Fameni-(Îs. Cap.56; Mat. Cap.19; Ap. Cap.7 şi 14) nu vă luaţi după comunişti şi alţi globalişti, care ne învaţă să ne înflăcărăm plăcerile efemere, pentru ca apoi să ne rugăm de morţi, ca să iasă afară, pentru a intra noi-de vii- în morminte (Ap. Cap. 6/16 şi Ap. Cap. 9/6)! Lipiţi-vă tare de Bine, de Trupul Bisericii, (Ef. Cap.5/32; 1 Cor. Cap.6/17; Ioan, Cap.17/21-23), de Duhul adevărului şi fiţi mai înţelepţi decât şerpii; S-a săturat şi Cerul de atâtea avorturi! Strâmptorările de mâine au nevoie de copii ai Făgăduinţei (Rom. Cap.9/8 şi Gal. Cap.4/28)… Nu uitaţi că ucenicii lui Hristos nu s-au căsătorit cu amanta lume (1 Ioan, Cap.2/15-17) ci, s-au logodit cu veşnicia Sfintei Scripturi; Nu da-ţi fecioria pe capcana plăcerilor de o clipă, precum fecioarele neînţelepte, arătoase pe dinafară, dar pline pe dinăuntru cu şmecheriile gunoierului cosmic… Faceţi-vă una cu Duhul cel Sfânt al Veşniciei, cu Rânduiala, Învăţătura Dumnezeiască, pentru a călca în picioare pe uzurpator, zdrobindu-i prin Atotputernicia Lui nu numai capul, ci şi coada satanei senzuale (sub călcâiele voastre  Rom. 16/20) Şi, nu uitaţi că în Cer nu se mai sexează NIMENI….Eşti chemat si tu să fi famen? Lumini peste veacuri-VOLUMUL II…CINCI MISIONARI MARTIRIZAŢI…MISIONARISMUL ÎN PRIMELE VEACURI

Rusia în profețiile biblice! Caută-L pe Dumnezeu [Isaia 55.6, 1 Petru 2.12]; Afacerea cu jilțuri bisericești de la Catedrala din Voluntari | Strane de top, „patinate auriu”, de 1.000 de euro bucata. Producător: „Ne întâlnim, mai punem ceva peste, îi albim, ăsta-i cash-ul!”; Vindecări miraculoase, de Dr. Kurt Koch;  MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand; UMBLI ÎN POCĂINȚĂ? Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos! Automântuire? Amos şi răspunderea pentru ceea ce suntem; Căutați-Mă! FII PLIN ACUM – capitolul 6, de Roy Hession; Amaraciune si resentimente; După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: Ce să facem?-Faptele Apostolilor 2:37;  Botezul cu Duhul Sfânt; Care este importanța botezului creștin? Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit;Condiții pentru umplerea cu Duhul Sfânt (1); CONVERTIRILE  DIN CARTEA  FAPTELE  APOSTOLILOR… CĂUTAȚI PE DOMNUL LA VREMEA POTRIVITĂ ! MULȚUMIREA (numai impreuna cu Duhul Sfant,Caci fara El suntem faniti –falsi…Ioan,cap.15 )ÎN ORICE VREME; GÂNDUL LUI DUMNEZEU-„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre.” (Isaia 55:8); Lupta Savanților de a Găsi Dumnezeul Triunic; Statul Controlează Bisericile: Înșelăciunea 501©(3)… Dosar România: Rechizitoriu la Dosarul Revoluţiei Române (@TVR1)…Ridichea neagra – beneficii, proprietati si retete; Cimbrul, planta cu efecte curative; MEDICINĂ ALTERNATIVĂ- Crema și extractul de gălbenele: beneficii și întrebuințări; Telina – proprietati, beneficii, retete; Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii; 12 beneficii ale busuiocului si cateva retete; Sirop de păpădie: beneficii și rețetă; Pătrunjelul: beneficii și mod de consum; CEAIUL DE MACESE, LICOAREA CU ZECI DE BENEFICII PENTRU SANATATEA TA; Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale; Dulceata de sfecla rosie; Sfecla roșie: beneficii, proprietăți, contraindicații;Ceaiuri pe care trebuie sa le beti atunci cand sunteti constipati; Remedii simple cu miere de albine; Tratamente cu hrean, cimbru şi piper pentru alergii, astm si bolile iernii;Ceaiul de macese previne infarctul si combate pietrele la rinichi..Poți Să-ți Vindeci Viața de Louise Hay; ECOLOGIA IUBIRII ȘI… VICEVERSA-Îmbolnăvirea prin ”păcat” și vindecarea prin iertare; (Doar daca ramanem Una cu Duhul Sfant-Capetenie…)Iertarea – Miraculoasa cheie divină; Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii; Ceai de papadie: ce beneficii are si cum il poti prepara etc…….Coada-soricelului – beneficii si contraindicatii; Plante naturale in combaterea Osteoporozei; Bai cu plante pentru durerile reumatice; Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iunie (VII) – Trei frați pătați (Panseluța); Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatiiNorica Nicolai: UE chiar e un colos cu picioare de lut; Prăbușirea spirituală a omenirii: De la vaccinuri la totalitarism;Imaginea Romaniei educate… o ruina! NeCazul internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc…Rudolf Steiner -Influenta nutritiei asupra vietii omului si… O epopee a spiritului; Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane; Armele electromagnetice şi drepturile omului (II),de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton; Oamenii de ştiinţă şi-au propus să transforme fiinţa umană într-un cyborg? Cuvîntare rostită la consfătuirea pe ţară a comitetelor pentru educaţie politică ale secţiilor guberniale şi judeţene de învăţămînt; De la comunismul capitalist la capitalismul comunist; Comunism și capitalism; Ce crede Yahuwah despre Masturbare? Ca si celelalte  bogatii ale tuturora- furate  de ciocoii noi…Cum a ajuns Hotelul Tineretului comunist de la BTT în proprietatea senatorului Felix Stroe, șeful PSD Constanța;Studiu devastator pentru SUA. Tinerii americani iubesc comunismul. „Marxismul nu atacă libertatea omului”; «Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid; SOEREN KERN, american specialist în geopolitică, ne vorbește despre… «Emiratele Unite ale Europei de vest». Dezvăluiri bulversante! Islamizarea Occidentului. Teama de integrare; Secretarul particular al Papei avertizeaza cu privire la islamizarea Occidentului; Masacrul de la Otopeni – evidențele spulberă teoria erorii și demonstrează crima cu premeditare; Cum s-au împușcat între ei militarii la Otopeni, după ce Iliescu a spus că teroriștii trag în oameni. „Un regiment a tras jumătate de milion de cartușe”; Oroarea de la Otopeni: Mărturiile tulburătoare ale celor care au scăpat cu viată ca prin minune; (Teatru ieftin de  la iezuitii iliescieny…) Judecata în Dosarul Revoluției poate să înceapă, după 33 de ani; Dosarul Revoluției: cronologia unei rușini judiciare;

Un rechizitoriu securisto-pompieristic al Revoluției Române (I); De neuitat… “Lagărele Ilfovului” | Percheziţii DNA la AJPIS Ilfov şi acasă la funcţionari publici; Nocturne cu Gabriel Liiceanu (@TVR1); Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“; Antologia ruşinii. Scriitori ieşeni care au publicat ode „neruşinate” închinate cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu; Solicitarea României pentru Moscova, după ce încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul țării noastre; „Intelectualii şi regimul comunist. Istoriile unei relaţii”, Polirom, 2009;  Manual de osanale pentru tovarasul Nicolae Ceausescu; Intelectualii și regimul comunist: istoriile unei relații; Vladimir Tismaneanu; Putin, Marea Minciună și Diavolul in Istorie;33 de motive pentru care merită să citeşti „Partea nevăzută decide totul”; Propaganda comunistă în România 1948-1953; Antologia ruşinii după Virgil Ierunca… Comunistii din America iar ii depasesc pe cei din Romania… Un nou record mondial la producția de porumb: 39,14 tone la hectar; Marxismul în America; Turiștii sovietici de la Revoluție „au așteptat un ordin care n-a mai venit“; Decembrie 1989: lovitura de stat și revoluția; Teroriștii” din Decembrie 1989 erau militari sovietici! O carte care va schimba istoria Revoluției Române; Teroriștii” din Decembrie 1989 erau militari sovietici! O carte care va schimba istoria Revoluției Române; Alo, Moscova? (III) Ce i-au cerut Ceaușescu și Iliescu lui Gorbaciov și ce au primit; Cum salvăm jurnalismul? MISTERELE DIN DOSARUL REVOLUȚIEI. Cum a „tranșat” Parchetul General intervenția serviciilor secrete străine în Decembrie ’89, diversiunea TVR și implicarea lui Ion Iliescu; Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989. Documentele privind activitățile Securității în Decembrie 1989; REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. IMPACTUL ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ; CER SI PAMANT ROMANESC- 17 decembrie 1989: A inceput masacrul de la Timișoara; Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană? Prezentarea lui Viktor Orbán la conferința „Liberi de treizeci de ani”; În primul an de la integrare România a dat Uniunii Europene mai mulţi bani decît a primit;

Generalul Radu Theodoru despre “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea.Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu; Ultima reverență în fața Regelui meu; (Prin arest la domiciliu!)Dumitru Buzatu, trimis în judecată. Fostul baron PSD e de 3 luni în arest, după flagrantul cu șpaga de 1,2 milioane lei; Memorialul Durerii: „Bandiţii” arestaţi de pe băncile şcolii- Lotul tinerilor din Beiuş (Arhiva TVR); Presa liberă moare, dar nu cade prizonieră; Câinele de pază al democrației și păduchii lui acoperiți; Animale bolnave, scriitori cârpaci;Vrem corupție ca în Germania; Cum ar fi arătat România dacă Ion Rațiu ar fi câștigat alegerile? Povestea lordului cu papion care n-a mâncat salam cu soia; Corneliu Coposu, alungat de Silviu Brucan de la poarta televiziunii în 1989: „Oricine, dar ăsta nu!“ Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare | Audio Dan Bercian… Ungaria amenință Bulgaria că-i va bloca aderarea la Schengen dacă nu abrogă taxa pe gazul rusesc: „Ne vom opune prin veto”; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Imagini fierbinți în Senatul SUA! Doi bărbați au fost surprinși în scene intime, într-o sală de audieri; Promisiunea făcută de Putin în primul discurs electoral. Ce are de gând să facă din Rusia. „Altfel, țara nu va mai exista”; Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș’; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Profesioniştii cu Octav Bjoza (@TVR1);

 

 

 

 

 

Eşti chemat si tu să fi famen?

 

Biblia vorbeşte despre „fameni” (enuci), chiar Domnul Isus ne învaţă de trei categorii de fameni, când spune în Matei 19:12: „Fiindcă Sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; Sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi Sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.” După cum ne-am dat seama din text, prima categorie de fameni, sunt cei cu un defect sau handicap din naştere. A doua categorie sunt cei „făcuţi fameni de oameni”, adică persoane castrate, pentru a sluji în diferite funcţii de răspundere (2Regi 20:18; Estera 1:10,Estera 1:12,Estera 1:15; 2:21,23; 6:2; 7:9; Isaia 39:7; Ieremia 29:2; 34:19; 52:25), din această categorie avem un famen care a devenit creştin şi care a fost un responsabil cu finanţele la regina Candace a etiopienilor (vezi: Fapte 8:27-39).

Trebuie să înţelegem, că famenii nu sunt dispreţuiţi de Dumnezeu, ba chiar Dumnezeu la face următoarea promisiune care se va împlini în mod deplin în mileniu (Apocalipsa 20:3) pe pământ: „…Şi famenul să nu zică: „Iată, eu Sunt un copac uscat!” Căci aşa vorbeşte Domnul: „Famenilor, care vor păzi Sabatele Mele, care vor alege ce-Mi este plăcut, şi vor stărui în legământul Meu, le voi da în Casa Mea şi înăuntrul zidurilor Mele un loc şi un nume mai bune decât fii şi fiice; le voi da un nume veşnic, care nu se va stinge…” (Isaia 56:3-7).

Dar a treia categorie de fameni, şi anume cei care „s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor”, adică care au renunţat la căsătorie de bună voie, pentru a sluji împărăţiei cerului. Aceştia au o bună răsplată în ceruri!

După cum spune Pavel inspirat de Spiritul Sfânt: „Astfel cine se căsătoreşte bine face; şi cine nu se căsătoreşte mai bine face”(1Corinteni 7:38 BCR). Dar de ce stau lucrurile aşa? Tot el prin inspiraţie divină, explică în 1Corinteni 7:33-40: „Dar cine este însurat, se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă nevestei. Tot aşa, între femeia măritată şi fecioară este o deosebire: cea ne-măritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, ca să fie Sfântă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea măritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, cum să placă bărbatului ei. Vă spun lucrul acesta pentru binele vostru, nu ca să vă prind într-un laţ, ci pentru ceea ce este frumos, şi ca să puteţi sluji Domnului fără piedici.”

În concluzie, cei ce s-au făcut fameni de dragul regatului cerurilor au avantajul de a nu avea atâtea responsabilităţi familiale, şi astfel poate să se îngrijească „de lucrurile Domnului” slujind „Domnului fără piedici”. Ba mai mult, persoana necăsătorită este sfântă (principiile se aplică atât la bărbaţi cât şi la femei care îşi păstrează virginitatea de dragul Domnului), şi „cu trupul şi cu duhul”.

Însă această hotărâre de a rămâne virgin şi necăsătorit, o i-a fiecare personal, după cum precizează Pavel prin cuvintele: „Dar cine a luat în inima lui o hotărâre tare, şi nu este forţat de nevoi, ci este liber să lucreze cum vrea, şi a hotărât în inima lui să-şi păstreze virginitatea, bine face.” (1Corinteni 7:37). Să nu uităm căci chiar Domnul Isus a precizat: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat…Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească”. Astfel numai cine este chemat de Dumnezeu, primeşte darul celibatului, după cum însuşi Pavel recunoaşte în 1Corinteni 7:7: „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine (adică necăsătoriţi); dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul.” Astfel după cum căsătoria este un dar al harului tot aşa şi celibatul.

Ba mai mult, Domnul Isus şi-a ales un grup format din 144.000 de evrei virgini pentru ai fi însoţitori peste tot (Apocalipsa 14:1-5). Despre ei se spune: „Ei sunt aceia care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini”şi tocmai acesta este un motiv pentru care „Ei sunt aceia care urmează pe Miel oriunde merge El” şi ei sunt: „răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel.” Iar dacă regii pământeşti au avut slujitori fameni [virgini], unii făcuţi fameni de oameni (vezi Fapte 8:27), alţii ca Nebucadneţar a ales tineri necăsătoriţi ca să fie instruiţi (Daniel 1:3,Daniel 1:4), cu atât mai mult Regele regilor ar putea să aibă tineri virgini în poporul Său.

Şi având în vedere principiul: < mai întâi iudeul > (Romani 2:10) cât şi principiul: <cel necăsătorit (virgin) mai bine face> (1Corinteni 7:38), atunci cei 144.000 de evrei şi virgini au prin excelenţă întâietatea asupra tuturor celor răscumpăraţi mai ales că în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină, de aceea ei, sunt primul rod din necazul cel mare.

Dar şi oamenii dintre naţiuni pot face parte dintre răscumpăraţii Domnului, deoarece Biblia spune de o răscumpărare prin sângele lui Isus, a „oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.”(Apocalipsa 5:9,Apocalipsa 5:10), nu numai din „seminţiile fiilor lui Israel” aşa cum sunt cei 144.000 (Apocalipsa 7:1-8).

În concluzie, chiar dacă căsătoria nu este păcat, ea este sfântă în Domnul, dar celibatul şi virginitatea este o virtute mai înaltă, astfel cei care sunt necăsătoriţi trebuie să caute faţa Domnului, pentru a primi descoperire despre chemarea şi darul lor (Coloseni 1:9-11), pentru a vedea dacă nu cumva sunt chemaţi să fie „fameni pentru Împărăţia cerurilor”. Iar dacă sunt chemaţi la aceasta, să-l preamărească pe Dumnezeu care le-a dat acest dar al harului.

Tot la fel şi cei care acum sunt necăsătoriţi dar au fost căsătoriţi în viaţa lor, acum fiind văduvi, ei ar putea să rămână aşa, adică necăsătoriţi, după cum se spune în 1Corinteni 7:8: „Celor ne-însuraţi şi văduvelor, le spun că este bine pentru ei să rămână ca mine.”

Adunarea creştină trebuie să se roage pentru fameni şi pentru cei necăsătoriţi, ca ei să rămână tari şi să nu cadă în păcate, în imoralitate, şi să-şi păstreze puritatea pentru a fi sfinţi şi cu trupul şi cu spiritul spre gloria Mirelui ceresc care este şi El virgin ca şi ei.

Dumnezeu va fi glorificat prin trupurile noastre, dacă ne păstrăm chemarea şi darul în sfinţenie, în voia Lui (1Petru 1:15,1Petru 1:16). Iar dacă suntem chemaţi a fameni pentru împărăţia lui Dumnezeu, atunci să slujim Domnului în mod deplin, păstrându-ne sfinţi şi cu trupul şi cu duhul!

„Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere şi să vă facă să staţi fără pată şi plini de bucurie înaintea slavei Lui, a singurului Dumnezeu, Mântuitorul nostru prin Isus Cristos, Domnul nostru, a Lui să fie slava, măreţia, puterea şi autoritatea, înainte de toţi vecii, acum şi pentru toţi vecii! Amin.” – Iuda 1:24,Iuda 1:25.

 

 

Lumini peste veacuri-VOLUMUL II-PREFAŢĂ 

Cu ajutorul binecuvântat al Domnului pun la îndemână fraţilor mei „Lumini peste veacuri”, volumul II, care cuprinde viaţa unor misionari. Aceşti devotaţi slujitori ai Domnului au înţeles chemarea divină să ducă la alţii vestea bună a iertării. Ei n-au căutat avere, faimă, un trai mai bun, ci au renunţat la avere, la confort, s-au despărţit de cei dragi, de viaţa civilizată, şi-au părăsit ţara şi au plecat spre locuri necunoscute, la popoare sau triburi necunoscute, ce vorbeau o limbă necunoscută, care trăiau în întuneric şi păcat. De fapt, acolo era locul luminii. “Lumina luminează în întuneric” – spune Biblia.

Ce oameni minunaţi au fost misionarii! Numai când priveşti îndeaproape viaţa lor, osteneala lor, sacrificiul lor, poţi observa frumuseţea lor spirituală. Ce dezbrăcare de ei înşişi! Ce renunţare! Ce ascultare de Domnul! Ce dragoste pentru cei pierduţi! Şi ce rezultate binecuvântate le-a dat Domnul!

E uşor să te bucuri duminica la un serviciu de închinăciune lui Dumnezeu, într-o biserică mare, cu un păstor devotat, cu un bun vestitor al Evangheliei, cu un cor ce cântă excelent laudele Domnului, cu un tineret numeros şi curat în faţa Domnului. Dar, în timp ce tu te bucuri, alţii, mii, milioane, merg în iad, la groaznic chin veşnic, nu din pricina păcatelor lor, căci ele au fost ispăşite în prea scumpa Jertfă a Domnului Isus Hristos, ci pentru că nimeni nu le-a spus vestea graţierii, nimeni nu le-a arătat calea mântuirii, calea spre o viaţă binecuvântată aici pe pământ şi fericită pe veci de veci în glorie.

Misionarii au fost oameni mântuiţi, care au căutat să mântuie pe alţii. Ei au înţeles porunca divină:

„Duceţi-vă…” (Evanghelia după Matei 28.19) şi care au auzit gemetele sufletelor pierdute. Ei au ars în dragostea lor pentru Mântuitorul şi au luminat pe cei ce trăiau în bezna păcatului. Vai, câte piedici au avut unii! Ce greutăţi au îndurat! Cât au ostenit! Ce lupte şi persecuţii au întâmpinat! Căci nu e uşor să mergi să predici Evanghelia la nişte păgâni a căror limbă nu o cunoşti, într-o ţară depărtată, unde, cu mijloacele de transport de atunci, călătoria dura luni de zile, iar când ajungeai acolo întâlneai oameni ostili, feroce, uneori canibali. Şi totuşi, ei şi-au pus viaţa în joc. O chemare de sus răsuna mereu în urechile lor şi o forţă irezistibilă i-a pus în mişcare. Au fost gata să sufere totul, numai ca alţii să poată cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, arătată în Hristos Domnul şi să poată primi şi ei mântuirea. Din numărul mare de aceşti sfinţi, devotaţi lărgirii Împărăţiei lui Dumnezeu, am ales doar câţiva, care au luminat puternic şi care, mă rog, chiar peste veacuri să lumineze şi să inspire pe mulţi fraţi ai mei.

În anii 1945-1947, lucram la revista „Farul Creştin”, ce apărea la Arad, săptămânal, în 5000 exemplare. Murise fratele Avram Bălgrădeanu, misionarul nostru printre românii din Banatul Iugoslaviei şi simţeam nevoia unui alt misionar. De aceea, am scris o serie de articole în privinţa aceasta. Fratele Mircu Cocariu dorea să meargă. Eu mă gândeam că, dacă nu pleacă el şi e voia Domnului, voi pleca eu. Vorbisem chiar cu soţia în sensul acesta. Dar, nu s-a putut pleca. Nu ştiam atunci că, mai târziu, voi ajunge până la marginile pământului.

Îmi dau seama că şi azi Domnul are mulţi tineri scumpi şi devotaţi care ar fi gata să meargă ca misionari în Africa, în India, în China sau Labrador. Dar nu se poate obţine paşaport pentru aşa ceva. De aceea, ei stau pe loc şi cântă în cor sau fac altceva în biserica locală. În noaptea de 11 noiembrie 1988, pe la ora 4 eram treaz, mă rugam, meditam şi deodată Domnul mi-a descoperit o nouă strategie misionară, ce poate fi de mult folos poporului nostru, spre a se alipi de Domnul, ca să scape de înjurături, de desfrâu, de beţii şi de atâtea alte păcate.

A fi misionar nu înseamnă numaidecât să mergi într-o ţară străină. Nu. Apostolii au trebuit să înceapă de la Ierusalim. Deci, poţi face lucrarea misionară în ţara în care te afli. Nici un misionar nu a avut autorizare specială pentru aceasta. Iată două căi spre a-ţi împlini chemarea divină:

1. O cale individuală

Simţi că Domnul te cheamă la lucrarea sfântă? Fii gata să pleci, dar nu doar duminica, ci mută-te în altă localitate. Eşti medic şi primeşti repartiţia în nordul Moldovei sau în Oltenia, unde nu este nici un pocăit. Tu încerci să faci totul, ca să-ţi schimbe repartiţia. De ce? Nu crezi că ai putea fi misionar acolo? Şi nu trebuie să călătoreşti o distanţă de luni de zile, nu trebuie să înveţi altă limbă, nu trebuie să mergi la un alt popor. Acolo nu e junglă, nu sunt căpcăuni, nimeni nu-ţi va împlânta cuţitul pe la spate. Ei sunt fraţii noştri la care eşti chemat să le alini durerile fizice şi spirituale. La fel, poate să se mute un frate strungar, frizer, croitor sau inginer. Nu sunt atâtea localităţi fără oameni întorşi la Dumnezeu? Tu poţi să le spui cum tu te-ai întors la Dumnezeu şi ce bine a făcut El sufletului tău. Pentru aceasta, nu-ţi trebuie nici paşaport, nici societate misionară, ci doar tu să fii aprins de dragostea lui Dumnezeu şi vei ajuta pe mulţi să găsească o nouă viaţă.

Fratele Avram Barbu din Pecica, judeţul Arad, nu avea nici o pregătire teologică, era simplu croitor, om sărac şi ghebos, dar a fost aprins de jarul dragostei divine pentru sufletele pierdute. În primăvara anului 1914, el a simţit chemarea să meargă în Bulgaria, căci auzise că acolo sunt sate întregi cu români, cărora voia să le ducă vestea bună a mântuirii prin Hristos Domnul. Nu avea de la nimeni nici o autorizaţie pentru aceasta. A trecut în Bulgaria şi s-a oprit în comuna Martoviţa. Acolo, şi-a deschis un atelier de croitorie şi tuturor care veneau în atelierul lui le vorbea din Evanghelie. Uneori se adunau mai mulţi, veneau chiar şi din cei ce nu aveau nimic pentru croitorie, ci doar să-l asculte. Unii din ei s-au întors la Dumnezeu şi au format o biserică. Apoi, fratele Avram a mers duminica şi în alte comune. Unde găsea un grup de oameni, se oprea la ei. schimba discuţia de la noutăţile zilei la Evanghelie. Şi Dumnezeu a binecuvântat mărturia lui. Astfel, el a înfiinţat biserici în mai multe sate din Bulgaria.

În 1971, când eu am înţeles chemarea să mă mut în California, am ascultat, şi Dumnezeu a ridicat în zona Los Angeles o biserică ce a ajuns până aproape de 400 membri. Un număr de 175 persoane au fost botezate acolo, iar ceilalţi au devenit membri, prin mutare. Da, nu e uşoară lucrarea de pionierat, însă e posibilă şi binecuvântată.

2. O cale colectivă

Biserica, păstorii pot lucra la aceasta. Ei pot alege un oraş sau o comună unde nu sunt oameni întorşi la Dumnezeu, pentru care să se roage şi unde să mute 3-5 familii de credincioşi care sunt gata să facă lucrarea de vestire a dragostei lui Dumnezeu. Ei se mută cu serviciul lor acolo şi trăiesc viaţa creştină, mărturie vie pentru ceilalţi. Biserica face lucrarea fără zurgălăi, cu multă rugăciune, fără să se laude. Aceasta ar duce la mândrie. Poate nu vor fi rezultate în primul an, căci nici unii din ce mai buni misionari nu au avut rezultate imediate. William Carrey a lucrat şapte ani până a avut primul convertit. Nu e vorba de a face aderenţi la o religie, ci de a scăpa din robia păcatului suflete scumpe pentru care a murit Hristos Domnul. Sunt sute de localităţi care au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu şi sunt biserici care pot creşte două – trei biserici surori. Dumnezeu vrea aceasta, dar trebuie să vrem şi noi.

Facă Duhul Sfânt ca, prin viaţa acestor misionari, mulţi să fie inspiraţi să facă lucrarea sfântă cu mai mult spirit de sacrificiu. Când vrem să ne aşezăm alăturea de ei, abia atunci vedem că noi suntem doar nişte pitici netrebnici, care nu am făcut nici măcar acasă, ceea ce am fi putut face spre trezirea şi binecuvântarea altora. Domnul să aibă milă de noi!

Mă rog ca mulţi să fie aprinşi de Duhul Sfânt şi să devină adevărate lumini, ca alţii să fie luminaţi. Roagă-te şi tu pentru aceasta.

Sacramento, 28 decembrie 1988
PETRU POPOVICI

CAPITOLUL 1
MISIONARISMUL ÎN PRIMELE VEACURI

Creştinismul s-a născut prin misionarism, trăieşte şi se răspândeşte prin misionarism. Hristos Domnul Însuşi a fost cel mai minunat misionar. El a părăsit gloria cerului şi a venit pe pământ, să ne aducă vestea bună a dragostei dumnezeieşti; „umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul” şi în sfârşit, Şi-a dat viaţa ca Jertfă pentru mântuirea noastră.

Toţi cei doisprezece apostoli au fost misionari. În Evanghelia după Matei 10:1-42, ni se relatează trimiterea lor în misiune. Iar, după pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii, când au primit puterea de a fi martori, ei au făcut lucrarea misionară începând de la Ierusalim, în Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. Iată pe scurt pe unde au misionat ei:

Apostolul Matei a predicat Evanghelia vreo 12 sau 15 ani în Iudeea, apoi se spune că a plecat în Etiopia unde a întemeiat multe biserici creştine, a mers în Parţia, Asia Mică şi a ajuns până în Tracia. Unele tradiţii spun că el a suferit moartea de martir la Lisimachia.

Apostolul Ioan a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria, apoi a mers la Efes, unde a lucrat până la exilarea lui în insula Patmos.

Apostolul Toma spun unele tradiţii că a mers să predice în Persia şi că a ajuns până în India, unde a format biserici creştine, apoi a suferit moartea de martir.

Apostolul Petru a predicat la Ierusalim, în Samaria, în Antiohia, apoi a misionat în răsărit, la evreii rămaşi în Babilon. Unii sunt de părere că denumirea de Babilon e figurativă şi însemnează Roma. A murit moarte de martir.

Apostolul Pavel a misionat în Asia Mică, în Cipru, în Macedonia, în Grecia, la Roma şi probabil a ajuns până în Spania.

Barnaba a fost cu apostolul Pavel în prima călătorie misionară prin insula Cipru şi Asia mică, iar în a doua călătorie a mers cu Marcu din nou în Cipru.

Apostolul Bartolomeu sau Natanael a făcut misiune în părţile răsăritului, prin Persia, Mesopotamia, Egipt şi Armenia.

Apostolul Andrei a făcut misiune în Sciţia, spune istoricul Eusebiu. Epifaniu, un călugăr de pe vremea luptelor iconoclastice, 775-842 după Hristos, a scris o istorie a vieţii apostolului Andrei, după datele culese din scrieri ale altor autori, dinaintea lui. El spune că Andrei a făcut trei călătorii misionare în nord. Fiecare călătorie o începea de la Ierusalim, unde se întorcea iarăşi pentru sărbătorirea Paştelor.

În prima călătorie, ar fi avut ca tovarăş pe Matia, apostolul ales în locul lui Iuda şi că ar fi ajuns prin Pont, Capadocia şi Sciţia (părţile Dobrogei, Munteniei şi Basarabiei).

În a doua călătorie, se spune că a mers cu apostolul Ioan până la Efes. Acolo Andrei ar fi avut o vedenie în care Domnul i-a zis: „Mergi în Bitinia, că pe tine te aşteaptă încă Sciţia”. Astfel, el s-a îndreptat într-acolo predicând, înfiinţând biserici, iar când a ajuns la Odisopol (Varna), a lăsat acolo pe Apion, unul din ucenicii săi, iar el a mers mai departe cu vestirea Evangheliei.

În a treia călătorie misionară, se spune că Andrei a avut ca însoţitori pe Matia, pe Simon Cananitul şi pe Tadeu. Ajungând la Edesa în Macedonia, l-a lăsat acolo pe Tadeu, iar el, cu ceilalţi doi apostoli, a misionat în nord în Dobrogea noastră şi că a ajuns până la Dioscur (Sevastopolul de azi). În timp ce predica în Dobrogea, au venit la Andrei trei bărbaţi tineri numiţi: In, Pin şi Rim. Unii istorici spun că au fost daci, alţii susţin că au fost sciţi. Ei au ascultat predicarea Evangheliei, au crezut şi au fost botezaţi. Ei au fost de mult ajutor lui Andrei în lucrarea misionară în Dacia din stânga Dunării, prin părţile Moldovei şi Basarabiei. În lucrare, ei s-au dovedit misionari plini de zel sfânt, dar după un timp au fost martirizaţi – spune G. M. Ionescu în „Istoria Bisericii Românilor din Dacia Traiană” 1905, pagina 49.

La Caracicula, judeţul Constanţa, este o peşteră-labirint, care în popor e numită Peştera Sfântului Andrei (Mitropolia Banatului Nr. 2, 1988, pagina 127). Se presupune că acolo îşi avea apostolul locul lui de găzduire.

Întorcându-se spre casă, a trecut prin Ahaia (Grecia). Peste tot el predica Evanghelia şi mulţi au crezut în Hristos Domnul. Chiar şi soţia guvernatorului ar fi fost convertită, lucru care l-a înfuriat pe guvernator, l-a prins la Patra şi l-a condamnat la răstignire pe o cruce în formă de X. De aceea, se numeşte crucea Sfântului Andrei.

Sămânţa aruncată de apostolul Andrei pe meleagurile răsăritene ale României de azi a prins rădăcini şi a adus roadă. Numărul celor convertiţi s-a mărit mult cu soldaţii creştini veniţi în cadrul trupelor romane. G. M. Ionescu în opul citat, la pagina 55, spune: „Împăratul Traian, pentru apărarea hotarelor Daciei contra barbarilor, a poruncit ca toate legiunile ce mărturisesc numele lui Hristos să fie trimise în Dacia. Căci este ştiut că pe la începutul secolului al II-lea erau în Dacia legiuni întregi creştine. Traian, se crede că a făcut aceasta din două cauze politice: a) ca să asigure hotarele imperiului roman contra barbarilor cu legiuni creştine, care erau cele mai viteze şi b) pentru a curăţi imperiul de creştini, care ameninţau cu nimicirea totală a divinităţilor romane… Pe timpul lui Adrian s-au trimis în Dacia 14.000 ostaşi creştini”.

Se ştie şi faptul că împăratul Traian a adus pe pământul Daciei o mulţime de colonişti. Între ei au fost mulţi creştini. Golubinski şi G. Enăceanu, în lucrările lor de istorie, afirmă că relatările istorice despre împăratul Traian că ar fi adus în Dacia colonişti creştini sunt în totul adevărate. Acelaşi lucru îl susţine şi Petru Maior în „Istoria Bisericii”, Buda 1813, pagina 4.

De asemenea, numărul creştinilor pe pământul Daciei s-a mărit prin creştinii ce s-au refugiat aici, din cauza prigoanelor. Datorită faptului că mulţi militari şi chiar ofiţeri erau creştini, edictele de prigoană ale Romei, aici, nu prea au avut efect. Dumitru Stănescu în cartea sa: „Viaţa religioasă la români”, Bucureşti 1906, pagina 1. scrie: „Creştinismul, adus aici odată de ostaşul roman din toate părţile imperiului, dar mai ales din Asia Mică, unde creştinismul era în floare din primul secol după Hristos a fost mărit cu numărul celor ce căutau azil pentru credinţa lor creştină în părţile depărtate şi necontrolate ale imperiului”.

Istoricul nostru A. D. Xenopol în opera sa „Istoria Românilor din Dacia Traiană” volumul II, 1888, susţine răspândirea creştinismului în Dacia în primul secol şi dă ca dovadă o seamă de termeni religioşi de origine latină introduşi în limba română de la formarea ei. La pagina 91, el pune întrebarea: “Într-adevăr, cum ne-am putea închipui ca limba română să fi luat mai târziu elemente latineşti pentru a le aplica la noţiuni privitoare la religia creştină?” Acelaşi lucru îl susţine şi Vasile Pârvan în lucrarea sa: „Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului Daco-roman”, Bucureşti 1911, paginile 74-116.

Creştinismul din Dacia, de asemenea, este pomenit de cei trei mari scriitori creştini: Iustin Martirul, Tertulian şi Origen. Aceştia erau departe de Dacia, dar fiindcă creştinismul acestora era viguros, activ în ce priveşte misiunea, li s-a dus vestea în tot imperiul roman. Lumina străluceşte până departe şi peste veacuri a ajuns până la noi.

E trist faptul că mulţi din credincioşii de astăzi sunt desculţi, nu mai au ca încălţăminte râvna Evangheliei păcii. Sunt mii de fraţi români, care nu ştiu nimic de mântuirea lui Dumnezeu, ci trăiesc în toate păcatele: mint, înjură pe Dumnezeu şi pe aproapele, fură, înşeală, beau până nu se mai pot purta, iubesc plăcerile, dansurile, trăiesc în desfrâu, duşmănesc pe alţii, sunt aroganţi, egoişti, bârfitori, trădători, tăgăduitori de Dumnezeu şi totuşi se numesc creştini. O, nu, nu aşa au fost creştinii din Dacia, ci păgânii. Creştinii au părăsit toate aceste păcate şi au trăit o viaţă frumoasă pentru Dumnezeu. În ei ardea dragostea pentru aproapele. De aceea, ei împărtăşeau tuturor vestea bună a Evangheliei şi chemau lumea la pocăinţă. O, Doamne, ridică şi azi aşa creştini!

Pe la sfârşitul primului veac, toţi apostolii erau morţi. Ei au fost inspiratorii lucrării misionare şi ne-am aştepta să constatăm un declin în răspândirea creştinismului. Pe de o parte, prigoanele au fost groaznice, pustiitoare, îndeosebi sub Nero şi Domiţian. Pe de altă parte, creştinismul era pe atunci o religie simplă, nu avea preoţi în odăjdii, nu avea temple, nu avea ceremonii care să izbească ochii, să atragă lumea. Păgânii aveau temple măreţe, preoţi îmbrăcaţi în odăjdii strălucitoare, ceremoniale pompoase, sărbători cu mese bogate, însoţite de dansuri, dezmăţ şi orgii, precum şi favorurile împăratului. Toate acestea apelau la firea pământească. În mod firesc, unii gândeau că creştinismul era sortit nimicirii, nu răspândirii. Dar n-a fost aşa, căci era lucrare dumnezeiască.

A. M. Renwick şi A. M. Barman în cartea lor: „The Story of the Church”, Inter-Varsity Press, 1986, la pagina 22, vorbind de această perioadă, spun: „Suntem uimiţi de ceea ce au realizat ei. Fără nici o grandoare lumească, cu puţină influenţă socială, fără clădiri de biserici, acei creştini de la început au mers din putere în putere, în ciuda opoziţiei marelui imperiu roman şi a amarei animozităţi a păcătoasei lumi păgâne, care îi ura din pricina că puritatea vieţii creştinilor condamna lipsa lor de standarde morale. Adevărata esenţă a organizaţiei bisericii, a vieţii şi a închinăciunii creştine, în primele două veacuri, a fost simplitatea. Nu era nici un fel de formalism şi pompă, acestea au pus stăpânire doar mai târziu, când viaţa spirituală a ajuns în declin… Biserica activa cu putere. Nu numai păstorul, ci mulţi din cei prezenţi luau parte la serviciu, căci pentru ei preoţia tuturor credincioşilor era o puternică realitate. Pe la sfârşitul primului secol Evanghelia a ajuns până departe…”.

Cele patru mari centre ale lumii de atunci, Ierusalimul, centrul religiei monoteiste, Antiohia, centrul culturii, Alexandria, centrul ştiinţei şi Roma, centrul forţei, toate aveau mari comunităţi creştine. În răsărit, creştinismul a ajuns până în Persia şi prin refugiaţi evrei-creştini de la Ierusalim până în India. În apus până în Spania, iar în nord până în Britania. În „Ecclesiastical History of the English People” de istoricul Bede, (673-716), în introducere se spune: „Creştinismul a fost bine înrădăcinat în Britania în timpul stăpânirii romane. El a supravieţuit evacuării romanilor în zonele de nord şi de vest, unde populaţia băştinaşă britanică a rămas liberă de ocupaţia anglo-saxonă…”. Bretonii şi-au păstrat credinţa creştină necoruptă, nealterată până sub domnia lui Diocleţian.

E adevărat că nu prea avem multe nume de misionari din primele secole, căci ei toţi erau misionari. Nu ştim precis cine a dus Evanghelia în Britania. Părerea istoricilor e că unii din ofiţerii şi soldaţii de ocupaţie au fost creştini şi au plantat biserici în ţara ocupată. De altfel, noi nu ştim numele nici a celor ce au vestit Evanghelia în Antiohia, la Roma, la Cartagena, la Alexandria. Doar în veşnicie le vom cunoaşte numele, acum le cunoaştem doar lucrarea. Important e faptul că au existat creştini, care împuterniciţi de Duhul Sfânt, au devenit misionari peste hotare, formând biserici dinamice, adevărate focare de răspândire a creştinismului. Ce mult ar trebui să se roage toţi adevăraţii credincioşi: Doamne, ridică şi azi asemenea bărbaţi şi aşa biserici!

Noi ne mişcăm prea încet în lucrarea misionară. Ei n-au avut maşină, autobus, tren, avion, motocicletă, nici măcar bicicletă; n-au avut poştă organizată, n-au avut reviste, nu telefon, telegraf, radio, televiziune sau sateliţi de comunicaţie şi totuşi lucrarea lor de răspândire a Evangheliei a depăşit cu mult lucrarea noastră, noi, care ne bucurăm de cele mai moderne mijloace de transport şi de comunicaţie. Ei mergeau apostoleşte, dar au mers şi au vestit Evanghelia. Nu ştiau dacă se vor mai întoarce acasă sau vor ajunge la rug sau în circ sfâşiaţi de fiare. Ce oameni de sacrificiu! Ce adevăraţi misionari, fără să-i numească cineva misionari! Ce minunaţi purtători de cruci, ca să vestească lumii marea Jertfă de pe cruce!

Adevăraţii credincioşi de astăzi ar trebui să cerceteze mai îndeaproape viaţa creştinilor de la început. Ar avea multe de învăţat şi de aplicat în viaţă. La o parte cu moleşeala, cu comoditatea, cu desfătarea la servicii frumoase! Alţii pier, şi pier pe veci! Săriţi, salvaţi pe-ai voştri fraţi!

În primele veacuri nu au fost societăţi misionare, cărţile Noului Testament încă nu erau puse împreună, nu a fost o vreme prielnică, o vreme de libertate religioasă, ci de sângeroase prigoane. Dar, creştinii nu s-au oprit la piedici, nu s-au speriat de greutăţi, nu s-au lăsat intimidaţi de ameninţări şi nu s-au îngrozit de torturi, schingiuiri şi martiraj, ci au mărturisit Cuvântul sfânt, chiar şi celor trimişi să-i aresteze, şi schingiuitorilor, ba chiar şi guvernatorilor sau împăratului în faţa căruia erau duşi la judecată. Au fost cazuri când mărturia, plină de curaj şi de putere sfântă, a făcut ca însuşi guvernatorul să devină creştin. E cunoscut cazul lui Cromaţiu, Prefectul Romei care, după convertire prin cei pe care-i judecase, a renunţat la înalta sa slujbă şi s-a retras din Roma.

Istoricul bisericesc Eusebiu în „Istoria Bisericească”, cartea III-a, capitolul 37, spune: “În acele vremuri au fost mulţi care au deţinut primul rang în succesiunea apostolică. Aceştia, ca sfinţii ucenici, au clădit biserici pe temeliile care au fost puse mai dinainte de apostoli. Ei au sporit cu mult mijloacele de răspândire a Evangheliei şi au împrăştiat seminţele mântuirii şi ale împărăţiei cerurilor până departe în lume. Cei mai mulţi din ucenicii acelei vremi, animaţi de o iubire mai înflăcărată pentru Cuvântul divin, au îndeplinit perceptul Mântuitorului, împărţind bunurile lor pământeşti celor lipsiţi. După aceea, părăsindu-şi ţara lor, au îndeplinit slujba de evanghelişti, ducând vestea cea bună celor ce încă n-au auzit de credinţă şi în timp ce-L proclamau pe Hristos, distribuiau şi porţiuni din sfintele Evanghelii”.

Atât din lucrarea lor, cât şi din scrierile lor, care au ajuns până la noi, se constată că erau stăpâniţi de o dragoste fierbinte pentru cei nemântuiţi şi căutau să-i smulgă din robia păcatului. Porunca Domnului Isus: „Duceţi-vă şi predicaţi Evanghelia”, era ascultată în totul, de toţi. Când Sabinus, guvernatorul Bitiniei, a întrebat pe Lucian cine l-a autorizat să predice, acesta a răspuns: „Legea dragostei şi a umanismului obligă pe toţi oamenii să caute să-şi convertească aproapele la ceva mai bun, să facă tot ce le stă în putinţă spre a-i salva din ghearele diavolului”. Ei preferau mai bine să moară decât să tacă, să nu spună altora despre dragostea lui Dumnezeu. Guvernatorul din Lion văzând curajul sfânt la toţi creştinii, a zis: „Ce rost au toate persecuţiile, dacă ei totuşi rămân credincioşi şi îndrăznesc să-L mărturisească pe Hristos, iar vechilor zei refuză să le sacrifice?”

E foarte important să ne dăm seama cum misionarismul lor a dus la rapida răspândire şi înmulţire a creştinismului. Noi, de multe ori, trecem cu vederea acest fapt extrem de important. El e uimitor, în timp de 50 de ani de la răstignirea Domnului Isus Hristos, găsim biserici creştine în toate oraşele principale ale imperiului roman. Scriitorul roman Tacitus declară că Nero, anii 37-68, a găsit o mare mulţime de creştini să persecute. Pliniu cel Tânăr, anii 52-117, guvernator al Bitiniei, prieten al împăratului Traian, îi scria acestuia despre creştini că „au pătruns nu numai în oraşe, ci şi la sate şi în locurile de la ţară, astfel că templele sunt aproape goale”. D. Petrescu în cartea „Martirii crucii” spune că Drosida, fiica împăratului Traian, a devenit creştină în ascuns. Oare care servitoare sau sclavă a ei i-o fi predicat pe Hristos? În „Atlas of the Bible”, editat de revista Reader’s Digest, 1981, la pagina 205 citim: „Prin anul 100 s-a estimat că erau peste 300.000 creştini în imperiul roman… vreo 80.000 erau numai în Asia Mică”.

Adrian a urcat pe tronul Romei în anul 117 după Hristos şi la acea vreme a trimis în Dacia 14.000 de soldaţi creştini (Johannis Corvini, „Istoria persecuţiilor” lib. X – XII).

Iar în anul 286 după Hristos, Legiunea Tebană care era compusă din 6.666 soldaţi şi ofiţeri, toţi erau creştini. Ei erau în răsărit până ce împăratul Maximian le-a ordonat să-l însoţească în Galia, spre a reprima răscoala din Burgundia. Ei au plecat, au trecut Alpii având ca şi comandanţi pe Mauritius, Candidus şi Exupernis. Ajungând la destinaţie, s-au unit cu trupele cu care venise Maximian. Înainte de a pleca la luptă, împăratul a poruncit să se facă o jertfă şi fiecare ofiţer şi soldat să depună jurământul faţă de Maximian că-l va ajuta să stârpească creştinismul. Cum era natural, Legiunea Tebană a refuzat participarea la jertfă şi la un aşa jurământ. Aceasta l-a înfuriat peste măsură pe împărat, care a poruncit decimarea legiunii. Tot al zecelea soldat a fost omorât cu sabia. S-a poruncit din nou supunerea, dar ei au mărturisit cu toţii că sunt creştini şi nu pot participa la sacrificiu şi la jurământ. A urmat a doua decimare. Şi fiindcă nici după a doua decimare nici unul nu a fost gata să se lepede de credinţă şi să asculte de împărat, Maximian, înnebunit de furie, a poruncit ca toată Legiunea Tebană să fie masacrată de celelalte trupe. Martirizarea Legiunii Tebane s-a făcut pe ziua de 22 septembrie anul 286, relatează Fox în „Cartea Martirilor”, ediţia 1978, pagina 23. Aceasta arată numărul mare al creştinilor pe acea vreme, precum şi credincioşia lor de neclintit.

Pe la anul 200, Tertulian scria în Apologia sa: „Suntem de ieri şi totuşi am ajuns să umplem pământul şi toate ale voastre: oraşele, insulele, municipiile, consfătuirile voastre intime, tribunele, adunările poporului, palatul, senatul, forul, numai templele vi le-am lăsat”. El era avocat din Cartagena şi scria pentru apărarea creştinilor. El n-a exagerat, căci era o vreme de crunte prigoane; deci nu s-a lăudat făcând această afirmaţie, căci aceasta ar fi aţâţat mai tare pe prigonitori. Dimpotrivă, el redă cuvintele lor: „Se strigă împotriva noastră că cetatea este ca stăpânită de noi; că pe ogoare, în fortăreţe, pe insule, pretutindeni predomină creştinii; se întristează ca de o nenorocire că oricare ar fi sexul, vârsta, starea socială sau rangul, trec de partea acestui nume” (de creştin). Dacă nu era acesta adevărul, fiţi siguri că el ar fi spus că e doar o acuzare, dar el recunoaşte despre creştini că au pătruns peste tot.

Împăratul Septimiu Sever (193-211), care a trăit tocmai în acea vreme, s-a îmbolnăvit grav şi datorită îngrijirii date de un medic creştin, s-a însănătoşit. Sub influenţa acestuia, el a căutat să stopeze prigoanele, dar ele au continuat în provincii, datorită guvernatorilor. Caracala Marcus Aurelius, fiul lui Septimiu Sever, a fost crescut de o doică creştină. Deci, e clar că ei, creştinii au pătruns în palatul imperial.

Fiindcă în Africa de nord au continuat persecuţiile, Tertulian a scris o scrisoare guvernatorului din Cartagena. Din scrisoare se constată numărul mare de creştini în Africa de nord pe la anul 200 după Hristos. El zice: „Dacă voieşti ca şi mai departe să continui cu persecuţiile contra creştinilor din Africa, te întreb ce ai de gând să faci cu miile de creştini de toate vârstele şi din toate clasele sociale, care de bună voie se vor prezenta înaintea ta şi se vor declara creştini? Vei avea destule ruguri şi săbii să stingi viaţa acestora? Numai din Cartagena va trebui să duci la eşafod o zecime din locuitori”. Pe la anul 149, înainte de Hristos, Cartagena avea o populaţie de 700.000 locuitori. Dacă după războaiele punice au rămas să zicem numai 300.000 locuitori, înseamnă că în Cartagena erau 30.000 de adevăraţi creştini. În care oraş din România ai găsi un aşa procentaj de adevăraţi creştini, nu doar cu numele, ci gata să meargă la martiraj pentru credinţa lor? Nu e izbitor numărul mare de creştini în Cartagena: o zecime din populaţie?

Un alt amănunt care arată roadele misionarismului lor şi rapida răspândire a creştinismului, în ciuda tuturor prigoanelor, sunt osemintele martirilor din catacombele Romei. Dr. A. H. Strong în Teologia Sistematică, ediţia a 29-a, 1974, la pagina 191, spune că după arheologul Rawlinson, catacombele Romei ar cuprinde 900 mile de străzi subterane, cu aproximativ şapte milioane de oseminte ale martirilor. După Northcote, ar fi vreo 350 de mile cu aproape trei milioane de oseminte. Catacombele au slujit ca loc de înmormântare, o perioadă de două sute şi ceva de ani. Dar, trebuie să ţinem seama că nu toţi martirii au fost îngropaţi la Roma. Cei martirizaţi în Alexandria, în Antiohia, Efes sau Cartagena au fost îngropaţi acolo. Doar cei martirizaţi la Roma au ajuns să fie depuşi în catacombe. Pe de altă parte, nu toţi creştinii au fost martirizaţi, nici chiar în Roma. Între cele 10 valuri de prigoane au fost şi perioade de linişte. Prigoanele au început cu Nero, prin anul 64 după Hristos şi s-au terminat cu Diocleţian la 312. Acum, gândiţi-vă dacă numai martiri în Roma au fost trei milioane, câţi creştini au fost în această perioadă acolo şi câţi pe tot pământul?

Convertirea acelor milioane a fost o muncă uriaşă, un misionarism dinamic, o adevărată bătălie pentru convertirea lumii. De ce nu e şi azi o aşa lucrare? Proorocul Isaia ne dă răspunsul în capitolul 59:1-2: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!” Deci, spre a face misionarism trebuie înlăturat orice păcat şi atunci Duhul Sfânt ne poate folosi (2 Timotei 2:21).

Credincioşi de pretutindeni, e vremea să fim adevăraţi creştini! Dumnezeu ne cere aceasta şi lumea din jurul nostru aşteaptă aceasta. Înapoi la misionarismul primar! La acel misionarism care nu ţine cont de piedici, de greutăţi, de preţul ce trebuie plătit, ci are în vedere porunca dumnezeiască şi valoarea nespus de mare a unui suflet. Avem toate mijloacele la îndemână, doar trebuie folosite. Poţi face misionarism prin scrisori la prieteni de ai tăi sau chiar la necunoscuţi, poţi prin telefon, prin tratate, prin vizite, printr-o farfurie de mâncare dusă unui bolnav sărac, printr-un Noul Testament, uitat în tren sau autobus, printr-o casetă împrumutată, printr-o carte bună dată cadou, printr-un abonament plătit la o revistă creştină care să fie trimisă unui suflet nemântuit pentru care te rogi, printr-o vizită în localitatea vecină sau în satul în care ai crescut, spre a le spune cum azi viaţa ta este schimbată de puterea lui Dumnezeu şi cum te bucuri de mântuirea Lui.

Misionarism nu înseamnă a predica de la amvon. În primele veacuri n-au existat amvoane, dar a existat misionarism înflăcărat. În timp ce Diocleţian, la 209 după Hristos, căuta să stârpească numele de creştin, Hermon al Ierusalimului pregătea 40 de misionari pe care i-a trimis apoi în diferite ţări. Unul din ei numit Efrem „s-a dus la sciţii ce locuiau pe lângă Dunăre şi acolo propovăduind, pe mulţi i-a adus la Hristos”. El a predicat în Goţia (România de azi) timp de zece ani. El a suferit moartea de martir, prin tăierea capului. Nimeni care îndrăzneşte azi să facă aceasta nu are de îndurat ce a îndurat Efrem.

Doamne, ridică şi azi aşa misionari!

CAPITOLUL 2
ULFILA
Apostolul goţilor

 Ulfila a trăit între anii 311 şi 381 după Hristos. Filostorg, care era din Capadocia şi trăia pe acea vreme, ca şi alţi istorici, susţine că Ulfila era din Capadocia, născut în târguşorul Sadagoltina, lângă Parnas. Elgin S. Moyer în cartea sa „Who was Who în Church History”, spune că părinţii lui au fost luaţi prizonieri de goţi în anul 246 şi au fost aduşi în Goţia. Pe acea vreme, Dacia Traiană a fost cucerită de goţi şi deci se numea Goţia. Alţi istorici susţin că el însuşi ar fi fost got.

Când a fost în vârstă de 20 ani, regele goţilor l-a luat cu sine la Constantinopol. Ulfila ştia trei limbi: limba goţilor, latina şi greaca. Dacă a fost din Capadocia, înseamnă că greaca era limba sa maternă. Cum la Constantinopol pe vremea aceea se vorbea greaca, probabil că el a fost ca translator pentru goţi. El a rămas la Constantinopol timp de zece ani. În acea perioadă, el a devenit creştin şi a primit o bună educaţie. Contactul cu Eusebiu de Nicomedia, care ţinea învăţătura lui Arie, l-a făcut pe Ulfila să fie creştin arianuarie Arienii tăgăduiau divinitatea Domnului Isus, nu-L credeau deopotrivă cu Dumnezeu. Teodoret în cartea IV, 37 spune că Ulfila considera întreaga controversă ariană ca o chestiune indiferentă, care a fost ridicată de unii preoţi ambiţioşi din plăcerea de dispută.

În anul 341, Ulfila a fost consacrat ca episcop şi misionar pentru goţi. Filostorg spune că Ulfila până la vârsta de 30 ani a fost lector.

Istoricul Socrate în cartea III, 24 şi Sozomen în cartea VI, 37 afirmă că Ulfila a luat parte la Sinodul creştin din Constantinopol, ţinut în anul 360 şi că numele lui e subscris pe confesiunea ariană.

În primii şapte ani, a lucrat ca misionar în Goţia. El a predicat Evanghelia în limba goţilor, în limba greacă şi în limba latină. În limba latină desigur vorbea populaţiei din Dacia Traiană, subjugată de goţi.

Goţii stăpâneau teritoriul din răsăritul şi apusul Mării Negre, de la Don până la Carpaţi. Deci, părţi din Ucraina, Basarabia, Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Ei erau mai multe triburi germanice. Atanaric era regele vizigoţilor, iar fratele său Fridigern era al ostrogoţilor. De la vizigoţi ne-a rămas tezaurul numit „Cloşca cu pui de aur”, descoperit la Pietroasa, în 1837.

În anul 367, iscându-se o neînţelegere între Atanaric şi Fridigern, Ulfila a fost trimis de Fridigern în fruntea unei delegaţii la Valens, care comanda trupele imperiului de răsărit ce se aflau în Tracia, cu rugămintea să-l ajute în lupta contra lui Atanaric. Acesta a acceptat şi Atanaric a fost înfrânt. Trimiterea lui Ulfila în această delegaţie diplomatică ne dovedeşte stima de care se bucura în faţa regelui şi a poporului său.

Socrate susţine că drept recunoştinţă pentru ajutorul dat în luptă, Fridigern, care şi el era creştin, probabil câştigat de Ulfila, a adoptat pentru ai lui creştinismul în forma ariană care era dominantă pe acea vreme în imperiul Roman de răsărit. Alţii sunt de părere că arianismul a fost de timpuriu, căci aceasta e după Sinodul de la Constantinopol, unde Ulfila deja se declarase de partea lui Arie, ca şi majoritatea participanţilor.

Ulfila a fost un distins bărbat de acţiune. Spre a ajuta pe goţi să devină creştini, el şi-a dat seama că e nevoie să aibă Biblia în limba lor. Fiindcă cunoştea bine greaca şi latina, el s-a hotărât să o traducă. Dar goţii nu aveau alfabet, limbaj scris. Astfel că a trebuit să compună întâi alfabetul lor cu 24 litere, ca să poată exprima sunetele limbii teutonice a goţilor. Biblia lui Ulfila a fost prima carte scrisă în limba gotică. Ea e străbunica literaturii germane. „The Lion Encyclopedia of the Bible”, 1978, pagina 73, spune că o mare parte din textul tradus supravieţuieşte în manuscrise, deşi limba goţilor a murit de mult.

În cei şapte ani de lucrare misionară în Goţia, o mare parte din poporul got a devenit creştină. Auxenţiu, biograful lui Ulfila spune că el a făcut creştini pe goţi “în adevăratul înţeles al cuvântului”. Desigur că nu a fost uşor. Goţii aveau o fire foarte războinică. De aceea, când a tradus Biblia, Filostorg ne spune în Istoria Bisericii II, 5, că Ulfila cu multă înţelepciune a evitat să traducă cele două cărţi ale lui Samuel şi ale Împăraţilor, căci se gândea că acestea ar putea reaprinde în ei spiritul bătăios. El a câştigat inima poporului pentru Hristos Domnul. Datorită lucrării sale intense şi influenţei ce o avea aproape ca a regilor, creştinismul s-a răspândit rapid în nordul Dunării, mai ales că o mare parte din populaţia băştinaşă era deja creştină. Noua învăţătură a afectat toate ramurile vieţii goţilor. Istoricii spun că barbarii au început să cânte laudele Domnului. Chiar şi prinţii goţi au devenit creştini.

În anul 371, Atanaric a dezlănţuit o cruntă prigoană împotriva creştinilor. Mulţi au fost martirizaţi. Atunci Ulfila cu Fridigern şi poporul său au trecut Dunărea şi s-au refugiat în imperiul roman, în Moesia inferioară. Vasile Pârvan în cartea sa „Contribuţii epigrafice la Istoria creştinismului Daco-Roman”, Bucureşti 1911, spune că împăratul Constanţius i-a primit bine, căci şi el era creştin arian şi le-a dat locuinţă în Munţii Balcani.

Timp de 30 de ani, Ulfila a lucrat în Moesia inferioară, la poalele lui Haemus. Istoricul Iornandes spune că activitatea lui Ulfila s-a întins până departe şi asupra ostrogoţilor şi a gepizilor. El a fost un mare misionar printre barbari şi i-a adus la picioarele Domnului.

CAPITOLUL 3
PATRICK
Apostolul Irlandei

După încetarea persecuţiilor din partea Cezarilor şi obţinerea libertăţii de închinăciune, biserica creştină a devenit preocupată cu clădirea locaşurilor de rugăciune, cu organizarea internă şi de multe ori cu lupte pentru funcţii, pentru întâietate şi a uitat lucrarea cea mai importantă: mântuirea păcătoşilor. Din cauză că în această vreme lumea a pătruns în biserică, deci viaţa spirituală a scăzut, mulţi creştini, dornici după o adevărată viaţă curată, au părăsit lumea şi s-au retras la mănăstiri. Astfel, a început viaţa monahală. Domnul Isus n-a poruncit călugăria, dar ea a devenit un fel de refugiu şi de cultivare a vieţii spirituale. Din când în când, totuşi Dumnezeu a ridicat bărbaţi curaţi în trăirea lor şi aprinşi în slujirea lor, oameni care au fost gata, ca apostolii, să meargă, din loc în loc, să predice Evanghelia păcătoşilor. Aceştia au trezit suflete, au întemeiat biserici şi au contribuit la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu.

Un aşa slujitor credincios a fost Patrick. El a fost fiul unui centurion roman, iar mamă-sa era bretonă. Data naşterii sale nu e precisă. Unii susţin anul 385, într-un sat Bonavem Taberniae, în Scoţia. Tatăl său numit Calpurnius a fost bun creştin şi diacon în biserica locală. Convertirea tatălui probabil că s-a petrecut la Roma, înainte de a fi trimis cu trupele în Scoţia, iar căsătoria a făcut-o în noua ţară.

Când Patrick era de 16 ani, a fost luat de barbari şi dus captiv în Irlanda. În „Confesiuni”, el scrie: „Eram atunci aproape de 16 ani. Nu-l cunoşteam pe adevăratul Dumnezeu şi am fost dus captiv la Hiberio”. Probabil a fost vândut ca sclav şi a fost pus să păzească vitele între munţi, la Slenis. Timp de şase ani a trăit o viaţă grea, prin ploaie, prin frig cu vitele în pădure. În acei ani grei şi-a adus aminte să se roage şi acolo, la vite, ca fiul risipitor la porci, s-a petrecut trezirea sufletului şi convertirea sa. Acolo a învăţat să strige cu adevărat către Dumnezeu şi să primească de la El mângâiere şi tărie.

Odată a fost înştiinţat de Dumnezeu în vis că o corabie ce e la ţărm e gata să-l ducă din Irlanda. Atunci, a părăsit vitele, a apucat spre coasta mării şi deşi a avut de parcurs o distanţă mare, a ajuns cu bine, a găsit corabia, dar aceia, probabil fiindcă el nu avea bani, nu l-au luat. Amărât, a pornit să se întoarcă la vite, dar a fost strigat să revină la corabie şi după trei zile l-au lăsat pe coasta Scoţiei. Cum coasta aceea era nepopulată, a dus lipsă de mâncare şi abia după 27 zile de rătăcire a ajuns la o localitate, de unde s-a îndreptat spre casă.

Dar n-a petrecut mult timp acasă, căci din nou a fost luat şi dus în altă captivitate. După două luni a scăpat cu fuga şi a ajuns în Galia. Câţiva ani i-a petrecut prin Europa, apoi s-a întors la tatăl său în Scoţia. Odată a avut o vedenie ca a apostolului Pavel. Un irlandez îi striga: „Te rugăm, copil al lui Dumnezeu, vino şi trăieşte iarăşi printre noi!” El a înţeles că e o chemare cerească şi s-a hotărât să meargă să le vestească Evanghelia. În anul 432 după Hristos a fost ordinat şi în acea iarnă a plecat şi a debarcat în Irlanda la localitatea Saul. Acolo a rămas până primăvara, când s-a mutat la Tara. Aici a început să le vestească mântuirea prin Hristos Domnul şi a avut primii convertiţi. Aceasta a stârnit ura preoţilor păgâni. A urmat o mare confruntare cu druizii, preoţii vechilor celţi, dar el nu s-a înfricoşat. Viaţa sa curată, râvna sa aprinsă şi puterea Duhului Sfânt au început să atragă mulţimile în aer liber şi el le predica dragostea lui Dumnezeu arătată în Hristos Domnul şi mântuirea Sa mare săvârşită pe cruce.

Din scrierile sale: „Mărturisiri”, „Epistolă către Irlandezi” şi „Epistolă către soldaţii lui Coroticus”, constatăm că el susţinea că mântuirea nu e prin fapte bune, nu e prin biserică, ci numai prin sângele Domnului Isus. Botezul îl aplica numai celor convertiţi, oamenilor mari care mărturiseau că ei cred în Hristos Domnul ca Mântuitorul lor, şi îl făcea nu prin stropire, ci prin cufundare în apă. El punea mare preţ pe Biblie. Niciodată nu a pomenit de autoritatea bisericii, a clericilor, a conciliilor sau a papei de la Roma. Singura autoritate pentru el era Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste adevăruri căuta să le întipărească în mintea tuturor convertiţilor. Creştinismul său a fost apostolic. În crez, el a fost evanghelic cu mult înainte de protestantism. Pe noii convertiţi el i-a instruit să fie misionari, să meargă în satele şi oraşele Irlandei să predice, şi astfel populaţia care a fost păgână şi se închina la idoli, a fost câştigată pentru Hristos Domnul. În scurt timp localităţile Tara, Meath, Leitrim, Cavan şi Irlanda de vest au fost aduse la picioarele Domnului, au devenit creştine.

Odată, un prinţ numit Coroticus, ce îşi zicea că e creştin, dar trăia o viaţă de păgân, a năvălit în Irlanda şi a ajuns la localitatea unde o seamă de convertiţi, îmbrăcaţi în haine albe de botez, se aflau în faţa lui Patrick. Fără să aibă vreo consideraţie faţă de botez, Coroticus pe unii i-a masacrat, iar pe alţii i-a luat captivi şi i-a vândut ca sclavi. A doua zi, Patrick a scris o epistolă lui Coroticus prin care condamna acţiunea sa nechibzuită şi îi cerea să elibereze imediat pe toţi prizonierii luaţi.

În anul 444 după Hristos, Patrick şi-a mutat centrul său misionar la Armagh. De aici lucrarea a avut un mare impact aspra vieţii întregii ţări. Toţi cei deveniţi creştini mărturiseau altora de harul lui Dumnezeu şi noul fel de viaţă. Acum convertiţii au fost cu miile. A fost convertit şi botezat chiar şi regele din Dublin, regele din Munster şi şapte feciori ai regelui Connaught. Patrick a umplut ţara cu biserici creştine şi cu şcoli. În şcoli el a introdus alfabetul latin. Chiar şi asupra legilor ţării Patrick a pus amprenta Bibliei, în mod deosebit împotriva sclaviei şi a taxării săracilor. Influenţa lui s-a extins şi asupra Franţei şi Elveţiei.

Prin lucrarea sa, Patrick a demonstrat lumii că misiunea trebuie făcută, chiar dacă nu sunt bani, chiar dacă nu sunt organizaţii misionare, dar un om consacrat, la îndemână Domnului, poate schimba faţa satelor, a oraşelor şi chiar a unei ţări. Vrei tu să fii un aşa om?

În anul 457, Patrick a revenit la Saul, prima sa reşedinţă, unde a lucrat până la moartea sa în anul 461. Elmers L. Towns în cartea sa „The Christian Hall of Fame”, pagina 20, spune că din motive politice, spre a-i câştiga pe irlandezi la catolicism, biserica catolică l-a canonizat pe Patrick, declarându-l sfânt. În Irlanda era un creştinism primar. Catolicismul a câştigat supremaţia asupra Irlandei abia prin secolul al XII-lea.

CAPITOLUL 4
COLUMBA
Apostolul Scoţiei

 Când au încetat prigoanele cezarilor, datorită faptului că împăratul Constantin s-a declarat de partea creştinilor, deşi toată viaţa el nu a fost creştin, ci doar când a fost pe patul de moarte a acceptat să fie botezat, totuşi din motive politice el a acordat creştinilor anumite favoruri, aceasta determinând ca mulţi păgâni să treacă la creştinism, fără ca ei să aibă credinţa mântuitoare şi naşterea din nou. Astfel, lumea a pătruns în biserică. Unii oameni orgolioşi, dornici de întâietate, au căutat să ajungă în fruntea bisericilor. Au fost adevărate lupte. Odată ajunşi sus, au căutat să dea porunci şi edicte, ca cezarii. Luxul a luat locul simplităţii. Papa şi-a arogat dreptul de a porunci chiar împăraţilor. Bunii creştini, care în treburile bisericeşti recunoşteau doar autoritatea lui Hristos, au ajuns să fie prigoniţi acum de autorităţile bisericeşti. Misionarismul, lucrarea cea mai de seamă a bisericii, a fost dată uitării.

În aşa vremuri, Dumnezeu a găsit totuşi anumiţi bărbaţi pe care i-a aprins, spre a lumina pe alţii. În Insulele Britanice, Evanghelia a pătruns încă din primul veac. Se pare că ofiţeri şi soldaţi romani creştini au împărtăşit vestea bună a dragostei lui Dumnezeu localnicilor. Astfel, s-au înfiinţat biserici şi învăţătura Noului Testament era aplicată în viaţa de toate zilele. Fiind departe de Roma, biserica apostată nu a putut exercita mare influenţă asupra lor. Când Saxonii au invadat Britania, fiind păgâni, au prigonit pe creştinii găsiţi acolo. Unii au fost martirizaţi, iar alţii s-au refugiat în munţi.

În Irlanda s-a ridicat un bărbat pios numit Columba. El s-a născut într-o familie de celţi la Donegul, Irlanda. În anul 521 după Hristos, încă din tinereţe el s-a predat Domnului şi, ca adult, a fost botezat de Cruithnechan. A studiat în şcoala celtică, iar în anul 551 a fost ordinat. Deşi era dintr-o familie nobilă, el s-a caracterizat printr-o mare lepădare de sine şi vieţuire în simplitate. Era un om al postului şi rugăciunii, al părtăşiei secrete cu Dumnezeu. Pentru el creştinism însemna trăirea în totul a Evangheliei şi ajutorarea altora să trăiască o aşa viaţă. Era plin de înflăcărare în vestirea Evangheliei.

Regele Dermot a fost iritat de zelul lui Columba de a întoarce pe cât mai mulţi la Dumnezeu şi a început să urzească planuri rele. Aflând de aceasta, Columba împreună cu alţi 12 credincioşi s-au refugiat pe insula Iona, lângă coasta vestică a Scoţiei. Acolo şi-a stabilit el centrul misionar. Fiindcă erau la mai puţin de un kilometru de Scoţia, puteau foarte uşor să lucreze pentru creştinarea picţilor şi a scoţienilor. Columba a clădit o mănăstire nu prea mare, dar cu chilioare pentru fiecare călugăr, după modelul celtic. Acolo a înfiinţat o şcoală misionară de unde credincioşi înflăcăraţi plecau să vestească altora mântuirea lui Dumnezeu. Ei au evanghelizat Scoţia şi Hebridele.

Columba a fost un om cu o deosebită cultură şi dotat cu un înalt spirit de conducere. Avea o voce plăcută şi puternică. Era înalt, solid şi cu o minte sclipitoare. Trăia o viaţă de rugăciune intensă şi strânsa părtăşie cu Dumnezeu îl făcea să ardă în râvna lui pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost neobosit în transcrierea Bibliei pe care o punea în mâna poporului. Îi plăcea renunţarea, trăia o viaţă austeră. Se culcă pe o stâncă netezită şi la căpătâi avea o piatră. În toate căuta să fie un bun exemplu pentru alţii.

Între anii 563-597, insula Iona a devenit un mare centru misionar. Fiindcă mama lui Columba era descendentă din familia regească a celţilor, dorinţa lui era să mântuiască şi pe cei ce aveau autoritatea, de care alţii nu prea se ocupau. El a căutat să-i câştige pentru Hristos Domnul pe cei sus puşi, căci ştia că atunci supuşii lor erau mult mai uşor de câştigat. În anul 564 după Hristos, el a lucrat la convertirea lui Brude, regele picţilor din nord. Dorinţa de a câştiga pe cei de sus, Columba a sădit-o în toţi discipolii săi. Când plecau în misiune, căutau întâi să facă contact cu cei ce aveau autoritatea în oraşul sau localitatea respectivă, să-i convertească pe ei, apoi pe ceilalţi. Făcând aşa, ei au fost scutiţi de prigoane şi arestări şi au avut rezultate mult mai bune la poporul de rând.

Predicarea Evangheliei de Columba şi misionarii săi era simplă, pe înţelesul tuturor, biblică. Ei cereau ca păcătoşii să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor, apoi să trăiască o viaţă consacrată pentru Dumnezeu. Misionarii creştini de pe insula Iona au purtat Evanghelia şi au format biserici în toată Scoţia, în Irlanda, iar unii au trecut pe continent şi au lucrat în Germania, în Elveţia şi chiar în Italia. Pe atunci bisericile Scoţiei nu erau sub controlul bisericii catolice din Roma. Abia mai târziu, papa şi-a trimis emisarii săi, spre a convinge pe scoţieni să se încadreze în biserica catolică şi să recunoască supremaţia papei. Creştinismul scoţienilor se deosebea de cel al Romei în aceea că ei trăiau învăţătura Noului Testament, pe când al Romei era un creştinism formal, lumesc. Slujitorii Evangheliei la scoţieni erau smeriţi, sinceri, cu o viaţă consacrată, pe când cei ai Romei erau mândri, orgolioşi, vicleni. La început, ei au spus că nu recunosc autoritatea papei, ci numai pe Hristos ca Domn, dar înşelăciunea şi ameninţările i-au constrâns să aparţină Romei.

Columba a fost un vajnic luptător pentru creştinismul primar. El a lucrat intens 34 ani. Duminică 9 iunie 597, Columba, după obiceiul său, s-a sculat la miezul nopţii să se roage, a îngenuncheat şi de pe genunchi a plecat în veşnicie la Cel pe care L-a iubit şi L-a mărturisit cu atâta zel.

Viaţa lui Columba a servit ca model de consacrare, vieţuire şi mărturisire pentru mulţi credincioşi din veacurile următoare. El a trăit pe genunchi şi a murit pe genunchi.

CAPITOLUL 5
PETRU VALDO

Creştinismul, care în timpurile de prigoană s-a extins cu mare repeziciune în ţările Europei, datorită misionarismului, în perioada de linişte şi pace, când trebuia să se întărească, a ajuns în declin. Oameni lumeşti, orgolioşi, au ajuns în fruntea unor biserici. Ei au căutat nu întărirea spirituală, ci întărirea organizatorică a bisericii, după tipul împărăţiilor lumeşti. Biserica nu mai era condusă de Duhul Sfânt, ci papa s-a numit pe sine Vicarul lui Dumnezeu şi acum cerea supunere absolută. Chiar şi regii trebuiau să i se supună. E cunoscut cazul regelui Henric al IV-lea, care, desculţ în zăpadă, la Canossa a trebuit să plângă la poarta papei Grigore al VII-lea. Orice mică abatere era sancţionată cu toată asprimea. Episcopul, care în Noul Testament era un bun credincios slujitor al bisericii, acum a devenit rang înalt, ierarh, un slujitor, îmbrăcat în odăjdii sclipitoare. Lumina devenise întuneric. Cuvântul Domnului a fost înlocuit cu cuvântul papei şi a Conciliilor. Botezul pe baza credinţei a fost înlocuit cu botezul copiilor mici. Casele de rugăciune ale creştinilor care erau foarte simple, acum au fost înlocuite cu catedrale impunătoare, ai căror pereţi au ajuns plini de sfinţi pictaţi sau sculptaţi după imaginaţia artistului, căci este ştiut că nu avem nici o fotografie a vreunuia dintre apostoli, fiindcă încă nu fusese inventat aparatul fotografic. Biserica pierduse frumuseţea lăuntrică a sufletului şi acum căuta s-o aibă pe cea din afară. Păcatul simoniei, a vânzării slujbelor sfinte pentru bani, era practicat pe scară largă. Clerul era avid de îmbogăţire, plin de făţărnicie şi putred în stricăciune. Palatele papei şi ale înalţilor prelaţi erau martore la scene, pe care numai ziua judecăţii le va da în vileag. Creştinismul a rămas o religie doar pe hârtie, cu oameni necuraţi, numiţi sfinţi.

În aşa vreme de întuneric spiritual, Dumnezeu găsea ici, colo oameni pe care îi aprindea să devină lumini, ca să arate oamenilor calea mântuirii.

O aşa lumină a fost Petru Valdo. Nu ştim data naşterii sale şi nu avem amănunte cu privire la părinţii şi copilăria sa. Ştim însă că în anul 1176 era căsătorit în Lyon, Franţa, avea copii, era mare comerciant şi avea o frumoasă avere.

Într-o zi, un prieten al lui a căzut mort lângă el. Atunci s-a înspăimântat foarte tare şi s-a gândit la sufletul său, la veşnicia sa. El şi-a zis: „Dacă moartea m-ar fi lovit pe mine, ce ar fi fost de sufletul meu?” Gândul acesta l-a frământat multă vreme şi nu îşi găsea liniştea. A încercat posturi şi canoane prescrise de preoţi, dar starea lui nu s-a îmbunătăţit. Atunci, s-a dus la un teolog vestit şi l-a întrebat, ce poate să facă, spre a fi mântuit. Teologul i-a spus în termeni teologici o seamă de lucruri, care l-au încurcat mai rău. În sfârşit, înainte de a pleca de la el, l-a întrebat: „Din toate căile acestea care spui că duc la cer, care e cea mai sigură? Eu vreau să merg pe calea perfectă”. – „O, zise teologul, dacă aşa e cazul, atunci iată aici preceptul lui Hristos: “Dacă vrei să fii desăvârşit… du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă”” (citeşte în Evanghelia după Matei 19.21). Fără să stea mult pe gânduri, Valdo a plecat hotărât să facă aceasta.

Acasă a stat de vorbă cu soţia. Aceasta fiind o femeie lumească nici n-a vrut să audă de aşa ceva. Când a înţeles că el e hotărât să-L asculte pe Hristos Domnul şi în privinţa aceasta, ea a ales să aibă casa şi o parte de avere. El i-a dat, apoi a făcut o parte copiilor, iar restul a vândut şi a împărţit săracilor.

Fiindcă limba latină în care era Noul Testament şi în care se făcea liturghia, deşi o cunoştea, i se părea greoaie şi neînţeleasă de popor, el a plătit la doi preoţi să-i traducă Noul Testament în limba franceză. Unul dicta, iar celălalt scria. El voia ca oricine să poată înţelege cuvintele Domnului Isus Hristos. Apoi, o vreme a petrecut în studierea şi învăţarea, pe dinafară, a multor porţiuni din Noul Testament. El a făcut vot sărăciei, să nu aibă nimic, ci să trăiască doar din mila Domnului. Pe acea vreme existau trubadurii, poeţi ce îşi cântau poeziile pe la ferestrele bogătaşilor şi trăiau din ceea ce primeau. El voia să fie un trubadur cu Evanghelia. Nu ştia dacă mergând pe la casele oamenilor, spre a le citi din Evanghelie, va primi o farfurie de mâncare, dar a plecat în misiune. A început în Lyon, trecea de la casă la casă şi le citea Evanghelia. Unii au ascultat cu atenţie, i-au dat ceva mâncare şi l-au invitat să mai vină să le citească. Auzeau Evanghelia în limba lor, o înţelegeau şi le plăcea. La biserică preoţii o citeau numai în limba latină şi săracii nu ştiau latina. Curând Valdo a avut o seamă de convertiţi, oameni care şi-au dat seama că au trăit în toate păcatele şi acum erau gata să-L urmeze şi ei pe Isus şi să spună la fel altora vestea bună a Evangheliei. Cu aceştia, Valdo petrecea un timp, ca să-i înveţe Noul Testament, apoi îi trimitea mai departe doi câte doi, fără pungă, fără traistă. Aşa s-a născut un nou misionarism apostolic. Aceşti misionari, care au crescut mult în număr, au fost numiţi „săracii Lyonului”.

Prin misionarismul lor, care de fapt era o trezire a creştinilor la adevăratul creştinism, au avut un mare succes. Ei puneau accent pe cunoaşterea şi aplicarea în viaţă a învăţăturilor Noului Testament şi fiecare trebuia să poarte mai departe Evanghelia. Satele şi oraşele din sudul Franţei au ajuns împânzite de aceşti misionari. Adunările acestora prin case, pieţe sau uneori în biserici, nu erau reci ca ale bisericii oficiale, ci pline de viaţă, de bucurie, de mărturii cum Domnul le-a schimbat viaţa, de adâncă mulţumire Domnului şi sfântă închinăciune în toată simplitatea. Alţii, care au venit doar să vadă, ajungeau convinşi de Duhul Sfânt şi începeau şi ei o viaţă nouă şi spuneau cu toată bucuria de mântuirea mare a lui Dumnezeu. Vestitorii Evangheliei nu erau în odăjdii, ci cei mai mulţi în haine rupte, dar cu inima aprinsă de un foc sfânt. Ei mâncau ce primeau, uneori răbdau de foame, iar când nu mai puteau, cerşeau o coajă de pâine uscată şi dormeau pe unde puteau, dar predicau oamenilor pocăinţa, adică despărţirea de orice păcat şi întoarcerea adevărată la Dumnezeu.

Peste tot pe unde ajungea Petru Valdo sau misionarii lui, Duhul lui Dumnezeu lucra la inimile oamenilor. Uneori se adunau zeci, sute la ascultarea Evangheliei. Oamenii îşi dădeau seama de păcătoşenia lor, plângeau, cereau Domnului iertare şi începeau o viaţă de adevăraţi creştini. Predicile lui Valdo şi ale celorlalţi misionari erau simple, dar pe înţelesul tuturor. Ei citeau sau spuneau pe dinafară capitole întregi, la care doar adăugau câteva cuvinte explicative. Această mişcare misionară a luat un mare avânt, căci fiecare nou convertit devenea un nou misionar pentru alţii. În timp scurt, ea a cuprins toată partea sudică a Franţei, a trecut în nordul Italiei, în Spania, în Germania, în Elveţia şi chiar în Boemia.

Mişcarea lui Petru Valdo şi a celorlalţi misionari nu a fost o mişcare împotriva bisericii catolice, ci voiau readucerea în biserică a adevăratului creştinism. Ei nu atacau biserica, ci arătau starea de decădere a creştinilor şi cereau revenirea prin pocăinţă la creştinismul primar. Valdo nu voia despărţirea de biserica oficială, ci căuta să-şi împlinească misiunea la care se devotase. Dar, preoţimea confruntată cu noua situaţie, alarmată de marea popularitate a acestor misionari şi de viaţa lor curată, care o făcea de ruşine, a căutat să-i stopeze. Unii s-au plâns lui Ioan Bolesmanis, episcopului din Lyon, alţii i-au denunţat papei. Episcopul a trimis lui Valdo o avertizare să înceteze de a mai predica, dar Valdo a răspuns că nu poate tăcea într-o chestiune atât de importantă ca mântuirea sufletului. În dorinţa de a evita o ciocnire directă cu biserica oficială, Valdo a cerut o audienţă papei Alexandru al III-lea şi i-a relatat cum el a făcut vot sărăciei. Se spune că papa a apreciat foarte mult lucrul acesta şi l-a sărutat pe obraz, dar când i-a cerut îngăduinţa să predice Evanghelia, papa nu a aprobat, decât în cazul că vreun preot îl invită pentru aceasta.

În anul 1179, fiind întrunit Conciliul Lateran, Valdo a cerut Conciliului să-i acorde dreptul de a predica Evanghelia, dar i s-a refuzat şi i-a excomunicat atât pe Valdo cât şi pe toţi aderenţii săi. Fiind puşi în afara bisericii şi în afara legii, ei au căutat să-şi definească crezul în totul conform cu Noul Testament şi au predicat Evanghelia cu mai multă înflăcărare. Ei au spus că Domnul Isus a poruncit tuturor urmaşilor Săi – nu preoţilor – să predice Evanghelia şi că ei trebuie să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni. Acum, afirmau că biserica e coruptă şi că ei nu se supun unor preoţi sau episcopi care nu trăiesc cum trăiau apostolii. Denunţau rugăciunile pentru cei morţi spunând că, conform Bibliei ele sunt nule, doar pentru ca preoţii să încaseze sume cât mai grase. La fel, spuneau că taina cuminecăturii nu are nici o valoare când o dă un preot ce trăieşte în toate păcatele. După interdicţia Conciliului, ei au devenit mult mai agresivi împotriva tuturor abaterilor şi păcatelor din sânul bisericii. Tot ce spuneau, ei dovedeau cu Noul Testament.

Aceasta a înfuriat peste măsură pe ierarhii bisericii catolice. Papa Alexandru a cerut episcopului de Lyon exterminarea lor de pe faţa pământului. Atunci au început primii inchizitori recrutaţi dintre călugări. Călugărul Dominic a format ordinul dominicanilor, un fel de călugări-copoi, care trebuiau să-i descopere şi să-i vâneze pe toţi valdenzii. Ei au inventat şi aplicat adevăraţilor credincioşi cele mai oribile şi sălbatice schingiuiri. Cu toată vânătoarea pornită împotriva lor, valdenzii au continuat să predice şi mulţimi de oameni li se alăturau. Acel creştinism primar se arăta în toată frumuseţea trăirii şi a jertfirii din dragoste pentru Hristos Domnul. Torturile, rugurile, spânzurătorile, securea sau sabia decimau pe valdenzi, dar alte sute se opreau de pe calea păcatului şi îmbrăţişau crezul lor. Adevăratul creştinism se răspândea acum ca o molimă.

Mulţi au suferit grele torturi, ce mintea nu şi le poate închipui. Au fost inventate instrumente speciale de tortură, pe care nici sălbatecii din junglă nu ar fi fost gata să le întrebuinţeze, dar le-au folosit creştinii păgânizaţi. Uneori, chiar episcopul găsea plăcere să asiste la aceste torturi şi să le sporească măsura. Unii s-au refugiat în munţii Pirinei din Spania, alţii în Alpii din nordul Italiei. Acolo au format noi aşezări. Unele din aceste noi aşezări au fost descoperite de călugării informatori. Din Roma au fost trimise trupe în valea Piemontului, le-au ars casele, pe unii i-au măcelărit, iar alţii au scăpat cu fuga, ascunzându-se în crăpăturile stâncilor sau în peşteri. După câţiva ani au aflat că mai sunt valdenzi în Alpi la Daufine, înspre Franţa. Atunci, arhiepiscopul Ambrune a însărcinat pe călugărul Ioan Veilety să conducă atacul împotriva lor. Însoţit de trupe, acesta a lucrat în mod sălbatic, omorând tot ce a găsit în cale, fie că au fost sau nu valdenzi. N-a trecut mult şi papa a primit vestea că încă mai sunt valdenzi în Franţa. Spre a-i stârpi a trimis pe Albert de Capitaneis, arhiepiscop de Cremona, cu trupe într-acolo. Valdenzii au prins de veste şi au fugit. El a găsit satele pustii, dar le-a dat foc. Pe unii i-au urmărit, i-au prins şi i-au aruncat în prăpăstiile Alpilor. Nu a fost nici o milă că au fost bătrâni, femei sau copii. Căutându-i prin munţi au dat peste o peşteră unde mulţi erau ascunşi. Arhiepiscopul a poruncit să se facă un foc mare la gura peşterii ca fumul să meargă înăuntru. După terminarea focului, au pătruns înăuntru şi au scos peste o mie de persoane sufocate de fum, pe care le-au aruncat în prăpăstii. Numai în acel atac au fost omorâţi peste 3.000 de valdenzi – spune Fox în „Cartea Martirilor”, pagina 182.

Amploarea ce a luat-o prigoana arată că numărul credincioşilor valdenzi a ajuns la sute de mii. În câţiva ani. Dumnezeu a trezit un om la adevăratul creştinism, l-a aprins şi prin el a aprins mii de misionari, care au convertit sute de mii de suflete. Misionarismul lor a fost unic. Ei nu au mers la păgâni, ci la creştinii, care trăiau ca şi păgânii, şi i-au ajutat să devină adevăraţi creştini, gata să moară pentru credinţa lor în Hristos Domnul. Misionarismul lor arată că oameni simpli, săraci, ca „săracii Lyonului”, care nu au nici pâinea cea de toate zilele, pot întoarce mii de suflete la Dumnezeu, dacă sunt aprinşi de jarul dragostei divine. Nu ne mustră, nu ne ruşinează lucrarea lor pe noi cei de astăzi? Acei misionari nu aveau nici un salariu şi erau gata să străbată satele şi să predice Evanghelia în fiecare zi, iar azi sunt mulţi care au salarii frumoase ca să predice Evanghelia şi unii o predică doar din duminică în duminică, iar alţii se comportă de parcă ar fi plătiţi de Satana să nu predice. Inima mea este zdrobită făcând această comparaţie.

O, Doamne, aprinde şi azi aşa misionari, care să poarte Evanghelia la mii de români, care se numesc creştini dar nu au mântuirea sufletului, care Îl blestemă pe Dumnezeu, mint, duşmănesc, iubesc plăcerile, dansul, trăiesc în beţii, în desfrâu şi nu se gândesc la sufletul lor, la veşnicie. Ridică aşa misionari, ca mulţi să cunoască şi să primească mântuirea prin credinţa în Hristos Domnul!

Petru Valdo a murit în anul 1217. Cu toată vânătoarea inchiziţiei catolice, care a durat mai bine de trei sute de ani, credincioşii valdenzi au supravieţuit până în vremurile noastre.

Prin 1945-1946, la Arad venise din Italia, ca profesoară de limba italiană, la Liceul Moise Nicoară, o soră valdenză ce frecventa Biserica Baptistă Speranţa – Arad. Era o bună credincioasă tânără.

Pentru toţi cei ce nu cunosc ce credeau valdenzii, dau aici pe scurt câteva lucruri, care, după scoaterea lor din biserică, i-au deosebit de catolici:

1. Ei erau oamenii Noului Testament. Considerau că un creştin trebuie să-l cunoască, dacă se poate chiar să-l înveţe pe dinafară, ca să-l poată aplica în viaţa cea de toate zilele. Nu acceptau tradiţia.

2. Susţineau că mântuirea sufletului e numai prin credinţa în jertfa Domnului Isus şi că ea este suficientă; că nu e prin taine, nu prin fapte bune, nu prin biserică, nu prin rugăciuni ale preoţilor.

3. Mărturiseau că adevăratul botez e cel al oamenilor mari care au crezut şi a căror viaţă arată că au părăsit păcatul şi trăiesc pentru Dumnezeu.

4. Despre biserică susţineau că ea este formată din adevăraţi discipoli ai lui Hristos, născuţi din nou. Nu acceptau icoanele, lumânările, cultul sfinţilor, nu adorau crucea, căci spuneau că ea a fost obiectul de tortură a Domnului Isus şi nicăieri în Noul Testament nu ni se spune că apostolii ar fi adorat crucea. Respingeau spovedaniile, sărbătorile, liturghiile în latină, hotărârile Conciliilor, canoanele, ierarhia bisericească.

5. Nu credeau în purgatoriu, căci nicăieri în Biblie nu se află scris aşa ceva. Ei mărturiseau că imediat după moarte sufletul merge în cer sau în iad. De aceea, spuneau că toate rugăciunile pentru cei morţi nu au nici o valoare.

6. Despre Cina Domnului ei nu credeau în transsubstanţiere, că adică în mâinile preotului pâinea ar deveni cu adevărat corpul Domnului, iar vinul s-ar transforma în sângele Domnului. Ei susţineau că pâinea rămâne pâine şi vinul rămâne vin, dar că aceste elemente au menirea să ne aducă aminte de trupul frânt al Domnului şi de sângele vărsat pe cruce pentru mântuirea noastră (vezi „A Short History of the Baptists” de H. C. Vedder, Judson Press, 1974, paginile 123-125).

Crezul valdenzilor se aseamănă în multe privinţe cu crezul credincioşilor baptişti de azi, doar că ei erau misionari mult mai înflăcăraţi. Doamne, fă-ne şi pe noi aşa!

CAPITOLUL 6
RAYMOND LULL

Raymond Lull s-a născut în anul 1235, într-o familie catalană bogată din oraşul Palma, Majorca. În tinereţe a trăit o viaţă lumească, uşuratică, la curtea regelui Iacob de Aragon. El a studiat filozofia şi a scris poezii lirice în limba catalană până la vârsta de 34 ani. În 1266, el a părăsit felul deşert de vieţuire şi s-a întors la Dumnezeu. Atunci, a fost cuprins de o mare râvnă de a predica Evanghelia musulmanilor din Africa de nord. Spre a putea face aceasta, el a început să înveţe limba arabă cu un sclav. Apoi a studiat-o în mod serios la Miromar şi a devenit o autoritate în ce priveşte limba şi cultura musulmană. Pentru o vreme a fost profesor de limba arabă la universităţile din Paris, Montpellier, Genua şi alte centre universitare. El cerea, ca în toate marile universităţi, să se înveţe limba arabă, dar a primit puţin suport în privinţa aceasta.

În mai multe rânduri, a făcut intervenţii la papa spre a putea face o lucrare misionară, dar fără nici un rezultat. El a scris o carte, în care, cu diagrame şi argumente, arăta superioritatea creştinismului faţă de mahomedanism, pe care a căutat s-o răspândească în cercurile culte arabe.

În anul 1291, când era în etate de 55 ani, singur, fără să fie ajutat, el a plecat la Tunis şi pe străzi a început să predice Evanghelia. După câtva timp, a provocat pe cărturarii musulmani la o dispută publică în care i se părea că a ieşit biruitor. Felul lui agresiv însă, a înfuriat pe musulmani şi l-au expulzat din ţară.

El însă nu s-a dat bătut. În anul 1301, la 65 de ani, a mers la Levaut şi a făcut o a doua călătorie misionară în Africa de Nord. Acolo, a început să combată învăţăturile lui Averroes. Atunci, musulmanii l-au arestat şi l-au aruncat în închisoare. Maltratările pe care le-a primit din partea arabilor au fost groaznice. După un timp, a fost expulzat din nou. Reîntors în Europa, a reuşit să înfiinţeze o catedră de limbă şi cultură arabă la universităţile din Avignon, Paris, Bologna, Oxford şi Salamanca.

În 1315, când era în vârstă de 80 de ani, a încercat a treia oară să facă misiune între musulmani. A pătruns în Africa de nord şi a început să predice. Oamenii l-au ascultat, dar când a început să atace religia musulmană, populaţia din oraşul Bougie s-a ridicat împotriva lui, l-a bătut cu ciomegele şi l-a împroşcat cu pietre. A doua zi, în drum spre Majorca, Raymond Lull a încetat din viaţă.

El a fost un misionar plin de râvnă, dar lucrarea lui nu a avut rezultate, nu au fost convertiţi. Aceasta din cauza terenului stâncos şi poate şi din cauza metodei lui de a ataca credinţa musulmană. Un olog nu e gata să-şi lepede cârjele lui. Întâi trebuie vindecat, apoi le va lepăda, fără să i se ceară lucrul acesta.

Raymond Lull a scris vreo 300 lucrări. Deşi nu a avut efect în lucrarea misionară, el a introdus principii noi: să se înveţe de acasă limba câmpului de misiune şi a înlocuit creştinarea altora prin forţă, o practică a timpului său, cu creştinarea prin dragoste. Iezuiţii catolici nu au fost de acord cu multe din părerile lui, care nu erau pe linia oficială şi inchiziţia a condamnat lucrările lui, dar biserica catolică a evitat să se pronunţe. El nu a fost condamnat ca eretic de nici un conciliu, dar nici nu a fost canonizat ca sfânt, aşa cum au procedat cu alţii. Totuşi, el a avut o deosebită dragoste pentru musulmani. De aceea, fără să fi fost trimis de alţii, el a mers să le vestească Evanghelia şi a făcut-o cu preţul vieţii sale.

CAPITOLUL 7
FRANCIS XAVIER

Într-un splendid castel de la poalele munţilor Pirinei, la Navara, în nordul Spaniei, în anul 1506, s-a născut un copil. Cine ar fi putut bănui atunci ce va deveni acel copil? Europa iubea muzica şi senzaţionalul. America fusese descoperită şi Spania spera să devină tot mai bogată. Dorinţa de cât mai mare lux stăpânea inimile aristocraţilor, în timp ce săracii nu aveau coaja de pâine. Biserica creştină avea aur şi era organizată în sens firesc, dar corupţia era la culme. Ea pierduse puterea, viaţa, îi mergea numele că trăieşte, dar era moartă. Reforma bătea la uşă.

Într-o aşa perioadă s-a născut Francis Xavier. El a fost legănat în poala luxului şi era natural să iubească viaţa lumească, banchetele şi dansul. Universitatea a făcut-o la Paris şi s-a distins în studierea filozofiei. La 36 ani, ca profesor, preda filozofia la aceeaşi universitate. Printre studenţii lui era unul de vreo 50 de ani, urât şi cocoşat. Acesta, după fiecare lectură îl aprecia, îl felicita pe distinsul profesor pentru cunoştinţele sale, apoi adăuga: „Dar ce va folosi unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? De o parte lumea, de alta sufletul! Să câştigi lumea! Să-ţi pierzi sufletul! Ce folos?” Deşi era urât la chip, cocoşatul avea darul de a se împrieteni. Studentul a câştigat simpatia profesorului, se plimba cu el pe malul Senei sau în pădurile de la marginea Parisului. Întrebarea repetată a studentului a pătruns în mintea profesorului şi a început să-l frământe. Nu se mai putea scăpa de ea. Şi într-o zi a capitulat. Profesorul a îngenuncheat alăturea de student, cu ochii scăldaţi în lacrimi şi-a recunoscut păcatele sale, s-a pocăit de ele, de viaţa uşuratică ce a trăit-o până atunci şi s-a hotărât pentru o altă viaţă, o viaţă trăită pentru Dumnezeu.

După pocăinţa sa, în anul 1534, s-a făcut membru în „Societatea lui Isus”. El a început să spună altora despre schimbarea vieţii sale. Acum, mintea sa a devenit preocupată de starea celor ce nu cunosc pe Dumnezeu. Aceasta l-a făcut să se hotărască să devină misionar.

Întrucât regele Ioan al III-lea al Portugaliei avea o colonie înfloritoare în India, Xavier a plecat la Lisabona, a primit scrisori de acreditare şi era gata să facă totul ce era în puterea sa, spre a fi un misionar cu succes în acel loc. A plecat în anul 1540 cu o corabie pe care era şi noul vicerege al acelei colonii, care îi era prieten. Deci, avea în spate atât puterea seculară, cât şi cea ecleziastică a papei. Ce contrast izbitor este în această privinţă între Xavier şi Carey, care cu 250 de ani mai târziu a mers tot acolo, dar a trebuit să înfrunte puternica împotrivire a Companiei Indiei de Est!

La 6 mai 1542, Xavier a debarcat de pe corabie în insula Goa. El însă nu ştia limba acelora. Avea traduse cele 10 porunci, rugăciunea Tatăl nostru, credeul şi Ave Maria. Pe acestea le-a învăţat pe dinafară şi le repeta, iar restul conversaţiei în tot timpul celor 7 ani cât a stat în Goa şi India a fost prin translator. El umbla ziua prin sate cu un clopoţel din care suna ca să adune copiii, pe care îi învăţa prin repetare după el poruncile, credeul, Tatăl nostru şi Ave Maria. Duminica, aduna pe părinţi şi pe copii şi făcea cu toţi acelaşi lucru. El le cerea să-şi pună mâinile pe piept în formă de cruce şi să spună că ei cred, apoi îi boteza stropindu-i cu apă. În unele zile boteza un sat întreg.

Fiind trimisul regelui, el nu a întâmpinat nici o greutate, nici o persecuţie. Ba din contră, păgânii treceau formal la creştinism, ca să poată primi unele favoruri. Toată lucrarea lui a fost o lucrare de prozelitism la religia catolică, nu de convertire. Fără pocăinţă, fără o convingere temeinică despre Hristos Domnul ca Mântuitor, în traiul lor, ei au rămas tot păgâni, doar numele acum era schimbat. Nu e nici o mirare că într-o scrisoare el se lăuda: „Am făcut zece mii de creştini într-o singură lună”. Dar, Dumnezeu nu a avut nimic de a face cu toată lucrarea aceasta. Cei şapte ani, Xavier i-a sfârşit în eşec. El a constatat că viaţa celor creştinaţi de el nu era cu nimic schimbată. Ei erau tot atât de păgâni ca şi înainte de botezul lor prin stropirea cu apă. Biserica catolică învaţă că botezul curăţă păcatele şi dă naşterea din nou. Realitatea vieţii însă dezminţea aceasta.

Nemulţumit de rezultatele misiunii sale, în 1549, Xavier a mers în Japonia. Nu cunoştea limba japoneză şi nici nu s-a străduit s-o înveţe. Experienţa creştinării formale a indienilor l-a făcut mult mai prudent în Japonia. Acolo şi-a schimbat metoda de lucru. Într-o scrisoare, el spunea: „Am rămas în acest oraş mult timp vorbind oamenilor pe străzi şi în pieţe. Mulţi ascultători au fost foarte atenţi şi nu-şi puteau reţine lacrimile, când le descriam moartea amară a lui Hristos. Totuşi, foarte puţini au fost gata să primească botezul” (W. P. Walsh în „Eroi moderni ai câmpului de misiune”, pagina 124).

Lucrarea în Japonia a durat doi ani şi jumătate. În timpul acesta el a convertit la catolicism pe unii bărbaţi cu educaţie din clasele înalte şi pe unii din poporul de rând.

În timp ce lucra în Japonia, gândul lui s-a îndreptat spre China. Dorea să misioneze acolo, dar se gândea să intre în China pe cale politică. A scris regelui să-l numească ambasador sau consul, dar o aşa funcţie i-a fost refuzată. De fapt, intrarea în China era interzisă străinilor. În cele din urmă, el s-a hotărât să meargă pe insula San Chan, iar de acolo se gândea că va găsi pe cineva să-l ducă la Canton. Ajuns pe insulă a constatat că nimeni nu are îndrăzneala să calce legea. Oricine ar fi îndrăznit să strecoare un străin în China, era pedepsit cu moartea. În acea vreme, Xavier s-a îmbolnăvit de friguri. După două săptămâni de suferinţă pe acea insulă, pe data de 2 decembrie 1552, Xavier a trecut la cele veşnice. Era în vârstă de 45 ani.

Elgin S. Moyer, în cartea sa: „Who was Who in Christian History”, la pagina 448, spune că lucrarea lui Francis Xavier a fost o lucrare de suprafaţă, superficială, de aceea, rezultatele n-au durat. El credea că botezul mântuieşte şi naşte din nou. Aceasta l-a făcut să stropească cu apă pe mii de persoane. Dar Duhul Sfânt nu a făcut naşterea din nou, şi fără ea, oamenii au rămas tot păgâni.

Zelul său misionar, dezbrăcarea de sine, curajul său, îndurarea suferinţelor, ba chiar şi greşelile sale pot sluji de învăţătură multora.

CAPITOLUL 8
JOHN ELLIOT
Apostolul Pieilor Roşii

Când Columb a descoperit America, el şi echipajul său presupuneau că au ajuns în India. De aceea, populaţia băştinaşă a primit denumirea de indieni; şi fiindcă culoarea pielii este brună roşietică sunt numiţi Indieni Pieile Roşii. Ei au fost destul de numeroşi şi foarte războinici. Enciclopedia New Funk and Wagnals, volumul I, pagina 318 spune că în anul 1492 erau 846.000 indieni în U.S.A.. Ei se ocupau cu vânatul, pescuitul, cultivau porumbul şi alte câteva plante. Colibele lor „wig-wam” erau de formă conică, făcute în jurul unui stâlp înfipt în pământ, acoperite cu scoarţă de copaci sau cu ţesături. Vârful era deschis, spre a ieşi fumul.

Indienii nu au privit cu ochi buni pe pelerinii ce au debarcat în America. Unele triburi au fost foarte vrăjmaşe, dar altele s-au împăcat mai uşor cu noua situaţie. Au fost unii credincioşi care s-au împrietenit cu ei, au învăţat limba lor şi au căutat să-i ajute, atât în cele materiale, cât şi în cele spirituale. Un aşa bărbat a fost John Elliot.

El s-a născut în anul 1604 la Widford, Anglia. A studiat la universitatea Cambridge. Prin influenţa pastorului Thomas Hooker, un nonconformist, Elliot a înţeles adevărul Evangheliei, şi-a dat seama de abaterile bisericii oficiale şi a părăsit-o, devenind şi el nonconformist. Din cauza prigoanei dezlănţuită de biserica de stat, Hooker a fugit, în 1630, în Olanda, iar Elliot, în 1631, a plecat cu o corabie în America. Cronicile vechi arată că el a devenit pastorul primei biserici din Boston. În 1632, s-a mutat la biserica din Roxbury, Massachusetts. Pe când era pastor aici, Domnul i-a pus pe inimă starea indienilor, care nu ştiau nimic de mântuire. El s-a împrietenit cu ei şi a învăţat limba lor. S-a dus în orăşelul lor Newton şi a predicat Evanghelia indienilor, fără traducător. Din 1646, el şi-a devotat jumătate din timpul său lucrării misionare între indienii din Nonantum.

Deşi era om cu o pregătire aleasă, nu a considerat umilire să meargă în colibele indienilor, să le spună despre dragostea lui Dumnezeu. Cuvântul vestit a adus roadă, un număr frumos de indieni fiind convertit. Ei au părăsit viaţa de beţii şi stricăciune în care erau cufundaţi şi prin Duhul Sfânt au devenit oameni noi cu o viaţă frumoasă, curată şi paşnică. Nimeni nu credea că indienii se vor pocăi, dar Elliot ştia că Dumnezeu poate face minunea aceasta şi a văzut-o realizată. Aceasta i-a dat un nou imbold să-şi intensifice lucrarea cu indienii şi numărul convertiţilor creştea mereu. Schimbarea radicală a acestora era vizibilă pentru toţi. Ea a determinat şi pe alţii să dorească o aşa viaţă. Din cauză că indienii, care au primit mântuirea, trăiau o viaţă de rugăciune, ei au fost supranumiţi de ceilalţi ca „indienii rugativi”. Henry C. Sheldon, în cartea sa „History of Christian Church”, volumul IV, 1988, pagina 177, afirmă că în anul 1674, numărul indienilor rugativi se cifra la 4.000 de persoane. Cu o parte din aceşti indieni, Elliot a format o comunitate la Natick în anul 1651. Comunitatea a căutat să se conducă în totul după Biblie (Exodul 18:21) şi a devenit foarte prosperă. Apoi a trecut şi la organizarea celorlalţi. În total a organizat 14 sate de indieni rugativi. Iată legământul întocmit de John Elliot şi acceptat de indienii rugativi:

„Noi ne dăm pe noi înşine şi pe copiii noştri lui Dumnezeu, să fim poporul Lui. El va stăpâni peste noi în toate treburile noastre, nu numai în religia noastră şi în treburile bisericeşti…, ci de asemenea în lucrările noastre şi în afacerile acestei lumi. Dumnezeu ne va conduce. Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Dătătorul legilor noastre. Domnul este Împăratul nostru” (William Richey Hogg, „Teologia Misiunii Creştine”, Abingdon Press, 1961, paginile 116 şi 117).

Toate aceste comunităţi au devenit foarte înfloritoare, adevărate lumini pentru toţi ceilalţi indieni.

John Elliot a muncit mult şi a tradus Biblia în limba algonquiană, ce se vorbea de cele mai multe triburi de indieni. A. M. Renwick şi A. M. Harman, în cartea lor „Story of the Church”, Inter-Varsity Press, 1986, pagina 175, spun că în timpul domniei lui Cromwell, în anul 1649, sub auspiciile Parlamentului Britanic s-a format în Anglia „Societatea pentru propovăduirea Evangheliei între indieni”. Societatea avea ca preşedinte pe Robert Boyle. Această societate l-a ajutat cu bani pe Elliot să tipărească traducerea Bibliei. Această traducere a fost tipărită în anul 1663. Ea a fost prima Biblie tipărită în America. De asemenea a redactat o gramatică a limbii lor şi un catehism.

Elliot a fost un bun misionar, cu mai mult de o sută de ani înainte de formarea societăţilor misionare. Pentru binecuvântată sa lucrare, el a fost numit „Apostolul Pieilor Roşii”. Lucrarea lui cu răbdare a dovedit că şi indienii, când au auzit Evanghelia, s-au întors la Dumnezeu.

CAPITOLUL 9
MISIONARII MORAVIENI

Dumnezeu nu se lasă lipsit de martori. Într-o vreme de întuneric spiritual, când biserica devenise lumească, iar conducătorii ei căutau să se întreacă în bogăţie, în fast şi în autoritate cu împăraţii pământului, lucrarea de salvare a păcătoşilor părea cu totul uitată sau, dacă ici, colo ajungeau misionari, ei înşişi nu aveau mântuirea, deci cum ar fi putut s-o arate altora? Cazul lui John Wesley şi Carol Wesley e grăitor. Ei au fost trimişi ca misionari de biserica oficială a Angliei în statul Georgia din America, să predice indienilor, dar ei înşişi nu aveau mântuirea sufletului. După doi ani, s-au reîntors în Anglia şi John Wesley a scris în jurnalul său zilnic:

„Am mers în America să convertesc pe indieni, dar oh, cine mă va converti pe mine? Cine va fi acela care mă va scăpa de această inimă rea şi necredincioasă? Eu am o religie de vreme bună. Eu pot vorbi bine şi am credinţă câtă vreme nu e nici un pericol, dar să nu se ivească moartea în faţa mea, căci îndată duhul mi se tulbură. Eu nu pot să spun: „Moartea îmi este un câştig”.”

Totuşi, sunt minunate planurile Domnului şi căile cum îşi face lucrarea! Aceasta o putem constata şi la începutul secolului al XVIII-lea, în mijlocul unor biserici apostate, care aveau Evanghelia doar în altar, iar în viaţă era păgânism, Dumnezeu a găsit cu cale să formeze, din adunături de la mai multe grupări religioase, o biserică misionară, din care au plecat misionari în multe părţi ale pământului, cu mult timp înainte de a se forma societăţi misionare.

Despre contele Zinzendorf am scris în primul volum din „Lumini peste veacuri”. De el s-a slujit Dumnezeu să pună în mişcare, prin Duhul Sfânt, pe mulţi să-şi părăsească ţara şi să plece cu Evanghelia la alte popoare. Un biograf spunea despre Zinzendorf: „Puţini biruitori au fost în secolul al XVIII-lea, şi cu siguranţă nici unul ca el”.

Henry C. Sheldon, în volumul 3 din opul citat, pagina 594, spune că contele Zinzendorf, deşi era fiu de ministru, tânăr cu avere, cu o aleasă pregătire şi cu o înaltă slujbă, ajungând consilier juridic al regelui Saxoniei la Dresda, el le-a nesocotit pe toate acestea şi s-a dedicat slujirii Evangheliei. Papa şi autorităţile făceau o adevărată vânătoare după toţi cei ce îndrăzneau să creadă Evanghelia altfel decât ei. Deci era o vreme critică, de grele persecuţii.

Încă pe vremea studiilor universitare la Halle, Zinzendorf fusese influenţat mult de pietismul german prin profesorii Spener şi Franke. El se predase Domnului şi era un bun credincios. Aceasta l-a făcut să acorde pe moşiile sale de la Berthelsdorf, Lusatia, azil refugiaţilor religioşi. Toţi cei urmăriţi de catolici, aici au găsit un loc de refugiu. Aceasta era în anul 1722. Refugiaţii au clădit un orăşel pe care l-au numit Herrnhut.

Din pricină că refugiaţii erau de confesiuni diferite: husiţi, lutherani, baptişti, reformaţi, la început au avut multe neînţelegeri, frământări. Schäffer a scris despre această perioadă: „E ca şi cum diavolul a răsturnat totul cu susul în jos”. Zinzendorf s-a rugat mult şi i-a pus şi pe ei la post şi rugăciune. Pe data de 16 iulie 1727, inima contelui a fost copleşită de durere pentru starea adunării. Îngenuncheat a vărsat râu de lacrimi în mijlocul lor. Această rugăciune a avut un efect extraordinar. S-au hotărât ore speciale de rugăciune pentru trezirea lor şi a altora. Şi Domnul s-a îndurat de ei. Duminică 13 august 1727, în timp ce erau adunaţi pentru Cina Domnului, Duhul Sfânt i-a copleşit pe toţi, au plâns cu lacrimi, şi-au cerut iertare, s-au îmbrăţişat şi au devenit una. A fost o adevărată revărsare de dragoste. Colin A. Grant, în cartea: „Perspectives on the World Christian Movement”, editată de Ralph D. Winter, la pagina 206, spune despre noua stare a fraţilor moravieni: “Întregul loc reprezintă cortul lui Dumnezeu între oameni. Nu se mai vede şi nu se mai aude nimic altceva decât bucurie şi veselie”.

Când Zinzendorf era student la Halle a organizat o societate al cărei scop era răspândirea Evangheliei, spre a schimba lumea. Societatea a numit-o „Senfkornorden” (Ordinul seminţei de muştar). Aşa ne spune Paulus Scharpff în „History of Evangelism”, 1966, pagina 43.

Mai târziu, tot pentru promovarea lucrării misionare, el împreună cu alţi doi păstori şi cu un prieten al său au format societatea: „Bund der vier Brüder” (Alianţa celor patru fraţi). Ei s-au legat să-L propovăduiască pe Hristos cel răstignit, să scrie o bogată corespondenţă, să distribuie literatură, să depună mărturie personală şi să stabilească contacte directe cu cei nemântuiţi. Zinzendorf a zis: „Eu am o singură pasiune şi aceea este Hristos”. Toată vestirea lui era cristocentrică. Eforturile lui erau ca Evanghelia să fie vestită şi lumea pierdută să se întoarcă la Dumnezeu. Acest spirit a ajuns să stăpânească pe toţi fraţii moravieni. Fiecare din ei căuta să spună altora despre mântuirea prin credinţă. Deci, nu e de mirare că dintre fraţii moravieni s-a ridicat o pleiadă de misionari, aşa cum nu s-a ridicat din nici o altă biserică.

În anul 1731, contele Zinzendorf a fost invitat şi a luat parte la încoronarea regelui Christian al VI-lea al Danemarcei. La Copenhaga a întâlnit pe un credincios negru Anthony Urlich din insula St. Thomas, India de vest, care i-a relatat starea tristă de sclavie a poporului său, că lucrează pe plantaţiile de zahăr, că sunt zdrobiţi în bătăi şi că nu-L cunosc pe Dumnezeu. Zinzendorf l-a invitat să vină la Herrnhut. În faţa fraţilor moravieni, el a descris starea groaznică din insula St. Thomas. Ca să nu li se pară că sunt poveşti, el şi-a dat jos cămaşa şi avea tot spatele brăzdat cu cicatricele lăsate de biciul proprietarilor de plantaţii. Relatarea lui a aprins în doi fraţi dorinţa de a merge să le vestească Evanghelia. Unul a fost olarul Leonardt Dober, celălalt tâmplarul David Nitzschmann. Aceasta a fost în august 1732, la cinci ani după trezirea bisericii din Herrnhut. Cei doi au luat-o pe jos până la Marea Nordului şi de acolo s-au urcat pe o corabie, care i-a dus la destinaţie. Când au vrut să debarce, nu au fost primiţi ca misionari. Atunci, au făcut un lucru nemaiîntâlnit în istoria misiunilor: s-au vândut ca sclavi, să lucreze pe plantaţii.

Istoricul A. F. Wells, în „The History of Christianity”, pagina 547, spune că aceasta a fost singura cale de a pătrunde pe insula St. Thomas. Proprietarii culturilor de trestie de zahăr de acolo nu voiau să accepte misionari, căci se temeau ca nu cumva să incite mulţimea de sclavi la revolte. Cei doi au acceptat să fie sclavi, să îndure toată mizeria, să doarmă în grajduri pe paie, ca vitele, cu mulţimea de sclavi, să taie la trestie sub arşiţa dogoritoare a soarelui tropical, să sufere bătaia cu cnutul supraveghetorului, numai să poată împărtăşi unui alt sclav vestea bună a mântuirii. Ei au avut un deosebit succes în lucrarea lor, mulţi sclavi s-au întors la Dumnezeu şi încet, încet viaţa de pe plantaţii s-a schimbat.

Fapta lor a rămas o pildă de sacrificiu în istoria misiunilor. Ce departe sunt credincioşii de azi de această dragoste misionară! Lor nu li se cere să se vândă ca sclavi, că nu au să îndure cnutul şefului, mizeria dormitorului comun al sclavilor, sau arşiţa dogoritoare a soarelui tropical, ci doar ar trebui să se mute în altă localitate, unde nu sunt credincioşi, ca să le vestească dragostea mântuitoare a Dumnezeului nostru; şi totuşi nu sunt gata!

Doamne, schimbă starea aceasta! Aprinde şi pe credincioşii de azi cu spirit misionar!

 În 1733, unii dintre fraţii moravieni au plecat misionari în Groenlanda, ţară a gheţarilor şi a gerurilor cumplite. În 1734, au plecat misionari la indienii din America de Nord. În 1735, de la Herrnhut au plecat misionari în Surinam. În 1736, dintre fraţii moravieni au plecat câţiva misionari în Africa. În anul 1737, câţiva s-au dus misionari la poporul samoyedic, de la Oceanul Arctic. În 1740, câţiva de la Herrnhut au luat drumul spre Alger şi Ceylon (azi Sri Lanca). În 1742, dintre ei au plecat misionari în China. În 1747, au plecat misionari în Persia. În 1752, de la Herrnhut au plecat misionari în Etiopia şi Labrador. Apoi, familii întregi au plecat ca misionari în Rusia, în insulele din Marea Caraibelor şi în Asia.

În timp de 150 de ani, biserica moraviană a dat 2.158 misionari. Un record neegalat de nici o altă biserică. La început biserica din Herrnhut avea doar 600 membri şi totuşi în decursul anilor a fost gata mereu să trimită noi misionari.

O caracteristică deosebită a acestor misionari e că toţi au acceptat voluntar să plece. Biserica nu i-a trimis şi nu a purtat răspunderea materială, ci doar s-a rugat pentru ei. Fiind buni meseriaşi, fiecare s-a întreţinut pe sine şi familia sa, nu au fost o povară pentru biserică, care în nici un caz nu ar fi putut asigura salarii la atâţia. Dar, cu atât mai mult lucrarea lor străluceşte peste veacuri. Azi, sunt mulţi care primesc salarii, ca să vestească Evanghelia, iar ei trândăvesc.

În Surinam şi în Indiile de vest au înfruntat boli şi moarte. În Guiana, din 160 misionari, 75 au fost seceraţi de malaria tropicală şi intoxicaţii. Andrei Rittmarisberger a murit la şase luni după ce a pus piciorul pe insulă. David Zeisberger a lucrat 62 de ani între triburile de la Huron. Într-o duminică dimineaţa, din august 1781, biserica şi curtea au fost invadate de bande de indieni, care au dat foc bisericii şi casei unde locuia, şi focul a distrus toate cărţile lui, manualul de gramatică ce îl redactase pentru indieni, traducerea Bibliei, care a fost terminată, dar încă nu era tipărită, toate cântările prelucrate în limba indiană şi toate notiţele lui de predici; toate au fost prefăcute în scrum. Era munca de o viaţă de om. El însă nu a disperat, ci s-a apucat şi le-a lucrat din nou.

Chiar trezirea spirituală a fraţilor Wesley, care mergeau să fie misionari în America, Dumnezeu a lucrat-o prin fraţi moravieni, ce erau pe aceeaşi corabie. John Wesley, în jurnalul său, pe data de duminică 25 ianuarie 1736, mărturiseşte cum, în timpul unei furtuni groaznice pe Atlantic, el s-a dus să vadă ce fac moravienii şi i-a găsit cântând Psalmi. În timp ce toţi ceilalţi ţipau de groază, fraţii moravieni erau liniştiţi şi cântau. Atunci s-a apropiat de unul şi l-a întrebat: „Vouă nu vă este frică?” Acela a răspuns: „Slavă Domnului, nu!” Şi l-a întrebat din nou: „Dar nici soţiilor, nici copiilor nu le este frică?” El a răspuns: „Nu, soţiile şi copiii noştri nu au teamă de moarte!” Acel eveniment l-a făcut pe Wesley să-şi vadă propria sa lipsă de credinţă în Dumnezeu, precum şi diferenţa mare între el, care avea multă pregătire, dar nu avea mântuirea şi moravienii simpli care se ştiau mântuiţi şi aveau viaţa veşnică în Hristos Domnul.

Misionarismul înflăcărat al fraţilor moravieni l-a aprins pe William Carey din Anglia. La o întrunire a baptiştilor din Anglia, el a pledat pentru organizarea unei societăţi misionare, le-a citit din revista misionară a moravienilor, apoi a trântit-o pe masă şi a zis: „Iată ce fac moravienii! Ei au o singură biserică, iar noi mulţi oare nu putem?” William R. Hogg, în cartea „Teologia Misiunii Creştine”, pagina 104, spune despre fraţii moravieni: „O întreagă biserică aprinsă cu zel misionar a fost ceva nou în istorie”.

Doamne, repetă istoria în privinţa aceasta!

CAPITOLUL 10
WILLIAM CAREY
Părintele misiunilor moderne

Într-o perioadă de întuneric şi păcătoşenie a lumii şi de nepăsare faţă de mântuirea altora din partea celor credincioşi, la data de 17 august 1761, în satul Paulersbury din inima Angliei, s-a născut William Carey. Tatăl său era ţesător de meserie, iar când copilul ajunse la vârsta de 6 ani, tatăl său luă slujba de învăţător în sat şi cantor la biserică. Încă de mic William dovedi o agerime de minte, iar din cauza că pe acea vreme cărţile lipseau, toate lecţiile el le învăţa pe de rost. Prin acest exerciţiu el îşi întări memoria şi ajunse să ştie pe dinafară o mulţime de texte biblice. În cămăruţa unde îşi făcea lecţiile până noaptea târziu, era un fel de muzeu zoologic şi botanic. Pereţii erau plini de colivii cu păsări de care el purta o grijă deosebită, apoi cutiuţe cu insecte, cu plante, cu flori. Iubea mult câmpul şi pădurea.

Poseda şi un excelent dar lingvistic. Odată, a primit de la cineva un dicţionar de limba latină şi nu s-a lăsat de el până ce în şase săptămâni n-a învăţat limba latină. La 12 ani, a învăţat limba greacă. Într-o zi a cumpărat cu câţiva bănuţi un manual de franceză şi în trei săptămâni l-a ştiut pe dinafară. Era foarte harnic şi căuta să folosească tot timpul pentru învăţătură. Părinţii ar fi vrut să-l dea mai departe la şcoală, dar fiindcă salariul tatălui era prea mic, de la vârsta de 13 ani, copilul a trebuit să lucreze la alţii, ca să-şi poată câştiga singur pâinea. Fiind prea tânăr şi munca prea grea, după trei ani s-a îmbolnăvit. În urma bolii a rămas cu o sensibilitate faţă de razele soarelui, nu le putea suferi căci îi produceau mari dureri de cap.

Pentru faptul că nu mai putea munci la câmp, tatăl îl dădu ca ucenic la Clarke Nickols să înveţe pantofăria. Era în vârstă de 16 ani. Aici se împrieteni cu William Warr, un alt ucenic. Acesta duminica frecventa adunările pocăiţilor. Pentru faptul că s-au separat de biserica oficială, au fost numiţi separatişti. Warr a căutat să-i vorbească despre mântuirea prin credinţă în jertfa Domnului Isus, despre naşterea din nou, dar Carey a fost împotrivitor. Tatăl său fiind cantor la biserică, era un înfocat susţinător al bisericii anglicane şi această atitudine s-a imprimat şi în fiul său. La început răspundea aspru prietenului său, ori de câte ori acesta îi vorbea despre mântuire. Dar, după mai mult timp, odată, a consimţit să meargă la o adunare a separatiştilor. Acolo, a ascultat predicarea Evangheliei, şi felul simplu, însă pe înţelesul tuturor, i-a plăcut mai mult decât liturghia din biserica sa. Apoi a mers în mai multe rânduri. Pentru o vreme a avut lupte lăuntrice. Acum înţelegea adevărul Evangheliei, dar nu era gata să se hotărască, să-L urmeze pe Hristos Domnul. S-a ivit însă o ocazie deosebită. Regele George al Angliei, fiindcă era în război, a proclamat ziua de 10 februarie 1779, zi de post şi rugăciune. Atunci Warr l-a luat pe Carey şi l-a dus la o adunare a pocăiţilor, la care a predicat Thomas Chater din textul de la Evrei 13.13 despre „Ocara lui Hristos”. Până atunci el nu voia să se pocăiască, căci ştia că pocăiţii sunt batjocoriţi şi el nu dorea aşa ceva. Acea predică însă l-a convins că trebuie să „iasă din tabără la Hristos şi să sufere ocara Lui”. În acea zi, William Carey şi-a predat viaţa Domnului. Avea 18 ani. El a zis: „Isus Şi-a vărsat sângele şi pentru mine. El este Mântuitorul meu. De acum înainte, Lui trebuie să-I aparţină viaţa mea”.

Din acea clipă, el începu cu mult zel să studieze Biblia. Convertirea sa, dovedită printr-o reală schimbare a vieţii, a atras ocara lui Hristos asupra sa. Tatăl său s-a supărat foc, dar el a rămas neclintit în credinţă. La data de 5 octombrie 1783, a fost botezat, pe baza mărturisirii sale de credinţă, în apa râului Neu, de către Dr. John Ryland. În jurnalul său zilnic, Dr. Ryland a făcut menţiunea: „Am botezat astăzi un sărac pantofar”. Nici prin gând nu-i trecea ce instrument binecuvântat avea să scoată Dumnezeu din tânărul acela. Carey avea 22 ani. El a devenit membru al bisericii baptiste din Olney, unde era păstor John Sutcliffe.

Adâncirea sa în Cuvântul Sfânt, precum şi dexteritatea cu care mânuia textele biblice, i-a dat trecere în faţa bisericii. În mai multe rânduri a fost solicitat să predice. Avea bogate cunoştinţe şi era cald în vorbire, plin de râvnă.

Se căsătorise înainte de a avea 20 de ani. Avea un mic atelier de reparaţii de pantofi şi trebuia să lucreze de zor, ca să câştige pâinea familiei. Totuşi învăţătura îi era încă pe primul plan. Niciodată nu a lucrat fără să aibă în faţă o carte. Lua trei cuie de lemn, le punea în gură, iar ochii îi erau în cartea din faţa sa. Aşa se explică faptul cum el, din cei desconsideraţi, om fără diplome scolastice, devine mai târziu profesor universitar ţinând catedra timp de 30 de ani, iar în ce priveşte limbile a fost un poliglot neegalat în lumea de atunci, căci ajunsese să cunoască 40 de limbi. Pe lângă latină, greacă, ebraică, franceză, germană, spaniolă, daneză, portugheză, italiană, învăţase o seamă de limbi asiatice foarte grele: sanscrita, bengaleza şi altele.

După trei ani de la botez, a fost chemat să ia slujba de păstor al bisericii baptiste din Moulon. Fiindcă biserica era săracă, nu-i putea da un salar, ci doar un mic ajutor bănesc. Aşa că toată săptămâna lucra la atelier, iar duminica mergea o distanţă de două ore pe jos până la biserică. Acolo predica, stătea de vorbă cu ascultătorii, rezolva problemele şi seara călătorea alte două ore pe jos. Dar făcea lucrarea cu bucurie şi cu multă râvnă.

Atenţia lui spre misiunea în străinătate a fost trezită de cartea „Ultimul voiaj al căpitanului Cook”. Pentru alţii, aceasta a fost o carte de aventuri, dar lui Carey, cartea i-a vorbit despre marile nevoi ale lumii pierdute. De asemenea, l-au inspirat mult acţiunile misionare ale fraţilor moravieni, exemplul dat de John Elliot şi lucrarea de trezire făcută de Duhul Sfânt, prin David Brainerd, între indienii Pieile Roşii. În atelierul său, în faţă, îşi puse o hartă mare cu amănunte scrise de mâna sa despre numărul populaţiei în diferite ţări, religia locuitorilor, etc. Starea păgânilor şi datoria bisericilor de a le vesti Evanghelia a început să-l frământe. Predicile lui au devenit misionare. Dar, marea majoritate a bisericilor trăia în nepăsare. Nici o dorinţă, nici o lucrare pentru mântuirea celor pierduţi. În anul 1786, la o întrunire a predicatorilor ţinută la Nothampton, Anglia, Carey a ridicat problema marii însărcinări dată bisericii de Hristos Domnul. În ce priveşte vestirea Evangheliei la toate popoarele şi indiferenţa credincioşilor faţă de cei din ţările păgâne. Reacţia a fost grozavă. Vestitorii Evangheliei, în loc să-şi vadă vina lor, l-au ridiculizat, au râs de el, iar Dr. Ryland a ridicat mâna şi l-a oprit, zicându-i: „Tinere, stai jos! Când Dumnezeu vrea să mântuiască pe păgâni, El va face aceasta fără ajutorul tău sau al meu”. Peste ani, s-a adeverit însă că tânărul Carey avea dreptate, căci Dumnezeu a mântuit pe mulţi folosindu-se chiar de el.

Nu ştim care a fost reacţia imediată în sufletul lui Carey, dar ştim că ironia şi părerile unora că misiunea e ceva de domeniul fanteziei, nu i-au dărâmat convingerile, ci l-au pus la lucru. Fiindcă la acea conferinţă a fost oprit să le spună prin grai, el s-a apucat de scris. Aşa a ajuns să vadă lumina tiparului o broşură cu un titlu lung: „O cercetare a obligaţiilor creştinilor de a folosi mijloace pentru convertirea păgânilor”. Era o apologie a misiunii de 87 pagini. În ea făcea un istoric al misiunii de la începuturile apostolice până în vremea sa, porunca sfântă, nevoile păcătoşilor şi răspunderea noastră. Dădea tabele statistice pe ţări, cu numărul populaţiei, religia lor şi o schiţă a strategiei misionare cu posibilităţi de îndeplinire. Această broşură a căutat s-o răspândească la biserici şi predicatori.

După câţiva ani, s-a ivit o nouă posibilitate. Pe data de 30 mai 1792, la Nottingham a fost o conferinţă a bisericilor baptiste. El a fost solicitat să predice. Textul său a fost din cartea prorocului Isaia 54:2-3. Predica a avut două părţi pe care le-a enunţat de la început: „Aşteptaţi lucruri mari de la Dumnezeu şi încercaţi lucruri mari pentru Dumnezeu”. Ea a rămas istorică, epocală. Totuşi, imediat nu s-a făcut prea mult, căci erau foarte anchilozaţi. Andrew Fuller a putut formula o rezoluţie care spunea că în viitor trebuie să se facă ceva în privinţa aceasta. Rezoluţia a fost votată.

Pe data de 2 octombrie 1792, un număr de 12 predicatori întruniţi la Kettering au format Societatea Misionară Baptistă, iar Andrew Fuller a fost ales secretar. Imediat s-a făcut o colectă din buzunarul lor şi s-au adunat 13 lire sterline, 2 şilingi şi 6 bănuţi, ceea ce făcea aproximativ 65 dolari. Carey, fiind sărac, n-a avut bani în buzunarele lui pentru această primă colectă. Suma a fost mică, dar „cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” Acea sumă infimă a deschis însă drumul a milioane şi milioane, bani jertfiţi pentru lucrarea misionară pe tot globul.

Începutul s-a făcut. Acum urma să se adune fondurile necesare şi să se găsească omul potrivit, care să fie gata să meargă la păgâni să le vestească Evanghelia. S-a făcut publicitate, dar nu s-a oferit nimeni să meargă. În mod natural părerile tuturor s-au îndreptat înspre Carey, dar biserica unde era păstor se împotrivea cu tărie. Ei erau gata să-şi jertfească banii lor, dar n-au fost gata să-l dea pe Carey. Din partea sa, Carey a spus că el e gata să plece. La urmă a consimţit şi biserica, dar cu condiţia să i se dea un ajutor. După luni de căutare s-a găsit un medic John Thomas, care să meargă cu William Carey în India. Thomas mai fusese în India ca angajat al Companiei India de Est.

Acum au apărut alte greutăţi. Soţia lui Carey era însărcinată cu al patrulea copil şi nu a fost dispusă să plece în acea stare. Atunci, Carey s-a hotărât să plece cu Felix, băiatul cel mai mare care avea 8 ani şi cu Thomas, urmând ca soţia cu ceilalţi copii să vină după naştere. Pentru călătorie au plătit unei corăbii a Companiei India de Est. Şi-au dus bagajele şi s-au instalat pe bordul corăbiei. Când însă a aflat căpitanul că ei merg ca misionari, le-a cerut să coboare din corabie. Compania era împotriva misionarilor. Se spunea că ei preferă mai bine să vadă o bandă de draci, lăsaţi liberi în India, decât o grupă de misionari. Astfel, au fost nevoiţi să-şi ia bagajele şi să părăsească corabia. Cum pe atunci nu erau călătorii regulate, Carey şi cu Felix s-au întors acasă, iar Thomas a rămas să găsească o altă ocazie.

La câtva timp după întoarcere, soţia a născut şi a consimţit să plece, dacă iau şi pe soră-sa cu ei. Carey a acceptat. Între timp, Thomas a aflat că o altă corabie numită Kron Princess Maria pleacă pe data de 13 iunie 1793 spre India. Aceştia nu aparţineau acelei Companii şi au acceptat să-i ducă. Aşa că familia Carey cu sora soţiei şi cu medicul John Thomas s-au îmbarcat şi au părăsit Anglia pe acea dată. Soţia şi fiica lui Dr. Thomas au plecat mai înainte în India. Au sosit în India abia după cinci luni grele de călătorie. De câteva ori au trecut prin furtuni violente încât li se părea că se frânge corabia şi vor ajunge în adâncul apelor.

În sfârşit, când după atâtea luni de călătorie au ajuns în India, căpitanul corăbiei a stat de vorbă cu misionarii şi le-a spus că dacă Compania India de Est la coborâre află că ei sunt misionari, îi va trimite imediat înapoi în Anglia, astfel că trebuie să fie cu mare precauţie. Părerea lui a fost că e bine ca înainte de a ajunge în port, ei să coboare într-o barcă, care să-i ducă pe râul Hooghly la Calcula. În felul acesta au scăpat neobservaţi.

Au urmat apoi greutăţi val după val. Ei s-au stabilit într-o zonă lângă Calcula, care era infestată cu malarie. Soţia i s-a îmbolnăvit grav. La un an a murit Petru, fiul lor de 5 ani din cauza dezinteriei. Apoi, ei n-au putut lucra direct ca misionari, cu toate că pentru aceasta au venit. Din Anglia, fiindcă era starea de război, nu au primit nici scrisori, nici bani decât după 17 luni. Necazurile de care s-au izbit au fost foarte grele. Erau străini într-o ţară cu o cultură deosebită, fără prieteni, mereu în tensiune ca nu cumva să fie trimişi înapoi. Starea aceasta, pe lângă toate celelalte, a făcut ca soţia să sufere o depresiune nervoasă. Ea a devenit o grea povară pentru Carey. Numai puterea Celui Preaînalt l-a ajutat să înfrunte toate greutăţile şi să rămână în lucrare.

William Carey şi Thomas au fost nevoiţi să ia câte o slujbă spre a avea pâinea cea de toate zilele şi spre a nu fi suspectaţi de duşmanii misiunii, care deţineau puterea în India. Un englez, George Udney, avea două fabrici de indigo şi i-a angajat ca administratori, pe Carey la una, iar pe Thomas la cealaltă. El a consimţit să le dea un salar de 200 rupii pe lună. Slujba aceasta i-a fost de mult folos lui Carey, căci zilnic, fiind în relaţie cu muncitorii, a învăţat bine limba bengaleză. Departe de ei însă gândul să renunţe la misionarism. Având muncitorii sub mâna lor, prindeau orice prilej să le vorbească despre mântuirea câştigată de Fiul lui Dumnezeu, cu preţul sângelui vărsat pe crucea de la Golgota. Decepţia le-a fost destul de mare, că deşi au vestit indienilor Evanghelia cu atâta zel, timp de şapte ani, nu au văzut nici o roadă, nici un indian nu a fost gata să primească mântuirea.

O altă amărăciune a lui Carey a fost cu privire la felul uşuratic a lui Dr. Thomas de a mânui banii. La plecarea din Anglia, ei au primit salariul pentru un an întreg. Banii primiţi, ei i-au investit în anumite lucruri pe care le-au luat cu ei în India, cu scopul să le vândă şi astfel să aibă necesarul pentru trai. Dr. Thomas a vândut lucrurile şi a cheltuit toţi banii. Probabil spera că, fiind medic, va reuşi să-i pună la loc, dar n-a reuşit şi familia lui Carey a trebuit să îndure lipsuri. Totuşi Carey a răbdat în tăcere şi niciodată n-a făcut caz din aceasta. Faptul că a primit slujbă la fabrica de indigo a suplinit oarecum nevoile zilnice şi au primit rămânerea în India pe timp de cinci ani. Aşa că Dumnezeu a dovedit că cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.

Întrucât după un timp au reuşit să-şi cumpere şi mobila necesară şi să aibă traiul asigurat din salariu, Carey a scris Societăţii Misionare din Londra că el renunţă la salariu, iar sumele ce se adună să fie folosite pentru trimiterea altor misionari. Din cauza războiului dintre Anglia şi Franţa, Societatea misionară nu a primit nici o veste de la misionari decât după 14 luni, iar misionarii au primit veşti din Anglia abia după 17 luni.

Slujba la fabrica de indigo îi ţinea legaţi doar trei luni pe an, cât ţinea sezonul plantelor de indigo, aşa că restul timpului l-au putut folosi în lucrarea misionară. Carey a ajuns să predice fluent în limba bengaleză. El a format o biserică baptistă de limbă engleză cu credincioşii ce se aflau acolo la anumite lucrări. La acea biserică a avut bucuria să vadă convertit pe un om de afaceri numit Ignatius Fernandez. Dar el nu era indian, ci portughez. El venise în India, cu câţiva ani înainte, ca ajutor de preot catolic, dar convingându-se din Biblie că nu trebuie să venereze şi să se închine la icoane, a părăsit catolicismul. El a început să frecventeze serviciile bisericii baptiste, s-a convins de adevăr, a fost botezat şi a devenit un credincios, membru al acelei biserici până la moartea sa.

În 1796, fără să fie înştiinţaţi, au primit un ajutor, pe John Fountain. El a servit misiunea în evangheliştii şi în muzică, însă nu a trăit decât patru ani. În anul 1800, el a plecat în veşnicie.

 Întrucât în India limba de bază era sanscrita, Carey şi-a depus tot efortul să o stăpânească bine. Apoi, a început să lucreze intens la traducerea Bibliei în limba bengaleză şi sanscrită. Odată, a văzut într-un ziar un anunţ, că este o tiparniţă de vânzare. Numaidecât s-a gândit că ar fi bună pentru misiunea lor, dar nu avea bani. A spus aceasta proprietarului fabricii şi George Udrey a fost gata să plătească el 40 lire sterline şi au luat tiparniţa. Era cu cadru de lemn, dar în stare de funcţionare. Pentru achiziţionarea acestei tiparniţe a fost îmboldit îndeosebi de o scrisoare a lui Fuller, prin care îi anunţa că printre noii misionari ce vor veni să-i ajute va fi şi William Ward, care fusese în Anglia editor şi tipograf. Carey îl întâlnise în timp ce umbla prin bisericile din Anglia să adune bani pentru Societatea Misionară. Atunci îi spusese: „Dacă Dumnezeu ne binecuvântează, noi vom avea nevoie de o persoană ca dumneata, ca să ne ajute la tipărirea Scripturii. Sper că vei veni”. Şi într-o duminică dimineaţa, Carey s-a pomenit cu noii misionari: William Ward, Josua Marshman cu soţia sa Hannah, soţii Grant, Brundson şi tânăra Tidd, care a venit să se căsătorească cu John Fountain. Ei au venit cu o corabie americană. Înştiinţaţi fiind să nu debarce în India, ei au coborât la Singapore, care aparţinea de danezi, nu de britanici. Guvernatorul danez Bie le-a făcut o frumoasă primire şi pentru ca Ward să-l poată ajuta pe Carey, i-a dat un paşaport danez cu care putea intra pe teritoriul britanic al Indiei. Carey, Marshman şi Ward au format un frumos trio de lucru. Carey avea 38 ani, Ward 30 şi Marshman 31 ani.

Faptul că pe teritoriul britanic activitatea le era îngrădită, ei au convenit să mute sediul misiunii la Serampore. Astfel, în ianuarie 1800, Carey s-a mutat cu familia acolo. Fountain s-a căsătorit cu tânăra Tidd. Se părea că centrul de misiune s-a întărit binişor. Dar malaria, frigurile tropicale, curând au doborât pe soţii Grant şi Brunsdon, iar în august, acelaşi an a plecat în veşnicie şi Fountain.

Grupul rămas a cumpărat o casă mare pe malul râului şi s-au mutat cu toţii acolo. Fiecare familie îşi avea apartamentul său, dar pentru o mai mare eficienţă în lucrare şi o bună chivernisire a banilor, masa o aveau împreună. Bani din salariu îşi luau doar pentru strictul necesar, iar cei ce rămâneau de la mâncare, erau păstraţi în fondul pentru tipărirea de Biblii în limbile şi dialectele poporului indian.

În ciuda atitudinii ostile a autorităţilor britanice faţă de misionari, ostilitate cauzată de Compania India de Est, Guvernatorul general al Indiei, Lord Wellesley a ajuns să-l aprecieze foarte mult pe Carey. Guvernatorul a fondat Colegiul Fort William, care era la 17 mile de Calcuta, un institut de învăţământ universitar special, obligatoriu pentru tinerii şi funcţionarii englezi trimişi să lucreze în administraţia britanică din India. Fiindcă William Carey era un distins poliglot şi cunoştea bine limbile bengală, sanscrită şi marati, căci deja traducea Biblia în aceste limbi, guvernatorul i-a dat catedra de aceste limbi, precum şi cea de literatură a Indiei, cu un salar anual de 1.500 lire sterline, bani pe care Carey i-a vărsat la casieria misiunii. Timp de 30 de ani, Carey a deţinut înalta funcţie de profesor universitar la Fort William. Binecuvântarea era nu numai în înalta funcţie şi în salariu, ci şi în faptul că toţi tinerii britanici trimişi pentru funcţiile guvernamentale urmau să înveţe limbile principale ale Indiei de la Carey. Deci, o seamă de noi relaţii atât de necesare misionarilor. De la această catedră, „cârpaciul” de altă dată îşi revărsa influenţa covârşitoare de înflăcărat slujitor al lui Hristos. E minunat cum lucrează Dumnezeu!

În această perioadă a anului 1800, un tâmplar indian Krişna Pal, din casta Sudra, considerat guru sau învăţător religios, într-un accident, şi-a dislocat un umăr. Dr. Thomas auzind, s-a dus să-l trateze, căci îl întâlnise cu puţin înainte la o evanghelizare de stradă. Krişna a început să viziteze sediul misiunii pentru tratament. Apoi, s-a împrietenit cu misionarii. Chiar după ce se vindecase, venea să discute despre Evanghelie. Ba a ajuns să calce regulile castei sale şi să mănânce cu misionarii. Cuvântul Evangheliei a lucrat la inima lui şi el a fost primul convertit. Tot în acea vreme, Felix, fiul cel mai mare al familiei Carey s-a predat Domnului. Pe data de 28 decembrie 1800, Carey i-a botezat pe amândoi în apa râului Hooghly. N-a trecut mult timp şi soţia lui Krişna, câteva rudenii şi vecini de ai lor s-au predat Domnului. Krişna a devenit un bun evanghelist în mijlocul poporului său. El a fost de mare ajutor lui Carey. El a predicat în Benglia, Orissa şi Assam şi a adus multe suflete la Domnul. Fiind talentat şi în ale muzicii, Krişna Pal a compus o seamă de cântări religioase pentru poporul indian.

Carey avea ca principiu că fiecare misionar, după un timp, trebuie să ajungă să se întreţină singur – ca misionarii fraţilor moravieni – ca astfel Societatea Misionară să poată recruta şi trimite noi misionari. El era dezlegat de bani şi cerea şi celorlalţi misionari să fie oneşti în folosirea banilor. Chiar mai mult, el cerea ca misionarii să găsească soluţii de a produce ajutoare băneşti, ca astfel lucrarea misionară să poată lua amploare. Toţi misionarii veniţi în India, pe lângă chemarea lor, prestau şi câte o altă slujbă, iar salariul era vărsat la fondul misiunii. Din aceşti bani, ei au construit un Colegiu, au cumpărat o plantaţie de indigo şi o fabrică de hârtie. Colegiul aducea un venit anual de 1.500 lire. Ward cu tipografia producea cam o mie de lire. Toate acestea arată calitatea lui de excelent administrator al banilor pentru lucrarea Domnului. Colegiul lor a devenit aşa de bun, încât însuşi regele Frederic al VI-lea al Danemarcei l-a ridicat la rang universitar. Spiritul larg de dragoste, fără discriminare, se vede din faptul că aici erau primiţi pe lângă copiii creştinilor, şi cei ai budiştilor, ai hinduşilor şi ai mahomedanilor. Nu se impunea nici o restricţie, indiferent din ce castă făceau parte, toţi erau trataţi cu dragoste, ca fraţi. Această atitudine caldă a profesorilor a contribuit la convertirea multor studenţi.

Cu gândul de pregătire a unor păstori şi vestitori ai Evangheliei dintre indieni, la Universitatea lor, Carey a introdus şi o secţie de teologie la care el a predat timp de 17 ani: Introducerea în Vechiul şi Noul Testament şi Teologia Sistematică pentru toţi cei ce voiau să frecventeze aceste cursuri. În felul acesta, Universitatea a devenit un fel de pepinieră de vestitori ai Evangheliei. De aici s-au ridicat o seamă de bărbaţi care au străbătut India cu vestea bună a mântuirii.

Cu toată munca de profesor la două universităţi, el lucra intens la traducerea Bibliei. El a fost un titan în muncă. Nu ştia să lenevească, ci căuta să folosească şi secundele. Aşa se face că în timpul vieţii sale, cu ajutoarele ce le-a avut, a tradus Biblia sau părţi din ea în 40 de limbi. Cea mai de seamă a fost Biblia în limba bengală. La 5 martie 1801, pe masa pentru Cina Domnului din locaşul lor de închinăciune, Carey a pus un stoc mare de exemplare din Noul Testament, proaspăt tipărite şi legate. Ei au îngenuncheat şi au mulţumit Domnului. Era prima carte tipărită în limba bengală. Curând a terminat de tipărit întreaga Biblie. Traducerea întregii Biblii a făcut-o în principalele şase limbi ale Indiei: bengală, sanscrită, hindusă, marată, oriia şi assamă. Numai Noul Testament l-a tradus în alte 23 de limbi, iar porţiuni din Scripturi a tradus în alte 11 limbi şi dialecte, în timpul vieţii, el a ajuns să vadă 212.000 exemplare distribuite printre cele trei sute de milioane, cât era populaţia Indiei pe atunci. A fost o muncă cu adevărat gigantică. El a fost gata să-şi jertfească talentul său, banii săi, timpul său, să se jertfească chiar pe sine, numai ca indienii să poată cunoaşte dragostea lui Dumnezeu.

La încheierea a trei trimestre, studenţii lui au vorbit în limba bengală. De faţă a fost guvernatorul general al Indiei, a fost Ducele de Wellington, înalţi demnitari britanici şi indieni, precum şi mult popor. Carey şi-a ţinut cuvântarea sa atât în bengală cât şi în sanscrită. El a fost primul european care a ţinut o cuvântare în sanscrită. Pe lângă traducerea Bibliei, el a întocmit manuale de gramatică şi dicţionare ale principalelor limbi şi a tradus literatură sanscrită în engleză.

La începutul anului 1803, a botezat pe primul brahman convertit prin citirea unui tratat al misiunii lor. Acum aveau deja 13 botezaţi din populaţia bengală, unii din ei chiar din caste preoţeşti. În anul 1803, au avut un seceriş bogat, 25 persoane fiind botezate.

În 1803, le-a sosit încă un misionar, iar doi ani mai târziu alţi patru. Atunci şi-a lărgit sfera de activitate. Tânărul Felix Carey a început misiunea în Burma. Când mai târziu au mai sosit alţi doi misionari, autorităţile le-a dat ordin să se reîntoarcă imediat în Anglia. Carey a intervenit la Calcula. Acolo i s-a spus că guvernatorul general George Barlow, nou venit, a dat ordin ca misionarii să nu mai predice poporului indian, să nu împartă tratate şi să nu încerce să convertească pe nimeni, nici ei, nici membrii lor convertiţi până acum.

Atunci Carey a încercat să-l influenţeze pe guvernator prin cunoştinţele sale, dar acesta nu a vrut să se lase influenţat, ci doar a îndulcit puţin dispoziţia dată, în sensul că misionarii puteau să-şi continue lucrarea lor la Serampore, Bibliile puteau fi răspândite şi serviciile religioase la Calcuta se puteau ţine în case private, nu în sala mare a bazarului, cum se ţineau înainte; iar băştinaşii puteau să înveţe şi să predice unde le place, dar să nu fie emisarii celor din Serampore. În ciuda ordinului dat, ca cei doi misionari să se reîntoarcă imediat în Anglia, Carey i-a luat cu el la Serampore. Şeful poliţiei şi biroul guvernatorului au protestat şi au cerut să fie trimişi din Serampore şi predaţi autorităţilor britanice din Calcuta. Colonelul Krefling nu a fost gala să-i predea. El a declarat că misionarii sunt sub speciala protecţie a regelui Danemarcei.

După un timp a venit alt guvernator general, Lord Minto. Oponenţii misiunii, care erau destul de mulţi, au căutat să-l întărâte împotriva misionarilor. Ei au prezentat un tratat care era împotriva lui Mahomed şi căutau să arate că misionarii lezează sentimentele poporului. Carey, care nici nu auzise de un aşa tratat, a fost chemat la prim secretarul guvernatorului general. Acolo a aflat că Ward a dat unui mahomedan convertit să facă traducerea unui tratat, traducere pe care Ward n-a verificat-o şi în care fostul musulman strecurase unele cuvinte pe care aceştia le considerau jignitoare la adresa lui Mahomed. Carey a expus felul lor de a lucra în dragoste, fără să ofenseze, a cerut scuze pentru lipsa de verificare din partea lui Ward şi a oprit răspândirea pamfletului cu pricina. Totuşi, Carey a primit un nou ordin de interzicere a convertirii bengalilor şi i se cerea să aducă tiparniţa la Calcuta. Atunci Carey şi Marshman au cerut audienţă la guvernatorul general. La audienţă, ei au prezentat ca dar guvernatorului Lord Minto cartea „Ramaiana”, scrierile clasice hinduse, pe care le-a tradus în engleză şi era proaspăt tipărită. Ei au expus lucrarea misiunii şi i-au demonstrat un rezultat vizibil. Până atunci au botezat vreo sută de indieni. Dintre ei 12 erau brahmani şi 5 musulmani. Amândoi au mărturisit că ei sunt gata mai degrabă să sufere, dacă e necesar, decât să facă un compromis în ce priveşte misiunea şi slujirea lor.

Lord Minto şi-a dai seama că oamenii aceştia sunt altfel de cum au fost pictaţi de oponenţii lor. Lui i s-a spus că sunt tulburătorii ordinei publice. El a anulat ordonanţa dată, a cerut însă lui Carey să-i prezinte lui spre aprobare toate manuscrisele ce aveau să fie tipărite. Carey a consimţit la aceasta, căci ştia că nu au nimic subversiv.

Deşi la Calcuta lucrurile s-au liniştit, oponenţii misiunii nu s-au liniştit. Prin oamenii lor, cazul misionarilor din Serampore a ajuns în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor din Anglia. Voiau cu orice preţ să-i scoată din India. Iată un fragment din memoriul împotriva misionarilor trimis de Compania Indiei de Est către Parlamentul Britanic:

„A trimite misionari în posesiunile noastre orientale e cel mai prostesc, cel mai extravagant, cel mai costisitor, cel mai lipsit de apărare proiect sugerat de un fantastic ţicnit la cap. O aşa schemă e periculoasă, imprudentă, nefolositoare, fără câştig, fantastică. Ea e contra raţiunii sănătoase şi a bunei cuviinţe. Ea primejduieşte securitatea şi pacea posesiunilor noastre”.

În apărarea misionarilor au luat atunci cuvântul unii din cei mai de seamă bărbaţi ai Angliei, ca William Wilberforce, Robert Southey, poet care tocmai atunci fusese făcut laureat şi Lord Wellesley, fost guvernator general al Indiei, care cunoştea bine pe Carey şi lucrarea misionarilor, dar cunoştea tot aşa de bine şi toate maşinaţiile Companiei India de Est.

Dar nu numai afaceriştii acestei Companii, care voiau să ţină în întuneric şi obscurantism masele de oameni ai Indiei, ca ei să-i jupoaie, ci şi unii din fruntaşii bisericilor din acea vreme vorbeau că Societatea misionară e din iniţiativa Satanei. La adunarea generală a Bisericii Scoţiei din 1796 s-a votat următoarea rezoluţie: „A răspândi cunoştinţa lui Dumnezeu între păgâni şi barbari e cel mai absurd lucru”.

Din toată această luptă, misionarii au fost cei ce au avut câştig de cauză. Lucrarea lor a ajuns să fie cunoscută în Camera Comunelor şi în Camera Lorzilor, deci la cel mai înalt nivel. Nu s-a luat nici o măsură restrictivă împotriva misionarilor. Din contră, în 1813 trebuia reînnoit contractul dat, pe 20 de ani, Companiei India de Est cu privire la comerţ şi alte privilegii. În noul act al Parlamentului s-a făcut stipulaţia că „ar trebui adoptate aşa măsuri care să tindă la introducerea între ei a cunoştinţelor folositoare şi a îmbunătăţirilor religioase şi morale”. Deci, misiunea a câştigat drepturi oficiale, iar Compania a pierdut.

Popularitatea în Anglia au avut-o şi din cauza unui tragic incendiu ce a avut loc, pe data de 11 martie 1812, la tiparniţa misiunii. Focul a mistuit un mare stoc de hârtie, mii de coli tipărite din traducerea Bibliei şi alte lucruri. Paguba cea mai mare a fost că s-au pierdut manuscrise a unor traduceri ale Bibliei, manuale de gramatică, dicţionare şi alte cărţi lucrate gata, doar aşteptau rândul la tipărit. Deci, era muncă de timp îndelungat şi nu aveau un al doilea exemplar. Plus au fost distruse literele, vreo 20 de tipuri, din diferite limbi. Focul nu a ajuns la fabrica de hârtie, la depozitul de cărţi, unde erau mii de Biblii. La fel, au fost salvate cinci maşini de tipărit, actele de contabilitate, documente şi spre bucuria lui Ward, el a găsit în ruine matriţele cu care a putut turna din nou literele atât de necesare tipografiilor pe acea vreme. Când vestea incendiului a ajuns în Anglia, în 50 de zile au sosit din toate părţile banii necesari pentru repunerea în funcţiune a tipografiei. Partea grea a fost a traducerilor, care au trebuit lucrate din nou.

Trio Serampore a lucrat cu mult sârg până în anul 1845, când William Ward a fost răpus de holeră. La fel şi Felix Carey a murit în acelaşi an. Cel de al doilea băiat al lui Carey, William, a servit misiunea din Bengal. Iabeţ, al treilea, a devenit misionar în Amboyna. Ionatan, cel mai tânăr, a studiat dreptul şi a devenit avocat la Curtea supremă, iar în timpul liber era un bun predicator al Evangheliei.

Carey nu s-a mai întors niciodată în Anglia. El a fost mult prea ocupat ca să-şi poată permite să plece. Timp de 40 de ani a muncit neobosit. Niciodată nu a avut vreun concediu. Când îşi simţea capul prea obosit, mergea în grădină şi muncea fizic, această muncă îl relaxa. Şcoala lor era aşezată pe un teren de cinci hectare. Trăsătura de naturalist, care s-a observat în copilărie, s-a dovedit desăvârşită la maturitate. Grădina, pe care el o concepuse şi o îngrijea, era un fel de paradis. Ea era mai bogată în specii de plante decât grădina botanică din Calcula. Frumuseţea culorilor de flori, jos şi cântecul fermecător al nenumăratelor specii de păsări ce îşi aveau cuiburile în copacii şi tufişurile grădinii – păsări ce erau selecţionate de el cu multă grijă – îi dădeau nuanţa de basm. Spre a-şi îmbogăţi şi înfrumuseţa grădina, Carey a cerut prietenilor din Europa şi Asia tot felul de seminţe şi să-l ţină la curent cu toate informaţiile botanice din zonele lor. El a ajutat la formarea Societăţii de Horticultură şi Agricultură a Indiei, al cărei preşedinte a şi fost pentru o vreme. Era membru al Societăţii Asiatice din Bengal, al Societăţii Geologice, al Societăţii Line din Londra şi membru corespondent al Societăţii Regale de Horticultura din Londra. Istoricul Wedder spune că societăţile ştiinţifice ale Europei l-au recunoscut pe William Carey ca fiind unul din cei mai mari savanţi ai vremii sale.

Numai când stai puţin şi cugeti, te întrebi cum a putut face faţă la toate acestea? Cum dintr-un cârpaci a ajuns să urce cele mai înalte trepte? Biblia ne dă explicaţia în 1 Samuel 2:30, prin promisiunea făcută de Dumnezeu: „…voi cinsti pe cine Mă cinsteşte”. Ea s-a împlinit în viaţa lui Carey. Pe de altă parte, viaţa lui a fost o muncă neîntreruptă în învăţătură şi în lucrare. Universitatea Brown din Rhode Island, Statele Unite, în 1807, i-a decernat titlul de doctor. Cu toate că devenise savant şi ajunsese la mare faimă, el poseda o rară modestie. Această trăsătură îi dădea farmec şi sclipea în toate relaţiile lui, atât cu cei din biserică, cât şi cu cei din afară, cu ceilalţi profesori universitari, cu studenţii şi cu toţi cu care ajungea în contact. Un caz izbitor a rămas înscris pe răbojul istoriei. Odată, la un mare banchet, un ofiţer superior britanic spuse colegului său, în şoaptă, dar destul de tare ca să audă Carey: „Am aflat că vecinul nostru Carey a fost pe vremuri cizmar”. Voia să-l umilească pe misionar. Carey nu s-a şifonat, ci l-a corectat, spunându-i: „Sunteţi informat greşit, domnul meu, Carey a fost pe vremuri doar un biet cârpaci de ghete”. Într-adevăr, din pricina silinţei lui la învăţătură, mereu cu cartea în faţă. prefera să nu facă încălţăminte noi, ci doar să cârpească încălţămintele vechi. Smerenia e o floare rară ce înfloreşte doar în terenul unei inimi curate, unde Hristos e cu adevărat Domn.

Chiar şi după ce Dumnezeu l-a folosit aşa de minunat, el prefera să nu se vorbească de marile lucrări ca săvârşite de el. Ştia că totul a fost din harul lui Dumnezeu. Când a fost pe patul de moarte, Alexandru Duff, un alt mare misionar cu ceva mai tânăr, care de multe ori căutase să înveţe din experienţa lui Carey, acum venise să-l vadă. Duff vorbise lui Carey despre o seamă de lucrări ce au fost realizate, datorită faptului că în tinereţe Carey a consimţit să devină misionar în India şi să fie atât de activ. La sfârşit, Carey i-a cerut să se roage, iar după rugăciune Duff şi-a luat rămas bun, căci se vedea că e în ultimele clipe, apoi a dat să plece. Când a fost lângă uşă, Carey l-a strigat în şoaptă şi el s-a întors să vadă ce vrea să-i spună. Atunci i-a zis: „Duff, vezi, acum ai vorbit de Dr. Carey. După ce am plecat, nu mai vorbi decât de Mântuitorul lui Carey”.

Chiar şi pe plan social. Carey a fost o mare binecuvântare. La sosirea lui în India, inima lui simţitoare a fost deosebit de împovărată de unele practici ale populaţiei din India. El a aflat că unii copii mici sunt sacrificaţi zeităţii râurilor. La fel şi copiii care se îmbolnăveau, părinţii îi aruncau în râu. Carey a protestat împotriva acestei practici şi a intervenit la guvernatorul general să interzică pruncuciderea. Lord Wellesley l-a însărcinat pe Carey să investigheze dacă în cărţile sacre ale indienilor se cere aşa ceva. După ce a studiat cărţile sacre ale hinduşilor, Carey a făcut un raport, specificând că nicăieri nu se cere aşa jertfe. Îndată, guvernatorul a dat un decret prin care califica infantuciderea ca şi crimă, ce se pedepseşte cu moartea. Imediat, practica aceasta a fost stopată. Astfel, zeci de mii de copii au fost salvaţi de la moarte sigură.

Odată, în timp ce călătorea spre slujba sa la fabrica de indigo, a văzut o altă practică teribilă. La înmormântarea unui soţ, văduva lui a fost arsă de vie împreună cu cadavrul soţului. Din nou a luat cărţile lor sacre, le-a cercetat, apoi a arătat guvernatorului că arderea văduvelor nu e cerută, ci doar lăudată ca o faptă meritorie. El a stăruit de guvernator să interzică şi această practică. Guvernatorul era tocmai pe punctul de ieşire din slujbă şi a lăsat ca succesorul său să dea interdicţia. Au fost mai mulţi succesori, dar nici unul n-a luat nici o decizie. S-a calculat că numai de când a început dominaţia Angliei asupra Indiei, peste 70.000 de văduve au fost arse.

Totuşi, duminică dimineaţa, 6 decembrie 1829, când Carey se pregătea tocmai să plece la biserică, a primit proclamaţia guvernatorului general, Lord William Bentinck. O privire fugară îl făcu să tresară. Era decretul de interzicere a arderii văduvelor. Brahmanii au protestat până la regele Angliei, dar decretul a rămas în picioare. Odată, fiul unui bogătaş dintr-o castă mai înaltă a venit la guvernator şi a cerut să dea voie ca mama lui să fie arsă împreună cu cadavrul tatălui, aceasta fiindcă mama lui vrea şi e un act de conştiinţă a familiei să-i împlinească această dorinţă. Răspunsul a fost: „Desigur mama ta poate să facă aceasta şi tu, ca întâiul născut al ei, poţi să aprinzi focul, numai că atunci trebuie şi eu, ca act de conştiinţă, să te spânzur pentru omor”. Natural că n-a mai îndrăznit să facă aşa ceva.

Pe data de 9 iunie 1834, în vârstă de 72 ani, Carey şi-a încheiat munca pe acest pământ şi a plecat la Domnul său pe care L-a ascultat cu atâta devotament. Drapelul danez la Serampore a fost coborât în bernă – semn de doliu naţional. La serviciul funebru a luat parte chiar şi guvernatorul danez, împreună cu soţia sa, şi o mare mulţime de creştini, hinduşi şi musulmani, căci a fost iubit şi stimat de toţi. Conform cerinţei sale, nu i s-a ridicat nici un monument, ci o piatră simplă cu numele lui, data naşterii, a morţii şi cuvintele: „Un sărman vierme păcătos, fără ajutor, cad în mâna Ta cea bună!”

Un bust al lui Carey a fost aşezat în grădina horticolă a Calcutei, iar în Catedrala Westminster din Londra s-a aşezat o placă gravată cu cuvintele predicii lui Carey: „Aşteptaţi lucruri mari de la Dumnezeu şi încercaţi lucruri mari pentru Dumnezeu”.

Zelul misionar al lui Carey a trezit spiritul misionar nu numai la baptişti, ci la toţi protestanţii. Istoricul Kenneth Scott Latourette, în cartea sa „Creştinismul de-a lungul veacurilor”, spune că în 1795, metodiştii au format Societatea Misionară a Londrei. În 1799, evanghelicii au format Societatea Bisericii Misionare. În acelaşi an s-a format Societatea de tratate religioase. În anul 1804 s-a înfiinţat Societatea Biblică Britanică. În 1810 s-a format Societatea Misionară Americană. În 1815 pietiştii au format Societatea Misionară din Basel. E foarte important de notat că toate aceste societăţi misionare au început într-o vreme de criză. Europa era zguduită de revoluţia franceză şi devastată de războaiele lui Napoleon. Păreau condiţii foarte vitrege, dar sărăcia a produs un belşug de dărnicie şi de binecuvântări. Credincioşii au învăţat să aştepte lucruri mari de la Dumnezeu şi să încerce lucruri mari pentru Dumnezeu. De aceea, William Carey a fost supranumit „Părintele misiunilor moderne”.

Printr-un om s-a ajuns să se realizeze vorba Domnului Isus: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”.

Doamne, ridică şi din poporul român asemenea bărbaţi!

CAPITOLUL 11
ADONIRAM JUDSON
Apostolul Burmei 

 

Când s-a înfiinţat Societatea Misionară Baptistă în Anglia, sub influenţa lui William Carey, nimeni nu putea şti ce efect urma să aibă şi pe câţi avea să aprindă jarul misionar. Rapoartele lui Carey de pe câmpul de misiune şi-au găsit publicitate în America, în revista „The Massachusetts Baptist Missionary Magazine” – spune O. K. Armstrong în cartea „The Baptists în America”, 1979, pagina 124. Aceste rapoarte au trezit nu numai tineretul baptist, ci şi al altor confesiuni religioase. Responsabilitatea de a vesti Evanghelia altor popoare a început să pună stăpânire pe gândirea credincioşilor.

La Colegiul Williams, un grup de studenţi au format „Societatea Frăţia”, sub conducerea lui Samuel Mills. Ei discutau problemele misiunii şi se rugau pentru ea. După absolvire, Samuel Mills şi James Richard s-au înscris la Seminarul Teologic Andover, să se pregătească pentru vestirea Evangheliei. Ei au atras în grupul lor pe Samuel Newell de la Colegiul Union, pe Samuel Nott de la Universitatea Harvard şi pe Adoniram Judson ce venise la Seminar de la Universitatea Brown.

Într-o zi din august 1806, ei s-au retras într-o livadă cu arţari, spre a discuta probleme legate de misiune şi a se ruga. Pe când erau acolo, deodată cerul s-a acoperit de nori negri şi se vedea că urmează o ploaie mare. De aceea, au căutat adăpost sub o căpiţă de fân. Norii şi-au descărcat binecuvântarea, iar adăpostiţii sub căpiţă, studenţii, au hotărât să meargă ei înşişi misionari la milioanele de suflete din Asia. Acolo, au formulat un plan îndrăzneţ în privinţa aceasta. Acea întrunire, sub căpiţa de fân, a rămas în istorie. Din grupul acela s-a distins în mod deosebit cu spirit de lider Adoniram Judson, un tânăr voinic, capabil de o muncă titanică.

Adoniram Judson s-a născut la 9 august 1788, la Malden, Massachusetts. Tatăl său a fost păstorul bisericii congregaţionale din oraş. Mamă-sa a fost o femeie blândă, manierată, cu o vorbire elegantă şi bună credincioasă. Abigail, sora lui Adoniram, era mai tânără cu un an şi jumătate, iar Elnatan, fratele său, era mai mic cu şase ani.

Dr. Fred Barlow, în „Profiles in Evangelism”, 1976, pagina 103, spune că „mental, el a fost un gigant. La vârsta de 3 ani a ştiut să citească. La 10 ani a luat lecţii de navigaţie, iar la 16 ani a intrat la Colegiul Providence, care mai târziu a primit denumirea de Universitatea Brown”.

Alfred Mathieson, în cartea sa „Judson of Burma”, Londra, pagina 3, scrie: „Mare e influenţa mamei asupra copilului ei, căci pe genunchii mamei, Adoniram a învăţat să citească la vârsta de 3 ani. În timp ce tatăl său era plecat într-o scurtă călătorie, mama, dornică să facă o surpriză soţului ei, profitând de absenţa sa, a folosit ocazia să-şi înveţe copilul să citească. Spre uimirea tatălui, la întoarcere, a găsit că copilul era în stare să citească foarte uşor un capitol din Biblie”.

În timpul studenţiei, datorită influenţei rele a unui coleg, a căzut în ghearele necredinţei. Faith Coxe Bailey, în cartea „Adoniram Judson, Missionary to Burma”, 1955, ne spune că la Colegiu s-a împrietenit cu studentul E., ce avea o minte sclipitoare şi îl studiase pe Voltaire. Acesta era ateu şi l-a făcut ateu şi pe Judson. La terminarea studiilor universitare, când s-a dus acasă, a spus părinţilor că el nu mai crede în Dumnezeu. Mamă-sa a izbucnit în lacrimi, iar tatăl său a încercat să-i dea o seamă de argumente raţionale despre existenţa lui Dumnezeu, dar tânărul Adoniram se credea de acum mai emancipat decât tatăl său şi nu le-a primit. Aşa a învăţat de la celălalt că credinţa în Dumnezeu e ceva rămas în urmă, de aceea nu mai voia să discute. După ce şi-a văzut părinţii, a plecat la New York. Babilonul New Yorkului din 1800 l-a îmbătat pe tânărul venit din provincie. Mai ales, teatrul l-a fascinat. Numaidecât el s-a unit cu o trupă de melodramă. De la aceştia a învăţat să mintă, să înşele, să locuiască o vreme într-un apartament, apoi să dispară, fără să plătească şi tot felul de escrocherii. Acolo a stat un an. Apoi, îmboldit de ceilalţi, a plecat să exploreze, să se îmbogăţească în vestul Americii, în California.

E minunat felul cum Dumnezeu răspunde rugăciunilor părinţilor! Fiind în drum spre vest, într-o seară s-a oprit într-un orăşel şi a căutat o cameră de hotel. Proprietarul i-a spus că nu mai are decât o singură cameră, care e cu zgomot, căci în camera alăturată este un tânăr bolnav grav ce trage să moară. Neavând altceva de ales, a acceptat acea cameră, căci era rupt de oboseală şi a spus proprietarului că el nu se teme de un om ce trage să moară. A luat cheia şi s-a dus să se culce. Dincolo însă, bolnavul se văicărea foarte rău, şi strigătele, ţipetele aceluia l-au făcut să nu poată dormi toată noaptea. Atunci, în mintea lui Judson s-au ridicat tot felul de întrebări: „De ce se îngrozeşte omul acela? Nu e pregătit să moară? Unde îşi va petrece veşnicia, în cazul când ea totuşi există? A fost el un credincios sau un păcătos ce alunecă în iad?” Spre dimineaţă s-a făcut linişte. După ce s-a îmbrăcat, când s-a dus să dea cheia, a întrebat cine a fost acel om. Proprietarul hotelului i-a spus că a fost un tânăr ce a absolvit Universitatea Brown. El a murit înspre ziuă. Auzind aceasta, Judson întrebă de numele lui, căci se gândea că trebuie să-l fi cunoscut, fiindcă şi el studiase la acea universitate. Numaidecât proprietarul deschise registrul şi îi citi numele Jacob Eames. Judson rămase înmărmurit. Era fostul său coleg Jacob Eames, care-l făcuse ateu. Şocul a fost puternic. Groaznicele ţipete ale aceluia l-au făcut să-şi dea seama că şi el e pierdut şi că dacă ar fi fost rândul lui să moară, nu ar fi fost cu nimic mai bun decât celălalt. Înspăimântat, a părăsit hotelul, dar a părăsit şi calea necredinţei. Nu îndrăznea să mai facă un pas pe ea. Sufletul său trezit a început să strige după mila Domnului, după iertare. Toată năzuinţa lui după îmbogăţire în vest, după faimă, s-a spulberat într-o clipă. Acolo pe drum, el şi-a predat viaţa Domnului şi s-a întors acasă. Cine ar putea zugrăvi bucuria părinţilor săi când l-au văzut schimbat?

Având o viaţă nouă prin Duhul Domnului, acum şi-a făcut şi planuri noi de viitor. Dorea să devină vestitor al Evangheliei, de aceea s-a înscris la Seminarul Teologic Andover.

Elmer L. Towns, în carte sa „The Christian Hall of Fame”, 1971, pagina 98, ne spune că la Seminar, Judson a citit o predică intitulată „Steaua din Răsărit” de Dr. Claudius Buchanan, bazată pe textul din Evanghelia după Matei 2:2 şi n-a mai putut scăpa de apelul ei misionar: „Mergeţi în toată lumea”. Atunci făcuse cunoştinţă cu studenţii din „Societatea Frăţia” şi simţise şi el chemarea să devină misionar.

În iunie 1810, la Bradford a fost o întrunire a bisericilor congregaţionale din statul Massachusetts. Judson cu cei trei Samueli s-au prezentat în faţa păstorilor şi au cerut insistent să fie trimişi ca misionari în Asia. Niciodată până atunci nu fusese trimis vreun misionar din America. Unii considerau că aşa ceva ar fi o nebunie. Alţii credeau că aceasta e datoria creştinilor. Nu s-a putut luă imediat o hotărâre, ci a fost aleasă o comisie de trei păstori, care urmau să analizeze planul tinerilor, să chibzuiască bine şi să raporteze a doua zi. Vineri 29 iunie 1810, comisia a prezentat raportul. Ei recomandau ca planul tinerilor să fie aprobat şi cereau să se organizeze această misiune sub numele „Bordul de Misiune pentru misionarii din străinătate”. Raportul a fost primit şi votat fără nici un protest.

Pentru masa de amiază, un grup de păstori şi studenţi, printre care şi Judson, a fost luat de diaconul Haseltine. Atunci a făcut Judson cunoştinţă cu Ana Nancy Haseltine, care i-a devenit soţie. O descriere mai amplă a ei o găsiţi în cartea „Ana din Ava”, tipărită la Bucureşti în 1936 şi retipărită la Los Angeles în 1989.

La 5 februarie 1812, Judson s-a căsătorit cu Ana Nancy, iar la 6 februarie la Salem, a fost ordinarea a cinci tineri care urmau să plece misionari. Erau: Adoniram Judson, Luther Rice, Samuel Newell, Samuel Nott şi Gordon Hall. Peste câteva zile, Samuel Nott, Gordon Hall şi Luther Rice s-au îmbarcat din Philadelphia pe corabia Armonia pentru Calcuta, India. Marţi 18 februarie, primiră şi soţii Judson şi Newell înştiinţarea să se prezinte la corabia Caravan, pentru ca, de îndată ce vor avea un vânt potrivit, să poată pleca spre coasta Asiei. Pe acea vreme încă nu erau vapoarele cu motoare cu aburi, ci doar corăbiile cu pânze ce erau purtate de vânt. La fel, nu era încă tăiat Canalul Suez. Corăbiile din America trebuiau să ocolească Africa pe la Capul Bunei Speranţe şi apoi să apuce spre Asia. În dimineaţa de 19 februarie 1812, corabia Caravan şi-a întins pânzele şi a plecat.

Călătoria a fost grea, cu furtuni, cu rău de mare, cu multă oboseală şi după 114 zile au ajuns în India. Puţin mai târziu, au ajuns şi ceilalţi trei cu corabia Armonia.

În timpul călătoriei pe corabie, Judson a căutat să studieze mai bine Noul Testament în limba greacă, căci acesta formează baza creştinismului. La plecare, Bordul de misiune le-a trasat sarcina să boteze pe cei ce cred şi casa lor, adică şi pe copiii mici. Studiind textele despre botez, el a constatat că întotdeauna în Noul Testament botezul e menţionat în legătură cu credinţa. Nu a găsit nici măcar un singur text unde să se arate că au fost botezaţi şi copiii mici. Chiar în casa temnicerului din Filipi, unde se spune că a fost botezat „el şi toţi ai lui”, se face precizarea că după botez „s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Domnul”. Dacă ar fi fost copii mici, aceştia nu ar fi ştiut să creadă şi nu ar fi putut să se bucure de ceva ce nu ar fi înţeles. De asemenea, cuvântul grecesc „baptizo”, care e tradus prin cuvântul botez, în greceşte înseamnă „cufundare în apă”, nu stropire. Aceasta l-a pus pe gânduri. Biserica Congregaţională botează copiii mici prin stropire. Mai multe zile la rând a studiat toate textele şi era frământat, în fine, a zis soţiei: „Nancy, mă tem că baptiştii au dreptate!” Ea a reacţionat cu frică. Ei au fost trimişi misionari de biserica Congregaţională, deci a accepta botezul prin cufundare a oamenilor ce cred, înseamnă a deveni baptişti şi astfel li se va tăia suportul financiar în India. Atunci a luat şi ea Noul Testament şi a cercetat toate textele. Toate arătau clar că botezul e prin cufundare a celor ce cred. Cuvântul Domnului le-a dat convingerea la amândoi, dar ce puteau face acum, căci băneşte atârnau de congregaţionalişti. Baptiştii din America erau slabi şi neorganizaţi în ce priveşte misiunea externă. Un recensământ din 1795 arată că erau numai 1152 biserici baptiste în Statele Unite. Ei ştiau că baptiştii „sunt oamenii Cărţii sfinte” şi din cauza aceasta sunt duşmăniţi, dar acum s-au convins că şi în privinţa botezului ei au dreptate. La început şi-au zis să nu discute chestiunea, dar aceasta ar fi însemnat să nu fie cinstiţi. Ei ca misionari trebuie să vestească adevărul, dar ca să-l vestească, trebuie ei întâi să-l trăiască. Şi ei s-au hotărât să asculte în totul de Cuvântul sfânt şi să trăiască adevărul, oricare ar fi preţul ce trebuie să-l plătească.

Când au ajuns la Calcula, singura misiune era cea baptistă, începută de Felix Carey, fiul lui William Carey. Bordul de misiune al bisericii congregaţionale din America îl anunţase pe el de sosirea noilor misionari. Aşa se face că Felix i-a aşteptat în port, le-a urat bun venit şi fără să discute deosebirile, i-a dus la casa misiunii baptiste. După câteva zile, Judson a avut o lungă discuţie cu Felix şi i-a mărturisit convingerea la care a ajuns în privinţa botezului. Îndată după aceasta, membrii baptişti au fost surprinşi când soţii Judson au cerut public să fie botezaţi conform Cuvântului sfânt. Felix a făcut aranjamentul şi pe data de 6 septembrie 1812, Adoniram şi Ana Judson au fost botezaţi de misionarul William Ward.

Puţin după aceasta, au sosit şi ceilalţi trei misionari cu corabia Armonia. Ei au fost primiţi tot la casa misiunii baptiste. Nu ştiau încă nimic de botezul soţilor Judson. Abia s-a odihnit puţin şi Luther Rice l-a luat pe Judson deoparte să-i spună ceva. El a mărturisit lui Judson că, în timpul lungii călătorii, studiind cu atenţie Noul Testament, a constatat că adevăratul botez e al celor ce cred, nu al copiilor mici şi că nu e prin stropire, ci prin cufundare în apă, ceea ce coincide şi cu simbolul botezului din Romani 6:4 de îngropare a candidatului şi ridicarea cu învierea la o viaţă nouă. Judson l-a sfătuit să studieze bine textele în limba greacă, dar Rice i-a spus că tocmai aceea a făcut. Atunci Judson i-a spus că şi el şi soţia au ajuns la aceeaşi convingere şi că ei deja au fost botezaţi. O.K. Armstrong, în opul citat, la pagina 130, spune că pe data de 1 noiembrie 1912, a fost botezat şi Luther Rice. În jurnalul său zilnic, Rice a scris: “În această zi am fost botezat în numele Sfintei Treimi. Dea Domnul să găsesc totdeauna că Numele Său este un turn puternic la care pot oricând să recurg şi să găsesc adăpost”.

Deşi ei ştiau că ascultarea de Cuvântul Sfânt şi acceptarea botezului înseamnă pierderea suportului financiar, fără să aibă ceva în loc, ei au fost gata să asculte. Într-o scrisoare lungă, Judson a înştiinţat Bordul de Misiune că el şi soţia au cerut să fie botezaţi pe baza mărturisirii lor de credinţă. La fel a făcut şi Rice. Acum nu numai că au rămas fără suport, dar au urmat o mulţime de încercări şi ispite. Compania India de Est a pornit acţiuni împotriva lor, nu-i voia ca misionari, ci le-a cerut imediat să se reîntoarcă în America sau îi vor deporta în Anglia. Fiind într-o aşa situaţie, misionarii au părăsit Calcula şi s-au dus în sud la Madras, ca de acolo să aleagă un alt câmp de misiune. Totuşi, nu s-au oprit la Madras, ci au debarcat la Port Louis, o insulă a Franţei. Acolo s-au înţeles cu Rice, care în urma tensiunilor avea mari dureri de stomac, ca el să se reîntoarcă în America, să se trateze şi totodată să ajute pe baptiştii americani să organizeze misiunea externă pentru suportul lor financiar. Din cauza stării de război, nu s-a găsit nici o corabie spre America, dar Rice a găsit una spre San Salvator, de acolo alta spre insulele Bahama şi de acolo la Boston.

Judson cu soţia au găsit o corabie şi au plecat spre Rangoon, Burma, deşi li s-a spus că acolo clima nu e sănătoasă, că sărăcia e mare şi sunt multe boli, că întunericul păgânismului e nespus şi cruzimile fără pereche în lume. Aceasta a fost pe data de 22 iunie 1813. Corabia Georgiana era veche şi trosnea din toate încheieturile, era murdară încât nu ştiai unde să te aşezi, totuşi trebuia să stai jos, căci era legănată rău de valuri. Pe această corabie, Ana a născut primul lor copil, fără să aibă ajutorul unei moaşe sau al unui doctor. Copilul însă era mort. Pe data de 13 iulie 1813, au ajuns la Rangoon. Felix Carey a venit înaintea lor aici, aşa că au tras la locuinţa lui. Acolo au întâlnit un negustor englez, care văzându-i, le-a zis să plece îndată înapoi în America, fiindcă viaţa de misionar în Burma e mult prea grea, budiştii sunt fanatici şi nu acceptă religia creştină. Dar Judson i-a spus că oricare ar fi greutăţile, ei au venit să fie misionari. Nu ştia atunci că avea să muncească 15 ore pe zi, timp de şase ani, până să vadă primul convertit.

Felix Carey a găsit o casă la marginea oraşului, unde se depozitau gunoaiele, şi a închiriat-o, căci era o mare criză de locuinţe. Casa avea trei camere. Tot oraşul Rangoon era murdar, noroios, dar aici era şi un miros infect de la gunoaie. Din cele trei camere, una a dat-o soţilor Judson şi ei s-au bucurat căci, după un an şi jumătate de călătorii, acum puteau să răsufle uşuraţi şi să doarmă într-o cameră care era a lor.

Întrucât soţia lui Felix şi mama ei erau burmeze, soţii Judson s-au apucat serios de învăţarea limbii. Curând însă constatară că nu departe de ei este locul de execuţie a criminalilor, a celor ce au ofensat pe vicerege sau pe slujbaşii lui. Acolo erau bătuţi şi ţipau ca din gură de şarpe. Alţii erau mutilaţi şi lăsaţi pradă vulturilor. Totul era ceva prea mult pentru tinerii americani, deprinşi cu o altă viaţă. De aceea, într-o zi, Ana se duse şi ceru audienţă la vicerege. În sfârşit, când o primi, el era îmbrăcat elegant, purta o sabie lungă la brâu şi fu plăcut surprins să vadă o femeie albă. Ea îi ceru permisiunea să poată clădi o casă între zidurile cetăţii. El îi aprobă îndată cererea.

Constatând că budiştii, în drum spre pagoda lor, au un fel de case de poposire cu o verandă numită „zayat”, unde pelerinii puteau să se oprească şi să se odihnească puţin, Judson îşi plănui o aşa casă cu o aşa verandă alăturea, unde călătorii puteau să stea puţin să întrebe despre ale religiei. Cu multă muncă a ajuns de a văzut casa terminată.

Luther Rice, după ce a ajuns în America, a fost primit bine de baptiştii din Massachusetts. Ei auziseră încă înainte de sosirea lui Rice că în Asia este o misiune baptistă americană. Thomas Baldwin, păstor de seamă din Boston, deja organizase un grup pe care-l numi: „Societatea Baptistă pentru vestirea Evangheliei în India şi în ţările străine”. Banii au început să vină la casierie, aşa că imediat au fost de acord ca Rice să meargă prin biserici să stimuleze dărnicia, iar soţii Judson să fie încunoştinţaţi de suportul baptiştilor. Din cauza războiului între Statele Unite şi Marea Britanie, toată corespondenţa a fost oprită. Abia pe data de 5 septembrie 1815, au primit vestea că sunt recunoscuţi ca misionari baptişti şi au suportul asigurat.

Între timp, Judson a găsit un fost preot budist numit Maung Noo, care în schimbul unei sume, a fost gata să-i fie profesor de limba burmeză. Când a cerut să dea lecţii şi soţiei, el a dat din cap că nu e gata, căci soţiile sunt inferioare şi nu pot învăţa. Totuşi, la stăruinţa soţului a acceptat să-i dea şi ei lecţii şi a fost uimit de felul cum ea îşi însuşea învăţătura.

Începând să circule poşta, Judson a scris Societăţii misionare că, dacă se poate, să trimită şi alţi misionari ca ajutoare, mai ales pe cineva care să fie tipograf. De îndată ce a putut conversa în burmeză, el a început să vestească altora Evanghelia. Apoi a întocmit un catehism şi Evanghelia după Matei în burmeză. În octombrie 1816, a primit pe noii misionari, familia Hough. Soţul era priceput în ale tipografiei şi trecând pe la Serampore, aducea de la William Carey o mică tiparniţă pentru misiunea din Burma. Aceasta le-a fost de mult folos în lucrarea lor. Din 1816 până la moartea lui Judson în 1850, cu această tiparniţă s-au tipărit 5.095.180 de pagini în limba burmeză, incluzând Biblia, dicţionarul, catehismul, predici şi alte lucrări ale lui Judson.

 

 Limba burmeză fiind o limbă foarte grea, abia după şase ani Judson a reuşit să ţină prima sa predică în burmeză. Tot după şase ani de la sosirea lor în Burma a avut primul convertit. Era Maung Noo, fostul său profesor. El a fost botezat duminică 4 iulie 1819, iar până în 1821 aveau 12 membri convertiţi. Al treilea misionar sosit în Burma a fost un medic, Dr. Jonathan Price. Când el a văzut starea sănătăţii lui Adoniram şi a Anei, i-a îndemnat să-şi ia imediat un concediu pentru refacere şi să plece în Statele Unite. Judson nu a vrut, dar a acceptat ca ea să plece. Era în august 1821. Călătoria ei a fost prin Anglia, unde a vizitat mai multe biserici şi le-a relatat despre lucrarea lor în Burma. Peste tot englezii i-au făcut o frumoasă primire. Apoi şi-a continuat drumul până în America, unde a stat doi ani. După ce s-a refăcut puţin, a fost solicitată mereu să vorbească în bisericile baptiste despre misiunea lor. Ea a fost prima femeie misionară baptistă de pe pământul Americii, reîntoarsă de pe câmpul de misiune. Peste tot pe unde vorbea, bisericile erau supraticsite cu popor. În decembrie 1823, Ana s-a întors în Burma. Până la acea dată, Judson terminase traducerea Noului Testament în limba burmeză.

În timp ce Ana era încă în America, Judson cu Dr. Price s-au dus la Ava, căci regele Bagyidaw voia să-l cunoască pe medic. La palat li s-a făcut o frumoasă primire şi regele şi-a exprimat dorinţa că ar vrea să cunoască religia lor. Ei au stat patru luni în capitală şi s-au întâlnit mai de multe ori cu familia regală. Pe Dr. Price regele îl luă la curtea sa. Înainte de a pleca spre Rangoon, Judson s-a dus să-şi ia rămas bun de la rege. Când auzi de plecare, regele protestă. Numai după ce Judson îi spuse că urmează să-i sosească soţia, regele acceptă cu condiţia ca după sosirea soţiei să vină cu toţi la Ava, oraşul de aur. Le dădu chiar o bucată de teren să-şi construiască o casă, unde să înveţe pe alţii religia lor. Judson, fără să presimtă ceva, se bucură că vor putea avea un centru misionar tocmai în capitala Burmei.

După sosirea Anei, ei au discutat să menţină şi centrul misionar din Rangoon, unde să rămână soţii Hough cu cei 18 convertiţi, iar ei cu Dr. Price să lucreze în Ava. La opt zile după sosire, s-au îmbarcat să plece pe râu, spre capitală. Mersul a fost încet, căci corabia se oprea aproape la fiecare sat pe lângă care treceau. Dr. Price i-a întâmpinat la sosire şi le-a făcut cunoscut o veste rea: întreg consiliul privat al regelui, de la miniştri până la cel mai de jos demnitar, toţi au fost schimbaţi cu persoane care sunt împotrivitoare faţă de străini. Fiindcă nu înţelegeau bine situaţia, ei s-au apucat de lucrul lor. Duminică dimineaţa, 8 iunie 1824, familia Judson se afla în casa lui Dr. Price pentru serviciul de închinăciune. Tocmai când terminaseră, cineva le-a adus vestea că armata britanică a invadat Burma şi a ocupat oraşul Rangoon. Deci, Burma se afla în stare de război cu Anglia.

De fapt, în drum spre Ava, ei văzură corabia de aur a generalului burmez Bandoola şi alte corăbii de război, ce făceau exerciţii de luptă; că însăşi corabia generalului le ieşi în cale, îi opri şi când aflară că sunt americani, nu englezi, care din porunca regelui merg la Ava, le dădu drumul. Acum, îşi dădeau seama de situaţia lor critică, erau străini într-o ţară în război cu Anglia, iar ei puteau fi suspectaţi ca spioni. Judson vru să-şi consolideze prietenia sa cu regele şi se duse de câteva ori la palat, dar regele se făcea că abia îl observă, şi nu are timp pentru el. Înainte regina spunea că abia aşteaptă să sosească soţia lui Judson, ca să o cunoască, iar acum nici nu întreba de ea. Ba mai mult, peste câteva zile, regele dădu ordin ca nici un străin să nu mai intre în palat.

Misionarii continuară cu vestirea Evangheliei şi serviciile de închinăciune în casa lui Dr. Price. Se adunau între 12 şi 20 persoane. La aceste întruniri veneau burmezi, dar venea şi un negustor englez Gouger, prin intermediul căruia ei îşi primeau salariul lor. Într-o zi, Gouger, Roger şi căpitanul Laird, toţi trei englezi, fură bănuiţi de spionaj şi chemaţi la anchetă. După anchetă, au fost băgaţi la închisoare. Apoi fu chemat şi Judson şi Dr. Price. Ei fură interogaţi despre informaţiile trimise în străinătate. Amândoi au spus că niciodată nu au corespondat cu vreun funcţionar englez. Lor li se dădu voie să se reîntoarcă la casele lor.

După arestarea celor trei englezi, au făcut percheziţie la casa negustorului Gouger şi au ridicat toate registrele financiare şi toată corespondenţa. În corespondenţă n-au găsit nimic ce i-ar fi putut acuza, dar în registrele financiare au găsit anumite sume care au fost date familiei Judson. Îndată, ei au tras concluzia că Judson e spion plătit de englezi şi au anunţat pe rege. Acesta porunci ca Judson şi Price să fie arestaţi. În seara de 8 iunie 1824, pe când se aşezau să ia cina, un ofiţer burmez deschise uşa, iar în spatele lui erau 10 soldaţi furioşi. Unul avea o înfăţişare hidoasă, faţa vopsită, ceea ce arăta că e un călău. Ofiţerul avea în mână o carte neagră, semnul arestării. El spunea că domnul Judson e chemat la rege. Era o formulă ocolită de a spune că eşti arestat. Îndată vlăjganul cu faţa vopsită îl apucă pe misionar, îl trânti la pământ şi începu să-i lege mâinile cu un fel de sfoară, care era un fel de instrument de tortură. Ana începu să strige că-i dă bani, numai să nu-l lege. Într-un mod brutal ofiţerul interveni cu ordinul să o aresteze şi pe ea. Abia la multele stăruinţe blânde ale lui Judson, Ana a fost lăsată acasă. Vecinii se adunară cu grămada să vadă ce se întâmplă. Judson fu luat şi dus în stare de arest. Ana îndată a dat o sumă de bani lui Moung, cu rugămintea să-i urmeze şi dacă se poate să le dea bani, căci în Burma toţi aşteptau mită, ca să-i uşureze situaţia soţului ei. Când Moung se întoarse, îi spuse Anei că n-a reuşit. Ei aveau ordin aspru de arestare a lui, că pe drum s-au oprit şi l-au legat mai strâns, că l-au dus la guvernator, unde erau adunaţi toţi consilierii oraşului. Acolo a fost citit ordinul regelui de trimitere a lui Judson la închisoarea celor condamnaţi la moarte. Era acuzat de ceva ce niciodată n-a făcut. Iar din acel loc, nimeni nu putea scăpa decât cu intervenţia specială a regelui. De la guvernator a fost dus la o închisoare întunecoasă şi murdară şi aruncat într-o celulă pe care scria: „Let mayoon” adică „nu slăbi mâna”. Prin aceasta se înţelegea că schingiuitorii trebuiau să folosească tot felul de torturi, să fie fără cruţare. Noaptea aceea a fost o noapte de groază pentru Judson. Doar ziua judecăţii va putea arăta suferinţele ce le-a îndurat acolo. Tot aşa a fost o noapte de groază pentru Ana, care ştia că soţul ei se află acum în celula condamnaţilor la moarte. Şi acolo a rămas 18 luni.

De atunci, Ana a început seria intervenţiilor disperate. Din informaţiile culese, ştia că în celule sunt mormane de murdărie omenească, cu o duhoare insuportabilă, cu păduchi, cu tot felul de gângănii şi şobolani, un loc infernal. Celulele nu aveau geamuri pentru lumină şi aerisire, iar ziua căldura înăbuşitoare se ridica la peste 40 de grade Celsius. Judson a fost pus în cinci lanţuri grele, legat scurt încât călcâiul unui picior nu putea ajunge la vârful degetelor celuilalt. În plus, de lanţuri târa o bucată de grindă. Lanţurile au fost aşa de strânse pe picior încât semnele acelor lanţuri le-a purtat până la moarte.

În „Cartea Martirilor” de Fox, Zondervan, 1964, paginile 151-170, ani găsit redată scrisoarea Anei cu descrierea suferinţelor lor, în timpul întemniţării lui Judson, adresată fratelui său. Ea spune că, după arestarea lui, pe data de 8 iunie 1824, magistratul însoţit de 10 oameni bădărani au venit la casa lor pentru percheziţie. Ea distrusese jurnalul lor zilnic şi corespondenţa, căci burmezii, suspicioşi fiind, se puteau lega de orice. Întrucât era noapte, ea n-a vrut să le deschidă, dar ei voiau să rupă uşa. Îngrozită a ieşit la ei afară. Atunci, i-au poruncit ca nimeni să nu părăsească clădirea. Au chestionat-o amănunţit, au pus gardă de jur împrejurul casei, apoi magistratul a plecat, lăsând acolo garda. Ea a intrat în casă şi a încuiat uşa după ea. Îndată, garda furioasă a cerut să descuie uşa, dar ea n-a vrut, a refuzat cu încăpăţânare. Atunci, cei din gardă au apucat pe cei doi bengalezi credincioşi ce îi ajutau şi i-au pus cu picioarele în butuci într-o poziţie dureroasă. Ea n-a putut suporta aceasta, a chemat la fereastră pe şeful gărzii şi a promis că dimineaţă le va da un cadou, dacă lasă liberi pe cei doi bengalezi. După multe strigăte, ameninţări şi târguieli, i-au lăsat liberi şi le-a dat voie să se culce. Înspăimântată cum era de starea ei tinerică sub 30 de ani în ţară străină, cu soţul ridicat şi casa înconjurată de gardă, n-a putut dormi o clipă în noaptea aceea. A fost o noapte de groază. A doua zi, ar fi vrut să acţioneze ceva, dar era prizonieră în casa ei. Spre seară, ca să le schimbe atitudinea, ea a servit garda cu ceai şi câte ceva. Astfel, a doua noapte au lăsat-o să se încuie, fără să mai caute să forţeze uşa. A treia zi, a cerut magistratului să-i dea voie să meargă să vadă de situaţia soţului, dar magistratul n-a îndrăznit să-i dea voie. Atunci, a scris guvernatorului că vrea să-l vadă şi acesta a dat ordin magistratului să-i dea voie, dar intervenţia a fost fără mare rezultat.

Într-o zi, Ana a primit îngăduinţa să meargă la Judson la închisoare. Ceea ce a văzut acolo nu se poate descrie în toată grozăvia, dar acestea au determinat-o să facă totul pentru eliberarea lui. Unii din călăi îşi ascuţeau cuţitele lor mari pentru tăierea capetelor unora din cei 100 de deţinuţi. Într-o celulă era închis un leu uriaş ce urla înfiorător şi i s-a spus Anei că unii din condamnaţi sunt daţi ca hrană leului. Apoi, torturile ce le-au folosit pentru stoarcerea de mărturisiri depăşeau orice imaginaţie. Uneori, condamnaţii erau atârnaţi cu capul în jos şi ţinuţi aşa ore în şir. Gouger, care tocmai atunci era în uşă, căci îşi primea porţia de mâncare, văzuse acea întâlnire a Anei cu soţul ei şi a descris-o câţiva ani mai târziu. El spune că Judson se mişca foarte greu din cauza lanţurilor grele, iar când Ana l-a văzut şi-a ascuns faţa în mâini şi a izbucnit într-un plâns nestăpânit. Apoi, abia au început să vorbească şi gardienii i-au cerut să plece. În zadar le-a arătat permisia din partea guvernatorului, că nu au luat-o în seamă şi a trebuit să plece.

Între timp, garda a fost ridicată de la casa lor. Atunci, ea a luat toate lucrurile mai de preţ şi manuscrisul cu traducerea Noului Testament în limba burmeză şi le-a îngropat într-un loc în grădină. Se gândea că s-ar putea şi ea să fie arestată şi toate bunurile prădate. Într-una din zile, când a primit din nou îngăduinţa să-l viziteze şi să-i ducă mâncare, ea îi spuse că a ascuns lucrurile acelea. Judson, care ştia ravagiile ploilor aduse de musoni şi imediat după ploi sunt călduri mari care produc aburi în sol, i-a spus că nu a făcut bine, căci toată munca lui ar putea fi distrusă. Atunci, au convenit să-i coase manuscrisul într-o perniţă mică de pus la cap şi să i-o aducă, căci primise permisiunea pentru o aşa perniţă. Astfel, într-o altă zi, când a venit cu Maung să aducă mâncare lui Judson şi lui Price, au adus şi perniţa cu manuscrisul ascuns în ea. Se gândeau că nicăieri nu putea fi mai sigur manuscrisul decât sub capul lui.

După ce a fost de mai multe ori pe la închisoare, a ajuns să-i cunoască pe cei de la conducerea închisorii şi cu mită a reuşit să-l scoată pentru o vreme din acea celulă şi să-l ţină într-un şopron, unde avea aer şi lumină. Într-o zi, a aflat că proprietatea negustorului Gouger a fost confiscată şi tot ce avea în casă a fost ridicat. Ofiţerul care i-a comunicat aceasta, a anunţat-o că în ziua următoare vor veni la ea. De altfel, ei erau săraci, aşa că n-au avut prea multe să ia, dar au lăsat-o chiar şi fără scaune. Toate acestea au fost prea mult pentru firea ei sensibilă.

Câteva săptămâni, Ana n-a mai dat pe la închisoare. Într-o zi, când a venit din nou, ţinea în braţe o fetiţă căreia i-a pus numele Maria. Era o rază de bucurie ce a pătruns printre norii întunecaţi ai necazurilor.

Fiindcă armatele britanice au început să câştige războiul. Într-o zi, au venit autorităţile şi în grabă i-au scos din celule cum erau în lanţuri, i-au legat doi câte doi, iar un ofiţer a dat comanda: “Înainte, marş”. Nimeni nu ştia unde îi duce. Unii şopteau că îi duce să-i execute. În realitate, ei au mutat pe toţi deţinuţii care mai erau în viaţă la altă închisoare. În acea stare de învălmăşeală, Judson şi-a uitat preţioasa perniţă. A uitat-o şi nu mai putea face nimic, aşa i se părea lui, dar Dumnezeu voia să-i dea încă o dovadă că El e Cel ce poartă de grijă.

Marşul forţat, desculţi, cu lanţuri, a făcut ca în curând deţinuţii să fie tot mai însângeraţi. Mai mult, ca să-şi bată joc de ei, le-au luat pălăriile, le-au aruncat şi, pe arşiţa dogoritoare, li se părea că vor cădea cu toţii pe drum. După vreo 6 km., Judson simţea că se prăbuşeşte. De aceea, a cerut ofiţerului să-i dea voie să urce în căruţa ce venea după ei. I-a arătat picioarele care erau numai sânge şi carne vie. Cererea nu i-a fost acceptată. Atunci, a rugat pe căpitanul Laird de care era legat, dacă ar putea să-l ducă în spinare. Acesta fiind un bărbat robust, îl luă şi-l duse o bucată de drum, dar curând obosi şi el sub povară. Atunci, apăru servitorul negustorului Gouger, un bengalez. Acesta văzând picioarele lui Judson, îşi sfârtecă pălăria sa în două şi îi legă picioarele, în timp ce îl purta pe umăr. Când s-a înserat, s-au oprit într-un sat. Erau frânţi de oboseală şi morţi de foame, dar nu li s-a dat nici măcar o coajă de pâine. O femeie miloasă care i-a văzut, mai târziu, a adus lui Judson câteva fructe, aşa că a mai prins putere. Abia a doua zi, pe la amiază, au ajuns la Aungbinle. Aici, au aflat că aceasta a fost închisoarea morţii. Avea ziduri de bambus, dar nu mai era nici un acoperiş. Ei bănuiau că i-au adus până aici, ca să-i închidă, apoi să le dea foc, să ardă de vii, căci de mult această închisoare nu a mai fost folosită. Dar curând şi-au dat seama că bănuiala lor n-a fost îndreptăţită, căci soldaţii, care i-au însoţit, au trecut la acţiune. Unii au început să repare uşile, alţii acoperişul.

N-au stat prea mult timp, Judson era încă legat de căpitanul Laird, când deodată a auzit o voce fină că îl strigă în engleză. Era Ana, soţia lui. Ea aflase de mutarea lor, a lăsat fetiţa cu cineva, şi însoţită de o burmeză, venise o bucată de drum cu o barcă, apoi cu un car cu boi. Judson o întrebă de ce a venit, fiindcă aici nu avea unde să găzduiască, dar ea îl linişti, spunându-i că Dumnezeu o va ajuta să se descurce. Şi într-adevăr, de zâmbetul ei cald, chiar şeful închisorii fu cucerit şi îi dădu una din cele două camere ce le avea. Nu era mobilă, dar ea a fost gata să se culce pe jos, numai să poată vedea de starea lui, să-l ajute. Acolo, ea a luat teribila febră tropicală cu temperaturi înalte, aşa că abia a putut să se reîntoarcă acasă. Vreo două săptămâni a fost doborâtă la pat şi i se părea că pleacă în veşnicie.

Între timp, întemniţaţii au aflat că, într-adevăr, au fost aduşi aici spre a fi executaţi, dar că s-a întâmplat ceva. Şeful mare, care îi condamnase şi care voia să asiste aici la execuţia lor, a murit. Astfel, sentinţa a rămas în suspensie şase luni.

În noiembrie 1825, un curier a bătut la uşa Anei. Ea a fost puţin şocată, căci nu ştia ce veste îi aduce. Când desfăcu scrisoarea, faţa i se lumină. Era o scrisoare din partea guvernatorului prin care o înştiinţa că Adoniram Judson urmează să fie pus în libertate. Ana îşi făcu un pacheţel şi plecă să-l întâlnească pe soţul ei la poarta închisorii. Dar aici se izbi de încăpăţânarea temnicerului. Acesta îi spuse că da, a primit şi el hârtia de la guvernator ca Adoniram Judson să fie eliberat, dar că scrisoarea nu pomeneşte nimic de Ana Judson. Ea protestă spunându-i că ea niciodată n-a fost întemniţată. El dădea din cap şi repeta: “În scrisoare, guvernatorul nu spune nimic de Ana Judson”. O zi întreagă a trebuit să se târguiască cu el şi, până nu i-a dat tot ce avea în poşetă, nu i-a dat drumul.

Seara, Ana s-a reîntors acasă, iar Adoniram trebuia să treacă pe la tribunal şi a doua zi să sosească acasă. Dar n-a sosit, îngrijorată, s-a dus să-l caute şi l-a găsit din nou la închisoare. Temnicerul ceruse să se contramandeze ordinul de eliberare a lui Judson, deoarece el ştie engleza şi burmeză şi trebuie să fie interpret la tratativele de pace dintre Burma şi Anglia. Şi pentru perioada aceasta, el trebuia să stea în lanţuri. Judson era slăbit de mizeria puşcăriei şi îl apucase malaria, febra tropicală. În starea aceasta a fost dus mereu la tratative. Pretenţiile englezilor şi încăpăţânarea burmezilor au făcut ca tratativele să fie de lungă durată. Boala lui netratată s-a înrăutăţit. Într-o zi, vorbirea lui a devenit incoerentă, apoi a trecut în delir. Atunci autorităţile engleze nu l-au mai acceptat ca translator. Fiind dus spre închisoare a fost întâlnit de Moung, care i-a dat de înţeles că soţia nu se află bine. Deci, să facă totul să ajungă acasă. În timp ce el se frământă ce ar putea face să scape, Domnul l-a scos din încurcătură. În acea seară, guvernatorul a dat ordin ca Judson să fie eliberat imediat. Dimineaţa a plecat acasă.

Când a intrat în casă, a găsit o femeie burmeză care ţinea fetiţa în braţe. Era doar pielea şi osul. De-a curmezişul în pat era o formă de femeie, cu obrajii pământii, cu buzele arse, cu o cârpă de bumbac pe capul ce se zărea într-o parte că e pleşuv. Era frumoasa Nancy de altădată, acum în gura morţii. Cu greu ea a putut să-i spună că fiind bolnavă grav, Dr. Price i-a tăiat părul şi a ras-o ca să-i salveze viaţa. Cu mâna întinsă, ea îi arătă să se uite pe masă. El se apropie de masă şi zări acolo manuscrisul cu traducerea Bibliei în limba burmeză. Se uită, numără paginile, era în întregime. Nu-i venea să creadă ochilor. De când uitase perniţa, el îl socotea pierdut. Apoi, ea îi explică ce s-a întâmplat. După plecarea lor de la acea închisoare, temnicerul a găsit perniţa lui Judson şi a luat-o, dar ea era tare şi grea şi s-a mirat cum omul alb a putut să doarmă pe ea. El luă îmbrăcămintea perniţei, iar partea dinăuntru, care conţinea manuscrisul, o aruncă. Sosind Moung să-i ducă ceva mâncare lui Judson, o văzu aruncată, şi fiindcă ştia ce e înăuntru, o luă numaidecât. Comoara a fost salvată. Ce minunate sunt căile Domnului!

La 21 martie 1826, Judson a plecat la Rangoon. Acolo lăsase o bisericuţă cu 18 membri. În timpul războiului, misionarii se refugiaseră la Calcuta. Din toţi acei membri, au rămas doar patru. Unii au fost seceraţi de ciumă, alţii au fost omorâţi, iar câţiva s-au refugiat în alte părţi. Casa misiunii era dărăpănată. El a luptat 13 ani pentru această misiune, iar acum aproape că nu mai era nimic. Ce putea face? Oraşul Rangoon era temporar sub britanici, dar urma să fie predat aceloraşi autorităţi despotice. Atunci a hotărât să se mute la Amherst, în districtul Tenasserim. Acesta era un nou protectorat britanic cu populaţie burmeză. Astfel, pe data de 2 iulie 1826, Adoniram, Ana şi cei 4 convertiţi rămaşi au debarcat la Amherst.

În această vreme, Anglia voia să facă un tratat comercial cu Burma şi Judson fu solicitat din nou să fie translator la aceste negocieri. La început, el a refuzat, dar după multe insistenţe şi după ce au promis că vor interveni pentru libertatea religioasă în Burma, a acceptat. Era vorba că tratativele se vor termina în trei luni. Acum avea să fie găzduit la un hotel clasa întâi, să aibă hrana cea mai bună şi tratament regal. Dar negocierile s-au prelungit. Zilnic avea să traducă noi propuneri comerciale sau noi răspunsuri. Erau lucruri de nimic, pierdere de timp, dar era prins în cleşte. Într-o zi din noiembrie 1826, a primit un plic cu chenar negru. Imediat s-a gândit că poate i-a murit copila, căci o lăsase foarte slăbită. Când o deschise, văzu un alt scris, care îl anunţa că soţia sa Ana a plecat în veşnicie. Abia în ianuarie 1827, a putut să se reîntoarcă la Amherst. În port a fost întâmpinat de misionarul Roger Wade, iar acasă soţia lui Wade, cu Maria în braţe, i-a deschis uşa. O altă grea încercare îl lovise. Aceştia i-au spus că Ana a fost atinsă de holeră şi toate încercările pentru salvarea ei au fost zadarnice. Câteva luni mai târziu, şi Maria în vârstă de doi ani a fost secerată de holeră.

După doi ani de închisoare în casa morţii, istovit de tot, şi acum rămas singur prin pierderea celor două fiinţe scumpe, Judson suferea adânc în sufletul său. Lucrarea de pionierat în Burma a fost prea grea şi i se părea că nu o poate duce mai departe. Devenise închis în sine. Nu mai putea sta de vorbă cu alţii. Dădea îndrumările necesare celorlalţi misionari şi apoi se retrăgea singur. Nu-i mai plăcea nici casa misiunii, nu o mai putea suporta, şi s-a dus în junglă, pe unde era culcuşul tigrilor şi acolo şi-a clădit o colibă din bambus. Devenise pustnic. Banii ce-i aparţineau i-a predat misiunii. Pentru slujba de interpret, într-o zi guvernul britanic îi trimise un cec de peste două mii de dolari, dar şi pe acesta îl dădu misiunii. Nu mai avea nevoie de bani. Nu mai avea nevoie de titluri. Trimise o scrisoare Universităţii Brown că refuză titlul de „Doctor”, pe care i-l acordase cu cinci ani în urmă. Le vedea pe toate că sunt deşertăciune. Se părea că dorea să moară, căci îşi sapa singur mormântul alături de coliba sa. Dar n-a fost sfâşiat de tigri şi nici moartea nu a venit, căci nu îşi terminase lucrarea.

Guvernatorul britanic spusese la început că îşi va avea sediul la Amherst. De aceea, Judson se mutase acolo. Orăşelul însă era mic, nu avea decât vreo 2.000 de locuitori. Ceva mai târziu însă, britanicii au ales ca reşedinţă oraşul Moulmein. Aici au făcut capitala acestui protectorat. Era la 25 de mile mai la nord, avea o poziţie mai frumoasă, cu un râu ce curgea prin oraş, iar ca populaţie avea peste 30.000 de locuitori.

După un timp, Judson s-a ridicat din durerea sa adâncă şi cu un nou elan şi-a reluat lucrarea. Pe misionarul Wade cu soţia şi familia George Boardman, tineri sosiţi pe câmpul de misiune, îi trimise la Moulmein să înceapă acolo lucrarea. El mai zăbovi puţin, apoi închise uşa misiunii de aici şi împreună cu Moung Ing, cel convertit la Rangoon, şi cu cei câţiva care fuseseră convertiţi aici, plecară la Moulmein. Aici, clădi o verandă, numită „zayat”, puţin mai mică decât cea din Rangoon, dar potrivită ca adăpost de arşiţa dogoritoare a soarelui, unde burmezilor să li se vorbească de mântuirea lui Dumnezeu. Aici, el învăţa pe alţii în fiecare zi. Un alt zayat a construit în centru, vis-á-vis de turnul din oraş. Acolo, Moung citea din Scripturi burmezilor. Pentru George Boardman a deschis o şcoală de băieţi, iar pentru soţia lui şi soţia lui Wade a deschis o şcoală de fete. Un alt zayat a fost construit afară la ieşirea din oraş.

Lucrarea a propăşit aşa de bine, încât a avut mai mulţi convertiţi decât oricând înainte. Verandele erau mereu pline cu ascultători. La fel sălile de clasă erau ticsite. Judson era de 16 ani în Burma şi abia acum vedea că lucrarea merge înainte, că a luat amploare. Din Rangoon a sosit vestea că Tha-e, un convertit care a fugit în timpul războiului, acum s-a reîntors şi predică Evanghelia cu mult succes, că deja are un număr frumos de convertiţi şi îşi clădesc o casă de rugăciune în Rangoon. Chiar şi pe unde a fugit, el a predicat Evanghelia şi unii au devenit creştini. Judson a mers şi l-a ordinat pentru lucrarea sfântă. A fost primul păstor burmez ordinat. Gândul la formarea unei biserici tari, în Rangoon, s-a aprins din nou în Judson. Aici, era inima Burmei. De aceea, pe familia Wade o trimise la Rangoon. Pe familia Boardman o trimise să lucreze în Tavoy la poporul karen, ce locuia în junglă. Pe misionarul Bennett, proaspăt sosit, care se pricepea la tipografie, l-a oprit la Moulmein, iar el se împacheta şi plecă la Rangoon.

Planul lui era să extindă misiunea şi în interior la Prome. Aşa că, după ce stătu puţin, se îmbarcă pe o corabie şi plecă acolo. Prome era un oraş vechi de peste două mii de ani. Aici îşi construi un zayat în care burmezii veneau să stea la umbră, iar el le predica Evanghelia şi dădea tratate celor ce ştiau să citească. Unii au promis că vor urma învăţătura Domnului Isus. Într-o zi, când a venit, nu era nimeni în verandă. La fel a doua zi, veranda a fost goală. Căutând să afle că de ce nu mai vin, i s-a spus că regele de pe Tronul de aur e furios şi ei nu mai îndrăznesc să vină. Judson s-a amărât şi se gândea că poate e bine să se retragă. Dar n-a trecut mult şi a aflat că totul a fost doar un zvon lansat de duşmani, căci în realitate regele e binevoitor lucrării misionare şi că s-ar fi exprimat că dacă misionarii ar fi în oraşul Ava, în capitală, ar putea învăţa şi pe miniştrii săi să fie mai buni. Aşa că a mai stat trei luni în oraşul Prome. Apoi s-a reîntors la Rangoon. Aici a constatat că la biserică veneau peste o sută de persoane. Chiar şi din satele din împrejurimi au început să vină la ascultarea Evangheliei.

A urmat un mare praznic. Cu acel prilej au sosit la Rangoon din toate părţile, chiar şi din Siam. Judson pregătise din timp un stoc de 10.000 de tratate de la Bennett din Amherst, pe care le-a distribuit mulţimii ce a venit să asculte Evanghelia. Niciodată înainte nu s-a gândit că va putea împărţi la o sărbătoare 10.000 de tratate şi nu a dat la toţi, ci numai la cei ce au cerut.

Având 18 ani de muncă în Burma, Biroul de Misiune din America i-a propus să-şi ia un concediu, dar el, deşi se simţea obosit şi slăbit, a refuzat. Vedea că e prea mult lucru de făcut. Acum, se bucura că din toate părţile primea veşti de progres. Dar în mijlocul acestor veşti de bucurie, o veste l-a îndurerat din nou. Misionarul George Boardman, ce lucra cu poporul karen, în timp ce era într-o călătorie misionară prin junglă, a murit, iar soţia lui, Sara, a rămas văduvă la 28 ani, cu un copilaş de trei ani.

Spre sfârşitul anului 1831, Judson s-a dus să viziteze lucrarea din Moulmein. S-a bucurat de ceea ce a găsit. Erau 176 credincioşi botezaţi la Moulmein şi 76 botezaţi la Tavoy. Karenii convertiţi au fost îndrumaţi să părăsească viaţa nomadă în junglă, să se aşeze în sate şi să-şi clădească o casă de rugăciune.

Bucurându-se de aşa rezultate, el şi-a dedicat tot timpul terminării şi revizuirii traducerii Bibliei. El era om foarte exigent şi voia ca orice lucru, chiar şi traducerea să fie perfectă. Pentru o traducere bună, el considera că e necesară o viaţă întreagă de muncă intensă. Îşi dădea seama că, dacă nu termină el lucrarea, nu era un alt bărbat în Burma care să ştie limbile ebraică şi greacă. De aceea, din zori până noaptea târziu, era concentrat în traducere.

Lucrarea mergea înainte. Sara Boardman, după moartea soţului, a fost chemată să se reîntoarcă în America să-şi crească copilul, dar n-a vrut. Ea învăţase limba karenă şi cu copilaşul de mână străbătea dealurile şi văile junglei să vestească pe Dumnezeul care atât de mult a iubit lumea. Umbla fără teamă pe cărările junglei şi multe suflete au părăsit viaţa de păcătoşenie şi s-au întors la Dumnezeu. Era singura misionară pentru poporul karen. Judson urmărea îndeaproape lucrarea ei. Nu se gândea atunci că mai târziu ea îi va deveni soţie, ci i-a plăcut devotamentul ei pentru Domnul şi dragostea ce o arăta poporului karen. Astfel fusese şi Ana, soţia lui. Aşa se face că, după trei ani de la moartea lui Boardman, pe data de 10 aprilie 1834, Judson s-a căsătorit cu Sara. Împreună s-au mutat la Moulmein, într-o căsuţă cu două camere şi o bucătărie aparte. Ei au avut 8 copii.

După 23 ani, traducerea Bibliei a fost terminată şi corectată, dar şi sănătatea l-a lăsat. Pe lângă durerea de ochi şi dezinterie de care suferea mereu, acum avea o durere acută în gât şi vorbea ca din butoi. Făcuse tuberculoză la gât. Medicii i-au recomandat un voiaj pe mare, căci aerul acela i-ar face bine. La început n-a vrut, dar la stăruinţele Sarei a plecat pe mare până la Calcuta şi i se părea că s-a făcut mai bine, dar într-o zi a făcut febră mare, dureri şi tuse. Ajuns acasă, şi-a impus un regim de tăcere. După zece luni de tăcere, în octombrie 1839, a predicat într-o duminică dimineaţa, dar încet, încât unii din spate nu l-au auzit bine. Toţi l-au sfătuit să-şi ia un concediu, să plece în America pentru tratament, dar n-a vrut. Între timp, s-a îmbolnăvit Sara de dezinterie, cu febră înaltă. Atunci şi-au luat copiii şi au plecat la Calcuta. Acolo, le-a murit copilul cel mai mic, ce avea doar doi ani. După şase luni s-au reîntors fără să aibă situaţia îmbunătăţită. Judson vedea că nu mai poate să predice, dar se gândea măcar să termine dicţionarul limbii burmeze pe care-l începuse. Boala Sarei însă s-a înrăutăţit. Din această cauză, în luna mai 1845, s-au îmbarcat pe o corabie şi au plecat spre America. Dar după ce au trecut de Capul Bunei Speranţe, pe la mijlocul Atlanticului, Sara a plecat în veşnicie. Făcând o oprire la insula Sf. Elena, au coborât trupul ei şi l-au înmormântat pe insulă. Din nou Judson a rămas singur, având de acum şi răspunderea cu creşterea copiilor.

În sfârşit, Judson cu patru copii a sosit la Boston. După 33 de ani, oraşul era complet schimbat, avea alte clădiri. Circulau trenuri nou inventate. Lui i se părea că e în altă lume. Bisericile din toate părţile îl chemau să le vorbească, dar din cauza gâtului a refuzat toate invitaţiile. El a venit să-şi vadă de sănătate şi medicii i-au interzis să vorbească. În America, el şi-a dat seama că şi dacă ar putea să vorbească, i-ar veni greu. Timp de 33 de ani a trăit în Burma. Acum, el gândea în burmeză, nu în engleză. De când a plecat, el n-a mai predicat în engleză. Biserica din Boston a înţeles situaţia, totuşi a dorit să le împărtăşească ceva de pe câmpul de misiune. De aceea, au găsit un burmez, care să stea lângă el, să-i audă şoaptele lui, apoi să le traducă, să le spună tare în engleză. În felul acesta a putut să le spună câteva fraze.

În America a stat mai bine de un an. În timpul acesta starea sănătăţii lui îmbunătăţindu-se, a ajuns să facă cunoştinţă cu Emilia Cuibuc, o scriitoare mult mai tânără decât el, care a fost gata să se căsătorească cu el ca să-l ajute. Astfel, la 2 iunie 1846, Judson s-a căsătorit a treia oară. La şase săptămâni după căsătorie, s-au întors în Burma. Sănătatea îi era puţin refăcută. A mai trăit patru ani. Dorea să vadă oraşul Rangoon la picioarele Domnului. Dar când au sosit, i s-a dat voie să intre în oraş nu ca misionar, ci ca păstor care să predice străinilor, nu burmezilor. Regele din vremea aceasta era un budist fanatic. Văzând aceasta, şi-au schimbat direcţia, s-au dus la Moulmein. Aici a avut parte de bucurie. Lucrarea era în plină înflorire. În fiecare lună, misionarii aveau botez cu burmezi, kareni şi talingi. În anul 1849 au fost botezaţi 1.500 de persoane. În misiunea de la Arracan, numărul celor botezaţi a fost dublu.

În septembrie 1849, boala lui Judson s-a agravat din nou. Medicii i-au recomandat să mai facă un voiaj pe mare. Astfel, s-a îmbarcat pe o corabie franceză, dar vineri 12 aprilie 1850, Adoniram Judson a plecat la odihna veşnică. Ultimele lui cuvinte au fost: „S-a sfârşit!” Corpul lui a fost înmormântat în adâncul apelor Oceanului Indian.

Ora de rugăciune de la căpiţa de fân a fost binecuvântată. Judson a devenit o lumină peste veacuri. El a muncit mult, a suferit mult, dar a ajuns să se bucure văzând un seceriş bogat în Burma. Sămânţa aruncată, Dumnezeu o binecuvântează şi aduce roadă.

CAPITOLUL 12
ROBERT MOFFAT

Într-o lume egoistă, care urmăreşte doar binele personal, unde chiar şi unii din copiii Domnului ajung uneori prinşi în cursa de a alerga doar după cele trecătoare, să ne oprim câteva clipe şi să privim în urmă prin negura vremilor şi vom vedea că strălucesc, nu cei ce au fost ladă de gunoaie şi au strâns cât mai multe, ci cei ce prin renunţare au fost lumini aprinse şi s-au consumat pe ei înşişi luminând pe alţii. În ascultarea lor de Domnul, au fost gata să se despartă de toate, să se smerească, trăind nu în societatea înaltă, ci alăturea de cei mai înapoiaţi oameni de pe faţa pământului, înfruntând greutăţi şi pericole ce nu pot fi descrise. Doar în ziua cea mare a judecăţii, când va fi răsplătirea fiecăruia, atunci şi aceştia vor fi daţi pe faţă. Aceştia au fost eroi ai credinţei, care uneori au schimbat chiar cursul istoriei pentru popoare şi continente. Mărimea împăraţilor nu se poate compara cu a lor, căci aceştia, fără armate, fără mulţime de sfetnici, fără să dispună de fonduri mari, au strălucit şi strălucesc încă. Ei aveau inima plină de dragostea lui Hristos. Ei nu au subjugat, ci au eliberat pe mulţi din cea mai grozavă subjugare.

Una din aceste lumini care a strălucit în Continentul negru a fost Robert Moffat. El s-a născut în anul 1795, în satul Ormiston din sudul Scoţiei. La vârsta de 13 ani a fost angajat ca grădinar, iar seara mergea la şcoală. Pe lângă slujbă şi şcoală, el şi-a făcut timp să înveţe vioara. Azi sunt mulţi copii cărora părinţii le dau toate de-a gata şi ei risipesc timpul, nu învaţă, ci vin acasă cu note slabe. El se scula dimineaţa la ora 4 în gerul iernii, îşi freca în cămăruţa lui mâinile de frig şi se apuca de învăţătură.

Chiar ca şi copil, el era foarte atent la predică. Aşa se explică cum, la vârsta de 4 ani, într-o duminică, după predică, el a trecut în faţă şi a îngenuncheat predându-se Domnului. Poate mulţi vor fi râs de el, presupunând că încă nu înţelege destul de bine ce face. Dar „cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?”

La 17 ani a fost angajat ca ajutor de grădinar la un mare castel în High Leigh, Cheshire, Anglia. Înainte de a pleca din casa părintească, mamă-sa i-a cerut să-i promită că va citi zilnic din Biblie un capitol dimineaţa şi unul seara, şi Robert a promis.

După luarea în primire a slujbei, într-o zi a fost trimis să meargă la Warrington, un orăşel la vreo 9 km., pentru nişte cumpărături. Acolo, în oraş, a văzut o placardă mare pe care era un anunţ despre o adunare misionară. El s-a oprit, a citit anunţul. De fapt, adunarea se ţinuse, dar anunţul acela a trezit în el gândul să devină misionar. Mai târziu, a făcut cerere la Societatea Misionară Londoneză, dar a fost respins, căci nu avea studiile necesare spre a fi misionar. Atunci, a căutat să-şi completeze studiile şi apoi a fost acceptat să meargă în Africa. Părinţii lui la început au fost puţin îngrijoraţi. Călătoria pe vremea aceea era periculoasă şi tot aşa era şi slujirea ca misionar în Africa. Totuşi, nu i-au stat împotrivă, căci ştiau că merge să lucreze pentru Dumnezeu.

La vârsta de 21 ani, într-o dimineaţă de octombrie 1816, Robert Moffat s-a îmbarcat pe corabia Alacrity şi a ajuns la Cape Town, în Africa de sud, după trei luni.

La începutul anului 1817, când a sosit la Cape Town, acolo erau foarte puţini albi, căci era cu mult înainte de descoperirea câmpurilor cu diamante şi a zăcămintelor de aur. Doar mai la nord se aflau ferme întinse ale burilor. Burii erau albi, descendenţi ai olandezilor care s-au stabilit în sudul Africii şi se ocupau cu agricultura şi cu creşterea vitelor. Ei asupreau populaţia de culoare. Moffat era să se stabilească la Namaqualand, care e mai la nord de Cape Town, dar guvernatorul nu i-a permis, căci era pe cale să izbucnească război între negri şi buri. După câtva timp, Moffat a primit îngăduinţa să meargă vreo 950 km în nord. Pe acea vreme, nu erau căi ferate, poştă, telefon şi nici măcar drumuri. Deplasarea se făcea cu carul tras de boi pe albia seacă a râurilor. Dacă venea o ploaie mare şi râul se umplea cu apă, deplasarea era imposibilă. Ziua era o arşiţă dogoritoare, iar noaptea era frig de ţi se părea că îngheţi şi nu se găsea nici un adăpost. Apoi era pericolul să fii atacat de lei, leoparzi, pantere, şacali, hiene, crocodili, şerpi veninoşi sau de populaţia băştinaşă – buşumani – care pândea pe albi din dosul tufişurilor. Localnicii nu se încumetau să facă aşa călătorii, dar Moffat, după un timp de rugăciune, a fost gata să plece. Prietenii l-au sfătuit să nu facă o aşa călătorie. Drumul era printre triburi de canibali şi mai ales că în drum era un trib unde era şef unul numit Africaner. Acesta era foarte feroce şi nimeni nu îndrăznea să i se împotrivească. Guvernatorul englez a pus suma de 500 dolari – sumă mare pe vremea aceea – pe capul lui Africaner, dar nimeni nu l-a adus nici viu, nici mort. Prietenii i-au spus că Africaner îl va omorî şi scăfârlia lui o va face cană de băut. Moffat şi-a pus însă în gând tocmai pe acesta să-l câştige pentru Hristos Domnul.

Călătoria a fost groaznică. Ca unul care nu ştia cum e călătoria prin deşert, el a angajat câţiva băştinaşi, a luat câţiva cai, câteva oiţe şi câţiva boi de tracţiune. Din cauza căldurii dogoritoare prin deşert, care făcea să crape pielea pe picioare, ei trebuiau să călătorească mai mult noaptea. Dar noaptea, pericolul mare era al fiarelor sălbatice, care erau atrase de mirosul vitelor. Răcnetul leilor, urletele hienelor făceau ca vitele să o ia în toate părţile şi numai cu ajutorul călăreţilor le puteau aduce iar împreună. În câteva rânduri, erau să moară de sete, boii au căzut şi nu mai puteau trage carul. Dar nici a doua zi, după ce s-au odihnit, n-au putut pleca din cauza setei. Atunci câţiva călăreţi s-au dus în căutarea apei. Ei au găsit un râuleţ de unde au putut aduce apă. Odată trebuiau să treacă un râu, dar carul s-a împotmolit între pietroaiele de pe fundul râului, încât n-au mai putut merge nici înainte, nici înapoi. Au încercat să-l ridice, dar n-au putut. Indigenii l-au sfătuit să se întoarcă înapoi, dar Moffat era om tare de voinţă şi n-a vrut. Atunci el le-a spus că singura soluţie e să ducă toată încărcătura cu mâinile şi să demonteze carul în bucăţi; astfel rând pe rând l-au dus de partea cealaltă. Numai aşa au putut să-şi continue drumul mai departe.

După puţin timp, au ajuns în satul de unde erau cărăuşii. Acolo, şef de trib era Magerman, care i-a primit bine. Moffat a poposit câteva zile în acel sat. Magerman a stăruit mult de Moffat să rămână ca misionar la ei, dar Moffat a plecat mai departe şi, la 26 ianuarie 1818, a ajuns în tribul lui Africaner. Omul acesta, care era spaima tuturor, l-a primit bine. Înţelegând că Moffat vrea să stea mai mult timp la ei, Africaner a chemat o seamă de femei şi le-a poruncit să facă un cort pentru Moffat. Numaidecât au alergat şi primele au adus nişte beţe pe care le-au aşezat în cerc şi le-au legat la capătul dinăuntru, formând un dom. Altele au adus împletituri pe care le-au legat de jur-împrejurul domului şi în câteva minute cortul a fost gata. În acel cort, Moffat a locuit şase luni. Cum împletitura cortului nu era prea deasă, razele soarelui pătrundeau înăuntru şi la fel ploaia şi praful. Iar în câteva rânduri, în timp ce Moffat dormea, un câine şi-a făcut loc prin împletitură şi i-a mâncat dejunul. Altădată s-a pomenit cu un şarpe mare încolăcit în cortul lui, iar într-o noapte doi tauri care se luptau între ei, erau să-i facă praf cortul, dar el s-a trezit, a fugit afară şi i-a gonit de lângă cort.

În timpul acesta, Moffat a început să-i citească Biblia lui Africaner, care era uimit de tot ce auzea. El a fost un bun elev, avea o memorie excelentă şi putea să repete tot ce i s-a citit. Odată Africaner şi-a pus capul în mâini şi a zis: „Capul acesta este prea mic, mi se pare că se umflă cu aceste lucruri mari”. Din omul fioros de altă dată, Africaner a devenit un bun credincios.

După şase luni, Moffat s-a pregătit iarăşi de drum. Africaner a stăruit mult să nu plece, dar nu l-a putut opri. Moffat a plecat mai în nord, la Damaraland. Călătoria a fost plină de peripeţii. Ca hrană foloseau carne de girafe şi zebre pe care le vânau. Moffat ne spune că era tare „ca talpa cizmelor”, stomacul foarte greu o digera. Apoi, acolo nu aveau sare, toate mâncărurile erau lipsite de gust. Odată, au poposit seara la un sat lângă un râu. Oamenii satului s-au adunat şi el le-a predicat Evanghelia. Abia încheiase serviciul de închinăciune, oamenii stăteau în cerc în jurul unui foc, iar el avea încă Biblia pe genunchi, când deodată răcnetul puternic al unui leu a spintecat văzduhul. Boii s-au speriat atât de tare că au fugit prin mulţime, peste foc, ridicând un nor de cenuşă, au împrăştiat cărţile de cântări, pălării, totul a fost în debandadă şi nu s-au oprit până într-o văgăună întunecoasă. Din fericire, nimeni n-a fost călcat, n-a fost rănit, iar ţipetele acelei învălmăşeli au speriat leul care a luat-o la fugă.

Datorită arşiţei, hainele lui Moffat au început să se rupă, pantalonii aveau găuri mari, cămăşile nu mai aveau mâneci şi toate erau murdare. O negresă bătrână dintr-un trib s-a oferit să-i spele hainele, dar acolo nu aveau săpun şi nu era mare diferenţă între cele spălate şi cele nespălate. Uneori, pentru că nu avea apă unde să-şi spele cămăşile, Moffat le întorcea pe dos, ca să nu simtă pe piele murdăria lor.

Odată, se afla la poala unui munte, unde era vegetaţie luxuriantă. Cumva, fără să-şi dea seama, a tuşit şi imediat s-a văzut înconjurat de maimuţe, unele uriaşe, care se apropiau de el. N-a îndrăznit să tragă în vreuna căci se temea că are să fie rupt în bucăţi. Doar încetişor cu vârful armei şi-a făcut loc şi a plecat dintre ele. Într-o seară, fiind fără experienţă, au poposit lângă un vad cu apă. N-a ştiut că acolo vin fiarele sălbatice noaptea să se adape. Toată noaptea a stat cu arma în mână căci lătrau şacalii, urlau hienele şi răcneau leii, care veneau până aproape de ei. A fost o noapte de groază, fără somn, dar a învăţat o lecţie. Când a ajuns mai în nord, el a constatat că aici pământul e fertil şi că s-ar putea face agricultură. S-a gândit să-i propună lui Africaner să se mute cu tot tribul acolo. Primind vestea că îi vine mireasa la Cape Town, s-a întors la Africaner şi l-a luat cu el. În Cape Town s-a dus cu Africaner la guvernator. Acesta a rămas uluit. Nu-i venea să creadă că Africaner s-a pocăit. Apoi a exclamat: „Aceasta e a opta minune a lumii”.

În decembrie 1819, Maria Smith a sosit la Cape Town. Ea avea doi fraţi misionari. Când Moffat era încă în Anglia i-a cerut mâna, dar părinţii fetei nu s-au învoit. După ce au aflat însă de lucrarea lui, le-a dat îngăduinţa să se căsătorească şi pe 27 decembrie 1819, au avut nunta. Apoi au plecat la Luttakoo, la poporul beciuan, de unde venise la Cape Town ca s-o ia pe Maria.

Viaţa în cort nu a fost uşoară pentru Maria. În Anglia, părinţii ei aveau o casă-castel cu o grădină excelentă la care fusese angajat Moffat pentru o vreme. Atunci s-au cunoscut şi a cerut-o în căsătorie. Acum, aici avea să trăiască într-o colibă, unde în fiecare săptămână trebuia să muruie vatra cu balegă de vacă, pentru ca să nu se facă praf şi să omoare purecii, care erau o pacoste pe oamenii albi. Apoi a fost neobişnuită cu violenţa furtunilor tropicale. Odată, un trăsnet a lovit vârful colibei lor de alimente, a trecut prin acoperiş şi a topit pietrele de jos. Cu vremea s-a aclimatizat cu toate acestea. În anul următor, au avut o fetiţă, pe Maria, care mai târziu a devenit soţia lui Dr. David Livingstone.

În 1825, s-au mutat la Kuruman unde şi-au stabilit o nouă reşedinţă a misiunii. Localitatea era lângă râul cu acelaşi nume. De aici, Moffat şi-a desfăşurat cea mai mare activitate misionară. Şeful tribului le-a dat un teren cu grădină, pe care ei au irigat-o şi au cultivat-o. Dar când au fost coapte roadele, a venit soţia şefului de trib cu alte femei şi au cules o mare parte, fără ca ei să poată zice ceva. Se părea că învăţătura Evangheliei nu prinde la beciuani, căci furau tot ce găseau, şi oi, şi roade, şi unelte.

De aici, Moffat mergea într-o parte şi alta să predice Evanghelia. Odată, ajungând într-un sat, i-a găsit că săpau o groapă, căci murise o femeie de la care rămăseseră două fetiţe. Acolo a aflat că şi fetiţele urmau să fie îngropate de vii cu mama lor. El a mijlocit pentru ele şi le-a luat cu el acasă, unde au crescut ca fetiţe ale lor.

El a fost confruntat cu multe pericole şi primejdii. Odată, mergând la Kureciane, seara a fost înconjurat de lei, iar singurul său cal, îngrozit, a luat-o în galop să-şi scape viaţa. Zadarnic l-au căutat băştinaşii, presupuneau că a fost mâncat de lei, dar a doua zi dimineaţa a apărut. Într-o altă zi, mergea singur printr-o pădure. Vrând să evite un vad care era plin cu crocodili, a părăsit drumul şi deodată a zărit în faţa lui un leu, care l-a văzut şi se pregătea să-l atace. El s-a întors înapoi, a dat cu pietre în vad să fugă crocodilii, a trecut vadul şi a scăpat. Într-o bună zi, avea arma de vânătoare pe umăr şi trecea prin nişte ierburi înalte. Zărind o antilopă, a tras după ea şi a urmărit-o, dar privind la un copac din faţă, a zărit o tigroaică ce stătea între două crăci, gata să sară în capul lui. Imediat, s-a dat câţiva paşi înapoi şi, fără să vadă ce e în spate, a călcat o cobra care s-a încolăcit după piciorul lui şi a ridicat capul să-l muşte, dar cu o mişcare fulger el a sucit arma şi a tras un foc care a omorât-o. Apucând-o de coadă a târât-o la carul lor. Băştinaşii care-l însoţeau au tăiat-o şi au găsit pungile pline cu otravă. Ei spuneau că dacă l-ar fi muşcat, nu mai putea ajunge nici măcar până la car. Dar Dumnezeu l-a scăpat din toate acestea. Moffat obişnuia să spună: „Omul e nemuritor până ce îşi termină lucrarea”.

Odată, deşi se auzea în depărtare bătaia tot mai tare a tobelor de război, Moffat plecă în călătorie pentru vestirea Evangheliei. Zvonuri de război circulau în toate părţile. Se spunea că trupe zulu au plecat să invadeze pe beciuani. Tribul Zulu era un popor de talie înaltă, războinici fioroşi, ce locuiau în provincia Natal din sud – est. Oraşul Durban era cel mai de seamă port al lor. Ei aveau regele lor, o armată bine organizată cu ofiţeri şi generali. Ca arme foloseau suliţe grele şi mânuiau cu dibăcie scuturi de lemn. Erau împărţiţi pe regimente, aveau o disciplină de fier şi nimeni nu li se putea împotrivi. Un general cu trupele sale, după o campanie de cuceriri poruncită de regele Ciaka, nevrând să predea regelui prada luată, nu s-au mai întors acasă, ci au trecut munţii, o distanţă de vreo mie de km, şi s-au îndreptat să cucerească coasta de vest de la Basutoland spre râul Limpopo. Moffat tocmai sosise în acea parte şi a aflat că trupele zulu se apropie. El a înştiinţat pe cei din Griquatown, apoi cu şeful tribului Waterboer şi cu 600 de oameni înarmaţi cu puşti s-au îndreptat spre Kuruman. A întâlnit pe Melville, guvernatorul oficial, şi împreună au vrut să întâlnească trupele zulu, să discute cu ei şi să fie pace. Guvernatorul şi cu Moffat erau călare pe cai, iar puşcaşii veneau după ei. În sfârşit, s-au întâlnit cu trupele zulu. Aceştia au fost uimiţi de ceea ce vedeau în faţa lor. Ei n-au văzut niciodată un om alb şi nici cai. Li se părea că omul şi calul sunt una. Moffat a încercat să se apropie de ei ca să discute, dar s-au împrăştiat în toate părţile, ca de o arătare şi s-au grupat în altă parte. A mai făcut câteva încercări, dar toate au fost în zadar, nimeni nu a fost gata să discute cu el. În fine, trupele zulu au început dansul războinic, săreau, strigau şi băteau pământul de se ridica un nor de praf. Ritmul tot mai rapid arăta că înfierbântarea e făcută şi urmează atacul. Şi aşa a fost. Când s-au repezit ca o furtună, au fost primiţi cu rafale şi seceraţi. Cu strigăte sălbatice s-au retras, dar numai ca să schimbe tactica. S-au împărţit şi au atacat din două părţi, dar armele de foc s-au dovedit superioare suliţelor, care nu puteau fi folosite decât la mică distanţă. Lupta a fost dârză, dar barajul de foc nu le îngăduia să se apropie. A doua zi, au venit pitiţi printre ierburi şi tufişuri, dar când s-au ridicat şi au încercat să dea atacul, au fost seceraţi. Având mari pierderi, au fost siliţi să se retragă. În această a doua zi, Moffat era cât pe-aci să fie răpus. În timp ce trecea printr-un defileu, un soldat zulu, ce era camuflat după pietre, era să se arunce asupra lui Moffat. Un puşcaş însă l-a zărit şi l-a ochit dându-l peste cap.

Din acest atac, Moffat s-a ales cu un deosebit respect din partea băştinaşilor că au fost scăpaţi de trupele zulu. Peste tot, la serviciile de vestire a Evangheliei, acum, veneau mari mulţimi şi îl ascultau cu mare atenţie. Se observa un duh de trezire între beciuani.

În anul 1829, după 12 ani de muncă intensă, au început să apară roadele. La serviciile de închinăciune mulţimile ascultau cu sete Cuvântul lui Dumnezeu. Cântecele păgâne şi dansurile au încetat prin sate. În schimb, se puteau auzi cântările de slăvire a lui Dumnezeu de pe buzele beciuanilor, precum şi rugăciuni în Numele Domnului Isus.

Obiceiurile păcătoase au fost părăsite. Lui Moffat şi soţiei nu le venea să creadă ochilor, deoarece schimbarea s-a făcut prea dintr-o dată. Totuşi, au ales din mulţime pe şase în a căror viaţă, de o bună bucată de vreme, se observase schimbarea făcută de Duhul Sfânt şi i-a botezat. Serviciul de botez a fost ceva cu totul deosebit. Vestea a mers până departe. Tot mai mulţi veneau şi îşi mărturiseau despărţirea de păcat şi credinţa lor în Mântuitorul. Apoi au urmat alte şi alte botezuri.

Tribul Matabele a auzit de această schimbare şi a trimis mesageri să cunoască învăţătura omului alb. Moffat a plecat cu ei să le vestească Evanghelia şi a petrecut o vreme cu ei. Regele acelui trib ar fi vrut să-l reţină, dar Moffat a spus că trebuie să se reîntoarcă la familia sa.

Întrucât vorbirea acestor triburi nu avea un limbaj scris, Moffat a început să lucreze la punerea limbii secwana în scris. A fost o lucrare foarte grea. Ei aveau unele sunete guturale, altele ascuţite, aşa că trebuia să ai o ureche muzicală excelentă, ca să notezi un semn pentru fiecare. Apoi, în limbajul lor nu aveau cuvânt pentru carte, creion, citire, scriere, epistolă, etc. Şi nu era uşor să-i faci să priceapă aşa cuvinte noi. După ce le-a făcut un vocabular, s-a apucat de traducerea Noului Testament, o lucrare uriaşă pe acea vreme. Aici, s-a izbit de o seamă de alte cuvinte, pe care beciuanii nu le puteau înţelege. Unii n-au văzut niciodată marea, alte animale sau păsări decât acele câteva care erau în partea locului. Paralel cu traducerea, el a început o şcoală de alfabetizare cu ei.

Când a terminat traducerea, soţia s-a îmbolnăvit şi a trebuit s-o ducă la Cape Town. Acolo a stat de vorbă cu guvernatorul cu privire la tipărirea traducerii Noului Testament. Acesta i-a spus că ei au o tipografie, dar n-au oameni care să lucreze cu ea. Atunci Moffat a început să lucreze la tipografie şi a mai găsit un prieten care să-l ajute. Pe acea vreme, materialul ce urma să fie tipărit, se culegea literă cu literă din nişte sertăraşe. Era un lucru de mare atenţie şi foarte încet se făcea o pagină. Între anii 1945-1948, lucram la revista “Farul Creştin” unde, tot la fel, tipografii culegeau literă cu literă. Cât de greu şi de încet o fi fost această muncă pentru Moffat, care nu era tipograf de meserie? Şi totuşi el a făcut lucrarea ca să poată pune Biblia în mâna poporului, iar noi azi avem Biblia tipărită şi suntem aşa de greoi în a o pune în mâna altora.

Între anii 1839 şi 1843, Moffat cu familia s-a întors în Anglia pentru concediu. Atunci Dr. David Livingstone întâlnindu-l şi auzind de starea celor din Africa, s-a dedicat lucrării din acel continent.

După concediu, s-au reîntors la câmpul lor de misiune şi au lucrat până în 1870 când, Moffat fiind în vârstă de 75 ani, au părăsit câmpul misionar, plecând definitiv în Anglia. În 1871, i-a murit soţia, iar el a trăit 88 ani, până în anul 1883, când a plecat acasă la Domnul pe care L-a slujit cu mult devotament.

CAPITOLUL 13
DAVID LIVINGSTONE

 David Livingstone a fost misionarul care a străbătut Africa, de la o coastă la cealaltă, cu Evanghelia. El s-a născut la 19 martie 1813 şi a fost al doilea băiat din cinci copii ai familiei Neil Livingstone. Atât tatăl, cât şi mamă-sa au fost buni credincioşi. Ei erau săraci şi au muncit din greu ca să-şi câştige existentă. Tatăl său se ocupa cu vânzarea ceaiurilor. Era om integru, foarte sever, bun învăţător de şcoală duminicală, căci cunoştea bine Scripturile, abstinent de la băuturile alcoolice, om al rugăciunii, înflăcărat susţinător al lucrării misionare şi harnic răspânditor de tratate şi literatură creştină. El însuşi era un pasionat cititor al cărţilor creştine.

Familia Livingstone îşi avea originea în insula Ulva, cunoscută ca „insula lupilor”. Bunicul său cunoştea arborele genealogic al familiei şi multe amănunte pe o perioadă de şase generaţii în urmă. În 1792, bunicul a părăsit Ulva, mutându-se la Blantire, vreo 10 km de Glasgow, Scoţia.

Neil, tatăl lui David, cerea copiilor ascultare şi punctualitate. Când se întuneca, el obişnuia să închidă uşa mare de intrare în curte. Odată, în copilărie, David a întârziat şi când a sosit acasă, a găsit uşa încuiată. Şi-a dat seama că el e vinovat, de aceea, n-a bătut la uşă, n-a strigat, ci s-a aşezat pe prag să doarmă acolo. Într-un târziu, mama îngrijorată a dat să se uite la stradă şi l-a găsit pe prag. Aşa a învăţat regula punctualităţii pentru toată viaţa şi atunci a luat pentru el hotărârea să-şi bucure părinţii, nu să-i supere.

El a fost un băiat foarte silitor la învăţătură. La vârsta de 9 ani, David a învăţat Psalmul 119 şi l-a spus pe dinafară în două rânduri la biserică, doar cu cinci mici greşeli. Pentru aceasta, învăţătorul lui de şcoală duminicală i-a dat ca premiu un frumos Noul Testament.

Părinţii fiind săraci, la vârsta de 10 ani, David a trebuit să meargă să lucreze la o fabrică de ţesătorie. Cu o parte din plata pentru prima săptămână de lucru, el şi-a cumpărat o carte de gramatică a limbii latine. Cu toate că lucra de la ora 6 dimineaţa până la ora 8 seara, el a fost gata să se înscrie la cursuri serale de la ora 8 la 10, iar când sosea acasă, deşi era obosit, nu se culca, ci studia până târziu. Adeseori trebuia să vină mama să-l trimită la culcare. Chiar şi la fabrică, în timp ce lucra, avea şi cartea deschisă în faţa lui. La 16 ani, David era foarte familiar cu Virgil şi Horaţiu în latină şi mulţi alţi clasici. Cărţile de ştiinţă şi călătorii erau desfătarea sa. Când avea vreo jumătate de zi de sărbătoare, alerga la cariera de piatră şi făcea colecţie de specimene de pietre sau îşi îmbogăţea colecţia lui de plante.

În 1830, la vârsta de 17 ani, datorită studiilor serale, a putut intra student la Universitatea Glasgow să studieze medicina şi teologia.

Într-o scrisoare adresată conducerii Societăţii Misionare Londoneze, în anul 1838, el spunea că, la vârsta de 12 ani, a început să reflecteze la starea sa ca păcătos şi nu se socotea vrednic să primească iertarea. Considera că, fiind nevrednic, trebuie să se petreacă o minune ca să o poată primi. Astfel, a rămas în stare de pasivitate.

Convertirea lui s-a petrecut în timpul studenţiei, la vârsta de 20 ani, prin citirea unei cărţi. Atunci a înţeles adevărul Evangheliei şi a primit mântuirea prin credinţă în jertfa Domnului Isus Hristos. În timp ce studia la universitate, el a simţit chemarea să plece misionar în China. Atunci a căutat să cunoască cât mai mult despre China, despre viaţa şi obiceiurile populaţiei de acolo. Prietenii lui l-au sfătuit să ia legătură cu Societatea Misionară Londoneză. În 1838, a făcut cerere la această societate, oferindu-se să meargă misionar. Societatea i-a acceptat cererea. În septembrie, a fost chemat la Londra să întâlnească conducerea societăţii şi să fie supus la două examinări. O examinare consta din pregătirea unei predici pe care urma s-o ţină într-o biserică la care avea să fie trimis. Îmbolnăvindu-se un predicator, David a fost trimis să predice acolo. După ce a citit textul, privind asupra mulţimii, a avut un lapsus şi-a uitat toată predica ce a pregătit-o cu atâta grijă. După câteva momente de tăcere, el le-a spus: „Prietenii mei, am uitat tot ce am vrut să vă spun”, apoi a coborât de la amvon şi a părăsit biserica. Deci, a căzut la această examinare. Cineva însă a stăruit să fie supus din nou şi atunci a reuşit.

În acea vreme, în China a izbucnit războiul pentru opium şi au fost închise graniţele. Astfel, Livingstone a suferit decepţia că n-a putut merge misionar în China. Uneori, ceea ce nouă ne pare o răsturnare a planurilor, poate fi o adevărată binecuvântare. El face să se năruiască planurile noastre, ca să-şi realizeze planurile Sale. În starea aceasta de dezamăgire, Dumnezeu a făcut să-l întâlnească pe Robert Moffat, care, după 23 ani de muncă misionară în Africa de sud, s-a reîntors în Anglia în concediu şi istorisea bisericilor experienţele sale de pe câmpul de misiune şi arăta marile nevoi ale triburilor din Africa. Moffat a spus: “Într-o dimineaţă senină, am numărat fumul focurilor a vreo sută de sate înspre nord, unde niciodată n-a fost nici un misionar”. Aceste relatări au aprins inima tânărului David Livingstone cu dorinţa să meargă şi el misionar în Africa.

Întâlnirea a fost cu adevărat providenţială. Ea a legat inima lui de Africa şi de sufletele de acolo încât, la moartea sa, africanii au fost gata să-i scoată inima din piept, să o îngroape în Africa şi numai trupul să-l trimită spre înmormântare în Anglia.

Societatea Misionară a făcut toate aranjamentele, ca David Livingstone să poată pleca în Africa. El şi-a primit licenţa de medic în noiembrie 1840 şi n-a avut timp să petreacă în familie decât o noapte. În dimineaţa de 17 noiembrie, la ora 5, s-a pregătit de plecare. David a luat Biblia, a citit Psalmul 121 şi 135, apoi s-au rugat. Tatăl său l-a condus până la Glasgow, unde David urma să facă ultimele pregătiri cu societatea şi să se îmbarce pe vapor. La Glasgow, pe data de 20 noiembrie, a fost ordinat ca misionar, iar pe 8 decembrie 1840, a plecat cu vaporul spre Africa. Pe acea vreme, călătoria pe apă dura luni de zile. Pe vapor, căpitanul a avut un deosebit respect faţă de el şi mereu îl invita în cabina sa. Datorită felului său de a fi gata să înveţe ceva de la oricine şi datorită spiritului său de cercetare, acolo în cabină a făcut cunoştinţa cu o seamă de aparate speciale şi căpitanul îi fu profesor nu numai în mânuirea acelor aparate, ci şi în ce priveşte observarea cerului şi orientarea în timpul nopţii, cunoştinţe care i-au fost mult folositoare în călătoriile sale de mai târziu prin junglele Africii.

Când a debarcat la Algoa Bay în Africa de sud, Livingstone s-a îndreptat spre Kuruman, în ţara Beciuana, unde a sosit în iulie 1841. Aici urma să ţină locul lui Moffat până la reîntoarcerea lui.

Odată cu debarcarea, începu să se izbească de greutăţi peste greutăţi. Întâi, el nu putea conversa cu băştinaşii ce trăiau în triburi şi limba unui trib se deosebea de a celuilalt. Şi nu era uşor să umbli printre oamenii pe care nu-i înţelegi. În Beciuana, trăiau urmaşi ai imigranţilor olandezi numiţi „buri”, oameni ce căutau să se impună prin forţă. Acolo, nu exista nici un fel de lege. Burii erau stăpâni de sclavi şi fiecare îşi avea voinţa sa ca lege. Pe negri îi considerau ca vite pentru lucru, oameni neevoluaţi. În mod implicit, David Livingstone, datorită faptului că el îi considera pe negri oameni egali, având un suflet pentru care a murit Hristos Domnul şi cărora a venit să le vestească Evanghelia, urma să aibă confruntări cu burii. Pe de altă parte, cei din tribul Beciuana erau oameni violenţi, foarte fioroşi. Ei erau cu totul diferiţi de negrii ce serveau ca sclavi pe moşiile olandezilor, căci aceştia erau mult mai paşnici. Burii îşi menţineau supremaţia numai cu armele de foc, pe când beciuanii nu aveau decât arcuri şi suliţe.

Cu banii ce îi avea la Kuruman, Livingstone şi-a cumpărat secure, sapă, lopată, hârleţ şi alte unelte pentru grădină. La fel şi-a cumpărat tot felul de scule de tâmplărie şi tot ce credea că îi este necesar, căci ştia că mergând în nord, unde nu se aflau magazine, nu le mai putea procura. Toate le-a încărcat într-un car mare cu coviltir şi apoi a plecat la drum, însoţit de doi negri, care cunoşteau drumurile.

Între olandezi s-a răspândit zvonul că omul alb nou sosit aduce în car arme beciuanilor. Imediat, ei şi-au luat armele şi au ieşit în calea lui Livingstone. Numai curajul, bunătatea şi calmul lui Livingstone au înlăturat vărsarea de sânge. Dumnezeu a ocrotit pe robul Său şi pe oamenii care îl însoţeau aşa cum a promis în Psalmul 121, pe care l-a citit la plecarea de acasă. Mai târziu, burii şi-au cerut scuze pentru acest atac.

Spre a cunoaşte felul de trai şi obiceiurile, spre a învăţa o limbă, Livingstone s-a dus la bakwaini, timp de şase luni. Deşi nu cunoştea nici o vorbă, şi aici ca şi în celelalte triburi, unde a ajuns mai târziu, el a fost primit bine datorită limbajului dragostei pe care şi cei mai împotrivitori oameni îl înţelegeau. Cunoştinţele ce le-a primit acolo, i-au fost de un real folos mai târziu.

După un an de la sosire, el a scris tatălui său: „Lucrul lui Dumnezeu aici merge înainte, cu toate infirmităţile noastre. În continuu se adună suflete şi uneori chiar dintre acei la care mai puţin te-ai aştepta să se întoarcă la Domnul. Un număr de 24 de suflete s-au predat Domnului şi au fost adăugaţi la biserică în luna trecută, şi mulţi alţii vin şi întreabă”.

În 1843, Livingstone a deschis o misiune la Mabotsa, vreo 320 km mai la nord. Pe acea vreme, în Africa nu prea erau drumuri, nu existau tăbliţe indicatoare. Ca să ajungi la o localitate, trebuia să cauţi un ghid, unul din partea locului, să te conducă. Găsirea unui ghid era o mare problemă. Uneori şi dacă l-ai găsit, nu erai sigur că te duce unde doreşti sau te omoară pe drum, ca să-ţi ia totul. Unii cereau plata înainte, apoi te conduceau o zi sau două şi dispăreau. Alţii erau gata să te conducă, dar numai până la marginea tribului vecin. Erau tot felul de probleme cu ei şi David, în călătoriile lui prin junglă, a avut multe necazuri din pricina aceasta.

În partea locului, şef de trib la bakwaini era Sechele. El a fost foarte pornit împotriva lui Livingstone, căci cu un an înainte, fiind prin tribul lui, nu l-a vizitat. Şeful socotea lucrul acesta o desconsiderare din partea misionarului. Dar acum când a sosit, singurul copil al lui Sechele era bolnav grav. La fel, fiul prietenului său. Livingstone i-a consultat, le-a dat medicamentele necesare, i-a îngrijit şi s-au făcut bine. Astfel, i-a trecut toată furia lui Sechele. Acum, Livingstone a început să-i vestească Evanghelia, să-i vorbească despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, care nu e ca zeii despre care vorbesc vrăjitorii lor. După o vreme, Sechele a început să înţeleagă Evanghelia. El şi-a recunoscut starea sa de păcătoşenie, s-a pocăit, s-a despărţit de idolii săi şi se vedea o schimbare în viaţa lui. Un singur lucru nu a fost gata să-l facă, să se despartă de haremul de femei pe care îl avea ca şef de trib. Livingstone, om credincios adevărului, nu a fost gata să facă nici un compromis, nici chiar şefului. Deşi Sechele a cerut să fie botezat şi el, misionarul nu a făcut aceasta decât după doi ani, când acesta a renunţat la harem şi a rămas cu o singură soţie. Fiind şef de trib, pocăinţa lui a avut o mare înrâurire asupra multora. În acest trib, Livingstone s-a bucurat de o deplină libertate.

În anul 1845, David s-a căsătorit cu Maria, fiica misionarului Moffat. Ea era deprinsă cu viaţa din Africa şi i-a fost un mare ajutor în munca sa misionară.

Deşi n-a învăţat arhitectura, ci medicina, după căsătorie, aici la Mabotsa, s-a apucat să-şi construiască o căsuţă. Aceasta a fost o muncă grea. Fiindcă acolo nu erau magazine cu materiale de construcţie, toate a trebuit să le facă el. Astfel, el a devenit cărămidar, a mers în pădure, a tăiat copaci din care şi-a făcut scândurile, grinzile şi celelalte materiale lemnoase. El a trebuit să facă lumânările, săpunul, coşurile, cuptorul, masa, scaunele, patul, dulapul. A fost nevoit să fie meşter pentru toate.

 

 Casa lui a devenit sediul unei noi misiuni. În înţelegere cu un alt misionar, au ales o vale frumoasă şi acolo s-au aşezat. Dar zona aceea era infestată de lei. Uneori, chiar ziua în amiaza mare, leii atacau vitele oamenilor. Aflând de la băştinaşi că dacă e omorât numai unul atunci când dau atac la vite, ceilalţi părăsesc acea zonă, Livingstone cu câţiva s-au pus la pândă şi când au apărut leii, Livingstone a tras un foc asupra unuia şi l-a nimerit, dar până să-şi încarce din nou arma, leul furios a sărit asupra lui, i-a apucat umărul stâng şi l-a doborât la pământ. Leul răcnea grozav şi îl scutura cu putere, cum scutură câinele un şobolan. Mebalwe, un băştinaş credincios, şi-a îndreptat arma să tragă. Leul a observat şi s-a aruncat asupra lui şi l-a muşcat de coapsă. Un al treilea s-a apropiat să-l străpungă cu suliţa, atunci leul a sărit asupra lui, dar în clipa aceea a primit un alt glonţ şi s-a prăbuşit mort. Numai mâna cea bună a lui Dumnezeu l-a scăpat pe Livingstone, dar a rămas deformat pentru toată viaţa, căci oasele umărului au fost sfărâmate de colţii leului. Mebalwe s-a vindecat şi el de muşcătura leului şi a fost un bun ajutor în lucrarea sfântă şi înflăcărat predicator printre băştinaşi.

Greutăţile cu care a fost confruntat, în timp ce căuta să-şi facă lucrarea misionară în Africa, au fost: malaria, musca ţeţe şi leii de care era plină acea parte a junglei. Musca ţeţe făcea ravagii asupra vitelor. Boii care trăgeau la carul misionarului, în mai multe rânduri au căzut morţi pe drum, din cauza înţepăturii veninoase a acestei muşte. La fel, malaria l-a atacat chiar la începutul misiunii şi l-a chinuit toată viaţa.

