Mărturii impresionante ale urmașilor martirilor români din Gulagul sovietic, după publicarea Listei prizonierilor căzuți de către ambasadorul la Moscova, Vasile Soare

 

Autor:Roncea Victor

 

În urma prezentării de către Ambasada României din Rusia a unei liste cu 20.718 eroi români morți în lagărele sovietice, despre care Evenimentul Istoric a relatat aici, pagina de Facebook a ambasadorului român al Moscova, istoricul Vasile Soare, a început să fie asaltată de mesaje de mulțumire și mărturii impresionate ale unor urmași ale victimelor represiunii bolșevice.

Astfel, Monica Joița, care a fost director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, și-a împărtășit „Povestea mea din Săptămâna Luminată 2020”:
„Povestea mea este izbitor de asemănătoare cu alte 20.717 de povești.

Până a închis ochii (în decembrie 2011), Mama l-a așteptat, la propriu, pe tatăl său să se întoarcă din stepele Donului. Fusese dat dispărut la 24 noiembrie 1942 în zona de operațiuni de la Cotul Donului. Bunicul meu i-a fost nu numai Mamei cel mai bun sfătuitor în clipe de mare cumpănă, dar eu și sora mea am fost crescute în cultul loialității, al disciplinei, al comunicării spirituale, ca un omagiu dureros și tenace. La acesta și-a adus contribuția Tata (nici el nu mai este), istoric.
După 1989, Tata a obținut de la Arhivele Militare din Pitești o copie a dosarului Bunicului, care fusese militar de meserie: „A comandat grupa de mitraliere, asigurând siguranța la Punctul de Control al Diviziei Eșalonul I. A ținut inamicul 2 zile departe de P.C. Fiind atacat de forțe superioare, împărtășește el și unitatea sa, soarta celorlalte unități ale Diviziei. A fost un bun element, adevărat camarad, sănătos și rezistent. Era om de nădejde și de acțiune. În urma luptelor avute e dat dispărut la 24 noiembrie 1942”.
În această Săptămână Luminată, în Joia Mare, am citit anunțul domnului ambasador Vasile Soare privind lista integrală a prizonierilor de război români în lagărele sovietice, care nu s-au mai întors în patrie, iar inima mi-a stat în loc, fiindu-ne binecunoscute eforturile constante ale domniei sale referitoare la această mare dramă a poporului român care, cred eu, merită să aibă un loc special în toate predicile și gândurile de Înviere, alături de toți cei care și-au dat viața pentru dreptate și țară: pe câmpurile de luptă, în stradă, în lagăre, în temnițele comuniste …
Astfel, tocmai de aceste sărbători carantinate, după 77 de ani, Bunicul meu s-a întors în patrie și la neamul său! Am aflat în ce lagăr și-a dat obștescul sfârșit și la ce dată (nu a rezistat decât 4 luni în prizonierat).
De Înviere, Mama a surâs din ceruri și a plâns cu lacrimi calde, dar lângă ea se afla împăcat Bunicul meu: sg. maj. ZAMAN NEAGU ALEXANDRU (născut la 16 octombrie 1913, com Șarânga-Pietroasele, jud. Buzău – decedat la 26 aprilie 1943, în lagărul de la Podmaskovski, regiunea Tula).
HRISTOS A ÎNVIAT!”

 

 

ILIE BĂDESCU EVOCĂ: „DRAGOSTEA RANITĂ A LUI DUMNEZEU A BIRUIT LUMEA”

 

Profesorul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie, se confesează, într-un comentariu: „Acest fel de rană sufletească nu se cicatrizează. Mama mea și noi dimpreuna am fost mai norocoși. Tata și fratele meu s-au întors din ticaloasa temniță bolșevică dar sănătatea le-a ramas la Poartă Alba și la Aiud. Peste toate, să ne amintim cuvântul unui cuvios de la Mânăstirea Sitaru: „dragostea ranită a lui Dumnezeu a biruit lumea”. Bunicul tău și-a unit suferința cu suferinta crucii lui Hristos și este, iată, biruitor. În vreme ce puhoiul bolșevicilor de ieri și de azi pot întuneca lumea dar nu vor întuneca în veci lumina lui Hristos! Bucurie în lumină! Hristos a înviat!”

 

Foto:  Bunicul Constantin Malureanu

„Și bunicul meu a fost prizonier în Siberia: Constantin Mălureanu, subofițer în Armata Regala, prins tot la Cotul Donului. Fratele lui a căzut acolo. Îmi pare rău ca nu știu mai multe din cele trăite de el pe front, în prizonierat și după revenirea acasă. A trecut la Domnul în 1984, când eram mic”, afirmă Gelu Mălureanu, care publică și fotografia bunicului său (Foto 1).

 

„Vă mulțumesc în numele bunicii mele care a trait în Vrancea și care și-a așteptat toată viața baiatul (primul născut) să se întoarcă de pe frontul din Rusia. Astăzi, datorită Dvs. știm că se odihnește în eternitate la Volsk”, transmite Liliana Buturică.

 

„CÂND VORBEA DESPRE BUNICUL, MAMA SE ÎNDREPTA SPRE RUSIA ÎȘI FĂCEA CRUCE ȘI APRINDEA CANDELA!”

 

Elena Dumitriu scrie: “Am găsit la litera L numele bunicului meu! Va mulțumesc din suflet domnule Vasile Soare, dumneavoastră și echipei dumneavoastră! Încă nu-mi vine să cred… Acum știu că bunica mea avea dreptate că soțul ei, bunicul meu, a căzut prizonier din primele zile de soldat… Mulți au fost duși la muncă silnică printre care și bunicul meu. Mama mea spunea mereu că este pe undeva pe pământ străin… se îndrepta spre Rusia își făcea cruce și aprindea candela! O lumânare aprinsă pentru bunicul meu Lungu Gheorghe Vasile. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină, Bunul Dumnezeu să odihnească în pace și lumină pe toți moșii și strămoșii noștri!”

 

 

„Mulțumesc frumos pentru efort.”, scrie Adrian Tofan. “Apare și străbunicul meu (bunicul patern al mamei mele), Ilie Dumitru Onofrei (n. 1911) ca fiind decedat în data de 16 august 1945, la “Spitalul special 3604” din Regiunea KURSK, sat SAPOGOVO (Iskra), raion Kursk, Rusia. Autoritățile comuniste locale spuneau familiei că Ilie se preface mort în Rusia, pentru că de fapt își întemeiase o altă familie în noua lui patrie adoptivă… Soția lui, Elena Cojocaru (n. 11.05.1913 – d. 16.12.1984) a murit văduvă, nedând crezare comuniștilor. Continua să îi facă pomenirea de Sf. Ilie și în alte zile.
Pasionații de genealogie vor avea de muncă acum”.

 

Foto:  Bunicul poetului Viorel Boldis

Poetul Viorel Boldiș, care trăiește în Italia,  publică și o fotografie cu bunicul lui (Foto 2), despre care scrie: „La Cotul Donului a luptat și bunicul meu, care, din fericire, s-a întors acasă. Când eram mic îmi povestea despre ce a fost acolo, dar întotdeauna plângea. Avea și o medalie. S-a întors de acolo cu părul alb complet și doar era tânăr. A murit în urmă cu câțiva ani, la 92 de ani. În fotografie este cel din stânga imaginii, cel cu mustață. Celălalt din fotografie este fratele mai mare al tatălui meu.”

 

Oana Ursache, lector de română la Universitatea din Granada, scrie la rândul ei, cu emoție: „La Cotul Donului a luptat și Tătaia, care s-a întors de acolo cu sufletul rupt, cu o ură nesmintită față de ruși și cu o furculiță de argint a unui camarad pe care îl pierduse pe front. Toată viața lui a mâncat cu furculița aia. Când mergea la băi și-o lua cu el. De parcă ar fi vrut să îi dea și celuilalt câte o gură de mâncare. Mă gândesc că acum se vor fi regăsit cu toții, bieții soldați români măcelăriți în războaiele cele mari. Hristos a înviat și împreună cu el, bunicii noștri în aceste confesiuni involuntare!”

 

 

Peste 20.000 de familii de români își pot găsi de acum rudele dispărute în Gulagul sovietic

 

Evenimentul Zilei a relatat anul trecut despre un demers istoric realizat de ambasadorul României la Moscova, istoricul Vasile Soare: identificarea a peste 10.000 de prizonieri români pierduți în „Arhipelagul Gulag”, numele lor fiind publicate și de EVZ, AICI, pentru a fi găsite mai ușor de urmașii celor care au plecat în „Războiul Sfânt pentru reîntregirea națională și zdrobirea dușmanului bolșevic”. Acum, de sărbătoarea Sfintelor Pasti, ambasadorul Soare a completat lista lor nominală până la 20.718 de prizonieri de război și deportați, morți între 1941-1956 în lagărele, spitalele, obiectivele speciale NKVD-MVD şi batalioanele de muncă sovietice şi înhumaţi pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

 

 

Peste 14 milioane de oameni au intrat în cele circa 30.000 de lagărele sovietice din timpul regimului stalinist, dintre care peste 1.000.000 au fost militari și civili români, cei din urmă în special din teritoriile ocupate complet de bolșevici, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, pentru care, însă, nimeni nu s-a ocupat până acum de identificarea lor, cei mai mulți devenind dispăruți definitiv în taigaua siberiană sau stepele kazahe. Vasile Soare a reușit de altfel să găsească, în perioada în care a fost ambasador în Kazahstan, o comunitate importantă de români, ziși „moldoveni”, urmași ai celor deportați forțat de sovietici, pentru depopularea ținuturilor românești ocupate și înlocuirea lor cu populație rusească. Acum, ambasadorul Soare se bucură că poate aduce puțină lumină în familiile a peste 20.000 de români care nu au mai știut nimic de soarta bunicilor lor, luptători pentru România Mare. Ne alăturăm și de data aceasta demersului său istoric și facem și acum trimiterea către acest document important pentru eternitate, care poate fi descărcat de AICI.

 

Redăm mai jos mesajul ambasadorului Vasile Soare, transmis public la finalul cercetărilor sale de 10 ani în arhivele rusești:

 

O PREMIERĂ PENTRU ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ

 

„În Săptămâna Patimilor și în contextul nefericit al pandemiei COVID 19, sunt în măsură să anunț că Ambasada României la Moscova a finalizat procesul elaborării LISTEI NOMINALE INTEGRALE A 20.718 PRIZONIERI DE RĂZBOI (MILITARI) ŞI “INTERNAŢI” (CIVILI DEPORTAŢI) ROMÂNI, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse. 20.718 este numărul maxim de prizonieri de război şi “internaţi” civili – cetăţeni români decedaţi în Rusia care a putut fi identificat în timpul cercetărilor în arhivele ruse, efectuate de misiunea noastră diplomatică timp de 10 ani (2009-2019).

Scoaterea la lumină şi aducerea la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România a datelor de identificare ale foştilor prizonieri de război şi deportaţi români care nu s-au mai intors niciodată din Rusia reprezină o PREMIERĂ pentru istoriografia românească. Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război şi victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale.

Lista nominală, întocmită în ordine alfabetică, a celor 20.718 militari prizonieri de război şi civili “internaţi” români decedaţi şi înhumaţi în Rusia poate fi consultată și pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relaţii Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.6. Lista este însoţită de Anexa “Locurile de amplasare a cimitirelor multinaţionale de pe teritoriul actualei Federaţii Ruse, în care sunt înhumaţi prizonieri de război și „internați” civili români decedați în anii 1941-1956”.

Ambasada semnalează, de asemenea, publicarea în decembrie 2019 (la Editura Honterus Sibiu) a monografiei “Deportarea în fosta URSS a etnicilor germani din România. Argumente arhivistice ruse”, elaborată de colegul nostru Ilie Schipor, ministru-consilier la Ambasada României la Moscova (2009-2019), care a scos la lumină din arhivele ruse şi calvarul celor peste 70.000 de cetățeni români (în majoritate, de origine etnică germană), deportaţi în contextul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele și batalioanele de muncă ale NKVD/MVD pentru a fi folosiţi la „reconstrucția URSS”. Studiul, care vine să întregească fondul documentar al lucrărilor, studiilor, memorialisticii și cercetărilor științifice publicate până în prezent în România, poate fi consultat și descărcat de pe site-ul Ambasadei României la Moscova, la Relaţii Bilaterale / Comemorarea Eroilor Români, pct.2.

UN PROCES DE CERCETARE ÎN 8 ARHIVE, INCLUSIV CEA A FSB

Astfel, se încheie un proces care a durat 10 ani de cercetări efectuate de Ambasada României la Moscova în principalele arhive ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse (GARF – Государственный архив Российской Федерации / ГА РФ), Arhiva Militară de Stat Rusă (RGVA – Российский Государственный Военный Архив / РГВА), Arhiva de Stat Istorico-Militară Rusă (RGVIA – Российский государственный военно-исторический архив / РГВИА), Arhiva de Stat Economică Rusă (RGAE – Российский государственный архив экономики / РГАЭ), Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică (RGASPI – Российский государственный архив социально-политической истории / РГАСПИ), Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei (ȚA FSB – Центральный архив ФСБ России / ЦА ФСБ), Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse (ȚA MO – Центральный архив Министерства обороны Российской Федерации/ЦА МО РФ).

Acum mă încearcă un sentiment de liniștire interioară, dacă se poate spune așa în această perioadă complicată, că am încheiat un lung și anevoios drum – acela al recuperării identității, aflării destinului și redării memoriei unui număr de peste 20.000 de români – majoritatea prizonieri de război, alții deportați civili – decedați în lagărele NKVD din Rusia în anii 1941-1956. Îi mulțumesc din suflet colegului Ilie Schipor pentru abnegația de care a dat dovadă în cercetările arhivistice și pentru faptul că în ultimii zece ani mi-a fost alături în parcurgerea acestui drum al căutărilor permanente și în derularea atâtor proiecte dedicate comemorării zecilor de mii de militari și civili români decedați și înhumaţi în Rusia.

Avem mulțumirea unei misiunii îndeplinite, că am reușit să oferim unora din urmașii acestora măcar posibilitatea să afle că bunicii și străbunicii lor au fost identificați, chiar dacă abia la 75 de ani de la încheierea Războiului, pentru că mulți îi știau dispăruți sau nu știau nimic despre ei…În același timp, ne rămâne în suflet regretul pentru totdeauna că nu toți prizonierii noștri de război și cei deportați fără voie din România au avut șansa să fie înregistrați în lagăre în anii 40, ca astăzi ei să poată fi găsiți în arhive, sau pur și simplu mulți sunt încă de negăsit…

Dumnezeu să odihnească în pace pe toate victimele de război române din Rusia! Veşnică lor pomenire!

 

https://evenimentulistoric.ro/marturii-impresionante-ale-urmasilor-martirilor-romani-din-gulagul-sovietic-dupa-publicarea-listei-prizonierilor-cazuti-de-catre-ambasadorul-la-moscova-vasile-soare.html

 

 

 

   

 Mărturii impresionante ale urmașilor martirilor români din Gulagul sovietic, după publicarea Listei prizonierilor căzuți de către ambasadorul la Moscova, Vasile Soare … Peste 20.000 de familii de români își pot găsi de acum rudele dispărute în Gulagul sovietic ;(Pentru a ocupa si alte zone ale lumii,teritorii spurcate de bumbareze  rusesti, iata …)Poftele Kremlinului şi expansiunea „lumii ruse”. Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină de politică externă; Cand un om refuza sa se nasca din nou din Samanta invataturii lui Dumnezeu (Luca 8/11) ,devine nu un zeu sau un bou,care scoate dejectii din inima neannoita ( Marcu 7/14-23 ),ci -devine scula lui Satan imbracat in sutan e…Patriarhul Kiril al Rusiei, declarații halucinante la adresa Republicii Moldova… Fiindca s-a impotrivit globalistilor,dar si pentru alte necatolicii,ramane unicul Papa care a demisionat …Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, la reședința sa din Vatican; Hal de Biserică rusificată! „Sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri ca să-i poată controla cu tehnologia 5G”… Prima republică autonomă care vrea să se rupă de Rusia este „Țara tătarilor”! După Tatarstan urmează Bașchiria și Cecenia; Doar un fleac…Cîţu: Cum a şters Kremlinul datoria de 1.5 MLD $ a Cubei către România folosindu-se de Dăncilă, Teodorovici şi PSD(Sa-i ajutam pe RUSI sa redevina ce erau,adica sa se faca mici si sa se intoarca fiecare in „” casa „”barlogului sau,nu a altora!Konstantin Doroșenko: „Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia, să stea în Gulagul lor cu Putin al lor cât vor”;  Teatru de doua  parale pentru apararea hotilor,tradatorilor,criminalilor etc…Documente desecretizate de SRI: Lideri locali ai FSN au răspândit zvonuri cu teroriști după fuga lui Ceaușescu. Parchetul arată care a fost rolul kriminalului  tradator si devorator Ion Iliescu; Analist senior la Hudson Institute: Războiul din Ucraina va marca prăbuşirea finală a Uniunii Sovietice; Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”; Holodomor, 90 de ani: amintirea terorii lui Stalin, sub teroarea lui Putin; Cât de răi au fost „cei Buniˮ ? (8  Alexandr Soljenițîn (3);  Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”; Cel mai dramatic moment al istoriei recente. Imperiul răului amenință civilizația Europei; MINCIUNA putinistă a celei de-a treia Rome. DELIRUL lui Dughin și ”moartea” adevărului; Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN); Statele Unite si Noua Ordine Mondiala ; Ce legături are Alexander Dughin cu România. Adrian Năstase: ”Un personaj interesant”. Întâlniri ascunse cu fețele bisericești; Putin cel Spanzurat este  REFUZAT si de pamantul pe care l-a spurcat…Putin spânzurat, într-un ritual bizar la sfârșit de an pe străzile unei localități din România. ”I-au făcut chiar un sicriu bestiei de la Kremlin” ; INTERVIU// Vasile Șoimaru: „Noi credeam că scăpăm de puterea sovietică, dar nu am scăpat nici pentru o clipă, deoarece „Imperiul” era în sangele din noi”; Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă ; Ungaria sovietica se joaca cu vapaia pe langa butoiul nebarberit… Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II; Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774-1828. Studiu asupra expansiunii imperial; (Orice cult sau religie care l-au inlocuit pe Dumnezeu cel viu,neiconat,devine roada propriei “Scripturi”,cum aflam in Romani,cap. 1/18-32…)Patriarhul miliardar-Kirill, derapaj halucinant cu privire la crimele de război din Ucraina. Ce elogii le-a transmis soldaților ruși; (Pentru ca satanele in sutane ii manipuleaza pe oamenii   pentru care a sangerat Hristos,pentru ca ii prostesc,exploateaza,mint  si-i inraiesc,satan ii rasplatesc si le iau mintile  …Patriarhul Kiril îi răspunde Papei, după ce i-a spus să nu fie „băiatul de altar al lui Putin”: A ales tonul greșit; (Popimea minte de ingheata apele si in miezul verii,fiindca nu preotii,ci Isuss este Viata vesnica,Invierea,Solutia impacarii,Calea pacii ,iertarii,mantuirii,neprihanirii…Teologul Paul Palencsar: Îndemnul jihadist al patriarhului Kirill al Moscovei este anticreștin, chiar diavolesc;

( “”Noua”” Romanie-hranita  si carpita cu prea multa badaranie a devenit o mortala epidemie…Cum și-au găsit loc după ’89 în ambasade și consulate securiștii care au slujit familia Ceaușescu; Cartea de vizită a Securității la 30 de ani de la revoluție; (Pentru ca s-a intrupat din minciuna,hotie,preacurvie,moasterie,idolatrie…devine desertaciune si goana dupa vant) Patriarhul Kirill al Rusiei a declanșat o revoltă fără precedent în Biserica Ortodoxă după ce s-a transformat în portavocea lui Putin pentru războiul din Ucraina; Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate. O analiză de Alexandru Dodan…  „A coexista cu comunismul pe aceeași planetă este imposibil. Fie se va întinde, precum cancerul, şi va distruge omenirea, fie omenirea va trebui să scape de el (dar şi atunci va avea de îndurat un îndelungat tratament pentru tumorile secundare)” (Aleksandr Soljenițîn); (Si)… 2022 : anul barbariei ruse… Eliberarea Ucrainei ar însemna sfârşitul  Rusiei ca putere prădătoare şi colonial; Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier; Topul sesizărilor pe Harta Corupţiei în 2022- Abuzuri din partea funcţionarilor şi cazuri de corupţie; SUNT ABSOLUT CONVINS CĂ ȘI AZI INFORMAȚIILE AJUNG LA FEL DE REPEDE LA MOSCOVA CA PE VREMEA LUI CEAUȘESCU; Virgil Măgureanu: evenimentele din decembrie 1989 au fost o lovitură militară de stat dată de SUA și Rusia. ”Șarpele cu ochelari” vorbește. Agenturile? OPERAȚIUNEA „CORBII”; FSN – FRONTUL SALVĂRII NOMENCLATURII… violul mulțimilor prin propagandă politică. Ceea ce se urmărește este distrugerea gândirii autonome și înregimentarea fanatică.” „Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România”…… circa 75 de casete…„MICROFILMELE SE AFLĂ LA MOSCOVA”…MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI -Dosarele agenților sovietici care operau pe teritoriul României au fost preluate……… Rusia confirmă profețiile: Gog și Magog nu se asimilează cu Europa! Puti-Kiri-Gog din Tara Magog (Ezechiel cap.38 şi 39) este îngăduit de Dumnezeu, pentru ca TOŢI păcătoşii lumii să înveţe din nepocainţa lui (Puti)Faraon, care a fost bombardat cu “apocaliptice” urgii; Cât se…….

 

         

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Puti-Kiri-Gog din Tara Magog (Ezechiel cap.38 şi 39) este îngăduit de Dumnezeu, pentru ca TOŢI păcătoşii lumii să înveţe din nepocainţa lui (Puti)Faraon, care a fost bombardat cu “apocaliptice” urgii; Cât se mai poate, să ne naştem din nou din Sămânţa Bibliei lui Dumnezeu (Marcu 4/14), ca să nu mai rămânem sclavii gunoierului cosmic ! Să……………….. Cont aici…………..

http://informatii-agrorurale.ro/confederatia-sindicala-nationala-meridian-solicita-politicienilor-un-spor-salarial-de-100-de-euro-pentru-un-milion-de-bugetari-primarii-de-municipii-merita-salarii-mai-mari-topul-national-al-fi/

 

////////////////////////////////////////

 

Rusia confirmă profețiile: Gog și Magog nu se asimilează cu Europa!

 

BY BARZILAIENDAN

 

https://barzilaiendan.com/carti-pentru-voi/

 

Armand Goșu: „Putinismul n-o să dispară odată cu Putin. Rusia a intrat într-un lung ciclu de ostilitate împotriva Occidentului”

de L.P.Contributors.ro

 

Sumar:

 

– Românii sunt la fel de vulnerabili în fața propagandei rusești ca acum 5 ani; media literacy rămâne un proiect prea îndepărtat

– România a dorit relansarea relației cu Rusia, dar din cauza anexării Crimeii proiectul nu a mai izbutit

– Relațiile SUA-Rusia, după summit-ul de la Geneva

– De ce incidentul legat de nava britanică Defender în Marea Neagră este foarte important pentru viitorul Mării Negre

– Cum falsifică liderul de la Kremlin istoria recentă a Europei; adevărata miză a scrisorii lui Putin către liderii occidentali în Die Zeit

– Internaționala Conservatoare se naște din noua Strategie de Securitate a Rusiei

– În Rusia crește neîncrederea în autorități pe fondul unui cumplit nou val de infectări cu COVID

– La ce sunt bune alegerile parlamentare în Rusia, dacă tot sunt falsificate?

– Cum „votarea inteligentă” inventată de Navalnîi ar putea strica jocurile Kremlinului?

 

Lansăm împreună marți seară (6 iulie), la librăria Cărturești, cartea de convorbiri “Rusia, o ecuație complicată”, apărută recent la Editura Polirom. Am făcut primele interviuri pentru Contributors acum cinci ani pentru că ni se părea că publicul românesc nu înțelege, nu e la curent cu realitatea din Rusia, și exista mult amatorism, sau mai rău, dezinformare, în descrierea amenințărilor Rusiei pe rețele sociale sau în presa din România. Lucrurile erau destul de grave, vedeam politicieni sau lideri de opinie care încercau să instrumenteze teme ale propagandei Kremlinului și chiar să combată fake-news-urile rusești cu alte fake news-uri autohtone, nu mai puțin periculoase. Acum, s-a creat un centru de reziliență la MAE. E de ajuns un astfel de centru?

 

E prea devreme să spun ceva despre acest centru. Să așteptăm 2-3 ani, să vedem ce se întâmplă acolo. Sper să aibă spor, să funcționeze, dar din experiența mea cu instituțiile românești, cred că nu trebuie să avem mari așteptări. Unde ar fi trebuit să avansăm, și asta nu s-a întâmplat, a fost în domeniul media literacy. N-avem cursuri opționale, nu avem manuale, România e la nivelul anului 2014, când a început agresiunea rusă împotriva Ucrainei. Media literacy a rămas subiect dezbătut între experții din societatea civilă. Doar atât, din păcate. Nu trebuia să inventăm nimic aici. Exemplul Finlandei sau Țărilor Baltice putea oricând să inspire politici educaționale în România care să combată fake news-ul și nu doar pe cel rusesc.

 

Instituțional lucrurile par să se fi schimbat (avem celule, centre, grupuri la MAE, Guvern, Cotroceni). Asta nu înseamnă automat că România e mai puțin vulnerabilă astăzi în fața fake news-urilor din Rusia. Cert e doar că sute dacă nu mii de oameni au un loc de muncă, în aceste instituții ieșite ca ciupercile după ploaie. Performanța lor profesională e greu, dacă nu imposibil de apreciat. Dar nimic din ce se întâmplă la vedere nu sugerează măcar că ar fi crescut – să folosesc și eu un cuvânt la modă – reziliența în fața propagandei rusești (sau în fața influenței politice sau economice). Puținele documente care au ieșit în public, acuzând ingerințe rusești în perioada pandemiei erau modeste – ca să nu spun penibile. Îngrijorător de jos nivelul intelectual și cultural al celor care redactează astfel de documente în instituțiile din România. Însă lucrurile sunt chiar mai complicate.

 

Cum bine observați dumneavoastră, publicul românesc e supus la stres în primul rând din partea politicienilor, instituțiilor, liderilor de opinie din România, care pe lângă faptul că generează ei înșiși fake news, au învățat să folosească și propaganda rusească în scopuri politicianiste.

 

Unde s-a avansat – și asta în ciuda succesivelor guverne din 2014 și până astăzi – ceea ce mi se pare cu totul remarcabil, este apariția în zona societății civile a unor experți și a unor asociații cu un nivel profesional ridicat, care oricând pot discuta competent cu colegii lor din alte țări. Mai există o excelentă emisiune, mult peste tot ce văd în media românească și chiar europeană, la postul public de televiziune, pe acest subiect, realizată de un om competent și serios, și mai sunt câteva portaluri de analiză finanțate de ambasade și fundații străine. Dacă instituțiile statului român s-ar apropia măcar de profesionalismul unor jurnaliști care scriu pentru site-uri dedicate combaterii propagandei și dezinformării rusești, site-uri ce sunt finanțate din Occident, cred că România n-ar avea nici o emoție.

 

Spre deosebire de țările europene, Cehia, Polonia, statele baltice, Bulgaria, Italia, Grecia, în România nu au fost scandaluri cu spioni ruși, nici n-a aruncat GRU în aer depozite de muniție. Sunt mai puțin agresive serviciile rusești față de România? Care e explicația?

 

Nu știu dacă sunt mai puțin agresive, dar pesemne că au alt mod de operare. Ambasada Rusiei la București adăpostește un personal redus numeric, comparativ cu ce au avut ambasadele de la Praga, Sofia, Varșovia. Chiar dacă urmăresc subiectul nu am contacte relevante în zona asta, populată mai mult de umbre, multă dezinformare, afaceri dubioase cu firmele serviciilor, fire care se duc înainte de decembrie ’89.

 

Din discuțiile cu diplomați străini, îngrijorarea partenerilor strategici ai României, în primul rând a americanilor, în ce privește acțiunile ostile ale Rusiei, se referă în primul rând la corupție, la marea corupție. Acest lucru văd că-l spun tot mai apăsat americanii, cu siguranță și ei îngrijorați de moartea clinică în care se află unele instituții anti-corupție.

 

II România dorea o relansare a relațiilor cu Rusia

În primăvară am avut cazul Alexei Grishaev, adjunctul atașatul militar rus expulzat. Părea să fie o expulzare de susținere a Cehiei în scandalul expulzărilor de diplomați…

 

Și care – în realitate – n-are nici o legătură cu scandalul diplomatic ceho-rus, pe fondul acuzațiilor că agenți GRU au operat pe teritoriul Cehiei aruncând în aer un depozit de muniție, un cetățean ceh pierzându-și viața în urma acestei operațiuni. Că nu e nici o legătură au declarat public autoritățile de la București, deși comentatorii apropiați de anumite instituții au lăsat să planeze un soi de ceață asupra acestei istorii.Armand Gosu

 

Am pus cap la cap diferite detalii făcute publice și tabloul care a rezultat e ușor diferit. SRI – care monitorizează toți diplomații străini, nu doar pe cei ruși, – documentase anumite activități ale adjunctului atașatului militar al Rusiei la București cu multe luni în urmă. Inițial nu s-a pus problema expulzării lui. Sau poate că ea a fost doar amânată până după primirea noului ambasador al României la Kremlin, de către președintele Putin.

 

Ambasadorul României la Moscova, care se ocupa de cimitirele militarilor din al Doilea Război Mondial, ale militarilor români, a fost înlocuit după mulți ani… Cum comentați activitatea lui?

 

Da, după mai bine de 7 ani. Recuperarea istoriei, memoria militarilor români căzuți în Uniunea Sovietică erau temele lui favorite, iar rușii l-au încurajat, din ce am putut să observ, pe acest drum. Este dedicat temei, poate și pentru că făcuse liceul militar la Alba Iulia…. A condus timp de 7 ani o echipă cu maximă deschidere pentru relansarea relațiilor politice cu Moscova. Echipa s-a format în toamna 2013 și trebuia să pregătească vizita lui Victor Ponta care să marcheze un moment de cotitură în relația București-Moscova. În toamna 2013 a fost o importantă vizită, de trei zile, a ministrului de Externe Corlățeanu la Moscova. Dar s-a întâmplat ocuparea Crimeii, sancțiunile Occidentului împotriva Rusiei, și pentru că era an electoral, Ponta n-a vrut să riște.

 

Și cum ar trebui analizat episodul respectiv? Diplomația română s-a aflat în contratimp?

 

Că nu era momentul pentru relansarea relației cu Rusia devenise evident în urmă cu doi ani, în condițiile în care din cauza dosarului sirian mai ales, în contextul Primăverii Arabe, au crescut tensiunile între Moscova și principalele capitale vestice. Vladimir Putin vedea în Primăvara Arabă un episod din serialul revoluțiilor colorate, orchestrate de serviciile americane, ca să dea jos lideri autentici, naționaliști, și să pună în loc marionete. Putin e obsedat până astăzi că ar putea pierde puterea în urma unei revoluții colorate, cum s-a întâmplat în Serbia, Ucraina și Georgia, de pildă. Deci, la o analiză serioasă, dacă ea s-ar fi făcut la MAE sau la SIE, rezulta că nu e momentul.

 

III Episodul cu distrugătorul britanic Defender

Discutăm mai pe larg în cartea “Rusia, o ecuație complicată” de ce guvernul Ponta urmărea în 2013-2014 o relansare a relațiilor cu Moscova. Ati facut acolo o analiza foarte bună.

 

Dar acum, aș vrea sa vorbim despre consecințele summit-ului de la Geneva. Se pot trage niște concluzii?

 

Președintele Joe Biden a cerut 3-6 luni. Ar trebui să amânăm și noi evaluarea până în decembrie. Sunt însă mai multe semne care indică o escaladare a tensiunilor dintre Rusiei și Occident și nicidecum o calmare a lor. Aceasta pe fondul creșterii nemulțumirilor în societate.

 

E important incidentul cu nava de război britanică din Marea Neagră? Sau e ceva gonflat de presă?

 

Acest episod este într-adevăr foarte important. Sunt mai multe dosare semnificative în ultimul timp care merită atenție, de la atacurile cibernetice, la lista cu deținuții ruși din închisorile americane.

 

Dar cel mai spectaculos este episodul cu distrugătorul britanic Defender, care s-a deplasat de la Odessa către Batumi, în Georgia. Comunitatea internațională nu recunoaște anexarea Crimeii, deci nava britanică nu avea de ce să ceară Rusiei voie să treacă prin apele teritoriale respective. Pentru Londra, Crimeea este de jure teritoriu ucrainean, deci Amiralitatea britanică se adresează Kievului, nu Moscovei. Dacă ar fi adresat Rusiei o cerere de intrare în respectivele ape teritoriale, acest lucru semnifica recunoașterea anexării Crimeii de către Rusia.

 

Defender putea să-și potrivească traseul astfel încât să nu treacă prin fața Sevastopolului. A sfidat Moscova, prin acest gest. Autoritățile rusești spun că a fost o provocare. Eu cred că e mult mai mult decât atât. Faptul că incidentul se produce la câteva zile după summit-ul de la Geneva are o semnificație aparte. Vestul, dar în primul rând gardienii libertății de navigație pe mările și oceanele lumii, americanii și britanicii, nu acceptă “liniile roșii” desenate de Putin. Vestul transmite un semnal clar că nu recunoaște anexarea Crimeii de către Rusia, cu toate consecințele care decurg de aici. Și nu acceptă pretenția Rusiei de a controla Marea Neagră, de a o transforma într-o mare închisă. Ca și pretenția lui Putin, reconfirmată cu ocazia conferinței de presă de la Geneva, de a ține manevrele militare NATO în afara Mării Negre, departe de granițele Rusiei.

 

Miza este foarte mare. Moscova a reacționat pe măsura ei. Primul episod după incidentul Defender s-a consumat a doua zi, 24 iunie, când mai multe avioane rusești de vânătoare și bombardament SU-30 și SU-24, au simulat atacuri asupra fregatei militare olandeze Everstsen, din Marea Neagră. Numai că nava olandeză se afla în patrulare, la 14 mile marine de Crimeea, deci în apele internaționale, chiar și pentru standardele rusești. Toată această discuție din presa moscovită, despre ce răspuns ar trebui Rusia să dea NATO în Marea Neagră ar trebui să ne îngrijoreze. Se pune problema reorganizării structurii de comandă responsabilă cu apărarea granițelor, terestru, aerian și maritim, în sensul subordonării ei Marelui Stat Major. Ceea ce e puțin probabil să se întâmple, granița de uscat fiind controlată de FSB, principalul serviciu de securitate, care nu se va subordona armatei cu care se află tradițional în competiție. Diverși amirali și contra-amirali ieșiți la pensie, imaginează scenarii în care artileria rusă ar lovi navele NATO în așa fel încât să nu provoace victime umane. Or, folosirea muniției semnifică risc acut de război, cu toate consecințele ce decurg de aici. Și asta în ciuda faptului că Putin a declarat recent că scufundarea Defender n-ar fi provocat nici un război. Dacă așa gândește Putin, cred că avem motive să fim îngrijorați.

 

Marina militară rusă deține în Marea Neagră capacități militare superioare Ucrainei, României, Bulgariei și Georgiei, luate împreună. În cazul unui conflict în regiune, comportamentul Turciei lui Erdoğan rămâne imprevizibil. Cred că ar fi înțelept din partea statelor de la Marea Neagră să evite orice incident care poate fi interpretat de Rusia ca o provocare și are potențialul de a genera vreo ripostă militară.

 

În următoarele zile există riscul să asistăm la noi episoade de escaladare. Acțiunile Rusiei au în vedere Sea Breeze găzduit de SUA și Ucraina, care este cel mai mare exercițiu militar desfășurat în Marea Neagră. La el participă 32 de țări, inclusiv Australia, Japonia, Coreea de Sud, cu 40 de nave.

 

IV Narațiunile rusești și falsificarea istoriei

După summit-ul de la Geneva, Putin a încercat să se apropie de Europa, și-a dorit să obțină o întâlnire cu Angela Merkel și Emmanuel Macron…

 

După întâlnirea de la Geneva cu președintele Joe Biden, Putin poartă mai multe discuții cu președinții Turciei, Chinei și mai ales cu liderul din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Ele în sine pot fi interpretate ca un fel de răspuns la summit-ul de la Geneva.

 

Mai sunt câteva documente importante care capătă o altă valoare în contextul summitului. E vorba de un articol publicat în Die Zeit, la 22 iunie, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la atacul Germaniei naziste și aliaților ei asupra Uniunii Sovietice. Articolul a fost întors pe toate părțile, din cauza faptului că ar fi fost redactat chiar de către Putin. Nu doar semnat de el. Sunt câteva nuanțe, detalii, care în contextul post-Geneva, fac articolul interesant. Putin folosește prilejul acesta ca să spargă unitatea Vestului. Principalul mesaj transmis de turneul european al lui Biden a fost tocmai refacerea unității Occidentului. Or, Putin vine și spune că SUA sunt vinovate de tensiunile din Europa, pentru că SUA au împins NATO spre granițele Rusiei. După Războiul Rece, spune Putin, ar fi trebuit realizat proiectul lui Charles de Gaulle, al Marii Europe de la Lisabona la Vladivostok. Acest lucru nu s-a întâmplat, continuă Putin, pentru că americanii au scindat continentul și tot ei sunt vinovați pentru “tragedia ucraineană” din 2014.

 

Chiar așa? Euro-Maidanul a început printre altele de la refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna Tratatul de asociere cu Uniunea Europeană. Iar la Kiev au mediat între putere și opoziție lideri europeni, nu americani.

 

Este și nu este surprinzătoare afirmația lui Putin. Liderul rus deformează adesea trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat, după cum îi dictează interesul de moment. Nu căutați vreo logică ascunsă, peste câteva zile s-ar putea contrazice senin.

 

Sugestia articolului semnat de Putin, și spuneam, foarte probabil, scris chiar de el, este că nu doar Ucraina a fost victima americanilor ci și Europa, care fără prea mult entuziasm a sprijinit lovitura de stat militară organizată de SUA la Kiev.

 

Ucraina și Europa ar fi o victimă a americanilor, asa sună narațiunea rusească…

 

Tocmai v-am spus, SUA au organizat lovitura de stat militară de la Kiev, susținută și de Europa de Vest, care a provocat dezmembrarea Ucrainei și ieșirea Crimeii din componența ei. Potrivit logicii liderului de la Kremlin, SUA sunt vinovate de faptul că Rusia a anexat Crimeea.

 

Și înainte de acest articol, regimul Ianukovici a fost victima revoluțiilor colorate organizate de serviciile secrete americane… vă amintiți de obsesia lui Putin cu revoluțiile colorate… cu agenții americani Mihail Saakașvili, Viktor Iușcenko. Acum, Putin uită de revoluțiile colorate și vorbește de o lovitură de stat militară la Kiev. În fine, greu de înțeles raționamentul Kremlinului.

 

Altceva e important în acest articol. Faptul că Putin desparte lumea occidentală în atlantică și europeană și se adresează acesteia din urmă pentru încheierea unui parteneriat între Rusia și Europa. Proiectul Moscovei este crearea – o spune Putin în articol – unui spațiu unic de colaborare și securitate de la Atlantic la Pacific, care să includă și formule de integrare de tipul UE și Uniunea Economică Euro-Asiatică. Numai că în Europa Mare, de la Lisabona la Vladivostok, n-au ce să caute americanii. N-o spune Putin clar, dar se subînțelege.

 

Articolul din Die Zeit a fost urmat de o tentativă făcută de Merkel și Macron de a organiza un summit UE-Rusia, după modelul celui de la Geneva, SUA-Rusia. Proiect care a eșuat din cauza împotrivirii Poloniei și Țărilor Baltice.

 

Nu mai puțin de zece lideri europeni, printre care și președintele Klaus Iohannis au fost împotriva întâlnirii cu Putin. Tonul a fost dat de primul ministru al Olandei care a anunțat că dacă se va decide o astfel de întâlnire, el nu va participa la ea.

 

Sunt și lideri europeni care au cerut o deschidere față de Putin, o abordare pragmatică a relației cu Rusia și limitarea dialogului la teme care prezintă interes pentru UE, clima, ecologie, sănătate, programul nuclear iranian, Siria.

 

La recentul summit UE la care s-a discutat despre o întâlnire cu Putin s-a decis pregătirea unor noi seturi de sancțiuni economice împotriva Rusiei. Sunt șanse mici ca o întâlnire între Putin și liderii europeni să aibă loc prea curând.

 

V Noua Strategie de apărare a rușilor

Dar cel mai important document din ultimul timp este noua Strategie de Securitate Națională a Rusiei. Ce aduce nou în materie de securitate? Are vreo legătură cu acest context post-Geneva?

 

Strategia a fost promulgată la 2 iulie. E un document care trebuie adoptat odată la 6 ani; așa prevede legea. Ultima Strategie fusese publicată în decembrie 2015, deci era timpul pentru una nouă. Afirmă că împotriva Rusiei se duce o politică de îngrădire, containment, care vizează nu doar spera politică ci și pe cea economică, socială, culturală. 40 de pagini numără Strategia…

 

Ce aduce nou această strategie?

 

Se pune accentul pe combaterea falsificării istoriei, a tendințelor de a promova idealuri și valori în educație, cultură și religie sub pretextul “modernizării” și “occidentalizării”. Apare un concept nou în Strategie, diversiuni informativ-psihologice; nu știu ce înseamnă, pot doar să bănuiesc. Ele trebuiesc combătute, desigur. La fel stările de spirit antirusești, oriunde ar fi în lume.

 

Trebuie apărate familia, religia, valorile tradiționale rusești, cultura rusă asediată de cea occidentală. Asta mi se pare noutatea, asumarea explicită a unei ideologii conservatoare în cel mai important document de securitate națională.

 

Chiar prin Strategia de Securitate Putin și-a lustruit soclul de campion al conservatorismului care luptă împotriva tendințelor progresiste din Vest. E un proces care durează de câțiva ani, a debutat prin 2007-2008, cu acțiuni de combatere a lui George Soros, s-a radicalizat după anexarea Crimeii iar acum – odată cu această Strategie – trece la un nivel superior.

 

Rusia propune un fel de cruciată pentru valorile tradiționale. Tema mi se pare că are un potențial enorm și ar putea genera breșe de securitate în multe țări și dezbina multe societăți. Rusia face pași în direcția unei ideologii globale, după ce odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice a renunțat la marxism-leninism și revoluția proletară mondială. După Kommunisticeski Internațional, Comintern, Internaționala Comunistă, Moscova propune acum lumii o Internațională Conservatoare, Konservativnîi Internațional. Mi se pare o carte care jucată bine de Putin are un uriaș potențial de destabilizare a Occidentului, comparabil cu cel avut de ideologia comunistă.

 

Ar mai fi de reținut faptul că în Strategie se pune accentul pe scrierea istoriei, pe apărarea adevărului istoric. În Rusia tocmai a intrat în vigoare o lege care pedepsește cu pușcărie comparația între Germania nazistă și Uniunea Sovietică stalinistă. Aceste măsuri legislative aruncă dezbaterea istorică, culturală din Rusia în epoca lui Brejnev. Mai grav mi se pare altceva, anume faptul că generații întregi vor fi educate în spiritul acestor „adevăruri istorice” ale lui Putin. Lupta pentru manualul de istorie confirmă că putinismul n-o să dispară odată cu Putin, că e o iluzie să ne închipuim că această agresivitate a Rusiei împotriva Occidentului o să moară curând.

 

Chiar în articolul său din Die Zeit, despre care am vorbit mai devreme, Putin falsifică trecutul recent. Este parcă desprins din Orwell felul în care explică ce s-a întâmplat în Ucraina în 2014. Să dai vina pe Occident pentru că ai anexat Crimeea e…. nici n-am un cuvânt pentru asta. Apoi, nimic despre invadarea Georgiei, despre anexarea Abhaziei și Osetiei de Sud, despre Transnistria, despre Donbass, despre … Lumea lui Putin e un cub Rubik pe care-l modelează cum vrea. Incapacitatea liderului de la Kremlin de a înțelege istoria contemporană și a accepta că Rusia și Uniunea Sovietică au comis și ele greșeli, că narațiunile istorice despre binefacerile regimului stalinist sunt inacceptabile la București, Budapesta, Berlin, Varșovia și Praga, blochează orice șansă de relansare a relației cu Europa.

 

VI Alegeri în Rusia, în toamnă

Și în acest timp, Rusia se pregătește pentru alegeri. Aleksei Navalnîi este închis, Fundația Anticorupție a fost decretată organizație extremistă, colaboratorii ei sunt vânați, închiși, anchetați, condamnați. Ce se întâmplă în Rusia în aceste zile? Care e atmosfera de acolo?

 

Cel mai important lucru care se întâmplă în aceste săptămâni în Rusia este situația epidemiologică dramatică. Se înregistrează un nou val, cu tulpina Delta, iar cifrele cresc în fiecare zi. În ultima săptămână numărul îmbolnăvirilor zilnice a crescut de la 20.000 la 25.000, cu 650-700 de morți de Covid în 24 de ore. Probabil că în zilele următoare, recordul din decembrie de 30.000 de infectări în 24 de ore o să fie doborât. Moscova conduce detașat la infectări. Cu toate că Moscova stătea bine la numărului de vaccinări. Dar se pare că Sputnik V nu este foarte eficient împotriva Delta. S-au reintrodus restricțiile, mai multe regiuni au decis obligativitatea vaccinării. Dar vaccinul nu ajunge în provincie. Rusia a răscumpărat o parte din dozele de Sputnik V vândute Slovaciei în primăvară. A încetat să mai livreze la export, ceea ce a făcut ca Argentina și Mexic să protesteze. Guatemala a cerut înapoi banii plătiți pentru Sputnik V. Abia acum, în contextul discuțiilor despre introducerea obligativității vaccinării, autoritățile au recunoscut că nu pot acoperi din producție internă necesarul de doze de vaccin. O soluție ar fi importul din Occident sau din China, numai că problema la Moscova este văzută exclusiv în cheie geopolitică, iar Rusia trebuie cu orice preț să-și reconfirme statutul de mare putere și în domeniul producției de vaccinuri, al cercetării medicale. Asta face ca sănătatea populației să conteze mai puțin.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

 

 

https://barzilaiendan.com/2021/07/06/rusia-confirma-profetiile-gog-si-magog-nu-se-asimileaza-cu-europa/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

„Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România”…… circa 75 de casete…„MICROFILMELE SE AFLĂ LA MOSCOVA”…MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI -Dosarele agenților sovietici care operau pe teritoriul României au fost preluate………

 

 în ianuarie 1990, de către Virgil Măgureanu, viitor director al SRI, pe atunci consilier al președintelui FSN Ion Iliescu – faptul a fost relatat de Vasile Lupu, cat și de colonelul Mihai Stan, in declarațiile date de aceștia in fata procurorilor militari, ca martori in „Dosarul Revoluției„, și recunoscut inclusiv de Măgureanu.

 

„MICROFILMELE SE AFLĂ LA MOSCOVA”

 

Pe 9 mai 2019, într-un articol din Evenimentul zilei, generalul Aurel I. Rogojan, fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, fost comandant al Securității, lăsa să se înțeleagă că aceste documente, înregistrate pe microfilme, ar fi fost predate de către V. Măgureanu puterii de la Moscova.

 

citește și „ROMANIA A FOST INTENS INFILTRATA DE OAMENI AI SERVICIILOR”

 

În sprijinul supozițiilor sale, Rogojan citează din declarațiile fostului prim-adjunct al directorului SRI de la începutul anilor ’90, generalul (ret) Mihai Stan, pe care acesta le-a dat în procurorilor în Dosarul nr.11/P/2014 privind cercetarea crimelor împotriva umanității puse în sarcina lui Ion Iliescu, fost președinte al României și a altor inculpați.

 

„L-am cunoscut pe Virgil Magureanu încă din anul 1982” – a spus Mihai Stan. „La inceputul anului 1990 acesta mi-a propus sa-i devin consilier.”

 

„Am aflat ca la sediul fostei UM 0110, unde era comandant generalul Neculicioiu, a fost luata masura protejarii unor date si informatii, in sensul microfilmarii lor si ascunderii intr-o nisa confectionata la nivelul plafonului.„

 

„L-am informat imediat pe Virgil Magureanu, care s-a arătat interesat și a dispus ca in aceeași zi sa mergem la adresa menționata. Vasile Lupu a chemat doi subordonați si le-a ordonat sa spargă tavanul„, unde au găsit microfilmele.

 

„In acel moment, Virgil Măgureanu mi-a spus ca sunt liber și, deși mi-am manifestat intenția de a rămâne, a insistat sa plec. In aceste împrejurări nu am putut cunoaște conținutul acelor microfilme.„

 

„In ziua următoare, am încercat sa reiau discuția cu Virgil Măgureanu pe tema microfilmelor, însă am fost repezit de acesta, in sensul ca nu era treaba mea.”

„Bănuiesc faptul ca, in acest moment, microfilmele se afla la Moscova, deoarece știu ca ulterior Virgil Măgureanu a făcut o vizita la Moscova” – generalul Stan, conform rechizitoriului Secției Parchetelor Militare.

 

„NU AM FOST NICIODATĂ INTERESAT DE CONȚINUTUL ACELOR CASETE”

 

 

Virgil Magureanu

„Nu pot ști dacă erau numai audio sau și video, însă sunt de acord cu mențiunea făcută de locotent-colonel (in prezent general in rezerva) Lupu Vasile, conform cărora s-ar fi găsit circa 75 de casete,” – a spus Virgil Măgureanu.

 

„Nu am fost niciodată interesat de conținutul acelor casete care reprezentau înregistrări in cazurile operative instrumentate de către ofițerii UM 0110, astfel încât nu pot da detalii despre conținutul lor.„

 

„De buna seama, l-am informat imediat pe președintele CFSN, Ion Iliescu, care a fost de acord cu măsurile luate, însă nu a manifestat vreun interes pentru conținutul casetelor.„

 

„Întrucât nu am cunoscut vreodată conținutul lor, nu ma pot pronunța dacă aici se regăsea si materialul probator al atât de mult mediatizatului dosar Corbii” – a declarat Măgureanu.

 

Generalul Rogojan îl acuză pe Măgureanu că ar fi mințit atunci când a spus că microfilmele au fost predate la „structurile de linie ale organismului care se ocupa în continuare de securitatea națională”.

 

În sprijinul afirmațiilor sale, Rogojan citează din cartea-interviu „De la regimul comunist la regimul Iliescu. Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, publicată în 2008. „Cu certitudine afirmăm că la momentul respectiv «unitățile de linie» care gestionau în România problematica U.M. 0110 nu puteau aparține decât serviciilor de securitate ale Moscovei și Budapestei”, precizează fostul șef de cabinet al generalului Iulian Vlad în articolul din Evz.

 

„Unitățile de linie” despre care a făcut vorbire, în fața procurorilor, Virgil Măgureanu. „Un singur personaj din pleiada șefilor serviciilor secrete postdecembriste și-a putut permite să-l mintă și să-l sfideze pe Ion Iliescu, jinduind în taină și trăgând sfori chiar să-i ia locul”, mai afirmă Rogojan. Mai mult, la final, aproape că îl acuză pe Măgureanu de înaltă trădare: „Cine a predat acel patrimoniu de cunoștințe secrete asupra trădătorilor neamului românesc, a predat și o parte din noi, din România”.

 

Pe 14 mai 2019, Virgil Măgureanu, răspunde acuzațiilor fostului șef de cabinet al lui Iulian Vlad, A. Rogojan, dar și istoricului Alex Ștefănescu, într-un „Drept la replică”, intitulat „O dezinformare grosolană”.

–

 

Citește și

 

„O DEZINFORMARE GROSOLANĂ” – replica lui Virgil Magureanu la acuzațiile lui Aurel Rogojan

 

DUELUL MĂGUREANU – ROGOJAN – replica lui Aurel Rogojan, la acuzațiile lui Virgil Magureanu

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al gl. Vlad Iulian, DSS

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Vasile Lupu (despre GRU),locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Vasile Lupu (despre distrugerea arhivei),locțiitor al comandantului unității militare UM 0110

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia viceamiralul Stefan Dinu, fost șef al Direcției Informații Militare

 

DOSARUL REVOLUȚIEI – mărturia lui Ion Tecu, fost locțiitor al comandantului unității

 

OPERAȚIUNEA „CORBII”

 

alte articole despre REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989

 

MISTERUL DOSARELOR SPIONILOR SOVIETICI

 

 

/………………………………………………///////////

 

 

FSN – FRONTUL SALVĂRII NOMENCLATURII …„Unul dintre studenții lui Pavlov, emigrat în Franța, a scris o carte, în anii ’30, despre violul mulțimilor prin propagandă politică. Ceea ce se urmărește este distrugerea gândirii autonome și înregimentarea fanatică.”

 

 

 

Ion Iliescu, Petre Roman, Adrian Sarbu s.a. decembrie 1989, sediul CC al PCR

„CÂTEVA ADEVĂRURI NECESARE”

 

„Nu discut aici cât a fost revoltă spontană (reală) și cât complot (tot real) în ceea ce s-a petrecut în acel însângerat decembrie (n.r. din 1989). Este însă limpede că acțiunile forțelor anticomuniste, resurecția partidelor istorice, renașterea societății civile au provocat reacția brutală și perfidă a birocrației comunist-securiste, coalizată în jurul lui Ion Iliescu, devenit portdrapelul uzurpării, de tip perestroikist, a Revoluției„

 

„Departe de a fi un Imre Nagy sau un Dubček, Iliescu a preferat atunci să joace rolul […] „despotului luminat”. O mare parte a românilor (mă refer la cei informați și imuni la propaganda fesenistă) a refuzat să accepte asemenea tertipuri bolșevice.”

 

„Unul dintre studenții lui Pavlov, emigrat în Franța, a scris o carte, în anii ’30, despre violul mulțimilor prin propagandă politică. Ceea ce se urmărește este distrugerea gândirii autonome și înregimentarea fanatică.”

 

„CAPCANELE MINCIUNII ORGANIZATE STATAL”

 

„De îndată ce regimul Ceaușescu s-a năruit, entitatea succesoare, FSN, a declanșat o sistematică ofensivă propagandistică împotriva foștilor disidenți, a ziarelor și partidelor de opoziție, a economiei de piață, a Occidentului. Cum nu exista decât postul oficial de televiziune condus de valetul fesenist Răzvan Theodorescu și de fostul turnător securist și agent provocator Emanuel Valeriu, cum radio-ul public era controlat și dirijat tot de FSN, nu e deloc surprinzător că mulți oameni au căzut în capcanele minciunii organizată statal.”

 

„MAREA MURDĂRIE POST-DECEMBRISTA”

 

 

Ion Iliescu, Virgil Magureanu

„Acesta este adevărul despre lunile de început ale regimului autoritar-cleptocratic condus de Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Victor Atanasie Stănculescu, Theodor Stolojan, Dan Marțian, etc.”

 

„Cei mai tineri poate nu știu că premierul Petre Roman a aprobat personal publicarea săptămânalului securisto-fascistoid „România Mare„. Recursul la puroi nu a fost (doar) moștenirea vechiului regim, ci contribuția „originală”, funestă și perversă, a liderilor FSN la marea murdărie post-decembristă.” – V. Tismaneanu, in articolul ” Câteva adevăruri necesare”, 30 decembrie, 2019, romania.europalibera

 

„OMUL FĂRĂ REMUȘCĂRI”

 

 

„Moartea dictatorului si a sotiei sale a fost decisa de gruparea Stanculescu-Iliescu-Magureanu, rezultata din alianța celor trei facțiuni nomenclaturiste grupate in asa-zisul Front al Salvarii Nationale (Frontul Salvarii Nomenclaturii): armata, aparatul de partid si securitatea. A făcut o imensa avere, a fost judecat, condamnat, dar nu s-a căit niciodată” – V. Tismaneanu, in articolul „Omul fără remușcări: Victor Atanasie Stanculescu”, 20 iunie, 2016, contributors

 

FSN – FRONTUL SALVĂRII NOMENCLATURII

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

             OPERAȚIUNEA „CORBII”

 

 

Procurorii militari susțin că, „după îndepărtarea dictatorului Nicolae Ceausescu, puterea a fost preluata de o grupare condusa de Ion Iliescu„.

 

Anchetatorii mai afirma că „toți membrii acestei grupări – supravegheați de Securitate in cadrul operațiunii „Corbii” – erau filo-sovietici (racolați de serviciile secrete sovietice), iar influenta externa a grupului a ajuns pana la vârful ierarhiei politice din URSS, Mihail Gorbaciov, fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice„.

 

Ei „au încercat, in mod constant, să ascundă filo-sovietismul componenților grupului complotist condus de Iliescu Ion, anterior anului 1989” și „au conlucrat in locațiile cheie (TVR, fostul CC al PCR, MApN) pe 22 decembrie 1989 și in următorul intervalul de timp” – menționează anchetatorii.

 

CINE ERAU „CORBII” ?

 

Ion Iliescu – fost președinte al României, pentru o perioadă de zece ani.

 

Generalii Victor Atanasie Stănculescu si Nicolae Militaru (care au deținut, succesiv, funcția de ministru al Apărării).

 

Virgil Măgureanu – initial consilier al președintelui Ion Iliescu, ulterior primul director al principalului serviciu de informații al României – SRI.

 

Generalul Ionel Vasile – numit de Ion Iliescu in funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei, iar apoi consilier prezidențial.

 

Generalul Stefan Kostyal – redevenit general maior (după ce, in 1970, fusese degradat ca soldat, urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice).

 

Emil (Cico) Dumitrescu – numit secretar de stat in Ministerul de Interne, ulterior consilier de stat in Administrația Prezidențiala.

 

SEMNALUL ADUNĂRII

 

Pe 22 decembrie 1989, la ora 14:25, Emil (Cico) Dumitrescu, in uniforma militara, a intrat in direct la TVR, și a transmis următorul mesaj:

 

„Dragi colegi ai promoției 1958, va vorbește cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit in Marina Romana împreună cu voi. […]

Rog pe tovarășul Ion Iliescu, cu care am fost coleg, sa vina la televiziune. Trebuie, tovarăși, sa ne organizam„.

 

„Si s-au organizat„, arata, ironic, procurorii militari. in rechizitoriul din Dosarul Revoluției, aceștia notează ca intervenția lui Cico la TVR trebuie privita in contextul preexistentei „grupului Iliescu”.

 

 

Magistrații atrag atenția asupra unei declarații făcute de Constantin Olteanu, fost ministru al Apărării, care, in calitate de martor, a precizat: „In perioada cat am fost ministru al Apărării, cadrele Serviciului de Contrainformații mi-au adus la cunoștință faptul ca Emil (Cico) Dumitrescu era colaborator al unui serviciu secret strain, mai precis GRU.„

 

„Nu am aflat mai multe in acest sens, însă ulterior, in timpul mandatului de primar al Capitalei, Emil Cico Dumitrescu m-a vizitat solicitându-mi să il ajut într-o problema avuta de fosta soție. Cu aceasta ocazie, Emil Cico Dumitrescu mi-a spus ca se întâlnește cu Ion Iliescu pe care il cunoaște relativ bine.„

 

„KASTORUL” ȘI „CORBII”

 

– Declarațiile unor ofițeri de Securitate in dosarul Revoluției.

 

Nicolae Iosub (fost ofițer in cadrul Departamentului Securității Statului (DSS) – Contrainformații Militare), a dat, in 2017, mai multe declarații privind operațiunea „Corbii„. Printre altele, Iosub afirma ca, in 1983, după absolvirea Academiei Militare și repartizarea sa in cadrul DSS, Direcția a IV-a, Biroul de Contraspionaj Est, a primit in lucru dosarul generalului Stefan Kostyal. Initial, dosarul s-a numit „Kastorul”.

 

„Eu am preluat dosarul de la un coleg care plecase in altă structură si am constatat că existau suspiciuni cu privire la recrutarea acestui general de către un serviciu de informații străin, in speță aparținând URSS, posibil GRU (n.r. serviciul secret al armatei sovietice). Recrutarea s-ar fi făcut in perioada in care ofițerul si-ar fi efectuat studiile in URSS” – afirmă Nicolae Iosub.

 

Supravegherea lui Kostyal a dezvăluit legăturile sale cu fostul ministru al Apărării, Ion Ionița, cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae și, prin acesta din urma, cu profesorul Virgil Măgureanu si generalul Nicolae Militaru.

 

„Generalul Kostyal vizita destul de des Ambasada URSS la București […] deținea chiar un card care ii permitea accesul la magazinul alimentar al Corpului diplomatic” – a spus Iosub.

 

„Am constatat ca cercul relational al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese si asupra lui Ion Iliescu si altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificata a lucrării in Corbii„.

 

Din cadrul grupului supravegheat, ofițerul a remarcat activitatea generalului Nicolae Militaru si a lui Nicolae Radu, a cărui soție era verișoara ambasadorului României in Turcia, Vasile Patilineț.

 

Potrivit acestuia, Militaru fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informații al Armatei Sovietice într-o perioadă in care acesta se afla in Dobrogea, unde se desfășura o aplicație (pe hartă) cu statele majore ale armatelor țărilor din cadrul Tratatului de la Varșovia.

 

 

„Personajele din dosarul pe care il aveam in lucru au primit si anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca ‘Milica”, Ion Ionița – „Iorgu”, gl. Kostyal – „Corbul”, Radu Nicolae – „Rodion”. Din aceasta grupare mai făcea parte si gl. Pletos cu nume de cod „Petre”, locțiitor al comandantului Armatei a I a„.

 

Militaru ar fi vizitat din ce in ce mai des ambasada sovietică de la București, folosind ca acoperire solicitarea unor duplicate ale unor acte de absolvire a cursurilor din URSS, pe care le-ar fi pierdut.

 

„Doresc să menționez, tot ca o paranteză, desi nu mențin cursul cronologic al discuției, că am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate intre Nicolae Militaru si gl. Costică Popa, locțiitor al șefului Marelui Statului Major, care si coordona Direcția de Informații Militare„.

 

„Prin intermediul gl. Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un asa-zis plan de înlăturare al șefului statului si ca dorea să il atragă in această acțiune. Recompensa ar fi constat in promovarea acestuia in funcția de șef al MSTM„.

 

„Din păcate, raportarea situației operative din dosar către ministrul Postelnicu, iar de către acesta din urma, către Nicolae Ceausescu, a condus la întreruperea investigațiilor, întrucât Ceausescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere„, menționează Nicolae Iosub.

 

Cei implicați au fost chemați la judecata partidului unic, retrogradați, îndepărtați din funcții sau degradați.

 

„Eu precizez că mă ocupam cu prioritate, sau mai degrabă, de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială UM 0110 (n.r. denumită „Anti-KGB”). Așadar, deși cunosc ca din grup făcea parte și Ion Iliescu, acesta era supravegheat informativ de unitatea menționata mai sus,” conchide Nicolae Iosub.

 

„COMITETUL” – „ORGANIZAȚIE CLANDESTINĂ”

 

– Declarația unui ofițer de cercetare penala, martor in dosarul Revoluției.

 

Gheorghe Cotoman, fost ofițer de cercetare penală in cadrul Direcției a VI-a din fostul DSS, l-a anchetat, in anii ’80, pe cpt. rang I Nicolae Radu. Acesta i-ar fi spus ca a semnat „mai multe înscrisuri cu conținut îndreptat împotriva lui Nicolae Ceausescu, la sugestia lui Virgil Măgureanu„, profesor de la Academia Stefan Gheorghiu.

 

„[…] fiind in relații apropiate cu Virgil Măgureanu, acesta i-a destăinuit că face parte dintr-o organizație clandestină, denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Nationale, care avea ca scop desfășurarea de acțiuni împotriva regimului Nicolae Ceausescu.”

 

 

Radu Nicolae ar mai fi declarat că această grupare era formată din două componente: „una militară, din care făceau parte generalii Ion Ioniță si Nicolae Militaru, precum și una politică, in componenta căreia erau Ion Iliescu și Virgil Măgureanu. El se întâlnea cu Virgil Măgureanu și Nicolae Militaru in Parcul Herăstrău și in doua case, pe care el le-a numit conspirative„.

 

„Ion Ionița, Nicolae Militaru si Ion Iliescu făceau parte din asa-numitul nomenclator al CC al PCR de care Securitatea nu avea voie să se atingă,” – precizează Cotoman.

 

 

 

OPERAȚIUNEA „CORBII”

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Virgil Măgureanu: evenimentele din decembrie 1989 au fost o lovitură militară de stat dată de SUA și Rusia. ”Șarpele cu ochelari” vorbește. Agenturile?

 

 

Virgil Măgureanu, fostul șef SRI și poreclit de Vadim Tudor ca ”șarpele cu ochelari” descrie evenimentele din decembrie 1989 drept o lovitură militară de stat dată de SUA și Rusia, dar realizată doar parțial. Măgureanu spune, la 33 de ani de la așa-numita Revoluție, că era cunoscut încă din 1970 faptul că Ion Iliescu va deveni viitorul președinte al României, după Nicolae Ceaușescu.

 

Virgil Măgureanu a declarat că lovitura de stat a fost precedată de o succesiune de operațiuni militare efectuate înainte ca Ceaușescu să fugă de la București și până în momentul în care Armata a transmis că a preluat controlul situației și că există o fraternizare cu populația țării.

„Mă îndoiesc că în decembrie ’89 sentimentul anticomunist a fost unul atât de copleșitor. El a apărut câteva săptămâni mai târziu”, a spus Măgureanu.

 

 

Fostul șef al SRI a dezvăluit și că era cunoscut din a doua jumătate a anului 1970 că Ion Iliescu va fi succesorul lui Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care fostul lider al FSN ar fi fost „marginalizat” în ultima parte a dictaturii lui Ceaușescu.

 

Despre arestarea si apoi condamnarea generalilor Stanculescu și Chitac, Virgil Măgureanu spune că a fost o pură farsă: „Nu e vorba numai de contribuția generalului Stanculescu, de neînlocuit în acele evenimente, dar cineva vrea să ne adoarmă cu ideea că dacă a scos în față niște țapi ispășitori ei scapă nevinovați”, a transmis Măgureanu.

 

 

 

Aceste afirmații apar scrise în ultima carte a fostului șef al SRI, în care își exprimă punctul de vedere cu privire la căderea regimului Ceaușescu din România. Despre Ion Iliescu, Măgureanu spune că este un profitor și, în același timp, o persoană lipsită de curaj.

 

„Nu era o persoana dotata cu prea mult curaj. Nu avea vocația unui personaj eroic. Nu l-am fi putut vedea vreodată îndemnând tinerii la lupta pe baricade. Profita însă de orice situație, chiar dacă nu avea niciun merit acolo”, îl descrie Măgureanu pe Ion Iliescu în lucrarea sa, conform Informația Liberă.

 

Potrivit lui Virgil Măgureanu, este neîndoios că la Timișoara, orașul emblematic, unde a izbucnit Revoluția, „a fost o înscenare externă. Stănculescu mi-a spus că știa din septembrie (n.r. – despre mișcarea din decembrie). Armata s-a purtat atât de incoerent. A fost provocată să tragă la Timișoara”, a spus acesta în ianuarie 2022, titrează evz.ro.

 

Virgil Măgureanu spune ce știu toți românii, că SUA și URSS cu agenturile străine au dat lovitura în decembrie 1989.

 

NapocaNews

 

http://www.napocanews.ro/2022/08/virgil-magureanu-evenimentele-din-decembrie-1989-au-fost-o-lovitura-militara-de-stat-data-de-sua-si-rusia-sarpele-cu-ochelari-vorbeste-agenturile.html

 

 

////////////////////////////////////////////

SUNT ABSOLUT CONVINS CĂ ȘI AZI INFORMAȚIILE AJUNG LA FEL DE REPEDE LA MOSCOVA CA PE VREMEA LUI CEAUȘESCU

 

Sabina Fati

 

Primul șef al SRI după Revoluția din 1989, Virgil Măgureanu, povestește despre personaje cheie ale evenimentelor din decembrie, dar și despre altele care au definit tranziția către capitalism și democrație. O poveste cu filosovietici, interlopi, moguli și alți indezirabili.

 

Europa Liberă: Diferite studii făcute în statele Europei Centrale arată că, după 1989, noile elite economice proveneau preponderent din fostele servicii de informații și din familiile foștilor nomenclaturiști. Se poate generaliza și pentru România această afirmație?

 

Virgil Măgureanu: „Mai întâi, este parțială ca acoperire și cam inexactă. Noii îmbogățiți, care erau, să zicem așa, elitele noului val de după decembrie, aveau o proveniență mult mai diversă decât serviciile. S-a speculat mult pe această temă. Putem zice că și în România este parțial adevărat, dar nu cunoaștem prea bine oameni care, făcând parte dintre profitorii a ceea ce s-a întâmplat după decembrie 1989, să se fi menținut în fruntea clasamentului.”

 

Europa Liberă: Dar acești oameni care proveneau din fosta Securitate au continuat să influențeze viața politică și socială a țării?

 

Virgil Măgureanu: „În mare măsură. Dacă judecăm după faptul că unii dintre ei s-au transformat în patroni de presă, de pildă, și au căutat în mod masiv să influențeze opinia publică, să câștige voturi sau chiar capital politic pe această temă, atunci putem afirma că au influențat într-adevăr și au avut o prezență activă”.

 

Europa Liberă: E vorba aici de Voiculescu, de Vântu?

 

Virgil Măgureanu: „Oricât am fi tentați să-i identificăm pe cei doi, nu-i putem identifica. Vântu provine din interlopii regimului comunist de altădată. Era unul dintre clienții pușcăriilor de atunci. În anul 1990, prin toamnă, făcuse deja prima lui sută de milioane de dolari. Eu citez dintr-un interviu pe care l-a dat și spunea că dacă-i mai merge în ritmul ăsta, în câțiva ani, el va numi viitorul președinte al României. Era un gol atunci, un gol administrativ în anii 90”.

 

Europa Liberă: Abia deveniserăți dumneavoastră primul șef al Serviciului român de Informații.

 

Virgil Măgureanu: „Bine aleasă expresia: „devenisem”, fiind vorba de o devenire. Ați pomenit și despre domnul Dan Voiculescu. Legea spune, nu fără temei, că și-ar fi moștenit o bună parte din capitalul folosit ulterior în afaceri din depunerile care existau în afară, nu din banii Securității, ci din banii poporului român, care erau manevrați de respectiva instituție. Și atunci, între cei doi nu prea există similitudini din acest punct de vedere, deși amândoi au devenit patroni de presă și așa mai departe, influențând în bună măsură viața politică a deceniilor de început”.

 

Europa Liberă: Se spune așa, ca un fel de motto, că serviciile secrete pot influența „alegerile în marja de eroare a sondajelor de opinie”. Credeți că e adevărat?

 

Virgil Măgureanu: „Pot influența și încă într-un mod hotărâtor, atâta vreme cât anumite părți ale procesului electoral sunt trecute și prin acest filtru. La noi se spune – deși termenul acesta e puțin bizar – că Serviciul de Telecomunicații Speciale răspunde de finalizarea rezultatelor votului ș.a.m.d.. Nu vreau să intru în amănunte aici, dar, peste tot în lume, nu numai la noi, serviciile au o marjă bună în ce privește rezultatul votului și modul în care acest rezultat se vede în realitatea politică postelectorală”.

 

 

Europa Liberă: Serviciul Român de Informații este cel mai puternic serviciu secret autohton, cu efectivele și bugetele cele mai mari. Cum poate influența acest serviciu alegerile și politica ulterioară?

 

Virgil Măgureanu: „Există purtători de opinie destul de importanți – fie că fac parte din lumea politică, fie din cea economică – și serviciile au bune posibilități să influențeze pe acești purtători de opinie și să facă într-o anumită măsură să încline balanța”.

 

Europa Liberă: Pare să fie o practică generală și George Maior spunea, de altfel, că SRI are în solda lui și ziariști.

 

Virgil Măgureanu: „Da. Totuși, un ,<<acoperit>> nu este niciodată cunoscut sau, cel puțin, așa ar trebui să fie.”

 

Europa Liberă: Noi nu știm numele acestor acoperiți. Dumneavoastră, ca șef al Serviciului de Informații, în perioada în care erați în funcție, cunoșteați această listă a jurnaliștilor acoperiți?

 

Virgil Măgureanu: „Mai întâi și mai întâi, pe mine nu m-a preocupat, oricât de paradoxal ar suna ce spun eu. Adevărul e că am simpatizat cu mulți din presă, dar n-am fost niciodată tentat… și astăzi am dubii că poți dobândi oarece capital politic sau capital de influență dacă ai „acoperiți” în presă. Eu nu prea văd folosul unui asemenea demers, pentru că influența politică este atât de multidimensională, încât nici nu ai nevoie să-l treci în solda ta pe un oarecare reprezentant al presei ca să fii sigur că vei obține rezultatul pe care tu îl scontezi. Deci, pe vremea mea, nu am cunoscut o asemenea listă și nici nu am avut vreodată curiozitatea”.

 

Europa Liberă: Dar ea exista?

 

Virgil Măgureanu: „Păi, era, dacă vreți, o moștenire de la vechiul regim, care înrola pe cine vrei și pe cine nu vrei în serviciul secret după canoanele lor”.

 

Europa Liberă: Credeți că există „statul paralel”?

 

Virgil Măgureanu: „E un termen confuz și neconcludent”.

 

Europa Liberă: Conturile lui Ceaușescu din afara țării au fost folosite de alții?

 

Virgil Măgureanu: „Nu erau conturile lui Ceaușescu. Am fost, din păcate, de față când s-a indicat această problemă la procesul acela sumar, hilar și criminal, unde s-au încălcat toate regulile de drept, ca să se ajungă la rezultatul final și unde toată lumea știa rezultatul”.

 

Europa Liberă: Cu ați ajuns să fiți martor în procesul lui Ceaușescu?

 

Virgil Măgureanu: „Am ajuns oarecum neașteptat. Nu zic că n-am reacționat potrivit propriilor așteptări, dar în momentul când mi s-a propus să mă duc ca martor, m-am dus ca martor acolo. În definitiv, eram implicat în acest proces anti-Ceaușescu, dar nu l-am văzut finalizat așa. Și în dimineața de 25 decembrie, când pentru mine s-a pornit totul, eram la ora opt la Ministerul Apărării, plecasem cu o seară înainte de acolo și m-am întors foarte disciplinat fix la ora opt. Atunci, primul care mi-a vorbit despre asta a fost Voican, care mi-a ieșit în cale și a spus: <<Vezi că plecăm la Târgoviște!>> Nu îmi era foarte clar pentru ce”.

 

 

Europa Liberă: Este vorba despre Gelu Voican Voiculescu.

 

Virgil Măgureanu: Da. După ce l-am văzut pe el, mi-a ieșit în cale domnul Silviu Brucan, care mi s-a adresat foarte solemn și nu știu de ce în franceză: <<C’est le jour de grande décision!>> Care mare decizie?

 

Europa Liberă: Pe domnul Brucan îl cunoșteați?

 

Virgil Măgureanu: „Ne cunoșteam de multă vreme. Era bun prieten cu fostul meu conducător de doctorat, Ovidiu Trăsnea, și îl cunoșteam cu cel puțin 10-15 ani înainte de 1989”.

 

Europa Liberă:: Deci Brucan v-a invitat la procesul soților Ceaușescu?

 

Virgil Măgureanu: „Nu! El, pur și simplu, m-a anunțat despre un lucru pe care ei deja îl hotărâseră și aicea, ca să speculăm, nu asupra rezultatelor, pentru că nu avem ce, ci asupra modului în care s-a luat această decizie. Putem spune că ea era oarecum preformată și cred că au existat și anumite indicații despre scenariul cu procesul lui Ceaușescu de la Târgoviște”.

 

Europa Liberă: Indicații venite de unde?

 

Virgil Măgureanu: „Păi, să zicem, pe linia Moscova. Dar, în privința asta, după cum știm, și Gorbaciov, și Kremlinul aveau deja dezlegare în ce privește modul în care să gestioneze situația de aici. Cunoscută fiind și <<simpatia>> dintre Gorbaciov și Ceaușescu, nu ne îndoim că au avut oarece influență asupra modului în care s-a decis.

 

Pe urmă, o altă componentă despre care Brucan a vorbit râzând și râzând de Ion Iliescu, de care spunea că e fricos. Eu cred că frica a fost o altă determinare în ce privește decizia tribunalului de la Târgoviște privind rezultatul. Eu toate acestea nu le știam la acel moment. După aceea, am apucat să văd în documente. Și am mai stat de vorbă și cu competitorii. Sigur că s-a spus că în noaptea aceea de 24 spre 25 decembrie (exact seara de ajun către prima zi de Crăciun), ei au stat de vorbă mult și au deliberat pe această temă până când au ajuns la concluzia că trebuie terminat scenariul acesta într-un singur fel și fără vreo abatere de la asta. Și a fost trimis și un bun executant. Îl pomenim aici pe regretatul, după mine, Victor Stănculescu, el a primit mesajul principal cu conținutul de la cap la coadă a ceea ce urma să se întâmple: șoimul a executat întocmai. A luat-o chiar ca pe un ordin și a îndeplinit ordinul”.

 

Europa Liberă: A fost o greșeală?

 

Virgil Măgureanu: „Da”.

 

Europa Liberă: Ce putea face Stănculescu? Putea refuza?

 

Virgil Măgureanu: „La nivelul lui Stănculescu nu putem pune această întrebare”.

 

Europa Liberă: În România, decizia a fost luată de Iliescu?

 

Virgil Măgureanu: „Nu. În mod sigur nu de o persoană sau de altă persoană, ci de un grup. În mod sigur: și de Brucan, și de Roman, și de Iliescu, și de alți câțiva, care or mai fi fost…”

 

 

Europa Liberă: Dumneavoastră erați în acel grup?

 

Virgil Măgureanu: „Tocmai vă spusesem că eu plecasem seara, cerând voie să plec de acolo, să-mi petrec masa de ajun cu o familie din București, care mă invitase, împreună cu băiatul meu, să fim împreună. Și eu am ignorat total această parte de scenariu. În data de 24, fusesem implicat și asta cam la voia întâmplării, a fost treaba cu apelul pe care a trebuit să-l facem să se predea armele. Și s-a făcut un comunicat”.

 

Europa Liberă: Pe care l-ați citit la televizor…

 

Virgil Măgureanu: „Pe care l-am citit la televizor numai pentru că Iliescu era răgușit, nu pentru că aveam o tonalitate mai bună sau o voce mai potrivită”.

 

Europa Liberă: Dar erați totuși în acest cerc rarefiat al puterii încă de la început.

 

Virgil Măgureanu: „Așa este. Chiar rarefiat, pentru că nu era încă suficient de compact, așa că e bună expresia „rarefiat” și încă neconstituit, și încă destul de neintrat în rol. Dovadă că cele întâmplate de pe atunci au scos la iveală destule divergențe în cercul acesta „rarefiat”, cum ii spuneți”.

 

Europa Liberă: Erați împreună cu Iliescu, Brucan…

 

Virgil Măgureanu: „Eram împreună cu Ion Iliescu, nu cu Brucan, pe care l-am reîntâlnit după ce fusese eliberat de la Dămăroaia și ne-am întâlnit acolo. Adică, nu cred că vi se pare la voia întâmplării faptul că eu mă aflam în acest – să vă preiau termenul – cerc rarefiat”.

 

Europa Liberă: Cum ați ajuns în apropierea lui Iliescu? Erați angajat deja la înalta școală de cadre „Ștefan Gheorghiu”?

 

Virgil Măgureanu: „Desigur. Eram lector”.

 

Europa Liberă: La „Ștefan Gheorghiu” era un loc unde se ajungea greu și unde trebuia să fii susținut.

 

Virgil Măgureanu: „Fusesem selectat și invitat să fac parte, așa cum au fost, la vremea aceea, cei mai proeminenți dintre absolvenții diferitelor facultăți. Eu aveam o lucrare de licență cu temă politică. După aceea, luând note bune la facultate, că alt criteriu nu prea exista, am fost selectat și invitat să merg acolo ca lector. Iar această să-i zicem <<trambulină>> mi-a permis să mă pot mișca liber prin nomenclatura acelui timp și mă hotărâsem să folosesc copios ocazia, poate, cu prilejul altei întâlniri între noi, să discutăm mai atent niște aspecte privind starea de spirit a acelor timpuri și cam cum se împărțeau influențele în nomenclatura de partid de atunci, care era doar aparent monolitică în jurul lui Ceaușescu”.

 

Europa Liberă: Vă gândeați atunci că Iliescu ar putea să ajungă mai sus datorită relațiilor pe care le avea în cercurile înalte de la Moscova? Faptul că se cunoștea personal cu Gorbaciov, de exemplu?

 

Virgil Măgureanu: „N-avea nicio legătură, eu l-am cunoscut în 1973. Nici nu știam eu de Gorbaciov la acel timp și era încă departe momentul intrării în scenă a lui Gorbaciov. În schimb, pe Iliescu îl știam și eram absolut convins că el va fi alesul. Nu fiindcă avea cunoștințe la Moscova, ci pentru că îl știam extrem de influent și eu, și o mulțime de lume care l-a cunoscut de-a lungul timpului. În perioada cât a condus UTC-ul, și înainte de asta, se spunea că este un om fascinant și care are calități de lider”.

 

 

Europa Liberă: Era fascinant?

 

Virgil Măgureanu: „Era fascinant. Și o spun fără vreo reținere. Pentru că era un om deschis, era un om tânăr, era un om cu multe idei, avea cultură. Calități pe care și le-a păstrat și ulterior, dar fascinația lui aproape că… aș zice că se stinsese în momentul de grație 1989. Cu toate că toată lumea știa că urmează Iliescu și nu încercările acelea, toate nereușite, de a încropi un grup conducător în jurul unuia sau altuia dintre cei despre care știm acum. Iliescu era chiar așteptat atunci. Dacă până și Suzana Gâdea i-a spus – cu vreo oră înainte, la ora 14 – să plece de la Editura Tehnică. I-a spus: <<trebuie să te duci acolo, pentru că ești așteptat>>. Toată lumea știa acest lucru”.

 

Europa Liberă: Toată lumea din zona aceasta nomenclaturistă.

 

Virgil Măgureanu: „Inclusiv, perechea Ceaușescu, bineînțeles că știa. De acest motiv fusese marginalizat: pentru faptul că nu-l agreau deloc ca succesor”.

 

Europa Liberă: În 1990, după ce Iliescu devenise președinte, dumneavoastră ați fost consilierul lui pe probleme de securitate națională. Cum s-a întâmplat?

 

Virgil Măgureanu: „Într-un târziu. Dintre toate persoanele care primiseră diverse atribuții, în afară de aceea de a fi trimis ca martor acolo la Târgoviște, eu n-am mai primit niciun fel de atribuție. Portofoliul de consilier mi-a fost atribuit pe 30 decembrie, într-un târziu, pentru că se simțea oarecum, cred, obligat, pe baza antecedentelor, să-mi dea și mie o atribuție. Eu n-am cerut-o și chiar în intervalul 25-29 eu am și plecat de acolo. Adică, m-am dus ca tot omul acasă, pentru că tot n-aveam treabă în <<cercurile rarefiate>> de care vorbeați mai devreme”.

 

Europa Liberă: În 1991, Ion Iliescu semnează cu Gorbaciov un tratat de prietenie în care se angajează că România nu va intra niciodată în NATO. Tratatul n-a fost ratificat. Vă întreb, dumneavoastră ce sfat i-ați dat înainte de semnarea acestui tratat lui Iliescu?

 

Virgil Măgureanu: „N-am fost implicat”.

 

Europa Liberă: Iliescu nu le cerea părerea celor din CSAT?

 

Virgil Măgureanu: „Pun semnarea tratatului mai degrabă pe seama faptului că relațiile cu Uniunea Sovietică sau cu regimul Gorbaciov trebuiau să fie, cum s-ar zice, clarificate. Și nu consider că ar fi fost neapărat o greșeală să se aibă în vedere ca o prioritate relația cu Uniunea Sovietică și, mai apoi, cu Rusia. Noi, astăzi, avem un anume sindrom. Toate țările din jur și cele mai marcante din Uniunea Europeană, de pildă, au relații prioritate cu Rusia de azi”.

 

Europa Liberă: Pentru că nu sunt în vecinătatea Rusiei.

 

Virgil Măgureanu: „Și ce legătură are asta? Distanțele azi sunt relative. Pe plan geopolitic, vecinătatea de graniță poate să-și adauge niște presiuni suplimentare, dar în niciun caz nu sunt, să zicem, un argument pentru a fi sau a nu fi prioritar în relații”.

 

Europa Liberă: Când ne uităm la Ucraina, putem să vedem…

 

Virgil Măgureanu: „Aici e o problemă mai complicată și tot de natură geopolitică. Ucraina a dat dovadă de o oarecare emancipare după destrămarea URSS. Rușii nu-i prea aveau la suflet. Știu asta de la academicianul Primakov, care era pe atunci șeful spionajului rus. În 1993, a fost o discuție în care mi-a vorbit cu mult dispreț despre Kiev și despre alcătuirea statală din Ucraina. Era de rău augur pentru ce urma să fie, dar în niciun caz nu trebuie să privim cu mai multă suspiciune decât a fost faptul că s-a semnat cu oarece prioritate acel tratat cu URSS. Singurul reproș care se poate face este cam același pe care i-l putem adresa și lui Petre Roman, care s-a grăbit, după lovitura aia de stat din august 1991, să dea un verdict fără să aștepte să se potolească apele acolo. În orice caz, nici Iliescu nu s-ar fi grăbit să semneze tratatul, dacă era la curent în mici amănunte, cum ar fi trebuit să fie, cu faptul că URSS urmează să se prăbușească de la o zi la alta și că Gorbaciov ar pierde puterea. Dar nici Petre Roman n-a procedat ca prim-ministru prea bine, când, în Occident fiind, pare-mi-se prin Spania, a dat un verdict negativ cu privire la cele întâmplate la Moscova”.

 

Europa Liberă: Acestui tratat i se reproșează nu neapărat faptul că a fost semnat în grabă și cu prioritate, ci că el conținea acea prevedere ca niciodată România să nu fie într-o alianță contrară Rusiei, cum ar fi de pildă NATO.

 

Virgil Măgureanu: „Știți, mă mănâncă limba să vă spun ceva. Există un profesor american, foarte critic la adresa administrației de la Washington, Naom Chomsky, care spunea, între altele, într-o carte apărută destul de recent, că extinderea NATO și avansul ei spre Est ar fi o greșeală geopolitică de rang major. Noi toți credem că NATO reprezintă o mare șansă pentru România. Rămâne de văzut însă în ce măsură. Câtă securitate ne dă nouă NATO sau câtă trebuie să asigurăm noi flancului acesta estic în poziția geopolitică în care ne aflăm. La noi se consideră acest lucru o chestiune de la sine înțeleasă, și anume, faptul că NATO – nu vorbim de UE, vorbim de NATO ca pact militar – că NATO este o mare realizare pentru noi. Eu știu? Participăm la războaie care nu sunt războaiele noastre, ne implicăm cu vieți omenești, cu cei mai buni dintre combatanții noștri în războaie în care este prezentă această măreață alianță NATO ș.a.m.d.”

 

Europa Liberă: În schimbul acestor participări, România primește o umbrelă de securitate cum n-a mai avut niciodată în istoria ei. De exemplu, scutul militar împotriva rachetelor cu rază medie de acțiune de la Deveselu.

 

Virgil Măgureanu: „Știm, știm toate acestea. Noi n-avem decât să aplicăm strategia englezească: să așteptăm ca să vedem ce se întâmplă. Dacă e adevărat, așa cum spuneți, că noi primim o umbrelă de securitate cum n-am avut, să vedem! Și să dea Dumnezeu să n-ajungem niciodată în stare de conflict acut pe seama celor întâmplate, inclusiv din cauza scutului”.

 

Europa Liberă: Cu cine am putea intra în conflict? Într-un conflict violent, vă referiți?

 

Virgil Măgureanu: „Eu nu mă refer decât la vecinii noștri care se simt amenințați…”

 

Europa Liberă: La Rusia, mai exact.

 

Virgil Măgureanu: „Exact. Relațiile cu ei, din acest punct de vedere, ne apar ca fiind tensionate în mod artificial. Dacă vom avea sau nu un folos de pe urma faptului că avem acel scut – urmează să vedem pe pielea noastră.”

 

Europa Liberă: Credeți că Moscova ar mai fi interesată să aibă pe cineva apropiat în care să aibă încredere în fruntea guvernului sau la Cotroceni?

 

Virgil Măgureanu: „Sigur că da, cum au avut întotdeauna. Se zice că și pe vremea lui Ceaușescu, nici nu se terminau bine ședințele acelea renumite ale CPEx-ului și deja Moscova știa cam ce se discutase. Așa că, din punctul ăsta de vedere, sigur ar fi avantajați să aibă și să fie… Și n-aveți nicio grijă, că ei stau bine și azi, după cum și ceilalți sunt la fel de bine implicați și aici”.

 

Europa Liberă: Credeți că și acuma informațiile ajung la fel de repede la Moscova ca pe vremea lui Ceaușescu?

 

Virgil Măgureanu: „Eu sunt absolut convins că da”.

 

Europa Liberă: Ștefan Andrei, care era viceprim- ministru în 1989, spunea că atunci în decembrie a dispărut de la Comitetul Central – din trezoreria gospodăriei de partid de la subsol – o sumă foarte mare de bani. Era vorba despre un milion sau chiar mai mult. E posibil să se fi întâmplat?

 

Virgil Măgureanu: „Probabil. E foarte posibil. În mod sigur, dumneavoastră nu ignorați faptul că atunci au fost niște jafuri acolo, de tot felul de lucruri, printre care și sume de bani. Foarte posibil să se fi întâmplat”.

 

Europa Liberă: A rămas o întrebare la care nimeni n-a putut să răspundă până acum: cine a tras în noi după 22?

 

Virgil Măgureanu: „Este una dintre cele mai confuze pagini ale celor întâmplate în zilele acelea, până în 25-26 decembrie 1989. Una dintre cele mai confuze, pentru că s-a creat imaginea că cineva dintre cei aflați la balcon pe data de 22 decembrie, la ora 17, ar fi dat ordin să se tragă. Nimeni nu i-ar fi ascultat! Este una dintre fazele confuze, cum spuneam, pentru faptul că mulți comandanți din dispozitivul militar desfășurat în capitală și destui dintre cei care ulterior au și fost trași la răspundere pentru acest lucru, au deschis focul într-un mod absolut absurd”.

 

Europa Liberă: Deci, din cauza anarhiei din perioada aceea s-a întâmplat?

 

Virgil Măgureanu: „Din cauza obtuzității și dezordinii unora dintre comandanții care primiseră anterior, căci primiseră unii dintre ei ordine precise ce au ei de făcut”.

 

Europa Liberă: Dar pe teroriști cine i-a inventat?

 

Virgil Măgureanu: „Teroriști! Vedeți, alt capitol confuz. Niciodată nu s-a clarificat cine au fost, deși noi putem spune cu destulă insistență că au fost dintre cei care au creat focare de pe urma cărora au rezultat victime, începând chiar cu Timișoara, când au fost câteva zeci de morți și, apoi, mai în fiecare dintre orașe (săracele <<orașe martir>> – așa scrie și azi pe unele). Brașovul – oraș martir! Și câte altele n-au fost atunci, datorită unor comandanți locali, care s-au insubordonat față de ceea ce se instituise deja. Iar grupul acela de putere despre care vorbeam la început – nu era nici pe departe stăpân și nu era capabil să dea vreun ordin care ar fi fost și ascultat”.

 

Europa Liberă: Dar era în legătură, în acea perioadă, acest grup, prin Brucan sau prin Iliescu, cu ambasada URSS de la București sau chiar cu Kremlinul?

 

Virgil Măgureanu: „După câte știu, s-a și încercat să se ia legătura. Până la urmă, au comunicat în vreun fel și, din câte știu, a fost indicat în această comunicare și ambasadorul lor de aici, nu? Sau care fusese aici, între timp a plecat în Republica Moldova, [Evgheni] Tiajelnikov, după aceea a revenit în acele zile”.

 

Europa Liberă: Iliescu a cerut ajutor?

 

Virgil Măgureanu: „Nu. N-avea pentru ce. Și nu numai că Iliescu n-a cerut ajutor”

 

Europa Liberă: Sau Brucan?

 

Virgil Măgureanu: „Nu, nu, nu. Noi vorbim aici de ajutor militar, nu?”

 

Europa Liberă: Da.

 

Virgil Măgureanu: „În acel timp, ei nici nu aveau nevoie, pentru că fuseseră asigurați că situația este sub control”.

 

Europa Liberă: Cine îi asigurase?

 

Virgil Măgureanu: „Păi, printre altele, aveam un ministru al Apărării, nimeni altul decât neuitatul Militaru, care a făcut niște gafe impardonabile și care, datorită acestui lucru, la puțină vreme, a și trebuit să părăsească ministerul”.

 

Europa Liberă: El a fost pus de Moscova?

 

Virgil Măgureanu: „Nu. Pur și simplu, a fost o numire nepotrivită de aici. Nu singura”.

 

Europa Liberă: Dumneavoastră, ca viitor șef al Serviciului de Informații, ați aflat ulterior că el a lucrat pentru un serviciu secret rus?

 

Virgil Măgureanu: „Nu, n-am aflat ulterior, știam dinainte că fusese acolo și că figura în așa-zisul dosar <<Corbii>>. Era oarecum de notorietate și s-a scris mult în presă”.

 

Europa Liberă: Știați deci în decembrie 1989 că el era omul rușilor?

 

Virgil Măgureanu: „Circula, cu destulă insistență, ideea că fusese omul rușilor și că, probabil, datorită acestui lucru, fusese îndepărtat de la conducerea Armatei pe vremea lui Ceaușescu”

 

Europa Liberă: În acest ultim dosar făcut de procurori, în dosarul revoluției, se spune că întreg grupul care a preluat puterea era format din persoane filoruse, apropiate Moscovei?

 

Virgil Măgureanu: „Foarte incert… Mai întâi, nu erau toate persoane filoruse.”

 

Europa Liberă: Oricum, pe vremea aceea era o formă de căutare a unui tip de „liberalism”, pentru că România, spre deosebire de URSS, era o țară mult mai închisă și cu un regim mai aspru, pe când în Uniunea Sovietică începuse deja liberalizarea: perestroika, glasnost.

 

Virgil Măgureanu: „Păi, mulți au sperat că, în cele din urmă, perestroika, glasnost și alte reforme de acolo, cum le-o fi zicând, ne vor emancipa în cele din urmă și pe noi. Lucrurile cu dictatura cuplului Ceaușescu și a camarilei lor ajunseseră atât de departe, dincolo de orice absurd, încât era bun orice, inclusiv, liberalizarea de la Moscova, numai regimul Ceaușescu nu. Și asta era starea de spirit cvasigeneralizată. Nu era a unuia sau altuia”.

 

Europa Liberă: Dumneavoastră și acest grup rarefiat care preluase puterea v-ați gândit atunci că aceasta va fi formula sub care va evolua România? Acest tip de liberalizare, cum a spus și Iliescu: „un comunism cu față umană”?

 

Virgil Măgureanu: „Nu cred că Iliescu a făcut foarte mult caz de acest <<comunism cu față umană>>. În discursul la care, probabil, vă referiți, de atunci, din seara zilei de 22 decembrie 1989, s-a referit mai degrabă la felul cum au fost întinate idealurile. El a fost întotdeauna tributar al unei gândiri de stânga, cu care a fost foarte consecvent și care nu i se poate imputa. În definitiv, fiecare trebuie să aparțină de un anume crez, iar faptul că credea într-o față umană a societății care a pierit în cele din urmă e una dintre greșeli, dar nu e imputabilă unuia singur. Era foarte împărtășită. Și Europa Occidentală toată era impregnată de ideea că e posibil un socialism de acest fel”.

 

Europa Liberă: Dar Iliescu era un filosovietic atunci, în această perioadă. La fel și Brucan și întregul grup din jur.

 

Virgil Măgureanu: „Cred că trebuie să vedem lucrurile ceva mai larg. Vă gândiți că România era într-o fază în care puterea dispăruse subit. Orice putere dispăruse, de unde și absurditatea ideii că a fost, vezi, Doamne, o lovitură de stat. M-aș întreba împotriva cărui stat? Apropo, de statul paralel și de statul confuz de astăzi”.

 

Europa Liberă: N-a fost o lovitură de stat?

 

Virgil Măgureanu: „Nu! Împotriva cui? A fost o revoltă generalizată, dar nu o lovitură de stat, câtă vreme statul comunist nici nu mai exista. Poate să fie această idee de lovitură de stat -o rămășiță a ideii pe care o aveau cei care nu încăpuseră în grupul de la putere. Gelozia asta stăruie până și azi, faptul că nu au fost ei cei care trebuiau să învingă. Și, mă rog, cine ar fi trebuit să vină la putere sau cine ar fi putut să preia puterea și s-o și exercite?”

 

Europa Liberă: Pentru că acest grup era pregătit să preia puterea și avea și susținători din afară vreți să spuneți?

 

Virgil Măgureanu: „Bine ar fi fost. Da, într-adevăr, o legitimitate avea, de vreme ce exista o așteptare difuză pentru un anume grup din partea tuturor”.

 

Europa Liberă: Era o așteptare din partea unei părți a nomenclaturii, pentru că oamenii, în general, nu-l cunoșteau pe Iliescu.

 

Virgil Măgureanu: „Ba da. Foarte multă lume îl cunoștea”.

 

Europa Liberă: Se vorbise la Europa Liberă despre el ca despre un potențial succesor.

 

Virgil Măgureanu: „Și la Europa Liberă s-a vorbit destul de insistent și destul de sistematic. S-a vorbit și la Vocea Americii și cam peste tot. Asta era o așteptare pe care o împărtășeau toți. Și opinia publică era pregătită să asimileze acest grup, mai mult decât orice alt grup. Și nu pentru că era filorus, în niciun caz”.

 

Europa Liberă: Filosovietic.

 

Virgil Măgureanu: „Nici asta, atâta vreme cât ceea ce voiau ei era să scape de regimul Ceaușescu, care s-a și prăbușit, de forma aceasta absurdă de ultim minut, nu de ultimă oră, când au trebuit să se îmbarce în elicopterul în care știm”.

 

Europa Liberă: Dar acest grup avea o susținere. Dumneavoastră ați spus… nu numai o susținere, dar și o comunicare directă și, poate, permanentă cu Moscova?

 

Virgil Măgureanu: „Înainte de momentul de care vorbim, nu cred că au avut o comunicare destul de permanentă. Cât despre Brucan, cred că e momentul să restabilim adevărul istoric. Se cunoaște că înainte de a merge la Moscova, a fost la Washington și s-a pus de acord, nu cu fitecine de acolo, pentru că era iminentă căderea și totul era stabilit. Și anume că în decembrie 1989 se va produce și scenariul privind căderea regimului Ceaușescu din România. Și atunci, după aceea, s-a dus la Moscova. Așa încât nu putem, nici chiar pe Brucan, post-mortem sau cum doriți, să zicem că era filosovietic sau mai știu eu ce.”

 

Europa Liberă: Totuși, acest grup avea în principal susținerea sovietică.

 

Virgil Măgureanu: „Eu cred că grupul acesta n-a avut împotriviri din nicio parte a țărilor aflate atunci cu interese față de România. Eu nu cred”.

 

Europa Liberă: Împotrivirile au venit după Mineriadă?

 

Virgil Măgureanu:„ Împotrivirile, din păcate, au venit, așa cum spuneți. În bună măsură, Mineriada și alte lucruri care s-au petrecut după aceea au făcut regimul Iliescu aproape indezirabil în raport cu lumea liberală, occidentală mai ales și nu numai”.

 

https://romania.europalibera.org/a/m%C4%83gureanu-sunt-absolut-convins-c%C4%83-%C8%99i-azi-informa%C8%9Biile-ajung-la-fel-de-repede-la-moscova-ca-pe-vremea-lui-ceau%C8%99escu/30162395.html

 

 

/

////////////////////////////////////////////

Revoluția din decembrie 1989 nu a fost o revoluție! Ce spune Virgil Măgureanu despre implicarea URSS……………

https://evenimentulistoric.ro/revolutia-din-decembrie-1989-nu-a-fost-o-revolutie-ce-spune-virgil-magureanu-despre-implicarea-urss.html

/////////////////////////////////////////////

 

Topul sesizărilor pe Harta Corupţiei în 2022- Abuzuri din partea funcţionarilor şi cazuri de corupţie

 

Cititorii portalului Anticorupţie.md au postat zeci de sesizări pe Harta Corupţiei, în care au raportat abuzuri de partea funcţionarilor publici, lezarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, estorcări de mită. Reporterii Centrului Investigaţii Jurnalistice au verificat majoritatea sesizărilor, iar cele relatate au ajuns subiecte de ştiri, reportaje sau investigaţii jurnalistice. Deşi sesizările de pe Harta Corupţiei nu reprezintă materiale jurnalistice, unele cazuri descrise au prezentat interes sporit pentru cititori, acumulând un număr impresionant de vizualizări.

 

1.Cea mai interesantă le-a părut cititorilor noştri sesizarea postată de Diana Grosu care s-a expus privind numirea conducerii la Spitalul din Bălţi. „Dezastrul de la Bălți din domeniul medicinei trebuie oprit. Eu consider că oameni compromiși total așa cum este doamna Condrea Ala nu pot ocupa funcția de director al unui spital republican așa cum este Spitalul Clinic Bălți. Spitalul se confruntă cu multe probleme. Condițiile din saloane sunt dezastruoase. Merg gândați pe pacienți. Chiar copilul meu a fost internat nu demult și mergeau gandaci prin salon”, a scris autoarea. Sesizarea a fost citită de 16.920 de persoane

 

2. La o mică distanţă în top, cu 16.861 de vizualizări, este şi postarea lui I.Crăciun „Ce-i poate învăţa pe viitorii procurori o persoană certată cu legea?”. Autorul reatează despre cum Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat lista procurorilor care vor fi mentori pentru audienții Institutului Național al Justiției (INJ), iar printre ei se regăseşte şi Lilian Cociu, cu statut de învinuit într-un dosar penal pentru că a atras la răspundere un bărbat pentru un omor pe care nu l-a comis. În baza dosarului fabricat de Cociu, bărbatul nevinovat a fost condamnat la 21 de ani de închisoare şi a stat patru ani până s-a constatat că altcineva a comis crima. Dacă procurorul Cociu nu muşamaliza dosarul, poate că acum erau în viaţă cei doi tineri îndrăgostiţi, împuşcaţi într-o vie de lângă Durleşti. „Interesant, ce îi va învăţa Lilian Cociu pe viitorii procurori? Cum să fabrice dosare, să bage oameni fără de vină la puşcărie şi să se eschiveze de la răspundere?”, se întreabă autorul sesizării.

 

3. O altă sesizare care a atras atenţia cititorilor noştri este despre o pretinsă schemă de corupție în transportul public din Chișinău. „Se pare că în Chișinău în transportul public s-a pus în funcțiune o schemă nouă de furt de bani. Aceasta după ce s-a mărit prețul biletelor de la 2-3 la 6 lei. Controlorii spun că n-au bilete și nu dau, dar iau pentru acest serviciu jumătate de sumă, adică 3 lei în loc de 6 lei. Dacă nu dau bilete și iau doar jumătate de sumă, înseamnă că 3 lei pe care îi achită pasagerii merg în buzunarul cuiva. E mulțumit și pasagerul și conrolorul”, ne-a raportat sub anonimat autorul sesizării.

 

4. Următoarea seaizare din top vine de la Sergiu Burlacu din Bălţi, indignat de intenţia autorităţilor de a majora tarifele la apă. „Întreprinderea Municipală Regia „Apă-Canal” Bălţi cere majorarea tarifului pentru aprovizionarea cu apă a bălțenilor la ANRE, de la 11.08 lei până la 19.30 lei. Creșterea tarifului cu mai mult de 8 lei la un metru cub de apă, este mai mult decât îngrijorătoare pentru toți noi – bălțenii. Urmare a unei administrări defectuoase, care a generat pierderi enorme pentru Bălţi, împrumuturi nejustificate, mijloacele cărora au fost utilizate netransparent, în interesul grupărilor care s-au îmbogățit pe seama noastră, și astăzi încă mai stau în libertate, iar locuitorii municipiului urmează a fi sărăciți în continuare grație unor penali de ordin moral și nu doar. Întreprinderea Municipală Regia „Apă-Canal” Bălţi care, astăzi se află în stare de administrare de insolvabilitate, duce în continuare bălțenii într-o prăpastie economică, nu mai vorbesc despre prăpastia securității alimentării cu apă”, ne-a relatat despre situaţia creată Sergiu Burlacu.

 

5. Cititorii portalului Anticorupţie.md nu au rămas indiferenţi nici la postarea interpretei Diamanta Paterău, care sLiberation Serif-a plâns că la sfârșitul lunii august de pe cardul salarial de la Moldinconbank a dispărut o sumă de bani – peste 3400 de lei. „Am sesizat imediat banca, a fost imposibil să discut cu cineva dintre anagajții responsabili, am scris o plângere și mi s-a spus că mă vor telefona. Nu m-au telefonat, dar peste două săptămâni am primit o scrisoare în care banca se spală pe mâini și îmi recomandă să fiu atență la card, să nu dau nimănui codurile secrete. Banca recunoaște, în răspunsul pe care mi l-a trimis, că banii au fost scoși de pe cardul meu de pe un telefon iPhone, din Cipru, cu codul de acces secret. Eu nu am primit nici un cod de acces, evident nu am avut cum să-l dau cuiva. Eu nu am telefon marca iPfone și nici nimenni din familia mea nu are așa telefon. Moldinconbank nu vrea să investigheze cazul, în mod normal banca poate să spună cine, când și cui a transmis codul secret, de vreme ce eu nu l-am primit, dar iată că nu vrea să o facă”, a relarar interpreta prin ce i-a fost dat să treacă.

 

6. Ruslan Sava din satul Costeşti, raionul Ialoveni, ne-a relatat cum tatăl său, Iacob Sava, un pensionar de 80 de ani, a cerut de la primărie lemn pentru foc, i s-a acceptat cererea, că pensionarii au dreptul la o cantitate de lemn pentru foc, a plătit pentru lemn, dar lemnul așa și nu i s-a adus. Anul acesta s-a dus iar la Primărie, l-a întrebat pe primar dacă i se mai aduce lemnul de anul trecut și că are nevoie și de lemnul pentru foc ce i se cuvine și pentru anul acesta, dar primarul l-a luat în zemflemea, i-a replicat: „Da ce eu să-ți aduc lemnul” și l-a scos din cabinetul său.„Mi se pare batjocoritoare o astfel de atitudine față de oamenii ajunși la o anumită vârstă și care au muncit toata viața lor pentru acest stat, pentru satul în care locuiesc. Eu sunt departe și-l ajut tot timpul, dar nu mi se pare corect ca autoritățile să aibă așa atitudine disprețuitoare față de persoanele în etate. Dacă li se cuvine ceva, trebuie să li se dea, să li se explice ce și cum, să le ajute acolo unde este nevoie. Asta trebuie să facă autoritățile locale care sunt alese de oameni și plătite din bani publici”, s-a arătat indignat autorul sesizării.

 

7. Natalia Ţiganu din Chişinău ne-a relatat despre un fenomen întâlnit în farmaciile din Chişinău şi anume despre diferență de 100 % la medicamente de la o farmacie la alta. „Oare e corect ca un medicament să aibă în unele farmacii private preț dublu? Este vreo agenție care reglementează prețurile, pentru că nu mi se pare normal să existe un asemenea decalaj. Spun din experiență proprie- am cumpărat același medicament în rețeaua Peon din r-l Anenii Noi și a costat 827 lei, iar în rețeaua Hipocrates din Chișinău – 425 lei. Acelaș producător, acelaș număr de pastile. De ce oamenii de la sate care și așa au condiții mai proaste și nu s epot deplasa la oraș ar trebui să plătească dublu? Am încercat să-mi apăr drepturile de consumator, să discut cu reprezentanții farmaciei cu prețuri duble, dar discuția este una ostilă”, a scris Natalia Ţiganu.

 

8.O sesizare care a provocat cititorii a fost şi cea semnată de consiliera din Durleşti, Angela Vartic., „Recent am fost atacați în judecată de către un oarecare Lupu Vladimir, pentru că nu votăm construcția unor blocuri de locuit supraetajate într-un sector din localitate. Avem deja 4 încercări de a convoca o ședință extraordinară a Consiliului Local, în cadrul căreia să delegăm un avocat, care să ne reprezinte în instanță, deoarece jurista primăriei nu mai dorește să o facă. Astfel, APL de fiecare dată găsește câte un motiv, ca să nu ne asigure interimatul secretarului, pe motiv, că acesta e în concediu de boală. Noi ne dăm bine seama, că angajații primăriei au interese ascunse, care ar bloca sectorul dat, având în vedere că este singura cale de acces spre Durleşti din Buiucani”, a bătut alarma consiliera.

 

9.Tot de consiliere locale, din satul Măgdăceşti raionul Criuleni,a fost semnată şi următoarea sesizare din top. „ Liuba Cojocaru, şi soţul ei, Victor Cojocaru, se răfuiesc cu consilierii din opoziţie care încearcă să scoată la suprafaţă schemele de delapidare a banilor publici. Suntem câteva femei care ne-am opus acestor scheme şi am spus locuitorilor satului adevărul despre cum este delapidat bugetul satului. Pentru aceasta am fost agresate fizic şi verbal de către Victor Cojocaru. Dacă Liuba Cojocaru ne insultă, atunci Victor Cojocaru care nu lipseşte de nici la o şedinţă a Consiliului, ne ameninţă cu răfuiala fizică. Noi am depus plângeri la Poliţie şi Procuratură, însă ele rămân fără finalitate datorită legăturilor pe care le are Victor Cojocaru, acesta fiind persoană influentă în Criuleni”, ne-au relatat Lidia Guzun şi Lidia Tentiuc.

 

10. Maria Morozan din Chişinău, văduva regretatului om de afaceri Constantin Morozan, ne-a povestit cum i-a dat 600.000 de lei fostului procuror Ion Diacov ca să-i scape soţul din puşcărie. „Cu mulţi ani în urmă, pe când Ion Diacov era şef la Procuratură, soţul meu a fost implicat într-un grav accident rutier, soldat cu deces. Şi soţul meu, pe atunci un cunoscut om de afaceri, a avut mult de suferit. Pe numele său a fost intentat un dosar penal. A vorbit cu Ion Diacov, cu care se cunoştea de mai mult timp. Acesta i-a spus că situaţia soţuţui meu este gravă şi că va face mulţi ani de puşcărie. Dar a spus că îi rezolvă problema pentru o anumită sumă. Astfel, soţul i-a dat lui Diacov, în euro, echivalentul a 600.000 de lei. Mai mult, Diacov a adus două contracte de împrumut, perfectate pe firma soţiei sale, a câte 300.000 fiecare. Urmărirea penală şi procesul de judecată s-a tergiversat din cauza stării de sănătate a soţului, dar, în consecinţă, el a fost condamnat la 6 ani cu executare. Oricum, nu a mai ajuns să execute pedeapsa, pentru că a decedat. Înainte să moară, soţul i-a cerut lui Diacov să-i restituie banii, însă acesta a refuzat”, a relaat autoarea sesizării.

 

Anticoruptie.md este prima platformă online din Republica Moldova pentru semnalarea cazurilor de corupţie şi a infracţiunilor conexe. Aici pot fi raportate abuzurile şi comportamentul neadecvat al funcţionarilor, traficul de influenţă, conflictul de interese şi incompatibilităţile, lipsa de transparenţă în instituţiile publice şi gestionarea frauduloasă a banilor publici, averi nedeclarate sau dobândite ilicit şi orice alte situaţii și fapte generatoare de corupţie.

 

Jurnaliştii de investigaţie direcţionează cele mai importante sesizări către organele de drept şi autorităţile responsabile şi urmăresc reacţia, dar şi eficienţa acțiunilor care urmează. Reporterii monitorizează etapă cu etapă cum decurg investigaţiile în cele mai răsunătoare dosare de corupţie. Prin ştirile, analizele, interviurile publicate continuu pe site, jurnaliştii abordează obiectiv şi echilibrat flagelul care a poziţionat Republica Moldova în topul celor mai corupte ţări din lume. Tot aici pot fi găsite investigații care scot la iveală scheme menite să aducă venituri nemeritate sau să promoveze interese obscure.

 

https://anticoruptie.md/ro/special/topul-sesizarilor-pe-harta-coruptiei-in-2022-abuzuri-din-partea-functionarilor-si-cazuri-de-coruptie

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Relațiile moldo-ruse: între proteste antiguvernamentale și șantaj gazier

De Denis Cenusa

Moldova trece prin turbulențe politice și socio-economice foarte serioase. Dispoziția populației față de guvernare se înrăutățește, însă nu din cauza scandalurilor de corupție, ci a ineficienței în actul guvernării. Autoritățile sunt copleșite de crize, dar încearcă să combine identificarea unor soluții eficace cu invocarea permanentă a factorilor externi drept responsabili principali pentru apariția crizelor. Pe de o parte, guvernarea relatează un adevăr, deoarece multe crize (cea umanitară, de securitate, energetică) au fost fie generate, fie exacerbate de agresiunea militară rusească împotriva Ucrainei. Pe de altă parte, concentrarea pe originea rusească a crizelor ajută guvernarea să limiteze critica publicului intern și să-și consolideze alianțele externe cu statele occidentale. Cu toate acestea, populația este susceptibilă la proteste, lucru care este exploatat de către opoziția pro-rusă și grupările cleptocratice. În timp ce cele din urmă vor să stopeze reformarea justiției, opoziția parlamentară pro-rusă dorește să preia puterea (pe calea alegerilor democratice) în trei valuri: alegerile locale (2023), alegerile prezidențiale (2024) și respectiv cele parlamentare ordinare în 2025. Acest scenariu este deja anunțat în mod deschis ca alternativă, dacă guvernarea supraviețuiește politic această iarnă.

 

Guvernarea este pusă la încercări grele, iar resursele de care dispune sunt limitate. Dintr-o perspectivă politică, guvernarea întâmpină probleme la gestionarea multiplelor crize, cu care se confruntă țară concomitent. Scumpirea gazului natural (sărăcia energetică), efectele secetei (securitatea alimentară), presiunea financiară asupra aparatului administrativ generată de criza refugiaților (agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei) generează nemulțumire publică. Acest lucru lasă amprente pe popularitatea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și a exponenților săi politici. Datorită unei politici externe active și a asistenței politice, primite inclusiv pe linia Partidului Popular European, Maia Sandu încă reușește să rămână în topul preferințelor, dar oricum relativ slăbită. Pe plan economic, chiar dacă nu există deficit de produse alimentare, populația traversează șocuri inflaționiste de circa 34% comparativ cu anul precedent, care le reduce puterea de cumpărare. După o creștere economică de 13.4% în 2021, asociată cu normalizarea activității economice și a stabilizării contextului politic, economia s-ar putea contracta cu până la 1% în 2022 (GET, august 2022). Conform altor estimări, recesiunea economică ar putea compromite până la 10% din PIB-ul țării (UN, septembrie 2022). În domeniul securității, serviciile secrete moldovenești văd o probabilitate redusă a unor amenințări din partea regiunii transnistrene, care niciodată nu a fost atât de dependentă de deciziile Chișinăului (activitățile de import-export, livrarea de gaze). În orice caz, prezența militară rusească în proximitatea imediată trebuie tratată cu seriozitate drept o sursă de îngrijorare. Acest lucru va conține potențial de instabilitate ridicat până când Ucraina nu va stopa definitiv agresiunea rusească pe întregul teritoriu ucrainean.

 

Legitimitatea guvernării și protestele antiguvernamentale

 

Efectele cumulate ale crizelor lovesc în popularitatea guvernării. Potrivit celor mai recente sondaje, 30% din populație consideră în prezent că țara se mișcă într-o direcție corectă, comparativ cu 52% în septembrie 2021 (iData, septembrie 2022). Partidul de guvernământ (PAS) este pe locul doi în lista preferințelor electorale (19,4%). În fața sa este Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (20,8%), iar pe locul trei și apropiindu-se de PAS este Partidul Șor (16,7%).

 

Popularitatea Socialiștilor și a Partidului Șor are loc pe fundalul unor deficiențe grave de integritate. Liderii acestora formațiuni sunt cercetați pentru crime de corupție mare, îmbogățire ilicită sau finanțare ilegală de partide (Igor Dodon, Ilan Șor, Marina Tauber). Ex-președintele Dodon este inclusiv acuzat de trădare de țară în favoarea Rusiei. În timp ce reglementatorul pieței media audiovizuale este independent de imixtiunea grupurilor informale, fiind condus de persoane numite de PAS, se cristalizează percepția că unele surse media (considerate independente) evită să evalueze guvernarea în mod critic. Reticența de a critica guvernarea se observă atât în mediul jurnalistic, cât și cel non-guvernamental. Deși reprezintă un fel de auto-cenzură, necriticarea partidului de guvernământ este considerată o măsură corectă, deoarece împiedică opoziția pro-rusească să exploateze insatisfacția publicului cauzată de problemele socio-economice și diversele erori comise de guvernare (comunicarea strategică). Astfel, este prioritizată menținerea stabilității și securității naționale, iar pluralismul de opinii și gândirea critică sunt puse, în mod benevol, pe plan secundar.

 

Pe lângă imunitatea față de critică, asigurată de majoritatea actorilor pro-democratici din țară, Guvernul Nataliei Gavrilița și Președintele Maia Sandu au o deschidere enormă din partea actorilor occidentali. Rapoartele critice parvenite de la unii reprezentanți ai societății civile și jurnaliști credibili sunt în minoritate și par să fie trecute cu vederea (inclusiv în Uniunea Europeană și SUA) din cauza riscurilor mai urgente de origine rusească. Probabil, acest lucru duce la apariția unor anomalii în percepția publică, când aderarea la UE are un sprijin de trei ori mai mare (60%) decât cel pentru PAS (sub 20%), care a facilitat eforturile pentru obținerea statutului de țară candidat (în iunie 2022). Totuși, din cauza amenințărilor legate de posibilitatea unor acțiuni subversive ale Rusiei în Moldova (IPN, august 2022) prin intermediul protestelor antiguvernamentale, tandemul PAS-Sandu are posibilitatea să descurajeze mobilizarea sentimentelor protestare în societate. Astfel, populația este împinsă să se solidarizeze cu guvernarea („rally around the flag”). În caz contrar, aceasta poate fi asociată cu opoziția „coruptă”, care este formată din forțe pro-ruse (Socialiștii, Comuniștii) și grupări cleptocrate (Partidul Șor, Veaceslav Platon, Gheorghe Cavcaliuc), conectate la oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc (IPN, august 2022). Cu scopul evitării unei eventuale discreditări, opoziția extra-parlamentară pro-EU și pro-reformă (Plaforma DA) a refuzat să susțină în vreun fel protestele organizate de Partidul Șor (18 septembrie).

 

Gazul rusesc – arma concomitentă a Chișinăului și a Rusiei?

 

Autoritățile moldovenești se arată convingătoare că furnizarea gazului poate fi soluționată în această iarnă, în cazul dacă Rusia decide să sisteze livrările. Moldova caută surse alternative de achiziționare (România, Azerbaidjan). Totuși, spre deosebire de sistarea furnizării de gaz în Europa (IPN, septembrie 2022), în cazul Moldovei, Rusia poate folosi drept motiv principal neîndeplinerea angajamentelor contractuale de către partea moldovenească. Principalul angajament asumat în mod benevol de Chișinău constă în desfășurarea unui audit pentru a soluționa problema datoriilor vechi pentru gazul natural consumat pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale. Datoria invocată de Gazprom constituie circa 800 milioane de dolari, pe care trebuie să o întoarcă MoldovaGaz (50% din acțiuni aparțin Gazprom-ului). Autoritățile moldovenești nu vor să recunoască datoria până când aceasta nu este validată de un audit internațional credibil. În acest sens, prin negocieri directe (nu în baza de concurs), posibile datorită stării de urgență, două companii (din Marea Britanie și Norvegia) urmează să facă auditul, ale căror rezultate vor fi prezentate în afara termenului limită, agreat cu partea rusă în octombrie 2021 (luna mai 2022). Moscova nu a răspuns la solicitările Moldovei de a extinde perioada pentru audit, ceea ce, în viziunea guvernării moldovenești, face posibil scenariul suspendării livrării de gaz. Între timp opoziția pro-rusă insistă pe ideea că președintele Sandu trebuie să plece la Moscova pentru a negocia un preț mai bun la gaz. Conform sondajelor recente, această ideea ar fi sprijinită de circa 70% din populație, inclusiv de cei care au protestat anterior în autonomia găgăuză și care sunt asociați cu protestele Partidului Șor.

 

Totuși, încă în timpul negocierii contractului cu Gazprom (octombrie 2021), partea moldovenească a folosit “elementul transnistrean”. Rusia a fost de asemenea convinsă să accepte semnarea contractului cu Moldova (Riddle, octombrie 2021) pentru a nu prejudicia furnizarea gazului natural rusesc către regiunea transnistreană. Nu există altă modalitate legală de a aduce gaz în Moldova, inclusiv în regiunea separatistă, decât prin reglementarea contractului de import al gazului de către autoritățile constituționale abilitate. La practic un an distanță de la semnarea contractului în 2021, autoritățile moldovenești reiterează faptul că dacă Rusia va înceta livrarea gazului atunci își va reteza creangă de sub picioare, lăsând fără gaz regiunea transnistreană. Acest lucru va paraliza economia regiunii și va lovi în legitimitatea elitelor politice și militare din regiune, inclusiv în capacitatea de pregătire a forțelor sale militare staționate acolo (circa 1,000 de soldați). Exponenții Guvernului de la Chișinău au anunțat că Moldova va recepționa gaz din surse alternative, însă pentru acel gaz regiunea transnistreană va trebui să achite la preț de piață (peste 1,000 de euro) și în avans. În prezent, regiunea folosește gratuit gazul rusesc, acumulând datorii exorbitante (până acum – circa 7 miliarde de dolari). În acest fel, guvernarea moldovenească mizează pe faptul că Moscova ar fi cointeresată să păstreze status-quo-ul decât să-i pună capăt, cu riscul colapsului regimului separatist loial sie.

 

La prima vedere s-ar părea că Chișinăul șantajează Rusia cu propria sa armă – gazul natural. În realitate însă există riscuri legate de un asemenea comportament, mai ales dacă Rusia decide să aplice scenariile negative, sacrificând regiunea transnistreană. Primul risc ține de dependența Moldovei de electricitatea importată din regiunea separatistă (circa 80% din consumul teritoriului constituțional) și produsă din același gas rusesc. Apartenența la rețeaua electrică a sistemelor de transportatori europeni (ENTSO-E) poate fi de ajutor, dar pentru mai puțin de o lună. De asemenea, guvernarea a achiziționat gaz pentru rezervele strategice (circa 24 milioane m3), dar care vor fi suficiente doar pentru câteva zile (consumul de gaze iarna este de circa 5 milioane m3 zilnic). Iar al doilea risc ține de securitatea convențională și faptul că forțele militare rusești staționate în regiunea transnistreană ar putea să acționeze împotriva Chișinăului. Modernizarea actuală a armatei naționale pe care autoritățile moldovenești o desfășoară în mod discret și accelerat poate avea un rol benefic. Cu toate acestea, orice acțiune militară poate genera haos și instabilitate, mai ales având în vedere legitimitatea slabă a guvernării, ceea ce poate avantaja forțele pro-ruse, care deja au inițiat proteste anti-guvernamentale.

 

În loc de concluzii…

 

În timp ce Moldova traversează crize politice, guvernarea este afectată de o criză de legitimitate acasă. Aceste slăbiciuni sunt exploatate de unele forțele politice din opoziție. Partidele politice pro-ruse vor să pregătească terenul pentru preluarea puterii în timpul următoarele alegeri, iar grupările cleptocrate vor să stopeze reformarea organelor de stat care luptă împotriva corupției. În ambele cazuri, sunt folosite protestele antiguvernametale ca instrumente politice, deoarece pot prinde rădăcini în rândul populației vulnerabile.

 

Din cauza inflației și a prețului la gaz, nemulțumirea față de guvernarea PAS-Sandu capătă justificare. Autoritățile încearcă să găsească soluții pentru diverse segmente sociale, dar acestea sunt deocamdată insuficiente. Prin urmare, spiritul protestatar se poare răspândi mai repede, nu neapărat din cauza propagandei rusești, care este contracarată de autoritățile moldovenești, ci a realității obiective.

 

În timp ce țara se pregătește de o iarnă complicată, autoritățile trebuie să acorde mai multă atenție populației vulnerabile, susceptibilă la proteste din motive de sărăcie. Protestele anti-guvernamentale pot fi folosite ca pe o oportunitate pentru a combate critica nejustificată și a căuta soluții creative, inclusiv prin cooperarea cu opoziția constructivă și alți actori non-guvernamentali ignorați până acum. Or, prin incluziune poate fi generată unitate în societate. Gestionarea corectă a provocărilor legate de proteste va restaura imaginea guvernării. Totodată, dacă lucrurile vor fi scăpate de sub control, ar putea fi compromisă stabilitatea internă și chiar dialogul de pre-aderare cu UE.

 

Articol aparut pe IPN.md

/////////////////////////////////////////////

 

(Si)… 2022 : anul barbariei ruse… Eliberarea Ucrainei ar însemna sfârşitul  Rusiei ca putere prădătoare şi colonial

 

Ioan Stanomir

 

2022 a fost un an al războiului şi al barbariei, cel în care sfidarea Rusiei a atins punctul culminant al agresiunii făţişe.  De la finele lui februarie, Ucraina a fost supusă unui asalt  a cărui menire nu mai putea fi ignorată de nimeni :  lichidarea statalităţii sale şi nimicirea unei întregi naţiuni. De la războiul-fulger al  primelor zile la orgia sângeroasă a atacurilor cu rachete, Federaţia Rusă şi Vladimir Putin au  ales crimele împotriva  umanităţii, genocidul şi crimele de război ca instrumentele destinate să reafirme grandoarea imperială.

 

          Căci sfidarea rusă de acum este o sfidare imperială. Dincolo de Ucraina şi de tragedia ei se  desenează planul mai larg al ambiţiei ce priveşte spre epoca sovietică ca spre un îndreptar. Integritatea  moştenirii pe care Rusia o priveşte drept sacră este reafirmată, acum.  Rusia   revine la drumul ei imperial, niciodată abandonat.  Armele de distrugere în masă sunt întruchiparea ultimă a politicii sale.

 

          Câmpul de luptă care acoperă Ucraina, cu  teribila sa devastare,  evocă Europei centrale şi de est  memoria de sânge  şi de opresiune a erei sovietice.  Prezentul Ucrainei poate fi viitorul acestei părţi de Europă,  o dată ce valul imperial rus s-ar revărsa către noi. Cedată şi  negociată ca un teritoriu de compensare, Europa centrală şi de est îşi poate păstra libertatea ei doar prin înfrângerea Rusiei.  Cei care sugerează calea  negocierilor nu fac decât să recompenseze instinctul pirateresc al unei Rusii ce ignoră legea internaţională şi propriile sale datorii ca stat. Barbaria rusă este o ameninţare mortală  pentru naţiunile noastre.

 

          Tragedia din Ucraina  este inseparabilă de lecţia patriotismului:  sacrificiul în apărarea propriei naţiuni nu este un moft desuet, o relicvă , un anacronism, ci singura cale de a te  opune distrugerii şi crimei. Pentru Ucraina, acest război este alternativa la exterminarea unei naţiuni. Iată un adevăr elementar.   Atacurile de acum duc mai departe un efort secular al statului rus de a elimina acest  popor , reducându-l la poziţia de  vasal inofensiv,  în formele  protectoratului  colonial.

 

          Cât despre Rusia, ea trăieşte,  ca şi în vremurile lui Stalin,  un timp al  tiraniei. Sancţiunile, izolarea şi  înfrângerile nu au produs prăbuşirea regimului Putin. Dictatura sa , întărită prin complicitatea naţiunii anesteziate de propagandă,  se hrăneşte din resentiment şi elan expansionist.  Poporul  rus  este  prizonierul   sistemului  putinist. Desprinderea de acest  prezent  totalitar este o  provocare pe care doar ruşii o pot înfrunta.  Între complicitatea abjectă şi  demnitate, alegerea este a lor.

 

          Anul 2023 va  fi un alt an al războiului.  De acest război depinde nu doar supravieţuirea unui regim, cel putinist, dar şi continuitatea  visului imperial.

  Eliberarea Ucrainei ar însemna sfârşitul  Rusiei ca putere prădătoare şi colonială.  Reculul strategic ar putea fi ocazia unei regândiri a  temeliilor statului însuşi. Ferocitatea războiului de agresiune este  imaginea totalitarismului  ce nu are altă raţiune de a fi decât perpetuarea barbariei : destinul lui Putin şi al imperiului său  se confundă cu invazia de acum.

 

https://www.contributors.ro/2022-anul-barbariei-ruse/

 

/////////////////////////////////////////////

 

Războiul de 105 ani al Moscovei cu lumea şi de ce a venit timpul „aterizării” la realitate. O analiză de Alexandru Dodan

Alexandru Dodan

 

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25998825-razboiul-105-ani-moscovei-lumea-venit-timpul-aterizarii-realitate-analiza-alexandru-dodan.htm

• Contributors.ro

 

Ceea ce frapează dincolo de ororile provocate direct de război – într-un Occident dominat puternic (chiar obsedat pe alocuri) în ultimii ani de o gândire critică şi auto-critică – este absența aproape completă a identificării corecte a „Federației” Ruse de astăzi, de către mediile politice, analitice, academice, media etc. occidentale, ca ultimul imperiu colonial multinațional de sorginte europeană.

Alexandru Dodan este un diplomat român cu 26 de ani de experiență în domeniul relațiilor internaţionale, dintre care 20 ani în serviciul extern al MAE. A efectuat 4 misiuni diplomatice externe de lungă durată, ca adjunct al ambasadorilor României în Danemarca/Islanda, Grecia, Maroc/Mauritania şi Marea Britanie, iar în centrala ministerului a lucrat la Direcția Europa de Vest, Divizia SUA–Canada, Divizia Afaceri Politice, Direcția Analiză şi Direcția Strategii Diplomatice şi Planificare Politică. Este licențiat (1996) al Facultății de Istorie din cadrul Universității București, specializarea istorie contemporană universală, cu o teză privind economia şi societatea SUA în perioada 1945–1960. – Opiniile exprimate aparțin exclusiv autorului și nu angajează MAE român. –

 

 

„Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Așa că, după roadele lor îi veți recunoaște” (Evanghelia după Matei, 7: 18-20)

 

“Violența nu prosperă şi nu poate prospera de una singură; ea este inevitabil împletită cu minciuna” (Aleksandr Soljenițîn)

 

Agresiunea armată inițiată de Rusia împotriva Ucrainei la 24 februarie 2022 nu se va termina la fel ca cele din 1991 (împotriva Republicii Moldova), 2008 (împotriva Georgiei) sau 2014 (tot împotriva Ucraina). Războiul pornit de Rusia este, de această dată, prea mare – geografic, dar şi prin obiective – pentru a fi „îngheţat” prin metodele ei precedente. Nici măcar Moscova nu mai dispune de „frigiderul geopolitic” necesar pentru a-şi răci propriul război fierbinte, iar Occidentul, de această dată, pare decis să reziste. Fie Ucraina va câştiga militar, va elibera toate teritoriile sale internațional recunoscute, şi tranziția reală spre un nou regim va începe la Moscova, fie Ucraina va fi copleșită militar sau redusă la teritoriile sale vestice, caz în care Occidentul va trebui să treacă permanent pe picior de război, nu neapărat „rece”.

 

 

Principala asemănare între medicină şi relațiile internaţionale constă în aceea că şansele de vindecare, respectiv de rezolvare a unui dosar de politică externă, sunt aproape nule în absenţa unui diagnostic corect. La 14 septembrie 2022, preşedinta Comisiei Europene, dna. Ursula von der Leyen, în discursul anual privind Starea Uniunii (Europene), a admis, implicit, eroarea gravă de diagnosticare făcută în cazul Rusiei, afirmând că „ar fi trebuit ascultate vocile din interiorul Uniunii, (…) din Europa Centrală şi de Est, care au avertizat că Putin nu se va opri”. Desigur, o recunoaştere a erorii este, oricând şi de departe, preferabilă perseverării în acea eroare. În acest caz, înţelegerea de către membrii central-est europeni ai UE a faptului că stăpânul de la Kremlin nu se va opri, respectiv că nu se mulțumi cu rapturile teritoriale din 2014 şi cele anterioare, avea la bază înţelegerea faptului că regimul pe care Vladimir Putin îl patronează nu se putea opri datorită însăși naturii sale profunde.

 

Nu este surprinzător faptul că statele central-est europene membre ale UE, după trauma istorică suferită ca urmare a plasării lor cu forța, timp de 45 de ani, în sfera de influenţă a URSS, au în prezent o mult mai bună înţelegere a naturii regimului politic şi economic de la Moscova, deci şi asupra intențiilor sale reale. Mai surprinzătoare, deși nu inexplicabilă, a fost raportarea din ultimele două decenii a majorităţii elitelor politice, dar şi a celor economice, academice, intelectuale, mass media din statele occidentale la regimul Putin. Fiind vorba de erori foarte grave, politice, economice, juridice, intelectuale, de securitate şi, nu în ultimul rând, de logică elementară, erori care au contribuit, cel puţin indirect, şi pe o durată neîntreruptă de peste 20 de ani, la atingerea de către decidenţii de la Moscova a unui nivel de auto-încredere suficient pentru a risca declanşarea unui război având ca obiectiv de etapă lichidarea statalității Ucrainei sau transformarea ei în stat vasal, este nevoie de depășirea nivelului acceptării indirecte a erorii politice, nivel atins de preşedinta Comisiei Europene la 14 septembrie 2022, şi intrarea în zona unei analize serioase a „politicii răsăritene” a UE, şi a politicii față de Rusia a fiecărui stat membru în parte, cel puţin din ultimii 20 ani, analiză care să fie finalizată cu concluzii având utilitate operaţională clară de politică externă. Nu este vorba de un exercițiu academic: de această analiză depinde însăși supraviețuirea lumii libere.

 

[…]

 

 

Drumul spre război sau „doctrina Beatles – Sinatra” (Back in the USSR, but in My Way)

“În țara noastră (URSS) minciuna a ajuns nu numai o categorie morală, ci şi un stâlp al statului” (Aleksandr Soljenițîn)

 

Din perspectiva dreptului internațional şi sistemului relațiilor internaționale faptul evident şi indubitabil este că la 24 februarie 2022 statul oficial denumit „Federaţia Rusă” a lansat o agresiune militară directă, neprovocată şi premeditată împotriva Ucrainei, un stat vecin independent, suveran şi recunoscut internaţional în cadrul unor frontiere clare. Prin aceasta, decidenţii politici de la Moscova au încălcat flagrant şi brutal Carta ONU, la care Federaţia Rusă, ca stat succesor al URSS, este parte semnatară. Încercarea de „formalizare” ilegală de către puterea de la Moscova, în octombrie 2022, a unui rapt teritorial obținut prin forța armelor, a plasat această agresiune într-o poziție unică după 1945: este prima anexiune teritorială încercată unilateral, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, de un stat membru ONU, în disprețul şi cu sfidarea întregii comunități internaționale.

 

Aceasta nu a fost, desigur, prima încălcare de către URSS/Rusia a Cartei ONU, sau a tratatelor, convențiilor, acordurilor, protocoalelor etc. semnate de-a lungul anilor şi care sunt privite la Moscova, în perfectă continuitate după 1917, mai ales ca mijloace tactice în războiul, fierbinte, cald, rece sau hibrid, cu Occidentul, nicidecum ca instrumente legale de consolidare a păcii, stabilității şi dezvoltării internaționale. Diferența majoră, prin raport cu toate celelalte încălcări de către URSS/Rusiei a dreptului internațional este dată de gravitatea pasului făcut de Kremlin la 24 februarie 2022, mai ales prin posibilele lui consecințe, printre care se află şi escaladarea spre un conflict global, de tipul celui din perioada 1939 – 1945, însă la un nivel mult mai periculos având în vedere existența actuală a unor vaste arsenale nucleare.

 

Agresiunea împotriva Ucrainei a fost una premeditată şi planificată din timp, chiar dacă, din fericire pentru restul lumii şi după cum s-a văzut ulterior, în mod incompetent. Desfășurarea masivă a armatei ruse, începând cu mijlocul anului 2021, pe poziții avansate în proximitatea frontierelor Ucrainei, şi în Crimeea ocupată, a amintit izbitor de concentrarea majorităţii Armatei Roșii, în primăvara–vara anului 1941, în proximitatea frontierelor de vest ale URSS, şi ar fi trebui, în sine, să convingă capitalele occidentale de intenția Moscovei de a declanșa un război de agresiune. În mod curios însă, circa 85% din opiniile emise, mai ales în Europa, înainte de 24 februarie 2022 de analiștii, experții, comentatorii de politică externă, jurnaliștii, membrii diferitelor think tank-uri şi chiar politicieni şi diplomaţi, au înclinat (explicit sau mai prudent) spre concluzia unei cacealmale instrumentate de V. Putin pentru a smulge noi concesii în „dosarul ucrainean”. Diferenţa de circa 15% a fost acoperită preponderent de experți din SUA şi UK şi din zonele militară şi cea a serviciilor de informații, unde s-a înţeles mai bine (şi mai repede) faptul că o desfăşurare militară avansată de tipul celei a Rusiei înainte de invazie nu se poate face doar pentru o „intimidare” cu scopul obţinerii de concesii politice. Declarații relativ recente, precum cele făcute (octombrie 2022) de Joseph Borrell, șeful diplomației UE, care a reproșat ambasadorilor UE că n-au prezis agresiunea Rusiei asupra Ucrainei şi singurele avertismente primite la Bruxelles au fost cele primite din SUA, sau precum cele făcute (noiembrie 2022) de fostul premier britanic Boris Johnson, care a descris „starea de negare” în care s-au aflat decidenţii din Franța, Germania şi Italia în pofida acumulării semnelor prevestitoare ale invaziei rusești, dincolo de nuanțe şi de controversele şi nemulțumirile provocate, ilustrează o situației cât se poate de reală: la nivelul Europei, mai ales al Europei necomuniste înainte de 1990, există o problemă gravă de înțelegere a naturii profunde şi reale a regimului politic de la Moscova, dar şi o problemă la fel de gravă de raportare la Rusia. Agresiunea rusească lansată la 24 februarie 2022 a atenuat oarecum aceste probleme, dar nu le-a rezolvat, nicidecum definitiv. În câteva capitale vest-europene, dincolo de exprimarea (cât se poate de reală a) solidarității UE/NATO în fața agresiunii şi de angajarea în sprijinul victimei acestei agresiuni, Ucraina, este evidentă şi menținerea deschisă a opțiunii politice de conciliere cu regimul Putin, fapt evidențiat de emiterea periodică de mesaje publice care lasă de înţeles că ar putea fi luată în considerare satisfacerea unor condiții ale regimului Putin considerate „rezonabile” (presupunând, desigur, că Moscova ar putea deveni „rezonabilă” şi ar putea avansa termeni „rezonabili” de încheiere a păcii, ceea ce este o ipoteză mai degrabă fantezistă), dar şi de o abia mascată nostalgie după vremurile „business as usual”, când concernele/corporațiile din respectivele state vest-europene făceau profituri uriașe în/cu Rusia (fără să se întrebe de ce Moscova era așa de „soft” cu ele şi le permitea să aibă astfel de succes în „afaceri”, şi evident fără să le pese vreodată de răspuns chiar dacă şi-ar fi pus vreodată această întrebare).

 

 

Revenind la perioada imediat premergătoare invaziei din 24 februarie 2022, concluzia că decidenţii de la Moscova au luat decizia de a declanşa un război ar fi trebuit să devină indubitabilă cel mai târziu la 17 decembrie 2021, când a avut loc un eveniment care a încapsulat mai multe elemente deopotrivă inedite şi excepționale: pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei au fost publicate (inclusiv în limba engleză!) proiectele celor două „acorduri de securitate” Rusia – NATO, respectiv Rusia – SUA, a căror încheiere Rusia a solicitat-o ca „ultimă soluţie” de satisfacere pe cale politico-diplomatică a „preocupărilor sale de securitate”.

 

În primul rând, a frapat atunci metoda. Într-un sistem politic dominat de secretomanie şi opacitate instituţională şi oficială, în care existența protocolului secret al Pactului Ribbentrop – Molotov a fost negată oficial 50 de ani, şi în care orice exprimare liberă a unei opinii neconvenabile Kremlinului poate atrage unui cetăţean sau unui ONG acuzația de „agent străin” (cu consecințe imediate extrem de grave), publicarea a două proiecte de acorduri internaţionale pe teme de securitate excepțional de sensibile (inclusiv în limba engleză!), înainte de a avea loc negocieri diplomatice reale cu puterile occidentale cărora documentele le erau în mod evident destinate, a fost un gest cu adevărat excepţional, care ar fi meritat o analiză mult mai aprofundată. O astfel de „transparență”, din partea statului rus, ar fi trebuit să fie super-suspectă din start.

 

În al doilea rând, au frapat obiectivele tactice. Anunțarea publică de către Rusia, înainte de intrarea în aparent doritele negocieri cu SUA şi NATO, mai ales pe o platformă maximalistă de tipul „take it or leave it”, a anulat din start orice şansă a unei soluţii negociate şi a reprezentat o manevră aproape transparentă de a camufla un ultimatum în „invitaţie la negocieri”. Prin publicarea proiectelor de „acorduri” înainte de prezumabilele negocieri, Kremlinul a încercat să întindă diplomațiilor SUA şi NATO o capcană similară cu cea întinsă de URSS, în vara anului 1939, diplomațiilor britanică şi franceză (simulând un fals interes pentru un „pact de apărare mutuală” cu Londra şi Parisul, pentru descurajarea revizionismului agresiv al Germaniei naziste, de care nu era defel interesat, Stalin a atins dublul obiectiv de a alarma Berlinul că va fi izolat de celelalte mari puteri europene şi a pregătit astfel „perdeaua de ceață” necesară negocierii în culise a Pactului Ribbentrop–Molotov). În 2021, diplomațiile SUA şi NATO au fost puse în dilema fie de a refuza „negocierile” în acele condiții, cu riscul instrumentalizării de către V. Putin a unui astfel de refuz ca pretext de atacare a Ucrainei, fie de a accepta „negocierile”, cu riscul de transmite semnalul fals că măcar unele dintre solicitările Rusiei din respectivele proiecte de „acorduri” ar fi, chiar şi parțial, acceptabile. În cele din urmă, s-a mers pe a doua variantă, fie şi pentru faptul că aproape toți aliații NATO din Europa central-răsăriteană au înțeles exact contextul, şi faptul că înțelegeri internaționale de genul celor din 1938, 1939 şi 1945, peste capul lor şi cu ele în rol de victime, nu mai sunt astăzi posibile, în nicio circumstanță.

 

În al treilea rând, au frapat obiectivele strategice ale Rusiei conduse de V. Putin, perfect vizibile în cele două proiecte de „acorduri de securitate”. Ceea ce Rusia a solicitat atunci ultimativ Occidentului, în primul rând SUA, nu a fost numai refacerea de facto a URSS – renunțarea „definitivă” de către Ucraina la aderarea la NATO (și UE) şi „demilitarizarea” acesteia ar fi echivalat cu revenirea de facto a acestui stat la statutul R.S.S. Ucrainene din componența URSS, respectiv un stat cu suveranitate partajată cu Rusia şi aflat la discreția Moscovei; ar fi deschis calea aceluiași scenariu şi pentru alte state independente apărute după dizolvarea URSS, începând cu Republica Moldova şi Georgia – dar şi refacerea sferei de influență a Moscovei în Europa central-răsăriteană, obiectiv inerent solicitării de retragere a prezenței militare a SUA/NATO din statele care au aderat la Alianță după 1997, cu alte cuvinte a solicitat pentru aceste state, deci inclusiv pentru România, un regim de suveranitate limitată. Alegerea reperului 1997 nu a fost întâmplătoare: cererea Moscovei a vizat astfel toate statele foste membre ale Tratatului de la Varșovia, dar şi Lituania, Letonia, Estonia, Croația, Slovenia, Muntenegru şi Macedonia de Nord, însă nu şi teritoriul fostei Germanii de Est, asimilat la Germania de Vest în 1990 („concesie” acordată cu „generozitate” Germaniei, stat pe care s-a bazat, în mare măsură, strategia Moscovei privind UE şi NATO începând cu anul 2000).

 

Rezultatul acelor „propuneri” ultimative şi publice ale Moscovei este binecunoscut, şi nici nu ar fi putut fi altul. În condițiile persistenței sindroamelor „Munchen 1938” şi „Yalta 1945” în mai multe capitale occidentale, tracțiunea politică a curentului favorabil unei „noi” înțelegeri cu Moscova a fost de la început foarte slab, chiar dacă orientarea neo-conciliatoristă era încă bine reprezentată la acel moment în câteva capitale europene, şi nu este complet dispărută nici astăzi. Un rol în ajungerea la deznodământul cunoscut l-a jucat şi maximalismul solicitărilor Moscovei – practic, revenirea la status quo ante 1997 în relațiile cu Occidentul – dar şi caracterul ultimativ şi public al prezentării acestor solicitări. În plus, şi deloc în ultimul rând, SUA sunt deja angajate într-o competiție geopolitică globală cu China, cu miză colosală pentru viitorul lumii, iar în aceste condiții era oricum exclus din start, în orice caz şi în orice scenariu, ca Washingtonul să ia în considerație satisfacerea unor astfel de solicitări aberant-maximaliste ale Moscovei, care ar fi antrenat nu doar riscul major de a convinge Beijingul că a sosit momentul unei acțiuni decisive vizând reconfigurarea ordinii internaționale definită în 1945 şi revizuită în 1989-1991, dar şi riscul de a-şi afecta grav nu numai sistemul de alianțe din Europa (NATO), dar şi cel din zona Asia–Pacific.

 

 

Rezumând, V. Putin a solicitat SUA şi NATO ceva ce, foarte probabil, știa că nu va obține prin diplomație, convins fiind că se află într-o situație clasică de tipul win–win: dacă ar fi primit (aproape imposibil) ceea ce cerea, era cu atât mai bine pentru el; dacă nu, refuzul occidental urma să devină pretext al declanșării războiului de agresiune (botezat „operațiune militară specială”), atât pentru opinia publică din Rusia, cât şi pentru statele aliate, prietene sau „predispus favorabile” Rusiei. La baza acelui demers s-a aflat calculul conform căruia Rusia poate lua oricum cu forța ceea ce i s-ar refuza la „negocieri”.

 

Calculul s-a dovedit fundamental greșit, Rusia aflându-se astăzi, la peste 10 luni de la declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei, împotmolită într-un război „clasic” pe scară largă pe care l-a pierdut deja din punct de vedere strategic. Istoria a consemnat, desigur, mai multe exemple de mari puteri care au comis erori grave similare şi şi-au negociat o ieșire cât de cât „onorabilă” din consecințele propriilor erori. Problema esențială în cazul acestui război este că Rusia de azi este o mare putere diferită de toate celelalte dinaintea sa, şi că principalul vinovat de declanșarea lui – V. Putin – nu dă nici cel mai vag semn că ar fi dispus să admită că a făcut o eroare şi că războiul nu poate fi câștigat, situație din care rezultă pentru el (nu neapărat identic şi pentru statul rus) câteva opțiuni, de la „foarte proaste” spre „catastrofale”:

 

(1) Poate mobiliza şi mai drastic resursele economiei şi societății rusești (ceea ce V. Putin a anunțat deja la 22 decembrie 2021, sub șocul vizitei pe care președintele Ucrainei o efectuase la Washington în ziua precedentă şi a rezultatelor acesteia) şi încerca să prelungească cât mai mult posibil războiul la nivel tactic, în așteptarea alegerilor prezidențiale americane din noiembrie 2024, sau în speranța fracturării UE sub presiunea crizei costului vieții. Este o opțiune care va antrena aproape sigur continuarea expedientelor pseudo-militare care presupun crime de război comise de Rusia împotriva civililor şi necombatanților din Ucraina, de genul atacării infrastructurii civile de electricitate, apă şi încălzire în plină iarnă, vizând un colaps societal şi un exod în masă, care să permită cel puțin Rusiei să cucerească în 2023 un teritoriu semi-părăsit, dacă ucrainenii s-au „încăpățânat” să refuze integrarea în „lumea rusă”;

 

(2) Poate escalada „controlat” războiul prin recurgerea la proceduri de „război clandestin” (hibrid) în Ucraina (a se vedea toată tevatura făcută de Moscova în legătură cu pretinsele „arme nucleare murdare” ale Ucrainei, dar şi valorificarea ocupației militare obținute în zona centralei nucleare de la Zaporojie pentru un șantaj nuclear cvasi-permanent la adresa Europei şi Ucrainei) sau pe teritoriile statelor UE/NATO (s-au consemnat deja un atac „misterios” asupra gazoductelor North Stream 1 & 2, un atac informatic asupra căilor ferate din Germania şi, mai recent, atacuri cu scrisori capcană şi bombe asupra ambasadelor ucrainene şi europene), sperând că prin astfel de atacuri greu atribuibile va contribui la apariția/creșterea ostilității opiniilor publice occidentale față de continuarea sprijinului statelor lor pentru Ucraina. O componentă distinctă de escaladare „controlată” o reprezintă şi forțarea angajării depline a Belarusului în război (în sensul angajării armatei de uscat în confruntări directe cu Ucraina, pentru că altfel acest stat este deja beligerant de partea Rusiei), singura problemă rămasă aici pentru Moscova fiind că deși Belarus este de facto stat vasal Rusiei, A. Lukașenko nu are deloc sentimentul că şi el, personal, ar trebui să fie vasalul lui V. Putin, de unde rezultă probabil şi intensitatea diplomatică fără precedent care a avut loc recent pe axa Moscova – Minsk; ;

 

(3) Poate risca „aruncarea” războiului la scară globală prin recurgerea la armamentul nuclear sau altor arme/metode (mai) uşor atribuibile de distrugere (sau crime) în masă, în speranța, dată de disperare, că prin extinderea numărului de state beligerante s-ar putea extrage din capcana strategică în care singur a intrat. Este opțiunea cea mai catastrofală, dar probabilitatea ei depinde de un relativ consens, la Moscova, cu privire la prezența, sau nu, a unei amenințări existențiale la adresa sistemului de putere (nu doar la adresa lui V. Putin), precum şi de evaluarea aceluiași sistem cu privire la riscul de izolare internațională completă a Rusiei într-un astfel de caz.

 

În orice scenariu imaginabil însă, pentru V. Putin nu mai există opțiuni politice convenabile de ieșire din război, pentru a nu mai vorbi de opțiuni favorabile, ceea ce, în condițiile gradului (încă) foarte ridicat de identificare a sistemului prin liderul său şi absenței oricăror mecanisme legale de succesiune la vârf, antrenează cele mai grave pericole cu care s-a confruntat comunitatea internațională după 1962 (criza rachetelor din Cuba).

 

Un imperiu colonial multietnic (aproape) invizibil şi, până recent, (aproape) fără critici

“Orice se adaugă adevărului se scade din adevăr” (Aleksandr Soljenițîn)

 

Bestialitatea cu care armata rusă își desfășoară operațiunile militare în Ucraina – incluzând aici bombardarea nediscriminatorie a infrastructurii civile (locuințe, mijloace civile de transport, obiective fără niciun rol în susținerea efortului de război al armatei ucrainene, inclusiv spitale şi maternități), bombardarea deliberată a infrastructurii civile de bază (centrale electrice şi rețele de distribuție a energiei electrice, centrale de apă etc.) vizând în mod clar prăbuşirea nivelului de trai al populației civile, pe timp de iarnă, la „standarde” medievale (ceea ce, în termeni de dicționar politic şi militar, înseamnă nu doar crime de război, ci şi terorism de stat), abuzarea, torturarea şi violarea civililor din zonele ocupate, uciderea inclusiv a copiilor şi femeilor însărcinate, deportarea forțată a civililor ucraineni în Rusia şi adopțiile forțate, maltratarea prizonierilor (combatanți capturați în uniformă ucraineană) şi tratarea acestora ca „teroriști” etc. – șochează orice observator onest al conflictului prin încălcarea fățișă, masivă şi sfidătoare a tratatelor şi convențiilor internaționale privind relațiile între state, drepturile omului, purtarea războiului etc., iar într-o perspectivă mai largă reconfirmă descendența directă a clasei conducătoare actuale a Rusiei din nucleul de conducere al URSS, în special din „instituția” fundamentală a acesteia.

 

Ceea ce frapează dincolo de ororile provocate direct de război – într-un Occident dominat puternic (chiar obsedat pe alocuri) în ultimii ani de o gândire critică şi auto-critică, cu accente uneori radicale, față de trecutul colonial al fostelor imperii europene, dar şi față de așa-numitul „neocolonialism” definit ca menținere a fostelor colonii în dependență şi subordonare şi după dispariția imperiilor teritoriale vest-europene – este absența aproape completă a identificării corecte a „Federației” Ruse de astăzi, de către mediile politice, analitice, academice, media etc. occidentale, ca ultimul imperiu colonial multinațional de sorginte europeană, care nu doar se agață cu disperare de acest statut, dar a lansat şi un război clasic de cucerire a unui stat căruia îi refuză, deschis şi de la cel mai înalt nivel, dreptul la existență independentă şi suveranitate statală (emblematic în acest sens a fost articolul „Despre unitatea istorică a rușilor şi ucrainenilor”, publicat de V. Putin la 12 iulie 2021, un vestitor propagandistic al iminenței războiului, rareori analizat însă din acest unghi – una dintre puținele excepții fiind Atlantic Council, care a văzut corect în articol un „revelator al ambițiilor imperiale” ale Moscovei).

 

În cazul cancelariilor occidentale, această timiditate de raportare la Rusia în cheie anticolonialistă şi antiimperialistă poate fi parțial înțeleasă: în afară de propria istorie colonială, complicată, în cazul unora dintre aceste state, dezmembrarea fostelor imperii coloniale europene, spaniol, portughez, olandez, german, belgian, francez şi britanic nu a lăsat în urmă, în statele independente succesoare din Africa, Asia sau America de Sud, nici silozuri cu rachete balistice intercontinentale cu ogive nucleare, nici alte mii de arme nucleare stocate prin depozite mai mult sau mai puțin cunoscute. Din acest punct de vedere, cel al gestionării riscului de proliferare necontrolabilă a arsenalului nuclear rusesc (sau a unei părți a acestuia), o anumită prudență în a „lovi” propagandistic în „pântecele moale al Moscovei”, ca ripostă la dezinformarea sistemică practicată de Kremlin, cu argumentele antiimperialismului şi anticolonialismului, este până la un punct de înțeles.

 

La nivelurile societăților civile (ONG-uri, think tank–uri etc.), mediilor academice şi universitare, şi mass media, care nu poartă răspunderea directă a deciziilor politice şi militare, timiditatea este însă mai puțin comprehensibilă. Direcția principală a dezbaterilor, mesajelor şi narațiunilor generale în aceste medii este una de evitare a oricărei asocieri între critica imperialismelor şi colonialismelor din istoria europeană modernă (într-adevăr criticabile şi condamnabile postum, cu condiția respectării adevărului istoric şi evitării forțării unor concluzii motivate de ideologii actuale şi care riscă alterarea rezilienței mecanismelor democratice occidentale) şi acest ultim tip de imperialism şi colonialism, european şi el dar contemporan, care acționează acum „la vedere”, sub ochii întregii lumi, respectiv cel al Rusiei în Ucraina. Dispensa excepțională de la rigorile „gândirii (istorice) critice” şi „corectitudinii politice” de care Moscova încă beneficiază din partea majorității intelighenției occidentale la indicatorii „imperialism” şi „colonialism” – altfel extrem de sensibilă chiar şi în abordarea unor evenimente istorice de acum 500 de ani –, după 10 luni de război de agresiune în care zeci de mii de oameni şi-au pierdut viața, milioane au fost transformați în refugiați şi multe mii au fost abuzați în mod abominabil, iar civilii necombatanți au fost luați ca ținte de armata rusă, nu din greșeală ci în mod deliberat şi programatic, nu poate decât să amintească de o frază celebră inclusă de Aleksandr Soljenițîn în memorabilul său discurs rostit la Universitatea Harvard în 1978: „În țările noastre din Est, comunismul a suferit o înfrângere ideologică completă; este zero sau mai puțin de zero. Cu toate acestea, intelectualii din Vest încă îl privesc cu interes şi simpatie, şi exact din acest motiv avem această imensă dificultate a Vestului în a se opune Estului”.

 

Ieșirea din abis

„A coexista cu comunismul pe aceeași planetă este imposibil. Fie se va întinde, precum cancerul, şi va distruge omenirea, fie omenirea va trebui să scape de el (dar şi atunci va avea de îndurat un îndelungat tratament pentru tumorile secundare)” (Aleksandr Soljenițîn)

 

După 10 luni de confruntări armate pe teritoriul Ucrainei, concluzia este evidentă: Rusia nu poate câştiga războiul pe care l-a declanșat, în sensul că a pierdut orice speranță de a atinge măcar obiectivul politic inițial al agresiunii armate, respectiv integrarea Ucrainei (cu tot cu ucraineni) în „lumea rusă”, cu forța la nevoie. Pe de altă parte, conducerea politică de la Moscova nu poate admite această evidență şi demara, în consecință, negocieri reale pentru o pace cu Ucraina, pentru că, neavând de fapt nicio legitimitate democratică, percepe orice pas înapoi ca o amenințare existențială la adresa regimului extractiv-oligarhic, leninist-kleptocratic, neo-feudal şi absolutist-despotic pe care îl patronează şi girează. Este limpede că o pace negociată, în orice termeni ne-am putea-o imagina, va consemna o Ucraina ieșită definitiv din orbita Rusiei, democratică, cu o identitate națională masiv consolidată de război şi liberă pe destinul său, ceea ce ar constitui o atracție irezistibilă pentru rușii – slavi de Est şi ei – rămași „de cealaltă parte”, cu iluziile, așteptările, speranțele şi încrederea spulberate în mii de cioburi, laolaltă cu visul imperial al lui V. Putin de refacere a URSS sub alt nume. Or, așa ceva V. Putin nu va accepta niciodată după ce a trecut Rubiconul vieții sale la 24 februarie 2022, indiferent de ofertele presupus subtile şi amatoristic livrate via mass media, care continuă să-i parvină de la unii lideri vest-europeni, pentru simplu, banalul şi uşor observabilul motiv că el nu are nevoie de promisiuni de „reintegrare economică cu Europa” (a avut deja această „jucărie” şi nu i-a fost de ajuns), nici de „garanții de securitate” (lăsând la o parte uriașele sale probleme interne, singurul stat din lume care poate pune Rusiei probleme reale de securitate națională şi statală este China), nici de avansuri privind „neumilirea”, care încurcă politica cu șansonetele pariziene (acest sentiment îi este complet necunoscut, el însuși formându-se într-un „corp profesional” destinat călcării în picioare şi umilirii, în deplină impunitate, a celor lipsiți de apărare), ci are nevoie să „livreze” ceea ce şi-a propus acum 10 luni: o restaurare imperială. De aceea, cea mai importantă întrebare, de departe, în acest moment este dacă ceea ce-i este, evident şi în orice caz, inacceptabil lui V. Putin nu ar putea fi acceptabil altor personaje de la vârful piramidei puterii din Moscova. De răspunsul la această întrebare depind natura şi durata războiului în curs.

 

La baza eșecului militar al Rusiei s-a aflat o planificare operațională bazată pe o eroare catastrofală de calcul inițial, vizând preluarea controlului asupra întregii Ucraine, prin înlocuirea Administrației alese liber şi democratic de la Kiev cu una formată din pioni şi vasali ai Moscovei. Metoda aleasă a vizat, în linii mari, reeditarea „operațiunii militare speciale” din 20–21 august 1968 din Cehoslovacia, când Administrația comunistă reformistă condusă de Alexandr Dubcek a fost înlăturată brutal de la putere prin invazia militară a URSS şi aliaților ei de atunci, cu excepția României.

 

Dacă planul ar fi reușit, o nouă „administrație” instalată la Kiev şi formată din executanți fideli ai ordinelor Moscovei ar fi trecut imediat la implementarea „viziunii” expuse de V. Putin în articolul din 12 iulie 2021, ceea ce ar fi însemnat de facto o alipire a întregii Ucraine la Rusia, având însă avantajul politic al evitării unei anexiuni teritoriale explicite, mult mai costisitoare în termeni de imagine internațională, şi mai ales avantajul preluării dintr-o lovitură a centrului vital al statului ucrainean şi reducerii drastice a șanselor coordonării unei rezistențe naționale eficiente la invazie. La rezistențele inevitabile, dar necoordonate, pe care populația civilă ucraineană le-ar fi opus în cazul succesului Moscovei de a „prelua de la centru” toată Ucraina, armata rusă şi celelalte „instituții” erau desigur pregătite la recurgă la „metodele” care ies acum la iveală, pe măsură ce armata ucraineană eliberează localitățile din sudul şi estul țării ocupate în primele luni de război (camere de tortură care îmbină sinistru practici medievale cu tehnologia modernă, deportări, răpiri, folosirea armamentului greu împotriva țintelor civile).

Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro

 

https://www.hotnews.ro/stiri-opinii-25998825-razboiul-105-ani-moscovei-lumea-venit-timpul-aterizarii-realitate-analiza-alexandru-dodan.htm

 

/////////////////////////////////////////////

 

(Pentru ca s-a intrupat din minciuna,hotie,preacurvie,moasterie,idolatrie…devine desertaciune si goana dupa vant) Patriarhul Kirill al Rusiei a declanșat o revoltă fără precedent în Biserica Ortodoxă după ce s-a transformat în portavocea lui Putin pentru războiul din Ucraina

 

 

Sebastian Jucan • HotNews.ro

 

 

Binecuvântarea dată fără menajamente de patriarhul Kirill al Moscovei invaziei rusești din Ucraina a scindat Biserica Ortodoxă mondială, declanșând o rebeliune internă despre care experții spun că este fără precedent, scrie Reuters.

 

 

Patriarhul Kiril al Rusiei alaturi de ministrul apararii Serghei Soigu

Kirill, în vârstă de 75 de ani, un aliat apropiat al președintelui rus Vladimir Putin, vede războiul ca un parapet de apărare față de Occidentul despre care afirmă că e decadent, mai ales în ceea ce privește acceptarea homosexualității.

 

 

Mai mulți experți au declarat pentru Putin că el și putin împărtășesc viziunea asupra „Russkiy Mir” sau „lumea rusească”, o idee care leagă unitatea spirituală de expansiunile teritoriale ce vizează anumite teritorii ce au făcut parte din Uniunea Sovietică.

 

Ceea ce Putin vede ca o restaurație, Kirill vede drept o cruciadă. Însă patriarhul a declanșat nemulțumiri atât acasă în Rusia cât și în rândul unora dintre bisericile din străinătate afiliate Patriarhiei din Moscova.

 

În Rusia, aproape 300 de membri ai unui grup numit Preoți Ruși pentru Pace au semnat o scrisoare în care condamnă „ordinele criminale” puse în aplicare în Ucraina.

 

 

„Oamenii din Ucraina ar trebui să aibă propria alegere, nu să facă una cu pistolul la tâmplă, fără presiuni din partea Occidentului sau a Estului”, notează preoții în scrisoare.

 

Din cei 260 de milioane de creștini ortodocși din lume, în jur de 100 de milioane trăiesc în Rusia și o parte a celor din străinătate sunt în unitate cu Moscova. Însă războiul a dus acum la tensionarea acestor relații.

 

Fără rugăciuni pentru patriarhul Kirill

În Amsterdam, războiul i-a convins pe preoții parohiei Sfântul Nicolae să nu îi mai pomenească numele în timpul rugăciunilor. Un episcop rusc care a fost în vizită în Europa de Vest a încercat să îi facă să se răzgândească dar parohia a anunțat luni ruperea legăturilor cu Patriarhia din Moscova.

 

 

Decizia a fost „un pas foarte dificil de urmat, luat cu durere în inimile noastre”, au anunțat preoții ortodocși din Amsterdam, unde se află una dintre cele mai importante comunități ortodoxe din Olanda.

 

„Kirill pur și simplu a discreditat Biserica”, afirmă rev. Taras Komici, profesor de teologie la Universitatea Hope din Liverpool și membru al Bisericii greco-catolice din Ucraina. „Mai mulți oameni vor să ia atitudine în Rusia dar le este teamă”, le-a spus el jurnaliștilor de la Reuters în timpul unui interviu la telefon.

 

Ucraina are în jur de 30 de milioane de credincioși ortodocși, divizați între Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) și alte două Biserici Ortodoxe din țară. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a recunoscut autocefalia (independenția) uneia dintre cele două, Biserica Ortodoxă din Ucraina.

 

Biserica Ortodoxă a Rusiei consideră Ucraina ca având o importanță crucială întrucât o vede ca leagănul civilizației ruse, misionarii ortodocși bizantini convertindu-l aici în secolul X pe prințul păgân Vladimir I.

 

 

Kirill, criticat inclusiv de Biserica Ortodoxă Ucraineană ce ține de Moscova

Mitropolitul Onufrie al Kievului, întâistătătorul bisericii ucrainene ce aparține de Patriarhia Moscovei, a făcut apel la Vladimir Putin „să pună imediat capăt războiului fratricid” în timp ce arhiepiscopul Evloghie din Sumî, un alt membru al bisericii legate de Rusia, le-a spus preoților să nu se mai roage pentru Kirill.

 

Kirill, care pretinde că Ucraina este o parte indivizibilă a jurisdicției sale spirituale, a rupt deja legăturile cu patriarhul ecumenic Bartolomeu, considerat succesorul spiritual al apostolului Andrei și „primul între egalii săi” în raport cu ceilalți conducători ai Bisericilor Ortodoxe.

 

„Unele Biserici sunt atât de furioase pe Kirill din cauza poziției sale față de război încât vedem o revoltă în lumea ortodoxă”, afirmă Tamara Grdzelidze, profesoară de Studii Religioase la Universitatea de Stat Ilia din Georgia și fost ambasador al Georgiei la Vatican.

 

Teologi ortodocși din mai multe instituții prestigioase printre care și Centrul de Studii Creștin Ortodoxe al Universității Fordham din New York și Academia de Studii Teologice din Volos, Grecia, i-au condamnat într-un comunicat comun pe „acei lideri ai Bisericii care își îndeamnă comunitățile să se roage în moduri care încurajează activ ostilitatea”.

 

Printre liderii ortodocși care au criticat războiul din Ucraina se numără patriarhul Daniel, Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și Africii și arhiepiscopul Leo al Finlandei.

 

Prăpastie între ortodocșii ruși și ceilalți creștini

Poziția lui Kirill a creat o prăpastie între Biserica Ortodoxă Rusă și celelalte biserici creștine.

 

Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, rev. Ian Sauca, i-a scris lui Kirill pentru a-i cere să „intervină și medieze cu autoritățile oprirea acestui război”.

 

Kirill a refuzat, răspunzând că NATO că îşi extinde prezenţa militară la graniţele Rusiei şi ignoră temerile Moscovei privind un posibil atac. Liderul Bisericii Ortodoxe Ruse a acuzat forţele străine că au creat în mod deliberat o prăpastie între ruşi şi ucraineni şi că încearcă să „reeduce” oamenii din Ucraina pentru a deveni duşmani ai Rusiei.

 

„Acest conflict tragic a devenit parte a unei strategii geopolitice la scară largă care vizează, în primul rând, slăbirea Rusiei”, a afirmat Kirill în scrisoare.

 

După Revoluția Bolșevică din 1917, liderii comuniști au început să dezmembreze Biserica Ortodoxă a Rusiei. Însă Stalin a readus-o în prim plan pentru a motiva populația după invadarea Uniunii Sovietice de către Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

„Aceeași idee este acum reînviată de către Putin”, afirmă Olenka Pevni, profesor de studii slavone și ucrainene la Universitatea Cambridge din Londra.

 

„În condițiile în care poziția Rusiei în lume și identitatea rusească au început să se șubrezească, Putin a apelat din nou la Biserică pentru a-l ajuta să-i strângă pe ruși sub controlul său și a încercat să îi lege pe oamenii unor țări independente precum Ucraina de Rusia prin promovarea ideii unei Biserici Ortodoxe Ruse unificate”, explică aceasta.

 

https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25433735-revolta-fara-precedent-biserica-ortodoxa-dupa-patriarhul-kirill-transformat-gornistul-lui-putin-razboiul-ucraina.htm

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cartea de vizită a Securității la 30 de ani de la revoluție

 

Andreea Pora

 

 

Arhiva fostei Securității, mai precis o parte din această arhivă, este depozitată într-o fostă unitate militară din Popești Leordeni, lângă București. Este a treia arhivă ca volum din Europa, după cele din Germania și Polonia și conține sute de mii de dosare. Este, așa cum spune Germina Nagâț, fostă directoare a Direcției de Investigații, actualmente membră în Colegiul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), o ”sinistră carte de vizită a Securității”.

 

Se găsesc aici, depozitate pe rafturi, atent numerotate, sau în fișete metalice noi- nouțe, istorii îngrozitoare ale unor vieți distruse, ”dușmani ai poporului” care au înfundat puscăriile, de multe ori sfârșind acolo. Zecile de mii de dosare penale pe care Securitatea le-a făcut de-a lungul a 40 de ani românilor care cutezau să critice regimul comunist, pe ”marele său conducător”, să împrăștie manifeste, să asculte Radio Europa Liberă, sau să se plângă de condițiile mizere de trai, sunt cronica unui regim criminal, așa cum a fost el declarat oficial în 2006 de către fostul președinte al României, Traian Băsescu, într-un discurs ținut în fața Parlamentului.

 

În România au existat deținuți politici până în decembrie 1989, spune Germina Nagâț, nu au existat perioade de relaxare.

 

” Toată această hală este plină de cronici sinistre ale arestaților din motive politice. Noi nu avem dosare de Miliție, privind infracțiuni de drept comun. Ca unități arhivistice sunt în jur de 26.000 de cote, dar in fiecare cotă vorbim despre zeci de persoane, pentru că sunt loturi de arestați, nu toate sunt dosare individuale. Nu putem număra victimele prin simpla numărătoare a dosarelor. Asta este adevăratul portret al comunismului și îndreptățește încadrarea la regim criminal”.

 

Înșirate pe rafturi, cât vezi cu ochii, stau aliniate cele peste 1.300. 000 de dosare ale celor urmăriți de Securitate, care conțin, aproape fiecare, zeci de volume și care se completează uneori cu rolele de film. Nu toate dosarele s-au păstrat integral pe hârtie, multe au fost arse sau tocate chiar în zilele revoluției din 1989, dar există zeci de mii de cote care sunt doar pe microfilm.

 

Dosarele de urmărire informativă, așa numitele” DUI”-uri, sau dosarele de ”Obiectiv” merg până în 1989, ba chiar, spune Germina Nagât, ele se înmulțesc în ultimele două decenii ale regimului. ”E vorba de cetățeni obișnuiți, nevinovați care dau semne de interes pentru pentru lumea occidentală, care merg la biblioteci străine, scriu în străinătate, ascultă Europa Liberă. Orice gest care sugereză o oarecare îndepărtare de ideologia oficială sau orice critică la adresa situației din țară, te transformă într-un posibil urmărit. Dosarele penale si cele de urmărire informativă sunt diagnosticul regimului comunist și a relației pe care a avut-o cu propriii cetățeni”.

 

Un mecanism al terorii greu de imaginat în zilele noastre, mai ales de către tânăra generație, căreia îi este greu să înțeleagă că oamenii șușoteau în case cu perna pusă peste telefon, de teama de a nu fi ascultați, că se fererau de vecini, de colegii de serviciu sau chiar de rude, că vorbeau codat și că orice lucru, cât de inofensiv, te putea aduce în vizorul Securității. Brațul ei înarmat cu microfoane se strecura în dormitoare, în podul casei, la birou sau în apartamentul vecinului, ochii și urechile Securității erau peste tot. Există cazuri de familii dezmembrate, de oameni care au ajuns să-și repudieze persoane apropiate doar pentru a se feri de urmărirea Securității, explică Germina Nagâț.

 

”Sunt deceniile în care psihoza urmăririi a produs, după părerea mea, adevărate dezastre în comunitate. Toată lumea se temea de toată lumea, toată lumea știa că poate deveni o persoană urmărită sau chiar este urmărită. Nu e o exagerare să spunem că, la un moment dat, toată populația activă a României a intrat în vizorul Securității. Acest lucru a dus la disoluția țesutului social cu efecte îngrozitoare”.

 

Atât de îngrozitoare, încât nici la 30 de ani de la revoluție societatea nu și-a revenit complet și nu este vindecată de acele traume. Este suficient să intri în arhiva Securității de la Popești Leordeni ca să înțelegi de ce.

 

Scrisori scrise pe bucăți de cearceaf de deținuți politici din Penitenciarul Oradea- anii 1956

Scrisori scrise pe bucăți de cearceaf de deținuți politici din Penitenciarul Oradea- anii 1956

Deconspirarea Securității, după 30 de ani. Ce a mers și ce nu

Înființat în 1999, prin legea 187, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) are ca misiune să pună la dispoziția românilor dosarele întocmite de fosta Securitate și să deconspire informatorii și ofițerii Securității. CNSAS verifică din oficiu sau la cerere candidații la diverse poziții în stat, alese sau numite, începând cu președinții României, parlamentarii, miniștrii, magistrații și mulți alții, dar nu-i poate verifica din oficiu pe membrii corpului bisericesc, care au fost excluși din lege.

 

Modificarea legislativă din 2008, făcută în urma sesizării Curții Constituționale de către un fost colaborator al Securității, Dan Voiculescu, a încetinit și complicat munca CNSAS, nu doar pentru că fiecare constatare de colaborare cu Securitatea trebuie să meargă în instanță, care are ultimul cuvânt, dar și pentru că definiția colaborării cu Securitatea s-a schimbat. În același timp, din lege au fost excluși de la verificare fostele vârfuri ale partidului comunist, foștii prim-secretari sau orice persoană aparținând forurilor de conducere ale fostului PCR care s-au făcut vinovate de încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

 

Deshiderea Arhivei a început să producă efecte reale de abia după decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 2006 și după transferul efectiv al dosarelor, care a durat până în 2007. S-au predat atunci, tot la inițiativa fostului președinte Traian Băsescu, aproximativ 26 de kilometri de arhivă provenită de la Serviciul Român de Informații (SRI), dar multe dosare au rămas încă secretizate. De abia în 2019, ca urmare a presiunilor exercitate de istorici și societatea civilă, președintele Klaus Iohannis și șeful SRI, Eduard Hellvig, au decis să se predea și restul arhivei SRI către CNSAS. Este o operațiune care a început deja, primele camioane cu dosare au sosit acum două luni în curtea de la Popești Leordeni. Este vorba de alți zeci de km de dosare, care trebuie cercetate, cotate și arhivate. Pe de altă parte, timp de 30 de ani nu s-a predat nimic din alte două arhive importante, cea a Armatei și a Serviciului de Informații Externe, fosta DIE. Și după cum arată lucrurile nici nu există vreo intenție ca în viitor să fie predate.

 

În ce măsură deconspirarea Securității este un succes sau nu, continuă să fie o chestiune controversată la 30 de ani de la revoluție și la 20 de ani de la prima lege a CNSAS. La fel, înțelegerea rolului jucat de Securitate în perioada comunistă, implicarea ei în revoluția din 1989, precum și influența pe care continuă să o exercite în societate sunt probleme încă nelămurite pe deplin.

 

https://romania.europalibera.org/a/cartea-de-vizit%C4%83-a-securit%C4%83%C8%9Bii-la-30-de-ani-de-la-revolu%C8%9Bie/30318137.html

/////////////////////////////////////////////

 

( “”Noua”” Romanie-hranita  si carpita cu prea multa badaranie a devenit o mortala epidemie…Cum și-au găsit loc după ’89 în ambasade și consulate securiștii care au slujit familia Ceaușescu

 

Andreea Pora

După căderea regimului Ceaușescu, mulți dintre cei care l-au slujit pe dictator, în special cei din Securitate, și-au găsit funcții în pozițiile de stat. Unii, în ambasade sau consulate. Imagine generică de la o vizită de lucru a lui Nicolae Ceaușescu.

După căderea regimului Ceaușescu, mulți dintre cei care l-au slujit pe dictator, în special cei din Securitate, și-au găsit funcții în pozițiile de stat. Unii, în ambasade sau consulate. Imagine generică de la o vizită de lucru a lui Nicolae Ceaușescu.

 

Diplomația românească s-a descotorisit greu de securiștii de care era înțesată înainte de 1989. Nu e clar nici acum dacă a făcut-o complet și a renunțat la vechile obiceiuri. Unii securiști au continuat să lucreze în diplomație ani buni, alții, puțini la număr, au fost deconspirați de CNSAS.

 

Relația diplomației cu Securitatea a fost un subiect tabu în România după 1990 și cu atât mai mult în ultimii ani. Despre trecutul securistic al unor diplomați se vorbește în șoaptă sau deloc, cu excepția momentelor când izbucnește câte un scandal.

 

Oricum, par mai interesante scandalurile de corupție, cum a fost cel din 2007 cu vizele acordate de consulatul românesc de la Chișinău, sau sexuale în care a fost implicat un alt consul român la Chișinău, Ion Nuică, decât cele legate de colaborarea cu Securitatea, deși nu au lipsit nici acestea.

 

Cartea de vizită a Securității la 30 de ani de la Revoluție

### VEZI ȘI… ###

Cartea de vizită a Securității la 30 de ani de la revoluție

Brațul lung al Securității în diplomația postrevoluționară

Cazurile lui Gabriel Gafița, fost ambasador în Portugalia, Andrei Corbea Hoișie, fost ambasador la Viena, sau cel al lui Gheorghe Magheru, fost reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, sunt doar câteva dintr-o listă mai lungă a colaboratorilor și ofițerilor de Securitate care au gravitat în jurul ambasadelor, consulatelor sau în Ministerul Afacerilor Externe.

 

Ca persoană care lucrez la CNSAS de atâția ani am în permanență suspiciunea că există foști colaboratori sau securiști în instituții, inclusiv în ambasade. Am văzut și văd ofițeri de Securitate candidând la alegeri, oameni care trebuie să dea declarații că nu au colaborat și tot candidează, atunci sigur că îți poți imagina inclusiv că mai sunt prin ambasade sau consulate foști ofițeri de Securitate”.

Germina Nagâț, membru în Colegiul CNSAS

Germina Nagâț, membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și fostă directoare a Departamentului de Investigații, spune pentru Europa Liberă că înainte de 1989 nu exista post în vreo ambasadă care să nu fie ocupat cu avizul Securității.

 

„Ambasadele erau înțesate de oamenii Securității înainte de 1989. Erau controlate de Securitate în întregime. Nu cred că exista vreo poziție în ambasadă care nu să fie ocupată cu acordul Securității, nici măcar cele mai modeste.

 

Am văzut acest lucru fie din dosarele persoanelor urmărite în emigrație, fie din dosarele organizatorice, nu sunt foarte multe, dar acelea care sunt ne spun cum funcționa sistemul în exterior”.

 

Este greu de crezut că diplomația s-a curățat în întregime de foștii securiști, atâta vreme cât la ani buni de la revoluție ei încă mai erau în sistem.

 

Piedicile din calea deconspirării diplomaților

Primele cercetări oficiale au început ca urmare a solicitării făcute de fostul ministru de Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, care a cerut CNSAS sa verifice toți ambasadorii pentru a se vedea dacă au colaborat cu Securitatea. Surpriză sau nu, parte din cei deconspirați fuseseră numiți sau propuși în funcții chiar de el.

 

La vremea respectivă era în vigoare Legea 187/1999, declarată însă neconstituțională în 2008. De atunci, CNSAS face verificări în baza Ordonanței 24/2008, din care însă a fost exclusă verificarea din oficiu a ambasadorilor, magistraților și a altor câtorva categorii.

 

Astfel încât, explică Germina Nagât, pentru a verifica corpul diplomatic este nevoie de o cerere de la o persoană fizică sau instituție, CNSAS neputându-se autosesiza.

 

Mai mult, nu mai pot fi reverificați nici acei diplomați care au obținut deja o decizie din partea CNSAS, chiar dacă în arhive au apărut informații noi în cazul unora. Situația se datorează unei decizii a Curții Constituționale din noiembrie 2021 în cazul guvernatorului Mugur Isărescu, care a fost depistat drept informator al Securității cu numele de cod „Manole”. Isărescu a contestat la CCR, în cadrul procesului cu CNSAS, articolul care permitea reverificarea unor persoane care mai fuseseră verificate anterior.

 

„În momentul de față, cu toată arhiva nouă, extinsă pe care o avem, cu toate informațiile noi pe care le avem, nu mai putem să reverificăm persoane care lucrează în diplomație și au anterior o decizie, indiferent ce materiale noi am găsi și indiferent ce revelații de arhivă am avea”, spune Germina Nagât pentru Europa Liberă.

 

CNSAS poate verifica din oficiu doar pe cei care ocupă funcții în urma alegerilor, de la președinte la aleșii locali.

 

După Mihai Răzvan Ungureanu, nici un alt ministru de externe nu a mai făcut o cerere similară.

 

Cum este verificat acum corpul diplomatic

Vasile Popovici, fost ambasador în Portugalia (2011-2016) și în Maroc (2006-2011) povestește pentru Europa Liberă cum este verificat personalul diplomatic de rang înalt.

 

„La numirea în funcții de conducere în exterior- ambasadori și consuli generali- dădeam o declarație olografă pe proprie răspundere că nu am colaborat cu Securitatea.

 

În al doilea rând, la fiecare din funcțiile astea, am fost verificat ORNISS, deci băieții m-au verificat atât pe intern, cât și pe extern, două servicii cel puțin, ce-am făcut în timpul vieții”.

 

Cazuri celebre

Deși cazurile de diplomați care au lucrat pentru Securitate și apoi în diplomația postrevoluționară sau în alte instituții ale statului nu sunt multe, ele devoalează mecanismul sistemului.

 

CNSAS are mai multe procese pe rol – pe unele le-a câștigat, pe altele le-a pierdut, majoritatea din motive de procedură. Câteva își așteaptă soluția.

 

Gheorghe Magheru, alias „Ignat”, un artist al turnătoriei

Niciunul dintre turnători nu s-a ridicat la „înălţimile ameţitoare de performanţă“ ale lui „Ignat“, informatorul din dosarele întocmite de Securitate lui Pavel Câmpeanu, sociolog și scriitor.

 

Gheorghe Magheru.

Gheorghe Magheru.

„Ignat“ este Gheorghe Magheru, diplomat de carieră, reprezentant permanent al României pe lângă Consiliul Europei, de unde a fost retras din funcţie de preşedintele Traian Băsescu în 2005, apoi director general în Ministerul Afacerilor Externe.

 

Pentru verdictul de poliție politică (definitiv) dat de Înalta Curte în 2016 în procesul cu CNSAS s-a luptat fiul acestuia, Gheorghe Câmpeanu. Pe bună dreptate, „Ignat” turnase la greu, „amețitor”. Era ochii și urechile Securității, iar în urma delațiunilor sale Pavel Câmpeanu era urmărit peste tot, i s-au instalat microfoane în casă și în telefon, îi era deschisă corespondența.

 

„Ajuns în dormitor, mi-a sărit în ochi, orientată spre Răsărit şi fereastră, masa de lucru şi maşina de scris cu numeroase foi întoarse cu fundul în sus. Maşină modernă, mică, portabilă, de plastic. Ducându-mă la baie l-am văzut pe Câmpeanu încuind uşa dormitorului“, relatează „Ignat” după o vizită în casa lui Pavel Câmpeanu pentru ofițerul de Securitate, care pregătea o percheziție la domiciliul acestuia.

 

„Ignat îşi începe noua carieră conform instructajului şi, în prima notă informativă (26 aprilie, 1980), descrie vizita la Ştefana Steriade în timpul spitalizării tatălui meu. Redă scrupulos toate amănuntele conversaţiei şi cum a reuşit să canalizeze discuţia spre adevăratul obiectiv”, relatează fiul lui Pavel Cîmpeanu, revoltat de duplicitatea personajului.

 

Într-adevăr, într-una din notele informative, „Ignat” se laudă în fața securistului: „am simulat surpriza în legătură cu boala lui Câmpeanu, arătându-mă îndurerat de cele aflate”.

 

Angrenat în acest dispozitiv, Ignat devine instrumentul cheie al acţiunilor de urmărire informativă pe care Securitatea le întreprindea împotriva lui „Pavo”, numele de cod sub care era urmărit Pavel Câmpeanu.

 

„Misiunea lui consta în obţinerea de informaţii privitoare la progresul făcut de Pavel Câmpeanu în elaborarea textelor, la identificarea modului prin care reuşeşte să le scoată din ţară şi la depistarea celor care facilitează acest gen de „contrabandă“, scrie fiul acestuia după studierea dosarelor de la CNSAS.

 

Gheorghe Magheru, alias „Ignat” a fost distins în 2007 cu Ordinul Meritul Diplomatic.

 

Securitatea în carne și oase la timpul prezent

### VEZI ȘI… ###

Interviu cu Germina Nagâț: ”Vedem securitatea și pe urmașii ei în carne și oase la timpul prezent”

Andrei Corbea Hoișie, turna disidenții din Iași

Andrei Corbea Hoișie a demisionat din funcția de ambasador la Viena după ce decizia de colaborator al Securității dată de CNSAS în aprilie 2007 a rămas definitivă.

 

Hoișie, reputat filolog germanist, laureat al prestigiosului Premiu Herder în 1998, profesor la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași unde a fondat Departamentul de Jurnalistică în 1990, își turna la Securitate prietenii din lumea literară ieșeană a vremii.

 

 

Sub numele de cod „Horia”, îl avea în vizor în special pe criticul literar Dan Petrescu, lider al mișcării disidente din Iași, pe care l-a încondeiat în termeni duri la Securitate.

 

„Succesul meritat de până acum s-a exercitat negativ asupra unor trăsături de caracter, i-a creat iluzia infailibilității, în textele sale și-a făcut simțită, pe lângă un ton nou, plin de aroganță, și o atitudine oarecum viciată de lecturi teoretice cu caracter iraționalist-mistic, dintr-o tradiție ce se revendică din epoca interbelică, mai precis generația Mircea Eliade-Emil Cioran, cu cunoscutele luări de poziție violente, sfârșind prin a netezi calea forțelor antidemocratice până la legionarism”. ( Notă olografă din 13.0. 1985).

 

Plecările în străinătate, la Heidelberg, și numirea la conducerea revistei „Dialog” după debarcarea scriitorului Alexandru Călinescu, au născut suspiciuni asupra lui Hoișie încă din perioada comunistă.

 

A fost numit ambasador la Viena la propunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu și rechemat de la post de Traian Băsescu.

 

Gabriel Gafița, un caz pierdut de CNSAS

Unul dintre cazurile în care CNSAS nu a avut câștig de cauză este cel al fostului ambasador din Portugalia, Gabriel Gafița.

 

 

Potrivit CNSAS, Gafiţa a fost racolat ca informator al Securităţii în februarie 1977, pe când avea 25 de ani. Numele lui de cod ar fi fost „Rosetty” şi avea misiunea să deconspire starea de spirit din lumea literară.

 

Gafița a furnizat informaţii despre minorităţile maghiare şi germane, dar şi despre discuţiile de la Biblioteca Americană, iar pentru serviciile aduse Securității primea diverse sume de bani, obiecte și băuturi, spune CNSAS.

 

Diplomat de carieră, Gafița a intrat în MAE în 1991 și a fost ambasador în Malayesia și Canada între anii 1998 şi 2002, iar între 2002 şi 2004 a ocupat funcţia de director general adjunct pentru Europa şi America de Nord în centrala MAE. În 2005 a fost numit în funcţia de ambasador în Portugalia prin decret prezidenţial, la propunerea lui Mihai-Răzvan Ungureanu.

 

Cu ce se ocupa „elita spionilor”

Ofițerii DIE, cei care lucrau în exterior, erau și sunt considerați elita Securității, patrioți care apărau interesele României în străinătate, asemenea serviciilor secrete occidentale. Mulți dintre ei umpleau ambasadele, alții lucrau în comerțul exterior și învârteau afaceri grase cu banii Securității.

 

„Foarte interesant este că în decembrie 1989 DIE (CIE) a dispărut ca un fum, de parcă n-ar fi existat decât Securitatea internă. După ’89 lumea a început să se războiască cu Securitatea internă, cea care făcuse poliţie politică, cu turnătorii. Mafioții din DIE însă au dispărut ca prin farmec și unii dintre ei au apărut apoi ca oameni de afaceri cu investiții. DIE a dispărut, dar metodele şi rețelele s-au păstrat până în zilele noastre”.

Istoricul Mădălin Hodor

„Încă dinainte de 1989 zona asta externă era scăpată de sub control. Nici Ceauşescu nu i-a putut opri să îl fure şi să-şi extindă sferele de influenţă. După 1990, rechinii au scăpat în acvariul cu peştişori”, scrie istoricul Mădălin Hodor, pe blogul „Amintiri din comunism”.

 

„Securiștii din comerțul exterior care la sfârșitul anilor ’80 învârteau milioane de dolari mai scăpau câteva sute de mii și pentru ei. Dar problema era că nu aveau ce face cu ei în ţară. Dacă își luau vilă la munte și trei mașini, imediat intrau în atenția șefilor.”

 

„Am documentat cazul unui securist, Andronic, care a făcut o afacere cu câteva câte sute de tone de cafea, a vândut câteva zeci de tone în nume propriu și a pus banii într-un off-shore. A câștigat 80.000 de dolari. Banii lui”, mai arată Hodor.

 

Germina Nagât spune că acești ofițeri care lucrau în străinătate se considerau ei înșiși elita serviciilor secrete din timpul lui Ceaușescu, profesioniști ai spionajului, dar niciunul nu o să recunoască deschis că a făcut poliție politică.

 

„Da, oficial promovau ‘interesele României în străinătate’, care erau, de fapt, interesele regimului. De la urmărirea emigratiei – și, evident, infiltrarea ei – la spionaj industrial, furt de tehnologie, promovarea imaginii cuplului Ceaușescu, propagandă în favoarea lor etc.

 

Și să nu uităm de sarcina prioritară a aducerii de cât mai multă valută în țară, prin orice metode și mijloace. De la practicile comerciale firești la altele, de-a dreptul oneroase, cum ar fi mostenirile fictive, traficul cu produse sub embargo sau traficul de persoane, de pildă”, spune pentru Europa Liberă Germina Nagâț.

 

Serviciul Român de Informaiții este condus de șapte ani de Eduard Helvig. În ultimii ani, instituția s-a orientat și către studenți din universitățile civile.

### VEZI ȘI… ###

Schimbarea la față a SRI. De ce ajung studenții serviciului secret în universitățile „civile”

Haș Mircea, de la DIE și SIE la Dragnea

Mircea Haș este spion de meserie, a intrat în Securitate la Arad, în 1972, iar în doi ani a ajuns la Departamentul de Informații Externe (DIE), de unde a fost propulsat la Centrul de Informații Externe (CIE), UM 0195, unde îl prinde și revoluția. Cel puțin așa scrie în fișa de cadre.

 

În realitate a fost ofițer sub acoperire prin ambasade – secretar III, Dar-Es-Salam, Tanzania (între 1976-1980), la Bruxelles, după care este trimis în Centrală.

 

Revoluția îi aduce noi oportunități, tot prin ambsade. Operează la Budapesta până în 1993, după care, în 1998, pleacă la Tripoli, însărcinat cu afaceri și consilier pe probleme politice, până în 2003. Ultima misiune: consilier la ambasada din Teheran, Iran, până în 2007. Pleacă din SIE în 2008.

 

Nici de atunci încolo nu a stat degeaba, se învârte în jurul afacerilor lui Liviu Dragnea din Tel Drum, după arată o investigatie RiseProject.

 

Curtea de Apel București l-a declarat „lucrător al Securității” și a decis că a făcut poliție politică.

 

Petru Țăgoreanu a fost declarat colaborator al Securității însă sentința nu este definitivă.

### VEZI ȘI… ###

Traseul în democrație al unui fost lucrător al Securității: șef la stat, consul, decorat de doi președinți, pensie de 11.500 de lei

Petru Țăgorean, confisca mobila celor fugiți din țară

Locotenent în cadrul Direcției a Vl-a Cercetări Penale a Securității, Petru Țăgorean a fost secretar general adjunct în MAI, director al cancelariei Prefecturii București și consul la Cahul, Republica Moldova, până în mai 2019. Este membru al controversatei Academii de Științe ale Securității Naționale, fondată în 2012 de generalul Gabriel Oprea.

 

Viața sa de securist, așa cum a constatat Curtea de Apel București în 2021, a fost una „aventuroasă”- confisca mobila din casele românilor care fugeau din țară înainte de 1989.

 

„Noi, lt…și plt S:G., ambii din Ministerul de Interne, Direcția Cercetări Penale, în baza dispozițiilor ordonanței de luarea măsurii asigurătorii, emisă la data de 20 august 1989, de Direcția de Cercetări Penale din Ml, ne-am deplasat în București, la domiciliul numitei A.l, învinută de săvârșirea infracțiunii de refuzul înapoierii în țară /…/ cu scopul instituirii unui sechestru asigurător pe averea acesteia, unde am găsit pe numita I.G.S. /…/, mama învinuitei, în prezența căreia am identificat și indisponibilizat următoarele: Una garnitură mobilă lucrată rustic, de culoare neagră cu motive florale din mărgeluțe încrustate, formată din: una masă octogonală cu patru picioare și una mobilă de bucătărie din pal furniruit, de culoare crem cu maro compusă din 5 dulăpioare suspendate, cu uși”, se arată într-un proces verbal semnat de Țăgorean.

 

În alt caz, a pus sechestru pe o mașină Dacia 1300 break, dar și pe „una garnitură mobilă sufragerie compusă din: servantă cu două uși simple și una ușă dublă, una garnitură mobilă de dormitor tip compusă din: șifonier cu 5 uși maro și 5 uși mici, un pat dublu, de mijloc, cu 2 noptiere, una toaletă cu oglindă de circa 1.50 metrii. Garnitura este din iemn de paltin, este folosită și evaluată la circa 10 mii lei”, se mai arată în documentele Curții de Apel București, care a declarat că Țăgorean a făcut poliție politică în calitatea sa de lucrător al Securității.

 

În februarie 2015, lui Țăgorean i se oferea Ordinul „Bărbăţie și Credinţă” în grad de Cavaler de către președintele României, Klaus Iohannis, după ce în 2014 fusese ridicat la gradul de chestor șef de către Traian Băsescu.

 

Lista lui Răceanu

Mircea Răceanu scrie în cartea sa Infern 89: „După ce a închis dosarul cu cele cinci fotografii, lt. col. Emil Rădulescu (….) mi-a arătat aproximativ 35-40 de fotografii, toate aparţinând lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Externe, însă altele decât cele văzute în timpul anchetelor anterioare. Îi cunoşteam absolut pe toţi. Cu mulţi dintre ei lucrasem ani de zile şi ştiam că erau ofiţeri de securitate, pe alţii îi bănuiam.

 

Am decis încă de la prima fotografie care mi-a fost arătată, cea a lui Constantin Gârbea, să neg că aş fi fost la curent cu faptul că erau ofiţeri de securitate. Aşa am procedat cu toate fotografiile care au urmat, printre care cele ale lui Vasile Prună, Gheorghe Duţă, Ion Dobreci, Vasile Croicu, Ioan Donca, Tudor Valeriu, Teodor Meleşcanu, Pavel Platona, Petru Ioan Cordoş, Octavian Gavriş, Ilie Neamţu, Nicolae Petruţ, Ştefan Costin, Valeriu Dinică, Marin Buhoară, Cristian Mocanu, Ionel Stănculescu, Dinu Marian, Petre Săndulescu, Ion Pascu”.

 

Mircea Răceanu a fost trimis în 1969 la Ambasada României de la Washington, unde între 1974-1979 a ocupat postul de secretar I. A fost şeful departamentului SUA/Canada, iar între 1984-1989 a condus departamentul America din MAE.

 

Arestat în ianuarie 1989, acuzat de trădare în favoarea americanilor, a fost condamnat la moarte, pedeapsă comutată apoi la 20 de ani de închisoare. Eliberat în timpul revoluției din decembrie 1989, s-a stabilit în SUA.

 

Fostul aghiotant al ultimului şef al Securităţii comuniste, generalul Aurel Rogojan, susţine că Răceanu a fost şi el ofiţer acoperit.

 

https://romania.europalibera.org/a/diplomatie-ceausista-securisti-/32195372.html

////////////////////////////////////////////

(Popimea minte de ingheata apele si in miezul verii,fiindca nu preotii,ci Isuss este Viata vesnica,Invierea,Solutia impacarii,Calea pacii ,iertarii,mantuirii,neprihanirii…Teologul Paul Palencsar: Îndemnul jihadist al patriarhului miliardar  Kirill al Moscovei este anticreștin, chiar diavolesc

 

Dora Vulcan

Despre Patriarhul Kirill I a Moscovei, teologul român Paul Palencsar spune că „pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii” pentru sine și camarila din jurul său.

Despre Patriarhul Kirill I a Moscovei, teologul român Paul Palencsar spune că „pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii” pentru sine și camarila din jurul său.

Distribuie

 Print

 

Îndemnul mobilizator al Patriarhului Kirill I al Moscovei la moarte în războiul din Ucraina, pentru „spălarea de păcate” nu are nimic creștin, ci este mai degrabă unul „diavolesc” spune teologul Paul Palencsar într-un interviu acordat Europei Libere.

 

Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, le-a spus adepților săi că „jertfa în timpul îndeplinirii datoriilor tale militare spală toate păcatele”.

 

„Nu cred că poporul rus va înghiți până la capăt această manipulare, dovadă că deja rușii se cam trezesc. Din păcate, trezirea lor e târzie și expresie a lașității și nepăsării lor de până acum. Să sperăm că de acum înainte vor înțelege că cu Vladimir Putin la cârmă, întreaga Rusie este în pericol și viitorul lor al copiilor, al nepoților lor, de asemenea.”

 

Arhiepiscopul Teodosie la Ziua Marinei, 15 august 2022, în fața tribunei oficiale. În dreapta, ministrul de Interne, Lucian Bode.

### VEZI ȘI… ###

De ce participă un arhiepiscop care l-a lăudat pe Vladimir Putin la sărbătoarea Forțelor Navale Române?

Comentariile patriarhului în timpul predicii sale de duminică, 25 septembrie, au venit pe fondul protestelor la nivel național și al criticilor internaționale față de recentul anunț al Kremlinului de mobilizare masivă, numită „mobilizare parțială”, pentru refacerea forțelor rusești care luptă în Ucraina.

 

„Dacă nu privim chipul patriarhului Kirill când rostește aceste îndemnuri și doar îl auzim, avem sentimentul că ascultăm un mollah, un ayatollah de undeva din Iran (…), un terorist gen stat islamic care îi îndeamnă pe supuși, pe adepți să moară în numele unei cauze iluzorii care aduce până la urmă moartea tuturor, colapsul general”, spune Palencsar.

 

„Rusia a devenit o pușcărie. O țară cât un lagăr”

Cât valorează pentru societatea rusă mobilizarea făcută de Kirill o arată chiar exodul rușilor către granițele țării, spune Palencsar.

 

Dacă ar fi avut vreun ecou mobilizator îndemnul prelatului ortodox rus, atunci n-ar mai fi la granițele Rusiei atât de mulți oameni „care doresc efectiv să scape din ceea ce a devenit Rusia acum: o pușcărie, o țară cât un lagăr. De fapt, asta este Rusia lui Vladimir Putin acum”.

 

„În momentul în care războiul a ajuns la ușile rușilor „și nu mai e doar undeva departe și iese din televizorul rusului de rând și îl cheamă la încorporare, cred că atunci devin surzi, imuni la forme din acestea de manipulare fie ele venite chiar din partea capului Bisericii Ortodoxe a Rusiei”, este de părere teologul român.

 

La presiunea premierului ungar, Viktor Orban, patriarhul rus a fost retras de pe lista sancționaților din cel de al șaselea pachet al UE împotriva Rusiei

### VEZI ȘI… ###

Noi sancțiuni UE, aprobate numai după ce Patriarhul Kirill al Rusiei a fost retras de pe listă la insistența Ungariei

Despre Patriarhul Kirill spune că este „demisionar din punct de vedere moral”, pentru că nu se ridică la înălțimea misiunii sale: aceea de a reda celor robiți eliberarea, de a vorbi cu iubire de oameni.

 

„Pentru că niciodată Isus Hristos nu a îndemnat pe alții să moară pentru El, ci El însuși moare pentru întreaga omenire. Deci, îndemnul său, care trimite la moarte milioane de oameni, este cel puțin siderant. Cu totul ieșit din litera Evangheliei fără măcar un pic de spirit hristic (….) ​anticreștin total, chiar diavolesc. El nu mai are nimic nimic creștin”, a spus Paul Palencsar.

 

El spune că atunci când Kirill a renunțat la principiile evanghelice, nu a făcut decât să transforme Biserica Ortodoxă Rusă „într-o debara a statului pe care Vladimir Putin îl conduce în mod dictatorial și criminal.”

 

„O debara și politică și morală. Pur și simplu a acceptat ca Biserica să fie, sub mandatul său, cumpărată pe bani și contra privilegii, de care Patriarhul Kirill și camarila din jurul său au parte și beneficiază.”

 

Oficialii occidentali estimează că Rusia a suferit între 70.000 și 80.000 de victime de când a invadat Ucraina în februarie.

 

Oficialii ruși au spus că proiectul se va concentra pe rezerviști și va adăuga 300.000 de soldați pe frontul din Ucraina.

 

Despărțiri ale familiilor din Rusia în urma mobilizării ordonate de Vladimir Putin

  

Despărțiri ale familiilor din Rusia în urma mobilizării ordonate de Vladimir Putin

  

Dar mass-media rusă a spus că adevărata țintă este de 1 milion de noi soldați, iar relatările presei și înregistrările video de pe rețelele de socializare arată că sunt înrolați bărbați fără experiență și care depășesc vârsta pentru recrutare, atrăgând inclusiv critici ale vocilor pro-Kremlin.

 

Kirill, un susținător proeminent al președintelui Vladimir Putin, a fost avertizat de Papa Francisc să nu devină „băiețelul de altar al lui Putin”, după ce a „binecuvântat” invadarea Ucrainei.

 

Kirill a susținut chiar că rușii au făcut o „faptă eroică” ucigând ucraineni.

 

„Știm că mulți mor astăzi pe câmpurile de luptă”, a spus Kirill la o biserică de lângă Moscova pe 25 septembrie, citat de RFE/RL.

 

„Biserica se roagă ca această bătălie să se încheie cât mai curând posibil, ca cât mai puțini frați să se ucidă unul pe altul în acest război fratricid”, a spus Kirill.

 

„Biserica realizează că dacă cineva, mânat de simțul datoriei și de nevoia de a-și onora jurământul, rămâne loial vocației sale și moare în timp ce își îndeplinește datoria militară, atunci, fără nicio îndoială, face o faptă care este egală cu sacrificiul”.

 

După ce Putin a anunțat mobilizarea militară pe 21 septembrie, Kirill a fost citat de presa de stat rusă spunând că „pericolul planează asupra poporului ucrainean”, susținând că forțele neidentificate încearcă să-i transforme din „parte a Rusiei sfinte unite într-un stat ostil Rusiei.”

 

După ce a blocat mai multe săptămâni aplicarea pachetului 6 de sancțiuni împotriva Rusiei, Viktor Orbán a cerut, la două zile de la aprobarea planului de șefii UE, ca șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill, să fie scutit de ultima rundă de sancțiuni.

### VEZI ȘI… ###

Viktor Orbán vrea să-l salveze de sancțiunile UE pe patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse

Kirill vede invadarea Ucrainei de către Rusia ca ultimul bastion al luptei împotriva unui Occident decadent și susține că „Rusia nu a atacat niciodată pe nimeni”.

 

Aproximativ 34% dintre credincioșii ortodocși din Ucraina se identifică cu principala Biserică Ortodoxă a Ucrainei, care în 2019 a fost recunoscută oficial ca separată de Patriarhia Moscovei de către șeful spiritual al creștinismului ortodox, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului.

 

Aproximativ 14% din comunitatea ortodoxă a Ucrainei este membră a Bisericii Patriarhiei Moscovei din Ucraina, potrivit unui studiu din 2020.

 

„Nu l-am auzit pe acest patriarh Kirill să spună nimic de când a început acest război, pe 24 februarie 2022, nimic pentru a mângâia victimele din Ucraina pentru a opri această vărsare de sânge, pentru a fi alături de fiii săi duhovnicești din Ucraina”, spune Paul Palencsar.

 

Un patriarh care „a făcut pactul cu diavolul”

În urma invaziei Rusiei din februarie, aproximativ 400 de parohii ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina care au rămas loiale lui Kirill au rupt legăturile cu Biserica Ortodoxă Rusă din cauza poziției patriarhului față de invadarea Ucrainei.

 

„Nu numai că nu a reușit să condamne agresiunea militară a Rusiei, dar nu a reușit să găsească cuvinte pentru suferința poporului ucrainean”, a declarat purtătorul de cuvânt al bisericii, Arhiepiscopul Clement despre poziția lui Kirill în luna mai a acestui an.

 

Câteva zile mai târziu, Kirill a spus că înțelege decizia de a întrerupe legăturile pe fondul invaziei Moscovei, dar a susținut că „spiritele răului” încearcă să dezbine poporul ortodox din cele două țări.

 

Peste 150 de clerici ortodocși ruși au cerut oprirea războiului într-o scrisoare deschisă pe 1 martie. Kirill nu a fost printre cei care au semnat-o.

 

„În mod șocant Patriarhul Kirill îi îndeamnă pe fiii săi duhovnicești să se măcelărească. Și, după ce patriarhul acesta va fi murit și va fi istorie, el va rămâne în istorie ca un patriarh care a făcut pact cu diavolul, un patriarh care a acceptat crima ca mod de a fi până la urmă și crima începută de Vladimir Putin din interiorul Rusiei, nu de azi de ieri”, spune teologul român Paul Palencsar.

 

Armata și biserica sunt înfrățite în „ortodoxia nucleară”, un mit în care ortodoxismul este fundamentul spiritual al Rusiei, iar arma nucleară cel material.

### VEZI ȘI… ###

„Preoțimea nucleară”. Cum a ajuns Biserica Ortodoxă unul dintre gardienii securității Rusiei

Marea Britanie a impus sancțiuni împotriva lui Kirill în iunie, ca parte a unui pachet care vizează pedepsirea Moscovei din cauza războiului din Ucraina.

 

Măsura a venit la scurt timp după ce UE a renunțat la o propunere similară de sancționare a lui Kirill în urma opoziției din partea Ungariei, un membru al blocului prietenos cu Rusia.

 

Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe la acea vreme, a spus în mai, când a fost întrebată despre posibilitatea de a-l sancționa pe Kirill că „nimeni nu este ferit de sancțiunile noastre”.

Dora Vulcan

A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000. 

 

 

https://romania.europalibera.org/a/patriarhul-kirill-moarte-pacate-ucraina/32052762.html

 

////////////////////////////////////////////

(Pentru ca satanele in sutane ii manipuleaza pe oamenii   pentru care a sangerat Hristos,pentru ca ii prostesc,exploateaza,mint  si-i inraiesc,satan ii rasplatesc si le iau mintile  …Patriarhul Kiril îi răspunde Papei, după ce i-a spus să nu fie „băiatul de altar al lui Putin”: A ales tonul greșit   

 

Biserica Ortodoxă Rusă a reacționat la declarațiile Papei Francisc, care a dezvăluit ultima conversație dintre cei doi, într-un interviu pentru un cotidian italian. Papa a declarat că i-a spus Patriarhului Kiril al Rusiei să nu devină „băiatul de altar al lui Putin”. „A ales tonul greșit pentru a transmite conținutul acestei conversații”, transmite Biserica Ortodoxă Rusă, într-un comunicat. „Negocierile dintre Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse cu Papa și cu șeful Bisericii Angliei, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, au avut loc online pe 16 martie. Au discutat despre problema ajutorării refugiaților, dreptul fiecăruia de a-și mărturisi credința și limba maternă fără persecuție politică și rolul creștinilor în căutarea păcii în Ucraina. Este regretabil că la o lună și jumătate de la conversația cu Patriarhul Kiril, Papa Francisc a ales tonul greșit pentru a transmite conținutul acestei conversații. Este puțin probabil ca astfel de declarații să contribuie la stabilirea unui dialog constructiv între Bisericile Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă Rusă, care este deosebit de necesar în prezent”, a transmis Biserica Ortodoxă Rusă, potrivit agenției de presă RIA, citată de The Guardian. Potrivit articolului publicat de RIA, Biserica Ortodoxă Rusă a explicat că Patriarhul Kiril i-a spus Papei Francisc că războiul a început din cauza unei lovituri de stat în Ucraina în 2014 și a promisiunii încălcate a NATO de a nu înainta spre est.  „Am vorbit cu el timp de 40 de minute prin Zoom”, a declarat Papa despre discuția cu Kiril, potrivit CNN. „În primele 20 de minute mi-a citit, cu un cartonaș în mână, toate justificările războiului”. „L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta”, a spus Papa. „Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii ci pe cel al lui Isus. Suntem păstori ai aceluiași popor sfânt al lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să căutăm căi de pace, pentru a pune capăt războiului”. Suveranul Pontif i-a spus Patriarhului Kiril al Moscovei că „nu se poate transforma în băiatul de altar al lui Putin”. Papa a încercat să obțină și o întrevedere cu președintele Rusiei Vladimir Putin pentru a discuta despre Ucraina, însă liderul de la Kremlin l-a refuzat. 

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/patriarhul-kiril-ii-raspunde-papei-dupa-ce-i-a-spus-sa-nu-fie-baiatul-de-altar-al-lui-putin-a-ales-tonul-gresit-1927979

 

////////////////////////////////////////

 

(Orice cult sau religie care l-au inlocuit pe Dumnezeu cel viu,neiconat,devine roada propriei “Scripturi”,cum aflam in Romani,cap. 1/18-32…)Patriarhul miliardar-Kirill, derapaj halucinant cu privire la crimele de război din Ucraina. Ce elogii le-a transmis soldaților ruși

 

Rosu Ioana

În timp ce războiul din Ucraina se extinde tot mai mult, Preafericitul Patriarh Kirill transmite cuvinte de laudă armatei ruse, care și-a intensificat atacurile pe fontul de est. Potrivit ultimului mesaj exprimat de Patriarhul Moscovei, rezultatele obținute de soldații lui Vladimir Putin pe câmpul de luptă se datorează spiritului lor de sacrificiu. Reprezentantul Bisericii Ortotdoxe din Rusia nu este la prima apreciere a trupelor rusești privind atrocitățile comise.

 

 

Ce a putut spune din nou Patriarhul Kirill despre masacrul din Ucraina

În vreme ce Occidentul privește cu spaimă și îngrijorare toate atacurile și crimele comise în Ucraina, reprezentantul Biserii Ortodoxe, Patriarhul Kirill, nu contenește în a lăuda soldații ruși pentru toate dovezile de sacrificiu pe care aceștia le-au arătat de-a lungul războiului. Un nou mesaj subliniază aprecierea pe care acesta le-o poartă responabililor pentru toate crimele de război comise până acum, subliniind că aceștia au dat dovadă de mult curaj și simț moral interior.

 

”Soldații ruși dau dovadă de un curaj și un spirit de sacrificiu uimitoare în operațiunea militară specială din Ucraina și Donbas, iar totul vine dintr-un simț moral interior”, a susținut liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill potrivit Nexta.

 

 

PLAYTECH.RO

Poze RUŞINOASE cu Kate Middleton! E aproape goală, Familia Regală le-ar vrea ŞTERSE IMEDIAT. FOTO

 

PLAYTECH.RO

Rusia, ATACATĂ de pe teritoriul României? Anunţul CUMPLIT care sperie întreaga ţară, ce se întâmplă

Patriarhul Kirill nu este la prima abatere de acest fel, el fiind un adevărat susținător al „operațiunii militare speciale” comandate de Vladimir Putin, afirmând încă de la începutul războiului că vorbitorii de rusă și adepții Bisericii Ortodoxe Ruse care trăiesc în estul Ucrainei „au nevoie de eliberare după ani de opresiune”, confirmând cele spuse de Vladimir Putin, încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

 

De asemenea, în luna aprilie, imediat după atricitățile comise la Bucha, Patriarhul Kirill a afirmat că soldații ruși nu ar fi făcut cu siguranță acest rău, asigurând că Rusia este „o putere iubitoare de pace”.

 

 

”Amintiți-vă că măreția statului nostru și respectul pentru noi vor fi în mare măsură determinate de felul în care va fi fața forțelor noastre armate”, a îndemnat reprezentantul Bisericii Ortodoxe ruse, la vremea respectivă.

 

Prima țară din Europa care a impus sancțiuni împotriva Patriarhului Kirill

Joi, guvernul britanic a anunțat că îl va adăuga pe Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse pe lista de sancțiuni, alături de oficialii și oligarhii ruși care au susținut desfășurarea războiului din Ucraina.

 

Liderul Bisericii Ortodoxe ruse a fost criticat în egală măsură și de patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul creștinătății ortodoxe, subliniind faptul că declarațiile Patriarhului Kirill au fost aproape identice cu cele ale altor oficiali de la Moscova, printre care și cele ale purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, și ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.

 

Patriarhul Kirill, derapaj halucinant cu privire la crimele de război din Ucraina. Ce elogii le-a transmis soldaților ruși

 

//////////////////////////////////////

 

 

Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774-1828. Studiu asupra expansiunii imperiale –  

Autor: Jewsbury, George F.

Editura: POLIROM

 

Descriere – Anexarea Basarabiei la Rusia: 1774-1828. Studiu asupra expansiunii imperiale

 

Traducere de Alina Pelea.

Lucrarea de fata trateaza incorporarea Basarabiei in Imperiul Rus ca pe un studiu de caz al problemelor administrative ale expansiunii. Studiul debuteaza cu anul 1774, cind Rusia incepea sa-si foloseasca tot mai mult partizanii din Principatele dunarene, Moldova si Tara Romaneasca, si se incheie cu anul 1828, cind in Basarabia au fost impuse legile si regulamentele rusesti si a fost suprimata autonomia locala de care se bucurasera pina atunci romanii. ?

Anexarea Basarabiei de catre Rusia a ocupat putin spatiu in studiile de istorie diplomatica si militara si a constituit un mar al discordiei doar in mintea patriotilor rusi si romani, pe fata, pina in 1945, si mai discret dupa aceea.? (George F. Jewsbury)

 

Cuprins:

Inaintarea rusa: 1774-1806 ?

Principatele dunarene sub ocupatie rusa: 1806-1812 ?

Obstacolele in calea consolidarii ?

Basarabia sub stapinirea rusa: 1812-1826 ? ?\

Constitutia? \

Basarabiei: 1816-1818 ?

Cinci ani de guvernare conform Regulamentului din 1818 ?

Rusii la Chisinau ?

 Suprimarea autonomiei Basarabiei: 1823-1828 ?  

Studiu asupra expansiunii imperiale” face parte din categoria carti >> Stiinte umaniste – Istorie a catalogului LibrariaOnline.ro. Cartea este scrisa de catre Jewsbury, George F. si a fost publicata la Editura POLIROM .

 

Libraria Online.ro intelege importanta informatiilor prezentate in aceasta pagina si face eforturi permanente pentru a le pastra actualizate. Singura situatie in care informatiile prezentate pot fi diferite fata de cele ale produsului este aceea in care producatorul aduce modificari specificatiilor acestuia, fara a ne informa in prealabil.

 

https://www.librariaonline.ro/stiinte_umaniste/istorie/diverse/anexarea_basarabiei_la_rusia_1774_1828_studiu_asupra_expansiunii_imperiale-jewsbury_george_f-p1007007

 

////////////////////////////////////////////

 

Ungaria sovietica se joaca cu vapaia pe langa butoiul nebarberit… Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea II

 

 

În parteneriat cu UDMR și Consiliul Național Secuiesc, Laszlo Petsy a demarat strângerea de semnături pe teritoriul României, personajele implicate în campania Minority Safepack reușind să strângă 271.665 de semnături în România.

 

 

Laszlo Petsy a reușit să colecteze peste 1,3 milioane de semnături doar în trei state, respectiv România, Ungaria și Slovacia, cam cât cerea Uniunea Europeană pentru ca dezbaterea acestei inițiative să ajungă în Parlamentul European. Multe semnături au fost strânse pe ultima sută de metri prin campanii online din cauza pandemiei de coronavirus.

 

 

 

Laszlo Petsy cu Katinka Hosszú, chipul publicitar al campaniei în limba engleză

 

 

Laszlo Petsy a recunoscut într-un interviu că guvernul ungar și partidul de guvernământ FIDESZ au susținut campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” prin numeroșii săi miniștri, secretari de stat și alte instituții, de la ministrul Justiției, Judit Varga, la ministrul Cancelariei, Gergely Gulyás, autointitulatul Ministru al Umbrei. Se pare că și guvernul Orban are prostovanii lui, acest personaj crezând că joacă un rol principal într-un film S.F. cu iz de thriller, conform pozei de pe propria pagină de facebook.

 

 

 

Probabil că guvernul Orban joacă într-un film care ar putea fi nominalizat la Oscar, ”Eu și umbrele mele”, dar poate că nu ar trebui să le dăm idei acestor actori politici aspiranți.

Campania de promovare a inițiativei ”Minority Safepack” a fost susținută și de Katalin Novák, președinta Ungariei, o mare valoare a societății maghiare cu aptitudini artistice în pictură și care și-a făcut debutul în acest domeniu prin vopsirea bornelor kilometrice din așa-zisul ”Ținut Secuiesc” în culorile steagului maghiar, precum și de liderul fracțiunii Fidesz, Máté Kocsis. În același timp, primarul Budapestei, Gergely Karácsony, politicianul din opoziție care deține cea mai înaltă funcție administrativă și András Fekete-Győr, unul dintre cei mai importanți oameni ai celui mai puternic partid de opoziție, au fost printre primii care au semnat inițiativa.

 

Laszlo Pesty este omul de legătură cu serviciile secrete ruse

 

 

În demersul său, Laszlo Petsy a găsit sprijin la Moscova cu ajutorul unor persoane suspectate că ar fi agenți ai statului maghiar, aceștia fiind intermediarii unei colaborări cu o firmă apropiată Kremlinului. Compania rusească responsabilă de campania online a inițiativei ”Minority Safepack” are ca parteneri Televiziunea de stat Russia1 și serviciul rus de informații numit Serviciul Federal de Protecție (FSO).

 

László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova pentru a stabili legături cu agenți ai serviciilor secrete ruse, deoarece Rusia s-a implicat în colectarea de semnături care a fost inițiată de UDMR, campanie în care s-au investit sute de milioane de forinți din banii guvernului maghiar. Sub conducerea lui Laszlo Pesty, inițiativa a început ca o colectare de semnături spre binele Uniunii Europene, însă în spatele campaniei a stat o adevărată maskirovka (tactică de război) ce putea detona Bruxelles-ul.

 

Adoptarea ”Minority Safepack” și punerea sa în practică crea în cadrul mai multor state UE, precum România, Slovacia sau Spania regiuni separatiste precum regiunile Donbas și Lugansk din Ucraina. Într-adevăr, în Ucraina, Kremlinul acționează făcând referire la interesele minorității ruse din regiunile separatiste, supuse „Eradicării limbii și culturii ruse și presiunii de asimilare continuă”, așa cum a declarat președintele rus, Vladimir Putin, în discursul său televizat din 21 februarie 2022. La scurt timp după aceea, au fost recunoscute republicile separatiste din Ucraina, apoi armata rusă, în 24 februarie, a atacat Ucraina.

 

Rusia, dacă situația o va impune, va profita de motivele legitime, din punctul de vedere al rușilor, de protecție a minorităților pentru a-și afirma interesele geopolitice nu numai în Ucraina, ci și în țările baltice. Nu este exclus ca referitor la aceste demersuri, utile din punct de vedere strategic, Rusia să încerce să găsească aliați și în alte țări, spre exemplu, secuii din România.

 

Moscova s-a implicat în colectarea de semnături inițiată de UDMR și condusă de László Pesty, finanțată de statul maghiar.

 

De asemenea, Szilárd Kiss, un fost diplomat maghiar la Moscova, se află în spatele campaniei de strângere de semnături  în rândurile minorităților vorbitoare de limbă rusă din Țările Baltice. Cu ajutorul lui Szilárd Kiss, László Pesty, care a militat inițial pentru o petiție inițiată de UDMR, a stabilit o relație cu partenerii ruși din Letonia care se află în vizorul organelor de securitate națională.

 

Pe lângă aventura sa din Letonia, László Pesty a călătorit de mai multe ori la Moscova în perioada campaniei, acesta fiind surprins la hotelul Marriot cu Irina Romanova.

 

Conform profilului ei de socializare, Irina Romanova este co-fondatoare a agenției ruse de marketing expli.ru. Potrivit site-ului web al agenției, printre clienții lor se numără serviciul rus de informații, numit Serviciul Federal de Protecție (FSO) și Televiziunea de Stat rusă, Russia 1.

 

Această organizație este responsabilă de protecția liderilor de cel mai înalt nivel în Rusia și de protecția clădirilor cheie, Kremlin, precum și de siguranța președintelui rus, Vladimir Putin. Înainte de 1990, FSO făcea parte din KGB, dar după prăbușirea Uniunii Sovietice, KGB-ul a fost reorganizat în mai multe servicii de informații. Datorită faptului că FSO este un serviciu care se ocupă cu protecția persoanelor din fruntea Rusiei, acesta deține foarte multe informații deoarece are acces direct la liderii importanți.

 

Fostul ministru de externe al Ungariei în perioada 2009 – 2010, Péter Balázs, a declarat că „Dacă Laszlo Pesty merge la Moscova în problema secuilor, bate la ușa greșită”, iar pentru Átlátszó.hu a declarat „Cazul secuilor depinde doar de statul român și de starea politică de acolo. Deci nimeni nu va da undă verde acolo, doar majoritatea română. Trebuie să fii de acord cu ei. Ele ar putea să fie influențate de Franța, Germania, dar și de autorități europene. Adversarul istoric al românilor este expansiunea rusă. A fost mereu.”

 

„Îmi vine în minte expansiunea Rusiei, care este foarte vie, de la estul Ucrainei până la granița baltică. Deci doar ridică suspiciuni. Vladimir Putin nu este un înger al păcii sau un înger al minorităților” a declarat cu altă ocazie Balázs, care a fost și comisarul maghiar al CE în 2004.

 

 

 

Rusia exploatează fiecare breșă pe care o constată în cadrul NATO

 

 

 

Coperta cărții de ficțiune a lui Attila Demkó, The Bonfire (sursa: kiado.reakcio.hu )

 

Licențiat în istorie, Attila Demkó a lucrat la Ministerul Apărării din Ungaria timp de 16 ani, inclusiv ca șef al departamentului de politică de apărare între 2014 și 2018. În urmă cu câțiva ani, Demkó a publicat un thriller geopolitic remarcabil, Máglyatůz, care a adus în prim-plan subiectul utilizării de către Rusia a instrumentelor serviciilor secrete cu scopul de a spori tensiunea etnică maghiară-română în Ținutul Secuiesc.

 

„Rusia exploatează fiecare falie pe care o vede în cadrul NATO”, a spus Attila Demkó pentru Átlátszó.hu

 

Balázs Izsák de la Consiliul Național Secuiesc a coordonat campania de strângere de semnături în România, dar Laszlo Petsy a luat banii Guvernului Maghiar.

 

Deși principalul organizator oficial al colectării de semnături a fost Balázs Izsák, guvernul ungar a plătit 673 de milioane de forinți către  Írdalá.hu și Nonprofit Kft., deținute de László Pesty, pentru a conduce campania.

 

În acest demers, László Pesty s-a folosit și de relațiile cu foști diplomați maghiari și a fost susținut de guvernul maghiar, chiar și de Viktor Orbán. Deputatul Fidesz, István Bajkai, care este membru al echipei de campanie, este adesea menționat în presă drept avocatul familiei Orbán. „Știu că László Pesty și István Bajkai au discutat de multe ori”, a spus una dintre sursele apropiate campaniei ”Minority Safepack”.

 

 

 

 

 

sursa: pagina de Facebook a lui István Bajkai

 

László Pesty a declarat pentru Átlátszó.hu că István Bajkai a avut o relație contractuală cu o firmă de avocatură numită SBGK și că a primit consiliere juridică internațională de la aceștia. Cabinetul de avocatură al lui János Pécsváradi a lucrat și pentru personalul de campanie, numele lui fiind asociat acum câțiva ani cu personaje apropiate guvernului maghiar, dar și cu privire la unele achiziții imobiliare din Uruguay.

 

László Petsy a apelat și la aparatul maghiar de afaceri externe pentru ajutor și sfaturi. „Prin medierea secretarului de stat Tamás Menczer, ministrul de externe, Péter Szijjártó, mi-a eliberat pașaportul diplomatic în câteva zile, mai precis trei zile”, a declarat László Pesty. Mai mult decât atât, acesta s-a lăudat în anumite cercuri că toate ambasadele și consulatele maghiare din misiunile diplomatice îl vor ajuta în demersul său prin furnizarea de informații și contacte.

 

Trebuie menționat că așa-zișii secui sunt victime ale revizionismului maghiar, pentru a cărui reușită, UDMR împreună cu serviciile maghiare și rusești nu doresc decât să amplifice ura dintre maghiari și români, două popoare care au trăit de-a lungul secolelor în armonie. Mai mult decât atât, se impun câteva întrebări: cum este posibil ca aceștia să ceară autonomie când la ultimul recensământ erau doar câteva mii? Cine și de ce i-a prostit pe acești secui să se declare maghiari?

 

Prin această asociere, au făcut jocul UDMR-ului și al Budapestei, deoarece secuii, în urma acestei decizii, și-au pierdut tradiţiile, și-au vândut conştiinţa, negociindu-și ca la piață identitatea etnică.

 

Budapesta nu-și dorește și nu a recunoscut niciodată că își dorește un ”Ținut Secuiesc” militând, de fapt, pentru un ”ținut maghiar ”.

 

Trebuie menționat că cercetările biologice interbelice efectuate de cercetătorul conf. univ. dr. Petru Râmneanţu, bazate de analiza sângelui, au dus la concluzia că între secui și maghiari sunt diferenţe rasiale majore, aceste două etnii neavând nimic în comun.

 

Va urma.

 

Citește și Ungaria și Rusia, acțiuni concertate împotriva României cu sprijinul UDMR – partea I

 

https://jurnalul.ro/editorial/ungaria-si-rusia-actiuni-concertate-impotriva-romaniei-cu-sprijinul-udmr-partea-ii-916268.html

 

/

////////////////////////////////////////////

 

 

Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă

 

 

Cosmin POPA

 

Publicat în Dilema Veche nr. 944  

 

 

Ceea ce încearcă astăzi Putin e să schițeze o nouă identitate imperială rusă şi o modalitate de desăvîrşire a construcţiei naţionale ruseşti. Noua identitate imperială rusă are o preistorie, o istorie, un prezent: un fir roşu. Acesta este reprezentat de ideile pe care regimul politic rusesc, aşa cum s-a structurat el după destrămarea Uniunii Sovietice, le-a plantat în societatea rusă. Acum, în funcţie de circumstanţe, sînt scoase la suprafaţă, într-o formă distorsionată sau în acord cu intenţia originală, însă acţionează ca un ferment asupra intelectului colectiv rusesc.

De ce chestiunea imperială? Sîntem aici într-un spaţiu pe care unii l-ar cataloga ca fiind de extracţie culturală germanică. În cazul german, ca şi în cazul rusesc, problema imperială este inextricabil legată de chestiunea naţională. Odată desăvîrşită construcţia naţională germană, să spunem la jumătatea secolului al XIX-lea, în mod automat s-a pus problema imperialismului german, factorului imperial german. De ce? Pentru că aceste două ţări sînt în esenţa lor prea mari pentru Europa şi prea mici pentru lume. Ceea ce predispune la dezechilibre pe care evenimentele politice violente le rezolvă parțial (sau nu…). O altă specificitate a construcţiei istorice ruseşti este capacitatea personalităţilor foarte puternice de a construi în jurul lor sisteme politice.

 

Prima şi cea mai importantă dintre aceste personalităţi care au modelat civilizaţia politică rusă este Ivan cel Groaznic. El a reușit să construiască un sistem politic legat direct de persoana sa, care se prăbuşeşte odată cu dispariţia sa. Acelaşi lucru se întîmplă şi cu Petru cel Mare, la 1725. Deşi fundamentele dinastiei păreau a fi asigurate, ea intră într-o criză de succesiune care se repetă pînă la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a faptului că Petru desfiinţează prin decret principiile eredităţii pe linie masculină, odată cu uciderea fiului său în baza acuzaţiilor de complot împreună cu Carol al XII-lea al Suediei. A treia personalitate este desigur Stalin. Nu insist asupra evenimentelor care au urmat după 1953, deşi imperialiştii de astăzi definesc Uniunea Sovietică ca fiind forma perfectă a imperiului rus, de natură să rezolve, să escamoteze principala dilemă a Rusiei, care fiind structurată conform principiilor unui stat naţional se comportă ca un imperiu multinaţional fără să admită acest lucru; totuşi, Uniunea Sovietică, după moartea lui Stalin, nu a reuşit niciodată să iasă dintr-o criză structurală la care Stalin însuși a predispus-o.

 

Acestea sînt trei linii de forţă sub amprenta cărora evoluează putinismul. Există astăzi o falsă dilemă: cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională? Mi se pare o dilemă de natură artificială. Pentru că, aşa cum bine se exprima unul din editorialiştii agenţiei Rial Novosti din zilele războiului ucrainean, de multe ori literatura rusă umblă pe căile armatei ruse. Sub cultura clasică rusească, pe care regimurile politice ruseşti au folosit-o ca vitrină a bunelor intenţii, se dezvoltă o subcultură oficială care argumentează şi fundamentează planurile politice ale acestor regimuri. Acesta este şi cazul Rusiei.

 

 

Sînt mai multe elemente care contribuie la asta. Prima ipoteză este că vecinătatea agresivă a Rusiei a reprezentat un factor geopolitic permanent. Asta înseamnă că începînd cu Hoarda de Aur, continuînd cu Ducatul Livonian, Polonia, Imperiul Otoman, încercuirea capitalistă, imperiul rus, indiferent de forma pe care a luat-o, s-a dezvoltat într-un mediu ostil, lucru care, spun ei, ar fi valabil şi astăzi. Într-un fel sau altul, regimul politic rusesc se pune singur într-o dilemă pe care n-o poate rezolva decît prin intermediul războiului. A doua ipoteză de lucru este aceea că formula politică şi militară de organizare a populaţiei ruse s-a dovedit mult mai eficientă decît cea a vecinilor săi, prin orientarea preponderentă a resurselor materiale şi intelectuale către întreţinerea şi dezvoltarea maşinii de stat şi a armatei.

 

În baza acestor două ipoteze de lucru este formulată şi a treia, şi anume că există două tipuri de preţ aferente acestei formule istorice de dezvoltare a imperiului, şi anume că puterea imperială presupune în mod absolut absenţa libertăţii, pentru că libertatea este un preţ plătit pentru existenţa imperiului, iar a doua este legată de sistemul economic şi pleacă de la o teză dezvoltată de unul dintre cei mai respectabili istorici ai Rusiei, academicianul Milov, care spune că dezvoltarea unui model economic bazat pe munca aservită este cel care a potenţat dezvoltarea puterii imperiale ruseşti.

 

Există o manieră de interpretare oarecum detaşată de evenimentele politice, de drama umană de astăzi, care priveşte această expansiune a Rusiei către Ucraina ca pe o direcţie facilă de expansiune a Rusiei, a unui regim care este forţat să se consolideze prin intermediul războiului. Şi aş face o analogie legată de una dintre cele mai bune perioade pentru dezvoltarea politică a românilor, cea care a urmat după Războiul Crimeei, de exemplu. Sîntem la jumătatea secolului al XIX-lea, în care are loc ceea ce mulţi istorici români numesc „decolarea politică a României”. Avem în prima parte a secolului al XIX-lea o reintrare a României, a românilor în istoria politică europeană, care are loc pe fondul unei prezenţe extrem de contondente a Rusiei în Balcani, şi o decolare politică, formarea statului şi ulterior independenţa, care au loc pe fondul unei retrageri tactice a Rusiei din Europa, din Balcani. Sigur, pentru români aceasta funcţionează. Pentru ruşi, deşi perioada cuprinsă între 1856 şi 1877 este descrisă ca fiind „jugul” Congresului de la Paris, ea înseamnă paradoxal cea mai rapidă expansiune teritorială rusească. Este perioada expansiunii teritoriale din Asia Centrală şi din Caucazul de Nord, în care Rusia abordează spaţii facile din punct de vedere tehnologic, politic şi militar şi obţine rezultate spectaculoase, pe care nu le-a pierdut nici astăzi, rezultate pe care, deşi sîntem tentaţi să explicăm succesele militare şi politice ale Rusiei prin performanţele aparatului militar, vom vedea, apropiindu-ne de materialul istoric, că ele sînt ceva mai rafinate și vin din modelul de interacţiune cu elitele locale din Asia Centrală, dar mai ales din Caucaz. Un model integraţionist, în care elitele politice din Caucaz sînt asimilate nobilimii ruseşti de la Sankt Petersburg, primesc titluri nobiliare şi reuşesc să fie introduse în sistem. Deci asta este una dintre explicaţiile pentru care veţi vedea că astăzi regimul Putin a simţit nevoia să folosească în campania sa din Ucraina preponderent soldaţi recrutaţi din regiunile de sud, pentru care loialitatea faţă de Rusia este o chestiune care nu ţine de aderenţa la valori civice sau politice, ci ţine cu precădere de aderenţa la nişte valori specifice clanului.

 

 

Gîndirea asta imperială a lucrat foarte mult pe principiul bombelor cu explozie întîrziată. Anumite idei au fost lăsate să fermenteze şi abia acum sînt detonate de regimul politic. Ceea ce se întîmplă acum în Rusia este practic o răsturnare a unei gîndiri imperiale care a existat încă de la începutul anilor 2000 şi care a fost formalizată chiar în 2003 de unul dintre actorii politici importanţi pe care astăzi îl vom descoperi în ipostaze oarecum inedite. Este o basculare de la tipul de imperialism liberal, în baza căruia a funcţionat Rusia post-sovietică din 1991 pînă la începutul anilor 2000, imperialism liberal văzut ca un efort rusesc de occidentalizare a întregului spaţiu post-sovietic. Sigur că acest imperialism liberal, care pleca de la premisa necesităţii modernizării şi colaborării cu Occidentul, avea o agendă naţională rusească la bază, însă fundamentul ideologic şi politic al acestui liberalism era modernizarea, adecvarea întregului spaţiu post-sovietic la Occident, evident văzut ca spaţiu de dominaţie politică absolută rusească, dar într-o manieră dacă vreţi sincronică cu ceea ce se întîmpla în Occident. În momentul de faţă are loc o basculare către reversul acestui imperialism economic, şi anume o punere a accentului pe îngustarea oportunităţilor modernizării şi alimentarea logicii confruntaţionale cu Occidentul. Preistoria acestei logici confruntaționale începe în 1991, atunci cînd, în primul său discurs adresat foştilor cetăţeni sovietici, Boris Elţîn a pus în mod explicit problema compatrioţilor ruşi rămaşi în graniţele noului stat. La vremea respectivă, Boris Elţîn nu prea ştia ce să facă cu aceşti compatrioţi, nu avea pentru ei nici un program politic, însă lucrurile au evoluat în paralel cu ceea ce Rusia a perceput ca fiind respingerea Occidentului. O respingere a Occidentului care a venit nu atît în baza unui program occidental de excludere a Rusiei, ci mai degrabă în urma incapacităţii Rusiei de a administra rațional această tranziţie. Ceea ce a asigurat una dintre premisele fundamentale ale putinismului de astăzi, şi anume asocierea democraţiei şi a liberalismului cu anarhia şi decăderea.

 

Lucrurile au evoluat în decurs de numai cinci ani, între 1991 şi 1996. În 1991, una dintre soluţiile propuse de Elţîn a fost introducerea unei cetăţenii a Comunităţii Statelor Independente, care să cuprindă toate statele. Belarusul, Kazahstanul, Uzbekistanul au acceptat această iniţiativă, dar Ucraina a respins-o energic, din raţiuni care ţineau nu numai de componenţa etnică a acestei republici, dar şi de agenda politică a preşedintelui de atunci, Leonid Kravciuk. În 1996, istoria ia o nouă întorsătură. Elţîn a lansat un apel (pe care eu l-am resimţit ca pe un semnal de alarmă) către întreaga comunitate intelectuală, umanistă din Rusia, de a elabora o nouă idee naţională. Rusia se afla, la fel ca şi acum, într-o psihologie, într-o isterie a urgenţei ideologice. Puterea politică, într-o manieră evidentă, contesta faptul că deşertul cultural-ideologic lăsat de dispariţia Uniunii Sovietice nu fusese înlocuit decît cu autoritatea preşedintelui, fără ca în jurul acesteia să se acumuleze un corpus de idei care să dea o direcţie de dezvoltare, o direcţie civilizaţională acestei dictaturi. Şi atunci apare în 1996 acest apel.

 

Apelului lui Elţîn i-a răspuns un etnograf și sociolog, Vladimir Kabuzan, care a publicat rezultatele unui studiu extins al istoriei colonizării populaţiei ruse pe întreaga suprafaţă a Uniunii Sovietice, un studiu care conţinea şi o hartă etno-lingvistică a populaţiei ruse din fosta Uniune Sovietică, în care el susţinea că Rusia fie trebuie să anexeze, fie trebuie să găsească o formulă de colaborare, de autonomizare lingvistică teritorială şi culturală cu o serie de zone, printre care sud-estul Ucrainei, nordul Kazahstanului, o parte a Letoniei şi a Estoniei şi desigur a Transnistriei. Kabuzan pleca de la o premisă aparent sănătoasă, o premisă apărută pe fondul primului război ruso-cecen, care spunea că, în aceste condiţi,i Rusia trebuie să fie gata să renunţe la posesia unor zone de graniţă cu populaţie non-rusă. Acesta este momentul cînd apare această gîndire legată de compatrioţi, de comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată, dusă la un nivel ştiinţific, însă ea a fost rapid preluată de puterea politică. În perioada sfîrşitului anilor ’90-2000, această interacţiune a Rusiei cu comunităţile ruseşti din străinătatea apropiată avea iarăşi un substrat economic, pornea de la premisele necesităţii modernităţii în condiţiile menţinerii acestor legături, dar ea a fost formalizată exact în anul 2000 sub titlul unui document numit „Strategia pentru Rusia – agenda preşedintelui 2000”. Acest document spunea că Rusia trebuie să îşi reinstaureze influenţa politică, economică şi culturală în zonele unde există comunităţi ruseşti compacte, prin preluarea, în primă instanţă, a controlului economic. Iar ideea acestei strategii a anului 2000, strategie menită să fie aplicată de preşedintele Putin, a fost preluarea controlului rusesc asupra infrastructurii energetice a acestor republici în contra stingerii datoriilor acumulate de aceste republici imediat după destrămarea URSS. Ceea ce s-a şi întîmplat.

 

 

(textul de față este o versiune prescurtată a conferinței susținute de Cosmin Popa în cadrul Conferințelor Dilema veche de la Arad, aprilie 2022)

 

Cosmin Popa este cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, fiind specializat în istoria Rusiei și a Uniunii Sovietice.

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/vladimir-putin-si-noua-identitate-imperiala-rusa-635324.html

/////////////////////////////////////////////

INTERVIU// Vasile Șoimaru: „Noi credeam că scăpăm de puterea sovietică, dar nu am scăpat nici pentru o clipă, deoarece „Imperiul” era în sangele din noi”

 

Mădălin Necșuțu

 

 

 

 

 

 

 

 

Parlamentarul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Vasile Șoimaru, a avut amabilitatea să ne împărtășească o serie de amintiri legate de momemtul declarării independenției Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. În calitate de deputat al primului Parlament al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Vasile Șoimaru a făcut un arc peste timp și a vorbit pentru buletinul de politică externă al APE/FES despre culisele și contextul general al zilei de 27 august 1991. Astăzi, Vasile Șoimaru, a revenit în politică și are ca țeluri politice multe dintre visurile pe care le-a avut și acum 30 de ani. Vă invităm să citiți în continuare cele mai importante fragmente discutate cu dânsul:

 

Ce amintiri aveți despre ziua de 27 august 1991 și dacă ne puteți explica un pic despre contextul în care a avut loc această rupere de URSS?

 

Ar fi trebuit să fie un moment înălțător, dar nu știu de ce noi, cei din Republica Moldova, am ajuns să votăm printre ultimii din URSS această declarație de independență. Puciul de la Moscova a început la 19 august 1991, iar noi am votat independența atunci abia peste cinci zile. Doar câteva țări au mai votat independența după noi. Chiar și Ucraina a votat cu o zi înainea noastră.

 

La noi au fost indicate mai multe cauze, dar cred că principala chestiune era că nu prea avea cine scrie proiectul Declarației de Independență. Până nu a venit diplomatul de la București, Aurel Preda, acest lucru nu s-a întâmplat. Dânsul a fost un mare diplomat și patriot. El ar fi trebuit să rămână primul ambasador al României la Chișinău, dar nu știu de ce nu era pe placul autorităților de la București, probabil că era un om foarte direct.

 

Au tot fost încercări de redactare a proiectului Declarației de Independență. Nu s-a reușit, dar diplomatul Aurel Preda a salvat situația. Cu toate acestea, alții și-au atribuit „drepturile de autor” ale acestei Declarații de Independență.

 

Aurel Preda a redactat Declarația de Independență, încât în baza ei poți face unirea cu România chiar mâine. Unirea nu s-a realizat atunci din cauza președintelui de atunci de la București, Ion Iliescu. În această chestiune, Snegur era pe locul doi. Dacă Iliescu nu avea frica aceasta de Gorbaciov, lucrurile ar fi putut fi altele. Iar Iliescu nu a putut să facă acest lucru, deoarece de la Moscova nu îi dădeau voie.

 

Tranziție și oportunism

 

Cum era atmosfera atunci, ce năzuințe aveau oamenii atunci?

 

Noi credeam că scăpăm de puterea sovietică, dar nu am scăpat nici pentru o clipă de ea. Nu am scăpat, deoarece „Imperiul” era în noi. Declarația de independență a fost votată și semnată de 277 de deputați, iar imnul „Deșteaptă-te, române!” a fost votat de 304 deputați.

 

Imnul a fost votat atunci inclusiv de cei care erau împotriva declarării independenței. Nu au votat neapărat pentru că știau semnificația versurilor, dar le-a plăcut pur și simplu. Așa cum vă ziceam, Declarația de Independență a fost votat de 277 de oameni, dar apoi a apărut o cifră stranie de 278. Atunci, președintele ședinței Parlamentului, Alexandru Moșanu, a anunțat 277 de oameni care au votat, dar acum în toate sursele deschise se atesta cifra de 278, care nu este reală. Probabil putem înțelege un adaos de un om prin faptul că, mai târziu, acestor deputați care au votat declarația li s-a oferit Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție în stat.

 

Unii dintre cei care au semnat atunci Declarația de Independență au devenit și membri de onoare ai Academiei Române, directori la Institutul Cultural Român, etc. Ații s-au îmbogățit, unii s-au făcut comuniști și așa mai departe. Aceștia toți sunt oamenii care au făcut Independența. Alții, așa cum a fost și cazul lui Igor Dodon mai târziu, au continuat să trăiască bine cu Moscova și de acolo au avut mai beneficii. Mai există și o categorie de oameni care au avut beneficii simultan și de la Moscova și de la București. Unii dintre ei sunt cei care l-am votat pe președintele Vladimir Voronin în aprilie 2005.

 

În concluzie, mare lucru nu s-a ales din acel moment. Noi ne considerăm independenți, dar nu suntem din punct de vedere economic. Astăzi, suntem încă foarte dependenți de gazele rusești pentru care plătim către Gazprom prețuri mai mari decât Germania sau orice altă țară din UE. Totuși, eu cred că indepedența Republicii Moldova a fost ulterior de două ori furată. Prima dată în 1994, atunci când au venit la putere agrarienii, un fel de comuniști mascați. Ei au fost cei care au băgat în Constituție articolul 13 ce face referire la „limba moldovenească” și au divizat societatea. Chiar și până astăzi se văd consecințele acestei decizii.

 

Rămânem divizați și astăzi, deoarece nu este schimbat acest articol 13. Dacă am mai fi avut cinci voturi, pe lângă cele 63, puteam schimba Constituția. Din păcate, aceste cinci voturi au fost smulse PAS-ului de așa-numiții naționaliști de la București. Astfel, am fi putut rezolva această problemă odată și pentru totodeauna, deoarece atunci când vin alegerile ea reapare automat și divizează oamenii.

 

La ce sperau oamenii acum 30 de ani, domnule Șoimaru? De ce nu s-a reușit și cine ar fi actori care nu au putut face mai mult pentru Republica Moldova?

 

Sperau la o viață mai bună și că o să fim mai liberi. O bună parte din oameni erau convinși că în sfârșit va avea loc unirea cu România. Dar, cred că mulți dintre liderii politici de atunci nu erau curați și asta s-a văzut mai târziu, nu atunci la 27 august 1991.

 

În 1994, ne-au încetinit agro-comuniștii care făceau jocul „Imperiului”, iar a doua oară a fost furată independența la 2001, atunci când la putere a venit Voronin. Cu toate acestea, cele mai rele lucruri s-au întâmplat pentru Republica Moldova în 2011-2012, atunci când a venit la putere Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), în frunte cu Plahotniuc, Filat și Ghimpu. Aceasta este a treia grupare politică care a furat independența Republicii Moldova. Nopți în șir votau scheme de corupție.

 

Probleme economice și cauzele pauperizării Republicii Moldova

 

Ce s-a întâmplat cu economia în ultimii 30 de ani?

 

A fost distrusă toată. Nu s-a întâmplat nimic bun. În 1989, noi am atins cel mai înalt nivel economic. Apoi au urmat căderi uriașe în economie. Produsul Intern Brut s-a micșorat de trei ori ca volum până în 1999. În circa 10 ani, a scăzut, așa cum vă spuneam, s-a redus de trei ori.

 

Cauzele se regăsesc în perioada de tranziție, dar în primul rând este vorba de liderii care au condus. În iunie 1992 a fost alungat Guvernul lui Valeriu Muravschi, iar de la Moscova a fost parașutat alt guvern în frunte cu Andrei Sangheli. Acesta era un guvern mediocru, care avea în componență doar patru intelectuali, dar aceștia nu au putut schimba nimic. Astfel, până în 1997-1998, acest guvern a avut un efect dezastruos pentru economia țării. A avut loc o scădere drastică după care nu ne putem reveni nici astăzi. Astăzi, în 30 de ani, noi nu au atins nici măcar nivelul pe care îl aveam în 1989.

 

Noua guvernare are nevoie de o creștere anuală de 12% ca în următorii patru ani să se ajungă la nivelul anilor 1989. Din păcate, suntem cel mai sărac stat din Europa. Suntem la nivelul Ucrainei, dar aceasta este totuși puternică ca stat. Cândva eram de două ori mai bogați decât Albania, dar acum și ei ne-au lăsat în urmă. Acolo am ajuns. Ei au două-trei autostrăzi, iar noi de abia reparăm drumurile aici. Suntem menținuți în sărăcie, deoarece în sărăcie se votează trecutul. Oamenii votează comunismul în situația aceasta grea în care ne aflăm acum.

 

Dacă vom reuși în acești patru ani să facem ceva serios, să pornim proiecte pentru populație, să schimbăm poate ecartamentul căilor ferate măcar până la Chișinău pentru a lega aceste căi ferate de Europa, atunci lucrurile se vor schimba în bine. Noi avem nevoie de cale ferată, care este cel mai ieftin mijloc de transport. Noi nu avem nicio perspectivă economică ca să avem mărfuri.

 

Hobby-ul meu este statistica. Am terminat facultatea cu 50 de ani în urmă, exact în 1971, și de atunci urmăresc aceste statistici.

 

Există o oază de speranță azi în privința economiei, ținând cont că exporturile Republicii Moldova merg peste 66% spre UE, asta după ce Rusia a impus un emabrgo economic Chișinăului în 2013?

 

Tot răul a fost cumva spre bine. Norocul nostru a fost că UE ne-a întins o mână de ajutor, iar România în primul rând. Dacă nu se întâmpla acest lucru, atunci chiar ne era rău. Rusia ne-a lovit nu doar prin interzicerea importurilor din Republica Moldova, dar și cu prețul la gaze și curentul electric de la centrala de la Cuciurgan.

 

Transnistria la masa marilor negocieri

 

Ce înseamnă acești 30 de ani pentru dosarul transnistrean? Mai aveți vreo speranță că această regiune de dincolo de Nistru se va mai alipi de facto Republicii Moldova?

 

Există mai mulți factori în acest dosar, iar noi nu ne putem dezice de această „coadă de șopârlă”. În cel mai rău caz, noi am putea să participăm la un schimb cu Ucraina. Eu cred că UE ar putea convinge cumva Ucraina să facă niște cedări.

 

Totuși, noi nu ne putem dezice de această regiune. Există acolo încă un potențial economic și industrial mare. Sunt acolo, de asemenea, terenuri agricole foarte bune. Este câmpie dreaptă și mult cernoziom. Soluția cred că trebuie „cumpărată”. Nu știu dacă cu bani sau altfel. Poate dacă nu ar fi Germania atât de prietenoasă cu Kremlinul, s-ar găsi mai ușor o soluție pe acest dosar.

 

Problema este că Rusia menține cu gaze primite gratis această regiune. Și noi plătim pentru asta. Acolo, peste Nistru, gazul este gratis, iar nouă la Chișinău, Gazpromul ne livrează gaz cu unul dintre cele mai mari prețuri din Europa.

 

În cadrul vizitei recente efectuate la Chișinău, șeful adjunct al Administrației Prezidențiale de la Moscova, Dmitri Kozak, a afirmat că dosarul transnistrean este o chestiune internă a Republici Moldova. Întrebarea mea este cum poate fi doar una internă a Republicii Moldova, când Rusia are mii de militari în Transnistria. Problema constă și în munițiile sovietice depozitate la Cobasna. În caz de accident, acolo sare totul în aer. Vor ajunge schije până la București. Cheia pentru acest dosar este la puterile mari.

 

Ce veți face în continuare în această guvernare?

 

Acum este ultima șansă a noastră. Nu ne va mai crede nimeni dacă nu se schimbă lucrurile în următorii patru ani de zile. S-a terminat cu democrația. Este o hoție inimaginabilă în țară. În 2001, fostul președinte Mircea Snegur a atacat electoratul spunând că electoratul a ales greșit votându-l pe Voronin. Dar atunci a fost vorba de un vot de blam dat celor de dinaintea lui Voronin.

 

Acum au fost date 63 de mandate Maiei Sandu în care lumea are încredere. Nu vom ceda niciun pas cu acest Procuror General și mergem până la capăt. Pot să ne critice toți, dar noi trebuie să scăpăm de el, deoarece el este frâna numărul unu. În spatele lui s-au așezat toate personajele oneroase din Republica Moldova. Stau acum socialiștii și comuniști și toți hoții care acum se ascund prin alte țări. Și de aceea el nu poate renunța.

 

Cât de grav este acest fenomen al emigrației din Republica Moldova? De ce credeți că a plecat lumea din Republica Moldova și dacă mai sunt speranțe ca ei să se întoarcă?

 

Dacă s-ar porni niște lucruri pozitive, o parte din diaspora se va întoarce. Unii dintre ei așteaptă să fie chemați la posturi. Au fost aduși mulți specialiști moldoveni pe la mai multe ministere și în Parlament. Trebuie și un pic de răbdare.

 

Da, fenomenul migrației există. Și din România au plecat cinci milioane, iar de aici din Republica Moldova au plecat circa un milion de oameni. În procente, de aici au plecat totuși mai mulți. Dintr-un punct de vedere, asta nu e cel mai rău lucru. Să vedeți și acei oameni care au plecat cum anume se uită la diverse lucruri. Probabil ați văzut cum s-au organizat la alegerile prezidențiale și parlamentare. Ei vor să schimbe lucrurile. Dar în același timp, observ că ei nu se aventurează să investească aici, deoarece există o lipsă de încredere, dar ar fi tare bine dacă ar face acest lucru. Mai ales în agricultură.

 

Vă mulțumim!

https://anticoruptie.md/ro/interviuri/interviu-vasile-soimaru-noi-credeam-ca-scapam-de-puterea-sovietica-dar-nu-am-scapat-nici-pentru-o-clipa-deoarece-imperiul-era-in-noi

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Putin spânzurat, într-un ritual bizar la sfârșit de an pe străzile unei localități din România. ”I-au făcut chiar un sicriu bestiei de la Kremlin”

 

 

O procesiune ciudată a avut loc pe străzile unei localități din Suceava, aflată, cel mai probabil la granița cu Ucraina.Sătenii români au organizat o așa-zisă paradă a ”vehiculelor Z capturate” și a unui Putin capturat în satul lor.Este o tradiție rurală în România ca să încheie anul cu o paradă a monștrilor, dar de data aceasta a arătat puțin diferit, fiind influențată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina.Oamenii au acoperit un tractor cu o pânză ca să arate ca un tanc și au scris mare litera Z în față, un simbol al agresiunii Rusiei.

În continuare a defilat o autoutilitară pe care au scris cuvântul ”refugiați”, în română și ucraineană, iar în spate au așezat două păpuși reprezentându-l pe Putin, una într-un sicriu și alta spânzuratăÎntr-un alt video postat pe Twitter, un grup de mascați au transformat un autoturism într-un tanc. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Putin spânzurat, într-un ritual bizar la sfârșit de an pe străzile unei localități din România. ”I-au făcut chiar un sicriu bestiei de la Kremlin”

 

https://ziare.com/parada/procesiune-localitate-suceava-mascati-razboi-ucraina-putin-spanzurat-1780752?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Ce legături are Alexander Dughin cu România. Adrian Năstase: ”Un personaj interesant”. Întâlniri ascunse cu fețele bisericești    

 

 Autor:   Teodor

 

Alexander Dughin și Adrian Năstase Ideologul ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, a cărui fiică a murit sâmbătă seară în maşina în care se afla, într-un presupus atentat cu bombă, la periferia Moscovei, a efectuat de-a lungul timpului mai multe vizite în România.În 2013, cel supranumit ”Ghidul spiritual” al lui Vladimir Putin, s-a întâlnit la București cu fostul premier al României, Adrian Năstase. Ulterior, politicianul român și-a expus impresiile pe blogul personal, numindu-l pe Dughin un ”personaj interesant”.”Pasionat de Lucian Blaga şi prieten cu Jean Parvulesco, el mi-a mărturisit admiraţia sa pentru cultura românească şi mi-a împărtăşit câteva dintre ideile care, în viziunea sa, constituie punţi de legătură cu spaţiul eurasiatic, cea mai importantă dintre acestea fiind filonul ortodox profund al identităţii şi spiritualităţii româneşti. Desigur, discuţia a fost mult mai amplă, fiind abordate atât evoluţiile actuale în plan internaţional, cât şi posibile scenarii legate de viitoarea configuraţie geo-strategică a lumii”, a mai scris Năstase la vremea respectivă.În anul următor, în 2014, Dughin a efectuat o nouă vizită în România, de această dată oprindu-se în zona Moldovei, presa semnalând întâlniri ascunse cu fețe bisericești de la noi, mai precis cu stareți de mănăstiri din județele Neamț și Suceava.”El are proiectul eurasiatic, deci pe dânsul îl interesează foarte mult fețele bisericești”, a confirmat atunci scriitorul Mircea Popa, secretar general al Fundației România-Rusia.AdsDaca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul. Se cheama COMPETITIVE RESEARCH. Incearca oferta GeniusCont Gold de la UniCredit Bank si vezi ce ti se potriveste mai bine. Afla mai multe AICI!Ultima vizită a lui Aleksander Dughin în România a avut loc în primăvara lui 2017,fiind invitat la lansarea a volumului „Destin eurasianist”, o culegere de texte traduse în limba română.Cu această ocazie, a oferit un interviu unei televiziuni din România în care a subliniat faptul că ”NATO trebuie distrusă”, declarații care pot fi văzute AICI. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Ce legături are Alexander Dughin cu România. Adrian Năstase: ”Un personaj interesant”. Întâlniri ascunse cu fețele bisericești

 

 

 

https://ziare.com/alexander-dughin/ce-leagturi-are-alexander-dughin-cu-romania-adrian-nastase-un-personaj-interesant-1757465

/////////////////////////////////////////////

 

Statele Unite si Noua Ordine Mondiala

 

De (autor): Olavo De Carvalho, Aleksandr Dughin

 

Cred ca sunt greu de imaginat doua viziuni mai diferite decat aceea sustinuta de ideologul eurasiatist cu inclinatii national-bolsevice Aleksandr Dughin si cea universalista, de inspiratie iudeo-crestina, a filozofului brazilian Olavo de Carvalho. Este exact ceea ce face din aceasta carte un document intelectual fascinant, o invitatie la reflectii informate si responsabile despre culturi, civilizatii, revolutii si imperii in lumea de azi si, mai ales, in aceea de maine. – Vladimir TISMANEANU

Fragment din carte:

 

„Asadar, observam ca in centrul stadiului actual al Tranzitiei pe plan mondial se afla Statele Unite ale Americii, ca actor principal si asimetric. Acest actor reprezinta adevarata hiperputere (H. Vidrine) si campul sau geopolitic tot mai solid, care include toate nivelurile mentionate anterior si se structureaza in jurul Nucleului American, reprezentand retelele sale multietajate. Se pune aici intrebarea: oare acest actor isi desfasoara actiunile fiind deplin constient si intelege el bine ce va obtine in final? Care va fi tipul de ordine la care se va ajunge? Parerile par sa fie impartite in acest punct esential: neocons proclama un nou secol american, fiind optimisti in ce priveste viitorul Imperiului American, si, desi in cazul lor este evident ca au o viziune clara asupra viitorului (a viitorului american sau, mai precis, nord-american), asta nu inseamna ca este o viziune realista. in acest caz, Ordinea Mondiala va fi o Ordine Imperialista Americana bazata pe o geopolitica unipolara. La nivel teoretic, cel putin acest punct de vedere are ceva pozitiv: este clar si cinstit.

Multilateralistii sunt mai precauti si insista pe necesitatea de a invita alte puteri regionale pentru a Impartasi cu SUA povara imperiului planetar. Numai societatile similare Statelor Unite, fireste, pot fi partenere, astfel incat succesul promovarii democratiei devine in acest caz esential. Multilateralistii actioneaza nu numai in numele SUA, ci si al Occidentului, considerat drept ceva universal. Imaginea ordinii mondiale viitoare e obscura, destinul democratiei globale e vag si nu la fel de limpede definit precum imaginea Imperiului American. Si mai obscura este versiunea extrema a promotorilor globalizarii accelerate. Versiunea aceasta ar putea intr-adevar sa distruga statele nationale existente, dar, in unele cazuri, ceea ce va urma va fi doar deschiderea unui drum catre forme mult mai arhaice, locale, religioase sau etnice. Asadar, o societate deschisa la scara globala este o perspectiva atat de fantastica, incat e mult mai usor sa-ti imaginezi haosul complet si razboiul generalizat impotriva tuturor. Astfel, imaginea Ordinii Mondiale viitoare difera in functie de grupul de ideologi americani sau de cine ia decizia. Strategia cea mai consistenta este in acelasi timp cea mai etnocentrista, vadit imperialista si hegemonica: ordinea mondiala unipolara. Celelalte doua versiuni sunt mult mai neclare si tulburi. Ar putea chiar, pana intr-un anumit punct, sa provoace o dezordine mondiala si sunt numite sumar „nonpolare” (Richard Haass). „

 

https://www.libris.ro/statele-unite-si-noua-ordine-mondiala-olavo-de-HUM978-973-50-5410-6–p1071896.html#descriptionHead

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Aleksandr Dughin, marele preot al imperiului eurasiatic: „Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut” (CNN) 

 

DIN ARTICOL Nașterea Eurasianismului

 Nu duce lipsă de dușmani Aleksandr Dughin, tatăl tinerei ucise în urma exploziei mașinii în care se afla – și care ar fi fost adevărata țintă a atentatului -, este marele preot al unui naționalism virulent care devine tot mai influent la Moscova, scrie CNN într-un portret dedicat celui supranumit „ideologul lui Putin”. La vârsta de 60 de ani, dintr-o familie de militari, parcursul său a fost remarcabil: de la ideolog de periferie, la liderul unui proeminent curent de gândire în Rusia, care vede țara în inima unui imperiu „eurasiatic”, ce va învinge decadența occidentală. Dughin este fondatorul spiritual al termenului „lumea rusă”. Cu timpul, acest curent de gândire a încorporat și un dispreț profund față de o identitate a Ucrainei în afara Rusiei. Aleksandr Dughin a ajutat și la revigorarea expresiei „Novorossiya” (Noua Rusie) – care include și teritorii care aparțin Ucrainei – înainte de anexarea Crimeei de către Rusia. Președintele Vladimir Putin a folosit această expresie când a declarat Crimeea parte a Rusiei în luna martie 2014. Dughin a manifestat un dispreț visceral față de împotrivirea ucrainenilor de a fi asimilați de „mama Rusia”. După ce zeci de protestatari pro-ruși au fost uciși în timpul confruntărilor de la Odesa, în luna mai 2014, el a spus: „Ucraina fie trebuie ștearsă de pe fața pamântului și reclădită de la zero, fie oamenii trebuie să înțeleagă. Cred că poporul ucrainean are nevoie de o revoltă totală la toate nivelele și în toate regiunile. O revoltă armată împotriva juntei. Nu numai în sud-est”. „Cred că trebuie uciși, uciși, uciși. Gata cu vorbăria. Este opinia mea de profesor”, a mai spus Dughin. Un an mai târziu, în 2015, el a fost inclus pe lista de sancțiuni a SUA, pentru „complicitate în acțiuni sau politici care amenință pacea, securitatea, stabilitatea, suveranitatea sau integritatea teritorială a Ucrainei”. Nașterea Eurasianismului Lucrarea care l-a propulsat pe Dughin pe scena publică este „Bazele geopoliticii” (1997), în care își prezintă viziunea despre un imperiu eurasiatic, care se întinde la de la Dublin până la Vladivostok. Cartea propune crearea de instabilitate și discordie în Statele Unite, o anticipare a campaniei de dezinformare care a înconjurat alegerile prezidențiale din 2016, din SUA. „Este foarte important să fie introdusă dezordine geopolitică în activitatea internă din America, încurajând toate felurile de separatism și conflicte etnice, sociale și rasiale, prin susținerea activă a tuturor mișcărilor dizidente – extremiste, rasiste, secte -, destabilizând astfel procesul politic intern în SUA”, scria el în carte. Cartea a devenit best-seller în Rusia. John Dunlop, expert la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford, a scris în 2004 că nicio carte nu a avut „o influență asupra armatei, poliției și elitelor etatiste străine comparabilă” cu cea a lucrării lui Dughin. Cartea l-a împins pe Dughin către o carieră academică, iar pentru o perioadă a fost chiar președintele Departamentului de sociologie al Universității de stat din Moscova. Dughin a fost mereu unul dintre cei mai vocali suporteri ai lui Putin. În 2007, spunea: „Putin nu mai are oponenți și chiar dacă ar mai avea, ar fi bolnavi mintali și ar trebui internați în spital. Putin este peste tot, Putin este totul, Putin este absolut, Putin este de neînlocuit”. Treptat, vederile sale politice s-au mutat de la periferia dezbaterii politice din Rusia în centrul ei. În 2011, când era prim-ministru, Vladimir Putin a început să vorbească despre Uniunea Eurasiatică. Dughin a spus că Putin are nevoie de „o ideologie, un motiv pentru care trebuie să se întoarcă” pentru un al treilea mandat de președinte. Când Rusia a început să-i sprijine pe separatiștii din Donbas în 2014, Dughin era o figură importantă în Uniunea Tineretului Eurasiatic, care recruta oameni cu experiență militară pentru a lupta de partea autoproclamatei Republici Populare Donețk. Nu duce lipsă de dușmani Ca unul dintre arhitecții ideologici ai expansionismului rusesc, Dughin s-a referit la două „versiuni” ale lui Putin și a scris o carte numită „Putin vs. Putin”. El l-a descris pe Putin cel „selenar”, care este pragmatic și precaut, și pe Putin cel „solar”, dedicat restaurării unui imperiu Eurasiatic și confruntării cu Occidentul. În luna martie, după o lună de război în Ucraina, într-un interviu pentru un cotidian din Moscova, Dughin a declarat că „fără nicio îndoială Putin cel solar a câștigat și asta era menit să se întâmple, lucru pe care-l spun nu de anul trecut, ci de mulți ani”. „Rusia a traversat Rubiconul, ceea mă bucură foarte tare”, a mai spus ideologul. Pentru Dughin, acest lucru era esențial, pentru că – spune el – Occidentul folosea Ucraina ca să distrugă Rusia. „Ei cred că au o șansă să învingă Rusia; nu literal, pentru că este imposibil, ci s-o strivească și s-o oblige să se predea, excluzând-o din sistemul lor global.” De asemenea, era esențial – în opinia lui – ca Rusia să arate „opoziția fermă față de junta și nazismul ucrainean, care îi anihilează pe civilii pașnici”, precum și respingerea liberalismului și hegemoniei SUA – limbaj similiar cu cel folosit de Putin pentru a justifica invadarea Ucrainei. Cu siguranță, Dughin nu duce lipsă de dușmani în Rusia, mai notează CNN. Într-un interviu din 2019, el spunea: „Toți cei aflați la putere în Rusia sunt niște nemernici. Cu excepția lui Putin”.  În acest an, tot el declara că adeziunea lui la conceptul de „eurasianism” este la fel de puternică azi, ca atunci când a scris „Bazele geopoliticii”. „În centrul lui (al conceptului – n.r.) se află poporul rus. Și este deschis acelor popoare care vor să-și împletească destinul cu soarta poporului rus.” Pentru el, conflictul din Ucraina face parte din lupta existențială dintre decadența Occidentului și o societate construită pe tradiție, ierarhie și credință creștin-ortodoxă. În lumea lui Dughin, destinul Rusiei „nu va fi complet până nu vom uni toți slavii din est și toți frații eurasiatici într-un mare spațiu. Totul decurge din această logică a destinului – și asta se întâmplă și cu Ucraina”.

 

 

https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/aleksandr-dughin-marele-preot-al-imperiului-eurasiatic-putin-este-peste-tot-putin-este-totul-putin-este-absolut-cnn-2055819

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

MINCIUNA putinistă a celei de-a treia Rome. DELIRUL lui Dughin și ”moartea” adevărului

 

Podul Minciunilor

 Alex Miclovan

 

 

 

Jurnalistul și documentaristul Marian Voicu analizează, în cel mai recent studiu publicat – ”Matrioșka mincinoșilor. Fake news, manipulare, populism”, Humanitas, București, 2018 – miturile propagandistice despre Rusia ca forță mesianică (slavofilia, eurasianismul, Lumea Rusă și A treia Romă), mituri împachetate în staniol ieftin pe care propanganda putinistă le rostogolește cu o intensitate în continuă creștere.

 

Voicu prezintă puncte de vedere avizate – istoricii Alain Besançon (unul dintre cei mai proeminenți specialiști în istoria rusă și sovietică) și Marlène Laruelle, deopotrivă cu jurnaliști cunoscuți pe plan internațional –, în contrapondere cu delirul propagandistic al ”istoricilor” și geostrategilor gustați din plin în Kremlinul zilelor noastre: Dughin, Savițki, Panarin, Ilin și Gumiliov. Toți aceștia au construit narațiuni care se regăsesc în diverse formule în discursul ideologic al Moscovei. Podul.ro vă prezintă o serie de pasaje sugestive (pag. 312-314) din studiul lui Marian Voicu.

 

 

 ”În secolul al XVIII-lea, Rusia era văzută de slavofili ca având misiunea de a salva spiritual lumea. Aceștia credeau, după cum arată Alain Besançon, că Rusia este o civilizație distinctă, care nu se va dezvolta conform modelelor europene și că aparentul ei decalaj față de Vest ascunde, de fapt, un salt peste soluțiile modern ale țărilor occidentale. A apărut apoi eurasianismul, care i-a avut ca ideologi pe Constantin Leontiev și Nikolai Danilevski. Aceștia credeau că Europa își consumase forța vitală, venise deci vremea Rusiei.

 

Astăzi, în jurul lui Putin sunt citiți Gumiliov, Ilin, Panarin, Savițki și Dughin, afirmă  Marlène Laruelle și Michel Eltchaninoff. Aceștia au construit narațiuni care se regăsesc în diverse formule în discursul ideologic al Kremlinului: <Răul a venit întotdeauna din Occident> (Lev Gumiliov); <Credința în liderul care izbește în inamic în loc de a rosti vorbe goale, care conduce, în loc de a vinde străinului> (Ivan Ilin); <Doar poporul rus, călăuzitor de ortodoxie, rămâne purtătorul speranțelor umanității> (Igor Panarin); <Eurasianismul nu este doar un concept, este o realitate fizică, geografică> (Piotr Savițki).

 

 

E vorba de aceeași <cașă>, spune Alain Besançon – un melaj de istoriozofie, idei împrumutate din fascism și gândire ocultă de început de secol XX. Acesta este mediul intelectual în care domnește Putin, singurele repere stabile fiind ura sa față de Occident și gustul puterii absolute.

 

”Poporul rus aparține, fără îndoială, popoarelor mesianice”, scrie Dughin. ”Și ca orice popor mesianic, el are o importanță universală, care concurează nu numai cu alte idei naționale, ci și cu alte tipuri de universalism civilizator”. Pentru Dughin, interesele strategice ale poporului rus trebuie să aibă orientare antioccidentală, ”fapt ce rezultă din imperativul păstrării identității civilizatoare rusești. Este absurd să considerăm expansionismul metodic și expresiv al rușilor ca fiind o întâmplare istorică. Acest expansionism este o parte inalienabilă a existenței istorice a poporului rus și e conjugat cu misiunea lui civilizatoare”, scrie el.

 

 

În 2011, conform unor studii ale Institutului de Sociologie al Academiei Ruse de Științe, doar 13% din ruși se considerau europeni. Doar 7% susțineau ideea ca Rusia să intre în ”Casa europeană comună” (cu 50% mai puțini decât în urmă cu 10 ani) și o treime împărtășeau viziunea că Rusia este o civilizație eurasiatică unică. În 2012, într-un discurs rostit în Adunarea Federală a Rusiei, Putin numea Rusia o ”civilizație-stat”, care nu se va contopi niciodată cu lumea din jurul său.

 

Slavofilia, eurasianismul, Lumea Rusă, A treia Romă sunt versiuni ale aceleași narațiuni despre Imperiul Rus ca forță mesianică, protector al valorilor tradiționale creștine. Biserica Ortodoxă Rusă a devenit persuasivă la nivel global, generând un lobby influent, dezvoltând conexiuni cu mari corporații (de exemplu, cu Koch Industries, cea mai mare companie privată din SUA, cu o cifră de afaceri de cca 100 de miliarde USD) și grupări conservatoare americane.

 

Aleksandr-Dughin-si-Adrian-Nastase-Foto-In-Linie-Dreapta.jpg

După cum observă Matthew d’Ancona, Dughin a împrumutat din postmodernism ideea că <adevărul este o problemă de convingere, nu există ceea ce se cheamă fapte>. Nu e de mirare că ideologul rus este atât de popular printre americanii alt-right – de la naționaliștii din Casa Albă și Bannon, fostul strateg-șef al lui Trump, până la neonaziști. Cu toții împărtășesc credința că <adevărul este ceea ce faci din el>.

 

Uniunea Sovietică a hipnotizat Occidentul timp de 74 de ani cu forța sa gigantică, sfârșind prin a se autosugestiona. Satele Potemkin au devenit un Hollywood sovietic post-Cernobîl. Radiațiile uciagașe continuă să scape de sub lespedea uriașă de beton de la Pripiat, tot așa cum propaganda national-comunistă a lui Ceaușescu continuă să creeze iluzia unui popor dac care a inventat limba latină.

 

 

Puterea sovietică era goală pe dinăuntru. O butaforie putredă din care au supraviețuit, ici-colo, statuile-clonă ale lui Lenin. Va reuși regimul lui Putin să repopuleze Rusia cu sate Potemkin?”.

 

https://www.podul.ro/articol/3795/minciuna-putinista-a-celei-de-a-treia-rome-delirul-lui-dughin-si-moartea-adevarului

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Cel mai dramatic moment al istoriei recente. Imperiul răului amenință civilizația Europei

 

Editorial

 Radu Rizescu

 

 

Cel mai dramatic moment al istoriei recente. Imperiul răului amenință civilizația Europei

 

PNȚ Maniu-Mihalache condamnă agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Asistăm la cel mai dramatic moment al istoriei recente în Europa, întreaga noastră civilizație este amenințată de un imperiu al răului, pentru care recuperarea Ucrainei în sfera sa de influență este doar un pas spre recuperarea tuturor fostelor republici sovietice și chiar a țărilor din vechiul bloc comunist. S-a ajuns în această situație în lipsa unui proces real al comunismului, ale cărui crime nu au fost niciodată recunoscute la adevărata dimensiune, pentru a fi menajați cei care l-au fondat și moștenitorii acestuia.

 

Politica forței, a bunului plac, a ignorării drepturilor fundamentale ale omului și a națiunilor nu poate să iasă învingătoare, din păcate va fi însă încă multă suferință a unor oameni nevinovați pâna la acest deznodământ.

 

 

România are obligația de a-și proteja conaționalii care trăiesc în Ucraina, ca și pe românii basarabeni, Nistrul fiind următoarea linie de atac pentru ambițiile bolnave ale unui dictator privit prea mult timp cu indulgență de lumea civilizată.

 

Datoria noastră este de a primi, asista și proteja pe cei care se refugiază din calea invaziei rusești și de a pregăti cele mai bune condiții pentru aliații noștri care vor sosi pentru a asigura apărarea întregii Europe.

 

Avem convingerea că această agresiune va fi stopată printr-o poziție fermă și unitară a Alianței Nord Atlantice și a Uniunii Europene, instituții din care România face din fericire parte.

 

https://www.podul.ro/articol/17023/cel-mai-dramatic-moment-al-istoriei-recente-imperiul-rului-amenin-civilizaia-europei

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Lunga tradiție a terorii din „Imperiul răului”

 

Istoria postbelică a Basarabiei este marcată tragic de o campanie sistematică de deportări, asasinate, foamete organizată, persecuții operate de regimul sovietic pentru a frânge rezistența românilor de aici.

 

   

Stalin Gulag

Stalin și Molotov (centru), la una din primele construcții ridicate prin munca forțată a celor condamnați la Gulag

 

La fel au procedat bolșevicii și cu alte popoare încorporate în imensa lor împărăție, căreia Ronald Reagan i-a spus, pe bună dreptate, „Imperiul răului”. O lungă tradiție a terorii încastrează existența acestui stat, perpetuând-o până azi.

 

Acum 81 de ani, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, NKVD-ul a ridicat de la casele lor peste 20.000 de români și oameni de alte naționalități din Basarabia și nordul Bucovinei și i-a dus în Siberia. Azi e greu să ne imaginăm să-ți bată în ușă la două noaptea niște haidamaci înarmați, în lătratul nebun al câinilor, să te scoale din pat, dezbrăcat, să-ți pună arma în piept, să-ți ordone să-ți iei, în zece minute, te miri ce din lucruri, strictul necesar, tu și întreaga familie, să te îmbrâncească afară, în uliță, unde așteaptă o mașină neagră cu motorul pornit. Soldații îți goleau casa, hambarele, cotețele, îți luau totul.

 

„Cu ce drept?”, ar exlama indignat un tânăr de azi, educat în spiritul valorilor moderne, democratice. „Cu ce drept? Cu dreptul celui care are arma în mână. Legea este a celui cu pușca, cu sabia, cu cnutul… Vremuri întunecate.”

 

Gospodarii care se opuneau acestui abuz erau scoși la marginea râpei și împușcați. Ajunși la gară, bărbații erau despărțiți de familiile lor într-o hărmălaie și-un cor de bocete de nedescris. Aveau să înfunde lagărele de muncă forțată – GULAGUL. Pentru restul urmau săptămâni de „voiaj” spre Kazahstan, Siberia și până sub Cercul Polar – un drum al patimilor, semănat cu cadavrele celor care muriseră de boli și inaniție și fuseseră îngropați sau aruncați în câmp pur și simplu.

 

Azi, mai auzi discursuri în Moldova că oamenii au fost ridicați, arestați „fără nicio vină”, „fără să fi greșit cu ceva”, „fără să fi făcut cuiva rău” etc. Suntem încă tributari mentalității de victimă care încearcă să se justifice, să-și găsească circumstanțe atenuante, de parcă ne-ar apăsa o vină ancestrală și am implora îndurare. Când, în realitate, ar trebui să condamnăm, nu să ne justificăm. Nu noi eram vinovați, ci ei, călăii sovietici, nu noi comiseserăm infracțiuni pentru care urma să plătim cu viața sau cu ani grei de Siberie, ci regimul „lor”, orânduirea „lor” era fundamental ilegală și criminală.

 

Rușii au anexat Basarabia cu tancul, cu pistolul, cu gropile de var, cu vagoanele de vite. Și pentru că n-au avut parte de un tribunal al faptelor abominabile pe care le-au săvârșit, ca naziștii, le săvârșesc în continuare – distrug Ucraina, șantajează restul lumii cu foametea și cu bomba atomică. „Rachetele Sarmat n-au nevoie de viză ca să traverseze frontierele, declara emfatic Rogozin – o trompetă de serviciu a Kremlinului –, după ce mai multe țări i-au refuzat lui Lavrov survolul, când acesta, mai deunăzi, a vrut să ajungă la Belgrad. Același funcționar exaltat, aflat în Transnistria, amenința în mai 2014 România, care-i interzisese să tranziteze spațiul aerian: „Data viitoare vă fac o vizită cu un bombardier strategic”. Asta știu ei, atât pot.

 

La 23 august 2013 la Chișinău a fost inaugurat Monumentul consacrat victimelor regimului comunist. Reprezintă un cortegiu de condamnați, înșirându-se aidoma unei garnituri de tren. Lucrarea, realizată de sculptorul Iurie Platon, a fost instalată în scuarul gării feroviare, de unde au plecat în câteva valuri deportații basarabeni: în 12-13 iunie 1941, în 5-6 iulie 1949, în 31 martie-1 aprilie 1951. Mai clar conturate la început, în grupul statuar, siluetele umane, între care și figuri de copii, se topesc, se transformă într-o aglomerare de membre contorsionate, măcinate sub roțile unui tren asasin… La manifestările comemorative, organizate de atunci încoace cu regularitate, în preajma Monumentului, participă și oamenii politici de la Chișinău. N-au fost văzuți niciodată Dodon, Voronin, comuniștii și socialiștii lor – urmașii declarați ai celor care ne-au arestat bunicii și i-au dus în Siberia sau, uneori, chiar urmașii deportaților, cum este Zinaida Greceanîi, numărul 2 în PSRM.

 

Ne miră adesea ignoranța sau nepăsarea unor conaționali ai noștri, care îngroașă electoratul stângii rusofile din Moldova, când vorbim despre represiunile sovietice. Destui se declară apolitici – „Cel mai bine ne-a fost nouă, moldovenilor, când au plecat rușii și încă n-au venit românii!” Ori viceversa, nu contează. E o întreagă filosofie a „nealinierii” aici, a „neutralității” șmechere, devenită caducă, anacronică de la o zi la alta.

 

Deși se predau la școală, informațiile despre calvarul sovietic, de asemenea, nu pare să-i impresioneze pe mulți adolescenți basarabeni. În cazul lor măcar există o explicație: nu e despre ei, nu e despre viața lor. Povești de demult. Doar că… cine își uită trecutul sau nu vrea să audă de el, riscă să-i repete ororile. Se întâmplă deja, aproape de noi, sub ochii noștri.

 

Autoare/Autor Vitalie Ciobanu

 

https://www.dw.com/ro/lunga-tradi%C8%9Bie-a-terorii-din-imperiul-r%C4%83ului/a-62113194

 

//////////////////////////////////////////////

Alexandr Soljenițîn (3)

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio 

 

 

„În lupta cu minciuna, fără excepţie, arta a învins întotdeauna!” (Alexandr Soljeniţîn, la decernarea Premiului Nobel, în 1970)

 

Alexandr Isaievici Soljeniţîn s-a născut la 11 Decembrie 1918, în Kislovodsk, Terek Oblast – Nordul Caucazului, tărâm binecuvântat de cer şi de legănarea celor două Ape mari, care-l îmbrăţişează la sânul lor, Marea Albastră şi Marea Caspică, într-o familie pravoslavnică, rămasă orfană de tată, primind prin botez numele marelui Împărat get Alexandru cel Mare şi pe cel al marelui Profet tot get, Isaia, prevestitorul Naşterii Fiului lui Dumnezeu – Emanuel (cu El este Dumnezeu!), respectiv Iisus Hristos –  Mântuitorul lumii, din prinţesa geto-dacă Fecioara Maria.

 

„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se vor chema numele lui Emanuel” (Isaia, 7, 14).

 

Mama lui  Alexandr Isaievici, Taisia (nume provenind din termenul pelasgo-get Thais – thea = privire, cea care atrage privirea prin frumuseţe, avea ocrotitoare pe cele două sfinte muceniţe, Taisia din Egipt (+340) şi Taisia din Alexandria (+400).

 

Mama Taisia, când Alexandr avea 6 ani s-a mutat cu el la Rostov pe Don, pământ din care au odrăslit mulţi Aleşi ai lui Dumnezeu, între care Dimitrie al Rostovului, cel căruia Maica Domnului-Maria Vlaherna-Carpatina i-a revelat Patimile Fiului ei, în integralitatea săvârşirii ajunsă la apogeu a urii fariseo-iudaice.

 

De mic, Alexandr are tendinţe înspre preocupările scrisului literar. După studii strălucite gimnaziale şi liceale s-a înscris în anul 1936, la Universitatea de Stat din Rostov, studiind matematica, iar prin corespondenţă a abordat şi cursurile Institutului de Filosofie, Literatură şi Istorie din Moscova, care-i vor folosi genial în arta scrisului.

 

S-a căsătorit cu Natalia Alexeevna Reşetovskaia, pe când era student, în 7 Aprilie 1940. În 1941 este încorporat în armată, apoi înregimentat pe front, unde ajunge la gradul de căpitan, comandând o baterie de artilerie în cadrul Armatei Roşii. S-a remarcat în mod deosebit, pentru care a primit o serie de distincţii, precum Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941-1945; Ordinul Războiului Patriotic clasa a II-a; Ordinul „Steaua Roşie”; iar pentru contribuţia literară a primit Medalia Lomonosov; Ordinul naţional „Steaua României”; Ordinul „Sfântul Andrei”; Premiul de Stat al Federaţiei Ruse şi Premiul Nobel.

 

La 9 Februarie 1945, căpitanul Soljeniţîn se afla în Prusia Orientală, când a fost arestat, graţie corespondenţei sale cu un coleg de front în care îşi manifesta unele nemulţumiri vis-a-vis de sistemul represiv, sovieto-stalinist. Anchetat la fioroasa Lubianka şi la Butîrki a primit 8 ani, lagăr de muncă, dar a rămas într-o închisoare specială de lângă Moscova, destinată cercetării în care savanţii-politici lucrau pentru Uniune. În anul 1950, a ajuns în lagărul din Karaganda. Natalia Reşetovskaia, soţia lui a fost nevoită să divorţeze în 1952, s-au recăsătorit în 1957, divorţând iar în 1972.

 

Chinuit de o tumoare malignă şi torturat de regimul bolşevic de exterminare, s-a retras în sine, către Dumnezeul Salvator, care i-a hărăzit Darul scrisului, prin mijloacele neconvenţionale pe care i le-a furnizat mintea sa excepţională. În anul 1957, Alexandr Soljeniţîn a fost reabilitat, primit de Hruşciov şi felicitat pentru nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, publicată în vara lui 1962.

 

Nuvela explică psihologia lui Ivan Denisovici, respectiv a lui Alexandr Soljeniţîn, asumată calvarului deţinuţilor politici, deopotrivă cea a intelectualilor şi a muncitorilor care au ajuns în lagărele de concentrare ca, cei mai decăzuţi dintre sclavii sclavilor.

 

Înainte de a primi lumina verde a editurii de la poetul, redactorul şef A.T. Tvardovski (1910-1971), al revistei „Novîi mir” (Lumea nouă), redactorul l-a atenţionat destul de înfoiat, că totuşi, el are ultimul cuvânt, atătându-i „creionul roşu”, care poate elimina oricând câte ceva din nuvelă… Replica lui Soljeniţîn care ţîşnea din seva unui excesiv sentiment al demnităţii a fost tăioasă ca o spadă de Toledo: „Integritatea nuvelei este mai importantă decât publicarea ei” (Alexandr Soljeniţîn, O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, trad. Sergiu Adam/ Tiberiu Ionescu, Ed. „Quintus”, Bucureşti-1991, p. 6).

 

Ivan Denisovici şi-a derulat ziua gulagului cu toate cele întâmplate de la sculare, percheziţie, încolonare, marş, sloată, ger, zăpadă, ploaie, soare, înjurături, loviri, muncă extenuată, taigaua, turba, zămârca, foamea, păduchi, întoarcerea la barăci, apel, stingere, interogatoriu, în lagărul regimului de exterminare sovietic, aidoma celor 3.653 de zile ale lui Alexandr Soljeniţîn, fără a socoti zilele anilor bisecţi.

 

Noile autorităţi sovietice nu bănuiau ce titan se ascunde în acest autor, atunci destul de modest, dar în care se întrezărea forţa unui autentic artist, care peste câţiva ani va depăşi hotarele Artei, declanşând prin trilogia Dramei – Arhipelagul Gulag, un vulcan înfricoşetor ce va zgâlţâi din temelii întreaga omenire.  

 

O primă concluzie de atunci a autorului: „Dacă prima picătură mică-mică de adevăr a exploadat ca o bombă psihologică, ce va fi în ţara noastră când Adevărul se va prăvăli în cascade? Şi se va prăvăli, în mod inevitabil” (Arhipelagul…,vol. II, p. 250).

 

Percheziţia din anul 1965, i-a confiscat manuscrisul „Primul cerc”. Tot atunci apare şi marele detractor, scriitorul filosovietic Mihail Şolohov, cel care v-a primi premiul Nobel, evocând scenele dramatice ale războiului civil în romanul Pe Donul liniştit, obedient al autorităţilor roşii, cerându-le să-i interzică lui Soljeniţîn să mai scrie. (!) Cinci ani mai târziu, în anul 1970, va primi şi el premiul Nobel pentru Literatură cu romanul Pavilionul canceroşilor. (incomparabil ca erudiţie cu Arhipelagul Gulag n.a.)

 

În anul 1973 s-a căsătorit cu matematiciana Natalia Dmitrievna Svetlova, cu care va avea 3 băieţi: Yermolai, Ignat şi Stepan.

 

În vara lui 1973, GB-ul i-a confiscat o variantă secundară a trilogiei sale, obligându-l să forţeze apariţia Arhipelagului Gulag la Paris. (YMCA-Press, Paris, dec. 1973).

 

În Februarie 1974, i s-a confiscat cetăţenia sovietică, fiind expulzat din ţară, emigrând mai întâi în Elveţia, apoi stabilindu-se în Vermont- Cavendish S.U.A.

 

Anul 1990 este de bun augur pentru Alexandr Soljeniţîn. I s-a publicat capodopera în U.R.S.S., iar preşedintele Mihail Gorbaciov i-a redat la 16 August, cetăţenia rusă.

 

În anul 1994, alături de soţia sa, deveniţi cetăţeni americani, s-au întors în Rusia, unde s-au retras într-o casă la ţară, în localitatea Troiţe-Likovo, în vestul Moscovei, reîntregându-se astfel, vieţii, culturii, tradiţiei lor străbune. Laureatul Premiului Nobel, a militat pentru restaurarea monarhiei ţariste. La 3 August 2008, viaţa sa pământeană s-a stins, aprinzându-se în cea din ceruri, hărăzită de Dumnezeu. 

 

„Arhipelagul Gulag” – capodopera naţional-universală rămâne pentru posteritate una dintre cele mai vehemente Cronici a Crimelor comuniste înfăptuite de cei mai mari şi mai sângeroşi dictatori proletari ai Uniunii Sovietice.

 

Milioane de ruşi intelectuali şi din cei aparţinători Elitei spirituale au colonizat Arhipelagul Gulag, în postura de deţinuţi politici transformaţi în sclavi, mutilaţi fizic, psihic, moral, religios ori exerminaţi. „Pentru întâia oară în istorie, un număr atât de mare de oameni instruiţi, maturi, cu o bogată cultură, s-au trezit peste noapte şi pentru totdeauna în pielea de sclavi, de captivi, de tăietori de pădure şi mineri”  (Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag, vol. II, trad. Ion Covaci, Ed. Univers, Bucureşti – 2008, p. 378).

 

Previziunea unui dizident rus despre sistemul roşu stalinist s-a adeverit întocmai. „După ce Europa de Vest va fi fost ocupată de Armata Roşie, în primul rînd vor trebui lichidaţi toţi cei care ne-au oferit în mod benevol ajutorul: comuniştii, stîngiştii, pacifiştii, neutrii, intelectualii, scriitorii, profesorii, tinerii, bătrânii… De ce? Deoarece ei şi-ar veni în cele din urmă în fire şi se vor întoarce împotriva noastră. Şi în general, fie să ne apere Domnul de prieteni: duşmanii ni-i eliminăm singuri” (Alexandr Zinoviev, Homo Sovieticus, trad. Andi Ştefănescu, Ed. Dacia Cluj, 1991, p. 13).

 

Escaladarea crimei de stat organizate a fost lentă şi atent chibzuită, temeinic pregătită ideologic, germinată teoretic doctrinar, pentru încolţire, răsărire, creştere, dezvoltare, răspândire, distrugere totală, prin câteva etape clar definite:

 

Marxismul – fondat de Marx/ Moses Modechai şi Engels, prin ateismul – ura lor faţă de Biserică, Familie, Monarhie, Educaţie, Tradiţie, fundamentând lupta de clasă, care a condus inevitabil la revoluţia proletară, având drept scop lichidarea adversarilor, instituind mai întâi societatea socialistă, apoi pe cea comunistă.

 

Leninismul – a fost propăvăduit de Vladimir Ilici Lenin – supranumit „părintele terorii” (FAZ Nr.207/06.09.91, Truppen in Sri Lanka toten 226 Menschen) ori „demonul cu gândire criminală”, (Opus 1991, Dosarele totalitarismului (pag. 6).”Fără paşaport în U.R.S.S.”), care a declanşat „ura de clasă”, a brevetat sintagma de „duşman al poporului”, culminând în maniera ideologiei ateo-proletare cu lichidarea poporului pentru a nu mai avea duşman. A urmat definirea şi punerea în aplicare a imperativului distrugerii „comunismul de război”, pentru a-şi crea bazele teoretice ale primului sistem totalitar din istorie.

 

Lenin: „Vor fi împuşcaţi toţi cei ce nu ni se vor supune, chiar şi şovăielnici” ; „Nu trebuie să stopăm pedeapsa cu moartea, ci dimpotrivă să o extindem” ; „Fiţi fără milă!” ; „Nici un minut de amânare, împuşcaţi fără încetare şi transportaţi cadavrele” (Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu – Addenda, Ed. Irecson, Bucureşti-2008, p.49).

 

Stalinismul – generat de Iosif Vissarionovici/ Djugaşvili Stalin – întruchiparea cruzimii bestiale prin instituţiile terorii, „teroarea roşie”, lagărele de concentrare, colectivizarea forţată, foamea provocată, distrugerea Bisericii, Familiei, Culturii, Şcolii, Armatei, deportările, Gulagul, Holocaustul roşu.

 

Stalin: „O puternică şi eficientă dictatură a proletariatului, asta este ceea ce ne trebuie acum, astfel ca ultimile resturi ale claselor muribunde să fie nimicite” (idem).

 

Troţkismul – lansat de Leon Troţki – copărinte al Gulagului, pentru a distruge toate Elitele spirituale a născocit conceptul de „revoluţie permanentă”.

 

Fanatismul – măsura Rosei Luxemburg – o fanatică a conceptului „acţiunea spontană a maselor”, ce trebuie să declanşeze valul continuu al crimelor.

 

– liderii comunişti care şi-au adjudecat marxismul şi marxism-leninismul, folosind idei originale, autohtone, pentru a nu fi mai prejos de Maeştrii răului.

 

– grupări neomarxist-leniniste care au pus pe scena secolelor al XX-XXI-lea, terorismul.

 

Aşadar, Holocaustul roşu s-a fundamentat pe doctrinari, s-a ordonat prin experimentatori, s-a aplicat prin executanţi şi s-a finisat prin colaboratori.

 

Troica apocaliptică Lenin-Troţki-Dzerjinsky a elaborat proiectul – protocol de nimicire a libertății, Darul divin plămădit de Dumnezeu în Om, prin următoarele trăsături distrugătoare: „Teama permanentă, generalizată, priponirea (legarea de loc), disimularea, suspiciunea, ignoranţa generală, ciripitoria, trădarea ca formă de existenţă, descompunerea, ingratitudinea, minciuna ca formă de existenţă, psihologia de sclav”  (Arhipelagul Gulag, vol. II, p. 492-510).

 

Cutremurătoarea dramă – Arhipelagul Gulag a provocat un adevărat cataclism, o mutație de esenţă în modul de a percepe real comu87nismul oferit, impus lumii de teoreticienii, experimentatorii, executanţii şi colaboratorii distrugerii Armoniei divine din viaţa socială, morală, spirituală, religioasă a omenirii.

 

Procedeele barbare care au pornit regimurile de exterminare bolşevist, fascist, hitlerist, horthyst, titoist, maoist, kimirsenist…, peste zecile de ţări şi popoare paşnice, n-a fost produsul unor minţi paranoice -, ci al sistemelor ideologice-doctrinare care le-au produs, sisteme care la rândul lor s-au întrupat din Oculta apocaliptică.

 

Pelasgo-geto-dacii grăiau Tradiţiei sacre că, Libertatea, Adevărul, Credinţa, Dragostea, Frumosul, Creaţia, Jertfa, Pacea, respectiv Cerul şi Pământul trebuie să le zidim întotdeauna în Casă –  Acasă, adică, piatră cu piatră!

 

Sovieticii au inventat axioma lor oculto-proletară: „Vom lupta pentru pace până nu va mai rămîne piatră pe piatră!” (Proverb sovietic, consemnat de Alex. Zinoviev)

 

„Această literatură de rezistenţă, oferită lumii de scriitorul-mărturisitor, prigonit şi persecutat politic Alexandr Soljeniţîn, se asumă conceptului de rezistenţă prin Religie, de rezistenţa prin Credinţa Ortodoxă, care a străbătut de la un capăt la altul Gulagul românesc, la fel de represiv, poate chiar mai represiv decât Arhipelagul Gulag, prin toate formele de oprimare dorite de iudele Iluminate străine, care au impus prin slugarnicii proletari autohtoni, violenta reeducare, după metodele pedagogilor atei din seminţia de ei, aleasă, Anton Semionovici Makarenko (1888-1939) şi Naftali Aronovici Frenkel: vină închipuită, fabricată, urmărirea, distrugerea întregii familii prin întemniţare sau alungarea din şcoală, biserică, armată, serviciu, casă, proprietate, urmată de un şir de anchete, temniţă, penitenciar, lagăr, deportare, tortură, foamete, frig, boală, cruzime, umilinţă, exploatare dincolo de epuizare, suspiciune, delaţiune, vânzare „pe 30 de arginţi”, supraveghere continuă, crimele zilnice, omorurile de noapte, gropile comune, teama generalizată, naţionalizată, dar dincolo de toate aceste fapte abominabile, au triumfat Eroismul, Martiriul, Mărturisirea, Mucenicia, Sfinţenia prin, Adevăr, Bine, Credinţă, Dragoste, Jertfă, Suferinţă, Cruce, Demnitate, Onoare, Omenie, Creaţie, Înviere şi Dăinuire.

 

Renumitul scriitor-mărturisitor şi-a dorit ca Arhipelagul să fie reflectat în filme şi în monumente, pentru care presonal a întrezărit o iscusită schiţă de arhitect. „Undeva pe Kolîma, pe un loc înalt – un Stalin de dimensiuni gigantice, aşa cum ar fi visat el să se vadă, cu mustăţile de mai mulţi metri, cu rânjetul unui comandant de lagăr, cu o mână trăgând hăţurile, cu alta fluturând biciul ca să lovească atelajul alcătuit din sute de oameni, înhămaţi câte cinci şi opintindu-se din greu. Această statuie ar arăta foarte bine la marginea peninsulei Ciukotka, lângă strâmtoarea Bering” (Arhipelagul…vol. I, p. 447).

 

Eşuând intenţia din tinereţe de a se face actor, Alexandr Soljeniţîn a devenit un artist emerit al scrisului. El a conferit cuvântului scris, sublimul suferinței sale, prin autoritatea unei elevaţii spirituale, căpătând valoarea unei legi universale.

 

Câteva Îndemnuri moral-spirituale transmise posterităţii de către autor

 

– Pe lumea asta pământească, nici o pedeapsă nu te ajunge fără s-o meriţi.

 

– Sigur, în aparenţă, ea poate veni nu pentru o faptă de care suntem cu adevărat vinovaţi. Dar dacă îţi cerni viaţa şi reflectezi cu seriozitate, sfârşeşti întotdeauna prin a discerne crima pentru care eşti lovit de soartă.

– Să nu alergaţi după ce este iluzoriu, după avere, după titluri: acestea se obţin cu zeci de ani de nervi şi se confiscă într-o noapte!

– Să trăiţi având superioritatea egală asupra vieţii: să nu vă speriaţi de nenorocire şi să nu tânjiţi după fericire, căci: amarul nu ţine un veac, şi dulcele nu-l bei până la fund!

– Dacă merg amândouă picioarele, dacă amândouă braţele se îndoaie, amândoi ochii văd şi aud amândouă urechile – pe cine vreţi să mai invidiaţi? De ce? Căci a invidia pe altul înseamnă să-ţi faci mult rău ţie.

– Frecaţi-vă ochii, spălaţi-vă inima şi mai presus de orice să-i preţuiţi pe cei care vă iubesc!

 „Vita sine litteris mort est” – Viaţa fără învăţătură este moarte!

 

https://www.art-emis.ro/personalitati/alexandr-soljenitin-3

 

////////////////////////////////////////////\

 

Cât de răi au fost „cei Buniˮ ? (8)

 

 

Mihai Cantuniari

„Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşiˮ R.W.Trevanian

 

Molotov, al doilea cel mai puternic om din Stat imediat după satrapul Stalin, îi spunea ministrului bulgar de Externe: „Ȋnsăşi existenţa României este un afront adus U.R.S.S.ˮ.

Satanail s-a întrupat sub anagrama Stalin

 

Zilele trecute m-am uitat la un film documentar intitulat sobru Funeralii de Stat (2019), descriind prin imagini seci, fără text sau cu minim text, ceremoniile înmormântării lui Stalin, Generalissimul, Geniul absolut al tuturor popoarelor şi timpurilor, Tătucul neamurilor şi iubitorul de copii. Vedeam mii de persoane, ruşi sau invitaţi de peste hotare (am văzut şi delegaţia română din 1953, Gheorghiu-Dej, Sadoveanu, tânărul pe atunci şi rotofeiul Nicolae Ceauşescu), şi tocmai mă întrebam la ce bun filmul acesta, când deodată ecranul s-a întunecat şi au apărut doar câteva fraze finale, dar ce fraze! „Studiile istorice au demonstrat că în perioada stalinistă au fost ucişi prin împuşcare sau deportare fără întoarcere în jur de 27 milioane de oameni. La aceştia se adaugă alte 15 milioane de persoane moarte de foame” (în timpul Holodomorului, al lichidării proprietăţii ţărăneşti şi al impunerii silnice a colhozurilor – n.n).

 

Ȋn ţara comunismului atotbiruitor se murea de foame. Ȋn bastionul păcii mondiale au fost numeroase cazuri de canibalism…Toate marile bogăţii ale Rusiei au fost folosite pentru industrializarea forţată, iar “industrializareˮ în accepţia dată de Stalin termenului însemna doar înarmare. Masivă, înfricoşătoare. Nu în favoarea poporului rus au fost cheltuite aceste bogăţii, ci a revoluţiei mondiale bolşevice care trebuia să cuprindă întreaga Planetă. Urma ca toate ţările să devină republici sovietice. Aşa se explică titlul dat de Vladimir Rezun/alias Victor Suvorov trilogiei sale „Ultima Republică”. Numai graţie datei fatidice de 22 iunie 1941 nu s-a ajuns la asta.

Iosif Djugașvili, gruzin de origine, s-a autodenumit Iosif Vissarionovici Stalin după acapararea puterii personale absolute în fostul Imperiu rus devenit sovietic printr-o sângeroasă lovitură de Stat finanțată copios de bancherii askenazi/khazari de pe Wall Street și din City. Numele său autentic Djugașvili, însemnând “fiul jidovului” a fost cu desăvârșire interzis, șters din absolut toate actele și publicațiile, fără ca nimeni să mai cuteze să se întrebe de ce.

O mulţime de întrebări rămân fără răspuns în versiunea oficială a faptelor: Italia era considerată “pântecul moaleˮ al Europei, nemţii se retrăseseră tocmai de aceea din Italia socotită pierdută pentru Axă, totuşi angloamericanii preferă să atace, să cucerească cu enorme pierderi şi să construiască un cap de pod tocmai în Normandia puternic fortificată, cu preţul a peste 10.000 de morţi şi răniţi grav. De ce? Ca să dovedească ce? Ȋn favoarea cui? Şi de ce data „D-Day”, a debarcării în Europa a fost stabilită în ziua a 6-a din luna a 6-a la ora 6 dimineaţa? 6-6-6 vă spune ceva din Biblie? Mie da, ca şi data de 6 iulie 1941 când după toate analizele istoricilor militari neaserviţi, ca Rezun şi Mark Solonin, confirmate doar cu jumătate de gură şi de unii istorici militari kremlinezi, tovarăşul Stalin urma să declanşeze Revoluţia Mondială comunistă, invazia asupra Europei burgheze, începând cu România şi Germania. Da, începând cu România, viitoarea Republică Socialistă Sovietică România în viziunea lui, ca să taie aorta petrolieră ce pompa aurul negru spre Germania:

 

„Printre armatele de invazie obişnuite (un corp moto, două corpuri de infanterie şi câteva divizii independente) aflăm şi armate de invazie absolut neobişnuite. Sunt trei: 6, 9 şi 10. Ȋn fiecare din acestea nu sunt trei corpuri de armată, ci şase: două moto, două de cavalerie şi trei de infanterie. Fiecare este deplasată cât mai aproape posibil de graniţă, iar dacă graniţa are o extremitate înspre partea inamicului, aceste neobişnuite armate de invazie se află exact în extremitate. Fiecare este dotată cu armamentul cel mai nou: corpul 6 moto al armatei 10 are pe lângă celelalte, 452 tancuri de ultimul tip T-34 şi KV, iar corpul 4 moto al armatei 6 are pe lângă altele, 460 tancuri T-34 şi KV asemenea armatei. Diviziile de aviaţie ale acestor armate aveau sute de avioane absolut noi Iak-1, Mig-3, Il-2, Pe-2. După terminarea completării, efectivele fiecăreia dintre aceste armate trebuia să aibă în componenţa ei 2.350 tancuri, 698 maşini blindate, 400 tunuri şi aruncătoare de mine, peste 250.000 soldaţi şi ofiţeri. Ȋn afară de efectivul de bază, fiecare trebuia să primească suplimentar 10-12 regimente de artilerie grea, unităţi NKVD şi multe altele.

 

Nu ştiu cum să nimim asemenea armate, dar dacă vom folosi doar numerotaţia lor – 6, 9, 10─ vom cădea în capcana întinsă de Marele Stat Major sovietic încă din 1939. Ȋn acest caz le vom prezenta ca fiind armate de invazie absolut obişnuite. Or, ele sunt cu totul neobişnuite. Nici în Germania, nici în altă ţară nu a existat ceva asemănător. După numărul de tancuri, fiecare dintre armate era aproximativ egală cu jumătate din Wehrmacht, având în plus superioritate calitativă absolută. Ȋnsă nici asta nu este totul. Comandamentul sovietic deţinea un număr de corpuri de armată mecanizate, care nu erau incluse în armate, dar erau situate în apropierea frontierei. Includeţi un astfel de corp de armat mecanizat în componenţa unei armate obişnuite şi aceasta va deveni amată de şoc. Sau introduceţi un al doilea corp de armată de acest fel în componenţa unei armate de şoc (de invazie) şi acesta va deveni de «supraşoc», dacă o putem numi aşa. Şi toate acestea fără schimbarea numărului şi denumirii armatei. Ȋnsă se poate ca în componenţa unei armate de «supraşoc» să se introducă un al treilea corp de armată şi atunci numărul de tancuri dintr-o armată să depăşească tot Wehrmachtul… Cum putem numi o astfel de armată? Dacă denumim grupările de tancuri germane (600-1.000 de tancuri fiecare) mecanisme de agresiune, cum ar trebui să denumim armate cu câte două-trei mii de tancuri fiecare?

 

Cele trei armate de «supraşoc» sunt excepţii printre celelalte armate de invazie. Ȋnsă dintre cele trei, una se remarcă în mod deosebit: armata 9. Nu cu mult timp înainte, în timpul Războiului de Iarnă (contra Finlandei, n.n) armata 9 era un simplu corp de infanterie (trei divizii infanterie). După Războiul de Iarnă, armata 9 a dispărut în ceaţă, apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, apare din nou. Nu este încă suficient completată. E ca un zgârie-nori neispăvit, dar care, prin masa sa enormă, acoperă soarele. Ȋn iunie 1941 armata 9 era ca un stup neconfigurat al celei mai puternice armate din lume. Ȋn alcătuirea ei intrau şase corpuri de armată, dintre care două mecanizate şi unul de cavalerie. La 21 iunie 1941 în armata 9 existau în total şaptesprezece divizii, dintre care două de aviaţie, patru de tancuri, două moto, două de cavalerie, şapte de infanterie (puşcaşi). Toate acestea în perfectă asemănare cu alte armate de “supraşocˮ, iar în componenţa armatei 9 se planifica să se includă încă un corp de armată moto, al 27-lea, condus de generalul-maior I. E. Petrov. Corpul de armată a fost înfiinţat în Turkestan şi, fără să se compleetze definitiv, a fost mutat în vest. După includerea sa, în componenţa armatei vor fi douăzeci de divizii, printre care şase de tancuri. Dacă s-ar fi completat totul, în componenţa celor şapte corpuri ale armatei 9 ar fi fost 3.341 tancuri. După cantitate erau cu aproximaţie la fel ca întreg Wehrmachtul, după calitate erau şi mai mult. […].

 

Până nu demult, armata 9 avea comandanţi care nu însemnau cine ştie ce nici înainte, nici după. Acum s-a schimbat totul. Ȋn fruntea armatei 9 se află un general-colonel. Ȋn acea vreme era un titlu extrem de important. Ȋn forţele armate ale URSS erau doar opt generali-colonei, însă nici unul în trupele de tancuri, nici unul în aviaţie, nici unul în N.K.V.D. Ȋn fruntea celor treizeci de armate sovietice erau generali-maiori şi generali-locotenenţi. Armata 9 era unica excepţie. Ȋn afară de asta, în această armată de excepţie erau adunaţi cei mai de perspectivă ofiţeri şi generali. Printre aceştia erau trei viitori Mareşali ai Uniunii Sovietice […] şi mulţi alţi comandanţi talentaţi şi agresivi, care se evidenţiaseră deja în luptă […]. Avem impresia că o mână plină de solicitudine a ales cu grijă ce era mai bun şi mai de perspectivă pentru această armată neobişnuită. Unde a fost repartizată ea?

 

Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă nu la granița germană. Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente. Poziţia armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat la granița românească.

 

După prima dispariţie, armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească. Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc. Se pregătea o “campanie eliberatoareˮ în Basarabia, iar sursele sovietice arată că “armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importanteˮ […] Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi. Ȋn ajunul “campaniei eliberatoareˮ, armata a fost inspectată de K. K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare. Armata 9 a intrat în componenţa Frontului de Sud, având calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese armata 7 în Finlanda. Frontul era comandat de G. K. Jukov personal. După o scurtă “campanie eliberatoareˮ, armata 9 dispare din nou. Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse “eliberareaˮ cu un an în urmă. Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume. Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, nici un agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerente geografice. Ȋnsă noua „campanie eliberatoareˮ a armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume. România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului. Petrolul este sângele războiului, iar inima Germaniei, oricât ar părea de curios, se afla în România. O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.

 

Iată de ce cei mai de perspectivă comandanţi au ajuns în armata 9. Armata 9 a apărut deodată, la mijlocul lui iunie 1941. Ȋnsă acest deodată este aparent. Armata 9 s-a aflat întotdeauna aici, cel puţin de pe la mijlocul lui 1940. Oficial, denumirea ei nu a fost folosită un timp, iar ordinele veneau de la statul-major al regiunii direct la corpurile de armată. Statul-major al armatei 9 şi statul-major al regiunii militare Odessa, creat în octombrie 1939, s-au unificat într-un tot, apoi s-au despărţit. La 13 iunie 1941 a avut loc o astfel de dispersare.

 

Experienţa ne arată că, după apariţia unei armate de şoc la graniţa unui stat mic, urmează la interval de aproximativ o lună ordinul de “a eliberaˮ teritoriile învecinate. Indiferent cum ar fi evoluat evenimentele după invazia trupelor sovietice în Germania (care, ca şi Uniunea Sovietică, nu s-a pregătit de apărare), soarta războiului putea să se rezolve departe de principalele câmpuri de luptă. Este evident că Stalin a luat în calcul acest lucru. De aceea armata 9 era cea mai puternică. De aceea, încă din martie 1941, când armata 9 nici nu exista din punct de vedere oficial, a apărut în cadrul ei un tânăr, dar teribil de cutezător general-maior, R. I. Malinovski. (…) Ȋn 1941, în faţa lui Malinovski şi a tovarăşilor săi din armata 9 se afla o sarcină absolut simplă. Nu trebuiau să traverseze 810 kilometri ca în Manciuria, ci 180 (greșeală evidentă a autorului; sunt peste 350 km în linie dreaptă până la Ploiești n.n.). Nu prin pustiu şi prin munţi, ci în câmpie şi pe şosele practicabile. Atacul urma să se dea nu asupra armatei japoneze, ci asupra unei armate mai slabe, cea românească. Ȋn afară de aceasta, planurile prevedeau ca armata 9 să primească de trei ori mai multe tancuri decât avea să primească armata 6 tancuri de gardă în 1945.

 

Hitler a făcut ca toate acestea să nu se întâmple. Ȋn comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice. Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania. Toate acestea nu sunt născociri ale “propagandei lui Goebbelsˮ. Armata 9 de supraşoc a luat fiinţă ca armată pur ofensivă. Generalul-colonel P. Belov mărturiseşte că şi după începerea operaţiunilor germane pe teritoriul sovietic, în armata 9 se consideră că “fiecare misiune defensivă este ceva de scurtă duratăˮ. De fapt, de acestă boală sufereau toate armatele, nu numai armata 9.

 

O informaţie cu mult mai interesantă despre starea de spirit în armata 9 aduce triplul Erou al Uniunii Sovietice, mareşalul de aviaţie A. I. Pokrâşkin (…). Iată discuţia lui cu un „burghez dezmăţatˮ, căruia „eliberatoriiˮ îi luaseră magazinul. Suntem în Basarabia „eliberatăˮ, în primăvara lui 1941:

–  O, Bucureşti! Dacă aţi vedea ce oraş frumos!

– Cândva am să-l văd – i-am răspuns cu convingere.

Stăpânul magazinului a făcut ochii cât cepele, aşteptând ce voi spune mai departe. A trebuit să schimb tema discuţiei.

 

Nu voim să credem că prin planul „Barbarossaˮ Hitler a apărat Germania de atacul trădător al trupelor sovietice asupra Bucureştilor şi Ploieştilor. Ȋn acest caz, haideţi să-i credem pe cei din tabăra opusă. Ȋnsă cei din tabăra opusă spun acelaşi lucru. Chiar şi locotenenţii ştiau că în curând vor merge în România. Un ofiţer sovietic nu are dreptul să călătorească în calitate de turist peste hotare. Uniunea Sovietică nu este Imperiul Rus cu libertăţile sale. Ȋn ce calitate putea să călătorească Pokrâşkin în România, dacă nu ca „eliberatorˮ? Ȋn vorbele tânărului ofiţer nu era fanfaronadă: după război, Big Brother, tovarăşul Pokrâşkin, a vizitat Bucureştiul «eliberat». Hitler a făcut tot ce a putut ca să împiedice acest lucru, dar nu a reuşit. A reuşit doar să amâne «eliberareaˮ inevitabilă»ˮ.

 

Cer iertare că am reprodus un fragment atât de copios din „Spărgătorul de gheaţă” al prietenului cibernetic Suvorov/Rezun, dar mi s-a părut important din punct de vedere românesc. Promit să nu mai fac, dar nu mă pot opri să nu-mi închipui ce ar fi însemnat practic invazia feroce a celei mai puternice armate din lume asupra unei Românii sortite ori sovietizării prin metode N.K.V.D., ori pieirii cu luptă sau fără luptă. Ce s-ar fi întâmplat cu fetele de atunci, viitoarele noastre mame? Eu însumi, născut în februarie 1945, aş fi existat oare? Mama mea tânără şi frumoasă ar fi supravieţuit atenţiilor delicate ale Armatei Roşii? Nu ar fi fost precursoarea pângărită şi disperată a surorilor ei de soartă din Germania anilor 1945-50? Ȋntrebări fără răspuns, dar pe care ar trebui să şi le pună, chiar şi în cotlonul ascuns al minţii lor, toţi, absolut toţi românii, bărbaţi şi femei actuali,  indiferent de vârstă, existenţi acum dar care, în lipsa atacului preventiv german, s-ar fi putut să nu existe. Iar dacă nu am fi existat noi, generaţia anilor 40, nu aţi fi existat nici voi cei de acum, sau oricum nu sub această formă.

 

Trebuie să înţelegem, noi românii, că intenţiile lui Stalin erau cât se poate de serioase. El nu vorbea niciodată mult, era taciturn şi extrem de ascuns, de răzbunător, dar gândurile lui, traduse în acţiuni nemiloase, implacabile, aveau o limpezime de cristal. Propria lui fiică, Svetlana, a scris despre el că era lipsit de orice simţământ omenesc. Era foarte inteligent, dar această inteligenţă era diabolică. Ȋnsuşi numele lui de împrumut, Stalin care înseamnă Oţel, este anagrama lui Satanail. Nu asta a urmărit, desigur, dar asta a ieşit involuntar. Printre rarele dăţi când şi-a pierdut stăpânirea de sine şi a replicat violent se numără redactarea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941 de care am amintit în pagini precedente. Agenţia de ştiri Havas difuzase în întreaga lume ştirea alarmantă că la graniţele vestice ale Uniunii Sovietice se acumulează mulţimi nemaivăzute de trupe şi cantităţi enorme de material belic. Era purul adevăr, însă reacţia satrapului a depăşit cu mult rezerva lui obişnuită. Cu doi ani înainte, aceeaşi Agenţie a avut acces la un material stupefiant, pe care l-a difuzat în Journal de Genève din 27 noiembrie 1939. Din motive politice evidente, rarul şi preţiosul material a fost publicat o singură dată. Ȋl reproducem integral, în traducerea mea, rugându-vă să îi acordaţi atenţia cuvenită. Conform corespondentului agenţiei, în chiar seara semnării pactului cu Germania, Stalin a convocat în comitet secret numai membrii Biroului Politic. La şedinţă nu au luat parte membrii Kominternului din secţia străină, nici măcar Dimitrov în care se pare că avea încredere. Vorbind despre tratatul semnat cu Germania, Stalin ar fi zis:

 

„Dacă U.R.S.S. ar fi încheiat un pact cu Franţa sau Anglia, Germania ar fi putut renunţa la pretenţiile ei asupra Poloniei şi s-ar fi putut înţelege cu Puterile occidentale. Astfel războiul s-ar fi putut evita un timp, iar dezvoltarea viitoarelor relaţii politice ar fi putut căpăta un caracter foarte primejdios pentru noi. Pe de altă parte, acceptarea de către noi a ofertei Germaniei va conduce neabătut la războiul acestei Puteri cu Polonia, astfel încât Franţa şi Anglia vor fi automat obligate să intre în luptă. Europa occidentală va fi inevitabil slăbită, diminuată. Noi vom avea privilegiul de a rămâne în afara conflictului, în aşteptarea momentului favorabil nouă. Tocmai asta ne impun interesele noastre, fiindcă păstrarea dictaturii Partidului Comunist este posibilă doar în cazul unui război mondial. Alegerea noastră este evidentă: trebuie să acceptăm oferta germană şi să respingem oferta franco-engleză.ˮ

Apoi Stalin a studiat minuţios şansele unei înfrângeri sau a unei victorii germane:

 

„Ȋnfrângerea Germaniei va avea ca urmare inevitabilă sovietizarea acestei ţări şi cucerirea puterii de către partidul comunist. Lucrul acesta ar fi foarte periculos dacă ar fi consecinţa unui război de scurtă durată, fiindcă Anglia şi Franţa ar avea încă destulă putere să ocupe Berlinul şi să distrugă Republica germană comunistă. Ȋn consecinţă, interesul nostru este să-i oferim Germaniei posibilitatea de a prelungi acest război atâta timp cât va fi necesar pentru a anihila forţele Angliei şi Franţei. Ȋn funcţie de aceasta ne vom coordona acţiunile ulterioare. Rămânând neutri, vom putea ajuta material Germania, dar, desigur, ajutorul nostru nu va depăşi un anumit nivel. Ajutorul nu trebuie să ne slăbească forţele şi armata. Totodată va trebui să înteţim propaganda comunistă. De aceea războiul va trebui să dureze cât mai mult posibil, lucru pentru care ne vom sluji de toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră.

Pe de altă parte, dacă Germania va ieşi învingătoare, ea va fi complet absorbită de tot ce va avea de făcut în diferitele ţări cucerite şi nu se va putea întoarce împotriva noastră.

 

Aşadar, cu puţină duplicitate, putem profita de evenimentele următoare şi vom putea veni apoi în ajutorul partidului comunist francez, din care vom face un aliat. O astfel de politică va fi uşor de realizat în toate ţările căzute sub jugul germanˮ.

Stalin a încheiat astfel:

„- Izbucnirea războiului dintre Germania şi blocul anglo-francez este în interesul nostru.

– Prelungirea acestui război este interesul nostru primordial.

– Va trebui să multiplicăm propaganda comunistă în ţările beligerante ca să ieşim triumfători la finalul conflictului.ˮ

La câteva zile de la primirea acestui prim articol, Agenţia Havas a primit un nou document important. Este vorba de instrucţiunile trimise de Komintern şefilor de secţii şi secretarilor partidelor comuniste belgian şi francez. Acest document, datat 25 noiembrie 1939, conţinea, printre alte instrucţiuni strict confidenţiale, următoarele:

 

“Instaurarea şi stabilirea regimului sovietic în toate ţările capitaliste sub egida revoluţiei mondiale este ţelul primordial al politicii externe a U.R.S.S. Numai un război european poate favoriza şi crea terenul propice unei revoluţii internaţionale.

 

Am realizat unul din scopurile noastre, care este începerea unui război mondial. Printr-un concurs de evenimente ce ne sunt favorabile, nu noi suntem cei care purtăm, în ochii întregii lumi, responsabilitatea acestui război. Nu luăm încă parte la el, dar, în timpul războiului european vom ajuta Germania să poată ţine piept adversarilor ei. Ȋn nici un caz însă nu vom permite armatei germane să obţină victoria. Hotărârea va rămâne în mâinile noastre. Noi suntem cei ce vor decide.ˮ

 

S-a întâmplat că acum vreun an a ieşit la rampă un înalt demnitar rus de la Ministerul lor de Externe, care a susţinut cu tărie ideea că vina pentru al Doilea Război mondial o poartă Polonia. Este un exemplu clasic de jumătate de adevăr. Da, Polonia poartă o gravă  răspundere pentru declanşarea de către alţii a celui mai crunt măcel din toată istoria lumii, însă de fapt acţiunile ei au servit doar ca pretext pentru acest război care ar fi avut oricum loc. Trebuie să înţelegem deplin şi definitiv, pentru igiena noastră mintală şi spirituală, că maleficul Iosif Vissarionovici Djugaşvili Stalin a pregătit minuţios, în cele mai mici amănunte, timp de 20 de ani, un război total contra restului lumii şi mai ales împotriva Europei capitaliste, pentru “eliberareaˮ marxistă a continentului european şi transformarea ţărilor lui în republici socialiste sovietice. Chiar şi fără atacul preventiv al Germaniei din 22 iunie 1941, războiul tot era declanşat de U.R.S.S. la 6 iulie, deci cu o diferenţă minimă de două săptămâni. La frontiera vestică a U.R.S.S. au fost masate din timp forţe gigantice  –  Stalin dispunea de 27 de armate  – umane şi tehnice. Iar începutul premonitoriu a avut loc încă din 1940.

 

„Ȋnaintea începerii unei operaţiuni de mare amploare, la vârful conducerii se desfăşoară o activitate ascunsă, invizibilă din afară. Cele două luni de muncă desfăşurată de Jukov la Moscova au reprezentat stadiul iniţial al pregătirii în vederea războiului pentru Basarabia. Aceasta urma să-i fie luată din nou României, la fel cum Hitler a luat regiunea Sudeţilor din Cehoslovacia. Dacă refuza să cedeze Basarabia, România trebuia distrusă.

 

Ȋn aprilie şi mai 1940, despre pregătirea războiului pentru Basarabia se ştia numai între cei patru pereţi ai cabinetului lui Stalin şi în cadrul Marelui Stat-Major. La statele-majore ale Regiunii Militare Speciale Kiev şi Regiunii Militare Odessa soseau de la Marele Stat-Major dispoziţii scurte despre ceea ce trebuia făcut, fără a se preciza de ce. (…) Ȋn dimineaţa de 9 iunie 1940, generalul de armată Jukov a sosit la Kiev şi în aceeaşi zi comisarul poporului pentru Apărare, mareşalul Uniunii Sovietice Timoşenko a expediat comandantului RMS Kiev şi comandantului RM Odessa directivele privind crearea Frontului de Sud. Comandant al Frontului a fost numit generalul de armată G. K. Jukov. Ȋn structura Frontului de Sud intrau Armatele a V-a şi a XII-a din componenţa RMS Kiev şi Armata a IX-a din RM Odessa. Efectivul total al trupelor era de 460.000 de combatanţi şi comandanţi, 12.000 de tunuri, 3.000 de tancuri, 2.000 de avioane. Concentrând asemenea forţe la graniţa cu România, Stalin a pretins cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Frontul de Sud al lui Jukov era pregătit să zdrobească România, însă în vara anului 1940 nu a mai avut ocazia să lupte. Conducătorii României au fost martorii victoriilor finale strălucite ale Armatei Roşii în Finlanda şi îşi dădeau limpede seama că e mai bine să cedeze fără luptă în faţa lui Stalin. Părţile s-au înţeles să soluţioneze conflictul paşnic. Trupele române s-au retras, iar trupele lui Jukov au intrat în Basarabia şi Bucovina de Nord. (Victor Suvorov).

 

Brusc trezit la realitate, Adolf Hitler şi-a întors privirile de la ipotetica invazie a Angliei, pentru care semnase deja decretul de declanşare a operaţiunii Leul-de-mare, şi a privit peste umăr la satârul pregătit de tovarăşul Stalin în conformitate cu învăţătura leninistă care spunea: “Războiul I mondial ne-a oferit Rusia, Războiul II mondial ne va oferi Europa întreagă”. Şi ce a văzut întorcând privirile? Finlanda zdruncinată bine în urma Războiului de Iarnă, Letonia, Estonia, Lituania ocupate, ca şi Basarabia şi Bucovina de Nord, şi enorme mijloace de atac îngrămădite de sovietici la graniţa estică a României. Abia atunci şi de aceea conducătorul legitim al Germaniei a decis invadarea U.R.S.S., lovind primul pentru a nu fi lovit mortal, ştiind că în caz de atac masiv sovietic, Germania nu putea rezista nici trei săptămâni.

 

 

 

Orice medalie are un avers şi un revers. Ambele definesc medalia, nu doar aversul care ni s-a vârât sub ochi până la saţietate. Ȋntoarcem medalia şi ne confruntăm cu o imagine sumbră, nicicând sau rareori dezvăluită, neintenţionat, mai mult din greşeală. Şi ne dăm seama că am fost şi suntem înşelaţi cu perseverenţă, cu profesionalism, cu cinism, cu rea-intenţie, cu neruşinare. Aşa-zişii eroi ai celui de-Al Doilea Război Mondial, tovarăşul Stalin şi domnii Churchill şi Roosevelt, revoluționar de profesie primul, băieți de bani gata ceilalți, priviţi din revers apar exact ceea ce au fost: nişte satrapi autosuficienți comiţând toate delictele imaginabile împotriva umanităţii, ipochimeni care n-au muncit nici măcar o zi în viaţa lor, n-au omorât pe nimeni cu mâna lor, dar semnau hârtii şi mureau sute de mii de oameni, sau vorbeau în receptor şi mai mureau un milion; care stăteau liniştiţi şi ghiftuiţi la birouri somptuoase, serviţi de armate de slugi şi de zeci de secretare care îşi unduiau pe lângă ei pletele şi coapsele. Ăştia ţi-au fost eroii, omenire anesteziată, tranchilizată cu fariseism, trivializată de consumism!

 

Notă – fragment din ciclul „Omul ca iarba”, vol. 3.

 

https://www.art-emis.ro/analize/cat-de-rai-au-fost-cei-buni-8

/////////////////////////////////////

Holodomor, 90 de ani: amintirea terorii lui Stalin, sub teroarea lui Putin

 

Ovidiu Nahoi

 

Ucraina a comemorat sâmbătă 90 de ani de la declanșarea Holodomorului, foametea provocată în mod deliberat de regimul stalinist în anii 1930. Prim-miniștrii Belgiei, Poloniei și Lituaniei, precum și președintele Ungariei, s-au întâlnit cu liderul Ucrainei, Volodymyr Zelensky, pentru un „summit internațional privind securitatea alimentară”. Presa internațională a urmărit manifestările din Kievul aflat sub amenințarea rachetelor rusești. Iar jurnaliștii au făcut imediat paralela între ororile trecutului și agresiunea declanșată se Vladimir Putin, în zilele noastre.

 

Așa cum titrează The Washington Post, „Ucrainenii și-au amintit de suferința provocată de Stalin dar și de Putin, la 90 de ani distanță”

 

Lideri europeni s-au adunat în capitala Ucrainei, acuzând Moscova că folosește „foamea ca armă de război împotriva Ucrainei”.

 

Euronews amintește că, între 1932 și 1933, aproximativ 3,5 milioane de ucraineni au murit în foametea cunoscută sub numele de Holodomor, adică „exterminare prin înfometare”, în ucraineană.

 

Unii istorici susțin că Stalin a orchestrat intenționat foametea pentru a elimina o mișcare de independență ucraineană. Alții spun că a fost urmarea politicilor sale greșite de colectivizare a terenurilor agricole.

 

Deutsche Welle transmite că președintele grupului parlamentar germano-ucrainean din Bundestag, Robin Wagener de la Partidul Verzilor, a spus că „Putin se află în tradiția crudă și criminală a lui Stalin”.

 

„Astăzi, Ucraina este din nou invadată de teroarea rusă. Încă o dată, violența și teroarea au scopul de a priva Ucraina de mijloacele sale de existență, de a subjuga întreaga țară”, a spus el.

 

În timp ce Der Spiegel scrie că foametea a început în haosul colectivizării în 1929, când milioane de oameni au fost forțați să se alăture fermelor de stat. Foametea este văzută ca punctul culminant al unui atac al Partidului Comunist asupra țărănimii ucrainene, care a rezistat politicilor sovietice.

 

 

 

Un subiect nepopular pentru Occident

„Holodomorul a fost o catastrofă provocată de om, rezultatul dictaturii brutale a lui Stalin și a guvernului sovietic”, scrie Kyiv Post. „Această tragedie a lăsat o cicatrice profundă în țară și este doar un aspect al relațiilor tumultoase dintre Ucraina și Rusia”, continuă ziarul ucrainean.

 

Iar Courrier International vorbește despre o comemorare care capătă o conotație specială sub bombele și rachetele rusești. Publicația franceză reia un articol din cotidianul ucrainean Den, care vorbește despre tăcerea puterilor occidentale din perioada de foamete :

 

„În scrisorile diplomatice sunt mărturii ale discuțiilor cu diverși membri influenți ai CK, poliția secretă sovietică. Aceștia au avut monopolul înregistrării deceselor, au blocat difuzarea informațiilor despre foamete și au lansat acțiuni punitive.

 

La 31 mai 1933, Sergio Gradenigo, consulul Italiei la Harkiv și Kiev, scria îngrozit, că foametea provoacă tot mai mult exterminarea masivă a populației, la o scară gigantică.

 

Aceste mărturii documentare sunt șocante. Dar Mussolini nu a făcut nimic, pentru că a vrut să păstreze relații bune cu Uniunea Sovietică.

 

În mod similar, nici guvernele altor țări occidentale și nici Liga Națiunilor nu au reacționat. Subiectul foametei era foarte nepopular în țările occidentale, dornice să mențină legăturile economice și comerciale cu Uniunea Sovietică”.

 

https://www.rfi.ro/presa-internationala-150922-holodomor-ani-amintire-teroare-stalin-putin

 

//////////////////////////////////////

Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”

 

de Cristian Hubali  

  

 

Dictatorul criminal Vladimir Putin acționează exact ca predecesorul său din secolul trecut, odiosul Iosif Visarionovici Stalin: a pus la cale înfometarea populației ucrainene, cu scopul de a o lichida definitiv. S-a inspirat din gândirea bolnavă a fostului lider al URSS, care a ucis într-un singur an, pe vremea Holodomorului (1932-1933), peste 4 milioane de cetățeni din patria poetului Taras Șevcenko. Mai nou, conform unor cercetători, numărul de morți este estimat chiar la 10 milioane.

În 2006, decizia abominabilă a lui Stalin a fost declarată un act de genocid de către Parlamentul de la Kiev, aprobându-se o rezoluție specială în acest sens.

 

Publicația britanică „Daily Mail” constată că, la peste 50 de zile de la invazia brutală a lui Putin, oamenii pașnici sunt pur și simplu condamnați să moară de foame.

 

„Populația ortodoxă a României se va răscula, îi va răsturna pe conducătorii săi corupți și va încheia o alianță cu Rusia!” Propaganda putinistă din biserici viza și România

„Călăul-șef” de la Curtea Supremă a Belarusului a ajuns la terapie intensivă. Sub conducerea sa, în toate procesele politice, acuzații au fost condamnați!

Este citat ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadim Pristaiko. Acesta spune că invadatorii ruși i-au lăsat pe conaționalii săi în pragul foametei, după ce au bombardat ferme, depozite de alimente, silozuri de cereale, centre comerciale și supermarketuri. Mai mult, au furat tractoare și combine de recoltat, apoi le-au condus peste graniță.

 

„Daily Mail”: „În cuvintele ambasadorului, aceasta pare a fi o «campanie țintită a lui Putin, pentru a încerca să omoare prin înfometare civili ucraineni nevinovați». În mod tragic, pare să funcționeze. Deja există rapoarte din estul Ucrainei despre oameni care beau apă din calorifere și bălți și chiar au ucis și gătit câini fără stăpân pentru a evita foamea. În condițiile în care rușii plănuiesc o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, este posibil ca astfel de povești să devină îngrozitor de comune”.

 

„Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor”

* „Paginile istoriei Ucrainei sunt pătate de suferință, dar cel mai întunecat capitol dintre toate este povestea de la începutul anilor 1930, când cel puțin 4 milioane de bărbați, femei și copii au murit într-o foamete condusă de la Moscova.”

 

* „Ucrainenii cunosc asta ca Holodomor, o «crimă prin înfometare». Mulți istorici îl văd ca pe un act de genocid, planificat și organizat de un singur om – dictatorul comunist Iosif Stalin.”

 

* „Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor. Cu câțiva ani mai devreme, pe fondul haosului revoluției ruse, ucrainenii făcuseră o încercare eșuată de libertate, fiind zdrobiți de Armata Roșie. De atunci, Stalin îi privea cu profundă neîncredere.”

 

* „El nu avea decât dispreț pentru limba, cultura și tradițiile Ucrainei și a fost înfuriat de reticența țăranilor acesteia de a îmbrățișa utopia sa marxistă. La începutul anilor 1930, el a decis să spargă rezistența ucrainenilor, lichidând țăranii mai bogați și forțându-i pe ceilalți să trudească neîncetat în vaste ferme de stat, pentru marea bunăstare a sovieticilor.”

 

* „Ceea ce a urmat a fost o tragedie la o scară de neimaginat. Pe măsură ce acoliții lui Stalin cutreierau mediul rural ucrainean, confiscând cereale pe care le putea vinde în străinătate, proviziile de hrană s-au diminuat și familiile au început să moară de foame.”

 

* „Până la începutul anului 1932, rapoartele de pe biroul lui Stalin spuneau despre țărani care își părăsesc casele în căutarea hranei, copii umflați de foame, oameni care trăiesc cu iarbă și ghinde, cadavre pe străzile orașelor Ucrainei.”

 

„Acești oameni curajoși au nevoie nu doar de pachete de mâncare, ci și de elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor”

* „În loc să intervină, Stalin i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni că «ascund» proviziile de cereale și le-a ordonat bătăușilor săi să le strângă cureaua. Astfel, numărul morților a crescut – de la mii la milioane.”

 

* „Astăzi, foametea este un element central al identității ucrainene – un stimulent al sentimentului lor de distincție națională, precum și o reamintire teribilă a suferinței lor din cauza Moscovei.”

 

* „Istoricii pro-Kremlin neagă că s-a întâmplat, în timp ce alții susțin că a fost exagerat de ucraineni. În urmă cu cinci ani, Putin însuși s-a plâns de «demonizarea» occidentală a lui Stalin. Pe vremea aceea, puțini oameni au observat. Dar poate că ar fi trebuit să-l vedem ca pe un semn a ceea ce va urma.”

 

* „Istoria nu se repetă niciodată exact. Dar, în acest caz, modelul de minciuni, propagandă, dispreț și cruzime, conceput de Kremlin pentru a pedepsi poporul ucrainean, este prea familiar. De data aceasta, însă, trebuie să învățăm din trecut. Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce ucrainenii mor de foame.”

 

* „Acești oameni curajoși au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi: nu doar pachete de mâncare pentru a lupta împotriva foametei, ci și elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor. Căci, pe termen lung, există un singur răspuns la situația lor: victoria.”

 

https://ziaristii.com/putin-ii-infometeaza-pe-ucraineni-ca-stalin-timpul-holodomorului-oamenii-beau-apa-din-calorifere-si-balti-de-foame-au-mancat-caini-fara-stapan/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 Analist senior la Hudson Institute: Războiul din Ucraina va marca prăbuşirea finală a Uniunii Sovietice

 

(DMITRY KOSTYUKOV / AFP  

 

 

Analistul Luke Coffey de la Hudson Institute este de părere că războiul pe care Rusia îl duce pentru a cuceri Ucraina va marca dizolvarea definitivă a Federaţiei Ruse – „succesorul legal al Uniunii Sovietice” – într-o prăbuşire finală ce va aduce cu ea modificarea considerabilă a graniţelor ruse.

 

„Căderea Zidului Berlinului în 1989 şi demisia lui Mihail Gorbaciov din funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice în 1991 au marcat începutul prăbuşirii URSS – dar nu şi prăbuşirea în sine. Deşi URSS a încetat să mai existe ca entitate juridică după 1991, prăbuşirea URSS are loc şi astăzi. Cele două războaie cecene, invazia Rusiei în Georgia în 2008, anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, încăierările de la graniţa dintre Kârgâzstan şi Tadjikistan şi cel de-al doilea război Karabah din 2020 dintre Armenia şi Azerbaidjan sunt doar câteva exemple care arată că Uniunea Sovietică se prăbuşeşte şi astăzi.

 

Cu toate acestea, istoricii din viitor vor descrie probabil invazia Rusiei din februarie 2022 în Ucraina ca fiind cel mai important moment, dacă nu chiar momentul final, al prăbuşirii Uniunii Sovietice. Nu se ştie când se va încheia războiul din Ucraina, dar probabil că va marca dizolvarea Federaţiei Ruse (succesorul legal al Uniunii Sovietice) aşa cum este cunoscută astăzi. Este incontestabil că Rusia a suferit o lovitură majoră pentru economia sa, devastarea capacităţii militare şi degradarea influenţei sale în regiunile în care a avut cândva influenţă. Graniţele Federaţiei Ruse nu vor mai arăta probabil la fel ca acum pe hartă peste 10 sau 20 de ani. Pe măsură ce se desfăşoară prăbuşirea finală a Uniunii Sovietice şi Federaţia Rusă se confruntă cu posibilitatea de a se dizolva, factorii de decizie politică trebuie să înceapă să îşi facă planuri pentru noua realitate geopolitică din masa continentală eurasiatică”, afirmă analistul senior de la Hudson Institute.

 

Coffey subliniază faptul că scopul articolului său pe aceasta temă nu este acela de a pleda pentru schimbarea regimului din Rusia, pentru că, spune el, aceasta va fi o chestiune care va fi de competenţa poporului rus; si nici nu prezice cu exactitate modul în care Rusia şi regiunea eurasiatică mai largă vor apărea după prăbuşirea finală a Uniunii Sovietice şi dizolvarea Federaţiei Ruse. În schimb, stabileşte obiective realiste pentru factorii de decizie occidentali, prezintă ipotezele pe care se bazează aceste obiective şi subliniază întrebările pe care factorii de decizie ar trebui să şi le pună acum pentru a se pregăti mai bine pentru viitor.

 

Obiective

 

Fost consilier special principal al secretarului britanic al apărării in trecut, Coffey susţine în analiza sa că, după dizolvarea Federaţiei Ruse, Statele Unite ar trebui să urmărească un set de obiective realizabile care să se concentreze în mod restrâns pe interesul naţional american.

 

În mod specific, spune el, SUA va trebui:

 

Să fie realiste în ceea ce priveşte perspectivele democratice şi de piaţă liberă ale Rusiei. Anii ’90 au arătat că schimbările geopolitice (de exemplu, dizolvarea legală a Uniunii Sovietice) nu au transformat automat societatea rusă aşa cum sperau mulţi. SUA şi partenerii săi ar trebui să înveţe lecţiile eşuate ale anilor ’90 şi să nu irosească resursele încercând să transforme societatea, economia sau guvernul rus într-o democraţie de tip occidental. Încercările au eşuat în anii 1990 şi probabil că vor eşua din nou. Factorii de decizie politică ar trebui, în schimb, să recunoască cu umilinţă limitele influenţei occidentale pentru a crea o Rusie democratizată.

 

Să limiteze orice repercusiuni ale luptelor interne din Rusia. Revoluţia, insurecţia şi războiul civil – atât la nivel naţional, cât şi regional – ar putea apărea după dizolvarea Federaţiei Ruse. Limitarea oricăror lupte interne în interiorul graniţelor actuale ale Rusiei recunoscute la nivel internaţional ar trebui să fie o prioritate absolută a SUA şi partenerilor săi.

 

Să ţină cont de stocul de arme de distrugere în masă al Rusiei. În Rusia există aproape 6.000 de focoase nucleare, iar ţara este cunoscută ca având un important program de arme chimice şi biologice. Contabilizarea acestor arme ar fi în interesul comunităţii internaţionale.

 

Răspândirea stabilităţii la periferia Europei prin extinderea integrării euro-atlantice şi aprofundarea relaţiilor bilaterale. Integrarea euro-atlantică a fost unul dintre cei mai mari factori de stabilitate în Europa începând cu 1949. Când Federaţia Rusă se va dizolva, NATO şi Uniunea Europeană ar trebui să profite de slăbiciunea Moscovei şi să facă presiuni pentru o extindere „big bang” în cadrul ţărilor candidate şi aspirante rămase. Planificarea în acest sens, inclusiv activitatea pregătitoare pentru orice reformă instituţională necesară pentru adăugarea de noi membri, ar trebui să înceapă acum. În cazul în care aderarea la NATO sau la UE nu este oportună, SUA ar trebui să urmărească relaţii mai puternice pe baze bilaterale sau multilaterale – în special prin valorificarea grupărilor regionale precum GUAM [Organizaţia pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică-GUAM este un bloc regional care încurajează cooperarea între Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova – n.n.]. sau Organizaţia Statelor Turce.

 

Menţinerea unei forţe militare superioare în Europa. După încheierea Războiului Rece, mulţi factori de decizie politică au sperat la un aşa-numit „dividend al păcii” în Europa. Pe baza acestei speranţe, mai multe administraţii au redus cheltuielile militare şi au diminuat poziţia de forţă a Americii în Europa. Dar dividendele păcii nu s-au realizat niciodată, iar SUA şi aliaţii săi au fost slab pregătiţi pentru agresiunea Rusiei. America nu ar trebui să facă aceeaşi greşeală acum. Unii vor susţine că sfârşitul Federaţiei Ruse va elimina orice necesitate pentru o prezenţă militară puternică a SUA în Europa. Dar nimeni nu ştie ce fel de Rusie va apărea după domnia lui Vladimir Putin. Aşadar, SUA şi partenerii săi ar trebui să ia măsuri pentru a atenua, marginaliza, limita, descuraja şi, dacă este necesar, învinge Rusia în viitorul apropiat.

 

Atunci când este posibil, trageţi-i la răspundere pe cei din Rusia pentru atrocităţile comise în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut o propunere interesantă, susţinută de diverse organisme parlamentare occidentale, de a crea un tribunal special pentru pedepsirea crimei de agresiune împotriva Ucrainei.

 Tribunalul ar urma să tragă la răspundere liderii politici şi militari de rangul cel mai înalt ai Rusiei pentru comiterea de crime de agresiune împotriva Ucrainei. Chiar dacă posibilitatea de a condamna liderii politici şi militari ruşi este îndepărtată, comunitatea internaţională ar trebui să încerce totuşi. O situaţie haotică în interiorul Rusiei ar putea crea oportunităţi pentru comunitatea internaţională de a-i trage la răspundere pe aceşti făptaşi.

 

Ipoteze de planificare

 

Deşi nimeni nu poate prezice ce fel de Rusie va apărea după sfârşitul guvernării lui Putin, unele ipoteze rezonabile pot ajuta factorii de decizie politică să planifice mai bine. Aceste ipoteze de planificare includ:

 

Rusia se va fragmenta în continuare. Dizolvarea Federaţiei Ruse, fie de facto, fie de jure, ar putea spulbera Rusia din punct de vedere geopolitic. Probabil că această fragmentare suplimentară nu va fi la fel de simplă sau „curată” ca apariţia celor 15 noi state după dizolvarea legală a URSS în 1991. Factorii de decizie politică ar trebui să presupună că fragmentarea ulterioară a Rusiei va fi mai degrabă asemănătoare cu cea a Ceceniei din 1994 (conflict brutal) decât cu cea a Estoniei din 1991 (paşnică şi simplă), de exemplu.

 

Anumite regiuni ruseşti vor avea o populaţie semnificativă de şomeri veterani de război. Un număr însemnat de soldaţi ruşi din Ucraina provin din doar câteva regiuni ale Federaţiei Ruse. Mii de tineri din minorităţile etnice vor avea experienţă de luptă din Ucraina şi se vor întoarce în regiunile lor de origine cu un viitor economic sau social redus. Multe dintre aceste regiuni au fost predispuse în trecut la mişcări de independenţă şi insurecţie. Acest lucru ar putea face ca luptele interne să fie mai probabile.

 

China şi Turcia vor încerca să umple vidul de putere din întreaga Eurasie. China şi Turcia vor concura pentru influenţă în Asia Centrală şi în Caucaz, unde Moscova a avut în mod tradiţional o mare influenţă. Concurenţa ar putea apărea şi în Orientul Îndepărtat rusesc.

 

Grupurile armate private vor prolifera. Este posibil să se înregistreze o proliferare a numărului „armatelor private” (de exemplu, Grupul Wagner) sau de grupuri armate subnaţionale (de exemplu, Regimentul special motorizat cecen 141, denumit în mod obişnuit Kadîroviţi) atunci când statul rus se va prăbuşi. Aceste grupuri şi liderii lor vor deveni agenţi importanţi de putere într-o Rusie post-Putin – în special într-o societate care va avea zeci de mii de veterani ai invaziei Rusiei în Ucraina.

 

Înlocuitorul lui Putin nu va fi Thomas Jefferson. În perioada imediat următoare regimului preşedintelui Putin, oricine îl va înlocui va fi la fel de naţionalist şi autoritarist. Factorii de decizie occidentali ar trebui să înceteze să mai spere într-un lider rus „moderat” care doreşte pace cu vecinii săi şi reforme acasă.

 

Rusia se va întoarce. Indiferent cât de gravă ar putea fi înfrângerea Rusiei în Ucraina şi indiferent cât de degradate vor deveni economia şi armata rusească ca urmare a acesteia, Moscova nu va renunţa niciodată la planurile sale imperiale asupra Europei de Est. Chiar dacă reînarmarea şi reconstrucţia vor dura câteva decenii, Moscova va fi o ameninţare pentru vecinii săi. Statele Unite şi NATO trebuie să îşi bazeze postura de forţă şi strategiile pe această ipoteză.

 

Şapte întrebări pe care factorii de decizie politică ar trebui să şi le pună acum

 

Nimeni nu poate oferi recomandări concrete factorilor de decizie politică cu privire la Rusia post-Putin. Totuşi, aceştia ar trebui să îşi pună acum şapte întrebări, luând în considerare obiectivele şi ipotezele menţionate mai sus, pentru a se pregăti mai bine pentru prăbuşirea finală a Uniunii Sovietice şi dizolvarea Federaţiei Ruse.

 

1. Ce ar trebui să facă SUA pentru a coordona un răspuns internaţional la apelurile de independenţă şi autodeterminare care vor apărea probabil în întreaga Rusie? Federaţia Rusă este formată din 83 de entităţi federale. Multe dintre ele cuprind populaţii cu o cultură, istorie şi limbă comune, diferite de populaţia slavă a Rusiei. Unele dintre aceste entităţi au deja mişcări de independenţă la nivel redus. În urma dizolvării Federaţiei Ruse, factorii de decizie politică ar trebui să se aştepte ca unele dintre aceste entităţi federale să îşi declare independenţa. Statele Unite trebuie să colaboreze cu partenerii săi pentru a coordona un răspuns la aceste apeluri la autodeterminare într-un mod care să fie aliniat cu interesele SUA şi să fie în conformitate cu dreptul internaţional.

 

2. Cum pot SUA şi partenerii săi să împiedice extinderea conflictelor armate interne după dizolvarea Federaţiei Ruse? Destrămarea Federaţiei Ruse va duce probabil la lupte interne între diferite centre de putere. Este în interesul Americii ca luptele şi conflictele să rămână în interiorul graniţelor actuale ale Federaţiei Ruse şi să nu afecteze ţările vecine. Prin urmare, SUA şi partenerii doritori vor trebui să consolideze cooperarea bilaterală în întreaga masă continentală eurasiatică pentru a îmbunătăţi capacităţile militare, de securitate a frontierelor, de aplicare a legii şi a sectorului de securitate.

 

3. Cum ar putea SUA şi partenerii săi să coordoneze un răspuns internaţional pentru a proteja stocurile de arme de distrugere în masă ale Rusiei? Miile de arme nucleare ale Federaţiei Ruse, împreună cu programele sale de arme chimice şi biologice, reprezintă un risc pentru stabilitatea globală dacă nu există securitate sau responsabilitate. Această problemă ar trebui să fie un motiv de îngrijorare comună pentru comunitatea internaţională. Statele Unite ar trebui să se gândească acum la modul în care vor conduce eforturile de abordare a acestei probleme. Pentru început, trebuie să investească mai mult în capacităţi de detectare mai bune la punctele de trecere a frontierei din întreaga regiune.

 

4. Ar trebui ca NATO şi UE să profite de slăbiciunea Moscovei şi să facă presiuni pentru o extindere „big bang” în cadrul ţărilor candidate şi aspirante rămase? Există mai multe ţări din Europa care aspiră să adere într-o zi fie la Uniunea Europeană, fie la NATO, fie la ambele. Pentru ţări precum Georgia şi Ucraina, principalul obstacol a fost presiunea şi agresiunea armată a Rusiei. În cazul în care Federaţia Rusă se va dizolva, UE şi NATO ar trebui să ia în considerare accelerarea procesului de aderare a anumitor ţări.

 

5. Cum ar putea SUA şi partenerii săi să coordoneze asistenţa economică şi de reconstrucţie pentru regiunile aflate sub ocupaţie rusă care vor fi eliberate? Nu numai că dizolvarea Federaţiei Ruse va duce probabil la apeluri la independenţă din partea anumitor regiuni din interiorul Rusiei, dar şi locurile în care Rusia ocupă în prezent teritorii în afara graniţelor sale vor fi probabil eliberate. Printre acestea se numără Transnistria din Moldova, regiunile Abhazia şi Tshinvali (cunoscută şi sub numele de Osetia de Sud) din Georgia, precum şi Crimeea şi alte locuri din Ucraina aflate în prezent sub ocupaţie rusă. Washingtonul va avea o ocazie unică de a ajuta aceşti parteneri americani să îşi restabilească integritatea teritorială în interiorul graniţelor lor recunoscute la nivel internaţional. Cu cât mai repede şi mai eficient se va face acest lucru, cu atât mai stabilă va deveni situaţia.

 

6. Ce trebuie să facă SUA pentru a coordona un răspuns internaţional sau regional în vederea soluţionării disputelor de frontieră existente între Federaţia Rusă şi unii dintre vecinii săi? Printre acestea se numără insulele disputate Ukatnyy, Zhestky şi Maly Zhemchuzhny din Marea Caspică, graniţa de facto dintre Estonia şi Rusia, statutul teritoriilor nordice şi, eventual, chestiunea Kareliană. Acestea ar putea părea probleme minore pentru factorii de decizie occidentali aflaţi la mii de kilometri distanţă, însă fiecare dintre ele are potenţialul de a deveni o problemă regională, care ar putea avea implicaţii globale.

 

7. Ce ar putea face SUA şi partenerii săi pentru a reduce influenţa Rusiei în alte părţi ale lumii, cum ar fi în Siria, Libia şi în unele părţi din Africa Subsahariană? Din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, influenţa Moscovei în anumite părţi ale lumii a scăzut deja. Dacă Federaţia Rusă se prăbuşeşte, statele clientelare şi forţe ale Kremlinului din Orientul Mijlociu şi Africa vor fi, de asemenea, afectate. SUA trebuie să înceapă să lucreze acum cu partenerii săi pentru a dezvolta o strategie privind modul în care să crească influenţa occidentală în regiunile în care influenţa rusă este în declin.

 

Concluzie

 

Invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022 a schimbat situaţia de securitate în regiunea Atlanticului de Nord într-un mod nemaiîntâlnit de la cel de-al Doilea Război Mondial. Teritoriile eurasiatice nu vor resimţi pe deplin consecinţele invaziei Rusiei, mai ales dacă Ucraina va fi victorioasă, decât peste ani. Factorii de decizie politică trebuie să recunoască amploarea istorică a situaţiei şi să înceapă să se pregătească în consecinţă.

 

Succesul Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei ar putea oferi o oportunitate unică în viaţă de a pune Rusia înapoi în „cutia” sa geopolitică pentru o generaţie. Acest lucru ar crea o nouă realitate geopolitică nemaiîntâlnită de o generaţie. În timp ce factorii de decizie politică planifică această noua realitate geopolitică, aceştia ar trebui să înveţe lecţiile din anii 1990, când factorii de decizie occidentali au sperat naiv la o guvernare democratică şi la reforme economice în Rusia, care nu s-au materializat niciodată. Comportamentul Moscovei pe scena mondială din 1991 încoace a demonstrat faptul că este puţin probabil ca Rusia să devină un actor global responsabil în viitorul apropiat. În loc să se concentreze pe ceea ce nu se poate realiza, factorii de decizie americani ar trebui să urmărească politici pragmatice şi realiste care să promoveze interesul naţional al SUA.

 

 

https://epochtimes-romania.com/news/analist-senior-la-hudson-institute-razboiul-din-ucraina-va-marca-prabusirea-finala-a-uniunii-sovietice—338496

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Teatru de doua  parale pentru apararea hotilor,tradatorilor,criminalilor etc…Documente desecretizate de SRI: Lideri locali ai FSN au răspândit zvonuri cu teroriști după fuga lui Ceaușescu. Parchetul arată care a fost rolul kriminalului  tradator si devorator Ion Iliescu    

 

 

 

 

 

 

      Autor:   Ionut Muresan 

 

Ion Iliescu a lansat zvonurile cu teroriști, iar liderii Consiliilor locale ale FSN le-au colportat în teritoriu.

Membri ai Comitetului Frontului Salvării Naționale (CFSN) din teritoriu au colportat informații false și zvonuri cu privire la acțiuni teroriste începând cu data de 22 decembrie 1989, rezultă din documentele recent desecretizate de SRI. Primul care a indus „psihoza teroriștilor” a fost Ion Iliescu, în încercarea de a păstra puterea, deoarece revoluționarii nu-l voiau în fruntea țării, reiese din noul rechizitoriu al Dosarului Revoluției.Serviciul Român de Informații (SRI) a desecretizat pe 22 decembrie 2022 un număr de 13 volume cu note informative ale Direcției de Securitate a Statului (DSS), iar procurorii Secției Parchetelor Militare de la PICCJ au dat publicității pe 29 iulie 2022 rechizitoriul din Dosarul Revoluției – restituit pentru refacerea anchetei – prin care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată (din nou) pentru infracțiuni contra umanității.Puse în oglindă, din cele două surse rezultă că Ion Iliescu și membri ai Frontului Salvării Naționale sunt cei care au vorbit despre existența „grupurilor de teroriști”, după fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu, pentru a se asigura că vor pune mâna pe putere. Ca rezultat, în multe situații, trupele de militari trimise să-i caute pe „teroriști” s-au omorât reciproc. În alte cazuri, acolo unde comandanții se cunoșteau, confruntările au fost evitate.

Documentele desecretizate de SRI acoperă aproape toată luna decembrie 1989 și conțin note informative ale tuturor direcțiilor Securității din teritoriu sau rapoarte ale comandanților acestora. În niciunele nu se vorbește despre „teroriști” până la data la care apare în scenă Ion Iliescu.Ion Iliescu – în rolul principal al „filmului cu teroriști”Daca iti deschizi inca un cont curent, nu se cheama ca il inseli pe primul.  

Iată ce notează procurorii cu privire la Iliescu și CFSN:„Se constată că în acele momente ale zilei de 22 decembrie, păstrarea puterii de Iliescu Ion și grupul său (putere conferită de forța militară a țării) a fost pusă într-un real pericol de revoluționarii aflați în număr foarte mare în Piața Palatului.Aceștia și-au manifestat în mod neechivoc aversiunea față de comunism și comuniști, în timp ce pentru Iliescu Ion comunismul reprezenta în mod sincer calea pe care trebuia să continue politica României.La 22 decembrie, orele 14:45, în studioul 4 al TVR, a apărut inculpatul Iliescu Ion, care și-a început discursul spunând „Stimaţi tovarăşi, prieteni…”.Apoi, revenit în studio în jurul orelor 15:20, a spus:

 

„Stimaţi tovarăşi, concetăţeni, vreau să mai spun câteva cuvinte în completare (…) Cu contribuţia, cu participarea activă a poporului, nu a unor conducători care s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleşi ai poporului, s-au autointitulat comunişti, nu au nimic de-a face cu socialismul, nici cu ideologia comunismului ştiinţific. Au întinat numai numele Partidului Comunist Român, au întinat numai memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului în această ţară (…)

Vă mulţumesc şi vom continua să mai dialogăm în cursul zilei de azi.”Astfel, primele dezinformări din Piața Palatului cu privire la acțiunile teroriștilor securiști au apărut imediat după ce Iliescu Ion depunea diligențe pentru a se legitima în fața revoluționarilor care îl respingeau.Dezinformarea cu privire la securiștii-teroriști nu s-a limitat doar la lansarea unor zvonuri transmise la fața locului, deoarece efectele acesteia ar fi fost insuficiente, astfel încât, la scurt timp, a fost transmisă prin intermediul TVR intervenția care face obiectul acestei analize.Prin această apariţie televizată, din seara zilei de 22 decembrie 1989, inculpatul civil Iliescu Ion a acționat, în mod direct şi nemijlocit, pentru generarea unei psihozei securist-teroriste la nivel național, dezinformând grav opinia publică cu privire la existenţa unor forţe contrarevoluţionare „securist-teroriste” şi necesitatea lichidării acestora.Dezinformarea a avut ca efect instaurarea unei stări generale de teamă şi nesiguranţă, generate de posibilitatea nedorită de reinstaurare a vechii puteri, şi a avut ca scop legitimarea inculpatului civil Iliescu Ion şi a grupului său (din care făcea parte inclusiv inculpatul Voiculescu), ca lideri ai noii structuri care preluase puterea în stat.Prin instaurarea acestei stării de teamă şi nesiguranţă, inculpatul civil Iliescu Ion şi grupul de persoane care i s-au alăturat în acest demers, inclusiv inculpatul civil Voiculescu Gelu-Voican, au creat premisele care au stat la baza numeroaselor situaţii de foc fratricid între cadrele MApN, cadrele MI-DSS și civilii înarmați, survenite începând cu seara zilei de 22.12.1989”, se arată în rechizitoriul Secției Parchetelor Militare.AdsCa reacție la „psihoza securist-teroristă” inițiată de Ion Iliescu și CFSN încă din 22 decembrie 1989, mai multe structuri din teritoriu încep să îi caute pe „teroriști”, despre care se zvonea fie că vin cu blindatele, fie că sunt parașutați din avioane.Cine a lansat în teritoriu zvonurile cu privire la atacuri teroriste

Ziare.com prezintă o selecție din documentele recent desecretizate de SRI din care reiese că zvonurile cu privire la teroriști au venit din partea structurilor locale ale CFSN.

22 decembrie 1989 – județul Argeș: În ziua de 22.12.1989, orele 18.30-19.30, prin dispeceratul Poliției Județene, s-a primit de la autoritățile locale recent constituite un mesaj că „fostul dictator ar fi apărut în zona Depoul CFR Pitești într-un autoturism ARO de culoare roșie, însoțit de generalul (…) și de îndreaptă spre o direcție necunoscută, cel mai probabil pe ruta Drăganu – Rm. Vâlcea”. Situația a fost de natură să amplifice teama și confuzia, discutându-se că în zona autostrăzii București-Pitești și a Combinatului petrochimic s-ar afla ascunzători subterane bine amenajate.

 

22 decembrie 1989 – județul Ialomița: După data de 22.12.1989 la nivelul fostei Securități județele Ialomița s-au primit mesaje de la Consiliul Județean Ialomița al Frontului Salvării Naționale care se refereau la următoarele aspecte:La intrarea în municipiul Slobozia, dinspre Buzău și-ar fi făcut apariția un autovehicul tip salvare în care s-ar afla teroriști (…).La subsolul clădirii restaurantului „Privighetoarea” s-ar afla un depozit de armament al teroriștilor, după care procedându-se la percheziționare de către militarii MApN aspectul nu s-a confirmat.Uzina de apă a orașului ar fi fost atacată de teroriști pentru a infecta apa potabilă, aspect neconfirmat după verificare.De la aerodromul militar Alexeni s-ar îndrepta elicoptere care vor să atace noaptea orașul Slobozia și Combinatul Chimic, fapt pentru care s-a instituit camuflajul total după ora 21.00.La Leagănul de copii Slobozia un grup de teroriști străini ar încerca să sechestreze copii și cadre medicale, zvon neconfirmat după verificare.Un grup de teroriști străini s-ar deplasa dinspre Galați spre Slobozia cu un autoturism Dacia 1300 culoare roșie, tamponată în partea din spate, și o mașină TV tip Salvare pe care s-ar afla desenate două cruci negre, scopul fiind a comite acțiuni teroriste la Combinatul chimic. În acest sens a fost solicitată și efectuată deplasarea grupei de luptă antiteroristă a Inspectoratului județean al MI, îmbarcată în autoblindate ABI, deplasată în zonă cu un tanc și autoblindată TAB – aspect neconfirmat. (…)În zona Spitalulului județean și a Tribunalului Slobozia ar acționa elemente teroriste cu focuri de armă de pe blocurile din jur. (…)În unele zone din mun. Slobozia în care s-a presupus că s-ar afla teroriști s-a acționat cu foc de către formațiuni MApN și gărzi patriotice având consecințe negative. Astfel, pe lângă producerea unor pagube materiale, a decedat prin împușcare un cetățean italian. De asemenea, a decedat prin împușcare lt.mj. (…) de la fosta Securitate județeană, care în noaptea de 23/24.12.1989 în jurul orei 1.00 se deplasa de la domiciliu la unitate, unde a fost chemat prin alarmare, folosind autosalvarea (…) oprită ocazional. Asupra acesteia a fost deschis foc de către elemente înarmate aflate în dispozitivul de apărare a Poliției județene, întrucât șoferul nu oprise la somație, prilej cu care și acesta a decedat.

 

23 decembrie 1989 – Orele 20.25, prin șeful Garnizoanei județene Satu Mare s-a ordonat „ALARMA DE RĂZBOI”.SITUAȚIA OPERATIVĂ: Teroriștii acționează cu blindate ușoare cu tunuri de 20 mm, debarcate din elicoptere de proveniență araba ordin din autocamioane TIR.Drept urmare s-a dat ordin de alarmare a grupei de intervenție antiteroristă și a întregului efectiv, distribuirea armamentului și a muniției din dotare, punerea în stare de funcționare a tuturor mijloacelor de luptă.

22-27 decembrie 1989 – Ploiești: Din analiza modului în care s-au derulat evenimentele în zonele de operații rezultă că unele dintre misiunile ordonate de la CFSN local, prin comandantul militar, puteau declanșa conflicte între cadrele fostului DSS pe de-o parte și forțele MApN și revoluționari pe de altă parte.

 În acest sens, prezentăm câteva exemple:AdsCe raportau securiștii la Centru până în 22 decembrie 1989În zilele premergătoare Revoluției din 1989 unitățile de Securitate din țară raportau către Capitală o serie de probleme care, conjugate, au contribuit la evenimentele din 17-22 decembrie.

 

Șefii Securității din teritoriu vorbesc adesea în rapoartele lor despre:

Nemulțumiri ale populației referitoare la alimentarea cu apă caldă și energie electrică.Sistarea producției în multe întreprinderi din cauza echipamentelor învechite și a lipsei de energie electrică sau gaze naturale. Consecința a fost trimiterea muncitorilor acasă.Nemulțumiri în rândul muncitorilor pentru neplata salariilor în lunile precedente, având ca rezultat furturi din întreprinderi și „consumul de băuturi alcoolice la locul de muncă, în schimbul III”.„Starea de spirit necorespunzătoare a populației din mediul urban și rural”, generată de „lipsa alimentelor de bază precum zahăr, ulei, făină, carne”.Comentarii negative la adresa conducerii PCR, pe care securiștii le considerau întotdeauna situații „izolate”.

Numeroase cazuri de fugă din țară.AdsLa toate astea se adăugau informații auzite de oameni la posturi de radio străine, precum „Europa Liberă”, așa că unii securiști au luat „măsuri concrete”.Una dintre acestea a fost raportată de Securitatea Județului Constanța, de data de 13 decembrie 1989, cu o zi înainte de izbucnirea revoltei de la Iași și cu 4 zile înainte de Revoluția de la Timișoara:„În cadrul acțiunilor de sprijinire a organelor de presă în educarea cetățenilor în spiritul legalității socialiste, am pus la dispoziția ziarului Dobrogea Nouă (…) un articol intitulat „Nevinovata pălăvrăgeală devine adesea un viciu dăunător”, scrie securistul în raport.Evident, articolul nu reflectă o realitate, ci este mai degrabă o compunere a Securității „sub forma unui scenariu în care se arată cum o secretară foarte volubilă discută (…) ignorând elementara obligație a păstrării secretului de serviciu”.

Șeful Securității din Constanța aprecia că, astfel, a transmis un semnal de alarmă „celor care, dovedind lipsă de vigilență, nu au o atitudine fermă față de asemenea manifestări dăunătoare”.

 

Pe data de 17 decembrie 1989 – în timp ce la Timișoara mureau oameni – securiștii din Dolj erau îngrijorați că în spatele Teatrului Național din Craiova au găsit „19 înscrisuri cu conținut ostil” – în fapt niște coli de hârtie tip A4 – pe care cineva scrisese mesaje a căror conținut ofițerii se codeau să îl reproducă:

„Foc averilor”„Moarte familiei C… (n.r. – Ceaușescu)”„Jos noua burghezie”„Jos demagogii”„Moarte noilor bogătași”„Moarte îmbuibaților”„Jos clanul … (n.r. – Ceaușescu)„Trăiască Lenin”„Jos inegalitățile”

 

După masacrul de la Timișoara din data de 17 decembrie 1989, securiștii din mai multe județe își „îndulceau” rapoartele cu ajutorul unor informatori pentru a da asigurări celor de la Centru că la ei în teritoriu situația nu e foarte gravă. Printre aceștia se numărau poeți, profesori, pensionari, ingineri sau medici, care denunțau „tâmpeniile lui Gorbaciov”, „maghiarii care trebuie puși la punct” sau „elementele anarhiste”. Revoluția de la Timișoara este numită „răzmeriță” și este pusă pe seama „celor nesăbuiți și lipsiți de orice urmă de patriotism”.Singurul revoluționar din satul Urzicuța a ieșit în stradă și a fost prins de Miliție având asupra lui 19 coli rupte dintr-un caiet dictando pe care scrisese cu pixul: 18 mesaje

 „J.C” (n.r. – Jos Ceaușescu), 1 mesaj „Vrem Pîine”. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com

Documente desecretizate de SRI: Lideri locali ai FSN au răspândit zvonuri cu teroriști după fuga lui Ceaușescu. Parchetul arată care a fost rolul kriminalului Ion Iliescu

https://ziare.com/sri/documente-desecretizate-sri-fsn-parchet-rol-ion-iliescu-1780223?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

 

///////////////////////////////////////////

 

(Sa-i ajutam pe RUSI sa redevina ce erau,adica sa se faca mici si sa se intoarca fiecare in „” casa „”barlogului sau,nu a altora!Konstantin Doroșenko: „Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia, să stea în Gulagul lor cu Putin al lor cât vor”

 

Lina Grâu

 

„Ucraina luptă pentru dreptul la viitor. Rusia este trecutul. Trecutul nu va învinge niciodată viitorul”, spune criticul de artă și istoricul de la Kiev Konstantin Doroșenko. „Sper că actualul război se va încheia cu pacificarea Rusiei, care nu-și va mai putea niciodată teroriza vecinii.”

 

Ne-am văzut cu Konstantin Doroșenko, critic de artă și istoric din Ucraina, la București, în decembrie. Am făcut un drum de la Chișinău ca să vorbesc cu el, pentru că acum nu este foarte simplu să întâlnești un expert din Ucraina, dacă este bărbat – după declanșarea agresiunii Rusiei, bărbații nu au mai putut ieși din Ucraina, iar pentru a putea pleca temporar experții, artiștii sau profesorii ucraineni au nevoie de aprobări din partea instituțiilor statului. Konstantin a fost la București în cadrul unui proiect al Canal France Internationale, proiect care i-a permis să lucreze la o carte dedicată artei ucrainene moderne, în special celei de după 24 februarie 2022.

 

Ucraina acum este supusă bombardamentelor sistematice de către Rusia, care țintește sistemul energetic al țării, iar la Kiev, la fel ca în multe alte orașe, sunt perioade lungi în care nu este căldură, curentul și apa mai mult lipsesc și sunt temperaturi cu minus. Toate acestea, pe lângă presiunea psihologică pe care o pun alarmele antiaeriene care se repetă la distanță de câteva ore, ziua și noaptea.

 

Totuși, spune Konstantin, Crăciunul în Ucraina anul acesta este mai cald și mai apreciat ca niciodată.

 

„Eu cred că acest Crăciun va fi în Ucraina, cât nu ar părea de staniu, foarte tandru. Pentru că oamenii au simțit atât de profund valoarea și importanța celor apropiați, valoarea și importanța unor lucruri elementare și au înțeles atât de bine câte lucruri sunt artificiale și neimportante în această lume. Toate, din cauza războiului. Astfel încât mi se pare că acest Crăciun va fi unul tandru și cald. Oamenii vor găsi posibilitatea de a împărtăși căldură sufletească. Și anume acest lucru este cel mai important, nu instalațiile sclipitoare și serbările”, mi-a spus Konstantin.

 

„Chiar dacă vor zbura bombe?”, l-am întrebat. „Pe ucraineni nu-i mai sperii cu bombe”.

 

De mai multe ori în timpul interviului Konstantin a avut ochii în lacrimi, deși a încercat să nu arate. Am avut o discuție profundă despre valoarea și tradiția libertății pentru societatea ucraineană și de ce, de partea cealaltă, rușii au preferat „să schimbe libertatea pe salam”; am discutat despre constituirea națiunii civice în Ucraina și de ce Rusia este condamnată la înfrângere în acest război; despre faptul că arta rusească în Europa a fost mereu alimentată cu bani din petrol și a servit promovării ambițiilor imperiale ruse, dar și despre cum, când și dacă îi vor putea ucrainenii ierta pe ruși pentru acest război.

 

„Este mai bine să treci prin bombardamente și black-out decât să ajungi sub talpa acestui concept monstruos, macabru, neonazist care se numește „lumea rusă”. Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia, să facă ce vor acolo, să stea în Gulagul lor cu Putin al lor cât vor. Noi alegem libertatea, nu un nou țar mai bun. Aceasta este diferența dintre Ucraina și Rusia”, mi-a mai spus criticul de artă și istoricul de la Kiev, Konstantin Doroșenko.

 

Lina Grâu: Konstantin, salut! Avem această discuție la București. Am făcut un drum, ambii, pentru a ne vedea aici – tu de la Kiev, eu de la Chișinău. În primul rând vreau să te întreb cum ai ajuns aici? Înțeleg că a fost chiar la începutul black-out-ului cauzat de bombardamentele masive ale Rusiei. Când ai ajuns, cum a fost să te pomenești într-un oraș cu multe lumini, cu târguri de Crăciun? Cum este să te ajungi dintr-o lume în alta?

 

Konstantin Doroșenko: Am venit aici cu un program al Canal France Internationale, un program internațional pentru inițiative jurnalistice, susținut de Franța, foarte important, pentru că acum este mare nevoie de munca jurnaliștilor, și de cea reportericească, și de cea analitică.

 

Eu scriu despre cultură în primul rând, sunt critic de artă, și am venit să-și finalizez cartea pe care o gândisem încă înainte de faza fierbinte a războiului. Este o carte dedicată culturii Ucrainei, artei moderne, în special fenomenelor care se produc în cultură după 24 februarie 2022.

 

Când ajungi într-un oraș în care sunt imposibile bombardamentele, în care nu se deconectează curentul și nu sunt sirene, trăiești o euforie…

 

Fără îndoială, nu se poate compara cu ce este la Kiev. Acolo practic nu se poate lucra. Când plecam, începuseră deconectările, câte patru ore nu erau curent și apă, după care alte patru ore se dădeau, și tot așa. Totuși, se respecta un anumit grafic. Acum, când vorbesc cu prietenii mei, ei îmi spun că deconectările pot dura și 14-16 ore. Și mai rău este în regiunea Kiev. Cunoștințele mele spun că pentru a se putea spăla sau a face o cafea au fost nevoiți chiar să adune zăpadă.

 

Este ca în Evul Mediu. Însă Ucraina nu este nici pe departe prima țară care a fost supusă unui astfel de tratament de Rusia. Să ne amintim de Georgia. Și acolo oamenii au fost ani de zile în blocadă. Când am vorbit cu colegii pictori din Tbilisi, aceștia mi-au spus că oamenii generației noastre urăsc iarna. „Și nu puteam înțelege de ce. Când se apropie iarna, dăm în depresie”. Aparent parcă totul este bine la Tbilisi, este căldură, sunt de toate. Dar este generația care și-a petrecut copilăria dormind în paltoane. Așa că Rusia nu spune nimic nou lumii prin strategiile sale din Ucraina, doar că de fiecare dată este tot mai exacerbată în cruzimea ei absolut nemotivată și primitivă.

 

Și eu sper că actualul război, când Ucraina s-a pomenit la frontiera valorilor civilizaționale, democratice, în fața acestui pseudo-imperiu retrograd, se va încheia cu pacificarea Rusiei, care nu-și va mai putea niciodată teroriza vecinii.

 

În ceea ce privește venirea mea la București, este foarte greu să explic. Sunt senzații practic la limita euforiei. Când conștientizezi brusc că ai ajuns într-un oraș în care sunt imposibile bombardamentele, în care nu există lege marțială, în care nu se deconectează curentul, în care nu sună aceste sirene antiaeriene care scot sufletul din tine, primele zile aveam o uluitoare și ciudată euforie. Se pare că este chiar greu, într-o anumită măsură, să te obișnuiești cu viața pașnică. Pentru că în acest răstimp, de când în Ucraina trăim în realitatea unui război, ne-am obișnuit să ne simțim altfel în spațiu. Ne-am obișnuit să fim mai prudenți, ne-am obișnuit să fim atenți mereu la tot felul de pericole.

 

Foarte importat este, repet, că există acest hub la București și că jurnaliștii ucraineni care scriu despre economie, care scriu despre migrație își pot realiza proiectele aici.

 

Eu revin în Ucraina la câteva zile după discuția noastră, pentru că acolo au loc multe lucruri importante la care trebuie să particip. Dar sper că acest hub de la București va continua să primească jurnaliști ucraineni.

 

Lina Grâu: Konstantin, cum ai simțit tu aici, la București, în ce măsură oamenii din țări care nu sunt bombardate, unde există căldură, lumină, în ce măsură ei înțeleg situația reală din Ucraina, înțeleg cum trăiesc oamenii acolo fără lumină, fără căldură? Și, în general, există vreo modalitate de a explica aceste lucruri oamenilor din țările civilizate, oameni care, poate, în toate aceste luni au cam obosit de tema războiului?

 

Konstantin Doroșenko: Impresia mea este că oamenii care au trecut prin perioada sovietică, acele țări care au făcut parte din Pactul de la Varșovia, ei înțeleg. Cel puțin Polonia, România, Țările Baltice, Cehia, țările din Caucaz: Georgia, Azerbaidjan – aceste țări indiscutabil înțeleg ce înseamnă violența imperială rusească, pentru că toate aceste țări au cunoscut-o într-o formă sau alta.

 

În perioada războiului am fost la București, la o conferință la Berlin, la Tbilisi și Bacu – peste tot am găsit înțelegere și o atitudine foarte caldă. Aici, la București, când casierița de la magazin vede că ești din Ucraina începe să-ți vorbească cu mare căldură sau să-ți spună lucruri despre oraș. Există solidaritate. Faptul că ucrainenii nu au cedat, felul în care s-au mobilizat, solidaritatea internă pe care au arătat-o lumii – aceste lucruri au generat un val de solidaritate în întreaga lume, cel puțin în Europa de Est cu siguranță.

 

Și atunci când l-am văzut pe președintele României la Irpin, când văd reacția președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la ceea ce se întâmplă în Ucraina, impresia mea este că Ucraina a dat un exemplu statelor din Europa de Est despre cum este să fii stat cu demnitate. Noi am trăit prea mult timp în umbra a tot felul de imperii – a Imperiul Rus, a politicii germane imperiale, a marii Franțe sau a altor popoare puternice. Noi am fost mereu ignorați, eram considerați un fel de „elevi” și nici măcar guvernele statelor noastre nu se comportau ca actori importanți.

 

Și eu cred că după Ucraina și alte state din Europa de Est – Cehia, Slovacia, România, țările din Balcani, țările Baltice – își îndreaptă și ele spatele și își permit să vorbească mai de la egal la egal și mai dur chiar și cu partenerii lor din Uniunea Europeană.

 

 

 

Rusia impune lumii valorile vechi ale secolului XX

 

Lina Grâu: Konstantin, cum îți poți explica faptul că în Europa civilizată mai există oameni care susțin acțiunile președintelui rus Vladimir Putin? Acțiunile unei Rusii care bombardează orașe și practic distruge o țară în mijlocul Europei?

 

Konstantin Doroșenko: Aici putem discuta mult, pentru că războiul din Ucraina este nu doar războiul Ucrainei pentru independență, nu este doar un război colonial, este un război istoric și civilizațional.

 

Vedem că lumea astăzi se schimbă într-un ritm incredibil. Odată cu apariția rețelelor de socializare s-a schimbat în general percepția oamenilor asupra lor înșiși. Dispare noțiunea de autoritate, apare o transparență totală în relația dintre oameni, companii și state. Sunt procese foarte ample care schimbă toată umanitatea.

 

Și evident că aceste procese și aceste schimbări provoacă unor categorii de locuitori ai planetei frică, temerea de a rămâne în afara noilor procese, dorința de a se opune. Iată de ce, pe valul diferitelor mișcări de emancipare, cum ar fi Me Too, diversitatea gender și alte momente care mișcă omenirea înainte, vedem un val colosal de reacții, imediat și indiscutabil. Vedem o creștere a naționalismului, o amplificare a viziunilor patriarhale, a încercărilor bisericii de a influența lucrurile. La modul simplist, putem spune că avem de a face cu o reacție similară situației când organismul nu poate digera hrana și face indigestie. Aceste valuri de reacții populiste sunt acele „arsuri stomacale” generate de partea umanității care încă nu se poate regăsi în noile coordonate ale noii lumi, ale epocii digitale.

 

Iar Rusia este unul dintre liderii acestor mișcări retrograde, conservatoare. Simplist vorbind, Rusia este materializarea „arsurilor stomacale” la nivel mondial. O țară care, pentru a-și menține tradiția statală, se manifestă ca dușman al oricăror schimbări – dușman al libertății cuvântului, dușman al libertății de informare, dușman al acceptării caracterului multidimensional al omului, al individualității, al identității.

 

Și, în această calitate retrogradă, Rusia impune lumii valorile vechi ale secolului XX: ceea ce se numește „real politic”, când pentru un câștig poți să-ți sacrifici principiile; sau ceea ce se numește „post-adevăr”, adică când, în loc să spună lucrurilor pe nume, oamenilor li se propune să creadă că de fapt „toată lumea minte, așa că trebuie să-i alegem pe cei care ne plac mai mult”.

 

Indiscutabil, sunt strategii epuizate, din trecut, un secol XX care se agață cu disperare de idea de a-și continua existența. Este la fel ca în Uniunea Sovietică, pentru că Rusia nu a devenit stat democratic, ci s-a agățat de mitul măreției Uniunii Sovietice. Dar Rusia de facto nu mai este un imperiu. Pentru că imperiul, în istoria omenirii, este o entitate care aduce lucruri noi, care duce omenirea mai departe. Când Petru cel Mare a declarat Rusia drept imperiu, el a depus eforturi colosale pentru a o transforma.

 

Presa și cultura rusească din Europa au fost mereu susținute de banii din petrol

 

Astăzi însă Rusia nu produce nimic nou, acolo se produce un colaps intelectual total, acolo este stagnare completă în orice domeniu tehnologic. Este un stat care parazitează și care indiscutabil nu mai este un imperiu. Dar acesta are resurse imense pe care le-a investit timp de decenii, din momentul destrămării URSS, încă din perioada lui Elțin, în politica propagandistică imperială care există până în prezent. Și evident că un număr semnificativ de oameni, inclusiv în Europa, s-a obișnuit să „înghită”, să consume aceste lucruri și să considere, fără să aibă o abordare critică, că Rusia este o țară măreață, iar cultura rusă – una puternică.

 

Rusia în această situație este susținută de oameni care nu au gândire critică, care nu vor să verifice faptele, pentru care le este mai comod să creadă în ideologemele pe care le-au „înghițit” cândva.

 

Toată cultura rusească imperială este construită în felul acesta, este incredibil de lipsită de flexibilitate, la fel ca și sistemul de educație rusesc, care este incredibil de învechit. Pentru că acolo lipsesc viziunile critice, lipsește ceea ce încă academicianul Andrei Saharov spunea în URSS – că o dezvoltare normală a statului, a științei și a societății este posibilă doar acolo unde există gândire critică, unde există posibilitatea de a gândi diferit, de a discuta. În Rusia nu există așa ceva. La fel ca pe vremea țarului Nikolai I, Rusia și acum acumulează fără rost pretinse realizări fără să le treacă prin filtrul gândirii critice. Este o abordare care categoric nu funcționează în secolul XXI.

 

Iată de ce Rusia este indiscutabil condamnată la înfrângere și colaps în situația actuală. Însă întrebarea este câte sacrificii va trebui să mai aducă Ucraina pentru asta.

 

Și aș mai vrea să amintesc că nu trebuie să uităm că toată presa rusească și toată cultura rusească din Europa au fost mereu susținute de banii din petrol. S-a investit mereu imens în montarea de spectacole, în expoziții și alte „distracții” rusești. Atașamentul și sentimentalismul legat de aceste lucruri au fost din abundență alimentate cu bani rusești, timp de secole.

 

Lina Grâu: Ai în vedere că marea cultură rusească, teatrul, baletul oricum promovează ideile imperiale rusești?

 

Konstantin Doroșenko: Exact. Mai mult decât atât, în Rusia acest lucru nici măcar nu mai este ascuns. Când directorul Ermitajului, Mihail Piotrovski, declară deschis că „suntem cu toții imperialiști și cultura noastră, și Ermitajul, lucrează pentru imperiul rus”, el practic își dă jos masca și dă dovadă de cinism absolut. După această declarație a lui Piotrovski, apropo, muzeele clasice europene, care s-au obișnuit să lucreze cu Ermitajul închizând ochii la multe lucruri, au spus că au fost șocate de acest cinism.

 

Teza lui Lenin care spunea că „cultura trebuie să fie purtătoarea propagandei” este promovată și în prezent de Rusia

 

Într-adevăr, idea de înțelegere a culturii adusă de Lenin, cea care spunea că „cultura trebuie să fie purtătoarea propagandei”, este promovată și în prezent de Rusia. Să reamintim lumii că vărsările de sânge și bezna totalitarismului în care a trăit secolul XX își are rădăcinile în ideile leninismului și ale stalinismului. Pentru că Mussolini a învățat de la Lenin, Hitler a învățat de la Mussolini și tot așa. Dar inițial toată această sălbăticie și imensul delir totalitar monstruos pe care l-a trăit secolul XX s-au născut anume în Rusia.

 

Din start, de pe vremurile Rusiei Moscovite, de pe vremurile lui Ivan cel Groaznic, țara a fost zidită pe violență, pe ne-recunoașterea individualității. Rusia practic nu a avut nobilime, în Rusia existau doar slujitori ai țarului. Toți erau slujitori și sclavi în ochii țarului de la Moscova. Rusia nu a avut fenomenul cavaleriei, pentru că în Europa cavalerul era omul care jura credință regelui său, dar aceștia rămâneau în relații egale.

 

Atunci când la încoronarea țarului Nikolai al II-lea a venit în Rusia o delegație de prinți germani, aceștia au fost salutați de reprezentanții nemților ruși, care au spus: „Îl salutăm pe moștenitorul tronului german și suita acestuia”. La care prințul moștenitor al Bavariei a spus: „Mă scuzați, ați făcut o mare greșeală. Nu suntem suita prințului prusac, nu suntem vasalii lui. Suntem aliații lui”. Este cu totul altceva.

 

Aceste relații dintre oameni, dintre comunități lipsesc în sistemul clasic statal rusesc. Acesta este construit pe violență, pe subordonare, pe dreptul celui puternic. În timp ce civilizația europeană este construită pe puterea dreptului. Sunt două abordări total diferite.  

 

Dacă milioanele de ruși ar fi decis să meargă la Moscova, nu să fugă din țară când Putin a anunțat mobilizarea, astăzi nu ar mai fi fost război

 

Lina Grâu: Konstantin, aici aș vrea să abordez un fenomen care are loc acum: plecarea masivă a intelectualilor din Rusia, care a fost chiar comparată cu „vaporul filosofic”, al intelectualilor emigrați la începutul secolului XX.

 

Konstantin Doroșenko: Eu aș compara-o cu „emigrarea pentru salam” din perioada destrămării URSS, nu cu „vaporul filosofic”.

 

Lina Grâu: Și de aici vreau să ajung și la subiectul responsabilității pentru acest război. Este responsabilitatea Rusiei – în ce formă? A lui Vladimir Putin și a anturajului său? Este responsabilitatea societății rusești? Este responsabilitatea intelectualilor ruși care spun că „noi nu am putut schimba nimic în ultimii 20 de ani pentru că eram trimiși în închisori, eram arestați, nu eram lăsați să vorbim”?

 

Konstantin Doroșenko: Atunci când s-a destrămat Uniunea Sovietică, societățile noastre erau mai mult sau mai puțin în condiții egale. Rusia stătea mai bine, avea resurse mai multe. Dar, nu știu de ce motiv, pentru ruși libertatea nu a părut să fie o valoare. Libertatea ca valoare în sine nu există în societatea rusească, din păcate.

 

Ucrainenii au demonstrat dorința de libertate de câteva ori, începând cu primul Maidan, care la noi s-a numit „revoluția pe granit”, din 1990, când studenții Universității Șevcenko de la Kiev, unde am învățat și eu, au organizat o grevă a foamei în mijlocul orașului, cerând ca Ucraina să nu semneze acordul de constituire a Comunității Statelor Independente, să nu intre din nou în relații cu imperiul sovietic. Ucrainenii de câteva ori în perioada independenței, în situații în care s-a atentat la drepturile noastre civice, au ieșit în stradă, pe Maidan și au luptat pentru drepturi. Noi știm că Țările Baltice și-au apărat cu sinceritate și foarte ferm drepturile. Știm revoluțiile care au avut loc în Georgia, în Kirghistan – ca dovadă că este o eroare să se spună că Asia nu vrea democrație.

 

Nu știu de ce, dar rușii treptat au acceptat ca libertățile lor să fie încălcate tot mai mult. Rușii obosiseră de sărăcie. Totul a început de fapt cu faptul că ei au „înghițit” transmiterea absolut neconstituțională a puterii de către Boris Elțîn către Vladimir Putin. Nu există în Constituția Rusiei vreun punct care să vorbească despre succesor. Nu există în Constituția rusească un punct în care să se spună: „Eu am obosit, acum va conduce un pic Vasia”. Aceasta a fost o încălcare a supremației legii.

 

Și mai departe, pas cu pas. Ceea la ce am ajuns acum, aceste legi pe care continuă să le producă Rusia cu privire la agenții străini, cu privire la interzicerea propagandei, arată de parcă ar fi vorba despre un regat al oglinzilor strâmbe. Rusia s-a transformat într-o caricatură luată parcă din filmele sovietice pentru copii despre conducători ipocriți și duși cu pluta.

 

Noi în Ucraina nu putem înțelege cum de milioane de oameni au fugit din Rusia în diferite țări atunci când a fost anunțată mobilizarea. Dacă aceste milioane nu ar fi fugit în diferite țări, ci s-ar fi dus să ia cu asalt Moscova, poate că astăzi nu ar mai fi fost război. De ce omul rus reacționează în felul acesta?

 

Dacă sincer, eu în locul țărilor europene aș închide frontierele. Pentru că oamenii care înțelegeau ce înseamnă regimul lui Putin au plecat demult, au plecat încă după anexarea Crimeii. Eu cunosc astfel de oameni. Ei acum nu povestesc ce ruși buni sunt, nu aleargă să dea interviuri. Ei trăiesc în Europa, ei și-au făcut alegerea, ei au preluat rușinea situației în care a ajuns societatea rusească, chiar dacă de mulți ani nu mai trăiesc în Rusia. Aceștia mi-au cerut scuze delicat, în conversații private, și nu speculează în public despre rusofobie.

 

Iar oamenii care au fugit odată cu mobilizarea sunt exact acea „emigrare pentru salam”, ei s-au speriat că nu vor mai avea confortul de altădată, mai ales că Rusia este supusă sancțiunilor și o mulțime de servicii cu care ei s-au obișnuit acolo nu mai sunt accesibile.

 

Așa că eu cred că societatea care nu doar că a creat Gulagul, dar care continuă să-l renască, să-l restabilească și încă îl mai și bagă pe gât țărilor vecine, cetățenii unei astfel de țări merită să fie închiși acolo până când singuri nu-l vor demola, așa cum au făcut francezii cu Bastilia la vremea lor.

 

Așa că eu consider că ar fi corect ca Europa să închidă frontierele pentru emigrația rusească. Mai mult decât atât, să-i expulzeze pe cei care își permit să speculeze că nu le este tocmai confortabil în Georgia sau în Cehia, în timp ce copiii prietenilor mei trăiesc fără încălzire în Irpin.

 

Indiscutabil, responsabilitatea este a tuturor purtătorilor de pașapoarte rusești

 

Lina Grâu: Totuși, cine se face vinovat de situația creată? Poporul, elitele?

 

Konstantin Doroșenko: Întrebarea preferată a culturii ruse: „Cine e de vină și ce e de făcut?”. Vina este totuși un concept emoțional. Hai să folosim alt termen.

 

Lina Grâu: Responsabilitate, atunci.

 

Konstantin Doroșenko: Responsabilitate, da. Indiscutabil, responsabilitatea este a tuturor cetățenilor Federației Ruse, a tuturor purtătorilor de pașapoarte rusești. Pentru că, așa sau altfel, toate alegerile pe care le-au făcut în viață, nu doar participarea propriu-zisă în alegeri, dar felul în care au reacționat la evenimente a dus la ceea ce este acum Federația Rusă. Responsabilitatea este a fiecăruia și fiecare trebuie să o conștientizeze, să tragă concluzii și să acționeze mai departe reieșind din această situație a responsabilității.

 

Dar eu nu aș vrea să insist, dedicăm prea mult timp rușilor, care asta și vor. Eu am avut o situație încă înainte de faza activă a războiului, la Kiev. La noi au venit mulți așa-numiți „ruși buni”, activiști liberali, jurnaliști. Ei spuneau cu toții – a devenit o frază-clișeu: „Noi am venit să respirăm aerul libertății”. Și nici nu reușeau bine „să ia câteva guri de aer al libertății” ei imediat începeau să ne țină lecții: cum să facem afaceri, cum să deschidem expoziții, cum să scriem texte, ce să facem în mass media. La un moment dat nu am rezistat și le-am spus: „Voi sunteți oameni care 20 de ani trăiesc într-un regim autoritar. Voi chiar sunteți siguri că aveți ce să-mi spuneți mie, omului care trăiește în țara în care fiecare președinte nou care câștigă este din opoziție? Poate că ar fi mai bine să tăceți și în sfârșit să ne ascultați și pe noi? Și nu doar pe noi, dar toate popoarele care trăiesc alături de voi. Pentru că voi nu înțelegeți nimic în istoria, tradiția și politica lor”.

 

Rușii nu înțeleg că au dreptul la libertate. Ei vor să înlocuiască un țar cu alt țar care să le permită măcar ceva

 

Cartea principală a literaturii ruse despre caracterul rusesc este cartea Mu-Mu. Aceasta este studiată în școli și se spune că este despre un cățel. Nu este despre cățel, ci despre omul rus. Pentru că Gherasim este întruchiparea tipică a omului rus, inclusiv a intelectualului: în loc să se revolte împotriva baronesei nebune și tiranice, el își omoară prietenul, după care trage o beție și face scandal în sat. Aceasta este reacția omului rus, aceasta este toată istoria omului și intelectualului rus.

 

Colegul meu Dmitri Oliynik la începutul războiului a spus o frază minunată: „Problema liberalilor și opozanților ruși este că ei au consumat foarte mult timp pentru a lupta cu Putin, în timp ce trebuia să lupte pentru libertate. Aceasta este problema fundamentală rusească. Rușii nu înțeleg că au dreptul la libertate. Ei vor să înlocuiască un țar cu alt țar și speră ca acel țar să le permită măcar ceva. Aici este diferența fundamentală. Este lucrul pe care la timpul lor l-au demonstrat românii cu revoluția lor, când l-au dat jos pe Ceaușescu, este ceea ce au arătat și ucrainenii. Noi alegem libertatea, nu un nou țar mai bun. Aici este diferența dintre noi.

 

Lina Grâu: Konstantin, de ce ești atât de sigur că bunăstarea fără libertate nu este posibilă?

 

Konstantin Doroșenko: Bunăstarea fără libertate este posibilă, da. Rușii au schimbat libertatea pe pârjoală. La un moment dat Putin exact prin asta i-a cumpărat pe ruși – prin creșterea constantă a nivelului de trai. Dar, în același timp, el i-a intimidat cu amenințări pseudo-teroriste, a pus la cale toată istoria cu războaiele sângeroase din Cecenia. Și într-adevăr, cum spunea cântăreața lor preferată, Pugaciova: „Pentru o bombonică, pentru un bănuț ne-au abuzat copila”. Ei au început să închidă ochii de fiecare dată când li se luau tot mai multe libertăți în schimbul unei noi momeli de la Putin.

 

Lina Grâu: De ce libertatea este atât de importantă pentru societate?

 

Konstantin Doroșenko: Cum să vă explic? Libertatea este posibilitate de a te realiza, libertatea presupune întotdeauna o dorință de a merge către viitor. Este greu de explicat valoarea libertății. Dar mie mi se pare că libertatea și o societate deschisă sunt sinonime. Și doar o societate deschisă se poate dezvolta, restul toate sunt condamnate la stagnare. Este exact ce vedem în Rusia – o țară în care economia, PIB-ul sunt de câteva ori mai mari decât în Ucraina și în același timp satele din Rusia sunt în mocirlă până la genunchi.

 

Când soldații ruși au venit într-un sat ucrainean, ei au crezut că au cucerit orașul Cernigov. Ei spuneau: „Suntem în Cernigov!”, iar localnicii le ziceau: „Nu, nu este Cernigov, este un sat”. La care rușii ziceau că nu poate fi așa ceva, pentru că în sat nu pot fi drumuri asfaltate, în sat nu poate fi iluminat stradal. „Cu siguranță este Cernigov!”. Aceasta este diferența.

 

Dar haideți să terminăm discuția despre ruși, să se lămurească fără noi.

 

Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia, să facă ce vor acolo, să stea în Gulagul lor cu Putin al lor cât vor.

 

Teritoriul Ucrainei este unul cu tradiții democratice extrem de vechi

 

Omul rus este obișnuit să trăiască într-o societatea paternalistă, lui îi convine acest lucru, el nu vrea să gândească critic, nu vrea să-și asume responsabilitatea, el o deleagă țarului. De aici vin toate problemele.

 

Pe de altă parte, noi în Ucraina nu avem nimic împotriva acestor lucruri. Dacă am putea, ne-am proteja cu un gard de Rusia, să facă ce vor acolo, să stea în Gulagul lor cu Putin al lor cât vor.

 

La începutul războiului m-a revoltat profund când liberalii ruși, una din scriitoarele pe care chiar am blocat-o pe Facebook, a scris: „Desigur că ne pare rău de ucraineni, dar în schimb acum vom da jos regimul lui Putin măcar cu ajutorul lor!”. M-am gândit atunci: „Cu acest război, cu mâinile noastre, vreți să vă scoateți jăraticul din sobă?”. O șmecherie incredibil de cinică, o gândire parazitară a intelectualilor ruși care nici nu conștientizează ce își permit să spună.

 

Ucrainenii și rușii au viziuni diferite asupra lumii și interese diferite. Este o chestiune de educație și de mod de viață. Dacă intrăm mai adânc în istorie, vedem că teritoriul Ucrainei este unul cu tradiții democratice extrem de vechi. Kneazul din Kiev, kneazul din Rusia Kieveană putea fi alungat de Vecea (adunarea populară), putea fi reales, exista un anumit sistem democratic. Și în Secea din Zaporojie, și în Trupele Cazacilor hatmanul era ales. Pe teritoriul Reci Pospolitei, de care a ținut mult timp o parte mare a teritoriului ucrainean, inclusiv Kievul, regele era ales. În Hanatul Crimeii hanul era ales. Adică au fost secole de relații mai mult sau mai puțin democratice și sute de ani de cultură a dezbaterii, având în vedere că pentru a fi ales trebuia să știi să convingi. Acest lucru cultivă gândirea critică, cultivă atenția, face oamenii să fie mai puțin vulnerabili la mituri și mai puțin dornici să accepte paternalismul.

 

Teritoriul Regatului Moscovit nu presupunea însă niciun fel de discuții, presupunea doar ascultare și executarea ordinilor.

 

Analiștii britanici, studiind cauzele eșecului rusesc în Ucraina, spun că rușii abordează fără creativitate sarcinile tactice. Ei execută comenzile chiar dacă văd că ordinul este absurd și că aduce consecințe nocive. Ei sunt obișnuiți să asculte de comenzi. Rușii erau siguri că la fel gândesc și cei din Ucraina, și cei din alte țări din vecinătate. Ei aveau un set de mituri despre popoarele din jur.

 

Eu sunt sigur că Putin într-adevăr era convins că ucrainenii vor întâmpina tancurile rusești cu flori. Pentru că ei au inventat teza că nu există ucraineni, că suntem un popor, că nu știu din care motive i-am iubi și așa mai departe. Agenții de influență ai lui Putin, Medvedciuk și alții, probabil că îl hrăneau pe Putin cu teza că jumătate de Ucraină este pentru Rusia. Astfel rușii s-au obișnuit să creadă în propriile mitologeme. Acesta este delirul măreției. De ce să-i intereseze niște provinciali oarecare, niște amărâți de ucraineni, de moldoveni?

 

Practic, Rusia este prima țară care a trecut să trăiască complet într-o realitate virtuală proprie. Au crezut ei înșiși în ceea ce și-au povestit unii altora la televizor și se miră foarte tare când lumea nu corespunde. Aceasta a fost cauza eșecului lor. 

 

Aceste lucruri s-au văzut în Ucraina încă în anul 2004, când un număr mare de consultanți politici ruși au venit să lucreze pentru Viktor Ianukovici. Și Ianukovici a pierdut alegerile. Am văzut cum lucrau acești tehnologi – tot Kievul și toată Ucraina erau pline de panouri electorale imense cu portrete de-ale lui Ianukovici. Și asta, pentru că în Rusia omul de regulă votează pentru putere. El nu vrea schimbări, el se teme de putere. Și dacă marchezi totul cu o anumită mutră care reprezintă puterea, rusul va vota pentru ea. În Ucraina această strategie a eșuat.

 

Mai mult decât atât, după un timp, deja ucraineanca noastră Iulia Timoșenko a decis, nu știu de ce, că este o strategie eficientă, și a umplut tot orașul cu postere cu ea, în așa măsură încât aveai impresia că te așteaptă și în baie, și în scară, și după orice colț. Peste tot erau portretele ei. Și, la fel, a eșuat. Pentru că pentru ucraineni o asemenea intruziune trezește dubii.

 

Așa că nu e nimic de mirare că rușii nu-i cunosc pe ucraineni, iar ucrainenii îi cunosc pe ruși. Pentru a ne putea păstra identitatea ucraineană trebuia să înțelegem cine este dușmanul nostru. Așa că da, armata ucraineană și ucrainenii îi cunosc cel mai bine pe ruși și știu cum să-i învingă. Iar la ruși situația este ușor diferită.

 

În Ucraina în acești ani s-a format societatea civilă, o rețea de solidaritate care permite rezolvarea problemelor fără autorități

 

Lina Grâu: Konstantin, să revenim la 24 februarie. Puțină lume se îndoia atunci de teza lui Putin că în trei zile Kievul poate fi cucerit. Americanii i-au propus lui Zelenski să plece, care a răspuns cu celebra frază că „nu are nevoie de taxi, ci de armament”. Cum poate fi explicat acest fenomen al renașterii ucrainene, al încrederii în sine? Este meritul liderului? Este rolul elitelor din societatea ucraineană?

 

Konstantin Doroșenko: Categoric, nu. Am vorbit despre schimbările care au loc în lume și, odată cu aceste schimbări, odată cu creșterea rolului individului și cu dezvoltarea rețelelor sociale, rolul elitelor scade incredibil. Societatea nu mai are nevoie de elite, de conducători, de autorități. Acest lucru s-a văzut și la alegerile prezidențiale din Ucraina care l-au adus la putere pe Zelenski, pe omul care nu pretindea să fie elitist, care nu își dorea rolul de lider autoritar, care nu-și asuma rolul de „gânditor de calibru”.

 

Aici s-a ars Poroșenko. În Ucraina în toți acești ani s-a format societatea civilă, o rețea extrem de mare de relații personale, interacțiune, înțelegere, solidaritate și capacitate de a rezolva problemele fără a face apel la autorități și putere. Un rol imens l-a jucat Maidanul anilor 2013-2014, când oamenii au fost nevoiți să se organizeze foarte repede, uitând de snobism, de interesele personale. Și an de an acest fenomen crește.

 

Și se pare că războiul a venit la noi în momentul în care societatea civilă era în formă maximă. Nu vorbim doar de organizații neguvernamentale sau fonduri, dar mai ales despre capacitatea oamenilor de a interacționa rapid în caz de nevoie. Asta a jucat un rol imens.

 

Îmi amintesc că atunci când prietenii mi-au propus să plec din Kiev, am mers la Nikolaev, asta în timp ce toți plecau de acolo. Acolo erau rudele prietenilor mei pe care trebuia să-i salvăm. Și pe drum am întâlnit o solidaritate incredibilă, în orice loc ne-am fi aflat. Indiferent ce limbă vorbeau, din ce oraș veneau, toți oamenii se ajutau unii pe alții. Și, sincer, am fost uimit, nu mă așteptam așa ceva, mai ales că erau primele zile, cele mai terifiante, zile de spaimă și disperare. Știți că la noi mereu se spunea că ucrainenii sunt niște individualiști sadea, avem și o zicală: „Doi ucraineni, trei hatmani”. Sau fraza aia celebră: „Casa mea-i de-o parte!”.

 

Dar s-a dovedit că exact acest tip de societate de individualiști poate manifesta o solidaritate sinceră. Pentru că individualitatea înțelege unde îi sunt propriile hotare și cele ale altora, înțelege necesitățile proprii și ale altora. Și este foarte interesant modul în care se formează și se transformă acum societatea ucraineană.

 

Ucraina, în reacția ei la agresiunea rusească, s-a manifestat ca o „lebădă neagră”

 

Și să nu uităm că, după anexarea Crimeii, încă din 2014, a început războiul din Donbas și orașele din Ucraina centrală și de vest au primit mii de refugiați interni. Și deja de pe atunci a început procesul de coeziune și de unire a țării.

 

Ucraina seamănă după componența și esența sa cu Germania sau Italia. Este o țară care constă din teritorii cu tradiții culturale și religioase diferite. Dar, în același timp, înțelegând și acceptând aceste diferențe, putem fi un stat puternic și normal.

 

Da, eu cred că Ucraina, în reacția ei la agresiunea rusească, s-a manifestat ca o „lebădă neagră”, ceea ce a fost o surpriză chiar și pentru ea. Cred că mulți nu se așteptau de la concetățenii noștri să se comporte astfel. Dar, pe de altă parte, lumea întreagă nu s-a așteptat la așa ceva nici de la președintele Zelenski. El era așteptat la Paris, era așteptat la Washington, era așteptat la Varșovia. Să ne amintim că și generalul Charles de Gaulle a fugit la vremea lui din Franța ocupată. Acest lucru se consideră normal, nici măcar nu este rușinos când șeful statului pleacă din țară. Poziția lui Zelenski l-a introdus în cărțile de istorie, oricare ar fi finalul acestui război.

 

Iar acest război, indiscutabil, se va încheia cu victoria Ucrainei, pentru că trecutul nu poate învinge viitorul. Ucraina este un stat și o societate care nu doar că are viziune despre viitor, noi luptăm pentru viitorul nostru, pentru dreptul la viitor, dar și un stat care a redat sensul adevărat valorilor europene, valorilor pe care este bazată Uniunea Europeană: „Liberté, égalité, fraternité!”, libertate, egalitate și fraternitate. Aceste lucruri care stau la baza UE: drepturile omului, respect pentru proprietate privată, lucruri care erau proclamate frumos, dar care au început să fie uitate în UE. Vedem că în anumite țări, precum Ungaria, în schimbul democrației vine ceea ce se numește „democratură” – când majoritatea votează, însă votul nu este pentru valori. Procesele din Ungaria seamănă foarte mult cu ce s-a întâmplat în Rusia: pentru a obține un anumit confort, oamenii cedează din libertăți. Și acest lucru este foarte periculos. Societatea noastră, poate că din fericire, încă nu este atât de comodă, chiar dacă se dezvoltă spectaculos de repede.

 

Dar avem o mare dorință de libertate și sete de viață. Înainte de venirea mea la București am mers la prietenii mei din Irpin. Prima dată am ajuns încolo la scurt timp după ce au plecat trupele ruse. Era o imagine monstruoasă, era un număr imens de case denaturate, distruse, mutilate. Însă când am fost acum, recent, am văzut acolo un șantier incredibil. Oamenii singuri, pe banii lor, fără să fi primit niciun ban de la stat, fără să spere la bani occidentali – care desigur că vor veni la un moment dat pentru reconstrucție – au început să adune bani pentru a restabili blocurile, pentru a reface acoperișurile, ei se ajută reciproc pentru a reface rețeaua de alimentare cu apă. Întregul Irpin se reconstruiește. Acolo pe străzi sunt din nou copii mici, se deschid grădinițe și școli.

 

Este un semnal colosal pentru Europa despre ce înseamnă societatea ucraineană. Noi nu vom sta cu mâna întinsă. Da, evident, noi avem acum nevoie de ajutor, în primul rând militar, și da, desigur, vom fi recunoscători pentru ajutor economic. Dar deja acum suntem gata să ne reconstruim.

 

Acesta este un precedent, pentru că după războaiele din fosta Iugoslavie s-a văzut că oamenii care au trecut prin distrugeri colosale, prin practici de genocid, cum a fost în cazul bosniacilor, nu mai revin în orașele distruse. Cam aceleași erau așteptările și în cazul ucrainenilor. Dar exemplul Bucea, exemplul Irpin arată altceva. Mai mult decât atât – oamenii revin în Herson, oraș care abia a fost eliberat. Este, la fel, un exemplu complet nou despre cum pot fi europenii în secolul XXI.

 

Exemplul Ucrainei a făcut să fie revăzute chiar și categoriile filosofice și politice, când Francis Fukuyama a scris articolul său programatic despre faptul că „Liberalismul are nevoie de națiune”. Ar fi fost inimaginabil acum 10 ani, pentru că liberalismul neagă idea de național, este un concept supra-național și considera că există un conflict între viziunea liberală și cea naționalistă. Și iată că pe exemplul Ucrainei Fukuyama, unul dintre ideologii principali al liberalismului mondial, vede că valorile liberale pot fi apărate cu arma în mâini, cu riscuri pentru viață, doar de oameni care le asociază cu propria țară, nu doar cu o noțiune abstractă.

 

Astfel încât Ucraina, într-adevăr, deschide pagini noi în multe domenii, inclusiv în filosofia modernă.

 

Cu cât mai departe ești de evenimentele terifiante din Ucraina, cu atât mai puternic te afectează emoțional

 

Lina Grâu: În ce fel de Ucraină vei reveni peste câteva zile?

 

Konstantin Doroșenko: De când a început faza fierbinte a războiului din Ucraina, am observat o particularitate – cu cât mai departe ești de evenimentele terifiante de acolo, cu atât mai pierdut ești din punct de vedere emoțional. O vreme, la începutul războiului, am trăit la Cernăuți, însă când am revenit la Kiev mi s-a făcut mult mai ușor.

 

Lina Grâu: Chiar dacă acolo erau bombardamente.

 

Konstantin Doroșenko: Chiar dacă acolo erau bombardamente, erau probleme, erau sirene. Multă vreme regiunea Cernăuți a fost singura unde nu ajunsese nicio rachetă. Acum din păcate au ajuns și acolo.

 

În România, la București, la fel, aceste informații despre ultimele bombardamente masive, despre black-out, m-au afectat foarte puternic emoțional. Însă când iau legătura cu prietenii mei văd că ei au o reacție mult mai calmă și liniștită. Și îmi aduc aminte și de reacția mea: când ești la Kiev și sună sirenele, înțelegi că ești pe loc, vezi unde este o amenințare reală și unde nu. Omul se poate obișnui cu foarte multe și poate supraviețui. Georgienii au supraviețuit în urma acelor blocade extrem de grele la care i-au supus Rusia câteva ierni la rând. Și ucrainenii vor reuși.

 

Revenind în Ucraina, nu doar că revin acasă sau la prieteni, revin și ca să văd expoziția istorică extrem de interesantă de la Centrul Pinchuk Art din Kiev, o expoziție a pictorilor tineri. Expoziția trebuia să aibă loc încă anul trecut, însă evenimentele au amânat-o. Acum acești pictori sunt împrăștiați în lume, puțini au rămas în Ucraina și ei au făcut un efort incredibil pentru ca să-și expună creațiile anume la Kiev. Expoziția se numește „Cei Uniți”.

 

Sunt și multe alte momente de acest fel care mie mi se par atât de importante, pentru că acolo este viață adevărată, acolo este ritmul adevărat a ceea ce se întâmplă și a ceea ce este important acum.

 

Așa că revin cu entuziasm la Kiev. Știu că prietenii mei nu mă vor lăsa singur. Fiecare și-a făcut rezerve de lumânări, de tot felul de încălzitoare și într-un fel sau altul se descurcă. Este, evident, un disconfort monstruos, care nu te lasă să lucrezi normal, dar poți totuși supraviețui. La început, câțiva prieteni de-ai mei s-au pomenit în regiunile ocupate, în Melitopol, Herson și era greu să ne scriem pentru că mă temeam să nu le fac rău dacă întrebam ceva sau le scriam pe rețelele de socializare. Și o prietenă, critic de artă, din Herson mi-a scris că este mai bine să mori decât să fii în ocupație. Câțiva colegi de-ai mei încă mai sunt acolo și nu pot să le spun numele și nici nu știu cum pot să-i ajut. Și atunci înțeleg că, într-adevăr, este mai bine să treci prin bombardamente și black-out decât să ajungi sub talpa acestui concept monstruos, macabru, neonazist care se numește „lumea rusă”.

 

Rusia trebuie să fie demilitarizată și lipsită de posibilitatea de a mai agresa vecinii

 

Lina Grâu: Konstantin, Ucraina va ierta vreodată ceea ce se întâmplă acum? Și cum va fi asta?

 

Konstantin Doroșenko: Vorbim din nou despre emoții. Emoțiile sunt lucruri foarte individuale.

 

Lina Grâu: Dar aici nu sunt doar emoții. Aici sunt vieți, aici este infrastructură, este o țară distrusă în centrul Europei. Cum se poate trece peste asta?

 

Konstantin Doroșenko: În primul rând, tehnologiile moderne și solidaritatea partenerilor și aliaților noștri ne vor permite nu doar să ne renaștem țara, dar și să o facem mult mai de succes și mai tehnologizată decât era înainte. Și la acest proces vor contribui, indiscutabil, și reparațiile care vor fi impuse Federației Ruse, aceasta va fi obligată să finanțeze restabilirea Ucrainei. Cred că petrolul și gazele rusești încă foarte mulți ani vor fi gratuite pentru Ucraina.

 

Dar eu cred că evoluția ideală pentru comunitatea internațională va fi cea în care Rusia va fi împărțită în mai multe state independente în urma acestui război. Pentru că atunci când un stat pe parcursul istoriei sale cu regularitate se manifestă ca sursă de agresiune, acesta trebuie slăbit la maxim pentru a nu mai avea posibilitatea să manifeste agresiune. Acest lucru s-a întâmplat cu Prusia în Europa. Prusia și dinastia prusacă au provocat războiul mondial. Și ce vedem acum? Vedem că Prusia ca atare nu există. Așa sau altfel, Konigsberg, Prusia nu mai sunt locuri de unde lumea să fie amenințată cu război.

 

Germania multă vreme a fost sub administrare externă, acolo s-a lucrat mult, generații la rând, pentru ca imperialismul să înceteze să mai fie o idee germană. Japonia, conform legilor, până în prezent nu are dreptul să aibă forțe armate. Este, la fel, un stat care a manifestat ambiții imperiale, care a adus multe drame statelor vecine. În prezent este un stat pacificat, care, de asemenea, multă vreme a fost sub administrare externă.

 

Același lucru trebuie să se întâmple cu teritoriile istorice ale Moscoviei, iar restul teritoriilor acaparate de Moscovia trebuie să-și obțină independența. Și acest lucru va fi ceva absolut normal, pentru că în state relativ mici este mai ușor să construiești economia, este mai ușor să construiești democrația. Este singura opțiune, așa cum văd eu lucrurile, deși mulți de tem de un astfel de scenariu. America se teme de imprevizibil, la fel cum se temea și atunci când s-a destrămat Uniunea Sovietică.

 

Dar situația actuală, când Rusia recurge la șantaj nuclear, este în mare parte rezultatul politicii președintelui George Bush Sr. și a demersului său categoric ca arma nucleară să rămână doar în Rusia. El se temea că dacă în afară de Rusia cineva va mai avea armă nucleară, niște „ucraineni sălbatici” de exemplu, acest lucru va duce la un conflict. Acum vedem că anume deținerea exclusivă a armei nucleare de către Rusia a și dus la acest conflict. Pentru că dacă Ucraina ar fi păstrat arma nucleară un astfel de război nu ar fi avut loc, imperialismul rusesc nu și-ar fi permis așa ceva. Iată de ce, indiscutabil, Rusia trebuie să fie demilitarizată, trebuie să fie lipsită de dreptul de deținere a armei nucleare, acolo trebuie introdusă administrarea internațională. Iar împărțirea acestui teritoriu imens într-un anumit număr de state adecvate este o garanție a păcii pentru decenii înainte.

 

Iar unii filosofi, savanți, scriitorii ruși au spus chiar ei de mai multe ori că un astfel de teritoriu precum Rusia, cu un număr atât de mare de popoare, de religii, de fusuri orare nu poate fi condus altfel decât prin violență. Păi, să fie oprită această violență! Da, mulți spun că unele popoare din Rusia nu sunt pregătite pentru independență, nu vor ști ce să facă cu ea. Dar atunci când s-a destrămat Uniunea Sovietică multe republici post-sovietice la fel nu erau pregătite pentru independență, nu prea înțelegea ce să facă cu ea Uzbekistanul, nu prea înțelegea la ce îi folosește Tadjikistanul. Treptat însă au învățat și s-a văzut că este un proces mai sănătos.

 

Acum la nivel mondial are loc o reformatare a relațiilor după un model similar Uniunii Europene – când statele se unesc nu după principiul alipirii la un super-stat, ci pe principiul uniunilor economice și sociale. Aceasta este direcția de urmat. Acest lucru permite eliminarea tensiunilor naționale, a problemei frontierelor. România și Ungaria coexistă calm și liniștit în interiorul UE, fără pretenții una față de alta. Mie mi se pare că și aderarea Ucrainei, a Republicii Moldova la UE va elimina multe tensiuni.

 

Eu aș dori acest lucru popoarelor Rusiei – să se despartă, să-și obțină statele lor independente, să devină conștiente de ele însele și să trăiască după acest model în secolul XXI.

 

În ceea ce privește dacă iertăm sau nu, sincer să fiu, am o doză mare de indiferență față de ruși, mi-e indiferent ce și cum va fi cu ei.

 

Dar știu că este în interesul, și nu doar al Ucrainei, să se facă totul pentru ca ei să nu mai aibă resurse să amenințe țările vecine.

 

Ucrainenii au demonstrat că s-au maturizat și au început să înțeleagă ce însemnă națiune politică

 

Lina Grâu: Ce lecții neînvățate ale trecutului au adus la acest război?

 

Konstantin Doroșenko: Pentru Ucraina timp de sute de ani principala lecție neînvățată a fost această lipsă de solidaritate – „doi ucraineni, trei hatmani”. Și în sfârșit acum, în situația actuală, am demonstrat că am crescut, că ne-am maturizat, nu ne mai concentrăm pe diferențe, am început să le acceptăm și să înțelegem ce înseamnă națiune politică. Și acest lucru este foarte important.

 

În ceea ce-i privește pe ruși, pe ei îi așteaptă frustrări și dezamăgiri imense, pentru că în primul rând vor trebui să renunțe la delirul măreției. Măreția este o noțiune foarte ciudată la care nu recurge nicio țară civilizată.

 

Lina Grâu: De fapt, este ceea ce nu s-a făcut după destrămarea URSS-ului.

 

Konstantin Doroșenko: Da, indiscutabil. Pe acest concept aberant de măreție se menține autodeterminarea lor. Acum, când avem de-a face cu migranții ruși, vedem cât de jalnic arată ei. Ei s-au obișnuit să se poarte bădărănește, cu aroganță – nu din numele lor, ci din numele statului lor monstruos. Ei își puneau picioarele pe masă în restaurantele europene, ei aruncau cu scrumiere în chelneri, pentru că aveau un stat bogat și a doua armată din lume. Cât costă armata lor am văzut acum, lumea întreagă a văzut. Și se vede și în ce direcție se duce țara lor. Și rusul de rând acum nu se mai poartă bădărănește – nici la Tbilisi, nici la Praga. Pentru că din nume propriu nu prea are ce spune. El nu vorbește limbi străine, el nu cunoaște culturile altor țări, el nu este empatic. Este o imagine jalnică.

 

Dar, oricum, ei urmează să lucreze la greșeli. Inclusiv să-și revadă toată cultura din punctul de vedere al practicilor coloniale rușinoase și să spună lucrurilor pe nume. Să-i numească pe trubadurii imperiului „trubaduri ai imperiului”. Va fi un proces foarte lung și serios.

 

Lina Grâu: Cum vezi viitorul regiunii? Al Ucrainei? Al României? Al Republicii Moldova? Al Poloniei?

 

Konstantin Doroșenko: Eu cred că în acest război se prefigurează, așa cum am vorbit azi, o nouă calitate pentru Europa Centrală și de Est. Regiunea, indiscutabil, se va ridica. Și, indiscutabil, după înfrângerea ambițiilor imperiale ale Rusiei, și vechile națiuni imperiale din Europa vor trebui să revadă anumite lucruri. Aceleași Franța și Germania vor trebui să renunțe la snobism și vor trebui să renunțe la idea că deciziile sunt luate doar la Berlin și Paris.

 

Eu cred că este posibil ca pe banca acuzaților în afară de oamenii care au declanșat războiul din Ucraina să ajungă și unele „gulere albe” din Europa. Pentru că politica Angelei Merkel, politica lui Sarkozy au fost cele care au dus la faptul că Putin și-a permis așa ceva. Și cred că inclusiv Europa de Vest va trebui să lucreze asupra greșelilor pe care le-a făcut. Iar în Europa de Est Ucraina va fi nu doar un lider regional, ci chiar mondial, pentru că, rezistând la o asemenea lovitură civilizațională, Ucraina va pretinde să vorbească și în continuare din nume propriu și nu doar să asculte dorințele cuiva.

 

Lina Grâu: Konstantin, dar nu poate să apară riscul ca aceste apucături imperialiste să fie preluate deja de Ucraina?

 

Konstantin Doroșenko: Ucraina nu a avut niciodată ambiții imperialiste. Ucraina nu are în vizor expansiunea. Ucraina nu este expansivă și nu este agresivă. Și, repet din nou, în societatea ucraineană sunt foarte puternice stările de spirit democratice. Omul care va încerca să devină lider autoritar în Ucraina nu va avea succes. Kucima a ratat această posibilitate – este singurul care chiar a avut posibilitatea să impună un regim autoritar. Presa era persecutată, societatea era destul de speriată. Dar el nu a reușit. A înțeles singur că este mai bine să nu insiste pentru un al treilea mandat. Eu cred că după toate prin câte am trecut, în Ucraina nu mai este posibilă o dictatură.

 

În delirul său de măreție, dictatorul de la Kremlin a adus o lovitură colosală limbii ruse și mitului despre cultura rusă

 

Acum vedem că se elimină o bună parte din agenda naționalistă. Începem să vedem că mișcările naționaliste și declarațiile radicale au fost în mare măsură inspirate din Rusia, în mare parte acestea lucrau în folosul Rusiei, pentru că scindau societatea. Iar atunci când în armata ucraineană cot la cot luptă oameni din toate regiunile, care vorbesc și rusa, și ucraineana, oameni care nu au nicio problemă, nimeni nu dictează nimănui. Așa că agenda naționalistă nu va avea putere în Ucraina învingătoare.

 

Dar limba rusă desigur că își va pierde din poziții. Pentru că un număr imens de oameni rudele cărora au fost maltratate, orașele cărora au fost distruse în estul Ucrainei, vorbitorii de limbă rusă, cei din Harkov, din Odesa, din Nikolaev, din Herson – cu toții trec la limba ucraineană. Pentru că este traumatizant să vorbești limba oamenilor care și-au bătut joc de orașul tău natal.

 

Un bun prieten de-al meu și un foarte interesant analist media ucrainean, Andrei Babrîkin, a scris o postare foarte interesantă despre faptul că generația lui în Nikolaev a crescut savurând cultura rusească. Ei țineau mult la unele momente, la unele cărți, la muzică, la interpreți precum Zemfira. „Dar eu mă uit la băiatul meu, care a mers în clasa întâi și care vorbește cu plăcere limba ucraineană, care știe imnul Ucrainei”, spune el. „Mă uit la el și înțeleg că pentru generația lui limba rusă se va transforma într-un fel de idiș”. Ca atunci când evreii în localitățile mici vorbeau idiș, însă când au avut posibilitatea să se emancipeze, într-o societate mai mare, au început să o uite, i-a dispărut necesitatea. Pe de altă parte, evreii care au venit în Israel din Europa renunțau la idiș pentru că idiș, în primul rând, semăna cu germana și, în al doilea rând, le amintea de holocaust. Este o comparație valabilă. Rusa este condamnată la dispariție în Ucraina, la fel precum idiș. Și nu pentru că este o limbă rea, ci pentru că așa evoluează situația.

 

Pe de altă parte, și am discutat astăzi despre asta, Rusia nu mai poate oferi niciun fel de informație de actualitate. Rusia nu dă nimic nou în economie, în filosofie, în politologie, în științe umanitare. Iată de ce dispare necesitatea de a studia limba rusă ca limbă internațională. Rusa va rămâne ca limbă de comunicare post-colonială în țările care au fost colonizate de Rusia, dar și acest lucru va dispărea odată cu generația actuală, pentru că există engleza, germana, limbile europene prin intermediul cărora tinerii din diferitele noastre țări comunică foarte bine.

 

Așa că, în delirul său de măreție, dictatorul de la Kremlin a adus o lovitură colosală limbii ruse, în definitv, mitului despre cultura rusă. 

 

Acest Crăciun va fi în Ucraina foarte tandru. Pentru că oamenii au simțit valoarea celor apropiați și a lucrurilor simple

 

Lina Grâu: Cum va fi Crăciunul anul acesta în Ucraina?

 

Konstantin Doroșenko: Un moment foarte important în acest an, dacă vorbim de Crăciun, este faptul că Biserica ortodoxă din Ucraina care a primit binecuvântarea Patriarhului Ecumenic și care a restabilit catedra de la Kiev, furată anterior de Biserica Moscovită, a decis să permită creștinilor ortodocși să sărbătorească Crăciunul împreună cu restul lumii civilizate. Ne îndepărtăm treptat, în sfârșit, de această tradiție ciudată veche a ortodoxiei moscovite și ne apropiem de ceilalți. Încă nu putem vorbi despre o reformă bisericească, oficial încă mai rămâne așa-numitul stil vechi, dar oamenii și parohiile care doresc pot sărbători Crăciunul odată cu ceilalți creștini din lume.

 

Eu cred că acest Crăciun va fi în Ucraina, cât nu ar părea de staniu, foarte tandru. Pentru că oamenii au simțit atât de profund valoarea și importanța celor apropiați, valoarea și importanța unor lucruri elementare și au înțeles atât de bine câte lucruri sunt artificiale și neimportante în această lume. Toate, din cauza războiului. Astfel încât mi se pare că acest Crăciun va fi tandru și cald. Oamenii vor găsi posibilitatea de a împărtăși căldură sufletească. Și acest lucru este cel mai important, nu instalațiile sclipitoare și serbările.

 

Sărbătorile de Crăciun, cred că știi, sunt legate de melodia ucraineană numită Scedrik, scris de Mikola Leontovici, și care în lumea întreagă este un imn al Crăciunului. În acest an se fac 100 de ani de cât această melodie a ajuns în SUA. Va fi un concert mare organizat de regizorul de film Martin Scorsese. Va fi un eveniment mare și o recunoaștere a aportului Ucrainei la civilizația mondială și în particular la tradiția Crăciunului. Inclusiv acest lucru ne va încălzi pe toți.

 

Lina Grâu: Chiar dacă vor zbura bombe?

 

Konstantin Doroșenko: Pe ucraineni nu-i mai sperii cu bombe.

 

Interviul a fost realizat de jurnalista Lina Grâu în cadrul proiectului „Moldova și noul context de securitate regională”, realizat în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”. Opiniile exprimate în cadrul interviului aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al FES.

 

 

https://anticoruptie.md/ro/interviuri/konstantin-dorosenko-daca-am-putea-ne-am-proteja-cu-un-gard-de-rusia-sa-stea-in-gulagul-lor-cu-putin-al-lor-cat-vor

/////////////////////////////////////////

 

Doar un fleac…Cîţu: Cum a şters Kremlinul datoria de 1.5 MLD $ a Cubei către România folosindu-se de Dăncilă, Teodorovici şi PSD

 

 

(Fostul) Lideru al senatorilor PNL Florin Cîţu a acuzat, joi, că Rusia s-a folosit de premierul Viorica Dăncilă, de ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici şi de „restul găştii” din PSD pentru a şterge datoria Cubei către România.

 

„Cum a şters Kremlinul datoria de 1.5 miliarde dolari a Cubei către România folosindu-se de Dăncilă/Теодорович şi PSD. În 2014 mai România îl trimite pe Atilla Gyorgy, reprezentat al României în boardul Băncii Internaţionale de Investiţii (BII), la reuniunea Consiliului BII la Havana, Cuba. Împreună cu BII, la sugestia BII oare? România aborda şi tema datoriei istorice a Cubei către România.

 

Drept recompensă pentru întâlnirea cu oficialii cubanezi România NEGOCIAZĂ la acea întâlnire a conducerii BII, prin secretarul de stat, MODIFICAREA acordului dintre România şi BII. Acordul este SEMNAT de acelaşi secretar de stat în mandatul ministrului Теодорович (interesant nu?), la Bucureşti pe 1.07.2015. Pe 14 noiembrie 2018 Теодорович se întâlnea cu preşedintele BII la Bucureşti. Îl ameninţă cu dezvăluiri? Posibil, pentru că a doua zi Теодорович ia o decizie surprinzătoare”, a declarat Cîţu.

 

Potrivit liderului PNL, pe 15 noiembrie 2018, la o zi după întâlnirea cu preşedintele BII, Guvernul României, la propunerea lui Teodorovici, aprobă în şedinţa de guvern hotărârea nr. 921/2018 prin care se schimbă reprezentarea României la BII: „Guvernatorul pentru România în Consiliul Guvernatorilor Băncii Internaţionale de Investiţii este ministrul finanţelor publice, iar supleantul său este o persoană desemnată de ministrul finanţelor publice”.

 

Liberalul a punctat că, astfel, este scos din schemă „soldatul disciplinat” A. Gyrorgy iar Teodorovici „preia relaţia cu Kremlinul”.

 

„Pe 2 decembrie 2018 a avut loc vizita de lucru a ministrului finanţelor publice şi a ministrului sănătăţii în Cuba. Delegaţia a fost primită de Ricardo Cabrisas Ruiz – sursa MFP. (Теодорович a zburat cu Aeroflot). Dar exact ca în 2014, COINCIDENŢĂ are loc tot în Cuba la Varadero, ÎN ACELAŞI TIMP, şedinţa Boardului BII din care acum face parte Теодорович Preşedintele BII se vede cu acelaşi Ricardo Cabrisas Ruiz.

 

Iar acum aflăm şi ce au pus la cale Теодорович şi Kremlinul în Cuba: ‘ştergerea a 90% din datorie şi negocierea modului de recuperare a restului de 10%’ – Datoria este de 1.5 miliarde dolari. Astfel avem filmul prefect prin care Kremlinul folosindu-se de Dăncilă/Теодорович şi restul găştii a reuşit să ŞTEARGĂ datoria Cubei către România – 1.5 miliarde euro. Toţi vor răspunde. Dacă nici aici nu este vorba de trădare de ţară… P.S. Este Теодорович spion rus?”, a precizat Cîţu.

 

https://epochtimes-romania.com/news/citu-cum-a-sters-kremlinul-datoria-de-1-5-mld-a-cubei-catre-romania-folosindu-se-de-dancila-teodorovici-si-psd—289881?fbclid=IwAR2NgEhYIsuWosFtINJRVvo-4LKTFSzbwCNNm3lbY3B3APLaY3Jk_tD5N6E

///////////////////////////////////////

 

Prima republică autonomă care vrea să se rupă de Rusia este „Țara tătarilor”! După Tatarstan urmează Bașchiria și Cecenia

 

 

de Cristian Hubali  

Poziționarea republicii autonome Tatarstan pe imensul teritoriu al Rusiei

Pe 22 decembrie, tiranul Vladimir Putin a primit un raport analitic din partea lui Nikolai Patrușev, secretarul general al Consiliului Național de Securitate al Federației Ruse. În document se trage un puternic semnal de alarmă asupra unui „posibil colaps iminent al țării”.

În opinia experților, prima republică din componența Federației Ruse care va încerca să se separe chiar de anul viitor de puterea de la Moscova va fi Tatarstan. Vor urma Bașchiria (Bașkorostan) și Cecenia, ultima condusă încă de teroristul Ramzan Kadîrov – unul dintre acoliții de nădejde ai lui Putin.

 

 

Dezvăluirile au apărut joi, 23 decembrie, pe canalul SVR Telegram. Se arată că elitele din Tatarstan au făcut front comun împotriva odioasei clici putiniste, întrucât aceasta ar intenționa să le distrugă autonomia și să-i transforme într-o banală regiune cu un președinte retrogradat la statutul de șef regional.

 

 

De altfel, mai mulți politicieni din această republică au respins joi un amendament la Constituție care l-ar fi decăzut din drepturi pe liderul Rustam Minnihanov. Practic, dacă s-ar fi validat acest text de lege, Minnihanov și-ar fi pierdut titlul de președinte al Tatarstanului. Ar fi devenit un „șef”, la fel ca alți compatrioți de-ai săi din regiunile Federației Ruse.

 

 

 

Republica Tatarstan („Țara tătarilor”), numită și Tataria, este situată în partea central-estică a Federației Ruse, are o suprafață de 68.000 km² (de 3,5 ori mai mică decât cea României) și o populație de 4 milioane de locuitori (de 4,5 ori mai mică decât cea a României).

 

Circa 2 milioane, adică jumătate din populație, sunt tătari, iar 1,5 milioane – ruși. Există, de asemenea, o comunitate semnificativă de ciuvași (peste 110.000 de persoane), de evrei și de ucraineni.

 

 

Capitala Tarstanului, orașul Kazan (1.143.500 de locuitori) se află la aproximativ 550 de kilometri est de Moscova, în direcția Munților Urali.

 

 

Republica autonomă Tatarstan nu se află la vreo graniță exterioară a Federației Ruse, ci în interiorul celei mai întinse țărin lume. E se învecinează cu 8 alte republici arondate Moscovei: Ciuvașia (la vest), Bașchiria (la est), Mari El, Kirov și Udmurtia (la nord), Ulianovsk, Samara și Orenburg (la sud).

 

 

 

Site-ul Ziaristii.com vă prezintă cele mai importante informații furnizate de canalul SVR Telegram.

 

 

„O parte semnificativă a reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Tatarstan vor veni în sprijinul suveranității și vor fi gata să înarmeze partea activă a populației în favoarea secesiunii de Rusia”

Pregătiți pentru puci. „Astăzi, există o părere puternică printre elitele din Tatarstan că toată conducerea Kremlinului de la Moscova le va distruge efectiv, zdrobind și călcând în picioare autonomia. Un posibil apel al elitelor conducătoare din Tatarstan către populația republicii, pentru a sprijini suveranitatea și secesiunea de Federația Rusă, va fi primit în cea mai mare parte cu entuziasm.”

 

Înarmarea populației. „Mai mult, experții Consiliului de Securitate consideră că o parte semnificativă a reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Tatarstan vor veni în sprijinul suveranității și vor fi gata să înarmeze partea activă a populației în favoarea secesiunii de Rusia.”

 

 

Cecenii îi „studiază” pe ruși. „Împreună cu Tatarstanul, Bașkortostanul (Bașchiria) și Cecenia își pot anunța anul viitor secesiunea de Rusia. Potrivit autorilor raportului, unitățile cecene care participă la «operațiunea militară specială» din Ucraina dobândesc în principal experiență de luptă și studiază capacitățile armatei ruse de a planifica și conduce operațiuni de luptă, pentru a-și folosi – dacă este necesar – cunoștințele și experiența deja în confruntarea cu trupele ruse.”

 

„Putin nu a vrut să discute despre raport cu Patrușev și a făcut cunoștință doar cu acel conținut al lui. În viitorul apropiat, el pregătește un alt atac masiv cu rachete asupra Ucrainei”

Criza. „Desigur, experții indică posibilitatea prăbușirii Rusiei doar în cazul unei crize politice profunde. Dar «cireașa de pe tort» a acestui raport este prognoza unei crize politice iminente în a doua jumătate a anului viitor, cu condiția ca Putin să rămână la putere, iar procesul de tranziție să nu aibă loc până în martie anul viitor.”

 

Rapoarte profesioniste. „Le-am prezentat în mod repetat cititorilor noștri rezumatele rapoartelor adresate președintelui de experți ai Consiliul de Securitate al Federației Ruse. Acești oameni sunt foarte profesioniști și fac rareori greșeli, ceea ce ar putea fi văzut de multe ori.”

 

 

Ocupat cu lansarea de rachete. „Putin nu a vrut să discute despre raport cu Patrușev, ci a făcut cunoștință doar cu acel conținut al lui. În viitorul apropiat, el pregătește un alt atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, iar acest subiect stârnește mult mai mult interes pentru Putin decât viitorul sumbru spre care conduce cu încredere țara.”

Prima republică autonomă care vrea să se rupă de Rusia este „Țara tătarilor”! După Tatarstan urmează Bașchiria și Cecenia

////////////////////////////////////////

Hal de Biserică rusificată! „Sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri ca să-i poată controla cu tehnologia 5G”… Halucinanta scrisoare a Evului Mediu către Secolul XXI

 

Membrii Sfântului Sinod din Biserica Ortodoxă Moldoveană au pus într-o scrisoare oficială toate teoriile conspirației ventilate de propaganda rusă. În acest caz, obscurantismul se îmbină incredibil cu manipularea.  

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova le-a adresat autorităților de la Chișinău, marți, 19 mai 2020, o scrisoare de-a dreptul incredibilă, unde sunt reluate toate teoriile conspirației și în care se cere ca oamenii să nu fie “cipați” și vaccinați obligatoriu!

Mesajul este semnat de toată conducerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova și le e adresat președintelui țării, Igor Dodon, președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierului Ion Chicu.

 

Textul scrisorii semnate de conducătorii Bisericii Ortodoxe Moldovene pare scris de niște oameni din Evul Mediu sau care copiază narațiunile propagandei ruse

Textul “adresării” este năucitor și pare scris de niște oameni care trăiesc în Evul Mediu timpuriu sau l-au copiat de pe site-urile conspiraționiste de cea mai proastă calitate. În orice caz, gestul duce la o discreditare totală a instituției reprezentate de aceste persoane și ridică mari semne de întrebare asupra influenței pe care o au serviciile secrete rusești asupra semnatarilor mesajului. Teoriile și argumentele acestora sunt pur și simplu copiate după narațiunile propagandei moscovite în Europa pe tema pandemiei de Covid-19.

 

În scrisoarea pe care o puteți citi mai jos puteți regăsi absolut toate argumentele și teoriile vânturate de agenții Rusiei și în România.

 

Conducerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova pune la îndoială justețea măsurilor de distanțare socială și a restricțiilor impuse de guvernul de la Chișinău: „Avem multe semne de întrebare la acest capitol, inclusiv și la instituirea stării de urgență“.

 

Preasfințiile lor își arată încă din primele rânduri dubiile și decid să intre pe spinosul teren al specialiștilor: „În lucrarea de față ne propunem să analizăm un alt efect nociv al acestui virus enigmatic“.

 

Curentul antivaccinist în România, periferic și susținut de personaje bizare, este prezentat de prelații moldoveni ca fiind “opinia publică” și “ample mișcări de stradă”

Scrisoare ar putea cu ușurință să facă subiectul unei piese de Caragiale sau al unui film cu Borat. Conducătorii Bisericii Ortodoxe Moldovene mută pur și simplu într-un document oficial ficțiunea introducerii de nanocipuri prin vaccinare: „În analiza juridică ce urmează, ne propunem să examinăm aspectul legalității unei eventuale vaccinări obligatorii, vom face o analiză comparativă cu legislația altor țări, dar și vom examina efectele adverse ale unor nanocipuri, sau altor dispozitive ce ar putea fi incluse în componența pretinsului vaccin“.

 

Preacuvioșii moldoveni dau ca exemplu, în demersul anti-vaccinare, chiar acțiunile stimulate de Rusia în România, pe care le prezintă în mod eronat ca un fenomen de masă: „În unele țări, spre exemplu în România, cu cât politicile guvernamentale au activat pentru legiferarea obligativității vaccinării, cu atât opinia publică, specialiștii (118 medici au cerut renunțarea la Proiectul legii vaccinării obligatorii), organizații nonguvernamentale în media online, amplele mișcări de stradă în toată țara le-au contracarat“. Nu se spune care sunt “amplele mișcări de stradă din toată țara“, iar termenii “opinia publică, specialiștii, organizații nonguvernamentale în media online” sunt vagi și nu definesc, de fapt, nimic. În realitate, aceste mișcări ale conspiraționiștilor, deși puternic susținute de Moscova, au rămas periferice în România.

 

Conducătorii ortodoxiei moldovene au aflat că “a început microciparea în masă a populației din Europa”

Sunt invocate luări de cuvânt ale unor parlamentari precum Matei Dobrovie și Varujan Vosganian, apoi, într-o înșiruire absolut halucinantă, sunt reluate toate tezele conspiraționiste fabricate în laboratoarele propagandei ruse. E greu de crezut că niște oameni responsabili, cu atât mai mult conducătorii unei instituții serioase, pot pune așa ceva într-un document oficial. Și totuși, conducerea Bisericii Ortodoxe Moldovene au făcut-o. Iată câteva exemple:

 

*  “Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G“,

 

* „A început microciparea în masă a populației din Europa. Cu toate că în Suedia vaccinarea nu este obligatorie, totuși mii de oameni, îndeosebi tineri, acceptă benevol și chiar cer să li se implanteze un microcip introdus sub piele cu ajutorul unei seringi. Tehnologia dezvoltată în Suedia pare a fi apărut deja și în Italia și se consideră că ea va avansa, pe măsură ce guvernele, care reacționează după acest virus planetar, își doresc un control asupra răspândirii bolii, iar aceste cipuri permit acest control“.

 

* „Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă“,

 

* În final, înaltele fețe bisericești de la Chișinău solicită ca “microciparea” și vaccinarea obligatorie să nu fie permise. Pe masă este pus și un ultim argument: “Îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți“.

 

Scrisoare semnată de conducerea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova

Biserica Ortodoxă din Moldova își exprimă “îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți“

„Președintelui Republicii Moldova

Dlui Igor DODON

Președintelui Parlamentului Republicii Moldova

Dnei Zinaida GRECEANÎI

Prim-ministrului Republicii Moldova

Dlui  Ion CHICU

 

A D R E S A R E

Privind legalitatea unei eventuale vaccinari obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19

 

Începând cu 17 martie 2020, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență, pe o perioada de 60 de zile, în legătură cu noul virus SARS-COVID-19. La finele acestei perioade, potrivit deciziei Comisiei Speciale Extraordinare, se instituie cod roșu de stare epidemiologică.

 

În acest timp, cu toții am avut posibilitatea să înțelegem ce înseamnă limitarea drepturilor fundamentale. Cu toate că avem multe semne de întrebare la acest capitol, inclusiv și la instituirea stării de urgență, în lucrarea de față ne propunem să analizăm un alt efect nociv al acestui virus enigmatic.

 

Tot mai mulți președinți de țară, politicieni, deputați, oameni de afaceri și experți medicali deschis declară despre testarea câtorva vaccine anti-COVID 19 ce urmează a fi administrat de preferință în mod obligatoriu. Nu au lipsit astfel de declarații nici în mediul politic al Republicii Moldova. Cu toții am fost avertizați despre un posibil nou val „pandemic” în apropierea lunii noiembrie, dar și despre o campanie de vaccinare a întregii populații a țării.

 

Deci, în analiza juridică ce urmează, ne propunem să examinăm aspectul legalității unei eventuale vaccinări obligatorii, vom face o analiză comparativă cu legislația altor țări, dar și vom examina efectele adverse ale unor nanocipuri, sau altor dispozitive ce ar putea fi incluse în componența pretinsului vaccin.

 

Vaccinarea este prin excelență o procedură medicală de prevenție. Adică se aplică pe un organism sănătos cu justificarea de a-l face și mai sănătos sau de a evita, pe viitor, îmbolnăvirea cu anumite boli.

 

În aceste condiții, persoana beneficiază de 2 drepturi fundamentale: dreptul la informare, consfințit de art. 34 din Constituția Republicii Moldova, și dreptul la ocrotirea sănătății garantat de art. 36 din legea fundamentală, având ca reper și interdicția expresă din cuprinsul art. 50 alin. 4 cu privire la minori de a nu fi folosiți la activități care le-ar dăuna sănătății.

 

Dreptul la informație astfel cum este definit în articolul 34 (1 și 2), prevede, pe de o parte (1) „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit”, iar corelativ, (2) „Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

 

În același context de idei, prin Legea nr. 1256 din 19.07.2002 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei şi a Protocolului adiţional la Convenţie referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane, semnată la Oviedo, Republica Moldova s-a angajat să respecte următoarele prevederi:

 

Art. 2: Întâietatea ființei umane. Interesul și binele ființei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societății sau al științei. (De aici rezultă că nu poate fi invocat binele public pentru a prejudicia o persoană)

 

Art. 4: Obligații profesionale și reguli de conduită. Orice intervenție în domeniul sănătății, inclusiv cercetarea, trebuie să se facă cu respectul normelor și obligațiilor profesionale, precum și al regulilor de conduită aplicabile în speță.

 

Art. 5: Regula generală. O intervenție în domeniul sănătății nu se poate efectua decât după ce persoana vizată și-a dat consimțământul liber și în cunoștință de cauză. Această persoană primeste în prealabil informații adecvate în privința scopului și naturii intervenției, precum și în privința consecințelor și riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să își retragă în mod liber consimțământul.

 

Art. 10, pct. 1: Viața privată și dreptul la informație. (1) Orice persoană are dreptul la respectul vieții sale private din punct de vedere al informațiilor referitoare la sănătatea sa.

 

– Codul civil al Republicii Moldova:

 

Art. 43, alin. (1) În condițiile legii, orice persoană fizică are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la libera exprimare, la nume, la onoare, demnitate și reputație profesională, la propria imagine, la respectarea vieții intime, familiale și private, la protecția datelor cu caracter personal, la respectarea memoriei și corpului său după deces, precum și la alte asemenea drepturi recunoscute de lege.

 

– Legea 263 din 27.10.2005 privind drepturile şi responsabilităţile pacientului:

 

Art. 1 alin. (2) prevede:

 

– pacient (consumator al serviciilor de sănătate) – persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea sa de sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale;

 

– drepturi ale pacientului – drepturi derivate din drepturile fundamentale ale omului la viaţă şi sănătate, care includ drepturi sociale ce ţin de accesibilitate, echitate şi calitate în obţinerea asistenţei medicale, precum şi drepturi individuale ce ţin de respectarea pacientului ca fiinţă umană, a demnităţii şi integrităţii lui, realizate în cadrul utilizării serviciilor de sănătate sau în legătură cu participarea lui benevolă, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale;

 

– intervenţie medicală (act medical) – orice examinare, tratament, cercetare clinică şi asistenţă sau altă acţiune aplicată pacientului cu scop profilactic, diagnostic, curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală şi executată de un medic sau alt lucrător medical;

 

– consimţămînt – consimţămîntul conştientizat al pacientului sau al reprezentantului său legal (în lipsa acestuia, al rudei apropiate) pentru efectuarea unei intervenţii medicale, exprimat benevol, în baza informaţiei multilaterale şi exhaustive primite de la medicul curant sau de la medicul care efectuează cercetarea biomedicală (studiul clinic), autentificat prin semnăturile pacientului sau a reprezentantului său legal (a rudei apropiate) şi a medicului în documentaţia medicală respectivă;

 

Art. 13: Consimţămîntul şi modul de perfectare a acordului informat sau a refuzului benevol la intervenţia medicală:

 

(1) O condiţie obligatorie premergătoare intervenţiei medicale este consimţămîntul pacientului, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege.

 

(2) Consimţămîntul pacientului la intervenţia medicală poate fi oral sau scris şi se perfectează prin înscrierea în documentaţia medicală a acestuia, cu semnarea obligatorie de către pacient sau reprezentantul său legal (ruda apropiată) şi medicul curant. Pentru intervenţiile medicale cu risc sporit (caracter invaziv sau chirurgical), consimţămîntul se perfectează obligatoriu, în formă scrisă, prin completarea unui formular special din documentaţia medicală, denumit acord informat. Lista intervenţiilor medicale care necesită perfectarea acordului informat în formă scrisă şi modelul formularului respectiv se elaborează de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale .

 

(3) Acordul informat trebuie să conţină în mod obligatoriu informaţia, expusă într-o formă accesibilă pentru pacient, cu privire la scopul, efectul scontat, metodele intervenţiei medicale, riscul potenţial legat de ea, posibilele consecinţe medico-sociale, psihologice, economice etc., precum şi privind variantele alternative de tratament şi îngrijire medicală.

 

ANALIZĂ COMPARATIVĂ

 

În unele țări, spre exemplu în România, cu cât politicile guvernamentale au activat pentru legiferarea obligativității vaccinării, cu atât opinia publică, specialiștii (118 medici au cerut renunțarea la Proiectul legii vaccinării obligatorii), organizații nonguvernamentale în media online, amplele mișcări de stradă în toată țara le-au contracarat.

 

Astfel că, de la un Proiect (declanșat încă din perioada anilor 2013), de natură absolutistă, fundamentalistă, în care obligativitatea schemei de vaccinări trebuia să devină lege, s-a ajuns până în prezent, la situația în care Comisia pentru sănătate și familie din Camerei Deputatilor și-a însușit principalele amendamente aduse proiectului care au fost gândite pentru a-i proteja pe copii și pe părinții acestora de voința discreționară a statului și să le dea posibilitatea de a primi despăgubiri în cazul în care se vor confrunta cu reacții adverse cauzate de vaccinuri.

 

În propunerea amendamentelor favorabile acestui punct de vedere un deputat (Matei Dobrovie) a argumentat: „Nu poate fi pus un semn de egalitate între neglijarea copilului și dreptul părintelui de a alege pentru copilul său un serviciu medical sau altul. Atât timp cât vor exista efecte adverse și numeroase cazuri de copii afectați de vaccinare, poziționarea părinților împotriva vaccinării rămâne o opțiune justificată. Vaccinarea are un rol preventiv. Refuzul unui tratament medical cu potențial benefic, fără a prezenta garanții și care, ca orice medicament are și riscuri, nu poate fi încadrat la neglijarea medicală a copilului”.

 

Într-o luare publică de poziție în timpul dezbaterilor pe tema vaccinării, deputatul ALDE Varujan Vosganian a subliniat că România este semnatar a Convenției de la Oviedo sus menționate și nu poate să impună legea vaccinării obligatorii decât dacă renunță la semnătura pe acel tratat, ceea ce ar constitui un scandal diplomatic internațional și i-ar putea atrage sancțiuni.

 

În Suedia a fost interzisă vaccinarea obligatorie, FNS (Federația Națională a Sănătății) din Suedia a trimis o scrisoare Comitetului și a explicat că legea va încălca Constituția noastră dacă vom impune vaccinarea sau vom introduce vaccinuri obligatorii, potrivit reprezentanților mișcării Sofiei Arkelsten (politician suedez, membru al Riksdag și secretar al Partidului moderat, n. ed.). De asemenea (în afară de FNS), mulți alți suedezi au trimis scrisori în parlament și au îndemnat politicienii să respingă petițiile. Parlamentul, desigur, a remarcat că în societate există o mare respingere a tuturor formelor de impunere a vaccinărilor”.

 

Suedia a interzis vaccinarea obligatorie, invocînd „problemele grave de sănătate” și faptul că aceasta încalcă dreptul constituțional al cetățeanului de a-și alege tratamentul.

 

La 10 mai, parlamentul suedez a respins șapte petiții care ar pune în aplicare legea privind vaccinarea obligatorie, declarînd că aceasta „ar fi o încălcare a Constituției noastre dacă vom introduce vaccinarea obligatorie”.

 

În acest context de idei, este obligatoriu de a enunța și ideea că vaccinarea reprezintă și un  pericol de microcipare sau introducere în organismul uman a altor dispozitive străine lui.

 

Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.

 

În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internațional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanității, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susține ideea de genocid pentru reducerea populației planetei[1].

 

Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.

 

Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă.

 

Totodată,  a început microciparea în masă a populației din Europa. Cu toate că în Suedia vaccinarea nu este obligatorie, totuși mii de oameni, îndeosebi tineri, acceptă benevol și chiar cer să li se implanteze un microcip introdus sub piele cu ajutorul unei seringi. Tehnologia dezvoltată în Suedia pare a fi apărut deja și în Italia și se consideră că ea va avansa, pe măsură ce guvernele, care reacționează după acest virus planetar, își doresc un control asupra răspândirii bolii, iar aceste cipuri permit acest control.

 

Dacă în țări civilizate acest lucru mai poate încă fi la latitudinea cetățeanului dacă acceptă sau nu astfel de cip, în țări cu regimuri primitive această microcipare ar putea fi impusă prin lege și prin propaganda organizațiilor sorosiste care conduc societățile respective.

 

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a șocat opinia publică din Israel prin faptul că a propus microciparea tuturor copiilor, odată cu întoarcerea lor la școală. Articolul apărut în The Jerusalem Post a șocat țara întreagă, pentru că măsura este concepută tot în contextul impunerii pretinsei “distanțări sociale”.

 

Chiar dacă reprezentanții sistemului au sărit în apărarea premierului israelian cu explicații potrivit cărora Netanyahu nu a vorbit de cip, ci de senzor, ideea e că acel cip/senzor urmează a fi implantat în trupul copilului, adică se va face microcipare.

 

Luând în considerație cele expuse,

 

Solicităm:

 

1. Vaccinarea populației (anti-COVID-19, etc), precum și orice intervenție medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimțământul și informarea corectă a pacientului (inclusiv și transparența componenței vaccinului și a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenției pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.

 

2. Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea obligatorie, exceptând eventualele discriminări și\sau restricționări.

 

3. Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora, precum și îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți.

 

Preşedintele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova

VLADIMIR,

Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove     

 

Membrii:

SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari   

ANATOLIE, Episcop de Cahul şi Comrat

PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni

MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti

NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni

IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan  

SILUAN, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan    

Secretarul Sinodului, Prot.  Vadim CHEIBAŞ“

 

 

 

https://ziaristii.com/halucinanta-scrisoare-evului-mediu-catre-secolul-xxi-biserica-moldovei-sistemul-antihristic-mondialist-doreste-sa-introduca-corpurile-oamenilor-microcipuri-ca-sa-poata-controla-cu-te/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 Fiindca s-a impotrivit globalistilor,dar si pentru alte demonii,ramane singurul Papa care a demisionat …Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, la reședința sa din Vatican

 

autor

RALUCA IONESCU-HEROIU

 

UPDATE 14.10 Prima reacție din România după moartea fostului papă Benedict al XVI-lea.

 

Benedict al XVI-lea va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai însemnaţi teologi, este de părere arhiepiscopul mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă.

 

 

Înaltul prelat român îl consideră pe Benedict a XVI-lea „un gigant al teologiei”.

 

„Sunt rare ocaziile de a fi contemporani cu un gigant al teologiei, gânditor şi filosof aşa cum a fost Joseph Ratzinger – Papa Benedict al XVI-lea. Va rămâne în istorie drept unul dintre cei mai însemnaţi teologi, martor şi contribuitor direct al Conciliului Vatican al II-lea, în calitate de expert, autor al unei vaste opere teologice, dar mai ales, va rămâne în amintirea noastră ca Păstor de suflete”, a transmis Aurel Percă, în mesajul său după decesul fostului papă Benedict al XVI-lea.

 

UPDATE 14.00 Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, potrivit Reuters şi AFP.

 

Ceremonia va începe la ora 9:30 (10:30 ora României).

 

 

UPDATE 12.55. Președintele francez Emmanuel Macron salută munca depusă de liderul catolic pentru a crea o „lume mai frățească”. A făcut asta cu „suflet și inteligență”, spune președintele Franței.

 

 

UPDATE 12:50. Premierul Marii Britanii: Benedict a fost „un mare teolog”

 

Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, se declară întristat de moartea lui Benedict al XVI-lea, pe care îl descrie drept „un mare teolog”.

 

Sunak spune că vizita papală din 2010 a lui Benedict în Marea Britanie a reprezentat un „moment istoric atât pentru catolici, cât și pentru necatolicii din toată țara”.

 

UPDATE 12:40. Clopotele de la Vatican au început să bată pentru a anunța moartea fostului Papă. 

 

UPDATE 12:30. Cancelarul german Olaf Scholz a transmis un mesaj de condoleanțe pentru Benedict al XVI-lea

 

 

UPDATE 11:46. Vaticanul a anunțat în mod oficial moartea lui Benedict al XVI-lea.

 

„Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit astăzi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican. Informaţii suplimentare vă vor fi comunicate cât mai curând posibil’, a anunţat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.

 

Funeraliile fostului Papă Benedict al XVI-lea

Teologul german a cărui demisie din 2013 a luat lumea prin surprindere a decedat sâmbătă dimineaţă, după ce în cursul ultimelor zile starea sănătăţii sale s-a deteriorat.

 

Funeraliile celui de-al 265-lea papă sunt aşteptate să fie oficiate de succesorul său, Francisc, la Roma, un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice la care ar putea participa zeci de mii de persoane, inclusiv şefi de stat.

 

Probleme de sănătate

Fostul papă, în vârstă de 95 de ani, era îngrijit şi monitorizat medical în mânăstirea Mater Ecclesiae, de la Vatican, după ce în cursul ultimelor zile starea sa sale s-a deteriorat.

 

Succesorul său, Papa Francisc, l-a vizitat recent pe Benedict al XVI-lea și i-a îndemant pe credincioși să se roage pentru sănătatea sa.

 

Cotidianul catolic La Croix a scris că Benedict era tratat pentru probleme renale.

 

Agenţia italiană de presă ANSA a raportat, de asemenea, că fostul papă suferea de insuficienţă renală.

 

Deși fostul pontif era bolnav de ceva vreme, Sfântul Scaun precizat că starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza vârstei înaintate.

 

Primul papă care a demisionat, în ultimii 600 de ani

Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai bătrâni papi aleși vreodată.

 

Benedict al XVI-lea, care a demisionat din funcţia de suveran pontif în 2013, după opt ani la conducerea Bisericii Catolice, invocând probleme de sănătate.

 

Ultimul său discurs public din Piața Sf. Petru a atras o mulțime de peste 50.000. Pe 28 februarie a demisionat oficial, luând titlul de papă emerit.

 

El a devenit primul papă care a ales să renunțe la acest oficiu în ultimii 600 de ani.

 

Timp de aproape 25 de ani, sub numele de cardinal Joseph Ratzinger, Benedict al XVI-lea a fost puternicul şef al biroului doctrinar al Vaticanului, cunoscut sub numele de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

 

Conservatorii din Biserică l-au privit pe fostul papă ca fiind purtătorul lor de stindard, iar unii ultratradiţionalişti au refuzat chiar să îl recunoască pe succesorul său, Papa Francisc, ca pontif legitim.

 

Aceştia l-au criticat pe Papa Francisc pentru abordarea sa mai deschisă faţă de membrii comunităţii LGBTQ+ şi faţă de catolicii care au divorţat şi s-au recăsătorit în afara Bisericii, spunând că ambele subminează valorile tradiţionale.

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/papa-benedict-al-xvi-lea-a-murit-la-95-de-ani.html

 

 

///////////////////////////////////////////////////////////

Cand un om refuza sa se nasca din nou din Samanta invataturii lui Dumnezeu (Luca 8/11) ,devine nu un zeu sau un bou,care scote dejectii din inima ( Marcu 7/14-23,),ci -devine scula lui Satan imbracat in sutan e…Patriarhul Kiril al Rusiei, declarații halucinante la adresa Republicii Moldova

 

 

 PUBLICAT DE CRISTINA MIRCA 

Republica Moldova, la fel ca Ucraina, face parte din „lumea rusă” şi este ţinta Occidentului, care ar fi declanșat războiul din Ucraina. Este declaraţia halucinantă a patriarhului Kiril al Rusiei şi a fost făcută la Adunarea Eparhială a preoților din Moscova. Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei, care se subordonează caconic bisericii ruse, au spus, pentru TVR MOLDOVA, că nu susţin declaraţiile patriarhului rus.

 

Acum câteva zile, patriarhul Kiril al Rusiei a ţinut un discurs în faţa preoţilor din Moscova în care a reconfirmat sprijinul bisericii ruse pentru militarii lui Putin care luptă în Ucraina. Capul Bisericii Ortodoxe Ruse a dat de înțeles că ucrainenii și rușii sunt același popor. Patriarhul a declarat că nu Rusia a început războiul, ci, de fapt, s-a văzut nevoită să se implice pentru a apăra aşa-numita „lume rusă”, din care ar face parte statele fostei URSS, inclusiv Republica Moldova.

 

KIRIL, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse: „Cei care au deschis focul asupra populației din Ucraina au căutat și caută în continuare să-l răspândească în toate țările din „lumea rusă”, pe tot teritoriul canonic al bisericii noastre: asupra Rusiei, Belarusului, statelor baltice, asupra Republicii Moldova, a țărilor Transcaucaziene și a celor din Asia Centrală.”

 

Potrivit experţilor, sub acoperirea ideii de „lume rusă”, Moscova desfăşoară, de opt ani, acțiuni militare în Ucraina. Adept al propagandei ruse, patriarhul Kiril le-a cerut preoților să aibă o opinie comună cu cea a Bisericii Ortodoxe Ruse despre războiul din Ucraina. Capul bisericii ruse a recunoscut, însă, că nu toți credincioșii ruși susțin războiul.

 

KIRIL, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse: „Dacă cineva dintre enoriași vă va ruga să vă dați cu părerea despre situația actuală să nu uitați că preotul e chemat întâi de toate să fie vocea bisericii. Dacă pe alocuri nu e convins că exprimă poziția bisericii, mai bine e să nu vorbească deloc, să se abțină.”

 

Între timp, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, care se subordonează canonic Patriarhiei de la Moscova, a participat la ședința comună a Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse. Iar astăzi a fost prezent la ultima adunare din acest an a Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, ce s-a desfăşurat la reședința patriarhală din Moscova. Anunţul despre vizita înaltului prelat a fost făcut de Mitropolia Moldovei.

 

Solicitaţi de TVR MOLDOVA, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei ne-au spus că nu susţin declaraţiile patriarhului Kiril. Cât despre vizita mitropolitului Vladimir la Moscova, ei susţin că este o obligaţie a bisericii pe care o reprezintă de a participe la şedinţele Sfântului Sinod de la Moscova.

 

PRIN TELEFON : episcopul Ioan al Sorocii, vicar al Mitropoliei Moldovei: „Biserica ortodoxă slujeşte poporului din Republica Moldova, noi nu facem parte din ruskii mir. Noi condamnăm cu vehemenţă războiul din Ucraina. Înalpreasfintitul nostru mitropolit este membru permanent al sfântului sinod al bisericii ortodoxe ruse. Nu participă doar în acest an 2022, când are loc aces război nedorit de nimeni, participă de cinci ori pe an, deoarece biserica orotoxă din R. Moldova este parte canonică a Bisericii Ruse şi asta în urma circumstanţelor istorice.”

 

Patriarhul Kiril este cunoscut pentru predicile sale pro-război şi s-a remarcat prin mai multe declaraţii şocante. Capul bisericii ruse a spus, antrior, că rușii nu ar trebui să se teamă de moarte, iar dacă vor muri pentru ţara lor, vor fi lângă Dumnezeu, în viață veșnică. Înaltul prelat i-a încurajat pe ruşi să se înroleze în armată pentru a lupta în Ucraina, chiar şi cu preţul vieţii, pentru a le fi iertate păcatele.

 

https://tvrmoldova.md/article/843ea35c0c632891/patriarhul-kiril-al-rusiei-declaratii-halucinante-la-adresa-republicii-moldova.html

 

////////////////////////////////////////

(Pentru a ocupa si alte zone ale lumii,teritorii spurcate de bumbareze  rusesti, iata …)Poftele Kremlinului şi expansiunea „lumii ruse”. Vladimir Putin a aprobat o nouă doctrină de politică externă

 

A.Nemenov

 

Președintele rus Vladimir Putin a aprobat luni o nouă doctrină de politică externă, construită în jurul conceptului privind „lumea rusă”, folosit de Kremlin pentru justificarea intervenţiilor militare în afara ţării.

 

Este vorba de un document de 31 de pagini, în care Kremlinul se obligă „să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile lumii ruse”.

 

Astfel, politica externă a Federaţiei Ruse se va baza oficial pe idei legate de apartenenţă naţională, cultură și religie, pe care Kremlinul şi propagandiştii săi le-au folosit pentru a justifica ocuparea de către Moscova a unor părți din Ucraina și sprijinul pentru entitățile separatiste pro-ruse din estul țării.

 

„Federația Rusă oferă sprijin compatrioților săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor și păstrarea identității lor culturale rusești”, se arată în noua doctrină de politică externă a Moscovei.

 

În documentul semnat de Putin se menţionează că legăturile Rusiei cu compatrioții săi din străinătate i-au permis „să își consolideze pe scena internațională imaginea de țară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare”.

 

În noua doctrină se reiterează poziţia promovată de Puțin despre pretinsa tragedie a aproximativ 25 de milioane de etnici ruși care au ajuns să locuiască în afara patriei lor după ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991.

 

Noua doctrină mai spune că Rusia ar trebui să își intensifice cooperarea cu națiunile slave, cu China și India și să își consolideze legăturile cu Orientul Mijlociu, America Latină și Africa. asemenea, Moscova ar trebui să-și aprofundeze și mai mult legăturile cu Abhazia și Osetia, două regiuni georgiene recunoscute ca independente de Rusia după războiul său împotriva Georgiei din 2008, precum și cu cele două entități separatiste din estul Ucrainei, autointitulatele republici populare Donețk și Lugansk.

 

https://anticoruptie.md/ro/stiri/poftele-kremlinului-si-expansiunea-lumii-ruse-vladimir-putin-a-aprobat-o-noua-doctrina-de-politica-externa

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Lecţia 13: Eliberarea de cel rău, (de Michael Fackerell); Dr. Constantin Dulcan, despre gândurile negative: „Ura este cancerul ființei umane”; Povestea lui David și Goliat în Biblie; Specialiştii de la Pentagon şi-ar fi dat seama că nu suntem vizitaţi de extratereştri, ci de demoni care manipulează realitatea – crede un cercetător ufologic; Ce sunt demonii și câți demoni există in Iad? Cum se pot proteja credincioșii de posesiunea demonică; Poate un creştin să fie posedat de demoni? de Brent Grimsley şi Elliot Miller; Vor fi și demonii legați în abis pentru o mie de ani sau doar satan? Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?Gog, Magog și rolul profetic al unei Rusii tot mai provocatoare ; Rusia Dezlănțuită – Ursul cu trei coaste; ,,Nu vă mai încredeţi dar în om-„,,Nu va mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare: căci ce preţ are el?” (Isaia 2.22) ; Fragment relevant pentru zilele noastre din cartea „Predici despre trezire”…

 

//////////////////////////////////////////

 

Fragment relevant pentru zilele noastre din cartea „Predici despre trezire”

 

El a fost crezut de miliarde de oameni și, indiferent cât de întunecate par a fi perspectivele Bisericii, Împărăția lui Hristos nu este nici măcar acum o Împărăție nesemnificativă. Cei care își bat joc de ea râd prea devreme. Ea se află încă în raza unei lumini slabe, așa cum a spus Voltaire, dar lumina ei slabă este lumina de dinaintea dimineții, și nu cea a apusului. Urmează să vină vremuri mai strălucitoare; dar chiar și acum, până în clipa de față, istoria Bisericii nu poate fi spusă fără o recunoștință plină de adorare față de Dumnezeu. Ea a fost caracterizată de nebunie, și-a pierdut puterea, dar, la fel ca Samson, și‑o va redobândi. Înșelată și prostită în zilele lui Constantin, ea a acceptat ca niște păgâni botezați să proclame o legătură adulterină între Biserică și Stat, iar din ziua aceea slava ei s-a îndepărtat și puterea a părăsit-o.

 

Oare se va pocăi? Biserica compromisă se duce după amanții ei, căutându-și grâul și vinul din mâinile lor, și ea spune împăraților și împărăteselor de pe pământ: „Fiți voi capul meu, și să mă conducă senatorii voștri!”. În timp ce ea face lucrul acesta, Dumnezeu nu o poate binecuvânta, și nu o va binecuvânta în vreo măsură însemnată. Când a fost luat chivotul? Numai atunci când a fost apărat de sabia carnală. Când a triumfat chivotul? Oare nu atunci când a fost lăsat singur, în slava sa, și când l-a doborât pe Dagon la pământ?

 

Atunci când Biserica vizibilă se întoarce la castitatea ei față de Hristos, ea va spune: „Nu avem nimic a face cu parlamentele și cu regii, cu excepția faptului de a-i converti; împărăția noastră este una specială, iar problemele de stat îi sunt străine. Noi nu cerem sprijin financiar; nu ne pasă de persecuțiile voastre; lăsați-ne în pace; tot ce cerem este o scenă vizibilă și niciun favor”.

 

Mireasa lui Hristos nu vine în lume să se joace cu politicile prinților; lucrarea ei este una mai înaltă. Ea se sprijină numai de Domnul ei, și nu jură supunere nimănui altcuiva.

 

Îndepărtați duhul lumesc, și veți vedea zile strălucitoare; dar marea piedică din fața bisericii de azi este brațul de carne: titlurile înalte, răsunătoare, ale prelaților ei, palatele episcopilor ei – uimiți-vă, ceruri, de faptul că succesorii apostolilor ar putea fi proprietari de palate! – caracterul preoțesc al slujitorilor ei și lipsa simplității evanghelice. Lucrurile acestea o împiedică din mers; dar eliberați Biserica de lucrurile acestea, și brațul dezvelit al lui Dumnezeu va dobândi în curând biruința adevărului în țara aceasta.

 

În ce mă privește pe mine, Îl binecuvântez și Îl măresc pe Domnul că, deși o mare secțiune a Bisericii vizibile s-a purtat precum o curvă, într-un mod atât de josnic în mijlocul națiunilor, totuși El nu a lepădat-o cu totul. El păstrează o companie aleasă, care Îl urmează pe Miel oriunde merge El; pe steagul ei este scris: „Un domn, o credință, un botez”; și lozinca ei este: „Unul singur este Stăpânul nostru, anume Hristos, iar noi toți suntem frați”. În ce privește lumea, vom căuta convertirea ei, dar nu vom intra niciodată în alianță cu ea; cu atât mai puțin ne vom pleca grumajii înaintea împăraților și prinților ei!

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/219

 

///////////////////////////////////////

 

,,Nu vă mai încredeţi dar în om-„,,Nu va mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare: căci ce preţ are el?” (Isaia 2.22)

 

Ce verset important este acesta pentru un creştinism care a înălţat omul mult mai mult decât trebuia! Dar este un verset important chiar pentru noi înşine, căci de atâtea ori privim spre noi înşine…,,Nu vă mai încredeţi dar în om, în ale cărui nări nu este decât suflare!” Unii cercetători ai Bibliei spun că aceste cuvinte pot fi spuse şi în felul următor: ,,Nu vă mai încredeţi dar în om, căci omul nu este decât o fiinţă ce respiră”. Indiferent de momentul istoric, chiar şi cea mai importantă persoană, chiar şi cel mai spiritual om dintre noi nu este decât o fiinţă ce respiră şi singurul lucru în care se poate încrede un om este doar propria respiraţie…Iar când această suflare îi este luată, dacă este separat de puterea şi harul lui Dumnezeu, nu mai are nici măcar o singură speranţă pentru a mai putea respira vreodată. De aceea intreabă Domnul:,,ce preţ are el?”, ,,ce preţ are el?”. Cel mai mare om din punct de vedere politic care a trăit vreodată, cel mai mare om din punct de vedere economic, chiar şi cel mai mare om din punct de vedere spiritual, indiferent de momentul la care ne referim nu este decât o fiinţă ce respiră, nu este decât suflare…Cât aer putem noi să reţinem în nas? Nu prea mult! Doar atât este cel mai mare om dacă este separat de harul lui Dumnezeu, iar când dă drumul acestei suflări pe care încearcă să o reţină, nu mai are nici o siguranţă, nici o garanţie a unei a doua suflări. Uitaţi ce creatură fragilă este omul! Oare n-ar trebui ca acest lucru să ne facă să VREM să trăim pentru veşnicie? Oare n-ar trebui ca acest lucru să ne facă să ne preocupăm de moartea noastră, de felul în care ne petrecem fiecare moment, pentru că momentul de acum poate fi ultimul moment pe care îl trăim.

 

,,Nu vă mai încredeţi dar în om!!” E o poruncă! În Scriptură citim de asemenea, şi versetul: ,, Nu vă mai temeţi de om!” În om nu trebuie sa te încrezi, de om nu trebuie să te temi. Să vă spun eu de ce trebuie să ne temem: nu de cel care ne poate distruge trupul, ci de cel care poate distruge totul şi acesta este iadul! De iad trebuie să ne temem!

 

,,Nu vă mai încredeţi dar în om!!” Dacă privim în cartea Psalmilor sau în Habacuc, observăm că oamenii tindeau să se încreadă în alţi oameni păcătoşi, care prosperau. Dar Biblia ne spune să nu facem asta! Căci ziua lor se apropie. Şi nu e vorba doar de oameni păcătoşi, dar chiar şi ,,oameni lumeşti” care au înfăptuit multe şi au obţinut multe pe lumea asta. Nu vă încredeţi în ei! Noi nu vom plânge la comemorarea morţii lui George Washington; e adevărat că niciunul dintre noi nu va fi mai mare sau mai faimos decât el, dar chiar dacă măreţia lui ne impresionează, nu vom plânge la moartea lui. Oamenii mari vin şi pleacă, întocmai ca o suflare. ,,Nu vă mai încredeţi dar în om!” şi nu vă mai încredeţi în lucrurile oamenilor. Oamenii lumeşti care câştigă lucruri mari pe lumea asta, nu câştigă nimic. Nu vă încredeţi în oamenii lumeşti care obţin faimă, putere, care cunosc literatură, care sunt experţi în vreo ştiinţă, în vreun sport, căci ei nu vor ajunge nimic altceva decât un morman de praf. Nu priviţi spre ei! Nu-i ţineţi în braţe! Şi nu mă refer doar la aşa-zişii oameni lumeşti; nu vă încredeţi nici măcar în oamenii spirituali. Căci ce îi face pe aceştia diferiţi de cei păcătoşi? Şi cine face vreo diferenţă între ei şi cei păcătoşi? Ce lucru au ei pe care să nu-l fi primit, şi dacă l-au primit, de ce se fălesc cu el ca şi cum nu l-au primit? Nu vă mai încredeţi în om! Nici măcar în omul spiritual.

 

Un cântec de-al lui Rich Mollens (un cântăreţ creştin contemporan) care îmi place foarte mult spune aşa:

 

,,Nu-l voi dispreţui pe fratele meu pentru neputinţa lui

Dar nici nu mă voi încrede în el datorită puterii lui.”

 

Dacă e slab, e la fel de slab cum suntem cu toţii în starea noastră de despărţire de harul lui Dumnezeu; iar dacă e puternic, este datorită suveranităţii harului lui Dumnezeu care lucrează în viaţa lui. Atunci, ce motiv avem să ne încredem într-un om? DOMNUL este cel în care trebuie să ne încredem. Toate lucrurile bune, toate lucrurile vieţii se revarsă din inima lui Dumnezeu. Toate! Tot ce ai, tot ce este bun, tot ce este perfect, orice lucru cu care poţi să te făleşti a venit de la Dumnezeu, prin harul lui Dumnezeu, prin crucea Domnului Hristos. Aşa că nu vă mai încredeţi în om! Încredeţi-vă în Dumnezeu care dă daruri bune oamenilor. Încredeţi-vă în El!

 

În traducerea din limba engleză, acest verset este pus sub forma unui imperativ, sub forma unei porunci: Nu vă mai încredeţi în om!! Isaia nu avertizează oamenii spunând:,,Fiţi atenţi! În viaţă, va apărea posibilitatea ca voi să vă încredeţi în om, dar trebuie să evitaţi această tentaţie.” Nu!, nu spune aşa! Noi suntem robiţi de încrederea în oameni, de aceea, Isaia vine şi porunceşte: ,,Opriţi-vă!” Tu şi eu avem tendinţa să ne încredem mai mult în oameni decât în Dumnezeu, avem tendinţa să ne adorăm pe noi înşine mai mult decât pe Dumnezeu. Nici o persoană nu a reuşit vreodată să evite acest păcat. Şi trebuie să ne dăm seama că este un păcat îngrozitor să înălţăm omul pe un piedestal, pentru că asta înseamnă o negare a puterii lui Dumnezeu, o negare a harului lui Dunmezeu şi o negare a nevoii noastre după Dumnezeu.

 

,,Nu vă mai încredeţi dar în om!” Tu eşti în mod constant înclinat să priveşti spre om şi să te încrezi în el, şi la fel sunt şi eu… Dar trebuie să ne oprim. Pur şi simpu, să ne oprim!> ,,Ce preţ are omul?” Ce preţ? Puteţi să-mi daţi oricâte exemple vreţi de calităţi dosebite de-ale oamenilor,dar eu voi putea să repet iar şi iar aceiaşi întrebare:

 

,,Ce preţ are omul?” Poate veţi spune: ,,Acesta e un om dedicat rugăciunii.”, dar cine l-a făcut aşa?, sau ,, Acest om cunoaşte Cuvantul foarte bine şi predică cu putere.”, dar cine i-a dat înţelepciune?, sau ,,El e un bun alergător.”, dar cine i-a dat picioare? Citiţi ultimele capitole din Iov(de la 37 la 42) şi vă veţi da seama că Domnul este Cel ce ţine toate lucrurile. Din cauza aceasta mi se pare atât de patetic să urmăreşti programe difuzate de Discovery sau să asculţi oameni vorbind despre ceea ce ,,natura” a făcut. Aceşti oameni se raportează la natură ca şi cum ea s-a creat singură şi nu-şi dau seama cât de ilogic, cât de absurd este ceea ce spun ei. ,,Natura” nu este ceva care poate gândi, în saptele naturii există ceva, există cineva! Este Dumnezeu! Şi în El trebuie să ne încredem! În orice situaţie, în El trebuie să ne încredem.

 

Cunosc oameni care vorbesc despre Moise în felul următor: ,, A fost un timp când oamenii erau ţinuţi în mâna lui Moise, când Dumnezeu i-a spus lui Moise că El va face o naţiune din el, iar Moise a mediat între popor şi Domnul. A fost un timp în care poporul era ţinut de mâna lui Moise.” Dar mâna lui Moise a cui era? Da, poporul era în mâna lui, aşa este!, dar Moise era în mâna lui Dumnezeu! Nu omiteţi asta!

 

,,Nu vă mai încredeţi dar în om!”, ,,Nu vă mai încredeţi dar în om!” Totuşi, există un om în care ne putem încrede! Este Omul! Omul care a existat pentru noi, singurul om care a fost Mielul lui Dumnezeu, slujitorul tuturor. Dacă vreţi să vă încredeţi într-un om, atunci încredeţi-vă în acest Om! Căci numai El este vrednic de încredere. Este foarte important ca atunci când vedem că Dumnezeu foloseşte un om sau atunci când vezi un om în care Dumnzeu şi-a lucrat asemănarea cu Sine, să ştii care e secretul lor! Dar noi mereu ne întrebăm: ,,Care e secretul lor? Care e secretul lor?” Este harul lui Dunmezeu! Întotdeauna harul lui Dumnezeu!

 

https://www.perlasuferintei.ro/editorial/4

 

///////////////////////////////

 

Rusia Dezlănțuită – Ursul cu trei coaste

 

 

Prima fiară, leul cu aripi de vultur, este o descriere cu adevărat uimitoare, deoarece vulturul este și simbolul național al Statelor Unite. Cred că toate animalele care descriu cele patru fiare sunt simbolurile naționale pentru acele țări. Dacă ar trebui să ghicim cu ce națiune semăna a doua fiară, ursul cu cele trei coaste în gură, nu mă îndoiesc că, din moment ce ursul este simbolul național al Rusiei, foarte puțini oameni nu ar face această comparație. Să ne uităm din nou la descrierea făcută de Daniel despre a doua fiară (Daniel 8:5): „Și deodată o altă fiară, o a doua, ca un urs. Era ridicată pe o parte și avea trei coaste în gură între dinți.

 

Și i-au spus astfel: „Scoală-te, devorează multă carne!” Dacă vă amintiți, am mai propus că a doua fiară este a doua națiune menționată în visul lui Nebucadnețar. A doua națiune era împărăția de argint care era descrisă drept arme și pieptul statuii. Dacă adunăm toate aceste imagini profetice, vom ajunge la următoarea descriere a celei de-a doua fiare. Deoarece a doua fiară este un regat de argint, cred că a doua fiară este o putere economică puternică, nu la fel de puternică ca Statele Unite (prima fiară, regatul aurului) dar totuși o putere economică.

 

Cele două brațe ale statuii care reprezintă a doua fiară indică faptul că este un regat divizat; regatul este format din două facțiuni puternice care se luptă pentru control. Descrierea ursului ridicat pe o parte indică faptul că una dintre facțiuni este mult mai puternică decât cealaltă, dar cealaltă facțiune, deși mai slabă, păstrează totuși un anumit control asupra regatului. Cred că cele trei coaste din gura ursului reprezintă trei țări diferite care au fost invadate de Rusia și resursele lor economice au fost consumate de Rusia, astfel încât națiunile lor au fost devastate. Chiar și așa, aceste „coaste” par să aibă suficientă putere politică, astfel încât coastele să poată comanda ursului să invadeze și să devasteze alte țări.

 

Ezechiel‘s Viziunea lui Gog

 

„Și cuvântul Domnului a venit la mine, zicând:

Fiul omului, îndreaptă-ți fața către Gog, țara lui Magog, căpetenia lui Meșec și Tubal, și proorocește împotriva lui și spune: Așa vorbește Domnul DUMNEZEU; Iată, sunt împotriva ta, Gog, căpetenia lui Meșec și Tubal; și te voi întoarce înapoi și-ți voi pune cârlige în fălci și te voi scoate pe tine și pe toată armata ta, cai și călăreți, pe toți. îmbrăcați cu tot felul de armuri, chiar o mulțime mare cu clapete și scuturi, toți mânuind săbii: Persia, Etiopia și Libia cu ei; toti cu scut si casca:”

(Ezechiel 38:1-5)

 

Deși nu sunt primul, cred că acest pasaj descrie invazia Israelului în sfârșitul timpurilor de către o națiune numită Gog și Gog reprezintă națiunea modernă a Rusiei. Mulți cercetători cred că Meschech și Tubal sunt nume antice pentru orașele moderne Moscova și Tobolsk, Rusia. Cred că cele trei coaste care îi spun ursului rus să mănânce mai multă carne sunt națiunile din Iran (persan), Etiopia și Libia, așa cum sunt descrise în aceste versete.

 

„De aceea, fiul omului, proorocește împotriva lui Gog și spune: „Așa vorbește Domnul DUMNEZEU: Iată, sunt împotriva ta, Gog, căpetenia lui Meșec și Tubal; și te voi întoarce înapoi și voi lăsa numai a șasea parte din tine și te va face să urci din părțile de miazănoapte și te va aduce pe munții lui Israel; și-ți voi lovi arcul din mâna ta stângă și-ți voi face săgețile să cadă din dreapta ta. mână.

 

Vei cădea pe munții lui Israel, tu și toate cetele tale și poporul care este cu tine: te voi da păsărilor răpitoare de tot felul și fiarelor câmpului să fie devorate. Vei cădea pe câmp deschis, căci am vorbit, zice Domnul DUMNEZEU. Și voi trimite foc asupra Magogului și asupra celor ce locuiesc nepăsători în insule și vor ști că Eu sunt Domnul. Așa voi face cunoscut numele meu sfânt în mijlocul poporului meu Israel; și nu-i voi mai lăsa să pângărească numele meu sfânt; și neamurile vor ști că Eu sunt Domnul, Sfântul în Israel.” (Ezechiel 39:1-7)

 

Acest pasaj descrie modul în care Dumnezeu va proteja Israelul și cât de devastatoare va fi distrugerea pe care o va întâmpina Rusia. Armele Rusiei vor fi eliminate din mâinile ei și doar 1/6 din forțele Rusiei vor supraviețui acestei întâlniri. „Insulele” din acest pasaj indică faptul că Europa este implicată în această campanie și Dumnezeu îi va pedepsi și pentru această ofensivă.

„Iată, a venit și s-a împlinit, zice Domnul Dumnezeu; aceasta este ziua despre care am vorbit. Și cei ce locuiesc în cetățile lui Israel vor ieși și vor da foc și vor arde armele, ambele. scuturile și clatele, arcurile și săgețile și bâtele și sulițele și să le ardă cu foc șapte ani, ca să nu ia lemne din câmp și să nu taie pe nimeni din păduri. Căci ei vor arde armele cu foc și îi vor prăda pe cei ce le-au prădat și îi vor jefui pe cei ce le-au jefuit, zice Domnul DUMNEZEU. Și se va întâmpla în ziua aceea că îi voi da lui Gog un loc acolo. mormintelor din Israel, valea călătorilor la răsăritul mării; și va astupa nasurile călătorilor; și acolo îl vor îngropa pe Gog și toată mulțimea lui; și o vor numi Valea lui Hamon-Gog. Și casa lui Israel îi va îngropa șapte luni, ca să curețe țara. Da, tot poporul l și să-i îngroape; și va fi pentru ei o renume ziua în care voi fi slăvit, zice Domnul DUMNEZEU.

 

Și vor scoate oameni cu o muncă neîntreruptă, care trec prin țară pentru a îngropa împreună cu călătorii pe cei care au rămas pe fața pământului, pentru a-l curăți; după sfârșitul a șapte luni, ei vor cerceta. Iar călătorii care trec prin țară, când cineva va vedea osul unui om, să pună un semn lângă el, până ce îngropatorii îl vor îngropa în valea Hamon-Gog. Și, de asemenea, numele orașului va fi Hamona. Astfel vor curăța țara. Și, fiul omului, așa vorbește Domnul DUMNEZEU; Spuneți fiecărei păsări cu pene și fiecărei fiare de pe câmp: Adunați-vă și veniți; Adunați-vă de toate părțile la jertfa mea pe care o jertfesc pentru voi, o jertfă mare pe munții lui Israel, ca să mâncați carne și să beți sânge. Veți mânca carnea celor puternici și veți bea sângele prinților pământului, al berbecilor, al mieii și al caprelor și al viilor, toți vii îngrășați din Basan. Și veți mânca grăsime până vă veți săturați și veți bea sânge până vă veți bea, din jertfa Mea pe care am adus-o pentru voi. Astfel veți fi săturați la masa Mea cu cai și care, cu viteji și cu toți oamenii de război, zice Domnul DUMNEZEU. Și îmi voi pune slava printre neamuri și toate neamurile vor vedea judecata mea pe care am făcut-o și mâna mea pe care am pus-o asupra lor. Astfel, casa lui Israel va ști că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor din ziua aceea și înainte.” (Ezechiel 39:8-22)

 

Este interesant de observat că Israelul va arde armele Rusiei timp de șapte ani și le va folosi ca sursă de energie; Cred că această perioadă de șapte ani este perioada necazului. Cred asta pentru că distrugerea Rusiei, așa cum scrie Ezechiel despre asta mai departe în acest capitol, marchează momentul în care toți evreii se întorc în Israel. Distrugerea acestor armate va fi un eveniment incredibil, deoarece Israelului îi va lua 7 luni pentru a îngropa toate cadavrele.

 

„Și neamurile vor ști că casa lui Israel a intrat în robie pentru nelegiuirea lor; pentru că au greșit împotriva Mea, de aceea Mi-am ascuns fața de ei și i-am dat în mâna vrăjmașilor lor; așa că toți au căzut prin sabie. După necurăția lor și după fărădelegile lor, le-am făcut și mi-am ascuns fața de ei.” De aceea așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Acum voi aduce înapoi pe robiei lui Iacov și voi avea milă de toată casa lui Israel și vor fi gelosi pentru Numele Meu sfânt, după aceea și-au purtat rușinea și toate greșelile lor cu care au păcătuit împotriva Mea, când au locuit în siguranță în țara lor și nimeni nu i-a înspăimântat. Când îi voi aduce înapoi din popor. , și i-a adunat din țările vrăjmașilor lor și am fost sfințit în ele înaintea multor neamuri; Atunci ei vor cunoaște că Eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor, care îi fac să fie duși în robie printre neamuri; dar eu am i-a adunat la ei propriul pământ și nu au mai lăsat pe niciunul dintre ei acolo. Nici nu-mi voi mai ascunde fața de ei, căci mi-am vărsat duhul peste casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 39:23-29)

 

După cum am menționat mai sus în acest pasaj, este evident că distrugerea ursului rus din Israel marchează momentul în care poporul Israelului care este răspândit în întreaga lume se va întoarce în sfârșit în Israel.

 

https://ziuadedolj.ro/2022/06/26/rusia-dezlantuita-ursul-cu-trei-coaste/

 

……./////////////////////////////////////////

 

Gog, Magog și rolul profetic al unei Rusii tot mai provocatoare

 

 

Florentin Lehaci – 17 APRILIE 2014

 

 

Tendinţa ca în spatele unor crize să fie identificate anumite semne profetice nu mai surprinde pe nimeni. Evident, escaladarea situaţiei din Ucraina a prilejuit ocazia unor speculaţii apocaliptice din care nu lipsește creativitatea. Gog și Magog fac parte dintr-una dintre cele mai provocatoare dezvăluiri din Biblie pe care pasionaţii decriptărilor profetice nu ezită să le identifice în conflictul din apropierea graniţelor României.

Tendinţa ca în spatele unor crize să fie identificate anumite semne profetice nu mai surprinde pe nimeni. Evident, escaladarea situaţiei din Ucraina a prilejuit ocazia unor speculaţii apocaliptice din care nu lipsește creativitatea. Gog și Magog fac parte dintr-una dintre cele mai provocatoare dezvăluiri din Biblie pe care pasionaţii decriptărilor profetice nu ezită să le identifice în conflictul din apropierea graniţelor României.

 

Nu ar fi prima oară când în spatele unor conflicte se încearcă descifrarea unor indicii profetice. De exemplu, criza din Siria a creat oportunitatea identificării unei profeţii vechi despre soarta Damascului, pe care unii teologi au anunţat-o în curs de îndeplinire.

 

Acum o altă profeţie suscită interes. Cu peste 2.500 de ani în urmă, profetul Ezechiel scria că i-au fost revelate evenimente viitoare, pe care le exprimă într-un limbaj codat. Profeţiile făcute de Ezechiel vorbesc despre o înfruntare între Dumnezeu și un personaj numit „Gog”, care a trezit mânia divină. Ca să-l pedepsească, Dumnezeu anunţă că îl va atrage providenţial într-un conflict care va avea loc pe teritoriul ţării sfinte. „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!»” spune mesajul profetului. (vezi aici profeţia completă)

 

Gog, Magog și fascinaţia speculaţiilor

Unii teologi s-au întrebat dacă Gog este un personaj fictiv sau dacă poate fi identificat istoric. „Gog” este numele ales de Ezechiel pentru a-l desemna pe conducătorul „oştirilor păgâne” care urmau să atace statul iudaic restaurat după reîntoarcerea din exil. Comentatorii acestei profeţii, în majoritatea lor, au ajuns la concluzia că Magog ar fi ţinutul de la nord-estul Mării Negre, locuit azi în mare parte de ruși. Printr-un artificiu de interpretare lingvistică s-a dedus că Roș ar reprezenta Rusia, Meșec indică Moscova, iar Tubal face referire la Tobolsk, un oraș nesemnificativ al Rusiei.

 

În faţa unor astfel de deducţii, unii se întreabă dacă criza ruso-ucraineană poate constitui o împlinire a profeţiei biblice. Este o întrebare la care răspund nu doar teologii, ci și jurnaliștii. De exemplu, CBN consideră că această criză provocată de Rusia ar putea avea implicaţii și în afara chestiunii securităţii europene. Nu puţini sunt cei care consideră că Putin are ambiţii globale care demască rolul Rusiei în profeţia biblică. Joacă atunci Putin rolul lui Gog și se pregătește să extindă Magogul? se întreabă The Examiner.

 

Și în mediul iudaic încep să se audă voci care se aventurează să facă predicţii. Potrivit unui rabin citat de Haaretz, odată cu invadarea Crimeei, „pașii lui Mesia încep să se facă auziţi”. În opinia acestuia, Putin este asemuit cu Gog, iar Crimeea, cu Magog.

 

Un detaliu al profeţiei spune că Israelul este atacat de Magog. Atunci, de ce ar fi interesată Rusia de Israel? Un argument puternic a fost expus în ecuaţia acestei profeţii. Câmpurile de gaze naturale descoperite recent în Israel ar putea constitui miza. Această bogăţie naturală va determina Israelul să devină o sursa proprie de gaze naturale. Jurnalistul Arthur Herman a scris în The New York Post că noile câmpuri de gaze naturale ameninţă și contestă poziţia dominantă a gigantului energetic rus Gazprom pe piaţa europeană de gaze naturale.

 

Profeţiile condiţionate, miza unei interpretări ignorate

Cu siguranţă, contextul economic poate favoriza un posibil conflict în viitor care să implice Rusia împotriva Israelului. După evenimentele din Crimeea nimic nu mai este predictibil în privinţa fostei puteri sovietice. Orice anticipare poate fi un exerciţiu de imaginaţie. Întrebarea fundamentală este însă dacă un potenţial conflict între cele două ţări justifică configurarea unei scheme profetice. E legitim să identificăm în textul biblic un corespondent pentru evenimentele prezente sau totul se rezumă la pure speculaţii?

 

Răspunsul la această întrebare se află în formularea unor principii care pot fi identificate chiar în structura Bibliei. Chestiunea de bază constă în ilegitimitatea transferului peste milenii a unui mesaj care a avut o aplicaţie locală, imediată. În plus, se ignoră adeseori că pe paginile Scripturii există profeţii condiţionate de acţiunile și atitudinile oamenilor implicaţi în ele (vezi cazul Iona). În lumina acestor principii, se poate observa că profeţia lui Ezechiel ar fi urmat să ajungă la o împlinire literală după ce iudeii se vor fi întors din exil, dacă ar fi acceptat condiţiile oferite de profeţi. Acest fapt nu s-a întâmplat și nici nu se va întâmpla vreodată.

 

Numeroși teologi și specialiști în studiul profeţiilor biblice spun că interpretările literale sunt profund problematice. Ba chiar absurde, susţine profesorul Walter Brueggmann de la Seminarul Teologic Columbia. „Nu putem interpreta aşa Biblia, ar fi absurd. Este un text antic şi vorbeşte despre un context antic. Trebuie să fim foarte prudenţi ca să nu facem conexiuni ridicole”, a spus profesorul, citat de Time.

 

O profeţie antică poate avea aplicabilitate contemporană. Unele profeţii din Biblie au chiar o aplicaţie dublă (vezi profeţia privind distrugerea Ierusalimului, împlinită în anul 70, care constituie și o paralelă profetică pentru sfârșitul lumii). Dar acest tip de profeţie nu constituie paralele perfecte până la ultimul detaliu. Paralelismul care se construiește este unul de mesaj, care vizează problema de fond. În cazul de faţă, singura referire din Noul Testament cu privire la Gog și Magog (cea din Apocalipsa 20:8) nu poate fi o oglindă a profeţiei din Ezechiel, ci este cel mult un corespondent terminologic. Conflictul din cartea Apocalipsa are proporţii mondiale şi nu poate fi restrâns la o sferă atât de îngustă cum este exprimat în mesajul lui Ezechiel. Mesajul poate avea relevanţă indiferent de trecerea timpului, însă detaliile este posibil să nu aibă întotdeauna un corespondent peste milenii. De aceea, a considera că Roș reprezintă Rusia sau că Meșec indică Moscova poate fi incitant din punct de vedere textual, însă poate ridica semne de întrebare cu privire la legitimitatea interpretării.

 

Interpretări cu urmări politice

Mulţi ar putea obiecta în privinţa interpretărilor profetice, evidenţiind faptul că nu este relevant dacă înţelegerea unei profeţii este corectă sau eronată. Însă orice interpretare am adopta, aceasta va avea consecinţe, chiar dacă acestea vor părea nesesizabile la prima vedere. De exemplu, cele două nume misterioase au fost rostite de George W. Bush în timp ce încerca să convingă Franţa să intre în războiul din Irak. Bush i-ar fi declarat președintelui Chirac că „Gog și Magog au fost la lucru” în Orientul Mijlociu și că profeţiile biblice au fost îndeplinite. „Această confruntare este dorită de Dumnezeu, care vrea să folosească acest conflict pentru a-i nimici pe dușmanii poporului Său, înainte de a începe Noua Eră”, a fost mesajul lui Bush. Atât de uimit a fost președintele francez la aflarea acestor nume, încât a solicitat Universităţii din Lausanne să îl lămurească cu privire la ceea ce ar putea să direcţioneze agenda președintelui american. Aceste implicaţii politice au fost dezvăluite de The Telegraph atunci când a remarcat că „Bush pare să fi luat ameninţarea lui Gog și Magog în mod literal și, în cazul în care această poveste poate fi credibilă, atunci a lansat un război pentru a le opri”.

 

Faptul că unii îl percep pe Putin ca fiind Gog poate că nu reprezintă o mare problemă. Situaţia poate implica un grad de pericol atunci când agenda politică alimentează excesele. Și nu puţini sunt cei care privesc acum spre Rusia și care dintr-o febrilitate apocaliptică pot agita evenimentele mai mult decât este cazul. Însă nu speculaţiile ar trebui să coordoneze existenţa umană și nu ar trebui să constituie nici temelia vreunei structuri teologice, oricât de fascinantă ar părea.

https://semneletimpului.ro/international/asia/rusia/gog-magog-si-rolul-profetic-al-unei-rusii-tot-mai-provocatoare.html

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?

 

Capitolul 9 descrie grozăviile dezlănțuite de a cincea și a șasea trâmbiță.  Pentru comentatori, după pasajele dedicate Babilonului, acest capitol este cel mai greu de imaginat și de explicat. Motivul este lesne de identificat: granițele, delimitările anterioare dintre dimensiunile primului cer și dimensiunile lumii spirituale dispar temporar și făpturi din lumea de obicei nevăzută nouă se materializează, luând chip vizibil și interacționând violent cu oamenii.

 

Omenirea se află la intersecția a două tabere spirituale, amândouă manifestându-se pe pământ și căutând să ne influențeze și să ne integreze, urmărind să ne facă asemenea ei.  Acceptând să facem parte dintr-una sau din cealaltă, ajungem să fim în tovărășia lui Dumnezeu sau în tovărășia lui Satan (dușmanul lui Dumnezeu), în compania îngerilor sau în compania demonilor, împreună cu sfinții sau împreună cu cei păcătoși.

 

Este o alegere cu consecințe eterne teribile. Este cea mai mare alegere pe care trebuie să o facem. Cerul, una din aceste două tabere spirituale, îl cheamă pe om prin Isus Christos. Iadul, cealaltă tabără, îl cheamă pe om prin Satan. Vocile iadului au fost întotdeauna cele mai gălăgioase, suficient de tari ca să-l năucească pe om și suficient de fermecătoare ca să-i atragă pe oameni, să-i seducă și să-i ducă la pierzare. Am ajuns zile în care aceste sirene ale iadului își cântă descântecele lor ademenitoare irezistibile, mai puternice decât toate glasurile predicatorilor neprihănirii care ne cheamă spre cer.

 

Oamenii cu care ne vom întâlni în capitolul 9 din Apocalipsa sunt din categoria celor care s-au lăsat înșelați de Satan și seceră acum mânia pentru păcatele pe care le-au semănat. Ei au preferat să ignore chemările harului divin. Inimile lor s-au împietrit în așa măsură încât nici cele mai teribile pedepse ale lui Dumnezeu nu-i vor mai putea întoarce la pocăință. Dimpotrivă, acești oameni se vor grăbi să-l blesteme pe Dumnezeul cerului. Nu-i vor mai nega existența, dar vor alege deliberat să stea alături de Satan, de demoni și de ceilalți păcătoși. Aceasta este tema teribilă a capitolului 9 din Apocalipsa.

 

Trâmbița a cincea – plaga lăcustelor demonice

Tot felul de lighioane mișună pe pământ, dar niciuna nu seamănă cu aceste „lăcuste“ ieșite din locuința dracilor!

 

După avertismentul compătimitor rostit de „vulturul care zbura prin mijlocul cerului și zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiță ale celor trei îngeri, care au să mai sune“ (Apoc. 8:13), pedepsele lui Dumnezeu nu mai distrug ecosistemul planetar, ci îi chinuiesc pe oameni.

 

Capitolul 9 ne prezintă câteva elemente despre care nu știm mare lucru. Să le luăm pe rând:

 

Steaua care căzuse din cer pe pământ.

„Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului şi a deschis fântâna Adâncului“ (Apooc. 9:1-2).

 

Acesta este un eufemism pentru identificarea lui Satan însuși. Lucifer a fost „luceafărul“ mare din ordinul heruvimilor. Textul nu ne spune că este o stea care cade, ci o stea care a căzut pe pământ. Acțiunea este la timpul trecut. Este un fapt încheiat. Identificarea îngerilor căzuți, demonii de astăzi, cu stelele este întâlnită și în alte pasaje ale Bibliei. Iată un exemplu:

 

„În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete. Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ“ (Apoc. 12:3-4).

 

Balaurul de aici este metaforic pentru „șarpele cel vechi“, ispititorul din grădina Eden. Răscoala lui împotriva lui Dumnezeu a contaminat a treia parte din îngeri, care au căzut împreună cu el.

 

2. Fântâna adâncului

În original „abyss“, „abussos“ (folosit de șapte ori în Apocalipsa), această fântână este un loc din dimensiunile unei alte realități, nu cea materială. În limba engleză este folosită expresia „bottomless pit“, o fântână fără fund, o gaură fără sfârșit. Geometric, o asemenea realitate materială ar putea fi în centrul pământului, de unde nu se poate merge mai departe, pentru că în orice parte ai avansa este „în sus“.

 

„Adâncul“ trebuie înțeles aici, nu ca o „gaură neagră a universului“, deși asemănarea este tentantă, ci ca o realitate dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât cele familiare nouă astăzi. Noi vorbim adeseori despre lumea spirituală, dar nu putem pătrunde cu imaginația noastră limitată realitățile din dimensiunile ei. Apocalipsa ne va mai vorbi despre evenimente în care lumea noastră va fi influențată de realități din lumea spiritelor. Tot din „adânc“ va apare și „fiara“ care va face ravagii pe pământ:

 

„Când îşi vor isprăvi mărturisirea lor, fiara care se ridică din Adânc va face război cu ei (cu cei doi martori), îi va birui şi-i va omorî“ (Apoc. 11:7; vezi și 17:8).

 

Și tot în „adânc“ va fi aruncat și închis Satan pentru o mie de ani:

 

„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme“ (Apoc. 20:1-3).

 

Luând în considerare cele de mai sus, putem spune că „adâncul este închisoarea temporară a îngerilor căzuți, a demonilor“. Pentru ei, el este un loc temut de groază, după reacția pe care au avut-o când a fost vorba să fie scoși din îndrăcitul din Gadara:

 

„Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el. Şi dracii rugau stăruitor pe Isus să nu le poruncească să se ducă în Adânc“ (Luca 8:30-31).

 

„Cheia“ acestei închisori demonice este în mâna lui Dumnezeu și numai El îi poate trimite pe demoni acolo sau îi poate lăsa să iasă pentru o vreme afară.  Destinația finală a tuturor dușmanilor lui Dumnezeu este iazul de foc, adică iadul (Apoc. 19:20; Revelation 20:10; cf. Mat. 25:41).

 

3. Lăcustele demonice

Cu cheia primită de la Dumnezeu, Satan s-a coborât deci în Adânc și a lăsat să iasă de acolo “niște lăcuste“. În natură, lăcustele distrug vegetația, dar acestea nu se vor atinge de vegetație, ci-i vor chinui pe oameni.

 

„ … Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea şi n-o vor găsi; vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.“ (Apoc. 9:2-6).

Încercarea de a identifica aceste lăcuste cu elicopterele moderne este tentantă, dar greșită. Probabil că se vor găsi unii care să le identifice acum cu „dronele“ comandate de la distanță și care pot fi mici ca muștele și mari ca avioanele. Trebuie să ne împotrivim unei astfel de „interpretări“. La urma urmei, ce ar câștiga „adversarul“ politic dacă ele nu i-ar omorî pe oameni, ci doar i-ar chinui teribil?

 

În Orient, invaziile de lăcuste durau în medie exact cinci luni, cât va dura și această pedeapsă. Despre extraordinara distrugere provocată de lăcuste este scris de multe ori în Biblie. Ele au reprezentat una din cele zece plăgi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului (Exod 10:1-19). Au fost asociate întotdeauna cu o pedeapsă dată de Dumnezeu (2 Cronici 7:13; Ps. 78:46; Amos 4:9; Ioel 2:25), și erau o groază pentru oameni, căci le lăsa țara pustie (Ioel 1:1-20; 2:1-12).

 

Lăcustele acestea din Apocalipsa nu sunt însă din fauna pământului, ci din lumea spiritelor rele, din lumea demonilor. Ele sunt teribile la înfățișare și necruțătoare ca acțiune. Nimeni, în afară de cei pecetluiți de Dumnezeu, nu va putea scăpa de asaltul lor. Nu se vor putea ascunde în case, nu vor putea să se închidă în peșteri sau în cazemate subterane. Ele vor putea pătrunde peste tot și-i vor înțepa pe toți cu otrava lor teribilă:

 

„Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul pe care-l făceau aripile lor era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni“ (Apoc. 9:7-10).

 

 

Va fi groaznic pentru că oamenii vor căuta să scape de ele, dar nu vor putea, vor căuta să le omoare, dar sunt nemuritoare, vor căuta atunci să se sinucidă ei, dar nici aceasta nu le fi îngăduit de Dumnezeu.

 

Lăcustele obișnuite n-au căpetenie (Prov. 30:27), dar acestea vor fi conduse de Satan însuși:

 

„Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă „Abadon”, iar pe greceşte, „Apolion” (Apoc. 9:11).

 

Textul inspirat folosește aici două numiri din vernacularul vremii și din cultura oamenilor de atunci. Termenul  ebraic Abaddon (Hebrew: אֲבַדּוֹן‎ Avaddon) înseamnă distrugător, distrugere, pierzare, iar echivalentul grecesc Apollyon (Greek:  Ἀπολλύων,  Apollýōn) apare în Biblie ca loc de pierzare sau înger al adâncului.

 

Faptul că au un conducător nu înseamnă însă în nici un fel că pot face tot ce vrea conducătorul lor. Libertatea lor de manifestare este limitată de suveranitatea divină. Ni se spune că: „Li s-a dat o putere …(9:3), „Li s-a zis să nu vateme …“ (9:4), „Li s-a dat putere nu să-i omoare …“ (9:5). Acțiunile lor sunt parte din pedepsele pe care Dumnezeu le trimite pe pământ.

 

Ceea ce am citit astăzi din Apocalipsa 9 nu face altceva decât să confirme acest avertisment teribil. ,,Grozav lucru este să, cazi în mâna Celui Atotputernic! Vai, vai, vai va fi pentru toți locuitorii pământului“. Se cuvine să spunem aici câteva cuvinte și despre ce înseamnă această denumire:

 

4. Locuitorii pământului

Expresia apare și în Vechiul Testament și în Noul Testament și-i identifică pe cei ce stau acum departe de Dumnezeu și sunt amenințați de pedeapsa Celui ce stă pe tronul cerului. Ea este în contrast cu locuitorii cerului, ființele care stau acum în prezența divină.

 

Iată două citate din Vechiul Testament și toate locurile din Apocalipsa unde apare numirea „locuitorii pământului“:

 

„Căci iată că, în cetatea peste care se cheamă Numele Meu, încep să fac rău. Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor“ (Ieremia 25:29).

 

„Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ,,Ce faci?“ (Daniel 4:35).

 

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3:10).

 

„M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune!” (Apocalipsa 8:13).

 

„Şi locuitorii de pe pământ se vor bucura şi se vor veseli de ei şi îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 11:10).

 

„Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat“ (Apocalipsa 13:8).

 

„Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie şi trăia“ (Apocalipsa 13:14)

 

„Cu ea au curvit împăraţii pământului şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” (Apocalipsa 17:2)

 

„Fiara pe care ai văzut-o era şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii se vor mira când vor vedea că fiara era, nu mai este, şi va veni“ (Apocalipsa 17:8).

 

Prin contrast cu aceștia, cei care L-au primit pe Isus Christos ca Domn și au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, sunt acum cetățeni ai cerului și locuiesc de drept în locurile cerești „în Christos“:

 

„Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3:20).

 

„Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus“ (Efes. 2:4-7).

În vremea Necazului cel Mare și a Zilei Domnului, conflictul planetar se va transforma într-unul cosmic. „Locuitorii pământului“ sub puterea și influența lui Satan se vor declara conștient și deliberat împotriva cerului și a celor care locuiesc deja acolo:

 

„Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer“ (Apoc. 13:3b-6).

 

Fii sigur că vei face parte din cei acceptați și înălțați în cer și nu vei rămâne de partea lui Satan, a Antichristului și a Fiarei care va fi nimicită.

 

„Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea“ (Apoc. 9:12).

 

Trâmbița a șasea – cei patru îngeri teribili!

Ioan urmărește progresul unor acțiuni legate de altarul ceresc. El ne-a vorbit despre tămâia de pe altar (Apoc. 8:1-4), de cărbunii de foc luați de pe altar și aruncați asupra pământului (Apoc. 8:5 – 9:12), iar acum ne vorbește despre un glas care iese din cele patru coarne ale altarului (Apoc. 9:13-14).

 

Primul lucru pe care-l vom vedea ca urmare a sunetului celei de a șasea trâmbițe este dezlegarea a patru mari demoni:

 

„Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: „Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni (Apoc. 9:13-15).

 

Este semnificativ că glasul care dă porunca vine din cele patru coarne ale altarului din cel de al treilea cer. Sub el stau sufletele celor martirizați sub persecuția lui Antichrist și cer răzbunare. Altarul harului și milei din Vechiul Testament a devenit astfel altarul răzbunării. El este plin de cărbuni aprinși care revarsă focul pedepselor asupra pământului. Ca și în cazul trâmbiței a cincea, pedeapsa celei de a șasea declanșează o pedepsire a locuitorilor pământului prin intermediul forțelor demonice.

 

Există un pasaj paralel în epistola către Evrei. El motivează pedepsele teribile care vor veni peste cei ce-L refuză pe Christos:

 

„Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit şi va batjocori pe Duhul harului? Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!“ (Evrei 10:28-31).

 

Acești oameni vor fi dați pe mâna Satanei. Harul s-a terminat. A venit judecata!

 

„Stai puțin!“ vei zice. „Ceva nu este logic! Înțeleg că Diavolul și îngerii lui sunt împotriva lui Dumnezeu și vrea să-i martirizeze și să-i chinuiască pe oamenii care s-au întors la Dumnezeu, dar de ce ar vrea El să-i chinuiască și să-i omoare pe ceilalți oameni de pe pământ, pe cei care i se împotrivesc lui Dumnezeu și, măcar aparent, sunt de partea lui?“

 

Răspunsul îl găsim tot în Biblie.

 

În primul rând, Diavolul știe care va fi soarta lui finală. Nu doar tu și cu mine știm lucrul acesta. Îl știe și el:

 

„Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit Diavolului şi îngerilor lui!“ (Matei 25:41)

Această ființă care a fost odată în splendorile Muntelui lui Dumnezeu nu suporetă ideea că omul, această făptură inferioară făcută din praful pământului, va ajunge acolo unde el nu mai are acces. Satan îi urăște pe oameni cu o ură desăvârșită.  Una din revelațiile surprinzătoare pe care ni le-a dat Domnul Isus este că Satan a cerut de la Dumnezeu dreptul de a-i chinui până și pe creștini:

 

„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul“ (Luca 22:31).

În al doilea rând, Diavolul se poartă așa pentru că așa este natura lui pervertită, opusul a tot ce este bun, drept și … logic. Nu uitați că Fiul lui Dumnezeu a zis despre Diavol:

 

„Voi aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44).

Cel rău se bucură să facă rău! cum zice și cel mai vechi proverb din Biblie: „‘Răul de la cei răi vine’, zice vechea zicală“ (1 Sam. 24:13).

 

În al treilea rând, Diavolul care acționează ca un turbat în cartea Apocalipsa știe că este deja înfrânt, că soarta lui este pecetluită și că mai are doar foarte puțina vreme. El vrea să se împlinească plenar în răutatea naturii lui pervertite:

 

„De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme“ (Apoc. 12:12).

 

„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită“ (1 Petru 5:8)

 

Oamenii au obiceiul de a oferi unui condamnat la moarte ultima masă dinaintea execuției și omul comandă ceea ce-i place lui cel mai mult. În mod asemănător, Diavolul este lăsat să-și facă mendrele pe pământ, dar numai în limitele îngăduite de Dumnezeu, pentru ca toată omenirea și mai ales făpturile cerești să vadă cine este el de fapt și ce-i poate pielea.

 

„Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşeau foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau“ (Apoc. 9:16-19).

 

Este interesant că și apostolul Petru ne vorbește în cea de a doua epistolă a sa despre închisoarea dracilor:

 

„Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată; dacă n-a cruţat El lumea veche, ci a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi, când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi; dacă a osândit El la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi (căci neprihănitul acesta care locuia în mijlocul lor îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite) – înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii: mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea“ (2 Petru 2:4-10).

Petru vorbește aici despre principiul judecății divine după dreptate, atrăgându-le atenția cititorilor lui că, deși întârzie, pedeapsa lui Dumnezeu pentru destrăbălare și păcat va fi necruțătoare. Parte din pedepsire va fi eliberarea acestor patru demoni teribili.

 

Al doilea lucru pe care-l declanșează sunetul celei de a șasea trâmbițe este întoarcerea morții. Pentru o vreme, în perioada celei de a cincea trâmbițe, Dumnezeu a închis locuința morților și, deși ar fi vrut să scape de chinurile teribile provocate de mușcăturile lăcustelor demonice, oamenii n-au putut muri. acum, a treia parte din omenire este omorâtă de oștirea celor 20 de milioane de făpturi demonice aflate sub comanda celor patru îngeri teribili: „A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa care ieşeau din gurile lor“ (Apoc. 9:18).

 

Al treilea lucru interesant care este notat de apostolul Ioan este reacția locuitorilor pământului. Mare parte din ei, imensa lor majoritate vor continua să i se împotrivească lui Dumnezeu.

 

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor“ (Apoc. 9:20-21).

 

Atunci, ca și acum, cheia tuturor problemelor este pocăința. Ni se spune de două ori că locuitorii pământului n-au vrut să se pocăiască. Alternativa este foarte clară și categorică: pocăința sau pieirea. Uitați-vă și la capitolul 16. După ce au fost vărsate pe pământ primele patru potire ale mâniei divine ni se spune așa:

 

„Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă“

 

După potirul al cincilea este scris:

 

„Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor“ (Apoc. 16:11).

 

La fel și după cel de al șaselea potir:

 

„O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare“ (Apoc. 16:21).

Din pricina că au respins în mod repetat să se întoarcă la Dumnezeu cu pocăință, inimile lor s-au împietrit și au ales să i se închine balaurului, adică lui Satan.

 

„Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui“ (Apoc. 12:9).

 

„Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?” (Apoc. 13:4).

 

Aceasta este partea întunecată a monedei. Partea luminoasă este alta. Ceea ce este extraordinar în acest capitol nu sunt nici lăcustele demonice și nici cei patru îngeri teribili cu armatele lor inimaginabile. Ceea ce este cel mai extraordinar este această expresie din versetul 20:

 

„Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit … “ (Apoc. 9:20).

 

Pocăința sub pedepsele teribile era posibilă! Era chai de așteptat! Dumnezeu, autorul de fapt al acestei cărți, se miră că oamenii n-au apucat-o pe această cale. El este deziluzionat parcă, El este înșelat în așteptările Lui. Știam că „Bunatatea Lui de îndeamnă la pocăință“, dar acum vedem că și pedepsele cele mai aspre au scop tot pocăința. În cele mai negre zile din istoria omenirii, harul lui Dumnezeu există! Mâna Lui este întinsă și așteaptă. Iertarea este posibilă. Răsplata este pregătită!

 

După cum știm din imaginea mulțimii fără număr din capitolul 7 al Apocalipsei, chiar și pe durata Necazului cel Mare, vor fi mântuiți oameni de pe toată suprafața pământului. Asta mi se pare cel mai extraordinar fapt din acest capitol.

 

Apocalipsa 9 – De ce-s în stare demonii?

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

Vor fi și demonii legați în abis pentru o mie de ani sau doar satan?

   

Răspuns: În Apocalipsa 20:1-3, SCC, se spune: “Şi am văzut un înger, coborându-se din cer; având în mâna lui cheia abisului şi un lanţ mare. Şi a apucat pe balaur; şarpele cel vechi, care este Diavol şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani. Şi l-a aruncat în abis, şi a încuiat şi a sigilat deasupra lui; ca să nu mai amăgească naţiunile până ce au să se sfârşească cei o mie de ani. După acestea trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp”. În acest text este prezentat doar legarea și aruncarea Diavolului în abis, unde vor fi demonii în mileniu?

 

Cu siguranță în cer nu vor fi, ei sunt aruncați cu 7 ani înainte de începutul mileniului (Apocalipsa 12:9), pe pământ dacă ar fi ar corupe din nou oamenii, atunci unde vor fi ei?

 

Cu siguranță vor fi cu stăpânul lor în abis, lucru confirmat de textul din Isaia 24:21-22, NTR: “În ziua aceea Domnul va pedepsi în înălţimi, oştirea cerului, iar pe pământ, pe împăraţii pământului. Vor fi adunaţi împreună, ca prizonierii, într-o groapă. Vor fi închişi într-o închisoare şi, după multe zile, vor fi pedepsiţi”. Oștirea ceului se referă la căpeteniile, domniile, autoritățile și puterile demonice ce domnesc din locurile cerești (Efeseni 612). Astfel ei și soldații lor, legiunile de demoni (Luca 8:31), adică toți demoni, vor fi închiși într-o închisoare așteptând pedeapsa veșnică. Aceea închisoare se referă la închiderea în abis.

 

Se mai ridică o întrebare, conform cu Isaia 65:20, unii vor muri în mileniu, dacă duhul morți este legat în abis, care duh îi va răpune?

 

Așa cum unii deținuți din închisoare uneori mai au ocazia să iasă pentru lucru pe câmp, nu stau tot timpul în închisoare, așa și anumiți demoni, Dumnezeu le va permite să iasă temporar pentru o lucrare de pedepsire (comp. cu Apocalipsa 9:14-15), dar vor ajunge din nou în închisoare, majoritatea lor în frunte cu Satan nu vor ieși de loc din închisoare, nici măcar temporar!

 

Important este unde vom fi noi în mileniu? Vom fi din cei care au parte de prima înviere sau nu?

 

Dacă vom fi din mireasa lui Christos, rețineți ce binecuvântare are ea:

 

Ioan 5:24, SCC: „Adevărat! Adevărat vă zic: cel auzind cuvântul Meu, şi crezând Celui trimiţându-Mă, are viaţă eternă, şi nu vine la judecată; ci, a trecut din moarte la viaţă”.

 

Apocalipsa 20:6, SCC: “Fericit şi sfânt este cel având parte de învierea cea dintâi! Asupra acestora moartea a doua nu mai are autoritate; ci, vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Christos, şi vor domni ca regi cu El, cei o mie de ani”.

 

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/intrebari-si-raspunsuri/1066-vor-fi-si-demonii-legati-in-abis-pentru-o-mie-de-ani-sau-doar-satan

///////////////////////////////////////////

 

Poate un creştin să fie posedat de demoni? de Brent Grimsley şi Elliot Miller

 

 

În unele cercuri creştine ale bisericilor din România au apărut noi aspecte ale „lucrării” creştine. Printre acestea se numără şi „slujbele de eliberare”, termen care într-adevăr uneori pare folosit şi în alte circumstanţe. Premiza de la care se porneşte în aceasta este aceea a posesiunii demonice a creştinilor pentru care nu există altă alternativă decât supunerea lor rugăciunii carismatice, a punerii mâinii predicatorului pe fruntea subiectului şi „plesnirea” de către acesta cu putere până la dezechilibrarea şi căderea pe spate a „pacientului”. Fenomenul „slujbelor de eliberare/izbăvire nu se manifestă doar în cercurile carismatice, ci mai nou şi în unele biserici ortodoxe unde se pare că există preoţi şi călugări specializaţi în scoaterea dracilor din creştinii ortodocşi. Este într-adevăr posibil ca creştinii să fie posedaţi de demoni? Ce spune Biblia despre această controversă?

 

Un credincios (să-i spunem, Carl) participă la o conferinţă asupra războiului spiritual sponsorizată de către biserica lui. În timpul perioadei de rugăciune în care „s-au pus mâinile” asupra lui el a mărturisit că în momentul împărtăşirii credinţei sale cu cei necredincioşi o frică puternică de a nu fi respins pune stăpânire pe el. Aceasta îl neutralizează complet şi-l face incapabil să le vorbească altora despre Hristos. Conducătorul grupului respectiv de rugăciune a sugerat că există un duh rău care este răspunzător pentru comportamentul lui Carl. După ce s-au rugat pentru discernământ şi având permisiunea lui Carl, liderul grupului împreună cu alţii au pus mâinile asupra lui în vederea efectuării exorcismului. Deşi Carl îşi aminteşte cu greu ce a urmat, lui i s-a spus că un spirit numit „frică” a fost obligat să se identifice. După ce a opus o rezistenţă înverşunată, acesta a fost izgonit în numele lui Isus.

 

După o vreme Carl şi-a învins frica şi chiar a condus câteva suflete la Hristos. Însă la un moment dat vechiul sentiment de intimidare şi-a croit din nou drum la suprafaţă făcându-l să se întrebe dacă nu va avea nevoie de încă o „şedinţă” de eliberare/izbăvire.

 

Puncte de vedere opuse

 

În ultima vreme creştinii nord-americani (şi nu numai!) au devenit foarte conştienţi de bătălia împotriva forţelor demonice. Învăţăturile despre războiul spiritual sunt în mare căutare în zilele noastre. La rândul ei, doctrina care susţine că creştinul poate fi locuit de către demoni a devenit populară fiind răspândită de învăţători respectabili ce provin din tabere teologice divergente, de la carismatici la dispensaţionalişti anticarismatici. Astfel au fost fondate lucrări (misiuni) de sine stătătoare având scopul declarat al izbăvirii creştinilor de sub controlul demonic. Ca şi rezultat s-au înmulţit „mărturiile” asemănătoare celei a lui Carl ridicând unora mari semne de întrebare.

 

Poate un creştin să aibe drac? Întrebarea nu este doar teoretică. Răspunsul determină tipul de grijă pastorală care trebuie şi se aşteaptă să fie oferită cuiva aflat într-o astfel de situaţie (adică, se va ajunge la un punct în consilierea spirituală în care să fie necesară supunerea creştinului exorcismul?), cât şi schimbă modul în care creştinul percepe lupta lui cu lumea, firea şi Diavolul.

 

În acest articol vom examina întâi concepţia actualmente populară care spune că deşi un creştin nu poate fi „posedat de demoni”, totuşi credincioşi pot fi „demonizaţi”. Lucrul acesta înseamnă că odată, demonii pot să se găsească (locuiască) în credincioşi şi să exercite control asupra lor, şi apoi că, metoda potrivită de tratare a acestei probleme este de a izgoni demonul (ţinând o slujbă de izbăvire).

 

Cea de-a doua concepţie care va fi luată în considerare (şi apărată în acest articol), afirmă că un credincios nu poate fi locuit, şi în consecinţă stăpânit (controlat) de un spirit demonic din moment ce acesta este locuit de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Această concepţie recunoaşte totuşi că creştinii pot fi „oprimaţi” (asupriţi) din exterior de forţe demonice, dar recomandă ca soluţie potrivită rezistenţa (opunerea), nu izbăvirea (eliberarea). Haideţi să privim la raţiunile oferite pentru aceste două vederi opuse.

 

DOVADA BIBLICĂ

 

Consideraţii etimologice

 

Concepţia nr.1 interpretează verbul grecesc daimonizomai şi-l traduce „demonizat” în loc de „posedat/stăpânit de demoni” fiindcă (1) posesiunea sugerează proprietate, iar Satana nu posedă nimic; (2) verbul are timpul pasiv şi-l descrie pe demon controlând o persoană pasivă, şi (3) rădăcina verbului înseamnă „o pasivitate cauzată de un demon”.1

 

Este evident atunci că „demonizat” reprezintă o traducere mult mai atrăgătoare decât „posedat de demoni” pentru cei ce cred că un demon poate invada şi locui în trupul unui credincios. Această interpretare evită, de asemenea, conotaţiile emoţionale asociate posesiunii demonice. Ea se poate înţelege şi sub forma unei influenţe demonice din afară. Însă această redare ar fi greşită devreme ce (1) acesta este principalul termen folosit în Noul Testament pentru a descrie intrarea demonilor în oameni (alături de celelalte expresii cum ar fi, „a avea drac”), termen care nu este niciodată folosit să spună altceva, şi (2) cei ce susţin că un credincios poate fi demonizat mai învaţă şi că duhurile rele pot în realitate locui/sălăşlui într-un creştin. Acei demoni trebuind să fie scoşi afară.

 

Aşadar, problema nu apare în traducerea verbului ci în poziţia duhurilor rele vizavi de credincios. În a afla care este legătura dintre ele şi creştin. Cu alte cuvinte, trebuie să ne întrebăm: pot demonii să-i stăpânească (controleze) pe creştini din interior, sau doar pot să-i oprime (apese) din afară?

 

Concepţia nr.2 interpretează verbul ca însemnând „posesiune/stăpânire demonică” deoarece, (1) lexicoanele greceşti cât şi dicţionarele teologice toate traduc daimonizomai sub forma „a fi posedat de un demon — a fi stăpânit de un drac”2, şi (2) una dintre definiţiile de dicţionar ale cuvântului „a poseda” este, de a „câştiga sau exercita influenţă sau control” asupra cuiva sau a ceva, sau „a domina” (vezi, American Heritage Dictionary, a 3-a ediţie). Astfel posesiunea demonică poate fi înţeleasă ca însemnând „o posesie cu scopul de a controla”. W. E. Vine traduce verbul în felul următor: „a fi posedat de un demon, a acţiona sub stăpânirea unui demon”.3

 

A doua concepţie expusă aici se potriveşte mai bine realităţii etimologice (adică, utilizării istorice a cuvântului) fiindcă în primul rând problema nu se poate privi din punctul de vedere al stăpânirii conform mitului popular ce spune că omul îşi poate „vinde sufletul Satanei”, ci a poziţiei (locului; relaţiei) unui demon faţă de un credincios, deoarece doar dacă se află în credincios un demon se află într-adevăr pe poziţia de a-l controla (şi astfel, stăpâni) pe acesta. În al doilea rând, în pilda lui Isus a omului tare (vezi, Mat.12:29; Luca 11:21-22), El compară eliberarea celor deţinuţi de un demon ce a intrat în ei cu legarea (biruirea) mai întâi a omului puternic/tare şi înarmat (care este Satana) şi apoi jefuirea posesiunilor (averilor) sale (cuvântul grec „huparcho” din Luca 11:21). Din moment ce averile din pildă îi reprezintă pe cei pe care Isus îi izbăveşte de demoni, putem înţelege că există un sens biblic în care Satana îi poate stăpâni (poseda) pe unii.

 

În al treilea rând, greaca pasivă descrie primirea de către subiect a unei acţiuni, fapt ce se potriveşte perfect termenului posedat de demoni atunci când acesta este bine definit ca însemnând intrarea într-un om a unui demon, conducând astfel la stăpânirea lui.

 

Versetele biblice citate în vederea susţinerii invadării creştinilor (intrării demonilor în ei)

 

Din cauza spaţiului trebuie să ne limităm la a examina cele mai plauzibile texte folosite în sprijinul ideii. Următoarele două pasaje sunt citate de un număr infinit de ori de către aceia care susţin că un creştin poate fi „demonizat”.

 

Cazul împăratului Saul

 

Două pasaje ne spun cum un duh rău ieşit de la Dumnezeu a venit asupra lui Saul. În ambele cazuri el a încercat să-l pironească pe David cu suliţa la perete (1Sam.18:10-11; 19:9-10). Prima întrebare care trebuie să se pună este dacă Saul a fost un credincios adevărat. Deşi pe vremea ungerii lui ca rege el părea că este un om al lui Dumnezeu (vezi, 1Sam.10), comportamentul său ulterior nu se potrivea unui om cu adevărat convertit. Faptul că era uns împărat şi că a fost folosit de Dumnezeu nu înseamnă şi că era un adevărat credincios. Dumnezeu a folosit chiar şi împăraţi păgâni ca Cir ca oameni unşi de El pentru a-i duce la îndeplinire planurile (Isaia 45:1).

 

Dar chiar dacă am accepta că Saul a fost la un moment dat un credincios adevărat ce mai târziu a ajuns stăpânit (posedat) de un demon, lucrul acesta nu înseamnă că acelaşi lucru li se poate întâmpla şi credincioşilor adevăraţi din zilele noastre. Deşi Scriptura nu explică clar care este natura regenerării (deci, a înnoirii) înainte de moartea ispăşitoare a lui Hristos, totuşi se pare că Duhul Sfânt nu locuia în acelaşi fel în credincioşii din Vechiul Testament cum locuieşte acum în cei din Noul Testament (vezi, de exemplu Psalmul 51:11).

 

Thomas Ice şi Robert Dean Jr. mai adaugă un motiv în plus pentru respingerea cazului împăratului Saul ca argument în favoarea demonizării credincioşilor: „textul evreiesc spune că duhul rău fie vine asupra lui Saul, fie pleacă de la el, dar nu spune că acesta ar fi intrat în Saul, aşa cum se întâmplă în cazul posesiunii demonice…”4

 

Cazul femeii gârbovite

 

În Luca 13:10-17 citim despre o „fiică a lui Avraam” ce avea un „duh de neputinţă” care o ţinea gârbovită fără să-şi poată îndrepta spatele. Satana este identificat acolo ca fiind cel ce a ţinut-o legată timp de 18 ani (vers.16). Astfel nu se poate pune la îndoială că această boală a fost provocată demonic, dar avem oare dovezi suficiente care să ateste că această femeie era o credincioasă adevărată ce a fost posedată de un demon?

 

În cartea Posesiunea Demonică şi Creştinul C.Fred Dickason, decanul de teologie al Institutului Biblic Moody afirmă că dovezile indică faptul că ea era o credincioasă adevărată deoarece, odată, ea se închina la sinagogă, în al doilea rând, l-a glorificat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei (v.13), şi în al treilea rând, expresia „fiică a lui Avraam” sugerează mântuirea ei dacă comparăm cu pasajul referitor la Zacheu (Luca 19:9).5

 

Cu toate acestea expresia „fiică a lui Avraam” nu înseamnă neapărat că ea a fost o credincioasă autentică în Dumnezeu şi în Hristos ci este mai degrabă indiciul faptului că ea era evreică, descendentă după trup a lui Avraam.6 Afirmaţia lui Isus în care a spus că Zacheu este un „fiu al lui Avraam” (Luca 19:9) semnifică faptul că începând din acel moment (datorită pocăinţei lui; n.tr.) el ar trebui privit ca un evreu adevărat şi membru al poporului ales al lui Dumnezeu deşi fusese până atunci un urât colector de taxe ce lucra pentru o putere străină, şi anume Roma.

 

De asemenea, faptul că acea femeie frecventa sinagoga şi că l-a lăudat pe Dumnezeu pentru vindecarea ei nu au nici o legătură. Un om poate merge la sinagogă fără să fie un închinător adevărat al lui Dumnezeu, gândiţi-vă doar la farisei şi cărturari! În plus, nu se face nici o menţiune a faptului că ea ar fi ajuns să creadă în Isus. Dacă ar fi făcut-o, lucrul acesta se poate privi ca fiind mai degrabă un rezultat al izbăvirii ei decât un fapt precedent ei.

 

Pe lângă toate acestea, nu este deloc clar că femeia gârbovită ar fi fost posedată de un demon. Traducerile moderne redau expresia literară grecească „un duh de neputinţă” sub forma, „boală cauzată de un spirit” (New American Standard Bible), „paralizată de un spirit” (New International Version Bible), etc. Acesta pare sensul expresiei în cauză mai ales observând faptul că Isus nu a exorcizat demonul aşa cum a făcut-o de obicei în toate cazurile clare de posesiune demonică, ci pur şi simplu a pronunţat vindecarea ei.

 

Aşa cum şi Dickason recunoaşte, „noi nu putem spune în mod sigur că Biblia oferă dovezi care să arate că credincioşii pot fi demonizaţi”..

7 Pasajele cele mai des folosite în sprijinul acestei concepţii sunt neconvingătoare. De asemenea, devreme ce Biserica nu a susţinut de-a lungul istoriei ei că creştinii pot fi posedaţi de demoni8, care înseamnă că un demon poate coabita în noi alături de Duhul Sfânt, idee în mod natural respingătoare, responsabilitatea să producă dovada le revine celor ce susţin că un credincios adevărat poate fi locuit şi stăpânit de un demon. Tot ce pot spune erudiţi ca Dickason este faptul că Biblia nu ne oferă argumente clare că credincioşii nu pot fi demonizaţi. Aceasta înseamnă a căuta argumente unde nu se găsesc tocmai atunci când argumentele vorbesc contrariul.

 

Scripturile contra invaziei creştinilor

 

Este Biblia într-adevăr neutră asupra subiectului posesiunii demonice a creştinilor? Deşi ea nu citează problema aceasta în mod direct, noi susţinem totuşi că Biblia afirmă unele adevăruri şi stabileşte principii ce militează împotriva unei asemenea idei. De fapt, un studiu cuprinzător în Noul Testament al acestui subiect ar trebui să conducă la o singură concluzie: cetăţenia în împărăţia lui Hristos şi posesiunea demonică sunt două concepte ce se exclud reciproc, deoarece posesiunea demonică înseamnă participarea în împărăţia Satanei.

 

Jefuirea posesiunilor Satanei

 

Aşa cum am observat mai sus cei locuiţi de demoni sunt consideraţi „posesiunile (averilor — vezi, textul biblic; n.tr) Satanei” pe care Isus a venit să le jefuiască/prădeze prin instaurarea împărăţiei Sale. Prin credinţă toţi creştinii sunt izbăviţi din împărăţia întunericului şi transferaţi în „împărăţia Fiului dragostei Lui” (Col.1:13; Fapte 29:18). De aceea, nu este nici o coincidenţă faptul că orice apariţie în Noul Testament a cuvântului daimonizomai şi a termenilor asociaţi lui, cât şi fiecare exorcism (alungare/scoatere de demoni) relatat îi implică pe necreştini şi se petrece în contextul evanghelizării. Realitatea „apropierii împărăţiei lui Dumnezeu” este demonstrată prin faptul că Satana, stăpânitorul lumii acesteia nu mai poate să-şi păstreze prinşii lui (Luca 10:17-20).

 

Ideea ce străbate Scriptura este că omul poate să îl aibe ori pe Dumnezeu locuind în el, ori pe Satana, dar niciodată pe amândoi. De exemplul apostolul Ioan îi asigură pe cititorii creştini ai epistolei sale: „Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan 4:4). Ca prin urmare, este rezonabil să deducem că „cel ce este în lume” nu poate fi de asemenea şi „în voi”!

 

Temple ale Dumnezeului Viu

 

În Creştinism Duhul Sfânt al lui Dumnezeu vine să locuiască în credincios făcându-l pe acesta să devină un templu al Dumnezeului Viu. Astfel, Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să nu se lege de necredincioşii pentru că ei sunt temple ale lui Dumnezeu, şi că armonia dintre lumină şi întuneric, Hristos şi Belial (satana), templul lui Dumnezeu şi idoli (pe care Pavel îi interpretează drept demoni în 1Cor.10:19-20), este imposibilă (vezi, 2Cor.6:14-18). Cum ar putea atunci Dumnezeu, care este mai mare decât Satana, să îngăduie unui demon să locuiască alături de El, în templul Său?

 

În pilda omului ce a fost din nou invadat de demoni (Matei 12:43-45) (să-i zicem, „celui ce a devenit de două ori mai rău”; n.tr), duhul necurat se întoarce în „casa” de unde a fost izgonit şi găsind-o neocupată îşi reia şederea acolo alături de şapte duhuri mai rele decât el însuşi. În mod îndreptăţit noi putem concluziona că dacă ar fi găsit „casa” ocupată (locuită de Duhul Sfânt) nu ar mai fi fost în stare să pună din nou stăpânire pe acel om.

 

Pecetluiţi şi păziţi de Dumnezeu

 

Locuirea Duhului Sfânt în credincioşi mai înseamnă şi că aceştia sunt pecetluiţi de Dumnezeu ca fiind posesiuni ale Sale şi că sunt păstraţi până în ziua mântuirii (vezi, Efes.1:13-14). Deşi credinciosul se găseşte într-un război spiritual şi ca prin urmare poate fi supus încă influenţelor şi atacurilor demonice (Efes.6:10-18), statutul său de copil şi bun al lui Dumnezeu stabileşte limite clare faţă de ceea ce-i pot face puterile întunericului. 1Ioan 5:18 ne spune că „Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el”. Nici nu înger rău nu-l poate despărţi pe credinciosul adevărat de dragostea lui Dumnezeu din Hristos Isus (vezi, Rom.8:38-39)

 

Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură (Sau: zidire.), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.

 

O absenţă evidentă

 

În lumina clarelor realităţi biblice faptul că Satana este limitat în ceea ce le poate face credincioşilor ni se pare semnificativ nu doar fiindcă nu găsim creştini posedaţi în Noul Testament, dar nici instrucţiuni practice oferite creştinilor în vederea practicii exorcismului în biserică. Este clar că nici epistolelor nu le lipsesc învăţăturile despre războiul spiritual, dar în ciuda faptului că suntem adesea avertizaţi asupra pericolelor atacurilor satanice metoda de înfruntare a diavolului rămâne întotdeauna aceeaşi: „Împotriviţi-vă lui, tari în credinţă…” (vezi, 1Petru 5:9; Efes.6:10-14; Iacov 4:7). După cum Ice evidenţiază, „niciodată nu li se cere credincioşilor să-i răspundă Satanei, sau demonilor, prin a-i izgoni, care de regulă este soluţia nou-testamentală pentru o persoană posedată. În schimb, porunca pentru credincios este de a se împotrivi sau de a rezista tot timpul, ceea ce reprezintă poziţia lui faţă de o ispită exterioară sugerată de Satana sau de demoni”.9

 

Acesta este un argument valabil, deoarece dacă izbăvirea ar fi tot atât de importantă pentru o viaţă creştină biruitoare cum încearcă să ne convingă susţinătorii ei, ne-am aştepta ca Noul Testament să se adreseze ei. Ice şi Dean subliniază cu tărie această idee: „Noi credem că lipsa argumentelor (sau absenţa învăţăturilor nou-testamentale asupra subiectului; n.tr.) este grăitoare…Biblia susţinând limpede că ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia (2Petru 1:3) şi că este în stare să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim.3:16-17)… şi de aceea, cei ce susţin ideea posibilităţii posesiunii demonice a creştinului neagă prin implicaţie suficienţa Scripturilor, trecând peste autoritatea lor şi promovând-o pe a lor. Aceia au uitat avertismentul lui Pavel, „ca prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ,,ce este scris” … (1Cor.4:6).10

DOVADA EXPERIMENTALĂ

 

Pentru noi este important să înţelegem ce gândesc cei pe care Ice şi Dean îi acuză de încălcarea autorităţii biblice. În poate cel mai riguros şi mai convingător exemplu al acestei gândirii, Dickason citează numeroasele cazuri de ale oamenilor care după toate aparenţele treceau drept creştini autentici, manifestând fără prefăcătorie simptoame ale posesiunii demonice. Atât pentru Dickason cât şi pentru toţi ceilalţi susţinători ai acestei doctrine apariţiile repetate ale acestor fenomene sunt cele ce-i conving că creştini pot avea draci.

 

Deşi Dickason afirmă clar că creştinii nu ar trebui să pună experienţa (trăirile) mai presus de Scriptură în determinarea unei doctrine, totuşi el încearcă să demonstreze că Scriptura păstrează practic tăcerea asupra acestui subiect. Doar astfel el poate concluziona: „Noi recunoaştem lipsa unei dovezi concludente în Biblie cu privire la această chestiune şi nu vrem să elevăm concluzia noastră (experimentală) la statutul de adevăr (doctrină) biblică. Dar, noi găsim adevărul practic (experimental) al faptului că creştinii pot fi şi au fost demonizaţi”..11

 

Noi găsim două probleme în raţionamentul lui Dickason. Întâi, deşi el insistă că nu elevează (deci, ridică; n.tr.) această concluzie la statutul de adevăr biblic, din toate punctele de vedere este totuşi ceea ce el, alături de alţi promotori ai demonizării creştinilor, reuşeşte să facă, deoarece ei învaţă cu solemnitate şi apără ca având importanţă o doctrină (adică, pretinsă formulare a unui adevăr teologic), ce se bazează pe experienţe. Faptul acesta în sine constituie o problemă. Noi credem, ca regulă, că este înţelept ca învăţătorii să nu se exprime acolo unde Scriptura rămâne tăcută asupra unor chestiuni teologice sau spirituale.

 

În al doilea rând, vedem că Dickason presupune că dacă Scriptura nu vorbeşte despre o problemă înseamnă că este şi neutră în ce-o priveşte. De aceea, el nu reuşeşte să explice adecvat argumentul dedus din lipsa argumentului, susţinut mai sus, şi anume că o problemă atât de serioasă precum invazia demonică a creştinilor nu este niciodată descrisă cu claritate în Noul Testament şi nici nu este discutată. În plus, aşa cum am văzut Biblia nu este complet tăcută asupra acestei chestiuni, şi deşi nu se referă la ea în mod direct, indirect totuşi ea ne conduce la o concluzie. Dickason şi ceilalţi au greşit îngăduind experienţei să aibe un impact mai puternic asupra gândirii lor decât dovezile biblice direct opuse concepţiei.

 

Explicaţii alternative

 

Dacă nu acceptăm pretenţiile posibilităţii posesiunii demonice a creştinilor ce ne facem cu numeroasele experienţe dramatice relatate de Dickason, de teologul Merrill Unger, de John Wimber (liderul bisericilor Vineyard) şi de mulţi alţii? Nu punem la îndoială realitatea multor asemenea experienţe dar interpretările pe care le dau aceşti învăţători sunt de cele mai multe ori nedorite.

 

Surse (cauze) psihologice

 

Multe dintre aceste întâmplări se pot atribui unor cauze psihologice, nu doar unor boli mintale, care fără îndoială reprezintă un factor în unele cazuri, ci şi puterii sugestiei. În îndelunga cercetare efectuată de noi a mişcărilor şi fenomenelor religioase de nenumărate ori am dat peste un fapt curios. Şi anume, oameni dealtfel foarte inteligenţi pot deveni convinşi de crezuri nesigure atunci când manifestări ieşite din comun se petrec în propriul lor suflet, al altora sau apar ca manifestări externe. Aceste crezuri diferă de la elaborate conspiraţii ce implică abuzul ritualului satanic asupra copiilor până la întâlnirile cu OZN-uri, la experienţele dintr-o viaţă anterioară, arătările fecioarei Maria, sau semnele produse de ea pe cer. În multe dintre aceste cazuri cât şi în altele există un numitor comun reprezentat de o anticipare contagioasă (molipsitoare), adesea provocată de liderii respectivei mişcări, că o asemenea manifestare poate avea loc.

 

Se poate observa cum un fenomen este citat în sprijinul aproape oricărui crez indiferent de cât de nebiblic este. Rămân încă multe de învăţat cu privire la dinamicile propriilor noastre minţi iar unele dintre aceste puţin înţelese realităţi demonstrează capacitatea lor enormă de a produce oamenilor iluzii psihologice.

 

Amăgirea satanică

 

Dacă această interpretare (psihologică) pare inadecvată pentru a explica unele dintre fenomenele caracteristice posesiunii demonice există o a doua cauză (sursă) posibilă care uneori s-ar putea să opereze alături de prima. După cum este perfect posibil ca factori psihologici şi demonici să fie implicaţi în pretinsele întâlniri (fenomene) OZN, amintiri din vieţi anterioare, arătării ale fecioarei Maria, etc., la fel pot sta lucrurile şi în cazul creştinilor „demonizaţi” ce sunt izbăviţi. Desigur acesta este exact lucrul pe care susţinătorii lucrărilor de izbăvire/eliberare îl propun. Dar aşa cum amăgirea (înşelăciunea spirituală) poate fi tocmai obiectivul adevărat al Satanei în aceste cazuri, ea poate interveni şi în exorcismul creştinilor. Vă este limpede sperăm, că diavolul ar vrea să credem că are o mai mare putere asupra noastră decât poate în realitate!

 

Într-adevăr, pentru a crea iluzia că de fapt creştinul este posedat se pare că demonii sunt în stare să cauzeze anumite fenomene audibile, mintale şi trupeşti creştinului, dar din afara acestuia. Dacă îi pot convinge pe credincioşi că ei au puterea de a-i controla atunci acei creştini deşi perfect stăpâni pe propria lor voinţă vor permite în consecinţă puterilor întunericului o mare influenţă asupra lor. Un creştin care apelează la şedinţele/slujbele de izbăvire pentru a învinge puterile demonice, în loc de a rămâne încredinţat de făgăduinţele şi cuvintele lui Hristos, este deja în mare măsură neutralizat de vrăjmaşul sufletelor.

 

Posedaţi, dar nu regeneraţi

 

O a treia explicaţie posibilă este faptul că indivizii sunt într-adevăr posedaţi de demoni, dar respectivi nu sunt nişte credincioşi adevăraţi. Cum se poate determina cine este şi cine nu este un creştin adevărat? Doar Dumnezeu cunoaşte în mod sigur identitatea aleşilor Săi cât şi starea reală a sufletului unui om (vezi, 2Tim.2:19; 1Sam.16:7; sau parabola ţarinei în care s-a semănat grâul dar a răsărit şi neghină alături de el din Mat.13:24-30, 36-43). În unele cazuri manifestarea duhurilor rele poate fi doar unul din paşii făcuţi de cineva pe calea unei adevărate reale convertiri la Dumnezeu.

 

Noi suntem forţaţi să concluzionăm că este greu să deosebim cine este în mod sigur posedat de demoni şi cine este cu adevărat un creştin devreme ce aceste probleme privesc interiorul omului şi constituie stări inobservabile ale indivizilor. De aceea, ar fi o mare nechibzuinţă ca cineva să-şi bazeze crezurile după stările aparente ale creştinilor posedaţi de demoni când argumentele teologice ale Noului Testament (referitoare la împărăţia lui Hristos şi a Satanei) înclină în direcţie opusă.

 

ARGUMENTELE TEOLOGICE

 

Ca adăugire la dovezile biblice şi experimentale de mai sus se aduc diverse argumente teologice în favoarea demonizării creştinilor. Vom lua în considerare în continuare cele mai des întâlnite exemple.

 

Chinuitori demonici veniţi ca pedeapsă de la Dumnezeu

 

Un argument afirmă că Dumnezeu îngăduie demonilor să intre în trupurile credincioşilor ca şi formă de pedepsire a lor dacă continuă să păcătuiască şi să cedeze teren diavolului. Un asemenea păcat este neiertarea (2Cor.2:10-11; Efes.4:26-27; Mat.18:21-35). Dar în Matei 18:35 nu se găseşte nimic care să sugereze că „chinuitorii” (v.24) aceia trebuie luaţi literar. Ei sunt menţionaţi în trecere în aceea pildă (dacă nu, trebuie oare să credem că demonii ne chinuiesc până ce „plătim tot” ce-i datorăm lui Dumnezeu?). De asemenea, nu se vorbeşte nimic în pasajul respectiv despre vreo activitate demonică.

 

În a doua epistolă către Corinteni (2:10-11) cât şi Efeseni 4:26-27 se vorbeşte despre a da diavolului un „prilej” sau un „câştig” prin mânie şi neiertare. Dar din punct de vedere contextual este limpede că pasajele se referă la a oferi Satanei posibilitatea de a distruge unitatea şi mărturia bisericii, şi nu a de pune stăpânire pe credincioşi.

 

Demoni trimişi ca pedeapsă pentru că s-au dorit daruri sau puteri deosebite

 

Un al doilea argument este acela ce spune că Dumnezeu poate permite unui demon să intre într-un credincios dacă acesta caută pentru el daruri sau puteri deosebite. Dar acest avertisment din nou poate fi dus prea departe. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă cu claritate să căutăm daruri spirituale şi să-i cerem lui Dumnezeu Duhul Sfânt (vezi, 1Cor.14:1; Luca 11:13).

 

Desigur trebuie să evităm să obţinem puteri ocultice. Biblia avertizează împotriva intrării în legătură cu demonii (1Cor.10:14-22) dar nu spune niciodată că pericolul unei asemenea preocupări este posesiunea demonică.

 

Este adevărat că există imitaţii satanice ale puterii divine (vezi, 2Tesaloniceni 2:9), de aceea este nevoie ca noi să testăm cu Biblia duhurile (spiritele) (1Ioan 4:1-3), caracterul moral al celor ce pretind că au daruri spirituale (Matei 7:22-23), cât şi toate învăţăturile din biserică, (1Tim.4:1; 2Tim.3:16-4:5), fără să negăm totuşi manifestările legitime ale puterii şi prezenţei lui Dumnezeu.

 

Dumnezeu poate locui alături de rău

 

Jack Deere, până mai de curând principalul teolog al mişcării Vineyard (ce s-a remarcat prin potopul de experienţe spirituale dintre cele mai stranii ce s-au abătut vreodată asupra creştinilor; n.tr.), susţine că, „Isus locuieşte alături de păcat ori de câte ori vine în inima unui nou credincios. Dacă poate locui într-o persoană păcătoasă de ce n-ar putea s-o facă şi într-un om demonizat?”12

 

Asemănarea aceasta dintre răul demonic şi răul naturii umane corupte este din capul locului eronată. Dumnezeu se poartă altfel cu demonii decât o face cu credincioşii. Relaţia aceasta nu suferă comparaţie. El este judecătorul Satanei şi al demonilor lui, dar este mântuitorul credincioşilor. Demonii sunt duşmanii lui Dumnezeu pe când credincioşii, în ciuda firii lor păcătoase sunt slujitorii şi prietenii Lui. Dumnezeu a spus că va locui împreună cu poporul Lui, dar nu şi cu duşmanii Lui.

 

Acest argument greşeşte prin a nu recunoaşte diferenţa esenţială dintre nişte fiinţe ale răului (demonii) şi nişte fiinţe răscumpărate (credincioşii), ce într-adevăr au rău în ele (firea pământească), dar mai au şi o natură nouă (duhul) care le va conduce în cele din urmă la triumful asupra răului (1Ioan 3:9).

 

Demonii îşi fac locuinţa în suflet, nu în spiritul omului

 

Cu toate acestea, un alt argument susţine că demonii pot locui în sufletul unui credincios, dar nu şi în spiritului acestuia unde locuieşte Duhul Sfânt.13 Din păcate în Scriptură nu există nici o distincţie (deosebire) ontologică şi fundamentală dintre suflet şi spirit (duh). Într-adevăr termenii aceştia se folosesc pe rând şi se schimbă între ei în unele pasaje, de aceea, acest argument nu rezistă scrutinului biblic.14 În plus, problema reală trebuie să se pună dacă într-adevăr Dumnezeu şi Satana pot coabita alături în trupul (şi nu în sufletul, sau spiritul) credinciosului (vezi, 1Cor.6:19), chiar dacă aşa ar sta lucrurile, şi anume ca unul să locuiască în sufletul lui, iar celălalt, în spiritul credinciosului. De aceea, în realitate acest argument îşi ratează ţinta.

 

IZBĂVEŞTE-NE DOAMNE, DE „LUCRĂRILE DE IZBĂVIRE”!

 

Unele dintre învăţăturile ce se răspândesc astăzi privitoare la războiul spiritual sunt sănătoase din punct de vedere biblic, dar majoritatea lor sunt de o valoare îndoielnică.15 Învăţăturile senzaţionaliste înlocuiesc doctrina tradiţională evanghelică privitoare la lupta creştinului cu Satana. Aceasta sublinia întotdeauna protecţia pe care Hristos o aduce în viaţa unui credincios, înfrângerea diavolului prin predicarea Evangheliei, şi biruinţa credinciosului prin creşterea în sfinţenie. Evanghelicii au învăţat cu consecvenţă faptul că un creştin îl învinge pe Satana supunându-se lui Dumnezeu şi împotrivindu-se ispitei demonice. Războiul spiritual a fost mai degrabă privit ca un război moral, armătura lui Dumnezeu fiind compusă din acele calităţi pe care Duhul Sfânt le produce în viaţa unui credincios. Creştinul era considerat „biruitor” asupra Satanei dacă rămânea credincios lui Dumnezeu în pofida oricărei presiuni demonice sau ispite.

 

Există un pericol grav în sindromul care vede un demon în spatele fiecărei probleme din viaţa credinciosului. Această mentalitate camuflează responsabilitatea noastră morală de a umbla în neprihănire şi de „a face să moară faptele trupului” (Rom.8:13) (vezi, „The Devil Made Me Do It!”). Biblia nu identifică deloc păcate ca pofta, mânia, şi mândria ca fiind spirite16, ci mai degrabă ca „fapte ale firii pământeşti” pe care ne învaţă să le lăsăm în urmă, sau „să ne dezbrăcăm de ele” (vezi, Col.2:11), nu să le izgonim afară, şi că dacă „umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” (Gal.5:16).

 

Fără îndoială că tărâmul demonic găseşte aliat în firea noastră şi serveşte la exacerbarea dorinţelor ei încercând să ne provoace la păcat. Însă aceasta este doar o ispită sau o oprimare demonică, şi nu o posesiune demonică. Reprezintă un asalt din afară împotriva căruia credinciosul este bine echipat pentru a-i rezista şi pentru a-l învinge (Efes.6:10-18).

 

Ce se poate spune despre mărturiile acelor creştini ale căror vieţi au devenit biruitoare printr-o slujbă de izbăvire? Aşa cum creştinii care cred în eronata „vindecare prin Ispăşire” (citând spre exemplu un 1Petru 2:24 „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”; n.tr.), pot avea totuşi parte de vindecare pentru că s-au încrezut în Isus pentru aceasta, şi nu în doctrina respectivă, la fel creştinii care învaţă să se încreadă în Isus pentru înfrângerea diavolului pot avea parte de biruinţă, în ciuda impresiei lor eronate că ar fi fost „izbăviţi” de demoni. Cu toate acestea noi am observat o asemenea biruinţă ca fiind iluzorie (cum am văzut în povestea de la început al lui Carl), şi conducând la o nesănătoasă dependenţă de lucrările de izbăvire.

 

Mai putem spune că învăţătura că creştinii pot fi demonizaţi de îndreaptă atenţia de la Dumnezeu asupra Satanei. Poate să-i inspire frică credinciosului când de fapt ar trebui să cunoască încrederea şi îndrăzneala în Hristos. Cum s-a spus, de multe ori îi face pe credincioşi să depindă de cei ce ţin slujbele de eliberare pentru a-i feri de demoni. Acest lucru dă naştere la o superstiţie spiritualistă care îl împiedică pe credincios atât de la proclamarea veştii bune cât şi de la creşterea lui personală în sfinţenie.

 

Dar poate pericolul cel mai mare constă în metodologia determinării adevărului. Aşa cum am văzut mai sus, cei ce susţin că un creştin poate fi locuit/stăpânit de un demon plasează experienţa lor mai presus de învăţătura clară a Scripturii, negându-i astfel suficienţa. Odată ce biserica îngăduie experienţelor subiective să înlocuiască testul obiectiv al Scripturii asupra unei chestiuni se va crea un precedent pentru viitor. O adevărată cutie teologică a Pandorei va fi deschisă cauzând o adevărată epidemie de superstiţii şi doctrine false.

 

Astfel, noi am văzut că Scriptura nu învaţă sub nici o formă că un creştin poate fi stăpânit de un demon. Şi nici nu afirmă că ar exista probleme spirituale pentru care un creştin ar trebui să fie supus exorcismului. În consecinţă, noi ar trebui să ne bazăm cu încredere pe victoria pe care Hristos a obţinut-o asupra forţelor demonice şi să ne derivăm puterea noastră de la Dumnezeu în lupta noastră împotriva lumii, a firii şi a diavolului. Fie ca Dumnezeu să ne izbăvească de aceste învăţături iluzorii şi distructive, şi fie ca noi să ne folosim de ceea ce avem în Hristos pentru a putea păstra sănătoasa învăţătură a moştenirii noastre evanghelice.

 

Brent Grimsley deţine un doctorat în teologie de la Seminarul din Denver, Colorado, unde a efectuat îndelungi cercetări asupra Noului Testament. În prezent lucrează la o librărie creştină din Denver. Elliot Miller este un asociat al CRI-ului pentru care contribuie cu analize, articole şi critici.

 

Sursele citate:

 

1 C.Fred Dickason, Demon Possesion and the Christian: A New Perspective (Chicago: Moody Press, 1987), 37-38. Vedeţi şi, Merrill F.Unger, What Demons Can Do To Saints (Chicago: Moody Press, 1977), 86.

 

2 Louw and Nida, Greek-English Lexicon of the NT Based on Semantic Domains (New York: United Bible Society, n.d.), 1:147; Bauer, Ardnt, Gingrich, Danker, A Greek-English Lexicon of the New Testament (Chicago: University of Chicago Press, 1979), 169; Gerhard Kittel, ed., Theological Dictionary of New Testament (Grands Rapids: Eerdmans, 1964), 2:19; Colin Brown, ed., New International Dictionary of New Testament Theology (Grand Rapids: Zondervan, 1986), 1:453.

 

3 W.E.Vine, An Expository Dictionary of the New Testament Words (Old Tappan, NJ: Fleming H.Revell Company, 1966), 1:291.

 

4 Thomas Ice şi Robert Dean, Jr., Overrun by Demons: The Church’s New Preoccupation with the Demonic (fostă, A Holy Rebellion: Strategy for Spiritual Warfare) (Eugene, OR: Harvest House Publishers, 1990), 125

 

5 Dickason, 124-125.

 

6 Thayer spune în lexiconul său grecesc că expresia înseamnă, „o femeie care se trage (descinde) din Avraam”. (Joseph H.Thayer, Thayer’s Greek-English Lexicon of the New Testament; Grand Rapids: Baker Book House, 1977), 292.

 

7 Dickason, 127.

 

8 Gordon R.Lewis observă că, „în biserica primară (cea din cartea Faptelor cât şi după aceea) se ţineau slujbe de izbăvire alături convertirea şi botezul păgânilor, dar nu constituiau practici continue printre membrii bisericii”. („Demons and Christians”, articol nepublicat, 11).

 

9 Thomas Ice, „Demon Possesion and the New Clinical Deliverance”, Biblical Perspectives, Mai-Iunie 1992, 4.

 

10 Ice şi Dean, 123.

 

11 Dickason, 157.

 

12 Jack Deere, Healing ’92 Conference: An Advanced Course in Healing with John Wimber, Conference Handbook and Workshop Notes (Anaheim: Anaheim Vineyard, 1991), 3.

 

13 Mark Bubeck, The Adversary (Chicago: Moody Press, 1975), 88-89.

 

14 Pentru argumente teologice detailate împotriva concepţiei trihotomiste a omului puteţi apela la orice lucrare de teologice sistematică, printre care Gordon R.Lewis and Bruce A.Demarest, Integrative Theology, vol.2 (Grand Rapids: Zondervan, 1990), 167-170.

 

15 Vedeţi, Robert Lyle, „Assesing the New Books on Spiritual Warfare”, Christian Research Journal, toamna lui 1991, pag.38.

 

16 cartea lui Frank şi Ida Mae Hammond, Pigs in the Parlor (Kirkwood, MO: Impact Books, 1973) este reprezentativă pentru ideea de a scoate (izgoni) demoni din credincioşi. Numele unor grupe întâlnite de demoni include care se enumeră în aceste cazuri sunt: înverşunarea, resentimentul, ura, furia (113). Cu toate acestea Biblia le numeşte, nu demoni, ci fapte ale firii pământeşti (vezi, Gal.5:19-21).

 

Răspunderea deplină pentru preluarea, traducerea şi adaptarea materialului de faţă revine lui Teodor Macavei (Contactaţi: CAPELA CREŞTINĂ PETROŞANI, STR.AUREL VLAICU NR.11, PETROŞANI, 2675, HD, ROMÂNIA). Sursă: CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL, numărul din vara lui 1993, pag.16. Titlul original este „Can A Christian Be Demonized?”.

 

„Jurnalul CRI” ca şi organ al lui CHRISTIAN RESEARCH INSTITUTE, are ca şi obiectiv principal îndeplinirea însărcinării din Epistola lui Iuda, vers.3, şi anume aceea de a „lupta pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. JURNALUL este devotat continuării proclamării şi apărării evangheliei istorice a Domnului Isus Hristos, şi facilitării creşterii bisericii Sale în doctrina sănătoasă şi formarea discernământului spiritual. Astfel, el slujeşte atât unor scopuri evanghelistice cât şi educaţionale.

 

Domeniile de cercetare specializată a CRI-ului includ: 1) religiile necreştine, sectele şi cultele, 2) lumea ocultului (incluzând practicile ei, fenomenele şi mişcările ei); şi 3) preocupările teologice şi apologetice contemporane (prin, analizarea unor învăţături creştine şi practici aberante, a speculaţiilor filozofice şi istorice care contestă credibilitatea Bibliei, cât şi a teoriilor conspirative senzaţionaliste). JURNALUL se străduieşte să menţină o abordare savantă a tuturor acestor teme, făcând-o totuşi sub o formă populară şi uşor de citit, prin oferirea unor analize atât biblice cât şi raţionale.

 

Cultura occidentală este profund adâncită într-o criză spirituală. În faţa numeroaselor pretenţii contradictorii şi confuze de dominaţie a omului, dorim ca cei se sunt creştini să poată aduce sănătoase argumente logice şi istorice pentru credinţa în Isus Hristos. Într-o eră a subiectivismului şi a relativismului moral, fie ca cei ce cred să-şi poată baza credinţa lor şi valorile pe care le afirmă, în valoroasa şi obiectiva mărturie demnă de crezare a Sfintelor Scripturi.

 

CHRISTIAN RESEARCH JOURNAL (fost „Forward”) este publicat trimestrial şi are copyright-ul deţinut de către Christian Research Institute International, 17 Hughes, Irvine, CA 92718-1902, U.S.A.

 

 

https://www.rcrwebsite.com/demon.htm

 

//////////////////////////////////////

Ce sunt demonii și câți demoni există in Iad? Cum se pot proteja credincioșii de posesiunea demonică 

 

Autor: Misterio

 

Demonii sunt entități spirituale fără corpuri fizice, care cutreieră Pământul, căutând să-i chinuie pe oameni.

 

 

 

 

 

Cuprins

 

Ce este un demon?

Diferența fundamentală dintre îngeri și demoni

Demonii în tradițiile creștine, musulmane și iudaice

Oamenii cred în existența Iadului

Cum se pot proteja credincioșii de posesiunea demonică

Posesiunea demonică

Câți demoni există în Iad?

 

 

În textele sacre ale religiilor lumii, liderul legiunilor sau hoardelor de demoni are diverse denumiri: Satana, Lucifer, Iblis, Mara și Angra Mainyu, între altele. Termenul „diavol” provine din grecescul diabolos, care înseamnă „acuzator” sau „defăimător”, și este unul dintre numele lui Satana.

 

Daimon, termenul grecesc din care a derivat „demon”, însemna inițial un spirit tutelar, sau un ghid spiritist, dar este frecvent tradus, incorect, ca „diavol” sau „demon”.

 

Ce este un demon?

În tradițiile și învățăturile tuturor religiilor lumii, demonii sunt entități spirituale fără corpuri fizice, care cutreieră Pământul, căutând să-i chinuie pe oamenii care îi atrag printr-o largă varietate de metode – de la slăbiciune la vrăjitorie.

 

Potrivit acestor tradiții străvechi, demonii au puteri supranaturale, sunt numeroși și bine organizați. Pot abate asupra victimelor lor boli fizice și psihice. Pot poseda și controla oamenii și animalele. Demonii mint, înșeală și propovăduiesc învățături false și doctrine amăgitoare despre spiritualitate.

 

 

Ei se opun tuturor acțiunilor și învățăturilor care caută să servească binele și pe Dumnezeu.

 

Potrivit marilor maeștri ai religiilor lumii, principalele sarcini ale demonilor sunt răspândirea de credințe false între oameni și seducerea credincioșilor, pentru ca aceștia să renunțe la Bine pentru Rău.

 

Întrucât sunt amăgitori și atât de abili, este aproape imposibilă realizarea unui test relevant care să permită distincția clară între spiritele rele și cele bune.

 

Dacă o persoană nu este cu adevărat curată la inimă, minte și suflet, și nu are capacitatea de a nutri doar gânduri curate și a avea obiceiuri bine, este dificil de a discerne adevărata natură a spiritelor demonice.

 

Teologii reamintesc credincioșilor că, în calitate de ființe muritoare, ei sunt în mijlocul unui mare conflic spiritual între îngerii de lumină care-l servesc pe Dumnezeu și îngerii căzuți, care slujesc forțele întunericului – iar sufletele lor ar putea fi premiul obținut de învingător.

 

Diferența fundamentală dintre îngeri și demoni

Diferența fundamentală dintre îngeri și demoni

Maeștrii spirituali desăvârșiți ai tuturor religiilor îi asigură pe adepții lor că spiritele bune (îngerii) nu vor încerca niciodată să se amestece în liberul arbitru al oamenilor, nici să le posede acestora trupurile. Pe de altă parte, spiritele rele (demonii) doresc ca gazdă corpul fizic al unei ființe umane.

 

De fapt, ei au nevoie de acest vehicul fizic, pentru a putea trăi plăcerile telurice. Când un demon invadează un corp uman, se spune că avem de-a face cu o posesiune și poate fi necesară exorcizarea, realizată de un preot sau un șaman, pentru a elibera victima din ghearele duhului necurat.

 

 

Entități demonice sunt creditate cu voință și intelect, dar aceste atribute sunt îndreptate, invariabil, către rău în exercitarea puterilor lor malefice.

 

Diferitele scripturi susțin ferm că indiferent de puterea și măreția lor, îngerii nu trebuie venerați, iar învățătorii religioși afirmă că adevăratele creaturi celeste vor descuraja imediat oamenii care vor încerca să îngenuncheze în fața lor.

 

Pe de altă parte însă, îngerii căzuți, demonii, sunt motivați de propriile dorințe egoiste și de plăcerea de a-i corupe pe oameni. Ei îi încurajează pe pământeni să-și exprime lăcomia și să caute să acumuleze comori materiale, nu spirituale.

 

Ca o lege spirituală generală, aceste entități negative nu-și pot impune puterea asupra oamenilor decât dacă sunt într-un anume fel invitate în spațiul privat al unei persoane – sau dacă sunt atrase de un anumit individ prin negativitatea sau vulnerabilitatea acestuia.

 

Potrivit anumitor învățători creștini, a existat o intensificare a activității demonice atunci când Isus a venit pe Pământ, deoarece a fost perceput ca o mare amenințare pentru regatul material al lui Satana. Alți teologi susțin că o altă intensificare va apărea înainte de a doua venire a lui Hristos.

 

Unii creștini fundamentaliști consideră că timpul acela a venit deja.

 

Demonii în tradițiile creștine, musulmane și iudaice

În tradițiile creștine, musulmane și iudaice, animozitatea dintre demoni (îngeri căzuți) și rasa umană își are originea în momentul când Dumnezeu a oferit creațiilor sale pământești din pulbere și lut neprețuitul dar al liberei voințe. În tradițiile biblice și coranice se găsesc referiri la gelozia anumitor îngeri față de atenția pe care Dumnezeu a acordat-o creației sale umane.

 

În Coran (17:61-64), Iblis (Satana), liderul îngerilor răzvrătiți, refuză să se închine în fața unei ființe pe care Dumnezeu a făurit-o din lut și amenință să le facă existența mizerabilă descendenților ființei pe care Dumnezeu a onorat-o mai presus decât ei.

 

 

Din cauza dușmăniei declarate a îngerilor căzuți față de ființele cerești care rămân credincioase Creatorului și față de ființele muritoare care căută să urmeze învățăturile superioare, pentru a afla adevărul, Sfântul Pavel, autorul de epistole, îi avertizează pe oameni să se implice în lupta spirituală, ridicându-se nu doar împotriva ființelor din carne și oase care slujesc răul, ci și „împotriva începătorilor, împotriva puterilor, a stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Efeseni, 6:12).

 

Deși budismul respinge, în general, un dualism cosmologic între bine și rău, îngeri și demoni, există un aspect în cadrul vieților tradiționale ale lui Buddha care amintește motivul geloziei diverselor entități față de oameni.

 

Mara, care l-a ispitit pe Cel Iluminat în noaptea transformării sale, se spune că ar fi fost o asura sau o Deva (ființă de lumină) geloasă pe puterea ce urma să fie atribuită unui om, căci a deveni Buddha însemna obținerea unui statut spiritual mai înalt decât cel deținut de ele.

 

Budismul tibetan a împrumutat din hinduism credința în demoni și i-a adăugat o serie de entități indigene, ambivalente către locuitorii din Himalaya, uneori apărând ca niște creaturi înspăimântătoare și malefice, alteori manifestandu-se ca maeștri ai iluminării.

 

Când demonii pătrund în lumea materială și în viețile oamenilor, se ascund în fiecare aspect al existenței umane. În multe cazuri (vezi cazul zeului demon Baal), zeii vechilor religii devin demoni, în religii noi.

 

 

Asuras, o rasă de zei din primele Vede (texte sacre hinduse, alcătuite între 1500 – 1200 î.H.) au fost transformate în puternice creaturi malefice, odată cu apariția noilor divinități, Indra și Vishnu.

 

Raksasa reprezintă o clasă de entități care atacă oamenii, cu intenția de a-i ruina material sau de a-i face să-și piardă mințile.

 

Ca în alte religii, există o ambivalență în privința anumitor zei.

 

În hinduism, cele mai terifiante divinități, precum Kali, Durga sau Shiva, deși par demonice și distructive, realizează adesea fapte care se dovedesc benefice.

 

Oamenii cred în existența Iadului

Oamenii cred în existența Iadului

Indiferent de opinia generală a majorității savanților și psihologilor contemporani – și chiar a multor membri ai clerului – de a privi credința în demoni ca pe o superstiție moștenită din trecut și de a considera descrierile tradiționale ale posesiunii demonice moduri primitive de relevare a unor tulburări psihice, există persoane care susțin că aceste creaturi malefice aparțin la fel de mult secolului al XXI-lea ca și Evului Mediu.

 

Rezultatele unui sondaj Gallup, efectuat în iunie 2001, arată că 41% dintre americanii adulți cred că oamenii pot fi posedați de Satana sau de demonii săi.

 

Rezultate similare au fost obținute și în Europa, în urma unui sondaj realizat de World Values Survey în care întrebarea principala a fost „Credeți în existența Iadului?”

 

Potrivit hărții realizate de World Values ​​Survey cu rezultatele sondajului, Turcia este țara europeană în care 90,6% dintre respondenți cred în existența Iadului. Turcia este urmată de Bosnia, cu un procent de 72,1%.

 

Rezultate ceva mai moderate au fost obținute în Muntenegru (52%), România (55,5%), Polonia (53,4%), Grecia (44,3%), Macedonia de Nord (47,5%), Croația (40,1%), Cipru (49,5%) și Lituania (40,7%).

 

Procente mult mai reduse au fost înregistrat în țări precum Elveția (16,9%),, Cehia (16,2%), Germania (15,7%), Estonia (15,1%), Finlanda (14,5%), Norvegia (14,2%), Țările de Jos (12,9%), Islanda (12,9%) și Suedia (12,3%).

 

 

Danemarca a fost țara cu cel mai mic procent, aici doar 9,4% dintre respondenți declarând că cred în existența Iadului.

 

Cum se pot proteja credincioșii de posesiunea demonică

Profesorul Morton Kelsey, un preot episcopal, reputat specialist în teologie la Notre Dame și autorul cărții Discernment – The Study of Ecstasy and Evil (1978) apreciază că demonii sunt reali și pot invada mințile oamenilor:

 

Majoritatea oamenilor din lumea modernă se consideră prea sofisticați și prea inteligenți pentru a-și face griji în privința demonilor. Ei ignoră total dovezile din jurul lor. Dar în treizeci de ani de studiu, am văzut efectele pe care îngerii și demonii le pot avea asupra oamenilor.

 

Teologul insistă că demonii nu sunt rodul imaginației:

 

Demonii sunt o forță spirituală negativă, distructivă, care caută să distrugă persoana și pe oricine intră în contact cu acesta. Caracteristica fundamentală a demonului – și a celor posedați de demoni – este egoismul total și excluderea altor oameni din sfera de interes.

 

Ca mulți alți teologi contemporani, Kelsey și-a exprimat îngrijorarea că majoritatea oamenilor din zilele noastre nu se poate opune cu ușurință demonilor:

 

Demonii pot pătrunde și acționa în părțile inconștiente ale minții, preluând controlul asupra persoanei și firii acesteia.

 

Oferind sfaturi celor care se tem că ar putea fi victimele unor atacuri demonice, Kelsey spunea că aceștia nu trebuie să dispere, ci să-și concentreze gândurile asupra lui Dumnezeu și „să încerce să ajungă la El și sa găsească lumina Lui”.

 

Posesiunea demonică

Posesiunea demonică

Există, în Noul Testament, numeroase avertismente referitoare la entități malefice și la modul cum se pot determina motivațiile care le călăuzesc:

 

În cea de-a doua epistolă a Sfântului Ioan (4:1) se spune că:

 

Iubiților, nu dați crezare acestui duh, ci cercați duhurile care sunt de la Dumnezeu.

 

Deși un astfel de paragraf este ușor de citat, avertismentul este mai greu de pus în practică, fiindcă, potrivit celei de-a două epistole către corinteni 11:14, „chiar și Satana se poate deghiza într-un înger de lumină”.

 

Dr. Wilson Van Dusen este profesor universitar și psiholog la Mendocino State Hospital din California. Bazându-se pe multe decenii de cercetări, Van Dusen a afirmat că mulți pacienți din spitalele psihiatrice ar putea fi posedați de demoni și că oamenii care halucinează s-ar putea afla, de asemenea, sub controlul entităților demonice.

 

 

Van Dusen afirma că a reușit sa vorbească direct cu demonii care-i posedau pe pacienți. El a auzit vocile lor guturale, nepământești și a reușit chiar să testeze, din punct de vedere psihologic, aceste entități chinuitoare.

 

Psiholog cu experiență, Van Dusen a predat la Universitatea din California, a fost profesor de psihologie la Universitatea John F. Kennedy și a publicat peste 150 de materiale științifice, dar și câteva cărți referitoare la cercetările sale, precum The Presence of Other World: The Psychological/Spiritual Findings of Emanuel Swedenborg (1974) și The Natural Depth in Man (1974).

 

Într-un articol extrem de important, psihologul remarca „asemănările izbitoare” dintre ierarhiile demonilor, descrise de misticul și savantul suedez Emanuel Swedenborg (1688-1772) și presupusele halucinații ale pacienților săi, dintr-un azil de boli nervoase.

 

Van Dusen a început să-i identifice, dintre sutele de schizofrenici, alcoolici și persoane cu afecțiuni psihice, pe cei care puteau face diferența dintre gândurile proprii și produsul halucinațiilor.

 

A pus întrebări direct acestor presupuse entități și le-a cerut pacienților să reproducă exact răspunsurile vocilor sau viziunile pe care le aveau. În această manieră, psihologul a putut purta lungi dialoguri cu pacienții care aveau halucinații, notând, atât întrebările sale, cât și răspunsurile demonilor.

 

În numeroase rânduri, Van Dusen a remarcat că se angajase în dialoguri, pe marginea halucinațiilor, care depășeau cu mult puterea de înțelegere a pacienților. El a descoperit că faptul se verifica mai ales atunci când aborda o clasă superioară de demoni, pe care a descoperit-o a fi „mult mai bogată decât ar fi putut permite înțelegerea pacientului”.

 

Ordinul inferior, nota Van Desen, era format din entități profund antireligioase, dintre care unele obstrucționau activ practicile religioase ale pacientului. Ocazionale, aceste entități se autointitulau demoni din iad. În majoritatea cazurilor, ele sugerau săvârșirea de activități obscene, apoi îl mustrau pe cel posedat, cerându-i să țină cont de prezența lor.

 

Entitățile găseau un punct slab în conștiința subiectului și abuzau de el permanent. Ele puteau invada „orice colțișor de intimitate, puteau acționa asupra oricărei slăbiciuni, pretindeau că au puteri uluitoare, făceau promisiuni și apoi subminau voința pacientului”.

 

Van Dusen a mai descoperit că demonii puteau lua în stăpânire ochii, urechile și vocea pacientului, la fel ca în descrierile tradiționale de posesiune demonică. Entitățile aveau personalități total diferite de ale celor posedați, ceea ce indica faptul că nu erau simple produse ale minții acestora.

 

Unele manifestau capacități de percepție extrasenzorială și puteau prezice viitorul. Adesea, îl amenințau pe pacient și îi puteau provoca dureri fizice.

 

Pacienții studiați de Van Dusen îi descriau pe demoni într-o varietate de forme și mărimi, dar în general entități apăreau sub formă umană, pornind de la bătrâni, până la pretinse ființe extraterestre, dar ei își puteau schimba instantaneu înfățișarea.

 

Unii erau atât de bine structurați, încât victimele nu puteau vedea prin ei. Uneori, pacienții deveneau atât de furioși pe demonii care îi chinuiau încât se năpusteau asupra lor, doar spre a-și zdrobi pumnii de pereți.

 

Van Dusen a studiat în amănunt 15 cazuri de posesiune demonică, dar a avut de-a face cu mii de pacienți, în cadrul unei cariere de peste două decenii, ca psiholog clinician.

 

În opinia lui, entitățile demonice erau prezente „în fiecare dintre acești pacienți”. Savantul admitea chiar că unii demoni știau mai multe lucruri decât el, chiar dacă încerca să-i testeze, făcând apel la referiri academice obscure.

 

Una dintre concluziile la care a ajuns Van Dusen a fost că entitățile preiau controlul asupra minților oamenilor slăbiți din punct de vedere fizic și emoțional. Ele păreau capabile „să căpușeze persoanele deja slăbite de stres și tensiuni cărora nu le mai puteau face față”.

 

Luând încă o dată în considerare unele dintre implicațiile lucrărilor lui Swedenborg, Van Dusen comenta că era curios să afle dacă, așa cum sugera misticul scandinav, ființele umane ar putea prezenta „îngustul spațiu liber de la confluența gitanticelor ierarhii spirituale, superioare și inferioare”.

 

Psihologul considera că există o lecție de învățat din afirmația:

 

Omul, plasat liber între Bine și Rău, se află sub influența unor forțe cosmice de a căror existență nu este conștient. Considerând că alege între aceste forțe, el poate fi o rezultantă a lor.

 

Câți demoni există în Iad?

 

În 1467, Alfonso de Spina calcula că numărul demonilor din Iad este de 133.316.666. Calculul lui de Spina s-a bazat pe cele câteva fragmente din Cartea Apocalipsei în care se menționează că aproximativ o treime dintre îngeri i s-au alăturat lui Lucifer în războiul său împotriva lui Dumnezeu.

 

Odată înfrânți, acești îngeri s-au transformat în demoni și au fost alungați din Rai, ajungând în Iad.

 

În Pseudomonarchia Daemonum (1583), Johann Weyer propune o numărătoare mult mai complexă bazată pe un sistem complicat de ierarhii și clasificări a demonilor.

 

Weyer a estimat numărul demonilor la 4.439.622, împărțiți în 666 de legiuni, fiecare legiune compusă din 6.666 de demoni și toți conduși de 66 de regi, prinți, duci, conți și marchizi infernali.

 

Lemegeton Clavicula Salomonis (Cheia mai mică a lui Solomon), o culegerea de texte realizată la mijlocul secolului al XVII-lea, a păstrat împărțirea în legiuni din Pseudomonarchia Daemonum, dar a adăugat mai mulți demoni conducători și, prin urmare, mai multe legiuni.

 

Astfel, în loc de 66 de demoni principali, în Lemegeton Clavicula Salomonis sunt prezentați cei 72 de demoni conducatori ai Iadului, fiecare stăpânind peste o armată pornind de la câteva legiuni, până la sute de legiuni de demoni. Numărul total de demoni existenți calculat în funcție de ierarhia prezentată în Lemegeton Clavicula Salomonis este de 319,648,032.

 

Grigore de Nyssa, în secolul al IV-lea, credea în existența demonilor bărbați și femei și susținea ideea că demonii procreau cu alți demoni și cu femeile umane. Alți savanți au susținut ideea că demonii nu pot procrea iar numărul lor este constant.

 

https://misterio.ro/ce-sunt-demonii-si-cati-demoni-exista-in-iad/

 

/////////////////////////////////////

 

Specialiştii de la Pentagon şi-ar fi dat seama că nu suntem vizitaţi de extratereştri, ci de demoni care manipulează realitatea – crede un cercetător ufologic

Conform unui cercetător în domeniul ufologic, Nick Redfern, în noiembrie 1991, un preot din Nebraska (SUA) pe nume Ray Boeche a avut o întâlnire cu mai mulţi fizicieni care lucrau la un program extrem de secret pentru Departamentul de Apărare al SUA. Bărbații erau profund îngrijorați și căutau sfaturi și îndrumări de la Boeche cu privire la proiectul în care erau implicaţi.

 

Aşa cum ne spune Nick Redfern, operațiunea clasificată privea încercările strategilor militari americani de a contacta ceea ce au fost numite „entități non-umane” („Non-Humans Entities” / NHE). Majoritatea oamenilor i-ar putea numi extratereștri. Pentru o vreme, strategii militari americani s-au referit la ei și în acești termeni. Dar nu pentru mult timp…

 

Oamenii de știință i-au explicat lui Boeche că toate contactele cu NHE-urile nu au fost realizate față în față, ci, mai degrabă, în mod „minte către minte”. Telepatia, ESP și chanelling-ul au fost căile principale prin care a avut loc interacțiunea. Dar, pe măsură ce programul progresa, s-a produs ceva de rău augur: parcă un nor întunecat cobora asupra tuturor celor legați de program. Ghinionul, boala și chiar moartea i-au bulversat pe membrii echipei.

 

 

Deși Departamentul de Apărare a presupus inițial că entitățile cu care aveau de-a face erau extraterestre, de-a lungul timpului, acea viziune s-a schimbat semnificativ și dramatic. Într-adevăr, în 7 sau 8 luni de la începerea proiectului, oamenii de știință au ajuns să creadă că nu aveau de-a face cu extratereștri din galaxii îndepărtate, ci cu demoni extrem de periculoși, înșelători și manipulatori. Grupul de la Pentagon credea că prezența OZN-urilor pe planeta noastră a fost concepută pentru a ne face să credem că extratereștrii sunt printre noi, atunci când realitatea – așa cum o vedeau ei – era că am fost conduși să acceptăm această credință ca un mijloc de a permite slujitorilor lui Satana „să-și bage ghearele” în noi.

 

Cei de la Pentagon au consultat numeroase texte și cărți vechi antice, din domeniul demonologiei, în principal, pentru a încerca să-și dea seama în ce măsură fenomenul OZN era rezultatul activității demonice. S-a petrecut mult timp studiindu-se numeroase cărți despre demonologia antică și modernă, inclusiv lucrarea din 1601 a lui John Deacon și John Walker, „Dialogical Discourses of Spirits and Devils”, de exemplu. Cartea lui Deacon şi Walker prezenta cititorilor săi o istorie lungă și complicată a demonologiei, mijloacele prin care demonii puteau pune stăpânire pe oameni, natura înșelătoare a acestor creaturi.

 

Într-o altă carte din secolul al XIX-lea – „Devils and Evil Spirits of Babylonia”, autorul (Reginald C. Thompson), care a fost arheolog de profesie şi care a participat la descoperirea rămăşiţelor unui mare oraş antic babilonian (Ninive), a vorbit despre legendele babiloniene cu privire la entități supranaturale, prădătoare, care le făcea viaţa un coşmar babilonienilor. Thompson ne aduce aminte de celebrii incubus și succubus, entități răuvoitoare care pot lua formă masculină sau feminină, şi puteau agresa intim victimele în toiul nopții. Pentru specialiştii de la Pentagon, acesta era un teritoriu foarte familiar: ei au văzut paralele între vechile întâlniri ale creaturilor incubus şi succubus cu așa-numitele răpiri extraterestre de astăzi, care au loc, de asemenea, preponderent în miezul nopții și care au și componente se*uale. Răpitorii intergalactici de astăzi ar fi putut fi vechii incubus / succubus, remodelați și camuflați, dar toţi având aceeași agendă: să folosească, să abuzeze, să înșele și să manipuleze rasa umană.

 

 

Una dintre cele mai fascinante teorii ale Pentagonului a fost că, din timpurile Babilonului antice și până în zilele noastre, atacurile violente, prădătoare și intruzive asupra oamenilor în toiul nopții nu au avut loc în ceea ce am numi realitate. Mai degrabă, evenimentele au fost proiectate în mintea umană – ceva care le-a făcut să fie parțial manipulate de vis și parțial de hologramă. De o profundă relevanță este cartea intitulată „Unmasking the Enemy”, în care autorii săi (dr. Nelson Pacheco și Tommy Blann, de la Forţele Aeriene Americane) spuneau că „(…) „realitatea” din spatele fenomenului OZN se datorează unei manifestări a conștiinței supranaturale non-umane, în scopul înșelăciunii, care poate interacționa cu mediul nostru fizic și cu conștiința noastră umană pentru a produce efecte vizuale, fizice și psihologice. Construcția artificială creată de această conștiință imită obiectele și sistemele noastre tridimensionale și chiar imaginile noastre religioase – scopul fiind de a ne condiționa încet mintea prin înșelăciune subtilă pentru a accepta o credință falsă, subminând în același timp procesele noastre de gândire rațională și spiritul nostru uman”.

 

Cu privire la aceste aşa-zise „răpiri extraterestre”, Joe Jordan, specialist NASA, spunea într-un interviu din 2010 următoarele: „Oamenii nu sunt duși pe o navă spaţială; ei se află fizic încă în pat. Am câteva cazuri în care oamenii au avut experiența răpirii în prezența unui martor care era treaz. Nu s-au dus nicăieri. Aproape au intrat într-o stare inconștientă. Asta a fost doar pentru câteva minute, dar au ieșit complet epuizați și au putut să vorbească despre ce li s-a întâmplat și le-ar fi nevoie de ore întregi pentru a povesti totul. Dar au fost doar câteva minute – ca o deplasare în timp. Nu sunt sigur că aș numi-o halucinație, poate mai mult o apariție, ceva de genul unei holograme, care se află în minte. Aceste entități pot crea această experiență în mintea noastră și noi putem interacționa cu ea, apărând ca o manifestare fizică. Şi de aceea totul este atât de confuz”.

 

Specialiştii de la Pentagon şi-ar fi dat seama că nu suntem vizitaţi de extratereştri, ci de demoni care manipulează realitatea – crede un cercetător ufologic

/////////////////////////////////////////

 

Povestea lui David și Goliat în Biblie 

 

 

Povestea lui David și Goliat este o poveste fascinantă care ne învață să ne încredem în puterea incomparabilă a lui Dumnezeu. Povestea se găsește în Biblie, în 1 Samuel 17.

 

Filistenii, un popor păgân, au provocat poporul lui Israel la război, lucru pe care îl făceau adesea. Cu această ocazie, ei au decis să campeze pe un munte, iar israeliții au luat poziție pe muntele opus, cu valea Ela între cele două armate.

 

Printre filisteni se afla un războinic faimos pe nume Goliat. A ieșit în fiecare dimineață și seară, timp de 40 de zile, pentru a-i provoca pe israeliți să aleagă un războinic dintre ei pentru a lupta împotriva lui. Ei vor decide viitorul poporului lor într-un duel față în față, de la om la om. El le striga:

 

Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el.” (1 Samuel 17;10)

 

Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică. (1 Samuel 17:11)

 

De ce a provocat Goliat atâta teamă în rândul poporului lui Israel? Cine era Goliat?

Problema consta în faptul că Goliat nu era un om obișnuit. Era faimos ca războinic și era uriaș – Goliat avea aproape 3 metri înălțime! Și, ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, purta și o impresionantă armură de bronz. Purta o cască și o platoșă care cântărea cincizeci și cinci de kilograme. Purta apărători la picioare și purta o suliță mare, plus o suliță cu vârful de fier. Doar privindu-l îi îngrozea pe toți!

 

Zilnic îi ascultau provocările, dar nu puteau găsi o soluție. Saul, regele lui Israel, a oferit o recompensă bună pentru cel care se va lupta cu Goliat: fiica sa ca soție, bogății și scutire de taxe! Dar, pe măsură ce au trecut zilele, nu a apărut niciun voluntar. Până când a apărut David…

 

David, un tânăr plin de credință

În 1 Samuel, capitolul 16, găsim detalii interesante despre David. El era foarte tânăr, probabil un adolescent. El era cel mai tânăr dintre cei opt fii ai lui Isai și fusese recent uns de profetul Samuel ca următorul rege al lui Israel. De îndată ce Samuel l-a uns pe David, Duhul Domnului s-a pogorât peste el cu putere (1 Samuel 16:13).

 

Cu toate acestea, nici Saul și nici poporul nu știau nimic. Pentru ei, David era doar un simplu păstor, care era meseria lui. Cei trei frați mai mari ai săi au fost în armata lui Israel pe front. După ce au trecut 40 de zile, Isai (tatăl) a vrut să știe dacă cei trei fii ai săi sunt bine și l-a trimis pe David să meargă să aducă mâncare și să se intereseze de starea de bine a fraților săi.

 

David, ca un fiu supus care era, a făcut aranjamente cu un alt păstor care să aibă grijă de turma sa și s-a pregătit pentru călătorie. Când a ajuns la tabără, a auzit strigătele și a văzut armatele aliniate față în față, dar nu s-a întâmplat nimic. David s-a dus să-și întâmpine frații și l-a auzit pe Goliat sfidând și batjocorind armata lui Israel. Mai rău, a văzut că „de câte ori îl vedeau pe Goliat, israeliții fugeau îngroziți” (1 Samuel 17:24).

 

Decizia lui David

David nu înțelegea cum era posibil ca nimeni să nu iasă să se lupte cu Goliat, nu numai din cauza recompensei pe care i-o oferea Saul, ci și din cauza insultelor pe care Goliat le arunca împotriva poporului lui Dumnezeu. Așa că a decis să se ofere voluntar să lupte! Cei care erau aproape de el au alergat să-l avertizeze pe Saul – în sfârșit exista un voluntar!

 

Saul s-a repezit la el și nu-i venea să creadă ochilor – era aproape un copil! Imposibil pentru el să se ridice împotriva unui războinic atât de mare și de experimentat ca Goliat. Dar David i-a povestit experiențele pe care le avusese ca păstor, păzindu-și și apărându-și oile împotriva animalelor feroce. I-a răspuns lui Saul cu îndrăzneală și cu toată încrederea că Dumnezeu îl va proteja împotriva lui Goliat, așa cum îl protejase împotriva animalelor.

 

Confruntarea și rezultatul acesteia

Saul a încercat să-l facă pe David să se îmbrace în haina de luptă, pentru că nu voia să-l trimită la luptă fără protecție. Și-a pus coiful de bronz, platoșa și și-a încins sabia. Dar David nici măcar nu se putea mișca cu toate acele lucruri grele pe el.

 

David și-a dat jos toată armura și a decis să folosească aceleași arme pe care le folosea când animalele îi atacau turma. „Și-a luat toiagul, s-a dus la râu să culeagă cinci pietre netede și le-a pus în sacul său de păstor. Apoi, cu praștia în mână, s-a apropiat de filistean” (1 Samuel 17:40).

 

Când Goliat l-a văzut pe David, s-a simțit jignit; cum au putut trimite un tânăr fără armură să lupte cu el? El a strigat: „Sunt eu un câine, ca să vii să mă ataci cu bâte?” și l-a blestemat pe David.

 

Dar David i-a răspuns:

David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o. Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.” (1 Samuel 17:45-47)

 

David a alergat repede spre linia de luptă, cu praștia în mână. Cu toată agilitatea și forța de care dispunea a aruncat o piatră direct în fruntea lui Goliat. Din cauza impactului surprinzător chiar între sprâncene, Goliat a căzut la pământ. David a alergat la Goliat, i-a smuls sabia și l-a omorât cu ea, tăindu-i capul.

 

Filistenii au fugit îngroziți, iar armata lui Israel i-a urmărit și le-a jefuit tabăra.

 

Dumnezeu își eliberase poporul în mod miraculos! Și a făcut-o prin David, tânărul păstor care se încredea în puterea sa infinită.

https://caleaingusta.com/povestea-lui-david-si-goliat-in-biblie/

 

////////////////////////////////////////

Dr. Constantin Dulcan, despre gândurile negative: „Ura este cancerul ființei umane”

 

de Mihaela Bîrzilă   

 

De asemenea, Constantin Dulcan a vorbit despre cum ne pot îmbolnăvi gândurile negative și cuvintele cu semnificație negativă și cum ne putem vindeca tot cu puterea minții.

 

 

”Noi toți suntem condensări de lumină și lumina domină, în funcție de gândirea noastră pozitivă sau negativă.

 

Dacă ne încărcăm sufletul, spiritul și mintea numai cu dorință de răzbunare, numai cu ură, atunci corpul nostru spiritual este încărcat numai cu zgură. Învățați să trăiți frumos, să trăiți activ, să nu mai conteze anii din buletin.

 

 

În primul rând să învățăm să gândim. Scoateți din dicționar cuvintele care au o semnificație negativă ca îmbătrânesc, sunt bătrân.  

Deci totul pleacă de la gândire, în funcție de frecvența cuvintelor și de semnificația lor pozitivă sau negativă. Acel cuvânt pe care îl folosim, mai ales dacă este repetat, acela se transformă în substanță.

 

Subconștientul preia ceea ce conștiința îi furnizează în mod repetat și atunci se imprimă subconștientul.

 

El n-are discernământ și indiferent ceea ce gândim, se materializează.

 

De aceea este extrem de important ceea ce gândim. Până prin anii 2000 nici eu și nici nimeni nu prea știam să dăm valoare”, a declarat profesorul.

 

 

Totodată, Dulcan consideră că ”a te comporta frumos cu celălalt, înseamnă pur și simplu a îmbrăca o pelerină albă”.

 

”A te comporta frumos cu celălalt, am spus și repet înseamnă pur și simplu a îmbrăca o pelerină albă și toate celulele mele se imprimă de această atmosferă a binelui și pur și simplu eu îmi continui starea mea de sănătate, a intra în conflict, a fi în conflict cu cineva, a nu ierta înseamnă să îmbrac o pelerină neagră în care câmpul acela de energie negativă impregnează toate gândurile mele azi, mâine, poimâne, peste o lună și mă trezesc bolnav și fără să știu de ce ce mi s-a întâmplat”, a susținut profesorul universitar.

 

https://www.antena3.ro/actualitate/sanatate/constantin-dulcan-interviu-ganduri-negative-661745.html?utm_source=Jurnalul.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=Jurnalul%20articol

 

 

////////////////////////////////////

 

 

Lecţia 13: Eliberarea de cel rău, (de Michael Fackerell)

 

Cel neprihănit va fi eliberat prin cunoştiinţă. Proverbe 11:9

 

Timpul a sosit în seria noastră de studii de bază să considerăm adevărurile şi principiile care se relatează la război spiritual şi la eliberarea de duhuri rele. Aşa cum am văzut în lecţia 2, Biblia ne descoperă existenţa lui satan, ca fiind duşmanul lui Dumnezeu şi al omenirii, precum şi existenţa unei armate de duhuri rele, care sunt cunoscuţi sub numele de demoni. Aceştia operează la porunca lui satan. Atunci am arătat pe scurt activităţile lor principale care au legătură cu noi. Biblia ne învaţă că noi, fiind adevăraţi ucenici ai lui Isus, suntem implicaţi într-un război împotriva acestor puteri ale întunericului.

 

“Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Efeseni 6:12,13)

 

Observăm din acest pasaj următoarele principii:

 

1. Fiind creştini, suntem implicaţi într-o bătălie spirituală chiar dacă ne place sau nu. Noi suntem implicaţi într-o bătălie corp la corp – hărţuire – nu o bătălie numai de la distanţă. Dumnezeu i-a permis lui satan să se apropie de Isus (Matei 4:4-10) şi câteodată permite puterilor întunericului să se apropie de noi. Câteodată se va întâmpla să fim conştienţi de prezenţa lor (în special în ziua cea rea menţionată în versetul de mai sus). Atunci când suntem ispitiţi sau poate suntem opresaţi, noi trebuie să rezistăm şi să ne încredem în Dumnezeu pentru eliberare. Există o luptă în care trebuie să fim implicaţi. Această luptă este împotriva puterilor demonice care caută să influenţeze minţile, voinţa şi emoţiile noastre împotriva lui Dumnezei şi a voiei Sale. Pentru a fi efectivi în rugăciune şi în război spiritual noi trebuie să ne negăm pe noi înşine şi să persistîn a rezista diavolului.

 

2. Există diferite grade ale puterilor demonice – există o ierarhie în împărăţia lui satan.

 

1. Unele duhuri rele sunt numite “căpetenii”. Este logic să ne presupunem că “căpetenii” se referă la duhuri puternice care caută să exercite stăpânire asupra anumitor zone geografice. Îngerul Gavriil a fost oprit de “prinţul Persiei” ( un prinţ demonic) pentru 21 de zile (vezi Daniel 10:13). Prinţul Greciei este de asemenea menţionat ca o putere demonică care se va ridica la putere după ce prinţul Persiei va fi înfrânt.

 

1. Sub porunca acestor căpetenii demonice există diferite “puteri” – duhuri mai puternice care probabil că influenţează cultura respectivă în anumite căi negative.

 

De exemplu, există o putere a tradiţiei religioase care este puternic la lucru în unele culturi care lucrează să orbească ochii oamenilor ca să nu vadă Evanghelia (2 Corinteni 4:4). În alte culturi poate că există puteri de ceartă, sau pofte sau idolatrie, sau vrăjitorie, toate lucrând până la anumite grade.

 

1. La nivelul cel mai de jos există mulţimi mari (“oştiri”) de duhuri rele la lucru în locurile cereşti în atmosferă. Există mai mulţi demoni decât este nevoie pentru ca fiecare persoană de pe pământ să fie atacată sau influenţată de ei în diferite feluri. Există infanterişti în împărăţia lui satan. Trebuie să învăţăm mai întâi de toate să ştim cum să ne purtăm cu aceste duhuri în mod efectiv. Aceste duhuri nu sunt numai în atmosferă – sunt de asemenea în oameni. Pavel vorbeşte despre duhul care acum lucrează în fii nescultării. (Efeseni 2:2)

 

3. Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie o armură spirituală cu care să ne îmbrăcăm. Noi trebuie să facem asta zilnic prin credinţă. Dacă nu vom fi îmbrăcaţi cu armura vom fi vulnerabili invaziilor şi atacurilor satanice. De aceea, zilnic, trebuie să umblăm în sinceritate, neprihănire, credinţă, dragoste, speranţă, pace, să fim pregătiţi, vorbind Cuvântul lui Dumnezeu şi rugându-ne întotdeauna în Duhul. Toate acestea ne sunt necesare pentru a avea succes în războiul împotriva lui satan. (vezi Efeseni 6:14-18)

 

4. Dumnezeu aşteaptă ca noi să rămânem în picioare şi nu să fim biruiţi de atacurile lui satan.

 

SCOPUL ŞI PLANUL LUI SATAN

 

Dacă ne amintim ce am învăţat în Lecţia 2, ştim că satan a fost creat la început ca un înger bun, dar din cauza mândriei şi a rebeliunii a fost aruncat din cer. Creştinii trebuie de asemenea să se ferească să nu urmeze exemplul lui şi să umble în mândrie sau rebeliune împotriva Cuvântului lui Dumnezeu sau conducerii puse de Dumnezeu, ca să nu cadă în aceeaşi pedeapsă ca cea a diavolului (1 Timotei 3:6).

 

Pentru că a fost aruncat din cer, satan este plin de ură, amărăciune şi duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Pentru că nu este în stare să-l detroneze pe Dumnezeu cu forţa, satan doreşte să atace copiii lui Dumnezeu şi dacă este posibil să-i facă să cadă. Satan de asemenea lucrează încontinuare să pervertească şi să calce în picioare imaginea lui Dumnezeu care a rămas în om de când s-a făcut creaţia. Satan vrea să-i cauzeze lui Dumnezeu durere prin a încerca să distrugă creaţia Sa cea mai valoroasă – oamenii – şi să-i conducă pe oameni să facă rău împotriva lui Dumnezeu. Isus a spus, “Hoţul vine numai ca să fure, să junghie şi să prăpădească. Eu am venit ca ei să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Deci satan lucrează ca să fure de la oameni, să-i omoare şi să distrugă sufletele eterne ale oamenilor şi de asemenea să distrugă toată moştenirea bună a oamenilor care sunt cu Dumnezeu.

 

Cum operează satan? Arma lui principală este înşelăciunea. Lucrând prin marea sa armată de duhuri rele, el influenţează pe oameni cu tot felul de lucruri neadevărate care-i ţine înrobiţi răului până când lumina Evangheliei pătrunde. Satan foloseşte astăzi tot felul de filosofii, minciuni, religie şi idolatrie să orbească ochii oamenilor în faţa Evangheliei şi să fie rezistenţi la mesajul lui Dumnezeu cât de mult posibil.

 

Satan lucrează din greu să-i înşele şi pe creştini, punând îndoială despre adevărurile esenţiale ale Cuvântului lui Dumnezeu care ar avea putere să distrugă influenţa sa. Satan este cel care se opune studiilor biblice, botezului cu Duhul Sfânt, botezului în apă, mântuirii prin har prin credinţă şi nu prin fapte şi prin tradiţii. Satan este acela care face tot ce poate să-i facă pe creştinii noi să se separe pe ei înşişi de la părtăşie şi de la implicarea în biserici biblice. Satan este cel care se opune laudei şi închinării libere în biserici. Satan este cel care se opune mesajului credinţei şi al pocăinţei. Satan este cel care se opune trezirii, evanghelizării şi chemării la post şi rugăciune. Satan de asemenea face tot ce poate ca să-i ţină pe creştini departe de a învăţa adevărurile despre eliberarea de demoni ca el să-i poată ţine în robie. Prin toate aceste căi de înşelare, el lucrează la a-i ţine pe creştini ca să nu facă voia lui Dumnezeu şi astfel să nu fie efectivi.

 

Satan de asemenea lucrează prin frică, descurajare, acuzare şi ceartă. Acestea sunt numai câteva din născocirile lui. Noi avem nevoie de înţelepciune şi putere de la Dumnezeu ca să le biruim şi de un refuz constant ca să nu ne compromitem cu păcat. Dumnezeu ne cheamă să umblăm în dragoste, în Cuvânt şi prin Duhul lui Dumnezeu. Atunci vom putea birui născocirile lui satan şi vom deranja scopurile lui.

 

CINE POATE AVEA UN DEMON?

 

Sunt foarte puţini oameni care sunt total posedaţi sau în proprietatea lui satan. Multe traduceri ale Bibliei vorbesc despre a fi “posedat” de demoni când în realitate nu este acesta sensul cuvântului din greacă folosit. Cuvântul în greacă în aceste cazuri este ” daimonizomai” care s-ar traduce mai bine ” demonizat”. Înseamnă să fii afectat de demoni, să fii sub influenţa demonilor sau să ai demoni. Cu nici o îndoială un creştin nu poate fi “posedat” de un demon pentru că creştinii îi aparţin lui Dumnezeu prin sângele lui Isus Cristos. Există o întrebare controversială pentru unii – dacă un adevărat creştin poate avea un demon. Dar pentru aceia dintre noi care am fost eliberaţi de demoni după ce ne-am dat viaţa lui Isus nu este greu să determinăm. Haideţi să considerăm această problemă din punct de vedere biblic.

 

Fără îndoială, demonii sunt la lucru în fiii neascultării (Efeseni 2:2). Adevărul este că oamenii care nu se supun lui Dumnezeu dau duhurilor rele dreptul de a lucra nu numai în jurul lor dar, de asemenea, în ei. Aceasta se aplică şi membrilor bisericii. Petru a declarat că satan a umplut inima lui Anania. Tot ceea ce Anania a făcut a fost că a pretins că a dădea lui Dumnezeu mai mult decât o făcea într-adevăr. De aceea, orişicine minte s-ar putea să aibă inima umplută de satan.

 

Pavel i-a învăţat pe credincioşii din Efes:” Să nu daţi prilej diavolului” (Efeseni 4:27). Aceasta implică că este posibil pentru un creştin să dea prilej sau loc diavolului. Există o evidenţă puternică despre faptul că un creştin care face aceasta, mai târziu va avea nevoie de eliberare de duhuri rele, pentru că prin propria lui alegere a dat teren lui satan.

 

Duhul unui creştin născut din nou este regenerat, recreat şi nu poate fi posedat de duhuri rele. Totuşi, mântuirea sufletului este un proces care nu este automat şi cere o credinţă persistentă în Dumnezeu în primul rând şi, în al doilea rând, cunoştinţa adevărului. Este clar că duhurile rele au acces la minţile noastre să injecteze gânduri de toate felurile din când în când. Noi trebuie să veghem să nu acceptăm aceste gânduri, ca să nu lăsăm pe cel rău să zidească întărituri în mintea noastră care nu-L mulţumesc pe Dumnezeu. Există o bătălie pentru mintea fiecărui creştin. Ca să ţinem demonii afară din mintea noastră, trebuie să ne umplem minţile cu altceva. Noi trebuie să fim plini de Duhul şi plini de Cuvânt.

 

“Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi n-o găseşte.Atunci zice:

 

Mă voi întoarce în CASA MEA, de unde am ieşit. şi, când vine în ea, o găseşte GOALĂ, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el: intră în casă, locuiesc acolo şi starea din urmă a omului acestuia ajunge mai rea decât cea dintâi. Tocmai aşa se va întâmpla şi cu acest neam viclean.” (Matei 12:43-45)

 

Orice om mântuit este un copil al diavolului şi fiind un fiu al neascultării, este un adevăr că duhurile necurate sunt la lucru în el. Dacă acele duhuri sunt forţate să plece – prin faptul că persoana primeşte pe Cristos sau Cuvântul lui Dumnezeu, sau prin o operaţie specială a Duhului Sfânt, ei vor face exact ceea ce Isus a spus că vor face în pasajul menţionat mai sus. Dacă într-adevăr, după ce duhul rău iese afară, viaţa persoanei rămâne goală – adică fără a fi plin de Cuvântul lui Dumnezeu şi de Duhul lui Dumnezeu, va fi o posibilitate pentru duhul cel rău să intre din nou, chiar dacă persoana s-a rugat să-L primească pe Cristos. De ce? Pentru că chiar daca L-a mărturisit pe Cristos, prin ignoranţă sau neascultare el L-a negat pe Hristos pe primul loc în viaţa sa. El nu a pus Cuvântul pe primul loc şi nu a fost umplut cu Sfânt cu adevărat. De aceea, demoni pot fi în creştini, aşa cum ştim.

 

Demonii nu pot sta în cineva care în mod constant se supune lui Dumnezeu şi rezistă diavolului. (Iacov 4:7). Diavolul şi toţi demonii trebuie să fugă de la o astfel de persoană. Un astfel de creştin care se supune lui Dumnezeu în acest fel nu întristează Duhul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30). De aceea, Duhul Sfânt se asigură ca nici un demon să nu cumva să rămână în templul lui Dumnezeu. O astfel de persoană ” veghează asupra ei înşişi şi cel rău nu se atinge de ea” (1 Ioan 5:18).

 

Vechiul Testament este plin de exemple date ca instrucţiuni pentru zilele noastre (Rom.15:4), care conţin principii ale luptei spirituale şi ne ajută să vedem că şi templul lui Dumnezeu chiar, poate fi murdărit dacă poporul Lui este neascultător şi rupe legământul. În cartea Iezechiel putem vedea că preoţii lui Dumnezeu erau idolatri şi lucruri necurate erau în templul Său (Iez.8:6-17). Aceasta este imaginea creştinuluicare tolerează forme diferite de idolatrie în viaţa sa. Slava lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu a părăsit templul până în capitolul 10 din cartea Iezechiel. Aceasta arată că Duhul Sfânt poate fi în templu în acelaşi timp cu ororile, dar arată şi că dacă idolatria persistă, Duhul Sfânt va părăsi templul şi va veni judecata lui Dumnezeu.

 

Un alt exemplu care ilustrează cum creştinii au nevoie de eliberare se află în istoria războaielor lui Israel în special în perioada judecătorilor .De fiecare dată când poporul lui Dumnezeu a rupt legământul şi s-au închinat dumnezeilor străini Domnul Dumnezeu a trimis inamicii lor să invadeze pământul promis şi să le facă necazuri. In acelaşi fel, când creştinul rupe legământul cu Dumnezeu persistând în păcat, inevitabil demonii vor veni să ia înapoi ceea ce le fusese predat. Este vital de aceea să respectăm condiţiile legământului de sânge pe care îl avem cu Dumnezeu şi să nu lăsăm loc diavolului prin păcat şi nesupu-nere. Isus nu a scos demoni numai din oameni care aveau legiuni de duhuri rele, (Marc.5:8,9 ) dar şi din oameni care nu erau afectaţi de demoni în asemenea grad (Marc.1:32-34 ,39). Oamenii eliberaţi erau evrei ortodocşi religioşi şi nu păgâni idolatri închinători lui satan, sau echivalentul lor modern: consumatori de droguri, imorali sexuali vrăjitori, oameni violenţi. În acelaşi fel, o mulţime de oameni religioşi de rând au nevoie de eliberare de duhuri rele care produc stări ca frica, îndoiala, condamnarea, şi boala.

 

Citind evangheliile putem observa că Isus a scos afară din oameni duhuri care erau responsabile de producerea unor boli. Odată, un om şi-a adus fiul la ucenicii lui Isus, vrând ca aceştia să scoată din el un duh de muţenie. Ucenicii n-au fost capabili să o facă din cauza necredinţei lor ( Marc.9:19 ) şi lipsei postului şi rugăciunii (Marc.9:29). Când a sosit Isus, El a certat spiritul necurat spunându-i: “Duh mut şi surd Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el.” ( Marc.9:25 ). Aici putem vedea că muţenia şi surzenia pot fi cauzate de prezenţa unui spirit rău care trebuie să iasă afară. Spiritul era acolo înăuntru şi Isus i-a spus să iasă afară.

 

In lucrarea Sa de vindecare, Isus mai întâi a scos afară spiritele responsabile pentru boală în persoana respectivă după care a aplicat puterea Duhului Sfânt asupra trupurilor lor pentru a reface distrugerile (Mat.4:23; Mat.8:16,17; Mat.9:32-34; Mat.12:22; Mat.17:18; Marcu1:34; Luca 4:40,41; Luca 6:17-19; Luca 8:2; Luca 9:42; Luca 18:11-16). Isus, ştiind că omenirea va avea nevoie totdeauna de acest tip de lucrare până la inaugurarea deplină a împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ a dat aceeaşi putere şi autoritate ucenicilor Săi, să scoată demonii şi să vindece bolnavii prin Duhul lui Dumnezeu aşa cum a făcut El Insuşi. ( Mat.10:1,2; Marcu 3:14,15 ) Această putere a fost dată bisericii în numele lui Isus, iar ca şi botezul cu Duhul Sfânt , nu a fost luat înapoi de Dumnezeu ( Ioan 14:12 ;Marc.16:17,18 ) . Deci, noi ca ucenici suntem chemaţi să scoatem demonii aşa cum a făcut şi Isus.

 

Legătura dintre scoaterea demonilor şi vindecarea bolnavilor nu trebuie să surprindă pe cei familiarizaţi cu Fapte 10:38 care spune: “…Cum a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a mers şi a făcut bine vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul pentru că Dumnezeu era cu El ” .Acest pasaj arată clar că boala este lucrarea diavolului şi nu lucrarea lui Dumnezeu . De aceea Isus se opunea bolii şi scotea afară duhurile de infirmitate pe oriunde mergea. Este posibil ca mulţi creştini bolnavi cronic să aibă de fapt nevoie de eliberare de duhuri de infirmitate întocmai ca femeia cocoşată din Luca 13:11, numită de Isus “o fiică a lui Avraam, legată de satan.” Isus nu a chemat pe fiecare evreu “copil al lui Avraam” – vezi Ioan 8:39,40. Chiar şi copiii lui Dumnezeu pot fi legaţi de satan in zone diferite. Isus a venit şi ne-a eliberat. In loc să căutăm scuze teologice – numind boala ca fiind o binecuvântare a lui Dumnezeu sau doar închizându-ne ochii şi spunând că copiii lui Dumnezeu nu pot avea demoni ar trebui să fim la fel de practici ca Isus şi să tratăm infirmităţile care au la bază duhuri ca fiind inamicii noştri şi să-i scoatem afară – aşa cum a făcut Isus.

 

Cineva ar putea să obiecteze precum că Dumnezeu ne-a dat nouă promisiunea de răscumpărare în noul legământ şi de aceea nu trebuie să ne temem de posibilitatea că ar putea fi un demon în noi, creştini fiind. Singura frică pe care trebuie să o avem trebuie să fie o frică sănătoasă de Dumnezeu Realitatea este că Dumnezeu ne-a promis multe lucruri pe care mulţi creştini născuţi din nou nu le experimentează. De ce? Din cauza lipsei de pocăinţă, credinţă sau mărturisire sinceră. Dumnezeu a promis vindecare şi botezul în Duhul pentru copiii Săi. Dar, câţi creştini n-au eşuat în a-şi însuşi proviziile lui Dumnezeu In această chestiune? In acelaşi mod mulţi creştini , prin neascultare, ignoranţă, mândrie sau necredinţă au eşuat în a-şi însuşi promisiunile lui Dumnezeu cu privire la eliberarea de duhuri rele. Având o teologie care spune că suntem liberi de duhuri rele oricum nu se compară cu a fi liber ,de fapt, de influenţa lor interioară.

 

Isus în Matei 15:26 numeşte eliberarea de duhuri rele ca “pâinea copiilor”. Deci, eliberarea de duhuri rele este pentru copiii lui Dumnezeu! Nu este în primul rând pentru nepocăit sau necredincios din moment ce pentru ei, eliberaţi fiind, este ca şi cum el ar deveni mai rău ca înainte! (Mat.12:43-45).

 

Isus a învăţat pe ucenicii Săi să se roage , literal, “Eliberează-ne de cel rău”. Cine să se roage pentru eliberarea de duhuri rele? Ucenicii! Pentru a cui eliberare să se roage? Pentru a lor însăşi! Chiar şi apostolul Petru a fost folosit ca un purtător de cuvânt al lui satan o dată (Mat.16:22,23). Aceasta se întâmplă şi astăzi ocazional chiar şi prin creştini născuţi din nou care sunt ignoranţi faţă de planul total al lui Dumnezeu.

 

Isus a spus “Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi ” (Ioan8:32). Este vremea ca toţi creştinii de pretutindeni să ştie adevărul şi prin adevăr să seelibereze de puterea interioară a păcatului din vieţile lor. Nu este vremea pentru scuze religioase aşa cum găseau evreii din timpul lui Isus, ca: “Noi suntem fiii lui Avraam şi niciodată n-am fost robii nimănui .Cum poţi tu să spui “veţi fi liberi”?” ( Ioan 8:33 ). Trebuie să fim făcuţi liberi cu adevărat de către Isus, nu liberi din punct de vedere teologic sau “liberi” pentru că avem o doctrină care ne spune că suntem liberi în timp ce în vieţile noastre lipsesc pacea promisă, dragostea, bucuria şi puterea lui Dumnezeu.

 

Observăm , deci, că ucenicii trebuie să se roage pentru eliberare, trebuie să scoată afară demoni (Marc.16:18), şi , fiind copii ai lui Dumnezeu au nevoie de “pâinea copiilor” de vindecare şi eliberare. Domnul “să ne elibereze de cel rău”.

 

DIFERENŢA DINTRE “FIREA PĂMﾂNTEASCĂ” ŞI DEMONI

 

Nu putem da vina pentru toate problemele noastre pe diavol sau pe demoni. De multe ori este o simplă lipsă de aplicare a crucii lui Cristos asupra naturii păcătoase care lucrează în noi. Ca oameni noi în Cristos trebuie să luăm autoritate asupra firii păcătoase ca şi asupra demonilor pregătiţi să obţinem victoria asuprapăcatului şi asupra sinelui.

 

Apostolul Pavel în multe locuri din Noul Testament vorbeşte despre firea păcătoasă ca fiind “ceva” la lucru în creştini care luptă din răsputeri împotriva conducerii de către Duhul lui Dumnezeu.

 

“Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva Duhului, iar Duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia ca să nu faceţi cele ce aţi voi” ( Gal.5:16,17).

 

Pavel foloseşte cuvântul grec “sarx” care înseamnă, literal carne. Câteva traduceri ale Bibliei traduc aceasta ca “natură păcătoasă”. Când Pavel vorbeşte despre firea pământească, de obicei nu vorbeşte despre trupurile fizice ci despre “ceva” la lucru în trupurile fizice care lucrează în opoziţie cu voia lui Dumnezeu. Este natura păcătoasă moştenită prin cădere. Ea are dorinţe contrare cu cele ale Duhului Sfânt şi, cu siguranţă, contrare duhurilor noastre regenerate din nou. Ea doreşte şi gândeşte în acord cu valorile sistemului lumesc pe care l-am cunoscut şi l-am urmat înainte de a deveni ucenici ai lui Cristos. Câteva din lucrările ei sunt arătate în Gal.5:19-21. Lucrările firii pământeşti sunt nu numai indulgenţe fizice neîngăduite, dar sunt deasemeni şi sufleteşti şi duhovniceşti în natură. De exemplu, ura, certuri,ereziile sunt arătate ca fiind lucrări ale firii pământeşti. O mare parte din programele care guvernează comportarea noastră intră deasemeni în categoria firii pământeşti.Deci, pot fi demoni asociaţi cu aceste lucruri ,dar prin Duhul Sfânt putem avea victorie totală.

 

Soluţia lui Dumnezeu pentru firea pământească este crucificarea.” Aceia care-I aparţin lui Cristos au crucificat firea pământească cu pasiunile şi dorinţele ei ” ( Gal.5:24 ). Acest verset ne învată că noi suntem aceia care trebuie să crucificăm firea pământească. Aceasta este făcută prin Duhul.-“Căci dacă veţi trăi în acord cu firea pământească veţi muri;dar dacă ucideţi prin Duhul faptele trupului veţi trăi.” (Rom.8:13). Observaţi că noi suntem aceia care, dorind să-L urmăm pe Isus, “trebuie să ne negăm pe noi înşine, să ne luăm crucea şi să-I urmăm Lui.” (Luc.9:23). Trebuie să ne recunoaştem pe noi înşine morţi faţă de păcat (Rom.6:11), să ne disciplinăm, să spunem NU eului nostru şi să nu evităm durerile pe care le au aceia care în mod constant caută să facă voia lui Dumnezeu în toate lucrurile. Eliberarea nu este un înlocuitor pentru a face aceste decizii zilnic pentru a pune la pământ firea pământească şi să urmăm pe Duhul.Nu poţi scoate afară firea pământeacsă, trebuie să o crucifici.

 

Pe de altă parte auto-disciplina şi recunoaşterea noastră ca fiind morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, cu toată importanţa ei nu poate fi soluţia totală pentru sfinţirea noastră. Există demoni care pot fi la lucru în creştini reapărând aşa cum erau în firea pământească şi întărind-o pe aceasta. Aceşti demoni nu pot fi crucificaţi ca şi firea pământească . Dealtfel, nici nu putem ucide demonii. Ei trebuiesc scoşi afară. O regulă generală: Dacă dispreţuim auto-disciplina şi meditaţia asupra Cuvântului ca fiind o problemă spirituală a unor lucruri greşite care urmează să fie rezolvate, este aproape sigur un caz care cere eliberare.De multe ori creştini sinceri folosesc multă energie rezistând tendinţelor care se datorează demonilor care pot şi trebuie să fie scoşi afară. Am văzut în secţiunea anterioară că este posibil pentru creştini să aibă unul sau mai mulţi demoni. Mulţime de creştini sinceri botezaţi în Duhul Sfânt pot să mărturisească despre această realitate şi chiar o fac astăzi. De aceea dacă dispreţuim toate măsurile luate pentru a nega eul şi a crucifica firea pământească, victoria nu este primită şi trebuie să facem anumiţi paşi spre a ne elibera de duhuri rele.

 

SEMNE VIZIBILE ALE UNEI PERSOANE CARE ARE NEVOIE DE ELIBERARE

 

1. O persoană căreia îi lipsesc în mod constant roadele Duhului Sfânt – dragoste , bucurie, pace, răbdare,bunătate, credincioşie, amabilitate şi auto-control aproape sigur are nevoie de eliberare în una sau mai multe zone ale vieţii sale.

 

2. O persoană care adesea se simte condamnată de ceea ce el percepe ca fiind un eşec, are nevoie de eliberare la fel cum o înţelegere deplină a Evangheliei care ne eliberează de orice vină şi ne face ” dreptatea lui Dumnezeu Intru El”. ( 2Cor.5:21 )

 

3. O persoană care mărturiseşte că este hărţuită în mod constant de duhuri rele aproape sigur necesită eliberare de duhuri rele.

 

4. Opersoană care dispreţuieşte sfatul înţelept şi nu pare a voi să se lepede de obiceiuri păcătoase are nevoie de eliberare precum şi de adevăratul botez în Duhul Sfânt şi învăţătură biblică solidă asupra vieţii de creştin şi asupra victoriei pe care o avem în Hristos.

 

5. O persoană care în mod regulat vorbeşte prea mult necesită eliberare. Vorbăria prea multă este un semn al demonizării.

 

6. O persoană care este atrasă de fenomene oculte şi cedează cumva acestei atracţii aproape sigur are nevoie de eliberare.

 

7. O persoană bolnavă cronic şi asupra căreia doctorii nu pot pune cu succes nici un diagnostic aproape sigur are nevoie de eliberare de un duh de infirmitate sau ceva de genul acesta. Deasemeni pot exista şi blesteme la lucru care trebuie, de asemeni, rupte.

 

CUM INTRĂ DEMONII ÎN OAMENI

 

De multe ori ajută să ştim căile principale pe care intră demonii în oameni.

 

1. Când oamenii cedează unor păcate particulare, adesea deajuns chiar la un nivel de acceptare mentală, demonii pot să intre în ei.

 

2. Demonii adesea intră în oameni în timp ce ei sunt încă în pântecele mamei lor. Idolatria şi păcatele oculte sunt transmise până la a treia şi a patra generaţie a acelora care urăsc pe Dumnezeu ( Exod.20:3-5). Demonii au dreptul de a intra în pruncii nenăscuţi ai acelora care sunt sub un asemenea blestem. Prin demoni blestemul este transmis din generaţie în generaţie.

 

3. Socurile, traumatismele şi crizele pot deschide o poartă pentru demoni să poată pătrunde – de exemplu, un şoc poate deschide poarta demonului fricii să intre într-un copil.

 

4. Ritualurile religiilor nebiblice şi societăţilor secrete pot deschide o uşă pentru demoni să intre în oameni – demoni care vor lucra mai târziu pentru a-i orbi faţă de adevărata Evanghelie.

 

5. Multe forme ale distracţiei moderne deschid oamenii spre o invazie demonică Foarte mult în filme, televiziune şi industria muzicii sunt inspiraţii satanice şi deschid oamenii către filosofii satanice sau lumeşti, şi către influenţa demonilor. Pornografia, jocurile oculte care deschid căi de comunicare cu morţii sau vizionarii, toţi deschid oamenii spre demoni.

 

6. Când oamenii nu se împacă cu adevărat cu durerile pricinuite de alţii în viaţă, prin a-i ierta deplin, ei nu fac altceva decât să se deschidă demonilor. Duhuri de resentiment respingere, mânie, ură şi amărăciune sunt foarte obişnuite printre oameni care s-au împăcat cu greu şi dureros cu căderile pricinuite de alţii.

 

CUM SĂ TE ELIBEREZI PE TINE DE DEMONI ŞI CUM SĂELIBEREZI PE ALŢII

 

Deşi Dumnezeu este suveran şi poate face pe orice persoană să experimenteze ceva din eliberare, este acum bine cunoscut că întâlnirea unor anumite condiţii o vor face mult mai uşoară pentru tine sau pentru orice persoană căreia îi slujeşti pentru a primi eliberare. Oamenii care necesită eliberare trebuiesc învăţaţi aceste lucruri.

 

1. Aveţi speranţă, bazată pe cunoaşterea Voii Lui Dumnezeu pentru voi.

 

Biblia spune, “Duhul care locuieşte în noi ne doreşte cu gelozie” (Iacov 4:5 ). Ar trebui să realizămcă Duhul sfânt este foarte gelos pentru noi şi în mod sigur El vrea să scoată toţi demonii afară din noi. Aşa că , să avem o speranţă puternică în Dumnezeu şi încrederea că El vrea să ne ajute.Niciodată nu trebuie să cădem în disperare privind voinţa Domnului sau puterea Lui de a ne ajuta. Noi suntem eliberaţi pentru a face loc Duhului Sfânt să aducă Împărăţia lui Dumnezeu şi mai deplin în vieţile noastre.

 

2. Aveţi credinţă în harul lui Dumnezeu.

 

“Dar El dă mai mult har”. Prin Duhul lui Dumnezeu, prin har urmează ca noi să fim eliberaţi de duhurile rele. (Matei 12:28). Noi trebuie să avem credinţă şi să-L urmăm pe Duhul Sfânt în toate acestea.

 

3. Umilinţă. “De aceea él a spus ‘Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri dar celor smeriţi le dă har’ “. (Iacov 4:6). Puterea lui Dumnezeu curge pentru a ne elibera atunci când ne smerim. In legătură cu eliberarea această umilinţă implică următoarele:

 

1. Fii doritor să fii cinstit şi să admiţi că ai nevoie de ajutor. O persoană mândră nu va face asta.

 

1. Acceptă faptul că trebuie să te schimbi. Aruncă la o parte atitudinea rebelă şi acceptă un spirit doritor de învăţătură.

 

c.Fii voitor să laşi Duhul lui Dumnezeu să lucreze eliberarea pentru în tine în felul pe care El îl alege chiar dacă simţi că asta te va face să arăţi ca un nebun. Nu decide dinainte ceea ce vei permite şi ceea ce nu vei permite să se întâmple. S-ar putea ca în felul acesta să nu laşi demonul să iasă.

 

4. Supune-te lui Dumnezeu (Iacov 4:7). Nu vom fi în măsură să primim eliberarea dacă nu ne vom supune lui Dumnezeu şi Cuvântului Său. Supunerea faţă de Dumnezeu înseamnă a face în mod voluntar ceea ce cere Dumnezeu. Pentru o eliberare completă aceasta va include:

 

1. Mărturisirea tuturor păcatelor cunoscute (1 Ioan1:9).

 

1. Pocăinţa faţă de toate păcatele cunoscute (Luca 13:3).

 

1. Iertarea tuturor acelora care ne-au rănit sau împotriva cărora suntem înclinaţi să ne plângem (Col.3:13; Mat.18:35; Marcu 11:25).

 

1. Restituirea sau mărturisirea către alţii a greşelilor trecute.

 

e.Increderea completă în Dumnezeu pentru mântuirea şi eliberarea prin sângele lui Isus, numai.

 

1. Chemarea numelui lui Isus. “Căci oricine va chema numele Domnului se va mântui” (Rom.10:13).

 

5. Rezistaţi diavolului şi el va fugi de la voi (Iacov4:7). Implinind toţi paşii anteriori este necesar să rezistăm diavolului. Acest cuvânt “a rezista” folosit aici nu înseamnă o rezistenţă pasivă ci, una activă şi implică:

 

1. Renunţarea la toate contactele cu satan.Renunţând la toate lucrurile care deschid o uşă pentru satan, ca păcatele personale şi păcatele părinţilor, obiecte sau simboluri asociate cu lucrările lui satan, surse de necurăţie cum ar fi imaginile pornografice sau cărţile oculte. (Fapte19:19).

 

1. Ascultarea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său.Refuzul ascultării lui satan şi la vocile demonilor săi.

 

1. Poruncindu-le demonilor să iasă afară folosind autoritatea pe care o avem în Isus Hristos (Marcu 11:23; Marc.16:18). Aşteptaţi ca ei să iasă, punând bază pe faptul că ei nu mai au nici un drept legalsă rămână şi pe faptul că “Mai mare este Cel care este în voi,decât cel care este în lume.” (1 Ioan 4:4).

 

d.Izgoniţi-i.(Marc.16:18). Isus a spus că aceia care vor crede vor izgoni demoni. Izgonirea implică un act de voinţă şi expirarea lor afară. Cuvântul pentru duh este acelaşi cu cuvântul “respiraţie” şi în ebraică şi în greacă. Adeseori veţi simţi spiritele ieşind afară în timp ce expiraţi. Diferitele manifestări cum ar fi tusea sau starea de vomă sunt posibile în acest punct – dar nu sunt esenţiale pentru eliberare. Ceea ce este important este să fiţi siguri că i-aţi scos afară şi că-i ţineţi afară.

 

6. Menţineţi-vă eliberarea prin a fi întotdeauna aproape de Dumnezeu.

“Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El se va apropia de voi.”(Iacov 4:8) In termeni practici asta înseamnă:

 

a.Dezvoltă-ţi un stil de viaţă de laudă şi închinare, pentru că Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor poporului Său. (Ps.22:3). Bucuraţi-vă totdeauna (1Tes.5:16)

 

1. Rugaţi-vă totdeauna (1Tes.5:17) Continuaţi să-L căutaţi pe Dumnezeu prin rugăciune.Dezvoltaţi comuniunea cu Duhul Sfânt mai mult şi mai mult. Printr-o viaţă de rugăciune poţi fi plin cu Duhul Sfânt aşa cum doreşte Dumnezeu – şi atunci nu veţi mai fi aşa de goi pentru a lăsa loc în viaţa voastră pentru duhuri rele(Ef.5:18).

 

1. Aduce-ţi întotdeauna mulţumiri lui Dumnezeu (1Tes.5:18). Mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru eliberare. Jertfa de mulţumire ne pune pe noi pe o cărare spre sus, întăreşte credinţa noastră şi consolidează vindecarea (Luca 17:14-19).

 

d.Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi împlineşte-L. (Luc.11:28). Este semnificativă această instrucţiune urmează direct după învăţătura lui Isus despre felul în care spiritele caută să se întoarcă după ce au fost scoase afară. Mat.12:43-45 arată că problema omului aici este că era gol. De aceea trebuie să ne umplem cu Cuvântul lui Dumnezeu şi Duhul să menţină eliberarea totală. Acest lucru îl doreşte Dumnezeu pentru vieţile noastre.

 

7. Dragostea să fie ţelul şi motivaţia voastră în toate lucrurile. (1Cor.16:14; 1Cor.13; 1Cor.14:1)

 

Scopul lui Dumnezeu este ca noi să umblăm în dragoste.Trebuie să ţinem minţile noastreîn iubirea lui Dumnezeu şi, cum putem iubi noi pe alţiifără să pornim o vânătoare de demoni fără sfârşit. Scopul principal al lui Dumnezeu este de a ne zidi pe noi în iubire. Acesta este lucrul pozitiv pe care ar trebui să-l facem şi să-l căutăm. Făcând voia pozitivă a lui Dumnezeune va face pe noi capabili să evităm capcanele negative ale diavolului. Trebuie să-L avem tot timpul pe Dumnezeu în minţile noastre şi să folosim cunoştinţa noastră despre eliberare pentru a sluji altora ca un instrument cu care să-i putem ajuta să se bucure de Dumnezeu mai deplin şi deasemeni, să împlinească destinul lui Dumnezeu pentru vieţile lor.

Dumnezeu să vă binecuvânteze în timp ce puneţi aceste principii în practică în viaţa voastră şi în vieţile acelora cărora Dumnezeu vă călăuzeşte să le slujiţi pentru eliberare, în numele atotputernic al lui Isus !

 

Copyright © Michael Fackerell 2009

www.christian-faith.com/romana

 

Aveţi permisiunea să duplicaţi şi să distribuiţi gratuit această învăţătură atâta timp cât nu modificaţi nimic din content, inclusiv numele autorului, nota de copyright şi adresa paginii de web.

 

 

 https://christian-faith.com/lec-ia-13-eliberarea-de-cel-r-u/

 

 

“Atentie, se-nchid usile !”(daca, prin nasterea din nou, nu intram in Corabia Cristica,vom pieri,mai rau- decat lumea din vremea lui Noe)

 

 

Aceia dintre noi care calatoresc cu metroul bucurestean sunt familiarizati cu anuntul care poate fi auzit in difuzoare inainte ca garnitura de tren sa porneasca din statie: “Atentie, se-nchid usile ! Urmeaza statia… cu peronul pe partea …”

Pare un anunt banal, intrat in rutina angajatilor metroului, dar si a calatorilor, care par sa-l ignore total. Insa de acest anunt depind multe lucruri… Uneori chiar viata calatorilor. Cei care-l ignora, fie raman pe peron, pierzand trenul, fie raman in metrou, pierzand ocazia de a cobora in statia dorita.

“Atentie, se-nchid usile !” este o ultima avertizare inainte de a fi pecetluita o anume stare de lucruri , ducandu-ne cu gandul la numeroasele ocazii pe care le intalnim in viata, ocazii pe care fie le fructificam, fie le pierdem iremediabil. Si aceasta in urma deciziilor pe care le luam intr-un moment sau altul al vietii.

Atunci cand intarziem sau refuzam sa urcam la timp in “garnitura” de tren a vietii, urmeaza sa suportam niste consecinte uneori mai mici, alteori mai grave. Cu unele ocazii pierdute ne vom mai intalni in viata, oferindu-ne posibilitatea de a repara ezitarile si refuzurile din trecut. Exista insa si ocazii pe care le intalnim o singura data in viata si, daca le pierdem, ele vor ramane pierdute pentru totdeauna.

Fiecare oportunitate care se deschide inaintea noastra are timpul ei de “har”, uneori mai scurt, alteori mai lung, timp in care trebuie sa decidem daca o vom fructifica sau nu. Dupa ce timpul s-a scurs, “usile” de inchid pentru totdeauna si nu se mai poate face nimic. Omul ramane doar cu regretele…

 

     “Atentie, se-nchide harul !”

Ne-am gandit vreodata cu toata responsabilitatea ca mantuirea este o oportunitate oferita de Dumnezeu oamenilor pacatosi pentru un timp limitat ? Ne-am pus vreodata problema ca timpul de har, in care omul pacatos isi poate redirectiona viata spre Dumnezeu si spre valorile vesnice, nu este infinit si ca el are un sfarsit hotarat de cer ?

In lumea crestina circula tot felul de teorii cu privire la harul lui Dumnezeu oferit omului pacatos. Cercetate in lumina revelatiei Scripturii, acestea par sa apartina mai degraba domeniului SF-ului, decat domeniului teologiei biblice.

Universalismul – o teorie elaborata de Origene ( 185 –  254 d. Chr. ) – sustine ca, in final, toti oamenii vor fi mantuiti. Chiar si cei mai rai dintre ei ca: Hitler, Nero, Stalin, Pol Pot si altii. Chiar daca nu au vrut sa urce in timpul vietii in „garnitura” de tren a mantuirii, potrivit acestei teorii si ei vor fi mantuiti. Argumentul ? „Dumnezeu este dragoste” ( 1 Ioan 4,8 ), iar un Dumnezeu al dragostei nu Isi poate nimici copiii.

Alte teorii sustin ca, daca in aceasta viata un om neglijeaza sau refuza sa urce in „trenul” salvarii, va avea si alte ocazii sa o faca in timpul mileniului. Exista si invataturi care ii incurajeaza pe oamenii care au pierdut in aceasta viata ocazia mantuirii ca se vor intalni din nou cu ea in suferintele Purgatoriului.

Adevarul Scripturii este insa cu totul altul: Mantuirea este darul fara plata al lui Dumnezeu, un dar oferit tuturor celor care il accepta prin credinta.  Insa timpul in care putem intinde mana credintei pentru a beneficia de acest dar este limitat. Este asa-numitul „timp de har”, in care Dumnezeu mai poate fi gasit si dincolo de care nu mai exista mantuire.

Biblia este plina de indemnuri de a-L cauta pe Dumnezeu si mantuirea Lui cata vreme El mai poate fi gasit:

„Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L cata vreme este aproape. Sa se lase cel rau de calea lui si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui; sa se intoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseste iertand !” ( Isaia 55, 6.7 ).

„De aceea, orice om evlavios sa se roage Tie la vreme potrivita !” ( Psalmul 32,6 ).

„Caci El zice: „La vremea potrivita te-am ascultat, in ziua mantuirii te-am ajutat. Iata ca acum este vremea potrivita; iata ca acum este ziua mantuirii” ( 2 Corinteni 6,2 ).

     „Ci indemnati-va unii pe altii in fiecare zi, cata vreme se zice: „Astazi”, pentru ca niciunul din voi sa nu se impietreasca prin inselaciunea pacatului… Cata vreme se zice: „Astazi daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile ca in ziua razvratirii” ( Evrei 3,13.15 ).

Scriptura ne arata clar ca exista un timp limitat acordat oamenilor pentru a lua decizia in privinta impacarii lor cu Dumnezeu si in vederea mantuirii lor. Istoria potopului este doar unul din exemple. Intreaga perioada in care a fost construita corabia pe uscat, fara sa existe un precedent al vreunei inundatii, timp in care Noe le-a predicat contemporanilor sai si i-a avertizat cu privire la iminenta unui potop universal, a constituit „timpul de har” acordat generatiei antedeluviene pentru salvare. Dupa ce timpul a expirat, nimic nu s-a mai putut face, decat acceptarea consecintelor propriilor alegeri.

Parabola Celor Zece Facioare ( Matei 25, 1-13 ) este un alt exemplu de limitare a timpului de har acordat oamenilor. Intrarea Mirelui in odaia de nunta impreuna cu fecioarele intelepte este urmata de incuierea usii, lasand fecioarele neintelepte pentru totdeauna in afara bucuriei nuntii Mielului, in afara mantuirii:

     „Pe cand se duceau ele sa cumpere untdelemn, a venit Mirele. Cele ce erau gata au intrat cu El in odaia de nunta si s-a incuiat usa. Mai pe urma, au venit si celelalte fecioare si au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne !” Dar El, drept raspuns, le-a zis: „Adevarata va spun, ca nu va cunosc !” ( Matei 25, 10-12 ).

Adevarul crud este acela ca timpul de har acordat oamenilor pentru a se impaca cu Dumnezeu nu este un elastic pe care oamenii il pot intinde cat vor. Iubirea lui Dumnezeu pentru omul pacatos este infinita in profunzimea ei. O dovedeste jertfa de pe Calvar a Mantuitorului. Insa aceasta iubire profunda are limite, pentru ca ea este o iubire morala. O iubire fara limite devine imorala, iar lumea in care traim ne ofera suficiente dovezi in acest sens.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru o persoana

Saul, primul imparat al lui Israel, desi a avut un inceput promitator, a sfarsit tragic. Nu doar faptul ca si-a incheiat viata sinucigandu-se este lamentabil, ci mai ales pentru ca si-a incheiat-o fiind in cea mai proasta relatie cu Dumnezeu.

Profetul Samuel inca mai spera si se ruga pentru el, desi nu se intrezarea nicio urma de pocainta in viata imparatului. Insa Dumnezeu ii vesteste clar: Saul a fost lepadat. „Domnul a zis lui Samuel: „Cand vei inceta sa plangi pe Saul pentru ca l-am lepadat, ca sa nu mai domneasca peste Israel?” ( 1 Samuel 16,1 ).

Ce poate insemna aceasta „lepadare” de la Fatza lui Dumnezeu decat o inchidere a usii harului pentru acest om ? Sau, cu alte cuvinte, o pecetluire a unei stari de lucruri la care s-a ajuns prin alegerei gresite din partea lui Saul.

Ce anume a dus la inchiderea harului ( „lepadarea” ) pentru primul imparat al poporului ales ? 1 Samuel cap. 15 relateaza despre razboiul purtat de Saul impotriva amalecitilor, un razboi castigat pe plan militar, insa pierdut pe plan spiritual. De ce ? Din cauza neascultarii lui Saul, care, sub diferite pretexte, a crutat din prada de razboi oile cele mai bune, precum si viata imparatului amalecit Agag, contrar poruncii precise a lui Dumnezeu.

Porunca lui Dumnezeu fusese implinita in proportie de 99,99%. Lipsea insa ceva, iar acel ceva l-a condus pe Saul pe panta decaderii spirituale, avand ca final inevitabil caderea din har. De fapt, ce a determinat teribila hotarare divina de a-l lepada pe imparatul lui Israel ? Marimea vinovatiei sale ? Repetarea pacatului savarsit ? Greutatea faptelor sale nelegiuite ?

Daca am putea cantari si compara vinovatia lui Saul cu cea a lui David, cu totii am considera ca vinovatia celui din urma a fost infinit mai mare decat a lui Saul. Insa lucrurile trebuie privite dintr-o alta perspectiva.

Urmarind viata lui Saul, vom observa ca el nu s-a cait niciodata de pacatele lui, chiar daca au fost mai mici decat cele savarsite de David. Oare de ce n-a scris si Saul un psalm al pocaintei, asa cum a facut mai tarziu David, urmasul sau la tron ?

Intelegem din acest amanunt ca inaintea lui Dumnezeu nu conteaza atat de mult marimea pacatului, ci mai ales atitudinea de perseverare intr-un pacat anume. „Errare humanum est,  perseverare autem diabolicum” – spuneau latinii ( „A gresi este omenesc; a persevera intr-o greseala este diabolic” ). Cat adevar contin aceste cuvinte !

Istoria poporului evreu a cunoscut imparati mult mai vinovati decat Saul. Ahab si Manase sunt doar doi dintre acestia. Desi au comis pacate mari, ei le-au marturisit si, ca urmare, au fost iertati de Dumnezeu si au fost reabilitati ( vezi 1 Imparati 21,27-29; 2 Cronici 33,12.13 ).

In cazul lui Saul nu s-a intamplat asa ceva. El a continuat sa persevereze in pacatele sale pana ce a trecut dincolo de limita harului si a rabdarii lui Dumnezeu. Este demn de remarcat ca inchiderea harului pentru Saul nu a insemnat si incheierea vietii sale. El a mai trait inca 23 de ani in postura unui om lepadat de la Fatza lui Dumnezeu.

Sa retinem: Inchiderea harului pentru persoana nu este legata nici de gravitatea pacatului, nici de frecventa pacatuirii, ci mai degraba de continuarea vietuirii in acel pacat cunoscut. Aceasta perseverare constienta intr-un pacat anume este alegerea omului, nu a lui Dumnezeu. De aceea, cand usa harului se inchide pentru o persoana, de fapt omul singur isi inchide usa harului.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru o familie

Si nu o familie oarecare din Israel, ci una de preoti, destinata a fi un model de vietuire pentru poporul de rand. Probabil ca pe paginile Bibliei nu poate fi intalnita o sentinta mai grava si cuvinte mai cutremuratoare ca cele rostite de Dumnezeu impotriva familiei preotului Eli:

     „Atunci Domnul a zis lui Samuel: „Iata ca voi face in Israel un lucru care va asurzi urechile oricui il va auzi. In ziua aceea voi implini asupra lui Eli tot ce am rostit impotriva casei lui; voi incepe si voi ispravi. I-am spus ca vreau sa pedepsesc casa lui pentru totdeauna din pricina faradelegii de care are cunostinta si prin care fiii lui s-au facut vrednici de lepadat, fara ca el sa-i fi oprit. De aceea, jur casei lui Eli ca niciodata faradelegea casei lui Eli nu va fi ispasita, nici prin jertfe, nici prin daruri de mancare” ( 1 Samuel 3, 11-14 ).

Dupa o astfel de sentinta divina, este evident ca nimic nu mai poate schimba lucrurile. Insusi Eli constientizeaza  acest lucru, raspunzand resemnat: „Domnul este acesta, sa faca ce va crede” ( 1 Samuel 3, 18 ).

Care a fost pacatul casei lui Eli, astfel incat el sa conduca la sentinta atat de grava a lepadarii de la Fatza Domnului ? Istoria sacra consemneaza faptele nelegiuite ale celor doi fii ai lui Eli: Hofni si Fineas. In calitate de preoti ai lui Dumnezeu, acestia pangareau jetfele aduse in sanctuar. Nu era vorba doar de pangarirea unor jertfe de animale, ci mai ales o pangarire a Jertfei lui Christos, simbolizata prin aceste jertfe ( vezi 1 Samuel 2,12-17 ).

La aceste nelegiuiri ale fiilor sai, Eli a mai adaugat una, probabil mai grava decat a lor: lipsa de atitudine fatza de pacatele acestora. Eli a comis „culpa in omitendo” ( „pacatul prin omisiune” ) caci, in calitate de sef al preotilor, si nu atat in cea de parinte, el trebuia sa ia atitudine de partea adevarului si dreptatii. Insa Eli nu a luat atitudinea cuvenita fatza de pacatele copiilor lui si intreaga familie a cazut in disgratia divina, inchizandu-se harul pentru toti.

Ca si in cazul lui Saul, este de retinut faptul ca inchiderea harului pentru familia lui Eli nu a insemnat si incheierea concomitenta a vietii. Membrii familiei lui Eli au trait pana la razboiul cu filistenii, cand chivotul Legii a fost capturat, iar Eli si cei doi fii ai sai au murit ( vezi 1 Samuel 4 ). Finalul dramatic familiei lui Eli poate fi concentrat intr-un singur cuvant teribil, rostit de nora lui Eli pe patul de moarte: „I-Cabod!” – „Nu mai e slava !”

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru un popor intreg

Porunca data de Dumnezeu imparatului Saul era clara si fara echivoc: „Asa vorbeste Domnul ostirilor: „Mi-aduc aminte de ceea ce a facut Amalec lui Israel, cand i-a astupat drumul la iesirea lui din Egipt. Du-te, acum, bate pe Amalec si nimiceste cu desavarsire tot ce-i al lui. Sa nu-i cruti, ci sa omori barbatii si femeile, copiii si pruncii, camilele si magarii, boii si oile” ( 1 Samuel 15, 2.3 ).

Porunca lui Dumnezeu suna a genocid, nu-i asa ? Cum putem intelege uciderea copiilor si a femeilor in conditiile in care Israel era poporul ales, iar porunca venea direct de la un Dumnezeu despre care Biblia afirma ca este dragoste ( 1 Ioan 4,8 ) ?

Pentru a inlatura dilema, sa ne intoarcem cu circa patru secole mai inainte, pe vremea Exodului. La Refidim, poporul acela de robi de abia eliberati din crunta robie egipteana si obosit de calatoria prin pustie, este atacat pe neasteptate si miseleste de amaleciti. Lupta este apriga, Moise mijlocind necurmat inaintea lui Dumnezeu pentru biruinta. In final, Israel biruieste cu ajutorul Domnului.

In urma acestui razboi nedrept, pe care amalecitii l-au pornit impotriva israelitilor ( desi cele doua popare erau rude, Amalec fiind un nepot al lui Esau – vezi Geneza 36,9-12 ), Dumnezeu rosteste o sentinta teribila asupra acestui popor:

     „Domnul a zis lui Moise: „Scrie lucrul acesta in carte, ca sa se pastreze aducerea aminte, si spune lui Iosua ca voi sterge pomenirea lui Amalec de sub ceruri… Pentru ca si-a ridicat mana impotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta razboi impotriva lui Amalec din neam in neam” ( Exodul 17, 14.16 ).

Cand s-au implinit aceste profetii in dreptul amalecitilor ? Ca si in cazurile amintite anterior, a existat un timp de har, in care poporul amalecit a avut ocazia sa-si revizuiasca atitudinea. Timp de patru sute de ani, generatie dupa generatie, acest popor a perpetuat aceeasi atitudine ca cea a inaintasilor lui.

Dar de ce au fost ucisi si copiii si femeile ? Ce vina aveau ei ca sa aiba parte de aceeasi soarta cu a intregului popor ? Raspunsul poate fi gasit intr-o contraintrebare: Se asteapta oare cineva ca din buruieni sa iasa grau ?

Timp de patru secole, din poporul amalecit au iesit doar „buruieni”. Iar acestea, fie ca au fost mari, fie ca au fost mici, tot „buruieni” au fost prin natura lor. Este de mirare atunci ca Dumnezeu, in calitatea Lui de Suveran al intregului Univers, smulge si „buruienile” mari, dar si pe cele mici ?

Si totusi, istoria consemnata pe paginile Scripturii ne arata ca o „buruiana” a reusit sa scape pentru o perioada de sentinta divina. Este vorba de Haman Agaghitul, un urmas al regelui amalecit Agag si mare demnitar la curtea imparatului persan Ahasveros.

Ce putem observa la acest om, dupa secole de istorie si de lectii pe care ar fi trebuit sa le invete ? Nimic nou. Aceeasi atitudine ostila fatza de poporul ales al lui Dumnezeu, aceeasi dorinta de a-l nimici cu desavarsire si acelasi caracter iremediabil inclinat spre rau.

Soarta lui Haman Agaghitul, ultimul reprezentant al unui popor lepadat de Dumnezeu, o cunoastem. Haman si-a sfarsit viata atarnat in streangul spanzuratorii pe care o ridicase pentru Mardoheu, dusmanul lui de moarte ( vezi Estera 7, 9.10 ). Haman, ultima „buruiana” a unui popor intreg de „buruieni”, a dovedit inca o data ca acela care nu invata nimic din istorie, risca sa o repete.

 

     Cand „usa” harului se inchide pentru lumea intreaga

Istoria potopului este fascinanta, dar cutremuratoare in acelsi timp. Dupa aproximativ 15 secole de la actul Creatiei, Dumnezeu a privit spre pamant, constatand o stare de fapt dureroasa:

„Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe pamant si S-a mahnit in inima Lui. Si Domnul a zis: „Am sa sterg de pe fatza pamantului pe omul pe care l-am facut, de la om pana la vite, pana la taratoare si pana la pasarile cerului; caci Imi pare rau ca i-am facut” ( Geneza 6,5-7 ).

Insa hotararea de nimicire a unei intregi civilizatii nu a fost aplicata pe loc. A existat, ca si in toate celelalte situatii amintite, un timp de har si indreptare, un timp in care oamenii au fost avertizati cu privire la sfarsitul iminent al lumii de atunci. Este evident ca Noe a avut nevoie de mult timp pentru a construi corabia, timp in care fiecare lovitura de ciocan pentru construirea navei era in acelasi timp si un avertisment cu privire la hotararea Creatorului de a nimici lumea antediluviana.

Insa cati oameni au luat seama la aceste avertismente ? In afara de familia lui Noe, compusa din opt persoane, nimeni nu a luat in serios avertismentul.  Aparent, Noe a predicat in zadar, fara niciun rezultat. Dar sa nu uitam un amanunt: salvandu-si familia, Noe a salvat in realitate lumea.

Istoria potopului nu ne este redata pe paginile Scripturii doar pentru a ne imbogati cultura generala. Nimicirea unei intregi civilizatii antedeluviene ne este revelata pentru a vedea in ea un prototip al sfarsitului acestei lumi. In predica Sa despre semnele revenirii Sale, Mantuitorul spunea:

„Cum s-a intamplat in zilele lui Noe, aidoma se va intampla si la venirea Fiului omului. In adevar, cum era in zilele dinainte de potop, cand mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie, si n-au stiut nimic, pana cand a venit potopul si i-a luat pe toti, tot asa va fi si la venirea Fiului omului” ( Matei 24, 37-39 ).

Ca si pe vremea lui Noe, si astazi exista un timp de har acordat oamenilor, cu scopul de a-si indrepta caile si a se impaca cu Dumnezeu. Hotararea divina de a pune capat istoriei pacatului este deja luata in sfatul ceresc, insa nimeni nu cunoaste ziua, ceasul si clipa in care harul acordat lumii noastre se va inchide.

Insusi Mantuitorul ne avertizeaza in aceasta privinta: „Despre ziua aceea si despre ceasul acela nu stie nimeni, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal… Vegheati dar pentru ca nu stiti in ce zi va veni Domnul vostru… De aceea, si voi fiti gata, caci Fiul omului va veni in ceasul in care nu va ganditi” ( Matei 24, 36.42.44 ).

 

 „Urmeaza statia… cu peronul pe partea…”

Inchiderea harului pentru lumea nelegiuita in care traim si revenirea in glorie a Domnului Iisus Christos nu reprezinta doar sfarsitul unei stari de lucruri. Mai mult decat un sfarsit, aceste evenimente marcheaza un nou inceput. Inceputul vesniciei…

Atunci cand mecanicii metroului anunta: „Atentie, se-nchid usile !” nu inseamna ca cei care au urcat in garnitura de tren vor fi blocati acolo pentru totdeauna. Calatorii au garantia ca vor fi condusi la destinatia pe care o doresc. Cu o conditie insa: anuntul sa ii gaseasca in tren. Pentru cei ramasi pe „peronul” vietii, pentru cei indecisi sau fricosi, nu mai exista nicio speranta a unui viitor mai bun.

Cine este cel ce inchide usa harului: Dumnezeu sau omul ? Privind la istoria potopului, intelegem ca cel care ia decizia finala de inchidere a harului pentru omenire este Insusi Dumnezeu. Dupa ce s-a incheiat constructia corabiei, iar Noe, familia sa si vietuitoarele randuite de Creator au intrat in ea, Scriptura ne spune: „Apoi Dumnezeu a inchis usa dupa el” ( Geneza 7,16 up. ).

Iar atunci cand Dumnezeu inchide o usa, nimeni nu o mai poate deschide, caci El este „Cel Sfant, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide” ( Apocalipsa 3,7 ). Insa intotdeauna, fara exceptie, Dumnezeu inchide doar usa pe care omul o tine mereu inchisa fatza de El, fatza de adevar si Evanghelie.

Apocalipsa 3,20 zugraveste unul din cele mai emotionante tablouri: un Dumnezeu care sta in fatza usii inimii omului, asteptand sa I se deschida: „Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine”.

Care este aceasta usa inchisa inaintea Mantuitorului ? Poate fi „usa” inimii mele, sau „usa” inimii tale, in fatza careia Mantuitorul asteapta cu rabdare sa I se deschida. Ea are maner doar pe dinlauntru si doar omul, prin propria lui vointa libera, o poate deschide Creatorului sau. Daca aceasta usa va ramane inchisa mereu, Dumnezeu nu are alta optiune decat sa respecte alegerea omului, pecetluind-o pentru vesnicie.

Insa pentru cei care-si deschid inima si viata lui Iisus Christos, anuntul: „Atentie, se-nchid usile !” nu se opreste aici. Anuntul continua cu ceva foarte important si incurajator: „Urmeaza statia Noul Pamant cu peronul pe partea dreapta”. Iar „partea dreapta” este locul unde ne va intampina Iisus cu bratele deschise. Caci este scris: „Atunci Imparatul va zice celor de la dreapta Lui; „Veniti binecuvantatii Tatalui Meu de mosteniti Imparatia, care v-a fost pregatita de la intemeierea lumii” ( Matei 25, 34 ).

Timpurile pe care le traim sunt solemne. Acum se aude anuntul: „Atentie, se-nchid usile harului !” Inca putin, foarte putina vreme si usa harului va fi inchisa pentru totdeauna…

Tu unde vei fi cand lucrul acesta se va intampla: in „trenul” mantuirii sau pe „peronul” pierzarii ?

Ultimul mesaj al Bisericii lui Christos

 

Apocalipsa 14, 6-12

 

Biserica Adventista s-a nascut cu mai bine de un secol si jumatate in urma, in preajma anului 1844, din ceea ce se cunoaste a fi “marea miscare adventa” de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Desi biserica a aparut ca organizatie in jurul acestei date, Dumnezeu a avut un popor al Sau in toate timpurile, inca de la caderea omului in pacat. Patriarhii din vechime, vechiul popor Israel, acea parte a crestinatatii care s-a pastrat curata in relatia sa cu vointa lui Dumnezeu, au format, de-a lungul timpului, adevaratul popor al lui Dumnezeu.

La data la care a aparut pe scena lumii Biserica Adventista de Ziua a Saptea, existau deja marile biserici istorice ( apuseana si rasariteana ), marile biserici protestante aparute in secolul al XVI-lea, precum si majoritatea bisericilor neoprotestante aparute in secolele al XVIII-lea si al XIX-lea.

De ce mai era nevoie de inca o biserica ?

Ce a adus nou Biserica Adventista in privinta adevarului lui Dumnezeu ?

Unii se pot gandi la doctrina Sabatului, ca fiind un adevar specific Bisericii Adventiste. Nimeni nu poate nega faptul ca adevarul despre adevarata zi de inchinare ( ziua a saptea-sambata, nu ziua intai-duminica ) se numara printre elementele de identificare ale acestei biserici.

Insa, la data la care a aparut Biserica Adventista existau deja baptistii de ziua a saptea, precum si sabatarienii din Transilvania ( aparuti in secolul al XVII-lea, in numar de 15 000 -20 000 ). Anabaptistii cunoscusera si ei adevarul despre adevarata zi de odihna si inchinare, doi dintre conducatorii lor ( Andreas Fisher si Oswald Glait ) platind cu viata vederile lor sabatariene. John Wesley a avut o perioada in care a respectat sabatul biblic, iar Rusia tarista a secolului al XV-lea a cunoscut o crunta persecutie impotriva pazitorilor Sabatului biblic.

Asadar, nu Biserica Adventista a fost cea care a descoperit pentru prima data acest adevar. Ea doar a preluat adevarul acesta de la alte biserici si grupari religioase care-l descoperisera deja.

Mai mult decat atat, istoria foarte recenta ne prezinta un adevarat fenomen religios: din ce in ce mai multe biserici si grupari religioase crestine redescopera adevarul despre Sabatul biblic ( Biserica Mondiala a lui Dumnezeu, Wesley Synod, Biserica lui Israel, Comunitatile Mesianice Evreiesti, Menonitii Sabatarieni, Adunarile lui Yahweh, Adevarata Biserica a lui Iisus,  Biserica Unitatii Fratilor Polonezi, Biserica Restaurata a lui Dumnezeu, etc. ).

Nu, adevarul despre adevarata zi de odihna nu este o solie care apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste.

Altii se pot gandi la doctrina despre starea omului in moarte, ca fiind specifica acestei biserici. Dar adevarul ca omul, prin natura sa pacatoasa, este muritor ( cu trup si suflet ! ) nu este sustinut doar de Biserica Adventista. Congregatia Martorilor lui Iehova predica acelasi lucru, iar Biserica Restaurata a lui Dumnezeu detine o literatura bogata care sustine adevarul biblic cu privire la starea adevarata a omului in moarte.

Sa fie atunci darul profetic cel care face din Biserica Adventista o biserica unica si originala ?

Insa si alte biserici dau importanta acestui dar ( Biserica Penticostala, de ex. ).

Invataturile despre un stil de viata sanatos, despre o dieta recomandata de Creator, incluzand si deosebirea intre alimentele curate si necurate, nu sunt nici acestea specifice doar Bisericii Adventiste. Miscarea New Age promoveaza o dieta vegetariana  ( Ayurveda ), in timp ce Biserica Restaurata a lui Dumnezeu face distinctie clara intre animalele a caror carne poate fi consumata si cele a caror carne e considerata necurata  si improprie consumului uman, conform celor scrise in Leviticul cap. 11.

Nici doctrina referitoare la revenirea Mantuitorului nu apartine in exclusivitate Bisericii Adventiste. Adevarul despre “fericita noastra nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor Iisus Christos” ( Tit 2, 13 ) este cunoscut de multi crestini sinceri din toate bisericile si confesiunile crestine. Despre acestia Insusi Mantuitorul a spus:

“Mai am si alte oi care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta glasul Meu si va fi o turma si un Pastor.” ( Ioan 10, 16 )

Atunci care este adevarul specific Bisericii Adventiste care nu poate fi regasit in doctrina niciunei alte biserici ?

Raspunsul este : doctrina Sanctuarului cu tot ce e legat de acest subiect: lucrarea de mijlocire a Mantuitorului, judecata care precede revenirea in slava a lui Iisus, solia celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12, inchiderea harului si viziunea asupra evenimentelor premergatoare revenirii lui Iisus.

Daca cineva ne-ar solicita sa-i aratam “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste cu Biblia deschisa, ar trebui sa nu avem nicio ezitare in a pune degetul pe pasajul biblic din Apocalipsa 14, 6-12:

“ Si am vazut un alt inger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica, pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamantului, oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod.

El zicea cu glas tare: “Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui si inchinati-va celui ce a facut cerul si pamatul, marea si izvoarele apelor!”

Apoi a urmat un alt inger, al doilea, si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare, care a adapat toate neamurile din vinul maniei curviei ei !”

Apoi a urmat un alt inger, al treilea, si a zis cu glas tare: “Daca se inchina cineva fiarei si icoanei ei, si primeste semnul ei pe frunte sau pe mana, va bea si el din vinul maniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat in paharul maniei Lui; si va fi chinuit in foc si in pucioasa inaintea sfintilor ingeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie in sus in vecii vecilor. Si nici ziua, nici noaptea, n-au odihna cei ce se inchina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei !”

Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.”

Acesta este “certificatul de nastere” al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea ! Aici gasim ratiunea aparitiei acestei noi biserici in ultimul act al luptei dintre bine si rau, in ultimele clipe de har pe care le are pamantul nostru, inainte de revenirea in slava a Mantuitorului.

Dar ce fel de mesaj este cuprins in pasajul biblic citat mai sus ?

Depinde cu ce ochi privim lucrurile. Viata ne invata ca orice cuvant pe care-l rostim si orice gest pe care-l facem poate fi interpretat in cel putin doua moduri: fie pozitiv, fie negativ. Mesajul lui Dumnezeu din Apocalipsa 14, 6-12 poate fi privit si inteles din doua perspective:

– Pentru cei care nu-L cunosc si nu-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care raman razvratiti pana la capat impotriva Lui, mesajul este aspru, crud si demoralizator. Ei vor vedea in acest mesaj doar notiunile de judecata, manie divina si pedeapsa.

– Pentru cei care au gustat din bunatatea si dragostea lui Dumnezeu, care au inteles cate ceva  din miza luptei dintre bine si rau si au contemplat jertfa adusa pe Calvar pentru mantuirea omenirii, mesajul este unul plin de speranta.

Ce poate fi aducator de speranta intr-un mesaj atat de solemn ca cel pe care il avem in vedere ?

1 ) Solia celor trei ingeri este o invitatie la impacare cu Dumnezeu. Inainte sa ne vorbeasca despre dreptatea divina, ea ne vorbeste despre harul lui Dumnezeu. Inainte sa auzim despre pedeapsa, solia ingerilor ne aminteste despre “Evanghelia vesnica”, adica despre vestea cea buna a mantuirii prin jertfa lui Christos.

2 ) Desi solia celor trei ingeri cuprinde si notiunea de judecata, intelem din cuprinsul mesajului ceresc faptul ca aceasta judecata nu este o judecata spre condamnare, ci una spre mantuire. Este vorba aici de acea judecata divina despre care vorbeste profetul Isaia:

“Veniti, totusi, sa ne judecam, zice Domnul. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, se vor face albe ca zapada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lana.” ( Isaia 1, 18  )

3 ) Solia celor trei ingeri vrea sa ne deschida ochii pentru a realiza ca traim intr-un  Babilon mondial care va cadea in curand. Si, pentru ca Tatal nostru ceresc cunoaste dinainte urmarile acestei prabusiri, El doreste sa ne puna din timp la adapost de consecintele ei.

4 ) Dumnezeu vrea sa ne fereasca de amagirea adusa de inchinarea falsa, amagire spre care intreaga lume se indreapta cu pasi repezi. Daca Tatal nostru ceresc ar fi indiferent fata de soarta noastra, nu ne-ar fi lasat o avertizare atat de solemna cu privire la pericolul unei inchinari false.

Daca il vezi pe un semen ca lesina langa tine, poti lua una din urmatoarele doua atitudini: fie treci indiferent pe langa el, lasandu-i pe altii sa-i vina in ajutor, fie te implici, facand tot ce-ti sta in putinta sa-l ajuti. Uneori e nevoie sa-l zgaltai, sa torni apa rece peste el, poate trebuie sa-i dai si cateva palme…Insa toate aceste metode aparent dure il pot trezi pe cel cazut in lesin.

In acelasi mod, mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14 poate fi privit ca fiind unul dur si demoralizator. Insa, in ciuda “zgaltaielilor”, “palmelor” si a “dusului rece”pe care il cuprinde el, intrezarim preocuparea plina de grija  a unui Dumnezeu iubitor pentru salvarea omului pacatos.

Oamenii se pot indoi cu privire la dragostea lui Dumnezeu atunci cand citesc despre pedeapsa crunta pe care o vor primi in final inchinatorii fiarei si ai icoanei ei. Dar sa nu uitam in ce context este rostita aceasta solie ! Este vorba de ultimele clipe de har care mai sunt acordate pamantului nostru. Cand mai e atat de putin pana ce istoria pacatului cu tot ce a insemnat ea se va incheia, Dumnezeu nu-Si mai poate permite sa foloseasca un limbaj placut, atragator si delicat. A facut-o de-a lungul intregii istorii a omenirii. Acum solemnitatea timpului cere un altfel de limbaj, o alta abordare.

Daca s-ar intampla ca sa ia foc casa vecinlui, fara ca el sa stie acest lucru, cu siguranta nu te vei duce la usa lui, spunandu-i pe un ton cat se poate de politicos si calm: “ Domnule profesor doctor docent, va rog sa ma scuzati pentru deranj la ora asta nepotrivita. Dar am vazut ca iese fum din casa d-v si m-am gandit sa va anunt cu respect. Va rog sa nu va suparati pe mine…”

Nimeni nu procedeaza in felul acesta in cazuri de forta majora. Daca a luat foc casa vecinului, nu mai e timp de politeturi, ci strigi cu toata puterea: “Vecine, a luat casa foc. Repede afara !”

5 ) Mesajul celor trei ingeri este plin de speranta si pentru faptul ca el este dat intr-un timp in care totul se intoarce cu susul in jos, cand natura iese din fagasul ei normal, cand stramtoarea se extinde printre neamuri si crizele de tot felul ameninta linistea si chiar existenta omenirii. Intr-un timp atat de tulbure, cand Babilonul sta sa se prabuseasca si cand criza morala devine tot mai adanca, Cuvantul lui Dumnezeu ne garanteaza ca va exista un popor sfant al lui Dumnezeu, o biserica pazitoare a Legii Sale  care va oglindi chipul Mantuitorului in lume:

“Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus.” ( vers. 12 )

Intalnim in acest scurt verset din mesajul celor trei ingeri patru superlative incurajatoare:

1 ) “Sfintii” la care se refera mesajul nu sunt cei sanctificati de biserici prin voia oamenilor si dupa criterii omenesti. Ei sunt oameni obisnuiti ca oricare dintre noi, oameni care si-au legat speranta de lucrarea mantuirii savarsita pe crucea de pe Golgota si continuata in Sanctuarul ceresc de care Marele Preot Iisus Christos. Mesajul este plin de optimism, caci intr-un veac atat de corupt ca cel in care traim, Dumnezeu ne arata ca e posibil sa ajungem la standardul moral nescesar  pentru a mosteni Imparatia Lui.

2 ) “Rabdarea” sfintilor este si ea un superlativ, pentru ca ea reprezinta incununarea tuturor virtutilor crestine, o suma a roadelor Duhului Sfant ( vezi Galateni 5, 22-23 ).Un om nu poate fi infranat, bland, statornic, iubitor, etc. daca nu este si indelung rabdator.

3 ) “Care pazesc poruncile lui Dumnezeu” – Ne aflam in fata unui nou superlativ. Textul nu vorbeste despre unele din poruncile divine, ci despre toate poruncile divine. Cand totul in jurul nostru e corupt, cand lumea se scalda in minciuna , necinste si imoralitate, cand majoritatea oamenilor cred ca nu se poate trai fara sa minti si sa furi, Biblia ne asigura ca in aceasta perioada tulbure Dumnezeu are un popor de o inalta moralitate, un popor in gura caruia nu poate fi gasita minciuna.

4 ) “Credinta lui Iisus” este cel de-al patrulea superlativ incurajator. Lumea a fost intotdeauna plina de tot felul de credinte inselatoare, iar sfarsitul de istorie nu se dezminte in aceasta privinta. Ce poate fi mai incurajator decat sa fim asigurati de Insusi Dumnezeu ca El va avea pana la finalul istoriei pacatului un popor, o biserica ce va trai si predica desprer credinta veritabila, aceea a lui Iisus.

Biserica Adventista a fost ( si inca mai este ) privita ca un fel de “cucuvea” aducatoare de vesti rele. Ea este privita ca predicand doar despre Lege, dreptate, judecata, sfarsitul lumii si pedeapsa finala a nelegiuitilor.  Esenta mesajului acestei biserici este insa altul. Biserica ii invita pe oameni sa priveasca cu speranta spre lumea cea noua in care va domni neprihanirea si dreptatea, spre viata vesnica promisa de Creator si traita alaturi de El si de fiintele ceresti necazute in pacat.  Mesajul cerului este un mesaj al sperantei, caci el ne indreapta privirile spre perspectiva implinirii celor mai inalte aspiratii ale spiritului uman pe care, oricat ne-am stradui, pe acest pamant nu le vom atinge niciodata.

“Speranta este capacitatea de a vedea un drum in viitor”, spunea autorul cartii “Anatomia sperantei” ( Jerom Groopman ). Astazi oamenii nu mai sunt capabili sa vada nici macar pasul urmator. Crizele de tot felul ne intuneca viitorul si perspectiva in fiecare zi a existentei noastre. In ciuda acestei stari generale, oamenii credintei pot vedea nu doar drumul intreg ce le sta inainte, ci chiar si finalul glorios care ii asteapta pe copiii lui Dumnezeu.

Insa mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 nu ne vorbeste doar de speranta bisericii, ci si de responsabilitatea ei. Biserica a aparut in lume cu o misiune solemna. De implinirea sau neimplinirea ei depind bucuria noastra vesnica sau regretele noastre vesnice.

Nu stiu ce vor simti  cei mantuiti atunci cand , aflandu-se in fata tronului lui Dumnezeu si bucurandu-se de slava si minunile cerului pregatite pentru ei, isi vor reaminti ca ar fi putut face mult mai mult pentru salvarea semenilor decat au facut-o. In cer vor exista si lacrimi , si regrete !

Este adevarat ca este promis in Apocalipsa 21, 1-5 ca Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii celor mantuiti. Dar atentie ! Promisiunea este facuta dupa trecerea primului mileniu al vesniciei. Intelegem ca, cel putin in prima parte a vesniciei, cei mantuiti vor avea parte de regrete si chiar de lacrimi. De ce ? Pentru ceea ce ar fi putut face si nu au facut, pentru ocaziile pierdute si pentru toti acei oameni pierduti pentru care nu au lucrat suficient de mult ca si ei sa se bucure de mantuire.

Pe data de 28 octombrie 1978, la 6 si 15 minute, un avion DC, apartinand companiei United Airlines, a ramas fara combustibil in timpul zborului. Cu eforturi disperate, pilotul McBroom a reusit sa readuca  avionul la sol cu cei 189 de pasageri ai sai. Accidentul a avut insa si victime: 10 pasageri au murit in acel accident. Dupa 20 de ani de la accident, a avut loc o reuniune a supravietuitorilor tragicului eveniment. Toti cei prezenti l-au intampinat pe pilotul McBroom cu apaluze, aratandu-i recunostinta pentru ca a salvat viata atator pasageri.

McBroom insa nu era deloc bucuros. Multumind pentru aprecierile primite , el a spus: “Am un sentiment dulce-amar. Va multumesc, dar am pierdut zece oameni si asta inseamna mult.”

Cine doreste sa nu traiasca astfel de regrete in cer, trebuie sa ia in serios misiunea incredintata bisericii: sa duca vestea cea buna a mantuirii la cat mai multe suflete din jurul sau, prin mijloacele si darurile cu care a fost inzestrat.

Mesajul celor trei ingeri din Apocalipsa 14, 6-12 ne vorbeste despre o misiune globala. Ea trebuie sa ajunga la orice locuitor al planetei, pentru ca fiecare om sa ia decizia finala in deplina cunostinta de cauza. Fiecarui om Dumnezeu i-a randuit un loc in aceasta lucrare si, pe cat este de adevarat ca avem un loc sigur in cer, daca suntem credinciosi pana la sfarsit, tot atat de sigur este si faptul ca avem un loc sigur in lucrarea Sa pentru salvarea omenirii.

Insa, indiferent de modul in care ne foloseste Dumnezeu in ducerea Evangheliei vesnice la orice popor, limba, simintie si norod, lucrul cel mai important pe care nu trebuie sa-l uitam niciodata este ca prima si cea mai eficienta predica pe care putem sa o rostim in fata lumii este propria noastra viata.

Oamenii se uita nu la ceea ce spunem in primul rand, ci la ceea ce traim. De aceea, Dumnezeu asteapta sa devenim cu totii adevarate “scrisorii vii”, raspandind parfumul placut si atragator al neprihanirii lui Christos.

“Voi sunteti lumina lumii. O cetate asezata pe un munte nu poate sa ramana ascunsa. Si oamenii nu aprind lumina ca sa o puna sub obroc, ci o pun in sfesnic si lumineaza tuturor celor din casa.

Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune si sa slaveasca pe Tatal vostru care este in ceruri.” ( Matei 5, 14-16 )

Aceasta este esenta ultimului mesaj adresat de Dumnezeu lumii prin Biserica Sa. Aceasta este misiunea noastra, ca individ si ca biserica in ultimele clipe de har ale istoriei acestui pamant.

Curvia – curăţia

ˇ        Să n-ai prietenie prea mare cu careva de aceeaşi vârstă căci această stare de suflet nu te lasă să ajungi la plâns. Înfrânează-ţi ochii să nu ia aminte la cineva şi nu vei umple inima ta de cumplita îndrăzneală care duce la pierzanie sigură.

ˇ        Tinereţea trebuie să se păzească în toate cu mare grijă căci diavolul îi doboară repede pe tineri. Mai întâi încep să vorbească când se întâlnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar şi fără acest motiv. După aceea trec la altele cum ar fi pofta, îndrăzneala, clevetirea şi alte multe rele. Aşa se împlineşte cu ei spusa: “Începând de la duh, acum sfârşiţi în trup? Toate acestea le-aţi pătimit în zadar.” Aşa ajung tinerii la cădere: de la a începe să vorbească unii cu alţii fără judecată şi de a şedea împreună. Măsura iubirii lor întreolaltă aceasta să fie: să nu se clevetească unii pe alţii, să nu se urască, să nu se iubească pentru frumuseţea trupului, nici pentru vreo lucrare trupească oarecare; să nu şadă unii cu alţii fără de mare trebuinţă ca să nu cadă în îndrăzneala care nimiceşte roadele monahului şi-l lasă ca pe un pom uscat căci spune Apostolul că vorbirile rele strică obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)

ˇ        Ce să fac părinte căci sunt tulburat de gândul desfrânării? – Chinuieşte-te cât poţi că aceasta îţi stă în putere, dar nu te încrede în aceasta, ci în iubirea şi acoperământul lui Dumnezeu. Şi nu lâncezi căci lâncezeala este începutul tuturor relelor şi pe lângă aceasta păzeşte-ţi ochii cu desăvârşire.

ˇ        De e nevoie să vorbeşti cu unii, cheamă numele Domnului în ajutor zicând: “Doamne Iisuse, acoperă-mă şi ajută slăbiciunii mele!” şi îndrăzneşte căci va sfărâma săgeata vrăjmaşilor căci numele Lui pricinuieşte nelucrarea răului.

ˇ        Ce înseamnă cuvântul: “Ia seama să nu te răpească gândul curviei”? – Acest cuvânt se potriveşte nu numai curviei, ci şi altor păcate; aceasta o pătimeşte mintea din pricina împrăştierii, deci omul trebuie să se adune în sine zicând: “Doamne, iartă-mă pentru numele Tău cel sfânt că din negrija mea mi s-a întâmplat acestea şi izbăveşte-mă de împrăştiere şi de toată cursa vrăjmaşului că a Ta este slava în veci. Amin.

ˇ        Când vrăjmaşul a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pântecele tăi.

ˇ        De unde vine pornirea trupului? – pornirea trupului vine din negrijă căci negrija mână fără să-ţi dai seama să judeci şi să osândeşti pe aproapele şi aşa te trădează. Când Israil slujea cu adevărat lui Dumnezeu, Acesta îl păzea de duşmani, dar când nu se mai îngrijea să-I slujească cu adevărat, Dumnezeu îi lăsa pe duşmanii lui să-l asuprească.

ˇ        Supărarea ta din pricina curviei vine de la gândurile tale împotriva aproapelui şi de la judecarea lui, dar şi de la familiaritatea îndrăzneaţă cu cei cu care ţi-am spus să nu mai ai această îndrăzneală.

ˇ        De multe ori am fost ispitit şi eu în tinereţea mea de către dracul curviei dar m-am ostenit luptând cu gândurile, împotrivindu-mă şi neînvoindu-mă cu ele căci puneam înaintea ochilor chinurile cele veşnice şi făcând astfel în fiecare zi vreme de şapte ani, m-a uşurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite îi pune capăt rugăciunea neîncetată însoţită de plâns. Deci nu te lăsa slăbit de demoni ca să priveşti la acea faţă de care eşti ispitit ori să intri în vorbă cu acela şi chiar de-ai ajunge fără voia ta să te întâlneşti cu el, trage-ţi privirea de la el cu iscusinţă, cu frică şi cu hotărâre şi să nu-ţi predai auzul glasului său. Iar dacă acel frate ar intra în vorbă cu tine de la sine sau s-ar aşeza lângă tine fără să ştie că te ispiteşte depărtează-te de el cu iscusinţă în chip cuviincios şi fără grabă. Spune gândului tău: “Adu-ţi aminte de judecata cea înfricoşătoare a lui Dumnezeu şi de ruşinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.” Luptă deci cu putere împotriva gândurilor tale şi vei afla prin rugăciunea sfinţilor ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ        Din negrijă, uitare şi nepăsare mintea se orbeşte treptat şi ajunge să ia aminte la cel pe care-l pofteşti, apoi grăieşte omul cu el născocind motive ca să-i grăiască şi să şadă împreună cu el venind astfel pe toate căile la împlinirea poftei sale. A lăsa gândul să zăbovească în acestea înseamnă a mări războiul care duce în cele din urmă la cădere sigură, dacă nu cu trupul, măcar cu duhul prin îndulciri. Şi aşa ajunge omul să-şi aprindă singur foc în sine. Însă inima celui ce voieşte cu adevărat să se mântuiască se teme să primească sămânţa.

ˇ        Cel trimis la Judecata de apoi în iad e descoperit cu toate faptele lui de ruşine în faţa tuturor, fapte pe care nici cel mai sofisticat raţionament nu le mai poate acoperi pentru vreunii mai naivi. Iadul va locul celor cinici care-şi recunosc fără ruşine caracterul urât al faptelor lor – este o resemnare într-o stare de scârbă pe care şi-o recunosc toţi în mod reciproc.

 

Pe toate fronturile – Biserica in lupta

 

“O lupta-i viata…”

Prin definitie, viata este ea insasi o lupta. O lupta cu greutatile si lipsurile, cu rautatea semenilor, cu ispita si pacatul, cu suferinta si , in cele din urma, cu moartea.  Insa, dintre toti dusmanii cu care ne confruntam pe parcursul scurtei si nesigurei noastre vieti, cel mai de temut este eul nostru. De aceea, lupta cu sine este cea mai dura dintre toate luptele, caci, spunea Voltaire, te afi in ambele tabere.

Indiferent in ce directie trebuie sa ne concentram eforturile, lupta e grea. Ce se intampla insa cand, asemenea lui Iov, esti atacat din toate partile ? Ce sanse de biruinta ai atunci cand razboiul e total si trebuie sa lupti pe toate fronturile in acelasi timp ?

Biblia ne descrie  astfel de situatii limita, una dintre ele fiind zugravita in 1 Cronici cap. 19, iar cu mici diferente de nuanta, si in 2 Samuel cap. 10. Este vorba de un moment din istoria atat de zbuciumata a poporului Israel, trait  acum aproape trei milenii si din care, daca avem deschiderea sufletesca potrivita, vom avea multe de invatat. Mai ales daca aplicam cele invatate la Biserica…

“Unde dai si unde crapa ?”

Pasajul biblic amintit ne transporta in timpul domniei lui David, cu circa o mie de ani inainte de prima venire a Mantuitorului. Domnia lui Saul ramasese doar un ecou in constiinta poporului care se mangaiase de moartea primului sau rege. Poporul Israel avea pace si prospera sub domnia lui David. Totul era bine sub conducerea celui pe care Biblia il numeste “om dupa inima Mea” ( Fapte 13, 22 ).

Toti isi vedeau de treburile lor pana intr-o zi , cand lui David ii vine un gand frumos, dumnezeiesc: sa-si arate recunostinta fatza de cineva care il ajutase mult cu ceva timp in urma. Afland ca in imparatia vecina Nahas, regele amonit, murise, David se gandeste sa-si manifeste recunostinta, trimitand cativa soli sa-l mangaie pe urmasul la tron, pe Hanun, de moartea tatalui sau. Era un mesaj de condoleante oficiale, de compasiune si respect.

Iata un gand cu adevarat dumnezeiesc, aceasta cu atat mai mult cu cat istoria biblica ne arata ca amonitii s-au aratat mereu vrajmasi poporului Israel, desi erau rude cu acesta. Evreii nu puteau uita momentul in care regele amonit , dorind sa cucereasca Iabesul din Galaad, nu a acceptat armistitiul decat cu conditia ca locuitorii acestuia sa-si piarda fiecare cate un ochi.

Totusi, David uita trecutul, trece cu vederea vrajmasia manifestata de amoniti si are un gand frumos si nobil  fatza de acestia. Ce bine ar fi daca si noi am fi stapaniti de astfel de ganduri ! S-a intamplat o nenorocire in casa aproapelui tau ? Sau in cea a vrajmasului tau ? Nu-l ocoli ! Spune-i ceva frumos, fa ceva bun pentru el ! Aici se vede deosebirea intre un adevarat si un fals crestin…

“Nu intoarceti nimanui rau pentru rau. Urmariti ce este bine inaintea tuturor oamenilor…Prea iubitilor, nu va razbunati singuri… Dimpotriva, daca ii este foame vrajmasului tau, da-i sa manance; daca-i este sete, da-i sa bea; caci daca vei face astfel, vei gramadi carbuni aprinsi pe capul lui. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul prin bine.” ( Romani 12, 17-21 )

David a avut un gand bun, insa nu intotdeauna sentimentele sau faptele bune pe care le are sau le face un om sunt bine intelese si bine primite de partea cealalta. Cum au reactionat demnitarii noului rege amonit la solia de compasiune trimisa de David ?

“Capeteniile fiilor lui Amon au zis lui Hanun: “Crezi ca David iti trimite oameni sa te mangaie, ca sa cinsteasca pe tatal tau ? Oare n-au venit slujitorii lui la tine ca sa cunoasca cetatea si s-o nimiceasca , si ca sa iscodeasca tara ?” ( 1 Cronici 19, 3 )

Ce semnifica aceste cuvinte ? Nimic altceva decat insinuare si intriga. Acesti consilieri ai regelui amonit au dat cea mai rea interpretare gestului curat al lui David, influentandu-l pe rege sa gandeasca asemenea lor.

     Orice fapta buna trebuie pedepsita !?

“ Atunci Hanun a luat pe slujitorii lui David, a pus sa-i rada si sa le taie hainele pe la mijloc pana la brau. Apoi le-a dat drumul.” ( vers. 4 )

Dar acest Hanun, rege in toata puterea cuvantului, nu avea ratiune ? Trebuia oare sa gandeasca cu mintea altora ? Nu avea el la indemana cronicile din care putea sa afle adevarul ? Desigur, insa tanarul rege nu voia sa se puna rau cu capeteniile sale si de aceea pleaca urechea la insinuarile lor. Urmarea ? Din binele pe care David intentionase sa-l faca s-a nascut o tragedie in care au pierit zeci de mii de oameni nevinovati.

Binele ar trebui sa nasca intotdeauna bine, insa cand in mintea unora este doar intuneric, orice bine i-ai face, el tot rau va gandi despre tine. Mantuitorul ne-a avertizat ca “este cu neputinta sa nu vina prilejuri de pacatuire” ( Luca 17, 1 ). Niciodata nu stii de unde vor veni acestea, insa ele vor veni cu siguranta…

Este adevarat ca aceste crize nu vin la intamplare in viata unui om. Papa Leo spunea plin de amaraciune despre Calvin, dupa ce incercase sa-l cumpere cu bani pe marele reformator: “Puterea ereticului sta in faptul ca nu iubeste banii.” Satana ne studiaza indeaproape ani si ani la randul, facand un studiu complet asupra personalitatii noastre, avand un singur scop: sa descopere acele puncte slabe, acel “calcai al lui Ahile”, pe care sa- l poata apoi ataca la momentul potrivit. Si, cand ne asteptam cel mai putin, vine lovitura. Criza fiind la poarta, prilejul de a pacatui este si el acolo prezent.

In cazul de fatza, criza a venit dintr-un gand bun, un cuvant de compasiune transmis aproapelui intr-un moment de mare durere. Cu siguranta ca regele amonit, dupa ce a auzit insinuarile consilierilor sai, s-a sfatuit cu acestia ce sa le faca solilor lui David. Iata un posibil dialog intre acestia:

     “Sa stii, imparate”, spun sfetnicii, “ ca noi avem o istorie, si istoria noastra ne invata sa scoatem ochii solilor care ne aduc vesti bune” ( aluzie la momentul in care regele amonit le-a cerut locuitorilor din Iabesul Galaadului sa-si scoata fiecare cate un ochi, pe vremea lui Saul – vezi 1 Samuel 11 )

     “Si ce sa facem cu solii regelui David? –  intreaba regele amonit. “Sa le scoatem ochii?”

     “Nici chiar asa ! Dar sa-i invatam minte sa nu mai vina la noi cu solii de pace si compasiune ! – raspund consilierii regelui.

Si, intr-un final, au decis: sa le taie solilor lui David hainele pana la brau si sa le rada barba pe jumatate. Ceea ce au si facut…  Daca astazi raderea barbii ar aparea ca un serviciu facut unui barbat, pe vremea aceea barba era un semn al demnitatii, iar raderea ei pe jumatate era un gest de maxima umilire.

Barba creste la loc !

Afland despre ceea ce s-a intamplat, David le transmite ambasadorilor sai: “Ramaneti la Ierihon pana va va creste barba.” ( vers. 5) Stiti care e sansa celor batjocoriti si ponegriti si a celor care cad victima intrigilor din partea semenilor lor ? Sansa lor este ca “barba creste la loc”. Trebuie numai ceva timp pentru asta, dar cu siguranta ca “barba va creste la loc.”

Daca cineva rau-voitor vrea sa te faca de rusine fara sa fii vinovat, pe moment poate ca reuseste. Insa timpul lucreaza intotdeauna in favoarea valorilor adevarate: binele, adevarul si dreptatea. “Barba creste la loc” si timpul va demonstra in cele din urma cine este cel bun si cine este cel rau.

Ceea ce urmeaza dupa acest incident nefericit este ca intr-un joc de domino. Un gest frumos, dar gresit interpretat, duce la mobilizare generala, la inarmare fara precedent a celor doua tabere si cheltuirea unor resurse inimaginabile.

Sa observam un amanunt: Cine face investitia ? Cine se pregateste primul de razboi ? Cel jignit si batjocorit ? Nicidecum ! Tot cel vinovat este cel care duce la escaladarea conflictului. Vi se pare normal acest lucru ? M-as fi asteptat ca dupa aflarea rusinii facute ambasadorilor sai, David sa fie primul care sa-si adune oastea pentru a se razbuna. Insa nu cel jignit si batjocorit declanseaza ostilitatile, ci Hanun, regele vinovat de aparitia crizei.

Nu ar fi fost firesc ca regele amonit sa-i trimita lui David o scrisoare in care sa-si ceara scuze ? Sunt sigur ca David, asa cum il cunoastem, l-ar fi iertat si ar fi fost evitata tragedia care a urmat. Cat costa un simplu: “Iarta-ma !”? Sau, mai corect spus, cat costa mandria celui care greseste si care refuza sa-si ceara iertare ?

Un posibil raspuns il gasim in vers. 6 al pasajului biblic amintit: o mie de talanti de argint cheltuiti inutil, 32 000 de care de razboi aruncate in lupta, zeci de mii de morti pentru o cauza absurda si tot atatea familii nenorocite… Iata cat de scump este un simplu cuvant: “Iarta-ma !”

Dar ce parere aveti de cei care s-au unit cu amonitii in aceasta nebunie colectiva ? Sunt oare acestia oameni ai lui Dumnezeu, oameni cu constiinta ? Nicidecum ! Acestia sunt doar niste mercenari, niste lefegii pe care ii intereseaza sa stie doar atat: “Cat costa ?” ,  “Ce dai?”si “Pe cine sa mai omoram?” De la niste lefegii nu te poti astepta niciodata la ceva bun, caci ei n-au constiinta.

    “Apara-ti pricina !”

In prezenta acestei dure realitati, David se pregateste sa se apere. E ceva rau sa te aperi ? Nu cumva trebuie sa-l lasi pe vrajmas sa te calce in picioare ca sa dovedesti ca esti un bun crestin ? Da, cand toti se pregatesc de razboi, e datoria ta sa te aperi: “Apara-ti pricina impotriva aproapelui tau, dar nu da pe fatza taina altuia.” ( Proverbe 25, 9 ) Asadar, apara-te, dar foloseste doar armele neprihanirii !

David se pregateste de aparare. Nu se duce personal la lupta ca sa-l pedepseasca pe ticalosul de imparat, pentru ca inca ii poarta respect tatalui acestuia.

Vers.9 ne descrie tabara vrajmasilor poporului Israel: “Fiii lui Amon au iesit si s-au insirat in linie de bataie la intrarea cetatii; imparatii care venisera au tabarat deosebit pe camp.”  Ce observam aici ? Vrajmasii lui David nu erau uniti, fiecare avand tabara lui distincta. De fapt , aceasta e caracteristica mercenarilor: fiecare isi pastreaza tabara distinct. Ei nu sunt si nu vor fi niciodata capabili de unire perfecta , caci ceea ce ii uneste este un singur lucru: scopul si nimic altceva.

Oare in tabara demonilor condusi de Printul intunericului arata altfel ? Oare acolo domneste pacea, armonia si impreuna simtire ? Greu de crezut ! Daca acea tabara e unita , aceasta se intampla numai datorita singurului lor punct comun: ura lor fatza de Iisus Christos si Biserica Sa. In rest, iadul…

Frati adevarati

Ajungem si la punctul culminant al crizei. Ioab, incercatul comandant al ostirii lui David, evalueaza situatia de pe campul de lupta si realizeaza ca are de luptat “si inainte si inapoi” ( vers. 10 ), adica pe toate fronturile. Aici se afla punctul culminant al relatarii biblice. Constient ca problema era de viata si de moarte, Ioab se gandeste cum sa realizeze unitatea poporului sau in conditiile in care dusmanul era pretutindeni. Planul sau este de fapt o strategie inspirata de Dumnezeu: Ioab isi imparte ostirea in doua: o parte sub comanda fratelui sau Abisai, iar cealalta parte sub comanda sa directa.

Ioab avea la dispozitie trei solutii: 1) sa-i atace intai pe amoniti cu toata ostirea ; 2) sa-i atace intai pe sirieni cu toata ostirea, si 3) sa atace concomitent pe cele doua fronturi. Oare care din cele trei strategii i-ar fi convenit mai mult lui Satana ? Desigur, una din primele doua solutii. Daca Ioab ar fi atacat doar pe un front, s-ar fi expus , fiind atacat pe la spate de cealalta tabara vrajmasa.

Pentru Satana mai exista insa o situatie si mai convenabila decat cele amintite: ca cei doi frati , Ioab si Abisai, sa se certe acolo, pe campul de lupta. Ni se pare absurd ? Poate parea absurda aceasta ipostaza, insa nu se intampla acest lucru uneori chiar in Biserica lui Christos ? Nu se intampla adesea ca Biserica sa fie framantata si slabita de conflictele interne, in timp ce adevaratii ei vrajmasii  sunt  gata sa profite de slabiciunile ei ?

Daca Ioab si Abisai s-ar fi luat la cearta din cine stie ce motiv, totul ar fi fost pierdut si nimicirea poporului Israel ar fi fost doar o chestiune de timp. Din fericire, acest lucru nu s-a intamplat…

Ceea ce ne este relatat in versetele 12 si 13 sunt stele de prima marime intre versetele Bibliei. Priviti la discutia dintre doi frati inainte de marea batalie ce le sta inainte, obervand cum se castiga un razboi pe toate fronturile:

“ El a zis: “Daca sirienii vor fi mai tari decat mine, sa-mi vii tu in ajutor; si daca fiii lui Amon vor fi mai tari decat tine, iti voi veni eu in ajutor. Fii tare si sa ne imbarbatam pentru poporul nostru si pentru cetatile Dumnezeului nostru, si Domnul sa faca ce va crede.” ( 1 Cronici 19, 12.13 )

In acea situatie delicata Satana era si el prezent, asemenea unui negustor care are multe de vandut pe taraba sa.  El ar fi vrut sa-l instige pe Ioab sa umble singur dupa gloria biruintei; pe Abisai ar fi dorit sa-l instige la rebeliune si nesupunere fatza de fratele sau, iar in privinta poporului de rand, dezbinarea era tinta marelui arhivrajmas.

Insa toate aceste ispite provocatoare au ramas pe taraba lui Satana, nevandute… Inainte sa scoata sabia impotriva vrajmasului comun, cei doi frati au obtinut o biruinta mult mai importanta: cea asupra egoismului si mandriei lor. Dupa aceasta prima si importanta biruinta spirituala, cei doi frati nici nu au avut prea mult de luptat dupa aceea. Groaza lui Dumnezeu a umplut randurile ostirii vrajamilor lor, punandu-i repede pe fuga.

Biruinta celor doi frati fusese castigata inainte de lupta propriu-zisa, la fel cum Domnul Christos a obtinut biruinta in Ghetsemani, inainte de cruce.

     Concluzii

Aplicatia pentru Biserica lui Christos este cat se poate de evidenta: Biruinta, daca este dorita din toata inima, trebuie obtinuta acum, inainte de marea lupta finala dintre fortele binelui si cele ale raului. Acum se zideste ceea ce atunci doar se dovedeste.

Biserica lui Christos nu va fi scutita de astfel de provocari din partea lui Satana, marele ei vrajmas. Ea va fi pusa in situatia de a lupta pe toate fronturile. Secretul puterii ei si a biruintei finale sta in unitatea ei in jurul “Marelui Voievod Mihail”, Domnul Iisus Christos ( Daniel 12, 1 ).

Traim timpul in care Satana incearca sa arunce in lupta toata inteligenta cu care e inzestrat pentru a sparge vasul Bisericii lui Christos in cat mai multe “cioburi”. Dar ce valoare mai are o pictura, oricat de celebru ar fi autorul ei, daca panza e sfasiata in zeci de bucatele ? Nu mai valoreaza nimic…

Mantuitorul asteapta ca chipul Sau sa fie oglindit in mod desavarsit in Biserica Sa. Insa daca Biserica e sfasiata de certuri si dezbinari interne, in realitate nu chipul Domnului este cel sfasiat ?

Ceea ce au discutat cei doi frati,  Ioab si Abisai, acolo, pe campul de lupta, vazandu-se atacati din toate partile, este un exemplu de unitate desavarsita, un exemplu de modul in care poate fi implinita rugaciunea de Mare Preot a Domnului Christos, relatata in Ioan 17,21:

“Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu, Tata, esti in Mine si Eu in Tine; ca si ei sa fie una in Noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.”

Depinde noi daca aceasta rugaciune va fi implinta sau nu…

Lucrurile dracesti, firesti si lumesti precum curvia, preacurvia, pornografia, autosatisfacerea, homosexualitatea sau altceva de felul acesta le putem birui ,daca ne facem Una cu El,Intruparea Dumnezeiasca

 

Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

Daca ne uitam in Biblie la spusele Domnului Isus Hristos si la scrierile apostolilor, vedem niste liste de pacate pe care ei le insira, dar mereu si mereu in capul acestor liste, vedem ca sunt mentionate aceste doua pacate: curvia si preacurvia, iar despre acestea vreau sa vorbesc acum.

Familii intregi s-au destramat din cauza acestor lucruri si multi sunt inrobiti de pofta trupului, care se manifesta prin pornografie, curvie, preacurvie, autosatisfacere si tot felul de lucruri scarboase, pe care Dumnezeu le numeste uraciuni.

Multi sunt inrobiti de aceste vicii, iar unii chiar sustin ca aceste lucruri scarboase pe care Dumnezeu le pedepseste, sunt normale zic ei si fac parte din viata omului, dar e fals. Dumnezeu a lasat relatiile intime doar in casatorie sub autoritatea si protectia Lui, dar diavolul ii minte pe oameni ca mai inainte sa se casatoreasca, oamenii trebuie sa vada daca sunt compatibili si in acest domeniu si cei mai multi traiesc in curvie si mintiti sau inselandu-se singuri. Altii sunt atat de inrobiti de aceste pofte, ca inabusa adevarul si isi urmeaza instinctele dracesti si pamantesti pentru a-si realiza placerea care bineinteles, daca nu se intorc de la calea lor, ajung in pedeapsa lui Dumnezeu.
Dumnezeu spune clar in Evrei 13:4 Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.

Vreau sa mentionez ca in spatele acestor vicii sunt demoni si duhuri necurate care influenteaza oamenii sau ii poseda in a urma destrabalarile lor.
Motivul pentru care oamenii nemantuiti nu pot sa iasa din aceste inrobiri, este pentru ca pe langa faptul ca nici nu isi doresc sa se lase de aceste spurcaciuni, pentru ca nu vad realitatea Bibliei, ei sunt incatusati si tinuti legati, rezultand ceea ce DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Ioan 8:34 „Adevărat, adevărat vă spun, le-a răspuns Isus, că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului”.
Toti cei care nu sunt mantuiti, sunt sclavi acestor lucruri: curviei, preacurviei, imaginilor indecente, filmelor si poftelor scarboase de care ne este si rusine sa le mentionam, asa cum Apostolul Pavel zice in Efeseni 5:11 şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.

Daca ne uitam la televizor, ceea ce nu recomand, tot ceea ce vedem sunt reclame cu femei indecente, faze cu dorinte aprinse dupa trupurile altora si locuri unde se practica si se incurajeaza practicarea acestor nelegiuiri. Toti care se uita la filme sau emisiuni de divertisment, sunt intinati, supusi si subjugati acestor lucrari demonice.
Vreau sa vorbesc foarte clar, fie ca unii cred sau nu, in lume este aceasta lupta intre lumina si intuneric. Totul se rezuma la aceste lucruri. Unii traiesc in lumina si au fost scosi din sclavia si subjugarea pacatelor, iar altii, cei mai multi sunt inca acolo, legati de tot felul de vicii si pofte. Aceste dezlantuiri precum curvia si preacurvia, se extind cel mai mult seara, atunci cand in amurg tarziu, toti vor sa profite dupa trupul altuia. ( cluburi, puburi, filme, emisiuni, petreceri).
Vreau sa vorbesc clar ce inseamna aceste lucruri si care este prezentul si viitorul celor care practica aceste pacate:
Curvia = toti cei ce au intretinut sau intretin relatii intime inainte de casatorie.
Preacurvia = toti cei care sunt casatoriti si intretin relatii intime cu alte persoane care nu sunt partenerii lor de viata.
In aceste categorii intra si autosatisfacerea si homosexualitatea, care sunt pacate inaintea lui Dumnezeu. 1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
10. nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

Prezentul celor care le practica este ca ei sunt orbi, pentru ca nu vad pedeapsa lui Dumnezeu si nici nu le pasa, iar rezultatul lor este iadul vesnic al lui Dumnezeu, daca nu se pocaiesc si nu se intorc de la calea lor la voia DOMNULUI ISUS HRISTOS. Singurul mod in care omul poate iesi din aceste vicii demonice, este numai si numai prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS, printr-o pocainta reala si autentica inaintea lui Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS. Nimeni nu poate sa iasa din aceste lanturi demonice, decat doar prin ajutorul DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Vreau sa mentionez ceva foarte clar si adevarat: toti cei care sunt nascuti din DUHUL SFANT, adica toti cei care sunt innointi de insusi Dumnezeu, prin credinta in DOMNUL ISUS HRISTOS, nu mai practica aceste lucruri, ci sunt liberi si sfinti prin Sangele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Mentionez asta pentru ca multi se cred crestini, dar sunt inrobiti de aceste pacate si ei nu sunt adevaratii crestini sau ucenici ai DOMNULUI ISUS HRISTOS, ci doar aceia care sunt liberi de a nu mai practica aceste lucruri sunt adevaratii ucenici ai MANTUITORULUI, cei care sunt schimbati de EL. Deci numai prin HRISTOS DOMNUL omul poate sa devina liber cu adevarat.

Sustin ca am vorbit cu multi oameni si mai ales tineri care se cred crestini si sunt inca inrobiti de pornografie sau autosatisfacere, de curvie sau pornografie, ceea ce conform Bibliei, ei nu pot sa ajunga in Imparatia lui Dumnezeu, daca vor continua in aceste lucrari demonice. Omul nascut din nou, are biruinta asupra oricarui pacat. Priviti ce spune DOMNUL DUMNEZEU in 1 Ioan 5:4 …pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.

Dupa nasterea din nou, omul se lupta si poate aparent inca este biruit de unele obiceiuri, dar un lucru stim sigur conform Bibliei, ca omul nascut din nou, nu mai poate sa traiasca in vechile lui pacate si vicii, ci curand si repede el este liber de sub puterea pacatului, de sub puterea oricarei pofte, astfel in el regenerarea prin DUHUL SFANT isi face aparitia, facand omul sa traiasca liber de orice pacat. 1Ioan 3:9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.

Daca nu esti liber de orice pacat si de aceste pacate care le-am mentionat mai sus, daca nu le urasti si inca iti gasesti placerea in ele, atunci va trebui sa iti pui mari semne de intrebare daca cu adevarat esti al lui DUMNEZEU si nascut din nou prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS. Pentru ca toti cei schimbati de EL nu mai traiesc in pacat ca stil de viata, ci lupta impotriva pacatului.

Conform spuselor DOMNULUI ISUS HRISTOS preacurvia nu este doar atunci cand intretii relatii intime in afara casatoriei, ci si atunci cand te uiti la o femeie si o poftesti in inima ta. Matei 5:27 Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
28. Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.

Acum vedem ca problema omului este nu pentru ca nu se abtine de la aceste pacate, pentru ca nu se poate sa se lase de ele si nici nu vrea ca este inrobit, ci problema omului este interiorul lui, inima lui din care ies toate aceste lucruri. Marcu 6:21 Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,
22. furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia.
23. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”

Numai printr-o interventie a DOMNULUI ISUS HRISTOS, este lucrarea exclusiv a Lui pentru a scoate inima rea si s-o inlocuiasca cu o inima noua, sensibila, numai asa omul poate sa fie schimbat si iertat si aceasta se realizeaza numai pe baza EVANGHELIEI, prin pocainta si credinta REALA in ISUS HRISTOS DOMNUL.

Toti cei care sustin ca s-au intalnit cu DOMNUL ISUS HRISTOS sau toti cei care zic ca au DUHUL SFANT si inca traiesc in aceste pacate: autosatisfacere, pornografie, curvie, preacurvie, pofte, homosexualitate si tot felul de lucruri demonice si firesti ca acestea, toti acestia mint sau se insala ca sunt crestini, pentru ca acolo unde este cu adevarat DOMNUL ISUS HRISTOS este Sfintenie. Nu va inselati…
Romani 1:26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva firii;
27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

2 Corinteni 3:16 Dar, ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.
17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertarea.

Una din practicile unor zisi crestini, este ca intra in relatii de prietenie unii cu altii inspre casatorie, in care ei se saruta, se ating si au in imaginatia lor si in subconstientul lor tot felul de lucruri intinate si pacate. Acestia nu pot trai in curatie, pentru ca Biblia spune clar, ca numai si numai dupa casatorie ai dreptul sa-ti atingi si sa-ti saruti jumatatea. Dar acestia pe langa faptul ca se injuga la un jug nepotrivit si aduc astfel pedeapsa lui Dumnezeu peste ei si nu binecuvantarea, pe langa faptul ca se impotrivesc adevarului, ei isi mai dau si scuze ca sa traiasca in felul acesta, iar altii sunt atat de prinsi in capcana ca nu vor sa se rupa unul de altul, dand scuza ca nu vor sa sufere. Vreau sa va zic clar si foarte serios, DOMNUL ISUS HRISTOS zice asa: Luca 9:23 Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.
Luca 14:33. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu.
Astfel relatiile inspre casatorie trebuie sa fie curate si in cinste, prin ascultare fata de Dumnezeu, altfel nu va mirati ca va certati, ca nu va intelegeti sau poate chiar va despartiti.

2Corinteni 6:17 De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
18. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

Acum daca ma intrebati, putem sa fim iertati si sa fim schimbati ? Mai este vreo sansa pentru noi ? Va zic clar ca este sansa, dar cei care zic ca au incercat sa se pocaiasca si nu reusesc, vreau sa va zic ca acestia nu vor sa se pocaiasca, ci folosesc aceasta scuza ca sa-L invinuiasca pe Dumnezeu, precum ei au incercat dar nu se poate, astfel dau scuza peste scuza, cand de fapt ei nu isi doresc cu adevarat schimbarea si trairea dupa voia lui Dumnezeu. Va zic, ca daca vreti iertarea si schimbarea autentica pe care Dumnezeu o da prin DUHUL SFANT in Numele DOMNULUI ISUS HRISTOS, veti putea numai daca credeti cu adevarat in HRISTOS DOMNUL si in jertfa Lui de la cruce si daca va pocaiti. Altfel este imposibil si veti ramane robi ai acestor lucruri demonice care vor fi aruncate in iadul vesnic impreuna cu cei ce le practica. Celor care zic ca ei cred in HRISTOS, dar nu vor sa se pocaiasca, le zic ca DOMNUL ISUS HRISTOS a zis clar in Marcu 1:15 El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.”

Deci celor care zic ca ei cred in HRISTOS DOMNUL, dar nu se pocaiesc, le zic doua lucruri:
1. Voi vreti sa slujiti altui HRISTOS, nu Celui din Biblie si nu Celui ATOTPUTERNIC si SFANT, Creatorul tuturor lucrurilor care se vad si care nu se vad.
2. Va zic ca Acest HRISTOS ISUS care ne-a schimbat pe multi dintre noi si care ne-a scos din robia pacatelor, care ne-a iertat si ne-a innoit, EL este DOMN si MANTUITOR. Este Domn, pentru ca EL Stapaneste peste tot si daca nu ti-ai pus viata sub autoritatea Lui si nu asculti de cuvintele Lui, nu poti sa zici ca esti ucenicul Lui. Este MANTUITOR pentru ca EL SALVEAZA omul din pedeapsa vesnica si din inrobirile pacatelor, pedeapsa care este manifestata de Dreptatea si Judecata lui Dumnezeu impotriva pacatosului.

Fapte 5:31 Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.

Daca EL nu este pentru tine DOMN si MANTUITOR IN TERMENII BIBLIEI, nu esti iertat, inca esti mort in pacatele tale si daca nu te pocaiesti prin credinta in HRISTOS DOMNUL, tot ceea ce ramane pentru tine este asteptarea pronuntarii sentintei. Ori traiesti in lumina – ori in intuneric, ori esti liber de vicii si traiesti in voia lui Dumnezeu – ori esti rob al pacatelor si esti manat de duhuri necurate si intarituri demonice. Matei 6:24Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.

E HAR si Dumnezeu este Bun, veniti la EL si lasati-va de pacate, veniti si beti din HRISTOS DOMNUL, credeti in EL, credeti in ceea ce EL a platit la cruce, prin faptul ca EL a fost zdrobit de Dreptatea TATALUI CERESC, ca tu sa poti fi iertat, schimbat si sfintit prin SANGELE DOMNULUI ISUS HRISTOS si inviat la o noua viata prin DUHUL SFANT, traind o viata cu adevarat in voia lui Dumnezeu.
Romani 2:4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?
5. Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,
6. care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Pe langa faptul ca cei din lume traiesc sub stapanirea acestor pacate dracesti si pamantesti, firesti si in vrajmasie cu Dumnezeu, multi din cei care au fost expusi la EVANGHELIE inca traiesc trantiti, omorati de aceste nelegiuri si pofte. Acesti oameni au pus armele jos si se lasa calauziti de aceste vicii care duc la pedeapsa. Tot ce va pot zice este sa luptati si sa veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS cu adevarat si nu va inselati ca sunteti crestini, dar nici sa nu va inselati ca voi nu puteti iesi din aceasta stare, pentru ca puteti, daca multi dintre noi am putut, daca Pavel a zis in Filipeni 4:13 “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”, inseamna ca se poate, numai veniti la DOMNUL ISUS HRISTOS si credeti in EL, pocati-va si nu va mai lasati tarati in poftele in care traiati altadata. 1 Petru 4:1 Astfel, dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârşit-o cu păcatul;
2. pentru ca, în vremea care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu.
3. Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia neamurilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.

Vreau sa vedeti clar, ceea ce Biblia spune despre aceste pacate:
2Petru 2:2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.
4. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;
9. înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:
10. mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia şi dispreţuiesc stăpânirea. Ca nişte îndrăzneţi şi încăpăţânaţi ce sunt, ei nu se tem să batjocorească dregătoriile,
12. Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor
13. şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi.
14. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi!
17. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului.

Vedem ca prin aceste pacate: curvia si preacurvia, poftele si dorintele pamantesti, poporul Israel a cazut rau si Dumnezeu i-a pedepsit amarnic:
1Corinteni 10:5 Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustiu.
6. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.
7. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.”
8. Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.
9. Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, care au pierit prin şerpi.
10. Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de nimicitorul.
11. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
12. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

De ce zice ca “ cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” ? Pentru ca suntem slabi si supusi ispitelor, pentru ca avem trupuri nerascumparate, de aceea trebuie sa stam tari in DOMNUL ISUS HRISTOS si in INVATATURA SANATOASA, sa ne indemnam unii pe altii sa veghem si sa fim treji, sa ne purtam aspru cu trupurile noastre pentru ca sa putem sa le tinem in stapanire, fara sa ne dam scuze sau fara a carti, dar numai prin DUHUL SFANT, ca numai prin EL putem sa omoram faptele trupului. Coloseni 3:5 De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.
6. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.

Romani 8:12 Aşadar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.
13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

Un lucru stim clar conform Bibliei, ca toti cei care au fost schimbati de HRISTOS ISUS DOMNUL, nu se mai incurca cu treburile vietii si nu mai persista in pacatele pe care odinioara le practica, nu se potrivesc lumii, ci sunt innoiti dupa Chipul si Asemanarea DOMNULUI ISUS HRISTOS. Cei nascuti din DUHUL SFANT biruiesc si au biruinta asupra oricarui lucru si oricarei ispite si ei nu mai tanjesc dupa poftele trupului, ci dupa voia lui Dumnezeu, calauziti de DUHUL SFANT.

Inchei si va spun sa mergem la MIRELE NOSTRU ISUS HRISTOS, DOMNUL oricarei stapaniri, sa credem in EL, sa ne pocaim, pentru ca in EL si exclusiv numai prin EL avem curatarea noastra prin SANGELE LUI CEL SFANT de orice intinaciune a carnii, ca sa putem trai frumos ca in timpul zilei, asa cum PAVEL zicea, neintinati in mijlocul acestui neam ticalos in care noi cei schimbati si iertati de HRISTOS DOMNUL sa stralucim ca lumini vii pentru Imparatia lui Dumnezeu, tinand sus CUVANTUL EVANGHELIEI DOMNULUI ISUS HRISTOS.
Romani 13:12 Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm, dar, de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
13. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
14. ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.

Filipeni 2:15 ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
16. ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.

Pentru ca locuim intr-un popor cu buze si ganduri necurate, noi sa ne sfintim vietile si sa fim cu adevarat neintinati, stiind ca in Apocalipsa 19:27 scrie asa: “Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.”

Domnul Isus Hristos sa ne ajute sa traim curati si sfinti, din EL, prin EL si pentru EL. A Lui sa fie Gloria, Slava, Cinstea, in vecii vecilor ! Amin.

Efeseni 5:3 Curvia sau orice alt fel de necurăţie, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi.

Efeseni 6:24 Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie. Amin.

Alin Lolos

Comportamentul in Biserica – „jertfa nebunilor” ?

 

 

 

Cate lucruri nu se pot intampla in decurs de 40 de ani, chiar daca e vorba doar de viata unui pastor ? Oricat de monotona ar parea viata, exista momente pe care un cunoscut autor literar le numeste “astrale” ( Stefan Zweig-“Orele astrale ale omenirii “). Termenul nu mi se pare deloc pretentios si voi incerca sa explic.

Cunoastem din istoria biblica faptul ca Moise a petrecut 40 de ani in pustia Madianului, pascand turma socrului sau. O viata de om- am putea spune- petrecuta in monotonia aproape ucigatoare a desertului. Sa faci zi de zi acelasi lucru, fara nicio variatie, sa vezi zi de zi acelasi peisaj arid, sa auzi zi de zi acelasi behait al oilor, nu este o viata de invidiat. Dimpotriva !

Si totusi, in aceasta scurgere aproape atemporala a existentei sale, Moise a trait o clipa “astrala” care i-a schimbat definitiv cursul vietii. Si nu doar cursul propriei vieti, ci pe a unui popor intreg.

Exod 3, 1-6 : Rugul aprins

De ce oare Duhul lui Dumnezeu, care a inspirat intreaga Biblie, a ales tocmai acest moment, si nu altele, din acesta perioada a existentei lui Moise ? Biblia ar fi putut sa ne relateze , in legatura cu acea perioada, despre framantarile sufletesti ale lui Moise dupa esecul din Egipt, despre dezamagirile lui, despre umilinta pe care o traia ca pastor in desert, desi fusese educat in cele mai inalte scoli egiptene. Biblia ar fi putut sa ne relateze despre problemele din familia lui, despre felul de inchinare al socrului sau Ietro, preot al Madianului, sau despre o multime de alte lucruri. Inspiratia trece insa peste toate acestea, oprindu-se in schimb asupra acestui moment din viata lui. De ce ? Pentru ca acesta este momentul de cotitura al vietii lui Moise, momentul chemarii lui la o misiune unica in istorie si din care putem invata cateva lucruri valabile pentru oricare generatie de credinciosi.

Sa observam cateva idei ce se desprind din aceasta “ora astrala” a vietii lui Moise, a poporului evreu si a omenirii intregi:

1. Moise s-a putut intalni cu Dumnezeu numai dupa ce a manat turma “dincolo de pustie”(vers 1)

Dumnezeu e prezent oriunde in acest univers. Atributul Sau de a fi Omniprezent garanteaza acest lucru. El este prezent mai ales acolo unde e dorit si chemat de omul pe care l-a creat. Expresia biblica “dincolo de pustie” ne spune insa ceva important: ca o intalnire speciala cu El poate avea loc doar atunci cand trecem dincolo de “pustia” grijilor, dincolo de framantarile si nelinistile cotidiene si trecatoare.

Aceasta intalnire cu Creatorul “dincolo de pustie” este valabila si pentru barbatii prea ocupati cu castigarea existentei, si pentru elevii ocupati cu examenele, si pentru sotiile impovarate de grijile gospodaresti. Pentru a-L intalni pe Domnul, fiecare trebuie sa treaca “dincolo” de cotidian.

Moise avea si el pustia lui, pe care o cunostea “ ca in palma”. O strabatuse zi dupa zi, an dupa an, timp de 40 de ani…A sosit insa o zi in care, saturat de acea pustie monotona, a dat curs unei chemari launtrice de a iesi din cotidian. A fost ziua intalnirii lui cu Iehova, Dumnezeul cel vesnic, zi dupa care Moise nu a mai fost acelasi.

Doreste cineva sa-L intalnesca intr-un mod deosebit pe Dumnezeu ? Nu are altceva de facut decat sa treaca dincolo de rutina zilnica, luandu-si un timp special pentru El. In mod garantat, Dumnezeu va fi prezent la intalnire ! Si nu cu mana goala, ci plina de binecuvantari !

2. Ingerul Domnului i s-a aratat intr-o flacara de foc. ( vers. 2 )

Cineva ar putea fi contrariat de faptul ca in versetul 2 Biblia vorbeste despre “Ingerul Domnului “, iar mai departe se spune ca Dumnezeu Insusi i-a vorbit lui Moise. Este o contradictie in Cuvantul Scripturii, asa cum sustin scepticii ?  Nu, nu e vorba de asa ceva.

Termenul folosit in ebraica veche si care a fost tradus cu “inger” este “malachia”, care inseamna “sol”, “cel trimis”. Solul ceresc nu trebuia sa fie in mod obligatoriu un inger in sensul de fiinta creata. El putea fi Insusi Fiul lui Dumnezeu, care, in repetate randuri in istoria Vechiului Testament, a venit pe pamant cu o misiune speciala ( vezi Geneza cap. 19; Iosua 5, 13-15; Judecatori cap. 13 etc. )

“Ingerul” care i-a vorbit lui Moise din mijlocul rugului aprins a fost Insusi Iisus Christos. Intelegem de aici ca cel care are initiativa este Dumnezeu.

Incerc sa inteleg ce se petrecea in sufletul lui Moise dupa esecul avut in Egipt. Timp de 40 de ani el a cautat probabil un raspuns, o rezolvare la framantarile sale sufletesti. Insa raspunsul nu a venit nici dupa un an , nici dupa zece ani, nici dupa 39 de ani…Cat de descurajat si dezamagit trebuie sa fi fost acest om care-si iubea poporul si pe Dumnezeu in acelasi timp ! Sufletul sau parea a fi un pustiu mai arid decat pustiul Madianului.

Si golul lui sufletesc devine din ce in ce mai mare, pana ce, intr-o zi, indemnat de Duhul lui Dumnezeu, el trece dincolo de pustie, intr-un loc unde i se ofera ocazia sa aibe o experienta unica: Dumnezeu insusi ii iese in intampinare.

3. Dumnezeu probeaza sinceritatea omului si, dupa ce aceasta e dovedita, El i se descopera in mod deplin.

Initial, Moise vede doar rugul aprins si atat. Nu aude niciun glas, nicio chemare…Ar fi putut trece mai departe nepasator. Sau ar fi putut fugi speriat…Sau ar fi putut crede ca e victima unui miraj al desertului…Moise nu e nici nepasator, nici speriat si era prea cultivat ca sa nu deosebeasca un miraj de ceea ce vedea.

“Am sa ma intorc sa vad ce este aceasta vedenie minunata.” ( vers. 3 )- iata proba sinceritatii lui, a dorintei de a iesi din monotonia si rutina vietii zilnice.

“Domnul a vazut ca el se intoarce sa vada si Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului…”(vers.4)

Iar Moise raspunde : “Iata-ma!” Cat de exact s-au implinit in viata lui Moise, cu acesta ocazie, cuvintele profetului Ieremia:

“Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa sa fiu gasit de voi…” –zice Domnul.  ( Ieremia 29, 13-14 pp. )

4. In scena rugului aprins se mai afla inca o idee valoroasa, asupra careia voi insista mai mult- felul in care trebuie sa ne comportam in prezenta lui Dumnezeu, in general, si in biserica Sa, in special.

“Dumnezeu a zis: Nu te apropia de locul acesta! Scoate-ti incaltamintele din picioare, caci locul pe care-l calci este sfant !” ( vers. 5 )

Ati citit in vreo enciclopedie sau in vreun manual de geografie ca ar exista un loc sfant in desertul Madianului ? La poalele Sinaiului exista o manastire veche care pretinde ca adaposteste asa-zisul rug al lui Moise. El este inca verde, insa cine poate sti ca in acel loc s-a intamplat minunea ? Azi nu se cunoaste exact nici care e varful muntos pe care Moise a primit Legea… Se presupune doar … Cu atat mai putin nu se cunoaste locul in care i s-a spus lui Moise sa se descalte.

Mai mult, ati gasit undeva in Biblie vreo informatie legata despre acel loc sfant ? Ce a facut ca acel loc sa devina pentru scurt timp un loc sfant ? Doar prezenta lui Dumnezeu.

Sa observam doua amanunte :

– Dumnezeu nu-l goneste pe Moise din acel loc sfant, dimpotriva, il cheama pe nume din mijlocul rugului.

– Dumnezeu nu-i cere lui Moise nimic in schimbul privilegiului de a ramane in prezenta Sa, cu exceptia unui singur lucru: respect. Scoaterea incaltamintei din picioare era, potrivit locului si timpului, o manifestare a respectului sfant si a umilintei.

“ Umilinta si respectul ar trebui sa caracterizeze purtarea tuturor acelora care vin in prezenta lui Dumnezeu. In Numele lui Iisus noi putem veni inaintea Sa cu incredere, dar nu trebuie sa ne apropiem de El cu indrazneala si incumetare ca si cand El ar fi pe aceeasi trepta cu noi. Sunt unii oameni care se adreseaza Marelui, Atotputernicului si Sfantului Dumnezeu care locuieste intr-o lumina de care nu te poti apropia ca si cand s-ar adresa cuiva care este deopotriva cu ei sau chiar unuia care este mai prejos decat ei. Sunt unii oameni care se poarta in casa Lui cum nu s-ar incumeta sa se poarte in camera de audienta a unui conducator pamantesc. Acestia sa-si aduca aminte ca se afla in fata Aceluia pe care Il adora serafimii si in prezenta caruia ingerii isi acopera fetele. Dumnezeu trebuie sa fie mult mai mult onorat; toti aceia care isi dau in adevar seama de prezenta Lui se vor pleca in umilinta inaintea Lui si, asemenea lui Iacov cand a privit descoperirea lui Dumnezeu, vor striga: “ Cat de infricosat este locul acesta ! Aici este Casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor.” E. G. White, Patriarhi si Profeti, pag. 256

Rugul din pustia Madianului era un rug ca oricare altul: aceleasi frunze, aceesi infatisare generala…Rugul acesta insa, in acele momente, adapostea prezenta sfanta a lui Dumnezeu. Biserica in care ne inchinam poate avea aceleasi ziduri ca orice alta constructie, acelasi mobilier, aceleasi utilitati… Dar cladirea ei se deosebeste fundamental de oricare alta cladire din lume deoarece in acest loc este chemat Numele sfant al lui Dumnezeu.

Domnul nu ne interzice, spunandu-ne: “ Nu intrati aici, caci e un loc sfant !” Dimpotriva, El Insusi ne cheama sa venim in casa Sa pe care profetul Isaia o numeste “ o casa de rugaciune pentru toate popoarele” ( Isaia 57, 7 ). El nu ne cere sa ne scoatem incaltamintea din picioare cand intram in biserica, asa cum se intampla in sinagoga evreiasca. El nu ne cere sa avem fete prelungi si triste in prezenta Sa, dimpotriva, doreste sa fim plini de o bucurie sfanta.

Dumnezeu ne cere insa un lucru: sa pasim in biserica cu sfiala, umilinta si mult, foarte mult respect. Dupa ce intreaga saptamana am strabatut pustiul acestei vieti aride, sabatul ne este oferit ca o oaza de liniste si reechilibrare a sufletelor noastre. Biserica este acel “dincolo de pustie” unde ne putem intalni cu Dumnezeu intr-un mod cu totul deosebit. Marele nostru  gol sufletesc in forma de Dumnezeu  poate fi umplut in acest loc mai mult decat putem spera si mai mult decat ne putem imagina.

Cum ne apropiem de locul acesta ? Ce facem aici ? Ce discutam in acest loc sfant ?

“Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu si  apropie-te mai bine sa asculti decat sa aduci jertfa nebunilor, caci ei nu stiu ca fac rau cu aceasta. Nu te grabi sa deschizi gura si sa nu-ti rosteasca inima cuvinte pripite inaintea lui Dumnezeu. Caci Dumnezeu este in cer, iar tu pe pamant, de aceea sa nu spui vorbe multe. Caci daca visurile se nasc din multimea grijilor, prostia nebunului se cunoaste din multimea vorbelor.” Eclesiastul 5, 1-3

Doua amanunte mi-au atras atentia in acest pasaj biblic :

1. “Pazeste-ti piciorul cand intri in Casa lui Dumnezeu !” De ce piciorul si nu gura, inima, gandurile ? Nu am gasit decat un posibil raspuns, si acesta partial: Desi picioarele noastre trupesti sunt cele care ne conduc spre biserica, este atat de usor ca “picioarele” gandurilor si simtamintelor noastre sa ne poarte cine stie pe unde , prin pustia acestei lumi, cu grijile si placerile ei de o clipa. Chiar daca suntem prezenti cu trupul, cu spiritul putem rataci departe de Dumnezeu. Aceste ‘picioare” ale gandului trebuie in mod deosebit pazite.

2. In acest loc sfant, unii pot aduce, din nefericire pentru ei si pentru intreaga biserica, “jertfa nebunilor”. Este o expresie dura, plina de gravitate, rar intalnita pe paginile Bibliei. Ce poate sa insemne aceasta “jertfa a nebunilor” ?

Ideea de jertfa este legata de aceea de inchinare. Desi dupa Golgota nu se mai aduc jertfe de animale, a ramas un anumit fel de jertfa ca forma de inchinare. Laudele la adresa lui Dumnezeu, rugaciunea, cantarile,  consacrarea noastra, darurile pe care le aducem, toate acestea sunt jertfe pe care le aducem ca recunostinta fata de harul divin.

Al doilea termen- acela de “nebun”- este folosit in Biblie cu un sens mult mai larg decat in limbajul cotidian. Cand Biblia vorbeste de nebunie, nu trebuie sa intelegem doar sensul restrans de dezechilibru mintal, ci si sensul mai larg – acela de dezechilibru spiritual. Avem multe exemple in acest sens:

– Bogatul din parabola Mantuitorului ( Luca 12, 13-21 ) nu era un dezechilibrat mintal. Era un om de afaceri prosper, care stia sa–si conduca afacerile, a carui minte era activa si gata sa planuiasca , sa se reorienteze, sa caute solutii… Cu toate acestea, Biblia il numeste “nebun”, nu datorita vreunui dezechilibru psihic, ci datorita egoismului sau exacerbat. Bogatul acesta nu mai era un egoist oarecare, ci un egolatru– un om care se inchina lui insusi.

– Nabal, sotul Abigailei, este numit nebun nu pentru ca ar fi fost lipsit de discernamant, ci datorita rautatii si a lipsei sale de recunostinta ( 1 Samuel 25, 25 )

– Ateismul este si el o forma de nebunie pe care Cuvantul lui Dumnezeu o demasca in Psalmul 14, 1:

“Nebunul zice in inima lui : “Nu este Dumnezeu.”

Si exemplele pot continua. Ma intreb: Ce dezechilibru spiritual se poate intampla in viata unor oameni care vin in biserica pentru a se inchina, dar care, in loc de “jertfe vii, sfinte, placute lui Dumnezeu” ( Romani 12, 1 ), aduc “jertfa nebunilor” ?

Iata cateva idei extrase din lucrarea scrisa de E.G.White – Marturii vol.5, cap. “Purtarea in Casa lui Dumnezeu”:

– Bisericade pe pamant este “poarta cerului”, in care oamenii sunt pregatiti pentru biserica de sus.

– Sfintenia atribuita Sanctuarului pamantesc ar trebui sa ne invete cum trebuie sa ne comportam in locul in care Dumnezeu se intalneste cu poporul Sau.

– In biserica trebuie sa existe reguli cu privire la timpul, locul si modul de inchinare in timpul serviciilor divine.

– Vorbirea obisnuita, soapta si rasul nu ar trebui sa fie ingaduite in Casa de rugaciune, fie inainte, fie dupa serviciul divin. O evlavie fierbinte si activa ar trebui sa-i caracterizeze pe cei ce vin sa se inchine.

– Pentru oamenii care sunt constienti ca se afla in prezenta lui Dumnezeu tacerea este elocventa.

– Cand este rostit Cuvantul lui Dumnezeu, sa nu uitam niciodata ca auzim vocea Lui prin slujitorul sau delegat pentru acest lucru.

– Dumnezeu doreste ascultatori atenti, nu oameni care dorm in biserica. In Pilda neghinei ni se spune ca, in timp ce oamenii dormeau, Satana si-a semanat neghina.

– Parintii trebuie sa-si invete copiii sa arate respect fata de locasul de inchinare.

– Biserica nu este un loc in care sa se incheie tranzactii comerciale, lumesti.

– Imbracamintea celor ce vin in Casa lui Dumnezeu se cere a fi simpla, de bun gust, curata si ordonata, fara podoabe exterioare care sunt nepotrivite unui sanctuar. Tot ceea ce distrage mintea de la solemnitatea serviciului divin este o ofensa adusa lui Dumnezeu.

– Orice biserica nou infiintata trebuie sa fie instruita in aceasta privinta, iar pastorul ei poarta o raspundere uriasa inaintea lui Dumnezeu.

Extrase din E.G.White, Marturii vol. 5, “Purtarea in Casa lui Dumnezeu”,pag.522-533

Vrea cineva, care doreste cu sinceritate mantuirea, sa aduca cu buna stiinta in biserica pe care o iubeste “jertfa nebunilor” ? Sunt convins ca nimeni nu doreste acest lucru.

De ceea: “ Va indemn dar , fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta , placuta lui Dumnezeu. Aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. “ Romani 12, 1

Cei care vin in Biserica lui Christos si se comporta cu respect fata de tot ce este legat de Numele sfant al lui Dumnezeu, vor pleca oameni noi, transformati. Prin astfel de oameni, asemenea lui Moise, Dumnezeu vrea sa faca lucruri mari pentru lumea acesta: ne pregateste pentru marele exod al mantuirii.

Urgenta de gradul zero…    

 

De ce merg oamenii la biserica ? Care e motivul care ii indeamna sa caute atmosfera unui loacas de inchinare ? Si, mai ales, de ce aleg unii o biserica modesta, desi in localitatea lor exista catedrale impunatoare si stralucitoare ?

Intrebarile acestea ar putea fi subiectul unui sondaj de opinie, care probabil ar scoate la lumina o multime de motive pentru care oamenii merg la biserica ( aceia care inca o fac ! ): fie nevoia sufletului dupa Cuvantul lui Dumnezeu, fie dorinta de a-L lauda pe Creatorul nostru si a ne inchina Lui, fie cautarea mantuirii sufletului sau desavarsirea caracterului, si multe altele. Toate acestea insa pot fi atinse si dincolo de zidurile bisericii. Si acasa, si pe strada, si in concediu,  Il poti cauta pe Dumnezeu, Il poti lauda, poti sa cercetezi Biblia si sa meditezi la adevarurile ei, poti lucra la caracterul tau…

Daca toate acestea pot fi realizate si in afara bisericii, de ce atunci merg oamenii la biserica ?

Raspunsul pe care vi-l propun este unul singur: RELATIILE.

Am fost creati fiinte sociale si sociabile , drept pentru care noi nu putem trai fara a stabili relatii: fie intre noi si Creator, fie intre noi ca oameni.

“Nu este bine ca omul sa fie singur”- acesta a fost adevarul pe care Creatorul l-a exprimat inca din primele zile ale creatiunii ( Geneza 2, 18 ). Nevoia de a trai in relatie cu Dumnezeu si cu semenii este intiparita adanc in fiinta umana si, poate ca intr-o zi, vom afla ca exista o gena in codul nostru genetic ce raspunde de aceasta nevoie a omului.

Viata ne dovedeste cu prisosinta cat de ucigatoare sunt singuratatea, izolarea si instrainarea…

Am avut ocazia sa fac o parte din servicul militar la garda permanenta. Zi si noapte, vara sau iarna, trebuia sa ne indreptam spre postulde paza, unde ni se interzicea orice comunicare cu cei din jur. Relatiile cu ceilati erau interzise ( de altfel, din ratiuni temeinice ! ), iar pedepsele pentru cei care calcau regulamentele erau severe.

Imi amintesc ce greu le venea unor camarazi sa se indrepte spre postulde paza, in mod deosebit cel de la drapelul unitatii.  Unii marturiseau ca innebunesc in cele trei sau patru ore de paza, tocmai datorita faptului ca nevoia de comunicare si relationare era innabusita.

Nevoia de a stabili ( sau a restabli ) relatia cu Dumnezeu, nevoia de a face parte dintr-o colectivitate care sa te accepte, care sa impartaseasca aceleasi idealuri si aceeasi credinta cu tine- iata unul din cele mai serioase motive pentru care oamenii merg ( inca !) la biserica.

Sa observam acum un lucru ! In calitate de biserica a ramasitei ( biserica din ultima perioada istorica ce precede revenirea Mantuitorului ), suntem foarte atenti la semnele prezentate in Biblie care anunta iminenta acestui eveniment. Dezastrele tot mai dese si mai intinse ca efecte, cursa inarmarilor, criza economica profunda , decaderea morala, terorismul, poluarea s.a. sunt insa semne exterioare bisericii. Suntem foarte informati cu privire la tot ce se intampla zilnic pe mapamond. Si nu e rau lucrul acesta !

Daca e ceva rau , atunci este faptul ca neglijam sa observam semnele apropierii sfarsitului din interiorul bisericii.

Cartea Apocalipsei ne deschide, in aceasta privinta, o perspectiva deloc imbucuratoare:

“…Vai de voi, pamant si mare! Caci diavolul s-a coborat la voi cuprins de o manie mare, fiindca stie ca are putina vreme.” Apocalipsa 12, 12

Oare pe cine e maniat diavolul ? Pe marile si oceanele lumii ? Pe muntii, dealurile si campiile pamantului ? E maniat el oare pe oamenii nelegiuiti care asculta orbeste de el ? Cu siguranta ca nu ! Obiectul maniei lui este biserica, impreuna cu Cel care este Capul ei -Domnul Iisus Christos.

“Si balaurul, maniat pe femeie, s-a dus sa faca razboi cu ramasita semintei ei, care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui Iisus.” Apocalipsa 12, 17

Daca biserica acesta nu ar fi ocrotita de mainile Mantuitorului ( vezi Apocalipsa 1, 16.20;Isaia 49, 14-16 ), demult ea ar fi fost nimicita de ura vrajmasului. Insa asa cum este ea, plina de greseli si slabiciuni, biserica este singurul obiect de pe pamant pe care Dumnezeu il pretuieste si pe care-l va transfera in Imparatia slavei Sale. Totusi, desi El nu-i va permite diavolului sa o nimiceasca, ii va ingadui sa o incerce, sa o probeze.

Cu experienta sa milenara in cele ale raului, Satana isi foloseste intreaga abilitate si inteligenta malefica pentru a distruge infrastructura spiritulala a bisericii-relatiile. El stie sa taie funii groase, sa dezlege noduri, sa rupa relatii vechi si consolidate din sanul bisericii. De ce o face ? Pentru ca stie ca un crestin cu relatii subrede, fie pe vericala-cu Dumnezeu, fie pe orizontala-cu semenii, este o victima sigura a planurilor lui.

Cu siguranta ca ati vizionat documentare din viata animalelor. In fiecare caz in parte, tactica unui pradator este aceeasi: observa atent turma, alege viitoarea victima si apoi incearca sa o izloze de restul turmei. Daca reuseste sa o izoleze, sa rupa relatiile cu restul turmei, bietul animal este o victima sigura. Aceasta comparatie este folosita chiar de apostolul Petru in prima sa epistola, cand ii indeamna pe crestini:

“Fiti treji si vegheati ! Pentru ca protivnicul vostru, diavolul, da tarcoale, ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita.” 1 Petru 5, 8

Asadar, atentie la pastrarea relatiilor din sanul bisericii, caci ele sunt tinta preferata a diavolului in aceste zile din urma!

Va invit sa ne oprim telegrafic asupra unui crampei de istorie sacra, din care putem intelege cate ceva din importanta pe care Dumnezeu o acorda relatiilor.

Geneza 20, 1-18: Avraam in Gherar– un capitol pe care l-am citit de multe ori, insa niciodata nu l-am inteles mai bine decat in contextul ideii de salvare a relatiilor. Daca m-ar fi intrebat cineva, cu un timp in urma, de ce cred eu ca exista acest capitol in Biblie, as fi raspuns: ca sa intelegem ca si Avraam-parintele credinciosilor-a avut slabiciuni si defecte, ca sa intelegem mai multe despre Providenta divina, despre caracterul lui Dumnezeu etc. Acum insa as da un alt raspuns:

– ca sa intelem noi, oamenii, cat de importante sunt pentru Dumnezeu relatiile dintre oameni si dintre noi si El

– ca sa vedem, dincolo de cortina, ce eforturi face Dumnezeu pentru a salva aceste relatii.

Sa intram putin in atmosfera momentului surprins de inspiratie ! Ce s-a intamplat de fapt in viata lui Avraam ?

O situatie delicata il confrunta pe batranul patriarh: sa spuna sau sa nu spuna adevarul in legatura cu Sara, sotia lui ? Si Avraam alege, insa alege prost, aflat sub imperiul fricii de a nu i se intampla ceva rau. El se gandeste doar la sine, pierzand din vedere urmarile alegerii lui- faptul ca-si putea pierde definitiv familia. Faptul ca Avraam alege sa spuna un adevar doar pe jumatate ( ceea ce , de fapt, era o minciuna intreaga ! ), scoate in evidenta latura slaba a caracterului sau. Cat de umilit a trebuit sa fie patriarhul- omul lui Dumnezeu-cand un pagan ca Abimelec il mustra pentru pacatul lui:

“Ai facut fata de mine lucruri care nu trebuiau nicidecum facute.”                     Geneza 20, 9up.

Greseala lui Avraam il aduce , fara ca el sa prevada acest lucru, intr-o situatie cat se poate de critica. Ar fi trebuit sa invete din experienta trista a calatoriei facute in Egipt, cand i s-a intamplat exact acelasi lucru. Cat de greu invatam insa unele lectii de viata ! Ramanem mereu corijenti la aceleasi materii, iar Dumnezeu, care nu admite corijenta sau repetentia, ne ofera ocazii repetate de a trece examenul.

In ce a constat situatia critica, fara iesire din punct de vedere omenesc, in care a ajuns patriarhul ?

Criza consta in posibilitatea ruperii iremediabile a unor relatii:

– intre Avraam Sara, in calitate de soti. Familia s-ar fi destramat, Sara ar fi fost luata in haremul lui Abimelec, probabil pentru tot restul vietii, iar fagaduintele divine facute lui Avraam ar fi ramas neimplinite,

– intre Avraam si Dumnezeu, caci pacatul ridica un zid de despartire intre om si Dumnezeu

“Nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-L impiedica sa va asculte.”  Isaia 59, 2

– intre Abimelec si Dumnezeu. Se pare ca acest conducator pagan incepuse sa-L cunoasca pe Dumnezeu si o anumita relatie incepuse sa se infiripeze intre ei. ( vezi Geneza 20, 3-6 ). Si Domnul vrea sa nu se stinga acest inceput de relatie promitator…

Noi nu putem cunoaste exact toate urmarile greselii lui Avraam. Putem doar construi diferite scenarii cu privire la ce i se putea intampla lui Avraam si familiei lui, daca Dumnezeu nu ar fi intervenit. Oricum , ceva deosebit de rau s-ar fi intamplat, iar astazi Avraam nu ar mai fi fost numit “tatal credinciosilor” si nici “prietenul lui Dumnezeu.”

Iata o criza majora in viata familiei patriarhului. Biblia nu consemneaza acest lucru, insa sunt convins ca, dupa ce s-a vazut in stramtoarea in care a intrat prin propria alegere, Avraam s-a trezit la realitate, si-a dat seama ca a pacatuit,  a strigat la Dumnezeu dupa ajutor, s-a pocait profund si s-a increzut in Providenta divina ca niciodata pana atunci. Aceasta atitudine de pocainta I-a permis lui Dumnezeu sa intervina in mod miraculos si sa salveze relatiile deja stabilite cu atata truda.

Rezultatul interventiei divine a fost salvarea relatiilor pe toate planurile:

– A fost salvata relatia lui Avraam cu Dumnezeu. Mai mult decat atat, relatia sa cu cerul, in mod paradoxal, a iesit intarita, caci, atunci cand lucreaza Dumnezeu, El poate transforma blestemul in binecuvantare si lanturile, in cununi de glorie.

– A fost salvata relatia sot-sotie, iar familia lui Avraam a ramas la fel de unita ca si inainte, un model pentru societatea in care traiau.

– A fost salvata si relatia, poate timida, a lui Abimelec cu Dumnezeu. Din aceasta experienta, Abimelec a inteles mai mult din ceea ce inseamna pacatul si consecintele sale, L-a cunoscut mai bine pe Dumnezeu si caracterul Lui.

O lectie pretioasa pe care trebuie sa o invatam din acest crampei din istoria sacra este urmatoarea: La baza oricarei crize in care se strica relatia dintre oameni, dintre fratii de credinta sau dintre om si Dumnezeu, se afla pacatul cu toate formele si nuantele lui. Oricum am numi pacatul: defecte de caracter, slabiciuni, ramaneri in urma, nedesavarsiri etc. el tot pacat ramane in esenta lui. Aceasta nu este o noutate pentru nimeni si fiecare om , la nivelul existentei lui, descopera acest adevar nedorit.

Noutatea este insa alta: “Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii. Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.”  Ioan 13, 34-35

Porunca iubirii fata de aproapele nu este o porunca noua, ci una veche, lasata omului inca din Eden. Porunca iubirii se cere insa reinnoita in viata fiecarui crestin, in fiecare generatie, in fiecare clipa…Si ea trebuie reinnoita nu dupa un model omenesc, nedesavarsit, ci dupa cel ceresc: “cum v-am iubit Eu”.

In viata de familie, in cea de biserica si in societate vor fi mereu crize relationale. Atata vreme cat traim in imperiul pacatului, sub tirania unei firi nesfintite, astfel de crize sunt inerente. Vestea cea buna este ca nu suntem lasati singuri in mijlocul lor. Ingerii cerului si Duhul Sfant se vor lupta pentru a ne ajuta sa iesim biruitori din impas, salvand familii, salvand biserici, salvand relatii de prietenie.

Sunt fericiti cei ce sunt capabili de o iertare completa, ingropand definitiv jigniri, ofense, fapte de nedreptate, atitudini nesfinte. Cat de nefericiti si nemantuiti sunt insa aceia care, dupa ce au ingropat raul ce li s-a facut, pun un semn deasupra, la fel cum facem cu mortii nostri. Am vazut intr-o carte ingalbenita de vreme o caricatura ce ii infatisa pe doi oameni ce fusesera certati si care isi intind mainile spre impacare. Frumos ! Foarte frumos ! Numai ca cei doi, desi isi dadeau mana si isi zambeau, cealalta mana o tineau la spate, avand in ea cate un topor. Comentariul caricaturistului era urmatorul: “Te iert, dar nu te uit.”

Expresia “ a dezgropa mortii” isi gaseste intelesul nefericit in viata tuturor acelora care ingroapa greselile semenilor fata de ei, dar care pun semne deasupra. La ce bun ? Poate le va prinde bine in viitor, in cazul unei alte divergente. “Dezgroparea “ este usoara atunci cand ai lasat un semn de aducere aminte.

Nu vi se pare urat sa dezgropi, sa scormonesti mereu prin gunoaiele pacatelor din trecut , sa le aduci mereu la suprafata, in actualitate ? Avand o astfel de atitudine, relatiile noastre nu se vor vindeca niciodata.

Cat de diferit procedeaza Dumnezeul nostru fata de pacatele cu care L-am dezonorat !

“Care Dumnezeu este ca Tine, care ierti nelegiuirea si treci cu vederea pacatele ramasitei mostenirii tale ? El nu-si tine mania pe vecie, ci Ii place indurarea ! El va avea iarasi mila de noi, va calca in picioare nelegiuirile noastre si va arunca in fundul marii toate pacatele lor.” Mica 7, 18-19

Observati deosebirea dintre felul de a proceda al lui Dumnezeu si al nostru ? Si El ingroapa pacatele noastre, insa intr-un loc anume: in fundul marii. De ce tocmai acolo ? Pentru ca pe mare nu se pun semne! Si mai e un motiv: fundul marii este cel mai adanc loc geografic posibil ( Groapa Marianelor are circa 11 km adancime ! ). Aceasta e o garantie ca iertarea oferita de Dumnezeu e deplina, totala si vesnica.

Lectia oferita de Dumnezeu cu privire la importanta salvarii relatiilor este minunata. Si cum ar putea fi altfel, cand El a daruit neamului omenesc ceea ce a avut mai scump- pe Fiul Sau preaiubit ?  Daca El a sacrificat totul pentru a salva relatia Sa cu omul, noi de ce nu am face totul pentru a ne salva relatiile ?

Daca este vreo urgenta de gradul 0 pentru biserica lui Christos care traieste si lucreaza la sfarsit de istorie, atunci aceasta este:

“SALVATI RELATIILE prin DOMNIA-stapanirea Lui  !”

Biserica – Ceremonii sau spiritualitate ?

 

 

 

Pasajul biblic din 2 Cronici 13,8-12 ne invita la reflectie. Desi se relateaza un crampei din istoria poporului evreu, gasim aici o lectie importanta pentru viata bisericii din toate timpurile.

Este vorba de un fragment din discursul tinut de Abia- imparatul Regatului lui Iuda intre anii 914-912 i.Chr-inainte de a incepe lupta cu rivalul sau-Ieroboam, imparatul Regatului de Nord.

Abia-fiul lui Roboam si nepot al lui Solomon- a avut o domnie scurta, de doar trei ani. Cartea a doua a Cronicilor consemneaza lupta data intre imparatii celor doua regate surori- un razboi fratricid si inegal. Daca iudeii din sud se puteau prezenta pe campul de lupta cu aproape 400 000 de luptatori, israelitii din nord , condusi de apostaziatul imparat Ieroboam, numarau circa 800 000 de luptatori.

Nu lupta in sine ne intereseaza pe noi astazi, desi a fost surprinzator rezultatul ei: cei putini ( iudeii ) i-au invins pe cei multi ( israelitii ). Ceea ce ne atrage atentia in mod deosebit este continutul discursului imparatului Abia inainte de inceperea luptei.

Daca urmarim cu atentie acest discurs, putem observa ca imparatul repeta aproape obsesiv cateva cuvinte: “voi”, “vostru” si “noi”, “noastra”. VOI si NOI, intr-o permanenta antiteza. Imparatul Abia face o paralela indelungata, o comparatie intre “noi”-cei care slujim lui Dumnezeu- si “voi”-cei care sunteti departe de El.

Care este argumentul forte al imparatului in sustinerea ideei ca Dumnezeu ii va ajuta pe ei si nu pe israelitii din nord ?

“Noi aducem in fiecare dimineata si in fiecare seara arderi de tot Domnului, ardem tamaie mirositoare, punem painile pentru punerea inaintea Domnului pe masa cea curata si aprindem in fiecare seara sfesnicul de aur cu candelele lui, caci pazim poruncile Domnului Dumnezeului nostru. Dar voi L-ati parasit. Iata ca Dumnezeu si preotii Lui sunt cu noi, in fruntea noastra, si avem si trambitele rasunatoare ca sa sunam din ele impotriva voastra. Copii ai lui Israel, nu faceti razboi impotriva Domnului, Dumnezeului parintilor vostri, caci nu veti avea nicio izbanda !” ( vers. 11-12 )

Ceremonia-iata argumentul forte pe care imparatul Abia il aduce in favoarea sa si a poporului pe care-l conduce: – noi aducem arderi de tot seara si dimineata

– noi ardem tamaie mirositoare

– noi punem painile inaintea Domnului

– noi aprindem sfesnicul in fiecare seara

– noi avem preotii care sunt de partea noastra

– noi sunam din trambitele rasunatoare.

La toate aceste argumente teologice pe care le invoca in sustinerea ideei ca Dumnezeu era cu el, imparatul mai putea adauga inca unul, dupa terminarea luptei: biruinta. Versetul 18 subliniaza faptul ca oamenii  lui Abia “au castigat biruinta pentru ca se sprijinisera pe Domnul, Dumnezeul parintilor lor.” O biruinta ce nu poate fi  negata, dimpotriva, ea este cu atat mai surprinzatoare cu cat armata iudeilor era de doua ori mai mica decat a israelitilor din nord.

Cu toate acestea, era Dumnezeu intr-adevar cu imparatul Abia ?

Conform argumentelor invocate de Abia si conform raportului biblic ce consemneaza biruinta data de Dumnezeu, am putea sa raspundem afirmativ la aceasta intrebare. Si totusi…era doar o aparenta.

“El ( imparatul Abia ) s-a dedat la toate pacatele pe care le facuse tatal sau inaintea lui si inima lui n-a fost intreaga a Domnului, Dumnezeului sau, cum fusese inima tatalui sau David.” 1 Imparati 15,3

Poate sa fie Dumnezeu cu un om “dedat la toate pacatele parintilor sai” si avand o inima impartita ?

Categoric, nu ! In lumina Bibliei, pacatul il desparte pe om de Dumnezeu, creind un “zid de despartire” intre cei doi ( vezi Isaia 59,2 ). Dar cum ramane atunci cu biruinta data de Domnul ? Ea nu este altceva decat o manifestare a milei lui Dumnezeu fata de omul pacatos si revarsarea unor binecuvantari tarzii datorate credinciosiei unor predecesori.

“Dar din pricina lui David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumina la Ierusalim…”(1Imparati15, 4)

Intelegem din acest crampei de istorie sacra ca, daca Dumnezeu ne scoate dintr-un necaz, dintr-o criza sau suferinta, aceasta nu inseamna in mod obligatoriu ca El este cu noi. Sau, mai bine zis, ca noi suntem cu El. Nu inseamna ca suntem in cele mai bune relatii cu cerul, daca suntem binecuvantati. Raportul biblic este fara echivoc: “din pricina lui David” a dat Domnul biruinta si nu “din pricina lui Abia”.

Mantuitorul ne spune ca Tatal ceresc da ploaie si soare si peste cei buni si peste cei rai (Matei 5, 45).

Aceasta nu inseamna ca relatia celor rai cu Dumnezeu este buna. Asadar, nici biruinta imparatului Abia nu dovedeste ca relatiile sale cu Domnul erau dintre cele mai bune. Biblia ne prezinta si alte exemple asemanatoare: cazul imparatului Ahaz- un imparat nelegiuit, dar caruia totusi Domnul ii da o biruinta asemanatoare ( vezi 2 Imparati 16, 1-4 ).

Lasand acum la o parte istoria biblica, sa facem un salt peste timp la noi- biserica timpului sfarsitului. Nu ati observat ca, in disputele dintre crestinii diferitelor confesiuni apare mereu comparatia intre “noi” si “voi “ ? Nu ati observat ca argumentele care sunt aduse de o parte sau alta sunt legate in primul rand de ceremonii, de acte de cult ?

“Noi avem… noi facem…Voi nu aveti… voi nu faceti…”

Si ce e rau in asta ? Identitatea noastra ca biserica nu e legata si de aceste aspecte ceremoniale, de actele de cult pe care le practicam ?  Desigur ! Insa acestea nu reprezinta esentialul unei biserici. Este cat se poate de primejdios de a ne stabili identitatea ca biserica bazandu-ne doar pe lucruri exterioare. Caci este posibil sa le avem pe toate acestea si totusi relatiile dintre noi si Dumnezeu  sa nu fie dintre cele mai bune.

Dar succesele in lucrarea misionara a bisericii ? Dar organizatia, admirata de cei din afara bisericii ? Dar gradul inalt de educatie din scolile bisericii ? Dar multimea universitatilor, spitalelor si centrelor de educatie sanitara ? Acestea nu sunt un argument suficient de puternic ca Dumnezeu este multumit cu starea noastra spirituala?

Nu, nici acestea nu reprezinta un argument suficient, dupa cum biruinta imparatului Abia nu dovedea ca el era in cele mai bune relatii cu Dumnezeu. Apostolul Pavel le scria filipenilor despre unii care-L predicau pe Christos “din pizma si duh de cearta” ( Filipeni 1,15 ), in timp ce, privind la propria sa lucrare, se temea ca, dupa ce a predicat Evanghelia atator oameni, el insusi sa nu-si piarda rasplata.

Da ! Putem fi schele pentru mantuirea altora , pentru zidirea Bisericii lui Christos. O schela insa nu ramane. Dupa ce si-a incheiat rolul, ea este indepartata. In niciun loc pe paginile Scripturii nu ni se sugereaza indemnul de a fi doar niste schele la zidirea Bisericii, ci “pietre vii” ( 1 Petru 2,5 ) zidite in cladirea spirituala a ei.

Eusebiu de Cezareea, autorul Istoriei Eclesiastice si consilier al lui Constantin cel Mare, descrie atmosfera triumfalista care a caracterizat Conciliul de la Niceea din anul 325 d.Chr. Au participat la acest conciliu episcopi din toata lumea crestina. Multi dintre ei fusesera torturati in anii de persecutie anteriori, inainte ca imparatul Constantin sa dea libertate religiei crestine. Multi dintre ei erau mutilati, fara maini, fara picioare… Cand i-a vazut defiland prin fata garzii imparatului, cand a vazut cum garda imparatulului le da onorul si insusi Constantin cel Mare ii saluta pa acesti episcopi martiri, Eusebiu a exclamat: “am simtit ca Imparatia lui Dumnezeu a coborat pe pamant.”

El nu stia ca, ceea ce simtea ca fiind o mare biruinta a crestinismului, era de fapt inregistrat in cer ca fiind o mare infrangere. Cartea Apocalipsei aseamana aceasta perioada din istoria bisericii crestine cu un cal negru ( Apocalipsa 6,5 ) care si-a pierdut curatia initiala si avand asupra sa insemnele mortii. In sirul celor sapte epistole adresate celor biserici ( Apocalipsa cap. 2 si 3 ), perioada la care se refera Eusebiu din Cezareea este numita Pergam. Stiti ce spune Martorul Credincios despre Pergam ?

“Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei…Tu ai acolo niste oameni care tin de invatatura lui Balaam… Tot asa si tu ai cativa care, de asemenea, tin invatatura nicolaitilor, pe care Eu o urasc. Pocaieste-te dar . Altfel voi veni la tine curand si ma voi razboi cu ei cu sabia gurii mele.” Apocalipsa 2, 13-16

Ce diferenta intre perceptia pe care o are omul cu privire la un anumit eveniment si felul in care vede Dumnezeu acelasi lucru !

Biserica Laodiceea– ultima etapa din istoria crestinismului- este mustrata de Dumnezeu pentru atitudinea sa triumfalista si plina de incredere in sine. Ea se lauda: “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”, nestiind ca cerul o evalueaza dupa alte criterii si o vede intr-o stare deplorabila: “Si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac ,orb si gol.” (Apocalipsa 3, 17 ). Si, poate cel mai trist lucru pe care cerul il consata in dreptul acestei ultime biserici este faptul ca Iisus este vazut in afara ei, stand la o usa zavorata pe dinlauntru si asteptand sa I se auda glasul si sa I se deschida. Inainte de a fi prea tarziu…

In anii petrecuti in sanul bisericii, am avut ocazia sa intalnesc o multime de oameni care se legau de formele religiei mai mult decat de esenta ei. Am intalnit oameni care, desi traiau o viata fara principii morale, tineau “cu dintii” la calitatea de membru al bisericii, la “legitimatia de membru”. Nu i-am inteles niciodata si nici nu cred ca am sa-i pot intelege vreodata. Pentru ca mantuirea e o problema de esenta si nu de forme.

Ce i-a folosit imparatului Abia faptul ca se lauda cu o multime de forme religioase pe care le implinea ( si care, de altfel , nu erau deloc condamnabile, dimpotriva ! ) ? Biruinta asupra vrajmasilor ? Nu era meritul lui. Dumnezeu i-a dat acesta biruinta pentru ca voia sa implineasca fagaduintele  facute lui David, inantasul sau. Faptul ca se lauda cu implinirea unor forme religioase nu l-a asezat intr-o pozitie favorabila inaintea cerului. Cand Biblia ii face portretul moral, Abia este zugravit ca un om cu o inima impartita, traind o viata pacatoasa, departe de Dumnezeu si de atmosfera cerului.

V-ati imaginat vreodata ca pana si rugaciunea noastra Il poate obosi  pe Dumnezeu si ne poate desparti de El?  Da, chiar rugaciunea, acest intim mijloc de comunicare cu cerul, poate deveni o forma fara esenta si fara valoare.  Este scris:

“Daca cineva isi intoarce urechea ca sa n-asculte Legea, chiar si rugaciunea lui este o scarba.”Proverbe 28, 9

Vechiul popor Israel se lauda cu o multime de forme religioase. Aveau un sistem ceremonial bogat si plin de semnificatii mesianice; aveau lumina adevaratei zile de odihna, precum si o multime de principii de vietuire sanatoasa si reguli care guvernau relatiile interumane. Cu toate acestea, Dumnezeu ajunge sa rosteasca , prin gura profetului Isaia, cuvinte de o gravitate rar intalnita:

“Nu mai aduceti daruri de mancare nefolositoare, caci Mi-e scarba de tamaie ! Nu vreau luni noi, Sabate si adunari de sarbatoare… Urasc lunile voastre cele noi si praznicele voastre. Mi-au ajuns o povara, nu le mai pot suferi… “    Isaia 1, 13-14

Cata durere razbate din aceste cuvinte ! Este durerea inimii unui Dumnezeu care-Si vede poporul iubit si ales punandu-si nadejdea mantuirii in forme si nu in esenta. Nu formele si ceremoniile erau de vina ! Ele isi aveau locul lor in planul divin si in inchinarea adusa de popor. Dar atunci cand aceste ceremonii luau locul unei vietuiri sfinte, unei ascultari depline de Legea Morala, lui Dumnezeu  nu-I ramane altceva decat sa deplanga formalismul rece al omului:“Nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea!” ( Isaia 1, 13 up. )

Apostolul Pavel afirma un lucru, care, daca ar fi inteles de crestini, ar fi revolutionar:

“El (Christos ) a fost facut de Dumnezeu pentru noi intelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare.”  1 Corinteni 1,30 up.

Stiti ce inseamna aceasta ? Ca, daca Il avem pe Christos, daca avem esenta vietuirii crestine,  avem totul, inclusiv viata vesnica pe care ne-o dorim cu atata ardoare. Dar la fel de adevarat este ca fara El, nu avem nimic. Viata bisericii fara Christos este doar o suita de forme reci, plictisitoare, care ii obosesc nu doar pe oameni, ci pe Insusi Dumnezeu.

Poate ati auzit parabola tramvaiului– o parabola moderna in care am putea sa ne regasim ca individ, dar si ca biserica:

Intr-o statie se afla un tramvai oprit. Usile sunt deschise, conductorul se afla la carma, iar pe o tablita sunt scrise destinatia si traseul. Oamenii urca si se aseaza pe scaune, insa tramvaiul nu porneste… Calatorii incep sa discute, se uita la ceas, apoi iar discuta, asteptand ca sa plece din clipa in clipa. Insa tramvaiul tot nu porneste…

Oamenii se gandesc ca poate conductorul lor nu este bun si cer sa li se dea un altul. Noul conductor- un om cu o experienta impresionanta in domeniu,  vine, se aseaza pe scaunul lui, dar tramvaiul tot nu porneste…

La un moment dat, calatorii se gandesc ca, daca tot nu porneste tramvaiul, ar fi bine sa schimbe scaunele, sa puna pe jos o mocheta noua si sa vopseasca tramvaiul pe dinafara. Zis si facut ! Tramvaiul este reinnoit ,  reconditionat, adaptat noilor cerinte, insa el tot nu porneste…

Unii calatori se gandesc ca  tramvaiul lor nu va porni pana ce nu vor fi ocupate toate locurile. Ca urmare, ei coboara din tramvai si se duc pe la colturi de strada , convingandu-i pe oameni sa urce si ei in acelasi tramvai. Unii se lasa convinsi si urca, scaunele se umplu, insa tramvaiul tot nu porneste…

Se mai incearca o solutie, propusa de unii calatori preocupati de situatia neplacuta in care se aflau: coboara si imping tramvaiul o bucata de drum, dar tramvaiul tot nu porneste…

Descurajati, cei mai multi se decid sa coboare si sa se urce intr-un alt tramvai, cand, un trecator se uita la ei, se uita la tramvai si le spune:

“Mai, oameni buni ! Nu vedeti ca tramvaiul vostru nu atinge reteaua de alimentare ?”

Parabola acesta ne face sa zambim, insa pe plan spiritual, poate ca nu suntem prea departe. Oricate ceremonii si ritualuri am inventa in biserica si oricat de confortabile am face locasurile de cult, daca nu suntem conectati la sursa puterii spirituale- Iisus Christos- “tramvaiul” nu va inainta nici macar un pas.

In 1904, un tanar american isi preda viata lui Christos in urma unei evanghelizari conduse de Moody. Pastorul bisericii locale ii da un sfat: “Ia-L pe Iisus cu tine in orice lucru! Roaga-te Lui, citeste despre El, vorbeste despre El, traieste ca El !”

Tanarul era student, iubea viata , era pasionat de masini, de excursii, de baseball…La doi ani dupa convertire, mosteneste o avere de circa 40 milioane de dolari. D-v ce ati fi facut in locul lui ? Poate ca ati fi construit o biserica, un orfelinat… Dar cu restul ce ati fi facut ?

Tanarul acesta da totul pentru lucrarea misionara, fara sa opreasca nici macar un singur dolar. Mama lui se gandeste  ca fiul ei nu face bine, ca ar trebui sa-si opreasca macar o mica suma de bani. Tanarul insa da totul, apoi se dedica misiunii in lumea musulmana. Dupa cateva luni insa , tanarul moare de meningita, la Cairo. De abia atunci mama lui intelege ca si un singur cent retinut de fiul ei ar fi fost pierdut.

Ma intreb: eu ce sfat i-as fi dat acestui tanar care iubea viata , daca as fi fost in locul pastorului local ?

Poate ca l-as fi sfatuit sa se lase de baseball, sa renunte la pasiunea lui pentru masini, inlocuind-o cu pasiunea pentru Cuvantul lui Dumnezeu…Poate ca l-as fi sfatuit sa tina Sabatul biblic, sa plateasca zecimea, sa controleze etichetele alimentare mai cu atentie, sa nu intarzie la adunare, sa nu lipseasca de la serviciile divine… Si multe altele…

Acel pastor i-a spus insa un singur lucru- un lucru de esenta: “Ia-L pe Iisus cu tine oriunde!” Si asta a fost destul. Christos a intrat in inima lui si i-a aratat ce are de facut la fiecare pas. Acesta este adevarul de care Satana se teme cel mai mult, caci o biserica in care locuieste Christos este o forta care arunca in aer lumea pacatului si a intunericului.

„Babilonul cel mare”

 

5. Ce ne spun textele următoare despre Babilon?

Ieremia 51:6,7,53,57
6. Fugiţi din Babilon şi fiecare să-şi scape viaţa, ca nu cumva să pieriţi în pieirea lui! Căci aceasta este o vreme de răzbunare pentru Domnul! El îi va răsplăti după faptele lui.
7. Babilonul era în mâna Domnului un potir de aur, care îmbăta tot pământul; neamurile au băut din vinul lui, de aceea au fost neamurile ca într-o nebunie.
53. Chiar dacă Babilonul s-ar înălţa până la ceruri, chiar dacă ar face cu neputinţă de ajuns cetăţuile lui cele înalte, tot voi trimite pe pustiitori împotriva lui”, zice Domnul…
57. „Şi anume, voi îmbăta pe voievozii şi înţelepţii lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile şi vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci şi nu se vor mai trezi”, zice Împăratul, al cărui Nume este Domnul oştirilor.

Zaharia 2:7
„Scapă, Sioane, tu care locuieşti la fiica Babilonului!”

Apocalipsa 17:5,6
5. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”.
6. Şi am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.

Apocalipsa 18:2,3
2.El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte,
3. pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”

Babilonul are o istorie îndelungată de capitală a închinării false şi e simbolul potrivit pentru puterea de la sfârşit care-i amăgeşte pe locuitorii pământului.

6. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre balaur, fiara ridicată din mare şi fiara de culoare stacojie?

Apocalipsa 12:3
În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.

13:1-3
1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă.
2. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.
3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.

17:3
Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.

Fiarele descrise în aceste versete au şapte capete şi zece coarne – totalul capetelor şi coarnelor fiarelor din Daniel 7. Fiecare imperiu s-a ridicat pe ruinele imperiilor anterioare. Fiara de culoare stacojie reuneşte elemente ale balaurului, ale fiarei ridicate din mare (simbolul Romei păgâne şi, ulterior, papale) şi ale fiarei ridicate din pământ, grupând „toate cele trei puteri – toţi duşmanii lui Dumnezeu 
– într-o adevărată coaliţie” (Jacques B. Doukhan, Secrets of Revelation, The Apocalypse Through Hebrew Eyes, 2002, p. 162). Un element în plus în Apocalipsa 17 este femeia care stă pe fiara stacojie, simbolul relaţiei dintre puterea religioasă şi cea politică. Femeia aceasta este exact opusul femeii curate din Apocalipsa 12:

Femeia curată Femeia desfrânată

În cer Pe ape
Învăluită în soare Îmbrăcată cu purpură şi stacojiu
Cununa de douăsprezece stele Împodobită cu aur, cu pietre 
scumpe şi cu mărgăritare
Atacată de balaur Susţinută de balaur
Mama rămăşiţei Mama desfrânatelor

În postura de „mamă a desfrânatelor”, Babilonul are multe fiice apostate. Dar Dumnezeu nu Îşi asumă ereziile susţinute şi atrocităţile comise de creştinismul apostat. Poporul Lui adevărat, deşi atacat mereu de Satana, supravieţuiește.

Apocalipsa 14:8 anunţă deja căderea Babilonului, adică apostazia lui, care conduce, în cele din urmă, la amăgirea finală – la primirea semnului fiarei (vers. 9-11). Avertizarea va fi repetată atunci cu mai mare forţă şi va culmina cu un ultim apel ca aceia din poporul lui Dumnezeu aflaţi încă în Babilon să iasă din el şi să se alăture bisericii rămăşiţei (Apocalipsa 18:1-4).

 

Chemat sau ales in Biserica lui Christos ?

 

Cuvintele Mantuitorului ne aduc, de obicei, multa mangaiere si speranta. Dar gasim scrise pe paginile Bibliei si cuvinte rostite de Domnul care ne fac sa simtim fiori. Scopul lor nu este acela de a-l descuraja pe bietul om pacatos, ci de a-l trezi la realitate, de a-l face sa inteleaga faptul ca el poarta permanent cu el o “bomba”ce poate exploda oricand, distrugand multe vieti ale celor din jur, impreuna cu a sa.

Un exemplu de astfel de cuvinte care produc fiori il reprezinta finalul unor parabole cunoscute: Pilda lucratorilor viei si Pilda nuntii fiului de imparat.

“Tot asa, cei din urma vor fi cei dintai si cei dintai vor fi cei din urma, pentru ca multi sunt chemati, dar putini sunt alesi.” Matei 20, 16; 22,14

Cateva idei, pe scurt, care se desprind din aceasta afirmatie :

1. Lucrarea mantuirii omului are doua etape: chemarea si alegerea .

2. Nu e suficient sa fii chemat, trebuie sa fii si ales pentru a fi mantuit.

3. Atat chemarea , cat si alegerea, sunt lucrari ale lui Dumnezeu , nu ale omului.

4. Cei mantuiti vor fi putini in comparatie cu cei nemantuiti.

5. Diferenta dintre a fi chemat si a fi ales este diferenta dintre moarte vesnica si viata vesnica.

Cuvintele Mantuitorului aduc o lumina suplimentatra asupra problemei mantuirii, insa va invit, de data aceasta, sa intoarcem reflectorul spre noi insine si sa ne intrebam:

In Biserica lui Christos, sunt doar chemat, sau sunt si ales? ( nu e vorba de alegerea intr-o slujba a bisericii ! ) O intrebare incomoda… Greu de raspuns la ea… Dar, pentru a incerca un raspuns personal, trebuie sa patrundem mai adanc in ceea ce a vrut Mantuitorul sa ne spuna prin aceste cuvinte.

Afirmatia socanta si incomoda a Domnului Iisus poate fi interpretata in doua sensuri:

1. Un sens mai larg: chemarea la mantuire a lumii intregi.

Prin Evanghelie, Dumnezeu face intregii lumi chemarea la mantuire. Caile si mijloacele folosite de Providenta sunt diferite. Iov aminteste despre cateva din aceaste cai: visuri, vedenii, suferinta ( vezi Iov 33, 14-19 ). Apostolul Pavel aminteste de lucrarea profetilor, ca unul din mijloacele folosite de cer pentru a-i chema pe oameni la mantuire ( vezi Evrei 1, 1-3 ). Scripturile sunt si ele un mijloc folosit in acest sens. Noul Testament adauga, ca mijloc de chemare la mantuire predicarea. In zilele noastre, chemarea la mantuire poate folosi cele mai noi tehnologii: televiziunea, radioul, internetul, satelitul, telefonia mobila etc.

“Plasa” Evangheliei e aruncata peste intreaga lume, insa putine suflete se lasa prinse in ea. Cei mai multi se lasa prinsi in alte “plase”: placeri trecatoare, traditii, necredinta…Cat de des nu auzim afirmatii ca aceasta: “Eu nu-mi schimb credinta stramoseasca, chiar de-ar fi sa mor.” Nu este aceasta o “plasa” in care oamenii se lasa prinsi de bunavoie ? Am auzit cu urechile mele pe o localnica dintr-un sat in care ma aflam, spunand: “Daca fiica mea s-ar marita cu un pocait, mai bine as vede-o moarta !”

Tatal ceresc foloseste orice mijloc de a-i chema pe oameni la mantuire, dar cati raspund ? Putini. Mult prea putini…Chemati sunt toti oamenii, insa alesi sunt doar cei cativa care raspund chemarii.

Cand luam in discutie acest prim sens al termenului “chemat” , rasuflam usurati si gandim: “Ce bine de noi ! Chiar daca cei mai multi au intors spatele mantuirii, noi am raspuns pozitiv. Noi suntem Biserica Lui, noi suntem alesii Lui.”

Daca este cineva care gandeste astfel, e vai de el ! Astfel de ganduri sunt laodiceene si vredice de a fi mustrate. “Sunt bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic ( sunt ales ! ) si nu stii ca esti  ticalos, nenorocit, sarac , orb si gol ( si nu stii ca esti doar chemat ! ).” ( Apocalipsa 3, 17 )

2. Un sens mai restrans: chemarea la intrarea in Biserica lui Christos prin botez. In acest caz, alegerea este lucrarea speciala pe care o va face Dumnezeu la sfarsitul judecatii de cercetare, cand el va spune:

“Cine este nedrept sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana; cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe.” Apocalipsa 22,11

Referindu-se la aceasta lucrare finala, profetul Maleahi adauga:

“Si veti vedea din nou atunci deosebirea intre cel neprihanit si cel rau, intre cel ce-I slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste.” Maleahi 3,18

Potrivit acestui al doilea sens, toti membrii bisericii sunt chemati, dar cati dintre ei vor fi alesi ? Cati vor primi pasaportul cu viza , nu pentru spatiul Schengen, ci pentru spatiul cosmic-intregul univers creat? Intelegem de aici ca Biserica are un rol deosebit- acela de a ne pregati pe noi cei chemati la mantuire sa devenim cei alesi pentru mantuire.

Ne-am obisnuit cu metafora : Biserica este un spital, sau Biserica este un atelier, in care intram pentru a fi vindecati si slefuiti in caracter. Biserica are insa si un rol de carantina, in care ne curatim, ne decontaminam de germenii pacatului, inainte de a putea intra in societatea curata a fiintelor ceresti.

In anul 1969 se incheia misiunea lui Apollo 11, prin amerizarea modulului lunar in apele Oceanului Pacific. Cei trei astronauti, printre care se afla si Neil Armstrong-primul om care a pasit pe Luna-au fost imediat spalati cu dezinfectant si tinuti in carantina vreme de 17 zile, la bordul unui vas american sub stricta supraveghere. De ce? Pentru a se verifica daca nu au fost cumva contaminati cu vreo posibila bacterie in timpul calatoriei lor lunare. Doar dupa ce s-a constatat ca nu erau contaminati, li s-a permis sa ia legatura cu familiile lor.

Daca acestor cosmonauti li s-a facut o atat de stricta inspectie exterioara inainte de a putea veni in legatura cu cei din jur, oare cei alesi sa mosteneasca Imparatia slavei lui Dumnezeu nu trebuie sa fie si ei supusi la o examinare interioara, a caracterului, cu mult mai atenta ?  In Imparatia cerurilor nu ni se va permite sa ducem cu noi niciun microb al pacatului, caci el ar putea pune in pericol armonia si fericirea intregului univers.

In Biserica lui Christos intram contaminati de de tot felul de “tulpini”ale germenilor pacatului. Unii suntem contaminati de gemenele minciunii, altii-al necinstei, al egoismului, al mandriei… Purtatorii de astfel de germeni nu pot intra in atmosfera cerului, caci este scris:

“Nimic intinat nu va intra in ea ( Noul Ierusalim ceresc ), nimeni care traieste in spurcaciune si in minciuna, ci numai cei scrisi ( alesi ! ) in cartea vietii Mielului.”   Apocalipsa 21,27

Decontaminarea de germenele pacatului–iata unul din rolurile esentiale ale Bisericii. Intelegem de ce eliberarea de pacat nu se poate face daca alegem sa stam izolati de Biserica. In acest proces de decontaminare, de curatire a caracterului, exista trei etape:

1. Dumnezeu ne elibereaza de vinovatia pacatului.

Aceasta prima etapa este atat de bine zugravita de psalmistul David in Psalmul 32- psalmul pocaintei lui: “Si Tu ai iertat vina pacatului meu.” ( Psalmul 32, 3-5). Este lucarea cea mai rapida. Cateodata are loc intr-o singura clipa. Te rogi pentru iertare si te ridici un om iertat si fericit. Aceasta nu inseamna insa vindecare completa. Germenii pacatului sunt inca in fiinta noastra si teribila boala a pacatului poate recidiva. Suntem purtatorii germenilor celor mai teribile pacate, fara sa ne dam seama macar. In cel mai bland om se poate ascunde un criminal; in cel mai cuminte om- un posibil desfranat; in cel mai sincer- un posibil tradator.

Cine L-a tradat pe Mantuitorul? Cel care se credea imun fata de tradare. Cu putine ore inainte, Petru afirma plin de incredere in sine: “Chiar daca ar trebui sa mor cu Tine, tot nu ma voi lepada de Tine.” (Matei 26, 35 ). Nu era Petru destul de sincer ? Desigur ! Dar el nu stia ca este contaminat cu germenele tradarii. El credea ca trecuse de faza chemarii, el se credea deja ales…

Cum a putut David sa comita pacate atat de teribile, el, omul care-L iubea pe Dumnezeu cum putini oameni L-au iubit vreodata? David- tanarul cu par balai care se lupta cu leul si cu ursul si era invingator-nu stia ca poarta in el germenele pacatului desfraului si crimei. A stiut sa biruie fiarele campului, dar fiara din sine insusi nu a putut-o birui. Cand David si-a dat seama  ca poarta cu el o bomba cu efect intarziat si ca el, chiar imparat fiind , era inainte de orice un biet om pacatos, a scris frumosii psalmi ai pocaintei 32  si 51.

2. Dumnezeu ne elibereaza de puterea pacatului..

Asa dupa cum in medicina se folosesc vaccinuri pentru a neutraliza germenii activi ai bolii, la fel Marele Medic ne pune la dispozitie un “vaccine” special pentru germenele pacatului-Duhul Sfant.  Fara lucrarea Lui, intreaga viata am ramanea niste pacatosi cronici: iertati, dar inca bolanavi si purtatori de virus, oricand putand fi o sursa de contaminare pentru cei din jur.

Si, pentru ca in Imparatia lui Dumnezeu sa nu poata intra nimic intinat, urmeaza si a treia etapa in procesul decontaminarii:

3. Dumnezeu ne va elibera de prezenta pacatului.

De ce e necesara si acesta lucrare ? Raspunsul il avem de la Pavel:

“Ce spun eu, fratilor, este ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca Imparatia lui Dumnezeu si ca putrezirea nu poate mosteni neputrezirea…Caci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii sa se imbrace in neputrezire si trupul acesta muritor sa se imbrace in nemurire…” 1 Corinteni 15, 50.53

Lucrarea acesta nu poate avea loc acum, ci la revenirea lui Christos. Este o lucrare atat de complexa, incat numai Creatorul o poate face. Este lucrarea Recreatiunii. Pacatul a patruns in fiinta noastra pana in cele mai intime resorturi , pana la nivelul codului genetic si al reactiilor chimice. De aceea doar mana Creatorului poate opera astfel incat sa fie inlaturate si ultimele urme ale pacatului. Doar atunci putem fi siguri ca lucrarea mantuirii va fi pe deplin realizata.

Istoria biblica este plina de exemple de oameni care s-au oprit la jumatatea drumului, multumindu-se doar cu statutul de chemat la mantuire si crezand ca acest statut este totul. Desi Dumnezeu a avut un plan maret cu fiecare, ei n-au continuat sa urmeze toate etapele mantuirii. Si, desi au fost chemati  si au raspuns chemarii, acesti oameni au esuat.

Poporul evreu, chemat din Egipt ca sa fie “lumina neamurilor” ( vezi Isaia 42, 6; 49, 6 ), nu si-a inteles misiunea. El a ramas doar un popor “chemat”, care, in loc sa fie “ales”, a fost lepadat.

Iuda, cel mai capabil dintre ucenicii Domnului, spre care toti priveau cu respect, a fost chemat la o lucrare speciala. Timp de trei ani si jumatate a ramas doar la stadiul de “chemat”, fara sa avanseze la cel de “ales”. Si Iuda a fost lepadat…

Saul, primul imparat al lui Israel, a fost “chemat” de Dumnzeu la o slujire inalta, insa, pentru ca nu a ramas la modestia de la inceput, a ramas doar “chemat”, fara sa fie si “ales”. Exemplul vietii lui Saul ne demonstreaza ce se poate intampla cu un om , initial smerit, sincer si viteaz, dar care nu-I ingaduie lui Dumnezeu sa-l decontamineze de boala pacatului si sa-l scape de “bomba” pe care o purta in interiorul fiintei lui. Acest om ,alta data umil si credincios, ajunge sa indrepte sulita ucigatoare impotriva celui mai viteaz si credincios slujitior al sau-tanarul David, pentru ca mai tarziu, sa ajunga sa ucida o intrega cetate preoteasca de oameni nevinovati.

Fiara ascunsa in noi este mai de temut decat orice alta fiara !

De ce vor fi asa de putini alesi ? Asa a hotarat Dumnezeu ? Este El prea exigent ? Nicidecum !

Biblia aduce suficiente dovezi ca “Dumnezeu vrea ca toti sa vina la pocainta” ( 2 Petru 3, 9 ). Profetul Ezechiel ne asigura:

“Doresc Eu moartea pacatosului ? zice Domnul. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca ?” Ezechiel 18, 23

Nu Dumnezeu e responsabil pentru numarul mic de oameni alesi. Nu e o predestinatie, nu e vorba de un numar dinainte fixat.. Mantuirea nu e o loterie in care doar cativa, mai norocosi, castiga. Sansa mantuirii este egala pentru toti, insa , din nefericire, multi din cei chemati se opresc la jumatatea drumului.

Biserica lui Christos este  unul din mijloacele binecuvantate lasate de cer pantru ca statutul nostru de chemat la mantuire sa se transforme in cel de ales la mantuire. In acesta Biserica, am venit fiecare cu bolile noastre sufletesti, cu “tulpinile” proprii ale pacatului. Am raspuns chemarii, dar ne-am lasat curatiti de Duhul lui Dumnezeu ? Ne simtim eliberati de vina pacatului ? Simtim ca Duhul Sfant lucreaza in noi, eliberandu-ne si de puterea pacatului? Tanjim dupa momentul in care vom fi eliberati si de prezenta lui ?

Tu, care citesti aceste cateva randuri modeste, esti doar chemat sau ai siguranta ca esti si ales ?

A fi chemat inseamna a intra in Imparatia harului lui Christos. A fi ales inseamna a intra in Imparatia slavei Lui. Prima etapa este necesara, dar nu si suficienta. Mantuirea deplina o vor gusta doar cei care strabat drumul mantuirii pana la capat. Alaturi de Domnul …In Biserica Sa…

“De aceea, fratilor, cautati cu atat mai mult sa va intariti chemarea si alegerea voastra, caci, daca faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodata. In adevar, in chipul acesta vi se va da din belsug intrare in Imparatia vesnica a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Christos.” 2 Petru 1, 10-11

Lori Balogh

Nunta Mielului: cine este Mireasa și cine sunt nuntașii?

Anastasia Filat

“…Fiindca stie ca are putina vreme”