Publicat la:
Martie 7, 2022
Tovarasul de BEBERON al lui Iliescu-IUDA Ianukovici, fostul președinte pro-rus al Ucrainei, e gata să se întoarcă pe tancurile rusești, să preia puterea la Kiev; Ca si Preafericitul General Daniel – ,Monstrul urii în sutană si „Putin, «marele apărător si pupator al fundului iconat al orto-catoliciei», a trimis musulmani ceceni să ucidă orto-catolici ucraineni”; Pentru ca Satan Ilici Putinici niveleaza calea Anticristului -“”salvatorul”” lumii… Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”; Putin (deocamdata) nu vrea sa invadeze Romania,pentru ca are deja tancuri,tanchete si alte parasute intronate in tara! Iata doar cateva “ firimituri ”… Maresalul masoneilor,globaleilor si a altor demonei se urineaza in toaleta inimilor nenascute din nou cum invatam Ioan,cap 3 si Romani,cap.6… Patriarhul Kirill i-a calificat pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept „forţe ale răului”; Reacția lui Dorin Cioabă, regele romilor, la furtul tancului rusesc; Calin Georgescu: Ucraina este un stat inventat. Avem mai mult de câștigat dacă suntem cu Rusia; „Fenomenul Stalin” o carte de Vladimir Fedorovski care ne ajută să înţelegem fenomenul Putin; Sta scris in Biblie ca sa punem la inima,nu la spate=caci blestemat este acela care se increde in om-ul (rusnac etc) Ieremia 17/5-9- Ce vrea Putin pentru încheierea războiului din Ucraina. România este vizată; Criminalii de razboi din Rusia isi urca in cap pe toata lumea pacifista ..Manifestaţii împotriva războiului în peste 40 de oraşe din Rusia. 1000 de protestatari, arestaţi; Si pentru Putinisti-Gînduri de ziua mondială a scriitorilor: despre tirani şi „arma” cuvîntului, de Matei Vişniec; Un secol de la publicarea romanului ,,Ulise” al lui James Joyce, capodoperă a literaturii modern; Un profesor american de medicină îi cere Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit; Oamenii raman fara vedere si fara banii dati dr. ,dar doctorii se lafaie in libertate doar cu un …Dosar penal după ce mai mulți pacienți operați de cataractă și-au pierdut vederea la un ochi’; 
Papa Clement al XIII-lea avertiza încă din 1766 de maleficitatea francmasoneriei, ce vrea să distrugă societatea actuală şi să ne controleze total; Illuminati şi ocultiştii venerează marea stea portocalie, Betelgeuse, „simbolul Satanei”. Astfel se explică sărbătoarea păgână de „Halloween”… E implicată şi compania „Orange” în această conspiraţie? Recomandare Bestseller: 10 cărți de dezvoltare personală, care îți vor schimba frumos viața; Recenzie – A Space Odyssey – Rezistă cine poate; Recenzie – Cum să supraviețuiești în stil de Oscar; Declarație șocantă a ambasadorului rus în Franța: „Rusia nu bombardează Ucraina. Nu e război“;Amintiri din temniţele comuniste – medicul Ion Jovin; Amintiri din temniţele comuniste – MONICA LOVINESCU DESPRE ASASINAREA ÎN ÎNCHISOARE A MAMEI EI, ECATERINA BĂLĂCIOIU LOVINESCU; Timpul prezent: Mircea Cărtărescu: „Ucraina este un scut al umanității”; Cele mai nocive otravuri ascunse in alimentele pe care le consumam zilnic; BOMBA . Numele șefilor MASONI ai României – facute PUBLICE! Informație bombă a DNA.Ministrul Tobă l-a protejat pe Gabriel Oprea; Surpriza din pivniță: DNA a găsit o condică a șpăgilor pentru PSD; Ponta, aliante ascunse cu rușii. Un aspect mai puțin cunoscut din ciocnirile dure cu SUA… De neuitat-file de razboi… în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin… Ungaria Sovietica, prin Tarul Orban nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni… Avertisment OMS: Rușii atacă în Ucraina spitalele, ambulanțele și facilitățile medicale; Protestatară din Moscova, bătută și umilită în secția de poliție: „Voi sunteți dușmanii Rusiei. Putin ne-a spus să-i omorâm”; Zekenski, avertisment de ultimă oră către liderii statelor aflate în pericol: „Noi vom fi primii. Voi veți urma”…Joe Biden: SUA interzic toate importurile de petrol, gaz și energie din Rusia…Germania și Ungaria nu susțin sancțiunile cu privire la energia rusească
“Buruieni” care macina pietrele din rinichi si…Care sunt cele mai profitabile culturi medicinale… Remedii excelente din frunze de pomi fructiferi; Care culturi te pot imbogati? De ce sa optezi pentru Momordica Charatia sau castravetele amar? Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia;Alimentaţia sănătoasă; DEPRESIA – Remedii cu alimente; Intoleranţele alimentare;Creierul, la ora de antrenament… Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă… Semintele de stir trateaza enurezisul. Iata reteta… Florile galbene ale imunitatii… Tristetea cauzeaza boli pulmonare, iar furia boli hepatice 
Ascultă glasul Domnului! Adio pace, adio Paradis! PROFETUL LACRIMILOR- jeremiah,De Daniel Branzei; Plângerile lui Ieremia… Lanţul de revelaţie prin Biblie; 12. Eliberarea de păcat…1. Numai acela în care locuieşte Duhul Sfânt, nu mai este în firea păcătoasă, ci în Duhul…2. Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al lui Hristos, cu alte cuvinte nu este creştin…13. Ungerea şi pecetluirea,de H. L. Heijkoop; Botezul cu Duh Sfânt; Cum putem înflăcăra darul Duhului Sfânt? Pecetea Duhului; In slujba lui Hristos- din dragoste și recunoștință față de El- Umplerea cu Duhul Sfînt; DUHUL SFÂNT- care locuieşte în noi(daca-l cautam… Mat.7/7); Șapte păcate împotriva Duhului Sfânt; 10 lucruri importante despre Duhul Sfânt; Lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră (2 Cor 3:17-20); Fostul papă Benedict ȘOCHEAZĂ. Ce spune despre Anticrist, sexualitate, avorturi, cercetări genetice și căsătorii gay; Un copil de 11 ani a traversat singur toată Ucraina, până în Slovacia, cu un număr de telefon scris pe mână ; Homosexualitate, Tribunalul Suprem SUA, epoca post crestina, Anticrist si venirea Domnului Isus; Străjerii, de Paul Fuzier; Pilda fiului risipitor; PILDA FIULUI RISIPITOR; Hainele noi ale fiului risipitor; Căderea celui mai strălucitor dintre îngeri ; Ne-a dăruit TOT; Credinta este bazata pe cunostinta; Epistola a doua a lui Petru – Jean Jeannin; Leonard Ravenhill; A.W.Tozer; Charles G. Finney; C.S. Lewis; David Wilkerson; Film: Crucea si pumnalul; Jurnal de lectură: Crucea și pumnalul (1)… De John Piper Despre Bărbăţie şi feminitate…Isus, Femei, și Bărbați; Femeia-superioara sau inferioara barbatului ? Gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie… Ce putem să învățăm de la aceste cinci femei din Biblie cu o viață care ne poate inspira?
Tovarasul de beberon Iliescian-IUDA Ianukovici, fostul președinte pro-rus al Ucrainei, e gata să se întoarcă pe tancurile rusești, să preia puterea la Kiev; Ca si Preafericitul General Daniel – ,Monstrul urii în sutană si „Putin, «marele apărător si pupator al fundului iconat al orto-catoliciei», a trimis musulmani ceceni să ucidă orto-catolici ucraineni”; Pentru ca Satan Ilici Putinici niveleaza calea Anticristului -“”salvatorul”” lumii… Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”; Putin (deocamdata) nu vrea sa invadeze Romania,pentru ca are deja tancuri,tanchete si alte parasute intronate in tara! Iata doar cateva “ firimituri ”… Maresalul masoneilor,globaleilor si a altor demonei se urineaza in toaleta inimilor nenascute din nou cum invatam Ioan,cap 3 si Romani,cap.6… Patriarhul Kirill i-a calificat pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept „forţe ale răului”; Reacția lui Dorin Cioabă, regele romilor, la furtul tancului rusesc; Calin Georgescu: Ucraina este un stat inventat. Avem mai mult de câștigat dacă suntem cu Rusia; „Fenomenul Stalin” o carte de Vladimir Fedorovski care ne ajută să înţelegem fenomenul Putin; Sta scris in Biblie ca sa punem la inima,nu la spate=caci blestemat este acela care se increde in om-ul (rusnac etc) Ieremia 17/5-9- Ce vrea Putin pentru încheierea războiului din Ucraina. România este vizată; Criminalii de razboi din Rusia isi urca in cap pe toata lumea pacifista ..Manifestaţii împotriva războiului în peste 40 de oraşe din Rusia. 1000 de protestatari, arestaţi; Si pentru Putinisti-Gînduri de ziua mondială a scriitorilor: despre tirani şi „arma” cuvîntului, de Matei Vişniec; Un secol de la publicarea romanului ,,Ulise” al lui James Joyce, capodoperă a literaturii modern; Un profesor american de medicină îi cere Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit; Oamenii raman fara vedere si fara banii dati dr. ,dar doctorii se lafaie in libertate doar cu un …Dosar penal după ce mai mulți pacienți operați de cataractă și-au pierdut vederea la un ochi’; Papa Clement al XIII-lea avertiza încă din 1766 de maleficitatea francmasoneriei, ce vrea să distrugă societatea actuală şi să ne controleze total; Illuminati şi ocultiştii venerează marea stea portocalie, Betelgeuse, „simbolul Satanei”. Astfel se explică sărbătoarea păgână de „Halloween”… E implicată şi compania „Orange” în această conspiraţie? Recomandare Bestseller: 10 cărți de dezvoltare personală, care îți vor schimba frumos viața; Recenzie – A Space Odyssey – Rezistă cine poate; Recenzie – Cum să supraviețuiești în stil de Oscar; Declarație șocantă a ambasadorului rus în Franța: „Rusia nu bombardează Ucraina. Nu e război“;Amintiri din temniţele comuniste – medicul Ion Jovin; Amintiri din temniţele comuniste – MONICA LOVINESCU DESPRE ASASINAREA ÎN ÎNCHISOARE A MAMEI EI, ECATERINA BĂLĂCIOIU LOVINESCU; Timpul prezent: Mircea Cărtărescu: „Ucraina este un scut al umanității”; Cele mai nocive otravuri ascunse in alimentele pe care le consumam zilnic; BOMBA . Numele șefilor MASONI ai României – facute PUBLICE! Informație bombă a DNA.Ministrul Tobă l-a protejat pe Gabriel Oprea; Surpriza din pivniță: DNA a găsit o condică a șpăgilor pentru PSD; Ponta, aliante ascunse cu rușii. Un aspect mai puțin cunoscut din ciocnirile dure cu SUA… De neuitat-file de razboi… în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin… Ungaria Sovietica, prin Tarul Orban nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni… Avertisment OMS: Rușii atacă în Ucraina spitalele, ambulanțele și facilitățile medicale; Protestatară din Moscova, bătută și umilită în secția de poliție: „Voi sunteți dușmanii Rusiei. Putin ne-a spus să-i omorâm”; Zekenski, avertisment de ultimă oră către liderii statelor aflate în pericol: „Noi vom fi primii. Voi veți urma”…Rușii care nu susțin războiul sunt… Topul țărilor dependente de gazul din Rusia…
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Topul țărilor dependente de gazul din Rusia. Ce loc ocupă România, de fapt
Ana Chivu
Topul țărilor dependente de gazul din Rusia. Ce loc ocupă România, de fapt
Clasamentul țărilor dependente de gazul rusesc
Cum arată clasamentul țărilor dependente de gaz rusesc? Iată un top în funcție de ponderea gazelor din Rusia în totalul energiei consumate! Oameni din lumea întreagă se gândesc la acest detaliu de la izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina, mai ales după ajutorul unor țări către Ucraina. Evenimentele l-au înfuriat pe liderul de la Kremlin și l-au făcut să creeze o listă neagră a țărilor în care se află și România.
Țări dependente de gaz rusesc: pe ce loc este România?
Specialiștii arată că 25% din energia consumată în Ungaria se bazează pe gazele naturale importate din Rusia. În timpul acesta, indicatorul este de 22% în Slovacia, Moldova arată 17%, Austria arată 15% și Germania 14%, conform unui clasament realizat de CNN pe baza datelor Eurostat.
Datele mai arată că România ocupă locul 17 în topul țărilor dependente de gazele importate din Rusia. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat în cursul zilei de luni că Europa nu își poate asigura aprovizionarea cu energie fără importuri din Rusia.
Energia a fost exclusă în mod deliberat din rundele anterioare de sancțiuni, lucru precizat de oficialul menționat în cadrul unui comunicat de presă. Cel din urmă a mai subliniat că energia din Rusia este de „o importanță esențială” pentru viața generală, de zi cu zi a cetățenilor săi.
Ministrul de Finanțe al Ungariei a declarat că guvernul său nu va sprijini sancțiuni asupra energiei ruse. El a vorbit într-un clip video postat luni despre daunele substanțiale asupra economiei sale după sancțiunile împotriva Rusiei.
Rusia amenință că va opri livrarea de gaze spre Europa
Rusia a amenințat de curând în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1. Acest lucru se petrece pentru prima oară de la invazia din Ucraina, după ce mai multe țări au sărit în ajutor oponentului în diverse moduri în războiul direct cu Rusia.
PLAYTECH.RO
ȘOC! Lovitură pentru Putin din partea celui mai important aliat. Ce au făcut oamenii lui…
PLAYTECH.RO
ȘOC TOTAL! Cum se RĂZBUNĂ Putin pe oamenii lui care demisionează. E HALUCINANT
„Avem dreptul deplin (…) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă”, a spus Novak luni.
El a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcție de politicienii europeni și de acuzațiile lor. De asemenea, cel din urmă a atras atenția că prețul la petrol ar putea crește de peste două ori, dacă SUA și aliații lor ar interzice importurile de petrol rusesc, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe piețele financiare occidentale.
https://playtech.ro/stiri/topul-tarilor-dependente-de-gazul-din-rusia-ce-loc-ocupa-romania-de-fapt-483376?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push
///////////////////////////////////////
Rușii care nu susțin războiul sunt dați afară de la locurile de muncă. Cum se vede războiul de la ei
Rușii care nu susțin războiul sunt dați afară de la locurile de muncă. Cum se vede războiul de la ei
Emanuela Pana
15:59 08.03.2022
După ce a introdus pedeapsa cu închisoarea pentru cei ce diseminează știri „false“ despre armată, Rusia mai dă o lovitură cetățenilor ei. Astfel, angajații ruși care sunt contra războiului din Ucraina sunt concediați. Din această categorie de oameni face parte și Ekaterina Dolinina, directoare a două mari cinematografe din Moscova. Ce a pățit după ce a semnat o petiție în care se cerea încetarea conflictului sângeros din țara vecină, afli în continuare.
Rușii care nu susțin războiul sunt dați afară de la locurile de muncă
Situația din Rusia escaladează în paralel cu conflictul sângeros din Ucraina, angajații ruși care se opun războiului fiind concediați. Printre aceștia se numără și Ekaterina Dolinina, o tânără de 29 de ani, directoare a două mari cinematografe din Moscova.
După ce a refuzat să-și retragă numele de pe o petiție prin care se cerea încetarea războiului, Ekaterina a fost concediată.
La fel ca multe alte persoane, femeia de 29 de ani a primit mai multe mesaje referitoare la izbucnirea unui război, pe data de 24 februarie. Ekaterina a declarat pentru The Moscow Times că, inițial, nu și-a dat seama despre ce este vorba, înțelegând după 15 minute că armata rusă a invadat Ucraina.
În primele ore ale dimineții cu pricina, președintele rus Vladimir Putin tocmai rostise un discurs prin care anunța începerea unei „operațiuni speciale“ în Ucraina – un război agresiv împotriva vecinului pro-european al Rusiei, care s-a soldat până în prezent cu moartea a mii de oameni nevinovați, inclusiv civili și copii.
„Nu ştiam ce să fac în continuare. Nu puteam merge la serviciu şi să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic. Îmi era frică, mă simţeam anxioasă“, a declarat Ekaterina, potrivit sursei citate.
Citește și: Alexei Navalnîi, apel din închisoare către cetățenii ruși să iasă în stradă: „Vrem să fim o națiune a păcii“
Cum văd aceștia războiul dus de țara lor în Ucraina
Pe 25 februarie, rusoaica a semnat o petiție prin care se cerea încetarea coflictului și care circula în sferele culturale şi artistice. Multe alte petiții anti-război au fost semnate de economişti, profesori, doctori şi alţii, într-un efort comun de a se poziționa împotriva războiului.
Ekaterina Dolinina / Foto: Facebook
Ekaterina Dolinina / Foto: Facebook
Luni dimineață, însă, superiorii de la locul de muncă au forțat-o într-o ședință pe Ekaterina Dolinina să aleagă între propriul job sau retragerea numelui de pe foie. Întrucât a refuzat cea de-a doua opțiune, șefii au ameninţat-o că va urma o demisie forţată.
„Ştiam că eu care lucrez într-un institut cultural al statului voi fi reţinută sau concediată dacă voi participa la un protest sau dacă am postări agresive despre război pe reţelele de socializare, totuşi, nu m-am gândit niciodată că voi fi concediată doar din cauza unei semnături“, a mai spus Ekaterina.
Femeia a adăugat următoarele: „Mi-au spus că nu a fost alegerea lor, că au încercat să mă protejeze. Dar ordinul a venit de sus. Nu puteau face nimic în acest sens“.
În mesajele primite de jurnaliştii de la The Moscow Times, angajatorii femeii au scris într-un grup următorul mesaj: „Dragi colegi. Vă rugăm să vă abţineţi de la a face postări despre subiecte politice pe Facebook şi de a adăuga steagul Ucrainei în fotografia de profil“.
https://playtech.ro/2022/rusii-care-nu-sustin-razboiul-sunt-dati-afara-de-la-locurile-de-munca-cum-se-vede-razboiul-de-la-ei/
/////////////////////////////////////////////////////
Protestatară din Moscova, bătută și umilită în secția de poliție: „Voi sunteți dușmanii Rusiei. Putin ne-a spus să-i omorâm”
Alexandra Kaluga (26 de ani), una dintre protestatarii săltați duminică la protestele din Rusia, a înregistrat o parte din interogatoriul de care a avut parte în secția de poliție din cartierul moscovit Brateievo, unde a fost dusă, scrie publicația independentă Novaia Gazeta. Materialul audio a fost publicat de OVD Info, un proiect mass-media rus independent, care luptă pentru drepturile opozanților persecutați de regimul de la Kremlin. Novaia Gazeta, care, din cauza interdicțiilor introduse de Putin pentru mass-media nu mai poate numi public „război” operațiunea militară a Rusiei în Ucraina, a prezentat transcrierea integrală a interogatorilui de duminică. Jurnaliștii și-au avertizat cititorii că înregistrarea îi poate afecta emoțional din cauza violenței fizice și a limbajului. Tânăra este lovită repetat și umilită, pentru că refuză să spună unde locuiește. „Uită-te la cum îți atârnă sânii. Arăți ca o maimuță!” „Va fi o vânătaie mică, stai liniștită! Ridică-te!”, se aude o voce a celor care conduc ancheta. Fata pare a fi fost pusă la pământ. Mai târziu, în timp ce i se cer detalii despre studii și locul de muncă, tânara este batjocorită și umilită: „Uită-te la cum îți atârnă sânii. Arăți ca o maimuță!”. După ce întreabă de ce este amenințată, anchetatorul reacționează: „Da! Te amenințăm cu violență fizică!”. Tânăra rămâne curajoasă și refuză să spună unde este angajată și cum a aflat despre miting. Asta atrage noi lovituri, una în cap și una în față, cu o sticlă de apă. Alexandra începe să plângă. „Vom fi răsplătiți pentru asta” „Putin e de partea noastră… Voi sunteți inamicii Rusiei, sunteți dușmanii poporului… Putin ne-a spus să-i omorâm. O să te omor și gata… Vom fi și noi răsplătiți pentru asta”, spune un anchetator, apoi cere să se confiște tot ce are în geantă tânăra. RECOMANDĂRI „Ai vreo informație despre soțul meu?”. Mii de ruși au apelat la o linie telefonică din Ucraina pentru a afla informații despre rudele trimise la război Anchetatorii spun că nu are loc nici un interogatoriu, ci doar un „chestionar” și fac din nou remarci deplasate: „Nu vezi că nu s-a spălat de o săptămână”. Tânăra invocă un articol din constituție și refuză să fie fotografiată. Imploră să nu mai fie agresată. I se distruge telefonul mobil, iar explicația e că „a căzut accidental de pe masă”. Se aud zgomote, anchetatorii și tânăra par a merge pe coridoarele secției. Înregistrarea se încheie cu plânsetul femeii. Dmitri Muratov, membru al Consiliului Public al Ministerului Afacerilor Interne, redactor-șef al Novaia Gazeta și laureat al premiului Nobel pentru Pace, a anunțat că a cerut ministrului de interne să verifice imediat autenticitatea înregistrării și să facă o anchetă procedurală a acțiunilor subordonaților săi. Duminică, 6 martie, au avut loc proteste în 65 de orașe din Rusia împotriva invaziei din Ucraina, legii conform cărora cei care pun în circulație informații considerate false de autorități pot fi urmăriți penal și a închiderii publicațiilor independente. Peste 4.600 de persoane au fost reținute, iar 30 au raportat că au fost bătute în secțiile de poliție. Potrivit OVD Info, 13.548 de persoane au fost reținute după protestele antirăzboi din Rusia, începând cu 24 februarie.
https://www.libertatea.ro/stiri/tanara-anchetata-rusia-protest-agresata-putin-4019751
/////////////////////////////////////////////////////////
Zekenski, avertisment de ultimă oră către liderii statelor aflate în pericol: „Noi vom fi primii. Voi veți urma”
Rosu Ioana
Volodimir Zelenski, în biroul său din Kiev
Pe măsură ce trupele rusești atacă cu mai multă îndârjire orașe importante ale Ucrainei, creând adevărate dezastre, președintele Volodimir Zelenski pare mai puternic și neînfricat ca niciodată. Acesta a dovedit pe parcurusul a două săptămâni crunte de război că are o atitudine de învingător, iar acest lucru s-a observat în fiecare acțiune și mesaj trimis către Occident, dar și către inamici. În urmă cu câteva ore, eroul Ucrainei a trimis un semnal de avertizare către NATO și SUA, informându-le că acest război sângeros a fost început în Ucraina, dar va continua și în alte țări, prevenind liderii să se pregătească pentru ce e mai rău.
Volodimir Zelenski, apel către NATO și SUA
În timpul unui interviu la ABC World News Tonight, cu prezentatorul David Muir, luni, Zelenski a a vorbit din nou despre tensiunile care există la nivelul întregii Europe din cauza invaziei rusești din Ucraina. Acesta a subliniat încă o dată necesitatea urgentării securizării spațiului aerian al Ucrainei, lucru pe care l-a cerut SUA și NATO, însă fără niciun rezultat concret.
„Nu putem permite Rusiei să fie activă doar acolo, pentru că ne bombardează, ne bombardează, trimit rachete, elicoptere, avioane de luptă, o mulțime de lucruri”, a transmis Zelenski, afirmând că „Nu ne controlăm cerul.”, a spus acesta.
Acesta a mai dezvăluit că trupele rusești bombardează o mare parte din orașele ucraine, inclusiv zonele cu blocuri de locuințe, săvârșind adevărate crime de război. Volodimir Zelenski a explicat că președintele Joe Biden „poate face mai mult” pentru a opri războiul. „Sunt sigur că poate și mi-aș dori să cred asta. El este capabil să facă asta”, a afirmat președintele.
În ciuda apelului făcut de Zelenski, SUA și NATO își mențin poziția conform căreia, o zonă de excludere a zborului în Ucraina poate conduce la „război cu drepturi depline în Europa”. Răspunsul acestora vine după ce, sâmbătă, Vladimir Putin a avertizat că țările care impun o astfel de zonă de excludere a zborurilor vor fi privite ca participante la conflict.
Răspunsul ferm al președintelui american în războiul ruso-ucrainean
În cursul serii de luni, Joe Biden și-a confirmat poziția de a nu implica trupele americane în conflictul armat, evitând astfel o tragedie și mai mare. În același timp, președintele Zelenski susține că toate bombardamentele rusești provoacă adevărate catastrofe, cu multe vieți nevinovate pierdute: „Cred că nu există alt răspuns… trebuie doborâte. Trebuie să salvați vieți”, a transmis Zelenski.
Cititi si
ȘOC! Lovitură pentru Putin din partea celui mai important aliat. Ce au făcut oamenii lui…
ȘOC TOTAL! Cum se RĂZBUNĂ Putin pe oamenii lui care demisionează. E HALUCINANT
Președintele Ucrainei a transmis un mesaj statelor vecine, dar și celor mai îndepărtate, că războiul va ajunge și la ei, indiferent de distanță, atâta vreme cât Vladimir Putin a încălcat niște drepturi fundamentale ale libertății. Acesta îl desscrie pe liderul de la Kremlin drept o „fiară” nesătulă, care va dori să se îndestuleze cu mai multă hrană.
„Toată lumea crede că suntem departe de America sau Canada. Nu, suntem în această zonă de libertate. Și când limitele drepturilor și libertăților sunt încălcate și călcate, atunci trebuie să ne protejezi. Pentru că noi vom fi primii. Voi veți urma. Pentru că, p măsură ce această fiară va mânca mai mult, el vrea mai mult, mai mult și mai mult.”, a transmis Volodimir Zelenski.
https://playtech.ro/stiri/zekenski-avertisment-de-ultima-ora-pentru-statele-vecine-noi-am-fost-primii-voi-urmati-483250?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push
///////////////////////////////////////////
Avertisment OMS: Rușii atacă în Ucraina spitalele, ambulanțele și facilitățile medicale
Elena Avramescu
Ofițerul principal de urgență al OMS pentru Europa, Catherine Smallwood, a declarat într-un briefing de presă că numărul includea incidente în care ambulanțele au fost comandate în alte scopuri decât asistența medicală de urgență.
Avertisment OMS: Rușii atacă spitalele în Ucraina
Organizația Mondială a Sănătății a declarat marți că atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor și altor instituții de îngrijire a sănătății din Ucraina au crescut rapid în ultimele zile și a avertizat că țara este lipsită de provizii medicale vitale.
Agenția ONU a confirmat luni că cel puțin nouă persoane au murit în 16 atacuri asupra unităților de sănătate de la începutul invaziei ruse din 24 februarie. Nu a spus cine este responsabil.
Ofițerul principal de urgență al OMS pentru Europa, Catherine Smallwood, a declarat într-un briefing de presă că numărul includea incidente în care ambulanțele au fost comandate în alte scopuri decât asistența medicală de urgență.
„Vom continua să actualizăm aceste cifre. Au crescut destul de rapid în ultimele zile”, a spus Smallwood.
Agenția lucrează pentru a furniza rapid materiale medicale Ucrainei, unde oxigenul, insulina, echipamentele de protecție personală, materialele chirurgicale și produsele din sânge se epuizează, a declarat directorul regional pentru Europa, Hans Kluge, în cadrul briefingului.
Furnizarea de oxigen, vaccinuri pentru copii și expertiză în domeniul sănătății mintale se numără printre prioritățile principale ale OMS pentru regiune, a spus el.
Kluge a subliniat, de asemenea, necesitatea de a acorda prioritate nevoilor de sănătate ale femeilor, inclusiv sănătatea maternă și îngrijirea obstetricală de urgență, și de a răspunde violenței sexuale și de gen.
„Conflictele din trecut ne-au arătat că adolescentele, femeile cu dizabilități și femeile în vârstă se află în cea mai vulnerabilă situație. Ei se confruntă cu un risc crescut de a suferi atacuri din partea persoanelor din afara casei și din partea grupurilor armate, precum și violență în partenerul intim și abuz și exploatare sexuală”, a spus Kluge.
Ucraina spune că Rusia întrerupe evacuarea în mai multe regiuni
Iată ce se întâmplă cu evacuările din orașele ucrainene astăzi:
Mariupol
Atât purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, cât și Ministerul Apărării ucrainean, au acuzat forțele ruse că bombardează coridorul umanitar din orașul cheie din sud. Opt camioane și 30 de autobuze sunt pe drum pentru a livra ajutor umanitar orașului și pentru a evacua civilii la Zaporizhzhya, a spus Nikolenko, dar nu știm dacă aceste camioane vor putea intra. Nu este clar dacă cineva a reușit să plece.
Sumî
O coloană de evacuare din orașul asediat Sumî a ajuns în regiunea Poltava, mai departe de granița cu Rusia, spune administrația regională Poltava. Coridorul este programat să fie deschis astăzi până la ora 19:00 GMT.
Bucha
Forțele ruse sabotează un efort de evacuare din districtul Bucha din regiunea Kiev, a declarat șeful administrației regionale de la Kiev, Oleksiy Kuleba.
„Districtul se pregătește pentru evacuarea în masă a oamenilor și furnizarea de ajutor umanitar. Pentru aceasta este necesară o încetare a focului”, a spus Kuleba, potrivit BBC.
El a spus că oamenii au reușit să părăsească orașul Irpin din apropiere în ultimele 24 de ore.
https://playtech.ro/2022/avertisment-oms-rusii-ataca-in-ucraina-spitalele-ambulantele-si-facilitatile-medicale/
////////////////////////////////////////
Ungaria Sovietica,prin Tarul Orban nu e de acord cu propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni
Emanuela Pana
Șeful de cabinet al premierului Viktor Orban spune că Ucraina nu sprijină propunerea Comisiei Europene de a acorda protecție temporată persoanelor care fug de război, părăsind Ucraina. Între timp, decizia Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare la frontieră este condamnată în România, USR numindu-l pe Orban: „un țar în regatul lipsei de umanitate“. Mai multe detalii, în continuare.
Ungaria respinge propunerea UE privind protecția refugiaților ucraineni
Ungaria nu sprijină propunerea Comisiei Europene de a acorda protecție temporară refugiaților din Ucraina (puteți citi mai multe despre subiect aici), anunță șeful de cabinet al premierului Ungariei, Viktor Orban.
Gergely Gulyas a adăugat că poziţia comună a statelor Grupului de la Visegrad este de a nu susţine propunerea Bruxellesului.
Ungaria, văzută ca având o conducere de dreapta, are reguli clare despre azil, a mai spus șeful de cabinet, care a informat că toate persoanele care vor ajunge din Ucraina în Ungaria vor primi statutul de refugiat.
Anterior, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că țara sa va fi alături de UE în ceea ce privește sancțiunile impuse Rusiei.
Între timp, în România, decizia Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare la frontieră este catalogată drept „absurdă“ și „cinică“, europarlamentarii USR solicitând Comisiei Europene să intervină de urgență pentru deblocarea graniţei cu Ungaria.
„Decizia guvernului Ungariei de a cere refugiaților ucraineni să îndeplinescă condițiile de intrare în Schengen la frontieră este pe cât de absurdă, pe atât de cinică. Imaginați-vă pentru o secundă că fugiți de bombele și rachetele lui Vladimir Putin. Și cum ar fi ca, în pragul casei pe care o părăsiți poate pentru totdeauna vă opriți cu gândul “oare am luat pașaportul biometric?“, se arată într-un comunicat USR.
Citește și: Ajutor pentru refugiații din Ucraina. Numere de telefon, firme și informații utile
„Viktor Orban a devenit un țar în regatul lipsei de umanitate“
În acest context, Cătălin Drulă, președinte interimar USR, a declarat că „după gardurile de sârmă ghimpată“, Viktor Orban le ridică refugiaților ucraineni „un zid al birocrației absurde“.
„Viktor Orban a devenit un țar în regatul lipsei de umanitate. După gardurile de sârmă ghimpată, acum le ridică refugiaților ucraineni un zid al birocrației absurde. Întâi a pornit Putin un război inutil, acum Viktor Orban pornește un război stupid împotriva solidarității. Cerem Guvernului român și Comisiei Europene să facă orice demers e necesar pentru a face guvernul ungar să își revină în simțiri“, a afirmat Drulă.
Reamintim că, miercuri, Comisia Europeană a propus acordarea de protecție temporară persoanelor care aleg să părăsească Ucraina, fugind din calea războiului, precum și acces la educație și piața muncii.
„Comisia propune astăzi să acorde protecție imediată în UE celor care părăsesc Ucraina. Tuturor celor care fug de război le va fi asigurat un statut sigur și acces la școli, îngrijire medicală și muncă“, a transmis vicepreședintele pentru Promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas.
https://playtech.ro/2022/ungaria-nu-e-de-acord-cu-propunerea-ue-privind-protectia-refugiatilor-ucraineni/
////////////////////////////////////////
satan-2
https://www.stiridinlume.ro/tehnologie-stiinta/ce-este-satan-2-putin-spunea-ca-arma-este-invincibila-66100.html?utm_source=Playtech.ro&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee
De neuitat-file de razboi… în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin
Război în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin
Rusia a invadat Ucraina joi, pe 24 februarie, și a început bombardamentele în orașe, cauzând moartea a sute de civili ucraineni, iar victimele continuă să crească pe măsură ce războiul e plină desfășurare. Mii de oameni fug din calea războiului, iar țările vecine s-au mobilizat pentru a primi refugiați. Primele discuții de negociere dintre Rusia și Ucraina s-au încheiat, conturându-se soluții pentru o serie de subiecte, însă ele continuă până la găsirea unui numitor comun pentru stoparea războiului.
LIVE Război în Ucraina. Ziua a 12-a. Cele mai importante evenimente de pe 7 martie
UPDATE 18:40 – Ucrainenii au distrus camioanele cu combustibil, care urma să alimenteze convoiul de 60 de kilometri, aflat în apropierea Kievului. Filmarea arată mai multe camioane distruse.
Între timp, ministerul ucrainean de Interne a declarat că cel puțin 4.000 de persoane mai trebuie să fie evacuate de la periferia capitalei ucrainene, Kiev.
Oficialii susțin că Rusia face „tot ce poate” pentru a împiedica crearea coridoarelor umanitare, promise în această dimineață de Ministerul rus al Apărării.
Anterior, poliția locală a confirmat că aproximativ 2.000 de civili au fost evacuați din orașul Irpin, care se află la aproximativ 12 mile nord-vest de Kiev.
Acesta se află în apropiere de aerodromul Hostomel, un punct strategic cheie aflat în centrul luptelor dintre forțele ruse și ucrainene.
Rusia susține că a deschis șase coridoare umanitare începând din această dimineață, inclusiv unul de la capitala Kiev la Homel, în Belarus. Cu toate acestea, Ucraina spune că acestea sunt inacceptabile.
Între timp, ministerul ucrainean de externe afirmă că trupele ruse au continuat să tragă rachete asupra Kievului în această după-amiază.
UPDATE 17: 30 – Cel puțin 13 morți în urma unui atac aerian asupra unei fabrici de pâine din Kiev, anunță serviciile de urgență ucrainene.
Cel puțin 13 persoane au fost ucise într-un atac aerian asupra unei fabrici de pâine din orașul ucrainean Makariv, în regiunea Kiev, au anunțat serviciile locale de urgență.
Cinci persoane au fost salvate, a precizat acesta, adăugând că, în total, se crede că aproximativ 30 de persoane se aflau în fabrică înainte de atac.
Acest incident survine după ce ministrul ucrainean de externe a afirmat că trupele rusești au continuat să tragă cu rachete asupra unor orașe, inclusiv asupra Kievului, în ciuda promisiunilor de coridoare umanitare.
Începând din această dimineață, șase coridoare umanitare au fost deschise în Ucraina, potrivit Ministerului rus al Apărării.
Acest lucru a urmat unui acord de încetare a focului pentru a ajuta civilii să se evacueze în siguranță din orașele Kiev, Mariupol, Harkov și Sumy.
UPDATE 17:15 – Președintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege care permite confiscarea conturilor bancare ale demnitarilor dacă depozitele bancare ale acestora sunt mai mari decât veniturile lor declarate în ultimii trei ani și există indicii că ar fi obținute ilegal.
UPDATE 16:50 – Ucraina spune că Rusia continuă să bombardeze Kievul și Mariupol. Ministerul de Externe ucrainean susține că trupele ruse au continuat să tragă rachete în orașe precum Kiev și Mariupol în această după-amiază, în ciuda promisiunii unor coridoare umanitare. Ucraina spune că bombardamentele inamice blochează evacuările civililor și furnizarea de ajutor umanitar în mai multe zone.
Începând din această dimineață, șase coridoare umanitare au fost deschise în Ucraina, potrivit ministerului rus al apărării. Aceasta a urmat un acord de încetare a focului pentru a ajuta civilii să evacueze în siguranță din orașele Kiev, Mariupol, Harkiv și Sumy. Cu toate acestea, căile duc în mare parte către Rusia însăși sau zonele controlate de ruși. Ucraina a spus că sunt inacceptabile.
Între timp, primarul din Irpin a spus în ultimele momente că o evacuare a civililor din zona asediată se desfășoară fără bombardamente. Zona se află la aproximativ 12 mile nord-vest de Kiev și în apropiere de aerodromul Hostomel, un punct strategic cheie în centrul luptei dintre forțele ruse și ucrainene.
Și în regiunea Mykolayiv, oficialii spun că tancurile rusești trag în aeroportul regional. Anterior, guvernatorul local a declarat că forțele ucrainene au reluat locul.
Videoclipul de mai jos surprinde momentul în care obuzele rusești au lovit o zonă rezidențială de la periferia orașului Mykolaiv, în sudul Ucrainei. clipul a fost filmat la 10 mile de centrul orașului, în timp ce un expert militar a spus că arată bombardamente de artilerie.
Rusia și-a continuat astăzi atacul ÎN Mykolayiv, oficialii locali spunând în ultima oră că tancuri rusești trag în aeroportul regional. Anterior, guvernatorul Mykolaivului a declarat că forțele ucrainene au reluat locul……………………………………….
Cont aici- https://playtech.ro/2022/live-razboi-in-ucraina-ziua-a-sasea-bombardamente-la-15-km-de-granita-cu-romania/
////////////////////////////////////////
Ponta, aliante ascunse cu rușii. Un aspect mai puțin cunoscut din ciocnirile dure cu SUA
Pe cand Victor Ponta era la apogeul carierei sale politice, administratiei SUA i s-a pus pata rau de tot pe guvernarea sa, iritarea americanilor culminand cu vizita anuntata in premiera de „National” a secretarului de stat Joe Biden, cel care i-ar fi dat un ultimatum fostului premier sa faca pasul inapoi.
Si faptul ca a pierdut la acea data sprijinul principalului partener strategic al Romaniei a fost resimtit apoi cu varf si indesat de catre cel care era pe cai mari dupa ce repornise motorul economiei romanesti. Numai ca a ramas un mister de ce s-au suparat atat de tare strategii americani pe fostul premier al Romaniei.
Iata insa ca informatii de ultima ora vehiculate tot mai intens in sistem sustin ca, poate deloc intamplator, in acea perioada s-a descoperit ca un revolutionar sistem de ghidare a rachetelor aer-sol, inventat de catre niste adevarate genii din Romania, a ajuns pe mana armatei ruse! Ceea ce ar fi iritat nespus pe influentii ofiteri de informatii militare ai Armatei SUA, care nu au inteles sub nicio forma cum de partenerii romani au scapat din degete o asemenea inventie, relateaza National.
Mai mult chiar, se pare ca au aparut chiar suspiciuni ca respectivul kit de ghidaj militar ar fi putut fi pur si simplu vandut inamicului public numarul unu, FSB-ul rusesc.
Pacaleste radarul
Cu toate ca, de prea multa vreme, cercetarea romaneasca este pur si simplu la pamant, iata ca in domeniul militar cel putin, continuam sa tinem steagul sus. Ceea ce si explica de ce industria de armament din Romania, in ciuda managementului de multe ori de-a dreptul defectuos, continua inca sa fie una dintre cele mai apreciate la nivel mondial. Iar in urma cu ceva vreme, se spune ca un grup de tineri ambitiosi ar fi reusit sa lanseze o provocare uluitoare pentru aceasta piata de zeci de miliarde de euro anual, prin inventarea unui nou sistem de ghidare al rachetelor sol-aer. Este vorba, pentru intelesul tuturor profanilor in ale militariei, de un cap de dirijare bazat pe un soft care reusea sa pacaleasca radarele, indicandu-le locuri false de lansare. Desigur ca pana la fructificarea pragmatica a proiectului mai era nevoie de timp si mai ales de multi bani, dar se pare ca informatiile militare, atat ale noastre, dar si ale partenerilor din NATO s-au aratat mai mult decat entuziasmate de noul „cap de racheta”.
Army USA nu crede in coincidente
Insa lucrurile ar fi degenerat dupa ce, la scurt timp, s-ar fi aflat ca rusii s-au si apucat de dezvoltat noul sistem. Iar cum specialistii in informatii ai Army USA, care se aratasera mai mult decat interesati de „capul de racheta” romanesc, nu prea au obiceiul sa creada in coincidente intr-un domeniu atat de sensibil, intreaga afacere s-a lasat cu un imens scandal. La nivel subteran si neoficial, desigur, pentru ca in asemenea operatiuni rufele se spala intotdeauna in familie. Este inca greu de spus de ce din toata aceasta poveste americanii l-au identificat drept vinovat pe fostul premier si cabinetul acestuia, existand, ce-i drept, si voci care sustin ca Ponta nu a fost decat un tap ispasitor, cei de la Washington cautand oricum un pretext pentru a renunta la serviciile sale. Insa cu siguranta ca in itele acestui scandal, chiar daca nu va fi unul public, vor aparea si alte nume grele, inclusiv de fosti ministri sau influenti conducatori ai anumitor servicii secrete cu atributii in acest domeniu. De asemenea, faptul ca se da din nou, tot mai intens, drumul la „supapa” cu informatii despre pataniile fostului premier arata ca, totusi, acesta este pe cale sa revina puternic in politica. Dar si ca ii va fi extrem de greu sa o faca…
sursa si foto: http://www.stiripesurse.ro
///////////////////////////////////////
Surpriza din pivniță: DNA a găsit o condică a șpăgilor pentru PSD
Știrile despre perchezițiile DNA apar aproape zilnic, dar rar aflăm ce anume descoperă procurorii. Detaliile inedite ies la iveală doar după trimiterea dosarelor în judecată, aşa cum este cazul şi în dosarul care-i vizează pe Mircea Govor şi Valer Marian, liderii PSD Satu Mare la data faptelor investigate.
La percheziţiile la domiciliul lui Mircea Ardelean, fostul şef al Fiscului din Satu Mare, procurorii DNA au avut parte de o surpriză. În pivniţa casei, într-un seif cu cifru, Ardelean avea un carneţel albastru, în care şi-a notat, cu meticolozitate, tot ce i-a dat lui Mircea Govor, persoanelor cu anumite funcţii de conducere din PSD Satu Mare sau partidului care l-a propulsat la conducerea unei instituţii deconcentrate extrem de importante, în perioada 23 noiembrie 2012 – 4 noiembrie 2014, scrie adevarul.ro.
Astfel, la pagina 19 (faţă+verso), apar sume substanţiale de bani pe care suspectul le-ar fi dat lui „Mircea” (se referă la Mircea Govor- potrivit DNA) în perioada decembrie 2012 – martie 2013 (în total, aproximativ 28.000 lei), lui „Valer” suma de 1.100 lei (se referă la Valer Marian, fostul preşedinte al PSD Satu Mare – potrivit DNA), lui Dumitru Fărcaş suma de 2.500 lei, 2.800 lei constituie „sponsorizare”, 1.000 lei „Manuela” (se referă la Manuela Rogoz, persoană cu funcţie de conducere în cadrul PSD Satu Mare, fiind şi consilieră a lui Mircea Govor în cadrul CJ Satu Mare), urmând ca acei bani să fie folosiţi pentru acoperirea cheltuielilor de mâncare pentru deplasarea de la Constanţa, unde în acea perioadă s-a desfăşurat Şcoala de Vară a TSD (Tineretul Social Democrat).
La diferite date din anul 2014 apar sume de 10.000 lei, 2.500 lei, 2800 lei, 5.000 lei etc., cu privire la care nu sunt indicate persoane, potrivit DNA există indicii că acele sume de bani au fost date de Mircea Ardelean fie unor persoane cu funcţii de conducere în partid, fie pentru finanţarea partidului din care face parte, ca şi „recompensă” a faptului că a fost sprijinit pe linie politică de Mircea Govor pentru accederea şi menţinerea pe postul de conducere în cadrul AJFP Satu Mare.
Mircea Ardelean este trimis în judecată în două dosare de corupţie, iar în cazul naşului său, Mircea Govor, el a avut calitatea de martor.
sursa si foto: http://www.stiripesurse.ro
///////////////////////////////////////
Informație bombă a DNA.Ministrul Tobă l-a protejat pe Gabriel Oprea
Rechizitoriul din dosarul lui Gabriel Oprea dezvăluie că Petre Tobă nu a luat măsurile legale în cazul Oprea
După trimiterea în judecată a fostuluivicepremier Gabriel Oprea de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție, rechizitoriul din dosar a devenit public și a putut fi consultat de cei interesați. Presa nu a ezitat să facă acest lucru și informațiile din acest dosar, difuzate de cei de la Digi 24, se dovedesc de-a dreptul explozive.
Este vorba în primul rând de faptul că actualul ministru de interne, Petre Tobă, care a condus și Inspectoratul General al Poliției Române nu a dispus un control laDirecția Internă de Protecție și Pază din cadrul MAI, pentru a verifica neregulile despre care deja știa o țară întreagă. În ciuda scandalului legat de mașina achiziționată din fondurile DIPI și de cabina de duș pusă la dispoziția lui Gabriel Opreadin fondurile destinate prevenirii corupției în MAI, ministrul Petre Tobă s-a făcut că plouă și nu a ordonat nici un control pentru a lămuri lucrurile.
Mai mult procurorii susțin că au fost distruse mai multe probe care ar fi putut demonstra implicarea ministrului Gabriel Oprea în achiziționarea mașinii care ulterior i-a fost pusă la dispoziție de către conducerea DIPI. Un martor cu identitate protejată a declarat procurorilor că i s-a cerut din partea secretarului de stat Nicolae Gheorghe, imediat după demisia guvernului Ponta în noiembrie anul trecut, să distrugă anumite documente referitoare la unele cheltuieli efectuate din bugetul DIPI. Chiar dacă acesta a refuzat inițial, documentele respective au fost distruse și printre ele se aflau, conform procurorilor și actele care aveau legătură cu implicarea lui Gabriel Oprea în achiziția mașinii pe care a folosit-o în mod nelegal.
Pe scurt secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Nicolae Gheorghe s-a ocupat cu distrugerea documentelor care probau vinovăția lui Oprea în timp ce fostul șef al IGPR și actualul ministru de Interne, Petre Tobă s-a făcut că plouă și nu a ordonat în nici un moment un control intern la DIPI, control care ar fi putut lămuri chestiunea pentru care acum, Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu. Iar procurorii DNA susțin că ministrul Tobă ar fi fost obligat prin lege să dispună efectuarea acestui control…
sursa si foto: http://ro.blastingnews.com
///////////////////////////////////////
BOMBA . Numele șefilor MASONI ai României – facute PUBLICE!
“Ca urmare a situaţiei generate de suspendarea fratelui Costel (Constantin) Iancu din toate activităţile masonice, conform Decretului Nr. 2109/RB al Marelui Maestru al Marii Loji Naţionale din România, emis în urma Hotărârii Tribunalului Masonic din data de 21 Septembrie 2015, Supremul Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din Romania s-a întrunit, în conformitate cu Statutul Supremului Consiliu şi Marile Constituţii, în data de 25 Septembrie 2015 şi a ales noua echipă de Demnitari şi Ofiţeri, după cum urmează:
Demnitarii aleşi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România:
Stelian Nistor, 33 – Suveran Mare Comandor
Costin Cuneşteanu, 33 – Locotenent Mare Comandor
Ioan Grigore Popa, 33 – Mare Prior
Cristian Panciu, 33 – Mare Cancelar
Florea Voinea, 33 – Mare Ministru de Stat
Ştefan Marian, 33 – Mare Secretar General
Adrian Dragomirescu, 33 – Mare Trezorier
George Ivaşcu, 33 – Mare Colector şi Ospitalier
Nicolae Brânzea, 33 – Mare Capelan
Ofiţerii numiţi ai Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România:Alecsandru Hociotă, – Director Executiv
Pirerre Joseph de Hillerin, – Orator
Daniel Hotăranu, – Expert
Bogdan Popescu, – Maestru de Ceremonii
Cristian Cornel Kameniczki, – Mare Comandant al Trupelor
Gheorghe Angelescu, – Mare Şambelan
Răsvan Cernat, – Purtător de Stindard
Miron Murea, – Purtător de Spadă
Dan Dumitrescu, – Herald / Arhivar
Cătălin Grigorescu, – Intendent
Tudor Nicolae, – Medic
Viorel Marian, – Secretar General Adjunct
Emanuel Florea, – Cancelar Adjunct
Traian Caramanian, – Suveran Mare Inspector General, responsabil de Regiunea Sud-Est”
În cazul în care această listă se va dovedi reală, publicarea acesteia va fi unul din cele mai mari scandaluri din istoria Masoneriei Române, fiind cunoscut faptul că membrii masoneriei sunt foarte discreți în activitatea lor. (sursa: stiri extreme)
sursa si foto: http://www.nationalisti.ro
///////////////////////////////////////
Cele mai nocive otravuri ascunse in alimentele pe care le consumam zilnic
Mâncarea din zilele noastre este mai mult decăt o problemă socială. Chimicalele folosite pentru producerea hranei sunt dăunătoare organismului, iar ceea ce cunoşteam odată sub denumirea de hrană organică tinde să devină o simplă istorie. Fiecare aliment, fiecare fruct sau chiar fiecare băutură conţine cel puţin un produs otrăvitor organismului. Mâncarea din supermarketuri provine în general din import, pentru că România a ajuns în mare măsură o ţară de consum în timp ce producţia a fost aproape desfiinţată, fiind foarte greu de controlat, cauza pentru care conţine mai multe pesticide decât nutrienţi.
Iată lista celor mai importante substanţe care consumate în cantităţi destul de mari pot pune în pericol sănătatea sau chiar pot provoca moartea.
- Difenilamina
Este un fungicid care se regăseşte cu precădere în mere. Odată merele consumate, difenilamina se acumulează în rinichi, ficat şi sânge, iar eliminarea sa se produce cu greutate. Consumul fungicidului pe termen lung devine periculos pentru sănătate şi poate produce chiar moartea.
- Tiabendazol (E233)
Un alt fungicid periculos organismului uman care se regăseşte de asemenea în mere. Este foarte nociv pentru sistemul nervos, cauza pentru care a fost interzis în mai multe ţări din lume, dar mai puţin în România. Oare de ce?
- Aldrin
Aldrin este un pesticid care odată aplicat pe soluri le protejează împotriva dăunătorilor, în special lăcustelor, dar şi viermilor care atacă rădăcinile plantelor. Are un efect letal atât asupra oamenilor, cât şi al păsărilor, animalelor sau peştilor. Aldrin-ul se regăseşte în carne şi produse lactate. Doza letală pentru un om este doar de 5g. Consumul produselor alimentare care conţin acest pesticid sporeşte riscul îmbolnăvirii, cauza pentru care a fost interzis în mai multe ţări, dar mai puţin în România.
- Dieldrina
Este un compus chimic al Aldrinului şi se foloseşte împotriva termitelor. Pesticidul se găseşte în proporţii mari în laptele pasteurizat. Consumul său în cantităţi mari poate produce moartea.
- Mirex
Un alt insecticid folosit împotriva termitelor, care are o durată de viaţă de până la 10 ani înainte să ajungă sa se degradeze, se regăseşte în general în carne sau peste. Mirexul este o substanţă care provoacă cancerul şi a fost interzis în mai multe ţări ale lumii. (sursa: nutriceutic.ro)
sursa si foto: http://www.nationalisti.ro
https://www.rostirea.ro/news/cele-mai-nocive-otravuri-ascunse-in-alimentele-pe-care-le-consumam-zilnic
////////////////////////////////////////
Timpul prezent: Mircea Cărtărescu: „Ucraina este un scut al umanității”
Scriitorul Mircea Cărtărescu pledează în aceste vremuri de război pentru asumarea unei implicări politice mai mari a artiștilor „în sensul politic al cuvîntului, de partea libertății, a democrației, a drepturilor omului”. El consideră că Ucraina a devenit, prin rezistența pe care o opune armatei ruse invadatoare, un scut pentru umanitate.
https://www.radioromaniacultural.ro/timpul-prezent-mircea-cartarescu-ucraina-este-un-scut-al-umanitatii/
///////////////////////////////////////
Amintiri din temniţele comuniste – MONICA LOVINESCU DESPRE ASASINAREA ÎN ÎNCHISOARE A MAMEI EI, ECATERINA BĂLĂCIOIU LOVINESCU
Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.
Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.
Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.
Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.
Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.
Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro
“Nu pot să nu revin de fiecare data când am prilejul, asupra asasinării în închisoare şi asupra arestării mamei, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, pentru că este unul din exemplele absurdităţii arestărilor din acea epocă. Francisc Butica a venit şi i-a făcut şantajul următor: Îmi dai o scrisoare pentru fiica dumitale, ca să intre în serviciul nostru în străinătate, deci să devin o agentă a lor, şi atuncea te îngrijim şi îţi dăm drumul şi dacă nu, aicea mori. După ce a refuzat, ţipând la Butica, spunând că nu va face asta în ruptul capului, că e bătrână şi nu are decât să moară, dar nu o să îmi trimeată mie un asemenea mesaj, a fost retrimeasă la Jilava şi pe dosarul ei era scris : fără îngrijire medicală. Mama s-a trezit la morgă printre cadavre. A început să urle, au luat-o, au dus-o la spital , dar continuând să nu îi dea absolut niciun medicament şi a murit în iunie 1960. Eu cred că este un asasinat.”
Monica Lovinescu obișnuia să povestească tragicul sfârșit al mamei ei așa cum, din când în când, te duci să aprinzi o lumânare și să așezi un buchet de flori la mormântul unei persoane dragi. Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu nu are mormânt. Corpul ei a fost aruncat la groapa comună. Monica Lovinescu a trăit toată viața cu povara asasinării Ecaterinei Bălăcioiu, o rană care nu s-a închis niciodată. Obișnuia sa spună că mama ei și-a sacrificat viața pentru ca ea să poată trăi la Paris, în libertate.
https://www.radioromaniacultural.ro/amintiri-din-temnitele-comuniste-monica-lovinescu-despre-asasinarea-in-inchisoare-a-mamei-ei-ecaterina-balacioiu-lovinescu/
///////////////////////////////////////
Amintiri din temniţele comuniste – medicul Ion Jovin
Radio România Cultural va difuza, în perioada 30 septembrie – 16 decembrie, mărturii ale oamenilor de cultură români care au făcut închisoare politică în anii dictaturii comuniste.
Publicul va putea asculta zilnic voci ale unor intelectuali precum Valeriu Anania, (Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Clujului și Feleacului), Adrian Marino, Arșavir Acterian, Teohar Mihadaș, Alexandru Paleologu, Gabriel Țepelea, Lena Constante, teologul Dumitru Stăniloaie, teologul Gheorghe Calciu Dumitreasa și mulți alții, personalități intervievate, timp de aproape 10 ani, de jurnalista Radio România Cultural, Anca Mateescu, și conservate în fonoteca radio.
Proiectul își propune sa amintească generației tinere în special faptul că, la puțin timp după ocuparea României de către sovietici și instaurarea regimului comunist, foarte mulți intelectuali români au început să fie arestați din motive politice.
Acești oameni au fost anchetați și torturați într-o perioadă în care românii puteau ajunge la închisoare pentru că îndrăzneau să spună că nu le place un roman de Zaharia Stancu sau pentru că citeau cărți scrise de Emil Cioran sau Mircea Eliade.
Înregistrările făcute de colega noastră, Anca Mateescu, sunt documente sonore unice pe piața media din Romania, iar vocile pe care publicul le va auzi la Radio România Cultural fac parte din fonoteca Radio România.
Proiectul ”Amintiri din temnițele comuniste” se va încheia la finalul anului, cu o secțiune de podcast-uri pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.
Postul Radio România Cultural este singurul post de radio cu acoperire naţională în FM, care produce programe exclusiv culturale, difuzând producţie originală culturală şi informaţie din toate zonele culturii, la nivel naţional şi internaţional. Detalii pe www.radioromaniacultural.ro
„Trebuia să fiu arestat în 47, în septembrie, după arestarea lui Maniu, însă m-am ascuns. Pe Maniu l-au arestat în sanatoriul meu, unde era internat. Săracul credea că dacă se internează şi face pe bolnavul, scapă de arestare. N-a scăpat, a fost arestat şi după aia a început şi prigoana contra mea. Credeau că ştiu secrete de-ale lui Maniu. M-au arestat şi m-au dus la Malmaison. Acolo am fost supus unei severe anchete, voiau să ştie totul despre Maniu, fiindcă ştiau că este în foarte strânsă legătură cu familia mea, e naşul copiilor mei. “Dumneata, medicul lui Maniu, la infirmerie! Marş, la roabă!” Eu, care eram cunoscut în străinatate, la mai multe societăţi medicale eram membru de onoare, am fost trimis la roabă.”
Medicul Ion Jovin a fost întemeietorul oncologiei și al radioterapiei românești. A luat parte la dezbaterile cu privire la Marea Unire şi a participat, ca delegat, la adunarea de la Alba Iulia. A studiat la Berlin, Freiburg, Paris și s-a specializat în tratamentul cancerului cu radiații. După ce și-a susținut lucrarea de doctorat, i s-a propus să rămână la Institutul Curie din Paris. Însă, Ion Jovin a ales să se întoarcă în țară, pentru a înființa, la spitalul Colțea, primul centru anticancer din România. În 1948, Ion Jovin a avut “privilegiul“ de a fi primul cadru universitar arestat de către comuniști, care nu s-au arătat câtuși de puțin impresionați de reușitele profesionale ale doctorului. A cunoscut, vreme de patru ani, calvarul închisorilor, fără a i se găsi vreo altă vină în afară de aceea că fusese medicul liderului țărănist, Iuliu Maniu.
https://www.radioromaniacultural.ro/amintiri-din-temnitele-comuniste-medicul-ion-jovin/
///////////////////////////////////////
Declarație șocantă a ambasadorului rus în Franța: „Rusia nu bombardează Ucraina. Nu e război“
https://playtech.ro/2022/declaratie-socanta-a-ambasadorului-rus-in-franta-rusia-nu-bombardeaza-ucraina-nu-e-razboi/
Emanuela Pana
„Rusia nu bombardează Ucraina. Nu suntem în răzvoi“, este declarația șocantă făcută de ambasadorului rus în Franța. În fața unor imagini cu clădiri civile distruse, Aleksandr Makogonov acuză Ucraina de „manipulare“: „Întotdeauna este o chestiune de interpretare a imaginilor“, a spus el. Mai multe detalii, în continuare.
Declarație șocantă a ambasadorului rus în Franța
Rusia neagă în continuare războiul din Ucraina. Invitat în weekend la o televiziune franceză, Ambasadorul Rusiei în Fraţa, Aleksandr Makogonov, a dezmințit conflictul sângeros declanșat de Rusia în Ucraina: „Nu suntem în război“, a susținut el.
„A bombarda nu este un cuvânt foarte corect“, a declarat Makogonov sâmbătă la LCI.
„Purtăm, în Ucraina, o operaţiune militară foarte ţintită“, a apreciat ambasadorul rus.
„A bombarda este în general un lucru rău, aşa cum s-a făcut în fosta Iugoslavie“, a mai denunțat el.
Pe această cale, Aleksandr Makogonov a atacat forțe NATO care au bombardat cartiere generale şi studiourile radioteleviziunii de stat sârbe (Radio Televizija Srbije, RTS), în centrul Bekgradului, în anul 1999. Atacurile s-au soldat cu cel puţin 16 morţi şi 16 răniţi în rândul civililor.
Citește și: LIVE Război în Ucraina. Ziua a 12-a. Rusia va deschide coridoare umanitare în mai multe orașe. Zelenski îl avertizează pe Putin
„Rusia nu bombardează Ucraina. Nu e război“
Pus în fața unor imagini cu clădiri civile distruse, Aleksandr Makogonov acuză Ucraina de „manipulare“.
„Întotdeauna este o chestiune de interpretare a imaginilor. Trebuie să te întrebi care este cauza. De către cine? Poate că ucranenii au făcut-o înadins, pentrua provoca, pentru ca toată lumea să vadă aceste imagini şi să înceapă să acuze Rusia“, a mai declarat ambasadorul rus.
Primarul din Hostomel, ucis în bombardamente
În timp ce ambasadorul Rusiei în Fraţa susține că „bombardament“ nu este un cuvânt prea potrivit pentru ce fac trumișii lui Putin în Ucraina, Yuri Prilipko, primarul din Hostomel, suburbie a Kievului, a fost ucis luni în urma unor noi atacuri ale armatei ruse, în timp ce distribuia ajutoare.
Acesta ar fi fost ucis împreună cu alte două persoane, potrivit presei locale, care citează Consiliul Local din Hostomel. Prilipko împărțea pâine și medicamente în timp ce rușii bombardau orașul Hostomel.
Vestea că primarul din Hostomel a fost ucis a fost dată și de Vitali Kliciko, edilul capitalei ucrainene.
„A fost asasinat în timp ce distribuia pâine şi alimente între oamenii săi. Era tovarăşul meu, lucram împreună în Asociaţia Oraşelor din Ucraina. Odihnească-se în pace!“, a anunțat primarul Kievului.
https://playtech.ro/2022/declaratie-socanta-a-ambasadorului-rus-in-franta-rusia-nu-bombardeaza-ucraina-nu-e-razboi/
///////////////////////////////////////’’
Recenzie – Cum să supraviețuiești în stil de Oscar
Era o perioadă (neagră) când cinefilii din toată lumea își pierduseră orice speranță că Leonardo DiCaprio va câștiga vreodată un Oscar. Adică, să fim serioși, ce n-a făcut omul în “The Wolf of Wall Street”? A pornit de jos, a creat un imperiu, a cucerit-o pe Margot Robbie, a răcnit, a inspirat, s-a drogat.. merita premiat măcar pentru efort, nu?
“Give that man an Oscar!”, scriau fanii lui pe Internet de ceva vreme. Și i l-au dat. După o serie de nominalizări neconcretizate, Leo a descoperit calea spre mult-râvnita statuetă. Aparent, tot ce trebuia să facă era să tacă și să se târască timp de 2 ore prin păduri și râuri.
DiCaprio cu paharul de sampanie
DiCaprio din Great Gatsby închinând anticipat un pahar în cinstea viitorului său triumf la Oscaruri
“The Revenant” este genul de film semi-mut care te impresionează din start prin imagistică. Acțiunea e plasată într-o Americă nebătătorită, sălbatică, a anilor 1800 și Iñárritu (regizorul) are grijă să-i surprindă sălbăticia în toată splendoarea ei. Și despre ce ar putea fi vorba într-un film despre America incomplet colonizată a începutului secolului XIX? Despre cowboy și indieni, evident.. Mă rog, filmul e ceva mai profund decât un amalgam de bărbați vânjoși împușcându-se între ei. Dar avem și scene de-astea.
De fapt, filmul se concentrează pe un grup de comercianți americani însărcinați cu strângerea de piei și blănuri. La un nivel macro, intriga e declanșată de atacurile furibunde ale indigenilor cu arcuri și tomahawk-uri care, bineînțeles, vor să-și protejeze teritoriul și perpetuarea speciei. Pe de altă parte, filmul urmărește în paralel firul narativ al eroului său central, Hugh Glass (am aflat ulterior că el a existat și în realitate).
The revenant – peisaj de lupta
E frumos, da’ nu prea
Glass, un individ discret din fire, este sălbaticul din rândul oamenilor civilizați. Un american scump la vorbă, care în schimb are darul cunoașterii ținuturilor și un simț acut de orientare în spațiu. Practic, omul în care toți cei din jurul lui își pun speranța pentru călăuzire, în condițiile în care se găsesc subit înconjurați de piei roșii, însetate de țeste de tăiat.
Totuși, nu indienii sunt cei care declanșează adevărata intrigă, ci un înfiorător urs grizzly – ursul care mai tâziu avea să devină celebru pentru că i-a deschis lui DiCaprio drumul spre Oscar. De ce? Pentru că el e motivul pentru care Hugh Glass e redus literalmente la tăcere pe parcursul întregului film. Scena dintre cei doi se consumă într-o fază incipientă a filmului, când Glass, îndepărtat de grup și hoinărind singur printr-o pădurice (nu o decizie prea înțeleaptă, aparent), este atacat cu brutalitate de acest animal feroce. N-ai cum să nu remarci aici, ca și în alte secvențe din film, nivelul de cruzime și explicitate al scenei, prin care Iñárritu își dorește să expună sălbăticia în forma ei primară.
Un alt aspect pe care îl vei remarca în prezenta scenă e un prim semn al superputerilor lui DiCaprio în acest film. Fără să intru prea mult în detalii, să zicem doar că ursul îl tăvălește destul de bine și totuși Leo (sau Glass) are cumva mai multe vieți și reușește să-i facă față. La naiba, aproape că am văzut în el dibăcia lui Old Shatterhand, care ucide un urs cu mâinile aproape goale în “Winnetou” (un roman pe care-l recomand cu căldură oricărui pasionat de povești de aventuri cu eroi, bandiți și indieni).
Glass, înainte să-și dea seama că a încurcat-o
Așadar, Glass supraviețuiște atacului sângeros și este găsit, inert și aproape fără suflare, de camarazii săi. Acuma… dileme, dileme… Ce să faci cu omul? Ești permanent într-o fugă continuă, că nu vrei să te trezești cu o săgeată în spate sau cu scalpul retezat, dar pe de altă parte ai lângă tine un suflet amărât, care nici măcar în cârje nu se mai poate deplasa și pe care simțul moral te îndeamnă să nu-l lași de izbeliște acolo. În momentul ăsta își fac simțită prezența și alte câteva personaje cheie (da, filmul nu e chiar numai cu și despre DiCaprio).
Cel mai important dintre aceste personaje este John Fitzgerald, interpretat de Tom Hardy, un individ cu un accent de Texas simpatic, dar cu o etică discutabilă. Fitzgerald e un tip pragmatic, care merge pe principiul: “Omul oricum e aproape mort, hai să-l lăsăm să-și dea duhul în liniște, iar noi să ne creștem șansele de a scăpa vii din pădurile astea!” Un alt rol important îl are căpitanul grupului, Henry (Domhnall Gleeson), care nu-i împărtășește opinia lui Fitzgerald, pentru că este un lider adevărat, care nu-și lasă oamenii în urmă. V-am zis că Glass are și un fiu? Un puști adolescentin, care e chiar acolo, cu ei? Imaginați-vă experiența pentru el în clipele alea.
Pe scurt, voia căpitanului e literă de lege, așa că oamenii îi confecționează lui Glass o targă din lemne și își continuă drumul, cărând anevoios un muribund după ei. Problema e că în curând își dau seama că muribundul e o corvoadă fizică prea mare și încep să se întrebe dacă nu cumva e mai bine să-l lase să moară. Într-un moment de cumpănă, căpitanul Henry e nevoit să ia o decizie care să împace și capra, și varza. Așa că recurge la o cale de mijloc și propune ca 3 dintre oamenii săi să rămână, în mod voluntar și contra unei sume generoase, cu Glass la poalele muntelui și să îl doftoricească cum pot ei mai bine până când își dă ultima suflare. Bun, zis și făcut. Dar cine să rămână cu Glass? Cineva care ține mult la el sau care ține mult la bani. Așa că rămân fiul lui (evident) și, ca să vezi, însuși Fitzgerald (hmm..). Cu ei mai rămâne și Bridger (Will Poulter), un băiat care pur și simplu era de treabă.
Tom Hardy si Domhnall Gleeson in The Revenant
“Da, șefu, normal că o să am grijă de el! Îl și mângâi pe frunte dacă e nevoie.”
Dacă am precizat deja vreo 2 intrigi ale filmului până acum, să zicem că există și o a treia (care cumva le întregește pe celelalte și dă curs și sens desfășurării evenimentelor până la final). Scena în sine nu e pentru cei slabi de inimă, pentru că Iñárritu din nou vrea să-și șocheze audiența, apelând la brutalitate. Așa că înlătură orice dubiu legat de etica discutabilă a mercenarului Fitzgerald și o consolidează printr-un act de cruzime extrem de vizual și dureros pentru oricine a apucat să empatizeze cu personajele din film.
Profitând de un moment în care rămâne singur cu Glass, al său paznic Fitzgerald se gândește să scoată maximum din contextul dat: îl ucide pe Glass prin sufocare, ca să pară că și-a dat singurul duhul, dă vestea tristă celorlalți doi când se întorc, îl îngroapă creștinește, după care își continuă drumul de scăpare (cu măruntul detaliu că, în momentul revederii cu Henry, își va primi recompensa pentru devotamentul de care a dat dovadă față de camaradul său, până la ultima suflare a acestuia).
Planul pare să fie bun, doar că o dată ce se pune pe treabă, Fitzgerald este rapid surprins de Glass Jr., care își face apariția și observă cu stupoare cum tatăl lui stă să fie axfisiat. Așa că, evident, puștiul îl confruntă pe Fitzgerald, dar sfârșește în mod tragic, înjunghiat, fix în fața unui părinte care, incapacitat, privește cu oroare cum fiului său i se ia viața. Încurcat de logistică și complicații, Fitzgerald îl convinge cu viclenie pe absentul și naivul Bridger să părăsească rapid locul, lăsându-l în urmă pe Glass, afundat într-o groapă și într-o durere năucitoare.
Tom Fitzgerald Hardy incearca sa-l omoare pe Leo Glass DiCaprio
“Șșș… Să nu ne-audă indienii!”
Așa cum probabil vă așteptați, plecând de la ideea Hardy vs. DiCaprio, tot restul filmului se axează pe lupta de supraviețuire a lui Hugh Glass, care, ținut în viață de o dorință de răzbunare inimaginabilă, își făurește drum pentru a lăsa în urmă neobositele hoarde de indieni și în același timp pentru a-l găsi și pedepsi pe cel care i-a ucis fără milă copilul.
Leo tăcutul
Performanța lui DiCaprio din “The Revenant” e cu atât mai meritorie cu cât omul abia dacă scoate câteva cuvinte pe gură în întregul film. DiCaprio e foarte capabil și convingător în a nu vorbi atunci când nu vrea și atunci când nu poate. Și credeți-mă, sunt scene în care chiar și-ar dori, din răsputeri, să formuleze o idee – două. Măcar atunci când ar vrea să-l înjure, să-l blesteme și să-l amenințe de moarte pe antagonistul său. Expresiile sale faciale sunt în schimb de Oscar (ba-dum-tss) și trebuie să-i acordăm credit pentru asta.
Leo târâtul
Nu cred că s-a târât nimeni vreodată cu atâta stil într-un film, așa cum a făcut-o Leonardo DiCaprio în “The Revenant”. Dar trebuie să recunoaștem, acumulase deja experiență cu câțiva ani în urmă, în “Lupul de pe Wall Street”. De fapt, dacă stau să mă gândesc atent, întreaga scenă cu el în pielea lui Jordan Belfort incapacitat de droguri, târându-se schizofrenic spre mașina lui de lux, a fost antrenamentul perfect pentru ceva ce avea să devină mai târziu o imagine aproape în oglindă, dar de data asta cu un alt set de motivații și cu mult mai multă gravitate și însemnătătate în spate.
Ceea ce cu siguranță nu vei putea să nu remarci în acest film este faptul că personajul lui DiCaprio are 7 vieți. Sau 9. Sau poate chiar mai multe… Literalmente, nu există niciun factor, oricât de acerb, care să-l oprească pe Glass din călătoria sa supraumană. Ursul nu-l omoară, hemoragia nu-l omoară, frigul nu-l omoară, indienii, singurătatea, lipsa hranei, forțele naturii și orice altceva la care te-ai mai putea gândi. Având în vedere că povestea este inspirată dintr-un fapt real, e cu atât mai impresionant, dar sincer mă îndoiesc că Hugh Glass cel adevărat putea să cutreiere ape, munți și văi și să sară de pe stânci cu 1% la viață.
Mulți au pus accentul pe talentul non-verbal al lui Leonardo DiCaprio, dar eu zic că nici performanța lui Tom Hardy nu e de lepădat. E chiar de apreciat, aș spune. Dacă l-ai văzut în rolul lui Bane din “The Dark Knight Rises”, gândește-te că poate fi mai negativ de-atât. Acolo măcar era spălat pe creier. Aici, pur și simplu e un tip foarte rău. E genul de personaj care te convinge să-l urăști din ce în ce mai tare, după fiecare decizie pe care o ia. Și ăsta e un lucru foarte bun. Te face să-l susții și mai mult pe DiCaprio în demersul lui și să uiți că și-a depășit în mod inexplicabil condiția umană pe alocuri.
Intimitate
“The Revenant” nu e genul de film pe care ai vrea să-l revezi de 20 de ori, cu toate că e un film foarte bun. Atmosfera creată este extrem de grea, de apăsătoare. Imaginile sunt minunate, dar tulburătoare de multe ori. E un film de acțiune, dar și de stare. Și în mod cert nu-ți dă o stare de confort, poate una de angoasă. Nu există umor care să te mai destindă, în cel mai rău caz ai putea să zâmbești la accentul simpatic al lui Tom Hardy de la începutul filmului. Dar văzând mai târziu ce face Tom Hardy, nu prea-ți mai arde nici măcar de accentul lui.
https://cinematopping.ro/recenzii/recenzie-the-revenant-2015-cum-sa-supravietuiesti-in-stil-de-oscar
///////////////////////////////////////
Recenzie – A Space Odyssey – Rezistă cine poate
Dacă îți propui să vezi un film special, “Odiseea spațială” a lui Kubrick poate fi alegerea ta. Dar te avertizez de-acum, dacă e special nu înseamnă că o să-ți și placă! Este un film de referință și, ca orice film care iese din tipare, există riscul să-ți placă la nebunie sau să-l urăști total. Acum aruncă moneda, vizionează filmul și revino aici pentru comentariile marcate cu SPOILER la adresa acestei minunății de film.
Superb! Magnific! Revoluționar! Cel mai bun film făcut vreodată! Cam astea sunt reacțiile, exclamațiile și interjecțiile pe care le auzi/citești despre, aparent, opera de artă a lui Stanley Kubrick – o odisee către mister și revelații – un film îndrăgit și venerat de cinefili din toată lumea. Recunosc, “2001” a fost o odisee și pentru mine… una care am crezut că nu se mai termină.
Filmul ăsta e într-adevăr unul special, pentru că e capabil să trezească în oameni sentimente diametral opuse. Asa cum spunea și regizorul peliculei, dl. Kubrick, filmul nu trebuie explicat și justificat cu argumente, ci experimentat prin emoții de către audiența sa. Și credeți-mă, emoțiile sunt puternice! (de oricare natură ar fi ele)
Pentru mine, “O odisee spațială” este testul suprem de răbdare. Și trebuie să recunosc – am fost testat de la bun început. Primele secunde ale filmului debutează cu un ecran complet negru și o muzica psihedelică, cu accente de horror, pe fundal. Muzica începe destul de monoton și sfios, dar crește progresiv în intensitate și volum. Ecranul negru pare să rămână o constantă momentan. Interesant. Trece un minut și jumătate din film, muzica începe să capete cote dramatice, ecranul este în continuare complet negru. Minutul 2.30 – fundalul sonor pare să-și atingă apogeul, beznă totală în continuare pe ecran.
Încep să-mi pun întrebări. Am deschis filmul pe Netflix, așa că pun mâna pe telecomandă, pun pauză și verific dacă nu cumva e o problemă de redare a video-ului. Pare ok. Reiau filmul, dar pic deja primul test de răbdare: fac forward la stream, până când văd că dispare ecranul negru. Aleluia! La minutul 3.25, apar deja primele semne de viață pe ecran și cumva regret că nu mi-am păstrat calmul încă puțin timp. Oricum, atenția mi-e captată rapid de un nou sunet pe fundal, un început de piesă care îmi este foarte cunoscut, dar pe care nu știu pe moment de unde să-l iau. Este vorba de celebra “Așa grăit-a Zarathustra”, a lui Richard Strauss. Prima din multele piese clasice cu care Kubrick alege să presare restul filmului.
Odiseea spatiala – ecran negru
Teaser
Intrăm și în pâine. Se face tranziția către un cadru natural stâncos, cu un răsărit de soare în spate, intitulat simbolic “Zorii umanității”. După care ni se prezintă un grup restrâns de maimuțe, îndeletnicindu-se cu diverse activități cotidiene. Nimic ieșit din comun până acum, dinamica acțiunii este la un nivel destul de scăzut. Mă gândesc cu ardoare la momentul în care filmul se mută în spațiu, dar încerc totuși să anticipez corelația dintre scenele actuale și viitorul îndepărtat.
Se mai scurg încă 5 minute, timp în care putem vedea și revedea îndeaproape și în mici detalii ce poate face un grup de maimuțe într-o pustietate preistorică. Simt că urmează să eșuez și al doilea test de răbdare. Mă salvează în schimb apariția unui alt grup (rival) de maimuțe, care declanșează un conflict teritorial și izgonește grupul inițial. În acest moment se prefigurează prima scena simbolică a filmului. Din neant, apare un corp paralelipipedic de natură extraterestră, pe care maimuțele respinse îl găsesc și încep să-l venereze. Acționând ca și impuls mental, monolitul determină liderul grupului să realizeze că poate folosi osul din rămășițele unui schelet ca și unealtă. Aha! Un prim pas spre evoluție.
Cu această nouă descoperire, maimuțele conduse de liderul lor se întorc să-și revendice teritoriul pierdut, utilizând de această dată forța brută a uneltei pentru a-și învinge izgonitorii. Întreaga secvență se încheie cu unul din momentele antologice ale filmului – osul aruncat triumfător spre cer de maimuțe, care printr-o tranziție de efect se transformă într-o navă spațială – semn că regizorul a ales să facă în sfârșit trecerea în timp și spațiu.
Maimuta din 2001: O odisee spatiala
Mighty Joe, în momentul lui de Evrika
De aici, filmul pare gata să prindă tracțiune. Avem spațiu (!!!), avem nave și potențialul de a porni într-o adevărată odisee. Dar să nu ne grăbim încă! (de ce am face-o?) Kubrick alege, pentru început (un nou început), să ne delecteze vizual cu o selecție de imagini ale vastului spațial. Trebuie să recunosc, pentru un film produs în anul 1968, colecția de scene este impresionantă și încântătoare. Momentan, totul decurge lin, de această dată pe coloana sonoră a celebrei “Dunăre albastre” a unui alt Strauss – Johann.
Treptat, camerele își îndreaptă atenția spre navele spațiale, după care ni se dezvăluie interiorul acestora și viața oamenilor în spațiu. Ni se dă de înțeles că tehnologia a evoluat foarte mult și omul se bazează acum pe calculatoare și tot soiul de dispozitive electronice complexe. Încep să realizez, cu o oarecare resemnare, că ăsta e ritmul standard al acțiunii și ar fi bine să mă mulțumesc cu asta dacă vreau să termin cu succes filmul.
Din echipajul uneia dintre navele prezentate, se distinge un anumit domn Heywood, un doctor specialist, care deține informații confidențiale despre cercetări făcute în cadrul bazei aselenizate Clavius. Doctorul Heywood pare să aibă un rol important în film, pentru că impune de la început o anumită autoritate și coordonează misiuni. Însă dacă aveți impresia că veți avea ocazia să urmăriți în continuare evoluția acestui personaj, puteți uita. Singura scenă în care regia ni-l mai prezintă pe Heywood este când el mănâncă un sendviș, împreună cu alți doi astronauți, discutând despre apariția unui monolit misterios (hmm) în drum spre Clavius.
O odisee spatiala – Heywood in nava
El este Heywood, în timp ce-și mănâncă sendvișul
Între timp, orchestra simfonică își continuă activitatea muzicală, în timp ce noi, privitorii, suntem din nou delectați cu imagini din spațiu, derulate într-un ritm cel puțin lent. Dar atenția ne este din nou captată atunci când acțiunea se mută pe lună, unde o echipă de oameni de știință iese în întâmpinarea aceluiași corp paralelipipedic pe care l-am putut admira în debutul filmului (hmm). Într-o scenă în oglindă cu cea a maimuțelor roind în jurul monolitului, oamenii (de această dată) înconjoară obiectul extraterestu, fermecați și ei de prezența sa misterioasă. Să fie oare semnalul unui nou pas către evoluție?
Monolitul dintr-o odisee spatiala
Ritualul de venerare (varianta postpreistorică)
Filmul își reorientează focusul către bordul unei noi nave spațiale, iar cadrele ne dezvăluie un nou personaj. El este comandantul David Bowman, un tip atletic și carismatic, care împreună cu secundul său Frank și alți 3 membri aflați în stare de hibernare, se îndreaptă spre Jupiter într-o misiune denumită sugestiv “Discovery 1”.
David și Frank mai sunt însă acompaniați de o… entitate. Este vorba de Hal, un super calculator inteligent și capabil de empatie, având rolul de a controla mecanismele interne ale navei și a ușura în general misiunea echipajului. Hal face parte dintr-o generație de calculatoare evoluate, construite pe baza inteligenței artificiale. Dialogurile dintre el și David mi se par de departe cele mai interesante din film. Intriga este declanșată aici de suspiciunea lui Hal cu privire la rolul misiunii și la anumite aspecte ale sale ținute secrete. După o decizie subită ce pare să fie o eroare tehnică, Hal declanșează și el la rândul lui suspiciunea celor doi astronauți.
2001: A space odyssey – ochiul lui Hal
Hal, cu ochiul său de Terminator
Mai tineți minte ecranul negru de la începutul filmului, derulat cu muzica horror pe fundal? Ei bine, avem parte din nou de el (cu aceeași muzică horror). De data asta în schimb nu mai sunt atât de deranjat. Hal și potențialul lui plan malefic mi-au captat atenția și stârnit curiozitatea. Inițial, crezusem că despre asta va fi vorba în întreaga odisee spațială, dar hei! Mai bine mai puțin, decât deloc.
Filmul se reia pe fundalul sonor de vreo 2 minute al unei respirații grele, de Darth Vader aflat în convalescență. Este vorba de ghinionistul Frank, pe care-l vedem plutind în derivă, după ce este deconectat în mod straniu de capsula sa spațială. David află în scurt timp că este “mâna” lui Hal, computerul cu conștiință de sine, instigat să devină malefic. Hal creează un alt moment de referință al filmului, atunci când dă cărțile pe față prin celebra replică “Îmi pare rău, David, mi-e teamă că nu pot face asta!”, refuzând ordinul comandatului și blocându-i accesul în navă.
Momentul psihologic se prelungește atunci când David reușește să ajungă la panoul central al navei și să declanșeze procesul de dezactivare al cinicului calculator. De această dată ni se oferă o nouă latură umanizată a lui Hal, care își exprimă regretul pentru deciziile sale, în timp ce RAM-ii i se pierd în uitare. Ce pot să spun… mai că mi se făcea milă de el, în timp ce-l implora pe David să nu-i șteargă și ultimii biți.
Dave dezactiveaza pe Hal in odiseea spatiala
“Hai, Dave, mai dă-mi o șansă… chit că ți-am ucis fără scrupule prietenul și întregul echipaj.”
Ok, am depășit și bucata asta de film (care mie, personal, mi-a plăcut cel mai mult) și ajungem la finalul ilustru imaginat de Kubrick și totodată ultimul și poate cel mai important test de răbdare pentru mine. Ceea ce urmează acum e mai SF decât SF-ul.
Mai pe scurt (dar foarte pe lung în film), rămas singur pe navă, David se trezește purtat într-o lume fantastică, plină de culori stridente, un fel de artă abstractă desenată pe calculator sau un soi de călătorie finală a lui Matthew McConaughey din Interstellar, dar realizată cu CGI-ul disponibil acum 50 de ani. Evident, cu cât i se dezvăluie mai mult peisajul spațial-transcedental, cu atât David devine mai stupefiat (probabil și din cauză că pe fundal se aude din nou celebra muzică horror).
Lăsând gluma la o parte, secvențele astea din film (care durează și ele vreun sfert de oră) ar fi experimentate din plin dacă ai inhala câteva fumuri înainte. În fine, trip-ul ajunge la un sfârșit și dintr-o dată, David se trezește într-o cameră de apartament! Exact! O cameră albă, spațioasă și frumos mobilată.
De aici și până la final, simbolismul atinge cote maxime. David astronautul găsește un alt David, trecut bine de a doua tinerețe, servind masa într-un halat. După care al doilea David găsește un al treilea David, împovărat de ridurile unei bătrâneți adânci, așteptând parcă să-și dea ultima suflare pe patul de moarte. Dar ce apare în fața lui? Nu, nu al patrulea David, ci vechiul nostru prieten monolit. Un monolit care parcă îi spune: “Hai, David, că poți mai mult! Evoluează! Metamorfozează-te!”
Așa că David 3 nu moare, ci se transformă într-un bebeluș. Un bebeluș acoperit de o aură (evident). Un bebeluș cu o privire de Chucky, care încheie odiseea lui Kubrick, pe fundalul sonor măreț al Zarathustrei lui Strauss, atingând cote astronomice și privind luceferic către o planetă Pământ care încă nu și-a atins pe deplin potențialul.
2001: O odisee spatiala – Dave, bebelusul gigant
Chucky David în scutece (?)
Ok… ce a vrut poetul să spună? Care a fost metafora de final a lui Kubrick? A atins David un nivel superior de conștiință? A evoluat? A renăscut poate? A pătruns enigmele Universului și a reușit să-l înțeleagă la un alt nivel? Ce a simbolizat monolitul? O formă superioară de viață sau un imbold pentru evoluție? Dar Hal? O creație prea timpurie a omului? Un pericol emergent sau poate chiar un potențial obstacol sau amenințare împotriva umanității? Evident, interpretările sunt pur subiecte și nici că și-ar fi dorit altfel regizorul.
Cu siguranță, “2001: O odisee spațială” nu este SF-ul clasic pe care te-ai aștepta să-l vezi. În ciuda faptului că atinge subiecte precursoare multor genuri de acțiune, thriller și science-fiction din ziua de azi, filmul ăsta iese din convențional și se derulează ca o serie de scenete, pe care la final încerci să le pui cap la cap și să te întrebi ce naiba semnificație au avut.
Viața extraterestră, inteligența artificială, instinctul de conservare, selecția naturală, evoluția sau renașterea sunt câteva concepte exploatate aici, cu scopul de a dezvălui o altă perspectivă din care să privești existența. În timp ce unii susțin că “2001” este o operă de geniu, iar alții îl văd ca pe un maraton de plictiseală, Kubrick și-a dorit ca filmul lui să declanșeze o serie de întrebări în mintea privitorului, susținând totodată că nu există un răspuns universal valabil. Ceea ce am eșuat eu să înțeleg și să accept este că “2001: A space Odyssey” este un film vizual și introspectiv, un film care trebuie mai mult trăit, decât înțeles (cel putin așa susține regizorul său).
https://cinematopping.ro/recenzii/recenzie-2001-a-space-odyssey-1968-rezista-cine-poate
////////////////////////////////////////
//////////////////////////////////////
Recomandare Bestseller: 10 cărți de dezvoltare personală, care îți vor schimba frumos viața
O carte potrivită la timpul potrivit poate schimba o persoană, or chiar o lume întreagă.
Mai mult, cărțile de dezvoltare personală sunt genul de cărți pe care ai vrea să le ai mereu lângă tine, să apelezi la ele atunci când te simți îngrijorat sau nu ești încrezut în sine, fiind convins de faptul că aceste cărți sunt capabile să facă minuni cu gândirea umană.
În acest sens, am pregătit pentru abonații noștri o listă cu 10, cele mai interesante, cărți de dezvoltare personală:
- „12 reguli de viață” de Jordan B. Peterson
„Jordan B. Peterson este unul dintre cei mai sclipitori gânditori ai momentului. Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un veritabil fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri și interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter și Facebook este urmărit de 300 000 de oameni. Plin de umor și asociind în mod surprinzător adevăruri ale tradiției occidentale cu ultimele descoperiri din neuroștiințe, Peterson ne povestește despre homari și asertivitate, despre skateboarding și adevărații bărbați, despre Iadul ranchiunii și aroganței, dar și despre lumina pe care o poate aduce în viața noastră mângâierea unei pisici sau un moment de sinceritate față de sine – dar și față de apropiații noștri.”
- „Secretele Succesului” de Dale Carnegie
„Dale Carnegie spunea ca „succesul inseamna sa obtii ceea ce vrei, iar fericirea inseamna sa vrei ceea ce ai obtinut“.
Dar ce anume isi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o cariera ascendenta, prieteni de incredere, o familie iubitoare, un trai decent… si altele asemenea. Desigur, motivele pentru care un om isi doreste ceva anume sunt complet personale, insa metodele prin care isi poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din cartea de fata au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol. Volumul de fata a ajuns, cu timpul, sa fie cea mai vanduta carte motivationala publicata vreodata.”
- „Fii obsedat sau fii mediocru” de Grant Cardone
„Antreprenorul milionar și autorul de bestsellere New York Times, Grant Cardone, vine cu un apel îndrăzneț de trezire pentru oricine este pregătit de succes.
„Are atâta energie pozitivă, încât este imposibil să o citești fără să te umpli de forță pentru a acționa!” — INC. MAGAZINE.”
- „De la idee la bani” de Napoleon Hill
„De la idee la bani este cea mai cunoscuta lucrare a lui Napoleon Hill si, totodata, una dintre cele mai bine vandute carti din toate timpurile. Expunand, in esenta, 13 pasi catre imbogatire, autorul mizeaza in primul rand pe cultivarea unei constiinte a banilor, a unei filozofii privind succesul si imbogatirea. Henry Ford, John D. Rockefeller, Theodore Roosevelt, William Jennings Bryan, Clarence Darrow, Alexander Graham Bell, William Howard Taft sunt numai cativa dintre oamenii care au cunoscut succesul prin aplicarea principiilor din aceasta carte.”
Comandă cartea „De la idee la bani” de Napoleon Hill pe Bestseller.md(Livrare în Republica Moldova) și pe Libris.ro (Livrare în România).
- „Tată bogat, tată sărac” de Robert T. Kiyosaki și Sharon L. Lechter
„Cartea ”Tată bogat, tată sărac”:
– Aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult ca să te îmbogăţeşti;
– Combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, eşti înstărit;
– Le arată părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă vor să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani;
– Defineşte odată pentru totdeauna activele şi pasivele;
– Vă învăţa ce şi cum să le spuneţi copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.
„Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultăţile financiare este acela că au trecut prin şcoală fără să înveţe nimic despre bani. Rezultatul este că învaţă să lucreze pentru bani… dar nu învaţă niciodată să pună banii să acţioneze pentru ei.“ – Robert T. Kiyosaki”
- „Forța gândirii pozitive” de Norman Vincent Peale
„Forța gândirii pozitive este o demonstrație a puterii credinței — un bestseller extraordinar care a ajutat milioane de bărbați și de femei să aibă o viață fericită, plină de satisfacții și împliniri.
Tehnicile prezentate de dr. Peale vă vor ajuta să aduceți un plus de energie în existența voastră și să dobândiți impulsul de care aveți nevoie pentru a vă realiza toate dorințele și speranțele.
Veți învăța astfel să credeți în voi înșivă și în tot ceea ce faceți, să deveniți mai puternici și mai motivați, să obțineți forţa necesară pentru a vă atinge obiectivele, să vă îmbunătățiți relațiile de natură personală și profesională și să preluați controlul asupra propriilor vieți.”
- „Excelența în afaceri” de Jim Collins
„De ce anumite companii reuşesc saltul de la bun la excelent, iar altele nu?
- „Jim Collins este, probabil, cel mai citit autor de literatură economică din lume“, scria The Economist în 2004 — și nu fără motiv.
Căci în câţiva ani de la apariţie, ediţia în limba engleză a acestei cărţi se vânduse deja în peste 3 milioane de exemplare. Iar de atunci și până în prezent a fost tradusă în 35 de limbi, devenind rapid un bestseller în întreaga lume.”
- „Călugărul care și-a Vândut Ferrari-ul” de Robin Sharma
„Potrivit magazinului online Easons.com, cartea Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul a fost tradusă în 46 de limbi și s-a vândut în peste 5 milioane de exemplare.
Julian Mantie, un avocat faimos suferă un atac de cord în timpul unui proces de judecată, iar aceasta îl determină să caute răspunsuri la cele mai importante întrebări ale vieţii. Sperând să-şi găsească fericirea şi împlinirea, el porneşte într-o odisee extraordinară a unei culturi vechi în care descoperă un remarcabil sistem de eliberare a potenţialului minţii, trupului şi sufletului şi învaţă să trăiască cu mai multă pasiune, cu un scop bine definit şi într-o pace deplină.
Îmbinând în mod strălucit înţelepciunea spirituală nemărginită a Estului cu principiile de succes avansate ale Vestului, această poveste vă inspiră şi vă arată pas cu pas calea pentru a vă trăi viaţa cu mai mult curaj, în armonie, abundenţă şi bucurie.”
- „Secretul” de Rhonda Byrne
„Din această carte, veţi învăţa cum să folosiţi Secretul în toate aspectele vieţii dumneavoastră – obţinerea banilor, păstrarea şi redobândirea sănătăţii, relaţiile interumane, fericirea şi în orice interacţiune pe care o aveţi în această lume. Veţi începe să înţelegeţi puterea ascunsă, nefolosită, care se află în lăuntrul vostru şi această revelaţie poate aduce bucurie fiecărui aspect al vieţii dumneavoastră.”
- „Realizarea țelurilor” de Brian Tracy
„Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiti autori de studii de dezvoltare personala si coaching din America. Nascut in Canada, intr-o familie saraca, a renuntat la studiile liceale si a inceput sa munceasca de foarte devreme. La 20 de ani paraseste Canada si incepe sa calatoreasca prin lume. Astfel ajunge sa lucreze in Anglia, Franta, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India; isi petrece doi ani din viata in Thailanda.
Isi incepe ascensiunea in lumea afacerilor ca agent comercial si ajunge sa fie numit director de vanzari intr-o companie cu un capital de 265 de milioane de dolari. Dupa varsta de 30 de ani, se inscrie la University of Alberta, unde obtine o diploma in comert; isi ia apoi masteratul in administratie si management la Columbia Pacific University. De-a lungul activitatii sale profesionale a lucrat in 22 de companii, in domenii diferite. Din 1981 a inceput sa-si expuna principiile de management personal si organizational in conferinte si seminarii tinute in intreaga lume, iar serviciile sale de consultanta si pregatire in afaceri sunt apreciate de peste 500 de corporatii.”
Comandă cartea „Realizarea țelurilor” de Brian Tracy pe Bestseller.md (Livrare în Republica Moldova) și pe Libris.ro (Livrare în România).
https://bestsellermd.wordpress.com/2020/07/01/recomandare-bestseller-10-carti-de-dezvoltare-personala-care-iti-vor-schimba-frumos-viata/
//////////////////////////////////////
Illuminati şi ocultiştii venerează marea stea portocalie, Betelgeuse, „simbolul Satanei”. Astfel se explică sărbătoarea păgână de „Halloween”… E implicată şi compania „Orange” în această conspiraţie?
Betelgeuse maleficBetelgeuse este o stea supergigantă roșie, foarte strălucitoare, aflată la o distanță de 427 de ani-lumină față de Pământ. Masivul astru ceresc poate fi observat cu ochiul liber ca fiind o stea de culoare portocalie-roşie. Există însă o tradiție ocultă conform căreia această strălucitoare stea ar fi simbolul Satanei. Masonii, magicienii, sataniștii și membri Illuminati venerează demult acestă stea portocalie, Betelgeuse.
Acum peste 3 ani, scriam un articol cuprinzător despre această stea:”Betelgeuse, gigantica stea cosmică care ne influenţează viaţa„. Citez din articol:
„Betelgeuse este o stea despre care s-a vorbit în multe culturi ezoterice, printre care în cărţile scrise de Alice Bailey, ce prezintă învăţăturile maestrului tibetan Dhjwal Khul. Astfel, în cartea din 1919, maestrul tibetan ne învaţă că “umanitatea şi întregul nostru sistem solar de razele ce vin din alte stele”. El a adus aminte de forţele potente ce provin de pe steaua Betelgeuse”.
În acelaşi articol, arătam cum această stea ne poate influenţa corpul nostru eteric, prin energiile subtile care le degajă Betelgeuse. Însă atunci nu mă întrebam: oare e vorba de energii pozitive sau negative? Multe dintre învăţăturile despre Betelgeuse provin tocmai de la această autoare, Alice Bailey, care a fost o mare ocultistă şi care a fondat în 1922 organizaţia „Lucis Trust”. De această organizaţie aparţine şi editura „Lucifer Publishing Company”, ce şi-a schimbat denumirea în 1925 în „Lucis Publishing Company” (mai multe găsiţi pe Wikipedia). Aşadar, nu e nicio îndoială că Alice Bailey are legătură cu doctrinele sataniste / ocultiste ale acestei lumi.
Pentru a promova adorarea sau acceptarea stelei Betelgeuse (simbolul Satanei) în rândul oamenilor, Illuminati, organizaţia care controlează deja o mare parte din lume, a popularizat foarte mult festivalul păgân al Halloween-ului (de pe 31 octombrie) şi principalul său simbol, dovleacul portocaliu. Şi asta pentru că steaua Betegeuse e una portocalie, trebuia găsit simbolul unui fruct de aceeaşi culoare (dovleacul). Şi, să nu uităm aici şi simbolul şi numele marelui operator de telefonie mobilă, Orange. Unii o să spună: „păi bine, de-acum orice e colorat în portocaliu e satanic?” Nu, nu spun asta. Doar că trebuie să fiţi atenţi la manipulările subconştiente pe care anumite sărbători sau sigle de companii o pot avea asupra noastră. Iar cine nu crede că va fi afectat, eu zic să se mai gândească o dată la spusele lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al Propagandei: „Nu ar fi imposibil de dovedit că, înţelegând psihologia oamenilor şi folosind foarte des repetiţia, un pătrat va putea fi perceput ca fiind cerc”.
https://www.lovendal.ro/wp52/illuminati-si-ocultistii-venereaza-marea-stea-portocalie-betelgeuse-simbolul-satanei-astfel-se-explica-sarbatoarea-pagana-de-halloween-e-implicata-si-compania-orange-in-aceasta-consp/
///////////////////////////////////////
Papa Clement al XIII-lea avertiza încă din 1766 de maleficitatea francmasoneriei, ce vrea să distrugă societatea actuală şi să ne controleze total
În secolul al XVIII-lea, forţele oculte ale lumii, sub masca francmasoneriei sau a organizaţiei Illuminati, încep să conceapă un plan magistral de cucerire a lumii. Acest plan prevedea printre altele desfiinţarea religiilor, desfiinţarea societăţii şi a familiei, distrugerea naţiunilor lumii, concentrarea averilor globale în mâna câtorva bancheri, dar şi un guvern mondial. De aproape 3 secole ele se chinuie să pună în aplicare acest plan şi se pare că în secolul XXI se află foarte aproape de împlinirea acestui vis.
Biserica Catolică şi papa au aflat de acest plan malefic şi, ori de câte ori au avut şansa, au atras atenţia asupra lui. Citez în acest articol câteva fragmente din enciclica papei Clement al XIII-lea, intitulată „Christianae Reipublicae” şi apărută în noiembrie 1766. Pentru cei care nu cunosc termenul, o enciclică reprezintă „circulară a papei adresată tututor clericilor şi credincioşilor catolici”:
„Ei sunt ticăloşi în activitatea lor. Stând ascunşi în întuneric, ei aruncă cu tolba de săgeţi în cei drepţi. Ei nu şi-au stăpânit minţile lor profane în a huli tot ce este divin şi sfânt (…) De la bun început, ei s-au împotrivit lui Dumnezeu. Ei îl neagă pe Dumnezeu, nu pentru că ar fi proşti, ci datorită voinţei lor malefice (…) Indiferent dacă ei consideră că materia a fost creată sau îşi imaginează că materia e eternă şi independentă de vreo cauză, ei cred că nimic altceva nu mai există în afară de materie (…) Ei au devenit investigatori ai măreţiei, ai misterelor lui Dumnezeu, ai lucrurilor profunde (…) Minţile lor examinează totul, iar credinţei nu-i rezervă nimic, căci ei ridiculizează credinţa oamenilor simpli (…) Unii sunt seduşi şi orbiţi de discursul lor atrăgător, şi nu recunosc otrava care îi ucide.”
Şi în ziua de azi, francmasonii malefici stau în întuneric (sub diverse organizaţii gen Grupul Bilderberg sau Clubul de la Roma) şi încearcă să-i îndepărteze pe oameni de la credinţă, sub diverse forma de manipulare (educaţia din şcoli, mass-media aservită francmasoneriei etc.). A se mai remarca că în enciclică se vorbeşte de faptul că „ei îşi imaginează că materia e eternă şi independentă de vreo cauză, şi că nimic altceva nu mai există în afară de materie.” Precum se observă, acest lucru e susţinut azi de o mulţime de oameni de ştiinţă, ca de exemplu de celebrii ateişti Richard Dawkins sau Stephen Hawking. Nu vreau să spun neapărat că aceştia doi ar fi francmasoni malefici, însă e o coincidenţă bizară că ideile lor apar „dezvăluite” dintr-un document catolic împotriva francmasoneriei de acum 250 de ani…
P.S. Bun, parcă văd că unii o să spună: Lovendal, dar în articolul ăsta (https://www.lovendal.ro/wp52/francmasoneria-organizatia-care-se-inchina-zeului-lucifer/) ai susţinut că francmasoneria se închină lui Lucifer. Acum spui că ar fi ateistă? Nu spun asta. Dar, trebuie să aduc aminte că în francmasonerie au existat dintotdeauna două curente: una din ele e complet ateistă, iar alta e satanistă. Acelaşi lucru e amintit şi în enciclica papei („Indiferent dacă ei consideră că materia a fost creată sau îşi imaginează că materia e eternă şi independentă de vreo cauză, ei cred că nimic altceva nu mai există în afară de materie”). A existat un curent, gnosticismul, care credea că materia, întreaga lume a fost creată de Satan sau Lucifer, şi nu de Dumnezeu. Dar şi gnosticismul din vechime s-a transformat, în perioada modernă, într-o parte a francmasoneriei.
https://www.lovendal.ro/wp52/papa-clement-al-xiii-lea-avertiza-inca-din-1766-de-maleficitatea-francmasoneriei-ce-vrea-sa-distruga-societatea-actuala-si-sa-ne-controleze-total/
///////////////////////////////////////
Oamenii raman fara vedere si fara banii dati dr. si doctorii se lafaie in libertate doar cu un …Dosar penal după ce mai mulți pacienți operați de cataractă și-au pierdut vederea la un ochi
Poliţia Judeţeană Harghita a deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu şi vătămare corporală din culpă după ce mai mulţi pacienţi operaţi la Secţia de Oftalmologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Harghita au fost infectaţi cu bacteria Pseudomonas aeruginosa. Trei şi-au pierdut complet vederea la ochiul operat.
„Poliţiştii harghiteni s-au sesizat din oficiu în cazul infectării de la Spitalul Judeţean Harghita, Secţia Oftalmologie, fiind întocmit în acest sens un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu şi vătămare corporală din culpă”, au anunţat, luni, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Harghita.
Aceştia au precizat că, până în prezent, nu a fost înregistrată nicio plângere.
Cercetările continuă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Presa a relatat că Spitalul Judeţean Harghita a declanşat o anchetă internă după ce la mai mulţi pacienţi operaţi la Secţia de Oftalmologie, pentru cataractă senilă, a apărut o inflamaţie, transmite News.ro. La şase dintre ei a fost confirmată prezenţa bacteriei Pseudomonas aeruginosa. Trei dintre pacienţi şi-au pierdut vederea complet la ochiul operat, iar alţii au suferit deteriorări parţiale ale vederii.
https://www.rfi.ro/social-justitie-142475-dosar-penal-dupa-ce-mai-multi-pacienti-operati-de-cataracta-si-au-pierdut
///////////////////////////////////////
Un profesor american de medicină îi cere Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit
Petru Clej
marta_petreu_eminescu.jpg
Marta Petreu Mihai Eminescu
Marta Petreu a afirmat că Mihai Eminescu nu a fost antisemit
Profesorul de medicină Peter Manu din Statele Unite i-a cerut filosoafei și scriitoarei Marta Petreu să-și retragă afirmația recentă cu privire la faptul că Mihai Eminescu nu ar fi fost antisemit. Poetul a scris numeroase articole de presă în careera extrem de critic la adresa evreilor din România în a doua jumătate a secolului XIX.
Profesorul Peter Manu i-a adresat Martei Petreu, care este și profesor de filosofie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, următoarea scrisoare deschisă:
„Stimată doamnă profesor Petreu
Vă scriu pentru a-mi exprima puternicul protest față de o declarație pe care ați făcut-o într-un dialog cu domnul Gellu Dorian, publicată în România Literara (3/2022):
“El [Eminescu] nu a fost niciodată antisemit (antisemitismul presupune o atitudine irațională față de evrei, pe care nu îi acceptă în nici un fel de condiții), ci, inițial, după moda timpului și locului, a fost un anti-israelit motivat național și economic, cu obiecții la adresa evreilor, dar și cu o soluție pentru acceptarea lor în România. El nu le-a obiectat evreilor nici religia, nici „rasa“, ci numai faptul că se ocupă de comerț (care, pentru el, nu era o muncă!) și faptul că nu vorbesc românește.”
Antisemit contra „anti-israelit” este o distincție fără nicio diferență. Nu a fost folosită de niciun cercetător serios. Este un joc de cuvinte necinstit și periculos.
Ideea că antisemitul acționează irațional, în timp ce anti-israelitul are o justificare rezonabilă este fără echivoc greșită și condamnabilă.
Vă rugăm să corectați/retrageți declarația cât mai curând posibil. Dacă nu faceți acest lucru, mă va obliga să-mi amplific protestul către Liga Anti-Defăimare (Anti Deffamation League), Bnai Brith International, PEN Club, Universitatea Babeș-Bolyai și alte organizații care monitorizează declarațiile antisemite.
Acest mesaj este copiat ambasadorilor României în Statele Unite și Israel.
Al dumneavoastră
Peter Manu, MD
Profesor de Medicină
Universitatea Hofstra
Hemspead, NY”
Am adresat un email Martei Petreu pentru a obține reacția sa.
Eminescu – ziarist antisemit
Peter Manu a acordat un interviu la RFI în care explică de ce Eminescu a fost antisemit. În primul rând citează patru versuri din poezia Doina scrisă în 1879 și modificată ulterior:
„Din Boian la Cornu Luncii
Jidovește’nvață pruncii
Și sub mână de jidan
Sunt românii lui Ștefan.”
Profesorul Manu se referă apoi la articolele lui Eminescu, publicate în ziarul Partidului Conservator Timpul în perioada 1877 – 1883, în număr de circa 100 din totalul de 1.500 pe care academicianul Dumitru Vatamaniuc le-a adunat într-o carte intitulată: „Mihai Eminescu. Chestiunea evreiască” (Editura Vestala).
Critica la adresa Martei Petreu se referă la distincția pe care o face la Eminescu între antisemitism – ca o manifestare emoțională – și anti-izraelitism. Profesorul citează dintr-un articol al lui Eminescu din 1879: „Nu există dar român de rit izraelit, pentru că nu există izraeliți care în familie să vorbească românește, pentru că nu există izraeliți care să intre în relație de căsătorie cu români. Evreu e evreu, se simte evreu și până acum nici n-a voit să fie altceva decât evreu.”
„La acea vreme Regele României, Carol I cu siguranță nu vorbea cu soția lui românește acasă și nici nu se considera român încă”, adaugă profesorul Manu care spune că un discurs similar celui al lui Eminescu poate fi întâlnit la Adolf Hitler în 1919 într-o scrisoare adresată unui fost camarad de armată din primul război mondial, Adolf Gemlich, în care-și definea crezul antisemit înainte ca mișcarea nazistă să fi luat ființă.
„Antisemitismul ca mișcare politică nu este și nici nu trebuie să fie modelat pe factori emoționali, ci trebuie să fie argumentat numai prin fapte. Și care sunt faptele? Trăiește printre noi o rasă străină care nu vrea și care de fapt nici nu poate să scape de caracteristicile ei rasiale, de emoțiile ei particulare, de gândurile și ambițiile lor”, scria Hitler la 40 de ani după Eminescu.
Întrebat dacă scrisoarea sa către Marta Petreu nu va da apă la moară antisemiților, profesorul Manu răspunde: „E foarte posibil, nu neg, dar putem să ne întoarcem la fapte și să-l cităm din nou pe Eminescu: ‘Ce sunt acești oameni? Țărani? Nu. Proprietari? Nu. Învățați? Nici cât negru sub unghie’ – asta o zice când rata de alfabetizare era de 10 ori mai mare decât a românilor – ‘Fabricanți? Numai de palavre. Meseriași? Nu. Breaslă cinstită n-au. Ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete deșarte, leneși care trăiesc din sudoarea poporului’ – unde am mai auzit noi asta acum 40 de ani? – ‘ciocoi, boieroși și fuduli’ scrie Eminescu. Există vreun dubiu că Eminescu era antisemit?” se întreabă profesorul Manu.” „
Profesorul Manu a avut o intervenție critică și în vara lui 2021 când Academia Română a organizat o adunare informală care marca centenarul descoperirii insulinei atribuită medicului Nicolae Paulescu, un antisemit fanatic și notoriu. În urma unei scrisori adresate de Peter Manu președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, acesta a făcut o întoarcere de 180 de grade și a afirmat că Paulescu nu a descoperit insulina, anulând și o sesiune de comunicări programată în onoarea acestuia. Peter Manu este co-autor împreună cu istoricul Horia Bozdoghină al cărții „Polemica Paulescu – Știință, politică, memorie”.
Profesorul Manu face însă o disctincție între Eminescu, care este un mare poet și a cărui operă literară nu este antisemită și Paulescu, care s-a considerat inclusiv ca om de știință un antisemit.
https://www.rfi.ro/cultura-142263-un-profesor-american-de-medicina-ii-cere-martei-petreu-sa-retraga-afirmatia-ca-mihai
///////////////////////////////////////
Un secol de la publicarea romanului ,,Ulise” al lui James Joyce, capodoperă a literaturii moderne
RFI România
james_joyce.png
În urmă cu 100 de ani, la Paris, o editoare pariziană publica în limba engleză versiunea integrală a romanului ,,Ulise”, sfidând cenzura care i se aplica irlandezului James Joyce în lumea anglofonă. Inspirată din ,,Odiseea’’ lui Homer, descrie o zi din viața eroului principal, într-un limbaj oniric ce îi permite cititorului să pătrundă în conștința personajului. Romanul ,,Ulise” a revoluționat ficțiunea occidentală.
O simplă plăcuță comemorativă aflată pe fațada unei clădiri pariziene, în inima capitalei franceze, ne amintește că ,,în 1922, în această casă, Melle Sylvia Beach publica ,,Ulise’’ (1) scrisă de James Joyce’’. Sylvvia Beach conducea Shakesperare et Company, una dintre primele instituții de învățământ engleze din Paris.
Adresa acestei librării istorice era bine cunoscută cândva de expatriații anglofoni din capitala franceză. Printre aceia, se numărau și câteva personalități renumite din perioada avangardismului literar anglo-american de la începutul secolului al XX-lea: Ernest Hemingway, Scott Fitzgerald, Gertrude Stein. Istoria literaturii a reunit acești scriitori sub numele de ,,generația pierdută’’, denumire ce amintește de tragedia acelor tineri ce și-au văzut idealurile și visurile spulberate de Marele Război și de atrocitățile sale.
Această tragedie trăită de câțiva dintre acești autori nu îi va împiedica în orice caz din a iubi și a sărbători. Romancierul irlandez a făcut parte dintre acești oameni petrecăreți străluciți și talentați, care se cunoșteau, se admirau și se reuneau în salonul foarte popular al lui Gertrude Stein sau la librăria din Mlle Beach pentru a-și împărtăși ultimele descoperiri literare.
2 februarie 1922, Sylvia Beach, directoarea librăriei Shakespeare et Company, localizată pe strada Odéon, nr. 12, publica romanul ,,Ulise’’ scris de James Joyce, © Creative commons/David McSpadden
Trieste-Zurich-Paris
James Joyce a debarcat la Paris abia atunci când războiul era pe sfârșite. Fire rebelă, s-a exilat în mod voluntar din țara sa natală în 1904 pentru a scăpa de constrângerile impuse de familia sa și de Biserică. În 1920, se stabilește în Franța, după ce a trecut prin Trieste, apoi Zurich, fiind refugiat de război.
În perioada exilului, s-a făcut cunoscut publicului printr-o lucrare deosebit de promițătoare: un compendiu de poezii (Musique de chambre, 1907), de nuvele (Gens de Dublin, 1914), o poveste autobiografică (Portrait de l’artiste jeune par lui-même, 1916) și piese de teatru (Les exilés, 1918), mai aproape de tendința ibseniană și continentală decât de literatura irlandeză.
Joyce a început să scrie ,,Ulise”, roman ce va deveni capodopera sa, în 1914, la Trieste și nu avea să o termine decât peste 7 ani de muncă intensă și de insomnii, la Paris. Înainte de moartea sa, scriitorul avea să publice un ultimul text ,Finnegan’s Wake (1939), un roman experimental ce spune povestea lui M.Toulemonde, într-un ultim efort de a depăși condiția umană prin mit și prin parodia limbajului.
Aventura editorială a romanului ,,Ulise” a început înainte de a fi scris. La recomandarea poetului Ezra Pound, primele capitole ale romanului au fost publicate sub formă de serial, în 1917-1918, într-o revistă americană avangardistă. Însă, la scurt timp după, cartea va deveni obiectul scandalului din cauza pasajelor considerate scandaloase și din cauza obscenității. Acestea conduc la urmărirea penală a autorului în America. Judecătorii interzic distribuirea cărții în spațiul anglofon. Câteva ediții ale Little Review ce conțin capitole incriminatorii ale romanului sunt de asemenea arse, de teamă să nu ,,corupă tinerii și să-i îndemne la vicii’’ !
În Franța, țara în care autorul avea să locuiască de atunci înainte, intelectualii expatriați au fost deranjați de această cenzură. Admiratoare a lui Joyce, al cărui talent îl aprecia, și conștientă de valoarea literară a cărții ,,Ulise’’ , ale cărei prime capitole deja le citise, Sylvia Beach și-a propus să le publice, spre marea ușurare a autorului care avea probleme cu justiția. Astfel, ,,Ulise’’ este publicată la Paris, pe 2 februarie 1922, dată care reprezenta și cea de-a 40-a aniversare a autorului.
Evenimentul a intrat în istorie. Prima ediție integrală a romanului, cu o copertă albastră și aparent plină de greșeli de tipar (5 000, potrivit specialiștilor, deoarece tipograful francez nu vorbea o boabă de engleză), a fost vândută pe bază de abonament, înainte ca editorii anglo-saxoni să pună mâna pe lucrare atunci când cenzura a fost în sfârșit eliminată, în 1934 în Statele Unite și doi ani mai târziu în Marea Britanie.
Articolul complet publicat de rfi.fr aici… Le centenaire de «Ulysses» de James Joyce: aux origines de la modernité en littérature
James Joyce et son éditrice parisienne Sylvia Beach, Paris, 1921-2.
James Joyce et son éditrice parisienne Sylvia Beach, Paris, 1921-2. Bettmann Archive – Bettmann
Texte par :
Tirthankar Chanda
Suivre
10 mn
Faisant fi de la censure qui pesait sur le romancier James Joyce dans le monde anglo-saxon, une éditrice parisienne publiait il y a cent ans, à Paris, la version intégrale de Ulysses en anglais, le roman de l’Irlandais mis à l’index. S’inspirant de L’Odyssée d’Homère, ce livre met en scène les événements d’une journée dans la vie de son héros, dans une langue onirique qui fait pénétrer le lecteur dans la conscience des personnages. Ulysses a révolutionné la fiction occidentale.
PUBLICITÉ
Une simple plaque commémorative sur la façade d’un immeuble parisien, au cœur de la capitale française, rappelle qu’ « en 1922, dans cette maison, Melle Sylvia Beach publia « Ulysses » (1) de James Joyce ». Sylvia Beach dirigeait alors Shakespeare et Company, l’une des premières enseignes anglaises de Paris.
L’adresse de cette librairie historique était bien connue à l’époque des expatriés anglophones de la capitale française. Parmi ceux-là, se trouvaient quelques-unes des grandes figures de l’avant-garde littéraire anglo-américain du début du XXe siècle : Ernest Hemingway, Scott Fitzgerald, Gertrude Stein. L’histoire littéraire a réuni ces écrivains sous le nom de « génération perdue » rappelant la tragédie de cette jeunesse qui a vu ses idéaux et ses rêves emportés par la Grande Guerre et ses atrocités.
Cette tragédie que certains de ces auteurs ont vécue dans leur chair ne les empêcha pas toutefois de faire l’amour et la fête. Le romancier irlandais a fait partie de ces fêtards éminents et talentueux, qui se connaissaient, s’admiraient et se réunissaient dans le salon très couru de Gertrude Stein ou la librairie de Mlle Beach pour partager leurs dernières trouvailles littéraires.
Le 2 février 1922, Sylvia Beach, directrice de la librairie Shakespeare et Company, située au 12 rue de l’Odéon publia le roman « Ulysses » de James Joyce,
Le 2 février 1922, Sylvia Beach, directrice de la librairie Shakespeare et Company, située au 12 rue de l’Odéon publia le roman « Ulysses » de James Joyce, © Creative commons/David McSpadden
Trieste-Zurich-Paris
C’est seulement à la fin de la guerre que James Joyce a débarqué à Paris. De tempérament rebelle, il s’était volontairement exilé en 1904 de son pays natal, pour échapper aux contraintes imposées par sa famille, et à l’Église omniprésente. En 1920, il s’installa en France, après être passé par Trieste, puis Zurich, refuge de guerre.
C’est en exil que l’homme s’est fait connaître en publiant une œuvre particulièrement prometteuse : un recueil de poèmes (Musique de chambre, 1907), des nouvelles (Gens de Dublin, 1914), un récit autobiographique (Portrait de l’artiste jeune par lui-même, 1916) et du théâtre (Les exilés, 1918), plus proche du courant ibsénien et continental que de la littérature irlandaise.
Ulysses, qui deviendra son opus magnum, Joyce avait commencé à l’écrire à Trieste en 1914 et il ne le terminera qu’à Paris, au terme de sept années de travail acharné et d’insomnies. Avant sa disparition en 1941, l’écrivain livrera un dernier texte, Finnegan’s Wake (1939), un roman expérimental qui raconte l’histoire de M. Toulemonde, dans un ultime effort de dépasser la condition humaine par les biais du mythe et de la parodie du langage.
L’aventure éditoriale de Ulysses a débuté avant même que son écriture ne soit achevée. C’est sur recommandation du poète Ezra Pound que les premiers chapitres du roman sont publiés en feuilleton, en 1917-1918, dans un magazine américain d’avant-garde. Mais très vite l’œuvre fait scandale à cause de ses passages considérés scatologiques et taxés d’obscénités. Ils valent à l’auteur d’être poursuivi devant la justice américaine. Les juges interdisent la diffusion du livre dans le monde anglophone. Des numéros de la Little Review comportant les chapitres incriminés du roman sont même brûlés, de peur qu’ils ne puissent « corrompre la jeunesse et l’inciter au vice » !
En France, où l’auteur habite désormais, l’intelligentsia expatriée s’émeut de cette censure. Admiratrice de Joyce dont elle appréciait le talent et consciente de la valeur littéraire de Ulysses dont elle avait lu les premiers chapitres, Sylvia Beach se proposa de le publier, au grand soulagement de son auteur plongé alors dans des démêlés judiciaires interminables. C’est dans ce contexte que Ulysses paraît à Paris le 2 février 1922, qui se trouvait être aussi le jour du quarantième anniversaire de l’auteur.
L’événement était historique. La première édition intégrale du roman, à la couverture bleue et apparemment bourrée de fautes de frappe (5 000 selon les spécialistes car l’imprimeur français ne parlait pas un mot d’anglais), se vendra par souscription, avant que les éditeurs anglo-saxons ne s’emparent de l’œuvre, lorsque la censure sera finalement levée, en 1934 aux États-Unis et en Grande-Bretagne deux ans plus tard.
Premier roman post-colonial
L’édition parisienne de Ulysses comptait mille exemplaires et fut suivie d’une dizaine de rééditions pour satisfaire la demande, notamment des lecteurs d’outre-Manche qui avaient entendu parler de cet ouvrage scandaleux, mais ne pouvaient se le procurer dans leur pays. Selon la légende, George Bernard Shaw et le futur Premier ministre britannique Winston Churchill qui connaissaient l’auteur de réputation, étaient parmi les premiers souscripteurs.
Il n’en reste pas moins que les critiques initiales furent pour le moins indignées, sinon horrifiées, comme celle du Sunday Express, qui qualifiait Ulysses de ramassis d’ « horreurs lépreuses et scabreuses… une bible pour les exilés et les parias ». Même Virginia Woolf, grande prêtresse des salons littéraires outre-Manche, parle de « livre d’un autodidacte », de « dévidoir d’indécences », « grossier », avant de changer d’avis.
Pour les spécialistes, ces critiques scandalisées s’expliquent par le caractère profondément novateur de l’écriture de James Joyce, qui était, comme l’écrira le poète T.S. Eliot, « l’homme qui a tué le XIXe siècle ». L’imagination résolument moderniste à l’œuvre dans Ulysses, sa narration originale qui fait appel au « monologue intérieur » pour faire cohabiter l’expérience sensorielle et les courants de conscience, a surtout tué l’art de la fiction du type dickensien, raconté par un narrateur omniscient et hérité de l’époque victorienne.
N’oublions pas que Ulysses était aussi d’une certaine façon le premier roman véritablement post-colonial. Il paraît en volume deux mois après la signature en décembre 1921 du traité d’autonomie entre la couronne britannique et les nationalistes irlandais. Certes, Ulysses dont l’action se déroule dans le centre-ville de Dublin, un 16 juin 1904, ne comporte pas de message politique en tant que tel, mais comment ne pas faire le lien entre le Dublin que le romancier tente de ressusciter du fond de son exil et son pays en proie à une guerre civile de type coloniale, opposant les forces d’occupation britannique et les indépendantistes irlandais ?
Dans les années 1910-1920, lorsque Joyce était en train de travailler sur son livre, la capitale de la future Irlande indépendante était dévastée par des attentats indépendantistes et par des guérillas et contre-guérillas incessants opposant polices et patriotes irlandais. Après le soulèvement de Pâques 1916 réprimé dans le sang, la sortie de l’Irlande de l’empire apparaissait désormais inévitable. Le débat faisait rage sur la partition annoncée du pays selon des bases religieuses et la nature de l’indépendance à venir.
La Poste centrale de Dublin (G.P.O.) dévastée pendant les émeutes sanglantes de Pâques 1916.
La Poste centrale de Dublin (G.P.O.) dévastée pendant les émeutes sanglantes de Pâques 1916. © CC/Keogh Brothers Ltd., photographers
Selon Colm Toibin, auteur d’un bel article paru dans le Financial Times à l’occasion du centenaire de Ulysses, la grandeur du roman de Joyce est de prendre le contre-pied des tendances nationalistes de l’époque pour affirmer à travers le personnage central de Léopold Bloom, libre-penseur et juif, une certaine vision cosmopolite de l’Irlande émergeante.
L’opus joycien, « caractérisé par la générosité et la plénitude de son style, la sensualité manifeste de ses personnages, son impiété et son irrévérence à l’égard de l’autorité », constitue, aux yeux de Toibin, « une contribution au débat en cours à l’époque sur l’avenir de l’Irlande ». Ce débat se résume à une définition à minima de la nation que l’auteur met dans la bouche de son héros : « une nation c’est les mêmes gens qui vivent au même endroit (…) ou qui vivent dans des endroits différents ».
Les errances de Léopold Bloom
Des dialogues à bâtons rompus, suivis de scènes de vie banale, de réflexions, de sensations et de remémorations du passé saisi au vif, parfois sous la forme novatrice de monologues intérieurs des personnages, telle est la structure de base de Ulysses. L’intrigue est réduite au minimum : un couple au bord de la rupture, le mari, Léopold Bloom, est courtier à Dublin, sa femme, artiste, le trompe avec son imprésario, alors que lui, se masturbe en contemplant une femme dévêtue sur la plage, mais ces infidélités et trahisons ne les empêchent pas de se remémorer la tendresse d’antan et chérir la communauté de destin née de tragédies vécues ensemble.
Newsletter
Recevez toute l’actualité internationale directement dans votre boite mail
Je m’abonne
Cette intrigue minimaliste est racontée sur plus de 700 pages, à travers les errances du héros dans le Dublin de 1904, une ville telle que l’auteur l’a connue avant son départ en exil. La narration s’étend sur une journée, celle du 16 juin, célébrée aujourd’hui par les Irlandais et tous les admirateurs de Joyce comme le « Bloomsday ».
L’édition parisienne de « Ulysses » avec sa couverture bleue et le titre en lettres blanches pour évoquer le drapeau grec.
L’édition parisienne de « Ulysses » avec sa couverture bleue et le titre en lettres blanches pour évoquer le drapeau grec. © Domaine public
Unité de lieu, unité de temps. L’unité aussi d’actions, réparties en 18 épisodes inspirés de l’Odyssée de Homère, ce qui permet à l’auteur d’élever la banalité d’une journée ordinaire au niveau de la mythologie et de l’épopée. Ni protestant, ni catholique, ni unioniste, ni nationaliste, le héros de Joyce est une version contemporaine du Juif errant dont la figure tragique confond, chemin faisant, avec celle d’Ulysse, voguant à travers la Méditerranée-Dublin vers son foyer où son épouse Molly-Pénélope s’apprête, malgré son infidélité, à lui dire « oui », mot sur lequel le roman se clôt.
Plus que la modernité de cette relecture d’une épopée ancienne, ce qui a fait le succès de Ulysses, c’est son écriture. Outre le fait de mêler tous les registres du récit, de la légende au traité scolastique, en passant par la farce, le drame, la parodie et le reportage, la grande originalité de Joyce ici est peut-être d’avoir su exploiter avec talent des procédés de narration novateurs tels que le monologue intérieur, permettant de faire remonter à la surface les pensées non dites, les rêves, les images qui traversent le paysage intérieur des personnages. Le soliloque final de Molly Bloom, avec ses vingt mille mots et sans ponctuations, en est une illustration fascinante. D’autant plus fascinante, que l’exploit de Joyce a ouvert une brèche dans l’écriture romanesque occidentale qui n’avait quasiment pas changé depuis le XVIIIe siècle et dans laquelle quelques-uns des plus grands écrivains se sont plongés corps et âme : de Faulkner à Samuel Beckett, en passant par Hemingway, Virginia Woolf, Dos Passos, Vladimir Nabokov, Anthony Burgess, Alain Robbe-Grillet, Claude Simon, Marguerite Duras, pour ne citer que ceux-là.
Merci Mlle Sylvia Beach. Nous ne serions sans doute pas en train de célébrer aujourd’hui le centenaire de Ulysses sans la perspicacité littéraire de cette éditrice peu commune !
(I) « Ulysses » est la version anglaise du nom du héros homérien et du titre du roman de James Joyce. Pour la version française, la dernière traduction, publiée par les éditions Gallimard date de 2004 : Ulysse de James Joyce, édition Gallimard. Nouvelle traduction sous la direction de Jacques Aubert, 981 pages, 34 euros.
Traducere de Antonia Dinu
///////////////////////////////////////
///////////////////////////////////////
Si pentru Putinisti-Gînduri de ziua mondială a scriitorilor: despre tirani şi „arma” cuvîntului, de Matei Vişniec
Un drapel ucrainean în mîinile unei fetiţe care păşeşte peste tancuri – o frescă reprezentînd speranţa realizată de artistul street art Seth, Paris, 1 martie 2022
Un drapel ucrainean în mîinile unei fetiţe care păşeşte peste tancuri – o frescă reprezentînd speranţa realizată de artistul street art Seth, Paris, 1 martie 2022
3 martie, este ziua mondială a scriitorilor. Ea a fost iniţiată de Pen Club-ul britanic în 1986. Merită amintit obiectivul acestei instituţii, Clubul Internaţional Pen înfiinţat în 1921 la Londra: promovarea prieteniei şi a sprijinului intelectual printre scriitori la nivel internaţional. În jur de 130 de ţări fac parte astăzi din această organizaţie. Probabil că mulţi scriitori, în această zi a lor, sunt marcaţi de războiul din Ucraina şi de conflictul mai larg care riscă să izbucnească în Europa. De unde şi întrebarea: ce poate face cuvîntul împotriva tiranilor?
Cu peste 50 de ani în urmă, cînd descopeream în literatură un spaţiu de libertate şi de posibilă rezistenţă faţă de comunism, mă întrebam ce poate face poetul împotriva dictaturii… Întrebările de acest gen m-au însoţit timp de jumătate de secol şi multe dintre paginile pe care le-am scris conţin într-un fel şi nişte răspunsuri.
Mereu am fost un scriitor optimist. Mi-am spus că noi, artiştii, dispunem de multe „arme” redutabile: arma creaţiei, arma cuvîntului, a muzicii şi a imaginii, arma emoţiei, capacitatea de a influenţa opinia publică, forţa de a spune NU, curajul de a adopta o atitudine morală şi de a denunţa barbaria, îndîrjirea de a rămîne umanişti în propriile noastre creaţii dar şi în public sau prin angajamente educaţionale…
De pe data de 24 februarie încoace, de cînd Putin a atacat Ucraina, mă simt însă năucit… Nu credeam că în Europa mai este posibil un război total, între două forţe considerabile, de pe poziţii ideologice radical opuse. Nu-mi imaginam că Putin, prin idiologia sa anti-occidentală, s-ar putea înscrie în seria celor mai periculoşi indivizi din istoria recentă, serie deschisă cu Hitler şi cu Stalin…
Citesc, în fiecare zi, timp de ore şi ore, tot felul de analize şi opinii încercînd să înţeleg mai bine ceea ce i se poate întîmpla de acum încolo Europei şi ideii de civilizaţie. Din cînd în cînd că mă izbeşte cîte o frază care apoi îmi rămîne în creier în mod obsesiv. Cum este aceasă afirmaţie a unui scriitor şi universitar ucrainean, Anton Şehovţov: „Vladimir Putin nu se va opri decît atunci cînd va fi oprit.”
Şi dacă este adevărat, îmi spun? Şi dacă lumea doritoare să trăiască şi să respire cît de cît liber va trebui să facă la fel de multe sacrificii precum cele făcute pentru „oprirea” lui Hitler?
Nu vreau să dramatizez prea mult, dar nici nu sunt liniştit. Mă bucur că România face parte din Uniunea Europeană şi din Alianţa Atlantică, dar ştiu că dictatorul de la Kremlin doreşte dezmembrarea amîndurora.
Uneori mi se pare că Putin s-a închis singur în cabina unui avion plin cu pasageri şi că îl conduce spre o stîncă de care vrea să se sfărîme. Există astfel de sinucigaşi, care nu-şi pot pune capăt zilelor decît dacă atrag cu ei în carastrofă şi alţi oameni. Pe data de 24 martie 2015 aşa s-a sinucis, cu 150 de oameni la bord, un anume Andreas Lubitz, copilot pe zborul A320 al companiei Germanwings. „Profitînd” de un moment cînd a rămas singur în cabina de pilotaj, individul a încuiat uşa blindată şi a dirijat avionul spre un versant din Munţii Alpi. Cînd au fost găsite cutiile negre s-au auzit şi ultimele urlete ale stewarzilor şi ale pasagerilor, ei încercau, cu un topor, să spargă uşa de la cabină şi îi strigau omului care îi ducea spre moarte şi spre dezastru: „deschide uşa asta nenorocită!”
Vladimir Putin mi se pare acum închis într-o astfel de cabină de pilotaj într-un avion plin cu milioane de europeni şi cu multe bombe atomice. Iar această situaţie este consecinţa unei eşec colectiv. N-ar fi trebui să-l lăsăm singur în cabină… N-ar trebui ca umanitatea să permită apariţia şi evoluţia unor sisteme politice care să ducă la o astfel de concentrare a puterii încît un nebun sinucigaş să rămînă singur în cabina de pilotaj. Acum, iată, sute de diplomaţi, de responsabili politici, de strategi şi de experţi încearcă să-l convingă să „deschidă” uşa diplomaţiei şi a raţiunii… Singur împotriva tuturor, Putin nu pare să ne audă, însă. Numai ruşii, numai proprii săi concetăţeni, dacă ar ieşi masiv în stradă, ar putea, eventual, să-l convingă să dea înapoi…
Tot mai mulţi artişti ruşi, în prezent, se desolidarizează de Putin şi de viziunea lui imperială, anti-occidentală şi anti-democratică. Îi admir pe aceşti oameni, ei salvează în acelaşi timp onoarea poporului rus. După cum îi admir pe ruşii anonimi arestaţi cu miile, de pe 24 februarie încoace, întrucît ieşiseră în stradă ca să spună NU.
Repet, sunt năucit, ca striitor, dar nu renunţ la arma speranţei. Nevoia de libertate este mult prea înrădăcinată în om ca să o poată extirpa dictatorii în mod definitiv şi pentru eternitate. Ucraina s-ar putea să reziste încă multă vreme, dar raportul de forţe nu este în favoarea ei. Iar România, devine, pe zi ce trece, viitorul avanpost împotriva barbariei.
Mă întreb deci, inevitabil, ca scriitor, ce pot face eu acum împotriva barbariei. Ştiu că gloanţele tiranilor şi ale fanaticilor nu pot fi oprite cu cuvinte. Dar mai ştiu şi cît de mult se înfurie ei cînd aud ceea ce nu le place, şi cum turbează ei de furie cînd cuvintele nu îngenunchează în faţa lor.
Iată deci un prim răspuns legat de ceea ce putem face noi, scriitorii, artiştii, creatorii de cultură: să scriem, să pictăm, să compunem, să creem spectacole, imagini, artă şi cultură neîngenuncheate.
https://www.rfi.ro/special-paris-143075-ginduri-de-ziua-mondiala-scriitorilor-despre-tirani-si-arma-cuvintului
/////////////////////////////////////////
Criminalii de razboi din Rusia isi urca in cap pe toata lumea pacifista ..Manifestaţii împotriva războiului în peste 40 de oraşe din Rusia. 1000 de protestatari, arestaţi
de Ionescu Ioana
Cel puţin 1000 de persoane care au participat în aproximativ 30 de oraşe din Rusia la proteste faţă de intervenţia militară a ruşilor în Ucraina au fost arestate duminică, a anunţat organizaţia OVD-Info, potrivit Le Figaro.
Organizaţia menţionează că forţele de ordine l-au bătut cu bastoanele pe unul dintre manifestanţi la un protest faţă de război la Ekaterinburg.
În social media se scrie că au fost proteste în 44 de oraşe şi că au fost reţinuţi peste 1.800 de oameni.
Din 24 februarie până acum au fost arestaţi în Rusia aproape 10.000 de manifestanţi. Potrivit News.ro, opozantul rus Alexei Navalnîi, încarcerat, le-a cerut ruşilor să se strângă în fiecare zi pentru a cere să fie pace.
https://psnews.ro/video-manifestatii-impotriva-razboiului-in-peste-40-de-orase-din-rusia-1000-de-protestatari-arestati-635595/
///////////////////////////////////////
Sta scris in Biblie ca sa punem la inima,nu la spate=caci blestemat este acela care se increde in om-ul (rusnac etc) Ieremia 17/5-9- Ce vrea Putin pentru încheierea războiului din Ucraina. România este vizată!
Năstase Mirabela
Este a 11 zi de război în Ucraina iar ofensiva Rusiei asupra acestei țări pare încă departe de a se termina. Experții cred că președintele Rusiei nu se va opri din „operațiunea sa specială” în Ucraina, indiferent de câți soldați ruși și-ar pierde viața și indiferent de sancțiunile primite din partea lumii occidentale și a Uniunii Europene.
Ce vrea Putin pentru încheierea războiului din Ucraina
Dar ce anume vrea Putin pentru a încheia războiul din Ucraina? Expertul militar şi de securitate Hari Bucur-Marcu crede că acest război nu va fi oprit de sancțiuni, iar Rusia nu vede vreun alt sfârșit al actualului război în Ucraina decât cel în care care statele membre NATO şi UE din Europa Centrală şi de Est vor rămâne fără nicio putere militară şi sub controlul strategic al Federaţiei Ruse.
În acest context, expertul spune care ar fi pretențiile Rusiei:
„În primul rând – Putin a cerut ca Occidentul să înceteze să mai „distrugă valorile tradiţionale ruseşti şi să îi mai forţeze pe ruşi să adopte valorile false (occidentale) prin care să îi erodeze, să erodeze poporul lor din interior, să renunţe la atitudinile pe care ei le-au impus agresiv în ţările lor, atitudini care duc la degradare şi degenerare, deoarece ele sunt contrare naturii umane”.
Apoi, un al doilea punct este:
„Putin cere ca americanii să îşi ia armele şi să plece din Europa. Sau, dacă nu din toată Europa, cel puţin din statele membre NATO din Europa Centrală şi de Est”.
Expertul susține că adevărata motivare pentru războiul actual din Ucraina constă în spaima că Occidentul ar dori să invadeze Rusia şi, drept urmare, vrea ca ea să fie cea care lovește prima dată. Nu în ultimul rând, pretențiile Rusiei pentru ca acest război să înceteze, ar fi cele legate de Ucraina.
„Adică „demilitarizarea”, împreună cu „denazificarea”, dar şi cu recunoaşterea independenţei celor două aşa-zise republici separatiste, între limitele administrative stabilite de pe vremea când erau subdiviziuni teritoriale în cadrul Ucrainei. Şi recunoaşterea anexării Crimeii la Federaţia Rusă, bine înţeles”, a mai spus expertul.
PLAYTECH.RO
ȘOC TOTAL! Cum se RĂZBUNĂ Putin pe oamenii lui care demisionează. E HALUCINANT
PLAYTECH.RO
ȘOC! Cererea Chinei către Rusia și Occident. Anunțul de ultimă oră despre războiul din Ucraina
În ce condiţii s-ar termina războiul din Ucraina
În ce condiţii s-ar termina războiul din Ucraina? Expertul Hari Bucur-Marcu este de părere că războiul Rusiei în Ucraina este, de fapt, un război cu Statele Unite ale Americii, și va înceta numai când Statele Unite ar ajunge la un pachet de înţelegeri cu Rusia în ce privește statutul şi regimul statelor europene situate în apropierea Rusiei.
„O primă concluzie este că, încă de dinainte ca primul soldat rus să pună piciorul pe teritoriul Ucrainei, preşedintele său Putin decisese că acel soldat trebuie să moară, ca un cost care nu e niciodată prea mare, pentru a demonstra puterea braţului înarmat al Federaţiei Ruse, cea care vrea să reaşeze aranjamentele de pace şi de securitate în Europa, în înţelegere exclusivă cu Statele Unite ale Americii şi în dispreţ faţă de toate celelalte state europene, occidentale doar de o generaţie şi mai mult. State care, la fel ca Ucraina agresată, sunt în mintea celor de la Moscova doar nişte „teritorii adiacente cu Rusia”, a mai spus expertul.
Iar dacă concluzia expertului este adevărată, asta înseamnă că Vladimir Putin este dispus să plătească în continuare costuri oricât de mari, ca să realizeze postura rusească de „mare putere”, indiferent de muniția consumată pentru distrugerea localităţilor ucrainene, de cazurile de crimă de război adunate și indiferent de cât va suferi națiunea rusă din punct de vedere diplomatic, politic, economic, cultural, de pe urma sancţiunilor.
Prin urmare, expertul a explicat și singura cale către pace care se întrevede. Hari Bucur-Marcu vorbeşte despre singura cale către pace:
„Dacă se vor continua măsurile de sancţionare şi de izolare a Federaţiei Ruse, mergând până acolo unde această federaţie să fie scoasă din Naţiunile Unite cu totul, ca actor internaţional aflat în afara oricăror norme, legi şi cutume de drept internaţional şi de relaţii internaţionale, dar şi mergând până acolo unde niciun cetăţean rus să nu mai fie primit nicăieri în lume (mai puţin pentru raţiuni de sănătate), dacă se vor da afară diplomaţii ruşi din toate statele cărora Kremlinul le zice „teritorii”, iar ambasadele ruseşti de acolo se vor închide (cu reciprocitatea cutumiară, desigur), dacă agenţiile de ştiri şi canalele de informare publică vor pune embargou pe prezenţele mediatice ale liderilor de la Moscova, dacă Tribunalul Penal Internaţional va începe inculparea criminalilor de război ruşi, fără să mai aştepte instrumentarea cazurilor particulare, doar pe baza dovezilor irefutabile că întregul război rusesc în Ucraina este o crimă de război în sine, fiind lipsit de provocare, de noimă şi de legitimitate, atunci s-ar putea ca datele problemei să fie de natura unei schimbări de politică la Kremlin, dacă nu chiar de schimbare a politicienilor de la Kremlin”, a conchis expertul.
Război în Ucraina, ziua 11. Un nou bilanț al pierderilor în rândul armatei ruse
Este ziua 11 de război în Ucraina. Cu puțin timp în urmă, forțele ucrainene au prezentat un nou bilanț al pierderilor estimate pe care le-a suferit armata rusă de când s-a declanșat invazia
peste 11.000 de soldați
285 de tancuri
985 transportoare blindate
109 sisteme de artilerie
50 lansatoare de rachete
21 sisteme antiaeriene
44 avioane
48 elicoptere
447 vehicule de luptă
2 ambarcațiuni
60 de cisterne
4 drone
https://playtech.ro/stiri/ce-vrea-putin-pentru-incheierea-razboiului-din-ucraina-romania-este-vizata-482633?utm_source=ImpactPUSH&utm_campaign=unici&utm_content=ImpactPUSH&utm_medium=push
//////////////////////////
Joe Biden: SUA interzic toate importurile de petrol, gaz și energie din Rusia…Germania și Ungaria nu susțin sancțiunile cu privire la energia rusească
DIGI24.RO
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat marţi după-amiază interzicerea completă a importurilor de petrol, gaze şi cărbune din Rusia, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă cu privire la sancţiunile economice impuse Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei.
„Astăzi anunț că Statele Unite vizează principala arteră din economia Rusiei. Interzicem toate importurile de petrol rusesc, gaze rusești și energie rusească. Asta înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi acceptat în porturile Statelor Unite, iar poporul american va administra încă o lovitură puternică mașinăriei de război a lui Putin. Este o mișcare care are o susținere bipartizană puternică în Congres și, cred eu, la nivelul țării”, a declarat liderul american.
_____________________________________________________________________________
Ştire iniţială
Președintele american Joe Biden e așteptat să anunțe, chiar marți seară, decizia SUA de a interzice importurile rusești de petrol, gaze naturale și cărbune în Statele Unite, scrie presa internațională. Hotărârea nu-i va implica pe aliații europeni din cauza diferențelor de opinie pe acest subiect – unele state europene depind foarte mult de energia rusă.
Biden ar fi luat decizia în contextul unor presiuni tot mai mari din partea congresmenilor americani.
Amintim că mai mulți congresmeni americani, democrați și republicani deopotrivă, au cerut Administrației Biden să dea curs cererii președintelui ucrainean Volodimi Zelenski și să trimită Kievului avioane de luptă.
Unul dintre ei, senatorul democrat Bob Menendez, a transmis o scrisoare secretarului de stat Antony Blinken şi secretarului Apărării, Lloyd Austin, în care le-a cerut să se angajeze faţă de statele europene care vor să ajute Ucraina cu avioane pe care militarii ucraineni știu să le piloteze că vor primi în schimb avioane moderne americane, inclusiv prin credite sau preţuri preferenţiale.
Germania și Ungaria nu susțin sancțiunile cu privire la energia rusească
Cancelarul german Olaf Scholz și ministrul ungar al Finanțelor, Mihaly Varga, au transmis recent că țările lor nu susțin sancțiunile cu privire la energia rusească. Scholz a punctat că energia rusească e de „o importanță esențială” pentru viețile cotidiene ale cetățenilor din țara sa.
„Există dependențe diferite în diferite țări și trebuie să fim atenți la asta. Nu poți pur și simplu să oprești utilizarea petrolului și gazelor peste noapte, chiar și din Rusia”, a declarat, la rândul său, premierul britanic Boris Johnson.
Apelul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski
Toate acestea se întâmplă și în contextul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut embargo comercial internațional împotriva Rusiei.
„Boicotaţi importurile din Rusia. Dacă nu aderă la regulile civilizate, atunci ar trebui să nu mai primească bunuri şi servicii din partea civilizaţiei. Să fie hrăniţi de război”, a afirmat Zelenski, menţionând în special boicotarea petrolului şi a produselor petroliere din Rusia.
//////////////////
„Fenomenul Stalin” o carte de Vladimir Fedorovski care ne ajută să înţelegem fenomenul Putin
„Fenomenul Stalin” se intitulează o carte apărută în octombrie anul trecut în Franţa la Editura Stock sub semnătura lui Vladimir Fedorovski. Autorul a fost diplomat şi purtător de cuvînt al politicii de deschidere, Perestroika, lansată cu 35 de ani în urmă de Mihail Gorbaciov în Uniunea Sovietică. Între timp Vladimir Fedorovski a devenit un scriitor de succes iar unele dintre cărţile sale au devenit best-sellers internaţionale, de exemplu „Romanul lui Rasputin”. Să revenim însă la „Fenomenul Stalin” pentru că această carte ne poate ajuta să înţelegem şi „fenomenul Putin”, precum şi noul război rece dintre Rusia de astăzi şi Occident.
Pe măsură ce trece timpul, în imaginarul colectiv al ruşilor Stalin se impune ca „salvator al patriei”, ca fiind omul providenţial care a învins „barbaria nazistă” responsabilă de moartea a 27 de milioane de ruşi. Chiar de la prima pagină Vladimir Fedorovski ne furnizează această concluzie şi ne obligă să reflectăm la ea. Lui Stalin i se iartă erorile economice gigantice, colectivizarea forţată care s-a soldat cu un genocid în Ucraina, i se iartă teroarea declanşată de el între 1937 şi 1938 cînd au fost executate sute de mii de persoane considerate ostile revoluţiei, printre ele numărîndu-se între 30 000 şi 40 000 de ofiţeri ai Armatei Roşii. Lui Stalin i se iartă metodele utilizate în timpul războiului cînd nu i-a păsat nici o secundă de pierderile umane şi cînd soldaţii mergeau la atac cu comisarii poporului în spatele lor, gata să execute pe oricine ar fi dat cu un pas înapoi… Lui Stalin i se iartă şi Pactul Ribbentrop-Molotov, cînd s-a aliat cu Hitler, precum şi multe, multe altele.
Cum se explică acest lucru? Iată doar un început de explicaţie, citez din ce afirmă Vladimir Fedorovski: „Neostalinismul rus este prezent la toate nivelurile societăţii, civile sau militare, cu ramificaţii inevitabile spre nostalgicii comunismului, spre mediile universitare şi spre mediile de informare. (…) În contextul pandemiei de coronavirus Stalin rămîne mai mult ca niciodată simbolul inconturnabil al mobilizării ţării în faţa unui nou pericol naţional.”
Capitolul introductiv al cărţii lui Vladimir Fedorovski se intitulează „Stalin superstar”, iar titlul captează foarte bine un fenomen în spatele căruia se află, evident, un anume Vladimir Putin. Dar în această operaţiune de reconstrucţie a mitului Stalin trebuie să recunoaştem că actualul preşedinte rus a fost ajutat şi de erorile occidentalilor.
Deschid aici o paranteză. Pe data de 2 martie Mihail Gorbaciov, omul care a pus capăt războiului rece din a doua jumătate a secolului trecut, a împlinit 90 de ani. S-ar părea că i-au trimis felicitări mulţi şefi de stat şi de guvern din toată lumea, inclusiv Vladimir Putin. Gorbaciov a fost un reformator sincer iar între 1985 şi 1991 a cerut cu insistenţă ajutor economic occidental pentru a moderniza Uniunea Sovietică. Occidentalii nu au ridicat însă atunci nici un deget în ajutorul lui Gorbaciov, şi au ratat astfel ocazia de a cîştiga „inimile şi minţile ruşilor”. Această ultimă expresie nu îmi aparţine, au folosit-o strategii americani în Irak şi în Afganistan în cursul ultimelor două decenii, cînd şi-au propus ca prin investiţii masive în economie să se facă acceptaţi şi apreciaţi de populaţie. Păcat că această doctrină nu a fost aplicată la ora cînd ruşii ar fi putut fi cîştigaţi sufleteşte… Pentru că acum cei mai mulţi dintre ei chiar cred ceea ce le spune Putin, şi anume că Occidentul vrea să „încercuiască Rusia” şi să o distrugă.
Revenind la „Fenomenul Stalin”, unul din meritele cărţii este şi acela de a aborda subiectul incredibil al fascinaţiei intelectualilor de stînga occidentali faţă de liderul de la Kremlin. Stalin a beneficiat de fapt, explică Vladimir Fedorovski, de marea înfrîngere suferită de social-democraţia europeană în contextul primului război mondial. Mai precis, această social-democraţie nu a reuşit să împiedice războiul, ba mai mult chiar, o întreagă lume a avut imaginea cumplită a milioane de proletari care, mobilizaţi de guvernele lor, s-au măcelărit între ei pe diferite fronturi… Nu întîmplător deci după război Revoluţia bolşevică şi apoi Stalin au devenit „farul” aspiraţiilor spre o lume mai bună. Vladimir Fedorovski citează, pentru a-şi ilustra teza, numeroase „enormităţi” debitate mai ales de intelectuali, scriitori şi artişti francezi, laude incredibile aduse lui Stalin de romancierul Romain Roland de exemplu sau de poetul Louis Aragon.
Iată ce scria Aragon la moartea lui Stalin, în 1953: „Franţa îi datorează lui Stalin tot ceea ce acesta a făcut, de cînd se află în fruntea Partidului bolşevic, pentru ca poporul sovietic să fie invincibil. (…) Franţa îi datorează lui Stalin existenţa ca naţiune… Să-i mulţumim lui Stalin că a făcut posibilă forjarea acestui popor sovietic garant al independenţei franceze…”
Cartea lui Vladimir Fedorovski este una concepută pentru marele public, astfel încît după cele 331 de pagini parcurse oricine să poată avea, dincolo de marele capitol al războiului, o imagine şi despre tinereţea lui Stalin, despre anii ascensiunii sale, despre megalomania sa, despre antisemitismul său, despre imensul său talent de manipulator, despre viaţa sa intimă. Fedorovski mai arată că după deschiderea arhivelor de la Moscova, favorizate de Gorbaciov şi apoi de Ielţîn, acum ele s-au închis, pentru că explorarea lor pînă la capăt riscă să aducă în lumină lucruri terifiante.
Fedorovski povesteşte şi anecdote amuzante. De exemplu faptul că Stalin ar fi vrut să deschidă el, călare, marea paradă a victoriei în 1945. Din acest motiv a început să ia şi lecţii de călărie, dar calul, insensibil la puterea lui Stalin, l-a trîntit la un moment dat pe tătucul popoarelor la pămînt. Aşa că Stalin l-a lăsat pe mareşalul Jukov să-şi facă apariţia în fruntea trupelor, pe cal.
În finalul cărţii Fedorovski le transmite un nou mesaj occidentalilor: „Dacă occidentalii persistă să considere Rusia ca o putere ostilă, poporul rus, bîntuit de imaginea citadelei asediate, riscă să se replieze în sinea sa, să facă abstracţie de teroarea totalitară şi să nu vadă în Stalin, acest imens tiran, decît figura glorioasă a Rusiei eterne”.
Aş încheia acestă croincă de carte cu încă o constatare, personală: în timp ce ruşii îşi celebrează pînă la fanatism figurile eroice, occidentalii împing spiritul critic pînă la ridicol şi îşi demolează figuri legendare precum Lincoln, Churchill sau Napoleon. Fenomenul Stalin se hrăneşte deci şi cu o anumită ură de sine a Occidentului.
https://www.rfi.ro/special-paris-131309-fenomenul-stalin-o-carte-de-vladimir-fedorovski-care-ne-ajuta-sa-intelegem
///////////////////////////////////////
Calin Georgescu: Ucraina este un stat inventat. Avem mai mult de câștigat dacă suntem cu Rusia
DE DANIEL TOȘA
Propunerea de președinte de onoare a partidului rusofil AUR a mai spus încă o dată adevărul în ceea ce privește orientarea sa politică. Deși în nenumărate rânduri și-a exprimat dragostea față de Rusia și Puțin, acum face din nou niște declarații extrem de controversate.
Călin Georgescu a făcut noi declarații controversate duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, la Realitatea Plus.
Acesta s-a declarat un admirator al lui Vladimir Putin, deși neagă în continuare că ar fi vreun susținător al Rusiei.
„Vladimir Putin este un om care-și iubește țara. E o persoană care, din punctul meu de vedere, cunoaște foarte bine unghiurile diplomatice, le stăpânește și este înconjurat de foarte buni profesioniști. Nu am legături cu Rusia și nu am primit sprijin. Cu Vladimir Putin nu m-am întâlnit niciodată.”
„Trebuie să te ai bine cu toți vecinii. În rest, trebuie să te ai bine cu toate puterile mari ale lumii: China, Sua, Rusia”, a spus Georgescu.
Legat de conflictul dintre Rusia și Ucraina, pozițiile lui Georgescu sunt trase la indigo cu declarațiile Kremlinului din ultimele luni de zile.
Citește și: Doctorița campioană la vaccinare și premiată de prefect, reținută pentru vaccinări la chiuvetă
Politicianul aflat în pole-position pentru a fi nominalizarea AUR la alegerile prezidențiale, a declarat că „Ucraina este un stat inventat” și că „aveam mai mult de câștigat dacă întreținem niște relații mai bune cu China și Rusia”.
Totodată, el susține că „pandemia și criza din Ucraina, niște tehnici de manipulare”.
Președintele de onoare AUR – declarații controversate
Călin Georgescu a făcut o serie de declarații care l-au plasat chiar și într-un conflict cu George Simion, co-președintele AUR.
Citește și: George Simion, tot mai izolat: respins de suveraniștii europeni, Patriarhie și Academia Română
Acesta a spus săptămânile trecute că „Legionarii sunt eroi ai României”, declarație care a ajuns până și în presa israeliană.
Totodată, Georgescu susține că „Forumul de la DAVOS este o rușine mondială”.
Legat de politicile monetare, el propune „resuveranizarea monedei”, iar pentru revitalizarea sectorului agricol, acesta a anunțat că va face o bursă a grâului la Brăila, „mai puternică decât cea din SUA sau China”.
////////////////////////////////////////
Oreste
https://www.facebook.com/OresteTeodorescu/posts/502969657892058
In atenția Consiliului Suprem de Aparare a Țării:
Mafia rusa la cel mai înalt nivel in statul roman. Înalți demnitari și funcționari ai statului sunt complicii unei operațiuni de fraudare a statului roman cu 6 miliarde de euro! Un agent de influența Pro rus, trimis la NATO
27 mai 2021 – Un raport al consilierului de stat din MTS Dragos Flaviu Butnaru, ce are la baza raportul Curtii de Conturi, releva complicitatea statului roman cu mafia ruseasca implicata in jocurile de noroc. Prejudiciul este de 6 miliarde euro. Ministrul Tineretului si Sportului TACE.
07 iunie 2021 – sesizarea consilierului de stat este inregistrata la Corpul de Control al Primului Ministru Florin Citu
21 iulie 2021 – corpul de control al primului ministru Florin Citu confirma ca au fost sesizate: Ministerul Muncii, Finantele si Parchetul cu privire la gaura de 6 miliarde de euro
27 Decembrie 2021 – ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin il convoaca pe ministrul Tineretului si Sportului Eduard Novak, din partea UDMR la discutii, fara avizul ministrului Afacerilor Externe… Bogdan Aurescu! (https://romania.europalibera.org/…/ambasa…/31628200.html)
Acordul privind aceasta intalnire a apartinut secretarului de stat Dan Neculaescu. Surse demne de incredere sustin ca subiectul era disparitia acestui raport, ori boicotarea anchetei procurorilor
17 Ianuarie 2022 – Dan Neculaescu este numit ambasador NATO… (https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25305976-romania-are…)
04 Februarie 2022 – Seful Corpului de Control al Primului Ministru al Romaniei, Claudiu Bejan, care a sesizat procurorii cu privire la cele 6 miliarde neincasate de statul roman de la firmele de jocuri de noroc controlate de mafia ruseasca moare DE INIMA intr-un hotel din Neptun (https://www.gandul.ro/…/ce-arata-necropsia-lui-claudiu…)
1 Martie 2022 – La Loteria Romana este numit Bogdan Patru, fost director la Compania Municipala Strazi, Poduri si Pasaje Bucuresti, numit de Gabriela Firea in 2018. Acesta il pune consilier la Loteria Romana pe omul mafiei ruse in jocurile de noroc Amiran Dzanashvili, condamnat pentru proxenetism si protprietarul unor casinouri cunoscute din Romania
24 Februarie – 1 Martie 2022 – Bogdan Patru distribuie pe mediile de socializare PRO Putin si atacul din Ucraina
Raportul OMTS ajuns la DNA retine ca:
Din iunie 2006, INTRACOM TELECOM va fi controlată de compania rusească JSC SITRONICS care a achiziționat 51% din INTRACOM TELECOM, iar la rândul ei JSC SITRONICS este subsidiara unei alte companii rusești tip holding JSFC SISTEMA deținută de omul de afaceri rus Vladimir EVTUSHENKOV (apropiat al lui Vladimir Putin) care împreună cu Alexei MILLER (GAZPROM) face o vizită oficială la Londra.
TOT IN PAGINA 19 DIN RAPORT ESTE EVIDENTIATA RELATIA DINTRE INTRACOM SI RUSI
Pentru a explica această relație, efectuând verificări, Corpul de Control al Ministrului a analizat istoricul evoluției Loteriei Române precum și relaționările acestei instituții cu diverși parteneri străini interesați, în anii 1993 – 2003 (și ulterior acestei perioade inclusiv până în anul 2013 când apare Decizia nr. 53/23.12.2013, decizie a Consiliului Concurenței), de aspectele economice și financiare. În acest context, suntem în măsură a menționa următoarele aspecte care au avut impact negativ în ceea ce privește raporturile dintre MTS și R.A. Loto-Pronosport (devenită din 2001 S.C. Compania Națională Loteria Română).
Astfel:
- În anul 1993, sub conducerea fostului ministru de finanțe George DANIELESCU și a secretarilor de stat Mircea BOULESCU, Aurel BEREA, Nicolae VĂCĂROIU, Iacob ZELENCO, Daniel DĂIANU și Florin GEORGESCU, Loteria Română a semnat cel mai păgubos contract din istoria instituției, contractul cu societatea grecească INTRACOM deținută și condusă de cetățeanul grec Sokrates P. KOKKALIS (Ancheta a fost începută de polițiștii antifraudă în 2010 și preluată de procurorii de la Curtea de Apel București în Dosarul Transferurilor și în Dosarul Loteria I și Dosarul Loteria II nr. 46717/3/2009 Tribunalul Municipiului București – Secția II Penală, instrumentat de DNA ca urmare a unui raport al Corpului de Control al Primului Ministru din Guvernul Ponta).
- Cu privire la acest cetățean, Sokrates P. KOKKALIS, trebuie menționat că susnumitul (ca refugiat politic) a trăit în România unde și-a finalizat studiile liceale la Liceul Ioan Luca Caragiale, ulterior urmând cursurile universitare în disciplinele electronică și fizică din Berlin și Moscova.
- În anul 1965, susnumitul se stabilește definitiv în Grecia devenind reprezentantul unor societăți est-germane având în vedere că tatăl său a avut relații de colaborare cu Președintele RDG Walter Ulbricht și că în tinerețe a fost racolat de agenții serviciilor de securitate est-germane (STASI).
- În Grecia, numitul Sokrates P. KOKKALIS dezvoltă un întreg lanț de firme subsidiare INTRASOFT, INTRASOFT INTERNATIONAL, INTRAKAT, INTRAMET și INTRALOT, intră în afaceri cu Alexander SCHALCK GOLODKOWSKI, fost ofițer în Ministerul securității Statului din RDG, natura relațiilor având ca scop penetrare a sistemului informațional NATO prin intermediul Greciei.
- În anul 1996, un fost ofițer german – UWE SMIDT a declarat în fața unei comisii parlamentare de anchetă din Germania că firma INTRACOM a aparținut de fapt Germaniei de Est. Declarațiile vin ca urmare a faptului că autoritățile germane investigau legăturile secrete dintre SOKRATES și GOLODKOWSKI (acuzat între timp de fraudă și delapidare – a se vedea și informațiile publice apărute în mass[1]media34).
- În anul 2005 INTRACOM este reorganizată ca holding (INTRACOM HOLDINGS), specializată în computere și software pentru sisteme de securitate, iar activitățile sunt derulate de mai multe societăți INTRACOM Telecom, INTRACOM IT SOLUTIONS și INTRACOM DEFENSE coordonate de Președintele CEO Sokrates KOKKALIS.
- Din iunie 2006, INTRACOM TELECOM va fi controlată de compania rusească JSC SITRONICS care a achiziționat 51% din INTRACOM TELECOM, iar la rândul ei JSC SITRONICS este subsidiara unei alte companii rusești tip holding JSFC SISTEMA deținută de omul de afaceri rus Vladimir EVTUSHENKOV (apropiat al lui Vladimir Putin) care împreună cu Alexei MILLER (GAZPROM) face o vizită oficială la Londra. În scopul clarificării aspectelor referitoare la natura debitelor și întreprinderea măsurilor de recuperare a sumelor atât de la debitori persoane juridice, cât și de la persoane fizice responsabile pentru neluarea măsurilor, suntem în măsură a opina că, în cazul Companiei Naționale Loteria Română (societate cu capital majoritar de stat) ar trebui demarate acțiuni de conciliere cu MFP, după o prealabilă analiză ce poate fi făcută prin constituirea unei comisii mixte, formată din reprezentanți ai MTS și ai MFP, și întocmirea unui protocol de mediere, având în vedere natura relațiilor pe palier guvernamental, în scopul reglementării modului de stingere pe cale amiabilă a datoriilor dintre părți.
https://www.facebook.com/OresteTeodorescu/posts/502969657892058
////////////////////////////////////////
Reacția lui Dorin Cioabă, regele romilor, la furtul tancului rusesc
Dorin Cioabă, autoproclamat „rege internațional al țiganilor”, a făcut haz de necaz cu privire la informațiile apărute cu o zi în urmă potrivit cărora un grup de romi ar fi furat un tanc rusesc.
”I-am intrebat ciorditai tancu rusilor?, ciordit si topit. Sa numere inca o data bine. Rusi tancurile, romi se jura ca nu la- u luat ei. HAZ DE NECAZ”, a scris Cioabă într-o postare pe Facebook.
În noaptea de sâmbătă spre duminică romii au furat un tanc de la invadatorii ruși.
Știrea a fost confirmată de forțele armate ucrainene care apără orașul Kakhovkac, regiunea Herson, relatează Canal24.
Forțele ruse au rămas fără vehiculul de luptă în satul Lyubimovka din regiunea Kherson din sudul Ucrainei.
„Romii au furat un tanc în satul Lyubimovka. Repetăm. Romii. Tanc. Furat. De la ruși”, a scris un locuitor din zonă pe rețelele de socializare.
https://www.wall-street.ro/articol/International/282575/reactia-lui-dorin-cioaba-regelui-romilor-la-furtul-tancului-rusesc.html
////////////////////////////////
Putin (deocamdata) nu vrea sa invadeze Romania,pentru ca are deja tancuri,tanchete si alte parasute intronate in tara! Iata doar cateva “ firimituri ”…
Gușă prezintă pe Facebook lista celor 44 de „pro-putinisti” din presă și politică. https://www.facebook.com/photo/?fbid=479172607201744&set=a.258889535896720
Iată lista lui Gușă pe care s-ar afla cei suspectați de „statul paralel” că sunt „agenți” ai Moscovei:
- Teodosie al Tomisului
- Adrian Severin
- Cozmin Gusa
- Dan Chitic
- Oana Lovin (Metropola TV – n.red.)
- Iulian Capsali
- Bogdan Duca (Sputnik – n.red.)
- Diana Sosoaca
- Dan Puric
- Olivia Steer
- Orlando Teodorovici
- Daniel Ghita (PSD)
- George Simion
- Marius Ghilezean (Realitatea TV si Romania Libera – n.red.)
- Dana Budeanu
- Calin Georgescu
- Valer Dorneanu
- Sebi Ghita
- Dan Andronic (patron EVZ – n.red.)
- Alexandru Petria (colaborator stiripesurse.ro – n.red.)
- Liviu Plesoianu
- Codruta Cerva
- Florin Bichir (EVZ – n.red.)
- Catalin Berenghi
- fam. Gelu Voican-Voiculescu 🙂 (sotia lui Boican lucreaza la Sputnik – n.red.)
- Sorin Rosca Stanescu
- Iosefina Pascal
- Silviu Dancu
- Catalin Ivan
- Ioan Talpes
- Mircea Chelaru
- Ninel Peia
- Iulian Iancu
- Anca Alexandrescu (Realitatea TV)
- Razvan Dumitrescu (Antena 3)
- H.D. Hartmann
- Madalin Ionescu (Metropola TV)
- Adrian Nastase
- Iulian Urban
- Ilie Badescu
- Radu Baltasiu
- Ovidiu Hurdezeu
- Ion Cristoiu
- Razvan Savaliuc (Lumea Justitiei)
Doar că a uitat alte mii de mii de tradatori …
https://www.facebook.com/photo/?fbid=479172607201744&set=a.258889535896720
////////////////////////////////////////////////
Maresalul masoneilor,globaleilor si a altor demonei se urineaza in toaleta inimilor nenascute din nou cum invatam Ioan,cap 3 si Romani,cap.6… Patriarhul Kirill i-a calificat pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept „forţe ale răului”
Rusia, condamnată de ONU pentru atacul de la Zaporojie. Ambasadorul rus: E o…
Rusia, condamnată de ONU pentru atacul de la Zaporojie. Diplomatul rus: Minciuni
Ca în Al Doilea Război Mondial: cum vrea BBC să ajungă în casele rușilor…
Știri transmise ca în anii 30: cum ajunge BBC la rușii izolați de Putin
Vladimir Putin insistă: Pacea va fi posibilă dacă toate cererile ruseşti vor…
Vladimir Putin: Pacea va fi posibilă dacă toate cererile ruseşti sunt acceptate
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, i-a calificat pe opozanţii Moscovei din Ucraina drept „forţe ale răului” care vor să rupă unitatea istorică dintre cele două ţări, în a patra zi de la invazia rusă a Ucrainei, informează Agerpres.
„Dumnezeu să ne ferească ca actuala situaţie politică din Ucraina, un stat frate apropiat nouă, să fie folosită în aşa fel încât forţele răului să învingă”, a declarat Kirill în predica sa de duminică, citat de agenţia Interfax.
Potrivit acestuia, „forţele răului” sunt cele care „luptă împotriva unităţii Bisericii Ortodoxe Ruse cu ţările care se trag din Rus”, un stat medieval considerat strămoşul Rusiei, Ucrainei şi Belarusului.
Cu toate acestea, din 2014 Ucraina a părăsit sfera de influenţă rusă pentru a se apropia de UE şi de NATO.
Ea are din 2019 o Biserică Ortodoxă independentă de Patriarhia Moscovei, o decizie istorică care a pus capăt unei perioade de peste 300 de ani de tutelă religioasă rusă şi care a provocat mânia Rusiei şi a lui Kirill.
„Trebuie să facem totul pentru a păstra pacea între popoarele noastre şi, în acelaşi timp, pentru a proteja patria noastră istorică comună de toate acţiunile din exterior care pot distruge această unitate”, a continuat patriarhul.
„Nu trebuie să permitem forţelor obscure externe şi ostile să îşi bată joc de noi”, a adăugat el, îndemnând credincioşii să se roage pentru „restabilirea păcii” şi a relaţiilor de „bună vecinătate”.
Preşedintele Vladimir Putin a descris „operaţiunea militară specială” din Ucraina drept una „destinată menţinerii păcii” pentru a „demilitariza” şi „denazifica” o ţară acuzată de un pretins genocid al populaţiei rusofone din estul ţării.
Patriarhul Kirill, liderul puternicei Biserici Ortodoxe Ruse din 2009, este unul dintre pilonii sistemului instaurat de Vladimir Putin. El nu ezită să justifice reprimarea de către poliţie a protestelor opoziţiei sau să binecuvânteze armele şi războaiele Moscovei în străinătate.
În 2012, el şi-a exprimat loialitatea asemănând mandatul lui Putin cu „o minune de la Dumnezeu”.
https://www.wall-street.ro/articol/International/282531/patriarhul-kirill-i-a-calificat-pe-opozantii-moscovei-din-ucraina-drept-forte-ale-raului.html?fbclid=IwAR2ibPXLDke7Ahb_lZrcbolzs_Ml29JAsq8xOSAGOmRiNoYNAtHkeffRy90
///////////////////////////////////////
Pentru ca Satan Ilici Putinici niveleaza calea Anticristului -“”salvatorul”” lumii… Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”
de Cristian Hubali
Gary Iuri Tabach (60 de ani), căpitan în retragere al Marinei SUA, născut la Moscova și devenit cetățean american, declară, într-un interviu pentru site-ul ucrainean independent Obozrevatel.com, că președintele rus Vladimir Putin este bolnav mintal, după ce a luat decizia de a invada Ucraina.
Gary Iuri Tabach s-a născut în anul 1962 la Moscova (URSS), într-o familie de medici evrei de succes, cea a stomatologului Zinovi Ilici și a hematologului Rimma Iakovlevna. În 1976 a emigrat în Statele Unite ale Americii, împreună cu părinții, sora mai mare și bunica. După 9 ani, în 1985, a absolvit Universitatea Temple din Philadelphia, apoi și școala militară.
Șeful Centrului internațional antiterorist al NATO din Turcia vreme de 2 ani. A avut în subordine 90 de ofițeri din 7 țări NATO
În 1991, Tabach a devenit reprezentant special al președintelui SUA (George Bush – tatăl), asistent și consilier al ambasadorului american în țările fostei URSS. Până în 1994 a lucrat la Ambasada SUA de la Moscova, apoi a predat cursuri la universitățile americane de medicină militară.
În 1997, ofițerul american a servit în Misiunea Specială de Observare Militară a SUA în Georgia. A mai fost angajat în furnizarea de arme Poloniei, când armata poloneză a trecut la standardele NATO.
În perioada 2006-2008, Tabach a devenit șeful Centrului internațional antiterorist al NATO din Turcia (sub conducerea sa erau 90 de ofițeri din 7 țări NATO).
În următorii 3 ani, el a ctivat din nou la Moscova, ca șef al Statului Major al Misiunii Militare Speciale NATO pentru Coordonarea Contactelor cu Ministerul Rus al Apărării.
„Pentru China, Rusia este o benzinărie, dar și un teritoriu pe care l-ar putea avea într-o zi la îndemână”
Pericolul l-a pândit de mai multe ori pe ofițerul american Gary Tabach. Atât în Irak, cât și în Turcia, unde a comandat centrul antiterorist NATO, care cuprindea 7 țări. Pentru acest serviciu i-a fost acordat Ordinul Legiunea de Onoare, unul dintre cele mai înalte premii militare din Statele Unite.
Ultima sa funcție: șef de stat major al Misiunii de legătură militară a NATO la Moscova.
Este extrem de critic față de politica externă și internă dusă de Vladimir Putin. De asemenea, consideră că statul chinez încearcă să pună mâna pe teritoriul rusesc din zona Munților Ural.
„Pentru China, Rusia este o benzinărie, dar și un teritoriu pe care l-ar putea avea într-o zi la îndemână. Chinezii cred că pământul până la Urali este al lor. Și apropo, îl umplu treptat. Dacă China se va apropia mai mult de Rusia, va fi în detrimentul acesteia”, spune Tabach.
Fiica sa, Michelle, lucrează tot în domeniul militar, fiind locotenent principal pe o navă de război.
INTERVIU. „Soldații ruși luptă pentru Putin, pentru stăpânul lor, un demon, un psihopat. Ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru familiile și copiii lor”
Reporter: Cum apreciați desfășurarea de forțe, de partea cui este avantajul?
Gary Tabach: Depinde cum sunt privite lucrurile. Din punct de vedere al masei, al puterii militare, al puterii de foc, Rusia are avantajul, desigur. Dar chestia este că soldații ruși luptă pentru Putin, pentru stăpânul lor, iar soldații ucraineni luptă pentru pământul lor – bogat, bun -, pentru familiile lor, pentru copiii lor. Prin urmare, cred că preponderența forțelor este de partea ucraineană. Voi luptați pentru voi, iar ei luptă pentru un demon, pentru un psihopat.
Reporter: Cum se vor derula evenimentele în continuare, având în vedere sprijinul pe care ni-l oferă țările noastre aliate?
Gary Tabach: Cred că Occidentul nu oferă suficient sprijin. Trebuie să vă bazați doar pe propriile voastre forțe. Și cum se vor desfășura evenimentele în continuare, nu știu, nu sunt un prezicător. Totul va depinde de voi, de ruși și de Occident. Cred că Occidentul ar trebui să vă ajute mult mai mult.
„Trebuie să luăm decizii nepopulare și să facem totul pentru a-l opri pe Putin”
Reporter: Se spune că Putin a plănuit să ia Kievul în câteva ore. Acum, la o zi și jumătate de la începutul războiului (interviul a avut loc vineri, 25 februarie – n. red.), această sarcină nu a fost finalizată. Înseamnă că și-a supraestimat capacitățile?
Gary Tabach: Nu știu ce avea de gând să facă, care erau planurile lui. Dar este de neînțeles pentru acea minte că a început o astfel de operație. Avem clar de-a face cu o persoană anormală, cu tulburări mintale, dar și cu o societate anormală. Nu înlătur responsabilitatea lui Putin – el este partea vinovată. Dar atât Occidentul, cât și Ucraina au jucat alături de el. S-au întreținut cu el foarte mult timp, lui i-a scăpat totul din mâini, ca și lui Hitler, până ce ei n-au declanșat războaie uriașe.
Reporter: Va avea loc o reuniune de urgență a NATO. Ce decizii ar trebui luate cu privire la el?
Gary Tabach: Nu știu ce decizii vor lua, dar până acum s-au luat decizii slabe, sancțiuni slabe, care vor funcționa doar în șase luni. Vor începe să distrugă economia rusă. Trebuie să luăm decizii nepopulare și să facem totul pentru a-l opri pe Putin.
„Când toate ambasadele occidentale au ieșit din Kiev, Putin a văzut că toată lumea era slabă, toată lumea se temea de el, așa că a decis să meargă mai departe”
Reporter: Ce poate face Occidentul acum, din măsurile despre care vorbiți?
Gary Tabach: Să dea mai multe arme letale Ucrainei, să ofere informații. Să nu evacueze consilierii de la Kiev, ci să-i lase să ajute la coordonarea operațiunilor militare din Ucraina pe teren. Să nu arate slăbiciune în fața lui Putin.
Reporter: Joe Biden a recunoscut că Ucraina nu este scopul final al lui Putin, că va merge mai departe.
Gary Tabach: Nu știu până unde va ajunge Putin. Dar din experiența trecută, pot spune că atunci când i se dă voie să facă tot ce vrea, va continua, nu se va opri. Exact ca Hitler. Crezi că-l potolești, dar în felul acesta, dimpotrivă, îl provoci. Când toate ambasadele occidentale au ieșit din Kiev, Putin a văzut că toată lumea era slabă, toată lumea se temea de el, așa că a decis să meargă mai departe. Până când cineva nu-i va rupe nasul, până când cineva nu-i va rupe gâtul, va continua. Sper că armata ucraineană, poporul ucrainean o vor face.
Reporter: Dar suportă și pierderi foarte mari în Ucraina. Militari morți, avioane și elicoptere doborâte, tancuri distruse…
Gary Tabach: Ce pierderi a suferit? Personal, nu a suferit nicio pierdere. Pentru el, totul este o masă cenușie, de care nu-i pasă, „femeile încă mai nasc”.
Reporter: Dar această „masă cenușie” se apropie de sfârșit.
Gary Tabach: Se pare că în Rusia nu se termină niciodată.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”
* Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov
* Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski
* Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”
* Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT
* Ucrainenii anunță că au ucis 5.300 de ruși, au doborât 29 de avioane și au distrus 191 de tancuri, până luni în zori. Pierderile Rusiei încep să devină insuportabile
* Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene
* 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!
* „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”
* Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”
* Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”
* Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”
* Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO
* VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”
* Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”
* OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus
* Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”
Partajează asta:
Dă clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide într-o fereastră nouă)Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă)
Dezbinare printre militarii ruși: unii și-au abandonat tancurile și au depus armele, alții continuă ofensiva și fac sabotaje – Ziariștii
În regiunea Cernighiv din nord-estul Ucrainei, nu foarte departe de capitala Kiev și de granițele cu Belarus și Rusia, militarii dictatorului Vladimir Putin sunt gata să depună armele și să se predea. Sute de tancuri au fost abandonate pe drumuri în toată Ucraina. Vestea a fost anunțată de Statul Ma
Ziariștii
https://ziaristii.com/ofiter-american-de-origine-rusa-pana-cand-cineva-nu-va-rupe-gatul-putin-va-continua-sper-ca-ucraina-l-va-rupe-este-un-demon-un-psihopat/?utm_source=projectagora&utm_medium=contentdiscovery
///////////////////////////////////////
Ca si Preafericitul General Daniel – ,Monstrul urii în sutană si „Putin, «marele apărător si pupator al fundului iconat al orto-catoliciei», a trimis musulmani ceceni să ucidă orto-catolici ucraineni”
Patriarhul Kiril și dictatorul Putin – doi KGB-iști aflați în slujba diavolului, dar care pozează în creștini
Paul Palencsar, publicist rafinat și teolog cu vederi luminate, preot care predică pentru viață, umanitate și civilizație, a făcut o observație esențială: Vladimir Putin, care se prezenta drept „marele apărător al ortodoxiei” în fața „blestemățiilor Occidentului”, face acum genocid printre creștinii din Ucraina. Mai mult, a apelat la ajutorul musulmanilor din Cecenia pentru a-i măcelări pe ortodocșii ucraineni. Tot ortodocși sunt și majoritatea covârșitoare a militarilor ruși pe care-i trimite la moarte într-un război absurd.
Reproducem trei texte valoroase ale lui Paul Palencsar, postate de tânărul teolog pe contul său de Facebook.
Acesta observă tăcerea în care s-au cufundat majoritatea putiniștilor din România. Prea puțini mai au obrăznicia de a-și lăuda idolul în aceste zile cumplite. Dar ei n-au dispărut și nici nu și-au schimbat viziunea, avertizează Paul Palencsar.
„Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează pentru admiratorii criminalului dictator”, observă teologul.
Miercuri, 2 martie: „Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii”
„Lui Putin i-au murit lăudătorii în România. Tăcere. Nu mai e nici mare ctitor la muntele Athos, nici ortodoxul care ia lumină la Paște de la patriarhul Rusiei, și nici măcar apărătorul familiei, pe care hoardele de homosexuali din Vest vor s-o distrugă. Apărătorul familiei ucide familii. Trage cu rachete în maternități și grădinițe. Ucide copii.
Stați liniștiți. Agenții Rusiei în România, dar și idioții utili, nu și-au schimbat agenda sau discursul. Doar că discrepanța e prea mare între zoaiele verbale pe care le deversează de ani la televiziuni și crimele pe care Putin le comite acum în Ucraina. Putin e derbedeul planetei, criminalul dictator, iar asta se vede. Nu mai poate fi cosmetizat. Înțelege și fraierul cu patru clase.
Asta nu înseamnă că cei care-l admirau pe Putin nu o mai fac. Dimpotrivă. Mulți sunt atât de întunecați, încât Putin își câștigă bile albe în plus tocmai pentru crimele de război. Da, mulți dintre ei merg la biserică duminica. Că Putin omoară ucrainieni ortodocși, că distruge cu bombe mănăstiri ortodoxe, că a trimis musulmani ceceni să ucidă ortodocși, că milioane de frați ortodocși își abandonează casele și fug, nimic nu contează. Argumentul că Putin ucide oameni și atât, indiferent de religie, e fără putere. Nu există.”
Marți, 1 martie: „Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor”
„Sper să trăiesc ziua când acest criminal va fi judecat precum un criminal de război, de către un Tribunal internațional. Comunitatea internațională trebuie să-l așeze pe Putin pe banca acuzaților, împreună cu camarila ce-l înconjoară.
Procurorii trebuie să țină cont nu doar de crimele de război pe care Putin le comite acum în Ucraina, ci și de asasinatele pe care le-a comis împotriva tuturor celor care i s-au opus în decursul timpului – politicieni, jurnaliști, medici, activiști civic etc.
Pentru Putin, sinuciderea ar fi o binecuvântare. Ar scăpa nemeritat de ușor. Civilii uciși în Ucraina, milioanele de ucrainieni refugiați, soldații ucrainieni și ruși care mor acum, orfanii, văduvele, mutilații, toți sunt victimele acestui dictator nebun. Un criminal planetar, pe care planeta trebuie să-l judece cât mai curând.”
Duminică, 27 februarie: „Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie”
„Ce mai rămâne dintr-un patriarh care și-a abandonat menirea? Odăjdiile? Barba? Dar cui mai folosesc acestea? Morților? Orfanilor? Văduvelor? Refugiaților?
Când Putin aduna armată la granița Ucrainei, mi-am spus că nu e totul pierdut. Kiril, episcopul Moscovei și patriarhul întregii Rusii, era acolo, lângă balaurul din Kremlin. El era sticluța cu iubire, din care trebuia picurat pe inima împietrită a celui îmbătrânit în rele. Dar n-a fost.
Când puterea iubirii se dizolvă în iubirea puterii, când împărăția de aici ia locul celei de dincolo, Dumnezeu e evacuat din Biserica pentru care și-a dat Sângele pe cruce. De la Patriarh la Mare Inchizitor e doar un pas.
Când un Patriarh ortodox vede forțe ale răului în cei care-și apără țara, în văduve, orfani și refugiați, în Cer e mare tristețe, iar pe pâmânt, urgie. Un talant de mare preț a fost îngropat. În loc să rodească, putrezește în pământ.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”
* Ce s-a întâmplat cu aviația lui Putin? Reuters: experții americani sunt surprinși. „Rușii nu sunt atât de buni pe cât se credeau”
* „Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei
* Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov
* