa în Egipt.[17] Qutb a fost tot timpul în contact cu Gamal Nasser Absel, liderul organizației “Ofițerilor liberi”, care avea o orientare socialistă.

 

În 1952, Nasser a organizat o lovitură militară care a răsturnat dinastia Muhammad Ali, o monarhie pro-occidentală. Se spune că această revoluție socialistă – lovitură de stat – a fost planificată de Qutb și Frăția Musulmană împreună cu Nasser. Cu toate acestea, deși Qutb a sperat ca Nasser să stabilească un regim islamic, Nasser a devenit, în schimb, adeptul secularizării, iar în 1954 a început să reprime Frația Musulmană.

 

Qutb și Frăția au pregătit împreună asasinarea lui Nasser. Complotul nu a reușit iar Qutb a fost acuzat și întemnițat pentru tentativă de crimă. În timpul celor trei ani de închisoare, Qutb a fost torturat sever. Mai târziu, condițiile au devenit mai relaxate și i s-a permis să scrie. El a scris cele mai importante lucrări ale sale în închisoare: “În umbra Coranului” și “Milestone”. Aceste două cărți, care arată înțelegerile lui asupra Coranului, istoriei islamice, Egiptului și societății occidentale, au expus pe larg sprijinul său pentru fundamentalismul anti-secular și anti-occidental.

 

Qutb a fost eliberat pentru o perioadă scurtă de timp din închisoare dar nu a profitat de ocazia de a părăsi Egiptul și a fost arestat, din nou. În 1966, Qutb a fost condamnat pentru implicarea sa în complotul de asasinare a președintelui Nasser și a fost executat prin spânzurare.

 

Ideologia subversivă a lui Qutb a conferit o nouă interpretare conceptului islamic de “jihad”. Când se menționează jihadul, mulți se gândesc imediat la “războiul sfânt”. În arabă, jihad înseamnă, pur și simplu, zbatere sau luptă. Pentru musulmanii de rând, aceasta poate însemna conflict intern (auto-perfecțiune) sau jihad defensiv. [18] Qutb a extins această definiție pentru a include folosirea proactivă și neîngrădită a violenței în “războiul sfânt” al jihadului și și-a stabilit astfel bazele sale teoretice. [19] Qutb era mândru că va merge la spânzurătoare și va deveni un martir religios.

 

Ideologia lui Qutb a considerat că orice sistem social care respectă legile sau etica seculară era o „societate veche“ anti – islamică, sau jahiliyyah (epoca ignoranței adevărului religios, care se referea, inițial, la perioada dinaintea apariției islamului). Chiar și o societate care se pretinde a fi musulmană ar putea fi totuși jahiliyyah. Qutb credea că jahiliyyah a dominat sistemul social egiptean în care el a trăit și, prin urmare, trebuia să fie răsturnat. [20]

 

Potrivit lui Qutb, jahiliyyah a fost cel mai mare obstacol pentru musulmani și non-musulmani, împiedicându-i să respecte valorile islamice și legea. El a susținut că vechea societate a fost impusă oamenilor și că, în acest proces, le-a răpit libertatea. Acești oameni înrobiți – asemănători clasei muncitoare a marxismului – au avut dreptul să folosească jihadul ca să răstoarne asuprirea jahiliyyah-ului. Qutb a promovat jihadul ca mijloc de eliberare pentru întreaga umanitate, atât musulmani, cât și non-musulmani. [21] Când cărțile lui Qutb au fost publicate, mulți lideri islamici au considerat că Qutb a mers prea departe și i-au tratat ideile ca pe o erezie. [22]

 

Qutb a împrumutat, apoi, conceptul marxist de “conștiință falsă”, care se referă la acceptarea de către masele populare a idealurilor și culturii conducătorului. Această conștiință îi împiedică, astfel, să perceapă propria opresiune sau să răstoarne capitalismul pentru a stabili socialismul. Pentru Qutb, cei care trăiesc sub jahiliyyah nu-și dau seama că sunt sclavi [23], acesta fiind motivul pentru care nu se angajează în jihad ca să se elibereze.

 

“Ce trebuie făcut?”, întreba Lenin în broșura cu același nume. Qutb și-a pus aceeași întrebare, așa că s-a inspirat din scrierile lui Lenin pentru a găsi o soluție.

 

  1. Avangarda leninistă a jihadului

Scrierile lui Qutb sunt pline de termeni cunoscuți studenților marxism-leninismului, precum “avangarda”, “statul”, “revoluția” și așa mai departe. Circumstanțele cu care Qutb s-a confruntat, ca să-și formuleze propria sa ideologie radicală, erau similare cu situația și provocările cu care se confrunta Lenin atunci când scria broșura “Ce trebuie făcut?”. Lenin și-a pus toate speranțele într-o revoluție dusă la îndeplinire de către un partid proletar de avangardă. Qutb a copiat această teorie și a înlocuit partidul politic leninist cu organizațiile fundamentaliste islamice.

 

Lenin pune un accent deosebit pe importanța organizării și a avangardei. El a identificat o distincție clară între spontaneitate și conștiință și a inventat ideea construirii unui partid. Consideră că, prin acțiuni spontane, muncitorii pot face doar solicitări superficiale, cum ar fi o creștere a salariilor și zile de lucru de opt ore, dar nu au conștiința necesară pentru eliberarea omenirii.

 

De asemenea, credea că avangardele externe (de obicei, burghezi intelectuali, care au privilegiul de a avea educație) trebuie să incite și să îndoctrineze muncitorii, astfel încât ei să înțeleagă că revoluția este singura lor cale de ieșire și să ajungă la înțelegerea că doar prin eliberarea întregii omeniri, pot ei înșiși să fie eliberați. Pentru a utiliza pe deplin avangarda, este nevoie de un partid politic puternic pentru a le organiza pe deplin activitățile și pentru a le oferi locuri de muncă subterane, ca revoluționari profesioniști. Credea că acest partid politic, partidul proletar, este avangarda proletariatului. [24]

 

Glenn E. Robinson, profesor asociat la “Naval Postgraduate School” din Monterey, California, și profesor și cercetător la Centrul de Studii Orientale de la Universitatea din California-Berkeley, a declarat despre Islamul radical: „Cu toate că, din motive evidente, ideologii jihadiști nu îl citează pe Lenin ca sursă de inspirație, conceptele și logica, în special cele din Sayyid Qutb, trădează această influență. Fiind educat în Egipt în anii ’40, Qutb fusese, cu siguranță, expus scrierilor lui Lenin. Două concepte-cheie ale lui Qutb provin direct de la Lenin: jama’a (avangardă) și manhaj (program) “. [25]

 

Inspirându-se din esența leninismului, Qutb a susținut organizarea unei versiuni musulmane a partidului de avangardă leninistă.

 

“Qutb a dat exact aceleași argumente pentru lumea musulmană”, a notat Robinson. “Marea majoritate a musulmanilor au fost prea absorbiți și corupți de sistemul guvernamental nedrept și antiislamic pentru a ști cum și când să-și ridice armele împotriva statului. A fost nevoie de o avangardă dedicată cadrelor jihadiste pentru a organiza acțiuni directe împotriva statului“.[26] În plus, „insistența lui Lenin asupra importanței avangardei de a avea un program detaliat și coerent pentru a întreprinde și apoi consolida revoluția a fost de asemenea, evocat cu un ton islamic, în scrierile lui Qutb“. [27]

 

Pentru Qutb, această avangardă, compusă din ceea ce el numește „adevărați musulmani“ – sau extremiști – are misiunea revoluționară de eliberare a tuturor musulmanilor și a întregii civilizații umane. Avangarda puternică trebuie să lovească musulmanii falși, să urmeze ideologia islamică determinată de interpretarea lui Qutb, să instaureze o nouă națiune bazată pe islamism și să folosească violența pentru a impune islamul în restul lumii.

 

În plus față de avangardă, teoria lui Qutb include și discursuri care pledează pentru “egalitatea socială”, eliminarea claselor sociale, activitatea anti-guvernamentală și eliberarea omenirii. [28] Toate aceste puncte sunt similare cu obiectivele declarate ale comunismului.

 

După moartea lui Qutb, fratele său, Muhammad Qutb, a continuat să-i publice cărțile. Cartea “Maʻrakat al-Islām wa-al-raʼsmālīyah”, publicată în 1993, expune, din nou, inspirația comunistă a lui Qutb. Qutb afirmă în mod deschis că Islamul este un “aqidah (crez) unic, constructiv și pozitivist, care a fost modelat și format din creștinism și comunism împreună, combinate în modul cel mai desăvârșit, și care cuprinde toate obiectivele lor [adică, ale creștinismului și ale comunismului] și, adaugă în plus armonie, echilibru și dreptate”. [29]

 

  1. Esența comunistă a fundamentalismului islamic

Lupta de clasă este o altă idee marxistă centrală a fundamentalismului islamic. Karl Marx și-a petrecut toată viața încercând să incite conflicte între proletariat și burghezie pentru a amplifica aceste conflicte până când au devenit ireversibile și, în final, a “rezolvat” conflictul prin revoluție. Extremiștii islamici operează într-un mod similar.

 

Distrugerea World Trade Center din Manhattan a ajutat cu ceva la realizarea lumii musulmane unite, pe care o dorea Qutb? Absolut deloc. Acesta a fost, pur și simplu, un mijloc de exacerbare a conflictului dintre lumea occidentală și lumea musulmană. În Occident, atacurile teroriste au instigat la ură împotriva musulmanilor și viceversa în țările musulmane. [30] Metoda lor este identică cu conflictele dintre proletariat și burghezie promovate de Marx și Lenin pentru a crea condițiile necesare pentru lansarea revoluției.

 

Nu este o exagerare să spunem că teoriile lui Qutb seamănă mai mult cu comunismul decât cu Islamul tradițional. Deși fundamentaliștii islamici declară o opoziție religioasă față de comunism, în realitate, ei au absorbit trăsăturile esențiale ale doctrinei comuniste revoluționare. După cum a subliniat un cercetător: “Argumentele postulate aici sunt că adevăratul dușman cu care se confruntă lumea liberă continuă să fie comunismul și că Islamul radical nu este altceva decât comunismul ascuns sub haina tradițională a Islamului”. [31]

 

Extremismul violent nu a fost introdus doar în lumea musulmană. Miscarea de contracultură occidentală a propagat ideologia de stânga în întreaga lume și, împreună cu ea, învățăturile teroriste ale lui Lenin. Istoricul politic finlandez Antero Leitzinger consideră că terorismul modern s-a născut între 1966 și 1967 și s-a dezvoltat în același timp cu mișcarea comunistă internațională. Potrivit lui Leitzinger, aceasta nu este o coincidență. În anii ’60, când mișcările radicale ale studenților au început să se manifeste în Occident, mulți studenți străini din lumea musulmană s-au conectat la ideologia de stânga și au dus acasă conceptele stângii, cum ar fi revoluția violentă. [32]

 

În 1974, Abdallah Schleifer, profesor de cercetare jurnalistică la Universitatea Americană din Cairo, s-a întâlnit cu Ayman al-Zawahiri, care a devenit al doilea comandant al Al-Qaeda. Al-Zawahiri, care la acea vreme studia medicina la Universitatea din Cairo, se lăuda cu faptul că grupurile islamice fundamentaliste și-au recrutat majoritatea membrilor din instituțiile de elită, cum ar fi școlile de medicină și inginerie. Schleifer a declarat că nu era surprins: în anii ’60, aceste școli au avut cea mai mare concentrație de tineri marxiști. El a observat că islamismul a fost, pur și simplu, o nouă tendință care s-a dezvoltat în revoltele studențești din anii ’60.

 

Schleifer și-a reamintit: “Am spus, uite, Ayman, sunt un fost marxist. Când vorbești, mă simt ca și cum mă întorc în Partid. Nu mă simt ca și cum aș fi cu un musulman tradițional”. [33]

 

Este curios că mulți asociază extremismul islamic cu fascismul (islamofascismul) dar, din diverse motive, nu-și menționează originea comunistă. Fascismul este o formă de naționalism și nu are un fond religios. Când se analizează extremismul islamic, în termenii abordării și doctrinei sale globale, devine clar că are mai mult în comun cu comunismul. [33]

 

  1. Qutb și apariția terorismului

Scrierile lui Qutb au influențat mulți tineri arabi, printre care savantul palestinian și fondatorul ulterior al Al-Qaeda, Abdullah Yusuf Azzam. [34] Raportul Comisiei pentru analiza evenimentelor din 11 septembrie a descris influența sa asupra viziunii lumii a lui bin Laden și s-a referit, de asemenea, direct la Azzam ca la “un discipol al lui Qutb”. [35]

 

Muhammad Qutb, fratele mai mic al lui Sayyid Qutb, a fost, de asemenea, una dintre sursele principalele care au transmis ideile lui Qutb. Muhammad Qutb a plecat mai târziu în Arabia Saudită și a devenit profesor efectuând apoi cercetări asupra Islamului și, în același timp, a fost responsabil pentru editarea, publicarea și promovarea teoriilor fratelui său.

 

Osama bin Laden a citit cărțile lui Qutb pe când era student și îl cunoștea pe Mohamed Qutb, la ale cărui prelegeri publice participa săptămânal. Michael Scheuer, cercetător senior la Jamestown Foundation și fost agent CIA care a supervizat grupul responsabil cu bin Laden, l-a descris pe Muhammad Qutb ca pe mentorul lui Osama bin Laden [36]

 

Ayman al-Zawahiri, menționat mai sus și comandantul secund al Al-Qaeda este, de asemenea, un discipol fanatic al lui Sayyib Qutb. [37] În tinerețe, Zawahiri și-a auzit în repetate rânduri unchiul vorbind despre caracterul lui Qutb și cât de mult a suferit în închisoare. [38] După moartea lui Qutb, Zawahiri a scris în memoriile sale: „Regimul lui Nasser a crezut că mișcarea islamică a primit o lovitură mortală odată cu executarea lui Sayyid Qutb și a tovarășilor săi, dar calmul aparent de la suprafață a ascuns o interacțiune imediată cu ideile lui Sayyid Qutb și formarea nucleului mișcării islamice jihadiste moderne din Egipt “. [39]

 

În anul în care Qutb a fost executat prin spânzurare, Zawahiri, care avea 15 ani, a ajutat la formarea unei celule militante clandestine, hotărâtă să “pună în acțiune viziunea lui Qutb”. [40] După aceea, Zawahiri s-a alăturat Jihadului islamic egiptean și, mai târziu, a devenit mentorul lui Osama bin Laden și un membru important al Al-Qaeda. După ce Osama bin Laden a fost ucis, Zawahiri a devenit liderul Al-Qaeda.

 

Glenn E. Robinson, expertul în Orientul Mijlociu citat mai sus a spus că, în lumea musulmanilor suniți, Qutb este cel mai important gânditor care a subliniat jihadul violent. [41] Practic, toate conceptele și inovațiile grupurilor jihadiste sunite pot fi găsite în cărțile lui Qutb. [42] Deși diferitele grupuri jihadiste pot să difere în formă, toate au un punct comun și anume, utilizarea violenței sub steagul Islamului pentru a-și atinge obiectivele politice. [43]

 

Asasinarea președintelui egiptean Anwar Sadat de către Jihadul Islamic Egiptean, în 1981, și atacurile comise în 1990 de grupul terorist egiptean al-Gamma al-Islamiyah asupra oficialilor guvernamentali, intelectualilor seculari, creștinilor egipteni și turiștilor, sunt toate etape ale campaniei de punere în aplicare a viziunii lui Qutb. [44]

 

Grupări jihadiste radicale care urmăresc ideologia Qutb sunt clasificate drept grupuri teroriste ale jihadistului Salafi. Robert Manne, profesor de politică la La Trobe University, Melbourne, Australia, l-a numit pe Qutb “părintele jihadismului Salafi” și “precursorul statului islamic”. [45] În cartea sa intitulată “Mintea statului islamic: ISIS și ideologia Califatului”, el a notat: “La 50 de ani de la executarea lui Sayyid Qutb, iată ce a devenit tradiția Salafi a jihadismului, mintea statului islamic. Nu mai sunt alte obiective. Am ajuns în sfârșit la porțile iadului”. [46]

 

Raportul “O amenințare persistentă: evoluția al-Qaeda și a altor jihadiști din Salafi” al companiei Rand Corporation în SUA, descrie influența lui Qutb asupra jihadiștilor din Salafi și, în același timp, enumeră mai mult de 40 de grupări jihadiste din Salafi. Ele sunt active pe aproape toate continentele. [47]

 

Prin observarea diferitelor organizații islamice extremiste existente s-a constatat că există o trăsătură comună pentru majoritatea covârșitoare a acestora. În ciuda lipsei unei viziuni unitare ele sunt predispuse la lupte ideologice interne, aceasta fiind forma agresiva a jihadului lui Qutb. Ei au moștenit, în esență, ideologia lui Qutb – o revoluție comunistă cu o formă diferită.

 

  1. Cum a victimizat comunismul musulmanii de rând

Raportul privind Terorismul, din 2011, lansat de către Centrul Național de combatere a terorismului din SUA, indică faptul că “în cazurile în care afilierea religioasă a victimelor terorismului a putut fi determinată, musulmanii au suferit, în ultimii cinci ani, între 82% și 97% dintre decesele legate de terorism“. [48]

 

În anul 2016 Rapoartele de țară privind terorismul enumeră un număr total de 11.072 de atacuri teroriste care au provocat 25.621 decese în acel an. În plus, a fost cu mult mai probabil ca atacurile teroriste să aibă loc în țări și regiuni cu o majoritate musulmană: “Deși atacurile teroriste au avut loc în 104 țări în 2016, acestea au fost puternic concentrate din punct de vedere geografic. Cincizeci și cinci la sută dintre atacuri au avut loc în cinci țări (Irak, Afganistan, India, Pakistan și Filipine) și 75% din totalul deceselor cauzate de atacurile teroriste s-au concentrat în Irak, Afganistan, Siria și Pakistan”.[49]

 

În schimb, atacurile teroriste au cauzat mai puține decese în țările occidentale. Un studiu realizat de Institutul Cato, în septembrie 2016, intitulat “Terorismul și imigrația: o analiză a riscurilor“ arată că teroriștii născuți în străinătate, care au intrat în Statele Unite fie ca imigranți sau turiști, au fost responsabili pentru 3.024 dintre cele 3.432 de crime comise de teroriști pe teritoriul american între 1975 și sfârșitul anului 2015. Acest număr include 2.983 de persoane ucise în atacurile din 11 septembrie. [50] O medie de 74 de americani sunt uciși anual în atacuri teroriste.

 

În ciuda faptului că grupurile fundamentaliste operează în numele islamului, cea mai mare victimă a lor este societatea musulmană. Acest lucru se datorează faptului că, dincolo de scuzele superficiale, motivația reală a terorismului este dorința de a ucide și de a distruge.

 

  1. Sprijinul Partidului Comunist Chinez pentru terorism

Partidul Comunist Chinez (PCC) sprijină de mult timp activitățile teroriste, printre acestea numărându-se și cele ale fostului lider terorist palestinian Yasser Arafat. Ca pionier în deturnarea avioanelor comerciale, Arafat a vizat forțele armate ale Statelor Unite și a devenit o sursă de inspirație pentru Osama bin Laden.

 

  1. Sprijinul PCC pentru activitățile teroriste ale lui Yasser Arafat

Arafat a demarat, în 1959, Mișcarea Națională pentru Eliberarea Palestinei (Fatah) și a înființat statul Palestina în noiembrie 1988. Până la moartea sa, în 2004, a fost liderul mai multor organizații militare palestiniene. Arafat a fost, probabil, persoana preferată a PCC-ului, în Orientul Mijlociu. El a vizitat China de 14 ori și a întâlnit aproape toți liderii comuniști chinezi, inclusiv pe Mao Zedong, Zhou Enlai, Deng Xiaoping și Jiang Zemin.

 

În 1964, Arafat a creat al-‘Asifah (“The Storm“ sau Furtuna n.t.), aripă militară a Fatah și, imediat după aceea, a plecat la Beijing pentru a se întâlni cu premierul chinez Zhou Enlai. Zhou i-a reamintit să acorde atenție strategiei sale și să nu folosească sloganuri contraproductive, precum cele care cereau distrugerea completă a Israelului. [51]

 

Pe lângă furnizarea de arme și sprijin financiar, Beijingul a ghidat în mod frecvent Palestina în privința modului în care poate începe un conflict cu Statele Unite și Israel în timp ce își extinde influența pe scena internațională. PCC a invitat, de asemenea, palestinienii să urmeze cursuri de formare în China. În ianuarie 1965, Arafat a declarat război Israelului, în nordul Palestinei, folosind organizațiile sale de gherilă. În mai 1965, Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) a înființat un birou la Beijing. Într-o mișcare fără precedent, China a acordat tratament diplomatic biroului OEP și a sprijinit în mod deschis OEP la mai multe evenimente internaționale.

 

În noiembrie 1988, la cea de-a 19-a sesiune a Consiliului Național Palestinian s-a anunțat independența statului palestinian. Beijingul l-a recunoscut imediat și a stabilit relații diplomatice pe 20 noiembrie.

 

Arafat și secretarul general al PCC de la acel moment, Jiang Zemin, s-au întâlnit în 2000 și 2001, perioadă în care au izbucnit conflicte sângeroase între Palestina și Israel. Israelul l-a condamnat în mod repetat pe Arafat pentru rolul său în conflicte. Cu sprijinul PCC, Arafat a reușit să se lupte cu Statele Unite și Israelul, deteriorând tot mai mult stabilitatea Orientului Mijlociu.

 

OEP și Fatah au fost implicați în diferite activități teroriste militare, atât deschise cât și clandestine. Ei au susținut că revoluția violentă era singura modalitate de a elibera țara, o ideologie care urmează aceeași doctrină ca cea a mișcărilor comuniste. Arafat era foarte aproape de alte țări comuniste. El a fost membru al Internaționalei Socialiste, iar Fatah a fost un observator al Partidului Socialiștilor Europeni (PSE). [53]

 

Statele Unite și Israelul l-au considerat pe Arafat ca fiind omul din spatele multor atacuri teroriste în Orientul Mijlociu. Casa Albă a identificat Fatah și OEP ca organizații teroriste și a închis Biroul de Informații din Palestina, în 1987. [53]

 

În 1970, Fatah a planificat și a pus în aplicare asasinarea nereușită a regelui Iordaniei, Hussein bin Talal. [54] În luna septembrie a aceluiași an, Fatah a deturnat trei aeronave comerciale ale Marii Britanii, Germaniei și Elveției transmițând aceasta, în direct, la televiziune. Teroriștii au susținut că deturnarea unui avion a avut un efect mai mare decât uciderea a sute de israelieni în luptă. [55]

 

În 1972, grupul terorist “Black September“, o facțiune militantă a Fatah, a comis un atac terorist împotriva sportivilor israelieni aflați la Jocurile Olimpice de la Munchen. Persoana care a planificat și a executat acest masacru a fost Ali Hassan Salameh, șeful securității lui Arafat și directorul de informații al Fatah. În plus față de cei 11 israelieni uciși, în atac a murit și un polițist din Germania de Vest.[56] Arafat a fost unul dintre primii militanți care a vizat civili nevinovați în operațiunile sale.

 

  1. Legăturile PCC cu Al-Qaeda

PCC a avut interacțiuni ample cu Al-Qaeda, începând cu colaborarea clandestină cu talibanii, care i-au oferit protecție lui Osama bin Laden. În 1980, în afară de trimiterea a aproximativ trei sute de consilieri militari mujahedinilor din Afganistan, PCC a înființat, de asemenea, tabere de antrenament militar în orașele Kashgar și Hotan din regiunea autonomă Xinjiang a Chinei pentru a-i instrui în utilizarea armelor, strategie militară, propagandă și spionaj, printre alte competențe.

 

Xinjiang a devenit baza de formare a mujahedinilor afgani pentru lupta împotriva Uniunii Sovietice. Până când Uniunea Sovietică s-a retras din Afganistan, armata chineză a instruit cel puțin câteva mii de jihadiști furnizându-le mitraliere, lansatoare de rachete și rachete de suprafață, în valoare de două până la patru miliarde de dolari SUA. [57]

 

PCC a menținut legături strânse cu grupurile talibane și Al-Qaeda, după ce talibanii au preluat puterea din Afganistan, precum și în perioada în care talibanii l-au protejat pe bin Laden. În ciuda faptului că Al-Qaeda a efectuat atacuri teroriste împotriva ambasadei SUA și a marinei americane și că talibanii au refuzat să-l predea pe bin Laden Organizației Natiunilor Unite, PCC s-a opus mereu sancțiunilor ONU împotriva facțiunii talibane. În 1998, Statele Unite au atacat bazele al-Qaeda cu rachete de croazieră. Regimul chinez a dat Al-Qaedei 10 milioane de dolari americani având ca scop cumpărarea de rachete americane neexplodate pentru a-și îmbunătăți propria tehnologie. [58]

 

În același timp, PCC a continuat să furnizeze tehnologii militare sensibile statelor care sponsorizează terorismul. [59] La sfârșitul anului 2000, Consiliul de Securitate ONU a propus sancțiuni împotriva talibanilor pentru a-i forța să închidă taberele de antrenament teroriste ale lui bin Laden situate pe teritoriul său, dar China s-a abținut de la vot. După aceea, PCC și-a continuat negocierile secrete cu talibanii și a ajuns la un acord prin care Huawei Technologies îi ajuta pe talibani să stabilească un sistem extins de comunicații militare pe întreg teritoriul Afganistanului.[60] În ziua atacurilor din 11 septembrie, oficialii chinezi și talibani au semnat un contract de extindere a cooperării economice și științifice. [61]

 

Ceea ce este mai surprinzător este faptul că, după atacurile din 11 septembrie, doi ofițeri chinezi au fost aclamați ca eroi naționali pentru scrierea cărții “Războiul fără restricții”, publicată în 1999. În carte, ei sugerau că, în cazul în care World Trade Center din New York ar fi fost atacat, aceasta ar reprezenta o dilemă complicată pentru Statele Unite. Autorii au numit, de asemenea, Al-Qaeda ca fiind o organizație cu capacitatea de a efectua o astfel de operațiune. [62] Este suficient să spunem că conceputul regimului chinez de “război fără restricții”, a oferit un ghid teoretic pentru viitoarele operațiuni ale lui bin Laden.

 

Atunci când Consiliul de Securitate al ONU a impus sancțiuni regimului taliban după 11 septembrie, China nu numai că s-a abținut de la vot, ci a trimis personal militar pentru a sprijini talibanii, imediat după ce armata americană și-a început atacurile aeriene în Afganistan. De asemenea, după 11 septembrie, agențiile de informații americane au aflat că ZTE și Huawei, cele două companii de tehnologie militară din China, au ajutat soldații talibani să creeze o rețea telefonică în Kabul, capitala Afganistanului. [63]

 

În 2004, a fost dezvăluit faptul că agențiile de informații din China au folosit companii fantomă pentru a-l ajuta pe bin Laden să strângă fonduri și să spale bani pe piețele financiare din întreaga lume. [64]

 

Odată cu căderea Zidului Berlinului, aripa comunistă s-a confruntat cu un colaps total. Moștenind modelul ideologic al Uniunii Sovietice, PCC a trebuit să facă față singur presiunii extraordinare a lumii libere. S-a întâmplat ca atacurile din 11 septembrie să aibă loc după ce Statele Unite și lumea liberă au început să-și concentreze atenția asupra condamnării tiraniei comuniste. Prioritățile s-au schimbat drastic, iar lumea liberă a trebuit să-și amâne planul de combatere a comunismului și au început războiului împotriva terorismului. Acest lucru a oferit ajutor temporar PCC și a permis comunismului să se extindă din nou.

 

În timp ce lumea occidentală s-a aflat în război în Orientul Mijlociu, a avut loc un transfer tăcut al bogăției pe scară largă între China și Statele Unite. Comunismul a reușit să construiască o altă superputere.

 

Haosul provocat de terorism a făcut ca lumea liberă să-și îndepărteze atenția de la amenințarea comunistă, întârziind conflictul principal dintre bine și rău care se desfășoară în lumea noastră.

 

  1. Alianța ascunsă dintre terorism și stânga radicală occidentală

Un muzician german contemporan a spus: “Aceasta este cea mai bună lucrare de artă din întregul univers”. Nu vorbea despre Simfonia a IX-a a lui Beethoven, ci despre atacurile teroriste din 11 septembrie. [65]

 

După 11 septembrie, intelectualii radicali de stânga din Occident au aplaudat atacurile și i-au apărat pe infractori. Un scriitor american a lăudat teroriștii pentru distrugerea “Turnului Babel“ (adică World Trade Center) ca simbol al nelegiuirii SUA. Un dramaturg italian și laureat al Premiului Nobel pentru Literatura a declarat: “Economiile în care speculatorii [Wall Street] au manipulat sărăcia și au ucis zeci de milioane de oameni în fiecare an. Ce contează dacă 20.000 de oameni mor în New York?”.[66] Un profesor de la Universitatea din Colorado-Boulder i-a caracterizat pe cei care lucrează în World Trade Center ca “micii Eichmanni”, referindu-se la unul dintre arhitecții Holocaustului nazist. [67]

 

În speranța de a împiedica Statele Unite să efectueze intervenții militare în Afganistan și Irak, mai multe forțe radicale de stânga au lansat o mișcare de protest anti-război pe scară largă. Lingvistul de stânga și gânditorul radical, Noam Chomsky, a declarat într-un discurs la Institutul de Tehnologie din Massachusetts că „Statele Unite sunt cea mai mare țară teroristă” și că Washingtonul intenționează să lanseze un “genocid tăcut” în Afganistan. [68]

 

Stângiștii au organizat “privegheri de pace” și discuții în întreaga țară. În timp ce operațiunile americane împotriva teroriștilor din Afganistan erau în plină desfășurare, Chomsky a călătorit timp de două săptămâni în subcontinentul indian, unde a răspândit zvonuri către milioane de musulmani și hinduși. El a acuzat Statele Unite că intenționează să ucidă prin înfometare trei sau patru milioane de afgani.

 

Un profesor de la Universitatea Columbia a spus că speră că armata americană va suferi un milion de Mogadishu. [69] Bătălia din Mogadishu, capitala Somaliei, din 1993, se referă la ambuscada în care au fost atrase forțele speciale americane, de către militarii loiali președintelui auto-proclamat Mohamed Farrah Aidid și în care au fost uciși 18 soldați americani.

 

Mișcarea antirăzboi, inițiată de stânga radicală, a vizat obstrucționarea Statelor Unite în lupta sa împotriva terorismului.

 

În februarie 2003, cu o lună înainte ca Statele Unite să atace Irakul, Osama bin Laden a publicat o înregistrare audio prin Al Jazeera, chemând oamenii să lupte împotriva armatei americane pe străzi. El a declarat deschis: “Interesele musulmanilor și interesele socialiștilor coincid în războiul împotriva cruciaților”. [70]

 

Organizația ANSWER (Acționați acum pentru a opri războiul și a pune capăt rasismului) este o organizație antirăzboi cu expunere proeminentă în mass-media. Aceasta este compusă, în mare parte, din socialiști, comuniști și progresiști de stânga. Mulți dintre fondatorii săi au legături cu Centrul Internațional de Acțiune și cu Partidul Muncitoresc, o organizație radicală comunistă. În acest sens, ANSWER este, de fapt, o forță de avangardă similară comunismului stalinist. De asemenea, la mișcarea antirăzboi participă și organizația Nu în Numele Nostru, o organizație de fațadă a Partidului Comunist Revoluționar, un partid marxist-leninist legat de regimul comunist chinez. [71]

 

Pe lângă spălarea activă a imaginii teroriștilor și organizarea mișcărilor antirăzboi, stângiștii din comunitatea legiuitorilor au făcut tot ce este posibil pentru a se opune Legii Actului Patriotic aprobată de Congresul american la scurt timp după incidentele din 11 septembrie pentru a consolida abilitățile de combatere a terorismului din SUA. Înainte de intrarea în vigoare a legii, FBI a așteptat șapte ani să-l aresteze pe Sami Al-Arian, profesor la Universitatea din Florida de Sud, care a oferit sprijin financiar teroriștilor. Dacă ar fi existat o lege ca Legea Actului Patriotic, arestarea din timp a lui Arian ar fi putut împiedica atacurile din 11 septembrie. [72]

 

Șeicul nevăzător Omar Abdel-Rahman, care a planificat atacul cu bombă asupra World Trade Center din 1993, a fost condamnat la închisoare pe viață în 1995. Avocata sa, Lynne Stewart, l-a vizitat în închisoare și a transmis un mesaj din partea lui Abdel-Rahman către adepții săi din Orientul Mijlociu, spunându-le să își continue activitățile teroriste. Stewart a fost condamnată pentru aceste acțiuni, în 2005. În mod surprinzător, după verdict, a devenit un idol politic pentru stânga și a fost invitată în mod repetat să predea în universități, școli de drept și în alte părți. [73]

 

Un studiu realizat în 2004 de către savantul american David Horowitz, intitulat “Alianța necredincioasă: Islamul radical și stânga americană” dezvăluie legătura nefastă dintre fundamentaliștii islamici și stângiștii radicali. Potrivit analizei sale, stânga radicală din întreaga lume a servit la acoperirea jihadurilor islamice. [74]

 

Sprijinirea teroriștilor împotriva statelor democratice occidentale face parte din lungul marș al stângii pentru a distruge societatea occidentală din interior. Ei sunt dispuși să utilizeze orice metodă care îi ajută să atingă acest obiectiv. Deși aparent ideologia stângii nu are nicio relație cu fundamentalismul islamic, obiectivele lor coincid atunci când este vorba de formarea unei alianțe împotriva lumii occidentale și să devină un instrument puternic pentru comunism.

 

Concluzie

De la Comuna din Paris și instituționalizarea violenței lui Lenin, și până la persecuțiile de stat ale PCC, comunismul a folosit, întotdeauna, terorismul pentru a-și atinge scopurile. De asemenea, comunismul a manipulat o varietate de grupuri și indivizi dincolo de teritoriul controlat de regimurile comuniste, pentru a efectua acte teroriste, a semăna haos în lume și a generat o perdea de fum pentru distrugerea dușmanilor săi. Progresele în domeniul științei și al tehnologiei au făcut ca teroriștii să dispună de mai multe instrumente pentru a pune în pericol victimele nevinovate.

 

Teroriștii folosesc violența pentru a aduce tulburări în societate și folosesc teama pentru a controla oamenii. Ei încalcă valorile morale ale întregii omeniri pentru a-și atinge obiectivele. Ideile lor centrale dezvăluie rădăcinile comuniste, întrucât ideologia comunistă oferă un cadru teoretic pentru valorile lor malefice.

 

Principalele victime ale fundamentalismului islamic sunt popoarele țărilor natale ale teroriștilor. În timp ce presa se concentrează asupra atacurilor teroriste vizând societatea occidentală, marea majoritate a celor uciși sunt musulmani. În mod similar, cele peste 100 de milioane de decese cauzate de comunism erau, aproape toate, persoane care trăiau sub regimuri comuniste.

 

Terorismul este inseparabil de comunism, care este, în sine, cea mai mare cauză a terorismului din întreaga lume. Până când aceste rădăcini toxice nu vor fi eradicate, omenirea nu se va bucura de o singură zi de pace. Oamenii se pot proteja împotriva acestei amenințări numai prin recunoașterea rolului comunismului în activitățile teroriste care afectează lumea noastră și sprijinind valorile morale tradiționale și credința.

 

Capitolul 14

Capitolul 16 (I)

Referințe

[1] Brian Whitaker, “Definiția terorismului“, The Guardian, 7 mai 2001, https://www.theguardian.com/world/2001/may/07/terrorism

 

[2] “Lenin și utilizarea terorii“, Fondul viitorului mondial, accesat la 17 noiembrie 2018, http://www.worldfuturefund.org/wffmaster/Reading/Quotes/leninkeyquotes.htm

 

[3] Karl Kautsky, “Terorism și comunism: o contribuție la istoria naturală a Revoluției (1919)“, accesat 17 noiembrie 2018, https://www.marxists.org/archive/kautsky/1919/terrcomm/index.htm

 

[4] Carey Goldberg “Sâmbăta roșie” nu este o sărbătoare pentru Lenin“, Associated Press 21 aprilie 1990

 

[5] Brian Crozier, “Răsăritul și căderea Imperiului Sovietic” (Rocklin, CA: Prima Lifestyles, 2000).

 

[6] Stanislav Lunev, “Prin ochii inamicului: Autobiografia lui Stanislav Lunev” (Washington, DC: Regnery Publishing, Inc., 1998), 80.

 

[7] “Amprentele teroriste ale KGB“, The Washington Post, 23 septembrie, 1981, https://www.washingtonpost.com/archive/politics/1981/09/23/the-kgbs-terrorist-footprints/16f129fd-40d7-4222-975c-6e39044768bf/?utm_term=.0f15a9d808da

 

[8] Ion Mihai Pacepa, “Amprentele rusești“, National Review, 24 august 2006, https://www.nationalreview.com/2006/08/russian-footprints-ion-mihai-pacepa/

 

[9] Ion Mihai Pacepa și Ronald Rychlak, “Dezinformarea: Fostul spion șef dezvăluie strategii secrete pentru subminarea libertății, atacarea religiei și promovarea terorismului” (Washington, DC: Books WND, 2013), capitolul 33.

 

[10] “Eșantion al opiniei publice chineze după atacurile teroriste din 11 septembrie“, Studii moderne din China (“當代 中國 研究”] (2001, ediția a patra) http://www.modernchinastudies.org/us/issues/past-issues/75-mcs-2001-issue-4/596-911.html [În chineză]

 

[11] Paul Berman, “Filosoful terorii islamice“, revista New York Times 23 martie 2003, https://www.nytimes.com/2003/03/23/magazine/the-philosopher-of-islamic -terror.html

 

[12] Raymond Ibrahim, “Ayman Zawahiri și Egipt: O călătorie prin timp”, Proiectul de investigație asupra terorismului: un raport special, 30 noiembrie 2012, https://www.investigativeproject.org/3831/ayman-zawahiri-and-egypt-a-trip-through-time

 

[13] Dale C. Eikmeier, “Qutbism: O Ideologie islamico-fascistă”, Centrul de Apărare – informații tehnice, martie 2007, http://www.dtic.mil/docs/citations/ADA485995

 

[14] Hassan Hassan, “Sectarismul statului islamic: Rădăcinile ideologice și contextul politic” (Washington: Carnegie Endowment for Peace International, iunie 2016), 26, https://carnegieendowment.org/files/CP_253_Hassan_Islamic_State.pdf

 

[15] Andrew McGregor, “Profetul egiptean Al-Qaeda: Sayyid Qutb și războiul împotriva Jahiliya”, Monitorizarea terorismului 1, nr. 3, 4 mai 2005, https://jamestown.org/program/al-qaedas-egyptian-prophet-sayyid-qutb-and-the-war-on-jahiliya/

 

[16] Robert R. Reilly, “Rădăcinile ideologiei islamiste” (Londra: Centrul de cercetare al economiilor post-comuniste, februarie 2006), 4, http://crce.org.uk/briefings/islamistroots.pdf

 

[17] Berman, “Filosoful terorii islamice“.

 

[18] McGregor, McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda“, https://jamestown.org/program/al-qaedas-egyptian-prophet-sayyid-qutb-and-the-war-on-jahiliya/

 

[19] AE Stahl, “Ofensiva Jihad în Ideologia lui Sayyid Qutb”, Institutul Internațional pentru lupta împotriva terorismului, 24 martie 2011, https://www.ict.org.il/Article/1097/Offensive-Jihad-in -Sayyid-qutbs-Ideology # gsc.tab = 0

 

[20] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda”

 

[21] Stahl, “‘Jihadul ofensiv’ în ideologia lui Sayyid Qutb. ”

 

[22] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda“.

 

[23] Roxanne L. Euben, “Cartarea modernităților, Islamul și Occidentul în Traversarea frontierelor: spre o teorie politică comparată”, ed. Fred Reinhard Dallmayr (Lanham, MD: Lexington Books, 2013), 20.

 

[24] Vladimir Lenin, “Ce trebuie făcut?” trad. Joe Fineberg și George Hanna, accesat pe 17 noiembrie 2018, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1901/witbd/

 

[25] Glenn E. Robinson, “Strategia de informare a Jihadului: surse, oportunități și vulnerabilități“, în “Strategia de informare și război: Un ghid pentru teorie și practică”, ed. John Arquilla și Douglas A. Borer (Londra: Routledge, 2007), 92.

 

[26] Ibid.

 

[27] Ibid.

 

[28] McGregor, “Profetul egiptean al Al-Qaeda“.

 

[29]”Împingerea dubiilor leniniste ale lui Qutbi: Shaykh Ibn Jibreen spunând lui Sayyid Qutb că islamul este un amestec de comunism și creștinism“, 2 ianuarie 2010, http://www.themadkhalis.com/md/articles/bguiq-shaykh-ibn-jibreen-making-takfir-upon-the-saying-of-sayyid-qutb-that-islam-is-a-mixture-of-communism-and-christianity.cfm

 

[30] Damon Linker, “Rădăcinile marxiste islamice extremism” The Week, 25 martie 2016, http://theweek.com/articles/614207/marxist-roots-islamic-extremism

 

[31] Chuck Morse, “Islamo-comunism: legătura comunistă cu terorismul islamic” (City Metro Enterprises, 2013), Introducere.

 

[32] Antero Leitzinger, “Rădăcinile terorismului islamic“, Politicianul eurasian, nr. 5 (aprilie-septembrie 2002), http://users.jyu.fi/~aphamala/pe/issue5/roots.htm.

 

[33] Lawrence Wright, “Deslușirea Turnului: Al-Qaeda și drumul către 9/11 “(New York: Knopf Publishing Group, 2006), 21.

 

[34] Dawn Perlmutter, “Investigarea terorismului religios și a crimelor rituale” (New York: CRC Press, 2004), 104.

 

[35] “Raportul Comisiei din 9/11″, Comisia Națională privind atacurile teroriste din Statele Unite, 55, https://www.9-11commission.gov/report/911Report.pdf

 

[36] Michael Scheuer, “Prin ochii rudelor noastre: Osama bin Laden, Islamul radical și viitorul Americii”, ediția a 2-a. (Washington: Edituri Potomac, 2006), 114.

 

[37] Lawrence Wright, “Deslușirea Turnului: Al-Qaeda și Drumul spre 9/11″ (New York: Knopf Publishing Group, 2006), 36.

 

[38] Lawrence Wright, “Omul din spatele lui Bin Laden: Cum un doctor egiptean a devenit un maestru al terorii“, New Yorker, 16 septembrie 2002, https://www.newyorker.com/magazine/2002/09/16/the-man-behind-bin-laden

 

[39] Lawrence Wright, “Anii terorismului: De la Al-Qaeda la statul islamic” (New York: Books Vintage, 2016), 17.

 

[40] Wright, “Deslușirea Turnului”, 36

 

[41] Glenn E. Robinson, “Cele patru valuri ale Jihadului global, 1979-2017“, Politica Orientului Mijlociu 24, Nr. 3 (toamna 2017), 70, https://www.researchgate.net/publication/319160351_The_Four_Waves_of_Global_Jihad_1979-2017

 

[42] Robinson, “Strategia de informare a Jihadului”, 88.

 

[43] Robinson, “Cele patru valuri ale Jihadului global“, 85.

 

[44] Anthony Bubalo și Greg Fealy, “Între Global și Local: Islamism, Orientul Mijlociu și Indonezia”,”Proiectul Brookings privind politica SUA spre lumea islamică, No. 9 (octombrie 2005), 7, https://www.brookings.edu/wp-content/uploads/2016/06/20051101bubalo_fealy.pdf

 

[45] Manne, “Sayyid Qutb: P[rintele jihadismului Salafi, Precursorul statului islamic“, ABC, 7 noiembrie 2016

 

[46] Iosua Sinai, “Extinderea rădăcinilor“, De ce și cum “terorism”, revizuirea Minții statului islamic: ISIS și ideologia califatului, de Robert Manne, The Washington Times, 31 octombrie 2017, https://www.washingtontimes.com/news/2017/oct/31/book-review-the-mind-of-the-islamic-state-by-rober/

 

[47] Seth G. Jones, “O amenințare persistentă: Evoluția al-Qa’ida și a altor jihadiști din Salafi” (Rand Corp, 2014), 64-65, https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/research_reports/RR600/RR637/RAND_RR637.pdf

 

[48] Raportul din 2011 privind terorismul, Centrul Național de Combatere a Terorismului, 14, https://fas.org/irp/threat/nctc2011.pdf

 

[49] Rapoartele de țară privind terorismul 2016, Biroul de contraterorism și combaterea extremismului violent, https://www.state.gov/j/ct/rls/crt/2016/272241.htm

 

[50] Alex Nowrasteh, “Terorism și imigrare: o analiză a riscurilor”, Institutul Cato, 13 septembrie 2016, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa798_1_1.pdf.

 

[51] Shi Yanchun, [時延春] “Zhou Enlai și Orientul Mijlociu“, [<周恩來與中東>] Istoria Partidului în Revista [ “黨史縱橫”] (2006 Prima problema), 7-8. http://waas.cssn.cn/webpic/web/waas/upload/2011/06/d20110602193952375.pdf [În chineză]

 

[52] Partidul Socialiștilor Europeni, accesat 17 noiembrie 2018, https://www.google.com/url?q=https://web.archive.org/web/20130503194245/http:/www.pes.eu / in / despre / pes-membri pes / partidele & sa = D & ust = 1542506434796000 & usg = AFQjCNHwfLae215sWQn58IVwbGPeL_N0jg

 

[53] “Biroul de informații privind închiderea oficiilor americane din Palestina”, declarația departamentului, 15 septembrie 1987, Transcript,” Buletinul de stat al SUA, noiembrie 1987, https://web.archive.org/web/20090808192756/http:/findarticles.com/p/articles/mi_m1079/is_n2128_v87/ai_6198831/

 

[54] L. Stanton Andrea, Edward Ramsamy, Carolyn M. Elliott, Peter J. Seybolt, ed. “Sociologie culturală din Orientul Mijlociu, Asia și Africa: O enciclopedie”, Vol 1 (Los Angeles: SAGE, 2012), 274.

 

[55] Stefan Aubrey, “Noua dimensiune a terorismului internațional” (Zürich: vdf Hochschulverlag AG an der ETH, 2004);

 

[56] Ibid., 34-36.

 

[57] S. Frederick Starr, “Xinjiang: Frontiera musulmană a Chinei”, prima ediție. (Londra: Routledge, 2004), 149.

 

[58] John Hooper, “Afirmații despre China că a plătit lui Ben Laden să găsească rachete de croazieră“, The Guardian, 20 octombrie 2001, https://www.theguardian.com/world/2001/oct/20/china.afghanistan

 

[59] Ted Galen Carpenter, “Sponsori teroriști: Arabia Saudită, Pakistan, China,” Cato Institute, 16 noiembrie 2001, https://www.cato.org/publications/commentary/terrorist-sponsors-saudi-arabia- pakistan-China

 

[60] “Rolul Chinei în ‘războiul sfânt’ al lui Osama bin Laden asupra Americii“, Institutul de Cercetare a Populației, 3, No. 23 (19 septembrie 2001), https://www.pop.org/chinas-role-in-osama-bin-ladens-holy-war-on-america/.

 

[61] Yitzhak Shichor, “Marele Zid al Oțelului: Strategia militară și strategia din Xinjiang“, în Xinjiang: Frontiera musulmană a Chinei, ed. S. Frederick Starr (Londra: Routledge, 2004), 158.

 

[62] Qiao Liang și Wang Xiangsui, Chao Xian Zhan ( “Războiul fără restricții”) (Beijing: Zhongguo shehui chubanshe, 2005), capitolele 2 și 5. [În chineză]

 

[63] “Firmele chineze care ajută să pună sistemul de telefonie în Kabul“, Washington Times, 28 septembrie 2001, https://www.washingtontimes.com/news/2001/sep/28/20010928-025638-7645r/

 

[64] DJ McGuire, “Cum China Comunistă susține teroriștii anti-americani“, Asociația pentru Cercetare Asiatică, 15 septembrie 2005, http://www.asianresearch.org/articles/2733.html

 

[65] Jamie Glazov, “Uniți în Ură: Romanța stângii cu tirania și teroarea” (Los Angeles: WND Books, 2009), capitolul 14.

 

[66] Ibid.

 

[67] “Profilul lui Ward Churchill“, Discover the Networks, accesat la 17 noiembrie 2018, http://www.discoverthenetworks.org/individualProfile.asp?indid=1835

 

[68] Glazov, “Uniți în Ură”, capitolul 14.

 

[69] “Profilul lui Nicholas De Genova”, Discover the Networks, accesat la 17 noiembrie 2018, https://www.discoverthenetworks.org/individuals/nicholas-de-genova/

 

[70] Glazov, “Uniți în Ură”, capitolul 14.

 

[71] Ibid.

 

[72] Ibid.

 

[73] “Profilul lui Lynne Stewart”, Discover the Networks, accesat la 17 noiembrie 2018, http://www.discoverthenetworks.org/individualProfile.asp?indid=861

 

[74] David Horowitz, “Alianța necredincioasă: Islamul radical și stânga americană” (Washington DC: Regnery Publishing, Inc., 2004), 37.

 

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-15-radacinile-comuniste-ale-terorismului/

 

////////////////////////////////////////////

Capitolul 14: Cultura populară, o indulgență decadentă

Cuprins

Introducere

 

  1. Cultura Partidului Comunist

 

  1. Comunismul subminează cultura de masă a Occidentului

 

  1. Cultura pop și haosul social
  2. Hip hop și rock-and-roll
  3. Dependența de droguri
  4. Pornografia
  5. Jocuri video
  6. Cultura violenței
  7. Modă decadentă

 

Concluzie

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Creatorul a făcut omenirea și, de-a lungul istoriei, a stabilit o cultură tradițională pentru ca umanitatea să trăiască pe baza ei. Deși națiunile lumii au culturi diferite, baza lor este surprinzător de similară. Toate grupurile etnice din Orient și Occident acordă importanță virtuților precum: onestitate, bunătate, generozitate, justiție, moderație, smerenie, curaj, altruism, și a altor virtuți pe care fiecare națiune le-a omagiat și le-a transmis urmașilor săi prin lucrările sale clasice. Aceste virtuți au în comun omagierea Creatorului și loialitatea față de poruncile Lui, căci El a lăsat moștenire cultura și codul de conduită pe care umanitatea trebuie să le aibă și să le personifice. Aceasta este originea valorilor universale.

 

Părinții fondatori ai Statelor Unite au acordat o mare importanță moralității și etichetei. În primii săi ani, președintele Washington a copiat personal 110 reguli de politețe și de comportament decent în companie și conversație [1]. Deși unele probleme specifice se pot schimba în timp, există multe care sunt universale: să vorbim cu reverență despre divinitate și aspectele conexe; să menținem moralitatea, respectul pentru ceilalți, să fim modești, să tratăm oamenii în mod corespunzător, să acordăm atenție moralității publice, să nu rănim sentimentele și interesele altora, să ne comportăm decent în toate ocaziile, să ne îmbrăcăm cu grijă și să exemplificăm bunul gust, să ne abținem de la folosirea unui limbaj răzbunător, de vorbitul altora de rău pe la spate, să învățăm de la cei înțelepți și buni, să avem o conștiință și așa mai departe. În mod similar, cele treisprezece virtuți ale lui Benjamin Franklin au fost cumpătarea, tăcerea, ordinea, dedicația, abstinența, sârguința, sinceritatea, justiția, moderația, curățenia, liniștea, castitatea și smerenia. Spiritul lui este în totalitate în conformitate cu regulile lui Washington. [2]

 

Înainte de anii 1950, standardele morale ale majorității oamenilor nu s-au abătut, în general, de la un standard comun respectabil. Atât oamenii din Orient cât și din Occident au păstrat multe dintre tradițiile și obiceiurile pe care oamenii ar trebui să le aibă. Chiar și în China, după 1949, deși comunismul a început să distrugă patrimoniul țării, să masacreze elitele și să corupă moralitatea în mod sistematic, publicul a păstrat multe virtuți tradiționale care predominau înainte ca Partidul să uzurpe puterea.

 

Odată cu expansiunea lagărului comunist, comuniștii și-au promovat din ce în ce mai mult planurile. Mai ales după anii 1960, oamenii din Orient precum și cei din Occident au înaintat din ce în ce mai mult pe calea corupției morale.

 

Revoluția Culturală a Partidului a început în 1966 odată cu campania de eradicare a celor Patru Vechi, și a durat un deceniu, concomitent cu ferocea mișcare de contracultură a Statelor Unite în anii ’60, precum și cu mișcările antitradiționale – promovate în principal de către tineri – care s-au răspândit în lume. Toate acestea au fost evenimente globale, în scopul distrugerii tradiției și a determinării umanității să se abată de la standardele morale pe care le-a menținut atât de mult timp.

 

Aceste mișcări politice și culturale au lăsat urme adânci în lumea de astăzi. Din acel moment, fundațiile culturale tradiționale ale societății chineze au fost complet distruse, iar moralitatea a intrat într-un declin rapid. În societatea occidentală, muzica rock, abuzul de droguri, eliberarea sexuală și promiscuitatea, homosexualitatea, cultura hippie și vidul spiritual au deteriorarat grav fundamentele tradiției occidentale.

 

După ce tinerii radicali ai contraculturii au ajuns să controleze pârghiile societății, ei și-au continuat mișcarea prin alte mijloace. Arta și literatura avangardistă, ideologiile moderne și conceptele deviante au fost unite. Cu ajutorul televiziunii, calculatoarelor, internetului, telefoanelor mobile și a diverselor mijloace de informare în masă, întreaga rasă umană s-a abătut rapid de la viața și cultura tradițională, și s-a îndreptat spre abisul deviației și al degradării.

 

Dacă privim lumea, mai ales în ultimele decenii, este șocant să contemplăm declinul moralității umane și corupția aproape a oricărui aspect al culturii populare și al vieții sociale. După ce Partidul Comunist Chinez (PCC) a distrus cultura tradițională profundă chineză prin mobilizări politice neîncetate, a creat un sistem malefic al culturii partidului. Generația tânără a crescut în această cultură a partidului și nu a știut nimic despre cultura tradițională inspirată de divinitate. Cu excepția unor segmente ale societății occidentale care se agață de tradiție și refuză să fie tentată și mituită, ar fi corect să spunem despre comunism că aproape a reușit să-și atingă scopul de a distruge cultura umană în întreaga lume.

 

  1. Cultura Partidului Comunist

După “reforma și deschiderea” Partidului Comunist din anii ’80, comportamentul poporului chinez atunci când călătorea în străinătate a șocat cetățenii altor țări. La acel moment, mulți occidentali își păstraseră impresia despre poporul tradițional chinez ca fiind blând, curtenitor, modest, amabil, harnic și simplu. Cu toate acestea, după decenii de spălare a creierului și de transformare de către Partidul Comunist, poporul chinez s-a schimbat complet. Ei au devenit nepoliticoși și au început să vorbească tare. Ei nu stau la rând, nu sunt respectuoși și nu mai sunt liniștiți în public. Fumează în fața semnelor pentru nefumători. Se îmbrăcă într-un mod dezgustător, scuipă pe trotuar și lasă gunoi pe unde trec. Sunt gata să profite de ceilalți.

 

În ultimii ani, comportamentul unor turiști chinezi a șocat lumea. Se cațără pe relicvele culturale și produc dăune siturilor istorice, își lăsă copiii să urineze în public, nu trag apa după folosirea toaletei, se înghesuie să apuce ceva gratis, apucă și irosesc alimentele în cantine, ajung la dezacorduri pentru lucruri mici și crează probleme pe aeroporturi, cauzând întârzierea avioanelor.

 

Ce s-a întâmplat cu poporul chinez? Ce s-a întâmplat cu China?

 

Răspunsul este de fapt foarte simplu. Revoluția proletară condusă de PCC a catalogat pe cei care susțineau moralitatea, civilizația și obiceiurile tradiționale drept “clasele exploatatoare”. PCC a descris obiceiurile proletariatului ca fiind revoluționare și bune, a cerut intelectualilor chinezi să se tăvălească prin noroi și să facă bătături la mâini și a descris păduchii de pe corp drept “larve revoluționare”. Începând de la conducătorul partidului și până la cadrele comune de partid, toată lumea se mândrea cu faptul că înjura, pentru că asta arăta conștiința lor de clasă, angajamentul lor față de revoluție și apropierea de mase.

 

Astfel, Partidul forțează oamenii să abandoneze tot ceea ce este elegant și civilizat și să accepte în schimb stilul de viață dur al huliganilor proletari. O țară cu o istorie atât de lungă, renumită pentru bunele sale maniere, este astfel redusă la o stare de turbulență cu întreaga populație luptând pentru faimă și avere. Partidul a transformat China într-un lagăr de concentrare al vulgarității, într-o sală de expoziție pentru cultura comunistă.

 

Se poate spune că apariția culturii Partidului Comunist este o plăsmuire majoră care servește la coruperea umanității. Termenul “cultura partidului” se referă la modul de gândire, vorbire și comportament provocat de valorile Partidului Comunist. Ideologia călăuzitoare a culturii partidului este ateismul și materialismul și include conceptele comuniste pe care Partidul le insuflă celor aflați sub dominația sa, și include toate elementele culturale deviate, precum și cele mai grave aspecte ale vremurilor străvechi prezentate într-un ambalaj nou. De vreme ce PCC a uzurpat puterea, a folosit numeroase mijloace pentru a distruge cultura tradițională, a întemeia și consolida cultura partidului și a folosi în mod eficient cultura partidului pentru a transforma gândirea poporului chinez.

 

Sub controlul și infiltrarea culturii partidului, toate zonele vieții – inclusiv literatura, arta și educația – au degenerat. Cultura partidului manifestă caracteristicile ideologice ale Partidului Comunist: ateismul, filosofia luptei și refuzul de a crede că divinitatea este omniprezentă, și că există dreptate în lume [3]. Partidul, pe de altă parte, dorește să lupte cu Cerul, cu Pământul și cu omenirea. Incurajează un set de standarde perverse ale binelui și răului și distorsionează modul de gândire al oamenilor. Această îndoctrinare este susținută de violența de stat. Supușii partidului sunt influențați în mod imperceptibil de ceea ce văd și aud în mod constant, din ziua în care se nasc, deoarece partidul monopolizează toate resursele sociale. O mașină de propagandă care funcționează continuu forțează oamenii să citească operele liderilor comunisti, în timp ce elitele sunt cooptate să producă manuale, literatură, film, știri etc, care există pentru a insufla cultura partidului.

 

A fost nevoie doar de câteva decenii de comunism pentru a face poporul chinez să gândească precum partidul, să folosească limbajul partidului, să nu mai creadă în divinitate, să acționeze fără să țină cont de consecințe și să îndrăznească să facă orice. Aproape fiecare interacțiune interpersonală poate implica înșelăciune și nu există limite. Limbajul zombie al partidului și minciunile lui gata pregătite sunt copleșitoare.

 

Cu cincizeci de ani în urmă, în timpul Marii Revoluții Culturale, Gardienii Roșii au fost cufundați în cultura partidului. Acum sunt bătrâni și au transmis aceste obiceiuri vicioase generației tinere. Copiii și adolescenții care au crescut în cultura partidului au o viclenie și o maturitate care nu corespunde vârstei lor. Ei știu tot ce este rău de la o vârstă fragedă. Tânăra generație nu crede în Divin și este imorală și arogantă. Restricțiile sexuale și moralitatea s-au prăbușit. Când sunt provocați sau furioși, pot ataca agresiv. Astfel, ei contribuie la distrugerea moralității. Chinezii care și-au pierdut rădăcinile tradiționale au învățat cele mai rele lucruri din mișcarea de contracultură occidentală.

 

Cultura partidului a îndepărtat chinezii de astăzi de valorile universale. Mintea, gândurile și comportamentul poporului au trecut printr-o schimbare și deviere profundă. Ei se abat de la relațiile de familie normale, sociale, educaționale și de muncă normale, iar gândirea și comportamentul lor sunt adesea incompatibile cu cele ale oamenilor din societățile necomuniste, și greu de înțeles.

 

Astăzi, PCC vorbește despre restaurarea culturii tradiționale, dar ceea ce restabilește nu este cultura tradițională adevărată. Este pur și simplu o cultură de partid cu un aspect tradițional, dar care nu are cel mai important aspect al tradiției Chinei: credința în Divinitate. Sub îndrumarea acestei culturi a partidului, oamenii chiar folosesc divinitățile pentru a face bani. Templul Bunicii din județul Yi din provincia Hebei, este foarte popular și se spune că oamenii pot găsi acolo toate „divinitățile“, cărora vor să li se închine. Dacă cineva dorește să fie un oficial guvernamental, există o așa-zisă divinitate a oficialilor căruia să i se închine. În mod similar, există o “divinitate a bogăției” compusă din bancnote, o ”divinitate a studiului” și chiar o “divinitate a mașinilor” care ține un volan. Administratorul Templului Bunicii s-a lăudat: “Dacă o divinitate lipsește, doar creați una nouă”. [3]

 

China modernă se implică, de asemenea, într-o mișcare despre care se presupune că va reînvia tradiția, dar având în vedere corupția morală a prezentului, cât este de ușor să revină la tradiție? Deși multe lucrări literare și artistice recapitulează istorisiri antice, conținutul lor este întinat de ideile contemporane. Actorii poartă haine tradiționale, dar prezintă povestiri contemporane; în acest fel, cultura tradițională devine o fațadă, iar adevăratul ei înțeles devine și mai întunecat. De exemplu, dramele palatului din China imperială au devenit populare în ultimii ani, însă acestea gravitează în jurul invidiei și intrigiilor – o expunere a luptei și a urii inerente comunismului, mai degrabă decât o reflectare a realităților istorice.

 

Adaptarea arbitrară a “Călătoriei spre Vest” face chiar ca Sun Wukong (personajul principal – n.t.) să îmbrățișeze și să se îndrăgostească de demonii pe care el i-a învins în romanul clasic. Ceea ce este și mai înspăimântător este faptul că mulți – în special tinerii care nu cunosc nimic despre cultura chineză tradițională – privesc toate aceste lucruri ca pe ceva tradițional. Aceasta este consecința faptului că partidul a distrus adevărata cultură divină a Chinei, înlocuind și indoctrinând publicul cu propria sa cultură de partid timp de zeci de ani. Astfel, poporul chinez a ajuns să creadă că etosul luptei este tradițional și că arta, literatura și drama, impregnate de cultura de partid, dar îmbrăcate în haine tradiționale, sunt lucrurile reale.

 

Cultura partidului îi face pe oameni să nu creadă în Divinitate. Cea mai directă consecință este o criză a integrității: frauda, ​​produsele contrafăcute, alimentele toxice, și corupția, printre altele, au devenit un fenomen comun. Așa-numita cultură Shanzhai este un exemplu tipic al acestei crize de integritate. “Cultura Shanzhai” se referă la contrafacerea produselor sau mărcilor recunoscute și, în special, a celor străine. Ea reprezintă atât un furt cât și o înșelăciune. Termenul a devenit atât de bine cunoscut încât dicționarul englez-chinez Oxford l-a inclus ca neologism. [4]

 

Comportamentul Shanzhai în China nu se referă numai la falsificarea produselor, ci și a magazinelor. De mai multe ori au fost înregistrate în China magazine false Apple. [5] Magazinele sunt decorate cu atenție cu toate caracteristicile magazinelor autentice Apple: mese din sticlă, mese de afișaj din lemn, scări din oțel, postere iPad și alte produse Apple și pereți ce au afișate accesorii și logo-uri Apple. Personalul poartă tricouri tipice, albastru închis, cu sigla Apple și chiar par să creadă că lucrează într-un adevărat magazin Apple. Într-o atmosferă socială caracterizată de aceste absurdități, unii chinezi nu se dau înapoi de la nimic atunci când vine vorba de interesele lor și nu se tem nici de pedeapsa Cerului, nici a omului. Minciuna și falsificarea au devenit parte a culturii mainstream. Cei care refuză să facă parte din cultura produselor contrafacute sunt considerați ciudați.

 

Cultura partidului a ruinat de asemenea limba chineză. Aceasta include utilizarea cuvintelor și expresiilor hiperbolice. Există restaurante numite Paradis mai presus de Paradis, Împăratul deasupra tuturor împăraților, Regele Regilor și așa mai departe. Stilul literar a devenit pompos, iar în propaganda oficială, fraze precum “prima în lume”, “cea mai formidabilă din istorie”, “Statele Unite se tem”, “Japonia este îngrozită”, “Europa regretă” etc, au devenit comune. Știrile de pe WeChat, o rețea socială populară chineză și de pe mass-media de pe Internet, sunt pline de astfel de titluri. Acestea sunt câteva exemple tipice: “Puterea științifică și tehnologică a Chinei o depășește pe cea a Statelor Unite și este numărul unu în lume”,”China a câștigat din nou primul loc în lume, învingând stocurile din SUA și pe Apple”. O armă magică din China îi face pe americani să se teamă, lumea este uimită, Japonia este complet speriată. “China este numărul 1 al lumii într-un alt domeniu! Finalizarea unei mari schimbări istorice în doar treizeci de ani, uimește Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud”. “Huawei a anunțat că a creat primul cip 5G din lume, care a șocat lumea!”.

 

Filmul de propagandă, “Incredibil, țara mea!” și seria specială de televiziune numită “Gradioasă, Țara mea!” sunt, de asemenea, pline de exagerări. Se pare că toată lumea se predă Chinei. Acestea transmit o atitudine care amintește de propaganda folosită în timpul Marelui Salt Înainte, când Partidul a declarat despre China că va „depăși Marea Britanie, va ajunge din urmă SUA și va produce 23.000 de kg la acru“.

 

Noul val de exagerare este manifestarea concretă a “comportamentului fals, exagerat și gol” (așa cum este cunoscut în China) a culturii partidului în epoca digitală. Cea mai importantă problemă rămâne însă integritatea. Reforma și deschiderea din anii ’80 și ’90 au adus schimbări în China sub forma celor mai grave aspecte ale culturii occidentale contemporane, precum eliberarea sexuală, abuzul de droguri, homosexualitatea, jocurile video etc. Spectacolele de divertisment de la televiziune au devenit vulgare. Întreaga societate a devenit un palat al plăcerii pentru indulgența dorințelor materiale și carnale.

 

Comunismul a transformat oamenii în ceva mai puțin decât oameni și a transformat China, o țară care a fost odată civilizată, magnifică și frumoasă, într-un loc necivilizat.

 

  1. Comunismul subminează cultura de masă a Occidentului

Tările occidentale ale lumii libere sunt cunoscute pentru societățile civilizate, unde bărbații sunt binecrescuți și femeile sunt virtuoase și plin de har, și unde oamenii se tratează reciproc cu onestitate și prietenie. Comunismul a implementat mecanisme în țările vestice pentru a submina și sabota această civilizație. Deși nu poate folosi violența și totalitarismul pentru deteriorarea directă a civilizațiilor occidentale și a culturii lor de masă așa cum a făcut-o în China, acesta a provocat, la fel ca și în China, gânduri negative și comportamente rebele, în scopul de a submina tradiția și a distruge moralitatea publică și individuală.

 

După ce țările occidentale au ieșit victorioase din cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce oamenii erau fericiți, un grup lucra deja din greu în domeniile ideologiei și culturii. Reflectând asupra războiului și a noilor valuri de ideologie care au urmat, putem vedea că acestea au contribuit la o îndepărtare sistematică de tradițiile care au legat omul de divinitate.

 

În Statele Unite, generația Beat care a apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, se referă la un grup de scriitori americani de după război, în anii 1950. Ei au fost progenitorii unei mișcări de artă și literatură al cărei scop a fost să submineze societatea. Deși au disprețuit, pe bună dreptate, o parte din ipocrizia corupției morale a societății la momentul respectiv, răspunsul lor a fost să respingă și să distrugă cu cinism moralitatea tradițională. Majoritatea membrilor Generației Beat erau nihiliști și cinici. Ei au promovat libertatea fără restricții; au acordat autoritate absolută ideilor lor personale despre lume; au respins virtuțile tradiționale; s-au scufundat în pseudo-misticism, droguri și crime; și au trăit o viață fără disciplină și plină de capricii.

 

Mulți membri ai Generației Beat erau într-adevăr profund influențați de ideologia comunistă și socialistă. De exemplu, Jack Kerouac, fondatorul mișcării, a scris “Nașterea unui socialist” înainte de a deveni faimos, o poveste despre revolta sa împotriva societății capitaliste [6]. Un alt reprezentant al mișcării, Allen Ginsberg, a devenit mai târziu comunist (vezi capitolul 11 ​​din această carte) și a susținut pedofilia. Lucrările sale resping convențiile tradiționale, sunt dezorganizate în mod deliberat și folosesc limbajul vulgar. Acest grup a constituit prima abatere majoră de la regulile și principiile tradiției și a reprezentat o formă emergentă a mișcării de contracultură ce avea să invadeze Occidentul în anii ’60.

 

Anii ’60 au fost martorii elaborării și extinderii a ceea ce a fost propus de Beats, cu subculturi precum hippie, punk, goth și altele. Aceste tendințe de contracultură au rezonat cu un public entuziast în zonele urbane ale Occidentului, ademenind generațiile tinere, una după alta, la violență, dependență de droguri, eliberare sexuală, îmbrăcăminte neconformistă, alienare culturală și în cele din urmă, la o înclinație spre întuneric și moarte.

 

În 1968, mișcarea a atins punctul culminant odată cu asasinarea lui Martin Luther King și a lui Robert Kennedy și cu intensificarea războiului din Vietnam. În primăvara anului 1968, aproximativ două mii de hipioți s-au adunat în parcul Golden Gate din San Francisco, timp de mai multe zile și nopți, exprimând-și împotrivirea față de societate prin comportamente ciudate, muzică rock, cântece, poezii, nuditate și consum de droguri.

 

În vara anului 1969, peste 40.000 de persoane s-au adunat în același mod în Woodstock, la periferia orașului New York. Ei au scandat sloganurile “iubirii”, “libertății” și “păcii”. Alături de rock-and-roll, sute de mii s-au dedat desfrâului și plăcerilor sălbatice, toate contribuind la târârea participanților și a societății în ​​vulgaritate, decadență și declin moral. Woodstock a fost un eveniment cultural semnificativ pentru anii ’60, iar în următoarele decenii, Parcul Central din New York, Golden Gate din San Francisco și Woodstock au devenit simboluri ale contraculturii americane.

 

În timp ce contracultura apărea în Statele Unite, milioane de oameni au creat turbulențe în Franța – un fenomen cunoscut acum sub numele de mișcarea “Mai ’68”. Evenimentele au început cu studenții tineri furioși, care s-au revoltat împotriva moralității și a culturii tradiționale. În acel moment școlile aveau o separare strictă între căminele de sex masculin și feminin și studenților le era interzis să meargă liber în căminele de sex opus. Eliminarea acestei prevederi precum și solicitarea dreptului la activitate sexuală în căminele studențești au devenit unele dintre principalele obiective ale protestelor inițiale. Răzvrătirea studenților a câștigat apoi sprijinul partidelor socialiste și comuniste din Franța. Astfel, tânăra generație, prin haos și rebeliune, a început să zdrobească principiile și contrângerile morale stabilite pentru omenire și transmise din cele mai vechi timpuri.

 

Există o zicală că la sfârșitul anilor ’60, au existat două centre pentru revoluție: unul era la Beijing, unde Revoluția Culturală era în plină desfășurare; celălalt era la Paris, unde evenimentele din luna mai au zguduit lumea. Mulți au numit mișcarea din Paris „Revoluția culturală a Occidentului“. La acea vreme, studenții chinezi au mărșăluit cu sloganuri și bannere în sprijinul studenților rebeli din Franța, în timp ce în îndepărtatul Paris, „Gărzile Roșii ale Occidentului“ purtau șepci militare verzi și uniforme cu banderole roșii în sprijinul maoiștilor din China. În marșurile lor, studenții au purtat portrete uriașe ale lui Mao Zedong, iar cei „trei M“ Marx, Mao Zedong și Marcuse au devenit pilonul lor ideologic. [7]

 

Japonia a început, de asemenea, propria sa mișcare de contracultură în anii ’60. Asociația Zengakusen (Asociația studenților din toată Japonia – ASTJ) formată și organizată de Partidul Comunist Japonez, a avut o influență enormă în rândul studenților de la acea vreme. La rândul lor, studenții erau controlați și organizați de Partidul Comunist, care i-a mobilizat ca reacție la activitățile Gărzilor Roșii din China. ASTJ a organizat mai multe demonstrații de contracultură în Japonia, împreună cu alte organizații studențești de stânga, precum Armata Roșie a Japoniei (Nihon Sekigun) și Consiliile Comune de Luptă ale campusurilor universitare și chiar au amenințat societatea japoneză cu violență. [8]

 

De asemenea haosul a erupt în unele țări din America Latină. De exemplu, sub influența Partidului Comunist Cubanez, mișcarea studențească din Plaza de las Tres Culturas în Mexic, a făcut o mobilizare de mici dimensiuni, iar alte grupuri de studenți au trimis telegrame studenților din Paris pentru a sprijini bufoneriile mișcării “Mai ’68”.

 

Mulți ar putea considera că șirul de acțiuni menționate mai sus au fost în mare parte coincidențe. Cu toate acestea, dintr-o perspectivă mai largă, întreaga mișcare de contracultură, atât în ​​Est, cât și în Vest, făcea parte din planurile comunismului de a submina moralitatea societății. Tradițiile și valorile morale lăsate omului de către divin au trecut prin mii de ani de istorie, dar sub impactul acestei mișcări comuniste mondiale au suferit pagube enorme. Mișcarea se concentrează asupra provocării nemulțumirii și a inflamării societății pentru a submina moralitatea și ideile tradiționale. Cultura chineză tradițională de 5.000 de ani a fost distrusă atunci când cele “Patru Vechi” au fost atacate în timpul Revoluției Culturale.

 

Muzica rock, dependența de droguri, eliberarea sexuală, avortul, îmbrăcămintea neconformistă și arta avangardistă care predomină în Occident se abat de la normele tradiționale și de la credința dreaptă. Mai mult, obiceiurile sexuale deviante, cum ar fi homosexualitatea și promiscuitatea, au devenit populare, provocând efecte negative de durată în întreaga societate occidentală. Gloria culturii divine a fost alungată din Occident, iar civilizația occidentală și-a pierdut strălucirea și splendoarea.

 

  1. Cultura pop și haosul social

Odată ce cultura tradițională a fost perturbată și atacată, elementele negative ale ideologiei antitradiționale au început să se strecoare în societate și să semene haosul. Următoarea secțiune urmărește să dezvăluie haosul provocat de aceste distorsiuni culturale în societatea contemporană americană. Cu America ca lider de facto al culturii populare globale, denaturarea producțiilor culturale americane a avut un impact negativ imens asupra lumii. După cum am menționat mai devreme, unele țări tradițional conservatoare, ce au culturi tradiționale profunde, precum China și Japonia, au căzut și ele în mreaja culturii populare distorsionate a Statelor Unite și au început să o imite. Rezultatul a fost răspândirea în întreaga lume a comportamentului lasciv, nerestricționat și a unui etos rebel, antisocial și amoral plin de cinism, indulgență și decadență.

 

  1. Hip-hop și rock-roll

Scopul muzicii tradiționale a fost acela de a civiliza omul, de a cultiva virtutea și de a ajuta oamenii să fie sănătoși atât mental, cât și fizic. Efectul său era de armonie socială și armonie între om și natură. Era promovată o muzică frumoasă care sărbătorea slava Creatorului, în timp ce muzica atonală, haotică și licențioasă era anatema. Dar astăzi, cultura populară este plină de producții muzicale corupte, iar hip-hop-ul și rock-roll-ul sunt exemple clare, pe care le vom descrie mai jos.

 

Hip-hop a apărut în New York în anii ’70. A început pe străzi și a influențat mai întâi comunitățile de negri, latini și jamaicani. Artiștii de hip-hop, sau rapperii, și-au exprimat în versurile lor nemulțumirea față de societate și politică. Mulți locuitori ai cartierelor sărăcăcioase li s-au alăturat. Astfel, originile hip-hop-ului, inclusiv practicile asociate lor precum breakdance-ul și graffiti, erau produse de sărăcie și plictiseală. Temele principale ale versurilor rap sunt violența, armele, pornografia, obscenitatea, decadența, rasismul și sărăcia, toate fiind glorificate în versuri – al căror accent cade pe rimă — care sunt rostite pe fondul unui ritm puternic.

 

În ultimele decenii, rap-ul și breakdance-ul au fost exportate din New York și au ajuns la modă în întreaga lume. Hip-hop-ul a devenit parte a culturii populare din Asia, Europa și a multor orașe africane. În ciuda corupției morale evidente a acestei muzici, care este de obicei axată pe promiscuitate, crimă, violență și droguri, ea a obținut recunoaștere la nivel mondial și a fost sărbătorită chiar în teatre de prestigiu.

 

Astfel, în muzicalul Hamilton de pe Broadway viața lui Alexander Hamilton, primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite, a fost portretizată printr-o compoziție rap. Muzicalul a avut un succes imediat în industria de divertisment din SUA și a câștigat numeroase premii. A fost prezent pe scena Centrului Kennedy din Washington DC timp de aproape trei luni. Spectacolul a înregistrat încasări record pe Broadway, iar bilete scumpe au putut fi achiziționate numai după ce erau rezervate online și apoi se aștepta la o coadă de mii de persoane [9].

 

Rock-and-roll-ul a apărut înainte de hip hop, în anii ’40, iar aici percuția și chitara acompaniază versurile sale, spre deosebire de hip-hop, care stabilește un ritm pe care versurile rimează în ritmul muzicii. Rock-and-roll a fost strâns legat de grupurile de Beat, mai mulți interpreți de rock fiind inspirați de ei, iar ambele grupuri au avut tendința să se asocieze și să lucreze împreună.

 

În anii ’60, rock-and-roll-ul devenise muzica tematică a contraculturii. Acesta îi conduce pe ascultătorii săi într-o stare mentală dezechilibrată și irațională. Cântecele isterice, însoțite de chitare electrice distorsionate și percuție intensă, îi determină pe ascultători să se abandoneze instinctelor și dorințelor senzuale. Odată ce rațiunea este înăbușită, natura demonică – care este ținută în frâu datorită cerințelor civilizației – se dezlănțuie; în multe cazuri, ascultătorii se abandonează pur și simplu forțelor de nivel inferior.

 

Mai rău, nihilismul a devenit atitudinea dominantă a rock-ului, în timp ce multe subgenuri de rock au instigat la alte comportamente: de exemplu rock-ul psihedelic a încurajat folosirea drogurilor, în timp ce unele forme psihedelice și alte forme mai întunecate ale rock-ului au îndemnat la revoltă, sinucidere, violență și homosexualitate, sau au încurajat promiscuitatea, adulterul și respingerea căsătoriei. Versurile sugerează obscenitate sau lascivitate lăudând maleficul și condamnând divinul.

 

De exemplu, unele așa-numite superstaruri rock au justificat hărțuirea sexuală a fetelor minore cu versurile lor populare, care desensibilizează publicul și conduc la o cultură de abuz sexual și promiscuitate. Unele versuri sunt pline de violență: “Hei! Mi-a spus că mă numesc Perturbare/ Voi urla și voi striga / Voi ucide Regele, le voi umili toate slugile “(din “Street Fighting Man“, The Rolling Stones). Cântecul este numit “Simpatia pentru diavol“. Un album al unui grup de rock psychedelic se numește Ordinul Majestății Sale Satanice. Un cântec celebru este numit “Drumul spre iad“: “Hei Satan / am plătit ceea ce am datorat […] Sunt pe drumul spre iad”. Unele piese rock laudă socialismul și comunismul. De exemplu, celebrul cantec “Imagine” (al lui John Lennon – n.t) îi îndeamnă pe ascultători să-și imagineze o societate comunistă fără paradis, iad, religie, țară și proprietate privată.

 

Chiar și grupurilor religioase le este greu să reziste impactului negativ al rock-and-roll-ului. Muzica bisericii creștine a fost menită să îl laude pe Dumnezeu, în timp ce rock-and-roll-ul a fost exclus datorită indulgențelor sale față de malefic. Cu toate acestea, datorită popularității rock-and-roll-ului, muzica modernă a bisericilor creștine a adoptat elemente de rock pentru a atrage tinerii, ceea ce a produs așa-numita muzică creștină contemporană. [10]

 

Muzica rock este însoțită de adulter, violență, decadență, dependență de droguri, corupție și opoziție față de credința în divin. Rock-ul a adus cu el comportamentul corupt, care este interzis de moralitatea și credințele tradiționale.

 

  1. Abuzul de droguri

Abuzul de droguri a devenit o problemă globală în ultimele decenii. În primele etape, rădăcina dependenței de droguri pe scară largă în Occident a fost contracultura. În campania lor împotriva moralei burgheze, hippie au căutat să conteste și să submineze toate tradițiile pentru a-și stabili propriile convingeri, standarde morale și stil de viață. Aceștia asimilau folosirea LSD-ului și a ciupercilor halucinogene explorărilor lor spirituale, în timp ce foloseau amfetaminele sau cocaina ca stimulente, și heroina și barbituricele ca sedative, toate destinate să îi scoată din lumea înonjurătoare și să îi conducă într-o altă stare.

 

Mulți tineri, membri ai mișcării de contracultură, au fost pasionați de filozofie și de practicile de cultivare ale Orientului, iar halucinogenele au devenit o scurtătură pentru obținerea iluminărilor lor spirituale, deoarece ei nu erau nevoiți să îndure provocările cultivării minții sau durerea fizică în meditație. In schimb, pur și simplu, consumau LSD, care le oferea o experiență pseudoespirituală, deși nu avea legătură cu nimic real. Astfel de droguri, de fapt, fac ca corpurile lor să fie dominate de entități de nivel inferior și nu au nici o legătură cu practicile adevărate de cultivare tradiționale. Este cu adevărat păcat că aceste experiențe au condus mulți oameni, care aveau adevărate aspirații spirituale, în rătăcire.

 

Mulți interpreți de pop și vedete rock au murit de tineri, de obicei datorită unei supradoze. În Statele Unite contemporane, cel mai lung și cel mai regretabil război este, probabil, războiul împotriva drogurilor. În ultimii zeci de ani, țara s-a dedicat arestării și monitorizării a milioane de traficanți de droguri. Oficialii guvernamentali au avertizat în repetate rânduri despre droguri și, totuși, consumul ilegal al drogurilor încă predomină. Din 2000, peste 300.000 de americani au murit din cauza supradozei de opiacee. La 26 octombrie 2017, președintele Trump a declarat criza de opiacee o urgență pentru sănătatea publică și a elaborat un plan de combatere a problemei. [11]

 

Potrivit unui raport din 2017 al Institutului Național privind Abuzul de Droguri, consumul de marijuana în rândul elevilor a scăpat de sub control: 45% dintre elevii de clasa a 12-a au spus că au folosit marijuana cel puțin o dată; 37,1 % au spus că au folosit-o în ultimul an iar 71% dintre elevii din ultimul an de liceu au crezut că un consum frecvent de marijuana este inofensiv. [12]

 

Consumul de ecstasy și marijuana au devenit normale în rândul tinerilor, în timp ce continuă să apară droguri tot mai noi și mai puternice. Heroina amestecată cu fentanil, de exemplu, este mult mai puternică decât heroina în sine. Pentru o doză letală de heroină sunt necesare 30 de miligrame, în timp ce pentru fentanil sunt necesare numai 3 miligrame. [13] Fentanilul a fost considerat chiar o armă chimică. Cu toate acestea, astfel de droguri distructive inundă străzile Statelor Unite într-un ritm terifiant și ucid mai mulți oameni decât alte opiacee, pur și simplu pentru că este atât de ușor să fie supradozate.

 

Potrivit Institutului Național privind Abuzul de Droguri, în 2016, din cele 65.000 de persoane decedate din cauza supradozajului, 20.000 au decedat din cauza fentanilului. [14] Contrabanda cu fentanil din China a fost denunțată pe scară largă. În iulie 2018, autoritățile portuare din Philadelphia efectuau o inspecție de rutină atunci când au descoperit și au confiscat aproape 50 de kilograme de fentanil provenite din China, care ar fi putut fi vândute pentru 1,7 milioane de dolari. [15]

 

În China, dependența de droguri devine, de asemenea, un cancer al societății. Producerea și abuzul de droguri, în special a drogurilor sintetice sunt în creștere. Vânzarea de droguri pe Internet este, de asemenea, scăpată de sub control. Potrivit raportului 2015 al Comisiei Naționale de Control al Stupefiantelor din China (CNCSC), numărul utilizatorilor de droguri ilegale depășește 14 milioane. Cifra reală este, probabil, mai mare, deoarece consumatorii de droguri includ din ce în ce mai mulți angajați din birouri, liber profesioniști, artiști și funcționari publici.[16] Raportul CNCSC privind situația narcoticelor în 2017 arată că departamentele care se ocupă cu narcoticele în China au rezolvat 140.000 de cazuri de droguri, au distrus 5.534 grupuri de trafic de droguri, au arestat 169.000 suspecți de trafic, au confiscate 89,2 tone de droguri și a efectuat 870.000 de raiduri care au relevat 340.000 de utilizatori noi de droguri. [17]

 

Consumul de droguri poate face oamenii iraționali. Substanțele provoacă adesea dependență, ceea ce îi face pe oameni să-și piardă viața din cauza supradozelor, să-și distrugă familiile, să-și distrugă cariera și să-și saboteze reputația și prieteniile. Unii devin criminali. Consumul și traficul de droguri dăunează oamenilor, familiilor și întregii națiuni, devenind astfel parte din multele fenomene întunecate care afectează societatea modernă.

 

  1. Pornografia

Drintre toate formele de revoluție promovate de comuniști, revoluția sexuală este probabil cea mai elaborată. Dacă confiscarea puterii politice a marcat o revoluție împotriva componentelor tangibile ale societății, atunci eliberarea sexuală a însemnat revoluția comunistă instigată în insăși natura umană.

 

Pansexualismul lui Freud, o teorie care ia în considerare toate dorințele și interesele derivate din instinctul sexual, a oferit baza teoretică pentru eliberarea sexuală, în timp ce apariția contraceptivelor orale a început să separe sexul de reproducere. Revoluția sexuală a lovit moralitatea tradițională și a produs și a promovat feminismul radical, avortul, sexul premarital și mișcarea homosexuală. Toate acestea au avut un impact uriaș și teribil asupra ordinii sociale stabilite de Creator pentru omenire și este legată de numeroase probleme sociale.

 

Eliberarea sexuală a determinat ideea distorsionată că sexul pentru distracție și comerțul cu sex sunt drepturi fundamentale ale omului. A distrus etica sexuală tradițională și restricțiile sale și a permis sexului să devină un joc și o formă de divertisment. El a transformat oamenii în simple instrumente sexuale și a deschis ușa pornografiei pentru a se infiltra în societate și a sabota-o.

 

În anii 1950, Playboy a jucat un rol deosebit de important în promovarea indulgenței sexuale și a transformat pornografia într-o afacere. Deși motto-ul “Fă dragoste, nu război” (Make love, not war) era peste tot în epoca anti-război, primul film adult cu sex explicit, “Blue Movie”, a fost lansat în 1969. În Occident a apărut epoca “porno chic“, însoțită de muzica rock și respingerea tuturor tradițiilor, care a durat cincisprezece ani (1969-1984).

 

Dimensiunea industriei pornografice de astăzi este alarmantă. În întreaga lume, industria produce aproximativ 100 de miliarde de dolari anual, cu 10 – 12 miliarde USD numai în Statele Unite [18]. În anii ’70, filmele porno erau disponibile numai în cinematografele sordide pentru adulți. La începutul anilor 1980, VHS a dus pornografia în milioane de case, în timp ce popularizarea internetului la sfârșitul anilor 1990 și apoi epoca telefoanelor inteligente a pus pornografia la îndemâna tuturor.

 

Astfel, în Japonia industria porno a fost deja normalizată ca o parte a societății. În supermarketuri se pot vedea rafturi pline de reviste și benzi desenate pentru adulți și există emisiuni de noapte de televiziune cu actori porno. Actrițele porno sunt prezentate ca idoli pentru adolescenți și apar în mod deschis în mass-media. Industria pornografică din Japonia a avut o influență serioasă și negativă în toată Asia.

 

Introducerea internetului și smartphone-urilor au adus mari schimbări industriei porno. Întreg conținutul pornografic la care era expus un adult tipic în anii 80, poate fi acum accesat de către un copil în numai câteva minute. În trecut, copiii jucau fotbal și alte jocuri după școală, acum privesc pornografie. Un băiat britanic în vârstă de 12 ani a devenit atât de dependent de pornografia de pe Internet încât și-a violat sora. Un procuror care a participat la acest caz a declarat: “În instanță vor exista tot mai multe cazuri de acest gen din cauza accesului pe care tinerii îl au la pornografie explicită”.

 

Consecințele expunerii copiilor la pornografie includ dependența de comportamentul sexual, dezvoltarea timpurie a activităților și intereselor sexuale, creșterea frecvenței crimelor sexuale, valorile morale degenerate, convingerea că sexul nu are legătură cu căsătoria și relațiile umane, ci este pur și simplu este un serviciu care poate fi achiziționat la cerere, convingerea că comportamentul sexual văzut în pornografie este ceva obișnuit și normalizarea unor astfel de depravări și perversiuni sexuale.

 

În majoritatea țărilor europene, prostituția este legală, iar mulți europeni consideră că este doar un alt loc de muncă. În 1969, Danemarca a devenit prima țară care a legalizat prostituția. Norvegia, care a avut anterior cele mai stricte restricții privind prostituția în Europa, a legalizat-o în 2006 [20]. Achiziționarea de sex în Danemarca este uneori chiar subvenționată de guvern. De exemplu, dacă o persoană cu handicap depune o cerere și îi este aprobată, atunci poate vizita un bordel în timp ce contribuabilul achită factura – datorită protecției “drepturilor egale” [21]. Această propunere a fost promovată pentru prima dată de fondatorul socialismului utopic, Charles Fourier, în secolul al XIX-lea.

 

China, o societate care se caracteriza prin abstinență și autocontrol și unde chiar discuția despre sex era considerată tabu, s-a alăturat și ea valului revoluției sexuale. Dintre toate politicile PCC din pachetul de reforme și deschideri se poate spune că cea mai “reușită” a fost cea a eliberării sexuale, fiind mult mai de succes decât deschiderea sistemului economic sau politic. În interval de numai treizeci de ani, a existat o trecere totală de la “disciplina revoluționară” la “eliberarea sexuală”. Prostituția este răspândită pe scară largă și, cu cât mai multe amante are un antreprenor bogat sau un oficial corupt, cu atât statutul lui social este considerat mai înalt.

 

China este considerată a fi fabrica lumii, dar exportă și un număr mare de prostituate, inclusiv în Japonia, Malaezia, Orientul Mijlociu, Statele Unite, Europa și Africa. Estimările pentru anul 2018 sugerează că există între 13.000 și 18.500 de prostituate chinezoaice în țările sub-sahariene și sud-africane. [22]

 

Țările din Asia de Sud-Est și America de Sud nu sunt diferite. Multe orașe au devenit destinații importante pentru turismul sexual, o practică ilegală dar atât de răspândită încât are un impact asupra creșterii economice. Chiar și în țările islamice, cum ar fi Egiptul, Tunisia, Sudan și alte țări musulmane, industria porno – interzisă de Islam – este, de asemenea, în plină desfășurare în secret.

 

Cea mai directă consecință a unei societăți inundate de pornografie este distrugerea familiei și a căsătoriei și, din acest motiv, a fost numită “criminalul tăcut al familiei”. Vizionarea pornografiei cauzează lipsa interesului în relațiile familiale sănătoase, alimentând în același timp dorința și pofta, ceea ce la rândul lor creează o poftă sexuală care, de obicei, poate fi satisfăcută numai de legăturile extraconjugale sau chiar mai rău. [23]

 

La o audiere din Senat din 2004, dr. Pat Fagan a prezentat date care arată că în 56% dintre divorțuri, unul dintre parteneri a avut un interes puternic pentru website-urile de pornografie. [24]

 

La reuniunea anuală a Asociației Americane de Sociologie în 2016, o lucrare de cercetare a arătat că numărul divorțurilor, în care unul dintre parteneri consumă pornografie, a fost de două ori mai mare față de acele cazuri în care nici unul dintre parteneri nu a fost expus la ea. Cercetarea a arătat că, dacă un soț se uită la filme porno, rata divorțurilor crește între 5% – 10%, în timp ce în cazul în care soția se uită la filme porno, rata divorțurilor crește între 6% – 18%. Cu cât persoana este mai tânără, cu atât divorțul este mai probabil. [25]

 

Înainte de anii ’50, toate țările din Orient și din Occident au considerat sexul înainte de căsătorie ca fiind ceva indecent și o contravenție a poruncilor pe care Creatorul le-a transmis omenirii. Atât presiunea socială, cât și opinia publică au avut un rol în suprimarea acestor activități. Dacă un bărbat și o femeie aveau un copil înainte de a se căsători, se aștepta ca aceștia să-și asume responsabilitatea, să se căsătorească și să crească copilul împreună ca o familie. La vremea aceea, majoritatea oamenilor credeau că dacă un bărbat a lăsat o femeie însărcinată, singurul lucru decent era să se căsătorească cu ea [26]. Dacă cineva a făcut o greșeală, era de așteptat să-și asume responsabilitatea.

 

Cu toate acestea, odată cu decăderea morală și apariția eliberării sexuale începând cu anii ’60, numărul sarcinilor în afara căsătoriei au crescut drastic. Toate acestea s-au întâmplat în același timp în care industria porno a început să aibă un impact mai mare asupra conștiinței publice. În 1964, în țările mai dezvoltate, în general, sarcinile înainte de căsătorie au reprezentat mai puțin de 10% din total; în 2014, erau aproape o treime. În Statele Unite, sarcinile în afara căsătoriei sunt în medie de 40% și ajung la 71% în rândul afro-americanilor. Dintre cele 140 de milioane de nașteri din întreaga lume, în anul 2016, aproximativ 15% – sau 21 de milioane – au fost sarcini în afara căsătoriei. [27]

 

Familiile cu un singur părinte, sarcinile în afara căsătoriei și divorțul sunt adesea strâns legate de sărăcie. Astfel de familii cresc apoi povara sistemului de asistență socială.

 

  1. Jocuri video

În prezent, mulți copii petrec nenumărate ore jucând jocuri video. Dezvoltatorii de jocuri video fac jocuri din ce în ce mai realiste, dinamice și interactive. De asemenea, ele sunt din ce în ce mai violente și mai erotice. Copiii și chiar adulții dezvoltă ușor dependență. Jocurile video au devenit o problemă majoră pentru părinți, școli și chiar pentru guvern. Ele au devenit o formă de cultură populară care însoțește oameni din copilărie și până la maturitate, dar ce fel de cultură este? Este o cultură a distrugerii, ce nu diferă de droguri. Cei care sunt dependenți de jocurile video nu pot vedea, într-o manieră calmă și obiectivă, dezavantajele pe care le implică. Ei se gândesc pur și simplu la jocuri ca fiind distractive și interesante, și nu renunță până când câștigă, avansează la nivelul următor, își înving șeful și așa mai departe.

 

În plus, aproape toate jocurile video de astăzi, de la reprezentarea grafică și până la subiect, promovează violența și obiectivul lor este de a asasina cu sânge rece sau de a avea conținut erotic. Pe scurt, mesajele pe care le transmit apelează la natura demonică a omului. Toate acestea sunt inadecvate și dăunătoare pentru adolescenții și tinerii care sunt încă în creștere. Oferirea unui sentiment de emoție provenit din ucidere, distrugere, violență și luptă, poate duce la desensibilizarea tinerilor, la apariția gândurilor și comportamentelor nesănătoase și chiar poate contribui la comiterea de crime.

 

Jocurile online crează chiar mai multă dependență. În trecut, jocurile erau folosite pentru petrecerea timpului atunci când oamenii erau singuri și se simțeau plictisiți. În zilele noastre, jocurile online au devenit un sport în care jucătorii încearcă să participe și să concureze unul împotriva celuilalt. În acest fel, jocurile online au devenit o activitate socială în sine, în special pentru copii. Deoarece în joc interacționează un număr mare de jucători, ei concurează și se simt captivați de lumea virtuală a jocului.

 

Cantități uriașe de energie și de capital sunt investite în astfel de jocuri, iar copiii care nu le joacă pot fi considerați ciudați în cercul lor de prieteni. Apoi, aproape împotriva voinței lor, părinții sunt forțați să permită copiilor lor să se alăture comunității de jocuri online, ca apoi să-și privească copiii cum dezvoltă o dependență. Jocurile video necesită timp care ar trebui folosit pentru a studia, a face activități în aer liber și pentru a menține interacțiunile personale normale. În schimb, copiii devin prizonieri ai jocurilor video.

 

Un cercetător a împărtășit o experiență tipică din familia sa: fiului său de 12 ani i s-a permis să joace jocuri video doar câteva ore la sfârșit de săptămână după ce și-a terminat temele. Dar dacă copilul ar fi putut face ceea ce-și dorea, el ar fi jucat aproape tot timpul jocuri video, fără nici o pauză în care să se spele și să mănânce, numai ca să continue să joace. Cercetarea academică a arătat că jocurile video ajung să ocupe și să domine tot timpul liber al tinerilor. Adulții tineri, în special cei din grupurile cu venituri mici, cu niveluri mai scăzute de educație, își găsesc din ce în ce mai mult fericirea în jocurile video, reducând timpul petrecut la locul de muncă și în lumea reală [28]. Acesta este un fenomen comun în Statele Unite și în alte țări dezvoltate.

 

Acest cercetător a observat o tendință în societatea de astăzi în care jocurile video îi determină pe tinerii adulți să depindă de părinți pentru a-i sprijini financiar, deoarece refuză să intre pe piața forței de muncă. Cu toate acestea, atunci când acești tineri devin părinți, jocurile video nu-i vor ajuta să găsească un loc de muncă, și este puțin probabil să le îmbunătățească abilitățile pentru a-și găsi locuri de muncă mai bune, deoarece și-au irosit atât de mult din viață cu jocurile video, atunci când erau mici. Copiii lor nu se vor putea baza pe ei pentru îndrumare și sprijin. Astfel, jocurile video au ajuns să submineze viața umană normală.

 

Jocurile video sunt droguri spirituale. Acest lucru diferă de drogurile fizice precum heroina, care este interzisă în întreaga lume. Cu toate acestea, dezvoltarea de jocuri video este o industrie imensă. Care sunt consecințele? Companiile produc droguri care distrug generația următoare, iar țările care încurajează jocurile video își sabotează propriul viitor.

 

Apariția internetului și a telefoanelor mobile a deschis o piață și mai mare pentru industria jocurilor video. Cel mai recent raport de pe piața mondială de jocuri video publicate de compania Newzoo în aprilie 2018 a prezis că jucătorii din întreaga lume vor cheltui 137,9 de miliarde de dolari pe jocuri video în 2018, reprezentând o creștere de 13,3% față de anul precedent. Mai mult de jumătate din veniturile din jocurile video vor proveni din segmentul de telefonie mobilă. Veniturile din jocurile digitale vor ajunge la 91% din piața mondială.

 

Raportul prevede, de asemenea, că piața jocurilor video se va menține pe un trend de creștere de zeci de ori în următorul deceniu. În timp ce creșterea PIB-ului în multe țări se confruntă cu cifre mici, industria jocurilor video continuă să se extindă. Se preconizează că jocurile video mobile vor atinge 100 miliarde USD până în 2021. Cele trei țări principale de pe piața jocurilor video vor fi China, Statele Unite și Japonia, China reprezentând 28% din piața mondială. [29]

 

Oamenii care cred în divinitate știu că Dumnezeu a creat omul și a stabilit modul în care ar trebui să trăiască, inclusiv formele adecvate de divertisment. Când omenirea merge pe o cale dreaptă, oamenii își primesc mântuirea, dar atunci când omul își întoarce fața de la Creator și traversează o cale diabolică, va fi abandonat și ruinat.

 

Jocurile tradiționale, inclusiv sporturile și alte activități în aer liber, sunt limitate de mediul natural, climă, echipament și forța fizică. În general, jucătorii nu dezvoltă o dependență de aceste forme tradiționale de divertisment și activitate. Jocurile video nu au astfel de restricții. Jucătorii sunt invitați și tentați să se afunde în lumea virtuală a jocului fără oprire, să nu mai doarmă și să nu facă pauze. Acest lucru, pe lângă faptul că astfel de jocuri rareori oferă vreo instruire morală sau intelectuală care să le recomande, înseamnă că cei care le joacă ajung din ce în ce mai mult sub influența factorilor negativi.

 

  1. O cultură a violenței

În Statele Unite, între 1960 și 2016, populația totală a crescut de 1,8 ori, în timp ce numărul total de infracțiuni a crescut de 2,7 ori, iar numărul infracțiunilor violente a crescut de 4,5 ori. [30]

 

Cu cincizeci de ani înainte de incidentul de la Universitatea din Texas din 1966, au existat doar 25 de atacuri în masă în care au fost ucise patru sau mai multe persoane. De atunci, atentatele au devenit din ce în ce mai fatale [31]. De la atentatul din Killeen, Texas din 1991, care a provocat 20 de decese, și până la atentatul din Las Vegas, care a masacrat 58 de persoane în 2017, fiecare incident a fost tot mai șocant.

 

Incidentele teroriste din întreaga lume au crescut de la 650 pe an în 1970 la 13.488 în 2016, o creștere de douăzeci de ori. De la atacul terorist din 11 septembrie 2001, atacurile teroriste au crescut cu 160%. [32]

 

Violența în lumea reală reflectă ceea ce trăim în viața noastră de zi cu zi: suntem implicați într-o cultură a violenței. Nu numai că muzica intensă heavy metal este plină de violență, dar cea mai mare parte a filmlmelor, televiziunii și chiar jocurile video sunt concentrate pe violență. Multe producții de film și televiziune prezintă într-o lumină pozitivă mafia, bandele și pirații, făcând ca aceste stereotipuri negative să pară atractive și respectabile, astfel încât oamenii nu numai că nu mai simt repulsie față de ele, ci încep să aspire să săvârșească crime și să se alăture bandelor.

 

Apariția jocurilor video a furnizat oamenilor încă un canal pentru glorificarea violenței, în mod interactiv, care permite jucătorilor înșiși să folosească violența în lumea jocurilor. Spre deosebire de indoctrinarea unidirecțională a violenței prin film și televiziune, prin jocurile video, jucătorii folosesc violența ei înșiși. Aceste jocuri conțin scene de decapitări și dezmembrare, cu sânge șiroind peste tot – toate depășesc limitele normale ale filmului și televiziunii.

 

Într-un studiu din 2013, cercetătorii au analizat filme realizate între 1985 și 2012 și au constatat că, în această perioadă, cantitatea de violență armată în filmele adecvate persoanelor de peste 13 ani a crescut de două ori [33]. Un studiu ulterior a arătat că această tendință continuă până în prezent [34]. În 2008, Pew Research Center a constatat ca 97% dintre tinerii între 12 și 17 ani au jucat jocuri video și că două treimi dintre aceștia au jucat jocuri care conțin conținut violent. [35]

 

Confruntându-se cu problema creșterii violenței în societate, experții, cercetătorii și publicul larg continuă să propună teorii și soluții, începând cu restricții mai stricte prin lege și aplicarea mai puternică a legii, și până la furnizarea de consiliere psihologică publicului. Dar astfel de soluții sunt asemănătoare cu tăierea ramurilor unui copac otrăvitor, căruia nu-i este atinsă rădăcina.

 

Prin încurajarea în mod deliberat a saturării culturii populare cu violență și crimă, elementele comuniste determină tot mai mulți oameni să devină insensibili la acest tip de conținut, provocându-i pe unii să imite acest conținut, și făcând astfel ca violența să devină realitate în societate. Prin coruperea și distrugerea culturii tradiționale și metmorfozarea simțului moralității oamenilor, comunismul distanțează oamenii de divin prin faptul că îi determină să-și urmărească satisfacerea dorințelor lor materiale nelimitate. Aceasta este adevărata cauză fundamentală a problemelor societății.

 

  1. Modă decadentă

La suprafața societății de astăzi, diferite forme de îmbrăcăminte ciudată, comportament bizar și alte elemente obișnuite ale culturii populare par a fi parte a „libertății de exprimare“ sau a “tendinței de modă” actuale dar de fapt este mai mult de atât. Urmărind sursa acestor fenomene, devine clar că în spatele tuturor acestor lucruri se află factori negativi. Odată cu trecerea timpului, oamenii se obișnuiesc cu ei și nu-i mai găsesc ciudați, ceea ce face ca acești factori negativi să devină o parte acceptată a vieții cotidiene. Urmează câteva exemple.

 

Astăzi, societatea este obișnuită cu femeile care au părul scurt, deasupra umerilor. Acest stil a apărut în epoca flapper din occident în anii 1920. Influențate de primul val al mișcării drepturilor femeilor și al mișcării de eliberare sexuală (vezi capitolul 7), femeile din epoca flapper purtau rochii scurte, își tăiau părul scurt, ascultau jazz, foloseau mult machiaj, beau vinuri tari și aveau aventuri sexuale. Purtarea părului scurt a fost o modalitate de a-și exprima disprețul față de rolurile tradiționale de gen și de a căuta “emanciparea” feminină.

 

După ce acest stil de coafură a devenit popular, o renumită cântăreță de operă a spus: “Părul deasupra umerilor este o stare de spirit, nu doar o nouă modalitate de aranjare a capului meu. […] Cred că scăparea de părul lung înseamnă descotorosirea de una dintre multele cătușe ale femeilor, în drumul spre libertate”[36]. În timpul Marii Depresiuni din anii ’30, acest stil a fost treptat uitat. Cu toate acestea, în anii ’60, când revolta împotriva normelor tradiționale a devenit din nou la modă, astfel de coafuri scurte pentru femei au revenit.

 

În mod similar, părul lung la bărbații din acea vreme a provenit de la beatnici și hippie [37]. Deși părul lung pentru bărbați datează din vremuri străvechi, în Occident bărbații purtau părul scurt încă din Primul Război Mondial. În anii ’60, mișcarea de contracultură a promovat părul lung pentru bărbați ca formă de revoltă.

 

În anii ’20 și ’60, cea mai mare parte a societății opunea o mare rezistență față de tinerii care se îmbrăcau într-un mod antitradițional. De-a lungul timpului, oamenii s-au obișnuit cu tendințele antitradiționale, iar în ochii progresiștilor, aceasta se datorează creșterii toleranței sociale. Cu toate acestea, în tradițiile din Est și din Occident, diferențele dintre bărbați și femei nu se reflectă doar fizic și în rolurile lor diferite în societate și în familie, ci trebuie să se reflecte și în îmbrăcăminte, coafură, vorbire și maniere.

 

Odată cu dezintegrarea distincțiillor de clasă în societate, comunismul își propune, de asemenea, să elimine distincțiile sexuale dintre bărbați și femei. În mod similar, mișcările feministe și homosexale folosesc sloganul de „egalitate“ pentru a estompa diferențele dintre sexe în societate și rolul lor în familie. Tendința de modă androgină inversează și estompează diferențele de îmbrăcăminte. Acești factori servesc pentru deschiderea căii de acceptare socială a practicilor sexuale și a stilului de viață, care au fost în mod traditional considerate deviante, și contribuie din ce în ce mai mult la subminarea moralității tradiționale.

 

De mii de ani, moralitatea din Orient și Occident a avut la bază diferența dintre bărbați și femei și ideea că bărbații și femeile, yin și yang, au roluri corespunzătoare. Comunismul a inversat yin și yang-ul ființelor umane cu scopul de a corupe moralitatea, de a genera egoism și de a încuraja abandonarea normelor tradiționale.

 

Având în vedere acest scop diabolic, se poate vedea că, deși la suprafață diferitele mutații în îmbrăcăminte pot părea un moft și ceva popular, ele sunt făcute de fapt, pentru a submina formele de existență adecvate ale ființelor umane.

 

De exemplu, popularitatea pantalonilor cu talie joasă de astăzi, considerați sexy de către cei care doresc să fie la modă, sunt de fapt o formă ușoară de corupere a moralității umane. Predecesorii lor sunt pantaloni pe șold (hip-huggers), popularizați în timpul contraculturii anilor ’60 și predominanți în discotecile anilor 1970. După pantalonii cu talie joasă, au apărut apoi pantalonii indecenți „bum pants“, care expun în mod direct fesele. [38]

 

Un alt semn al decadenței culturale este fenomenul groupie, popular în rândul tinerilor, și un alt derivat al contraculturii. In anii ’60, muzica rock a fost populară în Occident, iar unele tinere obsedate de vedetele rock urmau spectacolele și au format grupuri de fani pentru a furniza servicii personale și sexuale, inclusiv participarea la sex în grup cu cântăreții [39]. Tinerele au devenit victimele unui capriciu. În prezent, alții admiră vedetele care pledează pentru spargerea barierelor dintre cele două sexe – inclusiv a celor de sex masculin care se comportă efeminat și vice-versa. Toate acestea vor submina cultura populară și vor distruge distincția dintre bărbați și femei.

 

Există, de asemenea, subcultura punk care se presupune că este la modă. Similar mișcării hippie, punk se revoltă împotriva tradiției și promovează nihilismul. Cei mai mulți hippie erau rebeli tineri din familii tradiționale de clasă mijlocie, în timp ce punk-ul este mai degrabă rebeliunea claselor inferioare împotriva tradițiilor sociale. Astfel, multe trupe de punk susțin și socialismul [40]. Pentru a-și exprima atitudinile lor profund antitradiționale, punkiştii au adesea stiluri de păr bizare, cum ar fi crestele, sau poartă haine zdrențuite, pline de ținte și catarame. Ei își vopsesc părul, se tatuează, își străpung corpul peste tot și uneori își expun părțile corpului pe care o persoana obișnuită este înclinată să le păstreze ascunse. Punkiştii, în general, nu fac diferențe de gen în îmbrăcămintea lor. Unele femei poartă haine pentru bărbați și invers. Punkiştii sunt o sursă de inspirație pentru multe dintre tendințele actuale de modă.

 

Punkiştii susțin hedonismul, motiv pentru care un motto popular de punk este: “Trăiește în viteză, mori tânăr și lasă un cadavru frumos”. Aceasta reflectă complet tragedia pierderii credinței în Divin și de a fi înșelați de abisul hedonismului și materialismului. Persoanele și societatea ar trebui să fie alarmate de acest nihilism trist, dar lucrurile stau altfel.

 

În plus, există tot felul de semne ale haosului și lucrurilor lipsite de sens în societatea de astăzi: imagini fantasmagorice sau demonice pe îmbrăcăminte sau în muzică; alegerea imaginilor urâte pentru tatuaje; jucării și ornamente grotești pentru copii; lucrări de literatură, film și televiziune pline de demoni, fantome și groază supranaturală – aceste produse sunt consumate pe scară largă de către public. Internetul este plin de conținut distructiv și nihilist. De exemplu, fanii fotbalului provoacă în mod regulat turbulențe, semănând haos. Toate aceste semne de declin indică faptul că forțele negative și întunecate au o influență dominantă în societate.

 

Concluzie

Toți oamenii au dreptul să caute fericirea, însă, în parametrii morali. Căutarea excesivă a plăcerii, dincolo de limitele normale, aduce în mod inevitabil suferință, calamitate și tristețe.

 

Cultura tradițională a omenirii nu interzice satisfacerea rezonabilă a dorințelor. Cu toate acestea, cultura tradițională îi învață pe oameni să-și controleze dorințele și să aleagă un stil de viață sănătos. Este vorba despre armonia cu natura, munca tradițională, relațiile de familie armonioase și o societate civilă sănătoasă, precum și formele tradiționale ale artelor, literaturii, sportului și divertismentului. Toate acestea aduc fericire și satisfacție și, în același timp, aduc beneficii corpului și minții individului, precum și societății în general.

 

Cu toate acestea, scopul final al comunismului este de a distruge omenirea. Unul din pașii acestui proces este corupția moralității și îndepărtarea Divinității din cultura umană. Prin urmare, scopul lui este că indiferent de regimul politic, cultura populară și stilul de viață sunt infuzate cu negativitate și întuneric. În ultimele decenii, o asemenea cultură populară a fost creată în est și vest. Nebunia societății moderne a determinat pe mulți să renunțe la cultura și moralitatea tradițională. Oamenii se dedau dorințele lor, căutând plăcere nelimitată. Egoismul, hedonismul și nihilismul au devenit obișnuite, sunt acceptate și chiar la modă. Aceasta este cultura care conduce astăzi lumea și oamenii au uitat adevăratul scop al existenței lor.

 

Sexul, drogurile, muzica rock și jocurile video stimulează și amplifică dorințele. Mulți se afundă în aceste lucruri pentru a scăpa de mizeria și deziluzia vieții, dar nu se opresc niciodată să reflecteze. Aceste dependențe duc doar la o satisfacție momentană, urmate de mai multă durere și dezastru. Dependența de droguri cauzează boli, decese și tulburări de personalitate; relațiile sexuale haotice distrug familia, determinând oamenii să-și piardă încrederea și căldura; jocurile video fac ca oamenii să se piardă într-o lume falsă. Dependenții simt că sunt într-un carnaval de distracție, dar, de fapt, ei sunt pur și simplu exploatați de forțe externe, deoarece singurul lucru care îi așteaptă este moartea fizică și decăderea spirituală.

 

Același lucru este valabil și pentru societăți și națiuni. Când un număr mare de oameni este dependent de dorințe și plăcere, se întrevede dezastrul.

 

Divinitatea a creat omul și a dat fiecărui individ liberul arbitru. Oamenii nu ar trebui să abuzeze de libertățile lor, mergând pe calea degenerării. În schimb, ar trebui să se folosească de această libertate și să aleagă să se întoarcă la cultura tradițională și la modul de viață tradițional. Creatorul a îngrijit întotdeauna și a protejat omul. Dar dacă omul alege să-l ignore pe Creator și să urmeze calea demonică, atunci este alegerea lui. Dacă umanitatea se poate întoarce pe calea cea bună, depinde în întregime de alegerea fiecărui individ.

 

Capitolul 13

Capitolul 15

Referințe

[1] “Regulile de civilizație și comportament decent al societății și conversație a lui George Washington”, revista Fundații,  http://www.foundationsmag.com/civility.html

 

[2] Benjamin Franklin, Autobiografia și alte scrieri despre politică, economie și virtute (Cambridge: Cambridge University Press, 2004), 68-69.

 

[3] Xue Fei, “Dacă o divinitate lipsește, doar creați una”: Haosul la Templul Bunicii, Hebei “Epoch Times ediția chineză, 10 august 2017, http://www.epochtimes.com/gb/17/8/9/n9513251.htm, [În chineză]

 

[4] “Dicționarul Oxford adaugă termeni populari din China”,  China Daily, 6 septembrie 2010,  http://www.chinadaily.com.cn/business/2010-09/06/content_11259791.htm

 

[5] Loretta Chao, “Ultimul Knock-off: un magazin fals Apple”,  The Wall Street Journal, 21 iulie 2011, https://blogs.wsj.com/chinarealtime/2011/07/21/the-ultimate-knock-off-a-fake-apple-store/

 

[6] Jack Kerouac, “Nașterea unui socialist”,  Atop și Underwood: Povestiri timpurii și alte scrieri  (New York: Penguin, 2000).

 

[7] Roberto Franzosi, revizuirea “Puterii și protestului: revoluția globală și creșterea înfometării”, de Jeremi Suri,  American Journal of Sociologie, 111 (5), 1589.

 

[8] Meredith Box și Gavan McCormack, “Teroare în Japonia,”  Journalul Asia-Pacific: Japonia Focus, 2 (6), 25 iunie 2004, https://apjjf.org/-Meredith-Box-Gavan-McCormack/1570/article.pdf

 

[9] Georgia Wallen, “Cele șapte etape ale cozii la ‘Hamilton’ de la Kennedy Center”,  The Washington Post, 30 martie 2018,  https://www.washingtonpost.com/opinions/the-seven-stages-of-the-hamilton-kennedy-center-queue/2018/03/30/c1ae15fc-31f8-11e8-8bdd-cdb33a5eef83_story.html

 

[10] D. Amy McDowell, “Muzica creștină contemporană,”  Oxford Muzică și Arta,  https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.A2234810

 

[11] “Criza de opiacee”,  https://www.whitehouse.gov/opioids/

 

[12] Situația de fapt a drogurilor: Marijuana, Institutul National pentru Abuzul de droguri pentru adolescenți,  https://teens.drugabuse.gov/drug-facts/marijuana

 

[13] Allison Bond, ”De ce este mai ucigător fentanilul decât heroina, într-o singură fotografie”, Stat News, 29 septembrie 2016, https://www.statnews.com/2016/09/29/why-fentanyl-is-deadlier-than-heroin/

 

[14] “Rata mortalității prin supradozaj,”Institutul National privind abuzul de droguri, septembrie 2017,  https://www.drugabuse.gov/related-topics/trends-statistics/overdose-death-rates

 

[15] Amanda Hoover, “50 de kg de fentanil capturate în port în timpul transportului din China”, New Jersey, 02 iulie 2018, https://www.nj.com/news/index.ssf/2018/07/110_pounds_of_fentanyl_found_in_philadelphia_port.html.

 

[16] “Raportul privind drogurile din China: peste 14 milioane de utilizatori de droguri la nivel național”, site-ul web al limbii chineze din BBC, 24 iunie 2015, http://www.bbc.com/zhongwen/simp/china/2015/06/150624_china_drugs_report [în chineză]

 

[17] Zhang Yang, “Raportul privind situația drogurilor din China 2017: Lansat: 140 000 de cazuri penale de droguri rezolvate în China”, Daily People Online, 26 iunie 2018. http://yuqing.people.com.cn/n1/2018/0626 /c209043-30088689.html [în chineză]

 

[18] “Lucrurile se îmbunătățesc în industria porno din America”,  NBC News, 20 ianuarie 2015,  https://www.nbcnews.com/business/business-news/things-are-looking-americas-porn-industry-n289431

 

[19] “Băiat de 12 ani și-a violat în mod repetat sora după ce a devenit fascinat de porno pe Internet“,  Noua Zeelandă, 07 noiembrie 2016,  https://www.nzherald.co.nz/world/news/article.cfm?c_id=2&objectid=11743460

 

[20] Lars Gravesen, “Contribuția contribuabililor pentru vizitele celor cu dizabilități la prostituate”, Telegraph, 2 octombrie 2005,   https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/denmark/1499735/Taxpayers-foot-bill-for-disabled-Danes-visits-to-prostitutes.html

 

[21] Inga Margrete Ydersbond, “Promiscuitatea și ‘timiditatea’: Danemarca și Norvegia: O analiză comparativă a legislației privind pornografia“, Seria de lucrări NPPR: Politicile sexului comercial, martie 2012, https://www.duo.uio.no/bitstream/handle/10852/34447/NPPRWP201201.pdf?sequence=1

 

[22] Takudzwa Hillary Chiwanza, “Mii de prostituate chineze se îmbulzesc în Africa pentru  bogății lucrative”,  African Exponent, 7 mai 2018,  https://www.africanexponent.com/post/8965-chinese-prostitutes-have-joined-the-scramble-for-africas-fortunes

 

[23] Pat Fagan, “Efectele pornografiei asupra individului, căsătoriei, familiei și comunității”, Brief Issue, Consiliul Cercetării Familiei, accesat la 6 octombrie 2018,  https://downloads.frc.org/EF/EF11C36.pdf

 

[24] Jill Manning, mărturia Senatului, 10 noiembrie 2005, cu trimitere la J. Dedmon, “Este Internetul dăunător pentru căsătorie ta? Afaceri online, site – uri Pornografia joacă un rol mare în divorțuri”, 2002, comunicat de presă de la Grupul Dilenschneider, Inc., 14,  https://s3.amazonaws.com/thf_media/2010/pdf/ManningTST.pdf

 

[25] David Shultz, “Rata divorțurilor este dublă atunci când oamenii se uită la filme porno”,  Știință, 26 august 2016, http://www.sciencemag.org/news/2016/08/divorce-rates-double-when-people-start-watching-porno

 

[26] George Akerlof, Janet Yellen și Michael Katz, “O analiză a sarcinilor în afara casatoriei în Statele Unite ale Americii”, Explorări Pragmatice de Economie (Oxford: Oxford University Press, 2005), 120.

 

[27] Joseph Chamie, “Nașterile în afara căsătoriei cresc în întreaga lume”, YaleGlobal Online, 16 martie 2017, https://yaleglobal.yale.edu/content/out-wedlock-births-rise-worldwide

 

[28] Mark Aguiar, Mark Bils, Kerwin Kofi Charles și Erik Hurst, “Agrementul de lux și oferta de muncă a tinerilor”, Biroul Național de Cercetări Economice, Document de lucru nr 23552 emis în iunie 2017, p. 1  http://www.nber.org/papers/w23552

 

[29] Tom Wijman, “Veniturile de pe telefoanele mobile generează mai mult de 50% din piața jocurilor globale și ajunge la 137,9 miliarde de dolari în 2018“,  Newzoo, 30 aprilie 2018,  https://newzoo.com/insights/articles/global-games-market-reaches-137-9-billion-in-2018-mobile-games-take-half/

 

[30] “Rate ale criminalității din Statele Unite 1960-2017”, compilate de DisasterCenter.com de la: FBI UCS Rapoarte anuale privind criminalitatea,  http://www.disastercenter.com/crime/uscrime.htm

 

[31] Bonnie Berkowitz, Denise Lu și Chris Alcantara, “Numerele creasc cu fiecare atentat în masă“, Washington Post, 29 iunie 2018,  https://www.washingtonpost.com/graphics/2018/national/mass-shootings-in-america/?utm_term=.f63cc1b03c0b

 

[32] Baza de date privind terorismul global (GTD), Universitatea din Maryland, https://www.start.umd.edu/gtd/.

 

[33] Jacque William Wilson și Hudson, “Violența armată în filmele PG-13 s- a triplat”, CNN, 11 noiembrie 2013,  http://www.cnn.com/2013/11/11/health/gun-violence-movies/index.html

 

[34] Assil Frayh, “Violența armată continuă să crească în filmele PG-13, potrivit studiilor” CNN, 20 ianuarie 2017,  https://www.cnn.com/2017/01/20/health/gun-violence-pg-13-movies-study/index.html

 

[35] “Jocurile video violente și tinerii“,  Harvard Health Mental Health Letter, 27, nr. 4 (octombrie 2010),  http://affectsofvideogames.weebly.com/uploads/6/4/3/3/6433146/medical_journal.pdf

 

[36] “Părul scurt pentru femei“, Enciclopedia de modă http://www.fashionencyclopedia.com/fashion_costume_culture/Modern-World-1919-1929/Short-Hair-for-Women.html#ixzz5MO5NNUTa

 

[37] “Părul lung pentru bărbați”, Enciclopedia de modă http://www.fashionencyclopedia.com/fashion_costume_culture/Modern-World-Part-II-1961-1979/Long-Hair-for-Men.html

 

[38] “Hip Huggers,” Enciclopedia de modă, http://www.fashionencyclopedia.com/fashion_costume_culture/Modern-World-Part-II-1961-1979/Hip-Huggers.html

 

[39] Kathryn Bromwich, “Groupie revizitat: femeile cu acces triplu-A în anii ’60”,  The Guardian, 15 noiembrie 2015, https://www.theguardian.com/music/2015/nov/15/groupies-revisited-baron-wolman-rolling-stone-pamela-des-barres

 

[40] David Ensminger, “La stânga cadranului: Conversații cu vedete punk”, (Oakland, California: PM Press.), 47; Neil Eriksen, “Cultura populară și teoria revoluționară: Înțelegerea punk rock,” https://www.marxists.org/history/erol/periodicals/theoretical-review/19801802.htm

 

Capitolul 14: Cultura populară, o indulgență decadentă

/

////////////////////////////////////////////

 

Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă

Cuprins

Introducere

 

  1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste

 

  1. Infiltrarea comunistă în presa occidentală

 

  1. Tendința de stânga în rândul jurnaliștilor

 

  1. Liberalismul modern și progresismul acaparează mass-media

 

  1. Industria cinematografică: Avangardă versus tradiție

 

  1. Televiziunea: Corupția în fiecare casă

 

  1. Presa: un câmp de luptă cheie într-un război total

 

Concluzie: Restaurarea responsabilității presei

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Influența mass-mediei în societatea modernă este enormă și crește zilnic. Pătrunde în comunități de toate dimensiunile, atât locale, cât și globale. Mass-media a evoluat de la ziare și reviste la radio, film și televiziune. Odată cu creșterea rețelelor sociale și a conținutului generat de utilizatori, Internetul a crescut foarte mult viteza și amploarea comunicării audiovizuale.

 

Oamenii se bazează pe mass-media pentru a obține ultimele știri și analize. Într-un ocean de informații, presa are influență asupra informațiilor pe care oamenii le văd și asupra modului în care le interpretează. Presa este în măsură să influențeze primele impresii ale oamenilor asupra unui anumit subiect și, prin urmare, are puteri considerabile de a condiționa psihologic oamenii.

 

Pentru elitele sociale, în special politicieni, presa determină concentrarea opiniei publice și servește ca un far unificator pentru public. Subiectele acoperite de presă devin probleme de interes social major. Problemele pe care presa nu le acoperă sunt ignorate și uitate.

 

Thomas Jefferson, părintele Declarației de Independență și al treilea președinte al Statelor Unite, a rezumat odată funcțiile vitale pe care presa le asumă în societate: “Dacă ar fi să decid dacă ar trebui să avem un guvern fără ziare sau ziare fără guvern, nu aș ezita un moment de a o alege pe cea de-a doua.”[1]

 

Deoarece este vocea societății, mass-media poate proteja moralitatea sau poate fi un instrument al răului. Datoria ei este de a relata adevărul evenimentelor majore care au loc în lume, într-o manieră corectă, precisă și în timp util. Trebuie să sprijine justiția și să condamne actele imorale, promovând în același timp bunătatea. Misiunea sa depășește interesele private ale oricărei persoane, ale unei companii sau ale unui partid politic.

 

În cercurile de știri occidentale, mass-media este gardian al adevărului și valorilor fundamentale ale societății. Se bucură de statutul înalt al celei de-a “patra puteri în stat”. Jurnaliștii sunt respectați pentru experiența și sacrificiile lor.

 

Joseph Pulitzer, redactor de presă și fondator al Premiului Pulitzer, a declarat: “Republica noastră și presa sa vor crește sau vor cădea împreună. O presă capabilă, dezinteresată, de prestigiu, cu inteligență antrenată să distingă dreptatea și curajul de a face acest lucru, poate păstra acea virtute publică fără de care guvernul popular este o farsă și o batjocură. O presă cinică, mercenară și demagogică va produce în cele din urmă persoane la fel de lipsite de noblețe ca ea. Puterea de a modela viitorul Republicii va fi în mâinile jurnaliștilor generațiilor viitoare.”[2]

 

Cu toate acestea, în mijlocul decăderii morale a omenirii, este dificil pentru mass-media să-și protejeze virtutea și să-și îndeplinească îndatoririle sub presiunea puterii și a ispitei banilor. În țările comuniste, mass-media este controlată de stat. Acești purtători de cuvânt ai regimului spală creierul maselor și acționează precum complici ai politicilor comuniste de teroare și crimă.

 

În societatea occidentală, gândirea comunistă s-a infiltrat puternic în presă care, astfel, a devenit unul dintre principalii agenți ai comunismului, ai tendințelor antitradiționale, imorale și demonice. Răspândește minciunile și ura, adăugând paie pe focul degenerării morale. Multe entități media și-au abandonat datoria de a spune adevărul și de a proteja conștiința morală a societății. Este imperativ să înțelegem starea în care este astăzi presa și ca responsabilitatea să fie din nou adusă în acest domeniu.

 

  1. Îndoctrinarea în masă în țările comuniste

De la început, comuniștii au considerat mass-media un instrument de spălare a creierului. În lucrarea lor “Liga comunistă”din 1847, Marx și Engels le-au cerut membrilor să aibă “energie revoluționară și fervoare în propagandă”[3]. Marx și Engels au folosit în articole termeni precum “câmpul de luptă al partidului”, “purtătorul de cuvânt al partidului”, “centrul politic”sau “instrumentul opiniei publice”pentru a exprima caracteristicile și funcțiile dorite ale mass-mediei.

 

Lenin a folosit mass-media ca instrument de promovare, incitare și organizare a revoluției rusești. El a fondat ziarele oficiale comuniste Iskra și Pravda pentru a promova propaganda și activismul revoluționar. La scurt timp după ce Partidul Comunist Sovietic a preluat puterea, a folosit mijloacele de informare pentru îndoctrinarea politică națională. În străinătate, a folosit propaganda pentru a-și îmbunătăți imaginea și pentru a exporta revoluția.

 

Partidul Comunist Chinez consideră de asemenea că presa este un instrument de formare a opiniei publice pentru dictatură și purtător de cuvânt al partidului și al guvernului. PCC este foarte conștient de faptul că “armele și pixurile sunt sprijinul lui pentru confiscarea și consolidarea puterii”[4]. Încă din perioada Yan’an, secretarul lui Mao Zedong, Hu Qiaomu, a postulat principiul “natura partidului în primul rând”, spunând că ziarul de partid “trebuie să transmită viziunile și înțelegerile partidului în toate articole, în fiecare eseu, în fiecare știre și în fiecare buletin informativ. […]”[5]

 

După stabilirea dictaturii, PCC a impus un control strict asupra mijloacelor de comunicare, printre care televiziunea, radioul, ziarele, revistele și ulterior internetul. El le folosește ca instrumente de îndoctrinare a chinezilor cu ideologia comunistă, pentru a reprima dizidenții, a intimida publicul și a ascunde sau distorsiona adevărul. Lucrătorii din domeniul mass-media sunt experți în auto-cenzură, conștienți de faptul că o singură greșeală poate avea consecințe nefericite. Cenzura nu numai că pătrunde în canalele de știri oficiale, ci și blogurile personale și comunitățile virtuale sunt, de asemenea, monitorizate și controlate de un vast sistem de poliție a internetului.

 

Există o expresie chineză contemporană care descrie grafic rolul presei în cadrul regimului PCC: “Eu sunt câinele Partidului așezat lângă ușa ședinței partidului. Voi mușca pe oricine Partidul îmi spune să mușc, de fiecare dată când mi se spune”. Aceasta nu este o exagerare. Fiecare mișcare politică comunistă începe cu opinia publică: presa răspândește minciuni pentru a incita la ură, care se termină cu violență și asasinate. Mass-media joacă un rol crucial în acest mecanism letal.

 

În timpul masacrului din Piața Tiananmen în 1989, PCC a susținut că studenții au fost bădărani violenți și, prin urmare, au folosit armata pentru a suprima “revolta”. După masacru, el a declarat că armata nu a împușcat pe nimeni și că nu au existat victime în Piața Tiananmen [6]. In anul 2001, la începutul persecuției împotriva Falun Gong, regimul a organizat așa-zisul incident al auto-incendierii din Tiananmen pentru a produce dovezi false împotrva aceastei practicii spirituale, pentru a aprinde ura împotriva Falun Gong în întreaga Chină și în lume. [7]

 

Cadrele de conducere din comitetele de la toate nivelurile Partidului acordă o importanță deosebită activității de propagandă și angajează un număr considerabil de persoane pentru această sarcină. La sfârșitul anului 2010, China a avut mai mult de 1,3 milioane de angajați în aparatul de propagandă națională, inclusiv circa 56.000 în departamentele de propagandă la nivelurile județene provinciale, 1,2 milioane în unități locale de propagandă și 52.000 de persoane în unitățile de lucru ale propagandei centrale [8]. Aceste cifre nu includ un număr mare de angajați care sunt responsabili pentru monitorizarea și manipularea opiniei pe Internet, cum ar fi poliția internetului, moderatori, comentatori controlați de partid, precum și alte persoane angajate pentru diferite forme de relații publice.

 

Țările guvernate de partidele comuniste, fără excepție, utilizează resurse enorme pentru a manipula presa. Numeroșii ani de funcționare au transformat mass-media de stat în regimul comunist în purtători de cuvânt pentru maeștrii lor totalitari, folosind tot felul de metode pentru a înșela și otrăvi oamenii.

 

  1. Infiltrarea comunistă în presa occidentală

Ultimul secol a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și blocul comunist. În tot acest timp, comunismul s-a infiltrat în societățile libere. Astfel, subminarea și infiltrarea în mass-media din țările occidentale a devenit una dintre principalele sale metode. Având în vedere influența extraordinară a presei americane în întreaga lume, acest capitol se concentrează asupra Statelor Unite pentru a discuta despre modul în care spectrul comunist a pus stăpânire pe mass-media.

 

După ce regimul sovietic a preluat puterea în Rusia, a încercat să-și stabilească controlul asupra discursului public în Occident, cerând agenților săi să se infiltreze în mass-media occidentală și să atragă simpatizanții comuniști locali. El a folosit acești oameni pentru a glorifica Uniunea Sovietică și a ascunde brutalitatea regimului comunist. Eforturile de propagandă sovietică au convins un număr mare de occidentali, influențând chiar și politicile lor guvernamentale în favoarea Uniunii Sovietice.

 

S-a constatat că KGB-ul sovietic și-a folosit agenții în Statele Unite pentru a lucra direct cu redactori ai unor organizații media americane prestigioase. Printre acestea se numără Whittaker Chambers și John Scott, redactori ai New York Times; Richard Lauterbach și Stephen Laird de la revista Time și alții. Ei și-au folosit pozițiile pentru a se amesteca cu politicienii, celebritățile și șefii de stat. Pe lângă colectarea unei game largi de informații, aceștia au influențat, de asemenea, deciziile la nivel înalt privind problemele politice, economice, diplomatice, militare și multe altele. [9]

 

Corespondentul New York Times la Moscova, Walter Duranty, care a scris din plin despre Uniunea Sovietică a câștigat premiul Pulitzer în 1932 pentru o serie de 13 articole despre această țară. Cu toate acestea, fostul comisar american Jay Lovestone și jurnalistul proeminent Joseph Alsop cred că Duranty a acționat ca spion pentru poliția secretă sovietică. [10]

 

În timpul foametei care a devastat Ucraina și alte regiuni ale Uniunii Sovietice în anii 1932/1933, Duranty a negat că foametea ar fi existat chiar dacă milioane de oameni au murit de foame. El a declarat că “orice informație că în Uniunea Sovietică există foamete astăzi este o propagandă exagerată sau răutăcioasă”. [11]

 

Descriind consecințele rapoartelor false ale lui Duranty, Robert Conquest, celebrul istoric britanic și autoritate academică privind istoria Uniunii Sovietice, a scris în cartea sa clasică “Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei”: “Fiind cel mai faimos jurnalist, de la cel mai renumit ziar din lume, la momentul respectiv, negarea lui Duranty despre Marea foamete a fost considerată drept adevăr. Nu numai că a înșelat cititorii New York Times, dar având în vedere prestigiul ziarului, de asemenea, el a influențat opinia a nenumărate persoane despre Stalin și regimul sovietic. Influența sa, fără îndoială, l-a afectat pe noul președinte ales Roosevelt în recunoașterea regimului comunist sovietic”. [12]

 

Hollywood-ul, leagănul industriei americane de film a fost, de asemenea, infiltrat de comuniști și de idei de stânga și chiar găzduiește o organizație a Partidului Comunist. După ce Willi Miinzenberg, comunist german și membru al celei de-a treia Internaționale, a ajuns în Statele Unite, a început să pună în aplicare conceptele lui Lenin în ceea ce privește dezvoltarea și producția de film, utilizând filmul ca pe un instrument de propagandă. A atras americanii să călătorească în Uniunea Sovietică pentru a studia filmul și a ajutat cursanții să intre în industria cinematografică. El a fost cel care a înființat organizația Partidului Comunist la Hollywood.

 

Pas cu pas, influența Uniunii Sovietice a început să scadă. Mulți regizori din acea vreme i-au idolatrizat pe sovietici, iar aceste sentimente au crescut în timpul celui de-al doilea război mondial, când Statele Unite și Uniunea Sovietică s-au aliat împotriva Germaniei naziste. Un dramaturg renumit a susținut că invazia germană a Uniunii Sovietice a fost “un atac asupra patriei noastre”[13]. În filmul Misiunea din Moscova, din 1943 s-a afirmat public că “nu există o diferență fundamentală între Uniunea Sovietică și Statele Unite tradiționale”. [14]

 

În afară de Uniunea Sovietică, regimul comunist chinez a beneficiat, de asemenea, de presa de stânga și de jurnaliștii din lumea liberă. Printre ei, se numără jurnaliștii americani de stânga Edgar Snow, Agnes Smedley și Anna Louise Strong.

 

“Steaua roșie din China”, de Edgar Snow, a înfățișat o imagine poleită a lui Mao Zedong și a altor lideri de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez, ascunzând crimele lor și natura perversă a comunismului de cititorii occidentali. Mao a spus: “Snow este prima persoană care a pregătit calea pentru relațiile prietenești necesare pentru a stabili un front unit”. [15]

 

Agnes Smedley a scris numeroase articole și cărți ce flatau PCC și conducerea acestuia. Există dovezi clare în arhivele sovietice care sugerează că ea era un agent al Cominternului care încurajase revoluția armată în India și colectase informații pentru sovietici.[16]. Anna Louise Strong a fost, de asemenea, o admiratoare a mișcării comuniste chineze. PCC a recunoscut acești trei americani prin emiterea de mărci poștale în onoarea “serviciului lor meritoriu”.

 

  1. Tendința de stânga în rândul jurnaliștilor

Majoritatea americanilor sunt sceptici cu privire la acuratețea rapoartelor media. Sondajele arată că 47% dintre oameni consideră că mass-media este înclinată spre progresism. În comparație, doar 17% consideră că există o tendință conservatoare [17]. Acest lucru ridică o problemă: dat fiind că industria știrilor este atât de competitivă, cum ar putea exista o astfel de părtinire uniformă?

 

Deși jurnaliștii și editorii au propriile opinii politice și sociale, acest lucru nu ar trebui să se reflecte în relatările lor despre evenimente. Așa cum obiectivitatea și neutralitatea sunt principii fundamentale ale eticii jurnalistice, articolele de știri nu ar trebui să fie colorate cu opinii personale. Pe baza principiilor normale de piață, în cazul în care există o părtinire, aceasta ar trebui să fie echilibrată prin apariția unor noi competitori mai neutri.

 

Realitatea este mai complicată. Cartea politologului american Tim Groseclose, “Întoarcerea la stânga: Cum denaturează presa progresistă mintea americană”, apărută în 2012, folosește metode științifice riguroase pentru a analiza înclinațiile politice ale presei predominante din Statele Unite ale Americii. Constatările lor au arătat că în medie, înclinația politică a presei din SUA tinde excesiv spre liberalismul modern și progresism- ceea ce se află în extrema stângă față de alegătorul tipic. Mass-media “mainstream”este chiar mai departe de această medie. [18]

 

Cartea explică faptul că majoritatea jurnaliștilor și editorilor sunt progresiști, ceea ce, vorbind în mod obiectiv, exercită presiuni asupra tradiționaliștilor din domeniu. Puținii conservatori care lucrează în mass-media progresistă sunt considerați ca fiind “răutăcioși” sau “sub-umani”, potrivit lui Groseclose. Chiar dacă nu rămân șomeri, ei nu îndrăznesc să-și facă publice opiniile politice, ca să nu mai vorbim de promovarea unor opinii conservatoare în presă sau în televiziune. [19]

 

Înclinarea spre stânga a mediei descurajează studenții cu vederi conservatoare să aleagă o carieră în jurnalism sau să caute de lucru în mass-media după absolvire. Comunitatea jurnaliștilor exclude opiniile care nu sunt aliniate la tendința sa progresistă, formând astfel fenomenul de camere ecou (unde nu sunt admiși cei care nu împărtășesc aceleași opinii – n.trad). Membrii acestei comunități se consideră elita inteligentă și plină de compasiune aflată în prim-planul dezvoltării societății, în timp ce disprețuiesc cetățenii obișnuiți ca fiind niste încăpățânați de joasă speță.

 

Dar mass-media nu reprezintă neapărat opiniile mainstream-ului social. Studiul Gallup din 2016 dovedește acest lucru. Potrivit sondajului, 36% dintre cetățenii americani sunt conservatori, în timp ce progresiștii reprezintă puțin peste 25% [20]. Adică, dacă mass-media ar reflecta cu acuratețe perspectivele majorității cetățenilor, atunci mass-media nu ar avea o tendință de stânga.

 

Înclinația de stânga a presei nu este, evident, rezultatul voinței populare. Mai degrabă, rezultă din faptul că actorii din umbră își promovează propriile agende politice cu intenția de a deplasa întregul sector demografic spre stânga politică. Acest lucru este explicat și în sondajul menționat mai sus: cetățenii în ansamblu își schimbă perspectivele, care sunt din ce în ce mai liberale și progresiste. În 1966, decalajul dintre conservatori și progresiști a fost de 22%; în 2014 a fost de 14%; iar în 2016 a fost de 11%. Proporția conservatorilor a rămas stabilă, dar mulți din zona de mijloc a spectrului politic au înclinat spre stânga. Mass-media are un rol incontestabil în această transformare demografică, care, la rândul ei, susține tendința ideologică a presei.

 

Există, de asemenea, unele probleme atunci când privim afilierile politice ale jurnaliștilor. În Statele Unite, democrații sunt asociați cu stânga, în timp ce republicanii au tendința spre dreapta. Potrivit unui sondaj realizat în 2014 de Washington Post, 28,1% din personalul mass-media din Statele Unite erau democrați, în comparație cu doar 7,1% care s-au declarat republicani. [21]

 

Majoritatea persoanelor care lucrează la marile ziare și posturi de televiziune au viziuni de stânga, indiferent dacă sunt proprietari ai acestor organizații sau jurnaliști și comentatori. Tendința este evidentă. În campania electorală pentru președinția SUA din 2016, cincizeci și șapte din cele mai mari ziare din țară – care în total au în circulație circa 13 milioane de exemplare – au sprijinit deschis candidatul democrat. Doar două publicații din lista primelor o sută, având în total o circulație de 300.000 de exemplare, au susținut candidatul republican. [22]

 

De ce mass-media este atât de înclinată spre stânga? În anii ’60, țara a fost puternic influențată de ideologia comunistă, iar mișcările sociale radicale de stânga a luat cu asalt Statele Unite ale Americii. Studenții radicali din acea epocă au intrat apoi în mass-media, mediul academic, clasa superioară a societății, agenții guvernamentale și sfera artistică, asumându-și astfel controlul asupra discursului public.

 

Majoritatea profesorilor universitari sunt de stânga, așa cum este discutat în capitolul 12. Facultățile de jurnalism și literatură, pline de ideologia de stânga, au adus generații întregi de absolvenți sub influența lor. Jurnaliștii nu primesc salarii bune și în schimb se bazează pe simțul lor idealist pentru a rămâne în profesie. Acest idealism a devenit unealta pentru transformarea presei într-o bază de operații de stânga.

 

Împreună cu presa, industria filmului este, de asemenea, sub asediu. Hollywood-ul a devenit un bastion al propagandei de stânga. Prin utilizarea tehnicilor sofisticate de producție și tehnici narative, producătorii de stânga promovează ideologiile de stânga, care au ajuns în întreaga lume. Tema principală a filmelor de la Hollywood pare, a fi, în general, calomnierea capitalismului și accentuarea conflictului de clasă, lăudând în același timp comportamentul imoral sau sentimentul antiamerican.

 

Autorul Ben Shapiro a intervievat multe vedete de cinema și producători de la Hollywood și a scris o carte numită “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevăratului Hollywood despre cum stânga v-a preluat televizorul”. Potrivit lui Shapiro, un producător renumit a spus că, în această profesie, progresismul este 100% dominant și că oricine îl neagă fie glumește, fie nu spune adevărul. Când a fost întrebat dacă o altă poziție politică ar putea îngreuna cariera unei persoane în industria cinematografică, el a răspuns: “Absolut”.

 

Un producător renumit a recunoscut în mod deschis faptul că Hollywood-ul promovează în programele sale opinii politice progresiste. “În prezent există o singură perspectivă. Și este o perspectivă foarte progresistă”[23]. Producătorul unui serial polițist de televiziune a recunoscut că el distribuie în mod intenționat mai mulți albi în roluri de infractori pentru că nu “dorește să contribuie la stereotipuri negative”. [24]

 

Shapiro susține că nepotismul de la Hollywood este mai degrabă ideologic decât familial: prietenii își angajează prietenii cu aceeași ideologie. Este șocantă deschiderea cu care Hollywood-ul recunoaște discriminarea față de conservatorii din industria filmului. Cei care vorbesc despre toleranță și diversitate nu au nici o toleranță atunci când vine vorba de respectarea diversității ideologice. [25]

 

  1. Liberalismul modern și progresismul acaparează mass-media

Walter Williams, fondatorul educației jurnalistice și a primei școli de jurnalism din lume, la Universitatea din Missouri, a creat Crezul Jurnalistului în 1914. Acolo, el definește jurnalismul ca profesie independentă, care-l respectă pe Dumnezeu și onorează omenirea. Jurnaliștii ar trebui să fie imuni la aroganță sau setea de putere. Ei trebuie să acorde atenție detaliilor și să-și exercite autocontrolul, răbdarea, curajul și respectul constant față de cititorii lor [26]. Cu toate acestea, după anii 1960, progresismul a devenit predominant. Promovarea ideilor a înlocuit obiectivitatea. Liberalismul modern și progresismul au înlocuit imparțialitatea.

 

În Elite Media, autorul Samuel Robert Lichter a scris că jurnaliștii tind să-și adauge propriile opinii și fond educațional în articolele lor despre chestiunile controversate. Majoritatea oamenilor din redacțiile de presă sunt progresiști, ceea ce a făcut ca știrile să fie în favoarea unei politici progresiste. [27]

 

În cercetările sale privind evoluția a două sute de ani de jurnalism american, Jim A. Kuypers a ajuns la concluzia că principalele entități mass-media de azi sunt liberale și progresiste atât ca structură cât și ca mediatizare a știrilor. El citează un editor liberal al unui mare ziar spunând: “Ne afișăm liberalismul prea des. Noi nu tolerăm alte stiluri de viață sau puncte de vedere. Nu ezităm să spunem că, dacă doriți să lucrați aici trebuie să fiți ca noi, trebuie să fiți liberal și progresist.”[28]

 

Într-o altă lucrare, Kuypers a constatat că mass-media mainstream este mult mai înclinată spre liberalism modern, în ceea ce privește mediatizarea subiectelor despre rasă, reforma beneficiilor, protecția mediului și controlul armelor printre altele. [29]

 

Presa de stânga și-a stabilit dominația în ecologia politicii americane, proliferându-și agenda ideologică în reflectarea știrilor. Intr-un comentariu publicat în The Wall Street Journal în 2001, Bernard Goldberg fostul reporter al CBS a scris: “Comentatorii de știri ai presei mainstream sunt atât de tendențioși « încât nici măcar nu știu ce este o prejudecată progresistă»”. [30]

 

Majoritatea oamenilor din societățile occidentale nu au multe îndoieli cu privire la veridicitatea știrilor create și transmise de mass-media mainstream. Mulți presupun că articolele sunt scrise în mod obiectiv și cuprinzător și că cele menționate mai sus reprezintă o analiză serioasă a unui expert bazat pe informații din surse fiabile. Presa de stânga profită de încrederea consumatorului pentru a-i inocula perspectiva sa ideologică.

 

Deși astăzi știrile false se propagă liber, acesta este un fenomen destul de neobișnuit. Societățile libere din Occident au subliniat în mod tradițional necesitatea de a avea o presă veridică, obiectivă și corectă. Din acest motiv, presa de stânga, în general, nu răspândește știrile false în mod deschis publiculului. Metodele lor sunt mai subtile și mai complexe, după cum este descris mai jos.

 

Mediatizare selectivă. În fiecare zi, zeci de mii de evenimente relevante au loc în întreaga lume. Dar atenția pe care o primesc evenimentele sau înlăturarea în liniște a acestora din atenția publicului, este determinată aproape în întregime de ceea ce mass-media alege să mediatizeze.

 

Presa contemporană exercită o mare putere. Datorită influenței considerabile de stânga în rândul multor organizații de presă și a personalului lor, multe idei progresiste, cum ar fi presupusa justiție socială, egalitate și feminism, au devenit cultura dominantă, în timp ce crimele comunismului au fost ascunse. Newt Gingrich, fostul președinte al Camerei Reprezentanților, a spus odată: “Stânga academică, mass-media și adepții săi din Hollywood sunt reticenți să se confrunte cu situația oribilă a inumanității nesfârșite a marxismului”. [31]

 

Madiatizarea selectivă a știrilor poate fi împărțită în trei categorii. În primul rând, evenimentele sunt selectate numai, sau în primul rând, pentru utilitatea lor în influențarea cititorilor ca să accepte poziția ideologică a stângii. În al doilea rând, în loc să raporteze exhaustiv contextul evenimentului, aceștia raportează doar aspectele care susțin punctul de vedere al stângii. În cele din urmă, presa tinde să ofere o mai mare participare celor care se apleacă spre stânga sau ale căror declarații sunt în acord cu stânga, în timp ce alte organizații și indivizi sunt marginalizați.

 

În lucrarea “O evaluare a părtinirii presei”, Tim Groseclose a scris: “Pentru fiecare păcat al comisiei, […] noi credem că există sute, și poate chiar mii de păcate de omisiune în care un jurnalist a ales fapte sau povestiri care probabil vor fi menționate numai de o parte a spectrului politic. “[32]

 

Stabilirea intereselor. În anii ’60, cercetătorii mass-media au propus o teorie potrivit căreia rolul mass-media este de a determina ce teme sunt adecvate pentru dezbatere. Bernard Cohn a reiterat aceasta spunând: presa “poate să nu aibă succes întotdeauna să spună oamenilor ce să gândească, dar are un succes uimitor în a spune cititorilor săi la ce să se gândească”[33]. Adică, presa poate determina importanța evenimentelor pe baza numărului de articole și a relatărilor viitoare pe care le dedică unui anumit eveniment, în timp ce aceleași subiecte sau altele mai importante pot fi tratate într-un mod mai succint sau nu sunt menționate deloc.

 

Problema drepturilor transsexuale, deși nu privește decât o foarte mică parte a populației, a devenit un punct focal pentru discuții și este un exemplu al modului în care mass-media a stabilit cu succes agenda bazată pe interesele pe care le reprezintă. În plus, încălzirea globală ce a devenit o problemă importantă în discursul public, este rezultatul unei conspirații de lungă durată dintre mass-media și celelalte forțe politice.

 

Mascarea. Există multe subiecte care sunt prea mari pentru a fi ignorate. Mass-media folosește metoda mascării pentru a-și impune punctul de vedere. Mișcarea de eliberare sexuală și de protecție socială din anii ’60 a dus la dezintegrarea familiei, creșterea sărăciei și creșterea criminalității. Cu toate acestea, stânga folosește mass-media și Hollywood-ul pentru a descrie imaginea unei mame singure puternice și independente și pentru a ascunde problemele sociale reale din spatele acestui fenomen. Unii critică “supremația albă”și atribuie discriminării sistemice statutul financiar și social slab al minorităților. Prevalența acestor narațiuni este în mare parte rezultatul complotării dintre mass-media și anumite forțe politice.

 

Metoda de mascare poate fi observată în principal în fenomenul relatărilor care preced faptele. Într-o mediatizare obiectivă, autorul rezumă faptele și le transformă într-o descriere. Dar jurnaliștii și editorii au tendința de a avea prejudecăți cu privire la un anumit subiect, iar atunci când creează articolele, ei modelează faptele pentru a-și valida propriile prejudecăți.

 

Folosirea corectitudinii politice pentru a impune autocenzura. Corectitudinea politică este impregnată în mass-media. Fie că-și folosesc propriul ghid de stil sau implicit pe cel de stânga, multe mass-media au reguli de corectitudine politică care afectează ceea ce este relatat și ce nu este, și modul cum informează. Datorită legilor privind “infracțiuni motivate de ură” în anumite țări europene, multe mass-media din această regiune nu îndrăznesc să relateze crimele comise de imigranți, chiar dacă aceste infracțiuni au devenit o problemă socială gravă și amenință securitatea națională a acestor țări. De asemenea, mass-media din SUA se autocenzurează atunci când este vorba despre raportarea infracțiunilor și, de multe ori, omite statutul de imigrant al făptașilor.

 

Etichetarea surselor conservatoare pentru a le neutraliza influența. Pentru a crea impresia de mediatizare imparțială, mass-media progresistă nu are de ales decât să relateze despre opiniile conservatorilor sau ale organizațiilor conservatoare. Însă presa folosește, în general, etichete precum “conservatoare”, “de dreapta”sau “de dreapta religioasă”atunci când citează aceste surse și astfel implică subtil faptul că opiniile lor sunt prejudiciate sau nesigure, doar pentru că sunt conservatoare. Când se citează liberali progresiști sau moderni, presa folosește, de obicei, titluri neutre cum ar fi “academice”sau “experți”, sugerând că opiniile lor sunt imparțiale, obiective, raționale și fiabile.

 

Crearea unui lexicon pentru corectitudinea politică. Mass-media occidentală, împreună cu grupuri politice și academicieni de stânga, au creat un vast sistem de limbaj corect din punct de vedere politic. Acest lucru a fost aplicat atât de frecvent încât a devenit profund înrădăcinat în conștiința publică, influențând publicul la nivel subliminal.

 

Odată ce presa validează o opinie de stânga, aceasta se va manifesta în toate aspectele societății. Un articol din octombrie 2008 din New York Times, intitulat “Opiniile liberale domină scena”, începe cu această expresie: “În acest sezon electoral, publicul din New York va putea vedea o serie de spectacole politice, despre Irak, corupția din Washington, feminism sau imigrație; ceea ce nu va putea vedea este unul cu o perspectivă conservatoare.”[34]

 

Culorile politice ale mass-media se reflectă și în mediatizarea procesului democratic. Candidații progresiști primesc o mediatizare pozitivă, în timp ce candidații care susțin perspective tradiționale sunt criticați. O astfel de analiză mediatică a “experților”are o mare influență asupra populației care votează. Groseclose a constatat că 93% dintre jurnaliștii din Washington, DC au votat pentru democrați; doar 7% au votat pentru republicani. Conform calculelor lui Groseclose, în alegeri tipice, tendința mediatică ajută candidații democrați cu 8-10 puncte procentuale. De exemplu, dacă tendința mediatică nu ar fi existat, John McCain l-ar fi învins pe Barack Obama cu 56% la 42%, în loc să piardă cu 53 la 46. [35]

 

  1. Industria cinematografică: Avangardă versus tradiție

Hollywoodul-ul are o influență enormă în întreaga lume. Deși filmele americane reprezintă mai puțin de 10% dintre toate filmele produse în lume, filmele de la Hollywood au 70% din audiența cinematografică a lumii. Nu există nici o îndoială că filmele de la Hollywood domină industria cinematografică internațională [36]. Ca simbol internațional al culturii americane, Hollywood a acționat ca un transmițător și amplificator al valorilor americane în întreaga lume – însă a devenit un instrument de expunere al omenirii la valori distorsionate și antitradiționale.

 

Astăzi este dificil pentru majoritatea americanilor să-și imagineze că familiile din anii 30 și 40 nu trebuiau să se îngrijoreze de influența negativă a filmelor asupra copiilor lor. Dar industria cinematografică la acel moment respecta standarde morale stricte.

 

În 1934, cu sprijinul puternic al bisericilor, industria cinematografică a introdus Codul de reglementare al realizării filmelor cu sunet, sincronizate și mute, cunoscut și sub numele de Codul Hays. Primul său principiu a fost că nu ar trebui să se producă niciun film care să coboare standardul moral al spectatorilor. Spectatorul nu va fi condus niciodată să favorizeze crimele și lucrurile rele, sau să conducă la perversitate sau la păcat. Principiul Codului Hays privind sexul a fost acela de a menține sanctitatea familiei și a căsătoriei: filmele nu ar trebui să ducă la concluzia că diversele forme promiscue ale relațiilor sexuale sunt norme acceptabile. Adulterul, deși uneori este necesar pentru complotul filmului, nu trebuie justificat, prezentat într-o manieră atractivă sau tratat în mod explicit.

 

Cu toate acestea, din anii 1950, mișcarea de eliberare sexuală a provocat o schimbare culturală și morală. Sosirea televiziunii în casele americane a provocat o presiune enormă asupra pieței și o rivalitate între producătorii de film. Hollywood-ul a început să ignore din ce în ce mai mult Codul Hays și nici nu a reușit să-și impună o auto-disciplină. De exemplu, Lolita (1962), adaptat după romanul cu același titlu, descrie relația adulteră dintre un bărbat și fiica lui vitregă.

 

Lolita a câștigat premiul Oscar și Globul de Aur și, deși filmul a primit atât recenzii pozitive, cât și negative la acel moment, Lolita are astăzi o aprobare de 93% în cele patruzeci și patru de recenzii de pe site-ul Rotten Tomatoes unde utilizatorii acordă calificative filmelor și serialelor de televiziune americane. Aceasta reflectă schimbarea moralității sociale care a avut loc în ultima vreme.

 

Mișcările de contracultură de la sfârșitul anilor 1960 au marcat prăbușirea ordinii și moralității tradiționale în producțiile de la Hollywood. Câteva filme emblematice care descriu teme de rebeliune reflectă dominația răului în industria cinematografică americană.

 

Așa cum s-a menționat în repetate rânduri în această carte, o tactică principală a comunismului este de a prezenta comportamentul criminal în mod nobil sau drept. “Bonnie și Clyde” este un film din 1967 bazat pe povestea adevărată a tâlharilor care au trăit în timpul Marii Depresiuni. În timpul Marii Depresiuni, multe familii au rămas fără adăpost după ce băncile le-au luat casele pentru neplata ipotecii. Protagoniștii filmului exprimă o furie împotriva acestui fenomen și sunt prezentați ca luptători împotriva nedreptății sociale, în timp ce jefuiau băncile și comiteau crime.

 

Filmul, care prezintă unele dintre primele scene ale violenței explicite de la Hollywood, sugerează un act de justiție în stilul lui Robin Hood pentru astfel de crime. Cuplul criminal este reprezentat de un bărbat frumos și o femeie frumoasă și sunt portretizați cu un simț inerent al justiției. Între timp, polițiștii au fost prezentați ca marionete incompetente și nu ca protectori ai legii și ordinii. La final, moartea lui Bonnie și a lui Clyde ca urmare a acțiunii poliției are un impact profund asupra publicului adolescent. Ambii sunt declarați martiri, ca si cum s-ar fi sacrificat pentru o cauză măreață.

 

Tema crimei și a violenței, pe care o descrie filmul, a șocat societatea americană în general dar a avut o mare rezonanță printre studenții răzvrătiți. Actorul și actrița care i-au interpretat pe Bonnie și Clyde au apărut pe coperta revistei Time. Tinerii au început să le copieze stilul de îmbrăcăminte, modul de vorbire și disprețul lor față de tradiție și obiceiuri. Ei au încercat chiar să imite modul de deghizare al cuplului [37]. Un lider radical al unei organizații studențești a scris un articol în care îi compara pe Bonnie și Clyde cu presupuși eroi, precum liderul gherilei Che Guevara și Nguyễn Văn Trỗi, un terorist Vietcong (Frontul Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud – n.trad.) [38]. O organizație radicală a studenților a declarat: “Nu suntem potențiali Bonnie și Clyde, suntem Bonnie și Clyde”[39].

 

Pe lângă înfrumusețarea crimei, filmul “Bonnie și Clyde” a prezentat un nivel fără precedent de violență și sex. Cu toate acestea, el a fost apreciat critic, a fost nominalizat pentru zece Oscaruri și a câștigat două. Hollywood-ul s-a abătut de la principiile sale tradiționale.

 

“Absolventul”, lansat la sfârșitul anului 1967, reflectă anxietatea interioară și conflictele dintre studenții de la acea vreme. Filmul descrie un absolvent de universitate singuratic la o răscruce a vieții. Valorile tradiționale ale generației tatălui său sunt prezentate ca și cum ar fi plictisitoare și ipocrite. În loc să se alăture societății americane, acceptă avansurile amoroase ale unei femei căsătorite mai în vârstă decât el și, de asemenea, se îndrăgostește de fiica acesteia, care descoperă aventura. La nunta fiicei cu un alt tânăr, protagonistul ajunge la biserică și fuge cu ea. Absolventul prezintă un amestec de răzvrătire adolescentină, libido necontrolat, incest și alte probleme care reflectă mediul confuz și antitradițional al tinerilor rebeli. Filmul a avut un mare succes, atât imediat cât și în anii următori. Cu șapte nominalizări la Oscar, din care a câștigat una, “Absolventul” și-a câștigat recunoașterea la Hollywood.

 

Filme precum “Bonnie și Clyde” și “Absolventul” au început noua eră de la Hollywood. La sfârșitul anului 1968, Codul Hays a fost înlocuit cu sistemul modern de rating al filmelor. Adică, filmele cu conținut de orice fel ar putea fi distribuite, atâta timp cât au fost etichetate cu un anumit grad de apreciere. Acest lucru a slăbit considerabil auto-disciplina morală a industriei de divertisment și standardele de bine și rău au devenit neclare. În acest fel, artiștii, producătorii și restul echipei au separat moralitatea de creațiile lor, dând frâu liber conținutului pervers.

 

Divertismentul degenerat a prins la public datorită stimulilor de proastă calitate, excitativi și ușor de obținut. Între timp, producătorii au căzut pradă propriei lăcomii, acumulând profituri uriașe.

 

Filmele sunt un mediu special, cu puterea de a crea atmosfere captivante și personalități realiste, și astfel reușesc să aducă audiența la punctul de vedere al regizorului. Filmele reușite pot scufunda publicul în lumea cinematografică, astfel încât aproape nimic să nu îi mai poată readuce la realitate. Acestea joacă un rol imens în modelarea sentimentelor și perspectivelor publicului, iar în mâinile răufăcătorilor conduc oamenii să se rupă de tradiție.

 

Un cunoscut producător de film a spus: “Documentarele îi convertesc pe cei deja convertiți. Filmele de ficțiune îi convertesc pe cei ce nu erau convertiți”[40]. Cu alte cuvinte, documentarele întăresc valorile pe care spectatorii le au deja, în timp ce filmele de ficțiune folosesc povești fascinante pentru a oferi indirect un nou set de valori audienței lor. Producătorul și protagonistul masculin al filmului “Bonnie și Clyde” susține socialismul. Drama sa istorică din 1981, “Reds”, i-a adus un Oscar și un Glob de Aur. La apogeul Războiului Rece, Reds a schimbat stereotipul comunistului radical într-o persoană prietenoasă și relaxată. [41]

 

Într-un alt film al său nominalizat la Oscar: “Bulworth”, descrie un candidat socialist la președinție. Prin portretul său, el sugerează publicului că tema centrală a politicii americane este clasa, nu rasa [42]. Acest film a fost un succes atât de mare încât mulți l-au îndemnat să-și depună candidatura pentru funcția de președinte al Statelor Unite.

 

Multe filme au avut un impact imediat. În ziua lansării filmului “Bonnie și Clyde”, aproape de sfârșitul filmului, polițiștii au început să fie insultați de spectatori din rândurile din spate [43]. După introducerea sistemului de rating, primul film evaluat cu R (copii sub vîrsta de 17 ani trebuie însoțiti de un adult – n.trad.): “Easy Rider” a devenit un succes instantaneu și a contribuit la popularizarea dependenței de droguri. Filmul urmărește aventurile a doi motocicliști hippie cu păr lung și dealeri de cocaină în timp ce se bucură de muzică rock, halucinogene, comunități hippie și bordeluri. Pentru producerea filmului au fost folosite droguri reale. Stilul lor de viață de indulgență antisocială, separat de valorile convenționale, a devenit visul multor tineri și a transformat drogurile într-un simbol al contraculturii. Regizorul filmului a recunoscut că: “Problema cocainei din Statele Unite este într-adevăr vina mea. Nu a existat cocaină pe străzi înainte de Easy Rider. După Easy Rider a fost peste tot “. [44]

 

De la implementarea sistemului de evaluare a filmului, Hollywood a început să producă în serie filme care prezintă în mod pozitiv diferite comportamente degenerate, cum ar fi promiscuitatea sexuală, violența, drogurile ilegale și crima organizată. Un studiu de cercetare a arătat că filmele evaluate ca R reprezintă 58% din filmele de la Hollywood produse între 1968 și 2005. [45]

 

Cercetătorul american Victor B. Cline a analizat 37 de filme care au avut premiera în Salt Lake City în anii 70. El a descoperit că 58% din filme au prezentat necinstea într-o lumină eroică sau justificată de erou din cauza circumstanțelor și că 38% din filme prezintă activitatea criminală ca fiind ceva convenabil sau ca o distracție reușită și interesantă, fără consecințe negative. În 59% din filme, eroul ucide unul sau mai mulți oameni. 72% din eroine au fost portretizate ca având un caracter de promiscuitate sexuală într-un anumit grad. De fapt, doar un singur film a sugerat relații sexuale normale între un bărbat și o femeie căsătoriți legal. Doar 22% dintre filme au prezentat protagoniștii unei căsnicii care ar putea fi considerată sănătoasă și suficient de satisfăcătoare. [46]

 

Un argument comun folosit împotriva criticării violenței și a sexului în filme este că astfel de lucruri există în realitate și că filmele reflectă doar natura realității și că nu au un impact negativ. Dar prin cifrele menționate mai sus, se arată că acest lucru este fals. În plus, multe filme produse de cei cu orientări de stânga de la Hollywood reflectă în mod natural valorile acestora și schimbă valorile reale ale societății. Potrivit lui Michael Medved, un critic de film și fost scenarist de la Hollywood, revoluționarii sociali ai gândirii progresiste de la Hollywood modelează valorile societății atacând legitimitatea familiei, promovând perversiunea sexuală și glorificând urâțenia. [47]

 

Alții susțin că excesul conținutului degenerat din punct de vedere moral în industria cinematografică se datorează doar pieței. Dar oricare ar fi cazul, obiectivele diabolice sunt atinse într-un grad șocant. Viteza și puterea cu care industria de film a fost folosită pentru a distruge moralitatea publicului este șocantă. Unele filme idolatrizează fiare sau monștri; cei care descriu că oamenii devin animale și chiar bestialitatea primesc girul Hollywood-ului. Aceasta este o reflectare reală a gradului în care diavolul a adus lumea sub comanda sa – omenirea a ajuns la punctul în care adoră monștri.

 

Aceste filme antitradiție investighează și reflectează asupra problemelor sociale cu complexitate superficială, dar în realitate sunt scuze pentru a crea un mediu complex și viu în care să absoarbă audiența. O atmosferă făurită atent permite publicului să creadă că standardele morale sunt circumstanțiale. Acțiunile rele dezaprobate de societatea convențională pot fi întotdeauna raționalizate într-un anumit mod, pot fi tratate cu simpatie sau chiar prezentate într-un mod pozitiv. Mesajul final, implantat în mintea spectatorilor, este că nu există o diviziune clară între bine și rău sau între drept și malefic, că tradițiile sunt plictisitoare și represive și că moralitatea este relativă.

 

  1. Televiziunea: Corupția în fiecare casă

Televiziunea a devenit o parte omniprezentă a vieții de zi cu zi. Vizualizarea frecventă a programelor de televiziune schimbă viziunea oamenilor asupra lumii fără ca aceștia să-și dea seama. Cercetările efectuate de Media Research Center au dovedit acest lucru. De exemplu, cu cât oamenii urmăresc mai mult programele de televiziune, cu atât este mai probabil ca aceștia să aibă un angajament mai mic față de virtuțile tradiționale, precum onestitatea, încrederea și corectitudinea, și cu atât mai puțin severă este atitudinea lor în privința problemelor legate de moralitatea sexuală, precum sexul în afara căsătoriei, avortul și homosexualitatea.

 

În timp ce, printre cei care se uită moderat sau prea mult la televizor, procentul de oameni care cred în Dumnezeu este aproape egal: 85% și, respectiv, 88%; cu cât cineva se uită mai mult la televizor, cu atât îi este mai greu să prețuiască principiile religioase. De exemplu, atunci când într-un chestionar li se cere să aleagă între “Oamenii ar trebui să trăiască întotdeauna în conformitate cu învățăturile și principiile Creatorului în toate împrejurările” sau “Oamenii ar trebui să combine valorile lor morale și personale cu codurile morale ale lui Dumnezeu”, cei care se uită mai mult la televizor tind să aleagă a doua opțiune.

 

Din aceste cifre, se poate concluziona, în general, că televiziunea predispune oamenii la relativismul moral.

 

Din anii 1950, televiziunea a devenit o parte integrantă a vieții de zi cu zi. Nu numai serialele de televiziune și filmele au un efect similar în modelarea valorilor oamenilor, dar și programele de dezbateri, sitcomurile și chiar și documentarele, incitându-și în liniște publicul cu tot felul de idei distorsionate prin repetarea continuă în fiecare zi.

 

Luați programele de dezbatere ca un exemplu. Studiourile de televiziune sunt interesate în special de a invita oameni ale căror opinii sau comportamente contravin valorilor tradiționale sau ale căror vieți sunt pline de conflicte sau invită “experți”să discute despre aspecte controversate legate de moralitate. Oaspeții sunt încurajați să dezvăluie “cu curaj”probleme “profunde”sau “complexe”din viața lor personală. Gazda, experții sau publicul din studio oferă diferite opțiuni ca soluții la probleme. Pentru a asigura popularitatea programului, în general, nu este emisă nici o judecată morală. În acest fel, multe programe devin un loc pentru afișarea comportamentelor și a perspectivelor corupte și distorsionate.

 

Multe programe de televiziune difuzate la orele de vârf sunt pline de conținut disprețuitor și neplăcut, greu de văzut. Unii realizatori de programe, inclusiv femeile, se mândresc că vorbesc vulgar. Un număr destul de mare de programe îi îndoctrinează pe oameni cu un gust vulgar și conținut anticultural sau antitradițional prin divertisment, în timp ce publicul se află într-o stare de relaxare. Odată cu trecerea timpului, oamenii nu se mai simt deloc alarmați și chiar ajung să aprecieze acest material, erodându-și astfel gândirea morală.

 

Comediile de televiziune (sitcomuri) sunt utilizate pentru a normaliza valorile și comportamentele deviante care sunt rareori văzute în viața de zi cu zi a oamenilor, atunci când sunt difuzate în mod repetat la televizor.

 

Ben Shapiro a dat un exemplu cu o scenă din episodul numit “Nașterea”, care a apărut în populara serie de comedie americană Friends. Carol, fosta soție lesbiană a lui Ross, este însărcinată cu copilul acestuia. Ross este îngrijorat că fiul său va crește într-o familie lesbiană. În timp ce Ross este deranjat, Phoebe spune: “Când am crescut, tatăl meu a plecat, mama a murit și tatăl meu vitreg a mers la închisoare, așa că abia am avut destui părinți pentru a face o familie completă. Și iată un copil mic, care are trei părinți care îl iubesc atât de mult, încât se luptă cine îl va iubi cel mai mult. Și încă nu s-a născut. Pur și simplu, el este cel mai norocos copil din lume”.

 

Ross se simte imediat ușurat și liniștit de perspectiva ei. După cum scrie Shapiro, episodul descrie “lesbienele gravide și casele cu trei părinți, nu doar ca normale, ci admirabile”. [49]

 

Medicina modernă a descoperit că creierul uman produce cinci tipuri diferite de unde cerebrale. Două dintre ele sunt undele cerebrale care sunt în starea de veghe a conștiinței: undele alfa (α) și undele beta (β). Atunci când oamenii sunt ocupați, undele lor cerebrale dominante sunt undele β. Ei manifestă o capacitate accentuată de a analiza și tind să utilizeze gândirea logică. O persoană care se află într-o dezbatere prezintă predominant unde β. Cu alte cuvinte, în starea în care undele β sunt dominante, oamenii sunt mai atenți și mai puțin naivi. Cu toate acestea, atunci când oamenii sunt relaxați și predomină undele alfa, emoțiile lor preiau controlul și capacitatea lor analitică slăbește. Când oamenii urmăresc programele de televiziune, nu sunt pregătiți să gândească serios, și sunt relaxați și ușor de impresionat. În astfel de circumstanțe, oamenii tind să fie convinși subliminal de temele și punctele de vedere reprezentate în programul de televiziune.

 

Cercetările arată că aproximativ două treimi din programele media, inclusiv programele pentru copii, conțin scene de violență. Există, de asemenea, conținut sexual înșelător în orice emisiune de televiziune și în filme. După orele de educație sexuală din școli, tinerii percep mass-media ca pe a doua sursă importantă de învățare despre activitatea sexuală.

 

O sumedenie de cercetări arată în mod clar faptul că acest conținut violent din mass-media desensibilizează tinerii cu privire la violență și crește șansele ca ei să comită acte violente mai târziu în viață. Mass-media a avut o influență foarte proastă asupra tineretului, sporind tendința spre violență, activitate sexuală la minori și sarcinile adolescentelor. Este de două ori mai probabil ca fetele care tind să urmărească programe ce conțin activitate sexuală să rămână însărcinate într-o perioadă de trei ani, în comparație cu fetele care rareori văd astfel de programe. Programele de televiziune cresc, de asemenea, riscul de agresiune sexuală și implicarea în comportamente periculoase. [50]

 

O avalanșă de conținut pornografic și sexual atacă în mod direct valorile și tradițiile sociale. Potrivit unui cercetător: “Mass-media este atât de persuasivă și atât de plină de sex încât este greu pentru orice copil, chiar și pentru un critic să reziste […] Cred că mass-media este adevăratul nostru educator despre sex “[51]. Datorită influenței mass-mediei, sexul în afara căsătoriei, adulterul și alte comportamente au devenit parte a unui stil de viață normal – atâta timp cât toate părțile sunt de acord, nu este nimic în neregulă cu aceasta.

 

În cartea “Propaganda la ore de vârf”, Shapiro a rezumat aproximativ o sută de televiziuni influente din SUA. El a descoperit că, odată cu trecerea timpului, aceste programe au trecut prin întregul spectru de acceptare a progresismului, promovare a ateismului, desconsiderare a credinței, promovare a sexului și violenței, promovare a feminismului, acceptarea homosexualității și transsexualității, respingerea moralității, respingerea relațiilor tradiționale dintre soț și soție sau tată și fiu, promovând puternic vederi de stânga și instituirea anti-eroilor nemiloși, lipsiți de empatie, ca protagoniști. Evoluția lor este un proces de decădere continuă a valorilor morale. Acest tip de viață antitradițională a avut o mare influență asupra mentalității publicului larg, în special a tinerilor. [52]

 

Multe dintre posturile TV de “muzică”promovează în mod deschis erotismul și chiar comportamentul sexual pervers publicului tânăr [53]. De când a fost implementat sistemul de rating al filmelor, multe filme pornografice pot fi vândute atât timp cât sunt catalogate cu un rating. Pe măsură ce tehnologia s-a dezvoltat, aceste programe indecente au trecut de la consumul subteran la cel general și pot fi obținute cu ușurință pe Internet, prin canale de televiziune plătite și în hoteluri.

 

Programele de televiziune încep să contamineze oamenii la vârste foarte fragede. Desenele animate prezintă personaje urâte sau cantități mari de violență. Alte programe pentru copii sunt încărcate cu teme ascunse ale progresismului și liberalismului modern, cum ar fi predarea homosexualității ca “diversitate culturală”. Ei folosesc expresii precum “există o singură persoană în întreaga lume ca tine”pentru a încuraja respectul de sine nemeritat și de a accepta toți oamenii indiferent de comportamentul lor moral. [54]

 

Desigur, puțini producători de la Hollywood aveau un plan pregătit de a insufla ideologii corupte publicului lor. Dar când producătorii înșiși sunt de acord cu conceptele progresismului și liberalismului modern, aceste ideologii corupte vor ajunge în mod inevitabil în programe. Planul real este diabolic, iar cei care lucrează în mass-media și care se depărtează de divin devin pioni ai răului.

 

  1. Presa: un câmp de luptă cheie într-un război total

Filosofia comunistă a luptei nu oferă nici un fel de mijloace și nu respectă nici o limită morală pentru a-și atinge obiectivele politice. În campania prezidențială americană din 2016, candidatul Donald Trump s-a opus “corectitudinii politice”și a promis să ia măsuri de a aduce SUA de la extrema stângă spre dreapta: revenirea la valorile tradiționale, supremația legii, reducerile fiscale pentru revitalizarea economiei, reînnoirea reverenței și umilinței oamenilor în fața lui Dumnezeu, printre altele. Sinceritatea lui i-a făcut pe progresiști să intre în panică. Înarmați cu presa mainstream, l-au atacat pe Trump cu tot arsenalul lor.

 

În timpul campaniei prezidențiale, presa de stânga a folosit diverse metode pentru a-l denigra și demoniza în mod deliberat pe Trump, în timp ce îi ostraciza suporterii, descriindu-i ca fiind rasiști, sexiști, xenofobi, anti-imigranți și albi needucați. Adică, presa a încercat să influențeze rezultatul alegerilor prin manipularea opiniei publice. Cu excepția unui număr mic al mass-media, aproape 95% din presă a prezis în mod repetat că Trump va pierde cu siguranță. Împotriva tuturor așteptărilor, Trump și-a învins rivalul și a fost ales în funcția de președinte al Statelor Unite.

 

În circumstanțe normale, indiferent cât de feroce ar fi campania electorală, diferite partide și grupuri ar trebui să revină la activitățile lor normale după terminarea alegerilor. Mai important, presa ar trebui să susțină principiul justiției, să pună pe primul plan interesele naționale și să mențină principiul neutralității în relatări. Cu toate acestea, după alegerile prezidențiale din 2016 din Statele Unite, s-a văzut că mass-media și-a continuat frenezia din campanie, chiar și cu riscul vătămării imaginii publice.

 

Majoritatea presei ignoră în mod deliberat realizările administrației Trump, precum creșterea pieței bursiere la niveluri record, realizările diplomatice americane și eradicarea aproape totală a ISIS. Cu rata șomajului aflată la cel mai scăzut nivel din ultimii optsprezece ani, economia Statelor Unite se bucură de o revigorare. Mai mult, presa face tot posibilul pentru a incapacita administrația Trump, făcând acuzații nefondate. De exemplu, presa a stârnit o teorie a conspirației despre o înțelegere secretă între Trump și Rusia, însă o anchetă specială nu a găsit nici o dovadă care să o susțină. Un raport al Congresului a afirmat în mod clar că nu a existat nici o înțelegere secretă între Rusia și Trump. [55]

 

Pentru a-l ataca pe Trump, presa a generat și multe știri false. În decembrie 2017, un gigant de știri de televiziune a trebuit să suspende doi jurnaliști proeminenți, timp de patru săptămâni și să le editeze munca, deoarece ei au creat relatări false că Trump i-a ordonat lui Michael Flynn să intre în contact cu Rusia. [56] În cele din urmă, cei doi jurnaliști au fost forțați să părăsească postul de televiziune. Această echipă specială a avut realizări remarcabile, câștigând patru premii Peabody și 17 premii Emmy, dar fabricarea știrilor false le-a adus rușine și dezonoare.

 

Când președintele Trump a condamnat infama bandă MS-13, în special membrii care au intrat în Statele Unite ca imigranți ilegali, el a spus: “Nu sunt oameni. Acestea sunt animale și trebuie să fim foarte, foarte duri”. Cu toate acestea, mass-media mainstream americană a scos imediat declarația din context, susținând că Trump a spus că imigranții ilegali erau animale.

 

În iunie 2018, fotografia unei fete din Honduras care plângea a circulat pe scară largă în mass-media și pe Internet. Fata și mama ei au fost oprite de poliția de frontieră în timp ce încercau să intre ilegal în Statele Unite. Presa a declarat că fata a fost separată forțat de mama ei și a profitat de ocazie pentru a critica politicile de frontieră ale lui Trump și poziția lui de toleranță zero față de imigrația ilegală. Apoi, revista Time a combinat fotografia fetei cu fotografia lui Trump pe coperta revistei sale și a adăugat titlu “Bine ați venit în Statele Unite”pentru a-l ridiculiza pe Trump. Cu toate acestea, tatăl fetei a declarat mai târziu presei că oficialii de frontieră nu au separat-o de mama ei. [57]

 

Potrivit studiilor realizate de Centrul de Cercetare Media, în ultimii doi ani, Trump a fost principalul subiect al știrilor de seară ale celor mai importante trei rețele de televiziune din SUA, ocupând o treime din timpul total de difuzare a știrilor de seară. În 2017, 90% din mediatizarea lui Trump a fost negativă, în timp ce mediatizarea pozitivă a fost de numai 10%. În 2018, mediatizarea negativă a crescut la 91%. Raportul a concluzionat: “Fără îndoială, niciun președinte nu a fost vreodată supus unor astfel de relatări ostile pentru o perioadă atât de îndelungată ca Trump […]”. [58]

 

Cu toate acestea, publicul american este tot mai conștient de știrile false. Într-un sondaj efectuat de Universitatea Monmouth în aprilie 2018, procentul americanilor care au considerat că “mass-media mainstream raportează știri false”a crescut de la 63% anul trecut la 77% [59]. În 2016, un sondaj realizat de Gallup a constatat că încrederea americanilor în presă a căzut la un nou nivel, cu doar 32% de persoane având încredere mare sau destul de mare în mass-media, cu opt puncte procentuale mai puțin decât în anul precedent [60]. În mod surprinzător, proprietarul unei mari companii media s-a plâns că “știrile false sunt cancerul timpurilor noastre”. [61]

 

Judecând din rezultatele alegerilor americane se poate vedea că jumătate dintre americani îl susțin pe Trump, dar atitudinea pe care o ia presa este clar unilaterală. În aceste circumstanțe anormale, Trump este atacat și demonizat deoarece el apără ferm restaurarea tradiției și idealurile sale nu pot coexista cu ideologia antitradițională a stângii. Dacă atacurile presei asupra lui Trump vor fi capabile să determine publicul să-și piardă încrederea în el, acest lucru ar duce la îndeplinirea obiectivului lor principal: de a împiedica societatea să se întoarcă la tradiție.

 

Cu toate acestea, ceea ce este cel mai îngrijorător este faptul că multe instituții media au devenit catalizatori pentru a amplifica retorica radicală, a provoca ostilitate și ură și a polariza populația, crescând astfel dezbinarea societății. Elementele de bază ale eticii au fost eliminate, iar consecințele sunt ignorate până la punctul în care autodistrugerea a devenit acceptabilă pentru a determina dispariția unui adversar. Țara a fost împinsă într-o stare de haos și pericol extrem.

 

Concluzie: Restaurarea responsabilității presei

Dacă putem spunem că în secolul trecut spectrul comunismului s-a infiltrat și a controlat numai câteva zone ale lumii, acum spectrul guvernează deja lumea noastră – toate aspectele lumii umane au fost corupte. Influența imensă a mijloacelor de informare în masă asupra umanității a fost folosită în mod eficient pentru spălarea creierului, înșelarea oamenilor și coruperea moralității umane, determinând oamenii să se abată inconștient de la tradiție.

 

În țările occidentale, multe mass-media progresiste sau liberale au devenit instrumente de ascundere a adevărului și de înșelare a oamenilor. Mulți au abandonat etica profesională de bază și, în schimb, au apelat la tot felul de atacuri, abuzuri și defăimări fără scrupule, indiferent de impactul avut asupra reputației sau a societății.

 

Spectrul a avut succes deoarece a profitat de slăbiciunile umane: căutarea faimei și a profiturilor, ignoranța, lenea, egoismul, simpatia incorectă, concurența etc. Unii jurnaliști se răzvrătesc împotriva tradițiilor, cu un aer de superioritate, sub fațada cunoașterii adevărului. Unii se adaptează la deja coruptul “la cererea publicului”pentru a avea mai multă audiență. Unii se conformează standardelor scăzute pentru a-și făuri cariera. Unii fabrică știri false din invidie și ostilitate. Unii cred în știri false din cauza ignoranței și lenii lor. Unii profită de bunătatea și de simpatia celorlalți care caută dreptatea socială și, astfel, înclină întreaga societate spre stânga și recurg la tactici fără scrupule pentru a-și atinge obiectivele politice și economice.

 

Misiunea presei este nobilă. Ea trebuie să fie sprijinul prin care oamenii își obțin informațiile despre evenimentele publice și este, de asemenea, o forță importantă în menținerea unei dezvoltări sănătoase a societății. Obiectivitatea și imparțialitatea sunt cerințele etice de bază ale mass-media și sunt cheia încrederii pe care o au oamenii în ea. Dar în mass-media de astăzi domnește haosul, afectând grav încrederea oamenilor în ea. Revendicarea misiunii presei și restabilirea gloriei jurnalismului este responsabilitatea nobilă a oamenilor care lucrează în acest domeniu.

 

Restaurarea misiunii mass-media înseamnă că presa trebuie să caute adevărul. Mediatizarea adevărului trebuie să fie completă și să aibă ca punct de plecare onestitatea. Atunci când prezintă un anumit fenomen social, multe mass-media prezintă realități parțiale care sunt adesea înșelătoare și pot face mai mult rău decât minciunile flagrante.

 

O parte a misiunii presei este promovarea compasiunii. Compasiunea presei nu este un abuz de simpatie sau de corectitudine politică. Obiectivul său trebuie să fie bunăstarea durabilă a omenirii. Calea de ieșire pentru omenire nu este să obțină beneficii economice pe termen scurt sau să creadă în utopia inventată de comuniști, ci să urmeze calea tradițională stabilită de divin, pentru a-și ridica standardele morale și a se reîntoarce în locul original, la originea adevărată și minunată a vieții în sine.

 

Presa este bună dacă poate ajuta la ridicarea valorilor societății și lua apărarea moralității, deoarece în societatea umană există atât binele cât și răul. Responsabilitatea mass-media este de a disemina adevărul, de a elogia virtutea și de a expune și împiedica răul.

 

Revenind la misiunea sa, mass-media trebuie să acorde mai multă atenție evenimentelor majore care afectează viitorul omenirii. Ultimul secol a fost martorul unei mari confruntări între lumea liberă și blocul comunist. Deși părea a fi o confruntare ideologică, de fapt a fost o luptă pe viață și pe moarte, între bine și rău, deoarece comunismul distruge moralitatea care unește civilizațiile umanității. Cu toate acestea, după prăbușirea regimurilor comuniste din Europa de Est, spectrul său rămâne încă neînvins.

 

În China, o țară a culturii antice, din 1999 Partidul Comunist persecută disciplina spirituală Falun Gong, bazată pe principiile universale ale Adevărului, Compasiunii și Toleranței. Această persecuție a afectat milioane de oameni de-a lungul vastului teritoriu al celei mai populate țări din lume. Au trecut aproape două decenii și ea încă are loc cu un grad de brutalitate care este greu de egalat. Este cea mai mare persecuție a credinței din istoria contemporană.

 

Persecuția împotriva Falun Gong este o persecuție a celor mai importante valori ale civilizației umane și un atac monstruos asupra libertății de credință. Cu toate acestea, mediatizarea sa occidentală a fost disproporționat de scăzută în raport cu amploarea și gravitatea evenimentelor care au loc. Majoritatea presei mainstream a fost influențată de presiunea politică a Partidului Comunist Chinez, s-a auto-cenzurat și a rămas tăcută în această problemă de o asemenea gravitate. Unii dintre ei au fost chiar complici ai PCC-ului, ajutându-l să-și răspândească înșelăciunea.

 

În același timp, a apărut o tendință care se opune comunismului și promovează o revenire la tradiție. În China, peste 300 de milioane de persoane au renunțat la PCC și organizațiile sale afiliate prin mișcarea “Tuidang”(demisia din Partid). Cu toate acestea, un astfel de fenomen major, de o mare importanță pentru viitorul Chinei și al lumii, este rar menționat în mass-media occidentală.

 

Astăzi, pe măsură ce lumea suferă mari schimbări, adevărul și valorile tradiționale sunt mai importante ca oricând. Lumea are nevoie de mijloace media care să poată distinge între bine și rău, să facă lucruri bune și să mențină moralitatea publică. Transcenderea intereselor particulare ale indivizilor, companiilor și partidelor politice pentru a prezenta oamenilor lumea reală este datoria fiecărui profesionist al mass-media.

 

Astăzi, când societatea se confruntă cu declinul moral al profesiei de jurnalist, este imperativ ca cititorii și audiența să distingă în mod conștient între bine și rău și să analizeze rațional informațiile furnizate de mass-media. Oamenii trebuie să judece lucrurile potrivit tradiției morale și să ia în considerare fenomenul social din perspectiva valorilor universale. Astfel, publicul va încuraja mass-media să-și îndeplinească misiunea ei istorică. Aceasta este, de asemenea, cheia pentru omenire de a împiedica influența spectrului comunismului și a-și găsi calea spre un viitor mai bun.

 

Capitolul 12 (II)

Capitolul 14

Referințe

[1] Thomas Jefferson, The Works, vol. 5 (corespondența 1786-1789), citat în Online Library of Liberty, accesat la 2 octombrie 2018, http://oll.libertyfund.org/quote/302

 

[2] Joseph Pulitzer, “De ce școli de jurnalism?”Noua Republică, 9 octombrie 1930, 283.

 

[3] “Regulile Ligii Comuniste”, Liga Comunistă, Arhiva de Internet Marx / Engels, accesată la 4 octombrie 2018, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1847/communist-league/index

 

[4] Lin Biao, “Discurs la reuniunea lărgită a Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez”, Colecția de documente din revoluția culturală a Chinei (18 mai 1966). [În chineză]

 

[5] Hu Qiaomu, “Ziarele sunt manuale”, Lucrările colectate de Hu Qiaomu, Vol. III, (Beijing, Editura Poporului zilnic, 1994), p. 303. [În chineză]

 

[6] Han Mei, “UK declasifică dosare spunând că au fost uciși 10.000 de oameni în Tiananmen; Corpurile stocate subteran în grămezi”, Radio Sound of Hope, 20 decembrie 2017, http://www.soundofhope.org/gb/2017/12/20/n1378413.html [În chineză]

 

[7] “Farsa de auto-incendiere din Piața Tiananmen”, Minghui.org, http://en.minghui.org/cc/88/

 

[8] “Prezentare generală: intensificarea stimulării unui mecanism pentru inovație, construirea unei echipe culturale de propagandă de nivel înalt”, Xinhua News Network, 28 septembrie 2011, http://cpc.people.com.cn/GB/64107/64110/15777918.html [În chineză]

 

[9] Matthew Vadum, “Trădarea Jurnalistică”, Canada Free Press, 1 iulie 2015, https://canadafreepress.com/article/journalistic-treachery

 

[10] Marco Carynnyk, “New York Times și Marea Foamete”, săptămânalul ucrainean nr. 37, vol. LI (11 septembrie 1983), a accesat 5 octombrie 2018, http://www.ukrweekly.com/old/archive/1983/378320.shtml

 

[11] Robert Conquest, Recolta tristeții: colectivizarea sovietică și teroarea foametei (Oxford: Oxford University Press, 1986), 319.

 

[12] Citat din Arnold Beichman, “Pulitzer-Winning Lies”, Standardul săptămânal, 12 iunie 2003, https://www.weeklystandard.com/arnold-beichman/pulitzer-winning-lies

 

[13] Ronald Radosh, “Steaua Roșie de la Hollywood: Colonia filmului, o poveste romantică îndelungată cu stânga” (San Francisco: Encounter Books, 2005), 80.

 

[14] Ibid., 105.

 

[15] Edgar Snow, Note aleatorii despre China Roșie, traducere de Xi Boquan, (Nanjing: Editura Poporului Jiangsu, 1991), p. 1.

 

[16] Ruth Price, Viața lui Agnes Smedley (Oxford: Oxford University Press, 2004), 5-9.

 

[17] Lymari Morales, “Majoritatea în Statele Unite continuă să nu aibă încredere în mass-media, percepută părtinitoare,”Gallup, 22 septembrie 2011, https://news.gallup.com/poll/149624/majority-continue-distrust-media-perceive-bias.aspx

 

[18] Tim Groseclose, “Turnul din stânga: Cum distorsiunea mediei liberale distorsionează mintea americană” (New York: St. Martin’s Press, 2011).

 

[19] Ibid., “Problema ordinii a doua a unei redacții neechilibrate”, Capitolul 10.

 

[20] Lydia Saad “Conservatorii din SUA sunt mai numeroși ca liberalii cu puțin”, Gallup, 03 ianuarie 2017, https://news.gallup.com/poll/201152/conservative-liberal-gap-continues-narrow-tuesday.aspx

 

[21] Chris Cillizza, “Doar 7% dintre jurnaliști sunt republicani. Acest procent este cu mult mai mic decât chiar în deceniul trecut”, Washington Post, 6 mai 2014, https://www.washingtonpost.com/news/the-fix/wp/2014/05/06/just-7-percent-of-journalists-are-republicans-thats-far-less-than-even-a-decade-ago/?noredirect=on&utm_term=.3d0109901e1e

 

[22] “2016 Susțineri editoriale ale alegerilor de către majoritatea ziarelor”, Proiectul președinției americane, http://www.presidency.ucsb.edu/data/2016_newspaper_endorsements.php

 

[23] Ben Shapiro, “The Clique: How Television Stays Liberal”, “Propaganda la ore de vârf: Povestea adevaratului Hollywood despre cum stanga v-a preluat televizorul” (New York: Broadside Books, 2012).

 

[24] Ibid., “Plângerea dreptei: modul în care drama de televiziune glorifică liberalismul”.

 

[25] Ibid., “The Clique: How Television Stays Liberal”

 

[26] Citat în Jim A. Kuypers, “Jurnalismul partizanian: o istorie a presei în Statele Unite” (Lanham: Rowman & Littlefield, 2014), 8.

 

[27] S. Robert Lichter, et. al., The Media Elite (Castle Rock, Col.: Adler Publishing Co., 1986).

 

[28] Kuypers, Jurnalismul partizan, 2.

 

[29] Jim A. Kuypers, Presa părtinitoare și politică: modul în care mass-media controlează problemele controversate (Santa Barbara, California: Greenwood Publishing Group, 2002).

 

[30] Citat în Kuypers, Partisan Journalism, 4.

 

[31] Newt Gingrich, “Acceptarea marxismului în China este o veste proastă pentru poporul său”, Fox News, 2 iunie 2018, http://www.foxnews.com/opinion/2018/06/02/newt-gingrich-chinas-embrace-marxism-is-bad-news-for-its-people.html

 

[32] Tim Groseclose și Jeff Milyo, “O evaluare a presei părtinitoare”, Jurnalul trimestrial al economiei, vol. 120, nr. 4 (noiembrie 2005), 1205.

 

[33] Citat în Maxwell E. McCombs și Donald L. Shaw, “Funcția de stabilire a agendei presei”, Opinia publică trimestrială, Vol. 36, No. 2 (Summer, 1972), 177.

 

[34] Patricia Cohen, “Perspectivele liberale domină luminile rampei”, New York Times, 14 octombrie 2008, https://www.nytimes.com/2008/10/15/theater/15thea.html

 

[35] Grosclose, Prefață, Turnul stâng.

 

[36] Jonathan Derek Silver, “Dominația industriei filmului de la Hollywood: cum a apărut și cum a fost menținut?”, teza de doctorat, Universitatea de Tehnologie din Queensland (2007), secțiunea 1.4, https://eprints.qut.edu.au/16687/1/Jonathan_Derek_Silver_Thesis.pdf

 

[37] John Belton, Cinema american / Cultura americană, ediția a 2 – (McGraw-Hill Publishing Company, 2005), capitolul 14.

 

[38] Todd Gitlin,”Întreaga lume se uită: Rolul mass-mediei în realizarea și desființarea noii stângi” (Berkeley: University of California Press, 2003), 199.

 

[39] Steven J. Ross, “Hollywood-ul  la stânga și la dreapta: Cum vedetele americane de film au influnețat politica” (Oxford University Press, 2011), 322.

 

[40] Ibid., 338.

 

[41] Ibid., 338-39.

 

[42] Ibid., 352.

 

[43] Gitlin, Întreaga lume se uită, 199

 

[44] Peter Biskind, “Călăreți ușor, Tauri furioși: Cum a generat Hollywood-ul “Sex-Droguri-și-Rock” (New York: Simon and Schuster, 1999), 74.

 

[45] Ashley Haygood, “Ascensiunea conținutului controversat al filmului”, teză de masterat în Comunicare la Liberty University, mai 2007, Accesat 05 octombrie 2018, https://digitalcommons.liberty.edu/cgi/viewcontent.cgi?&httpsredir=1&article=1007&context=masters&sei-re

 

[46] Victor B. Cline, “Cum influențează mass-media valorile și comportamentul nostru”,”Probleme în Religie și Psihoterapie, Vol 1, No. 1 (01 octombrie 1975), https://scholarsarchive.byu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=1004&context=irp

 

[47] Michael Medved, Hollywood vs. America (New York: Harper Perennial, 1993);

 

[48] “Asaltul presei asupra valorilor americane,”Media Research Center, Accesat la 2 octombrie 2018, https://www.mrc.org/special-reports/media-assault-american-values

 

[49] Shapiro, “Prolog: Cum conservatorii au pierdut războiul televiziunii”, Propaganda la ore de vârf.

 

[50] “Impactul utilizării mass-media și a timpului petrecut în fața ecranului asupra copiilor, adolescenților și familiilor”, Colegiul American de Pediatrie, noiembrie 2016, https://www.acpeds.org/wordpress/wp-content/uploads/11.9.16-The-Impact-of-Media-Use-and-Screen-Time-on-Children-updated-with-ref-64.pdf

 

[51] Arhiva Congresului, volumul 141, numărul 146 (19 septembrie 1995), https://www.gpo.gov/fdsys/pkg/CREC-1995-09-19/html/CREC-1995-09-19-pt1-PgS13810.htm

 

[52] Shapiro, Propaganda La Ore de Vărf.

 

[53] Libby Copeland, “Demonstrația provocatoarea a MTV: este putredă până la mijloc”, Los Angeles Times 12 februarie 2001 http://articles.latimes.com/2001/feb/12/divertisment/ca-24264

 

[54] Shapiro, “Jefuirea leagănelor: Cum televiziunile liberale recrutează copii”, Propaganda la ore de vârf

 

[55] Erin Kelly, “Paul Ryan: ‘Nu există dovezi de complotare între campania prezidențială a lui Trump și ruși”, USA Today, 07 iunie 2018, https://www.usatoday.com/story/news/politics/2018/06/07/paul-ryan-no-evidence-collusion-between-trump-campaign-russians/681343002/

 

[56] Julia Manchester, “Trump: ABC ar fi trebuit să-l concedieze pe Brian Ross”, Dealul, 08 decembrie 2017, http://thehill.com/homenews/administration/364061-trump-abc-should-have-fired-fraudster-brian-ross

 

[57] Samantha Schmidt și Kristine Phillips, “Fata din Honduran care plânge de pe coperta Time nu a fost separată de mama ei,”Washington Post, 22 iunie 2018, https://www.washingtonpost.com/news/morning-mix/wp/2018/06/22/the-crying-honduran-girl-on-the-cover-of-time-was-not-separated-from-her-mother-father-says/?noredirect=on&utm_term=.bd08dbdaf5bc

 

[58] Rich Noyes, “TV vs Trump în 2018: o mulțime de Rusia și o mediatizare negativă de 91% (din nou!)”, “NewsBusters, 06 martie 2018, https://www.newsbusters.org/blogs/nb/rich-noyes/2018/03/06/tv-vs-trump-2018-lots-russia-and-91-negative-coverage

 

[59] “Știrile false, o amenințare pentru presă; Deciziile editoriale, actorii externi de vină”, Monmouth University Polling Institute, April 2, 2018,https://www.monmouth.edu/polling-institute/reports/monmouthpoll_us_040218/

 

[60] Art Swift, “Încrederea americanilor în mass-media cade la noi valori”, Gallup, 14 septembrie 2016, https://news.gallup.com/poll/195542/americans-trust-mass-media-sinks-new-low.aspx

 

[61] Polina Marinova, “Noul proprietar al LA Times spune cititorilor că știrile false sunt cancerul zilelor noastre”, “Fortune, 18 iunie 2018,  http://fortune.com/2018/06/18/los-angeles-times-owner/

 

Capitolul 13: Deturnarea mijloacelor de informare în masă

 

 

/////////////////////////////////////////////

Capitolul 12 (II): Sabotarea educației

Cuprins (continuare)

  1. Elemente comuniste în învățământul primar și secundar
  2. Coborârea nivelului elevilor
  3. Natura distructivă a educației progresiste
  4. Educația: un mijloc de ruinare a elevilor
  5. Manipularea psihologică
  6. Infiltrarea în educație

 

  1. Obiectivul: distrugerea educației în est și vest

 

Concluzie: Revenirea la educația tradițională

 

Referințe

 

*****

 

  1. Elemente comuniste în învățământul primar și secundar

Deși comunismul are o influență mai mare la nivel universitar, el a afectat și învățământul primar și cel gimnazial. Influența sa subminează dezvoltarea intelectuală și maturitatea copiilor, făcându-i mai apoi sensibili la influența stângii în universitate. A determinat reducerea cunoștințelor și abilităților multor generații de elevi, precum și a capacității lor de a raționa și de a se angaja în gândirea critică. Acest lucru are loc de mai bine de o sută de ani, iar cea care a inițiat această tendință a fost mișcarea pedagogică progresistă condusă de John Dewey. În general, reformele educaționale ce au urmat acesteia s-au conformat acelorași principii.

 

Pe lângă inocularea ateismului, teoriei evoluției și a ideologiei comuniste în elevi, învățământul primar și secundar din Statele Unite este dedicat manipulării psihologice a elevilor pentru a le distruge credințele și moralitatea tradițională și pentru a le inocula relativismul moral și conceptele moderne care au o atitudine coruptă față de viață. Acest lucru se întâmplă în toate sectoarele educației, iar măsurile sofisticate folosite fac aproape imposibil ca studenții și publicul să se protejeze împotriva acestei tendințe.

 

  1. Coborârea nivelului elevilor

Statele Unite sunt o țară democratică. De la președinți la parlamentari, primari și membri ai comitetului școlar, toți sunt aleși de către alegători. Dacă această politică democratică este cu adevărat benefică pentru toți depinde atât de nivelul moral al poporului, cât și de nivelul cunoașterii și înțelegerii sale. În cazul în care alegătorii nu cunoscusc bine istoria, sistemele politice și economice și problemele sociale, aceștia vor avea dificultăți în alegerea cu înțelepciune a oficialilor care își întemeiază platformele electorale pe interese pe termen lung ce sunt fundamentale pentru țară și societate. Acest lucru pune țara într-o situație periculoasă.

 

În 1983, un grup de experți, însărcinat de Departamentul pentru Educație al SUA, a redactat raportul “O țară în pericol” , după optsprezece luni de cercetare. Autorii raportului au notat:

 

“Pentru ca țara noastră să funcționeze, cetățenii trebuie să poată ajunge la un consens în probleme complexe, în general într-un termen scurt și pe baza unor dovezi contradictorii sau incomplete. Educația ajută la formarea acestor consensuri, lucru pe care Thomas Jefferson l-a subliniat cu mult timp în urmă în faimoasa sa zicală: “Nu cunosc niciun custode sigur al puterilor celor mai înalte ale societății, cu excepția poporului însuși; și dacă credem că nu sunt suficient de luminat pentru a-și exercita controlul cu înţelepciune, remediul nu este să i se ia controlul, ci să capete înțelepciune”.

 

Cei ce au cunoștințe limitate și o capacitate scăzută de a gândi critic nu pot recunoaște minciunile și înșelătoriile. Educația joacă un rol enorm, iar elementele comuniste invadează toate nivelurile sistemului educațional, făcând studenții să fie nesăbuiți și ignoranți și, prin urmare, vulnerabili la manipulare.

 

“O țară în pericol” mai expune, de asemenea, următoarele puncte: “Fundamentele educaționale ale societății noastre sunt în prezent subminate de o mare creștere a mediocrității care amenință viitorul nostru ca națiune și ca popor”.

 

“Dacă o putere străină ostilă ar fi încercat să impună Statelor Unite performanța educațională mediocră de astăzi, am fi considerat-o un act de război”.

 

“Chiar am risipit ceea ce am câștigat în ceea ce privește realizările elevilor după provocarea avută cu Sputnik. Mai mult, am dezmembrat sistemele esențiale de sprijin care au ajutat la obținerea acestor realizări. Noi, de fapt, am comis un act de dezarmare educațională, nemaipomenit și unilateral”. [1]

 

Raportul îl citează pe analistul Paul Copperman: “Pentru prima dată în istoria țării noastre, abilitățile educaționale ale unei generații nu vor depăși, nu vor fi egale și, nici măcar nu se vor apropia de cele ale părinților lor”.

 

Raportul citează câteva concluzii șocante: în afara scorurilor obținute de către studenții americani la evaluări – care tind să fie printre cele mai scăzute în cadrul examenelor internaționale – 23 de milioane de adulți americani sunt analfabeți din punct de vedere funcțional – ceea ce înseamnă că posedă doar abilitățile de alfabetizare cele mai de bază și că nu pot satisface nevoile complexe ale vieții și muncii moderne. Rata analfabetismului funcțional este de 13% în rândul celor în vârstă de 17 ani și poate ajunge la 40% în rândul minorităților. Între anii 1963 și 1980, scorurile privind testul de aptitudini educaționale (SAT) au scăzut, scorul mediu al limbii engleze a scăzut cu mai mult de 50 de puncte, iar scorul mediu la matematică cu aproape 40 de puncte. “Multe persoane de 17 ani nu posedă abilitățile intelectuale superioare pe care ar trebui să le aibă. Aproximativ 40% nu pot trage concluzii pe baza materialelor scrise; doar o cincime poate scrie un eseu persuasiv; și numai o treime poate rezolva o problemă matematică cu pași multipli.” [2]

 

După anii 1980, experții în mediul educațional din SUA au lansat o campanie intitulată “Înapoi la elementele de bază”, dar a ajutat acest lucru la stoparea declinului educației americane? În 2008, Mark Bauerlein, profesor de limba engleză la Universitatea Emory, a publicat “The Dumbest Generation – Generația cea mai proastă”. Primul capitol al cărții combină rezultatele examinărilor și studiilor efectuate de Departamentul Educației și organizațiile neguvernamentale și rezumă lacunele de cunoștințe ale studenților americani în istorie, educație civică, matematică, știință, tehnologie, arte plastice și alte domenii. La testul de istorie din cadrul evaluării naționale a progresului educațional din 2001 (NEAP), 57% dintre studenți au obținut un nivel “de bază inferior” și doar 1% a obținut “avansat”. În mod surprinzător, ca răspuns la întrebarea despre care țară a fost aliatul SUA în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, 52% au ales Germania, Japonia și Italia, în loc de Uniunea Sovietică. Rezultatele din alte domenii au fost la fel de dezamăgitoare. [3]

 

Declinul calității educaționale americane este evident pentru toată lumea. Începând cu anii ’90, termenul de “coborâre a nivelului” a apărut în multe cărți ale educației americane și a devenit un concept pe care pedagogii țării nu îl pot evita. John Taylor Gatto, profesor cu experiență și cercetător științific din New York, a notat: “Luați o carte de matematică sau retorică din clasa a cincea din anii 1850 și veți vedea că textele acelor timpuri vor fi considerate astăzi universitare”. [4]

 

Pentru a evita ridiculizarea sistemului educațional din SUA, Serviciul de Testare Educațională (STE) a trebuit să redefinească scorurile examenului de admitere universitară în 1994. Când SAT a început să adopte o formă modernă în 1941, scorul mediu al testului lingvistic a fost de 500 de puncte (scorul maxim este de 800). Până în anii 1990, scorul mediu a scăzut la 424 de puncte, dar cu toate acestea, STE a redefinit 424 de puncte ca și când ar fi fost 500. [5]

 

Deteriorarea calității educației nu se reflectă doar în scăderea abilităților elevilor. Din cauza lipsei cunoștințelor de bază, aptitudinile de gândire critică ale elevilor americani au scăzut brusc. Cercetătorul Thomas Sowell a subliniat în anii 1990 că: “Nu se rezumă doar la faptul că Johnny nu poate citi, sau chiar că Johnny nu poate gândi. Johnny nu știe ce înseamnă să gândească, pentru că în multe școli publice gândirea este adesea confundată cu senzația”. [6]

 

Spre deosebire de liderii studenților răzvrătiți din anii 1960, care puteau vorbi elocvent, tinerii care participă astăzi la proteste și sunt intervievați de reporteri sunt rareori în măsură să-și exprime cerințele. Ei nu au niveluri de bază ale simțului realității și rațiunii.

 

Motivul declinului educației nu este acela că studenții de astăzi nu sunt la fel de inteligenți ca și cei de dinaintea lor, ci este războiul condus în tăcere de comunism împotriva generației următoare, folosind sistemul educațional drept arma sa. Charlotte Thomson Iserbyt, autor al “Planului deliberat de a ucide America: un Traseu Documentar Cronologic” și fost consilier al Departamentului Educațional al SUA în anii 1980, a spus: “Motivul pentru care americanii nu înțeleg acest război este pentru că a fost luptat în secret – în școli ale națiunii noastre, care vizează copiii noștri, ce sunt ținuți captivi în sălile de clasă”. [7]

 

  1. Natura distructivă a educației progresiste

Atacul asupra tradiției în școlile primare și secundare din Statele Unite a început odată cu mișcarea de educație progresistă de la începutul secolului al XX-lea. Următoarele generații de educatori progresiști ​​au dezvoltat o serie de discursuri și teorii false care au servit la modificarea programei școlare, reducerea materialelor didactice și standarde academice mai scăzute. Acest lucru a cauzat pagube enorme învățământului tradițional.

 

De la Rousseau la Dewey

John Dewey este părintele educației progresiste din Statele Unite și a fost puternic influențat de ideile filozofului francez din secolul al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau.

 

Rousseau credea că oamenii sunt buni prin natura lor și că responsabile pentru declinul moral au fost problemele sociale. El a spus că omul s-a născut în libertate și egalitate, și că într-un mediu natural, toată lumea se va bucura de drepturile sale înnăscute. Inegalitatea, privilegiul, exploatarea și pierderea bunătății înnăscute a omului au fost produse de civilizație, a spus el. Pentru copii, Rousseau a propus un model de “educație naturală” care îi lăsa în voia lor. Această educație nu trebuia să aibă învățături religioase, morale sau culturale.

 

De fapt, omenirea este înzestrată atât cu bunăvoință, cât și cu răutate. Fără cultivarea bunăvoinței, aspectele malefice ale naturii umane ajung să predomine, până la punctul în care oamenii consideră că nici o metodă nu este prea imorală și nici un păcat prea rău. Cu retorica sa elegantă, Rousseau a atras mulți adepți derutați. Influența dăunătoare pe care o are teoria pedagogică asupra educației occidentale este greu de supraestimat.

 

Cu aproximativ un secol mai târziu, Dewey a reluat ceea ce a făcut Rousseau și a avansat cu munca sa distructivă. Potrivit lui Dewey, care a fost influențat de teoria evoluției lui Darwin, copiii ar trebui să fie separați de tutela tradițională a părinților, a religiei și a culturii și, în schimb, ar trebui să li se permită libertatea de a se adapta mediului înconjurător. Dewey era un adept al relativismului moral și pragmatist. El credea că nu există o moralitate permanentă și că oamenii erau liberi să acționeze și să se comporte după cum considerau de cuviință. Conceptul de relativism moral a fost un prim pas crucial pentru a îndepărta omenirea de regulile morale stabilite de divinitate.

 

Dewey a fost unul dintre cei treizeci și trei de autori ai Manifestului umanist, scris în 1933. Spre deosebire de umaniștii Renașterii, umanismul secolului al XX-lea este în esență o religie seculară cu rădăcini în ateism. Bazat pe concepte moderne, precum materialismul și teoria evoluției, acesta privește ființa umană ca pe o mașină sau o sumă de procese biochimice.

 

În acest cadru, scopul educației este acela de a modela și de a ghida subiectele în funcție de dorințele educatorului – lucru care nu este fundamental diferit de cel al “noului om socialist” al lui Marx. Dewey însuși era un socialist democratic.

 

Filosoful american Sidney Hook a arătat: “Dewey a oferit marxismului epistemologia și filozofia socială pe care Marx o văzuse pe jumătate el însuși și o schițase în lucrările sale timpurii, dar niciodată nu a putut să o explice în mod corespunzător”. [8]

 

În 1921, când războiul civil a devastat Rusia, sovieticii au găsit timp să producă o broșură de șaizeci și două de pagini cu extrase din Democrația și Educația lui Dewey. În 1929, rectorul celei de-a doua Universități de Stat din Moscova, Albert P. Pinkerich, a scris: “Dewey se apropie infinit de Marx și de comuniștii ruși”. [9] Biograful Alan Ryan a notat că Dewey “a furnizat armele intelectuale pentru un marxism social-democratic decent și ne-totalitar”. [10]

 

Profesorii progresiști ​​nu își ascund scopul de a transforma atitudinea elevilor față de viață. Pentru a atinge acest obiectiv, ei s-au axat pe toate aspectele educației, inclusiv pe structura claselor, materialele și metodele didactice și relația dintre profesori și studenți. Accentul educației a trecut de la profesor la elev (sau copil). Experiența personală a fost considerată superioară cunoașterii învățate din cărți. Lecțiile au fost puse pe planul doi ajungând astfel în urma proiectelor și activităților.

 

Revista americană conservatoare Human Events a plasat Democrația și Educația lui Dewey pe poziția a cincea pe lista celor mai dăunătoare zece cărți din secolele XIX și XX. Aceasta a subliniat clar că Dewey “denigrează școala care se concentrează pe dezvoltarea caracterului tradițional și pe înzestrarea copiilor cu cunoștințe solide și în schimb promovează predarea ‘abilităților de gândire’”. [11]

 

Critici abili au preluat, încă de la început, sarcina de a da o tendință progresistă educației. Cartea din 1949: “Învățătura nebună: O privire asupra educației școlare publice” a oferit o explicație concisă și completă de ce trebuie respinse principiile fundamentale ale educației progresiste. [12] Profesorii progresiști au respins criticile ca fiind “reacționare” și au folosit diverse metode pentru a le suprima sau ignora.

 

Dewey a fost profesor titular la Universitatea Columbia timp de peste 50 de ani. În perioada în care a condus Colegiul profesoral, cel puțin o cincime din profesorii din ciclul elementar și de gimnaziu au primit instrucțiuni sau diplome de la Universitatea Columbia. [13] De atunci, educația progresistă s-a răspândit dincolo de frontierele Statelor Unite.

 

Spre deosebire de Marx, Engels, Lenin, Stalin sau Mao Zedong, Dewey nu avea aspirații să devină un guru revoluționar sau să domine lumea. El a fost profesor și academician de-a lungul întregii vieți, însă sistemul educațional pe care l-a creat a devenit unul dintre cele mai puternice instrumente ale comunismului.

 

Indulgența pentru elevi

Potrivit teoriei educației lui Rousseau, oamenii se nasc buni și liberi, dar societatea îi face răi. Prin urmare, cea mai bună metodă educațională este de a le da copiilor frâu liber și de a da curs dezvoltării lor capricioase.

 

Sub influența filozofiei lui Rousseau, profesorii progresiști ​​începând cu Dewey, de obicei, rezonează cu acest tip de idei: nu forțați elevii să aibă valorile părinților sau profesorilor. Când cresc, copiilor trebuie să li se permită să judece lucrurile ei înșiși și să-și ia propriile decizii. Poetul englez Samuel Taylor Colerigde a răspuns elegant în felul următor:

 

“Thelwall a crezut că este foarte nedrept să influențeze mintea unui copil prin inocularea oricărei opinii înainte de a atinge o vârstă când acesta are criterii și este capabil să aleagă singur. I-am arătat grădina mea și i-am spus că era grădina mea botanică. “Cum vine asta?”, mi-a spus: “este acoperită de buruieni”. – “Oh”, i-am răspuns, “doar pentru că nu a ajuns la vârsta la care poate judeca și lua decizii. Buruienile și-au luat libertatea de a crește și m-am gândit că este nedrept să influențez solul astfel încât să crească trandafirii și căpșunile”. [14]

 

Ingeniosul poet a folosit această analogie pentru a transmite un principiu prietenului său: etica și înțelepciunea sunt cultivate conștiincios, la fel ca în cazul grădinăritului. Nesupravegherea unei grădini va determina creșterea buruienilor. Abandonarea copiilor este similară cu renunțarea la ei în favoarea forțelor răului omniprezente. Înseamnă a fi extrem de neglijent și iresponsabil.

 

Binele și răul sunt prezente simultan în natura umană. Deși copiii sunt mai simpli și mai curați prin comparație, ei sunt, de asemenea, predispuși la lene, invidie, egoism și la alte trăsături negative. Societatea este o cuvă mare de vopsit. În cazul în care copiii, cu predispoziția lor naturală față de rău (precum și față de bine), nu cresc în mod corespunzător, atunci când vor ajunge la “vârsta judecății și a deciziei”, vor fi fost deja contaminați cu gânduri rele și obiceiuri proaste. În acel moment, va fi prea târziu să îi mai educăm.

 

Indulgența pentru elevi a atins punctul culminant în lucrarea literară pedagogică publicată în 1960, ”Summerhill: O viziune radicală asupra educației”. Autorul cărții, AS Neill, a înființat în 1921 o școală internat, Școala Summerhill, care a primit copii între 6 și 16 ani. Școala a dat copiilor autonomie completă. Copiii puteau decide dacă doreau să meargă la clasă sau nu, sau dacă voiau să meargă la o clasă și nu la cealaltă. Viziunea lui Neill asupra educației a fost puternic influențată de filosoful școlii din Frankfurt, Wilhelm Reich, un susținător ferm al libertății sexuale, iar cei doi corespondau des.

 

Pe lângă lejeritatea academică, școala era extrem de laxă în ceea ce privește etica, disciplina și relațiile dintre băieți și fete. Era împotriva tuturor valorilor tradiționale. Băieții și fetele puteau să se întâlnească sau să trăiască împreună ocazional, fapt căruia școala nu i-a acordat atenție sau chiar l-a facilitat. Neill a permis personalului și studenților să înoate împreună goi într-o piscină în aer liber. Fiul lui vitreg în vârstă de 35 de ani a predat arta ceramică și a folosit-o pentru a aduce fete din ultimii ani de școală cu el acasă. [15]

 

În cartea sa, Neill spune: “Fiecare student din ultimii ani ai Summerhill știe din conversațiile mele și cărțile mele că sunt de acord cu oricine dorește să aibă o viață sexuală completă, indiferent de vârsta lor”. [16] El chiar a sugerat că dacă nu ar fi fost interzis prin lege, el ar fi permis băieților și fetelor să doarmă împreună. [17] Odată publicată, cartea Summerhill a devenit rapid un bestseller. Numai în anii 1960 s-au vândut mai mult de trei milioane de exemplare, devenind un volum “clasic” pe care profesorii din colegiul profesoral au cerut tuturor elevilor să-l citească.

 

O maximă din limba chineză spune: “Un profesor strict produce studenți remarcabili”. Oamenii cu cunoștințe și experiență în Occident au descoperit, de asemenea, că profesorii stricți au performanțe mai bune în sala de clasă. În plus, au o influență mai pozitivă asupra comportamentului elevilor lor. [18]

 

Din păcate, în Statele Unite și în alte țări occidentale, sub influența progresismului și a autonomiei educaționale, au fost adoptate legi care limitează accesul părinților sau profesorilor atunci când vine vorba de a se ocupa de studenți. Acest lucru i-a determinat pe profesori să se teamă să-și disciplineze studenții. Obiceiurile proaste ale studenților nu sunt corectate în timp, ceea ce duce la o scădere a simțului lor de moralitate, precum și a performanțelor lor academice.

 

Educația centrată pe elevi

Cea mai importantă funcție a educației este menținerea și transmiterea culturii tradiționale a istoriei umane. Profesorii sunt punctul central care leagă trecutul de bunul mers al viitorului. “Un profesor trebuie să transmită Dao-ul (Calea), să predea cunoștințele și să înlăture confuzia”, spunea un proverb chinez. Gândirea progresistă a lui Dewey a eliminat autoritatea profesorilor și le-a degradat importanța. Poziția sa este anti-intelectuală și contrară bunului simț, adică în esență, împotriva educației în sine.

 

Promotorii educației progresiste spun că educația ar trebui să plaseze elevii în centru și să-i lase să exploreze pe cont propriu și să ajungă la propriile lor răspunsuri. Cu toate acestea, conținutul cărților tradiționale a fost o acumulare de mii de ani de civilizație umană. Cum ar fi posibil ca tinerii, elevii ignoranți să le exploreze conținutul atât de repede? Adevărata intenție a educației progresiste este de a reduce legătura elevilor cu cultura tradițională. Negarea autorității profesorilor în procesul educațional este de fapt negarea rolului lor în transmiterea cunoștințelor despre civilizație. Acesta este motivul ascuns al comunismului.

 

Șapte mituri despre educație, de Daisy Christodoulou, analizează și respinge șapte concepții greșite, inclusiv pe cele care afirmă că faptele împiedică înțelegerea; că instruirea ghidată de către profesor este pasivă; că proiectele și activitățile sunt cel mai bun mod de a învăța; că cunoștințele predate îndoctrinează și altele. [19] Majoritatea acestor mituri provin din educația progresistă, dar după ce au fost transmise de mai multe generații, ele au devenit o plagă în cultura educațională. Christodoulou este englezoaică, iar majoritatea operelor ei folosesc exemple din Marea Britanie, din care se poate vedea că aceste concepte educaționale progresiste au afectat întreaga lume.

 

Să luăm ca exemplu prima concepție greșită. Educația modernă din SUA a degradat metodele tradiționale de a acorda atenție memorării, citirii cu voce tare și practicării, definindu-le ca “memorarea mecanică”, “memorarea” și “repetarea până la moarte”. Mulți sunt familiarizați cu aceste critici. Rousseau a atacat memorarea și lecțiile orale în romanul său Emil, iar pedagogii progresiști ai lui Dewey au susținut astfel de teorii.

 

În 1955, psihologul educațional american Benjamin Bloom a propus celebra Taxonomie a lui Bloom, care împarte cunoașterea umană în șase niveluri, de la cel mai scăzut la cel mai înalt fiind: amintirea, înțelegerea, aplicarea, analizarea, evaluarea și crearea. Ultimele trei sunt considerate ca fiind de nivel superior, deoarece aceste competențe implică o analiză aprofundată. Nu analizăm punctele forte sau punctele slabe ale clasificării lui Bloom, ci doar subliniem faptul că, de vreme ce sistemul de clasificare a fost propus, educatorii progresiști au folosit pretextul cultivării “gândirii la nivel superior” pentru a slăbi predarea cunoașterii la școală.

 

Orice persoană cu bun simț știe că deținerea anumitor cunoștințe de bază este temelia oricărei sarcini intelectuale. Fără o rezervă considerabilă de cunoștințe, așa-numita gândire de nivel superior, gândirea critică și gândirea creativă înșeală atât persoana cât și pe ceilalți. Sistemul de clasificare al lui Bloom oferă o scuză aparent științifică pentru metoda incomprehensibilă a profesorilor progresiști.

 

Una dintre platformele teoriei instruirii centrate pe elev este că elevii aleg ceea ce doresc, sau nu doresc, să învețe, pe baza propriilor interese. Teoria afirmă, de asemenea, că profesorii ar trebui să-și educe elevii numai în ceea ce îi interesează. Această idee pare plauzibilă, dar poate că nu este așa. A preda într-un mod plăcut elevilor este ceea ce și-ar dori fiecare profesor, dar copiii au cunoștințe superficiale și o viziune limitată și nu pot judeca ceea ce este important să învețe și ceea ce nu este. Profesorii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru a-i îndruma pe elevi astfel încât să-și poată depăși interesele superficiale și să-și extindă viziunea și înțelegerea. Simpla satisfacere a intereselor superficiale ale elevilor va duce doar la infantilizarea lor permanentă. Prin sprijinirea instruirii centrate pe elev, profesorii înșeală atât elevii, cât și părinții, ceea ce este iresponsabil pentru societate.

 

Studiile au constatat că în societatea americană există o tendință ca adulții să rămână într-un fel de adolescență mai mult decât alte populații. Academia Națională de Științe a definit adolescența în 2002 ca fiind perioada cuprinsă între 12 și 30 de ani. Fundația MacArthur a mers mai departe și a încercat să susțină că o persoană se consideră adult când are 34 de ani. [20] Sistemul educațional și mass-media poartă responsabilitatea pentru această adolescență extinsă, în care se găsesc mulți adulți.

 

Una dintre scuzele educației progresiste în scăderea cerințelor de predare este că, pe măsură ce educația devine mai răspândită, există mai mulți oameni înscriși în școli secundare și universitare și, prin urmare, nivelul mediu nu poate fi la fel de ridicat ca în trecut. Aceasta este o înțelegere greșită. Se presupune că adaptarea educației la o societate democratică le permite celor care anterior nu au avut ocazia să primească o educație să o primească acum – nu să coboare standardele sau să primească o educație inferioară prin reducerea calității.

 

Progresismul pretinde că înlocuiește subiecte clasice inutile, cum ar fi limba greacă și latină, cu subiecte contemporane, dar adevărul este că majoritatea școlilor nu introduc subiecte de înaltă calitate utile pentru viața modernă, cum ar fi cursuri detaliate despre matematică, economie și istorie modernă. În schimb, profesorii progresiști promovează clasele de management, gătitul, frumusețea și prevenirea accidentelor, care nu au nimic de-a face cu cadrele universitare. Reformele programelor școlare și metodele de predare promovate de profesorii progresiști înșeală elevii care nu sunt încă bine informați, precum și părinții care au încredere în școli, profesori și așa-numiții experți.

 

Dacă luăm în considerare unele metode propuse de educația progresistă, acestea nu sunt inutile atunci când sunt aplicate unor subiecte și domenii de învățare. Cu toate acestea, prin observarea mișcării educației progresiste, a contextului și rezultatelor sale specifice, devine clar că educația progresistă se află în opoziție cu educația tradițională, producând mutații educației și, în cele din urmă, distrugând-o.

 

Spre deosebire de Marx, Engels, Lenin, Stalin și Mao Zedong, Dewey nu avea nici ambiția de a deveni un revoluționar, nici aroganța încercării de lansare a unei revoluții mondiale. Dacă i-am pune viața în perspectivă, el a fost în mod clar un profesor și un cercetător, însă mișcarea educațională pe care a început-o a devenit unul dintre instrumentele cele mai utile ale comunismului pentru distrugerea societății umane.

 

  1. Educația: un mijloc de ruinare a studenților

La 20 aprilie 1999, doi elevi de la liceul Colombine din Colorado au ucis zece colegi de clasă și un profesor și au rănit mai mult de douăzeci de oameni într-un masacru atent planificat. Tragedia a șocat Statele Unite. Oamenii se întrebau de ce doi studenți ar efectua un astfel de atac cu sânge rece, ucigându-și colegii de clasă și un profesor pe care îl cunoscuseră de ani de zile.

 

Comparând fenomenele sociale din diferite perioade istorice, educatorii au observat că până în anii 1960, problemele cu comportamentul studenților americani erau minore – întârzierea la clasă, vorbitul în clasă fără permisiune sau mestecarea gumei. După anii 1980, au existat probleme mai grave, cum ar fi consumul excesiv de alcool, abuzul de droguri, sexul premarital, sarcini, sinucideri, bande sau chiar împușcăturile nediscriminatorii. Tendința descendentă îi îngrijora pe cei care vedeau cum se dezvoltau lucrurile, dar puțini știau adevăratele rădăcini ale schimbării și nimeni nu putea prescrie tratamentul adecvat pentru aceste tulburări.

 

Distorsiunea și spirala descendentă a standardelor morale ale tineretului american nu sunt accidentale.

 

Ateismul și evoluția

Dr. Frederick Charles Schwarz, autorul cărții “Puteți avea încredere în comuniști … să fie comuniști” și un pionier al campaniilor anticomuniste în SUA, a spus: “Cele trei principii de bază ale comunismului sunt ateismul, evoluția și determinismul economic. Cele trei principii de bază ale sistemului din școlile publice americane sunt ateismul, evoluția și determinismul economic“. [21] El a vrut să spună că elementele cheie ale ideologiei comuniste au fost adoptate de școlile publice din SUA.

 

Divinitatea a creat omenirea și a stabilit standardele morale care ar trebui să reglementeze viața umană. Credința în divinitate stabilește baza morală pentru societate și susține existența lumii umane. Comunismul popularizează ateismul și teoria evoluției prin forță în școli ca mijloc de a distruge omenirea. Acest lucru este de așteptat în statele comuniste, precum China și fosta Uniune Sovietică, dar în Statele Unite s-a desfășurat într-o manieră coercitivă.

 

Sub pretextul separării bisericii de stat, cei de stânga s-au opus învățăturii creaționismului în școlile publice americane și au promovat teoria evoluției. Școlile publice nu îndrăznesc să încalce aceste limite. Acest tip de educație duce în mod inevitabil la o scădere a numărului celor cu convingeri religioase, având în vedere că copiii sunt îndoctrinați cu ideea că teoria evoluției este un adevăr științific ce nu trebuie pus la îndoială.

 

Începând cu anii 1960, instanțele din Statele Unite au suprimat studiul Bibliei în școlile publice, de asemenea, sub pretextul separării bisericii de stat. O instanță a decis că studenții își pot exercita atât libertatea de exprimare cât și libertatea de presă (care implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii – n.trad.), cu excepția cazului în care problema în cauză este religioasă, caz în care expresia devine neconstituțională.[22]

 

În 1987, elevilor din școlile publice din Alaska li s-a spus să nu folosească cuvântul “Crăciun” (Christmas în engleză – n.t) deoarece conține cuvântul “Christ” (Hristos). În același an, un tribunal federal din Virginia a stabilit că publicațiile homosexuale puteau fi distribuite într-un campus liceal, însă publicațiile religioase au fost interzise. În 1993, un profesor de muzică de la o școală elementară din Colorado Springs a fost împiedicat să predea colinde de Crăciun din cauza presupuselor încălcări ale separării bisericii și a statului. [23]

 

Materialele de predare și examinare ale Statelor Unite au fost supuse unui control ridicol de strict datorită orientării ateiste a sistemului educațional, combinată cu decenii de corectitudine politică. În 1997, Diane Ravitch, istoric al educației, a participat la examinarea materialelor de testare al unui cabinet al Departamentului de Educație SUA. Spre surprinderea ei, maxima “Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută pe ei înșiși” a fost schimbată în “Oamenii ar trebui să încerce să rezolve lucrurile ei înșiși ori de câte ori este posibil”, deoarece expresia originală conținea cuvântul “Dumnezeu”. [24]

 

Pe de o parte, sistemul educațional public american a expulzat credința în Divin din școli sub pretextul separării bisericii de stat. Pe de altă parte, evoluționismul, cu fisurile lui nerezolvate, a fost considerat un adevăr evident pentru a fi inoculat copiilor care nu erau pregătiți mental și nu se puteau apăra. Copiii tind să creadă în autoritatea profesorilor lor.

 

Părinții cu convingeri religioase își învață copiii să-i respecte pe alții, dar copiii care sunt îndoctrinați cu teoria evoluției pot contesta educația religioasă oferită de părinți. Cel puțin, ei nu vor mai lua îndrumările religioase ale părinților în serios. Rezultatul este că educația împinge copiii departe de părinții cu convingeri religioase. Aceasta este cea mai dificilă problemă cu care se confruntă familiile cu convingeri religioase atunci când vine vorba de educația copiilor lor și este aspectul cel mai pervers al sistemului educațional antiteistic.

 

Ideologia comunistă

Capitolul 5 al acestei cărți ilustrează natura corectitudinii politice: funcționează ca poliția gândirii comuniste, folosind un set de standarde politice distorsionate care înlocuiesc moralitatea autentică. Din anii 1930, comunismul a intrat treptat în școlile americane. De atunci, corectitudinea politică a jucat rolul dominant în sistemul educațional american. Atunci când este pus în practică, îmbracă diverse forme, dintre care unele sunt extrem de înșelătoare.

 

  1. Merrill Root, autorul cărții “Brainwashing in the High Schools” (Spălarea creierului în licee), publicată în anii 1950, a investigat unsprezece seturi de materiale didactice de istorie folosite în Illinois între anii 1950 și 1952 și a constatat că acestea au caracterizat istoria americană drept istoria luptei de putere între bogați și săraci, între cei privilegiați și cei defavorizați. Aceasta este, în esență, determinismul economic marxist. Aceste materiale promovează dezvoltarea unui guvern mondial care pune accentul pe preocupările globale, deasupra celor ale indivizilor și, în cele din urmă, conduce la socialismul mondial. [25]

 

În 2013, un district școlar din Minnesota a adoptat un proiect numit All for All (Toți pentru Toți), care se concentrează pe predarea egalității rasiale – aici “egalitatea” se referă la politica de identitate. Această ideologie spune că performanța slabă a studenților anumitor minorități etnice este vina discriminării rasiale a sistemului, ceea ce duce la desființarea “privilegiului alb”. Proiectul a impus ca toate activitățile didactice să se bazeze pe egalitatea rasială și că numai profesorii și personalul care sunt profund conștienți de problemele legate de egalitatea rasială să fie angajați.

 

Implementarea proiectului a început în grădinițe. Clasele a X-a de engleză s-au concentrat asupra temelor legate de colonizare și migrație și asupra construcțiilor sociale ale rasei, clasei și genului. Cadrul educațional pentru clasa a unsprezecea nota: “Până la sfârșitul anului, veți fi învățat să aplicați literaturii lentilele marxiste, feministe, postcoloniale [și] psihanalitice […]. [26]

 

În iulie 2016, California a adoptat un nou cadru pentru știința socială în școlile elementare și secundare. Cadrul original educațional a avut o tendință de stânga, ceea ce a făcut ca acesta să pară și mai mult propagandă ideologică de stânga. Conținutul pe care trebuie pus accentul la cursurile de istorie și științe sociale – cum ar fi spiritul fondator al Statelor Unite și istoria sa militară, politică și diplomatică – a fost diluat sau ignorat. Dimpotrivă, contracultura din anii 1960 a fost intens accentuată până la punctul în care să pară că aceasta este principiul fondator al națiunii.

 

Programa școlară manifestă, de asemenea, un cadru clar anti-tradițional în ceea ce privește sexul și familia. Luați, de exemplu, manuale de clasa a unsprezecea. Programa lor spune că se concentrează asupra mișcărilor drepturilor raselor, triburilor și religiilor minoritare, precum și asupra femeilor și lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT) americani. De fapt, religiile erau rareori menționate, însă există multe materiale despre minoritățile sexuale. În special, grupurile LGBT au fost primele incluse, ocupând o parte importantă a claselor de istorie din clasa a unsprezecea. Părțile despre LGBT sunt scrise într-un ton care susține în mod clar “eliberarea sexuală”. De exemplu, în secțiunea privind SIDA, se sugerează că frica oamenilor de SIDA a cauzat declinul eliberării sexuale. [27]

 

Conținutul despre sex ocupă mai multe capitole și înlocuiește un alt tip de conținut căruia tinerii ar trebui să-i acorde mult mai multă atenție. De exemplu, la cursul despre Primul Război Mondial, elevii abia află despre rolul jucat de armata americană, însă, ei învață că soldații americani consideră că comportamentul sexual al europenilor este satisfăcător. [28] Acest cadru stângist este plin de distorsiuni și prejudecăți și îi îndrumă pe elevi să-și urască propria țară. Deși programa a fost adoptată de California, impactul acestei abordări a fost național. [29]

 

  1. Manipularea psihologică

O altă modalitate principală prin care moralitatea elevilor a fost coruptă era introducerea unui număr semnificativ de condiționări psihologice în educație ce injectau elevii cu relativism moral.

 

În martie 1984, sute de părinți și profesori au participat la audieri pentru a modifica protecția drepturilor elevilor în șapte orașe, inclusiv Washington DC, Seattle și Pittsburgh. Mărturiile audierilor au fost așternute în peste 1300 de pagini. Activista conservatoare Phyllis Schlafly a încorporat câteva din acele mărturii în cartea ei “Abuzul copiilor în clasă”, publicată în august 1984.

 

Schlafly a rezumat subiectele descrise în mărturii, inclusiv utilizarea “educației ca terapie”. Spre deosebire de educația tradițională, care are drept scop transmiterea cunoștințelor, educația ca terapie se concentrează pe schimbarea emoțiilor și atitudinilor studenților. Acest tip de educație utilizează învățământul pentru a supune copiii la jocuri psihologice. Îi face să completeze sondaje privind problemele personale și îi forțează pe copii să ia decizii adulte și trebuie să comenteze chestiuni precum sinuciderea și crima, căsătoria și divorțul, avortul și adopția. [30]

 

De fapt, astfel de cursuri nu au fost create pentru sănătatea psihologică a studenților. Ele au fost menite să schimbe valorile elevilor prin condiționarea psihologică.

 

Psihologie și educație

Învățământul modern se bazează în mare măsură pe filozofie și psihologie. Pe lângă educația progresistă a lui John Dewey, care a avut un impact imens asupra sistemului educațional al SUA, există și psihanaliza lui Sigmund Freud și psihologia umanistă a lui Carl Rogers. Teoria critică a Școlii de la Frankfurt combină teoria lui Marx și a lui Freud. Herbert Marcuse, teoretician al Școlii de la Frankfurt, a cerut eliminarea tuturor inhibițiilor, astfel încât tinerii să-și dea frâu liber instinctului natural și să-și satisfacă capriciile personale. [31] Acest fel de gândire a ajutat la accelerarea nașterii contraculturii anilor ’60.

 

Influențat profund de școlile de psihologie menționate mai sus, primul director general al Organizației Mondiale a Sănătății, psihologul canadian, Brock Chisholm, a declarat într-unul din discursurile sale din 1946:

 

Ce denaturare psihologică de bază se poate găsi în fiecare civilizație […]? Trebuie să fie o forță care descurajează abilitatea de a vedea și de a recunoaște fapte evidente […] care produc inferioritate, vină și frică […] Singura forță psihologică capabilă să producă aceste perversiuni este morala, conceptul de bine și rău. […] Această inferioritate, vinovăție și teamă, impuse artificial și cunoscute în mod obișnuit drept “păcat”, […] produc o mare parte din inadaptabilitatea și nefericirea socială a lumii. […] Eliberarea de moralitate înseamnă a fi liberi să observăm, să gândim și să ne comportăm în mod sensibil. […] Dacă rasa trebuie eliberată de povara mutilantă a binelui și a răului, atunci psihiatrii trebuie să-și asume responsabilitatea inițială. [32]

 

Pe baza ideilor false, Chisholm a propus o teorie șocantă: pentru a elibera un individ de durerea psihologică, moralitatea și conceptul de bine și rău trebuie neutralizate. Prin urmare, acest psiholog a declarat război moralității. Aparent influențat de Chisholm, psihologul umanist Carl Rogers a inventat clase de “clarificare a valorilor” care au servit scopurilor eradicării valorilor tradiționale și a conceptelor de bine și rău.

 

De-a lungul timpului, relativismul moral al lui Dewey, respingerea inhibițiilor ale Școlii de la Frankfurt și teoriile psihologice ale lui Chisholm au acționat împreună pentru a ataca și a submina valorile tradiționale. Acestea au distrus fortificațiile morale ale școlilor publice din Statele Unite.

 

Relativismul moral

Americanii care au frecventat școli la sfârșitul anilor 1970 ar trebui să-și amintească un scenariu imaginar pe care mulți profesori l-au expus în clasă. Scenariul era următorul: după ce o navă se scufundă, căpitanul, câțiva copii, o femeie însărcinată și un bărbat homosexual au urcat într-o barcă de salvare. Barca era supraîncărcată și o persoană trebuia să fie scoasă din ea. Profesorii au cerut elevilor să dezbată și să decidă cine ar trebui să coboare din barcă, renunțând la viața lui. Apoi profesorul nu a comentat și nu a judecat opiniile elevilor.

 

Această poveste a fost folosită adesea în clasele de clarificare a valorilor care au apărut în anii 1970. Pe lângă faptul că au fost folosite pentru clarificarea valorilor, clasele au fost folosite pentru a preda luarea deciziilor, educația afectivă, programul de prevenire a consumului de droguri și educația sexuală.

 

William Kilpatrick, autorul “De ce Johnny nu poate distinge între bine și rău” a subliniat că aceste clase “au transformat dezbaterile din sala de clasă în ‘discuții informale’ în care părerile au fost spuse, dar nu au ajuns niciodată la concluzii”.

 

“Rezultatul este că, în sălile de clasă, profesorii au acționat precum gazdele unui talk show, iar subiectele recomandate pentru discuție au fost schimbarea soției, canibalismul și învățarea copiilor să se masturbeze. Pentru studenți, a însemnat o confuzie totală cu privire la valorile morale: învățarea să pună în discuție valori pe care abia le-au dobândit, renunțarea la valorile învățate acasă și concluzia că problemele de bine și rău sunt mereu subiective. A creat o generație de analfabeți morali: studenți care își cunosc propriile sentimente, dar nu-și cunosc cultura”. [33 ]

 

Academicianul Thomas Sowell a explicat că aceste sesiuni au folosit aceleași măsuri utilizate de țările totalitare pentru spălarea creierului. Printre acestea, se regăsesc: “Stresul emoțional, șocul sau desensibilizarea pentru a distruge atât rezistența intelectuală cât și emoțională; izolarea fizică sau emoțională de sursele familiare de sprijin emoțional; examinarea valorilor preexistente, adesea prin manipularea presiunii din partea colegilor; lipsirea persoanei de apărarea obișnuită, precum rezerva, demnitatea, simțul vieții private sau posibilitatea de a refuza participarea; recompensarea acceptării noilor atitudini, valori și credințe”. [34]

 

Sowell subliniază că sesiunile au în comun faptul că îi încurajează pe elevi să se revolte împotriva valorilor morale tradiționale predate de părinți și de societate. Clasele au fost conduse într-un mod neutru sau “fără judecăți de valoare”. Cu alte cuvinte, profesorul nu face distincția între bine și rău, ci caută ceea ce este potrivit pentru un individ. El se concentrează pe “sentimentele individului, mai degrabă decât pe cerințele unei societăți funcționale sau pe cerințele unei analize intelectuale”. [35]

 

“Educația despre moarte” și educația pentru prevenirea consumului de droguri

În septembrie 1990, ABC a difuzat un program care i-a îngrijorat pe spectatori. Școala a dus elevii la o morgă ca parte a noului lor program de “educație despre moarte”. Elevii au văzut și au atins cadavrele. [36]

 

Activitățile obișnuite în cadrul cursurilor de educație pentru deces includ solicitarea ca elevii să-și scrie epitafele, să-și aleagă propriile sicrie, să-și organizeze propria înmormântare și să-și scrie necrologul. Un chestionar privind decesul a inclus următoarele: [37]

 

– “Cum vei muri?”

 

– “Când vei muri?”

 

– “Ai întâlnit vreodată pe cineva care a suferit o moarte violentă?”

 

– “Când a fost ultima dată când ai regretat moartea cuiva? Ai plâns sau ți-ai dus durerea în tăcere? Ai plâns singur sau cu altcineva?

 

– “Crezi în viața după moarte?”

 

Desigur, aceste întrebări nu au nimic de-a face cu studiul. Ele sunt concepute pentru a cerceta atitudinea elevilor față de viață, credințele religioase și personalitățile lor. Unele dintre întrebări vizează declanșarea anumitor reacții și pot avea un impact negativ asupra adolescenților.

 

Se spune că educația despre moarte poate ajuta elevii să aibă atitudinea corespunzătoare față de aceasta. Cu toate acestea, în întreaga țară, au fost înregistrate sinucideri ale adolescenților care au luat parte la aceste cursuri . Deși nu a fost stabilită științific o relație de cauzalitate, este cu siguranță rezonabil ca părinții să suspecteze și să se teamă că prin expunerea elevilor, psihologic imaturi, la informații despre moarte și sinucidere, elevii tind să dezvolte depresie și deznădejde, care ar putea contribui la motivele sinuciderii.

 

Educația pentru prevenirea consumului de droguri a devenit, de asemenea, populară în școli. Cu toate acestea, în 1976, Dr. Richard Blum de la Universitatea Stanford a efectuat un studiu de patru ani pe un curs de educație de prevenire a consumului de droguri numit Decide. Grupul care a urmat cursul a avut o capacitate mai slabă de a rezista drogurilor decât grupul de control care nu a urmat cursul.

 

Între 1978 și 1985, profesorul Stephen Jurs a condus un proiect de cercetare care compara rata fumatului și a abuzului de droguri în rândul elevilor care au urmat un curs numit Quest și cei care nu au participat la acel curs. Rezultatul a arătat că cei care nu au participat la acest curs au menținut un ritm constant sau mai scăzut al fumatului și a abuzului de droguri. [38]

 

Nici educația despre moarte, nici educația pentru prevenirea consumului de droguri nu au generat rezultatul așteptat, deci care este scopul real? Scopul era de a contamina copiii. Copiii sunt foarte curioși, dar au o bază morală imatură. Conținutul nou și ciudat le stimulează curiozitatea și îi poate conduce pe o cale întunecată. În același timp, o astfel de educație tinde să desensibilizeze elevii și îi face să considere violența, pornografia, teroarea și decadența morală pur și simplu ca pe ceva normal în viață. De asemenea, toleranța lor față de rău crește. Întregul exercițiu face parte dintr-un plan nefast de a folosi arta, violența și pornografia pentru a induce declinul moral.

 

Educație sexuală pornografică

Atât în ​​Orient cât și în Occident, sexul a fost, în mod tradițional, un subiect tabu în public. Conform celor două tradiții, Divinitatea a stabilit că comportamentul sexual ar trebui să aibă loc numai în cadrul căsătoriei. Toate celelalte forme de comportament sexual sunt considerate promiscuitate și păcătoase și încalcă standardele divine ale moralității. Acest lucru face sexul și căsătoria inseparabile, iar sexul nu poate fi o chestiune de dezbatere publică într-o societate care funcționează în mod corespunzător. În societatea tradițională, tinerii primeau doar educație în anatomie și nu era nevoie de educația sexuală din zilele noastre.

 

Conceptul modern de educație sexuală a fost prezentat pentru prima oară de Gyorgy Lukács, fondatorul Școlii de la Frankfurt, o școală de teorie și filozofie socială. Scopul său a fost de a perturba complet valorile occidentale tradiționale. În 1919, Lukács era comisarul poporului pentru educație și cultură în regimul bolșevic maghiar. El a dezvoltat un program radical de educație sexuală care îi învață pe elevi despre “iubirea liberă, despre relațiile sexuale și despre cât de învechită e căsătoria”. [39]

 

Revoluția sexuală a anilor 60 a anihilat aceste valori tradiționale occidentale. Ratele bolilor cu transmitere sexuală și sarcinor în rândul adolescentelor au început să crească rapid. În aceste condiții, cei care au dorit să rezolve aceste probleme au promovat educația sexuală. Dar într-un sistem educațional care se abătuse deja de la învățăturile morale tradiționale, educația sexuală pune accentul pe siguranță (evitând boala și sarcina) și se disociază de căsătorie, urmând modelul Lukács pentru educație sexuală care ignoră toate aspectele morale ale actului sexual.

 

Această formă de educație a devenit un instrument pentru distrugerea tineretului. Elevii au fost, de asemenea, expuși la comportamentul homosexual, extramarital și promiscuu, normalizând un astfel de comportament. Rezultatul a fost că tânăra generație se răsfață în ceea ce ei cred că este libertate, dar în realitate este o cale care se abate de la standardele stabilite de divinitate. Acest tip de educație sexuală care începe în școala primară a distrus deja valorile tradiționale ale familiei, responsabilitatea individuală, dragostea, castitatea, modestia, sentimentul rușinii, auto-controlul, fidelitatea și multe altele.

 

Forma progresistă a educației lui John Dewey de “învățare prin practică” este un instrument convenabil pentru marxiști. În SUA, programul de educație sexuală “Focus on Children”, promovat pe scară largă de către Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CCPB), recomandă profesorilor să organizeze elevii să concureze în “cursa prezervativului”. Fiecare elev trebuie să pună prezervativul pe o jucărie sexuală pentru adulți și apoi să îl scoată. Câștigă cel care se termină mai repede. [40]

 

Fii mândru! Fii responsabil! este un alt program de educație sexuală care are sprijinul CCPB și este promovat de Planned Parenthood și alte organizații educaționale. Programul cere studenților să joace roluri, de exemplu, două eleve vorbind despre sexul sigur. Instruirea centrată pe student este o altă idee a progresismului. În acest program, profesorul este instruit să solicite elevilor să propună întrebări despre intimitatea cu partenerii sexuali.[41] Pentru majoritatea oamenilor care au încă valori tradiționale în inimile lor, este dificil să facă distincția între această presupusă educație și pornografia infantilă.

 

Principalul motor al acestui program, Planned Parenthood, este cel mai mare furnizor de educație sexuală și cărți pe această temă din Statele Unite. Are filiale în douăsprezece țări. De asemenea, promovează dreptul la avort. Grupul a fost cunoscut anterior ca Liga Națională de Control al Nașterii. Fondatorul ei, Margaret Sanger, a fost o socialistă progresistă care a venerat Rusia lui Stalin și a călătorit acolo pentru a-și arăta respectul. Ea a fost, de asemenea, o promotoare puternică a mișcării de eliberare sexuală. Este înregistrată spunând că aventurile extraconjugale “o eliberează cu adevărat”. [42] Promova ideea ca femeile au dreptul de a fi mame singure, și chiar i-a scris nepoatei ei de șaisprezece ani despre sex, spunând că “de trei ori pe zi, este suficient”. [43] A înființat Liga de Control a Nașterii, deoarece era cerută de stilul său de viață promiscuu. În cursurile moderne de educație sexuală create de această organizație, nu este greu de văzut că eliberarea sexuală își are originea în comunism.

 

Manualul de educație sexuală “Perfect normal” a fost tradus în treizeci de limbi diferite și a vândut peste un milion de exemplare în întreaga lume. Cartea a folosit aproape o sută de desene nud pentru a descrie, pe lângă contracepție și avort, diverse poziții, sentimente și senzații fizice atât normale, cât și anormale, ale masturbarii între sexe opuse și gay. Autorii declară că copiii au dreptul să cunoască toate aceste informații. [44] Tema principală a cărții este că această varietate de comportamente sexuale este “normală” și că nimeni nu ar trebui să fie judecat pentru aceasta.

 

Într-un manual de educație sexuală care este utilizat pe scară largă în licee, autorul le spune copiilor că unele religii cred că sexul în afara căsătoriei este un păcat și spune: “Va trebui să vă decideți cât de importante sunt aceste mesaje pentru voi”.[45] Pentru a rezuma într-o singură propoziție, această concepție despre lume spune în esență că toate valorile sunt relative și că elevii pot decide singuri ce este bine și rău.

 

Astăzi, școlile publice din Statele Unite au în principiu două tipuri de cursuri de educație sexuală. Unul dintre ele, promovat puternic de organizațiile profesorilor, a fost deja descris anterior: programa completă a educației sexuale, care include educația despre comportamentul sexual, contraceptive, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală și așa mai departe. Celălalt tip îi învață pe tineri să-și controleze dorința sexuală, nu vorbește despre contracepție și promovează amânarea comportamentului sexual până la căsătorie.

 

Este incontestabil faptul că moralitatea societății, în special atitudinea generalizată față de sex, s-a abătut pe scară largă de la moralitatea tradițională bazată pe credință. Mass-media și Internetul sunt pline de conținut pornografic, care conduc copiii la marginea abisului.

 

În domeniul educațional curent, controlat de ateism, majoritatea școlilor publice care urmează “neutralitatea valorilor” nu doresc sau nu îndrăznesc să-i învețe pe copii că sexul în afara căsătoriei este necinstit și imoral și nici nu îi învață pe copii să diferențieze binele de rău pe baza principiilor morale tradiționale.

 

Educația sexuală continuă să fie un subiect care încinge spiritele în societate. Există numeroase argumente din diferite sectoare ale societății cu privire la problema protecției în activitatea sexuală, care se concentrează pe sarcina adolescentină și pe rata bolilor cu transmitere sexuală. Cu toate acestea, faptul că școlile îi învață pe adolescenți despre comportamentul sexual va crește în mod evident rata sexului în afara căsătoriei, ceea ce încalcă moralitatea sexuală tradițională. Chiar dacă nu există sarcini în rândul adolescentelor sau boli cu transmitere sexuală, asta înseamnă că este în regulă pentru adolescenți să fie promiscui?

 

În Europa, unde cultura sexuală este și mai relaxată decât în ​​Statele Unite, rata sarcinii în rândul adolescentelor este jumătate față de cea a Statelor Unite, datorită unei educații sexuale “eficiente”. Unii oameni sunt foarte mulțumiți de acest lucru, dar alții sunt foarte îngrijorați. Dincolo de cifre, cu o atitudine din ce în ce mai decadentă față de comportamentul sexual, comunismul și-a atins scopul de a distruge moralitatea umană.

 

Stima de sine și egoismul

Începând cu anii 1960, o nouă dogmă a fost promovată foarte mult în domeniul educațional al SUA care este responsabilă pentru o mare scădere a calității educaționale: cultul “stimei de sine”.

 

La suprafață, stima de sine ar trebui să se refere la un sentiment de încredere și de respect de sine care decurge din abilitățile și realizările proprii. Cu toate acestea, stima de sine promovată în școlile din SUA este ceva complet diferit. În cartea sa “Programa de a te simți bine: Prostirea copiilor americani în numele stimei de sine” Dr. Maureen Stout scrie despre un fenomen foarte frecvent în școlile americane actuale: studenții se îngrijorează despre notele lor, dar nu le pasă ce au învățat sau cât de greu au încercat să învețe. Pentru a satisface pretențiile studenților de a avea note mai bune, cadrele didactice sunt obligate să reducă dificultatea examenelor și cerințele impuse studenților. Dar acest lucru are ca rezultat doar scăderea performanțelor academice ale elevilor, care se străduiesc mai puțin să învețe. Colegii autorului par a fi obișnuiți cu fenomenul și chiar cred că școala ar trebui să fie ca un uter: izolat de lumea exterioară, astfel încât elevii să obțină confort emoțional și nu dezvoltare intelectuală sau rezistență. Se pune accentul pe sentimentele elevilor, nu pe maturizarea lor în general. [46]

 

După cum subliniază mulți observatori, dogma stimei de sine confundă cauza și efectul. Stima de sine este rezultatul efortului, nu o precondiție pentru succes. Cu alte cuvinte, senzația de bine nu duce la succes, dar o persoană se simte bine după ce a avut un succes.

 

Această concepție greșită a stimei de sine este un produs secundar al stilului psihoterapeutic de educație din anii ’60, care este în plină expansiune. Educația psihoterapeutică a dus la îndoctrinarea unui număr mare de tineri cu un sentiment de privilegiu și victimizare. Dr. Stout prezintă mentalitatea comună în limbajul zilnic: “Vreau să fac ceea ce vreau, cum vreau și când vreau și nimic și nimeni nu mă va opri”.

 

Educația americană exagerează ideile de libertate și egoism în numele stimei de sine. Acest tip de educație produce o generație de tineri care nu apreciază moralitatea și nu își asumă responsabilități. Lor le pasă doar de sentimentele lor și nu de sentimentele altora. Ei urmăresc plăcerea, dar încearcă să evite efortul, jertfa și suferința. Acest lucru a semănat haos în moralul societății americane.

 

  1. Infiltrarea în educație

Controlul asupra învățământului american

Mult timp după înființarea Statelor Unite, guvernul federal nu a fost implicat în educație. Educația depindea de biserică și de guvernarea fiecărui stat. Guvernul federal a înființat Departamentul de Educație (DE) în 1979. De atunci, jurisdicția Departamentului de Educație (DE) s-a extins. În prezent, puterea pe care acesta o are față de strategiile educaționale și distribuția bugetelor educaționale depășește cu mult puterea pe care o avea anterior. Părinții, districtele școlare și guvernele statelor care au avut un rol mai important în educație, sunt tot mai forțați să se conformeze ordinelor oficialilor guvernului federal. Părinții și districtele școlare și-au pierdut treptat puterea de a decide ce și cum se predă în școli.

 

Puterea este neutră – cei care o exercită pot face bine sau rău. Centralizarea puterii în sine nu este neapărat un lucru rău. Este vorba despre modul în care persoana sau instituția își folosește puterea și care sunt obiectivele acesteia. Centralizarea puterii în educația americană este o problemă importantă, dat fiind faptul că marxismul s-a infiltrat la toate nivelurile agențiilor guvernamentale, în special în birocrația centrală. În astfel de circumstanțe, odată ce a fost luată o decizie incorectă, impactul este amplu, iar câțiva indivizi cu o minte limpede, nu o pot inversa singuri.

 

Așa cum a explicat B.K. Eakman, un rezultat al centralizării puterii în educația americană este că funcționarii responsabili de educație nu pot, într-o perioadă scurtă de timp, să vadă modul în care strategiile lor educaționale se dezvoltă istoric și cât de mare este impactul pe care îl pot avea pe termen lung. Mulți oameni se confruntă cu un domeniu limitat de cunoaștere. Deși unele rezultate pot ridica întrebări, majoritatea oamenilor nu au timpul, energia, resursele sau curajul să le investigheze pe cont propriu. Chiar dacă în unele cazuri există suspiciuni, fără alte piese ale puzzle-ului, ei nu pot face altceva decât să se supună supervizorilor lor. Apoi toată lumea devine parte dintr-o mașinărie gigantică.

 

Este dificil pentru ei să vadă consecințele deciziilor lor asupra elevilor și a societății și, ca urmare, responsabilitatea lor morală este atenuată. [48] Comunismul poate profita de punctele slabe ale acestui sistem și poate distruge apărarea societății.

 

Mai mult decât atât, institutele cadrelor didactice, editurile, organizațiile de acreditare educațională și instituțiile de acreditare a cadrelor didactice au un impact decisiv asupra educației și, prin urmare, toate devin ținte pentru infiltrare.

 

Rolul sindicatelor profesorilor

Capitolul 9 al acestei cărți discută modul în care comunismul manipulează și folosește sindicatele. Sindicatele profesorilor sunt unul dintre motivele esențiale pentru eșecul educației americane. Acestor sindicate nu le pasă de creșterea calității educației. Ele au devenit organizații profesionale care recompensează eșecul, protejează incompetența și sacrifică profesori conștiincioși care aspiră să-și aducă o contribuție și care se dedică cu adevărat educației elevilor.

 

Tracey Bailey este profesor de știință la liceu și câștigător al Premiului Național al Profesorului Anului în 1993. [49] În acel moment, șeful Federației Americane a Profesorilor (FAP) a declarat că este fericit că un membru al sindicatului a câștigat această prestigioasă onoare. Cu toate acestea, adevărul este că Bailey nu mai era membru al FAP. Bailey credea că marile uniuni sindicale de profesori sunt exact motivul eșecului educației publice americane și că fac parte din problemă și nu din soluție. El susține că sindicatele sunt pur și simplu grupuri de interese speciale care protejează status quo-ul și pilonul unui sistem care recompensează mediocritatea și incompetența. [50]

 

Marile sindicate ale profesorilor americani au o cantitate suficientă de fonduri, o mare influență și sunt clasificate drept unul dintre cele mai importante grupuri politice de lobby din țară. Sindicatele profesorilor au devenit principalul obstacol care împiedică o reformă care să vindece sistemul de învățământ. Luând exemplul Asociației Profesorilor din California (APC) subordonat FAP, APC obține fonduri mari de la membrii săi, care pot fi folosite pentru a face donații politice și legislative. În 1991, California a căutat să introducă propunerea 174 în constituția statului, ceea ce ar permite familiilor să utilizeze voucherele școlare furnizate de guvernul de stat astfel încât familiile să poată alege propriile școli pentru copiii lor. Cu toate acestea, APC a blocat propunerea 174 și chiar a forțat o școală să renunțe la contractul comercial cu o franciză de hamburgeri care a donat 25.000 de dolari pentru propunere. [51]

 

Excluderea influenței familiei în educația copiilor

Unul dintre principalele obiective ale comunismului este acela de a separa copilul de părinți de îndată ce se naște și de a-l încredința spre creștere comunității sau națiunii. Acest lucru nu este ușor de realizat, dar lucrurile s-au mișcat în această direcție.

 

În țările comuniste, elevii sunt încurajați să-și întrerupă relația cu părinții lor din clasa burgheză. În plus, timpul petrecut de copii la școală este extins printr-o educație axată pe examene, pentru a reduce impactul părinților asupra copiilor lor. În țările occidentale se folosesc metode diferite pentru a exclude influența familiei în educația copiilor. Acestea includ maximizarea timpului elevilor la școală, reducerea vârstei minime pentru a merge la școală, împiedicarea copiilor să ia manuale și materiale de studiu acasă, și descurajarea elevilor de a discuta cu părinții lor despre subiectele controversate pe care le-au învățat în clasă.

 

Subiectele, precum Clarificarea Valorii, încearcă să separe elevii de părinții lor. Un părinte al unui elev a comentat: “Se pare că părinții sunt întotdeauna văzuți cu ochi răi. Să spunem că povestea este despre un tată și despre fiul său; și tatăl este întotdeauna autoritar, întotdeauna foarte strict, întotdeauna nedrept”. În general, semnificația ascunsă a acestor subiecte este că părinții tăi nu te înțeleg, dar noi o facem. [52]

 

Uneori, din motive legale, elevii trebuie să aibă mai întâi consimțământul părinților de a participa la anumite activități. În astfel de ocazii, profesorii sau administratorii școlii folosesc adesea cuvinte înșelătoare sau ambigue pentru a face dificil ca părinții să înțeleagă în detaliu ce autorizează. Dacă părinții se plâng, autoritățile districtuale școlare sau conducerea școlii dispun de metode de soluționare a plângerilor: să amâne, să reducă responsabilitatea sau să facă minimul necesar. De exemplu, pot spune că părinții nu au cunoștințe pedagogice profesionale, că alte districte școlare fac același lucru, că numai familia ta se plânge, etc.

 

Majoritatea părinților nu au timp sau resurse pentru a se implica într-o dispută prelungită cu școala sau districtul școlar. În plus, în câțiva ani, elevul va crește și nu va mai merge la școală. De obicei, părinții aleg să nu spună nimic. Dar, între timp, copilul este practic ostatic la școală, iar părinții nu îndrăznesc să ofenseze autoritățile. Ei nu au de ales decât să evite protestul. Când părinții au protestat împotriva practicilor școlare, autoritățile școlii îi pot desemna drept extremiști, agresori, fanatici religioși, fasciști etc. Astfel, autoritățile școlare descurajează alți părinți să ridice obiecții. [53]

 

Jargonul educațional înșelător și obscur

Am citat anterior cartea autoarei Charlottey Thomson Iserbyt: “Planul deliberat de a prosti americanii”. Iserbyt a subliniat problema încă de la începutul cărții:

 

Motivul pentru care americanii nu înțeleg acest război este pentru că a fost luptat în secret: în școli ale națiunii noastre, care vizează copiii noștri, captivi în sălile de clasă. Cei care pariază pe acest război folosesc instrumente foarte sofisticate și eficiente:

 

Dialectica hegeliană (puncte comune, consens și acord reciproc)

Gradualism (doi pași înainte, un pas înapoi)

Decepția semantică (redefinirea termenilor pentru obținerea acordului fără înțelegerea fenomenului)

Phillis Schlafly a scris despre acest fenomen. În prefața cărții sale “Abuzul copiilor în clasă”, ea a spus că în clasele de psihoterapie se folosește un set de termeni speciali pentru a împiedica părinții să înțeleagă adevăratul scop și metoda acestor subiecte. Acești termeni includ modificarea comportamentului, gândirea critică a ordinii superioare, raționamentul moral etc. [54]

 

De-a lungul deceniilor, educatorii americani au creat o mulțime de termeni precum constructivismul, învățarea prin cooperare, învățarea experiențială, înțelegerea profundă, rezolvarea problemelor, educația bazată pe anchetă și rezultate, învățarea personalizată, înțelegerea conceptuală, pregătire interactivă student-profesor și așa mai departe. Sunt prea multe pentru a le numi. Pe de o parte, unele concepte par rezonabile, însă atunci când se investighează contextul termenilor și la ce duc aceștia, e dezvăluit scopul lor de a discredita învățământul tradițional și de a reduce nivelul de educație. Ele sunt exemple de limbaj aesopian sau orwellian, în care cheia principală de interpretare este de a inversa semnificațiile. [55]

 

Modificări mari aduse disciplinelor școlare și manualelor

“Nimeni nu îndrăznește să-l numească trădare”, publicat în anii 1960, analizează programul de reformă a manualelor din anii 1930. Această reformă combină conținutul diferitelor discipline, precum istoria, geografia, sociologia, economia și știința politică, într-un set de manuale. Acest set de cărți a abandonat conținutul, sistemul de valori și modul de codificare al manualelor tradiționale. “Părtinirea anti-religioasă era atât de pronunțată; atât de deschisă a fost propaganda pentru controlul socialist al vieții bărbaților”[56] că manualele au degradat eroii americani și Constituția Statelor Unite ale Americii.

 

Acest set de manuale a fost foarte mare și nu intra în sfera vreunei discipline tradiționale; prin urmare, experții din diferite discipline nu le acordau o atenție deosebită. Mulți ani mai târziu, când publicul a devenit conștient de această problemă și a început să se opună, cinci milioane de elevi fuseseră deja educați cu astfel de manuale. În prezent, în școlile primare și secundare ale Statelor Unite, istoria, geografia, educația civică etc, se încadrează în categoria “studiilor sociale”, iar ideea din spatele lor este aceeași.

 

Dacă modificările aduse manualelor ar fi fost făcute în mod transparent, ele ar fi fost chestionate și s-ar fi confruntat cu rezistența experților și a părinților. Noile manuale, care combină mai multe subiecte împreună, nu aparțin în mod clar taxonomiei nici unui subiect, astfel încât experții au dificultăți în a judeca conținutul care depășește domeniul propriei profesii, ceea ce face relativ ușor ca manualele să fie aprobate și acceptate de către districtele școlare și de societate.

 

După zece sau douăzeci de ani, unii oameni pot vedea conspirația din spatele acestor cărți. Cu toate acestea, atunci când sunt gata să vorbească, elevii au crescut deja, iar profesorii s-au obișnuit cu noile cărți și metode de predare. Apoi este imposibil să schimbi cărțile înapoi în forma lor tradițională. Chiar dacă un număr mic de oameni își dau seama de problemele grave din cărți, vocile lor nu reușesc să fie auzite de publicul larg și nu au prea multe șanse să influențeze procesul de luare a deciziilor. Dacă vocile opoziției devin mai puternice, există oportunitatea de a lansa o nouă rundă de reforme, diluând în continuare conținutul tradițional și inserând idei de stânga. După mai multe runde de reformă, noua generație de elevi este separată de tradiție, ceea ce face aproape imposibil ca ei să se reîntoarcă de unde au plecat.

 

Modificările manualelor școlare ale Statelor Unite au fost făcute foarte rapid. Unii spun că acest lucru se datorează faptului că informația a crescut într-un ritm accelerat. Cu toate acestea, de fapt, cunoștințele de bază care trebuie învățate în învățământul primar și secundar nu s-au schimbat prea mult. Deci, de ce au existat atât de multe manuale care sunt tipărite și reevaluate în mod constant? Motivul superficial este acela că editorii concurează între ei. La suprafață, aceștia nu doresc ca elevii să folosească aceleași cărți mai mulți ani pentru a câștiga mai mulți bani, dar la un nivel mai profund, precum reorganizarea conținutului cărții, procesul a fost folosit ca să distorsioneze materialele didactice pentru generațiile următoare.

 

Reforma educațională: o luptă dialectică

Începând cu anii ’50 și ’60, educația americană a suferit mai multe reforme. Dar aceste reforme nu au adus îmbunătățirile care se așteptau în ceea ce privește calitatea educației. În 1981, scorurile SAT ale elevilor americani au atins nivelul cel mai scăzut, determinând publicarea raportului “A Nation at Risk” (O națiune în pericol) și mișcarea “Înapoi la elementele de bază” în educație. Pentru a schimba circumstanțele rușinoase ale educației din SUA, au fost lansate mai multe reforme educaționale la scară largă încă din anii 1990, dar toate au avut un efect limitat. Nu numai că nu au ajutat, dar au provocat probleme mai dificile de rezolvat. [57]

 

Credem că majoritatea persoanelor implicate în reforma educațională doresc sincer să facă lucruri bune pentru elevi și pentru societate, dar datorită influenței diferitelor gândiri incorecte, intențiile lor sunt adesea contraproductive. Rezultatul multora dintre aceste reforme sfârșește prin promovarea ideilor comuniste. Ca și reformele din alte domenii, infiltrarea în reforma educațională nu trebuie să câștige totul dintr-o singură bătălie. Succesul reformei nu este în sine obiectivul său. De fapt, fiecare reformă este sortită eșecului de la începutul planificării sale, pentru a oferi o scuză pentru următoarea. Fiecare reformă este o abatere mai profundă, fiecare face ca oamenii să se distanțeze mai mult de tradiție. Aceasta este dialectica luptei – cu un pas înapoi și cu doi înainte. În acest fel, oamenii nu vor regreta prăbușirea tradiției și, în schimb, vor întreaba: ce înseamnă tradiția?

 

  1. Obiectivul: distrugerea educației în est și vest

Pentru a corupe educația în Occident, comunismul poate aștepta sute de ani, dacă este necesar, pentru a-și atinge scopul de a schimba generații întregi prin educația progresistă. China are cinci mii de ani de tradiții culturale profunde. Cu toate acestea, datorită unor condiții istorice specifice în momentul în care comuniștii au preluat puterea, au reușit să folosească mentalitatea chineză de a dori un succes rapid și un beneficiu imediat. Acest lucru a determinat chinezii să adopte metode radicale care i-au separat de tradiție în numai câteva decenii. În acest fel, comunismul și-a atins scopul de a corupe educația și umanitatea în China.

 

La începutul secolului al XX-lea, când educația progresistă a lui Dewey a început să corodeze Statele Unite, adepții ei chinezi s-au întors în China și au devenit pionieri ai educației chineze moderne. Tunurile britanice au distrus stima de sine a poporului chinez, astfel că intelectualii erau dornici să găsească o modalitate de a întări națiunea. Comuniștii au profitat de aceste condiții pentru a crea Mișcarea pentru Noua Cultură, care a respins tradițiile Chinei.

 

Mișcarea a atacat cultura și a fost o repetiție a Revoluției Culturale din anii 1960. Mișcarea pentru Noua Cultură are trei reprezentanți principali: Hu Shi, discipol al lui Dewey; Chen Duxiu, unul dintre fondatorii Partidului Comunist Chinez și Lu Xun, cel care a fost mai apoi flatat de Mao ca fiind unul dintre “comandanții-șef ai revoluției culturale a Chinei”. Li Dazhao, un alt fondator al Partidului Comunist Chinez, a jucat, de asemenea, un rol important în mișcarea culturală.

 

Criticând China pentru eșecurile modului lor tradițional de dezvoltare, Mișcarea pentru Noua Cultură a atribuit slăbiciunea acumulată de China în ultimii o sută de ani culturii tradiționale confucianiste, și a promovat desființarea confucianismului. Cultura tradițională era considerată o “cultură învechită”, în timp ce cultura occidentală era tratată ca fiind nouă. Credințele tradiționale au fost criticate pentru că nu au aderat la ideile științei și democrației. Această mișcare a fost precursoarea mișcării din 4 mai și a început primul val de subminare a eticii și a valorilor tradiționale. În același timp, ea a pus bazele invadării Chinei de către marxismul occidental, permițându-i să se înrădăcineze, să germineze și să crească.

 

În educație, una dintre cele mai mari daune cauzate de Mișcarea pentru Noua Cultură a fost campania de transformare a limbii chineze. Așa cum a fost promovat de Hu Shi, învățământul de limbă chineză în școlile elementare s-a schimbat în predarea limbii chineze scrise în forma limbajului colocvial. Ca urmare, doar după o generație, majoritatea chinezilor nu mai puteau să citească și să înțeleagă clasici chinezi. Acest lucru a însemnat că lucrările: “Cartea schimbărilor”, “Analele de primăvară și de toamnă”, “Dao De Jing”, “Clasa interioară a Împăratului Galben” (Huangdi Neijing) precum și alte cărți tradiționale erau acum inaccesibile elevului cu nivel mediu. În schimb, ele au fost considerate conținut ezoteric pentru cercetarea specializată de către cadrele universitare. Cinci mii de ani de civilizație chineză glorioasă au fost transformați într-un simplu ornament.

 

În dezvoltarea culturii chineze, a fost aranjat în mod divin ca limba chineză clasică scrisă să fie separată de limba vorbită. În China, de-a lungul istoriei, au existat numeroase asimilări pe scară largă ale diferitelor grupuri etnice și centrul cultural al Chinei s-a mutat dintr-un loc în altul de mai multe ori, și, prin urmare, limba vorbită s-a schimbat în mod constant. Dar datorită separării dintre limba chineză orală și cea clasică utilizată în scris, chinezii clasici au rămas în mare parte neschimbați. Elevii din dinastia Qing ar putea citi și înțelege în continuare operele clasice ale dinastiei Song, dinastiei Tang și chiar cărți dinaintea dinastiei Qin, prima dinastie din istorie. Acest lucru a permis culturii tradiționale și literaturii chineze să fie transmise mii de ani neîntrerupt, fără modificări.

 

Cu toate acestea, comunismul a făcut poporul chinez să-și piardă legătura cu rădăcinile culturale prin intermediul limbii. În același timp, prin combinarea limbajului scris și oral, a fost mai ușor să se amestece cuvintele și frazele deviante, distanțând și mai mult poporul chinez de tradiție.

 

Campaniile de alfabetizare și popularizarea culturii în învățământul primar, inițiate de Partidul Comunist Chinez (PCC) înainte și după înființarea sa, au supus populația la spălarea directă și explicită a creierului. De exemplu, primele cuvinte învățate de elevi în  primul an de școală primară au fost de propagandă, precum: “Trăiască președintele Mao”, “Vechea societate chineză malefică” și “Imperialismul rău american”, fraze care sunt un exemplu clar de luptă de clasă, bazată pe ură, cerută de Partid.

 

Comparativ cu ideile deviante pe care educația progresistă le amestecă în cărțile copiilor (precum Heather are două Mame), chiar dacă ambele mișcări diferă în mod clar prin metodele lor, în esență, ambele sunt o formă de îndoctrinare ideologică impusă copiilor. Copiii chinezi educați în acest mod continuă să apere regimul tiranic al PCC când cresc, denigrând și înfierându-i pe cei care vorbesc despre valori universale. Copiii educați într-un cadru occidental ajung să facă parte din mulțimea supărată care interferează cu discursurile despre valorile tradiționale și acuză vorbitorii de discriminare.

 

La scurt timp după ce PCC și-a stabilit regimul, a început campania de reformare a gândirii intelectualilor, concentrându-se asupra campusurilor universitare și a liceelor. Obiectivul său principal a fost acela de a reforma perspectivele intelectualilor asupra vieții, de a-i forța să renunțe la principiile morale tradiționale și de a abandona filozofia de a se îmbunătăți mai întâi pe sine, apoi de a extinde aceasta la familie, apoi la stat și apoi la lume. Campania a folosit viziunea marxistă asupra lumii bazată pe lupta de clasă, din perspectiva clasei proletare.

 

În special, profesorii vechii generații au trebuit să-și facă autocritica în mod repetat, să mărturisească greșelile și să accepte ca colegii și studenții lor să raporteze despre ei, să-i monitorizeze și să-i critice în mod repetat. Ei chiar au trebuit să identifice și să elimine “gândurile contrarevoluționare” din subconștientul lor, deoarece erau considerate agresiuni împotriva clasei proletariatului. Desigur, aceasta a fost cu mult mai intensă decât pregătirea de sensibilitate a zilelor noastre. Unii nu au putut suporta umilința și trauma și s-au sinucis. [58]

 

Ulterior, PCC a început să facă schimbări în facultățile și departamentele universităților. A redus, unit sau eliminat departamente precum filozofia, sociologia și cele legate de științele umaniste, lăsând multe universități care anterior acopereau o varietate de discipline, numai cu facultăți științifice și inginerie în stil sovietic. Acest lucru se datorează faptului că PCC nu poate tolera amenințarea la adresa regimului său tiranic, care ar putea fi produsă de perspective ideologice independente asupra problemelor politice sau sociale. Acestea au fost asociate cu facultățile umaniste, care au beneficiat de libertate academică. În același timp, politica și filozofia marxistă au devenit obligatorii pentru toți studenții. Întregul proces a fost finalizat în doi sau trei ani. În Occident, comunismul a luat o întreagă generație pentru a stabili noi discipline cu scopul de îndoctrinare ideologică și de a injecta gândirea marxistă în universități. Deși viteza a fost foarte diferită, în ambele cazuri, rezultatele obținute sunt similare.

 

În 1958, PCC și-a început revoluția educațională, care a avut aceste caracteristici:

 

În primul rând, a subliniat că educația este un instrument în serviciul proletariatului. Sub conducerea Comitetului de partid, elevii au fost organizați pentru a pregăti programa și materialele didactice. În departamentul de limbă chineză de la Universitatea Peking, 60 de studenți și-au petrecut timpul scriind un tratat de 700.000 de caractere intitulat Istoria literaturii chineze. [59]

 

Acesta este un exemplu clar de educație progresistă: metodele de predare trebuie să se “concentreze pe studenți”, să se axeze pe “învățarea exploratorie” și pe “învățarea prin cooperare” – elevii sunt cei care decid ce să învețe și cum să învețe. Obiectivul a fost clar: eliminarea “credințelor superstițioase” ale autorităților (de a încuraja o atitudine opusă tradiției), creșterea egoismului studenților și punerea bazelor rebeliunii din timpuri viitoare.

 

În al doilea rând, trebuia subliniată unirea educației și a muncii productive. Fiecare școală avea o fabrică proprie, iar la apogeul Marelui Salt Înainte, profesorii și elevii au topit oțel și au lucrat pământul. Chiar și o universitate care s-a axat anterior pe discipline sociale, precum Universitatea Renmin din China, a operat 108 fabrici. În teorie, acest lucru a permis studenților să “învețe făcând” dar, de fapt, elevii nu au învățat nimic.

 

În Revoluția Culturală care a urmat, studenții au fost mobilizați pentru a distruge toate formele de patrimoniu cultural asociate culturii tradiționale, tangibile sau intangibile (pentru detalii, a se vedea capitolul 6). Acest lucru este din nou similar cu mișcarea de contracultură a Occidentului. După lansarea Revoluției Culturale, Mao Zedong a simțit că “intelectualii burghezi” nu puteau continua să conducă școlile. La 13 iunie 1966, PCC a emis o notă pentru reformarea admiterii în universități și a inițiat o “campanie de acțiune corectivă”: examenele de admitere au fost eliminate și a fost înscris un număr mare de studenți “muncitori-țărani-soldați”.

 

Filmul “Ruperea de ideile vechi”, produs în timpul Revoluției Culturale, reflectă motivul pentru această reformă: “Un tânăr care a crescut într-o fermă săracă nu are suficientă alfabetizare, dar bătăturile mâinilor sale provenite din munca grea la fermă îl califică pentru înscriere”. Directorul unei școli a spus: “Poți să ne învinovățești pe noi pentru nivelul lor scăzut de alfabetizare? Nu! Această datorie trebuie rezolvată cu naționaliștii, proprietarii de pământ și clasa capitalistă [opresoare]!”

 

În Occident, un profesor a publicat un articol de cercetare care a spus că examenele la matematică conduc la discriminare rasială (deoarece elevii anumitor minorități etnice au note mai mici la matematică comparativ cu studenții albi). [60] Un alt profesor a publicat un articol care a spus că standardele matematice bazate pe notele ridicate obținute de studenții de sex masculin au provocat discriminarea de gen împotriva celor de sex feminin atunci când acestea sunt supuse acelorași standarde. [61] Admiterea studenților la nivel universitar pe baza bătăturilor de la mâini și atribuirea unor note mai mici datorită discriminării rasiale sau de gen sunt metode pe care comunismul le utilizează pentru a reduce nivelul studenților și pentru a le afecta creșterea intelectuală.

 

După Revoluția Culturală, China și-a reluat examenele de admitere la universitate. De atunci, această examinare a devenit o parte esențială a sistemului educațional și obiectivul care trebuie atins prin învățământul primar și secundar. În cadrul acestui sistem educațional utilitar, mulți studenți devin mașini care învață doar să treacă examenele, fără capacitatea unei gândiri independente sau de a distinge binele de rău. În același timp, filosofia, politica și economia marxistă rămân subiecte obligatorii de examinare.

 

Elevii care au fost separați de tradiție, evaluează ce este drept și greșit, precum și binele și răul, potrivit standardelor comuniste. Astfel, după atacul terorist din 11 septembrie, mulți studenți au sărbătorit. Elevii din învățământul elementar au declarat că atunci când cresc ei doresc să fie oficiali corupți. Studenții universitari se prostituează și își închiriază corpul (devenind mame surogat) pentru bani. Comunismul a deturnat generația tânără.

 

Concluzie: Revenirea la educația tradițională

Sistemul educațional reprezintă viitorul unei țări, al unei națiuni și al civilizației umane. Este un efort pe termen lung al cărui impact se extinde de-a lungul secolelor sau chiar mileniilor. Prin observarea ultimelor sute de ani ale sistemului educațional american acesta a fost distrus datorită infiltrării și influenței ideologiei comuniste. Părinții și profesorii au mâinile legate și nu pot oferi copiilor o educație bună. Școlile, care ar trebui să cultive talentele studenților, i-au lăsat în voia lor și le-au îngăduit să se rătăcească. Întreaga societate este profund îngrijorată de lipsa de moralitate a elevilor și de performanțele lor scăzute, de mințile lor fragile și de obiceiurile proaste, precum și de tendințele haotice, iraționale și antisociale în care sunt prinși. Suntem martorii modului în care forțele răului ne devorează descendenții și viitorul omenirii.

 

Printre cele patruzeci și cinci de obiective enumerate în clasicul “Naked Communism” din 1958, obiectivele privitoare la educație sunt: ​​”Obțineți controlul școlilor. Utilizați-le ca benzi de transmisie a socialismului și a actualei propagande comuniste. Faceți programa școlară mai ușoară. Obțineți controlul asupra asociațiilor profesorilor. Includeți linia de partid în manuale”. [62]

 

Când privim educația Statelor Unite, nu numai că aceste obiective au fost atinse, dar situația s-a și înrăutățit. Datorită puterii politice și economice a Statelor Unite, cultura americană este admirată și imitată în țări din întreaga lume. Majoritatea țărilor folosesc Statele Unite ca model pentru reformele lor educaționale. Conceptele  pedagogice, materialele didactice, metodele de predare și practica administrației școlare din Statele Unite au afectat multe țări. Într-o anumită măsură, schimbarea educației americane este echivalentă cu schimbarea educației din întreaga lume.

 

Atât la începutul Creației, cât și atunci când civilizația umană este coruptă, apar în lume sfinți drepți sau ființe iluminate. Aceste ființe iluminate sau sfinți sunt cunoscuți ca “învățători”. De exemplu, Socrate, fondatorul civilizației antice grecești, a fost educator. În Evanghelii, Isus s-a numit și el un învățător. Buddha Sakyamuni are zece nume, dintre care unul este “Învățătorul Cerului și al omului”. Confucius a fost educator, iar Lao Tse a fost profesorul lui Confucius. Ei îi învață pe oameni cum să fie oameni, cum să-L respecte pe Dumnezeu, cum să se comporte față de ceilalți și cum să-și îmbunătățească moralitatea.

 

Aceste ființe iluminate și sfinți sunt marii educatori ai omenirii. Cuvintele lor au format mari civilizații și au devenit fundamentele clasice pentru toate civilizațiile. Valorile pe care le predau și modul în care acestea îmbunătățesc moralitatea, permit fiecărui individ să transceandă spiritual și să aibă o sănătate bună. Persoanele cu mintea sănătoasă sunt esențiale pentru ca societatea să fie sănătoasă. Nu este de mirare că acești mari învățători au ajuns la o concluzie similară: scopul educației este cultivarea unui caracter bun.

 

Educația clasică a Estului și Vestului, care a fost practicată de mii de ani, moștenește cultura pe care Divinitatea o acordă oamenilor și păstrează aceste experiențe și resurse valoroase. Potrivit spiritului educației clasice, talentul și integritatea sunt criterii importante pentru a judeca succesul educației. În procesul de revigorare a tradiției educației umane, este necesar să se păstreze, să se exploreze și să se învețe din comoara educației clasice.

 

Oamenii cu valori morale înalte sunt capabili de auto-control. Aceasta este norma socială la care au aspirat Părinții fondatori ai Statelor Unite. Cei care sunt nobili moral vor primi binecuvântarea divină și, prin sârguință și înțelepciune, vor obține abundență materială și împlinire spirituală. Chiar mai important, oamenii cu înaltă moralitate permit societății să prospere și să reziste de-a lungul istoriei. Aceasta este revelația. Acestea sunt învățăturile ființelor iluminate și sfinte, marii învățători ai omenirii, astfel încât, astăzi, oamenii să se poată reîntoarce la tradiție.

 

Capitolul 12 (I)

Capitolul 13

Referințe

[1] O națiune în risc , https://www2.ed.gov/pubs/NatAtRisk/risk.html .

 

[2] Ibid.

 

[3] Mark Bauerlein, Generația cea mai ciudată: Cum epoca digitală amețește tinerii americani și ne pune în pericol viitorul (New York: Jeremy P. Tarcher / Penguin, 2008), capitolul 1.

 

[4] John Taylor Gatto, Prostirea noastră: Curriculumul Ascuns al Școlii Obligatorii (Gabrielle Island, BC, Candda: New Society Publishers, 2005), 12.

 

[5] Charles J. Sykes, Prostirea copiilor noștri: De ce copiii americani se simt bine despre ei înșiși, dar nu pot citi, scrie sau aduna (New York: St. Martin’s Griffin, 1995), 148-9.

 

[6] Thomas Sowell, Înăuntrul educației americane (New York: The Free Press, 1993), 4.

 

[7] Charlotte Thomson Iserbyt, Prostirea deliberată a Americii: o evidență cronologică (Ravenna, Ohio: Conștiința Press, 1999), xvii.

 

[8] Robin S. Eubanks, Autorizat să distrugă: Cum și de ce educația a devenit o armă (invisibleserfscollar.com, 2013), 48.

 

[9] Ibid., 49

 

[10] Ibid., 45-46.

 

[11] “Cele mai dăunătoare zece cărți din secolele al XIX-lea și al XX-lea”, Evenimente umane , 31 mai 2005, http://humanevents.com/2005/05/31/ten-most-harmful-books-of-the-19th-and-20th-centuries/

 

[12] Mortimer Smith “Predarea nebună: Un laic se uită la educația școlară publică (Chicago: Henry Regnery Company, 1949). A se vedea și: Arthur Bestor, “Pustiurile educaționale: regresul educației în școlile noastre publice” , ediția a 2-a. (Champaign , Illinois , Universitatea din Illinois Press, 1985).

 

[13] John A. Stormer, Nimeni nu îndrăznește s-o numească trădare (Florissant, Missouri: Liberty Bell Press, 1964), 99.

 

[14] IL Kandel, “Prejudecați ale grădinii față de trandafiri?” American Scholar , vol. 8, nr. 1 (iarna 1938-1939), 77.

 

[15] Christopher Turner, ” O conversație despre fericire , o revizuire – O copilărie la Summerhill”, The Guardian , 28 martie 2014, https://www.theguardian.com/books/2014/mar/28/conversation-happiness-summerhill-school-review-mikey-cuddihy

 

[16] Alexander Neil, Școala Summerhill: O abordare radicală a educației copiilor (New York: Hart Publishing Company, 1960), Capitolul 3.

 

[17] Ibid., Capitolul 7.

 

[18] Joanne Lipman, “De ce profesorii stricți au rezultate bune”, The Wall Street Journal , 27 septembrie 2013, https://www.wsj.com/articles/why-tough-teachers-get-good-results-1380323772 .

 

[19] Daisy Christodoulou, Șapte mituri despre educație (Londra: Routledge, 2014).

 

[20] Diane West, Moartea adulților: Cum oprirea dezvoltării americane duce în jos civilizația occidentală (New York: Pressul lui St. Martin, 2008), 1-2.

 

[21] Fred Schwartz și David Noebel, Puteți încă să aveți încredere în comuniști … să fiți comuniști (și socialiști și progresiști) (Manitou Springs, CO: Crusade anti-comunism creștin, 2010), copertă.

 

[22] Stein v. Oshinsky, 1965; Collins v. Chandler Unified School District, 1981.

 

[23] John Taylor Gatto, Istoria subterană a educației americane: Investigația profesorilor în problema școlii moderne (The Odysseus Group, 2000), capitolul 14.

 

[24] Diane Ravitch, “Educația după războaiele culturale”, Dædalus 131, nr. 3 (vara 2002), 5-21.

 

[25] Steven Jacobson, Controlul minții în Statele Unite (1985), 16, https://archive.org/details/pdfy-6IKtdfWsaYpENGlz.

 

[26] “În cadrul unei fabrici de justiție socială a școlii publice”, Standardul săptămânal , 1 februarie 2018, https://www.weeklystandard.com/katherine-kersten/inside-a-public-school-social-justice-factory

 

[27] Cadru istoric social-științific (adoptat de Consiliul de stat al statului California, iulie 2016, publicat de Departamentul pentru Educație din California, Sacramento, 2017), 431, https://www.cde.ca.gov/ci/hs/cf/documents/hssfwchapter16.pdf.

 

[28] Ibid., P. 391.

 

[29] Stanley Kurtz, “Va ajunge curriculum-ul național de la K-12 din California la nivel național?” National Review , 1 iunie 2016, https://www.nationalreview.com/corner/will-californias-leftist-k-12-curriculum-go-national/

 

[30] Phyllis Schlafly, ed., Abuzul copiilor în clasă (Alton, Illinois: Pere Marquette Press, 1984), 13.

 

[31] Herbert Marcuse, Eros și civilizația: o cercetare filosofică în Freud (Boston: Beacon Press, 1966), 35.

 

[32] BK Eakman, Clonarea minții americane: Eradicarea moralității prin educație (Lafayette, Louisiana: Huntington House Publishers, 1998), 109.

 

[33] William Kilpatrick, De ce Johnny nu poate distinge între bine și rău și ce putem face pentru el (New York: Simon & Schuster, 1992), 16-17.

 

[34] Thomas Sowell, în cadrul educației americane: Declinul, înșelăciunea, dogmele (New York: The Free Press, 1993), 36.

 

[35] Ibid., Capitolul 3.

 

[36] “Moartea în clasă”, 20/20 , Rețeaua ABC, 21 septembrie 1990, https://www.youtube.com/watch?v=vbiY6Fz6Few

 

[37] Sowell, În cadrul educației americane: Declinul, înșelăciunea, dogmele , 38.

 

[38] Kilpatrick,De ce Johnny nu poate distinge între bine și rău și ce putem face pentru el , 32.

 

[39] “Învățăm sexul copiilor … apoi se întreabă de ce o au”, Daily Mail , 1 august 2004, https://www.dailymail.co.uk/debate/article-312383/We-teach-children-sex–wonder-it.html

 

[40] “Concentrați-vă pe tinerii cu IMPACT: Manualul participanților”, Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, https://effectiveinterventions.cdc.gov/docs/default-source/foy-implementation-materials/FOY_Participant_Manual.pdf?sfvrsn=0 .

 

[41] Robert Rector, “Când sexul Ed devine porno 101,” Fundația Heritage , 27 august 2003, https://www.heritage.org/education/commentary/when-sex-ed-becomes-porn-101 .

 

[42] Norman K. Risjord, Populiștii și Progresiștii (Rowman & Littlefield, 2005), 267.

 

[43] Madeline Gray, Margaret Sanger (Editura Richard Marek din New York, 1979), 227-228.

 

[44] Rebecca Hersher, “poate fi” perfect normală, “dar este de asemenea frecvent interzisă”, Radio public național, 21 septembrie 2014, https://www.npr.org/2014/09/21/350366435/it-may-be-perfectly-normal-but-its-also-frequently-banned

 

[45] Kilpatrick, De ce Johnny nu poate distinge între bine și rău și ce putem face pentru el , 53.

 

[46] Maureen Stout, Curriculum-ul bun-simț: Prostirea Copiilor Americii în numele stimei de sine (Cambridge, Massachusetts: Perseus Publishing, 2000), 1-3.

 

[47] Ibid., 17

 

[48] ​​BK Eakman, Educând pentru “Noua Ordine Mondială” (Portland, Oregon: Halcyon House, 1991), 129.

 

[49] “Ceremonia profesorului anului”, C-Span, https://www.c-span.org/video/?39846-1/teacher-year-ceremony

 

[50] Sol Stern, “Cum sindicatele profesorilor încătușează școlile“, The City Journal , primăvara 1997, https://www.city-journal.org/html/how-teachers%E2%80%99-unions-handcuff-schools-12102.html.

 

[51] Troy Senik, “Uniunea cea mai gravă din America: Cum Asociația Profesorilor din California a trădat școlile și a stricat statul”, Jurnalul orașului , primăvara anului 2012 https://www.city-journal.org/html/worst-union-america-13470.html

 

[52] Kilpatrick, De ce Johnny nu poate distinge între bine și rău și ce putem face pentru el , 39.

 

[53] Samuel Blumenfeld și Alex Newman, Crimele Educatorilor: Cum folosesc utopiștii școlile de stat pentru a distruge copiii Americii (Washington DC: WND Books, 2015), Capitolul 14.

 

[54] Schlafly, Abuzul asupra copilului în sala de clasă , 14.

 

[55] Valerie Strauss, “O pledoarie serioasă despre jargonul educațional și modul în care lovește eforturile de îmbunătățire a școlilor” Washington Post , 11 noiembrie 2015, https://www.washingtonpost.com/news/answer-sheet/wp/2015/11/11/a-serious-rant-about-education-jargon-and-how-it-hurts-efforts-to-improve-schools/?utm_term=.8ab3d85e9e45

 

[56] Stormer, Niciunul nu îndrăznește să-i spună Treason , 104-106.

 

[57] În ceea ce privește critica “nucleului comun”, a se vedea Duke Pesta, “Duke Pesta pe Common Core – șase ani mai târziu”, https://www.youtube.com/watch?v=wyRr6nBEnz4 , și Diane Ravitch, “The Costurile corecte ale costurilor principale și studenții de rănire “, New York Times , 23 iulie 2016, https://www.nytimes.com/2016/07/24/opinion/sunday/the-common-core-costs-billions-and-hurts-students.html .

 

[58] Există multe astfel de cazuri. De exemplu, cititorii se referă la Zhou Jingwen, Zece ani de furtună: Adevărata față a regimului roșu al Chinei [Hong Kong: shi dai ping she [時代 批評 社] 1962). Versiunea web disponibilă în limba chineză la https://www.marxists.org/chinese/reference-books/zjw1959/06.htm#2

 

[59] Luo Pinghan, “Revoluția educațională din 1958”, Istoria Literaturii Partidului Comunist , Vol. 34

 

[60] Robert Gearty, “Privilegiul alb creat de predarea matematicii, spune profesorul universitar”, Fox News, 24 octombrie 2017, http://www.foxnews.com/us/2017/10/24/white-privilege-bolstered-by-teaching-math-university-professor-says.html

 

[61] Toni Airaksinen, Prof. Complains despre “Masculinizarea matematicii”, ” Campus Reform , 24 august 2017, https://www.campusreform.org/?ID=9544 .

 

[62] W. Cleon Skousen, The Communist Naked (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), Capitolul 12.

 

Capitolul 12 (II): Sabotarea educației

 

 

/////////////////////////////////////////////

Capitolul 12 (I): Sabotarea educației

Cuprins

Introducere

 

  1. Spectrul comunismului în universitățile occidentale
  2. Tendința severă de stânga a profesorilor universitari
  3. Reformarea mediului academic tradițional cu ideologia comunistă
  4. Utilizarea de noi domenii academice pentru infiltrarea ideologică
  5. Promovarea radicalismului de stânga
  6. Negarea marilor tradiții ale Statelor Unite
  7. Lupta împotriva clasicilor civilizației occidentale
  8. Monopolizarea manualelor și a științelor umaniste
  9. “Reeducarea” universitară: spălarea creierului și corupția morală

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Educația joacă un rol important în promovarea bunăstării individuale și a împlinirii personale, menținerea stabilității sociale și asigurarea viitorului unei națiuni. Nici o mare civilizație din istoria omenirii nu a scăzut nivelul educației.

 

Scopul educației este de a menține standardele morale ale umanității și de a-i păstra cultura divină. Este mijlocul prin care cunoștințele și măiestria sunt împărtășite, jucând un rol important în interacțiunea umană.

 

În mod tradițional, cei bine educați respectă Divinul, cred în Creator și caută să aibă o atitudine  binevoitoare. Ei au cunoștințe ample despre cultura tradițională și demonstrează măiestrie în ceea ce fac. Dedicați vocațiilor lor, ei cred în tratarea altora cu bunătate, servesc drept piloni ai societății și sunt elitele naționale și gardienii civilizației. Caracterul și comportamentul lor extraordinar sunt răsplătitite cu binecuvântări divine.

 

Pentru a distruge omenirea, spectrul comunist își propune să desființeze legăturile dintre om și divinitate. Prin urmare, distrugerea educației tradiționale este un pas indispensabil. Comunismul a adoptat diferite strategii pentru a ataca și a submina educația atât în Est cât și în Occident.

 

În țările din Orient care adăpostesc tradiții culturale adânc înrădăcinate, înșelăciunea nu este suficientă pentru a păcăli întregul popor. Acest lucru a dus la masacrarea sistematică a elitelor tradiționale pentru a împiedica, fizic, purtătorii culturii tradiționale să-și transmită moștenirea către generația următoare, bombardând, în același timp, restul populației cu propagandă neîncetată.

 

Istoria și rădăcinile culturii occidentale sunt relativ mai simple, oferind comunismului un teren fertil pentru contaminarea pe ascuns a societății prin subminarea și sabotarea educației occidentale. De fapt, corupția tineretului occidental este cu mult mai severă în comparație cu cea din China.

 

În timpul alegerilor prezidențiale din 2016 din Statele Unite, defăimarea constantă a candidatului conservator de către mass-media predominantă, împreună cu sondajele de opinie înșelătoare efectuate înainte de vot, i-au șocat pe mulți – în special pe studenți – odată ce rezultatul real al alegerilor a fost anunțat.

 

După victoria lui Donald Trump, a apărut un fenomen ridicol în universitățile din Statele Unite. Unii studenți au simțit o asemenea frică, epuizare sau traumă emoțională cauzată de alegeri, încât au cerut suspendarea cursurilor și reprogramarea examenelor. Pentru a ajuta studenții ce prezentau manifestări de stres și anxietate, unele universități proeminente au organizat diverse activități terapeutice, incluzând jocuri cu plastelină sau cuburi, cărți de colorat ori jucării de suflat baloane de săpun. Unii chiar au oferit pisici și câini de companie studenților, pentru a-i consola. Multe universități au oferit studenților consiliere psihologică, au organizate grupuri de ajutor și servicii precum “recuperarea postelectorală” sau “resurse și sprijin postelectoral”.[1]

 

Absurditatea modului în care un proces democratic normal a devenit mai terifiant decât un dezastru natural sau un atac terorist demonstrează eșecul absolut al sistemului educațional american. Studenții, care ar trebui să fie maturi și raționali, au devenit intoleranți și infantili atunci când se confruntă cu schimbări și dificultăți.

 

Colapsul complet al educației americane este unul dintre cele mai dureroase lucruri care s-au întâmplat în SUA în ultimele decenii și semnalează succesul misiunii comuniste de a se infiltra și corupe societatea occidentală.

 

Acest capitol se concentrează, în primul rând, asupra Statelor Unite ca un exemplu pentru a arăta cum educația în societățile libere este sabotată de comunism. Cititorii pot aplica aceeași logică pentru a deduce cum este subminată educația din alte țări prin metode similare.

 

Infiltrarea comunistă în educația americană se manifestă în cel puțin cinci aspecte.

 

Promovarea directă a ideologiei comuniste în rândul tinerilor. Ideologia comunistă a preluat treptat sfera academică occidentală infiltrându-se în domenii tradiționale importante de studiu, și inventând științe noi tributare influenței sale ideologice. Literatura, istoria, filozofia, știința socială, antropologia, studiul dreptului, multimedia și alte specializări au fost inundate cu diferite derivate ale teoriei marxiste. “Corectitudinea politică” a devenit regulamentul de cenzură a libertății de gândire în universități.

 

Reducerea standardelor academice începând cu grădinița și școala primară. Deoarece nivelul de educație a scăzut treptat, elevii noii generații devin din ce în ce mai puțin literați și au mai puține abilități pentru matematică. Ei posedă mai puține cunoștințe, iar capacitatea lor de a gândi critic este atrofiată. Este dificil pentru acești studenți să se ocupe într-o manieră logică și deschisă de întrebările-cheie ale vieții și societății și e tot mai greu pentru ei să realizeze înșelăciunile comunismului.

 

Îndoctrinarea elevilor cu noțiuni deviate. Pe măsură ce acești copii cresc, conceptele inoculate în ei devin atât de puternice încât sunt aproape imposibil de identificat și de corectat.

 

Stimularea egoismului, lăcomiei și indulgenței elevilor. Aceasta include condiționarea lor de a se opune autorității și tradiției, umflarea ego-ului și a simțului că li se cuvine, reducându-li-se capacitatea de a înțelege și a tolera opinii diferite și astfel neglijând creșterea lor psihologică.

 

Comunismul și-a atins obiectivele în aproape toate cele cinci aspecte. Ideologia de stânga este tendința principală în universitățile americane. Cercetătorii cu idei diferite au fost fie marginalizați în domeniul lor de activitate, fie au fost împiedicați să-și exprime perspectivele tradiționale.

 

Patru ani de îndoctrinare intensă lasă absolvenții universităților cu predispoziție spre liberalism și progresism. Ei sunt predispuși să accepte ateismul, teoria evoluției și materialismului fără să se gândească de două ori. Ei devin “fulgi de zăpadă” cu mintea îngustă, care nu au bun-simț și doresc un stil de viață hedonist fără a-și asuma responsabilitatea pentru acțiunile lor. Ei nu au cunoștințe, au o viziune îngustă asupra lumii, știu foarte puțin sau nimic despre istoria Statelor Unite sau a lumii și au devenit principala țintă a înșelăciunii comuniste.

 

În ochii lumii, Statele Unite sunt încă una dintre cele mai importante țări în ceea ce privește educația. Timp de mai bine de un secol, Statele Unite au fost o superputere politică, economică și militară. Fondurile alocate educației depășesc în mare măsură pe cele din majoritatea altor țări. După cel de-al Doilea Război Mondial, democrația americană și bogăția au atras oameni talentați din întreaga lume. Programele sale postuniversitare STEM și școlile profesionale sunt cele mai bune din lume.

 

Cu toate acestea, în interiorul țării se desfășoară o criză. Proporția de absolvire a studenților străini în programele STEM depășește cu mult pe cea a studenților americani, iar decalajul crește în fiecare an. [2] Aceasta reflectă eroziunea învățământului primar, secundar și postliceal din Statele Unite. Elevilor le sunt reduse și distruse capacitățile in mod voit. Unele consecințele se văd deja cu ochiul liber și asta nu e totul.

 

Yuri Bezmenov, agentul KGB care a fugit din URSS, prezentat în Capitolul 5, a descris la începutul anilor 1980 cum infiltrarea ideologică comunistă în America se apropia de final: “Chiar dacă începeți chiar acum, aici, în acest moment, să educați o nouă generație de americani, va dura încă cincisprezece până la douăzeci de ani pentru a aduce valul percepției ideologice a realității înapoi la normal… “[3]

 

A trecut o treime de secol de la interviul lui Bezmenov. În această perioadă, chiar și după ce am asistat la prăbușirea Uniunii Sovietice și a altor regimuri socialiste din Europa de Est, infiltrarea și acțiunile subversive ale comunismului în Occident nu s-au oprit. Elementele comuniste din Occident și-au îndreptat atenția asupra educației ca obiectiv principal. Ei au preluat controlul instituțiilor la toate nivelurile, și-au răspândit influența asupra educației familiale și și-au promovat propriile teorii despre educație și pedagogie.

 

Trebuie subliniat faptul că practic toți oamenii din lume, în special cei care au mers la facultate după anii 1960, au fost expuși influențelor comuniste. Științele umaniste și sociale sunt cele mai afectate. Majoritatea oamenilor din aceste domenii au fost îndoctrinați fără să realizeze, doar câțiva indivizi promovează în mod intenționat ideologia comunistă. Expunem aici scopurile comuniste, pentru ca oamenii să le poată identifica și să se distanțeze de ele.

 

  1. Spectrul comunismului în universitățile occidentale
  2. Tendința severă de stânga a profesorilor universitari

Una dintre cele mai importante cauze pentru care studenții adoptă ideologia socialistă sau comunistă sau sunt influențați de ideologii radicale precum feminismul și ecologismul (discutat mai târziu în această carte) se datorează faptului că o mare parte a personalului didactic din universitățile americane are o tendință de stânga.

 

Într-un studiu din 2007 intitulat ”Viziunea socială și politică a profesorilor americani”, dintre cei 1.417 profesori universitari chestionați, 44,1% s-au considerat liberali, 46,1% moderați și doar 9,2% conservatori. Dintre aceștia, proporția conservatorilor din colegii a fost puțin mai mare (19%), iar cea a liberalilor a fost puțin mai mică (37,1%). În institutele de artă, 61% din cadrele didactice au fost liberali, în timp ce conservatorii au constituit doar 3,9%. Studiul a arătat, de asemenea, că profesorii care erau aproape de pensionare erau stângiști mai înflăcărați decât profesorii mai tineri. În grupul de vârstă 50-64 ani, 17,2% s-au declarat activiști de stânga. Studiul a arătat, de asemenea, că majoritatea cadrelor universitare au sprijinit drepturile homosexuale și avortul. [4]

 

Studiile ulterioare anului 2007 confirmă, de asemenea, tendința de stânga în rândul profesorilor din universitățile americane. Un studiu publicat în revista Econ Journal Watch în 2016 a analizat votul  profesorilor din departamentele de istorie și științe sociale în 40 de universități importante din SUA. Printre cei 7.243 de profesori chestionați se numărau 3.623 de democrați și 314 republicani, raportul fiind de 11.5 la 1. Drintre cele cinci departamente chestionate, departamentul de istorie a fost cel mai neregulat, având un raport de 35 la 1. Comparați acest lucru cu un studiu similar din 1968: printre profesorii de istorie de atunci, raportul dintre democrați și republicani a fost de 2,7 la 1. [5]

 

Un alt sondaj realizat în 2016 în universitățile cu studii de patru ani, a constatat că înclinația politică a facultății era inegală, în special în New England. Pe baza datelor din 2014, sondajul a constatat că raportul dintre profesorii progresiști și conservatori din colegii și universități, la nivel național a fost de 6 la 1. În New England, acest raport a fost de 28 la 1. [6] Un studiu realizat de Centrul de Cercetare Pew în 2016 a constatat că 31% dintre persoanele care au studiat în școlile postuniversitare aveau viziuni progresiste, 23% au avut tendința de a fi progresiste, doar 10% au opinii conservatoare, iar 17% au avut tendința de a fi conservatoare. Studiul a constatat că, începând cu anul 1994, numărul persoanelor care au primit o educație postuniversitară și care a avut idei progresiste a crescut considerabil. [7]

 

Cadrele didactice din mediul academic care au participat la un seminar al Institutului American Enterprise Institute în 2016 au declarat că aproximativ 18% dintre sociologii din Statele Unite se considerau marxiști și doar 5% se considerau conservatori. [8]

 

Senatorul Ted Cruz a făcut un comentariu despre Facultatea de Drept de la o universitate de prestigiu la care a fost invitat. “Erau mai mulți comuniști declarați [în facultate] decât republicani”, a spus el. “Dacă le-ați fi cerut să voteze dacă această națiune ar trebui să devină o națiune socialistă, 80% din cadrele didactice ar fi votat da, iar 10% ar crede că asta este prea conservator”.[9]

 

Comunismul a început să pătrundă în educația americană din momentul în care s-a înrădăcinat în Statele Unite. De la începutul secolului al XX-lea, mulți intelectuali americani au acceptat ideile comuniste sau varianta socialistă Fabian. [10]

 

Mișcarea de contracultură din anii 1960 a produs un număr mare de tineri studenți antitradiționaliști. În anii în care acești oameni au fost formați, ei au fost influențați foarte mult de marxismul cultural și de teoria Școlii de la Frankfurt. În 1973, după ce președintele Nixon a retras trupele americane din Vietnam, grupurile studențești asociate cu mișcarea anti-război au început să dispară în obscuritate, deoarece principalul motiv pentru protest a dispărut. Dar radicalismul produs de aceste mișcări ample ale studenților nu a dispărut.

 

Studenții radicali și-au continuat studiile universitare în domeniile social și cultural – în jurnalism, literatură, filosofie, sociologie, educație, studii culturale și altele. După ce și-au obținut diplomele, și-au început cariera în instituțiile cu cea mai mare influență asupra societății și culturii, precum universitățile, mass-media, agențiile guvernamentale și organizațiile neguvernamentale. Ceea ce i-a ghidat în acel moment a fost în principal teoria “marșului lung prin instituții” propus de marxistul italian Antonio Gramsci. Acest “marș lung” vizează modificarea celor mai importante tradiții ale civilizației occidentale.

 

Filosoful Școlii de la Frankfurt, Herbert Marcuse, era privit ca un “părinte spiritual” de către studenții răzvrătiți din Vest. În 1974, el a afirmat că Noua Stânga nu a murit “și va învia în universități”. [11] De fapt, Noua Stânga nu numai că a reușit să supraviețuiască dar chiar și lungul său marș prin instituții a avut un succes masiv. Un profesor radical a scris:

 

“După războiul din Vietnam, mulți dintre noi nu s-au târât înapoi în spațiile noastre literare; am obținut poziții universitare. Odată cu războiul, vizibilitatea noastră s-a estompat și, pentru o perioadă  a părut – pentru cei care nu observau –  că am dispărut.  Acum avem poziții permanente, iar lucrarea de reformare a universităților a început serios. “[12]

 

Termenul “radicali cu posturi permanente” a fost inventat de Roger Kimball în cartea cu același nume, publicată în 1989. Termenul s-a referit la studenții radicali care au fost activi în mișcările anti-război, drepturile civile sau feministe din anii 1960 și au intrat ulterior în universități pentru a preda și a obține un post permanent în anii 1980. De acolo, ei au inoculat studenților sistemul lor de valori politice și au creat o nouă generație de radicali. Unii dintre acești radicali noi au devenit șefi de departamente și decani. Scopul acestor profesori și cercetători nu este acela de a explora adevărul, ci de a folosi mediul academic ca pe un instrument de subminare a civilizației occidentale și a tradițiilor sale. Scopul lor este de a submina societatea și sistemul politic prin producerea mai multor revoluționari ca ei.

 

Odată titularizaţi, profesorii pot participa în diferite comitete și au un cuvânt greu de spus în recrutarea profesorilor noi, stabilirea standardelor academice, selectarea subiectelor pentru tezele de absolvire și determinarea direcției de cercetare. Ei au oportunități ample de a-și folosi puterea pentru a exclude candidații care nu se conformează ideologiei lor. Din acest motiv, indivizii mai tradiționaliști care predau și fac cercetări potrivit conceptelor tradiționale sunt marginalizați în mod constant. În timp ce profesorii generației mai în vârstă se pensionează, cei care îi înlocuiesc sunt mai ales profesorii de stânga care au fost îndoctrinați cu idei comuniste.

 

Gramsci, care a inventat “lungul marș prin instituții”, a împărțit intelectualii în două tabere: intelectuali tradiționali și intelectuali “organici” pe care orice clasă nouă îi creează odată cu sine. Primii sunt coloana vertebrală a menținerii culturii tradiționale și a ordinii sociale, în timp ce intelectualii organici, aparținând claselor sau grupurilor nou apărute, joacă un rol creativ în procesul de hegemonie în clasele sau grupurile lor. [13] “Proletariatul” folosește intelectualii organici pentru a prelua hegemonia culturală și, eventual, pe cea politică.

 

Mulți profesori radicali se definesc ca “intelectuali organici” care se opun sistemului actual. Ca și Gramsci, ei urmează axioma marxistă: “Filozofii doar au interpretat lumea în diferite moduri. Ideea, totuși, este să o schimbăm. “[14]

 

În acest fel, pentru Stânga educația nu are legătură cu transmiterea esenței cunoașterii și a civilizației umane, ci cu insuflarea studenților cu un set de opinii politice radicale, activism social și “justiție socială” în studenți. După absolvire ei își răspândeasc nemulțumirile față de sistemul actual prin revolta împotriva culturii tradiționale și prin instigarea la revoluție.

 

  1. Reformarea mediului academic tradițional cu ideologia comunistă

Este bine cunoscut că în țările comuniste, marxism-leninismul este ideologia călăuzitoare a tuturor disciplinelor, în timp ce în Occident libertatea academică este ideea centrală. În afară de standardele morale omniprezente și de normele academice, nu ar trebui să existe nici o prejudecată în favoarea unor tendințe intelectuale anume. Cu toate acestea, începând cu anii ’30, socialismul, comunismul, marxismul și Școala de la Frankfurt au invadat universitățile americane, modificând grav științele umaniste și sociale.

 

Discursul revoluționar ocupă științele umaniste din America

În cartea sa “Revoluția victimelor: Creșterea studiilor de identitate și închiderea minții liberale” Bruce Bawer l-a întrebat pe Alan Charles Kors, istoric la Universitatea din Pennsylvania, despre trei oameni despre care credea că au avut cea mai profundă influență asupra științelor umaniste in Statele Unite. Aproape fără să se gândească, Kors a numit trei cărți: “Caietele din închisoare” ale lui Antonio Gramsci, “Pedagogia oprimaților” a lui Paulo Freire și “Damnații pământului” a lui Frantz Fanon  [15]

 

Gramsci, marxistul italian, nu mai are nevoie de introducere deoarece opera lui a fost descrisă în capitolele precedente. Freire, un teoretician brazilian, i-a adorat pe Lenin, Mao, Castro și pe Che Guevara. “Pedagogia oprimaților” publicată în 1968 și reprodusă în limba engleză doi ani mai târziu, a devenit parte din lectura obligatorie pentru institutele academice din Statele Unite.

 

Bawer l-a citat pe educatorul Sol Stern, care a spus că “Pedagogia oprimaților” nu se ocupă de niciun fel de probleme educaționale specifice, ci este mai degrabă “un eseu politic utopic care cere răsturnarea hegemoniei capitaliste și crearea unor societăți fără clase”. Lucrarea lui Freire nu face altceva decât să repete un anumit punct de vedere, și anume că în lume există doar două tipuri de oameni: opresorul și oprimatul. Cei oprimați ar trebui, atunci, să respingă educația lor, să fie treziți la realitatea circumstanțelor lor și să provoace revoltă.

 

Fanon s-a născut în insula Martinica în Marea Caraibelor și s-a alăturat războiului din Algeria împotriva guvernării franceze a coloniilor. Cartea sa, Damnații pământului, a fost publicată în 1961, iar prefața a fost scrisă de filosoful existențialist francez  și membru al Partidului Comunist Francez Jean-Paul Sartre. Sartre și-a rezumat teoria spunând: colonizatorii occidentali sunt întruchiparea răului; prin contrast non-occidentalii sunt, în mod inerent, nobili în virtutea faptului că sunt colonizați și exploatați.

 

Fanon a cerut oamenilor din colonii să se revolte împotriva clasei conducătoare coloniale, folosindu-se de violență ca punct de raliere. El a spus că, la nivelul personal, violența este o forță de curățire. “El eliberează nativul de complexul său de inferioritate și de disperarea și inacțiunea lui; îl face neînfricat și îi restabilește respectul de sine.”[17]

 

Îmbrățișând ideile lui Fanon, Sartre a scris în prefață: “Căci în primele zile ale revoltei trebuie să omorâți: să împuști un europen este ca și cum omori două păsări cu o singură piatră și în același timp să distrugi atât un asupritor cât și pe cel oprimat: rezultă un om mort și un om liber; supraviețuitorul, pentru prima dată, simte pământul natal sub picioare. “[18]

 

Ideile lui Gramsci, Freire și Fanon sunt narațiuni înșelătoare care îi îndeamnă pe oameni să privească istoria și societatea din perspectiva luptei de clasă. Odată ce scânteia urii de clasă intră în inima lor, elevii învață să se răzbune și să se opună structurii și funcționării normale a societății, ceea ce va duce în mod inevitabil la nemulțumire, protest, revoltă și chiar revoluție.

 

Rămâne de dezbătut ce teoretician sau școală de gândire a avut cea mai mare influență asupra științelor umaniste și sociale în universitățile americane. Ceea ce este clar însă este că marxismul, școala de la Frankfurt, teoria freudiană și postmodernismul (care au conlucrat împreună cu comunismul la distrugerea culturii și moralității) au ajuns să domine acest domeniu.

 

Teoria comunistă pătrunde în mediul universitar

Începând cu anii 1960, paradigma de cercetare a departamentului de literatură americană (inclusiv literatura engleză, franceză, literatura comparată etc.) a suferit schimbări fundamentale. În mod tradițional, criticii literari au apreciat valorile morale și estetice ale operelor clasice, considerând literatura drept o resursă importantă pentru lărgirea orizonturilor cititorilor, dezvoltarea caracterului lor moral și cultivarea gustului lor intelectual. În principiu, teoria literară academică este secundară literaturii în sine, servind ca mijloc de înțelegere și interpretare a acesteia.

 

În anii ’60, când contracultura se afla în plină desfășurare, în comunitatea academică a avut loc o explozie “teoretică”. Diferitele teorii filosofice, psihologice, literare și culturale au fost infuzate cu tendințe populiste, iar relația dintre teorie și operele literare s-a inversat deoarece operele actuale au fost reduse la materiale care validează abordările interpretative moderne. [19]

 

Care este esența acestor teorii? Aceea de distrugere a disciplinelor academice tradiționale, precum filozofia, psihologia, sociologia și psihanaliza prin descrierea părtinitoare a societății și a culturii. Teoreticianul literar Kahler a explicat “teoria” în acest fel: “Teoriile sunt adesea un atac ferm asupra bunului simț și intenția este de a arăta că ”bunul simț “cu care ne-am obișnuit este de fapt construit istoric. Această teorie a ajuns să fie percepută ca fiind atît de naturală încât abia ne dăm seama că este de fapt doar o teorie.” [20]

 

Cu alte cuvinte, teoriile academice moderne micșorează, inversează și distrug înțelegerile tradiționale ale binelui și răului, dreptului și maleficului, frumuseții și urâțeniei care provin din învățăturile familiale, credința religioasă și etică, înlocuindu-le cu un set de valori sinistre, lipsit de valoare.

 

Îndepărtând ambalajele academice complexe, aceste așa-numite teorii nu sunt altceva decât o învălmășire a clasicului și neomarxismului, a școlii de la Frankfurt, a psihanalizei, a deconstructivismului, a poststructuralismului și postmodernismului. Împreună formează o axă care urmărește să distrugă bazele civilizației umane și servește camuflării comunismului pentru a se putea infiltra în mediul occidental. Începând cu anii 1960, comunismul a înregistrat progrese rapide în domenii precum literatura, istoria și filozofia, stabilindu-și dominația în științele umaniste și sociale.

 

În practică, “teoria” și “teoria critică” se referă, în general, la același fenomen. Permutările ei includ studiile critice nou apărute de drept, rasă, sex, societate, știință, medicină și altele asemenea. Omniprezența sa este o manifestare a expansiunii reușite a comunismului în domeniile academice și educaționale, a coruperii tinerilor și stabilirea unei căi pentru distrugerea omenirii.

 

Politizarea cercetării literare

Din perspectiva unui critic literar marxist, semnificația unui text literar nu se află în valoarea sa intrinsecă ci, mai degrabă, în modul în care acesta reflectă faptul că ideologia clasei conducătoare – de exemplu în ceea ce privește genul sau rasa – a devenit dominantă. Din această perspectivă, se spune despre clasici că nu au nicio valoare intrinsecă. Un teoretician literar marxist american proeminent a declarat în mod explicit că “perspectiva politică” constituie “orizontul absolut al tuturor lecturilor și al întregii interpretări”. [21] Adică, toate lucrările literare ar trebui tratate ca alegorii politice și numai atunci când adâncimea sensurilor de clasă, rasă, sex sau opresiune sexuală sunt descoperite, înțelegerea cuiva poate fi considerată profundă sau calificată.

 

Oamenii din țările comuniste sunt familiarizați cu astfel de critici literare dogmatice. Liderul comunist chinez Mao Zedong a evaluat “Visul din camera roșie”, una dintre cele patru mari opere clasice chineze, după cum urmează: “Patru familii, o luptă acerbă de clasă și câteva zeci de vieți omenești”.

 

În țările comuniste, discursul literar nu este întotdeauna limitat la dezbaterile civilizate și sofisticate ale “turnului de fildeș”. Se poate transforma uneori într-un impuls pentru o luptă sângeroasă.

 

Ca răspuns la chemarea lui Mao Zedong de a învăța de la oficialul chinez din timpul Dinastiei Ming, Hai Rui, istoricul Wu Han a scris drama „Destituirea lui Hai Rui”. Pe 10 noiembrie 1965, cotidianul Wenhui din Shanghai a publicat o revizuire critică a piesei. Revizuirea a fost scrisă de Yao Wenyuan și planificată în comun de către cea de-a patra soție a lui Mao, Jiang Qing, și teoreticianul radical Zhang Chunqiao. Acesta a susținut că „Destituirea lui Hai Rui” a fost o aluzie la Peng Dehuai, un general al Armatei de Eliberare a Poporului, care a fost destituit datorită opoziției sale față de  cele trei politici ale Partidului Comunist din cadrul Liniei Generale pentru Construcția Socialistă –“Cele trei steaguri roşii”, “Marele Salt Înainte”, și “Comuna Populară”. (Aceste trei politici au condus la Marea foamete chineză). Drama „Destituirea lui Hai Rui”, a devenit fitilul care a declanșat brutalitatea Revoluției Culturale ce a durat zece ani.

 

Abordarea brutală a comuniștilor chinezi privind interpretarea tuturor operelor literare din punctul de vedere al luptei de clasă poate fi comparată cu critica literară mult mai subtilă găsită în colegiile occidentale în ultimele decenii.

 

Critica literară neomarxistă occidentală este ca un virus care devine mai puternic și mai mortal prin mutații nesfârșite. Ea se adaptează altor teorii care apoi devin armele sale, împingând marile opere ale culturii umane – de la clasicii Greciei și Romei la Dante, Shakespeare și romanele victoriene – să fie dezmembrate și reconfigurate. Deși acest tip de comentariu folosește un jargon ezoteric pentru a crea aparența de sofisticare, principalele argumente, de obicei, se reduc la acuzații de prejudecăți împotriva claselor marginalizate, a femeilor sau a minorităților etnice.

 

Criticile moderne etichetează aceste lucrări ca aparținând superstructurii clasei conducătoare și le descriu ca având efectul de a paraliza masele și de a le împiedica să atingă conștiința revoluționară de clasă. După cum spunea englezul Roger Scruton, “metodele noului teoretician literar sunt într-adevăr arme de subversiune: o încercare de a distruge educația umană din interior, de a rupe legătura cu simpatia care ne leagă de cultura noastră” [22 ].

 

Teoria marxistă a ideologiei

“Ideologia” este un concept esențial al științelor umaniste influențate de marxism. Marx considera moralitatea, religia și metafizica drept ideologii. El credea că ideologia dominantă într-o societate bazată pe clasă era ideologia clasei conducătoare și că valorile sale nu reflectau realitatea așa cum era, ci mai degrabă inversul ei. [23]

 

Neomarxismul secolului al XX-lea a făcut distrugerea culturii un pas necesar în revoluție și face o referire amplă la ideologie în literatura sa. Marxistul maghiar Gyorgy Lukács a definit ideologia drept “conștiința falsă în opoziție cu adevărata “conștiință de clasă”. Marxistul francez Louis Althusser a propus conceptul de “aparate ideologice ale statului”, care includ religia, educația, familia, legea, politica, sindicatele, comunicare, cultura etc, care ar putea lucra împreună cu un aparat de stat brutal.

 

Conceptul de ideologie se bazează pe un sofism viclean. Fiecare societate sau sistem are deficiențele sale care trebuie declarate și corectate. Cu toate acestea, Althusser și alți marxiști nu se preocupă de probleme specifice. În schimb, ei resping sistemul în întregime pe motiv că sistemul este o structură instituită și menținută de clasa conducătoare pentru a-și proteja interesele.

 

“Otrăvirea fântânii” este un aspect important al obsesiei marxiste a ideologiei și poate fi văzut în critica ideologică complicată a lui Althusser. În loc să examineze meritele factuale ale unui argument, abordarea ideologică se bazează pe faptul că acuză adversarii că au motive ascunse sau că au un fundal eronat. Așa cum nimeni nu poate bea apă dintr-un puț otrăvit, bârfirea unei persoane sau folosirea altor forme de denigrare a ei, face ca opinia sa să fie inacceptabilă pentru public – indiferent cât de rezonabilă sau logică ar fi.

 

Conceptul global al lui Althusser despre “aparatele ideologice de stat” reflectă disprețul extrem al comunismului față de societatea umană – nimic nu este acceptabil cu excepția respingerii și distrugerii complete. Aceasta este o manifestare a scopului comunismului de eradicare a culturii umane.

 

Conceptul marxist al ideologiei se bazează pe propoziții abstracte, generalizate și inutile, care vizează abolirea valorilor morale tradiționale. Exprimând o indignare morală aparentă, marxiștii își maschează adevăratele intenții și astfel reușesc să înșele și să influențeze un număr mare de oameni.

 

Marxismul postmodern

Urmând pașii anilor ’60, un grup de filosofi francezi a creat ceea ce a devenit cea mai puternică armă ideologică a marxismului și comunismului în comunitatea academică americană. Printre reprezentanții lor se află și Jacques Derrida și Michel Foucault, iar unele date recente ilustrează influența lor actuală. În 2007, Foucault a fost cel mai citat autor în științele umaniste, cu 2.521 citate. Derrida s-a clasat pe locul al treilea, fiind citat de 1874 de ori. [24] Au existat observații cu privire la relația dintre postmodernism și marxism [25]. De aceea considerăm că este adecvat să se facă referire la acesta ca la marxismul postmodern.

 

Faptul că limbajul are straturi de semnificație ambigue și multilaterale și că un text poate avea interpretări diferite este ceva obișnuit încă de pe vremea vechilor greci și a Chinei pre imperiale.

 

Teoria deconstrucției lui Derrida este o înșelăciune complexă care combină ateismul și relativismul și funcționează prin exagerarea ambiguității limbajului pentru a descompune textele, chiar și atunci când sensul este clar și bine definit.

 

Spre deosebire de ateismul convențional, Derrida și-a exprimat perspectiva în limbaj filozofic. Drept urmare, punctele sale de vedere nu sunt doar distrugătoare pentru conceptul de divinitate, ci și pentru cele de raționalitate, autoritate și înțelegere asociate credințelor tradiționale, deoarece adepții lui Derrida efectuează deconstrucția acestor termeni. După ce a înșelat mulți oameni cu fațada profunzimii sale intelectuale, teoria deconstructivismului a crescut necontrolată în științele umaniste și a devenit unul dintre cele mai puternice instrumente ale comunismului pentru a distruge credința, tradiția și cultura.

 

Michel Foucault s-a alăturat și el Partidului Comunist Francez. Esența teoriei sale gravitează în jurul noțiunii că nu există nici un adevăr, ci există doar putere. Deoarece puterea monopolizează dreptul de a interpreta adevărul, tot ceea ce pretinde a fi adevărat este ipocrit și ceva care nu poate fi de încredere. În cartea sa “A supraveghea si a pedepsi, Foucault a pus următoarea întrebare: “Este surprinzător faptul că închisorile seamănă cu fabricile, școlile, cazărmile, spitalele, care seamănă toate cu închisorile?”.[26] Prin echivalarea instituțiilor indispensabile ale societății cu închisorile și îndemnarea oamenilor la răsturnarea unor asemenea “închisori”, Foucault dezvăluie natura antisocială a teoriei sale.

 

Înarmați cu teoria deconstructivismului, cea a lui Foucault precum și cu alte teorii critice, unii cercetători au stigmatizat tradiția și moralitatea prin relativizarea tuturor lucrurilor. Ei se dezvoltă pe axiome precum “toată interpretarea este o interpretare greșită”, “nu există nici un adevăr, doar interpretări” sau “nu există fapte, doar interpretări”. Au relativizat înțelegerea conceptelor de bază precum adevărul, bunătatea, frumusețea, și altele asemănătoare, respingându-le apoi ca și cum ar fi rebuturi.

 

Tinerii studenți care intră în universități pentru a studia științele umane nu îndrăznesc să pună la îndoială autoritatea instructorilor lor. Menținerea lucidității sub bombardamentul ideologic constant care urmează este și mai dificilă. Odată orientați spre studiul teoriei marxiste postmoderne, este dificil pentru ei să își schimbe modul de gândire. Acesta este unul dintre motivele pentru care ideologia comunistă a reușit să ajungă în domeniul științelor umaniste și sociale.

 

  1. Utilizarea de noi domenii academice pentru infiltrarea ideologică

Într-o societate prosperă, studiile privind femeile sau cercetarea asupra diferitelor rase reflectă o comunitate academică sănătoasă, dar după mișcarea de contracultură din anii 60, unii radicali au profitat de aceste noi discipline academice pentru a-și răspândi ideile de stânga în universități și institute de cercetare. De exemplu, unii cercetători consideră că înființarea departamentelor dedicate studiilor afro-americane nu se datorează unei cereri inerente pentru o astfel de diviziune academică, ci sunt rezultatul șantajului politic. [27]

 

În 1968, o grevă a studenților a forțat închiderea Colegiului de Stat din San Francisco. Sub presiunea Uniunii Studenților Negri, institutul a înființat Departamentul de Studii Africane, primul de acest gen în Statele Unite. Ideea de a înființa departamentul a fost în principal de a-i încuraja pe studenții negri, odată cu ea apărând o nouă știință afro-americană. Realizările oamenilor de știință negri au fost scoase în evidență și materialele de studiu au fost adaptate pentru a include mai multe mențiuni ale afro-americanilor. Matematica, literatura, istoria, filosofia și alte subiecte au trecut prin modificări similare.

 

În octombrie 1968, douăzeci de membri ai Uniunii Studenților Negri au provocat o altă închidere a campusului la Universitatea din California, Santa Barbara, când au ocupat centrul de calculatoare al școlii. Un an mai târziu, școala a înființat Departamentul de studii afro-americane și Centrul African American de Cercetare.

 

În aprilie 1969, mai mult de o sută de studenți negri de la Universitatea Cornell au ocupat clădirea administrativă a școlii în timp ce fluturau puști și pachete cu muniție pentru a solicita înființarea departamentului de cercetare afro-americană, care să fie exclusiv sub conducerea negrilor. Când un profesor a venit să-i oprească, un lider al studenților a amenințat că Universitatea Cornell “avea trei ore să trăiască “. Universitatea Cornell a acceptat, în cele din urmă, cererile studenților de culoare și a înființat al treilea departament de studii afro-americane din Statele Unite. [28]

 

Shelby Steele, care mai târziu a devenit cercetător senior la instituția Hoover din cadrul Universității Stanford, a fost unul dintre cei care au pledat pentru înființarea departamentelor de cercetare afro-americană în universități. El a spus că liderii universităților au avut un sentiment atât de puternic de “vină a albilor” încât au acceptat orice solicitare venită din partea reprezentanților sindicatelor studenților de culoare. [29] În același timp, universitățile americane au introdus studiile privind femeile, studiile latino-americane, studiile despre homosexualitate etc  care sunt acum omniprezente.

 

Premisa de bază a studiilor asupra femeilor este că diferențele dintre sexe nu sunt rezultatul diferențelor biologice, ci sunt construcții sociale Datorită presupusei oprimări pe termen lung a femeilor de către bărbați și a patriarhatului, misiunea studiilor privitoare la statutul femeilor este de a provoca o conștiință socială feminină, de a produce o schimbare socială generală și de a încuraja revoluția, în concordanță cu această perspectivă.

 

O profesoară de la Universitatea din California, Santa Cruz, cu puternice convingeri feministe, care crescuse într-o faimoasă familie comunistă își arăta cu mândrie acreditările ca activist comunist și identitatea lesbiană. Începând cu anii 1980, ea a predat feminismul și și-a afișat orientarea sexuală ca un stil de viață pentru a trezi conștiința politică. Determinarea de a deveni profesor i-a fost insuflată de o colegă comunistă care i-a spus că este misiunea ei să o facă. Într-o declarație publică, ea a spus că “munca la catedră a devenit o formă de activism politic pentru mine”. A fondat Departamentul de Studii Feministe de la Universitatea din California-Santa Cruz. [30] Într-una dintre notele sale, ea a scris că homosexualitatea feminină este “cea mai înaltă formă a feminismului”. [31]

 

Universitatea din Missouri și-a conceput cursurile pentru a-i condiționa pe studenții săi să privească problemele legate de feminism, literatură, sex și pace din poziția stângii. De exemplu, un curs numit “Outlaw Gender” consideră genurile drept “categorii artificiale produse de o anumită cultură”, mai degrabă decât ceva produs în mod natural. Studenții sunt asediați cu un singur punct de vedere: narațiunea opresiunii bazată pe sex și discriminarea față de identitățile multiple de gen. [32]

 

După cum s-a discutat în capitolul cinci, mișcarea antirăzboi din lumea occidentală de după cel de-al doilea război mondial a fost puternic influențată de spionii comuniști. În ultimele decenii, în universitățile americane a apărut un subiect nou: studiile privind pacea. Cercetătorii David Horowitz și Jacob Laksin au studiat peste 250 de organizații care au avut o legătură cu noul domeniu academic. Ei au ajuns la concluzia că natura acestor organizații este politică, nu academică, și că scopul lor este de a recruta studenți pentru mișcarea antirăzboi a Stângii. [33]

 

Citând vestitul manual “Studiul privind pacea și conflictul”, Horowitz și Laksin au expus motivațiile ideologice ale domeniului. Cartea folosește argumente marxiste pentru a explica problemele sărăciei și foametei Autorul condamnă proprietarii de terenuri și producătorii agricoli, susținând că lăcomia lor a dus la înfometarea a sute de milioane de oameni. Deși se pare că abordarea este împotriva violenței, există o formă de violență la care autorul nu se opune și, pe care, de fapt, o laudă: violența comisă în timpul revoluției proletariatului.

 

Un pasaj din “Studiul privind pacea și conflictul” arată: “Deși Cuba nu este un paradis pe Pământ și anumite drepturi și libertăți civile individuale nu sunt încă practicate pe scară largă, cazul Cubei indică faptul că revoluțiile violente pot avea uneori ca rezultat o îmbunătățire generală a condițiilor de viață ale multor oameni”. Cartea nu menționează niciodată dictatura lui Fidel Castro sau rezultatele catastrofale ale Revoluției cubaneze.

 

Deoarece a fost scris după atacurile din 11 septembrie “Studiul privind pacea și conflictul” se adresează și problemelor terorismului. În mod surprinzător, autorii ei par să aibă atât de multă simpatie față de teroriști încât termenul “terorist” este pus între ghilimele. Ei își apără poziția în acest fel: “Punerea ‘teroristului’ între ghilimele poate fi șocantă pentru unii cititori cărora o astfel de catalogare le pare evidentă. Cu toate acestea, facem acest lucru nu ca să minimalizăm oroarea acestor acte, ci să subliniem valoarea indignării îndreptățite prin recunoașterea faptului în general, că cel care este “terorist” pentru o persoană este un ‘luptător al libertății’ pentru altul”. [34]

 

Mediul academic ar trebui să fie obiectiv și să evite motivațiile politice. Aceste noi domenii academice au adoptat o poziție ideologică: profesorii de studii privind femeile trebuie să adopte feminismul, în timp ce profesorii implicați în studiul rasei negre trebuie să creadă că greutățile politice, economice și culturale ale afro-americanilor sunt rezultatul discriminării de către rasa albă. Existența acestor studii nu este de a explora adevărul, ci de a promova o narațiune ideologică.

 

Aceste subiecte noi sunt produsul secundar al revoluției culturale americane. După ce au fost înființate în universități, s-au extins prin solicitarea unui buget mai mare și recrutarea mai multor studenți care să consolideze, în continuare, aceste subiecte. Aceste domenii noi sunt deja profund înrădăcinate în mediul academic.

 

Aceste noi domenii academice au fost create de oameni de rea-credință care acționau sub influența ideologiei comuniste. Scopul lor a fost de a stimula și de a extinde conflictul între diferitele grupuri și de a încuraja ura, în pregătirea terenului pentru revoluția violentă. Ei nu au nici o legătură cu oamenii (afro-americani, femei sau alte categorii) pe care pretind că-i reprezintă..

 

  1. Promovarea radicalismului de stânga

În cartea sa “Clasa partidului unic: Cum profesorii radicali din cele mai bune universități din Statele Unite îndoctrinează studenții și subminează democrația noastră”, David Horowitz și Jacob Laksin prezintă aproximativ 150 de subiecte de stânga predate în 12 universități. Aceste subiecte își maschează intențiile politice cu un limbaj de cultură, dar unii ignoră chiar și principiile academice fundamentale, ceea ce le face să arate ca și cursurile politice obligatorii ale țărilor comuniste.

 

Universitatea din California, Santa Cruz oferă un seminar numit Teoria și practica rezistenței și mișcărilor sociale. Descrierea cursului este următoarea: “Obiectivul acestui seminar este de a învăța cum să organizați o revoluție. Vom învăța ce au făcut și ce fac comunități din trecut și prezent pentru a rezista, a provoca și a învinge sistemele de putere, care includ (dar nu se limitează la) capitalismul mondial, opresiunea statului și rasismul “. [35]

 

Bill Ayers, profesor emerit al Universității Illinois din Chicago, este un radical al anilor ’60 și lider al organizației Weather Underground, inițial numit Weatherman (“omul de la Meteo”), care era o facțiune a Studenților pentru o Societate Democrată (SDS). În 1969, organizația Weatherman a devenit clandestină și a devenit prima organizație teroristă națională din Statele Unite. Aceasta a fost dedicată organizării studenților radicali, care au participat la activități teroriste menite să inflameze conflictele rasiale.

 

Grupul Weatherman a plasat bombe pe Capitoliu, sediul poliției din New York, birourile Pentagonului și Garda Națională. Un faimos citat al lui Bill Ayers spune: “Ucideți-i pe cei bogați. Distrugeți-le mașinile și apartamentele. Aduceți-vă revoluția în casă și ucideți-vă părinții”.[36] Publicațiile academice ale lui Ayers sunt în concordanță cu CV-ul său. În scrierile sale, el susține că trebuie să depășim “prejudecățile” noastre cu privire la delincvenții minori violenți. [37]

 

O rețea de progresiști ​​de stânga a reușit să împiedice FBI-ul să-l aresteze pe Ayers. El a reapărut în 1980 și a ocolit legea pentru a evita justiția penală. A devenit profesor la Universitatea Illinois din Chicago, după ce a studiat educația timpurie și preșcolară. Opiniile sale politice rămân aceleași și nu a arătat niciun regret pentru atacurile sale teroriste. Ayers a devenit profesor asociat, apoi profesor, până când a ajuns în prezent la funcția de profesor emerit. De asemenea, a primit titlul de Cercetător Senior al Universității, cea mai înaltă onoare a instituției.

 

Fiecare titlu primit de Ayers a fost rezultatul unei decizii comune a colegilor săi din departament. Acest lucru reflectă, în sine, recunoașterea și sprijinul tacit pentru trecutul său terorist de către universitate.

 

  1. Negarea marilor tradiții ale Statelor Unite

În 2014, un grup de studenți de la universitatea Texas Tech University implicați în politică a efectuat un studiu în campusul universitar, care cuprindea trei întrebări: “Cine a câștigat războiul civil?”, “Cine este vicepreședintele nostru?” și “De la cine ne-am câștigat independența? Mulți studenți nu aveau idee despre răspunsuri, chiar dacă ele ar trebui să facă parte din cultura generală. Deși au ignorat aceste fapte fundamentale despre politica și istoria țării lor, elevii au arătat că sunt foarte informați despre detalii care privesc viața romantică a celebrităților. [38]

 

În 2008, Institutul pentru Studii Interuniversitare (ISI) a intervievat la întâmplare 2508 de americani și a constatat că doar jumătate dintre aceștia ar putea numi cele trei ramuri ale guvernului [39]. Când au răspuns la un chestionar care cuprindea treizeci și trei de întrebări privind cunoștințele civice, 71% dintre respondenți au primit un scor mediu de 49%, adică nu au reușit să treacă. [40]

 

Învățarea istoriei Statelor Unite nu se referă numai la procesul de înțelegere a modului în care a fost stabilită națiunea, ci și la cunoașterea valorilor pe care a fost construită națiunea și ce înseamnă să păstreze aceste tradiții; numai atunci populația prețuiește ceea ce are, protejează moștenirea națională și o transmite următoarei generații.

 

Uitarea istoriei este echivalentă cu distrugerea tradiției. Oamenii care nu-și cunosc îndatoririle civice fac posibilă formarea unui guvern totalitar. Nu putem să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu educația și istoria civică din Statele Unite. Răspunsurile se găsesc în manualele folosite de studenți și profesorii lor.

 

Marxistul Howard Zinn este autorul unei cărți populare de istorie intitulată “Cealaltă Istorie a Statelor Unite”, Cartea se bazează pe premisa că toate acțiunile eroice și episoadele inspirate ale istoriei americane sunt minciuni flagrante și că adevărata istorie a Statelor Unite ale Americii este o perioadă întunecată de suprimare, lipsuri și genocid. [41]

 

Un profesor de economie de la o universitate din Boston consideră că teroriștii inamici ai Statelor Unite sunt adevărații luptători pentru libertate și că Statele Unite sunt adevăratul rău. Într-un articol publicat în 2004, el i-a asemănat pe teroriștii care au efectuat atacurile din 11 septembrie cu rebelii americani care, în 1775, au tras primele focuri de armă de la Lexington și au început Războiul de Independență. [42]

 

  1. Lupta împotriva clasicilor civilizației occidentale

În 1988, studenți și profesori radicali de la Universitatea Stanford au protestat la un curs al universității numit Civilizația Occidentală. Ei au scandat: “Afară cu civilizația occidentală!”. Stanford a dat curs cererilor protestatarilor și a înlocuit cursul Civilizația Occidentală cu altul intitulat “Culturi, Idei, Valori” (CIV), cu caracteristici multiculturale evidente. Deși noul curs nu le-a înlocuit pe cele clasice, precum Homer, Platon, Sfântul Augustin, Dante Alighieri sau Shakespeare, a fost necesar ca fiecare semestru să includă mai multe lucrări elaborate de femei, grupuri minoritare și alte grupări considerate oprimate.

 

Secretarul Educației de atunci al SUA, William Bennett, a etichetat modificarea drept o schimbare a programei prin intimidare. Cu toate acestea, multe universități importante au făcut același lucru, iar universitățile de calibru mai mic le-au urmat exemplul, pentru a ține pasul. În câțiva ani, educația științelor umaniste din universitățile americane a suferit o mare transformare.

 

În cartea sa intitulată ” Educația intolerantă”, gânditorul conservator Dinesh D’Souza a folosit cartea “Numele meu este Rigoberta Menchú – O indiancă în Guatemala“ pentru a explica direcția ideologică a noului curs CIV de la Universitatea Stanford. Această carte explorează experiențele trăite de o fată indigenă, Rigoberta Menchú, din Guatemala. După uciderea fără sens a părinților ei într-un masacru, ea a decis să urmeze calea revoltei,  radicalizându-se în mod constant.

 

Rigoberta a ajuns să se identifice cu mișcarea indigenă din America de Sud luptând pentru dreptul ei la autodeterminare, opunându-se culturii latine europene. Mai întâi ea a devenit feministă, apoi socialistă și, în cele din urmă, marxistă. Aproape de sfârșitul cărții sale, a început să participe la întrunirea Frontului Popular din Paris pentru a discuta aspecte precum adolescenții burghezi și cocktailurile Molotov. Un capitol al cărții este intitulat “Rigoberta renunță la căsătorie și maternitate”. [43]

 

Motivația “corectă din punct de vedere politic” de a scoate clasicii din universitățile americane a condus la mai multe rezultate dăunătoare, iar unele dintre ele vor fi descrise mai jos:

 

În primul rând, calitatea scăzută a lucrărilor, cu conținut superficial care conține discursuri revoluționare sau care poate fi considerată literatură a victimelor, pune în umbră lucrările clasice și profunzimea lor eternă.

 

În al doilea rând, compararea acestor tipuri de literatură cu cele clasice, le conferă aparent un loc printre clasici și le mărește influența în mintea elevilor. Plasarea clasicilor la același nivel cu aceste lucrări medii trivializează și relativizează clasicul.

 

În al treilea rând, temele călăuzitoare din operele clasicilor sunt interpretate, acum, prin teoria critică, studiile culturale, politica identității și corectitudinea politică. Cercetătorii studiază cu entuziasm rasismul și sexismul ascuns în piesele lui Shakespeare, tendințele homosexuale ale personajelor și așa mai departe, distorsionând și insultând clasicii.

 

În al patrulea rând, studenții cărora le-a fost predat acest tip de atitudine mentală consideră că personajele nobile, marile realizări și lecțiile moralizatoare prezentate în operele clasice sunt greu de crezut și, în schimb, dezvoltă instinctul de a le vedea într-o lumină negativă și cinică.

 

În învățământul literar tradițional, principalele teme exprimate în operele clasice se referă, mai ales, la iubirea universală, dreptate, loialitate, curaj, spiritul sacrificiului de sine și alte valori morale. Predarea istoriei gravitează în jurul evenimentelor majore privind stabilirea și dezvoltarea națiunii și a valorilor sale fundamentale.

 

Din moment ce aproape toate operele clasice ale literaturii occidentale au fost scrise de europeni albi, stânga flutură stindardele multiculturalismului și feminismului pentru a insista ca oamenii să citească literatura scrisă de femei, oameni de culoare și așa mai departe. În ceea ce privește predarea istoriei, educația modernă încurajează descrierea parcursului istoric al unei țări ca fiind  complet întunecat, plin de sclavie și exploatare a femeilor și a altor grupuri minoritare. Scopul nu mai este să-și amintească moștenirea tradițională, ci să insufle un sentiment de vinovăție față de femei și minorități.

 

Oamenii au doar o cantitate limitată de timp pe care o pot folosi pentru a citi. Atunci când educația este concepută intenționat pentru a sublinia opere corecte din punct de vedere politic, timpul pe care oamenii îl pot petrece în citirea operelor clasice este și mai mult redus. Rezultatul este că generațiile de elevi sunt deconectate de la originea culturii lor, în special de sistemul de valori care provine din credința religioasă și care este transmis prin cultură. Cultura fiecărei rase provine de la divinitate. Pot fi diverse, dar nu trebuie amestecate. Amestecarea culturilor înseamnă distrugerea legăturilor dintre rasa căreia îi aparține cultura și divinitățile care au creat-o.

 

  1. Monopolizarea manualelor și a științelor umaniste

Economistul Paul Samuelson a descris puterea manualelor astfel: “Nu-mi pasă cine scrie legile unei națiuni – sau cine scrie tratatele sale avansate – dacă pot să scriu manualele lor economice”. [44] Manualele, care au o mare circulație și o mare autoritate, pot exercita o influență enormă asupra elevilor. Oricine scrie manualele deține cheile pentru a modela mințile impresionabile ale tinerilor.

 

După ce cercetătorii și profesorii radicali au câștigat poziții și reputații permanente, au obținut controlul asupra birourilor și comitetelor de publicare ale universităților. Ei și-au folosit puterile pentru a încărca materialele didactice cu ideologia lor și pentru a le-o impune studenților cu forța. În unele domenii academice, manualele și lectura obligatorie alese de profesori conțin mai multe lucrări marxiste decât ale oricărei alte școli. Cartea deja menționată, “O altă istorie americană” de Howard Zinn, este lectură obligatorie pentru multe specializări în  istorie, economie, literatură și studii pentru femei.

 

Odată ce cei de stânga reușesc să-și crească numărul, aceștia pot folosi mecanismul de evaluare reciprocă în comunitatea academică din SUA în scopul de a suprima oamenii cu opinii diferite. Un eseu care chestionează ideologia stângii este sortit respingerii de către cei de stânga și colegii lor.

 

Multe publicații din domeniul științelor umaniste sunt ghidate de teoria critică și sunt pline de jargonul tehnic neclar, însă obiectivul principal este respingerea culturii divine, respingerea culturii tradiționale și încurajarea revoluțiilor pentru a submina ordinea socială, politică și economică actuală. Există o categorie de burse universitare care urmărește să demonstreze că toate tradițiile morale și standarde, inclusiv procesul științific, sunt construcții sociale al căror scop este de a proteja puterea clasei conducătoare prin impunerea regulilor sale asupra întregii societăți.

 

În 1996, profesorul de fizică de la Universitatea din New York, Alan Sokal, a publicat un eseu în revista de studii culturale a Universității Duke University, ‘Social Text’. Eseul său a fost intitulat “Încălcarea limitelor: către o hermeneutică transformatoare a gravitației cuantice”. Cu 109 note de subsol și referindu-se la 219 surse, eseul susține că “gravitația cuantică” a fost inventată de societate și de limbă. [45]

 

În aceeași zi în care studiul a fost publicat, Sokal a publicat o declarație într-o altă revistă, Lingua Franca, afirmând că eseul a fost o glumă. El a spus că a trimis eseul revistei Social Text, ca fiind experimentul unui fizician în domeniul studiilor culturale. [46]

 

În timpul unui interviu radio în cadrul emisiunii “All Things Considered”, Sokal a spus că a fost inspirat de cartea “Superstiția Superioară” din 1994. Autorul cărții a spus că unele jurnale umaniste publică orice, atâta timp cât conțin “gândirea stângii” și citate ale filozofilor de stânga cunoscuți. Sokal a demonstrat acest lucru prin completarea eseului său cu ideologii stângiste, citate fără sens și nonsensuri complete. [47]

 

Sokal a scris apoi: “Rezultatele micului meu experiment au arătat, cel puțin, că unele sectoare la modă ale stângii academice americane au devenit leneșe din punct de vedere intelectual. Editorilor Social Text, le-a plăcut articolul meu pentru că le-au plăcut concluziile sale: “conținutul și metodologia științei postmoderne oferă un puternic sprijin intelectual pentru proiectul politic progresist”. Aparent, ei nu au simțit nevoia de a analiza calitatea dovezilor, forța argumentelor, sau chiar relevanța argumentelor pentru presupusa concluzie”.[48] Abordarea satirică a lui Sokal a subliniat lipsa principiilor sau a credibilității academice în domeniile teoriei critice și studiilor culturale.

 

Citind titlurile publicațiilor de la întâlnirile anuale ale asociațiilor academice mari din SUA, se vede cu ușurință efectul ultimelor decenii de penetrare comunistă în științele sociale. “Asociația de limbi moderne” este cea mai mare dintre aceste societăți, cu douăzeci și cinci de mii de membri, dintre care majoritatea sunt profesori și academicieni în domeniul cercetării și educației limbilor moderne. Mai mult de zece mii de persoane participă la conferința anuală a asociației.

 

Un număr mare de eseuri publicate pe site-ul asociației utilizează cadrul ideologic al marxismului, Școlii de la Frankfurt, deconstructivismul, poststructuralismul și alte teorii deviante. Alții folosesc feminismul, cercetarea homosexuală, politica de identitate și alte tendințe radicale. Organizații similare, inclusiv “Asociația Sociologică Americană”, reflectă, în esență, același lucru, deși într-o măsură diferită.

 

Universitățile americane au o tradiție în educația umanistă, iar unele dintre disciplinele umaniste sunt obligatorii, indiferent de specializările studenților. În prezent, disciplinele obligatorii sunt în majoritate predate de profesori din domeniile literaturii, istoriei, filozofiei și științelor sociale. Academicianul american Thomas Sowell a observat că, așa cum implică termenul, disciplinele obligatorii nu oferă studenților nicio alternativă în ceea ce privește profesorii care folosesc, în general, sălile lor de clasă ca pe oportunități de a-și răspândi ideologiile de stânga și chiar folosesc notele ca stimulent pentru ca studenții să le accepte punctele de vedere. Studenții care îndrăznesc să conteste opiniile unui profesor sunt pedepsiți cu note mici. [49] Perspectivele marxiste ale acestor profesori de științe umaniste și sociale nu numai că duc la coruperea studenților în domeniile lor academice, ci afectează aproape întregul corp al studenților.

 

Studenții de la colegiu doresc să fie respectați ca adulți, însă cunoștințele și experiența lor practică sunt limitate. În mediul relativ închis al universității, puțini suspectează că profesorii lor, atat de respectați, profită de nevinovăția și încrederea lor pentru a-i inocula cu o serie de ideologii și valori complet eronate și dăunătoare. Părinții plătesc taxe de școlarizare foarte mari pentru ca și copiii lor să poată dobândi cunoștințele și abilitățile pe care le vor folosi ca bază pentru a-și găsi locul în societate. Cum ar putea să-și imagineze că copiilor lor li se fură, de fapt, ani valoroși din viață și în schimb sunt transformați în adepți ai ideologiilor radicale care îi vor afecta pentru tot restul vieții lor?

 

Generații după generații de tineri au intrat în acest sistem de educație puternic infiltrat de spectrul comunismului. Ei studiază manuale scrise de stângiști și dobândesc teoriile lor deviante, grăbind declinul culturii, moralității și umanității.

 

  1. “Reeducarea” universitară: spălarea creierului și corupția morală

Odată cu creșterea ideologiei marxiste în universități, reglementările din campusurile anilor ’80 se concentrează, din ce în ce mai mult, pe evitarea comentariilor “jignitoare”, în special în ceea ce privește remarcile ofensatoare la adresa femeilor și a minorităților etnice. Potrivit academicianului american Donald Alexander Downs, între 1987 și 1992, aproximativ trei sute de universități americane au pus în aplicare politici pentru reglementarea libertății de exprimare, creând un sistem de interdicție paralegal pentru a preveni un limbaj considerat ofensator în ceea ce privește grupurile sau subiectele sensibile. [50]

 

Cei care susțin astfel de interdicții pot avea intenții bune, însă acțiunile lor au un rezultat ridicol, deoarece tot mai mulți oameni cer, din orice motiv, dreptul de a nu fi ofensați. De fapt, potrivit legii, acest drept nu există, dar proeminența marxismului cultural permite oricui să ceară o asociere cu grupurile oprimate, citând motive precum cultura, strămoșii, culoarea pielii, genul, orientarea sexuală, etc. Personalul administrativ al universităților acordă în mod consecvent tratament privilegiat celor care pretind că sunt victime.

 

Conform logicii marxiste, oprimatul este corect din punct de vedere moral în toate circumstanțele și mulți oameni nu îndrăznesc să pună la îndoială autenticitatea a ceea ce spun ei. Această logică absurdă se bazează pe criterii denaturate de judecare a ceea ce este moral. Pe măsură ce identitățile și sentimentele grupului se intensifică (în leninism și în stalinism acest lucru este denumit un înalt nivel de conștiință de clasă), oamenii abandonează inconștient standardele tradiționale ale binelui și răului și le înlocuiesc cu “gândirea de grup”. Acest lucru se manifestă, cel mai mult, în statele comuniste totalitare, unde proletariatul “oprimat” a primit, astfel, justificarea asasinării proprietarilor și capitaliștilor “asupritori”.

 

Tendința de denunțare arbitrară a limbajului ofensiv sau discriminator a început cu cărturarii marxiști care au inventat o serie de noțiuni noi pentru a extinde definiția discriminării. Printre acestea se numără ideile de “microagresiuni”, “avertismente de declanșare”, “spații sigure”, etc. Directorii universităților au introdus politici și discipline obligatorii, precum pregătirea pentru sensibilitate și pregătirea pentru diversitate.

 

Microagresiunea se referă la o infracțiune nonverbală, implicită, pe care o întâlniți în viața de zi cu zi și de care presupușii agresori nu sunt, deloc, conștienți. Acest tip de infracțiune sau ignoranță neintenționată este clasificată drept “insensibilă” (leninismul și stalinismul le-ar considera o conștiință de clasă scăzută). Pregătirea pentru sensibilitate a devenit un aspect important în aclimatizarea noilor studenți. Acestora li se spune ce lucruri nu pot fi spuse și ce fel de îmbrăcăminte nu poate fi purtată, altfel ar comite o microagresiune și ar încălca reglementările universitare.

 

În unele universități, expresia “Bine ați venit în Statele Unite” nu poate fi spusă deoarece ar putea constitui o discriminare și este considerată o microagresiune: ar putea să jignească grupuri etnice care au suferit în trecut un tratament nedrept în Statele Unite, cum ar fi americanii nativi, japonezii și chinezii. Această frază ar putea să le reamintească istoria umilitoare pe care au suferit-o strămoșii lor.

 

În lunga listă de declarații considerate microagresiuni de către Universitatea din California se regăsesc următoarele: “Statele Unite sunt un vas de topire” (discriminare rasială), “Statele Unite sunt un teren plin de oportunități” și “bărbații și femeile au aceleași șanse de succes “(negând inegalitatea de gen sau de grupuri etnice). [51] Microagresiunile duc la aplicarea sancțiunilor administrative, deoarece împiedică crearea unor “spații sigure”.

 

O microagresiune tipică a avut loc în campusul Indianapolis de la Universitatea Indiana Purdue (IUPUI). Un student alb a încălcat  Ordonanța privind hărțuirea rasială pentru că a citit o carte numită “Notre Dame vs. Klanul: Cum au învins irlandezii în luptă Ku Klux Klan”. Cu toate acestea, fotografiile KKK de pe coperta cărții l-au ofensat pe unul dintre colegii săi, care era responsabil de reședința studenților. Biroul de corecție al universității a considerat că studentul a încălcat regulile de discriminare rasială. Mai târziu, după rezistența studentului și cu ajutorul altor grupuri, IUPUI a stabilit că acesta este nevinovat. [52]

 

Natura pregătirii pentru sensibilitate și diversitate sunt comparabile cu programele de reeducare care au avut loc în fosta Uniune Sovietică și care au loc în China. Scopul reeducării este acela de a întări conceptele clasei: “burghezia” și “clasa proprietarilor de pământ” (asemănătoare cu bărbații albi) trebuie să-și recunoască păcatul inițial ca membri ai clasei asupritorilor și presupusele grupări oprimate trebuie să înțeleagă cultura burgheză “în mod corect”. Ei sunt presați să-și îndepărteze “opresiunea internalizată”, pentru ca să-și poată recunoaște condițiile lor opresive. Acest lucru este similar cu modul în care educația feministă le învață pe femei să considere feminitatea tradițională ca fiind o construcție a patriarhatului.

 

Urmând analiza marxistă a clasei, se consideră greșit să înțelegi o problemă din punctul de vedere al asupritorului desemnat. Prin urmare, pentru a reforma viziunea asupra lumii și pentru a urma pe deplin programul marxist, cuvintele și acțiunile care neagă existența opresiunii de clasă sau a luptei de clasă sunt pedepsite sever. Pregătirea pentru sensibilitate se desfășoară pentru a descoperi pe deplin “nedreptatea socială” și, astfel, să reorienteze punctul de vedere al grupurilor “oprimate” (femei, minorități etnice, homosexuali etc.).

 

De exemplu, în 2013, Universitatea Northwestern a solicitat tuturor studenților să urmeze un curs de diversitate înainte de absolvire. Conform instrucțiunilor instituției, după terminarea cursului, studenții ar fi putut “să-și extindă capacitatea de a gândi critic” (să învețe să clasifice clasa), “să-și recunoască poziția într-un sistem nedrept” (să recunoască componenta lor de clasă) și să își regândească “puterile și privilegiile” (pentru a se pune în locul clasei “oprimate”). [53]

 

Un alt exemplu tipic este programul de reeducare ideologică care a început în 2007 la Universitatea din Delaware. Considerat un “tratament” pentru atitudini și credințe incorecte, acest program a fost obligatoriu pentru șapte mii de studenți. Obiectivul său declarat a fost acela de a face studenții să accepte anumite perspective stabilite în ceea ce privește problemele de politică, rasă, sex și mediu.

 

Asistenții rezidenți ai universității au trebuit să verifice chestionarele individual, față în față cu fiecare student și să-i chestioneze despre rasele și genurile cu care ar avea întâlniri romantice, pentru a-i face pe studenți să fie mai deschiși la întâlnirile din afara grupurilor lor. Când un rezident responsabil a întrebat o studentă când și-a descoperit identitatea de gen (spre deosebire de sexul biologic), ea i-a răspuns că nu era problema lui. Rezidentul a depus o plângere la directorul universității. [54]

 

Această îndoctrinare politică în masă nu numai că amestecă standardele valorilor morale, ci întărește și egoismul și individualismul. Studenții tineri învață că pot folosi sentimentele foarte politizate ale unui grup (politica de identitate) pentru a-și satisface propriile dorințe individuale. Pur și simplu, afirmând că aparțin unui anumit grup care se presupune că este asuprit, pot acuza și amenința pe alții sau pot folosi acea identitate pentru beneficii personale. Atunci când opiniile altor persoane nu sunt de acord cu ale lor, ei le pot considera o infracțiune și le pot denunța în fața universității, ceea ce va restrânge dreptul la libertatea de exprimare a acestor persoane. Dacă cuiva nu-i plac ideile tipărite într-un ziar studențesc conservator, unii vor considera că este adecvat să ardă publicațiile respective.

 

Dacă cineva este jignit sau nu, este un sentiment subiectiv, dar în zilele noastre, chiar sentimentele trec drept dovezi obiective. S-a ajuns în punctul în care profesorii universitari trebuie să meargă pe ocolite. Recent, studenții din multe universități au început să ceară ca înainte de a preda un anumit conținut, profesorii trebuie să emită un “avertisment” că unele subiecte de discuție sau materiale de lectură ar putea provoca reacții emoționale negative. În ultimii ani, chiar lucrări precum “Neguțătorul din Veneția” al lui Shakespeare și “Metamorfozele“ poetului roman Ovidiu au ajuns pe lista de literatură care necesită anunțuri de avertizare. Unele universități chiar recomandă evitarea pe cât mai mult posibil a lucrărilor care sunt considerate că declanșează anumite emoții studenților. [55]

 

Multor studenți care au crescut în acest tip de mediu le pot fi rănite cu ușurință ego-urile și încearcă totul ca să evite să se simtă ofensați. Identitatea grupului (adică, o altă versiune a “conștiinței de clasă” propovăduită de comunism) promovată în universități  îi face pe studenți să ignore gândirea independentă și responsabilitatea personală. La fel ca studenții radicali din anii ’60, care sunt acum profesorii lor, acești studenți sunt împotriva tradiției. Ei se dedau la promiscuitate sexuală confuză, abuz de alcool și dependență de droguri. Discursul lor este plin de bădărănie. Cu toate acestea, sub disprețul lor față de convențiile lumii se află inimi și suflete înfricoșate, care nu pot suporta nici cea mai mică lovitură sau înfrângere, ca să nu mai vorbim de responsabilitatea reală.

 

Educația tradițională favorizează autocontrolul, gândirea independentă, simțul responsabilității și respectul față de ceilalți. Spectrul comunismului dorește doar ca următoarea generație să renunțe complet la comportamentul moral și să devină minionii săi, pentru ca el să poată domina lumea.

 

Capitolul 11

Capitolul 12 (II)

Referințe

[1] Robby Soave, ”Campaniile Elite oferă studenților cărți de colorat, cățeluși pentru a-și reveni după alegerea lui Trump”, Daily Beast, https://www.thedailybeast.com/elite-campuses-offer-students-coloring-books-puppies-to-get-over-trump

 

[2] Elizabeth Redden, “Studenții străini și înscrierea absolvenților STEM”, Inside Higher Ed, 11 octombrie 2017, https://www.insidehighered.com/quicktakes/2017/10/11/foreign-students-and-graduate-stem-enrollment

 

[3] G. Edward Griffin, Decepția a fost slujba mea: o conversație cu Yuri Bezmenov, fostul propagandist pentru KGB, (American Media, 1984).

 

[4] Scott Jaschik, “Profesorii și politica: ceea ce spune cercetarea”, Inside Higher Ed, 27 februarie 2017, https://www.insidehighered.com/news/2017/02/27/research-confirms-professors-lean-left-questions-assumptions-about-what-means

 

[5] Ibid.

 

[6] Ibid.

 

[7] Ibid.

 

[8] Campusul “Fără viziune”? Înăbușirea ideilor în universitățile americane“, site-ul Institutului American Enterprise, 8 iunie 2016, https://www.aei.org/events/the-close-minded-campus-the-stifling-of-ideas-in-american-universities

 

[9] Fred Schwartz și David Noebel, Puteți să aveți încredere în comuniști … să fie comuniști (și socialiști și progresiști) (Manitou Springs, Col.: Christian Crossing Communism Crusade, 2010), 2-3.

 

[10] Zygmund Dobbs, “Fabianismul american”, Keynes la Harvard: Decepția economică ca o credință politică. (Fundația Veritas, 1960), Capitolul III.

 

[11] Robin S. Eubanks, Autorizat să distrugă: Cum și de ce educația a devenit o armă (2013), 26.

 

[12] Walter Williams, Mai Multe Libertăți înseamnă mai puțin guvern: Fondatorii noștri au știut aceasta bine (Stanford: Hoover Institution Press, 1999), 126.

 

[13] David Macey, “Organic Intellectual”, Dicționarul penguin al teoriei critice (London: Penguin Books, 2000), 282.

 

[14] Karl Marx, “Teze despre Feuerbach” (Marx / Engels Selected Works, volumul 1), 13-15.

 

[15] Bruce Bawer, Revoluția Victimelor: Creșterea Studiilor de Identitate și Închiderea Minții Liberale (New York: Broadside Books, 2012), Capitolul 1.

 

[16] Ibid.

 

[17] Franz Fanon, Nefericitul Pământ, trad. Constance Farrington (New York: Grove Press, 1963), 92.

 

[18] Jean Paul Sartre, “Prefață”, Nefericitul Pământ, de Franz Fanon, 22.

 

[19] Roger Kimball, Radicalii Titrați: Cum a corupt politica învățământul nostru superior, ediție revizuită (Chicago: Ivan R. Dee, 1998), 25-29.

 

[20] Jonathan Culler, Teoria literară: o introducere foarte scurtă (Oxford: Oxford University Press, 1997), 4.

 

[21] Fredrick Jameson, Inconștientul politic: Narativul ca un act simbolic social (Ithaca, NY: Cornell University Press, 1981), Capitolul 1.

 

[22] Roger Kimball, “An Update, 1998,” Radicalii Titrați: Cum a corupt politica noastră învățământul superior, ediția a treia (Chicago: Ivan R. Dee, 2008), XVIII.

 

[23] Karl Marx, “Ideologia germană” (Progress Publishers, 1968).

 

[24] “Cea mai citată autoritate a cărților în științele umaniste, 2007”, Times Higher Education, https://www.uky.edu/~eushe2/Bandura/BanduraTopHumanities.pdf

 

[25] Joshua Phillip, “Jordan Peterson expune Agenda postmodernistă”, Epoch Times, 21 iunie 2017, https://www.theepochtimes.com/jordan-peterson-explains-how-communism-came-under-the-guise-of-identity-politics_2259668.html

 

[26] Roger Kimball, “Perversiunea lui Foucault”, Criteriul nou, martie 1993, https://www.newcriterion.com/issues/1993/3/the-perversions-of-m-foucault.

 

[27] David Horowitz și Jacob Laksin, Sala de clasă pentru partid (New York: Forumul Crown, 2009), 51.

 

[28] Ibid., 51-52.

 

[29] Bawer, Revoluția Victimelor: Creșterea Studiilor de Identitate și Închiderea Minții Liberale, Capitolul 3.

 

[30] Horowitz și Laksin, Sala de clasă pentru partid, 3.

 

[31] David Horowitz, Profesorii: Cei mai periculoași 101 de acdemicieni din America (Washington DC: Regnery Publishing, Inc., 2013), 84-5.

 

[32] Horowitz și Laksin, Sala de clasă pentru partid, 212.

 

[33] David Horowitz, Indoctrinate U: Războiul stângii împotriva libertății academice (New York: Encounter Books, 2009), Capitolul 4.

 

[34] Ibid.

 

[35] Horowitz și Laksin, Sala de clasă pentru partid, 1-2

 

[36] Citat din http://www.azquotes.com/author/691-Bill_Ayers

 

[37] Horowitz, Profesorii: cei mai periculoși 101 academicieni din America, 102.

 

[38] “Cine a câștigat războiul civil? Grea întrebare”, Radioul public național, 18 noiembrie 2014, https://www.npr.org/sections/theprotojournalist/2014/11/18/364675234/who-won-the-civil-war-tough-question

 

[39] “Rezumatul patrimoniului nostru estompat: americanii nu trec un test de bază despre istoria și instituțiile lor “, site-ul Institutului de studii intercolegiale, https://www.americancivicliteracy.org/2008/summary_summary.html

 

[40] “Studiu: americanii nu știu prea multe despre istorie”, 17 iulie 2009, https://www.nbclosangeles.com/news/local/Study-Americans-Dont-Know-About-Much-About-History.html

 

[41] Howard Zinn, O istorie a poporului american (New York: Harper Collins, 2003).

 

[42] Horowitz, Profesorii: Cei mai periculși 101 academicieni din America, 74.

 

[43] Dinesh D ‘Souza, Illiberal Educație: Politica de rasă și sex în campus (New York: The Free Press, 1991), 71.

 

[44] Paul Samuelson, “Cuvânt înainte”, în The Principles of Economics Course, ed. Phillips Saunders și William B. Walstad (New York: Colegiul McGraw-Hill, 1990).

 

[45] Alan D. Sokal, “Transcenderea limitelor: spre o hermeneutică transformatoare a gravității cuantice”, Social Text nr. 46/47 (Spring-Summer, 1996), 217-252.

 

[46] Alan D. Sokal, “Experimentele unui fizician cu studii culturale”, Lingua Franca (5 iunie 1996). Disponibil la http://www.physics.nyu.edu/faculty/sokal/lingua_franca_v4/lingua_franca_v4.html

 

[47] Alan D. Sokal, “Parodie”, “Toate lucrurile luate în considerare”, Radioul public național, 15 mai 1996, https://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=1043441

 

[48] Alan D. Sokal, “Apocalipsa: Experimentele fizice cu studii culturale”, în Sokal Hoax: The Sham That Shook the Academy, ed. Editori de Lingua Franca (Lincoln, NE: Universitatea din Nebraska Press, 2000), 52.

 

[49] Thomas Sowell, Înăuntrul educației americane: Declinul, Înșelăciunea, Dogma (New York: The Free Press, 1993), 212-213.

 

[50] Donald Alexander Downs, Restaurarea libertății de vorbire și a libertății în campus (Oakland, CA: Institutul Independent, 2004), 51.

 

[51] Eugene Volokh, “Membrii Facultății din UC nu trebuie să critice acțiunile bazate pe rasă, să numească America  vas de topire” și altele“, The Washington Post, 16 iunie 2015, https://www.washingtonpost.com/news/volokh-conspiracy/wp/2015/06/16/uc-teaching-faculty-members-not-to-criticize-race-based-affirmative-action-call-america-melting-pot-and-more/?utm_term=.c9a452fdb00f

 

[52] “Victorie la IUPUI: Student-angajat găsit vinovat de hărțuire rasială pentru citirea unei cărți este declarat nevinovat”, Fundația pentru Drepturile Individuale în Educație, https://www.thefire.org/victory-at-iupui-student-employee-found-guilty-of-racial-harassment-for-reading-a-book-now-cleared-of-all-charges/

 

[53] “Colegiile devin lagăre de reeducare în anii diversității”, Business Daily Investor, https://www.investors.com/politics/editorials/students-indoctrinated-in-leftist-politics/

 

[54] Greg Lukianoff, “Universitatea din Delaware: studenți obligați să facă față reeducării ideologice”, Fundația pentru Drepturile Individuale în Educație, https://www.thefire.org/cases/university-of-delaware-students-required-to-undergo-ideological-reeducation/

 

[55] Alison Flood, “Avertismente date studenților din SUA privind literatura”, ” The Guardian, 19 mai 2014, https://www.theguardian.com/books/2014/may/19/us-students-request-trigger-warnings-in-literature

 

Capitolul 12 (I): Sabotarea educației

 

/////////////////////////////////////////////

 

Capitolul 11: Profanarea artelor

Cuprins

  1. Arta: un dar Divin

 

  1. Influența imensă a artei asupra umanității

 

  1. Sabotarea și abuzarea artei de către comunism
  2. Arta în țările comuniste
  3. Elemente comuniste ale avangardei
  4. Inversiunea esteticii tradiționale: urâtul ca artă
  5. Pervertirea literaturii

 

Concluzie

 

*****

 

  1. Arta: un dar Divin

Civilizația umană a produs nenumărate cărți despre ceea ce reprezintă adevărata frumusețe. Teiștii știu că toate minunile lumii vin din Cer. Arta profundă este o încercare de a emula și de a arăta frumusețea Cerului în lumea umană. Inspirația unui artist vine de la divinitate.

 

Dacă artiștii își primesc iluminarea și binecuvântările de la divinitate, ei pot deveni remarcabili în domeniile lor.

 

Cu o puternică credință și devotament față de Dumnezeu, mari artiști în timpul Renașterii și-au crescut ingeniozitatea de a crea opere închinate divinității. Gândurile lor drepte și faptele binevoitoare au primit confirmarea și binecuvântarea divină. Artistii din perioada renascentistă de mijloc, inclusiv Da Vinci, Michelangelo si Rafael, au înțeles tehnici care le depășesc, în mod miraculos, cu mult pe cele ale predecesorilor și contemporanilor lor. Lucrările lor – incluzând picturile, sculpturile și arhitectura – au devenit capodopere clasice ale lumii artistice.

 

De secole, aceste lucrări au constituit un exemplu nobil pentru omenire. Prin aprecierea acestor lucrări, nu numai că artiștii generațiilor viitoare studiază o tehnică artistică pură, dar și publicul poate să simtă cu adevărat și să vadă prezența divină. Când toate aceste lucrări, tehnicile care le-au creat și spiritul care a inspirat artiștii sunt păstrate, societatea umană este capabilă să mențină o legătură cu divinul. Drept urmare chiar dacă societatea umană trece prin perioada decadenței și declinului, va exista speranță pentru revenirea la tradiție și la calea către mântuire.

 

Aceleași principii prevalează în sfera muzicii. Așa cum spune într-o operă germană: “Bach ne-a dat cuvântul lui Dumnezeu. Mozart ne-a dat râsul lui Dumnezeu. Beethoven ne-a dat focul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat muzică ca să ne putem ruga fără cuvinte”. De-a lungul întregii sale vieți, Johann Sebastian Bach a considerat lauda, venerarea și devotamentul față de divinitate ca fiind cele mai înalte principii în crearea muzicii sale. Pe toate partiturile sale muzicale importante, literele SDG pot fi văzute – o abreviere a “Soli Deo gloria”, adică “Glorie numai lui Dumnezeu”.

 

Acesta este cel mai înalt nivel pe care artistul îl poate atinge – materializarea obiectelor cerești în domeniul uman prin revelația Divinității. Marile tablouri și sculpturi, partiturile cele mai sublime din canonul timpuriu, baroc și clasic au fost toate lucrările credincioșilor religioși și reprezintă punctul culminant al creației artistice pe care omul o poate atinge.

 

Cele mai importante trei elemente ale creației artistice sunt reprezentarea, creația și comunicarea. Toate creațiile artistice conțin o temă, adică mesajul pe care autorul dorește să-l comunice indiferent de forma artei, fie ea poezie, pictură, sculptură, fotografie, beletristică, teatru, dans sau film. Artistul aduce tema în inimile cititorului, ascultătorului sau spectatorului. Acest proces este comunicarea – transmiterea către oameni a spiritului artistului.

 

Pentru a atinge scopul comunicării, artistul trebuie să posede abilitatea de a imita și reprezenta, obiectul imitației fiind lumea divină, cea umană sau chiar a infernului. Pe baza obiectivului de reprezentare, artistul își începe creația – un proces de rafinare a elementelor de structură sau de profunzime ale obiectului, punând în practică capacitatea de comunicare, pentru a ajunge la inima publicului. Dacă artistul posedă o credință dreaptă în divinitate și în moralitate, voința divină îl va înzestra cu inspirație. Astfel de lucrări vor fi divine, pure și benevolente – benefice atât pentru artist, cât și pentru societate.

 

Pe de altă parte, atunci când artistul abandonează standardele morale, elementele negative îi deturnează procesul creativ, forțele rele exercitând influență și folosindu-l pe artist pentru a ilustra creațiile și spiritele grotești din infern. Lucrările de acest fel dăunează atât autorului cât și societății.

 

Valoarea artelor tradiționale devine astfel clară. Cultura și arta divină în Est și în Vest erau legături întrețesute între divinitate și civilizația umană și erau menite să le aducă în contact. Ideile și mesajele transmise prin acest tip de artă sunt frumusețea, bunăvoința, lumina și speranța. Pe de altă parte, artele corupte sunt create de cei aflați sub controlul elementelor malefice și duc la o ruptură între om și divinitate tragând omul mai aproape de malefic.

 

  1. Influența imensă a artei asupra umanității

Marile opere de artă transmit moștenirea, diseminează cunoașterea și înțelepciunea și întăresc caracterul. Ele dețin poziții înalte în marile civilizații ale Estului și Vestului.

 

Matematicianul și filosoful antic grec Pitagora credea că secretul muzicii constă în imitarea armoniei corpurilor cerești care, în sine, reflectă armonia universului. Chinezii aveau concepții similare. “Înregistrările Marelui Istoric” și “Clasicul Muzicii chineze” arată corespondența muzicală cu cele cinci elemente și cum instrumentele muzicale ar trebui să reprezinte și să imite modelele Cerului și ale pământului. Numai în acest fel “muzica de stil înalt” poate reda “aceeași armonie care predomină între Cer și pământ”. [10] În vechile povestiri chineze, această muzică este capabilă să atragă cocorul și Phoenix-ul și chiar să cheme ființe celeste.

 

Confucius a spus: “Dinastia Zhou are înaintea ei cele două Veacuri. Ce cultură bogată! Îl urmez pe împaratul Dinastiei Zhou”. El a admirat felul în care împăratul acestei Dinastii a condus prin ritual și muzică : “Împăratul-înțelept Shun a inventat un instrument muzical cu cinci coarde, pe care l-a numit qin și a cântat melodia despre briza de vară ușoară din sud, iar imperiul său era bine reglementat [sub influența benevolentă a muzicii sale]“. [3]

 

“Muzica prințului Qin care străpunge frontul inamicului”, compusă de primul împărat al dinastiei Tang, Li Shimin, a fost respectată de minoritățile etnice înconjurătoare. “Noua Carte a lui Tang” a arătat că în călătoria spre vest în căutarea scripturilor budiste, călugărului Xuanzang i-a fost spus de către regele unuia dintre principate: “Împăratul tău trebuie să fie un sfânt, deoarece a compus ‘Muzica prințului Qin care străpunge frontul inamicului’“. [4]

 

În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, curtea regală franceză a prezentat o mare eleganță prin dans și artă. Dansul nu conține numai tehnicile de mișcare, ci și eticheta și normele sociale. Ludovic al XIV-lea a inspirat Europa prin arta și cultura curții sale ce au fost imitate de alte curți imperiale și de popoarele din Europa.

 

Frederic cel Mare al Prusiei nu a fost doar un rege remarcabil fiind, ci și un bun muzician, compozitor și flautist. A ordonat construirea Operei din Berlin, a supravegheat personal ridicarea ei și a deschis-o mai multor clase sociale. Până în prezent, opera rămâne o parte importantă a culturii germane. Aceste câteva exemple clarifică influența pe termen lung pe care arta tradițională o poate exercita asupra societății.

 

Arta tradițională se conformează legii naturale, transpune înțelepciunea divină și aduce cu ea o energie și rezultate speciale având un impact benefic asupra oamenilor, atât fizic cât și spiritual. Artiștii tradiționali lucrează nu numai la nivel fizic, tehnic, dar, și mai important, la nivel spiritual, în comuniunea lor cu tema lucrării. Acești artiști exprimă, uneori, un sentiment de experimentare a unei forțe ce transcende această lume fizică. Efectul este similar cu cel de a înălța o odă lui Dumnezeu – o experiență solemnă și divină care transcende limbajul uman.

 

Pentru cei care apreciaza arta plastică, și ea este un vehicul special pentru comuniunea cu divinul. În spatele artei se află înțelepciunea acumulată de un popor, creativitatea și inspirația. Există, de multe ori, semnificații profunde care depășesc cu mult ceea ce se vede la suprafață. Unele lucrări transmit un tip special de energie spirituală având un efect profund asupra spectatorilor. Efectul este unic și de neînlocuit.

 

Un artist bun poate influența moralitatea societății prin insuflarea valorilor în inimile oamenilor prin povestiri și imagini emoționante. Chiar și cei fără prea multă carte sau educație pot obține înțelepciune, inspirație și lecțiile moralizatoare pe care le transmite arta tradițională. Să ne gândim cât de mulți au învățat să distingă adevărul de fals şi binele de rău, în societățile tradiționale, prin intermediul unor povești populare precum “Mica Sirenă” și “Albă ca Zăpada”. Câți chinezi au învățat din cele patru romane capodoperă ale istoriei chineze și din artele tradiționale ale povestirii și dramei? Astfel de lucrări prezintă omului principiile cerești, permit omului să simtă măreția divină și-l fac să aspire la asimilarea cu principiile cerești.

 

Valorile degenerate exercită, de asemenea, o influență invizibilă prin artă. Profesorul Robert McKee a scris în cartea sa “Story“: “Fiecare poveste cu tâlc ne transmite o idee plină de încărcătură emoțională, în realitate inoculându-ne ideea, astfel încât trebuie să credem. De fapt, puterea persuasivă a unei povestiri este atât de mare încât putem să credem în sensul acesteia, chiar dacă îl găsim respingător din punct de vedere moral”.

 

Atât în termeni pozitivi cât și negativi, arta poate avea un impact extraordinar asupra moralității, gândirii și comportamentului uman. Aceasta nu este o exagerare. Societatea modernă are, deja, multe exemple în acest sens.

 

“Efectul Mozart”, de exemplu, a atras atenția mondială. Comunitatea științifică a realizat o serie de studii asupra influenței pozitive a muzicii lui Mozart asupra oamenilor și animalelor. În 2016, un studiu mai aprofundat al efectului Mozart a constatat că muzica lui are un efect pozitiv asupra funcției și comportamentului cognitiv uman. În mod surprinzător, interpretarea muzicii lui Mozart în sens invers (de la sfărșit la început – n.t.) are un efect complet contrar. Muzica atonală modernă a lui Arnold Schoenberg are un efect similar cu interpretarea în sens invers a compozițiilor lui Mozart – ceea ce demonstrează caracterul său dăunător. [6]

 

În comparație cu muzica atonală, muzica rock are un efect și mai negativ. Un cercetător a compilat date din două orașe similare: orașul în care emisiunile de radio și de televiziune au transmis un număr mare de cântece rock au avut cu 50% mai multe cazuri de sarcină în afara căsătoriei, abandon, decese ale tinerilor, crime și multe altele. [7] Unele cântece rock chiar fac sinuciderea să pară rezonabilă. “Ritmurile sale întunecate și versurile deprimante, cu siguranță, pot fi luate drept o încurajare la sinucidere și este un fapt incontestabil că tinerii și-au pus capăt vieții atunci când au ascultat-o în mod repetat”. [8] Nu este neobișnuit pentru adolescenții care se sinucid să facă precum este descris în versurile rock, iar numeroși muzicieni de rock au căzut în depresie, abuz de droguri ori s-au sinucis.

 

Un alt exemplu, bine-cunoscut, este filmul nazist naționalist “Triumful Voinței”. În ciuda faptului că regizorul, Leni Riefenstahl, a susținut că a creat un documentar, filmul de propagandă deține o măiestrie artistică de necontestat. Scenele grandioase și demonstrațiile de putere au făcut publicul să rezoneze cu energia și puterea din spatele lui. O serie de metode folosite de cameramani și editarea filmului au influențat cinematografia timp de decenii.

 

A devenit, de asemenea, o piesă crucială de propagandă pentru Hitler și Germania nazistă și este cunoscut drept unul dintre cele mai de succes filme de acest gen din istorie.

 

Ziarul britanic The Independent a scris în 2003: “Triumful Voinței a sedus multe persoane înțelepte, bărbați și femei, i-a convins să admire mai degrabă decât să disprețuiască și, fără îndoială, a câștigat simpatizanți și aliați naziști în întreaga lume”. [9]

 

Înțelegerea marii puteri a artei ne poate ajuta să conștientizăm importanța artei tradiționale și de ce elementele malefice vor să submineze și să saboteze arta umană și să cauzeze degenerarea ei.

 

  1. Sabotarea și abuzarea artei de către comunism

Deoarece arta are o putere atât de mare asupra schimbării societății, nu este surprinzător faptul că este folosită de comunism cu scopul de a institui ingineria socială.

 

  1. Arta în țările comuniste

Partidele comuniste cunosc puterea artei și o folosesc pentru spălarea creierelor oamenilor, încercând să transforme toate formele de artă în instrumente de promovare a spălarii creierului. Mulți oameni au ridiculizat PCC pentru că le-au conferit interpreților și actorilor gradul de generali militari. Ei se întreabă cum este posibil ca civili care nu au fost antrenați și nu au fost instruiți în armată sau războaie ar putea fi calificați pentru a fi generali. PCC consideră că oamenii care joacă astfel de roluri sunt la fel de importanți ca și militarii instruiți în promovarea și susținerea cultului comunist – sau poate că sunt chiar mai importanți. În acest sens, rangul lor militar este perfect aliniat principiului Partidului enunțat de Mao Zedong: “Trebuie să avem și o armată culturală, absolut indispensabilă pentru unirea propriilor noastre rânduri și înfrângerea inamicului”. [10]

 

Performanțele artistice în țările comuniste sunt concepute astfel încât oamenii să uite de mizeria pe care o suferă sub conducerea comunistă și să-și cultive loialitatea față de partid, prin artă. Acest efect de propagandă – numit “gândire inovatoare” – nu poate fi realizat prin simpla putere militară.

 

Comparați ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, care a fost făcută pe cheltuiala enormă a contribuabililor, festivalul de cântece și dans Arirang din Coreea de Nord și trupele de balet ale fostei Uniuni Sovietice. Toate servesc nevoilor partidului. În septembrie 2011, când Ministerul Culturii al PCC a organizat un așa-numit eveniment cultural chinez intitulat “China: O artă a unei națiuni”, la Centrul Kennedy din Washington, DC, a prezentat numărul clasic de balet al PCC “Detașamentul roșu al femeilor” care promovează ura de clasă și violența comunistă.

 

Dacă arta tradițională, apropiată de divin și care a promovat valorile tradiționale, putea să existe simultan cu o artă controlată de partid – folosită pentru spălarea creierului, atunci aceasta din urmă și-ar pierde monopolul și nu ar avea niciun efect. Acesta este motivul pentru care toate țările comuniste au un sistem strict de cenzură al artei și al industriei cărții.

 

  1. Elementele comuniste din spatele avangardei

De secole, arta clasică a fost transmisă din generație în generație. Această tradiție a continuat până în secolul al XX-lea, când a avut un sfârșit abrupt. Transmiterea și moștenirea artistică au fost înlocuite de o avangardă radicală și au început să devină rapid degenerate. Robert Florczak spune că “profundul, inspirația și frumosul au fost înlocuite de nou, diferit și urât… Standardele au scăzut până nu au mai existat. Tot ce a mai rămas a fost doar expresia personală”. [11] Umanitatea și-a pierdut, astfel, simțul universal al esteticii.

 

Sursa acestei noi mișcări artistice este strâns legată de tendințele ideologice influențate de comunism. Mulți dintre acești artiști sunt fie comuniști declarați, fie procomuniști de un fel sau altul sau au fost supuși influenței acestor ideologii.

 

Gyorgy Lukacs, comisarul maghiar cultural al Internaționalei Comuniste și fondator al marxismului occidental, a fondat Școala din Frankfurt. Una dintre sarcinile sale era să stabilească o “nouă formă culturală” prin abandonarea culturii tradiționale. Această nouă formă culturală a determinat excluderea artei care urmărea să reprezinte divinul. Așa cum Herbert Marcuse, socialist german și reprezentant al școlii de la Frankfurt, a scris: “Arta protestează împotriva acestor relații sociale date și, în același timp, le transcende. Astfel arta subminează conștiința dominantă, și experiența normală”. [12]

 

Asta inseamna că ei folosesc arta in revolta împotriva Divinității si pentru subminarea moralității. Viziunile de acest fel domină direcția artei moderne.

 

Gustave Courbet, fondatorul școlii realiste franceze, a fost unul dintre participanții la Comuna din Paris. A fost ales membru al comitetului și președinte al Federației Artistice Radicale.

 

Courbet s-a dedicat transformării vechiului sistem și înființării noii direcții artistice. El a ordonat Federației să demoleze o construcție neoclasică, Coloana Vendôme (care a fost ulterior reconstruită). Courbet a negat că ființele umane au fost create de Dumnezeu și a fost ferm hotărât să folosească arta pentru a exprima viziunea proletariatului asupra lumii, precum și a materialismului. El este cunoscut pentru remarca: “N-am văzut niciun înger sau zeiță, așa că nu mă interesează să-i pictez”. [13]

 

Courbet credea că reformarea artelor era într-adevăr o revoluție. În numele picturii pe care el a numit-o realitate, a înlocuit frumusețea cu urâtul. Picturile sale nud, de exemplu, s-au concentrat, în special, pe reprezentarea organelor genitale feminine – un presupus act revoluționar, ca o modalitate de a se revolta și de a încălca tradiția dar și de a încuraja, în orice fel, activismul comunist. Gândirea și viața lui Courbet sunt o ilustrare a legăturii strânse dintre ideologia comunistă a revoluției și arta modernă.

 

Sub influența gândirii moderniste, fervoarea revoluționară a artiștilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea a adus o serie de mișcări în lumea artei. Spre deosebire de școlile tradiționale de expresie artistică, acestea erau mișcări avangardiste care încercau, în mod explicit, să se desprindă de tradiție. Termenul “avangardă” a fost folosit, pentru prima oară, de către oamenii de știință socialiști pentru a descrie mișcările artistice care corespundeau aspirațiilor lor politice.

 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, aceste influențe au adus și impresionismul. Încă de atunci, artiștii moderni au abandonat cerințele picturii tradiționale în ulei, inclusiv nevoia de precizie, proporție, structură, perspectivă și tranziție între lumină și umbră. Neoimpresionismul (pointilism) și postimpresionismul au venit apoi, concentrându-și lucrările asupra explorării sentimentelor personale ale artistului. Reprezentativi pentru această școală sunt Georges-Pierre Seurat și Vincent van Gogh, ambii implicați în socialism. [14] Van Gogh abuza de absint și a suferit de boli psihice, iar picturile sale par să reflecte aceste tendințe.

 

Operele de artă conțin mesajele pe care creatorii lor doresc să le transmită și sunt modalitatea prin care autorii comunică cu publicul lor. Artiștii din timpul Renașterii au transmis compasiune și frumusețe publicului lor. Comparați acest lucru cu artiștii contemporani, care emit mesaje negative și întunecate. Artiștii moderni își abandonează propriile gânduri și se lasă controlați de entitățile de nivel coborât și de fantome. Ei sunt, deseori, incoerenți și confuzi, iar lucrările lor sunt similare – întunecate, negative, murdare, gri, deprimante, decadente și dezordonate.

 

După impresionism au apărut expresionismul și fauvismul, urmate de cubismul lui Picasso. În 1944, Picasso s-a alăturat Partidului Comunist Francez. În scrisoarea sa “De ce am devenit un comunist“, el a spus: “Intrarea mea în Partidul Comunist este un pas logic în viața și munca mea și le dă sens. … Dar în timpul asupririi și al insurecției am simțit că nu era suficient să lupt numai prin pictură, ci cu întreaga mea ființă”. [15]

 

Picasso a încurajat îndepărtarea de metodele clasice de pictură. Pentru el, totul era o bucată de aluat care urma să fie luată și modelată după cum îi plăcea. Cu cât lucrurile deveneau mai ciudate, cu atât era mai fericit. Procesul de a crea imagini monstruoase este procesul de distrugere a unei imagini, până în punctul în care nimeni nu o poate înțelege. Nici lui Georges Braque, artistul modern care co-fondase cubismul împreună cu Picasso, nu-i plăcea Les Demoiselles d’Avignon și a susținut că Picasso trebuie că a luat “o dușcă de benzină și a scuipat foc pe pânză”. [16]

 

Marcel Duchamp, fondatorul mișcării artei dadaiste, a încercat, de asemenea, să submineze și să se răzvrătească împotriva tradiției prin afișarea și utilizarea obiectelor gata făcute. El a refolosit obiecte găsite sau fabricate și le-a transformat în așa-numitele instalații de artă. Duchamp a fost numit tatăl artei conceptuale și a susținut ideea că orice ar putea fi numit artă. Mișcarea dadaistă este ea însăși un proiect comunist, după cum o demonstrează manifestarea dadaiștilor de la Berlin, care a cerut o “uniune revoluționară internațională a tuturor bărbaților și femeilor creativi și intelectuali pe baza comunismului radical”, precum și “exproprierea imediată a proprietății ” și “reglementarea imediată a tuturor relațiilor sexuale în conformitate cu opiniile dadaismului internațional prin înființarea unui centru sexual dadaist”. [17]

 

Critica dadaistă a tradiției a evoluat în suprarealism, în Franța, reprezentată de comunistul André Breton care pleda pentru revoluție. El a fost împotriva presupusei suprimări aduse de rațiune, cultură și societate – perspective tipice pentru artiștii moderni din Europa de atunci. Printre miscările artistice care au adoptat aceste principii se numără abstractismul, minimalismul și cultura pop. Abstractismul se referă la expresia emoțională a răzvrătirii, tulburării, goliciunii și evadării. Toate aceste școli sunt un fel de postmodernism, care încearcă să răstoarne toate regulile, raționamentul și moralitatea. [18] Cei mai scandaloși dintre ei, creează lucrări care desconsideră deschis imaginea Fecioarei Maria, mama lui Iisus. [19]

 

Nu toți artiștii moderni susțin politica de stânga, dar există o comuniune ideologică clară cu gândirea comunistă – adică respingerea divinității și încercarea de a-l înlocui pe Dumnezeu ca punct de plecare pentru înțelegerea vieții umane. Aceste “-isme” au ajuns să exercite o influență crescândă în sfera publică și, în cele din urmă, să marginalizeze complet arta clasică.

 

  1. Inversiunea esteticii tradiționale: urâtul ca artă

Numeroasele școli de artă modernă care au apărut și s-au dezvoltat au ceva în comun: ele inversează estetica convențională. Acestea iau urâțenia drept frumusețe și șochează intenționat până în punctul în care devin înspăimântătoare.

 

Marcel Duchamp s-a semnat pe un pisoar și l-a numit “Fântâna”, urmând a fi expus publicului în New York. Deși afișarea obiectului a fost refuzată, gestul a fost considerat o glumă inteligentă printre colegii din lumea artei ai lui Duchamp, iar mai târziu, artiști și cadre universitare au considerat-o o culme a creativității. Acesta este mediul, în lumea artei, prin care pictura clasică de șevalet, a fost marginalizată iar arta avangardistă a ajuns proeminentă. În 1958, Yves Klein a avut expoziția Vid la Galeria Iris Clert în Paris – unde lucrările expuse erau zidurile goale.

 

În 1965 o figură importantă a avangardei germane postbelice, Joseph Beuys, aflat într-o galerie de artă, și-a uns capul cu miere peste care a aplicat bucăţi de foiţă de aur și, ţinând în braţe un iepure mort, a murmurat non-stop timp de trei ore “Cum să explici imagini unui iepure mort”. În viziunea lui Beuys, fiecare om ar putea fi un artist. O anecdotă spune că un privitor nu s-a putut stăpâni și i-a spus: “Vorbești despre tot ce se află sub soare, cu excepția artei!” Răspunsul lui Beuys: “Tot ce este sub soare este artă!” [20]

 

În 1961, Piero Manzoni, o figură cheie a avangardei, și-a pus propriile fecale în nouăzeci de cutii, le-a numit lucrări de artă și le-a pus la vânzare sub numele de “Merda d’artista“. În 2015, una dintre cutii a fost vândută la Londra la un preț record de 182.500 de lire sterline, aproximativ 240.000 de dolari SUA, valorând de sute de ori mai mult decât greutatea ei în aur. El s-a semnat pe fesele unei femei goale, numind aceasta “Sculpture viventi” (sculptură vie).

 

În China, a existat “artistul” nud care și-a acoperit corpul cu miere și ulei de pește pentru a atrage muște. Pângărirea corpului pare să vizeze ideea că viața este ieftină, urâtă și dezgustătoare.

 

În documentarul BBC despre “artiștii extremiști” din China, intitulat Beijing Swings, așa-numita artă de performanță a inclus consumul cadavrului unui făt mort. Waldemar Januszczak, gazda documentarului, a comentat: “China produce cea mai scandaloasă și mai întunecată artă din lume”. [21] De fapt, acesta este un rezultat al urmării naturii demonice. Unele dintre aceste așa-numite lucrări de artă modernă sunt atât de murdare și nerușinate încât depășesc rezistența mentală a oamenilor normali. Acest comportament de “Avangardă” reprezintă “Revoluția Culturală” din domeniul artei.

 

Cei care susțin modernismul au adoptat tendința cu ușurință, însă pictorilor cu adevărat pricepuți în tehnicile picturii le este greu. Pictorii și sculptorii care aderă la o tradiție strictă și care au măiestria artei lor, au fost excluși din lumea artei. John William Godward, pictorul neoclasicist englezesc victorian asociat cu Frăția Prerafaelită, s-a simțit discriminat, dat fiind că stilul său de pictură realistă clasică a căzut în dizgrație odată cu creșterea popularității operelor moderniste ale lui Picasso. În 1922, el s-a sinucis și se spune că a scris în scrisoarea sa de adio: “Lumea nu este suficient de mare pentru mine și pentru un Picasso”. [22]

 

Metode similare au fost adoptate pentru a distruge muzica. Muzica autentică este conformă cu teoria și ordinea muzicală. Acordurile muzicale, notele și timbrele pe care le produce derivă din modele armonioase naturale. Universul creat de divinitate este armonios. Oamenii sunt capabili să aprecieze și să participe la armonia universului și, astfel, să creeze frumusețe, deoarece oamenii sunt, de asemenea, creați de divinitate.

 

Muzica atonală modernă respinge idei precum calitatea sunetelor, acordurile și melodicitatea, și nu are o ordine in structura sa. O astfel de muzică este o revoltă împotriva muzicii clasice împărtășite de divin. Muzica atonală încalcă armonia din univers, motiv pentru care multe audiențe o consideră neplăcută. Muzicienii moderniști susțin, pe baza teoriilor lor de estetică denaturată, că membrii audienței trebuie să-și antreneze urechile pentru a se obișnui cu o astfel de muzică, și astfel se vor bucura de ea.

 

Arnold Schoenberg, unul dintre fondatorii muzicii moderne, a introdus “sistemul de douăsprezece tonuri”, o structură fundamental atonală care a marcat crearea unei tehnici muzicale anti-clasice. Muzica lui Schoenberg a fost considerată ca negare a întregii culturi muzicale germane de până atunci, trădarea gustului, sentimentului, tradiției și a tuturor principiilor estetice. Muzica lui a fost numită “cocaină” de către germani, la acea vreme: “Să interpretezi Schoenberg înseamnă același lucru cu a deschide un bar de cocaină pentru popor. Cocaina este otravă. Muzica lui Schoenberg este cocaină”. [23] În generațiile ulterioare, un critic muzical l-a evaluat astfel: “Este o măsură a imensității realizării omului că, la cincizeci de ani de la moartea sa, poate să mai golească orice amfiteatru de pe pământ”. [24]

 

Ceea ce a dus la acceptarea pe scară largă a lui Schoenberg au fost teoriile muzicale ale lui Theodor W. Adorno, o figură importantă în Școala de la Frankfurt. În lucrarea lui Adorno din 1949, Filosofia Muzicii Moderne, el a încercat să folosească teoria pentru a demonstra că metoda celor douăsprezece tonuri ale lui Schoenberg erau culmea compoziției muzicale. Aceasta a dus la acceptarea pe scară largă a sistemului lui Schoenberg de către generațiile ulterioare de compozitori și critici muzicali. [25] De atunci, numeroși muzicieni l-au imitat pe Schoenberg, iar stilul său avangardist a avut un impact major asupra lumii muzicale postbelice.

 

După distrugerea tradiției prin muzica modernă, arta avangardistă a folosit stilul rock-and-roll pentru a suplini rolul muzicii clasice în viața oamenilor. Sidney Finkelstein, teoreticianul muzical principal al Partidului Comunist din SUA, a declarat deschis că limitele dintre clasic și popular ar trebui eliminate. [26] În același timp, muzica rock puternic ritmată a câștigat teren în Statele Unite, în timp ce muzica clasică și tradițională au fost izgonite și marginalizate. [27]

 

Caracteristicile rock-and-roll-ului includ sunete nearmonioase, melodii nestructurate, tonalități ritmice puternice, conflicte emoționale și contradicții – destul de asemănătoare cu ideea comunistă de luptă. Conform Înregistrărilor Marelui Istoric ale istoricului chinez, Sima Qian, numai atunci când sunetul este conform cu moralitatea, el poate fi numit muzică. De obicei, viața muzicienilor rock-roll este plină de sex, violență și droguri.

 

După rock-and-roll, alte forme de muzică, precum rap-ul, au apărut în Statele Unite și au câștigat popularitate. Versurile rap sunt pline de obscenități și înjurături, iar muzica își face simțită rebeliunea față de tradiție și societate prin folosirea drogurilor, a violenței, a înjurăturilor și a promiscuității. [28] Pe măsură ce moralitatea societății în ansamblu se degradează, astfel de “forme de artă”, considerate anterior ca subcultură, și-au găsit locul în societate și sunt chiar căutate în sălile de spectacole.

 

Ne-am concentrat, până acum, asupra tendințelor actuale din lumea artei și muzicii. De fapt, întreaga lume artistică a fost puternic influențată iar impactul artei moderne poate fi văzut în abaterea de la ideile, metodele și abilitățile tradiționale în domenii precum sculptura, arhitectura, dansul, decorarea, designul, fotografia, filmele, și altele. Mulți oameni care sunt implicați în arta modernă sunt puternic influențați de ideologia comunistă. De exemplu, fondatoarea dansului modern, Isadora Duncan, a fost bisexuală și atee. Ea s-a opus baletului, numindu-l urât și nefiresc. Împreună cu o sută de elevi ea a dansat la Moscova pentru Lenin și au folosit “Internaționala” ca temă principală de dans. [29]

 

În ceea ce privește motivul pentru care aceste deviații devin o tendință sau chiar obișnuință, aceasta este strâns legată de modul în care comunismul a corupt artele tradiționale care au fost inspirate de divinitate. La suprafață, desigur, acest lucru nu este evident iar situația pare a fi o formă de auto-înșelăciune care a fost larg acceptată – ideea că dacă există o teorie în spatele ei, este artă.

 

Dacă oamenii se uită atent la diferențele dintre arta avangardistă și arta tradițională, ei vor descoperi că artiștii Renașterii nu numai că au folosit arta pentru a-L lăuda pe Dumnezeu ci, chiar mai mult, au prezentat frumusețea într-o manieră care a generat sentimente de adevăr și bunătate în inima omului și, în acest fel, au menținut moralitatea societății.

 

Pe de altă parte, diferitele forme mutante de artă avangardistă încearcă să inverseze toate realizările Renașterii. Ele îi determină pe oameni să fie atrași de urât, scot în evidență caracterul întunecat, decadent, depravat, violent, rău și alte gânduri negative care câștigă teren. Calomnierea modernă a divinului a făcut ca oamenii de astăzi sa fie separați nu numai de Dumnezeu, ci si de divinitatea lor interioară, de comunitate, de valorile tradiționale și de moralitate. [30]

 

  1. Pervertirea literaturii

Literatura este o formă specială de artă. Folosește limbajul pentru a transmite înțelepciunea pe care divinitatea o acordă omenirii și înregistrează, de asemenea, experiențele prețioase ale vieții. Cele două mari epopei ale lumii antice grecești, “Iliada” și “Odiseea”, au reprezentat povestea istorică complexă din jurul războiului troian portretizând, cu adevărat, imaginea magnifică a zeilor și a oamenilor, zugrăvind astfel pagini impresionante din istoria omenirii.

 

Virtuțile curajului, generozității, înțelepciunii, justiției și toleranței lăudate în epopee au devenit o sursă importantă a sistemului de valori ale Greciei și ale întregii civilizații occidentale.

 

Datorită influenței majore pe care o are literatura asupra oamenilor, elementele denaturate îi controlează pe oameni, în special pe cei pierduți care caută faima și averea, pentru a fabrica și a promova lucrări de literatură care transmit ideologia comunismului. Ele defăimează cultura tradițională, distrug moralitatea oamenilor și răspândesc pesimismul, mizeria și o atitudine de pasivitate și lipsită de sens în viață. Literatura a devenit unul dintre instrumentele cheie pe care comuniștii o folosesc pentru a controla lumea.

 

Unele lucrări influente promovează direct ideologia comunistă. După ce Comuna din Paris a fost suprimată, comunistul Eugene Pottier a scris versurile pentru “Internaționala”. El a spus: “Nu a existat niciodată nici un salvator al lumii, nici divinități, nici împărați pe care să ne bazăm”. Amenința că “Lumea veche trebuie să fie distrusă!”.“Internaționala” a devenit cântecul oficial al primei și celei de-a doua Internaționale și a devenit imnul oficial al Partidului Comunist Chinez. Este folosită pe scară largă în timpul întâlnirilor și în lucrările de literatură din țările comuniste din întreaga lume.

 

În timpul istoriei Uniunii Sovietice și a PCC, pentru spălarea creierului publicului larg, partidele comuniste respective i-au instruit pe intelectualii lor să prezinte, folosind tehnicile tradiționale, viața proletariatului și conceptul conștiinței de clasă pentru a explica ideologia și politicile partidului comunist. Acest lucru a dat naștere unui număr mare de opere literare, inclusiv romanele sovietice “Torentul de fier” și “Cum se temperează oțelul“, cele ale PCC “Cântarea tineretului” și “Soarele strălucește pe râul Sanggan” și altele asemănătoare, și au avut un impact propagandistic enorm. Partidul Comunist numește acest stil de lucru “realism socialist“. Mao Zedong a generalizat funcția acestui tip de literatură ca fiind “slujirea muncitorilor, fermierilor și soldaților” și “slujirea proletariatului”. [31]  Abilitatea acestui tip de literatură de a institui ideologia este evidentă și bine înțeleasă. Cu toate acestea, metodele prin care comunismul folosește literatura pentru a distruge omenirea nu se limitează la acest lucru.

 

Vom rezuma, în continuare, unele dintre efectele majore ale literaturii influențate de comunism.

 

Folosirea literaturii pentru a distruge tradiția. Un pas important în distrugerea omenirii a fost acela de a calomnia civilizația tradițională pe care divinitatea a dat-o omenirii. Fie că este vorba de China sau Occident elementele comuniste folosesc intelectuali cu viziune modernistă pentru a crea și a promova lucrări care distorsionează sau defăimează cultura tradițională.

 

Un pas important în distrugerea omenirii a fost acela de a calomnia civilizația tradițională pe care divinitatea a dat-o omenirii. Fie că este vorba de China sau Occident elementele comuniste folosesc intelectuali cu viziune modernistă pentru a crea și a promova lucrări care distorsionează sau defăimează cultura tradițională.

 

În timpul Mișcării Noii Culturi a Chinei, autorul Lu Xun a devenit faimos pentru atacarea tradiției și culturii antice chineze. În primul său roman, “Jurnalul unui nebun”, el a folosit protagonistul romanului pentru a declara că întreaga istorie chineză ar putea fi rezumată în două caractere: “omul mănâncă”. Lu Xun a fost lăudat de Mao Zedong ca “cel mai mare și cel mai eroic purtător de stindard al noii armate culturale” și “comandantul revoluției culturale a Chinei”. Mao a mai spus: “Direcția lui Lu Xun este direcția noii culturi a națiunii chineze”. [32]

 

În Europa, în 1909, poetul italian Marinetti a publicat “Manifestul Futurist”, cerând respingerea totală a tradiției, o sărbătoare a mașinilor, tehnologiei, vitezei, violenței și competiției. Poetul rus și comunistul Vladimir Maiakovski a publicat, în 1913, “O palmă dată gustului public”, exprimându-și hotărârea de a se desprinde de literatura tradițională rusească.

 

Apărând lucrurile hidoase ca “realitate”. Astăzi, intelectualii și artiștii folosesc literatura și artele pentru a ilustra lucruri sau scene care sunt urâte, ciudate și terifiante, folosind scuza că ele arată doar lucrurile așa cum sunt ele.

 

Arta tradițională transmite armonie, grație, claritate, reținere, decență, echilibru, universalitate și idealuri, care necesită selecție și alegere. În opinia artiștilor moderni, astfel de lucrări nu pot fi considerate reale. Aceste opinii provin de la o neînțelegere a originii și a rolului artei. Arta provine din viața de zi cu zi, dar trebuie să depășească viața de zi cu zi, atât pentru a încânta, cât și pentru a instrui. Din acest motiv, artiștii trebuie să selecteze, să perfecționeze și să proceseze ceea ce vor să prezinte în timpul procesului de creație. Concentrarea necondiționată asupra “realismului” limitează artificial limitele vieții și ale artei. Dacă acest tip de realism absolut este artă, atunci ceea ce vede și aude toată lumea este artă – în acest caz, de ce se mai cheltuiesc timpul și  banii pentru formarea artiștilor?

 

Folosirea literaturii pentru coruperea valorilor morale. Pretexte precum “exprimarea propriului sine adevărat”, “fluxul de conștiință” și altele asemenea îi determină pe oameni să renunțe la standardele morale tradiționale și să satisfacă partea demonică a naturii umane. Un exemplu este cel pe care scriitorul și poetul francez André Breton l-a avut în “Manifestul suprarealist“, definind noua sa literatură: “Automatizarea psihică în starea sa pură, (este cea) prin care cineva își propune să exprime – verbal, în scris sau prin orice alt mod – adevărata funcție a gândirii. Dicteul din gând în lipsa oricărui control al rațiunii și fără preocupări pentru valori estetice sau morale”. [33]

 

Curentul “fluxului de conștiință” este strâns legat de “scrierea automată” a suprarealismului. Influențați de psihopatologia lui Sigmund Freud, unii scriitori din Vest au început să experimenteze cu stilul de scriere al fluxului conștiinței la începutul secolului al XX-lea. Astfel de scrieri au, de obicei, povești simple și se concentrează asupra proceselor de gândire interioară și privată ale unor personaje nesemnificative (anti-eroi) prin narațiuni compuse din gânduri libere.

 

Ființele umane au, simultan, potențial atât pentru bunătate cât și pentru răutate. O viață ar trebui să fie dedicată ridicării constante a standardelor morale și cultivării virtuții prin autocontrol. În societatea modernă, mulți oameni se confruntă cu gânduri și dorințe rele. Simpla afișare a acestora pentru consumul public este echivalent cu poluarea societății.

 

Dezlănțuirea părții întunecate a omului în numele “criticii” și “protestului”.  Sub influența sentimentului anti-tradiționalist scriitorii și artiștii din lumea liberă occidentală, sub influența sentimentului anti-tradiționalist, consideră că toate legile, reglementările și codurile morale sunt restricții și suprimări. Ei văd problemele societății moderne și slăbiciunile naturii umane, însă, în loc să le trateze rațional, ei promovează individualismul extrem prin critici și protest, pentru satisfacerea dorințelor lor personale. Ei folosesc mijloace degenerate pentru a-și exprima așa-zisa rezistență, consolidând în același timp partea întunecată a naturii lor, alimentându-și ura, lenea, dorința, pofta, agresiunea și urmărirea faimei. Lipsa auto-disciplinei morale nu va rezolva probleme sociale, ci le va înrăutăți.

 

În timpul mișcării de contracultură din anii 1960, poetul american Allen Ginsberg a devenit reprezentantul Generației Beat și este încă venerat astăzi de cei care doresc să se revolte împotriva societății. Poemul său “Howl” (Urlați) descrie stiluri de viață și stări mentale extreme, inclusiv alcoolismul, promiscuitatea sexuală, drogurile, sodomia, auto-mutilarea, prostituția, violul, furtul, vagabondajul și nebunia. Pe măsură ce mișcarea de contracultură a devenit instituționalizată, “Howl” a ajuns să fie considerat o lucrare literară clasică și a fost inclus în numeroase colecții de literatură. Ginsberg a recunoscut că a fost comunist în tinerețea sa și că nu regretă. [34] El îl idolatrizează pe Fidel Castro și pe alți dictatori comuniștii și a promovat pe scară largă homosexualitatea și pedofilia. Ginsberg este o dovadă clară a legăturii dintre comunism și individualismul extrem.

 

Răspândirea pornografiei prin literatură. De la începutul secolului al XX-lea, conținutul sexual explicit a început să apară în operele literare, iar unele – pline cu un astfel de conținut – erau considerate ca fiind clasice. Mulți comentatori și cercetători și-au abandonat responsabilitățile sociale și au lăudat astfel de lucrări pornografice considerându-le adevărate capodopere artistice. Știm că multe valori morale tradiționale sunt tabu. Ruperea unor astfel de interdicții, oricare ar fi justificarea, subminează și distruge moralitatea.

 

Dezumanizarea oamenilor prin literatură. În ultimele câteva decenii, când cultura a devenit din ce în ce mai confuză, au apărut o mulțime de genuri de ficțiune, inclusiv thrillerele și lucrările de groază, supranaturale și fanteziste. Prin astfel de lucrări, elementele de nivel inferior pot controla mințile și trupurile oamenilor, ducând la dezumanizarea ființelor umane.

 

Oamenii spun că “gheața groasă nu este rezultatul unei singure zile reci”. De asemenea, durează o perioadă lungă de timp și e necesară implicarea multor domenii pentru ca literatura să se degradeze atât de mult încât să devină un instrument al răului. Romantismul a extins descrierea vieților oamenilor în literatură facilitând fenomene urâte și bizare, inclusiv stări mentale umane extreme care se identifică cu nebunia, să fie prezentate pentru consumul public. Câțiva poeți britanici romantici au fost numiți “Școala satanică” din cauza conținutului imoral al poemelor lor.

 

Realismul folosește scuza prezentării realității pentru a exprima partea degenerată a naturii umane. Anumite lucrări subliniază gândurile denaturate și comportamentul imoral. Un critic numea realismul “romantismul în patru labe”. [35]  Filosofia naturalismului, așa cum a promovat-o Jean-Jacques Rousseau, de exemplu, a atribuit declinul moralității umane mediului social și eredității familiei, îndepărtând astfel responsabilitatea morală a individului. Estetismul cere “arta de dragul artei”, pretinzând că arta este menită să ofere pur și simplu un stimul senzorial și nu are un imperativ moral.

 

De fapt, toată arta are efecte subtile, profunde și de lungă durată asupra simțului moral. Negarea responsabilității morale a artei înseamnă deschiderea ușii pentru lucrurile imorale. Nu putem nega faptul că diferite școli de literatură au generat opere de înaltă calitate, dar au avut amestecate în ele și scrieri oribile. Deși nu putem spune că noțiunile comuniste manipulează direct aceste tendințe în literatură, elementele negative sunt, evident, rezultatul scăderii standardelor morale. Ele au pavat drumul pentru ideologia comunistă de a distruge omenirea prin literatură.

 

Când o persoană scrie, standardul moral și starea sa mentală se reflectă în lucrarea sa. Odată cu declinul general al moralității umane, mentalitatea negativă a scriitorilor are o poziție dominantă. Acest lucru a creat numeroase lucrări care, în loc să caute să aducă bunătatea în oameni, trage oamenii în jos spre iad.

 

Concluzie

Puterea artei este enormă. Arta adevărată poate rectifica inima omului, ridica moralitatea, armoniza yin-ul și yang-ul și chiar poate permite oamenilor să se conecteze cu Cerul, pământul și ființele divine.

 

În secolul trecut, spectrul comunismului a profitat de natura demonică și de răutatea omului, determinând crearea unei enorme varietăți de “artă”. Oamenii au fost conduși la revoltă împotriva divinității și la hulirea lui Dumnezeu, opunându-se tradiției și distrugând moralitatea. Nu este o exagerare să spunem că anti-tradiția, anti-moralitatea și demonii au schimbat întreaga societate, conducând la o societate profund șocantă pentru oricine ar fi trăit într-o epocă anterioară.

 

Comparativ cu frumusețea artelor tradiționale, artele moderne sunt extrem de urâte. Standardele estetice umane au fost distruse. Arta avangardistă a devenit foarte populară și dispune de sume mari de bani. Artele tradiționale nobile au devenit obiectul ridiculizării. Artele au fost tranformate într-un vehicul pentru satisfacerea dorințelor oamenilor și pentru manifestarea naturii lor demonice. Limita dintre frumusețe și urâțenie, eleganță și vulgaritate, bine și rău a devenit neclară sau a fost chiar ștearsă. Grotescul, haosul și întunericul au luat locul valorilor universale. Societatea umană este plină de mesaje demonice iar ființele umane sunt conduse pe o cale de decadență și distrugere.

 

Omenirea va putea avea parte de o altă renaștere în artă doar prin ridicarea moralității și revenirea la credință și tradiție. Și numai atunci vom vedea, cu toții, frumusețea, noblețea și splendoarea a ceea ce arta ar putea și ar trebui să fie.

 

Capitolul 10

Capitolul 12 (I)

Referințe

[1] “ Înregistrarea muzicii”, ”Classic of Rites“, ”Proiectul textului chinezesc”, https://ctext.org/liji/yue-ji?filter=435370&searchmode=showall#result

 

[2 ] Confucius, Lunyu, 3.14

 

[3] Sima Qian, “Un tratat despre muzică”, Înregistrări ale marelui istoric, vol.24.

 

[4] Ouyang Xiu și Song Qi, New Book of Tang, vol. 237.

 

[5] Robert McKee, “Story: Stilul, structura, substanța și principiile scenariului”, (New York: Harper-Collins Publishers, 1997), 129-130 .

 

[6] Yingshou Xing și colab., “Mozart, ritmul Mozart și efectele retrogradului Mozart: Evidențe din comportamente și baze neurobiologice”, Scientific Reports Vol. 6, articolul nr.: 18744 (2016), https://www.nature.com/articles/srep18744

 

[7] David A. Noebel, “Menestreli Marxiști: Un manual privind subversiunea comunistă a muzicii“, (Tulsa, Okla., American Christian College Press, 1974), 58-59.

 

[8] David Cloud, “Muzica rock și sinuciderea”, Literatura modului vieții, 20 decembrie 2000, https://www.wayoflife.org/reports/rock_music_and_suicide.html

 

[9] Val Williams, “Leni Riefenstahl: Producător de film care a devenit de notorietate ca propagandist al lui Hitler”, The Independent, 10 septembrie 2003, https://web.archive.org/web/20090830045819/http://www.independent.co.uk/news/obituaries/leni-riefenstahl-548728.html

 

[10] Mao Tse-tung, nd, “Discuții la Forumul Yen’an pentru literatură și artă”, accesat la 10 iulie 2018, https://www.marxists.org/reference/archive/mao/selected-works/volume-3/mswv3_08.htm

 

[11] Robert Florczak, “De ce arta moderna este așa de rea?” PragerU, https://www.youtube.com/watch?v=lNI07egoefc

 

[12] Herbert Marcuse, “Dimensiunea estetică: Către o critică a esteticii marxiste” (Boston: Beacon Press, 1978), ix.

 

[13] “Citate Gustave Courbet”, http://www.azquotes.com/author/3333-Gustave_Courbet .

 

[14] Tony McKenna, “Vincent van Gogh”, Taylor & Francis Online, Critique: Journal of Socialist Theory, 2011, “Vincent van Gogh”, Critique Vol. 39 (2), 2011: 295-303, https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/03017605.2011.561634

 

[15] Pablo Picasso, “De ce am devenit comunist”, a se vedea și “Picasso, FBI-ul și De ce a devenit comunist” Despre Arhivarea Schapiro, accesat la 11 iulie 2018, https://blogs.cul.columbia.edu/schapiro/2010/02/24/picasso-and-communism/

 

[16] Robert Hughes, “Șocul Noului: Istoria artei moderne de o sută de ani – Creșterea, dezvoltarea și căderea ei” (Londra: Knopf, 1991), 24. A se vedea, de asemenea, https://www.moma.org/learn/moma_learning/pablo-picasso-les-demoiselles-davignon-paris-june-july-1907

 

[17] Richard Huelsenbeck și Raoul Hausmann, “Ce este dadaismul și ce vrea în Germania?”, Robert Motherwell, ed., Dada Painters and Poets: A Anthology, ediția a doua (Cambridge, Mass: Belknap Press, 1989).

 

[18] Michael Wing, “Despre-isme”, Instituții și radicali: un comentariu despre originile artei moderne și importanța tradiției“, Epoch Times, 16 martie 2017, https://www.theepochtimes.com/of-isms-institutions-and-radicals_2231016.html

 

[19] Katherine Brooks, “Una dintre cele mai controversate lucrări de artă din lume, îi supără pe catolici din nou”, Huffington Post, 13 mai 2014, https://www.huffingtonpost.com/2014/05/13/piss-christ-sale_n_5317545.html

 

[20] “Joseph Beuys: Revoluția suntem noi”, Tate, https://www.tate.org.uk/whats-on/tate-liverpool/exhibition/joseph-beuys-revolution-us

 

[21] Ben Cade, n.d., “Zhu Yu: Artistul chinez mâncând bebeluși ajunge hiperreal“, “Tripul culturii”, accesat la 26 iulie 2018, https://theculturetrip.com/asia/china/articles/zhu-yu-china-s-baby-eating-shock-artist-goes-hyperreal/.

 

[22] Brad Smithfield, “Lumea nu este suficientă de mare pentru mine și un Picasso: viața și opera de artă a lui John William Godward”, The Vintage News, 10 ianuarie 2017, https://www.thevintagenews.com/2017/01/10/world-not-big-enough-picasso-life-artwork-john-william-godward/

 

[23] Walter Frisch, ed., Schoenberg și lumea sa ( Princeton, NJ: Princeton University Press, 1999), 94.

 

[24] Norman Lebrecht, “De ce ne este încă frică de Schoenberg”, Lebrecht Weekly, 8 iulie 2001, http://www.scena.org/columns/lebrecht/010708-NL-Schoenberg.html

 

[25] Golan Gur, “Arnold Schoenberg și ideologia progresului în gândirea muzicală a secolului XX”, Căutare: Jurnalul pentru muzică nouă și cultură 5 (vara 2009), http://www.searchnewmusic.org/gur.pdf

 

[26] Ibid.

 

[27] David A. Noebel, “Menestreli Marxiști: Un manual privind subversiunea comunistă a muzicii“, 44-47.

 

[28] Jon Caramanica, “Lumea violentă a noului rap subteran”, New York Times, 22 iunie 2017, https://www.nytimes.com/2017/06/22/arts/music/soundcloud-rap-lil-pump-smokepurrp-xxxtentacion.html

 

[29] “Politica și corpul de dans”, Biblioteca Congresului, https://www.loc.gov/exhibits/politics-and-dance/finding-a-political-voice.html

 

[30] Michael Minnicino, “Noua epocă întunecată: Școala de la Frankfurt și corectitudinea politică”, reprodus de Fidelio Magazine (Winter 1992), a accesat 13 august 2018, http://archive.schillerinstitute.org/fid_91-96/921_frankfurt.html

 

[31] Mao Zedong, “Discuții la Forumul Yen’an privind literatura și arta”, 1942, Lucrări selectate de Mao Tse-Tung, (Marxists.org), https://www.marxists.org/reference/archive/mao/selected-works/volume-3/mswv3_08.htm .

 

[32] Mao Zedong, “Despre Noua Democrație”, 1940, Lucrări selectate din Mao Tse-Tung (Marxists.org), accesat la 13 august 2018, https://www.marxists.org/reference/archive/mao/selected-works/volume-2/mswv2_26.htm

 

[33] André Breton, “Manifestul suprarealismului”, https://www.tcf.ua.edu/Classes/Jbutler/T340/SurManifesto/ManifestoOfSurrealism.htm .

 

[34] Allen Ginsberg, “America”, https://www.poetryfoundation.org/poems/49305/america-56d22b41f119f

 

 

Capitolul 11: Profanarea artelor

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 
 
 

 

«
»

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.