După un an de la căsătorie, datorită invidiei celuilalt misionar, care vedea că negrii îl simpatizează doar pe Livingstone, nu şi pe el, s-au iscat neînţelegeri. Atunci David a vorbit cu Maria şi s-au decis să se mute la Conuane, vreo 62 km mai la nord. Acolo, a trebuit să-şi clădească altă casă. Dar nici aceasta n-au folosit-o mult timp, căci lipsa de ploaie făcea imposibilă agricultura. El a vorbit cu Sechele că, spre a putea avea pâinea necesară şi celelalte alimente, e bine să se mute în apropierea unui râu cu ajutorul căruia vor putea face irigaţii. Din călătoriile sale, ştia că la Kolobeng ar fi un aşa loc potrivit. Sechele a acceptat ideea şi a decis să se mute cu tot tribul acolo. Respectul, ce şi-l câştigase Livingstone, i-a determinat pe toţi să-şi împacheteze corturile şi să plece cu el. Ajunşi acolo, misionarul a făcut orientarea în teren, i-a pus să sape un canal şi colibele le-au aşezat de-a lungul canalului. Fiecare şi-a croit o grădină irigată. Era ceva frumos şi promitea belşug. Sechele cu 200 de oameni au clădit o şcoală încăpătoare. „Acum doresc să clădesc o casă pentru Dumnezeu, apărătorul tribului nostru” – a zis şeful şi au construit o casă de rugăciune. Livingstone şi-a clădit aici o a treia casă.

Când te gândeşti bine la lucrarea sa, rămâi uimit. Ca medic, mereu era chemat să trateze pe cei bolnavi, şi făcea aceasta şi noaptea cu atâta devotament şi fără să fie plătit. Spre a-i ajuta să iasă din întunecimea lor, el a înfiinţat o şcoală, atât pentru părinţi cât şi pentru copii. Ei nu aveau alfabet, nici reguli gramaticale, ci el a trebuit să muncească pentru aceasta. Sechele a avut o minte ageră şi chiar în prima zi a învăţat literele alfabetului, dar alţii erau foarte greoi de cap. Totuşi Livingstone a dovedit o mare perseverenţă în această lucrare. Iată programul lor de lucru zilnic, luat dintr-o scrisoare a lui:

„Ne sculăm dis-de-dimineaţă. În timpul zilei e fierbinţeală mare, dar seara şi dimineaţa este plăcut. După ce avem ora de rugăciune în familie, servim micul dejun între ora 6 şi 7, apoi ne ducem la clase, unde sunt invitaţi cu toţii: soţi, soţii şi copii. Clasele ţin până la ora 11. Atunci soţia se duce să pregătească masa, iar eu mă apuc de lucru ca fierar, tâmplar sau grădinar. Urmează masa şi o oră de odihnă, după care soţia se duce la o clasă cu vreo sută de băieţi sau la o clasă de cusut cu fetele. După apusul soarelui, misionarul merge în sat, să vorbească despre un subiect general sau despre religie.

Servicii religioase publice avem seara de trei ori pe săptămână şi o altă seară cu instruire în cele seculare, însoţită de tablouri şi specimene. Pe lângă aceste îndatoriri, mai trebuie să prescriem medicamente pentru cei bolnavi şi să ne îngrijim de hrana pentru cei săraci. Şi cel mai mic act de prietenie – cum spunea Xavier – nu poate fi lăsat la o parte de lucrarea misionarului. Noi nu putem neglija, nici chiar cele mai abjecte lucruri, când acestea pot forma o bună opinie altora. Cuvântul bun în discuţii formează o reputaţie care e în favoarea Evangheliei. Arătând bunătate oponenţilor creştinismului, când sunt pe patul de boală, îi faci ca niciodată să nu-ţi mai fie duşmani. Chiar dacă nicăieri altundeva n-ar fi aşa, dar în aceste situaţii dragostea naşte dragoste”.

Datorită străduinţelor lui Livingstone de a-i ajuta chiar şi în cele materiale, de a-i trata în mod gratuit pe toţi cei bolnavi, de a-i învăţa să citească şi să scrie în limba lor, lucrarea Evangheliei a avut o mare propăşire. Mintea a început să li se lumineze, să lepede zeităţile ce le aveau şi să slujească pe Dumnezeul dragostei.

În cea de a treia casă a locuit doar cinci ani. În această perioadă, au urmat multe necazuri şi foarte mari greutăţi. Datorită unei secete, râul a început să sece şi totul s-a pârjolit. Atunci, vrăjitorii lor au spus că seceta a venit din pricina pocăinţei lui Sechele şi a altora, care au lepădat zeii păgâni. Casa de rugăciune care era mereu plină, acum a devenit aproape goală. Livingstone era considerat vinovatul principal. Toată lucrarea lui părea că se prăbuşeşte. Chiar şi viaţa lui era în pericol. Totuşi, Sechele şi câţiva au rămas credincioşi. Domnul nu l-a părăsit, ci l-a ocrotit.

 În 1849, Livingstone a întreprins o seamă de călătorii în nord. El intenţiona să ajungă la Sebituane, care era rege peste tribul Makololo, un monarh puternic ce se afla la vreo 960 km distanţă, între Kolobeng şi tribul acela era marele deşert Kalahari. La 1 iunie, a plecat într-acolo cu familia sa şi cu doi băştinaşi. După multe peripeţii, la 1 august a descoperit lacul Ngami, despre care europenii nu ştiau nimic şi nu era trecut pe hartă. Mai aveau de parcurs încă vreo 360 km până la regele Sebituane, când au trebuit să se întoarcă înapoi, căci un şef de trib nu le-a dat voie să meargă mai departe. Reîntors acasă, a încunoştinţat Societatea Geografică Regală a Angliei de descoperirea lacului Ngami, fapt pentru care a primit un premiu.

În anul 1850, a încercat din nou să ajungă la regele Sebituane. De data aceasta avea cu el soţia, cei trei copii şi pe Sechele, care era bun prieten cu Sebituane. Cu mari greutăţi au ajuns din nou până la lac şi datorită lui Sechele, au obţinut dreptul de a trece prin acel trib. Acum însă, doi dintre copiii lui Livingstone s-au îmbolnăvit de malarie şi iarăşi au fost forţaţi să se întoarcă acasă. Clima de acolo nu era prielnică europenilor. În această a doua călătorie, el a descoperit fluviul Zambezi şi a anunţat Societatea Geografică. Când au sosit la Kolobeng, soţia a născut cel de al patrulea copil, o fetiţă, care n-a trăit decât şase săptămâni, căci a fost răpusă de o epidemie.

La scurtă vreme după aceasta, soţia s-a îmbolnăvit grav şi a făcut o paralizie la faţă în partea dreaptă. Astfel, a trebuit să rămână acasă, să se odihnească. El şi-a continuat lucrarea cu evanghelizarea băştinaşilor, cu medicina şi cu şcoala, iar în puţinul timp liber, făcea studii asupra plantelor şi animalelor Africii, precum şi asupra unor boli specifice ce secerau populaţia triburilor.

Înăuntrul său însă era un foc ce-l mistuia. Mereu se gândea la mulţimea triburilor din interiorul Africii, care niciodată nu a auzit despre Dumnezeul cel adevărat şi dragostea Sa mântuitoare. Astfel la 1 aprilie 1851, a întreprins a treia călătorie spre regele Sebituane. De data aceasta, a reuşit să ajungă la el. Sebituane auzise despre lucrarea lui Livingstone şi dorea să vină şi în ţara lui. Acum când a sosit, l-a primit cu multă bunăvoinţă şi cu mare cinste. După câteva zile însă, o boală violentă i-a atacat plămânii şi cu toate îngrijirile medicale date de Livingstone. În a 14-a zi după sosirea lor, regele Sebituane a murit. Abia începuse să audă vestea bună a mântuirii şi a plecat în veşnicie. Fiica lui Sebituane a luat conducerea ţării. Ea a dat deplină libertate lui Livingstone să viziteze ţara şi dacă găseşte un loc potrivit să-şi stabilească acolo un sediu-misionar. Negăsind o locaţie mai bună ca la Kolobeng, la 13 august, au pornit spre casă. Soţia era însărcinată cu al cincilea copil. Pe drum, la 15 septembrie 1851, soţia a născut un fiu şi i-au pus numele William. Toată călătoria a fost foarte grea. Au dus lipsă şi de mâncare şi de apă. Săptămâni întregi nu au găsit apă, căci era deşert. Ca să supravieţuiască, căutau ouă de struţ, făceau o mică gaură în coaja lor unde vârau un pai şi le sorbeau conţinutul. Istoviţi de lunga călătorie, când au ajuns acasă, sănătatea soţiei şi a copiilor a fost cu totul zdruncinată.

La începutul anului 1852, Livingstone s-a gândit să plece iarăşi într-o călătorie de peste o mie de km. El îşi dădea seama că soţia şi copiii nu vor putea rezista la clima aceea nesănătoasă. La fel nu îndrăznea să-i lase singuri acasă. De aceea, a hotărât ca soţia şi copiii să plece într-un concediu pentru refacere în Anglia. Astfel, la 23 aprilie 1852, au plecat în sud la Cape Town, unde i-a îmbarcat pe vapor, iar el, în iunie 1852, a plecat în nord şi a ajuns la Kuruman abia în septembrie. Aici a aflat de atacul burilor de la soţia lui Sechele, care a scăpat ascunzându-se în crăpătura unei stânci, apoi împreună cu cei cinci copii a venit la Moffat. A fost un adevărat război între buri şi bakwaini. Dintre buri au căzut 35 pe câmpul de luptă şi 60 dintre bakwaini. Bakwainii, neavând arme de foc, au trebuit să se retragă. Burii au pus foc satelor şi le-au luat toate vitele ca pradă. Ei aveau intenţia să-l omoare şi pe Livingstone, căci nu voiau în ruptul capului să accepte că şi africanii au suflet, ca toţi ceilalţi oameni; dar el nu era acasă. Dumnezeu l-a scăpat de la o moarte sigură. Dar au pătruns în casa lui Livingstone, i-au distrus mobila, au rupt toate cărţile, au prădat tot ce au găsit, chiar şi medicamentele lui pentru malaria de care suferea şi i-au dărâmat casa. De atunci n-a mai clădit alta.

Acum cu atât mai mult avea motive să meargă în nord. Era o călătorie lungă, dar fiind fără soţie şi copii, se putea mişca altfel. A plecat la sfârşitul lui decembrie 1852 şi în iunie 1853 a ajuns în ţara Makololo. A parcurs o distanţă de 2.240 km. Acolo a găsit ţara inundată de ploile mari, torenţiale, iar acum zăduful tropical făcea ca atmosfera să fie cu totul nesănătoasă. O mare mulţime din populaţie era doborâtă de frigurile africane, încât nu mai ştia pe cine să trateze. În ţară domnea Secheletu, în locul sorei sale. Foarte curând el a devenit bun prieten al misionarului.

Fiindcă Livingstone era în căutarea unei alte localităţi, unde să-şi poată stabili centrul său misionar, împreună cu Secheletu şi cu o trupă de 160 de băştinaşi au plecat spre Barotse. Se gândea că acolo clima ar putea fi mai bună, căci în rest malaria şi dezinteria făceau ravagii. Dar a fost dezamăgit, căci nici acolo nu era o climă mai sănătoasă, iar populaţia trăia în cea mai neagră întunecime a păgânismului, cu imoralitate, cruzimi şi atrocităţi. În plus, negustorii de sclavi pătrundeau până acolo, prindeau oamenii, îi puneau în lanţuri, îi legau în juguri unii de alţii şi-i duceau să-i vândă. Din cauza aceasta, negrii aveau o mare aversiune faţă de toţi albii. Toate acestea l-au îndurerat nespus pe fratele Livingstone, care a luptat mereu împotriva sclavagismului practicat de burii din sud. Timp de nouă săptămâni cât a umblat prin ţara Makololo, el şi-a dat bine seama de nevoia acestor suflete de o viaţă nouă. Şi triburile din sud, altădată, erau tot aşa de primitive şi de feroce ca aceştia, dar la ele a pătruns lumina Evangheliei şi chiar cei ce nu s-au pocăit, totuşi au fost influenţaţi de viaţa creştină a misionarilor şi aveau o altă comportare. Pe cei mai mulţi îi vedeai îmbrăcaţi, nu goi cum erau înainte şi chiar în relaţiile lor unii cu alţii se purtau mai frumos. Omorurile şi atrocităţile erau pe cale de dispariţie. Cuvântul Evangheliei a pătruns în inimile oamenilor şi schimbarea era izbitoare.

În toate aceste călătorii, Livingstone când poposea prin câte un sat, oamenii se adunau uneori şi câte o mie să-l asculte. Natural, el nu se putea aştepta să vadă sămânţa încolţind sub ochii lui şi să aducă rod imediat, dar munca lui grea nu a fost în zadar. El a fost deschizător de drumuri pentru misionari pe continentul Africii. A pătruns prin locuri pe unde nu a fost niciodată vreun alb. Felul cum se apropia de oameni, spiritul său de sacrificiu cu care îi ajuta, limbajul dragostei, de multe ori fără cuvinte, căci nu cunoştea limba multor triburi, şi prezenţa divină în viaţa lui, l-au făcut să aibă trecere în ochii băştinaşilor şi să se împrietenească cu ei. Pe cei ce se converteau şi a căror viaţă avea o schimbare vizibilă, el îi boteza, îi instruia şi îi trimitea să spună în alte sate vestea bună că Dumnezeu îi iubeşte şi pe negri, oricât de păcătoşi sunt, că vrea mântuirea lor şi poate să le schimbe viaţa.

E adevărat că au fost şi mulţi împotrivitori, care nu voiau să vină să audă Evanghelia sau să vină la adunările de rugăciune. Mai ales preoţii vrăjitori se opuneau cu toată dârzenia lor. Într-o localitate, o seamă de împotrivitori au tăiat toţi cocoşii, căci li se părea că în cântatul lor, ei zic: „Tlang lo rapelang”, adică „Veniţi la rugăciune”.

Viaţa lui Livingstone a fost o călătorie. Mereu a fost plecat. Nouă, cu mijloacele noastre moderne, ne pare obositor să plecăm la drum lung. Dar gândiţi-vă la greutăţile unei călătorii, pe acea vreme, în Africa. Era fără drumuri, prin junglă cu carul cu boi, uneori pe jos, iar când era istovit încât nu se mai putea mişca, era purtat într-un hamac. Apoi ţineţi seama că drumul dura 5-6 luni de zile, sub soarele fierbinte al Africii, uneori cu lipsă de apă şi de hrană. Şi ce pericole trebuia să înfrunte, fiare sălbatice ca lei, tigri, hiene, şacali şi tot felul de şerpi otrăvitori, apoi bande de hoţi, triburi cu lupte între ele, şefi împotrivitori şi cruzi. Luni de zile să petreci noaptea în mijlocul junglei, să trebuiască să dormi auzind răcnetele leilor, nu a fost ceva uşor! Totuşi, pentru Livingstone nimic nu a fost prea mult, numai să poată ajuta pe păcătoşi să primească mântuirea, ştiind că prin aceasta contribuie la extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu. O, Doamne, modelează şi azi aşa oameni!

În luna noiembrie 1853, a plecat într-o altă grea călătorie din centrul Africii spre Loanda, pe coasta vestică, unde au ajuns abia după şapte luni, în iunie 1854. În timpul acestei călătorii, de 31 de ori a fost atacat de friguri. Când a sosit la Loanda, era numai schelet de om. Portughezii de acolo i-au dat o bună îngrijire. După ce s-a refăcut puţin, se gândea să plece în Anglia să-şi vadă soţia şi copiii, dar şi-a adus aminte că a promis băştinaşilor care l-au însoţit că îi va aduce înapoi, aşa că a vrut să-şi păstreze cuvântul dat. Altfel, ei s-ar fi pierdut prin deşert, căci nu ştiau să se orienteze. În sfârşit, când au ajuns acasă teferi toţi cei 27 de însoţitori, a fost o mare bucurie, căci îi considerau morţi sau capturaţi de negustorii de sclavi. Ziua de 23 iulie 1855, a fost o zi de mulţumire către Dumnezeu.

 După câteva luni de refacere, de lucrare şi rugăciune cu localnicii, a plecat într-o călătorie spre coasta de est. A urmat cursul fluviului Zambezi. Atunci a descoperit cascada Victoria, necunoscută europenilor, a doua după Niagara în frumuseţe şi grandoare. La confluenţa lui Zambezi cu Loangwa, a fost confruntat cu moartea. În jurnalul său zilnic, pe 14 ianuarie 1856, a scris: „O, Isuse, ajută-mă să mă supun în totul voii Tale, să mă las în totul pe braţul Tău! Mă bizui numai pe Cuvântul Tău! Nu mă părăsi!…”. Şi Dumnezeu i-a cruţat viaţa. În mai 1856, a ajuns la Quilimane, pe coasta de răsărit a Africii. Până la acea dată, el a fost singurul care a străbătut Africa de la o coastă la cealaltă. Peste tot a căutat să poarte lumina Evangheliei. Explorările erau doar o parte secundară a lucrării sale. Societatea Geografică Regală din Londra a primit cu bucurie toate descoperirile sale, le-a notat pe harta Africii şi lui i-a acordat medalia de aur, cea mai înaltă distincţie pe care o putea da.

Livingstone a fost un bărbat de un deosebit curaj. Zilnic, viaţa îi era nesigură din cauza oamenilor, din cauza fiarelor sălbatice, a reptilelor ce mişunau peste tot, a epidemiilor şi bolilor ce făceau ravagii. În şapte rânduri a fost confruntat cu moartea. Odată, trecea pe o potecă printr-o vegetaţie densă. Era teritoriul unui trib feroce. La un moment dat, cineva, ascuns în ierburi, a aruncat o suliţă care doar i-a frecat puţin spatele şi s-a oprit în pământ. El a scris: “Întrucât ei sunt experţi în aruncarea suliţei, eu nu ştiu cum nu m-a nimerit, doar că a fost prea sigur de ţintă, dar mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost asupra mea. Apoi o altă suliţă a fost aruncată şi a intrat în pământ în faţa mea. Alţi doi din convoiul nostru au fost omorâţi”.

În 1856, deci după 15 ani de muncă intensă, neîntreruptă, Livingstone s-a întors în Anglia, spre a-şi vedea soţia şi copiii de care a fost despărţit patru ani. În Anglia, el a fost primit cu mari onoruri. Pretutindeni era chemat să vorbească despre experienţele sale în Africa. Universitatea din Glasgow, într-o întrunire specială, i-a decernat titlul de doctor. Studenţii necredincioşi au plănuit să-şi bată joc de el, să facă galerie, căci nu erau de acord ca unui misionar să i se dea acest titlu. Dar când a apărut în faţa lor cu obrajii arşi de soarele Africii, cu umărul rupt de colţii leului, toţi au fost adânc mişcaţi. Vedeau în el un om care a renunţat la toate. Spiritul de sacrificiu şi suferinţa erau întipărite pe faţa lui. Înaintea ochilor lor era un sfânt al lui Dumnezeu. Nici unul n-a scos o vorbă. Era o solemnitate ca de mormânt. El le-a vorbit despre nevoile mari ale africanilor şi despre experienţele sale acolo. În încheiere le-a zis: „Acum mă reîntorc. Vreau să vă spun însă că ceea ce m-a susţinut în mijlocul tuturor greutăţilor, al încercărilor, al singurătăţii a fost promisiunea: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”.

În martie 1858, Dr. Livingstone cu soţia şi cu băiatul cel mai mic s-au îmbarcat la Liverpool pentru a se reîntoarce în Africa. Încă pe când se afla la Quilimane, Societatea Misionară i-a comunicat că nu-l mai poate plăti. Atunci a scris în jurnalul său: „Dacă aceasta e în acord cu voia lui Dumnezeu, mijloacele vor veni din alte părţi”. Şi chiar aşa a fost. Acum se întorcea în Africa cu titlul de consul al Angliei pentru Africa de est, cu sediul la Quilimane şi cu un salar guvernamental, având însă toată largheţea să-şi continue lucrarea sa misionară.

După patru ani, în 1862, i-a murit soţia. Sănătatea ei a fost distrusă de lungile călătorii. Moartea ei a fost o lovitură grea pentru inima simţitoare a lui Livingstone. În 1864, a plecat cu băiatul în Anglia. În 1865 s-a reîntors în Africa şi acolo şi-a petrecut ultimii opt ani. În timpul acesta a descoperit lacul Tanganica, lacul Moero şi o seamă de râuri în Congo. El călătorea predicând Evanghelia, dar era atent, avea ochiul format pentru descoperiri. Şi pe acestea le-a anunţat Societăţii Geografice.

Timp de vreo cinci ani, nu s-a mai ştiut nimic de el. Atunci direcţiunea ziarului „New York Herald” a trimis pe H. M. Stanley în Africa să-l caute pe Dr. Livingstone, să-l găsească, ori viu, ori mort. După multă căutare, pe data de 10 noiembrie 1871, l-a găsit la Ujiji, lângă lacul Tanganica. Era într-o dimineaţă, când unul din ajutoarele lui a alergat în coliba lui Livingstone şi l-a anunţat: „Vine, vine un englez”. Când a ieşit Dr. Livingstone din colibă, a văzut o întreagă caravană cu drapelul american şi în frunte un om alb. El se gândea că e vreun mare negustor care a ajuns pe acolo, nu se gândea că el e cel căutat. Când a ajuns la el, Stanley i-a întins mâna, zicând: „Presupun că sunteţi Dr. Livingstone”. Stanley adusese multe alimente. Era tocmai de ceea ce avea nevoie misionarul, căci din pricina lipsei de alimente, el slăbise, era doar o umbră de om. În jurnalul său a scris: “În starea mea de destituit, mă simţeam ca omul ce a coborât de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari; dar nu aveam nici o speranţă să treacă preotul, levitul şi samariteanul milos pe aici. Dar când duhul meu a fost doborât cu totul, atunci a sosit bunul samaritean…”. Înfruptându-se din bunurile aduse, Livingstone a prins iarăşi putere.

Stanley a fost un ziarist necredincios, dar timpul petrecut cu misionarul i-a schimbat viaţa. El a mărturisit: “În 1871, am mers în Africa ca cel mai mare ateu. Dar acolo a urmat un timp lung de reflecţie. Acolo, am văzut un om bătrân, departe de lumea civilizată, şi m-am întrebat: “Ce l-a făcut să stea acolo? E ţicnit sau ce îl inspiră la aceasta?” După luni de zile de la întâlnire, am constatat că îl ascultam cu plăcere şi mă minunam cum el a împlinit cuvintele Bibliei: “Lăsaţi toate şi urmaţi-Mă”. Puţin câte puţin, dragostea lui a devenit contagioasă. Văzând blândeţea şi zelul său am fost convertit, deşi el n-a încercat să facă aceasta”. Stanley a încercat să-l convingă pe Dr. Livingstone să-şi încheie lucrarea şi să plece cu el, dar misionarul n-a vrut. După patru luni şi patru zile, Stanley s-a despărţit de Livingstone şi s-a reîntors acasă. Cinci zile mai târziu, Livingstone a împlinit 59 ani. Cu acea ocazie, el a scris în jurnalul său pe care îl ţinea la zi, oricât de obosit ar fi fost: „19 martie, ziua de naştere. Isuse al meu, Regele meu, viaţa mea, totul al meu, eu mă dedic Ţie cu totul. Acceptă-mă şi îngăduie-mi, o, Tată, plin de har, că dacă trebuie să plec înainte de a se sfârşi anul acesta, să-mi pot termina cu bine lucrarea. În numele lui Isus îţi cer. Amin, aşa să fie. – David Livingstone”.

Într-o scrisoare adresată tatălui său, se află cuvintele: „Dumnezeu a avut un singur Fiu şi El a fost misionar şi medic. O slabă, slabă imitaţie a Lui sunt eu sau doresc să fiu. În această slujire sper să trăiesc şi în ea doresc să mor”.

Dr. David Livingstone a luptat toată viaţa contra sclaviei, a analfabetismului şi a superstiţiilor. El a explorat Africa de la Cape Town până la ecuator, precum şi de la o coastă la cealaltă. El a făcut cunoscută lumii cea mai vastă arie din suprafaţa pământului. În urma lui, triburile Africii erau presărate cu biserici cu păstori indigeni, cu şcoli şi cu practici sanitare.

În 1873, era extenuat de puteri din cauza călătoriilor şi a malariei, căci ploile tropicale au produs mari inundaţii. La 27 aprilie, a scris în jurnal, că se află la marginea lui Molilamo. El trimisese pe cineva să-i cumpere nişte lapte de capră, dar nu a găsit nicăieri. Aceasta e ultima notă în jurnalul său. Dezinteria şi frigurile îl mistuiau, căci din cauza inundaţiilor toată apa era infectată. Însoţitorii săi, prin apă până la genunchi, l-au purtat, în speranţa că vor putea găsi ceva să-i astâmpere setea, dar n-au găsit. La 29 aprilie 1873, au ajuns la satul de colibe numit Hala. Acolo, din cauza ploii, l-au aşezat la adăpost sub o streaşină, până i-au pregătit o colibă. Apoi l-au dus înăuntru şi l-au culcat pe haina lui. El era aşa de slăbit şi bolnav, încât nu mai putea vorbi. Doi s-au dus să se culce, iar unul a fost lăsat ca strajă lângă el. Fiind rupt de oboseală, şi cel de al treilea a adormit. În zorii dimineţii, când s-a trezit cel de al treilea, l-a văzut pe Livingstone îngenuncheat. Când s-a apropiat de el, a constatat că de pe genunchi, cu capul între mâini, Livingstone plecase în veşnicie.

Atunci Susi şi Ciumah, doi ucenici ai lui, care l-au iubit mult, i-au scos inima care a bătut pentru Africa şi au îngropat-o la rădăcina copacului sub care era coliba în care a murit, iar trupul lui l-au îmbălsămat să-l trimită în Anglia. Vestea morţii lui Dr. David Livingstone, a „omului bun”, s-a răspândit ca fulgerul şi mii de credincioşi au venit să-l vadă. Atunci s-a pornit cel mai lung cortegiu funebru din istorie. Trupul lui împachetat, legat de o prăjină spre a fi purtat de doi oameni, a fost dus până la Zanzibar, pe coasta de răsărit. Călătoria a durat nouă luni. Acolo l-au aşezat pe vapor şi a fost dus în Anglia. Înmormântarea i s-a făcut la 18 aprilie 1874, cu mare pompă, ca unui demnitar şi a fost depus într-un cavou în catedrala Westminster, unde sunt îngropaţi regii Angliei.

Dumnezeu îşi îngroapă robii, dar îşi poartă mai departe lucrarea.

CAPITOLUL 14
FELIX NEFF
Apostolul Alpilor

 Atât tatăl cât şi mama lui Felix Neff au fost necredincioşi, dar cu atât mai izbitoare în ale credinţei a devenit viaţa fiului lor. După pocăinţă, el a trăit o viaţă dăruită lui Dumnezeu în slujba altora, cu mare lepădare de sine şi muncă asiduă pentru trezirea păcătoşilor din starea lor şi întoarcerea lor la Dumnezeu.

În tinereţe, Felix a fost ofiţer în armata elveţiană. Deşi avea un salariu bun, îmbrăcăminte elegantă şi perspectivă de înălţare în rang, el nu era mulţumit, nu avea pacea sufletului. Într-o zi, a găsit un tratat intitulat „Miere din stâncă”, scris de Thomas Willcock. L-a citit şi l-a recitit. Prin acel tratat pe două pagini, Dumnezeu a găsit cu cale să-l trezească pe Felix. Mai târziu, el a scris: „Când după mii de hotărâri fără folos şi mii de eforturi zadarnice, am învăţat în sfârşit că nimic bun nu locuieşte în mine, am fost bucuros să citesc tot conţinutul care zugrăvea cu deplin adevăr starea mizerabilă a inimii mele şi-mi arăta în acelaşi timp singurul remediu eficace. Cu toată bucuria am primit vestea bună, că noi trebuie să mergem de-a dreptul la El cu toată vina noastră, cu toată necredinţa şi chiar cu toată nepocăinţa noastră”. Atunci, pe acel tratat, ofiţerul a scris: „Felix Neff a găsit pacea prin aceste două pagini”.

În urma acestei experienţe lăuntrice, el a renunţat la rangul său şi a dezbrăcat uniforma militară. Pâinea cea de toate zilele şi-a câştigat-o muncind din greu cu sapa şi lopata, dar se bucura că a găsit mântuirea sufletului. Nu era căsătorit şi voia să-şi devoteze viaţa în întregime vestirii Evangheliei, ajutând pe alţii care nu o cunosc, aşa cum el nu a cunoscut-o altădată, să o poată cunoaşte şi să o primească. Când era întrebat de alţii: „Unde vei fi mâine? Ce vei face?” – el le răspundea: „Aceasta nu e treaba mea, întrebaţi pe Stăpânul meu”.

În anul 1823, s-a dus la Chazelet, o localitate în vârful Alpilor din partea Franţei, să fie păstor la o bisericuţă formată din şase familii de foşti catolici, deveniţi evanghelici. Odinioară, aici în vârf de munte, şi-au găsit refugiul o seamă de valdenzi, grupare evanghelică foarte prigonită de catolici în secolul XIII. Ei au fondat localitatea aceea. Urmaşii lor, în 500 de ani, au devenit necredincioşi şi au trecut la catolicism, ca să nu fie prigoniţi. Şase familii erau proaspăt convertite şi au format acea bisericuţă evanghelică.

Datorită faptului că erau la mare distanţă de lumea civilizată, izolaţi sus în vârf de munte, oamenii au devenit aproape barbari. Din septembrie până în aprilie ţinea iarna, cu zăpadă mare şi ger crâncen. Doar lupii dădeau târcoale pe afară, să găsească ceva pradă, oamenii stând toţi în casele lor. La acea înălţime nu mai erau păduri, aşa că erau lipsiţi de lemne de foc. De fapt, casele lor nici nu aveau coşuri şi nici ferestre. Pe timpul iernii, oamenii trăiau cu vitele în grajd şi dormeau pe grămada de bălegar căci dădea căldură. Hainele le erau toate murdare, şi aşa le era şi sufletul. Soţia era tratată cu asprime, nu avea voie să stea la masă cu soţul, ci ea aştepta la spatele lui şi el îi dădea bucata de pâine peste umăr. Ea o lua, îi pupa mâna şi îi făcea o plecăciune. Corupţia, desfrâul, certurile, bătăile se ţineau lanţ. Aceasta arată cum din bunici buni credincioşi, nepoţii pot ajunge în cea mai josnică decădere.

Între aceşti oameni, uitaţi de lume, s-a dus Neff să predice Evanghelia. El îşi dădea seama de greutăţile mari în convertirea acestor oameni, dar avea o voinţă dârză, o renunţare la orice pretenţii, numai să-i poată trezi la o viaţă pentru Dumnezeu. Îi era milă de ei. Nimic nu era prea mult, nici o jertfă prea mare, nici o muncă prea grea, numai să-i poată aduce pe calea Domnului. Mânca ce putea şi unde putea. Din cauza aceasta s-a îmbolnăvit de stomac. Dar nu s-a dat bătut. În patru ani nu a dormit de cinci ori în acelaşi loc. Mă gândesc la ce distanţă de o aşa consacrare se află mulţi din vestitorii Evangheliei de azi!

În serile din cursul săptămânii, Neff a început o şcoală. Într-un grajd, pe o grămadă mai mare de gunoi, ca să încapă cât mai mulţi, la lumina unui opaiţ, el aduna copiii să-i înveţe carte. Cu mijloace improvizate se străduia să le deschidă mintea, să poată citi Cuvântul lui Dumnezeu. Ziua vizita familiile, intervenea unde erau neînţelegeri, ajuta pe cei bolnavi, căuta să facă faţă tuturor nevoilor. Dar mai presus de toate, căuta ca el să fie mereu în bună legătură cu Dumnezeu. El a scris:

„Bogăţiile şi cultura îşi au pericolul lor pentru biserică. Evanghelia e o plantă de deşert şi de munte. Ea degenerează cu prea multă cultură şi prea multe îngrăşăminte. Ajunge să facă doar frunze bogate, arătoase, însă puţină roadă”. Într-o scrisoare, vorbind despre rugăciune, a scris: „Dacă harul lui Dumnezeu nu vine îndată când l-am cerut, noi ne retragem şi suntem ispitiţi să ne văicărim. De obicei, inima noastră fiind departe de El, noi trebuie să facem câţiva paşi, ca să ajungem la El. E ca o pompă care nu prea e folosită şi ca să primeşti apă, trebuie să dai bine de braţul ei. Două sau trei minute de rugăciune uscată nu sunt de ajuns, ca să adape sufletul. Trebuie să-i acordăm mai mult timp, căci rugăciunea e mai necesară decât somnul, decât apa sau hrana.

Ieri după masă, aflându-mă singur în casă, am început să mă rog. La sfârşitul unei ore am găsit calea şi apoi nu mi-a fost greu să mă ţin aproape de Domnul până seara. Chiar şi azi sunt foarte conştient de Prezenţa Sa. Fără rugăciune, viaţa noastră este o veritabilă moarte. Calea mântuirii nu e o ştiinţă seacă, ci o practică, o trăire a voii lui Dumnezeu. Peştele, fără apă, moare; tot aşa şi sufletul când e scos din elementul lui, care e harul Mântuitorului nostru, moare”.

În mijlocul acelor munteni, el a avut nevoie de multă rugăciune şi de multă răbdare. Dar rezultatele n-au întârziat să se arate. Tot mai puţini puteau fi găsiţi la jocul de cărţi, la dans şi la băutură. Cineva a zis: „Dacă străinul acesta se mai mişcă mult pe aici, vânzătorii de băuturi îmbătătoare trebuie să-şi închidă taraba, căci pierd clientela”. Duhul Domnului trezea mereu, prin Neff, suflete care se pocăiau de păcatele lor şi începeau o nouă viaţă. După cum, cu cât întunericul e mai mare, cu atât lumina se vede mai bine, tot aşa a fost aici cu cei întorşi la Dumnezeu. Schimbarea vieţii lor a fost izbitoare. Această schimbare trezea şi pe alţii.

Neff nu punea preţ pe paradă, pe lucrurile exterioare care izbesc ochii, ci pe viaţa lăuntrică. El nu a căutat să construiască un locaş de închinăciune impunător, o biserică cu ziduri moarte, ci o biserică vie. „Totul în lumea aceasta e vremelnic – a zis el – chiar şi clădirea bisericii. Pentru o noapte care trece, nu e necesar să zidim o fortăreaţă. Un cort uşor sau o căruţă cu coviltir e mai mult decât suficient. Mâine, dacă vrea Domnul, vom fi în cetatea lui Dumnezeu”.

În timpul scurtei perioade de vară, Neff i-a învăţat să facă irigaţii spre a avea recolte mai bune. I-a învăţat să cultive cartofi şi i-a ajutat să construiască o şcoală. Astfel, convertirea multora a dus la schimbarea totală chiar a localităţii lor. Banii care nu i-au mai risipit pe băuturi, acum i-au putut folosi să-şi îmbunătăţească locuinţele lor. Ca mântuiţi, viaţa de familie a devenit alta. Atitudinea bărbatului faţă de soţie s-a schimbat. La fel faţă de copii. Cântările de laudă pentru Dumnezeu au început din nou să răsune din vârful Alpilor. Acest ofiţer, devenit misionar, a fost binecuvântat de Dumnezeu.

Dar munca sa intensă în toate domeniile a dus la o epuizare prematură a forţelor sale. După patru ani de muncă, s-a îmbolnăvit grav. Avea dureri cumplite. În ultimele săptămâni nu a mai putut să mănânce nimic, nu a putut să bea, nu a putut să doarmă, nici să vorbească. În această stare, a cerut unui frate să-i scrie, cu litere mari de o şchioapă, pe o hârtie mare, pe care a lipit-o la partea de la picioare a patului, ca s-o poată vedea mereu, cuvintele: „Cel ce crede în Mine are viaţa”. Acest text, el spunea că este paşaportul său de intrare în Împărăţia veşnică. Neputând vorbi, arăta doar cu degetul la toţi care veneau să-l vizitez. Înainte de a pleca în veşnicie, a şoptit celor ce erau lângă el: „Evanghelia e adevărată! E adevărată! Spuneţi la revedere tuturor fraţilor. Eu mă înalţ la Tatăl în deplină pace. Victorie! Victorie! Victorie în Isus Hristos!”

CAPITOLUL 15
HUDSON TAYLOR
Apostolul Chinei Interioare

 

Dumnezeu e Cel ce Îşi alege oamenii şi El îi pregăteşte în chip tainic pentru lucrarea la care îi cheamă. Important e ca ei să se lase învăţaţi de El. De multe ori însă, robii Lui cad la test. Când Moise a fost trimis, a doua oară, să dea apă poporului din stâncă, i s-a cerut doar să vorbească stâncii; era ceva deosebit decât prima dată când i s-a spus să lovească stânca. Şi chiar el, care văzuse atâtea lucrări minunate ale lui Dumnezeu, a căzut la test. E o mare onoare pentru Dumnezeu să te încrezi în El deplin şi să-L asculţi în totul. Atunci totul devine posibil. La o aşa experienţă a fost condus Hudson Taylor, unul din marii misionari, deschizători de drumuri în câmpul Evangheliei.

Hudson Taylor s-a născut la 21 mai 1832, în localitatea Barnsley, Anglia, din părinţi credincioşi. Deşi era firav, a fost foarte disciplinat. Când era de cinci ani, el a mai avut un frate şi o surioară. Părinţii săi erau buni primitori de oaspeţi şi la acea vârstă fragedă, el spunea musafirilor că atunci când va fi mare, el va merge ca misionar în China. Fiind plăpând cu sănătatea sa, nu a fost trimis la şcoală până la 11 ani, dar învăţase acasă să citească, să scrie, să compună şi învăţase chiar şi limba ebraică pe care o citea curgător.

Părinţii ţineau foarte mult la punctualitate şi la păstrarea cuvântului dat. Când se întâmpla ca unul din copii să nu-şi respecte cuvântul, părinţii erau adânc îndureraţi şi stăteau de vorbă cu el, uneori chiar aplicau sancţiuni, căci voiau să le formeze un caracter bun.

Când a mers la şcoală, prietenia cu alţi copii l-a făcut să piardă interesul în cunoaşterea Bibliei şi în cele spirituale. Tatăl său avea o drogherie şi în 1845, înainte de Crăciun, fiindcă avea mult lucru, l-a reţinut de la şcoală, dar în timp ce îl ajuta pe tata, el îşi făcea şi lecţiile la zi, ca şi când ar fi fost la şcoală.

La 15 ani, a luat o slujbă la banca din localitate. Acolo, un funcţionar mai în vârstă l-a înstrăinat mai mult de Dumnezeu. A ajuns să nu mai creadă în nimic. Nepăsarea a pus stăpânire pe sufletul său. Nu-i mai plăcea să meargă la biserică. Toată această stare a produs o mare durere tatălui şi mamei lui. Chiar şi soră-sa, care avea doar 13 ani, a început să se roage de trei ori pe zi, cu multă stăruinţă, pentru mântuirea lui Hudson. Toate acestea pe el îl deranjau nespus. Din cauza multelor ore lucrate la bancă, la lumina de gaz, ochii au început să i se inflameze. Atunci a părăsit acel serviciu.

La 17 ani, într-o sâmbătă după masă, Hudson era singur acasă. Mamă-sa era plecată departe, la nişte rudenii. Acolo, deodată s-a sculat de la masă şi a plecat singură într-o cameră să se roage, căci simţise o povară deosebită pentru fiul ei. Ea s-a adâncit în rugăciune şi cu multe lacrimi a cerut mântuirea fiului ei şi nu a vrut să se ridice de pe genunchi până nu a primit asigurarea că el e mântuit. În acea zi, la acea oră, Hudson fiind singur acasă, plictisit, s-a dus la biblioteca tatălui şi a căutat ceva de citit, ca să-şi omoare timpul. Ochii i-au fost atraşi de un tratat cu titlul: „S-a isprăvit!” El ştia că în prima parte a unui tratat de obicei se dădea o întâmplare, iar în partea a doua era învăţătura sau morala. El şi-a zis că are să citească prima parte, iar partea a doua o lasă altuia. Tratatul însă arăta că mântuirea sufletului nostru a fost săvârşită pe Golgota; că acolo, prin moartea Domnului Isus Hristos, ea a fost isprăvită şi că oricine, acum, o poate avea prin credinţă. Cuvintele acelea erau pentru sufletul său pustiu. În timp ce mamă-sa în depărtare stăruia pentru mântuirea lui, acolo, lângă bibliotecă, sufletul său copleşit de dragostea Domnului a îngenuncheat, a primit mântuirea şi s-a predat Domnului. Atunci mama lui a primit încredinţarea că fiul ei e mântuit. Când mamă-sa a venit acasă, el i-a ieşit în întâmpinare plin de bucurie şi a vrut să-i spună noutatea. „Ştiu, fiul meu, ştiu, de două săptămâni mă bucur de noutatea ce vrei să-mi spui”.

Chiar din primele zile ale mântuirii sale, inima sa a început să bată pentru mântuirea altor păcătoşi. El a început să se roage intens pentru aceasta şi să stea de vorbă cu alţii despre sufletul lor, arătându-le că mântuirea lor e isprăvită, ei doar trebuie să o primească.

“Îmi aduc bine aminte – a scris el – cum în bucuria inimii mele îmi vărsăm sufletul în faţa lui Dumnezeu. Mereu, mereu, mărturiseam dragostea mea recunoscătoare către Cel ce a făcut totul pentru mine, care m-a mântuit, când eu pierdusem orice speranţă şi chiar orice dorinţă de mântuire. Acum, îl rugam să-mi dea ceva să fac pentru El, ca o gură de ţâşnire a dragostei şi recunoştinţei mele.

„Mi-aduc foarte bine aminte cum m-am aşezat pe altar pe mine, viaţa mea, prietenii mei, totul al meu, şi adânca solemnitate care a venit în sufletul meu cu asigurarea că jertfa mea a fost primită. Prezenţa lui Dumnezeu a devenit nespus de reală şi binecuvântată. Şi-mi amintesc cum stăteam prosternat cu faţa la pământ înaintea Lui, copleşit de uimire şi de o nespusă bucurie. Nu ştiam pentru ce serviciu am fost acceptat, dar conştiinţa că nu mai sunt al meu pusese stăpânire pe mine şi niciodată de atunci nu m-a părăsit”.

În anul 1850, el lucra încă în drogheria tatălui său, dar studia în acelaşi timp medicina. Apoi a devenit asistent al unui medic din Huli, în timp ce continua cu studiul medicinii, iar ca studiu personal a început învăţarea limbii chineze prin comparaţia textului din Evanghelia după Luca în chineză şi în engleză. Şi într-un timp scurt a învăţat sensul a 600 de caractere.

Întrucât îşi dădea seama că viaţa în China nu va fi uşoară, încă de acum şi-a impus un trai spartan. La Huli şi-a închiriat o cameră mică modestă. A renunţat la unt, lapte şi alte delicatese şi a început să se deprindă cu fulgi de ovăz, cu orez, cu pâine neagră şi alte mâncări simple. Se scula dimineaţa la ora cinci şi zilnic făcea 12 km pe jos până la locul de muncă.

Dr. Hardey, la care făcea serviciul, era un medic de vază în oraşul Huli. Pentru munca ce o depunea Hudson, îi dădea o plată oarecare, dar era cam împrăştiat, mereu uita să-i dea banii. Întotdeauna treceau câteva zile, până ce Hudson îi aducea aminte. Din plata primită, el dădea a zecea parte pentru lucrarea lui Dumnezeu, iar cu restul plătea chiria, îşi cumpăra hrana şi ajuta pe alţi săraci. Duminica, făcea evanghelizare într-o parte mai neglijată a oraşului, unde trăia populaţia săracă. Fiindcă se deprinsese să trăiască doar cu strictul necesar, din economiile rămase, căuta să ajute pe cei în mari nevoi. Cu cât cheltuia mai puţin pentru sine, cu atât putea să ajute mai mult pe alţii, şi cu atât el era mai fericit.

În perioada aceasta citise despre minunata lucrare desfăşurată de George Müller cu întreţinerea orfanilor. Fără să aibă bani şi fără să ceară oamenilor, doar se pleca pe genunchi şi Îi spunea Domnului, şi primea toate cele necesare. Aceasta l-a frapat pe Hudson Taylor. El s-a gândit că e mare lucru să ajungi să mişti pe oameni prin Dumnezeu.

O aşa viaţă dorea şi el să trăiască, dar şi-a zis că nu trebuie să aştepte până ce ajunge în China, ci să înceapă îndată. El spusese Domnului că vrea să se încreadă şi să atârne cu totul de El, că nu mai vrea să-şi ceară el salariul, ci Domnul să-l determine pe Hardey să-i dea plata. N-a trecut mult şi a fost supus la două teste mari.

Era într-o duminică. După ce şi-a terminat lucrarea sa de vestire a Evangheliei, a venit un om care i-a cerut să meargă, să se roage pentru soţia sa, căci e pe moarte. Pe drum, după accentul lui, Hudson şi-a dat seama că e irlandez şi l-a întrebat de ce nu a trimis după preot. Omul oftând spuse că a fost să-l cheme, dar preotul a spus că vine dacă îi plăteşte înainte, iar el fiind sărac, cu soţia în gura morţii, i-a spus că nu are bani nici să cumpere pâine la copilaşi, iar preotul, fără bani, n-a vrut să vină. Ajunşi acasă, Hudson fu izbit de starea de mizerie în care se aflau. Ochii copilaşilor erau vârâţi în cap, din cauza lipsei de alimentaţie; bolnava se zbătea în chinuri. El se apropie de patul ei, îi vorbi puţin, apoi se rugă pentru ea. Se gândi imediat că ar trebui să-i ajute, dar în buzunar nu avea decât jumătate de coroană, care era pentru masa lui din seara aceea. Gândul îi spuse că el poate ar găsi acasă ceva să mănânce, dar iarăşi ispititorul îi şopti că nu are nimic pentru a doua zi dimineaţa. Dacă nu ar fi fost o monedă, ci mărunţiş, putea să dea câţiva bănuţi, dar aşa nu poate. El a căutat să-i mângâie spunându-le că este în cer un Tată care îi poate ajuta, deci să se încreadă în El. Dar conştiinţa începu să-l mustre: „Făţarnicule, spui la nişte neconvertiţi să se încreadă în Dumnezeu, iar tu însuţi nu eşti gata să te încrezi în El, ci în jumătatea ta de coroană”. În sufletul său se purtă o luptă teribilă. La sfârşit, omul îi zise: „Pentru Numele lui Dumnezeu, dacă ai putea să ne ajuţi cu ceva”. Imediat lui Hudson i-au venit în minte cuvintele: „Celui ce-ţi cere, dă-i”. El îşi vârî mâna în buzunar, scoase moneda şi o puse în mâna omului necăjit, zicând că e puţin, dar e tot ce are el. Într-o clipă, inima îi fu copleşită de bucurie, iar piedica binecuvântărilor s-a dus pe veci. Cu acea monedă, viaţa femeii a fost salvată, iar Hudson mulţumea că viaţa lui însuşi a fost salvată din cătuşa dragostei de bani. Şi în loc să meargă acasă ca un înfrânt, păstrând acea jumătate de coroană, s-a întors cântând de bucurie. Buzunarul îi era uşurat, dar mai important era că inima îi era uşurată.

Dimineaţa când trebuia să-şi ia micul dejunul, a venit poştaşul. El de obicei nu primea scrisori luni dimineaţa, aşa că a rămas surprins. S-a uitat la scris, dar nu-şi putea da seama de la cine este. Desfăcu scrisoarea şi găsi în plic o pereche de mănuşi de copil, puse într-o coală de hârtie pe care nu era scris nimic, iar când luă mănuşile, căzu jos o monedă de jumătate de galben. „Slavă Domnului – zise Hudson – patru sute de procente câştig pentru o investiţie de 12 ore. Ce bucuroşi ar fi toţi negustorii din Huli, dacă împrumutându-şi banii lor, ar primi o aşa dobândă ridicată”. Primul test l-a trecut cu bine. De acum, el îşi zicea că poate merge în China.

„Nu vă pot spune – a scris el – că adeseori mintea mea a recurs la acest incident sau la tot ajutorul ce mi-a fost dat în circumstanţe grele. Dacă suntem credincioşi lui Dumnezeu în lucrurile mici, vom căpăta experienţă şi tărie care ne vor fi de ajutor în cele mai serioase încercări ale vieţii”.

Apoi a urmat al doilea test. Trecuse deja ziua când trebuia să primească plata. Era sâmbătă seara. El trebuia în seara aceea să-şi plătească chiria şi să-şi cumpere de ale mâncării. Toată ziua s-a rugat ca Domnul să-l mişte pe Dr. Hardey să-i plătească, fără ca el să ceară. S-a înserat şi nici un răspuns. Frământarea lui lăuntrică nu era cauzată aşa mult de nevoia banilor, căci doar trebuia să-i ceară şi îi avea, dar el voia să vadă dacă poate merge în China bizuindu-se în totul pe Dumnezeu, fără să ceară un ban de la oameni. Deşi s-a înserat, în sufletul său se ruga mereu. Să ceară el banii nu voia, dar în minte îi venea gândul cum va da ochi cu proprietăreasa casei, fără să-i plătească chiria datorată. Oare nu s-a rugat el cu destulă stăruinţă? Sau n-a avut destulă credinţă? De ce nu primeşte răspuns?

În sfârşit, Dr. Hardey îşi terminase înregistrarea reţetelor şi toate lucrările cu registrul, se îndreptă în scaun şi începu să vorbească cu Hudson despre lucrările lui Dumnezeu. El era un bun credincios şi când aveau puţin timp liber discutau despre cele spirituale. Hudson era încă ocupat cu fierberea unor siropuri medicinale, care cereau multă atenţie, aşa că era tăcut. Deodată, Dr. Hardey îşi întrerupse firul vorbirii şi zise: „Taylor, nu a fost azi ziua când trebuia să-ţi dau salariul?” Închipuiţi-vă emoţia lui Hudson. Învârtea medicamentul cu spatele la medic şi îi răspunse încet, dar tresăltarea era în sufletul său. Bucurie de o clipă, căci doctorul continuă: “Îmi pare rău că nu mi-ai adus aminte. Tu ştii că sunt foarte ocupat. Dacă îmi aminteai doar cu puţin înainte, dar acum am trimis toţi banii la bancă. Altfel, îţi plăteam acum”.

Dacă ar fi fost lovit în moalele capului, nu ar fi fost Hudson mai năucit decât de aceste vorbe. A fost bine că era cu spatele la doctor, şi care nu a putut observa amărăciunea şi întunecarea feţei sale. Doctorul se îmbrăcă şi plecă acasă, doar alăturea. Hudson se duse imediat în cămăruţa din dos şi căută liniştirea în faţa Domnului. Curând deveni calm şi chiar plin de bucurie. Mulţumi Domnului şi pentru această stare. Ştia că Domnul îşi are căile Lui nepricepute de noi şi că el trebuia să aştepte în răbdare răspunsul Lui.

Terminase lucrul cu prepararea medicamentelor şi luă Biblia să se pregătească pentru duminică. Pe la ora zece seara, şi-a luat pardesiul să plece. Era târziu şi îşi zicea că probabil proprietăreasa s-a culcat, iar luni, va face Domnul cumva să-i poată plăti chiria. Când da să închidă uşa să plece, auzi paşii doctorului. Râdea şi se amuza singur. Intră, ceru condica cu cei datornici şi îi spuse că unul din cei mai bogaţi pacienţi, acum la ora zece a venit să-şi plătească datoria. Parcă n-ar fi avut timp luni sau în altă zi. Doctorul se amuza, auzi, la ora zece noaptea să vină bogătaşul să-şi plătească datoria. Cazul acesta privit de un necunoscător era de râs. Dar el fusese trimis de o mână nevăzută, constrâns să aducă acei bani. Doctorul şterse din registru datoria acelui om, se uită la bani şi zise: „Taylor, ia aceşti bani, nu am mărunţiş, dar restul ţi-i dau săptămâna viitoare”. Hudson luă banii, iar doctorul se întoarse acasă. Atunci Hudson intră iarăşi în cămăruţă, se prosternu în faţa Domnului şi Îi mulţumi pentru răspunsul primit. Acum, putea pleca în China, căci avea convingerea că Dumnezeu poate mişca oamenii spre împlinirea planului Său.

Din Huli, Hudson s-a mutat la Londra şi a intrat, ca student la medicină, pentru practică la un mare spital. Acum el atârna de Domnul pentru toate trebuinţele sale. Deşi tatăl său s-a oferit să-l ajute, el a declinat oferta spunând că Domnul îi va purta de grijă. Un unchi l-a primit în casa sa pentru câteva săptămâni, până ce se stabileşte, dar încolo el nu avea nimic rezolvat.

Încă înainte de a părăsi oraşul Huli, el a scris mamei sale: ,,Eu într-adevăr probez adevărul Cuvântului: “Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine”. Mintea mea e liniştită de parcă o sută de lire sterline ar fi în buzunarul meu. O, de m-ar ţine Domnul mereu astfel, simplu depinzând de El pentru orice binecuvântare, atât materială cât şi spirituală”.

Iar sorei sale Amelia, i-a scris din Londra: „Nici o situaţie nu s-a schimbat aici în Londra, ca să mi se potrivească mie, dar nu sunt îngrijorat, căci “El este acelaşi ieri, azi şi în veci”. Dragostea Lui nu scade, Cuvântul Său nu se schimbă, puterea Sa e aceeaşi; deci inima care se încrede în El. e păstrată în deplină pace… Ştiu că El mă încearcă numai, ca să-mi dezvolte credinţa şi că totul e făcut în dragoste. Deci, dacă El e glorificat, eu sunt mulţumit”.

Hudson Taylor a căutat să trăiască prin credinţă, căci zicea el, dacă falimentează în aceasta, este mult mai bine să falimenteze în Londra decât în China. De aceea, el şi-a tăiat orice sursă de venit. Doar de Dumnezeul cel viu el avea nevoie. Ca un copil, Lui îi prezenta toate problemele. Nici una nu era prea mică sau prea mare. Şi Domnul a dovedit că e în stare să-l ajute. Toate promisiunile Lui sunt da şi Amin.

După un an, Societatea Evanghelistică Chineză l-a angajat pentru misiunea în China şi pe data de 10 septembrie 1853, a plecat la Shanghai. Avea 21 de ani.

După un voiaj de cinci luni şi jumătate, cu mari primejdii, la 1 martie 1854, a ajuns în dorita Chină. Acolo însă era război civil, mari tulburări. Străinii erau îngăduiţi să locuiască doar în Shanghai şi alte patru oraşe porturi. Cu mari dificultăţi, Hudson abia a primit permisiunea să locuiască în Shanghai. Abia mult mai târziu, când a ajuns să-şi ia personal răspunderea pentru mai mulţi misionari, şi-a dat seama că i-au fost mult folositoare toate greutăţile întâmpinate la început. Războiul civil a mai durat încă vreo 11 ani. Situaţia era jalnică. Sângele era vărsat fără nici o milă. Lipsurile, mizeria se vedeau pretutindeni. Suferinţele erau de nedescris. El a intrat în această suferinţă şi inima lui simţitoare s-a încărcat cu această suferinţă. Tatăl, plin de dragoste, avea să-l înveţe încă multe lecţii, ca la rândul său, el să poată ajuta pe alţii.

S-a izbit de multe greutăţi. Cu mare greutate a putut găsi o casă pe care a închiriat-o. Dar şi aceasta a fost o bucurie efemeră. Casa nu era în zona permisă străinilor, ci într-o zonă de război. Tunurile mereu băteau pe lângă ea. Într-o zi, au dat foc casei vecine. Dându-şi seama de pericol, a părăsit-o şi s-a dus de a locuit pentru o vreme cu un alt misionar. Hrană nu prea se găsea. A fost bine că încă din Anglia el se deprinsese cu mâncare simplă. Banii i s-au terminat, iar din Anglia prima scrisoare a primit-o abia după patru luni.

Cu toată această situaţie critică, el s-a apucat imediat de lucru. Învăţa dialectul local al limbii. El ştia mandarina, dar la Shanghai se vorbea un alt dialect. Ca medic, căuta să ajute la alinarea durerilor şi suferinţelor acelui popor şi chiar înainte de a putea conversa cu ei, le împărţea tratate şi porţiuni din Scripturi în limba lor. Dorea să-i ajute să cunoască mântuirea lui Dumnezeu. Pe un carton mare el scria în chineză texte biblice şi le repeta cu pacienţii lui. Copiii se adunau cu grămada la el, iar el făcea şcoală cu ei, învăţându-i şi o seamă de cântece creştineşti pe care copiii le cântau cu multă plăcere.

După o vreme, şi-a lăsat părul lung pe care l-a împletit într-o codiţă pe spate, după obiceiul locului şi a schimbat costumele sale cu haine chinezeşti. Aceasta l-a făcut să aibă multă trecere între chinezi, dar a ajuns să fie vorbit de rău, criticat aspru de ceilalţi europeni, ba chiar şi de misionarii mai vechi care nu şi-au schimbat portul. Îl considerau fanatic. Doamnele spuneau că a făcut cel mai fantastic sacrilegiu. Dar el, de dimineaţa până seara târziu, îşi vedea de lucrul său, fără să dea importanţă la ceea ce spuneau unii şi alţii.

Predicând Evanghelia, Hudson Taylor a ridicat împotriva sa pe preoţii budişti, care nu doreau să audă de o altă religie, căci se temeau că pierd poporul. Adeseori s-a văzut înconjurat de mulţimi împotrivitoare. Odată abia a scăpat cu viaţă sărind într-o barcă şi plecând de acolo.

În iarna anului 1855, Hudson şi-a cumpărat o casă-barcă cu care a plecat spre interiorul Chinei să vestească Evanghelia. Uneori a trecut pe lângă scene de război, a întâlnit trupe de răsculaţi şi trupe guvernamentale, care puteau să-l prindă şi să ceară preţ de răscumpărare, cum au făcut cu alţii, dar el a fost ocrotit de mâna cea bună a Domnului.

În timp de un an şi jumătate, el a ajuns să stăpânească bine două dialecte şi să vorbească curgător. El s-a înfrăţit cu poporul chinez şi a devenit misionar al poporului. Câştigase aşa de mult inima lor, încât cei de pe insula Tsung Ming nu mai voiau să-l lase să plece de la ei, ci să rămână medicul lor. Faptul că era smerit, prietenos cu toţi, gata să ajute, precum şi datorită faptului că adoptase îmbrăcămintea lor, i-a dat mare trecere. A petrecut cu ei o vreme, dar fiindcă trebuia să-şi procure haine călduroase pentru iarnă, el s-a reîntors la Shanghai. Acolo, a aflat că farmaciştii de pe insulă au cerut arestarea lui, iar consulatul britanic i-a pus în vedere să rămână în cadrul celor cinci oraşe, unde sunt îngăduiţi străinii, altfel riscă să piardă protecţia guvernului britanic.

În vremea aceasta, Taylor a întâlnit pe un alt misionar numit William Burns, care era fără familie şi care, la fel, adoptase hainele chinezeşti. Ei au devenit buni prieteni, căci aveau multe vederi comune şi au început să lucreze împreună. Auzind de nevoia de misionari în partea sudică, au mers împreună la Swatow, unde au predicat Evanghelia şi au făcut lucrul medical. Mulţi nu iubeau predica, dar din cauză că consultările şi tratamentul erau gratuit, ascultau şi predica. După şase luni de lucru împreună, au trebuit să se despartă. Taylor s-a reîntors la Shanghai din pricina sănătăţii sale deteriorate. El îşi lăsase echipamentul său medical şi lada cu medicamente la Shanghai, dar nu le-a mai găsit, căci au fost distruse de un incendiu. Nu ştia de ce s-a întâmplat aşa, dar ştia că e o bună motivare în spate. Cu nişte bani ce îi fuseseră trimişi de un prieten din Anglia, reuşi să-şi procure medicamentele de care el avea nevoie. Curând a fost gata din nou să plece la drum. Acum s-a gândit să facă o vizită lui Dr. Parker la Ningpo, dar a fost jefuit pe drum şi a trebuit să se întoarcă înapoi. Se gândea să plece la Swatow, dar a fost nevoit să amâne plecarea, căci primise vestea că soseşte o nouă familie de misionari şi trebuia să-i aştepte în port. În acea săptămână a aflat că misionarul Burns, prietenul lui, a fost arestat şi trimis sub escortă o cale de 31 zile pe jos până la Canton. El a fost foarte întristat din pricina acestor evenimente, dar refugiul său a fost la Domnul. Şi încă o dată s-a dovedit că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce iubesc pe Domnul.

După puţin timp a plecat la Ningpo. Acolo a auzit de începerea ostilităţilor între Anglia şi China. Flota britanică a bombardat două zile la rând oraşul Canton, apoi trupele britanice au ocupat oraşul. Acum se gândea la Burns că dacă n-ar fi fost arestat, ci ar fi fost în Swatow, probabil că ar fi fost omorât pentru atacul britanicilor, dar aşa a scăpat cu viaţă. Uneori şi cele mai critice situaţii pot avea ascunsă o deosebită binecuvântare.

Războiul a durat patru ani şi a îngreunat mult lucrarea misionarilor. Totuşi, sămânţa Cuvântului a început să-şi facă lucrarea. După doi ani şi jumătate, capela în care ţineau serviciile de închinăciune s-a umplut de ascultători. Un prim convertit a fost Ni, un conducător budist şi mare negustor de bumbac. El a fost foarte religios şi preşedinte al unei societăţi idolatre, dar nu avea pacea sufletului. Odată, în timp ce Hudson vorbea din Evanghelia după Ioan 3:14-16, mintea lui Ni a fost luminată de Duhul Sfânt. El s-a ridicat şi a zis: „Multă vreme eu am căutat adevărul, fără să-l găsesc. Am călătorit aproape şi departe… În Confucianism, în Budism, în Taoism n-am găsit odihna. Dar am găsit odihnă în ceea ce am găsit în seara aceasta. De acum eu sunt un credincios în Isus”. Din acea seară, el a devenit un înflăcărat urmaş al Domnului Isus Hristos. El l-a luat pe Hudson şi l-a dus la societatea unde el fusese preşedinte. Acolo, Ni a spus tuturor cum el a găsit pacea. Un altul din acea societate a fost câştigat prin mărturia lui. Ni a devenit un bun câştigător de suflete. Într-o zi, Ni a întrebat pe Taylor: „De când ştiţi voi despre vestea bună a Evangheliei?” – „De câteva sute de ani”. – „De câteva sute de ani? Tatăl meu a căutat adevărul şi a murit fără să-l găsească. De ce nu aţi venit mai demult la noi?” Pentru Taylor a fost un moment de durere pe care nu l-a uitat niciodată. Ni îşi făcea timp şi căuta pe alţii să-i conducă la picioarele Domnului. Printre cei câştigaţi de el au fost: Wang, fermierul, Neng-kuei, făcătorul de coşuri, învăţătoarea Tsiu şi alţi patru. Ei au fost primele roade pe acest câmp al misiunii şi au devenit foarte folositori.

 În al patrulea an în China, Hudson Taylor s-a căsătorit cu Maria Dyer, fiica unor misionari din China, pe care o cunoştea de mai multă vreme. Maria era la Şcoala Misionară de Fete din Ningpo, unde era directoare misionara Aldersey. Aceasta a fost foarte potrivnică la căsătoria Mariei cu Hudson, deşi Maria îl iubea mult. Directoarea nu-l putea suporta pe Taylor din pricină că lepădase hainele englezeşti şi adoptase hainele chinezeşti. A vorbit de multe ori împotriva lui şi odată chiar o obligase pe Maria să-i scrie că nu se căsătoreşte cu el. Dar până în cele din urmă, dragostea a biruit. Ei locuiau în oraşe diferite, la distanţă şi tratau problema căsătoriei doar prin corespondenţă. Într-o zi însă, s-au întâlnit şi şi-au mărturisit dragostea unul pentru celălalt şi, sâmbătă 23 ianuarie 1858, au avut căsătoria.

Maria rămăsese orfană de mamă la vârsta de 10 ani, iar de tatăl ei abia îşi aducea aminte, căci murise înainte de mamă-sa. Împreună cu sora ei, ele erau ajutoare ale directoarei la Şcoala Misionară de Fete. Ea avea o fire blajină, o tandreţe naturală şi o minte ascuţită. Era drăguţă ca fizic, cu un caracter nobil, iubea sfinţenia şi apropierea de Dumnezeu. Se convertise şi făcea lucrarea pentru Dumnezeu cu toată inima. Vorbea fluent chineza, căci acolo crescuse, şi spunea tuturor despre dragostea lui Dumnezeu. Nu e de mirare că Taylor, întâlnind-o odată, i s-a legat inima de ea. La fel, inima ei simţitoare a îndrăgit simplitatea lui, spiritul lui de sacrificiu cu care ajuta pe cei nevoiaşi; chiar şi hainele chinezeşti ce Taylor le purta şi pe care alţii le urau, ei îi erau dragi şi scumpe. Dar mai presus de acestea, ea îl iubea, fiindcă el Îl iubea pe Dumnezeu şi trăia prin credinţă. Chiar împotrivirea ce au întâmpinat-o, n-a fost decât să cimenteze bine dragostea lor.

M. Broomhall, în cartea sa „Hudson Taylor, omul care a crezut pe Dumnezeu”, la pagina 78, spune că Maria, sosind cu o zi înainte de căsătorie, el a fost foarte încurcat, căci nu avea nimic ce să-i pună înainte pentru dejun şi nu avea nici bani. Dar Dumnezeu este un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi, căci imediat a sosit şi un cec şi astfel au putut să-şi procure cele necesare. Aceasta a fost, probabil, ca Maria să ştie dintru început că trebuie să se încreadă în Domnul chiar şi pentru micul dejun.

Ea a fost un ajutor potrivit de la Dumnezeu pentru Hudson Taylor. Îi împărtăşea simţămintele, îl încuraja în lucrarea medicală, îl mângâia în necazuri şi îl sprijinea în rezolvarea problemelor prin rugăciune. În scurgerea vremii, Domnul i-a binecuvântat cu o fetiţă şi patru băieţi.

În perioada aceasta, Hudson lucra la spitalul lui Dr. Parker, la Ningpo. Era un spital nou, situat într-o poziţie splendidă, aproape de una din porţile cetăţii şi cu vederea spre râu. Clădirile înalte, frumos construite atrăgeau zilnic privirile a mii de trecători. Dr. Parker cheltuise o frumoasă sumă de bani cu construirea şi înzestrarea acestui spital. Camerele erau pline de bolnavi, iar dispensarul zilnic era plin de pacienţi veniţi pentru consultaţie. Aici Taylor avea zilnic prilejul să spună altora vestea bună a Evangheliei.

Inima acestui brav slujitor al Domnului era copleşită de întristare. Soţia îi murise şi Dr. Parker rămăsese cu patru copii. Unul din ei a contactat o boală serioasă. Drept urmare, într-o zi din vara anului 1859, Dr. Parker l-a anunţat pe Taylor că, pentru sănătatea copiilor, trebuie să se întoarcă în Scoţia şi că îl lasă pe el să conducă spitalul. La acea oră, spitalul nu avea fonduri, căci nimeni nu plătea nimic. El a fost întreţinut din sumele primite pentru consultaţii la cabinetul special pentru străini al lui Dr. Parker. Nici un alt medic nu a fost gata să-şi ia răspunderea aceasta, dar Hudson, după ce a căutat răspunsul Domnului prin rugăciune, a acceptat ştiind că Dumnezeu poate purta de grijă şi pentru întreţinerea acestui spital. Spitalul avea 60 de paturi şi spitalizarea, consultaţiile, medicamentele, tratamentul, totul era gratuit.

Taylor era conştient că nu se putea aştepta să primească ajutoare din Anglia în privinţa aceasta, căci până să ajungă apelul său ar trece câteva luni, şi la fel chiar dacă s-ar găsi unii să doneze bani pentru spital, ar dura alte patru-cinci luni. Deci, nu se putea bizui pe un aşa suport, dar el a învăţat să se bizuie în totul pe Domnul.

Datorită lipsei de fonduri, Taylor a apelat la noii convertiţi, ca în măsura posibilităţilor să facă muncă voluntară. Îndată Ni, Wang, Neng-kuei, Tsin, Wang zugravul şi alţii au fost gata să ajute pe cei bolnavi. În felul acesta, bugetul personalului salariat a fost tăiat. Unii pregăteau mâncarea, alţii făceau curăţenie, alţii serveau masa bolnavilor. Fiecare făcea ceva cu dragă inimă şi în tot spitalul s-a introdus un nou spirit de bucurie şi de mărturie. Ei împărtăşeau cum a fost vindecat sufletul lor de Hristos Domnul şi ce îi face să se bucure atât de mult. Din acea zi, de când au intrat voluntarii în acţiune, mulţi bolnavi au fost vindecaţi nu numai în trupurile lor, ci şi în suflet, vindecare care era mult mai importantă. Dragostea arătată de noii convertiţi a fost cuceritoare, în saloane se auzeau acum nu vaiete, ci cântări de slăvire a Mântuitorului.

Mai mult, toţi bolnavii au ajuns să ştie că spitalul nu are fonduri şi că grupul de creştini, lucrători voluntari împreună cu Hudson Taylor se roagă ca Dumnezeu să le dea cele necesare şi toţi aşteptau să vadă dacă Dumnezeul creştinilor răspunde rugăciunilor. Într-o dimineaţă, sora Kuei-hua, bucătăreasa, a venit la ora de rugăciune şi le-a spus că a început ultimul sac de orez. Atunci Hudson a zis: „Asta înseamnă că timpul prielnic Domnului să ne ajute e aproape”. Şi aşa a fost. Înainte ca să se termine sacul de orez, Hudson a primit o scrisoare care a rămas memorabilă. Era de la un credincios numit Berger, care le-a trimis un cec de 50 lire sterline, ceea ce era o sumă frumuşică. Alături de cec era o scrisoare, în care Berger spunea că tatăl său a murit şi i-a lăsat o mare avere, iar el are de toate şi nu mai vrea să-şi bată capul şi cu averea tatălui său. În timp ce se gândea ce ar putea face cu banii, a simţit o povară deosebită pentru China şi de aceea, a trimis acest cec. El îi cerea lui Hudson să-i scrie dacă poate folosi şi ceilalţi bani. În timp ce citea scrisoarea, inima lui Taylor a fost copleşită de bucurie. Îndată i-a adunat pe toţi în capelă, le-a spus ce era în scrisoare şi le-a arătat cecul. Toţi au început să strige de bucurie, încât a răsunat tot spitalul. Apoi au îngenuncheat şi au mulţumit Domnului din toată inima pentru răspunsul primit la rugăciunile lor. Cu feţele strălucitoare de bucurie au trecut prin saloane şi au împărtăşit bolnavilor bucuria lor. „Unde este un idol sau un zeu care să poată face aşa ceva?” – era întrebarea pe buzele tuturor. Nu-i nici o mirare că inima lui Taylor era copleşită de bucurie şi mulţumire. Dacă el nu ar fi luat răspunderea spitalului oare ar fi fost din cauza lipsei de fonduri sau a lipsei de credinţă? Dacă el nu ar fi avut credinţă, cum ar fi ajuns săracii Chinei, ce se aflau în spital, să ştie ceva despre lucrările minunate ale Dumnezeului celui viu? În timp de 9 luni, 16 pacienţi au fost convertiţi şi botezaţi şi alţii vreo 30 din afara spitalului.

În vara anului 1860, după cinci ani de muncă intensă, fără să se cruţe, fără să-şi ia concediu de odihnă, sănătatea lui Hudson Taylor a fost zdruncinată, era surmenat şi bolnav. Nu ar fi vrut să lase câmpul de misiune, de aceea a muncit până nu a mai putut, dar biruit fiind de boală, a lăsat pe Dr. Jones cu soţia şi ajutoarele, iar el cu soţia sa s-au reîntors în Anglia.

Fiul său, descriindu-i biografia în cartea „Secretul spiritual al lui Hudson Taylor”, spune că a găsit 12 carnete cu notiţe zilnice scrise de mâna lui Hudson, care ascund în filele lor munca asiduă depusă în cei cinci ani de la început, greutăţile întâmpinate, încercările credinţei, luptele lui lăuntrice, mijlocirile şi lacrimile sale, lipsurile avute şi felul minunat cum Dumnezeu a suplinit toate nevoile sale, rugăciunile sale şi răspunsurile primite. Acele file revelează o creştere a intimităţii sale cu Dumnezeu şi o tot mai mare dependenţă de Dumnezeu. Se observă un prelung exerciţiu al sufletului în cunoaşterea şi trăirea voii lui Dumnezeu, un om care umblă prin credinţă, iar nu prin vedere. Deşi era tânăr, având doar 26 ani, el atinsese adâncimi spirituale pe care nu mulţi alţii le-au atins.

Când au plecat în Anglia, el a luat cu sine şi manuscrisul cu traducerea Noului Testament, în dialectul Ningpo, la care lucrase mult. Imediat după sosirea sa în China, Societatea Biblică Britanică acceptase să tipărească o nouă ediţie în limba chineză. De aceea, cu toată munca lui intensă în predicarea Evangheliei, în consultarea şi tratarea bolnavilor, el şi-a făcut timp şi pentru această lucrare. De asemenea, avea în manuscris cartea „Nevoile spirituale şi pretenţiile Chinei”, pe care voia s-o dea la tipar. În ea vorbea despre China Interioară, unde el dorea să-şi extindă lucrarea.

La sosirea în Anglia, starea sănătăţii lui era aşa de deplorabilă, încât medicii nu credeau că se va putea întoarce pe câmpul de misiune. Dar Dumnezeu a hotărât altfel. El s-a refăcut foarte rapid şi, îndată ce s-a simţit mai bine, s-a înscris la cursuri de chirurgie pe care le-a absolvit cu bine la sfârşitul celor doi ani petrecuţi în Anglia.

În Anglia, la început au locuit la Amelia, sora lui, care se căsătorise şi avea locuinţa în Londra de Est, unde străzile erau pline de praf, iar când ploua, erau pline cu noroi.

Un vechi prieten al lui Hudson l-a invitat să meargă la el pentru câteva zile în oraşul Brighton, pe coastă. Maria, care avea în vedere sănătatea lui, a acceptat îndată invitaţia. Timpul petrecut acolo a fost binecuvântat. Plimbările lui pe nisipul mării l-au înviorat fiziceşte, dar gândurile lui l-au dus departe la milioanele de pierduţi pe care îi iubea. Acolo, lună de lună, mureau nemântuite cam un milion de suflete.

Într-o duminică dimineaţa, în timp ce se afla în biserica din Brighton, cu popor mult ce cânta cu toată bucuria, Hudson a auzit o voce pe care nimeni altul n-a auzit-o: „Mai am şi alte oi… şi pe acelea trebuie să le aduc”. A fost un susur la urechea sa. De aceea, el a uitat de sine, de starea sănătăţii sale. Duhul îi da zor să se reîntoarcă în China.

Restul timpului petrecut în Anglia a fost folosit pentru înrolarea de noi misionari şi strângerea de fonduri. El nu cerea bani, ci arăta nevoile mari de acolo şi îşi expunea planul său de a pătrunde în interiorul Chinei, unde nu era nici un misionar. Fratele Berger, care îi trimisese ajutorul în ceasul de nevoie pentru spital, acum l-a primit în casa sa, i-a devenit prieten şi a luat asupra sa sarcina să corespondeze cu candidaţii pentru misiune şi cu primirea de sume pentru misiunea Chinei Interioare. Elmer L. Towns, în cartea sa: „The Christian Hall of Fame”, pagina 122, spune că această misiune a fost „o misiune numai prin credinţă”. Deci, acolo în casa lui Berger s-au pus bazele şi chiar denumirea acestei misiuni. Berger a fost un bun credincios, un om practic şi avea o bază financiară, avea o fabrică. Zilele de post şi rugăciune cu Berger au adus o ploaie de binecuvântări. În primul buletin al acestei misiuni, Berger spunea că deja au sosit banii necesari pentru nevoile de călătorie ale familiei Hudson Taylor şi pentru angajarea şi trimiterea altor misionari.

După doi ani, Hudson Taylor cu familia şi cu alţi 16 misionari au plecat pe câmpul de misiune din China. Călătoria a fost grea, cu uragane şi se părea că toţi vor ajunge în adânc. Dar Domnul a folosit chiar şi furtunile ca să-şi arate puterea Sa şi să-l facă cunoscut pe robul Său, omul credinţei, care intervenea prin rugăciune în momentele cele mai critice. Aşa se explică faptul că 20 de marinari din cei 34, câţi erau de serviciu pe corabie, s-au predat Domnului înainte de terminarea călătoriei. Ce binecuvântate roade! Pare-se că aceştia erau pârga misiunii nou înfiinţate, care avea să conducă mii şi mii de suflete la picioarele Domnului.

De data aceasta, misionarii au căutat să pătrundă în interior. Din partea celorlalţi misionari au fost trataţi cu ironie, au fost luaţi în râs. Unii spuneau că trebuie să-şi plătească o gardă personală, căci guvernul garantează paza străinilor numai în cele cinci oraşe porturi. Alţii spuneau că e ieşit din comun, că e dornic de aventuri, că el vrea să fie altfel decât ceilalţi. El însă avea pe inimă nevoile milioanelor de suflete, care niciodată n-au auzit de Evanghelie.

Din afară a întâmpinat piedici, greutăţi. Din Shanghai totuşi au plecat cu barca-casă pe râu în sus spre interior. Toţi misionarii au îmbrăcat haine chinezeşti. Cu limba se puteau descurca, fiindcă în cele patru luni de voiaj, toţi cei 16 noi misionari au făcut şcoală de limbă chineză, dimineaţa cu Hudson, iar după-masă cu Maria. În câteva localităţi s-au oprit şi au căutat să închirieze locuinţe, ca să lase 2-3 misionari, dar n-au reuşit. Astfel că au mers toţi împreună până în oraşul Hangchow. Aici, două-trei familii de misionari au găsit locuinţe, dar numaidecât s-a stârnit împotrivirea localnicilor şi cei ce vroiau să le închirieze, şi-au schimbat cuvântul. Era toamnă târzie şi în bărcile-casă pe râu era rece. În plus, barcagii voiau să se întoarcă la Shanghai. Atunci, Hudson a plecat singur în căutare, iar Maria cu ceilalţi s-au adunat la rugăciune. Ea le-a cerut să se liniştească, fiindcă Dumnezeu le va purta de grijă. Dimineaţa ea citise Psalmul 60 şi la versetele 9-11 a fost ceva bun pentru ei toţi: „Cine mă va duce în cetatea întărită? Cine mă va duce în Edom? Oare nu Tu, Dumnezeule?… Dă-ne ajutor împotriva vrăjmaşului, căci ajutorul omului este zadarnic!” Acum l-au citit cu toţii şi ora de rugăciune ce a urmat, a preschimbat toată frământarea lor într-o încredere deplină în Domnul. Acele clipe au rămas neuitate pentru toţi, căci afară au şi auzit vocea lui Hudson, dar nu ştiau ce veste le aduce. Nu era decât o împlinire a promisiunii: “Înainte de a Mă chema, le voi răspunde”. O casă gata amenajată îi aştepta şi se putea ajunge acolo cu bărcile, fără să fie observaţi. Aşa că în noaptea aceea au putut dormi într-o casă liniştită. Dumnezeu rânduise casa aceasta pentru ei cu o săptămână înainte. Iar în zilele următoare, Hudson a găsit o casă mare unde s-au mutat şi au făcut-o cartierul general al misiunii lor. Aici au început servicii religioase şi au deschis un dispensar. În decembrie 1866, la serviciile de evanghelizare se adunau câte 60 de chinezi, iar în primăvara anului 1867, numărul a crescut până la 200 de persoane. La fel, bolnavii veneau cu grămada la dispensar, încât Hudson trebuia să lucreze până seara târziu, când cădea frânt de oboseală. După câtva timp, a sosit un alt medic misionar, John McCarthy, care i-a fost de mult ajutor. Totuşi, greutăţi de tot felul au început să se ridice în calea lucrării. Ei pătrunseseră în adâncimile întunericului şi vrăjmaşul şi-a mobilizat hoardele împotriva lor. Cu cât lucrarea creştea, cu atât furia vrăjmaşului cât şi lupta lor era mai mare. În luna mai, au avut un botez cu primii convertiţi în interiorul Chinei. Domnul le-a dat această bucurie în mijlocul necazurilor.

În zilele fierbinţi de vară ale anului 1867, Gracie, fetiţa lor de opt ani, s-a îmbolnăvit rău. Au căutat s-o ducă la dealuri, unde era puţin mai răcoare, dar a fost în zadar. Ea a închis ochii pentru pământ. În toate situaţiile prin care au trecut, ea a fost ca o rază de soare pentru părinţi. Acum, durerea i-a copleşit, dar nu i-a biruit, căci Domnul a fost tăria lor. Din contră, consacrarea lor pentru mântuirea altora a fost reînnoită şi chiar mai deplină. Căci, înainte de a se încheia anul, aproape toate orăşelele din provincia Chekiang au fost vizitate de misionari. Câţiva misionari s-au stabilit la Nanking, în provincia vecină. La fel, biserica din Hangchow a devenit bine stabilită, având ca păstor pe Wang Lae-djun, ce fusese convertit la Ningpo. El îi însoţise şi în Anglia, iar acum venise aici în interior, să-i ajute în vestirea Evangheliei.

George Stott s-a stabilit la Wenchow şi a format acolo o bisericuţă, care mai târziu a ajuns să aibă până la 8.000 de membri. El pierduse un picior şi umbla în cârje. În Anglia, când s-a prezentat la Hudson Taylor cu dorinţa ca să devină misionar în China, acesta, fiindcă ştia că în China mereu se produceau răscoale, l-a întrebat: „Dar ce vei face în China când izbucneşte o răscoală, cum vei putea să fugi?” – … „Eu nu mă gândesc să fug, şchiopul trebuie să ia prada” – răspunse el. Şi aşa s-a întâmplat. Când a izbucnit o răscoală şi rebelii au ajuns la el, l-au întrebat de ce nu fuge şi el. „Eu să fug?” – a zis el – „şi eu aş vrea să ştiu cum poţi să fugi cu un picior”. Dezarmaţi de curajul lui, l-au jefuit, dar l-au lăsat cu viaţă. Viaţa i-a fost ca pradă.

George Duncan, un altul din grupul de misionari, s-a stabilit la Nanking. El a fost primul misionar acolo. Fiindcă n-a primit locuinţă, el a fost mulţumit să doarmă sub un turn, pe unde se plimbau şobolanii, dar ziua predica Evanghelia oamenilor ce se adunau pe stradă sau în ceainării.

După 16 luni petrecute la Hangchow, Hudson a decis să se mute la Nanking. Biserica din Hangchow avea deja 50 de membri botezaţi şi un frumos număr ce participa la serviciile de închinăciune; avea păstor şi Dr. McCarty rămânea cu ei. Hudson ştia că noii misionari se descurcă mai greu în lucrarea de pionierat. De aceea, a fost gata să-şi lase locuinţa, să se mute într-o barcă-locuinţă şi să plece la Nanking pentru două luni, să-l ajute pe Duncan. De acolo, au plecat la Yangchow, un oraş mare cu o populaţie de 360.000 de locuitori, fără nici un misionar. Fiindcă Hudson era un bun medic specialist, pacienţii veneau şi umpleau dispensarul în fiecare zi. La fel, vorbirea plăcută a lui Hudson şi a Mariei a făcut pe mulţi să vină la ascultarea Evangheliei. Dar pe de altă parte, vrăjmaşul a pus în mişcare pe cei cu vază din oraş, care au avut o întrunire şi au hotărât să facă totul să alunge pe misionar. Afişe scrise de mână atribuiau străinilor cele mai oribile crime. Ele se refereau mai ales la cei ce propagă religia lui Isus. Acestea au incitat plebea. Mulţimi au năvălit la casa unde locuiau. Cu multă răbdare, Hudson a reuşit să-i potolească, şi s-au împrăştiat. Apoi au venit din nou, dar o ploaie torenţială iar i-a împrăştiat. Se părea că s-au mai liniştit. După câteva zile, doi străini, care nu purtau haine chinezeşti, au venit în vizită la Yangchow şi au cauzat mare senzaţie. Imediat au început să circule zvonuri, din toate direcţiile, că lipsesc vreo 24 de copii, că ar fi fost răpiţi de străini. Şi furia mulţimilor clocotea ca un vulcan. Moartea părea iminentă. Hudson a plecat spre autorităţile locale, iar în timpul acesta bande de răsculaţi au venit la locuinţa lui. Soţia, copiii şi ceilalţi au stat închişi la etaj. Dar răsculaţii au pus foc casei. Au fost scene groaznice. Maria a coborât la răsculaţi şi cu mult calm a căutat să-i potolească. Toţi au scăpat cu viaţă. Atunci au aflat de la un mandarin că Hudson n-a ajuns la autorităţi, ci a fost răpit de răsculaţi. Au urmat lungi negocieri. Hudson a fost eliberat şi clădirea le-a fost reparată. Toată răscoala, pusă la cale de duşmani, s-a întors spre binele misionarilor. Ei au ajuns să fie cunoscuţi. Răpirea copiilor a fost doar o născocire a vrăjmaşilor Evangheliei. S-a constatat că totul a fost o minciună. Imediat după aceasta, Maria a dat naştere unui copilaş care le-a produs multă bucurie. Dar mult mai multă bucurie au avut când, la următorul serviciu de vestire a Evangheliei, câţiva au mărturisit credinţa în Domnul Isus şi au cerut să fie botezaţi.

Furtuna răscoalei din Yangchow s-a liniştit, dar vrăjmaşul a produs o furtună mai năprasnică în Anglia. Duşmanii misiunii au răspândit zvonul că, din cauza misionarilor, China era cât pe-aci să declare război Angliei; că misionarii au cerut navelor britanice să-i ajute ca, sub presiunea baionetelor şi a tunurilor, să-i facă pe chinezi să-şi schimbe religia. Cazul a ajuns chiar în discuţia Parlamentului britanic. Toate acestea au avut un efect dăunător asupra publicului. Dărnicia a scăzut simţitor. În China, lucrarea luase proporţii. Misionarul Meadows, încă înainte de răscoala de la Yangchow, părăsise lucrarea de la Ningpo, unde mai erau şi alţi misionari şi se mutase într-o provincie mai la nord, unde trăiau vreo douăzeci de milioane şi nu era nici un misionar protestant. Acum, din lipsă de fonduri, se părea că toată lucrarea lui Hudson se prăbuşeşte. E minunat însă cum Dumnezeu ştie să-Şi poarte lucrarea nu spre faliment, ci spre biruinţă. El a găsit un om fără bani în buzunare, fără holde sau fabrici; un om care, ca şi păsările cerului, trăia doar din mila Domnului. De un aşa om s-a servit în zilele de criză. Acel om a fost George Müller, care pe acea vreme hrănea prin credinţă 2.000 de orfani la Bristol, în Anglia. El ceruse Domnului bani şi pentru propăşirea Împărăţiei Sale. Încă înainte de răscoală, Domnul îi pusese pe inimă să ajute cu o parte din banii veniţi pe misionarii din China. Aşa că, aceşti bani au sosit tocmai la timp şi misionarii nu au dus lipsă. Donaţiile făcute misiunii din China Interioară de către George Müller în următorii ani s-au cifrat la 10.000 dolari anual.

După 12 ani de la căsătorie, după naşterea celui de al cincilea copil, în anul 1869, în timp ce în China bântuia holera, Maria a fost atinsă de această boală şi a plecat în veşnicie. La fel şi doi copii. Inima lui Hudson a fost cu totul zdrobită, dar această zdrobire n-a micşorat, ci a mărit încrederea lui în Domnul.

În 1871, fiind cu sănătatea epuizată, a plecat pentru un an în Anglia. Acolo s-a recăsătorit cu misionara Faulding, care lucrase şi ea câţiva ani în China, la Hangchow. În 1872, s-au reîntors în China, în 1874, dintr-o căzătură, Hudson a paralizat şi a trebuit să meargă din nou în Anglia. Pentru un moment a mai putut să scrie, dar după un timp nu mai putea nici să ţină tocul în mână. Starea era foarte gravă. Dar Dumnezeu l-a ajutat şi iar s-a refăcut.

La 27 ianuarie 1874, deci înainte de a paraliza, Hudson a scris pe Biblia sa: „Am cerut lui Dumnezeu încă cincizeci sau o sută de evanghelişti băştinaşi. Îţi mulţumesc, Doamne Isuse, pentru promisiunea ce mi-ai dat-o ca să mă bazez pe ea”. Referirea e cu privire la o inscripţie pe care el o văzuse într-o casă de rugăciune, doar cu ceva mai înainte şi pe care el şi-o însuşise. Erau cuvintele: „Dumnezeul meu să poarte de grijă de toate trebuinţele voastre”. Cum după aceasta a fost paralizat, fondurile au scăzut simţitor şi se părea nu numai că nu vor putea să extindă misiunea, ci că va trebui probabil să o închidă. Dar cu toată boala, el a stăruit în rugăciune. După un timp, când s-a mai refăcut puţin, a primit un plic cu suma de 800 de lire pentru deschiderea de noi misiuni. Data scrisorii coincidea cu data înscrisă pe Biblia sa. Rugăciunea i-a fost ascultată atât în ce priveşte banii, cât şi în ce priveşte evangheliştii dintre băştinaşi.

Apoi, pătrunzând tot mai adânc în interiorul Chinei, el a ajuns să vadă nevoia de 100 de misionari şi 50.000 de dolari, necesari pentru extinderea misiunii în provinciile interioare ale Chinei. Dar nici o societate misionară nu angaja 100 de misionari într-un an. Cu atât mai puţin putea face el aşa ceva. El nu avea rezerve, ci primea fonduri doar ca răspuns la rugăciune. El trăia prin credinţă şi avea întreţinerea celorlalţi tot prin credinţă. Nevoile erau mari, misionarii erau necesari, dar nu ştia cum ar putea să rezolve problema aceasta. Îşi dădea seama că nu se putea aştepta ca alţii o sută să fie gata pentru o aşa consacrare, să trăiască prin credinţă ca şi el. La fel i se părea o prea mare răspundere ca el să ia asupra lui grija de hrană şi îmbrăcăminte a o sută de misionari. În cele din urmă, s-a convins că Dumnezeu poate tot atât de uşor să poarte de grijă pentru o sută ca şi pentru unul. Atunci, a început să se roage stăruitor pentru aceasta. Şi Domnul a răspuns rugăciunilor sale. În anul 1887, s-au prezentat 600 de candidaţi spre a fi misionari, din care a ales 102 şi a primit fonduri în valoare de 55.000 de dolari. Deci, cu 5.000 mai mult decât ceruse el. E mare lucru să ai îndrăzneala credinţei, să aştepţi totul de la Dumnezeu! În aprilie 1874, Hudson a scris: „Ieri balanţa la zi a fost de 87 cenţi. Domnul împărăţeşte, în aceasta e bucuria şi odihna noastră”. Iar într-o scrisoare spunea: „Avem 25 cenţi, plus toate promisiunile lui Dumnezeu”.

În 1880, în China Interioară erau 70 de staţiuni misionare, fiecare cu mai mulţi lucrători, iar cu ceva înainte de moartea lui Hudson Taylor erau 205 misiuni cu 849 de misionari din Anglia şi 125.000 de lucrători voluntari chinezi pentru vestirea Evangheliei.

În anul 1900, o sectă păgână a boxerilor a convins pe împărăteasa Chinei să dea ordin pentru omorârea tuturor străinilor, mai ales a misionarilor. Sediile misiunilor şi bisericile au fost arse, iar vreo 200 de misionari au fost martirizaţi prin decapitare. Pe acea vreme, Hudson era plecat din China în Elveţia pentru refacerea sănătăţii. În 1905, la 73 de ani, Hudson Taylor s-a reîntors în China şi a vizitat staţiunile misionare. El a văzut cu ochii săi groaznicele ravagii săvârşite de boxeri. Apoi a mers la Chian-Sha, în provincia de nord Hunan. Aceasta a fost ultima provincie deschisă pentru lucrarea Evangheliei. Acolo a vorbit poporului. Era însoţit de fiul şi nora sa. În seara de 3 iunie 1905, pe neaşteptate, Hudson Taylor a fost chemat la odihnă în veşnicie. Dumnezeu îşi cheamă lucrătorii la odihnă, dar îşi duce lucrarea mai departe prin alţi voluntari.

Dr. Fred Barlow, în cartea sa: „Profiles in Evangelism”, 1976, spune că Hudson Taylor a fost omul care a învăţat să mişte oamenii prin Dumnezeu.

CAPITOLUL 16
JAMES CHALMERS

 

Încă de timpuriu, Scoţia a dat lumii misionari harnici, devotaţi salvării păcătoşilor şi neînfricaţi în faţa greutăţilor şi primejdiilor. Un aşa misionar a fost şi James Chalmers. El s-a născut în anul 1841 la Adrishaig, Scoţia. În copilărie, el a auzit odată pe păstorul bisericii citind o scrisoare de la un misionar din Fiji, în care arăta puterea de transformare a Evangheliei asupra canibalilor şi făcea apel la înrolarea de noi misionari. Deşi era copil, acea scrisoare a aprins în el dorinţa, ca atunci când va fi mare, să devină misionar. La vârsta de 18 ani s-a predat Domnului. Când a terminat facultatea, a urmat o pregătire specială, ca să devină misionar. A depus cerere şi a fost acceptat de Societatea Misionară Londoneză pentru insulele din Marea Sudului. Atunci a început un studiu intensiv al limbii rarotonga. S-a căsătorit în 1865, iar la două zile după căsătorie a fost ordinat. În anul următor, soţii Chalmers s-au îmbarcat pe un vapor şi spre sfârşitul anului 1866, au sosit la Sydney, în Australia.

În primăvara anului 1867, au sosit în Rarotonga, cea mai mare insulă din arhipelagul Cook. Insula era locuită de canibali ce se închinau la diferite zeităţi. Aici şi-au început ei lucrarea de vestire a Evangheliei. Au întâmpinat multe greutăţi şi opoziţie din partea preoţilor-vrăjitori păgâni, dar prin bunătatea lui, fermitatea în lucrare şi felul cum răbda toate necazurile a câştigat inima paginilor. Dumnezeu l-a folosit în chip binecuvântat, timp de 10 ani, pe acea insulă. Ei au putut vedea cu ochii lor mari schimbări în viaţa locuitorilor de acolo. Mulţi au fost convertiţi şi chiar cei ce nu au devenit creştini, au fost mult influenţaţi de Evanghelie. Aşa că toate greutăţile şi suferinţele îndurate au fost răsplătite din plin prin frumoasele rezultate obţinute.

În 1877, au trecut în Noua Guinee, să înceapă lucrul Domnului între papuaşi. Dragostea lui, felul lui de a lucra cu oamenii au făcut pe băştinaşi să-l iubească şi să-l stimeze. Multe suflete au fost câştigate pentru Hristos Domnul. De îndată ce a stabilit o bună bază lucrării de vestire a Evangheliei, el a căutat să instruiască pe cei mai destoinici şi i-a însărcinat să ducă ei lucrarea mai departe, iar el a încercat să pătrundă în interior la alte triburi, să le vestească şi lor Evanghelia.

După 20 de ani de muncă pe acele insule, în 1886, a fost chemat în Anglia pentru concediu. În timpul acesta i-a murit soţia. În 1888, s-a recăsătorit şi a plecat din nou pe câmpul de misiune. A vizitat Rarotonga şi celelalte locuri, să vadă cum progresează lucrarea, iar în 1891, a pătruns mai adânc. Cuvântul lui Dumnezeu lucra minunat la transformarea vieţii băştinaşilor. Mereu erau roade noi. Canibalii deveneau creştini şi se bucurau de mântuirea prin Jertfa Domnului Isus Hristos. Duşmanii de altă dată deveneau fraţi. Triburile au ajuns împânzite cu locaşuri de închinăciune, care erau ridicate prin munca lor voluntară. Închinăciunea lor, lipsită de ceremonii, era din toată inima şi cu toată sinceritatea. Era ceva cu totul deosebit să vezi pe aceşti canibali fioroşi de altădată cântând laudele Domnului şi îmbrăţişându-se cu toată dragostea unii pe alţii, trăind acum în pace.

Fiindcă Societatea Misionară Londoneză urma să aibă aniversarea de 100 de ani de la înfiinţarea ei, în 1894, Chalmers a fost chemat din nou să aibă al doilea concediu, ca să poată participa la acea aniversare.

După centenarul Societăţii Misionare, s-a reîntors la lucrul său în Noua Guinee. În anul 1900, a suferit o mare pierdere prin moartea soţiei. După câtva timp, Chalmers, care auzise de alte triburi mai fioroase de canibali, s-a hotărât să pătrundă şi la ei cu vestea bună că Dumnezeu îi iubeşte. El a împărtăşit gândul acesta lui Oliver Tomkins, un alt misionar, care a spus că e gata să-l însoţească. Când au auzit canibalii convertiţi de această hotărâre, un număr de 12 bărbaţi au fost gata să-şi lase soţiile şi copiii, spre a merge cu fraţii misionari. Astfel, cu bărcile au trecut la insula Goaribari. Dar aceasta a fost ultima lor călătorie. Au plecat pe data de 4 aprilie 1901 şi, cum au pus piciorul pe insulă, au fost prinşi, masacraţi şi mâncaţi de canibali.

Evanghelia Jertfei de pe Golgota trebuie vestită, oricare e preţul care trebuie plătit. În Apocalipsa 6:11, ni se spune că la cinstea de martir încă mai sunt locuri ce aşteaptă să fie completate.

CAPITOLUL 17
G. N. GORDON

 G. N. Gordon era din insula Prinţul Edward. Împreună cu soţia aveau pe inimă lucrarea de vestire a Evangheliei printre canibalii ce locuiau insulele din Marea Sudului. Astfel, au plecat ca misionari la Erromanga. El era medic şi căuta să ajute băştinaşii de pe insulă atât cu medicina cât şi cu Evanghelia. Timp de patru ani a lucrat printre acei canibali. Populaţia s-a bucurat de ajutorul medical primit de la el şi l-au tolerat printre ei. El le spunea despre Dumnezeul cel viu şi adevărat, care vrea mântuirea sufletului lor şi doreşte, ca ei să trăiască o altă viaţă. Ei îl ascultau, dar erau prea robiţi de păcate, de băutură şi fumat. Traficanţii albi de tutun şi băuturi alcoolice, ce trăiau pe alte insule, i-au deprins la acestea şi deveniseră mari pătimaşi. Din când în când, veneau şi îşi desfăceau negoţul lor murdar, iar băştinaşii erau gata să dea totul spre a primi tutun şi băuturi. Aceşti traficanţi urau de moarte pătrunderea misionarilor în acele insule. Ca argintarii din Efes, ei ştiau că cei ce se convertesc la creştinism nu vor mai fi clienţii lor. De aceea, mereu căutau să aţâţe pe băştinaşi împotriva misionarilor. Îi ameninţau pe băştinaşi că, dacă nu-i omoară pe misionari, ei nu le mai aduc tutun şi băuturi. Fiindcă populaţia avea nevoie de ajutorul medical al misionarului Gordon, canibalii multă vreme n-au ascultat de traficanţi.

În prima parte a anului 1861, insula a fost bântuită de uragane, care au produs mari stricăciuni şi pagube de vieţi omeneşti. Apoi, a urmat o molimă de pojar, care a făcut ravagii, secerând pe mulţi. Dr. Gordon, cu toată bunăvoinţa lui, nu a putut ajunge la toţi bolnavii şi nu avea medicamente pentru toţi. Molima de pojar se pare că a fost introdusă chiar de traficanţi, infectând pe câţiva. Ca să se pună ei la adăpost de furia băştinaşilor, traficanţii au răspândit zvonul pe insulă că misionarul e vinovat de toate relele ce s-au abătut asupra lor; că vechii lor zei s-au mâniat foc pe ei din pricină că unii au acceptat religia misionarului, s-au lepădat de zei şi acum cred în Isus. Şi zvonul a fost de efect. Preoţii-vrăjitori au făcut o mare aţâţare la răzbunare contra misionarului Gordon.

Pe data de 20 mai 1861, şeful de trib numit Lovu, cu un număr de războinici pitiţi printre tufişuri, a venit să-l omoare. În timp ce toţi stăteau ascunşi, doi s-au prezentat la locuinţa lui să-i ceară medicamente. Ei au spus că au un copil bolnav grav şi au nevoie de medicamente. Fără să se gândească la vreun şiretlic, Dr. Gordon a plecat îndată la casa misiunii, unde îşi avea dispensarul, ca să le dea medicamentele necesare. Când au plecat, Dr. Gordon a cerut lui Narubulet să treacă cu tovarăşul lui înaintea sa, dar ei au insistat să meargă el în faţă. Nu departe de casă, era un râuleţ pe care trebuiau să-l treacă. Când au fost pe la jumătate, unul a ridicat măciuca să-l lovească în cap, însă doctorul a observat umbra s-a întors şi a apucat măciuca, dar în timpul acesta celălalt l-a lovit pe la spate cu o secure în şira spinării. La a doua lovitură aproape că i-a retezat capul. Ceilalţi războinici au ieşit din tufişuri şi au început să scoată ţipete de bucurie şi să danseze sălbatic. Soţia lui Gordon, auzind ţipetele lor, a ieşit să vadă ce s-a întâmplat. Cum în faţă avea nişte pomi deşi, nu se putea vedea şi a întrebat pe Ouben, cel de al doilea, care, după ce a doborât pe misionar, acum venea spre ea. Acesta zise că nu e nimic, ci doar nişte copii ţipă, se distrează. Şi cum ea se întoarse să vadă unde sunt copiii, pe furiş, el o lovi şi pe ea cu măciuca încât o prăbuşi la pământ, iar la a doua lovitură îi sfărâmă ţeasta.

Aşa au sfârşit munca lor misionară după patru ani de grele încercări şi primejdii printre canibalii din Erromanga. Râvna lor în lucrare, dragostea lor faţă de un trib fioros şi devotamentul lor faţă de Mântuitorul au slujit ca exemplu multor misionari. Munca lor însă nu a fost zadarnică. Sămânţa Evangheliei a adus şi aduce roade şi azi pe acele insule. Dar acum situaţia e cu totul schimbată. Jertfa crucii se vesteşte cu jertfire. Preţul de sânge, însă, are cea mai mare răsplătire.

Ce mult ar trebui să umilească acest exemplu pe unii credincioşi, care nu sunt gata să ducă Evanghelia nici măcar în satul vecin!

O, Doamne, dă un nou spirit de jertfă în poporul Tău, ca mulţi să poată fi mântuiţi!

CAPITOLUL 18
JOHN G. PATON

Pe data de 24 mai 1824, la o fermă lângă Kirkmahoe. Scoţia, s-a născut John G. Paton. El a fost al treilea copil într-o familie cu 5 băieţi şi 6 fete. Tatăl său, James a avut un atelier de confecţionat ciorapi, pe care îi vindea magazinelor de la oraş. El era un bun credincios şi, din când în când, se retrăgea într-o cameră pentru rugăciune. Atunci, copiii ştiau să umble în vârful degetelor, ca să fie linişte, să nu-l conturbe pe tatăl lor. Casa mamei, înainte de a se mărita, era lângă pădurice. Ea a observat cum tânărul James Paton obişnuia să se strecoare, ca pe furiş, în pădurice, cu o carte subsuoară. Curiozitatea de a vedea ce face el în pădurice, a determinat-o să-l pândească în ascuns. El mergea sub un copac mare, se aşeza jos, îşi punea pălăria sa mare la o parte, deschidea cartea, citea, medita, apoi îngenunchea şi se adâncea în rugăciune. Odată ea a venit tiptil, i-a furat pălăria şi a agăţat-o în ramura altui copac. Când s-a ridicat de la rugăciune, a vrut să-şi ia pălăria, dar nu mai era unde o pusese. A ieşit de sub acel copac şi a văzut-o atârnată în celălalt copac. Era nedumerit, nu ştia ce înger a venit de i-a luat pălăria. Într-o altă zi, s-a întâmplat acelaşi lucru. În timp ce era îngenuncheat şi se ruga, el n-a auzit nimic, dar pălăria nu mai era acolo. O găsi în altă parte. Se miră din nou şi nu ştia ce să creadă. Fata însă, dându-şi seama că prin aceasta a conturbat intimitatea lui cu Dumnezeu, a mers în locul acela şi a pus un bilet pentru ziua următoare, pe care erau scrise cuvintele:

„Celei care ţi-a furat pălăria îi este ruşine de ceea ce a făcut. Ea are un profund respect pentru tine şi îţi cere să te rogi şi pentru ea să devină o credincioasă tot aşa de bună ca şi tine”.

Când el a venit la rugăciune în locul lui obişnuit, a citit biletul şi acum era şi mai nedumerit. Se mira cine a descoperit locul său tainic sub crăcile mari ale copacului. După ce s-a rugat, chiar în acea zi, a descoperit taina. La căsuţa de la marginea pădurii văzu o tinerică ce purta cântând o cană mare cu lapte. Imediat şi-a dat seama că ea a fost îngerul care i-a furat pălăria. Dar prin aceasta, ea i-a furat şi inima, furt de care nici unuia nu i-a părut rău niciodată.

Tatăl său se predase Domnului când era în vârstă de 17 ani. De atunci, obişnuia în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară să citească o porţiune din Biblie, să cugete asupra celor citite, să cânte, să se roage cu toată familia şi încheia punându-şi mâinile pe capul copiilor săi, cerând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor. Nici unul din cei unsprezece copii nu a uitat aceasta. Când era timpul de rugăciune, nu era nici o grabă să meargă după cumpărături, că au sosit musafiri sau altceva. Nimic nu putea împiedica îngenuncherea familiei în rugă către Domnul.

Într-o aşa familie a crescut John Paton. Nu e de mirare că el şi alţi doi fraţi ai săi au devenit misionari. De la căsuţa lor până la biserică aveau de parcurs vreo 6 km pe jos, dar timp de 30 de ani numai de trei ori au absentat: odată au plecat, dar zăpada a fost mult prea mare; altădată a fost un polei ca sticla, ei totuşi au plecat, dar au căzut mereu şi au fost nevoiţi să se întoarcă acasă în coate şi în genunchi; şi a treia oară au fost împiedicaţi de izbucnirea unei groaznice holere în localitatea unde era biserica. Toţi considerau ca o mare bucurie să fie la biserică.

De la vârsta de 12 ani, John a învăţat meseria tatălui său. În atelier se muncea de la ora 6 dimineaţa până la ora 10 seara, cu o întrerupere de jumătate de oră la micul dejun, o oră pentru masa de prânz şi jumătate de oră pentru masa de seară. În acest timp liber, John îşi lua cărţile lui de limba latină şi greacă şi se adâncea în studiu. În această vreme, el şi-a predat viaţa sa Domnului. Îndată după aceasta, dorinţa de a deveni misionar a pus stăpânire pe inima sa. El s-a înscris la cursurile Academiei din Dumfries. Apoi, spre a-şi continua educaţia, a urmat cursurile unui seminar teologic. Fiindcă era sărac, ca să-şi poată plăti taxele şcolare şi cărţile, a luat un serviciu de colportor. Când prindea puţin timp liber, mergea şi vindea cărţi religioase pe la casele oamenilor.

Din pricină că el era puţin mai rămas în urmă cu educaţia şi că din timpul liber trebuia să rupă pentru serviciu, a trebuit să facă un deosebit efort la învăţătură, să stea noaptea până târziu. Din lipsă de bani, mânca porţii reduse, mâncări mai slabe, astfel că înainte de a încheia anul şcolar, s-a îmbolnăvit grav. Îl chinuia o tuse şi a început să scuipe sânge. Medicul a poruncit ca imediat să plece acasă la ţară. Acolo, aerul curat de la dealuri şi laptele băut fără măsură l-au ajutat să se refacă. Din nou s-a dus să studieze, dar acum la Glasgow. În acest timp a fost acceptat să lucreze ca misionar în mahalalele oraşului Glasgow. Pe lângă vizitele şi împărţirea de tratate pe la casele oamenilor, ale săracilor, ale beţivanilor, el îi invita la o lecţie biblică şi la un serviciu de închinăciune, duminica dimineaţa la ora şapte. Acest serviciu a ajuns să fie frecventat de 70 până la 100 de persoane. Treptat, treptat aceştia se converteau, apoi fiindcă nu-şi mai risipeau banii pe băutură, se îmbrăcau mai frumos şi aveau acum o comportare mai frumoasă. Aceasta a fost cea mai bună reclamă de ceea ce poate face Dumnezeu cu păcătoşii care se pocăiesc. Mărturia aceasta vizibilă, care era dovada schimbării lăuntrice, a făcut pe alţii să vină la aceste servicii de închinăciune. Natural, aceasta a stârnit ura cârciumarilor, a necredincioşilor şi a catolicilor, care au început să-i pricinuiască multe necazuri. Totuşi, el nu s-a dat bătut, ci timp de zece ani a lucrat cu mult sârg şi totodată şi-a terminat studiile teologice, a făcut medicina şi şi-a luat licenţa de doctor în medicină.

În 1857, el a citit un anunţ că se caută un misionar pentru insulele Noile Hebride. Acolo erau canibali şi nimeni nu s-a găsit să fie gata a merge pe aceste insule. Atunci, un gând i-a străfulgerat mintea: „Fiindcă nimeni altul mai pregătit decât el nu se găseşte, ce ar fi să se ofere el?” S-a rugat un timp pentru aceasta, dar se gândea şi la lucrarea misionară de aici. Totuşi, a primit un fel de asigurare că Domnul se va îngriji de lucrarea aceasta şi chemarea să meargă la canibali a devenit tot mai insistentă. Atunci, s-a dus şi s-a oferit ca misionar pentru Noile Hebride din Marea Sudului.

Când s-a întors acasă, era plin de bucurie şi seninătate că a luat această decizie, întrucât ştia că aceasta e voia lui Dumnezeu pentru el. Întâlnind pe fostul său coleg Joseph Copeland, cu care şi-a făcut toate studiile, i-a spus: „Mi-am semnat exilul. Am fost de m-am oferit ca misionar pentru insulele Noile Hebride”. Colegul a stat tăcut o vreme, apoi a zis: „Dacă m-ar accepta, şi eu aş fi gata să merg”. Numaidecât s-a apucat şi a scris în sensul acesta lui Dr. Bates. După scurt timp au fost chemaţi amândoi, au fost examinaţi şi rezultatul a fost că i-a acceptat pe amândoi cu condiţia să urmeze încă nişte cursuri speciale timp de un an, ca să poată fi puşi la curent cu toate situaţiile critice de pe câmpul de misiune şi cum trebuie să facă faţă, atât din punct de vedere medical, cât şi evanghelic.

Când s-a aflat că se pregăteşte pentru misiunea în străinătate, aproape toţi de la misiunea locală i-au fost împotrivă. Când a scris însă părinţilor, răspunsul lor a fost: „E mult de când noi te-am predat Domnului şi în această chestiune noi te lăsăm la dispoziţia Lui”.

Insulele Noile Hebride au fost descoperite de căpitanul Cook şi puse pe hartă. Ele se află în emisfera sudică, aproape de Australia. Locuitorii erau canibali. În 1839, Societatea Misionară Londoneză a vrut să evanghelizeze populaţia şi a trimis ca misionar pe John Williams cu însoţitorul său Harris, dar cum au debarcat pe insula Erromanga, au fost omorâţi cu ciomegele şi apoi mâncaţi. Alţi misionari din Samoa au încercat să pătrundă pe insulă, dar au avut aceeaşi soartă. În 1842, misionarii Turner şi Nisbet au debarcat pe insula Tana. N-au împlinit şapte luni de grele suferinţe şi au trebuit să fugă ei şi soţiile lor, ca să-şi scape viaţa.

În 1848, John Geddie cu soţia sa, ambii din Noua Scoţie, s-au stabilit pe insula Aneityum. Au fost confruntaţi cu pericole incredibile din partea sălbaticilor şi cu opoziţie mare din partea unor negustori albi ce se ocupau cu aducerea şi distribuirea de băuturi, tutun şi praf de puşcă. Aceştia nu doreau nici o religie acolo, dar misionarii nu s-au dat bătuţi. Cu multă răbdare şi suferinţă, prin dragoste, ei au câştigat inima câtorva băştinaşi. În 1852, un alt misionar, John Inglis cu soţia, au pătruns pe insulă la celălalt capăt. Prin eforturile acestor pionieri, mai mulţi canibali au fost câştigaţi pentru Dumnezeu. Astfel, insula Aneityum a devenit baza de operaţii pentru aducerea canibalilor la picioarele Domnului Isus.

Biserica ce îl suporta pe John Paton ca misionar în mahalale la fel a fost împotrivă. Ei au fost gata să-i ofere un salariu mai mare, numai să nu plece. Şi bătrânul Dickson, care îi era vechi prieten, a intervenit să nu meargă. El a zis: „La canibali?! Vei fi mâncat de canibali!” Acestuia, Paton i-a răspuns: „Dumneata eşti acum înaintat în vârstă, curând corpul îţi va fi depus în ţărână spre a fi mâncat de viermi. Dacă eu pot să-L servesc pe Hristos Domnul prin viaţă sau prin moarte, nu este mare diferenţă pentru mine că sunt mâncat de canibali sau de viermi”. – „După aceasta – zise bătrânul – nu mai am ce să-ţi spun”. Răspunsul lui Paton arăta o hotărâre de nezdruncinat.

La 1 decembrie 1857, când a împlinit 33 de ani, a fost un serviciu special pentru dedicarea lor ca misionari, iar pe data de 6 aprilie 1858, s-au îmbarcat pe corabia „Clutha” pentru Oceanul Pacific. Acea corabie i-a dus însă în Australia, la Melbourne. Acolo au fost aşteptaţi de prieteni. John Paton cu soţia s-au dus pentru câteva zile la o familie ce locuia la Geelong, iar Copeland a rămas să găsească o altă corabie, care să-i ducă la Aneityum, în Noile Hebride. Pe data de 12 august 1858, s-au îmbarcat pe corabia americană „F. P. Sage”, dar din cauza unei furtuni, n-au putut pleca până la 17 august. Şi atunci, călătoria a fost teribilă, dar după 12 zile au ajuns la destinaţie. Căpitanul însă n-a vrut să se apropie de insulă, ci s-a oprit la 10 mile de ţărm şi a trebuit să vină o altă corabie să-i ia. Au avut o seamă de peripeţii, soţia lui Paton cât pe-aci să fie omorâtă de căderea unui catarg, dar la 30 august, după patru luni şi patrusprezece zile, au fost bine primiţi de misionarii de acolo şi de câţiva băştinaşi convertiţi.

Imediat, au discutat unde să se stabilească. O altă insulă mare e Tana, la vreo 96 km. de Aneityum, şi au hotărât ca familia Paton să încerce să se stabilească acolo. Tana avea o rea reputaţie. Băştinaşii au alungat doi misionari britanici şi au omorât pe câţiva veniţi din Samoa. Soţia lui Paton a fost lăsată la baza misiunii din Aneityum, iar John Paton cu Inglis au pornit pe mare, să vadă dacă vor fi primiţi de canibalii din Port Resolution de pe Tana şi dacă vor fi gata să le vândă o bucată de teren să-şi poată construi o căsuţă.

Prima impresie a lui Paton, când i-a văzut pe băştinaşi goi şi cu totul vopsiţi, a fost de oroare şi de milă. În Glasgow el a avut de-a face cu oameni drăguţi şi apoi a venit aici. Dar oare cu aceşti degradaţi să-şi petreacă viaţa? Oare va putea să-i înveţe ce e bine şi ce e rău? Îi va putea întoarce la Dumnezeu şi la o viaţă civilizată?

Când au debarcat la Tana, ei au pricinuit curiozitatea şi teama băştinaşilor. Grupuri, grupuri de oameni înarmaţi veneau şi plecau într-o stare de tensiune. Cineva le-a spus să nu se teamă, căci tensiunea e din pricină că ei sunt pe picior de război cu un alt trib. Într-o zi, cele două triburi ostile s-au întâlnit şi s-a declanşat lupta. Oamenii furioşi, vopsiţi unii cu roşu, alţii cu negru, alţii cu alb, alergau în toate părţile. Ţipete, aruncări de suliţe, împuşcături cu muschetele lor vechi, era o mare învălmăşeală. Luptele au fost crâncene. Misionarii Inglis şi Paton s-au retras într-o casă a unui băştinaş care a primit să-i găzduiască. Ei au îngenuncheat şi au strigat către Dumnezeu să-i ocrotească de furia războinicilor. Au sosit acolo într-un moment extrem de critic. După-masă, cei din interiorul insulei s-au retras. Vreo cinci-şase au fost omorâţi şi, după ce i-au alungat departe, cei de pe ţărm s-au întors, au luat cadavrele celor omorâţi, le-au prăjit şi s-au ospătat cu mari strigăte.

La încetarea luptelor, misionarii au reuşit să cumpere o bucată de teren pentru casă, apoi s-au întors la Aneityum ca Paton să-şi ia soţia şi bagajele şi pe 5 noiembrie 1858, au sosit la Port Resolution. Casa şi-au construit-o pe locul care altădată a fost al misionarilor Turner şi Nisbet, aproape de ţărm, deci uşor de a debarca materialele. Era o poziţie frumoasă, cu briză de la ocean. În spate un deal abrupt, iar de jur împrejur erau copaci mari.

Mulţimi de băştinaşi veneau să-i vadă, dar ei nu ştiau să le spună o vorbă în limba lor. Unul a luat un lucru şi a zis către altul: „Nungsi nari enu?” Paton a presupus că e întrebarea „Ce e aceasta?” De aceea, a luat o bucată de lemn şi a zis: „Nungsi nari enu?” Cei doi au zâmbit şi au zis ceva unul către altul, apoi au răspuns, dând astfel lui Paton denumirea lemnului. Aşa a început Paton să achiziţioneze primele cuvinte în limba lor. În altă zi, doi bărbaţi s-au apropiat de el şi unul arătând cu degetul spre Paton, a zis: „Se nangin”. El a presupus că îi cere numele, apoi a arătat el cu degetul spre celălalt şi a zis: „Se nangin” – şi acela şi-a spus numele. Cei din Noile Hebride nu aveau nici un fel de literatură, nici măcar alfabet. Astfel, Paton a fost nevoit să ia pe câţiva pe care i-a găsit mai deştepţi şi a început să culeagă de la ei denumiri şi cuvinte pe care le-a aşternut pe hârtie. Nu o dată s-a întâmplat să-l înşele. El îi întreba una şi ei răspundeau cu denumirea altui lucru. Abia mult mai târziu, când au ajuns ei interesaţi în scrierea limbii lor, a putut primi toate răspunsurile corecte. De mult ajutor i-au fost doi şefi de trib: Nowar şi Nouka, care se deosebeau de ceilalţi, căci aveau un suflet nobil şi erau foarte respectaţi, dar şi ei erau supuşi unui alt şef mai mare de trib numit Miaki, om foarte războinic, un fel de rege-diavol peste mai multe sate şi triburi.

Tanezii aveau o sumedenie de idoli de piatră, de vrăjitori şi obiecte sacre în care se încredeau şi de care purtau mare teamă. Ei, ca şi romanii, şi-au zeificat şefii lor de trib, aşa că fiecare sat îşi avea un „om sacru”, ba alţii aveau chiar mai mulţi. Vrăjitorii spuneau că ei pot să alunge bolile şi duhurile rele. Nu aveau nici o idee despre Dumnezeul milei şi al dragostei. Toţi erau robii superstiţiilor. Lucrarea lui Paton a fost foarte grea, mai ales la început. Ei nu ştiau limba, populaţia era suspicioasă, iar vrăjitorii, mari împotrivitori. Totuşi, au muncit de zor la învăţarea limbii, fără să aibă vreo carte cu reguli gramaticale, ci doar pe furate, şi căutau să le împărtăşească prin grai şi prin trai câte ceva despre Dumnezeul lor.

Casa ce şi-au făcut-o s-a dovedit a fi într-o zonă nesănătoasă. Malaria cu frigurile ei a început să-i chinuiască. Soţia a fost foarte sănătoasă, dar şi ea a fost doborâtă de malarie. Era tocmai însărcinată şi, cu câteva zile înainte de a naşte, a făcut o criză puternică de friguri. Pe data de 12 februarie 1859, a născut un băieţel şi după vreo trei zile a făcut un nou atac cumplit de friguri. A doua zi, s-a repetat cu simptome de pneumonie, febră mare cu delir la anumite intervale. Toate încercările lui medicale au fost zadarnice şi pe 3 martie a plecat în veşnicie. Culmea întristării a fost că după o săptămână şi băieţelul a murit.

În această stare de durere şi singurătate, a fost şi el apucat de frisoanele malariei. A slăbit mult şi se părea că şi el va pleca în veşnicie. Dar Domnul l-a întărit să biruie întristarea şi boala.

După aceasta, a vrut să-şi îngrădească terenul cumpărat, dar şefii care i-au vândut parcela de pământ n-au mai vrut să recunoască târgul făcut şi i-au spus să nu o îngrădească, altfel va fi omorât. Fiind ameninţat, a renunţat la îngrădire.

La câteva săptămâni după aceasta, a venit o secetă, tocmai când trebuia să crească cartofii galbeni şi bananele. Îndată, vrăjitorii au pus vina pe Dumnezeul lui Paton. S-a făcut multă întărâtare pe chestiunea aceasta. S-au adunat satele şi au cerut ca şefii de trib să omoare pe misionar sau să-l expulzeze. A doua zi, însuşi Nouka, marele şef, cu Miaki, şeful războinic, şi cu nepotul său au venit să-l informeze pe Paton că doi şefi puternici au declarat public, că dacă locuitorii ţărmurilor nu-l omoară imediat, sau dacă nu-l fac să părăsească insula, ei vor veni şi-l vor omorî şi pe el şi pe şefii de trib de aici. Numai în caz că plouă vor fi scăpaţi. Dumnezeul cel plin de îndurare a intervenit cu o ploaie bogată în zilele următoare, aşa că s-au întrunit din nou şi au hotărât că poate să rămână pe insulă.

În urma ploii au apărut însă boli printre care şi malaria. Din nou, vrăjitorii au învinuit pe Paton, că din pricina lui au venit aceste urgii. Apoi a venit un uragan, care le-a stricat căsuţele, a doborât fructele, şi vrăjitorii, ca să nu fie ei acuzaţi că n-au putut opri aceste rele, arătau cu degetul spre Paton, că el e vinovatul. Zi de zi viaţa îi era în pericol de moarte.

La o întrunire la care a fost acuzat, Paton le-a pus întrebarea: „Nu cumva voi sunteţi cauza morţii soţiei mele şi a copilului meu? Noi am venit aici pe teritoriul vostru pe deplin sănătoşi, de ce mi-aţi pricinuit această mare pierdere?” Atunci au început să cugete şi ei. Apoi i-au trimis următorul răspuns: „Noi nu te mai acuzăm, dar nici tu să nu ne acuzi pe noi pentru necazurile acestea şi pentru moarte. Noi credem că cineva o fi luat o porţie din ceea ce noi am mâncat şi o fi aruncat-o spiritului rău din vulcan şi acela aduce asupra noastră toate necazurile şi blestemele acestea”.

Alt şef, dezvinovăţindu-se pe sine şi pe ceilalţi, a zis: „Karapanamun, Aurumanu sau spiritul rău din Tana, căruia noi ne închinăm şi de care ne temem, a cauzat acestea. El ştie că dacă noi începem să ne închinăm Dumnezeului tău, noi nu ne vom mai teme de el şi nu-i vom da ce avem mai bun, aşa cum i-au dat părinţii noştri. De aceea, el e furios împotriva ta şi a noastră”. Astfel, pentru o vreme s-au liniştit cu toţii.

N-a trecut mult timp şi a venit un bătrân şef cu cel mai mare rang din Aneityum, care vorbea limba taneză şi era foarte respectat de băştinaşi. Venise să-i viziteze pe cei din Tana. S-a întâmplat însă că, îndată după sosirea sa acasă, s-a îmbolnăvit grav şi după câteva zile a murit. Atunci, locuitorii insulei au hotărât să dea foc casei misionarului, iar pe el să-l omoare. Auzind de aceasta, fratele bătrânului şef a venit să-i potolească, dar el nu ştia bine limba taneză. Şi după două zile, el a avut un grav atac de friguri. Acum locuitorii insulei în loc să fie potoliţi, au devenit mai furioşi împotriva lui Paton. Au avut o serie de întruniri agitate, au fost date serbări, câteva femei au fost sacrificate, prăjite şi mâncate, intrând astfel toţi în legământ împotriva misionarului. Populaţia pe mai multe mile de jur împrejur s-a unit pentru pierzarea lui Paton, dar Dumnezeu a hotărât salvarea lui.

La o altă întrunire a duşmanilor s-a hotărât ca o grupă să meargă şi să omoare nu numai pe misionar, ci pe toţi prietenii misiunii. Au fost ţipete sălbatice, o incitare de nespus. Se părea că acum îi vor bea sângele. Deodată, sub un impuls care a venit de la Dumnezeul milei, s-a ridicat un şef dintre cei mai războinici, a făcut linişte, a ridicat un ciomag greu şi a strigat: „Omul care îl omoară pe Paton, întâi trebuie să mă omoare pe mine. Cei ce vor să omoare pe învăţătorii de la misiune, trebuie întâi să mă omoare pe mine şi pe poporul meu, căci noi suntem alături de ei şi îi apărăm cu preţul vieţii noastre”.

Îndată după aceasta, un alt şef a tunat cu o declaraţie asemănătoare. Atunci marea întrunire s-a împrăştiat. Dumnezeu, prin oamenii lor, le-a răsturnat tot planul lor diabolic şi şi-a apărat slujitorul său. Paton şi cu învăţăceii săi a petrecut tot timpul acela pe genunchi, în rugăciuni cu multe lacrimi, căci ei nu aveau nici o altă apărare.

După aceste izbăviri, un lucru a început să-l preocupe pe misionar: să se ridice împotriva obiceiului lor de a-şi bate soţiile şi de a ştrangula pe văduvele rămase în viaţă la moartea soţilor lor. El a căutat să vorbească şefilor despre aceasta şi a convins pe zece din ei care s-au unit să interzică aceste practici. La fel, a reuşit prin ei să impună respectarea zilei Domnului, să nu se muncească duminica.

După puţin timp, două triburi au început să se războiască, dar n-au fost decât doi sau trei morţi, căci a intervenit Paton şi i-a împăcat pe cei doi şefi, ba chiar i-a pus să facă un legământ că nu se vor mai lupta între ei.

În vremea aceasta, mulţi au început să vină la misiune să înveţe, dar de frică sau de ruşine nu veneau ziua, ci seara. Atunci Paton închidea uşile, acoperea ferestrele şi ore întregi le vorbea din Evanghelie. Un şef i-a spus: „Eu aş vrea să devin creştin, dacă ceilalţi n-ar râde de mine, căci eu nu pot suporta aşa ceva”. Un alt şef, Nowar, a început să se roage şi nu se ruşina să vorbească despre Dumnezeul cel adevărat.

Odată a murit soţia unui alt şef. Acesta a venit la Paton şi a spus că şi el ar vrea să-şi înmormânteze soţia în felul cum Paton şi-a înmormântat soţia. În scopul acesta a cumpărat nişte haine cu care a îmbrăcat-o, iar Nowar a mers să facă un serviciu de înmormântare, să le vorbească despre Dumnezeu şi să se roage. A fost primul serviciu de înmormântare la canibali. Paton s-a bucurat de lucrul acesta şi ori de câte ori avea prilejul, le vorbea despre Domnul Isus şi moartea Sa în locul păcătoşilor.

O familie s-a convertit şi i-a fost de mult ajutor. Pe el îl chema Avram şi pe soţie Nafatu. Schimbarea vieţii lor, de la canibalism la adevăratul creştinism, a fost aşa de izbitoare, încât cei mai mari necredincioşi şi cei mai înfocaţi atei, spunea Paton, ar fi rămas fără grai, ar fi trebuit să recunoască puterea transformatoare a Duhului Sfânt. Ei au devenit ca doi îngeri ai lui Dumnezeu pentru misionar. Ei l-au ajutat la clădirea unei alte case într-o zonă mai sănătoasă. Când a suferit un straşnic atac de friguri încât şi-a pierdut şi cunoştinţa, ei l-au hrănit şi l-au ajutat să revină la viaţă. Ei au fost alături de el în lucrarea de învăţare a băştinaşilor, l-au sprijinit în greutăţi şi în desele primejdii de moarte.

Paton îşi amintea bine de cincizeci de situaţii când era să fie omorât de canibali, dar în chip minunat Domnul mereu l-a izbăvit. Odată, i-au ucis învăţătorii, ajutoarele ce le avea de la Aneityum, dar el a scăpat. Într-o dimineaţă, şi-a văzut casa înconjurată de oameni înarmaţi. Şeful a spus că au venit să-i ia viaţa. Îndată, el a îngenuncheat în mijlocul lor şi a început să se roage şi să-şi încredinţeze sufletul în mâinile Domnului Isus. După ce şi-a terminat rugăciunea, şeful a recunoscut comportarea lor rea şi a promis că de acum ei se vor lupta cu cei ce vor să-l omoare, dar Paton l-a apucat strâns pe şef şi nu l-a lăsat, până ce n-a promis, că nu va omorî pe nimeni din pricina lui.

Dar n-a trecut mult timp şi din nou s-au adunat şi au hotărât să-l omoare. Ei au spus că urăsc închinăciunea, dar că îl lasă în viaţă, dacă el le promite că nu va mai vizita satele lor, ca să-i înveţe şi să se roage cu ei. El le-a spus că cel ce l-a păstrat în viaţă în mijlocul lor, a fost Dumnezeu şi că el trebuie să-i înveţe, că face aceasta nu pentru bani, ci pentru ca ei să ajungă să cunoască pe adevăratul Dumnezeu. Atunci s-au potolit şi s-au împrăştiat.

Au trecut doar câteva zile de la acea întrunire, şi pe când erau adunaţi mai mulţi băştinaşi în casa lui, un om furios a venit în goană nebună să-i dea în cap cu o secure. Dar un şef de trib care era acolo a apucat un hârleţ şi l-a scăpat pe misionar de la o moarte sigură. Toate aceste circumstanţe l-au făcut pe Paton să fie mai consacrat, mai dependent de Domnul, căci îşi dădea seama că nu ştie când şi cum ar putea fi atacat.

Într-o altă zi, un şef foarte sălbatic, timp de patru ore, a stat lângă el cu arma încărcată, pe care a îndreptat-o, de mai multe ori, spre capul lui Paton, gata să tragă, dar Dumnezeu i-a reţinut mâna. În tot timpul acesta, Paton şi-a văzut liniştit de lucrul său, ca şi când acela n-ar fi fost acolo. Din experienţele avute, el primise încredinţarea că nu poate fi omorât, până ce îşi împlineşte misiunea. Toate aceste încercări au fost înspăimântătoare, dar ele i-au întărit mai mult credinţa lui în Dumnezeu şi l-au pregătit pentru cele ce aveau să urmeze.

Într-o seară a auzit de trei ori cum un şef cu oamenii săi au încercat să-i spargă uşa, dar căţeluşul său dinăuntru a început să latre şi atunci au fugit. A doua zi se vorbea că au fost loviţi de spaimă şi că nu îl vor împuşca. Atunci, au făcut planul să-i dea foc casei şi când vor încerca să fugă, îi vor omorî. Dar unul din învăţătorii de la misiune a auzit. Când ei au aflat că planul lor secret a fost dat în vileag, au renunţat să-i pună foc. Ce minunat răstoarnă Domnul planurile duşmanilor Săi!

Unul din învăţătorii de la Aneityum, numit Namuri şi-a făcut o căsuţă în satul vecin şi locuia acolo cu soţia sa. Fără carte, el căuta prin grai şi prin trai să-i înveţe pe băştinaşi calea Domnului. Un preot al lor, văzând influenţa ce o are asupra sătenilor, într-o dimineaţă, a luat o piatră mortală care e în formă de disc şi pe care ei o aruncă cu mare precizie putând reteza capul, şi a aruncat-o spre Namuri, dar acesta şi-a ferit capul şi a primit doar o tăietură la mână. Atunci preotul a sărit asupra lui cu ciomagul, i-a dat o lovitură şi l-a doborât la pământ. Jos i-a mai dat câteva lovituri, dar Namuri s-a putut ridica şi a fugit la casa misiunii. Preotul şi alţi câţiva erau după el. Paton a auzit gălăgie, ţipete, şi ieşind afară, l-a văzut pe Namuri căzut acolo lângă un copac, plin de sânge. De acolo de jos, când l-a văzut pe Paton, a început să strige: „Fugiţi să vă scăpaţi viaţa! Vin să vă omoare! Au spus că ne omoară pe toţi astăzi, căci ei urăsc pe Dumnezeu şi închinăciunea”. Dar Paton n-a fugit, ci liniştit l-a pansat şi l-a dus înăuntru. Urmăritorii s-au răzgândit şi s-au împrăştiat printre tufişuri. Dumnezeu l-a ajutat pe Namuri şi în vreo patru săptămâni s-a refăcut. Unii i-au cerut să se reîntoarcă în sat, dar Paton a spus că întâi şefii de trib să pedepsească pe cel ce a săvârşit atacul. Ei au vrut să-i dea lui Namuri drept despăgubire un porc, dar Paton n-a acceptat. El a spus că cel rău trebuie pedepsit. După trei săptămâni de discuţii, şefii l-au prins pe respectivul, l-au legat cu o frânghie şi l-au chemat pe Paton să-l vadă pedepsit. El s-a dus ca astfel să pună capăt atacurilor. După ce a vorbit cu ei şi au promis că aşa ceva nu se va mai întâmpla, el le-a cerut să-l dezlege şi să-i dea drumul.

Pentru o vreme toţi păreau mai prietenoşi. Namuri dorea acum să se întoarcă în satul lui. Paton insista să mai rămână, dar el a zis: „Misi (prescurtarea cuvântului misionar), când îi văd atât de dornici după sângele meu, eu mă văd pe mine însumi cum am fost când ceilalţi misionari au venit pe insulă. Doream să-i omor, întocmai cum ei doresc să mă omoare pe mine. Dacă misionarul s-ar fi întors înapoi din cauza unui aşa pericol, eu aş fi rămas păgân. Dar un misionar a venit şi a continuat să ne înveţe până ce, prin harul lui Dumnezeu, eu am fost schimbat în ceea ce sunt astăzi. Acum, acelaşi Dumnezeu care m-a schimbat pe mine, îi poate schimba şi pe aceşti tanezi, ca să-L iubească şi să-L servească. Eu nu pot să stau departe de ei, dar voi dormi la casa misiunii şi ziua voi face tot ce pot, ca să-i aduc la Domnul Isus”. Faţă de o aşa motivare, Paton nu a mai putut să-l reţină. El s-a dus în sat şi acum parcă avea mai mare influenţă. Dar într-o dimineaţă, în timp ce Namuri era îngenuncheat şi se ruga în casa sa, preotul păgân, plin de invidie a venit cu un ciomag mare, i-a dat în cap, crezând că l-a omorât dintr-o lovitură. Văzându-l doborât, toţi au fugit. După o vreme, Namuri şi-a revenit în fire şi s-a târât până la casa misiunii. Era în pragul morţii. Avea dureri mari, dar nu se văicărea: „Sunt pentru Numele Domnului! Nu sunt pentru el!” Cu vocea stinsă se ruga mereu: „O, Doamne Isuse, iartă-i, căci ei nu ştiu ce au făcut! O, nu-Ţi lua robii Tăi din Tana! Nu-Ţi lua închinăciunea de pe această insulă întunecată! O, Dumnezeule, fă ca toţi tanezii să-L iubească şi să-L urmeze pe Domnul Isus!” Pentru el, Hristos Domnul era totul. Aşa, rugându-se a trecut în veşnicie. El a fost om umil, dar un om mare în slujba Domnului şi a intrat în rândul martirilor pentru o slavă eternă.

Într-o zi, în timp ce Paton lucra, s-a pomenit înconjurat de şeful de război, cu frate-său şi cu o mulţime de oameni înarmaţi şi toţi şi-au îndreptat armele spre el. El nu le-a spus nici o vorbă, ci şi-a văzut mai departe de lucru, ca şi când ei n-ar fi fost acolo. În gândul său însă se ruga ca Domnul să-l izbăvească sau să-l treacă deodată în glorie. Apoi, ei s-au tras un pas înapoi şi îşi făceau semne unul altuia să tragă primul glonte, dar nimeni n-a tras. O mână nevăzută i-a reţinut. După ce au mai stat puţin în aceeaşi poziţie de tragere, şi-au lăsat armele în jos şi l-au părăsit, dându-i prilej misionarului să mulţumească Dumnezeului său şi să se încreadă şi mai mult în El.

Timp de trei luni, cu ajutorul unor oameni plătiţi, a ridicat un locaş de închinăciune. Avea 16 metri în lungime şi 7 metri în lărgime. Duminica, acolo avea serviciul de închinăciune, iar în cursul săptămânii acolo ţinea şcoală cu băştinaşii. Şeful Nowar îi devenise bun prieten. El a influenţat pe ceilalţi şefi, pe o distanţă de vreo 16 km de la ţărm, să facă o sărbătoare pentru Iehova-Dumnezeu şi să vină cu tot poporul la închinăciune. Când s-au adunat toţi, Nowar a trimis un grup de şefi de trib să-l escorteze pe Paton şi pe învăţătorii de la şcoală, aducându-i la locul de adunare. A fost cea mai mare întrunire de pe insulă. Patrusprezece şefi au vorbit mulţimii. Ei toţi au cerut, ca războaiele să înceteze pe insula Tana, nimeni să nu mai fie omorât, să nu mai dea ascultare vrăjitorilor, că sunt nişte mincinoşi, căci ei nu pot opri vântul, nu pot aduce ploaie, nu pot înlătura bolile, nici foametea; că întunericul păgânismului trebuie să înceteze şi că toţi ar trebui să adopte închinăciunea lui Iehova-Dumnezeu învăţată de misionar; că toate triburile alungate de ei să fie chemate să se reîntoarcă la pământul lor şi să trăiască în pace.

Vorbirile lor au fost frumoase. Ele n-au stârnit nici o opoziţie. Dar din fire ei erau foarte schimbători. Ei au ajuns să-şi dea seama de anumite rele, dar viaţa lor nu era încă schimbată de Duhul Sfânt şi curând toată sărbătoarea lor a luat forma unei ceremonii idolatre. O cantitate imensă de mâncare a fost pregătită, îndeosebi porci şi păsări. Paton şi-a dat seama ce urmează. El a păşit în mijlocul cercului şi le-a prezentat nişte daruri, mai ales cuţite şi furculiţe, cerând la doi şefi să le împartă pe triburi, dar el a refuzat să rămână la mâncare. Nu voia să încurajeze nici un act de închinăciune diavolească, cu toate că i se părea că aceasta va stârni o reacţie. Şefii Nowar şi Nerwangi au explicat poporului, au distribuit cadourile lui şi toţi au fost pe deplin satisfăcuţi. Paton a plecat, iar ei în continuare au procedat aşa cum erau obişnuiţi la serbările lor: muzică şi dansuri, dar s-au făcut în ordine. Apoi, bărbaţii ajutaţi de soţii şi-au pus mâncarea în coşuri şi au plecat acasă.

N-a trecut însă mult şi într-o dimineaţă a fost trezit de strigăte de război. Două triburi se certau pentru o femeie. Şi o parte şi alta se ameninţau cu ciomegele lor. Imediat, Paton a alergat în mijlocul lor şi i-a potolit înainte de a-şi da în cap unii altora.

Abia au trecut câteva zile liniştite şi într-o dimineaţă, înainte de a se face ziuă, a auzit o împuşcătură, apoi alta. Unul din învăţători a venit să-l scoale. Era îngrozit. În acea dimineaţă era să fie o serbare de împăcare cu un trib care fusese alungat de ei. Şefii s-au înţeles între ei să sacrifice câteva persoane. Au fost alese victimele şi la uşa fiecăruia preoţii-vrăjitori au aşezat câte un ucigaş, care trebuia înainte de a se face ziuă, să-şi doboare victima spre a o oferi ca sacrificiu zeului lor. Printre victime trebuia să fie şi Paton cu învăţătorii săi, dar ei erau încuiaţi în casă şi călăul nu şi-a putut îndeplini misiunea. Primprejurul casei ei au auzit mişcări, şoapte, dar ei n-au ieşit afară. După ce s-a făcut ziuă, toţi s-au retras. Cadavrele celor omorâţi erau sub un pom sacru lângă casa misiunii. După ce s-au retras de la casa misiunii, au luat cadavrele le-au prăjit şi le-au mâncat, făcând astfel legământ de pace între cele două triburi.

La scurt timp, a izbucnit un alt război între triburile din interiorul insulei şi cele de pe ţărm. Misionarul a făcut tot efortul să împiedice ostilităţile, vărsările de sânge şi a reuşit.

Într-o zi, Paton s-a dus într-un sat unde se adunau câteva triburi şi le-a spus că dacă ar asculta de Iehova-Dumnezeu, ei ar putea scăpa de războaie şi ar trăi o viaţă mai fericită. De faţă erau şi trei preoţi-vrăjitori, oameni sacri ai lor. Aceştia au spus că nu vor să creadă în Dumnezeu, căci ei au puterea lui Nahak, domnul vrăjitorilor, şi că ei pot să-l omoare fără arme, numai că le trebuie o mică bucăţică din ceea ce Paton a mâncat, o coajă de portocală sau banană şi atunci, prin descântecele lor, îl vor putea omorî. Paton s-a gândit că e momentul ca acum, în faţa mulţimii, să-i dovedească mincinoşi şi să rupă laţul spaimei cu care subjugaseră pe băştinaşi. Văzu acolo o femeie care avea nişte fructe şi i-a cerut să-i dea trei. El a muşcat din ele şi restul l-a dat celor trei preoţi, cerându-le să-l omoare prin farmecele lor, dar nu cu suliţa. Toată mulţimea a privit îngrozită scena aceasta. De obicei, ceremonia către Nahak se făcea în secret, căci toţi păgânii fugeau înspăimântaţi. De data aceasta, Paton le-a cerut să nu fugă nici unul. Cei trei s-au ridicat şi au început descântecele lor. Fiecare şi-a înfăşurat fructul din care muşcase Paton în nişte frunze luate din pomul lor sacru şi i-au dat forma de lumânare. Au aprins un foc la rădăcina pomului sacru, descântau, aprindeau acele frunze, le învârteau deasupra capului, suflau în ele, le aprindeau iarăşi, invocau duhurile, făceau gesturi, arătau spre Paton şi teroarea vrăjitoriilor stăpânea mulţimea, dar Paton era calm, doar din când în când îi aţâţă, strigând: „Haideţi mai repede! Provocaţi-l pe zeul vostru să vă ajute! Eu încă nu sunt mort! Din contră, sunt foarte bine!”

Lumânările lor de frunze au ars, descântecele s-au terminat, dar nici un rezultat. Atunci au spus că trebuie să amâne şi să facă acelaşi lucru toţi vrăjitorii lor, aşa că până duminică Paton va fi mort. În faţa mulţimii, Paton le-a cerut să se unească şi prin Nahak să-l omoare până duminică, iar dacă duminică el vine sănătos în mijlocul lor, înseamnă că Nahak nu are nici o putere, ci Iehova-Dumnezeul cel viu are puterea şi îl păzeşte. Tot restul săptămânii a fost de muncă intensă pentru toţi preoţii-vraci ai triburilor; sunau din scoici, invocau spiritele, îşi rosteau descântecele, săreau, dansau la pomul sacru, dar totul în zadar. Vrăjitoriile şi farmecele lor s-au dovedit mincinoase. Duminică, Paton, liniştit s-a dus în acel sat. Când l-au văzut, toţi se uitau unii la alţii uimiţi. Nu le venea să creadă ochilor. Cum erau toţi adunaţi, el i-a salutat, zicându-le: „Primiţi dragostea mea, prietenii mei! Am venit din nou să vorbim despre Iehova-Dumnezeu şi despre închinăciune”.

Cei trei preoţi-vrăjitori erau acolo. Ei au recunoscut că au încercat să-l omoare prin Nahak, dar n-au reuşit. Întrebaţi fiind de ce nu au reuşit, ei au recunoscut că Dumnezeul care-l protejează pe Paton este mai puternic decât zeii lor. Atunci misionarul le-a spus: „Da, cu adevărat Iehova-Dumnezeu este mai puternic decât toţi zeii voştri. El m-a ocrotit şi El mă ajută, căci numai El este Dumnezeul cel viu, singurul Dumnezeu care poate auzi rugăciunea şi îţi răspunde, dacă tu îţi dai viaţa Lui şi-L slujeşti numai pe El. El vă devine prieten, dacă vreţi să ascultaţi de El”. Zicând acestea, el se aşeză pe trunchiul unui copac căzut şi le zise: „Veniţi şi aşezaţi-vă aici în jurul meu, şi vă voi învăţa despre dragostea lui Dumnezeu şi cum să vă închinaţi ca să-I fiţi plăcuţi Lui”.

Doi dintre vraci au venit şi s-au aşezat jos, la fel şi poporul, iar Paton a început să le vorbească despre Domnul Isus. Cel de al treilea vraci, care era mai mare în rang şi înalt de statură, bine dezvoltat, a plecat şi după puţin timp s-a întors cu suliţa lui de luptător cu care făcea gesturi războinice şi mereu o îndrepta spre misionar. Când a sosit, Paton a zis mulţimii: „Desigur el mă poate omorî cu suliţa, dar el a spus că mă omoară prin Nahak şi a promis că nu va folosi armele de război împotriva mea. Dacă îl lăsaţi să mă omoare, vă omorâţi prietenul vostru, care a trăit printre voi şi a încercat să vă facă numai bine, aşa cum bine ştiţi cu toţii”. El a încercat să tulbure adunarea, dar ceilalţi doi au stat lângă misionar şi la fel poporul s-a strâns mai mult în jurul lui. Văzând situaţia încordată şi, ca să evite vărsări de sânge, Paton a încheiat şi împreună cu învăţătorii s-au retras şi au ajuns acasă cu bine. Vraciul acesta, lezat în mândria lui, l-a urmărit timp de câteva săptămâni cu o suliţă mare, ca a lui Goliat. Dumnezeu însă l-a împiedicat s-o arunce. Acolo nu era lege sau tribunal de care să se teamă, şi totuşi nu i-a cauzat nici un rău. Misionarul se făcea doar că nu-l vede, îşi căuta liniştit de drumul sau de lucrul său, lăsând paza sa cu totul în mâna cea bună a Domnului. Incidentul acesta a dat pe faţă în ochii tuturor neputinţa vrăjitorilor şi a lui Nahak şi i-a descătuşat în parte de această superstiţie.

Traficanţii de tutun, băuturi alcoolice şi praf de puşcă mereu născoceau ceva nou, ca să-i distrugă pe băştinaşi, pentru ca insula să o poată popula cu albi. Într-o dimineaţă, patru corăbii au intrat în port şi au aruncat ancora. Căpitanul a chemat pe misionar şi l-a înştiinţat că ei au introdus pe insulă, în patru puncte, patru oameni contaminaţi de pojar, boală ce va face ravagii între ei. Băştinaşii erau seceraţi de pojar. Paton i-a mustrat aspru, dar cum ei erau doar nişte beţivani, se distrau de îngrijorarea misionarului. Şi nu a trecut mult până ce pojarul a cuprins insula. În fiecare zi mureau cu zecile. În unele case erau bolnavi şi părinţii şi copiii. Groaza i-a cuprins pe toţi. Chiar şi dintre băştinaşii credincioşi care au intrat în slujba misiunii au murit 13 persoane. Cei veniţi din Aneityum să ajute misiunea, s-au împachetat să plece de pe insulă din cauza molimei. Când misionarul a spus că el nu pleacă, unii i-au atras atenţia că băştinaşii se vor răzbuna pe el, dar fermitatea hotărârii sale i-a făcut să renunţe şi ei la plecare.

Înainte cu ceva de molimă, Paton fusese de partea cealaltă a insulei spre a aşeza acolo un misionar cu soţia abia sosiţi din Noua Scoţie, dar după ce molima de pojar a decimat o treime din populaţia insulei, au trebuit să renunţe la acest plan. Furia celor rămaşi în viaţă împotriva oamenilor albi, care le-au adus boala, a fost grozavă. Ea s-a răsfrânt în mod direct asupra misionarului, căci el era singurul om alb pe insulă. Traficanţii au ştiut cum să dea lovitura.

Ziua de Anul Nou 1861, Paton a petrecut-o în casa sa cu soţii Johnston, noii misionari. Au citit Biblia, şi-au reînnoit consacrarea lor în faţa Domnului şi s-au rugat pentru păgânii de pe insulă. Seara, când soţii Johnston au vrut să plece la locuinţa lor, s-au reîntors alarmaţi de la uşă, spunând că doi bărbaţi cu feţele vopsite în negru, având fiecare câte o măciucă grea sunt la ferestre. Îndată, Paton a ieşit la ei afară şi i-a întrebat ce caută. Ei au zis că ar avea nevoie de medicamente. Atunci Paton i-a invitat în casă şi a căutat să le pregătească medicamentele necesare. Dar când au fost gata, nu au vrut să le ia şi nu se grăbeau să plece. Fiindcă era seară târziu, Paton le-a zis că trebuie să plece că iată pleacă şi soţii Johnston. Apucându-şi fiecare măciuca lui au ieşit şi ei pe uşă, dar afară unul a ridicat măciuca să-l lovească pe Johnston în cap, însă acesta grijuliu, l-a observat şi s-a ferit, apoi a început să strige. Cei doi dulăi ai misionarului au văzut pericolul şi au sărit la feţele mascate ale celor doi, care ridicaseră măciucile a doua oară să-l lovească pe Johnston. Numaidecât Paton a fost afară şi a strigat la ei, dar acum vroiau să-i dea lui în cap, dacă n-ar fi sărit câinii la ei. Lovitura a primit-o unul din câini, care a fost grav rănit, cealaltă măciucă a nimerit în pământ. Dacă-l lovea pe Paton l-ar fi trecut în veşnicie. Văzându-se atacat, Paton a asmuţit amândoi câinii asupra lor şi speriaţi au luat-o la fugă. Îndată, din tufişuri au ieşit alţii şi au luat-o la fugă şi ei. Aceştia erau oameni veniţi de la vreo 16 km. Înadins să-l omoare, încă o dată mâna cea bună a Domnului s-a dovedit protectoare pentru misionari. Paton, care era obişnuit cu aşa scene, s-a dus la culcare şi a dormit liniştit, dar Johnston, îngrozit de ce i se întâmpla-se, n-a putut să mai doarmă. După 16 zile de nesomn, era extenuat de puteri şi a trimis la Paton după o sticluţă de laudanum. Trei seri la rând a luat câte o doză şi a dormit adânc. În timpul acesta, Paton însuşi suferea de febră şi n-a putut să vină la el. Într-o zi la amiază, soţia lui Johnston a venit plângând că nu îşi poate trezi soţul. Deşi se afla în cel mai critic stagiu al bolii, Paton s-a dus şi l-a găsit pe Johnston în comă. Avea dinţii încleştaţi şi abia cu o lingură şi cu o bucată de lemn i-a putut deschide gura să-i dea un medicament şi astfel l-a readus la cunoştinţă. Timp de 12 ore a stat lângă el, ajutându-i să nu cadă iarăşi în comă. A doua zi, s-a sculat, a umblat şi a vorbit. Două zile s-a părut că îi este mai bine, dar pe 21 ianuarie, la ora 2 după-masă, Johnston a trecut în veşnicie. Abia sosise pe câmpul de misiune şi devenise martir. Munca de săpare a gropii pentru înmormântarea lui Johnston a înrăutăţit mai mult starea sănătăţii lui Paton. Şi el a căzut în comă, dar după puţin timp şi-a revenit, însă era foarte slăbit. Tocmai în acea perioadă a pierdut pe Konia, un şef de trib ce a devenit creştin şi care a fost unul din ajutoarele sale în lucrare, dar boală l-a trecut în veşnicie.

În mai 1861 s-a auzit vestea că misionarul G. N. Gordon şi soţia au fost ucişi pe insula Erromanga. Îndată, unul din traficanţii albi a venit noaptea cu o barcă la Tana, aducând cu sine o grupă de luptători. El a chemat în secret pe şefii de triburi şi le-a cerut să le dea voie să omoare pe misionari, ca să nu fie pe insulă închinăciune lui Dumnezeu. Dar şefii nu au admis aceasta. Probabil că s-au gândit că nu e bine să lase altora pricina aceasta de laudă, ci se gândeau ei să facă o aşa bravură. Îndată, a doua zi, casa misiunii a fost înconjurată de oameni înarmaţi, care strigau unii la alţii: „Cei din Erromanga au ucis pe misionari. Şi noi am ucis pe învăţătorii Evangheliei veniţi din Rarotonga şi din Samoa. Acum să vedem dacă vine cineva să-i pedepsească. Noi am omorât pe mulţi albi şi nimeni nu ne-a pedepsit. Să ne vorbim cum să-l omorâm pe misionarul Paton şi să alungăm închinăciunea la Dumnezeu de pe insulă”. Un şef de trib a strigat tare spre a auzi Paton: “Îmi place de cei din Erromanga! Ei sunt tari şi bravi! Ei au ucis pe misionar şi pe soţia lui, iar noi numai vorbim despre aşa ceva”.

Paton a auzit totul, dar a stat liniştit în casă. După un timp, s-au retras şi seara au făcut o mare serbare cu dansuri războinice şi strigăte în care lăudau fapta celor din Erromanga. Şeful de trib Miaki a venit cu un grup la casa lui Paton şi i-a zis: „Tu şi închinăciunea la Dumnezeu sunteţi cauza tuturor relelor, a bolilor şi a morţii pe insula Tana. Oamenii din Erromanga au omorât pe misionarul Gordon. Pe noi ne omoară închinăciunea. Cei din interiorul insulei ne vor omorî pe noi, dacă vă lăsăm aici. Noi trebuie să vă omorâm şi atunci scăpăm de toate”. Dar numai l-au înştiinţat, nu l-au omorât, apoi au plecat.

Într-o aşa situaţie, cu pericole şi ameninţări din toate părţile, cel mai simplu lucru era să părăsească insula. Aşa l-au sfătuit toţi prietenii. El însă vorbea limba lor cursiv şi câştigase o mare influenţă între băştinaşi, mulţi erau ataşaţi de el şi veneau la închinăciune. Să-i părăsească i se părea o dezertare de la datorie şi ştia că toţi se vor risipi. De aceea, cu toată situaţia gravă, el a hotărât să rămână în lucrare în Tana. A riscat totul pentru Mântuitorul său. Era descendent din înaintaşi care au suferit mari persecuţii pentru Domnul.

Într-o altă zi, în timp ce învăţa pe unul din Evanghelie, un altul a vrut să-i fure ceva. Paton a observat şi a vrut să-l oprească, dar el şi-a rotit măciuca să-l lovească în cap. Paton a prins măciuca cu amândouă mâinile şi apoi i-a vorbit frumos. Omul a stat ca încremenit, apoi a plecat, lăsându-i în pace.

Printre toate aceste pericole, soţia lui Miaki cu doi băieţi, alţi nouă şefi şi cu oameni de ai lor luau parte în mod regulat la serviciile de închinăciune. În fiecare duminică erau peste 60 de persoane la ascultarea Evangheliei. Aceasta l-a încurajat mult.

Într-o seară, a auzit câteva împuşcături în uşa casei sale. După câteva zile, în port au sosit câteva corăbii engleze. Comandorul Seymour, căpitanul Hume şi Dr. Geddie au venit la el şi l-au îndemnat să-şi facă bagajul şi să plece cu ei. El încercase înainte în câteva rânduri să-şi facă bagajul, dar sufletul lui ardea pentru Tana. De aceea, nici de data aceasta n-a fost gata să plece.

După plecarea corăbiilor cu cei vreo trei sute de marinari, pe insulă au început să circule zvonuri de război. Toţi se pregăteau intens. S-au făcut mereu întruniri cu discuţii aprinse. La o mare întrunire a fost invitat şi Paton. El a căutat să-i liniştească, spunându-le că trebuie să trăiască în pace. Erau două tabere: una în frunte cu Ian, care ţinea la misionar, alta care voia să-l omoare. Ian a păşit spre Paton în faţă şi i-a spus: „Aceştia sunt oamenii mei şi prietenii tăi, ceilalţi sunt duşmanii tăi şi ai noştri. Spune un cuvânt şi îi vom ucide pe toţi. Dacă refuzi, ei te vor omorî pe tine, iar pe noi ne vor persecuta pentru că ne închinăm Domnului”.

Paton însă a zis: „Eu vă iubesc pe toţi şi sunt aici să vă învăţ să vă întoarceţi de la răutatea voastră la Dumnezeu. Puteţi să mă omorâţi, dar eu sunt cel mai bun prieten al vostru. Nu mi-e teamă să mor…”. Atunci au acceptat să se împace şi şi-au făcut daruri unii altora. Însă ei erau foarte schimbători. Nouka şi Miaki au declarat că se vor răzbuna pe Ian, care era foarte războinic, nu cu armele, ci prin vrăjitorie şi farmece. După câteva zile, Ian a căzut bolnav foarte grav. Unii presupuneau că a fost otrăvit, lucru care era foarte obişnuit la ei. Toate eforturile misionarului au rămas zadarnice şi se vedea că e pe moarte. Într-o seară, fratele şefului Ian a venit cu o grupă după Paton să-l ducă la bolnav, dar misionarul a refuzat să meargă noaptea şi s-a dus dimineaţa. Când a ajuns în tribul lui, a găsit multă lume adunată la casa lui Ian. El a intrat, s-a apropiat de muribund şi s-a rugat. La terminarea rugăciunii, a observat că toată mulţimea a fugit. Ian l-a invitat să stea pe marginea patului său. În timp ce Paton îi vorbea, Ian se părea pierdut în meditaţie, dar deodată a scos un cuţit mare şi l-a pus la inima lui Paton. Acesta n-a îndrăznit să se mişte, ci doar şi-a îndreptat ruga către Domnul. Tăcerea de mormânt făcea ca secundele să pară ani. Ian era agitat şi tremura din tot corpul. Apoi îşi smuci mâna şi puse cuţitul la loc, strigând: „Pleacă! Pleacă de aici!” În clipa următoare Paton a şi fost afară. Nici acolo însă nu mai era nimeni. Aceasta i-a dat de înţeles că Ian spusese la ai lui că îl omoară pe misionar, de aceea, toţi au plecat. Atunci a luat-o la fugă şi deşi era o distanţă de vreo şapte km, nu s-a oprit până la casa misiunii. Acolo a mulţumit pentru izbăvirea de sub cuţitul muribundului.

După moartea lui Ian, fratele său a adunat câteva mii de luptători şi a căutat să se răzbune pe ceilalţi. Paton a vrut să-i liniştească, dar n-a fost chip. Sâmbătă 18 ianuarie 1862, au început războiul. Miaki a cerut ajutoare de la triburi din interior, cu făgăduinţa că îl vor prăji pe misionar şi le va trimite şi lor câte o porţie. Aceştia, cu trupuri de oţel, au venit şi au dat atacul la casa misiunii. Au fost dansuri şi ţipete de război de îţi ţiuiau urechile. Apoi, au început cu măciucile lor să lovească în ziduri şi în uşă, ca să o spargă. Au reuşit însă să intre în magazie şi au prădat totul, au rupt cărţile şi le-au împrăştiat, au pătruns şi în casă, dar Paton se încuiase în dormitor. Au tras cu muschetele, dar n-au reuşit să spargă uşa dormitorului. Atunci Paton a luat un pistol pe care i-l lăsase cineva, a scos mâna pe fereastră şi a tras câteva focuri în aer. Când au auzit împuşcăturile dinăuntru, toţi s-au aruncat cu burta la pământ. După ce s-a făcut linişte, s-au ridicat şi au fugit cu prada luată.

A doua zi, au închis uşa misiunii şi doar cu hainele ce au rămas pe ei, cu Biblia şi cu traducerile ce le făcuse în limba taneză, Paton cu doi dintre ajutoare au fugit la şeful de trib Nowar, care fusese rănit în război. Au apucat printre tufişuri, dar un văr al lui Miaki, care şi el era în tufişuri la pândă, i-a oprit şi era să-l lovească pe Paton cu măciuca, dar Paton şi-a ferit capul şi a strigat la el că are să fie pedepsit de Dumnezeu. Tremurând el s-a uitat împrejur să vadă pe Dumnezeu, iar în acel moment Paton şi ceilalţi doi au fugit. La casa lui Nowar i-a găsit pe toţi în panică. Cum ei erau ceva mai pe înălţime, jos ţărmul se vedea plin de luptători. Ei au zis: „Azi toţi vom fi omorâţi şi mâncaţi”. Atunci s-au rugat ca din gura morţii. Trupele s-au îndreptat spre casa misiunii, dar negăsindu-i, s-au îndreptat spre casa lui Nowar. Un alergător le-a adus un mesaj şi deodată şi-au schimbat direcţia. Toţi au zis: „Domnul v-a ascultat rugăciunea!” Noaptea următoare, Nowar le-a cerut să plece de la el, căci altfel şi ei vor fi omorâţi din pricina lui. Totuşi, ca să-l scape pe Paton, a trimis pe fiul său să-l conducă la plantaţia sa, căci acolo avea nişte castani uriaşi, în care să se urce pentru a nu fi văzut. Acolo, Paton era singur în castan, dar el mărturiseşte că niciodată n-a simţit prezenţa Domnului mai reală ca atunci. Numai mâna cea bună a Domnului l-a scăpat. Duşmanii l-au căutat cu înverşunare, au pătruns în casă, au prădat totul, au dat foc casei, dar pe el nu l-au găsit. El stătea liniştit în castan. Într-o zi, a coborât şi cu alţi patru a încercat să plece noaptea cu o canoe, însă marea a fost foarte furtunoasă şi după cinci ore de luptă teribilă cu valurile, uzi leoarcă, s-au întors înapoi şi pe ţărm au îngenuncheat, cerând putere pentru pericolele şi peripeţiile ce aveau să urmeze. Într-adevăr, au urmat zile critice. Duşmanii îl căutau, îl pândeau, iar prietenii se temeau să-i ofere adăpost. După atâta hărţuială, obosit în trup, lihnit de foame, i se părea că nu mai poate. Dar în aşa situaţii critice şi ultima fibră îşi dă aportul la realizarea scăpării. În rătăcirile lor pe insulă, au întâlnit patrule ale duşmanilor, care şi-au îndreptat spre ei muschetele, dar au fost reţinuţi, nimeni n-a tras. Întâlnind o altă grupă de luptători, unul a aruncat piatra mortală care e în formă de disc şi a nimerit pe unul din ajutoare, făcându-i o tăietură adâncă pe faţă, dar nu l-a doborât. Fugind au putut ajunge la cealaltă staţie misionară din capătul insulei. De acolo, în februarie 1862 a mers la Aneityum, apoi la Sydney în Australia.

După puţină odihnă şi refacere, a luat o corabie şi s-a reîntors în Scoţia. În 1865 s-a recăsătorit şi a recrutat alţi şapte misionari pentru insulele Noile Hebride, iar el cu soţia au luat câmpul de misiune la Aniwa, o altă insulă nu departe de Tana. Aici lucrarea a progresat mult mai bine şi a ajuns să vadă aproape pe toţi locuitorii la picioarele Domnului.

Paton a făcut mai multe călătorii misionare în Marea Britanie, în Statele Unite, în Canada şi Australia. Greutăţile îndurate, pericolele ce le-a înfruntat cu atâta eroism în timpul celor 30 de ani de vestire a Evangheliei printre canibali, au determinat pe mulţi alţii să devină misionari în străinătate sau să desţelenească terenuri noi în ţara lor. Dacă Paton a putut să predice Evanghelia la canibali, oare tu nu o poţi vesti fraţilor tăi?

La 28 ianuarie 1907, la Canterbury, Australia, Paton, în vârstă de 83 de ani, a plecat în veşnicie să se odihnească de ostenelile sale pentru propăşirea Împărăţiei lui Dumnezeu.

CAPITOLUL 19
CINCI MISIONARI MARTIRIZAŢI 

Nu toţi cei aprinşi de spiritul misionar au reuşit să-şi desfăşoare lucrarea şi să întoarcă pe mulţi la Domnul. Unii abia şi-au pus piciorul pe terenul câmpului de misiune şi au şi fost omorâţi de băştinaşi. Prin sacrificiul lor însă au fost ca cei ce au dat asalt asupra unei fortăreţe, au pătruns, au deschis poarta, au căzut, dar au venit alţii şi au cucerit-o. Aşa a fost cu cei cinci misionari, care au dorit să ducă Evanghelia la tribul Auca din jungla Ecuadorului. Iată numele lor: Jim Elliot, Nate Saint, Ed McCully, Pete Fleming şi Roger Youderian.

Tribul Auca trăieşte în jungla densă ce se întinde pe o suprafaţă de 12.000 de mile pătrate, la 240 km nord de Quito. E între trei râuri: Arajuno la vest, Napo la nord şi Vilano la sud, iar la est merge până la graniţa cu Peru. Cei din tribul Auca au trăit complet lipsiţi de civilizaţie, ca în epoca de piatră. Ei îşi aveau teritoriul lor însemnat şi nici un alb nu avea voie să pătrundă în teritoriul lor. Iar dacă îndrăznea să pătrundă, plătea cu viaţa. Ei erau de o sălbăticie feroce. Din cauza aceasta nici statul Ecuador nu avea nici o statistică despre numărul populaţiei din trib. După părerea unora erau între 500 şi 1.000 de persoane.

S-au făcut repetate încercări de a pătrunde în teritoriul lor, dar toate s-au soldat cu moartea. În 1541, Gonzalo Pizarro, comandant spaniol, cu trupele sale a străbătut munţii Anzi şi a permis unui locotenent cu compania lui să urmeze cursul fluviului Amazon, ca să ajungă la gurile lui. Din cele câteva sute de soldaţi, au scăpat doar 97, căci ceilalţi au fost decimaţi.

În secolul al XIX-lea, luând amploare industria cauciucului, căutătorii de cauciuc au găsit în bazinul fluviului Amazon cea mai bogată sursă din lume, dar unii din aceştia pătrunzând în teritoriul triburilor Auca au fost măcelăriţi. Au fost adevărate bătălii, mulţi din triburi au fost apoi capturaţi, unii fiind făcuţi sclavi, alţii fiind omorâţi.

Între anii 1940-1949, Compania de petrol Shell a făcut prospecţiuni în zona aceea. Mulţi din lucrătorii acelei Companii se pomeneau atacaţi pe neaşteptate şi omorâţi cu săgeţi. Datorită desişului pădurilor ecuatoriale şi a ierburilor înalte, ei nu au putut fi supuşi nici de trupele Ecuadorului.

Despre viaţa şi obiceiurile celor din trib s-a putut afla doar de la cei refugiaţi din trib. Dayuma a fost o asemenea refugiată. În urma unei certe între familia ei şi o altă familie, tatăl ei, fraţi, surori au fost omorâţi de cealaltă familie. Ea a scăpat ascunzându-se, iar după ce au plecat ucigaşii, de frică, ea s-a strecurat prin desişul pădurilor şi a părăsit tribul, găsind refugiu pe o plantaţie. Avea atunci 15 ani. I-a fost grea adaptarea, mai ales în ce privesc mâncărurile. În trib nu aveau sare. În afară toate mâncărurile erau preparate cu sare. La fel, în ce priveşte îmbrăcămintea, în trib toţi umblau goi, având doar un brâu de viţă cu frunze în jurul mijlocului şi în jurul genunchilor. Cei din trib folosesc sucul de fructe, dar nefermentat. Ea nu a văzut oameni beţi până nu a ieşit afară din trib. Casele lor sunt lungi, făcute din ţăruşi bătuţi în pământ, apoi se face o împletitură de nuiele şi se lipesc cu noroi. Paturile sunt un fel de hamacuri legate de acoperiş. În fiecare casă locuiesc între 25 şi 50 de persoane. Femeile lucrează pentru întreţinerea casei, iar bărbaţii îşi ascut suliţele, fac săgeţi şi aduc vânat. Fiecare bărbat are 8-10 suliţe. Ştiu să cultive bumbacul şi maniocul. Le place să îmblânzească bouri sălbatici, pe care îi prind când sunt viţeluşi şi domesticesc papagali şi maimuţe. Dayuma mereu a fost întrebată de ce tribul Auca e trib de ucigaşi. „Niciodată să nu vă încredeţi în ei – spunea ea – căci pot părea prietenoşi, dar se întorc şi te ucid”.

Să facem cunoştinţă cu cei cinci misionari care au pătruns în tribul Auca să le ducă vestea bună a mântuirii, dar care au fost omorâţi.

 Jim Elliot era un bărbat înalt, lat în piept, cu păr negru şi cu ochi albaştri, din Portland, Oregon. El a studiat la Wheaton College din Illinois. A învăţat limbile greacă şi spaniolă. La terminarea studiilor universitare, Jim a luat parte la o mare întrunire ce s-a ţinut la Universitatea Illinois pentru studenţii care erau interesaţi în lucrarea misionară din străinătate. Acolo, a cerut Domnului să-i arate unde trebuie el să lucreze. La sfârşitul acelei întruniri, Jim a înţeles că trebuie să lucreze între indienii Pieile Roşii din America de sud.

În vara lui 1950, Jim a întâlnit un misionar din Ecuador, care i-a vorbit despre nevoia de Evanghelie a celor din tribul Auca şi el a simţit imboldul lăuntric să meargă la acei oameni feroce spre a le vesti dragostea lui Dumnezeu.

Concepţia lui despre poziţie şi onoare poate fi constatată dintr-o scrisoare adresată părinţilor, în care, printre altele, spunea: „Nu există în această viaţă ceea ce se spune „om realizat”, căci de îndată ce unul a ajuns la acea poziţie dorită de mult timp, râvneşte după alta mai înaltă – e un proces care în cele din urmă este curmat de intervenţia morţii. Viaţa, într-adevăr, este un abur ce se ridică şi apoi dispare. O, de ne-ar învăţa Domnul ce înseamnă să trăieşti în termenii sfârşitului, ca Pavel, care a scris: “Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba…” (Faptele Apostolilor 20.24).

În timpul verii, după ce a predicat la un grup de indieni, Jim a scris în jurnalul său: „Bucuros de oportunitatea de a predica Evanghelia harului nemăsurat al lui Dumnezeu acestor indieni păgâni. Speranţa mea e că El mă va ajuta să predic celor ce niciodată n-au auzit Numele Domnului Isus. Pentru ce altceva s-ar merita să-ţi cheltuieşti această viaţă? Eu n-am auzit nimic mai bun. Doamne, trimite-mă! Dintr-o flacără de foc El îşi face slujitori ai Lui (Evrei 1:7). Sunt eu material inflamabil? Dumnezeu să mă ferească de înfricoşatul azbest al altor lucruri! Să mă umple pe deplin cu uleiul Duhului Sfânt, ca să pot fi o flacără. Dar flacăra este trecătoare, e de scurtă durată. Poţi tu, suflete al meu, să accepţi aceasta – o viaţă scurtă? În mine locuieşte Duhul Celui ce a trăit o scurtă viaţă, care a ars în râvna Sa pentru Casa lui Dumnezeu. Facă-mă uleiul Tău, flacără pentru Dumnezeu!”

Părinţii, când au aflat de intenţia lui, se gândeau că mult mai efectivă ar putea fi misiunea lui în Statele Unite. Într-o scrisoare adresată părinţilor, el a scris: „Eu nu îndrăznesc să stau acasă în timp ce indienii pier. Ce e cu nevoile bisericilor ticsite de aici? Ei au Scripturile, pe Moise, pe prooroci şi mai mult. Condamnarea lor e scrisă pe carnetele lor de bancă şi în praful de pe Bibliile lor”. Jim era o fire că nimeni nu-l putea abate de la calea lui. Acum doar se ruga să-i dea Domnul un tovarăş de lucru cu care să poată pleca. Pentru o vreme a crezut că Ed McCully, un coleg de facultate, va fi omul acela, dar când Ed s-a căsătorit în iunie 1951, a început să se roage pentru un altul.

În august a întâlnit pe Pete Fleming, alt coleg care tocmai îşi luase licenţa. A vorbit cu el despre planurile sale misionare şi acesta a acceptat să meargă cu el.

  Pete Fleming era de statură mijlocie, cu fruntea lată şi cu un păr negru în valuri. Studiase artele şi literatura şi urma să fie numit profesor la un colegiu creştin. El s-a născut la Seatle, Washington, în 1928. A fost convertit la vârsta de 13 ani prin mărturia unui frate orb. În toţi anii studenţiei, el a îndrăznit să trăiască o viaţă după Cuvântul Domnului, cu totul altfel decât ceilalţi. El avea o minte critică, îi plăcea studiul biblic şi era un om al rugăciunii. Ca să-şi poată plăti cursurile, muncea din greu o jumătate de normă.

Pe data de 6 septembrie 1951, Fleming a scris lui Dr. W. Tidmarsh, un misionar care a lucrat 12 ani în jungla din Ecuador: „De când ne-aţi vizitat, eu m-am rugat mult pentru Ecuador. De fapt, niciodată nu m-am rugat aşa mult pentru un lucru. Jim şi eu ne-am scris scrisori în care îi relatam despre dorinţa mea crescândă de a pleca şi cum Dumnezeu, prin anumite porţiuni din Scripturi, îmi confirma chemarea sfântă la lucrarea misionară. Unele texte aveau cerinţe categorice, severe, pentru un câmp cu dificultăţi, ca şi Ecuadorul”.

Adânc convinşi de chemarea lor, Jim Elliot şi Pete Fleming au plecat în Ecuador. După 18 zile au ajuns la Guayaquil. În timp ce vaporul îşi făcea intrarea în port, cei doi misionari cântau:

Credinţă a celor de demult,
Prin foc, prin săbii ai răzbit….

Nu ştiau ce va urma, dar erau hotărâţi să-şi îndeplinească misiunea, cu orice preţ. A doua zi, au plecat cu avionul la Quito, unde au petrecut următoarele şase luni în pregătire pentru misiunea la cei din junglă.

După şase luni, cu un camion transformat rudimentar în autobuz, înghesuiţi ca sardelele, au plecat peste şirul Munţilor Anzi să meargă la Shandia. Hodoroaga de autobus i-a dus până la Ambato, unde era baza de aviaţie a misiunii. Acolo au întâlnit pe Dr. Tidmarsh, cu care au fost în corespondenţă. Din cauza bolii soţiei, Dr. Tidmarsh trebuia să părăsească misiunea, lăsându-i pe ei în locul său. Cu un avion mic, Dr. Tidmarsh cu Jim şi Pete au plecat spre Shandia, dar aici nu era pistă de aterizare, aşa că s-au oprit la altă localitate şi de acolo au pornit apostoleşte, cale de trei ore, prin jungla cu ierburi înalte, cu mocirle, cu ploi torenţiale pe neaşteptate, căci se aflau în bazinul fluviului Amazon, şi abia când se ridica luna peste păduri, au ajuns la destinaţie. Erau încărcaţi de noroi şi frânţi de oboseală. Căsuţa în care locuia Dr. Tidmarsh, care era să fie a lor de acum, era acoperită cu paie, avea pereţi de bambus, pe jos nişte scânduri acopereau vatra şi o lampă cu petrol încerca să o lumineze. Era prima seară pe câmpul de misiune.

Aici au făcut cunoştinţă cu indienii cecua, care au fost înfrânţi de incaşi şi forţaţi să vorbească limba lor. Ei trăiesc în pădurile din partea de est, lipsiţi de civilizaţie, decimaţi de boli şi de paraziţi intestinali. Ei sunt un popor mai blând, nu se aseamănă cu vecinii dinspre sud, triburile Jivaros, vânători de capete, nici cu fioroşii Auca dinspre nord. Acestor triburi de indieni, Jim şi Pete au început să le predice Evanghelia. Mergeau în colibele lor, căutau să-i cunoască, să se împrietenească cu ei şi doreau ca, după un timp, să poată pătrunde şi la tribul Auca.

 În decembrie 1952, a sosit la Quito, Ed McCully, colegul de facultate al lui Jim, împreună cu Sofia şi copilaşul lor. În iunie 1953, Ed şi-a lăsat soţia şi copilaşul în Quito şi a plecat să întâlnească pe Jim şi Pete în junglă. Ed era fiul unor părinţi credincioşi. Tatăl său a fost un bun vestitor al Evangheliei. Când Ed a intrat la Colegiul Wheaton nu s-a gândit să devină misionar, ci a ales ştiinţele economice. Era un bărbat înalt, solid, talentat în vorbire, chiar câştigase un premiu la un concurs de oratorie la care au participat zece mii de studenţi. În anul II, s-a transferat la Facultatea de drept, dorind să devină avocat. Ca să-şi poată plăti taxele, el a luat o slujbă de noapte la biroul de primire al unui mare hotel. Acolo, în orele când nu avea clienţi, s-a aprofundat în Biblie. În timp ce citea cartea lui Neemia, Domnul l-a chemat să-şi dedice viaţa în slujba altora, să devină misionar. Astfel, după două zile de studenţie la drept, s-a dus şi a spus celor pe care îi cunoştea hotărârea sa. Apoi s-a dus la profesor, i-a spus că renunţă la avocatură, căci s-a decis să devină misionar. Acesta l-a privit, i-au dat lacrimile şi i-a urat succes. Ed s-a înscris la Facultatea de Medicină Misionară, cursuri intensive, ca să poată ajuta pe indienii din Ecuador. Când a terminat cursurile, şi-a luat soţia şi copilaşul şi au plecat la Quito.

La câteva săptămâni după ce vizitase pe Jim şi Pete în junglă, a primit o chemare radiofonică în care i s-a spus că, datorită unei mari inundaţii, atât casa misiunii, cât şi casa pe care Jim şi Pete au construit-o pentru Ed, au fost duse de ape. La fel şi 500 de scânduri – fiecare reprezenta o zi de muncă a unui om – ce erau stocate pentru construirea unei clinici şi a unei bucătării pentru şcoală; revărsarea năprasnică a apelor le-a măturat într-o noapte.

Îndată, Ed a plecat din nou la Shandia. Acolo a văzut că apele au devastat totul. Erau amărâţi şi descurajaţi, dar s-au îmbărbătat unul pe altul şi s-au apucat de construirea unei noi locuinţe. Nu le-a fost uşor. Ei nu erau obişnuiţi cu munca grea. Din mijlocul unei vieţi civilizate să ajungi să trăieşti în condiţii primitive, să te apuci să-ţi construieşti locuinţă, fără să fi învăţat meşteşugul acesta, fără să ai sculele necesare şi fără să-ţi poţi procura nici un fel de material, ci să fii obligat să ţi-l produci tu, a fost ceva mult prea greu pentru ei. Dar nu s-au dat bătuţi. Au transpirat la tăiatul copacilor, la transformarea lor în grinzi, în scânduri. Apoi au învăţat să despice trestia de bambus şi curând căsuţele lor au fost ridicate.

 Nu a trecut mult şi a fost terminată şi pista pentru avioane uşoare şi într-o zi a sosit acolo primul avion pilotat de Nate Saint. O mulţime de indieni s-au adunat să vadă cum arată un avion. În primul transport, Nate care era un bun credincios şi devotat misionar, a adus alimente şi medicamente pentru această staţiune misionară. Nate cu soţia lui au sosit în junglă la Shell Mera în septembrie 1948. Timp de mai multe săptămâni au locuit într-un cort, apoi şi-au construit o căsuţă din scânduri. Acolo era sufrageria, bucătăria, magazia de alimente, dormitorul şi atelierul cu scule, toate într-o încăpere. Ce renunţare la unii din pricina lui Hristos Domnul! Şi ce pretenţii mari au alţii când e vorba de lucrarea sfântă!

Nate avea o minte inventivă. Pentru zborurile în junglă, în caz că i se termină benzina din rezervor, el a inventat un sistem suplimentar de alimentare cu benzină dintr-o canistră de rezervă. Invenţia lui a fost acceptată şi de alte companii de aviaţie cu zboruri în junglă. La fel, a reuşit ca printr-un zbor circular la 300-400 m să lase jos un coş cu ceva, cei de jos să poată lua din coş şi să poată pune altceva în el, fără să fie necesar să aterizeze. Aceasta fiindcă nu toate staţiunile misionare aveau pistă de aterizare. Uneori punea în coş şi un telefon, ca să i se spună ce alimente, medicamente sau altceva aveau nevoie. Apoi trăgea coşul sus şi îşi continua drumul mai departe. Acest sistem l-a folosit din plin mai târziu cu cei din tribul Auca.

Maria, soţia lui Nate, rezolva corespondenţa, primea chemări telefonice de la celelalte staţiuni misionare, care erau deservite de această staţiune aviatică. Când Nate era plecat cu avionul, ea ţinea mereu legătura cu el prin radio cu privire la locaţia avionului, altitudine, condiţiile atmosferice şi combustibil. La acestea se adăugau treburile casei şi primirea de musafiri. Toată această muncă o făcea cu bucurie, căci se ştia în slujba Domnului pentru binele altora.

În 1953, la Macuma, în partea de sud a junglei, a sosit Roger Youderian cu soţia sa Barbara şi cu doi copii. De fapt, această staţiune misionară era pe teritoriul triburilor Jivaro, care erau foarte fioroşi, trăiau independent, nu aveau nici o legătură cu omul alb, care de peste 400 de ani conducea ţara Ecuador. Ei nu admiteau pe nimeni să intre în zonele lor. Nu foloseau decât o sumară îmbrăcăminte, nu aveau bani şi nimic din ale civilizaţiei. Ei trăiau ca în epoca de piatră. Ca arme aveau lancea şi arcul cu săgeţi. Trăiau din vânat şi pescuit. La început par prietenoşi şi ospitalieri, dar te atacă pe neaşteptate. La aceşti oameni Roger a pătruns, i-a vizitat în colibele lor şi le-a vorbit despre mântuirea lui Dumnezeu timp de un an. Toată vremea se ruga însă şi pentru triburile Atşuaras, verişori cu Jivaro, dar şi duşmani de moarte. Cu cinci ani în urmă, misionarul Frank Drown a încercat să pătrundă la ei şi a ajuns până aproape de coliba şefului, dar cineva i-a ieşit înainte cu mesajul să se întoarcă înapoi că altfel va fi omorât. Şi s-a întors înapoi.

Pe data de 5 iunie 1954, Roger s-a decis să se mute mai aproape de triburile Atşuaras. A părăsit Macuma şi, după un drum de două zile pe jos spre sud-est, a ajuns la un loc numit Wambimi, unde Compania de Petrol Shell făcuse câteva case, chiar şi o pistă de aterizare. Dar casele au trebuit să le părăsească şi acum erau dărăpănate. El s-a oprit aici şi s-a apucat să refacă o casă pentru el. Se gândea ca aici să-şi facă staţia sa misionară. Pista era în bune condiţii, doar trebuia tăiată iarba. A lucrat acolo 11 zile şi a reuşit să aibă o bună locuinţă. Lucra şi se ruga ca Domnul să-i deschidă o uşă de pătrundere la triburile Atşuaras. Şi Domnul i-a ascultat rugăciunea. În aceste triburi bântuia o boală denumită leişmaniasis, care atacă nasul, cerul gurii şi partea superioară a traheii. E o boală hidoasă care desfigurează faţa, produce dureri mari şi sfârşeşte cu moartea. Roger tratase cu succes mai multe cazuri în tribul Jivaro. Deşi tribul Jivaro era în duşmănie cu tribul Atşuara şi se omorau unii pe alţii, vestea că misionarul Roger vindecă boala aceasta s-a răspândit şi la tribul acesta.

La Wambimi, Roger abia îşi terminase casa, încă nu-şi adusese soţia şi copiii şi iată că într-o zi s-a pomenit cu Santiaku, omul cel mai temut, şeful de trib nr. 1 de la Atşuara. Avea boala aceasta şi îl rugă pe misionar să-l trateze şi pe el, cum a tratat şi pe alţii. Fratele Roger a văzut în aceasta răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile lui. I-a administrat injecţia de Repodral şi i-a dat drumul acasă. După câtva timp, când s-a făcut mai bine, a venit din nou pentru consultare şi acum l-a invitat pe misionar să-i facă o vizită. Roger a ascultat cu toată bucuria invitaţia şefului să meargă în tribul său, însă, fiindcă ştia ce a păţit misionarul Frank cu cinci ani în urmă, i-a spus că acceptă invitaţia, dar îi cere să vină când găseşte cu cale, ca să-i arate drumul. Se gândea că în felul acesta, escortat de şeful tribului, nu va avea nici un necaz. Şeful a acceptat, şi astfel într-o zi a venit şi l-a luat pe Roger şi pe Frank, ducându-i prin jungla plină cu pericole de vipere, şerpi veninoşi şi fiare sălbatice şi după două zile au ajuns la casa lui Santiaku. Avea o casă mare, de trei ori mai mare ca a celor din tribul Jivaro. Frank, care cunoştea bine limba tribului Jivaro, ce e vorbită şi de tribul acesta, doar cu mici diferenţe, a început să le vorbească din Evanghelie. Ei nu au auzit niciodată nimic despre Hristos Domnul. Indienii Atşuara, care au umplut casa, ascultau cu atenţie, iar ori de câte ori fratele Frank se oprea, şeful de trib îi cerea să le mai spună. În sfârşit, când a răguşit, a pus un mic patefon pe care îl aduseseră cu ei, să le vorbească, căci aveau discuri cu porţiuni din Evanghelie în limba lor. Ce s-au mai minunat de cutia care vorbeşte! Apoi, când vocea lui Frank s-a mai odihnit puţin, a continuat el să le vorbească. Şeful Santiaku arăta un deosebit interes.

Văzând dorinţa lor, Frank le-a spus că ei sunt gata să mai vină la ei, dar ar trebui să defrişeze o parte din pădure, ca să formeze o pistă pentru aterizarea avionului lor. Ei au acceptat cu bucurie şi au promis că fac aceasta. Roger a stabilit fâşia, a însemnat dimensiunile şi ei urmau să cureţe jungla pe porţiunea aceea. Apoi s-au întors la Wambimi.

După câtva timp, au zburat cu avionul şi au văzut că au curăţit vreo sută de metri de pădure pentru pistă, dar mai aveau de curăţit încă o bună porţiune. N-au putut ateriza, dar le-au lăsat cu coşul îmbrăcăminte spre a-i încuraja la lucru. Au lăsat să treacă o vreme şi apoi iar au făcut un zbor de recunoaştere, dar lucrarea nu era gata. Atunci au discutat împreună şi Roger s-a hotărât să meargă el din nou la ei. Prin junglă nu sunt drumuri, ci doar unele cărări, care dacă nu sunt umblate, curând dispar, căci vegetaţia luxuriantă în zona tropicală creşte foarte rapid. De aceea, Roger a aranjat cu vreo trei din tribul Jivaro să-l conducă şi totodată să-l ajute la purtarea unui radio emiţător şi a unor provizii de alimente şi medicamente.

Cei de la staţiunea aviatică l-au lăsat miercuri pe Roger la Wambimi şi aşteptau joi să primească vreo comunicare radiofonică, dar n-au primit. Nici vineri, nici sâmbătă n-au primit nimic. Luni se gândeau că trebuie să fi sosit la Atşuaras şi îi va chema, dar nici un cuvânt. Atunci i-a cuprins îngrijorarea. Ştiau că cei din tribul Jivaro sunt ne-convertiţi şi cunoscuţi ca ticăloşi, se gândeau nu cumva să-l fi omorât pe Roger. Fiindcă toată dimineaţa nu i-a chemat, s-au hotărât să meargă în căutarea lui. Au pregătit nişte alimente, câteva medicamente în coşul avionului, au pus telefonul şi au plecat la drum. Au ajuns deasupra locului, au găsit pista neterminată şi se întrebau de ce n-au terminat-o. Atunci au căutat cu înfrigurare să vadă cămaşa albă a lui Roger. După câteva minute de zbor pe deasupra, iată, l-au zărit şi li s-a încălzit inima. Au coborât la mică înălţime, au oprit motorul să nu fie zgomot şi au strigat lui Roger să cureţe pista de popor, căci vor să lanseze coşul cu provizii. Roger le-a făcut semn că a înţeles şi a cerut indienilor să părăsească pista. Au făcut apoi vreo patru rondouri cu avionul şi au lăsat coşul cu îmbrăcăminte, alimente, medicamente, câteva securi şi telefonul. Roger a apucat coşul, a luat telefonul şi a vorbit cu Frank vreo zece minute, a golit coşul, a pus telefonul, o notă pentru ei şi o scrisoare pentru soţie. Cei de sus au tras coşul şi au plecat.

După ce au aterizat la Wambimi, Frank a spus lui Nate că Roger le-a cerut să vină din nou vineri şi să aterizeze acolo, că pista va fi gata. Le-a spus că are nevoie de medicamente, deoarece în trib a început să bântuie gripa şi, indienii neavând nici o rezistenţă la gripă, au cazuri mortale. El n-a putut să le comunice nimic, din pricină că cel ce purta radio-emiţătorul n-a vrut să intre în trib.

În ziua de vineri, a plouat toată ziua, astfel că Nate n-a plecat cu avionul, căci ştia că nu poate ateriza în noroi. Dar a plecat sâmbătă, căci se făcuse vreme frumoasă. A tot mers, dar nu i-a găsit. A zărit o casă în pădure, dar nu era a lui Santiaku şi nu era nici pista. S-a învârtit peste pădurile ecuatoriale, dar nu le-a putut da de urmă. S-a uitat la consumul de benzină şi se gândea că trebuie să se întoarcă înapoi, altfel riscă să nu aibă benzină îndeajuns, ca să ajungă acasă. Totuşi, simţindu-şi responsabilitatea faţă de Roger, a mai făcut un raid şi iată a zărit pista, casa şi a aterizat. A mulţumit Domnului, şi de obicei folosea antena să-şi anunţe soţia că a aterizat cu bine, dar acum, de bucurie, a uitat, îndată, Roger apăru lângă avion şi fără să salute, fără un cuvânt de bun venit, începu să strige: „Ai adus medicamente?” Era bărbos, obosit, cu cămaşa murdară şi ruptă în câteva locuri. Se întorsese către indienii care alergau spre el şi începu să strige la ei, să le dea ordine. Nate nu-l cunoştea aşa. De aceea, îl apucă de braţ şi îi zise: “Încet, încet că avem timp!” El îl privi lung şi zise apăsat: „Noi nu avem timp!” Atunci Nate tăcu, ca să nu se dea în spectacol. Roger luă două sticle cu penicilină, puse serul şi le dădu lui Nate, zicând: „Scutură-le bine”. Acesta le luă şi făcu ce i se spuse. Din nou strigă la câţiva indieni. Şi Nate se gândi: „Cum pot aceştia să creadă că el le e prieten când strigă aşa la ei?” Dar ei se aşezară în rând şi fiecare primi câte o injecţie, căci toţi sufereau rău din pricina gripei. Unii păreau că sunt pe moarte. Santiaku şedea pe o buturugă, se vedea că e bolnav grav. Era tot vopsit, cum e la ei obiceiul când sunt gata să omoare pe alţii. În timp ce făcea injecţii, Roger i-a spus lui Nate că un alt şef deja a murit; că de îndată ce el a sosit, a făcut injecţii celor mai grav bolnavi şi s-au refăcut, dar că a terminat penicilina şi gripa s-a înrăutăţit la aceştia. Ce preţios e medicamentul când omul este între viaţă şi moarte! Când Roger termină o sticlă, o aruncă, dar Nate o ridică şi îi zise: „Mai este o picătură”. Roger o trase în siringă şi o dădu unui copilaş, a cărui mamă insista să aibă milă şi de el.

Când a terminat cu injecţiile, mâna lui Roger tremura ca varga. Era istovit. Dar mai sosiră câţiva indieni ce aduceau pe un prieten al şefului. Roger mai vârî siringa şi trase ultimele picături pe care i le administra. Apoi se îndreptă de spate, zâmbi către Nate căci îşi împlinise datoria şi zise: „Slavă Domnului!”

Fiindcă ceasul arăta că mai au doar cinci minute, îşi luară rămas bun şi plecară amândoi la avion. Pe drum Roger istorisi cum datorită gripei, toţi s-au îmbolnăvit şi n-au mai putut lucra la tăierea pădurii pentru pista avionului şi a trebuit el singur să muncească din greu, dar cu toată munca depusă, n-a putut s-o termine pentru vineri. Atunci s-a rugat Domnului să-l împiedice pe Nate să plece cu avionul. Vineri toată ziua a lucrat din greu prin ploaie la tăierea de copaci, la scoaterea buturugilor, că era istovit, dar nu s-a lăsat până ce a terminat. Acum se ruga ca Domnul să-l trimită pe Nate în ziua de sâmbătă. Toată dimineaţa înainte de masă au aşteptat, dar nu s-a auzit zgomotul avionului. După-masă, când era descurajat, s-a auzit, dar a trecut la distanţă şi s-a dus. După vreo jumătate de oră s-a auzit din nou, dar în loc să se audă tot mai tare, semn că se apropie, s-a auzit tot mai slab şi a dispărut. Atunci a chemat pe indieni la ascultarea Evangheliei şi la rugăciune şi deodată indienii, care au un auz ascuţit, au strigat: „Vine! Vine!” El le-a zis: „Doar vi se pare”. Peste câteva clipe însă a auzit şi el, atunci au ieşit afară şi au văzut avionul. Nu se poate descrie bucuria – spunea el – când au văzut că avionul aterizează pe pista lor. Dar situaţia bolii lor era prea critică. Acestea au fost faptele care l-au determinat să fie în tensiune. În dosul tuturor lucrurilor însă se poate vedea binecuvântată mână a Domnului, care a avut şi are milă de cei păcătoşi. El deschide uşi pe care nimeni nu le poate închide.

Eforturile dragostei pentru tribul Auca

După binecuvântatele experienţe avute cu aceste triburi de indieni, pe care au reuşit să-i ajute, cei cinci misionari: Jim Elliot, Pete Fleming, Ed McCully, Roger Youderian şi pilotul Nate Saint s-au hotărât să pătrundă şi la tribul Auca. Ştiau că nu e uşor. Indienii Auca erau ucigaşi ai omului alb ori de câte ori acesta încerca să intre pe teritoriul lor. De aceea, ei au zis că întâi trebuie să le câştige prietenia. În scopul acesta au decis să facă mai multe raiduri cu avionul lor pe deasupra tribului, să le lase daruri cu coşul avionului mai multe săptămâni la rând şi numai după aceea să aterizeze şi să ia legătură cu ei.

Această hotărâre a fost luată în casa lui Nate Saint şi a doua zi, pe data de 2 octombrie 1955, Nate a bătut-o la maşina sa de scris. Hotărârea trebuia să rămână secretă, ca nu cumva alţii să le încurce planurile. Când Ed şi-a mutat familia la Arajuno, pe data de 19 septembrie, a cerut lui Nate să facă un zbor de observare asupra tribului Auca. Ei n-au putut vedea mult, decât ceea ce au văzut cu doi ani înainte Jim şi Pete, un vast ocean verde de pădure ecuatorială. Numai un ochi bine deprins cu un aşa peisaj putea să distingă anumite colibe după puţinul fum ce se zărea slab prin desişul pădurii. Doar râul se vedea bine că şerpuia prin oceanul acesta de verdeaţă. Apoi, au ajuns deasupra unei poieniţe cultivată cu manioc, o plantă tropicală ce produce tuberculi din care se face un fel de făină. Erau vreo 15 poieniţe din acestea, locuri de unde fuseseră tăiaţi copacii spre a avea teren cultivabil. Şi se zăreau puţin şi câteva case.

La 29 septembrie au făcut alt zbor de recunoaştere şi au observat şi alte poieniţe ale tribului Auca. La câteva zile după aceasta, fiind toţi împreună, au luat hotărârea pomenită mai sus. Cu orice preţ voiau să pătrundă la tribul Auca, să le vestească Evanghelia. Era o hotărâre mare, căci ştiau bine cum atâţia alţii înainte de ei au fost masacraţi. Ei doreau întâi să le dovedească că nu le sunt duşmani, ci prieteni. Pentru aceasta au plănuit zborurile la joasă înălţime deasupra tribului, ca să le lase coşul cu diferite cadouri.

Primul zbor de acest fel a fost pe data de 6 octombrie 1955, când le-a lăsat o căldăruşă de aluminiu cu capac. Înăuntru au pus 20 de nasturi coloraţi, nu pentru îmbrăcăminte, căci n-o aveau, ci pentru ornamentaţie, un sac cu sare, căci tribul Auca nu avea sare şi ei se gândeau că poate vor găsi cumva s-o folosească şi 15 panglici frumos colorate. Era primul efort. Când au ajuns deasupra unei poieniţe, au zărit o casă mai mare şi altele mai mici în jurul ei. Nu departe curgea un râuleţ, care avea o frumoasă plajă de nisip. Jos, prin poieniţă se observau poteci bătătorite, dovadă că acele case erau locuite. Uşa avionului era luată şi acolo au instalat mecanismul de coborâre a coşului cu cadouri. Au coborât la joasă înălţime şi au redus viteza la 65 mile pe oră, dar jos nu se putea observa nici un om. Au făcut vreo şase ronduri având coşul jos, panglicile fluturând în adierea vântului, apoi i-au lăsat conţinutul pe o potecă, nu departe de o casă. Nu ştiau ce vor zice, dar ei considerau că au făcut un început bun şi s-au întors la Arajuno mulţumind Domnului.

Vineri 14 octombrie, au mers cu alte daruri, spre a lansa al doilea mesaj de pace şi bună învoire, la casa următoare. S-au uitat cu binoclul după primul cadou lansat, însă nu mai era acolo, fusese luat. De data aceasta, nu departe de casă, pe râu erau trei sau patru canoe. Aceasta le spunea că cineva trebuie să fie pe acolo. Au început rondurile. Cu binoclul l-au observat pe primul auca, apoi alţi trei au ieşit din casa mare acoperită cu frunze. Coşul a fost lăsat, dar de data aceasta nu a ajuns pe cărare, ci în râu. Îndată unul din ei a sărit în râu şi a luat cadoul. Alţii vreo opt au alergat la râu şi examinau cadoul. Misionarii s-au înălţat cu avionul, în timp ce inima le tresaltă de bucurie că indienii nu au fugit de ei să se ascundă şi că darul era în mâinile lor.

După nouă zile au plecat din nou şi au ţintit să lase cadoul la casa următoare. De data aceasta de frânghie era legat şi un alt coş gol, în cazul că ar vrea să răspundă şi ei cu un cadou. S-a întâmplat însă că n-au nimerit ţinta, căci coşul s-a agăţat la vreo 300 metri de cărarea spre manioc. În fugă au pregătit un al doilea coş, au lansat frânghia, au făcut câteva ronduri până ce coşul s-a stabilit pe punctul din centru; atunci, de la vreo 60 m înălţime au lăsat coşul pe pământ, la câţiva paşi de casă. Indienii au alergat şi l-au apucat, dar când cei de sus au vrut să tragă frânghia, ea era ţinută. Nu ştiau dacă au pus ceva greu în coş sau de ce nu o pot trage. Îndată, au văzut pe unul că alerga şi le făcea semn cu mâna, apoi s-a reîntors şi a pus ceva în coş, iar ceilalţi au dat drumul coşului. De bucurie, ei au mai aruncat un mototol de panglici, iar unul de jos s-a aruncat şi l-a prins. Cei de sus au strigat, iar cei de jos au răspuns şi ei cu strigăte de bucurie, şi-au făcut cu mâinile şi au plecat pe deasupra firului apei râului Curaray. Acum se gândeau că poate nu peste mult timp vor putea acolo pe plajă să facă primul contact, dacă Domnul binecuvântează eforturile lor.

Pe 12 noiembrie au plecat din nou. Era o sâmbătă frumoasă. Au luat cursul râului şi au zărit alte case şi locuri cultivate, care erau împrejmuite cu un gard împletit ca de nuiele, pentru ca animalele sălbatice să nu le calce culturile. Au ajuns la casa unde a patra oară şi-au lăsat darul şi acum din nou au lăsat coşul. Cei de jos au alergat, au luat din coş darurile şi au pus în coş o găteală de cap din pene colorate, aşa cum poartă indienii. Pentru misionari era un semn că pot lega prietenie cu ei spre a le vesti Evanghelia.

La 26 noiembrie, Nate Saint a notat în jurnalul său că săptămâna trecută, la Arajuno, doi indieni au ieşit dintre tufişuri, s-au apropiat de avion şi i-au zis: „De ce sunteţi nebuni şi daţi mereu acele cadouri la indienii Auca?” Dar ei n-au dat importanţă, căci erau tocmai gata să decoleze, şi au plecat. La a patra casă, îi aşteptau doi oameni pe o platformă ridicată în mijlocul poieniţei, care le făceau semne cu mâinile. Ei au făcut ronduri joase deasupra poieniţei, ca să poată fi recunoscuţi când vor ateriza. Au lansat aici o secure şi patru piepteni de plastic. S-au dus la casa a treia şi au lansat şi acolo câteva cadouri. Un bătrân, care stătea lângă casă, le-a făcut semn cu mâna, parcă îi chema să coboare jos. Ruga misionarilor din avion era ca Domnul să-i trimită curând la Auca.

Înainte de noua vizită programată pe 3 decembrie 1955, Ed şi Nate şi-au făcut fotografii mărite la dimensiunile lor naturale, ca să îi poată recunoaşte când vor ateriza la ei. La al nouălea zbor, au constatat că indienii Auca au mai tăiat din copacii ce despărţeau două poieniţe la casa a patra, iar pe platformă erau doi bărbaţi, care le făceau cu mâna. Aceştia erau îmbrăcaţi în hainele ce ei le lansaseră cu coşul. Le-au lăsat şi acum câteva daruri şi s-au dus la casa a treia. Mare le-a fost mirarea când au zărit aici pe acoperişul casei un model mare de avion. Aceasta dovedea dibăcia oamenilor din tribul Auca. Şi aici era acum o platformă ridicată, mai mare ca cealaltă şi la o înălţime de vreo 5 metri de la pământ. Pe ea stăteau un om complet îmbrăcat în hainele primite. Cei de sus, din uşa avionului, i-au făcut cu mâna, iar cel de jos a răspuns făcând şi el semn cu mâna. I-au lăsat un cadou la picioarele sale. Alături de el erau două femei. Au făcut câteva fotografii, ca şi în celelalte ocazii. Acum, fiind tăiaţi copacii, poieniţa era mult lărgită, putând să coboare foarte jos, la vreo 18 metri deasupra lor. Mai sus în poieniţă au observat că două persoane, cu securile lansate de ei, tăiau copaci. Erau două femei tinere. S-au ridicat puţin şi au trecut a patra casă, unde au lansat şi acolo coşul, care a atins pământul. Din dosul casei, mai mulţi indieni şi copii au alergat la coş, au luat ce a fost în el, apoi cei de sus au vrut să-l tragă sus, dar era ţinut de indieni, care după un minut şi jumătate i-au dat drumul. În coş au pus şi ei un cadou de culoare roşu aprins şi de mărime bunişoară. Era o altă podoabă de cap indiană. Acum se gândeau că pe acestea o să le aibă pe cap când vor ateriza pe teritoriul lor.

Pe 10 decembrie Nate a scris în jurnalul său că, în discuţiile lor, au decis ca pe data de 2 ianuarie 1956 să aterizeze la tribul Auca. Au făcut planul în toate detaliile. După ce vor ateriza, vor aştepta să vină indienii la ei. Acum urmau să găsească locul potrivit pentru aterizare. De aceea, la ora 9:30 dimineaţa, cu cadourile la bord şi cu vopsea ca să poată însemna locul de aterizare, au plecat din nou să-şi vadă vecinii. Au ajuns deasupra râului Curaray şi, deşi şerpuieşte mult, totuşi au găsit o plajă de vreo două sute şi ceva de metri, care li s-a părut potrivită pentru aterizare. Au coborât până aproape să o atingă, au însemnat-o cu vopsea şi au numit-o „Palm Beach”. Au măsurat distanţele până la casele Auca, făcuseră vreo trei minute, deci pe jos erau vreo 7 km. La casa a treia erau două femei, iar stăpânul casei era pe platformă. Avea pe el o cămaşă vărgată cu roşu şi negru, pe care i-o lansaseră săptămâna trecută. Acum i-au aruncat o pereche de pantaloni, pe care i-a prins ca pe o minge. La casa a patra au găsit patru bărbaţi îmbrăcaţi cu bluze, iar copiii şi femeile erau în costumele lor de la creaţie. Câţiva copaci care fuseseră în calea avionului, acum erau tăiaţi. Au făcut câteva ronduri joase şi au strigat în limba lor: „Ne place de voi! Vă iubim!” Apoi le-au lăsat cadourile. De data aceasta cadourile erau însoţite de fotografiile mărite ale misionarilor şi un desen al avionului care le-a adus cadourile. Când frânghia a ajuns deasupra capetelor lor, au şi apucat-o cu toţii, afară de unul care avea ceva în mâini. Au luat cadourile şi fotografiile în mărime naturală, iar omul ce avea ceva în mâini a pus cadoul său în coş. Toţi se uitau miraţi la fotografii. Misionarii au tras coşul sus şi au plecat. În coş era un cadou învelit în scoarţă de copac. Întrucât săptămâna trecută le-au dus un pui mare de găină, se gândeau că e vreo pasăre. Nate voi să-şi vâre mâna să vadă ce e, dar o trase rapid căci se temu să nu fie un şarpe. Se uitau bine printre scoarţă şi zări un papagal frumos cu o banană puţin descojită, ca să aibă pentru drum.

La aterizare, au împărtăşit la ai lor impresiile din această călătorie, spunându-le că au găsit un loc potrivit pentru aterizare. Împreună au mulţumit Domnului că s-au întors cu bine.

La 17 decembrie le-au dus din nou cadouri şi au primit iarăşi ceva învelit în scoarţă de copac. Înăuntru era o pasăre neagră vie şi o furcă de tors cu bumbac pe ea.

Zilele următoare le-au petrecut în discuţii despre planul lor de a coborî la Auca. Soţia lui Pete Fleming le-a spus că Pete a scris în jurnalul său zilnic că e gata să-şi dea viaţa pentru Auca. Soţia lui Jim a reamintit tuturor ceea ce se ştia despre Auca, dar Jim a intervenit, zicând: „Dacă Dumnezeu doreşte aşa ceva, eu sunt gata să mor pentru salvarea acestor oameni”. Încă în timp ce era student, Jim a scris: „Nu e nebun cel ce dă ceea ce nu poate păstra, ca să câştige ceea ce nu poate pierde”.

Pe 23 decembrie au dus iarăşi cadouri şi au primit şi ei peşte prăjit, vreo trei pachete cu alune, tuberculi de manioc copţi pe jăratic, două veveriţe omorâte, un papagal viu, două ulcioare de lut care s-au făcut cioburi, o bucată de carne friptă şi o coadă de maimuţă afumată.

La Crăciun au fost la Arajuno şi au discutat plecarea soţilor la tribul Auca. Unele soţii erau puţin cam îngrijorate, căci spuneau că ar putea să rămână văduve, dar ştiau că atunci când El Îşi scoate oile, El merge înaintea lor. Deci, nu li se poate întâmpla decât ceea ce El îngăduie. A fost un timp de cercetare personală şi de deplină încredinţare pe braţul Domnului. Aceasta din cauză că nimeni din cei ce au călcat pe teritoriul Auca până atunci, nu a scăpat cu viaţă. De comun acord, au stabilit ca pe data de marţi 3 ianuarie 1956 să aterizeze la Auca.

Nate Saint a scris în jurnalul său: „O, de am fi mişcaţi de milă, cum a fost Domnul nostru! O, de am vărsa lacrimi de pocăinţă pentru aceia pe care nu am reuşit să-i scoatem din întuneric! Dincolo de scena frumoasă a Betleemului, de am vedea agonia ce L-a frânt pe Domnul la Golgota! El să ne dea o nouă viziune a voii Sale cu privire la cei pierduţi şi la responsabilitatea noastră! Domnul să ne dea o nouă viziune a voii Sale cu privire la aceşti oameni, care trăiesc ca în epoca de piatră; atunci cuvântul sacrificiu ar dispare şi din gândul şi din vorbele noastre… Doamne, Dumnezeule, vorbeşte inimii mele şi dă-mi harul să cunosc sfântă Ta voie şi bucuria să umblu în ea! Amin”.

Luni 2 ianuarie 1956, a fost ziua pregătirilor. Fiecare şi-a rânduit echipamentul de care credea că are nevoie. Seara, când s-a culcat, Nate, pilotul, care avea mare responsabilitate de toate zborurile, nu a putut să doarmă. S-a rugat, a repetat versete biblice din memorie. La ora 4 dimineaţa a aţipit puţin până la ora 5:45, când au început să se mişte prin casă.

În ziua de 3 ianuarie 1956, au mânat împreună, au avut o oră de rugăciune şi au încheiat cu cântarea:

Noi ne sprijinim pe Tine,
Scutul şi Apărătorul nostru,
A Ta e bătălia,
A Ta va fi gloria.

Când biruitori vom trece în final
Prin splendidele porţi de mărgăritar;
Atunci la Tine ne vom odihni
Pe veşnicii de veşnicii.

Fiindcă avionul misiunii era mic, uşor şi nu putea duce multă încărcătură, în primul transport l-a luat pe Ed cu echipamentul său şi la ora 8 au plecat. Deşi era încă puţină ceaţă, au aterizat cu bine şi au descărcat bagajele. Ed a rămas acolo, filmând cu camera, iar Nate s-a urcat în avion şi a plecat. La al doilea transport l-a dus pe Jim şi pe Rogers cu bagajele lor. Ca să nu se adâncească roţile în nisipul de pe plajă, au dat drumul puţin presiunii din cauciucuri, lucru ce s-a dovedit bun la aterizarea pe plajă. Au descărcat avionul, Nate s-a întors la bază, iar cei trei s-au apucat să cureţe plaja. La a treia călătorie, Nate a luat staţia de radio, spre a putea comunica cu baza, a luat o seamă de scule necesare, nişte scânduri să-şi facă un adăpost într-un copac şi hrană. A plecat, iar când a fost pe deasupra caselor Auca, a strigat la ei să vină a doua zi la râul Curaray să-i întâlnească, apoi s-a îndreptat spre plajă şi a aterizat. Au descărcat totul în grabă. Cei trei ce rămăseseră pe plajă au găsit un copac pe care l-au crezut potrivit spre a-şi face adăpostul între crăcile lui, au improvizat o scară şi o platformă sus unde să poată dormi. Apoi cu toţii i-au făcut un acoperiş de aluminiu, ca să nu-i plouă.

Fiindcă au lucrat de zor, erau cu totul transpiraţi şi un roi de musculiţe şi ţânţari zbura în jurul lor, încât nu ştiau cum să se apere. Nate a apreciat totul şi fiindcă era spre seară, s-a urcat în avionaşul lui şi a plecat la bază, ca să vină a doua zi dimineaţa.

Miercuri dimineaţa, 4 ianuarie 1956, Nate şi Pete au urcat bagajele în avion şi au plecat. Când au zburat pe deasupra caselor indienilor, nu se vedeau grupuri, ca altădată, ci doar ici-colo câte unul. Ei îşi ziceau că desigur sunt pe drum spre plajă. Când au aterizat, cei trei le-au spus cum noaptea a venit puma, leul junglei, i-au auzit urletele şi i-au văzut urmele pe nisip. Locul era frumos, plin de palmieri, dar ca într-o pădure tropicală, erau tot felul de fiare sălbatice.

După ce au descărcat, Nate a căutat să vadă ce are staţia de radio că n-au putut transmite nici un mesaj şi a găsit că la microfon nu era strâns un mic şurub şi nu făcea contact un fir. Imediat a chemat baza şi a anunţat-o pe Maria, soţia sa, că toţi sunt bine. Toată ziua au petrecut-o împreună, dar n-a venit nici un indian Auca. Când s-a înserat, Nate şi Pete s-au urcat în avion şi au plecat să doarmă la baza misiunii.

Joi dimineaţa, 5 ianuarie, Nate şi Pete au sosit cu bine. Având timp liber, Nate şi-a scris jurnalul. El spunea că a observat dimineaţa pe nisip urme proaspete de paşi, că la ora 5 cei din copac au îndreptat lumina lanternei spre locul unde seara au lăsat o secure şi nu mai era acolo, ci a fost luată. După 15 minute toată jungla răsuna de fraze strigate de ei în auca, căci învăţaseră câteva. Toată ziua însă nu a apărut nimeni. Seara, Nate şi Pete au plecat la Arajuno să doarmă, iar ceilalţi s-au urcat la dormitorul lor în copac. Doi dormeau, iar unul făcea de strajă.

Vineri, 6 ianuarie, după ce au sosit, Nate şi Pete au stat sub un adăpost pe care l-au făcut pe plajă drept bucătărie. Ed era la capătul plajei, Roger la centru, iar Jim la celălalt capăt al plajei. Era pe la ora 11:15. Ed striga fraze în auca.

O voce clară de bărbat răspunse de dincolo de râu şi ieşiră în luminiş. Era un tânăr şi două femei, una de vreo 30 de ani şi alta de vreo 16 ani. Se aflau în faţa lor, fără îmbrăcăminte, doar cu o legătoare la încheietura mâinii, în jurul mijlocului şi la genunchi. Misionarii au fost surprinşi, dar au strigat în auca: „Puinani”, adică bine aţi venit. Bărbatul a început cu un potop de cuvinte neînţelese de ei, dar gesturile lui, mereu arătând spre fată, le dădeau de înţeles că vrea să o vândă sau că le-o dă ca dar.

Presupunând că ar vrea ca cineva să meargă dincolo la ei, Jim îşi ridică pantalonii săi scurţi şi trecu prin râu de partea cealaltă. Fata se apropie de râu, ceilalţi doi o urmară. Când Jim ajunse la ei, i-a luat de mână şi i-a trecut în partea lor. Toţi i-au primit cu zâmbet şi le-au spus: „Puinanis”, spre a-i face să înţeleagă că nu au de ce să se teamă. Cei trei auca începură să vorbească între ei. De altfel, nu arătau nici o sfială şi nici frică. Roger s-a dus şi le-a adus câteva cuţite pe care le-au primit cu bucurie. Nate le-a dat o machetă de avion. Ceilalţi s-au dus şi au luat aparatele de fotografiat şi i-au prins pe peliculă. Femeile se uitau la ziarul „Time”. Bărbatul s-a apropiat de avion şi părea că ar vrea să urce în el. Imediat lui Nate i-a venit în gând să-l ia într-un raid pe deasupra caselor şi să-l facă să strige în limba lor să vină la râu. Îi deschise uşa şi îl îndemnă să urce. Fără să stea pe gânduri, urcă, şi Nate îşi luă zborul. Zburau la mică înălţime şi tânărul striga mereu. Nate însă nu ştia ce strigă. După câteva ronduri, s-au reîntors la plajă. Aici sări din avion bătând din palme. Misionarii şi-au îndreptat faţa spre cer şi au mulţumit Domnului pentru această întâlnire. În ei ardea dorul mântuirii pentru aceşti oameni, dar erau împiedecaţi de limbă, nu-l puteau împărtăşi. Apoi i-au servit pe musafiri cu sandvişuri şi limonada. Fiindcă se înserase, Nate şi-a luat jurnalul, filmele făcute, le-a pus în avion să le ducă în siguranţă la bază, a chemat pe Pete şi au plecat.

 

Musafirii au vrut să rămână să doarmă pe plajă, dar fata nu a vrut, ci a plecat în josul râului. Bărbatul a plecat şi el, dar cealaltă femeie s-a culcat lângă focul bucătăriei lor de pe plajă. Dimineaţa, când Jim s-a sculat, focul încă ardea, dar ea dispăruse.

Ziua de sâmbătă, 7 ianuarie 1956, a trecut fără să se întâmple ceva deosebit. Când Nate a făcut observarea caselor auca, a văzut pe bărbatul care fusese la ei şi i-a făcut cu mâna.

Duminică dimineaţa, 8 ianuarie, când era să plece, Pete a zis celor de la baza misiunii să se roage, că în ziua aceea poate se întâmplă ceva. Nate stabilise cu soţia lui să ia legătura prin radio la ora 12:30. La acea oră, i-a spus că a văzut din avion un grup de vreo zece auca, care venea spre plajă şi că o va chema iar la ora 4:30, dar să se roage pentru ei. Misionarii sperau că va veni o delegaţie să-i invite în satul lor.

La ora 4:30, Maria, la Shell Mera, a deschis radioul să primească comunicarea din partea soţului, să ştie dacă au fost invitaţi în sat, dar nimic. S-a mai uitat la ceas, era vremea să fie chemată. Stătea lângă aparat cu soţia lui Pete, dar nimic. Afară atmosfera era bună, nici o interferenţă. La Arajuno, soţia lui Ed şi cea a lui Roger stăteau lângă radioul lor deschis să primească veşti, dar tăcere. După mai multe minute au chemat pe Maria, soţia lui Nate, care le-a spus că nici ea nu are nici o veste. Acum nu ştiau ce să creadă. Era prima dată că Nate, care pilota avionul din 1948, nu comunica nimic soţiei. A trecut o oră şi nimic. Nu voiau să se gândească la rău, ci îşi ziceau că probabil staţia lor de radio s-a deranjat. Se făcuse seară şi Nate cu Pete nu mai soseau; ce se întâmplase? Şi în noaptea aceea nici una dintre soţii n-a dormit, căci somnul le dispăruse.

A doua zi, luni dimineaţa, 9 ianuarie, tăcere. Nici o veste, nici un semn. Îngrijorarea soţiilor a început să crească. Johnny Keenan, colegul de pilotaj al lui Nate, de la baza misionară, a urcat în avionul său şi a plecat spre plajă în recunoaştere şi urma ca la ora 10 să comunice Mariei prin radio. Dar la ora 9:30, Johnny a comunicat că nu a văzut pe nici unul din misionari, că avionul a fost vandalizat, tot ce a fost de pânză era rupt. Imediat a fost anunţat generalul-locotenent William K. Harrison, comandantul şef al Serviciului Aerian de Salvare din Marea Caraibilor şi la fel Staţia de Radio HCJB din Quito. Staţia şi-a întrerupt emisiunile şi a anunţat dispariţia celor cinci misionari în teritoriul Auca. Era o veste tristă care a zguduit lumea creştină. Încă nu se ştia dacă toţi au fost ucişi sau dacă unii au scăpat când s-a dat atacul asupra lor şi se aflau undeva prin junglă.

Barbara, soţia lui Roger şi Marilou, soţia lui Ed, au zburat îndată de la Arajuno la Maria, care se afla la Shell Mera, spre a afla ce s-a întâmplat.

Luni seara, fiind de faţă misionarul Frank Drown şi Dr. Art Johnson, medic la Spitalul Vozandes, afiliat cu Staţia de Radio HCJB din Quito, au hotărât să formeze echipe înarmate care să pătrundă pe teritoriul Auca în căutarea lor. Un pluton de soldaţi voluntari a anunţat că este gata de plecare. La fel, o seamă de credincioşi din tribul Jivaro, unde misionarii au lucrat înainte, au anunţat că sunt gata să plece.

Marţi dimineaţa, 10 ianuarie 1956, Elisabeta Elliot, Rachela Saint, sora pilotului Nate, Frank şi alţi misionari au sosit la Shell Mera. Pe unde scurte au primit vestea că un elicopter al Forţelor Armate a plecat din Panama spre Ecuador să ajute în această căutare.

Miercuri, Keenan a făcut al patrulea zbor de recunoaştere pe deasupra plajei şi a anunţat că a găsit un cadavru. Era la un sfert de milă de Palm Beach, plutea pe apă cu faţa în jos. Avea pantaloni kaki şi bluză albă. Imediat Barbara a zis că acela nu e Roger, fiindcă el nu avea aşa pantaloni. Miercuri după-masă, la Arajuno a sosit un avion militar S.U.A., care a adus elicopterul ce trebuia montat imediat ca să poată pleca. Vreo 30 de soldaţi din Ecuador, indieni Jivaro şi câţiva misionari au plecat şi seara au ajuns la confluenţa râului Oglan cu Curaray. Aici au rămas să înnopteze. Misionarul Frank a organizat grupul. Unul a mers să închirieze canoe, altul avea grija bagajului, altul şef, iar doi cu măsurile de pază. S-au culcat apoi pe frunze de bananier şi câţiva au făcut de strajă toată noaptea. Tot miercuri după-masă, Keenan a anunţat prin radio pe Maria că a găsit un al doilea cadavru. Din avion nu ştia al cui este.

Joi la ora 10, Keenan a plecat din nou cu avionul, a ajuns grupul din canoe pe râu şi a vorbit cu Frank prin radio. Curând au mai sosit alte două canoe cu indieni Chiciua, unde a lucrat Ed. Tuturor li s-a atras atenţia să fie cu mare grijă. Unul din indienii Chiciua a anunţat că el a găsit corpul lui Ed la marginea râului şi i-a luat ceasul de pe mână să-l predea soţiei. Avionul lui Keenan, elicopterul armatei, un hidroavion uşor al Serviciului Aerian de Salvare au continuat căutarea toată ziua. Colonelul Izurieta cu un avion al armatei din Ecuador supraveghea toată căutarea şi era gata să intervină dacă cineva i-ar fi atacat. Seara, aviaţia retrăgându-se, au anunţat că au găsit pe patru din cei cinci misionari.

Vineri, 13 ianuarie, echipele pe jos şi cele din canoe aveau să se întâlnească la ora 10 cu elicopterul militar pe plaja Palm Beach. Ei s-au sculat la ora 6 dimineaţa şi au plecat, ca să poată ajunge la timp. Apropiindu-se de locurile indicate, au cules cadavrele. Unul a fost prins sub crengile unui copac căzut, numai un picior cu ciorap gri fiind deasupra apei murdare a râului. Cureaua roşie cusută cu model arăta că e Pete. Un altul dus de ape era Nate Saint, ce avea doar o mână afară; i-au legat mâna cu o frânghie şi l-au tras în canoe. Altul era la o margine pe nisip. Au adus toate cadavrele pe plajă şi le-au aşezat cu faţa în jos. Nu se ştia de al cincilea. La plajă, soldaţii cu armele au format un cerc puţin la distanţă, iar Frank a pus să facă o groapă comună sub copacul în care îşi făcuseră dormitorul. Erau cele patru cadavre, lipsea cel al lui Ed, pe care îl identificase cu o zi înainte un indian Chiciua. Semnele arătau că toţi au murit străpunşi cu săgeţi şi cu suliţa.

Abia pe la amiază a sosit şi elicopterul militar. Tocmai începuse o mare ploaie torenţială. Din elicopter, cu aparatul de fotografiat în mână, sări Cornel Capa, un corespondent fotograf al revistei „Life” şi fotografia cadavrele, plaja, împrejurimile. Turna cu găleata, dar prin ploaie, cadavrele au fost duse şi aşezate în groapă. În timpul acesta a sosit şi un grup de indieni care aduceau cu greu prin noroi trupul lui Ed; l-au aşezat alături de celelalte patru trupuri, au tras ţărâna, le-au acoperit, apoi au plecat.

Sâmbătă dimineaţa, 14 ianuarie 1956, comandantul elicopterului militar a invitat pe cele cinci văduve să meargă să le arate mormântul soţilor lor. Când au ajuns pe plajă, el le-a arătat locul. Ele au îngenuncheat şi cu capul lipit de geamurile elicopterului au privit locul unde zăceau osemintele celor pe care i-au iubit, dar care în dragostea lor pentru tribul Auca au fost gata să moară la datorie.

Acum stai şi cugetă puţin. Oare numai lor le-a poruncit Domnul să meargă să vestească Evanghelia? Unde e ascultarea noastră faţă de Domnul? Unde e dragostea noastră, nu pentru alţii, ci măcar pentru fraţii noştri, pentru poporul nostru?

O, Doamne, aprinde spiritul de ascultare şi de jertfă în mulţi din fiii neamului meu!

CAPITOLUL 20
RACHELA SAINT

 Pentru cei ce nu-l cunosc pe Dumnezeu, toată operaţia „Auca” şi căderea celor cinci misionari răpuşi de săgeţile şi suliţele celor din tribul Auca, pare un faliment. Dar Dumnezeul nostru e minunat în toate planurile Sale. El îngăduie unora să treacă prin încercări, prin suferinţe şi chiar martiraj spre a-şi dovedi deplina lor ascultare şi eroismul lor, ca să poată să le dea o mare răsplătire şi să dovedească lumii ce fel de copii are El. El dă o dreaptă răsplătire, nu aşa mult după numărul de snopi adunaţi, ci după credincioşia cu care oamenii şi-au făcut lucrarea. Pe de altă parte, noi avem nevoie de pilda altora, care, chiar în condiţii nespus de grele, chiar cu riscul vieţii, au fost gata totuşi să ducă vestea mântuirii. Nu te îmboldeşte oare exemplul lor să duci şi tu Evanghelia măcar la fraţii tăi români din altă localitate sau din alt judeţ?

Slavă Domnului pentru căile Sale minunate! Azi, cea mai mare parte din tribul Auca este la picioarele Domnului. Ucigaşii celor 5 misionari s-au pocăit. Unii au devenit predicatori ai Evangheliei în tribul lor, alţii dintre ei au devenit misionari la alte triburi şi au fost omorâţi, aşa cum ei au omorât pe cei 5 misionari înainte de pocăinţa lor.

Mesajul Evangheliei are puterea şi azi să schimbe chiar pe cei mai fioroşi şi cruzi oameni. Nu are importanţă ce zic ateii despre Biblie, căci ea îşi dovedeşte vitalitatea, forţa şi divinitatea ei. În multe rânduri, chiar atei au căzut pe genunchi, şi-au recunoscut vina lor faţă de Dumnezeu şi s-au pocăit. Am botezat o seamă şi din aceştia. Cuvântul sfânt e viu şi lucrător. Important e faptul că uneori ce nu pot face bărbaţii, Dumnezeu găseşte cu cale să facă prin femei. De ce? Probabil că în neputinţe să-şi arate mai bine puterea Sa. Fioroşii din tribul Auca au fost aduşi la pocăinţă prin femei credincioase. Relatarea de mai jos vă va face să înţelegeţi că şi voi puteţi face lucrarea aceasta. O, de v-ar aprinde Dumnezeu cu jarul dragostei faţă de toţi cei ce se zbat în păcate şi merg grăbiţi spre iad! Ei trebuie salvaţi! Eu mă rog pentru aceasta.

Rachela Saint s-a născut şi a crescut în zona New Jersey, Statele Unite. Ea a fost sora pilotului Nate Saint, care ducea cu avionul daruri tribului Auca şi a murit străpuns de suliţe şi săgeţi pe plaja râului Curaray.

În vara anului 1948, Rachela a părăsit oraşul New Jersey şi s-a dus să urmeze cursurile de vară la Institutul Lingvistic de pe lângă Universitatea Norman din Oklahoma. Era un curs special pentru câteva sute de filologi, angajaţi ca traducători ai Bibliei de Societatea Wycliffe. Această organizaţie căuta să traducă Biblia în limba unor popoare şi triburi ce încă nu o aveau. Filologii urmau să meargă la popoare ce nu aveau un limbaj scris. Deci, ei trebuiau să trăiască în mijlocul acelui popor, să înveţe limba, să-i elaboreze gramatica după toate regulile ştiinţifice, să pună graiul în scris şi apoi să facă traducerea Bibliei în acea limbă. Acesta era un curs intensiv de unsprezece săptămâni, pentru învăţarea regulilor de bază, iar la terminare urmau să aleagă la care popor doresc să meargă.

Rachela simţise chemarea Domnului să lucreze pentru aşa ceva. Textul din Romani 15.21: „Aceia, cărora nu li se propovăduise despre El, Îl vor vedea, şi cei ce n-auziseră de El, Îl vor cunoaşte”, a întărit chemarea ei să lucreze la traducerea Bibliei, pentru ca cei ce nu auziseră despre Domnul, să-L poată cunoaşte.

După terminarea cursului a plecat în jungla din sudul Mexicului. Trecerea de la viaţa de belşug, de confort, de viaţă civilizată, la forma de viaţă primitivă, la starea de sălbăticie, la pericolele din junglă nu a fost uşoară. Acolo a avut de-a face cu indienii Lacandon, unul din cele mai înapoiate triburi din America de Nord.

În 1949, Rachela şi-a făcut bagajul, şi-a luat rămas bun de la acel trib şi a plecat în Peru, America de Sud. În drum s-a oprit la fratele ei Nate, care lucra ca misionar în jungla răsăriteană din Ecuador. El i-a împărtăşit despre greutăţile din junglă şi despre triburile de acolo. I-a pomenit de tribul Auca că sunt cei mai fioroşi, la care încă nici un misionar n-a putut pătrunde cu Evanghelia. Nate îi spunea că nu îndrăzneşte nici cu avionul să zboare pe deasupra tribului Auca, căci nu ar vrea ca la o aterizare forţată acolo, să fie străpuns de săgeţile lor. Atunci nu se gândea că mai târziu va face nu o aterizare forţată, ci una voluntară, gata să-şi dea viaţa pentru acel trib fioros.

Rachela atunci a auzit prima dată de sălbaticii din tribul Auca şi inima ei a avut o tresărire că acolo ar trebui ea să lucreze, dar acum mergea la indienii din Peru.

Ajunsă în Peru, ei i s-a repartizat să lucreze cu indienii Piro. Acolo, o altă misionară, Estera Matteson începuse deja stagiile iniţiale ale traducerii Bibliei. Deci, aceştia nu erau un popor la care încă nu a ajuns Biblia, aşa cum dorea ea.

Două misionare, Doris Cox şi Loreta Anderson din Peru, care lucrau cu indienii Şapras, nişte vânători de capete, după mai mulţi ani de muncă, urmau să plece în concediu. Ele au învăţat limba tribului şi au tradus unele porţiuni din Biblie. Aceste porţiuni le citeau lui Tariri, şeful vânătorilor de capete şi altora. Rachela Saint s-a oferit să înlocuiască pe Loreta pe timpul concediului. Apoi, după ce s-a reîntors Loreta, a plecat Doris şi Rachela a înlocuit-o şi pe ea. În timpul acesta, Rachela a învăţat limba lor şi împărtăşea mesajul sfânt şefului Tariri şi poporului său. Tariri nu a fost gata dintr-o dată să-şi lase practicile sale brutale, căci zicea că atunci nu-l mai ascultă supuşii săi. El era o figură impunătoare, mai ales când era împodobit cu coroana sa de pene colorate şi cu suliţa sa în mână. Mai târziu, el făcuse cadou o aşa coroană de pene sorei Rachela.

După doi ani şi jumătate, primind o vacanţă, ea s-a dus din nou în Ecuador să-şi viziteze fratele, pe Nate Saint şi pe Maria, soţia acestuia. Acolo a auzit mai mult despre tribul Auca, care tocmai atacase şi masacrase pe mai mulţi ce locuiau la hotarul teritoriului său. Printre cei atacaţi au fost şi cei ce formau personalul lui Shell Oil Company, care făceau prospecţiuni la Shell Mera, lângă tribul Auca. Din cauza aceasta, Shell a părăsit prospecţiunile şi clădirile din acel loc. În perioada aceasta, un inginer de la Shell a istorisit Rachelei zguduitoarele atrocităţi săvârşite de sălbaticii Auca. Cineva îşi lăsase acolo chiar coroana de pene de pe cap şi inginerul o arătă Rachelei. Ea o examina; era întocmai ca a şefului Tariri din Peru. În timpul acestui concediu, convingerea ei s-a întărit tot mai mult că ea trebuie să lucreze cu acest trib la care încă nu a ajuns Evanghelia.

Reîntoarsă în Peru, ea se gândea cum ar putea să lucreze pentru Auca, fiindcă Societatea Wycliffe nu lucra nimic pentru Ecuador. Aceste frământări lăuntrice nu le-a împărtăşit decât unui frate păstor din Peru, pe care îl cunoştea ca pe un om al lui Dumnezeu. Acesta i-a promis că se va ruga pentru chemarea ei şi ea a promis de asemenea că se va ruga intens pentru aceasta. De fapt, ea considera că şi timpul acesta petrecut cu tribul Şapras e doar o vreme rânduită de Dumnezeu ca introducere şi familiarizare a ei cu aceşti indieni, confraţi ai celor din tribul Auca, după cum arăta coroana de pene colorate, şi se gândea că probabil şi limba lor trebuie să fie asemănătoare. Deci, să aparţină aceleiaşi familii lingvistice.

Odată a vizitat alte două misionare vecine care lucrau cu indienii Zaparo, ce trăiau în pădurile de la graniţa cu Ecuadorul. Ele au întrebat-o pe sora Rachela dacă intenţionează să rămână cu tribul Şapras sau care îi sunt planurile de viitor. Ea le-a răspuns că ar vrea să lucreze cu tribul Auca. Ele au strâns din umeri şi au spus că Societatea Wycliffe nu lucrează în Ecuador. „Eu nu ştiu cum – a răspuns sora Rachela – dar ştiu că Dumnezeu va deschide o cale”. În timp ce luau masa, au fost întrerupte de un anunţ, dat de directorul Societăţii Wycliffe, care spunea că ambasadorul Ecuadorului a invitat Societatea Wycliffe să lucreze şi în Ecuador. Deci, aveau nevoie de filologi care să se mute din Peru în Ecuador. Aceasta a umplut-o pe Rachela de bucurie.

Când Rachela a sosit în Ecuador, a aflat că pe moşia unuia numit Don Carlos Sevila, în Oriente, se află o fată refugiată din tribul Auca, ce lucra pe plantaţiile lui. Întrucât nu era altă posibilitate de a intra în trib spre a învăţa limba lor, ea s-a gândit să încerce să înveţe limba cu fata aceasta. A vorbit cu Sevila care s-a arătat dispus să dea voie fetei să facă aceasta. Supusă unui test, Rachela a constatat că fata nu vorbea limba auca pură, căci ea fusese doar luată ca prizonieră de tribul Auca şi a trăit acolo doar câţiva ani. Atunci Sevila i-a spus că pe altă moşie, la Hacienda Ila, are o fată numită Dayuma, care cu câţiva ani în urmă a fugit din tribul Auca, fiindcă tatăl ei fusese omorât şi de frică să nu fie omorâtă şi ea, a părăsit pădurea şi lucra acolo pe moşie.

De la Sevila, Rachela cu alţi filologi traducători ai Bibliei a plecat într-o audienţă la preşedintele Ecuadorului, Velazco Ibarra, unde Cameron Townsend, directorul Societăţii Wycliffe, urma să prezinte grupul de misionari traducători. Cum Rachela nu avea o pălărioară potrivită pentru o aşa ocazie, tot grupul a fost de părere ca ea să poarte coroana de pene primită de la şeful vânătorilor de capete. Ea totuşi a schimbat-o puţin, adăugându-i o voaletă şi a pus-o pe cap. Directorul a prezentat-o ca misionară pentru tribul Auca. Preşedintele, mirat, a privit-o şi i-a zis: „Ce, te aştepţi să lucrezi cu Auca? Până acum nici un alt alb nu a reuşit să pătrundă în tribul lor şi să scape cu viaţă. Chiar intenţionezi să mergi la ei, domnişoară?” – „Da, a răspuns Rachela, cred că Dumnezeu îmi va deschide o cale!”

Hacienda Ila e de partea vestică a tribului Auca, despărţită de el prin câteva şiruri de munţi cu păduri virgine. Rachela a primit o cameră la etaj în clădirea ca un castel a lui Don Carlos. Aici Rachela a studiat cu Dayuma limba tribului Auca. Presupunerea ei că limba auca trebuie să fie înrudită cu limba tribului Şapras din Peru, care era doar într-o altă prelungire a junglei, a fost cu totul îndreptăţită. Don Carlos Sevila mereu povestea de groaznicele atacuri date de Auca, căci el însuşi a fost atacat cu săgeţi, că una i s-a înfipt adânc în carne, dar a scăpat cu viaţă. Toate aceste relatări ar fi avut darul s-o înspăimânte pe Rachela, dar ea cu atât mai mult vedea marea nevoie a acestora de Evanghelie, căci numai Evanghelia era singurul leac pentru ferocitatea lor.

La început, Dayuma a fost foarte închisă, nu voia să vorbească. Ea fusese căsătorită şi a avut doi copii, dar soţul şi un copil au murit într-o molimă de gripă. Ea era amărâtă şi nu vorbea. Prin semne, Rachela căuta să se împrietenească cu ea. Într-o zi, i-a arătat fotografii făcute cu Tariri, în ţinuta lui de şef. Imediat Dayuma a strigat: „Auca! Auca!” Cadrul de junglă, maimuţele în copaci, suliţa, săgeţile, părul lung, coroana de pene colorate pe cap, totul era ca la tribul Auca, doar că fotografiile nu erau făcute în Ecuador, ci în Peru şi Tariri avea îmbrăcăminte, pe când cei din Auca umblau în costumul lui Adam. Din ziua aceea au început să discute împreună şi să coopereze la studierea limbii tribului Auca. Zi de zi, Rachela îşi îmbogăţea vocabularul. Cu cât putea comunica mai mult cu Dayuma, cu atât aceasta îi istorisea de plăcerea de a omorî a celor din tribul ei. Uneori Dayuma venea de la lucru seara, mânca, apoi urca scara la Rachela şi, la lumina unei lămpi slabe cu petrol, stăteau de vorbă. Atunci îşi povestea amintirile din copilărie, iar Rachela nota toate cuvintele noi auzite şi îşi nota sensul lor. Pronunţia în limba auca e cantabilă. Aceasta a îngreunat mult scrierea şi învăţarea limbii, dar Rachela avea multă perseverenţă în toată această muncă dificilă de a redacta scrierea şi gramatica limbii unui popor. În iunie 1955, Rachela a trebuit s-o părăsească pe Dayuma. Aceasta s-a întristat şi a întrebat-o dacă se reîntoarce. Rachela a răspuns: „Otyae imaenti pongiono” – adică „Am să vin iarăşi”.

Datorită unei boli şi a unor piedici, Rachela nu s-a putut reîntoarce până la sfârşitul lui martie 1956. Asta era după omorârea celor cinci misionari de către tribul Auca. Întrebarea ei era: „Oare o va găsi pe Dayuma? Oare ştie ea de omorârea lui Nate, fratele ei, şi a celorlalţi? Care va fi reacţia ei? Fotografiile luate la Palm Beach de misionari înainte de omorârea lor, îi vor da Dayumei ceva semne despre rudele ei pe care nu le-a văzut de nouă ani?”

După moartea lui Nate, Rachela a scris părinţilor ei: „Eu mă rog pentru voi doi ca Duhul Sfânt să vă mângâie. Eu am spus Domnului că sunt gata să fac orice sacrificiu, ca să pot ajunge la aceşti indieni. Acesta e primul lucru pe care El mi l-a cerut. Voi ştiţi că Nate mi-a fost scump, dar ne bucurăm că el e acum la Domnul. Facă Domnul să am privilegiul să merg la aceşti indieni să le traduc Cuvântul preţios al Domnului şi să văd secerişul celor cinci boabe de grâu căzute pe pământul tribului Auca”.

Când s-a apropiat de castelul lui Sevila, Dayuma a văzut-o de departe, a alergat în calea ei şi i-a zis: „Ai venit, nu ai murit?” Toată istoria masacrării celor cinci misionari s-a ştiut la Hacienda Ila. Ziarele au publicat şi fotografiile. Dayuma a recunoscut pe femeia mai în vârstă, care fusese la ei înainte de masacru ca fiind mătuşa Mintaka, sora mamei ei. Bărbatul era o rudenie care a crescut în casa lor, iar fata i se părea că e însăşi sora ei mai mică, Gimari, care acum crescuse mare în cei nouă ani de când ea fugise din trib. Aceasta arăta că unii din familia ei încă mai erau în viaţă. Rachela avea şi o seamă de fotografii cu case din tribul lor, luate din avion, pe care Dayuma le-a recunoscut imediat. Una era numită casa maimuţei, alta a papagalului. Faţa Dayumei s-a luminat de bucurie la vederea caselor unde a copilărit.

Din cauza publicităţii masacrului, tribul Auca a ajuns cunoscut în lume, iar fiindcă s-a aflat că Dayuma este din tribul acela, mereu era asaltată de ziarişti şi corespondenţi de reviste din toate părţile. Fiind mereu ocupată cu aceştia, lecţiile cu Rachela nu prea au progresat. Unii considerau că Rachela ar trebui să pătrundă cu Dayuma în trib, dar pe de altă parte, ea încă nu era destul de stăpână pe limba lor. Şi încă un lucru o reţinea: Dayuma nu era încă credincioasă, nu-L cunoştea pe Dumnezeu. Deci, nu credea că trebuie să facă încă pasul, dar se ruga intens pentru convertirea Dayumei şi ca Dumnezeu să-i deschidă uşa să ajungă la ei. Odată Dayuma a întrebat-o pe Rachela dacă nu îi este dor de mamă-sa şi nu se duce s-o vadă. Atunci Rachela i-a răspuns că întâi vrea să meargă la tribul Auca să vadă pe mama ei, dar se teme să nu fie şi ea străpunsă cu lancea. La aceasta, Dayuma a zis: „Dacă vorbeşti limba lor nu te vor omorî”. Acest răspuns a fost un nou imbold pentru intensificarea învăţării limbii.

Acum Rachela începuse să traducă porţiuni din Noul Testament în limba auca şi le citea Dayumei, care le repeta din memorie. În felul acesta, Dayuma a început să se familiarizeze cu viaţa Domnului Isus, cu minunile Lui, cu suferinţele, moartea şi învierea Lui. Ea a început să-L iubească pe Domnul Isus.

De Crăciunul anului 1956, Dayuma a primit învoirea de la Don Carlos Sevila să meargă cu Rachela în oraşul Quito, să petreacă sărbătoarea Naşterii Domnului Isus cu alţi misionari ai Societăţii Wycliffe. Era ceva cu totul nou pentru o fată ieşită din junglă, care nu văzuse niciodată oraşul. Acolo a întâlnit pe mulţi care credeau ca Rachela şi aceasta a făcut o puternică impresie asupra ei. Când s-au reîntors, ea a povestit tuturor despre ceea ce a văzut şi auzit acolo.

N-a trecut mult şi Don Carlos a fost invitat de directorul Societăţii Wycliffe să participe la un program de televiziune, deoarece el cunoştea aşa de bine tribul Auca. La acest program trebuia să ia parte şi Rachela cu Dayuma. Datorită acestei invitaţii, Dayuma a primit mai mult timp liber ca s-o ajute pe Rachela să isprăvească studiul limbii auca. Apoi au primit un nou mesaj, că pentru programul de televiziune sunt invitate la studiourile din California. Rachelei i s-a părut că aşa ceva e prea mult pentru Dayuma. Se gândea că e ca şi cum ai duce-o pe planeta Marte. Ea crescuse în junglă şi trăise pe plantaţie, aşa că nu cunoştea viaţa din marile oraşe ale civilizaţiei. Totuşi, primise încredinţarea din partea Domnului că e spre binele lucrării şi a acceptat. Ce mult s-a mirat Dayuma când a zburat cu avionul peste apele oceanului. În viaţa ei, ea văzuse doar un râuleţ, iar acum vedea nesfârşitul apelor. Apoi potopul de lumini din Hollywoodul Californiei a uimit-o. Nu văzuse niciodată aşa jocuri de lumini. Nici pentru Rachela nu a fost cu nimic mai mic şocul în faţa camerelor de televiziune. Trebuia ca în program să facă traducerea unei porţiuni din Biblie în limba auca, iar Dayuma trebuia să confirme dacă e bine sau nu. Tot timpul ele trebuiau să vorbească în auca. Rachela credea că doar face o repetiţie. Era în seara de 5 iunie 1957. Au intrat pe scenă şi s-a dat startul. Scena reprezenta o junglă şi în timp ce Rachela şi Dayuma lucrau la traducerea Bibliei, deodată a auzit vocea tatălui ei ce a apărut acolo. Emoţionată, Rachela a sărit, l-a îmbrăţişat, i-a prezentat pe Dayuma şi iată că a apărut şi Samuel, fratele ei mai mare, care era căpitan de aviaţie. Apoi, o prietenă din copilărie a venit s-o felicite pentru lucrarea pe care o face. La fel, Loreta Anderson, pe care o înlocuise în Peru, cu un alt misionar din Ecuador, care era însoţit de Don Carlos, au venit să-i strângă mâna. Şi uimirea cea mai mare a Rachelei a fost când a apărut Tariri, şeful vânătorilor de capete. Ea nu ştia nimic de aceste aranjamente; în emoţiile acestor întâlniri, ea uitase că e în faţa camerelor de televiziune. Totul a fost ceva spontan şi totul s-a desfăşurat aşa de rapid şi cu atâta naturaleţe. De la început, ea credea că e doar o mică repetiţie ca să se deprindă şi apoi vor da programul. Când s-a stopat însă şi i s-a spus că acesta a fost programul şi că a fost văzută de 30 milioane de telespectatori, ea a început să tremure de emoţie. Dar totul era terminat. Bucuria ei a fost mare, nu că a participat la un program de televiziune, ci că a întâlnit pe atâţia care îi erau scumpi. Şeful de trib Tariri era acum credincios şi a zburat din Peru special pentru acest eveniment.

Dayuma s-a bucurat nespus să-l întâlnească pe Tariri şi Tariri auzise despre ea. Prima lui întrebare a fost: „Cunoaşte Dayuma pe Domnul?” El a spus că s-a rugat mult pentru convertirea ei.

A doua seară, Dayuma a fost cuprinsă de o mare febră. Rachela întâlnise în holul hotelului pe un doctor şi când a venit şi a văzut cum ardea Dayuma, a fugit înapoi în hol să-l găsească pe acel doctor. Nu ştia că Dr. Ralph Byron era un eminent specialist în cancer şi directorul spitalului City of Hope din California. El era şi un bun credincios. Numaidecât a venit s-o consulte pe Dayuma. Prin Rachela ca interpretă, el a întrebat-o: „Te încrezi în Domnul Isus?” Răspunsul ei spontan a fost: „Da, şi mă gândesc la El şi ziua şi noaptea”. Aceasta a fost prima mărturisire de credinţă a Dayumei.

În timpul vizitei lor în Statele Unite, Dr. Billy Graham avea o serie de evanghelizări la New York. Rut, soţia lui, a auzit despre programul lor la televiziune şi le-a invitat să ia parte într-o seară la evanghelizări. Rachela nu ştia cum să spună Dayumei că va fi mult popor şi că ea e solicitată să spună ceva din Biblie în limba auca. Cu câteva zile înainte însă, vizitaseră o mare fermă cu mii de curci, de care Dayuma s-a mirat mult. Astfel că a folosit comparaţia spunându-i că vor fi atâţia oameni câte curci au fost acolo. Dayuma a ales să le spună în auca învierea fiicei lui Iair, iar Rachela s-o traducă în engleză. Însuşi Billy Graham a fost adânc mişcat de această primă convertită din tribul Auca. Iar când s-a făcut apelul şi sute au trecut în faţă, Dayuma s-a mirat. Cum atâţia până acum nu au fost gata să-L iubească pe Domnul Isus? Ea credea că toţi albii ar trebui să-L iubească. Când au vizitat portul New York, au văzut un vas port-avion şi ea a întrebat cum acele albine de lemn (aşa numeau ei avioanele) pot să stea pe acea uriaşă canoe!?

Când a vizitat pe părinţii Rachelei şi ai lui Nate, Dayuma şi-a dat seama că ei nu au gând de răzbunare pentru omorârea fiului lor, aşa cum făceau cei din tribul Auca.

Din cauză că Dayuma luase o gripă cu febră foarte mare, precum şi datorită faptului că indienii nu au nici o rezistenţă la gripă, Rachelei i se părea că fata e aproape de moarte. De aceea, imediat a chemat telefonic pe un medic misionar din Peru, care a tratat pe mulţi indieni ce au suferit de gripă, şi acela i-a dat indicaţiile necesare. Gripa, cu toată medicaţia indicată, a ţintuit-o pe Dayuma la pat luni de zile. Astfel, în loc să se întoarcă într-o lună în Ecuador, au zăbovit mai bine de un an.

În timpul convalescenţei, Rachela a citit Dayumei în limba auca pocăinţa temnicerului din Filipi şi a famenului etiopian. Ea a fost foarte mişcată. S-a interesat de botez, căci era ceva nou pentru ea şi a spus că şi ea vrea să fie botezată. Atunci Rachela a făcut aranjamentele şi în ziua de 15 aprilie 1958, Dayuma a fost botezată de Dr. Edman la Wheaton. Dr. Edman, care era preşedintele lui Wheaton Colege, o cunoştea pe Dayuma, căci ea fusese în casa sa la Crăciun, pe când el era misionar în Peru.

În timpul acesta, două femei auca au ieşit din trib şi au ajuns la Elizabeth Elliot, soţia misionarului Jim Elliot, care fusese omorât în acel masacru. Ele o căutau pe Dayuma, dar aceasta se afla bolnavă în Statele Unite. Prin casetă cu mesaj în auca, Dayuma le-a îndemnat să rămână acolo până ce se poate reîntoarce. Le-a rugat să îi spună cine sunt. Când Dayuma a primit de la Elizabeth Elliot caseta cu veşti în auca de la cele două femei, a aflat că mătuşile ei Wiika şi Wiwa au fost străpunse cu lancea şi au murit, la fel Wawae, fratele ei, a fost omorât. Una a spus că pe ea o cheamă Maengamo. Ea este soţia lui Gikita, fratele mamei lui Dayuma, deci mătuşa ei. Pe cealaltă o chema Mintaka şi era sora mamei ei. Ele erau cumnate. Bucuria Dayumei a fost mare, căci amândouă îi erau mătuşi, dar mare i-a fost şi durerea pentru fratele ei şi mătuşile omorâte. Despre un alt frate al ei, Nampa, spuneau că a fost omorât de strânsoarea unui şarpe boa.

Într-o seară, Elizabeth Elliot le-a chemat la telefon pe Rachela şi Dayuma şi le-a spus că a arătat celor două femei auca fotografia cu bărbatul şi cele două femei auca ce veniseră la misionari pe plaja Palm Beach şi a aflat că femeia cea puţin mai în vârstă era Mintaka, ce se afla acum la ea, iar cealaltă mai tânăra era Gimari. Când a auzit Dayuma, imediat a strigat că aceea e sora ei, care la plecarea ei era copilă.

A urmat o altă casetă din care Dayuma a aflat veşti despre mama ei, despre Gimari şi Ana, surorile ei, că sunt în viaţă şi că cele două mătuşi au venit să vadă pe Dayuma, căci în trib se vorbea că albii au omorât-o şi au mâncat-o.

La sfârşitul lunii mai, Rachela şi cu Dayuma s-au putut reîntoarce în Ecuador, unde Dayuma şi-a întâlnit mătuşile. Erau doisprezece ani de când nu le mai văzuse. A fost o zi deosebită şi pentru ea şi pentru ele. Acum i-au dat amănunte despre masacrarea misionarilor. Au spus cum s-au bucurat de darurile primite, cum într-o zi Nampa, fratele Dayumei, le-a legat de frânghie un papagal împachetat în scoarţă de copac, că bărbatul care a vizitat cu Mintaka şi Gimari pe misionari e Naenkiwi, care a vrut să se căsătorească cu Gimari. Spuneau că s-au dus la ei să afle veşti despre Dayuma, că Gimari ar fi vrut să urce în avion să meargă în căutarea ei, dar că nu s-au putut înţelege cu misionarii, căci aceştia nu ştiau decât doar câteva cuvinte în limba auca. A doua zi, Naenkiwi a minţit că albii veniţi pe plajă ar fi vrut să-i omoare, dar Mintaka a strigat că el minte, căci albii s-au purtat bine cu ei. Gimari însă a spus şi ea că albii au vrut să-i omoare şi asta i-a înfuriat pe bărbaţi, care şi-au pregătit suliţele şi săgeţile şi au plecat spre plajă. Cei cinci ucigaşi ai misionarilor au fost: Kimo, Minkayi, Nimonga, Djuwi şi Gikita. Toate veştile acestea au îndurerat-o adânc pe Dayuma. Până acum înclina să se reîntoarcă în trib să le spună despre dragostea lui Dumnezeu, dar după ce a ascultat toate veştile acestea, a spus că nu se mai întoarce şi a plâns mult.

A trecut un timp şi după multele insistenţe ale mătuşilor ei, Dayuma s-a lăsat înduplecată şi a consimţit să meargă cu ele. Nu ştia cum are să fie primită, dar repeta mereu că atunci când Păstorul îşi scoate oile, merge El înaintea lor. Astfel, şi-au făcut bagajele şi pe data de 2 septembrie au plecat în junglă.

Dayuma avea o dorinţă vie să facă cunoscută dragostea lui Dumnezeu tribului Auca şi să le spună ce frumoasă e noua ei viaţă trăită pentru Dumnezeu. Pe cele două mătuşi deja le învăţase să se roage. Odată Dayuma le vorbea despre plecarea sufletului în clipa morţii şi primirea lui în cer, după imaginaţia ei: În cer o voce a întrebat:

— Cine vine acum?

— E Maengamo.

— A fost ea o bună credincioasă?

— Dar tu cine eşti?

— Eu sunt Mintaka.

— Bine, intraţi, aici am pregătit o frumoasă colibă pentru voi.

După 27 zile, Dayuma cu Mintaka, Maengamo, o soţie a iui Naenkiwi cu copilaşul, trei fete şi doi băieţi au sosit la sediul misiunii de la Arajuno. Dayuma era în frunte. Cum au dat să intre, Dayuma a început să cânte: „Isus, ştiu, mă iubeşte, Biblia-mi spune mie…”. Ele au adus o invitaţie din partea tribului, ca Rachela Saint şi Elizabeth Elliot să meargă la ei; că ei deja construiesc o casă pentru ele.

Dayuma a istorisit cum a fost bine primită în trib, cum s-au adunat toate rudeniile să o vadă, cum mamă-sa a pregătit o masă bună pentru toţi, iar Dayuma a mâncat delicioasele mâncări ale junglei, cum stătea în hamac şi le povestea despre viaţa nouă, despre bucuriile ei de când a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu. Şi toţi erau numai ochi şi urechi. Unii au întrebat-o dacă n-a fost mâncată de albi, căci ei spuneau că albii sunt canibali. Ea a căutat să-i facă să înţeleagă că albii nu mănâncă oameni şi dovadă e ea însăşi. Le-a spus cum ea a fost primită de albi, cum i-au dat adăpost, mâncare şi îmbrăcăminte; că cei care Îl cunosc pe Dumnezeu sunt oameni buni, nu fac rău altora, nu omoară, ci îi ajută în toate felurile.

Apoi i-au povestit ei cum „albina de lemn” a zburat pe deasupra caselor lor şi le-a adus multe daruri şi cum atunci când au coborât la ei, unii au spus că au venit să-i omoare. De aceea, decât ei să fie omorâţi, mai bine s-au dus ei cu suliţele, i-au atacat prin surprindere şi i-au străpuns pe toţi. Unii din trib au fost de părere să nu-i omoare, dar ei, de frică, n-au mai ascultat de nimeni, ci i-au doborât. Unii au întrebat-o ce mănâncă albii, iar ea le-a spus că mâncarea lor e cu totul diferită. Le-a spus că locuiesc în case mari şi frumoase şi că ei însemnează totul pe hârtie, aşa cum cei din Auca fac unele semne pe coaja copacilor tineri. Ea le-a explicat că albii, care coborâseră cu „albina de lemn”, voiau să facă semne pe hârtie cu ceea ce a spus Dumnezeu pentru poporul auca în limba lor. „Acum, spuneau ei, vezi, dacă noi n-am ştiut, noi le-am făcut rău, i-am omorât”.

Ea a spus că a învăţat din semnele Cuvântului lui Dumnezeu cum să trăiască o viaţă frumoasă, plină de bucurii. Când le-a vorbit ce spun semnele acelea despre cer, pentru ei a fost ceva fantastic, nemaiauzit. Kimo şi soţia lui, rude cu Dayuma, au fost adânc mişcaţi, ar fi vrut să tot asculte. Duhul lui Dumnezeu a început să lucreze la inima lor. Şi erau dornici de o altă viaţă. Dayuma plecase din trib de groaza omorurilor. Tatăl ei fusese străpuns cu suliţa şi omorurile s-au ţinut lanţ, aşa că în trib n-au mai rămas oameni bătrâni. Gikita, unchiul ei, deşi era frate mai tânăr al mamei ei, acum el a rămas cel mai bătrân din tot tribul, căci s-au omorât unii pe alţii. Răzbunările, plăcerea de a omorî de acum periclita însăşi existenţa tribului lor. Dayuma le-a spus că lucrul acesta nu e bun, că nu trebuie să se răzbune, nu trebuie să se urască, ci să se iubească unii pe alţii. Mesajul acesta nou pentru ei a început să încolţească în inimile lor. Erau sătui de omoruri, doreau o altă viaţă.

Ea le-a spus că de când trăieşte cu „oamenii buni”, viaţa ei este cu totul alta. Ea nu mai urăşte şi nu vrea să se răzbune, nici pentru tata, nici pentru fratele ei. Le-a povestit că ea a mers până departe, departe la „oamenii de bine” şi a văzut ce frumoasă e viaţa unde e dragoste, pentru că oamenii ascultă de Dumnezeu. Oare nu ar fi bine – întreba Dayuma – ca semnele acelea, care sunt Cuvântul lui Dumnezeu, să vină şi aici în pădure, ca să schimbe viaţa tuturor?

Toate acestea au determinat pe indienii Auca să invite pe Rachela şi pe Elizabeth Elliot să meargă să-i înveţe şi pe ei să trăiască altă viaţă. Cu o aşa invitaţie a venit tot grupul în frunte cu Dayuma.

Sora Rachela, când a auzit că e invitată să meargă în tribul Auca, s-a închinat şi a mulţumit Domnului, căci vedea în aceasta un răspuns la rugăciunile ei făcute timp de cinci ani. De aceea, n-au stat mult pe gânduri, ci au început amândouă să se pregătească, să împacheteze lucrurile strict necesare şi mica staţie de radio emisie-recepţie, ca să poată comunica cu misiunea. Apoi, pe data de 6 octombrie au plecat cu tot grupul prin junglă spre pădurile în care trăia tribul Auca. Acolo, grupul spusese că li s-a pregătit o locuinţă. Sora Elliot a trebuit să ia pe Valeria, fiica ei care avea abia 4 ani. Misionarii de la Arajuno le-au încredinţat în mâna Domnului, singurul care putea să le poarte de grijă. Când au ajuns la capătul pistei de avioane şi trebuiau să intre în junglă, Dayuma i-a oprit pe toţi şi s-a rugat în limba lor ca Domnul să-i ferească de şerpi, care mişună peste tot în junglă, de jaguari, feline ce atacă oamenii pe neaşteptate şi de orice rău. Apoi, au plecat printre ierburile înalte şi au ajuns la păduri, unde pericolele puteau fi la fiecare pas. Jos vipere, în copaci şerpi boa, în dosul tufişurilor lei, tigri, hiene, jaguari, plus oameni ce atacau pe oricine trecea prin teritoriile lor.

Drumul a fost de trei zile de mers pe jos. Două nopţi le-au dormit în plină pădure tropicală, expuşi ploii şi fiarelor sălbatice. Totuşi au dormit duşi, căci erau frânţi de oboseală. Mai ales surorile misionare, care nu erau obişnuite cu mersul pe jos, erau ca moarte. Pe lângă distanţa parcursă, oboseala mare a fost şi din cauză că nu era drum, ci prin ierburi, printre tufişuri, peste copaci căzuţi, peste dealuri, peste văi, prin apa unor râuri trebuiau să-şi croiască ei cărarea. A doua seară, au ajuns la nişte colibe ale indienilor Chiciua, pe malurile râului Curaray. Aceştia au fost binevoitori şi i-au servit cu banane; au dormit pe vatra uscată a unei colibe.

A treia zi, surorile misionare nu mai puteau merge, aşa că au luat două canoe pentru ele şi Dayuma, iar ceilalţi au continuat drumul pe jos. Chiar şi cu canoe nu a fost cu mult mai uşor, căci anumiţi copaci erau căzuţi în râu. Atunci trebuiau să iasă la ţărm, să târască şi canoea, să depăşească obstacolul, apoi se urcau iarăşi în canoe. Uneori au întâlnit mici căderi de apă, i-au udat până la piele. A treia zi, pe la orele 4 după-masă, canoele s-au oprit şi indienii chiciua, care le conduceau, au mers să prindă ceva vânat. Acolo au făcut un foc mare, au fript carne pe jăratic, au mâncat cu toţii, apoi au ridicat ceva adăposturi pentru noapte şi s-au culcat.

Peisajul era încântător. Pădurea era plină de flori cu miros îmbătător. Păsări frumos colorate cântau minunat în răcoarea serii, dar ici-colo se auzea urletul unei fiare sălbatice, care făcea să treacă fiori de groază prin toţi călătorii. Acolo le-a ieşit în întâmpinare Kimo, un verişor al Dayumei, cu soţia sa Dawa. El părea o statuie, dar ea le-a zâmbit puţin la vederea femeilor străine. Gimari, sora Dayumei, venise şi ea cu copilaşul mic în braţe şi era veselă, chiar gălăgioasă. Ei i-au luat şi i-au dus în trib. Satul era cam gol.

Dayuma a întrebat unde sunt ceilalţi şi i s-a răspuns că sunt plecaţi după vânat. În realitate, ei îşi părăsiseră colibele de frică şi se duseseră în altă parte a pădurii. Nici chiar Akawa, mama Dayumei, nu era acasă. La apusul soarelui, Kimo s-a dus în pădure şi a strigat: „Au venit! Au venit!” După acest semnal, a apărut mama Dayumei. Ea purta acum îmbrăcăminte, dar tremura toată de emoţie şi bucurie. Numaidecât a intrat în vorbă cu sora Rachela, care vorbea bine în limba lor. Ea era mult mai îmbătrânită decât îi era vârsta. Aceasta a fost pe data de 8 octombrie 1958. A doua zi, s-a întors şi Oba, sora mai mică a Dayumei, cu Dyuwi, soţul ei, şi cu fetiţa lor. Apoi a apărut Gikita. Deşi nu era bătrân, el era patriarhul tribului. Astfel, rând pe rând, s-au întors cu toţii la locuinţele lor. Erau foarte curioşi să vadă străinele albe venite la ei. Toţi îşi arătau cicatricele ce le aveau pe piele şi spuneau cum au scăpat cu viaţă. Discuţiile se prelungeau până noaptea târziu. Cum colibele lor nu aveau pereţi laterali, ci numai acoperiş şi erau foarte aproape una de alta, ei se aşezau fiecare în hamacul lui şi stăteau de vorbă. Din cauză că nu era nici un loc privat, misionarele nu se dezbrăcau până nu se lăsa întunericul de-a binelea. Ceilalţi nu aveau nevoie de loc privat, căci fiecare era în costumul primit la naştere. Rachela îşi adusese salteaua ei pneumatică, pe care o umflă şi deasupra întinse un fileu, ca să fie ferită de ţânţari; astfel, chiar şi în junglă să poată dormi bine.

Intrarea în trib s-a făcut, dar n-a fost uşoară adaptarea în mijlocul tribului. De la o lume civilizată să mergi la cei lipsiţi cu totul de civilizaţie, de la oameni bine îmbrăcaţi să mergi la oameni goi, de la toate mijloacele moderne să mergi la nimic, trecerea aceasta a fost foarte grea. Ei nu cunoşteau pâinea, nu foloseau sarea, nici zahărul. Trăiau din vânat şi pescuit. Vânatul cel mai des era cel al maimuţelor, pe care le frigeau pe jăratic, iar uneori nici părul nu era ars bine. Să rozi coada afumată de maimuţă sau să-i sugi ochii, pentru ei era un deliciu, dar era ceva foarte scârbos pentru misionare. Fiindcă pentru ei acestea erau părţile cele mai delicioase, mereu le ofereau misionarelor şi ele nu le puteau refuza. Ei nu foloseau lingura, furculiţa sau cuţitul, ci totul se servea cu mâna. Apoi ei nu aveau farfurii, ci mâncarea se punea pe o frunză sau de-a dreptul pe pământ. Ei nu aveau plită, maşină de gătit sau cuptor. Totul se gătea pe jăratic sau în cenuşa fierbinte. Veveriţele le coceau în cenuşă şi se mâncau cu tot cu intestine. Mistreţii vânaţi îi pârjoleau la un foc mare; la fel şi păsările.

Ei nu aveau guvern, nici autorităţi, nici legi, nu îşi băteau soţiile, nu se certau, nu divorţau, nu făceau şi nu foloseau băuturi alcoolice. Ei nu aveau şi nu cunoşteau banii, nu vindeau şi nu cumpărau. Nu aveau mândrie, lăcomie, egoism. Ajutau orfanii, văduvele şi bolnavii. N-aveau sărbători. Pomenesc acestea ca să vă daţi seama de primitivismul lor şi să înţelegeţi greutatea surorilor misionare de a se adapta la o aşa viaţă; şi totuşi ele s-au dus să le vestească Evanghelia.

Ca un meseriaş, un funcţionar sau un pensionar din România să se mute în Oltenia, Dobrogea sau Moldova, spre a vesti Evanghelia, nu ar avea greutăţi, nu ar fi confruntat cu nimic din acestea. Oare îi iubeşti tu cu adevărat pe românii de acolo? Mulţi trăiesc în toate păcatele şi merg spre iad. Cine îi va ajuta să cunoască mântuirea lui Dumnezeu?

Imediat după primele zile, Dayuma şi Rachela începură să le vorbească de dragostea lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul Său să ne înveţe cum să trăim frumos şi în pace; cum pentru vina şi păcatele noastre, El a primit osânda, pentru ca Dumnezeul cel drept să ne poată ierta pe noi; cum a treia zi Domnul Isus a înviat, S-a arătat ucenicilor, apoi S-a înălţat la cer. Dar El a promis că are să vină iarăşi, pentru ca să-i ducă pe ai Săi în fericire. De multe ori, Dayuma le vorbea seara până târziu, chiar şi după ce Rachela şi Elizabeth adormeau.

Când le-a vorbit despre ravagiile păcatului şi despre pedeapsa care va urma, cum în Cartea cu însemnările lui Dumnezeu se spune despre un foc mare, unde vor fi aruncaţi cei răi, toţi au fost foarte atenţi. Ei ştiau că sunt răi, căci omorurile s-au ţinut lanţ, nu numai faţă de străini, ci şi ei între ei. Mama Dayumei a văzut atâtea omoruri. A văzut cum l-au omorât pe tatăl ei, apoi pe două surori, pe un frate, pe soţul ei, un fiu, o fiică, un ginere, plus alte rudenii. Ei au omorât din plăcerea de a omorî, iar acum au ajuns să-şi dea seama că sunt vinovaţi. Uneori dădeau asalturi noaptea asupra altora, iar dimineaţa, după suliţele din victime îşi dădeau seama că şi-au omorât fratele, cumnatul sau alte rude apropiate, căci fiind goi, la întuneric, în învălmăşeală, nu puteau şti în cine aruncă suliţa.

Încă în timpul celor 27 de zile când Dayuma a fost în prima ei vizită în trib şi le-a vorbit de suferinţele Domnului Isus pentru vina noastră, Dawa, soţia lui Kimo, a fost foarte mişcată. Ea a cerut Dayumei să-i spună mai mult. În noaptea dinaintea plecării Dayumei ca să cheme pe Rachela, Dawa a stăruit de ea să-i spună încă o dată despre Fiul lui Dumnezeu. La fel, o bătrânică, numită Mima, mereu cerea să-i spună despre Dumnezeu. Aceasta însă s-a îmbolnăvit de gripă şi a murit înainte de a sosi Rachela.

Într-o noapte, după ce Rachela adormise, a venit Dayuma la ea, a trezit-o şi i-a spus că Minkayi vrea să slujească Domnului, să trăiască o altă viaţă. A fost o binecuvântată întrerupere a somnului ei, un prilej deosebit de mulţumire că Dumnezeu a trezit pe acest bărbat din starea sa de păcătoşenie. Minkayi era frate vitreg al Dayumei. Era foarte crud, a omorât pe mulţi cu suliţele lui şi a fost primul dintre ucigaşii misionarilor, dar a fost şi primul dintre ei care s-a pocăit.

Pentru duminică, Dayuma i-a anunţat să se adune toţi. A venit chiar şi Tona, un tânăr din josul râului, împreună cu Dabu, un bărbat înalt şi lat în piept, frate cu Maengamo. Dayuma a ţinut cu ei o lecţie biblică. Toţi stăteau pe bănci, care nu erau altceva decât canoe crăpate ce nu mai puteau fi folosite. Ele au fost aşezate în jurul focului. Chiar şi după terminare, Dayuma a căutat să se ocupe de verişorul ei Dabu şi i-a vorbit mult despre naşterea, misiunea, suferinţele, moartea, învierea, înălţarea Domnului Isus la cer şi revenirea Sa în glorie. Când a terminat, Dayuma i-a zis: „Acum, Dabu, du-te şi învaţă pe copiii tăi aceste lucruri”. Sculându-se să plece, căci avea o cale lungă de mers, el zise: „Da, am să-i învăţ pe copiii mei”.

Treptat, treptat, cei din trib au început să-şi dea seama de ce avionul le-a lăsat atâtea daruri şi de ce misionarii înşişi au coborât pe plajă. Conştiinţa lor a început să lucreze. Unii au zis: „Noi am omorât oamenii voştri! N-am înţeles, iar acum auzim acestea din partea lui Dumnezeu”.

În câteva rânduri, Dayuma s-a rugat în limba lor, ca Dumnezeu să scoată dintre ei pe vrăjitoarea-doctor. De fapt, aceasta nu venise niciodată la adunările ţinute de Dayuma şi Rachela. Dayuma i-a învăţat că atunci când se roagă să închidă ochii ca să nu fie conturbaţi, ci să se gândească la Dumnezeu. Când ea vorbea cu Dumnezeu -aşa numea ea rugăciunea – mereu Îi cerea ca El să-i elibereze pe cei din tribul Auca de spiritele rele. Deşi încă nu înţelegeau bine rugăciunea, toţi stăteau cu reverenţă.

Într-o scrisoare, Rachela spunea părinţilor că e uimită cum Dumnezeu Îşi face lucrarea. Doar cu trei ani înainte ea începuse să o înveţe pe Dayuma din Evanghelie şi acum ea vorbea aşa de bine şi cu atâta râvnă poporului ei despre însemnările lui Dumnezeu – cum numea ea scrisul în Sfintele Scripturi.

Următoarea care s-a hotărât să asculte de Dumnezeu a fost Omaenkiri, soţia lui Gikita, deci mătuşa Dayumei. Ea aparţinea generaţiei mai în vârstă. Rachela a vizitat-o în coliba ei în mai multe rânduri. După câteva zile însă, ea s-a îmbolnăvit şi la scurt timp a murit. Gikita, soţul ei, nu a fost acasă, era la Dayuma. Întrucât la ei era obiceiul ca atunci când murea mama şi rămânea un copilaş mic, acesta să fie sugrumat şi îngropat cu ea. Dayuma a stăruit imediat de unchiul ei să nu omoare copilaşul. A fost pentru prima dată în tribul lor că pruncul nu a fost omorât. Deci, Evanghelia a început să dea roade şi în privinţa aceasta.

Fiindcă Gimari a mers să fie soţia lui Naenkiwi fără voia mamei ei, multă vreme Dayuma a avut resentimente faţă de ea. La fel, în mai multe rânduri, Gimari a râs de sora ei, în timp ce aceasta vorbea tribului. Rachela a observat toate acestea şi de aceea a început să se ocupe de Gimari, să-i vorbească ei personal de Dumnezeu.

Se apropia Crăciunul. Rachela, Elizabeth cu fetiţa şi Dayuma au hotărât să se reîntoarcă la baza misiunii. Părinţii lui Jim Elliot urmau să sosească de Crăciun în Ecuador, iar Dayuma voia să petreacă vacanţa de Crăciun cu băiatul ei, care era la şcoală în Limoncocha. Astfel, după aproape două luni, s-au despărţit de cei din trib şi au plecat cu promisiunea că se vor întoarce.

Spre sfârşitul lui februarie 1960, Rachela şi Dayuma s-au reîntors. Elizabeth putea veni abia în martie. La sosirea în sat, n-au găsit pe nimeni, doar la casa lui Kimo ardeau câţiva tăciuni. După ce Dayuma a strigat de câteva ori prin pădure, Dawa a trecut râul şi a venit acasă, iar Kimo abia în amurg a sosit de la vânătoare, dar nu prinsese nimic. Toţi din sat erau plecaţi. Ei presupuneau că Rachela şi Dayuma nu se vor mai întoarce. Kimo a avut însă o veste bună pentru ele: de când au plecat ele, nimeni n-a fost omorât. A doua zi dimineaţa, înainte ca Kimo să plece după bagajele lor, căci fiind grele le lăsaseră la jumătatea drumului, el a spus Dayumei că îi este teamă ca nu cumva tribul vecin să îi fi omorât pe ai lor, căci nici unul nu s-a reîntors. Imediat Rachela şi Dayuma s-au rugat ca Domnul să-i ajute să se reîntoarcă cât mai curând şi să se reîntoarcă în pace. După câteva zile, când Kimo a sosit cu bagajele, avea veşti. Toţi ai lor erau bolnavi. Gimari şi Gikita erau aproape să moară.

Nimonga, soţia lui Gikita, a zis că dacă el moare, are să străpungă cu suliţa pe Rachela şi Dayuma, căci ele de afară au adus boala în tribul lor. Două femei au murit, Minkayi a fost înţepat rău de o viespe mare, Akawo nu putea să umble fiindcă avea un deget de la picior foarte inflamat, Maengamo a părăsit satul din cauza insectelor rele de acolo şi s-a mutat în josul râului. Toţi erau furioşi împotriva lor. Deci, veştile erau cât se poate de rele. Dayuma însă le-a explicat că bolile şi moartea sunt o consecinţă a păcatului.

În prima parte a lunii martie, a sosit şi Elizabeth Elliot cu Valeria, iar după o săptămână au venit în sat la Tiwaeno: Akawa, Dyiuwi şi Oba, Maengamo, Tyamae şi Wato, apoi s-au reîntors şi ceilalţi.

La Paşti, Dayuma i-a adunat din nou pe toţi şi le-a vorbit despre moartea şi învierea Domnului Isus, precum şi arătarea Lui celor doi în drum spre Emaus. La sfârşit, Dawa şi Gimari au spus că ele vor să-L iubească pe Domnul Isus şi să trăiască frumos. A fost ceva deosebit pentru Dayuma. Acum i-a învăţat pe toţi un cântec creştin de proslăvire a lui Dumnezeu în limba auca. A fost prima lor cântare creştină. Ea le-a vorbit apoi că Domnul Isus care a înviat, S-a înălţat la cer şi va veni iarăşi să-i ducă pe ai Săi în colibe mult mai frumoase, iar pe cei răi să-i pedepsească.

Când s-au reîntors din vacanţa ce au avut-o în Quito, au adus cu ele un mic patefon şi patru discuri cu relatări biblice în limba auca. Toţi s-au adunat ca la o minune. Ei încă nu văzuseră o cutie care să vorbească. Se uitau la ea, dădeau din cap, căci le vorbea în limba lor. Dyuwi, care la început stătea la distanţă, acum a învăţat să lucreze cu patefonul. Seara când se întorceau de la vânat, toţi se adunau să asculte din nou discurile.

Când Rachela şi Dayuma au hotărât să se întoarcă la Limoncocha, Kimo şi soţia sa Dawa au acceptat invitaţia să le însoţească. Până la Arajuno au mers pe jos, iar de acolo cu avionul misiunii. Pentru Kimo şi soţie a fost primul zbor cu avionul. Erau cu sufletul la gură. Când au pus din nou piciorul pe pământ, au respirat uşuraţi. În oraş au fost uimiţi de tot ce au văzut. A fost prima lor ieşire din junglă. La început le-a fost frică de orice străin. Se temeau ca nu cumva să-i împuşte. Dar după câteva zile a dispărut teama aceasta.

După o lună, s-au întors în junglă. Acum să-i fi văzut cum povesteau tuturor despre străinii care Îl iubesc pe Dumnezeu că trăiesc o viaţă frumoasă, iar ceilalţi o viaţă rea; că şi chiar numai după faţă, poţi să cunoşti pe cei ce iubesc pe Dumnezeu, căci au faţa senină – spunea Kimo – iar ceilalţi trăiesc negru, sunt întunecaţi, ca liliecii. El a observat că duminica, oamenii lui Dumnezeu s-au dus să audă însemnările lui Dumnezeu, cum numeau ei Biblia.

Acum când s-au reîntors, Rachela şi Dayuma au găsit că s-au grupat toţi în sat şi veneau chiar mai mulţi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu. Rachela făcuse un frumos progres cu traducerea Bibliei în limba auca.

Într-o dimineaţă, în timp ce Rachela vorbea cu staţia misionară, acolo se auzea vocea lui Tariri, şeful celuilalt trib de indieni, care vorbea la radio. Rachela, care îl cunoştea pe Tariri, a cerut să-l dea puţin mai tare. Cei din tribul Auca au fost foarte miraţi că Tariri s-a pocăit şi acum îl auzeau predicând. El fusese spaima tribului Auca. Omorâse pe mulţi din ei, iar acum le dădea la radio o lecţie biblică despre iertare, nu răzbunare.

În altă zi, când s-au adunat să asculte încă ceva din Biblie, după ce le-a vorbit, Dayuma le-a zis că cei ce ştiu că au inima spălată în sângele Domnului Isus, să fie gata să spună aceasta celorlalţi. Prima care s-a ridicat a fost Dawa. Ea a spus: “Înainte nu am trăit bine, dar acum Îl iubesc pe Dumnezeu cu tot sufletul meu”. Abia s-a aşezat jos, şi s-a ridicat Dyuwi. A fost un mare curaj ca el să vorbească.

El şi-a ridicat mâna, a apucat un deget şi a zis: „Şi pe acesta l-am omorât”. Apoi a apucat al doilea deget şi a zis la fel: „Şi pe acesta l-am omorât, dar aceasta a fost înainte de a auzi de Domnul Isus, acum însă El a curăţit inima mea”. El avea la activul său două omoruri. El a fost cel mai tânăr dintre cei cinci ucigaşi ai misionarilor. După el s-a ridicat Kimo şi a început să numere pe degete omorurile sale. El, arătând pe degete, a zis: „Acesta a fost un auca pe care l-am omorât, acesta a fost un străin, şi acesta a fost un străin, acesta a fost un misionar”. El săvârşise patru crime. „Am făcut acestea – a continuat el – când inima mea era neagră. Acum sângele lui Isus a curăţit inima mea. Nu mai vreau să trăiesc aşa. Acum trăiesc iubindu-L pe Domnul”. A urmat apoi Gimari, care a spus că şi ea acum Îl iubeşte pe Domnul şi e fericită. Toţi ceilalţi au fost răscoliţi adânc, dar au tăcut.

Gikita n-a zis nimic atunci, dar într-o altă zi, când Rachela i-a făcut o vizită, el şi-a deschis inima. El a luat rând pe rând degetele de la mâini, dar nu i-au fost de-ajuns. Avea douăsprezece omoruri săvârşite cu suliţa lui. Lacrimile îi curgeau şiroaie din ochi şi gura repeta mereu: „Asta a fost înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Noi nu am ştiut, nu am ştiut că oamenii voştri au venit să ne ajute. Eu am omorât pe unul din ei”. După ce s-a mai liniştit din plâns, Gikita a povestit Rachelei totul cum s-a întâmplat. Pe plajă, ceilalţi patru auca au dat să fugă, se temeau să-i omoare, dar el a strigat la ei şi a fost primul care a străpuns cu suliţa pe un misionar, apoi au sărit şi ceilalţi şi fiecare şi-a răpus victima. Faptul că deşi misionarii aveau arme, totuşi nu i-au împuşcat, ci s-au lăsat străpunşi, i-a uimit şi nu ştiau cum să-şi explice. Acum însă, au înţeles că misionarii, având dragoste pentru ei, au fost mai degrabă gata să moară decât să omoare pe alţii.

Într-o altă zi, Nimonga a spus că şi el înţelege ce spun însemnările lui Dumnezeu despre iertarea păcatelor. Deci, toţi cei cinci ucigaşi ai misionarilor: Gikita, Kimo, Minkayi, Dyuwi şi Nimonga au fost gata să se pocăiască şi să creadă în iertarea păcatelor prin sângele Domnului Isus. Cuvântul Domnului şi Duhul Sfânt au schimbat inima lor.

Ba mai mult, din ucigaşi ai misionarilor, Domnul i-a făcut misionari. Într-o duminică, Dyuwi, cel mai tânăr dintre ucigaşii misionarilor, a spus adunării că pe el Domnul Îl cheamă să ducă vestea mântuirii la un alt trib de indieni Auca din josul râului, care era mai fioros chiar decât tribul lor. De fapt, el se trăgea din acel trib, era căsătorit aici şi avea trei copii. Ceilalţi i-au spus să nu se ducă, deoarece are să fie omorât de ei. Calm, el le-a răspuns: „Dumnezeu mi-a spus să merg în josul râului să le duc vestea bună şi eu trebuie să fac aceasta. Dacă mă vor omorî, mă voi asemăna cu cei cinci misionari pe care noi i-am omorât. Eu voi muri şi voi merge în cer, iar Dumnezeu va trimite din nou pe altcineva să le spună, aşa cum a fost cu noi”.

Un alt tânăr, Tona, s-a hotărât să meargă şi el. La fel, o fată numită Oncaye, care era fugită din tribul acela din cauza fraţilor vitregi, ce voiau să o omoare. Ea fusese convertită aici în trib şi de curând era botezată. Ea a spus că se duce să spună vestea bună fraţilor ei. Drumul prin junglă ce l-au avut de străbătut a fost groaznic, cu ierburi înalte, cu liane agăţătoare, prin păduri fără urme de om. De fapt nu a fost drum, ci o distanţă de vreo 160 km pe care au trebuit s-o străbată, cu pericole de şerpi veninoşi, de fiare sălbatice. Ca să găsească tribul, au fost ghidaţi de sus de un pilot al misiunii, care de sus a descoperit colibele tribului. În sfârşit, au ajuns şi au fost primiţi în trib. Tânăra Oncaye şi-a găsit mama şi fraţii. Toţi au mărturisit cum au ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu şi cum viaţa lor şi a tribului a devenit cu totul schimbată. După trei luni de vestire a Evangheliei, tot tribul s-a hotărât să se mute în susul râului la celălalt trib. Dar aceştia încă nu erau convertiţi, viaţa lor nu era schimbată şi la început au cauzat o seamă de probleme. Ferocitatea lor a avut dese scăpărări, morala lor era mult sub nivelul cerinţelor celor credincioşi. Dar Kimo, care era om mai de seamă între cei convertiţi, a început cu ei o şcoală de alfabetizare, întocmai cum ei făcuseră cu Rachela şi Elizabeth. Vreo 80 de persoane au fost împărţite în patru clase. Ca manual foloseau Evanghelia după Marcu, ce a fost tradusă de sora Rachela şi era deja tipărită în limba lor. N-a trebuit să treacă multă vreme şi Dumnezeu a început să lucreze şi la inima lor şi unii s-au predat Domnului.

Într-o zi, Tona a înţeles chemarea Domnului să meargă la un alt trib, tot aşa de fioros, în susul râului. Acolo el îşi avea o soră şi alte rudenii. Fraţii însă, erau îngrijoraţi de ce ar putea să i se întâmple acolo. Totuşi, el a fost hotărât să plătească orice preţ, numai ca ei să poată auzi vestea bună a mântuirii. Fiindcă nu era drum într-acolo, sora Rachela a vorbit cu baza misiunii şi un misionar pilot l-a luat cu elicopterul, l-a dus şi l-a lăsat lângă casa sorei sale. Tona avea la el un mic aparat de radio emisie-recepţie, cu ajutorul căruia ţinea legătura cu cei din tribul său. Timp de două luni a comunicat mereu că îi învaţă Evanghelia. Într-o zi, contactul prin radio a fost întrerupt. Toţi fraţii din tribul său au fost neliniştiţi. Mai târziu au aflat că Tona a fost lovit cu o secure pe la spate, apoi a fost străpuns cu suliţele de verişorii săi. În timp ce murea, el le-a spus: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu şi vă iubesc şi pe voi toţi, şi pentru voi sunt gata să mor”.

Nu mult după aceasta, Awaemae, vrăjitorul-doctor al acelui trib, a venit la tribul Auca. Duminică a mers cu ei la biserică. Erau prezente vreo 120 de persoane. Când Kimo s-a ridicat să predice, vrăjitorul, care era şi cel mai bătrân, s-a ridicat de la locul lui şi s-a dus pe o buturugă mai în faţă ca să poată auzi mai bine Evanghelia. Astăzi şi în tribul acela sunt copii ai Domnului. Încă o dată s-a adeverit că ce este scris în Isaia 55:10-11 este în totul adevărat. Cuvântul Domnului nu se întoarce fără rod. Puterea transformatoare a Duhului Sfânt e în stare să schimbe orice inimă omenească.

Şi acum o lecţie pentru credincioşii Domnului. Dacă nişte foşti sălbatici fioroşi s-au dovedit gata să poarte Evanghelia cu preţul vieţii lor, oare nu vor condamna aceştia pe toţi cei ce au zis că sunt creştini, dar n-au fost gata să plece nici până în satul vecin, ba nici vecinului de apartament n-au fost gata să-i spună de mântuirea lui Dumnezeu?

Este mare nevoie de oameni care să urce la altar. Atunci Dumnezeu va trimite foc din cer şi păcătoşii vor ajunge să strige ca pe vremea lui Ilie: „Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!”

CAPITOLUL 21
RADU TAŞCĂ

Când vorbim de misiune, azi ne gândim la bani pentru subvenţionarea unui misionar, la o persoană bine pregătită, care să fie capabilă să facă lucrarea sfântă şi la un loc potrivit, unde fără multe greutăţi să poată face lucrarea de dezrobire a sufletelor din păcat şi patimi, de propăşire a Împărăţiei lui Dumnezeu. Se pare că datorită acestei mentalităţi, avem pe harta ţării câmpii întinse nedesţelenite pentru Evanghelie, mari zone unde religia e doar o formă seacă, un ceremonial, un creştinism formal, căci oamenii nu cunosc mântuirea lui Dumnezeu, nu se bucură de ea, nu trăiesc voia Domnului, ci Îl blesteamă, înjură cum ştiu mai urât, trăiesc în beţii, în desfrâu, în înşelăciuni şi minciună, şi chiuind, merg spre pierzare, spre iad. Ei nu cunosc Evanghelia. În biserici e cântată, dar nu e trăită nici chiar de cei ce o cântă. Totuşi, ei sunt fraţii noştri, noi purtăm răspundere de soarta lor veşnică. O, Doamne, fă să înţelegem aceasta!

Lucrarea fratelui Radu Taşcă în Dobrogea, Bulgaria şi Macedonia ne poate servi ca bun exemplu cum, fără bani, chiar fără pregătire specială şi fără condiţii prielnice, se poate face lucrarea de salvare a păcătoşilor. Singura cerinţă e ca persoana să fie aprinsă de jarul dragostei divine şi să fie la îndemână Duhului Sfânt. Atunci nu zice: „Eu sunt prea tânăr” sau „Eu sunt prea bătrân”; „Eu sunt prea sărac” sau „Eu nu sunt pregătit pentru o aşa lucrare”. Toate acestea dispar. Dumnezeu, spre a mântui păcătoşii, are nevoie de oameni, nu de bani, pregătire, licenţe sau condiţii optime.

Radu Taşcă a fost un bun misionar român. El s-a născut la 10 octombrie 1884, în comuna Felnac, lângă Arad, teritoriu ce pe acea vreme aparţinea Austro-Ungariei. Conform relatărilor sale date în revista „Luminătorul”, s-a convertit de tânăr şi la 15 octombrie 1899, a fost botezat la Pecica, judeţul Arad, de către George Crişan, predicator al Evangheliei în acele părţi. Radu avea 15 ani. După doi ani, deci la 17 ani, împins de sărăcie, şi-a făcut paşaport şi în 1901, împreună cu fratele său Nicolae au trecut graniţa în România şi s-au dus la Bucureşti să caute un serviciu; şi au găsit. Duminica, mergeau să se închine Domnului împreună cu fraţii germani. Acolo, au întâlnit pe un alt frate român, Petru Selegean. Pe acea vreme, încă nu exista în Bucureşti o biserică baptistă română. Fratele Radu a dorit să se formeze una. În cursul săptămânii, la slujbă, el şi ceilalţi doi vorbeau altora de mântuirea sufletului prin jertfa Domnului Isus Hristos şi duminica duceau pe unii la biserică, dar cum serviciul era în limba germană, lucrarea lor nu a dat rezultate. Oamenii nu înţelegeau predicarea Evangheliei şi ca urmare nu se pocăiau.

În anul 1902, au auzit că la Cernavodă, la lucrările podului peste Dunăre se plăteşte bine şi amândoi fraţii Taşcă s-au dus acolo. Radu s-a angajat la vopsirea podului. Avea ca tovarăş de lucru pe Vasile Chişa, care era din comuna Arabagii. Pe vremea aceea nu era nici o biserică baptistă română în Dobrogea. În timp ce vopsea sus pe înălţimea podului, fratele Radu îi spunea lui Chişa cum Dumnezeu i-a schimbat viaţa, cum el se bucură de mântuirea sufletului. Vasile Chişa a văzut că Radu nu înjură, nu minte, nu umblă după plăceri, ci trăieşte o viaţă cu adevărat creştină, aşa cum îi citea lui din Noul Testament, atunci când aveau puţin timp liber pentru mâncare. Cuvântul citit şi Cuvântul trăit l-au convins pe Chişa că el, deşi se numeşte creştin, nu trăieşte viaţa de creştin. Într-o zi, acolo pe înălţimea podului de peste Dunăre, Vasile Chişa, trezit de Duhul Sfânt, s-a rugat Domnului; zdrobit sub povara păcatelor, plângea şi lacrimile îi curgeau de pe obraji în apele Dunării. Acolo sus, Chişa s-a predat Domnului. Mai târziu, fratele Radu, depănându-şi amintirile, a scris: „Dacă pentru Iacob, Betelul, locul unde a văzut scara cerului, a rămas de neuitat, dacă pentru femeia samariteancă, locul de la fântâna lui Iacob, unde L-a întâlnit pe Domnul, a rămas de neuitat, tot aşa pentru fratele Vasile Chişa, înălţimea podului de peste Dunăre a rămas de neuitat”. Fără amvon şi fără să fie într-o clădire frumoasă, fără cor, fără orgă şi fără un program bine pregătit, fratele Radu i-a vestit Evanghelia şi Chişa a ajuns să cunoască şi să primească mântuirea scumpă a lui Dumnezeu. Tot acolo pe înălţimea podului, el a învăţat să cânte laudele Domnului.

Radu a scris acasă la Pecica despre posibilităţile de lucru la Cernavodă şi curând alţi cinci baptişti români au sosit la Cernavodă. Ei au fost: Vasile Brad, Ion Lăudan, Mita Chevereşan, Alexa Chevereşan, toţi din Pecica, şi Maxa Comloşan din Arad Micălaca. Vasile Brad şi Maxa Comloşan erau cumnaţi cu fratele Radu. Acum, au închiriat o casă şi au început să aibă servicii de închinăciune la Cernavodă. Aceasta a fost prima biserică baptistă română pe pământul Dobrogei. Fratele Radu, deşi încă nu avea 20 de ani, a devenit predicatorul acelei biserici şi în fiecare duminică aveau un grup de săteni ce veneau să asculte Evanghelia. Toţi cântau cu multă înflăcărare şi se simţeau bine împreună. Câteva persoane s-au predat Domnului. Întrucât fratele Radu nu era ordinat, a scris fratelui Mihai Muntean, care era păstorul bisericii baptiste române din Ketegyhaza, Ungaria, să vină la Cernavodă pentru săvârşirea botezului nou-testamental. Acesta a venit şi în anul 1903, a săvârşit botezul în apele Dunării. Nu ştim precis câţi au fost botezaţi, dar avem unele nume înscrise pe răbojul istoriei: Vasile Chişa, soţia lui, Sofia Chişa, N. Teodorescu. Mihai Cenădan şi alţii. După botez, fratele Munteanu a mai rămas câteva zile la Cernavodă pentru servicii de evanghelizare. Seară de seară, grupul de fraţi a fost harnic şi a adus pe alţii la ascultarea Evangheliei. Cei proaspăt convertiţi au avut de îndurat multă batjocură, întrucât au părăsit păcatul şi stricăciunea. Li se spunea că s-au rătăcit, că „şi-au părăsit legea”, dar ei ştiau că au părăsit înjurăturile, fumatul, beţiile, dansurile, destrăbălările; ştiau că s-au rătăcit de la un creştinism formal la unul adevărat, s-au rătăcit de la calea păcatului la calea Domnului. De aceea, batjocura nu i-a doborât, ci au purtat-o cu bucurie, căci citeau în Evanghelie cuvintele Domnului Isus: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă…” (Evanghelia după Matei 5:11-12).

Ba din contră, batjocura a devenit folositoare. Ea a stârnit curiozitatea la unii, care acum veneau la casa de rugăciune să vadă cine sunt pocăiţii, şi dragostea fierbinte de la început a cucerit şi pe alţii.

Între timp, un dogar din Munţii Apuseni, de la Vidra, numit Andrei Morari, s-a mutat la Cernavodă. El, ca şi alţii, a mers la biserica baptistă, a ascultat Evanghelia, a crezut-o şi s-a predat Domnului. Cum meseria lui de reparat butoaie îl făcea să umble prin satele din jur, Andrei avea întotdeauna cu el Noul Testament şi predica oamenilor pocăinţa şi iertarea păcatelor prin credinţa în sângele Domnului Isus Hristos. Curând, biserica din Cernavodă a avut alţi candidaţi pentru botez. Din nou l-au chemat pe fratele Mihai Munteanu. El şi-a luat paşaportul, a trecut graniţa în România şi s-a oprit la Cernavodă. Acolo a săvârşit al doilea botez. Acum, biserica a ajuns la 30 de membri.

La locul de muncă, fratele Radu lucra cu nişte oameni din Jegălia, cărora la fel le-a vestit Evanghelia. Unul din ei, Şerban Ioan l-a rugat să-i facă rost de o Biblie. Fratele Radu a mers de mai multe ori la casa lui N. Teodorescu la Jegălia şi chiar după mulţi ani îşi amintea şi istorisea cum în timp ce ei cântau şi se rugau înăuntru, sătenii s-au adunat afară şi, în bătaie de joc, le-au legat uşa, ca să nu poată ieşi din casă. Altădată, au făcut un foc mare şi au silit pe credincioşi să sară prin el.

Dumnezeu, în dragostea Lui, mereu deschidea fratelui Radu noi oportunităţi de vestire a Evangheliei. Într-o zi de iarnă geroasă, când nu se putea lucra la vopsirea podului, Petre Irini, un locuitor din Răbăgeni, venind la Cernavodă, l-a vizitat pe fratele Radu. Din vorbă în vorbă, i-a spus că în timpul iernii, ei merg în delta Dunării la tăiat stuf. Numaidecât fratele Radu a întrezărit o nouă ocazie să vorbească multora despre dragostea lui Dumnezeu. De aceea, chiar în acea zi, a plecat cu Petre Irini la Răbăgeni. Seara, casa lui Petre a fost ticsită de săteni care au venit să audă ceva din Evanghelie. Au fost adunaţi atât de mulţi, încât au trebuit să deschidă ferestrele, căci nu mai aveau oxigen şi era să se stingă lampa cu petrol. În timp ce tânărul Radu predica Evanghelia, la cârciuma satului, care în seara aceea era aproape goală, cârciumarul cu preotul satului şi cu perceptorul erau agitaţi. Ei au chemat pe câţiva tineri cărora le plăcea băutura şi le-au promis că le dau două găleţi de vin, dacă îl bat pe fratele Radu. Dumnezeu a fost în control şi l-a ferit de bătaie. În acea seară, s-a pocăit Ştefan Tipşa, unul dintre cei mai mari bătăuşi ai satului. Convertirea acestuia a uimit tot satul, căci omul acesta care înjura de te apuca groaza, acum a devenit ca un miel. Schimbarea lui a fost izbitoare. Vătaful bătăuşilor trimişi de preot s-a pocăit. Tot în acea seară, s-a pocăit şi Nicolae Baban, tatăl lui Dumitru Baban, care mai târziu a devenit păstorul bisericii baptiste din Constanţa. Dacă n-ar fi fost trimişi de preot, ei n-ar fi fost acolo în acea seară, dar, fiind trimişi, s-au dus şi au zis că întâi ascultă ce spune, apoi sar asupra lui şi îi trag o mamă de bătaie, soră cu moartea. Auzind însă Evanghelia predicată simplu, pe înţelesul tuturor, vătaful şi-a dat seama de păcatele sale care erau multe, a izbucnit în plâns şi alţi tineri la fel. Ei au mărturisit cum au fost trimişi. Acum, alături de cel pe care au venit să-l bată, au îngenuncheat, au cerut iertare Domnului şi au promis că Îl vor sluji pe Domnul toată viaţa. Ce minunat Dumnezeu avem!

Tot pe acea vreme, s-a pocăit şi Ana Suciu. Ea a suferit multe bătăi de la soţul ei care a fost mare împotrivitor. A ameninţat-o chiar cu moartea, dar ea a rămas statornică. Viaţa ei frumoasă, răbdarea şi dragostea ei l-au biruit şi pe el. Într-o zi, a îngenuncheat şi el, a strigat după mila Domnului şi s-a pocăit.

Odată fraţii Taşcă s-au dus să predice Evanghelia în comuna Aliman, dar au fost arestaţi şi duşi sub escortă la Medgidia. Acolo, au fost bătuţi rău la tălpile picioarelor şi peste tot, încât erau numai vânătăi. Când au scăpat, s-au bucurat că au fost învredniciţi să sufere pentru Mântuitorul lor. Grelele dureri nu au stins, ci au înflăcărat râvna lor de a vesti Evanghelia. Ei ştiau că jertfa Domnului Isus, uneori, trebuie vestită prin jertfire proprie.

Radu Taşcă a vizitat de mai multe ori comuna Arabagii. Sora Cristina Taşcă, mama fraţilor Taşcă, chiar a locuit pentru o vreme în acea comună. Serviciile de închinăciune le ţineau în casa lui Petre Crişan. În 1903, toată vara fraţii Taşcă şi Maxa au lucrat la Arabagii. Acolo s-au convertit cinci suflete. Fratele Radu istoriseşte că acolo a ajuns în pericol de moarte, dar a scăpat ca printr-o minune. Nu ne dă însă amănunte. Puţin mai târziu, în octombrie, au fost scoşi din sat şi purtaţi de jandarmi, din post în post, până la Enijes. La Arabagii au rămas vreo cinci suflete hotărâte să-L urmeze pe Domnul. Aceştia au fost chemaţi la primărie, au fost anchetaţi şi ameninţaţi că li se confiscă pământul, dacă continuă să fie pocăiţi. Credincioşia lor însă, a înfruntat toate ameninţările.

Fratele Radu a mai înfiinţat biserici baptiste la Caramat în casa lui Nicolae Petrescu, la Coceamac şi la Capunar. Odată, când a fost la Caramat cu Andrei Morari, au fost arestaţi de jandarmi, duşi la postul de jandarmi din Guzun, unde au căpătat o bătaie zdravănă, apoi au fost trimişi la Legiunea de jandarmi din Cernavodă.

Prin anul 1904, au auzit că la Silistra, oraş ce aparţinea Bulgariei, ar exista o familie de credincioşi baptişti români. Deşi nu aveau numele, nici adresa acelei familii, Radu s-a hotărât să plece cu doi-trei fraţi să-i găsească. După ce au ajuns în oraş, au mers pe o stradă, pe alta şi au tot întrebat dacă ştiu unde stă o familie de pocăiţi. Nimeni nu ştia, căci acolo nici nu auziseră de pocăiţi. După multă căutare zadarnică, s-au gândit să plece în comuna vecină, la Corpunar, căci şi acolo erau mulţi români, şi să le vestească acelora Evanghelia. După ce au ieşit din oraşul Silistra, fratele Radu a zis că e bine să îngenuncheze şi să se roage Domnului ca să-i îndrumeze. Curios, pe când erau pe genunchi, deci nu-şi terminaseră rugăciunea, pe şosea a venit o căruţă cu un cal. Omul din căruţă îi văzuse îngenuncheaţi şi când a ajuns în dreptul lor, a oprit calul şi a strigat: „O, fraţii mei! Şi eu sunt credincios, sunt fratele vostru în Hristos”. Fraţii s-au ridicat de pe genunchi şi au venit la căruţă. Domnul le-a dat răspuns mult mai degrabă decât ei au bănuit. Omul s-a prezentat că îl cheamă Toni şi că e pocăit. El era omul pe care îl căutau. Acum au îngenuncheat iarăşi şi cu toţii au mulţumit Domnului că El a făcut să se întâlnească. Dacă nu ar fi fost pe genunchi, puteau trece unii pe lângă alţii, căci nu se cunoşteau. Minunat lucrează Dumnezeu! S-au urcat în căruţă şi s-au întors înapoi în Silistra. Când au ajuns la poarta casei, soţia a ieşit să deschidă poarta şi s-a uitat mirată la cei din căruţă, dar fratele Toni i-a strigat: „Femeie, să ştii şi tu cu cine m-am întâlnit pe drum! Cu îngerii lui Dumnezeu!” Acolo au petrecut câteva zile de bucurie şi vestire a Cuvântului Sfânt, apoi s-au întors la Cernavodă. Nu sclipeşte în viaţa acestor oameni dragostea lui Dumnezeu? Nu se cunoşteau, dar se îmbrăţişau cu toată căldura.

După o perioadă de timp de la pocăinţa lui Andrei Morari, Duhul Domnului a trezit în el dorinţa să spună de mântuire şi fratelui său ce trăia în Bulgaria. Cum el încă nu cunoştea bine Biblia, l-a rugat pe fratele Radu să-l însoţească. Fără să stea mult pe gânduri, acesta a acceptat. Astfel, au luat un vaporaş de la Cernavodă la Turtucaia şi după opt ore au ajuns la destinaţie. Turtucaia a fost cel dintâi loc din Cadrilater, unde s-au pocăit câţiva români şi au căutat să trăiască în conformitate cu învăţătura Cuvântului Sfânt.

Întâlnirea dintre cei doi fraţi Morari a fost plină de căldura dragostei. Fratele Andrei a spus fratelui său cum el, după ce a auzit Evanghelia, şi-a dat seama că e păcătos, că merge spre iad. I-a împărtăşit cum a fost frământat în sufletul lui din pricina aceasta, cum într-o zi a pus capăt trăirii în păcat, s-a pocăit înaintea lui Dumnezeu şi cum apoi a primit pacea sufletului. Pentru celălalt toate acestea au fost o mare surpriză şi era curios să ştie toate amănuntele. Atunci fratele Radu a luat Biblia pe care o avea totdeauna cu el, a deschis-o şi i-a arătat că mântuirea, iertarea păcatelor se poate primi prin credinţă în jertfa Domnului Isus, care a murit în locul nostru al tuturor. Cu o seamă de texte, i-a vorbit despre bogăţia harului lui Dumnezeu, cum orice păcătos, fără să merite, poate primi mântuirea sufletului, dacă se pocăieşte şi părăseşte păcatul. Apoi, i-a citit alte texte care arată că Dumnezeu schimbă viaţa celui care se predă în mâinile Sale. Au discutat aproape toată noaptea, iar dimineaţa în zori au plecat din nou la drum. Ca să facă puţină economie, căci amândoi erau săraci, au luat-o pe jos până la Silistra, cale de vreo 16 ore, iar de acolo au luat vaporul la Cernavodă. Erau frânţi de oboseală, dar bucuroşi că au putut împărtăşi vestea Evangheliei unui suflet în Bulgaria.

Aşa tânărul Radu a aflat că pe pământul Bulgariei trăiau, pe acea vreme, cam un sfert de milion de români. Ei erau stabiliţi acolo de pe vremea împărăţiei româno-bulgare din anul 1186 sub fraţii Asaneşti. Sunt acolo comune întregi de români. Aşezări mai compacte se află între Plevna şi Samovit, în zona Rusciucului, în Cadrilater, în jurul Sofiei şi în Macedonia.

Gândul că şi aceşti români au nevoie de mântuire a început să-l frământe pe fratele Radu. Deşi nu avea nici o pregătire teologică, deşi nu a stăruit nimeni de el să caute acele localităţi şi deşi nu era nici o societate misionară sau o biserică să-i asigure măcar cheltuielile de drum, dacă nu şi întreţinerea, el a fost atins cu cărbunele aprins de pe altar, ca şi Isaia, şi nu putea să facă altceva decât să plece. Dragostea pentru cei din neamul lui aflaţi pe alte meleaguri şi despre care era convins că au nevoie de mântuire, l-a făcut să treacă graniţa şi să meargă, din loc în loc, apostoleşte, să le vestească Evanghelia. Aceasta a fost în anul 1904. Fiindcă era tinerel, având doar 20 de ani, l-a rugat insistent pe cumnatul său Vasile Brad, tatăl sorei Lidia Andrişan din Riverside, California, să meargă cu el. Au luat vaporul de la Cernavodă la Samovit, apoi au mers cu trenul la Martoviţa, o comună cu mulţi români. Acolo, între românii ce trăiau separat de bulgari în casele de pe deal, fratele Radu a întâlnit pe unii care erau din părţile Aradului. Aceasta i-a dat un bun prilej să se împrietenească cu ei şi să le vestească Evanghelia. I-a învăţat mai multe cântări frumoase spre slava Domnului, pe care românii le cântau cu toată bucuria. După câteva săptămâni de evanghelizare, un număr frumos de suflete şi-au mărturisit credinţa lor în Hristos Domnul ca Mântuitor personal şi au fost botezaţi. Ei au format la Martoviţa prima biserică baptistă română pe pământul Bulgariei.

Pentru că Plevna, locul sângeroaselor lupte din 1877, era aproape de Martoviţa, Radu s-a dus să viziteze reduta unde Walter Mărăcineanu a murit în fruntea batalionului său. Apoi la Griviţa a vizitat locul în care în vreo 15 movile sunt îngropaţi eroii români.

În călătoriile lui prin Bulgaria, în fiecare sat unde întâlnea români, el le vorbea despre dragostea lui Dumnezeu, care a dat pe singurul Său Fiu, pe Domnul Isus Hristos, pentru ca noi cei păcătoşi să putem fi mântuiţi. Domnul a binecuvântat lucrarea sa care a fost destul de grea, dar a văzut pe mulţi întorcându-se la Dumnezeu.

După cinci ani de lucru misionar în România şi Bulgaria, în 1907, Radu Taşcă s-a întors acasă la Pecica, în Austro-Ungaria. El dorea să studieze teologia, ca să poată face mai bine lucrarea de salvare a păcătoşilor. Astfel, s-a înscris la Seminarul Teologic Baptist din Budapesta. După patru ani de studii, el a fost primul teolog baptist român.

În anul 1911, a fost ales ca păstor al bisericii baptiste din Pecica. Dar în vara acelui an a simţit din nou imboldul să meargă în misiune, de data aceasta însă la românii din Macedonia. Pe acea vreme, acolo se află un milion de aromâni. Dialectul lor e puţin diferit de al nostru şi e numit „limba ţânţărească”. După ce a trecut cu trenul prin Iugoslavia şi Bulgaria, a ajuns la Salonic în Grecia, care e capitala Macedoniei. Noaptea a petrecut-o la Hotelul Telegraf. Când a coborât dimineaţa în curtea hotelului, nişte macedoneni l-au privit şi i-au zis zâmbind: „Domnule, pe dumneata nu te cunosc ţânţarii noştri”. El era deosebit ca îmbrăcăminte şi puţin ca vorbire. De aici, au început discuţiile. Fratele Radu era om modest, avea o vorbire blândă, o faţă senină, o fire îndrăzneaţă care îl ajuta să intre în vorbă cu toţi cei pe care îi întâlnea. Şi avea o minte ascuţită care imediat prezenta dovezi zdrobitoare de păcătoşenia oamenilor, de urgenta lor nevoie de mântuire şi de oferirea ei prin Evanghelie.

Fratele Radu nu ştia unde a fost casa lui Iason în care a fost găzduit apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 17:5), dar era conştient că a ajuns să calce pe urmele lui. Acolo, Domnul a deschis inima unui croitor, Gheorghe Ciohagi, care a părăsit plăcerile şi păcătoşenia lumii şi s-a predat Domnului. Viaţa lui nouă a ajuns să fie cunoscută de toţi ceilalţi.

Pe atunci, în Macedonia erau multe orăşele şi sate cu populaţie de aromâni. Iată o mică statistică dată de fratele Radu: Măgurova avea 5.000, Metova 3.000, Milia 2.000, Băiaşa 2.000, Turca 3.000, Biata 4.000, Clisura 8.000, Neveosta 4.000, Mezova 15.000. În provincia Bitolia erau vreo 60 de sate româneşti.

Sub păstoria fratelui Radu Taşcă, biserica din Pecica a fost înfloritoare. La terminarea primului război mondial, în 1919, fratele Radu a fost chemat ca păstor al bisericii baptiste din Curtici, care pe acea vreme era cea mai mare biserică baptistă din România. În anul 1920, a mai făcut o călătorie misionară prin Dobrogea, pe la bisericile înfiinţate de el. În vara anului 1925, îmi aduc aminte că tata ne-a luat pe Alexa şi pe mine la Curtici, la o mare serbare. În august 1925, fratele Radu Taşcă a fost chemat ca păstor la a treia biserică baptistă din Detroit, Statele Unite. Aici a activat până la sfârşitul vieţii sale.

La primul Congres al baptiştilor români, ţinut după unire, la Buteni, judeţul Arad, fratele Radu a prezentat congresului un raport misionar intitulat „Dobrogea şi Hristos”. El a căutat să trezească în toţi spiritul misionar faţă de lucrarea din Dobrogea. Radu Taşcă a fost şi un bun poet. Pentru fiecare ocazie, scotea câte ceva, aşa cum spunea el „din taşca lui Radu”.

În vara anului 1925, îmi aduc aminte că tata ne-a luat pe Alexa şi pe mine şi am fost la Curtici, la o mare serbare. În august 1925, fratele Radu Taşcă a fost chemat ca păstor la a treia biserică baptistă din Detroit, Statele Unite ale Americi. Aici, a activat până la sfârşitul vieţii sale.

Pe lângă lucrarea din biserica sa din Detroit, el a căutat să ajute şi biserica baptistă română din Windsor, Canada. Acolo a ţinut ultima sa predică pe data de 24 iunie 1962. După două zile, la 26 iunie 1962, fratele Radu Taşcă a fost chemat la odihna binecuvântată în Patria promisă.

CAPITOLUL 22
AVRAM BARBU

Alături de marii misionari, care au fost lumini ce strălucesc peste veacuri, îl consider şi pe fratele Avram Barbu. El n-a fost bărbat ilustru, ci simplu, fără pregătire specială, dar a fost misionar în adevăratul sens al cuvântului, om aprins de Duhul Sfânt pentru mântuirea păcătoşilor. Căci, în timp ce azi, pentru unii slujba de misionar e doar o profesie, la Barbu a fost o vocaţie.

Pe de altă parte, caut să descriu lucrarea lui cu gândul că poate fi un imbold pentru mulţi fraţi, chiar simpli meseriaşi, care ar putea folosi metoda lui Avram Barbu, spre a duce Evanghelia la alţi români, în alte localităţi. E o metodă simplă, dar cu adevărat binecuvântată. Materialul ce îl am la îndemână despre Avram Barbu e din partea lui Radu Taşcă şi din Istoria Baptiştilor din România.

Apostolul Pavel a scris fraţilor din Corint: „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari” (1 Corinteni 1:27). Acest lucru se poate observa şi în viaţa lui Avram Barbu, un tânăr simplu, fiu de ţărani, nearătos la înfăţişare, căci era mic şi ghebos, dar ales de Dumnezeu să fie printre primii misionari ai credinţei baptiste din România, care să ducă vestea Evangheliei peste notare.

El s-a născut la 17 noiembrie 1874, în comuna Pecica, judeţul Arad. Fiindcă era ghebos şi slab dezvoltat, părinţii l-au dat să înveţe meseria de croitor. La vârsta de 25 de ani, Avram a auzit predicarea Evangheliei prin Gheorghe Clepea din Macea şi Mitru Halga din Covăsânţi, care veniseră în misiune la biserica baptistă din Pecica. Atunci s-a pocăit. Imediat după pocăinţă, Avram a început să studieze bine Biblia şi să spună altora ce a citit el în Evanghelie. În anul 1900, a fost botezat în apele Mureşului.

Avram era o fire veselă, avea mult umor, era îndrăzneţ şi foarte prietenos. Datorită studiului, el a ajuns să cunoască bine Biblia. De îndată ce intra în vorbă cu un client în atelierul lui de croitorie sau pe stradă, el începea cu Scriptura. Ajunsese cunoscut de toţi în privinţa aceasta. Fiind croitor iscusit, ajunsese să aibă o bună clientelă. Astfel, în atelierul lui mereu avea oameni cărora să le vorbească. Fire îndrăzneaţă, nu se sfia să intre în discuţie şi cu cei ce aveau o pregătire şcolară şi chiar cu preoţi. Toţi ştiau că e plin de râvnă pentru Dumnezeu. Pentru cei ce căutau să râdă de el, avea un umor usturător, încât oamenii râdeau de ei înşişi, nu de Avram, şi nu mai făceau lucrul acesta a doua oară.

Un caz tipic ne face să înţelegem mintea lui ageră, gata de tragere la ţintă în orice moment. Într-o zi, Avram a mers în centru, la prăvălii pentru cumpărături. Pecica era un semi-orăşel bogat. Doi preoţi ortodocşi şi unul catolic s-au întâlnit şi stăteau de vorbă în stradă. Văzându-l pe Avram că vine înspre ei, s-au vorbit să facă o glumă cu el, să-l salute când se apropie, şi unul să-i zică „Bună ziua, părinte Avrame”, al doilea să zică „Bună ziua, părinte Isaac”, iar al treilea să-i zică „Bună ziua, părinte Iacob”.

Zis şi făcut. Dar după ce l-au salutat aşa, el s-a oprit, fiindcă era mic de statură, s-a uitat în sus la ei şi le-a răspuns: „Eu nu sunt nici părintele Avram, nici Isaac şi nici Iacob, ci sunt Saul, fiul lui Chiş şi m-a trimis tata să caut trei măgari şi-mi pare bine că i-am găsit”. Avram făcea aluzie la textul din 1 Samuel 9:3-5. El, de când se pocăise, nu le mai spunea „părinte”, ci „domnule preot”, de aceea, ei au căutat să râdă de el. Acum îşi ziseră: „Asta fu bună, ne făcu Avram măgari pe toţi trei”. Altădată n-au mai încercat să râdă de el, căci ştiau că are săgeţi usturătoare.

Duminica, nu mergea întotdeauna la biserică la Pecica, ci îşi lua Biblia în traistă şi mergea în alte sate să vorbească oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu. Unde întâlnea oameni adunaţi să stea de vorbă, el se oprea, intra în discuţie şi la părerile lor, avea mereu câte un citat din Biblie. Apoi alte şi alte texte. Mereu îi punea pe ei să citească. El zicea: „Uite ce spune Dumnezeu, uite ce spune Domnul Isus”. Odată a mers în misiune la Bodrog, o comună de la Pecica peste Mureş, în partea Banatului. La un colţ de stradă, era un grup mai mare de oameni ce stăteau de vorbă. Avram i-a salutat şi a intrat în discuţie. Cei mai mulţi îl cunoşteau că e croitorul din Pecica. Fiindcă unii fumau, alţii înjurau, Avram imediat le-a spus că: „Dumnezeu porunceşte ca toţi oamenii să se pocăiască”. Unul din ei i-a zis: „Maistore, am să las şi luleaua şi pe baba, ca să mă pocăiesc”. – „Nu lăsa pe baba, interveni Avram, ci numai luleaua”. Cum în grup era şi arhimandritul mânăstirii Bodrog, Avram îl privi în ochi şi îi zise: „Să ştii că şi dumneata, dacă nu te pocăieşti, mergi în iad”. Această îndrăzneală i-a fost de mult folos în lucrarea de mai târziu.

Într-o altă duminică, s-a dus la Felnac. Cineva l-a pârât primarului. Acesta imediat trimise după el să vină la primărie. Primarul era un om înalt, solid, iar când sosi Avram, părea un copil pe lângă el. Primarul îl certă că a venit cu Biblia în comuna lui, apoi îi strigă aspru: „Să nu te mai prind că vii aici, că o să-ţi dau o bătaie de o să-ţi sară lipiul din spate”. (Lipiul e o pâinişoară mai mică ce se face la ţară.) Avram îl ascultă liniştit, iar când primarul încetă, îi zise: „Ei, şi ce cinste crezi că o să ai, dacă vei bate un gârbov ca mine?!”

În biserica din Pecica, în cadrul şcolii duminicale, Avram se ocupa cu copiii. Era sfătos şi învăţăturile le presăra cu umor, aşa că lecţia era atractivă şi copiii îl ascultau cu drag. După 1905, când în Ungaria s-a dat recunoaştere deplină baptiştilor, lecţiile de religie la şcoala primară din Pecica pentru copiii baptişti erau predate de Avram Barbu. Nu avea alt manual decât Biblia, pe care căuta s-o sădească în inima copiilor.

În primăvara anului 1914, Avram a simţit chemarea să meargă misionar în Bulgaria, în locurile pe unde cu câţiva ani înainte a vestit Evanghelia Radu Taşcă. De la el, Avram ştia de nevoia spirituală a celor vreo 250.000 de români din Bulgaria. Astfel, el şi-a luat acul şi un mic bagaj, s-a încredinţat Domnului şi a plecat la drum. Era în vârstă de 40 de ani. De la Arad a luat trenul spre Orşova, iar de acolo, vaporul pe Dunăre până la Samovit. Acolo a debarcat şi a luat trenul la Martoviţa, unde a ajuns în Vinerea Paştelor. Sosirea lui a fost un prilej de bucurie pentru cei câţiva fraţi de acolo.

Îndată şi-a înjghebat un mic atelier de croitorie, ca să-şi poată câştiga pâinea cea de toate zilele, căci plecase fără să fie trimis de oameni şi fără să aibă vreun suport financiar de la vreo biserică. Fiindcă nu era căsătorit şi crescuse în sărăcie, el a fost gata să lucreze mai ieftin ca alţi croitori şi făcea haine frumoase. Astfel că foarte curând şi-a făcut o bună clientelă. Pe toţi cei ce veneau în atelierul lui, Avram, având Biblia deschisă îi punea să citească. Apoi le vorbea despre păcat, pocăinţă, mântuire şi viaţa veşnică. Oamenii au observat că Avram lucrează cinstit, că e om de cuvânt. Aşa că i s-a dus vestea prin satele cu români. Mulţi din alte locuri îi aduceau de lucru. El era prietenos cu toţi, încât clienţii zăboveau cu drag în atelierul lui, iar el le vestea Evanghelia. Curând a avut o seamă de convertiţi. Ştim că în anul următor, în 1915, Spas Reitsheff, păstorul bisericii baptiste bulgare din Rusciuc a botezat 21 de români din Martoviţa. Ei erau roada lucrării lui Barbu, iar Barbu era omul folosit de Duhul Sfânt pentru aceasta.

Duminica, uneori, îşi punea Biblia în traistă şi pleca prin satele vecine. De acum avea peste tot cunoştinţe şi mergea pe la casele lor să le dea Evanghelia să mai citească, apoi le explica însemnătatea celor citite. Cu vremea, fiind ghebos, el a ajuns să fie cunoscut de toţi românii din împrejurimi.

Într-o duminică, a mers într-o comună. Când a ajuns acolo, la biserica ortodoxă încă nu se terminase slujba. Cum uşa era puţin deschisă, Avram a intrat şi s-a oprit lângă uşă. Voia şi el să asculte predica. Preotul l-a zărit şi a zis: „Fraţi români, ţineţi laolaltă că avem lupi între noi”. Oamenii s-au uitat unii la alţii, dar n-au ştiut despre ce lupi e vorba. Când s-a terminat slujba şi preotul a ieşit afară, a dat mâna cu Avram, zicându-i: „Bine ai venit, frate Avrame”. Avram, care era totdeauna gata să dea un răspuns potrivit cu situaţia, l-a privit în faţă şi i-a zis: „De ce eşti făţarnic? Mai înainte m-ai făcut lup şi acum îmi zici frate?” Cum oamenii erau grup în jurul lor, acum au înţeles că Avram a fost numit lup, dar ei ştiau că el e meseriaş cinstit, că e om al lui Dumnezeu, care totdeauna le vorbeşte din Cartea Sfântă.

În anul al doilea, Avram şi-a concentrat munca de vestire a Evangheliei în comuna Gulanţ, unde toţi erau români. Şi aici a avut o seamă de convertiţi şi a format o biserică baptistă. Lucrarea lui Avram a ajuns cunoscută până la Alianţa Mondială Baptistă. Dr. Rushbrooke, secretarul Alianţei, în lucrarea sa istorică „Baptiştii în Europa”, îl arată pe Barbu ca fiind păstorul acestor două biserici baptiste române din Bulgaria în plină înflorire.

Lucrarea de pionierat a lui Barbu printre românii din Bulgaria nu a fost uşoară. Dar el a făcut-o cu multă râvnă şi Dumnezeu a binecuvântat sămânţa Cuvântului sfânt. În mai multe sate au fost români care, prin lumina Evangheliei, şi-au dat seama de păcătoşenia lor, au părăsit plăcerile, beţiile, înjurăturile şi s-au întors la Dumnezeu. Ei au format biserici baptiste româneşti pe pământul Bulgariei. Avram alerga în toate părţile să ajute pe noii convertiţi să cunoască şi să trăiască în voia lui Dumnezeu.

În Bulgaria, Avram s-a căsătorit cu o soră credincioasă şi au avut doi copii cărora le-au pus nume biblice: pe unul l-au numit Isaac, iar pe celălalt Iacob. Deci, avea în familie numele celor trei mari patriarhi.

Odată, Avram, obosit de atâtea călătorii pe jos, s-a gândit că i-ar fi mult mai uşor dacă ar avea un măgăruş. Astfel, şi-a adunat bănuţi, a mers la Plevna şi şi-a cumpărat unul. Bucuros l-a încălecat şi a plecat spre casă. Se gândea că a făcut o bună afacere. Măgăruşul l-a ascultat bine până la ieşirea din Plevna. Când a ajuns însă în dreptul redutelor, măgăruşul s-a oprit şi n-a mai vrut să facă un pas. Avram i-a vorbit frumos, a strigat la el, dar nu a vrut. Atunci Avram i-a tras o lovitură cu nuieluşa, iar măgăruşul agitat i-a tras o trântitură zdravănă lui Avram, încât n-a mai îndrăznit să se urce pe el. Ce să facă acum? L-a luat de frâu, l-a dus înapoi în târg, l-a vândut şi a venit acasă apostoleşte, căci era mai sigur.

Lucrarea lui Dumnezeu era sufletul lui Avram. Pentru ea jertfea bănuţii săi şi se jertfea pe sine, numai ca alţii să poată cunoaşte mântuirea mare a lui Dumnezeu şi să o primească. Cu câtă bucurie vizita Avram toate aceste biserici româneşti nou formate! Şi fraţii cântau laudele Domnului cu toată veselia sufletului lor. Oameni, care altădată Îl înjurau pe Dumnezeu, acum Îl slăveau. Se bucurau că au fost scoşi din groapa pieirii, au fost spălaţi de păcatele lor şi au devenit copii ai Domnului. Atmosfera caldă de dragoste îl făcea pe Avram să se simtă bine şi să facă lucrarea cu mai mult devotament.

În anul 1920, fraţii români din Bulgaria au avut o mare întrunire la Guleanţ. Fratele Radu Taşcă a fost trimis ca delegat din partea baptiştilor din România la acea întrunire. A fost atâta bucurie când el a apărut în mijlocul lor. El le-a transmis salutul cald de dragoste al fraţilor din România şi le-a vestit Cuvântul Sfânt al Evangheliei. Au trăit câteva zile neuitate.

În anul 1924, Avram s-a reîntors în România să-şi vadă fratele ce trăia la Pecica. El a împărtăşit bisericii bucuriile ce le au acolo, felul cum Dumnezeu lucrează şi cum Evanghelia aduce roade între acei români din sudul Dunării. Vizita a fost scurtă, dar binecuvântată şi pentru el şi pentru biserică.

Reîntors în Bulgaria, Avram Barbu şi-a continuat lucrarea. Într-o primăvară, împreună cu câţiva fraţi au plecat în alt sat. Ca să ajungă acolo, trebuiau să treacă printr-o apă, care nu era prea adâncă. S-au descălţat, şi-au ridicat pantalonii, dar lui Avram, unul i-a zis să nu se mai descalţe, căci fiind uşor, îl trece el în spate. Fratele s-a încrezut în el, a urcat în spate, dar când au ajuns la mijlocul apei, l-a scăpat, şi Avram s-a udat de-a binelea. Timpul fiind rece, apa aproape îngheţată, iar până la acea comună o bună bucată de drum, Avram având hainele ude, s-a îmbolnăvit rău şi scăparea a fost doar prin plecarea în veşnicie. Fratele Taşcă a spus că Avram Barbu a trecut în veşnicie în anul 1929. Prin plecarea lui la Domnul, fraţii români din Bulgaria au suferit o mare pierdere.

De la plecarea lui Avram Barbu sunt mai bine de 60 de ani, timp în care românii din Bulgaria au fost daţi uitării. Deşi avem azi în România o Uniune bine organizată, Seminar, buni păstori, nimeni nu se gândeşte să meargă la acei români, măcar în vizită, să le vestească Evanghelia în dulcele grai românesc. Fără prea multă cheltuială, în loc să meargă în vizită în Cehoslovacia, în Polonia, Austria sau altă ţară, ar putea trece Dunărea şi acolo ar putea fi de mai mult folos. Ei sunt fraţii noştri de sânge şi neam, dar sunt daţi uitării. Dacă nu se face o lucrare oficială de sus în jos, ar putea să se facă una neoficială, de jos. Oare nu mai sunt croitori, frizeri sau alţi meseriaşi, care să răspundă chemării Domnului spre a desţeleni ogoare noi pe acele meleaguri? Oare tu nu ai putea să jertfeşti zece sau douăzeci de zile pentru ei? Oare păstorii bisericilor mari nu ar putea vorbi cu trei sau patru fraţi din biserica lor, care în etape să viziteze pe aceşti fraţi şi pe alţii din Banatul iugoslav sau din Macedonia? Ar trebui făcută lucrarea aceasta chiar şi numai din punct de vedere al românismului, să ajute la păstrarea limbii române, dar mai ales având în vedere sufletele lor.

O, Doamne, trezeşte Tu dorinţa de a ajuta pe fraţii noştri să cunoască mântuirea, ca să nu ajungă în iad, ci în fericirea eternă!

Misiunea lui Avram Barbu a fost unică şi ca metodă. Fără oficialităţi, fără cheltuiala altora, robul Domnului a mers pe câmpul de misiune în deplină atârnare de El. Câţi nu ar putea folosi aceeaşi metodă spre a merge în atâtea sate sau oraşe ale ţării, spre a vesti prin grai şi prin trai Evanghelia? Domnul să pună pe inima multora răspunderea de sufletele pierdute, spre a face ceva până nu e prea târziu. Prea mult timp ne-am interesat numai de noi. Ajunge! Atâţia pier pe veci! Se poate ca noi să ne desfătăm între patru pereţi? În jur sunt nevoi mari. Chiar fără alţii, doar cu ajutor de Sus, tu poţi face o lucrare binecuvântată. Şi asta fără să trebuiască să mergi peste mări şi ţări, fără să fie necesar să înveţi altă limbă şi fără să înduri greutăţile şi persecuţiile pe care le-au îndurat atâţia alţi misionari.

Doamne, aprinde cu jarul dragostei sfinte pe mulţi, ca să devină lumini peste veacuri! Amin!

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Rusia în profețiile biblice! Caută-L pe Dumnezeu [Isaia 55.6, 1 Petru 2.12]; Afacerea cu jilțuri bisericești de la Catedrala din Voluntari | Strane de top, „patinate auriu”, de 1.000 de euro bucata. Producător: „Ne întâlnim, mai punem ceva peste, îi albim, ăsta-i cash-ul!”; Vindecări miraculoase, de Dr. Kurt Koch;  MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand; UMBLI ÎN POCĂINȚĂ? Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos! Automântuire? Amos şi răspunderea pentru ceea ce suntem; Căutați-Mă! FII PLIN ACUM – capitolul 6, de Roy Hession; Amaraciune si resentimente; După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: Ce să facem?-Faptele Apostolilor 2:37;  Botezul cu Duhul Sfânt; Care este importanța botezului creștin? Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit;Condiții pentru umplerea cu Duhul Sfânt (1); CONVERTIRILE  DIN CARTEA  FAPTELE  APOSTOLILOR… CĂUTAȚI PE DOMNUL LA VREMEA POTRIVITĂ ! MULȚUMIREA (numai impreuna cu Duhul Sfant,Caci fara El suntem faniti –falsi…Ioan,cap.15 )ÎN ORICE VREME; GÂNDUL LUI DUMNEZEU-„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre.” (Isaia 55:8); Lupta Savanților de a Găsi Dumnezeul Triunic; Statul Controlează Bisericile: Înșelăciunea 501©(3)… Dosar România: Rechizitoriu la Dosarul Revoluţiei Române (@TVR1)

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Dosar România: Rechizitoriu la Dosarul Revoluţiei Române (@TVR1)

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Statul Controlează Bisericile: Înșelăciunea 501©(3)

 

 

Bisericile și organizațiile religioase care acceptă autorizarea guvernamentală pentru obținerea unui câștig financiar, pentru permisiunea de a se aduna, etc, sunt apoi controlate de către stat. Acestea devin invariabil unelte ale guvernului, în realizarea agendei conducătorilor și răspândirea propagandei de stat. Membrii bisericii înșiși pretind adesea ca biserica lor să obțină o recunoaștere a statului, pentru ca zecimile și darurile lor să fie deductibile din rapoartele lor cu caracter personal asupra impozitului pe venit.

 

Clasificarea 501©(3) este un statut de scutire de impozit pentru organizațiile religioase sau caritabile din Statele Unite ale Americii. In timp ce acest articol se referă în mod repetat la această clasificare specială, avertismentul traversează granițele internaționale. Orice organizație religioasă care este recunoscută ca atare de către guvernul național se află sub controlul guvernului. Acesta este, atunci, un braț al statului și trebuie să respecte politica de stat sau pierde recunoașterea dorită.

 

În luna august 2007, KSLA News 12 din Shreveport, Louisiana, a raportat o tactică nouă, șocantă, aflată în curs de desfășurare și folosită de guvernul Statelor Unite în distrugerea Constituției SUA. A fost raportat faptul că guvernul a început formarea de pastori și lideri religioși care să influențeze populația pentru a se conforma cererilor guvernamentale, declarând: „KSLA News 12 a descoperit că [în cazul unui dezastru] clerul ar ajuta guvernul cu cel mai mare potențial, într-o astfel de problemă: Noi „1.

 

om cu steag și Biblie în mânăStatele Unite ale Americii au fost fondate cu intenția deliberată de a avea o țară fără un rege și ca să asigure libertatea de a avea o biserică fără un papă. În consecință, „separarea bisericii de stat”, a fost mult timp un principiu de guvernare a legilor și a politicilor în cadrul S.U.A. Este extrem de rău ca guvernul să ajungă la liderii religioși în încercarea de-ai controla pe cetățeni.

 

Apocalipsa 13 avertizează în legătură cu o putere despotică care ar încerca să impună propria agendă asupra întregii lumi: I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, și să facă să fie omorâți toți cei care nu se vor închina icoanei fiarei. Și a făcut ca toți, mici și mari, bogați și săraci, liberi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte:

 

Și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. (Apocalipsa 13: 15-17)

 

Este foarte îngrijorător faptul că SUA se pregătește deja să folosească clerul pentru a controla populația. Dr. Durell Tuberville este capelan atât pentru Departamentul de pompieri Shreveport, cât și pentru Oficiul Caddo al Șerifului. Când a fost întrebat cum va lucra laolaltă pentru guvern, clerul din culte diferite în vremuri de criză, Tuberville a spus: „Lucrul principal pe care vi-l spunem tuturor este, să se coopereze și să se obțină acest lucru, în plus, și apoi vom soluționa diferențele, imediat ce criza s-a terminat.””2 Un astfel de accent pe uniformitatea interconfesională și conformitatea cu agendele guvernamentale este un pericol pentru bisericile individuale, care au, de cele mai multe ori, convingeri teologice care sunt în contradicție cu legile moral liberale și o politică coruptă.

 

Pastor predicând în fața congrecațieiOamenii privesc, în mod natural, la liderii lor religioși. Este profund inveterat în enoriași să aibă încredere în pastorul, preotul sau rabinul lor. Bisericile au pus întotdeauna, o mare valoare pe convingerile lor unice, distincte. Aceasta este o cauză principală a existenței atâtor culte în cadrul creștinismului. Dar, când liderii religioși încep să promoveze agendele guvernamentale, diferențele sunt în mod deliberat acoperite. Conformitatea, chiar și cu prețul adevărului, devine mai importantă decât individualitatea religioasă.

 

Argumentul liderilor religioși, pe care trebuie să-l prezinte la adunările lor, se bazează pe o înțelegere greșită a Romani 13: „Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el, căci nu există autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care existentă au fost rânduite de Dumnezeu „(Romani 13: 1, New International Version)3 Potrivit lui Dave Hodges în Manifestarea Simțului Comun, „se estimează că 28,000 de pastori au fost recrutați de către FEMA / DHS, ca parte a Echipei Clericilor, și. . . formarea inițială și primară a fost, să spună turmei lor să se supună DHS [Departamentul de Securitate Internă] versiune a Romani 13. „4 Această înțelegere greșită a Romani 13 pune sub tăcere pastorii asupra unor chestiuni importante, argumentând că Yahuwah a desemnat guvernul, și tot ceea ce guvernul spune sau nu, ar trebui să fie acceptat.

 

Bisericile, cândva distincte, ale Statelor Unite au aderat la guvern. Acum, ele pot fi forțate să răspândească propaganda administrației – chiar și ceea care intră în conflict cu standardele morale ale cultului lor. În octombrie 2014, orașul Houston, Texas, a primit ordine judecătorești împotriva a cinci pastori care au incurajat membrii bisericii lor să ia măsuri politice împotriva Ordonanței Egalității de Șanse Houston. Această legislație a acordat protecție civilă cetățenilor homosexuali, bisexuali și persoanele transgender. Ordinele judecătorești au fost extrem de cuprinzătoare. Ele au cerut ca toate predicile, discursurile și corespondența (inclusiv mesajele text privat), care se ocupă cu legislația, petiția împotriva homosexualității, problemelor de gen, să fie rezolvate de primarul, Annise Parker. Aceste ordine nu includ doar materiale prezentate de pastori, ci și orice revizuire sau aprobare către ei sau chiar aflată în posesia lor.5

 

Fox News reporter Todd Starnes a observat că a fost pus la cale un „război asupra libertății religioase în Houston, Texas.”6 În același raport, Starnes a distribuit un comentariu postat de către Parker pe Twitter, în care ea a declarat că, dacă pastorii au predicat despre subiectele politici, orașul avea tot dreptul să solicite eliberarea tuturor materialelor cerute.

 

Cât de terifiant ar suna aceasta, primarul Parker era corectă, atâta timp cât acești pastori lucrau pentru biserici încorporate ca și entități 501 (c) (3) , ceea ce și sunt cele mai multe biserici în Statele Unite ale Americii. Ceea ce, cândva, era marele principiu al „separării bisericii de stat”, a fost distrus. Libertatea religioasă adevărată a fost distrusă de un singur lucru: banii.

 

Guvernarea Reptiliană

Banii sunt puterea. Yahushua a recunoscut acest lucru atunci când El a afirmat: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni: Căci fie va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, și va nesocoti pe celălalt. Voi nu puteți sluji lui [Yahuwah] și bogăției(lui Mamona). „(Matei 6:24, 1599 Geneva Bible)

 

Bisericile au fost amăgite și seduse să se supună, în mod voluntar, controlului guvernamental. Apoi, în 1954, senatorul Lyndon B. Johnson a oferit statutul de scutire de taxa pentru biserici ca o „favoare”. Tot ce trebuiau să facă a fost să completeze un formular guvernamental, de forma 501 (c) (3), declarând organizația lor ca biserică.

 

Acesta a fost un cal troian. Prin lege, bisericile erau scutite de taxe, oricum! Internal Revenue Service (IRS), este agenția care colectează taxele pentru guvernul federal al Statelor Unite. Un agent IRS, Peter Kershaw a scris:

 

daruri bănești

Eu nu sunt singurul angajat al IRS, care se se întrebă de ce bisericile merg la guvern și cer permisiunea să fie scutite de impozitul pe care nu-l datorează și solicită un statut deductibil fiscal pe care l-au avut, oricum, întotdeauna. Mulți dintre noi s-au mirat de modul în care liderii bisericilor, vor ca ele să fie reglementate și controlate de către o agenție guvernamentală pentru care, cei mai mulți americani s-au rugat să fie scoasă din viața lor. Bisericile sunt într-o poziție unică uimitoare, dar acestea nu par să fie conștiente sau să aprecieze implicațiile a ceea ce ar însemna să fii liber de controlul statului.7

 

Taxa de scutire pentru păstrarea statutului oficial, a fost desfrânata ispititoare care a sedus bisericile să accepte, în mod voluntar, controlul administrației asupra a ceea ce acestea pot și nu pot spune. Pentru a putea păstra scutirea taxei pentru statutul lor oficial, bisericile nu pot spune anumite lucruri despre guvern sau chiar preda anumite lucruri care sunt în conflict cu politica guvernului. În cazul în care o fac, statutul 501 (c) (3) poate fi revocat, iar membrii lor nu vor mai fi în măsură să deducă zecimile și darurile lor din impozitele pe venitul personal. Acest lucru are ca rezultat mai puține contribuții acordate la susținerea bisericii. Organizațiile religioase care acceptă licențele sau alte forme de recunoaștere din partea statului, în S.U.A., sau aplică pentru statutul 501 (c) (3) de bună voie, se plasează sub jurisdictia statului. Acceptarea recunoașterii administrației sau a statului 501 (c) (3), reprezintă cedarea de bună voie către stat, a dreptului de a dicta bisericii ce poate și ce nu poate predica.

 

Bisericile care refuză să se conformeze cerințelor guvernamentale, au statutul 501© (3) revocat. Statutul de scutire de taxe, este de o importanță vitală pentru liderii bisericii, deoarece fără el, cei mai mulți dintre membrii lor nu vor mai da bani în sprijinul bisericii.

 

Un exemplu în acest sens a avut loc atunci când Grupul Congresional Black Caucus a ținut o conferință pentru a da sfaturi bisericilor de culoare cu privire la modul în care se pot ocupa de obținerea unui număr tot mai mare de ID-uri ale alegătorilor care să ajute la vot pe Barack Obama, primul președinte de culoare al Statele Unite ale Americii „. Congresmanul Emanuel Cleaver, presedinte al Grupului Congresional Black Caucus, a vorbit despre conferință, explicând unui reporter de știri MSNBC:

 

om primind sfat de la avocat

Vom avea reprezentanți din nouă culte cu pastori, care ajung undeva, la aproximativ 10 milioane de oameni și le vom da, în primul rând, informațiile de care au nevoie să știe despre ce pot spune și ce nu pot să spună în biserică, care să încălce statutul lor 501 (c) (3) cu IRS. De fapt, vom avea Administrator IRS acolo, vom avea Titularul procurorului general, pe Eric Holder, acolo, vom avea organizațiile de avocați din întreaga țară, ACLU [American Civil Liberties Union] – toate oferind îndrumare slujitorilor cu privire la ceea ce pot și nu pot face.8

 

. Atunci Când un guverndă o licență pentru orice, implicarea în acel act dă dreptul acelui guvern să elimine licența și să retragă permisiunea pentru orice acțiune este acoperită de licență. Puterea de a promulga garatează putrea de retrage. Dacă un guvern nu oferă acreditare pentru ceva, este de la sine înțeles că în mod individual nu este nevoie de permisiunea guvernului pentru a face acel lucru ș astfel, guvernul nu are autoritate în acea arie. Este greșit pentru o biserică șă-și conformeze teologia vederilor statului sau pentru un individ să se supună guvernului doar pentru a salva niște bani.

 

Apostolul Pavel atrage atenția asupra riscului de a fi înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși.

 

Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși: căși ce este între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul?

 

Ce înțelegere are Hristos cu Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6: 14-15)

 

O organizație religioasă devine o entitate corporativă sub reglementarea guvernului, atunci când acceptă statutul 501 (c) (3) sau prin acceptarea recunoașterii de către stat ca biserică autorizată. Acceptarea recunoașterii administrației permite intervenția guvernamentală care, invariabil, sfârșește prin a schimba politica bisericii sau organizației să accepte o astfel de recunoaștere din partea guvernului. În timpul războiului rece, liderii bisericilor din Uniunea Sovietică și sateliții săi nu au schimbat doar învățăturile lor ca să nu fie ofensatoare pentru guvern, dar, au mers chiar până acolo încât șă-și trădeze colegii creștini autorităților. Lucrul acesta nu a încetat odată cu căderea Cortinei de Fier. El continuă într-o măsură mai mare sau mai mică, ori de câte ori statul își exercită controlul asupra bisericii.

 

Marea majoritate a bisericilor confesionale, organizații religioase și instituții caritabile din Statele Unite, sunt de fapt societăți care dețin statutul 501 (c) (3) și sunt scutite de impozit. În Amos 3: 3, Yahuwah a întrebat: „Pot doi să meargă împreună fără să fie învoiți?”

 

Să se supună supravegherii administrației, înseamnă să se supună controlului administrației.

 

Când o biserică acceptă statutul 501c3, acea biserică:

 

Renunță la libertatea exprimare.

Renunță la libertatea religioasă.

Renunță la dreptul ei de a influența legislatorii și legislația trasată de ei.

Renunță la drepturile constituționale garantate.

Nu mai este liberă să vorbească de problemele vitale ale zilei.

Devine controlată de un spirit de teamă că, dacă nu păstrează linia cu IRS, va pierde [i se revocă] statutul de scutire de impozite.

Devine o Biserică-Stat. 9

judecător semnând o decizie judecătoreascăAstfel de biserici nu se mai află sub conducerea lui Yahuwah, ci sub un nou stăpân: statul. Aceștia iau și îndrumarea lor de la stat, nu din cuvântul lui Yahuwah. Ca să nu existe nici o îndoială că guvernele intenționează să exercite un control asupra teologiei bisericilor încorporate, fiecare trebuie să ia în considerare cazul, Bob Jones University vs. Statele Unite ale Americii (461 US 574). În această hotărâre, Curtea Supremă a SUA a dezvăluit scopul propus guvernului pentru 501c3:

 

Curtea afirmă că o organizație scutită (una care a devenit o 501c3) trebuie „demonstrabil, să servească și să fie în armonie cu interesul public”, trebuie să aibă un scop care comportă cu „conștiința comună a comunității,” și nu trebuie să acționeze într-un mod „afirmativ în contradicție cu poziția declarată a întregului Guvern.” Luate impreună, aceste pasaje sugerează că funcția principală a unei organizații cu scutire de impozite este de a acționa în numele Guvernului în realizarea politicilor aprobate guvernamental.10

 

Supunere la Stat pentru Câștig Monetar

Bisericile prețuiesc mai mult statul lor oficial 501 (c) (3), decât adevărul așa cum este prezentat în Scriptură. În cazul în care nu au nici un alt motiv, doar acest lucru ar fi suficient pentru a identifica aceste organizații ca sinagogi ale lui Satan. Dar este mai mult. Atunci când o biserică se încorporează ca o entitate 501 (c) (3) cu guvernul, aceasta este de acord să fie legată de toate regulile și legile care guvernează corporațiile 501 (c) (3)!

 

O biserică care a depus o cerere pentru 501c3, a fost de acord să renunțe la dreptul său constituțional de a practica religia fără intervenția guvernului.

 

. . . O biserică care a construit limite în jurul valorii de sine, prin regulile 501c3, a fost de acord să diminueze legea lui [Yahuwah] în favoarea dreptului civil privat. Spre exemplu, acceptând să nu vorbească în campania împotriva politicienilor corupți moral. Ei fac acest lucru pentru a „se bucura” de o scutire de taxe la care au fost imuni de la început . . . .11

 

Acesta este motivul pentru care World Last Chance, i-a tot îndemnat pe toți credincioșii să iasă din toate religiile organizate. Indiferent de cantitatea de adevăr pe care o are orice biserică individuală, acesta este un adevăr amestecat cu eroare. Urmașii adevărați și credincioși ai lui Yah nu vor avea nimic de-a face cu Babilonul.

 

Websitul IRS

 

Nu trebuie admis, totuși, că toată vina le revine doar unor lideri de frunte ai bisericii din fiecare cult. Membrii bisericii individuale sunt la fel de vinovați ca și liderii, deoarece, de multe ori, membrii înșiși fac presiune asupra liderilor să se încorporeze ca și entitate a 501 (c) (3). Din nou, motivația este pur financiară. În timp ce bisericile pot fi scutite de impozit din punct de vedere tehnic, donații ale membrilor în zecimi și daruri nu pot fi deduse din rapoartele lor personale de impozitare pe venit, cu excepția cazului în care se poate dovedi, în mod satisfăcător de către IRS, că donațiile caritabile s-au dat către o biserică legitimă. Deși nu există nici o cerință pentru a face acest lucru, multe biserici solicită recunoașterea statutului scutirii de la IRS, deoarece o astfel de recunoaștere îi asigură pe liderii bisericii, pe membri și colaboratori că biserica este recunoscută ca fiind scutită și se califică pentru beneficii fiscale aferente. De exemplu, contribuabilii la o biserică care a fost recunoscută ca scutită de impozit ar trebui să știe că, contribuțiile lor sunt deductibile fiscal.12

 

Din păcate, adevărul este sacrificat pe altarul câștigului personal.

 

Aceasta este o problemă vitală pentru ultima generație. „Și ce folosește unui om să câștige toată lumea dacă își pierde sufletul? Sau, ce va da omul în schimb pentru sufletul său? „(Marcu 8:36, 37) Toate religiile organizate care au depus la guvern pentru câștig financiar sau garanție temporară sunt o parte a Babilonului și vor deveni, la rândul lor, puteri persecutoare, așa cum este descris în profeție. Ioan vizionarul a indicat o fiară, călărită de o „mare defrânată.”

 

Și femeia era îmbrăcată cu purpură și stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu perle. Ținea în mână un potir de aur, plin cu urâciunile și de necurățiile desfrâului ei:

 

Pe frunte purta scris un nume, o taină: Babilonul cel mare, mama prostituatelor și urâciunilor pământului

 

Și am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinților, și de sângele martirilor lui Yahushua. (Apocalipsa 17:4-6)

 

„Desfrâul” este îmbinarea laolaltă a ceea ce nu este legitim cu legea lui Yahuwah. Religia în pat cu guvernul este desfrânare. Oamenii lui Yah nu vor fi membri ai unor astfel de organizații.

 

Ieșiți Afară din Ea, Poporul Meu!

Ieșiți Afară din Ea, Poporul Meu!-Partea 1

 

A căzut, a căzut, Babilonul cetatea cea mare, și a devenit un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, și o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte.

 

Pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, și împărații pământului au curvit cu ea, și negustorii pământului s-au îmbogățit din bogăția desfrâului ei.

 

Și am auzit un alt glas din cer care spunea: Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și nu ca să nu fiți loviți cu urgiile ei:

 

Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer, și [Yahuwah] și-a adus aminte de nelegiuirile ei. (Apocalipsa 18: 2-5, 1599 Geneva Bible)

 

 

Conținut Asemănător:

 

Progresul Inchiziției Romane: Ce trebuie să știm

Datoria Civilă a Credinciosului: Adevăratul Înțeles al Romani 13

1 http://www.ksla.com/story/6937987/homeland-security-enlists-clergy-to-quell-public-unrest-if-martial-law-ever-declared

 

2 Ibidem.

 

3 Versiunea NIV a pasajului a fost citată aici, cuvânt cu cuvânt, deoarece această traducere coruptă este frecvent utilizată pentru a perpetua o interpretare eronată a cuvintelor lui Pavel. WLC nu susține în nici un fel traducerea NIV. A se vedea „Care este poziția echipei WLC conform Bibliei, azi?”

 

4 http://www.thecommonsenseshow.com/2014/12/10/a-clergy-response-team-insider-reveals-the-duties-of-a-pastor-inside-of-a-fema-camp/

 

5 http://jimdaly.focusonthefamily.com/pastors-sermons-subpoenaed-in-houston/

 

6 citate http://www.foxnews.com/opinion/2014/10/14/city-houston-demands-pastors-turn-over-sermons/Luate de la video de știri. Pentru mai multe informații, consultați: http://www.washingtonpost.com/national/religion/houston-subpoenas-pastors-sermons-in-gay-rights-ordinance-case/2014/10/15/9b848ff0-549d-11e4- b86d-184ac281388d_story.html și http://www.huffingtonpost.com/2014/10/15/houston-pastor-sermon_n_5992044.html.

 

7 În Grip Caesar, înainte.

 

8 https://www.youtube.com/watch?v=R48n0QTkyEc

 

9 http://www.goodnewsaboutgod.com/studies/spiritual/the_organized_church/501c3.htm

 

10 Ibidem.

 

11 http://www.boundaries-for-effective-ministry.org/501c3-application.html

 

12 IRS Publicarea 1828, Ghid Brut pentru biserici și organizații religioase, pagina 2, accent furnizat.

 

http: //www.benefitsboard.com/forms/other/irs%20tax%20guide%20pub1828.pdf

 

 

 

https://www.worldslastchance.com/romanian/end-time-prophecy/statul-controleaza-bisericile-inselaciunea-501c3.html

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Lupta Savanților de a Găsi Dumnezeul Triunic

 

Acesta este un articol non-WLC. Când folosim resurse de la alți autori din afară, ca echipă avem în vedere ca subiectul să fie în armonie cu Biblia. În cele mai multe cazuri, autorii acestor studii sunt departe de învățăturile fundamentale pe care WLC le susține.Totuși, acest lucru nu ne împiedică să fim binecuvântați prin scrierile lor care se dovedesc în armonie cu Scriptura. Astfel că acceptarea unor părți ale scrierilor lor nu înseamnă că acceptăm tot ce ei susțin.

 

gândind“Expresia Fiul lui Yahuwah indică importanța acordată de Yahuwah printr-o imagine a unui israelit ascultător cu adevărat și nu ca a celei de a doua Persoană a Trinității.”[1]

 

“O structură complexă a fost înălțată peste sistemul greșit înțeles al limbajului biblic cu privire la filiație… Într-adevăr, să fii un ‘Fiu al lui Dumnezeu’ trebuie să fii o ființă diferită de Yahuwah!”[2]

 

“După secolul al treilea oricine mai păstra încă sensul original al [‘singurului-Fiu-născut’] și refuza să accepte noua interpretare era considerat ca eretic.”[3]

 

Literatura teologică și în mod particular, scrierile apologeților evanghelici vin în sprijinul încercărilor Trinității de a face față volumului crescând de obiecții pe baza exegezei solide, a dovezilor lexicale și a examinării cadrului istoric al Bibliei. Ce au putut face apologeții cel mai bine a fost să asocieze câteva versete izolate, cele mai multe din evanghelia după Ioan și câteva de la Pavel. Nu poate fi găsit nici măcar un text care să facă referire la ”Dumnezeu” ca la un triunic Yahuwah. Și s-a acordat prea puțină atenție declarațiilor deplin unitariene ale lui Yahushua raportate de Ioan. Afirmația constantă a lui Pavel despre Yahuwah ca moștenire a lui Israel nu îl face, hotărât, un trinitarian. Conceptul unitarian atât de vădit în Vechiul Testament cu privire la Yahuwah este trecut cu vederea. Unii folosesc metode ciudate, incluzând redefinirea unor cuvinte simple, în încercarea de a transforma Biblia ebraică într-o carte trinitariană. Limbajul este astfel înjosit și cei ce au custodia Scripturii Vechitestamentare iudaice și moștenirea monoteismului iudaic sunt pe bună dreptate ofensați. 4]

 

Mulțimea copleșitoare de declarații monoteistice cu privire la Yahuwah ca Tată al lui Yahushua sunt ne luate în seamă, în timp ce câteva texte ambigui sunt înaintate în susținerea faptului că Yahushua este ”Dumnezeu.” Greutatea dovezilor lor nu se compară cu descrierea tât de evidentă a lui Yahuwah de-a lungul întregii Scripturi ca fiind singura Persoană divină. O folosire total ocazională a cuvântului”Dumnezeu” pentru Yahushua este comparabilă cu folosirea lui pentru agenți umani cum a fost Moise. Alterând crezul unitar monoteistic al Bibliei ebraice pe baza a două referințe pentru Yahushua ca ”Dumnezeu” implică un tratament incorect a informațiilor biblice.

 

Dacă Biserica este înrădăcinată în Yahushua, ar fi înțelept din partea credincioșilor să revină la credința lui Yahushua și la teologia lui Yahushua. Îndepărtarea de la a crede pe Yahushua și învățăturile sale înseamnă să deschidem ușa înșelăciunii cele mai răspândite. Probabil că aceasta avea în vedere Yahushua când avertiza că majoritatea ”creștinilor” vor fi dezamăgiți să afle că au navigat sub un pavilion fals. (Mat. 7:22-23).

 

Karl-Heinz OhligUn tablou clar al adevăratului Yahushua ca închinător devotat al Unicului Yahuwah al Israelului este evidențiat acum publicului din diferite domenii. Karl-Heinz Ohlig, un distins profesor german, romano-catolic de teologie sistematică susține teza noastră:

 

Nu există nici o indicație prin care Yahushua ar fi înțeles termenul ”Tată”… altfel decât în sensul monoteistic ca Yahuwah al Iudaismului… Yahushua însuși a crescut în tradiția monoteistă evreiască… Gândirea sa și faptele sale erau adresate către acest Unic Yahuwah de care el însuși fusese trimis, și de care fusese apropiat, așa că— din nou urmând practicii evreiești timpurii— el l-a numit Tată…Dacă este cert — și nu pare să fie ceva contra acestei presupuneri— că Yahushua însuși a cunoscut doar pe Yahuwah al Israelului, pe care l-a numit Tată… prin ce drept atunci poate doctrina Trinității să devină normativă?[5]

 

Această întrebare pune punctul pe i. Candoarea profesorui Ohlig este inviorătoare. Ca istoric el știe că Trinitatea n-a “căzut din cer” în timpurile Noului Testament. S-a dezvoltat dureros și lent și a lăsat Biserici o moștenire care a separat-o de fondatorii ei evrei. Ohlig concluzionează raportul său complet al problemelor la care Biserica a trebuit să facă față prin promovarea lui Yahuwah și Fiului într-un mod care nu are rădăcini în Noul Testament:

 

Doctrina Trinității astfel apare a fi o încercare de a combina monoteismul , monismul și politeismul cu toate concepțiile importante ale lumii religioase și culturale despre Dumnezeu… Probabil că fascinația care există pentru doctrina Trinității poate fi explicată prin faptul că se combină meritele— într-un mod plin de suspans— a tuturor concepțiilor despre Yahuwah menționate: căldura și speranța pe care le trezește monoteismul; principiul finalității iminente care este rațional plauzibil și la fel de bine obiceiurile de viață sociale și comunicative ce vin din politeism …“linia de mijloc dintre două opinii” [Gregorie de Nyssa], dintre politeism și monoteismul iudaic [6]…Ceea ce savantul religios este capabil să afirme, totuși, semnifică în același timp o întrebare pentru teologie cu privire la legimitatea unei astfel de structuri. Dacă este cert —și pare că să nu existe ocol asupra acestei presupuneri— că Yahushua însuși a cunoscut doar pe Yahuwah al Israelului, pe care l-a numit Tată, și nu propria sa ”dumnezeire” de mai târziu. Prin ce drept poate atunci doctrina Trinității să fie normativă?…Cum…poate să legitimeze o dezvoltare doctrinară care a inceput în secolul al doilea?…Nu contează cum cineva interpretează pașii în mod individual, este cert că doctrina Trinității, până la sfârșit a devenit “dogma” atât în est cât și— chiar mai mult — în vest, fără a poseda fundament biblic și, deasemenea, fără o “succesiune continuă.”[7]

 

studiindStudiul lui Ohlig a fost precedat de al altor istorici ai dogmei care s-au făcut remarcați prin dificultatea cu care au încercat să justifice tendințele evident păgâne ale Bisericii secolului al doilea. Paul Schrodt scrie:

 

Lumea secolului al doilea a fost marcată în filosofia și religia ei de un sincretism puternic [un amestec de sisteme de gândire străine]. Cea mai înaltă espresie a acestei tendințe a fost, de sigur, gnosticismul. În cadrul acestui dualism dintre spirit și materie, speculațiile cosmologice și emanațiile progresive (Aionii) care de la Yahuwah Preaînaltul coboară asupra materiei acești aioni, a fost descoperită, deasemenea, un loc pentru o Evangheliei a salvării prin Hristos revizuită… În Biserică această elenizare a rămas și o găsim printre apologeții secolului al doilea. Monoteismul Bisericii a căpătat deasemenea, o nuanță păgână, filozofică, pluralistă. Această nuanță ciudată a doctrine despre Yahuwah a început prin îndepărtarea noțiunii păgân-filozofică a Logosului, care în cadrul păgân avea înțeles diferit. În Evanghelia după Ioan, Logosul este legat de noțiune de “învățător” și “învățătură.” În filozofia acelor timpuri, din contră, era doar un singur Aion al lui Yahuwah Cel Preaînalt. În acest sens au citit apologeții [Justin Martirul și alții] doctrina lui Philo despre logosul din Scriptură.[8]

 

Dar Yahushua a fost îndepărtat din aceste descoperiri și compromisuri păgâne. William Barclay, cunoscut pentru analizele sale serioase pe textele biblice și pentru erudiția sa, comentează asupra schimbului de replici dintre Yahushua și scribul evreu din Marcu 12:28-34:

 

Acest scrib a venit la Yahushua cu o întrebare care adesea devenea subiect de dezbatere în școlile rabinice. În iudaism existău două tendințe. Exista tendința de a extinde legea nelimitat în sute și mii de reguli și regulamente. Dar mai exista o altă tendință să se reducă legea într-o singură propoziție, o afirmație generală care ar putea fi un compendium la întregul mesaj. 9] Lui Hillel i s-a cerut, odată, de un prozelit să-l instruiască în ceea ce privește întreaga lege în timp ce stă într-un picior. Răspunsul lui Hillel a fost, “Ce ție nu-ți place, altuia nu face . Aceasta este întreaga lege, restul sunt doar comentarii. Mergi și învață.”… Pentru a răspunde Yahushua a luat două porunci mari și le-a pus împreună. (i) “Ascultă, O Israel, Domnul nostru Yahuwah este singurul Domn.” Această unică propoziție reprezintă crezul real al iudaismului… Era propoziția cu care orice serviciu din sinagogă începea întotdeauna și încă mai începe …(ii) “Să-ți iubești apropele ca pe tine însuți.”…Noutatea constă în faptul că Yahushua a pus aceste două propoziții împreună.[10]

 

shemaBarclay ne amintește că Shema “este declarația că Yahuwah este singurul Yahuwah, temelia monoteismului iudaic.” El apoi a notat că “Atunci când Yahushua a citat această propoziție ca primă poruncă, fiecare iudeu devotat a fost de acord cu el.”[11]

 

Ce se întâmplă atunci? Afirmația Bisericii cu privire la Yahuwah ca trei în unu devine un obstacol și o ofensă adusă oricărui evreu devotat. Descrierea lui Yahuwah făcută de Yahushua a fost discreditată și înlocuită cu un crez “îmbunătățit” care pe bună dreptate ofenseză pe iudeu și trebuie să alarmeze pe creștinul devotat lui Hristos.

 

Uimitorul fapt care reiese din această dovadă este că nu s-a sfârșit crezul lui Yahushua, de vreme ce rămâne același, ieri, azi și pentru totdeauna.(Evrei 13:8), și nu se potrivește cu crezul trinitarian mărturisit de ucenicii lui moderni. Aceasta pare să fie o cerință deliberată a tuturor bisericilor și denominațiunile. Ceva ar putea fi greșit în mod sistematic cu doctrina tradițională despre Yahuwah ca Trinitate.

 

Buzzard, Anthony (2007). Lupta Titahică a Savanților de a Găsi Yahuwah Triunic în Biblie. Yahushua Nu a fost Trinitarian (pp. 93-97). Restaurare Uceniciei.

 

[1] E.P. Sanders and Margaret Davies, Studying the Synoptic Gospels, SCM Press, 1991, 272.

 

[2] Colin Brown, “Trinity and Incarnation,” Ex Auditu 7, 1991, 92, 88.

 

[3] Adolf von Harnack, cited in Karl-Josef Kuschel, Born Before All Time? The Dispute over Christ’s Origin, Crossroad, 1992, 49.

 

[4] Terminația în plural a lui Elohim nu oferă suport nici cum ideii că Yahuwah este mai mult decât unul. Mesia nu este plural, dar este numit Elohim. Moise era Elohim pentru Faraon (Exod. 4:16; 7:1) dar Moise nu era la plural. Patru texte ce cuprind pronumele“ pe noi”, care nu spune nimic despre Dumnezeirea triunică, sunt susținute împotriva a 20,000 de verbe și pronume personale la singular ce desemnează pe Unicul Yahuwah, care nu este triunic ci o Persoană singulară. Niciun verset nu face trimitere la Yahuwah ca fiind “un Lucru” sau “un Ce.”

 

[5] Karl-Heinz Ohlig, Unul sau Trei? De la Tatăl lui Yahushua la Trinitate, Peter Lang, 2003, 31, 121, 129, accentuările lui.

 

[6] De asemenea, Harnack observă că în concepția creștină despre Yahuwah pe care părinții bisericești au dezvoltat-o exista “calea de mijloc dintre politeismul păgân și monoteismul evreiesc” (Lehrbuch der Dogmengeschichte, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1983, 1:702). Dar era acesta monoteismul lui Yahushua sau mai de grabă, un compromis evident cu păgânismul?

 

[7] Ohlig, One or Three? 129-130, emphasis his.

 

[8] Paul Schrodt, The Problem of the Beginning of Dogma in Recent Theology, 64. Schrodt is discussing the views of Friedrich Loofs.

 

[9] Cf. Mark 1:14, 15 ca un compendium al întregii credințe creștine: Pocăință și credință în Evanghelia lui Dumnezeu despre venirea Împărăției lui Yahuwah. (vezi Luca 4:43).

 

[10] The Gospel of Mark, Westminster John Knox, 1975, 293-295.

 

 

Acesta este un articol non-WLC scris de Anthony Buzzard (publicat la https://www.21stcr.org).

 

Am scos din articolul original toate numele și titlurile păgâne ale Tatălui și Fiului, și le-am înlocuit cu numele originale. Mai mult, am restaurat citatele din Scriptură cu numele originale ale Tatălui și Fiului, așa cum le-au scris autorii inspirați ai Bibliei. –Echipa WLC

 

 

https://www.worldslastchance.com/romanian/winds-of-doctrine/lupta-savantilor-de-a-gasi-dumnezeul-triunic.html

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

GÂNDUL LUI DUMNEZEU-„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre.” (Isaia 55:8)

 

 

Video aici: https://youtu.be/iAkBDL2XoKI

————————————

 

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi;

chemaţi-L, câtă vreme este aproape.

 

Să se lase cel rău de calea lui,

şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui,

să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el,

la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.”

 

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre,

şi căile voastre nu Sunt căile Mele”, zice Domnul.

 

„Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ,

atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre

şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.

 

Căci după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi,

ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească,

ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,

tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea,

nu se întoarce la Mine fără rod,

ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”

(Isaia 55:6-11)

 

Așa spune Dumnezeu.

 

Doamne, dă-ne gândul Tău si ajută-ne să gândim ca Tine.

Să avem gândul lui Cristos în inimile noastre, așa cum ne învață Biblia.

 

Doamne, ajută-ne să Te căutăm din toată inima noastră și cu toată puterea noastră.

 

Ajută-ne să ne lăsăm de căile rele și de gândurile rele,

să ne întoarcem la Tine și Îți mulțumim că Tu nu obosești iertând.

 

————————————-

 

Ioan Ciobotă

 

 

https://www.rve-timisoara.ro/gandul-lui-dumnezeu/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

MULȚUMIREA (numai impreuna cu Duhul Sfant, Caci fara El suntem faniti –falsi…Ioan,cap.15 )ÎN ORICE VREME

“

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

— Efeseni 5:20

Mulțumirea este o virtute tot mai rar întâlnită în cultura noastră mult afectată de abundență și risipă. Beneficiind de un har deosebit din partea Domnului de a avea cele de trebuință, ne-am obișnuit să credem că ni se cuvine și este normal să avem, fără să ne dăm seama că orice dar bun și orice binecuvântare apare doar din îngăduința Domnului! Arareori mulțumim Domnului pentru sănătatea care o avem, de bună oară, crezând că este normal să fim sănătoși, realizând cât de mult depindem de Dumnezeu doar când sănătatea ne este în pericol. Din lipsa acestei virtuții și sub presiunea conceputului consumerist al societății, unii au devenit nemulțumiți cu starea lor, mergând până acolo că au ajuns să își vadă viața, partenerul de viață, și chiar familia cu nemulțumire.

 

 

Totuși pentru creștin, starea vieții trebuie să fie caracterizată de mulțumire și chiar o profundă împlinire în starea în care fiecare a fost așezat, după cum spunea apostolul Pavel: ”Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12-13).

 

În epistolele lui Pavel apar de mai multe ori îndemnări de a fi mulțumiți înaintea Domnului. Și totuși recunoaștem că apar ipostaze în viața noastră care ne îngreunează capacitatea de a fi mulțumitori. Astfel, Pavel observă trei elemente importante cu privire la mulțumirea noastră în fața lui Dumnezeu.

 

În primul rând, ”mulțumiți totdeauna” implică faptul că starea noastră de mulțumire trebuie să fie consecventă. Apar momente în viață când ne concentrăm mai mult la nereușitele sau neajunsurile noastre, iar acele dezbateri și lupte lăuntrice pot deschide ușa către nemulțumire. Motivația care ne ajută să menținem o consecvență în starea de mulțumire, este faptul că Domnul ne poartă totdeauna în carul Său de biruință (2 Corinteni 2:14). Chiar și în momentele dificile, noi suntem purtați pe brațele Domnului și aceasta ne duce la mulțumire.

 

În al doilea rând, mulțumiți ”pentru toate lucrurile” înseamnă că indiferent de ce incident apare în viața noastră, înțelese de noi sau nu, dificile sau ușoare, noi trebuie să mulțumim. Desigur pentru cele bune și plăcute e chiar și normal să mulțumim, dar ce ne facem cu acele incidente de suferință și pierdere? Biblia ne învață că toate lucrurile (bune și rele) lucrează în egală măsură spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu (Romani 8:28), așadar pentru orice lucru bun sau neînțeles, noi mulțumim.

 

În al treilea rând, mulțumiți ”în Numele Domnului nostru Isus Hristos” confirmă că toate binecuvântările noastre, precum și circumstanțele neînțelese sunt în controlul Domnului! Viața noastră nu este aruncată ”în voia sorții”, ci călăuzită de suveranitatea lui Dumnezeu, iar toate bunurile și îndurările purced de la Tatăl luminilor (Iacov 1:17), căruia îi mulțumim.

 

Astfel, pe când lumea va sărbători ziua mulțumirii cu o masă copioasă, copiii Domnului vor îngenunchea și vor declara cu mulțumire ca:

 

“

a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

— Efeseni 3:14

 

 

 

Andrei Bălulescu

 

 

https://www.krpc.ca/articolul-pastorului/mulumirea-n-orice-vreme

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

CĂUTAȚI PE DOMNUL LA VREMEA POTRIVITĂ !

Andrei Bălulescu

Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemați-L câtă vreme este aproape.

— Isaiah 55:6

 

Niciodată nu e prea târziu! Este o expresie folosită atunci când o persoană încearcă ceva nou pentru prima dată – învățarea unui sport sau schimbarea carierei, sunt doar câteva exemple. Gândim că orice s-ar întâmpla, mai este timp pentru o schimbare indiferent cât de nefavorabile ar fi circumstanțele; până la urmă, câte istorisiri frumoase nu avem cu oameni care pe ultima sută de metri au făcut schimbări majore și au rămas scriși în analele istoriei!

 

Unii, auzind mărturii precum întoarcerea și botezarea unei persoane mult înaintată în vârstă, vor proclama că niciodată nu e prea târziu să te întorci la Domnul! Alții, orientându-se după cântările contemporane creștine vor invoca faptul că dragostea lui Dumnezeu ”aleargă” după noi, și în definitiv, Domnul nu mai poate de dor după noi și nu obosește așteptându-ne. Pe când experiențe precum cele amintite anterior (anume, botezarea târzie a unei persoane) pot fi întâlnite, recunoaștem că Biblia nu ne învață să trăim în prisma unui oportunism spiritual, ci mai degrabă să trăim cu cea mai mare responsabilitate.

 

Prin prorocul Isaia, Domnul ne arată că este o ”vreme” când Domnul poate fi găsit, și similar, o ”vreme” când El este aproape de noi! În înțelegerea Biblică, această vreme este numită de Domnul Isus ”vremea cercetării”, care trebuie să fie recunoscută de oameni, iar în timpul ei, oamenii să răspundă pozitiv chemării Domnului (Luca 19:41-44).

 

 

Printr-o gândire umanistă, omul și-a creat un dumnezeu după chipul și asemănarea sa, care să i se potrivească nevoilor și așteptărilor sale delăsătoare. Potrivit unei astfel de gândiri, Dumnezeu este așa de îndrăgostit de oameni, încât va fi disponibil să îl mântuie pe om chiar și în ultima clipă a vieții sale, cu toate că acesta [omul] i-a întors spatele toată viața.

 

Și totuși, realitatea biblică arată o imagine diametral opusă umanismului. Cu toate că Domnul poate mântui un om prin credința în Isus Hristos chiar și pe patul de moarte, este totuși o vreme a cercetării pentru fiecare persoană, care nu este direct proporțională cu lungimea vieții omului. Un caz al Bisericii din Tiatira, ne arată că o femeie numită Izabela a căzut sub judecata divină pentru că nu s-a pocăit în vremea acordată de Dumnezeu (Apocalipsa 2:20-22). Un detaliu important este că Dumnezeu este Cel care cercetează ”rărunchii și inima”, adică simțurile și sentimentele din om, și prin urmare cunoaște gândurile inimii (Evrei 4:12) și intențiile cu privire la pocăință.

 

De un timp încoace, Domnul ne vorbește prin Duhul Sfânt că este o vreme de cercetare în care încă se mai toarnă untdelemn în vasele celor care îl vor căuta. Unii în vremea aceasta aleg, precum fecioarele înțelepte, să își adune rezervă în vase pentru timpul care le stă în față. Alții, asemenea fecioarelor neînțelepte, nu adună rezervă ci își folosesc timpul lor pentru apetiturile și împlinirile vieții lor pământești.

 

De aceea, răsună o strigare: câtă vreme se poate găsi, și este aproape, căutați pe Domnul. Să nu ne măgulim că vremea cercetării acordată nouă este direct proporțională cu o viață lungă la care visăm, ci să înțelegem că Scriptura vorbește răspicat pentru fiecare:

“Să luăm dar bine seama ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

— Evrei 4:1

 

 

https://www.krpc.ca/articolul-pastorului/cutai-pe-domnul-la-vremea-potrivit-

 

//////////////////////////////

 

 

 

CONVERTIRILE  DIN CARTEA  FAPTELE  APOSTOLILOR

 

 

 

      INTRODUCERE……………………………………………………………………  3

 

CUNOASTEREA TERMENULUI CONVERTIRE ………………………………..4

 

CALCULU CONVERTIRILOR DIN FAPTELE APOSTOLILOR ……………….5

 

CATEGORII DE CONVERTITI  …………………………………………………..10

 

COSTUL CONVERTIRILOR ……………………………………………………..11

 

CONSECINTELE CONVERTIRILOR ……………………………………………12

 

CARACTERUL CONVERTIRILOR ………………………………………………13

 

CONCLUZII  INDINSPENSABILE  CONVERTIRI  ADEVARATE ……………14

 

BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………  15

 

INTRODUCERE

 

Faptele Apostolilor este cea de a cincea carte în ordinea asezari lor în Noului Testament si cea de a doua carte scrisa de doctorul  Luca Alaturi de epistola scrisa de Iacov sunt singurele carti din Noul Testament care in finalul lor nu  apare cuvântul Amin, Este o carte istorica care vorbeste de începuturile Biserici, dar activitatea ei continua înca pe pamânt deaceea Duhul Sfânt nu a scris Amin la sfârsitul acestei carti unice. În aceasta carte sunt evidente câteva  minuni care  vorbesc de noul  planul divin.Încet dar sigur pe paginile acestei carti se poate vedea mâna Atutputenica a lui Dumnezeu care îsi îndreapta privirile spre un popor multietnic numit Biserica luin Hristos. Dom¬nul a întemeiat si zideste  o singura Biserica, în virtutea ope¬rei mântuitoare a Fiului Sau. Biserica a luat fiinta in chip vizibil in ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt s-a coborât peste cei ce erau la sarbatoare Rusalilor adunati în Ierusslim

 

Pentru unitatea tuturor ucenicilor, Mantuitorul s-a rugat cu staruinta în Ioan17, inainte de ras¬tignire,anticipând astfel biruinta eterna a lucrari Sale. Aceasta este înca  o dovada clara privind originie divina a Bisericii.

 

Numai Dumnzeu în atotintelepciunea si dragostea sa eterna a ales în providenta Sa pe doctoral Luca sa scrie ca un adevarat specialist din învataturile si practicile Domnului si a ucenicilor Lui. E posibil ca parinti lui sa fi investit ca sa ajunga doctor ca sa le fie un spijin la batrânete dar Domnul care conduce istoria a avut  grija ca toata inteligenta ce a adunat-o Luca sa fie puca în slujba evangheliei iar afectiunea de medic sa îi fie de folos Apostolului Pavel care a avut parte de multe rani de tot felul.

 

CUNOSTEREA  TERMENULUI  CONVERTIRE

 

În acest capitol doresc sa ofer o definitie a termenului convertire. Pentru inceput iata ce spune dictonarul: « A adopta sau a determina pe cineva sa adopte o anumita convingere religiosa »   Dictionarul Biblic spune : Convertirea vine din greaca « epistrophe » este actiunea de a se reîntorce, a se întoarce spre…. .Pavel istoriseste convertirea paginilor la Dumnzeu Fapte 15  De aici putem intelege ca trebuie o decizie personala si ca este vorba de convingeri nu doar de anumite pareri.

 

Cartea Faptele Apostolilor, asezata în Biblie dupa Evangheli si înaintea Epistolelor, vorbeste de o tranzitie tridiminsionala. »Tranzitia reprezentativa – de la poporul Israel la Biserica. Tranzitie reglementativa – inlocuirea Legi lui Moise cu Evanghelia Domnului Isus si apoi Tranzitie ritualistica – de la ritualurile Vechiului Testament la o relatie personala cu Isus Hristos » .

 

Fiecare om este îndreptat inevitabilul spre iad. Din topoganul acesta nu este scapare decât daca intervine dragostea lui Dumnzeu care  ne schimba fara merite prin harul Sau. Aceasta înseamna convertire este lucrarea harului divin care, dintr-un mort spiritual îl transforma într-un om nou plin de bucurie. Aceasta este cea mai mare tranzitie si cea mai necesara  pentru fiecare pamântean. Fara aceasta transformare nu exista mântuire nici viata vesnica.

 

CALCULUL CONVERTIRILOR DIN CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR.

 

Nimeni nu poate calcula précis numarul tuturor convertirilor pe care Duhul Sfânt le-a realizat în primul veac Studiind aceasta carte vei fi uimit sa descoperi in aproape fiecare capitol convertiri in timp ce trebuie sa admitem ca au fost si alte multe convertiri pe care doctorul Luca nu le-a cunoscut sau consemnat. Crestini convertiti la Cinzecimi au plecat în locurile natale unde Duhul Sfânt a facut si alte convertiri pe care numa în vesnicie le vom putea descoperi Voi prezenta câteva referinte biblice care vorbesc despre convertitile din cartea Faptele Apostolilor :

 

În capitolul 1 :13-14  vedem o lista a primelor convertiri ,sunt cei ce au umblat cu Isus in misiunea lui pe pamânt : Atunci ei s’au întors în Ierusalim din muntele numit al Maslinilor, care este lînga Ierusalim, departe cît un drum în ziua Sabatului.  Cînd au ajuns acasa, s’au suit în odaia de sus, unde stateau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, si Iuda, fiul lui Iacov.  Toti acestia staruiau cu un cuget în rugaciune si în cereri, împreuna cu femeile, si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui.

 

In capitol 2 numarul celor convertiti se inmulteste spectaculor. Numai intr-o zi au fost botezati la Ierusalim 3000 de oameni care au fost asemenea unei seminte pentru alte ogoare unde Cuvântul sa aduca alte suflete la mântuire. Iata cum descrie scriitorul acestei carti convertirea lor: Dupa ce au auzit aceste cuvinte, ei au ramas strapunsi în inima, si au zis lui Petru si celorlalti apostoli: „Fratilor, ce sa facem?”  „Pocaiti-va”, le-a zis Petru, „si fiecare din voi sa fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre; apoi veti primi darul Sfîntului Duh. Caci fagaduinta aceasta este pentru voi, pentru copiii vostri, si pentru toti cei ce sînt departe acum, în oricît de mare numar îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Si, cu multe alte cuvinte, marturisea, îi îndemna, si zicea: „Mîntuiti-va din mijlocul acestui neam ticalos.”

 

Cei ce au primit propovaduirea lui, au fost botezati; si în ziua aceea, la numarul ucenicilor s’au adaus aproape trei mii de suflete.  Ei staruiau în învatatura apostolilor, în legatura frateasca, în frîngerea pînii, si în rugaciuni.

 

În capitolul 3 citim despre vindecarea si convertirea ologului asezat la intrarea in Templu sa cerseasca. Nimeni nu poate ierta si vindeca asa cum o face Domnul iar lucrarea Lui nu se opreste la atât ci impreuna cu iertarea Domnul da si mântuirea  Atunci Petru i-a zis: „Argint si aur, n’am; dar ce am, îti dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!”   L-a apucat de mîna dreapta, si l-a ridicat în sus. Îndata i s’au întarit talpile si glesnele;  dintr’o saritura a fost în picioare, si a început sa umble. A intrat cu ei în Templu, umblînd, sarind, si laudînd pe Dumnezeu.   Tot norodul l-a vazut umblînd si laudînd pe Dumnezeu.  Îl cunosteau ca era cel ce sedea la poarta „Frumoasa” a Templului, ca sa ceara de pomana, si s’au umplut de uimire si de mirare pentru cele ce i se întîmplasera.  Fiindca el se tinea de Petru si de Ioan, tot norodul, mirat, a alergat la ei în pridvorul zis al lui Solomon Un om iertat ,mântuit si vindecat este gata sa urmeze pe Domnul si pe ai lui chiar daca acestia trec  prin inchisoare cum s-a întâmplat în cazul de fata. În capitolul urmator avem citeva actiuni ale celor convertiti dar si convertirea unui levit din Cipru care a fost de mare folos lucrari lui Dumnezeu” Multimea celor ce crezusera, era o inima si un suflet. Niciunul nu zicea ca averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obste.  Apostolii marturiseau cu multa putere despre învierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti.  Caci nu era niciunul printre ei, care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vîndute,  si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împartea fiecaruia dupa cum avea nevoie.   Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, în tîlmacire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,   a vîndut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, si i-a pus la picioarele apostolilor

 

Capitolul 5 descrie escul unei familie neconvertite cu adevarat dar si alte convertiri: Prin mînile apostolilor se faceau multe semne si minuni în norod. Toti stateau împreuna în pridvorul lui Solomon,   si niciunul din ceilalti nu cuteza sa se lipeasca de ei; dar norodul îi lauda în gura mare.   Numarul celor ce credeau în Domnul, barbati si femei, se marea tot mai mult;  pîna acolo ca scoteau pe bolnavi chiar pe ulite, si îi puneau pe paturi si pe asternuturi, pentru ca, atunci cînd va trece Petru, macar umbra lui sa treaca peste vreunul din ei.  Multimea, deasemenea, alerga la Ierusalim, din cetatile vecine, si aducea pe cei bolnavi si pe cei chinuiti de duhuri necurate: si toti se vindecau.

 

În capitolul 7 avem uciderea primului martir al Biserici crestine dar spre finalul capitolului apare pe scena viitorul apostol al neamurilor,Saul din Tars.  Privind la sfântul care moare nevinovat  a fost rascolit din adâncul fiintei lui  si va fi determinat sa ia o decizie .Pentru început este un împotivitor dar in cap 9 îi iese Domnul înainte si este irevocabil schimbat, hotarât sa asculte de Nazarineanul. În capitolul 8 avem convertirea Samaritenilor în urma propovaduiri ucenicilor imprastiati cu prilejul ucideri lui Stefan. Cind li s-a propovaduit „ Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu si a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezati, atît barbati cît si femei. ….Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit ca Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru si pe Ioan.  Acestia au venit la Samariteni, si s’au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfînt.  Caci nu Se pogorîse înca peste niciunul din ei, ci fusesera numai botezati în Numele Domnului Isus.   Atunci Petru si Ioan au pus mînile peste ei, si aceia au primit Duhul Sfînt. În acelas capitol este botezat si famenul etiopian astfel evanghelia largeste granitele Împaratiei lui Dumnezeu pâna în Etiopia. În capitol 10 avem convertirea casei sutasului Corneliu  si a celorlalte rudenii prezente la vizita lui Petru care a predicat : În adevar, vad ca Dumnezeu nu este partinitor,  ci ca în orice neam, cine se teme de El, si lucreaza neprihanire este primit de El. …..Pe cînd rostea Petru cuvintele acestea, S’a pogorît Duhul Sfînt peste toti cei ce ascultau Cuvîntul. Toti credinciosii taiati împrejur, cari venisera cu Petru, au ramas uimiti cînd au vazut ca darul Duhului Sfînt s’a varsat si peste Neamuri.   Caci îi auzeau vorbind în limbi si marind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis:   „Se poate opri apa ca sa nu fie botezati acestia, cari au primit Duhul Sfînt ca si noi?”    Si a poruncit sa fie botezati în Numele Domnului Isus Hristos.

 

Nici capitolul 11 nu este lipsit de convertiri ,iata câteva dovezi : « Ceice se împrastiasera, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Stefan, au ajuns pîna în Fenicia, în Cipru si în Antiohia, si propovaduiau Cuvîntul numai Iudeilor.  Totus printre ei au fost cîtiva oameni din Cipru si din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit si Grecilor, si le-au propovaduit Evanghelia Domnului Isus.   Mîna Domnului era cu ei, si un mare numar de oameni au crezut si s’au întors la Domnul.

 

Convertiri in Antiohia Pisidiei sunt consemnate in capitolul 13 dupa ce le-a amintit o prorocie care spunea: „Te-am pus ca sa fii Lumina Neamurilor, ca sa duci mîntuirea pîna la marginile pamîntului.”  Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta si preamareau Cuvîntul Domnului. Si toti cei ce erau rînduiti sa capete viata vecinica, au crezut.

 

În capitolul 16 avem prima  convertire de pe pamântul Europei :Una din ele, numita Lidia, vînzatoare de purpura, din cetatea Tiatira, era o femeie tematoare de Dumnezeu, si asculta. Domnul i-a deschis inima, ca sa ia aminte la cele ce spunea Pavel.   Dupa ce a fost botezata, ea si casa ei, ne-a rugat si ne-a zis: „Daca ma socotiti credincioasa Domnului, intrati si ramîneti în casa mea.” Si ne-a silit sa intram.

 

Si tot aici este notata si convertirea sutasului care a întrebat : „Domnilor, ce trebuie sa fac ca sa fiu mîntuit?”   Pavel si Sila i-au raspuns: „Crede în Domnul Isus, si vei fi mîntuit tu si casa ta.”   Si i-au vestit Cuvîntul Domnului, atît lui cît si tuturor celor din casa lui.   Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spalat ranile, si a fost botezat îndata, el si toti ai lui.   Dupa ce i-a dus în casa, le-a pus masa, si s’a bucurat cu toata casa lui ca a crezut în Dumnezeu.

 

In capitolul 17 cu ultimul verset este consemnata convertirea  celor din Atena :”Totus unii au trecut de partea lui, si au crezut; între acestia era Dionisie Areopagitul, o femeie numita Damaris, si altii împreuna cu ei.

 

Am parcurs aceasta carte zabovind lânga câteva convertirile consemnate în prima carte de istorie a Biserici crestine

 

CATEGORII DE CONVERTIRI

 

Converitirile adunate în cartea Faptele Apostolilor pot fi grupate dupa mai multe criteri. In acest capitol ma voi referi doar la criteriu privitor la numarul celor convertiti Astfel avem:

 

1. Convertiri individuale :

 

Cap. 3 –  Ologul de la poarte Templului

 

Cap. 4 – Iosif din cipru numit Barnaba

 

Cap. 8 – Famenul din Etiopia

 

Cap. 9 – Saul din Tars

 

1. Convertiri familiare

 

Cap. 19  Casa lui Cornelui Cap. 19

 

Cap .16  Familia lui Lidia  Cap .16

 

Cap. 16  Familia  Temnicerul din Filipi

 

1. Convertiri in grupuri mari sau Convertirile  în masa

 

Cap. 2 – 3000  de convertiti

 

Cap. 4 – inca 2000 de convertiti ,numarul total era de 5000 de ucenici

 

Cap.  8 – Convertirea Samaritenilor

 

Cap.  11 – Convertirile din  Antiohia

 

Cap .   17 –  Convertiti în Atena

 

Cap . 18  Convertiti în Corint

 

Cap.  19 Convertirea ucenicilor  lui Ioan

 

COSTUL CONVERTIRILOR.

 

Fiecare convertit este un transferat din Împaratia lumi în Împaratia lui Dumnezeu Aceasta actiune are implicatii profunde asupra intregi fiinte si întregi vieti umane. In aceasta minune a mântuiri noastre eterne este implicat harul Domnului. Exista o chemare speciala care determina pe pacatos sa ia decizia de a se intorce din pacatul sau. Prin jertfa lui Isus, Dumnezeu ne socoteste neprihaniti Rom8:24 asta inseamna ca înaintea Lui suntem regenerati,sfintiti,glorificati dar din perspectiva umanaa, convertirea este parte noastra a acestei actiuni este o urmare legitima a ceeace a facut Dumnezeu pentru noi.si care se vede în viata cotidiana. „Convertirea consta din pocainta si credinta pe care Hristos si Pavel le leaga impreuna ca doua aspecte care insemneaza cerintele morale ale evangheliei „  Dar pentru ca cel convertit ramâne înca în lumea aceasta unde valorile activitatile si principiile sunt în totala contradictie cu sistemul de valori ale lui Dumnezeu este inevitabil sa apara contradictii. Împotrivirea normala din parte diavolului,a lumii si a firi pamântesti însumneaza costul pe care cel mântuit îl plateste. Alaturi de greul legitim al impotrivirilor este bucuria prezentei lui Isus ce inunda viata si fiinta celui convertit cu adevarat.Inspirat din adevaratul pret ce la dat Isus –viata sa.

 

Crestinul slujeste cu daruire prin toate obstacolele vieti platind un minuscul pret al  convertirea lui , Despre aceasta as vrea sa amintesc in acest capitol. Este de la sine înteles ca si azi adevaratele convertiri au un pret Privind la viata celor convertiti din Fapte sunt evidente costurile pe care ei au fost gata sa le plateasca. uni au platit pretul fiind parasiti de cei mai dragi , batjocoriti ,umiliti,batuti chinuiti omorâti dar s-au cheltuit exprimându-si bucuria mântuiri. Alti au parasi onorurile sau gloria lumii pentru ca sau întâlnit cu Cineva care ofera  valori net superiore Ceacee este foarte frumos în viata convertitilor este ca sunt impodobiti cu bucuria mântuiri  desi uneori trec prin valea plângeri, o prefac într-un loc plin de izvoare.

 

CONSECINTELE CONVERTIRI

 

În acest subcapitol doresc sa descoperim urmarile imediate sau pe termen lung ale adevaratelor convertiri. As vrea sa amintesc o evidenta care delimiteaza crestinul adevarat convertit cu adevarat de cel formal.Este vorba de nasterea din nou cum o numeste Domnul in Ioan 3 adica schimbarea vieti personale. Oricine este convertit este schimbat fata de obiceiurile si pornirile vechi este o metomotfozare asa cum ni se spune în Rom 12;2 „ Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin înoirea mintii voastre.”  Adica sa ne metomorfozam  in ce priveste, gândurile ,vorbele si faptele oamennilor. Se pare cã existã câte un duplicat pentru aproape orice astãzi. Dar existã un lucru care nu poate fi copiat,  este adevarata evlavie, spiritualitatea si sfintenia adevãratã. Ea începe cu convertirea reala. Nimic din ceea ce este cu adevãrat sfânt nu poate fi copiat. Domnul recunoaste munca propriilor Sale mâini – si nu va accepta o copie fãcutã de mâna omului a niciuneia din lucrãrile Sale divine. De ce? Deoarece este imposibil pentru om sã copieze, sã reproducã ceea ce este cu adevãrat sfânt. Aceasta  lucrare o poate face numai Duhul Sfânt. El lucreazã în mod continuu la înnoirea poporului Sãu. Si nu existã nici un mod posibil ca noi sã reproducem acea lucrare.Aceasta este marea gresealã a religiei moderne. Noi credem cã dacã facem oamenilor cunoscutã Scriptura si principiile biblice, gata! ei si devin spirituali. Dar realitatea este ca avem oameni care cunosc informati biblice dar nu permit Duhului Sfânt sa transpuna practic aceste adevaruri in viata cotidiana….

 

Convertitile  din cartea Faptele Apostolilor constitue model pentru convertirile de mai târziu din Biserica pâna la rapirea ei pentru ca toti cei mântuiti din toate timpurile formeaza un singur trup al Domnului Isus

 

CARACTERUL CONVERTIRILOR

 

Frumusetea Biblie este evidenta si pentru ca noteaza aspecte negative din viata oamenilor sau a comunitatilor crestine Si in ce priveste convertirile avem  situati discutabile când oameni obisnuiti sa traiasca in duplicitate au facut din „convertirea” lor doar forme exteriore ,ritualuri,fara a patrunde în profunzimea. Un astfel de caz ne este relatat  in cap 8  unde cititm : Chiar Simon a crezut; si dupace a fost botezat, nu se mai despartea de Filip, si privea cu uimire minunile si semnele mari cari se faceau.  Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit ca Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru si pe Ioan.  Acestia au venit la Samariteni, si s’au rugat pentru ei, ca sa primeasca Duhul Sfînt.   Caci nu Se pogorîse înca peste niciunul din ei, ci fusesera numai botezati în Numele Domnului Isus.  Atunci Petru si Ioan au pus mînile peste ei, si aceia au primit Duhul Sfînt.  Cînd a vazut Simon ca Duhul Sfînt era dat prin punerea mînilor apostolilor, le-a dat bani,   si a zis: „Dati-mi si mie puterea aceasta, pentruca peste oricine-mi voi pune mînile, sa primeasca Duhul Sfînt.”   Dar Petru i-a zis: „Banii tai sa piara împreuna cu tine, pentruca ai crezut ca darul lui Dumnezeu s’ar putea capata cu bani!   Tu n’ai nici parte, nici sort în toata treaba aceasta, caci inima ta nu este curata înaintea lui Dumnezeu.  Pocaieste-te dar de aceasta rautate a ta, si roaga-te Domnului sa ti se ierte gîndul acesta al inimii tale, daca este cu putinta;   caci vad ca esti plin de fiere amara, si în lanturile faradelegii.”

 

Biblia nu ne spune nimic de finalul vieti lui Simon dar din finalul acestei relatari întelegem ca Simon n-a realizat schimbarea atât de necesara pentru o convwrtire reala

 

CONCLUZI INDISPENSABILE CONVERTIRILOR REALE.

 

Dupa primul pas al mântuiri noastre care este convertirea  grija divina continua cu har dupa har Exista câteva semne ale convertiri reale,pentru ca întilnirea cu Domnul Isus nu poate ramânea fara transformare,o adânca amprenta lasa în inima oamenilor. Vorbind cu Nicodim fruntasul iudeilor ,Domnul Isus i-a spus clar oricine nu se naste din nou nu poate intra in Împaratia Cerurilor Ioan 3. Astfel avem cel mai autorizat raspuns la cautarile noastre. Nasterea din nou, aceasta lucrarea tainica pe care Duhul si Cuvântul o realizeaza este indispensabila convertiri reale. Doar întilnirea cu Evanghlia Domnul Isus poate sa aduca aceasta minune numita si nasterea de sus. Urmare acestui miracol urmeaza legitim, viata schimbata fara care nu poate fi vorba de convertire reala Un alt semne evident este roada Duhului.care este mediul în care se dezvolta viata celui convertit Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,

 

blîndeta, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.Galateni 5:22 Studiind viata celor convertiti consemnati in Fapte putem vedea cum aceste evidente erau  familiare acestora. Fie ca-i vorba de convertiti din cap 2 sau 10 de Lidia sau temnicerul toti rodesc roada Duhului prin viata lor.

 

Fiecare întilnire cu Domnul Isus si Evanghelia Sa lasa urme etrene ori pentru mântuirea ori marturia noastra. Tot ce primeste crestinul aici din parte Domnului este doar o prea mica prefata a ceeace pregateste Domnul pentru noi Aceasta este nagejdea crestinului.

 

BIBLIOGRAFIE

 

1. Dictionar Explicativ Roman – Bucuresti 1989

 

2.Dictonar  Biblic, Editura  Stefanus  –  Bucuresti   1995

 

3.Costea Benimin, Cursul Faptele Apostolilor – Seminarul Baptist Centreal Arad  2010

 

4.Dictionar Biblic, Editura Cartea Crestina  – Oradea  1995

 

5.Teologie Crestina, de Miliard J Erickson Editura Cartea Crestina – Oradea 2004

 

 

CONVERTIRILE DIN CARTEA FAPTELE APOSTOLILOR

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Condiții pentru umplerea cu Duhul Sfânt (1)

 

 

Cuvântul lui Dumnezeu ne arată ce condiții trebuie să îndeplinim pentru ca Duhul Sfânt să locuiască în noi.

 

3. Care este prima condiție pentru primirea Duhului Sfânt? Faptele 2:37,38

Faptele apostolilor 2:37-38

 

37. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”
38. „Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

 

O condiție pentru primirea Duhului Sfânt este pocăința. Când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, conștiința noastră se trezește și ne arată cât de păcătoși și de pierduți suntem. Pocăința adevărată nu înseamnă regretul pentru consecințele greu de suportat ale păcatului, ci o schimbare completă a inimii și minții, în urma căreia vedem păcatul așa cum este el în realitate: ceva rău și respingător, răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Pentru a manifesta această pocăință, avem nevoie să fim mișcați de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 2:4).

 

Romani 2:4

 

Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

 

4. De ce nu putem primi Duhul Sfânt dacă nu avem credință în Cuvântul lui Dumnezeu? Galateni 3:14; Iacov 1:6-8.

Galateni 3:14

 

pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

 

Iacov 1:6-8

 

6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

 

Isus a promis să ne trimită Duhul Sfânt ca reprezentant al Său. Iar noi Îl putem primi prin credință. Dacă ne îndoim de făgăduința Sa și nu avem încredere în Cuvântul Său, suntem nehotărâți și nestatornici și nu ne putem aștepta să primim ceva ce la El. Credința nu este doar un consimțământ. Ea înseamnă să avem încrederea, indiferent de consecințe, chiar cu riscul vieții, că Dumnezeu Se va ține de cuvânt și că nu ne va dezamăgi.

 

5. Citește Luca 11:8-10,13. De ce trebuie să cerem cu stăruință?

Luca 11:8-10

 

8. vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie.
9. De aceea şi Eu vă spun: cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
10. Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.

 

Luca 11:13

 

Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

 

Domnul nu ne dă Duhul Sfânt cu reţineri. El este bun și darnic mai mult decât suntem noi cu copiii noștri. Cererea noastră stăruitoare nu-I schimbă intențiile, ci ne schimbă pe noi și ne aduce în prezența Sa. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne urcă pe noi la El. Rugăciunile noastre sunt o dovadă a hotărârii noastre și ne pregătesc pentru primirea darului.

 

Cum putem deveni mai plini de ardoare, mai stăruitori și cu totul dedicați Domnului în viața de rugăciune? De ce este important să avem aceste calități?

 

https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2017/01/31/conditii-pentru-umplerea-cu-duhul-sfant-1.html

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit

 

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

 

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

 

Faptele apostolilor 2:37-38

 

 

 

Petru a vorbit şi a transmis, dincolo de cuvinte, la predica de la Rusalii, iubire. „Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului.” (Proverbe 27:19) Un efect al discursului argumentativ este tocmai acesta, jena contraargumentării. Desigur, mai erau acolo şi alţii care nu au fost „străpunşi în inimă” şi se puteau împotrivi lui Petru, dar ar fi devenit ridicoli, în contextul acesta

 

în care Petru domina prin discursul şi ungerea sa. Petru a captivat o mare mulţime de oameni, care nu numai că au fost impresionaţi, ci au înţeles clar mesajul lui.

 

Petru le-a vorbit mai ales evreilor care asistau la acea sărbătoare. El începe prin „bărbaţi israeliţi” şi continuă cu „bărbaţi iudei,” iar pentru argumentare face apel la profeţii. Pe lângă mesajul verbal, Petru a comunicat prin paralimbaj: prin mimică, prin gesturi, prin tonul vocii; când Petru spunea: „Voi L-aţi răstignit!”, nu condamna, ci încerca să-i conştientizeze de vina lor şi să-i facă să înţeleagă vestea bună a iertării lui Isus Hristos. Expresia „Fraţilor, ce să facem!?” ne vorbeşte despre acest feedback identitar. Oamenii folosesc aceeaşi marcă, asemenea lui Petru: „fraţilor”, ceea ce dovedeşte apropiere şi încredere.

 

 

 

Sintagma „Ce să facem?” relevă şi alte aspecte:

 

sentimentul de culpabilitate pe care aceştia îl trăiau;

nevoia disperată de iertare;

validarea discursului lui Petru.

Oamenii au înţeles mesajul lui Petru şi au cerut o soluţie.

 

Soluţia lui Petru cuprinde trei aspecte:

 

Convertire – „Pocăiţi-vă” – cuvântul grecesc pentru pocăinţă este metanoia, care înseamnă a gândi diferit, reconsiderarea poziţiei morale, a simţi remuşcare, a gândi după, sau cum spune românul:

 

„Dă-mi, Doamne, gândul de pe urmă!” Metanoia este modul de gândire potrivit, modul de gândire de care nu îţi pare rău, în urma căruia nu există remuşcare. Nu există viaţă nouă decât după ce gândeşti metanoia. Metanoia este perspectiva care se potriveşte Scripturii, aceasta se înnoieşte zilnic după Cuvânt, „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” (Romani 12:2)

 

 

 

Confirmare – „Botezaţi-vă!” Cuvântul grecesc pentru botez este baptizo, care înseamnă a scufunda, complet ud. Acest termen este folosit în Noul Testament doar pentru a descrie ritualul de abluţiune (de curăţire, de iniţiere).

 

 

 

& Şi El S-a botezat… Un evreu cucernic vine tare îngrijorat la rabinul său. „Rabi, mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Fiul meu s-a dus la creştini şi s-a botezat. Vino vorbeşte cu el, convinge-l să se întoarcă la credinţa noastră strămoşească.” Rabinul îi răspunde lăsând capul în jos: „Cum crezi că voi putea să-l conving pe fiul tău, când nu l-am putut convinge pe al meu? Şi eu am avut un fiu… şi el s-a dus la creştini şi s-a botezat.” Evreul exasperat izbucneşte: „Dar Yahweh, Dumnezeul nostru, ce spune?” „Ce să spună? Şi El a avut un Fiu, şi El S-a botezat…” &

 

 

 

Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit. Dacă vei crede în Isus, trebuie să faci botezul. Acest act fizic este important pentru confirmarea naşterii tale din nou înaintea credincioşilor. Odată ce ai împlinit acest act, te vei simţi părtaş în totalitate la Biserica lui Hristos şi vei avea toate beneficiile de fiu al lui Dumnezeu. Desigur, poți argumenta că au fost oameni care au fost mântuiți și fără botez. De exemplu, tâlharul de pe cruce. Da. Dar tâlharul era pe cruce când a avut momentul de pocăință și încredere în Hristos. Ce te face pe tine să crezi că vei fi în aceeași postură? Botezul este o dovadă de ascultare, iar dacă o viață întreagă nu ai ascultat de Dumnezeu ca să face să crezi că în ultimele momente ale vieții tale vei dovedi mai multă ascultare? Frica de moarte vei spune! Și să presupunem că vei avea disponibilitatea, cine îți garantează că vei avea și posibilitatea? Totuși, să presupunem că vei avea posibilitatea… nu ți se pare că ești parșiv cu Dumnezeu? Tu te aștepți ca El să fie Bun cu tine în timp ce tu ești sfidător.

 

Consacrare – „… şi apoi veţi primi făgăduinţa Duhului Sfânt.” Odată ce ai devenit creştin, Dumnezeu te echipează pentru a fi un martor al Lui. Viaţa creştină o putem trăi numai cu ajutorul Duhului Sfânt, care ne echipează, ne iluminează, ne sfinţeşte, ne mângâie, ne ajută în rugăciune… Orice creştin trebuie să dorească experienţa Rusaliilor. Nu poţi fi martor al lui Hristos fără experienţa „pogorârii Duhului Sfânt” peste viaţa ta. Acest fapt nu este opţional, ci unul imperativ. Duhul Sfânt te consacră pentru lucrare. „Darul Sfântului Duh” este o promisiune a lui Dumnezeu, iar El nu poate minţi.

 

 

 

Afirmații despre botez.

 

Botezul fără pocăință este doar ritual.

Botezul fără credința în Hristos cel înviat din morți este doar exercițiu spiritual.

Botezul nu este sfârşitul vieţii de creştin, ci începutul ei.

Nu îţi trebuie o experienţă mistică pentru a te boteza, ci ascultare de Dumnezeu.

Botezul nu te face creştin, arată că ai devenit creştin.

Botezul nu este doar un act exterior, ci este şi un angajament interior.

Botezul nu este doar un simbol al mântuirii, ci şi un simbol al părtăşiei și al integrării în Biserica Locală.

 

Botezul nu te mântuieşte, dar fără botez nu poţi fi mântuit

 

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

Care este importanța botezului creștin?

 

 

Înseamnă botezul doar iertare a păcatelor – sau este ceva mai mult?

 

Steve Lenk

Care este importanța botezului creștin?

 

 

 

 

 

Sunt multe istorii în Biblie despre oameni care s-au botezat. Dar care este scoupul botezului și care este semnificația lui pentru o viață de creștin?

 

Ce este botezul?

Botezul este actul prin care un creștin este cufundat în apă ca să simbolizeze sfârșitul unui fel vechi de viață și un început nou.

 

Biblia menționează prima dată botezul în viața lui Ioan Botezătorul. Aceasta se întâmpla în Vechiul Testament, când botezul se făcea pentru iertarea păcatelor. „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Matei 3:11. Odată cu Noul Testament, datorită morții lui Isus pe cruce, botezul este acum mai mult decât iertare de păcte – este un pact de a trăi o viață ca un ucenic înaintea lui Dumnezeu.

 

Petru compară botezul cu potopul din timpul lui Noe. 1 Petru 3:18-21. Biblia spune despre timpurile lui Noe: „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” Geneza 6:5. Așa cum apele potopului au însemnat un sfârșit la acel rău din Vechiul Testament, botezul reprezintă un sfârșit la o viață proprie, ego-centristă în care îmi fac voia proprie și începutul unei vieți noi unde fac voia lui Dumnezeu în Noul Testment.

 

Cine trebuie botezați?

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat. Astfel de oameni sunt căiți și vor să fie liberi de păcatul lor.

 

Așa a fost cu evreii care l-au răstignit pe Isus când l-au auzit pe Petru vorbind. „După ce au auzit aceste cuvinte, ei au* rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: ‘Fraţilor, ce să facem?’” Fapt. 2:37. Pe astfel de oameni Petru i-a îndemnat și i-a botezat. Versetul 38.

 

O persoană care a făcut un legământ pe viață de a-L urma pe Isus, de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu și de a trăi o viață nouă este un candidat pentru a fi botezat.

 

La fel cum a fost cu evreii menționați mai sus, sunt mulți oameni azi care le pare rău pentru păcatele lor vechi și și-au propus să trăiască o viață plăcută lui Dumnezeu. Deși este evident că este nevoie de o oarecare maturitate ca să faci o astfel de decizie, atitudinea inimii este principalul criteriu pentru a decide de a fi botezat la orice vârstă. Cuvintele lui Isus către ucenicii Lui confirmă nevoia ca astfel de oameni să fie botezați: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” Matei 28:19. Nu stă nimic scris în Biblie despre botezul copiilor.

 

Ce înseamnă botezul pentru viața mea?

Deși creștinismul constă într-o viață ascunsă cu Dumnezeu, botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

 

Pavel explică cum noi trebuie să trăim această viață nouă: „Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” Romani 6:3-4.

 

Botezul este un act exterior care afirmă dorința noastră de a-L urma pe Isus pe calea interioară.

Această „moarte” pe care Pavel o menționează este moartea vieții mele vechi, unde aleg să încetez să mai trăiesc după natura și tendințele mele umane, păcătoase. Pot începe să merg în „viața nouă” ascultând poruncile lui Dumnezeu.

 

A fi botezați nu ne eliberează de ispite, dar putem, așa cum este scris în Evrei, să biruim în ispită așa ca Isus: „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Evrei 4:15-16.

 

Putem trăi restul vieții noastre pentru voia lui Dumnezeu, așa ca Isus: „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’”  Evrei 10:5-7.

 

Cu un astfel de scop în inimă, Dumnezeu Își va deschide Cuvântul pentru noi ca să putem să alergăm pe calea poruncilor Lui. Această viață nouă va face că noi vom secera binecuvântările lui Dumnezeu în loc de a suferi consecințele păcatului.

 

AUTOR

Steve Lenk

 

https://crestinismactiv.ro/care-este-importanta-botezului-crestin

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Botezul cu Duhul Sfânt

 

În acest tratat am vrea să împărtăşim cu cititorii încredinţarea noastră că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi copiii săi în acelaşi mod şi doreşte să aibă o relaţie deplină cu ei imediat ce aceştia decid să devină copiii Săi. De aceea, în momentul pocăinţei, Duhul Sfânt le umple inima fără a întârzia vreo clipă. Acesta este botezul cu Duhul Sfânt, adică răspunsul imediat al lui Dumnezeu la decizia lor. Am dori ca, pe baza unor pasaje din Biblie, să explicăm de ce credem aceasta şi să punctăm totodată erorile învăţăturii charismatic-penticostale care separă pocăinţa de botezul cu Duhul Sfânt.

 

Cuprins:

 

1 Contextele în care apare sintagma „botezul cu Duhul Sfânt” şi înţelesul său

2 Situaţia unică a ucenicilor: decalajul dintre momentul pocăinţei şi botezul cu Duhul Sfânt

3 Situaţia creştinilor după Cincizecime, respectiv după anul 30 d. Hr: botezul cu Duhul Sfânt are loc în momentul pocăinţei – plinătatea Duhului nu se primeşte mai târziu

4 A fi plin de Duhul Sfânt: relația cu Duhul Sfânt în timpul vieții creștine

5 Pasaje interpretate în mod greșit de către charismatici

5.1 Ioan 3:1–8 — Nicodim – a fi născut din apă şi duh

5.2 Ioan 20:19–23 — Primirea Duhului Sfânt – cum ar fi putut să aibă loc înainte de Cinzecime?

5.3 Faptele Apostolilor 2:37–39 „Pocăiţi-vă şi să fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi veţi primi darul Sfântului Duh” – primele două acţiuni sunt separate de cea din urmă?

5.4 Faptele Apostolilor 8:5–24 — Pocăința samaritenilor și primirea Duhului Sfânt la scurt timp după aceasta

5.5 Faptele Apostolilor 19:1–7 — Cei doisprezece ucenici ai lui Ioan Botezătorul

5.6 Faptele Apostolilor 18:23–28 — Apolo

5.7 Evrei 6:1–2 — Învăţătura despre botezuri – unul dintre adevărurile începătoare ale lui Hristos

5.8 Luca 11:5–13

Rezumat, concluzii

1 Contextele în care apare sintagma „botezul cu Duhul Sfânt” şi înţelesul său

Sintagma „botezul cu Duhul Sfânt” apare în toate evangheliile: Matei 3:11; Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33. În aceste versete Ioan Botezătorul se referă la Isus; el avea să boteze cu Duhul Sfânt. Isus este mai mare decât Ioan Botezătorul. Ioan i‑a chemat pe oameni să se pocăiască din păcatele lor. Isus poate să le dea şi putere de sus prin Duhul Sfânt să trăiască o viaţă evlavioasă şi să Îl urmeze. Promisiunea lui Ioan s‑a împlinit la Cincizecime, în anul 30, aşa cum Isus a anunţat că se va întâmpla atunci când s‑a înălţat (Faptele Apostolilor 1:4–8). Vedem cum ucenicii, care înainte stăteau închişi în casă pentru că se temeau de evrei, au avut mult curaj şi multă înţelepciune să propovăduiască Vestea Bună după ce au primit Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 2:14).

 

2 Situaţia unică a ucenicilor: decalajul dintre momentul pocăinţei şi botezul cu Duhul Sfânt

Primii ucenici au decis să îl urmeze pe Christos, dar au trebuit să aştepte până în anul 30 d. Hr., la Cincizecime, pentru a fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Isus explică cauza acestui decalaj:

 

Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi‑L voi trimite. (Ioan 16:7)

 

În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să‑L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan 7:37–39)

 

După cum putem vedea din aceste pasaje situaţia ucenicilor era unică: deşi deciseseră să îl urmeze pe Christos atunci când l‑au cunoscut, au primit Duhul Sfânt doar mai târziu, după ce Isus a fost glorificat.1 Au trebuit să aştepte pentru că Duhul încă nu fusese dat (Ioan 7:39). Dar odată ce Duhul a fost dat (cea de‑a treia persoană divină a fost revelată la Cincizecime) cei care au decis să îl urmeze pe Isus nu au mai trebuit să aştepte, au putut fi umpluţi cu Duhul fără vreo întârziere.

 

3 Situaţia creştinilor după Cincizecime, respectiv după anul 30 d. Hr: botezul cu Duhul Sfânt are loc în momentul pocăinţei – plinătatea Duhului nu se primeşte mai târziu

După anul 30 d. Hr., respectiv după Cincizecime, pocăinţa şi botezul cu Duhul Sfânt nu au mai fost două evenimente separate. Dacă cineva îşi deschide inima şi îl cheamă pe Dumnezeu în viaţa sa, Dumnezeu va locui imediat împreună cu acea persoană.

 

Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt mângâietor, care să rămână cu voi în veac şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu‑l poate primi, pentru că nu‑L vede şi nu‑L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi […] Drept răspuns, Isus i‑a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. (Ioan 14:16–17, 23)

 

Isus vorbeşte mai întâi despre trimiterea Duhului Sfânt, despre faptul că acesta va rămâne pentru totdeauna cu credincioşii, apoi despre Tatăl şi despre El însuşi. Aceasta înseamnă că, atunci când primim Duhul Sfânt, de fapt Dumnezeul triunic îşi face locuinţa în noi. Aşa după cum nu doar o parte din Tatăl sau din Fiul locuieşte în noi atunci când ne pocăim, tot aşa nici Duhul Sfânt nu este turnat în mod parţial în inima celui întors recent la Dumnezeu. Singura premisă este să Îl iubim şi să decidem să păzim cuvântul Lui. Dacă îndeplinim această condiţie, Dumnezeu nu întârzie să îşi manifeste dragostea, ci răspunde imediat şi ne umple inima cu dragostea Sa.

 

…dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne‑a fost dat. (Romani 5:5)

 

Nu ar fi în armonie cu natura lui Dumnezeu ca să dea celui care tânjeşte după El doar o cantitate redusă din dragostea Sa. Pe de altă parte, Duhul Sfânt este o persoană care nu poate fi divizată în părţi sau în măsuri asemenea unei mese de apă. Lucrarea Sa este adesea comparată cu o apă care dă viaţă, împrospătează şi potoleşte setea; nu găsim în aceste pasaje ideea că Dumnezeu ar da mai întâi o porţie de apă şi numai apoi o cantitate întreagă. Atunci când în Vechiul Testament se promite Duhul Sfânt folosindu-se imaginea apei, se vorbeşte întotdeauna despre o plinătate a acestei revărsări: Isaia 32:14.19; 44:1–5; 43:19–20; 41:17–20; 35:7; 55:1–2; Ioel 3:18; Ezechiel 47:1–12).

 

Dacă Duhul Sfânt este o persoană, El sau este în inima cuiva sau nu este. Dacă este prezent, atunci este prezent în mod deplin, cu toată fiinţa Sa şi, prin urmare, umple inima omului.

 

Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s‑a arătat bunătatea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru şi dragostea Lui de oameni, El ne‑a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea2 făcută de Duhul Sfânt, pe care L‑a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, mântuitorul nostru; pentru ca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii veşnice. (Tit 3:3–7)

 

În context Pavel vorbeşte despre pocăinţă. Odată am fost neascultători, dar Dumnezeu ne‑a salvat prin spălarea, regenerarea şi înnoirea făcută de Duhul Sfânt pe care l‑a turnat asupra noastră din BELŞUG. Aceasta înseamnă că pocăinţa şi înnoirea prin Duhul Sfânt (din belşug, din moment ce bogăţia nu poate să însemne pentru Dumnezeu doar ceva parţial) nu pot fi considerate două evenimente separate, ci ele se petrec în acelaşi timp.

 

Dacă cineva nu a primit Duhul Sfânt din belşug, nu este spălat, înnoit şi regenerat; în consecinţă nu este mântuit, îndreptăţit şi nu moşteneşte viaţa veşnică (v. 7)

 

Într-un alt pasaj, Pavel leagă primirea Duhului din belşug cu calitatea de membru al comunităţii.

 

Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, cu toate că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. (1 Corinteni 12:12–13)

 

Fiecare membru al adunării a fost adăpat dintr-un singur Duh. A fi adăpat este, de asemenea, o expresie care semnifică plinătatea. După cum am amintit mai sus, Duhul, fiind persoană, poate să se dăruiască numai în mod deplin. Dacă El se dăruieşte pentru a ne adăpa, nu face aceasta mai întâi cu câte o picătură şi mai târziu cu mai mult. O astfel de învăţătură se aseamănă cu gândirea orientală potrivit căreia Dumnezeu este impersonal, o energie şi nu un Dumnezeu personal care s‑a revelat prin Biblie.

 

Dacă Duhul Sfânt s‑ar primi în două etape (mai întâi parţial şi apoi în mod deplin), atunci ar trebui să existe două grupuri de creştini în biserică potrivit măsurii Duhului pe care o au. Dar pasajul citat din 1 Corinteni 12 nu sugerează nici pe departe o astfel de imagine despre biserică. Dacă luăm în considerare contextul mai larg, Pavel spune că fiecare membru al bisericii este la fel de preţios pentru că acelaşi Duh locuişte în el, Duh prin care mărturiseşte că Isus este Domnul său de la care a primit daruri: 1 Corinteni 12:3–11. Sunt diferite daruri care se manifestă în diferite lucrări, dar Pavel nu vorbeşte deloc despre vreo diferenţă în măsura în care au primit Duhul (că Îl putem avea parţial sau total), deşi ar fi potrivit să menţioneze aceasta în versetele 4–6 dacă ar fi existat o astfel de diferenţă. Toate darurile menţionate în vesetele 8–10 sunt semnele plinătăţii cu Duhul Sfânt, nu numai vorbirea în limbi, așa cum accentuează mişcarea penticostală şi charismatică, potrivit cărora vorbirea în limbi este semnul cert că cineva a fost botezat cu Duhul Sfânt.

 

Romani 8:1–17 de asemenea exclude posibilitatea ca în creştinism să existe două grupuri. Pavel compară aici două categorii de oameni şi nu două categorii de creştini. Sunt oameni care trăiesc potrivit cărnii, ei sunt duşmani ai lui Dumnezeu, care nu pot să îi fie plăcuţi Lui şi care vor muri. Aceştia nu sunt creştini. Ei nu sunt creştini fireşti, carnali (aşa cum învăţătura charismatică îi numeşte de obicei pe acei „creştini” care nu au fost botezaţi cu Duhul Sfânt). Celălalt grup este format din cei care trăiesc potrivit Duhului (în versetul 4 Pavel se include şi pe sine în această categorie).3 Aceştia luptă împotriva păcatului, dau morţii faptele trupului şi sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Doar ei sunt copiii lui Dumnezeu. Pavel foloseşte expresia: „strigăm Abba, Tată!” prin Duhul, ca o consecinţă a  umplerii cu Duhul Sfânt. Dumnezeu doreşte să împărtăşească de la început întrega Sa fiinţă cu copiii Săi pentru a‑i sprijini în luptele lor. El ne dăruieşte plinătatea ca să experimentăm o relaţie adâncă cu El aşa cum descrie Pavel aici (v. 15). De ce nu i‑ar oferi Dumnezeu unui nou convertit, care are lupte foarte grele, tot ajutorul de care acesta are nevoie?!

 

Exemplul lui Pavel în Damasc este, de asemenea, o mărturie a faptului că a fi umplut cu Duhul Sfânt nu poate fi separat de pocăinţă: Faptele Apostolilor 9:17–18. Mai mult decât atât, nu este nicio menţiune că el ar fi vorbit în limbi (aşa cum se susţine în învăţătura charismatică clasică) sau că ar fi primit vreun alt dar vizibil al Duhului atunci când Anania şi‑a pus mâinile peste el.

 

Şi în Faptele Apostolilor 10:44–48, în cazul lui Corneliu, putem vedea că Duhul a fost turnat asupra lui şi asupra casei sale în momentul pocăinţei lor şi, chiar mai mult decât atât, înainte de a fi botezaţi în apă (în timp ce, potrivit învăţăturii charismatice clasice, succesiunea ar trebui să fie: pocăinţa, botezul în apă, botezul cu Duhul Sfânt).

 

4 A fi plin de Duhul Sfânt: relația cu Duhul Sfânt în timpul vieții creștine

În momentul pocăinţei Dumnezeu începe să locuiască în noi prin Duhul Sfânt. Această relaţie cu El poate fi întărită prin ascultarea noastră (prin decizii bune, dăruire, rugăciune) sau slăbită prin neascultare. Expresii cum ar fi: „a fi umplut cu Duhul” în Efeseni 5:18 sau „să nu întristaţi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” în Efeseni 4:30 arată cât de mult depinde de noi, de ascultarea noastră, ca Duhul Sfânt să poată locui în noi. Pavel spune într-un mod asemănător în Galateni 5:25 „Dacă trăim prin Duhul atunci să şi umblăm prin Duhul.”

 

În Faptele Apostolilor 4:31, primii creştini se rugau fierbinte şi au experimentat o mare întărire a credinţei lor prin Duhul Sfânt:

 

… toţi s‑au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. (Faptele Apostolilor 4:31)

 

Expresia „a fi umplut cu Duhul” se găseşte şi în alte situaţii în Faptele Apostolilor atunci când Duhul Sfânt a întărit pe cineva într‑o situaţie dificilă: Fapte 4:5–10; Fapte 13:9–12. În aceste cazuri a fi umplut cu Duhul are un alt înţeles decât în exemplul din Fapte 2:4 sau în altă parte atunci când cineva s‑a pocăit şi a primit Duhul Sfânt (de ex. Faptele Apostolilor 9:17). Nu este vorba de începutul relaţiei cu Duhul Sfânt, ci despre o întărire a acestei relaţii şi experimentarea puterii Lui şi a ajutorului într-un mod deosebit.

 

Când citim despre un creştin că era plin de Duhul Sfânt nu înseamnă că a fost botezat cu Duhul în timp ce alţii nu fuseseră, ci exprimă faptul că, prin ascultarea sa, lucrarea Duhului Sfânt era vizibilă în viaţa sa:

 

Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt. (Faptele Apostolilor 6:5)

 

Cu siguranţă aceasta nu înseamnă că ceilalţi fraţi nu erau botezaţi cu Duhul Sfânt.

 

5 Pasaje interpretate în mod greșit de către charismatici

Sunt unele pasaje în Noul Testament pe care charismaticii le explică separând pocăinţa de botezul sau umplerea cu Duhul Sfânt. Dacă nu pierdem din vedere punctele care au fost deja explicate mai sus, nu vom avea dificultăţi în a înţelege și aceste pasaje într-un mod corect.

 

5.1 Ioan 3:1–8 – Nicodim – a fi născut din apă şi duh

… dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:1–8)

 

Charismaticii explică în mod greşit versetul 5, spunând că botezul cu apă şi cu Duhul Sfânt sunt două evenimente diferite din cauza conjuncţiei „şi” din versetul citat mai sus. După cum am explicat legat de Tit 3 (şi în nota de subsol nr. 2), în limbajul biblic, două expresii legate prin  conjuncţia „şi” sunt adesea un parelelism, ceea ce înseamnă că ambele expresii au acelaşi conţinut, accentuând însă aspecte diferite. De asemenea, s‑a explicat deja că în Vechiul Testament apa este o metaforă pentru Duhul Sfânt:

 

„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale şi vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă.” (Isaia 44:3)

 

Cele două expresii „voi turna ape peste pământul însetat” şi „voi turna Duhul Meu” se află într‑o relaţie de corespondenţă, având aceeaşi semnificaţie. Israel este asemuit cu un pământ uscat şi mai apoi, după primirea binecuvântării, respectiv a Duhului, este asemuit cu sălcii lângă pâraie de apă. Prin urmare, în Ioan 3, a fi născut din apă şi duh înseamnă pur şi simplu a fi reînnoit de Duhul Sfânt, aşa cum apa are efect de reînnoire aupra celui care se spală.

 

În Ezechiel 36:22–38 se regăsesc expresii similare, care descriu şi mai clar naşterea din nou sau naşterea de sus4, înfăptuită de Dumnezeu, expresii cunoscute de evrei pe care Isus le‑a folosit ca termeni de comparaţie în Ioan 3. Isus a aşteptat şi de la Nicodim, în calitatea sa de învăţător al lui Israel, să fi înţeles conţinutul cuvintelor sale.

 

„Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. Veţi locui în ţara pe care am dat‑o părinţilor voştri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru.” (Ezechiel 36:25–27)

 

Versetul citat vorbeşte despre o acţiune (naşterea de sus care presupune, bineînţeles, pocăinţa omului) care este înfăptuită de Dumnezeu şi nu de om, cum este în cazul botezului. Pe de altă parte, dacă în Ioan 3:5 Isus a făcut referire şi la botezul în apă, de ce vorbeşte în versetul 6 numai despre Duhul şi nu menţionează absolut nimic despre botezul cu apă? Separarea apei de Duhul ne conduce la o problemă similară cu cea pe care am punctat‑o legat de Tit 3, în sensul că cei care au fost doar botezaţi în apă în momentul pocăinţei nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, prin urmare nu pot avea parte de cer până când nu primesc botezul cu Duhul.

 

În Filipeni 3:20 se afirmă că „cetăţenia nostră este în ceruri…” fapt care este valabil pentru oricine decide să‑l urmeze pe Isus.

 

5.2 Ioan 20:19–23 – Primirea Duhului Sfânt – cum ar fi putut să aibă loc înainte de Cinzecime?

„După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le‑a zis: „Luaţi Duh Sfânt!“ (Ioan 20:22)

 

După cum am subliniat mai sus, condiţia trimiterii Duhului Sfânt a fost înălţarea şi glorificarea lui Isus (Ioan 7:39 şi Ioan 16:7). Această condiţie însă nu se împlinise la momentul pe care îl descrie Ioan 20, deoarece Isus nu se înălţase încă la Tatăl în glorie. Din aceste considerente trebuie să excludem ideea potrivit căreia ucenicii ar fi primit Duhul Sfânt în acea situaţie. Versetul 22 este o confirmare a promisiunii făcute de Isus în ultimele sale zile cu privire la trimiterea unui alt mângâietor. Isus a vrut să le reamintească ucenicilor care se bucurau să fie împreună cu el că trebuie să plece de pe acest pământ, dar că nu îi va lăsa orfani, ci le va trimite Duhul Sfânt. Actul simbolic de a sufla peste ucenici a fost un ajutor pentru ei să înţeleagă legătura dintre Hristos şi Duhul Sfânt pe care aveau să‑l primească câteva zile mai târziu (Faptele Apostolilor 1:5).

 

5.3 Faptele Apostolilor 2:37–39 „Pocăiţi-vă şi să fiţi botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi veţi primi darul Sfântului Duh” – primele două acţiuni sunt separate de cea din urmă?

„Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Faptele Apostolilor 2:38)

 

Nu este niciun motiv ca să conchidem din acest pasaj că pocăinţa urmată de botez şi primirea Duhului Sfânt ar fi două evenimente separate. Ce alte mijloace ar fi putut folosi Petru pentru a exprima că botezul cu Duhul Sfânt este răspunsul imediat al lui Dumnezeu în urma pocăinței omului, care a fost mai apoi botezat în apă de către apostolii?! Putem vedea din versetele 42–47 că Duhul Sfânt a început să lucreze cu mare putere în viaţa creştinilor nou convertiţi. El le‑a umplut inimile şi a făcut mari minuni în ei şi printre ei: o dragoste frăţească adâncă şi unitate.

 

5.4 Faptele Apostolilor 8:5–24 – Pocăința samaritenilor și primirea Duhului Sfânt la scurt timp după aceasta

„Apostolii, care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la Samariteni şi s‑au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Faptele Apostolilor 8:14–16)

 

Evanghelizarea samaritenilor a fost un eveniment care a demonstrat că nu numai evreii sunt invitaţi şi primiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Datorită animozităţii care exista de secole între samariteni şi evrei, a fost important ca Petru şi Ioan, în calitatea lor de apostoli şi stâlpi ai bisericii, să meargă acolo ca să‑i întâmpine pe samaritenii nou convertiţi. Prin aceasta au exprimat că şi ei erau acceptaţi în biserică, ca fraţi în Hristos. Dar cum să înţelegem că: „Duhul nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus?“ Bazându-ne pe ceea ce am demonstrat în prima parte a acestei scrieri, nu putem trage concluzia că acei samariteni nu au fost umpluţi cu Duhul Sfânt atunci când s‑au convertit. De aceea, pogorârea Duhului Sfânt trebuie să aibă alt înţeles în acest pasaj. Trebuie să se refere la o acţiune miraculoasă şi puternică a Duhului5, un semn clar că Duhul este prezent în viaţa lor, semn pe care nu‑l mai experimentaseră în viaţa lor până la venirea lui Petru şi a lui Ioan. Trebuia să fi fost ceva vizibil, după cum este scris în versetul 18: „Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor.…“ De aceea, în contextul versetului 17, ar trebui să înțelegem expresia au primit Duhul Sfânt ca referinduse cel mai probabil la primirea darului Duhului Sfânt, vorbirea în limbi. Aceasta a fost o confirmare a faptului că Duhul lucrează în viaţa lor și nu se referă la momentul în care au primit Duhul.

 

Faptul că botezul cu Duhul Sfânt a avut loc prin intermediul lui Petru şi a lui Ioan ar putea fi explicat prin situaţia unică a samaritenilor. A fost important ca acceptarea samaritenilor în biserică să fie confirmată de către apostoli6.

 

5.5 Faptele Apostolilor 19:1–7 – Cei doisprezece ucenici ai lui Ioan Botezătorul

„Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i‑au răspuns: „Nici n‑am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” (Faptele Apostolilor 19:2)

 

Aceşti ucenici au fost botezaţi cu botezul lui Ioan ceea ce înseamnă că erau ucenicii lui Ioan, urmând învăţătura sa, fără a cunoaşte nici învăţătura lui Isus şi nici Duhul Sfânt. Prin urmare, nu putem să‑i considerăm creştini. Probabil erau din Asia Mică, auziseră despre Ioan Botezătorul şi se pocăiseră din păcatele lor, încercând să trăiască o viaţă curată potrivit recunoaşterilor lor. De aceea sunt numiţi ucenici în versetul 1, iar Pavel îi consideră credincioşi în versetul 2. Se pare că aveau părtăşie unii cu alţii. Au cunoscut creştinismul prin intermediul lui Pavel şi l‑au acceptat imediat. Au decis să‑l urmeze pe Hristos şi de aceea Pavel i‑a botezat, după care au primit Duhul Sfânt imediat. În momentul în care Pavel şi‑a pus mâinile peste ei au primit şi daruri de la Duhul Sfânt: vorbirea în limbi şi prorocia.

 

5.6 Faptele Apostolilor 18:23–28 – Apolo

„El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, cu toate că nu cunoştea decât botezul lui Ioan.” (Faptele Apostolilor 18:25)

 

Deşi despre Apolo este scris că avea cunoştinţă despre botezul lui Ioan, el se diferenţiază în câteva puncte de cei doisprezece ucenici ai lui Ioan care sunt menţionaţi în Fapte 19:

 

– era învățat în ce privește Calea Domnului;

 

– avea un duh înfocat (în Romani 12:11 este o expresie paralelă, singura din Noul Testament, care se referă, în mod evident, la creştini);

 

– vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus;

 

– a început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă;

 

– Acuila şi Priscila, când l‑au auzit, l‑au luat la ei şi i‑au arătat mai cu de amănuntul Calea lui Dumnezeu;

 

– nu a fost botezat de Acuila şi Priscila.

 

Toate aceste diferenţe arată că Apolo era la un cu totul alt nivel spiritual faţă de cei doisprezece ucenici din Efes. Deşi erau lucruri pe care nu le cunoştea despre Isus sau despre învăţătura creştină, Acuila şi Priscila l‑au considerat frate în Hristos şi, prin urmare, nu l‑au botezat, ci doar i‑au explicat lucrurile care încă îi erau necunoscute.

 

5.7 Evrei 6:1–2 — Învăţătura despre botezuri – unul dintre adevărurile începătoare ale lui Hristos

… învăţătura despre botezuri… (Evrei 6:2a)

 

Botezurile (în greacă: βαπτισμα) [baptisma, pluralul lui baptismos] sunt menţionate în aceeaşi scrisoare în versetul 9:10: „felurite spălături“. Acest verset se referă la spălăturile ritualice care erau stipulate în legea mozaică. Scopul scrisorii către Evrei este de a‑i încuraja pe creştinii evrei şi de a evidenţia diferenţele dintre credinţa din Vechiul Testament şi cea din Noul Testament. De aceea, prin menţiunea cu privire la învăţătura despre botezuri se vrea a se face o distincţie clară între botezul lui Isus şi spălările ritualice stipulate de lege sau alte spălături din timpul Vechiului Testament, cum ar fi botezul prozeliţilor sau botezul lui Ioan. Aceasta este într-adevăr o învăţătură fundamentală pe care destinatarii scrisorii au înţeles‑o atunci când au devenit creştini şi despre care autorul scrisorii vrea să le reamintească. Această interpretare nu sprijină teoria charismatică (spălări = botezul în apă şi botezul cu Duhul Sfânt), ci se potriveşte bine cu tema şi învăţătura scrisorii către Evrei.

 

5.8 Luca 11:5–13

… cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I‑L cer!”? (Luca 11:13b)

 

Bazându-se pe acest pasaj, charismaticii şi penticostalii organizează întâlniri speciale în care „îi cer lui Dumnezeu” Duhul Sfânt. Dar contextul şi textul grecesc original nu sprijină această interpretare. În textul grecesc este scris doar  „acelora care‑l roagă“ şi nu spune  „acelora care îi cer Duhul Sfânt“. În acest context Isus îi învaţă pe ucenici să se roage. Dorind să‑i încurajeze, le vorbește şi despre modul în care se raportează Dumnezeu la rugăciunile nostre. În pasajul paralel din Matei 7:11, în loc de Duhul Sfânt este scris „lucruri bune”. Isus vrea să spună că ne putem întoarce spre Dumnezeu ca spre un tată plin de dragoste atunci când avem nevoie de ajutor, iar ceea ce‑i cerem este în armonie cu voia sa. (1 Ioan 5:14). În afara acestei idei, Luca accentuează faptul că Dumnezeu îşi oferă ajutorul prin Duhul Sfânt: prin părtăşia, conducerea şi întărirea Duhului. Această promisiune a fost împlinită la Cincizecime când ucenicii lui Isus au primit Duhul, dar promisiunea că el ne ascultă rugăciunile este valabilă şi pentru cei care au fost deja umpluţi cu Duhul: Dumnezeu ascultă rugăciunile credincioşilor şi îi întăreşte prin Duhul Sfânt. Un exemplu care susţine această idee este în Faptele Apostolilor 4 de unde putem vedea că ucenicii nu s‑au rugat pentru Duhul Sfânt, ci pentru ajutorul lui Dumnezeu şi El i‑a întărit prin Duhul.

 

Rezumat, concluzii

Viaţa creştină începe cu decizia de a renunţa la păcat şi de a‑L urma pe Hristos. Răspunsul lui Dumnezeu la această decizie constă în faptul că El revarsă imediat şi din abundenţă Duhul Său în inima noului convertit astfel încât acesta poate experimenta că Dumnezeu l‑a primit ca pe copilul său. Prin Duhul, noul convertit poate experimenta dragostea, pacea lui Dumnezeu şi putere în lupta împotriva păcatului. Duhul îi umple inima astfel încât poate să-şi iubească fraţii şi pe ceilalţi oameni care nu îl cunosc încă pe Dumnezeu. El îi ajută să înţeleagă învăţătura sănătoasă a lui Hristos şi să ajungă la unitate cu alţi creştini. Niciun creştin nu trebuie să aştepte să fie botezat cu Duhul Sfânt după ce s‑a pocăit pentru că este copilul preaiubit al lui Dumnezeu căruia vrea să‑i dea plinătatea Sa.

 

„Dar tuturor celor ce L‑au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le‑a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.  Şi Cuvântul s‑a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har. (Ioan 1:12–16)

 

 

 

 

 

Note de subsol:

 

Dumnezeu a vrut ca să Îşi reveleze fiinţa triunică în modul acesta. Mai întîi a vrut să‑L facă cunoscut pe Fiul său, întrupat în persoana lui Isus. Pogorârea Duhului Sfânt numai după ce Isus s‑a ridicat la cer a fost un ajutor pentru oameni ca să înţeleagă că El este o persoană distinctă în Trinitate. Deşi putem vedea mai ales din Ioan 14 că lucrarea celor trei persoane nu poate fi separată. Pentru mai multe detalii, citiţi tratatul despre Trinitate. ↩

Deşi naşterea din nou şi înnoirea sunt legate prin conjuncţia „şi” ele au acelaşi sens, evidenţiind aspecte diferite. Aceasta este o tehnică literară bine cunoscută şi des folosită în Biblie, tehnică cunoscută sub semnul de paralelism. În acest pasaj este vorba de un paralelism de completare, cum se poate regăsi şi în psalmul 46:1, de exemplu — „ Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” Cea de‑a doua parte a versetului este o completare a primei părţi. Pentru mai multe detalii legate de această tehnică literară vezi de exemplu: http://www.wayoflife.org/fbns/rules-of-bible-interp.html. ↩

Învăţătura potrivit căreia există creştini fireşti se bazează în general pe interpretarea greşită a următorului pasaj: 1 Corinteni 3:1–4. Pavel îi descrie pe corinteni ca fiind „carnali” din cauza invidiei şi certurilor care erau între ei, pentru că acestea sunt fapte ale cărnii. Potrivit pasajului din Galateni 5:19–21 aceia care practică astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia cerurilor. Aşadar şi corintenii trebuiau să se pocăiască din aceste păcate. Ei nu erau carnali pentru că nu fuseseră botezaţi cu Duhul Sfânt, ci pentru că nu Îl ascultau. De aceea soluţia nu era ca ei să se roage pentru a fi botezaţi cu Duhul Sfânt, ci ca să lupte împotriva păcatelor (Galateni 5:13–15; 1 Corinteni 3:16–18). ↩

Expresia greacă [gennao anothen] poate să însemne atât a fi născut din nou, cât şi a fi născut de sus (aşa cum apare de pildă în Ioan 19:11,23). ↩

O expresie similară poate fi regăsită în Luca 1:35: Îngerul i‑a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. În acest caz, pogorârea Duhului Sfânt asupra Mariei se referă la acţiunea puternică a Duhului ce s‑a manifestat prin concepţia miraculoasă. ↩

În această situaţie şi mai târziu, când Corneliu s‑a pocăit, putem vedea în mod practic ce a însemnat autoritatea care i‑a fost dată lui Petru de către Isus în Matei 16:19. În Faptele Apostolilor 2, 8 şi 10 Luca a descris pas cu pas expansiunea creştinismului în diasporă, printre samariteni şi neamuri. ↩

 

 

https://www.crestini.info/botezul-cu-duhul-sfant/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: Ce să facem?-Faptele Apostolilor 2:37

 

În anul 30 d.H. mulți evrei și oameni temători de Dumnezeu și-au pus această întrebare după ce l‑au auzit pe Petru vorbind despre Isus Hristos. Şi noi ne-am pus aceeaşi întrebare ca oricine, de altfel, care cugetă mai adânc la sensul vieţii, indiferent dacă este ateu, budist sau catolic.

 

Am crescut în diverse denominaţiuni sau în medii ateiste, dar fiecare dintre noi şi‑a dat seama că mai multe căi diferite, care se contrazic una pe cealaltă, nu pot conduce la aceeaşi destinaţie. Sunt atâtea căi dintre care am putea alege, sunt atâţia oameni care ne oferă răspunsuri: protestanţi, catolici, martori ai lui Iehova, adventişti, metodişti, penticostali, budişti, musulmani, atei, …

 

Cuprins:

 

Ce să facem?

1 Care este calea corectă, care este adevărul?

2 Cum vrea Dumnezeu să-mi folosesc viaţa?

3 Cum ar trebui să arate Biserica creştină?

1 Care este calea corectă, care este adevărul?

Răspunsul pe care‑l auzim adesea este “Fiecare are adevărul lui” sau “Nimeni nu poate cunoaşte adevărul”. După părerea noastră, astfel de afirmaţii contrazic faptul că există o singură realitate. Pământul este ori rotund, ori plat. Nu poate fi şi rotund şi plat. Realitatea unică rămâne realitate absolută şi neschimbată indiferent de felul în care o privim. La fel este şi cu întrebările din domeniul religiei. Nu este posibil ca două alternative opuse, contradictorii să fie adevărate simultan, una pentru mine şi una pentru tine. Dacă realitatea este că după ce murim vom învia, atunci reîncarnarea nu există. Tot aşa, nu putem trăi veşnic după moarte şi în acelaşi timp sufletul să ne fie nimicit. Dacă materia a fost creată de Dumnezeu, atunci ea nu poate exista din veşnicie. Să ne gândim şi la alte întrebări ale căror răspunsuri contradictorii nu pot fi în acelaşi timp adevărate: Isus este sau nu, Dumnezeu? Dumnezeu predestinează oamenii la condamnare sau nu? Poate un om să-şi lepede credinţa sau nu? Este omul păcătos prin natura sa sau nu este? Există sau nu iadul?

 

Nu însufleţesc astfel de întrebări sau altele ca acestea pe oricine doreşte să cunoască natura lui Dumnezeu, să susţină un anumit punct de vedere? Putem rămâne indiferenţi faţă de aceste întrebări, dacă ne interesează cu adevărat cum trebuie să trăim după voia lui Dumnezeu?

 

Pentru a găsi răspunsuri la aceste întrebări, credem că nu avem nevoie nici de o descoperire nouă, nici de o metodă specială de interpretare a Bibliei. Nu credem nici că noi am fi sursa adevărului – departe de noi de a fi aroganţi sau perfecţi – dar credem că adevărul este accesibil pentru că Isus l‑a descoperit omenirii.

 

Majoritatea oamenilor susţin ideea că nu există un adevăr absolut. În societatea noastră,  părerea că adevărul ar fi relativ constituie ideologia predominantă. Mulţi oameni s‑au obişnuit cu acest mod de gândire şi au convingerea că ceea ce crede cineva despre adevăr este relativ, nefiind valabil şi pentru ceilalţi oameni. “Corect este ceea ce mie mi se pare bine”. Dar dacă toate lucrurile au aceeaşi valoare de adevăr, atunci în final nimic nu mai contează şi lipseşte standardul după care putem discerne binele de rău, ceea ce este corect de ceea ce este greşit. Astfel, fiecare poate găsi ceva care se potriveşte gustului şi nevoilor sale. Oamenii îşi creează propria lor imagine despre rai alegând culori dintr‑o paletă coloristică specifică propriilor lor dorinţe şi aspiraţii. Ei îşi creează religia proprie care li se potriveşte în mod satisfăcător pentru existenţa lor pământească. De fapt, religia este tratată în general ca încă o ramură a artelor sau ca în lumea modei în care oamenii creează curente peste curente şi fiecare, pe rând, modelează oamenii. Dar calea lui Dumnezeu este diferită…

 

2 Cum vrea Dumnezeu să-mi folosesc viaţa?

În ochii lui Dumnezeu, toţi oamenii care nu caută adevărul sunt robiţi. Dar Isus vrea să ne elibereze din robie – de noi depinde dacă acceptăm sau nu.

 

Isus a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi”. (Ioan 8:31–32)

 

Adevărul ne va face liberi, dacă îl acceptăm, dacă recunoaştem că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu prin Isus, precum a spus şi Petru:

 

„Pocăiţi-vă”, le‑a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.“ (Faptele Apostolilor 2:38)

 

Dacă decidem că vrem să ascultăm de El toată viaţa noastră, din recunoştinţă, ne dă putere să învingem păcatele şi să trăim curat. Prin mântuirea Lui, vrea să ne elibereze de dorinţele noastre egoiste, de păcatele sexuale, de vanitate şi invidie, de complexe de inferioritate şi de mândrie, de aroganţă şi de imboldul de a fi pe placul oamenilor.

 

Isus vrea să ne elibereze de învăţăturile eretice care‑i conduc pe oameni la o concentrare şi mai mare  asupra lor înşişi în efortul de a se mântui singuri. Dar El vrea să ne elibereze şi de ideile greşite pe care oamenii le numesc “creştinism”, conform cărora ei îşi dedică o mare parte a timpului şi energiei lor în lupta pentru dreptate socială, neglijând însă lupta spirituală împotriva păcatului.

 

Isus vrea să ne elibereze de învăţăturile care promit siguranţa iertării lui Dumnezeu, dar care nu iau în considerare faptul că a fi creştin înseamnă a‑L urma pe Christos. El vrea să ne elibereze de doctrinele care promit harul lui Dumnezeu, dar renunţă la supunerea faţă de El, considerând‑o legalistă. De aceea, noi căutăm adevărul şi voia lui Dumnezeu atât în viaţa, cât şi în învăţătura noastră.

 

Această căutare a voii lui Dumnezeu ne‑a condus la întrebarea:

 

3 Cum ar trebui să arate Biserica creştină?

În cazul primilor creştini din Ierusalim, Biserica a arătat astfel:

 

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni…Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi; şi frângând pâinea acasă, îşi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă… (Faptele Apostolilor 2:42 şi 46)

 

Pentru creştinii din acel timp a fost firesc să se adune pentru părtășie şi să se ocupe cu învăţătura lui Christos în fiecare zi. Aceasta a fost o mărturie a interesului pe care îl aveau pentru cele spirituale şi a dragostei lor pentru Dumnezeu şi pentru fraţii în credinţă. Și noi, de asemenea, avem această dorință sinceră de a ne împărtăși viața cu surorile și frații noștri în credință, de a citi Biblia împreună și de a lua parte la bucuriile, necazurile și luptele spirituale ale fiecăruia. Suntem foarte recunoscători că trăim într-un timp în care dezvoltarea transporturilor şi orele de lucru convenabile fac posibilă părtăşia zilnică. Pentru noi, părtășia zilnică este o expresie a iubirii și rezultatul dorinței de a trăi în conformitate cu ceea ce credem, de a ne dedica timpul lui Dumnezeu, fraților și surorilor noastre în credință. Ne folosim timpul pentru lucrurile care sunt importante pentru noi.

 

Dacă cineva zice: “Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care‑l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu‑L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său. (1 Ioan 4:20–21)

 

Această părtăşie vie ne ajută mult să ne întărim unul pe altul în luptele noastre şi să practicăm principiul exprimat în Biblie:

 

Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, atâta timp cât se zice: “Astăzi”, pentru ca nici unul dintre voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. (Evrei 3:13)

 

Nu vrem să întemeiem relaţii superficiale între noi şi nici nu vrem să creăm o faţadă evitând astfel descoperirea realităţii despre noi înşine. În schimb, ne mărturisim unul altuia păcatele și slăbiciunile pentru a ne ajuta reciproc în lupta pentru sfințenie, urmând exemplul lui Isus.

 

…cum v‑am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. (Ioan 13:34)

 

Aceasta este dragostea în care vrem să trăim, nu numai duminica sau de sărbători, ci în fiecare zi la fel. Nu numai cu anumiţi prieteni, ci cu oricine vrea să trăiască conform adevărului.

 

 

https://www.crestini.info/ce-sa-facem/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Amaraciune si resentimente 

 

 

Atunci când ești jignit sau dezamăgit de alții și când permiți ca rănile să încolțească în inima ta, amărăciunea și resentimentele vor prinde rădăcini.

 

Amărăciunea și resentimentele sunt păcătoase și distrugătoare, ele fiind caracterizate de un duh de neiertare ș,i în general, de atitudini negative și critice.

 

Ele vor amprenta gândurile și acțiunile noastre conștiente și inconștiente. Dacă li se permite înrădăcinarea, acestea vor distruge și ucide (Galateni 5:19-21). Însă ele pot fi înlăturate prin dragoste.

 

pocainta thumb

 

Ce spune Scriptura?

 

“Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul. Vegheați ca nimeni să nu fie lipsit de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune să dea lăstari, să vă aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea.” (Evrei 12:14,15) 

 

“Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare și orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate. Și fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32)

 

„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.“ (1 Petru 2:23)

 

„Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți.“ (Luca 23:34)

 

„Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.“ (Matei 6:14)

 

„Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați. Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng. Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă socotiți singuri înțelepți. Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: ‚Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti’, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine.“ (Romani 12:14-21)

 

Cum poți fi eliberat de amărăciune și resentimente

 

La fel ca depresia și orice alt stres emoțional, amărăciunea și resentimentele pot agrava sau chiar determina anumite probleme de sănătate, cum ar fi artrita. Poți fi afectat la nivelul minții, duhului sau în alt mod. Relațiile tale vor avea întotdeauna de suferit.

 

Dumnezeu te poate elibera de acest păcat, care reprezintă o emoție opresivă și distructivă, având ca rădăcină ura, și care la rândul ei este asemănată cu uciderea. Trebuie să te pocăiești. Nimeni nu poate avea parte de pace și fericire atâta timp cât emoțiile precum amărăciunea și resentimentele îl chinuiesc. Dacă nu ai făcut acest lucru până acum, roagă-L pe Dumnezeu să te ierte și să vină în viața ta chiar acum. El te va elibera de puterea vrăjmașului (Psalm 91:3).

 

Dacă ești deja creștin, ai de asemenea nevoie să Îl rogi pe Dumnezeu să te ierte dacă ești cuprins de amărăciune și resentimente. Apoi, cere-I să te ajute să ierți fiecare persoană care te-a rănit și față de care porți această amărăciune sau resentimente, la fel cum te-a iertat Dumnezeu pe tine.

 

Ai nevoie să fii botezat cu Duhul Sfânt, în cazul în care nu ești deja. Urmărește ocazii în care să poți arăta dragoste persoanei care te-a rănit. 

 

Dumnezeu iartă și uită păcatele. Cu toate acestea, probabil ai constatat că, deși te-ai străduit din răsputeri să ierți și să uiți, nu ai reușit. Dumnezeu te poate ajuta să-ți cureți memoria. În loc să îți amintești cu răutate și ciudă, amintește-ți cu iertare. Apoi, mergi încă un pas înainte și roagă-L pe Dumnezeu să îl ierte pe cel ce te-a jignit. Iertând tu însuți și cerându-I lui Dumnezeu să ierte persoana respectivă, Dumnezeu va putea să te binecuvânteze pe tine și acea persoană. 

 

Roagă-te astfel:

 

Tată, recunosc că am păstrat amărăciune și resentimente față de _____. Mărturisesc acest lucru ca fiind păcat, și te rog să mă ierți. Și eu îl iert pe ______ . Amintește-mi,  Doamne, să nu mai păstrez aceste resentimente în inima mea, ci să iubesc această persoană. Tată, de asemenea te rog să îl ierți pe ________ . Îți mulțumesc că asculți și răspunzi rugăciunii mele. În Numele lui Isus. Amin.

 

Referințe biblice (temă pentru acasă)

 

Amărăciune                                                    Ură

Fapte 8:23                                            Leviticul 19:17

Romani 3:14                                        Proverbe 10:12

Efeseni 4:31                                         Proverbe 15:17

Evrei 12:15                                          1 Ioan 2:9

Iacov 3:14                                            1 Ioan 4:20

 

Invidie                                                             Răutate

Psalm 37:1                                           1 Corinteni 5:8, 14:20

Proverbe 3:31                                      Coloseni 3:8

Proverbe 23:17                                    1 Petru 2:1

Galateni 5:26                                        Estera 3:6

Geneza 26:14                                       Psalm 140:3

Matei 27:18                                           Isaia 59:4,5

                                                                Matei 27:23;

                                                                Ioan 12:10;

                                                                Fapte 7:54

 

 

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/probleme-emotionale/1919-amaraciune-si-resentimente

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

FII PLIN ACUM – capitolul 6, de Roy Hession

 

1. ACUM – NU MÂINE
2. DUHUL SFÂNT – PERSOANĂ
3. DUHUL SFÂNT – MIJLOCITORUL DOMNULUI ISUS
4. DUHUL SFÂNT – OSÂNDITORUL
5. DUHUL SFÂNT – MÂNGÂIETORUL
6. PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE DUHUL SFÂNT
7. FII PLIN ACUM
8. URMĂRILE PLINĂTĂŢII DUHULUI

 

“… fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18)

 

CAPITOLUL 6

 

PATRU ATITUDINI FAŢĂ DE  DUHUL SFÂNT

     După ce am văzut locul şi slujba Duhului Sfânt în poporul lui Dumnezeu, suntem în situaţia de a ne întreba ce atitudine avem noi faţă de Duhul Sfânt; Îi dăm noi voie să-şi facă lucrarea de convingere şi să de descopere pe Domnul Isus ca tot ceea ce ne lipseste?

 

     Noul Testament ne spune că sînt patru atitudini posibile pe care le putem avea faţă de Duhul Sfânt.

 

     PRIMA este aceea de a-L întrista. “Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4.30,31). Păcatul este cel ce întristează pe Duhul Sfânt şi în mod deosebit păcatele care sunt amintite aici în context: orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate. Când pricepem că Celui pe care Duhul a venit să-L descopere inimilor noastre I s-a dat numele preţios de Miel blând şi smerit cu inima şi că el este asemănat cu un porumbel gingaş, putem să ne dăm seama de lucrurile care-L întristează. Ori de cîte ori manifestăm o stare care nu se aseamănă cu a Mielului (uneori se aseamănă mai mult cu a leului!) mai ales în legăturile noastre cu ceilalţi, noi Îl întristăm. Cu toate că nouă ni s-au iertat atâtea, noi stăm uneori pe poziţia noastră şi nu vrem să iertăm pe semenul nostru. În lucrarea Sa de binecuvîntare, Duhul nu poate merge mai departe cu noi până ce nu descoperim păcatele acestea şi nu ne pocăim de ele. Din pricina aceasta El caută să ne convingă de ele, să lupte cu noi. Dar aceasta este lucrarea dragostei; păcatele noastre nu-L mânie ci mai degrabă Îl întristează.

 

     A DOUA atitudine pe care o putem lua faţă de Duhul este să ne împotrivim Lui. Ştefan zicea iudeilor din timpul său: “Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi” (Fapte 7.51). Împotrivirea noastră faţă de convingerea Duhului Sfânt se vede adesea în faptul că ne împotrivim cînd Duhul încearcă să ne convingă de păcat. Noi putem refuza să acceptăm ca păcat ceea ce ne descoperă El că este păcat. Uneori născocim o scuză care să ne dovedească nepătaţi şi facem aşa pentru că ştim că a zice „da” convingerii Duhului ar însemna să ne umilim şi în consecinţă să ne pocăim şi să clarilîcăm situaţia. Acestui fapt Scriptura îi zice “tari la cerbice” şi ea este într-adevăr o stare gravă, iar dacă persistăm în ea ne poate atrage o judecată aspră. “Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac” (Proverbe 29.1). Împotrivirea noastră faţă de convingerea Duhului Sfânt se vede adesea şi în faptul că refuzăm să primim cele spuse de fraţi şi surori. Nu avem nimic de obiectat dacă lucrarea de convingere vine de la El adresându-se direct inimilor noastre, dar foarte adesea ca să ne descopere păcatul El se slujeşte de cuvintele pătrunzătoare ale vreunui frate. Dacă se întâmplă aşa, primim mai greu din pricina mândriei noastre. Dar dacă vrem să fim binecuvântaţi, trebuie să primim cu toate acestea.

 

     A TREIA atitudine posibilă este aceea a stingerii Lui. Pavel spunea: “Nu stingeţi Duhul şi nu dispreţuiţi proorociile” (1 Tesaloniceni 5.19,20). Acesta este cuvântul cu privire la activităţile comune ale Duhului Sfânt în mijlocul nostru, aşa cum se deduce din fraza care urmează, că nu trebuie să dispreţuim profeţiile. Noi stingem un foc cînd turnăm apă pe el şi putem stinge focul lucrării Duhului Sfânt la inima cuiva într-o adunare sau într-un grup de părtăşie, „tumînd apă rece peste lucrare” fie încercînd a descuraja lucrarea, fie chiar a o opri. Duhul Sfânt cere să aibă cale liberă în adunările oamenilor lui Dumnezeu sau în părtăşia lor. Dar de multe ori ne formăm în mintea noastră o imagine a felului în care El trebuie să lucreze şi apoi împiedicăm toate căile prin care lucrează El şi care nu corespund exact ideilor noastre – mai ales formele care par să ocolească metodele noastre preferate şi să dărâme poziţia noastră deosebită. Cu câtă uşurinţă putem cugeta că dacă va veni un timp de trezire, el va veni prin pastor, prin misionari, sau numai prin cei ce au o pregătire specială teologică. Cu toate acestea, Duhul face să vină trezirea prinuşa din dos prin cineva complet nebăgat în seamă şi fără o poziţie oficială. Cât de adesea a venit lsus şi a bătut la uşa unei situaţii, a unei Biserici sau a unei instituţii misionare, dar uşa a fost zăvorâtă pentru că El n-a venit pe canalele cuvenite sau pe căile care erau considerate ca normale, şi astfel El a trebuit să plece trist, părăsind o situaţie care avea aşa mare nevoie de El.

 

     A PATRA atitudine pe care o putem avea faţă de lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a fi plini de El. Epistola către Efeseni ne spune: “Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh”  (5.18). Cel pe care L-am întristat, faţă de care ne-am împotrivit şi pe care L-am stins, acum ne-a umplut şi ne stăpîneşte. Ce capitulare şi ce inversare în viaţa noastră! În sfârşit am consimţit să ne plecăm faţă de ceea ce ne-a convins, şi să-i zicem păcatului păcat. De acum El poate nestânjenit să ne îndrepte privirea necontenit spre Isus, cu tot ceea ce ne lipseşte, spre bucuria noastră nemărginită, spre eliberarea şi umplerea noastră cu putere.

 

     Când cugetăm la faptul de a fi plini de Duhul Sfânt este important să o facem totdeauna în context cu cele trei atitudini faţă de El. Dacă nu procedăm aşa vom considera întotdeauna plinătatea Duhului Sfânt ca o binecuvîntare deosebită, ceva aparte de moştenirea noastră în Hristos şi atitudinea noastră nu ne va duce decât la luptă şi pierderi. Dacă la un moment dat nu suntem plini de Duhul Sfânt, atunci de vină este un singur lucru – păcatul. Păcătuind noi L-am întristat şi ne împotrivim Lui cînd El caută să ne convingă de aceasta. Poate că ani de zile am fost într-o stare de uscăciune, nemulţumiţi, dar totul se datora înmulţirii aceluiaşi lucru – păcatul. Ceea ce trebuie să facem este doar să ne umilim în pocăinţă sub înrâurirea convingătoare a Duhului şi El va mărturisi inimii noastre pe Isus şi sângele Lui, şi ne va da puterea să credem că sângele Său spală păcatul pe care l-am mărturisit. Apoi, acolo unde sângele spală, Duhul umple.

 

     Aceast fapt este clar ilustrat în slujba de curăţire din cartea Levitic capitolul 14. La început sângele unui miel (sângele jertfei) era pus pe urechea dreaptă şi pe degetul mare de la mână şi de la picior, apoi uleiul sfânt (imaginea Duhului Sfânt) era pus peste sânge în cele trei locuri. Mai întâi sângele, apoi uleiul. Aşa se întîmplă şi în viaţa credinciosului; Duhul Sfânt nu umple şi nu dă putere cărnii şi anume eului nejudecat, şi nu vine acolo unde nu a avut loc pocăinţa. El va veni numai acolo unde ea a avut loc, unde prin credinţă s-a apelat la sângele Domnului Isus ca să ne cureţe de păcat.

 

     În faţa lui Dumnezeu sângele preţios al Domnului Isus are o valoare aşa de mare, că omul nu este niciodată atît de căzut încât să nu mai poată fi spălat, şi dacă el s-a pocăit cu adevărat, acest sânge îi dă dreptul ca Duhul Sfânt să vină îndată şi să-i umple inima şi viaţa. El nu trebuie să meargă mai departe de piciorul Crucii. Acolo, chiar acolo unde păcatul s-a spălat, Duhul Sfânt îl va umple şi paharul lui va fi plin de dă peste el.

 

     Îmi amintesc de timpul cînd un coleg şi cu mine luam parte la o conferinţă a lucrătorilor în Brazilia şi un tînăr american a venit cu avionul de unde lucra, călăuzit de o mare foame a inimii. În convorbirea noastră el ne-a spus de sărăcia lucrării lor precum şi de înfrângerile din propria-i viaţă. Un an întreg nu au avut decît o singură întoarcere la Dumnezeu în misiunea lor. Misionarii ajunseseră aşa de reci, că dacă unul dintre ei încerca să vorbească serios despre Domnul Isus, ceilalţi îl luau în batjocură şi-i ziceau: “Vorbeşti ca un misionar!”. Ne-a spus apoi cum de curând Domnul a început să lucreze din nou la inima lui şi i-a descoperit lucrurile de care trebuie să se pocăiască pentru ca să se împace cu Dumnezeu. În cîteva probleme el începuse să clarifice lucrurile cu colegii lui – misionarii ceilalţi – şi drept urmare a început să crească o nouă părtăşie printre misionari şi lucrarea începea să fie din nou binecuvântată. Noi i-am sugerat că ar trebui să spună lucrurile acestea în întâlnirea din ziua respectivă. El a făcut-o, dar cînd în concluzie a spus întâmplarea impresionantă cum Domnul l-a smerit şi l-a adus înapoi la Cruce a afirmat: “Cu toate acestea, eu nu pot afirma că sunt plin de Duhul Sfânt, însă caut să fiu!”. L-am luat după aceea deoparte şi i-am zis: “În timp ce slăveam pe Dumnezeu pentru mărturia ta, am fost dezamăgit să aud că încă nu eşti plin de Duh”. În timp ce vorbeam, el a început să vadă că pentru a fi plin de Duhul Sfânt nu trebuie să meargă mai departe de Cruce, că în locul acela de zdrobire unde sângele i-a spălat inima, Isus a făcut pentru el tot ceea ce-i lipsea. Şi pentru că el a venit la Cruce, Dumnezeu l-a umplut într-adevăr cu Duhul din pricina sângelui lui Hristos.

 

     Acolo în Brazilia el a început să creadă pe deplin în valoarea lucrării sângelui Domnului Isus în viaţa lui. În zilele acelea puteai să-l vezi în colţuri liniştite, sub copaci sau în altă parte, aplecat în închinăciune şi umilinţă, uimit de tot ceea ce se întâmplase în viaţa lui, crezând totul şi spălat în sângele Domnului Isus – deci plin cu Duhul Sfânt. Domnul Isus a făcut pentru el tot ce-i lipsea înaintea lui Dumnezeu, adică neprihănire, iar în lăuntrul său sfinţenie. El s-a întors la locul său, strălucitor şi eliberat. În timp ce el în umilinţă depunea mărturia, Domnul Isus s-a slujit de mărturia sa ca să-i facă şi pe ceilalţi să simtă foamea. Credincioşii au început să se pocăiască, iar alţii să-L caute pe Isus pentru prima dată. La plecare el ne-a spus: “Din nou curg râuri de apă vie”.

 

     Cât de simplu şi cât de lesne este să fii plin cu Duhul Sfânt pe calea Domnului!

 

 

FII PLIN ACUM – capitolul 6

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Căutați-Mă!

 

CĂCI AȘA VORBEȘTE DOMNUL CĂTRE CASA LUI ISRAEL: „CĂUTAȚI-MĂ, ȘI VEȚI TRĂI! (AMOS 5:4)

 

Cu siguranță că vrem să trăim, nu numai aici, ci și în ceruri, o veșnicie împreună cu iubitul nostru Mântuitor. Cu toate că Isus a făcut totul pentru noi, avem și noi partea noastră de făcut. El spune: Căutați-Mă!

 

„Nu neglija, dragă tinere, ca la începutul zilei să te rogi cu stăruință lui Isus, ca El să-ți dea putere și să reziști ispitelor inamicului, în orice formă ar putea veni. Iar dacă te rogi cu stăruință și cu căință în suflet, Dumnezeu va auzi rugăciunea ta. Isus a spus: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi… Căci oricine cere, capătă; cine caută, găsește;” SCT 122.2

 

Vă aduceți aminte de ocaziile acelea tensionat, când ați pierdut ceva foarte important și ați căutat cu toată inima? Sau vă amintiți cum în taberele explo, pe traseul de verificare, ați căutat mesajele ascunse?

 

Trebuie să săpăm adânc în mina Cuvântului lui Dumnezeu și să descoperim filoanele bogate ale adevărului din tainele divine. Să-L găsim pe Domnul Isus, Izvorul vieții!

 

Iosif și Maria L-au pierdut din vedere pe Isus când se întorceau din Ierusalim.

 

„Prin neglijența lor de o zi, L-au pierdut pe Mântuitorul; și aceasta i-a costat trei zile de căutare înfrigurată ca să-L găsească. Și noi putem ajunge la fel; prin vorbe deșarte, prin clevetiri sau prin neglijarea rugăciunii, putem pierde într-o singură zi prezența Mântuitorului și va fi poate nevoie de multe zile de cercetare deznădăjduită pentru a-L găsi și a recâștiga pacea pe care am pierdut-o.

 

Trebuie să fim atenți ca, în legăturile pe care le avem unii cu alții, să nu-L uităm pe Isus și, fără să ne dăm seama, să rămânem fără El”. {HLL 83.1}

 

„Daca suntem ai lui Hristos, gândurile noastre cele mai plăcute se vor ocupa numai de El; ¸si, când vorbim unii cu alții despre iubirea Lui, inima noastra va fi îmblânzită de puterile dumnezeiești. Privind la frumusețea caracterului Sau, vom fi „schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” {HLL 84.1}

 

Atunci vom trăi o veșnicie împreună!

 

Tobias Ilonka, Ghid – Conferința Transilvania de Nord

 

https://www.devotionale.ro/devotional-explo/2021/06/23/cautati-ma

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

Amos şi răspunderea pentru ceea ce suntem

 

Recapitulare: cartea profetului Osea – fiul lui Beeri, pe vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.

 

Supranumit de unii „apostolul vechi testamental al dragostei lui Dumnezeu” faţă de omul păcătos; „sf. Ioan al Vechiului Testament”

Două tragedii sunt descrise în această carte împreună cu consecinţele care le urmează acestora. Una a unui om al lui Dumnezeu şi una a lui Însuşi Dumnezeu. Amândoi suferă din pricina infidelităţii şi imoralităţii cuiva. De fapt, după modelul tragediei din viaţa omului, Dumnezeu trasează tragedia relaţiei Sale cu poporul Său ales. Totuşi ceea ce profetul evidenţiază este faptul că Dumnezeu i-a poruncit să o ia înapoi pe femeia preacurvă aşa cum El îi aduce înapoi la El pe copiii lui Israel! O ilustraţie perfectă a dragostei lui Dumnezeu!

Osea, profetul a cărui copii au fost „botezaţi” de Domnul Dumnezeu

Amos şi răspunderea pentru ceea ce suntem

Reper biblic: după Ioel şi înainte de Obadia. Două cărţi deja studiate! Sper astfel să ajungem în cele din urmă să ne formăm o imagine a aranjării cărţilor Bibliei.

 

1 Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pamânt.

2 El a zis: ,,Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim. Păşunile păstorilor jelesc, şi vârful Carmelului este uscat.

 

Această introducere era în mod natural din gura unui păstor care era familiar cu răcnetul leilor, cu mugetul taurilor, şi cu mugetul vacii. Răcnetul leului în pădure este unul din cele mai minunate sunete din natură; iar când este aproape produce teroare atât în inima omului cât şi a fiarei.

 

Cine este autorul cărţii?

 

Amos nu este un „absolvent” al şcolii de profeţi a Israelului fondată de Samuel, ci este un laic. El este păstor şi culegător de smochine de Egipt (sicamore). (1:1; 7:14) De loc este din Tecoa, un sat aflat cam la 16 de km de Ierusalim (numele satului acesta este interesant; înseamnă „sunetul trâmbiţei”; de asemenea pentru că era aşezat pe o înălţime — 850 m de la nivelul mării – satul a devenit un post de observaţie de unde se avertiza Ierusalimul de apropierea armatelor străine).

Deşi născut în Iudea mesajul său se adresează în primul rând regatului de nord, Israel, dar şi lumii întregi după cum vom vedea. Subtitlurile din Biblia noastră le indică.

 

Numele său înseamnă „povară”, sau „purtătorul poverii”.

 

Vremea scrierii cărţii

 

Lucrarea profetică a lui Amos s-a desfăşurat în timpul domniei lui Ieroboam al II-lea, împăratul Israelului şi Ozia, împăratul Iudeii (care mai este numit şi Azaria — 2Cronici 26:14-21 ne spune că Ozia a încercat să uzurpe rolul Marelui Preot în Ierusalim aducând el însuşi tămâie pe altar motiv pentru care a fost lovit cu lepră şi a rămas lepros până la sfârşitul vieţii lui).

 

A fost contemporan cu Osea, profet în Israel şi cu Mica, profet în Iuda. Vremea exactă a profeţiei lui Amos este determinată de el după reperul cronologic al cutremurului din 760 în. de H. Acest cutremur a fost de asemenea proporţii încât este menţionat de profetul Zaharia cu câteva sute de ani mai târziu.

 

Zaharia 14:5 Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde pâna la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pamânt pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!

 

Conform relatărilor istoricului evreu necreştin Iosifus Flavius (Antichităţile Evreilor 9.225) „o jumătate de munte a fost mutată la câmpie 400 de metri mai încolo, distrugând grădinile împăratului”, şi provocând o mare spaimă, făcându-i pe oameni să fugă dinaintea lui, aşa cum spune Zaharia în profeţia sa.

 

Este posibil ca aceste cuvinte ale lui Amos ce descriu efecte ale unui cutremur de pământ să fi fost împlinite exact pe vremea cutremurului menţionat de el, şi descris de Iosifus:

 

3:14-15 ,,În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfarâmate, şi vor cădea la pamânt. Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce, şi casele cele multe se vor nimici, zice Domnul.”

 

Pace şi prosperitate

Vremea scrierii cărţii este de asemenea caracterizată de linişte, prosperitate şi de lipsa unei ameninţări militare străine, rezultat posibil al pocăinţei ninivenilor la predicarea lui Iona.

 

Tema cărţii/profeţiei

 

Două mari subiecte preocupă profeţia lui Amos:

 

lipsa religiei adevărate în Israel,

lipsa de dreptate din Israel

Aşa cum Iona a fost trimis Asiriei să le predice pocăinţa care să evite judecata iminentă şi să atragă îndurarea lui Dumnezeu, tot aşa Amos a fost trimis Israelului pentru a-l invita să se pocăiască de răutăţile lui şi a evita astfel judecata prevestită să vină asupra lui de la Dumnezeu. Deşi mesajul său a produs o oarecare tulburare în rândurile înalţilor demnitari ai Israelului (atât rege cât şi mare preot), în general regatul de nord nu s-a pocăit la predicarea lui Amos, drept pentru care după aproximativ 40 de ani de la profeţia sa Israelul este complet nimicit de asirieni şi dus în robie.

 

Tema mesajului lui Amos o reprezintă respingerea de către Israel a adevăratului Dumnezeu în schimbul închinării la idoli. Din aceasta au rezultat o sumedenie de alte fapte care caracterizau naţiunea şi pe care Dumnezeu le condamnă prin mesajul profetului.

 

Vor fi judecaţi pentru o mulţime de nelegiuiri, nu pentru puţine!

Iată înşiruite de profet motivele pentru care vor fi judecaţi. Remarcăm că sunt enorm de multe, şi că pentru a le sublinia se foloseşte o expresie, „pentru trei nelegiuiri ale…, ba chiar pentru patru” care să indice nu doar că s-a umplut paharul răbdării dar şi că a venit vremea judecăţii revărsându-se cu răutate, fapt exprimat plastic şi în versetele următoare:

 

8:1-2 Domnul Dumnezeu mi-a trimis următoarea vedenie. Iată, era un coş cu poame coapte. El a zis: ,,Ce vezi, Amos?” Eu am răspuns: ,,Un coş cu poame coapte.” Şi Domnul mi-a zis: ,,A venit sfârţitul poporului Meu Israel; nu-l mai pot ierta!

 

Este lucru ştiut că poamele coapte şi culese vara nu pot fi păstrate prea mult pentru că se strică, sugerând prin aceasta că judecata nu mai poate aştepta şi trebuie dusă de îndată la îndeplinire.

 

Astfel Amos pronunţă judecata lui Dumnezeu pentru:

 

Dispreţul arătat celor săraci. Seamănă a fi inflaţie ce se spune aici, dar este vorba de nedreptatea faţă de cei săraci şi de imoralitatea liderilor şi bogaţilor Israelului:

 

2:6-8 Aşa vorbeşte Domnul: ,,Pentru trei nelegiuiri ale lui Israel, ba pentru patru, nu-Mi schimb hotarârea, pentru că au vândut pe cel neprihănit pe bani, şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte. Ei doresc să vadă ţărâna pamântului pe capul celor sărmani, şi calcă în picioare dreptul celor nenorociţi. Fiul şi tatăl se duc la aceeaşi fată, ca să pângarească Numele Meu cel sfânt. Se întind lângă fiecare altar pe haine luate ca zalog, şi beau în casa dumnezeilor lor amenda celor osândiţi de ei.

8:6 Apoi vom cumpăra pe cei nevoiaşi pe argint, şi pe sărac pe o pereche de încălţăminte, şi vom vinde codina în loc de grâu.”

 

Pentru că au corupt religia adevărată:

 

2:11-12 Am ridicat prooroci dintre fiii voştri, şi Nazirei dintre tinerii voştri. Nu este aşa, copii ai lui Israel? zice Domnul… Iar voi aţi dat Nazireilor să bea vin, şi proorocilor le-aţi poruncit: ,Nu proorociţi!’

 

Pentru dezordinea şi asupririle din ţară, pentru averile rezultate din oprimare şi violenţă

 

3:9-10 Strigaţi de pe acoperişul palatelor Asdodului şi de pe palatele ţării Egiptului, şi spuneţi: ,,Strângeţi-vă pe munţii Samariei, şi vedeţi ce neorânduiala mare este în mijlocul ei, ce asupriri sunt în ea! Nu sunt în stare să lucreze cu neprihănire, zice Domnul, ci îşi grămădesc în palate comori câştigate prin silnicie şi răpire.”

 

Pentru imoralitatea femeilor lor:

 

4:1 ,,Ascultaţi cuvântul acesta, juncane din Basan, de pe muntele Samariei, voi care asupriţi pe cei sărmani, zdrobiţi pe cei lipsiţi, şi ziceţi bărbaţilor voştri: ,Daţi-ne să bem!”

 

Pentru închinarea ipocrită, falsă:

 

4:4-5 Duceţi-vă numai la Betel, şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal, şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă, şi zeciuielile la fiecare trei zile! Faceţi să fumege jertfe de mulţămire făcute cu aluat! Trâmbiţaţi-vă, vestiţi-vă darurile de mâncare de bună voie! Căci aşa vă place, copii ai lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.”

 

Pentru că nu au acordat atenţie judecăţilor trimise de Dumnezeu asupra lor:

(Dumnezeu le-a trimis judecăţi selective/preliminarii parcă pentru a le atrage atenţia, a încerca să-i trezească, dar nu a mers. Erau prea împietriţi în păcatele lor aşa cum se concluzionează de fiecare dată: „cu toate acestea nu v-aţi întors la Mine”!!)

 

4:6 Şi Eu, de partea Mea, v-am trimis foametea în toate cetăţile voastre, şi lipsa de pâine în toate locuinţele voastre. Cu toate acestea tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.”

4:10-11 Am trimis în voi ciuma, ca în Egipt; v-am ucis tinerii cu sabia, şi am lăsat să vi se ia caii, am făcut să vi se suie în nări duhoarea taberiei voastre. Şi cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul.” – ,,V-am nimicit ca pe Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu; şi aţi fost ca un tăciune scos din foc. Cu toate acestea, tot nu v-aţi întors la Mine, zice Domnul…

 

Pentru că au făcut să dispară dreptatea/justiţia din ţară:

 

5:7 voi care prefaceţi dreptul în pelin, şi călcaţi dreptatea în picioare!

 

Pentru amăgire şi minciună:

 

5:10 Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii, şi le este scârbă de cel ce vorbeote din inimă.

 

Pentru că îi asupresc pe săraci. Pătura bogaţilor Israelului îi înşela pe cei săraci prin taxe împovărătoare

 

5:11 De aceea, pentru că pe sarac îl călcaţi în picioare, şi luaţi daruri de grâu de la el: măcar că aţi zidit case de piatră cioplită, nu le veţi locui; măcar că aţi sădit vii foarte bune, nu veţi bea din vinul lor!

 

Pentru că nedreptăţesc pe cei nevinovaţi şi iau mită:

 

5:12 Căci Eu ştiu că nelegiuirile voastre sunt multe, şi că păcatele voastre sunt fără număr: asupriţi pe cel drept, luaţi mită, şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.

 

Pentru huzur şi nepăsare:

 

6:1 Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion, şi la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceştia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!…

6:3-6 Credeţi că ziua nenorocirii este departe, şi faceţi să se apropie domnia silniciei. Ei se culcă pe paturi de fildeş, şi stau întinşi a lene pe aşternuturile lor; manâncă miei din turma, şi viţei puşi la îngrăşat. Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!

 

Pentru încrederea în sine şi nu în Domnul:

 

6:13 Vă bucuraţi de lucruri de nimic, şi ziceţi: ,,Oare nu prin tăria noastră am câştigat noi putere?”

 

Pentru folosirea de măsuri şi greutăţi false

 

8:5 Voi, care ziceţi: ,,Când va trece luna nouă, ca să vindem grâul, şi Sabatul ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, şi să strâmbam cumpăna ca să înşelăm?

 

Iată astfel, o mulţime foarte mare de motive pentru care profetul păstor şi agricultor Amos i-a îndemnat pe israeliţi să renunţe la căile lor păcătoase, să-l recunoască pe Dumnezeu ca şi Creator şi Răscumpărătorul lor, să reinstaureze dreptatea în relaţiile dintre ei.

 

De aceea, Amos transmite ecoul unei JUDECĂŢI IMPLACABILE cauzate de răutatea excesivă a copiilor lui Israel şi de împietrirea nemaipomenită a inimilor lor:

 

3:11 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Vrăjmaşul va împresura ţara, îţi va doborî tăria, şi palatele tale vor fi jefuite!”

4:12 ,,De aceea îţi voi face astfel, Israele, – şi fiindcă îţi voi face astfel, pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău, Israele!

 

Cum priveşte Dumnezeu religia în Israel în aceste circumstanţe? Nu se închină Lui nimeni cu adevărat? Mi-a trecut prin minte că Dumnezeu nu le vorbeşte celor ce se închinau la idoli, ci se adresează celor care încă se închinau Lui, dar care îşi ţineau gura şi-l compromiteau pe Dumnezeul adevărat.

 

5:21-23 Eu urăsc, dispreţuiesc sărbătorile voastre, şi nu pot să vă sufăr adunările de sărbătoare! Când Îmi aduceţi arderi de tot şi daruri de mâncare, n-am nici o plăcere de ele; şi viţeii îngrăşaţi pe cari-i aduceţi ca jertfe de mulţămire, nici nu Mă uit la ei. Depărtează de Mine vuietul cântecelor tale; nu pot asculta sunetul alăutelor tale!

 

Apoi le oferă îndemnuri la pocăinţă:

 

De 2 ori:

 

5:4 Căci aşa vorbeşte Domnul către casa lui Israel: ,,Căutaţi-Mă, şi veţi trăi!

5:6 Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi! Temeţi-vă ca nu cumva să apuce ca un foc casa lui Iosif, şi focul acesta s-o mistuie, fără să fie cineva la Betel ca să-l stingă

5:14-15 Căutaţi binele şi nu răul, ca să trăiţi, şi ca astfel, Domnul, Dumnezeul oştirilor, să fie cu voi, cum spuneţi voi! Urâţi raul şi iubiţi binele, faceţi să domnească dreptatea la poarta cetăţii; şi poate că Domnul, Dumnezeul oştirilor, va avea milă de rămăşiţele lui Iosif.

5:24 Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!

 

În acelaşi timp cartea lui Amos declară imparţialitatea Lui Dumnezeu în judecarea tuturor neamurilor pământului.

 

9:7-9 ,,Nu sunteţi voi oare pentru Mine ca şi copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din ţara Egiptului, ca şi pe Filisteni din Caftor şi pe Sirieni din Chir?” ,,Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiţi peste împărăţia aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe faţa pamântului; totuşi nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul.” ,,Căci iată, voi porunci, şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântura cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pamânt!

 

Dumnezeu nu are favoriţi. Nu oferă circumstanţe atenuante pentru păcat unuia şi pe altul îl judecă imparţial. Nici nu dă mai mult unuia decât altuia. Oricine doreşte să-i împlinească condiţiile impuse promisiunilor Sale va avea revărsate asupra lui binecuvântările Sale, fără parţialitate, dar dacă cineva profită/abuzează/, de promisiunile Sale va primi judecata, iar Cuvântul Său îl va condamna indiferent de cine este. Acesta este mesajul lui Amos.

 

Nouă ne vine greu să credem asta pentru că ştim cum se poartă omul în această privinţă, şi anume, dacă obţii favorul cuiva, îţi poţi permite să profiţi de bunătatea aceluia. Sau, poate că noi credem că nu ne vom confrunta cu felul de judecată cu care va fi judecată toată lumea, posedând poziţii privilegiate şi favoruri pe care Dumnezeu nu le-a mai acordat la nimeni. Aceste atitudini au fost ilustrate în timp de diversele grupări religioase ce s-au format.

 

Putem spune însă că lucruri stau cam pe dos. Privilegiile şi promisiunile pe care Dumnezeu le oferă sporesc responsabilitatea cuiva. Dacă are cineva parte de ele, şi nu se poartă ca atare judecata lui Dumnezeu va veni aşa cum se spune în,

 

Amos 3:2 ,,Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea va voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.

 

Pentru că a ales Israelul şi i-a oferit privilegiul de a fi poporul Lui, Dumnezeu se va „ocupa” mai mult de aceştia decât de alte neamuri. Odată cu binecuvântarea Lui vine şi răspunderea purtării pe măsura chemării cereşti.

 

Mesajul acestei cărţi are puterea de a trezi din letargie pe cei ce se cred copii de drept ai lui Dumnezeu dar fără să trăiască pe măsura favorului arătat de a fi numiţi aşa. De aceea, dacă crezi că te afli pe o poziţie privilegiată înaintea lui Dumnezeu din cauza cine ştie a căror fapte ale tale, sau împrejurări din viaţa ta (te-ai născut într-o familie creştină, într-o ţară creştină, etc.), cartea lui Amos îţi vorbeşte ţie în mod direct, mesajul ei fiind dezarmant în faţa unor astfel de pretenţii spirituale.

Tendinţa omului este de a se considera ori un individ privilegiat ori exact opusul – a spune că suntem aşa nişte creaturi sărace şi aşa nişte creaturi mizerabile şi decăzute încât Dumnezeu n-ar privi niciodată spre noi, alţi oameni având toate drepturile la favoarea lui Dumnezeu. Această atitudine este universală.

 

Când este vorba de tragedie întotdeauna noi suntem ispitiţi să spunem, „de ce mi se întâmplă numai mie?” sau dacă cineva este onorat, să spunem, „de ce nu mi se întâmplă şi mie?”

 

Mă gândesc la o istorisire ce s-a întâmplat în New York, în timpul unei seri fierbinţi de vară dintr-o trecere subterană. Oamenii se înghesuiau în maşinile din trecerea subterană în timp ce plecau din staţie şi fiecare maşină era încărcată la capacitatea maximă. În timp ce maşina cobora pe cale, mişcându-se şi balansându-se dintr-o parte în alta omul a-nceput să se simtă rău. Cu cât mergea mai în faţă cu atât se simţea mai rău, şi tocmai în momentul critic maşina a sosit într-o staţie, uşa s-a deschis şi i s-a făcut rău în faţa celui care stătea în staţie. Fără ca cineva să se mişte, uşa s-a închis brusc şi maşina a plecat din staţie. Cel care stătea în staţie se uita la el, ridica din umeri şi spunea, „De ce eu?”

 

Când profetul Amos a ajuns în regatul de nord cam aşa a fost primit! Locuitorii ţării s-au uitat la el ca şi cum acesta ar fi vomitat/vărsat pe ei!? Au fost dezgustaţi de el şi de mesajul său. L-au dispreţuit.

 

„De ce să ni se întâmple nouă lucrurile acestea? De ce nu te duci la alţii să le predici? Nouă ne merge bine…”

(Vedeţi, ei erau comozi în păcatele lor şi nu sufereau să fie deranjaţi! Cam cum vedem că stau lucrurile la noi astăzi!)

 

Această atitudine a fost exprimată răspicat de preotul idolatru Amaţia:

 

7:10 Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: ,,Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui!

 

Pe lângă dispreţuirea mesajului său observaţi şi acuzaţia de conspiraţie/înaltă trădare împotriva „orânduirii de stat şi de partid” pusă pe seama lui Amos de acest preot.

 

Aplicaţie: Astăzi la noi dacă nu le place de cineva fiindcă spune adevărul şi spune lucrurilor pe nume, îl acuză de lucruri de neînchipuit, printre care se numără trădarea de ţară, lipsa de patriotism, schimbarea religiei, etc.

 

Dacă mesajul celor neagreaţi displace, asemenea preotului idolatru Amaţia, îl trimit de acolo şi îl expediază în ţara lui de origine pentru că ei au templul lor sfânt la Betel:

 

7:12-13 Şi Amaţia a zis lui Amos: ,,Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo, şi acolo prooroceşte. Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaş sfânt al împăratului, şi este un templu al împărăţiei!”

 

Vezi, articolele de ziar…

 

În faţa acestei opoziţii extraordinare Amos este pentru noi un exemplu de ascultare faţă de Dumnezeu şi de îndrăzneală de a-şi duce la îndeplinire misiunea pe care Acesta i-a încredinţat-o. Curajul său este vrednic de urmat de noi, astăzi.

 

Sub constrîngere divină

Amos a profeţit nu fiindcă lui i-a venit ideea (a citit ziarele şi a văzut corupţia şi decadenţa unei naţiuni!), ci fiindcă Domnul l-a trimis! Amos a dat glas profeţiei fiindcă Domnul Dumnezeul lui Israel l-a chemat să-i transmită mesajul Său de judecată. Acesta este unul dintre cele mai clare exemple de imbold divin (constrângere divină) la chemarea Lui. Este ceea ce face ca mesajul său să fie original iar autoritatea sa ca profet, indiscutabilă.

 

Când Amaţia, preotul Israelului i-a „recomandat” să nu mai predice împotriva regelui, Amos i-a răspuns în felul următor:

 

7:10-16 Atunci Amaţia, preotul din Betel, a trimis să spună lui Ieroboam, împăratul lui Israel: ,,Amos unelteşte împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; ţara nu poate să sufere toate cuvintele lui! Căci iată ce zice Amos: ,Ieroboam va fi ucis de sabie, şi Israel va fi dus în robie departe de ţara sa!’.” Şi Amaţia a zis lui Amos: ,,Pleacă, văzătorule, şi fugi în ţara lui Iuda! Mănâncă-ţi pâinea acolo, şi acolo prooroceşte. Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaş sfânt al împăratului, şi este un templu al împărăţiei!” Amos a răspuns lui Amaţia: ,,Eu nu sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sunt păstor, şi strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, şi Domnul mi-a zis: ,Du-te şi prooroceşte poporului Meu Israel!’ Ascultă acum Cuvântul Domnului, tu care zici: ,Nu prooroci împotriva lui Israel, nu vorbi împotriva casei lui Isaac!’

 

Betel — „casa lui Dumnezeu” (vedem, devenită casa idolilor!)

După moartea lui Solomon şi la divizarea împărăţiei sale, Ieroboam, regele Israelului a ridicat doi viţei de aur, unul în Betel şi unul în Dan (1Regi 12:29,32-33). Astfel, Betelul a devenit marele centru de idolatrie al Israelului şi principalul lui lăcaş de cult, rivalizând cu Templul din Ierusalim aflat în regatul de sud, Iudea.

 

Osea a denunţat urâciunea din Betel numindu-l Bet-Aven (Osea 10:5, 15), adică „casa curviei/plăcerilor”. Ghilgalul care de asemene se găseşte în Israel a devenit un loc de închinare idolatră.

 

Betelul a devenit casa materialismului şi a plăcerii

Apoi el anunţă ceea ce este. Vă aduceţi aminte povestirea viţeilor care au fost ridicaţi de regele Ieroboam în oraşele Betel şi Dan? (1Împ. 12:28) poporul Israel a fost trimis acolo să se închine şi oamenii numeau acei viţei Iehova. Şi ei se închinau şi se aplecau în faţa acelor imagini de aur. Cei doi viţei reprezentau două idei de bază în Israel, pentru care Dumnezeu judeca continuu poporul. Cu atât mai mult acestea sunt idei care sunt predominante în ziua de astăzi, între oameni.

Viţeii de aur, erau făcuţi din aur deoarece aceasta reprezenta foamea acestor oameni după câştig, iubirea bunăstării, materialismul — dumnezeul aurului. Şi deoarece erau viţei, sau boi, aceştia reprezentau dumnezeii păgâni ai sexului, dumnezei ai naţiunilor, boul la care se închinau care simboliza fertilitatea sau potenţa sexual. Închinarea la aceşti doi viţei din aur era esenţial simbolică oamenilor care se închinau materialismului şi sexului. Aceasta sună teribil de modern nu-i aşa? Iar cuvântul profetului pentru aceşti oameni era că datorită acestui mod de închinare, naţiunea Asiriei urma să fie ridicată de Dumnezeu să gonească poporul Israel din nord şi să-l ducă în captivitate.

(din: Nelson’s Illustrated Bible Dictionary; Copyright (C) 1986, Thomas Nelson Publishers)

 

Putem înţelege acum de ce Amaţia vrea să-l expedieze de acolo!

 

Ca şi vocaţie el nu a pretins să fie un profesionist al altarului care vrea şi el „să mănânce o pâine” (pe care preotul Amaţia, nu i-o refuza, că doar şi el mânca una de pe urma religiei!), ci spune că de fapt este păstor şi agricultor, dar fiindcă Domnul l-a „împovărat” cu cuvintele şi vedeniile Sale, Amos nu a putut să nu răspundă chemării cereşti. Este un exemplu de modestie, sinceritate şi de adevărată autoritate spirituală.

 

Pentru el nu a contat ca oamenii să-l recunoască ca mare personalitate spirituală şi să-i facă temenele, ci ca adevărul să fie spus! Autoritatea lui de fapt decurge/rezultă tocmai din această atitudine. Dacă ar fi pretins că este cineva oamenii l-ar fi înconjurat de îndată cu favoruri şi linguşeli, care probabil l-ar fi împiedicat să exprime adevărul, dar aşa nimeni nu a văzut în el ceva deosebit, dar totuşi fiind folosit de Dumnezeu.

 

Lucrul spus de Isus rămâne veşnic valabil: ce este înălţat între oameni, este urât de Dumnezeu!

 

Luca 16:15 Isus le-a zis: ,,Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

 

Judecăţi pronunţate asupra lumii

Modul în care Amos şi-a prezentat profeţia este interesant. Dacă am avea o hartă am putea vedea că acesta a transmis mesaje de judecată către toate cele patru zări. A măturat circular orizontul adresând judecăţii tuturor naţiunilor care înconjurau Iuda şi Israelul.

 

Astfel de la cap.1 la cap.2, vers.3 Amos pronunţă judecăţi

 

împotriva Siriei pentru cruzime, 1:3-5

împotriva Filistiei pentru că a făcut sclavi din prizonierii luaţi, 1:6-8

împotriva Feniciei pentru încălcarea tratatului (legământului frăţesc), 1:9,10

împotriva Edomului pentru răzbunarea arătată fraţilor săi, 1:11,12

împotriva Amonului pentru crimele săvârşite împotriva Galaadului din dorinţa de a-şi mări teritoriul, 1:13-15

împotriva Moabului pentru nedreptate, 2:1-3

Judecăţi pronunţate împotriva Iudeii şi Israelului

Tocmai când israeliţii ce-l ascultau pe Amos se simţeau măguliţi că Dumnezeu va judeca naţiunile ce-i înconjurau, pentru răutăţile lor mari, până şi Iuda este judecată înaintea lor, profetul le atrage atenţia în mod surprinzător.

 

Până atunci aceştia nu au reacţionat prea vizibil la judecăţile pronunţate asupra altora (probabil, credeau că le şi meritau!), şi l-au ascultat foarte comozi pe profet, însă de îndată ce acesta „ocheşte” Israelul ascultătorii lui tresar cu dispreţ aruncându-i,

 

„De ce nu mergi tu să predici altundeva, nu la noi!”

 

Acesta este rezultatul inevitabil ori de câte ori cineva este credincios mesajului lui Dumnezeu.

 

Trăim în vremea care a fost descrisă ca fiind cea

 

„…când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2Timotei 4:3-4)

 

Aplicaţie: Este ceea ce tu predici adevărat, conform standardului lui Dumnezeu, şi nu al omului? Provoacă uneori reacţii de adversitate, de împotrivire, sau eşti întotdeauna considerat un „tip de treabă”?

 

Dacă vestim astăzi evanghelia aşa cum este în realitate şi fără adăugirile sectare nu se poate să nu producă tulburare şi nemulţumire la unii din contemporanii noştri!

 

Alţii spun că Osea, sau Ozia, fiul lui Amazia, l-a lovit de stâlpul templelor, l-a doborât, şi aproape că l-a omorât; în aceste condiţii a fost dus la Tekoa, unde a murit şi a fost înmormântat cu părinţii săi. Această relatare ne este dată de aceşti autori. Contrar, este opinia altora, că a profeţit timp îndelungat la Tekoa după aventura pe care a avut-o cu Amazia: şi profetul nu a băgat de seamă felul rău în care se spune că l-a tratat Ozia, dar tăcerea lui nu este un argument că nu a suferit din partea lui.

 

Sfântul Ierom observă că nu este nimic măreţ şi sublim în stilul lui Amos. El i se adresează cu cuvintele Sfântului Pavel, aspru în vorbire, dar nu şi în cunoştinţă. El spune mai departe, că în timp ce toată lumea vrea să vorbească în stilul lui, Amos în general foloseşte comparaţii luate din viaţa de la ţară unde a fost crescut. Sf. Augustin spune că există un fel de elocvenţă la cei care scriu literatură sacră, conduşi de un spirit de înţelepciune, şi astfel raportat la natura lucrurilor pe care le discută, chiar cei care îi acuză de un stil rustic şi nepoliticos în felul lor de a scrie, n-ar putea alege un stil mai potrivit, vorbind despre acelaşi subiect, aceeaşi persoană, şi în aceleaşi circumstanţe.

 

Episcopul Lowth nu este satisfăcut cu judecata Sfântului Ierom. Autoritatea sa, spune învăţatul preot, a prilejuit ca mulţi comentatori să-l reprezinte cu totul aspru pe acest profet, lipsit de elocvenţă, lipsit de înfrumuseţarea stilului; pe când oricine îl citeşte cu atenţia cuvenită va afla că deşi este un păstor, este unul din principalii profeţi. După cum bine se observă, acelaşi Duh ceresc care l-a inspirat pe Isaia şi pe Daniel în palat, pe David şi Amos în corturile lor de păstori; alegând tot timpul persoane potrivite după voia sa, iar câteodată desăvârşind lauda chiar prin gura bebeluşilor: câteodată folosind elocvenţa cuiva; altă dată, determinându-i în mod elocvent să contribuie la scopuri măreţe. Vezi Calmet şi Dodd.

 

Arhiepiscopul Newcome vorbeşte pe bună dreptate despre acest profet: „Amos împrumută multe scene în care a fost implicat; dar le introduce cu pricepere, le oferă ton, demnitate prin elocvenţa şi grandoarea stilului său. Este de aşteptat să găsim la el multe pasaje care să ne afecteze, care sunt patetice, elegante şi sublime. Nici un profet nu descrie într-un stil mai magnific Dumnezeirea ca el; sau într-un stil mai grav mustrând luxul: sau mustrând nedreptatea şi asuprirea cu mânie, şi cu o indignare generoasă. Este un profet după a cărui model un predicator ar putea să-şi formeze stilul şi modul de a predica în aceste vremuri de lux şi desfrâu.

 

Astfel începând cu cap.3 profetul Amos vorbeşte Israelului începând exact cu ceea ce ei doreau să audă (o notă de diplomaţie, într-adevăr!), dar asta pentru a le atrage atenţia:

 

3:1-2 Ascultaţi cuvântul acesta, pe care-l rosteşte Domnul împotriva voastră, copii ai lui Israel, împotriva întregii familii pe care am scos-o din ţara Egiptului! ,,Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului…

 

Asta doreau să audă! Cât de speciali sunt, cum Dumnezeu i-a evidenţiat dintre toate naţiunile pământului, dar ignorând ceea ce înseamnă acest lucru! Parcă poţi să-ţi imaginezi cum se umflau în piepturi de mândrie şi cum erau gata să-l aplaude cu admiraţie pe profet pentru afirmaţia făcută. Dar ca o lovitură de ciocan peste orgoliul lor cad următoarele cuvinte ale lui Amos

 

3:2b …de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.

 

Acum ne putem imagina cum le-au căzut colţurile gurilor în dezgust şi cu dezamăgirea că profetul nu era un patriot, ei nişte „democraţi” adevăraţi, îi cruţă viaţa dar îi recomandă să plece de la ei. (La fel cum i s-a recomandat preotului ortodox Dumitru Cornilescu să plece în Elveţia de către Patriarhul României!)

 

Alegerea aduce cu sine o uriaşă răspundere!

Însăşi motivul pentru care ei credeau că sunt atât de deosebiţi şi favorizaţi este cel care îi supunea unei judecăţi mai atente şi mai speciale din partea lui Dumnezeu. Într-adevăr cu ei înţelegem şi cuvintele lui Petru din,

 

1Petru 4:17 Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.

 

„Privilegiul crează responsabilitatea” „Cu cât mai mare este binecuvîntarea cu atît mai mare este pedeapsa

Privilegiile religioase atrag cu sine cele mai aspre judecăţi. Fiindcă israeliţii au fost chemaţi la ceea mai nobilă relaţie dintre toate, cea cu Dumnezeul cerurilor şi al pământului (Căci iată că El a întocmit munţii, a făcut vântul… Amos 4:13), ei trebuiau să nu uite că lucrul acesta îi expunea la cele mai severe şi dure judecăţi şi pedepse din partea Lui.

 

„Cei mai măreţi şi mai înalţi brazi sunt cei care au cele mai multe motive să se teamă de trăznet”. Charles Rollin

 

Chutzpa – tupeu

În articolul său, Art Buchwald a discutat cuvântul chutzpa din limba idiş. El a spus că nu există un cuvânt echivalent în limba engleză dar se referă la cineva care are o incredibilă atitudine de amărăciune sau înfumurare. „Clasicul exemplu al unui chutzpa”, spune Buchwald, „este un tânăr care-şi ucide părinţii iar apoi cere celor din tribunal să aibă milă deoarece este un orfan.” Dacă avem tendinţa să zâmbim în legătură cu acestea, este oare pentru că ne gândim că crima e amuzantă? Desigur că nu! Ne amuzăm, nu dintr-o dorinţă rea, ci de această situaţie ridicolă…

La fel strigăm şi noi când ne judecă Dumnezeu că abuzăm de numele Său şi de privilegiile de a fi iertaţi, mântuiţi şi înfiaţi de El! „M-a părăsit Dumnezeu! Uite ce nenorocit sunt! De ce trebuie să sufăr atâta?”

 

Aceasta este situaţia celor ce au abuzat de privilegiile acordate lor pentru credinţa avută în Hristos.

 

„Mulţumirea de sine şi mândria spirituală reprezintă întotdeauna începutului degenerării. Când ajung să fiu mulţumit de ceea ce sunt din punct de vedere spiritual, atunci încep să decad.” Oswald Chambers (1874-1917)

 

Referiri la Amos în Noul Testament

7:42 Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei, şi i-a dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în cartea proorocilor: ,Mi-aţi adus voi vite junghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustie, casă a lui Israel?..

5:25 Mi-aţi adus voi jertfe şi daruri de mâncare, în timpul celor patruzeci de ani din pustie, casa lui Israel?…

 

Fapte 15:16 — la consiliul de la Ierusalim când s-a discutat primirea Neamurilor în Biserică

9:11-12 ,,În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.

 

5:24 Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată!

 

„Nu vom fi satisfăcuţi până dreptatea nu curge ca o apă, şi neprihănirea ca un fluviu măreţ.”

Martin Luther King, Jr. (1929-1968)

 

De ce este Dumnezeu mânios pe oameni? Dacă cruzimea îl face mânios, este pentru că inima lui este plină de bunătate pentru om. Dacă asuprirea îi produce mânie este pentru că doreşte ca omul să trăiască în dragoste şi pace.

 

Mesajul acestei cărţi este că Dumnezeu este fără blândeţe faţă de om. El nu va face pace. El nu se va compromite. Când începe să se ocupe de o naţiune, El insistă asupra valorilor absolute. Faptul că suntem creştini nu înseamnă că scăpăm de condamnarea judecăţii Cuvântului lui Dumnezeu în acele domenii unde încercăm să facem compromisuri. Faptul că suntem creştini de 2000 de ani nu schimbă Cuvântului lui Dumnezeu care ne cercetează inimile şi vieţile. Dumnezeu nu se schimbă.

 

Dumnezeu este mult mai preocupat de sfinţirea noastră decât de vindecarea, sau bunăstarea noastră.

 

Teodor Macavei

 

https://rcrwebsite.com/amos.htm

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos! Automântuire?

 

Autor: IosifMarinMuresan 

 

 

ReferințeFaptele apostolilor 2:40 | 1 Corinteni 15:1-2 | Faptele apostolilor 4:12

„Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos!” (Faptele Apostolilor 2, versetul 40) Automântuire? 

 

 

 

A crede in Evanghelie si a tine credinta aceasta pana la capat e important pentru a fi mantuit

 

1. Corinteni 15, versetele 1-2

 

„Vă fac cunoscută, fraţilor, Evanghelia pe care* v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o**, în care aţi rămas

 

şi prin* care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi** crezut.”

 

 

 

Silintele noastre sint necesare pentru intrarea noastra in Imparatia Domnului

 

2. Petru 1, versetele 5-11

 

„5 De aceea, daţi-vă* şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa**;

 

6 cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

 

7 cu evlavia, dragostea de fraţi*; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

 

8 Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici* leneşi, nici neroditori în ceea ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.

 

9 Dar cine nu are aceste lucruri este* orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit** de vechile lui păcate.

 

10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să* vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi**aluneca niciodată.

 

11 În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.”

 

 

 

A fi robul lui Dumnezeu si rob al scultarii de El si a fi sfintit e important pentru a avea viata vesnica

 

Romani 6, versetele 1-2

 

„1 Ce vom zice dar? Să păcătuim* mereu ca să se înmulţească harul?

 

2 Nicidecum! Noi, care am* murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?”

 

 

 

Romani 6, versetele 12-13

 

„12 Deci* păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

 

13 Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele* voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă** pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.”

 

 

 

Romani 6, versetele 15-16

 

„15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că* nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.

 

16 Nu ştiţi că, dacă* vă daţi robi cuiva ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

 

 

 

Romani 6, versetul 19

 

„Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!”

 

 

 

Romani 6, versetul 22

 

„Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi* de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.”

 

 

 

TOTUSI

 

 

 

Mantuirea e numai in Numele lui Isus posibila

 

Faptele Apostolilor 4, versetul 12

 

“În nimeni altul nu este mântuire, căci nu* este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

 

 

 

Mantuirea e prin harul Domnului Isus si prin credinta noastra in El

 

Faptele Apostolilor 15, versetul 11

 

„Ci credem* că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”

 

 

 

2. Timotei 1, versetul 9

 

“El* ne-a mântuit şi ne-a** dat o chemare sfântă, nu† pentru faptele noastre, ci†† după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte*† de veşnicii,”

 

 

 

Efeseni 2, versetele 8-9

 

“8 Căci* prin har aţi fost mântuiţi, prin** credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul† lui Dumnezeu.

 

9 Nu* prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

 

 

 

Mantuirea e prin El si prin sangele Lui

 

Romani 5, versetul 9

 

„Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”

 

 

 

Mantuirea e prin viata Lui

 

Romani 5, versetul 10

 

„Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.”

 

 

 

DEOARECE

 

 

 

Faptele noastre nu pot duce niciodata la mantuirea noastra

 

Isaia 64, versetul 6

 

“Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune* sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi** ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”

 

 

 

Amin!

 

 

https://www.resursecrestine.ro/devotionale/174947/mantuiti-va-din-mijlocul-acestui-neam-ticalos-automantuire

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

UMBLI ÎN POCĂINȚĂ?

 

 

David Wilkerson (1931-2011)

 

Biserica lui Isus este un loc unde păcătoșii se pocăiesc de păcatele lor, cu inima și gura lor. Într‑adevăr, apostolul Pavel confirmă: „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta (și cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi). Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire” (Romani 10:8-10).

 

Mai simplu spus, suntem mântuiți prin mărturisirea noastră sinceră de pocăință. Isus afirmă: „N‑am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei 9:13) El spune că pocăința este modul prin care suntem vindecați și restaurați: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Luca 5:31-32)

 

Preaiubiților, aceasta este o veste bună! Isus ne spune: „În biserica Mea, toți sunt vindecați prin pocăință. Nu contează cine ești – cel rănit din punct de vedere fizic, cel bolnav psihic, cel bolnav spiritual. Toți trebuie să vină la Mine în același fel și toți găsesc vindecare.”

 

Pocăința a fost centrul primei predici de după învierea lui Hristos, când Petru a spus mulțimilor adunate în ziua Cinzecimii: „Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră… voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.” (F. Ap. 2:22-23) Când oamenii au auzit aceste cuvinte, au rămas profund convinși. Cuvântul predicat a străpuns inimile lor, pentru că Duhul Sfânt a venit în toată puterea Sa. Și în conformitate cu ce a spus Isus, aceasta este lucrarea Duhului. El a spus că Duhul Sfânt a venit să „dovedească lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” (Ioan 16:8)

 

Mulțimile au fost așa de răscolite încât atunci când au auzit aceste cuvinte nu se mai puteau mișca. Dintr-odată, le era pusă înainte o chestiune de viață și de moarte. Când l-au strigat pe Petru și l-au întrebat ce trebuie să facă, acesta a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre… Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos!” (Fapte 2:38,40)

 

În calitate de creștini, ar trebui să fiți profund recunoscători de prezența Duhului Sfânt pe măsură ce Îl lăsați să-Și facă lucrarea Sa autentică în voi. Isus vrea să umblați în pacea Sa atât timp cât trăiți pocăința.

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

MARX ŞI SATAN, de Richard Wurmbrand

 

 

Cuprins:

 

Prefaţă

Capitolul I – Schimbare de credinţă

Capitolul II – împotriva tuturor zeilor

Capitolul III – Credinţă năruită

Capitolul IV – Prea târziu

Capitolul V – O cumplită falsificare

Capitolul VI – Un război spiritual

Capitolul VII – Marx, Darwin şi Revoluţia

Capitolul VIII – Îngeri de lumină

Capitolul IX – Cui îi vom sluji?

Capitolul X – Marx sau Cristos?

 

 

Apendice – Pot fi comuniştii creştini?

 

 

PREFAŢĂ

Această carte a fost concepută iniţial ca o mică broşură care conţinea doar unele sugestii cu privire la

posibilitatea anumitor legături între marxism şi satanism.

Nimeni nu s-a mai încumetat până acum să abordeze această temă, de aceea am fost foarte precaut. Dar, între

timp, am înregistrat din ce în ce mai multe dovezi în această privinţă, cu ajutorul cărora sper să vă conving

asupra pericolului spiritual pe care îl reprezintă comunismul.

Până nu de mult marxismul cucerise peste o treime din omenire; iar după recentele sale înfrângeri deţine încă

peste o cincime (numai populaţia Chinei reprezintă unul din cele cinci miliarde de locuitori ai planetei). Dacă

s-ar putea dovedi că atât cei care au elaborat această doctrină cât şi cei care au aplicat-o au fost, de fapt, în

spatele uşilor închise, nişte adoratori ai Diavolului care se foloseau cu bună ştiinţă de puterile lui malefice, n-

ar fi oare necesară luarea unei atitudini ferme faţă de această îngrozitoare primejdie?

Nu m-aş mira dacă unii dintre cititori nu ar fi de acord cu teza mea. Tehnica şi ştiinţa se dezvoltă foarte repede

pentru că suntem mereu gata să înlocuim mecanismele învechite cu cele noi, mai avantajoase. În domeniul

ştiinţelor sociale sau al religiei, lucrurile stau însă altfel. Ideile se perimează mai greu, iar o concepţie temeinic

însuşită nu poate fi înlocuită tot atât de uşor ca microprocesorul unui computer. Chiar dacă aduci noi do vezi,

e posibil să nu reuşeşti să-i convingi pe acei oameni a căror minte este închistată din pricina prejudecăţi lor.

Eu voi aduce, însă, dovezi pentru a-mi susţine teza, invitându-i pe cititori să le studieze şi să le judece cu

atenţie.

Lumea comunistă a luat cunoştinţă, cu siguranţă, de această carte care a fost tradusă în rusă, chineză,

germană, slovacă, română şi în alte limbi şi care a fost introdusă pe furiş, în mari cantităţi, în ţările aflate în

spatele Cortinei de Fier. De exemplu, un ziar din Berlinul de Est, într-un articol intitulat “Ucigaşul lui Marx”,

a atacat această carte, caracterizând-o drept “cea mai provocatoare şi mai ruşinoasă lucrare care a fost scrisă

vreodată împotriva lui Marx”.

Poate fi Marx distrus chiar atât de uşor? Sau dezvăluie oare această lucrare punctul vulnerabil al ideologiei

sale? Ar fi oare marxismul discreditat dacă lumea ar şti despre legăturile lui cu satanismul? Se gă sesc oare

suficient de mulţi oameni care să nu rămână nepăsători în faţa acestei chestiuni?Marxismul reprezintă marea bulversare a vieţii modeme. Indiferent de părerea pe care o a veţi despre această

doctrină, indiferent dacă credeţi sau nu că Satan există, indiferent de ceea ce credeţi despre faptul că în

anumite cercuri se practică închinarea la Diavol, vă invit să parcurgeţi cu atenţie şi să judecaţi cu luare

aminte documentaţia pe care o prezint în paginile care urmează.

Cred că acest lucru ar putea să vă ajute să vă orientaţi în cadrul confruntărilor dumneavoastră cu marxismul.

RICHARD WURMBRAND

Capitolul I

SCHIMBARE DE CREDINŢĂ

Scrierile creştine ale lui Marx

Astăzi o treime din populaţia lumii este marxistă. Într-o formă sau alta, marxismul a găsit numeroşi adepţi şi în

ţările capitaliste. Printre aceştia se numără chiar şi creştini, ba chiar şi reprezentanţi ai bisericii – unii dintre ei

deţinând funcţii importante – care sunt convinşi că, în timp ce Isus a dat răspunsul la întrebarea: cum se poate

ajunge în cer, Marx ar fi oferit soluţia justă pentru a-i ajuta pe cei flămânzi, săraci şi asupriţi de pe pământ.

Se spune că Marx i-ar fi iubit pe oameni, fiind stăpânit de o singură idee: cum să vină în ajutorul maselor

exploatate. El susţinea că sistemul capitalist îi sărăceşte pe oameni. Odată înlăturat acest sistem perimat, după o

perioadă de tranziţie şi de dictatură a proletariatului, va apărea o societate în care fiecare individ va lucra după

capacitatea sa în fabrici şi ferme aparţinând colectivităţii, fiind retribuit după nevoile sale. Atunci nu ar mai

exista nici un stat care să-l constrângă pe individ, nici războaie, nici revoluţii, ci numai o veşnică înfrăţire

universală.

Pentru a realiza fericirea maselor, nu este însă suficientă numai răsturnarea capitalismului. Marx scrie:

“Pentru o reală fericire a maselor, este necesară nimicirea religiei ca fericire iluzorie a omului.

Chemarea adresată maselor de a nu-şi mai face iluzii cu privire la condiţiile lor este o chemare la

abandonarea condiţiei care necesită iluzii. Ca atare, critica religiei este critica acestei văi a plân gerii a

cărei aureolă este religia.” [1]

Se spune că Marx s-ar fi pronunţat împotriva religiei din pricină că aceasta ar împiedica realizarea idealului

comunist, pe care el îl considera ca singura soluţie viabilă pentru problemele acestei lumi. Astfel îşi

argumentează marxiştii atitudinea lor şi, din păcate, sunt şi oameni ai bisericii care oferă aceleaşi explicaţii. În

timpul unei predici, pastorul Oesterreicher (Anglia) a afirmat:

“Indiferent de formele sale, bune sau rele, comunismul este la origine o mişcare de eliberare a omului

de sub exploatarea semenului său. Din punct de vedere sociologic, biserica a fost şi încă mai este într-o

mare măsură de partea exploatatorilor. Karl Marx, ale cărui teorii denotă o pasiune pentru dreptate şi

fraternitate, aflându-şi rădăcinile în prorocii evrei, detesta religia pentru că aceasta fusese folosită ca

un instrument în perpetuarea unei situaţii sociale în care copiii erau robi şi munceau până la epuizare

ca să-i îmbogăţească pe alţii, aici, în Anglia. Nu era uşor să fi spus acum o sută de ani că religia este

opium pentru popor… Ca mădulare ale Trupului lui Cristos trebuie să ne pocăim sincer, ştiind că a vem

o mare datorie morală faţă de fiecare comunist.” [2]

Marxismul îi impresionează pe unii oameni din cauza succesului său. Însă succesul nu trebuie confundat cu

valoarea. Vracii au şi ei adeseori succes. Succesul poate valida atât adevărul cât şi minciuna. Dimpotrivă, eşecul

poate fi constructiv atunci când deschide calea către un adevăr mai adânc. Astfel că unele dintre lucrările lui

Marx ar trebui analizate făcând abstracţie de succesul lor.

Cine a fost Marx? La începutul tinereţii sale, Karl Marx îşi făcuse o profesiune de credinţă din a fi şi a trăi ca un

creştin. Prima sa lucrare se numeşte “Unirea credinciosului cu Cristos”.În această carte citim următoarele

cuvinte frumoase:

“Prin dragostea lui Cristos ne întoarcem inimile totodată către fraţii noştri care sunt legaţi de noi în

chip lăuntric şi pentru care El S-a dat pe Sine Însuşi ca jertfă.”

Aşadar, Marx cunoscuse calea care trebuie urmată pentru ca oamenii să poată fraterniza şi să se iubească unii pe

alţii – şi anume Creştinismul.

El continuă:

“Unirea cu Cristos conferă înălţare spirituala, mângâiere în necazuri, pace sufletească şi o inimă

capabilă de dragoste pentru aproapele tău, capabilă de orice faptă bună şi nobilă – nu de dragul ambi-

ţiei şi al gloriei, ci numai de dragul lui Cristos.” [3]

Cam în aceeaşi vreme, Marx scrie în dizertaţia sa intitulată „Gândurile unui tânăr la alegerea carierei sale”:

“Religia însăşi ne învaţă că Idealul către Care năzuim cu toţii, S-a jertfit pe Sine Însuşi pentru omenire.

Cine ar îndrăzni să tăgăduiască această învăţătură? Dacă am ales postura în care putem înfăptui

maximum pentru El, nu vom fi niciodată copleşiţi de greutatea poverilor, deoarece acestea nu sunt

decât sacrificii făcute pentru binele tuturor. “ [4]

La început, Marx a avut convingeri creştine. Când a terminat liceul, în certificatul său de absolvent, în dreptul

rubricii “Cunoştinţe de religie” erau scrise următoarele cuvinte:

“Cunoştinţele sale despre credinţa şi morala creştină sunt destul de clare şi bine asimilate. El cunoaşte

într-o oarecare măsură şi istoria Bisericii Creştine.” [5]

Cu toate acestea, într-o teză scrisă în aceeaşi perioadă, Marx repetă de şase ori cuvântul “a distruge”, cuvânt pe

care colegii săi nu l-au folosit nici măcar o singură dată în decursul acestui examen. De aceea, el a şi fost

poreclit “Distruge”. Era normal ca el să vrea să distrugă, de vreme ce numea omenirea “gunoi omenesc”,

afirmând: “Pe mine nu mă vizitează nimeni – ceea ce îmi convine – pentru că oamenii de astăzi pot să mă…

(expresie obscenă). Toţi sunt nişte ticăloşi.”

Primele scrieri contra lui Dumnezeu

La puţin timp după ce Marx a obţinut acest cer tificat, ceva misterios s-a petrecut în viaţa lui: a devenit un spirit

fervent antireligios. Un cu totul alt Marx a început să se contureze.

El scrie într-una din poeziile sale: “Vreau să mă răzbun pe Acela Care domneşte deasupra tuturor.” [6] Aşadar,

el era convins că există Unul care domneşte deasupra tuturor, dar Îl duşmănea, deşi Cel de Sus nu-i făcuse nici

un rău.

Marx aparţinea unei familii relativ bogate. Nu suferise de foame în timpul copilăriei sale. Era mult mai înstărit

decât mulţi dintre colegii săi. Ce anume a făcut să se nască în el această ură îngrozitoare faţă de Dumnezeu? Nu

se cunoaşte nici un motiv personal. Sau să nu fi rostit oare altcineva aceste cuvinte prin gura lui Marx?

La vârsta la care majoritatea tinerilor sunt însufleţiţi de idealuri altruiste, pregătindu-se pentru viitoarea lor

carieră, tânărul Marx scrie următoarele versuri (poemul „Strigătul unui deznădăjduit”):

Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul,

În blestemul şi tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai rămas decât răzbunarea.

Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului,

Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,

Groaza superstiţioasă -îi va fi fortăreaţă.

Agonia cea mai neagră -îi va fi căpătâi.

Cel ce-l va privi cu un ochi sănătos,

Se va întoarce palid ca moartea şi mut,

Cuprins de morbul morţii oarbe şi îngheţate,

Fie ca fericirea lui să-i pregătească moartea. [7]

Marx visa să distrugă lumea creată de Dumnezeu. Într-un alt poem, el a spus:

Atunci voi fi în stare să merg triumfător,

Ca un zeu, printre ruinele împărăţiilor.

Fiecare din cuvintele mele este foc şi acţiune.

Pieptul meu este la fel ca cel al Creatorului… [8]

Cuvintele “Îmi voi clădi tronul în înaltul cerului” precum şi mărturisirea că cel ce stă pe acest tron va emana

numai groază şi agonie, amintesc de laudele îngâmfate ale lui Lucifer: “Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul

de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu” (Isaia 14:43).

Poate că nu este o simplă coincidenţă faptul că Bakunin, care a fost mult timp unul dintre cei mai apropiaţi

prieteni ai lui Marx, scria:

“Trebuie să-l adori pe Marx ca să fii iubit de el. Trebuie cel puţin să-ţi fie frică de el ca să te tolereze în

preajma lui… Marx este atât de mândru, până la ticăloşie şi nebunie.” [9]

Biserica lui Satan şi Ulanem

De ce îşi doreşte Marx un astfel de tron? Răspunsul se află în puţin cunoscuta dramă, intitulată „Ulanem”,

scrisă de el tot în timpul studenţiei. Pentru a explica acest titlu, este necesară o digresiune.

Unul din ritualurile bisericii satanice este liturghia neagră, pe care o face un preot al Satanei la miezul nopţii. În

sfeşnice se pun invers lumânări negre. Preotul poartă odăjdii îmbrăcate însă pe dos, cu căptuşeala în afară. El

spune tot ce este scris în cartea de rugăciuni, însă citeşte totul de la sfârşit la început. Numele sfinte ale lui

Dumnezeu, Isus şi Maria sunt citite invers. Un crucifix este fixat cu partea de sus în jos sau este călcat în

picioare. Trupul unei femei goale serveşte drept altar. O azimă sfinţită furată dintr-o biserică, pe care a fost scris

numele lui Satan, e folosită în bătaie de joc pentru împărtăşanie. În timpul acestei slujbe negre se arde o Biblie.

Toţi cei prezenţi promit că vor săvârşi toate cele şapte păcate de moarte, aşa cum sunt enumerate în catehismul

catolic, şi că nu vor face nici o faptă bună. Urmează o orgie.

Închinarea la Diavolul este foarte veche. Biblia are multe de spus şi de condamnat în această privinţă. De

exemplu, evreii – deşi au primit de la Dumnezeu adevărata religie – s-au abătut uneori de la credinţa lor şi “au

adus jertfe dracilor” (Deuteronom 32:17). Mai târziu, regele Ieroboam al Israelului a instituit preoţi pentru idoli

(2 Cronici 11:15).

Astfel, unii oameni au crezut încă din timpuri străvechi în existenţa Diavolului. Păcatul şi răutatea sunt

caracteristicile împărăţiei sale, iar dezbinarea şi distrugerea sunt roadele ei inevitabile. Imensele concentrări de

forţe ale răului, atât în timpurile din vechime cât şi în perioada modernă a comunismului şi nazismului, n-ar fi

fost posibile fără concursul direct al Diavolului însuşi. El a fost conducătorul din umbră care, în planul său de a-

şi subordona omenirea, s-a substituit energiei unificatoare.

În mod eloncvent, Ulanem este o inversare a unui nume sfânt, anagrama lui Emanuel – un nume biblic al lui

Isus – care în ebraică înseamnă “Dumnezeu este cu noi”. Astfel de inversări de nume sunt frecvent practicate în

magia neagră.

Vom putea înţelege drama Ulanem numai dacă vom citi mai întâi o bizară confesiune făcută de Marx în poemul

intitulat “Trubadurul”:

Aburi infernali se ridică şi umplu creierul,

Până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire.

Vezi această sabie? Prinţul întunericului

Mi-a vândut-o.

Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul,

Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morţii. [10]

Aceste versuri capătă o semnificaţie aparte atunci când aflăm că în riturile unei iniţieri mai înalte în biserica

Dacă i-ar spune cărbunelui să devină alb,

Aşa va fi, precum vrea Stalin…

Luaţi aminte, stăpânul întregii lumi – Stalin – trăieşte.

O compoziţie mult mai târzie, a unui important poet sovietic, denotă o anumită variaţie a stilului res pectiv, nu

însă şi a temelor abordate:

L-aş fi comparat cu un munte alb – dar muntele are un vârf.

L-aş fi comparat cu adâncurile mării – dar marea are un fund.

L-aş fi comparat cu luna strălucitoare – dar luna străluceşte la miezul nopţii, nu în toiul zilei.

L-aş fi comparat cu soarele strălucitor – dar soarele străluceşte în toiul zilei, nu la miezul nopţii.

Mao Tse-Tung a fost aclamat ca omul “a cărui minte a creat lumea”. Kim Ir Sen, dictatorul din Coreea de Nord,

este idolatrizat ca şi Nicolae Ceauşescu, dictatorul comunist din România.

Ceauşescu este o altă figură stalinistă. El este obiectul cultului personalităţii şi este asemuit cu Iulius Cezar,

Alexandru cel Mare, Penele, Cromwell, Napoleon, Petru cel Mare şi Abraham. Dar se pare că această listă cu

nume ilustre nu este suficientă pentru el. Astfel că mai este numit şi “Dumnezeul nostru laic”.

(Apropo, comuniştii din România, care nu admit organizarea pe teritoriul acestei ţări a întrunirilor religioase

internaţionale, au acceptat, în primăvara anului 1979, desfăşurarea unui congres al vrăjitorilor la Curtea de

Argeş).

În Bucureşti, se află un muzeu în care sunt expuse darurile primite de Ceauşescu din partea poporului. Printre

acestea se numără şi o acuarelă pictată de un orb care şi -a recăpătat vederea datorită unui miracol. El îşi explică

această situaţie prin faptul că şi-a concentrat toate gândurile asupra Preşedintelui care poate nu numai să redea

vederea celor orbi, ci chiar să mişte din loc munţii Carpaţi.

O altă pictură îl înfăţişează pe Ceauşescu alături de domnitorul Vlad Ţepeş, cunoscut ca “vampirul Dracula”

pentru că avea obiceiul de a-i trage în ţeapă pe duşmanii săi. Într-o manieră asemănătoare, Stalin a glorificat

personalitatea ţarului Ivan cel Groaznic [33].

Capitolul VI

UN RĂZBOI SPIRITUAL

Demoni mici şi mari

Conform doctrinei eficiente marxiste – care, după cum am demonstrat, nu este decât un deghizament al

satanismului – nici Dumnezeu, nici Diavolul nu există, amândoi fiind consideraţi ca plăsmuiri ale imaginaţiei

noastre. Pe baza acestor considerente, comuniştii îi persecută pe creştini.

Cu toate acestea, ziarul sovietic Komunisma Uzvara (aprilie 1974) informează că în şcolile din Letonia

comunistă au fost înfiinţate mai multe cercuri ateiste. Copiii din clasele IV-VI primesc calificativul de

“drăcuşori”, iar cei dintr-a VII-a pe cel de “slujitori ai Diavolului”. Într-o altă şcoală, elevilor din clasa a VIII-a

li se spune “copii devotaţi ai Diavolului”. La şedinţele de ateism copiii vin costumaţi ca îngeri căzuţi, punându-

şi coarne şi coadă [1].

Astfel, este interzis să te închini lui Dumnezeu, deşi închinarea la Diavol este permisă în mod făţiş şi chiar

încurajată printre elevii de şcoală primară. Acesta era obiectivul mascat al comuniştilor atunci când au venit la

putere în Rusia.

În localitatea Vitebsk din U.R.S.S., Zoia Titova, membră a organizaţiei tineretului comunist, a fost prinsă în

timp ce practica magia neagră. Când a fost discutat cazul, într-una din şedinţe, s-a votat în unanimitate

împotriva sancţionării acesteia, deşi, de regulă, cei care se închină lui Dumnezeu sunt excluşi din organizaţie.

Comuniştii consideră că este greşit să crezi în Dumnezeu. Din cauza acestei “crime”, mulţi copii au fost

îndepărtaţi de familiile lor şi crescuţi în internatele speciale ale şcolilor ateiste.

Este incredibil, dar comuniştii au încercat să-i determine chiar pe conducătorii bisericii să se închine lui Satan.

Un preot ortodox pe nume Platonov, agitator antisemit, a trecut de partea comuniştilor când aceştia au venit la

putere în Rusia. În consecinţă, a fost numit episcop devenind astfel un Iuda care îi denunţa la Securitate pe

credincioşii din parohia sa, fiind pe deplin conştient de modul foarte drastic în care aceştia aveau să fie

persecutaţi.

Într-o zi, pe când se afla în autobuz, s-a întâlnit cu sora lui, Alexandra, stareţă a unei mănăstiri, care fusese

arestată de mai multe ori până în acel moment. El a întrebat-o: “De ce nu vorbeşti cu mine? Nu-ţi mai recunoşti

fratele?” Ea a răspuns: “Îndrăzneşti să mai mă întrebi de ce?! Mama şi tata s-ar răsuci în mormânt! Tu îi slujeşti

lui Satan!” Deşi deţinea funcţia de episcop ortodox în Uniunea Sovietică, acesta a răspuns: “Poate că eu însumi

sunt Satan” [2]. Pravoslavnaia Rus scrie:

„La puţin timp după ce comuniştii au ajuns la putere, catedrala ortodoxă din Odesa, atât de îndrăgită

de locuitorii oraşului, a devenit locul de întâlnire al sataniştilor… Ei se mai adunau şi la Slobodka

Romano precum şi în fosta casă a contelui Tolstoi.”

În continuare, urmează o descriere amănunţită a slujbelor satanice ţinute de diaconul Serghei Mihailov de la

înşelătoarea Biserică Vie – o sectă ortodoxă înfiinţată cu complicitatea comuniştilor. Un participant la liturghia

neagră, o descrie ca pe o “parodie a liturghiei creştine, în timpul căreia sângele omenesc este folosit pentru

împărtăşanie”. Aceste slujbe satanice aveau loc în catedrală, în faţa altarului.

Tot în Odesa, la Muzeul Ateilor, era expusă o statuie a lui Satan, numită Bafomet . În timpul nopţii, sataniştii

obişnuiau să se adune înăuntrul muzeului pentru a se ruga şi a cânta în faţa acestei statui [3].

Batjocorirea obscenă a religiei

Într-un anumit sens, arestarea de către comunişti a preoţilor şi a pastorilor consideraţi de ei ca fiind

contrarevoluţionari, ar putea părea “logică.” Dar de ce preoţii de la închisoarea din Piteşti au fost siliţi de către

marxiştii din România să rostească liturghia deasupra excrementelor şi a urinei? De ce creştinii au fost torturaţi

pentru a se împărtăşi cu aceste excremente în locul elementelor necesare sfintei comuniuni? De ce această

obscenă batjocorire a religiei? De ce preotului ortodox român Roman Braga – pe care l-am cunoscut personal în

timp ce se afla în închisoare din ordinul comuniştilor şi care acum locuieşte în S.U.A. – i-au fost smulşi dinţii,

unul câte unul, cu o bară de fier pentru a-l face să hulească?

Comuniştii i-au explicat nu numai lui: “Dacă noi vă omoram pe voi, creştinii, voi vă veţi duce în cer. Dar nu

vrem să deveniţi martiri. Mai întâi trebuie să vă facem să-L blestemaţi pe Dumnezeu, pentru ca apoi să vă

duceţi în iad.”

În închisoarea de la Piteşti, comuniştii obişnuiau să-l “boteze” zilnic pe un deţinut foarte evlavios, băgându-l cu

capul în butoiul în care tovarăşii săi de suferinţă îşi făcuseră nevoile şi obligându-i în acest timp pe ceilalţi

deţinuţi să intoneze cântările specifice botezului.

Unui student de la teologie, după ce a fost îmbrăcat cu forţa cu nişte cearşafuri albe (o imitaţie a veşmintelor lui

Cristos), i s-a legat de gât, cu sfoară, un falus făcut din săpun. Creştinii erau bătuţi până când îşi ieşeau din

minţi pentru a fi forţaţi să îngenuncheze în faţa unei astfel de imagini batjocoritoare a lui Isus Cristos. Trebuiau

să sărute săpunul şi să rostească o parte din liturghie [4].

Alţi deţinuţi au fost siliţi să-şi dea jos pantalonii şi, astfel dezbrăcaţi, să se aşeze pe Biblii deschise [5].

Astfel de silnicii batjocoritoare au fost practicate în închisori timp de cel puţin doi ani cu deplinul acord al

conducerii de partid. Ce au în comun aceste josnicii cu socialismul şi cu bunăstarea proletariatului? Nu sunt

oare aceste lozinci anticapitaliste doar nişte pretexte pentru organizarea orgiilor şi a blasfemiilor satanice?

Marxiştii pretind că sunt atei şi că nu au nimic în comun nici cu cerul, nici cu iadul. În astfel de împrejurări

extreme, marxismul şi-a lepădat însă masca ateismului, dezvăluindu-şi adevărata sa identitate: satanismul.

Pentru persecutarea credincioşilor de către comunişti poate că s-ar găsi vreo explicaţie omenească, dar

îndârjirea şi furia cu care s-au exercitat aceste persecuţii nu pot fi decât de sorginte satanică.

În închisorile din România, ca şi în cele din U.R.S.S., călugăriţele care nu se lepădau de credinţă erau violate

(sex anal), iar fetele baptiste – silite să practice sex oral [6].

Mulţi deţinuţi supuşi la astfel de tratamente au murit ca martiri, dar comuniştii nu s -au mulţumit cu atât. Prin

aplicarea unor procedee satanice, ei au reuşit să-i facă pe martiri să blesteme în ceasul morţii din cauza delirului

provocat de torturile la care aceştia fuseseră supuşi.

În scrierile sale, Marx pomeneşte doar o singură dată despre tortură. În timpul vieţii sale, mulţi dintre adepţii săi

au fost torturaţi de către autorităţile Rusiei ţariste. De vreme ce Marx este etichetat drept umanist, ne -am aştepta

ca el să incrimineze astfel de practici îngrozitoare. Dar singurul lui comentariu în această privinţă a fost

următorul:

„Tortura a dat naştere la cele mai ingenioase inovaţii, creându-se astfel pentru mulţi meseriaşi cinstiţi

numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare.“ [7]

Tortura creează locuri de muncă şi dă naştere la inovaţii ingenioase – iată tot ceea ce Marx a avut de spus în

legătură cu acest subiect. Nu este de mirare că guvernările marxiste le-au întrecut pe toate celelalte în privinţa

torturării dizidenţilor – ceea ce confirmă, încă o dată, caracterul satanist al marxismului.

Ca şi satanismul, marxismul se întemeiază pe ura faţă de Dumnezeu. În 1923, în Uniunea Sovietică, în prezenţa

lui Troţki şi a lui Lunacearski, mai multe procese batjocoritoare au fost intentate lui Dumnezeu [8]. Dar această

aversiune faţă de Dumnezeu şi faţă de poporul Său nu ţine numai de domeniul trecutului .

În 1970 au avut loc profanări satanice ale biserici lor catolice din Upnya, Dotnuva, Zanaiciu, Kalvarija, Sede şi

alte localităţi din Lituania Sovietică. Cea mai recentă profanare de care avem cunoştinţă a avut loc în Alsedeai,

la 22 septembrie 1990 [9].

În cartea sa „Spitalul de psihiatrie nr. 14 din Moscova”, Georghi Fedotov relatează discuţia pe care a avut-o cu

Vladimir Leviţki despre creştinul Argentov care fusese internat acolo. Doctorul a spus: “Dumneavoastră îl

atrageţi pe prietenul Eduard de partea lui Dumnezeu, iar noi – de partea Diavolului. De aceea voi face uz de

drepturile mele de psihiatru pentru a vă interzice dvs. şi prietenilor dvs. accesul la el.”

Creştinul Salu Daka Nedebele a fost supus unui interogatoriu de către poliţia secretă din Mozambic (ţară

comunistă). Ofiţerul care l-a anchetat i-a spus: “Vreau să-L omoram pe Dumnezeul tău.” Apoi a îndreptat arma

spre capul deţinutului şi a adăugat: “Ăsta este Dumnezeul meu care îmi dă putere asupra vieţii şi asupra morţii:

Dacă Dumnezeul tău ar veni aici, l-aş împuşca chiar şi pe El.” [10]

În Chiasso – un oraş din Angola – comuniştii au tăiat vite într-o biserică şi apoi le-au aşezat capetele pe altar şi

pe amvon. Pe o pancartă era scris: “Aceştia sunt dumnezeii pe care îi adoraţi.” Pastorul Aurelio Chicanha

Saunge a fost ucis împreună cu o sută cincizeci dintre enoriaşii săi [11].

Preotul catolic lituanian Eugen Vosikevic a fost găsit omorât, cu gura umplută cu pâine – indiciu neîndoielnic al

unui ritual satanic [12].

Ziarul comunist Vecernia Moskva a lăsat să-i scape următoarea mărturisire involuntară:

“Noi nu luptăm împotriva credincioşilor şi nici chiar împotriva preoţilor. Noi luptăm împotriva lui

Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui” [13].

A “lupta împotriva lui Dumnezeu pentru a smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui” este singura motivaţie

logică a luptei comuniştilor împotriva religiei.

Nu ne miră publicarea unor astfel de declaraţii într-un ziar sovietic. Marx făcuse deja nişte afirmaţii

asemănătoare în cartea sa „Ideologia germană”. Numindu-L – ca şi Hegel – pe Dumnezeu “Spiritul Absolut”,

Marx scria: “Suntem preocupaţi de o problemă extrem de interesantă: descompunerea Spiritului Absolut.”

Ceea ce îl preocupa de fapt pe Marx nu era combaterea unei false credinţe într-un Dumnezeu neexistent. El

credea cu certitudine în existenţa lui Dumnezeu şi dorea să vadă cum se descompune acest Spirit Absolut aşa

cum comuniştii doresc să-i vadă pe deţinuţii politici putrezind de vii în închisoare.

În Albania, preotul Ştefan Kurti a fost condamnat la moarte pentru că a botezat un copil . În mai multe ţări

comuniste, inclusiv în Coreea de Nord, botezul nu poate avea loc decât în secret.

La procesul intentat Mitropolitului Banjamin din Leningrad, procurorul a spus:

“Biserica Ortodoxă este o organizaţie subversivă. De fapt, întreaga biserică ar trebui să fie

condamnată la ani de închisoare.”

Singurul motiv pentru care nu toţi creştinii sunt azvârliţi după gratii în Uniunea Sovietică, este acela că,

deocamdată, comuniştii nu sunt îndeajuns de puternici. Dar dorinţa de a distruge persistă. Cu ajutorul puterilor

răului, ei ar fi distrus întreaga lume, inclusiv pe ei înşişi, dacă nu i-ar fi împiedicat Duhul lui Dumnezeu.

În Uniunea Sovietică, botezul poate fi oficiat numai după înregistrarea oficială a persoanei respective.

Persoanele care doresc să fie botezate sau care doresc să-şi boteze copilul trebuie să se prezinte cu buletinul de

identitate la reprezentanţii conducerii bisericii, care, la rândul lor, trebuie să raporteze situaţia autorităţilor

statului. Rezultatul este persecutarea celor botezaţi. Colhoznicii (muncitorii care lucrează în agricultură în

fermele colective numite colhozuri) nu au buletin de identitate şi de aceea sunt nevoiţi să -şi boteze copiii pe

ascuns [14]. Mulţi pastori protestanţi au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie pentru că au botezat oameni.

Înverşunarea cu care comuniştii se împotrivesc oficierii botezului presupune recunoaşterea din partea lor a

eficienţei acestui act spiritual pentru mântuirea sufletului. Oamenii religioşi din Israel, Pakistan sau Nepal se

opun botezului în numele religiei de care aparţin pentru că botezul reprezintă pecetea adeziunii la creştinism.

Dar pentru atei – după cum le place comuniştilor să se declare – botezul n-ar trebui să însemne nimic, de vreme

ce nu ar aduce nici beneficii, nici prejudicii persoanei care se botează. Dar atunci, de ce luptă comuniştii cu

atâta îndârjire împotriva botezării oamenilor? Deoarece comuniştii “luptă împotriva lui Dumnezeu pentru a

smulge sufletele credincioşilor din mâna Lui.” De fapt, ideologia lor nu se bazează pe ateism, ci pe ura

neîmpăcată împotriva lui Dumnezeu.

“Printre alte scopuri – spune Lenin – partidul nostru a fost creat anume pentru a lupta împotriva oricărei amăgiri

religioase a poporului.”

Practici oculte

Cu privire la relaţia dintre marxism şi ocultism, mai multe amănunte se pot afla din cartea „Descoperiri

parapsihologice în spatele Cortinei de Fier” [15] de Sheila Ostrander şi Lynn Schroder. Deosebit de important

este faptul că Estul comunist este mult mai avansat decât Vestul în studierea forţelor întunericului aflate sub

stăpânirea lui Satan.

Dr. Eduard Naumov, membru al Asociaţiei Internaţionale de Parapsihologic, a fost arestat la Moscova.

Fizicianul moscovit L. Regelsohn, un evreu creştinat care i -a luat apărarea, ne-a comunicat motivul acestei

arestări: Naumov s-a străduit să împiedice dominarea sferei psihice a vieţii de către forţele răului pe care le

foloseşte parapsihologia ca pe o armă nouă pentru a încătuşa sufletul omului.

În Cehoslovacia, Bulgaria, etc., Partidul Comunist cheltuieşte sume uriaşe de bani pentru cercetările secrete

întreprinse în acest domeniu.

Cortina de Fier împiedică informarea Occidentului cu privire la activitatea desfăşurată în cele douăzeci de

institute de parapsihologic reperate în Uniunea Sovietică.

Komsomolskaia Pravda (din Moscova) a publicat un articol despre felul în care hipnotizatorii îi ajută pe oameni

să “retrăiască vieţile lor anterioare”. În acest scop ei folosesc următoarele sugestii:

„Te cufunzi adânc în pământ, mai adânc, şi mai adânc. Devii una cu pământul… Eşti în adâncul

pământului. Eşti înconjurat de un întuneric dens… În jurul tău este noapte eternă…

Acum ne apropiem de o rază de lumină îndepărtată… mai aproape, tot mai aproape. Ne strecurăm

printr-o gaură îngustă spre cer, lăsându-ne propriul trup în adâncul pământului… Trecem peste

hotarele timpului… şi ne întoarcem în trecut…” [16]

În aceste articole, sovieticii cultivă în mod deliberat echivocul. Fiind conştienţi că anumiţi cititori ar putea să se

sperie, ei îşi iau măsurile de precauţie necesare, susţinând că informaţiile publicate nu reprezintă şi punctul de

vedere al redacţiei respective. Dar ce anume ar crede cititorii despre un editor care ar reproduce necontenit

articole provocatoare şi ilustraţii lascive din Playboy, susţinând totodată că nu este întru totul de acord cu ceea

ce îi oferă publicului?

Scriitorii sovietici afirmă foarte clar că această “maşină a timpului” nu este o plăsmuire a literaturii ştiinţifico-

fantastice. “Transpersonalizarea” face posibilă această călătorie în timp.

În timpul slujbelor satanice, toate rugăciunile sunt rostite invers, de la sfârşit spre început, iar odăjdiile preotului

sunt îmbrăcate pe dos, cu căptuşeala în afară. Inversiunea este principiul satanic fundamental, fiind aplicat chiar

şi în cazul doctrinelor care postulează reincarnarea. În timp ce oamenii religioşi din India sunt preocupaţi de

viitoarele lor reincarnări şi încearcă să progreseze spiritual prin propriile lor puteri as cultând de ceea ce ei cred

a fi poruncile lui Dumnezeu, sataniştii sunt preocupaţi numai de incarnările lor anterioare. Ei nu sunt interesaţi

câtuşi de puţin de ideea ameliorării viitorului în perspectiva eternităţii.

Marxismul ca religie

La fel cum Diavolul L-a ispitit pe Isus Cristos, adresându-I-se cu versete biblice, tot astfel Marx foloseşte texte

din Sfânta Scriptură al căror înţeles îl denaturează însă foarte mult.

Volumul al doilea din Operele lui Marx şi Engels începe cu cuvintele adresate de Isus apostolilor Săi (Ioan

6:63) citate de Marx în cartea sa, „Sfânta Familie”: “Duhul este Cel care dă viaţă.” În continuare, citim:

“Critica [critica îndreptată de Marx împotriva a tot ceea ce există] a iubit atât de mult masele populare

încât a dat pe cel mai iubit fiu al său [i.e. Marx], pentru ca oricine crede în el să nu piară şi să aibă

viaţa criticii. Critica s-a întrupat în rândul maselor populare şi a locuit printre noi, şi noi am privit

slava sa ca întocmai slava singurului născut din Tatăl. Critica n-a crezut ca un lucru de apucat să fie

deopotrivă cu Dumnezeu, ci s-a smerit luând chipul unui legător de cărţi şi s-a umilit până la absurd –

da, absurdul critic exprimat în diverse limbi” [17].

Cei familiarizaţi cu textul Sfintei Scripturi vor recunoaşte în rândurile de mai sus o parodie a versetelor biblice

(Ioan 3:16; 1:14; Filipeni 2:6-8). Aici Marx apreciază încă o dată lucrările sale ca fiind “absurde”, după cum

altă dată considera că scrierile sale sunt “cărţi porceşti”.

Marxismul este o nouă religie, avându-şi propria ei Scriptură. Cartea ei de căpătâi, „Capitalul”, de Karl Marx,

este numită “Biblia clasei muncitoare”. Marx însuşi se considera “Preotul comunismului” [18].

Comunismul “are orgoliul de a fi infailibil” [19]. Toţi cei care se împotrivesc “crezului” comunist (expresia îi

aparţine lui Engels) [20] sunt excomunicaţi. Marx a scris: “Bakunin ar trebui să fie mai precaut. Altminteri, îl

vom excomunica” [21].

Toţi cei care mor pentru cauza marxsimului sunt comemoraţi ca “martiri”. De asemenea, marxismul are

momentele sale sacre: solemnitatea primirii copiilor de vârstă preşcolară în organizaţia numită “Copiii lui

Octombrie”; depunerea jurământului de către cei care sunt făcuţi “pionieri”, după care urmează ceremoniile

primirii de noi membri în rândurile comsomolului şi ale Partidului. Spovedaniei i se substituie autocritica făcută

de comunişti în public, în faţa întregii adunări de partid [22].

Marxismul este o religie pentru că întruneşte toate caracteristicile unei religii. Totuşi, în liteeratura de

propagandă marxistă, acestui dumnezeu nu i se spune pe nume. După cum reiese limpede însă din dovezile

furnizate de această carte, dumnezeul acestei religii nu este altul decât Satan.

Este foarte ciudat faptul că deşi marxismul este în mod evident de natură satanică, mai multe biserici din lumea

liberă nu îl resimt totuşi ca pe un pericol.

În această privinţă, câteva statistici sunt edifi catoare.

Mai mulţi profesori de seminar din S.U.A. au fost întrebaţi: “Este posibil ca un om consecvent să fie membru al

bisericii dvs. şi, totodată, adept al marxismului?”

Iată procentajul celor care au răspuns “Da” [23]:

Biserica Episcopală 68 %

Biserica Lutherană 53 %

Biserica Prezbiteriană 49 %

Biserica Metodistă 49 %

Biserica lui Cristos 47 %

Biserica Baptistă Americană 44 %

Biserica Romano-Catolică 31 %

Cât de trist este că cei care urmează Calea Adevărului se lasă înşelaţi de cei care îi slujesc tatălui minciunii.

Capitolul VII

MARX, DARWIN ŞI REVOLUŢIA

Marx şi Darwin

În ce constă contribuţia lui Marx la materializarea proiectului satanic de distrugere a omenirii?

Biblia ne învaţă că Dumnezeu l-a creat pe om “după chipul şi asemănarea Lui” (Geneza 1:26). Până în vremea

lui Marx, omul a continuat să fie considerat ca o “încoronare a creaţiei”. Marx a fost unealta aleasă de Satan

pentru a-l determina pe om să-şi piardă respectul de sine, convingerea descinderii sale din înalte obârşii cereşti

şi a menirii sale de a se întoarce la aceste obârşii. Marxismul este primul sistem filozofic care limitează drastic

noţiunea de om. Conform teoriei lui Marx, omul este în primul rând un pântec care trebuie umplut permanent.

Interesele primordiale ale omului sunt cele de natură economică; el produce pentru a -şi satisface nevoile. În

acest scop, oamenii intră în relaţii de producţie. Aceste relaţii reprezintă baza societăţii, pe care Marx o numeşte

“infrastructură”. Căsătoria, dragostea, arta, ştiinţa, orice alte preocupări şi aspiraţii care nu ţin de domeniul

pântecului constituie “suprastructura” care, în ultimă instanţă, este determinată de necesităţile pântecului.

Nu este de mirare că Marx a elogiat cartea lui Darwin, „Originea omului”, care reprezintă o altă lovitură subtilă

care l-a făcut pe om să uite de originea şi menirea lui de natură divină. Darwin a susţinut că omul provine din

regnul animal.

Omul a fost detronat de către Marx şi Darwin. Nereuşind să-L detroneze pe Dumnezeu, Satan l-a înjosit pe om.

Omul a fost înfăţişat ca descinzând din animal, un biet rob al pântecului.

La 16 ianuarie 1861, Marx îi scria lui Ferdinand Lasalle: “Cartea lui Darwin este foarte importantă, oferindu-mi

un fundament pentru ştiinţele naturale în interpretarea istorică a luptei de clasă.”

Ginerele lui Marx, Paul Laforgue, scrie în Socialismul şi intelectualii:

“Când Darwin a publicat “Originea speciilor”, el I-a răpit lui Dumnezeu rolul deţinut până atunci de

Creator al lumii organice, la fel cum Franklin, prin teoria electricităţii, L-a deposedat de toate

trăsnetele care îi erau atribuite.”

(Scopul iniţial al lui Darwin nu a fost de a ataca religia. El scrisese: “Există o măreţie în această viziune a vieţii,

cu diversele ei puteri, insuflată de la început într-una sau mai multe forme.” Pentru a-şi preciza cât mai clar

poziţia de pe care abordează chestiunea religiei, Darwin, în a doua ediţie a lucrării sale, a adăugat după cuvântul

“insuflată”, sintagma “de către Creator”. Toate ediţiile care au urmat au respectat această adăugire.)

Mai târziu, Freud va termina lucrarea întunericului începută de aceşti doi giganţi, reducând omul, în esenţă, la

instinctul sexual sublimat uneori în politică, artă sau religie. Cel care a readus cunoaşterea teoretică pe făgaşul

ei biblic a fost psihologul elveţian Cari Gustav Jung care a demonstrat că instinctul fun damenta] al omului este

cel religios.

Epoca lui Marx este agitată de un ferment satanic care s-a manifestat în mai multe domenii ale vieţii sociale.

Poetul rus Sologub scria: “Diavolul este tatăl meu.” Un alt poet rus, Briusov, declara: “Îi slăvesc în egală

măsură şi pe Dumnezeu, şi pe Diavolul.”

Marx aparţine aceleiaşi epoci care ni i-a dat pe Nietzsche (filozoful preferat al lui Hitler şi Mussolini), Max

Stirner, un anarhist radical şi Oscar Wilde, cel dintâi teoretician al emancipării homosexualităţii – viciu care a

început să fie privit cu îngăduinţă chiar şi de către unii dintre preoţi.

Forţele satanice au pregătit Rusia pentru victoria marxismului. Revoluţia s-a desfăşurat într-o perioadă în care

dragostea, bunăvoinţa şi sentimentele sănătoase erau considerate ca semne de slăbiciune sufletească şi atitudini

reacţionare. Neprihănirea fecioarelor şi fidelitatea în căsnicie a bărbaţilor erau considerate ca o ruşine. Dorinţa

de a distruge trecea drept rafinament iar neurastenia era apreciată ca un semn de intelectualizare. Aceasta era

tematica abordată de noii scriitori, propulsaţi din obscuritate în cercurile literare. Oamenii născoceau vicii şi

perversiuni, evitând în chip dezgustător să gândească în termeni morali.

Cum a devenit Stalin revoluţionar după ce l-a citit pe Darwin? [1] Pe când era student la seminarul ortodox,

Stalin şi-a însuşit din lectura cărţilor lui Darwin concepţia conform căreia omul nu este creaţia lui Dumnezeu ci

rezultatul unei evoluţii definite de lupta nemiloasă dintre indivizi. Cel mai puternic ş i cel mai dur va

supravieţui. Astfel, Stalin a învăţat că criteriile morale şi religioase nu au nici un rol în natură şi că omul este o

parte componentă a naturii ca un peşte sau ca o maimuţă. Ca să trăiască, trebuie să fie neîndurător, crud, lipsit

de orice scrupule.

Darwin a scris o carte de ştiinţă în care şi-a expus teoria sa cu privire la originea speciilor, fără implicaţii

politice sau economice. Dar, deşi multă lume a fost în stare să accepte ideea că Dumnezeu a creat lumea printr –

un îndelungat proces de evoluţie, teoria lui Darwin a dus în cele din urmă la uciderea a zeci de milioane de

oameni nevinovaţi. El a devenit astfel autorul moral al celui mai mare genocid din istorie. Dincolo de

frământările intelectuale ale secolului al XlX-lea, poate fi stabilită influenţa Revoluţiei franceze care – din punct

de vedere spiritual – se înrudeşte în mare măsură cu cataclismul social din Rusia secolului XX.

În timpul revoluţiei franceze, Anarchasis Clootz, un important revoluţionar şi iluminist francez, a s usţinut că

este “duşmanul personal al lui Isus Cristos”. El a declarat în faţa Convenţiei din 17 noiembrie 1792 că “poporul

este suveranul şi dumnezeul acestei lumi… Numai neghiobii cred în existenţa unui Dumnezeu ca Fiinţă

Supremă.” Atunci Convenţia a decretat “nimicirea tuturor religiilor”.

Pentru cei care iau în serios rugăciunea “Tatăl Nostru”, cuvintele “şi ne izbăveşte de Cel Rău” au un înţeles

foarte clar: Îl implorăm pe iubitul Tată să ne apere atât pe noi cât şi pe cei din preajma noastră de învăţăturile

mincinoase, de arta dăunătoare care, sub aparenţa frumuseţii, ne strecoară în suflet răul, şi de imoralitatea din

lume. Atunci nu va mai trebui să ne temem de cursele pe care ni le întinde Diavolul.

Rămâne ca dvs. să alegeţi: vreţi să fiţi neîndurători şi perverşi ca Diavolul sau asemenea lui Isus – Dumnezeul şi

omul dragostei sfinte şi al păcii?

Falsul naţionalism al lui Moses Hess

Pentru a oferi o imagine cât mai cuprinzătoare, mă voi referi în continuare la Moses Hess, cel care i-a

“convertit” pe Marx şi pe Engels la socialism.

În Israel se află o piatră funerară pe care se poate citi următoarea inscripţie: “Moses Hess, fondatorul Partidului

Social Democrat.” Hess şi-a expus “crezul” în cartea sa, „Catehismul roşu al poporului german”:

“Ce este negru? Negru este clerul… Aceşti teologi sunt cei mai răi aristocraţi.. . În primul rând, preoţii

îi învaţă pe aristrocraţi să-i exploateze pe oamenii din popor în numele lui Dumnezeu. În al doilea rând,

preoţii sunt cei care învaţă poporul să accepte asuprirea şi exploatarea în numele lui Dumnezeu. În al

treilea, şi cel mai important rând, preoţii îşi asigură cu ajutorul lui Dumnezeu o viaţă îmbelşugată pe

pământ în timp ce poporul este sfătuit să aştepte fericirea din ceruri…

Drapelul roşu simbolizează revoluţia permanentă până la victoria deplină a clasei muncitoare în toate

ţările civilizate: Republica roşie… Religia mea este Revoluţia Socialistă… Muncitorii care au reuşit să

preia puterea politică într-un stat, trebuie să-i ajute pe fraţii lor exploataţi din întreaga lume”’ [2].

Aceasta era religia lui Hess, după cum declarase el însuşi în prima ediţie a Catehismului. La cea de-a doua

ediţie, Hess a mai adăugat câteva capitole. De data aceasta, aceeaşi “religie” (a Revoluţiei Socialiste) este

prezentată într-o terminologie creştină pentru a câştiga adeziunea credincioşilor. Astfel înveşmântată,

propaganda Revoluţiei Socialiste cuprinde şi câteva aprecieri frumoase la adresa Creştinismului ca religie a

dragostei şi a umanitarismului. Dar, din punct de vedere creştin, trebuie făcută precizarea că iadul nu se află pe

pământ iar Împărăţia cerurilor nu se situează în lumea de dincolo. Afirmaţia că societatea socialistă va

reprezenta adevărata împlinire a idealului creştin constituie o dovadă a felului în care Satan poate lua înfăţişarea

unui înger de lumină.

După ce Hess i-a convins pe Marx şi pe Engels să adere la socialism, pretinzând de la bun început că scopul

acestei doctrine este de “a da ultima lovitură religiei medievale” [3] (prietenul său Georg Jung s-a pronunţat

mai clar în această privinţă: “Cu siguranţă că Marx Îl va izgoni pe Dumnezeu din cer” [4]. În viaţa lui s-a

petrecut o schimbare interesantă. El, întemeietorul socialismului modern, a fost şi iniţiatorul unei mişcări

întrutotul diferită de socialism, o formă de manifestare a sionismului.

Astfel, Hess, fondatorul socialismului a cărui menire este de a-l “izgoni pe Dumnezeu din cer”, a fost totodată

promotorul unui sionism diabolic. El, care l-a învăţat pe Marx în ce constă importanţa luptei de clasă, a scris în

1862 aceste surprinzătoare cuvinte: “Ceea ce contează în primul rând este lupta dintre rase şi apoi lupta dintre

clase” [5]. În loc să-i înveţe pe oameni întrajutorarea reciprocă pentru realizarea binelui general , el a aprins

vâlvătaia luptei de clasă care, de atunci, nu s-a mai stins niciodată.

Acelaşi Hess este deci promotorul unui sionism bazat pe lupta dintre rasele omeneşti. După cum res pingem

marxismul satanic, tot astfel orice creştin sau evreu cu simţul responsabilităţii trebuie să respingă această

pervertire diabolică a sionismului.

Hess revendica Ierusalimul ca aparţinând evreilor, eliminându-L însă dintre ei pe Isus, regele evreilor. De ce ar

mai avea Hess nevoie de Isus! Căci, el scrie:

„Fiecare evreu este un virtual Mesia, după cum fiecare evreică este o virtuală Mater Dolorosa.” [6]

Dar atunci, de ce Hess a făcut din evreul Marx un om al urii, pornit să-L alunge pe Dumnezeu din cer şi nu un

Mesia, un om al lui Dumnezeu? Pentru Hess, Isus este “un evreu pe care păgânii L-au divinizat ca Mântuitor al

lor” [7]. Se pare că nici Hess, nici evreii n-ar avea nevoie de El.

Hess nu doreşte să fie mântuit, considerând aspiraţia la sfinţirea individuală ca fiind de sorginte indo-

germanică. Idealul evreilor -în concepţia lui – trebuie să fie realizarea “statului mesianic”, “ pregătirea omenirii

pentru revelaţia esenţei divine” [8], ceea ce înseamnă – după cum mărturiseşte în „Catehismul roşu” -a

înfăptuit revoluţia socialistă prin lupta dintre rasele omeneşti şi dintre clasele sociale.

Moses Hess, care i-a încredinţat idolului său Marx, sarcina de a pune capăt religiei medievale, înlocuind-o cu

“religia” revoluţiei socialiste, scrie aceste cuvinte surprinzătoare: “Rugăciuile evreieşti mi-au întărit sufletul

întotdeauna.” [9] Dar ce fel de rugăciuni face cei care susţin că religia ar fi opium pentru popor? Am arătat mai

înainte că întemeietorul ateismului stiinţific se ruga în faţa lumânărilor aprinse, purtând pe frunte filactere. Atât

rugăciunile evreieşti, cât şi cele creştine pot fi pervertite în ritualuri satanice.

Hess îl învăţase pe Marx că socialismul şi internaţionalismul sunt inseparabile. Marx scrie în Manifestul

Partidului Comunist că proletariatul nu are nici o patrie. În Catehismul roşu, Hess îşi bate joc de noţiunea de

patrie a germanilor şi ar fi avut aceeaşi atitudine faţă de noţiunea de patrie a oricărei naţiuni europene. Hess

critică programul de la Erfurt al Partidului Democrat Social pentru că acesta recunoaşte necondiţionat principiul

naţional. Dar Hess este un internaţionalist “special”, care pledează pentru menţinerea naţionalismului evreilor.

El scrie:

“Oricine neagă naţionalismul evreilor nu este doar un apostat, un renegat în sensul religios al

cuvântului, ci un trădător al poporului său şi al familiei sale. Dacă emanciparea evreilor ar deveni

vreodată incompatibilă cu naţionalismul lor, atunci evreul va trebui să renunţe la emancipare… Evreul

trebuie să fie mai presus de toate, un evreu patriot.“ [10]

Sunt de acord cu ideile naţionaliste ale lui Hess, făcând însă precizarea că soarele străluceşte la fel pentru toată

lumea. Eu unul mă declar pentru orice fel de patriotism: al evreilor, al arabilor, al germanilor, al ruşilor, al

americanilor. Patriotismul ca virtute înseamnă promovarea prosperităţii economice, politice, spirituale şi

religioase a naţiunii respective, cu condiţia ca aceasta să se desfăşoare în cadrul unor relaţii de prietenie şi

colaborare cu celelalte naţiuni. Dar patriotismul evreiesc al unui revoluţionar socialist care tăgăduieşte

patriotismul celorlalte naţiuni este extrem de suspect. Se pare că acesta ar ţine de un plan diabolic menit să

provoace ura tuturor celorlalte popoare împotriva evreilor.

Chiar dacă n-aş fi evreu şi aş afla că evreii acceptă patriotismul exclusivist al lui Hess, tot m-aş opune unei

astfel de atitudini.

Lupta dintre rase teoretizată de Hess este tot atât de falsă ca şi lupta dintre clase pe care a propagat -o.

Hess nu a renunţat la socialism în favoarea acestei forme de sionism. După ce a scris „Roma şi Ierusalim”, el a

continuat să activeze în mişcarea socialistă mondială.

Hess nu îşi formulează foarte clar ideile; de aceea este greu să i le evaluăm. Este suficient însă să aflăm că,

după părerea lui Hess, “creştinii Îl văd pe Isus ca pe un evreu sfânt care a devenit păgân”, [11] sau că “astăzi

noi năzuim la o mântuire mult mai cuprinzătoare decât aceea pe care creştinismul a fost în stare să ne-o ofere”

[12]. Din „Catehismul roşu” reiese că această mântuire mult mai cuprinzătoare este revoluţia socialistă.

Am mai putea adăuga că ideologia lui Hess nu reprezintă doar întâiul izvor al marxismului şi prima manifestare

de sionism satanic, ci şi germenele teologiei eliberatoare susţinute în mod curent de Consiliul Mondial al

Bisericilor şi de catolicism. Unul şi acelaşi om, aproape un anonim, a fost exponentul a trei mişcări satanice:

comunismul, ramura rasistă, bazată pe ură a Sionismului şi teologia eliberatoare.

Nimeni nu poate fi creştin dacă îi urăşte pe evrei. Isus a fost evreu, ca şi fecioara Maria şi toţi apostolii. Biblia

este evreiască. Domnul a spus: “Mântuirea vine de la Iudei” (Ioan 4:22). Hess glorifică însă poporul evreu de

parcă ar dori cu bună ştiinţă să provoace o violentă reacţie antisemită din partea celor lalte popoare. El a afirmat

că religia lui a fost aceea a revoluţiei socialiste. Pentru el, preoţii tuturor celorlalte religii sunt nişte şarlatani.

Revoluţia este singura religie pentru care Hess are o înaltă consideraţie.

El scrie:

“Religia noastră (a evreilor) are ca punct de plecare entuziasmul unei rase care de la apariţia ei pe

scena istoriei a intuit sensul în care va evolua omenirea, presimţind venirea acelor vremuri mesianice

în care spiritul uman îşi va afla împlinirea nu numai la nivel individual, sau într-un mod fragmentar ci

la scara instituţiilor sociale ale întregii omeniri.“ [13]

Aceste vremuri pe care Hess le numeşte “mesianice” sunt cele ale victoriei revoluţiei socialiste mondiale. A

considera că religia evreilor ar avea ca punct de plecare ideea de revoluţie socialistă ateistă este o glumă de

prost gust şi o jignire la adresa poporului evreu.

Hess se exprimă de multe ori în termeni religioşi, fără a crede însă în Dumnezeu. El susţine că „Dumnezeul

nostru nu este nimic altceva decât specia umană unită în dragoste.” [14] Cum se poate realiza această unitate?

Prin revoluţia socialistă în care zeci de milioane de oameni (pe care Hess pretinde că îi iubeşte atât de mult)

aveau să fie torturaţi şi ucişi.

Hess nu ascunde câtuşi de puţin faptul că nu acceptă nici Împărăţia lui Dumnezeu, nici guvernările pământeşti,

considerându-le deopotrivă tiranice. Nu există nimic bun în nici o religie, exceptând-o pe aceea a revoluţiei

socialiste.

„Este inutil să-i ridici pe oameni la nivelul adevăratei libertăţi şi să-i faci să se împărtăşească din

bucuriile existenţei, atâta vreme cât nu-i eliberezi din sclavia spirituală, adică de sub influenţa religiei”

[15].

Hess vorbeşte şi despre “absolutismul tiranilor din cer şi de pe pământ faţă de sclavi.” [16]

Nu putem înţelege dedesubturile satanice ale comunismului dacă nu vom afla ce fel de om a fost Moses Hess,

cel care a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra lui Marx şi Engels, organizând împreună cu ei şi cu Bakunin

Internaţionala I. Nu-l putem înţelege pe Marx dacă nu vom cunoaşte modul de a gândi al lui Hess, pentru că

Hess este cel care l-a “convertit” pe Marx la socialism.

Citez încă o dată cuvintele lui Marx:

“Cuvintele învăţăturii mele sunt încâlcite într-o dezordine diabolică, încât oricine poate înţelege exact

ceea ce doreşte să înţeleagă.”

Acesta este stilul lui Marx. Scrierile lui Hess sunt de o încâlcire mai diabolică, greu de descifrat; totuşi ele

trebuie analizate pentru a putea stabili legăturile dintre marxism şi satanism.

Prima carte a lui Hess s-a numit „Sfânta familie a omenirii”. El a considerat-o “o lucrare a Duhului Sfânt al

adevărului” [17], afirmând în continuare că aşa cum Fiul lui Dumnezeu i-a eliberat pe oameni din propria lor

sclavie, tot astfel Hess îi va elibera din robia lor politică. “Eu sunt chemat să mărturisesc pentru lumină, la fel

cum a fost chemat Ioan.” [18]

Pe atunci Marx, care încă se mai opunea socialismului şi încă nu îl cunoscuse personal pe Hess, începuse să

scrie o carte polemică la adresa lui. Din motive necunoscute, această carte a rămas neterminată. Mai târziu,

Marx a devenit discipolul lui Hess [19].

După cum am arătat mai înainte, scopul declarat al lui Hess era de a da o ultimă lovitură religiei medievale şi de

a răvăşi sufletele oamenilor. În prefaţa cărţii sale, Judecata din urmă, el îşi exprimă satisfacţia pentru că

filozoful german Kant l-ar fi “decapitat pe bătrânul Tată Iehova, împreună cu întreaga sa sfântă familie.” [20]

(Hess îşi exprimă, de fapt, propriile sale idei în numele marelui filozof. Kant nu a avut aceste intenţii de

“decapitare” a lui Dumnezeu. El a susţinut contrariul: „A trebuit să limitez cunoaşterea pentru a face loc

credinţei.”) [21]

Hess consideră că religia evreilor şi cea a creş tinilor sunt “moarte” [22], ceea ce nu-l împiedică însă să

vorbească în cartea sa, „Roma şi Ierusalim”, despre “scrierile noastre sfinte”, “sfânta limbă a părinţilor noştri”,

“cultul nostru”, “legile divine”, “căile Providenţei” şi “viaţa evlavioasă” [23].

Aceste contradicţii nu se explică prin schimbarea convingerilor lui Hess pe parcursul diferitelor etape ale vieţii

sale. În cartea sa pseudonaţionalistă el declară că nu-şi reneagă activitatea ateistă din trecut. Aceasta este o

dovadă de cultivare cu bună ştiinţă a “încâlcirii diabolice” [24].

Hess a fost evreu şi unul din precursorii sionismului. Pentru că Hess, Marx şi alţii ca ei au fost evrei,

comunismul este considerat de unii oameni ca o conspiraţie evreiască. Să nu uităm însă că Marx este şi autorul

unei cărţi antisemite, dovadă că şi în această privinţă a fost călăuzit îndeaproape de Hess.

Nici un ochi nu poate vedea ce a spus această carte

Ceea ce este scris în ea este mort.

Nici un ochi nu poate vedea, nici măcar un prieten.

În cele din urmă, cărţile sunt ale mele.

Poţi scrie toată ziua, poţi scrie toată noaptea,

Dar scrisul nu va aduce lumină.

O voi arde în întregime, o voi face neagră.

Voi arde toate cuvintele voastre de la primul până la ultimul.

Voi arde fiecare pagină, voi mânca fiecare cuvânt

Şi apoi îl voi scuipa ca să nu mai fie niciodată auzit.

Focul va creşte, ochii lor vor vedea.

Cartea cuvintelor nu poate sta în faţa mea.

Când vor îmbătrâni vor şti şi vor spune.

Singura putere vine din Iad.

Matei, Marcu, Luca şi Ioan

Aruncaţi în flăcări şi s-a terminat cu ei.

Cuvintele lor erau minciuni,

Copiii mei vor vedea.

În foc cuvintele lor mor.

Singurul lucru adevărat rămas prin foc

Este lumina cu ajutorul căreia mă vedeţi.

Mă voi întoarce, aşteptaţi şi veţi vedea.

Mă voi întoarce să iau lumea pentru mine.

Tot ce a trecut trebuie să se reîntoarcă.

Eu am fost aruncat, dar eu pot rezista în foc.

Întoarceţi-vă, copiii mei, întoarceţi-vă!

Atingeţi fiecare bucată de pământ.

Atingeţi pe oricine puteţi.

Faceţi o fiară din fiecare om.

Apoi toţi participanţii încep să cânte:

Este timpul să se schimbe din negru în roşu.

Este timpul să se schimbe din viu în mort.

Prinţul întunericului…

Ajută-ne să sărbătorim banchetul

Fiarei care va veni.

Satan vorbeşte din nou:

Cel sfânt, cel Preaînalt

Ha, nu după mult timp, foarte curând voi fi eu.

Mi-am pus capcanele în toate ţări le pe care le vedeţi,

Aşteptând ca acestea să se prăbuşească.

Bani, numere şi puterea urii,

Acestea sunt lucrurile pe care mă bizuiesc.

Numerele oamenilor – atât de mulţi, şi fiecare atât de mic,

Dar, cu atât de mulţi bani, cel mic devine mare.

Friederich Nietzsche, în cea de-a patra parte a cărţii sale „Aşa grăit-a Zarathustra”, sub titlul “înviere” oferă

cititorilor textul unei alte liturghii satanice, compuse într-un spirit asemănător celei prezentate mai înainte [2].

Este atât de dureroasă constatarea că liturghiile satanice au ajuns să pătrundă în viaţa mai multor americani şi

îndeosebi în viaţa copiilor [3].

“Satan, Satan, Satan. El este Dumnezeu, el este Dumnezeu, el este Dumnezeu. ” Aceste blasfemii se ascund în

textele unei părţi a muzicii rock pe care tinerii o ascultă la ora actuală, fără a recepta conştienţi mesajul ei

satanic. În cazul acesta, muzica este camuflajul liric în care se ascunde capcana cuvintelor.

Anumite grupuri rock folosesc acest procedeu. Discul de mare succes al formaţiei Led Zepelin, intitulat “Scara

spre cer”, al cărui text, după cum se ştie, este destul de simplist ascunde următorul mesaj: “Cânt pentru că

trăiesc cu Satan.” Într-un alt cântec se spune: “M-am hotărât să fumez marijuana.” Adresându-se

subconştientului, sugestia exercită asupra noastră o influenţă mai mare (deci mai periculoasă) decât ideile

conştient receptate.

Astăzi, liturghiile satanice sunt foarte rar oficiate în public. În biografia consacrată lui Fouche, Ştefan Zweig

descrie un asemenea ritual care a avut loc în văzul lumii în oraşul Lyon, în timpul revoluţiei franceze, în cinstea

unui revoluţionar ucis, pe nume Chalier. În acea zi crucile au fost smulse de pe toate altarele, iar preoţilor l i s-

au confiscat odăjdiile. O uriaşă mulţime de oameni a coborât în piaţă purtând bustul revoluţionarului ucis. La

această ceremonie au participat trei proconsuli pentru a cinsti memoria lui Chalier – “dumnezeul – mântuitor

care a murit pentru poporul său”.

Oamenii ţineau în mâini potire, icoane şi alte obiecte de uz liturgic. În urma lor venea un asin care purta pe cap

mitra episcopală. De coada lui era legată o cruce şi o Biblie.

La sfârşit, Evanghelia, cărţile de rugăciune şi icoanele au fost aruncate în flăcări. Măgarului i s-a dat să bea din

potirul de împărtăşanie ca răsplată pentru participarea lui la acest ritual. Bustul lui Chalier a fost aşezat pe un

altar în locul icoanei lui Cristos, făcută ţăndări. Zeci de răspopiţi catolici au luat parte la ceremonie.

În amintirea acestui eveniment a fost imprimată o medalie. Ceremoniile secrete satanice nu se desfăşoară sub

aceeaşi formă, dar fondul lor este acelaşi.

Revista sovietică „Iunii Kommunist” descrie cu lux de amănunte o liturghie satanică în care pâinea şi vinul

amestecate cu excremente şi cu lacrimile obţinute prin tăierea ochiului unui cocoş viu, s-ar “transubstanţia” –

chipurile – în trupul şi sângele lui Lucifer.

În timpul ceremoniei, cuvintele din textul liturghiei sunt citite invers, de la sfârşit spre început, aşa cum se

procedează în riturile satanice. Apoi, între Satan şi adoratorii lui se încheie un pact care cuprinde următoarele

clauze: lepădarea de credinţa creştină; rebotezarea în numele Diavolului, cu schimbarea numelui; renegarea

naşilor şi înlocuirea lor cu protectori din partea Satanei; dăruirea câtorva veşminte personale Satanei; depunerea

– în interiorul cercului magic – a jurământului de credinţă faţă de Satana;

Înscrierea numelui neofitului în „Cartea morţii” – în semn de negare a „Cărţii vieţii lui Cristos”; promisiunea

de a-i aduce Diavolului ca ofrandă pe proprii tăi copii, de a-i face daruri şi de a săvârşi acele fapte care sunt pe

placul său; jurământul de a nu divulga secretele de la întâlnirea vrăjitoarelor şi de a înjosi religia creştină.

De ce comuniştii extrag astfel de precepte din vechile cărţi de demonologie, recomandându-le apoi tinerilor ca

pe o hrană substanţială a spiritului? Asta e tot ce are de oferit marxismul pentru spiritul omului?

În continuare, revista comunistă menţionează:

“În această demonică anti-creaţie, care pe dinafară seamănă foarte mult cu lumea noastră, omul

trebuie să răsplătească prin rău fiecare succes din viaţa sa.”

Apoi, afirmă cu neruşinare de parcă ar cita deviza satanismului: “Satan nu este duşmanul omului. El este Viaţă,

Dragoste, Lumină.”

În încheierea articolului sunt citate cuvintele lui Uspenskii, exprimând speranţele comuniştilor:

“Unele idei pătrund până în cele mai tainice unghere ale sufletului nostru, punându-şi amprenta pentru

totdeauna… Urmele lăsate de aceste idei vor otrăvi viaţa.“ [4]

Acest articol insidios este redactat sub forma unei informări obiective, dar mobilul său subtil este de a stârni

curiozitatea morbidă a cititorului, conducând la efecte dezastruoase pe plan spiritual.

În timpul ceremoniei de iniţiere în al treilea grad al bisericii sataniste, cel iniţiat trebuie să jure: “Voi face

întotdeauna numai ceea ce vreau eu.” Cu alte cuvinte, nu există nici o autoritate superioară eului păcătos.

Aceasta este o negare făţişă a poruncii lui Dumnezeu: “…să au urmaţi după poftele inimilor voastre şi după

poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie” (Numeri 15:39).

Marxiştii fac apel la cele mai josnice sentimente, stârnind în suflete ura faţă de cei bogaţi şi îndemnându-i pe

oameni la violenţă împotriva oricui. “Răul face istoria”, scria Marx, căruia i-a revenit un rol hotărâtor în

determinarea istoriei.

Revoluţiile nu duc la triumful dragostei ci, mai degrabă, la mania de a ucide. În revoluţiile din Rusia şi din

China, după uciderea a zeci de milioane de nevinovaţi, comuniştii nu s -au mai putut opri şi au început să se

omoare unii pe alţii.

Este oare totul permis?

Închinarea la Diavolul este foarte veche, mai veche chiar decât creştinismul. Nu este exclus ca profetul Isaia să

fi avut în vedere acest aspect, atunci când a scris: „Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul

lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53:6).

Adevăratul sentiment religios se situează la antipodul exaltării eului. Anumiţi rabini (aparţinând sectelor haside)

nu pronunţă niciodată cuvântul “eu” deoarece consideră că acest pronume îi aparţine în exclusivitate lui

Dumnezeu. Voinţa care se exprimă prin rostirea acestui cuvânt poate influenţa negativ comportamentul omului.

Dimpotrivă, atunci când un bărbat sau o femeie primesc iniţierea satanistă de gradul VII, aceştia jură că se vor

călăuzi în viaţă, după principiul: “Nimic nu este adevărat şi totul este permis”. Odată, Marx a fost întrebat de

fiica lui: “Care este principiul tău favorit?”, la care el a răspuns: “Să mă îndoiesc de orice.” [5]

În Manifestul Partidului Comunist, Marx a afirmat că urmărea nu numai abolirea tuturor religiilor, ci şi a

oricărei morale – ceea ce va face ca totul să fie permis.

Am citit îngrozit principiul iniţierii satanice de gradul VII, afişat pe zidurile Universităţii din Paris în timpul

convulsiilor sociale din 1968; era redus la formula: “Este interzis să interzici” consecinţa firească a devizei

“Nimic nu este adevărat şi totul este permis.”

Evident, tinerii nu-şi dăduseră seama de absurditatea acestei interdicţii. Dacă este interzis să interzici, trebuie să

fie interzisă şi interdicţia de a interzice.

Iar dacă totul este permis, înseamnă că este permisă şi interdicţia.

Tinerii cred că libertatea constă în negarea oricărei interdicţii. Marxiştii ştiu mai bine acest lucru. Pentru ei,

această definiţie a libertăţii înseamnă că este interzis să interzici dictaturile inumane din China comunistă şi din

Uniunea Sovietică.

Dostoievski deja avertizase: “Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis.” Dacă nu există

Dumnezeu, înseamnă că toate instinctele noastre sunt descătuşate. Expresia fundamentală a acestui gen de

libertate este rară. Oricine este liber (în această accepţie) să considere libertatea ca pe o slăbiciune sufletească.

Engels spunea: “Dragostea universală este o absurditate.” Gânditorul anarhist Max Stirner, autorul cărţii Eul şi

proprietatea sa şi unul dintre prietenii lui Marx, a scris: “Sunt legitim îndreptăţit să fac orice lucru pe care îl pot

face.”

Comunismul este o posedare demonică colectivă. În Arhipelagul Gulag, Soljeniţân descrie câteva din efectele

îngrozitoare ale comunismului, înregistrate în sufletele şi în vieţile oamenilor.

Mitul lui Marx

Permiteţi-mi să vă spun încă o dată că îmi dau foarte bine seama de faptul că argumentele mele de până acum

pot fi considerate doar ca nişte dovezi indirecte. Dar ceea ce am scris este suficient pentru a demonstra că tot ce

spun marxiştii despre Karl Marx nu este altceva decât un mit. Marx nu este câtuşi de puţin îngrijorat de sărăcia

în care trăiesc tovarăşii săi, pentru care revoluţia este ultima soluţie…

El nu i-a iubit niciodată pe muncitori, considerându-i „într-o ureche”, “proşti”, “măgari”, “ticăloşi”,

exprimându-se chiar obscen la adresa lor. Nu i-a iubit nici pe tovarăşii săi de luptă pentru cauza comunismului.

Lui Freilligrath îi spunea “Porcul” [6], pe Lasalle îl numea “evreu negru” [7], iar pe Bakunin îl considera “o

nulitate de teoretician” [8].

Locotenentul Cekov, luptător în revoluţia din 1848 şi unul dintre tovarăşii de băutură ai lui Marx, mărturisea că

narcisismul lui Marx devorase tot ce fusese bun în sufletul său.

Cu siguranţă că Marx nu-i iubea pe oameni. Giuseppe Mazzini, care îl cunoştea foarte bine pe Marx, scrie

despre el că “avea un spirit destructiv. În inima lui nutrea mai degrabă ură decât dragoste faţă de oameni.” [9]

Massini era un “carbonar”. Această organizaţie (înfiinţată în anul 1815 de genovezul francmason Maghella)

declara că principalul ei scop, “conform năzuinţelor lui Voltaire şi obiectivelor Revoluţiei franceze, era

desfiinţarea religiei catolice şi, în cele din urmă, a creştinismului.” La început, mişcarea carbonarilor s-a

manifestat doar în interiorul Italiei dar, ulterior, a căpătat o mai largă orientare europeană.

Deşi l-a criticat pe Marx, Massini a rămas în continuare prieten cu el. Enciclopedia iudaică menţionează faptul

că celor doi li s-a trasat sarcina de a pregăti discursul şi organizarea Primei Internaţionale; ceea ce înseamnă că

cine se aseamănă se adună, chiar dacă cei doi se criticau reciproc.

Nu cunosc nici o mărturie din partea contemporanilor lui Marx care să infirme aprecierile făcute de Massi ni la

adresa lui. Dragostea lui Marx faţă de oameni este un mit creat numai după moartea acestuia.

De fapt, citatul favorit al lui Marx era acest fragment din versurile lui G. Werth: “Nu este nimic mai plăcut pe

lume decât să-i musti pe duşmanii tăi.” Marx a afirmat deschis: “Suntem neîndurători. Nu cerem nici un pic de

îndurare. Când va veni rândul nostru, nu vom evita terorismul.”

E greu de crezut că astfel de afirmaţii ar putea constitui expresia dragostei faţă de oameni.

Marx nu a urât religia pentru că aceasta ar fi stat în calea realizării fericirii oamenilor. Dimpotrivă, el dorea ca

oamenii să se chinuie atât pe lumea aceasta cât şi în cealaltă, toată veşnicia. Acesta era “idealul” său. După cum

a mărturisit, ţelul său era distrugerea religiei. Socialismul, cauza proletariatului, umanismul – nu erau decât nişte

pretexte.

După ce a terminat de citit cartea lui Charles Darwin, „Originea speciilor”, Marx i-a trimis o scrisoare lui

Lassalle mărturisindu-i bucuria că cel puţin în domeniul ştiinţelor naturale, lui Dumnezeu I s-a dat “lovitura de

graţie.” [10] Atunci, care să fi fost ideea predominantă din gândirea lui Marx? Să fi fost oare frământat din

pricina condiţiilor mizerabile de trai ale proletariatului? Dacă ar fi aşa, atunci în ce ar mai consta valoarea

atribuită de Marx teoriei lui Darwin? Singurul răspuns acceptabil este că Marx, înainte de toate, a fost

preocupat de distrugerea religiei.

Lupta pentru binele clasei muncitoare era o aparenţă. Acolo unde proletariatul nu se ridică la luptă în numele

“idealului” socialist, marxiştii vor exploata diferenţele dintre rase sau aşa numita prăpastie dintre generaţii.

Pentru ei principalul obiectiv îl constituie distrugerea religiei.

Marx credea în iad. Programul său, ideea care l-a călăuzit şi l-a însufleţit de-a lungul vieţii a fost de a-i trimite

pe oameni în iad.

Robin Goodfellow

Marx a scris:

“În neliniştea care a cuprins clasa de mijloc, aristocraţia şi profeţii reacţionarismului se simte prezenţa

vajnicului nostru prieten, Robin Goodfellow, bătrâna cârtiţă care poate săpa la temelia lucrurilor atât

de repede – revoluţia.“ [11]

Cei care au studiat opera lui Marx nu au încercat să afle cine anume este acest Robin Goodfellow, viteazul

prieten al lui Marx, activând pentru cauza revoluţiei.

În secolul al XVI-lea, evanghelistul William Tydale folosea numele Robin Goodfellow ca pe o denumire a

Diavolului [12]. Shakespeare, în Visul unei nopţi de vară, îl caracteriza pe acelaşi Robin Goodfellow ca

“vicleanul spirit ce-i îndrumă greşit pe cei ce rătăcesc în noapte” [13].

Astfel, conform declaraţiilor lui Marx (părintele comunismului) iată cine era prietenul său apropiat şi autorul

revoluţiei comuniste: un demon.

Mormântul lui Lenin

Isus – revelându-Se sfântului Ioan – a adresat un foarte misterios mesaj bisericii din Pergam (un oraş din Asia

Mică): “Ştiu unde locuieşti; acolo unde este scaunul de domnie al Satanei” (Apocalipsa 2:13). Pergam era cu

siguranţă unul dintre focarele satanismului din acea vreme. Ghidul turistic al Berlinului (ediţia Baedecker)

menţionează că altarul lui Zeus din Pergam a fost expus la Muzeul Insulei până în anul 1944. După dezgroparea

lui de către arheologii germani, acest altar s-a aflat în plin centru al capitalei naziste în timpul regimului satanic

al lui Hitler.

Dar povestea “scaunului de domnie al Satanei” încă nu s-a sfârşit. Îîn ziarul Svenska Dagbladet (Stockholm, 27

ianuarie 1948) se relatează că:

1. După cucerirea Berlinului de către armata sovietică, altarul din Pergam a fost luat din Germania şi dus la

Moscova. Dimensiunile lui sunt colosale: 127 de picioare lungime, 120 de picioare lăţime şi 40 de picioare

înălţime.

În mod surprinzător, altarul nu a fost expus la nici un muzeu sovietic. Atunci, cu ce scop a fost transportat la

Moscova?

Am arătat mai înainte că în vârful nomenclaturii sovietice se practicau ritualuri satanice. Să fi fost oare folosit

altarul din Pergam în scopuri personale? Sunt multe întrebări la care nu s-a răspuns. Este de ajuns să spunem că

obiectele care au o valoare arheologică atât de mare de obicei nu dispar, fiind mândria muzeelor care le deţin.

2. Arhitectul Stjusev a folosit ca model acest altar al Satanei pentru construirea mausoleului lui Lenin, în 1924

[14].

De atunci, mii de cetăţeni sovietici aşteaptă zilnic la rând pentru a putea vizita acest sanctuar al Satanei în care

mumia lui Lenin se află expusă pe un catafalc de onoare. Lideri religioşi din întreaga lume vin să-l omagieze pe

“patronul spiritual” al Sovietelor în incinta acestui lăcaş ridicat în cinstea Satanei. Nu trece o zi fără ca în acest

loc să nu se depună coroane de flori, în timp ce bisericile creştine din Piaţa Roşie din Moscova au fost

transformate de o bună bucată de vreme în muzee.

Domnia lui Satan în Uniunea Sovietică este foarte vizibilă.

Templul satanist din Pergam nu este singurul de acest fel. De ce vorbeşte Isus tocmai despre acest templu care,

în perioada aceea, nu era atât de important? Cuvintele Domnului din acest verset sunt mai de grabă profetice,

referitoare la nazism şi comunism, în timpul cărora acest altar avea să fie ţinut la loc de cinste.

Capitolul IX

CUI ÎI VOM SLUJI?

Îndemn la acţiune

Această carte a fost scrisă în urma unei documentări. Gânditorii creştini, ca şi alţi oameni de cultură, sunt tentaţi

de multe ori să-şi construiască întreaga argumentaţie pornind de la idei preconcepute. Discursul lor nu

înaintează doar în măsura în care ei reuşesc să stabilească adevărul. Uneori aceştia sunt înclinaţi să

răstălmăcească adevărul sau să exagereze argumentaţia pentru a-şi impune propriul punct de vedere.

Eu nu pretind că aş fi dovedit cu probe incontestabile că Marx a făcut parte dintr-o anumită sectă satanistă, dar

cred că faptele şi situaţiile prezentate până acum conduc foarte clar la această concluzie. Există, în mod cert,

numeroase date din care reiese influenţa satanică exercitată asupra vieţii şi scrierilor lui Karl Marx dar, în

acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că lipsesc încă anumite verigi din înlănţuirea logică a dovezilor care să ne

permită pronunţarea categorică a unui verdict în această privinţă.

În lupta dusă împotriva comunismului se poate recurge la sancţiuni economice, presiuni politice, ameninţări

militare şi propagandă anticomunistă. Biserica trebuie să sprijine toate acele acţiuni laice prin care conştiinţa

omenească se angajează în lupta împotriva duşmanilor lui Dumnezeu. Dar Biserica dispune şi de armele ei

specifice.

Mitropolitul ucrainean al Bisericii catolice de rit bizantin, contele Andrew Sheptyţky, a cerut ca Roma să

hotărască începerea rugăciunilor de exorcizare a comuniştilor, al căror “regim politic nu se poate explica decât

printr-o masivă posedare demonică”.

Isus nu le-a spus ucenicilor Săi să se plângă din cauza dracilor, ci să-i scoată afară din oameni (Matei 10:8).

Acest lucru este cu putinţă, dar această carte nu-şi propune să intre în detalii cu privire la acest fel de rugăciune.

Reacţia cititorilor

Primele ediţii ale acestei cărţi au provocat reacţii interesante din partea cititorilor. Mulţi dintre ei au considerat –

o ca pe o nouă interpretare a marxismului, indicându-mi surse valoroase pentru o nouă documentare.

Pe de altă parte, o revistă teologică din Olanda a acordat un spaţiu de câteva coloane unui articol în care se

încerca minimalizarea importanţei acestei interpretări: “Este posibil ca Marx să nu fi fost străin de practicarea

magiei negre – susţinea autorul articolului – dar acest lucru nu este foarte important. Toţi oamenii sunt păcătoşi

şi toţi au gânduri necurate. Nu e cazul să ne îngrijorăm din această cauză.”

Este adevărat că toţi oamenii sunt păcătoşi, numai că nu toţi sunt infractori. Toţi suntem păcătoşi, dar unii dintre

noi sunt ucigaşi iar alţii judecătorii care, conform legii, pronunţă sentinţa aplicabilă acestor ucigaşi.

Crimele comunismului sunt fără precedent. Care alt sistem politic a ucis şaizeci de milioane de oameni într-o

jumătate de secol? [1] Alţi şaizeci de milioane de oameni au fost ucişi în China comunistă. (Unii consideră că

cifra victimelor este mult mai mare).

Există diferite grade de culpabilitate a păcătosului şi a criminalului. Dimensiunile crimelor comise de comunişti

sunt date de intensitatea cu care s-a exercitat influenţa satanică asupra întemeietorului comunismului modern.

Păcatele ieşite din comun ale comunismului ca şi cele ale nazismului sunt într-adevăr satanice.

Am primit şi scrisori de la satanişti care fac apologia propriei lor religii. Iată ce îmi scrie unul dintre aceştia:

“Însăşi Biblia – din pricina dovezilor furnizate chiar de scrierile pe care le conţine – reclamă o apărare

a satanismului. Gândiţi-vă la miile de pământeni creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi –

luaţi aminte! – nimiciţi prin foc şi pucioasă (Sodoma şi Gomora) sau printr-o puzderie de plăgi mortale

dar mai ales prin potopul care a dus la înecarea întregii populaţii de pe pământ, cu excepţia familiei lui

Noe. Dacă toate aceste dezastre au fost provocate de un Domn – Dumnezeu – Iehova al îndurării, cum

ar fi procedat oare un Dumnezeu al neîndurării?

Dar nicăieri în Biblie nu se menţionează că Satan ar fi provocat vreodată moartea cuiva. Deci, haideţi

să ascultăm şi ce are de spus Satan în această privinţă!”

Acest satanist nu a studiat bine Biblia. Moartea a venit în lume din cauza minciunii prin care Satana a ispitit-o

pe Eva să păcătuiască. De asemenea, acest satanist a tras concluzii pripite, căci Dumnezeu încă nu a terminat de

lucrat la desăvârşirea creaţiei Sale.

La început, orice pictură este lipsită de sens, reprezentând de cele mai multe ori în acest stadiu doar un urât

amestec de linii şi puncte de felurite culori. Lui Leonardo da Vinci i-au trebuit douăzeci de ani pentru ca din

acest amestec amorf să ia naştere minunata Mona Lisa. Ca şi artistul, Dumnezeu creează în timp, modelând

fiinţele şi distrugându-le pentru a le da o nouă formă. Sămânţa lipsită de frumuseţe şi de miresme moare pentru

a deveni astfel o splendidă şi înmiresmată floare. Omizile trebuie să moară pentru a deveni minunaţi fluturi.

Dumnezeu le îngăduie oamenilor să treacă prin focul purificator al suferinţelor şi al morţii. Apoteoza creaţiei va

fi un cer nou şi un pământ nou pe care va triumfa neprihănirea. Atunci, cei care au ascultat de Satan vor regreta

şi vor suferi o întreagă veşnicie.

Isus a răbdat să fie biciuit şi răstignit. Dar cei care doresc să -L cunoască pe Dumnezeu trebuie să privească

dincolo de mormânt, la învierea şi înălţarea la cer ale lui Isus. Spre deosebire de această categorie de oameni,

duşmanii lui Isus care au pus la cale uciderea Lui, au contribuit astfel la distrugerea poporului şi a templului lor,

pierzându-şi sufletele. Spiritul critic a încercat să-L înţeleagă pe Dumnezeu numai prin intermediul raţiunii,

care nu oferă însă calea împăcării cu Creatorul nostru. Dumnezeu nu poate fi înţeles pe cale intelectuală, ci

numai dăruindu-I în întregime inima noastră.

Un om din Jamaica a întrebat dacă americanii care exploatează ţara lui nu sunt tot atât de satanici ca Marx.

Răspunsul este negativ. Americanii sunt păcătoşi ca toţi oamenii. În America există un mic grup de oameni care

se închină Diavolului. Dar naţiunea americană ca atare nu se închină Diavolului.

„Nauka I Relighia”, principala revistă de ateism din Moscova, publică un lung articol scris de doi filozofi,

Belov şi Shilkin. Aceştia afirmă că:

“Temperamentul lui Wurmbrand ar putea fi invidiat de cei mai mari jucători de fotbal. Strigătul sau

este sălbatic. Acest luptător cheamă oamenii la o cruciadă împotriva socialismului pe care îl consideră

o “operă”a Satanei. El a fost închis în România pentru că a împărţit literatură religioasă instigatoare

la revoltă împotriva guvernului.“ [2]

Cu privire la acest articol trebuie făcute două observaţii . În primul rând, sunt considerat “un pastor diabolic”

pentru că am scris cartea „A fost Karl Marx un satanist?”, deşi autorii articolului nu sunt în stare să aducă nici

măcar un singur argument prin care să respingă întreaga documentaţie care susţine existenţa legăturilor lui

Marx cu secta satanistă. În al doilea rând, în articolul respectiv sunt felicitaţi liderii creştini, chiar şi cei

anticomunişti, care s-au situat pe o poziţie potrivnică atitudinii mele. Ei pot fi adver sari ai comunismului dar

atâta vreme cât se opun lui Wurmbrand, principalul inamic al comunismului, capătă “binecuvântarea”

Moscovei.

Am primit o scrisoare deosebită de la un nigerian care fusese lider sindical marxist timp de douăzeci de ani.

Cartea mea l-a ajutat să-şi dea seama că Satan îl dusese pe calea pierzării. De altfel, acest om a devenit creştin.

Capitolul X

MARX SAU CRISTOS?

Un mesaj adresat marxiştilor…

Dacă ar fi să mă adresez unui simplu adept al marxismului, i-aş spune cam aşa:

Astăzi mulţi marxişti nu mai sunt însufleţiţi de spiritul care i-a posedat pe Hess, Marx sau Engels. Ei iubesc cu

adevărat omenirea fiind încredinţaţi că luptă pentru binele universal, fără a dori să devină nişte instrumente ale

Satanei.

Din nenorocire, în cazul marxismului, satanismul se ascunde sub o filozofie materialistă care îi împiedică pe

adepţii doctrinei să vadă realitatea spirituală; căci existenţa nu se limitează la materie. Există şi o realitate a

spiritului, a adevărului, a frumosului şi a idealurilor.

De asemenea, există o lume a duhurilor rele a căror căpetenie este Satan. El a căzut din cer datorită mândriei

sale, trăgând după sine în cădere o întreagă oştire de îngeri. Apoi i-a ispitit pe strămoşii omului.

De atunci, perfidia sa s-a perpetuat şi s-a înmulţit prin fiecare tertip până în ziua de astăzi, când asistăm la

distrugerea minunatei creaţii a lui Dumnezeu prin războaie mondiale, sângeroase revoluţii şi contrarevoluţii,

dictaturi, asuprire, rasism de diferite feluri, false religii, agnosticism şi ateism, crime şi afaceri murdare,

infidelitate în dragoste şi în prietenie, destrămarea căsniciilor, răzvrătirea copiilor.

Omenirea nu mai are viziunea lui Dumnezeu. Dar ce anume a luat locul acestei viziuni? Ceva mai bun?

Prin natura lui, omul trebuie şi vrea să fie religios. Dacă nu va avea o religie care să-l înveţe să se teamă de

Dumnezeu, va avea religia lui Satan şi îi va persecuta pe toţi cei care nu se închină “dumnezeului” său.

Chiar dacă presupunem că numai câţiva dintre conducătorii comunişti au fost în mod conştient satanişti, există

însă o categorie întreagă de oameni care sunt satanişti fără să ştie că există o astfel de religie. Dacă un om urăşte

noţiunea de Dumnezeu şi numele lui Cristos, dacă trăieşte ca şi cum ar fi alcătuit numai din materie, dacă neagă

principiile religioase şi morale, atunci el nu este altceva decât un satanist care face parte din aceeaşi categorie

cu cei care aprofundează ocultismul.

În Frankfurt (Germania Occidentală), în ziua de duminică, la serviciile divine al Bisericii iau parte mai puţini

oameni decât la şedinţele de spiritism unde se pretinde că sunt chemate duhurile morţilor. Se cunoaşte, de pildă,

existenţa bisericilor sataniste din München şi Düsseldorf [1]. Multe altele se află în Franţa, Anglia, S.U.A., şi în

alte ţări.

În Marea Britanie există 35.000 de persoane care practică vrăjitoria. În universităţi americane şi chiar în licee se

predau cursuri de iniţiere în vrăjitorie, astrologie, magie, farmece şi ESP (percepţie extra-senzorială). În Franţa,

în fiecare an au loc 40.000 de liturghii satanice.

Oamenii Îl pot uita pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu-i uită niciodată pe cei creaţi de El. El L-a trimis în lume pe

singurul Său Fiu, Isus Cristos, pentru a mântui omenirea. Dragostea şi mila s-au întrupat pe pământ într-un

sărman copil evreu, tâmplarul umil de mai târziu şi apoi învăţătorul neprihănirii.

Omul doborât, păcătosul pierdut nu se poate mântui singur, după cum nici cel care se îneacă nu poate ieşi din

apă prin propriile sale puteri. De aceea, Isus, pe deplin înţelegător faţă de slăbiciunile şi neputinţele noastre, a

luat asupra Sa toate păcatele noastre, inclusiv pe cele ale lui Marx şi ale discipolilor săi, şi a fost pedepsi t în

locul nostru. El a ispăşit vinovăţia noastră murind pe crucea de pe Golgota după ce a îndurat cele mai cumplite

umilinţe şi chinuri.

Acum avem Cuvântul Lui care ne spune că oricine crede în El este iertat şi va trăi veşnic împreună cu El în

paradis. Chiar şi marxiştii notorii pot fi mântuiţi. Este semnificativ faptul că doi scriitori sovietici (foşti

comunişti) laureaţi ai premiului Nobel, Boris Pasternak şi Alexandr Soljeniţân, după ce au descris atrocitatea

crimelor la care conduce inevitabil marxismul satanic, şi-au mărturisit credinţa în Isus Cristos. Svetlana

Alliluyeva, fiica lui Stalin, ferocele dictator, autorul celor mai multe asasinate în masă, a devenit şi ea creştină.

Să ne aducem aminte că idealul lui Marx a fost de a duce cu el în abisul infernului întreaga omenire. Să nu-l

urmăm pe Marx pe calea pierzaniei, ci să-L urmăm pe Cristos care ne conduce spre piscurile de lumină,

înţelepciune şi dragoste, către un cer de o glorie de nedescris.

Marea prăpastie

Evident, este imposibil să-L comparăm pe Isus cu Marx. Împărăţia lui Isus nu are nimic în comun cu lumea lui

Marx. Marx a fost un om şi, probabil, un adorator al Diavolului. Isus este Dumnezeu şi S-a coborât la nivelul

omului pentru a salva omenirea. Marx a susţinut ideea unui paradis omenesc. Când sovieticii au încercat să

pună în practică teoria lui Marx, rezultatul a fost un infern.

Împărăţia lui Isus nu face parte din lumea aceasta. Este o împărăţie a dragostei, a neprihănirii şi a adevărului.

Cristos îi cheamă la El pe toţi oamenii, chiar şi pe marxişti şi pe satanişti: “Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi

împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).

Toţi cei ce cred în El vor avea viaţă veşnică în paradisul Său ceresc. Nu există nici o tangenţă între creştinism şi

marxism, după cum Dumnezeu nu are nimic în comun cu Diavolul. Isus a venit ca să nimicească lucrările

Diavolului (1 Ioan 3:8). Creştinii care Îl urmează se străduiesc să nimicească marxismul fără a-i urî însă pe

marxişti ca semeni ai lor, pe care încearcă să-i câştige de partea lui Cristos.

Unii marxişti pretind că ar fi creştini. Aceştia ori încearcă să-i mintă pe ceilalţi, ori se mint pe ei înşişi. Nu poţi

fi marxist creştin, după cum nu poţi fi creştin satanist.

De-a lungul anilor, esenţa satanică a marxismului a rămas neschimbată. Filozoful marxist Ernst Bloch scrie, în

cartea sa „Ateismul în lumea creştină”:

“Ispitirea de către şarpe a celei dintâi perechi omeneşti deschide calea mântuirii pentru omenire.

Astfel, omul izbuteşte să devină dumnezeu; aceasta este calea revoltei. Prin uneltirile clerului şi ale

bogătaşilor, acest adevăr a fost ţinut până acum sub obroc. Păcatul originar constă în faptul că omul

nu doreşte să fie la fel ca Dumnezeu. Omul trebuie să cucerească puterea. Conform teologiei

revoluţionare, omul trebuie să cucerească puterea deţinută de Dumnezeu, înfăţişarea lumii trebuie

schimbată după chipul omului. Nu trebuie să existe nici o urmă de cer. Credinţa în existenţa lui

Dumnezeu ca persoană reprezintă căderea în păcat. Această deficienţă trebuie remediată.”

Între creştinism şi comunism se cască o prăpastie peste care nu se poate trece decât într-un singur sens:

marxiştii trebuie să se lepede de maestrul lor posedat de Diavolul, să se pocăiască de păcatele lor, şi să -L

urmeze pe Isus Cristos.

Problemele sociale şi politice care îi preocupă pe marxişti vor trebui rezolvate în afara acestei teorii. Pentru

Marx, socialismul nu a fost decât un pretext. Scopul său diabolic a fost de a distruge omenirea pentru totdeauna.

Cristos, dimpotrivă, doreşte mântuirea noastră eternă.

În confruntarea dintre creştinism şi comunism, credincioşii “nu au de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci

împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva

duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efeseni 6:12).

Fiecare dintre noi are de ales nu numai între categoriile morale ale binelui şi răului, ci şi între Dumnezeu şi

Satan. Marx credea în Dumnezeu şi îl ura. Chiar şi la bătrâneţe, el continua să se închine Diavolului.

Marxistul bine intenţionat şi simplul simpatizant al marxismului nu trebuie să se lase amăgiţi de rătăcirile

“filozofice” ale lui Marx. Lepădaţi-vă de burghezul Marx, fiu al întunericului, şi de Engels, proprietarul unei

fabrici, deci – conform teoriei marxiste – un exploatator. Apropiaţi-vă de Lumina Lumii şi de cel mai mare

binefăcător al omenirii, Isus, muncitorul tâmplar, Mântuitorul şi Domnul tuturor.

“Proletari din toate ţările, iertaţi-mă”

După ce că a provocat atâtea nenorociri şi a adus atâta rău pe lume, morbul satanismului marxist a reuşit să

pătrundă până la nivelele superioare ale bisericii. Trist dar adevărat!

Mă voi mărgini la un singur exemplu: Papa Ioan Paul I l-a elogiat pe universitarul italian Giuseppe Carducci,

dându-l drept exemplu de profesor pentru tineret [2]. Cine este acest om recomandat de către Papa însuşi?

Renumele lui Carducci se leagă de Imnulsăa închinat lui Satan, care începe cu următoarele cuvinte: “Versul

meu de foc este pentru tine, Satano. Te invoc pe tine, Satano, rege al sărbătorii.” Imnul se încheie astfel:

“Fumul de tămâie împreună cu jurămintele trebuie să se înalţe, în sfinţenie, spre tine, Satano. Tu l-ai înfrânt pe

Iehova, dumnezeul preoţilor” [3].

Putem să admitem că acest papă nu a cunoscut foarte bine persoana pe care o recomanda ca profesor – model,

dar este greşit ca un episcop să pledeze în favoarea cuiva în necunoştinţă de cauză.

În anul 1949, un general sovietic i-a spus preotului catolic Werenfried van Straaten: “Noi suntem elita Satanei,

dar voi sunteţi elita lui Dumnezeu?” Nu trebuie să trecem sub tăcere aceste aspecte. Am văzut ce sunt în stare

să facă cei care se închină Satanei. Fie ca hotărârea lor de a se dărui cauzei răului să reprezinte pentru noi un

îndemn de a ne comporta ca aleşi ai lui Dumnezeu!

În timpul tulburărilor sociale care au avut loc în Polonia în anul 1982 pe pereţii clădirilor fuseseră scrise lozinci

parodice de genul:

“Marx a spus: Proletari din toate ţările, iertaţi-mă!” În locul cunoscutei formule: “Proletari din toate ţările, uniţi-

vă!”

M-am înfiorat când am citit aceste cuvinte. Se spune că Engels s-ar fi căit amar înainte de a muri. Nu există nici

o mărturie că Marx ar fi avut vreo remuşcare. În anul 1983, multă lume a comemorat centenarul morţii sale. Va

fi putut şi el să comemoreze, în iad, acest centenar?

Când lucram la această carte m-am gândit nopţi întregi la ceea ce probabil că îndură Marx la vederea râurilor de

lacrimi şi sânge care au curs din cauza lui.

Isus a vorbit despre un om bogat care, aflându-se în focul veşnic, şi-a exprimat rugămintea ca fraţii săi de pe

pământ să fie avertizaţi pentru a nu ajunge şi ei în acelaşi loc de chin.

Doreşte oare şi Marx ca adepţii marxismului să fie avertizaţi că îşi vor pierde sufletul dacă vor păşi pe urmele

sale?

Are dreptate poporul polonez atunci când consideră că Marx ar trebui să-şi ceară iertare? Strigă Marx într-

adevăr din mijlocul flăcărilor (ceea ce n-ar fi deloc exclus): “Trimite pe cineva în casa mea, căci sunt mulţi

tovarăşi de-ai mei acolo, sale adeverească toate aceste lucruri ca să nu vină şi ei în acest loc de chin” (cf. Luca

16:27-28).

Idealul comunist a fost discreditat când comuniştii sovietici l-au renegat pe Stalin, pe care poporul îl

idolatrizase. Nu putem face decât speculaţii în legătură cu motivul care a determinat această bruscă schimbare

de optică politică, de vreme ce hotărârea de a “exclude” din incinta mausoleului corpul neînsufleţit al lui Stalin,

era în defavoarea cauzei comuniste. Şi comuniştii chinezi au compromis infailibilitatea sistemului comunist

atunci când l-au renegat pe Mao şi au condamnat-o la închisoare pe soţia acestuia.

Probabil că, în adâncul sufletului lor, comuniştii sovietici şi chinezi şi -au dat seama care au fost adevăratele

intenţii ale foştilor lor conducători cărora le-a părut rău prea târziu de tot ce au făcut şi i -au învăţat şi pe alţii să

facă.

În ceea ce mă priveşte, eu îi iubesc pe toţi oamenii, chiar şi pe marxişti şi satanişti. Dacă astăzi Marx, Engels şi

Moses Hess ar fi în viaţă, dorinţa mea cea mai fierbinte ar fi de a-i aduce la Cristos, singurul care poate vindeca

suferinţa umană şi care îl poate izbăvi pe om de sub puterea păcatului.

Aceeaşi dorinţă o am şi faţă de dumneata, cititorule. După ce ai luat cunoştinţă de grozăviile descri se în această

carte, te îndemn, până nu e prea târziu, să cumpăneşti bine cui anume i-ai fost credincios până acum. Părăseşt e-l

pe Satan şi pe toţi cei care îl slujesc într-un fel sau altul. Istoria demonstrează că el i-a înşelat întotdeauna pe toţi

cei care au ascultat de el. De aceea, alege viaţa, dragostea, speranţa şi cerul.

Marxişti şi proletari din toate ţările, uniţi-vă în jurul lui Isus Cristos!

Apendice

POT FI COMUNIŞTII CREŞTINI?

Teologia marxistă “creştină”

Preotul catolic Ernesto Cardenal este comunist – după cum a declarat – şi face parte din guvernul comunist din

Nicaragua. Totodată el este unul din principalii exponenţi ai aşa-zisei teologii a eliberării – curent care încearcă

să combine tezele comunismului cu elemente din creştinism şi care se manifestă atât în cadrul catolicismului cât

şi al protestantismului.

Iată câteva citate edificatoare din cartea lui Cardenal, intitul ată „Ora zero”:

“Comunismul desăvârşit este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Pentru mine, cele două noţiuni au

aceeaşi semnificaţie… Datorită Evangheliei, am ajuns revoluţionar; nu datorită lui Karl Marx, ci

datorită lui Cristos. Evanghelia m-a făcut să devin marxist… Am vocaţie de preot şi de profet…

Castro mi-a spus că aceleaşi calităţi sunt necesare pentru a fi un bun revoluţionar sau un bun preot.

Să nu uităm că cei dintâi creştini au fost şi cei mai buni, adică creştini revoluţionari şi subversivi…

Marxismul este produsul creştinismului; fără creştinism, marxismul nu ar fi existat; iar fără profeţi i

Vechiului Testament, Marx ar fi fost de neconceput. Omul nou de care vorbeşte Evanghelia poate fi

creat prin schimbarea modului de producţie…

Mexicanul iezuit Jose Miranda, în cartea sa Marx şi Biblia, susţine că poruncile Decalogului sunt de

esenţă marxistă, inclusiv prima dintre ele, conform căreia trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu. Pentru el,

a-L iubi pe Iehova mai presus de orice, înseamnă a iubi dreptatea… Dacă biserica a afirmat vreodată

altceva, afirmaţia respectivă reprezintă o monstruozitate.

Eu cred că şi comuniştii fac parte din biserică şi că adevărata biserică îi include pe mulţi oameni care

nu se consideră neapărat creştini, ba chiar şi pe cei care sunt atei. Mulţi dintre aceştia aparţin bisericii

mai mult decât anumite persoane din Curia Romei.

De la împăratul Constantin încoace, biserica a fost în permanenţă concubina statului. Dacă marxiştii ar

citi scrierile creştine iar creştinii, la rândul lor, lucrările marxiste, opoziţia dintre creştinism şi

socialism s-ar anula. Eu cred că preoţii proveniţi din clasa muncitoare şi revoluţionarii – cea mai

progresivă parte a bisericii – sunt inspiraţi direct de Duhul Sfânt.

Pentru mine, Dumnezeul Bibliei este şi Dumnezeul marxism-leninismului… Apostolul Ioan spune:

“Nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu”. Afirmaţia lui seamănă foarte mult cu ceea ce susţin ateii

marxişti.”

Alt scriitor citează aceste afirmaţii ale lui Cardenal:

“Mai presus de toate, sunt un revoluţionar şi, în consecinţă, lupt pentru edificarea unui stat socialist

care trece deocamdată printr-o perioadă de dictatură a proletariatului, în cursul căreia nu ne putem

permite să ne arătăm slabi în faţa duşmanilor patriei noastre, nici măcar atunci când unul dintre voi

este nevoit să ucidă în numele acestei cauze.” [1]

Este de la sine înţeles că un om care gândeşte în felul acesta, nu se sfieşte câtuşi de puţin să elogieze regimul

politic din Cuba…

Teologia eliberării nu este un fenomen izolat, ci rezultatul unei tendinţe generale de conciliere a marxismului cu

creştinismul, care se manifestă prin diversele forme ale compromisului politic, artistic, economic etc.

Doi evrei, Bernstein şi Schwartz, sunt autorii spectacolului de revistă intitulat Mesa, care a avut loc la

inaugurarea Centrului de Artă Teatrală John Kennedy din Washington, în 1971. În cadrul spectacolului, în timp

ce se cântă Kyrie Eleison, Gloria şi Credo, un grup de cântăreţi şi de dansatori îşi strigă îndoielile:

Dumnezeu ne-a făcut stăpâni;

Dumnezeu ne-a dat crucea.

Pe care noi am transformat-o într-o sabie

Pentru a răspândi Cuvântul Domnului.

Ne folosim de poruncile Lui sfinte

Pentru a face ceea ce ne place.

Dăruieşte-ne pacea ca să nu distrugem neîncetat.

Dăruieşte-ne ceva sau o să ne luăm singuri.

Ne-am săturat de tăcerea Ta cerească

Şi vom trece la acţiuni violente.

“Creştinii” milionari care se aflau în sală au aplaudat. Soţiile lor, gătite cu bijuterii şi blănuri, purtând fuste cu

şliţul lung sau rochii cu corsajul decoltat, au aplaudat şi ele.

Pot să-i înţeleg pe oamenii de genul preotului Cardenal. Există o umbră de adevăr în sentimentul său de

solidaritate cu comuniştii, care – în viziunea lui – luptă pentru cauza celor săraci; această categorie de oameni

sărmani, nevoiaşi şi năpăstuiţi a fost întotdeauna aproape de inima creştinilor.

În Biblie, Iov este considerat om neprihănit. El le împărtăşeşte îndoielnicilor săi prieteni felul în care îşi

orânduise viaţa:

“Căci scăpam pe sărmanul care cerea ajutor şi pe orfanul lipsit de sprijin… Celor nenorociţi le eram tată şi

cercetam pricina celui necunoscut. Rupeam falca celui nedrept şi-î smulgeam prada din dinţi” (Iov 29:12,16-

17).

Aceste cuvinte ar putea fi rostite de către orice revoluţionar. Iov continuă:

“Nu plângeam eu pe cel amărât? Nu avea inima mea milă de cel lipsit?” (Iov 30:25). “De aş fi nesocotit dreptul

slugii sau slujnicei mele, când se certau cu mine, ce aş putea să fac când Se ridică Dumnezeu?” (Iov 31:13,14).

Adevăraţii credincioşi au avut întotdeauna aceste sentimente.

Afirmaţia lui Cardenal, potrivit căreia biserica ar fi fost tot timpul concubina statului, este nefondată. De pildă,

desfăşurarea războiului de secesiune din S.U.A., care a dus la abolirea sclaviei, a fost influenţată de romanul

„Coliba unchiului Tom”, scris de creştina Harriet Beecher Stowe. Referindu-se la cartea sa, aceasta a declarat:

“Domnul a scris-o.”

În timp ce se împărtăşea, ea a avut o viziune în care un bătrân sclav negru era bătut la sânge de un tâlhar alb.

Astfel a luat naştere povestea biciuirii unchiului Tom. Cartea a dinamitat fundamentele ideologice ale sclaviei.

Charles Spurgeon, cel mai mare predicator baptist din secolul trecut a militat, de asemenea, pentru abolirea

sclaviei. El a scris: “Dacă sclavia nu este nedreaptă, atunci nimic nu e nedrept pe lume.” Wilberforce, creştin şi

om de afaceri, a contribuit la abolirea sclaviei în Imperiul Britanic cu mult timp înaintea războiului civil din

America. Lincoln – alt creştin – a promulgat Proclamaţia de Emancipare eliberându-i astfel pe sclavii din S.U.A.

Teologia eliberării, care ignoră aceste fapte, este intens susţinută şi propagată în ţările din Lumea a treia.

Teoreticienii ei se pot declara creştini numai din pricina haosului ideologic existent în biserică la ora actuală.

Conform hotărârii Sfântului Oficiu al Bisericii Romano-Catolice din data de 28 iulie 1949, trebuie

excomunicate următoarele categorii de catolici:

“Cei care fac parte din Partidul Comunist;

Cei care, într-o formă sau alta, fac propagandă comunistă;

Cei care votează Partidul Comunist şi candidaţii acestuia;

Cei care scriu în presa comunistă, o citesc şi o răspândesc;

Cei care sunt membri ai vreunei organizaţii comuniste;

Cei care aderă, la materialismul şi anticreştinismul ateismului comunist.

Cei care apără şi propagă acest ateism.

Această pedeapsă se aplică şi partidelor de orientare comunistă.”

Mulţi dintre “teologii” marxişti fac parte doar formal din Biserica Catolică, exercitând însă o mare influenţă în

rândurile credincioşilor. Şi în bisericile ortodoxe se manifestă încercări de a capta în folosul comunismului

energiile spirituale pe care religia le descătuşează.

Teologii eliberării susţin posibilitatea realizării unui paradis pământesc. Acest paradis este comunismul, căruia i

se opune capitalismul.

În acest context, Biserica nu mai aşteaptă sosirea lui Isus Cristos pe norii cerului. Triumful comunismului

echivalează cu venirea Mântuitorului. Iată de ce în România, Cehoslovacia şi alte ţări din spatele Cortinei de

Fier, guvernele comuniste care Îl urăsc pe Dumnezeu îi plătesc totuşi pe preoţi.

Trebuie să precizăm însă că atât în biserica ortodoxă cât şi în cea catolică există episcopi care temându-se să nu

fie absorbiţi de îngrijorările pământeşti, se străduiesc să ducă o viaţă duhovnicească. Nu toţi s-au închinat lui

Baal.

În ceea ce-i priveşte pe protestanţi, în şedinţa plenară din 26 februarie 1966 a Comitetului responsabil de

activitatea religioasă din U.S.A., consilierul general Richard Arens a declarat:

„Am găsit până acum în conducerea Consiliului Naţional al Bisericilor peste 100 de persoane care fie

că au desfăşurat o activitate comunistă, fie că au adus diverse servicii comunismului. Numărul total al

celor din conducerea bisericilor, care sunt afiliaţi mişcării comuniste, depăşeşte ordinul miilor.”

Iar Consiliul Mondial al Bisericilor finanţează de ani de zile gherilele comuniste din Africa.

Catolicul Gustavo Gutierrez scria în Teologia Eliberării: “Biserica trebuie să se situeze în mod clar de partea

revoluţiei.” Teologul lutheran Dorothee Solie, fondatorul asociaţiei Creştinii pentru socialism, a scri s: “Ne

aflăm la începutul unui nou capitol de istorie creştină, care nu va putea face abstracţie de Karl Marx.”

Aceasta este situaţia de necontestat – descrisă cu sinceritate -în care se află biserica universală.

Nu am dat atenţie la avertismentul Domnului de a ne păzi de lupii îmbrăcaţi în blană de oaie. Aceştia ne

ademenesc vorbindu-ne despre binele omenirii, iar mulţi dintre noi se lasă amăgiţi, uitând că cel mai rău dintre

oameni poate vorbi despre cele mai frumoase lucruri.

În anul 1907, Convenţia socialiştilor germani a fost deschisă cu intonarea imnului lui Luther: “Cetate tare-i

Dumnezeu”, în care cuvântul “Dumnezeu” a fost înlocuit cu sintagma “Liga societăţii”. În cadrul anumitor

grupări revoluţionare se practică botezul. O astfel de grupare a propus un alt fel de serviciu de împărtăşanie, în

timpul căruia pastorul să rostească: “Acesta este trupul pâinii pe care cei bogaţi o datorează celor săraci.”

Grupările revoluţionare vorbeau despre “sfânta biserică comunistă”, “biserica egalitarismului în afara căreia nu

există mântuire”. Prelucrarea rugăciunii “Tatăl nostru” sună astfel: “Nici un fel de stăpânire şi nici un fel de

slugi – Amin. Puterea banului şi a proprietăţii vor fi abolite.” (vezi James Billington, Focul din mintea

oamenilor, Basic Books, 1985).

Diavolul poate lua înfăţişarea unui înger de lumină. După venirea la putere a comuniştilor, au urmat masacre

fără precedent care depăşesc în proporţii chiar holocaustul lui Hitler.

Preoţii care au trecut de partea comuniştilor au devenit şi ei victimele acestora. În cazul în care comunismul va

cuceri ţările Lumii a treia, promotorii teologiei eliberării vor fi aruncaţi în închisoare împreună cu cei care s-au

opus acestei ideologii.

Comunismul desăvârşit: Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?

Cardenal afirmă: “Pentru mine, comunismul şi Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ înseamnă acelaşi lucru.”

Înţelesul cuvântului “comunism”, neraportat la nici un context, este destul de vag. Termenul este folosit pentru

a defini acel sistem economic în care fiecare membru al societăţii va lucra în funcţie de capacitatea sa şi va fi

retribuit conform necesităţilor sale. Nu va mai exista nici un fel de stat iar lumea nu va mai fi împărţită în

diferite ţări şi clase sociale, datorită formei de proprietate colective asupra mijloacelor de producţie.

Presupunând că acest ideal s-ar putea materializa – unde Se situeză Dumnezeu în raport cu această societate? De

ce este considerată ea ca echivalent al Împărăţiei lui Dumnezeu? Cum ar putea trăi în Împărăţia lui Dumnezeu

un popor de atei sau chiar de oameni care Îl urăsc şi Îl batjocoresc pe Dumnezeu?

Scriptura spune că atunci când Împărăţia va fi a Domnului “toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi

se vor întoarce la Domnul: toate familiile Neamurilor se vor închina înaintea Ta” (Palmul 22:27).

Statul nu îşi va înceta existenţa în societatea din Împărăţia lui Dumnezeu. Poporul sfinţilor Celui Preaînalt va

stăpâni peste această Împărăţie (Daniel 7:27).

Împărăţia lui Dumnezeu nu este creaţia vreunui partid politic, ci a lui Isus, Fiul omului (Matei 16:28).

Evident, nu va mai exista nici una dintre actualele plăgi sociale precum războiul, foametea, epidemiile,

poluarea, nedreptatea, exploatarea, rasismul etc. Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă neprihănire, pace, dragoste,

bucurie şi respectarea dreptului de proprietate al fiecăruia asupra casei şi grădinii sale (Ioan 14:2).

Dacă pretinde că e proroc, părintele Cardenal ar trebui să ştie ceea ce a prorocit cu mult înainte profetul Mica:

“În vremurile de pe urmă, fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui” (Mica 4:1,4). Profetul Isaia

întăreşte această idee: “Nu vor zidi case pentru ca altul să locuiască în ele. Nu vor sădi vii pentru ca altul să le

mănânce rodul” (Isaia 65:22). Astfel, Scriptura se pronunţă în favoarea proprietăţii private.

Cum ar arăta în realitate desăvârşita societate comunistă? Perfecţiunea – aşa cum ne-a fost dat să o

experimentăm – reprezintă atingerea celui mai înalt nivel al artei.

Comunismul desăvârşit – descris ca o eliberare economică, ca o întronare a libertăţii, a păcii şi a justiţiei – s-ar

putea realiza numai prin aplicarea unei politici adecvate schimbării în bine a societăţii.

Dar politica dusă de comunişti până acum s-a soldat cu întemniţarea, torturarea şi terorizarea a sute de milioane

de oameni într-o perioadă de cel mult şaptezeci de ani. Cum ar fi posibil ca folosindu-se astfel de metode să se

ajungă la o societate a dreptăţii, a toleranţei şi a dragostei?

Comunismul creştin nu poate fi acceptat nici măcar ca utopie! Teologia revoluţiei este de o evidentă

absurditate, reprezentând o contradicţie în termeni.

“Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce

înţelegere poate fi între Cristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?” (2 Corinteni

6:14-15).

“Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ a spus Isus. Alege astăzi cui vrei să-i slujeşti.

NOTE BIBLIOGRAFICE

Abrevierile folosite în aceste note includ:

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Ediţie completă critic-istorică – opere, scrieri, scrisori – pentru Institutul

Marx-Engels din Moscova, publicat de David Rjazanov (Frankfurt pe Main: Marx-Engels archiv, 1927)

menţionată sub numele MEGA.

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere – Berlin: Dietz Verlag, 1974 menţionată sub numele MEW. Numărul

volumului este în cifre romane, numărul paginii este în cifre arabe.

– Marx, Karl şi Engels, Friedrich, Opere culese (New York: International Publishers 1974) menţionată sub

numele CW.

Capitolul I

1. Karl Marx und Friedrich Engels, “Zur Kritik der Hegelschen Rechtsphilosophie” (Critique of the Hege-

lian Philosopby of Law), Introduction I, i (l), MEGA, pp. 607, 608.

2. Rev. Paul Oestreicher, Sermons from Great St. Mary’s (London: Fontana, 1968), pp. 278-280.
3. Karl Marx, “Die Vereinigung der Gläubigen mit Christo” (The Union of the Faitbful with Christ), “Werke”

(Works) (MEW), Suplement, I, p. 600.

4. Karl Marx, „Betrachtung eines Junglings bei der Wahl eines Berufes” (Coasiderations of a Young Man on

Choosing His Career), in ibid., p. 594. Vezi şi Payne, Robert, Marx (New York: Simon & Schuster, 1968), p.

34.  
35. Karl Marx, „Archiv für die Geschichte des Sozialismus und der Arbeiterbewegung” (Archives for the

History of Socialism and the Workers’ Movement), MEGA, I, i (2), pp. 182, 183.

6. Karl Marx, “Des Verzweiflenden Gebet” (Invocation of One in Despair), ibid, p. 30.
7. Ibid., pp. 30, 31.
8. Quoted in “Deutsche Tagespost”, West Germany, December 31, 1982.
9. Bakunin, Works, Vol. III (Berlin, 1924), p. 306.
10. Karl Marx, “Spielmann” (The Player), op, cit, Deutsche Tagespost, pp. 57, 58.
11. Karl Marx, Oulanemn, Act 1, Scene 1, in ibid., p. 60.
12. Ibid., Act 1, Scene 2, p. 63.
13. Ibid., Act 1, Scene 3, p. 68.
14. Karl Marx, Louis Bonaparte (The 18th Brumaire), MEW, VIII, p. 119.
15. MEW, I, p. 344; I, p. 380; XXVII, p. 190; VI, p. 234.
16. Quoted in B. Brecht, Works, Vol. I (Frankfurt, 1979), p. 651.
17. Op. cit., Marx, Oulanem,
18. Ibid.
19. MEW, XXX, p. 359.
20. Paul Goma, Piteshti.

Capitolul II

1. Karl Marx, Letter of November 10, 1837 to his father, MEW XXX, p. 218.
2. Ibid., Heinrich Marx, Letter of February 10, 1838 to Karl Marx, p. 229.
3. Ibid., Heinrich Marx, Letter of March 2, 1837 to Karl Marx, p. 203.
4. Ibid., Karl Marx, Hegel, pp. 41, 42.
5. Quoted in Deutsche Tagespost, West Germany, December 31, 1982.
6. Op. cit., MEW, XXX, Karl Marx, „Das Bleiche Mädchen” (The Pale Maiden), pp. 55-57.
7. Müllern-Schönhausen, The Solution of the Riddle, Adolf Hitler.
8. Op. cit, MEW, III, Karl Marx, “Ueber die Differenz der Demokritischen und Epikureischen

Naturphilosophie Vorrede” (The Difference Between Democritus´ and Epicurus´ Philosophy of Nature,

Foreword), p. 10.

9. Jenny von Westphalen, “Mohr und General, Erinnerungen an Marx und Engels” (The Moor and the

General, Remembrances about Marx and Engels) (Berlin: Dietz-Verlag, 1964), pp. 273, 274.

10. Op. cit., Payne, p. 317.
11. Ibid.
12. Karl Marx, Die Rheinische Zeitung (Rhine Newspaper), “Der Komunismus und die Ausburger Allgemeine

Zeitung” (Communism and the Augsburger Allgemeine Newspaper), MEGA, I, i (1), p. 263.

13. Moses Hess, Letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i, (2), p. 261.
14. Ibid., Georg Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, pp. 261, 262.
15. Karl Marx, “Zur Kritik der Hegeischen Rechtsphilosophie Einleitung” (Critique of the Hegelian

Philosophy of Law), Introduction, MEGA, I, i (1), p. 614.

16. MEW, I, p. 372.
17. Ibid., p. 386.
18. Hans Enzensberger, “Gespräche mit Marx und Engels” (Conversations with Marx and Engels)

(Frankfurt-am-Main: Insel Verlag, 1973), p. 17.

19. James Hastings, Encyclopaedia of Religion and Ethics, Vol. XI (New York: Charles Scribner’s Sons,

1921), p. 756.

20. Mikhail Bakunin, God and the State (New York: Dover Publications, 1970), p. 112.
21. Roman Gul, Dzerjinskii, published by the author in Russian (Paris, 1936), p. 81.
22. Op. cit., Enzensberger, p. 407.
23. Pierre-Joseph Proudhon, “Philosophie de la Misère” (The Philosophy of Misery) (Paris: Union Generale

d´Editions, 1964), pp. 199, 200.

24. Ibid., pp. 200, 201.
25. Paul Garns, History of the Devil (East Brunswick, N.J.: Bell Publishing Co.), p. 435.
26. Heinrich Heine, Works, Vol. I, p. LXIV.
27. Charles Boyer, The Philosophy of Communism (10: The Political Atheism of Communism by Ingino

Giordani) (New York: Fordham University Press, 1952), p. 134.

28. Op. cit., Marx, Spielmann, pp. 57, 58.
29. Jerry Rubin, Do It (New York: Simon & Schuster, 1970), p. 249.
30. Karl Marx, “Menschenstolz” (Human Pride), MEGA, I, i (2), p. 50.
31. Ibid., Karl Marx, Letter of November 10, 1837 to bis father, p. 219.
32. Ibid., Georg Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, pp. 261, 262.
33. Arnold Künzli, “Karl Marx, Eine Psychographie” (Karl Marx, a Psychogram) Zürich: Europa Verlag,

1966).

34. David Rjazanov, Karl Marx: Man, Thinker and Revolutionist (“Karl Marx als Denker, Mensch und

Revolutionär”) (New York: International Publishers, 1927).

35. Rolv Heuer, “Genie und Reichtum” (Genius and Ricbes) (Vienna: Berteismann Sachbuchverlag, 1971), pp.

167, 168.

36. Karl Marx, Letter of February 27, 1852 to Friedrich Engels, MEW, XXVIII, p. 30.
37. Ibid., Friedrich Engels, Letter of March 2, 1852 to Karl Marx, p. 33.
38. Ibid., Karl Marx, Letter of March 8, 1855 to Friedrich Engels, p. 438.
39. Karl Marx, Letter of December 2, 1863 to Friedrich Engels, MEW, XXX, p. 376.

Capitolul III

1. Franz Mehring, ”Karl Marx – Geschichte seines Lebens” (Karl Marx – Story of His Life) (Berlin: Dietz-

Verlag, 1964), pp. 99, 100.

2. Ibid., p. 97.
3. Ibid., p. 100.
4. Bruno Bauer, Letter of December 6, 1841 to Arnold Rüge, MEGA, I, l (2), p. 263.
5. A. Melskii, “Evangelist Nenavisti” (The Evangelist of Hate, Life of Karl Marx) (Berlin: Za Pravdu

Publishing House, 1933, in Russian), p. 48.

6. Friedrich Engels, “Dialektik der Natur, Einleitung” (Dialectics of Nature, Introduction), MEW, XX, p.
7.  
8. Friedrich Engels, poem probably written in early 1837, MEGA, I, ii, p. 465.
9. Ibid., Friedrich Engels, Letter of July 1839 to the Graber brothers, p. 531.
10. Friedrich Engels, “Schelling und die Offenbarung” (Schelling and Revolution), MEGA, pp. 247 – 249.
11. Karl Marx and Frederich Engels, Selected Works (London: Lawrence and Wishart, 1958), p. 52.
12. Ossip Flechtheim, The Communist Party of Germany in the Weimar Republic (Offenbach, 1948).
13. Op. cit., Künzli, p. 187.
14. Bertram Wolfe, Marxism – One Hundred Yearsin the Life of a Doctrine (New York: The Dial Press, 1965),
15. 32.
16. Karl Marx and Friedrich Engels, The Russian Menace to Europe (Glencoe: The Free Press, 1952), p. 63.
17. Quoted in op. cit., Wolfe, Marxism.
18. Engels, MEW, VI, p. 176.
19. Deutschland Magazine, February 1985.
20. Quoted by Nathaniel Weyl, Karl Marx: Racist (New Rochelle, N.Y.: Arlington House).
21. Karl Marx, MEW, XXXV, p. 122.
22. Chushichi Tsuzuki, The Life of Eleanor Marx (Oxford: Clarendon Press, 1967), p. 85.
23. Frederick Tatford, The Prince of Darkness (Easlbourne: Bible and Advent Testimony Movement, 1967).

Capitolul IV

1. Sergius Martin Riis, Karl Marx, Master of Fraud (New York: Robert Speller, 1962), p. 11.
2. Edgar Marx, Letter of March 31, 1854 to Karl Marx, MEW, II, p. 18.
3. Jenny Marx, Letter (dated after August 11, 1844) to Karl Marx, MEW, suppl, Vol. I, p. 652.
4. Franz Mehring, Karl Marx – The Story of His Life (New York: Covici, Friede, 1935), p. 18.
5. Op. cit., Mehring, p. 32.
6. Karl Marx, Letter of May 20,1882 to Friedrich Engels, MEW, XXXV, p. 65.
7. Walter Kaufmann, Hegel (Garden City: Doubleday, 1965), p. 288.
8. V. Illitch Lenin, Complete Works (Moscow: Political Literature Publishing House, 1964, in Russian), Vol. 8,
9. 226, 227.
10. Ibid., Vol. 45, p. 86.
11. Ibid., Vol. 54, pp. 86, 87.
12. “Budilnik”, Russia, No. 48, of 1883. Quoted in The New Review, New York: 140/1980, p. 276.

Capitolul V

1. George Katkov, The Trial of Bukbarin (London: B. T. Batsford, Ltd., 1969), 1, p. 29.
2. Roy Medvedev, Let History Judge (New York: Alfred Knopf, 1971), p. 183.
3. F.J. Raddatz, Karl Marx (Berlin, 1925), p. 32.
4. Boris Souvarine, Stalin.
5. MEW, XXVII, p. 292.
6. Milovan Djilas, Strange Times, “Kontinent”, 33, p. 25.
7. Ibid.
8. Svetlana Alliluyeva, Twenty Leiters to a Friend (London: Hutchinson, 1967), pp. 64 ff.
9. Paloczy Horvath, Stalin (Germany: Bertelmannsverlag).
10. Abdurakhman Avtorkhanov, Criminals in Bolsbevism (Frankfurt-am-Main: Possev Verlag, in Russian),

Grani No. 89-90, pp. 324, 325.

11. Abdurakhman Avtorkhanov, The Provenience of Partocracy (Frankfiut-am-Main: Possev Verlag, 1973,

in Russian), pp. 198-201.

12. Express, Paris, October 6, 1979.
13. Tempo, Italy, November 1, 1979.
14. P. Underwood, The Vampire’s Bedside Companion (Frewin).
15. H. Knaust, The Testament of Evil.
16. Manfred Zach, Mao Tse-tung (Esslingen: Bechtle Verlag, 1969), p. 13.
17. Aleksandr I. Solzhenitsyn, The Gulag Archipelago (New York: Harper & Row, 1973), Vol. I-II, p. 173.
18. MEW, V, p. 457.
19. Ibid., XXXI, p. 191; XXV, p. 179.
20. Ibid., VI, p. 283; VI, p. 286; VI, p 279.
21. Lenin, Collected Works, Vol, 32, p. 281.
22. Russkaia Misl (Russian Thought), Paris, March 13, 1975, in Russian.
23. Rev. Dr. I Nahyewsky. “Spomyny Polovoho Dykhovnyka”, America, October 7, 1982, Vol. LXXI, No.

176, pp. 4, 18.

24. V. Ulych Lenin, Military Correspondence (Moscow, 1954), p. 148.
25. Trotsky, Stalin, quoted in Novii Journal, 158, p. 85.
26. Pierre Daix, Picasso, the Man and His Work (Paris: Somogy), p. 8.
27. Ibid, pp. 188-190.
28. Auster Crowley, The Book of Thoth (Berkeley: Koshmarin Press, 1904), p. 97.
29. Ibid., pp. 134, 135.
30. Ibid., p. 137.
31. “Sovietskaia Molodioj” (Soviet Youth), Moscow, February 14, 1976, in Russian, Let Thy Kingdom Be

Destroyed, p. 4.

32. “Rhein-Neckar Zeitung” (Rhine-Neckar Newspaper), Heidelberg, February 5, 1968, „Kultusminister

antwortet Studentenpfarrer” (Minister of Cults Answers Youth Pastor).

33. Paris-Match, December 10, 1982.

Capitolul VI

1. “Kommunism Uzvara” (Victory of Communism), Riga, April 1974, in Lithuanian.
2. Anatolij Levitin-Krasnov, „Böse Jahre” (Evil Years) (Luceme: Rex-Verlag; 1977), pp. 144, 145.
3. “Prasvoslavnaia Rus” (Orthodox Russia), San Francisco, No. 20, 1977, in Russian, Satanist Worshippers, pp.

9-12.

4. D. Bacu, Piteshti (Madrid: Colecţia Dacoromania, 1963, in Romanian), pp. 71, 187.
5. “Cuväntul Romänesc”, Canada, February 1980.
6. Hermann Hartfeld, Irina (Chappaqua, N. Y.: Christian Herald Books, 1981).
7. Theories of Surplus Value, p. 375.
8. A. Reghelson, The Tragedy of the Russian Church.
9. Catacombes, France, September 1980.
10. Salu Ndebele, Guerrilla for Chist (Old Tappan, N.J.: Fleming H. Revell), pp. 9, 10.
11. Impact, Switzerland, February 1981.
12. Chronicle of the Lithuanian Catholic Church, No. 44, 1981.
13. Priest Dudko, “O Nashem Upovanti” (About Our Hope) (Paris: YMCA) Press, 1975, in Russian), p. 51.
14. Igor Shafarevitch, “La Legislation sur la Religion en URSS” (Religious Legislation in the URSS) (Paris:

Seuil, 1974, in French), pp. 67-71.

15. Sheila Ostrander and Lynn Schröder, Psychic Discoveries Behind the Iron Curtain (Englewood Cliffs,

N.J.: Prentice Hall, 1970).

16. ,,Novie Russkoie Slovo” (New Russian Language), New York, July 30, 1975, in Russian, Parapsychology

in the USSR, p. 2.

17. MEW, II, p. 9.
18. Bakunin, Works, Vol, III, p. 206.
19. Quoted in Arnold Künzli, Karl Marx, a Psychography (Vienna, 1966), p. 403.
20. MEW, XXVII, p. 107.
21. MEW, XXXII, p. 351.
22. Konrad Low, Why Communism Fascinates (Germany: Deutscher Institute Verlag, 1983).
23. Christian News, March 4, 1985.

Capitolul VII

1. Montgomery Hyde, Stalin (London: Rupert Hart-Davis), pp. 28, 29.
2. Karl Markus Michel, “Politische Katechismen: Volney, Kleist, Hess” (Political Doctrines: Volney, Kleist,

Hess) (Frankrurt-am-Main: Insel Verlag, 1966); Moses Hess, Red Catechism for the German People, pp. 71-73.

3. Hess, Letter of September 2, 1841 to Berthold Auerbach, MEGA, I, i (2), p. 261.
4. Jung, Letter of October 18, 1841 to Arnold Rüge, ibid.
5. Moses Hess, Rome and Jerusalem (New York: Philosophical Library, 1958), p. 10.
6. Ibid, p. 15.
7. Moses Hess, „Ausgewählte Schriften” (Selected Works), Rome and Jerusalem (Cologne: Melzer-Verlag,

1962), p. 229.

8. Ibid., p. 18.
9. Ibid., p. 27.
10. Hess, Ausgewählte Schriften, ibid., pp. 236, 237.
11. Ibid., p. 308.
12. Ibid., p. 243.
13. Ibid, p. 324.
14. “Kommunistisches Bekenntnis in Fragen und Antworten” (Communist Credo in Questions and Answers),

ibid., p. 190.

16. “Die Eine und Ganze Freiheit” (The One and Only Total Freedom), ibid., p. 149.
17. “Philosophie der Tat” (The Philosophy of Action), ibid., p. 138.
18. Edmund Silberner, Moses Hess (Leiden: Brill, 1966), p. 31.
19. Ibid., p. 32.
20. Ibid., p. 121.
21. Ibid., p. 421.
22. Op. cit., Dudko, p. 53.
23. Op. cit., Silberner, p. 421.
24. Ibid.
25. Ibid., p. 418.
26. Moses Hess, “Philosophische Sozialistische Schriften, 13, Ueberdas Geldwesen” (Philosophical Socialist

Writings. About the Monetary System) (Berlin: Akademie-Verlag), 1961, p. 345.

26. Hess, Rome and Jerusalem, ibid., p. 44.
27. Ibid., p. 10.
28. Moses Hess, “Briefwechsel” (Correspondence), Letter of December 9, 1863 to Lassalle (The Hague:

Mouton & Co., 1959), p. 459.

29. Karl Marx, „Das Kapital” (The Capital), MEX, XXIII, p. 779.
30. G. W. F. Hegel, “Werke. Fragment über Volksreligion und Christentum” (Works. Fragment on Populär

Religious Beliefs and Christianity) (Frankfurt-am-Main: Suhrkamp Verlag. 1971), I, pp. 35, 36.

31. U. Steklov, M. A. Bakunin. His Life and Activity (Moscow: Literature Publishing House, 1937), Vol. 3, p.
32.  
33. Quoted from The Catechism of the Revolutionist by Dostoyevski in his Complete Works, Vol. 12, p. 194.
34. Ibid., The Demons, Vol. 10, p. 312.
35. Ibid., p. 322.
36. Ibid., p. 324.
37. Volodin, Tchernishevsky, or Netchaiev (Moscow: Koriakin and Pleeman, 1976), p. 247.
38. V. Burtsev, During 100 Years: Compendium of the History of Political and Social Movements in Russia

(London, 1897), p. 94.

38. Op. cit., Volodin, p. 223.
39. E. S. Vilenskaia, Revolutionist Underground in Russia (Moscow, 1965), p. 398.
40. Volodin, Loc. cit.
41. Tchernishevsky, Complete Works (Moscow, 1939), Vol. 1, p. 8.
42. “Russkaia Misl”, November 17, 1983.
43. Op. cit., Volodin, p. 155.
44. P. F. De Villemarest, “Les Pourvoyeurs du Goulag” (Gulag Overseers) (Geneva: Famot, 1976, in French),

Vol. III, pp. 233ff.

Capitolul VIII

1. Dr. Lawrence Pazder, Michelle Remembers (New York: Condon & Littes, 1982).
2. Selections from Nietzsche (New York: Viking, 1954), p. 600.
3. Weekly World News, February 2, 1983.
4. Iuni Kommunist, Moscow, December 1984.
5. David Rjazanov, “Karl Marx als Denker, Mensch und Revolutionär” (Karl Marx: Man, Thinker and

Revolutionist) (Vienna: Verlag für Literatur und Politik, 1928), pp. 149, 150.

6. Op. cit., Künzli, p. 352.
7. Moshe Glickson, The Jewish Complex of Karl Marx (New York: Herzl Press, Pamphlet No. 20,1961), p. 40.
8. Op. cit., Künzli, p. 361.
9. Ibid., pp. 323, 373.
10. Karl Marx, Letter of January 16, 1861 to Lassalle, MEW, XXX, p. 578.
11. Op. cit., Payne, p. 306.
12. William Tyndale, Works (Parker So., 1849), quoted by the Oxford English Dictionary (Oxford: Clarendon

Press, 1933), Vol. VIII, p. 735.

13. William Shakespeare, Complete Works (Glenview: Scott, Foresman, 1973), Midsummer Night’s Dream,

Act II, Scene I, 33-34, p. 189.

14. Svenska Dagbladet (Swedish Daily News), Stockholm, January 17, 1948, “An Unforgettable Night”, by

Alexei Stjusev, in Swedish.

Capitolul IX

1. Op. cit., Solzhenitsyn, Vol. III-IV, p. 10.
2. “Nauka I Religia” (Science and Religion), Moscow, December 1976, in Russian, Vol. 12, pp. 73-76.

Capitolul X

1. “Idea”, June 3, 1983.
2. “Osservatore Romano”, September 17, 1978.
3. Quoted in Gerhard Zacharias, The Cult of Satan and The Black Mass.

Apendice

1. “INF of Aide à l´Eglise en Détresse”, April-June 1980

 

 

https://cupdf.com/document/188-marx-si-satanpdf.html?fbclid=IwAR26sAnT8zplZIFhoN28gbQhStRhWaWskEJV-uqr-_Pv3bfItTCBmnvaP2A&page=1

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Vindecări miraculoase, de Dr. Kurt Koch

 

Leacurile miraculoase astăzi

 

Metode de vindecare non-medicale din perspectiva asistenței pastorale

 

1. Vindecările biblice

    Darul spiritual al vindecării

    Rugăciunea folosind promisiunile lui Dumnezeu

    Impunerea mâinilor și rugăciunea de către bătrânii Bisericii

    Efectul Cuvântului lui Dumnezeu.

 

2. Arta medială a vindecării

    Vindecarea cu vrăji Rugăciuni

    pentru sănătate

    Vindecătorii spirituali

    Vindecarea mintală (vindecarea minții)

    Vindecarea în transă

    Vindecătorii prin credință

    Fenomene și vindecări pseudoharismatice

    Semne și miracole demonice

 

3. Discernământul spiritelor

 

 

 

1. Vindecările biblice

Problema vindecării prin credință este respinsă astăzi nu numai de oamenii lumești, ci și de mulți creștini. Făcând acest lucru, ei anulează toate promisiunile Bibliei în detrimentul lor. Ei trăiesc într-o secetă spirituală și deșert.

Oricine aduce chestiunea vindecării cu credință și rugăciune în Cuvântul lui Dumnezeu va primi răspunsul fundamental că nu este prima preocupare pastorală. Mai important și mai central decât vindecarea este mesajul mântuirii umane. Mântuirea sufletului are întâietate asupra vindecării trupului. Prima problemă a vieții noastre este că Isus este Domnul nostru. Împlinirea voinței Sale este mai controlant decât împlinirea dorințelor noastre.

 

Vindecarea non-medicală este o problemă complexă. Pentru a evita neînțelegerile, aș vrea să menționez că recunosc pe deplin știința medicală, dar în același timp cred și în posibilitatea vindecării prin credință și rugăciune. Resping extremismul conform căruia un creștin credincios nu are voie să folosească un medic sau un medicament. Dumnezeu ne-a dat motive să-l folosim.

 

Există un haos mare în domeniul vindecării non-medicale. Vindecările demonice sunt adesea trecute drept vindecări divine. Diavolul vindecă uneori daune fizice cu prețul sufletului.

Există și vindecări la nivel uman, de ex. B. vindecări sugestive, sugestii religioase care nu sunt vindecări biblice în ciuda capcanelor religioase.

 

În Biblie avem diferite forme de vindecare divină:

– Darul spiritual al vindecării (1 Cor. 12:9).

– punerea mâinilor, ungerea și rugăciunea de către bătrânii comunității (Iacov 5:14).

– Rugăciunea folosind promisiunile lui Dumnezeu.

– Efectul Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Din punct de vedere teologic, problema vindecării prin credință este flancată de două vederi extreme opuse. Dispensaționaliștii stricti sunt de părere că unele daruri spirituale sunt doar temporare și ar fi încetat la sfârșitul perioadei apostolice.

    Extremiștii cu sânge fierbinte de cealaltă parte declară că trebuie să avem toate darurile spirituale din timpul nostru în aceeași putere și intensitate ca și în secolul I.

    Ceea ce trebuie să dea pauză ambelor tabere opuse este experiența marilor treziri. Aici repetăm ​​la scară mică ceea ce sa întâmplat în timpul celei mai mari treziri din prima Rusalii din Ierusalim.

    În zonele de trezire se întâmplă uneori ca Dumnezeu să dea toate formele de vindecare. Am intrat în contact cu toate marile renașteri ale acestui secol. Renașterea galeză (1906-1910) a luat viață pentru mine prin vechii veterani precum Dr. Evans și Lindsey Glegg, care au experimentat Țara Galilor și mi-au raportat personal. Prin vizite repetate și șederi de săptămâni, am făcut cunoștință cu renașterile din Indonezia, Coreea, Uganda, Etiopia, nordul Thailandei, Taiwan, sudul Indiei și trezirea în rândul poporului zulu din Africa de Sud. În toate călătoriile mele în zonele de trezire, am putut observa că binecuvântările și darurile originale care sunt consemnate în Biblie reapar acolo. Trezirea indoneziană în special a fost însoțită de miracole extraordinare.

 

Trezirile în rândul popoarelor civilizate care au Biblia nu sunt de obicei însoțite de mari minuni. Ei au Cuvântul lui Dumnezeu și au doctori pentru bolnavi. Desigur, există și aici răspunsuri la rugăciuni, așa cum se întâmplă peste tot cu creștinii credincioși.

 

Trezirile în rândul popoarelor primitive care nu au Biblii sau nu pot citi sunt de obicei însoțite de mari acte de putere din partea Domnului. Un bun exemplu în acest sens este trezirea din Timor. Este un exemplu de manual al planificării lui Dumnezeu. Locuitorii junglei nu au școli, cu excepția așezărilor mai mari. Există sute de mii de timoreni care nu știu să citească sau să scrie. Dumnezeu s-a revelat acestor oameni analfabeti prin miracole extraordinare în marea trezire indoneziană care a început în 1965. Dar odată ce analfabetii au învățat să citească și au primit apoi mii de testamente și Biblii, miracolele au scăzut rapid.

 

Deci avem aceeași problemă aici ca în vremurile apostolice. Isus a făcut multe minuni ca semn al calității sale de Mesia. Apostolii aveau puteri miraculoase și daruri ale Duhului Sfânt ca dovadă a misiunii lor apostolice. Și nu doar ca identificare divină, ci și pentru că mizeria oamenilor din jur le-a atins inimile.

    Din momentul în care Noul Testament complet a fost disponibil, puterile miraculoase au făcut loc Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Această scădere a darurilor spirituale poate fi observată încă din perioada apostolică. Ultima dată auzim despre darul de a vorbi în limbi în Epistola către Corinteni. Nu mai auzim nimic despre aceasta în scrisorile ulterioare ale lui Pavel și Ioan. Este asemănător cu darul vindecării. Faptele apostolilor 19 spune: „Și Dumnezeu a făcut minuni extraordinare prin mâinile lui Pavel.” Dar, 14 ani mai târziu, Pavel nu a mai putut să-și vindece colegul de muncă. Auzim asta în Filipeni 2:27: „Și Epafrodit a murit bolnav”. Iar în 2 Tim. 4:20: „Dar pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.”

    Miracolele ca precursori până când Cuvântul lui Dumnezeu inspirat, scris, tipărit este acolo. Aceasta este întotdeauna o dezvoltare sănătoasă atunci când credincioșii învață să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu și nu pe experiențele lor.

 

Darul spiritual de a vindeca bolnavii

Noul Testament ne vorbește mai întâi despre acest dar în 1 Corinteni 12. Este carisma iamatou pe care o găsim cu putere în Isus și ucenicii Săi. Acest dar este rar în istoria bisericii. O observăm, de exemplu, la Samuel Zeller, la Jungfer Trudel, la Johannes Seitz și alții și, mai ales, la pastorul Johann Christoph Blumhardt. Am putut să-i cunosc pe câțiva dintre acești purtători de cadouri.

 

    Una dintre întâlnirile binecuvântate cu oamenii lui Dumnezeu este întâlnirea mea cu baronul Üxküll. Viața lui este împlinirea promisiunii lui Isus: „Oricine crede în Mine, după cum spune Scriptura, din trupul său vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7:38). Oriunde baronul Üxküll a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu și-a autentificat mesajul prin următoarele semne. Ascultătorii au fost mișcați de Hristos și au experimentat miracolul de a deveni noi. Orbii și-au primit vederea, șchiopii au umblat, cei morți spiritual au înviat și au experimentat renașterea. Puterile lumii eterne au devenit evidente. Următoarele sunt date ca exemplu:

 

B 1 A venit la el o fată tânără în stadiul cel mai grav de tuberculoză pulmonară. Ea a vrut să se căsătorească. Doctorul i-a interzis și a spus: „Asta nu se pune problema pentru tine”. Fata era complet disperată. Își dorea cu disperare să se facă bine, dar nu voia să-și predea viața lui Hristos. În aceste împrejurări, Üxküll a refuzat punerea mâinilor practicată anterior conform Mc. 16.18. Pacientul a plecat dezamăgit. S-a spus multă rugăciune pentru ea în lipsa ei. Apoi a revenit la întâlnirile de evanghelizare. Ea a fost condusă în interior de suferința ei de conștiință și de suferința ei din cauza bolii. Într-o seară, ea a rămas în urmă pentru o discuție pastorală și s-a predat lui Hristos. Apoi s-a întâmplat neașteptat. Înainte ca Üxküll să fie rugat să se roage cu punerea mâinilor, fata s-a ridicat și a spus: „Sunt vindecat”. Nu era imaginația mea. A fost examinată de medicul ei, care a devenit foarte supărat și a întrebat: „Ce s-a întâmplat cu tine? Ești sănătos!” Fata s-a căsătorit și este și astăzi sănătoasă.

Problema autorității îmi devine clară în viața acestui baron Üxküll. Noul Testament mărturisește că Isus a predicat și a vindecat ca unul care avea autoritate (Matei 7:29; Marcu 1:41). Isus le-a dat ucenicilor săi acest dar de predicare puternică din punct de vedere spiritual și de vindecare puternică. În discursurile de rămas bun, Domnul a promis poporului Său: „Cine va crede în Mine, va face aceste fapte” (Ioan 14:12). Astfel de promisiuni pur și simplu nu au fost luate în serios în creștinism, care era sărac în credință. Din când în când Domnul ridica martori în care puterea sa vie de mântuitor devenea din nou vizibilă.

    Părintele Daniel din Madras a fost unul dintre martorii cu autoritate apostolică. Întâlnirea cu el a fost o mare binecuvântare pentru mine. Era un om al rugăciunii. Chiar și când era student de șaisprezece ani, se retrăgea adesea la rugăciune toată noaptea. Această ființă în prezența lui Dumnezeu a dat autoritate mărturiei sale.

    B 1a   Într-o zi s-a îmbolnăvit soția directorului școlii. Era inconștientă în spital. Era de așteptat să moară. Atunci Daniel a auzit glasul Domnului: „Du-te la spital și roagă-te cu ea!” Directorul, așezat lângă patul soției sale, l-a lăsat pe tânărul student să intre. Daniel a îngenuncheat lângă pat și a luptat pentru viața bărbatului inconștient. Domnul l-a auzit. Pacientului i s-a permis să-și revină. Cuvântul despre această vindecare s-a răspândit în jurul școlii. Inimile erau acum larg deschise la mesajul lui Isus.

    Chiar și în propria noastră familie s-a văzut că Domnul l-a autentificat pe tânărul Daniel. Odată, când mama lui a căzut și și-a rupt o coastă, l-a întrebat pe fiul ei: „Roagă-te cu mine!” Băiatul a rămas în rugăciune peste noapte, iar Domnul a atins-o pe pacientă și a vindecat-o.

    Daniel a devenit directorul unei școli din orașul său natal, Kakinada, pe coasta de est a Indiei. La mijlocul carierei, i-a venit chemarea Domnului: „Du-te la Madras!” Daniel a urmat chemarea care l-a dus în dificultăți, încercări și dezamăgiri. Aici, în Madras, Daniel era un bărbat necunoscut, neobservat. Acesta a fost un mod de a muri pentru el. Daniel s-a rugat mult pentru această nevoie. Domnul i-a dat acest răspuns: „Dacă bobul de grâu nu cade în pământ și nu moare, rămâne singur; Dar când moare, aduce multe roade.”

    Războinicul testat pentru Dumnezeu ar trebui să poată experimenta acest lucru. După patru ani de muncă credincioasă, fără teamă, ușile s-au deschis. Domnul a dat o trezire spirituală care s-a răspândit în orașele și satele învecinate. Ce s-a spus în Mat. 11:5 spune: „Orbii văd și șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți și surzii aud, morții se ridică și Evanghelia este propovăduită săracilor. Și fericit este cel care nu este supărat de mine.”

    Au început zile ca cele din prima biserică. A fost un izvor spiritual pe care îl cunosc doar cei pentru care Faptele Apostolilor și lucrarea Duhului Sfânt sunt o realitate. Părintele Daniel și asociații săi nu au luat niciodată o decizie fără a consulta voia Domnului. Fiecare avans în mișcare a fost dus înainte pe genunchi. Reînvierea a ajuns atât la cercurile educate, cât și la cei needucați, religioși și criminali.

 

    B 2   Munca printre tâlhari a început cu un bărbat pe nume Stuart Purem dintr-un sat criminal din sudul Indiei. A venit la Madras pentru a fi tratat pentru o boală periculoasă a ochilor. În timpul acestei vizite, un medic l-a târât în ​​congregația părintelui Daniel. Mesajul pe care l-a auzit pentru prima dată în viața lui l-a afectat atât de puternic pe acest bărbat, încât nu a putut dormi în noaptea următoare. Și-a încrucișat mâinile și s-a rugat să-și învingă nevoia. Atunci Hristos i s-a descoperit și i-a arătat clar că va putea să-și facă față păcatului. Acest luptător singuratic în noapte, care fusese atât de des un bandit și un bandit, s-a convertit și a devenit arma specială a stăpânului său printre tâlhari. Problema lui la ochi s-a vindecat în scurt timp. S-a întors în satul său și a început să vestească numele Domnului.

    Un timp de renaștere a început în satul criminal demonizat. Sub proclamarea lui Ioan – acesta este numele de botez al omului convertit – tâlharii s-au prăbușit. Mulți dintre ei au căzut la pământ în timpul predicării Evangheliei. Alții au fost orbi trei zile, ca Pavel înainte de Damasc. Bolnavii erau vindecați și fețele întunecate au fost luminate de lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Oamenii care nu știau să citească L-au întrebat pe Domnul: „Ajută-ne să citim cuvântul tău”. Și a făcut Domnul o minune asupra lor, ca să poată citi în scurt timp. O serie de convertiți au fost atacați direct din partea demonilor care dominaseră satul de secole. Copiii mici au murit în moduri neobișnuite. Puterea întunericului pune stăpânire pe tot ceea ce ne este drag când L-am ales pe Domnul Isus.

Mulți au fost vindecați în timpul predicării fără ca predicatorul să știe. Oamenii vindecați au cerut apoi o discuție pastorală și și-au pus ordine în viață. Aici se împlinește Psalmul 107:20: „El a trimis cuvântul Său și i-a vindecat.” Cuvântul lui Dumnezeu și vindecarea sunt juxtapuse aici.

 

În timp ce darul spiritual de a vindeca bolnavii este rar, mulți oameni de credință pot fi găsiți rugându-se cu cei bolnavi folosind promisiunile lui Dumnezeu. Eu însumi am fost condus la aceasta în slujirea mea pastorală diversă.

 

    B 3 Am avut o cruciadă în Panambi, Brazilia. O femeie bolnavă a venit la mine pentru îngrijire pastorală. Ea și-a mărturisit și și-a predat viața lui Isus. Deodată am avut impresia că Domnul vrea să-i facă mai mult. Am vorbit cu ea despre asta și apoi am chemat un al doilea frate să se roage. Pastorul Karl Gustav Braun a fost cel care m-a invitat la biserica lui. Ne-am rugat cu femeia cu punerea mâinilor. A doua zi s-a întors cu fiica ei, care avea un „genunchi tremurat” și se prăbuși constant când mergea. După o conversație pastorală, m-am rugat cu fata, dar fără a pune mâinile. Tot nu a fost de ajuns. Mama a cerut o vizită la casa ei, ca să pot vorbi și să mă rog și eu cu cealaltă fiică. Avea un rinichi supurat și era sub tratament medical de mult timp.

    După ce am plecat din Brazilia, mi-am pierdut toate acestea în memorie pentru că erau pe cale să înceapă noi cruciade. După câțiva ani am venit pentru a treia oară la Panambi. Chiar la începutul săptămânii de curs, această femeie a apărut din nou și a întrebat: „Ma mai cunoști? Te-ai rugat cu mine și cu fiicele mele ultima dată când ai fost în vizită.” Incidentul mi-a revenit rapid. Apoi am auzit un reportaj minunat. Această femeie Bender, de origine germană, a spus: „Sunt sănătoasă de la mărturisire și dăruind viața mea lui Isus. Fiica mea cu genunchiul tremurător a găsit un chirurg priceput care a efectuat o intervenție chirurgicală pentru a-și stabiliza genunchiul. Rinichiul abcesat al celei de-a doua fiice și-a revenit.”

 

    B 4 Mi s-a raportat următoarea vindecare: Un medic legist a fost în spital cu TBC osoasă (osteomielita). Jumătate din piciorul drept era în ghips. Pentru pacient, această perioadă de boală a fost o școală de credință și rugăciune. În calitate de creștin devotat, el a discutat cu Domnul său asupra întregii greutăți a suferinței sale. El s-a obligat să adopte atitudinea de a afirma călăuzirea lui Dumnezeu. În timpul spitalizării, care a durat câteva săptămâni, a primit tot felul de vizitatori. Printre diverșii vizitatori, o femeie devotată și simplă a devenit o experiență specială pentru el. Ea l-a încurajat cu promisiunile Scripturii și a subliniat că Hristos poate să facă minuni și astăzi. Vizita acestui creștin i-a întărit credința. După o noapte neliniştită în care s-a zbătut ore întregi în rugăciune, dimineaţa i-a venit certitudinea că Hristos vrea să se slăvească în el. Când vizita a venit în cursul dimineții, el i-a explicat medicului principal: „Hristos m-a făcut bine”. Medicul senior a fost complet surprins. Credea că are de-a face cu un nebun religios și cu greu se putea liniști cu ceea ce avea de spus colegul său bolnav. Pacientul nu a mai clătinat în credința sa. El a fost de fapt vindecat din acea zi și ar putea fi eliberat. De la această vindecare prin credință, osteomielita nu a mai apărut niciodată.

    După această experiență, medicul legist este un martor viu pentru Hristos și nu se sfiește să le povestească colegilor despre această vindecare miraculoasă a bolnavilor. El a devenit de atunci o binecuvântare pentru mulți oameni prin încrederea sa vie în Dumnezeu.

 

Noul Testament asociază o a patra formă de vindecare a bolnavilor cu punerea mâinilor, ungerea și rugăciunea de către bătrânii comunității. Această promisiune este independentă de trezirile cu semnele și minunile lor extraordinare. Este un cuvânt de la Domnul înălțat către biserica Sa în orice timp și în toate locurile. Isus menționează acest ajutor pentru credință în Marcu 16:17f. Apostolul Iacov relatează punerea mâinilor în legătură cu ungerea cu untdelemn în Iacov 5:14-16:

„Dacă este cineva bolnav, să cheme la el pe bătrânii bisericii, să se roage pentru el și să-l ungă cu ulei. în numele Domnului.

Și rugăciunea credinței va mântui pe bolnav și Domnul îl va învia; iar dacă a săvârșit păcate, i se vor ierta.

Mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați.”

 

B 5 Un pastor protestant mi-a spus că într-o zi un bolnav din congregația sa l-a întrebat dacă el și un prezbiter din biserică ar dori să pună mâna pe el și să se roage cu el. Pastorul s-a îndreptat către diverși bătrâni și a primit respingeri peste tot. Nimeni nu mai făcuse așa ceva înainte. Nimeni nu a îndrăznit să facă asta. Acest act a fost ciudat pentru toată lumea.

    De ce este această punere biblică a mâinilor atât de puțin cunoscută în creștinismul occidental? De ce creștinii noștri, care cunosc pasajele despre vindecarea prin credință, de obicei nu au curajul să le aplice? De ce creștinismul lasă aceste locuri sectelor, profesorilor falși și grupurilor cu mintea stupului? Se aplică aceste promisiuni ale Scripturii numai direcțiilor extreme? Vrea oare Biserica lui Hristos să-și dea rechizitoriu că nu mai trăiește în promisiunea Bibliei? Toate acestea sunt întrebări foarte relevante astăzi. Să ne uităm la această problemă folosind pasajul din Iacov.

    Pentru a nu ne rătăci de la bun început ca atâtea grupuri sectare, trebuie să înțelegem mai întâi rădăcinile religios-istorice ale pasajului Jak. 5.14 investiga. În comunitatea evreiască era obiceiul ca bolnavii să ceară bătrânilor să vină la ei. Se aștepta ajutor special de la rugăciunea lor. Acest frumos obicei a fost adoptat de comunitatea creștină. În obiceiul evreiesc există încă o credință subiacentă că persoana bolnavă era un păcătos deosebit, o persoană vizitată de Dumnezeu. Din fericire, nu mai există nicio urmă a acestei atitudini negative în timpul împuternicirii creștine a mâinilor. Ungerea cu ulei necesită o explicație. Vechiul Testament cunoaște ungerea preotului și a regelui. Mai mult, ungerea a fost o expresie a bucuriei festive. Gândește-te doar la Psalmul 23: „Tu îmi ungi capul cu ulei și mi-l turnezi.” De mare importanță în contextul textului nostru este afirmația că uleiul a fost considerat cel mai bun remediu medical în artele medicale. Acest lucru ne dă indicația că, în ciuda mijlocirii bătrânilor, ajutorul vindecării medicale nu este respins. În perioada Vechiului Legământ, uleiul nu era doar un remediu liturgic, ci și un medicament medical. Trebuie să consemnăm toate aceste fapte. Acelor fanatici care cred că trebuie să refuze medicul din cauza pasajului din Sfântul Iacob, se poate argumenta că referirea la ajutorul medical nu lipsește în acest pasaj în special. Desigur, în acest moment este vorba în primul rând de vindecare prin credință și rugăciune. Nu trebuie spus nimic împotriva dacă un creștin credincios crede că se poate descurca fără medic pentru a aștepta numai ajutorul Domnului. Cu toate acestea, o astfel de atitudine religioasă nu trebuie făcută lege pentru alții. Am avut multe experiențe proaste în acest domeniu. Dar abuzul nu anulează utilizarea corectă.

 

    Cel mai serios punct din istoria religiei pe care interpreții Scripturii îl menționează în general este contrastul dintre pasajul din Iacov și vindecările magice practicate în antichitate. În Lumea Veche, se credea că boala era cauzată de demoni. Vindecarea a fost deci sinonimă cu alungarea spiritelor rele. Vindecarea bolnavilor consta din exorcistul, prestidul magic, numirea numelui spiritului în cauză sau chemarea numelui unui zeu mai puternic. Cunoaștem un astfel de act de expulzare în Fapte. 19:13-16. Evreii rătăcitori au încercat expulzarea în numele lui Isus fără a-L urma pe Isus însuși. Dar această expulzare eșuată le-a afectat. Acum am putea respinge aceste vindecări magice ca fiind un fapt învechit al istoriei religioase dacă aceste vindecări magice nu ar avea loc încă la o scară extraordinară astăzi. Acest lucru ne duce la a doua parte a subiectului nostru.

 

2. Arta vindecarii media

 

    Vindecarea

    vrăjilor Rugăciuni

    Vindecătorii spirituali

    Vindecarea mintală (vindecarea minții)

    Vindecarea în transă

    Vindecatorul filipinez

    Chirurgul în transă

    Vindecatorul credinței

    Fenomene și vindecări pseudoharismatice

    Semne și minuni demonice

 

Aproape toți bolnavii sunt mișcați de întrebarea: Cum mă fac bine? Această întrebare este legitimă. În primul rând, este consultat medicul. Dacă artele medicale nu aduc ajutorul sperat, atunci unii oameni apelează la metode de vindecare ocultă. Ei caută oameni care au puteri media care pot „discuta”, „binecuvânta”, „ispăși”, „face ceva în privința asta”. Aceste vindecări magice au loc în secolul al XX-lea în același mod în care au fost efectuate în vremuri străvechi de mii de ani. Vindecătorul magic, steagul bolii, vorbitorul cheamă numele unui spirit puternic pentru a-l convinge să ajute. Am ajuns să cunosc o mulțime de tot felul de vindecări de genul acesta în îngrijirea pastorală. Aș dori să subliniez câteva dintre cele mai importante aici:

Vindecările cu vrăji

Vindecările din zona magiei negre sunt cele mai ușor de judecat. Aici știi imediat ce și cu cine ai de-a face. Un exemplu din această metodă de vindecare.

 

    B 6 O femeie cu tulburări mintale a venit la o consultație pastorală. În timpul interviului a fost descoperită o amuletă. Femeia a refuzat inițial să predea amuleta pentru că altfel ar muri în trei zile. Așa îi spusese vorbitorul magic. În cele din urmă l-a predat și s-a îngrozit când, când a deschis-o, a găsit o bucată de hârtie pe care era scrisă zicala: „Sufletul meu este al diavolului.” S-a dovedit că femeia suferise anterior de o boală pulmonară. și fusese chemat de un vorbitor magic fusese vindecat în trei nume de diavol. După ce amuleta a fost livrată, ea s-a îmbolnăvit din nou de plămâni. Dar ea a găsit calea către Hristos și și-a pus cu încredere lotul în mâinile Domnului ei.

    Evaluarea magiei albe nu este la fel de usoara ca magia neagra. Formele magiei albe se găsesc printre oameni aproape mai mult decât cele ale magiei negre. Acest lucru are de-a face cu faptul că magia albă este deghizată în termeni religioși. Nu înțelegi imediat fundalul, așa cum faci cu arta neagră. Capcanele religioase sunt înșelătoare. Un exemplu ar trebui să arate acest lucru.

 

    B 7 Medicii de la o secție de chirurgie i-au spus unei femei că va trebui să-i amputeze piciorul rău. Pacientul îngrijorat a vrut să încerce totul înainte de a scoate piciorul și a cerut să vină un reprezentant fără știrea medicilor. Vindecătorul magic i-a explicat persoanei bolnave: „Trebuie să crezi în mine!” Apoi a folosit o vrajă magică și s-a rugat pe trei Părinți Noștri. Imediat după discuție, durerea a dispărut. Piciorul nu a trebuit să fie îndepărtat. Această întorsătură a evenimentelor a fost un mister pentru medici. Totuși, din momentul discuției magice, femeia vindecată suferea de tulburări psihice severe. Familia ei a fost lovită și de multe nenorociri după aceea.

    Vindecările prin magie albă au loc sub simboluri religioase precum: Cele trei nume cele mai înalte, trei Părinți ai Noștri, trei cuvinte biblice, trei psalmi, trei cruci și altele asemenea. Drept urmare, omul naiv – uneori chiar și cel educat teologic – este înșelat. O astfel de metodă de vindecare este considerată creștină. În realitate, o astfel de vindecare se încadrează în a doua poruncă: „Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în zadar, căci Domnul nu-l va lăsa nepedepsit pe cel care ia numele în zadar.” Dumnezeul nostru nu se lasă să fie forțat de om. El nu este slujba noastră care trebuie să se supună atunci când vorbitorul magic îi comandă. Biblia trimite toate incantațiile și cuvintele biblice care s-au solidificat în formule goale la domeniul vrăjitoriei (Deuteronom 18:10-12). Magia albă este adesea doar magie neagră deghizată în creștin. Aici se împlinește 2 Cor. 11:14: „Satana se preface a fi un înger al luminii”. Constrângerea magică a rugăciunii a magiei albe este ceva complet diferit de atitudinea creștinului de credință și rugăciune: Doamne, fă-se voia Ta.

 

Rugăciunea pentru sănătate

aparține aceleiași linii de magie albă deghizată religios. Un exemplu în acest sens.

 

    B 8   Un om de afaceri cu o boală organică a căutat un vindecător de rugăciune și i-a plătit o taxă decentă pentru serviciul său comercial de rugăciune. Câteva zile mai târziu, bolnavul a vizitat un prieten de familie și s-a plâns: „Nu mai pot să mă rog. Simt că mă înconjoară forțe întunecate.” A făcut un efort frenetic să-și citească Noul Testament în fiecare zi. Nu mai voia să reușească. În suferință, s-a întors din nou către prietenii săi și i-a întrebat: „Ajută-mă! Forțe întunecate pe care nu le-am cunoscut niciodată în viața mea mă chinuiesc.” Această bătălie a continuat încă câteva luni. Suferința organică dispăruse complet, dar în schimb era asuprit de greutăți mentale și încercări. În cele din urmă, această luptă ciudată s-a încheiat într-un act de disperare. Omul de afaceri, tată a patru copii, și-a luat viața. Dacă acesta ar fi doar un caz izolat, nu ar avea valoare probatorie. Am o colecție de peste o mie de astfel de cazuri pastorale care permit o evaluare a metodelor media de vindecare.

Vindecătorii spirituali

Cei patru vindecători spirituali pe care îi cunosc cel mai bine sunt Harry Edwards, Bruno Gröning, Dr. Trampler și Johannes Bolte. Am întâlnit din nou și din nou efectele lucrării ei de vindecare în îngrijirea pastorală.

    În timpul turneelor ​​mele de prelegeri în Anglia, am avut multe de-a face cu Harry Edwards, care este unul dintre cei mai periculoși vindecători din lumea occidentală. Două mici incidente m-au iluminat.

 

    B 9 Harry Edwards a explicat că el se poate vindeca numai atunci când ajutoarele lui spirituale erau prezenți. Prin aceasta se referea la ființe non-umane. Din când în când îi spunea și îngerii lui.

 

    B 10 Harry a câștigat mulți bani cu vindecările sale. Și-a vândut casa inițială unui cuplu creștin devotat. Această familie nu a rezistat mult în această casă. Un soț și o soție au venit la îngrijirea mea pastorală și mi-au raportat că casa era bântuită. Nu ar avea o noapte de odihnă. Zvonul era atât de puternic încât au decis să vândă din nou casa. A apărut o persoană interesată să cumpere o casă care s-a plimbat prin casă și a exclamat încântat: „Oh, ce minunat. Cei cerești locuiesc aici.” Cumpărătorul, un spiritist, a observat imediat că în casă sunt prezenți „oameni de pe altă lume”, în compania cărora se simțea confortabil.

    Edwards este cunoscut pentru cartea sa „Spiritual Healing”. Acolo, el ne oferă, de asemenea, perspective asupra carierei sale de vindecător și asupra practicii sale de vindecare. La vârsta de 41 de ani, a participat împreună cu soția sa la o slujbă spirituală a bisericii, care există o mulțime în Anglia. În timpul ședințelor i s-a spus de un medium că niște ghizi spirituali din altă lume doreau să ia legătura cu el. La început s-a comportat pasiv. Cu toate acestea, într-una dintre sesiuni a fost plin de o putere interioară. Conform cuvintelor cărții, în timpul acestui proces sa dezvoltat mediumitatea și s-a obținut o „posedare spirituală”.

    Din acel moment, acest om a fost sub controlul spiritelor. A dat o serie de mesaje în transă în slujbele spiritualiste. În acest timp, a început brusc capacitatea de a vindeca bolnavii absenți. Dacă i se spunea numele sau locul de reședință al unei persoane bolnave, acesta vedea brusc camera în care se afla pacientul și îl putea vindeca prin influență spirituală.

    Cartea spune următoarele despre procesul de vindecare în sine: „El a căutat transa care era condiția prealabilă pentru ca o conexiune cu prietenul spiritual să înceapă. Focalizarea bolii a fost apoi localizată prin atingerea pacientului. Ulterior, forțele au trecut prin mâinile mediului de vindecare asupra pacientului, care au fost resimțite ca o senzație de căldură.”

    Toți oamenii care au fost vindecați în acest fel sunt sub o vrajă spiritualistă. Harry Edwards a făcut poporului englez un serviciu groaznic: mii și mii de oameni au fost împovărați de acest profet al spiritelor spiritualiste. Și creștinii Angliei tac despre asta.

 

Dr. Trampler din Munchen, a cărui metodă de vindecare este similară cu practica lui Bruno Gröning, a experimentat vindecări uimitoare asupra pacienților săi aproape în fiecare zi. Chiar și bolile cronice, organice, au fost adesea rezolvate extrem de rapid. Ce puteri și principii au fost implicate în acest vindecător? Aici ar trebui date doar cuvintele cheie. Dr. Trampler vorbește despre o forță planificată care curge prin el și apoi se revarsă către pacienții săi. Pentru a primi mai bine aceste forțe cosmice din spațiu, poți să ții vârfurile degetelor în sus sau să folosești folie de aluminiu. Este indicat sa asezi si filmul sub perna sau sa o porti pe corp. În termeni religioși, multe fluxuri converg cu acest vindecător. El vorbește despre Dumnezeu și Hristos, dar recunoaște și alte religii culturale ca sursă de revelație. Învățăturile acestui vindecător sunt un amestec de elemente panteiste, mistice, religioase naturale și creștine. Un amestec periculos, înșelător. În îngrijirea pastorală mi s-a spus despre natura lucrării sale de vindecare. El stă în fața pacienților săi și se concentrează asupra suferinței lor timp de câteva secunde și poate apoi da diagnostice precise. Apoi își folosește puterile mentale și influențează pacienții. Apoi o întreabă: „Simți o senzație de căldură?” În acest proces avem, pe de o parte, diagnosticul clarsentient și, pe de altă parte, influența spirituală și medială. Următorul exemplu arată că acestea nu sunt puteri divine, ci mediale.

 

    B 11 O femeie dintr-o comunitate pietistă a călătorit la Dr. Trampler pentru a găsi ajutor pentru o boală organică. Ea stătea rugându-se cu ardoare în sala de așteptare cu mulți alți pacienți. Vindecătorul a venit, a trecut prin rânduri și s-a ocupat de fiecare persoană care căuta ajutor. În timp ce stătea în fața femeii care se ruga, el a explicat pe scurt: „Nu te pot ajuta. Du-te înapoi acasă.” Apoi a trecut mai departe. Am mai multe astfel de exemple în dosarul meu.

 

Am auzit despre o întâlnire cu Bruno Gröning de la un membru al grupului de misiune „Vești bune” al lui Wolfgang Heiner. Am primit ulterior certificatul în scris.

 

    B 12 „Când eram tânără, am fost bolnavă ani de zile. Am trecut de la un medic la altul, dar nimeni nu m-a putut ajuta. Într-o zi, tatăl meu a auzit despre binecunoscutul doctor de minuni Bruno Gröning. Tatăl meu și-a pus toată speranța în acest om. Erau mulți oameni în anticamera camerei de tratament. Toți îl așteptau pe Groening. Eu și tatăl meu am stat printre ei. M-am rugat în liniște. Nu-mi amintesc ce l-am rugat pe Dumnezeu atunci, dar gândurile mele erau ocupate de Isus. Deodată ușa s-a deschis și un bărbat cu fruntea înaltă a intrat în cameră. Era Bruno Groening. Cu cât venea mai mult spre mine, cu atât simțeam mai mult o anxietate interioară. Am devenit neliniştit. A vorbit cu toată lumea. M-a întrebat și dacă cred că mă poate face bine. I-am răspuns: „Dacă Dumnezeu îți dă putere, da!”. Știam că Gröning a spus că se va vindeca cu autoritatea lui Dumnezeu. Dar deodată am observat o contradicție. Groening a spus: „Există în tine o putere care rezistă puterii mele”. Am rămas tăcut pentru că știam că este puterea lui Isus.

    Dar Gröning nu a renunțat la mine. M-a asigurat că încă mai cred în el. Mi-a dat o minge de staniol pe care să o țin în mână și o foaie de staniol pe care să o pun noaptea sub pernă. Tatăl meu a cumpărat și de la el o carte care conținea o fotografie a lui Gröning. Ar trebui să pun mâna pe această poză și să mă gândesc la Gröning. Dacă aș face toate acestea și aș crede în ele, m-aș face bine.

    Dar nu m-am făcut bine. Dimpotrivă, de atunci a crescut în mine o teamă teribilă. Am fost torturat. Într-o zi nu am mai suportat și am ars staniola. După aceea, am devenit mai tăcută în inima mea. Puțin mai târziu, în vacanța mea, când am fost la grupul de misiune „Veștile bune”, i-am spus unui pastor despre Gröning. Ei s-au rugat cu mine, și-au pus mâinile peste mine și am renunțat la această putere întunecată prin rugăciunea de lepădare. De atunci, toată presiunea a fost ridicată de la mine, toată frica a dispărut. Isus Hristos m-a eliberat și vreau să-i mulțumesc pentru asta.”

 

Pastorul Johannes Bolte este unul dintre vindecătorii spirituali care mi-a provocat cea mai mare suferință în îngrijirea pastorală. Are abilități psihice înalte și este considerat un navetist cu experiență. A avut un mare succes de vindecare în Germania Centrală. Într-o zi, mi-a trimis broșura lui „De la cercetarea pendulei la vindecarea miraculoasă”. Această scriere conține declarații perspicace din mulți ani de practică cu pendul și este punctul de plecare pentru următoarele explicații.

    Conexiunile încrucișate cărora le este dedicat un întreg capitol dezvăluie caracterul cercetării pendulului. Zonele mediale au toate „metastaze” între ele, cum ar fi cancerul avansat. Bolte scrie la pagina 9: „În era spirituală viitoare va exista și un nou medicament! Un medicament care se naște din această experiență spirituală. Cercetarea pendularului și magnetismul de vindecare vor deveni atunci foarte importante în rândul medicilor.” La pagina 11, autorul afirmă: „Cercetarea pendularului este cheia homeopatiei extrem de complicate”. – Cercetare pe pendul – Magnetism de vindecare – Homeopatia este conexiunea încrucișată pe o bază media.

    Punctul de plecare al practicii pendulului lui Bolte este presupunerea radiațiilor emanate din substanțe organice și anorganice. Această radiație fictivă, care se află dincolo de măsurabilitatea fizică, a fost numită Od de către baronul von Reichenbach. Chinezii l-au numit chi, care joacă un rol în acupunctură. În aproape toate religiile orientale, radiația unei energii elementare este reprezentată ca un concept de bază. Practica tuturor radiesteților s-a dezvoltat din această emanație asumată a tuturor substanțelor.

 

Bolte scrie despre asta la p. 27: „Știința pendulului este în primul rând cercetarea razelor secrete, necunoscute. Acestea sunt în primul rând raze OD, raze biologice, care, din păcate, nu sunt încă cunoscute de fizica și medicina modernă, deși joacă un rol crucial în întreaga natură, poate chiar mai mult decât electricitatea. – Pendulul vă arată natura bolii, de unde a venit: a venit din condițiile de radiații perturbate.”

    De fapt, ar trebui să-i fii recunoscător pastorului Bolte că vorbește în detaliu despre cercetarea sa cu pendul. Acest lucru facilitează pentru evaluator să recunoască natura reacțiilor pendulului.

    La pagina 29, Bolte scrie: „Un al doilea fapt este existența unei lumi de dincolo. Lucrurile din altă lume pot influența și pendulul. Pentru că Od este o chestiune intermediară între lumea materială și lumea astrală, în care trăiesc oamenii din altă lume de la nivelurile intermediare. Toate fenomenele spiritismului au loc cu Od, tapping de masă, scriere media, materializări și altele. Deci, pendulul este într-un anumit fel un instrument periculos. Navetitorul trebuie deci să cunoască legile și pericolele mediumismului. Altfel ar putea chiar să înnebunească în anumite circumstanțe.”

    Îi sunt recunoscător lui Bolte pentru acest limbaj deschis. El mă scutește de munca de a furniza astfel de dovezi atunci când, ca navetiști și vindecător înalt calificat, el însuși arată legăturile cu spiritismul.

    De fapt, ai putea încheia acest capitol aici. Dar este important să ne uităm și la practica navetiștilor.

    Bolte spune la pagina 7: „Cu pendulul am putut citi literalmente depozitele de cupru de pe hartă pe baza locației, adâncimii și grosimii.” De asemenea, personajul și chiar toate detaliile vieții persoanei descrise pot fi determinate dintr-o fotografie. Cu pendulul puteți identifica bolile unui pacient pe un atlas anatomic dacă ghidați pendulul cu mâna dreaptă și puneți mâna stângă pe pacient. Navetitorul experimentat nu poate doar să simtă, să detecteze, să măsoare și să interpreteze razele, ci și să emită raze și astfel să se vindece. – Aceasta este problema vindecării spirituale. Există presupuneri îndepărtate și vindecări îndepărtate, adică procese active și pasive la distanță.

    Din nou și din nou am întâlnit declarații din cartea lui Bolte pe care le cunosc din pastoral. El scrie la pagina 38: „Nu trebuie să folosim pendulul pentru a întreba despre lucruri cu care spiritul nostru nu poate avea niciun contact. Care este consecinta? Imediat intervin figuri inferioare din altă lume, înconjurându-ne constant în această lume a ispitelor și încercărilor. Când văd că cineva este psihic și vrea să-și folosească mediumitatea, atunci ei sunt acolo și încearcă să transforme persoana în mediumul lor, adică să abuzeze de acea persoană.” – În afară de faptul că resping complet toată practica pendulului, există sunt propoziții aici, care corespund propriilor mele observații. Oricine își recunoaște și vrea să-și folosească mediumitatea devine o bază de operațiuni pentru spiritele rele. Deci nu este un pietist sau evanghelic care spune asta, ci mai degrabă un navetist cu experiență.

 

Vindecarea minții – vindecarea prin minte

O altă mișcare de vindecare este, într-un anumit sens, Știința Creștină. Nu pot da o descriere detaliată a acestei mișcări aici. Kurt Hutten a făcut acest lucru în cartea sa de cult „Seers, Brooders, Enthusiasts”.

    Următoarele surse sunt disponibile pentru informații despre vindecarea minții, practica de vindecare a Științei Creștine. Cele două lucrări majore ale americancei Mary Baker Eddy, fondatoarea acestei mișcări. Titlurile sunt „Știință și sănătate” și „Scrieri diverse”, acoperind anii 1883-1896. Am avut ocazia să vizitez sediul mișcării din Boston (SUA). Este o clădire mare cu 27 de etaje. Cea mai mare parte a materialului am primit din asistență pastorală și prin întâlniri și discuții cu adepții acestei mișcări oculte.

    Originile și efectele metodei de vindecare a vindecării minții arată clar că acesta nu este un eveniment biblic. Începutul este marcat de o vindecare oculta. Mary a fost foarte bolnavă în copilărie. După ce sănătatea ei a continuat să se deterioreze, ea l-a căutat pe practicantul alternativ PP Quimby ca ultimă soluție în suferința ei disperată. Aceasta a venit din mesmerism și a folosit puteri de vindecare de natură sugestivă și magnetică.Ea a fost vindecată în opt zile. De atunci ea i s-a închinat, iar învățarea și practicarea științei vindecării spirituale a devenit acum conținutul vieții ei.

    Quimby însuși aflase despre puterea sugestiei de la un hipnotizator călători care a pus un băiat într-un somn adânc și l-a înțepenit ca o placă. Quimby a fost impresionat și a crezut că puterile psihice hipnotice sunt puteri sufletești. Apoi a experimentat cu „puterile sufletului” timp de șapte ani și a dezvoltat o nouă metodă de vindecare. El a bazat acest lucru pe concepția că boala este în primul rând rezultatul unui mod greșit de gândire bazat pe frică, îngrijorare și alte emoții negative, care trebuie depășite mental. Modul greșit de a gândi ar trebui contracarat printr-o gândire corectă, iar emoțiile negative ar trebui contracarate prin puterea sentimentelor pozitive. Deoarece curenții magnetici invizibili trec de la suflet la suflet, vindecatorul își poate transfera propria credință persoanei bolnave. Această credință face minuni. Depinde și de el dacă un medicament ar ajuta sau rămâne ineficient. De aceea, bolnavul are nevoie înainte de toate de un „nou mod de a gândi” care să excludă orice teamă și descurajare. MB Eddy de la Quimby a adoptat această idee de bază și a dezvoltat-o ​​în continuare.

    Sistemul de predare al lui MB Eddy este destul de complicat. Este clar pe fiecare pagină a cărților lor că această doctrină nu corespunde procesului de gândire al Bibliei, chiar dacă sunt citate multe cuvinte din Biblie. Ea a scris în lucrarea sa principală „Știință și sănătate” că trebuie doar să avem atitudinea potrivită în mintea noastră, apoi vom deveni sănătoși. Aceasta înseamnă că gândirea și ideile noastre devin realitate. Aceasta este autosugestie și nu are nimic în comun cu un eveniment biblic. Aici MB Eddy este aproape de psihoterapeutul Coué (1857-1926). El a dezvoltat un proces de vindecare bazat pe autosugestie. Coué a explicat că imaginația este forța motrice din spatele acțiunii umane. Această imaginație trebuie crescută pentru ca ceea ce își imaginează persoana să devină realitate. Din păcate, astfel de gânduri nebiblice pot fi găsite și în cercurile creștine, de ex. B. cu coreeanul Dr. Yonggi Cho.

    Expresia engleză mind-healing, folosită de sute de ori de MB Eddy, necesită o scurtă explicație. Mintea este tradusă ca spirit, spirit, putere de gândire, intelect. Astfel, vindecarea minții înseamnă atât vindecarea prin minte, cât și vindecarea prin puterea gândirii sau a spiritului. Uneori, MBEddy folosește și termenul de tratament prin gândire.

    Astăzi, studenții ei practicanți, care se numesc Ausüber, vindecă în toate părțile lumii direct sau pe distanțe lungi cu puterea „minții” lor, cu „puterea gândirii”. Ei o numesc „rugăciune” sau „lucrare” pentru cineva. Exuberii care nu sunt psihici nu au efecte de vindecare la distanță. Practica vindecării minții se încadrează în zona sugestiei, autosugestiei, sugestiei religioase și, mai ales, sugestiei mentale (influența media la distanță).

    Majoritatea informațiilor despre această mișcare de vindecare ocultă le-am primit de la îngrijirea pastorală. Cuvântul cheie „ocult” mi-a adus atacuri severe.

 

    B 13 La o conferință internațională de misiune din Haiti, am menționat activitatea de vindecare ocultă a Științei Creștine în timpul unei prelegeri. Un participant a sărit supărat, m-a întrerupt și mi-a explicat că el și sora lui fuseseră vindecați prin învățăturile Științei Creștine. În prezența lui nimeni nu putea devaloriza această biserică. După discuție, un pastor din California a venit la mine și mi-a spus: „Nu o lua așa de tragic. Omul ăsta e un făcător de probleme oriunde ar merge. El este un predicator într-o congregație.” I-am răspuns: „Nu sunt surprins. Din experiența mea, toți cei care au fost vindecați în Știința Creștină au suferit un fel de suferință sau daune psihologice.”

    B 14 Am experimentat un alt atac în Germania. Într-una dintre cărțile mele am făcut comentariul că, uneori, făptuitorii își inversează puterile mentale și fac rău oamenilor pe care încearcă să-i persecute. Însăși Mary Baker Eddy a menționat acest lucru în scrierile ei. Ea numește această inversare a forțelor de vindecare în practică de pictură a forțelor dăunătoare. Atacatorul meu a susținut acum că nu a găsit aceste gânduri sau acest cuvânt în cărțile lui MB Eddy. Sunt uimit de asta și apoi din nou nu. Sunt creștini care nu își citesc Bibliile și sunt și oameni de știință care nu citesc și nici nu cunosc cărțile șefului lor. Eu însumi am găsit procesul de practică a picturii menționat de aproximativ 15 ori în cărțile doamnei Eddy. În Scrieri diverse, ea scrie în capitolul III (articolul 31): „Practica picturii mentale este exact opusul științei creștine. Înseamnă să acționezi mental în așa fel încât fericirea unui semen să fie afectată fatal, încât să poată fi afectată moral, fizic sau psihic. Aceasta nu este utilizarea, ci abuzul de tratament al gândirii, este o practică de pictură mentală.” Desigur, doamna Eddy nu aprobă practica de pictură, dar o respinge. Dar am destule exemple în care aceste limite sunt depășite de străini.

    În îngrijirea mea pastorală a trebuit întotdeauna să acord o atenție deosebită Ausüberului. Judecând după efecte, printre ei trebuie să fie oameni care lucrează în ocultism. De câte ori mi s-a spus că oamenii de știință care au părăsit țara au fost persecutați de angajatori.

 

    B 15 Un membru al Științei Creștine și-a recunoscut calea greșită și și-a anunțat demisia. I s-a spus de la cartierul general din Boston că va regreta acest lucru. La scurt timp după aceea, a dezvoltat o boală de piele inexplicabilă pe care niciun dermatolog (specialist în piele) nu a putut-o gestiona. Pacienta și-a vărsat pielea ca un șarpe. Acest proces a fost repetat de mai multe ori. A treia oară a murit. Nu există nicio dovadă că această boală gravă a fost rezultatul practicii combinate de pictură a șase sau doisprezece artiști extrem de mediali. Nu pot decât să raportez cu adevărat că acest lucru mi-a fost mărturisit și în îngrijirea pastorală în timpul altor mișcări oculte. În SUA există un curent care folosește „Soul Force” în cazuri similare pentru a aduce înapoi o „oaie rătăcită”. – Sunt familiarizat și cu astfel de procese din magie. Așa cum vorbitorii și magicienii pot vindeca boli, ei pot, de asemenea, să atașeze boli.

 

    B 16 Un academic a fost membru al Științei Creștine pentru o lungă perioadă de timp. Încetul cu încetul a recunoscut spiritul rău al acestei mișcări și a decis să renunțe. Fostul iubit l-a amenințat apoi: „Vei regreta asta.” Cu toate acestea, academicianul a finalizat despărțirea. Cu toate acestea, multe probleme au apărut ulterior. Suferea de dureri de cap groaznice, insomnie și deseori avea pâlpâiri în ochi și tulburări de conștiență. De asemenea, a trăit multe nenorociri în afaceri. Deci amenințarea fusese îndeplinită.

    Vindecările oamenilor de știință nu au nimic în comun cu vindecările biblice. Când un creștin se roagă pentru un bolnav, este cu atitudinea: Doamne, fă-se voia Ta. În vindecarea biblică, puterea vindecătoare vine de la Hristos. În vindecarea minții, cauza este munca mentală care se desfășoară. Cuvintele biblice folosite frecvent și toate capcanele evlavioase sunt doar camuflaj.

    În Știința Creștină ne confruntăm cu o mișcare ocultă împotriva căreia creștinii trebuie avertizați decisiv, mai ales că de mii de ori Cuvântul lui Dumnezeu este abuzat ca suport de etrier. Uneori, oamenii de știință scot rapoarte care sunt atât de minunat decorate cu idei creștine, încât creștinul simplu este cuprins de ele. Pot să menționez doar cartea „Healing Light” de Agnes Sanford. Minunat scris, dar încă nu în totalitate în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Vindecări în transă

În timpul numeroaselor mele călătorii de misiune, încă nu am descoperit o țară care nu are vindecători mediumiști. În țările necreștine, vindecarea media a fost forma obișnuită de mii de ani. Forma diagnosticului de transă și vindecării transei este larg răspândită.

 

B 17 În Badenul de Sud se aflau cei doi frați Seiler, cunoscuți în mod popular drept „cei care dorm”. Când un pacient intra în cabinetul de consultație, vindecatorul se retrage pentru o clipă într-un cabinet întunecat. Acolo a intrat în transă pentru câteva secunde. După aceea, diagnosticul a fost perfect. Cei doi frați au oferit medicamente homeopatice ca remediu. Dacă un creștin devotat se ruga printre cei care așteptau în sala de așteptare, ambii vindecători în transă erau deranjați. Astfel de rugăciuni au fost apoi trimise cu cuvinte aspre. Există o scrisoare de la frații Seiler în dosarul meu. Este cea mai veche scrisoare de la vorbitori care mi-a ajuns vreodată.

    Frații Seiler Ottenheim, 5 martie 1933

        Vindecătorii

        Ottenheim – Baden

    „Stimate domnule!

    Pe baza scrisorii dumneavoastră valoroase, aș dori să vă răspund pe scurt la întrebări. Gândesc mereu cu inima recunoscătoare lui Dumnezeu, care mi-a dat acest dar pentru a ajuta omenirea. Nu pot să cred că activitățile noastre ar trebui să fie împotriva voinței lui Dumnezeu, deoarece ne putem uita înapoi la atâtea succese. Dacă ne vizitați vreodată programul de lucru, vă voi putea spune mai multe.

        Cu stimă – Seiler”

 

Am putut observa efectele diagnosticelor de transă a lui Seiler, deoarece mulți oameni din satul meu natal Berghausen, la 110 km de Ottenheim, au mers la orele de consultație ale acestor „dormiți”. Odată am fost sunat în miezul nopții să văd o femeie care urma tratament. Era o femeie cu o atitudine bună la biserică. Nu s-a vindecat, dar în noaptea de după ziua tratamentului a suferit un atac groaznic. Ea a crezut că se va sufoca și va muri. Întregul trup îi ardea. Apoi și-a dat seama că a folosit puteri greșite.

 

În timpul turneelor ​​mele de prelegeri prin SUA, am dat peste cartea „Edgar Cayce, profetul adormit.” Este o carte broșată care a fost tipărită de milioane de ori și a devenit un bestseller. În plus, am avut consiliere și discuții legate de acest om.

 

    B 18 Edgar Cayce este cel mai cunoscut vindecător american în transă, dotat cu puteri psihice de vindecare și profeții ghicitoare. Bunicul său era un fermier care avea deja puteri psihice. Putea să caute apă cu toiagul. Edgar, nepotul său, a primit probabil o mediumitate treptată de la acest bunic, pe care l-a descoperit la vârsta de șapte sau opt ani. Părinții Cayce erau membri ai unei biserici prezbiteriane. Edgar a urmat școala duminicală la biserica sa de acasă. Mai târziu a devenit chiar unul dintre profesorii școlii duminicale.

    Descoperirea mediumnității sale se bazează pe o experiență interesantă de tineret. Într-o seară, tatăl lui Cayce i-a spus fiului său: „Stai până târziu în noaptea asta până când îți înveți lecția pentru școală.” Pe la 23:00, băiețelul era teribil de obosit și și-a pus capul pe carte. Apoi a auzit o voce: „Dormi liniștit, te vom ajuta.” A adormit, s-a trezit din nou după zece minute și a știut lecția cărții cuvânt cu cuvânt. Am întâlnit această abilitate clarvăzătoare de câteva ori în îngrijirea pastorală.

    De la vârsta de 24 de ani, Cayce a făcut prima pagină a ziarelor. Când o persoană bolnavă venea la el pentru sfat și ajutor, Cayce intra în transă pentru câteva secunde. După patru sau cinci secunde, a putut să-i spună vizitatorului boala lui. Apoi i-a prescris medicamente, pe care pacientul le-a luat de la farmacie. În unele cazuri, nu numai că a pus un diagnostic de transă, dar a dat și un impuls de vindecare prin sugestie mentală. În acest caz, medicația nu a fost necesară. Când Cayce a intrat într-o transă spiritualistă, a putut găsi orice cauză a bolii unei persoane. Când era treaz, Cayce nu știa ce spusese. Adesea nici măcar nu putea pronunța corect termenii medicali pe care îi folosise în mod corespunzător în transă. Un italian i-a cerut odată un diagnostic lui Cayce. În transă, Cayce a răspuns apoi în italiană fluentă. De asemenea, a răspuns în franceză, spaniolă, germană și alte limbi pe care nu le-a învățat, dar care au fost notate. Ceea ce a diagnosticat Cayce în transă se numește citiri.

    Când un american avea nevoie de vindecare sau de ajutor, el a scris o scrisoare „Profetului”. Cayce sa concentrat asupra scrisorii și a intrat în transă. În această stare el a recunoscut exact boala rugantului și a putut să-l influențeze într-o manieră vindecătoare în același timp. El ar putea găsi, de asemenea, obiecte pierdute în acest fel sau să ofere predicții despre viitor care s-a adeverit.

    Pentru că și-a desfășurat toate activitățile de ajutorare în transă, a fost numit „profetul adormit”. Practic, există două erori în acest termen. Nu este un somn, ci o transă. Diferența se clarifică rapid. Când era în transă, îl puteai înțepa cu un ac. Nu a simțit asta. Un dormitor ar fi fost trezit de aceste înțepături de ace. În plus, el nu este un profet, ci un magician. Simon Magul și Elimas din Fapte erau magicieni și nu oameni ai lui Dumnezeu. Dar astăzi trăim într-un timp atât de haotic încât toate conceptele sunt confuze și diavolul este încă onorat. Argumentul că Cayce i-a ajutat pe mulți este doar aparent adevărat. I-a împovărat pe mulți și a făcut un deserviciu poporului american. Desigur, succesele de vindecare nu sunt negate. Biblia știe și despre miracolele demonice (Matei 24:24; 2 Tesaloniceni 2:9).

    Pe lângă activitățile sale oculte, Cayce a fost și un membru activ al unei biserici creștine. Avea obiceiul lăudabil de a citi întreaga Biblie în fiecare an. El a considerat puterile sale mediale ca fiind daruri ale Duhului Sfânt. El a dezvoltat învățături biblice speciale. El a predat reîncarnarea, concepția conform căreia oamenii se nasc de mai multe ori pentru a se dezvolta mai sus. Cayce a susținut în cele din urmă că a trăit în vremurile biblice acum 1.900 de ani și că era nepotul doctorului Luke. Ne confruntăm cu un amestec ciudat de studiu biblic și magie. Aceasta este specialitatea lui Satan, de a se deghiza în evlavios. Din păcate, mulți creștini sunt și ei înșelați de astfel de succese, deoarece nu pot face distincția între forțele carismatice și cele mediatice.

 

Vindecătorii filipinezi

În timpul turneelor ​​mele de prelegeri în Filipine, am intrat în contact pastoral cu oameni care fuseseră ajutați de astfel de vindecători spirituali. Acești vindecători și-au făcut un nume de ani de zile. Ei au provocat pelerinaje mari în locurile eficienței lor, precum Baguio, așa-numitul oraș al vindecătorilor. Grupuri de medici și alți academicieni vin la acești vindecători din Europa și SUA. Unii cred că acestea sunt vindecări divine, deoarece vindecătorii au Biblia, rozariul, crucifixele și micile altare casnice în casele lor și pretind că sunt catolici devotați. Aproape toți vindecătorii filipinezi aparțin Union Espiritista Christiana de Filipinas = asociația creștină spiritualistă din Filipine. Cu toate acestea, această combinație nu este posibilă. Ori suntem creștini, ori suntem spiritiști. O amestecare a celor două câmpuri de forță opuse nu este posibilă fără să suferim daune spirituale severe.

 

    B 19 În Filipine am înregistrat rapoartele unui chirurg astral. Conform credinței spiritualiștilor, oamenii nu au doar un corp material, ci și un corp astral. Filipinezul efectuează operații simulate pe acest corp astral la pacienții săi, dar toate fără instrumente. Se pune într-o semitransă și efectuează manipulări asupra pacientului de parcă ar fi efectuat o operație obișnuită. Pacienții vindecați susțin că poate elimina astfel un apendice sau o vezică biliară fără a tăia peretele abdominal. O femeie ai cărei calculi biliari fuseseră detectați prin raze X a fost tratată de acest chirurg astral. Ulterior, radiografia a arătat că pietrele au dispărut. În acest caz, am avea în fața noastră un fel de apport spiritualist. Fetch înseamnă a apărea și a dispărea în spații închise. Ar putea fi și un proces de dematerializare. Materia se descompune și se dizolvă.

    Am avut două conversații confesionale despre activitatea acestui filipinez. Un student care a suferit o astfel de „operație fantomă” a scăpat cu depresie severă. Suferea de gânduri sinucigașe, era complet apatic și nu-și mai putea continua studiile. A văzut prima dată un psihoterapeut care nu se putea înțelege cu el. Terapeutul mi-a trimis studentul. Am încercat să-i arăt calea către Isus și eliberare. Nu a mers. Sufletul îi era împietrit.

    Al doilea pacient al acestui filipinez care a venit la mine a fost o elvețiană devotată. Era bolnavă de ani de zile și a fost tentată să călătorească în Filipine de rapoartele minunate despre vindecare. Atât ea, cât și familia ei s-au rugat mult pentru această călătorie și tratament. Vindecătorul filipinez nu a putut face nimic în privința ei. Rugăciunea îl blocase.

 

The Trance Surgeon

Din Filipine mergem în Brazilia, o țară pe care am vizitat-o ​​de nouă ori. Câteva dintre turneele mele de prelegeri au fost pregătite de pastorul de district Braun. Cel mai mult m-a condus la locurile de desfășurare în mașină. În aceste excursii am trecut și prin Belo Horizonte, locul unde a lucrat Arigo, geniul chirurgului spiritualist. Ceea ce a realizat Arigo este un lanț de miracole – deși miracole demonice. Însăși Biserica Catolică l-a descris ca un vindecător spiritualist, deși Arigo aparține Bisericii Catolice.

    B 20 În orașul menționat mai sus, Belo Horizonte, s-a produs incredibilul miracol chirurgical al lui Arigos. Senatorul Lucio Bittencourt ținuse o ședință electorală, la care Arigo și prietenii săi călătoriseră și din Cogonhas. Bittencourt avea cancer pulmonar și plănuia să se opereze în Statele Unite după mitingul electoral.

    Senatorul și Arigo au stat la același hotel. Noaptea, Bittencourt îl vede brusc pe Arigo în camera lui cu un brici în mână. Încă mai aude cuvintele lui Arigo: „Ești în mare pericol.” Apoi își pierde cunoștința. Când vine din nou, simte că starea lui s-a schimbat. Aprinde lumina și descoperă cheaguri de sânge pe geaca lui de pijama. Își scoate jacheta și se uită la partea superioară a corpului în oglindă. El observă o tăietură fină pe piept. Întrucât știe despre abilitățile de vindecare ale lui Arigo, se repezi în camera lui Arigo și îl întreabă: „M-ai operat?” – „Nu, probabil ai băut prea mult.” Senatorul răspunde: „Trebuie să știu asta sigur. Voi lua următorul avion și voi merge la doctorul meu din Rio.” Bittencourt îi explică doar medicului că a fost operat. Specialistul face radiografii și confirmă: „Da, ați fost operat după regulile chirurgiei americane. Nu suntem încă atât de departe aici, în Brazilia.” Abia atunci senatorul a explicat ce sa întâmplat. Această poveste a făcut o senzație uriașă în ziare și a declanșat un potop de vizitatori la „clinica” lui Arigo.

    Au venit medici americani, jurnalisti, cameramani, care au facut tot felul de analize fara sa gaseasca vreodata vreo frauda. Arigo era pregătit pentru fiecare test. De asemenea, a „operat” sub camera de film care rulează. Un medic american, Dr. Puharich i s-a îndepărtat chiar și un lipom. Operația a fost efectuată cu un cuțit ruginit, fără anestezie locală, fără dezinfectant. Dr. Puharich nu a simțit nicio durere. Această procedură a fost efectuată și în timp ce camera de film funcționa.

    Care este natura acestor proceduri chirurgicale ciudate? Arigo, un muncitor fără nicio pregătire medicală, efectuează toate aceste operațiuni în transă. El pretinde că este fantoma unui medic german, Dr. Adolph Fritz, l-ar face „obsedat”. Această informație este înșelătoare deoarece niciun medic german nu ar efectua astfel de operații fără anestezie și fără dezinfecție cu un cuțit ruginit și ar putea, de exemplu, să efectueze o operație pulmonară cu acesta. Inciziile chirurgicale ale lui Arigo se vindecă rapid, chiar și fără cusături. Pe de altă parte, niciun medic din lume nu poate pune diagnostice exacte de la distanță fără nicio examinare. Când Arigo este în transă, el dă imediat diagnosticul exact fiecărui vizitator. Acesta este așa-numitul diagnostic clarsentient, pe care îl găsim doar la cei mai puternici mediumi spirituali.

    Arigo nu este altceva decât o posesie demonică. Nici măcar evlavia nu ne poate ajuta aici. Arigo are un semn deasupra ușii din față: „Aici în această casă suntem cu toții catolici.” În timpul operației din casa lui, el plasează pacienții sub o imagine cu Isus și zicala „Pense em Jesus” = Gândește-te la Isus. Înainte de a-și începe munca dimineața, el roagă Rugăciunea Domnului. Această încadrare pioasă înșală vizitatorii. Efectele secundare devastatoare sunt cele care mă fac să emit cel mai puternic avertisment. Aceste vindecări miraculoase sunt plătite diavolului cu pierderea mântuirii.

    Apropo, senatorul a fost ucis mai târziu într-un accident de avion, iar Arigo într-un accident de mașină. De asemenea, este o întâmplare obișnuită ca oamenii care sunt împovărați în mod ocult sau chiar demonizati ajung adesea într-un accident mortal. Am multe astfel de exemple în dosarul meu. – Nu vrem în sfârșit să fim avertizați?

 

Vindecătorii prin credință

Mișcările de vindecare a spiritului stupului reprezintă una dintre cele mai mari nevoi ale comunităților creștine de astăzi. Este vorba despre charismata și pseudocharismata. Ambele sunt incompatibile. Cu toate acestea, distincția dintre miracolele mediumnice și cele divine este adesea posibilă numai dacă cineva are darul de a discerne spiritele. Practic, este important să recunoaștem natura efectelor forței media. Înainte de aceasta, termenul „media” necesită o explicație.

    Filologic, expresia media provine din latină: medium = mijlocul, mijlocul, rolul de mediator. Acest termen este folosit și pentru persoanele de contact spiritualiste. Un medium creează legătura între forțe, tărâmuri, spirite necunoscute și noi. Energia care este dezvoltată se numește medială. Cunoașterea medialității, care face parte din ABC-ul înțelegerii în lumea estică, este pusă la îndoială în lumea occidentală. Acest lucru are de-a face și cu faptul că în lumea estică peste 90% dintre oameni sunt înclinați spre media, în lumea occidentală poate 10%.

    Mediumnia poate apărea în trei moduri:

prin transmitere, prin experimente magice sau spiritualiste, prin moștenire.

 

B 21 Un exemplu faimos de transmisie media este predicatorul de vindecare Oral Roberts. Este foarte psihic și a spus în prezența mea la Berlin în 1966: „Am fost bolnav când eram băiat și am fost vindecat de un bătrân indian. De atunci am avut darul de a mă vindeca.” Transferul și experimentarea ocultă sunt atât vinovăție, cât și povară, chiar dacă uneori se întâmplă din ignoranță.

    Mediumnia moștenită, pe de altă parte, este un efect tardiv al păcatelor de vrăjitorie ale strămoșilor. Această formă de predispoziție media este adesea inconștientă pentru purtător. Nu reprezintă inițial vinovăție pentru că, de exemplu, un nepot nu poate fi tras la răspundere pentru ceea ce a făcut bunicul său. De fapt, moștenirea medială se extinde adesea până la al patrulea termen și, prin urmare, este o împlinire a primei porunci. Dacă nu reprezintă vinovăție directă, ele sunt totuși o povară. Oricine practică din nou această mediumitate moștenită va deveni vinovat de ea. Mediumnia moștenită nu este, de asemenea, demonică, dar înseamnă o ușă deschisă pentru influențele demonice. Dar devine o povară demonică dacă o practici. Din acest motiv, creștinul care descoperă o astfel de ereditate ar trebui să-i ceară lui Dumnezeu să o ia și să-i dea puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, este rău când discipolii lui Isus își descoperă într-o zi mediumitatea și apoi presupun că sunt puteri carismatice date de Duhul Sfânt.

 

Evaluarea unor astfel de vindecători miraculoși face parte din tutela bisericii lui Isus Hristos. Sunt trei bărbați în special a căror cale am putut să-l urmăresc personal: Branham, Hicks, Zaiss . Ceea ce au toate trei în comun este organizarea de adunări religioase de masă, urmate de întâlniri de vindecare. Ceea ce am de spus despre acești trei bărbați nu este o judecată ușoară a criticii vitriolice. De ani de zile am adunat cu atenție tot materialul disponibil despre acești trei predicatori vindecători, citind toate publicațiile pro și împotriva lor, ascultându-le eu însumi, verificându-le vindecările și comparând totul cu Sfânta Scriptură. Tot ce îmi pasă este să mă conformez cu ce spune Biblia: „Terceți spiritele pentru a vedea dacă sunt de la Dumnezeu”. Este imposibil să dezvolt tot materialul disponibil aici. Prin urmare, sunt oferite doar câteva sfaturi.

 

William Branham este, fără îndoială, cel mai problematic dintre acești trei bărbați. El prezintă proprietăți de ghicire, vindecare magnetică, magnetopatie, magice și, de asemenea, biblice. Totul este acoperit cu cuvinte creștine. A adus cu el anumite poveri oculte de la părinții săi divinatori. La Karlsruhe, el a explicat: „Am fost vizionar încă de la naștere”. Eu sunt martor la această declarație. Un fapt biblic este ignorat aici. Darurile spirituale (charismata) nu sunt dăruite prin naștere naturală, ci prin renaștere. Următorul caz tipic a avut loc în Zurich.

 

    B 22 Branham a chemat un tânăr pe podium. Următoarea conversație s-a dezvoltat: „Nu ne cunoaștem încă.” „Nu”, a răspuns tânărul. „Porti o scrisoare de la o domnișoară în buzunarul hainei.” „Da.” „Există o fotografie cu mine în scrisoare.” „Este corect.” „Arătați poza.” Tânărul l-a scos. Branham a ridicat apoi fotografia și s-a adresat publicului, întrebând: „Nu sunt eu un profet al lui Dumnezeu?” Strigăte furtunoase de aleluia au fost răspunsul. Întrebăm: „Ar trebui o ispravă de divinație să fie dovada profeției?”

Aici ghicirea este confundată cu profeția. Divinația are loc din forțele de jos (Fapte 16:16). Profeția are loc prin inspirația Duhului Sfânt (Fapte 21:11). Mai mult, de ce este Branham atât de nerăbdător să-și dovedească profeția? Mai mult, ce rost are obiceiul fetișist (păgân, material, magic) de a binecuvânta o cutie plină cu șervețele de hârtie și de a le distribui bolnavilor? Asta chiar nu are nimic de-a face cu Faptele Apostolilor. 19, 12 de făcut. De ce este Branham atât de epuizat după prelegerile sale, ca un magnetizator de vindecare epuizat? Isus și discipolii Săi nu au fost duși clatinați și complet epuizați când au vindecat pe cei bolnavi prin autoritatea lui Dumnezeu. De ce lucrarea de vindecare a lui Branham este întreruptă de frații care se roagă în audiență? El a explicat de două ori în astfel de cazuri: „Există contracurenți.” Branham nu știa că am amestecat un grup de rugăciune cu cei care căutau vindecare și care Îl chemau pe Domnul pentru claritate. Branham a ezitat imediat să facă orice. Așa că a reacționat exact ca practicanții alternativi oculti care au o persoană care se roagă stând în orele de consultație. Există atât de multe dovezi – nu toate pot fi enumerate aici – încât se poate trage următoarea concluzie: Branham are abilități psihice.

 

    B 23 La Karlsruhe, un fost medium spiritualist a venit de mai multe ori pentru discuții pastorale. Ea vrea să-L urmeze pe Hristos și s-a desprins de toate activitățile spiritualiste anterioare. Din păcate, ea trebuie încă să se lupte cu fosta ei părtinire mediatică. În timpul dezbaterii, ea mi-a explicat: „I-am auzit pe toți cei trei vindecători de credință: Branham, Hicks și Zaiss. Am avut imediat contact media cu toți trei, cel mai repede cu Branham.” Ea a adăugat: „Nu am niciun contact media cu tine”. I-am răspuns: „Mulțumesc lui Dumnezeu că nu ai niciun contact media cu mine”. – Exact aceeași experiență s-a repetat la München. Cu ocazia unei prelegeri educative, o femeie a venit la pastorală și mi-a spus că a luat imediat contact media cu cei trei mari vindecători.

    Branham a venit la Hristos în tinerețe și, fără să știe, a purtat cu el aceste abilități psihice întunecate pentru a-L urma pe Isus. Astăzi, ca adepții săi, el confundă aceste abilități cu darurile spirituale. Slujirea lui are un efect dezbinător, confuz și fanatic în cercurile creștine. El este tipul distinct de minte stup asupra căruia creștinul scriptural trebuie să avertizeze. Mințile stupului au multe în comun cu mișcările oculte. Acest lucru se vede în efecte. Impunerea mâinilor cu mintea stupului are adesea aceleași efecte secundare ca și discuțiile oculte. Este semnificativ faptul că oameni ai lui Dumnezeu americani precum Billy Graham se distanțează și de Branham și de mișcarea lui.

 

    B 24 O femeie a fost la întâlnirea de vindecare Branham din Zurich. Branham i-a spus: „Văd o lumină deasupra ta. Un înger vine spre tine. Te vei face bine.” Femeia s-a rugat în timp ce Branham a vindecat-o. Sănătatea ei nu s-a îmbunătățit după aceea, ci s-a înrăutățit. Timp de săptămâni a avut lupte severe cu îndoielile. În cele din urmă, a fost condusă la discuția cu mine de o disperare severă.

 

    B 25 Branham a dat invitația într-o întâlnire de vindecare: „Dacă cineva crede că sunt un profet al lui Dumnezeu, să răspundă da.” Un pastor prezent a urmat această invitație. După aceea, acest preot a leșinat în drum spre casă. A vărsat și a făcut hemoragie. Cauza acestei stări ciudate nu a fost găsită în spital. Preotul a devenit deprimat și a fost sfâșiat intern timp de câteva săptămâni. Luptele și încercările sale spirituale au durat câteva luni.

    William Branham s-a dezvoltat în cele din urmă într-un puternic medium spiritualist.

    B 26 Branham i-a spus cu ani în urmă interpretului său, pastorul Ruff: „Dacă îngerul meu nu dă semnul, eu nu pot vindeca”. Din moment ce Ruff a observat în mod repetat lucruri spiritualiste în serviciul lui Branham, el l-a părăsit. Acest așa-numit „înger” al lui Branham este un spirit rău sub formă de lumină. Aici ne confruntăm cu faptul că diavolul apare sub formă de lumină (2 Cor. 11:14).

 

În timp ce Branham, într-o formă creștină, a lucrat foarte mult pe o bază mediatică, Tommy Hicks, pe lângă elementele creștine, are și abilități puternice de sugestie. Multe dintre efectele sale vindecătoare apar la nivelul efectelor șocului psihologic.

 

    B 27 Un universitar cu pregătire psihologică a suferit de paralizie cronică. După tratamentul de către Hicks, paralizia a dispărut. Pe parcursul a trei săptămâni, vechea boală a revenit progresiv. Pacientul însuși a descris îmbunătățirea temporară ca efect al terapiei de șoc sugestive. Sugestiile lui Hicks (influențele mentale), deoarece sunt aplicate sub cuvinte și rugăciuni creștine, sunt confundate cu darurile spirituale, la fel ca și cu Branham. În general, însă, potrivit multor frați, Hicks nu pare la fel de înfricoșător ca Branham. Cu toate acestea, el aparține grupului de minți stup.

 

    B 28 Un preot elvețian a participat la o întâlnire de vindecare a lui Hicks. El le-a dat bolnavilor care așteptau porunca: Oricine crede acum că Hristos îi poate atinge, trebuie să-și pună mâna pe partea bolnavă a corpului lor. Un curent de vindecare ar curge apoi prin toate. Preotul a urmat cererea. Trei săptămâni mai târziu a venit la mine pentru o discuție și mi-a spus că în aceste trei săptămâni a avut încercări grele și și-a pierdut temporar siguranța credinței. I-ar fi devenit clar că acesta nu era un eveniment biblic. Consecințele pe care el însuși ar fi trebuit să le suporte l-ar fi făcut să bănuiască aceste puteri de vindecare ciudate.

 

    B 29 Vindecătorul minune Hicks și-a pus mâinile pe un copil cu ochii încrucișați. După acest tratament, părinții au venit la o discuție pastorală și au explicat că copilul nu a mai putut să doarmă de atunci. Stătea întins în pătuț cu ochii deschiși toată noaptea. Părinții asociază aceste fenomene ciudate cu punerea mâinilor de către Sughiț.

 

    B 30 O femeie cu dureri severe a participat la o întâlnire cu Hicks. Ea a rămas în urmă pentru tratament medical. Hicks le-a cerut bolnavilor să formeze un lanț cu mâinile lor. Femeia bolnavă, reporterul meu, a urmat cererea. De asemenea, ea a primit o punere a mâinilor de la unul dintre angajații lui Hicks. Apoi a trebuit să stea în pat timp de trei săptămâni și a suferit de neliniște ciudată și depresie. Vechea certitudine a credinței a dispărut complet.

 

Evaluarea mișcării de vindecare a lui Hermann Zaiss ne provoacă și multe greutăți. Trebuie remarcat faptul că Zaiss nu trebuie în niciun caz plasat la același nivel cu Branham și Hicks. Zaiss însuși își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care acești bărbați lucrează. Vindecările lui nu sunt la nivel medial, ci la nivel religios-sugestiv . De asemenea, Zaiss nu este complet de acord cu mișcarea penticostală. Cu toate acestea, susținătorii lui sunt în primul rând oamenii din aceste cercuri. Evaluarea operei sale oscilează între două extreme. Adepții săi îl consideră cel mai mare evanghelist german și unii dintre ei luptă fanatic pentru cauza lui folosind toate mijloacele posibile. Alții vor să recunoască evenimentele nebiblice din această mișcare.

    În acest potop de aprobare și respingere, trebuie găsită o poziție biblică obiectivă. Următoarele materiale sunt disponibile pentru evaluare: prelegeri stenografate, o prelegere pe care am auzit-o eu însumi și am experimentat întâlniri de vindecare, două conversații cu H. Zaiss, care au avut loc într-un spirit fratern plăcut și îngrijire pastorală în multe orașe pentru oameni a căror vindecare de Zaiss nu a durat. La aceasta se adaugă și materialul colectat de la prieteni.

 

    B 31 Un doctor mi-a explicat: „Am primit impulsul de a-L urma pe Hristos prin fratele Zaiss”. – Un profesor a raportat că a primit impulsul pentru convertirea sa la o întâlnire Zaiss.

 

Aceste mărturii sunt luate în serios și arată că Dumnezeu poate salva oamenii chiar și de mișcările eronate. Aceasta corespunde măreției și puterii harului său, care nu are limite. În îngrijirea pastorală, însă, am observat, din păcate, că oamenii care au primit un impuls real în mișcarea Zaiss au o puternică legătură personală cu Zaiss. Cu greu poți asculta un alt muncitor al Reichului. Mai presus de toate, ei nu pot tolera nici cea mai mică critică. Există o anumită tentă fanatică în creștinismul lor. Profesorul pe care l-am menționat mai sus a fost capabil să recunoască acest lucru prin harul lui Dumnezeu. Pentru a ieși din această îngustime fanatică și a găsi calea către vastitatea biblică, s-a desprins de Zaiss.

 

Există elemente biblice și nebiblice în mișcarea Zaiss. Proclamația ajunge la oameni îndepărtați și străini la care biserica și comunitățile au dificultăți sau nu pot ajunge. Mai mult, chemarea de a vindeca întreaga persoană poate zdruncina cu siguranță comunitatea creștină. S-a uitat pe scară largă că euangelizesthai = evanghelizare în Noul Testament include misiunea dublă de „mântuire și vindecare”. Există o adevărată îngrijorare aici. Cu toate acestea, modul în care această preocupare este reprezentată în mișcarea Zaiss nu mai poate fi privit ca fiind biblic. Câte lucruri senzaționale, sugestive și pe termen scurt a trebuit să descopăr eu însumi, astfel încât să putem vorbi clar despre vindecarea prin sugestie aici. Cu toate acestea, Duhul Sfânt nu permite ca focului străin să fie adăugat la lucrarea divină. Dacă Hristos ar reuși să se asigure că această mișcare curge complet în liniile biblice.

 

Fenomene pseudo-harismatice și vindecări

Biblia vorbește clar despre vremea viitoare a înșelăciunii. Aceasta corespunde situației noastre mondiale actuale. Inducerea în eroare și autoînșelarea sunt o caracteristică a timpului nostru. Puterea de seducție este îndreptată împotriva omului ca făptură cu duh, suflet și trup (1 Tesaloniceni 5:23).

 

Omul inteligent cedează în fața seducției în domeniul intelectual. El devine victima filozofiilor contemporane și a curentelor nebunești. Teologia neuraționalistă se încadrează și ea în această rubrică. Ea neagă tot ceea ce nu este adaptat rațiunii umane.

 

Persoana materialistă cedează seducției în zona de bucurie a vieții. Sexul este cuvântul lui magic.

 

Cuviosul cedează seducției în sfera religioasă. Isus însuși prezice că vor apărea hristoși falși care săvârșesc semne și minuni demonice și astfel îi înșală pe mulți (Matei 24:4; 11; 24). Există astăzi grupuri creștine care răspund dorinței autentice de noi binecuvântări vorbind mult despre darurile Duhului. Daruri spirituale, da – absolut da – dar trebuie să fie adevărate daruri spirituale (1 Cor. 12:7-11) și nu imitații psihologice sau chiar demonice.

Zvonul despre psihic nu este puterea și darul Duhului Sfânt. Din păcate, așa-zisa mișcare carismatică care mătură astăzi pământul nu are caracterul unei veritabile renașteri carismatice, ci al unei epidemii psihologice, construită pe subconștientul unei persoane religioase sau chiar credincioase. De asemenea, trebuie precizat clar că, pe lângă toate curentele nebiblice, sunt în ea mulți copii credincioși ai lui Dumnezeu cărora le lipsește, din păcate, darul discernământului spiritelor, altfel ar părăsi această tabără. La început se pot înțelege cu ușurință pe adepții Mișcării Carismatice. Comunitățile bisericești reci cu operațiunile lor tradiționale și lipsite de spirit nu pot satisface foamea spirituală a multor creștini. Dacă această foame și căutare ar fi rămas în liniile biblice, această mișcare ar fi binecuvântat creștinismul. Dar acest așa-zis curent carismatic s-a revărsat într-un bazin larg de putere și aberații religios-sugestive, isterice, hipnotice și oculte. Această trezire pseudo-carismatică a devenit o amenințare și o confuzie la nivel mondial pentru creștinii adevărați. Pseudo-carismaticii sunt elita, avangarda lui Satana, care vrea să-i folosească pentru a ataca cel mai bun nucleu al bisericii lui Isus. – În aceste vremuri haotice, nu avem doar dreptul, ci și datoria de a cerceta toate mișcările cu ajutorul Sfintei Scripturi: „Nu credeți în orice duh, ci încercați duhurile pentru a vedea dacă sunt de la Dumnezeu” (1 Ioan 4.1).

 

Dependența de miracole este periculoasă pentru viața de credință. Oricine vrea să meargă doar pe înălțimi va ajunge într-o zi să cadă. Diamantele au fost create în natură doar sub căldură și presiune enormă. Creștinul are nevoie de presiunea vieții de zi cu zi, de presiunea ispitei, de presiunea împrejurărilor grele, altfel își pierde adâncimea.

    Miracolele sunt ambigue. Ele pot fi turnate de sus sau de jos. Nu numai Duhul Sfânt, ci și Satana stabilește semne și face minuni. Puterile miraculoase ale Satanei și ale profeților falși sunt menționate în Matei 24:24; Marcu 13:22; 2.Tes. 2:8-9; Rev. 13:13; Rev. 16.14.

    Moise a avut un dar miraculos de sus. Adversarii săi, vrăjitorii egipteni, aveau o putere miraculoasă de jos (Exodul 7-8). Petru și Ioan aveau autoritate de sus. Vrăjitorii Simon Magus și Elymas, vrăjitoarea din Endor și ghicitorul din Philippi aveau aptitudini și echipament de jos. Pentru a ne găsi drumul în jungla minunilor false, avem nevoie de următoarele echipamente:

 

– Renașterea prin Duhul Sfânt,

– darul discernământului duhurilor, mulți ani de experiență și

    o bună pregătire științifică.

– Dar există și credincioși fără pregătire științifică care au totuși un simț acut al proceselor biblice și nebiblice.

 

Fenomene pseudoharismatice.

Am atât de mult material pe acest subiect încât nu îl pot încadra într-un singur capitol. Nu trebuie decât să mă limitez la un punct, „înclinarea înapoi” în așa-zisul botez al Duhului. Există un număr de evangheliști extremi a căror punere pe mâini îi face pe oameni să cadă pe spate și să-și piardă cunoștința pentru câteva secunde. Unii vorbesc și în limbi străine sau cu alte sunete de neînțeles.

 

Evenimente asemănătoare transă în păgânism

În timpul călătoriilor mele de misiune, am avut contact prietenos cu Misiunea China în interior. Am vorbit uneori cu misionarii despre Rebeliunea Boxerului și masacrul creștinilor din China din 1900. Am aflat că tinerii candidați pentru acești insurgenți revoluționari trebuiau să facă un studiu de transă în timpul pregătirii lor. Au fost nevoiți să repete continuu o formulă scurtă de câteva sute de ori, asemănătoare cu koanul tibetan sau cu exercițiile de meditație transcendentală, până când „zeii” au luat stăpânire pe ele, au căzut cu spatele la pământ și apoi au rămas acolo în transă câteva minute. minute. Aceasta a fost menită să creeze o încărcare psihologică cu forță mentală și fizică, astfel încât să poată lupta. – Acest antrenament a dus la umplerea de spirite rele care au ordonat apoi sacrificarea creștinilor. Deci a fost un botez al Duhului.

    În cartea „Moartea unui Guru”, fostul guru hindus Rabindranath R. Maharaj relatează despre călătoria sa de la hinduism la Hristos. Acolo scrie: „Aveam doar treisprezece ani și deja administram Shakti Pat, celebru printre guru, semn al autenticității chemării mele. Shakti este numele lui Kali, soția ucigașă și băutoare de sânge a lui Shiva. Ea este zeița-mamă a puterii. Am fost încântat să fiu un canal al puterii lor.” Există o explicație a termenilor la sfârșitul cărții. Acolo spune următoarele despre expresia Shakti Pat, lovitura ușoară: „Aceasta înseamnă atingerea Guruului, de obicei mâna sa dreaptă pe fruntea adoratorului, care are un efect supranatural. Shakti (un cuvânt sanscrit) înseamnă literalmente putere, putere. Prin administrarea Shakti Pat, Guru devine canalul forței primare, forța cosmică care stă la baza întregului univers. Ea este personificată de Kali, soția lui Shiva. Efectul supranatural al Shakti-ului prin atingerea Guru-ului îl poate arunca pe adorator la pământ sau poate percepe o lumină strălucitoare și poate avea o iluminare interioară sau o altă experiență mistică sau psihică.” – Experiențele cu fenomenul Shakti Pat sunt asemănător cu cel al „înclinării înapoi” a pseudo-carismaticilor. Aici avem un proces mediatic și pătrunderea religiilor răsăritene, păgâne, în creștinism.

 

    B 32 Rabi Maharaj este acum un predicator al Evangheliei și locuiește în Elveția. L-am cunoscut în 1983 și am avut ocazia să ne împărtășim experiențele despre botezul Duhului. L-am întrebat pe Rabi, cum îl numesc prietenii săi, dacă a asociat Shakti Pat cu procesul de „ucire în spirit”. El a răspuns afirmativ la această întrebare, spunând că nu a considerat niciodată înclinarea înapoi ca fiind un efect al Duhului Sfânt.

 

    B Cu 33 de ani în urmă m-am împrietenit cu un tânăr șef al tribului Wongai din Australia de Vest. Mi-a spus că tribul său avea șase medici care se puteau pune în transă în orice moment și apoi vorbesc în limbi de neînțeles și pregătesc decizii tribale. Când acest șef Puwantjara a devenit creștin și a auzit pentru prima oară vorbirea în limbi a penticostalilor, el a comparat-o imediat cu transa vorbind a vracilor.

    Experiențele de transă există în tot păgânismul. Există sute de exemple în cărțile mele. Starea de transă înseamnă pasivitate totală în care pot curge forțele întunecate. Cu toate acestea, Biblia cere sobrietate totală și vigilență ca o condiție prealabilă pentru acțiunea divină în viața noastră.

 

Evenimente asemănătoare transă în creștinism

Am mai multe exemple despre acest subiect decât pot fi date aici.

 

B 34 Am experimentat un serviciu de vindecare de patru ore cu predicatorul de vindecare Kathryn Kuhlman în Pittsburgh (SUA) în 1970. Am văzut în jur de 50-60 de oameni răsturnându-se. Toți au căzut cu spatele și nu am văzut niciun semn de pocăință în nimeni. Kathryn Kuhlman vrea să explice răsturnarea înapoi cu evenimentul biblic de pe Muntele Schimbării la Față Mt. 17. Dar spune: „Când ucenicii au auzit glasul, s-au speriat și au căzut cu fața la pământ”. Oricine este lovit de Duhul lui Dumnezeu cade cu fața la pământ cu frică și pocăință.

 

B 35 O experiență a fost foarte lămuritoare pentru mine. În timpul unei conversații personale cu Kathryn Kuhlman în Pittsburgh, ea s-a rugat brusc cu mine. Și-a ținut mâinile la aproximativ 15 cm deasupra capului meu. Imediat m-am rugat în inima mea: „Doamne Isuse, dacă această femeie își ia putere de la tine, atunci binecuvântează-mă pe ea și pe mine. Dacă ea nu are darurile și puterile de la tine, atunci protejează-mă de asta. Nu vreau să intru sub influența altcuiva.” În timp ce Kathryn se ruga, doi lucrători ai bisericii s-au aliniat în spatele meu pentru a mă intercepta. Dar nu am simțit nimic și am stat ca o stâncă fără să-mi pierd deloc cunoștința. – De ani de zile de la acea experiență, mi-am ținut ochii și urechile deschise pentru a descoperi adevărul acestor demonstrații uriașe de vindecare. Dacă doriți să aflați informații mai detaliate, puteți afla mai multe despre ele în cartea „Okkultes ABC”.

 

    B 36 Evanghelistul Rabindranath Maharaj mi-a dat un raport despre o experiență pe care a avut-o la Londra. În metropola engleză a participat la întâlnirea unui carismatic american. Au fost în jur de 2000 de oameni prezenți. După prelegere, americanul a rugat pe oricine dorea să primească Duhul Sfânt să se prezinte. Aproximativ 200 de oameni s-au prezentat, inclusiv Rabi, pentru că a vrut să verifice acest proces. S-au făcut rugăciuni asupra acestor vizitatori. Toți au căzut cu spatele, doar Rabi a rămas în picioare. El a avut aceeași experiență pe care am avut-o cu K. Kuhlman în Pittsburgh.

 

    B 37 Un profesor de teologie care se îndoia de procesul de bacșiș a vizitat-o ​​pe Kathryn Kuhlman în Pittsburgh. El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acest proces „Ucis în Domnul”. În timpul acestei conversații, profesorul se afla în biroul doamnei Kuhlman. Înainte de a pleca, el a întrebat-o: „Poți să te rogi doar o clipă cu mine?” Doamna Kuhlman făcu un pas spre profesor și își puse mâinile pe umerii lui. Înainte ca ea să poată măcar să se roage, profesorul a început să se clătinească și a căzut la pământ.

    B 38 La o întâlnire de vindecare cu Kathryn Kuhlman a fost un bărbat care a vrut să fie vindecat. A pășit spre ea. La o anumită distanță a început să se clătinească până când a căzut complet pe spate în prezența lui Kathryn. Doamna Kuhlman numește acest proces „a trece sub putere” = intrarea în câmpul de forță. Această „problemă de forță” joacă un rol puternic în toți reprezentanții „înclinării”.

    B 39 O femeie a venit la predicatorul Kenneth Hagins și a vrut să fie vindecată. Nimic nu s-a întâmplat ca răspuns la rugăciunea vindecătorului. Apoi Hagins i-a spus: „Am un cerc de forță în jurul meu. Ești prea departe de mine. Vino mai aproape!” Bolnavul s-a apropiat, apoi a primit punerea mâinilor, a căzut pe spate și s-a vindecat.

    În primăvara anului 1974 a avut loc la Ierusalim un așa-zis congres carismatic cu tema „Duhul Sfânt”. Au participat și Kathryn Kuhlman și Corrie ten Boom. Luni mai târziu am primit o scrisoare de la Ierusalim de la un membru al Misiunii Finlandeze.

    B 40 Ierusalim, 17 septembrie 1974.

Dragă Dr. Koch, îți scriu pentru că nu cunosc pe nimeni altcineva care să-mi poată răspunde la întrebări. Am citit cartea lui K. Kuhlman „God Can Do It Again”. M-a impresionat. Când K. Kuhlman a venit la Ierusalim în 1974, am participat cu mare nerăbdare la întâlnirea ei de vindecare. La început m-am bucurat de asta. Dar apoi au apărut îndoielile și am început să întreb:

    Cum a putut ea să spună de la distanță că o persoană a fost vindecată?

    Ce putere se află în spatele acestor vindecări?

    De ce cad oamenii cu spatele când ea se roagă pentru ei?

Apoi am participat la a doua întâlnire și m-am rugat tot timpul. În același timp, am observat cu atenție evenimentele. După întâlnirea de vindecare, Kathryn a părăsit platforma și a mers printre rânduri. Deodată am simțit o presiune interioară și mi-a fost teamă că ea mă va atinge. Am închis ochii, mi-am ridicat brațele și m-am rugat în numele lui Isus ca Dumnezeu să mă ajute. Kathryn a trecut pe lângă locul unde stăteam eu. Pentru o scurtă clipă, mi-a prins ferm brațul drept. Nu s-a intamplat nimic. Dar după un timp am simțit o forță puternică precum electricitatea asupra mea și am simțit că o să mor. Brațele mele erau paralizate și nu le-am putut doborî imediat. De atunci mi-a fost greu să cred că puterea ei este de la Dumnezeu. Totuși, am citit cealaltă carte a doamnei Kuhlman, „Cred în miracole”. Mi se pare bine. Pur și simplu nu pot înțelege de ce personalitatea ei dă o altă impresie decât cărțile ei. Nu pot face față îndoielilor mele și nu au încetat să mă confuze spiritual. Dacă înțelegi acest lucru și îmi poți răspunde în ciuda muncii depuse, îți voi fi extrem de recunoscător

. . . Misionara

    finlandeză nu este singură în experiența ei. Eu și alții am văzut diferența dintre cărți și persoană. De asemenea, mi s-a mărturisit foarte des că oamenii care se roagă continuu experimentează o atmosferă nebiblicică.

 

B 41 Am un raport lung despre aparițiile lui Kathryn Kuhlman la Vancouver și Seattle. Din cauza lipsei de spațiu, poate fi indicat doar cu câteva cuvinte cheie. Acest observator a scris: „Kathryn Kuhlman se numește un instrument al Domnului. În realitate, ea este un medium al Domnului acestei lumi. O persoană nu poate primi renașterea prin Duhul Sfânt dacă altcineva îi atinge fața și spune câteva cuvinte despre asta. Mărturisesc darurile spirituale, carismatele. Dar ceea ce arată Kathryn Kuhlman nu este o înzestrare cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, ci cu spiritele care stăpânesc în aer. Aceste spirite se folosesc de ele, ele însele induse în eroare și din nou înșelătoare. Ea este un medium al lui Satan.”

 

B 42 Pe aceeași linie se află și scrisoarea unui cunoscut profesor de teologie la Universitatea din Tübingen. Acest creștin născut din nou, un prieten apropiat al meu, mi-a scris: „Kathryn Kuhlman este o spiritualistă”.

    Fără îndoială, niciunul dintre noi nu ar face judecăți atât de dure fără o analiză atentă. Trebuie să gândim și să vorbim bine despre o persoană atâta timp cât nu a dovedit răul. – Nu trebuie să ne menționăm că există și experiențe copleșitoare ale Domnului și ale Duhului Sfânt care pot fi oferite creștinilor smeriți. Sunt familiarizat cu astfel de experiențe pozitive, lucrate de spiritul meu și din biografiile multor oameni ai lui Dumnezeu. Cu recunoștință spun da la asta, dar nu și fenomenelor paralele psihologice sau chiar substituenților demonici ai arheinamicului.

 

B 43 Părintele dominican Mac Nutt relatează în cartea sa „Commissioned to Heal” despre experiențele sale cu starea de transă a inconștienței. Când Mac Nutt se roagă cu oamenii bolnavi pentru vindecare internă și externă, ei se scufundă cu spatele la pământ. Unii sunt inconștienți, alții sunt încă conștienți, dar paralizați. Când preotul se roagă cu un bolnav stând pe un scaun, cel vindecat este paralizat pe scaun și nu se poate ridica. Această stare, pe care preotul o numește „odihnă în spirit ”, durează de la câteva secunde până la șase ore. Mac Nutt a avut această abilitate doar de a-i aduce pe alții să se „odihnească în spirit” de când el însuși a căzut cu spatele la pământ în timp ce asculta „rugăciunea” unui vorbitor.

 

    Aici avem din nou procesul de transfer al forțelor media. Oricine a fost capturat de această putere media o poate transmite altora. Prin practica constantă cu puterea media, se pot dezvolta mediumi spirituali care transmit mesaje creștine în slujbele bisericii, dar au și capacitatea de a-i lăsa pe alți participanți să cadă în transă.

Din perspectiva istoriei religioase, înclinarea înapoi cauzată de mass-media este spiritismul ambalat religios. Este echivalentul satanic al umplerii cu Duhul Sfânt. Forțele mediale sunt omologul diabolic al darurilor spirituale ale lui Dumnezeu. Această concluzie este justificată deoarece forțele mediale pot fi oprite și depășite prin rugăciune.

În timpul unui turneu de prelegeri în Africa de Sud, am auzit următorul raport de la un frate credincios.

 

B 44 Kenneth Hagins, care se vede pe sine ca un „profet”, a spus public la un eveniment din Pretoria că spiritul său a părăsit trupul și a fost prins pe tronul lui Dumnezeu. Isus S-a ridicat și i-a zis: „Voi lua un cărbune de pe altar și voi atinge mâinile tale. Veți putea vindeca oamenii prin asta. De asemenea, puteți transfera darul de vindecare altora. În plus, veți putea apoi să distribuiți daruri spirituale cu aceste mâini.”

După această poveste, Hagins a strigat mulțimii: „Cine vrea mâinile vindecătoare? Intrați în legătură!” Mulți s-au ridicat în picioare. Apoi și-a ridicat mâna dreaptă și a fluturat-o în aer deasupra mulțimii, declarând: „De aici aveți acest dar”. Cei mai mulți dintre ei s-au răsturnat apoi înapoi, dar nu toți. Cei care s-au răsturnat înapoi ar putea apoi să-i facă pe alții să se răstoarne și să se vindece.

    Ceea ce s-a întâmplat aici la Hagins nu sunt evenimente biblice. Hagins descrie răpirea lui la altarul lui Dumnezeu. Aceasta este ca excursia spiritualistă a sufletului. Presupusa distribuire a darurilor spirituale prin mâinile puternice ale lui Hagin sunt practici media și imitații demonice. Apostolul Pavel spune cu privire la darurile spirituale din 1 Cor. 12:11: „Toate aceste lucruri lucrează unul și același Duh, care împarte fiecăruia în parte după cum vrea.” Duhul lui Dumnezeu distribuie, și nu voința și mâinile lui Hagins. Am relatat deja

    problema medială și parapsihologică a mâinilor fierbinți în alte cărți.

 

B 217 Tocmai îmi amintesc de un vorbitor magic din Schleswig-Holstein care avea mâini fierbinți și vindecătoare. Era un bătrân într-o comunitate luterană.

 

B 45 Îmi amintesc și de șef Datu din Filipine care putea găti ouă cu mâinile goale. Când a devenit credincios, nu mai avea mâini fierbinți. El a recunoscut-o ca pe un dar demonic.

    Aceasta este amăgirea teribilă a multor creștini, că puterile mediale, oculte, sunt privite ca daruri ale Duhului Sfânt. Este, de asemenea, un fapt de experiență că mediumnitatea nu dispare întotdeauna în același timp în timpul convertirilor. Sunt mulți creștini care sunt psihici inconștient. Apoi, uneori au evoluții spirituale ciudate. Înclinarea inconștientului înapoi este un astfel de semn al mediumnității.

    Experiențele cu Mișcarea Carismatică ne învață să cerem mai mult ca oricând darul discernământului spiritelor și să ne lăsăm călăuziți în tot adevărul prin credință și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt.

    Nici capitolul despre fenomenele pseudo-harismatice nu trebuie niciodată închis fără să ne batem propriile sâni și să ne pocăim. Este o mare problemă în bisericile și comunitățile noastre creștine că deseori există atât de puține puteri spirituale autentice care pot fi găsite. Mișcările extreme sunt adesea consecințele unei boli de deficiență în biserica creștină. Cea mai eficientă apărare împotriva mișcărilor cu mintea stupului ar fi o mișcare de pocăință în rândurile creștinilor și cererea unanimă ca Domnul să ne dea o adevărată mișcare de trezire. Comunitatea lui Isus trebuie, de asemenea, să caute și mai îndeaproape decât înainte pe Domnul care vine, care va pune capăt într-o zi acestei tulburări și confuzii teribile în comunitatea sa.

 

Semne și minuni demonice

 

Potopul de mișcări ciudate de vindecare continuă să se umfle. Trăim în perioada istoriei omenirii când, în ciuda demitologizării, forțele incontrolabile și puterile demonice devin din ce în ce mai răspândite. O senzație urmează alteia. Din Siracuza se relatează că o imagine de lemn plânge lacrimi care vindecă.

    B 46 Când am fost în Sicilia, am văzut-o pe Fecioara plângătoare și tămăduitoare în Siracuza. Din tabloul de lemn ies lacrimi la fiecare trei luni. În aceste zile, aproximativ 50 de oameni sunt sănătoși în fiecare zi. Acum sunt peste 600 de persoane vindecate.

    În America există o poveste despre un lider de cult, Tatăl Divin, care pretinde că este Dumnezeu și fiul său este Hristos. Se spune că ambii bărbați au darul vindecării la distanță și al uciderii la distanță.

    B 47 Un evanghelist străin care a fost invitatul meu a explicat că mama lui a fost ucisă de acest lider de cult care lucrează cu magie neagră.

    Din Orientul Mijlociu vine știrile că un prinț Abdul, o rudă a fostului rege Farouk, ar săvârși fapte miraculoase. El ar lăsa focul să cadă din cer ca Ilie și va imita miracolele lui Isus din Noul Testament. El ar putea, de asemenea, să vindece pe cei bolnavi și să învie morții ca Hristos.

    În sudul Franței, Georges de Montfavet pretinde, de asemenea, că este Hristosul care vine. Câteva sute de miracole care se spun despre el dovedesc justificarea pretenției sale.

    Semne ciudate s-au întâmplat și în urma predicatorului R. Paulaseer Lawrie. A predicat în diferite biserici din America în anii 1950. El i-a vindecat pe bolnavi și pe cei stăpâniți de demoni și mulți s-au convertit. Când Lawrie a participat la o întâlnire a lui William Branham, Branham a profețit despre el: „Fiul meu, îți trimit un om extraordinar. Mulți vor veni la picioarele lui Isus prin tine! Du-te în India! Semne și minuni grozave vă vor urma! Așa vorbește Domnul!” În iulie 1960, Lawrie a plecat în India. El a vindecat lepră, cancer, paralizie și a scos demoni din mii de oameni stăpâniți de demoni. Sute de mii au fost cuprinse de „focul renașterii”.

    În 1969, în timp ce Lawrie predica la biserica Branham din Tuscon, dintr-o dată a izbucnit un tunet și o rază de lumină a lovit piața unde stătea el. De atunci, tunetele și fulgerele s-au repetat oriunde apărea el. Când era în mișcare, era însoțit de o coloană de praf învolburată de 200 de metri înălțime. Nori negri l-au urmat pe Lawrie peste tot, iar acolo unde s-a oprit au scăpat ploaia până când a mers din nou mai departe. Norul a fost și deasupra Lawrie în Roma, Grecia, Tel Aviv și Madras. Fenomenele naturale au continuat: un nor în colțul apartamentului său, fulgere fără tunete, tunet fără nori, o minge mare de lumină deasupra capului lui Lawrie la o întâlnire. În 1971 a fondat un ashram care sa umplut rapid. Mulți nu l-au cunoscut deloc pe Lawrie, au văzut doar viziuni ale lui „Isus” sub forma lui Lawrie. Apoi i se adresează „Fiul Omului” și el însuși este poreclit „Muthu Krishna” (Zeul Perlă). Ashram-ul a fost numit „Noul Ierusalim”, iar Regatul Milenar urma să înceapă în 1977. Când niciuna dintre multele profeții nu s-a împlinit, secta s-a prăbușit.

    Sute de mii au căzut sub vraja forțelor întunecate prin acești falși profeți și fluxul acestor seducătoare nu se oprește. Astăzi, omenirea trece de la o știre interesantă la alta. O gamă colorată de făcători de minuni, vindecători, salvatori și ajutoare dansează în fața ochilor noștri. Cine altcineva ar trebui să vadă clar?

 

3. Discernământul spiritelor

 

Acum am făcut un scurt tur prin diferite mișcări de vindecare contemporane, începând cu vindecările prin arta neagră și terminând cu mișcările de vindecare de la marginea spațiului creștin. Ce putem spune despre aceste mișcări din Cuvântul lui Dumnezeu? Aceste mișcări de vindecare sunt un simptom biblic în mai multe moduri.

1. a) Trăim într-un timp în care misterul răutăţii se agită (2 Tesaloniceni 2:7). Isus prezice că vor apărea Hristos falși care săvârșesc semne și minuni demonice (Marcu 13:22) și astfel îi înșală pe mulți. Efectul acestei seducție este înspăimântător de clar din faptul că mulți din cercurile noastre creștine nu văd prin metodele oculte de vindecare și nici prin profeții falși. Se îndrăgostesc de orice proces deghizat religios.
2. b) Aceste mișcări de vindecare sunt, de asemenea, un semn că comunitatea creștină a eșuat într-un domeniu. Necazul lumii este că a existat o schimbare de perspectivă de la îngrijirea pastorală la îngrijirea fizică materială. Problema bisericii creștine este că nu îndrăznește să ia promisiunile Sfintei Scripturi cu adevărat și în serios. Îngrijirea pastorală a devenit nesănătoasă unilaterală. Cuvântul lui Dumnezeu oferă un ajutor eficient celor care îndrăznesc să stea pe terenul promisiunilor prin credință.
3. c) James are un cuvânt decisiv de spus în tratarea chestiunii vindecării. Vindecarea este în contextul sănătos al mărturisirii și iertării vinovăției. În Noul Testament, vindecarea și iertarea nu pot fi separate. Ierarhia este astfel încât iertarea, vindecarea omului interior, este superioară vindecării exterioare. Acest lucru este cel mai bine arătat de povestea omului cu gută (Luca 5:20). Abaterile apar atunci când ambele procese de vindecare sunt separate sau atribuite incorect. Vindecarea magică este totul despre vindecarea externă. Motto-ul aici este: „Dacă doar ajută, indiferent cum!” În zona Sfintei Scripturi este vorba în primul rând de vindecarea interioară, care poate fi urmată de vindecarea externă, dar nu trebuie să fie. Uneori, Domnul permite discipolului Său să experimenteze suferința ca pe o școală a credinței, a răbdării și a unui proces de maturizare pentru eternitate.

 

Pentru clarificare, trebuie raportată o vindecare care a avut loc în cadrul ordinii biblice.

 

B 48 O tânără suferea de o durere în gât combinată cu o tumoare de mărimea unui ou. Tratamentul de către medicul generalist și medicul neurolog nu a dus la o vindecare. Apoi a venit la discuția pastorală și a mărturisit greșelile grave în timpul absenței soțului ei. Prin credință, ea a fost asigurată de iertare și și-a găsit pacea cu Dumnezeu. După câteva săptămâni, bărbatul s-a întors din captivitate. Fără nicio îndemnizare, a venit să vorbească din nou cu soțul ei și a repetat mărturisirea de la sine. – Nu i s-a dat un astfel de sfat. – Bărbatul a iertat-o. După trei zile, durerea în gât și tumora au dispărut. Vindecarea internă a fost urmată de vindecarea externă.

 

Pentru Isus și ucenici, acest proces natural de vindecare biblică a fost unul dintre elementele de bază ale Împărăției lui Dumnezeu care a început cu Isus. De aceea oricine a experimentat o înviere spirituală împreună cu Hristos și este într-o comunitate de viață cu el poate, după cuvântul Iacov. 5.14 f. și Marcu 16.17 f. act: „Semnele care urmează pe cei care cred sunt acestea: în numele Meu ei vor pune mâna peste bolnavi și lucrurile se vor îmbunătăți pentru ei. „Miile și miile de abuzuri ale ocultismului vindecările nu trebuie să ne întunece sau să ne răpească ordinea pastorală din Noul Testament și punerea biblică a mâinilor în credință. Acolo unde păcatul proceselor întunecate oculte a devenit puternic, harul prin Hristos a devenit și mai puternic.

 

În cele din urmă, cele două forme de bază de vindecare ar trebui comparate din nou. Biblia știe că există ajutor demonic. Gândiți-vă doar la vrăjitorii egipteni, la prestidul canaaniți sau la Simon Magul. Ajutorul magic sau spiritualist aduce alinare în domeniul organic. Totuși, aici există un scurtcircuit: se presupune că se aduce ajutor organismului, dar nu se acordă atenție conexiunilor mentale și tulburărilor ulterioare. Această metodă este în mod evident o abatere de la ordinea originală a Sfintei Scripturi. Mai importantă decât toate relațiile fizice este relația personală dintre om și Dumnezeu. Magia și spiritismul sunt toate legate de întrebarea: Ce ajută? Noul Testament se referă la afirmația: Cine ajută? Practicantul ocult spune: Ajută! Creștinul mărturisește: El ajută! În spatele „ce” și „acesta” a ocultismului se află amurgul și amurgul palid al puterilor și puterilor incontrolabile. Cineva se ascunde aici! În spatele „cine” și „el” credinței creștine stă Domnul viu. „Domnul îl va învia”, mărturisește Iacov cu recunoștință și credință. Acest Domnul lucrează ieri, astăzi și în veci. Întreaga noastră viață nu ar trebui să aparțină acestui Domnul, Isus Hristos, din recunoştinţă?

 

Preluat din cartea HRISTOS SAU SATAN

Horst Koch Herborn, aprilie 2006

www.horst-koch.de

 

 

https://horst-koch.de/wunderheilungen/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Afacerea cu jilțuri bisericești de la Catedrala din Voluntari | Strane de top, „patinate auriu”, de 1.000 de euro bucata. Producător: „Ne întâlnim, mai punem ceva peste, îi albim, ăsta-i cash-ul!”

 

FLORIN RÂȘTEIU

 

 

Reporterii Buletin de București au documentat în ultimele două luni achizițiile primăriei conduse de Florentin Pandele pentru finalizarea Catedralei „Sfânta Parascheva“, cu mobilier bisericesc. Ceea ce am descoperit capătă o altă semnificație, în contextul reproșurilor făcute de soțul Gabrielei Firea, Florentin Pandele, potrivit cărora Biserica Ortodoxă Română(BOR) nu o apără pe aceasta ca urmare a dezvăluirilor din „Lagărele Ilfovului”. Asta deși, ca administratori ai fondurilor publice, au alocat mulți bani pentru lăcașele de cult.

 

„Îmi aduc aminte când Gabriela Firea era primarul general al Capitalei și, în litera și spiritul legii, erau aprobate fonduri pentru biserici, fonduri pentru construirea catedralei Mântuirii Neamului și se lansase că nouă ne plac spațiile mici“, a declarat public Florentin Pandele.

 

De altfel,  Florentin Pandele, crede că Dumnezeu lucrează prin el, motiv pentru care a decis să construiască Catedrala „Sfânta Parascheva“ în orașul pe care-l păstorește.

 

„La Voluntari, Bunul Dumnezeu, prin mine, de mai bine de 17 ani construiește o Catedrală și nu o fac eu, o fac cetățenii orașului Voluntari. Suntem creștini ortodocși practicanți“, a spus Florentin Pandele la România TV.

 

La fața locului, Catedrala “Sfânta Parscheva” din Voluntari încă nu e finalizată.

 

 

 

 

Cum arată acum Catedrala din Voluntari, încă neterminată și în plin șantier. Fotografii făcute pe 10 iulie 2023.

—-

 

Primăria Voluntari este cea mai bogată din Ilfov. Pentru comparație, oraşul condus de soțul Gabrielei Firea are un buget mai mare decât Consiliul Județean Ilfov. Din bugetul total al instituției, una dintre cele mai consistente sume merge direct către Catedrala „Sfânta Parascheva“. În 2023, investițiile în lăcaș ajung la 2,5 milioane de euro și depășesc sumele destinate sănătății, învățământului sau dezvoltării orașului Voluntari, după cum Buletin de București a arătat aici.

 

În „săptămâna patimilor“, cu câteva zile înainte de Paștele Ortodox s-a concretizat una dintre cele mai recente achiziții din bani publici pentru Catedrala „Sfânta Parascheva“ din Voluntari.

Pe data de 11 aprilie, Primăria Voluntari publică un anunț fără prea multe detalii pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pentru „Achizitie strane credincioși pentru catedrala ortodoxă”.

Peste 54.000 de euro, fără TVA, trebuie să plece de la bugetul local al celei mai bogate localități din județul Ilfov, care gestionează 94 de milioane de euro pe an.

Parte din acești bani sunt dedicați, aproape în fiecare an, Catedralei „Sfânta Parascheva“.

Pentru a putea trece de opacitatea Primăriei din Voluntari, cu privire la una dintre cele mai recente achiziții pentru lăcașul de cult, am luat legătura cu producătorul care a primit prin încredințare directă contractul pentru jilțurile bisericești.

Reporterul Buletin de București a pretins că este un preot din județul Alba care vrea o ofertă de mobilier bisericesc pentru parohia lui.  

Așa am aflat că Primăria Voluntari a comandat strane de „top“, mai scumpe și mai sofisticate față de cele care sunt în bisericile „tradiționale”, înalte de 1,80 metri, făcute într-un alb pai și patinate auriu.

Mai mult, producătorul ne-a oferit și un curs telefonic despre cum pot fi deturnate fondurile bisericilor și „albiți“ banii publici sau din donații, dar și cum pot fi scoși cash în urma unor tranzacții și contracte fictive.

 

Florentin Pandele, primarul din Voluntari, împreună cu Preafericitul Daniel și un sobor de preoți în fața Catedralei din Voluntari.

Firma care a primit contractul pentru a face 54 de strane, care sunt de „top“, din stejar masiv și „patinate auriu“, la un preț de peste 1.000 de euro de euro bucata, este deținută de Timotei Florin Ciobanu. După cum susține chiar el, este unul dintre afaceriștii care lucrează de peste 30 de ani cu bisericile din România. Mai exact, într-un sistem financiar paralel creat de către Biserica Ortodoxă Română, unde au acces doar firmele cu aprobare de la „centru“, după cum a demonstrat Recorder aici.

 

 

Timotei Florin Ciobanu, afaceritul cu care a lucrat Florentin Pandele pentru stranele de „top“ de la Catedrala din Voluntari.

Cu acest contract, firma Timotei Prod Impex aproape că și-a dublat veniturile din 2022, când a înregistrat încasări de puțin peste 32 de mii de euro. Conform bilanțului depus la Ministerul Finanțelor Publice, compania nu a avut anul trecut angajați, deși patronul spune că lucrează cu alte șase persoane: doi tâmplari și patru sculptori. Totuși, afaceristul mai are două companii pe numele lui. Mobis SRL, care nu are nici ea angajați și Mobilier Bis SRL, care conform Termene.ro a avut doar doi angajați în 2022.

 

 

Din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, unde trebuie să fie trecute toate detaliile „cumpărăturilor” instituțiilor publice, aflăm doar tipul de lemn folosit pentru strane și înălțimea lor.

 

 

Pentru a afla mai multe detalii despre această afacere, l-am sunat pe patronul firmei care urmează să producă stranele. În discuția cu el ne-am prezentat drept „Adrian Mihălțan“, un preot din județul Alba, care a primit o sponsorizare și vrea să refacă stranele din parohia la care slujește.

 

Afaceristul Ciobanu a explicat, fără rezerve, care este procedura: „Vin, văd despre ce este vorba, iau măsurători și după aceea prezint, dacă este vorba de mobilier, o legendă de amplasare a stranelor. Adică tot ce e nevoie, stabilesc un preț, iar în măsura în care putem merge după aceea înainte, stăm de vorbă“.

 

Câteva momente mai târziu, Timotei Ciobanu ne-a explicat, în avans, în ce constă afacerea de la Voluntari. Așa am descoperit că primăria condusă de Florentin Pandele a cerut strane de „top“, mai scumpe și mai sofisticate față de ce-i cer bisericile în general. Înalte de 1,80 metri, de culoare alb pai și patinate auriu.

 

„La Voluntari, au vrut niște strane, de exemplu, făcut într-un alb pai, patinate în auriu, deci niște pretenții…mă rog. Înalte de 1,80 m și vă dați seama, dacă la o strană normală avem 2 operații: rândurie, șlefuire și după aceea lăcuire, de fapt 3 operații. La un finisaj de genul, patinat auriu, iei de cel puțin șapte ori la mână o piesă“, a spus afaceristul din Bacău.

 

 

Imagini cu schițele stranelor făcute de firma lui Timotei Florin Ciobanu pentru Catedrala din Voluntari în 2021

Patronul Timotei Prod Impex ne-a spus și că a fost anunțat de către Primăria Voluntari că dorește să facă, tot pentru catedrala din oraș, și bănci, achiziție care nu a fost încă înregistrată pe SEAP.

 

Buletin de București a scris și în 2021 despre afacerile dintre Timotei Ciobanu și Primăria Voluntari. Atunci firma primea, la doar două zile după ce s-a înscris pe SEAP două contracte în valoare de aproximativ 60.000 de euro pentru 26 de strane bisericești și 10 bănci. Și atunci o strană costa la fel ca acum, puțin peste 1.000 de euro.

 

Stranele „de fițe”

Din discuția telefonică am aflat și că stranele sunt împărțite în două categorii: cele pentru „bogați” și cele pentru „săraci”. Primele costă de la 3.000 de lei în sus și pot ajunge chiar la borna de 5.000 de lei, în timp ce una simplă costă doar 2.000 de lei.

 

După mai multe discuții și la insistența reporterului Buletin de București am obținut și o ofertă clară pentru o strană de 1,60-1,80 metri, care să aibă un aspect plăcut și să fie făcută din stejar.

 

„3.000, 3.500. Noi discutăm acum pielea ursului din pădure, părinte“, a spus afaceristul.

 

Curs de „albit banii“

La pachet cu oferta pentru strane, am primit și un curs telefonic despre cum pot fi „albiți“ banii bisericilor și cum pot fi scoși cash în urma unor tranzacții și contracte fictive.

 

Asta după ce reporterul Buletin de București a întrebat, sub identitatea preotului din Alba, dacă se poate ca din afacerea cu el, parohia să păstreze un comision, adică o sumă de bani care să figureze în facturile firmei lui Timotei Ciobanu pentru niște servicii inexistente.

 

Răspunsul a fost, fără ezitări: „Da, părinte!“.

 

Acesta a continuat sugerându-ne că, în primă instanță, va evalua corect costurile de producție, ca mai apoi să adauge 100.000 de lei în plus pentru niște servicii care nu există, dar pentru care ne poate da factură.

 

„Totul este discutabil. De exemplu, noi stabilim un preț de 2 miliarde (lei vechi). Dau un exemplu, nu știu dacă o să fie mai mult sau mai puțin. Stabilim un preț, da? Ăsta este prețul de producție. Peste prețul ăsta, domne, vă trebuie un comision pentru alte probleme“, ne-a spus Timotei Ciobanu.

 

În minutele următoare aveam să aflăm că acest „comision“ cerut de noi reprezintă un mod de lucru în relația cu bisericile.

 

„Asta e o problemă cu care mă lovesc aproape la fiecare lucrare“, ne explică afaceristul.

 

Comisionul se stabilește la începutul lucrărilor, imediat după ce este cunoscut costul de producție, la care se adaugă banii care ar urma să ajungă, cash, la preoții care-l contractează pe Ciobanu.

 

Acesta ne-a explicat că banii trebuie „albiți“, adică trecuți prin firma lui, plătite taxele și impozitele către Statul Român.

 

El explică că din 100.000 de lei, o să primim „în mână“  aproximativ 70.000, restul trebuie să-i dea pe taxe, adică pe procesul de „înălbire a banilor“.

 

„Ne întâlnim, dumneavoastră îmi spuneți în ce sumă vă puteți încadra. Eu vă fac o ofertă. Peste adăugăm. Eu vă arăt, cam atât ar trebui să dau ca să-i „albesc“, cum se spune pe românește și cu asta basta. Ăsta-i cash-ul. Îmi trimiteți avansul. Ne vedem cumva, ne întâlnim că nu se pot trimite nici prin poștă, nici prin bancă, nimic“, spune afaceristul.

 

În cazurile în care un preot care lucrează cu afaceristul din Bacău are nevoie doar de o dovadă care să arate că lucrările au fost mai scumpe decât în realitate, poate fi făcut un contract fictiv.

 

„Putem face un contract care este oficial între noi. Facem alt contract pe care să-l arătați oamenilor. Ăla oficialul îl facem în două exemplare. Unul îl aveți dumneavoastră, unul îl am eu. Celălalt îl completăm pe loc. Facem un singur exemplar vi-l dau și-l arătați cui vreți“ explică afaceristul care lucrează cu bisericile. 

 

Timotei Florin Ciobanu a explicat că pentru a supraviețui sistemului trebuie să lucreze, mai ales, cu comisioane, să înțeleagă și mai ales să rezolve cererile venite de la oamenii bisericii.

 

„Deci eu lucrez de 30 de ani și dacă am succes sau astea e pentru că, cum să spun eu, am înțeles doleanțelor fiecărui client și le-am rezolvat în măsura în care am putut, în măsura în care a vrut. Lucrez cu primării, lucrez cu fonduri europene“, încheie afaceristul.

 

Credinciosul Florentin Pandele

Ne întoarcem în Ilfov. Credința și atașamentul primarului din Voluntari pentru Biserică nu mai este un secret pentru nimeni. Acest lucru se simte și în modul în care împarte bugetul localității pe care o păstorește. An de an, milioane de euro din bugetul local ajung la catedrala din centrul Voluntariului.

 

După cum o spune chiar el, proiectul de suflet din mandatele de edil al orașului din Ilfov este chiar Catedrala „Sfânta Parascheva“.

 

Acasă, în vila din Voluntari, Gabriela Firea și Florentin Pandele au un altar în una dintre camere în care, conform declarațiilor lor, se roagă regulat. În centrul acestui altar, la loc de cinste, se află macheta Catedralei din Voluntari.

 

Florentin Pandele, la vila din Voluntari, unde are un altar într-una dintre camere. În mijlocul altarului a pus macheta Catedralei „Sfânta Parascheva“. Sursă Video: Facebook / Florentin Pandele

Pentru faptul că Florentin Pandele a venit cu ideea și banii necesari construirii Catedralei din Voluntari, Patriarhul Daniel nu a rămas indiferent. După cum reiese dintr-o postare a Gabrielei Firea, șeful BOR i-a „dăruit“ primarului din Voluntari Diploma omagială Sfinții Împărați Constantin și Elena.

 

În realitate „diploma“ este, de fapt, un ordin, acordat patriarh credincioșilor „cu o activitate deosebită în apărarea şi promovarea valorilor creştine, în slujirea Bisericii Ortodoxe, precum şi în susţinerea dialogului interortodox şi intercreştin“.

 

 

Când Catedrala din Voluntari era în plin proces de construire, Florentin Pandele posta mesaje în care spunea că lăcașul „va fi mândria orașului“ pe care-l veghează.

 

„Ideea construirii unei Catedrale în orașul Voluntari a izvorat din inițiativa Domnului Primar Pandele Florentin Costel“, se arată pe pagina oficială a parohiei.

 

Răspunsurile celor implicați

Buletin de București a luat legătura cu Florentin Pandele și purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. În primul caz, am cerut detalii despre necesitatea unor strane „de top” pentru Catedrala din Voluntari. În cel de-al doilea caz, un comentariu despre „manualul” prezentat de afacerist.

 

“Ce pot să vă spun este că nu poate exista o asemenea practică generalizată la bisericile din toată țara. E bine să evităm generalizările. Desigur, denunțarea oricăror nereguli, cu atât mai mult în actualul context, este binevenită”, a explicat purtătorul de cuvânt al BOR.

 

În final, Vasile Bănescu a spus că „orice probare a contrariului va avea rol sanificator“.

 

Buletin de București l-a contactat ulterior și pe afaceristul din Bacău. „Domnule, în principiu, la începutul activității mele, acum 30 de ani. Atunci se întâmpla (n.r. – “albirea” banilor) în general. Acum vă spun sincer, în ultimii ani se lucrează cu facturi, curat. Nu ai cum să faci altfel. (…) Tot ce s-a întâmplat se poate verifica”, a precizat acesta.

 

Reporterii Buletin de București l-au contactat și pe Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, însă până la ora publicării articolului nu a oferit niciun răspuns.

 

De asemenea, ne-am adresat în scris și primăriei Voluntari și am insistat să luăm legătura cu preotul paroh al catedralei, prin numărul de telefon al secretariatului lăcașului de cult, tot fără rezultat.

 

https://buletin.de/bucuresti/afacerea-cu-jilturi-bisericesti-de-la-catedrala-din-voluntari-strane-de-top-patinate-auriu-de-1-000-de-euro-bucata-producator-ne-intalnim-mai-punem-ceva-peste-ii-alb/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Caută-L pe Dumnezeu [Isaia 55.6, 1 Petru 2.12]

 

Florin

Caută-L pe Dumnezeu în ziua (ora, minutul şi secunda) cercetării, este acel moment când ştii în tine că dacă te pleci înaintea Lui Dumnezeu şi vorbeşti cu EL, sigur te ascultă ! Şi exact aşa şi este !

 

În Isaia 55 : 6 scrie : „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi ; chemaţi-L câtă vreme este aproape”. De ce ?

 

Deoarece dacă pleacă în Cer, eu nu mai am cum să ajung la EL … şi oriunde ar pleca de la mine, ştiu că nu-L pot ajunge …

 

În data de 10 septembrie 2019 un cunoscut aflat la doar câţiva kilometri de casă, nu a mai ajuns acasă deoarece a avut un accident şi a murit după scurtă vreme.

 

Pentru perioada imediat următoare acelei date, el avea planificat să-şi rezolve problemele spirituale, dar a intervenit plecarea în cer … iar oamenii care i-au venit în ajutor, nu au mai putut opri plecarea lui înspre veşnicie !

 

Dumnezeu ne-a spus să facem trei lucruri :

 

să-L căutăm (unde, cum ?) …

să-L chemăm (prin ce metodă ?) …

să folosim timpul prielnic / binecuvântat, adică acele momente în care ştim (în noi) că EL este aproape şi că Isus ne cheamă la EL, la mântuire (aici şi acum).

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi ; chemaţi-L câtă vreme este aproape”. Accentul principal este pus pe folosirea eficientă a timpului. De două ori este folosită expresia câtă vreme …

 

Apostolul Petru spunea : „să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării”. (I Petru 2 : 12) Nu spune să-i dea slavă Lui Dumnezeu mâine şi nici într-o altă dată … sau cândva, deoarece acel altă dată s-ar putea să nu mai fie, (cum au procedat atenienii care probabil credeau că ştiu multe) :

 

„Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis : „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată”. (Faptele Apostolilor 17 : 32)

 

Altă dată a fost tot o formă de bătaie de joc. Acel altă dată pentru ei nu a mai fost niciodată, (nu au mai avut ocazia să audă Evanghelia prin intermediul apostolului Pavel).

 

De fapt, acei filosofi nu şi-au bătut joc de apostolul Pavel, ci chiar de sufletele lor. Dumnezeu nu mă cheamă la mântuire când vreau eu, ci când vrea EL !

 

Dumnezeu le-a dat ocazia întoarcerii la Domnul, dar cei mai mulţi au refuzat-o … şi eu pot să „dau cu piciorul” în uşile deschise de Dumnezeu pentru mine, dar cel care va pierde voi fi eu. Fiindcă dacă le trântesc să se închidă, eu nu voi avea harul de-a intra în Cer, nu altul !

 

În II Cronici 15 : 1 – 7 scrie că :

 

„Duhul lui Dumnezeu a venit peste Azaria, fiul lui Oded, şi Azaria s-a dus înaintea lui Asa şi i-a zis : „Ascultaţi-mă, Asa şi tot Iuda şi Beniamin !

 

Domnul este cu voi când sunteţi cu El ; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi ; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi.

 

Multă vreme Israel a fost fără Dumnezeul cel adevărat, fără preot care să înveţe pe oameni şi fără Lege. Dar în mijlocul strâmtorării lor s-au întors la Domnul Dumnezeul lui Israel, L-au căutat şi L-au găsit.

 

În vremurile acelea nu era linişte pentru cei ce se duceau şi veneau, căci erau mari tulburări printre toţi locuitorii ţării ; un popor se bătea împotriva altui popor, o cetate, împotriva altei cetăţi, pentru că Dumnezeu le tulbura cu tot felul de strâmtorări : voi, dar, întăriţi-vă şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată”.

 

Ce nu găseşti la bine, găseşti la rău ! Poate că această perioadă de necazuri poate fi transformată în cea mai frumoasă zi a vieţii tale … ziua întâlnirii cu Isus !

 

Spune-I ce ai pe suflet, exact cum ai vorbi cu un prieten bun. Chiar dacă nu-L vezi, crezi că EL este şi ascultă toate cuvintele care-ţi izvorăsc din inimă !

 

https://www.cezareea.ro/foloseste-prilejul-isaia-55-6-1-petru-2-12/

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Rusia în profețiile biblice!

 

Noi dovezi șocante ne aduc lumină nouă din scrierile lui Ezekiel care ne spune că o alianță internațională condusă de Rusia v-a invada Israelul! Acest lucru va fi folosit de către cer pentru a atrage mai multi oameni spre Yahuwah.

 

Odată cu acțiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, tot mai mulți creștini se întreabă dacă aceasta este o împlinire a relatării lui Ezechiel despre un război masiv din zilele de pe urmă. Răspunsul este nu. . . nu încă. Rusia apare însă în profeție și dintr-un motiv foarte specific.

 

Scopul unei profeții

O profeție nu este dată niciodată pentru amuzament sau pentru a satisface curiozitatea nesătulă a umanității. Ci, mai degrabă, profeția este un dar pentru a întări credința atunci când aceasta se adeverește. În Ezechiel, acest lucru este exprimat astfel: “Atunci vei știi că eu sunt Yahuwah” (Ezekiel 37:6) și “Atunci ei vor știi că eu sunt Yahuwah” (Ezekiel 38:23). De fapt, această frază este folosită de 72 de ori numai în Ezechiel!

 

Rusia deasemenea apare și în Scriptură, însă nu cu numele acesta. În continuare sunt trei martori din Scriptură care stabilesc Rusia ca subiect al unei profeții importante.

 

Rusia de astăzi, Magog de ieri

Motivul principal pentru care credincioșii nu au recunoscut profețiile lui Ezechiel despre Rusia se datorează schimbării numelor. Ezechiel 38 începe prin cuvintele următoare: „Cuvântul lui Yahuwah a venit la mine: „Fiul omului, întoarce-ți fața împotriva lui Gog, din țara Magog, căpetenia lui Meșek și Tubal; prorocește împotriva lui” (Ezechiel 38:1-2). Numele „Magog” apare pentru prima dată în tabelul națiunilor enumerate în Geneza 10. Magog era al doilea fiu al lui Iafet. El și urmașii lui s-au întins spre nord. Aceștia erau triburi nomade care cutreierau stepele Rusiei de astăzi. Din Ucraina în vest până în Mongolia în est, acești fii și fiice ai lui Iafet erau războinici și călăreți străluciți.

 

Iosif Flavius, un istoric evreu din primul secol, a scris in Antichitățile sale, 1.123: “Magog fondatorul p magogilor(mongolilor), numiți astfel după el, însă de ce erau grecii numiți sciți.” Chinezii și asirienii au scris deasemenea despre acești descendenți ai lui Iafet care și-au făcut casă în ținuturile din nord.

 

Magog vine dinspre Nordul Extrem

turcorusia

 

Ezechiel 38 vorbește despre nordul îndepărtat în legătură cu Magog. De asemenea, printre națiunile despre care se spune că se aliază cu Magog, multe sunt tot din nord.

 

Va mai fi şi Gomer cu toate hoardele lui, precum şi Bet-Togarma, din părţile îndepărtate ale nordului, cu toate hoardele ei – împreună cu tine vor fi multe popoare.

 

Atunci vei ieși din locul tău de la miazănoapte, tu și multe popoare cu tine, toți călare pe cai, o mulțime mare și o oștire puternică (Ezechiel 38:6:15).

 

Când în scrierile antice se vorbește despre Sciți/copii lui Magog aceastia sunt comparați cu o hartă, atunci devin clar că doar o parte din pământ corespunde descrierilor iar aceea este Rusia. În antichitate, zona de deasupra Mării Mediterane era descrisă ca fiind „întunecată și sumbră”. Cu siguranță, Italia (care era cunoscută în antichitate) nu putea fi niciodată descrisă ca fiind „întunecată și sumbră”, așa că ar trebui să fie mai departe spre nord. Doar o singură națiune de pe pământ domină astăzi nordul, țările „întunecate și sumbre”, și anume Rusia.

 

Aliații lui Magog

 

Conform Ezechiel 38, Magog/Rusia se aliază cu țări cunoscute până în ziua de azi!

 

Persia = numele schimbat în Iran în 1935

Meshech/Meshek = Turcia Centrală

Gomer = Turcia

Tubal = estul Turciei în regiunea Pontus.

Etiopia/Cuș = Sudan, Sudanul de Sud și Etiopia, toate țările direct sub Egipt.

Libia este o țară recunoscută astăzi. Această regiune poate include, de asemenea, țările din Tunisia, Algeria, Morrocco.

Togarma = Armenia. Istoricii armeni afirmă: „În antichitate, noi eram cunoscuți sub numele de Bet-Togarma.”

Toate aceste națiuni recunoscute, conform Ezechiel 38, își vor uni forțele cu Magog / Rusia pentru a invada Israelul. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, indicând faptul că aceasta este o profeție care încă nu s-a împlinit.

 

Rusia și aliații săi împotriva Israelului

 

Definirea diferitelor țări enumerate în Ezechiel 38 dezvăluie o imagine foarte clară. În zilele următoare, Rusia va conduce o alianță internațională.

 

Cuvântul lui Yahuwah a venit la mine și mi-a spus: „Fiul omului, îndreaptă-ţi faţa spre Gog, din ţara lui Magog, prinţ conducător al Meşekului şi al Tubalului, şi profeţeşte împotriva lui. Spune că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, sunt împotriva ta, Gog, prinţ conducător al Meşekului şi al Tubalului. Te voi întoarce, îţi voi pune cârlige în fălci şi te voi scoate afară pentru luptă, pe tine şi pe toată oştirea ta, cai şi călăreţi, toţi echipaţi în chip minunat, o mare mulţime cu scut şi pavăză, cu toţii mânuind sabia. Persia, Cuş şi Put vor fi împreună cu ei, cu toţii având scut şi coif. Va mai fi şi Gomer cu toate hoardele lui, precum şi Bet-Togarma, din părţile îndepărtate ale nordului, cu toate hoardele ei – împreună cu tine vor fi multe popoare.” (Ezekiel 38:1-6)

 

Astăzi, știind ce țări sunt discutate, este interesant de observat că toate, cu excepția uneia, sunt musulmane; toate, cu excepția uneia, sunt aliați cu Rusia și toți, cu excepția unuia, se opun politic Israelului!

 

De aceea profeţeşte, fiul omului, şi spune-I lui Gog că aşa vorbeşte Stăpânul Yahuwah: “Nu-i aşa că te vei pregăti în ziua aceea, când poporul Meu, Israel, va locui în siguranţă? Atunci vei veni din ţinutul tău, din părţile îndepărtate ale nordului, tu şi popoarele cele multe împreună cu tine, toţi călare pe cai, o mare mulţime, o oştire numeroasă. Gog, vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor care acoperă ţara. În zilele de pe urmă te voi aduce împotriva ţării Mele ca să Mă cunoască neamurile, când Mă voi arăta sfânt prin tine înaintea ochilor lor!” (Ezekiel 38:14-16)

 

În cele din urmă, invazia lor va eșua. Cu toate acestea, va rezulta într-o trezire și o adunare finală de suflete. Acesta este singurul motiv pentru care Yahuwah îngăduie ca lucruri rele să se întâmple: pentru a atrage mai multe persoane într-o relație salvatoare cu El. “Îmi voi arăta astfel mărirea şi sfinţenia şi Mă voi face cunoscut în ochii multor neamuri. Şi vor şti că Eu sunt Yahuwah.” (Ezekiel 38:23).

 

 

https://www.worldslastchance.com/romanian/end-time-prophecy/rusia-in-profetiile-biblice.html

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

.

 

 

 

 

Ridichea neagra – beneficii, proprietati si retete; Cimbrul, planta cu efecte curative; MEDICINĂ ALTERNATIVĂ- Crema și extractul de gălbenele: beneficii și întrebuințări; Telina – proprietati, beneficii, retete; Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii; 12 beneficii ale busuiocului si cateva retete; Sirop de păpădie: beneficii și rețetă; Pătrunjelul: beneficii și mod de consum; CEAIUL DE MACESE, LICOAREA CU ZECI DE BENEFICII PENTRU SANATATEA TA; Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale; Dulceata de sfecla rosie; Sfecla roșie: beneficii, proprietăți, contraindicații;Ceaiuri pe care trebuie sa le beti atunci cand sunteti constipati; Remedii simple cu miere de albine; Tratamente cu hrean, cimbru şi piper pentru alergii, astm si bolile iernii;Ceaiul de macese previne infarctul si combate pietrele la rinichi; (Ca si carnurile sau alte dulcegarii pe care nimeni nu le interzice…) Si Fructele din import ne pot imbolnavi de cancer; Beneficiile uimitoare ale ceaiului de mentă sălbatică – Remediu natural cu impact surprinzător; Remedii Eficiente din Farmacia Naturii pentru Gastrită; Cum prevenim si tratam raceala fara medicamente; Diete cu varza rosie impotriva obezitatii, constipatiei dar si a cancerului; Durerea sub coasta stângă: Cauze și organe implicate; Atacul de cord silentios sau infarctul pe care nu stii ca l-ai avut; Semne de avertizare ale osteoporozei; Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli; Control prostata. Factori de risc pentru o prostata marita; Cauzele incontinentei urinare la barbati si solutiile disponibile pentru a gestiona aceasta afectiune – gama noua de produse pentru incontinenta; Cele mai obisnuite greseli in prevenirea gripei; Tratament naturist – 10 greseli de abordare; Stiai ca o buna parte din imbolnaviri si boli se datoreaza unui colon murdar ? INFECTIILE URECHII: TRATAMENTE NATURISTE. CUM LE ALEGI; Lădița Terapeutului cu 14 remedii străvechi – unguente pentru tratamente naturiste API-FITO-TERAPIE + CADOU; Iosif Ton – Despre Duhuri Rele; Află de ce iertarea ne aduce vindecare interioară; Iertarea care ne vindecă-„Toată lumea crede că iertarea este o idee minunată până când are ceva de iertat.” (C.S. Lewis); Poți Să-ți Vindeci Viața de Louise Hay; ECOLOGIA IUBIRII ȘI… VICEVERSA-Îmbolnăvirea prin ”păcat” și vindecarea prin iertare; (Doar daca ramanem Una cu Duhul Sfant-Capetenie…)Iertarea – Miraculoasa cheie divină; Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii; Ceai de papadie: ce beneficii are si cum il poti prepara; Ceai de tei: beneficii și contraindicații…Persoanele pentru care cafeaua este contraindicata de medici; Coada calului, o planta straveche cu proprietati miraculoase pentru sanatate;Remedii din plante (fitoterapie) pentru afecțiuni dermatologice; Plantele medicinale, remedii naturale pentru multiple afecțiuni; Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar; Remedii din plante medicinale pentru durerea de splină; CEAI PENTRU AFECȚIUNI RENALE; Ceai pentru afectiuni renale; Secţiunea Plante medicinale in tratamentul bolilor; Care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru durerile articulare; Principalele cauze ale durerilor de genunchi – cum le poti trata? Coada-soricelului – beneficii si contraindicatii; Plante naturale in combaterea Osteoporozei; Bai cu plante pentru durerile reumatice; Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iunie (VII) – Trei frați pătați (Panseluța); Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Ridichea neagra – beneficii, proprietati si retete; Cimbrul, planta cu efecte curative; MEDICINĂ ALTERNATIVĂ- Crema și extractul de gălbenele: beneficii și întrebuințări; Telina – proprietati, beneficii, retete; Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii; 12 beneficii ale busuiocului si cateva retete; Sirop de păpădie: beneficii și rețetă; Pătrunjelul: beneficii și mod de consum; CEAIUL DE MACESE, LICOAREA CU ZECI DE BENEFICII PENTRU SANATATEA TA; Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale; Dulceata de sfecla rosie; Sfecla roșie: beneficii, proprietăți, contraindicații;

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Sfecla roșie: beneficii, proprietăți, contraindicații

scris de

Echipa medicală MedLife

 

Sfecla roșie a câștigat în popularitate ca super-aliment. Studii recente susțin că sfecla și sucul de sfeclă roșie pot îmbunătăți performanțele atletice, pot reduce tensiunea arterială și pot crește fluxul sanguin atât de mult încât un număr tot mai mare de sucuri și băuturi încorporează acum acest aliment nutritiv. Sfecla roșie provine din aceeași familie cu sfecla de zahăr. Cu toate acestea, este diferită din punct de vedere genetic și nutrițional.

 

Proprietățile sfeclei roșii

Frunzele și rădăcinile de sfeclă sunt pline de nutrienți, inclusiv antioxidanți, care luptă împotriva deteriorării celulelor și reduc riscul de boli de inimă. Sfecla este una dintre puținele legume care conțin betalaine, un antioxidant puternic care dă sfeclei roșii culoarea ei vibrantă. Betalainele reduc inflamația și pot ajuta la protejarea împotriva cancerului și a altor boli.

 

Sfecla roșie poate adăuga, de asemenea, următoarele vitamine și minerale în dieta unei persoane. Procentele provin din Ghidul dietetic 2015-2020 al USDA (United States Department of Agriculture):

 

Vitamina C 7,4% (procent din necesarul zilnic al unui adult)

Vitamina A 0,3% pentru bărbați și 0,39% pentru femei

Folat 37%

Magneziu 7,83% pentru bărbați și 10,97% pentru femei

Fosfor 7,77%

Sfecla roșie conține, de asemenea, cantități mici de:

 

calciu

fier

tiamină

riboflavină

vitamina B6

cupru

seleniu

Calorii și valorile nutriționale pentru sfecla roșie

O ceașcă de sfeclă crudă furnizează:

 

58,5 calorii

13 g de carbohidrați, dintre care 9,19 g de zahăr și 3,81 g de fibre

2,19 g de proteine

Beneficiile consumului de sfeclă roșie

Beneficiile consumului de sfeclă roșie sunt următoarele:

 

Creșterea rezistenței

 

Sfecla roșie și sucul acesteia ajută inima și plămânii să funcționeze mai bine în timpul exercițiilor fizice. Oxidul nitric din sfeclă crește fluxul sanguin către mușchi. Unii atleți mănâncă sfeclă roșie sau beau suc de sfeclă atunci când fac exerciții fizice pentru a-și îmbunătăți performanțele sportive.

 

Sfecla roșie previne bolile de inimă și accidentele vasculare cerebrale

 

Sfecla roșie este bogată în folat (vitamina B9) care ajută celulele să crească și să funcționeze. Folatul joacă un rol cheie în controlul deteriorării vaselor de sânge, ceea ce poate reduce riscul de boli de inimă și de accident vascular cerebral.

 

Sfecla roșie scade tensiunea arterială

 

Sfecla roșie este bogată în mod natural în nitrați, care sunt transformați în oxid nitric în organism. Acest compus scade tensiunea arterială prin faptul că determină vasele de sânge să se relaxeze și să se lărgească.

 

Stimulează sistemul imunitar

 

Sfecla roșie este bogată în fibre și promovează creșterea bacteriilor bune din intestin. Având o mulțime de bacterii sănătoase în sistemul tău digestiv ajută la combaterea bolilor și la stimularea sistemului imunitar. Fibrele îmbunătățesc, de asemenea, digestia și reduc riscul de constipație. Sfecla roșie în sarcină este considerată foarte utilă. Are o mulțime de substanțe nutritive care mențin sănătatea mamei și a copilului. Cu toate acestea, este recomandat să fie consultat medicul pentru a discuta despre planul alimentar pe timp de sarcină.

 

Ajută la combaterea inflamației

 

Sfecla roșie conține pigmenți numiți betalaine, care posedă o serie de proprietăți antiinflamatorii. Acest lucru ar putea fi benefic pentru mai multe aspecte ale sănătății, deoarece inflamația cronică a fost asociată cu afecțiuni precum obezitatea, bolile de inimă, bolile hepatice și cancerul. S-a demonstrat, de asemenea, că sucul și extractul de sfeclă roșie reduc inflamația rinichilor. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii la om pentru a determina dacă savurarea sfeclei în cantități normale în cadrul unei diete sănătoase poate oferi aceleași beneficii antiinflamatorii.

 

Sfecla roșie poate sprijini sănătatea creierului

 

Funcțiile mentale și cognitive scad în mod natural odată cu vârsta, ceea ce poate crește riscul de tulburări neurodegenerative precum demența. Nitrații din sfeclă pot îmbunătăți funcția cerebrală prin promovarea dilatării vaselor de sânge și, astfel, prin creșterea fluxului sanguin către creier.

 

S-a demonstrat că sfecla roșie îmbunătățește fluxul sanguin către lobul frontal al creierului, o zonă asociată cu gândirea de nivel superior, cum ar fi luarea deciziilor și memoria. Mai mult, un studiu efectuat pe persoane cu diabet de tip 2 a constatat că timpul de reacție în timpul unui test de funcție cognitivă a fost cu 4% mai rapid la cei care au consumat zilnic 250 ml de suc de sfeclă roșie timp de 2 săptămâni, comparativ cu un grup de control. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări pentru a determina dacă sfecla roșie ar putea fi folosită pentru a îmbunătăți funcția cerebrală și pentru a reduce riscul de demență în rândul populației generale.

 

Utilizarea sfeclei roșii

Oamenii pot prăji, găti la aburi, fierbe sau pune la murat sfecla roșie. De asemenea, se poate consuma și crudă. Câteva modalități de utilizare a sfeclei roșii pentru ca a obține beneficiile nutriționale ale sfeclei în moduri gustoase sunt:

 

Sucul de sfeclă roșie se poate amesteca cu portocale proaspete, mentă, ananas sau mere, lămâie și ghimbir. Poate fi strecurat după aceea pentru o textură mai fină.

Sfecla poate fi rasă sau feliată și adăugată în salata de varză sau orice salată, în general.

Sfecla roșie se poate prăji și se poate mânca apoi cu brânză de capră.

Cum se alege o sfeclă roșie? Ea trebuie să fie grea pentru dimensiunea sa și să nu prezinte semne de deteriorare a suprafeței. Dacă o sfeclă are încă frunzele verzi, acestea trebuie să arate proaspete și nu ofilite.

 

Contraindicații pentru consumul de sfecla roșie

Consumul de suc de sfeclă roșie poate duce la urină sau scaune de culoare roșie, violet sau roz. Deși acest lucru poate părea alarmant, nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare medicală. Cei care au probleme gastrointestinale sau sindromul colonului iritabil pot avea tulburări de stomac după ce consumă suc de sfeclă roșie.

 

Sfecla roșie este foarte hrănitoare. Cu toate acestea, oamenii ar trebui să ia în considerare modelul lor general de alimentație atunci când analizează efectele dietei lor asupra sănătății. Pentru o stare de sănătate bună, este cel mai bine să urmeze o dietă care să includă o gamă largă de alimente și nutrienți.

 

Bibliografie:

 

Ware, Megan. “What Are the Benefits of Beetroot?” Medicalnewstoday.com, Medical News Today, 6 Nov. 2019, www.medicalnewstoday.com

WebMD Editorial Contributors. “Health Benefits of Beetroot.” WebMD, WebMD, 22 Aug. 2020, www.webmd.com

Coyle, Daisy. “9 Impressive Health Benefits of Beets.” Healthline, Healthline Media, 26 May 2017, www.healthline.com

 

https://www.medlife.ro/articole-medicale/sfecla-rosie-beneficii-proprietati-contraindicatii

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

Dulceata de sfecla rosie

 

 

Portii: -Timp de preparare: sub 90 minute

 

MOD DE PREPARARE RETETA Dulceata de sfecla rosie:

Am pus apa la fiert cu zaharul pana s-a facut sirop ( de consistenta mierii).

 

In acest sirop am adaugat coaja si miezul lamaii taiate marunt.

 

Intre timp am curatat si taiat sfecla la dimensiunile potrivite pentru dulceata.

 

Am adaugat sfecla in sirop, si am asteptat (mult si bine) sa se ingroase.

 

Rezultatul insa, a intrecut toate asteptarile mele si ale familiei! E o dulceata excelenta!!!

 

https://www.bucataras.ro/retete/dulceata-de-sfecla-rosie-37200.html

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale

 

 

Citeste mai mult

CEAIUL NEGRU: ISTORIE, TIPURI SI AROME, PROPRIETATI SI BENEFICII

 

Citeste mai mult

CEAIUL VERDE SI BENEFICIILE SALE PENTRU SANATATEA ORGANISMULUI – PREPARARE, CONSUM, CANTITATEA RECOMANDATA

 

Citeste mai mult

Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale

de Echipa editoriala Secom.ro 

 

Apreciat ca o bautura revigoranta in orice anotimp, ceaiul de menta este recunoscut si pentru beneficiile pe care le poate aduce organismului tau. Afla in continuare care sunt aceste beneficii, dar si care este modul recomandat de a consuma ceai de menta.

 

Despre menta

Cand si cum se consuma ceaiul de menta – Mod de preparare

Beneficiile ceaiului de menta

Consumul ceaiului de menta in timpul sarcinii

Administrarea ceaiului de menta la copii

Ceai de menta contraindicatii

DESPRE MENTA

Exista numeroase specii de menta, insa tipul folosit cel mai des in ceaiuri este Mentha x piperita, cunoscuta in limbaj popular si ca izma buna. Dupa cum este descrisa in una dintre enciclopedii1, Mentha x piperita este, de fapt, o specie hibrid, o incrucisare a speciilor Mentha aquatica si Mentha spicata. Cea din urma este cunoscuta si ca „menta comuna” si este folosita cu precadere in gastronomie.

 

Asadar, este important sa nu existe confuzie intre cel mai des folosite doua tipuri de menta pentru consumul uman. In limba engleza, diferentierea este mai usor de facut; Mentha spicata este denumita spearmint, in timp ce Mentha x piperita (cea despre care discutam in acest articol) poarta numele de peppermint.

 

CAND SI CUM SE CONSUMA CEAIUL DE MENTA – MOD DE PREPARARE

Deoarece nu contine cafeina, ceaiul de menta poate fi consumat in orice moment al zilei. El poate fi comercializat simplu (produs  doar din frunze de menta) sau in combinatie cu alte ierburi sau fructe. 2 grame de frunze de menta sunt suficiente pentru a prepara o ceasca aromata de ceai.

Cel mai simplu mod de a prepara un ceai de menta este cu ajutorul unui infuzor metalic sau direct cu plicuri ce contin frunze maruntite. Ceaiul poate fi lasat la infuzat intre 3 si 10 minute; cu cat il vei lasa mai mult, cu atat bautura va fi mai aromata si mai tare. Pentru a obtine toate beneficiile acestei bauturi savuroase, cantitatea de consum recomandata pentru un adult este de doua sau trei cani de ceai de menta pe zi.

 

BENEFICIILE CEAIULUI DE MENTA

In ultimele decenii, ceaiul de menta a devenit din ce in ce mai popular, datorita numeroaselor sale proprietati benefice. Conform unui cunoscut site medical2, menta contine vitaminele A si C, fier, potasiu, magneziu, calciu si fosfor. De asemenea, planta contine o cantitate importanta de antioxidanti, ce contribuie la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ. Un articol de pe un site specializat3 sustine ca o parte din aceste principii active se pot transfera in ceai de menta atunci cand planta este infuzata, insa doar in cantitati infime.

 

 

Iata care sunt beneficiile consumului de ceai de menta:

 

CONTRIBUIE LA DIGESTIE – CEAI DE MENTA PENTRU STOMAC

Ceai de menta pentru stomac – acesta este poate cel mai cunoscut beneficiu al bauturii, utilizata pentru ameliorarea a numeroase probleme digestive. Specialistii de la Milton S. Hershey Medical Center evidentiaza efectele benefice ale consumului de ceai de menta pentru diaree, in caz de indigestie, greata, balonare si simptomele sindromului de intestin iritabil.

 

Mentolul – principalul ingredient activ al mentei – are un efect antispasmodic ce relaxeaza muschii stomacali si imbunatateste fluxul biliar.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SIMPTOMELOR MIGRENELOR SI DURERILOR DE CAP

Anumite plante, printre care si menta, pot fi folosite pentru ameliorarea durerilor de cap si a migrenelor. Este recomandat, totusi, daca te confrunti frecvent cu dureri de cap, sa consulti un specialist. Efectele benefice ale uleiului esential de menta contra durerilor de cap si migrenelor au fost recunoscute chiar de Organizatia Mondiala a Sanatatii. In acest caz, se maseaza fruntea si ceafa cu ulei esential de menta amestecat cu un ulei de baza.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SIMPTOMELOR DE RACEALA SI GRIPA

Aceiasi specialisti releva faptul ca, in cadrul anumitor teste, menta a reusit sa inhibe activitatea anumitor tipuri de microorganisme, precum bacterii, virusuri sau fungi. De aceea, ceaiul de menta ar putea avea proprietati antibacteriene si antivirale.

 

O alta calitate a mentolului este cea de decongestionant, ceea ce duce la fragmentarea mucusului secretat in timpul racelii. Astfel, cu ceai de menta proaspata pot fi ameliorate simptome precum nasul infundat si tusea, facilitand in acelasi timp expectoratiile si calmand durerile in gat.

 

AJUTA LA MENTINEREA IGIENEI ORALE

Proprietatile sale antibacteriene ajuta la mentinerea unei igiene orale adecvate. Ceaiul de menta poate elimina mirosul neplacut al respiratiei..

 

ARE EFECT USOR ANALGEZIC

ceai de menta beneficii

 

Un studiu4 realizat de experti din cadrul Departamentului de Agricultura al Statelor Unite arata ca ceaiul de menta, pe langa proprietatile deja mentionate, are si un efect analgezic. Un alt studiu5 realizat de cercetatorii de la Universitatea din Newcastle compara actiunea analgezica a ceaiului de menta cu cea a unui compus cu structura asemanatoare aspirinei, insa fara efectele iritante de la nivelul stomacului.

 

 

ARE EFECTE BENEFICE ASUPRA PARULUI SI PIELII

Datorita proprietatii sale de a imbunatati circulatia sangelui, ceaiul de menta poate stimula cresterea parului, arata un studiu publicat pe un site specializat6.

 

Antioxidantii din frunzele de menta au efecte benefice si pentru sanatatea pielii, regland nivelul de sebum si ajutand la accelerarea procesului de regenerare a tesuturilor. Ceaiul de menta poate avea efect benefic si la nivel hormonal, ceea ce poate ajuta la prevenirea si ameliorarea eruptiilor cutanate si a acneei.

 

Un grup de cercetatori turci a publicat un studiu7 care releva ca ceaiul de menta poate ameliora simptomele hirsutismului, care presupune cresterea excesiva a parului la femei, in zone precum fata, stomacul sau sanii.

 

POATE REDUCE POFTA DE MANCARE

Un experiment efectuat la o universitatea americana8 arata ca mirosul de menta ajuta la reducerea apetitului. Astfel, ceaiul de menta poate fi util persoanelor care vor sa piarda in greutate sau sa se mentina in forma, ajutand la controlarea poftelor culinare.

 

POATE CONTRIBUI LA COMBATEREA HERPESULUI

Proprietatile antivirale ale mentei au fost testate in cadrul acestui studiu9 publicat in jurnalul Phytomedicine. Uleiul esential de menta a fost folosit impotriva virusului herpes simplex, inhiband activitatea acestuia.

 

POATE STIMULA ACTIVITATEA CEREBRALA

Un studiu10 prezentat in cadrul British Psychological Society a gasit o legatura intre consumul de ceai de menta si imbunatatirea activitatilor cognitive, a memoriei si a dispozitiei. Se pare ca mentolul si mirosul asociat acestei substante stimuleaza hipocampul. Exista un mit conform caruia ceai de menta te poate face mai destept, insa acesta doar sporeste atentia, concentrarea si vigilenta.

 

CONSUMUL CEAIULUI DE MENTA IN TIMPUL SARCINII

ceai de menta pentru barbati

 

Consumat cu moderatie, un ceai de menta poate ajuta viitoarele mame sa treaca peste etapele mai putin placute ale sarcinii. Acesta poate fi folosit pentru a ameliora simptome precum greturile matinale, crampele stomacale, indigestia si oboseala.

 

Atentie insa la refluxul gastroesofagian, problema cu care multe femei insarcinate se confrunta, caz in care ceaiul de menta este contraindicat. De asemenea, un studiu11 realizat in Iran arata ca mentolul poate determina relaxarea uterului; desi asta inseamna ca ceaiul ar putea ajuta la ameliorarea durerilor menstruale, in perioada mai sensibila a sarcinii, bautura ar putea provoca diverse complicatii.

 

Conform unui site specializat in alaptare12, ceaiul de menta ar trebui evitat de femeile care isi hranesc copilul la san, deoarece mentolul transmis prin lapte bebelusului ii poate provoca diaree sau iritatii acestuia.

 

 

 

ADMINISTRAREA CEAIULUI DE MENTA LA COPII

In general, nu este recomandata administrarea de ceai de menta copiilor, mai ales fara consultul unui medic pediatru. In special in primele sase luni de viata, copiii isi iau cantitatea corecta de lichid din laptele mamei. Orice lichid suplimentar va fi consumat doar in urma unui consult de specialitate.

 

Utilizarea de ceai de menta la bebelusi poate fi recomandata, dar este foarte important consultul medicului pediatru inainte de administrare. Ceai menta poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor colicilor la bebelusi.

 

Odata ce copiii inainteaza in varsta, este posibila administrarea ceaiului de menta pentru a calma disconfortul stomacal, insa doar in cantitati reduse. Nu uita: pentru un adult, cantitatea recomandata pentru prepararea unui ceai este de 2 grame de frunze de menta, iar timpul de infuzare poate fi intre 3 si 10 minute. Consulta un pediatru inainte de a administra copilului ceai de menta si acesta iti va recomanda cantitatea potrivita.

 

CEAI DE MENTA CONTRAINDICATII

Ceaiul de menta nu este recomandat:

 

persoanelor care sufera de sindromul refluxului gastroesofagian;

persoanelor care fac tratament cu anticoagulante (menta proaspata contine cantitati destul de ridicate de vitamina K, ce are efect coagulant);

femeilor insarcinate (este acceptat consumul cu moderatie pentru ameliorarea unor simptome);

femeilor care alapteaza;

bebelusilor si copiilor

Ceaiul de menta diminueaza absorbtia fierului in organism, de aceea este recomandat sa fie consumat la distanta de mese – cel putin cu o ora inainte sau dupa – si nu de persoane care sufera de anemie.

 

De asemenea, persoanele care au alergie la mentol trebuie sa evite consumul de ceai de menta. Conform unui studiu13 publicat in jurnalul Allergy and Rhinology, reactiile alergice la menta pot provoca astm bronsic.

 

Ceaiul de menta este o bautura racoritoare, proaspata si aromata, cu numeroase efecte benefice pentru sanatate. Acum ca stii totul despre menta, pentru a te bucura de proprietatile terapeutice ale acestei plante, bea zilnic doua-trei cani de ceai de menta, dar tine cont si de posibilele contraindicatii.

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/toate-beneficiile-pe-care-ceaiul-de-menta-le-aduce-sanatatii-tale

 

 

 

////////////////////////////////////

 

CEAIUL DE MACESE, LICOAREA CU ZECI DE BENEFICII PENTRU SANATATEA TA

 

 

Fructele macesului sunt recunoscute ca fiind un adevarat medicament natural, datorita continutului sau ridicat de vitamina C. Se consuma sub orice forma – ceaiuri, tincturi, infuzie, decoct, dar și sirop, zdrobite sau măcinate. Macesul este o specie de planta pe care o regasim atat in Europa, cat si in nord vestul Africii si in vestul Asiei, avand tulpina acoperita de mici spini si fructele rosii. Mai jos iti oferim toate informatiile pe care ai vrea sa le stii atat despre celebrul ceai de macese, cat si deaspre alte preparate pe baza acestor fructe.

 

 

 

Compozitia chimica

Proprietati

Beneficii

Beneficii pentru Copii

Mod de Preparare

Cum se pot utiliza Macesele?

Contraindicatii si Efecte Adverse

 

 

Ce contin Macesele? Compozitia chimica

 

 

Micile fructe rosii contin o multime de nutrienti – 49% apa, 21% zaharuri, 3,6% proteine, 3,5% acizi. 23% celuloza, 2,8% minerale dar si vitaminele C, B1, B2, B3, E, F, K, P si provitamina A. In ele mai regasim si acid linolic si arahidonic, dar si acid malis ci citric, ce contribuie la stabilizarea vitaminei C. De asemenea, macesele contin si betulina, dar si licopen, cel care le confera culoarea rosie.

 

Dintre ingredientele bioactive pe care le regasim in macese trebuie sa amaintim si substante glucidice, pectine, taninuri, acizi organici, terpenoide si glicozide ale beta-sitosterolului. Toate acestea substante nutritive recomanda macesele, precum si ceaiul de macese drept un adevarat panaceu.

 

 

 

Ceai de Macese – Proprietati

 

 

Ceaiul de macese este un vitaminizant ce sprijina in mod special sistemul imunitar. Daca am lua ca etalon pentru continutul de vitamina C fructele precum lamaile sau grepfrutul, trebuie sa stii ca macesele au de 50 de ori mai multa vitamina C. In comparatie cu merele, ele contin de 200 de ori mai multa vitamina C, acesta fiind si motivul pentru care este recomandat in curele pentru imunizare.

 

Aceasta vitamina nu are rol doar in imunizarea organizmului, ci si in procesele metabolice fundamentale precum reactia de oxido-reducere si respiratia celulara. Macesele ajuta la cresterea rezistentei capilarelor sanguine, avand si proprietati astringente, diuretice, antidiareice, stimuleaza pofta de mancare si sprijina digestia.

 

 

 

 

 

 

 

Ceai de Macese – Beneficii

 

 

Este extrem de dificil sa cuprindem intr-un singur articol motivele pentru care este bun ceaiul de macese, deoarece este o adevarata licoare miraculoasa. Printre primele beneficii ale ceaiului de macese trebuie sa mentionam prevenirea si tratarea racelilor, a virozelor si a gripei, dar si o multime de alte utilizari. Cantitatea mare de vitamine il recomanda ca fiind un tratament potrivit pentru bolanvii de avitaminoza sau hipovitaminoza.

 

Ceaiul din fructe de macese este indicat si celor aflati in convalescenta, pentru efectele sale tonice si stimulante generale. Aceste beneficii il recomanda si ca un aliat de nadejde al persoanelor care sufera de oboseala. El poate fi de ajutor si in cazul unor afectiuni vasculare, deoarece constribuie la mentinerea elasticitatii vaselor de sange, fiind considerat o bautura care are capacitatea de a preveni infarctul miocardic, cat si angina pectorala. Merita mentionat si efectul sau benefic in cazul persoanelor care sufera de tensiune arteriala ridicata, fiind deja cunoscut faptul ca ceaiul de macese scade tensiunea.

 

Acest ceai poate inlocui calmantele, fiind de folos in tratarea migrenelor, a insomniilor si a starilor de nervozitate. Este recomandat si celor care sufera de afectiuni ale ficatului, deoarece mareste secretia de bila. Crizele de ficat si de colici biliare pot fi calmate cu ajutorul acestui ceai.

 

Este unul dintre cele mai populare remedii naturise si ajuta inclusiv la eliminarea pietrelor de la rinichi, pentru ca ceaiul de maceste este si diuretic. Acest efect il recomanda si in tratarea infectiilor de tract urinar si a cistitelor. In acelasi timp, un tratament cu ceai de macese este recomandat si in caz de constipatie, cat si pentru hemoroizi.

 

Ceaiul de macese are si benefici cosmetice, avand efecte miraculoase pentru ten. Este suficient sa-ti tamponezi tenul cu ceai de macese in fiecare seara pentru a scapa de acnee, dar si pentru a-ti hidrata tenul.

 

Nu putem sa nu mentionam beneficiile lui pentru silueta, cat si pentru a elimina inestetica gusa, deoarece stimuleaza arderea de calorii. Consumul de ceai de macese te ajuta sa slabesti, motiv pentru care cei care incearca sa scape de kilograme in plus urmeaza adesea o cura cu ceai de macese, din care consuma 1-2 cani in fiecare zi. Pentru efecte mai rapide, el poate fi combinat cu ceai de ghimbir.

 

 

 

ceai de macese proprietati

 

 

 

Ceai de Macese – Beneficii pentru Copii

 

 

Consumul de ceai de macese este recomandat si copiilor. El le creste pofta de mancare si ii ajuta pe cei mici in perioada de crestere. Pentru ca sprijina imunitatea, el tine departe de cei mici virusurile, protejandu-i impotriva racelii si fiind un remediu excelent pentru tuse, mai ales daca este consumat cu miere de albine, dar este eficient si pentru scaderea febrei. El poate fi consumat inclusiv de copii mici, ajutand la absorbtia fierului in organism.

 

Pediatrii nu recomanda ceai de macese la bebelusi, insa dupa varsta de trei ani el este sigur pentru consum.

 

De altfel, ceaiul de macese este recomanda si pentru gravide, pentru a intari organismul atat de solicitat in perioada sarcinii. Combina ceaiul de macese cu hibiscus pentru o bautura aromata si plina de nutrienti pentru mama si bebe. El poate fi consumat chiar si in timpul alaptarii.

 

 

 

ceai de macese beneficii

 

 

 

Ceai de Macese – Mod de Preparare

 

 

Ti-am pregatit doua retete pentru ceaiul de macese:

 

Ceai de macese uscate: doua linguri de macese uscate si zdrobite la 500 ml de apa clocotita – se adauga fructele dupa ce apa clocoteste si se opreste focul

Ceai de macese crude: doua linguri de macese proaspete taiate la o cana cu apa calduta – se lasa timp de 6 ore, se strecoara si se consuma

In ambele retete, dupa cum vezi, nu este indicata fierberea fructelor. Tine cont de acest aspect, daca nu vrei sa pierzi proprietatile acestor fructe.

Daca insa timpul sau disponibilitatea nu iti permit sa culegi macese, Livada cu Ceai iti pune la dispozitie o multitudine de retetare deosebite cu macese, unul dintre cele mai interesante fiind: Radacina Vietii.

 

 

Cum se pot utiliza Macesele?

 

 

Infuzia de macese se prepara din 10 – 15 fructe proaspete zdrobite sau 2 lingurite din fructe uscate peste care se toarna 200 de ml de apa, se acopera cana si se lasa la infuzat timp de 10 – 15 minute. Un prim efect rapid al infuziei de macese este cel laxativ, dar nu trebuie sa uitam nici efectul de calmare a crampelor, in special al celor menstruale.

 

Tinctura de macese se obtine dintr-o jumatate de kilogram de pulpa de macese fara samburi, peste care se pune jumatate de kilogram de zahar sau de miere. Se lasa la macerat timp de o saptamana, pana se formeaza un sirop de culoare rosie. Peste acest sirop se adauga o jumatate de litru de alcool de 60 de grade si se mai lasa la macerat inca 2-3 zile dupa aceea. Se strecoare si se depoziteaza in sticle mici.

 

Este un preparat excelent pentru relaxare si pentru a trata insomniile, de aceea este recomandat consumul lui seara, inainte de culcare. Se consuma circa o lingurita in fiecare seara.

 

Pulberea de macese se prepara din macese uscate, din care se scot samburii si se macina fin in rasnita de cafea. Aceasta pulbere trebuie consumata in maximum doua saptamani de la prepare. Se administreaza cate 1-2 lingurite pe stomacul gol si duce la o vindecare mai rapida a gripelor, dar si a pneumoniei.

 

Decoctul de macese se pregateste dintr-o lingurita de fructe si 200 de mililitri de apa clocotita. Se fierb impreuna timp de 5-10 minute, apoi se strecoara si se lasa la racit. Decoctul de macese se folosete pentru efectele sale terapeutice in tratarea rinitelor, dar si a colitei, hipertensiunii arteriale, precum si in tratamentul alcoolismului.

 

 

 

ceai de macese preparare

 

 

 

Vinul (cidrul) de macese se prepara din 10 kilograme de macese, 12 kilograme de zahar, 35 de litri de apa si sucul de la o lamaie. Vei avea nevoie de un recipient de sticla de circa 50 de litri, o damigeana. Fructele se culeg toamna tarziu, se spala bine, se dau prin masina de tocat si se pun in recipientul de sticla. Zaharul se topeste pe foc in 10 litri de apa si sucul de lamaie, se fierb timp de 10 minute apoi se adauga restul de apa si tot amestecul se toarna peste macese. Se acopera cu un dop de fermentatie si se agita zilnic timp de 6-8 saptamani, pana la limpezire. Cidrul din macese are actiune diuretica si este indicat in afectiuni hepatice si renale.

 

Sirop de macese se obtine dintr-o cana de macese la care se adauga jumatate de kilogram de zahar si un litru de apa. Amestecul se fierbe jumatate de ora la foc mic, se strecoasa si se lasa la racit. Este benefic pentru imbuntatirea circulatiei periferice, cat si pentru detoxifierea organismului.

 

Uleiul de macese este si el un preparat cu multiple beneficii, mai ales pentru cei care vor sa scape de vergeturi. Masarea zonelor afectate de vergeturi cu un astfel de ulei va duce, in timp, la estomparea lor. Uleiul de macese poate fi cumparat de la magazinele naturiste, insa este recomandat sa te uiti cu atentie pe prospect pentru a vedea ce ingrediente sa regasesc in el, ideal fiind, desigur, ca el sa fie 100% natural.

 

 

 

ceai de macese contraindicatii

 

 

 

Ceai de Macese – Contraindicatii si Efecte Adverse

 

 

Dupa ce ai vazut la ce este bun ceaiul de macese, ai putea fi tentat sa il consumi de cateva ori pe zi, insa, ca orice alt fruct, si macesele au unele contraindicatii. Medicii atrag atentia ca nu trebuie consumate in exces, mai ales daca se consuma si semintele. Acestea au peri care pot provoca iritatii pe esofag, iar unul dintre substantele continute este cianida, care este toxica pentru organism. Fara seminte, ele au efecte adverse insesizabile si care apar doar daca se consuma cantitati foarte mari.

 

Dupa cum vezi, macesele si preparatele din aceste fructe au o multime de beneficii in viata ta de zi cu zi. Tu obisnuiesti sa consumi macese sau preparate pe baza de macese?

https://livadacuceai.ro/simple_blog/article/view/ceaiul-de-macese-licoarea-cu-zeci-de-beneficii

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

Pătrunjelul: beneficii și mod de consum

 

De Andreea Bitar

Pătrunjelul este o plantă aromatică, cu un gust deosebit, folosită în bucătărie pentru a da savoare preparatelor, dar și apreciată pentru beneficiile sale pentru sănătate. Cu o istorie bogată și o varietate de utilizări, pătrunjelul este un ingredient nelipsit din multe preparate culinare. În acest articol, vom explora în detaliu beneficiile pătrunjelului, valorile nutriționale, recomandările privind consumul zilnic, utilizările sale în medicina tradițională și îți vom oferi câteva rețete și idei pentru a putea integra cu ușurință pătrunjelul verde în dieta ta.

 

 

Beneficiile pătrunjelului

Pătrunjelul: Valori Nutriționale

Cât pătrunjel trebuie să consumi zilnic?

Leacuri cu pătrunjel

Idei de rețete cu pătrunjel verde

Cum se păstrează pătrunjelul?

Beneficiile pătrunjelului

Pătrunjelul, cunoscut științific și sub denumirea de Petroselinum crispum, este plin de substanțe benefice pentru sănătatea organismului uman. Mai jos, descoperă câteva dintre cele mai importante beneficii ale consumului regulat de pătrunjel.

 

 

1. Sursă bogată de vitamine și minerale

 

Pătrunjelul este o sursă excelentă de vitamina K, vitamina C, vitamina A și vitamina E. Vitamina K este esențială pentru coagularea sângelui, în timp ce vitamina C întărește sistemul imunitar. De asemenea, pătrunjelul conține minerale precum fier, calciu și potasiu, care contribuie la menținerea sănătății oaselor și a tensiunii arteriale.

 

2. Bogat în antioxidanți puternici

 

Pătrunjelul este bogat în antioxidanți, cum ar fi flavonoidele, care ajută la protejarea celulelor noastre împotriva deteriorării oxidative. Acești antioxidanți contribuie la prevenirea bolilor cronice prin reducerea stresului oxidativ, precum și la menținerea unei stări generale de bine.

 

3. Contribuie la reducerea inflamației

 

 

Seminte de susan negre: beneficii și mod de utilizare

Seminte de susan negre: beneficii și mod de utilizare

Ulei de măceșe: beneficii și mod de administrare

Ulei de măceșe: beneficii și mod de administrare

Suc de țelină apio: beneficii și mod de preparare

Suc de țelină apio: beneficii și mod de preparare

Consumul regulat de pătrunjel poate ajuta la reducerea inflamației în organism, ceea ce poate avea un impact pozitiv asupra sănătății articulațiilor și a inimii. Reducerea inflamației este corelată în mod direct și cu un risc mai scăzut de cancer.

 

4. Sprijin pentru digestie

 

 

Pătrunjelul poate stimula producția de enzime digestive și poate ajuta la ameliorarea problemelor digestive precum balonare, flatulență și indigestie. Dacă nu obișnuiești să consumi pătrunjel sau nu îți place în mod deosebit gustul său, poți apela la remedii naturiste pe bază de extract de pătrunjel. Acestea sunt disponibile în fitofarmacii.

 

5. Susține sănătatea oculară

 

Pătrunjelul este o sursă bogată de betacaroten, care este transformat în vitamina A în organism. Vitamina A este esențială pentru sănătatea ochilor și poate ajuta la prevenirea problemelor de vedere, cum ar fi degenerarea maculară.

 

 

6. Controlul tensiunii arteriale

 

Un compus numit miristicin regăsit în pătrunjel poate contribui la reducerea tensiunii arteriale, având, astfel, un efect benefic asupra sănătății cardiovasculare.

 

7. Îmbunătățește sănătatea osoasă

 

 

Datorită conținutului ridicat de calciu, pătrunjelul poate fi un aliat de nădejde în susținerea sănătății oaselor și poate ajuta la prevenirea osteoporozei.

 

8. Susține sistemul imunitar

 

Vitamina C, precum și alte substanțe nutritive din pătrunjel, pot ajuta la întărirea sistemului imunitar, ajutând organismul să lupte împotriva infecțiilor.

 

9. Proprietăți anticanceroase

 

Cele mai recente studii sugerează că anumiți compuși din pătrunjel pot avea proprietăți anticanceroase și pot ajuta la prevenirea dezvoltării celulelor anormale din organism.

 

Pătrunjelul: Valori Nutriționale

Pentru a înțelege pe deplin beneficiile pătrunjelului, este important să analizăm valorile nutriționale ale acestei plante. Așadar, o cantitate de 100 de grame de pătrunjel proaspăt oferă următoarele nutrienți:

 

Calorii: 36 kcal

Proteine: 2,2 grame

Grăsimi: 0,8 grame

Carbohidrați: 6,3 grame

Fibre: 3,3 grame

Vitamina K: 1640 mcg (2048% din doza zilnică recomandată)

Vitamina C: 133 mg (148% din doza zilnică recomandată)

Vitamina A: 8424 IU (169% din doza zilnică recomandată)

Fier: 6,2 mg (35% din doza zilnică recomandată)

Calciu: 138 mg (14% din doza zilnică recomandată)

Potasiu: 554 mg (12% din doza zilnică recomandată)

Aceste valori nutriționale impresionante fac din pătrunjel un ingredient nutritiv valoros în dieta noastră zilnică.

 

Cât pătrunjel trebuie să consumi zilnic?

Consumul zilnic de pătrunjel poate varia în funcție de preferințe și de scopul pentru care este utilizat. Pentru a beneficia de proprietățile sale nutriționale și antioxidante, se recomandă consumul unei porții de pătrunjel de aproximativ 30 de grame pe zi. Acest lucru este ușor de realizat prin adăugarea de pătrunjel proaspăt sau uscat la preparatele tale preferate.

 

Pentru cei care doresc să obțină beneficii suplimentare pentru sănătatea ochilor și a pielii, se poate crește cantitatea de pătrunjel consumată zilnic sau se pot folosi suplimente, tincturi sau extracte pe bază de pătrunjel. Dacă suferi de afecțiuni cronice sau te afli sub tratament medicamentos, este bine să te consulți cu medicul curant înainte de a începe să consumi suplimente pe bază de pătrunjel.

 

Leacuri cu pătrunjel

Pătrunjelul nu este doar o plantă cu valoare nutritivă semnificativă, ci și un remediu tradițional folosit în multe culturi pentru diverse afecțiuni. Iată câteva dintre utilizările sale în medicina tradițională:

 

1. Stimularea diurezei

 

Pătrunjelul este cunoscut pentru proprietățile sale diuretice. Consumul regulat de ceai de pătrunjel poate ajuta la eliminarea excesului de apă din organism și la reducerea umflăturilor. Gustul său răcoritor îl poate face o băutură potrivită pentru vară, sub formă de ceai cu gheață.

 

2. Ameliorarea durerilor de stomac

 

Pentru cei care suferă de dureri de stomac sau indigestie, pătrunjelul poate fi folosit pentru a pregăti un ceai calmant. Acesta poate ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului abdominal.

 

3. Îmbunătățirea respirației

 

Mestecarea frunzelor proaspete de pătrunjel poate ajuta la combaterea respirației urât mirositoare, datorită proprietăților sale antibacteriene. De asemenea, există spray-uri bucale pe bază de extract de pătrunjel, disponibile de regulă în fitofarmacii.

 

4. Menținerea sănătății pielii

 

Pătrunjelul poate fi folosit în măști pentru față sau loțiuni pentru a îmbunătăți sănătatea pielii. Acesta conține vitamina C și antioxidanți care pot contribui la reducerea acneei și a altor probleme ale pielii.

 

5. Reducerea durerilor menstruale

 

Ceaiul de pătrunjel poate fi util pentru reducerea durerilor menstruale. Acesta poate contribui la relaxarea mușchilor uterini și la ameliorarea disconfortului.

 

6. Controlul halenei

 

Datorită proprietăților sale antibacteriene, pătrunjelul poate fi utilizat pentru a combate halena. Poate fi mestecat proaspăt sau utilizat sub formă de tinctură pentru clătirea gurii.

 

Idei de rețete cu pătrunjel verde

Pătrunjelul este un ingredient versatil care poate fi folosit într-o varietate de preparate culinare. Acesta poate fi adăugat în salate, supe, tocane, garnituri și multe altele. Iată câteva idei creative de folosire a pătrunjelului în bucătărie:

 

1. Pătrunjelul ca garnitură

 

Taie frunzele de pătrunjel proaspăt și presară-le peste diverse preparate pentru a adăuga prospețime și culoare. Aceasta este o modalitate simplă de a îmbogăți vizual și gustativ orice fel de mâncare.

 

2. Pesto de pătrunjel

 

Înlocuiește frunzele de busuioc din rețeta clasică de pesto cu frunze de pătrunjel pentru a obține un pesto cu un gust unic și rafinat. Poți folosi acest pesto pentru a condimenta paste, bruschete sau carne.

 

3. Supă de pătrunjel

 

Gătește o delicioasă supă cremă de pătrunjel folosind frunze proaspete de pătrunjel, ceapă, cartofi și smântână. Această supă este perfectă pentru a te încălzi în zilele reci de iarnă.

 

4. Tocăniță de legume cu pătrunjel

 

Adăugă pătrunjelul tăiat mărunt în tocănița de legume pentru un plus de savoare și prospețime. Acesta poate completa perfect aromele legumelor și poate face din acest preparat o opțiune sănătoasă și gustoasă.

 

Mai jos ai câteva rețete delicioase care conțin pătrunjel pe care le poți folosi drept inspirație pentru o dietă mai bogată în acest ingredient benefic pentru sănătate.

 

5. Salată proaspătă cu pătrunjel și lămâie

 

Ingrediente:

 

1 legătură de pătrunjel proaspăt

2 lămâi, stoarse pentru suc

2 linguri de ulei de măsline extravirgin

Sare și piper după gust

Mod de preparare:

 

Taie pătrunjelul mărunt și amestecă-l cu sucul de lămâie și uleiul de măsline.

Condimentează cu sare și piper.

Servește ca garnitură sau salată proaspătă.

6. Pui cu sos de pătrunjel

 

Ingrediente:

 

4 piepturi de pui

1 legătură de pătrunjel proaspăt

2 căței de usturoi, mărunțiți

200 ml smântână

Sare și piper după gust

Mod de preparare:

 

Prăjește pieptul de pui într-o tigaie adâncă până se rumenește.

Adăugă usturoiul și smântâna, apoi lasă să fiarbă până se îngroașă sosul.

Taie pătrunjelul mărunt și amestecă-l în sos.

Condimentează cu sare și piper, apoi e gata de servit.

7. Smoothie detox cu pătrunjel

 

Ingrediente:

 

1 cană de pătrunjel proaspăt

1 măr, tăiat în bucăți

1 banană

Sucul de la o jumătate de lămâie

1 cană de apă

Mod de preparare:

 

Amestecă toate ingredientele într-un blender până obții un smoothie omogen.

Servește imediat pentru a beneficia de prospețimea ingredientelor.

Aceste rețete sunt doar câteva exemple de moduri creative pentru a integra pătrunjelul în dieta ta. Cu gustul său unic și beneficiile nutriționale, pătrunjelul poate aduce o notă proaspătă și sănătoasă în bucătărie.

 

Cum se păstrează pătrunjelul?

Pătrunjelul proaspăt se poate păstra în frigider pentru o perioadă de aproximativ o săptămână. Pentru a prelungi prospețimea acestuia, spală frunzele, usucă-le bine și păstrează-le într-un prosop de hârtie umed. Depozitează-le într-o pungă de plastic perforată și lasă-le la frigider.

 

Dacă dorești să păstrezi pătrunjelul pentru o perioadă mai lungă de timp, îl poți congela. Astfel, veți avea mereu pătrunjel proaspăt la îndemână pentru diverse preparate.

 

În concluzie, pătrunjelul este o plantă aromatică nutritivă cu beneficii semnificative pentru sănătate. De la aportul său bogat de vitamine și minerale, la capacitatea sa de a reduce inflamația și de a sprijini digestia, pătrunjelul merită cu siguranță un loc special în dieta noastră zilnică. De asemenea, utilizările sale în medicina tradițională și versatilitatea în bucătărie îl fac o resursă valoroasă pentru menținerea sănătății și pentru satisfacția gusturilor culinare.

 

https://www.qbebe.ro/sanatate/patrunjelul-beneficii-si-mod-de-consum

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

Sirop de păpădie: beneficii și rețetă

 

 

De Alina Nedelcu – Redactor Senior

 

O asociezi în special cu momentele magice ale copilăriei, când te bucurai nespus suflând peste puful ei. Desigur, nu poți să nu o remarci primăvara, când pare un bănuț auriu ce se distinge cu ușurință prin iarba proaspătă. Este vorba despre păpădie, o plantă des întâlnită și în țara noastră, care este cunoscută din cele mai vechi timpuri pentru virtuțile ei terapeutice. Putând fi valorificată în numeroase moduri, ea reprezintă o soluție naturală pentru alinarea celor mai diverse suferințe.

 

 

Ce este păpădia și cum se recoltează?

Sirop de păpădie: rețetă

Sirop de păpădie: beneficii și proprietăți

Ce contraindicații există pentru siropul de păpădie?

Cum se administreaza siropul de păpădie?

Este contraindicat siropul de păpădie în sarcină?

Ce este păpădia și cum se recoltează?

Până când vei afla diferite detalii despre siropul de păpădie, trebuie să cunoști câteva date despre această plantă perenă, care poate crește aproape oriunde (de exemplu, poate fi regăsită în zonele tropicale, pe pajiștile situate la altitudini de 1200-1500 m, dar mai ales în zonele temperate din emisfera nordică). Păpădia (Taraxacum officinale) tolerează atât înghețul, cât și uscăciunea, iar căldura excesivă și umezeala insuficientă sunt responsabile de faptul că frunzele sale vor deveni mai amare, dar nu vor reuși să omoare planta.

 

 

Poate atinge o înălțime de aproape 25 de cm, fixându-se în sol cu ajutorul unei rădăcini pivotante, care poate atinge cam 15 cm. Tulpina sa este goală pe interior, cilindrică, iar frunzele au formă ca de lance (lobii frunzelor pot avea forme diferite la aceeași plantă), fiind lipsite de perișori.

 

Florile sunt galbene, apar primăvara și sunt cunoscute mai ales pentru că din ele se poate obține siropul de păpădie. Ele sunt o atracție pentru albine și reprezintă o sursă binevenită de nectar chiar și la începutul primăverii, când nu sunt încă disponibile prea multe flori. Una dintre caracteristicile lor este că se deschid la soare, dimineața și se închid seara și când este vreme mohorâtă. Florile se vor transforma apoi în numeroase semințe mărunte, dispuse sub forma unui glob. Fiecare sămânță are un papus (o formațiune de perișori aflați la extremitatea unui fruct ce a ajuns la maturitate), un perișor alb ce se desprinde și este purtat cu ușurință de vânt. O păpădie poate produce mai mult de 20.000 de semințe.

 

Înainte de a te folosi de păpădie, asigură-te că planta nu a fost tratată cu diverse substanțe chimice și că o vei spăla foarte bine pentru a îndepărta orice urmă de pământ sau de insecte de pe frunze sau de pe rădăcini. Spre exemplu, frunzele sunt bogate în calciu, potasiu și fier și sunt cele mai bune când sunt tinere și fragede, având o aromă apetisantă în special la începutul primăverii, înainte de apariția florilor. Rădăcinile pot fi și ele consumate, având o aromă ca de nap. Nu le consuma în cantități prea mari întrucât au efecte diuretice și laxative.

 

 

Ulei de măceșe: beneficii și mod de administrare

Ulei de măceșe: beneficii și mod de administrare

Maca: beneficii și proprietăți

Maca: beneficii și proprietăți

Terapia cu venin de albine. Ce beneficii are si ce boli vindeca

Terapia cu venin de albine. Ce beneficii are si ce boli vindeca

Florile de păpădie sunt culese mai ales pentru că din ele se obține un sirop gustos, cu o culoare unică, având efecte pozitive asupra sănătății. Pot fi culese atât primăvara, cât și vara, fiind esențial să alegi flori cât mai curate și intacte. 

 

Când vine vorba despre recoltarea păpădiei, pentru a putea să te bucuri din plin de beneficiile sale, străduiește-te să ții cont și de sfaturile de mai jos:

 

 

Cu câteva săptămâni înainte să recoltezi frunzele păpădiilor din grădina ta, este preferabil să le acoperi cu o pânză închisă la culoare, opacă- Procedând așa, vei bloca din lumina soarelui care ajunge la ele și vei evita să devină prea amare

Cel mai bine este, dacă vrei să profiți de efectele terapeutice ale rădăcinilor de păpădie, să le recoltezi toamna- Atunci vor avea un conținut mai mare de fibre insolubile

Pentru scopuri culinare, păpădiile se vor recolta mai ales primăvara

Frunzele păpădiei ar trebui tăiate cu un cuțit curat, chiar sub mijlocul rozetei (frunzele dispuse sub formă de cerc în zona coroanei unei plante)

Florile, mai ales dacă vrei să pregătești cu ele sirop de păpădie, ar trebui culese primăvara și vor fi alese doar cele care au o nuanță intensă pentru că acestea sunt mai gustoase- Le vei rupe cu mâna, iar sepalele (frunze mici, al căror rol este să protejeze floarea) ar trebui îndepărtate (cu un cuțit) deoarece sunt amare. Dacă vrei să te asiguri că florile de păpădie nu se vor închide după ce le-ai rupt, ar trebui să le pui într-un vas cu apă rece până în momentul în care le vei folosi

Pentru a nu distruge rădăcinile păpădiei, ar trebui ca, înainte să le scoți din pământ, să te folosești de o lopată mică sau de o greblă, deplasând aceste unelte în jurul plantei, fără a se săpa dedesubtul ei- Este indicat ca rădăcinile să fie recoltate după o perioadă ploioasă

Sirop de păpădie: rețetă

Siropul de păpădie nu se prepară doar după o singură rețetă, ci există diverse variante, în funcție de ingredientele utilizate. Astfel, poți să îl prepari folosind zahăr și zeamă de lămâie sau poți să pregătești sirop de păpădie cu miere de albine.

 

Sirop de păpădie cu zahăr și zeamă de lămâie

Pentru un sirop din flori de păpădie ai nevoie doar de flori, fără tulpină, fiind necesar să te ocupi de ele cât mai repede după recoltare, pentru a nu-și pierde calitățile.

 

 

Ingredientele de care ai nevoie sunt:

flori de păpădie (cam 200 bucăți) care să fie complet înflorite

500 g zahăr

750 ml apă

1 lămâie (zeama lămâiei se va folosi)

lamaie-flori-de-papadie-si-sirop-de-papadie-intr-un-borcan-de-sticla

 

Sursă poză: istockphoto.com

 

 

Mod de preparare:

Siropul de păpădie necesită o preparare complexă, care constă în următorii pași:

 

Ca să nu fie îndepărtat polenul de pe flori și să nu le zdrobești, nu le vei pune sub un jet de apă, ci vei pune apă rece în chiuvetă- Florile vor fi puse în apa rece, vei trece și cu mâna prin ele, apoi le vei scoate cu ajutorul unei site. Este bine să le speli de mai multe ori pentru ca toate urmele de praf și de insecte să fie eliminate. Practic, după fiecare spălare a florilor vei goli chiuveta și vei repeta acest demers până când vei vedea că apa rămâne perfect curată. Spre exemplu, le poți spăla de 3 ori și le vei pune să se zvânte cu petalele în jos, pe o hârtie care absoarbe bine

Vei îndepărta partea verde și vei scoate petalele- De partea verde trebuie să scapi pentru a evita ca siropul de păpădie să fie amar. Odată ce florile s-au zvântat bine, vei proceda așa: vei lua o cratiță (de 1,5-2 l) și, deasupra ei, vei apuca petalele din mijlocul florii (vei încerca să prinzi mai multe petale odată) și vei răsuci strâns între degete partea verde de care sunt atașate petalele. Vei realiza acest demers până când vei sesiza că partea verde a plantei s-a golit complet

Petalele de păpădie vor rămâne în cratița de 1,5-2 l, în care va fi preparat siropul- Vei turna peste ele apă, lăsând la fiert la foc potrivit timp de aprox. 8 minute. Vei stinge focul, cratița va fi acoperită cu un capac, iar lichidul din ea va fi lăsat să se răcorească la temperatura camerei

Cratița cu apă și cu florile de păpădie va fi dată la frigider după ce se va răci bine- O vei lăsa la rece peste noapte pentru ca substanțele valoroase din păpădie să se elibereze

Lichidul rezultat va fi luat din cratiță și strecurat a doua zi- Se va folosi o sită cât mai fină și vei apăsa  petalele de păpădie pentru ca lichidul să se scurgă bine. Ar trebui să obții cam 500 ml extract de păpădie

Extractul de păpădie va fi turnat în cratiță- Acum vei avea grijă ca pentru fiecare ml de extract să ai câte 1 g de zahăr, adică vei folosi 500 g zahăr. Vei adăuga și zeama de lămâie, punând lichidul la foc. Când va începe să fiarbă, se va forma o spumă, pe care va trebui să o îndepărtezi cu o lingură

Siropul de flori de păpădie va fi lăsat la fiert până când va avea consistența pe care o dorești- Cantitatea sa depinde de timpul de fierbere, fiind preferabil ca totuși să nu-l lași la fiert mai mult de 30 de minute

Vei putea să păstrezi pentru o perioadă cât mai îndelungată siropul de flori de păpădie dacă îl vei depozita în borcane/sticle sterilizate, care au și capace sterilizate. Condiția este să-l torni în aceste recipiente cât este fierbinte. Nu scăpă din vedere nici acest detaliu: pentru ca sticla să nu plesnească, recipientele în care se toarnă siropul trebuie puse pe o tavă metalică (aceasta are rolul de a prelua din șocul termic).

 

Sirop de păpădie cu miere

Siropul de flori de păpădie poate să fie pregătit și adăugând, alături de zahăr din trestie de zahăr, miere.

 

Ingrediente pentru siropul de păpădie cu miere:

125 de flori de păpădie

2 căni zahăr din trestie de zahăr

1/4 cană miere naturală

3 căni apă

zeama de la 1/2 de lămâie

Mod de preparare:

Vei culege florile și după aceea le vei pregăti așa cum ai procedat și în cadrul rețetei anterioare, punându-le în chiuveta plină cu apă rece și îndepărtând complet părțile verzi ale plantelor

După ce vei pregăti petalele, le vei pune într-un vas cu apă, lăsând la fiert pentru 30-60 de secunde

Vei lua lichidul de pe foc, îl vei lăsa în vasul în care a fost și vei pune un capac peste vas- Îl vei lăsa să se răcorească treptat, la temperatura camerei

După ce lichidul s-a răcit complet, îl vei da la frigider peste noapte

A doua zi dimineață, vei începe să strecori lichidul obținut, având grijă să apeși cât mai bine petalele- Eventual, te poți ajuta și de o linguriță pentru acest demers

Lichidul bine strecurat va fi turnat într-o cratiță și vei adăuga zahărul, mierea și zeama de lămâie- Vei aduce lichidul la fierbere, vei reduce din intensitatea focului și vei lăsa să fiarbă încet, fără să acoperi vasul, cam 1 oră sau până când vei vedea că în vas este cam jumătate din cantitatea inițială de lichid

Vei îndepărta lichidul de pe foc și, cât este fierbinte, îl vei turna în recipiente de sticlă sterilizate- Pentru ca sticla să nu se spargă, procedează la fel ca la rețeta de dinainte, apelând la o tavă metalică

Siropul de păpădie va fi lăsat să se răcească la temperatura camerei și după aceea îl vei da la rece, la frigider- Procedând astfel, îl vei putea utiliza pentru câteva luni

Sirop din frunze și rădăcină de păpădie

Altă variantă de sirop de păpădie ce are, grație compușilor valoroși (vitamine, minerale, antioxidanți) din rădăcină și frunze, diverse indicații terapeutice (precum stimularea proceselor de detoxifiere a organismului, prevenirea infecțiilor respiratorii, protejarea ficatului etc.), se prepară tot cu miere. Astfel, un sirop de rădăcină și frunze de păpădie se poate obține urmând pașii de mai jos:

 

Păpădia va fi culeasă cu tot cu frunze și cu rădăcină

Planta va fi foarte bine spălată și apoi va fi lăsată la zvântat

După ce se zvântă, va fi tocată mărunt

Se va lua un borcan de sticlă și se va umple 2/3 din el cu miere

Peste miere vei pune păpădia tocată pentru a o lăsa la macerat, la temperatura camerei, până când se va forma un sirop

recipiente-cu-sirop-si-radacina-si-frunze-de-papadie

 

Sursă poză: istockphoto.com

 

Siropul din rădăcină și frunze de păpădie se va administra astfel: 1-3 lingurițe înainte de mese, timp de cel puțin 12 zile.

 

Sirop de păpădie: beneficii și proprietăți

De la rădăcină la flori, păpădia este o plantă bogată în fibre și în numeroși nutrienți precum:

 

vitamina A

vitamina C

vitamina K

vitamina E

calciu

fier

magneziu

potasiu 

De asemenea, studiile au arătat că în frunzele și florile de păpădie se regăsesc polifenoli (compuși regăsiți natural în produse vegetale și care au rol antioxidant), dar și compuși bioactivi precum taraxerol și tarasaxterol. Datorită lor, dar și a vitaminelor și mineralelor menționate, păpădia și produsele obținute din ea au numeroase efecte pozitive asupra organismului. Inclusiv siropul de păpădie se remarcă prin proprietăți cum ar fi:

 

Antioxidante

Detoxifiante

Antiinflamatorii

Coleretice (stimulează secreția biliară)

Hepatoprotectoare

Antihiperglicemice

Imunostimulatoare

Antimicrobiene

Diuretice

Prin asemenea proprietăți valoroase, consumul de sirop de păpădie oferă beneficii demne de luat în seamă, utile atât în prevenirea, cât și în ameliorarea diferitelor probleme de sănătate.

 

Pentru tensiune arterială

Deși studiile clinice menite să ateste efectele siropului de păpădie asupra tensiunii arteriale sunt limitate, oamenii de știință au ajuns la concluzia că acest sirop este util pentru reglarea tensiunii arteriale întrucât are proprietăți diuretice. În aceste condiții, corpul va elimina excesul de fluide, ceea ce va conduce la scăderea nivelului tensiunii arteriale.

 

Alt argument care susține faptul că siropul de păpădie ajută la scăderea tensiunii arteriale este și acesta: păpădia este sursă de potasiu. Diverse studii au demonstrat de mai multe ori că acest mineral este asociat cu scăderea nivelului tensiunii arteriale inclusiv la persoanele hipertensive.

 

Siropul de păpădie pentru ficat

Dacă te întrebi dacă poți să te folosești de siropul de păpădie pentru ficat răspunsul este acesta: păpădia este recomandată pentru efectele sale hepatoprotectoare datorită unor compuși din ea (precum polifenolii, flavonoizii și polizaharidele). De altfel, mai multe studii au evidențiat următorul aspect: extractul de păpădie are efecte hepatoprotectoare prin acțiunile sale antioxidante și antiinflamatorii. Așa se explică de ce administrarea acestui extract contribuie la reducerea conținutului de lipide de la nivelul ficatului și diminuează inflamațiile, ceea ce ajută la îmbunătățirea funcționării acestui organ.

 

Sirop de păpădie pentru tuse

Prin prezența polifenolilor, care au rol antiinflamator, dar și prin proprietățile antibacteriene și prin prezența nutrienților ce stimulează buna funcționare a sistemului imunitar, păpădia este de folos și în ameliorarea infecțiilor de pe tractul respirator, inclusiv dacă sunt însoțite de tuse.

 

Alături de păpădie, pătlagina este și ea o plantă vestită pentru efectele pozitive asupra aparatului respirator, în special asupra tusei ce însoțește răcelile și bronșitele. Atât pătlagina, cât și păpădia, conțin polizaharide care ajută la calmarea tusei uscate întrucât acționează asupra mucusului, facilitând eliminarea acestuia. Astfel, siropul de păpădie și de pătlagină poate fi un aliat de nădejde în caz de tuse, calmând gâtul iritat. Îl vei putea prepara cu următoarele ingrediente:

 

2 mâini de flori de păpădie

2 mâini de pătlagină

200 g zahăr

1 lămâie

După ce vei avea la îndemână ingredientele, vei proceda așa:

 

Plantele vor fi bine spălate și apoi vei lua o mână de flori de păpădie și o mână de pătlagină, punându-le într-un borcan de sticlă (de 500 ml)

Vei pune felii de lămâie cu zahăr peste plante

Vei mai face un astfel de strat până când vei umple borcanul, având grijă ca ultimul strat să fie format din zahăr

Vei închide borcanul cu un capac și îl vei lăsa, timp de 14 zile, într-un loc întunecat și răcoros- Dacă în acest interval plantele se vor degrada, vei avea grijă să le înlocuiești, fără să uiți că ultimul strat din borcan trebuie să fie format din zahăr

În intervalul de 14 zile ar trebui să se formeze un sirop- Vei strecura bine siropul, ajutându-te de o sită pentru a îndepărta urmele de plante

Vei turna siropul într-un borcan de 200 ml și îl vei da la frigider- Datorită zahărului, ar putea rezista la frigider câteva săptămâni

flori-de-papadie-si-borcan-cu-miere

 

Sursă poză: istockphoto.com

 

Pentru sistemul imunitar

În primul rând, siropul de păpădie stimulează buna funcționare a sistemului imunitar prin câțiva dintre nutrienții pe care îi conține:

 

Vitamina A- Stimulează acțiunea sistemului imunitar și pentru că are rol antiinflamator, fapt confirmat și de studii

Vitamina C- Studiile au dovedit că acționează atât asupra imunității înnăscute, cât și asupra celei dobândite, acumulându-se în celulele neutrofile și ajutând astfel la eliminarea agenților patogeni

Vitamina E- Prin numeroase studii s-a subliniat următorul aspect: vitamina E susține dezvoltarea celulelor T (care luptă cu infecțiile, activând și alte celule ale sistemului imunitar pentru a se forma un răspuns imun) din cadrul sistemului imunitar 

În al doilea rând, păpădia are și proprietăți antivirale. De pildă, printr-un studiu in vitro s-a arătat că extractul de păpădie încetinește multiplicarea virusurilor, inclusiv a celor ce ar ataca ficatul.

 

Nu în ultimul rând, s-a arătat, tot prin studii in vitro, că unul dintre compușii din păpădie (taraxasterol) are efecte antibacteriene împotriva unor bacterii precum este Stafilococul auriu.

 

Antioxidanții care combat radicalii liberi

Antioxidanții reprezintă compuși care ajută la neutralizarea radicalilor liberi (aceștia reprezintă molecule ce sunt produse ale metabolismului dar care, dacă se vor acumula în cantități mari în organism, vor accelera procesele de îmbătrânire și vor crește riscul de apariție a unor boli cronice precum diabetul sau maladiile cardiovasculare).

 

Siropul de păpădie este sursă de antioxidanți de tipul beta-carotenului, ce protejează celulele în fața radicalilor liberi. Totodată, în păpădie se află și polifenoli, care și ei sunt capabili să neutralizeze radicalii liberi și să diminueze riscul apariției de boli cronice.

 

Antiinflamator

Cercetările efectuate de-a lungul timpului au constatat că în toate părțile păpădiei se află compuși antioxidanți și antiinflamatori. De pildă, siropul de păpădie ajută la ameliorarea inflamației datorită prezenței polifenolilor. Inflamația este un răspuns firesc al sistemului imunitar la infecții sau la o leziune. Dacă o inflamație va persista mult timp, va conduce la deteriorarea permanentă a unor țesuturi și va fi dăunătoare ADN-ului celular. Se poate reduce riscul de a se ajunge într-o asemenea situație dacă se va utiliza și păpădia. Câteva studii in vitro au atras atenția asupra următorului lucru: inflamația s-a redus semnificativ în cazul celulelor tratate cu extract de păpădie.

 

Ce contraindicații există pentru siropul de păpădie?

În ciuda efectelor sale benefice, siropul de păpădie are și câteva contraindicații. Astfel, el nu va fi consumat în oricare dintre situațiile de mai jos:

 

În cazul în care este vorba despre alergii la alte plante din familia Compositae (Asteraceae), din care face parte și păpădia- Printre plantele ce aparțin acestei familii se numără, de exemplu, margaretele, crizantemele, gălbenelele etc.

Dacă este vorba despre calculi biliari- Nu vei consuma sirop de păpădie întrucât păpădia are proprietăți de stimulare a secreției biliare, ceea ce poate crește riscul de producere a unei colici biliare

Dacă te confrunți cu obstrucție biliară (blocarea căilor biliare)- Nu este indicat să consumi păpădie pentru că aceasta va stimula secreția biliară

Dacă suferi de ulcer- Păpădia îți poate face rău întrucât stimulează producția sucurilor gastrice și poate crește riscul declanșării unei crize de ulcer

În același timp, înainte să consumi sirop de păpădie, stai de vorbă neapărat cu un medic dacă te afli sub un anumit tratament, întrucât păpădia interacționează cu numeroase medicamente. Printre cele mai cunoscute asemenea interacțiuni se regăsesc:

 

Cu medicamente antiacide

Cu medicamente anticoagulante

Cu medicamente diuretice

Cu medicamente pentru tratarea diabetului

Cu medicamente ce conțin litiu

Cu anumite antibiotice (anumite specii de păpădie pot interacționa cu antibiotice precum este Ciprofloxacinul de exemplu)

Cum se administreaza siropul de păpădie?

Pentru a avea parte de rezultate cât mai bune în urma consumului de sirop de păpădie, administrarea acestuia ar trebui să respecte și indicațiile de mai jos:

 

O cură cu sirop de păpădie ar trebui să dureze cel mult 3 săptămâni, interval în care se vor administra 1-2 lingurițe de 2-3 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese

O cură cu sirop de păpădie nu ar trebui să dureze mai puțin de 12 zile (1-3 lingurițe de sirop se vor administra la fiecare masă)

Nu este neapărat necesar să utilizezi sirop pe care l-ai pregătit acasă. Există posibilitatea să achiziționezi sirop de păpădie din comerț, la un preț care variază în funcție de producător și de cantitate. Orientează-te însă spre un produs de calitate, cu ingrediente naturale, fără îndulcitor artificiali. Prețul la care ai putea să achiziționezi o sticlă de sirop de păpădie se încadrează, în medie, în jurul următoarelor sume:

 

O cantitate de 250-300 ml- Prețul mediu este de 20 lei

O cantitate de 500 ml- Prețul mediu este de 30 lei

O cantitate mai mare, de 1 l- Prețul mediu se ridică undeva la 60 lei

Este contraindicat siropul de păpădie în sarcină?

În ceea ce privește consumul de sirop de păpădie în sarcină, trebuie să știi că, până în prezent, nu se poate vorbi despre dovezi științifice menite să demonstreze că păpădia este sigură sau nu în sarcină. Spre exemplu, referitor la rădăcina de păpădie, până acum nu există studii care să arate că poate fi consumată sau nu în perioada sarcinii, iar în ceea ce privește frunzele și florile se știe că un consum de cantități reduse, alături de alte alimente, este în general sigur în această perioadă. Interdicția de a consuma flori sau frunze de păpădie în sarcină este legată de prezența alergiilor sau de prezența calculilor biliari sau a unei obstrucții biliare.

 

Dacă vrei să te asiguri că poți consuma sirop de păpădie în timpul sarcinii, este indicat să te consulți cu medicul tău, la fel ca pentru orice alte remedii naturale sau suplimente alimentare pe care intenționezi să le iei.

 

Cunoscând beneficiile importante pe care siropul de păpădie le are pentru sănătate, în afara faptului că îl poți lua în calcul pentru a urma o cură cu el, nu ar trebui să omiți că îl poți servi alături de diverse alimente și băuturi, ca de exemplu: poate fi adăugat într-un ceai, într-o limonadă, într-un cocktail, în apă plată sau minerală, dar poate să acompanieze de minune și un desert (precum clătite, vafe sau o înghețată).

 

pahar-cu-un-sirop-galben-si-cu-pai-langa-care-se-afla-flori-de-papadie

 

Sursă poză: istockphoto.com

 

Surse: academic.oup.com, apjtb.org, botanical-online.com, hort.extension.wisc.edu, healthline.com, infocasasigradina.ro, kindearth.net, lauralaurentiu.ro, livestrong.com, mountsinai.org, naturesnurtureblog.com, ncbi.nlm.nih.gov, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, pregnancyfoodcheker.com, sciencedirect.com, sfaturimedicale.ro, simplybeyondherbs.com, thespruce.com, topremediinaturiste.ro, wikihow.com

 

 

 

https://www.qbebe.ro/sanatate/nutritie/sirop-de-papadie-beneficii-si-reteta

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

12 beneficii ale busuiocului si cateva retete

 

 

Busuiocul este o plantă aromată, folosită pentru condimentarea mâncărurilor şi salatelor. Pe lângă gustul foarte plăcut, busuiocul are şi foarte multe beneficii pentru sănătate. Află de ce este bine să consumi busuioc cât mai des şi cum să îl foloseşti în diverse reţete.

Busuiocul este o planta aromatica din familia mentei, inrudita cu alte plante benefice printre care oregano si rozmarinul. Busuiocul se foloseste pentru condimentarea multor retete, insa ceea ce ar putea sa surprinda este multitudinea de beneficii pe care busuiocul le are pentru stimularea imunitatii. Extractul de busuioc sau uleiul esential de busuioc si-a dovedit eficienta intr-o varietate de afectiuni de sanatate, transformandu-l intr-una dintre cele mai importante ierburi aromatice din ziua de azi.

 

Stiati ca exista 35 de soiuri de busuioc? Plantele de busuioc sunt variate ca dimensiuni si soiuri, insa cel mai studiat tip de busuioc este busuiocul sfant. Acesta este indeosebi cunoscut pentru calitatile sale vindecatoare. In prezent exista cel putin sase uleiuri esentiale distincte obtinute din busuiocul sfant, din seminte, radacina, frunze si tulpina. Busuiocul sfant, cu denumirea stiintifica Ocimum sanctum L. sau Ocimum tenuiflorum L., este un binecunoscut adaptogen antiinflamator si antibacterian — adica poate ajuta corpul sa combata si sa reactioneze eficient la boli si la stres.

 

Busuiocul este o planta medicinala importanta utilizata in multe sisteme medicale traditionale, in special in Asia de Sud-Est si India. Busuiocul sfant este denumit in India tulsi si este considerat o planta sacra. Se foloseste de mii de ani in peste 300 de tratamente ayurvedice pe baza de plante, tincturi, ceaiuri, lotiuni si tonice. Tulsi este si un simbol important in multe traditii religioase Hinduse si este asociat cu zeitati; de alfel, tulsi in Sanskrita inseamna “Incomparabilul.”

 

Ce beneficii dovedite are busuiocul?

Studiile stiintifice dovedesc urmatoarele beneficii ale busuiocului:

 

   Antiinflamatorii

 

Antioxidante

De combatere a cancerului

De reducere a durerii (analgezice)

De reducere a febrei (antipiretice)

De prevenire a diabetului

De protectie a ficatului (hepatoprotector)

De protectie a vaselor de sange

Anti stres

De stimulare a imunitatii

Busuiocul contine uleiuri esentiale volatile puternic antioxidante, considerate hidrofobice. Adica nu se dizolva in apa si sunt usoare si suficient de mici pentru a calatori prin aer si prin pori pana in piele. Uleiurile esentiale volatile de busuioc ii confera busuiocului mirosul si gustul specifice, insa sunt responsabile si pentru beneficiile vindecatoare ale acestuia.

 

Ierburile de tipul busuiocului contin compusi de tipul uleiurilor esentiale care ajuta planta sa se apere de pradatori precum insecte, rozatoare si tulpini de bacterii din pamant. Cand consumam aceste uleiuri protectoare, beneficiem si noi de efectele sale de protejare si stimulare a imunitatii contra bolilor.

 

Cel mai folosit busuioc pentru gatit este busuiocul italian, apreciat si pentru numeroase beneficii pentru sanatate datorita nivelului ridicat de antioxidanti, magneziu si vitamine. Extractul de busuioc este folosit si in parfumuri, produse casnice pentru curatare si igiena orala datorita abilitatii busuiocului de a actiona ca agent antibacterian si antimicrobian contra microbilor si a bacteriilor.

 

½ cana de busuioc proaspat taiat (cam opt linguri) are aproximativ:

 

2 calorii

0 grasimi, proteine, zahar sau fibre

56 miligrame vitamina A (24 %)

88 miligrame vitamina K (108 %)

0.24 miligrame mangan (12 %)

4 miligrame vitamina C (8 %)

 

 

12 beneficii pentru sanatate furnizate de busuioc

1. Contine antioxidanti care ajuta la combaterea bolilor

Unul dintre beneficiile de baza ale uleiului esential de busuioc este abilitatea acestuia de a combate efectele negative ale radicalilor liberi protejand structura AND-ului si a celulelor. Busuiocul contine doi antioxidanti din categoria flavonoidelor solubili in apa, orientina si viceninara, care protejeaza celulele albe esentiale pentru functia imunitara, precum si pentru structurile celulare unde se depoziteaza ADN-ul.

 

Antioxidantii prezenti in busuioc protejeaza cromozomii de modificari care pot transforma celulele in celule canceroase. Stresul oxidativ apare in corp ca urmare a efectelor toxinelor din alimentatie, a poluarii din mediu si a radiatiei — dar antioxidantii de tipul celor prezenti in busuioc combat oxidarea si incetinesc efectele imbatranirii.

 

Sare Celtică Fină, 150g | Golden Flavours

Sare Celtică Fină, 150g | Golden Flavours

-23%12.90 Lei-3.00 LEI9.90 Lei

 Adaugă în CoșDetalii >>

Sare Celtică Grunjoasă, 250g | Rawboost

Sare Celtică Grunjoasă, 250g | Rawboost

15.00 Lei

 Adaugă în CoșDetalii >>

In Green – Mix Verde ECO – Detoxifiant, Alcalinizant, Antibalonare pentru Talie Suplă | Rawboost

In Green – Mix Verde ECO – Detoxifiant, Alcalinizant, Antibalonare pentru Talie Suplă | Rawboost

59.00 Lei

 Adaugă în CoșDetalii >>

 

2. Actioneaza ca antiinflamator

Busuiocul contine uleiuri esentiale puternice, eugenol, citronellol si linalool. Aceste uleiuri care inhiba enzimele reduc inflamatia, cauza principala a majoritatii bolilor de inima, artrita reumatoida si diverse afectiuni inflamatorii intestinale.

 

3. Combate cancerul

Studii clinice publicate in Nutritia si Cancerul arata ca busuiocul contine fitochimicale care previn in mod natural cancerul, inclusiv cancerul indus chimic de piele, ficat, oral si de plamani. Busuiocul poate sa mareasca si activitatea antioxidanta, sa influenteze pozitiv expresia genelor, sa induca apopteoza (moartea) celulelor canceroase si sa opreasca dezvoltarea tumorilor. In studiile pe animale, extractul de busuioc a demonstrat ca poate proteja contra cancerului si mortalitatii in timp ce protejeaza in mod selectiv tesutul sanatos si celulele de efectele negative ale tratamentelor pentru cancer cu radiatii sau chimioterapii. Acest lucru inseamna ca extractul de busuioc poate fi folosit cu succes ca tratament suplimentar la cel de cancer chiar si atunci cand o persoana foloseste forme de tratament clasic.

 

4. Are proprietati antibacteriene

Un alt beneficiu al uleiului esential de busuioc este faptul ca ofera protectie contra dezvoltarii bacteriilor nocive. In studii, extractul de busuioc se dovedeste util chiar si in cazul tulpinilor de bacterii rezistente la antibiotice.

 

Cand cercetatorii de la Universitatea Medicala din Lodz, Polonia, au testat activitatea antibacteriana a uleiului de busuioc contra tulpinilor de E. coli si alte bacterii nocive colectate de la pacientii cu infectii, rezultatele au aratat ca busuiocul s-a dovedit eficient contra tulpinilor de bacterii si a cresterii acestora. Acest lucru a incurajat cercetatorii sa continue studiul asupra busuiocului si a altor uleiuri antibacteriene care pot ajuta in cazul unor boli si infectii rezistente la antibiotice.

 

5. Detine proprietati antimicrobiene, care combat virusii si infectiile

Uleiurile esentiale de busuioc s-au dovedit a manifesta activitate antimicrobiana contra unei game largi de bacterii, ciuperci, mucegaiuri si virusi. Acest lucru inseamna ca pe lista lunga de beneficii dovedite pe care le are busuiocul se poate adauga si protectia contra ciupercii candida si a altor tipuri de iritatii ale pielii.

 

6. Combate stresul, actionand ca ‘adaptogen’

Studiile arata ca busuiocul actioneaza ca un adaptogen natural, o planta medicinala care ajuta corpul sa se adapteze la stres si sa normalizeze efectele daunatoare ale factorilor de stres asupra proceselor fiziologice.

 

De exemplu, cand cercetatorii au studiat efectele anti-stres ale frunzelor proaspete de busuioc date iepurilor expusi unui mediu cu un inalt nivel de stres, au observat o imbunatatire semnificativa a stresului oxidativ dupa consumul de busuioc. Dupa ce iepurii au primit suplimente cu doua grame de frunze proaspete de busuioc timp de 30 de zile, au prezentat efecte de protectie cardiovasculara si respiratorie ca reactie la factorii de stres. S-a observat si o reducere semnificativa a nivelului de zahar din sange, precum si a activitatii antioxidante.

 

7. Combate depresia

Beneficiile busuiocului se aplica si persoanelor care sufera de tulburari mentale sau de comportament, cum sunt depresia si anxietatea. Busuiocul este considerat antidepresiv de unii pentru ca poate influenta pozitiv functia creierului la nivelul cortexului suprarenal, stimuland neurotransmitatorii sa regleze hormonii responsabili de starile de fericire si energie.

 

8. Sustine sanatatea cardiovasculara

Antioxidant si antiinflamator, busuiocul ajuta muschii care controleaza functionarea vaselor de sange sa se relaxeze, promovand o presiune arteriala sanatoasa. Beneficiile busuiocului includ abilitatea de a contribui la prevenirea acumularii periculoase de trombocite si de formare a cheagurilor de sange care pot cauza un stop cardiac.

 

Extractele de busuioc reduc inflamatia care cauzeaza bolile cardiovasculare inhiband eliberarea citokinelor care provoaca inflamatii, proteine secretate din celula in celula pentru a comunica si a mari apararea imunitatii corpului.

 

Cand acest lucru are loc pe perioade mai lungi de timp, corpul trece printr-o “cascada inflamatorie” care pune presiune pe organe si incetineste circulatia sangelui, reglarea hormonala si procesele cognitive. In ceea ce priveste sanatatea inimii, inflamatia poate acumula grasimi, placa de colesterol si poate mari riscul de atac cardiac sau accident vascular.

 

9. Contribuie la buna functionare a ficatului si la detoxifierea corpului

Un studiu publicat in Revista alimentelor medicinale a descoperit ca atunci cand sobolanii bolnavi au primit extract de busuioc timp de cinci zile, au manifestat imbunatatiri semnificative prin producerea enzimelor de detoxifiere, a unei protectii antioxidante si a unei reduceri de acumulare de grasimi in ficat.

 

10. Alcalinizeaza corpul si imbunatateste digestia

Busuiocul echilibreaza acidul din corp si reface pH-ul corpului. Acest lucru imbunatateste digestia si imunitatea prin multiplicarea florei intestinale si reducerea bacteriile daunatoare.

 

Busuiocul este folosit in mod traditional pentru reducerea balonarii si a retentiei de apa, a pierderii apetitului, a crampelor stomacale, a refluxului gastric si chiar si pentru eradicarea viermilor si parazitilor stomacali.

 

11. Actioneaza ca un afrodisiac natural

In Italia busuiocul este considerat de secole un simbol al iubirii. Se crede ca aroma de busuioc mareste libido-ul, probabil prin stimularea circulatiei sanguine si a energiei, reducand inflamatia. In religia Hindusa si in practicile ayurvedice, busuiocul sfant (tulsi) este considerat “elixirul vietii” si este folosit pentru promovarea functiei sexuale si imbunatatirea dispozitiei.

 

12. Previne diabetul si sindromul metabolic

Extractele de busuioc s-au dovedit a reduce nivelul de glucoza din sange si inflamatia, ceea ce face ca busuiocul sa previna diabetul si alte forme de sindrom metabolic. In plus, printre beneficiile uleiurilor esentiale de busuioc se numara si abilitatea de a reduce nivelul trigliceridelor si a colesterolului, un risc la care sunt expusi diabeticii.

 

Cand cercetatorii de la Departamentul de Stiinte ale Universitatii de Agricultura si Tehnologie Azad din India au investigat efectele frunzelor de busuioc proaspat asupra glucozei din sange si a nivelului de colesterol seric la oameni prin teste clinice dublu-orb, rezultatele au aratat ca busuiocul a dus la imbunatatiri semnificative ale glucozei din sange si la imbunatatiri moderate ale nivelului colesterolului din sange. Acest lucru arata ca suplimentele cu busuioc ar putea ajuta in gestionarea diabetului si a complicatiilor care deriva din aceasta boala.

 

Tipuri de busuioc

Sunt multe diferente botanice intre tipurile de busuioc, de aceea cand o persoana se refera generic la “busuioc” este greu de identificat tipul de busuioc la care aceasta face referire si beneficiile acesteia de care poate profita.

 

Toate tipurile de busuioc cresc sub forma unor plante cu frunze verzi mari, lungi de aproape 5 cm.

 

Printre speciile de busuioc se afla: busuiocul dulce, busuiocul lamaios, busuiocul Italian sau cret, busuiocul sfant, busuiocul tailandez si busuiocul cu frunze de salata. Aroma si mirosul varietatilor busuiocului variaza in functie de componentele chimice si cantitatea de ulieuri esentiale pe care le contin. Urmatoarele uleiuri se regasesc in toate varietatile de busuioc, insa in cantitati diferite: cinnamata, citronellol, geraniol, linalool, pinena si terpineol.

 

Utilizarile busuiocului de-a lungul istoriei

Busuiocul apartine genului de plante Ocimum, care isi deriva numele din grecescul ozo, care inseamna “a mirosi.” Originile exacte ale busuiocului nu sunt foarte clare, insa se presupune ca este originar din anumite zone din Asia si Africa. Plantele de busuioc au inceput sa creasca pe insulele Pacificului ca plante perene cu mii de ani in urma si au fost aduse din India in Europa in Evul Mediu in secolul al 16-lea. Iar in secolul al 17-lea busuiocul a ajuns si in Americi.

 

In traditia veche europeana busuiocul a fost asociat cu superstitii si scorpioni. Acum multi ani, se recomanda cultivarea cu mare grija a busuiocului, pentru “a evita inmultirea scorpionilor.” Scorpionii se crede ca prefera ghivecele cu busuioc pentru a se adaposti, iar vechi superstitii cred ca daca lasi o planta de busuioc suficient de mult, aceasta se va preschimba intr-un scorpion!

 

Busuiocul sfant are un lung istoric de utilizare medicinala si religioasa in India, unde este considerata una dintre cele mai importante plante. Bucuiocul sfant este o iarba sacra si in religia hindusa si se crede ca poseda proprietati protectoare si de vindecare. Tulsi, “Regina ierburilor,” este o planta legendara, apreciata, feminina — iar uleiurile sale esentiale sunt considerate remedii eficiente pentru dureri de cap, refacerea energiei, combaterea stresului, a bolilor si a disfunctiilor sexuale.

 

Cum se cumpara si se gateste busuiocul

In prezent busuiocul este una dintre cele mai importante plante in multe culturi si bucatarii, printre care cea italiana, indiana, tailandeza si vietnameza. Busuiocul poate fi folosit in multe feluri: cu legume sote, in sosuri, pentru aromatizarea preparatelor si a tocanitelor; in ceaiurile de plante; pentru aromarea lichiorurilor si chiar si in unele bauturi.

 

Cele mai des intalnite retete in care se foloseste busuiocul sunt pesto si sosul de rosii marinat; se combina foarte bine cu uleiul de masline, usturoiul, branza, diverse tipuri de otet si nuci. Busuiocul proaspat, cel uscat si uleiul aromatizat cu busuioc sunt toate variante pentru aromatizarea felurilor de mancare si savurarea aromelor sale specifice.

 

Cand cumparati busuioc, alegeti frunzele viu colorate, care arata proaspat. Busuiocul poate fi gasit in timpul verii si toamna la producatori in piata, iar in tot restul anului in magazine alimentare. Busuiocul se poate creste si in ghiveci in locuri cu lumina si soare. Odata cules, busuiocul proaspat se depoziteaza in frigider fara sa fie spalat, invelit in servetel umed, intr-o punga de plastic sau de hartie. Inainte de consum trebuie spalat, pentru ca poate aduna mizerie si nisip.

 

Retete cu busuioc

Suc de rosii cu busuioc

Timp de pregatire: 5 minute

 

Portii: 2

 

INGREDIENTE:

 

2 rosii

1/2 castravete

1 cana de busuioc proaspat

Un praf de sare de mare

MOD DE PREGATIRE:

 

Se pun toate ingredientele intr-un storcator. Se amesteca si se consuma imediat.

Pesto din rosii si busuioc

Timp de pregatire: 5 minute

 

Portii: 4

 

INGREDIENTE:

 

250 grame de rosii uscate la soare

2 cani de busuioc proaspat

2 catei usturoi

1/4 cana samburi de pin

1/4 cana ulei de masline

1/4 cana branza de caju

MOD DE PREGATIRE:

 

Se pun toate ingredientele intr-un blender si se amesteca pana la omogenizare.

Orez brun cu rosii si busuioc

Timp de pregatire: 45 minutes

 

Portii: 4

 

INGREDIENTE:

 

1 cana orez brun

2 lingurite sare de mare

¼ cana de otet de nuca de cocos

2 lingurite miere cruda

1 lingura ulei de nuca de cocos

Piper negru pentru gust

1/2 kg rosii

1 cana frunze de busuioc, tocate

MOD DE PREGATIRE:

 

Se fierb doua cani de apa si se adauga orezul si sarea. Se lasa la fiert cam 30–40 minute pana cand apa se evapora si orezul este gata.

Se amesteca otetul, mierea, uleiul de cocos, sarea si piperul. Se toarna peste orez. Se adauga rosiile si busuiocul. Se amesteca si se serveste.

Efectele secundare ale busuiocului

Uleiul esential de busuioc nu este destinat consumului si trebuie diluat cand se aplica pe piele, fiind foarte intens. Busuiocul proaspat se considera sigur si de obicei este usor tolerat, fara sa produca reactii alergice sau efecte secundare. Insa poate prezenta riscuri pentru anumite persoane.

 

Femeile insarcinare sau cele care vor sa ramana insarcinate sau alapteaza e bine sa-l evite, pentru ca se stie ca busuiocul poate afecta fertilitatea. Uleiurile esentiale de busuioc sau suplimentele pot interfera cu medicamentele pentru reducerea colesterolului si cu cele pentru diabet, de aceea trebuie consultat medicul inainte de a lua suplimente cu busuioc.

 

 

https://viataverdeviu.ro/busuiocul-beneficii-retete

 

 

/////////////////////////////////////

 

Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii

 

beneficii-patlagina

 

Patlagina sau Plantago major este o planta perena, ce face parte din familia Plantaginaceae, si este specifica Europei, dar si Asiei. Creste in curti, pe marginea drumurilor, pe campuri, insa ceea ce nu multi stiu este faptul ca aceasta nu e doar o simpla „buruiana”, ci o planta cu beneficii multiple pentru sanatate. Exista doua tipuri de patlagina, cea cu frunze late (Plantago major) si cea cu frunze inguste (Plantago lanceolata).

 

Patlagina contine substante ce pot contribui la reducerea inflamatiei, calmarea intepaturilor de insecte, la imbunatatirea digestiei si la vindecarea mai rapida a ranilor superficiale. Florile plantei sunt de culoare verde, iar frunzele sunt ovale si contin compusi antiinflamatori, printre care flavonoide, terpenoide, glicozide, taninuri, vitaminele A, C si K, dar si minerale precum fier, calciu, potasiu. De asemenea, semintele sunt asemanatoare cu cele de psyllium, fibre cu proprietati laxative, ce sustin sanatatea sistemului digestiv. Asadar, patlagina poate fi folosita atat extern, cat si intern.

 

Cuprins

1. Proprietati si beneficii
2. Mod de folosire
3. Efecte adverse si contraindicatii

 

Proprietati si beneficii

Frunzele de patlagina pot fi folosite extern in cazul ranilor usoare, dar si in cazul muscaturilor si intepaturilor de insecte, datorita proprietatilor antiinflamatoare, antibacteriene si antiiritante. Frunza contine alantoina, cu actiune benefica impotriva germenilor si bacteriilor si cu efect racoritor.

 

Patlagina are influenta pozitiva si asupra sanatatii digestive, fiind apreciata pentru beneficiile sale. Frunzele sunt bogate in vitaminele C, A, K, beta-caroten, calciu, potasiu, iar semintele sunt o sursa excelenta de proteine si fibre, la care se adauga mucilagiile, cu rol de calmare a sistemului digestiv.

 

Cand sunt consumate sub forma de ceai, frunzele uscate de patlagina contribuie la detoxifierea organismului, avand totodata rol adjuvant in ceea ce priveste tratarea racelilor, gripelor si bronsitelor. Patlagina poate ameliora disconfortul si iritatiile minore, datorita barierei protectoare formate peste membrana mucoasa afectata.

 

Naturalis BronhoSuport X 100 ml

Naturalis BronhoSuport X 100 ml

Vezi detalii

Patlagina poate reduce inflamatia

Se pare ca aceasta planta ar contribui la reducerea nivelului inflamatiei, datorita compusilor antiinflamatori, inclusiv flavonoide, terpenoide, glicozide si taninuri. In urma studiilor efectuate pe animale, s-a descoperit ca administrarea extractului de patlagina a scazut nivelul inflamatiei si a redus enzimele hepatice, protejand ficatul impotriva leziunilor. Desigur, pentru a evalua efectele antiinflamatoare ale plantei, este nevoie si de studii realizate pe subiecti umani.

 

Sustine sanatatea cailor respiratorii

Patlagina este cunoscuta si datorita proprietatilor de ameliorare a tusei si a altor probleme de ordin respirator. Funzele contin o cantitate insemnata de mucilagii, ce ajuta la calmarea gatului si la protectia sistemului respirator. Tot frunzele de patlagina sunt bogate in vitaminele A si C, cu rol de sustinere a sistemului imunitar.

 

Naturalis BronhoSuport 7 plante + miere X 100 ml

Naturalis BronhoSuport 7 plante + miere X 100 ml

Vezi detalii

Contribuie la vindecarea ranilor usoare

In urma unui studiu realizat pe un numar de 40 de subiecti umani si publicat pe PubMed, s-a descoperit ca aplicarea unui gel pe baza de patlagina si aloe vera a contribuit la vindecarea leziunilor ulceroase ale piciorului, iar intr-un alt studiu realizat pe animale, aplicarea extractului de patlagina direct pe rani a contribuit la cresterea ratei de vindecare a acestora. Patlagina contine o substanta numita alantoina, care prezinta beneficii in ceea ce priveste calmarea pielii si regenerarea celulara. Frunzele plantei pot fi culese, spalate, zdrobite si aplicate direct pe ranile superficiale.

 

Efect de calmare a pielii

Frunza de patlagina este unica, datorita capacitatii sale de a contribui la eliminarea toxinelor de la nivelul pielii, respectiv de la nivelul organismului. Pe vremuri, frunza de patlagina era utilizata pentru a drena veninul in urma muscaturii de sarpe, iar aceasta actiune ar putea fi extrem de eficienta si in cazul intepaturilor de insecte.

 

Mod de folosire

Patlagina poate fi utilizata atat intern, cat si extern, proaspata sau uscata. Frunzele pot fi folosite pentru a prepara ceaiuri, siropuri, tincturi, unguente etc. Cele proaspete pot fi adaugate in ciorbe sau tocanite, insa incercati sa evitati frunzele stropite cu pesticide, care cresc langa autostrazi sau in zonele frecventate de animale. In varianta uscata, pot fi amestecate cu diferite uleiuri sau adaugate in creme si lotiuni.

 

Sirop de patlagina

Siropul de patlagina este cunoscut pentru proprietatile sale antiinflamatoare, expectorante, antispasmodice, si este recomandat impotriva racelilor si a infectiilor respiratorii. Patlagina contine substante care amelioreaza iritatia membranelor mucoase, combat inflamatia si calmeaza durerea. De asemenea, siropul de patlagina actioneaza ca expectorant si antispasmodic, regenereaza tesutul epitelial deteriorat si are actiune benefica atat in cazul tusei productive, cat si al celei uscate.

 

Datorita mucilagiilor pe care le contine frunza acestei plante, siropul de patlagina ajuta la formarea unui strat protector, astfel incat tractul respirator sa fie protejat.

 

Ceai de patlagina

Ceaiul de patlagina este utilizat in calmarea inflamatiei de la nivel gastrointestinal si se prepara din frunze uscate, dar si din frunze proaspete. Este suficient sa puneti doua frunze proaspete, sa le acoperiti cu apa clocotita si sa le lasati la infuzat timp de 10 minute. Strecurati si adaugati putina miere, pentru un gust mai placut.

 

Tinctura de patlagina

Este adesea folosita pentru a ameliora durerile in gat si tusea si sustine sistemul imunitar, mai ales in zilele reci. Este nevoie de doar doua ingrediente pentru a obtine tinctura de patlagina, si anume frunzele plantei si alcool. Tinctura poate fi aplicata si topic, in cazul intepaturilor de insecte, ranilor minore etc.

 

tinctura-patlagina

 

Extract de patlagina

Extractul de patlagina este utilizat adesea in produsele de ingrijire a pielii si se obtine din frunzele plantei. Acestea se folosesc in tratamentul ranilor cum sunt taieturile superficiale, in cazul pielii inflamate sau in combaterea eczemelor. Puteti beneficia chiar si acasa de proprietatile patlaginei. Culegeti cateva funze, spalati-le bine, apoi rupeti-le si lasati-le peste noapte pe un prosop curat. Puneti-le intr-un borcan de sticla si adaugati ulei de masline, apoi pisati amestecul.

 

Efecte adverse si contraindicatii

Patlagina nu este recomandata femeilor insarcinate si pacientilor cu diabet. Informati intotdeauna specialistul cu privire la tratamentele pe care le urmati, deoarece acestea pot interactiona. Foarte rar pot aparea simptome precum greata, balonare, diaree sau probleme la nivelul pielii. Daca experimentati reactii alergice, trebuie sa anuntati specialistul.

 

Autor: RUXANDRA RAICA

 

https://www.catena.ro/patlagina-proprietati-beneficii-si-contraindicatii

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Telina – proprietati, beneficii, retete

 

Telina și telina apio sunt printre cele mai valoroase legume din punct de vedere nutrițional, recomandate de nutriționiști pentru a face parte dintr-o dietă echilibrată.

 

 

Telina este apreciată pentru beneficiile sale pentru sănătate datorită conținutului său bogat în vitamine, minerale și proprietăților sale antioxidante naturale. Încă din antichitate, a fost recunoscută pentru efectele sale terapeutice și a fost folosită în medicina ayurvedică. Telina este cultivată în grădinile din țara noastră și este disponibilă pe tot parcursul anului în piețe sau magazine. Bucătarii și gospodinele o apreciază pentru aroma sa puternică care conferă gust multor preparate culinare, fiind utilizată frecvent în ciorbe, mâncăruri sau salate.

 

 

Ezoic

În acest articol, voi oferi informații interesante despre telina și telina apio, voi evidenția beneficiile pentru sănătate și modul în care poate fi folosită într-o cură pentru ameliorarea anumitor afecțiuni.

 

Telina: Telina (Apium graveolens) face parte din familia Apiaceae, fiind înrudită cu mararul, pătrunjelul, coriandrul, leușteanul, morcovul și păstârnacul. Specia de telina cultivată astăzi provine dintr-un soi sălbatic care obișnuia să crească în regiunea Mării Mediteraneene.

 

Ezoic

Este o plantă cultivată în toate colțurile lumii, preferând soluri fertile, umede și bogate în nutrienți. Telina poate rezista la temperaturi scăzute, aproape de îngheț, și nu necesită îngrijire riguroasă. Dezvoltă o rădăcină mare și cărnoasă, iar tulpina poate atinge până la un metru înălțime. Frunzele sunt mari, de un verde intens, iar florile sunt alb-verzui.

 

Toate părțile plantei sunt valorificate: rădăcina, tulpina, frunzele și semințele. Uleiul esențial obținut din semințele de telina este foarte apreciat în industria cosmetică, medicală și terapeutică.

 

Încă din cele mai vechi timpuri, telina a fost recunoscută pentru efectele sale benefice asupra sănătății. Hipocrate, considerat părintele medicinei, o numea un aliment benefic pentru calmarea stărilor nervoase.

 

În Grecia antică și în Imperiul Roman, telina era utilizată în scopuri medicinale, ca tratament natural pentru reducerea tensiunii arteriale, gută, afecțiuni renale, reumatism, stimularea organelor sexuale de reproducere, combaterea stărilor de epuizare fizică și oboseală. În India, telina era folosită pentru ameliorarea problemelor digestive și durerilor articulare.

 

Astăzi, este o legumă des folosită în bucătărie pentru a oferi gust și aromă preparatelor culinare. Pe lângă aroma sa puternică și gustul ușor dulce, telina este apreciată ca unul dintre cele mai sănătoase alimente.

 

Ezoic

Beneficiile telinei pentru sănătate: Datorită conținutului său nutritiv, telina a câștigat o reputație deosebită în meniul celor care își doresc o alimentație sănătoasă. Există numeroase soiuri de telina, dar în general, aceasta se împarte în următoarele categorii:

 

Telina de rădăcină – folosită în bucătărie pentru rădăcină și frunze.

Telina apio – folosită în diverse preparate culinare pentru tulpina sa crocantă.

Telina frunze – folosită pentru frunzele sale verzi, bogate în vitamine.

Telina este extrem de benefică pentru organism și ar trebui inclusă în alimentație zilnică. Conține aproximativ 88% apă și, în plus, 100 de grame de rădăcină crudă de telina furnizează aproximativ 42 kcal și:

 

1,5 g proteine

9,2 g carbohidrați

0,3 g grăsimi

1,8 g fibre

Pe lângă acești macronutrienți, rădăcina de telina conține o varietate de vitamine și minerale. Astfel, 100 g de rădăcină de telina crudă furnizează 39% din necesarul zilnic de vitamina K și 10% din necesarul zilnic de vitamina C. De asemenea, conține cantități semnificative de vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B5 și B6).

 

Ezoic

Telina are, de asemenea, un conținut ridicat de minerale, cum ar fi magneziul, manganul, calciul, fierul, potasiul, sodiul și zincul. Este, de asemenea, bogată în fosfor, iar consumul a 100 g de rădăcină de telina asigură 16% din necesarul zilnic de fosfor.

 

Beneficiile telinei pentru sănătate includ:

Efectul său antitumoral și antiîmbătrânire datorită conținutului de antioxidanți.

Capacitatea sa de a calma sistemul nervos, fiind un tonic stimulator care conferă energie și vitalitate.

Proprietățile sale digestive, care reglează flora intestinală și ajută în cazul problemelor gastrice.

Beneficiile pentru sistemul cardiovascular, prin relaxarea mușchilor inimii și reducerea colesterolului rău.

Capacitatea sa de a detoxifia organismul datorită conținutului ridicat de antioxidanți și potasiu, având proprietăți diuretice excelente.

Fortificarea sistemului imunitar prin proprietățile sale antiseptice, antiinflamatoare și antibiotice, ajutând la combaterea infecțiilor.

 

Ezoic

Telina pentru bărbați: Telina este adesea considerată benefică pentru funcțiile sexuale masculine, având proprietăți de stimulare a acestora.

 

Datorită capacității sale de a relaxa sistemul nervos și de a contribui la dilatarea vaselor de sânge, telina are un efect afrodiziac asupra organelor genitale ale bărbaților.

 

Pentru problemele precum infertilitatea, impotența sau lipsa de virilitate, o cură de 30 de zile cu suc de telina consumat dimineața pe stomacul gol poate fi benefică.

 

Moduri de administrare a telinei ca tratament naturist: Există diverse moduri de a beneficia de proprietățile nutriționale ale telinei ca parte a dietei zilnice sau ca tratament naturist:

 

Suc de telina: Se poate prepara dintr-o radacina spălată bine, tăiată în bucăți și stoarsă. Consumul a aproximativ 100 ml de suc de telina pe parcursul zilei, cu 30 de minute înainte de fiecare masă, poate aduce multiple beneficii.

Ceai de telina: Se prepară dintr-o lingură de radacina rasă fiartă timp de 10 minute în 500 ml de apă. Consumul a 2-3 căni pe zi înainte de mesele principale poate aduce aceleași beneficii ca și consumul de suc.

 

Ezoic

Decoct de telina: Un decoct mai concentrat se obține fierbind aproximativ 250 g de radacina rasă într-un litru de apă timp de 30 de minute. Acesta poate fi consumat pentru o serie de afecțiuni, precum tusea, febra, problemele digestive sau infecțiile urinare.

Tinctura de telina: Stimulează glandele sexuale și ajută la eliminarea toxinelor. Poate fi achiziționată sau preparată acasă dintr-o radacina de telina rasa în alcool de 40 de grade.

Telina apio – proprietăți și beneficii: Telina apio este o varietate de telina cunoscută pentru tulpinile sale verzi, suculente și foarte aromate. Aceasta este utilizată în stare crudă în salate sau în diverse băuturi, dar poate fi folosită și în preparate termice, precum supe creme sau tocanite.

 

Telina apio este apreciată pentru aroma și textura sa crocantă, dar și pentru efectele benefice asupra sănătății. Este bogată în vitamina C, vitamina K, minerale, antioxidanți și flavonoide, având un conținut scăzut de calorii, conținând și fibre și peste 95% apă.

 

Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile pe care telina și telina apio le pot aduce sănătății tale. Totuși, înainte de a încerca un tratament naturist cu telina sau telina apio, consultă întotdeauna un specialist medical pentru recomandări personalizate și pentru a evita eventualele contraindicații în cazul anumitor condiții medicale.

 

 

https://www.delicatese.net/telina-proprietati-beneficii-retete/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

MEDICINĂ ALTERNATIVĂ- Crema și extractul de gălbenele: beneficii și întrebuințări

Gălbenelele sunt folosite în scopuri medicinale și cosmetice de secole…

 

 

Autor: Dr. Oana Cuzino , Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Descriere:

Dr. Oana Cuzino este Medic Primar Gerontologie Geriatrie (2005) și Doctor în Științe Medicale (2005). A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei.

 

Crema și extractul de gălbenele: beneficii și întrebuințări

Gălbenelele sunt folosite în scopuri medicinale și cosmetice de secole întregi. Începând cu rănile superficiale de la nivelul pielii, conjunctivite și chiar și arsuri, crema și extractul de gălbenele sunt folosite de români pentru orice afecțiune cutanată – Iată cum acționează, de fapt, crema și extractul de gălbenele, dar și care sunt afecțiunile în care este într-adevăr eficientă.

 

Este cunoscut faptul că cel mai mare organ al corpului este pielea – aceasta este de aproximativ douăzeci de metri pătrați din suprafața totală. Principalele funcții ale pielii sunt protejarea organismului de elementele invazive și de microbi în special, reglarea temperaturii corpului și permite simțul atingerii, frigului și căldurii. Există diferiți factori care afectează pielea, cum ar fi radiațiile ultraviolete (UV), deshidratarea, invazia de microorganisme cum ar fi bacteriile, traumatismele mecanice și leziunile fizice.

 

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

 

 

Produsele chimice folosite pentru cosmetică sau îngrijirea pielii pot avea efecte negative asupra pielii și sănătății. De asemenea, aditivii chimici din produsele de îngrijire a pielii pot duce la iritații ale acesteia și reacții alergice, cum ar fi efectul nociv al unor loțiuni care conțin steroizi pentru albirea pielii. Recent, plantele medicinale au fost folosite ca sursă pentru produse de îngrijire a pielii. Extractele de ierburi au arătat o activitate antioxidantă mai puternică și mențin pielea nu numai sănătoasă, ci și mai tânără.

 

Cel mai mare beneficiu al extractelor de plante în îngrijirea pielii, aparține agenților lor naturali, cum ar fi omega-3, vitaminele, compușii flavonoizi precum apigenina și quercetina. De asemenea, anumite extracte din plante conțin nutrienți naturali, cum ar fi vitamina E, care menține pielea sănătoasă. Planta de galbenele (Calendula officinalis) a fost considerată una dintre cele mai importante plante medicinale. Gălbenelele dețin compuși activi, cum ar fi flavonoidele, care captează radicalii liberi și antioxidanți.

 

Planta de gălbenele are dimensiuni mici, cu frunze de culoarea verde deschis și flori care pot fi galbene sau potrocali. Există aproximativ 20 de specii de plante care fac parte din familia Calendula, dar numai Calendula Officinalis este folosită în medicina naturistă și în hrănire. Denumirea de “calendula” provine din latinescul „kalendae” care înseamnă „prima zi a lunii”.

 

În această ordine de idei, în rândurile care urmează îți prezentăm cum poți utiliza crema și extractul de gălbenele în beneficiul tău.

 

Ce beneficii are crema de gălbenele

Vindecarea leziunilor de la nivelul pielii

Datorită proprietăților sale antiinflamatoare sau antiseptice, crema de gălbenele este eficientă în vindecarea rapidă a arsurilor, a iritațiilor, a zgârieturilor și a ciupiturilor de insecte. În cazul în care pielea ta este afectată de una dintre afecțiunile amintite anterior, aplică o cantitate necesară de cremă de gălbenele pe zona afectată.

 

Emolient eficient

Crema pe bază de gălbenele este eficientă atunci când vine vorba despre înmuierea pielii foarte uscate. Această cremă poate fi folosită pentru proprietățile sale emoliente prin aplicarea pe călcâie, pe coate sau în zonele în care pielea este îngroșată.

 

Tratează iritațiile provocate de scutec bebelușilor

Pielea bebelușilor este foarte sensibilă și se irită foarte ușor din cauza purtării scutecelor. Crema organică, pe bază de gălbenele, poate trata acest tip de iritații. Asigură-te însă că folosești o cremă 100% naturală, fără substanțe chimice adăugate. Utilizează crema de gălbenele în momentul în care schimbi scutecul micuțului tău pentru a evita ititațiile.

 

Repelent pentru insecte

 

Mirosul proeminent al cremei de gălbenele, precum și conținutul bogat de uleiuri volatile fac din aceasta un excelent repelent pentru țânțari. Crema de gălbenele poate fi folosită pe post de loțiune de piele care menține insectele la distanță. Aplică crema de gălbenele în start subțire pe întrega suprafață a pielii care poate să intre în contact cu insectele.

 

Remediu pentru crampele menstruale

Advertisement

Crampele menstruale sunt o problemă des întâlnită la multe femei în perioada de menstruație. Acestea, de altfel, pot fi ameliorate într-un mod simplu și eficient cu ajutorul cremei de gălbenele. Masează-ți abdomenul cu crema de gălbenele, folosind mișcări circulare apoi aplică pe piele un prosop încălzit și vei simți o ameliorare a durerilor specifice perioadei dificile a lunii.

 

Extractul de gălbenele

Extractul de gălbenele se găsește sub formă de capsule, sub formă de praf, dar și sub formă de tinctură – Iată ce efecte are extractul de gălbenele asupra sănătății!

 

Reduce durerea provocată de hemoroizi

Studiile făcute în domeniu au scos la iveală faptul că extractul de gălbenele ajută la reducerea durerii provocate de hemoroizi, dar stimulează și accelerează și vindecarea țesutului inflamat din zona rectală.

 

Vindecă conjunctivita și alte inflamații oculare

Studiile realizate pe animale au dovedit că efectele antivirale și antibacteriene ale extractului de gălbenele sunt eficiente în reducerea inflamațiilor de la nivelul ochilor. Totodată, extractul de gălbenele protejează țesuturile ochilor de efectele dăunătoare ale radiațiilor ultraviolete.

 

Are proprietăți antiseptice

Extractul de gălbenele are efecte antiseptice, fiind eficient în tratarea mai multor infecții. Spre exemplu, tinctura de gălbenele vindecă infecțiile de la nivelul urechii. Câteva picături de tinctură de gălbenele aplicate zilnic în urechea internă reduc inflamația și accelerează vindecarea. De asemenea, și datorită proprietăților antifungice, extractul de gălbenele poate fi folosit pentru tratarea vaginitelor. Aplicarea unui unguent care conține câteva picături de tinctură de gălbenele favorizează multiplicarea bacteriilor bune din zona vaginală.

 

Întărește sistemul imunitar

Extractul de gălbenele întărește sistemul imunitar, prevenind răcelile. De asemenea, acesta ajută și în tratamentul tusei și al febrei.

 

Calmează spasmele musculare

Extractul de gălbenele ajută la relaxarea mușchilor, prevenind spasmele musculare. Inclusiv crampele abdominale apărute din cauza constipației sunt ameliorate de acest extract.

 

Extractul de metanol de gălbenele

Experții în domeniu, în baza unui studiu, au încercat să demonstreze că extractul de metanol de gălbenele are efecte antioxidante și anti-îmbătrânire. Rezultatele studiului au arătat că extractul de metanol de gălbenele, datorită nivelurilor ridicate de polifenoli, induce sinteza colagenului și inhibă degradarea acestuia în fibroblastele dermice umane. Mai mult, aceste descoperiri, sugerează că acest extract ar putea proteja pielea umană împotriva foto-îmbătrânirii prin atenuarea daunelor oxidative și prin stimularea sintezei de colagen. Astfel, extractul de metanol de gălbenele are un potențial semnificativ anti-îmbătrânire a pielii.

 

Extractul de flori de gălbenele ca sursă de compuși bioactivi precum derivații de rutina și quercetină, vitexina, luteolina, apigenina și kampferol, acționează ca un antioxidant pentru a restabili sănătatea pielii și rezistența la îmbătrânire.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

Antioxidant and Skin Anti-Aging Effects of Marigold Methanol Extract – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5776915/

 

https://www.doc.ro/sanatate/crema-si-extractul-de-galbenele-cum-si-de-ce-sa-le-folosesti

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Cimbrul, planta cu efecte curative

Folosești cimbrul în bucătărie, mai ales la preparatele tradiționale, însă ai privit vreodată această plantă ca pe un medicament?  Cimbrul este o plantă robustă, tufoasă, cu frunze verzi-cenușii, ce are un parfum și un gust intense. Cu toate că este originar din zona mediterană și din unele zone ale Africii, cimbrul a fost folosit la început de către egipteni.

 

Deși există mai mult de șaizeci de tipuri de cimbru (lat.Thymus vulgaris), cimbruul de grădină este cea mai comună specie culinară. Este, de asemenea, tipul cel mai frecvent utilizat în rețetele și remediile istorice, în special în Grecia Antică, Roma și Egipt. Cimbrul adaugă aromă instantanee preparatelor culinare, dar poate oferi și beneficii pentru sănătate. În zilele noastre, cimbrul este folosit în bucătărie pentru asezonarea multor preparate. Frunzele de cimbru sunt folosite fie proaspete, fie deshidratate ori chiar sub formă de pulbere macinată.

 

Cimbrul, această plantă medicinală și condiment, poate fi folosită în tratarea și prevenirea multor afecțiuni. Speciile de plante aromatice din genul Thymus (e.g. Thymus serpyllum, Thymus algeriensis și Thymus vulgaris) sunt plante medicinale importante, foarte recomandate datorită proprietăților terapeutice antireumatice, antiseptice, antispasmodice, antimicrobiene, cardiace, carminative, diuretice și expectorante ale uleiurilor lor esențiale, cunoscute în mod obișnuit sub numele de ulei de cimbru. Uleiul este, de asemenea, benefic în stimularea sistemului imunitar și ajută la combaterea răcelii, gripei, bolilor infecțioase și frisoanelor. S-a dovedit a fi un antiseptic urinar, fiind foarte util pentru cistită și uretrită.

 

RECOMANDARILE EXPERTILOR 

 

 

 

Valoare nutrițională cimbru

Cimbrul este bogat în vitamina C, vitamina A și vitaminele B. O porție de 100 de grame de frunze proaspete de cimbru oferă 160 miligrame de vitamina C.

 

Cimbru este, de asemenea, o sursă bună de:

• mangan;
• magneziu;
• zinc;
• potasiu;
• calciu;
• fier.

 

Nutrienți cimbru per porție

Poți prepara ceai de cimbru folosind frunze proaspete sau uscate. În funcție de rețetă, nutrienții per porție vor diferi puțin. Într-o linguriță de frunze proaspete de cimbru, există: 0,80 calorii, 40 mg proteine, 10 mg grăsime, 196 mg carbohidrați, 112 mg fibră, 70 mg sodiu. Prin comparație, o linguriță de frunze uscate de cimbru conține: 2, 76 calorii, 91 mg proteine, 74 mg grăsime, 639 mg carbohidrați, 370 mg fibră, 550 mg sodiu.

 

Beneficii cimbru

Reduce anxietatea – practicienii de aromoterapie consideră că cimbrul are efecte anxiolitice. Potrivit unui studiu1 din 2014 efectuat pe șobolani, publicat în Journal of Acute Disease, s-a demonstrat că cimbrul scade nivelul de stres. 

 

Gestionează dermatita atopică cronică – conform unui studiu2 din 2018, aplicarea timolului pe pielea pacienților cu dermatită atopică are un răspuns fiziologic direct. Pe lângă inhibarea compușilor inflamatori cunoscuți sub numele de citokine, timolul ajută la micșorarea straturilor cutanate dermice și epidermice, umflate, ce sunt caracteristice dermatitei. În plus, timolul a reușit să prevină infecțiile secundare cauzate de bacteriile Staphyloccocus aureus.

 

Proprietăți antifungice și antiinflamatorii– timolul este cea mai activă substanță din cimbru, care are capacitatea de a preveni infecțiile fungice și totodată, chiar de a lupta împotriva acestora. Mai mult decât atât, timolul poate lupta împotriva ciclooxigenazei-2 (COX-2), o enzimă responsabilă de inflamația din organism. În plus, carvacrolul, un alt ulei din cimbru, are un efect similar, reducând citokinele inflamatorii.

 

Tratează problemele respiratorii – cimbrul este excelent și pentru sănătatea respiratorie și este folosit de sute de ani pentru tratarea afecțiunilor respiratorii începând de la tuse, congestie nazală și până la sinuzită, bronșită sau astm bronșic. Acționând precum un expectorant, acesta poate fi folosit pentru tratarea tusei productive. Pentru a-i potența efectele benefice asupra aparatului respirator, consumă cimbru sub formă de ceai.

 

Advertisement

Întocmai cum s-a dovedit într-un studiu3 din 2013, timolul acționează asupra receptorilor de pe limbă, gură, gât și pasajele nazale suprimând tusea. Participanții la studiu au primit un spray nazal pe bază timol. Fiecare dintre ei a fost expus ulterior, la stimuli de tuse și supuși mai multor teste. În final, s-a constatat că spray-ul nazal a redus semnificativ numărul și severitatea tusei, precum și impulsul general de a tuși.

 

Remediu pentru infecții intestinale. Timolul neutralizează o anumită bacterie enterică asociată cu boli intestinale. Enterita necrotică cauzată de bacteria Clostridium perfringens este una dintre cele mai dăunătoare boli infecțioase la păsări. Într-un studiu4 din 2017, puii de găină infectați cu Clostridium perfringens, au fost hrăniți cu un amestec de uleiuri esențiale, care conțin 25% timol și 25% carvacrol, un alt fenol puternic găsit în cimbru.

 

După 21 de zile, păsările tratate au avut mult mai puține bacteriie intestinale decât păsările netratate și de asemenea, au prezentat mai puține leziuni intestinale și decese corelate cu Clostridium perfringens. Însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina dacă același efect ar putea apărea la oameni , cu alte tipuri de bacterii Clostridium.

 

Antibiotic natural pentru tratarea disbiozei intestinale –  Potrivit studiul4 anterior precizat, completarea dietei alimentare cu timol și carvacrol, înainte de infectarea cu bacteria Clostridium perfringens reduce semnificativ leziunile intestinale și mortalitatea. Uleiul esențial pare să limiteze creșterea bacteriană și să moduleze patogenitatea bacteriilor din intestin. Așadar, cimbrul ar putea să ajute flora intestinală să se refacă și să accelereze vindecarea și în cazul disbiozei intestinale, care este o afecțiune ce apare în urma unui dezechilibru bacterian apărut din cauza unor medicamente agresive ori a unor „invadatori” din exterior. Simptomele disbiozei intestinale includ diareea, sindromul de colon iritabil, migrenele, depresia și acneea.

 

Calmează durerea și spasmele. Cimbrul este recunoscut de mult timp, pentru proprietățile sale analgezice și antispastice. Într-un studiu5 publicat în anul 2012, oamenii de știință le-au oferit participantelor la cercetare, fie suplimente pe bază de cimbru, de patru ori pe zi, fie Ibuprofen, de trei ori pe zi pentru a trata crampele menstruale. După două luni de tratament, ambele grupuri de femei au raportat niveluri similare de alinare a durerii și spasmelor. Acest fapt sugerează că cimbrul poate fi o alternativă viabilă la Ibuprofen, cu mult mai puține efecte secundare.

 

Benefic pentru igiena orală și afte bucale – timolul, substanța activă din cimbru, se regăsește în apa de gura, pentru că asigură protecție împotriva bacteriilor. Așadar, poți folosi ceaiul de cimbru pentru prevenirea plăcii bacteriene, a gingivitelor și a respirației urât mirositoare. Mai mult decât atât, există dovezi că cimbrul ar putea trata aftele orale, o infecție frecventă cauzată de ciupercile Candida albicans. Potrivit unui studiu6 in vitro realizat în 2015, timolul a reușit să suprime creșterea C. albicans și a altor tulpini Candida. Cercetătorii cred că timolul a inhibat producția de ergosterol, o substanță asemănătoare colesterolului, necesară pentru a favoriza creșterea fungică. Totodată, atunci când este utilizat în asociere cu medicamentul antifungic nistatină, timolul a reușit să distrugă 87,4% din toate tulpinile Candida.

 

Reduce tensiunea arterială – extractul de cimbru reduce semnificativ tensiunea arterială, așa că poți înlocui sarea cu cimbru pentru a-ți asezona mâncarea. Cercetătorii de la Universitatea din Belgrad au descoperit în cadrul unui studiu7 că un extract apos, saturat cu apă, obținut din cimbru sălbatic, a redus tensiunea arterială la șobolani. Șobolanii răspund la hipertensiune în mod similar cu oamenii, astfel încât descoperirile ar putea avea implicații pentru organismul uman. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe teste pentru ca datele să se dovedească semnificative.

 

Proprietăți antioxidante – cimbrul este una dintre plantele cu cea mai mare concentrație de antioxidanți. Antioxidanții fenolici din cimbru, printre care și luteina și zeaxantina, luptă împotriva radicalilor liberi combătând efectele pe care aceștia le au asupra organismului. Așadar, cimbrul previne stresul oxidativ și efectele dăunătoare, pe care acesta le are. În plus, uleiul esențial de cimbru (lat.Tymus vulgaris) are o potențială activitate antioxidantă, după cum a demonstrat și un studiu8 din 2011.

 

Efect anticancerigen –Un studiu9 realizat la Lisabona, a constatat că extractele de cimbru mastic ar putea proteja oamenii de cancerul de colon.

 

Stimulează circulația sangvine – concentrația mare de fier și alte minerale importante regăsite în cimbru, stimulează producția de celule roșii, îmbunătățind circulația sanguină, dar de asemenea, contribuie și la oxigenarea mai bună a organelor și a extremităților corpului.

 

Fortifică sistemul imunitar – fiind bogat în conținutul de vitamina C, cimbrul are efecte benefice asupra sistemului imunitar. Vitamina C acționează, de asemenea, și asupra producției de colagen, substanță esențială pentru repararea și regenerarea celulelor, țesuturilor, mușchilor și vaselor de sânge.

 

Reduce stresul – vitamina B6, care se regăsește din belșug în cimbru, are un puternic efect asupra neurotransmițătorilor din creier care declanșează eliberarea de hormoni ai stresului.

 

Cum să introduci cimbrul în dieta ta

Poți consuma cimbru proaspăt sau deshidratat, la prepararea mâncărurilor. De asemenea, poți face sos pesto pe bază de cimbru sau poți adăuga cimbru proaspăt în omleta preparată la micul dejun ori poți face pâine de casă cu cimbru. Și ceaiul de cimbru este o variantă de luat în seamă, dacă vrei să profiți de beneficiile acestei plante curative.

 

Cum să prepari ceaiul de cimbru?

Poți prepara ceai de cimbru folosind frunze proaspete sau praf de cimbru măcinat ori cimbru uscat. Dacă folosești frunze proaspete, adaugă câteva crenguțe de cimbru la o cană de apă clocotită. Lasă-le la infuzat și strecoară-le după 5-8 minute. Dacă prepari cu cimbru praf, adaugă aproximativ o linguriță de pulbere la o cană de apă clocotită și amestecă de mai multe ori, dacă este necar pentru a te asigura că se combină perfect.

 

Selecție și depozitare cimbru

Cimbrul poate fi cumpărat sub formă de plantă uscată sau proaspătă sau îl poți cultiva în grădina proprie. Cimbru uscat poate fi păstrat în condiții de siguranță la temperatura camerei, timp de până la doi ani, dar își pierde rapid proprietățile, după aproximativ un an.

 

Cimbrul proaspăt rezistă în general, aproximativ o săptămână în frigider și va începe să se înnegrească, ulterior. Cimbrul proaspăt poate fi congelat și adăugat în stocuri direct din congelator.

Capsulele de cimbru conțin frunze de cimbru praf și pot fi administrate de obicei, în doze între 250 și 500 de mg în fiecare zi. Ca regulă generală, nu depăși niciodată doza recomandată pe eticheta produsului.

 

Uleiul esențial de cimbru este de regulă, vândut în sticle de chihlimbar rezistente la lumină sau albastru de cobalt. Cele mai bune uleiuri de cimbru vor include, în general, numele în limba latină al plantei, adică Thymus vulgaris, țara de origine și metoda de extracție.  Poți păstra uleiul esențial în frigider sau într-o cameră rece și uscată, ferit de lumina directă a soarelui. Radiațiile ultraviolete de la soare pot deteriora uleiurile esențiale.

 

Recomandări. La ce trebuie să fii atent

Cimbrul proaspăt și uscat este în general, sigur pentru consum. Cu toate acestea, consumul excesiv de cimbru poate indigestie, crampe, dureri de cap și amețeli. În același timp, uleiurile esențiale de cimbru sunt foarte concentrate și pot fi toxice în forma lor nediluată.

 

Persoanele care sunt alergice la cimbru sau la plante similare, cum ar fi busuioc, oregano, salvie și lavandă, pot prezenta simptome, precum sensibilitatea pielii, dacă ating frunze de cimbru sau greață, arsuri la stomac, diaree și vărsături, dacă consumă sau beau ceai de cimbru.

 

Mai mult decât atât, uleiul de cimbru sau suplimentele pe bază de cimbru trebuie evitate în timpul sarcinii. Timolul are efecte asemănătoare estrogenilor, care pot influența menstruația și pot crește riscul de avort spontan. Utilizarea cimbrului la gătit nu prezintă însă, un astfel de risc. Siguranța consumului uleiului de cimbru și a suplimentelor de cimbru, la copii nu a fost stabilită.

 

Interacțiuni cimbru

Cimbrul poate încetini coagularea sângelui și poate amplifica efectele anticoagulanților precum Coumadin (warfarină) sau Plavix (clopidogrel), provocând sângerări ușoare și vânătăi. De aceea, administrarea uleiului de cimbru sau suplimentelor pe bază de cimbru trebuie oprite cu cel puțin două săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală pentru a preveni sângerările excesive.

 

Totodată, uleiul de cimbru sau suplimentele pe bază de cimbru trebuie utilizate cu precauție la persoanele care iau medicamente pentru tensiunea arterială ridicată. Administrarea acestora împreună, poate provoca hipotensiune arterială, adică o scădere anormală a tensiunii arteriale.

 

Pentru a evita interacțiunile de acest fel, discută cu medicul dacă iei sau intenționezi să iei cimbru pentru a trata orice afecțiune de sănătate. Asigură-te că menționezi toate medicamentele și suplimentele pe care le folosești în prezent.

 

 

 

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie:

1.Studiul „To evaluate anti-anxiety activity of thymol”, publicat în Journal of Acute Disease 3.2 (2014): 136-140, autori: Bhandari, Sanjay Singh, and Mahaveer Prasad Kabra.

2.Studiul „Thymol attenuates the worsening of atopic dermatitis induced by Staphylococcus aureus membrane vesicles”, publicat în International immunopharmacology 59 (2018): 301-309, autori: Kwon, Hyo Il, et al.

3.Studiul „Urge to cough is significantly abolished by nasal thymol application” (2013), publicat în European Respiratory J,ourna,l autori: Gavliakova, Silvia, et al.

4.Studiul „Supplemental thymol and carvacrol increases ileum Lactobacillus population and reduces effect of necrotic enteritis caused by Clostridium perfringes in chickens”, Scientific reports 7.1 (2017): 1-11, autori: Yin, Dafei, et al.

5.Studiul „The impact of a novel herbal Shirazi Thymus Vulgaris on primary dysmenorrhea in comparison to the classical chemical Ibuprofen”, publicat în Journal of research in medical sciences: the official journal of Isfahan University of Medical Sciences 17.7 (2012): 668, autori: Direkvand-Moghadam, Ashraf, and Afra Khosravi

6.Studiul „Antifungal activity and mode of action of thymol and its synergism with nystatin against Candida species involved with infections in the oral cavity: an in vitro study”, publicat în BMC complementary and alternative medicine 15.1 (2015): 1-7, autori: De Castro, Ricardo Dias, et al

7.Studiul „Antioxidant and antihypertensive activity of extract from Thymus serpyllum L. in experimental hypertension”, publicat în Plant foods for human nutrition 68.3 (2013): 235-240, autori: Mihailovic-Stanojevic, N., et al

8.Studiul „Antioxidant properties of Thymus vulgaris oil against aflatoxin-induce oxidative stress in male rats”, publicat în Toxicon 57.7-8 (2011): 984-991, autori: El-Nekeety, Aziza A., et al.

9.Studiul „Thymus mastichina: chemical constituents and their anti-cancer activity”, publicat în Natural product communications 7.11 (2012): 1934578X1200701120, autori: Gordo, Joana, et al.

Medical News Today: „What are the benefits of thyme?”, https://www.medicalnewstoday.com/articles/266016#forms

Webmed: „Thyme Tea: Health Benefits, Nutrition Facts, and How to Prepare It”, https://www.webmd.com/diet/thyme-tea-health-benefits#1

Very Well Health:

„The Health Benefits of Thyme (Thymus Vulgaris)”, https://www.verywellhealth.com/the-benefits-of-thymus-vulgaris-88803

 

 

//////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Ridichea neagra – beneficii, proprietati si retete

Ridichea neagra este o radacinoasa, de marimea unui cartof mediu, cu exteriorul negru si miezul alb. Ignorata pe nedrept, este una dintre vegetalele pe care merita sa o incluzi in meniu pentru beneficiile sale, dar si pentru gustul provocator. Ridichea neagra face parte din familia Brassicaceae (din care provin si ridichile rosii, varza, varza de Bruxelles, conopida si broccoli, dar si planta de mustar). Se mai numeste si ridiche spaniola sau ridiche Erfurter si este disponibila de la finalul verii pana in perioada de iarna, pentru ca, dupa recoltare, isi pastreaza mult timp gustul si proprietatile, daca este depozitata corect, la intuneric, racoare si ferita de inghet.

 

Ce trebuie sa stii despre ridichea neagra

Beneficii si proprietati

Valori nutritionale

Contraindicatii

Retete cu ridiche neagra

Sirop de ridiche neagra

Salata de ridiche neagra

Supa crema de ridiche

 

Ce trebuie sa stii despre ridichea neagra

Cu o radacina comestibila, fiind cunoscuta si consumata in Egiptul Antic (muncitorii ce ridicau piramidele o primeau in ratia zilnica), ridichea neagra are doua soiuri cunoscute: unele rotunde, altele alungite. Diferentele de gust dintre cele doua tipuri sunt minime, ambele avand aroma puternica si gust intens, ce se datoreaza compusilor specifici pe care ii contin, cu scopul de a proteja planta de daunatori. Este unul dintre multiplele avantaje ale acesteia: poate fi cultivata fara a avea nevoie de tratamente de intretinere, avand una dintre cele mai curate radacini, din punctul de vedere al contaminarii cu ingrasaminte sau alte chimicale folosite in agricultura. Alege-le pe cele de culoare neagra, uniforma, care sunt netede, grele si tari si au un miros caracteristic usor intepator, dar placut.

 

Trebuie remarcate proprietatile extraordinare pe care le are ridichea neagra, prin continutul exceptional de minerale si vitamine, dar si datorita efectelor certe pentru organism, piele si par.

 AICI gasesti toata oferta de FRUCTE SI LEGUME

Beneficii si proprietati

Lista beneficiilor pentru sanatate pe care le are ridichea neagra este lunga, fiecare in parte fiind un motiv in plus pentru a o consuma, mai ales in sezonul rece, dar nu numai. Ridichea are efect diuretic, detoxifiant, antiinflamator si intervine activ in metabolismul grasimilor si in reglarea functiei tiroidei.

 

Este benefica pentru ficat. Organ vital, ficatul beneficiaza din plin de proprietatile pe care le are ridichea neagra. Aceasta contine multe vitamine (un complex de vitamine din grupul B, vitamina C) si minerale (calciu, magneziu, fier, zinc etc.), ce faciliteaza fluxul de bila si mentin sanatatea hepatica.

Ridichea este un aliat naturist dovedit pentru vindecarea infectiilor sistemului respirator.  Are capacitatea de a fluidiza secretiile bronsice si, prin aceasta, amelioreaza sau vindeca tusea. Mai mult, ridichea este exceptional de bogata in antioxidanti, unii dintre ei cu intens efect antiinflamator, iar aceste actiuni combinate o fac benefica in raceala si gripa.

Hiperfunctia tiroidiana poate fi compensata prin consumul de ridiche neagra. Un compus cu sulf (care da si aroma specifica pe care o are radacina), numit raphanin, are un rol esential in reglarea secretiei tiroidiene, fiind un compus cu efect antiviral puternic.

O alta actiune benefica este aceea ca, prin compusii sai, participa activ la accelerarea circulatiei grasimilor, prin activarea functiilor hepatice ce regleaza nivelul colesterolului sangvin. Una din functiile ficatului este aceea de a absorbi excesul de grasimi inainte de a fi depus in tesuturile adipoase si pe peretii arteriali. Elementele nutritive active din ridiche intensifica exact aceasta functie hepatica.

Ridichea neagra, consumata sub forma de salata, poate fi eficienta in a curata toxinele din tubul digestiv, prin imbunatatirea pH-ului sucurilor gastrice. Fiind si bogata in fibre, usureaza procesele de digestie. La aceasta se adauga si capacitatea de a ameliora aciditatea gastrica ca efect al diminuarii toxinelor.

Este un remediu natural impotriva pietrelor la nivelul rinichilor si vezicii biliare. Are efect diuretic si curata rinichii de reziduuri, prin mobilizarea si stimularea eliminarii naturale a nisipului renal.

Ridichea este o sursa foarte buna de potasiu si magneziu. Aceste doua minerale sunt necesare pentru a mentine echilibrul chimic cerebral, fiind si electroliti valorosi. Se poate spune ca restabileste echilibrul electrochimic al creierului, creste capacitatea de concentrare si imbunatateste memoria.

Beneficiile pe care le are la nivelul organismului se reflecta pe piele. Capacitatea de eliminare a toxinelor si cea de detoxifiere fac pielea frumoasa si pot ameliora acneea si unele boli de piele. Continutul ridicat de antioxidanti naturali este activ in temperarea proceselor de imbatranire a pielii. Sucul proaspat de ridiche neagra este un veritabil tonic ce amelioreaza acneea si elimina petele pigmentare.

Caderea parului este o problema frecventa. Sucul de ridiche poate combate acest proces. Fie consumat ca atare, fie aplicat pe par ca un tonic, sucul de ridiche activeaza radacinile firului de par si stimuleaza cresterea. Acelasi suc, aplicat pe scalp, combate si, uneori, vindeca dermatitele care produc matreata. Un beneficiu asociat este reglarea secretiei de sebum care ingrasa parul si irita scalpul.

 

Vezi  AICI  toate ofertele noastre de SALATE

Valori nutritionale

Pentru cate beneficii are, este foarte saraca in calorii. Ridichea neagra contine circa 16 calorii in 100 de grame. In aceeasi cantitate de ridiche neagra se afla:

apa – 95,27 g;

proteine – 0,68 g;

grasimi – 0,1 g;

carbohidrati – 3.4 g;

fibre – 1.6 g;

zaharuri – 1.86 g;

calciu – 25 mg;

fier – 0.34 mg;

magneziu – 10 mg;

fosfor – 20 mg;

potasiu – 233 mg;

sodiu – 39 mg;

zinc – 0.28 mg;

cupru – 0.05 mg;

vitamina C – 14.8 mg;

vitamine din grupul B (B1 – 0.012 mg, B2 – 0.039 mg, B3- 0.254 mg, B6 – 0.071 mg, B9- 25 µg);

vitamina K – 1,3 µg.

 

In plus, pe langa toate acestea, ridichea neagra contine si colina, echivalenta unui neurotransmitator cerebral, luteina, o enzima vitala pentru acuitatea vizuala, si acizi grasi saturati.

Contraindicatii

Practic, daca gustul si aroma pe care le are ridichea neagra iti plac, contraindicatiile nu exista. Trebuie, insa, consumata cu prudenta de cei care au sensibilitate gastrica, dar si de persoanele care sufera de hipotiroidism (o insuficienta tiroidiana cronica). Consumata in cantitati normale, sub forma de salata sau preparata termic, reactiile neplacute sunt extrem de rare.

 

Vezi categoria noastra de  INGREDIENTE CULINARE

Retete cu ridiche neagra

Este foarte simplu de consumat ridichea neagra. Se rade si se face o salata, dreasa dupa gust cu putin ulei, sare si piper. Dar asta nu este tot. Exista cateva retete care vor scoate in evidenta gustul si aromele speciale pe care le are ridichea. Nu poate fi trecuta cu vederea nici prepararea siropului de ridiche neagra cu miere, care are, inainte de orice, scop terapeutic.

 

Sirop de ridiche neagra

Se prepara foarte simplu si poate fi pastrat la rece, cateva zile. Este foarte activ impotriva tusei, avand capacitatea de a fluidiza secretiile bronsice si, prin aceasta, de a ameliora si chiar vindeca tusea.

 

Ingrediente

ridiche neagra;

miere.

 

Mod de preparare

Spala bine ridichea neagra. Taie din ridiche sub forma unui capac si scobeste interiorul, astfel incat peretii acesteia sa ramana de 1-2 centimetri, in functie de cat este de mare. Umple o treime din spatiu cu miere de albine (se poate si cu zahar, dar este mult mai eficient cu miere), pune capacul de ridiche la loc si las-o la rece circa 12 ore. In gaoace se va forma un sirop galben, din care se administreaza una-doua linguri, de doua-trei ori pe zi.

 

Salata de ridiche neagra

Salata este forma cea mai simpla prin care poate fi consumata ridichea. Se face simplu si se diversifica in functie de preferinte, pentru ca se poate combina cu alte radacinoase (morcovi sau telina) ori cu fructe (mere). Iar daca te incumeti la ceva cu tenta exotica, o poti asorta cu citrice dulci sau struguri (ori stafide). Ideea este ca gustul usor amarui al ridichii se imbina foarte bine cu fructele sau legumele dulci. Una dintre cele mai bune retete este cea cu ceapa. Iata detaliile:

 

Ingrediente

2 ridichi negre;

2 ceape;

suc de lamaie;

1 lingurita de ulei de masline;

sare;

piper;

patrunjel;

1 mana de nuca sfaramata;

1 lingura de mustar dulce;

1 lingura de smantana sau iaurt gras.

 

Mod de preparare

Spala bine ridichea. Curata eventualele impuritati de pe coaja si rade-o cu tot cu coaja, prin razatoarea mare. Presara un praf de sare peste ridichea rasa. Taie ceapa pestisori si presara putina sare peste aceasta. Cu mana, amesteca usor in ceapa, pentru a se inmuia putin. Adauga ceapa peste ridichea rasa si amesteca. Presara deasupra nuca maruntita. Dressingul se prepara amestecand iaurtul sau smantana cu mustarul dulce. Adauga sucul de la jumatate de lamaie, piper si ulei de masline. Pune dressingul peste ridiche si ceapa, amesteca, potriveste de sare, pune patrunjel proaspat si las-o la rece pana o servesti.

Supa crema de ridiche

Ar putea fi privita ca pe o provocare, dar are un gust senzational, este simplu de facut si foarte sanatoasa. Este perfecta in perioada de toamna tarzie, pentru ca este o infuzie de vitamine si minerale, plus un aliat pretios in prevenirea afectiunilor virale.

Ingrediente

1 ridiche neagra mare (400 g);

1 ceapa;

1 catel de usturoi;

1 cartof potrivit;

500 ml de supa de legume (se poate folosi un cub de concentrat de supa de legume);

200 ml lapte de nuca de cocos;

un varf de lingurita de nucsoara;

sare si piper negru dupa gust;

ulei pentru gatit.

 

Mod de preparare

Ridichea si cartoful se spala bine, se curata si se taie cuburi. Pune ulei intr-un vas incapator si caleste ceapa taiata marunt, pana devine moale si translucida. Adauga usturoiul si amesteca.

Adauga ridichea si cartoful, un varf de nucsoara, sare si piper negru, pune supa de legume si laptele de cocos, lasa sa fiarba, acoperit, timp de 15-20 de minute. Omogenizeaza supa cu un blender si serveste.

 

Ridichea neagra este un aliment benefic si valoros, astfel ca merita sa fie introdusa in meniul familiei. Preparata dupa retetele acestea sau in oricare alt mod, aduce arome si gusturi noi, provocatoare.

 

 

https://www.mega-image.ro/inspiratie/idei-pentru-tine/ridichea-neagra

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Top 5 ceaiuri din plante medicinale existente în România; TOP 5 plante medicinale “bune la toate” – trebuie sa le ai in casa! 15 plante medicinale pentru sanatate; Top 4 plante medicinale benefice în reducerea inflamației; Top 8 plante medicinale pentru sănătatea intestinală; Topul celor 4 plante medicinale împotriva durerilor articulare; 10 plante care amana imbatranirea pielii-Cum poti intarzia imbatranirea pielii cu ajutorul plantelor si al suplimentelor…Plante medicinale pentru îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale; Plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare; Legătura dintre plantele medicinale și sănătatea mintală: ce spune știința?TOP 10 plante medicinale cu efect de antibiotic; Top 7 plante medicinale ce ajuta impotriva tusei; Top 7 plante pentru plămâni sănătoși și pentru susținerea aparatului respirator; Top 10 cele mai eficiente ceaiuri din plante medicinale pentru slabit

 

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////// ///////////////

 

 

Top 10 cele mai eficiente ceaiuri din plante medicinale pentru slabit

 

 

 

Foarte multe persoane doresc sa aiba o silueta frumoasa fara a merge regulat si intens la sala de gimnastica. De aceea ele folosesc ceaiurile de slabit pentru a pierde in greutate, ceea ce le ajuta sa elimine toxinele din corp si grasimile nesantoase depozitate in organism.

 

Ceaiul de plante medicinale este o bautura care se realizeaza foarte usor acasa. Nu ai nevoie decat de apa clocotita si de planta medicinala respectiva. Ceaiul se pregateste foarte simplu: se incalzeste o cana de apa pana la temperatura de fierbere apoi se pune o lingura de planta si se lasa la infuzat timp de 5-10 minute. In functie de fiecare planta medicinala si de gustul dorit variaza si timpul de realizare a infuziei.

 

Top 10 cele mai eficiente ceaiuri din plante medicinale pentru slabit:

Plantele medicinale se culeg din locuri nepoluate si se spala intotdeauna inainte de utilizare. Daca unele plante medicinale sunt ocrotite prin lege si nu pot fi culese este recomandat ca ele sa fie cultivate in gradina proprie spre a fi apoi folosite. Dupa ce sunt recoltate, plantele se usuca intr-un loc curat, bine aerisit, la umbra (cum este de exemplu podul casei) apoi se depoziteaza in saculeti de panza sau de hartie, dar la fel de bine si in recipiente de sticla sau portelan. Durata de uscare este in functie de grosimea plantelor si continutul de apa. In timpul uscarii plantele se controleaza periodic pentru a fi curatate de partile care sunt atacate de mucegai si intoarse pe alta parte pentru a se usca uniform.

 

Ceai de urzica

1. Ceaiul de urzica este unul dintre cele mai cunoscute remedii populare pentru pierderea in greutate. Desi unele persoane sunt de parere ca are un gust oarecum neplacut il folosesc pentru ca le ajuta sa scada in greutate in mod eficient si sanatos. Pentru a avea un gust acceptabil, ceaiul de urzica nu se bea niciodata cald si indulcit. Urzica este o planta foarte bogata in vitamine (mai ales vitamina A, B12, C, K), tanin, histamina, caroten, calciu, potasiu, fier, siliciu, acid formic, acid galic, clorofila.

 

Avand in vedere aceste elemente componente se intelege de ce aceasta planta ajuta la scaderea in greutate dar si la purificarea organismului, vindecarea anemiei, imbunatatirea digestiei, a aspectului pielii si unghiilor, reducerea zaharului din sange, consolidarea sistemului imunitar si revitalizarea corpului. Ceaiul de urzica se prepara astfel: se adauga 5 lingurite de frunze de urzica la un litru de apa clocotita si se lasa la infuzat timp de 10 minute. Tratamentul se face timp de 30 de zile, se bea cate 3 cani de ceai pe zi.

 

Ceai verde si scortisoara

2. Ceaiul verde este deja un preparat recunoscut de cercetatori ca fiind eficient in dietele pentru scaderea in greutate. Aceasta bautura este foarte placuta la gust, recomandata persoanelor supraponderale si celor care vor sa aiba o stare de sanatate buna. Ceaiul verde are proprietati diuretice, astringente, antioxidante, de reglare a temperaturii corpului, de vindecare a ranilor, de reducere a absorbtiei de acizi grasi si imbunatatire a digestiei.

 

Pentru a scadea in greutate se recomanda 2-3 cani de ceai pe zi, iar tratamentul se face timp de 4 saptamani. Cei care sunt consumatori de cafea trebuie sa renunte la aceasta batura pe perioada cat fac tratament cu ceai verde. Ei vor inlocui cafeaua cu ceaiul verde, iar efectul va fi asemanator. In acest fel ceaiul verde va ajuta la arderea grasimilor si accelerarea metabolismului si deci la scaderea in greutate. In urma unor studii realizate de cercetatori s-a ajuns la concluzia ca ceaiul verde inhiba absorbtia intestinala de glucoza si lipide, deci lupta impotriva obezitatii si diabetului zaharat de tip II.

 

Citește și:  Vrei sa scapi rapid de kg in plus? Slabeste cu dieta braziliana 4-5 kg in 2 saptamani!

 

3. Ceaiul de frunze de dud este un miracol al naturii, ajuta la scaderea in greutate si tratamentul unor boli: ulcer, gastrita, cancer si diaree. Dudele sunt o sursa importanta de resveratrol de aceea specialistii considera ca au proprietati anticancerigene. De asemenea aceste fructe ajuta in lupta contra bacteriilor daunatoare organismului si virusilor, sunt un supliment alimentar eficient in prevenirea diabetului zaharat si altor boli grave. Frunzele de dud sunt excelente pentru ceai iar fructele sunt foarte bune la gust si sanatoase pentru organism.

 

Ceai de papadie

4. Ceaiul de papadie este foarte benefic pentru organism si in curele de slabire. Are proprietati diuretice puternice, scade nivelul de colesterol din sange, intinereste mintea si corpul, imbunatateste digestia si functionarea sistemului respirator, purifica sangele, amelioreaza retentia de apa, scade nivelul de colesterol, ajuta in tratamentul reumatismului, artritei, diabetului zaharat de tip I si II, contine substante antioxidante care protejeaza organismului de efectele nocive ale radicalilor liberi.

 

 

Ceai negru, Foto: albayan.ae

5. Ceaiul negru la fel ca si ceaiul verde ajuta la accelerarea metabolismului si astfel la intensificarea scaderii in greutate. De asemenea, ceaiul negru este apreciat pentru efectul sau asemanator insulinei pe care il are datorita unor substante speciale din compozitia sa. Este o bautura care ajuta la detoxifierea organismului, la eliminarea toxinelor acumulate in timp in corp, la imbunatatirea digestiei, are proprietati laxative si de reglare a nivelului de zahar din sange. Gustul sau este placut chiar daca este indulcit sau nu.

 

Ceai de anghinare

 

6. Ceaiul de anghinare ajuta in controlul greutatii corpului, promoveaza indepartarea rapida a grasimilor, are un continut redus de calorii, imbunatateste digestia si functionarea ficatului, accelereaza metabolismul, stimuleaza secretia bilei, purifica rinichii, promoveaza eliminarea toxinelor din organism. Aceste plante au numeroase minerale si vitamine, carbohidrati, antioxidanti si proteine de aceea ceaiul din anghinare este sanatos si are proprietati utile pentru organism.

 

Ceai de macese, Foto: weightl0ssbl0g.wordpress.com

7. Ceaiul de macese are vitamina C pentru ca aceste fructe de padure se pot lauda cu o mare cantitate de acid ascorbic ce este foarte util in combaterea infectiilor cailor respiratorii, racelii si durerilor de gat. De asemenea ceaiul de macese are proprietati antiinflamatorii, antialergice, anticancerigene, diuretice, astringente, de eliminare a toxinelor din organism, de consolidare a sistemului imunitar si scadere in greutate.

 

Matase de porumb, Foto: womanwithwingsblog.blogspot.com

8. Ceaiul de matase de porumb este folosit frecvent in tratamentele oferite de medicina traditionala pentru vindecarea unor boli. Contine elemente active foarte importante pentru sanatate: calciu, potasiu, alantoina, vitamina C, saponina, vitamina K, ulei esential, vitamina E si altele. Este eficient in tratamentul obezitatii si al unor afectiuni ale inimii si ficatului. Are proprietati diuretice, antiseptice, este recomandat pacientilor care sufera de afectiuni ale prostatei, de sindrom de tunel carpian si simptome ale sindromului premenstrual.

 

Leustean, Foto: worldgardener.blogspot.com

9. Ceaiul de leustean ajuta la pierderea in greutate, la eliminarea grasimilor ce sunt colectate de inima si ficat, la imbunatirea digestiei si a circulatiei sanguine, la dizolvarea sau eliminarea pietrelor de la rinichi. Are proprietati calmante, antireumatice si puternic diuretice.

 

Cicoare, Foto: basiceating.blogspot.com

10. Ceaiul din cicoare este o bautura care ajuta in combaterea obezitatii. De asemenea cicoarea este eficienta in tratamentul afectiunilor digestive, al hemoroizilor, acneei, intoxicatiilor, viermilor intestinali, enterocolitei si gastritei. Scade glicemia si colesterolul, reduce riscul de a dezvolta scleroza in placi si diabet zaharat. Planta contine elemente active foarte importante: vitamine (B, C, P, K), proteine, minerale, amidon, tanin, colina, cicorina, inulina, astfel se explica proprietatile sale astringente, tonice, detoxifiante, dezinfectante, antibiotice, de stimulare a digestiei si drenaj a ficatului.

 

Persoanele care doresc sa scada in greutate nu trebuie doar sa bea ceai ci de asemenea sa fie atente la alimentatie, sa doarma suficient, sa faca sport si sa se relaxeze facand plimbari zilnice in aer curat.

 

Top 10 cele mai eficiente ceaiuri din plante medicinale pentru slabit

 

 

 

///////////////////////////

 

 

 

Top 7 plante pentru plămâni sănătoși și pentru susținerea aparatului respirator

 

 

Aerul rece, uscat și scăderea temperaturilor sunt provocări pentru plămâni și pentru întreg aparatul nostru respirator. Iarna este anotimpul perfect pentru a lua în calcul plante pentru plămâni sănătoși, pe care le poți include în rutina ta zilnică de îngrijire a sănătății. Plămânii sunt organe vitale, care oferă corpului oxigenul dătător de viață. De altfel, sănătatea tuturor organelor, a corpului nostru, depinde de menținerea unor plămâni și a unui aparat respirator cât mai robuste.

 

Aerul pe care îl respirăm azi este însă încărcat cu diferite particule dăunătoare, care pot pătrunde în aparatul respirator și ne pot face rău. De aceea, este foarte important să îl ocrotim, în contextul în care plămânii lucrează neîncetat pentru a filtra elementele poluante din aer.

 

Plante pentru plămâni sănătoși

De mii de ani, oamenii au folosit plantele Ayurvedice pentru a susține sănătatea plămânilor și a sistemului respirator. Acestea oferă numeroase beneficii, printre care:

 

Calmarea iritației

Contribuția la eliminarea congestiei

Relaxarea bronhiilor

Conferă plămânilor forță

Calmează iritația gâtului

Mai jos vei descoperi șapte dintre cele mai utilizate plante pentru plămâni sănătoși și pentru a stimula sistemul respirator. Probabil că le știi deja pe câteva dintre ele- precum menta, rozmarinul și ghimbirul. Aceste plante puternice, alături de o dietă sănătoasă și de practicarea de exerciții fizice, vor susține o minte și un corp puternice și sănătoase.

 

1. Menta

Este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute plante pentru plămâni sănătoși. Există mai multe plante ce fac parte din familia mentei, incluzând aici menta-creață, busuiocul, oregano, rozmarinul, cimbrul și lavanda. Acestea se găsesc mai ales în Europa și în America de Nord.

 

Începând cu secolul al XI-lea î.e.n, menta a fost folosită pentru întinerire și pentru vitalitate. Romanii și egiptenii o foloseau pentru a calma sistemul digestiv. În prezent, planta este utilizată pentru numeroase probleme de sănătate, precum probleme ale aparatului digestiv și respirator, dar și pentru diminuarea tensiunilor și pentru stimularea funcțiilor mentale.

 

Iată câteva moduri prin care poți include menta în rutina ta zilnică:

 

Adaugă 2-3 picături de ulei de mentă în apa pe care o bei

Folosește frunze proaspete sau uscate de mentă pentru a face un ceai revigorant

Pune ulei de mentă în difuzor pentru a-l difuza în aer

Mestecă frunze de mentă pentru a-ți împrospăta respirația

Cercetările arată că menta are și efecte de susținere a sănătății sistemului imunitar. Mentolul din mentă poate să acționeze ca un decongestionant natural, ajutând la diminuarea inflamațiilor de la nivelul mucoaselor nazale, astfel încât congestia se va ameliora. Încearcă și să inspiri aburi proveniți din apă fierbinte amestecată cu ulei de mentă pentru eliberarea pasajelor nazale. Poți și să te răsfeți cu o ceașcă de ceai dimineața pentru a-ți începe ziua într-o notă de prospețime.

 

Sprig of peppermint leaves for lung health on a blue table.

 

2. Pushkarmool

Pushkarmool sau Inula racemose este o plantă perenă, ce face parte din familia margaretei. Având flori de un galben strălucitor și frunze late verzi, înflorește din iulie până în septembrie în climatul temperat și în cel alpin. Pushkarmool este o plantă amară, cu un gust pătrunzător, ce poate să echilibreze doșa Kapha întrucât revigorează plămânii și susține un răspuns inflamator sănătos.

 

Planta are numeroase utilizări terapeutice, dar este folosită mai ales în calitate de expectorant și de bronhodilatator. În calitatea sa de expectorant, are capacitatea de a fluidiza mucusul de pe tractul respirator pentru a stimula tusea productivă. Un bronhodilatator relaxează plămânii, eliberează căile respiratorii pentru o respirație normală, sănătoasă. Pushkarmool poate fi disponibilă ca supliment alimentar sub formă de capsule pentru a fi introdusă mai ușor în rutina ta de îngrijire. De asemenea, susține un nivel normal al tensiunii arteriale.

 

3. Pippali

Pippali sau piperul lung reprezintă o plantă aromatică folosită de secole pentru numeroasele sale proprietăți. Această plantă exotică, perenă, are fructe lungi, care sunt verde închis și lucioase. Este originară din regiunea Indoneziei și a Malaeziei, dar poate fi regăsită și în pădurile tropicale din India. În Ayurveda, Pippali este o plantă Rasayana, ce revigorează și este folosită pe scară largă pentru sănătatea tractului respirator. Ea ajută la restabilirea sănătății plămânilor și diminuează blocajele. Este un ingredient des întâlnit în preparate Ayurvedice datorită compușilor săi bioactivi.

 

Pentru susținerea tractului respirator, încearcă să amesteci 1 linguriță de pudră de Pippali cu pudră de turmeric și cu pudră de ghimbir la o cană de apă caldă. Adaugă și o linguriță de miere pentru un efect calmant. Acum îți vei putea imagina cât de bine te vei simți având parte de o respirație profundă.

 

4. Ghimbirul

Încă din vremurile îndepărtate, această plantă, prin aroma sa condimentată, a fost folosită în gastronomia din diverse zone ale lumii. Este plină de minerale precum potasiul, magneziul și zincul. De asemenea, este bogată în antioxidanți și în compuși bioactivi care susțin sănătatea tractului digestiv, ceea ce o transformă într-un remediu foarte popular pentru problemele ce țin de digestie.Ghimbirul este cunoscut și pentru proprietățile sale benefice. Studiile arată că este una dintre acele plante pentru plămâni sănătoși care ajută la relaxarea bronhiilor, că distruge și facilitează eliminarea mucusului și că susține un răspuns inflamator sănătos.

 

Ghimbirul se folosește adesea în combinație cu turmericul, cu tulsi sau cu lămâia pentru a obține un tonic eficient. Pentru a încerca să-ți restabilești echilibrul, încearcă să bei un ceai de ghimbir. Lasă-te în voia aromei sale condimentate pentru a-ți elibera căile respiratorii, pentru a putea respira în voie.

 

Tea with cinnamon and ginger for lung health in a clear cup on a cutting board.

 

5. Bibhitaki

Poartă numele și de Terminalia bellirica, regăsindu-se în zona câmpiilor și a dealurilor joase din sudul Asiei. Fructul sau nuca acestui arbore se folosesc în Ayurveda ca Rasayana pentru longevitate, vigoare, pentru revigorarea și întinerirea trupului, Bibhitaki fiind unul dintre cele trei fructe incluse în Triphala, care ajută la echilibrarea doșelor și care poate fi găsită și sub formă de capsule pentru a susține o stare de bine.

 

Bibhitaki conține vitamine și minerale esențiale, precum vitamina C, potasiul și seleniul. Grație antioxidanților săi puternici și a compuși bioactivi, planta aduce numeroase beneficii sănătății, incluzând aici abilitatea de a susține un răspuns inflamator sănătos în aparatul respirator. Are și proprietăți expectorante ce ajută la eliberarea căilor respiratorii.

 

6. Rozmarinul

Cunoscut ca Rujamari în Ayurveda, rozmarinul este o plantă aromatică folosită pe scară largă în gastronomie. Are o aromă distinctă, făcând parte din familia mentei. Probabil că ai întâlnit uleiul de rozmarin ca ingredient în săpunuri sau în alte produse de îngrijire a pielii. Acesta este benefic întrucât are proprietăți antioxidante ce protejează pielea și diminuează semnele de îmbătrânire. Proprietățile antioxidante, alături de cele de expectorant și de purificator, transformă rozmarinul într-una dintre acele plante pentru plămâni sănătoși care are o eficiență maximă în sănătatea generală a sistemului respirator.

 

Pentru a ajuta la curățarea pasajelor nazale, pune ulei de rozmarin într-un difuzor. Alternativ, poți să pui câteva picături într-o cană sau într-o oală cu apă fierbinte pentru a inspira vaporii formați. Așa te vei ajuta în privința eliminării mucusului din plămâni și vei putea să respiri mai ușor. O altă opțiune este și ceaiul de rozmarin. Pur și simplu vei pune o linguriță de rozmarin uscat într-un filtru de ceai. Adaugă și ghimbir, cardamom și o bucățică de baton de scorțișoară pentru un plus de aromă. Pune două căni de apă la fiert, după aceea vei pune filtrul în apă fierbinte, lăsând aromele să se întrepătrundă pentru a te bucura de aroma pătrunzătoare, ca de lavandă.

 

 

7. URZICA

Urzica sau Urtica dioica este cunoscută pentru senzația de înțepătură sau de arsură pe care o dă dacă te vei atinge de frunzele ei. Această plantă crește în America de Nord și în Europa. Este folosită de sute de anii ca plantă vindecătoare întrucât conține numeroși nutrienți. În frunzele ei se regăsesc vitamine, minerale și polifenoli ce susțin un răspuns inflamator sănătos. Frunzele tinere ce cresc în partea superioară a plantei primăvara devreme sunt utilizate pentru a hrăni și pentru a detoxifia corpul.

 

În Ayurveda urzica este văzută ca Rasayana, o plantă hrănitoare și cu proprietăți revigorante. Este astringentă și foarte înțepătoare. Stimulează doșa Vata, dar echilibrează totodată Pitta și Kapha. Încearcă să-ți prepari o infuzie de urzică adăugând 30 g frunze uscate (sau 60 g frunze proaspete) la patru căni de apă. Vei fierbe apa și o vei turna peste frunze într-un borcan de sticlă. Lasă la infuzat pentru cel puțin patru ore sau toată noaptea. Vei bea infuzia în următoarele 36 de ore.

 

 

 

Aceste plante pentru plămâni sănătoși, puternice, pline de beneficii nenumărate, au reușit să treacă proba timpului. De mai bine de 5000 de ani, oamenii au dobândit și și-au menținut starea de bine trăind conștient și incluzând remedii naturale în viața lor de zi cu zi.

 

 

 

Dorinta de a ajuta cat mai multi oameni sa descopere “Adevarata Stare de Bine” a dat nastere companiei ORGANIC INDIA. Suntem ghidati de valori puternice – integritate, respect pentru natura, respingerea compromisurilor – si am inteles ca, prin deciziile si prin actiunile noastre, avem posibilitatea de a imbunatati viata tuturor.

 

Credem in misiunea noastra de a fi un “Vehicul al Constiintei”, o sursa de fericire si echilibru. Credem in forta naturii si in puterea vindecatoare a plantelor medicinale indiene. Credem in alegeri constiente, in ORGANIC, in nevoia de natural! Pentru tine si pentru Planeta!

 

Iti multumim ca ai incredere in ORGANIC INDIA! Alegerile tale constiente si determinarea de a trai in armonie cu natura construiesc impreuna, zi de zi, calea spre „Adevarata Stare de Bine”.

 

ORGANIC INDIA – True Wellness

Top 7 plante pentru plămâni sănătoși și pentru susținerea aparatului respirator

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Top 7 plante medicinale ce ajuta impotriva tusei

 

 

Tusea este un simptom comun al multor afectiuni respiratorii si poate fi extrem de deranjanta si iritanta. In timp ce exista o varietate de medicamente disponibile pentru a ajuta la gestionarea tusei disponibile pe apteka.md unele plante medicinale au demonstrat ca pot fi la fel de eficiente. In acest articol, vom explora top 7 plante medicinale care pot ajuta impotriva tusei.

 

Salvie

 

Salvia este o planta aromatica ce a fost folosita de secole pentru a trata diverse afectiuni, printre care si tusea. Aceasta planta contine compusi naturali numiti taninuri si uleiuri volatile, care ajuta la calmarea inflamatiei si iritatiei in gat. Pentru a utiliza salvie pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din frunzele plantei si se poate consuma de cateva ori pe zi.

 

Menta

 

Menta este o alta planta medicinala care poate ajuta la ameliorarea tusei. Aceasta contine mentol, care ajuta la deschiderea cailor respiratorii si la calmarea iritatiei in gat. De asemenea, menta poate ajuta la reducerea mucusului din plamani si poate ameliora congestia nazala. Pentru a utiliza menta pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din frunzele plantei si se poate consuma de cateva ori pe zi.

 

Echinacea

 

Echinacea este o planta medicinala cunoscuta pentru proprietatile sale de stimulare a sistemului imunitar si de combatere a infectiilor. Aceasta poate fi, de asemenea, utila pentru tratarea tusei, mai ales daca este cauzata de o infectie a tractului respirator superior. Echinacea poate ajuta la ameliorarea inflamatiei si poate reduce durata si severitatea tusei. Pentru a utiliza echinacea pentru a trata tusea, se pot lua capsule sau se poate prepara o infuzie din radacina sau frunzele plantei.

 

Pelin

 

Pelinul este o planta medicinala cunoscuta pentru proprietatile sale antiinflamatorii si antiseptice. Acesta poate fi util pentru tratarea tusei datorate unei infectii respiratorii sau a altor probleme respiratorii, cum ar fi astmul sau bronșita. Pelinul poate ajuta la deschiderea cailor respiratorii si la ameliorarea inflamatiei, ceea ce poate duce la reducerea tusei. Pentru a utiliza pelinul pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din frunzele sau radacina plantei.

 

Ghimbir

 

Ghimbirul este o planta medicinala cunoscuta pentru proprietatile sale antiinflamatorii si antioxidante. Acesta poate fi util pentru tratarea tusei datorate unei infectii respiratorii sau a altor probleme respiratorii, cum ar fi astmul sau bronșita. Ghimbirul poate ajuta la deschiderea cailor respiratorii si la ameliorarea inflamatiei, ceea ce poate duce la reducerea tusei.

 

De asemenea, ghimbirul poate ajuta la reducerea mucusului din plamani si poate imbunatati functia respiratorie. Pentru a utiliza ghimbirul pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din radacina plantei sau se poate adauga ghimbir ras in diferite preparate culinare.

 

Anasonul

 

Anasonul este o planta medicinala cunoscuta pentru proprietatile sale de calmare a sistemului nervos si de stimulare a sistemului respirator.

 

Acesta poate fi util pentru tratarea tusei, mai ales daca este cauzata de o infectie a tractului respirator superior. Anasonul poate ajuta la calmarea iritatiei in gat si la deschiderea cailor respiratorii. Pentru a utiliza anasonul pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din semintele plantei.

 

Coada soricelului

 

Coada soricelului este o planta medicinala cunoscuta pentru proprietatile sale de stimulare a sistemului imunitar si de combatere a infectiilor. Aceasta poate fi utila pentru tratarea tusei datorate unei infectii respiratorii sau a altor probleme respiratorii, cum ar fi astmul sau bronșita.

 

Coada soricelului poate ajuta la deschiderea cailor respiratorii si la ameliorarea inflamatiei, ceea ce poate duce la reducerea tusei. Pentru a utiliza coada soricelului pentru a trata tusea, se poate prepara o infuzie din frunzele sau florile plantei.

 

In concluzie, exista o varietate de plante medicinale care pot ajuta la tratarea tusei. Salvie, menta, echinacea, pelin, ghimbir, anason si coada soricelului sunt doar cateva dintre acestea. Este important sa consultati un medic sau un specialist in plante medicinale inainte de a utiliza orice planta pentru a trata tusea sau alte afectiuni.

https://www.addsite.ro/top-7-plante-medicinale-ce-ajuta-impotriva-tusei/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

TOP 10 plante medicinale cu efect de antibiotic

  

Multe plante au fost folosite din timpuri străvechi pentru a trata acele infecţii cauzate de bacterii care sunt acum rezistente la antibiotice. S-au descoperit mai multe plante cu un efect mai puternic decât antibioticele clasice şi există rezultate ştiinţifice care le dovedesc eficienţa. Iată 10 plante cu efect antibiotic de care ar trebui să ştii!

 

Acacia

 

Acacia – speciile acestei plante sunt foarte folositoare pentru tratarea ulceraţiilor din orice segment al tractului gastrointestinal şi împotriva mucusului în exces, a catarului, diareii, dizenteriei, infecţiilor gingivale şi hemoragiilor.

 

Aloe

 

Aloea şi mierea sunt poate cele mai puternice substanţe care pot fi aplicate extern pentru a grăbi vindecarea rănilor cauze de arsuri şi pentru a preveni infecţiile. Ele menţin hidratat ţesutul ars, calmează ţesutul deteriorat şi refac fluidele pierdute din corp direct prin piele. În acelaşi timp, sunt antiinflamatoare şi antibacteriene puternice.

 

Cryptolepis

 

Cryptolepis este o plantă care a fost folosită de secole pentru tratarea cu succes a malariei, diferitelor tipuri de febră şi a diareii cu sânge. Pe măsură ce parazitul malariei a dezvoltat o tot mai mare rezistenţă la medicamentele sintetice, cercetătorii medicali din lumea întreagă şi-au îndreptat atenţia către medicamentele tradiţionale pentru a găsi alternative de tratament. Cryptolepis s-a dovedit a fi remarcabil de eficientă!

 

Echinacea

 

Este un tratament fără egal în trei situaţii: frotiu Papanicolau anormal (pap), infecţii streptococice ale gâtului şi în fazele incipiente ale răcelii şi gripei. Este extraordinar de folositoare şi ca aditiv la pudrele şi unguentele cu antibiotic pentru aplicaţii externe pe arsuri, răni şi infecţii ale pielii, dar şi ca spălătură pentru înţepături şi muşcături veninoase.

 

Eucalipt

 

Rezultatele testelor făcute de cercetători din toată lumea au confirmat că eucaliptul este unul dintre reprezentanţii cu cel mai larg spectru contra bolilor rezistente la antibiotice. Un avantaj major al plantei şi al uleiului esenţial este faptul că parfumul lor este plăcut, mai ales într-o cameră de bolnav sau pentru bolnav însuşi. Acest miros revigorant al plantei este în felul său un puternic supliment la procesul de vindecare, el ajutând la atenuarea depresiei inevitabile ce se instalează în urma unor boli îndelungate şi grave.

 

Ghimbir

 

Ghimbirul are o tradiţie istorică îndelungată în zonele cu climă caldă, ca adaos pentru mâncare. Ca multe alte condimente folosite în mâncare, el are o puternică acţiune antibacteriană împotriva câtorva bacterii patogene asociate alimentelor, mai ales a trei dintre acelea care contaminează în prezent alimentele: Shigella, E.coli şi Salmonella. Ghimbirul este activ şi împotriva multor bacterii patogene umane. Are, de asemenea, influenţă anticrampe şi reduce sau înlătură diareea, este o plantă antigreaţă, ajutând şi la prevenirea senzaţiei de vomă.

 

Lemn-dulce

 

Lemnul dulce este o plantă remarcabilă, lista împotriva organismelor contra cărora acţionează fiind lungă şi bine documentată. Este un bun stimulent al sistemului imunitar, cu acţiune antibacteriană impresionantă şi care potenţează acţiunea altor plante. Este specific în tratarea infecţiilor căilor respiratorii superioare, a tusei, răcelilor şi ulceraţiilor de oriunde din tractul gastrointestinal, mai ales din stomac. Este foarte util în repararea sănătăţii şi vitalităţii generale. Există dovezi convingătoare că stimulează glanda timus, unul dintre cele mai importante organe din sistemul imunitar.

 

Pelin

 

Deşi rădăcina de pelin este rareori întrebuinţată ca leac, ea este extrem de puternică, mai ales în infecţiile gâtului şi ale plămânilor însoţite de usturimi şi dureri. Amorţeşte durerea dată de infecţii ale gâtului şi ale bronhiilor şi este răcoritoare pentru gât şi plămâni. Este un bun antibacterian, fiind deosebit de eficientă aplicată local. Frunzele ei sunt folosite în general împotriva malariei, a viermilor intestinali, ca tonic digestiv şi în stări de răceală şi gripă.

 

Salvia

 

Este deosebit de bună pentru dizenterie, infecţii ale gâtului şi ale căilor respiratorii superioare sau pentru orice infecţie cu exces de secreţie; folosită extern pentru răni infectate. Deşi nu la fel de puternică precum alte plante, salvia a fost folosită de cel puţin două milenii în toate zonele unde creşte, împotriva infecţiilor bacteriene persistente din interiorul şi din exteriorul corpului.

 

Mătreaţa bradului

 

Este un lichen ce creşte pe copaci vii sau morţi în toată lumea. Este destul de des întâlnită în pădurile de brad şi molid din zonele montane, iar faptul că se găseşte din belşug pe arii vaste, alături de puternicele sale întrebuinţări antibacteriene fac această plantă importantă în tratarea bacteriilor rezistente. Mătreaţa bradului s-a dovedit a inhiba complet dezvoltarea bacteriilor de tip Staphylococcus, Streptococcus şi Pneumococcus. De fapt, a demonstrat acţiune mai puternică decât penicilina împotriva unor tulpini de bacterii. Se foloseşte în toată lumea pentru infecţiile dermatologice, abcese, infecţii ale căilor respiratorii superioare şi ale plămânilor, infecţii vaginale şi infecţii fungice.

 

 

 

Sursa: csid.ro

 

https://odoras.md/articole/topuri/top-10-plante-medicinale-cu-efect-de-antibiotic/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Legătura dintre plantele medicinale și sănătatea mintală: ce spune știința?

 

 

De către Cartea Sanatatii –

 

 

Legătura dintre plantele medicinale și sănătatea mintală: ce spune știința?

 

Sănătatea mintală este o componentă esențială a bunăstării generale, având un impact major asupra calității vieții și a funcționării zilnice a indivizilor. De-a lungul istoriei, plantele medicinale au fost utilizate în diverse culturi pentru a trata și a preveni diferite afecțiuni mintale. În ultimii ani, interesul pentru terapiile naturale și alternative a crescut în mod semnificativ, iar cercetările științifice s-au concentrat pe explorarea legăturii dintre plantele medicinale și sănătatea mintală.

 

Articolul de față își propune să examineze principiile active ale plantelor medicinale și modul în care acestea influențează sănătatea mintală, prezentând unele dintre cele mai cunoscute plante cu efecte benefice asupra stării psihice. De asemenea, vom analiza rezultatele unor studii științifice relevante care susțin utilizarea plantelor medicinale în ameliorarea problemelor de sănătate mintală și vom oferi recomandări privind modul în care aceste plante pot fi utilizate în mod eficient și în siguranță.

 

Cuprins:

 

Importanța sănătății mintale în societatea modernă

Principiile active ale plantelor medicinale și efectele lor asupra sănătății mintale

Top 7 plante medicinale cu impact asupra sănătății mintale

Studii științifice care susțin utilizarea plantelor medicinale în tratamentul afecțiunilor mintale

Cum să folosești plantele medicinale pentru îmbunătățirea sănătății mintale

Recomandări și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea mintală

Importanța sănătății mintale în societatea modernă

Sănătatea mintală este o parte esențială a stării generale de sănătate a unei persoane, având un impact major asupra calității vieții, a relațiilor interpersonale, a productivității și a capacității de a face față stresului și provocărilor vieții cotidiene. În societatea modernă, problemele de sănătate mintală, precum anxietatea, depresia, tulburările de stres post-traumatic și tulburările de spectru autist, au devenit din ce în ce mai frecvente, afectând milioane de oameni la nivel global.

 

Factorii care contribuie la creșterea numărului de cazuri de tulburări mintale includ stresul cronic, stilul de viață sedentar, mediul urban aglomerat, presiunea socială, lipsa de comunicare autentică și expunerea la o mulțime de stimuli care afectează echilibrul psihic. Această creștere a problemelor de sănătate mintală pune o presiune semnificativă asupra sistemelor de sănătate și a resurselor socioeconomice.

 

În acest context, promovarea sănătății mintale și dezvoltarea unor strategii eficiente de prevenire și tratament a tulburărilor psihice au devenit priorități majore pentru comunitățile științifice și medicale. Plantele medicinale, ca parte integrantă a medicinii tradiționale și a terapiilor naturale, oferă o alternativă promițătoare și o resursă valoroasă pentru abordarea problemelor de sănătate mintală într-un mod holistic și integrativ.

 

Principiile active ale plantelor medicinale și efectele lor asupra sănătății mintale

Plantele medicinale conțin o varietate de principii active cu proprietăți terapeutice, care pot influența funcționarea sistemului nervos și pot contribui la îmbunătățirea sănătății mintale. Printre aceste principii active se numără alcaloizii, flavonoidele, terpenele și fenolii.

 

Alcaloizi

 

 

Alcaloizii sunt compuși azotați cu activitate biologică, care se regăsesc în multe plante medicinale. Acești compuși au efecte psihotrope, stimulante sau sedative, și pot ajuta la reglarea echilibrului neurotransmițătorilor în creier. De exemplu, alcaloidul berberină, prezent în plante precum Berberis vulgaris, s-a dovedit a avea efecte antidepresive și anxiolitice în studii pe animale.

 

Citește și:   Aritmia – Simptome, cauze, diagnostic, tratament și prevenire

Flavonoide

 

Flavonoidele sunt antioxidanți puternici și au proprietăți antiinflamatorii, care pot contribui la protejarea neuronilor și la menținerea sănătății creierului. Studiile au arătat că flavonoidele, precum quercetina și apigenina, pot influența metabolismul neurotransmițătorilor, precum serotonina și dopamina, și pot avea efecte antidepresive și anxiolitice.

 

Terpene

 

Terpenele sunt compuși organici volatili, responsabili pentru mirosul și gustul multor plante medicinale. Acestea au proprietăți sedative, anxiolitice și antispastice, contribuind la relaxarea sistemului nervos. Un exemplu de terpen cu efecte benefice asupra sănătății mintale este linaloolul, prezent în uleiul esențial de lavandă, care poate reduce anxietatea și favoriza somnul.

 

Fenoli

 

Compușii fenolici sunt antioxidanți puternici, care protejează celulele creierului de stresul oxidativ și inflamație. De asemenea, acești compuși pot modula activitatea neurotransmițătorilor și au efecte neuroprotectoare. Un exemplu de compus fenolic cu efecte benefice asupra sănătății mintale este acidul rosmarinic, prezent în plante precum roinița, care a arătat potențial în ameliorarea simptomelor de anxietate și depresie.

 

Top 7 plante medicinale cu impact asupra sănătății mintale

Sunătoare (Hypericum perforatum)

 

Sunătoarea este o plantă medicinală utilizată în mod tradițional pentru a trata depresia ușoară până la moderată. Aceasta conține hipericină și hiperforină, doi compuși activi care pot regla nivelurile de neurotransmițători, precum serotonina și dopamina, contribuind la ameliorarea simptomelor depresive.

 

Produse pe bază de Sunătoare

 

Valeriană (Valeriana officinalis)

 

Valeriana este cunoscută pentru efectele sale sedative și anxiolitice, fiind utilizată frecvent pentru a trata insomniile și tulburările de somn. Aceasta conține acid valerenic, un compus care poate modula activitatea receptorilor GABA în creier, promovând relaxarea și somnul.

 

Produse pe bază de Valeriană

 

Roiniță (Melissa officinalis)

 

Roinița, cunoscută și sub numele de melisă, este o plantă medicinală cu proprietăți sedative și calmante, utilă în tratarea anxietății și a stresului. Acidul rosmarinic, un compus fenolic prezent în roiniță, poate avea efecte antidepresive și anxiolitice.

 

Produse pe bază de Roiniță

 

Pasiunea (Passiflora incarnata)

 

Planta de pasiune, sau floarea-pasiunii, este utilizată pentru a trata anxietatea, insomniile și nervozitatea. Aceasta conține flavonoide, alcaloizi și glicozide, care pot avea efecte sedative și anxiolitice, facilitând somnul și reducând tensiunea nervoasă.

 

Lavandă (Lavandula angustifolia)

 

Lavanda este o plantă aromatică populară în aromaterapie pentru efectele sale calmante și relaxante. Uleiul esențial de lavandă conține linalool și linalil acetat, doi terpeni care pot reduce anxietatea și favoriza somnul.

 

Produse pe bază de Lavandă

 

Ginkgo biloba (Ginkgo biloba)

 

Ginkgo biloba este o plantă medicinală utilizată pentru a îmbunătăți funcțiile cognitive și memoria. Extractul de ginkgo conține flavonoide și terpenoide, care au proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejând neuronii și îmbunătățind circulația sanguină în creier.

 

Produse pe bază de Ginkgo biloba

 

Bacopa (Bacopa monnieri)

 

Bacopa, cunoscută și sub numele de brahmi, este o plantă ayurvedică folosită pentru a îmbunătăți memoria și funcțiile cognitive. Studiile au arătat că extractul de bacopa poate avea efecte anxiolitice și antidepresive, contribuind la echilibrarea neurotransmițătorilor și protejarea neuronilor împotriva stresului oxidativ.

 

Produse pe bază de Bacopa

 

Studii științifice care susțin utilizarea plantelor medicinale în tratamentul afecțiunilor mintale

Studii privind efectele anxiolitice și antidepresive ale plantelor medicinale

 

Numeroase studii au investigat efectele anxiolitice și antidepresive ale plantelor medicinale precum sunătoarea, roinița și valeriana. De exemplu, un studiu din 2016 publicat în JAMA Internal Medicine a arătat că suplimentele cu extract de sunătoare sunt la fel de eficiente ca și medicamentele antidepresive tradiționale în tratarea depresiei ușoare până la moderată. Alte studii au evidențiat beneficiile roiniței și valerianei în reducerea anxietății și stresului, precum și îmbunătățirea calității somnului.

 

Citește și:   Anxietatea – Simptome, cauze, diagnostic, tratament și prevenire

Studii privind efectele plantelor medicinale asupra memoriei și funcțiilor cognitive

 

Cercetările științifice au explorat și efectele plantelor medicinale asupra memoriei și funcțiilor cognitive. Un studiu din 2012 publicat în Journal of Ethnopharmacology a arătat că extractul de Bacopa monnieri poate îmbunătăți memoria de lucru și atenția la adulții sănătoși. De asemenea, un studiu din 2013 publicat în Psychopharmacology a evidențiat beneficiile Ginkgo biloba în ameliorarea funcțiilor cognitive și creșterea performanței mentale la persoanele în vârstă.

 

Studii privind efectele plantelor medicinale asupra somnului și stresului

 

În ceea ce privește efectele plantelor medicinale asupra somnului și stresului, studiile științifice au arătat că atât lavanda, cât și pasiunea pot avea efecte benefice. Un studiu din 2015 publicat în Journal of Complementary and Alternative Medicine a constatat că inhalarea uleiului esențial de lavandă a îmbunătățit calitatea somnului și a redus anxietatea la pacienții cu tulburări de somn. În plus, un studiu din 2017 publicat în Phytotherapy Research a arătat că extractul de Passiflora incarnata poate reduce anxietatea și îmbunătăți calitatea somnului la pacienții cu tulburări de somn legate de stres.

 

Cum să folosești plantele medicinale pentru îmbunătățirea sănătății mintale

Consumul de ceaiuri și infuzii

 

Ceaiurile și infuziile pe bază de plante medicinale pot fi o modalitate excelentă de a beneficia de proprietățile lor terapeutice. De exemplu, ceaiul de sunătoare, roiniță, valeriană sau pasiune poate ajuta la reducerea stresului, a anxietății și la îmbunătățirea calității somnului. Pentru a prepara un ceai sau o infuzie, adăugați 1-2 lingurițe de plante uscate la o cană de apă fierbinte și lăsați să stea timp de 5-10 minute. Strecurați și consumați la nevoie, în funcție de afecțiune și recomandările de dozare.

 

Utilizarea de uleiuri esențiale și aromaterapie

 

Uleiurile esențiale extrase din plante medicinale pot fi folosite în aromaterapie pentru a îmbunătăți starea de spirit și a susține sănătatea mintală. Uleiurile de lavandă, roiniță și portocală sunt cunoscute pentru efectele lor relaxante și pot fi utilizate în difuzoare, în baie sau aplicate pe piele, diluate cu un ulei purtător. Asigurați-vă că respectați instrucțiunile de siguranță și diluare specifice uleiului esențial ales.

 

Suplimente pe bază de plante medicinale

 

Suplimentele alimentare pe bază de plante medicinale pot fi o opțiune convenabilă pentru persoanele care caută să îmbunătățească sănătatea mintală. Suplimentele pot fi disponibile sub formă de capsule, tablete, tincturi sau pulberi. Ginkgo biloba, Bacopa monnieri și sunătoarea sunt câteva exemple de plante medicinale utilizate în suplimentele pentru sănătatea mintală. Asigurați-vă că alegeți produse de calitate și respectați dozele recomandate de producător sau de către un specialist în sănătate.

 

Citește și:   Filimica (Calendula officinalis)

Recomandări și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea mintală

Consultați un specialist

 

Înainte de a începe orice tratament pe bază de plante medicinale, este important să discutați cu un medic sau un terapeut specializat în medicina naturistă. Aceștia vă pot ajuta să alegeți cele mai potrivite plante și doze pentru nevoile dvs. specifice.

 

Atenție la interacțiunile medicamentoase

 

Unele plante medicinale pot interacționa cu medicamentele pe care le luați deja, ceea ce poate duce la efecte adverse sau la scăderea eficacității medicamentelor. Asigurați-vă că informați medicul despre toate medicamentele și suplimentele pe care le luați pentru a evita interacțiunile nedorite.

 

Începeți cu doze mici

 

Pentru a vă asigura că organismul dvs. tolerează bine planta medicinală, începeți cu o doză mică și creșteți treptat, în funcție de recomandările specialistului. Acest lucru vă poate ajuta să identificați orice reacție alergică sau sensibilitate la anumite plante.

 

Alegeți produse de calitate

 

Calitatea plantelor medicinale și a produselor pe bază de plante poate varia semnificativ. Alegeți produse de la producători de încredere și verificați etichetele pentru a vă asigura că sunt certificate organic și fără aditivi nedoriti sau contaminanți.

 

Monitorizați-vă progresul și ajustați tratamentul în consecință

 

Fiecare organism este unic, iar răspunsul la plantele medicinale poate varia de la o persoană la alta. Monitorizați-vă simptomele și discutați despre progresul dvs. cu medicul sau terapeutul. Acesta vă poate ajusta dozele sau vă poate recomanda alte plante medicinale, în cazul în care tratamentul actual nu este eficient.

 

Nu întrerupeți brusc tratamentul farmacologic

 

Dacă sunteți în tratament farmacologic pentru probleme de sănătate mintală, nu întrerupeți brusc acest tratament fără a discuta cu medicul. Utilizarea plantelor medicinale poate fi o modalitate complementară de tratament, dar nu ar trebui să înlocuiască terapiile convenționale fără aprobarea unui specialist.

 

Plantele medicinale au jucat un rol important în medicina tradițională de-a lungul istoriei și au fost folosite pentru tratarea și prevenirea unei game largi de afecțiuni, inclusiv cele legate de sănătatea mintală. Numeroase studii științifice au evidențiat eficacitatea anumitor plante medicinale în ameliorarea simptomelor de anxietate, depresie, stres și tulburări de somn.

 

În ciuda acestui fapt, este important să abordați utilizarea plantelor medicinale cu precauție și să solicitați sfatul unui specialist înainte de a începe orice tratament pe bază de plante. Alegerea produselor de calitate, monitorizarea simptomelor și ajustarea tratamentului în funcție de nevoile individuale sunt factori cheie pentru a obține rezultate optime în utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea mintală.

 

Plantele medicinale pot oferi o alternativă naturală sau un complement la tratamentele convenționale pentru afecțiunile mintale, dar este esențial să se abordeze această metodă într-un mod informat și responsabil. Integrarea plantelor medicinale într-un plan de tratament echilibrat, care include și modificări ale stilului de viață și terapii psihologice, poate contribui la îmbunătățirea calității vieții și la promovarea unei sănătăți mintale optime.

 

 

https://www.carteasanatatii.ro/legatura-dintre-plantele-medicinale-si-sanatatea-mintala-ce-spune-stiinta/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

 

De către Cartea Sanatatii

 

Plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

 

Bolile cardiovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces și invaliditate la nivel global. Aceste afecțiuni includ hipertensiunea arterială, boli coronariene, accidentul vascular cerebral și insuficiența cardiacă. Stilul de viață modern, caracterizat prin stres, alimentație nesănătoasă și lipsă de mișcare, contribuie semnificativ la creșterea incidenței acestor boli.

 

În acest context, plantele medicinale pot reprezenta o alternativă naturală și eficientă în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Prin efectele lor benefice asupra inimii și sistemului circulator, aceste plante pot contribui la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare și la reducerea riscului de complicații.

 

În acest articol, vom explora cele mai eficiente plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare, cum să le folosim corect și precauțiile necesare în utilizarea lor. De asemenea, vom discuta despre alte metode naturale și modificări ale stilului de viață care pot contribui la sănătatea inimii și a sistemului circulator.

 

Cuprins:

 

Importanța sănătății cardiovasculare și impactul bolilor cardiovasculare asupra sănătății

Top 10 plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

Cum să folosești plantele medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

Alte metode naturale și modificări ale stilului de viață pentru a preveni și trata bolile cardiovasculare

Recomandări pentru a obține rezultate optime în utilizarea plantelor medicinale

Contraindicații și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru bolile cardiovasculare

Importanța sănătății cardiovasculare și impactul bolilor cardiovasculare asupra sănătății

Sănătatea cardiovasculară este esențială pentru buna funcționare a organismului, având în vedere că inima și sistemul circulator sunt responsabile pentru transportul oxigenului și nutrienților către toate celulele corpului, precum și pentru eliminarea produselor de degradare rezultate din procesele metabolice. O inimă sănătoasă și un sistem circulator eficient contribuie la îmbunătățirea calității vieții și la prelungirea longevității.

 

Bolile cardiovasculare au un impact semnificativ asupra sănătății și pot reduce calitatea și durata vieții. Ele pot provoca diverse complicații, cum ar fi atacul de cord, accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă sau angina pectorală, care pot duce la invaliditate sau chiar deces. De asemenea, bolile cardiovasculare pot afecta negativ sănătatea mentală, provocând stres, anxietate și depresie.

 

Prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare reprezintă o prioritate în menținerea sănătății generale și a unei vieți active și fericite. Plantele medicinale, prin efectele lor benefice asupra inimii și sistemului circulator, pot oferi o alternativă naturală și complementară la tratamentele convenționale, ajutând la reducerea riscului de complicații și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.

 

Top 10 plante medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

Păducel (Crataegus monogyna) – Păducelul este cunoscut pentru efectele sale benefice asupra inimii și sistemului circulator, având proprietăți antioxidante, antiinflamatoare, vasodilatatoare și cardioprotectoare. Această plantă poate ajuta la prevenirea aterosclerozei, reducerea tensiunii arteriale și întărirea mușchiului cardiac.

 

 

Produse pe bază de Păducel

 

Ginkgo biloba (Ginkgo biloba) – Ginkgo biloba este o plantă medicinală care ajută la îmbunătățirea circulației sanguine, contribuind la prevenirea și tratarea tulburărilor vasculare, precum arteriopatia periferică, claudicația intermitentă și demența vasculară.

 

Produse pe bază de Ginkgo biloba

 

Usturoi (Allium sativum) – Usturoiul are proprietăți antibacteriene, antioxidante și antiinflamatoare, fiind eficient în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Consumul regulat de usturoi poate ajuta la reducerea nivelului de colesterol și la scăderea tensiunii arteriale.

 

Cătină (Hippophae rhamnoides) – Cătina este bogată în vitamine, antioxidanți și acizi grași esențiali, având un efect benefic asupra sănătății cardiovasculare. Consumul de cătină poate ajuta la scăderea colesterolului, reducerea inflamației și îmbunătățirea funcției endoteliale.

 

Citește și:   Salvia, Jaleșul (Salvia officinalis)

Produse pe bază de Cătină

 

Ghimbir (Zingiber officinale) – Ghimbirul este o plantă medicinală cu proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și analgezice, care poate ajuta la reducerea riscului de boli cardiovasculare prin diminuarea inflamației, îmbunătățirea circulației sanguine și scăderea tensiunii arteriale.

 

Produse pe bază de Ghimbir

 

Turmeric (Curcuma longa) – Turmericul conține curcumină, un compus cu proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și cardioprotectoare, care poate ajuta la prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare prin reducerea inflamației și aterosclerozei, precum și prin îmbunătățirea funcției endoteliale.

 

Produse pe bază de Turmeric

 

Ceai verde (Camellia sinensis) – Ceaiul verde este bogat în polifenoli și antioxidanți, având un efect benefic asupra sănătății cardiovasculare. Consumul regulat de ceai verde poate contribui la scăderea colesterolului, prevenirea aterosclerozei și reducerea riscului de infarct miocardic și accident vascular cerebral.

 

Produse pe bază de Ceai verde

 

Aronia (Aronia melanocarpa) – Cunoscută și sub denumirea de coacăz negru sau coacăzul vikingilor, aronia este o sursă bogată de antioxidanți, vitamine și minerale. Această plantă medicinală are numeroase beneficii pentru sănătatea cardiovasculară, ajutând la prevenirea și tratarea bolilor asociate cu inima și sistemul circulator.

 

Aronia conține o concentrație mare de antocianine, un tip de antioxidanți cu efecte puternice antiinflamatoare și vasoprotectoare. Antocianinele pot contribui la protejarea vaselor de sânge de efectele dăunătoare ale stresului oxidativ și pot reduce inflamația în întreg organismul, inclusiv în sistemul cardiovascular.

 

Produse pe bază de Aronia

 

Coada calului (Equisetum arvense) – Coada-calului este o plantă medicinală cu efecte diuretice, antiinflamatoare și antioxidante, care poate ajuta la prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Aceasta poate contribui la scăderea tensiunii arteriale, reducerea inflamației și eliminarea excesului de lichide din organism, îmbunătățind astfel funcția cardiovasculară.

 

Produse pe bază de Coada calului

 

Salcie (Salix alba) – Salcia conține salicină, un compus cu proprietăți analgezice și antiinflamatoare, asemănătoare cu cele ale aspirinei. Consumul de extracte de salcie poate ajuta la prevenirea coagulării sângelui și la reducerea riscului de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Salcia poate fi, de asemenea, benefică pentru ameliorarea durerilor și inflamațiilor asociate cu bolile cardiovasculare.

 

Numeroase plante medicinale pot avea efecte benefice asupra sănătății cardiovasculare și pot fi folosite în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Este important să se consulte un medic sau un specialist în plante medicinale înainte de a începe orice tratament pe bază de plante, pentru a se asigura că acesta este potrivit și sigur pentru situația specifică a fiecărei persoane.

 

Cum să folosești plantele medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare

Prepararea și consumul de ceaiuri și infuzii – Una dintre cele mai populare și eficiente metode de a beneficia de proprietățile plantelor medicinale este prepararea și consumul de ceaiuri și infuzii. Alege plantele potrivite pentru nevoile tale și urmează instrucțiunile specifice pentru prepararea infuziilor. Consumă zilnic sau cât este recomandat pentru a beneficia de efectele terapeutice ale plantelor.

 

Tincturi și extracte – Tincturile și extractele reprezintă o altă metodă eficientă de a utiliza plantele medicinale pentru prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare. Acestea sunt preparate prin extragerea substanțelor active ale plantelor în alcool sau glicerină și pot fi administrate sub formă de picături sau diluate în apă. Urmează dozajul și frecvența recomandate de către producător sau un specialist pentru a obține rezultate optime.

 

Suplimente alimentare pe bază de plante – Suplimentele alimentare pe bază de plante sunt o modalitate convenabilă de a beneficia de proprietățile plantelor medicinale. Acestea pot fi disponibile sub formă de capsule, tablete, pulberi sau lichide, și pot fi combinate cu alte vitamine și minerale pentru a sprijini sănătatea cardiovasculară. Asigură-te că alegi suplimente de calitate și consultă-te cu un medic sau un specialist înainte de a le include în regimul tău.

 

Citește și:   Obligeana (Acorus calamus)

Alte metode naturale și modificări ale stilului de viață pentru a preveni și trata bolile cardiovasculare

Adoptarea unei diete echilibrate – O dietă sănătoasă și echilibrată, bogată în fructe, legume, cereale integrale, proteine slabe și acizi grași omega-3, poate contribui la menținerea sănătății cardiovasculare. Evită alimentele procesate, bogate în grăsimi saturate, zaharuri și sodiu, care pot crește riscul de boli cardiovasculare.

 

Practicarea exercițiilor fizice – Activitatea fizică regulată ajută la menținerea unei greutăți sănătoase, creșterea nivelului de energie și reducerea riscului de boli cardiovasculare. Include cel puțin 30 de minute de exerciții moderate, cum ar fi mersul pe jos, înotul sau ciclismul, în rutina zilnică.

 

Reducerea stresului – Stresul cronic poate avea un impact negativ asupra sănătății cardiovasculare. Încearcă tehnici de relaxare, cum ar fi meditația, yoga sau respirația profundă, pentru a gestiona stresul și a promova o stare generală de bine.

 

Renunțarea la fumat – Fumatul reprezintă un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare. Renunțarea la fumat și evitarea fumatului pasiv pot reduce semnificativ riscul de a dezvolta afecțiuni cardiovasculare.

 

Limitarea consumului de alcool – Consumul excesiv de alcool poate crește tensiunea arterială și poate contribui la dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Este recomandat să limitezi consumul de alcool la o băutură pe zi pentru femei și două băuturi pe zi pentru bărbați.

 

Controlul greutății – Menținerea unei greutăți sănătoase poate reduce riscul de a dezvolta boli cardiovasculare. Urmează o dietă echilibrată și adoptă un stil de viață activ pentru a menține greutatea în limite sănătoase.

 

Monitorizarea și controlul tensiunii arteriale, colesterolului și glicemiei – Verifică regulat acești parametri și ia măsurile necesare pentru a menține valorile în limite normale. Consultă medicul pentru recomandări și tratamente în cazul în care valorile se abat de la normal.

 

Recomandări pentru a obține rezultate optime în utilizarea plantelor medicinale

Consultarea unui specialist – Înainte de a începe să utilizezi plante medicinale pentru prevenirea sau tratarea bolilor cardiovasculare, este esențial să consulți un medic sau un fitoterapeut pentru a determina cele mai potrivite plante și dozele adecvate pentru situația ta.

 

Alegerea plantelor de calitate – Asigură-te că alegi plante medicinale provenite din surse de încredere și certificate organic pentru a evita contaminarea cu pesticide, metale grele sau alte substanțe nocive.

 

Respectarea instrucțiunilor de preparare și dozare – Urmează cu atenție instrucțiunile de preparare și dozare ale plantelor medicinale, pentru a obține rezultatele dorite și pentru a evita posibilele efecte adverse.

 

Combinarea plantelor medicinale cu un stil de viață sănătos – Pentru a obține rezultate optime, este important să combini utilizarea plantelor medicinale cu alte metode naturale și modificări ale stilului de viață, cum ar fi o dietă echilibrată, exerciții fizice regulate, reducerea stresului și renunțarea la fumat.

 

Monitorizarea progresului și ajustarea tratamentului – Monitorizează-ți progresul în timp ce utilizezi plante medicinale și discută cu medicul despre ajustarea tratamentului în funcție de rezultatele obținute.

 

Acordarea de timp pentru a vedea rezultatele – Utilizarea plantelor medicinale poate necesita timp pentru a observa efectele benefice asupra sănătății cardiovasculare. Fii răbdător și acordă timp necesar pentru ca plantele să-și facă efectul.

 

Citește și:   Povestea mierii Manuka: Originile și istoria acestui produs uimitor

Informarea medicului despre utilizarea plantelor medicinale – Dacă urmezi tratamente medicamentoase pentru afecțiuni cardiovasculare sau alte probleme de sănătate, informează medicul despre utilizarea plantelor medicinale, deoarece acestea pot interacționa cu medicamentele prescrise și pot influența eficacitatea tratamentului.

 

Contraindicații și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru bolile cardiovasculare

Interacțiuni medicamentoase – Unele plante medicinale pot interacționa cu medicamentele prescrise pentru tratamentul bolilor cardiovasculare sau alte afecțiuni, ceea ce poate duce la modificarea eficacității tratamentului sau la apariția unor efecte secundare. Consultă un medic înainte de a combina plante medicinale cu tratamentele medicamentoase.

 

Alergii și sensibilități – Unele persoane pot fi alergice sau sensibile la anumite plante medicinale. Înainte de a începe utilizarea unei plante medicinale noi, este bine să faci un test de sensibilitate pentru a evita posibilele reacții alergice sau adverse.

 

Sarcina și alăptarea – Unele plante medicinale pot fi contraindicate în timpul sarcinii sau alăptării, deoarece pot afecta dezvoltarea fătului sau pot fi transmise prin laptele matern. Consultă un medic sau un fitoterapeut înainte de a utiliza plante medicinale în aceste perioade.

 

Copiii și vârstnicii – Copiii și vârstnicii pot fi mai sensibili la efectele plantelor medicinale și pot necesita doze diferite sau ajustate în funcție de vârstă și starea de sănătate. Discută cu un specialist înainte de a administra plante medicinale copiilor sau persoanelor în vârstă.

 

Afecțiuni preexistente – Dacă ai anumite afecțiuni preexistente, cum ar fi insuficiență renală, hepatică sau alte probleme de sănătate, este important să discuți cu un medic înainte de a utiliza plante medicinale, pentru a evita agravarea stării de sănătate sau posibilele efecte secundare.

 

Supradozajul și toxicitatea – Utilizarea excesivă a plantelor medicinale sau administrarea unor doze prea mari poate duce la efecte secundare sau toxicitate. Respectă întotdeauna dozele și durata tratamentului recomandate de medic sau fitoterapeut.

 

Utilizarea pe termen lung – Unele plante medicinale pot avea efecte secundare dacă sunt utilizate pe termen lung sau în doze mari. Discută cu un specialist despre durata adecvată a tratamentului și monitorizează-ți starea de sănătate în timpul utilizării plantelor medicinale.

 

Plantele medicinale pot juca un rol important în prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare, fiind o alternativă naturală și eficientă în menținerea sănătății inimii și a sistemului circulator. Prin utilizarea acestor plante, cum ar fi păducelul, ginkgo biloba, usturoiul, cătina, ghimbirul, turmericul, ceaiul verde, aronia, coada-calului și salcia, puteți obține beneficii semnificative în ceea ce privește reducerea riscului de boli cardiovasculare și îmbunătățirea stării de sănătate generală.

 

Pentru a obține rezultate optime, este important să folosiți plantele medicinale în mod corespunzător, sub formă de ceaiuri, infuzii, tincturi, extracte sau suplimente alimentare. Alegeți plantele potrivite pentru nevoile dvs. și combinați-le cu alte metode naturale și modificări ale stilului de viață pentru a preveni și trata bolile cardiovasculare.

 

Înainte de a începe utilizarea plantelor medicinale, este esențial să vă informați despre contraindicații, precauții și posibilele interacțiuni medicamentoase. Consultați un medic sau un fitoterapeut pentru recomandări personalizate și monitorizarea stării de sănătate în timpul tratamentului.

 

Plantele medicinale reprezintă o opțiune naturală și eficientă în combaterea bolilor cardiovasculare, dar este important să le utilizați cu precauție și să țineți cont de recomandările specialiștilor pentru a obține rezultate optime și a menține sănătatea inimii pe termen lung.

 

https://www.carteasanatatii.ro/plante-medicinale-pentru-prevenirea-si-tratarea-bolilor-cardiovasculare/

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Plante medicinale pentru îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale

 

 

De către Cartea Sanatatii

 

Plante medicinale pentru îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale

 

Digestia și sănătatea intestinală sunt aspecte esențiale ale stării noastre generale de bine. Un sistem digestiv sănătos nu numai că asigură absorbția corectă a nutrienților și eliminarea deșeurilor din organism, dar influențează și imunitatea, echilibrul hormonal, starea de spirit și, în general, calitatea vieții. În acest context, plantele medicinale au fost utilizate de secole în numeroase culturi pentru a promova sănătatea digestivă și a ameliora simptomele asociate cu afecțiunile gastrointestinale.

 

Acest articol își propune să prezinte o selecție de plante medicinale recunoscute pentru proprietățile lor benefice asupra digestiei și a sănătății intestinale. Vom explora modul în care aceste plante pot fi folosite în mod eficient, precum și precauțiile și contraindicațiile care trebuie luate în considerare. De asemenea, vom oferi recomandări pentru o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat, care să susțină sănătatea digestivă și să prevină apariția unor probleme legate de sistemul digestiv.

 

Cuprins:

 

Importanța sănătății digestive și a unei flore intestinale echilibrate

Top 10 plante medicinale pentru sănătatea digestivă și intestinală

Cum să folosești plantele medicinale pentru a îmbunătăți digestia și sănătatea intestinală

Recomandări pentru o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat

Contraindicații și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea digestivă

Importanța sănătății digestive și a unei flore intestinale echilibrate

Sănătatea digestivă și echilibrul florei intestinale sunt elemente fundamentale pentru menținerea unei stări optime de sănătate. Digestia este procesul prin care organismul descompune alimentele, extrage nutrienții necesari și elimină reziduurile. O digestie adecvată și eficientă este esențială pentru a asigura aportul optim de nutrienți și energie.

 

Flora intestinală, cunoscută și sub denumirea de microbiom intestinal, este alcătuită din miliarde de bacterii, fungi și alte microorganisme care trăiesc în tractul digestiv. Aceste microorganisme joacă un rol important în procesele digestive, în producerea de vitamine, precum și în protecția împotriva infecțiilor și a altor agenți patogeni. Un echilibru sănătos al florei intestinale este esențial pentru menținerea unei bune funcționări a sistemului imunitar, a sănătății mentale și a prevenirii bolilor cronice.

 

Desechilibrele în flora intestinală, precum și disfuncțiile digestive, pot duce la apariția unor simptome neplăcute, cum ar fi balonare, indigestie, arsuri la stomac, constipație sau diaree. Aceste simptome pot afecta în mod semnificativ calitatea vieții și pot fi agravate de stres, un stil de viață dezordonat și o alimentație nesănătoasă.

 

Este important să ne concentrăm pe menținerea sănătății digestive și a unui echilibru adecvat al florei intestinale. Plantele medicinale pot fi un aliat valoros în acest sens, oferind soluții naturale și eficiente pentru îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale.

 

Top 10 plante medicinale pentru sănătatea digestivă și intestinală

Ghimbir (Zingiber officinale)

 

 

Ghimbirul este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii, antinausea și carminative. Consumul de ghimbir poate ajuta la ameliorarea indigestiei, a balonării și a grețurilor. Se poate utiliza sub formă de ceai, în sucuri sau în preparate culinare.

 

Produse pa bază de Ghimbir

 

Menta (Mentha piperita)

 

Menta este o plantă aromatică cu proprietăți antispastice și carminative, care ajută la reducerea durerilor abdominale, a balonării și a flatulenței. Ceaiul de mentă este o modalitate excelentă de a beneficia de efectele sale digestive și poate fi consumat după mese.

 

Produse pa bază de Menta

 

Fenicul (Foeniculum vulgare)

 

Feniculul are efecte carminative și antispastice, fiind util în reducerea durerilor abdominale și a balonării. Semințele de fenicul pot fi măcinate și adăugate în ceaiuri sau preparate culinare.

 

Produse pa bază de Fenicul

 

Anason (Pimpinella anisum)

 

Anasonul este cunoscut pentru proprietățile sale carminative și antispastice, ajutând la ameliorarea durerilor abdominale, a balonării și a indigestiei. Semințele de anason pot fi măcinate și utilizate în ceaiuri sau adăugate în preparate culinare.

 

Citește și:   Colica apendiculară

Produse pa bază de Anason

 

Mușețel (Matricaria chamomilla)

 

Mușețelul are proprietăți antispastice, antiinflamatorii și sedative, fiind benefic în ameliorarea durerilor abdominale și a indigestiei. Ceaiul de mușețel poate fi consumat pentru a beneficia de efectele sale digestive.

 

Cimbru (Thymus vulgaris)

 

Cimbrul are efecte antispastice și antimicrobiene, ajutând la reducerea durerilor abdominale și la menținerea sănătății intestinale. Ceaiul de cimbru poate fi preparat din frunzele uscate ale plantei.

 

Produse pa bază de Cimbru

 

Pelin (Artemisia absinthium)

 

Pelinul este o plantă amară, cu proprietăți digestive, carminative și antimicrobiene, care ajută la stimularea secreției biliare și la menținerea sănătății intestinale. Poate fi utilizat cu precauție sub formă de ceai sau tinctură.

 

Produse pa bază de Pelin

 

Păpădie (Taraxacum officinale)

 

Păpădia este recunoscută pentru efectele sale coleretice și diuretice, contribuind la eliminarea toxinelor și la îmbunătățirea funcției hepatice și digestive. Rădăcina și frunzele de păpădie pot fi utilizate în ceaiuri sau adăugate în preparate culinare.

 

Produse pa bază de Păpădie

 

Semințe de in (Linum usitatissimum)

 

Semințele de in sunt bogate în fibre solubile și insolubile, care contribuie la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la reglarea digestiei. Acestea pot fi consumate întregi, măcinate sau sub formă de ulei, și pot fi adăugate în salate, iaurt, cereale sau smoothie-uri.

 

Produse pa bază de Semințe de in

 

Aloe vera (Aloe barbadensis)

 

Aloe vera este o plantă cu proprietăți antiinflamatorii, laxative și regeneratoare, care poate contribui la îmbunătățirea funcției digestive și la vindecarea mucoasei intestinale. Gelul extras din frunzele de aloe vera poate fi consumat intern sau aplicat extern în cazul unor afecțiuni ale pielii. Este important să se consume numai gelul pur de aloe vera, deoarece alte părți ale plantei pot fi toxice.

 

Produse pa bază de Aloe vera

 

Pentru a beneficia de efectele benefice ale acestor plante medicinale în îmbunătățirea sănătății digestive și intestinale, este important să le folosim în mod corect și să respectăm dozele recomandate. De asemenea, este esențial să avem în vedere contraindicațiile și interacțiunile cu alte medicamente, și să consultăm un specialist în cazul unor afecțiuni sau simptome severe.

 

În plus față de utilizarea plantelor medicinale, menținerea unei alimentații sănătoase, bogate în fibre, fructe, legume și proteine de calitate, precum și reducerea consumului de alimente procesate, grase sau zahăr, este esențială pentru a susține sănătatea digestivă și intestinală. De asemenea, adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu exerciții fizice regulate, hidratare adecvată și gestionarea stresului, poate contribui în mod semnificativ la prevenirea și ameliorarea problemelor digestive.

 

Cum să folosești plantele medicinale pentru a îmbunătăți digestia și sănătatea intestinală

Utilizarea corectă a plantelor medicinale este esențială pentru a obține beneficiile lor asupra sănătății digestive și intestinale. Iată câteva recomandări pentru a folosi în mod eficient aceste plante:

 

Alege forma potrivită

 

Plantele medicinale pot fi consumate în diferite forme, cum ar fi ceaiuri, tincturi, capsule, pulberi sau în preparate culinare. Alegerea formei potrivite depinde de afecțiunea pe care dorești să o tratezi, de disponibilitatea plantei și de preferințele personale. De exemplu, ceaiurile sunt ideale pentru a trata indigestia și balonarea, în timp ce tincturile pot fi mai concentrate și pot avea efecte mai rapide.

 

Respectă dozele și durata tratamentului

 

Pentru a obține beneficiile plantelor medicinale fără a risca efecte secundare sau interacțiuni nedorite, este important să respectăm dozele și durata tratamentului recomandate. Fiecare plantă are propriile doze și indicații de utilizare, așa că este bine să ne informăm din surse de încredere sau să consultăm un specialist înainte de a începe un tratament.

 

Consultă un specialist

 

Dacă ai probleme digestive sau intestinale severe, cronice sau recurente, este esențial să consulți un medic sau un specialist în fitoterapie înainte de a începe utilizarea plantelor medicinale. Ei îți pot recomanda tratamentul potrivit în funcție de simptomele și istoricul tău medical și te pot ajuta să eviți eventualele contraindicații sau interacțiuni cu alte medicamente.

 

Citește și:   Emfizemul pulmonar

Adoptă o abordare holistică

 

Pentru a obține rezultate optime în îmbunătățirea digestiei și sănătății intestinale, este important să adoptăm o abordare holistică, care include nu doar utilizarea plantelor medicinale, ci și modificări ale alimentației și stilului de viață. Reducerea consumului de alimente procesate, grase și zahăr, și creșterea aportului de fibre, fructe, legume și proteine de calitate poate contribui în mod semnificativ la sănătatea digestivă și intestinală.

 

Învață să prepari corect plantele medicinale

 

Pentru a beneficia de efectele terapeutice ale plantelor medicinale, este important să știi cum să le prepari corect. Ceaiurile pot fi preparate prin infuzie sau decoct, în funcție de plantă și de părțile folosite. Tincturile și extractele pot fi realizate prin macerarea plantelor în alcool sau glicerină. Urmărește instrucțiunile de preparare specifice pentru fiecare plantă.

 

Recomandări pentru o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat

Pe lângă utilizarea plantelor medicinale, adoptarea unui stil de viață sănătos și a unei alimentații echilibrate poate contribui semnificativ la îmbunătățirea sănătății digestive și intestinale. Iată câteva recomandări pentru a menține o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat:

 

Consumă alimente bogate în fibre

 

Includerea în dietă a alimentelor bogate în fibre, precum fructe, legume, cereale integrale și leguminoase, poate ajuta la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la prevenirea constipației.

 

Hidratează-te corespunzător

 

Asigură-te că bei suficientă apă în fiecare zi, în funcție de nevoile organismului tău, pentru a menține hidratarea și a facilita digestia.

 

Mănâncă porții mici și frecvente

 

Evită să consumi mese mari și greu digerabile, optând pentru porții mai mici și mai frecvente pe parcursul zilei. Acest lucru poate ajuta la prevenirea indigestiei și a balonării.

 

Fă mișcare în mod regulat

 

Exercițiile fizice regulate pot contribui la îmbunătățirea digestiei și a funcționării intestinelor. Alege o formă de mișcare care îți place și pe care o poți practica în mod constant, precum mersul pe jos, alergatul, înotul, yoga sau pilates.

 

Gestionează stresul

 

Stresul poate avea un impact negativ asupra digestiei și a sănătății intestinale. Învață să gestionezi stresul prin tehnici de relaxare, precum meditația, respirația profundă, masajul sau petrecerea timpului în natură.

 

Evită alimentele care îți provoacă disconfort

 

Dacă anumite alimente îți cauzează probleme digestive, cum ar fi lactoza sau glutenul, este important să le eviți sau să le reduci în dietă. Consultă un medic sau un nutriționist pentru a determina dacă ai intoleranțe sau alergii alimentare.

 

Menține un somn adecvat

 

Asigură-te că dormi suficient și ai un program de somn regulat, deoarece somnul insuficient sau de slabă calitate poate afecta negativ digestia și sănătatea intestinală.

 

Evită fumatul și consumul excesiv de alcool

 

Fumatul și consumul excesiv de alcool pot avea un impact negativ asupra sănătății digestive și intestinale. Redu sau renunță la aceste obiceiuri pentru a îmbunătăți sănătatea sistemului digestiv.

 

Consumă probiotice și prebiotice

 

Probioticele (bacteriile benefice) și prebioticele (nutrienții care hrănesc aceste bacterii) pot contribui la menținerea unei flore intestinale sănătoase și la îmbunătățirea digestiei. Consumă alimente bogate în probiotice, precum iaurtul, kefirul sau varza murată, și în prebiotice, cum ar fi anghinarea, bananele sau usturoiul.

 

Mestecă bine și în ritm lent

 

Mestecarea adecvată și consumul lent de alimente pot îmbunătăți digestia și ajuta la prevenirea indigestiei și a balonării. Acest lucru facilitează de asemenea absorbția nutrienților și te ajută să îți asculte mai bine semnalele de sațietate, evitând supraalimentarea.

 

Citește și:   Durerile după amputare (dureri la piciorul-fantomă)

Prin urmarea acestor recomandări, poți să îți îmbunătățești sănătatea digestivă și intestinală, reducând nevoia de a apela la plante medicinale sau alte tratamente pentru afecțiuni digestive. O abordare preventivă și echilibrată a stilului de viață este cheia pentru a menține un sistem digestiv sănătos și funcțional.

 

Contraindicații și precauții în utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea digestivă

Chiar dacă plantele medicinale pot avea efecte benefice asupra sănătății digestive și intestinale, este important să acordăm atenție contraindicațiilor și precauțiilor asociate cu utilizarea acestora. Iată câteva aspecte de care trebuie să ții cont:

 

Consultă un medic înainte de a începe orice tratament

 

Este esențial să consulți un medic sau un specialist în plante medicinale înainte de a începe orice tratament pe bază de plante, mai ales dacă ai afecțiuni preexistente, ești însărcinată, alăptezi sau iei medicamente.

 

Reacții adverse și interacțiuni cu medicamentele

 

Unele plante medicinale pot provoca reacții adverse sau pot interacționa cu medicamentele pe care le iei. Asigură-te că ești conștient de aceste riscuri și discută cu medicul tău despre posibilele interacțiuni.

 

Supradozajul și toxicitatea

 

Deși plantele medicinale sunt considerate în general sigure, un consum excesiv sau prelungit poate duce la supradozaj și toxicitate. Respectă dozele și durata recomandate de medic sau specialist pentru a evita problemele de sănătate.

 

Calitatea și sursa plantelor medicinale

 

Asigură-te că plantele medicinale pe care le utilizezi provin din surse de încredere și sunt de calitate superioară. Evită plantele contaminate cu pesticide sau alte substanțe chimice dăunătoare.

 

Auto-diagnosticarea și auto-tratarea

 

Nu încerca să te auto-diagnosticezi sau să te auto-tratezi pe baza informațiilor găsite pe internet sau în cărți. Dacă ai simptome digestive persistente sau severe, este important să consulți un medic pentru a primi un diagnostic și un tratament adecvat.

 

Plantele medicinale nu sunt un substitut pentru o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat

 

Deși plantele medicinale pot ajuta la îmbunătățirea sănătății digestive și intestinale, acestea nu pot înlocui o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat. Pentru a menține sănătatea sistemului digestiv, este important să te concentrezi asupra unei diete echilibrate, bogate în nutrienți, exerciții fizice regulate și gestionarea stresului.

 

Prin luarea în considerare a contraindicațiilor și precauțiilor asociate cu utilizarea plantelor medicinale pentru sănătatea digestivă și intestinală, poți să te asiguri că beneficiezi de efectele lor pozitive într-un mod sigur și eficient.

 

Sănătatea digestivă și intestinală joacă un rol esențial în menținerea stării generale de sănătate a organismului. Plantele medicinale pot fi un aliat valoros în îmbunătățirea digestiei și a sănătății intestinale, oferind o alternativă naturală la medicamentele convenționale. Cu toate acestea, este important să abordăm utilizarea plantelor medicinale cu precauție și să ținem cont de contraindicații, interacțiunile cu medicamentele și riscurile potențiale.

 

Consultarea unui medic sau a unui specialist în plante medicinale înainte de a începe orice tratament și respectarea dozelor recomandate sunt pași esențiali pentru a beneficia în siguranță de efectele pozitive ale plantelor medicinale. De asemenea, este crucial să ne amintim că plantele medicinale nu înlocuiesc o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat, ci mai degrabă completează aceste aspecte esențiale ale sănătății noastre.

 

Plantele medicinale pot fi o resursă eficientă în îmbunătățirea sănătății digestive și intestinale, dar trebuie utilizate cu discernământ și responsabilitate. Prin combinarea beneficiilor plantelor medicinale cu o alimentație sănătoasă și un stil de viață echilibrat, poți contribui la menținerea unui sistem digestiv sănătos și la promovarea stării generale de sănătate a organismului.

 

 

 

https://www.carteasanatatii.ro/plante-medicinale-pentru-imbunatatirea-digestiei-si-a-sanatatii-intestinale/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

10 plante care amana imbatranirea pielii-Cum poti intarzia imbatranirea pielii cu ajutorul plantelor si al suplimentelor…

 

 

Autor: Dana Argeșan , Make-up Artist, Expert DOC

 

Descriere:

Dana Argeșan este unul dintre cei mai apreciați Make-up Artiști din România, cu o experiență de peste 15 ani. A urmat zeci de cursuri în diferite colțuri ale lumii: Ecole Privee de Maquillage din Paris, Conservatoire National de Cinema et Films – Movie Make-Up Training tot în Paris, Shu Uemura – Beauty Make-Up Private Tuition în Hong Kong, Christian Dior – Beauty Make-Up Training, IMATS London și IMATS Los Angeles.

 

 

10 plante care amana imbatranirea pielii

Plantele conțin antioxidanți din belșug, iar aceștia combat efectul radicalilor liberi, diminuând stresul oxidativ care este responsabil pentru îmbătrânirea pielii înainte de vreme. Iată 10 plante care te vor ajuta să îți menții pielea tânără pentru mai multă vreme.

 

Pielea umană, învelișul exterior al corpului, este cel mai mare organ al corpului și prima lui linie de apărare. Menținerea pielii sănătoase este importantă pentru un organism sănătos, iar unele plante sunt utilizate frecvent atât pentru pentru a trata unele afecțiuni, cât și pentru a păstra cât mai mult frumusețea și tinerețea tenului.

 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

 

 

Plante care luptă cu îmbătrânirea pielii

Iată ce plante combat semnele îmbătrânirii:

 

1. Gălbenele

Crema de gălbenele poate că nu mai este la modă, însă a rămas la fel de eficientă în hidratarea pielii și în accelerarea procesului de vindecare a leziunilor cutanate. Florile gălbenelelor au proprietăți benefice asupra pielii, menținând aspectul tânăr al acesteia. Prepară un ceai de gălbenele și folosește-l în fiecare zi pe post de loțiune tonică, dacă vrei ca pielea ta să beneficieze de efectele acestei plante.

 

2. Lavandă

Lavanda are proprietăți antioxidante, însă și antiseptice. Aceasta stimulează regenerarea pielii și o protejează de efectele nedorite ale radiațiilor ultraviolete (UV), printre care se numără și îmbătrânirea prematură.

 

Poți folosi atât lavandă proaspătă, cât și lavandă uscată pentru îngrijirea pielii. Pe de o parte, lavanda proaspătă o poți transforma în pastă, la blender, și o poți amesteca apoi cu un ulei hidratant precum cel de cocos, astfel încât să obții o mască intens hidratantă, cu efect de întinerire a pielii. Pe de altă parte, din lavandă uscată poți obține un ceai pe care îl poți folosi pe post de toner pentru față.

 

3. Cimbru

Ai probleme cu ridurile fine din jurul gurii? Lasă cimbru proaspăt la macerat în ulei de măsline, apoi masează zonele cu probleme cu acest ulei și lasă-l să acționeze peste noapte. Dacă repeți de mai multe ori procedeul, pielea ta va fi mai hidratată, iar ridurile mult mai puțin vizibile.

 

4. Salvie

Salvia este în mod deosebit recomandată pentru tenul gras, întrucât curăță în profunzime pielea. Antioxidanții din această plantă combat stresul oxidativ și permit pielii să își păstreze aspectul tânăr.

 

5. Ventrilică

Această plantă este mai puțin cunoscută, însă foarte benefică pentru piele. Prepară o infuzie din plantele de ventrilică și aplic-o cu ajutorul unei dischete demachiante, pe tenul curat, atât seara, cât și dimineața.

 

6. Răcovină

Denumită în popor iarba-găinii, răcovina are efecte anti-aging de care este păcat să nu profiți pentru a o folosi ca remediu când e vorba de îmbătrânirea pielii. Pune într-un mojar o mână de răcovină și ½ linguriță de ulei de argan, transformă-le într-o pastă și aplică apoi amestecul obținut pe ten și pe gât. Lasă-l să acționeze în jur de 20 de minute, apoi îndepărtează prin clătire cu apă caldă. Tenul va fi mai luminos și ridurile fine se vor estompa.

 

7. Coada calului

Advertisement

Această plantă conține silicon natural, care poate umple ridurile și poate oferi pielii tale un aspect întinerit. De asemenea, conține coenzima Q10, care stimulează producția de colagen, dar și flavonoizi, vitamina E și vitamina C.

Prepară o mască din miere 100% naturală și coada calului. Ai nevoie de 1 linguriță de coada calului mărunțită, pe care să o pui în mierea încălzită în prealabil. Lasă apoi acest amestec într-un loc uscat și răcoros și abia după 2 zile folosește-l pe post de mască hidratantă.

 

8. Oregano

Și oregano poate încetini îmbătrânirea pielii, datorită conținutului mare de antioxidanți și flavonoide. Ai nevoie de 2 linguri de oregano proaspăt, tocat cât mai mărunt, și de 2 linguri de ulei de cocos, de măsline sau de jojoba. Aplică masca obținută pe tenul curat și las-o să acționeze cel puțin 10 minute. Dacă folosești această mască pentru față de 2-3 ori pe săptămână, rezultatele nu vor întârzia să apară.

 

9. Busuioc

Expunerea la radiațiile UV fără protecție solară poate agresa pielea, favorizând îmbătrânirea prematură, dar și cancerul de piele. Poți spori elasticitatea pielii cu ajutorul busuiocului, care menține hidratarea în țesuturi. Pisează 2 linguri de busuioc, astfel încât seva plantei să iasă. Amestecă-le cu ulei de migdale și masează-ți fața și gâtul folosind pasta obținută.

 

10. Mușețel

Mușețelul are efecte calmante asupra pielii, combate inflamația, iritațiile de la nivelul pielii și totodată decolorează petele pigmentare. Poți folosi mușețelul și pentru a menține aspectul tânăr al pielii – prepară o infuzie de mușețel și aplic-o pe față pe post de loțiune tonică.

 

Ce plante poți folosi pentru a-ți proteja pielea?

Oamenii de știintă au studiat diverse plante medicinale, pentru a afla în ce mod ne pot proteja acestea pielea de radiațiile ultraviolete și de alți factori externi. Iată câțiva aliați de care pielea ta se va bucura și care vor ajuta la combaterea îmbătrânirii premature a pielii:

 

Uleiul de limba mielului (Borago officinalis)

Acest ulei stimulează activitatea celulelor pielii și regenerarea pielii. Uleiul de limba mielului conține cantități mari de acid gama-linoleic (GLA), astfel că este util în tratarea tuturor afecțiunilor pielii, în special în calmarea alergiilor, dermatitei, inflamației și iritației. Cercetătorii mai spun că uleiul de limba mielului penetrează pielea cu ușurință și are beneficii pentru toate tipurile de ten, în special pentru pielea uscată, deshidratată, matură sau pielea care îmbătrânește prematur.

 

Uleiul de primulă (Oenothera biennis, numită și „primulă de seară” ori „luminița nopții”)

Acest ulei de culoare galbenă are un conținut mare de GLA, care stimulează repararea pielii și contribuie la menținerea sănătății acestui organ. Uleiul de primulă calmează problemele pielii și inflamația, fiind o opțiune bună pentru pacienții cu eczemă, psoriazis și orice tip de dermatită. Mai are și alte beneficii: ajută la combaterea uscăciunii pielii și a îmbătrânirii premature a tenului.

 

Aloe vera

S-a dovedit, din punct de vedere științific, că planta de aloe vera este benefică pentru toate formele de arsuri ale pielii, fie că vorbim de arsuri cauzate de radiație, fie de cele cauzate de temperatura ridicată ori de arsurile solare.

 

Planta este folosită în dermatologie în principal pentru efectele sale calmante, iar substanțele chimice naturale pe care le conține sunt numeroase: aminoacizi, enzime, lignani, minerale, acid salicilic, saponine, steroli și vitamine. Cercetătorii spun că aloe vera nu doar că îmbunătățește structura fibroblastelor (celule din țesutul conjunctiv), ci în același timp accelerează și procesul de producție a colagenului.

 

Și suplimentele cu colagen și vitamina D amână îmbătrânirea pielii

Colagenul este regele suplimentelor antiîmbătrânire, spun unii specialiști, motiv pentru care atât de multe tratamente așa-zise de întinerire se concentrează pe reînnoirea sau revitalizarea producției de colagen în organism. Acest proces poate fi realizat pur și simplu prin suplimentarea alimentară cu colagen.

 

Colagenul este o proteină care ajută la menținerea elasticității pielii, dar, pe măsură ce îmbătrânim, producem mai puțin din ea, ceea ce duce la riduri și lăsarea pielii. Se crede că producția de colagen începe să încetinească încă de la vârsta de 20 de ani. Cu toate acestea, atunci când corpul nostru începe să încetinească producția, ne putem asigura că nivelurile de colagen rămân ridicate prin administrarea unor suplimente alimentare.

 

Unele cercetări au arătat că suplimentele cu colagen îmbunătățesc elasticitatea pielii și reduc ridurile. De exemplu, un studiu care a durat 12 săptămâni și la care au luat parte 72 de femei a arătat că administrarea regulată a unui supliment care conținea 2,5 grame de colagen (împreună cu alte câteva ingrediente) a îmbunătățit semnificativ aspectul pielii în ce privește elasticitatea și catifelarea.

 

Producerea colagenului este stimulată și de consumul unor alimente precum albușul de ou, grepfrutul, fructele de pădure, usturoiul, frunzoasele (spanac, sfeclă elvețiană, varză Kale etc.) și fasolea. De asemenea, o sursă alimentară directă de colagen este supa de oase (deoarece oasele și cartilajele de porc, vită, miel și pasăre conțin colagen). Parctic, se fierb în apă pentru mai multe ore, la foc mic (sau la slow cooker) oase, morcovi, ceapă, țelină, rădăcină de pătrunjel, după care supa se strecoară și se poate consuma. Se poate păstra și la congelator într-o tăviță pentru cuburi de gheață pentru a o adăuga ulterior în alte mâncăruri.

 

Îmbătrânirea pielii poate fi întârziată și cu ajutorul administrării de vitamina D. Aceasta este cunoscută sub numele de vitamina soarelui, deoarece unul dintre modurile în care o sintetizăm este prin expunerea la soare (15 minute fără protecție solară sunt suficiente). Vitamina D este o vitamină puternică anti-îmbătrânire, corelată cu longevitate și cu o posibilă reducere a bolilor și afecțiunilor legate de îmbătrânire.

 

Cercetările au arătat că vitamina D este eficientă în prevenirea îmbătrânirii premature prin protejarea pielii de lumina ultravioletă, una dintre cele mai frecvente cauze ale ridurilor și liniilor fine. Deși efectele vitaminei D asupra îmbătrânirii au rămas mult timp nerecunoscute, cercetări recente arată că este mult mai puternică decât se credea anterior.

 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

 

 

Bibliografie:

Plantly – Best Plants For Glowing Skin

https://plantly.io/plant-care/best-plants-for-glowing-skin/

NCBI – Plant-Derived Antioxidants: Significance in Skin Health and the Ageing Process

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8776015/

Studiul „Plant-Derived Antioxidants: Significance in Skin Health and the Ageing Process”, apărut în Int J Mol Sci. 2022 Jan; 23(2): 585. Published online 2022 Jan 6. doi: 10.3390/ijms23020585, autori: Monika Michalak

Pub Med – Food-derived bioactive compounds with anti-aging potential for nutricosmetic and cosmeceutical products

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32772550/

Studiul „Food-derived bioactive compounds with anti-aging potential for nutricosmetic and cosmeceutical products”, apărut în Crit Rev Food Sci Nutr. 2021;61(22):3740-3755. doi: 10.1080/10408398.2020.1805407. Epub 2020 Aug 10, autori: David Fonseca Hernandez et al.

 

https://www.doc.ro/frumusete/10-plante-care-amana-imbatranirea-pielii

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Topul celor 4 plante medicinale împotriva durerilor articulare

 

Autor:  Naturcomfort

Am colectat 4 plante medicinale minunate, care cu ajutorul puterii naturale alungă problemele articulare

 

 

Arnica: arnica crește la înălțimea munților, înflorește în iunie, iulie, la noi în țară este o plantă protejată și este interzisă colectarea ei. Substanțele lor active sunt lactonele sesquiterpene, flavonoidele și uleiurile esențiale, care sunt utilizate încă din secolul 16 la vindecare de uz extern și intern. Excelent pentru inflamații, ameliorarea durerilor și a problemelor reumatice

Flori de gălbenele: Provine din sudul și estul Europei, are culoarea galbenă, floarea de mărime mică se colectează în lunile iunie-iulie. Datorită esenței sale și a altor substanțe active valoroase este utilizat în industria cosmetică și medicina naturistă, printre altele împotriva inflamațiilor, varicelor, mușcăturilor de albine și la tratarea problemelor de piele.

Menta: are multe variații, cel mai popular este menta longifolia și Isma bună (Menta piperita). Are efect răcoritor, revigorant, are efect benefic pentru stomac și digestie, totodată reduce grețurile și a inflamațiile. Administrat extern revigorează pielea și articulațiile.

Rozmaring: o plantă mediterană, înflorește din martie până în mai, plantă condiment care conține uleiuri esențiale, flavonoide și alte componente eficiente. Folosit în uz intern, mărește apetitul și îmbunătățește digestia, în uz extern are efect de ameliorarea durerii, ameliorează problemele articulare.

Dacă cauți remediu prudent pentru dureri articulare, descoperă Balsamul Familial Unguresc cu Marele Premiu al produselor Ungurești în care se găsesc toate aceste plante medicinale.

 

https://naturcomfort.ro/topul-celor-4-plante-medicinale-impotriva-durerilor-articulare/

 

 

/////////////////////  //////////////////////////

 

 

Top 8 plante medicinale pentru sănătatea intestinală

 

De Organics Food

Află care sunt cele mai eficiente plante medicinale pentru sănătatea intestinală! Descoperă top 8 plante medicinale pentru a preveni tulburările digestive și pentru a obține o sănătate intestinală bună. Află acum beneficiile acestora și cum le poți folosi!

 

Ierburile și mirodeniile sunt utilizate pe scară largă în bucătărie pentru a da savoare mâncărurilor. Dar nu este tot ce pot face. Multe ierburi și condimente sunt adevărate superalimente, deoarece au efecte terapeutice puternice asupra organismului. Utilizarea regulată a unora dintre ele poate îmbunătăți digestia și atenua simptomele bolilor gastrointestinale.

 

Cereți sfatul medicului dumneavoastră înainte de a utiliza plante și condimente – multe remedii pe bază de plante au efecte secundare și sunt contraindicate și pot provoca reacții alergice.

 

8 plante medicinale pentru sănătatea intestinală

Fenicul

Rădăcină de ghimbir

Licorice

Rădăcină de cicoare

Mentă

Mușețel

Anghinare

 

Întrebări frecvente

Ce plante medicinale sunt bune pentru sănătatea intestinală?

Cum ajută plantele medicinale la sănătatea intestinală?

Există efecte secundare ale utilizării plantelor medicinale pentru sănătatea intestinală?

Care este cel mai bun mod de a utiliza plantele medicinale pentru sănătatea intestinală?

 

Fenicul

O practică ayurvedică foarte populară constă în mestecarea semințelor de fenicul după mese pentru a ajuta digestia și a reduce flatulența. Feniculul conține substanțe care reduc inflamația din intestine și diminuează cantitatea de bacterii care provoacă balonarea.

 

Infuzia de semințe de fenicul se administrează copiilor încă din primele zile de viață pentru a reduce colicile. De asemenea, ceaiul de fenicul încurajează lactația, deci este bun pentru mamele de copii

 

Rădăcină de ghimbir

Rădăcină de ghimbir uscată și tocată. 

În Asia, ghimbirul este folosit pentru a ameliora durerile abdominale. În Occident, este popular ca remediu pentru greață. Este un puternic prokinetic pe bază de plante, ceea ce înseamnă că stimulează peristaltismul tractului gastrointestinal și îmbunătățește digestia

 

Licorice

Această plantă medicinală a fost folosită de mult timp ca remediu pentru refluxul acid și arsurile la stomac. Cu toate acestea, din cauza efectelor sale secundare, un extract purificat, lemnul dulce deglicerizat (DGL), este mai frecvent utilizat în prezent.

 

Acest remediu este folosit pentru a vindeca mucoasa gastrointestinală (pentru reflux, gastrită, ulcer peptic etc.)

 

Rădăcină de cicoare 

cicoare “cafea”. Top 8 plante medicinale pentru sănătatea intestinală

Băutura de cicoare este o alternativă excelentă la cafea. Cicoarea este un coleretic natural: crește formarea bilei și îmbunătățește fluxul biliar. Rădăcina de cicoare este bogată în inulină – o fibră solubilă care favorizează dezvoltarea bifidobacteriilor în intestine. Inulina întărește, de asemenea, oasele, reduce producția de hormoni ai foamei și ajută la normalizarea glicemiei

 

Mentă

Ceaiul de mentă a fost folosit de mult timp ca remediu natural pentru constipație. Ajută în cazul durerii și balonării cauzate de sindromul colonului iritabil. Menta are proprietăți antispastice: prin reducerea spasmelor musculare la nivelul intestinelor, acționează ca analgezic și relaxant. Menta nu este recomandată în cazul refluxului, deoarece reduce tonusul sfincterului esofagian inferior.

 

Mușețel

Ceai de mușețel. Top 8 plante medicinale pentru sănătatea intestinală

Mușețelul este folosit ca remediu pentru multe afecțiuni. Mușețelul calmează și favorizează un somn sănătos. Aceasta ameliorează crampele stomacale, ajută în cazul tulburărilor de stomac, al refluxului acid (arsuri la stomac), al balonării, al gastritei și al diareei

 

Anghinare

Extractul de anghinare este adesea folosit pentru sindromul de colon iritabil, datorită proprietăților sale antiinflamatorii. Anghinarea stimulează fluxul biliar, protejează ficatul și îmbunătățește funcția renală și ajută în cazul tulburărilor digestive, cum ar fi greața, arsurile la stomac, flatulența sau durerile abdominale

Această coajă de semințe de plantain este o plantă medicinală valoroasă înrudită cu plantainul nostru. Psyllium conține cantități mari de fibre dietetice, în mare parte solubile. Fibrele oferă hrană pentru bacteriile benefice din intestine și, prin urmare, psyllium este benefic pentru normalizarea microflorei intestinale.

 

Deoarece fibrele de psyllium absorb o cantitate mare de lichid, ele ajută la înmuierea scaunelor și ajută la combaterea constipației.

 

Întrebări frecvente

Ce plante medicinale sunt bune pentru sănătatea intestinală?

Unele plante medicinale care sunt bune pentru sănătatea intestinală includ aloe vera, ghimbir, mentă, turmeric, rădăcină de nalbă, fenicul, mușețel, scorțișoară și rădăcină de lemn dulce.

 

Cum ajută plantele medicinale la sănătatea intestinală?

Plantele medicinale ajută la sănătatea intestinală prin furnizarea de proprietăți antiinflamatorii și antioxidante care pot ajuta la reducerea inflamației în sistemul digestiv, la reducerea simptomelor de suferință gastrointestinală și la vindecarea și protejarea mucoasei intestinale.

 

Există efecte secundare ale utilizării plantelor medicinale pentru sănătatea intestinală?

Deși plantele medicinale sunt tratamente naturale, ele pot avea totuși efecte secundare dacă sunt utilizate incorect sau în doze mari. Este important să consultați un profesionist calificat în domeniul sănătății înainte de a utiliza plante medicinale pentru sănătatea intestinală. Unele efecte secundare posibile includ greață, vărsături și diaree.

 

Care este cel mai bun mod de a utiliza plantele medicinale pentru sănătatea intestinală?

Cel mai bun mod de a utiliza plantele medicinale pentru sănătatea intestinală este să consultați un profesionist calificat din domeniul sănătății pentru a determina cea mai bună doză și formă (de exemplu, ceai, capsule, tinctură etc.) a plantei medicinale. De asemenea, este important să urmați instrucțiunile furnizate de către profesionistul din domeniul sănătății.

 

https://organicsfood.ro/plante-medicinale-pentru-sanatatea-intestinala/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Top 4 plante medicinale benefice în reducerea inflamației

 

 

Autor:

Cristina Zecheru

 

Zilnic, organismul uman este expus la factori cu potențial inflamator, cum ar fi toxinele din mediu, alimentele foarte procesate sau stres. Natura este aliatul nostru în încercarea de a rămâne sănătoși, punându-ne la dispoziție plante medicinale benefice pentru corp. Ghimbirul, turmericul, boswellia și rozmarinul sunt plante renumite pentru efectele antiinflamatoare pe care le au.

Antiinflamatoare naturale. Cum combatem durerea? – VIDEO

10 iunie 2022

Gastrita. Cauze funcționale și soluții integrative și eficiente – Video

29 martie 2022

Cum influențează inflamația procesul de îmbătrânire?

28 martie 2022

28 martie 2022

Vezi toate articolele despre:

boswelliadurerighimbirinflamațierozmarinturmeric

Plantele cu proprietăți aromatice și medicinale sunt utilizate fie integral, fie este folosită doar o anumită parte a plantei (rădăcini, tulpini, flori, frunze, semințe) pentru a obține extracte, uleiuri și alte produse. Unele plante sunt atât de benefice încât din aceeași plantă se pot obține 2-3 tipuri de extracte, din fiecare parte componentă a plantei, cu diferite utilizări, printre care și reducerea inflamației din corp.

 

Ce este inflamația?

Organismul uman are abilități de autoregenerare și autoprotecție împotriva factorilor dăunători care îi perturbă echilibrul și starea de bine. De exemplu, atunci când avem o rană sau o infecție, în acea zonă a corpului apare inflamația. Aceasta este modalitatea prin care corpul luptă împotriva factorilor care îi fac rău și astfel începe procesul de vindecare. Fără această inflamație, leziunile ar putea evolua dramatic. Inflamația apărută în urma unor leziuni se numește inflamație acută și este benefică organismului. În momentul în care inflamația devine cronică, sănătatea organismului este amenințată.

 

 

Ce este inflamația acută?

Inflamația acută este, așa cum am spus, răspunsul organismului, pe termen scurt, la leziuni, traumatisme, infecții sau boli acute și are efecte localizate. Acest tip de inflamație se caracterizează prin durere în zona afectată, umflături, roșeață sau căldură și poate avea cauze externe (tăieturi, ciupituri de insecte, alergii) sau interne (apendicită acută).

 

Ce este inflamația cronică?

Inflamația cronică este pe termen lung și cea care, de fapt, ne creează probleme. Este cauzată de o serie de factori care țin de stil de viață, factori de stres fizici, psihici sau emoționali și, în acest caz, răspunsul inflamator este în desfășurare, ținând corpul într-o continuă stare de alertă. Încercarea constantă și de lungă durată a organismului de a lupta împotriva factorilor de stres excesiv produce modificări la nivelul celulelor și, în cele din urmă, sistemul imunitar provoacă leziuni asupra propriilor țesuturi și organe. Inflamația cronică, spre deosebire de cea acută, poate fi cauza dezvoltării afecțiunilor autoimune.

 

Ce cauzează inflamația?

 

Inflamația cronică este dovada organismului tău că a încercat să te protejeze aproape până la epuizare. Stresul cauzat de stilul alimentar pe care îl avem și alte dezechilibre din organism produc inflamația. În continuare, vor fi prezentate șase cauze ale inflamației cronice.

 

1. Dieta pro-inflamatoare

Dr. Amy Myers, cunoscut specialist în medicină funcțională și, în special, în probleme tiroidiene, afirmă că o dietă bazată pe alimente cu potențial inflamator, precum glutenul, lactatele, prăjelile, porumbul, soia, zahărul sau mâncarea foarte procesată, este principala cauză care produce inflamație, distruge intestinul și te predispune la dezvoltarea bolilor autoimune. Printre alimentele care cauzează inflamație regăsim: cereale rafinate, cereale integrale, alimente foarte prăjite, de tip fast-food sau ambalate, băuturile carbogazoase, carnea sau ouăle provenite de la animale grănite cu cereale, cele mai multe sosuri comercializate pentru salate, margarina, uleiul de porumb, de floarea-soarelui, de soia sau de șofran.

 

Inflamația poate fi redusă prin adaptarea dietei. Alimentele cu efect antiinflamator sunt: avocado și uleiul de avocado, lămâia, lime, fructele de pădure, legumele fără amidon, alimente provenite de la animale hrănite cu iarbă sau carnea de vânat, turmeric, pește capturat din mediul sălbatic, supă de legume sau de oase, oțet din cidru de mere, ghimbir, măsline și ulei organic extra virgin de măsline, unt, lapte și fulgi de cocos, oregano, rozmarin, busuioc, cimbru, salvie, ceapă, usturoi etc.

 

2. Dezechilibre ale zahărului în sânge

Dietele pro-inflamatorii, lipsite de nutrienți esențiali și consumul excesiv de zahăr produc dezechilibre la nivelul zahărului din sânge. Astfel, se produce inflamația și producția excesivă de citokine pro-inflamatorii care sunt implicate în creșterea rezistenței la insulină. Citokinele sunt proteine secretate de sistemul imunitar care au rolul de a regla răspunsul imunitar.

 

3. Sindromul intestinului permeabil

În cazul sindromului intestinului permeabil, așa-numitul leaky-gut, intestinul își pierde funcția de barieră pentru substanțele toxice. Astfel, în sistemul limfactic și cel circulator apar radicalii liberi care pot cauza leziuni la nivel celular. Sistemul imunitar percepe acești factori ajunși în sânge ca pe niște invadatori și declanșează sistemul de autoapărare, determinând inflamația, până în punctul în care organismul este inflamat cronic.

 

 

4. Stresul cronic

Stresul are implicații semnificative în dezvoltarea inflamației cronice. Despre stres, dr. Amy Myers spune că nu este doar o stare emoțională, ci una inflamatorie. În momentul în care oamenii se confruntă cu stresul de natură emoțională, sunt tentați să adopte obiceiuri alimentare nesănătoase, să consume alcool și să devină sedentari. Toate acestea alimentează inflamația. Mai mult, în momentul în care organismul resimte stresul de orice fel, eliberează hormoni, în special, hormonul de stres primar – cortizolul. Acesta din urmă trimite semnale către sistemul imunitar pentru a se pregăti să reacționeze, iar sistemul imunitar răspunde provocând inflamație. Dacă factorii de stres sunt resimțiți permanent de corp, el nu primește semnalul de a se opri și este într-o continuă alertă, dezvoltând inflamația cronică.

 

5. Somn insuficient

Sănătatea organismului și bunăstarea zilnică este influențată direct de calitatea somnului pe care îl avem. Somnul este esențial pentru vindecare, deoarece în acest timp, corpul se regenerează și se odihnește. Pierderea somnului și obiceiul de a dormi foarte puțin pot determina un grad crescut de inflamație cronică.

 

6. Toxine din mediul înconjurător

Mediul înconjurător din zilele noastre ne expune la numeroase substanțe toxice pentru organism. Toxinele se regăsesc în alimente, în aerul pe care îl respirăm, în produsele cosmetice sau de curățenie pe care le folosim. Expunerea pe termen lung la toxinele din mediu poate deveni o problemă considerabilă pentru sistemul imunitar care este compleșit și poate determina un nivel ridicat de inflamație cronică, care poate crește riscul de îmbolnăvire.

 

Remediile naturale în procesul de reechilibrare a organismului

Unele plantele medicinale ajută la reducerea inflamației și redobândirea echilibrului în organism. Cele mai benefice 4 astfel de remedii sunt: ghimbir, boswellia, turmeric/curcumin, rozmarin.

 

Ghimbir pentru reducerea inflamației

Ghimbirul este o plantă cu proprietăți antiinflamatoare puternice. Planta are o aromă piperată și numerose proprietăți medicinale, datorită cărora a fost utilizată ca remediu natural mii de ani. Ghimbirul are numeroase componente benefice, cea mai importantă fiind gingerolul, iar principala sa calitate este capacitatea de a reduce inflamația din organism.

 

Boswellia: unul dintre cele mai cunoscute antiinflamatoare naturale

Boswellia, cunoscută și sub numele de tămâie indiană, este un extract din planta Boswellia serrata, un copac originar din India, ai cărui compuși au dovedit puternice efecte antiinflamatorii. Extractul de Boswellia a fost utilizat în scopul de a reduce inflamația în trecut. Artrita, bolile inflamatorii intestinale sau bolile de inimă erau printre afecțiunile tratate cu ajutorul extractelor obținute din această plantă. Zenyth are în gama de produse suplimentul alimentar Boswellia, din extract standardizat din rășină de Boswellia serrata, recomandat pentru reducerea inflamației, pentru recăpătarea mobilității și flexibilității articulare.

 

Turmericul, cea mai studiată plantă cu acțiune antiinflamatoare

Substanța activă din turmeric este curcumina, un antioxidant și antiinflamator puternic, recunoscută pentru efectele sale benefice asupra sănătății. Extractul de turmeric este recomandat în reducerea inflamației de la nivel articular, digestiv, intestinal sau cardiovascular. Un supliment alimentar natural din extract de turmeric este Curcumin with Meriva®, pe care îl puteți găsi în gama oferită de Zenyth.

 

 

Rozmarinul: de la condiment la antiinflamator natural

De-a lungul timpului, rozmarinul a fost utilizat în scop culinar, dar și în medicina tradițională. Planta are un miros puternic, un gust cald, ușor amar și are compuși chimici cu proprietăți antioxidante și antinflamatoare. Cercetările au descoperit că rozmarinul este o plantă antiinflamatoare puternică care poate reduce eficient inflamația.

 

Surse:

 

thyroidpharmacist.com/articles/top-herbs-hashimotos/

 

draxe.com/nutrition/boswellia

 

drjockers.com/herbs-reduce-inflammation

 

draxe.com/nutrition/turmeric-curcumin-benefits

 

thyroidpharmacist.com/articles/adaptogenic-herbs-benefit-hashimotos

 

draxe.com/nutrition/10-medicinal-ginger-health-benefits

 

amymyersmd.com/article/sources-inflammation

 https://www.hellosanatate.ro/sanatate/top-4-plante-medicinale-benefice-in-reducerea-inflamatiei/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

15 plante medicinale pentru sanatate

 

 

 

Remediile naturiste sunt minunate de avut la indemana, mai ales pentru a va intari sistemul imunitar în mod natural. Dar, ca si dulapiorul cu medicamente de acasa, nici imunitatea nu se construieste într-o singura zi.

 

In perioadele stresante, precum cele in care avem de dat examene sau cand avem de dus la bun sfarsit anumite proiecte profesionale, dar si cand apare „astenia de primavara”, este foarte important sa avem grija de sistemul nostru imunitar. Farmacistii Catena recomanda Tonico Forte, suplimentul alimentar care ne ofera energie si ne ajuta sa ne concentram intreaga zi si are un gust delicios de capsune.

Ca în cazul tuturor plantelor medicinale sau a remediilor pe baza de plante, se recomanda sa le folosim sub supravegherea atenta a unui medic autorizat. Nu putem oferi sfaturi medicale, asa ca nu veti gasi informatii despre dozare în acest articol, ci doar enumeram cele mai bune plante pe care le puteti folosi ca remedii naturiste.

 

Iata cele mai bune 15 plante medicinale pentru sanatate 

Menta

Musetel

Galbenele

Lamaita

Busuioc

Echinacea

Oregano

Usturoi

Hrean

Marar

Salvie

Rozmarin

Valeriana

Griciorei

Lavanda

Menta

Veti observa ca multe ierburi aromatice sunt si medicinale. Acestea sunt unele dintre cele mai usor de cultivat, deoarece probabil ca veti avea multe utilizari pentru ele, atat pentru a gati, cat si pentru a trata anumite tulburari.

 

Menta este minunata pentru indigestie si poate ajuta chiar si in cazul raului de miscare. Este o planta foarte racoritoare, putand fi transformata în ceai de plante sau tinctura.

 

Utilizari medicinale pentru menta

Tulburari digestive

Probleme cu sinusurile

Dureri de cap

Rau de miscare/greturi de dimineata

Musetel

 

In S.U.A., musetelul este folosit de obicei pentru anxietate si relaxare, în timp ce in Europa se utilizeaza pentru vindecarea ranilor si pentru a reduce inflamatia, dar si pentru proprietatile calmante. Musetelul se consuma ca ceai sau se aplica sub forma de compresa.

 

Topic, musetelul poate fi utilizat pentru a trata iritatia pielii, cauzata de radioterapie, in tratamentul impotriva cancerului. Musetelul sub forma de capsule poate fi utilizat pentru a controla varsaturile, pe parcursul chimioterapiei.

 

Galbenele

Galbenelele sunt cunoscute pentru proprietatile lor calmante. Veti gasi adesea extract de galbenele în unguente pe baza de plante, geluri de dus si chiar sampoane.

 

Florile, a caror culoare poate varia, îsi raspandesc semintele si revin an de an. Galbenelele sunt usor de cultivat si polenizat, deoarece insectelor le plac aceste flori.

 

Desi, în sine, aroma de galbenele nu este prea placuta, in combinatie cu ceva precum menta, puteti obtine un ceai grozav.

 

Utilizari medicinale pentru galbenele

Probleme de piele

Eczema

Rani

Antifungic (eruptie cutanata, provocata de scutec)

Stimulent limfatic (excelent pentru glandele inflamate)

Lamaita

Lamaita face parte din familia mentei. Daca doriti sa plantati ceva în gradina, alegeti lamaita deoarece are o multitudine de utilizari medicinale.

 

Nu numai ca are o aroma placuta, dar este si foarte blanda, asa ca este o planta excelenta pentru copii. În domeniul farmaceutic, cu cat un medicament este mai puternic, cu atat este mai periculos, dar nu este întotdeauna valabil si in lumea plantelor medicinale. O planta poate fi foarte puternica si, totodata, foarte blanda.

 

Daca va simtiti stresat, puteti sa iesiti în gradina si sa zdrobiti in palma cateva frunze de lamaita. Inhalarea aromei poate ajuta la calmarea nervozitatii.

 

Utilizari medicinale pentru lamaita

Reduce febra

Raceli/gripa

Tuse

Calmeaza iritabilitatea/reduce stresul

Favorizeaza somnul

 

Busuiocul sfant (Ocimum tenuiflorum)

Originar din India, busuiocul sfant este un usor antihiperglicemiant, antiinflamator, antimicrobian si expectorant. Poate fi consumat sub forma de ceai si este bun pentru tratarea diabetului, a simptomelor de raceala sau tuse. Busuiocul sfant poate ajuta la tratarea problemelor tractului intestinal, precum si a astmului si febrei.

 

Sucul din aceasta planta poate fi extras si aplicat pe întepaturi de insecte, pecingine sau alte afectiuni ale pielii.

 

 

Echinacea

Echinacea este folosita în mod obisnuit pentru a trata sau preveni racelile, gripa si infectiile si pentru vindecarea ranilor. Multe studii au analizat cat de bine functioneaza echinacea pentru a preveni sau scurta durata unei raceli. Unele studii arata anumite beneficii ale utilizarii acestei plante pentru infectiile cailor respiratorii superioare.

 

Se recomanda utilizarea pe termen scurt, deoarece unele studii au aratat ca, folosita pe termen lung, echinacea poate afecta sistemul imunitar al organismului.

 

Persoanele alergice la plantele din familia margaretelor risca sa aiba o reactie alergica la echinacea. Tot din familia margaretelor fac parte ambrozia, crizantemele si galbenelele.

 

Oregano

Oregano este indispensabil în orice gospodarie, pentru ca este atat de delicios pe pizza! Oregano este excelent pentru gatit, dar si ca planta medicinala.

 

Este antimicrobiana, asa ca va ajuta in lupta împotriva virusilor, ciupercilor si bacteriilor. De asemenea, este extrem de bogata în antioxidanti.

 

Utilizari medicinale pentru oregano

Antiviral

Antifungic

Bogat în antioxidanti

Raceala

Usturoi

Fiecare gradina de verdeturi ar trebui sa aiba usturoi si ceapa. Chiar daca nu va place gustul acestor plante, proprietatile lor medicinale sunt incredibile. Sunt antimicrobiene si ajuta la combaterea multor boli.

 

Multi prefera sa fermenteze usturoiul în miere si, la primul semn de boala, mananca un catel sau doi de usturoi pentru a ajuta la eradicarea rapida a bolii.

 

Utilizari medicinale pentru usturoi

Antibiotic

Antifungic

Antiviral

Abcese dentare

Infectii la nivelul pielii

Raceli

Hrean

Hreanul este o radacina foarte picanta, care se asorteaza foarte bine cu preparatele din carne. Este o planta medicinala foarte eficienta in caz de probleme ale tractului respirator.

 

Utilizari medicinale pentru hrean

Infectie a sinusurilor

Infectie bronsica

Infectii ale tractului urinar

Marar

Din punct de vedere medicinal, semintele de marar sunt utile la eliminarea gazelor si/sau a balonarii. Trebuie doar sa luati cateva seminte si sa le mestecati.

 

Utilizari medicinale pentru marar

Indigestie

Depresie

Dureri menstruale

Salvie (Salvia officinalis)

Stimuleaza digestia, calmeaza crampele, combate diareea, amelioreaza racelile, iar sub forma de unguent pentru taieturi si arsuri, ucide bacteriile si reduce inflamatia si umflarea.

 

Reputatia plantei ca remediu pentru boli este recunoscuta prin denumirea sa stiintifica, Salvia officinalis, derivata din cuvantul latin „salvere”, care înseamna „a salva”. În plus, termenul „officinalis” arata ca o planta a fost aprobata oficial pentru uz medicinal.

 

Rozmarin (Rosmarinus officinalis)

De-a lungul istoriei, aceasta planta esentiala in bucatarie a fost recomandata pentru a ajuta la mentinerea si îmbunatatirea abilitatilor mintale. Conform fitoterapeutilor, a fost folosit pentru a sustine memoria si a evita declinul cognitiv.

 

În prezent, se fac teste pentru efectele sale asupra bolii Alzheimer si se pare ca proprietatile atribuite rozmarinului ar putea fi confirmate.

 

Valeriana (Valeriana officinalis)

Radacinile de valeriana au fost un remediu popular de-a lungul secolelor. Aceasta planta originara din Europa este acum cunoscuta pentru eficienta sa ca sedativ, fiind excelenta pentru persoanele care sufera de insomnie.

 

Griciorei

Considerati drept unul dintre primele semne ale primaverii, gricioreii, cu florile lor unice de culoare galbena, au fost folositi în general în primul ajutor. Frunzele erau adesea transformate în unguente, numite „algive”, fiind folosite pentru a vindeca ranile.

 

Valeriana

Valeriana este utilizata pentru a trata insomnia si a reduce anxietatea. Cercetarile sugereaza ca valeriana poate fi un ajutor util pentru tulburarile de somn.

 

 

 

Surse:

 

https://www.rhs.org.uk/education-learning/libraries-at-rhs/articles/history-healing-plants

 

https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=1&contentid=1169

 

https://www.botanicgardens.org/blog/top-10-medicinal-plants

 

https://homesteadingfamily.com/15-medicinal-herbs-to-grow/

 

 

 

Autor: IULIA MIRICA

 

https://www.catena.ro/15-plante-medicinale-pentru-sanatate

 

 

/////////////////////////

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Remedii din plante (fitoterapie) pentru afecțiuni dermatologice; Plantele medicinale, remedii naturale pentru multiple afecțiuni; Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar; Remedii din plante medicinale pentru durerea de splină; CEAI PENTRU AFECȚIUNI RENALE; Ceai pentru afectiuni renale; Secţiunea Plante medicinale in tratamentul bolilor; Care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru durerile articulare; Principalele cauze ale durerilor de genunchi – cum le poti trata? Coada-soricelului – beneficii si contraindicatii; Plante naturale in combaterea Osteoporozei; Bai cu plante pentru durerile reumatice; Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iunie (VII) – Trei frați pătați (Panseluța); Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii

 

 

 

 

 

Tincturi din plante medicinale – principii active concentrate

 

////////////////////////////////////////////

 

Patlagina – proprietati, beneficii si contraindicatii

 

Patlagina sau Plantago major este o planta perena, ce face parte din familia Plantaginaceae, si este specifica Europei, dar si Asiei. Creste in curti, pe marginea drumurilor, pe campuri, insa ceea ce nu multi stiu este faptul ca aceasta nu e doar o simpla „buruiana”, ci o planta cu beneficii multiple pentru sanatate. Exista doua tipuri de patlagina, cea cu frunze late (Plantago major) si cea cu frunze inguste (Plantago lanceolata).

 

Patlagina contine substante ce pot contribui la reducerea inflamatiei, calmarea intepaturilor de insecte, la imbunatatirea digestiei si la vindecarea mai rapida a ranilor superficiale. Florile plantei sunt de culoare verde, iar frunzele sunt ovale si contin compusi antiinflamatori, printre care flavonoide, terpenoide, glicozide, taninuri, vitaminele A, C si K, dar si minerale precum fier, calciu, potasiu. De asemenea, semintele sunt asemanatoare cu cele de psyllium, fibre cu proprietati laxative, ce sustin sanatatea sistemului digestiv. Asadar, patlagina poate fi folosita atat extern, cat si intern.

 

Cuprins

1. Proprietati si beneficii
2. Mod de folosire
3. Efecte adverse si contraindicatii

 

Proprietati si beneficii

Frunzele de patlagina pot fi folosite extern in cazul ranilor usoare, dar si in cazul muscaturilor si intepaturilor de insecte, datorita proprietatilor antiinflamatoare, antibacteriene si antiiritante. Frunza contine alantoina, cu actiune benefica impotriva germenilor si bacteriilor si cu efect racoritor.

 

Patlagina are influenta pozitiva si asupra sanatatii digestive, fiind apreciata pentru beneficiile sale. Frunzele sunt bogate in vitaminele C, A, K, beta-caroten, calciu, potasiu, iar semintele sunt o sursa excelenta de proteine si fibre, la care se adauga mucilagiile, cu rol de calmare a sistemului digestiv.

 

Cand sunt consumate sub forma de ceai, frunzele uscate de patlagina contribuie la detoxifierea organismului, avand totodata rol adjuvant in ceea ce priveste tratarea racelilor, gripelor si bronsitelor. Patlagina poate ameliora disconfortul si iritatiile minore, datorita barierei protectoare formate peste membrana mucoasa afectata.

 

Farmacistii Catena recomanda

BronhoSuport Naturalis, cu efect benefic asupra sanatatii sistemului respirator. Ajuta la fluidizarea si eliminarea secretiilor bronsice, hidrateaza mucoasa bucala si usureaza respiratia. Contine patlagina, cimbru-de-cultura, ciubotica-cucului, lichen-de-piatra etc.

 

 

 

Naturalis BronhoSuport X 100 ml

Vezi detalii

Patlagina poate reduce inflamatia

Se pare ca aceasta planta ar contribui la reducerea nivelului inflamatiei, datorita compusilor antiinflamatori, inclusiv flavonoide, terpenoide, glicozide si taninuri. In urma studiilor efectuate pe animale, s-a descoperit ca administrarea extractului de patlagina a scazut nivelul inflamatiei si a redus enzimele hepatice, protejand ficatul impotriva leziunilor. Desigur, pentru a evalua efectele antiinflamatoare ale plantei, este nevoie si de studii realizate pe subiecti umani.

 

Sustine sanatatea cailor respiratorii

Patlagina este cunoscuta si datorita proprietatilor de ameliorare a tusei si a altor probleme de ordin respirator. Funzele contin o cantitate insemnata de mucilagii, ce ajuta la calmarea gatului si la protectia sistemului respirator. Tot frunzele de patlagina sunt bogate in vitaminele A si C, cu rol de sustinere a sistemului imunitar.

 

Farmacistii Catena recomanda Naturalis BronhoSuport 7 plante + miere, un supliment alimentar sub forma de sirop. Acesta sustine sanatatea si buna functionare a sistemului respirator, protejeaza mucoasa bronsica, ajuta la obtinerea confortului respirator si are rol antitusiv. Contine extracte din frunze de patlagina, flori de tei, muguri de pin, flori de soc, macese, cimbrisor etc.

 

 

Naturalis BronhoSuport 7 plante + miere X 100 ml

Naturalis BronhoSuport 7 plante + miere X 100 ml

Vezi detalii

Contribuie la vindecarea ranilor usoare

In urma unui studiu realizat pe un numar de 40 de subiecti umani si publicat pe PubMed, s-a descoperit ca aplicarea unui gel pe baza de patlagina si aloe vera a contribuit la vindecarea leziunilor ulceroase ale piciorului, iar intr-un alt studiu realizat pe animale, aplicarea extractului de patlagina direct pe rani a contribuit la cresterea ratei de vindecare a acestora. Patlagina contine o substanta numita alantoina, care prezinta beneficii in ceea ce priveste calmarea pielii si regenerarea celulara. Frunzele plantei pot fi culese, spalate, zdrobite si aplicate direct pe ranile superficiale.

 

Efect de calmare a pielii

Frunza de patlagina este unica, datorita capacitatii sale de a contribui la eliminarea toxinelor de la nivelul pielii, respectiv de la nivelul organismului. Pe vremuri, frunza de patlagina era utilizata pentru a drena veninul in urma muscaturii de sarpe, iar aceasta actiune ar putea fi extrem de eficienta si in cazul intepaturilor de insecte.

 

Mod de folosire

Patlagina poate fi utilizata atat intern, cat si extern, proaspata sau uscata. Frunzele pot fi folosite pentru a prepara ceaiuri, siropuri, tincturi, unguente etc. Cele proaspete pot fi adaugate in ciorbe sau tocanite, insa incercati sa evitati frunzele stropite cu pesticide, care cresc langa autostrazi sau in zonele frecventate de animale. In varianta uscata, pot fi amestecate cu diferite uleiuri sau adaugate in creme si lotiuni.

 

Sirop de patlagina

Siropul de patlagina este cunoscut pentru proprietatile sale antiinflamatoare, expectorante, antispasmodice, si este recomandat impotriva racelilor si a infectiilor respiratorii. Patlagina contine substante care amelioreaza iritatia membranelor mucoase, combat inflamatia si calmeaza durerea. De asemenea, siropul de patlagina actioneaza ca expectorant si antispasmodic, regenereaza tesutul epitelial deteriorat si are actiune benefica atat in cazul tusei productive, cat si al celei uscate.

 

Datorita mucilagiilor pe care le contine frunza acestei plante, siropul de patlagina ajuta la formarea unui strat protector, astfel incat tractul respirator sa fie protejat.

 

Ceai de patlagina

Ceaiul de patlagina este utilizat in calmarea inflamatiei de la nivel gastrointestinal si se prepara din frunze uscate, dar si din frunze proaspete. Este suficient sa puneti doua frunze proaspete, sa le acoperiti cu apa clocotita si sa le lasati la infuzat timp de 10 minute. Strecurati si adaugati putina miere, pentru un gust mai placut.

 

Tinctura de patlagina

Este adesea folosita pentru a ameliora durerile in gat si tusea si sustine sistemul imunitar, mai ales in zilele reci. Este nevoie de doar doua ingrediente pentru a obtine tinctura de patlagina, si anume frunzele plantei si alcool. Tinctura poate fi aplicata si topic, in cazul intepaturilor de insecte, ranilor minore etc.

 

tinctura-patlagina

 

Extract de patlagina

Extractul de patlagina este utilizat adesea in produsele de ingrijire a pielii si se obtine din frunzele plantei. Acestea se folosesc in tratamentul ranilor cum sunt taieturile superficiale, in cazul pielii inflamate sau in combaterea eczemelor. Puteti beneficia chiar si acasa de proprietatile patlaginei. Culegeti cateva funze, spalati-le bine, apoi rupeti-le si lasati-le peste noapte pe un prosop curat. Puneti-le intr-un borcan de sticla si adaugati ulei de masline, apoi pisati amestecul.

 

Efecte adverse si contraindicatii

Patlagina nu este recomandata femeilor insarcinate si pacientilor cu diabet. Informati intotdeauna specialistul cu privire la tratamentele pe care le urmati, deoarece acestea pot interactiona. Foarte rar pot aparea simptome precum greata, balonare, diaree sau probleme la nivelul pielii. Daca experimentati reactii alergice, trebuie sa anuntati specialistul.

 

Autor: RUXANDRA RAICA

 

https://www.catena.ro/patlagina-proprietati-beneficii-si-contraindicatii

 

 

////////////////////////////////////////

 

Remedii terapeutice cu plante care se recoltează în luna iunie (VII) – Trei frați pătați (Panseluța)

 

 

Ion BOBARU

Farmacist Primar

 

Cu o experiență de 48 de ani, farmacistul primar Ion Bobaru prepară și acum leacuri după rețete străvechi, multe din cea mai veche Farmacopee Română, tipărită la 1862 de brăileanul C.C. Hepites, cu aprobarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Practic,  în cea mai veche farmacie din Brăila, farmacistul brăilean prepară leacuri la masa de lucru a lui Ion Faltis, aceeași de la 1897. Începând cu 2 februarie 2023, în fiecare joi, într-o rubrică dedicată, farmacistul Ion Bobaru va informa cititorii cu privire la folosirea corectă a plantelor medicinale, această binecuvântare pe care natura ne-a oferit-o tuturor.

 

 

 

Panseluța (Viola tricolor) este foarte cunoscută ca plantă ornamentală datorită cromaticii florale care atrage și încântă privirea omului, dar prezintă interes și ca plantă medicinală.

 

Denumirea populară de panseluță provine de la franțuzescul pansée care înseamnă gând. Inspirația pentru botezul plantei provine din așezarea celor cinci petale ale florii, care privită crează imaginea și înfățișarea unui fețe umane. În mijlocul verii, în perioada de maximă dezvoltare vegetativă, florile se apleacă ușor față de poziția verticală sugerând o ființă umană căzută pe gânduri. 

 

Există două varietăți de panseluțe: panseluța de câmp ce crește spontan în pajiști, fânețe sau locuri necultivate, numită și “trei frați pătați” și panseluța de grădină, cultivată în special ca plantă decorativă și care este aproape nelipsită în grădina din jurul casei sau în jardinierele din balcoanele blocurilor.

 

 

 

Recunoaștere

 

Panseluța de grădină este o plantă anuală și hibernantă, plantându-se toamna, adică poate rezista și iarna și înflorește imediat primăvara. De aceea se plantează toamna târziu, în parcuri, sub formă de covor floral, spre curiozitatea și nemulțumirea necunoscătorilor, care consideră bani cheltuiți “de pomană” pentru a sădi panseluța înainte de sosirea iernii.

 

Este ușor de recunoscut pentru că florile au o alcătuire specifică, cu petale inegale și colorate diferit, fiind cel puțin trei combinații de culori. Petalele superioare sunt colorate violet închis, mai rar violet deschis, petalele laterale sunt albe, galbene sau albăstrui, iar petala inferioară este întotdeauna galbenă cu 5 până la 7 dungi colorate mai intens. Abateri de la această paletă coloristică se pot observa la panseluța de grădină, unde horticultorii, pentru a câștiga “clientul cumpărător”, au creat hibrizi noi de panseluțe printr-o multitudine de combinații coloristice ale petalelor florale. O altă deosebire între panseluța de câmp (trei frați pătați) și panseluța de grădină este mărimea florilor, cea de câmp fiind mult mai mică decât cea de grădină.

 

Materia primă folosită pentru obținerea de preparate farmaceutice este reprezentată în principal de planta întreagă (tulpină, frunze, flori), fără rădăcini. Pentru procesarea panseluței sub formă de pulbere se folosesc numai florile.

 

 

 

Recoltare și uscare

 

Panseluța de grădină și cea de câmp (trei frați pătați) se recoltează în perioada de înflorire, începând cu sfârșitul lunii aprilie până în septembrie. Recoltarea se face prin tăiere cu foarfeca sau secera la 4-5 cm deasupra coletului, pentru a da posibilitatea plantei să se regenereze cât mai repede.

 

Uscarea se face cel mai bine pe cale naturală, la umbră, în strat subțire, pe coli de hârtie sau rogojini, în spații aerisite, în poduri, de preferință acoperite cu tablă, în șoproane, verande, iar la bloc, pe balcon. După uscare, se ambalează în săculeți de tifon sau pungi de hârtie. Se păstrează până la momentul procesării, ca plantă întreagă, iar mărunțirea groscioară realizându-se înaintea utilizării. Randamentul de uscare este de 5:1 adică din 500 g plantă verde trebuie să rezulte în urma procesului de uscare 100 g plantă uscată.

 

 

 

Compoziția chimică

 

Este foarte diversă și cuprinde flavonozide, saponine triterpenice, mucilagii, rutin, antocianozide, toate acestea determinând acțiunile terapeutice pentru nenumărate boli, prezentate mai jos.

 

 

 

Forme farmaceutice ce se obțin din panseluțe

 

Pulberea: Florile uscate se macină foarte fin într-o râșniță de măcinat cafeaua și se folosește ca atare, câte un vârf de linguriță cu puțină miere sau lapte fermentat.

 

Decoct (fiertura): 2 linguri plantă uscată și mărunțită groscior se fierb la foc mic timp de aproximativ cateva minute în 300 grame apă, într-un vas, de preferință din inox sau emailat. Se filtrează fierbinte prin tifon sau vată medicinală umezită cu puțină apă. Se îndulcește după gust.

 

Tinctura: 2 linguri din plantă uscată și mărunțită groscior se pun la macerat în 100 grame alcool alimentar sau alt produs distilat obținut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se zilnic. Se filtrează prin tifon după care se lasă la decantat în frigider timp de 6 zile pentru o deplină limpezire. Se trece ușor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.

 

Vin terapeutic: 4 linguri  cu vârf din plantă uscată și mărunțită groscior se amestecă cu 1 litru vin roșu adus la fierbere. Se lasă în contact timp de 10 zile, agitându-se zilnic. După 10 zile vinul se filtrează printr-un material textil, fără stoarcerea reziduului. Apoi se lasă la decantat 6 zile la rece (frigider) separându-se partea limpede de reziduul depus pe fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se poate păstra și 2 ani dacă vinul este de bună calitate.

 

 

 

Tratamente interne

 

Cu toate că vindecă o multitudine de boli, din păcate panseluțele de grădină sunt mai mult apreciate pentru efectul lor ornamental, neglijându-i-se virtuțile terapeutice de excepție, mult mai folosită fiind panseluța sălbatică cunoscută sub denumirea de trei frați pătați.

 

Boli alergice: alergia, prin frecvența ei este considerată o boală a civilizației moderne, foarte greu de tratat, fiind provocată de mai multe cauze: Factori fizici – caldură, frig; Factori chimici – medicamente, produse cosmetice, aditivi alimentari; Factori biologici –praf, polen, păr, toxine, fructe, plante (ambrozie) etc.

 

Cele mai frecvente simptome se manifestă la nivelul pielii (cutanat) prin prurit, erupții, eriteme; la nivel ocular – mâncărimi, tumefacție, lăcrimări; în sfera ORL prin strănut, obstrucție nazală, rinoree (“nas care curge”); la nivel pulmonar – tuse sau dispnee (greutate în respirație).

 

Natura ne oferă o șansă uriașă să tratăm bolile alergice cu această plantă numită panseluță. Poate ocupa primele locuri în topul celor mai eficace plante medicinale folosite în tratamentul alergiilor. Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri ) pe zi, toate acestea după masă.

 

Un ceai complex cu proprietăți antialergice și desensibilizante se poate prepara din flori de panseluțe, flori de gălbenele, frunze și flori de păducel. Se ia câte o linguriță din fiecare produs vegetal, uscat și măcinat groscior care se infuzează în 300 ml apă. Se bea câte o ceașcă (50 ml) de 2 ori pe zi după masă.

 

Boli ale aparatului respirator (faringite, laringite, traheite, bronșite, bronho pneumonii, astm bronșic) ca expectorant. Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri) pe zi, toate după masă.

 

Boli ale aparatului urinar (cistite catarale, pielite, nefrite) ca diuretic. Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri) pe zi, toate după masă,

 

Boli ale aparatului digestiv ca laxativ. Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri) pe zi, toate după masă.

 

Bolile aparatului vascular (bolile capilarelor) (fragilitate capilară, vase sparte la nivelul membrelor inferioare). Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri) pe zi, toate după masă.

 

Boli ale pielii (dermatite, dermatoze care au o cauză în principal alergică, ca de exemplu: urticarie, prurit, prurigo, neurodermite, eczeme, dermatitele atopice si de contact). În acest caz se utilizează atât adiministrarea internă cât și cea externă. Pulbere: Câte un vârf de cuțit de 2 ori pe zi. Decoct: Câte o ceașcă de 2 ori pe zi. Tinctură: Se iau 30 picături de 2 ori pe zi. Vin terapeutic: 15 -30ml (una –două linguri ) pe zi, după masă.

 

Depurativ – detoxifiant: Preparatele din panseluțe (trei frați pătați) au o acțiune depurativă apreciabilă. Se folosește adesea pentru cura de detoxifiere a organismului împreună cu extractele din păpădie, cicoare, pin și plop. Această combinație reprezintă un detoxifiant complex prin efectul depurativ: renal al tincturii de păpădie, hepatic datorită tincturii de cicoare, antialergic prin tinctura de panseluțe și digestiv prin extractul fluid de lemn dulce, iar extractul din muguri de plop are acțiune imunostimulatore generală la nivelul organismului. Un astfel de preparat se poate procura de la farmacia Faltis din Brăila.

 

 

 

Tratamente Externe

 

Extern se pot face tratamente din  panseluțe (trei frați pătați) cu fierturi, tincturi, uleiuri, oțeturi și unguente. Fiertura se prepară după metoda decoctului. Tintura are tehnica menționată mai sus. Oțet medicinal: 2 linguri panseluță macinată fin se țin la macerat timp de 10 zile în 300 ml oțet de preferat obținut din vin. Urmează apoi filtrarea și condiționarea în flacoane brune. Se utilizează extern în diferite boli prezentate mai jos. Ulei terapeutic: 2 linguri panseluță mărunțită fin se fierb împreună cu 100 g ulei de floarea soarelui câteva minute pe bain marin în flacoane de sticlă. Se lasă în repaus timp de 2 zile după care se filtrează. Se folosește extern  mai ales în bolile dermatologice uscate. Unguent: se poate prepara prin două metode. Metoda 1: 100 grame de tinctură de panseluță obținută după metoda prezentată mai sus se evaporă la foc mic într-un vas emailat sau din inox până se obține un extrat siropos de consistența mierii. Când este încă cald se adaugă 50 de grame untură topită obținută din slănină de porc, 30 gr margarină și aproximativ 10 grame ulei de floarea soarelui. Se dă de pe foc și se continuă omogenizarea pănă la răcire. Metoda 2: 4 linguri de panseluță fin macinată se lasă în contact cu 4 linguri de alcool concentrat de 95 de grade timp de 24 de ore. Se topesc împreună 50 de grame de untură de porc, 30 grame margarină și 10 grame de ulei de floarea soarelui.

 

Prurit: Se folosește tinctura, uleiul, oțetul prin aplicări locale de 2 ori pe zi.

 

Stomatite: Gargară cu o fiertură de trei frați pătați de trei ori pe zi.

 

Afte bucale: Gargară cu o fiertură de trei frați pătați de trei ori pe zi.

 

Înțepături de albine: Se folosește oțetul și tinctura de 2 -3 ori pe zi

 

Mușcături de țânțari: Se masează cu  oțet și tinctură de 2 -3 ori pe zi.

 

Arsuri termice: Se folosește uleiul și unguentul prin ungeri de 2 ori pe zi.

 

Dermatite atopice uscate: Se utilizează unguentul și uleiul teraputic de 2 ori pe zi.

 

Acneea juvenilă: Se fac comprese cu o fiertură de trei frati pătați pe zonele afectate de acnee. Se aplică apoi creme antiacneice găsite în magazinele cu produse cosmetice sau preparate de farmacia Faltis.

 

Eritemul sugarului: O fiertură din trei frati pătați este recomandată să se adauge în apa folosită pentru baia sugarului, evitându-se eritemele provocate de scutece, așa numita „dermatită de scutece” care este o dermatită de contact produsa prin iritația tegumentelor de către scutecele umede îmbibate de urina fermentată. Această fiertură se obține din 4 linguri de trei frați pătați care se fierb cu 1 litru de apă timp de 2-3 minute. Se filtrează, iar filtratul se adaugă în cădița cu apa călduță.

 

Conjunctivite alergice: Spălături oculare cu fiertura de trei frați pătați. Pentru prepararea acestei fierturi se preferă ser fiziologic. În farmacii se găsesc pungi sau flacoane de 250 ml cu ser fiziologic.

 

 

 

Nota farmacistului

 

Toate recomandările mele nu substituie un control medical și nu înlocuiesc o terapie medicamentoasă recomandată de medicii curanți. Ele sunt terapii complementare la medicația alopată .

 

Informații despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în laboratorul propriu pot fi găsite la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galați nr. 29, tel. 0239615931, email: farmaciafaltis@yahoo.com. Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei www.farmaciafaltis.ro care este în curs de actualizare. Până la  definitivarea actualizării pe site, este prezentată o listă cu toate prospectele la produsele preparate în farmacie. Farmacia deține “Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor” acordat de Colegiul Farmaciștilor din Romania.

 

 

 

Nota farmaciei

 

Pentru a satisface în totalitate toate solicitările privind produsele farmaceutice preparate în farmacie angajăm farmacist stagiar, farmacist, farmacist rezident sau cu rezidențiat în farmacie.

 

În numărul viitor: „Remedii naturale din plante aromatice (roinița, rozmarin și busuioc)”

 

https://obiectivbr.ro/content/remedii-terapeutice-cu-plante-care-se-recolteaz%C4%83-%C3%AEn-luna-iunie-vii-%E2%80%93-trei-fra%C8%9Bi-p%C4%83ta%C8%9Bi

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Bai cu plante pentru durerile reumatice

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In caz de reumatism, dupa orice baie fierbinte este recomandata ungerea corpului cu urmatorul amestec: o parte praf obtinut din muguri de pin sau de mesteacan uscati si doua parti de grasime. 30 de grame de radacina de leriana se pun intr-un litru de apa rece; se lasa la infuzat o ora, se fierb 20 de minute, se lasa apoi sul acoperit 5 minute, dupa care se strecoara. Baile cu leriana se fac inainte de culcare, iar tratamentul trebuie sa cuprinda 12-l4 bai. Foarte recomandate pentru tratarea reumatismului sint baile cu flori de musetel (200 de grame de flori la o galeata de apa, in care se adauga si o lingura de sare). Se pun 50 de grame de frunze de trifoi intr-un litru de apa fierbinte, se lasa la infuzat doua ore; se face baie in fiecare seara cu aceasta infuzie, timp de 12-l4 zile. 14-l8 zile se face baie cu un decoct de cimbru: 50 de grame de frunze maruntite de cimbru se pun intr-un litru de apa, se fierb 5 minute; baia se face seara. Se pun doua linguri de radacini de obligeana intr-un litru de apa fierbinte, se fierb 20 de minute, se lasa sul acoperit 30 de minute, apoi se strecoara; se fac 10-l2 asemenea bai. Se fierb intr-un litru de apa 100 de grame de fructe de ienupar; acest decoct se adauga in apa pentru baie. Se pun 50 de grame de radacini de maces intr-o jumatate de litru de apa, se lasa la infuzat doua ore, se fierb 20 de minute, apoi se mai infuzeaza inca 30 de minute, se strecoara; se fac 14-l8 asemenea bai. 500 de grame de muguri de pin se fierb 30 de minute in 5 litri de apa; decoctul obtinut se adauga in baie.

 

 

Afectiunile care pot fi tratate cu ajutorul cartofului si al unor sucuri de legume

Animalele domestice sint veritabili medici de familie

Apa de argint este un dezinfectant

Berea ca medicament

Cafeaua – intre dependenta si profilaxia cancerului la intestin

Calitatile terapeutice ale uleiului de ricin

Ce afectiuni, cum se trateaza acestea cu miere si cum poate fi depistata mierea falsificata

Cinci pasi pentru o viata mai fericita

Cine sint medicii din paduri

Comprese, cataplasme si unguente folosite in artroza

Compresele

Cristalul de cuart

Cum am scapat de friguri

Cum ne aparam impotriva insectelor, meduzelor si serpilor

Cum sa ne folosim de miere ca sa fim sanatosi

Cum sa scapam de tuse

Cum sa scapati de durerea provocata de intepaturi

Cum tratam arsurile, precum si diverse taieturi si rani

Din gradina cu sanatate – ce recomanda medicina populara in caz de alergie

Din proprietatile cristalelor

Doi plasturi miraculosi pentru sanatatea dumneavoastra

Drojdia de bere si efectele ei terapeutice

Durerile de dinti – masuri profilactice

Exercitii fizice pentru combaterea inflamatiilor alergice ale mucoasei nazale

Exercitii pentru imbunatatirea vederii

Filozofia si practica risului

Formula fericirii familiale

Forta tamaduitoare a sarii de bucatarie

Inainte de a te increde in altii, ai incredere in tine!

Laptele e o sursa de energie si de nutrimenti

Leacuri populare in caz de otita

Leacuri si terapii naturale

Leacuri si terapii pentru tratamentul unor afectiuni

Masajul cu ajutorul ventuzelor

Masajul talpilor prin metoda spinilor din branturi

Medicamente hormonale naturale

Medicina populara si bolile de inima

Mirodenii care va fac bine

Molustele – un medicament extrem de benefic, dar putin cunoscut

Niste radacini subtiri, albicioase

O viata sanatoasa inseamna bucuria de a trai

Oxid de zinc si glicerina pentru fracturi

Pentru a nu fi bolnavi, sa nu ne reprimam sentimentele

Pisica – animalul meu preferat

Produsele lactate si efectele lor asupra sanatatii noastre

Protectia noastra, mediul si comportamentul

Puterea tamaduitoare a mineralelor

Remedii din plante si alimente comune

Remedii naturale contra greturilor

Remedii naturale contra insomniei

Remedii naturale impotriva febrei

Remedii naturale pentru artrita

Remedii naturale pentru inlaturarea durerilor

Remedii naturiste contra indigestiei

Remedii naturiste pentru alcoolism

Remedii naturiste pentru durerea de cap

Remedii pentru astenia de primavara

Remedii pentru combaterea transpiratiei

Remedii sigure in intoxicatii cu diverse produse

Remedii traditionale, usor de preparat in casa

Retete cu miere pentru bolile cailor respiratorii

Retete de sanatate

Retete diverse cu miere

Reumatismul sau inflamarea tesutului conjunctiv

Sa meditam mergind

Sarea inlocuieste alte remedii

Scapati de alergii in mod natural

Schimbarea stilului de viata va amelioreaza sanatatea

Sfaturi pentru o inima sanatoasa

Sfaturi practice naturiste

Tetraciclina – antibioticul descoperit in mumiile egiptene

Polipii la stomac se trateaza cu frunze de rostopasca

Infuzie din muguri de mesteacan pentru afectiunile cailor urinare si ale rinichilor

Metode populare pentru a scapa de viermii intestinali

Tenul gras, transpiratia si decoctul de scoarta de stejar

Infuzie de galbenele si iarba-mare pentru afectiunile hepatice

Leacuri populare impotriva arsurilor la stomac

Decoctul din frunze de varza imbunatateste vederea

Eczemele se trateaza cu ulei de catina si macese

Retete populare impotriva gripei

Bai cu miere impotriva tulburarilor sistemului nervos

Artrita si varicele se trateaza cu miere si usturoi

Tulburarile de metabolism se regleaza cu infuzie de roinita

Diabetul zaharat se trateaza cu decoct de cicoare

Retete populare impotriva alcoolismului

Amestecuri de plante pentru calmarea durerilor menstruale

Mugurii de pin – recomandati in astmul bronsic

Seminte de marar si muguri de hamei pentru a scapa de insomnie

Sucuri de legume pentru vindecarea gastritei

Proprietatile terapeutice ale gutuilor

Gutui proaspete impotriva intoxicatiilor medicamentoase

Decoct de galbenele pentru a scapa de ameteli

Tratarea gripei cu decoct de coacaze negre

Amestecuri cu miere impotriva afectiunilor rinichilor si cailor urinare

Folosirea propolisului in cazurile de prostata

Decoct de ovaz pentru afectiunile gastro-intestinale

Germenii de griu trateaza problemele ochilor

Masti cu faina de ovaz pentru tenul gras sau uscat

Aluatul din faina de secara trateaza radiculita

Florile si frunzele de anghinare – recomandate in ateroscleroza

Scapati de viermii intestinali cu seminte de dovleac

Afectiunile gastro-intestinale si sucul de varza

Aburii de ceapa vindeca guturaiul

Decoctul de usturoi – recomandat impotriva infectiilor

Sucul de aloe cu miere si unt trateaza bronsita

Comprese cu infuzie de coada-soricelului pentru inflamarile pielii

Urzica – indicata in cazul bolilor de rinichi

Comprese cu spirt si piper pentru tratarea poliartritei

Radacinile de tataneasca trateaza fracturile

Bai cu cimbru in tulburarile metabolice

Florile de tei – un bun mijloc sudorific

Sucul de podbal vindeca ranile cu puroi

Infuzie de urzica impotriva eruptiilor cutanate

Mugurii de tuia si pietrele la rinichi

Germenii de griu mentin o sanatate de fier

Tratarea diferitelor afectiuni cu ajutorul plantelor din gradina

Amestecul de plante care trateaza diareea

Radacinile de angelica imbunatatesc digestia

Pietrele la rinichi se elimina cu suc de morcovi si castraveti

Leacuri populare pentru incontinenta urinara

Infuzie de rozmarin salbatic impotriva varicelor

Decoct din radacini de zmeura impotriva astmului bronsic

Nalba mare va scapa de durerile de dinti

Durerile de stomac se calmeaza cu afine

Tratamente naturiste impotriva gripei

Dizenteria se trateaza cu suc de aloe

Sfecla rosie in terapia cancerului

Troscotul si afectiunile rinichilor

Paducelul – recomandat impotriva afectiunilor inimii

Hrisca si iaurtul trateaza diabetul zaharat

Iarba-mare – recomandata in cazul digestiei proaste

Uleiul de menta neutralizeaza aciditatea sucului gastric

Hemoragiile pot fi oprite cu patlagina

Bai cu scoarta de salcie pentru tratarea varicelor

Tataneasa trateaza afectiunile pulmonare

Valeriana va scapa de durerile de cap

Sucul de ridiche neagra trateaza afectiunile ficatului

Infuzie de macese pentru bolile de rinichi

Retete populare pentru tratarea gripei

Infuzie de salata verde impotriva hipertensiunii

Afectiunile cailor biliare si infuzia de salvie

Paducelul previne ateroscleroza

Plantele recomandate in timpul sarcinii

Tinctura de tataneasa impotriva tusei cronice

Ceapa previne aparitia ridurilor

Obezitatea se trateaza cu plante medicinale

Gargara cu infuzie de soc impotriva anghinei

Gastrita cronica si infuzia din frunze de salata

Decoct de valeriana impotriva hipertensiunii arteriale

Hemoroizii se trateaza cu decoct de sunatoare

Mierea – medicament universal

Bolile de piele se vindeca cu radacini de brusture

Leacuri populare pentru tratarea diareii

Bai cu plante pentru durerile reumatice

Astmul bronsic si florile de boz negru

Fructele de paducel va scapa de nevroze

Gargara cu obligeana impotriva inflamarii mucoasei bucale si a gingiilor

Plantele medicinale recomandate impotriva obezitatii

Caderea parului si infuzia de catina

Decoctul din frunze de merisor trateaza pietrele la rinichi

Valeriana va scapa de migrena si insomnie

Florile de luminarica au proprietati expectorante

Decoct din seminte de in impotriva constipatiei

Traista ciobanului – recomandata in bolile de ficat

Sfecla fiarta are proprietati diuretice

Sucurile de legume trateaza hipertensiunea arteriala

Sucul de varza – indicat impotriva gastritei

Sucul de ceapa cu miere calmeaza accesele de astm bronsic

Macesul – indicat impotriva reumatismului si pietrelor la rinichi

Remedii populare impotriva racelii

Tecile de fasole trateaza diabetul si pancreatita cronica

Flori de musetel si miere pentru colita cronica

Retete pe baza de plante pentru tratarea laringitei

Mierea – un bun remediu pentru orice tip de ten

Levantica – recomandata impotriva astmului si bronsitei

Neurastenia se trateaza cu zmeura si miere

Iarba-mare si florile de tei au proprietati expectorante

Eczemele se vindeca cu ajutorul cartofului

Mierea – recomandata in gastrita cronica

Suc de sfecla si morcov pentru tratarea hipertensiunii

Comprese cu varza si sfecla impotriva mastitei

Plantele folosite in afectiuni ginecologice

Dovleacul si castravetii nu sint recomandati celor care alapteaza

Anemia se trateaza cu sucuri de legume

Scapati de insomnie cu radacini de valeriana

Sucul de lamiie si bicarbonatul de sodiu – recomandate in obezitate

Amestecurile de plante care trateaza anemia

Florile si fructele de paducel va scapa de iritare nervoasa

Incontinenta nocturna a urinei si frunzele de merisor

Sucul de aloe vindeca arsurile

Floarea-soarelui trateaza malaria

Retete pentru intarirea si stimularea cresterii parului

Afectiunile inflamatorii ale faringelui se trateaza cu miere si aloe

Rozmarinul salbatic si aloele calmeaza durerile gastrice

Afectiunile ale cailor biliare si plantele care le trateaza

Decoct de merisor impotriva artritei

Amestecuri de plante care va scapa de gastrita

Miere si untura de porc impotriva insomniei

Inhalatii pentru bronsita acuta si cronica

Reumatismul se trateaza cu radacini de brusture

Sucul de aloe vindeca ranile cu puroi

Obligeana va reda pofta de mincare

Tratamente, leacuri si terapii pentru diverse afectiuni

Tratamentul abraziunilor, abceselor, aciditatii si acneei

Tratamentul naturist al rinitelor

Tratarea bolilor cu ajutorul animalelor de casa

Uleiurile – un medicament impotriva multor boli

Unghiile ne arata sanatatea intregului organism

Ventuzele

Vindecarea bolilor cu ajutorul cristalelor

Vindecarea pe cale naturala a migrenelor

 

 

https://www.mediculmeu.com/plante-medicinale/leacuri-populare/bai-cu-plante-pentru-durerile-reumatice.php

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Plante naturale in combaterea Osteoporozei

 

 

Osteoporoza determina o pierdere de 30-40% a masei osoase, prin demineralizare cu un ritm anual de 1-2%, in special la femei (femeia pierde 50% din partea spongioasa si 35% din cea corticala, in timp ce barbatul pierde 35%, respectiv 20%).

 

Pentru o nutritie corecta, aportul de calciu trebuie sa fie intre 1000-1500 mg pe zi. Daca corpului nu i se administreaza suficient calciu, acesta isi va lua din oase ducand la boala oaselor, numita osteoporoza.

 

Se recomanda alimente bogate in minerale si vitamine (D, K, Mg, Zn, C), legume si fructe proaspete precum si plante naturale.

 

Cele mai recomandate plante, legume si fructe in combaterea bolii oaselor sunt:

 

Morcovul consumat crud sau suc – contine beta-caroten care determina cresterea sintezei progesteronului – fitohormoni capabili sa neutralizeze estrogenul.

Spanacul – crud, oparit sau sub forma de salate este foarte bogat in minerale.

Urzica – gatita sau uscata, de preferinta varfurile tinere, este plina de minerale si redreseaza organismul.

Telina – cruda, fiarta, gatita sau ca suc – este perfecta pentru afectiunile osoase.

Varza de Bruxelles – contine vitamina K care ajuta la protectia impotriva osteoporozei.

Loboda – partea aeriana contine potasiu, fosfor si calciu.

Marar – are efect estrogen mai ales sub forma de tinctura.

In

Ridichi – combate rahitismul prin stimularea reminalizarii.

Fasole

Soia – gatita sau sub forma de tinctura.

Gulia – contine calciu si magneziu, sub forma de suc.

Cereale integrale

Hamei – calmeaza durerile de osteoporoza.

Hrisca

Coada calului – in special datorita siliciului care are un rol esential in elasticitate si soliditatea osoasa.

Dafin – osteoporoza, osteocondroza.

Lucerna – continut foarte mare de estrogeni vegetali.

Coada soricelului – praful din flori uscate mai ales pentru osteoporoza.

Brusture – distruge o serie de germeni patogeni.

Lemn dulce – folosit ca tinctura are ca efect compensarea deficitului de hormoni estrogeni in cazul pierderii de substanta osoasa.

Seminte de susan si uleiul extras din acesta contin mai mult calciu asimilabil.

Alge marine.

Fragi – continut mare de minerale.

Coacaze negre – in cazul bolilor mai grave.

Castan comestibil

Miere de albine

Lamai – pentru accelerarea sudarii oaselor.

Muguri de: pin, vita-de-vie, jneapan.

Mladite de: mur, merisor, sequoia.

Se consuma fructe proaspete: prune, smochine, mere, banane.

 

Pentru a usura echilibrarea organismului si a stopa decalcifierea sunt necesare infuzii din aceste plante calmante si remineralizante.

 

Regula de aur in alimentatie ar trebui sa fie moderatia.

 

 

https://www.biocentermedical.ro/plante-naturale-in-combaterea-osteoporozei/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Coada-soricelului – beneficii si contraindicatii

 

 

Unul dintre cele mai cunoscute remedii din natura, coada-soricelului este o planta cu flori mici si albe, care creste pe pajistile din Romania si care este usor de recunoscut si utilizata, de regula, de catre femei, pentru afectiunile ginecologice. Beneficiile acestei plante se observa si asupra altor organe, iar preparatele din aceasta se regasesc intr-o gama foarte variata, inclusiv in farmacii.

 

Coada-soricelului poate fi administrata atat intern, cat si extern, prin bai si comprese. Pentru ca este atat de des intalnita in Romania, planta este recoltata masiv si chiar cultivata in unele locuri pentru obtinerea mai multor preparate medicinale benefice pentru organism. Se recolteaza atat floarea, cat si tulpina si frunzele.

 

Numele acestei plante in limba latina este Acillea millefolium si se spune ca provine de la Ahile, eroul legendar care a descoperit planta si a folosit-o pentru a trata mai multi soldati.

 

Informatii generale despre coada-soricelului

Despre coada-soricelului se poate spune ca este una dintre cele mai cunoscute plante folosite in scop medicinal. Are un gust amarui si poate fi intalnita in medicina naturista atat sub forma de ceai, cat si de tinctura sau siropuri.

 

Coada-soricelului este o planta ierboasa, care are o tulpina de 20-60 cm si care are frunzele impartite in mai multe diviziuni si subdiviziuni, din care rezulta mai multe frunzulite, de unde si aspectul incretit caracteristic.

 

Florile de coada-soricelului sunt de culoare alba si sunt vizibile de la distanta mare, avand un miros specific. Preparatele medicinale din planta contin in mare parte florile, dar in unele cazuri este recoltata toata partea aeriana, incluzand frunzele si tulpina. Mirosul este puternic aromat, facand coada-soricelului o planta usor de recunoscut.

 

Coada-soricelului – compozitie

Din compozitia plantei de coada-soricelului nu lipsesc uleiurile esentiale. Uleiul esential se regaseste in proportie de 0.2-0.5% in flori si pana la 0.7% in frunze. De asemenea, planta contine si tanin, vitamina C, magneziu, steroli, zaharuri substante flavonoide antiinflamatorii, alcaloizi, precum si principii active ce includ:

 

achileina;

acid aconitic;

acid formic;

acid linoleic;

acid miristic;

acid oleic;

acid palmitic;

acid probionic;

acid valerianoic;

acidul acetic;

acidul achileic;

acizi organici;

alcool cerilic;

alcool metilic;

asparagina;

azulen;

borneol;

camfen;

cariofilen;

chamazulene;

cineol;

colina;

fitosteroli;

limonen.

pinen;

Gratie complexitatii compozitiei sale, coada-soricelului are extrem de multe proprietati:

 

antiseptice;

astringente;

antispasmotice;

antiinflamatorii;

calmante;

cicatrizante;

diuretice;

depurative.

De asemenea, planta are si actiune vermifuga si datorita continutului sau se va dovedi ideala pentru refacerea celulelor hepatice si pentru impiedicarea formarii pietrelor la vezica. Per total, coada-soricelului creste rezistenta organismului la infectii.

 

Nu in ultimul rand, planta contine glucide si proteine, dar si substante minerale. Azulena continuta de coada-soricelului are efecte antispastice asupra musculaturii tubului digestiv, in timp ce terpineolul, taninurile si cineolul au efecte antiseptice.

 

Coada-soricelului – indicatii terapeutice

Coada-soricelului este cea mai cunoscuta planta care intra in compozitia tratamentelor ginecologice pentru femei. Ceaiul si tinctura sunt folosite atat intern, cat si extern, multe femei folosind ceaiul impreuna cu bicarbonatul de sodiu pentru bai de sezut saptamanale. Ceaiul de coada-soricelului are rolul de a regla fluxul menstrual, fiind indicat pacientelor cu amenoree sau care au menstruatia cu intarzieri foarte mari. De asemenea, planta reuseste sa previna si instalarea cancerului de col uterin.

 

Planta este folosita si in afectiunile digestive, in bolile diareice si pentru hemoroizi. In amestec cu alte plante care au o actiune similara, coada-soricelului este ideala pentru a stimula digestia. Ceaiul de coada-soricelului este indicat inclusiv in parazitozele intestinale

 

Planta este benefica si pentru afectiuni si probleme legate de piele. Unele preparate pe baza de coada-soricelului pot chiar vindeca plagile si arsurile. In situatiile in care cineva se confrunta cu acnee si roseata, aceasta planta are rolul de a elimina toxinele de la nivelul pielii.

 

Coada-soricelului – uz intern

In ceea ce priveste uzul intern, preparatele pe baza de coada-soricelului sunt folosite in foarte multe scopuri.

 

Imbunatatirea functiilor digestive

Cu un continut ridicat in flavonoide si alcaloizi, coada-soricelului are rolul de a ameliora durerile si afectiunile digestive, precum si pe cele ale sindromului de colon iritabil. Conform studiilor, aceasta planta medicinala va fi extrem de utila pentru tratarea balonarilor, durerilor de stomac si constipatiei.

 

Click pe imagine pentru a afla mai multe despre produs!

 

Disponibil la

Tratarea infectiilor usoare

Ceaiul de coada-soricelului este ideal pentru tratarea infectiilor usoare, favorizand transpiratia si ducand la scaderea febrei, ceea ce transforma aceasta planta intr-un tratament natural excelent in cazul racelilor si gripelor sezoniere. Coada-soricelului poate fi consumata sub forma de ceai pentru a trata secretiile nazale si chiar lacrimarea ochilor, dar si pentru a trata infectiile usoare.

 

Echilibrarea sistemului hormonal

Daca este consumat de catre femei, ceaiul facut din aceasta planta poate echilibra sistemul hormonal, atenuand starile de slabiciune si nervozitate si regland ciclul menstrual.

 

Reglarea tensiunii arteriale

Consumul de ceai sau tinctura de coada-soricelului poate scadea tensiunea arteriala ridicata si are rezultate pozitive chiar si in cazul bolnavilor care se confrunta cu boli cardiovasculare.

 

Combaterea afectiunilor colecistului

Crizele de bila pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de coada-soricelului, daca planta este consumata intr-o dieta sanatoasa.

 

Sustinerea regenerarii ficatului

Continutul ridicat al acestei plante in substante amare are rolul de a sustine regenerarea ficatului si de a-l detoxifia. Consumul de ceai de coada-soricelului produce efecte diuretice, tonice si laxative si reprezinta un remediu bun pentru dereglarile hepatice.

 

Prevenirea si tratarea astmului bronsic

Deoarece contine uleiuri volatile puternice, coada-soricelului are capacitatea de a relaxa vasele de sange si de a imbunatati respiratia.

 

Tratarea diareii, flatulentei si crampelor

Preparatele pe baza acestei plante au o actiune antispasmodica, avand rolul de a reduce spasmele musculare si de a contribui la reglarea functiilor gastrointestinale. Continutul de flavonoide este foarte important in acest sens.

 

Calmarea durerilor menstruale si calmarea fluxului menstrual

Medicina traditionala din intreaga lume recomanda preparatele pe baza de coada-soricelului pentru a calma inflamatia tractului reproductiv feminin, pentru a regla fluxul menstrual si pentru a calma durerile menstruale. Coada-soricelului reprezinta un emenagog de exceptie, ajutand la stimularea fluxului sangvin si incurajand aparitia menstruatiei.

 

Tratarea starilor de anxietate

Tratarea starilor de anxietate este o alta actiune terapeutica a plantei. Aceasta are un efect similar unor medicamente, daca este administrata in mod repetat pe termen scurt.

 

Click pe imagine pentru a afla mai multe despre produs!

 

Disponibil la

Coada-soricelului –uz extern

In ceea ce priveste uzul extern, preparatele pe baza de coada-soricelului au mai putine intrebuintari decat cele pentru uz intern. Totusi, planta este de mare ajutor si in aceste cazuri.

 

Tratarea mastitei in mod natural

Femeile care alapteaza si au simptome de mastita pot aplica atat comprese calde, cat si comprese reci cu ceai de coada-soricelului, in mod alternativ. Senzatia ajuta la ameliorarea durerii si planta creste circulatia. In plus, planta contine proprietati antiinflamatorii si antibacteriene si este cu adevarat utila pentru femeile care alapteaza si sufera de mastita.

 

Vindecarea ranilor si oprirea sangerarilor

Extractul din frunze are efecte antiinflamatorii si antioxidante, ceea ce inseamna ca grabeste vindecarea ranilor. In plus, compozitia chimica a acestei plante este capabila si sa opreasca sangerarile. In forma de pudra, coada-soricelului poate fi pusa pe rani pentru a opri sangerarea si pentru a elimina durerea, prevenind totodata infectarea ranilor, deoarece este un antiseptic natural.

 

Coada-soricelului – precautii si contraindicatii

Atunci cand este ingerata pe cale orala intr-o cantitate prea mare, sub forma de diferite suplimente sau ceai, coada-soricelului provoaca somnolenta si urinare in exces. Abuzul de coada-soricelului poate cauza dureri de cap si chiar ameteli si nu este recomandat persoanelor care sufera de boli cronice. Extern, planta poate provoca iritarea pielii in anumite cazuri.

 

Radacina plantei nu este in general considerata toxica, insa este important ca atunci cand pacientii folosesc uleiul extras din aceasta sa fie precauti. Radacina poate contine in cantitati mici tujona, o substanta toxica regasita si in pelin, care are efect narcotic asupra creierului.

 

De asemenea, aceasta planta contine si curmarina, cu abilitati de subtiere a sangelui. De aceea, niciun preparat pe baza de coada-soricelului nu va fi combinat cu medicamente care dilueaza sangele eliberate pe baza de prescriptie medicala.

 

O alta precautie in ceea ce priveste consumul de preparate pe baza de coada-soricelului este referitoare la femeile gravide si care alapteaza. Acestea trebuie sa ceara sfatul medicului inainte de a folosi planta.

 

De asemenea, planta nu este recomandata pentru uz pediatric, din cauza lipsei de studii care sa determine daca utilizarea sa si a preparatelor pe baza de coada-soricelului este sigura sau nu la copii.

 

Coada-soricelului interactioneaza si cu medicamentele pentru reducerea acidului din stomac, precum omeprazol. De asemenea, nu trebuie consumata alaturi de medicamente care cauzeaza somnolenta, precum somniferele si anticonvulsivele.

 

Cert este ca inainte de a consuma remedii naturiste pe baza de coada-soricelului, cei interesati trebuie sa discute cu medicul curant in cazul in care au orice alt tratament in curs de desfasurare sau daca iau alte medicamente.

 

https://www.naturalis.ro/coada-soricelului-beneficii-si-contraindicatii/

/////////////////////////////////////////

 

Principalele cauze ale durerilor de genunchi – cum le poti trata?

 

Scris de Daniela Iuliana Cozma

 

 

 

Suferiți de dureri cronice la genunchi? Acest lucru poate îngreuna deplasarea, exercițiile fizice și viața de zi cu zi. Luxațiile de rotulă, ligamentele rupte, bursita și multe altele sunt unele dintre cauzele comune ale durerii de genunchi.

 

Dar ce anume ar putea să o cauzeze pe a ta și cum o poți trata cu succes?

 

În această postare pe blog, ne vom scufunda în diversele cauze ale durerii de genunchi – de la traumatisme la afecțiuni medicale sau deformări structurale – precum și vom oferi tratamente potențiale atât pentru ameliorarea pe termen scurt, cât și pentru soluții pe termen lung.

 

Navigare rapida

 

Înțelegeți tipurile de dureri de genunchi – ce este o întindere, ce este artrita și ce este tendinita

Aflați care sunt principalele cauze ale durerii de genunchi – articulații și mușchi slabi, greutate excesivă sau impact asupra genunchilor și lipsa de flexibilitate și de amplitudine a mișcării

Identificați cele mai bune tratamente pentru durerea de genunchi – glațarea zonei afectate, administrarea de medicamente antiinflamatoare și efectuarea de exerciții de fizioterapie

Descoperiți ce activități pot ajuta la reducerea durerii de genunchi – aerobic cu impact redus, înot, yoga/tai chi, Pilates

Explorați remediile alternative pentru tratarea durerii de genunchi – acupunctură, terapie prin masaj, terapie prin cupaj

Luați în considerare consultarea unui medic dacă simptomele persistă sau se agravează

Citiți mai departe dacă sunteți în căutarea unor modalități de a vă gestiona afecțiunea, astfel încât să vă puteți bucura de un stil de viață activ, fără articulații înțepenite și dureri musculare!

 

Înțelegeți tipurile de dureri de genunchi – ce este o întindere, ce este artrita și ce este tendinita

Știați că diferitele tipuri de dureri de genunchi pot semnala o serie de probleme? O întindere poate apărea atunci când există o leziune a mușchilor sau a tendoanelor care se atașează la articulația genunchiului.

 

Artrita este cauzată, de obicei, de uzura articulațiilor noastre, „uzând” cartilajul protector, în timp ce tendinita apare atunci când un tendon se inflamează din cauza suprasolicitării sau a mișcărilor repetitive în jurul genunchiului.

 

Știind ce fel de durere aveți la genunchi vă poate ajuta să înțelegeți cauza de bază și să obțineți tratamentul medical adecvat.

 

Aflați care sunt principalele cauze ale durerii de genunchi – articulații și mușchi slabi, greutate excesivă sau impact asupra genunchilor și lipsa de flexibilitate și de amplitudine a mișcării

În timp ce durerea de genunchi poate avea multe cauze de bază, articulațiile și mușchii slabi, greutatea excesivă sau impactul asupra genunchilor și lipsa de flexibilitate și de mișcare sunt adesea principalii vinovați.

 

Leziunile articulației genunchiului se numără printre cele mai frecvente leziuni sportive, dar este important de reținut că și cei care nu practică sport pot suferi de aceste afecțiuni din cauza suprasolicitării sau a uzurii zilnice.

 

Dacă vă confruntați cu dureri cronice de genunchi – fie că se datorează unei accidentări, unor probleme legate de vârstă sau unei afecțiuni medicale – poate fi momentul să examinați mai îndeaproape aceste cauze care contribuie la acestea pentru a înțelege cum să le abordați cel mai bine și să obțineți o ameliorare pe termen lung.

 

Identificați cele mai bune tratamente pentru durerea de genunchi – glațarea zonei afectate, administrarea de medicamente antiinflamatoare și efectuarea de exerciții de fizioterapie

Durerea de genunchi poate fi tratată într-o varietate de moduri, iar cea mai bună metodă depinde de cauza care stă la baza acesteia.

 

Se crede că gheața din zona afectată reduce umflarea și inflamația, în timp ce administrarea de medicamente antiinflamatoare sub forma de unguent, crema sau gel, poate ajuta la ameliorarea simptomelor, cum ar fi rigiditatea și durerea.

 

Exercițiile de fizioterapie sunt adesea prescrise de medici, deoarece ajută la întărirea mușchilor care oferă sprijin articulației genunchiului și pot ajuta la mobilitatea articulației genunchiului.

 

În general, este important să discutați cu medicul dumneavoastră pentru ca acesta să poată decide ce plan de tratament este cel mai potrivit pentru nevoile dumneavoastră.

 

Descoperiți ce activități pot ajuta la reducerea durerii de genunchi – aerobic cu impact redus, înot, yoga/tai chi, Pilates

Dacă suferiți de dureri de genunchi, există speranță! Încorporarea exercițiilor aerobice cu impact redus, cum ar fi înotul, yoga/tai chi și Pilates, în stilul dumneavoastră de viață poate ajuta la reducerea durerii.

 

Cercetările au arătat că aceste activități pot îmbunătăți puterea mușchilor din jur, ceea ce susține articulația genunchiului, oferind în același timp o ușurare.

 

Nu numai că vor oferi beneficii fizice pentru a reduce durerea de genunchi, dar aceste activități au și beneficii psihologice. De exemplu, cercetările indică faptul că persoanele care efectuează regulat aerobic cu impact redus se pot simți mai puțin stresate, ceea ce poate duce la o sănătate generală mai bună pe termen lung.

 

Așadar, dacă sunteți în căutarea unui mod natural de a vă ușura durerile de genunchi, luați în considerare adăugarea aerobicului cu impact redus, înotului, yoga/tai chi sau Pilates în rutina dumneavoastră.

 

Explorați remediile alternative pentru tratarea durerii de genunchi – acupunctură, terapie prin masaj, terapie prin cupaj

Durerea de genunchi poate fi debilitantă, făcând chiar și sarcinile zilnice care implică îndoirea genunchiului să pară aproape imposibile. Dar, din fericire, există remedii alternative disponibile dincolo de metodele tradiționale, cum ar fi fizioterapia și medicamentele.

 

Acupunctura, terapia prin masaj și terapiile cupping au crescut în popularitate pentru tratarea durerii de genunchi, deoarece aceste tratamente se concentrează pe abordarea problemei de bază, mai degrabă decât pe simpla acoperire a disconfortului cu medicamente sau pe mascarea acestuia cu o orteză.

 

Toate cele trei tratamente au beneficii unice de oferit și reprezintă o alegere excelentă pentru cei care caută o abordare mai holistică a gestionării durerii de genunchi.

 

Luați în considerare consultarea unui medic dacă simptomele persistă sau se agravează

Dacă vă confruntați cu simptome persistente sau care se agravează, ar putea fi momentul să vă gândiți să consultați un medic.

 

Un medic vă poate oferi informații și îndrumări valoroase pentru a vă ajuta să identificați sursa simptomelor și să creați un plan de tratare a acestora. Medicii au cunoștințe vaste despre problemele de sănătate, precum și acces la instrumente de diagnosticare, tratamente și medicamente care pot face toată diferența în îmbunătățirea calității vieții dumneavoastră.

 

Chiar dacă simptomele par ușoare la început, faptul de a le face să fie verificate de un profesionist poate preveni afecțiuni mai grave în viitor. Consultarea unui medic este un pas important pentru a asigura bunăstarea și sănătatea fiecărei persoane.

 

Toate informațiile împărtășite în acest articol de blog sunt vitale pentru gestionarea și tratarea durerii de genunchi. Să știi cum să înțelegi tipurile de afecțiuni care îți pot afecta genunchii, ce activități te pot ajuta să gestionezi durerea, precum și să înțelegi când este important să ceri sfatul medicului, toate acestea sunt esențiale.

 

De asemenea, este valoros să știi că există multe tratamente naturiste alternative care pot fi folosite alături de medicina tradițională pentru a obține cel mai bun rezultat. Informații de fond privind fluxul de lucru: Pentru oricine suferă de dureri de genunchi, a fi informat este esențial.

 

Cu cât înțelegeți mai multe despre durerea de genunchi, cu atât veți fi mai bine echipați pentru a o trata și gestiona în mod corespunzător. Există o varietate de tratamente disponibile pentru cei care caută să își amelioreze simptomele; de la intervenții medicale moderne, cum ar fi fizioterapia, medicația și chiar intervențiile chirurgicale, până la abordări holistice, cum ar fi acupunctura, masajul sau terapia cupping.

 

Despre Daniela Iuliana Cosma

Daniela Iuliana Cosma este un tânăr medic cu un CV impresionant. În prezent, studiază terapia avansată a bolilor articulare cronice și a publicat articole în mai multe reviste medicale de specialitate. Daniela colaborează, de asemenea, cu specialiști din diferite instituții medicale din România, împărtășind cunoștințele și experiența sa în domeniul bolilor articulare.

 

Articole asemanatoare

Tratamente naturiste pentru gonartroza – scapa de durerea de genunchi

Tratamente naturiste pentru coxartroza – cele mai bune remedii

Ce este artroza (osteoartrita)? cauze, simptome, tratament

Ma dor toate oasele si articulatiile – ce pot sa fac?

Care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru durerile articulare

 

 

https://www.depanten.ro/cauze-durerea-de-genunchi-tratament/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Care sunt cele mai eficiente remedii naturiste pentru durerile articulare

 

 

Scris de Daniela Iuliana Cozma

 

Să trăiești cu dureri articulare poate fi o experiență dificilă și dureroasă. Articulațiile sunt esențiale pentru desfășurarea activităților de zi cu zi, așa că atunci când încep să doară pot face ca viața să se simtă limitată și greu de gestionat.

 

Din fericire, există remedii pe bază de plante care vă pot oferi ușurarea de care aveți nevoie de simptomele dureroase ale durerilor articulare.

 

 

 

Turmeric pentru proprietățile sale antiinflamatorii

Ghimbir pentru beneficiile sale antidurere și antiinflamatorii

Scoarță de salcie pentru reducerea inflamației și pentru ameliorarea durerilor articulare

Arnica pentru reducerea umflăturilor și ameliorarea disconfortului cauzat de artrită

Sare Epsom pentru a reduce umflăturile, rigiditatea și durerile

Gheara diavolului pentru a ameliora durerile articulare datorate artritei, bursitei sau tendinitei

În această postare pe blog, vom discuta despre unele dintre cele mai eficiente plante pentru tratarea durerilor articulare și vom explica cum funcționează aceste remedii, astfel încât să puteți decide dacă acestea ar putea contribui la îmbunătățirea calității vieții dumneavoastră.

 

Turmeric pentru proprietățile sale antiinflamatorii

Turmericul este o plantă incredibil de puternică, folosită de secole în culturile tradiționale ca remediu și condiment. Cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii, turmericul a câștigat recent atenția ca ingredient valoros din punct de vedere medical, datorită capacității sale de a reduce durerea, de a promova sănătatea articulațiilor și de a stimula imunitatea.

 

Chiar mai interesant este faptul că cercetările moderne susțin în mod obișnuit aceste beneficii. Tot ce trebuie să faceți pentru a experimenta efectele sale este să vă completați dieta cu acest condiment uimitor sau să folosiți produse cu extract de turmeric, cum ar fi ceaiul sau produsele topice, cum ar fi cremele și balsamurile, pentru rezultate optime.

 

Ghimbir pentru beneficiile sale antidurere și antiinflamatorii

Dacă sunteți în căutarea unui remediu natural care să vă ajute să reduceți durerea și inflamația, ghimbirul este o alegere excelentă. Această rădăcină a fost folosită de mult timp în medicina tradițională pentru proprietățile sale antiinflamatorii, ceea ce o face o alegere populară pentru cei care suferă de artrită, dureri musculare sau articulare.

 

În plus, ghimbirul conține zeci de compuși chimici care s-au dovedit a avea capacități antioxidante puternice. Acești compuși pot ajuta la reducerea simptomelor asociate cu inflamația, cum ar fi inflamația cauzată de temperaturile scăzute, de exercițiile fizice sau de uzura organismului legată de vârstă.

 

Prin urmare, includerea ghimbirului în dieta zilnică poate oferi o ușurare a disconfortului și poate îmbunătăți starea generală de bine.

 

Scoarță de salcie pentru reducerea inflamației și pentru ameliorarea durerilor articulare

Scoarța de salcie are o lungă istorie de utilizare ca remediu pe bază de plante, de la vechile civilizații grecești și romane până la utilizări mai recente în medicina naturistă.

 

Atât în aplicațiile tradiționale, cât și în cele moderne, scoarța de salcie este cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii care reduc durerea și umflăturile asociate cu afecțiuni precum artrita și guta, ceea ce o face o modalitate naturală de a ameliora durerile articulare.

 

Principalul ingredient activ din coaja de salcie este salicina, un compus asemănător aspirinei care reduce inflamația și favorizează vindecarea.

 

Medicamentele pe bază de rețetă și cele eliberate fără prescripție medicală vin cu potențiale efecte secundare; cu toate acestea, pentru cei care caută o abordare mai naturală pentru a reduce inflamația, coaja de salcie ar putea merita să fie luată în considerare.

 

Arnica pentru reducerea umflăturilor și ameliorarea disconfortului cauzat de artrită

Pentru cei care suferă de artrită și de inevitabilul disconfort articular care vine cu ea, Arnica este un remediu eficient. S-a constatat că extractele din această plantă reduc inflamațiile, umflăturile și durerile musculare.

 

Pe lângă aceste beneficii, Arnica poate fi folosită și local pe articulații pentru a încuraja vindecarea și a favoriza ameliorarea.

 

De la creme de tratament la unguente, geluri și tincturi, există o mulțime de moduri în care o persoană cu artrită poate încorpora Arnica în rutina zilnică. Așadar, dacă doriți ceva natural care să vă ajute să faceți față durerilor articulare, de ce să nu încercați Arnica?

 

Sare Epsom pentru a reduce umflăturile, rigiditatea și durerile

Sarea Epsom a fost folosită de mult timp ca remediu pentru o varietate de afecțiuni și dureri, datorită conținutului său bogat în minerale, care include magneziu și sulfat. Magneziul, în special, lipsește adesea din dietele moderne, însă joacă un rol important în reducerea inflamației din organism.

 

Se știe că aplicarea băii cu sare Epsom reduce umflăturile, rigiditatea și durerea datorate artritei, entorsele și crampele musculare, ajutând la relaxarea mușchilor suprasolicitați sau stresați.

 

Pentru beneficii maxime, înmuiați-vă în apă caldă cu două căni de sare Epsom timp de cel puțin 15 minute, de trei ori pe săptămână. Aceasta poate fi o modalitate eficientă de a reduce umflăturile și disconfortul, oferind în același timp numeroase alte beneficii pentru sănătate, cum ar fi îmbunătățirea absorbției nutrienților cheie în organism.

 

Gheara diavolului pentru a ameliora durerile articulare datorate artritei, bursitei sau tendinitei

Gheara diavolului este un remediu pe bază de plante care s-a dovedit a fi eficient în ameliorarea durerilor articulare, cum ar fi artrita, bursita și tendinita. Fiind un antiinflamator natural și analgezic, Gheara Diavolului poate ajuta la reducerea umflăturilor, a rigidității și a sensibilității articulațiilor.

 

Acest lucru se datorează ingredientelor sale active, care sunt cunoscute pentru că afectează răspunsul inflamator al organismului prin inhibarea producției de enzime asociate cu inflamația. Studiile au sugerat, de asemenea, că dozele orale din această plantă pot fi benefice pentru persoanele care suferă de boli reumatice, cum ar fi artrita reumatoidă și osteoartrita.

 

Datorită numeroaselor sale beneficii, Gheara Diavolului poate oferi o alternativă mai sigură decât medicamentele convenționale pentru durere.

 

În concluzie, alternativele naturale pentru persoanele care doresc să reducă inflamația și durerile articulare cauzate de artrită, bursită sau tendinită sunt numeroase.

 

Turmericul, ghimbirul, scoarța de salcie, arnica, sarea Epsom și gheara diavolului, toate oferă modalități unice de a atenua disconfortul într-un mod sigur și natural.

 

Este important să vă consultați mai întâi cu un medic înainte de a lua oricare dintre aceste remedii, deoarece acestea pot interacționa cu anumite medicamente sau afecțiuni. Când vine vorba de gestionarea bolilor asociate cu fluxul de lucru, cum ar fi artrita, bursita sau tendinita, alternativele naturale pot fi adjuvante utile pentru un stil de viață altfel sănătos.

 

Prin tranziția de la medicamentele farmaceutice sau prin faptul că vă bazați mai puțin pe acestea, aceste remedii sănătoase pot oferi un confort continuu fără un potențial pericol.

 

Despre Daniela Iuliana Cosma

Daniela Iuliana Cosma este un tânăr medic cu un CV impresionant. În prezent, studiază terapia avansată a bolilor articulare cronice și a publicat articole în mai multe reviste medicale de specialitate. Daniela colaborează, de asemenea, cu specialiști din diferite instituții medicale din România, împărtășind cunoștințele și experiența sa în domeniul bolilor articulare.

 

Articole asemanatoare

Tratamente naturiste pentru gonartroza – scapa de durerea de genunchi

Tratamente naturiste pentru coxartroza – cele mai bune remedii

Ce este artroza (osteoartrita)? cauze, simptome, tratament

Principalele cauze ale durerilor de genunchi – cum le poti trata?

Ma dor toate oasele si articulatiile – ce pot sa fac?

 

 

https://www.depanten.ro/remedii-naturiste-pentru-durerile-articulare/

 

 

 

/////////////////////////////////

 

 

 

Plante medicinale in tratamentul bolilor

 

 

 

Mesteacanul – Interactiuni cu medicamentele

Mesteacanul este un arbore ale carui frunze, scoarta si muguri se folosesc pentru prepararea de remedii naturale.

Galbenelele – Interactiuni cu medicamentele

Galbenelele (Calendula officinalis) provin din Asia si Europa de Sud si au fost folosite din vechi timpuri in tratarea diferitelor probleme de sanatate: rani, mancarimi, infectii, inflamatii ale pielii, afte bucale, faringite.

Coada soricelului – interactiuni cu medicamentele

Coada soricelului este o planta medicinala folosita in cazul ranilor, gazelor la stomac, diareei, racelilor, atritei, tulburarilor hepatice. In produsele cosmetice este inclusa in geluri de curatare si sampoane. Florile si frunzele sunt folosite si la prepararea unor salate.

Astragalus – interactiuni cu medicamentele

Astragalus este o planta a carei radacina este folosita in febra fanului, diabet, boli renale si alte afectiuni.

FITOTERAPIA IN PERIOADA SARCINII SI ALAPTARII

Plantele pot fi de real folos in perioada lactatiei, insa numeroase trebuie evitate, atat pe perioada sarcinii, cat si a alaptarii.

CANCERUL

Cancerul inseamna o inmultire haotica a celulelor (denumite maligne).

DEFICIENTELE SISTEMULUI IMUNITAR

Atunci cand un microorganism patrunde in corpul nostru, sistemul imunitar este prima linie de aparare.

MIGRENA SI CEFALEEA SIMPLA

Migrena este o durere severa de cap localizata, insotita de ameteli, varsaturi, sensibilitate la zgomot si lumina.

DEPRESIA

Tulbrarea depresiva este un sindrom ce reflecta o stare de tristete de durata, cu simptome severe, ce afecteaza activitatile de zi cu zi.

INSOMNIA

Insomnia este o afectiune foarte comuna, afectand intre 30 si 50% din populatie, un procent de 10% fiind reprezentat de insomnia cronica.

OBEZITATEA

Obezitatea descrie un procent foarte mare de grasime in organism, fapt ce pun e in pericol sanatatea persoanei obeze.

DIABETUL ZAHARAT

Diabetul zaharat este o afectiune metabolica a carei caracteristica biochimica este cresterea nivelului de glucoza in sange, ca urmare a unor disfunctii in secretia sau activitatea insulinei.

AFECTIUNILE PROSTATEI

Prostata este o glanda mica, de marimea unei alune, situata in spatele vezicii, cu rol in secretia lichidului seminal.

AFECTIUNILE APARATULUI URINAR

Afectiunile urinare sunt cauzate de infectii ale tractului urinar, intoxicatii cu diverse substante si medicamente, blocarea canalelor urinare (litiaza).

AFECTIUNILE RESPIRATORII

Bolile respiratorii cuprind mai multe afectiuni ale tesuturilor si organelor implicate in schimbul de gaze, ce pot afecta traheea, bronhiile, bronsiolele, alveolele pulmonare, muschii si nervii respiratori.

SIMPTOME DIGESTIVE SI ALTE AFECTIUNI

Indigestiile, greturile sunt printre cele mai frecvente acuze pentru care de cele mai multe ori cei afectati nici nu se mai prezinta la medic.

PARAZITOZELE INTESTINALE

Parazitozele intestinale sunt afectiuni ce apar mai ales la copii, fiind cauzate de nerespectarea masurilor de igiena.

CONSTIPATIA

Constipatia inseamna pentru majoritatea, frecventa scazuta a scaunelor, insa pentru anumite persoane defineste si dificultati in procesul defecatiei.

AFECTIUNILE HEPATO-BILIARE

Ficatul este cel mai mare organ solid al corpului, fiind considerat si glanda, intrucat secreta bila.

ARSURILE RETROSTERNALE

Nu exista persoana care sa nu aiba la un moment dat arsuri retrosternale sau indigestie acida.

ENTEROCOLITELE SI DIAREEA

Cele mai comune cauze ale neterocolitelor si diareei sunt infectiile (virale, bacteriene sau parazitare), toxiinfectiile alimentare, deiverse afectiuni cronice sau administrarea unor medicamente.

METEORISMUL ABDOMINAL

Meteorismul abdominal este determinat de inghitirea aerului, din cauza stresului, bauturilor carbogazoase, si a inghitirii prea rapide a alimentelor.

ULCERUL GASTRIC SI DUODENAL

Ulcerul gastric sau duodenal este o rana ce apare la nivelul mucoasei gastrice sau duodenale.

INAPETENTA

Lipsa poftei de mancare poate avea diverse cauze, printre care stresul, nervozitatea, administrarea de medicamente, fumatul, alcoolul, sau diverse afectiuni.

GUTA

Guta este un tip de osteoartrita manifestata printr-o durere acuta, umflare si rigidizare a unei articulatii (de obicei la degetul mare).

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Valorile tensiunii arteriale reflecta forta sangelui (determinata de functia de pompa a inimii) si rezistenta opusa de artere (depinde de marimea si starea de sanatate a acestora).

ATEROSCLEROZA

Ateroscleroza consta in depunerea unor placi de aterom pe interiorul vaselor de sange.

 

 

https://www.pcfarm.ro/articole.php?cat=22

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Ceai pentru afectiuni renale

 

Contribuie la :

-buna functionare a rinichilor si vezicii urinare

-eliminarea surplusului de apa din edene si a acidului uric in exces

-eliminarea pietrelor si nisipului de la rinichi si din caile urinare

-adjuvant in tratamentul infectiilor de la nivelul tractului urinar

 

Proprietati: diuretic, antispastic, antiseptic, antiinflamator

 

Indicatii terapeutice: litiaza renala, incontinenta urinara, infectii urinare, retentie urinara polikiurie, cancer renal, insuficienta renala, perinefrita, sindrom nefrotic, reumatism, guta.

 

 

Compozitie: ceaiul contine o combinatie de plante printre care:

 

coada calului(Equisetum arvense);

matase de porumb(Zea mays);

cozi de cirese(Cerasorum stipites);

coada soricelului(Alchillea millefolium);

turita mare((Agrimonia Eupatoria);

troscot(Polygonum Aviculare);

mestacan(Betula sp.);

urzica(Urtica dioica);

splinuta(Solidago virgaurea);

dragaica(Gallium).

 

Mod de preparare: se prepara un decoct scurt; 3 linguri mari de plante se fierb in 1L apa timp de 2 minute, se lasa 15-20 min apoi se strecoara.

 

 

Mod de administrare: Se beau 5 pahare pe zi, inainte de mesele principale cu jumatate de ora si restul cantitatii intre mese. In cazul afectiunilor renale severe este foarte important sa se consume o cantitate mai mare de ceai, aproximativ 2 litri pe zi, pentru a preveni concentrarea urinei.

 

Durata de administrare este in functie de cronicitatea bolii de la 1 la 6 luni(3 luni recomandat pentru cei cu un rinichi extirpat). Pentru persoanele cu un rinichi extirpat se recomanda doua doze pe an preventiv.

 

Pentru obtinerea unui efect terapeutic mai bun se recomanda asocierea ceaiului cu tinctura de fructe de ienupar exceptand cazul cand rinichii sunt inflamati, sau asocierea cu tinctura pentru afectiuni renale.

 

Cura cu ceai este binevenita si pentru persoanele care nu au afectiuni renale, in scopul regenerarii tisulare timp de o luna pe an.

 

 

Pentru obtinerea rezultatelor terapeutice optime se recomanda asocierea cu Tinctura Renalo-Forte.

 

Contraindicat persoanelor alergice la oricare dintre ingredientele produsului.

 

A se pastra la loc uscat, la temperatura camerei!

 

 

 

Produs  100% natural , obtinut prin prelucrare manuala. Nu contine conservanti sau coloranti artificiali.

 

SANATATEA VINE DIN NATURA !

 

 

https://www.casadeceaiurialbut.ro/product-page/ceai-pentru-afectiuni-renale

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

CEAI PENTRU AFECȚIUNI RENALE

 

 

PREZENTARE

Este un amestec din 10 plante medicinale cu rolul de a stimula rinichii, mărește diureza, și curăță rinichii de nisip, pietre și infecții.

 

Acest ceai este o combinație din mai multe plante medicinale.

 

 

PREZENTARE

Este un amestec din 10 plante medicinale cu rolul de a stimula rinichii, mărește diureza, și curăță rinichii de nisip, pietre și infecții.

 

Acest ceai este o combinație din mai multe plante medicinale, cum ar fi:

 

Coada soricelului (Achillea milefolium)

Coada calului (Equisetum arvense)

Mesteacan (Betula pendula)

Matase de porumb (Stigma maydis)

Turita mare (Agrimonia eupatoria)

Albastrele (Centaurea cyanus)

Troscot (Polygonum aviculare)

Dragaica (Galium verum)

Cozi de cirese (Cerasus avium)

Urzica (Urtica dioica)

 

 

EFECTE TERAPEUTICE

Ceai adjuvant în:

 

Piatră, nisip la rinichi

Infecții urinare, retenție urinară

Polikiurie, litiază renală

Perinefrită, sindrom nefrotic

Incontinență urinară

Insuficiență renala

Mod de preparare ceai: se face un decoct din 2 linguri mari de plante și un litru apă, când apa dă în clocot se pun plantele, se fierbe acoperit 3 minute, se oprește din fiert, se acoperă și se lasă la răcit 15-20 minute.

 

Mod de administrare ceai: se beau cinci pahare pe zi, înainte de mese cu jumătate de oră și între mese (în loc de apă dimineața la 7, la 10, la 14, la 17 și seara la 20, pe stomacul gol. Pentru boli cronice ale rinichilor, se va consuma chiar doi litri de ceai pe zi dublându-se cantitatea administrată. Nu are contraindicații. Durata de administrare este în funcție de cronicitatea bolii de la 1 la 6 luni. Pentru persoanele cu un rinichi extirpat (scos) se recomandă două doze pe an, preventiv.

 

Efect terapeutic ceai: este un ceai diuretic care curăță și regenerează rinichii. Cura cu ceai este binevenită și pentru persoanele care nu au afecțiuni renale, în scopul regenerării timp de o luna pe an.

 

Pentru un efect mai bun se folosește în paralel cu tinctura de ienupăr!

 

 

https://poieniplant.ro/produs/ceai-pentru-afectiuni-renale/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Remedii din plante medicinale pentru durerea de splină

 

Dacă simți disconfort sau durere puternică în partea stângă a abdomenului, în apropierea coastelor, te poți confrunta cu o afecțiune a splinei.

 

Durerea este una dintre simptomele splinei bolnave, dar poate fi și un simptom al organelor învecinate.

 

Pe lângă disconfortul fizic, afecțiunile splinei se manifestă de asemenea prin oboseală accentuată, anemie, infecții recurente sau pierderea în greutate.

 

Medicina naturistă vine în ajutorul tău și te ajută să restabilești buna funcționare a splinei, un organ esențial pentru sănătatea organismului tău.

 

Află în acest articol cum poți preveni și ameliora afecțiunile splinei cu remedii naturiste de la Faunus Plant. Acestea sunt prelucrate manual, din plante selecționate cu atenție, după rețete cu eficiență dovedită.

 

Hai să le descoperim împreună.

 

Ce este splina?

Splina este un organ de mici dimensiuni ce face parte din sistemul limfatic. Aceasta este poziționată sub partea stângă a diafragmei și este învelită de o membrană fibroelastică, similară unei capsule.

 

Deoarece se află sub coaste și este parțial acoperită de stomac, splina nu se simte cu ușurință la palpare. De aceea, modificările ce apar la baza acestui organ sunt mai greu de identificat și diagnosticat.

 

Fiind cel mai mare organ al sistemului limfatic, splina are mai multe funcții în organism. Aceasta contribuie la digestie și asigură funcționarea optimă a lichidelor pancreatice, gastrice, salivei etc. De asemenea, splina produce substanțe care ajută la filtrarea paraziților din sânge, protejând organismul de infecții și boli.

 

Vezi ce tratamente pentru imunitate poți urma tot anul și întărește-ți bariera naturală de apărare a organismului.

 

De ce pot să apară durerile de splină?

În majoritatea cazurilor, splina nu provoacă simptome, iar problema poate fi descoperită în timpul examenelor fizice de rutină.

 

Cu toate acestea, una dintre cele mai frecvente manifestări ale splinei afectate este durerea. Aceasta se poate resimți ca un mic disconfort sau poate crește în intensitate cu fiecare inspirație. Atunci când apar dureri puternice, nu ezita să mergi la medic cât mai repede.

 

Ce se poate ascunde în spatele durerii?

 

Iată care sunt cele mai frecvente cauze ce pot determina apariția durerii de splină:

 

Splina mărită sau splenomegalia

Atunci când splina își mărește dimensiunile obișnuite, aceasta poate apăsa pe stomac și pe alte organe, generând durere sau disconfort. Durerea poate migra spre abdomen sau umărul stâng, de la caz la caz.

 

Splina mărită nu provoacă mereu dureri, astfel că problema poate fi descoperită cu ajutorul investigațiilor imagistice. De asemenea, cauzele splenomegaliei pot varia de la afecțiuni hepatice și boli inflamatorii, până la infecții de natură bacteriană sau virală.

 

Află mai multe despre cauzele, simptomele și tratamentul naturist potrivit pentru splina mărită.

 

Ruptura splinei

O altă cauză a durerii este ruptura de splină. Această problemă apare adesea în urma unui traumatism și necesită intervenție medicală rapid, fiind însoțită de hemoragie internă. Durerea poate să apară la scurt timp după suferirea traumatismului, este foarte puternică și este greu de suportat de către pacient.

 

Alte cauze ale durerilor de splină

Deși sunt rar întâlnite, tumorile și chisturile ce apar pe suprafața acestui organ pot declanșa dureri.

 

Activitatea fizică intensă precum practicarea unor sporturi ce implică efort susținut poate duce la apariția durerilor la nivelul splinei. Simptomele dispar în repaus.

 

Afecțiunile organelor învecinate precum stomacul sau colonul pot cauza simptome similare. La acestea se adaugă și stresul, acesta slăbind organismul și perturbând activitatea anumitor organe.

 

Tratamente naturiste pentru afecțiunile splinei

Dacă vrei să scapi de dureri în mod natural, Faunus Plant îți oferă o serie de remedii naturiste pentru simptomele neplăcute ale splinei.

 

Plantele care ajută la purificare sângelui și la detoxifierea ficatului sunt un adjuvant de încredere pentru splina bolnavă. Iată care sunt acestea și cum se pot administra:

 

Păpădia – este o plantă medicinală cu proprietăți terapeutice valoroase, ce poate sprijini activitatea splinei în probleme precum diabetul sau anemia. Aceasta stimulează circulația și poate fi utilizată sub formă de ceai sau tinctură. În cazul în care suferi de diabet, poți încerca Pachetul Diabet – Reglarea Glicemiei, cu ingrediente naturale printre care și păpădia. Află mai multe despre calitățile medicinale ale păpădiei.

 

Urzica – este o plantă ce contribuie la susținerea sistemului imunitar și poate fi folosită ca adjuvant pentru problemele splinei. Tinctura de urzică Faunus Plant ajută la detoxifierea și creșterea rezistenței organismului, precum și la formarea globulelor roșii și a hemoglobinei. Aceasta este indicată în caz de afecțiuni hepatice, gastrice sau circulatorii.

 

Sânzienele – aceste plante curăță splina de patogeni. Tinctura de sânziene Faunus Plant este un extract hidroalcoolic cu acțiune antispastică, antiseptică, depurativă și diuretică, ce poate fi administrată pentru ameliorarea simptomelor cauzate de splină.

 

Pentru mai multe tratamente naturiste eficiente, te invităm să răsfoiești catalogul Faunus Plant. De la ceaiuri, la tincturi și siropuri, te așteaptă o mulțime de produse naturale realizate prin prelucrare manuală, în loturi mici, din plante locale.

 

Sănătatea vine din natură. Să ne bucurăm de ea!

 

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/ce-este-si-ce-functii-indeplineste-sistemul-limfatic?_pos=4&_sid=a3b630b4d&_ss=r

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/despre-sistemul-imunitar-ce-este-rol?_pos=2&_sid=a3b630b4d&_ss=r

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/metode-pentru-stimularea-sistemului-limfatic?_pos=1&_sid=9906c41e0&_ss=r

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/cum-sa-te-depurezi-mod-natural?_pos=5&_sid=9906c41e0&_ss=r

 

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/calmante-naturiste-durere-splina1

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar

 

Farmacistul Dr.Max

 

Amenintarile asupra sanatatii pot fi de natura diferita: microbiana (virusi, bacterii, paraziti ori ciuperci), cancerigena (celulele canceroase) ori determinata de factori externi (temperaturi scazute sau crescute, cu umiditate mare, expunerea la diverse substante toxice etc.). Aliatul de nadejde al organismului in intarirea sistemului imunitar vine din natura –  plantele medicinale.

 

Anumite plante, dar si o serie de remedii homeopatice ori oligoelemente, ne pot ajuta in combaterea unor boli si ne pot oferi o mai buna rezistenta a organismului in tratarea diverselor afectiuni.

 

Plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar

 

 

1. Galbenele

galbenele-drmax.ro

 

Cunoscute oficial sub denumirea de Calendula officinalis, sau popular drept Filimica sau ochi galbeni, galbenelele sunt plante cu propietati terapeutice importante.

 

 

Originare din zona Mediteranei si folosite din cele mai vechi timpuri sub forma de ceai ori infuzie, galbenelele sunt plantele denumite dupa cromatica specifica, pe care le gasim in curtea bunicii, utilizate in principal pentru vindecarea ulcerului si gastritei.

 

    Aliatul perfect pentru combaterea bilei lenese

Usor de preparat, ceaiul de galbenele se realizata prin infuzarea in 250 ml de apa clocotita a doua lingurite de flori uscate si contine substante ce stimuleaza formarea acidului cholic la nivelul ficatului si ajuta la eliminarea bilei.

 

De mare folos in cazurile de bila lenesa, ceaiul sau tinctura de galbenele ofera suport secretiei biliare, usureaza digestia si reduce senzatia permanenta de greata. In cazul digestie lente, poti combina sunatoarea cu menta care stimuleaza secretia bilei, planta de galbenele avand un rol important in ceea ce priveste regenerarea celulelor hepatice.

 

    Combate sinuzita cu inhalatiii pe baza de galbenele

Starile de congestie nazala cauzate de rinite si sinuzite se pot ameliora semnificativ cu ajutorul inhalatiilor pe baza de galbenele. In compozitia uleiurilor sau a ceaiurilor utilizate, galbenelele au rolul de a repara mucoasa nazala si de a facilita evacuarea secretiilor.

 

    Tratament local pentru plagi de diverse origini

Principiile active antiinflamatorii din galbenele se preteaza excelent pentru tratarea locala a plagilor de diverse origini, a intepaturilor de insecte, a degeraturilor si arsurilor, a infectiilor localizate ale pielii, a plagilor care se vindeca greu, in terapia acneei si pentru ameliorarea tenurilor uscate.

 

    Sustine sanatatea aparatului genital feminin

Cu proprietati antimicrobiene, preparatele fitoterapeutice din galbenele sunt utile in afectiunile hepatice sau biliare si in tulburarile de ciclu menstrual. Astfel, galbenelele sunt recomandate in tulburarile menstruale de orice fel (in candidoza si alte afectiuni genitale, in special sunt folosite sub forma de spalaturi locale sau pe cale sistemica prin consumul de ceaiuri), facand parte din plantele destinate sanatatii aparatului genital feminin.

 

    Contribuie la eliminarea toxinelor din corp

Consumat zilnic, ceaiul de galbenele este un excelent detoxifiant, ce ajuta organismul sa inlature toxinele din corp, sa protejeze ficatul si vezica, fiind recomandat persoanelor stresate drept un relaxant natural, eficient dupa o zi plina.

 

2. Ginsengul puternic efect de reintinerire

ginseng-drmax.ro

Considerat planta minune a lumii, ginsengul a fost folosit si apreciat de oameni inca din cele mai vechi timpuri. Mai mult, strabunii amerindieni mestecau radacina de ginseng pentru a inlatura oboseala si pentru a se energiza.

    Previne virozele respiratorii

Ginsensul siberian sau chinezesc are actiune

 

 antivirala, astfel ca in sezonul rece ne este de un real ajutor in cresterea imunitatii si prevenirea virozelor respiratorii.

 

    Incetineste procesul de imbatranire

Nenumaratele beneficii ale ginsengului il plaseaza in topul plantelor cu propietatilor eficiente de incetinire a procesului de imbatranire. Prin consumul constant al ginsengului, corpul devine fortificat si isi intensifica activitatea sistemului imunitar gratie continutului de saponine.

 

    Ofera un boost de energie

Ginsengul se dovedeste a fi o planta utila pentru marirea performantelor sportive, inlaturarea oboselii musculare, in convalescenta si recuperare, gratiecontinutului de steroizi foarte asemanatori cu cei pe care ii secreta corpul uman.

 

    Regleaza colesterolul

Mai mult, persoanele care au probleme metabolice si le pot echilibra prin continutul ridicat de saponine din ginseng, ce au rolul de a regla colesterolul si tensiunea arteriala.

 

    Imbunatateste memoria si atentia

In plus, daca doresti sa cresti performantele memoriei, atentiei si puterii de concentrare, consuma cu incredere ginsengul, un excelent tonic cerebral.

 

3. Macesele

macese-drmax.ro

 

Toamna este sezonul maceselor, fructele de culoare rosu aprins, cunoscute inca din vechime  sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja, plante medicinale excelente, cu multiple proprietati curative.

 

    Bogate in vitamina C

Apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C, fructele de maces (lat.Fructus Cynosbati) continin cantitati mai mici si vitaminele A, B1, B2, E, P, K, acid nicotinic (vitamina antipelagroasa), ce asigura imunitatea organismului, mentine sanatatea tesuturilor si a organelor interne.

 

    Contribuie la mentinerea sanatatii cailor urinare si rinichilor

Macesele sunt recomandate in bolile cailor urinare si in afectiunile rinichilor pentru o cura mai indelungata. Ca sfat util, specialistii considera ca sucurile de maces pot inlocui cu succes sucul de lamaie (sucul din maces fiind foarte bogat in vitamina C).

 

    Ajuta la tratarea anemiei

Pe langa vitamine, macesele contin zaharuri, acid citric si malic, pectine si tanini, foarte utili in industria farmaceutica. In terapeutica sunt folosite ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul. La convalescenti, macesele sunt recomandate sub forma de ceai, sirop, marmelada si vin.

 

Concluzionand, proprietatile maceselor au o arie mare de aplicabilitate, cu importante beneficii pentru sanatate: tonifica; vitaminizeaza si remineralizeaza, fiind indicate in tratarea anemie si afectiunilor hepatice.

 

4. Echinaceea

plante-medicinale-echinaceea-drmax.ro

Planta originara din America a ajuns sa fie cultivata in Europa incepand cu secolul al XVI-lea. Echinaceea era folosita de triburile amerindiene pentru tratarea infectiilor, a muscaturilor de sarpe cat si pentru alinarea durerilor abdominale.

 

In Romania, echinaceea a inceput sa fie folosita cu precadere incepand cu anii 80, iar acum se gaseste in farmacii ori la plafar sub diferite forme: de tinctura, capsule, unguent sau in componenta diferitelor produse dermocosmetice.

 

Gratie efectelor sale curative, in ultimii ani, in jurul acestei plante s-a creat imaginea unei potiuni miraculoase, tamaduitoare, cu efecte benefice deosebite pentru organism, capabila sa trateze numeroase boli.

 

    Previne scaderea imunitatii organismului

Produsele care contin echinaceea sunt recomandate de majoritatea specialistilor in vederea stimularii imunitatii si in cresterea capacitatii de aparare a organismului impotriva infectiilor.

 

Din acest motiv, preparatele ce contin echinaceea se adreseaza multiplelor boli care au ca element comun scaderea imunitatii organismului.

 

    Fortifica organismul impotriva infectiilor

Tinctura de echinaceea se recomanda in special in sezonul rece (cand apare raceala sau gripa) dar si in vindecarea infectiilor virale, infectiilor urinare, ori in curele pentru detoxifierea organismului.

 

Nu uita, preventia este importanta, asa ca in sezonul rece fortifica-ti organismul cu ceaiuri pentru intarirea sistemului imunitar.

 

https://www.drmax.ro/articole/plante-medicinale-pentru-intarirea-sistemului-imunitar

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Plantele medicinale, remedii naturale pentru multiple afecțiuni

 

 

de Dr. Balint

 

 

 

 

Fitoterapia sau știința care studiază plantele în folosul sănătății are o vechime de mii de ani. În antichitate, grecii, romanii, egiptenii foloseau diverse plante sub forme de pulberi, poțiuni, macerate, decocturi, pilule etc pentru tratamente, îmbălsămare, cosmetică. Fitoterapia s-a născut odată cu omul care a învățat din instinct, observație, experiență și inteligență să își aleagă din natură acele plante care-i sunt utile, în scop profilactic sau curativ.

 

În prezent, în România există și sunt cunoscute peste 1000 de specii de plante medicinale, multe dintre ele fiind cunoscute încă din perioada tracilor. Acestea cresc peste tot, inclusiv pe marginea drumurilor în mediul rural.

 

Frunze, flori, fructe, tulpină și rădăcină sunt folosite, deopotrivă, de la multe plante medicinale, fiind consumate sub formă de ceai, decoct, infuzie, cataplasme etc.

 

Este important să fie cunoscută perioada optimă în care acestea sunt recoltate astfel încât să își păstreze calitățile terapeutice, iar luna iunie este perioada propice în care cresc cele mai multe plante medicinale.

 

Sunătoarea-este un puternic antidepresiv natural, fiind recomandată pentru stările de teamă, tensiune, stres. Conține hipericină eficientă pentru scăderea acidității sugului gastric, cu efect sedativ, calmant al durerilor. Folosită sub formă de gargară tratează inflamațiile gâtului, ale gingiei, ganglionilor. Are proprietăți antivirale și antibiotice fiind un aliat de nădeje în tratarea răcelii, sinuzitei și bronșitei. În plus, poate trata cu succes rănile deschise, plăgile provocate de tăieturi, acneea, înțepăturile de insecte. Sunătoarea poate fi consumată sub formă de ceai, ulei, tinctură sau capsule.

 

Lavanda-este cunoscută pentru efectele sale sedative și calmante. Ameliorează digestia, elimină flatulența și stimulează secreția biliară. Este antiseptică și bacteriană acționând asupra unor infecții minore ale pielii, mușcăturilor de insecte și a arsurilor. Se folosește în băi terapeutice pentru tratarea problemelor circulatorii și este capabilă să ușureze durerile reumatice având acțiune antipiretică. Poate fi folosită sub formă de infuzie, capsule sau ulei esențial în tratamentul durerilor menstruale.

 

Crețușca-este bogată în tanini, conține flavonoide și un ulei esențial aromat, constituit în principal dn salicilați cu efect antiinflamator. Are proprietăți antibacteriene și cicatrizante. Este eficientă în tratarea simptomelor gripei, a durerilor de cap, de dinți, dureri articulare provocate de reumatism și gută. Flavonoidele ajută la calmarea spasmelor musculare și la vindecarea problemelor tractului digestiv, inclusiv a ulcerelor gastrice. Se folosește sub formă de infuzie, tinctură și cataplasmă.

 

Trei-frați-pătați-sau panseluța sălbatică este o plantă cu acțiune antiinflamatorie, datorată conținutului de acid salicilic. Are o eficiență deosebită când este aplicată sub formă de compresă pentru a calma afecțiunile pielii pecum acnee, eczeme, impetigo, seboreea. Totodată, poate fi folosită pentru tratarea inflamațiilor reumatice.

 

Folosită prin administrare internă este eficientă pentru tratarea infecțiilor tractului respirator, cu efect expectorant datorită mucilagului pe care îl conține. Antocianozidele și flavonoidele plantei ajută la menținerea sănătății vaselor sangvine, îmbunătățesc circulația.

 

Nu în ultimul rând, planta are și efect laxativ și diuretic, ajutând la eliminarea toxinelor și tratarea infecțiilor urinare. Prin conținutul crescut de tanini, planta este benefică pentru creșterea imunității. Se folosește sub formă de infuzie, pulbere, tinctură, compresă.

 

Substanțele din plante medicinale se păstrează și administrează și sub formă de tablete, precum tabletele HRI Vitalion, un compus natural pe bază de plante, cu indicații terapeutice în multe afecțiuni.

 

Deși au beneficii terapeutice, plantele nu sunt indicate să fie folosite în exces și este bine să existe și o recomandare din partea specialiștilor.

 

 

https://www.drbalint.ro/plantele-medicinale-remedii-naturale-pentru-multiple-afectiuni/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Remedii din plante (fitoterapie) pentru afecțiuni dermatologice

 

 

Menținerea sănătății pielii este importantă, iar din fericire, unele plante…

 

 

Autor: Dr. Oana Cuzino , Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Descriere:

Dr. Oana Cuzino este Medic Primar Gerontologie Geriatrie (2005) și Doctor în Științe Medicale (2005). A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei.

 

Remedii din plante (fitoterapie) pentru afecțiuni dermatologice

 

 

Afecțiunile pielii sunt numeroase și tot ele reprezintă o problemă de sănătate des întâlnită, afectând persoanele de toate vârstele, începând de la nou-născuți și până la vârstnici. Menținerea sănătății pielii este importantă, iar din fericire, unele plante medicinale (și anumite părți ale acestora) sunt folosite în mod frecvent pentru a trata numeroase afecțiuni dermatologice.

 

 

 

Astăzi ne vom îndrepta atenția asupra câtorva remedii obținute din plante medicinale, care pot fi folosite pentru a trata anumite boli de piele.

 

[{ads-medicina-alternativa-first}]

Medicamentele naturale obținute din plantele medicinale câștigă tot mai multă popularitate, deoarece au numeroase avantaje, cum ar fi faptul că au mai puține efecte adverse, remediile sunt mai bine tolerate de pacient, sunt accesibile pentru orice buzunar, majoritatea acestora, și se găsesc cu ușurință în orice magazine tip plafar. Cercetările arată că numeroase plante medicinale sunt eficiente în tratarea diverselor afecțiuni dermatologice. Cu toate acestea, dacă te confrunți cu o problem de piele severă, este important să consulți sfatul medicului și să urmezi un tratament conventional, dacă se impune.

 

1. Ceapa

Ceapa este deosebit de bogată în nutrienți și este un aliment recomandat pentru consum frecvent, datorită proprietăților antibacteriene, antiseptice și antivirale.

 

Un studiu¹ efectuat pe un grup de pacienți cu keratoză seboreică, cu scopul de a evalua capacitatea gelului cu extract de ceapă de a îmbunătăți aspectul cicatricilor ca urmare a exciziei, a aratat că extractul de ceapă poate ameliora cu succes roșeața pielii, precum și textura cicatricei și aspectul general al zonei unde a avut loc excizia.

 

2. Usturoiul

Usturoiul este, la rândul său, un super aliment, care oferă gust bun mâncării și susține sănătatea sistemului imunitar. În cadrul unui studiu² elvețian efectuat pe șoareci, ingestia de usturoi a întârziat formarea papiloamelor (negilor) pe piele în cazul animalelor și, simultan, usturoiul a redus dimensiunea și numărul papiloamelor, lucru care s-a reflectat și în histologia pielii șoarecilor tratați.

 

3. Aloe vera

Planta de aloe vera este bogată în ingrediente emoliente, umectante și antibacteriene, iar gelul de aloe a demonstrat, pe parcursul timpului, rezultate foarte bune în tratamentul multor afecțiuni ale pielii. De asemenea, extractul de aloe este deseori administrat și sub formă de băutură, pentru susținerea digestiei. Totodată, aloe vera s-a dovedit a fi eficient în atenuarea ridurilor de expresie și a liniilor fine, a vergeturilor și a petelor pigmentare. Nu în ultimul rând, planta poate să accelereze vindecarea rănilor, prin faptul că stimulează circulația sangvină la nivelul zonei afectate și împiedică, așadar, distrugerea celulelor pielii lezate în urma rănirii. Cremele pe bază de aloe vera pot reduce și anumite semne de pe piele asociate cu psoriazisul.

 

4. Gălbenelele – Calendula officinalis

Florile de gălbenele au zeci de proprietăți benefice, care au fost atribuite decocturilor și tincturilor obținute încă din cele mai vechi timpuri. Principalele întrebuințări ale produselor pe bază de extract de gălbenele sunt drept remedii pentru arsuri (inclusiv pentru arsurile solare), vânătăi și leziuni cutanate, deoarece gălbenelele au un puternic caracter antiseptic și antibacterian.

 

5. Echinacea

Planta de echinacea este adesea aplicată, în mod direct, pe zone de piele lezată și folosită pentru a trata o serie de probleme dermatologice, cum ar fi furunculul, tăieturile și alte tipuri de răni, ulcerațiile, arsurile, herpesul, hemoroizii și psoriazisul. Echinacea este disponibilă sub mai multe forme, inclusiv ca tablete, sucuri și ceai.

 

6. Mușețelul

Planta, care crește și pe meleagurile noastre, ajută la regenerarea mai rapidă a celulelor pielii și acționează ca un antioxidant, luptând contra radicalilor liberi care ne pot afecta pielea și pot duce la îmbătrânirea prematură a tenului – cea mai expusă parte a pielii noastre. În plus, ceaiul de mușetel, pe lângă capacitatea de a ne relaxa după o zi lungă, poate fi utilizat ca loțiune tonică naturală, deoarece calmează inflamațiile de la nivelul pielii, și este o alternativă naturală, blândă și eficientă pentru persoanele cu ten acneic. De asemenea, dacă obișnuiești să mergi la tratamente cosmetice, care presupun și extracție, poți tapota o compresă cu ceai de mușețel pe leziuni, pentru a accelera vindecarea, fără a rămâne cu cicatrici.

 

7. Rozmarinul

Advertisement

Rozmarinul este o plantă folosită pentru a da aromă mâncărurilor, în multe părți ale lumii, însă este folosită, din ce în ce mai des, și în industria cosmetică. Cei mai importanți compuși din rozmarin sunt acidul cafeic și acidul rozmarinic. Acești acizi naturali au efect antioxidant și oferă o exfoliere blândă a pielii, suficient pentru a atenua liniile fine, a estompa petele hiperpigmentare și a reda luminozitatea naturală a pielii. În plus, s-a dovedit că extractul apos de rozmarin este eficient în prevenirea fotoîmbătrânirii (îmbătrânirea pielii în urma expunerii la razele ultraviolete). Totodată, uleiul de rozmarin s-a dovedit a fi eficient împotriva P. acnes, o bacterie care cauzează apariția acneei. Nu uita, pentru a-ți proteja pielea de fotoîmbătrânire, este important să folosești o cremă cu protecție solară, ca ultim pas, în fiecare, chiar și pe timpul anotimpului rece. Chiar dacă, pe timp de iarnă, soarele nu este la fel de prezent ca vara, razele UVA pot, în continuare, acționa în mod negativ asupra pielii.

 

8. Frunzele de salvie

Această plantă (cunoscută și drept Salvia officinalis) conține mai mulți acizi exfolianți naturali, precum și uleiuri esențiale și taninuri, care au proprietăți antioxidante. Frunzele de salvie sunt deosebit de complexe și pot servi mai multe scopuri, în special datorită proprietăților astringente și antiinflamatoare. În numeroase, uleiul de salvie a demonstrat proprietăți antibacteriene și antifungice. Frunzele de salvie sunt un remediu natural, folosit pentru a calma inflamațiile minore ale pielii și infecțiile bacteriene ale pielii. O metodă bună de a beneficia de proprietățile benefice ale salviei este atât prin consum intern, sub formă de ceai, sau sub formă de tinctură, ce poate fi aplicată topic, pe leziuni ale pielii.

 

Nu uita: cere sfatul unui medic specialist în fitoterapie înainte de a încerca remediile din plantele descrise mai sus, dar acest lucru este valabil pentru orice remediu fitoterapeutic. Unele dintre acestea sunt contraindicate, de exemplu, persoanelor sub 18 ani și femeilor în timpul sarcinii sau în perioada alăptării. În plus, chiar dacă este vorba de remedii din plante, și acestea pot avea efecte adverse, așa că medicul este cel mai în măsură să îți recomande astfel de tratamente naturiste pentru afecțiunile dermatologice de care suferi.

 

Bibliografie:

1. Studiul „Plants Used to Treat Skin Diseases.”, publicat în Pharmacognosy Reviews, în 2014, autori: Nahida Tabassum si Mariya Hamdani

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3931201/

 

2. Studiul „Medicinal plants used in treatment of inflammatory skin diseases”, publicat in Advances in Dermatology and Allergology, în 2013, autor: Renata Dawid-Pać

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3834722/

 

 

https://www.doc.ro/sanatate/remedii-din-plante-fitoterapie-pentru-afectiuni-dermatologice

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Coada calului, o planta straveche cu proprietati miraculoase pentru sanatate

 

Coada calului este un membru al familiei Equisetaceae. Este singurul supraviețuitor al unei linii de plante care își are originile în urmă cu 300 de milioane ani. Este descendentul unor plante preistorice care creșteau la fel de înalte ca și copacii în timpul perioadei Carbonifer din paleozoic, iar membrii acestei familii de plante au dat naștere la multe dintre depozitele de cărbune din zilele noastre.

 

 

Medicul roman Galen, a fost unul dintre primii care a studiat aceasta planta, tratand multi soldati cu ea si chiar pe copiii imparatului roman din acea vreme. Multe dintre popoarele vechi au folosit coada calului ca remediu pentru probleme ale rinichilor și vezicii urinare, pentru artrită, ulcere și tuberculoză. În China era folosită pentru scăderea febrei și ca remediu pentru afecțiuni ale ochilor precum conjunctivita și afectiuni ale corneei, dar și pentru dizeterie, gripă sau hemoroizi.

Coada calului era cunoscută și în Grecia antică. Autorii antici, cum ar fi Dioscorides, cunoșteau planta sub numele de Hippuris, care în limba greacă înseamnă coada calului. Era utilizată pentru oprirea sângerărilor, tratarea ulcerelor și a rănilor, a tuberculozei și problemelor rinichilor. Numele Equisetum este derivat din cuvintele latinești equus, care înseamnă cal și seta care înseamnă păr.

 

In ultimii ani multiple studii stiintifice au facut comunitatea medicala internationala sa aprecieze foarte mult Coada Calului pentru beneficiile sale pentru sănătate, calitati care se datorează unui număr mare de minerale si alti constituenti benefici: mangan, calciu, fier, favonoizi, esteri ai acidului cafeic, saponine, taninuri, alcaloizi, fitosteroli, glicozide și siliciu.

 

 

Coada calului este răspândită în întreaga emisferă nordică, în Europa, Asia, Orientul Mijlociu, America de Nord, etc.

Este o planță perenă, cu un rizom târâtor de culoare brună, care poate atinge deseori lungimea de un metru. Are două tipuri de tulpini (unele fertile, altele sterile), drepte, canelate longitudinal. Tulpina fertilă netedă și neramificată are la capăt un spic ce poartă spori (planta se multiplică prin spori, nu prin semințe), în timp ce tilpina sterilă este ramificată și cu multe frunze rigide, dispuse în jurul tulpinii, ceea ce îi confer aspectul unei cozi stufoase. Pe măsură ce se usucă pe ramurile plantei se formează cristale de silicați, ceea ce onfer plantei efectul abarziv .

 

 

Parti utilizate

Se folosește partea aeriană a plantei (tulpinile sterile) precum și întreaga plantă, mai puțin rădăcinile. Planta se poate folosi verde sau uscată.

 

Utilizarile medicinala pentru coada calului

 

Coada calului este cel mai puternic diuretic natural

 

Coada calului este considerată planta cu cele mai puternice proprietăți diuretice. Aceasta înseamnă că are o mare capacitate de a elimina apa din corp, crescând urinarea cu până la 30% mai mult decât în mod normal. Această proprietate se datorează acțiunii unor componente precum equitozina și a potasiului, dar sunt importante și alte componente precum calciul, magneziul, acidul ascorbic și acidul cafeic.

Un studiu recent a comparat coada calului cu un medicament diuretic bine cunoscut, hidroclorotiazida, și s-a descoperit că planta este mai eficienta decat medicamentul.

 

Leac pentru furuncule și abcese

Activitatea antimicrobiană și antiinflamatorie a acestei plante poate ajuta la reducerea inflamației și vindecarea infecției de la nivelul furunculelor sau abceselor. Se poate folosi sub formă de comprese sau cataplasme pe furuncule, abcese sau răni. Pentru a pregăti o compresă pur si simplu înmuiați planta uscată și mărunțită în apă călduță timp de 15 minute. Împachetați planta înmuiată într-un tifon și aplcați timp de cel puțin 5 minute pe furuncul sau abces. Utilizarea de 2 până la 3 ori pe zi de comprese reci și calde (alterntiv) cu coada calulului poate ajuta la reducerea inflamației și la drenarea puroiului. De asemenea, pentru a reduce inflamația și durerea se poate prepara o pastă din frunzele de coada calului care se aplică pe zona afectată.

 

Coada calului ajuta la intarirea Unghiilor casante

Coada calului conține minerale care pot fi benefice penfru unghiile fragile, casante, sau cu pete albe. Conform surselor disponibile, dacă se ia extract de coada calului în fiecare zi și prin înmuierea unghiilor fragile în infuzie de coada calului poate întări și repara unghiile. Pentru a prepara o infuzie coada calului se adaugă două ligurițe de plantă uscată la o ceașcă de apă fierbinte și se lasă la infuzat timp de 10 minute. Lăsați să se răcească și apoi țineți unghiile timpde 20 de minute în această infuzie. Uscați apoi unghiile și aplicați un amestec din părți egale de ulei de măsline extra virgin și suc de lămâie, puneți mănuși de bumbac și lăsați să acționeze peste noapte. Repetați acest tratament de 3-4 ori pe săptămână.

 

Bronșită și alte infecții ale tractului respirator

Ceaiul de coada calului este cunoscut a fi benefic pentru tusea uscată, bronșită, congestive nazală și febră associate cu răceala și gripa. De asemenea, inhlarea vaporilor ceaiului de coada calului poate ajuta la ameliorarea congestiei nazale. Pntru tuse și afecțiunile respiratorii este indicta să beți 2-3 căni de ceai zilnic. Dacă simptomele durează timp de mai mult de 5 zile consultați medicul.

 

Degerături și infecții ale piciorului

Coada calului este considerată ca având proprietăți antifungice, antimicrobiene și antiinflmatorii. De aceea, botaniștii chinezi au folosit coada calului timp de secole pentru tratamentul topic al unor afecțiuni ale piciorului precum infecții fungice, degerături, piele crăpată, picioare obosite. Degerăturile reprezintă o afecțiune cauzată de expunerea la frig extreme și umiditate, ce provoacă leziuni la nivelul capilarelor fine de la nivelul pielii ceea ce duce la înroșirea pielii, inflamarea ei, măncărime și formarea de bășici. Remediul pentru această afecțiune este să țineți piciorul afectat timp de 15 minute într-o infuzie de coada calului. Pentru a prepara această infuzie infuzați 10 lingurițe de planță uscată în 4 cani de apă firbinte. După ce țineși piciorul în această infuzie, ungeți-l cu ulei de cocos, puneți o șosetă de bumbac și țineți piciorul la cald.

 

Diabet – Coada calului foarte eficienta impotriva diabetului de tip II

Un studiu a demonstrat că pacienții diagnosticați cu diabet de tip tip II la care s-a administrat o singură doză orală de extract de coada calului au avut o concentrație a glucozei din singe semnificativ mai mică după 90-120 minute. De aceea, administrarea o dată pe zi a unei capsule cu extract de de coada calului, înainte de masă, poate fi benefică pentru pacienții cu diabet de tip II, dar nu mai mult de 2 luni.

 

Edem

Câteva studii și cercetări de laborator au arătat că planta coada calului, prin efectul său diuretic, poate crește capacitatea corpului de a produce urină. Se consideră că, această plantă fiind bogată în minerale și vitamine poate, ajută la remineralizarea organismului, care pierde minerale datorită urinării frecvente cauzate de efectul diuretic. Comisia Germană pentru sanatate a aprobat utilizarea de coada calului ca diuretic în edeme și Institutul Național German de Sănătate a catalogat, de asemenea, coada calului ca fiind un diretic de clasă B. Clasă B înseamnă că există dovezi științifice solide pentru utilizarea acestei plante în terapie. De aceea, administrarea zilnică de extract sau ceai de coada caluluui timp 2 luni poate duce diminuarea edemelor.

 

Sângerare excesivă

Studiile sugerează că activitatea coagulantă sau hemostatică a acestei plante poate ajuta la reducerea sau oprirea sângerărilor interne sau externe precum și mentruația excesivă. De asemenea, substanțele cu efect antiinflamator din coada calului por ameliorea inflamația și discomfortul provocat de rănile inflamate, leziuni sau crampe mentruale. În cazul hemoragiilor administrați ceaiul de coada calului asa cum este descris punctual la modul de preparare.

 

Gingivită și amigdalită

Gargara cu ceai de coada calului poate fi de ajutor în cazul amigdalelor inflamate, a ulcerațiilor de la nivelul gurii sau a sângerării gingiilor. Pentru a prepara o apă de gură cu coada calului fierbeți o linguriță de plantă uscată într-o ceașcă de apă timp de 7-10 minute sau adăugați 3-4 picături de extract într-o ceașcă de apă caldă. Faceți gargară de 3-4 ori pe zi, până la ameliorarea inflamației.

 

Creșterea părului cu coada calului

Cercetările au demonstrat că silicații din coada calului pot ajuta la stimularea creșterii și fortifierii firelor de păr și pot fi, de asemenea, benefic împotriva căderii părului, a mătreții și a firelor despicate. Prin urmare, consumul de ceai de coada calului și masajul pielii capului cu tinctură sau spălarea părului cu șampon amestecat cu extract de coada calului sunt eficiente pentru a obține un păr fără mătreață, hrănit, puternic, lucios, revitalizat. Specialiștii sunt de părere că masajul cu un amestec din 3-4 picături de extract sau tinctură de coada calului cu ulei extravirgin de cocos sau de măsline poate ajuta la stimularea creșterii părului și la reducerea mătreței prin îmbunătățirea circulației la nivelul scalpului și fortifierea rădăcinii părului. De asemenea după șamponare părul poate fi clătit cu ceai de coada calului.

 

 

 

Hemoroizi

Activitatea antiinflamatorie și hemostatică a acestei plante poate ameliora durerea și poate scădea sau opri sângerarea cauzată de hemoroizi.Consumați o ceașcă de ceai de coada calului înaintea fiecărei mese importante. Mesele bogate în fibre reduc riscul de constipație, care este considerată una din cauzele durerii asociate cu hemoroizii.

 

Pietre la rinichi

Conform Centrului Medical al Universității din Maryland, un studiu arată că datorită activității diuretice a acestei plante, coada calului poate fi benefică pacienților cu pietre la rinichi, în special în cazul pietrelor formate din acid uric, asociate de obicei și cu gută. În general, pietrele la rinichi formate din acid uric se formează atunci când excreția acidului uric în urină este scăzută. Consumul de ceai de coada calului de 2-3 ori pe zi poate crește producția de urină ceea ce ajută la eliminaea pietrelor de la nivelul rinichilor sau a vezicii urinare (Colelitiază) și ajută, de asemenea, la ameliorarea simptomelor infecțiilor tractului urinar.

 

Pierderea memoriei

Cercetările sugerează că deficitul de silicați din organism poate duce la pierderi de memorie. Coada calului conține siliciu care poate îmbunătăți memoria prin consolidarea țesuturilor conjunctive ale creierului, celulelor nervoase și măduvei spinării. De asemenea, nicotina din coada calului este un stimulant al sistemului nervos. Prin urmare, una sau două capsule cu extract de coada calului pot ajuta la reducerea simptomelor.

 

Osteoporoză și oase fragile

Coada calului este capabilă absoarbă din pământ minerale precum siliciul,care nu se regăsește în alte plante.

Conform Centrului medical al Universității din Maryland, un studio realizat în Italia a constatat că la femeile cu osteoporoză care au luat 270 mg de extract de coada calului timp de un an, s-a îmbunătățit densitatea osoasă. Alte studii climice mai mici sugerează că siliciul din coada calului poate ajuta la o absorbție și la o utilizare mai bună a calciului în organism și poate grăbi vindecarea fracturilor osoase, poate consolida țesuturile conjuctive și articulațiile, și mai ales ajută la creșterea densității osoase. Activitatea antiinflamatorie a acestei plante poate ajuta la ameliorarea artritei reumatoide. Prin urmare, consumul de extract de coada calului împreună cu un supliment de calciu poate fi benefic pentru osteoporoză, artrită și alte afecțiuni cauzate de desnitatea osoasă redusă. Este indicat ca să se oprească consumul de coada calului timp de o săptămână după fiecare lună de tratament.

 

Probleme ale pielii (erupții cutanate, arsuri, acne, riduri)

Studiile arată că componentele antiinflatoare, antibacteriene, antiseptice și antioxidante precum și siliciul din coada calului îi conferă capacitatea de a vindeca rănile, erupțiile cutanate, arsurile ușoare, leziunile cauzate de soare și acneea. Se cunoaște faptul că siliciul ajută la formarea colagenului, care este important pentru dezvoltarea și menținerea sănătății țesuturilor conjunctive din organism. De aceea, extractul de coada calului este utilizat și în produsele cosmetic împotriva ridurilor și împotriva îmbătrânirii pielii. Aceste remedii pot fi făcute și acasă, prin aplicarea unei cataplacme cu extract sau cei de coada calului pe pielea afectată tip de cel puțin 20 de minute de 4-5 ori pe zi. De asemenea, dacă beți cei de coada calului, acțiunea sa antiinflamatoare și antioxidantă poate încetini procesul de îmbătrânire. Pentru acnee, ceaiul de coada calului poate fi folosit în loc de tonifiant, după spălarea feței seara.

 

Incontineța urinară și afecțiuni ale tractului urinar

Studiile au arătat că extractul sau ceaiul de coada calului poate fi benefic pentru pacienții care suferă de incontinență urinară nocturnă sau infecții vezicii urinare și a tractului urinar. De asemenea, reduce nevoia stringenta de a urina care însoțește infecțiile tractului urinar. Pentru aceste afecțiuni se pot bea 1-2 căni de cei pe zi sau se poate lua o capsulă cu extract de coada calului. Și băile de șezut cu ceai de coada calului timp de cel puțin 15 minute sunt eficiente în infecțiile urinare.

 

Precauții

– Plantele conțin componente active care pot provoca reacții adverse sau care pot interacționa cu alte plante, cu suplimentele alimentare sau cu medicamentele. Din aceste motive, tratamentele cu plante trebuie administrate cu precauție și sub îndrumarea unui specialist.

– Remediile pe baza de coada calului provenite din specia Equisetum arvense sunt considerate sigure atunci când sunt utilizate corespunzător.

– Folosiți doar produse de la producăători autorizați.

– Nu se recomandă utilizarea prelungită a acestei plante.

– Administrarea orală de coada calului poate cauza scăderea concentrațiilor de vitamina B1 (tiamina). Dacă luați remedii pe bază de coada calului în mod regulat, trebuie să luați zilnic și multivitamine, sau cel puțin un supliment pe baza de complex B.

– Persoanele cu afecțiuni ale inimii sau rinichilor sau care au gută nu trebuie să folosească coada calului.

– Nu beți alcool regulat dacă faceți treatment cu coada calului, deaorece coada calului va duce la scăderea concentrațiilor de tiamină.

– Coada calului poate duce la eliminarea excesivă a potasiului din organism. De aceea, persoanele cu deficit de potasiu nu trebuie să folosească coada calului.

Femeile însărcinate sau care alăptează nu trebuie să folosească coada calului.

 

 

Interacțiuni posibile

– Coada calului poate accentua efectele anumitor medicamente. Din acest motiv, persoanele care iau medicamente trebuie să consulte medicul înainte de a începe un tratament cu coada calului.

– Alcoolul – Persoanele care suferă de alcoholism cronic pot avea concentrații scăzute de vitamina B1 (tiamină). Deoarece coada calului poate duce la scăderea concentrației de tiamină, coada calului nu trebuie folosită de către alcoolici.

– Guma de mestecat sau plasturii cu nicotină – Coada calului conține cantități mici de nicotină. De aceea, nu trebuie folosită dacă folosiți plasturi sau gumă de mestecat cu nicotină.

Digoxin – Coada calului poate determina scăderea concentrației de potasiu din organism (hipokalemia). Persoanele cu aritmii cardiac și cele care fac tratament cu digoxină nu trebuie să folosească coada calului.

Diuretice – Coada calului are proprități diuretice, ceea ce înseamnă că ajută la eliminarea lichidelor în exces din organism. Persoanele care iau medicamente diuretice nu trebuie să folosească coada calului deoarece există riscul deshidratîrii sau al hipokalemiei.

Litiu – Coada calului poate interfera cu mecanismul de eliminare a litiului din organism, ducând la acumularea de concentrații periculoase de litiu. Nu folosiți coada calului dacă faceți tratament pe bază de litiu.

 

 

Mod de preparare

– Pentru prepararea ceaiului se pun 2-3 lingurițe de plantă la ceașca de apă, se fierbe aproximativ 20 minute.

– În scop diuretic ceaiul de coada calulului se bea cald. Dacă este folosit contra hemoragiilor se administrează rece câte o liguriță la fiecare 5-10 minute.

– Sub formă de pulbere se administrează câte 0,5 – 1 g de pulbere de 4-5 ori pe zi.

– Ripperger recomadă șase prize a câte 15-20 ml suc proapăt luat în apă, câte o linguriță la fiecare 15-20 minute5.

 

Doze și mod de administrare

The appropriate dose of horsetail depends on several factors such as the user’s age, health, and several other conditions. At this time there is not enough scientific information to determine an appropriate range of doses for horsetail. Keep in mind that natural products are not always necessarily safe and dosages can be important. Be sure to follow relevant directions on product labels and consult your pharmacist or physician or other healthcare professional before using.

 

 

Referinte

1. http://www.webmd.com/vitamins-supplements/ingredientmono-843-equisetum%20arvense%20%28horsetail%29.aspx?activeingredientid=843&activeingredientname=equisetum%20arvense%20%28horsetail%29
2. http://www.herbwisdom.com/herb-horsetail.html
3. http://umm.edu/health/medical/altmed/herb/horsetail
4. http://www.homeremediesweb.com/horsetail-health-benefits.php
5. Dicționarul plantelor medicinale, Eugen Ficher

Randomized, Double-Blind Clinical Trial to Assess the Acute Diuretic Effect of Equisetum arvense (Field Horsetail) in Healthy Volunteers – http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24723963

 

Coada calului, o planta straveche cu proprietati miraculoase pentru sanatate

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Persoanele pentru care cafeaua este contraindicata de medici

 

 

De Stirea Zilei

 

 

 

Oamenii de stiinta au intreprins studii ample pentru a descoperi nuantele efectelor cafelei asupra oamenilor, descoperind in cele din urma grupuri specifice pentru care acest elixir iubit poate reprezenta un risc.

 

Unul dintre principalele grupuri pe care oamenii de stiinta le identifica ca fiind potential vulnerabile la efectele adverse ale consumului de cafea sunt femeile insarcinate. Dansul complex al hormonilor si dezvoltarea delicata a fatului in timpul sarcinii necesita o abordare prudenta in alegerea unui regim alimentar.

 

Cercetarile arata ca aportul excesiv de cofeina in timpul sarcinii poate fi asociat cu un risc crescut de avort spontan, nastere prematura si greutate mica la nastere. Drept urmare, expertii in sanatate le sfatuiesc adesea pe viitoarele mamici sa-si controleze si sa limiteze aportul de cofeina, inclusiv cafea, pentru a avea o sarcina sanatoasa.

 

Persoanele cu anumite boli se incadreaza de asemenea in grupul celor pentru care consumul de cafea poate fi periculos. Pacientii cu probleme cardiace, cum ar fi aritmia sau hipertensiunea arteriala, pot prezenta simptome exacerbate datorita efectului stimulator al cofeinei. Aceasta poate duce la cresterea ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, ceea ce poate reprezenta un risc pentru persoanele cu probleme cardiovasculare deja existente. Drept urmare, furnizorii de servicii medicale sfatuiesc adesea persoanele cu boli de inima sa-si limiteze consumul de cafea, ori sa exploreze bauturi alternative pentru a-si proteja sanatatea inimii.

De asemenea, persoanele predispuse la tulburari de anxietate sau atacuri de panica pot descoperi ca cafeaua le exacerbeaza simptomele. Cofeina, un stimulent natural al sistemului nervos central, poate contribui la cresterea nivelului de anxietate si neliniste la persoanele predispuse. Pentru persoanele predispuse la anxietate, limitarea sau evitarea consumului de cafea poate fi o alegere inteleapta pentru a mentine bunastarea mentala.

In plus, oamenii de stiinta au descoperit o legatura intre consumul de cafea si sanatatea oaselor. Desi dovezile nu sunt concludente, unele studii arata ca un consum excesiv de cafea poate interfera cu absorbtia calciului, care poate afecta in timp densitatea osoasa. Aceasta descoperire i-a determinat pe cercetatori sa recomande moderatie, in special persoanelor cu risc mai mare de osteoporoza sau celor cu un aport alimentar insuficient de calciu.

Pe langa preocuparile individuale de sanatate, anumite grupuri, cum ar fi cei care sunt in crestere, pot fi mai susceptibile la efectele negative ale cafelei.

 

Creierul si organismul in curs de dezvoltare al adolescentilor pot raspunde diferit la cofeina in comparatie cu adultii, ceea ce poate afecta somnul, starea de spirit si starea generala. Expertii recomanda parintilor si tutorilor sa fie precauti atunci cand le permit adolescentilor sa consume bauturi cu cofeina, inclusiv cafea, pentru a se sprijini dezvoltarea sanatoasa.

 

 

Cercetarile stiintifice privind potentialele riscuri ale consumului de cafea au facut lumina asupra unor grupuri specifice pentru care aceasta bautura populara ar putea sa nu fie la fel de benefica. Femeile insarcinate, persoanele cu anumite afectiuni medicale, cele predispuse la tulburari de anxietate, cele preocupate de sanatatea oaselor si anumite grupuri, cum ar fi adolescentii, ar trebui sa fie precaute sau sa-si limiteze consumul de cafea.

 

Pe masura ce studiile stiintifice continua sa dezvaluie dedesubturile interactiunilor cafelei cu diferite probleme de sanatate, aceste constatari ne amintesc ca moderatia si consideratiile individuale sunt esentiale atunci cand vine vorba de a savura aceasta bautura apreciata la nivel global.

 

 

https://stireazilei.com/persoanele-pentru-care-cafeaua-este-contraindicata-de-medici/

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

Ceai de tei: beneficii și contraindicații

 

Autor: Dr. Oana Cuzino , Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Descriere:

Dr. Oana Cuzino este Medic Primar Gerontologie Geriatrie (2005) și Doctor în Științe Medicale (2005). A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei.

 

 

 

 

Teiul ne încântă cu aroma lui plăcută la fiecare sfârșit de primăvară și început de vară, și, cel mai probabil, nu există român care să nu fi avut, măcar o dată, ceai de tei în bucătărie.

 

Ceaiul de tei nu este doar plăcut aromat, ci și extrem de sănătos, dacă este consumat cu moderație. Are efecte antiinflamatoare, antiseptice, antistres, sedative, sudorifice și emoliente.

 

 

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC.RO

 

 

Teiul este derivat din genul de copaci Tilia, care cresc de obicei în regiunile temperate din America de Nord, Europa și Asia. Tilia cordata, cunoscută și sub numele de tei cu frunze mici, este considerată cea mai puternică specie din genul Tilia.

 

Beneficii pentru sănătate

Vitaminele, antioxidanții și uleiurile esențiale găsite în ceaiul de tei pot oferi beneficii importante pentru sănătate. De exemplu, medicina populară din diferite culturi din întreaga lume a folosit ceaiul de tei pentru efecte diuretice, ajutând pacienții să-și calmeze febra. Ceaiul de tei are, de asemenea, câteva proprietăți sedative, care pot ajuta la adormire, la reducerea anxietății și la calmarea nervilor.

 

Teiul tratează insomnia și stresul cronic

Infuzia de flori de tei este folosită în special cu rol de calmare, deoarece reduce stresul, oboseala cronică, tratează insomnia, somnul agitat și coșmarurile. Pentru că produce somnolență, ceaiul de tei este interzis șoferilor profesioniști și chiar și ție, dacă urmează să te urci la volan după ce l-ai băut.

În general, ceaiul de tei se recomandă să fie băut seara, după cină, pentru a favoriza adormirea și un somn adânc pe toată durata nopții.

 

Calmant și antiinflamator

Ceaiul de tei este recomandat și persoanelor cu afecțiuni gastrice, renale sau cardiovasculare. Infuzia din flori de tei fluidizează sângele, reduce riscul apariției de cheaguri de sânge sau tromboză, curăță rinichii și ficatul, ameliorează inflamațiile și calmează durerile de la nivelul acestor organe. Pentru indigestii, se recomandă amestecul de ceai de tei, cu ceai de mentă și ceai de mușețel.

 

În caz de răceală, gripă sau bronșită, ceaiul de tei favorizează transpirația, eliminarea toxinelor, și reduce febra. Este folosit și pentru a se face gargară sau inhalații, calmând durerile în gât, durerile de cap sau presiunea de la nivelul sinusurilor.

 

Scade tensiunea arterială

Componentele din tei și din frunzele și florile acestuia pot acționa ca un vasodilatator, o reacție chimică care dilată vasele de sânge și scade tensiunea arterială. Este, de asemenea, clasificată ca o plantă hipotensivă care are tilirozidă flavonoid, un compus despre care s-a demonstrat că reduce hipertensiunea.

 

Calmează tractul digestiv

Ca orice ceai fierbinte, ceaiul de tei oferă căldură blândă și hidratare. Ceaiul îți calmează tractul digestiv, deoarece apa poate ajuta alimentele să se deplaseze prin intestine. Medicina populară promovează utilizarea ceaiului de tei în perioadele de disconfort la stomac.

 

Infuzia de tei s-a dovedit utilă și pentru înfrumusețare

Compresele cu ceai de tei cicatrizează rănile, eczemele sau urmele lăsate de acnee, reduc ridurile și cearcănele. În plus, unii specialiști susțin că teiul ar favoriza și grăbi creșterea părului, motiv pentru care se recomandă clătirea părului cu ceai de tei și masarea rădăcinilor firelor de păr de 2 ori pe săptămână.

Autor: Dr. Oana Cuzino , Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert

Descriere:

Dr. Oana Cuzino este Medic Primar Gerontologie Geriatrie (2005) și Doctor în Științe Medicale (2005). A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carola Davila” din București în 1995 și a început activitatea medicală în cadrul INGG Ana Aslan București( 1996) unde și-a efectuat specializarea în domeniul Gerontologiei și geriatriei.

 

https://www.doc.ro/sanatate/ceai-tei-beneficii

 

 

 

Ceai de papadie: ce beneficii are si cum il poti prepara

 

Destul de putin popular, poate si din cauza gustului amarui usor neplacut, ceaiul de papadie este unul dintre cele mai puternice detoxifiante naturale. Frunzele de papadie din care se prepara infuzia sunt bogate in fibre, proteine si glucide, dar si in vitamine si minerale: vitamina A, E, K, C si vitamine din complexul B.

 

Care sunt beneficiile ceaiului de papadie

 

Ceaiul de papadie te va ajuta sa elimini toxinele din organism, odata cu tot excesul de apa. Acest lucru are beneficii pe mai mult fronturi. Pe de o parte, ficatul si rinichii tai vor functiona la cote maxime si vei evita imbolnavirea acestora. Pe de alta parte, vei slabi incet si sigur, scapand de balonare, celulita si grasimea abdominala. Desigur, ceaiul nu poate actiona singur, ci impreuna cu o alimentatie corespunzatoare si mult sport.

 

 

 

Papadia elimina toxinele si de la nivelul pielii, actionand ca un antiseptic si antiinflamator. Poti trata acneea in forme usoare, punctele negre sau roseata, infectiile fungice usoare, iritatiile si eczemele. Ceaiul de papadie este recomandat de unii medici si pentru pacientii cu psoriazis sau dermatita seboreica, pentru calmarea simptomelor neplacute.

 

Avand proprietati antiiflamatoare, papadia poate preveni imbolnavirea, intrucat se stie ca multe boli apar ca o consecinta a procesului inflamator din organism.

 

La nivel digestiv, ceaiul de papadie combate constipatia, gastrita si poate calma indigestia sau toxiinfectiile alimentare. Mareste secretia biliara, regleaza tranzitul instestinal si dezechilibrele in ceea ce priveste pofta de mancare.

 

Ceaiul de papadie reduce nivelul de colesterol din sange. Un studiu facut in anul 2012 pe soareci arata cum ceaiul de papadie are proprietatea de reducere colesterolul „rau” (LDL-colesterol) din sange, precum si trigliceridele, prin inhibarea enzimelor responsabile cu digestia grasimilor.

 

Alte beneficii ale ceaiului de papadie se remarca la nivel cardiovascular:

• imbunatateste circulatia sangelui

 

• amelioreaza varicele si hemoroizii

 

• reduce glicemia

 

 

Advertisement

• creste diureza

 

Citeste si

8 motive pentru care sa culegi papadii

Cum se prepara ceaiul de papadie

Infuzia se realizeaza din frunzele plantei, uscate natural. Se adauga o lingura de frunze in 250 de mililitri de apa clocotita.

 

 

Se pot bea pana la 2 cani de ceai de papadie pe zi. Pentru a evita, insa, eventuale efecte negative, discutati cu medicul inainte de administrare.

 

Unele persoane prefera sa fiarba toata papadia pentru a prepara ceai, in timp ce altele folosesc numai radacinile – indiferent de modul in care preferi sa folosesti planta pentru a face ceaiul, beneficiile sunt aceleasi.

 

Reactii adverse ceai de papadie

In general, ceaiul de papadie nu are reactii adverse, aceasta planta fiind una sigura pentru consum.

 

Exista, insa, si exceptii, uneori acest ceai cauzand reactii alergice. Papadia poate cauza si dermatita de contact, la persoanele care au sensibilitate din acest punct de vedere.

 

Ceaiul de papadie poate interactiona cu unele medicamente, printre care diureticele sau antibioticele. De aceea, e indicat sa citesti prospectul medicamentelor pe care le iei, dar si sa te consulti cu medicul tau cu privire la ceaiurile consumate.

 

Cum poti culege papadii pentru ceai

 

 

Nu are sens sa cumperi papadii pentru ceai in timpul sezonului cald, mai ales daca ai in propria gradina. Atat timp cat esti sigura ca papadiile pe care le vei culege nu sunt tratate cu substante toxice, le poti folosi fara probleme.

 

Spala bine papadiile dupa ce le culegi si apoi lasa-le sa stea 15-20 de minute intr-un vas cu apa. Abia apoi le poti folosi pentru a prepara ceai.

 

Daca ai de gand sa folosesti radacinile papadiilor, spala-le bine, taie-le marunt si apoi pune-le intr-o tava pe care o vei tine la cuptor, la 180 de grade, timp de 2 ore. Vei folosi apoi cate 1-2 lingurite de radacina pentru o ceasca de ceai.

 

 

 

 

 

 

Bibliografie: Studiul “Diverse biological activities of dandelion”, publicat in Nutrition Reviews, autori: Marta Gonzalez Castejon, Francesco Visioli si Aranxa Rodriguez-Casado

 

https://www.doc.ro/sanatate/ceai-papadie-beneficii-indicatii?_gl=1*jj5k9w*_ga*MTcwMjI0NTY3Mi4xNzAwNDk3MDY4*_ga_SXBP32PGWT*MTcwMDQ5NzA2Ny4xLjAuMTcwMDQ5NzA2Ny42MC4wLjA.

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii

 

de Echipa editoriala Secom.ro

 

Daca ti-ai petrecut in copilarie macar o vacanta de iarna la bunici, cu siguranta ai avut parte de cel putin o ceasca aburinda de ceai de musetel. Aceasta planta este printre cele mai cunoscute in Romania, dar foarte putina lume stie care sunt toate proprietatile ei benefice si ce efecte are asupra organismului. Iata tot ceea ce trebuie sa stii despre musetel, de la proprietati la beneficii si cum iti prepari ceasca perfecta de infuzie.

 

Ce este si cum se utilizeaza musetelul

Ce contine ceaiul de musetel

Beneficiile ceaiului de musetel

Ceai de romanita – utilizari cosmetice

Cum se prepara ceaiul de musetel

Tratamente cu ceai de musetel – efecte secundare si contraindicatii

CE ESTE SI CUM SE UTILIZEAZA MUSETELUL

Musetelul este o planta erbacee din familia Asteracee (din care mai fac parte, de exemplu, floarea-soarelui si papadia). Poarta numele oficial de Matricaria chamomilla sau Matricaria recutita, iar in limba romana mai este numita romanita, matrice sau romanica.

 

Planta are efecte benefice pentru organism, cunoscute inca din Antichitate. Cele mai vechi informatii dateaza din Egiptul Antic, dar grecii au fost cei care au consacrat musetelul ca planta cu numeroase aplicatii pentru corpul uman. Hipocrate, Dioscorides si Galenus – unele dintre cele mai mari nume ale medicinei antice – au scris despre musetel si despre efectele sale asupra organismului.

 

Inca din Antichitate, ceaiul de musetel era folosit in ameliorarea problemelor digestive si reumatice, era recomandat si in cazul infectiilor cu paraziti digestivi, dar si pentru par sau pentru ameliorarea simptomelor provocate de iritatii sau alte afectiuni ale pielii.

 

Musetelul este utilizat in mai multe feluri:

 

Infuzii si ceaiuri

Bai cu ceai de musetel

Inhalatii cu ceai de musetel

Capsule sau comprimate

Extract de musetel

Uleiuri esentiale

Creme

Unguente

CE CONTINE CEAIUL DE MUSETEL

ceai de musetel beneficii

 

Floare de musetel uscata contine aproximativ 120 de compusi, intre care se remarca mai multe principii active din categoriile flavonoizilor si terpenoizilor. De asemenea, musetelul este cunoscut pentru uleiurile esentiale pe care le contine si care sunt folosite in principal in industria cosmetica.

 

Pe langa acid salicilic, vitamina A, riboflavina, minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, mangan si sodiu), planta de musetel contine si alte principii active importante, intre care flavonoizi, terpenoizi, cumarine si spiroeteri. Iata, potrivit unui studiu publicat in Molecular Medicine Report1, care sunt principalii compusi activi care se regasesc in musetel:

 

alfa-bisabolol (α-bisabolol) – este un compus chimic care se gaseste in cantitati mari in florile de musetel. Studiile2 au stabilit ca are un important rol antiinflamator, antibacterian, antiiritant si antialergic.

camazulena – este un compus care se regaseste doar in musetel si este format prin distilarea unui alt compus, numit matricina. Camazulena ofera musetelului proprietati antiinflamatorii.

apigenina – una dintre cele mai importante substante chimice care se regasesc in ceaiul de musetel, a castigat tot mai multa popularitate in ultimii ani. Potrivit unor studii3, acest lucru se datoreaza rolului pe care il are compusul chimic in actiunea de suport in inhibarea activitatii de diviziune anormala a celulelor. Alte efecte ale apigeninei sunt antivirale, antioxidante si antiinflamatoare.

Pe langa cele mentionate mai sus, in musetel mai sunt prezente – in cantitati mai mici – si urmatoarele substante si compusi chimici:

 

herniarina

umbeliferona

luteolina

quercetina

azulena

farnesene

taninuri

acid antemic

BENEFICIILE CEAIULUI DE MUSETEL

Musetelul este folosit de mii de ani in medicina traditionala, pentru proprietatile sale antiinflamatorii, antioxidante si astringente. Consumat sub forma de ceai sau capsule/comprimate sau diverse alte forme de administrare, musetelul a fost utilizat pentru ameliorarea ranilor, ulcerului, eczemelor, iritatiilor durerilor reumatice si hemoroizilor, dar si pentru a diminua simptomele racelii, de exemplu.

 

Ceaiul de romanita este folosit des si pentru ameliorarea inflamatiilor cavitatii bucale sau a gingiilor, dar si ca sedativ pentru a reduce anxietatea. Ceaiul de musetel are unele efecte de relaxare a problemelor digestive, intre care starile de greata, diareea si indigestia.

 

 

 

Iata care sunt principalele beneficii sustinute stiintific ale musetelului:

 

 

AJUTA LA UN SOMN MAI BUN

Efectul calmant al ceaiului de musetel se datoreaza apigeninei, un antioxidant care se regaseste din belsug in infuzia de musetel. Potrivit unui studiu publicat in Molecular Medicine Report4, apigenina din ceaiul de musetel influenteaza activitatea anumitor receptori din creier, ceea ce poate duce la reducerea starii de anxietate si la stimularea somnului.

 

Un alt studiu care a vizat mai multe femei cu sindrom postpartum, publicat in Journal of Advanced Nursing5, a demonstrat ca persoanele care au baut ceai de musetel timp de doua saptamani au dormit mai bine decat cele care nu au consumat ceai de musetel.

 

ARE UN ROL BENEFIC PENTRU SISTEMUL DIGESTIV

Extractul de musetel are un efect favorabil asupra digestiei si poate sa scada riscul aparitiei unor probleme gastrointestinale. Un studiu publicat in Journal of Ethnopharmacology6 a demonstrat ca proprietatile antiinflamatorii ale ceaiului de musetel pot sa amelioreze crampele si diareea.

 

Un alt studiu, aparut in Journal of Pharmaceutical Research7, a aratat ca ceaiul de musetel poate fi util in prevenirea aparitiei ulcerului stomacal, ca urmare a potentialului inhibitor asupra aciditatii din stomac si a bacteriilor care contribuie la aparitia ulcerului.

 

Ceaiul de musetel slabeste?

Multa lume se intreaba daca ceaiul de musetel slabeste. Mentinerea unei greutati optime se face in primul rand adoptand un stil de viata sanatos. Acesta trebuie sa includa o alimentatie echilibrata si exercitii fizice. Ceaiul de musetel are proprietati diuretice si detoxifiante, fiind util pentru eliminarea excesului de apa si a toxinelor din corp. Musetelul are, de asemenea, efect de inhibitor al apetitului. Astfel, in cazul unor mici pofte, un simplu ceai de musetel, alaturi de un fruct proaspat, iti va permite sa astepti mai usor urmatoarea masa a zilei.

 

AJUTA LA CALMAREA DURERILOR MENSTRUALE

ceai de musetel beneficii pentru ficat

 

Mai multe studii au stabilit o legatura intre consumul de ceai de musetel si ameliorarea durerilor menstruale. Un studiu din 2010, publicat in Iranian Journal of Obstetrics, Gynecology and Infertility8, a evidentiat ca ceaiul de musetel are efect calmant in cazul acestor dureri. O parte dintre femeile implicate in studiu au resimtit si reducerea starii de anxietate.

 

SPALATURI CU CEAI DE MUSETEL IN ZONA INTIMA

Zona intima este sensibila si vulnerabila la diverse bacterii si ciuperci, de aceea trebuie sa fie adoptate masuri de igiena riguroase. Principala cauza a problemelor din aceasta zona a corpului sunt dezechilibrele florei vaginale, care pot avea ca simptome mirosuri neplacute, mancarimi, inflamatii, inrosirea pielii. Musetelul face parte dintre acele remedii naturale care pot sustine echilibrul zonei intime fara a afecta pH-ul. Pentru spalaturi cu ceai de musetel in zona intima, amesteca doua linguri de planta cu un litru de apa, intr-o cratita, si fierbe la foc mic. Dupa fierbere, lasa amestecul la infuzat zece minute, strecoara-l si lasa-l la racit. Spala zona intima cu acest ceai de musetel de doua ori pe zi. In plus, baile de sezut cu ceai de musetel pot actiona ca un agent natural de calmare impotriva iritatiilor vaginale. Musetelul poate fi folosit saptamanal in scop preventiv, daca nu suferi de afectiuni provocate de ciuperci sau bacterii.

 

POATE REDUCE NIVELUL DE ZAHAR DIN SANGE

Unele studii au demonstrat ca printre ceai de musetel beneficii se numara faptul ca poate sa ajute la prevenirea distrugerii celulelor pancreasului, o situatie care are loc, de obicei, atunci cand nivelul de zahar din sange este mult peste cel normal.

 

De asemenea, un studiu aparut in Journal of Agricultural and Food Chemistry9 a aratat ca ceaiul de musetel consumat frecvent poate reduce nivelul de zahar din sange, ceea ce inseamna un risc mai mic de aparitie a complicatiilor legate de diabet.

 

POATE INCETINI SAU REDUCE EFECTELE OSTEOPOROZEI

Osteoporoza este o boala care se caracterizeaza prin pierderea progresiva a densitatii oaselor. Aceasta problema creste riscul aparitiei unor fracturi si este mult mai frecventa in cazul femeilor care au trecut de menopauza. Incriminata pentru aceasta situatie poate fi, printre altele, cantitatea mare de estrogen. Un studiu publicat in 2010 in Journal of Agricultural and Food Chemistry10 a aratat ca ceaiul de musetel poate manifesta un efect antiestrogenic, fiind si suport pentru cresterea densitatii osoase.

 

POATE CONTRIBUI LA AMELIORAREA INFLAMATIILOR – CEAIUL DE MUSETEL ESTE BUN PENTRU INFECTII

Inflamatia reprezinta un mecanism prin care organismul lupta impotriva factorilor determinanti ai bolii, initiind totodata procesul de vindecare. Potrivit unui studiu, compusii din ceaiul de musetel contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar. Ceaiul de musetel este bun pentru infectii. In aceasta categorie intra afectiunile gastrointestinale, cum ar fi refluxul gastroesofagian, diverticulita, boala lui Crohn si colita ulcerativa.

 

POATE IMBUNATATI SANATATEA INIMII

Ceaiul de musetel contine cantitati ridicate de antioxidanti numiti flavonoizi. Mai multe studii din literatura de specialitate, cum este cel publicat in jurnalul Circulation11, au stabilit efectele benefice ale flavonoizilor, printre care reducerea tensiunii arteriale si mentinerea nivelului de colesterol in limite normale, factori determinanti in aparitia bolilor de inima.

 

Un alt studiu12 despre diabet a demonstrat ca persoanele care au baut ceai de musetel la fiecare masa au raportat un nivel redus de colesterol, trigliceride si colesterol „rau” (LDL), spre comparatie cu cele care au baut doar apa.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SI CALMAREA AFECTIUNILOR PIELII

Tratamente cu ceai de musetel sunt folosite de sute de ani pentru calmarea bolilor de piele, a eczemelor, a iritatiilor, dar si pentru calmarea neplacerilor provocate de hemoroizi si de iritatiile din zona genitala. Efectele benefice asupra pielii au fost prezentate intr-un studiu publicat in Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology13 si nu se aplica numai in cazul adultilor, ci si in cazul bebelusilor care prezinta iritatii provocate de scutece si sunt spalati cu ceai de romanita.

 

CEAI DE ROMANITA – UTILIZARI COSMETICE

Musetelul este considerat o planta benefica, in primul rand pentru nenumaratele principii active cu efecte benefice asupra organismului uman. Ceaiul de musetel si uleiurile esentiale extrase din aceasta planta sunt folosite extensiv si in multe produse cosmetice, dar cel mai des intalnite sunt cremele, unguentele si produsele pentru par cu extract de musetel.

 

Cremele si unguentele cu musetel imbunatatesc conditia dermului si au un efect benefic atunci cand sunt aplicate direct pe piele. Asta se datoreaza principiilor active din musetel, cum ar fi camazulena sau bisabololul, care au efect antiinflamator si contribuie la calmarea simptomelor dermatitei sau al altor afectiuni ale pielii. Pe de alta parte, samponul pe baza de musetel are un efect antimatreata, ajuta la protejarea scalpului si intareste firul de par.

 

CUM SE PREPARA CEAIUL DE MUSETEL

abureala cu ceai de musetel

 

Ceaiul de musetel poate fi preparat din flori proaspat culese, din flori uscate si faramitate sau folosind pliculete de musetel gata ambalat. Poti folosi ceai de musetel 100% organic sau pliculete de ceai de musetel in combinatie cu alte plante sau fructe, pentru un plus de aroma. De exemplu, recomandam ceaiul de musetel cu mar verde sau ceaiul de menta, musetel si fructul pasiunii.

 

Oricare dintre cele trei feluri de musetel ai avea la indemana, poti urma aceiasi pasi pentru prepararea ceaiului de musetel:

 

Pasul 1: Pregateste florile de musetel pentru infuzie. Cantitatea difera daca folosesti musetel abia cules sau uscat. Pentru o cana de ceai de 200 de mililitri, ai nevoie de o lingurita de musetel uscat SAU de 3-4 lingurite de musetel proaspat.

Pasul 2: Incalzeste apa. Nu trebuie sa o dai in clocot, e suficient sa o apropii de temperatura de fierbere, 90 de grade Celsius fiind temperatura ideala pentru a prepara un ceai de musetel delicios

Pasul 3: Adauga florile de musetel sau plicul in apa fierbinte si nu uita sa pui o farfuriuta sau un capac peste ibric, pentru a pastra aroma si pentru a impiedica uleiurile esentiale din musetel sa se evapore.

Pasul 4: Lasa musetelul sa infuzeze. Pentru a obtine maximum de savoare si pentru a permite florii de musetel sa elibereze toate principiile active in apa, infuzia trebuie lasata aproximativ 3-4 minute.

Pasul 5: Ceaiul de musetel poate fi consumat neindulcit, pentru un gust cat mai natural. Poti folosi zahar dupa gust, dar mierea este o alegere mult mai potrivita. De asemenea, poti adauga o felie de mar verde in cana de ceai de musetel, pentru a-i spori aromele naturale.

 

 

TRATAMENTE CU CEAI DE MUSETEL – EFECTE SECUNDARE SI CONTRAINDICATII

Cei mai multi dintre experti sunt de parere ca ceaiul de musetel poate fi consumat in siguranta, fara sa produca efecte secundare majore. Cu toate astea, in doze prea mari, tratamente cu ceai de musetel pot duce la aparitia unor stari de ameteala sau chiar la stari de voma.

 

CEAI DE MUSETEL CONTRAINDICATII

In alte cazuri, ceaiul de musetel poate provoca reactii alergice la acele persoane care au alergie la plantele din familia Asteraceae cum ar fi ambrozia, paralutele sau crizantemele. Renunta la ceaiul de musetel daca esti alergic la una dintre plantele de mai sus, dar si la produsele cosmetice pe baza de extract sau uleiuri esentiale de musetel, pentru ca pot provoca alergii ale pielii sau iritatii ale ochilor.

 

Printre ceai de musetel contraindicatii se numara si faptul ca, daca este consumat excesiv, pe o perioada indelungata, poate avea efect anticoagulant, din cauza unuia dintre compusii chimici pe care ii contine planta, respectiv cumarinele. Prin urmare, renunta la ceaiul de musetel cu cel putin doua saptamani inainte de o operatie, pentru evitarea potentialei interactiuni cu anestezicele generale.

 

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/ceaiul-de-musetel-proprietati-beneficii-si-contraindicatii

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Doar daca ramanem Una cu Duhul Sfant-Capetenie…)Iertarea – Miraculoasa cheie divină

De: Peter Horrobin

 

Prin aceasta carte, Peter Horrobin ne inmaneaza cheia miraculoasa a vindecarii si a libertatii. Cartea submineaza toate scuzele noastre, ne provoaca sa facem saltul credintei si sa rostim cea mai puternica rugaciune dintre toate.

 

Descriere

 

Publicata initial sub titlul Cea mai puternica rugaciune de pe pamant

 

Prin aceasta carte, Peter Horrobin ne inmaneaza cheia miraculoasa a vindecarii si a libertatii. Cartea submineaza toate scuzele noastre, ne provoaca sa facem saltul credintei si sa rostim cea mai puternica rugaciune dintre toate.

 

– WAYNE HILSDEN

PASTOR SENIOR, KING OF KINGS’ ASSEMBLY

IERUSALIM, ISRAEL

 

Niciodata o carte nu a fost mai binevenita si mai utila. Peter exploreaza iertarea in mod biblic, personal si practic. Fiecare crestin trebuie sa citeasca si sa raspunda la aceasta invatatura.

 

– JIM GRAHAM

PASTOR EMERIT, GOLD HILL BAPTIST CHURCH

 

Simpla si, totusi, profunda. Cartea ne da solutia vietii, asa cum ne-a fost ea prezentata si modelata de catre Isus insusi.

 

– ALISTAIR PETRIE

Fondator si director executiv, Partnership Ministries

 

Cateva chei care iti vor transforma gandurile si actiunile. Recomandam din toata inima aceasta carte, atat de necesara.

 

– EDDIE si ALICE SMITH

COFONDATORI AI U.S. PRAYER CENTER

 

Timp de mai bine de 45 de ani, am putut observa daunele si ranile produse de neiertare. Sunt atat de recunoscator ca prietenul meu, Peter Horrobin, a scris o carte atat de dinamica, de usor de citit, o carte de referinta pe acest subiect biblic vital, dar neglijat.

 

– GEORGE VERWER

FONDATOR AL OPERATION MOBILISATION

 

Peter ne prezinta, intr-un limbaj clar si exact, mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu, ca sa facem ceea ce e imposibil pentru om, posibil cu Dumnezeu.

 

– dr. DAVID KYLE FOSTER

DIRECTOR EXECUTIV, MASTERING LIFE MINISTRIES

 

Peter Horrobin este fondatorul si directorul international al „Ellel Ministries”, o lucrare crestina de instruire si vindecare, avand centre in peste douazeci de locatii diferite din intreaga lume. Peter a scris mai multe carti despre vindecare, eliberare si ucenicizare, cele mai remarcabile fiind Vindecare prin eliberare si, mai recent, Traieste viata!

 

CUPRINS

 

Partea I Iertarea – miraculoasa cheie divina

1. Cheia miraculoasa

Solutia lui Dumnezeu

2. Cea mai puternica rugaciune de pe pamant

Dinamita spirituala

3. Iarta si fii iertat

Legea divina a binecuvantarii lui Dumnezeu

4. Dar nu merita sa fie iertati!

Cel mai mare obstacol

5. Sa incepem cu parintii

Importanta iertarii propriilor parinti pentru tot ce au gresit

6. Confruntarea cu hotii si jefuitorii

Eliberarea de cei care ne-au furat o parte din viata

7. si pe mine?

Necesitatea iertarii de sine

8. De cate ori, Doamne?

Cea mai importanta lectie invatata de Petru

9. Cum ramane cu Dumnezeu?

Necesitatea de a-I cere iertare lui Dumnezeu pentru a-L fi invinuit

10. Cei sapte pasi spre libertate

Instructiuni de utilizare a cheii miraculoase a lui Dumnezeu

11. Depinde de tine!

Ganduri finale

Partea a II-a Am invartit cheia!

12. Marturii personale despre vindecarea prin iertare

Anexa

Despre autor

 

 

https://alfaomega.tv/librarie/restaurare-vindecare-eliberare/iertarea-miraculoasa-cheie-divina-produs

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

ECOLOGIA IUBIRII ȘI… VICEVERSA-Îmbolnăvirea prin ”păcat” și vindecarea prin iertare

 

de Nicolae Romulus DĂRĂMUȘ

(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deși cu nuanțe ușor evlavioase, titlul ascunde o realitate simplă: cel dintâi păcat este cel al neiubirii și al lipsei respectului de sine; el aducându-l pe următorul: lipsa iubirii și respectului pentru ”aproapele”.

 

Rădăcinile acestui trist trai se află în casa părintească unde copilul, deși poate primi ”de toate” (fapt neobligatoriu…), nu primește iubire și respect – fapt esențial!; el neobservându-le deopotrivă între părinți și de la aceștia spre el. De aceea nici „talanții” copilului nu vor fi descoperiți și cultivați de aceștia, iar adultul de mai apoi nu va trăi în vocație.

 

Așa se face că pruncul nu se mai bucură de prezența părinților, de ceea ce sunt ei, ci doar de ce-i ”aduc” sau eventual îi dau aceștia – ceva concret: material sau bănesc întru ”distracție” de obicei.

 

În acest fel, ”aproapele” viitorului adult nu va fi nicidecum ”omul drag” – prin el însuși…- ci numai ”ce-i aduce” acesta; mai apoi, diversele adicții ținându-se scai de el.

 

Așa se face că, pe nesimțite… și cu inocentă nesimțire, viitorul adult va căuta în viață numai acea ”iubire” cu care a fost imprimat în ”cei șapte ani de acasă” (de fapt, ceva mai mulți decât șapte). El, neființând în iubire, va alerga mereu de la un om (partener) la altul, spre ”a primi”, spre ”a lua”, profita, mutându-se de la o oportunitate la alta; după cum, nefiind în vocație, va umbla de la un ”loc de muncă” la altul, spre a câștiga: bani, ”strânsură”, poziții, ba chiar și imagine: căci aceasta, neconfirmată fiind de părinți, îi va genera o măruntă siguranță de sine, pe măsura unui gigantic și fragil ego…

 

De aceea el lesne poate fi și „cumpărat” – ”cucerit” – chiar și numai printr-o ieftină flatare de către ”jmekeri”, întrucât alegerile sale sunt deopotrivă neinspirate, pripite și costisitoare: dând peste escroci manipulatori, pe măsura inocentei sale imaturități…

 

Iar din ce ”va avea”, insațietatea și frustrarea îi vor crește, împingându-l spre alte alergături și căutări… Bolile de stres așa se coc… Prin neiubitoarea de sine cantonare în ”a avea”: ”de toate”; mult,… mult, tot mai mult.

 

Toate aceste realități neuro-comportametale se datorează imprimării din casa părintească, program depozitat în ceea ce este numit ”subconștient” – zona de spirit care guvernează în timp real toate alegerile și faptele omului. Acolo se află, fixate durabil,  deprinderile parentale: ”cu bune și cu rele”…

 

Conștiința rațională, deși poate interveni când e vorba despre analize, rostiri logice, expuneri de idei și principii, norme și cuviințe „de bun simț”, nu intervine și în propriile fapte individuale; fiind vorba despre omul care ”una zice, alta face”… Omul lipsit de iubire.

 

Trezirea la starea de ”a fi” – iubitor, bun, blând, nădăjduitor etc. – unde fericirea e aproape, doar ”cât să-ntinzi mâna”, este foarte rară, deși posibilă.

 

Iar mijloacele, și ele la îndemâna oricui, extrem de greu sunt accesate, faptul reclamând voință… Voința iubirii necondiționate: de sine și pentru ”aproapele”, cum se cere a fi și iertarea; care presupune rostirea adevărului (neplăcut dinaintea celuilalt, oricine ar fi) și, deopotrivă, neacceptarea inacceptabilului…

 

Abia de aici începe autovindecarea propusă prin modestele mele rostiri și – culmea! – adevărata fericire promisă de Dumnezeu.

 

 

 

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ecologia-iubirii/2023-06-14/Imbolnavirea-prin-pacat-si-vindecarea-prin-iertare#ixzz8JRfjtAVg

Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook

 

https://www.monitorulsv.ro/Ecologia-iubirii/2023-06-14/Imbolnavirea-prin-pacat-si-vindecarea-prin-iertare

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Poți Să-ți Vindeci Viața de Louise Hay

 

By Louise Hay

Edition: You Can Heal Your Life

 

“Poți Să-ți Vindeci Viața”, scrisă de Louise Hay, este o carte emblematică în domeniul dezvoltării personale și auto-vindecării. Considerată un clasic în literatura de specialitate, această lucrare explorează puterea gândirii pozitive și a afirmațiilor în procesul de vindecare, atât la nivel fizic, cât și emoțional sau spiritual.

 

Louise Hay își bazează filozofia pe ideea că multe dintre bolile fizice și problemele emoționale au rădăcini în gândurile și credințele negative, accentuând conexiunea dintre minte și corp. Ea propune ca prin schimbarea modului de gândire și adoptarea unor atitudini mentale pozitive, oamenii pot afecta schimbări semnificative în sănătatea și starea lor de bine.

 

Cartea oferă ghiduri practice, exerciții și afirmații destinate să ajute cititorii să identifice și să schimbe convingerile limitative. Hay susține că iubirea de sine și auto-acceptarea sunt fundamentale în procesul de vindecare și încurajează cititorii să cultive o relație pozitivă cu propriul lor corp și minte.

 

Principiile și tehnicile prezentate în “Poți Să-ți Vindeci Viața” sunt larg utilizate nu numai de către indivizii care caută vindecarea personală, dar și de profesioniști în domeniul sănătății mintale și fizice. Impactul și popularitatea lucrării lui Louise Hay au dus la crearea unui întreg mișcare focalizată pe gândirea pozitivă și auto-îngrijire, influențând milioane de oameni din întreaga lume.

 

 

Acesta este un rezumat succint al cărții, o recenzie care expune detaliat ideile principale ale cărții, analizându-le și pe capitole – totul pe scurt, în doar câteva minute de citit. După ce parcurgi rezumatul acesta poți să decizi dacă te interesează cartea.

 

 

 

Rezumat Poți Să-ți Vindeci Viața

“Poți Să-ți Vindeci Viața”, scrisă de Louise Hay, este o carte remarcabilă în domeniul dezvoltării personale și al vindecării holistice. Publicată inițial în anii ’80, cartea a devenit un bestseller internațional și este adesea recomandată pentru cei interesați de autocunoaștere, creștere personală și metode de vindecare alternative.

 

Aspectele cheie ale cărții includ:

 

Puterea afirmațiilor pozitive: Louise Hay subliniază importanța afirmațiilor pozitive în crearea schimbărilor pozitive în viața personală. Ea crede că modul în care vorbim și gândim despre noi înșine influențează direct sănătatea noastră fizică și emoțională.

Legătura minte-corp: Cartea explorează ideea că există o legătură profundă între stările noastre mentale și emoționale și sănătatea fizică. Hay sugerează că multe dintre bolile noastre sunt rezultatul unor modele de gândire negativă și a blocajelor emoționale.

Iertarea și eliberarea trecutului: Un alt aspect central este iertarea, atât a noastră cât și a altora, ca mijloc de vindecare emoțională și fizică. Hay încurajează cititorii să lase în urmă resentimentele și durerea pentru a se vindeca.

Autoiubire și autoacceptare: Hay pune un mare accent pe necesitatea de a ne iubi și a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem. Ea consideră că acestea sunt pași esențiali în procesul de vindecare și îmbunătățire a vieții.

Exerciții practice și studii de caz: Cartea include o serie de exerciții practice, precum și studii de caz care exemplifică modul în care modificarea gândurilor și emoțiilor noastre poate conduce la schimbări reale și pozitive în viața noastră.

“Poți Să-ți Vindeci Viața” este apreciată pentru mesajul său împuternicitor și pentru abordarea sa accesibilă și practică asupra vindecării. Louise Hay a inspirat milioane de persoane să ia controlul asupra sănătății și fericirii lor, demonstrând că, cu schimbările potrivite în gândire și atitudine, putem face transformări semnificative în viața noastră.

 

Notițe din Poți Să-ți Vindeci Viața

Problemele cu care ne confruntăm în viață provin din lipsa iubirii de sine. Este nevoie să te accepți pe tine așa cum ești tu și în mod necondiționat.

 

Obții acele lucruri pe care te concentrezi. Cu cât te vei concentra mai mult pe un lucru, cu atât îl vei obține mai mult.

 

Acceptarea sinelui poate fi făcută în 3 etape:

 

Înlocuiește expresia ar trebui pentru că te face să te simți vinovat. Nu te critica niciodată și schimbă ar trebui cu aș putea.

 

Eliberează-te de trecut, doar așa vei avea un progres real. Învinovățindu-ne de trecut ne pedepsim și nu ne putem bucura de un prezent fericit.

 

Iartă-te pe tine și pe ceilalți pentru a scăpa de emoțiile negative și de ura care sunt captive în tine.

 

Bolile sunt un produs al stării noastre de spirit și pentru a ne vindeca avem nevoie ca înainte de toate să ne iubim pe noi înșine.

 

Nu suntem în siguranță doar pentru că avem un job, un cont bancar generos sau un partener de viață. Devenim astfel atunci când învățăm să ne conectăm cu puterea cosmică care creează toate lucrurile.

 

Citate din Poți Să-ți Vindeci Viața

Adu-ți aminte că te-ai criticat singur ani întregi și nu te-a ajutat. Încearcă să te aprobi și vezi ce se întâmplă.

 

 

 

Iubirea este medicamentul miraculos. Iubirea de sine provoacă miracole în viețile noastre.

 

 

 

Tu ești singura persoană care gândește în mintea ta! Tu ești puterea și autoritatea în lumea ta.

 

 

 

Când creăm pace, armonie și echilibru în mințile noastre, vom găsi asta și în viețile noastre.

 

 

 

Trecutul nu are nici o putere asupra noastră. Nu contează de cât timp am avut acele gânduri negative. Puterea este în momentul prezent.Ce lucru minunat de înțeles! Putem să începem să fim liberi din acest moment!

 

Despre Louise Hay

Louise Hay a fost o influentă autoare și lider de opinie în domeniul dezvoltării personale și al vindecării metafizice. Este cunoscută în special pentru cartea sa “Poți Să-ți Vindeci Viața” (“You Can Heal Your Life”), publicată în 1984. În această carte, Hay susține că există o legătură directă între gândurile și atitudinile noastre și starea de sănătate și bunăstarea generală. Lucrarea prezintă ideea că schimbând modul în care gândim și vorbim despre noi înșine și despre viețile noastre, putem influența schimbări pozitive în sănătatea și fericirea noastră.

 

Hay a fondat și casa de editură Hay House, care publică cărți, audiobooks și materiale educative axate pe auto-ajutor, dezvoltare spirituală și metode alternative de vindecare. Prin scrierile și conferințele sale, ea a promovat iubirea de sine și afirmarea pozitivă ca instrumente esențiale pentru transformare personală și vindecare.

 

Dacă vrei să afli mai multe despre titluri similare cu ale cărții rezumate mai sus, îți recomand recomandările de cărți de dezvoltare personală.

 

Citește Poți Să-ți Vindeci Viața

În cazul în care acest rezumat și recenzie te-au convins să (re)descoperi cartea, o poți comanda de aici pentru a te aventura în paginile sale:

 

Acest text oferă un rezumat concis al cărții, sub forma unei recenzii esențiale, evidențiind ideile principale din carte. Dacă ți se pare interesant, merită să citești cartea integral pentru a prinde toate nuanțele și profunzimile gândirii autorului.

 

Lectura completă a cărții rezumate aici îți va lărgi orizonturile și îți va oferi o experiență de lectură îmbogățită!

 

 

 

https://florinrosoga.ro/book/poti-sa-ti-vindeci-viata-de-louise-hay/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Iertarea care ne vindecă- „Toată lumea crede că iertarea este o idee minunată până când are ceva de iertat.” (C.S. Lewis)

 

 

 

De către Carmen Lăiu

 

Pentru Pascale Kavanagh, copilăria a fost o adevărată dramă, una care a continuat să o afecteze chiar și la vârsta mijlocie. Crescută la rândul ei într-o familie abuzivă, mama lui Pascale a transpus acest model și în familia pe care și-a întemeiat-o mai târziu.

 

„Ne lovea, pe mine și pe fratele meu mai mic, arunca farfurii în direcţia noastră și ne striga tot felul de epitete. Tatăl meu încerca să se interpună, dar nu era nici el cruţat”, își amintește Pascale. Ambii părinţi ai lui Pascale erau medici foarte buni, însă între viaţa profesională și cea de familie exista un abis.

 

Dispreţul mamei a urmărit-o toată copilăria și adolescenţa – nimic nu era prea insignifiant pentru a nu fi zeflemisit, de la aspectul fizic la educaţie și prieteni. În facultate, mama o suna în fiecare săptămână, doar pentru a o învinui și mustra. Odată cu nașterea fiicei sale, Pascale a sperat că securea războiului va fi îngropată, însă furia proaspetei bunici s-a canalizat spre nepoata ei, imediat ce aceasta a crescut puţin.

 

La 73 de ani, mama lui Pascale a suferit un accident vascular, iar fiica ei a rămas ultima rudă apropiată în viaţă care să o poată îngriji. „La început am fost supărată. Am simţit că a lăsat un dezastru de care trebuie să am grijă”, povestește femeia. Totuși a decis să petreacă timp cu ea, citindu-i sau vorbindu-i, deși nu știa dacă înţelege ceva din tot ce-i spune. În următoarele luni, furia și ura lui Pascale au început să se topească pe nesimţite, până când, într-o zi, a simţit nevoia să-și așeze capul în poala mamei. „Pentru prima dată, am încetat să o condamn. Iar asta mi-a dat pace”, povestește Pascale. De fapt, atunci când a dat drumul sentimentelor de amărăciune care o măcinau, Pascale a descoperit un lucru esenţial despre iertare: „Văd acum că iertarea nu se referă atât la ceea ce primești de la oameni, cât la ceea ce le oferi.”

 

(Re)definind iertarea

Chiar dacă iertarea are de-a face cu greșelile pe care le-au făcut ceilalţi, actul în sine este intim legat de vindecarea și eliberarea noastră. „Nu iertăm ca să ajutăm o altă persoană. Nu iertăm pentru alţii. Iertăm pentru noi înșine”, spunea Desmond Tutu, arhiepiscop anglican și activist împotriva apartheidului, din Africa de Sud, distins în 1984 cu Premiul Nobel pentru Pace.

 

Iertarea este un proces de îndepărtare a sentimentelor negative, în care „oamenii descoperă modul în care simt și gândesc și își dau seama că nu mai doresc ca durerea sau rănile să le controleze viaţa”, afirmă Susan Stuntzner, directoarea serviciilor de asistenţă pentru persoanele cu dizabilităţi de la Southwestern Oregon Community College.

 

Alegerea de a ierta reprezintă o scurtătură spre libertate, declară profesorul Tyler VanderWeele, de la Universitatea Harvard. „Iertarea unei persoane care te-a nedreptăţit nu este niciodată ușoară, dar, dacă ajungi să locuiești în acel incident, retrăindu-l din nou și din nou, este posibil ca mintea să se încarce cu gânduri negative și mânie reprimată. Cu toate acestea, atunci când alegi să ierţi, nu mai ești prins în acţiunile trecute ale altora și te poţi simţi în sfârșit liber”, explică profesorul.

 

„Iertarea unei persoane care te-a nedreptăţit nu este niciodată ușoară. Cu toate acestea, atunci când alegi să ierţi, nu mai ești prins în acţiunile trecute ale altora și te poţi simţi în sfârșit liber.”

 

 

Modelul biblic prezintă iertarea „tranzacţională”, punctează profesorul Lourdes Morales-Gudmundsson într-o carte care abordează iertarea din unghi psihologic și teologic. Acest model al iertării presupune parcurgerea mai multor pași: 1. recunoașterea răului suferit de către persoana care a fost afectată; 2. clarificarea răului suferit și a motivelor producerii sale, folosind memoria și confruntarea; 3. pocăinţa și cererea de iertare din partea celui vinovat; 4. cererea de despăgubiri pe calea justiţiei, atunci când acest lucru este posibil; 5. iertarea celui vinovat, indiferent dacă acesta și-a cerut sau nu iertare. VanderWeele susţine că există două etape ale iertării: decizională și emoţională. Prima etapă presupune înlocuirea ranchiunei cu bunăvoinţa. „Nu mai doriţi să i se întâmple lucruri rele acelei persoane”, explică VanderWeele. Iertarea emoţională este mai dificilă, susţine profesorul, pentru că emoţiile negative pot reveni ușor atunci când un incident reactivează amintirile ofensei suportate sau atunci când ești nevoit să suporţi pe termen lung efectele acţiunii celui care ţi-a greșit.

 

Deși mărturisirea și exprimarea regretului de către cel care a greșit netezesc procesul iertării, acestea nu constituie în mod obligatoriu o condiţie a iertării, subliniază Desmond Tutu: „Dacă victima ar putea ierta doar atunci când vinovatul își mărturisește vina, atunci victima s-ar găsi blocată în capriciul vinovatului, captivă în statutul de victimă, indiferent de propria ei atitudine sau intenţie. Acest lucru ar fi, în mod evident, nedrept.”

 

Ce nu este iertarea

Conceptul de iertare poate deveni atât de elastic încât să încorporeze opinii foarte distorsionate, potrivit Institutului Internaţional pentru Iertare (International Forgiveness Institute), fondat de o echipă de profesori ai Universităţii din Wisconsin, Madison, care demontează o serie de mituri legate de iertare.

 

Iertarea nu înseamnă să scuzi sau să tolerezi

Chiar dacă recunoaștem că suntem cu toţii persoane imperfecte, iertarea nu echivalează cu căutarea de scuze pentru comportamentul persoanei care ne-a rănit. De fapt, a-l scuza pe cel care ne-a rănit poate fi mai degrabă un act de egoism decât unul de iubire, atunci când alegem să nu avem de-a face cu vinovatul și sperăm că alţii îl vor confrunta sau că timpul va stinge resentimentele, susţine Morales-Gudmundsson.

 

Iertarea nu înseamnă să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic rău

Cel mai adesea, partea vinovată refuză să recunoască răul făcut, din rușine sau din teama de a se confrunta cu adevărul despre acţiunile sale.

 

Atunci când iertăm, incidentul care ne-a rănit nu se șterge ca prin magie din minte, ci învăţăm să-l privim dintr-o perspectivă diferită. Ceea ce nu înseamnă că vom numi răul bine; vom continua să considerăm că nedreptatea este și va fi mereu greșită, dar vom face pace cu noi și vom învăţa să ne eliberăm de durerea încapsulată în amintirile noastre.

 

Refacerea relaţiei după modelul de dinaintea prejudiciului

Profesorul Trudy Govier distinge iertarea bilaterală de cea unilaterală. În cazul iertării bilaterale, vinovatul își recunoaște vina și este iertat. Relaţia este refăcută sau cel puţin există posibilitatea aceasta, pentru că ambele părţi ajung la un acord. La iertarea unilaterală, împăcarea este posibilă numai dacă făptașul recunoaște răul făcut și dovedește că regretă prin compensare materială sau comportamentală.

 

Reconcilierea nu este posibilă sau de dorit în orice situaţie, pentru că „ni s-a poruncit prin Scriptură să-i iertăm pe ceilalţi, să îi iubim și să fim buni cu ceilalţi; cu toate acestea, nicăieri în Scriptură nu ni se poruncește să fim prieteni cu toată lumea”, după cum subliniază Shane Pruitt, director de evanghelizare pentru Baptiștii de Sud, din cadrul Convenţiei Texas. Uneori, iertarea presupune totuși menţinerea distanţei, pentru că unele relaţii pot fi „periculoase, dăunătoare sau chiar toxice”.

 

Iertarea autentică nu-l ţine ostatic pe cel care a greșit

Multe victime aleg să nu ierte pentru că atitudinea lor neiertătoare le oferă o senzaţie de putere la care nu vor să renunţe. Totuși, cei care se decid să ierte nu iartă cu adevărat dacă îl plasează într-o stare de inferioritate morală continuă pe cel vinovat, considerând că acesta le este mereu îndatorat, iar această atitudine se poate întoarce împotriva celui care „iartă” în acest mod, subliniază Morales-Gudmundsson.

 

De ce ne e greu să iertăm

Modul în care (nu) iertăm are de-a face cu modelul pe care l-am preluat din familia de origine, scrie terapeuta Laura Berman într-un articol care abordează iertarea în general și iertarea unui partener infidel în particular. Astfel, dacă membrii familiei de origine obișnuiau să păstreze dușmănie pentru o lungă perioadă de timp, putem prelua același tipar relaţional. De asemenea, neiertarea poate echivala cu o responsabilitate diluată faţă de vieţile și relaţiile noastre, subliniază Berman, explicând că, deși nimeni nu merită să fie tratat rău, orice adult contribuie, chiar dacă într-o măsură mai mică, la deteriorarea unei relaţii, respectiv la declanșarea unui conflict. Iar a realiza acest lucru reprezintă, de fapt, primul pas spre acordarea iertării, conchide terapeuta.

 

Dificultatea de a ierta are de-a face cu credinţa noastră că lumea ar trebui să fie dreaptă, iar noi n-ar trebui să fim trataţi decât cu demnitate, chiar și în situaţiile în care greșim, susţine psihoterapeutul Fred Luskin.

 

Ne este greu să iertăm pentru că ne simţim bine atunci când ne plângem de milă, arată un articol din Christian Today. Ni se pare dificil să-l confruntăm într-o manieră potrivită pe cel care ne-a greșit cu anvergura și efectele greșelii lui, preferând să plonjăm în furie, consternare și autovictimizare. Pe de altă parte, atunci când iertăm suntem nevoiţi să punem capăt eforturilor noastre de a atrage empatia celorlalţi sau de a-i convinge de răutatea celor care ne-au greșit.

 

Dificultatea de a ierta are de-a face cu credinţa noastră că lumea ar trebui să fie dreaptă, iar noi n-ar trebui să fim trataţi decât cu demnitate, chiar și în situaţiile în care greșim, susţine psihoterapeutul Fred Luskin.

 

Disecând această perspectivă generală asupra vieţii, Luskin identifică trei motive pentru care refuzăm să iertăm: faptul că nu raportăm ofensa pe care am suferit-o la suferinţele pe care le îndură alţi oameni în contexte mult mai ostile, faptul că nu înţelegem că responsabilitatea gestionării sentimentelor ne aparţine în exclusivitate și modul în care creăm povestea ranchiunei. După ce am fost răniţi, ne construim o poveste pe care nu suntem dispuși să o ajustăm ulterior, în care noi jucăm exclusiv rolul victimei, iar diseminarea acesteia întărește sentimentele negative, blocând drumul spre iertare.

 

„Îmi pare rău” – acestea sunt cuvintele cel mai greu de pronunţat în orice limbă, susţine Desmond Tutu. Pe locul următor ar putea să se claseze cu lejeritate cuvintele „te iert”. Indiferent de anvergura pierderii suferite, iertarea rămâne unica soluţie, cel puţin dacă ne raportăm la studiile care arată că modul în care ne raportăm la cei care ne-au greșit are un impact major asupra bunăstării noastre fizice și psihice.

 

Beneficiile iertării

Iertarea este întotdeauna o carte câștigătoare, chiar dacă am privi-o exclusiv prin prisma gamei de beneficii pentru sănătatea noastră.

 

Cei care practică iertarea condiţionată (iartă doar dacă vinovatul își cere iertare sau promite că nu va repeta greșeala) au un risc mai mare de mortalitate din orice cauză decât persoanele care iartă pur și simplu, a arătat un studiu din 2011, realizat de un cercetător de la Luther College.

 

Un studiu publicat în jurnalul Personal Relationships, care a analizat cupluri căsătorite, a arătat că, atunci când soţul rănit hotărăște să-l ierte pe cel care a greșit, tensiunea arterială a ambilor scade. În plus, cei care beneficiază mai mult de o atitudine conciliantă a soţului înregistrează scăderi mai mari ale tensiunii arteriale faţă de cei ai căror parteneri se dovedesc mai puţin dispuși să ierte.

 

„Iertarea poate avea efecte benefice în mod direct, prin reducerea încărcării alostatice asociate cu trădarea și conflictul, și indirect, prin reducerea stresului perceput”, au concluzionat autorii unui studiu din 2003, care a arătat, la rândul său, că există o asociere între iertare și scăderea nivelului tensiunii arteriale.

 

Cercetătorii de la Hope College au studiat un grup de 70 de studenţi care au fost solicitaţi să rememoreze situaţii în care fie au ales să ierte, fie au nutrit dușmănie faţă de cineva care le-a greșit. Subiecţii au raportat că s-au simţit mai deprimaţi la reamintirea incidentelor pe care nu le-au iertat, iar cercetătorii au constatat că retrăirea acelor situaţii a crescut ritmul cardiac, tensiunea arterială, cantitatea de transpiraţie și tensiunea musculară a voluntarilor.

 

Iertarea se poate asocia cu întărirea sistemului imunitar în cazul persoanelor cu HIV, au concluzionat un grup de cercetători americani. „Se întâmplă ceva special între iertare și numărul de celule CD4”.

 

Iertarea se poate asocia cu întărirea sistemului imunitar, în cazul persoanelor cu HIV, a concluzionat un grup de cercetători americani. Astfel, dispoziţia de a ierta a fost corelată cu un procent mai mare de celule CD4 (celule ale sistemului imunitar cu rol decisiv în lupta sistemului imunitar contra invadatorilor externi și care sunt distruse de infecţia cu HIV). „Se întâmplă ceva special între iertare și numărul de celule CD4”, a concluzionat Amy Owen, de la Centrul Medical al Universităţii Duke, din Durham, Carolina de Nord.

 

Pe de altă parte, refuzul de a ierta creează o stare de anxietate cronică, iar aceasta are un impact puternic asupra aparatului reproducător, digestiv și imunitar, potrivit reverendului Michael Barry, responsabil cu îngrijirea pastorală la Centrele de Tratare a Cancerului din America, Philadelphia. „Există o corelaţie directă între lipsa de iertare și sistemul imunitar, care afectează direct procesul de vindecare. Învăţăm oamenii ceea ce știm despre procesul de iertare într-un program de intervenţie pe termen scurt, care funcţionează”, a declarat Barry.

 

„Dacă nu treci peste rănile suferite în trecut, vei avea tendinţa de a le purta cu tine oriunde te îndrepţi”, avertizează psihoterapeutul Fred Luskin, care a studiat iertarea mai bine de două decenii. Atunci când nu iertăm cu adevărat, suntem mai lipsiţi de încredere și mai sceptici în relaţiile noastre, pentru că am rămas prizonierii evenimentelor din trecut, punctează Luskin.

 

Un motiv și mai bun pentru a ierta

Există în Biblie un pasaj pe care îl amintim mai rar și pe care nu obișnuim să-l imprimăm pe tricouri sau pe căni, pentru că este mai puţin comod; trasează într-o tușă groasă legătura dintre modul în care iertăm și suntem, la rândul nostru, iertaţi: „Dacă iertaţi oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei 6:14-15).

 

„Dacă iertaţi oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre”.

 

Despre obligaţia creștinului de a ierta vorbesc, de altfel, mai multe texte biblice. La întrebarea lui Petru cu privire la limitele iertării acordate semenilor noștri, Iisus ridică ștacheta la un nivel derutant pentru ucenicii săi: trebuie să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte” (vezi Matei 18:21-22), învăţând astfel că iubirea adevărată nu ţine în mod riguros scorul greșelilor.

 

Chiar dacă unele acte par de neiertat, promisiunea Bibliei este că putem face totul (iar aria de acoperire a pronumelui nehotărât este, pe cât de năucitoare, pe atât de încurajatoare) prin puterea Celui care a suferit, fără vreun protest, cea mai mare nedreptate din univers.

 

De fapt, în ultimele Sale ore de viaţă, trădat, părăsit de ai Săi, atârnând gol între cer și pământ, strivit de povara păcatelor lumii și batjocorit de tot norodul, Iisus S-a rugat pentru vrăjmașii Lui.

 

Evanghelistul Matei relatează că, în corul de batjocuri care Îi acompania ultimele clipe din viaţă, în care se uniseră trecătorii, preoţii și tâlharii răstigniţi împreună cu El, revenea, ca un refren, o provocare: „Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!”.

 

Nimic mai ușor pentru El, dar, dacă Și-ar fi eliberat picioarele și mâinile ţintuite pe cruce, poarta iertării, și apoi poarta spre viaţă, s-ar fi trântit cu zgomot în faţa mea. Așa că poate cel mai bun motiv pentru a ierta, dintre toate, este de dragul Lui.

 

 

https://semneletimpului.ro/social/relatii/iertarea-care-ne-vindeca.html

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Află de ce iertarea ne aduce vindecare interioară

 

 

CE ESTE IERTAREA?

 

A ierta – a scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala, a dezlega, a elibera. (dexonline.ro)

 

Actul iertării este o resursă pe care Creatorul ne-a dăruit-o, prin intermediul căreia am putea reseta jocul, să revenim la un nivel neutru şi să putem începe totul de la zero. Am putea-o numi chiar o strategie spirituală pentru vindecarea sufletului.

 

A ierta nu înseamnă că va trebui să fim de acord cu acel comportament greşit sau cu repetarea acestuia. Iertarea se referă la eliberarea de pierdere de energie pe care opusul iertării o implică.

 

Haideţi să descoperim împreună ce implică de fapt acest act al neiertării şi ce se întâmpla în organismul nostru atunci când alegem să nu iertăm. Cum spuneam, iertarea este o resursă care se regăseşte în interioriul fiecărui om, fiind accesibliă ori de câte ori alegem să facem acest act. Alegerea aduce cu sine înţelegerea de ce anume am opta pentru iertare mai degrabă decât pentru neiertare.

 

CUM NE POATE VINDECA IERTAREA?

 

Atunci când purtăm în sufletul nostru un resentiment faţă de o persoană, relaţia dintre mintea noastră şi corp are de suferit. Corpul va începe să producă în exces adrenalină şi cortizol, care în timp îşi vor lăsa amprenta asupra sistemului nostru imunitar şi pot contribui la dezvoltarea bolilor cardiace. Nu degeaba se spun vorbele acelea din popor : „a murit de inimă rea”, „şi-a otrăvit inima”.

 

Ei bine, atunci când cineva ne-a greşit sau atunci când noi percepem că am fost trădaţi, creierul nostru începe să emită semnale de alarmă întregului organism, avertizându-l că suntem în pericol (instinctual de autoapărare), iar atunci toate organele se pregătesc de atacul propriu-zis.

 

Creierul emite semnale glandelor suprarenale, acestea eliberează în corp adrenalina, care măreşte bătăile inimii, pulsul arterial măreşte fluxul sanguin, iar când ajunge în plămâni primeşte oxigen, trimiţând toată puterea în muschi, corpul întreg fiind gata de atac.

 

Dar pentru că la noi oamenii primează raţiunea, de cele mai multe ori nu vom reacţiona, neavând o eliberare a acestei puteri declanşate in interiorul nostru, vom ajunge să „fierbem în suc propriu”, toate toxinele eliberându-se în organism provocând nimic altceva decât foarte mult rău şi amărăciune.

 

Acest proces va continua pe măsură ce vom înainta fără a accesa actul iertării. Atunci când suntem supăraţi şi nu iertăm, ne concentrăm pe cel care ne-a greşit, îi distorsionăm imaginea şi căutam un plan de a-l face să plătească. Prin accesarea actului de iertare, ne putem elibera de toate aceste suferinţe şi greutăţi care ne apasă inima.

 

Atunci când ne concentrăm asupra procesului de iertare (pentru că iertarea poate fi uneori un proces, nu poate fi de pe azi pe mâine, mai ales atunci când rănile sunt adânci, sau poate va fi nevoie să iertăm o persoană de mai multe ori pentru a putea reconcilia acea relaţie), ne putem mări capacitatea de a simţi compasiune si dragoste faţă de cei de lângă noi, dar în special faţă de noi înşine.

 

Actul iertării poate fi un dar, un balsam mângâietor pe care ni-l putem dărui singuri. Atunci când inima găseşte liniştea, sufletul va trece printr-o transformare.

 

Toate actele de iertare şi eliberare sunt de fapt acte de vindecare ale sinelui iar dacă acest act devine o regulă, va fi mai uşor să ne dezvoltăm capacitatea de a iubi, de arăta compasiune şi mai ales de a fi flexibili.

 

Fiecare om aduce cu sine un bagaj pe care l-a dobândit de-a lungul dezvoltării sale, a învăţat să reacţioneze într-un anume fel, unic, şi-a dezvoltat un pattern pe care l-a învăţat în primul rând în familie, sănătos sau mai puţin sănătos cu privire la iertare, desigur si la celelalte aspecte ale vieţii.

 

Ce vreau să spun, este faptul că toţi oamenii reacţioneză şi fac anumite lucruri pe un fond conştient sau mai puţin conştient dar care are legătuă cu începuturile lui ca şi persoană.        

 

Temperamentul îl moştenim ereditar, iar acesta exprimă trăsăturile caracterului care se formează pe parcursul vieţii în funcţie de mediul în care trăim, familie, prieteni, societate. Temperamentul şi comportamentul contribuie la formarea personalităţii, bazele acestora conturându-se în primii 3 ani de viaţă, dar procesul rămâne continuu.

 

Ce vreau să spun cu asta? Pe mine m-a ajutat foarte mult atunci când o persoană a greşit faţă de mine, înainte să mă las năpădită de acele sentimente negative să încerc să mă gândesc la acea situaţie dintr-o altă perspectivă.

 

Dacă acea persoană nu a greşit faţă de mine, ci aşteptările pe care le-am avut cu privire la ce ar putea să facă sau să zică au fost nerealiste? Sau.. dacă acea persoană aşa a învăţat că trebuie să acţioneze?

 

Ceea ce învăţăm în familie rămâne de cele mai multe ori în incoştient iar acţiunea pe care o emitem merge de fiecare dată pe acelaşi drum bătătorit fără să ne dăm seama măcăr de ce alegem întotdeauna să facem asta.

 

Modul în care noi am primit sau am oferit iertarea, ne-a învăţat atunci când eram mici care este drumul. Gândeşte-te la perioada copilăriei şi la ce înseamna pentru tine iertarea atunci, ca pe ce anume ai perceput-o, filtrează informaţia pe care ai primit-o astăzi cu privire la neiertare şi la beneficiile pe care le ai atunci când alegi să ierţi.

 

Dacă vei fi sincer cu tine, vei fi surprins să afli că vei dori să înclini tot mai mult spre a oferi iertarea.

 

 

 

Un articol scris de:

 

Veronica Bayrakcioglu,

 

Psihoterapeut de familie, cuplu și copil

 

www.iterapie.ro

 

https://respiro.ro/consiliere/articole/afla-de-ce-iertarea-ne-aduce-vindecare-interioara

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Iosif Ton – Despre Duhuri Rele

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Lădița Terapeutului cu 14 remedii străvechi – unguente pentru tratamente naturiste API-FITO-TERAPIE + CADOU

 

Lădița conține 14 unguente (45g) pentru leacuri „băbești” produse în România din plante medicinale românești si/sau ingrediente naturale.

 

Unguentele sunt produse de către o doamnă doctor primar din România.

 

Cele 14 unguente sunt indispensabile în orice tip de terapie sau leac personal:

 

1. Unguent cu Untul Pământului și Hrean (45ml)

Contine: ceara de albine, extract de hrean, extract de untul pamantului, ulei de cocos, ulei de palmier.

Actiune: adjuvant in dureri reumatice, lombosciatica, spondiloza cervicala, ciocuri, monturi, sinuziote, dureri musculare, dureri articulare, degeraturi, vanatai, eczeme uscate.

Untul pamantului are actiune anti-inflamatoare, decongestiva, analgezica, anti-reumatica, asemanatoare medicamentelor anti-inflamatorii de sinteza, dar fara efectele negative ale acestora.

Este tonic venos, stimuleaza circulatia locala, actiune usor revulsiva.

Acest produs din Untul Pamantului este bine venit pentru orice durere reumatica, putand fi utilizata de orice membru al familiei.

 

2. Unguent cu Mărul Lupului, Gălbenele și Arnică (45ml)

Contine: extract de marul lupului, arnica, galbenele, ceara de albine, vitamina A, vitamina E, ulei esential de lavanda.

Marul lupului are proprietati imuno-stimulatoare puternice, fiind regenerator al pielii si anti-tumoral.

Are rol important in eczeme, hemoroizi externi, arsuri, bataturi, herpes zoster, herpes labial si genital, epididimita, varicocel, noduli mamari, furuncule, lichen plan, vegetatii veneriene, psoriazis, pitiriazis.

Se asociaza cu arnica si galbenele datorita rolului acestora ca anti-inflamatoare si cicatrizante.

 

3. Unguent cu Rostopască (45ml)

Rostopasca este recomandata in terapia naturista a afectiunilor dermatologice – negi, rani, piele crapata, riduri ; rani infectate – studiile cercetatorului rus Vladimir Molochko demonstreaza ca rostopasca distruge bacteriile patogene din zona afectata, penetreaza tesuturile in profunzime, eliminand astfel infectia complet; eczeme infectioase, ciuperci (fungi) fixate la nivelul unghiilor de la maini si picioare. Are actiune cicatrizanta, antimicotica; utila in psoriazis, adjuvant in tuberculoza pielii; herpes; fistule; bataturi; hemoroizi.

Ingrediente: Ceara de albine, extract de rostopasca, ulei de palmier, ulei de cocos, ulei esential de lavanda.

 

4. Unguent cu Arnică (45ml)

Contine: arnica, ceara de albine, ulei de palmier, extract uleios de galbenele, ulei esential de salvie, ulei esential de pin.

Arnica este o planta miraculoasa pentru efectele sale, de aceea se foloseste de mii de ani in terapie constituind in ultimii ani si subiect de cercetare in universitati de renume.

Este utilizata in creme si unguente ca remediu pentru dureri reumatice, dureri ale coloanei vertebrale, dureri musculare.

Este binecunoscuta pentru eliminarea echimozelor (vanatai), luxatii, entorse, contuzii, degeraturi, intepaturi de insecte, sindrom de tunel carpian. Este un remediu al traumatismelor.

Calmeaza durerea si inflamatia, rigiditatea articulara in problemele reumatice, de osteoartrita.

Efectele locale sunt similare cu ale anti-inflamatoarelor tip ibuprofen, dar fara efectele negative ale acestora (ulcer gastro-duodenal).

Este util in infectii ale pielii, iritatii, eczeme; se aplica si vaginal in vaginite.

Sportivii utilizeaza constant preparatele pe baza de arnica, inclusiv inainte de antrenamente, competitii, pentru a preveni intinderile musculare, durerile articulare ce apar in activitatile fizice solicitante. Este un remediu important pentru sportivi.

Arnica este utila in durerile post-chirurgicale, accelereaza vindecarea ranilor superficiale, arsurilor solare, are efect regenerator.

Se foloseste in masaj, prin aplicarea pe corp, pe zonele afectate.

 

5. Unguent cu Cătină (45ml)

Contine: ulei de catina, ulei de rasina de brad, ceara de albine, vitamina E, ulei esential de lavanda.

Are actiune anti-inflamatorie, cicatrizanta, revitalizanta, accelereaza procesele de re-epitelizare. Adjuvant in arsuri, rani cu vindecare lenta, ulcere, degeraturi, eritem, eczeme. Are actiune nutritiva, emolienta.

 

6. Unguent cu Pelin (45ml)

Efect terapeutic: antiinflamator, antipruriginos, antibacterian si cicatrizant. Tonifica si regenereaza pielea.

Adjuvant in intepaturi de insecte, eczeme, acnee, rani, furunculoza si eruptii cutanate. Se aplica in cantitati mici pe suprafata afectata.

Unguentul cu pelin este deosebit de eficient in problemele de acnee.

 

7. Unguent cu Sulf (45ml)

Unguent pe baza de sulf, ulei de palmier si ceara de albine.

Este destinat pielii si mucoaselor afectate de infectii fungice sau bacteriene.

Se foloseste in scabie,dermatita seboreica,inclusiv la copii, matreata, ciuperca piciorului, psoriazis si cel mai important in acnee.

Sulful este un mineral natural al frumusetii, aplicat pe pielea cu probleme sau ca preventie.

 

8. Unguent cu Tătăneasă (45ml)

Tataneasa este excelenta pentru efectele ei miraculoase de a diminua inflamatiile, de a vindeca rapid ranile. Datorita alantoinei, tataneasa detine si proprietati antitumorale si anticancerigene.

Utilizari:

Ten iritat şi gras; rani greu vindecabile; reumatism, anchiloze, artroza, artrite; fracturi (cu efect de stimulare a formarii calusului), traumatisme, contuzii, hematoame, distorsii, traumatisme provocate in accidente sau in competitii sportive; hemoroizi, escare, fisuri mamelonare; furuncule, intepaturi de insecte; tumori canceroase ale pielii, alunitele care tind sa se transforme in formatiuni tumorale.

În cosmetica, tataneasa este recomandata pentru tenurile iritate si grase.

Unguentul de tataneasa trebuie aplicata/aplicat in strat subtire pe ranile adanci si pe locurile puternic infectate.

Antiseptic

Cicatrizant

Antiinflamator

Antihemoroidal

Regenerator

Revulsiv.

 

9. Unguent cu Sânziene (45ml)

Contine: ceara de albine, ulei de cocos, ulei de palmier, ulei de sanziene, ulei de cocos.

Are actiune anti-inflamatoare, cicatrizanta, de estompare a ridurilor fine, de refacere a activitatii tiroidei.

Actiune: adjuvant in furuncule, plagi si ulceratii vechi, eczeme, noduli tiroidieni (aplicare pe zona tiroidiana).

Are actiune regeneratoare, tonifianta, emolienta.

 

10. Unguent cu Gălbenele, Miere și Propolis (45ml)

Contine: ceara de albine, extract de galbenele, miere si extract de propolis, ulei de palmier.

Galbenelele au proprietati de refacere a pielii lezate de arsuri, acnee, ulcere de gamba, avand un rol anti-inflamator, cicatrizant, analgezic.

Mierea de albine ajuta la refacerea pielii lezate, pastreaza umiditatea naturala si elimina celulele moarte prin enzimele pe care le contine.Propolisul este un important anti-septic, cu proprietati bio-active, regeneratoare si cicatrizante, anti-bacteriene si imuno-stimulatoare.

Unguentul are rol in acnee, furunculoza, eczeme, micoze cutanate, ulcer venos, plagi care se cicatrizeaza greu.

 

11. Unguent cu Rășină de Brad (45ml)

Contine: rasina de brad, ceara de albine, ulei de palmier, ulei de cocos.

Rasina de brad are rol anti-microbian si regenerator.

Actiune: calmeaza durerile reumatice, musculare, inflamatii ale mucoasei nazale ( desfunda nasul), in arsuri, eczeme, taieruri, rani . Aplicat pe torace in caz de raceli, dureri reumatice, contracturi musculare, rani deschise, eczeme, infectii cutanate, arsuri.

Unguentul cu rasina de brad se aplica pe furuncule, in cazul contuziilor (vanatailor), panaritiului, a pruritului, arsurilor, a zonei zoster : grăbește cicatrizarea și vindecarea rănilor.

Util in caz de hemoroizi, dureri articulare, in arsuri termice sau chimice, cobalto-terapie, in plagi atone (care nu se inchid), sindrom post-trombotic.

 

12. Unguent cu Sunătoare (45ml)

Contine: ceara de albine, ulei de cocos, ulei de palmier, ulei de sunatoare.

Are actiune anti-inflamatoare, cicatrizanta, revitalizanta, accelereaza procesele de re-epitelizare.

Actiune: adjunat in arsuri, rani (julituri, ulceratii), plagi post-operatorii, nevralgii, contracturi musculare, dureri de spate.

Are actiune nutritiva, emolienta.

 

13. Unguent Cicatrizant

Contine: ceara de albine, ulei de cocos, ulei lauric, vitamina A, vitamina E, acid lauric, cu puternic efect anti-inflamator, vitamina A de intinerire a pielii si vitamina E care are efect de crestere a cantitatii de elastina din piele, inlaturand degradarea elastinei si acolagenului, principalul motiv care duce la formarea cicatricelor inestetice.

Actiune: cicatrizanta, anti-inflamatoare, regeneranta, epitelizanta, emolienta, reface tesuturile.

 

14. Unguent Anti-Hemoroidal (45ml)

Contine: propolis, ceara de albine, oxid de zinc, ulei de rapita (omega 3), ulei de cocos, rasina de brad, tataneasa, scoarta de stejar, castan, vitamina E.

Se recomanda persoanelor care au probleme de constipatie, ceea ce favorizeaza aparitia hemoroizilor. Hemoroizii apar si din cauza unor probleme venoase (hemoroizii sunt vene tuefiate la nivel anal din cauza cresterii presiunii de eliminare a scaunului).

Daca scaunul este mai dur, uscat, iar peristaltismul intestinal (miscarile intestinale) mai lent, eliminarea scaunului se produce cu efort, ceea ce duce la formarea hemoroizilor (interni, care nu se vad, dar pot sangera), sau externi, care se vad la nivelul anusului si pot iesi la suprafata, creand dureri, sangerari si infectii.

Aplicarea unguentului are atat efect emolient, cat si reparator.

 

În ofertă, pe lângă cele 14 unguente, remedii naturale românești veți primi și o lădiță din Lemn special pentru depozitarea borcănelor.

 

Lădița cu 14 unguente naturale produse din plante medicinale românești și ingrediente naturale este un CADOU extraordinar pentru orice terapeut sau persoană dragă!

 

https://blackboxnet.ro/seturi-cadou/1167-ladia-terapeutului-cu-14-remedii-stravechi-unguente-pentru-tratamente-naturiste-api-fito-terapie-cadou.html

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

INFECTIILE URECHII: TRATAMENTE NATURISTE. CUM LE ALEGI

 

 

de Alexandra Nelepcu , Farmacist Diriginte

 

Inflamatia urechilor este o infectie comuna care apare de obicei atunci cand exista o acumulare de lichid in canalele urechii, in special in urechea medie, atunci cand tubul eustachian este blocat. In compania tratamentului conventional, puteti utiliza solutii naturale care reduc simptomele otitei si previn dezvoltarea complicatiilor. Otita poate aparea la diferite niveluri de severitate, in functie de zona urechii afectate si de cat de repede este tratata. Una dintre cele mai frecvente este otita externa, deoarece se estimeaza ca pana la 10% din populatie o va dezvolta cel putin o data in viata lor.

 

Care este cauza infectiilor urechii?

Infectiile urechii medii sunt cauzate de bacterii si virusi. Un tub mic (tubul eustachian) conecteaza urechea la gat. O raceala poate face ca acest tub sa se umfle, blocand lichidul in ureche. Acest lucru va da nastere unui loc perfect pentru ca microbii sa se inmulteasca si sa provoace infectii.

 

Cum se manifesta?

 

Principalul simptom al infectiilor urechii este durerea, care poate fi usoara sau foarte dureroasa. Sugarii si copiii mici pot manifesta irascibilitate, ducand frecvent mana la urechea problematica. De asemenea, poate aparea si febra. Simptomele infectiilor urechii, atat la adulti, cat si la copii, trebuie monitorizate indeaproape si acestea trebuie sa fie diagnosticate de catre un medic specializat pe ORL, pentru a evita complicatiile.

 

Simptomele unei infectii a urechii pot include modificari ale auzului, ameteli si durere. Urechea este o parte complicata a corpului, formata din mai multe camere diferite. Infectiile urechii pot aparea in oricare dintre aceste camere si pot provoca mai multe simptome.

 

Cele trei parti principale ale urechii sunt cunoscute sub numele de urechea interna, medie si externa. Infectiile sunt mai frecvente in urechea medie si in partea externa. Infectiile urechii interne sunt mai putin frecvente si, uneori, sunt un semn al unei alte afectiuni subiacente. Simptomele infectiilor urechii adulte variaza in functie de locatie si pot include:

 

Inflamatie si durere

Modificari ale auzului

Ameteli

Greata

Varsaturi

Febra

Durere de cap

Umflarea urechii

 

Cum sunt diagnosticate si tratate?

 

Medicul va va intreba despre simptome, iar ulterior va va examina urechile. Un instrument special cu lumina permite medicului sa vada daca timpanul este infectat si daca exista lichid in spatele acestuia. Acest test provoaca rareori disconfort. Pot fi utilizate si teste auditive, pe langa alte investigatii. 

 

Medicul va poate prescrie picaturi de ureche care pot ameliora durerea, precum si antibiotice, daca le considera necesare. Utilizarea antibioticelor va depinde de severitatea infectiei. Pentru copii, acest lucru va depinde, de asemenea, de varsta copilului. Numai medicul specialist este in masura de a prescrie un tratament adecvat.

 

Remedii homeopate pentru infectia urechii

Daca aveti o infectie a urechii, cel mai bine este sa va adresati medicului si sa urmati instructiunile acestuia. Potrivit intelepciunii populare, atunci cand o persoana prezinta un disconfort usor in ureche, poate recurge la unele remedii folclorice pentru a obtine o usurare. Nu exista dovezi ca acestea sunt eficiente, dar unele persoane decid sa le testeze.

 

Nu trebuie sa utilizati picaturi daca aveti scurgeri in ureche, cu exceptia cazului in care medicul va indica acest lucru. Descarcarea, scurgerea sau sangele in ureche este un semn al unei complicatii majore, cum ar fi un timpan rupt, care necesita asistenta medicala imediata.

 

Comprese

 

O compresa calda poate ajuta, de asemenea, la ameliorarea presiunii care se acumuleaza in ureche. Utilizarea uneia pentru perioade de 20 de minute in timp ce va odihniti poate ajuta la reducerea durerii. Acest lucru se poate face impreuna cu alte tratamente pentru durere, inclusiv medicamente fara prescriptie medicala.

 

Ulei de usturoi

 

Usturoiul este un ingredient cu proprietati antiinflamatorii si antibiotice. Acestea ajuta la ameliorarea infectiei care afecteaza urechile. Usturoiul contine alicina si s-alil cisteina, care sunt capabile sa inhibe cresterea bacteriana, iar in cazul de fata – agentii patogeni care cauzeaza otita.

 

Ceapa

 

Ca si usturoiul, ceapa are proprietati antibacteriene si antiseptice. Prin urmare, se considera ca poate ajuta la combaterea bacteriilor care dau nastere otitei externe. Taiati o ceapa proaspata, infasurati-o in tifon steril si asezati-o pe urechea afectata timp de 5 minute. Repetati acest tratament de mai multe ori pe zi.

 

Ceai de musetel

 

Musetelul este o planta usoara antiinflamatoare care contribuie la reducerea simptomelor otitei usoare. Atat infuzia, cat si uleiul esential concentreaza extracte naturale care pot reduce infectia.

 

Uleiul de masline, aliatul bunicii pentru infectia urechii

 

Uleiul de masline este unul dintre cele mai folosite articole de uz casnic ca tratament pentru combaterea infectiilor urechii. De fapt, este cel mai comun remediu al bunicii in acest domeniu. Se incalzesc doua linguri de ulei de masline pana se atinge o temperatura suportabila si apoi se toarna intr-o seringa, aplicand ulterior 2 pana la 3 picaturi pe urechea afectata.

 

Suc de ceapa

 

Sucul natural de ceapa contine substante zaharoase care ii confera un efect puternic antibiotic si analgezic. Acest lucru este ceea ce studiile indica, astfel incat utilizarea sa in otita reduce prezenta microorganismelor, controland inflamatia si durerea. In primul rand, extrageti sucul de ceapa si aplicati-l cu o picuratoare in interiorul urechii umflate. Se lasa sa actioneze timp de trei minute si se scurge excesul si folositi-l o data pe zi,

 

Ulei esential de arbore de ceai

 

Uleiul esential de arbore de ceai este o alta solutie buna impotriva simptomelor otitei. Acest produs natural se remarca prin efectul sau puternic dezinfectant si calmant. Un studiu in vitro a aratat ca uleiul esential de arbore de ceai poate fi eficient in tratamentul otitei externe. Cu toate acestea, este inca necesar sa se investigheze posibila ototoxicitate a compusului si puterea sa scazuta impotriva anumitor bacterii. Pentru a-l folosi, diluati trei picaturi de ulei esential de arbore de ceai intr-o lingura de apa. Apoi aplicati o cantitate mica de solutie pe urechea afectata, de 2 ori pe zi.

 

In cazul in care simptomele se inrautatesc si se transforma in febra sau un alt tip de disconfort, este important sa mergeti la medic cat mai curand posibil pentru o evaluare, diagnostic si tratament. Remediile la domiciliu pentru infectiile urechii deja mentionate trebuie utilizate cu mare precautie si, de preferinta, dupa consultarea cu medicul, pentru a evita reactiile adverse. Este important sa retineti ca aceste posibile leacuri nu inlocuiesc tratamentul pe care medicul il poate prescrie, in cel mai bun caz le puteti utiliza ca adjuvant, insa doar cu acordul medicului.

 

Ce factori de risc te predispun la otita?

Principala greseala este aceea de a folosi excesiv si necorespunzator betisoarele de urechi. In ureche pot ramane cantitati mici de apa care formeaza mediul propice pentru inmultirea bacteriilor. Aceasta forma mai poarta numele de „otita inotatorului”, deoarece este o forma de otita care este favorizata de expunerea excesiva la umiditate. Principalii agenti implicati in aparitia otitei externe sunt: Streptococcus aureus, Pseudomonas aeruginosa si Vibrio alginolyticus.

 

Stafilococul auriu (lat. Staphylococcus aureus) este o bacterie patogena din genul Staphylococcus, care poate produce infectii supurative sau septicemii la om si animale. Formele de manifestare ale acestor infectii sunt variate: impetigo, piodermite, stafilodermii, pneumonie stafilococica, Sindromul SSS . Se deosebeste de alte specii ale genului prin faptul ca este coagulazo-pozitiv. Acesta mai este numit si „superbacteria”, deoarece nu mai raspunde la actiunea multor antibiotice.

 

Bacilului piocianic (lat. Pseudomonas aeruginosa) este o bacterie aeroba gram-negativa ubicuitara, care se gaseste la nivelul solului (precum si pe fructele si legumele crude) si in apa. Este unul dintre principalii responsabili de producerea infectiilor nosocomiale (intraspitalicesti), in special in unitatile de terapie intensiva (unde colonizeaza echipamentele pentru ventilatie mecanica – se poate izola in apa din recipientele folosite in tehnica de respiratie asistata –  dar si pe cele destinate dializei).

 

Tot ce vrei sa stii despre otita

 

Bibliografie:

Abrams H, Chisolm TH, McArdle R. A cost-utility analysis of adult group audiologic rehabilitation: are the benefits worth the cost? (abstract) J Rehab Res Develop. 2002;

Adams PF, Hendershot GE, Marano MA. Current estimates from the National Health Interview Survey, 1996. (abstract) Hyattsville, MD: National Center for Health Statistics. Vital Health Stat 10. 1999 Oct;

American National Standards Institute. Determination of occupational noise exposure and estimation of noise-induced hearing impairment.  Acoustical Society of America, 1996;

Arlinger S. A survey of public health policy on bilateral fittings and comparison with market trends: The evidence-base required to frame policy. (abstract) Int J Audiol. 2006;

Barnett S, Franks P. Health Care Utilization and Adults Who are Deaf: Relationship with Age at Onset of Deafness. (abstract) HSR: Health Serv Res. 2002 Feb;

Bertsche PK, Mensah E, Stevens T. Complying with a corporate global noise health surveillance procedure ─ do the benefits outweigh the costs? (abstract) AAOHN J. 2006 Aug;

 

https://www.springfarma.com/blog/infectiile-urechii-tratamente-naturiste-cum-le-alegi.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Stiai ca o buna parte din imbolnaviri si boli se datoreaza unui colon murdar ?

 

 

 

 

 

Majoritatea oamenilor inca se mai gandesc ca: “ Mie nu mi se poate intampla asa ceva!”

 

Intestinele pot depozita o cantitate mare de materie partial digerata in stare de descompunere (putrefactie), chiar si medicamente si alte chimicale toxice, decenii la rand. O persoana obisnuita acumuleaza in colon dealungul anilor, intre 2,5 si 11 kilograme de reziduri metabolice.

 

In unele cazuri la autopsii au fost descoperite intestine in care erau depuneri care cantareau 18 kg si aveau o lungime de 30 cm, lasand in intestin un canal ingust cu diametrul unui creion. Aceste 18 kg se datorau unor straturi inchegate de mucus intarit amestecate cu materie fecala, avand denumirea de placa mucoida.

 

Aceasta placa are o culoare neagra-verzuie si seamana bizar cu cauciucul intarit al unei anvelope ( vezi foto ). Placa mucoida poate varia considerabil in functie de starea chimica din intestinul persoanei respective. Poate fi tare si casanta; poate fi tare si densa, dura, umeda si elastica, moale, tare si lipicioasa, subtire si are diferite culori: de la cafeniu, negru, sau negru-verzui la galben sau gri si uneori emana un miros intepator.

 

La temperatura de 37 grade placa incepe sa intre in descompunere raspandind toxine si otrava in circuitul sanguin si implicit in tot corpul provocand probleme de sanatate.

 

Acumularile de reziduri metabolice provoaca raspindirea bacteriilor si toxinelor peste tot in organism cauzand diferite boli si chiar decesul.  

 

 

Este probabil sa am si eu aceasta placa mucoida?

Daca mai multi ani la rand ai avut o dieta compusa din urmatoarele:

 

– alimente de origine animala ( inclusiv produse lactate )

– alimente prajite

– cafea sau ceai

– zahar

– faina alba (produse panificatie )

– grasimi hidrogenate ( margarina )

– mincare incalzita la microunde

– alcool

– medicamente

– chimicale toxice

– metale grele

probabil exista acumulari de reziduri metabolice in colonul tau.

 

Datorita alimentatiei gresite, mancarii bogate in amidon, preparate excesiv, cu multe proteine (cartofi prajiti, carne, salam, parizer) pe intestinul gros ramane o pelicula de materii fecale asa numita „zgura”. Aceste depuneri se pietrifica. Totodata in intestin au loc procese de putrefactie si fermentatie.

 

Ambele procese dauneaza organismului. Otravirea cu toxine intestinale este obstacolul esential spre longevitate. S-a dovedit ca intestinul „infundat” este cauza principala a aterosclerozei. Spre 40 de ani intestinul este pietrificat din cauza fecalelor, se intinde, apasa pe organele adiacente (ficat, vezica biliara etc.).

 

Chirurgii au constatat ca o parte din intestinele operate au depuneri pietrificate cu materii fecale, paraziti si mucegai. Sunt ca un horn de soba ce necesita curatire.

 

Alimentatia noastra actuala este bogata in alimente cu grad inalt de procesare si continut ridicat de aditivi chimici. Elementele nutritive si fibrele vegetale sunt eliminate iar procesul de incalzire schimba structura moleculara a alimentelor si distruge viata si energia. La acestea se adauga lipsa de exercitii fizice si miscare in mod regulat.

 

Tot aici se adauga si stresul ritmului de viata alert al zilelor noastre si stresul electomagnetic provocat de calculatoare, telefoane mobile, masini, aparate, etc.

Credeti sau nu Dr. Richard Schulze si altii au tratat oameni in clinicile lor care aveau doar un scaun, odata pe luna! Oare unde mergea toata mancarea pe care o consumau? Acesti oameni aveau intestinele solidificate. Celelalte organe ale lor erau strivite de acest surplus de materie.

 

” Moartea Incepe In Colon!”

 

Aceasta declaratie a fost facuta de omul de stiinta rus, Elie Metchnikoff , detinator al Premiului Nobel…

si…. este foarte adevarata!

 

 

Fara doar si poate, daca vrei sa traiesti o viata lunga si sanatoasa….primul lucru pe care trebuie sa-l faci

…este sa te Asiguri ca ai un colon curat si sanatos.

Este posibil sa ai un colon „murdar” si plin cu toxine.

 

De Ce Un Colon Curat Este Atat De Important!

 

Noi toti suntem expusi zilnic actiunii a mii de toxine si chimicale nesanatoase. Toate acestea le introducem in organism de la hrana pe care o mancam, apa pe care o bem, aerul pe care il respiram si medicamentele prescrise pe care le luam.

 

 

Aceste toxine si chimicale periculoase impreuna cu alimentatia moderna conduc la probleme digestive, constipatie, ingrasare, oboseala si lipsa de energie, dureri de cap si multe alte maladii umane oribile.

 

Dar vestea buna este, ca exista o modalitate prin care poti sa iti eliberezi organismul de excesul de reziduri metabolice , acumulari de toxine si sa scapi de:

 

 

 

 

constipatie    sindromul colonului iritabil

oboseala cronica      burta proeminenta

exces de greutate    raceli frecvente

respiratie urit mirositoare hemoroizi

scaun urit mirositor gaze si balonare

indigestie dureri de cap frecvente

probleme ale pielii, eruptii,     infectie cu Candida

 

 

 

 

 

Acest lucru este posibil datorita produsului COLON CLEANSE care

te ajuta sa scapi de depunerile toxice, rezidurile metabolice din sistemul tau digestiv.

 

Fibrele continute ajuta la intretinerea si mentinerea unui sistem intestinal sanatos. Contine un amestec de plante cu un efect ce menajeaza si curata intestinele, ajutand la restabilirea unui sistem intestinal sanatos.

 

Avand un efect laxativ usor si relaxant acesta imprima o regularitate scaunului, curata intestinele de otravuri si depuneri. Substanta principala pentru colon este coaja-samantei Psyllium , care intra in reactie cu apa se umfla, leaga substantele otravitoare si depunerile, apoi se elimina din organism prin scaun.

 

Printre alte componente putem observa semințele de fenicul pentru vindecarea constipației, balonărilor, calmarea colicilor Daca aveti probleme cu sistemul digestiv, simtiti o stare de balonare, discomfort, atunci este timpul, sa acordati atentie detoxifierii organismului .

 

 

Utilizarea regulata a produsului previne acumularea si depunerea rezidurilor metabolice, deasemenea mentine miscarea de eliminare libera, rapida si eficienta a rezidurilor metabolice din organism. Inmoaie si elimina rezidurile toxice depuse dealungul anilor in cutele si

crevasele sistemului digestiv.

 

Folosind acest produs nu trebuie sa urmezi o dieta speciala sau sa postesti.Nu este necesar sa fii tot timpul in preajma unei toalete.Acesta este foarte bland, in cateva zile ti se va forma un ciclu previzibil.

 

 

Un Colon Curat Este Primul Pas

Spre Un Abdomen PLAT !

 

 

 

 

Daca iti doresti cu adevarat sa slabesti, primul pas este sa-ti cureti colonul deabinelea. Daca nu faci acest pas aproape orice program de slabire este sortit esecului. Doar cu un colon curat poti avea un stomac mai plat si poti pierde excesul de greutate.

 

Cum slabesti cu acest produs ,ce se intampla mai exact? :fibrele din Colon Cleanse ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange (glicemia),ele incetinesc absortia glucozei si ritmul digestiei ,fapt ce se manifesta prin inlaturarea senzatiei continue de foame .

 

Este de stiut ca reglarea nivelului de zahar din sange reprezinta o metoda eficienta in lupta cu kilogramele

Iar adevarul este, ca pastrandu-ti colonul curat iti oferi sansa de a trai o viata lunga si sanatoasa…

 

Trateaza si previne Constipatia

Constipatia reprezinta evacuarea rara sau cu dificultate a continutului intestinal, se caracterizata prin scaune rare, care sunt dureroase sau dificile, însotite de dureri abdominale, dureri de spate si balonare. Ea apare atunci când contractiile musculare de la nivelul colonului sunt lente, determinând trecerea lenta a scaunului prin colon.

 

Printre principalele cauze ale aparitiei constipatiei se numara: alimentatia neadecvata in special obiceiurile alimentare nesanatoase,o dieta cu un continut scazut de fibre, sedentarismul, sarcina, vârsta avansata, anumite medicamente, abuzul de laxative, ignorarea necesitatii de a elimina scaunul,unele disfunctii hormonale, deshidratarea, diferite afectiuni si disfunctii ale colonului, rectului si intestinelor.

 

Constipatia poate induce complicatii cum sunt hemoroizii, favorizati de efortul de defecare sau fisurile anorectale favorizate de pasajul transsfincterian al materiilor fecale dure. Hemoroizii si fisurile anale pot favoriza ulterior hemoragia ano-rectala, manifestata prin exteriorizarea de sange rosu la suprafata fecalelor.

 

Uneori insa, constipatia poate semnaliza simptomul unei boli inca nedepistate. cum este de exemplu cancerul recto-colonic.Daca mergi la toaleta de trei ori intr-o zi se cheama ca ai diaree. Iar daca folosesti WC-ul de trei ori pe saptamana, inseamna ca esti constipat. Nu ignorati semnalele pe care le primiti de la propriul organism .

 

Colonul este organul cheie al sistemului digestiv in depuratia organismului el mai are si un rol important in absorbtia fluidelor si a vitaminelor esentiale. Cand functiile lui se deregleaza sau se incetinesc, se reduce nu numai capacitatea lui de a elimina reziduurile, dar se reprima si mediul normal de bacterii. „Intoxicarea” intestinului gros influenteaza multe organe in functie de localizarea depunerilor pe colon.

 

Acest fenomen se numeste „dysbiosis” si, daca nu se iau masuri, se deregleaza digestia si apar sau se agreaveaza multe probleme de sanatate: afectiuni ale stomacului, afectiuni tiroidiene sau hepatice, afectiuni cardiace si pulmonare, afectiuni renale, afectiuni ale vezicii urinare si ale prostatei.

 

Care este solutia?

Specialistii recomanda: CURA PERIODICA DE DETOXIFIERE

 

Experienta medicilor arata, ca este greu sa tratezi o afectiune cronica, insotita de dureri, tensiune sporita, oboseala, fara sa dai importanta depuratiei.

 

Cu cat reusim sa mentinem aceasta „conducta de canalizare” mai curata, cu atat organismul nostru va avea mai multe de castigat Daca nu sunt eliminate toxinele din organism, nici o metoda de tratament oricat ar fi ea de performanta nu ofera un efect durabil.

 

Detoxifierea se face periodic la fiecare schimbare de sezon sau cel putin la interval de 6luni.

 

 

 

 

 

COMPOZITIE: Ginger root,red raspberry,rice bran,Psyllium,Wheat grass,Bentonite,Alfalfa,Cascara Sagrada,Buckthorm,Rhubarb,Fennel seed.

 

 

1- Ginger root ( Radacina de ghimbir)

2- Psyllium(samanta de psylium)

3- Bentonite(Argila )

4- Rice bran (Tarate de orez)

5- Cascara Sagrada (crusin american)

6- Buckthorm (Patachina)

7- Red raspberry (Zmeura)

 

8- Alfalfa (Lucerna)

9- Wheat Grass (Iraba de grau)

10- Rhubarb (Rubarba)

11- Fennel seed (Feniculul)

 

 

ACTIUNE:

-Colon Cleanse trateaza si previne constipatia

-NU creeaza dependenta

– elimina toxinele din colon

-stimuleaza si regleaza tranzitul intestinal

-elimina placa mucoida depusa

– imbunatateste digestia, prevenind balonarile

– reduce aciditatea gastrica

– te ajuta sa slabesti

– absoarbe colesterolul rau din intestine

– regleaza glicemia

– previne cancerul de colon

– amelioreaza simptomele sindromului de colon iritabil

– intareste sistemul imunitar

– contribuie la tratarea hemoroizilor

– previne alergiile, eczemele

– reduce starile de oboseala cronica

– previne riscul aparitiei bolilor cardiovasculare

 

 

 

 

ADMINISTRARE:

 

 

TERAPEUTIC : (2 Capsule dimineata)pe stomacul gol alaturi de 500ml de apa plata calduta inainte cu 30 de minute de micul dejun.

 

(2 Capsule seara) dupa ultima masa inainte cu 1-2 ore de culcare impreuna cu (500ml) apa plata calduta.

 

 

 

ATENTIE : Pe parcursul zilei se va consuma minim (1-2) litri de apa „plata”.A nu se depasi doza recomandata. Necesarul pentru 1 tronson de curatire colon: 1-2 flacoane, dupa caz .Disponibil 120 capsule/flacon.

 

CONTRAINDICATII: Copii sub 12 ani, femeile gravide sau cele care alapteaza, persoanele cu afectiuni grave.

 

CONDITII DE PASTRARE: Colon Cleanse: Flaconul este sigilat. Dupa deschiderea flaconului va recomandam pastrarea acestuia intr-un loc ferit de lumina si umezeala, la temperatura camerei

 

TERMEN DE VALABILITATE : 24 luni

Nu lasati acest produs la indemana copiilor mici.Nu depasiti doza maxima recomandata.

 

 

 

Colon Cleanse contine un amestec de ingrediente vegetale cu un efect care menajeaza si curata intestinele ajutand la restabilirea unui sistem intestinal sanatos.Avand un efect relaxant imprima o regularitate a scaunului,curata intestinele de otravuri si depuneri.

 

Amelioreaza majoritatea problemelor tubului digestiv cum af fi: Balonari, Gastrite, Digestie incompleta,Colite intestinale, Hemoroizi, Reflux gastric, Flatulenta, Crampe, Parazitoze, Disbioza, Colon iritabil, Fisuri anale. Induce senzatia de satietate datorita fibrelor din compozitia sa , fiind un ajutor valoros in orice cura de slabire.

 

 

 

Un produs complex… in intregime vegetal si natural,fabricat in U.S.A. usor de utilizat, pentru curatirea detoxiferea intestinelor si a colonului,elimina constipatia,reface flora bacteriana si Nu creaza dependenta. Colon Cleanse actioneaza in armonie cu organismul tau pentru a obtine rezultate cu adevarat benefice pentru sanatatea ta:INCEARCA-L SI TU

 

 

Pentru orice nelamuriri ne puteti contacta la dresa de mail:

 

E-mail :office_pronaturals@yahoo.com

https://pro-naturals.ro/?gad_source=1&gclid=EAIaIQobChMI0PWGyJbOggMVU_53Ch2rLQJaEAMYASAAEgJcr_D_BwE

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

’

 

 

 

Tratament naturist – 10 greseli de abordare

 

 

Multi dintre noi percep medicina naturista ca pe o metoda de vindecare in cadrul careia accepta o varietate nelimitata de plante si produse.  Fara a se gandi la efectele adverse pe care acestea le pot avea acestea.

 

Un tratament naturist eficient este cel informat, documentat si, cel mai de dorit, recomandat de un specialist. In cazul in care aceste specialist nu este un medic, atunci acest tratament naturist trebuie adus la cunostinta medicului curant. Mai ales atunci cand ne este recomandat un tratament medicamentos in paralel.

 

Greseli frecvente

1. Nu toate plantele sunt utile. Unele dintre ele sunt total contraindicate pentru diverse boli. Altele nu ar trebui luate pentru o perioada lunga de timp. Exista remedii naturale care pot fi chiar otravitoare. De exemplu, extractul de zmeur, baut pentru mai mult de trei zile ca adjuvant antiinflamator, poate duce la distrugerea tesutului renal.

 

2. Efectul tratamentului pe baza de plante nu este benefic pentru toata lumea. De exemplu, persoanele cu probleme de somn aparute pe fond psihic, in cazul consumului de plante excitante ale sistemului nervos, isi pot agrava boala.

 

3. Plantele au efecte secundare. De exemplu, consumul prelungit de „lemn dulce” conduce la eliminarea rapida a calciului din organism. Pot aparea astfel tetanii severe si crize de spasmofilie.

 

4. Un om poate fi si otravit de la unele plante. In anumite cazuri, fiecare planta luata in supradoza poate produce o stare de toxicitate in organism.

 

5. Nu toate plantele pot fi utilizate in cazul copiilor, iar unele dintre ele pot fi la fel de toxice ca medicamentele de sinteza.

 

6. Stim ca usturoiul este recomandat ca un antibiotic natural, insa consumul sau in exces poate conduce la distrugerea microflorei intestinale. Totodata, consumul de usturoi pe stomacul gol poate cauza gastrita.

 

7. Mierea nu este tamaduitorul perfect. Cu toate ca se recomanda in diverse afectiuni, fiind considerata un fel de panaceu. Ea nu poate vindeca raceala, ci numai in faza incipienta a bolii poate ajuta organismul in lupta de respingere a virusului. De asemenea, mierea poate provoca reactii alergice, mai ales la copii.

 

8. Trebuie stiut ca plantele completeaza cu succes tratamentul medicamentos. Dar renuntarea la tratamentul alopat si continuarea cu un tratament naturist il face pe acesta din urma ineficient. Este ca in cazul unui tratament cu antibiotice, in cadrul caruia asocierea unei combinatii naturiste poate creste efectele tratamentului. (vezi Esberitox in asocierea tratamentului cu antibiotic in cistita sau alte infectii bacteriene).

 

9. Tratamentul cu remedii naturiste nu trebuie sa fie considerat o justificare pentru a nu merge la medic.

 

10. Traditia spune ca cel mai eficient remediu impotriva tusei sunt ceaiurile pe baza de plante. In realitate, insa, tusea poate fi atat de diferita( uscata, cronica, astmatica) incat numai sfatul unui specialist poate stabili tratamentul corect pentru o astfel de afectiune.

 

 

https://plantamed.ro/10-greseli-de-abordare-tratamentului-naturist/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Cele mai obisnuite greseli in prevenirea gripei

 

Autor: SfatulMedicului

Ce este gripa

 

 

Cele mai obisnuite greseli in prevenirea gripei

Gripa este o boala infectioasa care se raspandeste rapid de la o persoana la alta. Exista persoane care dezvolta forme usoare de gripa, in timp ce altele se confrunta cu complicatii grave si chiar risc de deces. Avand in vedere aparitia unor tulpini de virus gripal tot mai rezistente, prevenirea gripei devine cea mai eficienta metoda de protectie pentru organism. Cu toate acestea, in perioada de preventie, majoritatea oamenilor sunt susceptibili sa comita anumite greseli.

 

Cuprins articol

Ce este gripa

Greseli in prevenirea gripei

Sfaturi utile in prevenirea gripei

Concluzie

 

Citeste pe aceeasi tema

 

Greseli in prevenirea gripeiSus

1. Subestimezi necesitatea vaccinarii in fiecare an

 

Daca pana acum nu ai fost vaccinat impotriva gripei si ai trecut prin forme usoare ale bolii, nu inseamna ca vei avea acelasi noroc si in acest sezon rece. Este gresit sa crezi ca poti trece si peste aceasta iarna fara sa te vaccinezi impotriva gripei. Toate studiile au demonstrat ca vaccinarea este cea mai eficienta modalitate de protectie impotriva virusului gripal.

 

2. Folosesti mainile pentru a-ti acoperi nasul si gura cand stranuti

 

Desigur, este mai bine sa stranuti in mana decat sa raspandesti germenii in jurul tau, dar daca nu-ti speli sau nu-ti dezinfectezi mainile imediat, microbii pot ajunge pe toate suprafetele pe care le atingi. Foloseste o batista de unica folosinta cand stranuti si arunc-o imediat la gunoi.

 

3. Spalatul superficial pe maini

 

Spalatul pe maini este esential pentru prevenirea gripei, deoarece in cursul zilei atingem numeroase obiecte care pot fi contaminate cu virusul gripal. Spalatul superficial si rapid al mainilor, fara sapun, reprezinta o alta greseala frecventa in preventia gripei. Potrivit specialistilor, mainile ar trebui sa fie spalate cel putin timp de 30 de secunde, includerea spatiului de sub unghii fiind importanta pentru prevenirea gripei.

 

4. Te bazezi exclusiv pe vitamina C

 

Crezi ca un aport suplimentar de vitamina C te va proteja de gripa? Acest lucru este gresit! Vitamina C nu previne gripa in sine, dar poate contribui la intarirea sistemului imunitar si la ameliorarea unor simptome in cazul bolii. Prin urmare, nu este corect sa crezi ca un regim de vitamina C te va feri de gripa. In combinatie cu vaccinarea antigripala, vitamina C poate ajuta organismul sa fie mai rezistent in lupta impotriva virusului gripal.

 

Sfaturi utile in prevenirea gripei

 

 

1. Vaccinarea antigripala: Cel mai eficient mod de a preveni gripa este sa te vaccinezi in fiecare sezon gripal. Vaccinul antigripal protejeaza impotriva principalelor tulpini ale virusului gripal care circula in acel an si poate reduce riscul de a contracta boala sau de a dezvolta forme severe de gripa.

 

2. Spalatul regulat pe maini: Este esential sa-ti speli mainile cu apa si sapun frecvent, mai ales dupa ce ai intrat in contact cu suprafete contaminate sau cu persoane bolnave. Spalarea corecta a mainilor timp de cel putin 30 de secunde ajuta la indepartarea germenilor.

 

3. Evitarea contactului cu persoane bolnave: Daca poti, incearca sa eviti contactul strans cu persoanele care prezinta simptome de gripa, cum ar fi stranutul, tusea sau febra.

 

4. Acoperirea gurii si a nasului: Atunci cand stranuti sau tusesti, acopera-ti gura si nasul cu o batista de unica folosinta sau cu partea interioara a cotului pentru a preveni raspandirea germenilor.

 

5. Evitarea atingerii fetei: Evita sa-ti atingi ochii, nasul si gura cu mainile murdare, deoarece aceasta poate permite virusului sa intre in organism.

 

6. Igiena personala: Mentine o igiena personala adecvata, cum ar fi spalarea regulata a fetei, igiena orala si schimbarea hainelor murdare. Astfel, poti reduce riscul de transmitere a virusului in organism.

 

7. Suplimente si nutritie: Incurajeaza un stil de viata sanatos, care sa includa o alimentatie echilibrata, odihna adecvata si exercitii fizice regulate. Aportul adecvat de vitamine si minerale, cum ar fi vitamina C si zincul, poate ajuta la intarirea sistemului imunitar.

 

8. Evitarea locurilor aglomerate: In perioadele cu raspandire intensa a gripei, poti sa eviti pe cat posibil sa frecventezi locuri aglomerate sau sa iei masuri suplimentare de precautie, cum ar fi purtarea mastilor de protectie.

 

 

9. Ventilarea adecvata: Asigura-te ca incaperile in care te afli sunt bine ventilate, deoarece aerisirea periodica poate ajuta la eliminarea germenilor din aer.

 

10. Evitarea auto-medicatiei: Daca dezvolti simptome de gripa, este important sa consulti un medic si sa urmezi sfaturile sale cu privire la tratament. Nu lua antibiotice fara prescriptie medicala, deoarece acestea nu sunt eficiente impotriva virusului gripal.

 

Respectarea acestor masuri de prevenire poate contribui la reducerea riscului de a contracta gripa si de a raspandi virusul catre altii.

 

Concluzie

 

Prevenirea gripei este esentiala pentru protejarea sanatatii tale si a celor din jurul tau. Asigura-te ca iti faci vaccinul antigripal anual, spala-ti regulat mainile, foloseste batiste de unica folosinta cand stranuti si nu te baza exclusiv pe vitamina C. Prin adoptarea unor obiceiuri sanatoase, poti contribui la reducerea riscului de a contracta si raspandi gripa in comunitate.

 

 

 

 

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Gripa/cele-mai-obisnuite-greseli-in-prevenirea-gripei_20321

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Cauzele incontinentei urinare la barbati si solutiile disponibile pentru a gestiona aceasta afectiune – gama noua de produse pentru incontinenta

 

 

Incontinenta urinara la barbati este o problema delicata si uneori dificil de abordat, dar exista solutii eficiente care pot face o diferenta semnificativa in calitatea vietii. Descopera cauzele incontinentei urinare la barbati, solutiile disponibile si modul in care absorbantele urologice si scutecele tip pull-up pot juca un rol esential in gestionarea acestei afectiuni.

 

Incontinenta urinara la barbati poate fi cauzata de mai multi factori, inclusiv:

 

Probleme ale prostatei: Barbatii pot dezvolta incontinenta urinara in urma afectiunilor prostatei, cum ar fi hipertrofia prostatica sau cancerul de prostata. Aceste probleme pot afecta fluxul de urina si pot duce la scurgeri neasteptate.

 

Chirurgia Prostatica: Dupa operatiile de indepartare a prostatei, precum prostatectomia, unii barbati pot experimenta incontinenta temporara sau pe termen lung din cauza schimbarilor in anatomie si functionalitate.

 

Traume sau Leziuni: Traumele la nivelul sfincterului sau leziunile de maduva spinarii pot afecta capacitatea corpului de a controla fluxul de urina.

 

Boli Neurologice: Afectiuni precum scleroza multipla sau leziunile de maduva spinarii pot perturba semnalele nervoase care controleaza vezica urinara.

 

Solutii pentru incontinenta urinara la barbati:

 

Exercitii Kegel: Exercitiile Kegel pot ajuta la intarirea muschilor pelvieni si a sfincterului, imbunatatind controlul fluxului de urina.

 

Terapie Comportamentala: Schimbarea obiceiurilor legate de bauturi, programul regulat de toaleta si gestionarea adecvata a lichidelor pot ajuta la controlul incontinentei urinare.

 

Medicamente: In anumite cazuri, medicamentele pot fi prescrise pentru gestionarea incontinentei urinare, mai ales atunci cand aceasta este asociata cu problemele prostatei.

 

Solutii Chirurgicale: In cazurile severe sau cele care nu raspund la alte tratamente, se pot lua in considerare solutii chirurgicale, precum implantarea unui dispozitiv de control al incontinentei.

 

 

 

Rolul absorbantelor urologice Seni Man pentru incontinenta:

 

Pentru barbatii care se confrunta cu incontinenta urinara usoara, produsele Seni Man reprezinta o solutie discreta si eficienta.

 

Absorbantele urologice Seni Man asigura protectie garantata si discretie, in cazurile de incontinenta usoara. Forma anatomica si materiale de cea mai buna calitate ofera o ajustare optima pe corp si un confort sporit. Ele sunt disponibile in mai multe variante, in functie de marime si de absorbtie.

 

Chilotul elastic de unica folosinta pentru barbati Seni Man Pants reprezinta solutia moderna pentru incontinenta usoara si medie, cu o calitate premium. A fost creat special pentru anatomia si nevoile barbatilor activi, care au nevoie de confort si siguranta in orice situatie. Seni Man Pants este o alternativa noua pentru barbatii care au folosit pana acum marimi mari la absorbantele urologice Seni Man sau chilot elastic Seni Active.

 

 

 

Acest tip de chilot elastic absorbant este conceput pentru a oferi un nivel ridicat de protectie in cazurile de incontinenta urinara. Sunt confortabili, discreti si pot fi purtati sub hainele obisnuite cu o ajustare perfecta pe corp, oferind o senzatie de siguranta pe tot parcursul zilei si reducand mirosul neplacut.

 

Incontinenta urinara poate fi o provocare neplacuta, dar cu ajutorul solutiilor potrivite va puteti bucura in continuare de activitatile preferate.

 

Afla totul despre solutiile pentru incontinenta urinara la barbati propuse de Seni Man in magazinul online Seni.

https://www.sfatulmedicului.ro/Incontinenta-urinara/cauzele-incontinentei-urinare-la-barbati-si-solutiile-disponibile-pentru_20314

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Control prostata. Factori de risc pentru o prostata marita

 

Majoritatea barbatilor au sanse de 50% sa dezvolte hiperplazie benigna de prostata pana la varsta de 60 de ani si 90% pana la varsta de 85 de ani. Factorii care pot creste riscul aparitiei unei prostate marite includ: varsta, diabet, obezitatea, istoric familial si boli cardiace.

 

Mai multe tipuri de alimente si substante nutritive pot reduce sau declansa hiperplazia benigna de prostata si simptomele asociate acesteia. Modificarea dietei poate ajuta barbatii sa gestioneze sau sa previna cresterea prostatei si orice simptome asociate.

 

Persoanelor diagnosticate cu hiperplazie benigna de prostata le este recomandata o dieta cu alimente bogate in fibre, cum ar fi cereale integrale, leguminoase, fasole si plante cu frunze verzi; fructe si legume bogate in antioxidanti (de obicei rosu inchis, galben sau portocaliu); alimente bogate in zinc, cum ar fi ouale, majoritatea tipurilor de fructe de mare si nuci; produse care contin fitoestrogeni, cum ar fi alimente din soia, naut, lucerna si fasole si suplimente pe baza de extract de polen de rapita pur. Extractul de polen de rapita este bogat in componente biologic active: proteine, aminoacizi esentiali, enzime, coenzime, lipide, carbohidrati, vitamine si minerale.

 

De asemenea persoanele cu hiperplazie benigna de prostata sau celor care risca sa o dezvolte ar trebui sa evite sau sa le limiteze consumul de: cofeina, indulcitori artificiali, alcool, nicotina, bauturi carbogazoase, alimente rafinate, cu amidon si carne rosie.

 

Acum puteti beneficia de calitatile extractului de polen de rapita pur cu ajutorul celor mai noi suplimente alimentare Conprosta Tabs si Conprosta Forte obtinute printr-o tehnologie moderna pe baza unei retete traditionale vechi, din extract de polen de rapita din planta Brassica Napus, din familia Brassicaceae, Ordinul Cruciferales, recoltat de albinele din Specia Apis Cerna Fabricius, sunt disponibile si in Romania.

 

Studiile clinice si eficienta terapeutica ale produsului CONPROSTA, arata ca suplimentul alimentar Conrpsota (denumirea in limba chineza „Pule’An – Medicament Traditional Chinezesc) contribuie la imbunatatirea functiei renale, este indicat in afectiuni urinare insotite adesea de durerea in zona lombara, incontinenta urinara, tulburari de mictiune, recomandat in hiperplazie benigna de prostata si in prostatita cronica cu urinari frecvente, prostatita acuta non-bacteriana cu urinare dificila, golirea insuficienta a vezicii urinare; ajuta la functionarea normala a prostatei si la intretinerea vitalitatii organismului, fiind un agent imunomodulator datorita continutului de enzime si vitamine si sustine buna functionare a inimii si sanatatea vaselor sanguine.

 

Documentatia privind studiile clinice si eficienta terapeutica ale produsului Conprosta este disponibila pe conprosta.ro/studii-clinice

 

Produsele sunt disponibile pe www.conprosta.ro si in farmaciile:

 

• Farmaciile Tei

 

• Farmacia Academia (Adresa: Str. Academiei nr. 35-37, Sector 1, Bucuresti)

 

• Farmacia Sf. Paul (Adresa: Str. Malcoci nr. 2B, Sector 5, Bucuresti).

 

Informatii suplimentare:

Tel. +4 0786 888 827

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Afectiunile-prostatei/control-prostata-factori-de-risc-pentru-o-prostata-marita_20322

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Remedii naturiste pentru cele mai frecvente boli

 

 

Autor: SfatulMedicului

 

 

Chimenul, cimbrul, ghimbirul, scortisoara, pot fi remedii naturiste pentru multe dintre bolile des intalnite si ajuta la ameliorarea a diverse probleme de sanatate.

 

Inainte ca o persoana sa mearga la farmacie sau la cabinetul medicului, daca disconfortul de care sufera nu este serios, ar putea incerca tratamentul naturist.

 

Bunicii de multe ori au apelat la ierburi si condimente pentru vindecarea afectiunilor comune, in plus, aceste remedii au fost testate in timp si s-a dovedit a fi sigure si eficiente.

 

Cuprins articol

Generalitati

Cand pot fi utilizate remediile naturiste?

Citeste pe aceeasi tema

 

Cand pot fi utilizate remediile naturiste?Sus

– Tuse – Cimbrul contine doua componente cu proprietati expectorante, ceea ce-l face o alegere excelenta pentru persoanele care tusesc, au congestie nazala, durere in gat sau bronsita.

 

Planta are puternice proprietati antimicrobiene. Pentru un ceai de cimbru se va adauga o lingura de cimbru uscat la o ceasca cu apa fierbinte. Se va lasa amestecul timp de 10 minute si se va strecura. Se vor bea maxim trei cesti cu ceai pe zi.

 

– Probleme ale sinusurilor – Cand sinusurile sunt infundate si apar dureri, urmatorul amestec se va bea cald, cu inghitituri mici: la o cana de suc de rosii se adauga o lingurita de usturoi proaspat tocat, 1/4 lingura de praf de ardei iute si o lingurita de suc de lamaie.

 

– Tulburari digestive – Pentru eliminarea gazelor, se va incerca sa se mestece 1/2 lingurita de seminte de fenicul, chimen sau marar sau se va bea o ceasca de ceai preparat din aceste seminte.

 

 

– Stari de greata – Pentru ameliorarea starilor de greata este indicat ghimbirul: se va face un ceai din doua lingurite de ghimbir proaspat ras care se vor adauga intr-o ceasca de apa clocotita sau se va bea bere de ghimbir.

 

– Prevenirea cancerului – Multe plante care contin antioxidanti ar trebui adaugate din belsug in dieta pentru a preveni cancerul. Scortisoara, cuisoarele, oregano, au capacitati antioxidante. De asemenea, ceaiul verde contine un polifenol numit epicatechina galat care poate ajuta la preintampinarea a diverse tipuri de cancer, in special cel pulmonar, de san, stomac si piele.

 

S-a demonstrat ca femeile care consuma usturoi in mod constant au un risc mai scazut de a dezvolta cancer de colon. Curcumina, ingredientul activ din tumeric poate preveni sau distruge mai multe tipuri de celule canceroase.

 

– Dureri articulare si artrita – Ingredientul activ din tumeric, curcumina s-a demonstrat ca amelioreaza durerea in artrita si are proprietati antiinflamatorii. Se va utiliza din belsug planta in compozitia supelor, sosurilor, cartofilor prajiti si mancarurilor de legume.

 

– Vanatai – Procesul de vindecare se va accelera prin frecarea cu partea moale a unei lamai taiate pe jumatate a zonei dureroase, o data pe ora, timp de mai multe ore. Se va evita aplicarea lamaii pe piele in cazul taieturilor sau a leziunilor pielii.

 

– Colesterol ridicat si sanatatea inimii – Usturoiul poate contribui la scaderea colesterolului, prevenirea bolilor de inima si la scaderea riscului de atac de cord. Se va consuma un catel de usturoi crud sau fiert pe zi.

 

Semintele de schinduf contin substante care ajuta organismul sa excrete colesterolul. Planta va ajuta la scaderea valorilor trigliceridelor si a colesterolului rau.

 

– Nivelul ridicat de zahar in sange – In urma unui studiu s-a demonstrat ca scortisoara poate ajuta la reducerea cantitatii de zahar din sange. Intr-o cana cu apa clocotita se va adauga 1/2 lingurita de scortisoara, intr-un saculet de muselina. Se va lasa amestecul acoperit timp de 10 minute. Se vor bea trei cesti pe zi.

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Remedii-naturiste/remedii-naturiste-pentru-cele-mai-frecvente-boli_9928

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Semne de avertizare ale osteoporozei

 

Primele semne ale osteoporozei. Osteoporoza este o tulburare scheletică generalizată caracterizată printr-o scădere a forței osoase care predispune persoana la un risc crescut de fractură. Rezistența osoasă reflectă în primul rând combinația dintre densitatea și calitatea oaselor.

 

 

Densitatea osoasă este exprimată în grame de mineral pe suprafață sau volum de țesut osos și depinde atât de masa osoasă obținută la sfârșitul creșterii, cât și de nivelul pierderii osoase ulterioare. Calitatea oaselor depinde de arhitectură, de acumularea de micro-leziuni și de mineralizare.

 

Trebuie să consultați medicul dumneavoastră și să solicitați screeningul în următoarele cazuri:

constatăți că înălțimea dvs. a scăzut cu mai mult de 3 cm (fără durere, în majoritatea cazurilor),

ati avut o fractură după 45 de ani, în afară de un traumatism major, indiferent de locația sa (încheietura mâinii, coaste…) și chiar dacă consolidarea a fost făcută corect: nouă din zece se datorează osteoporozei.

Important! Nu așteptați o fractură pentru a detecta osteoporoza dacă există factori de risc, cum ar fi:

 

Istoric familial de osteoporoză sau fracturi

Greutate corporală redusă

Menopauză precoce (înainte de vârsta de 45 de ani) sau chirurgicală

Tratament prelungit cu cortizon

Fumatul, alcoolul

Tratament pentru hipertiroidism sau hiperparatiroidism

Boala inflamatorie sau boala celiacă

 

Fracturile necomplicate ale osteoporozei nu provoacă simptome: se numește asimptomatica

Fractura vertebrală. Aceste fracturi apar în timpul unor traumatisme minore. În timpul unui episod de fractură vertebrală care complică osteoporoza postmenopauză, durerile sunt localizate la nivelul coloanei vertebrale fără iradiere neurologică. Aceste dureri sunt adesea foarte intense, forțând pacientul să stea la pat câteva zile până la câteva săptămâni.

 

Aceste fracturi pot fi uneori însoțite de tulburări de tranzit intestinal. Cu toate acestea, se estimează că 60% din fracturile vertebrale osteoporotice sunt asimptomatice (adică fără semne clinice).

 

În cursul fracturii vertebrale, durerile iau un ritm mai mecanic, dorsal sau lombar, care apare în timpul mersului, în picioare, in sezut sau în mișcare.

 

 

https://stiridinsanatate.com/semne-de-avertizare-ale-osteoporozei.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=semne_de_avertizare_ale_osteoporozei&utm_term=2023-11-18

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Atacul de cord silentios sau infarctul pe care nu stii ca l-ai avut

 

A suferi un infarct este infricosator, mai ales daca nu observati semne de avertizare. Atacul de cord silentios

este acel atac de inima care nu are simptome sau are foarte putine. La ce trebuie sa fiti atenti si care sunt

categoriile expunse unui risc mai mare de a avea un atac de cord fara sa il recunoasca, aflati din acest articol.

 

 

Majoritatea oamenilor nu se gandesc ca ar putea avea infarct fara sa stie cand li se intampla asta. Si totusi

medicii spun ca atacul de cord silentios exista. „Desi acesta este numit in mod obisnuit atac de cord silentios,

un termen mai exact poate fi atacul de cord <>”, spune dr. David Morrow, cardiolog si directorul unitatii de terapie intensiva cardiaca la Brigham and Women’s Hospital.

 

„Unii oameni au simptome, iar in astfel de cazuri nu vorbim de atacul de cord silentios. Pur si simplu nu

recunosc senzatiile ca provenind din inima lor”, explică el. Cele mai frecvente doua probleme pe care oamenii le raporteaza sunt indigestia si durerile musculare, atunci cand cauza reala este de fapt reducerea fluxului de sange catre inima. Oamenii pot prezenta, de asemenea, simptome atipice, cum ar fi greata sau transpiratie excesiva in timpul unui atac de cord.

Atacul de cord silentios susceptibil la diabetici

Cresterea gradului de constientizare a atacurilor de cord nerecunoscute este importanta, spun medicii. O

cercetare publicata in JAMA Cardiology sugereaza ca, pe termen lung, aceste evenimente sunt la fel de

periculoase ca atacurile de inima recunoscute.

 

Dar unii oameni nu au simptome clare. Acest grup include persoanele cu diabet, care se confrunta cu un risc

mai mare decat media de atac de cord in primul rand, dar care pot avea un sentiment diminuat de durere din

cauza leziunilor nervoase (neuropatie) care pot aparea cu diabetul”, completeaza dr. Morrow.

 

 

 

Descoperit pe electrocardiograma

In timpul unui atac de cord, durata si intensitatea simptomelor pot varia destul de mult. In general, trebuie sa existe 15-30 de minute de flux de sange redus pentru a rezulta un atac de cord detectabil. Adica o parte a

muschiului cardiac este deteriorata sau moare). Dar uneori simptomele vin si pleaca, iar intensitatea nu se

coreleaza cu dimensiunea atacului de cord. „Unii oameni au simptome usoare de la un atac de cord foarte

mare, in timp ce altii au simptome severe cu un atac de cord mic”, spune dr. Morrow.

 

Atacurile cardiace silentioase sunt de obicei descoperite pe o electrocardiograma, care este o inregistrare a

activitatii electrice a inimii. Deteriorarea muschiului cardiac cauzata de un atac de cord apare ca o semnatura distincta pe electrocardiograma.

 

Cunoaste-ti factorii de risc

Factorii de risc pentru atacul de cord silentios sunt identici cu cei pentru un atac cu simptome fizice. Acestia

includ: hipertensiunea, colesterolul ridicat, diabetul, diabetul, surplusul de kilograme. De asemenea, unele

obiceiuri zilnice cresc riscul: consumul de alcool si tutun, dieta nesanatoasa, sedentarismul. Daca aveti un

istoric familial de boli de inima, nu inseamna neaparat ca veti experimenta un atac de cord silentios. Puteti insa sa va modificati stilul de viata pentru a reduce riscul.

 

 

https://stiridinsanatate.com/atacul-de-cord-silentios-sau-infarctul-pe-care-nu.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=atacul_de_cord_silentios_sau_infarctul_pe_care_nu_stii_ca_l_ai_avut&utm_term=2023-11-18

//////////////////////////////////////////////

 

 

Durerea sub coasta stângă: Cauze și organe implicate

 

Durerea sub coasta stângă este o problemă frecventă, care poate crea disconfort și îngrijorare pentru cei care o experimentează. Este o senzație variabilă, putând varia de la ușoară la severă și poate fi cauzată de o gamă diversă de factori. În acest ghid comprehensiv, vom explora în detaliu cauzele posibile ale durerii sub coasta stângă, simptomele asociate și modalitățile de gestionare eficiente. Aflați cum să înțelegeți și să abordați această problemă pentru a vă îmbunătăți calitatea vieții.

 

Simptome asociate cu durerea sub coasta stângă

Pe lângă durere, pot apărea și alte simptome care pot oferi indicii cu privire la cauza durerii sub coasta stângă. Aceste simptome pot include:

 

Balonare abdominală

Grețuri și vărsături

Modificări ale tranzitului intestinal

Sângerări sau modificări ale scaunului

Febră și frisoane

Pierdere în greutate neintenționată

 

Ce organe se află sub coasta stângă?

Înainte de a discuta despre cauzele durerii sub coasta stângă, să înțelegem mai întâi care sunt organele principale situate în această zonă a corpului. Iată câteva dintre organele majore care pot provoca disconfort sub coasta stângă:

 

Stomacul:

Stomacul este un organ vital situat în partea superioară a abdomenului și joacă un rol crucial în digestie. Acest sac muscular secreționează acid gastric și enzime digestive pentru a descompune alimentele. Stomacul poate fi o sursă comună de durere sub coasta stângă atunci când există afecțiuni digestive. Probleme precum gastrita, ulcerul gastric sau refluxul gastroesofagian pot provoca disconfort sau durere în această zonă. Gastrita, de exemplu, este o inflamație a mucoasei stomacului care poate fi însoțită de senzații de arsură sau durere surdă sub coasta stângă. Identificarea și tratamentul acestor probleme digestive pot aduce alinare și ameliorarea simptomelor.

 

Splina:

Splina este un organ crucial situat în partea stângă a abdomenului, sub coaste. Această structură are rolul de a filtra sângele și de a contribui la sistemul imunitar. Deși în mod normal nu este resimțită, în cazul inflamației sau a altor afecțiuni, poate deveni sursă de disconfort sau durere sub coasta stângă. Splenomegalia, adică mărirea splinei, poate fi cauzată de diverse condiții, inclusiv infecții, boli de sânge sau afecțiuni autoimune. Durerea asociată cu o splină mărită poate varia de la o senzație de presiune sau umflare la o durere acută. Diagnosticarea și gestionarea corectă a afecțiunilor splinei sunt esențiale pentru a evita complicații ulterioare.

 

Colonul Sigmoid:

Colonul sigmoid este o porțiune a colonului, sau intestinului gros, care se află în apropierea zonei sub coasta stângă. Această parte a colonului este cunoscută pentru faptul că poate fi asociată cu dureri și disconfort cauzate de afecțiuni intestinale. Printre cele mai obișnuite afecțiuni care pot afecta colonul sigmoid se numără diverticulita și sindromul de colon iritabil. Diverticulita este inflamația diverticulelor, mici proeminențe pe peretele intestinului, și poate provoca durere acută sub coasta stângă. Sindromul de colon iritabil, în schimb, poate cauza dureri recurente sau disconfort abdominal în această zonă. Tratamentul și managementul adecvat al acestor afecțiuni pot ajuta la ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacienților.

 

Rinichiul stang:

Rinichii sunt organe pereche situate în partea posterioară a abdomenului, unul în partea dreaptă și celălalt în partea stângă. Rinichii pot contribui la senzația de durere sub coasta stângă în cazul afectării lor de către pietre sau infecții renale. Calculii renali, formați din minerale și săruri, pot bloca ureterul sau pot provoca iritații în rinichi, generând dureri severe, care pot iradia în zona subcoastei stângi. Infecțiile renale, precum pielonefrita, pot, de asemenea, să determine dureri intense în această zonă. Diagnosticarea și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru a preveni complicațiile și a reda sănătatea rinichilor.

 

 

Cauzele durerii sub coasta stângă

Acum că știm ce organe pot fi implicate, să explorăm cauzele posibile ale durerii sub coasta stângă:

 

Probleme Digestive:

Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii sub coasta stângă sunt problemele digestive. Indigestia, cunoscută și sub denumirea de dispepsie, poate cauza disconfort și senzație de plenitudine în partea superioară a abdomenului, inclusiv sub coasta stângă. Aceasta apare de obicei după consumul de alimente sau lichide și poate fi însoțită de eructații, balonare și arsuri la stomac.

 

Refluxul gastroesofagian (GERD) este o altă afecțiune digestivă care poate genera dureri în această zonă. Când acidul gastric se întoarce în esofag, poate irita mucoasa esofagiană și provoca senzații de arsură sau durere în partea superioară a abdomenului, inclusiv sub coasta stângă.

 

Gastrita, o inflamație a mucoasei stomacului, poate, de asemenea, să provoace dureri și disconfort în această zonă. Aceasta poate fi cauzată de infecții bacteriene, utilizarea excesivă a antiinflamatoarelor non-steroidiene (AINS) sau de alte factori.

 

Boli ale Splinei:

Spleenul, sau splina, este un organ situat în partea stângă a abdomenului, sub coaste. Deși este un organ esențial pentru sistemul imunitar și filtrarea sângelui, acesta poate deveni o sursă de durere atunci când este afectat de diverse afecțiuni.

 

Inflamația splinei, cunoscută și sub denumirea de splenită, poate cauza dureri intense sub coasta stângă. Aceasta poate fi declanșată de infecții virale, cum ar fi mononucleoza infecțioasă, sau de alte condiții medicale, cum ar fi anemia hemolitică autoimună.

 

Traumele sau leziunile la nivelul splinei pot, de asemenea, să cauzeze dureri intense subcoaste. Acestea pot apărea ca urmare a unui accident, a unei căderi sau a unui eveniment sportiv.

 

Probleme Intestinale:

Afecțiunile intestinale pot fi o altă sursă comună de dureri sub coasta stângă. Diverticulita este o afecțiune în care diverticulele, mici proeminențe pe peretele intestinului gros, se inflamează sau se infectează. Această afecțiune poate provoca dureri abdominale severe, inclusiv în zona subcoastei stângi.

 

Colita ulcerativă, o boală inflamatorie intestinală (IBD), poate, de asemenea, să genereze dureri intense în abdomen, inclusiv sub coasta stângă. Aceasta este o afecțiune cronică care implică inflamația și ulcerația colonului.

 

Sindromul de colon iritabil (SCI) poate cauza dureri abdominale recurente, balonare și modificări ale tranzitului intestinal, inclusiv în zona sub coasta stângă. SCI este o afecțiune cronică a intestinului care poate fi declanșată de stres și alimentație.

 

Probleme Renale:

Rinichii, situați în partea posterioară a abdomenului, unul în partea dreaptă și celălalt în partea stângă, pot provoca dureri subcoaste dacă sunt afectați. Calculii renali, mici depozite dure care se formează în rinichi, pot provoca dureri intense în timpul trecerii lor prin tractul urinar. Aceste dureri pot iradia în partea inferioară a spatelui și în zona subcoastei stângi.

 

Infecțiile renale, cum ar fi pielonefrita, pot declanșa, de asemenea, dureri intense în partea inferioară a spatelui și în zona sub coasta stângă. Aceste infecții trebuie tratate prompt pentru a preveni complicațiile.

 

Boli Cardiace:

Deși nu este cea mai comună cauză a durerii sub coasta stângă, anumite afecțiuni cardiace pot cauza simptome în această zonă. Angina pectorală, o formă de boală cardiacă ischemică, poate provoca durere sau presiune în zona pieptului, care poate iradia în partea stângă a toracelui și sub coasta stângă. Este important de menționat că durerea de pe partea stângă a pieptului poate fi un simptom al unui atac de cord și trebuie tratată ca o urgență medicală.

 

Când să consultați un medic

Dacă experimentați dureri sub coasta stângă care persistă sau se agravează, este important să consultați un medic. El va efectua un examen fizic și va putea recomanda teste suplimentare, cum ar fi imagistica sau analize de sânge, pentru a identifica cauza exactă a durerii.

 

În concluzie, durerea sub coasta stângă poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv probleme digestive, boli ale splinei, afecțiuni intestinale sau renale. Este crucial să căutați ajutor medical pentru a identifica și trata cauza durerii în mod corespunzător.

 

Pentru mai multe informații și sfaturi despre gestionarea durerii sub coasta stângă, vă invităm să consultați Ghidul nostru complet dedicat acestui subiect.

 

 

https://stiridinsanatate.com/durerea-sub-coasta-stanga-cauze-si-organe-implicat.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=durerea_sub_coasta_stanga_cauze_si_organe_implicate&utm_term=2023-11-18

 

https://stiridinsanatate.com/durerea-sub-coasta-stanga-cauze-si-organe-implicat.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=durerea_sub_coasta_stanga_cauze_si_organe_implicate&utm_term=2023-11-18

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Diete cu varza rosie impotriva obezitatii, constipatiei dar si a cancerului

 

Varza rosie contine de cateva ori mai multe vitamine decat surata sa alba, iar pigmentii care îi dau culoarea rosie-violacee sunt un adevarat inamic al infectiilor. Fiind de cateva ori mai bogata în vitamina C decat portocalele, avand putine calorii si multe substante cu efect antioxidant, varza rosie este un adevarat medica­ment imunostimulent. Cu ajutorul sau sunt prevenite racelile, infectiie bronsice, pulmonare si urinare reci­divante, dar sunt tratate si infectiile deja instalate. Pig­mentii pe care îi contine blocheaza replicarea virusi­lor gripali, dar si a celor care produc hepatita sau her­pesul. Se administreaza proaspata, sub forma de salata, cate 300-400 g pe zi, la bolnavii cu infectii respiratorii, pentru a sustine si a grabi procesul vindecarii.

 

 

Persoanelor care iau antibiotice de sinteza li se recomanda si varza rosie murata, pentru restabilirea florei tubului digestiv si pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente. În caz de febra se administreaza sucul de varza rosie, cate 200 mililitri, bauti de 2-3 ori pe zi. Continutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajuta inima si sistemul cardiovas­cular sa reziste cu succes temperaturii ridicate, cata­lizeaza actiunea sistemului imunitar, care este princi­palul „beneficiar” al acceselor de febra.

Adjuvant contra cancerului gastric – stu­diile facute arata ca o cura cu suc proaspat de varza ro­sie, din care se bea cate un litru pe zi, contribuie la stoparea si chiar intrarea în remisie a diferitelor forme de cancer care afecteaza stomacul, dar si cavitatea bu­cala. Aceasta actiune antitumorala se datoreaza pig­men­tilor si sulforafanilor din varza rosie. Însa mai exis­ta o substanta, un aminoacid continut de varza ro­sie, numit glutamina, care stimuleaza refacerea, creste­rea si dezvoltarea normala a celulelor ce alcatuiesc te­su­tul protector care „captuseste” stomacul si intestinul subtire.

 

Adjuvant contra cancerului uterin – contra acestei afectiuni, se recomanda o cura de 3-4 luni, timp în care se consuma suc foarte proaspat de varza, din care se beau 600-800 ml pe zi.

 

Adjuvant contra cancerului la san ­ – mai mul­te studii de medicina experimentala arata ca trata­mentele cu compusii pe baza de sulf si pigmenti pre­zenti în varza rosie determina remisia tumorilor malig­ne mamare, într-un procentaj de cel putin 40%. Ca ad­juvant contra acestei afectiuni, se recomanda consu­mul zilnic de salata proaspata de varza, la macar o masa. Suplimentar, se tin cure de cate 4 saptamani, în care se consuma cate un pahar (200 ml) de suc de var­za, dimineata si seara. Adjuvant contra cancerului intestinal si al polipilor intestinali – studii facute în Statele Unite arata ca sulforafanul continut de varza inhiba dez­voltarea polipilor intestinali, dar si a tumorilor ma­ligne, provocand remisia acestora. Se recomanda varza rosie sub forma de salata, din care se consuma cate 300 g zilnic, în cure de 3 luni, urmate de o luna de pauza.

 

Valori ridicate ale colesterolului, atero­scle­roza – cercetatorii evidentiaza faptul ca unii compusi din varza rosie împiedica transportul coleste­rolului cu densitate redusa (forma periculoasa a aces­tuia), catre vasele de sange si catre tesuturi. De asemenea, varza rosie, prin continutul sau de vitamina C si alti antioxidanti, împiedica oxidarea colesterolului pe artere si formarea placilor de aterom. Se recomanda consumul de varza rosie sub forma de salata, cate 300 g zilnic, vreme de macar trei zile pe saptamana.

 

Obezitate – consumul zilnic, la pranz si la cina, a cate 200-300 g de salata de varza rosie cruda face minuni în reglarea ponderala. Ce-i drept, efectele apar pe termene medii si lungi, adica de ordinul lunilor. Însa vorbim de un slabit natural, cat se poate de sanatos. Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe saptamana aceasta sa­lata, în cantitati mari, are si alte avantaje: reduce can­tita­tea de hrana consumata la fiecare masa, curata organismul de toxine, ne ajuta în regimurile disociate.

 

Constipatia – cel mai simplu tratament este con­sumul de varza rosie murata, macar 200 g pe zi. În varza murata se gasesc asa-numitele „bacterii priete­noase”, care combat constipatia, prin reglarea florei intestinale. Apoi, varza murata este bogata în fibre ali­mentare, de unde si efectul ei de „matura” a colo­nului, din care extrage prin absorbtie toate reziduurile si apoi ajuta la eliminarea lor prompta.

 

Surmenaj fizic si intelectual – consumul de varza rosie sub forma de salata este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular si pentru siste­mul nervos. Bogata în vitamine si în minerale, conti­nand substante cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifica procesele de regenerare din organism, varza rosie are efect adap­togen si anti-oboseala. Se tin cure de 3 saptamani, timp în care se consuma la pranz si la masa de seara cate 125 g de salata de varza rosie. Acest tra­ta­ment este foarte bun adjuvant si contra depresiei psihice.

 

https://stiridinsanatate.com/diete-cu-varza-rosie-impotriva-obezitatii.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=durerea_sub_coasta_stanga_cauze_si_organe_implicate&utm_term=2023-11-18

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Cum prevenim si tratam raceala fara medicamente

 

Medicamentele sunt foarte eficiente, dar au multe efecte secundare, mai ales la copii si batrani sau persoane cu afectiuni cronice. De aceea, încercati sa va bazati mai mult pe plante, începand de la primele semne sau simptome de raceala. În fiecare an, raceala afecteaza milioane de oameni. Simptomele acestei banale viroze respiratorii se fac simtite timp de cateva saptamani sau luni, mai ales în perioadele cu diferente mari de temperatura de la o zi la alta sau de la noapte la zi. În tratamentul natural al racelii este importanta respectarea a patru reguli esentiale:

 

 

Consum optim de lichide: sa nu subestimam efectul benefic al celor doi litri de apa pe zi pentru scurtarea duratei bolii, apa fiind cel mai valoros aliment si medicament totodata! Odihniti-va suficient! Acordati astfel corpului repausul necesar ca sa poata lupta cu boala si, în acelasi timp, încercati sa munciti într-un ritm mai putin alert ca de obicei! Îngrijiti-va cat mai atent! Nu uitati seara de baile calde cu sare de mare, bai de picioare cu saruri speciale sau de frectiile cu alcool medicinal. Aveti încredere în natura. Încercati si ceaiurile antigripale si antitusive, usor îndulcite cu miere. Consumati din abundenta sucul proaspat de lamaie ca atare sau ca adaos la supe calde de pui sau ceaiuri si nu uitati ca alimentele crude, proaspete sunt cel mai potrivit vaccin natural ce întareste imunitatea si ne apara de raceala! Cel mai folosit medicament din lume, aspirina, a fost extras pentru prima oara din scoarta de salcie. Avantajul fata de aspirina sintetica este acela ca salcia nu provoaca iritatie gastrica si, deci, sangerari secundare.

 

Organismul se apara si se mobilizeaza spontan în fata oricarei agresiuni din afara, inclusiv a virusurilor care produc raceala. Sistemul imunitar este o conexiune complexa de ganduri, emotii si sentimente, substante chimice, celule, tesuturi si organe care ne apara organismul de infectii si boli de tot felul, un fel de armata personala în lupta cu virusurile, bacteriile, parazitii. De multe ori este nevoie sa ne ajutam organismul sa învinga boala si cel mai bine este sa luam masuri de precautie sau prevenire! Iata ce mai puteti face pentru a tine la distanta cele mai frecvente dintre îmbolnaviri:

 

Miscarea este cheia. Poate cel mai important element este miscarea regulata, datorita beneficiilor pe care le are asupra sistemului imunitar. Completarea cu exercitii simple de respiratie ajuta la oxigenarea si buna functionare a organismului în ansamblu! Controlul stresului. Stresul peste o anumita limita împiedica deteriorarea imunitatii provocate de un nivel crescut de stres si creste astfel apararea împotriva bolilor! Fara alcool si mese copioase cu dulciuri si grasimi în exces. Consumati maximum un pahar de vin sau o bere pe zi, multe alimente crude, naturale, neprelucrate chimic sau termic, mese regulate, reduse cantitativ, multe fructe si legume proaspete, salate de cruditati, pentru a va întari sistemul imunitar! Somnul vindeca. Dormiti îndeajuns. Daca va odihniti atat cat va cere organismul, va refaceti mai repede si scadeti riscul ca boala sa se complice si sa se agraveze! Multa vitamina C. 180 mg de vitamina C zilnic creste rezistenta organismului la infectii.

 

Prevenirea racelii. În loc sa luati medicamente dupa ce raceala s-a instalat, alegeti un supliment nutritiv pe baza de echinaceea, macese si aspirina naturala înca de la primele simptome! Propolisul si laptisorul de matca, un adevarat miracol. Descoperiti virtutile propolisului si luati zilnic un preparat natural care va va ajuta sa tineti la distanta infectiile. 2-4 capsule de laptisor de matca pe zi fac minuni pentru sistemul imunitar si cresc tonusul general al organismului. Plante medicinale pentru tuse. Sunt recunoscute pentru calmarea tusei remediile naturale pe baza de lemn dulce, patlagina si valeriana. Vaccinarea. Informati-va despre vaccinuri. Pentru aceasta, consultati medicul ca sa aflati daca aveti nevoie de vaccin pentru gripa, pneumonie si alte infectii.

 

 

 

 

 

 

 

 

https://stiridinsanatate.com/cum-prevenim-si-tratam-raceala-fara-medicamente.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=remedii_eficiente_din_farmacia_naturii_pentru_gastrita&utm_term=2023-11-18

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Remedii Eficiente din Farmacia Naturii pentru Gastrită

  

 

Gastrita este o afecțiune comună a stomacului care poate provoca disconfort, durere și alte simptome neplăcute. Pentru cei care doresc să evite medicamentele chimice și să încerce abordări mai naturale pentru tratarea gastritei, farmacia naturii oferă o serie de remedii eficiente. În acest articol, vom explora câteva dintre cele mai bune opțiuni pentru a gestiona și ameliora simptomele gastritei în mod natural.

 

1. Infuzie de Mușețel

Mușețelul este cunoscut pentru proprietățile sale antiinflamatorii și calmante. Poate ajuta la reducerea iritației stomacului și la relaxarea mușchilor stomacali. Pentru a pregăti o infuzie de mușețel, adăugați o linguriță de flori de mușețel uscate la o cană cu apă clocotită. Lăsați infuzia să stea timp de 10-15 minute, apoi strecurați și consumați de două sau trei ori pe zi.

 

 

2. Suc de Aloe Vera

Aloe vera este recunoscută pentru proprietățile sale de vindecare și pentru capacitatea sa de a calma iritațiile stomacale. Consumul regulat de suc de aloe vera poate ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului cauzat de gastrită. Asigurați-vă că utilizați o varietate de aloe vera destinată consumului intern și consultați un specialist înainte de a începe un tratament pe bază de aloe vera.

 

3. Ghimbirul

Ghimbirul este un remediu natural excelent pentru combaterea gastritei. Are proprietăți antiinflamatorii puternice și poate ajuta la calmarea durerilor de stomac. Puteți adăuga ghimbir proaspăt sau pulbere de ghimbir la ceaiuri sau mâncăruri pentru a beneficia de efectele sale benefice.

 

4. Mierea de Manuka

Mierea de Manuka, originară din Noua Zeelandă, este cunoscută pentru proprietățile sale antibacteriene și antiinflamatorii. Consumul de miere de Manuka poate ajuta la reducerea inflamației stomacului și la ameliorarea simptomelor gastritei. Asigurați-vă că achiziționați miere de Manuka cu factor de activitate ridicat (UMF) pentru beneficii maxime.

 

5. Dieta Blândă

Una dintre cele mai eficiente modalități de a trata gastrita este prin ajustarea dietei. Evitați alimentele picante, acide și grase, care pot agrava simptomele gastritei. Optați pentru alimente ușor digerabile, cum ar fi orezul, cartofii fierți, bananele și iaurtul probiotic. Consumul de mese mici și frecvente poate ajuta la menținerea acidității stomacului sub control.

 

 

6. Pelinul

Pelina este o plantă medicinală cunoscută pentru proprietățile sale de stimulare a digestiei. Consumul sub formă de ceai de pelin poate ajuta la reducerea disconfortului gastric și la îmbunătățirea funcției digestive. Cu toate acestea, trebuie utilizată cu precauție, deoarece poate avea efecte secundare și contraindicații în anumite condiții de sănătate.

 

7. Uleiul de Măsline Extra Virgin

Uleiul de măsline extra virgin este bogat în antioxidanți și acizi grași sănătoși, care pot contribui la reducerea inflamației și la îmbunătățirea sănătății stomacului. Adăugați ulei de măsline de calitate în dieta dvs. pentru a beneficia de aceste efecte pozitive.

 

8. Turmericul

Turmericul conține curcumina, un compus cu proprietăți antiinflamatorii remarcabile. Puteți adăuga turmeric la mâncăruri sau să beți un ceai de turmeric pentru a ajuta la gestionarea inflamației gastritei.

 

9. Probioticele

Probioticele sunt bacterii benefice care pot ajuta la restabilirea echilibrului florei intestinale. Consumul de alimente bogate în probiotice sau suplimente probiotice poate fi benefic pentru persoanele cu gastrită.

 

Este important să rețineți că fiecare persoană este diferită, iar ce funcționează pentru un individ poate să nu funcționeze pentru altul. Înainte de a începe orice tratament sau schimbare a dietei, este recomandat să consultați un specialist în sănătate, cum ar fi un medic sau un nutriționist.

 

În concluzie, farmacia naturii oferă o serie de remedii eficiente pentru gestionarea gastritei. Cu o abordare atentă și cu consultarea unui profesionist medical, puteți găsi soluții naturale care să vă ajute să vă simțiți mai bine și să vă gestionați simptomele în mod eficient.

 

https://stiridinsanatate.com/remedii-eficiente-farmacia-naturii-gastrita.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=remedii_eficiente_din_farmacia_naturii_pentru_gastrita&utm_term=2023-11-18

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Beneficiile uimitoare ale ceaiului de mentă sălbatică – Remediu natural cu impact surprinzător

 

În lumea agitată de astăzi, mulți dintre noi caută modalități de a se menține sănătoși și de a gestiona stresul zilnic. În acest context, ceaiul de mentă sălbatică reprezintă un adevărat dar din natură. Acest remediu natural a câștigat popularitate datorită beneficiilor sale uimitoare pentru sănătate și efectelor sale terapeutice remarcabile. Aflați mai multe despre puterea ceaiului de mentă sălbatică și cum vă poate influența pozitiv viața.

 

Ce este ceaiul de mentă sălbatică?

Ceaiul de mentă sălbatică este obținut din frunzele plantei Mentha arvensis, o specie de mentă care crește sălbatic în diverse zone ale lumii. Această plantă aromatică este cunoscută pentru aroma sa puternică și gustul revigorant, care face din ceaiul de mentă sălbatică o băutură plăcută și reconfortantă.

 

 

Beneficiile pentru sănătate ale ceaiului de mentă sălbatică

1. Ajută la calmarea sistemului digestiv

Unul dintre cele mai cunoscute beneficii ale ceaiului de mentă sălbatică este capacitatea sa de a ameliora problemele digestive. Acesta poate ajuta la reducerea disconfortului abdominal, balonării și a altor simptome asociate problemelor digestive. De asemenea, ajută la relaxarea mușchilor stomacului, ceea ce poate contribui la reducerea senzației de greață.

 

 

 

2. Îmbunătățește starea de bine și reduce stresul

Aromele naturale ale ceaiului de mentă sălbatică au efecte calmante asupra sistemului nervos. O cană de ceai de mentă sălbatică poate ajuta la reducerea stresului și a anxietății, lăsându-vă cu o senzație de relaxare și liniște. Este o modalitate minunată de a vă relaxa după o zi agitată.

 

3. Proprietăți antiinflamatorii și antioxidante

Ceaiul de mentă sălbatică conține compuși naturali cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Acești compuși pot ajuta la combaterea inflamațiilor din organism și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Acest lucru poate contribui la menținerea unei stări de sănătate generală mai bune.

 

 

4. Îmbunătățește respirația

Mentolul, un compus găsit în mentă, poate ajuta la deschiderea căilor respiratorii și la ameliorarea congestiei nazale. Prin consumul de ceai de mentă sălbatică, puteți să vă eliberați de senzația de congestie și să respirați mai ușor, ceea ce este benefic în special în timpul sezonului rece.

 

5. Sprijină digestia sănătoasă

Ceaiul de mentă sălbatică poate promova o digestie sănătoasă prin stimularea secreției de bili și a producției de enzime digestive. Acest lucru poate ajuta la descompunerea alimentelor în mod eficient și la prevenirea problemelor digestive.

 

Cum să preparați și să savurați ceaiul de mentă sălbatică

Pregătirea și savurarea ceaiului de mentă sălbatică sunt simple:

 

Adăugați o linguriță de frunze de mentă sălbatică uscate într-o ceașcă.

Turnați peste frunze apa fierbinte (aproximativ 200-250 ml) și acoperiți ceașca.

Lăsați ceaiul să infuzeze timp de 5-10 minute, în funcție de preferința dumneavoastră pentru intensitatea aromei.

Strecurați ceaiul și savurați-l simplu sau cu miere pentru un gust dulce.

Concluzie

Ceaiul de mentă sălbatică este un remediu natural cu beneficii impresionante pentru sănătate. De la calmarea sistemului digestiv la reducerea stresului și îmbunătățirea respirației, acest ceai oferă multe motive pentru a-l integra în rutina dvs. zilnică. Cu proprietățile sale terapeutice și aroma sa revigorantă, ceaiul de mentă sălbatică poate deveni un aliat de încredere în menținerea sănătății dumneavoastră și a stării de bine.

 

Descoperiți puterea naturii într-o cană de ceai de mentă sălbatică și bucurați-vă de beneficiile sale uimitoare.

 

 

https://stiridinsanatate.com/beneficiile-uimitoare-ale-ceaiului-de-ment%C4%83.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=beneficiile_uimitoare_ale_ceaiului_de_menta_salbatica&utm_term=2023-11-18

////////////////////////////////////////

 

 

 

(Ca si carnurile sau alte dulcegarii pe care nimeni nu le interzice…) Si Fructele din import ne pot imbolnavi de cancer

 

Fructele din import pot fi periculoase pentru sanatate! Este avertismentul președintelui Autoritații pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu. Horia Constantinescu spune ca importurile de fructe de pe teritoriul țarii noastre sunt tratate cu substanțe antifungice care protejeaza fructul, dar nu si sanatatea consumatorului si pot duce la apariția cancerului.

 

 

Recomandarile specialistilor sunt de a evita fructele care au un aspect perfect si de a le alege pe cele cât mai proaspete.

Horia Constantinescu – presedinte ANPC: Nu, n-am retras de pe piaţa. In acest moment nu exista un temei legal la acest moment, dar ne dorim elaborarea unor acte normative care sa stabileasca clar criteriile de retragere sau nu de pe piaţa, dar am depus diligenţe, cel puţin pentru citrice, de afisare a unei informaţii utile si esenţiale consumatorului si anume ca fructele respecive sunt tratate cu imazalil care nu este destinat consumului uman.

 

https://stiridinsanatate.com/fructele-din-import-ne-pot-imbolnavi-de-cancer.php?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=remedii_eficiente_din_farmacia_naturii_pentru_gastrita&utm_term=2023-11-18

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Ceaiul de macese previne infarctul si combate pietrele la rinichi

 

 

Ceaiul de macese este unul din cele mai cunoscute remedii populare. El este folosit de secole pentru cresterea imunitatii organismului si in general pentru a mentine starea generala de sanatate. Prin continutul de vitamine si minerale el devine eficient in tratamentul racelilor, tusei si gripei, reducerea colesterolului din sange si ameliorarea durerilor menstruale si de dinti.

 

 

ceai-maceseEfectele benefice ale macesului sunt cunoscute inca din antichitate. Macesul mai este denumit in unele regiuni trandafir salbatic sau rug. Se stie foarte bine ca fructele sale, care se coc la inceputul toamnei, sunt extrem de bogate in vitamina C, dar si in alte tipuri de vitamine cum sunt provitamina A, vitamina B1, vitamina B2, vitamina PP, vitamina K si acid nicotinic.Pe langa continutul bogat in vitamine, fructele de maces sunt bogate in zaharuri, acid citric, pectine, tanin, cupru, crom, mangan, pectina, acizi organici, uleiuri esentiale are efecte revigorante, antibacteriene, de regenerare, analgezice, anti-cancer si antiinflamatorii, este o bautura ideala pentru a imbunatati starea de sanatate a organismului in mod natural.

 

Ceaiul de macese – Proprietati si beneficii

Înlocuieşte calmantele.

Ceaiul de măceşe funcţionează ca un calmant în caz de insomnii, migrene, astenii nervoase şi oboseală fizică cronică.

 

Ceaiul de macese previne infarctul

Pe langa efectele diuretice, ceaiului de maces ii mai sunt atribuite si alte insusiri care duc la ameliorarea si vindecarea unor boli extrem de grave. Astfel, avand un continut ridicat in vitamina P, preparatele din maces reusesc sa mentina buna functionare a vaselor capilare, normalizand circulatia sangelui,protejand inima. Bolile de inimă pot fi prevenite cu ceai de măceşe. Alături de fructele păducelului, măceşele sunt adevărate campioane în prevenirea crizelor de angină pectorală şi infarct.

 

Calmează crizele de ficat

Ceaiul de maces este recomandat si in afectiunile ficatului, deoarece are proprietatea de a mari secretia de bila; intareste organismul, fiind un bun vitaminizant.

Măceşele pot fi folosite în calmarea crizelor de ficat sau a colicilor biliare. De aceea, după o masă copioasă, o cană de ceai de măceşe este binevenită.

 

Ceai de macese – combate pietrele la rinichi

Ceaiul de macese prezinta numeroase beneficii pentru sanatate, fiind util atat in eliminarea pietrelor sau nisipului la rinichi cat si in alte numeroase afectiuni.

Principala actiune terapeutica este marirea cantitatii de urina eliminata intr-o zi, fiind un bun diureatic. Aceasta actiune este atribuita in special semintelor. Ceiul de maces nu are reactii adverse si poate fi consumat pe perioade lungi de timp. Unii specialisti sustin faptul ca fructele de maces ar fi recomandate in inflamatiile intestinale, ar combate cu suces piatra la rinichi.

 

Substantele nutritive din macese au rol atat in stimularea cat si in consolidarea sistemului imunitar. Ele ajuta la distrugerea rapida a bacteriilor ce pot provoca o infectie in tractul urinar. In cazuri de cistita este indicat sa se bea cel putin o cana de ceai pe zi si simptomele neplacute se vor reduce foarte repede.

 

Ceai de macese – indicatii

Daca doriti sa va preparati un ceai de macese bun, cu efecte pe termen scurt, trebuie sa stiti ca este bine sa lasati mai intai sa fiarba apa si apoi sa adaugati fructele uscate si zdrobite. Se conserva mult mai bine vitamina C. Mai precis il puteti prepara dupa urmatoarea reteta: la 500 ml apa clocotita adaugati doua linguri de fructe zdrobite. Ceaiul se poate indulci(dupa ce se mai raceste) cu miere de albine si se bea pe parcursul unei zile.

 

Mod de preparare a ceaiului de macese 2– Intr-un bol se pun 2 linguri de macese (sau 10-15 boabe) taiate si o cana de apa, se lasa sa stea timp de 6 ore, se strecoara, se incalzeste putin, se adauga putin zahar sau miere de albine si se bea. Ceaiul se poate bea rece sau cald. Daca se fierb macesele 10 minute in apa se pierd toate proprietatile acestora – mineralele si vitaminele.

 

Contraindicatii

Ceaiul de măceşe nu are reacţii adverse si poate fi consumat pe perioade lungi de timp.

Nici Pulpa de măceşe nu are contraindicaţii în administrare, în schimb seminţele, mai ales perişorii prezenţi pe acestea irită puternic aparatul digestiv şi aparatul respirator si nu este recomandata ingerarea lor. Persoanele alergice pot avea reacţii alergice severe şi chiar crize de astm bronşic, de aceea se recomandă evitarea contactului cu aceştia, în cazul bolnavilor alergici.

 

 

 

https://www.frunza-verde.ro/ceaiul-de-macese-previne-infarctul-si-combate-pietrele-la-rinichi/

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Tratamente cu hrean, cimbru şi piper pentru alergii, astm si bolile iernii

 

 

 

Farmacia nu este singurul loc în care poţi să-ţi procuri leacuri care să-ţi uşureze durerile de gât şi tusea? În sertarele din bucătărie stau ascunse adevărate remedii naturale în pliculeţele cu condimente. Iată cum te ajută acestea!

Suplimentar este bine să consumăm ceapă şi usturoi, care au un puternic efect antibacterian şi cresc imunitatea.

 

Siropul de cimbru este un BUN antitusiv

Delicios în fripturi şi ciorbe, cimbrul nu se lasă mai prejos când vine vorba de proprietăţile terapeutice. El este antispastic, ceea ce înseamnă că te ajută în momentele când ai o criză de tuse. De asemenea, proprietăţile antiseptice ale cimbrului sunt bune împotriva inflamaţiei din gât, care la rându-i poate provoca tuse. Două substanţe active din cimbru, thimolul şi carvacrolul, au efect antimicrobian, dezinfectant şi expectorant. Foarte eficient în acest caz este şi siropul de cimbru. Ca să-l prepari, tai mărunt două legături de cimbru şi torni peste ele 1 l de apă clocotită. Laşi aşa până a doua zi, când strecori lichidul, îi adaugi 1 kg de zahăr şi-l fierbi până se leagă. Iei câte o linguriţă de sirop de cinci ori pe zi. La fel de bună este şi gargara, care se face de patru ori pe zi, cu infuzie de cimbru. Prepară o infuzie mai concentrată, din două linguriţe de plantă uscată la o cană de apă fierbinte, laşi să se răcească şi apoi strecori. După ce faci gargara, ai grijă să nu înghiţi infuzia, deoarece îţi poate dăuna.

 

Piperul, soluţia în caz de guturai

Ca plantă medicinală, piperul negru este extrem de eficient în tratarea infecţiilor în gât şi a guturaiului. Într-o cană de ceai fierbinte (de busuioc, mentă sau cimbrişor) se pun 2-3 vârfuri de cuţit cu piper negru măcinat. Lasă-l câteva minute, după care îl bei cu înghiţituri mici. Efectele sunt aproape imediate: gâtul se descongestionează şi nările se desfundă. De asemenea, pentru tuse, se pun într-o jumătate de litru de rachiu tare sau, mai bine, de spirt alimentar diluat cu apă, patru linguri de piper negru măcinat, după care se lasă la macerat minimum 5 zile.

 

Hreanul, excelent pentru asmatici

Printre multe alte virtuţi terapeutice, hreanul are şi calitatea de a descongestiona aparatul respirator, fiind astfel recomandat în tratamentul astmului. În crizele de tuse, este indicat să înghiţi câte o linguriţă cu hrean ras amestecat cu zahăr şi lăsat o jumătate de zi într-un loc călduros. Cura se ţine timp de o lună. La fel de utilă este şi tinctura de hrean. Dai prin răzătoarea mică rădăcinile de hrean, umpli o treime dintr-un borcan şi completezi cu alcool alb alimentar de 80 de grade. Laşi amestecul să stea la macerat 8 zile, apoi îl strecori printr-un tifon. Din acest amestec, bei o jumătate de linguriţă, de 4 ori pe zi, pentru tratarea tusei, a guturaiului şi a gripei.

 

Ceaiurile din plante aromatice desfundă căile respiratorii

În caz de răguşeală şi pierdere temporară a vocii, pune 10 frunze de dafin într-o cană de apă clocotită. Laşi la răcit, dupa care faci gargară cu acest preparat. Tratamentul se face de trei ori pe zi. La debutul răcelii, când amigdalele îţi dau bătăi de cap, prepară-ţi o cană de ceai verde sau negru în care adaugi 10 seminţe de ardei iuţi. Se bea cât mai cald, cu înghiţituri mici, astfel încât să-şi facă efectul în zona gâtului. Nu în ultimul rând, este bine să ştii că printre condimentele de leac se mai numără şi cuişoarele. Acestea sunt dezinfectante pentru căile respiratorii, au proprietăţi antiseptice şi sunt eficiente în tratarea guturaiului, gripei şi în boli precum laringita, faringita sau amigdalita. Iar tratamentul nu este deloc greu de pus în practică, deoarece presupune să ronţăi de trei ori pe zi câte trei cuişoare.

 

Tratamente cu hrean, cimbru şi piper pentru alergii, astm si bolile iernii

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

Remedii simple cu miere de albine

 

Știai că majoritatea afecțiunilor superficiale pot fi tratate mult mai ușor cu remedii naturiste?

Contrar medicamentelor chimice, acestea sunt mult mai puțin invazive pentru organism și ajută corpul să se refacă la fel de eficient.

 

Noi, cei de la Stupul Vesel, îți propunem câteva tratamente complet naturale, încercate chiar de noi și prietenii noștri, care să te ajute în cazul celor mai comune afecțiuni și să te scutească de mersul la doctor.

 

Remedii pentru răceală

În cazul răcelilor, amestecă jumătate de linguriță de scorțișoară cu o lingură de miere și mănâncă acest amestec de 2 ori pe zi.

 

De asemenea, adaugă câte o lingură de miere la fiecare pahar de lapte. Te vei bucura de gustul plăcut și te vei reface mai rapid.

 

Stoarce jumătate de lămâie și amestecă sucul cu 100g de miere. Bea acest amestec zilnic.

 

Scobește o ridiche neagră și pune miere înăuntru. Ia câte o lingură, de 3 ori pe zi.

 

Remedii pentru gripă

Mărunțește pe răzătoare usturoi și amestecă-l în proporții egale cu miere. Ia câte o linguriță de amestec împreună cu puțină apă călduță seara, înainte de culcare.

 

Dacă ai febră mai mare, încearcă ceaiul de busuioc în care adaugi un sfert de linguriță de piper negru și o linguriță de miere. Bea-l de minim 2-3 ori pe zi.

 

Remedii pentru tusea ușoară

Stoarce sucul de la o lămâie fiartă 10 minute în prealabil. Adaugă 2 linguri de gicerină peste suc, agită bine și apoi umple paharul cu miere. Se administrează între 1 și 6 lingurițe de amestec pe zi, în funcție de nevoi.

 

Lasă-te de fumat

Dacă încerci să scapi de acest viciu, iată o metodă naturală care te va ajuta: mănâncă câteva bucățele de ananas cu o jumătate de lingură de miere. Treptat, amestecul îți va reduce pofta de a fuma.

 

Scapă de arsuri

Poți vindeca arsurile prin ungerea părții vătămate cu miere naturală. Acoperă cu o bucată de folie de plastic, apoi cu un bandaj. Repetă acest tratament pe o perioadă mai lungă, dimineața și seara. E foarte important să speli pielea cu ceai de mușețel sau tei înainte fiecărui tratament.

 

Poți vindeca mai ușor o rană decă aplici pe timpul zilei un tampon sterilizat, cu puțină miere. Seara îl poți îndepărta.

 

Remedii pentru sinusuri

Poți ajuta sinusurile cu un amestec de o linguriță de suc de ghimbir și miere luată de 2-3 ori pe zi.

 

Tratează constipația rapid

Bea dimineața, pe stomacul gol, un pahar de apă călduță stătută de cel puțin 24 de ore. Apoi, mănâncă un măr ras amestecat cu 2 lingurițe de miere și tărâțe cât cuprinde, pentru ca în final preparatul să rămână moale, ca o cremă.

 

Pe termen lung, poți lua în fiecare dimineață, pe stomacul gol, o linguriță de miere și un pahar de apă minerală.

 

https://stupulvesel.ro/remedii-simple-cu-miere-de-albine/

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

Ceaiuri pe care trebuie sa le beti atunci cand sunteti constipati

 

Constipatia este o afectiune in general temporara, nu neaparat foarte grava, insa poate crea disconfort. Important este sa stiti ca o puteti trata si in mod natural, fara sa mergeti la medic.

Tags: constipatietratarea constipatieitratamente naturiste

Solutii pentru a rezolva aceasta problema, oferite de natura:

 

1. Ceaiul de menta

 

Ceaiul de menta ajuta in rezolvarea problemelor digestive: efectul linistitor al mentolului contribuie  la relaxarea unui stomac deranjat. Cate o ceasca dupa fiecare masa aduce un efect benefic pentru constipatie.

 

 

 

2. Ceaiul de ghimbir

 

Puteti apela la ceaiul de ghimbir atunci cand constipatia provine din cauza unei digestii incetinite. Ceaiul inbunatateste tranzitul si calmeaza iritarea sistemului digestiv.

 

 

 

3. Ceaiul de papadie

 

 Ceaiul de papadie poate ajuta la simptome usoare digestive cum ar fi balonarea sau constipatia ocazionala. De asemenea, papadia stimuleaza ficatul in a produce mai multa bila, care poate ajuta indirect in cazul constipatiei.

 

 

 

4. Musetelul

 

Musetelul este o alta planta minune cu efecte calmante pentru muschii din intestine. El are efect laxativ si in acelasi timp este antiseptic si antiinfectios. Se poate consuma dupa fiecare masa cate o cana de ceai sau doar seara inainte de culcare.

 

 

 

5. Ceaiul de patrunjel

 

Ceaiul de patrunjel diminueaza problemele digestive, fiind de ajutor in cazul constipatiei usoare. In prepararea lui pot fi folosite atat frunzele cat si semintele.

 

https://www.sanatatesistaredebine.ro/boli-si-afectiuni-18/ceaiuri-pe-care-trebuie-sa-le-beti-atunci-cand-sunteti-constipati-3101.html

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Norica Nicolai: UE chiar e un colos cu picioare de lut; Prăbușirea spirituală a omenirii: De la vaccinuri la totalitarism; Rudolf Steiner -Influenta nutritiei asupra vietii omului si… O epopee a spiritului; Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane; Armele electromagnetice şi drepturile omului (II),de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton; Oamenii de ştiinţă şi-au propus să transforme fiinţa umană într-un cyborg? Cuvîntare rostită la consfătuirea pe ţară a comitetelor pentru educaţie politică ale secţiilor guberniale şi judeţene de învăţămînt; De la comunismul capitalist la capitalismul comunist; Comunism și capitalism; Ce crede Yahuwah despre Masturbare? Ca si celelalte  bogatii ale tuturora- furate  de ciocoii noi…Cum a ajuns Hotelul Tineretului comunist de la BTT în proprietatea senatorului Felix Stroe, șeful PSD Constanța;Studiu devastator pentru SUA. Tinerii americani iubesc comunismul. „Marxismul nu atacă libertatea omului”; «Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid; SOEREN KERN, american specialist în geopolitică, ne vorbește despre… «Emiratele Unite ale Europei de vest». Dezvăluiri bulversante! Islamizarea Occidentului. Teama de integrare; Secretarul particular al Papei avertizeaza cu privire la islamizarea Occidentului; Masacrul de la Otopeni – evidențele spulberă teoria erorii și demonstrează crima cu premeditare; Cum s-au împușcat între ei militarii la Otopeni, după ce Iliescu a spus că teroriștii trag în oameni. „Un regiment a tras jumătate de milion de cartușe”; Oroarea de la Otopeni: Mărturiile tulburătoare ale celor care au scăpat cu viată ca prin minune; (Teatru ieftin de  la iezuitii iliescieny…) Judecata în Dosarul Revoluției poate să înceapă, după 33 de ani; Dosarul Revoluției: cronologia unei rușini judiciare;

Un rechizitoriu securisto-pompieristic al Revoluției Române (I); De neuitat… “Lagărele Ilfovului” | Percheziţii DNA la AJPIS Ilfov şi acasă la funcţionari publici; Nocturne cu Gabriel Liiceanu (@TVR1); Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“; Antologia ruşinii. Scriitori ieşeni care au publicat ode „neruşinate” închinate cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu; Solicitarea României pentru Moscova, după ce încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul țării noastre; „Intelectualii şi regimul comunist. Istoriile unei relaţii”, Polirom, 2009;  Manual de osanale pentru tovarasul Nicolae Ceausescu; Intelectualii și regimul comunist: istoriile unei relații; Vladimir Tismaneanu; Putin, Marea Minciună și Diavolul in Istorie;33 de motive pentru care merită să citeşti „Partea nevăzută decide totul”; Propaganda comunistă în România 1948-1953; Antologia ruşinii după Virgil Ierunca… Comunistii din America iar ii depasesc pe cei din Romania… Un nou record mondial la producția de porumb: 39,14 tone la hectar; Marxismul în America; Turiștii sovietici de la Revoluție „au așteptat un ordin care n-a mai venit“; Decembrie 1989: lovitura de stat și revoluția; Teroriștii” din Decembrie 1989 erau militari sovietici! O carte care va schimba istoria Revoluției Române; Teroriștii” din Decembrie 1989 erau militari sovietici! O carte care va schimba istoria Revoluției Române; Alo, Moscova? (III) Ce i-au cerut Ceaușescu și Iliescu lui Gorbaciov și ce au primit; Cum salvăm jurnalismul? MISTERELE DIN DOSARUL REVOLUȚIEI. Cum a „tranșat” Parchetul General intervenția serviciilor secrete străine în Decembrie ’89, diversiunea TVR și implicarea lui Ion Iliescu; Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989. Documentele privind activitățile Securității în Decembrie 1989; REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. IMPACTUL ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE ; CER SI PAMANT ROMANESC- 17 decembrie 1989: A inceput masacrul de la Timișoara; Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană? Prezentarea lui Viktor Orbán la conferința „Liberi de treizeci de ani”; În primul an de la integrare România a dat Uniunii Europene mai mulţi bani decît a primit;

Generalul Radu Theodoru despre “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea.Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu; Ultima reverență în fața Regelui meu; (Prin arest la domiciliu!)Dumitru Buzatu, trimis în judecată. Fostul baron PSD e de 3 luni în arest, după flagrantul cu șpaga de 1,2 milioane lei; Memorialul Durerii: „Bandiţii” arestaţi de pe băncile şcolii- Lotul tinerilor din Beiuş (Arhiva TVR); Presa liberă moare, dar nu cade prizonieră; Câinele de pază al democrației și păduchii lui acoperiți; Animale bolnave, scriitori cârpaci;Vrem corupție ca în Germania; Cum ar fi arătat România dacă Ion Rațiu ar fi câștigat alegerile? Povestea lordului cu papion care n-a mâncat salam cu soia; Corneliu Coposu, alungat de Silviu Brucan de la poarta televiziunii în 1989: „Oricine, dar ăsta nu!“ Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare | Audio Dan Bercian… Ungaria amenință Bulgaria că-i va bloca aderarea la Schengen dacă nu abrogă taxa pe gazul rusesc: „Ne vom opune prin veto”; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Imagini fierbinți în Senatul SUA! Doi bărbați au fost surprinși în scene intime, într-o sală de audieri; Promisiunea făcută de Putin în primul discurs electoral. Ce are de gând să facă din Rusia. „Altfel, țara nu va mai exista”; Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș’; Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2; Profesioniştii cu Octav Bjoza (@TVR1);

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

Profesioniştii cu Octav Bjoza (@TVR1)

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Si pentru asta muncim/rasplatim cu pensii speciale….

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Cine îl protejează pe Iliescu? Masacrul de la Revoluție. Invitați Gen. Dan Voinea şi Teodor Mărieș

 

 

 

Promisiunea făcută de Putin în primul discurs electoral. Ce are de gând să facă din Rusia. „Altfel, țara nu va mai exista”

 

 

Vladimir Putin a promis că va face din Rusia o „putere suverană”, în timpul unei alocuţiuni adresate, duminică, partidului de guvernământ, primul său discurs de campanie înainte de alegerile prezidenţiale din martie 2024.

 

autor

PAUL TECUCEANU

 

„Rusia va fi o putere suverană şi autosuficientă, altfel nu va mai exista deloc”, a declarat Putin în faţa înalţilor oficiali ai partidului Rusia Unită, care s-au reunit într-un congres pentru a-i susţine candidatura.

 

„Rusia nu poate, ca unele ţări, să renunţe la suveranitatea sa în schimbul câtorva cârnaţi şi să devină satelitul cuiva”, a spus liderul de la Kremlin, într-o aparentă referire la Ucraina.

 

Acuzând Occidentul că urmăreşte „să obţină prăbuşirea economiei şi sferei sociale ruse”, liderul de la Kremlin a cerut „forţelor patriotice” ale ţării să-şi unească eforturile în faţa „sarcinilor istorice” pe care le are Moscova, informează AFP, citată de Agerpres.

 

„Împreună cu tot poporul rus, să apărăm suveranitatea, libertatea, securitatea Rusiei, tot ceea ce ne este drag, istoria noastră, cultura noastră, valorile şi tradiţiile noastre”, a declarat liderul de la Kremlin.

 

CITEȘTE ȘI

Biden, despre Putin: ”Cine se crede, pentru numele lui Dumnezeu?”

Putin îl contrazice pe Biden. Ce spune liderul de la Kremlin despre un posibil război între Rusia și NATO

 

Putin a avertizat că vor exista „probleme” cu o țară vecină, membră NATO

Vladimir Putin, a cărui ţară este vizată de o serie de sancţiuni occidentale şi care şi-a trimis soldaţii să atace Ucraina în 2022, şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a candida pentru a cincea oară la alegerile prezidenţiale, care vor avea loc în martie 2024.

 

Realegerea sa este certă, orice opoziţie reală fiind eradicată metodic în Rusia în ultimii ani.

 

Promisiunea lui Medvedev pentru Vladimir Putin

Şeful Rusiei Unite, fostul preşedinte Dmitri Medvedev, l-a asigurat, duminică, de faptul că partidul său „va face totul” pentru a sprijini candidatura lui Vladimir Putin.

 

El a salutat faptul că Rusia a fost „capabilă să reziste presiunii colosale” din partea Occidentului. „Răspunsul la acţiunile adversarilor noştri au fost rezistenţa şi unitatea societăţii ruse”, a spus el.

 

Potrivit fostului preşedinte, o victorie a lui Vladimir Putin în martie 2024 îi va permite „în sfârşit să se impună asupra forţelor care ameninţă securitatea şi suveranitatea” ţării.

 

Sursa: Agerpres

 

https://stirileprotv.ro/stiri/international/promisiunea-facuta-de-putin-in-primul-discurs-electoral-ce-are-de-gand-sa-faca-din-rusia-altfel-tara-nu-va-mai-exista.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Imagini fierbinți în Senatul SUA! Doi bărbați au fost surprinși în scene intime, într-o sală de audieri

 

 

Autor: Remus Vlad, Redactor

  

 

Un angajat din rândul personalului Senatului SUA, acuzat că s-a filmat făcând sex cu un bărbat într-o celebră sală de audieri a Congresului, ameninţă cu acţiuni în justiţie după ce a fost concediat, relatează The Guardian şi CNN, potrivit news.ro.

 

 

Imaginile explicite, publicate vineri de The Daily Caller, arată doi bărbaţi făcând sex în ceea ce pare a fi Camera 216, Camera Judiciară a Congresului.

 

 

Aidan Maese-Czeropski, un consilier al senatorului Ben Cardin din Maryland, a fost citat pe scară largă pe reţelele sociale ca fiind unul dintre bărbaţii din imagini. Biroul senatorului Cardin a declarat pentru Politico că „Aidan Maese-Czeropski nu mai este angajat al Senatului Statelor Unite”.

 

 

 

La rândul său, Poliţia Capitoliului a declarat că este la curent cu acest caz şi că desfăşoară o anchetă

Camera de audieri în care care a fost făcută filmarea are caracteristici istorice importante. Ea a găzduit audieri ale Comisiei 9/11, iar James Comey, fostul director al FBI, a depus acolo mărturie despre Donald Trump în 2017. Tot acolo, Tom Daschle, pe atunci liderul majorităţii din Senat, a primit o scrisoare care conţinea antrax, în octombrie 2001, imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, iar această sală a fost cea în care judecătoarea Curţii Supreme Sonia Sotomayor a devenit prima latino-americană care a participat la audierile de nominalizare pentru cea mai înaltă instanţă a ţării.

 

Într-un mesaj postat pe LinkedIn, angajatul incriminat, Aidan Maese-Czeropski, nu a abordat direct subiectul videoclipului, dar spune că trece printr-o perioadă dificilă. „Deşi unele dintre acţiunile mele din trecut au arătat o lipsă de raţiune, îmi iubesc slujba şi nu aş da niciodată dovadă de lipsă de respect faţă de locul de muncă”, a scris el. „Orice încercare de a caracteriza acţiunile mele altfel este fabricată şi îmi voi explora opţiunile legale în această chestiune”, transmite Aidan Maese-Czeropski.

 

În postarea sa de pe LinkedIn, Maese-Czeropski răspunde, de asemenea, la o acuzaţie fără legătură cu scandalul în sine, potrivit căreia l-ar fi jignit miercuri pe congresmanul Max Miller la Capitol Hill. Miller, care este evreu, vorbea cu un reporter când un membru al personalului l-ar fi tulburat strigând „Free Palestine”.

 

„În ceea ce priveşte acuzaţiile referitoare la congresmanul Max Miller, nu l-am văzut niciodată pe congresman şi nu am avut nici ocazia, nici motivul de a ţipa la el sau de a-l înfrunta”, a declarat Aidan Maese-Czeropski.

 

Senatorul Ben Cardin, pentru care lucra Aidan Maese-Czeropski, prezidează Comisia pentru relaţii externe a Senatului. Biroul său a declarat vineri pentru Washington Examiner: „Am analizat relatările din mass-media. Deoarece este o problemă de personal şi este în curs de examinare, nu vom face alte comentarii în acest moment”.

 

Când CNN a luat, la rândul său, legătura cu biroul lui Ben Cardin, a fost direcţionat către declaraţia postată de Aidan Maese-Czeropski pe LinkedIn. Ulterior, biroul lui Cardin a emis o declaraţie prin care a anunţat că Maese-Czeropski „nu mai este angajat al Senatului SUA”.

 

CNN l-a contactat pe Maese-Czeropski şi nu a primit un răspuns. De asemenea, CNN a contactat Poliţia Capitoliului SUA, care a declarat că „nu poate confirma detalii cu privire la persoanele din videoclip”, dar „este la curent şi analizează această chestiune”.

CNN a contactat şi biroul liderului majorităţii din Senat, Chuck Schumer, dar nu a primit nici un răspuns.

 

https://www.stiripesurse.ro/imagini-fierbinti-in-senatul-sua–doi-barbati-au-fost-surprinsi-in-scene-intime-intr-o-sala-de-audieri—video_3174003.html

 

 

 

//////////////////////////////

 

 

 

 

Corvin Lupu despre desfășurarea efectivă a Loviturii de Stat din decembrie 1989 – partea 2

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

Si pentru asta muncim/rasplatim cu pensii speciale…. https://www.youtube.com/watch?v=W4q3RXR7va8

 

/////////////////////////////////

 

 

 

Ungaria amenință Bulgaria că-i va bloca aderarea la Schengen dacă nu abrogă taxa pe gazul rusesc: „Ne vom opune prin veto”

 

 

 

Ungaria se va opune prin veto aderării Bulgariei la spaţiul Schengen dacă guvernul de la Sofia nu abrogă noua taxă pe tranzitul gazului rusesc, a transmis, sâmbătă, Ministerul maghiar  de Externe.

 

 

autor

PAUL TECUCEANU

 

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a transmis guvernului de la Sofia, prin intermediul unui comunicat, că Budapesta va bloca prin veto aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen dacă respectiva taxă percepută asupra principalei surse de aprovizionare cu gaz a maghiarilor rămâne în vigoare, notează Agerpres, care citează Reuters.

 

„Dacă ei pun în pericol pentru mult timp securitatea aprovizionării Ungariei cu energie, atunci noi vom opune veto intării lor în Schengen”, a avertizat şeful diplomaţiei ungare.

 

Noul guvern bulgar, care este condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov a impus în luna octombrie o taxă de 20 de leva (10 euro) pe fiecare megawatt oră de gaz rusesc, pentru a diminua veniturile Rusiei în contextul războiului din Ucraina, deşi nu a existat la nivelul UE vreo decizie pentru impunerea unei asemenea taxe.

 

Ungaria consideră această nouă taxă ilegală şi nejustificată şi a cerut Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie împotriva Bulgariei, ceea ce nu s-a întâmplat. Serbia şi Macedonia de Nord au protestat la rândul lor faţă de impunerea acestei taxe de către Bulgaria.

 

CITEȘTE ȘI

bulgaria schengen

Răsturnare de situație în Schengen. Țara care nu se mai opune aderării Bulgariei „în zona de liberă circulație”

 

Replica șefului AUR, după ce Ciolacu l-a amenințat cu dezvăluiri dacă îi mai atacă familia

Ungaria, ţară lipsită de ieşire la mare şi deci cu posibilităţi limitate de a se aproviziona cu gaze naturale lichefiate (GNL), este în continuare dependentă de gazul importat din Rusia. Gazul rusesc care tranzitează Bulgaria către Ungaria şi Serbia vine dinspre Turcia prin conducta TurkStream.

 

Premierul bulgar, care a motivat taxa impusă tranzitului rusesc prin creşterea veniturilor la bugetul de stat şi a susţinut că această taxă ar „echilibra” piaţa, a declarat săptămâna aceasta că Ungaria i-a trimis prin canale diplomatice semnale că ar putea bloca aderarea Bulgariei la Schengen şi a promis că o va abroga.

 

Sursa: Agerpres

https://stirileprotv.ro/stiri/international/ungaria-ameninta-bulgaria-ca-i-va-bloca-aderarea-la-schengen-daca-nu-abroga-taxa-pe-gazul-rusesc-ne-vom-opune-prin-veto.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

 

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Richard Wurmbrand – 100 de Meditatii din inchisoare | Audio Dan Bercian

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Corneliu Coposu, alungat de Silviu Brucan de la poarta televiziunii în 1989: „Oricine, dar ăsta nu!“

 

 

Mariana Iancu

 

 

 

Ion Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu“, a dezvăluit de ce nu a apărut Seniorul în Studioul 4 al Televiziunii Române în zilele Revoluției.

 

 

În ziua de 22 decembrie 1989, Corneliu Coposu a mers la Televiziunea Română pentru a citi un mesaj. Ajuns la intrarea de pe strada Pangratti, a scris pe un bilețel cine este și a rugat ofițerul de la poartă să-l transmită în Studioul 4 de unde se făceau transmisiile în direct. Bilețelul pe care era scris „Corneliu Coposu, fost secretar particular și politic al lui Iuliu Maniu“ a ajuns în mâinile lui Silviu Brucan, care, citind cele scrise a albit instantaneu, așa cum a povestit ulterior Ion Caramitru și a răcnit la ofițer: „Oricine, dar ăsta nu!“.

 

Cei doi se cunoșteau de mult timp. Brucan fusese cel care, în 1949, în ziarul „Scânteia“, i-a cerut condamnarea la moarte țărănistului.

 

 

Mesajul pe care marele om politic Corneliu Coposu voia să-l transmită țării conținea cuvinte de mulțumire celor care au făcut România liberă și, la final, spunea cine aste el. 

 

„Români, Dumnezeu este cu noi. Să păstrăm o clipă de tăcere pioasă în memoria celor care și-au vărsat sângele pentru libertatea care începe astăzi și pentru noi“, începea el.

 

Mesajul se încheia astfel: „Cel care vă vorbește a înfruntat pușcăriile comuniste vreme de 17 ani și a fost târât în hrubele Securității de 184 de ori în ultimii ani de dictatură, numai pentru vina de a fi fost secretar adjunct al Partidului românesc condus de Iuliu Maniu, scos în afara legii în 1947“.

 

Secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc, Corneliu Coposu a fost arestat la 14 iulie 1947. În mai 1950, după trei ani de la momentul arestării, printr-o decizie a MAI, pe baza Decretului 6/1950, a primit o condamnare de 24 luni, majorată apoi cu încă 24 luni.

 

Abia după şapte ani de detenţie a fost judecat şi condamnat de către Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

 

Corneliu Coposu a trecut prin închisorile şi lagărele de muncă: MAI Bucureşti, Malmaison, Piteşti, Văcăreşti, Craiova, Jilava, Capu Midia, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, Rahova, Gherla, Aiud, Râmnicu-Sărat. În iulie 1962, la expirarea pedepsei, i s-a stabilit domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în localitatea Rubla, până în 1964.

 

 Citește și: Ion Andrei Gherasim, şeful de cabinet al lui Corneliu Coposu: „Minerii au distrus casa Seniorului. Şi-au făcut nevoile în ea“

 Citește și: Femei în închisorile comuniste. Destinul tragic al lui Arlette Coposu, soţia Seniorului, închisă pentru spionaj şi care a murit la scurt timp după eliberare

 Citește și: 95 de ani de la crearea Partidului Naţional Ţărănesc. Soarta formaţiunii politice care i-a dat pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu

 

 

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/corneliu-coposu-alungat-de-silviu-brucan-de-la-2229918.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum ar fi arătat România dacă Ion Rațiu ar fi câștigat alegerile? Povestea lordului cu papion care n-a mâncat salam cu soia

 

Mariana Iancu

 

 

Imediat după Revoluție, când românii învățau ce înseamnă cuvântul „libertate“, cu papion la gât, cu un zâmbet blând în colţul gurii, în iarna anului 1990 se reîntorcea în România, după o pribegie de jumătate de secol, Ion Raţiu.

 

 

Ce-ar fi fost dacă Ion Rațiu ar fi câștigat alegerile în 1990? Este întrebarea pe care românii și-au pus-o de peste trei decenii.

 

Ion Andrei Gherasim, președintele Fundației „Corneliu Coposu“, spune că întrebarea cum ar fi arătat România dacă Ion Rațiu a câștigat alegerile este la fel ca întrebarea „Cum ar fi fost dacă pe 22 decembrie 1989, în balconul de la CC era Regele Mihai și nu Ion Iliescu?“. „Atunci, spune Ion Andrei Gherasim, aș fi răspuns: «Cu siguranță, altfel!». Acum, după 33 de ani, răspund: «În contextul de atunci, imposibil să fi câștigat altcineva decât inculpatul Ion Iliescu»“.

 

 

Un răspuns a dat și Elisabeth Raţiu, soția lui: „O Românie cu Ion Raţiu preşedinte ar fi fost cu siguranţă mai prosperă, pentru că ar fi fost o ţară în care oamenii ar fi fost încurajaţi să fie responsabili pentru ei înşişi şi pentru problemele importante, mai degrabă decât să aştepte să primească soluţiii de la alţii şi să devină frustraţi pentru că soluţiile respective întârzie să apară. Chiar cred că Ion Raţiu avea inspiraţia şi energia să conducă politica României. Dar dacă România, după 45 de ani de comunism, ar fi fost pregătită să lucreze cu el, în cazul în care ar fi câştigat, aceasta este o altă întrebare“.

 

Pribeag jumătate de secol

Lordul Ion Rațiu a candidat la cea mai înaltă funcție în stat, la 20 mai 1990. După o campanie furibundă a FSN-ului, când i s-a reproșat că nu a trăit în România comunistă și nu a mâncat salam cu soia și acum a venit doar să se îmbogățească, Ion Iliescu a câștigat detașat, fiind votat de peste 12 milioane de români. Ion Rațiu a obținut peste 600.000 de voturi. Pe locul doi s-a clasat liberalul Radu Câmpeanu cu 1,5 milioane de voturi.

 

Ion Rațiu Arhivă personală Nicolae Rațiu

Ion Rațiu Arhivă personală Nicolae Rațiu

 

Refuzul lui Ion Iliescu

Știa cu cine luptă Ion Rațiu. Fiul lui, Nicolae Rațiu, a povestit pentru Adevărul: „Când a auzit prima dată că vor fi alegeri libere, tatăl meu credea cu sinceritate că partidele necomuniste vor câştiga şi deşi continua să creadă în acest lucru sunt sigur că această credinţă a tatălui meu devenise mai nesigură, deşi nu a recunoscut niciodată asta în mod public. Intenţia sa era să fie ales membru al Parlamentului pentru Turda, dar PNŢ i-a cerut să fie candidatul lor la alegerile prezidenţiale, propunere pe care a acceptat-o cu bucurie. Tatăl meu era optimist, dar şi realist şi a încercat să facă tot ce era posibil pentru a face posibilă o câştigare a alegerilor. A cerut permisiunea să înfiinţeze un post TV pentru care găsise finanţare, precum şi un radio. Cererile, pe care le-a formulat în numele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, au ajuns la Ion Iliescu şi au fost returnate cu un ferm «NU! Echipamentul trebuie să fie donat Statului!», cu scrisul de mână al lui Iliescu“.

 

Campania electorală în afara Bucureştiului a fost virtual imposibilă, ăși amintește Nicolae Rațiu. „Cu toate acestea, tatăl meu s-a descurcat foarte bine şi a fost bine primit la Timişoara şi Constanţa. Însă, când Ion Raţiu a mers la Buzău era o mare mulţime adunată cu bâte, sticle şi bare de oţel. A fost asediat în secţia de poliţie de mulţimea care îi cerea capul. În cele din urmă, tata a fost scos şi ascuns pe podeaua Ambulanţei. Oamenii care îl însoţeau erau îngroziţi, fiind convinşi că mulţimea îl va linşa. Însă, tata nu era speriat, era calm şi spunea: «Dacă mi-a sosit ceasul, sunt gata». După acest episod nu l-am mai lăsat pe tata să meargă pe undeva fără vreo echipă a unei televiziuni străine ca să îl însoţească pentru protecţie, dar bineînţeles că acest lucru nu a fost mereu posibil, aşa că acea campanie a fost ciuntită“.

 

Cum faci o mică avere în România? „Începe cu o afacere mare!”

În legătură cu acuzațiile aduse, acelea că nu a mâncat salam cu soia, fiul său povestește: „Tatăl meu a declarat în repetate rânduri că avea un adânc respect pentru cei care au suferit în închisori şi care au suferit în comunism. Tatăl meu nu a negat că a avut o viaţă bună în Vest, dar a muncit extrem de mult şi din banii pe care îi făcea a înfiinţat ziare româneşti şi organizaţiile „Asociaţia Româno-Britanică“ şi apoi „Uniunea Mondială a Românilor Liberi“. A venit în România pentru a candida la alegeri, pentru a fonda un ziar independent, „Cotidianul“, şi să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a instala o democraţia parlamentară liberă şi democratică. Atât a fost. Nu a făcut vreo afacere în cei zece ani petrecuţi în România, cu excepţia importării presei rotative pentru a tipări ziarul. Gluma familiei sale despre „afacerea“ sa în România era: „Cum faci o mică avere în România? Răspuns: «Începe cu o afacere mare!»”

 

 

Cum a fost răpit Ion Raţiu de minerii furioşi

Nicolae Raţiu a pus la dispoziția cotidianului Adevărul un fragment din jurnalul tatălui său în care acesta povesteşte momentele terifiante în care şi-a văzut casa vandalizată de mineri, cum a fost luat prizonier şi cum a scăpat ca prin minune.   

 

Peste 5.000 de mineri au fost aduşi la Bucureşti de către cei care au acaparat puterea în ianuarie 1990 pentru a manifesta împotriva mitingului organizat de cele trei partide istorice, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat , care cereau ca, cel puţin pe durata campaniei electorale, Frontul Salvării Naţionale, care venea în concurenţă alături de celelalte partide, să lase conducerea statului pe mâna unor tehnicieni independenţi şi neutri, pentru că nu poţi să fii în acelaşi timp şi guvernant, şi legiferator, şi concurent în campania electorală. Aşa se face că manifestaţia anti-FSN pentru alegeri libere şi corecte a fost deturnată de cei care deţineau puterea la acea vreme, fiind aduşi în piaţă oameni înarmaţi cu răngi, topoare şi mergându-se până acolo încât vocile puterii au cerut condamnarea la moarte a celor care subminau noua ordine politică. Din piaţă, minerii au ajuns la casele liderilor politici.

 

 Citește și: Nicolae Raţiu, despre alegerile din 26 mai: „A fost nevoie de două generaţii pentru a scăpa de vechea mentalitate“

„Trebuie să luptăm pentru democraţie“

Situaţia s-a repetat în vară. Locuinţa lui Ion Raţiu a fost vandalizată la a doua mineriadă, din iunie 1990. Episodul incredibil este povestit de Ion Raţiu în jurnalul său. Iată ce nota el la data de 15 iunie: „Am ajuns la Opran la (Câmpulung Muscel) acasă pe la 3 p.m. La telefon, nevasta ambasadorului Atkinson (UK Ambassador) îmi confirmă că Elisabeth (Raţiu) tocmai plecase spre aeroport. «La vreo 10 minute după plecarea voastră, au sosit minerii. Au intrat, peste gard, în grădină. Au stat mult acolo», mi-a spus Veronica (Atkinson). Vorbesc apoi la telefon cu Petre Roman. Tipografia nu a fost distrusă îi spun. «Am trimis pază pentru casă. Doar suntem vecini», mi-a zis primul ministru. Mă întorc atunci, acum, şi ne vedem, mâine, în Parlament, a fost reacţia mea. Conversaţie foarte plăcută, foarte civilizată. Când l-am asigurat că niciodată nu i-am susţinut, că nu le-am dat nici un leu manifestanţilor din Piaţa Universităţii, reacţia lui Roman a fost pozitivă: «Mă bucur că-mi declaraţi acest lucru. Băiatul (Nicolae) dumneavoastră a declarat că aţi fost ridicat de la domiciliu şi dus la o destinaţie necunoscută şi că tipografia a fost distrusă. N-am fost deloc în legătură cu el» Nefiind în stare să mă găsească, căci numai el poate să ne telefoneze, noi nu, e clar că din îngrijorare a spus ce a spus. Dar din bună credinţă. De asta sunt sigur, a fost reacţia mea. I-am promis că voi ţine seama de asigurările ce-mi dă, în ce voi spune presei la prima ocazie“. 

 

 

Apoi, nota Ion Raţiu, a fost sunat de Mihai Leu, care i-a spus că minerii „au distrus totul“. Cu toţii s-au întrebat ce este de făcut. „Înclinau să stăm acolo, la Câmpulung, cel puţin peste noapte. M-am gândit să merg direct la Cluj, căci între timp se anunţase că Parlamentul se întruneşte abia luni dimineaţă şi eu trebuia să fiu la Cluj, pentru sfinţirea episcopului greco-catolic Henţiu, duminică dimineaţă. S-a sugerat, de asemenea, să mergem la Timişoara. Acolo vom fi în siguranţă. De acolo putem trece, clandestin, frontiera, la nevoie. Am respins ultima sugestie. Dacă noi, românii, liderii, nu îndrăznim, cum s-o facă poporul? Trebuie să luptăm pentru democraţie. Cu orice risc. Am decis, deci. Ne întoarcem acum, le-am zis“.

„Criminalule“, i-au strigat minerii

Avea să regrete decizia la scurt timp. Noaptea, târziu, când au ajuns acasă, în faţa casei se aflau „doi indivizi, cu pistol la brâu. N-au vrut să intre în casă, deşi i-am invitat insistent. Jalnic. Vandalism pur. Tot discutam dacă să dorm sau nu în casă şi vine Rodean (Managerul Tipografiei). Ne-au înconjurat din toate părţile (minerii). Au început să escaladeze gardul spre grădină. Ne-am refugiat pe acoperişul bucătăriei ca să ieşim prin spate. Intraseră. Strigăte. Dragoş Şerban (secretarul lui Ion Raţiu) cu o rangă de fier în mână, s-a repezit spre vreo cinci mineri, tăind aerul. Aşa s-au retras. Dragoş a tras zăvorul spre curtea casei. Bătălie mare, strigăte. Rodean sare, Sandu Pobereznic (asistentul lui Ion Raţiu) sare. Eu rămân pe acoperiş. Îi prind pe toţi. Pe Mihai Leu (angajat al lui Ion Raţiu) l-au prins în casă, căci el nu a îndrăznit să iasă pe fereastra de la etaj, ca să ajungă pe acoperişul unde ne refugiasem. Rămas singur, m-am întins în umbra casei. Poate nu mă găsesc, mi-am zis. Dar asta nu se poate, tot eu mi-am dat răspunsul. Pentru mine au venit, nu pentru ai mei. Nu voia mea, ci voia Ta să fie, Doamne, mi-am repetat nemuritoarea frază de acceptare a puterii divine, a sorţii. Bineînţeles, m-au găsit. «Criminalule»… etc…“, mi s-au adresat, strigând. Aveau tot felul de „arme“: sârmă împletită, cabluri, ciomege. Nu sunt criminal. Uitaţi-vă la mine. Arăt eu a criminal?

 

 Citește și: Corneliu Coposu, alungat de Silviu Brucan de la poarta televiziunii în 1989: „Oricine, dar ăsta nu!“

«Nu-l lovi», a spus unul dintre ei, când un altul era să mă plesnească. Eram calm. Dacă mi-a venit ceasul, aşa să fie. M-au ajutat să cobor“, retrăia el clipele groaznice. 

 

„«Încet, încet». «Da, sunt cam bătrân», le-am zis. «Ia mai las-o», a vociferat unul dintre ei.

 

 

M-au trecut din mână în mână. De două ori, până am ajuns la pământ. Erau încântaţi. Jubilau. M-au prins. Afară, în stradă, mulţi. I-am văzut şi pe ceilalţi. Pe Dragoş, Sandu, Mihai ‒ el era cu mult înainte, fiind capturat primul ‒ pe Rodean. Nu m-au lovit. M-au busculat. Când am sosit în stradă, unde erau parcate camioanele minerilor, m-au tras ba într-o parte, ba în alta. Senatorul Dan Iosif a insistat: «Trebuie să-l duc la Guvern». Minerii erau decişi să mă ducă cu ei, la Târgu Jiu. Să mă judece acolo. Sau să mă căsăpească pe drum“.

 

«Eu am instrucţiunile mele. Lasă-mă! Trebuie să-l duc la Guvern». Au căzut de acord, în învălmăşeală. Doi mineri s-au suit cu noi trei, în aceeaşi maşină, unul în poalele celuilalt, la dreapta mea. Au vorbit tot timpul. Erau băuţi. Nu mai descriu celelalte amănunte. Cazimir Ionescu, unsuros şi fals, ca de obicei. «Noi regretăm cele întâmplate. Dar pe mineri nu-i poţi opri. Ei au venit spontan la Bucureşti».  

În timp ce erau la Guvern, după un timp, lui Ion Raţiu i s-a spus că Michael Atkinson, ambasadorul Marii Britanii, a cerut să vorbească cu el la telefon. După ce i s-a permis să ia legătura cu el, diplomatul i-a spus că despre situaţia sa a fost înştiinţat şi Sergiu Celac, care atunci era ambasadorul României la Londra. Nu se ştie cum s-au derulat tratativele. Cert este faptul că după trei-patru ore, Ion Raţiu a fost eliberat. „Am fost duşi acasă, Dragoş şi cu mine, pe la 1.00 dimineaţa. Am stat mult de vorbă pe Strada Primăverii. Noi venisem în două maşini de la Guvern, din Piaţa Victoriei. Pe Primăverii am găsit o altă maşină de Poliţie care patrula cartierul. Toţi cu talkie-walkie. Minerii puteau să se întoarcă oricând. Erau peste tot. Nimeni nu-i mai putea controla“, încheie el. 

 

 Citește și: Destinul lui Iuliu Maniu, făuritorul Marii Uniri, ucis de comuniști. Pe actul de deces, marele om politic apare „fără ocupaţie“

 

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cum-ar-fi-aratat-romania-daca-ion-ratiu-ar-fi-2235170.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Vrem corupție ca în Germania 

 

 

Despre mica corupție și mândria de a fi român, despre viața pe ultima turnantă și alte lucruri (ne)plăcute din minunata lume în care trăim.

 

Casa de Rocas și Casa de Orania, pe prag la moșie

 

*săptămâna scurtă de dinainte de luna cadourilor

 

Săptămâna asta a fost de fapt trei zile în care am amânat tot felul de lucruri pentru săptămâna viitoare. Alții au amânat, eu doar am plătit pentru ele. Voiam să trimit înapoi un fierăstrău electric defect, pe care îl luasem de la emag, ca să tai crengi cu el, dar curierul nu a venit să-l ia în termenul promis la retur, așa că a trebuit să mă conversez cu un robot și un om de la emag ca să primesc un email în care mi-au zis că o să-mi trimită alt email de îndată ce vor avea un răspuns de la firma de curierat. Probabil după minivacanță o să vină.

 

Am comandat și niște pavele de ciment ca să le punem prin curte, acum că e pământul moale și se vor afunda singure fără să fie nevoie de altă muncă pentru asta. Cele mai ieftine le-am găsit tocmai la Cluj, dar cu drum cu tot costă cât cele mai scumpe de la unii (companie mare) de pe lângă București, care nici măcar nu au răspuns la comanda trimisă pe email. Mă rog, dacă ardelenii au răspuns mai rapid și au zis că trimit marfa a doua zi după ce fac plata, le-am plătit marți și mă așteptam să vină miercuri. Bineînțeles că n-au venit. Probabil tot după minivacanță or veni și astea. Oricum, nici prea dornică nu sunt să descărcăm aproape o tonă de pavaj, căci ăsta e celălalt cost pe care îl implică comanda asta.

 

Nu vă mai zic de cardul de energie al mamei, că nici cu ăla n-am rezolvat, deși mi-a promis și primăria că face o anchetă socială și am depus și actele doveditoare, pentru a treia oară, de data asta direct la Poștă, unde am găsit „pe cineva din sistem”. Au trecut mai bine de două săptămâni de atunci și nimic, niciun răspuns.  Mama e convinsă că nici nu se va mai rezolva, căci din ianuarie cică le mărește Ciolacu pensia și atunci o să depășească pe bune cei 2.000 de lei venit.\

Până atunci mama a intrat în faza aia în care nu numai că vorbește despre moarte, dar mă și pune să învăț câte ceva din tainele gospodăriei pe care mereu le-am refuzat cu iluzia că eu nu voi face niciodată asta. Se dovedește nu numai că fac, dar până la urmă nici nu mi se pare atât de complicat sau enervat cum credeam în tinerețe. Anul ăsta am pus singură varză la murat, gogonele și castraveți din propria recoltă. Varza tocmai am testat-o acum, de Ziua națională, când am făcut o fasole și s-a asortat de minune cu o salată de varză acră din beci.

 

Mama mi-a zis că vrea să-mi predea și rețeta de sarmale, deci să fac cumva în săptămâna de dinainte de Crăciun să fiu cu ea când le face. De fapt să le facem împreună. Și mai e și cozonacul, de care eu nu sunt așa atrasă, dar este domnul inginer, așa că mă gândesc să facem o sesiune de training cu doi ucenici – eu pe sarmale și el pe cozonac, cu chestionar de feedback la final, cu tot tacâmul 🙂 Să vedem ce iese.

 

*viața asta care nu se mai termină

 

Marți mama împlinește 82 de ani. Am fost săptămâna asta la diabetolog, la vizita trimestrială, și am avut din nou discuția aia inutilă despre de ce nu vrea să facă niște analize mai aprofundate ca să vedem de ce îi iese o anemie la analizele uzuale de sânge. Zice că a trăit destul și că nu vrea să se chinuie cu niște analize invazive ca să afle cine știe ce. Oricum trebuie să moară, i-a zis și doctoriței. Femeia s-a uitat în fișă, i-a văzut vârsta și a zis:

 

– Mda, ce să zic, aveți dreptate, dar numai Dumnezeu decide când anume, nu putem noi.

 

Pe drumul spre casă i-am zis și eu că o înțeleg, să nu se simtă prost, mai ales că mi-a rămas în minte vizita de acum șase ani la azil, la domnul T, și i-am amintit și ei ce a spus el atunci: Dacă am putea muri atunci când ni se termină puterile… dacă am vrea să murim atunci când nu mai putem, dar ne agățăm de fiecare zi și pe negândite ajungem aici. N-a zis nimic, nu știu dacă-și amintește că atunci mi-a zis că nu prea mai e viață aia de la azil, în schimb acum îmi zice mereu că dacă nu va mai putea să se descurce singură mai bine s-o duc la azil. E o decizie grea și pentru ea, dar pentru mine e și mai și, pentru că pur și simplu n-aș putea să fiu împăcată cu asta. Așa că sperăm amândouă să nu fie cazul. Cu o moarte fulgerătoare toți visăm să trecem dincolo. Dar eu nu sunt încă OK nici cu moartea ei, nu cred că putem fi vreodată pregătiți pentru asta, indiferent câți ani ar avea. Și pentru ea sentimentele sunt împărțite. Pe de-o parte o sperie ideea unei boli fatale – jumătate din refuzul de a face analize vine din frica de cancer. Și-ar mai dori să trăiască, dar a ajuns la etapa aia în care viața devine mai degrabă un chin, când te lasă pe rând dinții, vederea, picioarele, puterea. Te agăți de fiecare zi și de micile obiceiuri, căci bucurii nu prea mai sunt, și îți dorești să se întâmple ceva care să oprească lucrurile brusc, fără chin, nici pentru tine și nici pentru ceilalți. Acel ceva e ilegal.

 

*și lumea asta care arată tot mai rău

 

Pe de altă parte, mă uitam deunăzi la „cele mai frumoase 100 de poze din 2023” – în mare pare sunt despre moarte, suferință, catastrofe și politică. OK, poate nu e bine spus „cele mai frumoase”, de fapt sunt cele mai reușite fotografii în clasamentul ăsta făcut de Time, și pot să înțeleg demersul ca pe ceva ce valorizează măiestria fotojurnaliștilor, dar chiar și așa, ele arată o lume în care nu prea mai e de trăit.

 

*de ce nu avem și noi o corupție ca în Germania

 

O discuție cu domnul inginer pe marginea scandalului vaccinurilor. El nu e de acord cu ce am scris eu despre asta săptămâna trecută. Zice că USR e victima unui dosar folosit politic, chestie cu care sunt de acord, dar eu cred că nu îi influențează pe cei care îi votau oricum pentru că nu au alternativă. Căci iar suntem ca femeia care stă cu bărbatul bețiv pentru că măcar n-o bate.

 

Domnul inginer zice că de fapt miza nu suntem noi, cei puțini care oricum votam USR, ci sunt ceilalți care vor crede acum că și USR e aceeași mizerie, că sunt penali la fel ca ceilalți, și de fapt ei sunt doar niște fraieri făcuți la jocul politic de PNL&PSD. OK, în USR au mai rămas niște ahtiați de putere care i-au mazilit în stil jegos clasic politic pe ceilalți. Cei rămași încă nu sunt dovediți corupți, ci doar lipsiți de caracter.

 

E ceva ce ne îndreptățește să credem că odată ajunși la putere vor dobândi caracter și nu vor fi corupți, am întrebat? NU, nu vor dobândi caracter, dar va fi alt fel de corupție comparativ cu asta de țară pe care o avem acum. Va fi un soi de corupție de nivel mai înalt, zice domnul inginer, trăit în Germania, care știe că de fapt nu există țară fără corupție.

 

Deci dezideratul nostru e să avem o corupție ca în Germania, căci fără nu se poate. Să se fure geostrategic, dar să se și facă ceva. Pe sistemul ăsta și Negoiță de la sectorul 3 pare acceptabil, deși e la nivel mic deocamdată. Am făcut aseară când m-am întors din București poza asta și cred că poate să stea într-un clasament al pozelor despre România: un panou de propagandă politică pus în fața unei grămezi de pământ (care indică de fapt o lucrare neterminată și probabil așa va și rămâne) vorbind despre o bretea de dreapta pe care primarul se laudă că a făcut-o în 5 zile. Probabil tot fără autorizații cum le face pe toate, dar cu prietenie. Am mai zis, parcă, pe aici, că inclusiv oameni cu studii juridice îl admiră pe făcătorul de Negoiță și consideră că n-ar trebui să ne mai cramponăm atât de reguli și legi.

 

 

 

*mândri, dar mulți

 

Pe de altă parte, ponderea celor care se declară mândri că sunt români a crescut cu 12% în ultimii 10 ani, iar a celor care declară că arborează tricolorul de Ziua națională, cu 23%, zice un Sondaj INSCOP. Probabil se va vedea și la alegeri. Deocamdată am văzut câteva mostre de naționalism grețos pe fb zilele astea, de la cineva care a prins o sinecură generoasă în altă țară, dar plânge cu lacrimi de sânge pentru țărișoară; și de la altcineva care face parte din sistemul de justiție și care nu s-a dat în lături să încaseze pensia nesimțită, deși admite că e nesimțită, dar așteaptă ca altcineva să reformeze sistemul și țărișoara. N-am să înțeleg niciodată ce fel de busolă interioară au oamenii de genul ăsta, care nu se sfiesc să fie ridicol de tupeiști și duplicitari. Să plângă de mila țărișoarei, dar să profite cât pot de pe urma ei, pentru că oricum și alții o fac.

 

Asta este de fapt o problemă pe care se pare că nu o vedem, că noi suntem corupția mai întâi și abia apoi cei din vârf, de care ne plângem că sunt corupți. Nu ar exista corupție fără colaborarea mai mică sau mai mare a poporului și fără mica corupție personală, a fiecăruia. Un exemplu bun e cazul polițiștilor de la Huși care au fost prinși că cereau mită de la șoferi doar datorită unui ucrainean care a sunat la linia anticorupție. Până să vină ucraineanul ăla câți șoferi români grăbiți să depășească pe linia continuă or fi dat șpagă și s-or fi plâns apoi că polițiștii sunt corupți? Probabil așa se traduce și scorul mic al partidului anticorupție și moartea anticorupției în general, căci la nivel declarativ ne deranjează corupția, dar în realitate avem o toleranță mare la ea și ne complacem.

 

Într-o notă mai veselă, noi am sărbătorit La partid în Lehliu, la un concert cu 3 parale. Pretextul a fost concertul și curiozitatea de a vedea cine vine la cârciuma asta in the middle of nowhere, căci bucureștenii au aroganța să considere că numai acolo e viața 😉 Dar ne-a surprins plăcut mâncarea de la restaurantul ăla care, ca multe altele în mândra Românie, a închis o terasă cu niște folii de plastic și le permite clienților să fumeze la masă, căci de fapt e terasă, nu e interior, nu?

 

*pisicile s-au dat pe brazdă

 

Ca să fie și ceva bun săptămâna asta, unele pisici au acceptat în sfârșit să intre și în noua casă construită de domnul inginer. Au continuat, firește, luptele pentru locul lui Șandor, nu se împacă toate și se fac și se desfac coaliții, dar până la urmă, tabloul general într-un miez de noapte arăta cam așa…

 

 

https://www.dollo.ro/2023/12/coruptie-ca-in-germania/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Animale bolnave, scriitori cârpaci

 

 

 

De Ziua națională sărbătorim românește, cu o discuție despre „Animale bolnave”, de Nicolae Breban. Un roman greu, și de citit și de înțeles, pe care majoritatea de la club l-a votat cu două mâini și acum regretă amarnic. O anticipare a anului electoral care vine, probabil 😉

Mie mi-a luat cam o lună să-l dau gata, l-am citit în porții mici, am tras de mine ca să-l termin și am căutat motive ca să-l apreciez și înțeleg. Are unele părți bune, personaje interesante, scene care curg parcă mai bine ca altele. Dar per total m-a enervat mai mult decât bucurat, mi s-a părut o construcție excesiv de aglomerată cu descrieri, personaje, cuvinte, o beție de cuvinte pe care de multe ori le-am găsit nepotrivite în context sau cărora nu le-am înțeles rostul sau sensul. Parcă o sforțare prea mare ca să pară deștept.

 

În schimb după ce am citit cartea l-am googălit pe autor și l-am ascultat în câteva interviuri sau luări de cuvânt pe la TV și mi s-a părut un personaj mai interesant decât marile lui romane, cum îi place să și le gratuleze. Mă rog, nu pot vorbi de toate, căci am citit abia unul, dar e foarte puțin probabil să încerc și altele.

 

„Animale bolnave” este al treilea roman al lui Breban, publicat în 1968 când avea 34 de ani. După cum spune singur în memoriile sale, până pe la 30 de ani a fost un soi de ratat, după standardele sociale ale oricăror vremuri, iar brusc, de la această vârstă magică i s-a schimbat norocul, a devenit un scriitor apreciat, i s-au oferit funcții, vile și onoruri, de la „România literară” până la membru supleant în CC al PCR. Până în 1971 când s-a declarat, de la Paris, în contradicție cu regimul comunist și a pierdut tot. Surprinzător, totuși, a continuat să scrie, să publice alte romane și să iasă din țară, ba chiar să trăiască la Paris ultimii ani de comunism, fără să se declare exilat. După 90 au existat și niște acuzații de colaborare cu fosta Securitate, infirmate de instanță. Este membru al Academiei române și are 89 de ani.

 

Romanul are un stil incert, inclusiv critica nu pare să fi convenit ceva unanim despre asta. Dacă e să ne luăm după cele trei crime care se petrec în el și zbaterea, pe toată durata celor 500 de pagini, pentru prinderea criminalului, ar fi un soi de polițist. Dar, evident că e mai mult decât atât. E „o frescă socială”, „o formă romanescă insolită în literatura postbelică”, un „climax evenimenţial” și are chiar o „dominantă metafizică, incorporată în ontologia teratistă metafizică”, orice ar însemna asta. Am citat aici din limbajul prețios al criticilor care nu pot să scrie, cum nici Breban nu poate de altfel, pe înțelesul oamenilor normali, ci simt mereu nevoia să ne copleșească cu lexicul lor luxuriant.

 

Atât de forțate sunt unele construcții și în scriitura lui Breban încât „se aud pereții aerului scorojindu-se”, ca să-i parafrazez un pasaj în care spunea că cineva era „mort de atâta de puţină vreme încât parcă se auzeau pereţii aerului crăpând de căldura pe care le-o fura corpul lui răcindu-se”. Sau despre un copil născut cu malformații spune că este un „arierat”. N-am mai auzit cuvântul ăsta de prin anii 90, când fabricile și uzinele comuniste erau pline de arierate…

 

În fine, depășind frustrările astea de mic cititor de provincie, am apreciat totuși câteva fragmente din roman, în care Breban îți pune filosofia și reușește să enunțe chiar interesant unele idei sau să taxeze anumite cutume sociale. De exemplu, Paul, personajul principal, un tânăr ciudat, mitoman și considerat debil psihic, are vaste pasaje în carte, de delir despre lume și viață, destul de improbabil pe alocuri, dar în fine, eu am considerat că ăsta e modul lui Breban de a-și exprima propriile convingeri. Acest Paul hoinărește din loc în loc, prin România anilor 60, stârnind nu neapărat suspiciuni, deși nu se stabilește în vreun loc, nu are familie, vorbește mult, prost și fără rost, dar este prietenos, amabil, tânăr și slab și prin asta reușește să fie privit mai degrabă cu îngăduință. Și spune la un moment dat că:

 

El era taxat, o ştia, ca vagabond, un fel de vagabond mai blând, inofensiv, un vagabond harnic, dacă există o astfel de expresie, cei de la serviciul personal îl priveau mereu amuzaţi de dincolo de ghişeele lor, dar el nu le putea explica tuturor că respectabilitatea e un avantaj care se plăteşte scump, uneori exagerat de scump, sângeros de scump, prin detracare, alcoolism, poligamie, arivism chiar şi toate relele complicate care ‘ţin de acest cuvânt, inclusiv delaţiunea.”

 

De altfel nu numai Paul are un discurs improbabil, pare că majoritatea personajelor lui Breban exagerează cu cultura și erudiția, în pofida aparențelor. Plutonierul Mateiaș, care anchetează crimele, un trepăduș de provincie, pare să aibă vaste lecturi și o aplecare spre fine observații psihologice. Mai fine decât superiorii, ca procurorul sau chiar milițianul venit cu Volga de la raion ca să ancheteze suspecții cu mijloace evident abuzive, dar în limitele legii. Mateiaș de altfel este cel care reușește să prindă criminalul și să dezlege enigma întregii povești, la finalul cărții, unde în sfârșit pare că înțelegi ce-i mâna în luptă pe fiecare.

 

Mă gândesc că dacă ar fi scris Mateiaș cartea poate ar fi făcut o treabă mai bună 😉 Sau poate dacă Breban ar fi scris un soi de „Irreversible” și ar fi început romanul cu dezlegarea enigmei, ar fi fost mai ușor de urmărit și înțeles toate firele aparent inutile presărate prin carte până acolo. Sau poate că e nevoie de o atenție și aplecare extraordinare pentru a înțelege cartea asta din prima. Mie nu mi-a ieșit.

 

Revenind la pasajele pe care le-am subliniat, ar mai fi următoarele:

 

Există unii oameni care sunt devotaţi oricărui regim politic – sau aproape oricărui regim – cu condiţia ca el să învingă şi să prezinte garanţii de solidaritate.”

 

– este parte din discursul lui Titus Gârda, un tânăr student la drept, exclus din facultate din cauza originii nesănătoase. Pare că Breban îi împrumută acestui imatur, dar inteligent Titus multe din trăsăturile sale și chiar din întâmplările din propria viață.

 

Nici prea cuminte nu e bine să devii, altfel vei muri devreme, trebuie să-ţi păstrezi mereu, pentru orice eventualitate, câte un rest de prostie! Da, prostia şi murdăria, onorată instanţă, sunt cu mult mai necesare decât ar părea, în orice caz, prostia, e un lucru verificat! Mie nu mi-e teamă de prostie şi prin asta mă detaşez de mulţi confraţi ai mei, cum spunea odinioară o turlă de biserică către altă turlă de biserică, nu se spune că: cei săraci cu spiritul vor intra în împărăţia cerurilor? Ba da şi e bine să ne strecurăm şi noi împreună cu ei, pe poarta aceea! Nici unde nu se promite nimic înţelepţilor şi bine le face! De unde atâta furie nesocotită pentru cărţi, şcoli, nopţi de veghe, diplome, palme universitare şi atâtea altele! De multe ori ieşim pe uşa din spate din şcoală şi intrăm pe uşa din faţă în balamuc şi ne scuzăm apoi că „e ceva pur ereditar”.

 

– aici este tot un delir al lui Paul.

 

Și câteva considerații ale plutonierului Mateiaș, la final, când explică ce greșeli pot face anchetatorii:

 

… aşa cum a fost şi asasinarea lui Krinitzki, care ne-a atras tuturor atenţia nu asupra adevăratului criminal, ci, asupra unor „amănunte” care nu se potriveau cu ideea vinovăţiei lui Gaşpar şi pe care noi le-am ignorat, mai bine zis le-am uitat, atât de puternică e dorinţa în oameni de a crede ceea ce le convine să creadă.

 

(…)

 

Noi mereu, nu numai în timpul unei anchete judiciare, dar şi în viaţa noastră măruntă, cotidiană, dăm la o parte, printre altele, şi unele „mărunţişuri”, care, apoi, după un timp cresc şi devin colosale. De aceea poate că e firesc şi în timpul unei anchete de acest fel să trecem cu o anumită miopie peste unele date, elemente fundamentale, deşi mărunte. În acest sens, cred eu că se spune că nu există crimă perfectă, o crimă fără urme. Greşeala anchetatorului nu e să neglijeze unele aspecte, ci, cred eu, să nu se întoarcă la ele sau să accepte rezolvarea unui caz, dând la o parte din dosarul de probe acele fapte sau elemente care îl incomodează. Numai mărturisirea totală, cu probe, a făptaşului, poate să şteargă tot ce e nerezolvat şi „incomod” într-un dosar, sau într-un caz.

 

Scenele de anchetă, de fapt, par a fi cele mai reușite din roman, comparativ cu haosul din rest.

 

Cam atât mi-a atras atenția. Admit că poate nu am avut nici dispoziția necesară să apreciez capodopera maestrului, dar nici el nu a știut să mă seducă cu stilul său, deși se pretinde un seducător al femeilor în viața reală 🙂 Romanul are probabil multe sensuri sociale, politice, religioase și ideologice, care vorbesc despre România acelor ani și despre natura umană atât de ușor deformată de toate astea, dar pot fi pierdute din vedere de un cititor plictisit, neangajat în lectură, descurajat de stilul greoi al metaforei brebaniene.

 

De altfel se pare că el însuși admite, în memoriile sale și în interviul acordat Eugeniei Vodă – Profesioniştii cu Nicolae Breban @TVR1 – că „am avut nesăbuința să  propun un alt tip de literatură care nu se potrivește cu cel local” și că „uneori, citindu-i pe maeștrii mei, Flaubert, Dostoievski, îmi dau seama că sunt un cârpaci”. Asta este însă mai degrabă un alint, căci în restul emisiunii se referă la „opera” și „marile mele romane” mult mai des decât la sindromul impostorului comparativ cu maeștrii lui. Inclusiv când Vodă îl întreabă despre zvonurile cum că ar fi fost colonel de securitate, Breban spune că „ce colonel în Securitate, eram demult general în meseria mea!”.

 

Cu toată neputința mea de a-i înțelege geniul și literatura, rămâne în urma lui Breban o operă complexă, apreciată de destui. Mă duc acum să văd și filmul pe care și l-a regizat singur după „Animale bolnave”, să vedem dacă i-a ieșit mai bine. În afara literaturii, creatorul ei pare să fi fost un personaj mult mai interesant decât opera. Ne vedem pe 1 decembrie, de la 20.00, pe skype, ca să discutăm despre „Animale bolnave”. O lectură potrivită despre România, de ziua ei.

 

Atunci când trenul se va fi pus în mişcare, va însemna că o parte a călătoriei se va fi sfârşit.” – cam așa se încheie și romanul lui Breban.

 

 

https://www.dollo.ro/2023/11/animale-bolnave-recenzie-breban/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Câinele de pază al democrației și păduchii lui acoperiți

 

Fiecare redacție are cel puțin câte un ofițer acoperit, așa cum fiecare organ de presă are un patron cu interese politice/economice pe care le acceptăm în funcție de afinități sau disperare

Am avut mulți ani un coleg de breaslă cu care mă intersectam adesea pe subiectele despre care scriam, pentru că împărțeam același domeniu. Pe lângă el mă simțeam uneori ca prostul clasei: nu reușeam să am „ponturile” lui și, drept urmare, nici veniturile lui. Era mai vechi decât mine în branșă și o vreme m-am uitat la el ca la un maestru. În timp am ajuns să observ jocurile pe care le făcea și să nu mai pun preț pe ele.

 

Nu intru în detalii, dar pot spune că am văzut scandaluri de presă stârnite, orchestrate de el sau de oameni ca el, folosind tactici specifice de propagandă și provocare. Între noi, colegii lui de domeniu, circula adesea întrebarea „oare ce interes are X sau cine e în spatele subiectului stârnit de el?”.

 

Nu pot afirma cu certitudine că „victimele” scandalurilor pornite de el știau de unde li se trage (în fond omul era o unealtă, prin el se reglau niște conturi), dar sunt aproape sigură că așa cum bănuiam noi că el nu e un simplu ziarist, ci un infiltrat al unor servicii/interese economice sau politice, la fel de bine știau sau ar fi trebuit să știe și alții mai mari: oameni politici sau din administrație.

 

Au trecut anii și nici eu, nici el nu mai suntem în presă. El s-a retras în consultanță, de mai multă vreme, trăgând după el o situație materială frumușică agonisită „în presă”: apartament ultracentral, casă de vacanță, câteva mașini scumpe schimbate cu frecvență mare. Astea erau doar la vedere sau ce știam eu. Or fi fost multe altele, dar nu m-a interesat niciodată să le număr ouăle altora. Cert e că stilul lui de viață a fost întotdeauna mai sus decât salariul oficial pe care-l aveam majoritatea în presa scrisă la vremea respectivă. Nu e vorba de opulență, ci doar de o potență financiară pe care marea masă a ziariștilor nu o aveau nici atunci, în anii de glorie ai presei, nici acum.

 

Existența în presă a infiltraților din diverse servicii sau domenii cu interes direct în influențarea lucrurilor prin mijloacele de comunicare în masă este un secret al lui Polichinelle. Nici măcar nu suntem originali. Mă uit la toți oamenii ăștia, din presă sau din afara ei, care-și scuipă în sân de parcă l-au văzut pe dracul, la aflarea veștii despre Turcescu, și nu pot să nu mă întreb unde au trăit până acum?

 

E un festival al ipocriziei și naivității acum pe rețelele de socializare, în legătură cu subiectul. Unii își freacă mâinile de bucurie, pe motiv că oricum omul era un impostor, care nu-și merita înălțimea poziției, alții se îngrămădesc să se delimiteze de infamie, stropindu-ne în ochi cu deontologia lor profesională. Adevărul e că Turcescu nu era vreo lumină. M-am intersectat cu el și când era simplu reporter de radio, la începuturi, și când ajunsese, inexplicabil, redactor șef de cotidian. Nu era un vârf, din punct de vedere profesional, dar compensa cu morga. Însă nu e nici primul, nici ultimul om de paie pus în vârful unui organ de presă. Ba aș putea spune că asta este condiție esențială ca să parvii în domeniu. Problema e că prin dezvăluirea asta el dă dovadă că nu era vreo lumină nici ca agent acoperit. Poate în birourile acelui serviciu secret care l-a racolat cineva va da socoteală acum pentru alegerea – proastă – făcută. Poate nu.

 

Ce vreau să zic cu postarea asta, că uite m-am lungit degeaba pentru un non subiect. Anume că pentru mine și pentru toți ziariștii ăștia simpli care am fost și or mai fi prin presă, noi ăștia care trăim de azi pe mâine uzând de overdraft-uri, ofițerii acoperiți din presă sunt chestii la fel de obișnuite precum descoperirile de cont la care apelăm înainte de finalul lunii, atunci când se termină salariul. Fiecare redacție are cel puțin câte unul, așa cum fiecare organ de presă are un patron (sau mai mulți) cu interese economice/politice pe care le acceptăm în funcție de afinități sau disperare. Unii au fost deconspirați, alții s-au dat singuri de gol, dar au rămas, vă asigur, destui care să facă treaba mai departe. Nu știu dacă Turcescu e sau nu ce spune, dar e sigur că face niște jocuri care nu au legătură cu presa.

 

Sigur, ar fi frumos să ne putem raporta cu încredere și inocență la această frumoasă meserie de ziarist. Dar nu trăim într-o lume ideală, ci în aia în care ziariștii care au luat meseria în serios și s-au încăpățânat să o trateze cu profesionalism au ajuns să se sinucidă sau să cam moară de foame. Ofițerii acoperiți din presă, ca și liniile editoriale partinice, sunt non subiecte – despre care iată că și eu am pierdut timpul scriind azi – care abat inutil atenția de la niște dezbateri mai importante. Despre campania electorală, despre viața asta de zi cu zi din România. Deși, poate că României nici nu-i pasă de acoperiții din presă, fiind prea preocupată ca să supraviețuiască în înțeleapta cârmuire a acoperiților din politică.

 

*Nu am știut cu ce să ilustrez acest non subiect așa că am zis că se potrivește un anunț pe care l-am pozat la poliția Vaslui astă iarnă. O fi fost și câinele ăla unul care a păzit democrația la viața lui  

 

 

https://www.dollo.ro/2014/09/ofiteri-acoperiti-presa-turcescu/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Presa liberă moare, dar nu cade prizonieră

 

 

de

Marius Ghilezan

 

 

Concedierea lui Tucker Carlson de la Fox Tv, urmată de cea a Don Lemon de la CNN, arată lumii fața hidoasă a post-adevărului, modul plenar de tranziție de la sistemul democratic american, la imperiul minciunii, în formă calificată, cu largul accept al idioților utili.

 

Poate vor înțelege și cititorii români – așezați la masa știrilor gratis, țâfnoși și cu pretenții – cât de greu se mai poate face astăzi presă liberă în lume. Nu dau un leu pe un ziar, dar critică lipsa de adecvare a opiniilor libere la idioata lor convingere.

 

Ca o coincidență, atât Carlson, cât și Don Lemon, amândoi au avut emisiuni în prime-time: Carlson Tonight și CNN Tonight.

 

Carlson, record mondial de audiență

Show-ul lui Carlson a fost ani de zile printre cele mai populare emisiuni  ale televiziunile prin cablu, cu audiențe constante de peste 3 de milioane de telespectatori. În martie, „Tucker Carlson Tonight” a reușit recordul de 3,251 milioane de telespectatori pe emisiune, potrivit datelor Nielsen.

 

Nu s-a enunțat motivul concedierii sale, dar e subînțeles. A devenit nefrecventabil stăpânilor lumii.

 

Deși născuți sub astre diferite, Carlson și Lemon au murit mediatic împreună. Aveau amândoi “păcatul” marilor audiențe și respectul față de o profesie, calificată de psihologii americani, la fel de stresantă ca a astronauților.

 

 

Deși de culoare, Don Lemon a avut ironii la adresa femeilor. A fost acuzat de misoginism, dar cel mai grav, Casa Albă i-a pus ștampila de sexist. Amândoi și-au angajat același avocat.

 

Uitați-vă la fețele junelor prezentatoare, când prezintă fake-news-uri oficiale, cât de bine se simt în dresajul comportamental!

 

Virtutea nu se definește decât prin oamenii liberi, tot mai puțini. Poate că nici publicul de azi nu mai merită să fie servit cu adevărurile ieșite din careul concentrațional.

 

Însă doar nebunii sunt posedați de convingeri, oamenii liberi caută nestingheriți adevărul.

 

Căderea îngerilor prevestește ceva rău

Pentru mulți fani, Carlson și Lemon erau icoane vii. Dar cine să priceapă ce înseamnă căderea îngerilor? Meteoriții se prăvălesc peste capetele ciuruite de propaganda neomarxistă și nimeni nu nechează vreo împotrivire.

 

Ca unul care a luat lumină din marile temple ale presei americane și citește zilnic cotidianele (pe abonament), pot proclama (nu mă interesează părerea frivolilor) sfârșitul presei libere în SUA.

 

Constituția americană, zdrobită

Ordonatorii cinici ai Noii Ordini Mondiale au tăvălit în gunoiul progresist Constituția americană, care prevede în primul amendament că niciun guvern nu poate îngrădi libertatea presei. Dar, iată, securea nu cade peste capetele neînchinate Orientului urii, ci mult mai perfid, Marele Inchizitor, ascuns pe vreo insulă-n Pacific, ordonă execuții publice.

 

Nu mai are cine să se împotrivească tăvălugul minciunilor luate doar din surse oficiale.

 

Odată zdrobită Constituția americană, călcată în picioare, dreptul la abuz se va institui plenar ca abuz de drept.

 

Săracul visător Thomas Jefferson, părintele fondator al SUA, avea să spună că preferă o presă fără guvern, decât un guvern fără presă.

 

Habotnicii post-adevărului nu suferă, pentru că sunt obișnuiți să mestece bolurile de rahat ale progresismului în farfurii de forma scoicii pișoarului.

 

„Decât un guvern fără presă, prefer o presă fără guvern”

„Decât un guvern fără presă, prefer o presă fără guvern,” cui să-i mai spui acest predicat?

 

Minciunile oficioaselor rețelei ucid zilnic adevărul. Ciuma neomarxistă se întinde devastator, cu largul accept al proletariatului corporatist.

 

Așa cum am mai spus, adevărul e la Dumnezeu. Și Dumnezeu este adevărul adevărat.

 

Inchizitorii fricii se luptă cu Atotputernicul pentru a distruge ființa din om. Trist e că mulți, mai ales cei din tinerele generații, nu conștientizează că legitimează răul prin acceptare.

 

Moartea presei libere e începutul sfârșitului lumii civilizate. Știu, pentru mulți nu contează numele de pe dricul post-adevărului.

 

Post-adevărul – ghilotina milenaristă

Și în Evul mediu întunecat, execuțiile se făceau în aplauzele hoardelor de cretini care, ulterior se prosternau, după vreun edict Papal, la memoria victimelor devenite sfinți. Ioana d’Arc e doar un simplu exemplu.

 

Post-adevărul e cea mai perversă acțiune a Antihristului. Dresați să accepte orice aberații drept adevăruri definitorii, iezuiții ordinelor de salvare cu de-a sila îți taie beregata dacă nu le confirmi credințele.

 

YouTube video

În psihologie, încercarea de-a pune un idiot să gândească poartă numele, puhav lingvistic, de disonanță cognitivă. Adevărul acestuia e absolutist.

 

Nu mai există în societatea capitalistă dreptul suveran la îndoială. Socrate, cu al lui “știu că nu știu nimic,” ar fi linșat pe rețelele sociale, dominate de posedații de adevăr absolut.

 

Lumea civilizată se autodistruge. Păcat că raționaliștii n-au voce în agora injectaților cu ură sistemică.

 

“Nu ucideți adevărul!”

Moare presa liberă și ce dacă? Vin algoritmii și-ți oferă dieta pe plac! Cauți nume de viermi, ți se livrează mâncare de viermi!

 

Asistăm la ascensiunea perfidă a monstrului ca o șaormă ideologică. Dulcegăriile iadului sunt trufandale pentru neosclavii din multinaționale, interconectați de rețele sistemice.

 

Și comunismul, la fel ca fascismul, s-a instaurat prin larga acceptare a maselor troglodite.

 

Încă mai poți striga: Nu ucideți adevărul! Dar riști să fii demonizat de standardizații decerebrați ai Noii Ordini Mondiale.

 

Zici, dar riști să pari ridicol!

 

P.S. “Dacă nu te predai, te lăsăm să mori de foame,” mi-a șoptit un împuternicit al sistemului, în timpul unei slujbe de Înviere. I-am răspuns că prefer să mor decât să abdic de la adevăr. Hristos a înviat! 

 

VOCILE LUMII

Monica Krüger

 

Acțiunile Fox au pierdut un miliard de dolari, după demiterea lui Tucker Carlson

 

 

“Valoarea de piață a Fox Corporation s-a prăbușit cu aproape un miliard, după demiterea lui Tucker Carlson. Graficul arată că prețul acțiunilor a scăzut cu 930 de milioane de dolari,” scrie Monica Krüger pe twitter.

 

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.

 

 

 

https://romanialibera.ro/op-ed/opinii/presa-libera-moare-dar-nu-cade-prizoniera/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Memorialul Durerii: „Bandiţii” arestaţi de pe băncile şcolii- Lotul tinerilor din Beiuş (Arhiva TVR)

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

(Prin arest la domiciliu!)Dumitru Buzatu, trimis în judecată. Fostul baron PSD e de 3 luni în arest, după flagrantul cu șpaga de 1,2 milioane lei

 

 

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, arestat preventiv în luna septembrie pentru luare de mită, în urma unui flagrant.

 

 

Dosarul a fost transmis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

 

Potrivit DNA, în anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanţat din fonduri europene, între Consiliul Judeţean Vaslui şi o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziţie publică ce avea ca obiect reabilitarea şi modernizarea unor drumuri din judeţul Vaslui.

 

”În cursul anului 2021, în condiţiile în care lucrările erau finalizate în proporţie de 80%, între reprezentantul societăţii comerciale respective, martor în cauză, şi inculpatul Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi apărut neînţelegeri referitoare la plata facturilor de aproximativ 3.000.000 euro şi implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă.

 

CITEȘTE ȘI

dumitru buzatu

Dumitru Buzatu, despre subordonați: ”F…-i Dumnezeirea mamii lor, tre să mă duc să-i bat!”. Voia să-i amenințe cu pistolul

 

„A vrut să mă omoare!” Un român a snopit în bătaie cu un lanț de bicicletă un frizer german celebru, pe o stradă din Hanovra

În acest context, Consiliul Judeţean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială al cărei obiect de activitate este realizarea de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, administrată de inculpatul, expert, pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate”, arată DNA.

 

Baronul PSD Buzatu a cerut o șpagă de 3 milioane de euro

După întocmirea raportului de expertiză, în perioadele 27 – 29.06.2022 şi 07.02.2023 – 26.04.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de 714.000 de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertize efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul Judeţean Vaslui şi implicit de „a favoriza” societatea martorului, în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de aproximativ 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini.

 

De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenţi din cadrul Consiliului Judeţean Vaslui şi că-i va determina pe aceştia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.

 

În context, expertul a primit în datele de 02.03.2023 şi 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.

 

”După remiterea sumei de mai sus, inculpatul ar fi înaintat Consiliului Judeţean Vaslui documentaţia tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită şi acceptată de către factorii decidenţi din cadrul instituţiei publice, printre care şi inculpatul Buzatu Dumitru.

 

În contextul menţionat, în perioada 08.05 – 07.09.2023, inculpatul Buzatu Dumitru, în calitatea preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, ar fi pretins, indirect, de la acelaşi om de afaceri sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea de circa 3.000.000 euro menţionată mai sus ce reprezenta contravaloarea lucrărilor executate de firma omului de afaceri”, precizează procurorii DNA.

 

Buzatu, prins în flagrant cu mita de 1,25 milioane lei

La data de 22 septembrie, Dumitru Buzatu ar fi primit suma de 1.250.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

 

În cauză, pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune, s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra a 20 bunuri imobile (apartamente, case, construcţii, terenuri) ce aparţin celor doi inculpaţi.

 

De asemenea, s-a mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor sume de bani, ridicate de la Buzatu cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare.

 

Sursa: Agerpres

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ultima reverență în fața Regelui meu

 

 

Publicat în Galeria din Roxania, Monarhia  

 

După 20 de ani. O mărturie despre Senior

 

20 de ani fără Corneliu Coposu. Seniorul meu. Se stingea aproape de amiază, într-o rezervă de Reanimare. Într-un editorial scris când era în spital, deploram atitudinea incalificabilă a presei faţă de evenimentul tragic. Îi pândeau moartea şi vânau exclusivitatea. Mircea Toma m-a troznit superb în „Caţavencu” original, cam aşa, citez din memorie: „Presa n-are veneraţie, are activitate, presa n-are Senior, are creier. Dar e adevărat că în faţa suferinţei unui asemenea om, creierul poate să plângă”.

 

Într-un interviu pentru „România liberă” mi-a spus: „Nu e importantă persoana mea, important e să rămână o atitudine”. A rămas absenţa lui. De care marea majoritate nici nu sunt conştienţi, n-au reperul. Corneliu Coposu nu se învaţă la şcoală. Deşi ar trebui să fie probă eliminatorie la examenul promovării în politică. Abia atunci am avea România curată. Curăţată de impostură. Şi nu cu ură. Cu înţelegere infinitezimală faţă de natura umană. Corneliu Coposu nu ştia să urască, în ciuda atâtor suferinţe. Iubea România până la sacrificiu de sine. Îi apăra pe românii care îl huleau, spunea că sunt victime ale ignoranţei altoite cu propaganda marxist-leninistă. L-au mâhnit tare anumite momente ingrate, dar a trecut peste ele cu seninătate.

 

Veritabil om de stat şi n-a avut nevoie de funcţii pentru asta. A fi om politic şi om de stat, a fi om în politică şi în viaţa personală este dimensiunea Seniorului care ar trebui regăsită în noua clasă politică atât de clamată. Să nu tranzacţionăm principiile. Să nu fim şantajabili. Să nu ne axăm pe valori materiale, ci pe principii şi valori perene. Să ne respectăm ca oameni. Să fim buni la suflet. Să credem în bine, în puterea lui de la Dumnezeu. Să fim integri şi deopotrivă, diplomaţi. Să fim serioşi în faţa problemelor grave şi cu umor în dialog. Umor subţire, cu parfum. Adesea autoironic. Uneori, pantagruelic şi era o delectare să auzi cuvinte grele, înjurătură din gura lui – rar şi tot cu bunătate. Tot cu mult umor. Pentru şcoala care l-a format pe Corneliu Coposu, politica era artă, politeţe. Cuvântul era cuvânt, nu vorbă-n vânt. Un om adevărat, din oameni adevăraţi, care n-a vrut niciodată nimic pentru el. Oh, naturaleţea, subţiimea, discreţia, aristocraţia spiritului! Cel mai tare m-a marcat ceea ce am numit chiliuţa lui. La propriu. O încăpere mititică, în care încape un pat simplu, o bibliotecuţă, o măsuţă şi un scaun. Şi când spun chiliuţă, spun doi pe trei. Şase metri pătraţi în care locuia atâta istorie, atâta memorie, atâta sclipire de spirit, un om fermecător. A fost odată ca niciodată. Corneliu Coposu. A existat în România. Şi asta îmi e mărturia.

 

https://roxanaiordache.wordpress.com/

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Generalul Radu Theodoru despre “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea.Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu

 

La prestigioasa Editură TipoMoldova din Iași, condusă de Aurel Ștefanachi, unul dintre cei dintâi revoluționari autentici din România, au intrat sub tipar primele trei volume ale lucrării coordonate de jurnalistul Victor Roncea despre evenimentele sângeroase din 1989, publicată sub titlul “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Volumele beneficiază de trei prefețe de marcă, din partea generalilor scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și a profesorului Gheorghe Buzatu, regretatul istoric oferind studiul său încă de acum 7 ani, la data începerii proiectului al cărui promotor și sfătuitor principal a și fost.

 

Pentru elaborarea lucrării s-au folosit documente din: Arhiva Comisiei Senatoriale Decembrie 1989, Direcția Control Juridic și Securitate Internă, Serviciul Protecție Informații Clasificate, Registratură și Arhive a Senatului României, Arhiva Serviciului Român de Informații (SRI), Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Arhivele Naționale ale României (ANIC), Arhive ale instanțelor civile și militare, Note și Rapoarte ale Departamentului Securității Statului (DSS) către președintele României Nicolae Ceaușescu, Arhiva CIA, Mărturii.

 

 

În primele trei volume sunt redate texte și declarații semnate de: Gheorghe Asanache, Gheorghe Buzatu, Silviu Brucan, Nicolae Ceaușescu, Radu Ciuceanu, Aurel V. David, Emilia Enache, Mihail Gorbaciov, Virgil Măgureanu, Nicolae Militaru, Victor Neculicioiu, Sergiu Nicolaescu, Mihai Popov,  Gheorghe Rațiu, Aurel Rogojan, Victor Roncea, Aristotel Stamatoiu, Radu Theodoru, Iulian Vlad, Larry L. Watts.

 

Lucrarea poate fi achiziționată prin comandă directă la Editura TipoMoldova.

 

Redăm în exclusivitate (normal) prefața primului volum, semnată de legendarul scriitor Radu Theodoru:

 

Prefață

 

ADEVĂRUL DESPRE ROMÂNIA ȘI DECEMBRIE 1989

 

General maior aviator veteran de razboi

Radu Theodoru

 

1. Victor Roncea face parte din specia rară a gazetarilor care posedă o conștiință civică rară în sfera eticului, a moralului și a responsabilităților sociale și naționale. Salvat prin conștiința critică de derapajele penibile ale celor 30 de ani de gazetărie a senzaționalului ieftin exprimat printr-un limbaj de rigolă pestilențială, deopotrivă de subordonare politică, economică, patronală, operează în contemporan cu o judecată valorică fermă temeinicită pe esența dinamică a naționalului.

 

2. În volumul pe care-l prezintă cititorului dornic să-și esențializeze cunoașterea loviturii de stat din decembrie 1989 haotizată deliberat prin mijloacele și tehnicile dezinformării și ale intoxicării intelectuale, Victor Roncea își dovedește capacitățile de analist al evenimentului istoric investigat selectându-i momentele referențiale, în contextul politic Mondial care a finalizat Războiul Rece dintre capitalismul reprezentat de superputerea Statele Unite cu componentele militare NATO și creatura lui rebelă, comunismul, reprezentat de superputerea Uniunea Sovietică având componentă militară Tratatul de la Varsovia.

 

3. Momentul referențial cheie cu explozie intarziată – lovitura de stat din România și asasinarea rituală a președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu -, este situată geografic de Victor Roncea în Malta, unde se repetă tejghetăria și croitoria politică a celor “mari”, care încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe langă problemele militare de ordin secund au stabilit împărțirea sferelor de influență postbelice. Cu deosebire că Stalin a fost vedeta, occidentalii având nevoie de ajutorul Armatei Roșii, chiar de ei dotată cu tehnică de luptă și bună parte din logistica necesară; pe când la Malta vedeta a fost Bush, Gorbaciov acceptând să dea față umană dictaturii comuniste, democratizand-o și, implicit, să restrângă sfera de influență sovietică în Europa de Est și, probabil, nu numai, după doctrina guvernului din umbră al Statelor Unite: “să nu câștigăm războiul cu comunismul, nici să nu-l pierdem, să-l umanizăm”.

 

 

Acest moment referențial este bine documentat de Victor Roncea, care în mod cu totul lăudabil introduce în temă papalitatea, reprezentată atunci de un papă cu totul original, făcând un joc pe muchie de cuțit între Oculta care l-a papalizat, doctrina New Age travestită în ecumenism și catolicismul pe care l-a subminat la Conciliul Vatican II, dar numai până la un punct de la care n-a mai cedat, intrând în pierdere de viteză, apoi scos din joc.

Pentru a înțelege mai bine momentul Malta, cu rădăcinile lui în politica Ocultei prin Roosevelt, ar fi fost interesant să se citeze din scrisoarea acestuia către Stalin, intermediar fiind marele rabin Zabruski, prin care i s-a promis dictatorului roșu ieșire la Mediterana. Citez din textul scrisorii:

 

“Casa Albă, Washington, 20.02.’43.

Draga Domnule Zabruski,

Cum am avut plăcerea de a vă spune, ca și dlui Weis, sunt profund emoționat pentru că Congresul Național al tânărului stat Israel a avut extrema bunătate de a mă propune mediator pe lângă prietenul nostru comun Stalin… Statele Unite ale Americii și Marea Britanie sunt dispuse fără nici o restricție mentală – să dea URSS-ului paritate absolută și drept de vot în reorganizarea viitoare a lumii de după război… În egalitate cu Anglia și Statele Unite ea va fi membră a înaltului tribunal care va fi creat pentru a rezolva diferendele dintre națiuni și ea [URSS – n.n.] va interveni la fel, identic în selecția, prepararea, înarmarea și comandamentul forțelor internaționale, care sub ordinele Consiliului continental, vor veghea în interiorul fiecărui stat la menținerea păcii în spiritul demnei Societăți a Națiunilor. Astfel, aceste entități instituite și armatele lor anexe își vor putea impune deciziile și să se facă ascultate… [Atenție]… Noi acordăm URSS-ului un acces la Mediterana, noi suntem de acord cu dorințele sale referitor la Finlanda și Baltica și vom cere Poloniei o atitudine judicioasă de înțelegere și compromis. [N.B de două ori atențiune] Stalin va conserva un câmp vast de expansiune în inconștientele mici țări din Estul european – totuși ținând cont de drepturile care se datoresc fidelității Iugoslaviei și Cehoslovaciei [Atenție] și el va recupera în totalitate teritoriile care au fost smulse temporar Marii Rusii”.

 

 

Printre ele Basarabia, nordul Bucovinei și Herța. Consider citatul din scrisoare lămuritor atât pentru destinul pe care l-a hotărât „inconștientei mici țări România”, teritoriilor ei istorice, croitoria politică sub forma dictatului având urmări tragice în spațiul Est-european cadorisit lui Stalin cu filotimia paranoică a unui proprietar galanton.

 

Ecourile filotimiei la Malta: zisele revoluții de catifea și sângeroasa lovitură de stat de la București! Cum cei doi “mari” de la Malta au făcut hagialâc la Vatican, cu acuratețe semnalat de Victor Roncea, consider necesar un spor de informare în ceea ce îl privește pe papa Wojtyla, care nu întâmplător se numea și Katz.

 

O SCURTĂ PARANTEZĂ PAPALĂ, care lărgește perspectiva acestui excelent volum documentar. Mesager al curentului New Age pe toate continentele, de la triburile din Borneo la cele ale rămășițelor indienilor din Canada, pufăind din pipa păcii ecumeniste, vajnicul papă Wojtyla s-a implicat financiar și paraduhovnicește de partea catolicilor în războiul civil care a destrămat Iugoslavia și tot el se află în culisele protectoare ale celor trei țări catolice care, la Vișegrad, și-au adjudecat regim preferențial față de cele ortodoxe din fostul lagăr socialist.

– 1991, 17 august. Papa se întâlnește la Pecs cu cardinalii unguri. Din declarațiile papei: Vă asigur că împărtășesc aspirațiile voastre și voi veni să vă văd în Croația [n.n. – care nu este Ungaria… Și, atenție…] catolicismul se oprește pe Carpați.

 

 

– 1993, 21 iunie. Gazeta „Liberation”: „Prin presiunile lor în favoarea independenței Croației și Bosniei, responsabilitățile Germaniei și Vaticanului în accelerarea crizei sunt, în mod evident, zdrobitoare.”

– 1993, Jacques Merlino, redactor-șef adjunct al Televiziunii Naționale Franceze pentru canalul FRANCE 2 în volumul LES VERITES YOUGOSLAVES NE SONT PAS TOUTES BONNES A DIRE, Editura Albin Michel, Paris,  1993, volum prefațat de generalul M. Gallois, pagina 84: „Banca Vaticanului varsă 1.988.300 dolari prin intermediul Institutului Pentru Răspândirea Religiei pentru cumpărarea de arme din Beirut și oferirea acestora Croației.”

– 1993, 6 martie, papa Ioan Paul al II-lea, Wajtyla Kats îi scrie lui Boutros Ghali (O.N.U). Scrisoarea începe așa: „Dumnezeul meu, ce-am făcut.”

Iezuitismul este viu și încheie această paranteză care se leagă nemijlocit de Malta semnalând că în jocul de putere post Războiul Rece americanii sunt cei care păstrează inițiativa geostrategică.

 

4. Conceput ca o operă documentară, volumul semnat de Victor Roncea ne dezvăluie tendințele centrifuge ale statelor cedate de S.U.A și Anglia lui Stalin concretizate violent în R.D.G, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia în România luând aspectul unei politici de stat etapizată în acte politice interne și externe vizând eliberarea succesivă de dictatul Moscovei, restabilirea legăturilor economice și politice internaționale indiferent de orânduire politică, eliberarea de dogmele leninist-staliniste, în economie, deosebit în cultură prin restabilirea legică a legăturii cu cea interbelică, accent puternic pus pe istorie, atât de incomod încât a condus la conclavuri ideologice sovieto-române și în final la dialogul Brejnev-Ceaușescu pe temă. Având susținerea Chinei atât ideologică cât și politică, evoluând în prim plan al diplomației mondiale, Ceaușescu în totală contradicție cu evoluția politicii celor două superputeri, S.U.A și U.R.S.S, s-a grăbit să pună pe agenda lui diplomatică problema de maximă dificultate atât pentru Uniunea Sovietică cât și pentru S.U.A cerând anularea tuturor tratatelor încheiate cu Germania hitleristă, în principal vizând tratatul Ribbentrop-Molotov cu consecința firească, realipirea Bucovinei de Nord și a Basarabiei atât de ușor cedate de Roosevelt lui Stalin. Lovitură politică punând în discuție cea mai fierbinte problemă a Sovietelor. Pastrarea unității Tratatului de la Varșovia. De aici și replica-sentință a lui Gorbaciov la ultima întâlnire de la Moscova: „Veți mai trăi până în ianuarie” sau cam așa ceva.

 

 

 

5. Ce mi se pare deosebit de subliniat în ansamblul de intercondiționări Malta-Europa de Est – România și lovitura de stat cu asasinarea rituală a soților Ceaușescu este sinteza algoritmului folosit de serviciile speciale sovietice pentru a realiza perestroika lui Gorbaciov: cosmetizarea „democratică” a regimurilor totalitare într-un comunism cu față umană, operație excelent documentată de gazetarul Victor Roncea. Din a cărui sinteză se desprinde limpede că „politicul” sovietic a fost mai puțin realist decât concluziile KGB-ului, cazul exemplar este Republica Democrată Germană și că, atât „revoluțiile de catifea” cât și lovitura de stat din România au fost pregătite minuțios cu mult timp înainte de declanșarea lor „spontană”, după un scenariu șablon cu mici retușuri și adaptări locale; doar scenariul din România fiind îmbogățit substanțial.

 

După Victor Roncea scenariul „revoluțiilor de catifea” ar avea următorul desen:

– O sinteză a situației interne,

– Stabilirea opozanților din interiorul conducerii de partid la secretarul general și susținătorii lui. Ocrotirea acestora – pentru a fi folosiți la momentul oportun,

– Stabilirea și menajarea factorilor de influență opozanți din partid,

 

 

– Introducerea clandestină de diversioniști profesioniști ai KGB-ului și ai trupelor SPETNAZ,

– Asocierea conducătorilor instituțiilor de forță ale statului țintă,

– Producerea unor manifestații de stradă revendicative care să motiveze o plenară de urgență a conducerii partidului,

– La plenară, opozantul sugerat de KGB și ales de Gorbaciov să ceară demisia șefului de partid, cerere documentată cu argumente ale opoziției interne de partid și susținută de revendicările străzii.

 

Acolo unde lucrurile erau mai lâncede, au intervenit animatori în chip de turiști, în cazul RDG-ului și al României, bunăvoința oportună și substanțială a Ungariei, pionul de manevră sovietic în cadrul tratatului de la Varșovia.

 

 ÎN LOC DE CONCLUZIE: Cu toată lipsa de documentare a decembriadei bine orchestrată de autorități spre a i se păstra imaginea de „revoluție” încropită nedibaci și scălâmb de Ion Iliescu și complicii lui, scotocind în arhive, confruntând declarațiile unor actori de prim plan implicați în evenimente adunate de Asociația Civic Media cu opiniile unor istorici de prestigiu din țară și de peste hotare, publicând stenogramele ciuntite ale ședințelor conducerii de partid, intervențiile președintelui Ceaușescu aici și la Moscova, statisticile invaziei de turiști sovietici, de cetățeni români trecuți granița în Ungaria și returnați în chip de diversioniști, nemaipomenind de războiul electronic declanșat de sovietici și unguri, Victor Roncea încheagă imaginea veridică a decembriadei, punând semnul întrebării pe declarațiile martorilor și, esențial, demonstrând argumentele de fond care au declanșat intervenția sângeroasă din România: spaima dezintegrării Tratatului de la Varșovia și punerea în discuție a Tratatului Ribbentrop-Molotov, idee politică respinsă vehement de ambii turiști maltezi.

 

Las cititorilor curiozitatea de a descrifra adevărul despre România și decembrie 1989 din vastul documentar semnat de Victor Roncea.

 

Grădiștea pe Argeș, 2020

 

Generalul Radu Theodoru despre “MÂNA MOSCOVEI – Documentele crimei din decembrie 1989”. Editor: Victor Roncea. Primele trei volume intrate sub tipar la Editura TipoMoldova, cu prefețe semnate de generalii scriitori Radu Theodoru și Aurel Rogojan și istoricul Gh. Buzatu

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

În primul an de la integrare România a dat Uniunii Europene mai mulţi bani decît a primit

 

 

Articol de: Marius Mioc

 

“Aderarea la Uniunea Europeană a făcut din România un contribuitor net la bugetul Uniunii, România nereuşind să beneficieze de fondurile europene postaderare” ne explică ziarul “Cotidianul” din 16 ianuarie 2008, făcînd bilanţul financiar al primului an al României în UE.

 

Cotizaţia noastră de membri ai Uniunii Europene a fost în 2007 de 1,1 miliarde euro, iar banii efectiv primiţi de la UE în 2007 au fost doar 400 milioane euro, ne explică ziarul. Chiar şi aceşti 400 milioane euro au fost pentru “pregătirea unor proiecte”, adică pentru birocraţia pe care tot UE o impune. Firmele specializate în consultanţă s-au bucurat desigur de banii UE, dar pentru cetăţeanul de rînd aceştia n-au adus prea mare folos.

 

 

Pe lîngă cei 1,1 miliarde euro plătiţi în calitate de cotizaţie la bugetul Uniunii, există şi o serie de costuri ascunse, pe care nici ziariştii de la “Cotidianul”, nici oficialităţile, nu le iau în seamă. Formalităţile birocratice impuse de UE şi deja integrate în legislaţia românească costă o mulţime de bani, plătiţi de firme, nu de bugetul statului, de aceea necontabilizaţi oficial. Costurile acestea se reflectă însă în preţul produselor cumpărate de români. Totodată, aceste formalităţi au efectul distorsionării pieţei în favoarea marilor firme, care au personal specializat pentru îndeplinirea condiţiilor birocratice, spre deosebire de micii întreprinzători. Este de altfel şi unul din scopurile nemărturisite ale UE.

 

Sub pretextul unor idei nobile precum “protecţia consumatorului” sau “ocrotirea mediului înconjurător”, UE ne-a impus programe costisitoare fără impact real în rezolvarea respectivelor probleme. În UE nu rezolvarea problemelor e importantă ci crearea de noi şi noi “proiecte” pentru rezolvarea problemelor, prin care se justifică salariile oştirii de birocraţi. O problemă cu adevărat rezolvată e un lucru rău, căci atunci cei care se ocupau cu acea problemă ar putea rămîne şomeri.

 

Ambalarea şi etichetarea obligatorie a produselor, de pildă, nu lasă consumatorii să aleagă dacă doresc sau nu ca produsele pe care le cumpără să fie ambalate şi etichetate. La produse alimentare, spre exemplu (unde obligaţia a fost deocamdată amînată), posibilitatea de a gusta produsele înainte de cumpărare e o chezăşie a calităţii mai bună decît existenţa unei etichete care să spună numele producătorului şi denumirea mărfii. Cu lozinci despre protecţia consumatorului, se introduc măsuri care de fapt îi răpesc consumatorului principalul său drept – cel de a alege. Ambalajele obligatorii sporesc cantitatea de deşeuri din oraşe, apărînd nevoia unor alte programe pentru gestionarea ecologică, de tip european, a deşeurilor. Se bifează astfel două realizări: a fost ocrotit şi consumatorul, şi mediul înconjurător!

 

“Taxa verde” aplicată electrocasnicelor şi electronicelor este un alt exemplu de problemă născocită pentru a avea apoi motiv de mulţumit UE pentru ajutorul primit la rezolvarea ei. Nici 1% din deşeurile românilor nu-l reprezintă aparatele electrocasnice, efectul real de reducere a poluării rezultat din programele complicate de înfiinţare a centrelor de colectare e practic neglijabil. Cel mai ecologic comportament nu este să produci multe deşeuri din care să reciclezi o mare cantitate ci să produci cît mai puţine deşeuri. Birocraţii au însă de raportat la Bruxeles o cantitate cît mai mare de deşeuri reciclată “ecologic”, de aceea şi producţia deşeurilor trebuie stimulată. Toată această joacă a lor, pe noi, cetăţenii obişnuiţi, ne ustură la buzunar.

 

De citit, pe aceeaşi temă, cateva articole pe ro.altermedia.info:UNIUNEA EUROPEANĂ USTURĂ LA BUZUNAR (1)

UNIUNEA EUROPEANĂ USTURĂ LA BUZUNAR (2)

UNIUNEA EUROPEANĂ USTURĂ LA BUZUNAR (3)

UNIUNEA EUROPEANĂ USTURĂ LA BUZUNAR (4)

UNIUNEA EUROPEANĂ USTURĂ LA BUZUNAR (5)

 

 

https://www.eurosceptic.ro/index.php/2008/01/21/in-primul-an-de-la-integrare-romania-a-dat-uniunii-europene-mai-multi-bani-decit-a-primit/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană? Prezentarea lui Viktor Orbán la conferința „Liberi de treizeci de ani”

 

 

 

 

Budapesta, 19 iunie 2021

 

 

Bună ziua!

 

O salut cu respect pe președintele Parlamentului maghiar, doamna Mária Schmidt. Salut de asemenea cu respect reprezentanţii acreditați prezenți ai ambasadelor în Ungaria, membrii guvernului, vechii mei prieteni și pe toți cei care au venit.

 

Aș dori să continui acolo unde a terminat doamna ministru, pentru că astăzi este ziua în care Ungaria vorbeşte pentru prima dată în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene lansată în mai. Tocmai în această zi.

 

Sensul exact al cuvintelor este cel mai important. Dacă nu există ordine în cuvintele noastre, atunci nici în gândurile noastre nu există ordine.

 

Dezbaterea a început în Uniunea Europeană în mai și, prin urmare, prezentarea mea nu este despre viitorul Europei, ci despre viitorul Uniunii Europene. Fac parte din Europa Norvegia, Elveția, Regatul Unit, întreaga regiune a Balcanilor, Ucraina și Belarus, cu siguranță, și Rusia, cu siguranță până Ural, iar lumea turcă se extinde și ea în spațiul geografic numit Europa. Europa este o formațiune culturală fantastică, uimitoare, uluitoare și inimitabilă. Moștenirea fertilizantă a celor trei ridicături, a celor trei dealuri, a viței care răsare din viile irepetabile și altoite una între alta ale Acropolei, Capitolului și Golgotei. Vinul se face în multe locuri din lume, de asemenea se încearcă să se înrădăcineze şi cultura europeană în multe locuri, dar niciodată nu pot atinge gustul și frumusețea originală, indiferent de câte ori beau până când se îmbăt. Epoci mai bune și mai rele au alternat în viaţa Europei, dar Europa este veșnică și aşa rămâne şi în prezent, degeaba este mai strălucitoare îmbrăcămintea celorlalţilor. Dar astăzi nu ne aflăm la şedinţa Academiei de Arte, unde concurăm între noi pentru a lăuda măreția continentului nostru, ci la un eveniment politic și trebuie să ne gândim nu la Europa, ci la viitorul Uniunii Europene.

 

Uniunea Europeană este o formațiune politică, creată de om, creată pentru a proteja interesele economice și militare ale țărilor ei. A fost creată pentru a da un răspuns la faptul politic că după al doilea război mondial, o jumătate din Europa a fost ocupată de americani și cealaltă jumătate de sovietici. Uniunea Europeană a fost creată pentru a nu pierde speranța că odată europenii vor putea decide din nou despre destinul Europei.

 

Doamnelor si domnilor!

 

Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie pe baza unui sondaj că în iunie 2021, doar 45% dintre germani au spus că sunt liberi să-și exprime opiniile și 44% sunt de părere opusă. Respondenții spun că pot avea probleme cu uşurinţă dacă spun ce cred despre Islam, patriotism sau iubirea de patrie. Václav Klaus, intelectul Europei care luminează cel mai departe dintre foștii lideri politici de astăzi, spune că omul, familia și națiunea sunt atacate în același timp, punând în pericol viitorul Europei. Vicepreședintele PE, doamna Barley spune că Ungaria și Polonia trebuie să moară de foame. Una dintre vicepreședinții comitetului spune despre un stat membru al Uniunii, tocmai despre noi, că suntem o democrație bolnavă. Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană?

 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

 

În 2008, Uniunea a reprezentat 25% din PIB-ul, deci produsul intern brut mondial, iar în 2019 doar 18%. Uniunea a reprezentat 22% din valoarea adăugată industrială totală a lumii în 2008 și 15% în 2019. Dintre cele mai mari 50 de companii din lume, 14 erau europene în 2001, astăzi doar 7. Nu există locații în Uniunea Europeană printre cele mai mari 10 centre financiare din lume. Acum 30 de ani, Uniunea Europeană a depus de șapte ori mai multe brevete decât China, iar astăzi China face de patrusprezece ori mai multe decât Uniunea Europeană. În ultimii 25 de ani, au apărut în lume 20 de companii, valoarea cărora astăzi este de peste 100 de miliarde de dolari: 9 companii americane, 8 chineze, europene nu se află printre ele. Ce s-a întâmplat cu uniunea noastră? În ultimii treizeci de ani, Statele Unite și-au mărit cheltuielile militare cu peste 30%, China de nouă ori, deci cu 900%. Uniunea a rămas în locul unde era timp de treizeci de ani. Printre cele zece țări cu cele mai mari cheltuieli militare din lume, găsim doar două țări ale Uniunii Europene. Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană?

 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

 

Doar un sfert dintre cetățenii Uniunii Europene sunt de încredere că următoarea generație va trăi mai bine decât cea de astăzi. Cincizeci și șapte la sută dintre francezi, 53 la sută dintre belgieni și 44 la sută dintre germani cred că următoarele generații de francezi, belgieni și germani vor trăi mai rău decât cea de astăzi. Unde a dispărut visul european? Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană? Potrivit unui studiu din 2016 realizat de Institutul Bertelsmann, piața internă unică generează venituri suplimentare pentru statele membre. E adevărat, nu în proporții egale. Pe cap de locuitor, vedem un surplus de 1.046 EUR la germani, un surplus de 1.074 EUR la francezi, un surplus de 408 EUR la unguri și un surplus de 382 EUR la polonezi, adică avem de-a face cu divergență în loc de convergență. Conform unei analize din 2017 a CEP-ului tot german, doar Germania și Olanda au câștigat și câștigă cu euro, toate celelalte state din zona euro suferă pierderi mari. Ce s-a întâmplat cu Uniunea noastră Europeană?

 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

 

Astăzi este Ziua Libertății Maghiare. Liberi de treizeci de ani. Treizeci de ani de când am câștigat Războiul Rece. Președintele Reagan a schimbat mersul istoriei și a lansat bătălia decisivă a Războiului Rece. Cu ajutorul curajului primit de la Papa polonez, Solidaritatea Poloneză a dovedit că sovieticii nu mai aveau puterea să folosească singurul instrument care ținea împreună tabăra socialistă, de anume armata și violența. 1956 este a trecutului. Iar șapte ani mai târziu, cu ajutorul curajului primit de la polonezi, noi, popoarele Europei Centrale, ne-am aliniat cu toții lângă Polonia și am câștigat ultima bătălie a Războiului Rece din 1989-90. Noi am fost acolo. Noi ştim că libertatea nu a sosit de la sine, ci am dobândit-o. Comunismul nu s-a prăbuşit de la sine, noi l-am prăbuşit. Zidul Berlinului nu a căzut, noi l-am doborât. Sovieticii nu au ieșit, ci noi i-am dat afară. În mod îndemânatic, fără pierderi de sânge, curajos și viclean, l-am prăbuşit, doborât, dat afară și dobândit. Astăzi, suntem aceiași oameni ceea ce eram: ultimii luptători ai libertății din Europa până ziua de astăzi. Istoria Europei nu s-a schimbat de la sine, ci noi am schimbat-o. Știm că acum, când Uniunea Europeană are probleme, nu se va îmbunătăți, nu se va transforma și nu va găsi drumul potrivit de la sine. Noi suntem cei care trebuie să o reparăm, să o transformăm și să o aducem înapoi pe calea bună, ale succeselor de odinioară.

 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

 

În prezent, Uniunea Europeană are nevoie din nou de luptătorii pentru libertate de genul nostru.

 

Stimată conferință!

 

Astăzi formulăm teze. Tezele cu care guvernul maghiar contribuie la dezbaterea paneuropeană privind viitorul Uniunii Europene și care sperăm să fie urmate de o rezoluție similară a parlamentului ungar.

 

Prima noastră teză este că ne îndreptăm spre o Uniune europeană imperială. În locul unei Europe a națiunilor, la Bruxelles se construieşte un superstat european, pentru ceea ce nimeni nu i-a dat un mandat. Nu există demă europeană, doar națiuni. Fără demă, nu se poate construi o democrație, astfel încât construirea Imperiului din Bruxelles duce în mod necesar la lipsa democrației. Ceea ce noi dorim este ceva complet diferit. Noi vrem democraţia democrațiilor, baza căreia este dată de națiunile Europei. Să nu ne fie frică să afirmăm: noi, democrații de la nivel național, ne confruntăm cu constructorii imperiilor, care sunt, de fapt, şi opozanții democrației.

 

A doua noastră teză este că Bruxelles-ul de astăzi este guvernat de cei care văd integrarea nu ca un instrument, ci ca un scop, un scop în sine. Prin urmare, vor să înlocuiască toate interesele naționale și valorile tradiționale. Sistemul juridic și instituțiile UE nu împiedică acest efort, ci îl facilitează. De aceea, adversarii noștri politici încearcă să slăbească comunitățile naturale care stau la baza culturii europene. Ţinta este națiunea, regiunile, bisericile creștine și evreiești, familiile. Prin urmare, afirmă guvernul ungar, expresia „uniunea din ce în ce mai strânsă” trebuie să fie eliminată din Tratatul privind Uniunea Europeană la prima ocazie care se iveşte.

 

A treia noastră teză este că Bruxelles-ul a externalizat și a reprodus o felie respectabilă a puterii sale pentru rețele organizate și gestionate din afara Europei, în primul rând rețelele Soros și interesele Democrate americane din spatele acesteia. Acest lucru se face după cum urmează. Ca prim pas, comitetul a fost mutat din poziția imparțială din punct de vedere politic de gardian al tratatelor și transformat într-un corp politic. Acest lucru a început nu în secret, ci printr-un anunț public al președintelui Juncker. În paranteză: este din această cauză că britanicii și maghiarii nu au sprijinit alegerea președintelui Juncker ca președinte, iar acest lucru a dus în cele din urmă la Brexit. Am închis paranteza. Al doilea pas este că comitetul, transformat într-un organism politic, face raporturi de stat de drept despre statele membre ale Uniunii. Cu toate acestea, aceste rapoarte de țară nu se bazează pe opiniile, documentele sau declarațiile de fapt ale statelor membre. Această muncă este externalizată către ONG-uri, organizații pseudo-civile din statele membre, care sunt de fapt organizații politice care în mod tipic, aproape fără excepție, aparțin rețelei lui George Soros pe întregul continent, pe care de altfel nici el nu le neagă. Al treilea pas: guvernele statelor membre alese democratic sunt clasificate pe baza furnizării datelor de către ei și opiniilor lor și doresc, de asemenea, să-i pedepsească pe cei care nu le plac. Acesta este un abuz de putere, al puterii pe care statele membre i-au acordat-o Comisiei.

 

A patra noastră teză este că, fără un succes economic comun, Uniunea Europeană se va destrăma. Ideea uniunii se bazează pe simpla ipoteză că statele membre împreună pot obține un succes economic mai mare decât eparat. Dacă se dovedește că avem sau putem avea mai mult succes economic separat, atunci s-a terminat cu Uniunea Europeană. Prin urmare, noi, adepţii Uniunii Europene, avem voie să susținem numai o politică care se concentrează exclusiv pe succesul economic comun. Astăzi, în schimb, Bruxelles se luptă cu sine, cu propriile sale state membre: educând, amenințând, constrângând și pedepsind, adică abuzând de puterea sa și destrămându-se astfel.

 

A cincea noastră teză este că următorul deceniu va fi epoca provocărilor periculoase: migrația popoarelor, epidemii și pandemii. În această eră periculoasă, trebuie să creăm securitate și să avem succes în economia mondială. Condiția prealabilă a succesului este restabilirea democrației europene. Prin urmare, pentru a proteja identitățile naționale și constituționale ale statelor membre, ar trebui înființată o nouă instituție cu implicarea instanțelor constituționale din statele membre.

 

A șasea teză a noastră este că Parlamentul European s-a dovedit a fi un impas pentru democrația europeană. Reprezintă doar propriile interese de partid, ideologice și instituționale. Nu adaugă, ci elimină puterea Uniunii Europene. Rolul parlamentelor naționale trebuie, prin urmare, să fie întărită în mod semnificativ, iar legiuitorii naționali ar trebui să trimită reprezentanți la Parlamentul European, urmând exemplul Adunării parlamentare a Consiliului Europei. În plus, parlamentelor naționale ar trebui să li se acorde dreptul de a opri procesul legislativ al Uniunii, în cazul în care constată că acesta încalcă competențele naționale, adică este vorba de introducerea procedurii cartonaşului roșu.

 

A șaptea noastră teză: ceterum censeo, Serbia trebuie să se alăture. Calitatea de membru al Serbiei prezintă un interes mai mare pentru Uniune decât pentru sârbi. Acest fapt trebuie recunoscut și preluat.

 

Stimate doamne şi stimaţi domni!

 

Istoria oferă acum oportunitatea ca un cadou. Această dezbatere a început, în sfârşit putem vorbi deschis despre necazuri, despre tot ce este dăunător și ceea ce dăunează cetățenii statelor membre. Chiar şi podiumul a fost pregătit și pentru noi – sper că recunosc ceea ce este – avem nevoie doar de suficient curaj intelectual și îl putem folosi în scopurile noastre. Ni s-a oferit ocazia de a opri sovietizarea Uniunii Europene și moscovizarea Bruxelles-ului. Știm ce pericol ne primejduieşte, deoarece trăim liberi de doar treizeci de ani. Noi am fost întotdeauna luptătorii pentru libertatea Europei. Am luptat pentru libertate și prietenii noștri occidentali au moștenit-o. Ce diferență! Să avem suficient curaj intelectual și politic și să ne dăm seama că vremurile s-au schimbat. Acum 30 de ani, credeam că Europa este viitorul nostru, astăzi vedem că noi suntem viitorul Europei. Să îndrăznim să fim democrați și luptători pentru libertate și la Bruxelles, pentru că doar astfel putem avea o nouă renaștere europeană.

 

Bunul Dumnezeu mai presus de noi toți, Ungaria mai înainte de toate! Hai, Ungaria, hai, maghiari!

 

 

 

Sursa: Cancelaria prim-ministrului Republicii Ungaria

 

 

https://www.eurosceptic.ro/index.php/2021/08/11/ce-s-a-intamplat-cu-uniunea-noastra-europeana-prezentarea-lui-viktor-orban-la-conferinta-liberi-de-treizeci-de-ani/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

CER SI PAMANT ROMANESC- 17 decembrie 1989: A inceput masacrul de la Timișoara

 

In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timișoara al pastorului Tokes.

Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiți și loviți cu pietre, iar protestatarii au atacat sediul PCR. La Bucuresti, Ceaușescu a hotarât, în cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea forței armate pentru înăbușirea revoltei.

Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara și membri din conducerea partidului, armatei si securității au fost trimiși în acest oras cu ordinul de a restabili ordinea.Armata a organizat împotriva manifestanţilor o demonstraţie de forţă în centrul Timişoarei.

In urma unei teleconferințe organizate de Ceaușescu cu activul de partid si de stat din toate judetele țării, factorii de raspundere au ordonat forțelor de ordine sa tragă in manifestanții de la Timișoara.

La ora 17:00 s-au auzit primele focuri de armă în oraş. La Procuratura Militară Timişoara au fost înregistraţi atunci 66 de morţi şi 196 de răniţi. În seara aceleiaşi zile, la Bucureşti, Consiliul Politic Executiv a aprobat reprimarea în forţă a manifestanţilor de la Timişoara, etichetaţi ca trădători.

Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Orașul Timișoara a fost izolat, caile de acces fiind blocate.

 

 

17 decembrie 1989: A inceput masacrul de la Timișoara

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

REVOLUŢIA ROMÂNĂ DIN DECEMBRIE 1989. IMPACTUL ÎN RELAŢIILE INTERNAŢIONALE

 

 Revoluția din 1989

Autor: Eric Victor

 

Anul 1989 a însemnat pentru România şi pentru ţările din Europa Centrală şi de Est, anul marii schimbări. Tranziţia de la diversele tipuri de comunism la democraţie parlamentară s-a făcut diferenţiat în fiecare stat în parte. Statele din Sud-Estul Europei, printre care şi România, dând dovadă de o mai mare inerţie, ca urmare a structurilor comuniste de a se adapta la noile realităţi politice interne şi internaţionale.

 

Contextul internaţional în care Revoluţia română s-a declanşat şi  s-a desfăşurat îl putem analiza pe două planuri:cel al încercării disperate a Moscovei de a reforma sistemul în întregul bloc şi cel al percepţiei şi reacţiei Occidentului la schimbări. În acest context, liderul comunist de la Kremlin, Mihail Gorbaciov, a lansat conceptele sale:perestroika, glasnosti, uskorenieşinovoemîşleniepe care a încercat să le promoveze şi în limitele sferei de influenţă a Uniunii Sovietice, respectiv în ţările satelit din Europa Centrală şi de Est[1]. Regimurile politice din ţările satelit treceau printr-o criză de credibilitate şi o acută criză economică.

Schimbările din Centrul şi Estul Europei au făcut obiectul unor discuţii între preşedinţii celor două superputeri U.R.S.S. şi S.U.A.. Pe 2-3 decembrie 1989, la Malta, Mihail Gorbaciov şi George Bush s-au întâlnit pentru a discuta problemele strategice, printre care dezarmarea, controlul armelor şi instabilitatea politică, un fenomen nou apărut în lagărul sovietic. Deşi publicitatea din jurul întâlnirii şi numeroasele declaraţii cordiale încercau să creeze impresia egalităţii parteneriatului, realitatea era că URSS, în acord cu SUA au stabilit limitele schimbării. Slăbită, marcată de problemele interne, URSS avea nevoie de asistenţă politică şi economică americană pentru a administra aceste schimbări. Evident, oricât de ample au fost negocierile, dată fiind capacitatea limitată a URSS de a interveni în schimbările politice din Europa Ceantrală şi de Est, rămânea foarte mult loc de manevră pentru forţele politice locale, care căpătaseră o mare marjă de autonomie după declanşarea reformelor în URSS. Acest lucru a făcut ca aranjamentele politice locale, instrumentate de diverse grupuri, de la fidelii lui Ceauşescu, la opoziţia sistematică din partid, să fie extrem de importante în dinamica evenimentelor din decembrie 1989.

 

Începutul anului 1989 i-a adus lui Ceauşescu o serie de probleme. În 11 martie, posturile de radio BBC şi Europa Liberă au dat publicităţii o scrisoare critică la adresa regimului comunist. Această scrisoare era semnată de foştii demnitari comunişti:Gheorghe Apostol, Alexandru Bârlădeanu, Corneliu Mănescu, Grigore Răceanu, Constantin Pârvulescu şi Silviu Brucan, document cunoscut ulterior sub numele de „Scrisoarea celor şase”. Semnatarii, oameni care contribuiseră, în trecutul mai îndepărtat sau mai apropiat, la consolidarea regimului comunist şi a dictaturii personale a lui Ceauşescu, semnalau public criza structurală în care intrase regimul, încercând să acrediteze ideea că Ceauşescu este nu simptomul, ci chiar sursa acesteia[2]. Ceauşescu a reacţionat energic, ordonând arestarea şi interogarea unei părţi a semnatarilor şi prin internarea celorlalţi semnatari la domiciliu. Ca urmare a controlului deplin pe care îl exercită regimul asupra mijloacelor de informare româneşti, dar şi a prezenţei masive a oamenilor Securităţii în toate mediile,   scrisoarea nu a avut un impact intern semnificativ, stârnind însă în exterior o vie dezbatere.

 

Oamenii politici din sfera internaţională occidentală au început să îşi facă diverse planuri şi gândeau metodele de diminuare a problemelor ce existau în ţara noastră şi să pună în aplicare Actul Final de la Helsiki, semnat şi de România în anul 1973 de către Ceauşescu, fără a isca un nou conflict mondial. S.U.A. era de acord să susţină România prin putere militară. Între timp, Ion Iliescu, un fost membru al nomenclaturii, pe care mediile internaţionale îl creditau în postura de „urmaş” al lui Ceauşescu, a dat publicităţii o altă scrisoare, critică la adresa lui Ceauşescu, însă impactul docuentului a fost mai mult decât limitat.

 

 

Tot în 1989, Ceauşescu reuşeşte să achite datoria externă. Lucrul acesta l-a făcut să fie mândru de ceea ce a realizat, făcându-l să îşi dorească să facă din România un stat creditor. Această idee cu care a venit fostul lider comunist a reuşit să nemulţumească cetăţenii români deoarece aceştia considerau că o dată ce datoria externă nu va mai exista, lucrurile se vor schimba aşa cum le-au promis reprezentanţii regimului comunist[3].

 

Pe 14 decembrie 1989, la Iaşi s-a creat o formaţiune politică de opoziţie-Frontul Salvării Naţionale, care a lansat o chemare către populaţie de miting pentru căderea lui Ceauşescu. Frontul a emis rapid un program de acţiune care trata cele mai stringente probleme ale României, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, respectarea dreptului omului. Această încercare a Frontului de Salvare Naţională a eşuat, dar poate fi considerată drept începutul acţiunilor de contestare publică şi colectivă a regimului, precedând revolta de la Timişoara, începută pe 16 decembrie.

 

Pretextul revolutei din Timişoara a fost oferită de reacţia brutală a forţelor de ordine la cererile unei manifestaţii a credincioşilor reformaţi adunaţi în faţa Bisericii reformate, în semn de solidaritate pentru pastorul lor, Laszlo Tokes. Cunoscut pentru poziţiile critice la adresa regimului, mai târziu avea să se dovedească şi faptul că acceptase să colaboreze cu Securitatea, Tokes primise ordin să evacueze clădirea pentru a permite stabilirea noului pastor. Enoriaşii adunaţi în faţa parohiei în ziua de 15 decembrie au stârnit curiozitatea trecătorilor, fapt care a avut efectul bulgărului de zăpadă, atrăgând participarea trecătorilor. Timişorenii au început să se adune din ce în ce mai mulţi, iar forţele de ordine nu au mai reuşit să împrăştie mulţimea[4].

 

Momentul forte al Revoluţiei din Timişoara s-a desfăşurat atunci când cei adunaţi au hotărât să spargă vitirinele de la magazine din Piaţa Operei, fapt care a consemnat intrarea revoltei în faza sa violentă, ceea ce a oferit autorităţilor motivul pentru o intervenţie în forţă. Aşa cum aveau să arăte mai târziu, rezultatele investigaţiilor diverselor comisii de anchetă a evenimentelor din Timişoara, lucru de altfel acuzat şi de autorităţile comuniste, prin vocea lui însuşi Ceauşescu, apelul la violenţă a fost facilitat de prezenţa unor grupuri de instigatori. Potrivit unor teorii interesate politic, foarte mulţi dintre investigatori proveneau din URSS şi Ungaria, aceştia intrând în România la mijlocul lui decembrie sub acoperirea de turişti.

 

 Cea mai zguduitoare zi a fost cea de 17 decembrie când a fost anunţatăo statistică privitoare la oamenii care au fost răniţi, dar şi omorâţi. Statistica, a cărei veridicitate este pusă sub semnul întrebării, a generat o nouă reacţie de proteste a populaţiei, numărul manifestanţilor continuând să crească. Aceştia doreau libertare, exprimare, protejarea femeilor şi copiilor, într-un singur sens o viaţă mai bună[5]. Drepturile cerute existau în Constituţia României, dar ele erau ponderate de ataşamentul la ordinea politică existentă a cetăţenilor. Potrivit articolului 28 din Constituţie, cetăţenilor Republicii Socialiste România li se garanta acest drept de manifestare, adunare, dar în articolul 29 se preciza clar că aceste manifestaţii şi adunări nu pot fi aplicate în scopuri potrivnice oânduirii socialiste[6].

 

În seara zilei 20 decembrie, Ceauşescu a organizat o teleconferinţa cu prim-secretarii judeţelor în care şi-a expus punctul de vedere despre ceea ce se întâmpla în Timişoara. În opinia lui Ceauşescu aceste manifestări erau organizate de către cercurile revizioniste cu scopul de a destabiliza situaţia din România şi de a acţiona împotriva independenţei acesteia. Dictatorul era incapabil să realizeze că populaţia nu-l mai susţinea şi că reacţia violentă la manifestaţii nu făcea decât să crească numărul participanţilor la revoltă[7]. Demersul de calmare pe care a încercat să-l facă Ceauşescu, a stârnit şi mai multă tensiune şi nedumerire în toată ţara. Astfel, în dimineaţa zilei de 21 decembrie, protestele şi manifestaţiile s-au extins în tot vestul României cuprinzând cele mai importante oraşe. În acest context, convins că dezordinile din Vestul ţării sunt o încercare de lovitură de stat, Ceauşescu a decis organizarea unui miting de susţinere a regimului şi de condamnare a revoltei din Timişoara. Din nou, intervenţia lui Ceauşescu nu a dus la un rezultat favorabil acestuia, astfel acesta a decis să refacă personal ordinea, pronunţând că ţara se află în război cu proprii locuitori. Forţele militare şi de Securitate încearcă să blocheze intrarea în Sediul Comintetului Central, loc de unde familia Ceauşescu şi apropiaţii acestora conduceau ţara.

 

Confruntările dintre forţele de represiune şi manifestanţi se extind şi devin din ce în ce mai violente provocând multe victime. Dimineaţa, forţele de ordine s-au grăbit să şteargă urmele confruntărilor pentru a nu se mai cunoaşte nimic.

 

Revoluţionarii încep să se deplaseze din ce în ce mai mulţi către Comitetul Central, cerându-i dictatorului să renunţe la putere, lăsând pe cineva nou să preia puterea. Dictatorul probează diverse operaţiuni pentru a calma situaţia, din nou, dar ordinele pe care le-a propus au fost imposibil de executat.Acesta nu dorea să renunţe deloc la puterea pe care o avea, luptând pentru aceasta până în ultima clipă[8].

 

Îngrijorat că nu mai poate controla în nici un fel situaţia existentă, încearcă să se conformeze cu această schimbare. Ceauşescu este huiduit şi vrând nevrând să se retragă. Manifestanţii reuşesc să intre în sediul Comitetului Central, fapt ce l-a  speriatşi l-a obligat să părăsească sediul de unde avea controlul.

 

 Văzând plecarea cu elicopterul a liderului comunist, românii nu au mai aşteptat nicio secundă să nu considere acest gest ca o abdicare a familiei Ceauşescu. Mulţimea trăia o bucurie nevăzută timp de 25 de ani[9].

 

Elicopterul care i-a luat de la Sediul Comitetului Central i-a lăsat în apropiere de Braşov, lăsându-i în grija gărzilor de corp. Lăsaţi singuri, aceştia fac autostopul spre Târgovişte, destinaţie unde trebuiau să ajungă. După mai multe întâmplări, reprezentanţii statului ajung la destinaţia finală. Persoana care i-a  luat spre Târgovişte a dat de ştire despre locul unde se afla familia Ceauşescu, care a rămas singură, fără nici un colaborator pe care se baza atât de mult. Aceştia încep să îşi pună probleme cum de oamenii în care au avut încredere, i-au lăsat chiar în momentele când aveau cea mai mare nevoie[10].

 

Revenind la situaţia din Bucureşti, oamenii au dat jos drapelul şi au pătruns cu acordul oamenilor care conduceau Televiziunea în interior pentru a da de ştire că sunt liberi şi în acelaşi timp erau transmise diverse imagini cu manifestaţiile din toată ţara şi cum familia Ceauşescu a plecat de la sediul Central. În acest context, nu numai mass-media românească arăta la televizor ce se întampla în momentul respectiv, ci toată presa internaţională a ajuns la noi în ţară. Mass-media a propulsat Revoluţia Română în alt context, un context care pentru moment părea benefic României şi demonstra faptul că românii s-au săturat să trăiască de pe o zi pe alta doar ca familia Ceauşescu şi apropiaţii acesteia să aibe un statut special şi să îşi pună în plan practicile ce vroiau să facă din România o ţară bogată şi cum am mai precizat, creditoare[11]. Dar unele informaţii privind numărul de morţi şi de răniţi din altercaţiile care s-au produs dintre români şi Securitatea lui Ceauşescu erau neverosimile. Această informaţie nu a contat în momentul de bucurie, contend doar faptul că România era liberă şi dornică să simtă democraţia.

 

La sediul Comitetul Central, la balconul de unde prezida, de obicei, Ceauşescu au venit câteva persoane şi au preluat cuvântul. Acele persoane erau din Frontul Salvării Naţionalecu Ion Iliescu în frunte. Ion Iliescu le-a promis românilor că de acum în colo vor trăi mai bine şi că totul se va schimba. Dar oare acestă promisiune a mers cu românii care erau nemulţumiţi de ceea ce se întâmplase şi oare erau atât de creduli încât să creadă într-o persoană care a studiat în Moscova, chiar în timpul comunismului? Oare românii nu şi-au pus problema că şi această persoană poate avea accese de comunism? Răspunsul vine chiar de la bucuria românilor, când au auzit promisiunile făcute de acesta. În respectivul moment, nu a contat atât de mult cine şi cum vine, a contat doar faptul că ei au scăpat de fostul lider comunist şi că oricine ar fi venit la putere nu putea să le facă mai mult rău decât anteriorul conducător[12].

 

La Târgovişte, pe 25 decembrie 1989, evenimentele au scăpat de sub control. Fostul conducător Nicolae Ceauşescu  şi soţia acestuia, Elena Ceauşescu, au fost asaltaţi şi duşi într-o cameră şi judecaţi pentru faptele lor. Aceştia au fost acuzaţi de:genocid, subminarea economiei naţionale, subminarea puterii de stat şi acte de diversiune. La procesul restrâns pe care l-au avut cei doi conducatoris-a stabilit:pedeapsa cu moartea. Foştii lideri au fost împuşcaţi cu sute de gloanţe, făcându-ide nerecunoscut[13].

 

Problema apare însă de ce persoanele care le-au hotărât sentinţa la moarte nu au dorit un proces liber, într-o încăpere deschisă la care să participe şi cetăţenii. De ce le-a fost frică? Personal, mă gândesc că le-a fost teamă să nu fie condamnaţi ca cei doi. Familia Ceauşescu merita un proces liber în care şi cetaţenii să aibe un cuvânt de spus, să le hotărască soarta. Ar fi fost un process drept. Poate cetăţenii ar fi hotărât ca cei doi lideri să fie închişi pe viaţa, nu ucişi cu brutalitate. Da, schimbarea cursului istoriei nu s-ar fi schimbat deoarece aceştia erau închişi, iar noul regim îşi avea cuvântul lui de spus. Posibil Ceauşescu ar fi suferit mai mult dacă ar fi văzut cum lumea se bucură de libertate, ar fi fost martorul unor importante schimbări pentru istoria României.

 

 Ceauşescu a murit crezând că cetăţenii români îl iubesc şi că el a făcut tot ce e mai bine pentru ţară. A murit cu această impresia deoarece a dus mult prea departecultul personalit, acţiune care îl făcea să se simtă iubit de populaţie, deşi acestă gândire, el a perceput-o total greşit. Acţiunea ţărilor occidentale referitoare la ce se întâmplase a fost una de bucurie, iar mass-media,   ca de altfel şi preşedinţii statelor europene au ajuns la concluzia că în România căderea comunismului a fost cea mai sângeroasă dintre toate statele Pactului de la Varşovia.

 

Într-un comunicat de presă, preşedintele S.U.A. la aceea vreme, George W. Bush, i-a transmis României că este alături de ea şi că aşteaptă cu drag să îşi reia relaţiile economice şi diplomatice pierdute din cauza fostului  lider. Regele Carol I al României, tot într-un comunicat de presă, a spus că el nu este de accord ca Ion Iliescu să candideze la preşedinţia ţării, dar cu toate acestea, el se va întoarce în ţară, ţară din care a fost alungat de Nicolae CeauşescuDupă o scurtă vreme, timp în care ar fi trebuit să se calmeze situaţia din ţară, problemele care apăreau nu erau depăşite.

 

 La preşedinţia României a fost propus Ion Iliescu şi urmau să se facă alegeri libere şi democratice.[14]. Problemele de care vorbeam anterior erau despre faptul că Frontul Salvării Naţionale a luat sub tutelă şi ajutor oameni care au fost şi în vechea conducere, fapt care l-a deranjat pe români. Reprezentanţii noului system de conducere au afirmat că au ales experţi pe diverse domenii din vechea conducere pentru a-i ajuta să întocmească un plan de reuşită şi să scoată ţara din impasul în care se afla.

 

Anul 1990, a prins România cu un guvern negigur pe el şi fără relaţii externe. Singurele relaţii care le mai avea România erau cu U.R.S.S. şi cu ţările semnatare Tratatului de la Varşovia. Dar gândindu-ne la faptul că şi ţările Tratatului de la Varşovia au trecut prin ce a trecut şi România, nu aveau cum să ne ajute pe nici un plan, iar U.R.S.S. se afla într-o criză. Pe langă faptul că România se năştea din nou, aceasta avea nevoie de un echilibru politic intern pentru a activa relaţii externe cu diverse state. Pe plan internaţional, după ce s-au mai calmat apele, apar noi zvonuri negative referitoare la România.

 

Jurnaliştii europeni au făcut cercetări şi au demonstrat faptul că numărul morţilor din Timişoara şi în Bucureşti era mult mai mic  decât cel la care se făcuse referire. A doua impresie care se făcuse despre România pe plan international era negativă. Anumite state au început să îşi pună semne de întrebare de ce România a ales să mintă cu numărul morţilor.

 

România nu a oferit nici un răspuns şi s-a concentrat asupra problemelor interne pe care le întâmpina. Au început reformularea Constituţiei, iar anul 1991 a fost instabil pe toate punctele de vedere, iar pe 1 iulie România iese din Tratatul de la Varşovia în urma desfiinţării acestuia. În septembrie are loc căderea Guvernului provizoriu condus de Petre Roman, iar Ion Iliescu a fost ales preşedintele României în 1992.

 

Impactul pe care Revoluţia l-a avut pe plan internaţional a fost unul schimbător. Puterile occidentale lăudând la început dorinţa de luptă a poporului român pentru democraţie, dar înaintând cu evenimetele ce deveneau mai sângeroase şi inclare în România, presa, respectiv liderii lumii începeau să îşi pună semne de întrebare cu privire la rolul pe care îl jucaseră noii deţinători ai puterii în orchestra evenimentelor sângeroase petrecute după căderea lui Ceauşescu.

 

Revoluţia Română din decembrie 1989 a fost un model nereuşit, un model sângeros şi aspru criticată de occidenteli din cauza modului în care s-au desfăşurat acţiunile.

 

NOTE

 

[1]Serge Berstein, Pierre Milza, Istoria Europei, volumul V, Editura Istitutul European, 1998, Iaşi, pg. 374-282.

 

[2]Ioan Scurtu, Revoluţia Română din decembrie 1989 în context international, Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2009, pg. 80.

 

[3]Ibidem., pag. 90-99.

 

[4]Ioan Scurtu, op. cit., pg. 180-182.

 

[5]Ibidem, pg. 90-99.

 

[6]Constituţia Republicii Socialiste România adoptată în anul 1965.

 

[7]Emil Constantinescu, Revoluţia din’89aşa cum a fost ea. Păcatul originar, sacrificiul fondator.Editura Minerva, Bucureşti, 2009, pg. 187-189.

 

[8]Ibidem, pg. 198-212.

 

[9]Peter Siani-Daves, Revoluţia Română din decembrie, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pg. 125-130.

 

[10]Tom Gallagher, op. cit., pg.  150-155.

 

[11]Emil Constantinescu, op. cit., 230-234.

 

[12]Ibidem, pg. 249-253.

 

[13]Catherine Durandin, Moartea Ceauşiştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă.Editura Himanitas, Bucureşti, 2009, pg.147-158.

 

[14]Ion Calafeteanu(coordonator), Gheorghe Neacşu, Daniela Osiac, Sebastian Rusu, Revoluţia din decembrie 1989* Documente, Documentul nr.14, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, pg. 145-146.

 

 

 

https://historia.ro/sectiune/general/revolutia-romana-din-decembrie-1989-impactul-in-576887.html

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Ce conțin dosarele desecretizate de SRI despre Revoluția din 1989. Documentele privind activitățile Securității în Decembrie 1989

Tudor Curtifan  

Decembrie 1989: Revoluția română

Serviciul Român de Informații (SRI) a desecretizat 13 dosare care au legătură cu Revoluția Română din Decembrie 1989.

 

Este vorba despre 13 volume, fiecare conținând sute de pagini, care au fost preluate ca urmare a corespondenței cu Comisia „Decembrie 1989” care a activat în Senatul României în 1991 și 1992.

 

În miile de pagini desecretizate și publicate azi de către SRI sunt documente oficiale transmise Comisiei de anchetă parlamentare „Decembrie 1989”, care cuprind inclusiv comunicările către TVR în ziua de 22 decembrie 1989, dar și după.

 

În cadrul volumului despre Unitatea Specială „R” Comisia „Decembrie 1989”, prin SRI, solicită fiecărei unități județene să precizeze dacă au existat dezinformări în decembrie 1989, precum și tipul de misiune în care se aflau. Așa cum era de așteptat, marea majoritate a unităților răspund negativ în ceea ce privește acțiuni de dezinformare.

 

Astfel, s-au trimis notificări către unități pentru a oferi Comisiei informații despre „Ofițeri, maiștrii militari și subofițeri din fosta Unitate Specială „R” care în perioada 15-22 decembrie 1989 s-au aflat în misiune la compartimentele din teritoriu”. Sunt solicitate date despre scopul și durata misiunii. Astfel de solicitări au fost înaintate și altor unități din cadrul DSS.

 

În documente există un tabel cu 23 de ofițeri din fosta Direcție I a Securității (n.a. – Direcția de informații interne), care în perioada 15-22 decembrie 1989 au fost trimiși în misiune la compartimentele din teritoriu.

 

 

 

Informații privind securiștii care se aflau în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989

 

 

Totodată, volumul conține numele celor din Securitate care s-au aflat în misiune în perioada 15-22 decembrie 1989, și din alte direcții ale Securității, precum  Direcția III și Direcția IV (n.a. – Contrainformații, respectiv Contraspionaj militar), precum și din mai multe unități speciale ale Securității.

 

În documente apar și numele a 7 luptătorilor USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) aflați în misiune în perioada 15-22 decembrie.

 

În cele volume separate care conțin documente întocmite de Securitate (Departamentul Securității Statului) sunt publicate inclusiv note informative despre cetățeni străini români sau străini care în decembrie 1989 criticau regimul comunist. În documentele Securității apar inclusiv informații personale despre persoanele care criticau regimul.

 

 

 

Numele celor care au participat la represiunea minerilor din Valea Jiului după greva din 1977

 

 

Foarte interesant e că printre documente Comisia „Decembrie 1989” a solicitat și numele și funcția ofițerilor de Securitate și Miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului după celebra grevă din 1977.

 

„Pentru a răspunde unei solicitări a Parlamentului României, vă rugăm să ne comunicați dacă dețineți date despre numele și funcția ofițerilor de securitate și de miliție care au participat la anchetarea minerilor din Valea Jiului ca urmare a grevei din 1977”, se arată în unul din volume.

 

Documentele desecretizate de SRI conțin numele acestora, gradul, funcția și alte date cu caracter profesional.

 

De precizat că toate numele persoanelor din dosarele desecretizate azi de SRI nu sunt făcute publice, ele fiind acoperite în mod intenționat.

 

Volumele desecretizate sunt structurate astfel:

 

– Corespondență cu Comisia şi copii după documente elaborate de unitățile centrale din decembrie 1989

 

– Copii după documente elaborate de unități județene din decembrie 1989

 

– Copii după documente elaborate de unitățile județene din decembrie 1989

 

– Corespondență cu Procuratura României şi Comisia “Decembrie 1989”

 

– Corespondență cu Comisia „Decembrie 1989” privind comunicările către Televiziunea Română în ziua de 22 decembrie 1989 şi în zilele următoare transmise de unitățile fostului DSS;

 

– documente referitoare la casete video, audio şi material fotografic realizate de fostele unități DSS;

 

– documente referitoare la datele pe care le deținea fosta unitate speciala „R” (comunicații şi interceptări radio)

 

– documente întocmite de SRI referitoare la activitatea cadrelor fostului DSS, care în perioada 15-22 decembrie 1989 au efectuat misiuni

 

– situații numerice ale cadrelor din unitățile centrale şi teritoriale ale fostului DSS, situație privind cadrele militare din fostul DSS decedate sau rănite în timpul Revoluției, precum şi copii după documente întocmite în decembrie 1989

 

– 4 volume sunt copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS

 

https://www.defenseromania.ro/ce-contin-dosarele-desecretizate-de-sri-despre-revolutia-din-1989-documentele-privind-reteaua-r-si-mii-de-pagini-privind-activitatile-securitatii-in-decembrie-1989_620199.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

MISTERELE DIN DOSARUL REVOLUȚIEI. Cum a „tranșat” Parchetul General intervenția serviciilor secrete străine în Decembrie ’89, diversiunea TVR și implicarea lui Ion Iliescu

 

 Alex Miclovan

 

„Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 (…) Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989”. Asta au scris, negru pe alb, procurorii militari în rechizitoriul din Dosarul ”Revoluția”, trimis în judecată abia în aprilie 2019, la 30 de ani de la derularea celor mai importante evenimente din istoria recentă a țării. 

 

În acest dosar au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus – fost comandant al Aviaţiei Militare.

 

 

Rechizitoriul reprezintă poziția juridică a Statului român față de prăbușirea regimului comunist. Multe dintre declarațiile martorilor oculari, preluate de procurori, provin din audierile efectuate în anii ’90 de Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie ‘89 și au fost desecretizate abia în ultimii ani.

 

CITEȘTE ȘI: 

 

EXCLUSIV Scutea face scut în jurul procurorului Ranco Pițu, groparul Dosarului Revoluției. Acuzații grave lansate de Doru Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie 1989

 

Procuror de caz în Dosarul ”Revoluția” a fost colonelul magistrat Cătălin Ranco Piţu. Cel care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 alin.1 C.P.P. a fost generalul maior magistrat Gheorghe Coșneanu, fostul șef al Parchetelor Militare, pensionat la începutul acestui an. 

 

 

Deși exclude intervenția direct a vreunei forte străine, Parchetul Militar admite faptul că serviciile de informații externe să fi derulat ”activități de culegere de informații” pe teritoriul României, în zilele fierbinți ale Revoluției, ”cu scopul informării precise asupra evoluţiilor socio-politice” din țara noastră. 

 

”Este explicabil că serviciile de <<intelligence>> ale diverselor state să fie interesate de evoluţiile din România. Nu au existat probe că reprezentanţii acestor structuri de informaţii au participat prin acţiuni armate pe teritoriul României”, a fost concluzia procurorilor militari. 

 

Turiștii sovietici

 

În sprijinul acestei concluzii a fost invocat „Punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989”, pe care acest serviciu secret l-a înaintat Comisiei senatoriale de cercetare.   

 

Documentul tratează pe larg celebrii turiști sovietici, care au tranzitat teritoriul României în decembrie ’89. „Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul <<turiştilor>> sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos(…) Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau <<în tranzit spre Iugoslavia>>, dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…) Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor. Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii <<turiştilor>> (…) În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. (…) Pe ansamblu, totuşi, se impune o observaţie: în raport cu numărul enorm de sovietici aflaţi pe teritoriul României în timpul Revoluţiei, numărul celor implicaţi în evenimente este redus, majoritatea comportându-se ca şi cum ar fi aşteptat un ordin care nu a mai venit.”

 

 

În legătură cu acset aspect, procurorii militari apreciază că ”un astfel de ordin (indiferent ce însemna el), nu a fost necesar, întrucât întreaga putere politico-militară a României, începând cu 22 decembrie 1989, a fost agreată şi acceptată de URSS”. 

 

Mărturia unui șef din unitatea anti-KGB

 

Detalii despre prezența turisților sovietici pe teritoriul României le-au fost oferite procurorilor militari de către un important ofițer de rang superior din cadrul UM 0110, celebra unitate anti- KGB din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS). 

 

Este vorba de Vasile Lupu, adjunct la comanda unității speciale care avea ca obiect de activitate protecţia informativă faţă de acţiunile pe teritoriul României a agenţilor ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv URSS. 

 

Pe 19 aprilie 2017, Lupu a dat declarații la sediul Parchetelor Militare, prilej cu care a furnizat informații extrem de interesante, culese în acele zile de subalternii săi specializați în contraspionaj: „În perioada premergătoare lunii decembrie 1989, dar preponderent în această lună, a fost înregistrat un aflux de turişti sovietici care străbăteau România pe trei trasee diferite:

 

• Iaşi-Bucureşti – Craiova – Drobeta Tr. Severin, cu ieşire către R.S.F. Iugoslavia,

 

• Iaşi – Pasul Oituz- Braşov-Sibiu -Timişoara, cu ieşire spre Iugoslavia

 

• din direcţia nord, prin trecerile de frontieră Halmeu şi Borş, cu deplasare spre Baia Mare- Arad – Timişoara şi ieşire tot spre Iugoslavia.(…)

 

Din datele furnizate de serviciile de frontieră rezulta că numărul turiştilor sovietici s-a dublat în anul 1989, faţă de anul anterior, ceva de ordinul a 60.000, faţă de 30.000. (….) Fenomenul ne-a atras atenţia întrucât se circula, în special, în autoturisme Lada, de producţie recentă, în grupuri de 3-4 maşini şi câte 2-3 pasageri, majoritatea bărbaţi cu vârsta până în 50 ani, ţinută atletică şi vorbitori, în general, de limbă română (….) Deşi serviciile noastre au monitorizat atent aceste grupuri, nu a rezultat nimic compromiţător care să devoaleze eventual o anumită misiune a acestora. Nici comunicaţiile între ei nu erau relevante, fiind în general reduse ca număr. Atrăgea atenţia şi faptul că, deşi eram în sezon de iarnă, evitau locurile de cazare publică, ce ar fi impus înregistrarea lor, şi rămâneau în parcări, grupaţi. Nu am înregistrat nici un fel de activitate ostilă, care să necesite intervenţii şi apoi, în timpul evenimentelor, aproape nimeni nu a realizat că majoritatea acestor turişti nu se mai aflau în ţară. Părea ca finalul unei misiuni îndeplinite. Noi am interpretat atunci, în prima parte a prezenţei lor, ca având un posibil rol determinant, ca fiind o avangardă a altor forţe posibile care însă nu s-au mai identificat, întrucât lucrurile au decurs corespunzător.”

 

Liniște în spațiul aerian

 

Rechizitoriul conține și alte informații care exclud intervenția militară străină în zilele Revoluției. 

 

Într-un raport al Comandamentului Aviaţiei Militare, întocmit pe 4 ianuarie 1990, precizează că, după analiza acțiunilor din spațiul aerian românesc din perioada 22-30 decembrie 1989, „nu a existat nici un pericol sau intervenţie străină asupra României.” 

 

 

„În perioada respectivă, în spaţiul aerian al ţării, nu a zburat niciun avion, elicopter, în sprijinul sau aparţinând elementelor teroriste (….) Rapoartele privind doborârea unor elicoptere de către artilerie sau rachetele antiaeriene nu au suport material, întrucât nimeni nu a găsit nici cea mai mică bucată din ţintele aeriene combătute.”

 

Iliescu a solicitat intervenţia militară a URSS

 

Procurorii militari confirmă și ipoteza, lansată de istorici, că, în zilele Revoluției, grupul condus de Ion Iliescu a cerut intervenția în România a armatei URSS. 

 

”Probatoriul administrat a relevat că, pe tema intervenţiei militare din partea URSS, s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii <<grupului complotist Iliescu>> susţinut de URSS.” 

 

Procurorii susțin cu tărie că Ion Iliescu era omul rușilor, ca de altfel și cei din grupul său, din care mai făceau parte Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu. 

 

Planul nu a avut sorți de izbândă, pentru că generalul Ștefan Gușă, singurul care avea, la acel moment, drept de semnătură şi de reprezentare în organele de coordonare ale forţelor Tratatului de la Varşovia, a refuzat să solicite Moscovei să intervină militar, motiv pentru care a și fost marginalizat de gruparea Iliescu. 

 

”Aşa se explică de ce generalul Mihail Moiseev – șeful Marelui Stat Major al Armatei URSS, a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unor forţe militare în ţara noastră”. 

 

Diversiune televizată

 

Un alt aspect important în context este faptul că s-a forțat intrarea trupelor sovietice în țară prin intermediul unei diversiuni a TVR, de care Gelu Voican Voiculescu s-a delimitat ulterior.

 

Astfel, în data de 23 decembrie 1989, în jurul orei 10:30, crainicul TVR George Marinescu a citit „în direct” următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar, iar, ulterior, TVR l-a repetat. 

 

 

Era un mesaj de o gravitate deosebită, deoarece se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin. De aceea, procurorii au exclus varianta ca angajații TVR să fii difuzat mesajul în mod independent, fără o autorizare prealabilă.

 

Procurorii subliniază că la momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar, responsabil principal fiind Cico Dumitrescu. Cu toate acestea, Gelu Voican Voiculescu a afirmat, în fața Comisiei senatoriale, că la baza comunicatului a stat o neînţelegere în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului.

 

Mărturia generalului Ștefan Gușă, dată în fața Comisiei Senatoriale în data de 21 septembrie 1993, este foarte relevantă pentru a reconstitui filmul evenimentelor: ”I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Ei întrebau dacă e nevoie de ajutor. Am spus: <<Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor.>> (…) La 23 decembrie au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă. A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la Marele Stat Major. Au spus că moare lumea. Eu le-am spus că, atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major, nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova (…) Am transmis că indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic (…) S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…) S-a lansat ideea că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau. Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat (…)”

 

Un alt martor, colonelul Mircea Dumitru, din cadrul Marelul Stat Major, a confirmat conținutul discuției dintre gen. Gușă și generalul rus Moiseev, precum și numele celor de față. 

 

„La 23 decembrie 1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de generalul  Eftimescu. În cabinet se aflau generalul Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru şi alte șase, șapte, opt persoane. Generalul Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu generalul Moiseev şi mi-a ordonat să transmit următoarele: <<S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor?>>. Moiseev a răspuns următoarele:<<O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român şi sovietic>>. Cu aceasta, convorbirea a luat sfârşit, iar eu am ieşit imediat din birou (…) După aproximativ două- trei ore, în sediul ministerului a venit gen. Guşă, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat. În birou se aflau aceleaşi persoane ca la prima discuţie, plus generalul Guşă. Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, iar generalul Guşă mi-a dat ordin să transmit următoarele: <<În calitate de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, generalul Guşă, nu am solicitat şi nu voi solicita ajutor militar sovietic.>> Auzind acestea, gen. Moiseev a rostit o formulă scurtă de încheiere a discuţiei şi astfel convorbirea a luat sfârşit.”

 

https://www.podul.ro/articol/12712/misterele-din-dosarul-revoluiei-cum-a-tranat-parchetul-general-intervenia-serviciilor-secrete-strine-in-decembrie-89-diversiunea-tvr-i-implicarea-lui-ion-iliescu

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum salvăm jurnalismul?

Cine să salveze jurnalismul? Răspunsul, din păcate, nu poate fi decât unul singur: jurnaliștii, cei care încă rezistă.

 

Ciprian Cucu

 

DE ACELAȘI AUTOR

 Vaccinul, un instrument politic

 Antisemitism fără evrei

 Tech-bro media

 Twitter, istoria unui eșec

 Dezinformare – termeni și categorii

Decizia companiei Ringier de a schimba echipa care coordonează cotidianul Libertatea a produs ecouri importante în presa și social media din România. Pentru unii, situația este profund personală, dezamăgitoare, chiar tragică. Alții au ales să privească din perspectiva economiei de piață – ce mare lucru, spun ei, că o companie privată decide să-și schimbe modelul de business?

 

Cătălin Tolontan, considerat liderul acestei echipe aflate acum în vrie, a avut o poziție nuanțată: „Cătălin Tolontan este foarte puțin important în această ecuație. Nu cum să salvăm jurnaliștii e întrebarea, ci cum salvăm și cum avem jurnalism. Întrebarea îi privește și pe cei care vor veni după noi. E o întrebare foarte importantă”.

 

 

 

Presă, business și politică

 

 

Întrebarea lui Tolontan răsună astăzi puternic la nivel internațional, nu doar în România. Chiar în aceste zile, Andy Borowitz, cunoscut scriitor și satirist american, a rămas fără secțiunea sa din revista New Yorker. Vice Media, companie fondată în 1994 și care ajunsese în 2017 să valoreze peste 5 miliarde de dolari, a declarat faliment anul acesta. De altfel, anul 2023 a fost un an-record de concedieri în media.

 

Toate aceste mișcări sunt justificate drept măsuri de reducere a costurilor, într-un spațiu care are provocări importante: ultimii ani au adus o supraabundență de informație, în special din cauza social media; polarizarea politică și instrumentalizarea dezinformării au scăzut încrederea în presă; pandemia și inflația au făcut ca oamenii să-și modifice obiceiurile de consum, inclusiv să scadă disponibilitatea de a plăti pentru presă.

 

Discuția despre jurnalism nu poate deci exclude banii, partea de business. Jurnaliștii trebuie să trăiască, deci să fie plătiți, iar antreprenorii (că sunt în media sau nu) investesc timp și energie pentru a obține profit.

 

Cine plătește însă pentru presă, când informația e oricum prea multă? Mai mult, cine să plătească pentru o informație care nu este infotainment (parte informație, parte divertisment), ci presupune un oarecare efort pentru a o înțelege?

 

Dacă publicul care plătește pentru presă este în scădere, compensarea ar putea veni din reclame, însă banii din publicitate urmează în general cantitatea, nu calitatea, iar publicul urmează în cel mai bun caz o distribuție normală – adică cei mai mulți sunt medii (sau mediocri). Observăm asta în cazul RTV, un post care e departe de ideea de jurnalism, dar se păstrează în topul preferințelor publicului și astfel își asigură locul în planurile de promovare ale celor mai importante agenții și companii.

 

Această problemă ne aduce și situații precum cea de la Libertatea, unde patronatul a ales să urmeze banii în detrimentul jurnalismului serios, bani care în acest caz vin din surse cel puțin problematice – casele de pariuri.

 

Nici problema scăderii publicului plătitor și nici problema reclamei deconectate de principii etice nu sunt noi, însă soluțiile nu sunt ușor de identificat și cu atât mai puțin sunt ușor de implementat.

 

Cea mai amplă campanie publică/apel la boicotarea unor posturi TV a avut loc în 2018, reușind, conform paginademedia.ro, să afecteze temporar veniturile RTV și Antena3, dar nu într-un mod semnificativ și nu pe termen lung. Astfel de demersuri pot fi eficiente dacă sunt urmărite constant, organizat, sistematic, printr-o organizație dedicată – inițiativele grassroots nu sunt neapărat sustenabile. Au trecut deja cinci ani de atunci și abia acum avem în România o inițiativă de promovare a rolului eticii în advertising – Ethical Media Alliance, despre care putem doar spera că va rezista și va crește.

Cum presa nu e chiar o afacere bună sau ușoară, politicul a văzut o oportunitate de a acoperi lipsurile financiare în schimbul promovării sau al controlului narațiunii, adică selectarea unor subiecte. Mai multe investigații de presă au arătat, încă din 2022, că în paralel cu creșterea semnificativă a bugetelor alocate de PSD și PNL către presă a crescut numărul știrilor pozitive despre aceste partide și s-au redus subiectele negative, în timp ce unele subiecte sensibile au fost ignorate.

 

Relația problematică dintre patronat, respectiv politic și presă, se reflectă direct în ratingurile internaționale privind libertatea presei din România. În 2022, România a scăzut opt locuri în World Press Freedom Index față de anul anterior, în special din cauza „presiunii din partea conducerii, lipsei de transparență în finanțare” și „dificultăți ale pieței”, vorbind de riscul transformării presei într‑un instrument de propagandă.

 

Nici raportul Rule of Law publicat de Comisia Europeană nu este încurajator, considerând că nu există suficientă transparență în ceea ce privește patronatele din media și nici în ceea ce privește conținuturile plătite de partide politice în afara campaniei electorale.

 

 

 

Viitorul presei

 

 

Jurnalismul în interesul public este atacat din toate părțile. Rețelele sociale pretind că jurnalismul clasic nu mai e necesar, că oricine poate deveni cetățean-jurnalist cu un telefon și puțin timp liber (am scris deja suficient și au scris și alții de ce asta e total greșit, de ce avem nevoie de o presă serioasă, profesionistă). Patronii vor să facă bani și sunt dispuși să lase la o parte interesul public pentru asta. Politicienii vor să-și crească influența prin acapararea spațiului media, interesul public este pentru mulți doar o lozincă.

 

Presa tipărită va continua să scadă și cel mai probabil va rămâne destinată unei nișe reduse de elite care vor accepta să plătească pentru experiență, pe lângă informație. Inteligența artificială va aduce alte presiuni, pe măsură ce agenții inteligenți vor putea să sape după informații online și să producă instant rezumate digerabile la cafeaua de dimineață. Media alternativă pândește după colț, strâng rândurile ca să acapareze cât mai mult din spațiul informațional, pentru interese aliniate unor puteri autoritarianiste, precum Rusia sau China.

 

 

Între timp, jurnaliștii serioși sunt mai degrabă fragmentați – echipe mici duc în spate proiecte ambițioase, care fac ce trebuie, dar care sunt constant cu gândul la ziua de mâine, trăind dintr-un amestec de donații și granturi câștigate cu greu.

 

Fragmentarea e una dintre probleme, fiecare încearcă pe cont propriu și lipsa de capacitate se observă. Chiar când subiectele sau investigațiile sunt excelente, o publicație independentă ajunge cu greu la public, deci rămânem cu câteva bule reduse. Vorbim între noi, să zicem așa. Noua găselniță – canale de WhatsApp individuale, ca și cum publicul ar avea capacitatea sau interesul să urmărească zeci de astfel de canale deodată.

 

În schimb, cred că singura salvare a presei se găsește în integrare, încă pe mai multe paliere. O platformă sau o aplicație care să selecteze articole din sursele bune existente și pe care să le recomande publicului în funcție de interese, nu ar trebui să fie nici prea complicat nici prea costisitor de realizat.

 

Asociațiile reprezentative ale breslei, dacă ar exista, ar putea aplica la finanțări mai mari, care să acopere costurile mai multor proiecte. Astfel de asociații se pot ocupa și de a dezvolta și impune în presă un cod etic (căci statul nu are ce căuta în reglementarea presei), apoi pot pune o presiune semnificativă pe agențiile și clienții de publicitate, spre a direcționa fonduri înspre jurnalismul real.

 

Instrumentalizată astăzi de populiști și naționaliști de carton, expresia „unirea face puterea” se aplică perfect în povestea viitorului jurnalismului din România. Altfel, spațiul informațional va fi acaparat tot mai mult de pseudomedia – de Luiz Lazarus și de prietena sa Șoșoacă, de AUR și rețeaua lor de zeci de site-uri, de Gușă, Budeanu, Bahmuțeanu, Piperea și alți influenceri care nu fac altceva decât să ia orice știre și să o interpreteze în cheie conspiraționistă (cineva, undeva, ne vrea răul și complotează pentru asta). Și ei sunt, de multe ori, în competiție, dar au reușit să colaboreze suficient încât să vorbim astăzi de ecosistemul lor.

 

Toate aceste idei sunt poate simple și sunt convins că au mai apărut în mintea multora. Rămâne o singură întrebare – cine să facă toate astea, cine să salveze jurnalismul. Răspunsul, din păcate, nu poate fi decât unul singur: jurnaliștii, cei care încă rezistă.

 

https://revista22.ro/opinii/ciprian-cucu/cum-salvam-jurnalismul

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Alo, Moscova? (III) Ce i-au cerut Ceaușescu și Iliescu lui Gorbaciov și ce au primit

 

Madalin Hodor

 

https://revista22.ro/dosar/alo-moscova-iii-ce-i-au-cerut-ceauescu-i-iliescu-lui-gorbaciov-i-ce-au-primit

 

Nu există, până la această dată, nici măcar o singură probă credibilă a existenţei unei intervenţii sovietice în Revoluţia din decembrie 1989. Ideea este contrazisă de toate acţiunile şi strategiile implementate la acea oră de către Moscova şi de întreaga desfăşurare a evenimentelor.

 

PE ACEEAȘI TEMĂ

 Șeful Wagner, Evgheni Prigojin, s-a aflat în avionul prăbușit lângă Moscova

 Rusia acuză Ucraina că a atacat Moscova cu drone. Aeroportul Vnukovo a fost temporar închis

 Prigojin anulează marșul trupelor Wagner spre Moscova și se refugiază în Belarus

 Cinci concluzii cheie din discuțiile dintre Xi și Putin de la Moscova – Analiză CNN

 Casa Albă va urmări „foarte, foarte îndeaproape” vizita președintelui chinez Xi Jinping la Moscova

 

 

„Să mai trăim până în ianuarie“

 

 

 

Cuvintele pe care, chipurile, i le-ar fi spus Mihail Gorbaciov lui Nicolae Ceauşescu la Moscova, pe 4 decembrie 1989, au fost ani în șir răsturnate în spaţiul public în aceas­tă formă (cu mici variaţiuni) şi repetate, când vine vorba despre Revoluţie, ca o man­tră. Ideea pe care vor să o sublinieze cei care le iau drept literă de evanghelie, majoritatea covârşitoare fiind reprezentată de susţinătorii tezei „complotului sovietic din decembrie 1989“, este simplă. Avem, iată, dovada irefutabilă că Gorbaciov, fie l-a ameninţat direct pe liderul de la Bu­cureşti cu suprimarea, dacă nu se aliniază la politica sa (şi aici sunt aduse drept ar­gument tensiunile anterioare reale dintre cei doi), fie i-a aruncat această nadă crip­tică fiind conştient de existenţa unui plan de înlăturare a lui, plan care se afla deja în mişcare. Şi dacă a existat un „complot sovietic“, atunci a fost „lovitură de stat cu sprijin extern“, iar dacă a fost „lovitură de stat cu sprijin extern“, atunci nu a fost revoluţie autentică. De aici la rânjetul su­ficient al lui Filip Teodorescu atunci când vorbea în studioul unei televiziuni despre „Marea Aglomeraţie din decembrie“ nu es­te nici măcar un pas. Pas pe care fosta Securitate şi complicii ei actuali l-au făcut deja, în eforturile lor disperate de a şterge istoria adevărată şi de a o înlocui cu una care să îi disculpe. Cu ajutorul unor „to­va­răşi de drum“. Inocenţi sau interesaţi.

 

 

 

Pentru a-şi vinde ziarele cât mai bine (şi reu­şesc, pentru că mizează exact pe cre­du­litatea şi rusofobia cititorilor obţinută facil prin juxstapunerea imaginii Rusiei lui Pu­tin peste cea a URSS din 1989), jurnaliştii din gaşca „conspiraţioniştilor“ îşi gar­ni­sesc periodica „redescoperire“ a momen­tu­lui 4 decembrie 1989 cu titluri de genul „Soarta lui Ceauşescu decisă la Mos­co­va“, „Drumul lui Ceauşescu spre Iad a în­ceput la Moscova“ etc. Să ne lămurim

 

 

După cum am văzut, încurajat de succesul discuţiilor de la Malta, Mihail Gorbaciov i-a convocat pe liderii Pactului de la Var­şovia, pentru discuţii. Ar trebui spus, de la bun început, că întâlnirea din 4 de­cem­brie 1989 a fost privită de liderul sovietic în primul rând ca o obligaţie din partea lui de a-i pune la curent pe conducătorii din Europa de Est referitor la principalele subiecte discutate cu preşedintele Bush şi, evident, ca un nou prilej de a-i impulsiona să grăbească reformele menite să le sal­ve­ze partidele. În decizia sa, un rol im­por­tant l-a jucat (aşa cum îi sugerau analizele menţionate) şi dorinţa de a le dovedi că suspiciunile lor legate de ipoteza unei noi „împărţiri a sferelor de influenţă“ peste capul lor nu este reală. Sau, oricum, că nu negociază în secret cu americanii o nouă împărţire a Europei. Tocmai de aceea în­trunirea de la Moscova nu a fost una stan­dard, cum erau cele ordinare ale Pactului de la Varşovia, ci a purtat titlul oficial de Informare cu privire la…

 

 

 

Avem, din fericire, câteva mărturii do­cu­men­tare referitoare la ceea ce s-a discutat atunci, între care şi notiţele (în versiune originală şi olografă în colecţia End of the Cold War a Wilson Center Digital Archi­ve) lui Reszö Nyers, liderul Partidului So­cialist Maghiar (format în octombrie 1989 din rămăşiţele fostului partid unic co­mu­nist). Din acestea rezultă destul de clar că Mihail Gorbaciov nu le-a ascuns îngri­jo­ra­ţilor lideri estici niciunul dintre aspectele abordate la Malta şi că, în plus, i-a asi­gu­rat că URSS se opune ferm ideii unei Ger­manii unificate şi oricăror discuţii privind rediscutarea graniţelor rezultate din Al Doi­lea Război Mondial. Reuniunea s-a în­cheiat cu o declaraţie comună privind „in­jus­teţea intervenţiei forţelor Tratatului de la Varşovia din 1968 în Cehoslovacia“. Din nou, în sensul strategiilor sovietice (în special cea a Ministerului de Externe, citată deja) de netezire a asperităţilor is­torice cu ţările din „cordonul sanitar“. A existat însă un mare nemulţumit al în­tru­nirii. Cred că vă imaginaţi uşor cine a fost, dar nu cred că ştiţi şi de ce.

 

 

 

Nicolae Ceauşescu a solicitat, imediat du­pă încheierea discuţiilor, o întâlnire se­pa­rată cu Mihail Gorbaciov şi a obţinut-o, chiar dacă liderul sovietic nu prea avea timp. Majoritatea celor care au scris des­pre această secvenţă leagă iniţiativa secre­tarului general de la Bucureşti de inte­resele sale economice, dovadă prezenţa ală­turi de el a prim-ministrului Cons­tan­tin Dăscălescu. Ideea ar fi că Ceauşescu ve­nise la Moscova pentru a aborda direct pro­blema scăderii livrărilor de gaze natu­rale şi petrol din ultimele luni (un nou prilej pentru „conspiraţionişti“ să spună că şi asta era o dovadă a „complotului so­vietic“, ruşii tăindu-ne, nu-i aşa, inten­ţio­nat gazele ca să stârnească revolta po­pu­laţiei), problemă care într-adevăr îl îngri­jora. Doar că din perspectiva nerealizării planului în industrie, nu pentru că oa­menii mureau de frig prin case, ideea inde­pendenţei energetice a RSR fiind, după cum poate v-aţi dat seama, tot o ficţiune pro­pagandistică. De fapt, nu gazele şi pe­trolul rusesc îl preocupau în cel mai înalt grad pe Ceauşescu. Sau, mai bine zis, nu acesta era principalul motiv pentru care a solicitat întrevederea.

 

În realitate, liderul român venise să cer­şeas­că sprijinul lui Gorbaciov pentru a ră­mâne la putere. Da. Aţi auzit bine. Foarte de­parte de imaginea de „dizident antiso­vie­tic“, de cea potrivit căreia Ceauşescu ar fi fost foarte agresiv în discuţiile cu Go­r­baciov şi de cea referitoare la faptul că soarta lui era deja pecetluită. Cum de îmi permit o aşa interpretare „neortodoxă“? Haideţi să vedem.

 

 

 

Ceauşescu încerca să prindă din urmă trenul pe care îl pierduse

 

 

 

Nu aveau cum să existe două personalităţi mai diferite, în decembrie 1989, decât Ceau­şescu şi Gorbaciov, iar asta rezultă clar din conversaţia respectivă. Liderul so­vietic era preocupat, aşa cum am văzut, de salvarea URSS şi a sistemului său mon­dial de alianţe, în vreme ce liderul român era preocupat doar de ceea ce îl putea aju­ta exclusiv pe el să rămână la putere. Şi aici este cheia discuţiei. Nicolae Ceauşescu a atacat principalul subiect pe care dorea să-l abordeze imediat după un schimb de amabilităţi pe tema recentei sale realegeri ca secretar general al PCR şi, surpriză, nu vorbeşte despre gaze naturale şi petrol, nici despre condamnarea invaziei din Ce­hoslovacia, nici despre Basarabia (aşa cum au sugerat unii „patrioţi“ de pe la noi), ci despre organizarea la Bucureşti a unei conferinţe a partidelor socialiste (adică ce­le care le înlocuiseră recent pe cele co­mu­niste în ţările care începuseră reformele) şi comuniste (unde nu existaseră schim­bări) privind „soarta socialismului şi viitorul lui“. Unde voia să ajungă cu aceas­tă propunere surprinzătoare?

 

 

 

Conştient că „a rămas pe dinafară“, Ceau­şescu încerca să recâştige simpatia lui Gor­baciov (sceptic după ce vizitase România şi văzuse cu ochii lui ce înţelegea el prin „reforme“) şi să prindă din urmă trenul pe care îl pierduse deja. Sugerând un con­gres comun (al tuturor ţărilor comuniste, indiferent de stadiul în care se găseau din perspectiva glasnost şi perestroika), li­derul român spera să prindă doi iepuri: să fie şi el inclus în discuţiile privind „di­recţia reformelor“ şi, mai ales, să-şi asi­gure continuitatea la putere prin faptul că ar fi devenit indispensabil Moscovei în ne­gocierile previzibile care ar fi urmat. Ceea ce îi permitea să câştige timp. Era, de fapt, o reeditare a rolului lui din 1968 şi o în­cercare disperată de a „urca la loc pe ta­bla de şah“. Îşi oferea serviciile, ca legă­tu­ră cu cei care se opuneau făţiş imple­men­tării reformelor (RDG, Cuba, Coreea de Nord), aşa cum făcuse şi cu Dubček, pe pos­tul de „tovarăş util cauzei“. În plus, o precizare ideologică pe linia „veşniciei socialismului revoluţionar“, venită direct de la vârf, nu putea decât să-i reconfirme poziţia de forţă în ţară şi să le închidă gu­ra românilor, care în majoritate covâr­şitoare (ştiu că este dureros de recu­nos­cut, dar aşa era) aşteptau „mântuirea“ de la Gorbaciov. Or, dacă liderul sovietic l-ar fi „binecuvântat“ pe Ceauşescu în rolul de „păstrător al purităţii doctrinare“, era clar.

 

 

 

Deşi strategia nu era rea (din punctul lui Ceauşescu de vedere, desigur), ea era tar­divă şi desprinsă de realitate. Liderul so­vietic a respins net şi uşor ironic pro­pu­nerea (ceea ce nu l-a împiedicat pe Ceau­şescu să anunţe în Scânteia, pe 12 de­cem­brie 1989, că „a fost subliniată nece­si­ta­tea de a se organiza, în cel mai scurt timp, o consfătuire la nivel înalt a ţărilor socialiste“), precizând că nu se poate organiza un astfel de congres în contextul în care nu există o raportare clară la subiectul glasnost şi perestroika din par­tea fiecărui partid în parte. În plus, Gor­baciov i-a atras atenţia că el însuşi s-a opus unei astfel de iniţiative, atunci când ea a fost propusă la începutul anului, şi că nu ştie care anume dintre ţările socialiste ar fi interesate să participe.

 

 

 

Abia după această încercare eşuată vine secvenţa cu „trăitul până în ianuarie“, dar, ce să vezi, Gorbaciov nu îi adresează aceste „cuvinte fatidice“ lui Ceauşescu, ci lui… Constantin Dăscălescu. Exact ca în ban­cul de la Radio Erevan cu bicicleta. În con­textul abordării problemelor econ­om­i­ce, Ceauşescu îi spune lui Gorbaciov că şefii guvernelor nu avuseseră încă opor­tu­nitatea de a se întâlni, iar liderul sovietic este de acord că ei sunt cei în măsură să discute aspectele legate de relaţiile bi­laterale pe această temă. „Ne vom întâlni pe 9 ianuarie 1990“, spune Rijkov, pre­mie­rul sovietic. La care Dăscălescu răspun­de că respectiva întâlnire planificată este una generală a CAER şi că el ar dori o întâlnire bilaterală separată şi cât mai curând. Exact în acest context Gorbaciov spu­ne: „Veţi supravieţui până pe 9 ia­nuarie“. Adică nicidecum un deadline dat lui Nicolae Ceauşescu, ci o expresie al cărei sens este acela că Dăscălescu nu are de ce să grăbească întâlnirea cu Nikolai Rijkov, din moment ce oricum se vor întâl­ni pe 9 ianuarie 1990. Traducerea fiind mai degrabă: „Nu o să muriţi, dacă aş­teptaţi până pe 9 ianuarie“. Dăscălescu, nu Ceauşescu.

 

 

 

De ce nu s-au tradus respectivele cuvinte în sensul şi contextul în care au fost ros­tite? Păi pentru că trebuie „să ne iasă com­plotul sovietic, măi tovarăşi!“. Că altfel ce ne facem fără veşnicul „complot extern care trebuia să ne dezmembreze ţări­şoa­ra“? Doar nu o să spunem că în decembrie 1989 a fost o revoluţie autentică, şi nu o nouă dovadă a obsesiei internaţionale se­cu­lare de a anula Marea Unire. Şi cu Ili­escu şi „KGB-iştii“ lui ce facem? Măcar cu ăştia suntem siguri că erau mână în mână cu Moscova. Sau nu?

 

 

 

„Ajutorul militar sovietic“. Telefonul fără fir

 

 

 

Secvenţa chiar este una controversată şi a fost discutată până la epuizare. „A dat te­lefon“ / „n-a dat“, „a cerut ajutor mi­li­tar“ / „n-a cerut“, „a trădat“ /„n-a tră­dat“ etc. Şi nu este deloc uşor să analizezi acest episod fără să ţi se lipească imediat o etichetă. Ştiţi despre ce vorbesc. Tocmai de aceea, eu nu propun să privim secvenţa din punctul de vedere a ceea ce ar fi dorit să obţină Ion Iliescu prin respectivul apel telefonic (de a cărui existenţă, să fie clar, nu mă îndoiesc nicio secundă) de la so­vie­tici, ci din perspectiva a ceea ce a obţinut în mod concret. Sau, mai precis, din pers­pectiva a ceea ce nu a obţinut ni­ciodată. Să mă explic.

 

 

 

În primul rând, contextul. Suntem în 23 decembrie 1989, în plină „diversiune mi­li­tară“ (conform celui mai recent comu­ni­cat al Parchetului Militar), ceea ce înseam­nă (în caz că aţi ratat interpretarea corec­tă a ceea ce au spus de fapt procurorii) că respectiva „diversiune“ era făcută de mi­litari, cu mijloace şi tactici militare. Adică profesionist şi cu tot dichisul (simulatoare de foc, război electronic, diversiune media­tică etc.), iar nu opera unor „civili beţi“ şi „militari neinstruiţi“. Au fost şi din ăş­tia cu sutele, dar nu ei au făcut „ma­nipularea“ şi nu ei au inventat-o, ci au fost carnea de tun şi victimele ei. Iar struc­turi militare în România la acea oră, cu care să poţi face aşa ceva, erau fix două: Armata şi Securitatea. Un cerc destul de restrâns de „suspecţi“. Impresia generală era cea a unui atac concertat executat de „terorişti“, forţe care ar fi provenit din rândul nucleului dur al susţinătorilor lui Nicolae Ceauşescu sau din rândul aliaţilor săi internaţionali (libieni, iranieni etc.). Adică un nou „inamic nevăzut şi extern“ (cum „nevăzut şi extern“ fusese şi cel cu care se luptaseră Armata şi Securitatea pâ­nă pe 22 decembrie) şi care, culmea coin­cidenţei, folosea mijloacele tehnice din do­tarea Armatei (radare, sisteme de comu­nicaţie etc.) şi tacticile de diversiune şi dezin­formare (precum şi casele conspi­ra­ti­ve) ale Securităţii. Imaginaţi-vă că diver­sioniştii ăştia „externi“ cunoşteau la per­fecţie toate adresele respectivelor case şi aveau, evident, şi cheile potrivite ca să in­tre în ele. Ce fericire că şefii Armatei şi Se­curităţii erau tot la posturile lor, gata să „ape­re Revoluţia“, aşa cum „apăraseră“ an­terior „integritatea teritorială a RSR“

După câteva episoade lămuritoare, în tim­pul cărora fuseseră prinşi „terorişti“, cam „prea români şi prea de la Securitate“ (ca să parafrazez o reclamă la modă) şi după ce îi văzuse pe Guşă şi Vlad luptându-se (abia stăpânindu-şi râsul) cu „regimentele de elicoptere secrete“ ascunse „prin sub­te­ran, pe undeva“, lui Ion Iliescu a în­ceput să îi fie destul de clar că simpla enun­ţare a intenţiilor sale de a „păstra sis­temul intact, minus Ceauşescu“ nu este suficientă. „Băieţii“ jucau tare (pentru că îşi jucau viaţa), la toate capetele, iar nego­cierea se ducea cu armele din dotare şi pe sistemul „cine dă mai mult“, grupul său ne­fiind neapărat singura lor opţiune. Pri­ma lor cerinţă, evident, impunitatea pen­tru ceea ce făcuseră până atunci. Toţi. În acest context, sfaturile lui Silviu Brucan (ostil din prima clipă păstrării pe aceleaşi poziţii a lui Stănculescu, Guşă şi Vlad) au căpătat greutate şi Iliescu a înţeles că tre­buie „să sune un prieten“. Sau, mai bine spus, să arate că are „un prieten“. Ceea ce a şi făcut. Mai mult, existenţa respectivei solicitări a fost făcută publică prin anun­ţa­rea pe postul de televiziune a existenţei unui pretins răspuns favorabil privind ajutorul militar din partea sovietică. Te în­trebi astăzi de ce au ţinut Silviu Brucan şi Ion Iliescu să facă din acest episod (nu-i aşa, un mare secret altfel) un lucru îm­păr­tăşit întregii populaţii. Şi nu numai ro­mânilor care se uitau la televizor. Ceea ce ne duce la subiect.

 

 

 

Pe 24 decembrie 1989, ambasadorul ame­rican la Moscova, Jack Foust Matlock Jr., a solicitat o întâlnire urgentă cu un oficial al Ministerului sovietic de Externe, pentru a discuta situaţia „îngrijorătoare“ din Ro­mâ­nia. A fost primit de către Ivan Aboi­mov, adjunct al ministrului de Externe, ca­re ne-a lăsat şi o înregistrare a discuţiei, disponibilă în cadrul aceleiaşi arhive di­gitale a Wilson Center. Scopul acestei în­tre­vederi apare evident din repetarea ob­sesivă de către diplomatul american a ide­ii că o intervenţie militară sovietică „în sprijinul noii conduceri de la Bucureşti“ nu ar fi privită la Washington ca o încăl­care a principiilor stabilite în discuţiile bilaterale şi nici în contextul „doctrinei Brejnev“. Mai mult, Matlock îl întreabă di­rect pe Aboimov „ce ar face“ Uniunea So­vietică dacă „ar primi“ o solicitare de aju­tor militar din partea Frontului Salvării Na­ţionale. Aluzia la „telefonul lui Iliescu“ este străvezie. Răspunsul sovieticului, ca­re nu admite prudent că s-ar fi primit o astfel de solicitare, este tranşant: „Nu avem în vedere, nici măcar în teorie, un astfel de scenariu“. Ceea ce este în per­fect acord cu strategiile despre care am vorbit. De altfel, sovieticii au fost destul de incomodaţi de iniţiativa lui Iliescu (mai ales de felul în care ea a fost prezentată la televiziune şi receptată în mediile diplo­matice) şi au dat imediat un comunicat (via TASS), privind poziţia lor neutră faţă de evenimentele din România şi reafir­mând că sprijinul lor se limitează strict la chestiuni umanitare. După cum se ştie astăzi din poziţia oficială a lui Şevarnadze, iritarea lor a crescut până acolo încât au considerat repetatele „oferte de inter­venţie militară“ primite de la Washington „o provocare“ menită să le slăbească po­ziţia de negociere (dată fiind intervenţia ame­ricanilor în Panama).

 

 

 

Dar dacă sovieticii nu intenţionau să in­tervină militar în favoarea FSN şi nici nu i-au promis aşa ceva lui Ion Iliescu (fai­moasele telegrame ale Ambasadei Poloniei la Bucureşti chiar vorbesc despre reticenţa şi despre surpriza lor când la televizor s-a spus că „au acceptat“ să ofere „asistenţă militară“), de ce a lăsat acesta să se înţe­leagă că lucrul este hotărât? Simplu. A fost un calcul legat de necesitate.

 

 

 

Ion Iliescu şi Silviu Brucan şi-au asigurat practic prin acest episod poziţiile de con­du­­cători ai României. În primul rând, s-au erijat public în liderii recunoscuţi oficial de Moscova (un atu de neegalat în con­textul respectiv), care, iată, era dispusă să-i sprijine chiar şi militar, dacă este nevoie. În al doilea rând, semnalul către „forţele diversioniste“ a fost şi el fără echi­voc: „dacă vreţi să vă negociaţi pielea, atunci noi suntem ăia cu care se nego­ciază, şi nimeni altineva“. Ceea ce s-a şi în­tâmplat. De asemenea, ameninţarea di­rec­tă cu intervenţia militară sovietică pu­nea într-o poziţie delicată executarea jo­cului „de-a hoţii şi vardiştii“ pus la cale de „geniile“ noastre militare, joc care pre­supunea ca „vardiştii“ să fie mult mai proşti decât „hoţii“.

 

 

 

Cât îi privea pe sovietici, evident că ori­cine garanta menţinerea ţării în Tratatul de la Varşovia, păstrarea pe linia glasnost şi perestroika şi mai ales încetarea lup­telor (şi a complicaţiilor diplomatice co­nexe) se bucura de întregul sprijin. Minus cel militar, care era exclus. Puţin le păsa dacă acel cineva era Ion Iliescu, Dumitru Mazilu sau Silviu Brucan.

 

 

 

Sunt convins că viitorul (şi poate noi do­cumente) va lămuri pe deplin acest episod şi îl va aşeza în contextul lui corect, din­colo de orice speculaţii, şi nu mă aştept ca interpretarea mea să fie receptată cu prea mare entuziasm. Din contra. Cred că sun­tem în continuare (şi vom fi mult timp de acum încolo), în ceea ce priveşte eve­ni­men­tele din decembrie 1989, prizonierii unei propagande îndelung şi abil între­ţi­nute, care amestecă rusofobia noastră se­cu­lară cu ostilitatea faţă de Ion Iliescu (jus­tificată de politica lui ulterioră), in­te­resele financiare ale aşa-zisului „Dosar al Re­vo­lu­ţiei“ cu „Omerta“ prin care ser­viciile i-au protejat zeci de ani pe cei care au in­trat în structurile lor mânjiţi de sân­gele re­volu­ţionarilor, incompetenţa unor pro­cu­rori militari (de exemplu, Dan Voi­nea), cu im­pos­tura unor istorici şi jur­na­lişti şi, nu în ultimul, rând apetenţa pen­tru „cons­pi­ra­ţii“ şi „comploturi“ a unui public uşor de manipulat, cu nevoie de jus­tiţie.

 

 

 

Rămâne, dincolo de toate, o realitate isto­ri­că de necontestat: nu există, până la această dată, nici măcar o singură probă credibilă a existenţei unei intervenţii so­vietice în Revoluţia din decembrie 1989. Ideea este contrazisă de toate acţiunile şi strategiile implementate la acea oră de către Moscova şi de întreaga desfăşurare a evenimentelor. //

 

 

 

Primele părţi ale acestui text pot fi citite aici şi aici.

 

https://revista22.ro/dosar/alo-moscova-iii-ce-i-au-cerut-ceauescu-i-iliescu-lui-gorbaciov-i-ce-au-primit

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Teroriștii” din Decembrie 1989 erau militari sovietici! O carte care va schimba istoria Revoluției Române

 

Autor: Dan Andronic

 

A apărut numărul 28 din „Evenimentul Istoric”. De azi revista poate fi cumpărată de la toate chioșcurile de presă. Mai ales că are în sumar un studiu care demonstrează că „teroriștii” din decembrie 1989 erau militari sovietici.

 

Advertisement

Astăzi publicăm în „Evenimentul Istoric” prima parte a unui document de o valoare excepțională pentru înțelegerea evenimentelor din decembrie 1989. O analiză a implicării trupelor speciale ale URSS în Revoluția Română. Ea este realizată de Tudor Păcuraru, un militar care în 1996 intră în rândul cadrelor militare active ale Serviciului Român de Informații. Se specializează în analiza-sinteza informațiilor clasificate. După ce vreme de mai bine de douăzeci de ani ocupă diferite funcții manageriale de nivel mediu în cadrul unităților centrale ale Serviciului Român de Informații, în 2017 se retrage din activitate.

 

De atunci scrie. Și a scris o lucrare extrem de curajoasă care contrazice toate tezele oficiale privind implicarea rușilor în răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu.

 

O implicare care continuă să rămână ascunsă pentru cei care anchetează, sau se fac că anchetează acele evenimente. „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa implicării unei armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 (…) Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989“, scrie negru pe alb în rechizitoriul Parchetului Militar.

 

 

Până la acest moment, au mai existat indicii că versiunea oficială este una care ascunde adevărul.

 

În cartea „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” la pagina. 55, istoricul american Larry Watts susține faptul că ,,peste 25.000 din cei 37.000 de turişti sovietici care au considerat România locul preferat pentru vizite sau tranzit, în cele două săptămâni anterioare revoluţiei din decembrie 1989, au ales să nu mai plece timp de aproape un an, până în octombrie 1990, după ce guvernul român le-a cerut oficial şi insistent să părăsească ţara”.

 

Larry Watts făcea referire la o declarație a lui Petre Roman, citată de istoricul Alex Mihai Stoenescu: “La expunerea clară, concisă a lui Caraman (Mihai Caraman – n.r.), directorul Centralei de Informaţii Externe, am cerut sovieticilor să-şi retragă comandourile. Era vorba despre aproximativ 25.000 – 30.000 de oameni. S-au retras ca urmare a faptului că Gorbaciov modificase strategia şi spusese că URSS nu mai este jandarm în această zonă”.

 

 

Un alt document, dispărut din zona accesului public este „Punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989“, un document pe care l-am citit ca și jurnalist în 1993, dar pe care nu-l mai pot reciti astăzi. A dispărut în arhivele secrete. Însă mai pot fi recuperate fragmente din presă:

 

„Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos (…)

 

Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…)

 

Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor.Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii «turiştilor» (…)

 

În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj“.

 

În legătură cu acest aspect, procurorii militari apreciază că „un astfel de ordin (indiferent ce însemna el), nu a fost necesar, întrucât întreaga putere politico-militară a României, începând cu 22 decembrie 1989, a fost agreată şi acceptată de URSS“. Raportul a fost scris de un grup de ofițeri SRI (Stoian- Anghel-Cochinescu) ajutați de gen. Aurel I. Rogojan, sub coordonarea prim-adjunctului directorului SRI Victor Marcu. Nu s-a mai trecut de acest moment al punctului de vedere preliminar pentru că nimeni nu avea interes să o facă.

 

 

 

Până la acest moment. Tudor Păcuraru își pune câteva întrebări esențiale: Au fost sau nu și militari sovietici implicați în evenimentele sângeroase care au marcat căderea regimului Ceaușescu? Cine au fost aceștia? Cum au acționat? Ce dovezi mai putem găsi, azi, privind acțiunile lor? Cum arată derularea evenimentele din decembrie 1989, dacă o privim prin ochii lor? Iar răspunsurile, extrem de ingenios lucrate, le găsește în surse neaccesate de vreun procuror sau ofițer de informații: manualele secrete de cunoașterea armatelor străine ale DOD (Departament of Defense), armamentul și muniția folosită, uniformele și tacticile de infiltrare, organizarea și strategiile operaționale.

 

Sincer vă spun că atunci când Florian Bichir mi-a semnalat acest material eram sceptic. După ce l-am citit eram entuziast. Ceea ce sper să se întâmple și cu dumneavoastră.

 

“Evenimentul Istoric” așa cum v-am promis de la debutul revistei își continuă misiunea de scoatere la lumină a tuturor secretelor întunecate din istoria recentă a României!

 

Mihail Saakaşvili: Aderarea la UE, o chestiune de suprvieţuire pentru Georgia.

Tudor Chirilă spune ce se află, de fapt, în spatele conflictelor de la Vocea României

Dispare coaliția de guvernare! Anunțul făcut de Marcel Ciolacu: Trebuie să o rupem

Schema de compensare şi plafonare a preţurilor la energie va continua. Marcel Ciolacu a confirmat

 

https://evz.ro/teroristii-din-decembrie-1989-erau-militari-sovietici-o-carte-care-va-schimba-istoria-revolutiei-romane.html

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Decembrie 1989: lovitura de stat și revoluția

 

Ovidiu Nahoi

 

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct

 

Ca în fiecare an, în România sunt marcate în aceste zile evenimentele din decembrie 1989. Și tot, ca de fiecare dată, presa rezervă spații largi dezvăluirilor despre întâmplările acelor zile, mai ales din culisele puterii. Rămâne însă întrebarea: revoluție sau lovitură de stat?

 

Există un un anumit tip de discurs despre schimbarea de regim și de orânduire socială din 1989. Și acesta domină destul de clar spațiul mediatic în zilele din preajma lui 22 decembrie. În orice caz, este o teorie susținută frenetic de membri ai fostei Securități.

 

În esență, teoria este că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat, convenită la întâlnirea sovieto-americană de la Malta. Pe drum, nu se știe cum, elementul american se pierde și, la București, ajunge să acționeze doar KGB.

 

Cu alte cuvinte, regimul lui Nicolae Ceaușescu ar fi fost răsturnat de o conspirație a marilor puteri. Firește, în mod ilegitim. Și cu un popor român căruia, ca să nu bage de seamă, i s-a dat o altă ocupație: aceea de a face revoluție. În consecință, cei care au servit regimul comunist sunt doar niște victime ale istoriei, nicidecum responsabili pentru abuzurile din timpul dictaturii.

 

Și totuși, nu se poate nega existența unor forțe străine în acea perioadă, despre prezența acestora s-a vorbit mult, mai ales în anii care au urmat imediar revoluției.

 

Evident. În astfel de situații, prezența unor astfel de forțe este inevitabilă și, putem spune, fiecare încearcă, în măsura posibilităților, să-și urce pionii în funcții de decizie. Dar aceasta nu s-a inventat în România, la noi fenomenul a fost doar mai vizibil pe fondul vidului de putere de după fuga lui Ceaușescu.

 

Dar în același timp, nu ai cum să nu iei în considerare formidabila dorință de libertate a oamenilor, faptul că ei se săturaseră până în gât de regimul lui Nicolae Ceaușescu, de lipsuri și de izolarea țării.

 

Poate că ieșirea în stradă a fost cumva încurajată, i s-a dat un impuls, pentru că oamenilor le era extrem de frică – și să  nu uităm că în România s-a tras în plin în manifestanți, lucru nemaiîntâlnit în Europa comunistă. Dar dacă nu ar fi fost ieșirea oamenilor pe străzi, marii conspiratori ar fi continuat să se întâlnească pe ascuns, prin parcuri.

 

Și să nu uităm un lucru: Timișoara era deja un oraș liber încă înainte ca așa numita ”lovitură de stat” să fi fost dată la București. Dorința de libertate a oamenilor trebuie să-și primească tributul cuvenit în aceste zile, fără a fi umbrită de alte teorii. La fel, cei care s-au sacrificat atunci pentru libertate merită amintiți și cinstiți astăzi, înainte de orice altceva, fiindcă ei simbolizează extraordinara dorință de libertate a românilor.

 

Cui folosește astăzi, după atâta timp, promovarea atât de insistentă a acestei teorii?

 

 Suntem într-o perioadă în care teoriile conspirației înflăcărează tot mai multe minți. Articole obscure, din surse dubioase, sunt rostogolite pe rețelele de socializare, iar teoria Securității legată de evenimentele din 1989, nu vine pe teren gol. Ea vine cumva în completarea unor alte teorii conspiraționiste – cum ar fi aceea că aderarea la Uniunea Europeană sau la NATO ar însemna o răpire a independenței și o înrobire a țării – o țară lăsată mândră, liberă și prosperă de Nicolae Ceaușescu.

 

Sigur că nu era deloc așa. Dar  toate aceste teorii, înlănțuite, cconduc la un fel de misticism politic. Un nou misticism, pe care, cu alte ingrediente, îl găsim și prin alte părți ale Europei. Și care vine să ofere alegătorului mediu explicații și soluții simple pentru provocări extrem de complicate.

 

Acestui alegător i se propune, ca soluție în fața crizelor lumii de azi,  să se retragă în buncărele istoriei – în România ceaușistă, antonesciană sau legionară, de exemplu. Așa cum, prin alte părți ale Europei, același tip de misticism propune revenirea la mozaicul european al frontierelor și monedelor, renunțarea la piața unică sau xenofobia.

 

Până la urmă, cu ce rămânem în amintirea acelor zile din decembrie 1989?

 

Teoria sprijinită de foști reprezentanți ai Securității are o slăbiciune fundamentală. Ea nu oferă un răspuns la o întrebare simplă: cum se face că, în urma unei lovituri de stat date de KGB, România a sfârșit prin a se integra în NATO și în Uniunea Europeană?

 

Desigur că în acele zile a existat o bătălie de culise pentru putere. Una cinică, lipsită de menajamente. Și nici nu se putea altfel, câtă vreme în România nu existau structuri alternative, cum erau Forumul Civic din Cehoslovacia sau Solidaritatea din Polonia. Și  nu exista nici o aripă reformatoare în fostul partid comunist.

 

Dar până la urmă, esențială pentru parcursul României a fost presiunea formidabilă a opiniei publice pentru democratizare și o punere a țării pe direcția occidentală. Și nicio forță politică nu s-a putut opune acestei voințe, chiar dacă mulți baroni politici sau oligarhi nu erau foarte fericiți cu asta. Dacă lupta pentru păutere din decembrie 1989 a durat câteva zile, adevărata revoluție a românilor a durat mai mult și a sfârșit prin readucerea țării și a națiunii, în Europa. Și asta nu place, evident, Securității.

 

 

https://www.rfi.ro/politica-83576-decembrie-1989-lovitura-de-stat-si-revolutia

//////////////////////////////////////

 

 

 

Turiștii sovietici de la Revoluție „au așteptat un ordin care n-a mai venit“

https://newsweek.ro/istorie/turistii-sovietici-de-la-revolutie-au-asteptat-un-ordin-care-n-a-mai-venit

 

DE SILVIU SERGIU

 

Mărturii esențiale ale participanților la evenimentele din decembrie ’89 au fost secretizate timp de aproape 30 de ani

 

Procurorii militari au eliminat ipoteza intervenției străine în decembrie ‘89. Ei scriu negru pe alb, bazându-se pe un raport al SRI, că intervenția nu s-a justificat, pentru că instalarea la putere a grupării lui Ion Iliescu a fost agreată de URSS.

„Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa implicării unei armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 (…) Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989“.

 

Asta au scris, negru pe alb, procurorii militari în rechizitoriul din Dosarul „Revoluția“, trimis în judecată abia în aprilie 2019, la aproape 30 de ani de la derularea celor mai importante evenimente din istoria recentă a țării.

 

În acest dosar au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus – fost comandant al Aviaţiei Militare.

 

Rechizitoriul reprezintă poziția juridică a Statului român față de prăbușirea regimului comunist. În 2006, președintele Traian Băsescu a condamnat în Parlament regimul comunist ca fiind unul criminal.

 

În raportul de condamnare, însă, întocmit de comisia condusă de prof. Vladimir Tismăneanu, nu este tratată teza intervenției străine în timpul Revoluției.

 

Un alt element care dă greutate rechizitoriului este faptul că multe dintre declarațiile martorilor oculari, preluate de procurori, provin din audierile efectuate în anii ’90 de Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie ’89 și au fost desecretizate abia în ultimii ani, urmare a demersurilor procurorilor militari.

 

 

 

Ion Iliescu și Petre Roman, în zilele fierbinți ale Revoluției. Spre deosebire de Iliescu, Roman nu a fost trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității

 

Ele conțin informații proaspete despre evenimentele din ’89, acesta fiind motivul pentru care Newsweek România a luat decizia publicării lor.

 

Procuror de caz în Dosarul „Revoluția“ a fost colonelul magistrat Cătălin Ranco Piţu. Cel care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 alin.1 C.P.P., a fost generalul maior magistrat Gheorghe Coșneanu, fostul șef al Parchetelor Militare, pensionat la începutul acestui an.

 

Deși exclude intervenția directă a vreunei forțe străine, Parchetul Militar admite faptul că serviciile de informații externe au derulat „activități de culegere de informații“ pe teritoriul României, în zilele fierbinți ale Revoluției, „cu scopul informării precise asupra evoluţiilor socio-politice“ din țara noastră.

 

„Este explicabil ca serviciile de «intelligence» ale diverselor state să fie interesate de evoluţiile din România. Nu au existat probe că reprezentanţii acestor structuri de informaţii au participat prin acţiuni armate pe teritoriul României“, a fost concluzia procurorilor militari.

 

Turiștii sovietici

În sprijinul acestei concluzii a fost invocat „Punctul de vedere preliminar al SRI privind evenimentele din decembrie 1989“, pe care acest serviciu secret l-a înaintat Comisiei senatoriale de cercetare în anii ’90.  

 

Documentul tratează pe larg celebrii turiști sovietici, care au tranzitat teritoriul României în decembrie ’89. „Începând cu data de 9 decembrie 1989, numărul «turiştilor» sovietici în autoturisme particulare a crescut vertiginos(…)

 

Majoritatea ocupanţilor autoturismelor se aflau «în tranzit spre Iugoslavia», dar unora nu li s-a permis intrarea în această ţară, întrucât la bordul maşinilor s-au depistat arme (…) Există şi date care nu lasă dubii asupra calităţii ocupanţilor.

 

Cu ocazia unor controale efectuate de organele de poliţie ale judeţului Dolj, din documentele prezentate a rezultat calitatea de militar a majorităţii «turiştilor» (…) În unele cazuri, s-a stabilit cu certitudine că este vorba de cadre de spionaj. (…)

 

Per ansamblu, totuşi, se impune o observaţie: în raport cu numărul enorm de sovietici aflaţi pe teritoriul României în timpul Revoluţiei, numărul celor implicaţi în evenimente este redus, majoritatea comportându-se ca şi cum ar fi aşteptat un ordin care nu a mai venit“.

 

În legătură cu acest aspect, procurorii militari apreciază că „un astfel de ordin (indiferent ce însemna el), nu a fost necesar, întrucât întreaga putere politico-militară a României, începând cu 22 decembrie 1989, a fost agreată şi acceptată de URSS“.

 

Mărturia unui șef din unitatea anti-KGB

Detalii despre prezența turiștilor sovietici pe teritoriul României le-au fost oferite procurorilor militari de către un important ofițer de rang superior din cadrul UM 0110, celebra unitate anti-KGB din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS).

 

Este vorba de Vasile Lupu, adjunct la comanda unității speciale care avea ca obiect de activitate protecţia informativă faţă de acţiunile pe teritoriul României a agenţilor ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia, inclusiv URSS.

 

Pe 19 aprilie 2017, Lupu a dat declarații la sediul Parchetelor Militare, prilej cu care a furnizat informații extrem de interesante, culese în acele zile de subalternii săi specializați în contraspio­naj: „În perioada premergătoare lunii decembrie 1989, dar preponderent în această lună, a fost înregistrat un aflux de turişti sovietici care străbăteau România pe trei trasee diferite:

 

Iaşi -Bucureşti – Craiova – Drobeta Tr. Severin, cu ieşire către R.S.F. Iugoslavia, Iaşi – Pasul Oituz – Braşov – Sibiu – Timişoara, cu ieşire spre Iugoslavia, din direcţia nord, prin trecerile de frontieră Halmeu şi Borş, cu deplasare spre Baia Mare – Arad – Timişoara şi ieşire tot spre Iugoslavia.(…)

 

Din datele furnizate de serviciile de frontieră rezulta că numărul turiştilor sovietici s-a dublat în anul 1989, faţă de anul anterior, ceva de ordinul a 60.000, faţă de 30.000. (….)

 

Fenomenul ne-a atras atenţia întrucât se circula, în special, în autoturisme Lada, de producţie recentă, în grupuri de 3-4 maşini şi câte 2-3 pasageri, majoritatea bărbaţi cu vârsta până în 50 ani, ţinută atletică şi vorbitori, în general, de limbă română (….)

 

Deşi serviciile noastre au monitorizat atent aceste grupuri, nu a rezultat nimic compromiţător care să devoaleze eventual o anumită misiune a acestora. Nici comunicaţiile între ei nu erau relevante, fiind în general reduse ca număr.

 

Atrăgea atenţia şi faptul că, deşi eram în sezon de iarnă, evitau locurile de cazare publică, ce ar fi impus înregistrarea lor, şi rămâneau în parcări, grupaţi.

 

Nu am înregistrat niciun fel de activitate ostilă, care să necesite intervenţii şi apoi, în timpul evenimentelor, aproape nimeni nu a realizat că majoritatea acestor turişti nu se mai aflau în ţară.

 

Părea ca finalul unei misiuni îndeplinite. Noi am interpretat atunci, în prima parte a prezenţei lor, ca având un posibil rol determinant, ca fiind o avangardă a altor forţe posibile care însă nu s-au mai identificat, întrucât lucrurile au decurs corespunzător“.

 

Liniște în spațiul aerian

Rechizitoriul conține și alte informații care exclud intervenția militară străină în zilele Revoluției. Un raport al Comandamentului Aviaţiei Militare, întocmit pe 4 ianuarie 1990, precizează că, după analiza acțiunilor din spațiul aerian românesc din perioada 22-30 decembrie 1989, „nu a existat niciun pericol sau intervenţie străină asupra României“.

 

„În perioada respectivă, în spaţiul aerian al ţării, nu a zburat niciun avion, elicopter, în sprijinul sau aparţinând elementelor teroriste (….)

 

Rapoartele privind doborârea unor elicoptere de către artilerie sau rachetele antiaeriene nu au suport material, întrucât nimeni nu a găsit nici cea mai mică bucată din ţintele aeriene combătute“.

 

Iliescu a solicitat intervenţia militară a URSS

Procurorii militari confirmă și ipoteza, lansată de istorici, că, în zilele Revoluției, grupul condus de Ion Iliescu a cerut intervenția în România a armatei URSS.

 

„Probatoriul administrat a relevat că, pe tema intervenţiei militare din partea URSS, s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii «grupului complotist Iliescu» susţinut de URSS“.

 

Procurorii susțin cu tărie că Ion Iliescu era omul rușilor, ca de alt­fel și cei din grupul său, din care mai făceau parte Silviu Brucan și Gelu Voican Voiculescu.

 

 

 

Procurorul militar Cătălin Ranco Pițu (centru) a ajuns la concluzia că „grupul complotist“condus de Ion Iliescu era susținut de URSS

 

Planul nu a avut sorți de izbândă, pentru că generalul Ștefan Gușă, singurul care avea, la acel moment, drept de semnătură şi de reprezentare în organele de coordonare ale forţelor Tratatului de la Varşovia, a refuzat să solicite Moscovei să intervină militar, motiv pentru care a și fost marginalizat de gruparea Iliescu.

 

„Aşa se explică de ce generalul

Mihail Moiseev – șeful Marelui Stat Major al Armatei URSS, a discutat doar cu omologul său român problema trimiterii unor forţe militare în ţara noastră“.

 

Diversiune televizată

Un alt aspect important în context este faptul că s-a forțat intrarea trupelor sovietice în țară prin intermediul unei diversiuni a TVR, de care Gelu Voican Voiculescu s-a delimitat ulterior.

 

Astfel, în data de 23 decembrie 1989, în jurul orei 10:30, crainicul TVR George Marinescu a citit „în direct“ următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit“.

 

La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar, iar, ulterior, TVR l-a repetat.

 

Era un mesaj de o gravitate deosebită, deoarece se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin. De aceea, procurorii au exclus varianta ca angajații TVR să fi difuzat mesajul în mod independent, fără o autorizare prealabilă.

 

Procurorii subliniază că, la momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar, responsabil principal fiind Cico Dumitrescu. Cu toate acestea, Gelu Voican Voiculescu a afirmat, în fața Comisiei senatoriale, că la baza comunicatului a stat o neînţelegere în urma căreia angajaţii TVR au luat singuri decizia anunţului.

 

 

 

Generalul Ștefan Gușă a refuzat să ceară Moscovei să intervină militar, motiv pentru care a fost marginalizat ulterior de Ion Iliescu și fidelii săi

 

Mărturia generalului Ștefan Gușă, dată în fața Comisiei Senatoriale în data de 21 septembrie 1993, este foarte relevantă pentru a reconstitui filmul evenimentelor: „I-am căutat (pe sovietici) din sediul MApN. Ei întrebau dacă e nevoie de ajutor.

 

Am spus: «Nu! N-am nevoie de niciun fel de ajutor». (…) La 23 decembrie au venit la mine, să cerem ajutor. A venit generalul Militaru, era şi domnul Iliescu de faţă.

 

A fost el, a fost Voican, degeaba declară că n-au fost. Au fost chiar la mine în birou, la Marele Stat Major. Au spus că moare lumea.

 

Eu le-am spus că, atâta timp cât voi fi şef al Marelui Stat Major, nu admit aşa ceva şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la Moscova (…) Am transmis că indiferent ce se va întâmpla, nu avem nevoie de ajutor sovietic (…)

 

S-a cerut clar măcar o brigadă, iar Militaru ştie de ce ascunde treaba asta (…) S-a lansat ideea că ar trebui nişte trupe specializate aeropurtate care să-i lichideze pe teroriştii care trăgeau.

 

Propunerea aceasta, ca să fiu cinstit, preşedintele Iliescu a făcut-o, cred că era dus de Militaru. Cel mai mult a vorbit Militaru (…) Să ştiţi că ceea ce vă raportez acum este adevărul adevărat (…)“.

 

Un alt martor, colonelul Mircea Dumitru, din cadrul Marelul Stat Major, a confirmat conținutul discuției dintre gen. Gușă și generalul rus Moiseev, precum și numele celor prezenți.

 

„La 23 decembrie 1989, în jurul orelor prânzului, am fost chemat în cabinetul ministrului de generalul  Eftimescu.

 

În cabinet se aflau generalul Eftimescu, Ion Iliescu, Petre Roman, generalul Nicolae Militaru şi alte șase, șapte, opt persoane.

 

Generalul Eftimescu mi-a ordonat să fac legătura telefonică cu generalul Moiseev şi mi-a ordonat să transmit următoarele: «S-ar putea conta pe un eventual ajutor militar sovietic împotriva teroriştilor?». Moiseev a răspuns următoarele: «O asemenea problemă poate fi discutată numai la nivelul guvernelor român şi sovietic». Cu aceasta, convorbirea a luat sfârşit, iar eu am ieşit imediat din birou (…)

 

După aproximativ două-trei ore, în sediul ministerului a venit gen. Guşă, care mi-a dat ordin să mă prezint din nou la cabinetul ministrului, iar eu m-am conformat. În birou se aflau aceleaşi persoane ca la prima discuţie, plus generalul Guşă.

 

Acesta din urmă mi-a ordonat să fac din nou legătura cu gen. Moiseev, iar generalul Guşă mi-a dat ordin să transmit următoarele: «În calitate de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, eu, generalul Guşă, nu am solicitat şi nu voi solicita ajutor militar sovietic».

 

Auzind acestea, gen. Moiseev a rostit o formulă scurtă de încheiere a discuţiei şi astfel convorbirea a luat sfârşit“.

 

https://newsweek.ro/istorie/turistii-sovietici-de-la-revolutie-au-asteptat-un-ordin-care-n-a-mai-venit

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Marxismul în America

 

Anul trecut a apărut în librăriile din Statele Unite cartea „Marxismul în America”; un semnal de alarmă care ar trebui să deschidă ochii multor cititori. Statele Unite se îndreaptă spre socialism şi populaţia nu înţelege pericolul care se apropie. Ca persoană care a trăit comunizarea României mă simt obligat moral să atrag atenţia asupra alunecării spre neomarxism. Dacă nu se iau măsuri acum, America de mâine va arăta ca Venezuela de azi.

 

Mark Levin, autorul cărţii, e conştient de ce se întâmplă şi de scopul urmărit de neomarxişti. El a analizat cu rigurozitate evoluţia politicii în ultimele decenii, a urmărit pas cu pas atitudinea şi acţiunile noii stângi, şi a ajuns la concluzii alarmante. Utilizând numeroase organizaţii aparent inocente şi profitând de mijloace de informare în masă, controlate în mare parte de stânga, neomarxiştii americani au ajuns să domine discursul public şi să-şi impună agenda.

 

Pentru a-şi atinge scopul, Levin susţine că marxiştii urmăresc distrugerea totală a actualelor aranjamente sociale. În acest sens, ei exacerbează problemele cu care se confruntă Statele Unite, indiferent dacă acestea sunt reale sau imaginare. E vorba de relaţii interrasiale, de presupusa exploatare a clasei muncitoare, de abuzarea imigranţilor, deteriorarea medului înconjurător şi altele. Scopul final este anihilarea societăţii tradiţionale şi rescrierea Istoriei Americii. În cuvintele cunoscutului autor: se urmăreşte distrugerea imperialismului american şi realizarea unei societăţi fără clase; lumea comunistă. (p. 118). Dacă se va reuşi, susţine Levin, Statele Unite se vor prăbuşi complet – total social collaps.

 

În vederea atingerii obiectivelor vizate, neo­marxiştii americani au inventat expresii, slogane şi teorii noi şi bombardează mass media cu ele pentru a le impune publicului şi a le imprima în mintea populaţiei. Citez câteva din cele menţionate: „Green new Deal” (Noul acord verde), „Critical Race Theory” (Teoria critică a raselor), „Critical Gender Theory” (Teoria critică a sexelor), „Antifa”, „BLM” şi altele. În ce priveşte sexele, de exemplu, în opinia noii stângi marxiste, nu există sexe naturale, acestea au fost chipurile inventate de burghezie.

 

Majoritatea teoriilor lansate de neomarxişti par inofensive şi urmăresc inducerea în eroare a populaţiei neinformate şi naive. Extrema stângă se ascunde sub asemenea denumiri ca liberali, progresişti, libertarieni, activişti ecologici, troţkişti şi alte ambalaje. Şi toţi se pretind drept democraţi. Unele cercuri marxist-leniniste nu se mai ascund însă şi afirmă clar că urmăresc sfârşitul exploatării capitaliste şi peluarea puterii de către popor (Power to the people). În mod trist şi alarmant, precizează Mark Levin, toţi „leftiştii” activează sub umbrela complicită a Partidului Democrat, recent instalat la Casa Albă.

 

Adepţii noii stângi susţin că marxismul reprezintă ideologia dreptăţii, fiind singura capabilă să înfăptuiască o lume ideală. Ei afirmă că în trecut ideologia comunistă a fost prost aplicată, dar rămâne cea mai bună opţiune pentru omenire. Adevărul este că societatea capitalistă americană e departe de a fi perfectă, că are multe lacune şi că a făcut şi continuă să facă greşeli. De altfel, Winston Churchill afirma că societatea capitalistă reprezintă un sistem rău de guvernare, dar rămâne cel mai bun din câte au fost încercate în istoria lumii.

 

Curentul „Cancel Culture”, susţine Levin, tradus liber prin anularea sau anihilarea culturii, este nenatural şi contra firii omului. Susţinătorii curentului resping valorile tradiţionale; denunţă famila normală alcătuită din mamă, tată şi copii, resping distincţia dintre sexe şi batjocoresc religia şi patriotismul. Şi pentru a demola modul vechi şi tradiţional de viaţă şi a creea societate nouă, marxiştii aplică formula „scopul scuză mijloacele”. În acest sens, ei încurajează contradicţiile sociale, creează noi crize, organizează demonstraţii şi manifestări stradale, diseminează zvonuri şi minciuni şi declanşează conflicte.

 

Promotorii noii ordini sociale susţin totodată că revoluţia comunistă este iminentă. În opiniile lor, asemenea revoluţii au repurtat mari succese în trecut în asemenea ţări ca URSS şi China şi mai recent în Venezuela. Pentru ei nu contează faptul că zeci de milioane de oameni au fost sacrificaţi în numele revoluţiei; scopul final e important, anume, paradisul care va veni. Între timp, ideea distrugerii a tot ceea ce este vechi s-a răspândit şi în acelaşi timp au apărut în America temple dedicate lui Satana. Mark Levis se întreabă încotro merge ţara şi aminteşte că pierderea libertăţii tradiţionale a început deja la Washington sub actuala administraţie a preşedintelui Biden: Se întâmplă deja pe marile coridoare ale puterii prin acţiuni legislative şi ordine executive şi pe marile străzi unde au început să domine actele de violenţă, scrie Levin. (pp. 38-39)

 

Ca cetăţean american în prezent, născut şi crescut în România, îmi amintesc de anii copilăriei şi ai primei tinereţi şi de metodele prin care s-au impus comuniştii. Între altele, au terfelit simbolurile naţionale, au dărâmat monumentele vechilor eroi ai naţiunii înlocuindu-le cu statui comuniste, au schimbat numele româneşti ale unor bulevarde, au promovat în posturi de conducere unelte docile şi lichele şi au arestat şi decimat opoziţia. Deocamdată, în Statele Unite s-a început cu distrugerea statuilor şi cu promovarea unor indivizi interlopi. Infractorul George Floyd, de exemplu, a fost înmormântat într-un sicriu de aur fiind onorat ca mare erou. Şi este doar începutul.

 

Mark Levin scrie în încheiere că ideologia comunistă este nu numai fără nici un Dumnezeu, dar şi împotriva naturii omului. Omul a fost creat în imaginea divinităţii şi are suflet şi conştiinţă. El are menirea să se salveze pe sine şi să-şi ajute şi semenii. Majoritaea americanilor sunt oameni cu frică de Dumnezeu, dar în mod bizar sunt tăcuţi şi par resemnaţi în faţa tendinţei pro-marxiste de azi. Şi cartea se încheie cu o chemare: „Patrioţi americani, uniţi-vă! Alegeţi libertatea!”

 

Prof. dr. Nicholas DIMA

 

Notă: Această cronică de carte a fost publicată pe 9 dec. 2021 în Curentul.net, ziar românesc din Statele Unite. Autorul, prof. dr. Nicholas Dima, fost redactor la Vocea Americii, a scris cartea „Românii şi România – Între Pământ şi Cer” – în curs de apariţie la Bucureşti.

 

Marxismul în America

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Comunistii din America iar ii depasesc pe cei din Romania… Un nou record mondial la producția de porumb: 39,14 tone la hectar

 

Oana Timar  

 

Un nou record mondial în producția de porumb boabe. Fermierul care a reușit perfomanța unei producții de 39,14 tone la hectar este americanul David Hula, cel care a stabilit mai multe recorduri mondiale, între care și ultimul – de 38,7 tone la hectar, pe care l-a depășit în acest an.

 

 

Noul record mondial pentru producția de cereale este de exact 623,84 busheli/acru, ceea ce în unitățile noastre este de 39,14 t/ha (623.8439 de bușeli – bpa), potrivit unui anunț făcut de către Asociația Națională Americană a Cultivatorilor de Porumb (NCGA) pe 13 decembrie 2023.

 

Producția record la porumb a fost obținută de către fermierul David Hula din statul american Virginia. Recordul a fost doborât cu hibridul Pioneer P14830VYHR cultivat în sistem strip-till, la irigat cu pivoți. Porumbul de competiție a fost recoltat la o umiditate de 22-25%.

 

Fertilizarea pentru producția record de porumb a fost făcută cu circa 650 kg N/ha, 177 kg P/ha, 545 kg K/ha, 13,5 kg B/ha, 91 kg S/ha.

 

Cea mai mare producție de porumb a fost obținută cu un hibrid Pioneer

Hibridul de porumb cu care s-a obținut cea mai mare producție de porumb este din portofoliul american al companiei Corteva Agriscience – P14830VYHR. Acesta este un hibrid de 114 zile, lansat pentru prima dată anul acesta pe piață în comercial și din care a fost disponibilă o cantitate limitată de sămânță. Cu acest nou hibrid, Hula a înființat aproape 5 hectare (12 acri) la recomandarea specialiștilor producătorului de semințe și a altor consilieri care au urmărit evoluția acestei genetici în câmpurile de testare.

 

 

”Noi de obicei nu adoptăm atât de ușor noii hibrizi (…) , dar această nouă clasă de genetică Pioneer depășește clasele anterioare și ne place ceea ce vedem”, a spus Hula.

 

P14830VYHR este clasificat ca hibrid HTF (high total fermentable) pentru piața etanolului uscat și conține tehnologia cunoscută sub numele de Optimum AcreMax Leptra, care piramidează trăsăturile supraterane cu toleranța la erbicidele LibertyLink și Roundup Ready. Hula a spus că tratamentul cu Viptera (un produs din portofoliul american al Syngenta) a fost deosebit de important din cauza nivelului ridicat de presiune din partea viermilor de porumb cu care se confruntă zona.

 

Porumbul-record a fost irigat

Anul 2023 a fost mai uscat decât de obicei în Virginia. David Hula a semănat porumbul-record pe 5 mai, iar din aprilie până în septembrie, în zona sa au căzut aproximativ 426 mm de ploaie, astfel că plantația de porumb a fost udată cu încă 244 mm apă/acru prin sistemul de irigare cu pivoți.

 

 

Porumbul-record a arătat bine încă de la semănat, își amintește fermierul care a precizat că numărul de plante recoltate a fost de 48.700 per acru. Semănatul s-a făcut la o distanță de 30 de inci, echivalentul a 76 cm.

 

Recoltarea celei mai mari producții de porumb s-a făcut cu o combină John Deere S770 care a făcut cu greu față randamentului, fiind nevoie ca viteza de recoltare să fie scăzută până la 1,5 mile pe oră (echivalentul a 2,4 km/h).

 

 

David Hula este un fermier pasionat de porumb

Terenul pe care s-a obținut producția record la porumb

David Hula este un fermier american tipic, pasionat de porumb. Are ca pasiuni ocazionale golful și vânătoarea, dar cultura câmpului îi ocupă cea mai mare parte din timp. ”Hobby-ul meu este porumbul. Singurul lucru de care nu-mi place este să recoltez o recoltă proastă. Îmi place să merg pe lanuri de porumb. Apreciez să schimb păreri cu alți cultivatori despre porumb. Nu este o meserie când faci ceva care îți place atât de mult”, a de clarat Hula pentru DTN.

 

Ferma sa din Virginia se numește Renwood Farms și este situată la 10 mile în amonte de așezarea Jamestown, prima așezare permanentă engleză din America de Nord. „Lucrul frumos pe care îl putem face este abordarea sistemelor noastre de a produce porumb. În mod clar, câmpurile care au atins producții mai mari sunt puțin diferite față de restul suprafețelor agricole. Am reușit să obținem producții mari de-a lungul anilor în cinci locații diferite, cu cinci pivoți diferiți și în două districte diferite”, a explicat David Hula când a fost întrebat dacă a găsit un pământ-minune care îl ajută să doboare recorduri.

 

Sola pe care a fost obținut noul record mondial are o suprafață de 234 de acri, echivalentul a 94,7 hectare. ”Acest câmp este unic. Are un pivot de 160 de acri, iar cel puțin jumătate din câmp a fost săpat pentru nisip și pietriș și recuperat. Cealaltă jumătate a câmpului este pământ virgin (asupra căruia nu s-a intervenit – n.r.), dar cu tot felul de tipuri diferite de sol”, a menționat David Hula.

 

„Omul nu poate pune la loc pământul, așa cum a fost făcută inițial de Dumnezeu”, a mai precizat Hula, subliniind că porțiunea neirigată a porțiunii recuperate a câmpului a suferit și unele daune ale faunei sălbatice și a avut un randament sub 113 bpa în acest sezon.

 

Porțiunea irigată a solei a avut o producție medie de 360 ​​de bușeli per acru – bpa. Întregul câmp (irigat și neirigat) a avut o medie de 294 bpa. Parcela pe care s-a obținut producția câștigătoare a avut o medie de 577 bpa și a avut cea mai mare densitate de boabe dintre toate cele recoltate vreodată, la 66,1 lbs.

 

 

Fermierul David Hula și-a doborât propriul record la producția de porumb

David Hula și-a doborât astfel recordul mondial stabilit anterior din 2019, care a fost de 38,6 t/ha, și care, de asemenea, i-a aparținut. De altfel, fermierul din Virginia are deja multă experiență în doborârea recordurilor de producție. Titlul din acest an este al 12-lea record la scară națională și al 5-lea record mondial doborât de Dave Hula.

 

El a fost singurul fermier din competiția NCGA care a spart bariera de 600 de busheli/acru și a făcut-o de trei ori în istoria de 59 de ani a competiției (2019, 2021, 2023).

   

 

https://agrointel.ro/280960/un-nou-record-mondial-la-productia-de-porumb-3914-tone-la-hectar/

 

 

////////////////////////////////////////

 

Antologia ruşinii după Virgil Ierunca

 

PE SCURT

„Antologia ruşinii” – susţine Virgil Ierunca într-un text programatic, publicat în nr. 71 din noiembrie 1957 al revistei România Muncitoare, în preambulul primului episod al unui lung şi trist serial – „va înregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor ieşi din comun prin stupiditatea, servilitatea şi neobrăzarea lor.

Ca într-un fel de oglindă a degradării vor figura aici cei care şi-au pierdut nu numai conştiinţa, ci şi măsura. Măsura supuşeniei lor faţă de regimul care a răpit României libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui să ne amintim bine atunci când vom încheia socotelile cu cei care azi întrec măsura propriei lor prostituţii spirituale.”

 

Antologia ruşinii după Virgil Ierunca este un demers moral (de demascare a laşităţii intelectualităţii romaneşti şi a servilismului ei faţă de politica partidului comunist) şi unul sociologic (de consemnare a mecanismelor prin care un sistem totalitar a reuşit să-şi subordoneze întreaga mişcare culturală). Selecţia făcută nu este una gratuită şi, mult mai important, este gândită să aibă o finalitate. Virgil Ierunca sperase, probabil, ca, într-o bună şi demnă zi, pentru intelectualitatea românească numele inventariate de el în Antologia ruşinii să reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori şi artişti. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate. Mulţi dintre scribii ruşinii s-au regăsit şi după revoluţie în poziţii-cheie în politică, mass-media sau diplomaţie.

 

https://www.libhumanitas.ro/antologia-rusinii-dupa-virgil-ierunca-dan-talos-nicolae-merisanu-hu000137-1.html

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Propaganda comunistă în România 1948-1953

 

 

 Comunismul in România

Autor: Petre Florian Draghici

 

Perioada 1948-1953 va ramâne multă vreme un subiect de cercetare pentru istoricii români. Intr-o perioadă scurtă de timp un sistem politic democratic, consolidat şi acceptat de populaţie va fi înlocuit cu un crunt sistem de ocupaţie militară sovietică. 

Lucrarea regretatului istoric Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2009 oferă un valoros studiu asupra structurii, mijloacelor şi metodelor de propagandă folosite de regimul comunist de la Bucureşti pentru a deforma realitatea înconjurătoare. În această perioadă metodele folosite s-au îndepărtat foarte puţin de modelul original sovietic, anume introducerea cenzurii şi desfiinţarea presei independente de voinţa comuniştilor, iar, poate cel mai important aspect;creearea unei vaste reţele de propagandişti pe tot cuprinsul ţării.

 

Secţia Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central organiza practic acest vast sistem de mesaje şi acţiuni menite să creeze o altă realitate, iar pentru acest scop avea la dispoziţie fonduri practic nelimitate. Fabricile confecţionau materialele de propagandă în afara orelor de lucru, încălcându-se astfel legea, dar ca întotdeauna în cazul descoperirii acestui fapt erau găsiţi vinovaţi membrii de pe treapta ierarhică inferioară a partidului.

 

Acest asalt asupra societăţii româneşti este greu de evaluat în ceea ce priveşte impactul asupra majorităţii populaţiei, care era în proporţie de 80% analfabetă. Trebuie să ţinem cont de importanţa “agitaţiei” vizuale, mai ales în lumea rurală, unde gardurile şi zidurile erau pline de fraze scurte şi concrete, care chemau la lupta de clasă. Caricatura a avut deasemenea un rol important în acest proces oferind imaginea idilică a ţăranului îndrumat de partid luptând împotriva burghezului odios ce îşi vindea ţara pe dolari.

 

 

Nu putem expune în această recenzie toate subiectele analizate de autor, astfel încât ne vom rezuma la două cazuri reprezentative pentru minciuna ajunsă adevăr de stat şi de partid. Constantin Brăncuşi, personalitate artistică cunoscută în toată lumea devenea acum un simplu “exponent al decăderii artei burgheze” în comparaţie cu sovieticul Muhina, iar în “Lupta de clasă” un anume Fărcăşanu teoretiza asupra subiectelor artei de tip comunist “Dintre marile teme ale artei zilelor noastre, o deosebită însemnătate are redarea marilor genii ale omenirii muncitoare, Lenin şi Stalin”. Frază demnă de o antologie, nu a ruşinii, ci mai degrabă a absurdului, arta în sens european înseamnă libertate de creaţie, glorificarea unor “zei” creaţi de puterea militară a unei formaţiuni statale aminteşte de marii hani mongoli, nu de Erasmus din Rotterdam.

 

Propaganda referitoare la problema Basarabiei în această perioadă dură, în care compromisurile cu puterea politică au fost de un servilism ruşinos, ilustrează cel mai bine mizeria morală a spaţiului public românesc şi “caracterul antinaţional al puterii comuniste”. Surprinzător pentru unii acestă problemă delicată nu a fost combatută de istoricii epocii Ceauşecu, cavalerii cruciaţi ai unui naţionalism cu voie de la partid, prost înţeles şi prost aplicat, dovadă situaţia actuală a percepţiei din România asupra problemei Basarabiei. Conferinţa radiofonică intitulată A 8-a aniversare a creării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti difuzată la 2 august 1948 ne lasă fără comentarii asupra modului stalinist de rescriere a istoriei recente:“Acum 8 ani, la 2 august 1940 a fost creată Republica Socialistă Moldovenească. Moldova sovietică este una dintre cele mai tinere republici sovietice unionale. În 1940, după eliberarea Basarabiei, poporul moldovenesc s-a reunit într-un singur tot, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, realizându-şi astfel visurile şi speranţele seculare. Regimul sovietic a adus poporului moldovenesc nu numai libertatea politică, dar a creat şi baza materială trainică pentru un rapid progres economic şi cultural”. După cum remarcă autorul “mai mare înjosire pentru România decât aceste cuvinte rostite de un crainic român, în limba română şi la microfonul Radiodifuziunii Române, este adevărat că dominată de comunişti, nu credem că putea exista”.

 

Lucrarea lui Eugen Denize nu este completă, autorul mărturiseşte că nu a avut acces la arhiva Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central, dar deschide drumuri în acest domeniu. Lectura este antrenantă şi porneşte de la o privire generală asupra sistemului de propagandă şi termnină cu prezentarea unor cazuri concrete, reprezentative pentru a ilustra modul practic în care se aplicau directivele conducerii.

 

Ramâne ca pe viitor, tinerii istorici să completeze istoria propagandei comuniste pentru a despărţi adevărul de minciună.

 

Perioada 1948-1953 va ramâne multă vreme un subiect de cercetare pentru istoricii români. Intr-o perioadă scurtă de timp un sistem politic democratic, consolidat şi acceptat de populaţie va fi înlocuit cu un crunt sistem de ocupaţie militară sovietică.

 

Lucrarea regretatului istoric Eugen Denize, Propaganda comunistă în România 1948-1953, Târgovişte, Editura Cetatea de Scaun, 2009 oferă un valoros studiu asupra structurii, mijloacelor şi metodelor de propagandă folosite de regimul comunist de la Bucureşti pentru a deforma realitatea înconjurătoare. În această perioadă metodele folosite s-au îndepărtat foarte puţin de modelul original sovietic, anume introducerea cenzurii şi desfiinţarea presei independente de voinţa comuniştilor, iar, poate cel mai important aspect;creearea unei vaste reţele de propagandişti pe tot cuprinsul ţării.

 

Secţia Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central organiza practic acest vast sistem de mesaje şi acţiuni menite să creeze o altă realitate, iar pentru acest scop avea la dispoziţie fonduri practic nelimitate. Fabricile confecţionau materialele de propagandă în afara orelor de lucru, încălcându-se astfel legea, dar ca întotdeauna în cazul descoperirii acestui fapt erau găsiţi vinovaţi membrii de pe treapta ierarhică inferioară a partidului.

 

Acest asalt asupra societăţii româneşti este greu de evaluat în ceea ce priveşte impactul asupra majorităţii populaţiei, care era în proporţie de 80% analfabetă. Trebuie să ţinem cont de importanţa “agitaţiei” vizuale, mai ales în lumea rurală, unde gardurile şi zidurile erau pline de fraze scurte şi concrete, care chemau la lupta de clasă. Caricatura a avut deasemenea un rol important în acest proces oferind imaginea idilică a ţăranului îndrumat de partid luptând împotriva burghezului odios ce îşi vindea ţara pe dolari.

 

 

Nu putem expune în această recenzie toate subiectele analizate de autor, astfel încât ne vom rezuma la două cazuri reprezentative pentru minciuna ajunsă adevăr de stat şi de partid. Constantin Brăncuşi, personalitate artistică cunoscută în toată lumea devenea acum un simplu “exponent al decăderii artei burgheze” în comparaţie cu sovieticul Muhina, iar în “Lupta de clasă” un anume Fărcăşanu teoretiza asupra subiectelor artei de tip comunist “Dintre marile teme ale artei zilelor noastre, o deosebită însemnătate are redarea marilor genii ale omenirii muncitoare, Lenin şi Stalin”. Frază demnă de o antologie, nu a ruşinii, ci mai degrabă a absurdului, arta în sens european înseamnă libertate de creaţie, glorificarea unor “zei” creaţi de puterea militară a unei formaţiuni statale aminteşte de marii hani mongoli, nu de Erasmus din Rotterdam.

 

Propaganda referitoare la problema Basarabiei în această perioadă dură, în care compromisurile cu puterea politică au fost de un servilism ruşinos, ilustrează cel mai bine mizeria morală a spaţiului public românesc şi “caracterul antinaţional al puterii comuniste”. Surprinzător pentru unii acestă problemă delicată nu a fost combatută de istoricii epocii Ceauşecu, cavalerii cruciaţi ai unui naţionalism cu voie de la partid, prost înţeles şi prost aplicat, dovadă situaţia actuală a percepţiei din România asupra problemei Basarabiei. Conferinţa radiofonică intitulată A 8-a aniversare a creării Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti difuzată la 2 august 1948 ne lasă fără comentarii asupra modului stalinist de rescriere a istoriei recente:“Acum 8 ani, la 2 august 1940 a fost creată Republica Socialistă Moldovenească. Moldova sovietică este una dintre cele mai tinere republici sovietice unionale. În 1940, după eliberarea Basarabiei, poporul moldovenesc s-a reunit într-un singur tot, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, realizându-şi astfel visurile şi speranţele seculare. Regimul sovietic a adus poporului moldovenesc nu numai libertatea politică, dar a creat şi baza materială trainică pentru un rapid progres economic şi cultural”. După cum remarcă autorul “mai mare înjosire pentru România decât aceste cuvinte rostite de un crainic român, în limba română şi la microfonul Radiodifuziunii Române, este adevărat că dominată de comunişti, nu credem că putea exista”.

 

Lucrarea lui Eugen Denize nu este completă, autorul mărturiseşte că nu a avut acces la arhiva Secţiei de Propagandă şi Agtaţie a Comitetului Central, dar deschide drumuri în acest domeniu. Lectura este antrenantă şi porneşte de la o privire generală asupra sistemului de propagandă şi termnină cu prezentarea unor cazuri concrete, reprezentative pentru a ilustra modul practic în care se aplicau directivele conducerii.

 

Ramâne ca pe viitor, tinerii istorici să completeze istoria propagandei comuniste pentru a despărţi adevărul de minciună.

 

https://historia.ro/

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

33 de motive pentru care merită să citeşti „Partea nevăzută decide totul”

 

 

https://www.lapunkt.ro/2015/09/33-de-motive-pentru-care-merita-sa-citesti-partea-nevazuta-decide-totul/

 

Cristian Pătrăşconiu

 

 

Ordinea motivelor care vor fi enumerate mai jos este strict matermatică; nu e o ierarhie, e un inventar. Desigur, semnificativ incomplet. Dar un fel de inventar pe care îl voi etala cu cea mai mare plăcere şi, faţă de autorul cărţii în discuţie, cu prietenie şi nezminţită solidaritate.

 

1.Pentru că, după mai mulţi ani, avem în raftul de bibliotecă şi, desigur, în librării, un nou Haş-eR-Pe! Penultima carte  a lui Horia-Roman Patapievici este o minunăţie despre „Ultimul Culianu” – apărută în urmă cu cinci ani, în 2010. Altfel, pînă la acest volum publicat într-o cochetă – perfect meritată de altfel apariţia în „straie” editoriale de gală – ediţie în urmă cu cîteva luni, a mai fost încă un volum de autor – „De ce nu avem o piaţă a ideilor” (Humanitas, 2013; reeditare, cu o nouă prefaţă şi sub un alt titlu, a cărţii „Despre idei şi blocaje”, Humanitas, 2007), dar şi un volum (aproape deloc comentat; aşadar, cu o soartă publicistică nedreaptă prin raportare la miza imensă care îl subîntinde) scris la „şase mîini” – „O idee care ne suceşte minţile” (H.R. Parapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Humanitas, 2014).

 

2.Un nou Haş-eR-Pe din „seria” despre care, într-un text care însoţea „Cerul văzut prin lentila de sticlă”, Virgil Ierunca spunea: „Cînd am citit primele două texte ale lui H.-R. Patapievici în «Contrapunct» – era un timp al speranţei – am avut un şoc intelectual atît de neobişnuit încît am început să mă bucur (parcă uitasem de măsura străină a bucuriei). Revenindu-mi în fire, am început o anchetă imaginară: cine se ascunde sub acest nume? m-am întrebat. Întrebare nefolositoare, am epuizat repede «posibilii» şi m-am certat pentru invocarea «corespondenţelor». H.-R. Patapievici era de fapt H.-R. Patapievici. Original, fără să cultive superstiţia originalităţii, ştiutor de carte (înspăimîntător), refuzînd însă mitizarea vicioasă a culturii, H.-R. Patapievici ne propune enigma unei personalităţi greu de situat din cauza harului plural ce o chezăşuieşte. Eseurile sale sunt nişte semne (adeverite) şi niste pariuri: pariezi pe gînditor, pe istoricul ideilor, pe artist, sau semnezi (dacă poţi) în alb pentru omul de ştiinţă, pentru teologul nemărturisit, pentru moralistul neşovăitor.”

 

3.Un nou Haş-eR-Pe despre care, tot ca text-însoţitor al „Cerului văzut prin lentila de sticlă”, Dan C. Mihăilescu scria în acest fel:„Patapievici este o investiţie spirituală de rang european. Practic, el ar putea oricînd să predea istoria ideilor la orice universitate din lume, să facă tomuri savante de filosofia culturii, să conducă instituţii de prognoză economică ori socială. Disociază impecabil şi asociază şocant-revelator, face chirurgie de idei, însă nu gîndeşte în «halat alb», ci cu un sensoriumluxuriant. Impregnat de spirit matematic, de pasiunea corporalizării geometrice a raţionamentului, el dispune însă de acel spirit de fineţe ce pune în acord tăietura profesională cu emoţia pură. Savant cu gesturi de copil. Şi invers.”

 

4.Pentru că, fie şi dacă facem media afirmaţiilor de la punctul 2) şi 3), este suficient pentru a înţelege ce tip de raportare personală la HRP au sau pot avea o bună parte a releelor toxice din spaţiul public autohton, secţiunea culturală. Adică – aceia şi acelea care, fără să îl fi citit sau, dacă l-au citit, fără să îl fi înţeles pe Horia-Roman Patapievici, se grăbesc să îl conteste şi, des, să îl „radă”, să îl distrugă: dincolo de fapte, de argumente, de bun-simţ şamd. Cred că acesta este un motiv puternic pentru a citi „Partea nevăzută decide totul”: pentru a vedea încă o dată la lucru un gînditor profund şi autentic.

 

5.Pentru splendoarea formulărilor – foarte multe, antologice – din acestă carte. Iată una dintre ele: „frumuseţea exprimă profundul prin absenţa lui. Iar din această frumuseţe ne hrănim, exact la fel cum paradisul din noi se hrăneşte – hămesit, înfometat – cu absenţa paradisului din lume. Nu pentru că în lume nu mai există paradis, ci pentru că, fiind cum e, lumea nu îl mai încape. Suntem debordaţi de paradis, pentru că lumea ne inundă. Iar din aceste două revărsăsi se hrănesc, deopotrivă, şi imposibilitatea de a-l avea, şi setea de a nu ne mulţumi decît cu fericirea pe care numai el ne-ar putea-o aduce”.

 

6.Pentru că…Rob Riemen. Două treimi – şi, totodată, cele mai ample – eseuri care compun această carte sînt publicate în revista olandezăNexus, condusă de cel pe care HRP îl consideră „omul-orchestră, unul dintre ultimii umaniști europeni și un critic nemilos al urii de sine europene”, Rob Riemen. A propos de eseistul şi editorul olandez: în perioada în care ICR-ul era condus de Horia-Roman Patapievici şi se ocupa cu adevărat de cultură şi nu, cum a fost cazul des în ultimii ani, de egourile umflate ale unor jalnici resentimentari ori de pişcotarii culturali, Rob Riemen a fost în România şi trecerea sa pe aici a fost una memorabilă. A lansat şi o carte, minunata „Nobleţea spiritului – un ideal uitat”. Despre aşa ceva este vorba, în fond, şi în eseurile celei mai recente cărţi a lui Horia – Roman Patapievici: nobleţea spiritului, idealuri, idealuri uitate. Despre cartea în ediţie românească a lui Rob Riemen, HRP scria că „Demnitatea, libertatea, respectul, căutarea sub semnul adevărului, al pietăţii şi al divinităţii – acestea sunt, potrivit lui Riemen, coordonatele umanismului ca mod de viaţă. ”. Încă o dată: despre toate aceastea enumerate în fraza precedentă este vorba şi în „Partea nevăzută decide totul”. Penultimul eseu din volum şi, totodată, cel mai amplu – „Spiritul şi legea” –  îi este, de altfel, dedicat lui Rob Riemen.

 

7.Pentru forţa imaginilor pe care Horia-Roman Patapievici le convoacă în spijinul ideilor pe care le argumentează. Iată una dintre acestea: „La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor.

Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.”

 

8.Pentru fiecare dintre cele 9 eseuri incluse în acest volum şi pentru „duhul” care le animă pe toate aceasta. Le enumăr, cu plăcere şi în ordinea în care sînt plasate în carte, titlurile şi adaug invitaţia de a le acorda cea mai mare atenţie cu putiinţă:  „Conversaţia neîntreruptă”; „Magia din mintea fiecăruia”; „Imaginaţia lui Don Quijote”; „Ultimul dar al umanismului european”; „Noua Europă şi vocea care lipseşte creştinismul”; „Agonia creştinismului”; „Cît timp nu se întunecă Apusul”; „Spiritul şi legea”; „Unicul principiu absolut al politicii sau despre instabilitatea tuturor aranjamentelor omeneşti”. Şi, desigur, pentru cuvîntul înainte, el însuşi un mic, dens şi minunat eseu – „Văzutelor tuturor şi nevăzutelor”.  9 plus 1: o carte de nota 10 plus!

 

9.Pentru cît de ingenios readuce în actualitate forţa lui Don Quijote, personajul principal al uneia dintre marile naraţiuni ale umanităţii. Despre Don Quijote, HRP spune, în finalul demonstraţiei sale: „datorită faptului că imaginaţia, ca facultate cognitivă în care divinul se poate uni cu umanul, este permanent discriminată de criteriul modern de realitate, noi, modernii suntem nişte Cavaleri ai Tristei Figuri. Şi de aceea Don Quijote continuă să fie atît de epistemologic actual, la 400 de ani de la crearea sa de către Cervantes”.

 

10.Pentru că, în răspăr cu „spiritul vremii”, Horia-Roman Patapievici are nevoie, în ceea ce spune, scrie, gîndeşte de „ipoteza Dumnezeu”. În „Partea nevăzută decide totul” este vorba, în multe rînduri, despre religie, despre Dumnezeu, despre re-ligio.

 

11.Pentru că nu fuge de fundamentele creştine ale lumi din care, fie şi de la margine/ periferie, facem şi noi parte. Dimpotrivă – cu calm, cu căldură, invitaţia subcutanată a pasajelor (multe) în care pune această problemă este să le redescoperim. Două dintre textele incluse în aces volum au în titlu cuvîntul „creştin”.

 

12.Pentru că numeşte şi denunţă acest fapt: „sunt două tipuri de ştiri care nu trec de codurile interne de promovare ale mediilor de informare occidentale: ştirile care pun creştinismul într-o lumină favorabilă şi ştirile care arată persecuţiile la care e supus. Dimpotrivă, tot ce pune creştinismul într-o lumină proastă e imediat promovat ca ştire semniicativă”.

 

13.Pentru ce demonstraţie poate face doar într-o singură frază – o demonstraţie cu privire la drama pe care deja o trăieşte Vestul, Europa. Iată, spre reflecţie: „tendinţa de a legifera împotriva tradiţiilor, a spiritului şi a realităţilor este tipic iacobină şi ea confundă deliberat premisa agnostică, care afirmă că statul este dator să protejeze atît libertatea religioasă, cât şi dreptul de a nu profesa vreo religie, premisă pe care sînt edificate toate constituţiile europene moderne, cu principiul laicităţii, care exclude orice referire la Dumnezeu sau religie, şi care stă la originea cîtorva constituţii europene (cea franceză şi cea italiană, de pildă)”.

 

14.Pentru că ia apărarea culturii generale. Adică, „ţesutului social organic  al civilizaţiei umaniste”. Adică „mediului comun al producerii şi reproducerii corpului politic al societăţilor liberal-democratice”. Adică „ultimului dar pe care umanismul european l-a mai putut face lumii globalizate de azi”.

 

15.Încă o dată, pentru harul stilisitic pe care îl scoate la iveală felul în care care spune ceea ce spune Horia-Roman Patapievici. Iată, din nou: „splendoarea fiinţei depăşeşte splendoarea gîndirii, iar fericirea de a fi viu rămîne neînţeleasă exaltării de a putea gîndi. Întocmai aşa cum numai cu ochii închişi putem simţi, în nevăzutul ei, toată splendoarea, măreţia şi împlinirea lumii pe care Dumnezeu a făcut-o vizibilă, atunci cînd a pus-o, ca pecete şi zăvor, pe crugul lumii invizibile”.

 

16.Pentru că volumul acesta, cel mai recent, este legat profund de „Omul recent”; aş spune, fără teama de a greşi, că aceste două cărţi – „Omul recent” şi „Partea nevăzută decide totul” – sînt vase comunicante. Să ne amintim: chiar dacă fiecare an  care a trecut de la apariţia cărţii despre „Omul recent” îi dă dreptate lui Horia-Roman Patapievici – şi în descriere şi detectatarea simptomelor „omului recent”, şi în ceea ce a anticipat că va urma să se întîmple cu acest om recent – volumul cu pricina a fost aprig contestat şi demolat de către cei care s-au simţit vizaţi. Ei bine, în „Partea nevăzută decide totul”, cred că Horia-Roman Patapievici este, din nou (inclusiv în sens anticipatoriu), just în ceea ce spune. Reformulat: cred că este infinit mai profitabil să citim o asemenea carte decît, bunăoară, elucubraţiile celor care refuză realitatea.

 

partea nevazuta

 

17.Pentru latura politică atît de consistentă şi atît de subtil argumentată a unor dintre aceste texte. A fi înseamnă, pare logic şi la îndemînă de observat (deşi, lucrurile, în această privinţă nu sînt chiar atît de simple), a fi în cetate. Or, a fi în cetate cu adevărat înseamnă a nu fugi de politică. În mai multe feluri, cartea aceasta este, aşadar, şi o carte politică. Iată doar o idee – profund politică – din eseul care închide cartea: „în fond, oamenii politici se împart doar în două categorii: cei care acceptă să folosească ori să admită crima pentru a-şi atinge obiectivele politice şi cei care nu o acceptă”. Pare prea tranşant spus, prea simplu, dar nu este deloc aşa. Argumentele că lucrurile stau mai degrabă aşa şi nu altfel sînt abudente. Ultimul eseu  din carte este, consemnam şi mai sus, despre „unicul principiu absolut al politicii”.

 

18.Pentru aerul de seriozitate, pentru solemnitatea argumentelor care răzbate din fiecare paragraf şi din fiecare pagină. Aici, niciaici, HRP nu se joacă, aşa cum, nu de puţine ori, o fac cei care cultivă forme meschine de pragmatism cultural, formule lucrative de proiecte PC, relativisme pe bandă rulantă. Lucrurile sînt cu adevărat serioase şi, fiind aşa, sînt grave: asta ne spune HRP , în fiecare dintre aceste eseuri – scrise  cu mare atenţie şi cu o îngrijorare lucidă. Risc o formulare uşor poetică: sînt eseurile cuiva care stă de veghe cu iubire.

 

19.Pentru că ia apărarea lecturilor publice, glosînd, de neuitat, în jurul  verbelor „a citi”, „a asculta” şi „a imagina”. „Efectul pe care îl are asupra sufletului efortul inteligenţei de a construi reprezentări însufleţite pornind de la simplul fapt al ascultării este similar procesului pe care Platon îl denumea „a scrie pe suflet”. De aici, farmecul, de aici vraja, de aici magia, de aici eficacitatea. ”

 

20.Din nou, pentru imaginile de mare forţă cu care lucrează. Iată încă una: „pe malul rîului Ilisos, rîul pe malul căruia, în Antichitate, Socrate şi Phaidros au căutat un loc potrivit de conservaţie şi pe care, găsindu-l, s-au aşezat pentru a purta acea lungă discuţie despre frumos pe care Platon a consemnat-o în dialogul care a ajuns pînă la noi sub numele de Phaidros şi în care s-a păstrat, transpusă în scris, credinţa lui Platon că lucrurile care nu pot fi puse în scris sunt „mai de preţ” decît cele scrise”

 

21.Pentru că, despre ceea ce a fost în vara lui 2012, Horia-Roman Patapievici dă, în această carte, textul fundamental. Am mai publicat un text despre „Partea nevăzută decide totul”, cu accent decisiv pe eseul care vorbeşte despre acest moment teribil pentru fragila democraţie din România. Eseul lui HRP despre 2012 poate sta, el singur, drept o carte. Cartea despre o vară de neuitat pentru România: 2012. Ar fi cartea care ne-ar aminti, o dată în plus ceea ce, la modul cel mai serios posibil, ne-a spus cîndva și Ronald Reagan – „Libertatea nu este niciodată mai departe de dispariţie decât cu o generaţie. Nu o transmitem copiilor prin sânge. Trebuie să te lupţi pentru ea, să o aperi şi să le-o înmânezi pentru ca şi ei să facă la fel”

 

22.Pentru că, despre vara lui 2012, HRP oferă sintagma (sic!) impecabilă: „lovitură de stat legală”. Această formulă„pune cel mai bine în lu­mină specificul brutalității ins­ti­tu­ționale petrecute în România: folosirea le­­gii pen­tru a încălca legea. Noutatea post­­mo­der­nă a acestor atacuri în forță constă în ideea de a folosi legea pentru a în­căl­ca le­gea. Pentru mine este im­por­tant de su­bli­niat faptul că aceste atacuri sui-ge­ne­ris împotriva Constituției se pre­zintă pe sine ca fiind în perfect acord cu Cons­ti­tu­ția, jucând cinic și sofisticat spi­ri­tul îm­potriva legii și litera împotriva spi­ri­tu­lui, după cum dictează interesele de mo­ment ale celor care declanșează ata­cul“.

 

23.Pentru că nu trebuie să uităm niciodată ce a fost atunci, în vara lui 2012.  „Nu în sus­pen­darea unui președinte aflat în competiție politică cu opoziția a constat lovitura de stat.“ „Lovitura de stat legală“ a cons­tat în modul în care, în vedea acaparării ra­pi­de, bruște și imediate a întregii puteri exe­cutive, două autorități publice (gu­ver­nul, parlamentul) dominate de o coaliție po­li­ti­că (USL), al cărei scop prezumabil a fost con­trolul asupra justiției, au organizat și dus la îndeplinire un blitzkrieg îm­po­tri­va procedurilor, legilor, Constituției, au­to­ri­tăților și instituțiilor independente.

 

24.Pentru judecata imbatabilă (cred eu) despre cum a fost posibilă acţiunea teribilă din vara lui 2012: „dincolo de explicațiile specifice, care privesc trecutul și prezentul societății românești, rămâne constatarea existenței în societatea ro­mâ­nească de astăzi a unui tip uman de­fect din punctul de vedere al sistemului de valori. Defecțiunea se manifestă ca incapacitate de a disocia moral și cog­ni­tiv între spiritul și litera unui fenomen. În mod normal, oamenii disting între spi­rit și literă, între grad de re­zo­na­bi­litate și nivel de minciună și disting în­tre gra­dele de realitate ale diferitelor in­ter­pre­tări. Dimpotrivă, a pune adevărul în­tre paranteze, a accepta minciuna, a ne­ga fap­tele sunt lucruri nefirești. Când de­vin firești, în psihologie se spune că avem de-a face cu o disonanță cognitivă. În ter­meni morali, disonanța cognitivă im­plică o distorsiune a sistemului de va­lori“.

 

25.Pentru acest detaliu esenţial cu privire la cei care au operaţionalizat lovitura de stat legală din vara lui 2012, un detaliu pe care, încă o dată, nu avem voie să îl uităm: între cei care au stat în fruntea asaltului la adresa statului de drept şi al democraţiei de la noi – o majoritate sem­nificativă a clasei politice, o majoritate co­vârșitoare a mass-media, cu girul unei ma­jorități a intelectualilor care au avut ex­pu­nere în spațiul public. Despre aceștia din urmă, un mic stop-cadru: să nu uităm despre un document relevant care și-ar face loc în orice antologie a rușinii, semnat de un grup semnificativ de susținători din rân­dul intelighenției favorabile loviturii de forță legale de atunci – un text public trimis către Uniunea Europeană, în care aceștia spuneau că, taman când democrația și le­gea din România erau călcate în picioare în văzul și în indignarea întregii lumi civilizate, în fapt, pentru ei, nu se întâmpla nimic neobișnuit și, cu atât mai puțin, ceva reprobabil. E scrisoarea care începe cu o aberație girată de acești intelectuali: „Curtea Cons­ti­tu­țio­nală nu este parte a sistemului judiciar independent din România“.

 

26.Pentru forţa şi consecvenţa cu care descrie, explică, analizează două imense erori cognitive & identitare care au demolat două tradiţii venerabile: cea care a provocat repudierea creştinismului şi, legată în serie de precedenta, cea care a răpus sau, în versiune optimistă, e pe cale să răpună umanismul.

 

27.Pentru că este o carte despre sensul vieţii: „Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare.Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația.“

 

28.Şi: „Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.”

 

29.Pentru această definiţie de manual: „valorile nu sînt obiecte ale lumii fizice, sunt operaţiuni sufleteşti”. Şi pentru continuarea ei: „aceste operaţiuni sufleteşti sunt bazate pe credinţa în existenţa mai multor niveluri de realitatea. (…) Dacă nivelurile de realitate se reduc la unul singur (postulatul nihilist), atunci operaţiunile sufleteşti se atrofiază (şi urmează dizolvarea sistemului de valori). Dacă operaţiunile sufleteşti care fac posibile valorile se atrofiază, atunci valorile îşi pierd baza de existenţă. Ele nu se mai pot articula într-un subiect transcendental, pentru a exista în mod obiectiv. Şi, drept urmare, dispar. Dar, mai înainte de a dispărea, îşi pierd credibilitatea”.

 

30.Pentru argumentul direcţiei metafizice, ca modalitate de a depăşi nihilismul. Adică: „reactualizareaîn educaţia tuturor oamenilor de azi a celei mai importante operaţiuni sufleteşti care se bazează pe existenţa mai multor niveluri de realitate: este vorba despre ceea ce Platon numea „a doua navigare””. A doua navigare, adică: „operaţiunea sufletească prin care este pus, între două niveluri de realitate, raportul de transcendenţă”.

 

31.Pentru argumentul direcţiei morale, ca modalitate de a depăşi nihilismul. Adică: direcţia morală „constă în respect: în pătrunderea omului de respect faţă de lume, pe care o priveşte ca pe o creaţie. Omul pătruns de respect a ajuns deja la înţelegea faptului că respectul faţă de creaţie nu este o opţiune personală – reprezintă o structură a lumii”.

 

32.Pentru că „Partea nevăzută decide totul” este o carte scrisă de un om înţelept. Horia-Roman Patapievici vede foarte clar şi vede foarte departe. Şi, cum ar spune un gînditor rus (V. Rozanov), vede şi simte cu un suflet plin de tristeţe şi tandreţe. Tristeţe – între altele, pentru că vede cît se multe din ceea ce au făcut oamenii cu adevărat bun este distrus cu totul inutil. Tandreţe – pentru că, încă o dată, privirea sa este aceea a unui om care iubeşte lumea aceasta şi care are comerţ intens cu înţelepciunea.

 

33.Pentru ce firesc, cît de vribrant, cît de magic, de fermecător şi cît de convingător elogiu al conversaţiei neîntrerupte reuşeşte să facă Horia-Roman Patapievici, în chiar eseul de deschidere al acestei cărţi. Doar două formulări din scenariul acestei pledoarii: i) „conversaţia neîntreruptă se ocupă de toate lucrurile pe care ştiinţa oficială, adică universitatea, academia şi instituţiile lor de cercetare, a decis fie că nu există, fie că, dacă există, e neserios să vorbim sau să gîndim despre ele. Numai conversaţia le mai poate azi adăposti: trufia suficientă a ştiinţei oficiale le-a excomunicat în spaţiul privat”şi ii)„conservaţia neîntreruptă nu predă, nu predică, nu comunică, nu demonstrează – împărtăşeşte, îmbrăţişează, sugerează, propune, aproximează etc. Exactitatea te face să ratezi, pentru că e o falsă precizie; în acest domeniu, precizia constă în „scrisul pe suflet” (Platon, Phaidros), nu în captarea ideii într-o demonstraţie exactă, o formulă finită etc. Conversaţia neîntreruptă este gîndirea, înainte de a deveni doar raţionament; sunt sentimentele, înainte de a fi sentimente exprimate; sunt emoţiile, înainte de a emoţii catalogate; este elanul, comuniunea, egalitatea, fraternitatea –şi, abia fiind toate acestea, este şi libertatea. Conversaţia nesfîrşită e întotdeauna faţă către faţă. În ea, omul nu e redus la nici una dintre facultăţile lui, oricît de importantă şi de hotărîtoare ar fi. Nu e nici doar suflet, nici doar corp; e suflet plus corp. În conversaţie, participă chipul omului, orice ar însemna asta. ”

 

Acestea sînt, iată, 33 de motive pentru care merită să citiţi, să citim, să recitim „Partea nevăzută decide totul”. Una dintre marile cărţi, una dintre solemnele şi gravele mari cărţi apărute la noi în ultimii ani. DOAR 33 de motive. Logic: mai sînt şi multe altele…

 

Mai puteţi citi:

Interviu Horia-Roman PATAPIEVICI: „Fiecare om este dotat cu un sistem…

Vacanţă la raft

Interviu RADU VANCU: „Nu există poezie minoră și poezie majoră…

Un liberal și un conservator

 

 

Cristian Pătrăşconiu

s-a născut la 3 decembrie 1976 la Drobeta-Turnu Severin. Este licenţiat în ştiinţe politice al Facultăţii de Filozofie de la Universitatea Vest din Timişoara şi cursant al unui masterat de literatură comparată şi intertextualitate la aceeaşi universitate. A fost cursant şi bursier al Colegiului „A Treia Europă“ din Timişoara şi, în două rânduri, bursier al Universităţii Jagelloniene din Cracovia. Publicist, scriitor. Este o prezență constantă în presa culturală din România.

 

https://www.lapunkt.ro/2015/09/33-de-motive-pentru-care-merita-sa-citesti-partea-nevazuta-decide-totul/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Putin, Marea Minciună și Diavolul in Istorie

Vladimir Tismaneanu

 

Discursul lui Vladimir Putin de la Volgograd a fost conceput ca includere a mitologiei războiului împotriva agresiunii germane in arsenalul propagandistic al războiului împotriva Ucrainei democratică si suverana declanșat pe 24 februarie 2022. Este o suita de minciuni si de elucubrații care frizează delirul. Cum altfel decat delirant poate fi numit recursul la analogii aberante precum aceea dintre tancurile germane din 2023 si cele ale Wehrmachtului in urma cu opt decenii? Putin si camarila sa kaghebist-fesebista știu exact cum să exploateze pasiuni, emoții si nostalgii legate de victoria de la Stalingrad. O victorie care a garantat schimbarea cursului celei mai aprige conflagrații din istoria omenirii.

 

 

Dictatorul de la Kremlin pozează in erou al lupe antifasciste. Ucraina, in acest scenariu halucinant, este un fel de avangarda a unei agresiuni neonaziste. Federatia Rusă ar fi fost provocata sa actioneze defensiv. Nu căutați logica in logoreea lui Putin. Totul miroase a ideologie mistificatoare, a mitologie auto compătimitoare si vindicativa. Crimele in masa comise de armata lui Putin sunt atribuite propagandei ucrainene. Doar presa aservită lui Putin spune „adevărul”.

 

 

Nu este vorba de niciun fel de „denazificare”. Fascismul nu renaste in UCraina ci se afla la putere la Kremlin. Rusa putinista este o tara in curs de fascizare. Ideologia oficială este fascistoid imperialistă. Discursul de la Volgograd combina exaltarea țarismului si a stalinismul, ultranationalismul velicorus, expansionismul militarist si disprețul infinit pentru ideea însăși de adevăr istoric.Este o falsificare a trecutului si o desfigurare a prezentului. In 1943, scriitorul Vasili Grossman se afla la Stalingrad ca reporter de război. Mama sa fost ucisa de naziști in orasul Berdicev. Împreuna cu Ilya Ehrenburg, Grossman a publicat Cartea neagră a crimelor naziste împotriva populației evreiești din teritoriile sovietice ocupate. Volumul a fost rapid scos din circulatie si topit la ordinul lui Stalin. La începutul anilor 60, Grossman a scris Viața si destin, unul din marile romane ale secolului XX. Cartea fost interzisa din ordinul inchizitorului ideologic Mihail Suslov. Era curajoasa, onesta, demistificatoare.Traducerea in romaneșe a apărut la Polirom.

 

 

Perfid, ipocrit si vicios, ucigașul in masa Putin actioneaza cu metodele Diavolului in Istorie. Pretinde că „denazifică” Ucraina si că luptă împotriva satanismului occidental. Un travesti obscen in care Diavolul simulează exorcismul.

 

https://www.contributors.ro/putin-marea-minciuna-si-diavolul-in-istorie/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Vladimir Tismaneanu

http://tismaneanu.wordpress.com/

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care „The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012), „Lumea secreta a nomenclaturii” (Humanitas, 2012), „Despre comunism. Destinul unei religii politice”, „Arheologia terorii”, „Irepetabilul trecut”, „Naufragiul Utopiei”, „Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc”, „Fantasmele salvarii”, „Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, „Democratie si memorie” si „Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel”. Este editor a numeroase volume intre care „Stalinism Revisited”, „The Promises of 1968”, „Revolutiile din 1989” si „Anatomia resentimentului”. Coordonator al colectiilor „Zeitgeist” (Humanitas) si „Constelatii” (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al „Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania” (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului „The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History” (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor „Vecinii lui Franz Kafka”, „Balul mascat”, „Incet, spre Europa”, „Schelete in dulap”, „Cortina de ceata” si „O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu”. Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului „East European Politics and Societies” (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in „International Affairs” (Chatham House), „Wall Street Journal”, „Wolrld Affairs”, „Society”, „Orbis”, „Telos”, „Partisan Review”, „Agora”, „East European Reporter”, „Kontinent”, „The New Republic”, „New York Times”, „Times Literary Supplement”, „Philadelphia Inquirer”, „Gazeta Wyborcza”, „Rzeczpospolita”, „Contemporary European History”, „Dilema Veche”, „Orizont”, „Apostrof”, „Idei in Dialog” , „22”, „Washington Post”, „Verso”, „Journal of Democracy”, „Human Rights Review”, „Kritika”, „Village Literary Supplement” etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului „Evenimentului Zilei”. Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio „Europa Libera” si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

 

 

 

Datoria neuitarii: Arhiva Monica Lovinescu-Virgil Ierunca la IICCMER

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Intelectualii și regimul comunist: istoriile unei relații

 

 

Colegiul editorial: Cosmin Budeancă, Ruxandra Ivan, Raluca Grosescu, Clara Mareș, Andrei Muraru;

 

Redactor-șef: Clara Mareș;

 

Secretar de redacție: Marius Stan

 

Clara Mareș, Argument (pp. 9-15)

 

Perspective generale

Gabriel Catalan, Istoriografia română sub impactul modelului sovietic (1947-1955) (pp. 19-38)

 

Liviu Pleșa, Metode represive folosite de Securitate pentru controlul istoricilor clujeni (1945-1965) (pp. 39-56)

 

Peter Ulrich Weiss, Război rece cultural. Concurența literară germano-germană în România anilor 60 (pp. 57-71)

 

Ioana Macrea-Toma, Instituționalizarea scriitorilor în comunism. Premise ideologice și consecințe profesionale (pp. 73-106)

 

George Ardeleanu, „Hermeneuții” Securității (o fabulă tragicomică) (pp. 107-121)

 

Alexandra Tomiță, Cântând afonia puterii. Cultul personalității în România ceaușistă (pp. 123-142)

 

Sergiu Gherghina, Ionuț Trăistaru, Între cosmetizare și realitate. Reflectarea ultimelor zile ale comunismului din statele Pactului de la Varșovia în revista Lumea (pp. 143-163)

 

Studii de caz

Ștefan Bosomitu, Miron Constantinescu – Profilul intelectualului angajat (pp. 167-194)

 

Andrei Muraru, „Micul burghez”. O călătorie în biografia lui Vasile Mârza (pp. 195-218)

 

Iulia Vladimirov, Monica Lovinescu în documentele Securității: decada 1949-1959 (pp. 219-240)

 

Simona-Maria Pop, Creația literară și iluzia libertății. Studiu de caz: Adrian Marino (pp. 241-262)

 

Clara Mareș, Pânza de păianjen. Ion D. Sîrbu în plasa Securității (pp. 263-285)

 

Recenzii

Vladimir Tismăneanu, Cristian Vasile, Perfectul acrobat. Leonte Răutu. Măștile răului (București, Editura Humanitas, 2008) (Clara Mareș) (pp. 289-294)

 

Dinu C. Giurescu, De la Sovromconstrucții nr. 6 la Academia Română – Amintiri – Mărturii (București, Editura Meronia, 2008) (Cristina Roman) (pp. 295-301)

 

Cătălin Zamfir, O istorie subiectivă în sociologia românească din 1944 până în prezent (Iași, Editura Polirom, 2009) (Adelina Țînțariu) (pp. 302-306)

 

Nicolae Merișanu, Dan Taloș, Antologia rușinii după Virgil Ierunca (București, Editura Humanitas, 2009) (Andrei Lascu) (pp. 307-308)

 

Zoltán Rostás, Antonio Momoc, Activiștii mărunți. Istorii de viață (București, Editura Curtea Veche, 2007) (Marius Stan) (pp. 309-312)

 

 

https://anuar.iiccmer.ro/arhiva/volum-4/

 

//////////////////////////////////////

 

 

Manual de osanale pentru tovarasul Nicolae Ceausescu

 

By Ovidiu Albert 

 

 

Virgil Ierunca a strins vreme de 32 de ani o vasta colectie de osanale la adresa sotilor Ceausescu si a regimului comunist. „Antologia rusinii“ va aparea in volum si cuprinde atit nume previzibile, cit si unele surprinzatoare.

 

 

 

Vreme de peste trei decenii, Virgil Ierunca a adunat textele cele mai reprezentative pentru conturarea cultului lui Ceausescu si pentru servilismul pe care acesta s-a cladit, republicindu-le in principal in revistele din exil. Astazi, textele din „Antologia rusinii“ a lui Ierunca au fost culese din aceste publicatii si adunate intr-un volum sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER), care urmeaza sa apara in cursul acestui an. Antologia releva faptul ca foarte multi dintre cei numiti „scribii rusinii“ activeaza inca in domenii precum mass-media, politica, teatru, literatura. „Virgil Ierunca sperase, probabil, ca intr-o buna si demna zi pentru intelighentia romana numele inventariate de el in «Antologia rusinii» sa reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori si artisti. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate“, remarca in prefata cartii Nicolae Merisanu si Dan Talos, cei care au realizat culegerea si editarea textelor pentru INMER.

 

„Antologia rusinii“ a inceput sa apara in 1957 in Franta, in revista „Romania muncitoare“, unde, de altfel, Virgil Ierunca a insotit textele „rusinoase“ de citeva texte proprii, programatice. „Ea va inregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor iesi din comun prin stupiditatea, servilitatea si neobrazarea lor. Ca intr-un fel de oglinda a degradarii vor figura aici cei care si-au pierdut nu numai constiinta, ci si masura. Masura supuseniei lor fata de regimul care a rapit Romaniei libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele va trebui sa ne amintim bine atunci cind vom incheia socotelile cu cei care azi intrec masura propriei prostitutii spirituale“, spunea Virgil Ierunca in noiembrie 1957. In 1959, Ierunca i-a taxat din nou pe „acei scriitori care si-au arvunit constiinta si s-au pus cu trup si suflet in slujba depravarii oficiale. Fapta lor de mirsavie fara capat nu e rascumparata – in peisajul moral al tarii – decit de confratii lor care tac, cei mai multi in temnite si lagare, si care de fapt sint singurii care fauresc in clipa de fata viitorul spiritual al Romaniei“. Doi ani mai tirziu, el remarca ca „antologia devine si neincapatoare, si depasita“ intrucit „valurile de rusine au napadit si au intrecut cu mult vocatia de supusenie a fostilor scriitori romani, deveniti argati oficiali ai cuvintului stapinirii. O continuam totusi dintr-o traditie si a dispretului, si a amaraciunii“. Ulterior, rubrica a fost tinuta, pina in octombrie 1989, in citeva publicatii din exil – „Ethos“, „Limite“, „Contrapunct“ si „Lupta“/“Le combat“-, unele texte fiind citite si de la microfonul Europei Libere.

 

In „Antologia rusinii“ au aparut de-a lungul a 32 de ani sute de nume. Unii dintre cei aratati cu degetul de Ierunca au facut cariera cu astfel de texte, aparitia lor nefiind o surpriza pentru nimeni. E vorba de nume precum Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Mihai Beniuc, Corneliu Vadim Tudor, Valeriu Ripeanu (fost cenzor) sau Dumitru Popescu. De asemenea, nu este surprinzatoare nici aparitia in aceasta selectie a unor mari artisti care nu s-au ferit sa-si asume compromisurile pe care le-au facut cu regimul, precum actorii Radu Beligan si Mircea Albulescu sau pictorul Dan Hatmanu. Printre cele mai surprinzatoare texte se numara cel al lui Nichita Stanescu, in care sint preamarite „tezele din Iulie“, si cele ale savantilor Henri Coanda si George Emil Palade, ultimul fiind singurul roman laureat al Premiului Nobel, care era stabilit de mult in Statele Unite. Astazi, multi dintre cei care au aparut in „Antologia rusinii“ spun ca nu aveau de ales. „Eram obligati si pe linie de uniune, si pe linie de partid. Uneori veneau chiar cu textele si cereau doar un consimtamint formal“, spune pictorul iesean Dan Hatmanu, unul dintre cei mai cunoscuti portretisti ai cuplului Ceausescu. „Toata lumea trebuia sa scrie astfel de texte“, justifica si analistul politic Dan Pavel, aratind ca, „in perioada in care eu scriam la «Viata studenteasca», aveam ambitia de a revolutiona marxismul“. Tudor Octavian sustine insa ca in „Flacara“ textele laudative erau copiate din „Scinteia“. „Prin repartitie, in fiecare saptamina, cineva trebuia sa faca o dare de seama despre vizitele tovarasului“, relateaza el, subliniind ca marginalizarea sa in 1980 de catre Adrian Paunescu, care l-a trimis la revista „Rebus“, i-a salvat biografia. „M-am strecurat“, conchide el.

 

Acuzatii de cenzura

Publicarea „Antologiei rusinii“ sub forma de volum a fost ideea directorului INMER, Dinu Zamfirescu. Nicolae Merisanu si Dan Talos, cei care au cules textele, il acuza insa acum ca a incercat sa cenzureze aparitia a sapte nume: Daniela Crasnaru, Dan Berindei, Constantin si Dinu C. Giurescu, Serban Cioculescu, Domokos Géza si Szász János. „Este de neinteles ca cel mai reprezentativ exilat sa fie cenzurat de un fost detinut politic. Ne intrebam daca il constringe cineva, e santajat sau are un interes“, spune Nicolae Merisanu, revoltat si pentru ca i-a fost refuzata publicarea unei recenzii a cartii in Caietele INMER. Dinu Zamfirescu sustine insa ca nu a pus problema scoaterii unor nume din lista, ci doar a avut o discutie despre constringerile sub care au scris unii autori textele cu pricina. „Serban Cioculescu, de pilda, avea un frate, Radu, care a fost inchis si a si murit in inchisoare. Sotia lui Dan Berindei era in inchisoare, iar el avea de crescut doi copii. Oameni ca acestia au fost supusi la mari presiuni“, argumenteaza Dinu Zamfirescu, care asigura ca „Antologia rusinii“ va aparea in forma integrala cind INMER va contracta o editura.

 

Alexa VISARION, regizor

 

„Baza ideologica a teatrului este marxismul. Societatea nu exista in afara oamenilor, iar ei nu se pot defini decit social. Semnificatia teatrului politic conduce, evident, spre relevarea prometeismului social: teatrul politic nu deformeaza realitatea, ci, in spiritul filozofiei marxiste, tinde sa o revolutioneze prin activitatea omului social.“

 

(„Scinteia“, 18 mai 1978)

 

 

Tudor OCTAVIAN, publicist

 

 

„Coloanele de demonstranti care de ziua eliberarii Romaniei de sub dominatia fascista raporteaza conducerii de partid si de stat, celui mai vrednic fiu al natiunii, tovarasul Nicolae Ceausescu, rezultatele concrete, palpabile ale unei politici de constructie multilaterala, aratind in fiecare domeniu al vietii economice cum sporeste cantitatea de bunuri si cum se perfectioneaza nivelul de trai, arata, in fapt, ideile noi de care se lasa patruns omul muncitor, un chip al formarii omului nou.“

(„Flacara“, 25 august 1977)

 

Dan PAVEL, analist politic

 

 

„Numai perspectiva istoriei unitare, unice, poate sa asigure posibilitatea intelegerii procesului istoric de faurire a Partidului Comunist Roman, a singurei forte politice consecvent revolutionare ce a inteles ca reprezinta interesele unui intreg popor, forta capabila sa infringa inertia istorica a exploatarii omului de catre om.“

(„Faurirea omului nou – Faurirea noii societati“, „Viata Studenteasca“, 29 iulie 1987)

 

Adrian PAUNESCU, poet, senator

 

 

„Ca daca-n Romania nu-si are loc abuzul,/ Si se viseaza visul de a trai frumos/ E pentru ca el, primul, si-a aplecat auzul/ Spre muma-tara si spre durerile de jos./ El ne facu mai liberi si mai cu rost pe lume,/ Precum ne puse-n fata oglinda sa vedem/ Erorile cu nume si cele fara nume…/ De legea lui severa erorile se tem.“

(„Un cintec“, „Scinteia“, 26 ianuarie 1973)

 

Mihai TATULICI, teleast

 

 

„Din aceasta idee, a secretarului general al partidului, s-a nascut o noua generatie a santierelor, o generatie devotata meseriei ei si menirii ei. Ca scriitor, am avut ocazia sa verific ce nou cimp de investigare literara a deschis aceasta noua realitate a santierelor tarii. Nu e vorba numai de ritmul foarte inalt al muncii pe aceste santiere; nu e vorba numai de entuziasmul oamenilor, ori numai de numeroasele momente de eroism, devenite fapt cotidian. (…) Dar este vorba, mai ales, de faptul ca oamenii despre care vorbesc au invatat, pe aceste santiere, ca ei nu fac numai zidarie, ci si zidire, ca ei nu inalta numai ziduri, ci fac, pur si simplu, munca de inaltare.“

(„Luceafarul“, 28 ianuarie 1978)

 

 

Dan HATMANU, pictor

 

„Incercind sa fac in ulei portretul lui Nicolae Ceausescu, dupa diferite fotografii, mi-am dat seama ca intimpin mari dificultati. Atunci am abandonat pozele si am continuat lucrul din memorie. Simteam cum se contureaza din ce in ce personalitatea acestui om deosebit; il vedeam in minte, deoarece il purtam in minte, asa cum toti il purtam, dupa cum si dinsul ne poarta pe toti, realizindu-se astfel sudura dintre popor si conducator. Il purtam in noi, in gindurile si inimile noastre, fiindca este al nostru, ridicat din noi, fiindca lupta pentru cauza noastra. (…) Il simtim ca pe un frate si ca pe un parinte.“

(„Arta 77“, 11/1977)

 

 

Daniela CRASNARU, poeta

 

 

„De-am inteles aceasta, vom sti cu gind si fapta/ Mai liberi si mai demni pornim in viitor/ Un viitor spre care se indreapta/ Avind in fruntea sa/ Un OM DEPLIN, cu gindul si simtirea/ Calauzite pururi de o dreapta stea./ Un OM care inalta de o viata/ Catre lumina steagul tarii sale./ Noi toti, cu bucurii si cu necazuri,/ Ne-aflam loc in inima sa mare!“

(„Noi toti intr-o singura inima“, „Luceafarul“, 16 ianuarie 1978)

 

 

Nicolae BALOTA, scriitor

 

„Va fac o confidenta pe care va rog sa n-o luati ca pe un compliment, pentru ca eu, inainte de toate, ramin un scriitor, adica un martor al istoriei. (…) El, acest curaj al acestui mare barbat, ne tine treji in fiecare minut al existentei noastre. Daca toate fumurile patriei se ivesc in fiecare zori de zi sub geana soarelui, este si pentru ca acest om exista. Daca avem pe masa piinea de fiecare zi, buna-rea, cum este, ca nu toate zilele si anii nostri sint sarbatoare, asta se datoreaza si acestui vajnic barbat. (…) El nu poate fi comparat decit cu marii barbati ai antichitatii, cu acei sefi de cetate despre care Plutarh spunea ca «sint ai cetatii si deasupra cetatii».“

(„Tribuna Romaniei“, 15 februarie 1973)

 

 

Ion CRISTOIU, jurnalist

 

 

„Socialismul romanesc de dupa Congresul al IX-lea al PCR se defineste prin intemeierea actiunii politice atit individuale, cit si colective pe o conceptie teoretica de ansamblu asupra lumii. Toate marile momente ale practicii sociale de dupa 1965 au fost rodul nu al unui pragmatism ingust, supus conjuncturii, ci al unei viziuni profunde asupra realitatii nationale si internationale. O viziune in care se regasesc dialectic indrazneata prospectare a faptelor si respectarea principiilor fundamentale ale conceptiei revolutionare.“

(„Adevarurile literaturii“, „Romania Literara“, 12 mai 1988)

 

Dan BERINDEI, istoric

 

 

„Exploatarea a fost inlaturata, noua societate romaneasca nu mai cuprinde decit clase si categorii sociale care actioneaza unite urmarind teluri comune revolutionare. Sub steagurile Romaniei socialiste poporul roman si-a gasit cadrul plenar de afirmare multilaterala a milenarei sale unitati, pasind cu fruntile spre viitorul luminos al patriei.“

(„Scinteia Tineretului“, 13 octombrie 1978)

 

 

Dinu C. GIURESCU, istoric

 

„Istoria capata noi dimensiuni si prin telurile esentiale ale prezentului, formulate de Secretarul General al Partidului si care-si gasesc materializarea in constructia tarii.“

(„Saptamina“, 26 ianuarie 1978)

 

 

Sabin BALASA, pictor

 

 

„Eroina, mama, om de stiinta, sotia marelui nostru conducator, tovarasa Elena Ceausescu a devenit exemplul, simbolul milioanelor de femei din tara noastra, dovada eticii, altitudinii, capacitatii si demnitatii femeii socialiste, a romancei.“

(„Contemporanul“, Nr. 1, 5 ianuarie 1979)

 

Dan CIACHIR, publicist

 

 

„Eugen Ionescu – ca-i uitasem hramul -, ajuns anticomunist la virsta pensionarii, cind altii se ocupa de gradinarit, basneste si el despre libertate, drepturile omului, caluse imaginare si o tine pe coarda asta razachie. (…) Dar acum, ajuns la virsta mintii copiilor, s-a mai zaharisit si, in consecinta, de ce sa ne suparam? Miine-poimiine o sa aflam la buletinul de stiri al Europei Libere ca doamna Monica Lovinescu ii citeste dramaturgului din «Scufita rosie» si domnia sa plinge cu lacrimi sincere cind afla ca lupul a mincat-o pe fetita si pe bunicuta.“

(„Saptamina“, 13 iulie 1979)

 

Cezar IVANESCU, poet

 

 

„Literatura trebuie sa exprime mai putin declamativ, dar mai profund si mai continut, dramatica lupta pe care natiunea noastra o poarta pentru implinirea unui incomparabil ideal social: comunismul.“

(„Arges“, iulie 1971)

 

George Emil PALADE, savant

 

 

„Pentru stiinta romaneasca, calitatea doamnei academician Elena Ceausescu ofera o garantie a intelegerii profunde a problemelor stiintei. Asta vine din dragostea unui om de stiinta pentru stiinta, dar si dintr-o intelegere reala a perspectivelor. Specialistii romani beneficiaza de toate conditiile cerute pentru a putea contribui la solutia unor astfel de probleme.“

(„Actualités roumaines“, 19 septembrie 1979)

 

Florin PIERSIC, actor

 

 

„Cea mai sincera urare mi se pare a fi, totodata, cea mai simpla. Cea mai frumoasa urare trebuie adresata celui mai devotat fiu al partidului, celui mai important conducator modern din istoria moderna.“

(„Romania literara“, 26 ianuarie 1978)

 

 

Iosif Constantin DRAGAN, om de afaceri

 

„Ca roman stabilit in strainatate si cu un rost in mai multe tari din Europa si Africa, aducind prin aceasta servicii natiei din care ma trag, am privit si privesc conducerea actuala a tarii intr-o perspectiva istorica. Conducatorii ei au plasat-o pe un piedestal cum niciodata nu s-a intimplat in istoria sa milenara data fiind calitatea exceptionala a oamenilor si, in primul rind, a omului care tine in mina destinele tarii. Aceasta a creat o admiratie in inima romanilor de pretutindeni.“

(„Glasul Patriei“, 10 septembrie 1971)

 

 

Ioan ROBU, arhiepiscop catolic

 

 

„As dori sa subliniez ceea ce este evident pentru noi toti, cei care traim in Romania, ca planul de modernizare al localitatilor si sistematizare a teritoriului, asa cum il stim ca se infaptuieste de mai multi ani, urmareste sa creeze conditii mai bune de munca si viata pentru toti locuitorii lor, demne de epoca de civilizatie in care traim.“

(„Scinteia“, 15 aprilie 1989)

 

Dinu SARARU, scriitor

 

 

„Aceasta imagine simbol a conducatorului neprecupetind nimic pentru a se afla clipa de clipa in mijlocul poporului sau, pentru a-i cunoaste viata adevarata si nazuintele, pentru a se sfatui cu el si pentru a hotari impreuna cu el, mi se pare efigia cea mai de pret a epocii pe care cu drept cuvint o numim Epoca Nicolae Ceausescu.“

(„Arhitect si constructor de tara noua“, „Flacara“, 24 ianuarie 1984)

 

Corneliu Vadim TUDOR, publicist, senator

 

 

„Este fiica prea iubita/ A acestui brav popor/ De luceferi strajuita/ Si de steagul Tricolor/ E Elena Ceausescu/ Suflet nobil si vibrant/ Mama buna, om politic/ Si prestigios savant/ Inteleapta-i este fapta/ Nazuind spre viitor/ Tot cu cinste sta in dreapta/ Marelui conducator.“

(„Urare de iarna“, „Saptamina“, 6 ianuarie 1984)

 

 

 

Eugen URICARU, scriitor

 

 

„Si daca vreunul dintre noi va trai o clipa de cumpana, de neintelegere, sa caute in numarul nemasurat al romanilor, vii si morti, si negresit va gasi un barbat in stare sa-i intareasca sufletul, sa-i lumineze cugetul. Iar intre acestia, care vegheaza libertatea si felul nostru de a fi, noi il avem astazi pe Nicolae Ceausescu.“

(„Luceafarul“, 28 ianuarie 1978 )

 

 

Iustin MOISESCU, patriarh

 

„Domnul presedinte al Romaniei s-a impus in constiinta lumii ca o mare personalitate politica, indisolubil legata de marile si nobilele cauze ale umanitatii, ca unul din cei mai de frunte militanti pentru pace, pentru o lume mai buna si mai dreapta, pentru libertatea si independenta popoarelor.“

(Cuvint rostit la Plenara Consiliului National al FDUS, „Romania libera“, 29 martie 1986)

 

 

Amza PELLEA, actor

 

„Si nu e putin lucru sa fii contemporan cu o epoca asa cum este aceasta a noastra. Sub conducerea Partidului Comunist Roman, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Nicole Ceausescu, intreaga natiune urmareste cele mai generoase idealuri – cele ale socialismului si comunismului.“

(„Flacara“, 29 septembrie 1977)

 

 

Antonie PLAMADEALA, mitropolit

 

„Pentru toata aceasta libertate, cu asentimentul reprezentantilor cultelor prezenti aici, as dori sa asigur plenara de sentimentele noastre patriotice si unanime de recunostinta fata de conducatorul nostru mult pretuit, domnul Nicolae Ceausescu, luptator neobosit.“

(Cuvint rostit la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, „Scinteia“, 1 decembrie 1988)

 

 

TEOCTIST, patriarh

 

 

„Asemenea tuturor fiilor patriei, si noi, slujitori cultelor, nutrim convingerea nestramutata ca avem la cirma natiunii noastre conducatorul care poarta neabatut crezul si vointa poporului roman, din mijlocul caruia s-a ridicat, veghind pururea, cu inima si cugetul inaripate, pentru rostuirea fericita si inteleapta a tarii, pentru soarta pacii si a vietii in intreaga omenire.“

(„Scinteia“, 24 mai 1985)

 

Ion VOICU, violonist

 

 

„Interpretul profesionist – solistul de atitea ori confruntat cu exigentele tot mai inalte ale publicului societatii socialiste – se simte in aceste clipe doar un glas, unit alaturi altor zeci de mii, intr-o cintare proteica dedicata Omului care ne-a inlesnit aceasta plenara afirmare. Un glas care se socoteste fericit daca a putut marca, si el, vreuna din foile acestui calendar inchipuit, dar atit de real…“

(„Calendarul frumosului“, „Contemporanul“, 6 august 1982)

 

 

Nestor VORNICESCU, mitropolit

 

„Va asiguram, mult stimate domnule presedinte, ca, in ciuda clevetelilor ce se fac auzite in unele cercuri rauvoitoare din strainatate, dintotdeauna ostile poporului roman, noi sprijinim cu toate fortele noastre actuala modernizare a comunelor si satelor de pe plaiurile romanesti, modernizare care contribuie, evident, la ridicarea nivelului de trai al taranimii muncitoare spre un grad de civilizatie care sa reduca tot mai mult deosebirea dintre oras si sat“

(„Scinteia“, 15 aprilie 1989)

 

 

Nichita STANESCU, poet

 

 

„Cum era si firesc, «tezele din Iulie», cum au fost botezate, au stirnit o inalta efervescenta de gindire si in rindurile scriitorilor. Ele reprezinta expresia consecventei partidului nostru, expresia aprofundarii permanente a teoriei marxist-leniniste in destinul Romaniei de azi.“

(„Scinteia“, 18 octombrie 1971)

 

Henri COANDA, savant

 

 

„Formarea omului integral ancorat la nivelul progresului impetuos de azi al stiintei si culturii, patruns de credinta muncii, in vesnic neastimpar creator, acesta mi se pare a fi telul noii ere a ideii pe care a enuntat-o zilele trecute areopagul intregii natiuni prin presedintele nostru Nicolae Ceausescu, deschizator al acestei ere a ideii.“

(„Contemporanul“, 19 noiembrie 1971)

 

Sursa: Ziare.ro

 

 

   

https://ovidiu-nicolaeceausescu.blogspot.com/2008/02/manual-de-osanale-pentru-tovarasul.html

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

„Intelectualii şi regimul comunist. Istoriile unei relaţii”, Polirom, 2009

 

 

Articolele celui de-al patrulea volum al Anuarului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului se referă la modalităţile prin care regimul îşi extindea controlul asupra vieţii culturale, infestând întreaga societate cu ideologie şi propagandă.

 

Articolele tinerilor istorici Gabriel Catalan şi Liviu Pleşa se completează în mod fericit prin prezentarea, de la general la particular, modului în care regimul comunist înţelegea să opereze. Eliminarea vechii şcoli istoriografice româneşti prin recluziune penitenciară sau marginalizare socială a fost înde-aproape urmată de controlul istoricilor şi al temelor lor, exercitat prin intermediul poliţiei politice.

 

Cercetătorul german Peter Weiss ne oferă o inedită analiză asupra relaţiilor de natură culturală între state supuse rigorilor comuniste în privinţa libertăţii de exprimare şi creaţie. Vizita scriitorului Günter Grass la Bucureşti, în 1969, şi inflexibilitatea acestuia în faţa imixtiunii activiştilor în acţiunile sale este un prilej pentru reflectarea noilor realităţi pe care Cortina de Fier le-a creat.

 

Ioana Macrea-Toma scrie despre primele decenii ale comunismului şi formele de instituţionalizare a scriitorilor pentru supraveghere şi blocaj. Autoarea ne prezintă gradele de control şi manipulare pe care politicul le exercită prin încadrarea scriitorilor în Uniunea de branşă. Retribuţiile, privilegiile, stipendiile, difuzarea literară prin revistele şi editura proprii anulează în mare măsură pretenţiile de independenţă ale autorilor de literatură. Evident că a fi membru al Uniunii nu însemna automat şi adeziunea la politica oficială, însă era imposibil să fii un scriitor celebru fără a fi membru al Uniunii.

 

O perspectivă originală ne oferă articolul profesorului George Ardeleanu „Hermeneuţii Securităţii (o fabulă tragi-comică)”. Plecând de la dosarele personale întocmite de Securitate anumitor scriitori, autorul dezvăluie maniera în care poliţia secretă intervenea până în conştiinţa scriitorului prin hermeneuţii săi, critici literari benevoli sau ocazionali. Analizele pe text îi vizează pe Constantin Noica, N. Steinhardt, Marin Preda, Ioan Alexandru şi Mircea Cărtărescu.

 

Modalitatea în care societatea românească, prin scriitori, activişti, ziarişti, oameni de ştiinţă a aderat la cultul personalităţii lui Ceauşescu şi a familiei sale, ne este descrisă de Alexandra Tomiţă în articolul „Cântând afonia puterii. Cultul personalităţii în România ceauşistă”. Toate acele date ale aniversărilor, mitingurile, omagiile, volumele, premiile şi medaliile ne sunt prezentate pentru a înţelege cum s-a ajuns la supradimensionarea unor personaje în personalităţi.

 

Despre ultimele zile dinaintea căderii comunismului şi realităţile de după Cortina de Fier scriu cercetătorii Sergiu Gherghina şi Ionuţ Trăistaru, prezentând mistificarea, cosmetizarea sau chiar minciuna grosolană pe care ziariştii de la Lumea le operează în reflectarea evenimentelor în paginile săptămânalului. Frânturi din realitatea reformatoare a statelor vecine pătrund în filele revistei doar mult prea târziu, atunci când lucrurile fuseseră tranşate de mult timp.

 

Prin studiile de caz alese prezentăm ambele feţe ale existenţei intelectualului în comunism: de la intelectualul angajat în construirea regimului şi modul în care acesta din urmă a înţeles să răsplătească fidelitatea şi devotamentul (Miron Constantinescu şi Vasile Mârza), cât şi cazuri ale unor scriitori care au luptat întreaga lor existenţă împotriva cenzurii comunismului şi Securităţii. Scriitorii s-au văzut în situaţia de a opta politic datorită imenselor presiuni pe care ideologia le impunea. Unii au fost incapabili să-şi negocieze conştiinţa, adesea cu preţuri inestimabile. Şantajul, iniţial camuflat, apoi de-a dreptul brutal, exercitat de Securitate asupra Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu pentru racolarea fiicei sale ca agent al statului comunist, a costat-o pe mamă viaţa, iar modul în care această opţiune a mamei a influenţat viaţa fiicei este sensibil detaliată de studiul Iuliei Vladimirov.

 

Consecinţele confruntărilor făţişe cu politica partidului sunt suportate şi de Adrian Marino sau de Ion D. Sîrbu. Textul despre refuzurile lui Marino semnat de Simona-Maria Pop reflectă opţiunea intelectualului trăitor în comunist care se vede închis, trimis cu domiciliu forţat, apoi marginalizat întreaga sa viaţă în condiţiile monopolului statului asupra mijloacelor de remunerare a producţiilor literare.

 

Cazul lui Ion D. Sîrbu prezentat de Clara Mareş vorbeşte despre confruntarea făţişă şi cotidiană cu Securitatea şi instrumentele ei: microfoane, informatori, urmăriri, avertizări, şantaje. Analizând dosarul de urmărire al lui I. D. Sîrbu observăm modalitatea continuă de luptă cu un regim totalitar, care nu voia doar angajamentul verbal, scris, ci şi cele mai intime gânduri, totalitatea fiinţei umane. Cu politeţe şi fermitate, mereu vertical, mereu lucid, Sîrbu iese victorios din marea bătălie, sertarele sale pline cu texte interzise de cenzură, confirmând-o.

 

Cele cinci recenzii se integrează temei propuse, completând un cerc imaginar: sociologia patronată de Miron Constantinescu în deceniul 6 este rediscutată din perspectiva lui Cătălin Zamfir, represiunea comunistă din domeniul istoriografie şi împotriva istoricilor este prezentată şi din poziţia de martor şi subiect a lui Dinu Giurescu.

 

Angajamentul intelectualilor faţă de comunism este dezvăluit fără urmă de tăgadă în recenzia după Antologia Ruşinii gândită de Virgil Ierunca.

 

Printre cele mai nocive categorii sociale în timpul comunismului, ca impact şi consecinţe, imediate sau pe termen lung, se numără cea a activiştilor. Recenzia lucrării profesorului Tismăneanu Perfectul acrobat Leonte Răutu. Măştile răului, ilustrează implicaţiile nefaste ale propagandei obtuze şi inflexibile pentru literatura română. În acelaşi registru, analiza lucrării Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă prezintă justificările actorilor direct implicaţi în supunerea şi controlul societăţii româneşti de către regimul comunist.

 

Pentru textele prezentate în acest număr al Anuarului IICCR am ales să introducem un mic rezumat în limba engleză, urmat de câteva cuvinte-cheie care pot permite şi cercetătorilor străini cunoaşterea temelor abordate.

 

Volumul al patrulea al anuarului IICCR prezintă frânturi de reconstituire a unei realităţi vechi de douăzeci de ani fără a avea intenţia discutării tuturor aspectelor care caracterizează complexele relaţii dintre intelectuali şi regimul comunist. Discuţia rămâne deschisă. S-au scurs doar două decenii de post-comunism. Mai avem nevoie de încă mult timp pentru a studia şi aprofunda acţiunile şi manifestările comunismului.

 

 

 

https://www.iiccmer.ro/public_larg/2009/intelectualii-si-regimul-comunist-istoriile-unei-relatii-polirom-2009/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Solicitarea României pentru Moscova, după ce încă o dronă rusească a căzut pe teritoriul țării noastre

 

 

GEORGE CALIN

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a fost convocat, joi, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia Luminiţei Odobescu, după ce o dronă rusească a căzut în apropierea localităţii Grindu.

 

autor

PAUL TECUCEANU

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de noul incidentul generat de prăbuşirea necontrolată a unei drone utilizată în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

 

Fota a solicitat părții ruse să oprească imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră, informează News.ro.

 

Secretarul de stat a condamnat cu fermitate acţiunile părţii ruse de escaladare a situaţiei de securitate în regiune. Atacurile Federaţiei Ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene reprezintă crime de război, mai indică sursa citată.

 

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, joi, că a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene. Anterior, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, în zona Grindu, judeţul Tulcea.

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/solicitarea-romaniei-pentru-moscova-dupa-ce-inca-o-drona-ruseasca-a-cazut-pe-teritoriul-tarii-noastre.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

 

/////////////////////////////////

 

 

Antologia ruşinii. Scriitori ieşeni care au publicat ode „neruşinate” închinate cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu

 

Câţiva poeţi ieşeni au reuşit să-şi oripileze colegii de breaslă în anii 1970-1980 prin convingerea şi intensitatea cu care „se infiltrau” în presa şi literatura vremii cu scrieri închinate cuplului prezidenţial.

 

O armată au început să lucreze la începutul anilor 1970 la crearea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu. Scopul era, iniţial, de a juca rolul de rezistenţă împotriva Moscovei, în condiţiile în care relaţiile dintre dictator şi Uniunea Sovietică se răciseră în acea perioadă.

 

Cu timpul, tot mai mulţi scriitori şi oameni de cultură au profitat de dorinţa de preamărire a liderului comunist şi au scris tomuri întregi de ode dedicate ceauşeştilor. Toate lucrările au fost cuprinse în celebra antologie „Omagiu”, care, după 1989 s-a vândut pe piaţa neagră la preţuri exorbitante, de mii de euro. 

 

Din miile de volume publicate în ultimii ani ai comunismului cuprinzând literatură de preamărire a ceauşeştilor multe au dispărut în decembrie ’89. O altă lucrare publicată în anii 2000 şi care a reuşit să recupereze literatură proletcultistă este cea scrisă de Virgil Ierunca şi intitulată „Antologia ruşinii”. „Sunt inventariate, pe mai bine de 550 de pagini, crâmpeie din scrierile sau discursurile celor care, din diverse motive, au ales să-şi prostitueze condeiul în slujba Partidului şi a conducătorilor iubiţi”, se arată într-o recenzie a cărţii.

 

 

Printre scriitorii ieşeni menţionaţi cu cele mai notorii laude la adresa cuplului dictatorial se numără Emilian Marcu şi Corneliu Sturzu, ambii membri ai Uniunii Scriitorilor. „La fiecare 7 ianuaria şi 26 ianuarie, umpleau paginile tuturor ziarelor din România. La fel, şi când cuplul Ceauşescu ajungea la Iaşi. Emilian Marcu este unul dintre cei activi scriitori de ode”, îşi aminteşte scriitorul şi publicistul ieşean Liviu Antonesei.

 

 

Iată o mostră din poeziile celor doi activişti culturali, recuperată de pe romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.ro:

 

Gândul nostru treaz

de Emilian Marcu  

 

E Ceausescu marele Erou

în patria de astăzi şi de mâine

emblema muncii-i este crezul nou

sub tricolorul patriei române.

 

E comunist eroul ce-n strămoşi

îşi are vatra de eternitate

şi-n grâu îşi vede chipul luminând:

E comunist – emblema de dreptate.

 

E Ceauşescu marele Erou

Ce-i truditor la ţara viitoare,

emblema muncii-i crezul nou;

e comunistul luptă şi vâltoare.

 

E comunist bărbatul cel viteaz,

ce-şi are casa propria lui ţară,

e comunist şi-i gândul nostru treaz

în patria – zidire milenară.

 

Nimic nu-i mai de preţ, nimic mai scump

decât lumina ţării-n care-şi are

izvorul demnităţii româneşti –

de-aceea-i comunist şi-i zid de apărare.

 

Vă mai recomandăm:

 

Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“

 

Ultima vizită a lui Ceauşescu la Iaşi, cu trei luni înainte de Revoluţie. Un miting tensionat şi o vânătoare ratată la Poieni

 

https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/antologia-rusinii-scriitori-ieseni-care-au-1450385.html

 

 

///////////////////////////////

 

 

 

Nicolae Ceauşescu, cel mai necredincios dintre români. A condus un „imperiu al lui Satana“

 

Mădălina Mihalache

Conducătorul comunist Nicolae Ceauşescu şi-a împrăştiat veninul peste tot ce înseamnă biserică şi slujitori ai Domnului. Biserici închise, preoţi închişi, copii batjocoriţi la şcoală, oameni care se rugau în secret, aşa arăta România condusă de un ateu convins, Nicolae Ceauşescu. Viata oamenilor gravita în jurul bisericii şi trebuia distrusă.

 

„Nicolae Ceauşecu a avut o minte diabolică, care şi-a pus în sluba răului toată capacitatea sa“, mărturiseşte preotul bucureştean Vasile Gavrilă.

 

Cei mai mulţi dintre români îşi aduc aminte cu oroare de perioada comunistă, de toate interdicţiile şi umilinţele la care oamenii erau supuşi, însă cea mai mare victimă a regimului lui Ceauşescu a fost Biserica.

 

Părintele Vasile Gavrilă (foto dreapta), preot paroh la Biserica Sf. Nicolae, Paraclisul Universitar din Bucureşti, a povestit, pentru adevarul.ro, despre ce a însemnat Nicolae Ceauşescu pentru Biserica Ortodoxă şi despre împietrita lui necredinţă în Dumnezeu.

 

Teroare şi groază pentru slujitorii Domnului

 

Nicolae Ceauşescu avea în vedere două direcţii de oprimare a bisericii, de control şi de manipulare a minţii şi inimii oamenilor, şi anume, una directă, cu forţa, şi una foarte subtilă.

 

Faţa dură a persecuţiei comuniste a mers până la extreme. În ceea ce îi priveste pe slujitorii bisericii, sunt foarte multe lucruri care nu se cunosc încă. Au fost preoţi care au fost suspendaţi şi decăzuţi din toate drepturile, care au suportat să fie batjocoriţi, închişi şi torturaţi.

 

Părintele Gavrilă îşi aminteşte despre o întâmplare din anii 1970, când a asistat la scene de violenţă foarte dure îndreptate către unchiul său care era preot.

 

„Pâinea era la raţie, şi pentru că el era suspendat din drepturi, şi avea şi opt copii, nu avea dreptul nici pâine să cumpere în satul respectiv, efectiv nu aveau ce sa mănânce”, povesteşte părintele Gavrilă.

 

Maşinile miliţiei opreau pe stradă şi îi bruscau pe preoţi sau intrau cu forţa în casele lor pentru a fi anchetaţi. Din autobuze erau daţi jos, batjocoriţi şi jigniţi.

 

În 1965 a avut loc marele decret al eliberării deţinuţilor, iar lucrurile păreau că se destind puţin, întrucât ideologii comunişti, ateii, ajunseseră la concluzia că ar trebui să construiască un comunism cu faţa umană, cum se vehicula la acel moment.

 

Oamenii credeau că probabil şi-au dat seama de extremitatea abuzurilor, de cruzimea şi demenţa persecuţiilor. Faptele nu aveau să întârzie să apară şi să demonstreze contrariul. Dupa marele decret, s-au mai diminuat din persecuţii, dar doar pentru o anumită perioadă.

 

Cei care au supravieţuit închisorilor comuniste şi au fost eliberaţi, au trăit în continuare într-un prizonierat, într-o puşcărie mai perfidă, cea a fricii de a merge pe stradă. La scurtă vreme, au reluat şi arestările.

 

„Am avut şansa să cunosc şi să spovedesc după 1990 foşti deţinuţi politici. Erau aşa de urmăriţi, aşa de monitorizaţi, încât nu s-au simţit niciodată liberi“, a mai precizat părintele Gavrilă.

 

Erau arestaţi preotii, intelectualii şi ţăranii, care erau puternic ancoraţi în viaţa satului, pentru că a fost o tendinţă de a distruge viaţa satului, care era clădită autentic creştineşte şi spiritual şi tradiţional.

 

Lăcaşurile de cult opuneau rezistenţă excavatoarelor lui Ceauşescu

 

Tot din faţa dură a manifestaţiilor antihrist a lui Nicolae Ceauşecu făcea parte şi demolarea bisericilor care îl indispunau pe conducător.

 

Biserica Sfânta Vineri din Bucureşti era un centru spiritual în vremea aceea, în Bucureşti. În anul 1987, Nicolae Ceauşecu a dat ordin să înceapă dărâmarea lăcaşului de cult. Au protejat zona cu maşini militare, pentru a nu avea acces nimeni, şi au început demolarea cu excavatoare şi buldozere.

 

„Au lovit cu cupele excavatoarele parcă ziceai că omoară un trup, însă edificiul nu voia să se lase dărâmat. Au insistat foarte mult pentru că a căzut foarte greu, până când au lovit turla şi s-a prăbuşit“, îsi aminteşte părintele Gavrilă, prezent la eveniment.

 

Biserica a fost demolată sub ochii consternaţi şi neputincioşi ai populaţiei. Nimeni nu putea să se opună ordinele conducătorului, astfel că oamenii au tăcut şi înghiţit şi de această dată.

 

Biserica Sfânta Vineri nu a fost singura care a avut de suferit din cauza demenţei lui Ceauşescu. Biserica Mânăstirii Voroneţ şi biserica din Focşani au fost închise şi transformate în muzeu, iar acestea sunt doar câteva cazuri emblematice.

 

Forma subtilă a persecuţiei lui Ceauşescu

 

Forma subtilă a persecuţiei îi viza şi pe copii, care erau obligaţi să meargă la şcoală în sâmbăta Paştelui, iar de Înviere se organizau reuniuni pionereşti şi UTC-iste, unde aveau loc petreceri la care se făcea prezenţa.

 

Cei care lipseau erau batjocoriţi şi persecutaţi la şcoală de către profesori, care la rândul lor erau obligaţi să aplice sancţiuni copiilor dacă nu voiau să suporte consecinţele. Sarcina lor era să jignească copiii, biserica şi să persecute.

 

Profesorii urmăreau care sunt copiii care merg la biserică, la denii, la slujba de Înviere, iar cei care mergeau, li se scădea nota la purtare, ascultaţi cu duritate sau scoşi în faţa clasei şi batjocoriţi.

 

Cei mai mari erau chemaţi la diferite activităţi în perioada sărbătorilor, de muncă patriotică. Mulţi preoţi au intrat în conflict cu securitatea pentru că refuzau să-i anunţe pe oameni că trebuie să iasă la muncă patriotică în localitatea lor. Miliţianul raporta şi acei preoţii începeau să fie urmăriţi.

 

De obicei, turnătorii erau în persoana poştaşului, a asistentei, personaje care intrau în casele oamenilor şi care trebuiau să raporteze oamenilor lui Ceauşescu. Oamenii se urmăreau unii pe alţii, era o stare extrem de dificilă.

 

„Mi-aduc aminte de experienţa unui preot de aici din Bucureşti. Am mers cu icoana de Crăciun, în decembrie 1989 şi nu i-a deschis decât un sngur om, iar când am mers cu botezul, după ce picase Ceauşescu, toţi au deschis uşa. Le era teamă să deschidă uşa că îl urmăreşte vecinul, iar vecinul se ferea de el“, povesteste părintele Gavrilă.

 

„Ceauşescu, minte diabolică ce a condus un imperiul a lui Satana“

 

„Acesta a fost ca un imperiu al lui Satana, o manifestare antihrist. Au fost oameni care au avut minţi diabolice, care au pus în slujba răului toata capacitatea lor. Erau oameni care îşi propuneau să facă rău. Cum au putut să se regimenteze în lucrul şi în această lucarere anti-hrist, nu-mi dau seama“.

 

Au fost oameni care au picat în capcana aceasta şi intrând în joc, nu au mai avut cale de întors. Unii au fost omorâţi doar că şi-au schimbat viziunea, au fost exterminaţi.

 

Părintele nu pune la îndoială că Ceauşescu a fost ateu, dar crede că această convingere a lui nu venea dintr-un raţionament, ci dintr-o demenţă dată de nebunia de putere, de stăpânire, de control a ţării, a minţii şi sufletelor oamenilor.

 

Ceauşescu se identifica mereu cu Dumnezeu. În perioada respectivă, Nicolae Ceauşescu era elogiat ca un Dumnezeu, ca un zeu, iar el se bucura de acest statut şi se temea că Dumnezeu îi ameninţă această poziţie.

Părintele Gavrilă crede că Ceauşescu nu suporta ideea ca cineva, pe care nu putea să-l biruiască în mod direct, era deasupra lui, iar oamenii îi pot da mai multă ascultare decât lui.

 

El s-a crezut un fel de zeu, dar era religios, însă credea în puterea lui, în zeitatea lui. La Ceauşescu se manifesta o demenţă, îi era teamă de bătrâneţe şi boală. „Soţii Ceauşescu erau superstiţioşi, dar superstiţia înseamnă religie păgână, credinţă păgână“, mai menţionează părintele paroh.

 

Tot aparatul din jurul lui era oportunist, cu o perspectivă lungă doar din punct de vedere material. Erau religioşi în credinte populare, în ideea de a le merge bine.

 

Era doar un instrument în comunismul internaţional, pentru că marii ideologi au fost cu mintea ascuţită, pregătiţi, care au folosit oameni simpli, care nu au avut discernământ.

 

„Ceauşescu a fost un instrument de tortură, care îndeplinea toate criteriile unui om simplu, diabolic, care se lasă dresat, de ce anume era nevoie în acel moment“, conchide preotul Gavrilă.

 

https://adevarul.ro/stiri-locale/bucuresti/nicolae-ceausescu-cel-mai-necredincios-dintre-1433600.html

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Nocturne cu Gabriel Liiceanu (@TVR1)

 

///////////////////////////////////////

De neuitat… “Lagărele Ilfovului” | Percheziţii DNA la AJPIS Ilfov şi acasă la funcţionari publici

 

ANA MARIA NEDELCOFF

 

Procurorii anticorupţie fac mai multe percheziţii în această dimineaţă la sediul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov, la Centrul de bătrâni Armonia şi acasă la nişte funcţionari publici, într-un dosar legat de neregulile descoperite în “Lagărele Ilfovului”.

 

În cadrul acestor percheziţii sunt vizaţi doi angajaţi ai AJPIS, bănuiţi de procurori că l-ar fi ajutat pe Ştefan Godei să acopere neregulile constatate la azilul de bătrâni.

 

“Procurorii susțin că cei doi funcționari l-ar fi ajutat pe Godei să mute bătrânii din azil ca `marfa dintr-un depozit` pentru care Centrul Armonia să pară că îndeplinește condițiile legale de funcționare”, precizează G4Media.ro.

 

În urmă cu trei zile, Nela Decusară, şefa AJPIS Ilfov, a fost demisă din funcţie în urma scandalului azilelor de bătrâni.

 

AJPIS Ilfov este o instituție în subordinea Ministerului Muncii care are rolul de a verifica modul în care centrele sociale respectă legislația.

 

 

https://buletin.de/bucuresti/lagarele-ilfovului-perchezitii-dna-la-ajpis-ilfov-si-acasa-la-functionari-publici/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Un rechizitoriu securisto-pompieristic al Revoluției Române (I)

 

 

Valer Marian

 

 

 

Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut țăndări săptămâna trecută dosarul Mineriadei din 1990, care se afla în procedură de cameră preliminară. Instanța supremă a constatat neregularitatea rechizitoriului și nulitatea principalelor acte de urmărire penală ale procurorilor (rezoluții de începere a urmăririi penale, ordonanțe de extindere a urmăririi penale, de schimbare a încadrării juridice și de punere în mișcare a acțiunii penale) și a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale și restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Parchetelor Militare. Hotărârea devastatoare a Înaltei Curți a fost pronunțată după aproape doi ani de la anunțul triumfalist al fostului procuror general al României, Augustin Lazăr, privind finalizarea dosarului Mineriadei din 1990 prin rechizitoriu. Inclusiv președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Doru Mărieș, a acceptat soluția acuzându-i pe procurorii militari de neglijență în soluționarea cauzei.

 

 

Cu mai bine de o lună în urmă, taman când era încolțit de dezvăluirile privind participația sa la supliciul la care a fost supus dizidentul anticomunist Iulius Filip în penitenciarul Aiud, fostul procuror general Augustin Lazăr a anunțat sentențios că subalternii săi din Secția Parchetelor Militare au finalizat dosarul Revoluției din decembrie 1989 cu rechizitoriu și că au stabilit adevărul juridic după treizeci de ani de la evenimente. În aceeași zi, Parchetul General a difuzat un comunicat de presă în acest sens, iar ulterior a remis mass-media un extras din rechizitoriul de 3280 de file. Președintele Klaus Iohannis n-a scăpat ocazia de a-l felicita pe Augustin Lazăr pentru succesul repurtat. Mulți specialiști în materie prezic însă că dosarul Revoluției din decembrie 1989 va avea aceeași soartă ca dosarul Mineriadei din iunie 1990.

 

Lazăr & co instituționalizează versiunea Securității

 

În esență, subalternii militari ai lui Augustin Lazăr acreditează ideea că în decembrie 1989 nu a avut loc o revoluție, ci o lovitură de stat pusă la cale de un grup preconstituit și filosovietic condus de Ion Iliescu. O altă concluzie a procurorilor militari este că în timpul Revoluției din decembrie 1989 nu au existat teroriști. Fenomenul teroriștilor ar fi fost creat, în opinia lor, de capii Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) și Ministerului Apărării Naționale (MApN), care ar fi înscenat procesul cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. Liderii CFSN ar fi urmărit astfel cucerirea și legitimarea puterii politice iar șefii Armatei ar fi urmărit dobândirea impunității pentru participarea la represiunea revoluționarilor în perioada 17-22 decembrie 1989. Securitatea l-ar fi abandonat pe Nicolae Ceaușescu în după-amiza zilei de 22 decembrie și s-ar fi raliat Armatei și poporului, în vederea izbândirii revoltei populare, care ar fi fost deturnată printr-o lovitură de stat. Autorii rechizitoriului confirmă astfel instituțional versiunea susținută încă din anii 90 de reprezentanții Securității și fostei nomenclaturi ceaușiste, versiune care a fost intens propagată prin publicațiile „România Mare” și „Europa”.

 

În decembrie 1989 eram procuror la Procuratura locală Satu Mare, având o vechime de cinci ani, și am participat la răsturnarea regimului ceaușist la nivel local, fiind ales vicepreședinte al CFSN, funcție pe care am deținut-o până în februarie 1990. În perioada aprilie – august 1990 am activat ca procuror în Comisia guvernamentală de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, unde a fost prim-secretar PCR Nicu Ceaușescu, fiul cuplului dictatorial. În aceste ipostaze am cunoscut mersul evenimentelor la Satu Mare și la Sibiu și am intrat în posesia unor informații legate de derularea manifestațiilor anticeaușiste și reprimarea acestora în alte orașe, ca Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Cugir. Ca atare, consider că abordarea unor aspecte de către autorii rechizitoriului din dosarul Revoluției din decembrie 1989 este cel puțin simplistă și pompieristică. 

În comunicatul Parchetului General, precum și în rechizitoriul emis se reține că, în urma probatoriului administrat s-a constatat că întreaga forță militară a României, respectiv Ministerul Apărării Naționale, Ministerul de Interne – Departamentul Securității Statului, precum și Gărzile Patriotice, s-a pus la dispoziția CFSN și conducerii acestuia, începând cu data de 22 decembrie 1989, orele 16.00 fix. Din același moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanase Stănculescu, general maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar și numit ministru al apărării) și Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic și militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit și legitimarea politică în fața poporului român.

 

Lucrurile nu au fost însă atât de simple și de liniare precum arată procurorii militari. De exemplu, la Satu Mare ca și în alte județe, șefii locali ai Armatei, Securității, Miliției, Procuraturii și Tribunalului s-au prezentat să depună jurământ de loialitate în fața noii puteri politice, reprezentată de Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale, și s-a pus la dispoziția acestuia de-abia în data de 26 decembrie 1989, după difuzarea de către TVR a casetei cu procesul, condamnarea și execuția cuplului Ceaușescu în ziua precedentă. Până atunci mulți șefi ai acestor instituții de forță din întreaga țară au stat în expectativă sau au jucat la două capete. Ba unii chiar au continuat să rămână loiali regimului ceaușist. În noaptea de 22/23 decembrie 1989, după ce s-a anunțat la TVR că teroriștii atacă Studioul 4, un grup de lucrători din Securitatea Județeană Satu Mare au vrut să iasă înarmați din sediu și să se deplaseze la sediul CJFSN, pentru a-i aresta sau chiar împușca pe membrii acestuia, dar au fost opriți cu forța de colegii lor mai lucizi, având loc o adevărată busculadă între cele două tabere. În dimineața zilei de 23 decembrie 1989 comandantul unității de grăniceri din Satu Mare, care aparținea atunci de Ministerul de Interne, a testat vigilența gărzilor patriotice care asigurau paza CJFSN, în ideea inițierii unui asalt împotriva acestuia.

 

Personal, am inițiat în decembrie 1989 anchetarea celor mai importanți nomenclaturiști ceaușiști din județul Satu Mare, începând cu primul secretar PCR, precum și percheziționarea sediului Securității dar șefii mei nu au agreat aceste măsuri și mi-au transmis să am în vedere că „roata se poate întoarce”. Nu trebuie uitat că elemente ale Securității au lansat atunci sloganul – amenințarea „Crăciunul a fost al vostru, Revelionul va fi al nostru”. În niciun caz nu se poate vorbi de o solidarizare imediată și totală sau de o punere la dispoziția CFSN a tuturor forțelor militare din România, începând din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989. La Sibiu lucrători de securitate și de miliție au tras asupra manifestanților și după fuga cuplului dictatorial din Comitetul Central al PCR. Potrivit declarației de martor a generalului Marin Neagoe (r), ultimul șef al Direcției a V-a a Securității, la Academia Militară a văzut portretul lui Ceaușescu pe perete, după ora 16.30, și a crezut că Armata îl sprijină în continuare. Șefii unității militare din Târgoviște în care au fost duși Ceaușeștii în seara zilei de 22 decembrie 1989 au avut inițial o conduită duplicitară. Conform unui documentar BBC, fostul președinte Ion Iliescu n-ar fi dorit executarea Ceaușeștilor, dar generalul Victor Stănculescu a declarat că, în caz contrar, Armata nu va colabora cu CFSN, astfel că a acceptat executarea cuplului pentru a obține sprijinul Armatei.

 

Semne mari de întrebare

 

În comunicat și în rechizitoriu se mai reține că, pentru a evita tragerea la răspundere penală ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale MApN, respectiv persoanele care au îndeplinit funcția de ministru al apărării, șefii direcțiilor militare și șeful aviației militare, ar fi declanșat și ar fi coordonat o amplă și complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni și dezinformări), în virtutea unei înțelegeri cu noua forță politică a țării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părți: pentru factorii de decizie ai MApN a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai CFSN a însemnat garantarea preluării puterii politice, menținerea la putere, precum și legitimarea în fața poporului român.

 

Și această alegație a procurorilor militari suferă de unele fracturi logice. De exemplu, generalul Nicolae Militaru, care a fost numit ministru al apărării în data de 23 decembrie 1989, nici măcar nu a participat la represiune întrucât fusese trecut în rezervă cu mulți ani înainte, fiind suspectat că ar fi fost agent sovietic. După știința mea, aviația militară nu a participat la represiune înainte de 22 decembrie 1989, astfel că nici generalul Iosif Rus nu se afla în culpă pentru a realiza un pact de impunitate cu noua forță politică a țării. De altfel, acest general l-a însoțit pe Nicolae Ceaușescu în Iran în perioada 18-20 decembrie 1989. Pe de altă parte, după logica procurorilor militari, ar fi trebuit cercetați pentru infracțiuni contra umanității și generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad.

 

Generalul Gușă a participat la represiune la Timișoara în calitate de prim-adjunct al ministrului apărării, Vasile Milea, și de șef al Marelui Stat Major al Armatei. În rechizitoriu se reține că generalul Gușă a preluat în întregime conducerea forțelor militare aparținând MApN la Timișoara în 17 decembrie 1989, orele 18.00. Generalul Victor Stănculescu, celălalt prim-adjunct al ministrului Milea, a fost condamnat pentru represiunea de la Timișoara, în condițiile în care a fost numit comandant unic al tuturor forțelor armate din Timișoara în 20 decembrie 1989, dată de la care nu s-a mai tras până în 22 decembrie. De asemenea, generalul Iulian Vlad a participat la represiune înainte de 22 decembrie în calitate de șef al Departamentului Securității Statului. Și generalii Gușă și Vlad s-au pus la dispoziția CFSN în după-amiaza zilei de 22 decembrie și au condus operațiuni militare din sediul Comitetului Central al PCR până în 26 decembrie, respectiv în perioada în care a fost înregistrat cel mai mare număr de morți și răniți.

 

Iliescu, mai vinovat decât clica lui Ceaușescu

 

Procurorii militari aflați în subordinea lui Augustin Lazăr au găsit trei țapi ispășitori în trâmbițatul rechizitoriu al Revoluției, trimițându-i în judecată pe Ion Iliescu, fost președinte al CFSN și al României, Gelu Voican Voiculescu, fost vicepremier al Guvernului României, și generalul (r) Iosif Rus, șeful Aviației Militare în decembrie 1989. Tustrei au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității. Nu vreau să-l apăr pe Ion Iliescu care are păcatele sale legate de evenimentele din decembrie 1989. În august 1990 am demisionat din procuratură în semn de protest față de tergiversarea și mușamalizarea dosarelor Revoluției, sub oblăduirea sa. Dar, să arunci toată vina pentru morții și răniții din perioada 22-31 decembrie 1989 asupra sa și a unor capi ai armatei, îndeosebi asupra generalului Victor Stănculescu, a cărui luciditate a prevenit o baie de sânge înainte de fuga Ceaușeștilor, prin emiterea ordinului de retragere a armatei în cazărmi, este prea mult. De la omul considerat providențial atunci, Ion Iliescu a devenit principalul vinovat pentru sângele vărsat. Iar scandarea „Armata e cu noi!” s-a transformat în „Armata e de vină!”.

 

Trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu, Gelu-Voican Voiculescu și Iosif Rus pentru infracțiuni contra umanității este neîntemeiată și injustă, în condițiile în care procurorii militari au reținut autoritatea de lucru judecat referitor la participarea la represiunea dinainte de 22 decembrie 1989 a unor colaboratori apropiați ai fostului dictator Nicolae Ceaușescu, ca ministrul de interne Tudor Postelnicu, generalul Iulian Vlad, șeful Departamentului Securității Statului, și generalul Victor Stănculescu, prim-adjunct al ministrului apărării. Postelnicu, Vlad și Stănculescu au fost condamnați definitiv de către instanța supremă pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, nu pentru infracțiuni contra umanității. Tudor Postelnicu și Iulian Vlad au fost trimiși în judecată în 1990 pentru genocid și au fost condamnați în primă instanță pentru această infracțiune, primul la detenție pe viață iar al doilea la 25 de ani de închisoare. În recurs, Curtea Supremă de Justiție le-a schimbat ambilor încadrarea în omor deosebit de grav și i-a condamnat pe Postelnicu la 14 ani închisoare (din care a executat 7 ani) și pe Vlad la 12 ani de închisoare (din care a executat 4 ani). Generalul Victor Stănculescu a fost trimis în judecată în 1997 pentru omor deosebit de grav și a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru această infracțiune la 15 ani de închisoare (din care a executat 5 ani).

 

Alți colaboratori apropiați ai lui Nicolae Ceaușescu din Comitetul Politic Eexecutiv al PCR și din Guvernul RSR, care au aprobat represiunea de la Timișoara în 17 decembrie 1989, ca Ion Dincă, Emi Bobu, Manea Mănescu, au fost condamnați definitiv pentru complicitate la omor deosebit de grav, după ce au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru genocid. Ofițerii de securitate și de miliție care au tras și au ucis manifestanți la Timișoara au fost condamnați definitiv pentru omor și favorizarea infractorului. Procurorii militari au sărit peste cal și imediat după evenimentele din decembrie 1989, când i-au acuzat de-a valma pe principalii colaboratori și complici ai lui Ceaușescu de infracțiunea de genocid, și acum, după 30 de ani, când i-au acuzat pe Ion Iliescu și pe principalii săi colaboratori de infracțiuni contra umanității. Această încadrare juridică nu numai că este deosebit de discutabilă, dar, raportat la pedepsele prevăzute (detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani), crează o inechitate evidentă comparativ cu tragerea la răspundere penală a principalilor colaboratori ai lui Ceaușescu.

https://www.cotidianul.ro/un-rechizitoriu-securisto-pompieristic-al-revolutiei-romane-i/

 

 

///////////////////////////////////////////

Dosarul Revoluției: cronologia unei rușini judiciare

 

Dora Vulcan

 

Dosarul Revoluției din 1989 se dovedește o cauză fără sfârșit, după ce miercuri, Curtea Supremă a decis retrimiterea definitivă a dosarului la Parchetul Militar pentru refacerea cercetărilor.

 

Magistrații Instanței Supreme au respins, printr-o decizie definitivă, contestația procurorilor la o decizie similară a instanței care a cerut în luna mai a acestui an refacerea rechizitoriului.

 

Parchetul General a reacționat la scurt timp de la emiterea minutei de ședință și a dat asigurări că lucrurile nu sunt așa grave precum par și că restituirea dosarului către Secția Parchetelor Militare pentru refacerea rechizitoriului a avut în vedere „unele aspecte considerate neregularități” ale rechizitoriului și înlăturarea unor înscrisuri.

 

Ei spun că urmărirea penală în ansamblul ei, sub aspectul actelor de inculpare nu este afectată.

 

De asemenea, procurorii dau asigurări că, din momentul în care rechizitoriul a fost trimis la instanță, în aprilie 2019, și până în prezent, au continuat studiul jurisprudenței internaționale actualizate în materia infracțiunilor considerate crime împotriva umanității pentru a adapta redactarea actelor procedurale din dosar la specificul evenimentelor investigate și pentru a răspunde exigențelor Curții Supreme.

 

Fostul președinte Ion Iliescu, artizan al evenimentelor din 1989, este unul dintre inculpații din acest dosar.

### VEZI ȘI… ###

Decizie definitivă | Curtea Supremă a decis restituirea dosarului Revoluției la Parchet

Nereguli în dosar

În octombrie 2020, judecătorii de cameră preliminară au identificat o serie de nereguli judiciare, care făceau imposibilă judecarea cauzei.

 

Totodată au fost excluse probe din dosar, cum ar fi rapoarte ale SRI și ale comisiei parlamentare care a anchetat evenimentele din 1989.

 

Printre ele, inclusiv o carte a lui Sergiu Nicolaescu, despre care procurorii considerau că are valoare probatorie.

 

Lor le-au fost adăugate documente de arhivă ale Statului Major General dar și mai multe declarații ale persoanelor vătămate.

 

În mai 2021, Curtea Supremă a decis restituirea dosarului la Parchet și refacerea sa. Procurorii au contestat decizia și au pierdut miercuri, așa că, după 32 de ani, dosarul în care sunt inculpați fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare, Iosif Rus, pentru crime împotriva umanității, o ia de la capăt.

 

Proiect artistic – simboluri luminoase ale vieților pierdute la Revoluția din 1989

Proiect artistic – simboluri luminoase ale vieților pierdute la Revoluția din 1989

Zece ani de stagnare. Dosarul clasat. Primele condamnări la CEDO

În dosarul Revoluției nu a mai fost făcut niciun act procedural timp de zece ani, așa cum a arătat Europa Liberă, pe parcursul perindării la putere a Frontului Salvării Naționale (FSN) și a urmașului său PDSR (actualul PSD), dar și al Convenției Democratice din România (CDR).

 

Primele condamnări au fost date de abia în anul 2000, când generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de procurorul general Tănase Joița. Încarcerați în 2008, Chițac a murit în 2010 acasă, iar Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux.

 

Mitingul din 10 august 2018 a fost reprimat cu brutalitate de regimul lui Liviu Dragnea. Peste 700 de oameni au fost răniți și gazați. La trei ani de la evenimente dosarul stagnează.

### VEZI ȘI… ###

Marile dosare cu miză politică: 10 August, Revoluția și Mineriada. Tehnica tergiversării

În 2007, dosarul a fost blocat ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale care a decis mutarea cauzei de la Parchetul Militar la o secție civilă.

 

În 24 mai 2011, România a fost condamnată prima oară la CEDO privind ancheta în dosarul Revoluției, în procesul intentat de Asociația „21 Decembrie”. Tot atunci, CEDO a decis ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro pentru părinții unui tânăr de 19 ani, ucis la Revoluție în Brașov în cadrul unei manifestații reprimate de forțele de ordine.

 

Procurorul Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul, a fost retras din anchetă de Laura Codruța Kovesi, iar la sfârșitul lunii octombrie 2015 dosarul a fost clasat de procurorii militari pe motiv că infracțiunile contra umanității nu erau prevăzute în legea penală.

 

După această decizie de clasare, sute de revoluționari au depus la Înalta Curte de Casație și Justiție plângeri împotriva soluției date de procurori.

 

Faptele din dosar au făcut inițial obiectul a 4.544 de dosare penale. În 112 dintre acestea, Secția Parchetelor Militare, pe atunci coordonată de generalul Voinea, a dispus trimiterea în judecată a 275 de inculpați, 25 de generali, 114 ofițeri, 13 subofițeri, 36 de militari în termen și 87 de civili.

 

Ion Iliescu, într-una dintre aparițiile sale televizate din timpul Revoluției Române. Fostul membru al partidului comunist avea să devină președinte al României în două rânduri.

### VEZI ȘI… ###

Cronologia judiciară a unei rușini naționale. De ce a fost retrimis la Parchet dosarul Revoluției

La scurt timp de la clasarea dosarului, România este din nou condamnată la CEDO pentru tergiversarea dosarului timp de 25 de ani.

 

Decizia viza încălcarea dreptului la un proces echitabil iar plângerea a fost făcută de opt dintre cei care s-au constituit părţi vătămate în dosar.

 

Statul român a fost obligat la plata a 800.000 de euro cu titlu de daune către 76 de membri ai Asociației „21 Decembrie 1989”.

 

Dosarul redeschis

Dosarul Revoluției a fost redeschis în 2016. Pe 13 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis redeschiderea dosarului Revoluţiei, în urma cererii formulate de fostul procuror general interimar al Parchetului General, Bogdan Licu.

 

Pe 5 aprilie, Bogdan Licu, care asigura atunci interimatul în funcția de procuror general, a anunțat redeschiderea anchetei, pe motiv că soluția de clasare dată în octombrie 2015 de Parchetul Militar este netemeinică și nelegală, „fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor informații, date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989, aspecte care au condus la stabilirea unei situații de fapt incomplete și, sub unele aspecte, eronate, iar, pe cale de consecință, la o greșită încadrare juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor, precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”, potrivit Agerpres.

 

Bogdan Licu mai spunea atunci că, din modul de desfășurare a anchetei la Parchetul Militar, a rezultat că nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale referitoare la evenimentele din perioada 17 – 30 decembrie 1989.

 

De asemenea, spunea el, procurorii militari nu au făcut niciun demers în vederea declasificării documentelor care au stat la baza elaborării raportului Comisiei senatoriale privind acțiunile desfășurate în Revoluția din decembrie 1989, în condițiile în care această comisie făcuse mii de audieri și a obținut documente de la Ministerul Apărării, Ministerul de Interne și SRI.

 

Adică exact probele pe care apoi Curtea Supremă avea să le dea de-o parte.

 

Ion Iliescu continuă să se autoproclame liderul Revoluției române.

### VEZI ȘI… ###

Societatea Timișoara:„Institutul Revoluției Române va dispărea cu siguranță. Așa este moral”

„Deși SRI a întocmit un document amplu referitor la evenimentele din decembrie 1989, acesta nu se regăsește în dosarul de urmărire penală și nici nu rezultă că s-ar fi făcut vreun demers în vederea obținerii acestuia. De asemenea, nu au fost făcute demersuri în vederea obținerii unor documente extrem de importante din arhivele unor autorități/instituții publice — spre exemplu fondul din 1989 al MApN. În această cauză, nu s-au efectuat activități absolut necesare stabilirii condițiilor în care s-a deschis focul în fiecare caz în parte. În cele mai multe dintre cazurile în care este vorba despre decesul unor persoane nu au fost făcute autopsii, fără să existe vreo justificare pentru neefectuarea acestora. Rapoartele de constatare medico-legale sunt, în general, foarte sumare”, susținea atunci Bogdan Licu.

 

În plus, nu a fost recuperată muniția cu care s-a tras asupra persoanelor rănite sau decedate, iar la dosar nu exista vreo justificare în acest sens.

„Puținele expertize balistice efectuate nu au stabilit decât tipul muniției folosite, precum și tipurile de armă care o utilizează, dar armele cu care s-a tras efectiv nu au fost identificate, pe cale de consecință nici trăgătorii; nu au fost identificate toate forțele militare sau civile participante la reprimarea manifestanților”, mai afirma Licu.

 

Totodată, cele mai multe dintre audierile persoanelor care ar fi putut furniza informații utile sunt sintetice, unele de-a dreptul formale.

 

„Am apreciat în aceste condiții că modul în care s-a desfășurat ancheta nu corespunde exigențelor CEDO în ceea ce privește obligația statului de a efectua o anchetă efectivă. De asemenea, am constatat că, în această cauză, contrar afirmațiilor procurorilor militari, nu a intervenit prescripția răspunderii penale. (…) În ceea ce privește infracțiunile de omor și omor calificat, precum și infracțiunile intenționate urmate de moartea victimei, prin raportare la dispozițiile art.153 alin.(2) lit.b) și alin.(3) din Codul de procedură penală, acestea au devenit imprescriptibile. În cauză urmează să se efectueze cercetări și în ceea ce privește infracțiunile de genocid, contra umanității și război, întrucât din analiza probelor administrate, contrar opiniei procurorilor militari, rezultă indicii temeinice și cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni”, mai spunea Bogdan Licu în actul înaintat instanței.

 

Începutul Revoluției din 1989, în Timișoara.

### VEZI ȘI… ###

DOCUMENT Mărturii din dosarul în care deputatul Francisc Tobă a fost anchetat pentru crime comise în timpul Revoluției

Prima trimitere la instanță, după 30 de ani: Diversiunea a făcut mai multe victime decât represiunea lui Ceaușescu

Pe 8 aprilie 2019 procurorul general de la acea vreme, Augustin Lazăr, a anunțat că procurorii Secţiei militare din Parchetul General i-au trimis în judecată pe fostul președinte Ion Iliescu, pe fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și pe fostul șef al Aviației Militare, general (rtr) Iosif Rus, precum şi pe Emil „Cico” Dumitrescu, fost consilier de stat în Ministerul de Interne și consilier al președintelui Iliescu, puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

 

Despre Ion Iliescu şi Emil Cico Dumitrescu, procurorii militari au spus că au contribuit la amplificarea psihozei privind pretinsa existenţă a unor terorişti la nivelul Capitalei în decembrie 1989. Dumitrescu a murit în ianuarie 2019.

 

Potrivit procurorilor, întreaga forţă militară a României, de la Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, până la Departamentul Securităţii Statului şi Gărzile Patriotice – începând cu data de 22 decembrie, de la orele 16.00 – s-au pus la dispoziţia Consiliului Militar Superior, aflat în subordinea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru lansarea unei ample și complexe activități de inducere în eroare, prin diversiuni și dezinformări.

„Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22 decembrie 1989, un număr de 862 de decese, 2.150 de răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17 – 22 decembrie 1989 (orele 12.00)”, spuneau procurorii militari.

 

Cu alte cuvinte, diversiunea pusă la cale de cei care au preluat puterea prin inventarea așa-zișilor teroriști a făcut mai multe victime decât însăși represiunea comandată de Ceaușescu.

 

Piața Palatului, București, decembrie 1989

### VEZI ȘI… ###

Statul român și-a cerut iertare pentru crimele de la Revoluție, dar dreptatea așteaptă de 30 de ani

Grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a luat hotărârile importante cu caracter politic şi militar, pentru a permite accederea la putere a unui grup preconstituit şi pentru legitimarea sa politică în faţa poporului.

 

Anchetatorii au arătat că, prin instaurarea unei psihoze generalizate privind existența așa-zișilor teroriști au fost create situații în care s-a tras haotic, au fost date ordine militare contradictorii și s-au ucis între ei oameni fără vină.

 

Masacrul din fața Ministerului Apărării – Cartierul Drumul Taberei, 23 – 24 decembrie 1989, după apariția psihozei teroriștilor.

Masacrul din fața Ministerului Apărării – Cartierul Drumul Taberei, 23 – 24 decembrie 1989, după apariția psihozei teroriștilor.

„Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN, format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general-locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general-maior (r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al Apărării) şi Gelu Voican Voiculescu, a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, au spus procurorii.

 

La scurt timp, avocații lui Ion Iliescu au depus la Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) o plângere impotriva procurorilor care au instrumentat dosarul, acuzați de abuz în serviciu. Printre ei și procurorul general Augustin Lazăr, supus în acea perioadă unei campanii de demonizare menită a demonstra că ar fi fost torționar al regimului comunist.

 

Un grup de luptători civili anticomuniști împreună cu un soldat român, în spatele unui transportator blindat, apărându-se de focul lunetiștilor Securității – 24 decembrie 1989, după diversiunea cu teroriștii

Un grup de luptători civili anticomuniști împreună cu un soldat român, în spatele unui transportator blindat, apărându-se de focul lunetiștilor Securității – 24 decembrie 1989, după diversiunea cu teroriștii

Securitatea, lipsă din dosar

Dosarul suferea, însă, de un viciu de fond, așa cum a arătat Europa Liberă. Securitatea era scoasă din ecuație și exonerată de orice responsabilitate.

 

Un slogan valabil după 30 de ani de la Revoluție

### VEZI ȘI… ###

Dosarul Revoluţiei. Oameni resemnaţi purtaţi pe drumuri şi procedură viciată

„Cu stupefacție am observat că din acest rechizitoriu lipsesc cu desăvârșire principalii vinovați pentru cele peste 1200 de victime ale Revoluției – respectiv membrii Departamentului Securității Statului (…). A pretinde că nu a tras nimeni cu bună știință, cu intenția de a ucide oameni nevinovați, că Securitatea, care l-a apărat pe Ceaușescu până în ultima clipă, ar fi trecut exact pe 22 la ora 16:00 de partea poporului, a spune că eroii Revoluției române au căzut victime în întregime „focului fratricid” – sunt tot atâtea sfidări ale faptelor istorice, ale bunului simț și ale conștiinței societății; o insultă la adresa celor care ne-au redat libertatea în decembrie 1989”, spuneau semnatarii unei scrisori deschise adresate procurorului general.

 

Printre ei: Vladimir Tismăneanu, Mădălin Hodor, Andrei Ursu, Mihai Demetriade, Magda Cârneci, Gabriel Andreescu.

 

Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate abia după 13 iunie 2016, la 27 de ani de la Revoluție.

 

 

Dora Vulcan

Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000. 

 

 

https://romania.europalibera.org/a/dosarul-revolutiei-cronologie-rusine-judiciara/31555941.html

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Teatru ieftin de  la iezuitii iliescieny…) Judecata în Dosarul Revoluției poate să înceapă, după 33 de ani

 

https://romania.europalibera.org/a/incepe-dosarul-revolutiei/32653519.html

 

Oana Despa

 

Curtea de Apel a respins, miercuri, toate contestațiile preliminare în dosarul ce-i privește, între alții, pe Ion Iliescu și Gelu Voican-Voiculescu, pentru evenimentele din 1989, din timpul Revoluției de la București. Decizia poate fi contestată în trei zile.

 

Pe 3 august 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiție și Casație anunța că retrimite in justiție dosarul în care fostul președinte Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și generalul Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, erau acuzați de crime împotriva umanității, infracțiuni care nu se prescriu.

 

Cu un an și jumătate înainte, Instanța supremă decisese să întoarcă dosarul Revoluției la Parchetul Militar, după ce constatase mai multe probleme în rechizitoriu.

 

Soldați români, în stradă, la Revoluție – Brașov, 29 decembrie 1989

### VEZI ȘI… ###

„Astăzi s-a terminat cu umilința”. Act final în calvarul unei mame al cărei fiu a fost ucis la Revoluția Română din 1989

Inițial, dosarul revoluției a fost trimis în judecată în aprilie 2019, când au fost citate 5000 de părți civile. Timp de un an, instanța a discutat excepții la cererea părților, apoi a decis să retrimită dosarul la Parchet pentru rezolvarea unor neclarități. Îndepărtarea acestora a mai durat un an.

 

Prin rechizitoriul Secției Parchetelor militare din 29 iulie 2022, în dosarul penal privind Revoluția din decembrie 1989, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracțiuni contra umanității a următorilor:

 

Ion Iliescu – fost președinte al României;

Gelu Voican Voiculescu – fost viceprim-ministru al Guvernului României;

Iosif Rus – general (rtr.) – fost șef al Aviației Militare.

Procurorul general de la acel moment, Gabriela Scutea, declara că „reluarea dosarului de către un alt procuror ar fi însemnat o perioadă foarte mare de timp chiar și doar pentru citirea volumelor dosarului revoluției”.

 

Actele de urmărire penală și redactarea rechizitorului au fost făcute în 5 luni și 15 zile, a mai precizat Scutea.

 

22 December 1989, București, zeci de mii de oameni s-au adunat în fața Comitetului Central, de pe acoperișul căruia dictatorul Nicolae Ceaușescu avea să fugă cu elicoperul la ora 12,10.

### VEZI ȘI… ###

Numărul „luptătorilor” s-ar putea umfla. Găselnița: Revoluția din ’89 se prelungește cu trei zile

Ca noutate, ICCJ a confirmat redeschiderea urmării penale în privința a 627 de persoane vătămate, cercetările fiind continuate de către Secția parchetelor militare în dosarul penal nr. 1/P/2020. Aceasta fusese una dintre nemulțumirile asociațiilor de revoluționari.

 

În intervalul 22 decembrie, orele 16.00, și 30 decembrie 1989 au murit 857 de oameni, 2382 au fost răniți, 585 au fost reținuți de Miliție și Securitate, ilegal.

 

Acuzațiile aduse inculpaților de către procurori

„Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

 

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari.”

 

„Gelu Voican Voiculescu, în calitate de factor decizional politico-militar al CFSN (organism care și-a subordonat Consiliul Militar Superior), cu intenţie, urmărind menținerea și consolidarea puterii politice obținute, dar și legitimarea în fața opiniei publice, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod sistematic prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22 – 30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.„

 

„Generalul (rtr) Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, în intervalul 22 decembrie, orele 16.00 – 30 decembrie 1989, a exercitat prin ordinele sale militare, date în mod sistematic, operațiunea de inducere în eroare a opiniei publice.”

 

Ion Iliescu și ceilalți inculpați au declarat de-a lungul timpului că sunt nevinovați de acuzațiile aduse.

 

Oana Despa

A lucrat mai bine de 20 de ani în televiziune unde a fost reporter specializat pe domeniul Justiției sau a condus secții de Investigații. A produs una dintre emisiunile de impact despre devalizarea României după 1989 – România furată. În prezent este pasionată de alfabetizare media și combaterea dezinformării.

 

 

https://romania.europalibera.org/a/incepe-dosarul-revolutiei/32653519.html

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Oroarea de la Otopeni: Mărturiile tulburătoare ale celor care au scăpat cu viată ca prin minune

 

 

Mărturiile celor care au supraviețuit, prin minune, sunt tulburătoare.

 

RECHIZITORIUL DOSARULUI REVOLUȚIA DIN 1989, aici

 

Masacrul de la Aeroportul Otopeni și tot ce s-a petrecut în întreaga zonă, în 22 – 25 decembrie 1989, este halucinant descris de martorii oculari care au avut norocul să scape cu viață.

 

Militari mitraliați degeaba. TAB-uri aruncate în aer inutil, adolescenți și chiar infractori de drept comun înarmați care trăgeau la întâmplare, isterizând și mai mult militarii.

 

Armata pur și simplu a pus militarii tineri să se ucidă între ei. Au fost uciși fără motiv chiar și civilii angajați ai aeroportului, care veneau dimineața la muncă cu un autobuz.

 

Un alt autobuz trimis la aeroport ”pentru a ridica ajutoare” a fost mitraliat fără niciun discernământ.

 

Totul a generat un schimb de focuri în care s-a consumat un număr incredibil de cartușe.

 

Niciun terorist prins sau ucis.

 

Au murit, în schimb, zeci de militari tineri și civili, toți nevinovați, toți mitraliați ca ”teroriști”, deși ei erau acolo pentru a apăra aeroportul ”de teroriști”.

 

Isteria criminală a fost identificată de procurorii militari ca motivul crimelor de la Otopeni, iar responsabilii sunt lotul Iliescu KGB – GRU.

 

Adică ”echipa” care a confiscat din 22 decembrie România la comanda Moscovei și din care s-a format Hidra de azi, cu cele mai mari grupări de corupție, cu Cartelul Mafia Media, cu oligarhia care a paralizat aproape toate instituțiile statului.

 

 

Nu vă imaginați cât de periculos este că moștenitorii acestei grupări FeSeNisto-Iliesciană controlează azi România, mai ales în contextul invaziei dictaturii lui Putin în Ucraina și planului malefic de refacere a Imperiului Sovietic. Am explicat aceste implicații.

 

https://www.patreon.com/posts/oroarea-de-la-au-70987516?l=fr

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Cum s-au împușcat între ei militarii la Otopeni, după ce Iliescu a spus că teroriștii trag în oameni. „Un regiment a tras jumătate de milion de cartușe”

Ioana Matei

 

 

 

„La Revoluția din decembrie 1989 nu au existat teroriști care au tras în oameni, ci militarii și civilii s-au împușcat între ei după ce Ion Iliescu și cei care au preluat conducerea imediat ce Nicolae Ceaușescu a fugit au indus prin mesaje o psihoză terorist-securistă. Militarii trimiși să apere zona Aeroportului Otopeni de teroriști au fost implicaţi de fapt într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu un duşman inventat. Panica, teama au făcut ca un singure regiment să tragă, doar într-o noapte, aproape jumătate de milion de cartușe fără a nimici sau captura niciun terorist”, e concluzia din rechizitoriul întocmit de procurori pentru Dosarul Revoluției. A urmat apoi măcelul de la Aeroportul Otopeni, unde au murit 48 de militari și civili.

 

Probele, mărturiile și concluziile despre militarii și civilii care s-au împușcat între ei după fuga lui Nicolae Ceaușescu și preluarea puterii de către Ion Iliescu și grupul condus de acesta sunt consemnate în rechizitoriul din dosarul Revoluției, trimis recent de procurorii militari la instanța supremă, după ce l-au refăcut, la solicitarea judecătorilor, din 2021.

 

Fostul președinte Ion Iliescu (92 de ani), fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu (81 de ani) și fostul comandant al Aviației Militare Iosif Rus (86 de ani) vor fi judecați pentru infracțiuni contra umanității, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

 

Nicio probă din dosarul Revoluției nu a arătat că au fost teroriști la Revoluția din decembrie 1989, deși Ion Iliescu a făcut numeroase referiri la existența acestora, începând din 22 decembrie 1989, creând o psihoză terorist-securistă care a dus la mii de morți și răniți, militari și civili.

 

Focuri trase la întâmplare după „teroriștii” inventați ca să creeze panică

Dezinformarea gravă a lui Ion Iliescu, prin mesajele transmise de la TVR  că sunt teroriști în civil și că trupe ale Securității aliate lui Nicolae Ceaușescu trag în mulțime au dus la situații în care militari și civili s-au împușcat între ei, crezând că se luptă cu ”inamicul”.

 

Ce s-a ales de Claudia Pavel de la Candy. Transformarea e ȘOCANTĂ

IMPACT.RO

Ce s-a ales de Claudia Pavel de la Candy. Transformarea e ȘOCANTĂ

Ce ETNIE are Dan Bittman. NIMENI nu și-a dat seama de asta

IMPACT.RO

Ce ETNIE are Dan Bittman. NIMENI nu și-a dat seama de asta

 

Procurorii au atașat la dosarul Revoluției un document al Regimentului 321 Mecanizat Râmnicu Sărat, trimis să apere zona Aeroportului Otopeni, care arată că toate operaţiunile militare de acolo au fost o tragică situaţie de foc fratricid, pentru că militarii au fost convinşi că au în faţă inamicul terorist-securist.

 

În document scrie că, doar în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, un singur regiment a executat aproape o jumătate de milion de trageri, în „lupte” care s-au soldat cu zeci de morți şi răniți, dar nu din rândul ipoteticilor terorişti, ci al militarilor şi civililor.

 

Inamicul terorist, folosind grupuri de cercetare în dispozitivul de apărare al aeroportului, acţionând violent şi prin surprindere, executând foc asupra clădirilor şi anexelor aeroportului cu armament modern, a creat un climat de nesiguranţă în rândul cadrelor şi militarilor în termen (….)

 

Elementele teroriste declasate şi anarhiste caută să împiedice evoluţia evenimentelor de aleasă ţinută naţională, acţionând sub directa conducere a tiranului Ceauşescu, au provocat imense pierderi materiale şi umane (….)

 

Teroriştii au posibilitatea să folosească elicoptere, să execute capcane de tot felul. Inamicul a trecut la infestarea surselor de apă potabilă (….)

 

O concluzie care se desprinde după prima zi de lupte a fost starea de timorare a militarilor la primirea misiunilor de luptă. Nu s-a respectat regimul de foc ordonat, consumându-se foarte multă muniţie, fără un minim efect, în sensul că nu a fost nimicit s-au capturat niciun terorist.

 

S-a consumat următoarea cantitate de muniţie: cartuş 7,62 mm – 358.228 ; cartuş 7,62 mm trasor – 14.944 ; cartuş 7,62 mm lung – 79.653 ; cartuş 7,62 mm lung şi trasor – 3.493 ; cartuş 7,62 mm B2 – 4.110 ; cartuş 7,62 mm incendiar – 3.788 ; cartuş14,5 mm – 8225; cartuş 14,5 mm B32 – 2554 ; cartuş14,5 mm incendiar – 3146; lovituri de AG 7 – 86 ; grenade de mână – 185 ; grenade de mână defensive – 169 ; cartuş iluminator – 867”, scrie în documentul Regimentului 321 Mecanizat Râmnicu Sărat.

 

Titlul de revoluționar al lui Ion Iliescu, retras de Guvern

 

Militarii credeau că luptă cu „bande demențiale”. A urmat masacrul de la Otopeni

În același document se vorbește tot de „luptă cu teroriștii” și despre masacrul de la Aeroportul Otopeni, în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, când au fost uciși 48 de militari și civili, alți 15 fiind răniți.

 

Întreaga desfăşurare a acţiunilor de luptă de până acum, succesele repurtate de către unitatea noastră împotriva bandelor demenţiale, eroismul manifestat vor rămâne pururi în conştiinţa neamului (….)

 

28.12.1989 – Calmul aparent al situaţiei poate însemna pentru terorişti prilej de meditaţie şi pentru o eventuală organizare (….)

 

02 ianuarie 1990 – Ordin de zi al ministrului apărării – «Soldaţi, gradaţi, subofiţeri, maiştrii militari, ofiţeri şi generali! Revoluţia Română a învins! În vâltoarea crâncenelor lupte cu bandele clanului ceauşist, v-aţi manifestat ca adevăraţi fii devotaţi ai poporului (….) Aţi plătit cu viaţa. Faptele voastre de vitejie v-au atras elogiul întregii ţări, admiraţia întregii lumi şi vor rămâne pentru vecie în Panteonul nemuririi Poporului Român»”, scrie în documentul aflat la dosarul Revoluției.

 

Ce spune Ion Iliescu despre Revoluţie, după 32 de ani. Politicianul a recunoscut de ce au fost atât de multe victime

 

Procurorii spun că „succesele repurtate” în faţa „bandelor demenţiale” au fost în realitate situaţii de foc fratricid, iar cel care a trimis mesajul de felicitare a fost generalul Nicolae Militaru, numit de Ion Iliescu  în funcția de ministru al Apărării, în locul generalului Victor Atanasie Stănculescu, care fusese pus de Ceaușescu în funcție, cu puțin timp înainte să fugă cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central.

 

”Analiza tuturor probelor administrate în cauză, cu precădere cele aflate în volumele «Băneasa-Otopeni», «Jurnale de luptă», relevă că focul fratricid a reprezentat cauza deceselor și rănirilor de persoane rezultate și în această zonă din București. Nu există probe care să indice altă cauză pentru tragediile survenite”, potrivit rechizitoriului din dosarul Revoluției.

 

 

Cum s-au împușcat între ei militarii la Otopeni, după ce Iliescu a spus că teroriștii trag în oameni. „Un regiment a tras jumătate de milion de cartușe”

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Masacrul de la Otopeni – evidențele spulberă teoria erorii și demonstrează crima cu premeditare

 

Unii spun că masacrul de la Otopeni din 23 decembrie 1989 (50 de morți, 13 răniți și 20 supraviețuitori) a fost poate cea mai mare eroare a Armatei Române… Supraviețuitorii spun că a fost mai mult decât o crimă premeditată. După ce primele două camioane cu ostași U.M. 0865 Câmpina (Centrul de Instrucție Transmisiuni al Comandamentului Trupelor de Securitate) au fost ciuruite și ocupanții, în majoritate, loviți mortal, ceilalți au coborât fără arme, și-au aruncat căștile și au ridicat mâinile. După o scurtă pauză, cât s-ar schimba încărcătorul armelor, rafalele i-au secerat. Supraviețuitorii au fost supuși la rele tratamente, fiind etichetați „copiii lui Ceaușescu, teroriștii”. Ostașii care au fost răniți, au fost lăsați peste noapte acolo unde au căzut, fără a li se acorda ajutor. Cei culeși și transportați dimineața la Spitalul din Balotești, în viață fiind, au fost lăsați două zile să se sfârșească pe niște lespezi de morgă… În vaiete, chinuri și rugăminți de ajutor. Ei aveau 18-19 ani, cei mai mulți fiind încorporați în luna octombrie a aceluiași an.

Generalul Dumitru Puiu, comandantul Aeroportului Otopeni, a dispărut, pur și simplu, pe 24 decembrie 1989, după ce a anunțat la TVR că deține filme cu masacrul de la Otopeni. A fost descoperit pe străzile Timișoarei, unde a fost internat la spitalul de psihiatrie. A murit în mod suspect la începutul lui 1990.

Despre comandantul unității militare de pază a Aeroportului Internațional Otopeni, maiorul Dumitru Draghin, implicat în atacarea subunității Comandamentului Trupelor de Securitate, solicitate să vină în sprijin, se mai cunoaște un episod care a debutat în prima parte a zilei de 22 decembrie 1989.

În vecinătatea aeroportului, după un rând de blocuri, se afla un sediu al Centrului de Informații Externe din Departamentul Securității Statului, cu o mică gospodărie și anexele aferente, în care aveau loc activități sezoniere. La sediul respectiv se aflau numai patru ostași, în civil, care asigurau paza și întreținerea.

În dimineața zilei de 22 decembrie, comandantul unității a solicitat șeful de unitate din Centrul de Informații Externe, care administra sediul respectiv, să permită unui grup de militari din paza aeroportului să efectueze o recunoaștere în perimetrul „bazei C.I.E.”, deoarece trebuie să verifice situația din teren, date fiind evenimentele și starea excepțională. I s-a admis cererea și s-a efectuat recunoașterea. În seara aceleiași zile, la televiziune s-a difuzat știrea falsă potrivit căreia: „Lângă Aeroportul Otopeni există o vilă a Securității, din incinta căreia se intră într-un tunel, cu ieșire la capătul pistei”.

A doua zi, pe 23 decembrie, locotenent-colonelul Constantinescu, cu o grupă de 10 militari, a fost trimis de comandantul pazei militare a aeroportului să verifice informația transmisă pe postul televiziunii naționale. Bineînțeles că nu au verificat nimic, doar știau foarte bine care este realitatea. În schimb, i-au luat pe cei patru ostași în civil și neînarmați, i-au închis în toaletă, după care s-au pus pe mitraliat clădirea.

După câteva zile, când a fost posibil ca șeful unității din C.I.E. să ajungă la fața locului, a găsit un dezastru. Interioarele devastate, dotările dispărute, inventarul mărunt, de asemenea. Din gospodăria anexă fusese luat și un alambic de țuică. Păgubitul s-a dus la comandantul unității de pază. În tavanul biroului acestuia era deja montată lustra lipsă din sufrageria vilei. În același birou a fost instalat și vitrina cu serviciile de pahare, tacâmuri și veselă, covorul și cam tot ce mai încăpea. Alambicul de țuică a fost identificat în gospodăria soacrei comandantului, din localitatea Ianca. Alte multe bunuri, dintr-un depozit de diverse produse, încărcate în camioane au luat destinații rămase necunoscute. Descărcarea de gestiune a fost posibilă numai urmare a aprobărilor ministrului Apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Nu aș fi dat acest exemplu, care nu este singular, dacă nu s-ar prezuma interesul public pentru preocupările unui comandant al pazei primei porți aeriene a României, în zile în care erau în joc destinele țării, pe care jurase să o apere, chiar cu prețul vieții… Jafuri și porniri prădalnice au avut de suferit cam toate incintele Securității ocupate în acele zile ca pentru totdeauna, dar și mulți ofițeri, ale căror domicilii au fost violate și supuse perchezițiilor finalizate cu „se confiscă”. Până și trusele de igienă personală…

Ambuscada diversionistă de la Aeroportul Internațional Otopeni fusese destinată provocării unui măcel asupra câtorva sute de elevi ai Școlii Militare de Ofițeri Activi nr. 1 a Ministerului de Interne

Efective ale Școlii Militare de Ofițeri Activi nr.1 a Ministerului de Interne, care întrunea toate armele și specialitățile, s-au aflat inițial în dispozitivul forțelor de ordine din zona limitrofă perimetrului securizat al Comitetului Central.

În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, când Piața Palatului Regal urma să fie ocupată de mulțimile care afluiau dinspre marile platforme industriale către zona centrală a Capitalei, generalul Iulian Vlad i-a ordonat șefului Statului Major al Școlii, colonelul Gheorghe Rabacel, să retragă toate efectivele în școală, în deplină ordine și cu măsurile de asigurare necesare, pentru a nu se face uz de armă.

Ordinul a fost executat întocmai, ofițerii comandanți ai subunităților au îmbarcat elevii și coloana a parcurs în ordine, fărăr evenimente, tot traseul celor circa 11 km, distanța până la intersecția șoselei București-Ploiești, cu Aleea Privighetorilor, unde se afla „Școala Băneasa”.

După abandonarea de către Nicolae Ceaușescu a „postului de luptă” – cum numise el sediul Comitetului Central – fratele său omonim, generalul Nicolae Ceaușescu (numit Andruță, pentru a nu se confunda cu Secretarul General), care era comandantul „Școlii Băneasa”, s-a retras la gospodăria agricolă a școlii din localitatea Petrăchioaia – Ilfov, comanda fiind exercitată de primul său adjunct și șef al statului major, colonelul Gheorghe Rabacel, un ofițer etalon al competenței și capacității de asumare a deciziei în situații critice extreme.

 

În fatidica zi de 23 decembrie 1989, când unitățile Ministerului de Interne și ale Departamentului Securității Statului „erau integrate comenzii unice a Ministerului Apărării Naționale”, colonelul Gheorghe Rabacel primește ordin din partea șefului Comandamentului Aviației Militare, generalul Rus, care își avea sediul vis-a-vis de școală, peste șoseaua București-Ploiești, să îmbarce de urgență o treime din efective și să le deplaseze pentru „apărarea Aeroportului Internațional Otopeni, care este atacat de teroriști”.

Colonelul Rabacel a dispus pregătirea și îmbarcarea efectivelor solicitate, dar nu a ordonat punerea în mișcare, până nu a întreprins un minim de măsuri privind obținerea de informații despre situația operativă în care se afla aeroportul. Ofițerul știa că, acolo unde urma să se deplaseze cu câteva sute de elevi, există dispozitive de securitate aeroportuară și antiteroristă, asigurate de un complex de forțe, cu misiuni precise prevăzute în „Planul de cooperare dintre Ministerul Apărarii Naționale, Ministerul de Interne, Ministerul Transporturilor(…)” și alte instituții cu responsabilități într-un aeroport internațional, care era și cel mai important punct de frontieră aerian al țării, unde operau și agenți de securitate ai zborurilor unor companii aviatice străine.

Din prima măsură de verificare – contractarea ofițerului Unității Speciale de Luptă Antiteroristă (U.S.L.A.), șef al dispozitivului antiterorist din aeroport, maiorul Tănase Vizitiu, fost subordonat al său în școală – colonelul Rabacel primește următoarele date operative: (1) Nimeni nu atacă Aeroportul Internațional Otopeni; (2) Dispozitivele de securitate aeroportuară și apărare antiteroristă nu se confruntă cu vreo situație specială; (3) Efectivele antiteroriste ale U.S.L.A. și-au depus și închis armele, pentru a nu avea loc provocări, aflându-se sub controlul dispozitivului Ministerului Apărării Naționale (care, potrivit planului de cooperare nu avea competențe decât în ceea ce privește paza perimetrului exterior, respingerea atacurilor din aer, de apărarea militară a obiectivului, nu ordinea și securitatea interioară a acestuia – n.n.).

Pe baza informării primite, a dispus deblocarea efectivelor de elevi, asumându-și riscul de a nu executa ordinul transmis de comandantul aviației militare.

Ce se putea întâmpla dacă șeful statului major acționa fără să caute să obțină minimum de informații asupra situației din zona de operații în care a fost trimis? Ceea ce s-a întâmplat spre seară, la lăsarea întunericului, când au intrat în ambuscadă efectivele Centrului de Instrucție Transmisiuni Câmpina al Comandamentului Trupelor de Securitate. Dar sub canonada ucigașă cădeau răpuși sute de tineri, căci asta însemna o treime din efectivele școlii care pregătea ofițeri de informații, judiciariști, criminaliști, de pompieri, ofițeri pentru trupele de securitate, pentru punctele de frontieră și tote celelalte specialități ale Ministerului de Interne.

O altă solicitare de intervenție pentru „apărarea împotriva atacurilor teroriste” a fost făcută de către generalul Mocanu, șeful Comandamentului Apărării Locale Antiaeriene, de asemenea situat în vecinătatea școlii. Dacă o asemenea amenințare era reală, ea viza și școala. Din nou, colonelul Rabacel a dovedit luciditate în aprecierea situației operative și  nu a scos efectivele din unitate.

În noaptea/nopțile care au urmat, asupra „Școlii Băneasa” s-a tras dinspre comandamentele și unitățile militare vecine peste un milion de cartușe. Din școală nu s-a ripostat nici măcar cu un foc accidental de armă. Gloanțele au fâșiat fiecare pom fructifer dintr-o splendidă livadă care, în primăvara ce a urmat, nu a mai dat nicio frunză, murind sub greutatea și otrava plumbilor care trebuiau să provoace și acolo un măcel. Asta să fi însemnat obstinatul apel „în cod” al generalului Militaru: „Opriți măcelul! În numele vieții, opriți măcelul!”, transmis cu o zi înainte, când lumea se relaxase și euforia umplea străzile, pentru ca, la numai câteva ore, să înceapă marea diversiune teroristă?!

Aurel I. Rogojan – 1989 Dintr- iarna in alta…Romania in resorturile secrete ale istoriei

 

 

http://desteptati-va.ro/index.php/2021/04/19/masacrul-de-la-otopeni-evidentele-spulbera-teoria-erorii-si-demonstreaza-crima-cu-premeditare/?fbclid=IwAR009qrUQuZ0yZ68S6U1CuvN8X3O9j31FY5G_HfICapQV2zTlNoJDfN9m8c

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Secretarul particular al Papei avertizeaza cu privire la islamizarea Occidentului

 

Secretarul particular al papei Benedict al XVI-lea, Georg Ganswein, lanseaza un avertisment in legatura cu ceea ce el numeste pericolul islamizarii lumii occidentale si considera drept ”profetic” discursul rostit de Suveranul Pontif la Ratisbonne (sudul Germaniei), care a declansat mania musulmanilor, relateaza Rompres.

 

”Nu trebuie sa fie minimalizate tentativele de islamizare a Occidentului (…) Si pericolul care decurge din acesta pentru identitatea Europei nu trebuie ignorat sub pretextul unei indatoriri privite cu intelegere in mod fals. Catolicismul vede bine acest lucru si il spune in mod clar”, afirma secretarul particular al Capului Bisericii Catolice intr-un interviu publicat vineri de ziarul Süddeutsche Zeitung.

 

Revenind asupra discursului papei in fata studentilor de la Ratisbonne care a declansat reactii furioase din partea majoritatii tarilor musulmane, parintele Ganswein (considerat mana dreapta a lui Benedict al XVI-lea si care lucreaza si traieste permanent alaturi de acesta), il caracterizeaza ”asa cum a fost rostit, drept profetic”, transmite Rompres.

 

In cursul vizitei pe care papa Benedict al XVI-lea a facut-o in septembrie 2006 in Germania, tara sa natala, el s-a referit la raportul dintre islam, violenta si ratiune, aceste referiri declansand reactii de ostilitate si manifestatii de foarte mare amploare in lumea intreaga ce au obligat Vaticanul sa lanseze o ofensiva diplomatica de amploare, comenteaza France Presse.

 

Potrivit lui Ganswein, protestele respective au fost generate de forma in care mass-media l-au citat pe papa, scotand cuvintele acestuia din context si prezentand-o ca o o opinie personala, cand de fapt era vorba de o fraza in care Benedict al XVI-lea se referea la spusele despre islam ale unui imparat bizantin care a trait in secolul al XIV-lea, Manuel al II-lea Paleologul, potrivit caruia profetul Mohamed nu a adus nou decat ”idei rele si inumane”, indemnand ca religia pe care o predica sa fie raspandita cu sabia.

 

 

https://romanialibera.ro/special/secretarul-particular-al-papei-avertizeaza-cu-privire-la-islamizarea-occidentului-102184/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Islamizarea Occidentului. Teama de integrare

 

 

Islamul, ca religie, îmbracă multe forme, de la moderat la radical extrem, însă în oricare din variante individul este subordonat binelui comun. Ca urmare, supunerea absolută la voia lui Allah este forţa motrice pentru activităţile politice ale adepţilor. Islamul fundamentează o filosofie amplă, susţinând că are răspunsuri pentru toate întrebările referitoare la aspectele vieţii, astfel că religia, cultura, politica şi statul sunt inseparabile.

 

În acest sens, observăm că toate ţările cu o populaţie predominant musulmană s-au confruntat în anii `80-`90 cu manifestări de susţinere a islamului politic, înmulţindu-se partidele politice care încercau introducerea sistemului legal islamic (sharia) ca fundament al statului. În unele cazuri, acest fapt a condus la stări tensionate. Regulile vechi au trebuit să facă loc unui regim religios (Iran, Sudan, Afganistan). Unele state s-au confruntat cu un lung război civil sau cu campanii teroriste, vechii conducători opunând rezistenţă la pierderea puterii (Algeria, Egipt). Alarmate de aceste evoluţii, majoritatea ţărilor cu o populaţie predominant islamică au adoptat, la nivel declarativ, o politică de persecuţie pentru a reduce la tăcere adepţii statului islamic religios.

 

Situaţia prezentată a determinat mulţi adepţi ai mişcării islamice să caute refugiu peste graniţe, atât pe cale legală cât şi ilegală, fie din cauza persecuţiilor, fie ca urmare a extinderii unor zone de conflict.

 

O parte din ei s-au alăturat luptătorilor islamici, în diverse puncte fierbinţi, iar alţii au cerut azil politic în ţările vestice, unde au fost înfiinţate organizaţii politico-religioase, caracterizate în mare parte prin sentimente puternice de apartenenţă la ţările de origine.

 

Totuşi, în lumea occidentală, islamismul are o dinamică specifică. Dezrădăcinarea culturală şi socială, respectiv situaţia social-economică deficitară a imigranţilor i-a determinat pe aceştia să îşi consolideze identitatea pe coordonate religioase, islamul oferind, după cum am afirmat, răspunsuri pentru toate aspectele vieţii sociale.

 

Unul dintre statele puternic vizate de imigraţia culturii islamice, începând cu anii `80 este Olanda, unde islamismul s-a înrădăcinat şi consolidat.

 

Moschee – Agora

Originile şi funcţionarea moscheii sunt conectate cu evoluţiile politice prin care islamul a trecut. De-a lungul secolelor, s-a putut observa că, în lipsa unei autorităţi religioase centrale, casele de rugăciune au fost utilizate de conducători pentru a-şi afirma influenţa, respectiv de grupurile de opoziţie pentru a-şi atrage sprijinul. Prin urmare, în lumea islamică, spre deosebire de cazul bisericilor sau sinagogilor, moscheea are rol de scenă politică şi funcţionează de asemenea ca şcoală, sală de judecată, sală de şedinţe, putând oferi chiar şi găzduire temporară.

 

Odată cu sosirea musulmanilor în ţările occidentale, minaretul a devenit un element familiar şi în oraşe, moscheea fiind privită ca un simbol al ţării de origine într-o ţară străină. Date fiind elementele sociale prezentate, precum şi statutul de azilant, comunităţile de acest tip sunt caracterizate de tradiţionalism, lipsa resurselor şi a conducătorilor adecvaţi.

 

 

 

Înconjurată uneori de o societate care nu o înţelege, moscheea este un refugiu de încredere, unde musulmanii merg ca să fie alături de fraţi de aceeaşi religie. Suplimentar faţă de moscheile din ţările de origine, cele din Europa occidentală îndeplinesc mai multe funcţii, în interiorul acestora desfăşurându-se şi activităţi comerciale. Moscheea occidentală poate avea funcţia de magazin, librărie sau frizerie.

 

Atitudinea organizaţiilor islamice din ţările occidentale este o sursă de îngrijorare pentru statele din care acestea provin, iar lipsa de încredere în vigilenţa occidentală cu privire la expresiile radicale ale islamului determină introducerea unor surse proprii pentru obţinerea de informaţii în comunităţile din interiorul moscheilor din Europa occidentală.

 

Totodată, guvernele statelor islamice promovează religia proprie prin intermediul moscheilor. Spre exemplu, din 1979, liderii religioşi din Iran au considerat că au misiunea sacră de a propovădui reuşitele revoluţiei lor peste hotare şi au pus bazele unei reţele extinse de atragere a adepţilor în toată lumea, proces de recrutare şi influenţare care se adresează şi fraţilor de aceeaşi religie din Europa occidentală.

 

În majoritatea ţărilor islamice, moscheile sunt conduse de o singură organizaţie, de cele mai multe ori controlată de guvern. Diferenţele culturale, toleranţa şi lipsa de control guvernamental în ceea ce priveşte opţiunile şi manifestările religioase au făcut ca, în Occident, acest tip de organizare să se autoadministreze şi să coaguleze un mare număr de imigranţi, nu întotdeauna cu cele mai oneste interese.

 

Organizaţiile religioase au popularizat ideea că prin integrare se doreşte de fapt asimilarea şi pierderea identităţii islamice. Ruptura dintre valorile şi standardele unei mari părţi a musulmanilor din Olanda şi opiniile actuale olandeze despre poziţia femeii în societate, sexualitate şi libertatea individuală este enormă. Aceste diferenţe culturale sunt obstacole importante în procesul integrării, şi, în acelaşi timp, creează oportunităţi pentru valorificarea situaţiei în vederea unui câştig politic.

 

Dorinţa de a creşte copiii în spiritul islamului şi de a-i „proteja” de tentaţiile societăţii occidentale, a condus la înfiinţarea unor şcoli islamice în care se acordă atenţie deosebită educaţiei religioase, standardelor şi valorilor specifice. Interesant este faptul că multe dintre acestea beneficiază de sprijin material din afara ţărilor unde au fost create. Nu putem să ne pronunţăm cu certitudine asupra scopurilor unor astfel de structuri de învăţământ, ci doar să constatăm că reprezintă enclave, de tip internat, în care contactul elevilor cu exteriorul este cât mai redus.

 

Organizaţiile islamice în Olanda

Valul de imigraţie, având zone diferite de provenienţă, a fost urmat de cristalizarea unor comunităţi cu caracteristici relativ diferite şi anume: organizaţii turceşti constituite de o comunitate importantă de musulmani din Olanda, orientaţi către separarea formală a bisericii de stat, implementată de fondatorul statului turc modern, Kemal Ataturk, organizaţii adepte radicalismului şiit – violent şi puternic anti-occidental şi organizaţii nord-africane – cu caracter tradiţionalist, loiale autorităţilor din statele de provenienţă, susţinătoare ale percepţiei riguroase a islamului şi reticente faţă de integrarea în societatea occidentală.

 

 

 

Situaţia actuală a religiei musulmane în occident este privită cu îngrijorare, din perspectiva constituirii unor structuri care s-au consolidat în timp, dar care au fost influenţate de mutaţii permanente, cum ar fi criza refugiaţilor, ca să o evocăm pe cea mai actuală.

 

Islamizarea Occidentului s-a realizat în trei etape, primele două fiind reprezentate de tentative de cucerire militară. Cea de-a treia însă, reprezentată de valul de imigraţie început în anii 1950, se pare că are succes, dacă avem în vedere prognozele demografice. Astfel, statisticile arată că în familiile creştine se nasc în medie 1,3 copii, în timp ce în cele musulmane se nasc 3-5 copii.

 

S-a constatat că în Franţa, în anumite localităţi, la şcolile elementare majoritatea elevilor este de origine musulmană. În acelaşi timp, Institutul Demografic din Viena apreciază că, la jumătatea acestui secol, majoritatea copiilor sub 15 ani vor fi musulmani.

 

Aceste date au condus la ipoteza, susţinută deja de unii cercetători, potrivit căreia pragul care ar fi permis comunităţi religioase echilibrate din punct de vedere al ritului a fost depăşit, iar Occidentul este pe cale de a deveni majoritar musulman.

 

Abstract

Political Islam offers a religiously founded universalism, in which the individual is subordinate to the common good, namely absolute submission to Allah`s will. Political Islam has many different faces, ranging from moderate to extremely radical and what they have in common is the fact that religion (Islam) is the driving force for political activities. All countries with predominantly Islamic population have been confronted with manifestations of political Islam in the past decades.

 

In recent years many followers of political Islamic movements have sought refuge abroad, either legally or illegally. Also in the Netherlands political Islam has become an important factor in the last few years. This paper describes what manifestations of political Islam can be found in the Netherlands at present and outlines the fields of influence of these movements.

https://intelligence.sri.ro/islamizarea-occidentului-teama-de-integrare/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

SOEREN KERN, american specialist în geopolitică, ne vorbește despre… «Emiratele Unite ale Europei de vest». Dezvăluiri bulversante!

 

 

Islamiștii intensifică crearea zonelor interzise ne-musulmanilor în orașele Europei. Cea mai mare parte a acestor zone interzise „funcţionează” ca niște micro-state guvernate de șaria. Autorităţile ţărilor gazdă au pierdut, se pare, controlul acestor cartiere unde, în majoritatea cazurilor, serviciile publice – adică Poliția, Pompierii și Serviciul de ambulanţă nu mai au acces. „Zonele interzise” sunt rezultatul deceniilor de politică multiculturală care i-a încurajat pe musulmani să creeze societăţi paralele și să trăiască într-o auto-segregare, mai degrabă decât să se integreze în ţările gazdă europene.

 

În Marea Britanie, de exemplu, gruparea musulmană „Musulmanii contra cruciadelor” a lansat o campanie pentru transformarea a 12 orașe engleze – incluzând și ceea ce ei numesc Londonistan – în state islamice independente. Aceste așa-zise emirate islamice funcţionează ca niște enclave autonome, supuse șaria și în afara legilor britanice. Acest „Proiect al Emiratelor Islamice” enumeră orașele Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, dar și Waltham Forest în nord-estul Londrei și Tower Hamlets în est, ca teritorii pe cale să fie supuse în întregime legii islamice șaria.

 

În cartierul londonez Tower Hamlets (numit și Republică Islamică Tower Hamlets), predicatorii musulmani, porecliți și „talibanii din Tower Hamlets”, amenință regulat cu moartea femeile care nu poartă vălul islamic. Străzile învecinate sunt împânzite cu afișe care te avertizează: „Intraţi într-o zonă controlată de șaria; aici se aplică legea islamică!”. Toate reclamele publicitare care sunt considerate ofensatoare pentru musulmani sunt vandalizate sistematic sau acoperite cu spray negru.

 

În Luton, în cartierul Bury Park, musulmanii sunt acuzați de a pune în practică o adevărată epurare etnică, hărţuindu-i pe ne-musulmani până când aceștia cedează și se mută în altă parte. În West Midlands, doi predicatori creștini au fost acuzați de incitare la ură pentru că distribuiau evanghelii într-o zonă predominant musulmană din Birmingham. În Leytonstone, la est de Londra, extremistul musulman Abu Izzadin i-a urlat în față fostului ministru M. John Reed: „Cum ai îndrăznit să vii într-o zonă musulmană?”.

 

În Franța, sectoare mari din cartierele musulmane sunt considerate ca „Zone Interzise” de Poliția Franceză. Recent au fost delimitate 751 de „Zones urbaines sensibles”, sau Z.U.S., cum mai sunt numite printr-un eufemism. O listă completă a acestor Z.U.S. se găsește pe un site oficial al guvernului francez, cu hărţi din satelit și o demarcare precisă a străzilor. Se estimează că cinci milioane de musulmani trăiesc în aceste „zone urbane sensibile”, zone în care statul francez nu-și mai exercită controlul!

 

Imigranţii musulmani au preluat controlul unor părţi din Franţa. La Paris şi în alte oraşe franceze cu o numeroasă populaţie musulmană, ca Lyon, Marseille şi Toulouse, mii şi mii de musulmani închid străzile (oprind astfel activităţile comerciale şi traficul pietonal şi auto) pentru a-şi ţine rugăciunea de vineri. Anumite moschei îşi folosesc staţiile de amplificare pentru a-şi difuza predicile şi rugăciunile. Acest spectacol săptămânal, numit şi „ocupaţia fără tancuri şi soldaţi”, provoacă derută şi mânie în rândul populaţiei. În ciuda a numeroase plângeri, autorităţile locale refuză să intervină deoarece se tem să nu provoace revolte ale musulmanilor.

 

Bruxelles, capitala Belgiei, este deja în proporţie de 20% musulmană. Multe cartiere locuite de musulmani au devenit zone interzise poliţiştilor, aceştia fiind frecvent atacaţi atunci când pătrund în ele. În districtul Kuregem din Bruxelles, care seamănă adesea cu o zonă de război urban, poliţia patrulează cartierul în doua tanchete blindate: una pentru transportul echipei de poliţişti şi cea de-a doua, pentru escorta celei dintâi. În cartierul bruxelez Molenbek poliţiştii au primit ordin să nu bea cafea sau să mănânce sandvişuri în public, în timpul Ramadanului. 

 

În Germania, Bernhardt Witthaut, comisar de poliţie, a declarat la 1 august ziarului Der Westen că imigranţii musulmani sunt în curs să impună zone interzise în numeroase oraşe germane, cu o viteză alarmantă. Ziaristul l-a întrebat pe B. Witthaut:

„Există zone urbane, de exemplu în Ruhr, unde cartiere întregi sunt zone interzise, iar Poliţia nu mai poate asigura securitatea?” Domnul Witthaut a răspuns: „Toţi comisarii de poliţie şi ministrul de interne vor nega această realitate, dar este evident că noi ştim foarte bine unde ne putem deplasa cu o simplă maşină de poliţie şi unde este nevoie de un transportor blindat de trupe. Colegii noştri nu se mai pot deplasa în echipe de doi, fără a deveni, ei înşişi, victimele unei crime. Şi ceea ce este mai grav: în aceste zone, autorii crimelor nu sunt nici măcar inculpaţi! Sunt lăsaţi «de capul lor». Ar trebui să se petreacă cu adevărat un caz foarte grav pentru ca noi, poliţiştii, să fim auziţi. Puterea Statului este total absentă de pe această scenă!”

 

În Italia, musulmanii au preluat controlul Pieţei Veneţia din Roma pentru rugăciunile de stradă. La Bolognia, musulmanii au ameninţat în repetate rânduri că aruncă în aer Catedrala San Pietronio, care conţine o frescă veche de şase secole, inspirată după Infernul lui Dante, ce înfăţişează un Mahomed torturat de diavolii Infernului.

 

În Olanda, un tribunal olandez a cerut guvernului să publice o listă „incorectă politic”, a celor 40 de zone interzise din ţară; cele mai problematice cartiere musulmane sunt la Amsterdam, Rotterdam şi Utrecht. Cartierul Kolonkit din Amsterdam este problema numărul unu a ţării. În sfârşit, trei districte periculoase sunt: Pendrecht, Het Oude şi Bloemhof, în Rotterdam. Cartierul Ondiep din Utrecht ocupă poziţia a cincea, urmat de Rivierenwijk (Denventer), Spangen (Rotterdam), Oude Westen (Rotterdam), Heechterp-Schieringen (Leeuwarden) şi Noord-Oost (Maastricht).

 

În Suedia, care are cea mai generoasă lege a imigrării din Europa, largi teritorii în sudul oraşului Malmo, care are mai mult de 25% musulmani, sunt zone interzise ne-musulmanilor. Pompierii şi ambulanţele refuză să intre în cartiere musulmane ca Roesengard, fără o escortă puternică a poliţiei. Şomajul în rândul bărbaţilor în Roesengard depăşeşte 80%. Când pompierii au încercat să stingă un incendiu declanşat în moscheea principală din Malmo, s-a aruncat cu pietre asupra lor.

 

În oraşul suedez Goteborg, tinerii musulmani au atacat cu cocktail-uri Molotov maşinile Poliţiei. În cartierul Angered, peste 15 maşini ale Poliţiei au fost distruse, tinerii musulmani folosind lasere pentru a-i orbi pe poliţişti. În cartierul Backa din Goteborg, tinerii au atacat cu pietre maşinile poliţiei, poliţia având dificultăţi în a stopa atacurile declanşate contra ambulanţelor şi pompierilor în diferite cartiere ale oraşului. Potrivit imamului Adly Abu Hajar din Malmo: „Suedia este cel mai bun stat islamic din lume.”

 

 

Citiţi şi:

 

LONDONISTAN. Un raport real dar șocant: 500 de Biserici au fost închise în capitala Marii Britanii. În locul lor au apărut 423 de moschei

 

Islamizarea Europei în cifre

 

Fără tancuri şi soldaţi, Europa se află deja sub ocupaţie musulmană. Pare incredibil, dar este adevărat!

 

 

yogaesoteric

 

https://yogaesoteric.net/soeren-kern-american-specialist-in-geopolitica-ne-vorbeste-despre-emiratele-unite-ale-europei-de-vest-dezvaluiri-bulversante/

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

«Noua ordine mondială» este, de fapt, comunism la scară globală – chiar dacă poartă o mască de umanoid

 

 

Un amănunt care scapă analiştilor zilelor noastre este că mişcarea comunistă a fost de la începuturile sale globalistă şi sprijinită de Marea Finanţă. Aşa-zisa cădere a comunismului, care, însă, nu a fost urmată de un proces al acestuia sau de epurări ale structurilor comuniste din fostele state comuniste, a adormit opinia publică. Dar ani mai târziu, agenda globalistă a celor din spatele comuniştilor este la fel de prezentă, iar procesul de inginerie socială la scară mondială pare să meargă mai departe.

 

 

 

Chiar de la apariţia sa, Marx spunea răspicat că „emanciparea clasei muncitoare” ar trebui să cuprindă „toate ţările”.

 

După o jumătate de secol de reeducare socialistă a naţiunilor occidentale şi după trecerea statelor naţionale – încă suverane – sub controlul unor structuri de guvernare regională şi/sau globală precum Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite, efectele sunt vizibile.

 

„După victoria clasei muncitoare … nu vor mai exista în nicio ţară cauze de natură socială, naţională sau de o altă natură pentru izbucnirea războaielor. Dar aceasta va fi posibil doar atunci când întreaga lume va fi adusă sub controlul total al sistemului socialist-comunist. Întreaga omenire se va uni într-o comunitate adevărată de naţiuni egale”, spunea Nikita Hruşciov, şeful Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964.

 

Internaţionismul a fost întotdeauna unul dintre fundamentele marxismului, deoarece, potrivit pionierilor acestei ideologii, caracteristicile naţionale sau etnice nu determină apartenenţa unui individ la un grup social mai mare. Dimpotrivă, ceea ce contează este cărei clase sociale îi aparţine un individ, căci, indiferent de identitatea lor naţională sau etnică, clasele inferioare ale societăţii vor fi întotdeauna exploatate şi oprimate de clasele superioare.

 

Pe baza acestor afirmaţii, în Manifestul Comunist, Karl Marx a chemat „proletarii din toate ţările” să se unească şi să răstoarne ordinea socială existentă printr-o revoluţie violentă.

 

Prima asociaţie, pretinzând că a apărat interesele proletariatului internaţional, s-a întemeiat în 1864 sub forma Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor, în a cărei declaraţie fondatoare Marx a scris că „emanciparea clasei muncitoare nu este nici locală, nici naţională, ci o sarcină socială care cuprinde toate ţările”.

În concepţia lui Marx, această primă Internaţională ar fi reprezentat organul central de conducere al partidelor muncitoreşti ce urmau să fie formate în statele naţionale, dar acest plan a eşuat din cauza disputelor interne ce au dus, în cele din urmă, la destrămarea primei Internaţionale.

 

La Congresul Socialist Internaţional din 1889, la iniţiativa lui Friedrich Engels, s-a înfiinţat cea de-a doua Internaţională, care a existat până la Primului Război Mondial şi a contribuit la izbucnirea Revoluţiei din Octombrie.

 

Politica de destindere a lui Lenin: o înşelăciune la scară mondială

 

După ce Revoluţia din Octombrie a creat pentru prima oară un stat în Rusia Sovietică, Lenin a înfiinţat în anul 1919 cea de-a treia Internaţională (Komintern), al cărei scop era clonarea revoluţiei bolşevice în alte state aflate în afara sferei de influenţă sovietice şi în cele din urmă extinderea Revoluţiei din Octombrie la un „Octombrie Mondial”.

 

Dar înfrângerea Uniunii Sovietice în războiul cu Polonia din anul 1921 şi în special eşecul lui „Octombrie german” din anul 1923 au reprezentat un recul puternic pentru ambiţiile marxiste.

 

Contrar aşteptărilor comuniştilor şi promisiunilor personale ale lui Lenin, Primul Război Mondial nu a escaladat într-o revoluţie mondială, iar „epoca de aur a comunismului mondial” întârzia. Mai rău, economia planificată sovietică a aşa-numitului „comunism de război”, care se caracteriza prin exproprieri, colectivizare şi teroare, se afla, la începutul anilor 1920, aproape de colaps.

 

În 1921, forţat de împrejurări, Lenin a introdus Noua Politică Economică (NEP), care prevedea o liberalizare amplă şi reintroducerea elementelor de piaţă în economia centralizată sovietică – măsură care, pe de o parte, a evitat prăbuşirea totală a sistemului sovietic, şi pe de alta a dat impresia că Rusia se abate de la ideologia comunistă.

 

În ceea ce priveşte relaţiile externe, prin conceptul lui Lenin de „coexistenţă paşnică” cu statele vestice, s-a reuşit depăşirea, în mijlocul anilor 1920, izolării politice a URSS. Dar aceasta nu a schimbat nimic din obiectivul celei de a treia Internaţionale, coordonate de Moscova, care lucra la prăbuşirea statelor naţionale individuale. Lenin anunţase în 1923 că mai întâi va fi cucerită Europa de Est, apoi ţările Asiei şi în cele din urmă chiar Statele Unite vor fi încercuite – SUA fiind considerată ultimul bastion al capitalismului. Conform planurilor comuniste, SUA nici nu ar fi trebuit atacate, ele ar fi căzut în mâinile bolşevicilor ca un fruct copt.

 

 

 

Până atunci, conceptul de coexistenţă paşnică plus Noua Politică Economică ar fi trebuit să ofere Uniunii Sovietice un răgaz pentru a ridica nivelul de dezvoltare economică al Estului la nivelul ţărilor industrializate occidentale. Numai atunci când acest obiectiv ar fi fost atins, potrivit planului lui Lenin, ar fi trebuit să înceapă „a doua fază a socialismului” şi, odată cu ea „reactivarea potenţialului revoluţionar din lumea occidentală”. Asta însemna că doar atunci ar fi trebuit să aibă loc reîntoarcerea la lupta de clasă deschisă şi, odată cu aceasta, băile de sânge care au fost caracteristice Revoluţiei din Octombrie.

 

Troţki împotriva lui Stalin

 

După moartea lui Lenin, în conducerea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice s-a ajuns la o dispută asupra direcţiei acestuia, care a escaladat într-o luptă de putere între noul Secretar General Josef Stalin şi Ministrul Războiului Leo Troţki. Deşi Troţki şi Stalin aveau viziuni similare asupra scopului strategiei comuniste – crearea guvernului global – modul în care acest obiectiv se voia implementat a devenit mărul discordiei.

 

În timp ce Stalin plănuia construirea socialismului „ţară cu ţară”, Troţki pleda pentru conceptul „revoluţiei permanente la scară mondială”. Asta însemnând că Stalin dorea instaurarea ordinii sociale comuniste în Uniunea Sovietică pentru a extinde apoi revoluţia la alte state. Troţki a insistat asupra conceptului său de „revoluţie permanentă” prin care, tranziţia de la capitalism la comunism prin socialism nu putea funcţiona decât la scară mondială. Cu alte cuvinte, subminarea intenţionată a ordinii sociale tradiţionale, bazate pe economia de piaţă, ar fi trebuit să creeze o situaţie revoluţionară în toate ţările lumii, înainte ca o revoluţie ulterioară să cuprindă întreaga lume şi să supună toate naţiunile dictatului unui consiliu de guvernare global.

După cum se ştie, Stalin a rămas la putere, iar Troţki a fost exilat, iar apoi asasinat. Astfel că planul stalinist a prevalat.

 

Astfel că de atunci, comunismul există în paralel cu capitalismul. Aceasta conduce la o concurenţă inevitabilă între cele două sisteme sociale, în care – aşa cum o demonstrează practica – comunismul rămâne permanent în urmă.

 

Stalin deturnează agenda globalistă

 

După ce Stalin s-a impus în faţa lui Troţki în a doua jumătate a anilor 1920, a început perioada stalinistă.

În încercarea de a consolida ordinea socială comunistă mai întâi în Uniunea Sovietică, Stalin a anulat Noua Politică Economică şi conceptul de coexistenţă paşnică cu vecinii. S-a întors la metodele brutale ale comunismului, care au avut consecinţe devastatoare pentru economia sovietică – dar pe care Stalin a încercat să le contracareze cu deportarea în masă şi lagăre de muncă forţată – cu alte cuvinte, folosind mai multe crime.

 

În loc să inspire clasa muncitoare la o revoluţie mondială globală, crimele comunismului şi ameninţarea regimului stalinist au condus la o reacţie anticomunistă care a fost exprimată în Europa sub forma fascismului, socialismului naţional şi a franciscanismului – şi, ulterior, în Statele Unite a McCarthyism-ului.

 

Ca efect al politicii staliniste, lagărul comunist la începuturile anilor 1950 semăna cu cel al anilor 1920. Economia planificată sovietică nu putea concura cu cea a statelor occidentale, iar la începutul Războiului Rece comunismul era discreditat ideologic şi izolat politic – bineînţeles, cu excepţia intelectualilor occidentali de stânga.

 

Strategia pe termen lung, relansată

 

După moartea lui Stalin în anul 1953, lupta pentru putere de la vârful regimului sovietic a reizbucnit şi l-a avut câştigător pe Nikita Hruşciov. Cu intenţia de a reînvia revoluţia mondială, Hruşciov nu numai că a readus la viaţă conceptele leniniste ale Noii Politici Economice şi de coexistenţă paşnică, ci a integrat şi conceptul lui Troțki de „revoluţie permanentă” într-o nouă strategie sovietică pe termen lung, care, începând cu cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1956, tindea spre unificarea lumii sub un consiliu socialist global.

 

Hruşciov a început schimbarea strategiei prin declararea lui Stalin drept ţap ispăşitor pentru crimele regimului comunist şi a iniţiat un proces pe termen lung de destalinizare, al cărui scop a fost ulterior comentat de Andrei Saharov:

„Suntem convinşi că opinia publică mondială comunistă dezaprobă toate încercările de restaurare a stalinismului în ţara noastră. Ar fi o lovitură îngrozitoare împotriva puterii de atragere a ideilor comuniste în întreaga lume.”

 

La vizita din 1959 în Statele Unite, Hruşciov a dezvăluit în mod surprinzător şi deschis modul în care funcţiona în practică conceptul împrumutat de la Troțki de „revoluţie permanentă la scară mondială” în noua strategie sovietică pe termen lung. Hruşciov i-a spus Ministrului Agriculturii, Ezra Taft Benson, că nepoţii săi vor trăi în comunism. Atunci când Benson l-a contrazis, Hruşciov i-a spus:

„Voi americanii sunteţi atât de naivi!…. Nu! Nu veţi accepta comunismul uşor, dar vă vom hrăni cu socialism, constant şi în doze mici, până vă veţi trezi în cele din urmă – şi veţi constata că trăiţi deja în comunism.”

 

 

 

Nikita Sergheevici Hrușciov

 

Andrei Saharov, aşa numitul „tată al bombei cu hidrogen a Uniunii Sovietice”, care în anul 1968 cerea terminarea Războiului Rece şi integrarea internaţională a Estului şi a Occidentului într-o ordine socialistă globală, a devenit şi mai explicit vorbind despre conceptul de „atitudine psihologică” a popoarelor occidentale.

 

El credea că popoarele occidentale ar trebui să fie „setate psihologic”, încât să sprijine de bună voie redistribuirea internaţională a venitului lor şi construirea unui guvern mondial. Această „modificare a psihicului poporului” necesară pentru „creştere paşnică” în cadrul socialismului global ar trebui să fie făcută „pe o bază general democratică”, controlată de opinia publică, prin toate mijloacele democratice, precum alegerile, publicaţiile etc. şi să joace un rol esenţial în ceea ce se presupune că este cauzat de efectul de seră al dioxidului de carbon industrial, care necesită înfiinţarea unei economii globale socialiste. Dacă, în ciuda acestei reeducări sistematice, popoarele occidentale refuză să-şi abandoneze „ideologia laşă şi egoist mic-burgheză” cu care au fost îndoctrinate de „militarism, naţionalism, fascism şi revanşism”, atunci distrugerea civilizaţiei umane ar fi ameninţată de războiul nuclear.

 

Infiltrarea Occidentului

 

O jumătate de secol mai târziu, reeducarea socialistă a popoarelor occidentale şi transferul treptat al fostelor naţiuni suverane sub controlul guvernării regionale şi globale, precum Uniunea Europeană şi Organizaţia Naţiunilor Unite, sunt evidente.

 

Mai puţin evident este că această evoluţie a fost efectiv realizată de Moscova încă din anii 1950. La un sfert de secol după presupusa prăbuşire a Uniunii Sovietice, ameninţarea comunistă din conştiinţa publică a dispărut aproape complet. Ca urmare, unui observator neavizat îi rămân ascunse acţiunile subtile dar concertate ale Moscovei, care împing lent statele occidentale către socialismul global.

 

La prima vedere protagoniştii acestei evoluţii par să aparţină altor coloraturi politice. Acest aspect se explică prin faptul că „revoluţia permanentă” a lui Troţki conţine conceptul de „entrism”, care prevede infiltrarea partidelor şi organizaţiilor deja existente cu agenţi sovietici de influenţă sau înfiinţarea de organizaţii care să apară pe nebănuite pentru a pune în aplicare – sub ecranul lor artificial – agenda comunistă sub un steag fals.

 

Abia atunci când cineva cunoaşte obiectivele strategiei sovietice pe termen lung şi este familiarizat cu conceptul Troţkian de „entrism”, poate înţelege, de exemplu, de ce „neoconismul” american (cu trecut troţkian) a târât occidentul într-un război lipsit de sens şi fără ieşire cu Islamul. De ce aparente „extreme drepte” (cu trecut comunist!) cer desfiinţarea NATO, de ce pretinşii „sprijinitori ai mediului” (cu trecut comunist!) depun eforturi în introducerea unei economii planificate sau chiar şefi de guverne pretinşi conservatori (cu trecut comunist!) deschid graniţele statului naţional şi promovează emigrarea masivă de străini care nu sunt integrabili în ordinea socială tradiţională.

 

Există nenumărate exemple care arată cum, sub acoperirea diferitelor partide şi organizaţii, este pusă în aplicare agenda strategiei sovietice pe termen lung.

 

Efectele „permanentei revoluţii” a lui Troțki sunt evidente. Cel mai vizibile sunt efectele în integrarea europeană şi în aşa numitul proces Rio, care foloseşte ca paravan „protecţia internaţională a climei” pentru a transforma ONU într-un veritabil guvern mondial şi pentru a stabili o ordine internaţională socialistă.

 

În decursul acestei „revoluţii permanente”, organele de guvernare ale statelor naţionale sunt aduse mai întâi la stadiul de simple agenţii de sprijin pentru guvernul regional şi/sau mondial. Acest lucru continuă până când fostele state naţionale – iniţial echilibrate din punct de vedere etnic şi cultural – sunt aduse în stare de haos, descompuse, ruinate economic şi financiar şi făcute incapabile de a se apăra – în momentul în care tensiunile sociale apărute ca urmare al acestui proces ajung să dea naştere unei „situaţii revoluţionare” care – evident – va facilita prăbuşirea ordinii sociale tradiţionale la scară mondială prin evenimente de genul războaielor civile.

Iar aceasta nu face altceva decât să pregătească instalarea definitivă a unui guvern mondial. Care are mari şanse să fie socialist.

 

 

Citiți și:

 

Ecologie, control populațional și Noua Ordine Mondială

 

Noua Ordine Mondială: Agenda întunecată satanică, insidioasă din spatele globalismului și a ideologiei graniţelor deschise

 

Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial (I)

 

 

 

 

 

yogaesoteric

 

https://yogaesoteric.net/noua-ordine-mondiala-este-de-fapt-comunism-la-scara-globala-chiar-daca-poarta-o-masca-de-umanoid/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Studiu devastator pentru SUA. Tinerii americani iubesc comunismul. „Marxismul nu atacă libertatea omului”

 

 

Evz.ro: Un grup de studenți din cadrul Universității Columbia din Statele Unite ale Americii a înființat un club comunist. Sondajele cele mai recente ale organizațiilor americane arată cele mai halucinante rezultate! 74% dintre tinerii americani susțin că marxismul nu atacă libertatea omului, iar 49% dintre aceștia susțin doctrina socialistă.

 

Un grup de studenți din cadrul Universității Columbia din Statele Unite ale Americii a deschis chiar un club în cadrul căruia dezbat ideile politice de stânga. Studenții nu se rezumă, însă, doar la a dezbate astfel de concepte, ci le și promovează.

 

Qries

“Doriți să participați la dezbaterile conceptelor de stânga, să vă implicați în acțiuni de întrajutorare și să înțelegeți mai bine teoriile politice de stânga? Alăturați-vă nouă și fiți o parte a mișcării”, se arată într-o postare a paginii clubului “Columbia Communists”, de pe Instagram.

 

Înființarea Clubului Comunist Columbia nu este deloc surprinzătoare, potrivit unor voci. “Acțiunea aceasta dezvăluie publicului ceva ce noi știm deja, anume că universitatea promovează o ideologie marxistă eșuată. Este cel puțin paradoxal faptul că studenții unei universități de prestigiu, unde sunt acceptați 3% dintre candidați, promovează teoriile comuniste”, susțin republicanii.

 

Un sondaj realizat în luna septembrie a anului trecut, de către Fundația Memorială a Victimelor Comunismului, o organizație anticomunistă din Statele Unite ale Americii, dezvăluie o creștere surprinzătoare a numărului de tineri americani care susțin doctrina socialistă, potrivit agenției internaționale de știri wsws.org.

 

La nivelul generației Z, adică a tinerilor născuți între anii 1990-2010, numărul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, care susțin socialismul a crescut, pe parcursul unui singur an, de la un procent de 40%, în anul 2019, la 49% în 2020.

 

Raportându-ne la toate categoriile de vârstă însă, doctrina socialistă este susținută de 40% dintre americani, față de procentul înregistrat în 2019, de 36%. Numărul americanilor care au o viziune politică de tip capitalist a scăzut cu trei procente, de la 58% (2019) la 55% (2020).

 

Potrivit sondajului realizat de organizația americană sus-amintită, 60% dintre persoanele din Generația Y, născute între 1980-1990/1995, consideră necesară o schimbare radicală a sistemului economic, departe însă de capitalism, sub care mijloacele de producție sunt proprietate privată. Ei susțin, mai degrabă, socialismul, în cadrul căruia mijloacele de producție sunt proprietate publică.

 

Datele sondajului sunt grăitoare nu numai în ceea ce privește promovarea unei viziuni socialiste; ele arată, concret, o creștere a interesului față de viziunile marxiste întrucât aceste idei formează o bază teoretică pentru conturarea unui anumit tip de organizare a societăţii, anume socialismul. 30% dintre tinerii Generației Z consideră că marxismul promovează idei care avantajează societatea. 27% dintre persoanele Generației Y sunt de acord cu această idee.

 

Mai mult decât atât, 74% dintre tinerii Generației Z și 70% dintre persoanele Generației Y se opun ideii că marxismul ar „suprima libertatea cetățenilor”. Conform raportului organizației americane, peste 26% dintre americani susțin „eliminarea treptată a capitalismului în favoarea unui sistem socialist”, idee cu care rezonează 35% dintre persoanele Generației Y și 31% dintre tinerii Generației Z.  (Citește mai mult: Evz.ro)

 

https://daniel-roxin.ro/studiu-devastator-pentru-sua-tinerii-americani-iubesc-comunismul-marxismul-nu-ataca-libertatea-omului/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Ca si celelalte  bogatii ale tuturora- furate  de ciocoii noi…Cum a ajuns Hotelul Tineretului comunist de la BTT în proprietatea senatorului Felix Stroe, șeful PSD Constanța

 

”Tineretul devalizat. Moștenirea UTC”, partea a II-a. Biroul de Turism pentru Tineret avea în administrare hoteluri, baze sportive, restaurante și cluburi. 

 

autor

PAULA HERLO

După Revoluție, multe au ajuns la privați prin contracte de asociere în participațiune, iar o lege le dădea dreptul să le cumpere în anumite condiții.

 

Un hotel impresionant de la mare a ajuns la senatorul Felix Stroe, în urma unei tranzacții dubioase.

 

De altfel, 67 de contracte au fost anulate de instanță, iar șeful BTT de la acea vreme a fost trimis la închisoare pentru șase ani.

 

Comori neexploatate de stat

O altă comoară neexploatată de stat este cea lăsată de Biroul de Turism pentru Tineret, înființat în 1968, prin intermediul căruia tinerii comuniști își făceau vacanțele. În 1990, Guvernul Român transforma instituția în Compania Autonomă pentru Tineret, iar un an mai târziu devine societate comercială.

 

CITEȘTE ȘI

pod

În ce situație sunt acum podurile care nu au mai fost întreținute din comunism, aflăm duminică la „România, te iubesc”

 

Noi tensiuni în relația România – Rusia. Decizia luată de Lavrov, ordinul a fost publicat

În 92 își schimbă din nou denumirea în Biroul de Tranzacții și Turism, iar în acționariat intră soția premierului de atunci, Teodor Stolojan, și omul de afaceri Viorel Păunescu.

 

Un an mai târziu, compania începe să vândă active, însă cele mai mari scurgeri de active înspre privați au avut loc în 2000, când s-au încheiat tranzacții considerate de procurori ilegale.

 

Azi e societate pe acțiuni în subordinea Ministerului Familiei, care l-a preluat de la Tineret și Sport anul trecut.

 

Martie, 2023. Un poștaș strecoară pe sub ușa Hotelului Tineretului încă un plic ce se amestecă cu celelalte, care așteaptă să fie ridicate de proprietar. Nimeni altul decât Felix Stroe, senator al României, președintele PSD Constanța. În urmă cu 23 de ani a devenit proprietarul acestui hotel, construit în perioada comunistă din cotizațiile membrilor Uniunii Tineretului Comunist.

 

Cine este Felix Stroe

Ca să intrăm în poveste e nevoie să cunoaștem personajul principal: Felix Stroe. În comunism a fost ofițer în Marina Militară, iar Revoluția l-a prins pregătit să devină antreprenor.

 

La sfârșitul anilor 90, alături de un prieten, cumpăra de la SIF Transilvania Șantierul Naval Midia. Tot atunci, alături de câțiva asociați, se hotărăște să achiziționeze Hotelul Tineretului, aflat în administrarea BTT, care încheia acorduri de asociere în participațiune cu privați, care ar fi trebuit să aibă experiență în turism. Firma lui Stroe avea vechime de cinci zile.

 

Felix Stroe: „Des vorbiți de lucruri care s-au întâmplat acum 25 de ani”.

 

Hotelul, o clădire impresionantă aflată în centrul vechi al orașului, aproape de mare, are 68 de camere cu 148 de locuri.

 

Stroe se obligă prin contract să investească peste cinci miliarde de lei vechi în primii doi ani de funcționare. Firma lui cheltuiește doar un miliard și jumătate. Deși nu și-a achitat obligațiile din contract, cere BTT să-i vândă hotelul în baza legii, care dădea drept de preemțiune la cumpărare celor care administrau bunurile. Se întâmpla în anul 2000, când Stroe ajunge viceprimar în primul mandat al lui Radu Mazăre. La conducerea BTT era fostul director la FPS, Liviu Vâclea.

 

Felix Stroe, senator al României: „La momentul respectiv nu a fost vorba doar de hotelul BTT din Constanța, ci de zeci de active care, succesiv, au fost vândute prin proceduri de vânzare”.

 

Carmen Drăghici conduce Fundația Județeană pentru Tineret Constanța și, de ani de zile, încearcă să demonstreze în instanță că tranzacția a fost ilegală. Mai mult, încearcă să demonstreze că proprietarul de drept al acestor active a fost UTC, iar Fundațiile ar trebui puse în drepturi.

 

Carmen Drăghici: „Deși era nevoie de vechime, se duc și depun aceste documente. Condițiile erau să ai vechime, să ai experiență, să fi avut activitate în turism. Se face contractul de asociere în participațiune și se ia acest hotel. Cu metoda de manipulare, eu, un politician, mă asociez cu cineva dintr-o regie a statului și extragem pe persoană fizică acest patrimoniu”.

 

Felix Stroe s-a asociat în firma Dacia Tour cu Adrian Vonică, fost director la BTT Costinești, iar după un an de activitate, cer să devină proprietari.

 

Carmen Drăghici: „După ce se închide contractul, avea obligația în contract să facă niște investiții. Fac cerere să cumpere BTT, nu răspunde și noi nu-ți răspundem, tu ne dai în judecată, nu se prezintă BTT nici la tribunal, nici nu atacă cu apel, se emite hotărâre care obligă BTT să facă contractul de vânzare cumpărare”.

 

I-am solicitat un punct de vedere și lui Adrian Vonică, dar nu a dorit să comenteze.

 

Cu decizia instanței, reprezentanții Dacia Tour s-au dus la o notăriță care, la vremea aceea, era soția lui Vonică, asociatul lui Stroe. De altfel, la ea s-au perfectat mai multe tranzacții prin care active BTT au ajuns la privați. Am vrut să aflăm cum de și-a luat asociat un director BTT și dacă, întâmplător, tranzacția a fost parafată de soția acestuia. Stroe a plătit pentru hotel 538 de mii de euro în rate, timp de cinci ani.

 

Stroe a intrat astfel în posesia sediului agenției de turism BTT, a restaurantului și a hotelului cu toate dotările existente. Ulterior, Vâclea i-a vândut și terenul de sub hotel, tranzacție care, de asemenea, face obiectul unui proces. Într-un clip de promovare al hotelului realizat de Dacia Tour, se vede că în hotel nu se făcuseră investiții, iar camerele arătau ca pe vremea comuniștilor. Și fotografiile celor care se cazaseră acolo în trecut, dovedeau acest lucru.

 

Hotelul Tineretului, aflat în administrarea societatatii înființată de Felix Stroe, face azi obiectul unui proces în instanță. Fundația Județeană pentru Tineret cere restrituirea clădirii, pentru că la momentul vânzării n-a existat un titlu de proprietate. În acest moment, clădirea e nefuncțională pentru că, în 2018, hotelul a fost închis de protecția consumatorului.

 

Felix Stroe: „Nu am cumpărat printr-un proces. Am cumpărat. A existat un proces, care a fost pierdut în toate edițiile sale, ca să spun așa. De asemnea, toate fundațiile care administrează patrimoniul au pierdut. Eu știu că au pierdut”.

 

Când l-am întrebat de ce ține hotelul închis și ce are de gând cu el, Stroe își amintește că pe rol există un proces.

 

Felix Stroe: „Probabil că, fiind foarte bine documentată, știți că un activ care e obiectul unei acțiuni în instanță, nu poți să aduci modificări până când nu rămâne definitivă și irevocabilă decizia instanței”.

 

Clădiri emblematice ieftinite din pix, scoase la vânzare la prețuri de nimic

E momentul să-l introducem în discuție pe cel care a condus BTT între anii 1999 – 2000, când au avut loc o serie de vânzări considerate de anchetatori ilegale, Liviu Vâclea. În numai doi ani, 70 de clădiri au ieșit din administrarea BTT. În 1994, BTT Central a creat o subsidiară numită Perla Costineștiului, iar un raport al Curții de Conturi arăta că atunci au fost transferate 22 de clădiri, care au fost ieftinite din pix la prețuri de zece ori mai mici decât cele reale, iar cu aceste valori au fost scoase la vânzare șase ani mai târziu.

 

Cel care a condus biroul la începutul anilor 2000 a înstrăinat o parte din patrimoniu ilegal, spun procurorii. 67 de tranzacții au fost considerate dubioase, iar jumătate sunt parte a unor procese în instanță, prin care BTT încearcă acum să recupereze o parte din patrimoniul pierdut. Vâclea a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare. Vâclea a ispășit pedeapsa și azi e pensionar. Fostul ministru al Turismului Dan Matei Agathon susține că, sub mandatul lui, s-a produs un prejudiciu de cinci miliarde de lei, iar procentul de acțiuni al BTT a scăzut de la 51 la 8%. Instanța a anulat și 22 de contracte de vânzare-cumpărare semnate de el. Printre ele, și cel cu Dacia Tour.

 

În 2014, BTT a cerut revizuirea sentinței prin care societatea a fost obligată să vândă către Dacia Tour, avocații referindu-se la anularea înscrisurilor, care au stat la baza sentinței prin care BTT a fost obligată de judecători să vândă hotelul lui Stroe, pentru că erau false. Un an mai târziu, tribunalul Constanța a decis schimbarea în totalitate a sentinței, care l-a ajutat cu 15 ani înainte pe Stroe să cumpere hotelul și stabilește că cererea societății Dacia Tour era nefondată. Pentru că, dacă n-ar fi existat acea sentință, în 2000, firma lui Stroe nu putea să cumpere hotelul.

 

Felix Stroe: „Justiția să-și spună cuvântul. De ce mai umblăm liberi dacă suntem penali?”.

 

Așadar, 22 de tranzacții semnate în mandatul lui Vâclea au fost declarate ilegale și anulate de instanța de judecată. Le vom lua pe rând, iar pentru început ne oprim în stațiunea Costinești. Jumătate din patrimoniul BTT se afla aici până la Revoluție. Denumită Stațiunea Tineretului în anii 70, aici au fost construite în timp record peste 100 de clădiri: hoteluri, vile, bungalouri, căsuțe de vacanță, restaurante, discoteci, terase, terenuri de tenis și apartamente pentru angajați. Mai mult de jumătate din patrimoniu a fost înstrăinat. Azi, BTT Costinești mai are 70 de clădiri, iar singurul hotel unde se pot închiria camere Forum, un obiectiv care strigă după investiții. Mugurel Călin e conslier local la Costinești și, în fiecare an, speră că stațiunea va redeveni ce a fost.

 

Mugurel Călin, consilier local: „BTT acționează ca un stat suverean. Oamenii vin, închiriază, o lasă în paragină. Nu aveam de unde să știu ce planuri, iar primăria nu face nimic”.

 

Multe dintre bunagalourile în care se cazau studenții la malul mării sunt azi adăposturi pentru oamenii străzii sau tomberoane de gunoi. Altele sunt construcții, care nu mai au nicio legătură cu spațiile inițiale. O parte dintre căsuțe sunt închiriate, iar cele aflate în administrarea BTT sunt în ultimul hal. Cel mai bine se prezintă activele preluate de cel ce a cumpărat și celebra discotecă Vox Maris, cu care BTT se afla, de asemenea, în proces. După gardul lor, e dezastru.

 

Biroul de Turism pentru Tineret, înstrăinat pe sume derizorii

La Costinești se construiește. Haotic, de multe ori fără autorizație. Vechea stațiune a tineretului a îmbătrânit în lungii ani de așteptare a unei soluții de revigorare. Am vrut să vorbim cu directorul de la BTT Perla Costineștiului, să înțelegem care este strategia lui de dezvoltare pentru bunurile pe care le administrează. Cele două angajate ne spun că șeful e plecat la un avocat, iar acesta ne transmite prin ele să-i solicităm interviu oficial.

 

Am făcut solicitare scrisă și am cerut să aflăm valoarea investițiilor, sumele încasate din chirii și strategia conducerii pentru dezvoltarea societății. Directorul Marius Dragu, fost candidat la primăria Costinești și soțul celei care a condus Senatul din partea USR, Anca Dragu, a refuzat să ne acorde un interviu, dar ne-a comunicat, în scris, că profitul brut al companiei este de 93.000 de lei, iar sumele încasate din chirii ajung la milion trei sute de mii de lei, adică apoximativ 300.000 de euro.

 

Biroul de Turism pentru Tineret avea patrimoniu uriaș și în țară, iar mare parte din el a fost înstrăinat pe sume derizorii. Satul de vacanță Roșu din Deltă a fost vândut în 1999 cu 62.000 de dolari către firma controlată de Sorin Ovidiu Vântu. O parte din activele complexului turistic Pârâul Rece au ajuns la firma controlată de fostul primar al orașului Predeal, Liviu Cocoș, care a plătit în anul 2000 pentru Hotelul Piatra Craiului, Teleschiul Pârâul Rece și Vila Carpați, aproape 200.000 de dolari. Și complexul Turistic Bușteni s-a vândut în mandatul lui Vâclea cu 455.000 de dolari, iar cel care l-a cumpărat avea să devină primarul orașului și, mai târziu, deputat Emanoil Savin. Hotelul Bucegi a ajuns la fostul președinte ASF Dan Radu Rușanu, care a plătit pentru el 180.000 de dolari.

 

 

 

 

https://stirileprotv.ro/romania-te-iubesc/tineretul-devalizat-mostenirea-utc-btt-instrainat-pe-sume-derizorii-ce-s-a-intamplat-cu-patrimoniul-celebrei-institutii.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Ce crede Yahuwah despre Masturbare?

 

Acesta este un articol non-WLC. Când folosim resurse de la alți autori din afară, ca echipă avem în vedere ca subiectul să fie în armonie cu Biblia. În cele mai multe cazuri, autorii acestor studii sunt departe de învățăturile fundamentale pe care WLC le susține ( cum ar fi Sabatul zilei a șaptea și dumnezeirea).Totuși, acest lucru nu ne împiedică să fim binecuvântați prin scrierile lor care se dovedesc în armonie cu Scriptura. Astfel că acceptarea unor părți ale scrierilor lor nu înseamnă că acceptăm tot ce ei susțin.

 

 

 

Masturbarea este o problemă serioasă

slujirea vieții sfinteÎn timp ce activam la Pure Life Ministries, am fost martor la mii de absolviri ale Progamului Rezidențial —peste o mie de celebrări ale puterii miraculoase care lucrează prin harul lui Yahuwah! Înainte ca să fie trimis pe calea noii sale vieți în Hristos, fiecărui absolvent I se dă oportunitatea de a împărtăși o scurtă experiență la pupitru. Prietenii și familia fac parte adesea din audiență în această capelă și împărtășesc cu absolventul lacrimi de bucurie și recunoștință.

 

Chiar dacă detaliile fiecărei povestiri sunt foarte diferite, tema este comună: un om introvertit absorbit de sine care inevitabil păcătuiește și pe care ”inamicul îl ia captiv pentru a face voia lui” (2 Timotei 2:26) Există o altă distincție curioasă. Cei mai mulți, fără excepție, vorbesc despre un obicei care le-a controlat viața, al ”auto-satisfacerea”.

 

Nu există cuvinte care să înlocuiască termenul de bază”masturbare”, și nici o descriere aptă, cel puțin în termeni spirituali a ceea ce este cu adevărat.

Pot mărturisi asta cu propria mea viață. Începănd de la vârsta de douăzeci de ani, păcatul sexual a fost o problemă pentru mine, mai ales pornografia, curvia, si o viață centrată pe plăcere. Totuși, până când nu am terminat cu masturbarea, la patruzeci de ani, păcatul sexual a avut control asupra vieții mele și m-a coborât pe calea descrisă de Romani 1:28-32. La timpul acela am intrat în Programul Rezidențial de Slujire a Vieții Pure în August 2003, atributele din Romani 1:31 mi se potriveau pe deplin: “necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi.”

 

Am blamat direct toate acestea la masturbare? Nu. Da cred că orice formă de masturbare va hrăni și evoca flăcările care pot arde orice intenția oricărui bărbat sau oricărei femeie de a trăi pentru Yahuwah și pentru alții.

 

Masturbarea Este Păcătoasă

vinovăția ispiteiPure Life Ministries(Slujirea Vieții Pure) avertizează cu certitudine că masturbarea este o fază prin care aproape orice adolescent trece. Totuși, la fel ca și modelul ”auto-gratificării” aceasta a jucat un rol continuu în viețile prea multor oameni, să vedem, bazat pe scriptură, subiectul acesta în alb și negru, bine și rău. Motivele noastre sunt mult mai multe și probabil merită un tratament mai aprofundat decât va permite acest scurt articol, dar acestea includ:

 

Sex a fost inventat și creat de Yahuwah Însuși în scop de procreere și ca expresie a intimității și iubirii dintre soț și soție. Masturbarea cu siguranță nu îndeplinește scopul lui Yahuwah pentru sex.

Sexul nu este o necesitate, ci mai degrabă o dorință. Nu avem nevoie de sex ca să trăim, să prosperăm și să îndeplinim scopul pentru care am fost creați. În cartea sa La Altarul Idolatriei Sexuale, Steve Gallagher recunoaște că apetența sexuală crește după 5-10 zile de la ultima eliberare dar se disipează imediat după, la un nivel gestionabil. Scriptura ne avertizează să nu înfometăm carnea. (Coloseni 3:5, Romani 8:13, Efeseni 4:22)

Practica masturbării tinde să facă pe cineva independent din punct de vedere sexual. Persoanele căsătorite nu își privesc partenerii de viață doar pentru plăceri sexuale, și devin mai puțin doritori să ofere satisfacție și să fie împliniți cu partenerul lor.O persoană singură nu va mai avea motive pentru care să se angajeze într-un legământ așa cum se cere în căsătoriile evlavioase.

Practica masturbării dispare în fața virtuții autocontrolului, un rod al Duhului. (Galateni 5:23) Yahushua spunea “Oricine dorește să Mă urmeze, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Pentru că oricine dorește să-și scape viața lui, și-o va pierde, dar oricine își pierde viața de dragul Meu și a evangheliei și-o va câștiga.” (Marcu 8:34-35) Lepădarea de “sine” include resistență asupra ispitelor de a te autogratifica cu plăcerea masturbării.

Este, virtual, imposibil să te masturbezi fără avea fantezii. Cei ce dezaprobă își bat joc de ei înșiși. Yahushua spune, “Dar vă spun că oricine privește o femeie ca s-o poftească a și comis adulter cu ea în inima lui.” (Matei 5:28) Cuvintele lui Yahushua nu lasă loc care hrănesc pofta și masturbarea.

Cu toate acestea, sunt sigur că există acei oameni care, încă, nu sunt convinși de această listă de motive. Să mergem în inima subiectului. Există o considerație fundamentală mai importantă decât cele listate mai sus, un subiect care marchează pe oricine vine la Programul Rezidențial.

 

Masturbare este Egoism

egoism

 

Fără excepție, fiecare om dependent sexual este unul căruia îi place “să ia.” Fiecăruia I s-a întâmplat în viață să întâlnească oameni cu atitudinea “ce capăt din asta.” De fapt, am putea defini ce este pofta ca fiind să cauți plăcerea pentru tine însuți pe cheltuiala altora.De aceea, masturbarea sau ”auto-satisfacerea” este un lucru natural pentru ei și le este atât de ușor să raționalizeze.

 

Masturbarea—a face sex cu sine—este culmea egoismului.

 

Dar Yahuwah poate schimba inima unui om, dacă este dispus, de la un om egoist la un om generos, de la un om care poftește la un om care iubește. Cuvintele lui Yahushua sunt convingătoare pentru acest om: „ Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii. ” (Ioan 13: 35-36). Dragostea este opusul poftei. Dragostea caută plăcere pentru ceilalți în detrimentul sinelui.

 

Dacă această transformare de la „să iau” la să dăruiesc nu se întâmplă, omul nu va avea niciodată victorie durabilă asupra masturbării sau asupra păcatului sexual.

 

Masturbarea: Gândurile lui Yahuwah față de Gândurile tale

Întrebarea fundamentală pentru noi toți este pe cine vom sluji? Vom trăi pentru a ne bucura de noi înșine sau pentru a bucura pe Yahuwah? Vom fi preocupați de dorințele noastre sau de nevoile altora? Vom fi conștienți de sine sau conștienți de Hristos și conștienți de alte persoane?

 

Suntem deplini și mulțumiți în El, sau nu suntem?

 

În devoționalul său zilnic” Tot ce am mai Bun pentru Maiestatea Sa”, Oswald Chambers vorbește despre această problemă de conștientizare de sine. „Cere-i lui Yahuwah să te conștientizeze de prezența Sa în tine, iar conștiința voastră de sine va dispărea. Atunci El va fi al tău în toate. Ferește-te să permiți conștiinței de sine să continue, deoarece încet, dar sigur, se va trezi mila de sine, iar mila de sine este satanică. Pur și simplu roagă-l pe Yahuwah să-ți ofere conștientizarea lui Hristos și El te va păstra până când plenitudinea ta în El va fi absolută. ” (20 august)

 

De-a lungul vieții mele, conștiința de sine m-a condus întotdeauna pe calea căutării voinței lui Yahuwah și a Cuvântului Său, luându-mi libertatea de a greși de partea de a-mi permite ceea ce vreau în detrimentul a ceea ce vrea El. Am fost „preluător” de-a lungul și de-a lungul și, astfel, Yahuwah m-a condus cu grație la Programul rezidențial Pure Life Ministries.

 

În urmă cu mulți ani, când producătorul italian cunoscut pentru gențile din piele, Gucci, a intrat pe piață, a avut un motto de marketing în magazinele lor: „Dacă trebuie să întrebi care este prețul, ești în locul nepotrivit.” Poate că analogia este imperfectă, dar dacă puneți întrebări de genul: „Masturbarea este păcat? s-ar putea să fii în locul nepotrivit spiritual. Este posibil să nu fi intrat încă în acel loc în care domneste legea: să slujești pe Yahuwah și să îti iubești semenul.

 

Este în acel loc unde se găsește adevărata pace, bucurie și victorie de durată.

 

victorie

 

Acesta este un articol non-WLC scris de Tom Blangiardo (publicat laPure Life Ministries).

 

Am scos din articolul original toate numele și titlurile păgâne ale Tatălui și Fiului, și le-am înlocuit cu numele originale. Mai mult, am restaurat citatele din Scriptură cu numele originale ale Tatălui și Fiului, așa cum le-au scris autorii inspirați ai Bibliei. –Echipa WLC

 

 

https://www.worldslastchance.com/romanian/practical-godliness/ce-crede-yahuwah-despre-masturbare.html

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Comunism și capitalism

 

Silviu Cerna

 

Comunismul este o mișcare politică globală, care a apărut după revoluția franceză. Obiectivul său este construirea unei societăți bazate pe egalitate și dreptate socială, lipsite de exploatare. În toate formele sale, comunismul a fost o puternică forță politică în multe părți ale lumii. În România, instaurarea comunismului a fost impusă de U.R.S.S. și s-a realizat prin partidul unic, sindicate, învățământ, cultură etc. În prezent, evocarea nostalgică a acestui regim a reapărut în discursul public din România și, prin urmare, subiectul necesită puțină reflecție.

 

O deosebire importantă dintre comunism și capitalism este că acesta din urmă este mai puțin un sistem intelectual sau moral și mai mult o realitate economică și socială produsă de revoluția industrială. Comunismul a fost, la început, o mișcare intelectuală, creată de gânditori ca Saint-Simon, Fourier, Lassalle, Marx etc., care au adus argumente morale în favoarea sa și și-au imaginat cum va arăta o asemenea societate. Acești teoreticieni au condamnat inegalitatea, au disprețuit nivelul intelectual al burghezilor și au acționat pentru crearea unei mișcări politice care să le realizeze programul. Această mișcarea a fost condusă de politicieni precum Karl Kautsky în Germania și Vladimir Lenin în Rusia.

 

Comuniștii au afirmat că proprietatea privată pervertește societatea în două moduri. În primul rând, aceasta deturnează resursele de la satisfacerea nevoilor generale ale societății la întreținerea luxului burgheziei. În al doilea rând, fiind pus în mișcare de motivul profitului, capitalismul neglijează producția de bunuri de consum, care are o rentabilitate mai mică decât producția de mijloace de producție. Ca urmare, capitalismul diminuează posibilitățile de afirmare ale ființei umane.

 

În general, comuniștii au militat pentru restructurarea radicală a societății prin confiscarea mijloacelor de producție și controlul statului asupra activității economice. Ei au adus trei argumente pentru deposedarea fără despăgubire a mii și mii de oameni de avutul lor. În primul rând, au afirmat că în comunism oamenii vor fi egali din punct de vedere politic, ceea ce în capitalism nu este posibil din cauza inegalității averilor. În al doilea rând, comuniștii au susținut că statul dictaturii proletariatului va avea drept scop creșterea bunăstării materiale a tuturor membrilor societății, deoarece reprezentanții săi nu vor lua decizii în folos propriu, ci pentru satisfacerea nevoilor maselor largi populare. În fine, au declarat că statul comunist va fi controlat de popor prin detașamentul de avangardă al clasei muncitoare: partidul comunist.

 

Capitalismul nu a încercat să se justifice ideologic. De fapt, el nu a fost o realitate imaginată teoretic și construită planificat, ci una care a apărut în mod obiectiv ca urmare a revoluției industriale. Acest proces complex, prin care munca manuală a fost înlocuită cu mașinismul, nu ar fi putut avea loc fără investiții și fără ca întreprinzătorii să obțină profit pe care să-l investească. În modul acesta, averea capitaliștilor a ajuns să o depășească pe cea a vechii aristocrații europene. Capitaliștii nu au meditat la virtuțile și viciile bogăției sau la efectele industrializării asupra condiției umane, ci au acționat pentru a obține profit. Capitalismul nu a fost o ideologie, iar intelectualii nu i-au luat apărarea până în secolul XX, când Hayek și Friedman, printre alții, i-au relevat dimensiunea morală. În SUA, de exemplu, capitaliștii, educați în spiritul eticii protestante, au fost mai înclinați decât în alte părți să-și lege munca de noțiunea creștină de caritate, însă nu au avut nici ei o concepție sistematică referitoare la rolul lor în societate.

 

Prima explicație științifică a capitalismului a fost dată de Adam Smith, care a scris „Avuția națiunilor, cercetare asupra naturii și cauzelor ei” (1776). În această carte, el prezintă modul în care deciziile individuale, motivate de interesul propriu, conduc la creșterea avuției națiunilor. Într-o altă lucrare a sa, mai rar menționată, „Teoria sentimentelor morale” (1759), Smith argumentează că principiile morale nu derivă din teorii exterioare (prin care înțelege implicit ideologia și religia), ci mai degrabă din soluții pragmatice la problemele reale. Cu alte cuvinte, la Smith, justificarea supremă a capitalismului este că funcționează. Prin aceasta, el a vrut să spună că sistemul capitalist sporește avuția națiunilor – nu că limitează inegalitatea.

 

Capitaliștii stabilesc modul în care își investesc profitul capitalizat pe baza anticipațiilor lor cu privire la rentabilitatea diverselor activități economice. În modul acesta, ei determină direcția în care merge societatea, deși nu îi interesează această orientare atâta timp cât averea lor crește. De aici au rezultat trăsăturile impresionante ale civilizației occidentale, în care avuția națiunilor este deținută în mare parte de indivizii care servesc sistemul în calitate fie de întreprinzători, fie de muncitori, iar mulți alții sunt marginalizați sau excluși din sistem. Cu alte cuvinte, acțiunea umană este, de regulă, fără preocupare pentru bunăstarea sau binele altora.

 

Argumentul comuniștilor a fost că deoarece capitaliștii urmăresc exclusiv profitul, avuția societății se concentrează în mâinile lor, în timp ce inegalitățile sociale se adâncesc și mizeria clasei muncitoare crește. Miezul acestui argument a fost că tocmai indiferența față de ideologie a burgheziei conduce la acumularea de către aceasta a unor averi uriașe, pe când majoritatea membrilor societății nu-și pot satisface nici măcar trebuințele elementare. Ca urmare, este necesară confiscarea și redistribuirea averilor. După ce „comunismul va învinge la orașe și sate”, o anumită parte a venitului național va fi folosită pentru satisfacerea nevoilor populației, însă o fracțiune importantă  va rămâne în proprietatea statului, care își va asuma responsabilitatea investițiilor. Statul comunist este un investitor mai bun decât capitaliștii, deoarece indivizii care decid în numele său cu privire la volumul și destinația investițiilor sunt reprezentanți ai poporului. Ei nu au nici un interes personal cu privire la mărimea și structura investițiilor, iar ca urmare vor adopta cele mai bune decizii posibile prin prisma unor obiective definite în mod democratic.

 

Între  capitalism și comunism există multe deosebiri, însă cea mai importantă este că în capitalism investițiile sunt descentralizate. Capitalul este proprietatea privată a numeroși întreprinzători, care adoptă deciziile de investiții în funcție de anticipațiile lor cu privire la posibilitățile de a obține profit. Descentralizarea și diversificarea surselor de finanțare și destinațiilor investițiilor limitează consecințele unei decizii unice. Este adevărat că această caracteristică a capitalismului îl face vulnerabil la cicluri și mode trecătoare, însă criza nu este neapărat prăbușire. După criză, poate avea loc (și, de regulă, are) un nou avânt. Important este că, în acest sistem economic și social, procesul investițional determină creșterea economică pe termen lung. Aceasta, deși provoacă, eventual, crize temporare, care afectează o parte mai mare sau mai mică a populației.

 

Comunismul exacerbează rolul statului, despre care propagande pretinde că este un stat al oamenilor muncii. Aceștia își cunosc nevoile, însă nu sunt conștienți de prețul ce trebuie plătit pentru satisfacerea nevoilor lor. De aceea, statul trebuie să ia deciziile de investiții fără a ține seama de voința poporului, însă spre binele său (ori a ceea ce consideră el a fi acest bine). Însă, deoarece statul este o noțiune abstractă, deciziile economice (ce, cum, cât și pentru cine se produce) sunt luate, de fapt, de conducătorii politici și de funcționarii statului de rang înalt. Or, având în vedere numărul și anvergura deciziilor de acest gen, ele sunt luate, de fapt, de o armată de funcționari politici și administrativi, care dețin fiecare o putere redusă, dar care, luați împreună, înlocuiesc clasa capitaliștilor, dar, aspect esențial, fără să urmărească interesul propriu. În realitate, ei constituie o „nouă clasă” (Milovan Djilas), aflată la comanda un regim totalitar, bazat pe arbitrariu și teroare.

 

Deși s-a autoproclamat „democrație populară” (sic!), comunismul nu poate fi democratic, din cauza dimensiunii și complexității economiilor moderne. Indiferent că este vorba despre „comunismul real” (de tip sovietic), „autoconducerea muncitorească” (Iugoslavia), „socialismul de piață” (modelul suedez) întreaga activitate economică este etatizată. În modelul sovietic (aplicat aproape neschimbat în România până la prăbușirea finală din 1989), statul organizează, planifică și conduce economia națională, iar funcționarii publici de la eșaloanele inferioare sunt strict controlați și amenințați cu închisoarea sau chiar cu moartea, în caz de neîndeplinire a sarcinilor. În modelul iugoslav, respectiv suedez, caracterizat printr-o „cale de mijloc” între economia planificată și cea de piață, problema este contradicția dintre cererea populației de mai multe beneficii sociale, pe de o parte și efectuarea unui volum de investiți suficient pentru a realiza o anumită creștere economică, pe de altă parte.

 

În capitalism, descentralizarea și diversificarea deciziilor de investiții protejează societatea de consecințele deciziilor de investiții greșite luate de guvernele statelor comuniste sau autoritare. Însă, această diversitate produce, prin natura sa, inegalitate și, ocazional, criză economică și socială. Investițiile efectuate de capitaliști provoacă inevitabil crize economice, și anume atunci când unele activități economice se reduc sau încetează și apar altele noi. Amploarea și viteza acestui proces, numit de Joseph Schumpeter „distrugere creatoare”, poate provoca rapid crize puternice, care se transformă la fel de repede în tulburări sociale, haos sau represiune. Însă, capitalismul a rezolvat, în general, această problemă într-un mod ce și-a dovedit viabilitatea: a lăsat investițiile în seama oamenilor de afaceri și a instituit impozite și taxe pentru a redistribui veniturile și averile și a atenua astfel conflictele sociale. Spre deosebire de acesta, în Europa centrală și de est, inclusiv Iugoslavia, comunismul s-a prăbușit, iar în Suedia, socialismul de piață a fost abandonat. 

 

 

 

Comunism și capitalism

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

De la comunismul capitalist la capitalismul comunist

de Ilie Serbanescu   

Pe timpul comunismului, un banc ironiza fin, dar terminator o sentinţă cu care propaganda vremii viza să „desfiinţeze” capitalismul: în capitalism, spunea sentinţa, există exploatarea omului de către om!; în comunism, spunea bancul, este completamente invers!

 

Evoluţiile sau, precum în bancul cu pricina, involuţiile postcomuniste s-au încăpăţânat să verifice copios tâlcurile acestui banc. În România, au făcut-o tot timpul. Mai nou, au început s-o facă şi mai peste tot prin lumea pe care şi-a luat-o şi România de model.

 

Prin România, comuniştii – aceia adevăraţi, care vociferează vehement împotriva exploatării omului de către om în capitalism – au înţeles rapid cum stă treaba prin capitalismul timpuriu şi, până să treacă ţara de la economia de comandă la economia de piaţă, şi-au construit ei rapid propriul capitalism, folosind din plin atuurile de care ei, singurii, dispuneau: PCR! Şi nu este vorba cumva de fosta apartenenţă a Partidului Comunist Român, ci de „pile, cunoştinţe, relaţii”!

 

Adică de şperaclul care funcţiona şi în timpul comunismului şi care s-a dovedit că deschide toate uşile şi în noua epocă. Ei erau singurii care deţineau informaţia, care aveau pârghiile, care dispuneau de relaţii în interior şi în afară şi care mai aveau la dispoziţie şi ceva bani, deşi de prea mulţi nici nu era nevoie, deoarece cu PCR aceştia puteau fi luaţi din vistieria ţării!

 

Astfel, cu o rapiditate formidabilă, aiuritoare la scară istorică, s-a creat capitalismul de cumetrie, în care relaţiile clientelare au luat locul relaţiilor din economia de comandă. Mai pe scurt, s-a creat comunismul capitalist, care avea ca esenţă privatizarea câştigurilor şi etatizarea pierderilor.

 

Spunem comunism pentru că proprietatea rămăsese de stat şi nu ajunsese încă în mâini private, dar spunem capitalist pentru că împărţirea roadelor activităţii economice era de tip pur capitalist, adică în manieră privatizată. Şi spunem câştiguri, şi nu profituri, pentru că profiturile decurg din deţinerea proprietăţii, pe când în cazul cu pricina rezultau îndeosebi din furt. Şi mai spunem comunism pentru că devălmăşia colectivistă rămânea intactă în suportarea pierderilor: acestea fuseseră şi continuau să fie ale întregului popor!

 

Cu trecerea timpului, tot aşteptam capitalismul năzuit. Şi treptat-treptat, ba chiar cu viteză în anumite perioade, proprietatea de stat a trecut în mâini private. Nu discutăm aici cum a trecut. Dar, trecând, se intra în capitalism! Ca urmare, apropierea privată a rezultatelor muncii nu mai intriga! Unii cu totul, alţii cu nimic! Era însă în regula jocului! Dar, culmea, spre capitalismul real nu se înainta!

 

Relaţiile clientelare se instaurau mereu mai puternic, în locul fostelor relaţii din economia de comandă. Economie de piaţă aproape ioc! Grosul câştigurilor care se privatizau era constituit tot din furturi, şi nu cumva din profituri! Şi, paradoxul paradoxurilor, pierderile de orice tip (din activitatea economică neperformantă sau din furturile unora din avutul altora) păstrau maniera comunistă a aruncării în contul întregului popor.

 

Nici un moment nu s-a aplicat principiul capitalist al răspunderii individuale: deţii proprietatea, încasezi şi profituri, dar suporţi şi pierderile din exploatarea ei! Dimpotrivă, procesul privatizării câştigurilor şi etatizării pierderilor a căpătat mereu noi valenţe, ducând la o polarizare socială abominabilă, care nu rezultă din deosebirile fireşti (cântate de capitalism) de performanţă economică, ci din jefuirea extraeconomică (repudiată de economia de piaţă) a banului public şi avutului public.

 

Şi când ne era mai greu cu înţelegerea comunismului nostru capitalist, a venit în ţară capitalul străin. Am crezut că, bine sau rău, măcar se va instaura rapid şi, în sfârşit – având în vedere forţa financiară, cutumele şi cultura concurenţială a acestuia -, capitalismul năzuit. Aş, naivitate! S-a ajuns fulminant de repede de la comunismul capitalist la capitalismul comunist, fără a se fi trecut măcar un pic prin capitalismul năzuit, ăla adevărat din cărţi, de la seminarii şi, spun unii, din practica socială de prin multe ţări ale făgăduinţei.

 

Capitalul străin a pus repede mâna pe întrega axă majoră a economiei, controlând proprietatea şi deci decizia în toate sectoarele forte. Deşi, ca urmare, caitalismul, ca formă de existenţă economico-socială, ar trebui deci să duduie, mai ales că statul român a dispărut ca prezenţă economică, cedând toate poziţiile deţinute, capitalismul în România rămâne o năzuinţă! Relaţiile de piaţă n-au înlocuit, în sfârşit relaţiile clientelare!

 

Dimpotrivă, acestea din urmă s-au consolidat, pentru că, în scopuri de profit lejer şi rapid, capitalul străin a făcut chelemet cu „partea politică” din stat şi preferă unei exploatări capitaliste a resurselor una de tip bananier. Şi, vai, împărţirea rezultatelor activităţii economice este una de tip dual: în chip capitalist, cei cu proprietatea îşi apropie profiturile (dacă sunt) şi, bineînţeles, câşigurile din furt; în schimb, în cea mai bună tradiţie comunistă, pierderile sunt etatizate şi puse în capul întregului popor!

 

Există şi formule noi, de mare rafinament, în această ultimă direcţie, putându-se vorbi de un comunism de tip modernist. De pildă, rămase din cauza crizei fără finanţare din partea acţionarilor lor din Occident, firmele străine din România au pus statul român, prin şantajul că retragerea lor ar prăbuşi leul, să se împrumute el la o serie de instituţii internaţionale, sub monitorizarea FMI, spre a le oferi în continuare finanţare, plata acestui împrumut urmând a fi făcută de contribuabilul român. Subtil, nu?! O fi cum o fi capitalismul, o fi fost cum o fi fost comunismul, dar capitalismul comunist este minunat!

https://jurnalul.ro/editorial/de-la-comunismul-capitalist-la-capitalismul-comunist-531081.html

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Cuvîntare rostită la consfătuirea pe ţară a comitetelor pentru educaţie politică ale secţiilor guberniale şi judeţene de învăţămînt

 

3 noiembrie 1920[N296]

      Scris: 1920

      Publicat: „Buletinul Conferinţei generale a comitetelor pentru educaţie politică (1-8 noiembrie 1920)“, Moscova

      Sursa: V. I. Lenin, Opere alese, 1970, Editura Politică, p. 697-711

      Transcriere: Liviu Iacob, decembrie 2008

 

 

 

Tovarăşi, permiteţi-mi să vă împărtăşesc cîteva idei în legătură cu organizarea Comitetului principal pentru educaţie politică, idei despre care, în parte, s-a vorbit la şedinţele Comitetului Central al partidului comunist şi ale Consiliului Comisarilor Poporului, iar în parte mi-au fost sugerate de proiectul depus la Consiliul Comisarilor Poporului. Ieri acest proiect a fost adoptat în principiu, urmînd să mai fie discutat în amănunt.

 

În ceea ce mă priveşte, îmi voi permite doar să remarc că la început am avut o atitudine cu totul negativă faţă de schimbarea denumirii instituţiei dumneavoastră. După părerea mea, sarcina Comisariatului poporului pentru învăţămîntul public este să ajute pe oameni să înveţe ei şi să-i înveţe şi pe alţii. În cursul experienţei mele de construcţie sovietică m-am obişnuit să privesc diversele denumiri ca pe nişte copilării, căci orice denumire este în felul ei o copilărie. Acum noua denumire — Comitetul principal pentru educaţie politică — a şi fost aprobată.

 

Întrucît este vorba de o chestiune hotărîtă, observaţia mea trebuie s-o priviţi doar ca pe o observaţie personală. Dacă lucrurile nu se vor mărgini doar la schimbarea denumirii, nu putem decît să salutăm acest lucru.

 

Dacă vom reuşi să atragem noi lucrători în munca cultural-educativă, atunci nu va mai fi vorba doar de o nouă denumire şi ne vom putea împăca cu slăbiciunea „sovietică“ de a lipi etichete pe fiecare acţiune nouă şi pe fiecare instituţie nouă. În caz de succes, vom obţine ceva mai mult decît s-a obţinut pînă acum.

 

Principalul lucru care trebuie să-i facă pe tovarăşi să ia parte, alături de noi, la o muncă cultural-educativă comună, este legătura dintre învăţămînt şi politica noastră. Denumirea poate să anunţe ceva, dacă este nevoie de acest lucru, deoarece în întreaga noastră muncă educativă nu putem adopta vechea poziţie a apolitismului în învăţămînt, nu putem situa munca cultural-educativă în afara legăturii cu politica.

 

O astfel de idee a dominat şi continuă să domine în societatea burgheză. Denumirea de învăţămînt „apolitic“ sau „nepolitic“ este o făţărnicie a burgheziei şi nu este altceva decît o înşelare a maselor, în proporţie de 99% năpăstuite de dominaţia bisericii, a proprietăţii private etc. Burghezia, dominînd în toate ţările care continuă încă să fie ţări burgheze, se ocupă tocmai cu această înşelare a maselor.

 

Şi cu cît aparatul politic din aceste ţări are o importanţă mai mare, cu atît este el mai puţin liber faţă de capital şi faţă de politica acestuia.

 

În toate statele burgheze legătura dintre aparatul politic şi învăţămînt este extrem de strînsă, deşi societatea burgheză nu poate recunoaşte deschis acest lucru. Or, această societate influenţează masele cu ajutorul bisericii, cu ajutorul întregii instituţii a proprietăţii private.

 

De altfel, principala noastră sarcină este să opunem „adevărului“ burghez adevărul nostru şi să facem ca el să fie recunoscut.

 

Trecerea de la societatea burgheză la politica proletariatului este o trecere foarte grea, cu atît mai mult cu cît burghezia ne calomniază fără încetare cu ajutorul întregului său aparat de propagandă şi agitaţie. Ea se străduieşte din răsputeri să………………………………………………………………………..https://www.marxists.org/romana/lenin/1920/noi/03.htm

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Oamenii de ştiinţă şi-au propus să transforme fiinţa umană într-un cyborg?

 

de Mihai Vasilescu

După ce au inventat microcipurile, oamenii de ştiinţă au creat şi cabluri microscopice care să poată fi inserate în trupul uman.

Un cercetător de la Universitatea Johns Hopkins a creat un cablu capabil să conducă curentul electric ce poate fi utilizat în interiorul trupului uman. Mai subţire decât un fir de păr, uşor şi flexibil, acesta ar putea să alimenteze cu curent electric stimulatoarele cardiace, să reconecteze celulele nervoase afectate şi să interacţioneze cu aparatura electronică pentru a stimula funcţiile organice.

Prezentate sub forma generoasă a rezolvării unor grave probleme de sănătate cum ar fi paralizia sau alte boli neuro-motorii, aceste cabluri permit în realitate manipularea la nivel celular. Pot fi atât de mici încât să se conecteze direct la o celulă şi să conducă curent electric la scală nanometrică. Pot fi utilizate pentru a conecta între ele particule nanometrice sau nanoroboţi, introduşi în corpul uman fără ca fiinţa în cauză să îşi dea seama.

În prezent, oamenii de ştiinţă lucrează deja la o nouă generaţie de astfel de cabluri, capabile să se autoasambleze, odată ce sunt introduse în trupul uman pentru a forma adevărate reţele. 

Citiţi şi:

Presa corporatistă nu spune nimic despre pericolele şi efectele secundare ale nanotehnologiei

Nu vreau să fiu un număr!

yogaesoteric

 

https://yogaesoteric.net/oamenii-de-stiinta-si-au-propus-sa-transforme-fiinta-umana-intr-un-cyborg/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Armele electromagnetice şi drepturile omului (II),de Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton

  

Articol preluat din revista NEXUS New Times Anul II, nr.10

 

 

 

Citiţi prima parte a articolului:

 

 

Armele electromagnetice şi drepturile omului (I)

 

 

 

Cercetări asupra armelor non-letale

 

Există o istorie lungă care ilustrează consecinţele tragice pe care operaţiunile secrete americane le-au avut asupra celor implicaţi. Nu au existat însă dezbateri publice despre aceste operaţiuni „negre” pentru că ele au fost clasificate drept secrete. MKULTRA, Proiectul Pandora, testele cu plutoniu şi multe alte proiecte conduse de Ministerul Apărării şi de CIA au fost demascate de comitetele conduse de senatorii Rockefeller şi Church în anii 1970.

 

Însă, restricţii mai mari impuse experimentelor, incluzând responsabilitatea şi transparenţa, nu au avut loc decât din 1997, când preşedintele Clinton a revizuit protocoalele privind experimentele pe oameni. Rapoartele oficiale insistă că dosarele cercetărilor ce au implicat astfel de experimente între anii 1950-1970 au fost distruse. Însă, oamenii de ştiinţă implicaţi şi-au continuat carierele fără a fi pedepsiţi. Având în vedere nivelul la care au ajuns cercetările asupra armelor electromagnetice în zilele noastre şi recenta aprobare retroactivă a torturii permisă de Military Commissions Act, este posibil ca testele pe oameni să aibă loc sub paravanul protocoalelor de după 11 septembrie. Putem accepta oare că toate cercetările psihologice dirijate de guvern până în 1970 au fost distruse? În prezent, publicul american nu are cum să răspundă acestei întrebări. Actuala administraţie clasifică drept secrete mult mai multe informaţii decât precedenta. Documente declasificate au fost chiar reanalizate şi reclasificate.

 

În anii 1980, experimentele efectuate asupra oamenilor cu radiaţii nucleare au fost dezvăluite publicului, precum şi testele realizate în Rusia, ce implicau armele electromagnetice. Ţări de pe întreg globul au aprobat legi şi au semnat tratate ca răspuns la pericolul acestor arme care ar fi putut afecta comportamentul uman sau manipula capacităţile cognitive. Ruşii au interzis toate armele electromagnetice în anul 2001. Aceste tratate îşi au bazele în experimentele cu radiaţii din anii ’50, ’60, ’70. Aceste tratate declarau că adoptă ca principii de bază drepturile omului şi libertatea de gândire.

 

În căutarea dominaţiei militare globale, la sfârşitul anilor 1990, SUA a alocat fonduri pentru crearea „războinicului viitorului” cu ajutorul nano-tehnologiei. Ideea era de a direcţiona armata, de a îmbunătăţi performanţele soldaţilor, de a controla luptele în timp real şi de a evita moartea  soldaţilor. Ideea era de a mări capacitatea soldaţilor de pe câmpul de luptă de a interacţiona cu sisteme computerizate, prin intermediul undelor cerebrale.

 

Preşedintele George H. W. Bush a declarat anii ’90 drept „secolul minţii”. În acelaşi timp, universităţile erau finanţate pentru a descoperi o interfaţă de comunicare între om şi calculator, iar Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) a intensificat cercetările şi dezvoltarea. În universităţi acest domeniu a fost supranumit „ştiinţa cognitivă”, iar în interiorul DARPA s-a născut termenul de „cogniţie augmentată”. În timp ce cercetările asupra creierului sunt mediatizate pentru contribuţiile medicinii, ele deservesc în principal scopurile armatei americane.

 

Americanii ştiu foarte puţin despre cercetările cu privire la posibilităţile electromagnetismului, acustica dirijată sau legătura om-computer. Majoritatea americanilor nu ştiu că în prezent aceste arme nou concepute sunt utilizate în Irak şi Afganistan. Profesorul de Drept de la Universitatea din Indiana, David Fidler, a declarat revistei Economist (30 ianuarie 2003): „Aceste arme vor fi probabil utilizate împotriva civililor; nu este încă clar dacă utilizarea lor este legală, în conformitate cu regulile internaţionale ce guvernează conflictul armat… Dacă ele sunt utilizate împreună cu arme convenţionale, ar putea face războiul şi mai letal”.

 

Dacă tragem cu ochiul la arsenalul SUA, acesta pare provenit dintr-un film science-fiction. DARPA şi diverse laboratoare militare de cercetare oferă o privire asupra tehnologiei actuale disponibile pentru a spori capacităţile soldaţilor americani pe câmpul de luptă şi pentru a manipula sentimentele şi comportamentul inamicilor.

 

Controlul maselor prin utilizarea spectrului electromagnetic

 

Spectrul electromagnetic a oferit armatei o varietate de arme, care sunt operaţionale atât în domeniul militar cât şi în cel privat, ce folosesc undele milimetrice, proiectilele cu impulsuri de energie şi armele magnetice de mare putere.

 

-Proiectilele cu impulsuri de energie (PIE) sunt o formă de arme utilizate pentru a paraliza victima prin intermediul durerii. Plasma care se extinde afectează celulele nervoase, dar efectele pe termen lung rămân un mister pentru public. Un articol din 2001 al revistei Times menţiona că tehnologia PEP „supraîncălzeşte suprafaţa umedă din jurul victimei atât de repede încât ea practic explodează, producând un flash şi o bubuitură puternică. Efectul este asemănător cu cel al unei grenade paralizante, dar, spre deosebire de grenadă, PIE călătoresc aproape cu viteza luminii şi pot doborî o ţintă aflată la 2 km distanţă”.

 

-Dispozitivele de direcţionare a mesajelor către creier sunt arme neuro-electromagnetice non-letale care guvernează sunetele din interiorul cutiei craniene a unui individ. O tehnologie similară, cunoscută sub numele de „sunete hipersonice”, este utilizată în acelaşi scop. Conform inventatorului Elwood Noris, de la American Technology Corporation, prin intermediul unui emiţător portabil se pot focaliza unde sonore direct către o anumită persoană, fără ca altcineva să audă sunetul. Tehnologia este testată de corporaţii cum ar fi McDonald’s şi Wal-Mart pentru a induce reclame în mintea consumatorilor.

 

-Dispozitivul acustic cu rază mare de acţiune (LRAD) este utilizat de armată pentru controlul maselor, lansarea de avertismente în masă şi pentru întărirea perimetrului. De exemplu, o mulţime nu poate auzi avertizările prin utilizarea vechilor tehnologii acustice sau agenţii de pază se pot expune unor vătămări corporale atunci când se apropie de protestatari pentru a-i avertiza. Această tehnologie poate de asemenea cauza vătămări corporale, manipulări emoţionale şi chiar moartea.

 

Tehnologia neurologică

 

Neurobiologia are multe faţete, incluzând aplicaţii terapeutice asupra epilepsiei, bolii Alzheimer, depresiilor şi victimelor infarctelor prin intermediul „ Stimulării Magnetice Transcraniene”. (SMT).

 

„Secolul minţii” a adus  de asemenea progrese deosebite pentru cei care suferă de leziuni ale coloanei vertebrale, progrese care permit unei persoane paralizate să controleze un computer sau un membru cu ajutorul unui implant cerebral. De la universităţi, la domeniul privat şi până la armată, progresele în neurotehnologie pot fi utilizate pentru a face foarte mult bine.

 

Totuşi, după cum am învăţat din istoria Războiului Rece, tehnologia are capacitatea de a vindeca, dar şi de a răni. SMT-ul este dezvoltat pentru scopuri militare, utilizând impulsuri electrice la mică distanţă de cap pentru a afecta somnul şi pentru a creşte creativitatea.

 

Un alt tărâm al cercetărilor creierului este domeniul implanturilor cerebrale. Până recent, implanturile făceau parte din science-fiction. Actualele progrese din sectorul privat şi militar au produs implanturi care permit unui pacient cu leziuni la coloană să meargă din nou sau pot oferi unei persoane care a avut un membru amputat capacitatea de a controla membrul respectiv cu ajutorul minţii.

 

În sectorul privat, firma Ciberkinetiks ajută la „eliberarea” unor oameni din scaunele cu rotile. Această tehnologie reprezintă un drum către o viaţă mai bună, dar este de asemenea posibilă şi utilizarea implanturilor în scopuri mai puţin benefice.

 

John Donohoe, fondator, cercetător principal şi director la Cibernetiks, a vorbit despre problema controlului minţii şi a implanturilor neuronale atunci când a fost întrebat de revista Discovery (noiembrie 2004) dacă crearea unei conexiuni între minte şi maşini nu va face posibil controlul minţii: „Deja facem acest lucru mereu”, a spus el. „Reclamele reprezintă un mod de a controla mintea. Chiar şi produsele farmaceutice reprezintă un mod de control al minţii. Când oamenii au un comportament care deviază de la cel normal, le sunt date medicamente care le modifică procesele mentale până ajung la ceea ce noi numim un comportament normal”. Dacă un copil ar avea o criză şi ar deveni inconştient din cauza crizei, iar noi am putea să îi controlăm mintea astfel încât să nu mai aibă nicio criză, acesta ar fi un lucru extraordinar. Vrem să facem asta.”

 

Antreprenorii Ministerului Apărării SUA

 

Antreprenorii militari conduc războaie împreună cu elitele puterii. Corporaţiile au de asemenea puterea de a determina care dintre cercetări vor fi făcute cunoscute publicului larg.

 

Puterea armatei şi antreprenorilor Ministerului Apărării este uimitoare. În interesul securităţii naţionale şi ca rezultat al lecţiei învăţate de la o democraţie deschisă din anii 1970 şi 1990, operaţiunile au devenit şi mai secrete.

În esenţă, nimeni nu poate şti cu certitudine ce plănuieşte guvernul, armata şi corporaţiile, deşi există anumite indicii. În mai 2006, aviaţia militară americană a semnat contracte pentru „dezvoltarea şi cercetarea efectelor electromagnetice” în valoare de 24 de milioane de dolari cu firme precum Northrop Grumman, Voss Scientific, Lockheed Martin, Electro Magnetic Applications şi SAIC.

 

Începând cu anul 1996, Ministerul Apărării a văzut în cercetările şi dezvoltarea electromagnetismului o componentă principală a viitoarelor războaie. În afară de antreprenorii Ministerului Apărării, domeniul armelor non-letale se extinde la universităţi care oferă burse în valoare de milioane de dolari pentru cercetare.

 

Universitatea din Pennsylvania sponsorizează „Institutul pentru Tehnologii de Apărare Non-Letală”; Universitatea de Medicină şi Stomatologie din New Jersey deţine „Institutul de Cercetare a comportamentului Motivat şi al Stresului”; Universitatea din New Hampshire găzduieşte „Centrul de Inovaţii în domeniul Tehnologiilor Non-letale”, iar multe alte şcoli militare americane au în orar materii referitoare la armele non-letale.

 

Us Joint Non-Lethal Weapons Directorate a tipărit în 2004 o lucrare despre „Modelarea şi simularea controlului mulţimilor” în care se discută despre schimbările comportamentale induse populaţiei. Militanţii pentru drepturile apărării omului ar trebui să fie alarmaţi de faptul că Ministerul Apărării are nevoie de tipuri noi de arme care să acţioneze asupra psihicului populaţiei.

 

Libertăţile cognitive în opoziţie cu securitatea naţională

 

Astăzi, SUA şi Marea Britanie devin societăţi cu o supraveghere totală sub pretextul siguranţei naţionale. Ca şi alte oraşe din SUA, Londra este echipată cu camere de supraveghere. Acţiunile zilnice ale oamenilor sunt înregistrate de dispozitivele audio şi video, în timp de utilizarea e-mail-ului şi a calculatoarelor este monitorizată.

 

Creşterea nevoii de resurse, eroziunea clasei mijlocii, războiul, sărăcia şi dezastrele mediului înconjurător sunt factori care duc la apariţia unor revolte sociale şi la depăşirea graniţelor politice.

 

Statele Unite au o îndelungată istorie a încălcării drepturilor omului prin intermediul interceptărilor telefonice, supravegherilor video, manipulărilor comportamentale, torturii, modificării comportamentului cu ajutorul drogurilor şi controlului psihologic.

 

Acceptarea de către Congres a Military Commissions Act în 2006 a dat la o parte drepturile omului din politica SUA. Astăzi, guvernul american foloseşte cele mai avansate mijloace tehnologice de supraveghere şi control, împreună cu propaganda fricii şi intimidarea cetăţenilor săi.

 

Remarcabilul neurolog Francisc Crick (decedat) spunea în 1994 că „bucuriile şi supărările voastre, amintirile şi ambiţiile voastre, sentimentul vostru de identitate personală şi voinţă liberă, nu sunt nimic mai mult decât comportamentul unui vast ansamblu de celule nervoase şi molecule asociate lor”.

 

Este posibil ca oamenii de ştiinţă angajaţi de membrii elitelor politice americane neo-conservatoare să creadă acelaşi lucru? În 2000, John Norseen, un neurolog interesant de bio-fuziune (relaţia între oameni şi computere), a declarat: „Dacă aceste cercetării merg bine, putem începe să manipulăm ceea ce gândeşte cineva chiar înainte ca acea persoană să ştie”. Norseen spunea că el este agnostic în ceea ce priveşte moralitatea acestor cercetări şi că nu este un om de ştiinţă „nebun”, ci numai unul dedicat. „Etica nu mă preocupă, dar ar trebui să îi preocupe pe alţii”, spunea el.

 

Noi, autorii acestui raport, credem că etica ar trebui să preocupe toate persoanele care cred în drepturile omului şi care doresc controlul asupra propriilor minţi şi corpuri. Creierele noastre ne controlează corpurile, acţiunile şi procesele de gândire. Dacă guvernul şi oamenii de ştiinţă angajaţi de acesta consideră creierul uman ca fiind o simplă reţea de neuroni, atunci devine posibilă justificarea supravegherii minţii şi a corpului uman în scopul siguranţei naţionale.

 

Sub acoperirea secretului, cercetătorii aflaţi în serviciul înaltelor cercuri ale elitelor politice au implantat electrozi în subiecţi umani pentru a le contoriza gândurile şi au torturat prizonieri şi bolnavi psihic în încercarea de a găsi tehnici mai bune de „spălare a creierului”.

 

Ei au otrăvit mii de oameni prin intermediul testelor atomice, au făcut experimente pe copilaşi, utilizând medicamente sau hipnoza, au împrăştiat deasupra oraşelor agenţi biologici pentru a se pregăti viitoarele atacuri, au răsturnat guverne, au comis crime în masă şi s-au angajat în toate formele posibile de distorsionare a informaţiilor.

 

Actualul „război împotriva terorismului” a dezvăluit publicului unele din instrumentele pe care armata le-a dezvoltat de zeci de ani.

Rapoarte privind noile tipuri de arme au apărut peste noapte pe majoritatea canalelor de ştiri, incluzând imagini provenite de la camerele amplasate în vârful unor rachete inteligente. Din când în când, cu ajutorul mass-mediei, apar imagini ale aşa-numitelor „arme minune” – arme care sunt încadrate de către armată în categoria de „arme non-letale”.

 

Elitele puterii care sponsorizează şi susţin eforturile de manipulare a gândirii umane controlează totul de undeva de sus. Capacitatea lor de a redirecţiona atenţia publicului către ameninţările externe, departe de propriile lor motivaţii, reduce opoziţia faţă de programele lor.

 

Prin controlul fluxului de informaţii difuzate în cadrul societăţii, elitele puterii oferă publicului alegeri limitate. Folosind tehnologii pentru controlul informaţiilor şi mai avansate, indivizii fără scrupule aderă la filozofia „puterea face dreptatea” vor găsi metode de întrebuinţare a acestora împotriva celor care se vor opune planurilor lor.

 

  

/////////////////////////////////////////////

 

 

Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane

  

Electroligarhia – ideea unor ignoranţi despre o posibilă civilizaţie controlată

 

de Alex Ionescu

 

Electrozi plasaţi şi alimentaţi corespunzător în creier pot influenţa comportamentul. Jose Delgado descrie un plan pentru o societate civilizată utopică, electroligarhia, în care oamenii ar purta senzori electrici şi li s-ar induce diferite stări. Activitatea electrică a creierului se reflectă în activitatea psihomentală şi reciproc. Astfel, fie prin plasarea unor electrozi la nivelul creierului, fie prin transmiterea de la distanţă a undelor electromagnetice cu frecvenţă similară celor cerebrale, se poate influenţa activitatea psihomentală – se pot modifica gândurile şi emoţiile unei persoane sau a unui grup mare de fiinţe umane. Există la ora actuală sisteme electronice sofisticate, care „vorbesc” direct minţii ascultătorului, pot altera şi interfera cu undele cerebrale, pot manipula structura electroencefalogramei şi pot implanta astfel, în mod artificial, stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Aceste sisteme subliminale nu spun persoanei să simtă o emoţie, ci o fac să simtă; implantează emoţia respectivă în mintea lor.

 

Creierul, un sistem care generează electricitate

 

În anii 1870-1880 medicul englez Richard Caton a fost primul care a descoperit faptul că creierul generează electricitate. Acesta a observat că la nivel cerebral se generează descărcări electrice mici. Caton a detectat de asemenea slabi curenţi electrici prin cutia craniană – cei care în prezent sunt înregistraţi cu ajutorul electroencefalografului. După trei decenii de la această descoperire, Santiago Ramon y Cajal, laureatul premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie din 1906, a descoperit neuronul – unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos. El a observat şi modul în care neuronii îşi transmit impulsurile – prin legăturile sinaptice, realizând adevărate reţele „informaţionale”.

 

După încă 100 de ani, Roger Traub, de la Universitatea Birmingham din Anglia, a demonstrat că neuronii se conectează unul cu celălalt, nu numai prin sinapse, ci şi prin interacţiuni directe în câmp electric. Unul din misterele oscilaţiilor electrice de la nivelul creierului este modul în care ele se sincronizează pe zone întinse, într-un mod bine corelat, formând adevărate câmpuri electrice de intensitate scăzută, la nivel cerebral. Aşadar, neuronii de la nivelul creierului nu interacţionează doar fizic unii cu alţii, prin sinapse, ci şi direct, prin frecvenţe similare de vibraţie. Fiecare dintre aceste frecvenţe unitare de vibraţie, care înglobează activitatea neuronilor pe arii întinse, sunt generate de diferitele gânduri sau emoţii care apar la nivel psiho-mental.

 

Cercetătorii în neurologie au obiectivat reflectarea activităţii electrice a creierului, implicit a câmpurilor electrice care se generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală şi reciproc. Înainte de această descoperire, psihofiziologii americani arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea psihomentală şi substanţele descărcate la nivel cerebral (neurotrasmiţători şi hormoni). Aşadar, activitatea electrică a creierului, cea chimică şi gândurile/emoţiile unei persoane sunt intercorelate. Aceeaşi informaţie este oglindită în diferitele structuri ale fiinţei umane.

 

În 1831, Michael Faraday a descoperit faptul că energia electrică în mişcare determină magnetism, iar mişcarea câmpului magnetic produce curent electric. Condiţia pentru transformarea energiei electromagnetice în energie electrică este ca „receptorul” să fie acordat pe aceeaşi frecvenţă de emisie a energiei electromagnetice. Activitatea creierului, fiind şi de natură electrică, poate fi influenţată, astfel de unde şi câmpuri electromagnetice. Undele radio, care şi ele aparţin spectrului electromagnetic, pot de asemenea produce curenţi electrici la nivel cerebral, dacă frecvenţa lor este similară celei cu care impulsurile nervoase sunt transferate între neuroni.

 

Observând informaţiile expuse mai sus şi gândindu-ne la modul global, integrator la fiinţa umană, putem spune că este perfect posibil ca activitatea cerebrală a fiinţei umane să fie interferată, fie prin stimuli electrici aplicaţi direct creierului, fie prin câmpuri electrice sau electromagnetice sau prin unde radio de joasă frecvenţă, care să fie direcţionate către capul sau întregul corp al fiinţei. Aceste modalităţi de a acţiona pot perturba activitatea electrică a creierului şi, deci, pe cea psiho-mentală a fiinţei respective.

 

Implantarea cipurilor la oameni

 

În perioada anilor 50-60, unul din cercetătorii în domeniul stimulării electrice a creierului a fost psihologul Jose Delgado. Cel mai faimos experiment al său implica utilizarea a ceea ce el a numit un „stimoceptor”, un aparat cu radio-control care emitea curenţi către nişte mici receptori implantaţi în creierul unui animal. Delgado credea cu fervoare în capacitatea unor electrozi bine plasaţi în creier de a influenţa comportamentul şi, în cartea sa „Controlul fizic al minţii: către o societate psiho-civilizată”, el descrie un plan pentru o societate civilizată utopică, în care oamenii ar purta senzori electrici pentru a nu fi afectaţi de depresie, durere, anxietate, agresiune şi care să stimuleze plăcerea, voinţa şi intelectul. Delgado a denumit societatea sa utopică, electroligarhie.

 

Delgado respingea ideea liberului arbitru şi propusese ipoteza că mintea este o entitate funcţională, produsă de funcţiile electrice ale creierului; el se gândea că mintea poate fi astfel, prin intermediul anumitor instrumente electrice sau electromagnetice, manipulată şi controlată, cu scopul de a controla comportamentul populaţiei. Delgado nu avea cunoştinţe spirituale referitoare la structura subtila a corpului uman, cum este şi situaţia majorităţii oamenilor de ştiinţă din ziua de azi. Dar această viziune a lui Delgado a convenit foarte mult membrilor Noii Ordini Mondiale, adepţi ai unui control cât mai riguros al populaţiei. Iar această idee, dacă observăm cu atenţie, este materializată la ora actuală sub forma tendinţei de implementare a cipurilor (RFID). Delgado, de la mijlocul anilor 70, a fost numit directorul Centrului Ramon y Cajal, iar interesul său s-a mutat de la simpla stimulare electrică a creierului la aria largă a efectelor undelor electromagnetice, fapt care a fost primit cu bucurie de sistemul militar şi politic, ca modalitate de a-și atinge scopul – controlul populaţional absolut.

 

Simptome ale expunerii la o cantitate excesivă de radiaţii electromagnetice

 

De-a lungul timpului, dorinţa de a cunoaşte cu adevărat cum anume funcţionează creierul şi psihicul uman, precum şi intercorelaţiile dintre acestea, au condus la anumite descoperiri. O parte au fost expuse pe scurt în prima parte a acestui articol. Multe dintre aceste descoperiri sunt utilizate la ora actuală de către o elită a acestei planete, cu scopul de a dobândi un control absolut asupra tuturor fiinţelor umane care există pe acest pământ.

 

Într-un raport al organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS), din 1981, se preciza că primele studii ale efectelor undelor radio asupra fiinţei umane s-au realizat în Polonia, Cehoslovacia şi URSS, în anii 50. Una dintre concluziile raportului era că undele electromagnetice de frecvenţă joasă pot determina dureri de cap, oboseală, slăbiciune în corp, ameţeli, modificarea stării, confuzie, perturbarea somnului (neputinţa de a dormi). În ultima vreme, observăm că aceste simptome sunt prezente la foarte multe persoane, mai ales atunci când vremea pare a fi setată după un program: ziua caniculă, seara ploaie tropicală, noaptea răcoare.

 

Între anii 1980-1984, au existat multe proteste ale diverselor grupări pacifiste din Anglia, cu privire la rachetele Cruise, în special la baza Greenham Common, situată în comitatul Berkshire, la 45 de mile (72 km) vest de Londra. Pe la mijlocul anului 1984 protestatarii, care se aflau în faţa bazei respective, au început să susţină că au fost iradiaţi din interiorul bazei, datorită problemelor fizice care le apăruseră şi pe care nu le puteau corela cu altceva. Simptomele acopereau o paletă largă de manifestări, de la arsuri cutanate, sângerări menstruale anormale, la dureri de cap, ameţeală, atacuri de paralizie temporară, probleme de coordonare a limbajului şi chiar, într-un caz, insuficienţă circulatorie severă, care a necesitat internare în spital. Aceste simptome, pentru cei care lucrează în domeniu şi ştiu, se potrivesc foarte bine cu problemele generate de expunerea excesivă la unde/câmpuri electromagnetice. Ministrul Apărării din perioada respectivă a negat utilizarea oricărui semnal electromagnetic periculos, dar nu a negat utilizarea undelor electromagnetice, cunoscut fiind faptul că în reglementările Marii Britanii undele electromagnetice sub 10mW/cm2 nu sunt considerate periculoase. Se pare totuşi că sunt.

 

Modalităţi de psiho-control

 

Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane, datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE), pe care o realizează acestea. Această frontieră anatomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni, pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile. Multe din substanţele din mediul înconjurător, care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii etc. Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.

 

Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult, încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său. Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific omului, ca şi amprentele digitale şi vocea. Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM, care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice, care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale, care par a fi sunete audibile şi chiar gânduri. Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

 

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie/noiembrie 1998 al revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

 

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat ,care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”

 

„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992. În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii, în care transportori non-aurici din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”

 

„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman, prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali». În conținutul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali, prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane. Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz». El încheie articolul astfel: «în ultimele două decenii, un potenţial care era improbabil, dar acum este marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă. Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest articol el spune:

 

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să se duplice, apoi să se stocheze aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă unei alte persoane şi să se modifice astfel starea emoţională a fiinţe umane respective”. Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”

 

Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de manipulare a minţii

 

În ianuarie 1999, Parlamentul European a înaintat o rezoluţie în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”. Obiectivul major era acela de a informa marele public despre pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile omului şi democraţie.

 

Citiţi şi:

 

Armele electromagnetice şi drepturile omului

 

Sfârşitul programat al democraţiei

 

Yogaesoteric

https://yogaesoteric.net/modalitati-de-influentare-de-la-distanta-a-psihicului-fiintei-umane/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Influenta nutritiei asupra vietii omului

 

De (autor): Rudolf Steiner

 

 

 

Cum depinde constienta noastra de nutritie? Cum are loc hranirea si ce efecte produc diferitele elemente asupra dezvoltarii noastre spirituale? Acestea si multe altele sunt intrebari carora, aici, Rudolf Steiner le ofera raspunsuri din punct de vedere antroposofic, descriind numeroasele legaturi fiziologice si psihologice ale nutritiei omului.

 

„Omul poate sa urmareasca sa fie liber si independent prin aceea ca el se impregneaza cu cunoasterea vietii spirituale, astfel incat ceea ce mananca sa nu-l impiedice sa fie si sa devina ceea ce un om poate deveni.” – Rudolf Steiner

 

 

https://www.libris.ro/influenta-nutritiei-asupra-vietii-omului-rudolf-UNE978-606-704-130-9–p1166451.html?utm_source=2parale&utm_medium=quicklink&utm_campaign=011a354fd&utm_content=https%3A%2F%2Fbooknation.ro%2F&2pau=011a354fd&2ptt=quicklink&2ptu=9a6f02fef&2prp=o02h7qeaPJ41I4Z_Ipw9OBg1ZEgo1DEKhpPk4ZzRDXoKo1Ehmx1TtnxFv986EbMDmmajMhkt52iDwJtCN7g5HCEjXPEGgkkcvcvCWRfL1_ATGcB8d65P2ezHVFsAEFvO6m0sGneIF1TXeiYfEfrcVlPTDYusYbjKwsxzH1OBBrg&2pdlst=

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Rudolf Steiner. O epopee a spiritului

 

Descriere

 

“Lipsea acest vast studiu de ansamblu privind viaţa şi gândirea unuia dintre oamenii cei mai interesanţi ai epocii noastre. Fără îndoială, el a înţeles viciul ce începea sa devasteze civilizaţia noastră: convingerea – ca urmare a succeselor ştiinţei – că numai lumea materială contează şi, mai mult, că numai ea există. Nietzsche a fost marcat de această contracredinţă modernă. Rudolf Steiner a lansat apelul pentru un om total, care se împlineşte prin spirit, şi a cărui imagine şi speranţă, vai, o vedem îndepărtându-se tot mai mult”

 

RENE HUYGHE, Academia Franceză

 

 

 

https://www.universenciclopedic.ro/rudolf-steiner-o-epopee-a-spiritului

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////

Imaginea Romaniei educate… o ruina! NeCazul internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc

 

De

 Stirea Zilei

 

https://stireazilei.com/imaginea-romaniei-educate-o-ruina-necazul-internatului-liceului-tamasi-aron-din-odorheiu-secuiesc/

/

 

Prăbușirea spirituală a omenirii: De la vaccinuri la totalitarism

 

 

Hoinărind pe rețelele de comunicare virtuală, am dat din nou peste această idee interesantă a lui Rudolph Steiner:

 

„În trecut, am eliminat spiritul. Sufletul va fi eliminat cu un medicament. Pornind de la o «viziune sănătoasă a lucrurilor», se va găsi un vaccin cu care organismul va fi tratat din prima tinerețe, pe cât posibil, dacă se poate chiar de la naștere, astfel încât acest organism să nu ajungă să creadă că există un suflet și un spirit”.

 

 

 

Și vorbește în continuare despre oameni care vor descoperi „un vaccin care poate, încă din prima tinerețe, prin intermediul trupului, să extirpe tendința spre spiritualitate”[1].

 

Cunosc foarte puține elemente despre opera lui Steiner și puținul pe care îl știu nu mă atrage deloc. Cu toate acestea, această propoziție este uimitoare și m-a pus mereu pe gânduri. Ce ar putea avea de-a face vaccinurile cu spiritualitatea? Cum ar putea un produs farmaceutic să distrugă sufletul? Cum ar putea un preparat biologic să altereze principiul gândirii care este distinct de trup, sau sufletul? Dacă spiritualitatea este o reflecție asupra relației dintre ființa umană și Tot, cum ar putea un vaccin să o distrugă? Ce legături între persoană și Marele Tot ar putea fi alterate de vaccin? Care sunt consecințele pentru umanitate?

 

Ar fi necesar să judecăm natura pentru a o îmbunătăți?

 

Poate că Spinoza ne-ar putea fi de ajutor atunci când scrie în Tratatul de teologie și politică:

 

„[…] Natura nu se limitează la legile rațiunii umane, al căror unic țel este adevărata utilitate și conservare a oamenilor; ea include un număr nesfârșit de alte legi care se referă la ordinea eternă a întregii naturi, din care omul este o mică parte; și prin simpla necesitate a acestei ordini, toate ființele individuale sunt determinate să existe și să se comporte într-un anumit fel. Prin urmare, ori de câte ori ceva din Natură ni se pare ridicol, absurd sau rău, aceasta se datorează faptului că nu cunoaștem aspectele decât în parte, ignorăm în mare parte ordinea și coeziunea întregii Naturi și dorim ca totul să fie îndreptat în beneficiul rațiunii noastre; în timp ce ceea ce rațiunea pronunță ca fiind rău, nu este rău în ceea ce privește ordinea și legile întregii Naturi, ci numai în ceea ce privește legile naturii noastre”[2].

 

Ideea este că, de fiecare dată când oamenii consideră că ceva din natură este rău și chiar, am putea adăuga, pretind să îmbunătățească acest aspect, tot ceea ce fac este să demonstreze că nu înțeleg ce este. Acest aspect poate părea surprinzător pentru oamenii moderni, dar are sens, deoarece un fenomen este, de fapt, doar felul în care percepem un proces. Procesul este funcția activă al cărei rezultat, interpretat de legile raționale ale cunoașterii (și, prin urmare, modul în care îl percepem și interpretăm), se numește fenomen[3]. Pentru a înțelege realitatea, este important să avem acces la procesele care o alcătuiesc; dar nu avem acces decât la fenomene. Nu numai că participăm doar la o parte a realității, dar percepem doar o zonă din ceea ce participăm.

 

În aceste condiții, judecarea naturii riscă să ducă la neînțelegerea rolului fiecărui proces pe care îl percepem prin fenomenul său. În consecință, incapabili să înțelegem mecanismele interne ale oricărui element, este necesar să ne suspendăm judecata asupra naturii. Altfel spus, noi nu îmbunătățim natura. O lăsăm așa cum este.

 

De fapt, este îngrijorător să observăm de câte ori ni se reamintește în mass-media cât de important este să protejăm natura, pentru că fără ea suntem morți. Valoarea naturii constă în faptul că ne este utilă, că fără ea nu putem supraviețui. Cel puțin pentru moment. Ce s-ar petrece dacă am reuși, prin intermediul tehnologiei, să ne emancipăm complet de ea? Dacă ea nu ne-ar mai fi de niciun folos? Ce anume ne-ar împiedica atunci să o artificializăm total? Ce anume ne-ar împiedica să distrugem ființele vii?

 

Și totuși, putem constata că cercetarea tehnologică de astăzi tinde spre această monstruozitate, sub masca unei bune intenții. De exemplu, sistemul ne oferă carne care nu a fost produsă de animale, ci care a fost „crescută” în laboratoare. În aceeași ordine de idei, promovarea insectelor în alimentația umană nu prefigurează oare crearea de proteine și nutrienți care nu mai provin din insecte sau chiar din ființe vii, ci doar din materii prime? Suntem încă departe de acest punct, dar nu este o astfel de cercetare un pas spre emanciparea speciei umane de natură? Dacă într-o bună zi ar fi așa, natura – sau mai exact, ființele vii – și-ar pierde rapid orice rațiune de a exista în ochii unei populații consumate de materialism.

 

Este îngrijorător să observăm că această mișcare ne este impusă de monopolurile publice (statele și instituțiile lor) și de monopolurile private (capitalul financiar) prin exacerbarea fricii de moarte. În timp ce moartea a fost mult timp considerată ca fiind punctul culminant al ființei – ca o împlinire totală, ca să spunem așa –, ea a devenit aproape patologică în epoca modernă, ca expresie ultimă a acelei naturi care va fi astfel zădărnicită. Mega-mașina statului industrial vrea să învingă Camardele, un preludiu paradoxal la eradicarea celor vii. La fel se petrece și cu Google și filiala sa Calico, care își propune să „ucidă moartea”. Moartea devine un rău, judecat dintr-un punct de vedere total emancipat de natură.

 

 

Pieter Claesz – Vanitate – 1630

Desigur, doar pentru că moartea este lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că nu mai este necesar să avem grijă de noi înșine atunci când suntem bolnavi. Doar pentru că leul este lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că antilopa nu mai este obligată să fugă pentru a-și salva viața. Fiecare societate a avut propriul său medicament pentru a vindeca oamenii. Dar acolo unde rugăciunea magică sau medicina folosea substanțe naturale pentru a învinge boala sau rănile, medicina modernă a făcut un nou pas cu vaccinul. Principiul său este de a modifica sistemul imunitar pentru a-l îmbunătăți, cu scopul nu de a vindeca oamenii, ci de a-i împiedica să se îmbolnăvească. Aceasta este o trecere a Rubiconului în comparație cu medicamentele, care nu îmbunătățesc natura umană, ci doar compensează temporar deficiențele acesteia în fața unui inamic, reechilibrând-o în mediul său. Vaccinurile nu fac aceasta. Este expresia științei, care a identificat o slăbiciune structurală a naturii umane și a reparat-o. Pretinde că îmbunătățește sistemul imunitar („pretinde”, deoarece realitatea pare cu totul alta).

 

Raționalizarea vieții sau mitul progresului

 

Această atitudine arată că societatea noastră acceptă ideea că sistemul imunitar nu mai corespunde valorilor actuale, modului nostru de a privi viața. Dar, departe de a ne pune sub semnul întrebării și de a ne readapta la natură, aceasta este cea care va fi necesar să se adapteze. Ne comportăm ca niște copii care fac crize de furie pentru că realitatea le încurcă dorințele: ar fi necesar ca viața să dureze mai mult, cu mai multă siguranță, decât permite sistemul imunitar. Așa ajungem să acceptăm să facem ca sistemul imunitar să corespundă dorințelor noastre, să îl raționalizăm, să îl facem să corespundă ideii pe care o avem despre modul în care ar putea să fie folosit. Nu este exact aici unde a greșit Spinoza?

 

Trăim într-o epocă în care materialismul a respins spiritualitatea. Trupul uman este considerat în termeni de utilitate, așa cum este definit de societate. Acesta este extras din Marele Tot pentru a îndeplini standardele a ceea ce este bun numai pentru om într-o anumită societate. Asistăm la o mișcare de raționalizare a trupului pentru a-l alinia la standardele de sănătate în vigoare, standarde de sănătate care nu sunt niciodată decât o expresie a luptei de clasă: știința medicală nu este altceva decât un paravan pentru raportul de forțe între o putere managerială și popor. Vaccinurile sunt un exemplu paradigmatic al unei tendințe dezastruoase care pare să se afle chiar în inima civilizației noastre.

 

În acest context, cum putem judeca progresul? Ce este progresul dacă nu este pretenția omului de a-și îmbunătăți condiția? Progresul este viața care se emancipează de condițiile sale inițiale, în numele a ceva mai bun. Progresul este, într-un fel, tehnologia care se emancipează de spiritualitate. El nu mai servește la depășirea necesității, ci la îmbunătățirea vieții, fie că o înțelegem în termeni de zōē (care desemna în greaca veche simplul fapt de a trăi) sau de bios (adică forma sau modul de viață specific unui individ sau unui grup)[4]. Incapabilă să reflecteze asupra locului omului în Marele Tot, oarbă chiar și la această întrebare întrucât propune o explicație rațională a universului lipsită de orice ordine transcendentă, societatea progresului poate abroga toate limitele care au împiedicat tehnologia să modifice viața, zōē ca bios. Nu este aceasta o formă de orgoliu? Credința că cunoștințele noastre despre natură sunt suficiente pentru a o îmbunătăți? Nu cumva progresul este omul care se crede Dumnezeu?

 

Și, în cele din urmă, unde ne duce progresul? Până în epoca modernă, societățile erau scăldate într-o lume fermecată, fie că era vorba de cosmosul Antichității, de universul teofanic al Evului Mediu sau de cosmogoniile societăților tradiționale. Acolo, viața era de la sine înțeleasă, iar locul ființei umane în Întreg emana în mod natural dintr-o prezență suverană: Dumnezeu. Când, odată cu apariția științei, această ordine s-a prăbușit, a făcut loc unui univers golit de substanță, cu oameni eliberați de tot, inclusiv de legătura lor cu Natura, condamnați la un materialism care exclude orice sentiment de simpatie între suflet și lucruri. Ochiul nostru pentru măsurători și calcule a golit realitatea de orice substanță unitară, analizând-o, cu alte cuvinte, fragmentând-o într-o multitudine de probleme puse în cuvinte în termenii rațiunii noastre. În timp ce, în vraja care a precedat această mișcare dezastruoasă, universul era un semn al lui Dumnezeu, știința l-a făcut să-și piardă orice semnificație, deschizând astfel un bulevard pentru progres.

 

Spiritualitatea ca ultim bastion împotriva totalitarismului

 

În schimb, dacă spiritualitatea este o reflecție asupra legăturilor care unesc particularul și întregul, dacă este ideea că există o ordine care transcende lumea fenomenelor, atunci ea autorizează omul să se situeze în ordinea a ceea ce este. Ea ne oferă un loc în totalitate, inclusiv în tot ceea ce este incomprehensibil în ea. Așadar, în timp ce spiritualitatea aduce ființei umane certitudinea ontologică, satisfăcând astfel o aspirație profundă a sufletului, știința și avatarul ei, progresul, au creat un fel de incultură ontologică care crește proporțional cu cunoașterea rațională.

 

Aici este locul în care mesajul transmis de religii se dovedește a avea o sferă de cuprindere foarte diferită de cea a materialismului. În creștinism, mesajul lui Dumnezeu este iubirea: este important să iubim ceea ce este, pentru ceea ce este. Dimpotrivă, a iubi natura de dragul ei, așa cum promovează mass-media și școlile, este o greșeală fatală pe termen lung. Este important să iubești natura pentru ceea ce este, pentru că este. În spatele acestei iubiri se află renunțarea la judecarea a ceea ce este natura pentru simplul motiv că ne depășește, că nu-i înțelegem resorturile. Fără această iubire necondiționată față de natură, aceasta este în pericol. Dacă ea dispare, nu va mai fi posibil să fim oameni așa cum îi înțelegem noi antropologic. Dacă această concepție despre condiția umană – sau cel puțin ceea ce a mai rămas din ea – dispare, ultimul baraj care reține asaltul totalitar se va rupe. Nimic nu va împiedica integrarea totală a celor vii în mașină.

 

Vaccinul este, așadar, o armă de război folosită de mașină împotriva celor vii. Este o poartă de acces în trup pentru tehnologia unei societăți total dedicate materialismului. El confirmă absența totală a spiritualității. Apariția injecțiilor cu ARN mesager pentru a înlocui principiul inițial al vaccinurilor nu este decât o prelungire a acestei logici: sistemul pătrunde și mai mult în viu prin găzduirea unui proces artificial în interiorul acestuia.

 

În acest context, fără a dori să tragem în ambulanță, nu ar fi timpul să ne amintim de apelul Papei Francisc de a ne vaccina? Același Papă care a prezentat vaccinarea ca pe un act de iubire:

 

„A vaccina, cu vaccinuri autorizate de autoritățile competente, este un act de iubire”, spune Francisc, „iar a contribui la vaccinarea majorității oamenilor este un act de iubire”. Iubirea este, de asemenea, socială și politică, explică Papa: „Este universală, mereu debordând de mici gesturi de caritate personală capabile să transforme și să îmbunătățească societățile”.

 

O astfel de declarație semnalează pur și simplu falimentul Vaticanului: un faliment spiritual, moral și intelectual. Vaccinarea este un act de ură față de natură, în general, și față de organismele vii, în special. Vaccinarea este o expresie a unei frici irepresibile față de ceea ce este, o frică de realitate. Este o ură față de natura imprevizibilă a organismelor vii, față de faptul că acestea sunt imposibil de gestionat. Este, de asemenea, o ură față de moarte, iar în spatele ei, să nu ne înșelăm, se află sfârșitul aventurii umane. Ultima instituție spirituală din Occident își abandonează rațiunea de a fi pentru a se bălăci în materialism și poftă. Reluând mitul lui Icar, omenirea este pe cale să cadă în marele vid, în ceea ce pare a fi o civilizație totalitară globală.

 

Este oare visul lui Aleksandr Dughin născut mort?

 

 

Victor Wolfvoet cel Tânăr – Masacrul inocenților – 1638

De fapt, progresul a omorât deja spiritualitatea peste tot în lume. Aleksandr Dughin vede Rusia ca apărător al spiritualității, dar mă tem că pescuiește optimism. Materialismul roade deja Rusia, care este o țară capitalistă complet modernă, care și-a gestionat criza din domeniul sănătății de către grupul McKinsey (redenumit Yakov & Partners), care dezvoltă biotehnologii, inteligență artificială, identitate digitală și rubla, care se lansează într-un plan de reducere a gazelor cu efect de seră etc. Chiar și Rusia pare a fi departe de a fi o țară spirituală. Chiar și Rusia pare departe de a fi un paradis spiritual, atât de mare este aderența sa la agenda materialistă dezastruoasă care asaltează Occidentul. Poate că am văzut puterea rusă mai frumoasă decât este în realitate. Cum poate Dughin să nu ia în considerare acest aspect? Are nevoie să i se reamintească faptul că până și acronimul BRICS este o creație a lui Goldman Sachs? În acest context, cum putem înțelege războiul din Ucraina? Cât de departe sunt dispuse elitele să meargă împotriva poporului? Viitorul război mondial, la fel ca și cele două precedente, nu va fi nimic altceva decât un mijloc de modernizare a ceea ce a mai rămas din popor?

 

Este de temut că epoca modernă, care a luat naștere în urma prăbușirii ordinii feudale sub loviturile progresului, nu a fost decât o tranziție de la epoca autonomiei umane, adică a tradiției, la epoca totalitară. În primele lor spasme monstruoase, forțele progresului au dat naștere nazismului și stalinismului. Am crezut că totalitarismul era un nou regim politic. Dar este posibil să fi subestimat gravitatea indicelui. Ceea ce apare odată cu sfârșitul spiritualității este mult mai profund: nu este un sistem totalitar care se cristalizează ca regim politic, ci o epocă. O eră pentru că războiul mondial care se prefigurează, aparent inevitabil, ar putea foarte bine să aibă ca scop nu menținerea Rusiei și a valorilor spirituale pe care aparent le apără, ci instaurarea unei birocrații globale. O astfel de abominație ar fi în măsură să gestioneze întreaga viață și Natura. Ar lua literalmente locul lui Dumnezeu, zdrobindu-i lucrarea. De aceea, nu o civilizație totalitară (satanică, cum ar spune Dughin) ar prinde contur sub ochii noștri, ci mai degrabă o epocă. Viitorul este sumbru, dar istoria nu este scrisă dinainte.

 

Autor: Jacques Roure

 

Note:

1. A 5-a Conferință 7 octombrie 1917 și a 13-a Conferință 27 octombrie 1917. Disponibil aici, cu interpretarea lui Nicolas Bonnal aici.
2. Baruch Spinoza, „Traité théologico-politique”, GF Flammarion, Paris, 1965, p.263.
3. André Lalande, „Vocabulaire technique et critique de la philosophie”.
4. Giorgio Agamben, „Homo sacer”, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p.9.

 

Citiți și:

Robert F. Kennedy Jr.: Războiul psihologic din timpul pandemiei covid și impactul acestuia asupra democrației – tehnicile de control al conștiinței, totalitarismul tehnologic și experimentul Milgram trăit la scară globală

Geototalitarism și geovirusare… Prăbuşirea intelectuală – semnul decadenței supreme a omului

https://yogaesoteric.net/la-chute-spirituelle-de-lhumanite-du-vaccin-au-totalitarisme/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Norica Nicolai: UE chiar e un colos cu picioare de lut

 

Uniunea Europeană s-a născut din munți de cărbune și oțel și sucombă, decenii mai tîrziu, pe altarul unui virus microscopic. (editorial de Norica Nicolai)

 

Yuval Harari are dreptate: întreaga lume va fi altfel după pandemie. Dar, cel mai mult, va suferi, cred, Uniunea Europeană. Visul lui Churchill, Monnet și Schuman, e pe cale să se încheie, pentru că nu a trecut cea mai simplă probă: cea a contactului cu viața reală.

 

Se spune adesea că trănicia relațiilor se dovedește în momente de criză, nu la bine. UE a clacat la primul test major la care a fost supusă, epidemia de coronavirus.

 

În fața dezastrului, în primul rînd uman, liderii uniunii au dovedit că le lipsesc trei lucruri: solidaritate, curaj, inițiativă.

 

Italia a fost lăsată pe cont propriu – și prevăd un Italexit nu foarte tîrziu, pentru că italienii nu uită și nu iartă -, Germania s-a făcut că plouă, liderii europeni au fost ca și inexistenți, iar cetățenii uniunii s-au trezit că nu există mobilizare, politici și inițiative comunitare de prevenire și combatere a crizei. Există, în schimb, o majoră preocupare a leadershipului comunitar pentru fenomenul fake news.

 

Țara piere și baba se coafează.

 

Pe 11 februarie, eram informați de presa europeană că mecanismul de criză al UE a fost activat complet, toate măsurile europene pentru combaterea coronavirusului urmând să fie coordonate la Bruxelles. Și mai aflam că, în caz de nevoie, fiecare stat care participă la acest mecanism de criză și care e suprasolicitat, poate să ceară ajutor din partea celorlalte state.

 

Suntem în 20 martie și am ajuns doar în stadiul periculos și inimaginabil, cîndva, în care guvernul francez, prin ministrul de finanţe Bruno Le Maire, avertizează că dacă UE va lăsa Italia să se prăbușească deplin, întreaga Europă nu își va mai reveni.

 

Nu sunt și nu am fost niciodată eurosceptică. Am crezut în ideea de uniune europeană, de state unite ale Europei, de interese și valori comune, de respect și sprijin reciproc.

 

Am criticat nu o dată măsurile și dublul limbaj european, pe fundalul clivajului tot mai vizibil între Vest și Est.

 

Dar nu m-am gîndit că UE chiar e un colos cu picioare de lut.

 

Acum, o vedem cu toții cu ochiul liber.

 

Epidemia se va stinge, mai devreme ori mai tîrziu, să sperăm cu cît mai puține pagube.

 

Dar proiectul european, cel puțin așa cum a fost el gîndit, e cam dus pe aripile vîntului.

 

Știam cu toții că UE e o piață unică, fără constrîngeri, iar azi auzim sistematic de interziceri de exporturi și importuri. Știam că e un loc al deplasării libere, iar azi mai e puțin și Germania reface Zidul Berlinului, în timp ce țările își închid granițele pe capete. Știam că e un organism care susține solidaritatea cu cei defavorizați, și azi aflăm despre deblocări de fonduri de miliarde de euro, dar numai pentru statele bogate.

 

„Dacă nu suntem capabili să ne unim, proiectul politic european este cel care va fi doborât de această criză”, mai spune același demnitar francez sus invocat.

 

E corect și e profund ce spune.

 

Doar că, din nefericire, e și tardiv.

 

Covid 19 s-a dovedit copilul andersenian care strigă că împăratul e gol, cînd toți se îmbulzeau să-i laude straiele.

 

A trebuit să vină o molimă teribilă pentru a înțelege că ani de zile ne-am amăgit cu o formă fără fond.

 

Greu de uitat recentul discurs antologic și figura prăbușită a președintelui Serbiei, țară care s-a zbătut ani de-a rîndul să fie acceptată în UE, iar azi transmite public că nu prea mai are în ce intra.

 

Impresia generală, hai să nu ne ascundem după cuvinte, e că statele mari și bogate din Vest și-au făcut socoteli proprii după izbucnirea pandemiei, după principiul vechi, cinic și pragmatic, totodată, ”scapă cine poate”.

 

Pentru fiecare dintre ele, nu mai există ”noi”, există doar ”eu”.

 

După ce va trece valul, politicienii din toate statele europene va trebui să ne suflecăm mînecile și să refacem proiectul unional, într-o formă nouă, încă neîntrezărită acum, dar sigur foarte diferită de cea veche. Una în care nu va mai exista, spre exemplu, teoria imberbă a lichidării suveranităților naționale pentru simplul fapt că virusul ucigaș tocmai ne-a arătat cum, la vremuri de criză, popoarele se bazează în primul rînd pe ele însele și abia apoi pe mult trîmbițata solidaritate comunitară.

 

Cotidianul.ro, 25 martie 2020

 

https://www.eurosceptic.ro/index.php/2020/03/30/norica-nicolai-ue-chiar-e-un-colos-cu-picioare-de-lut/#comment-228546

 

 

 

////////////////////////////////////////////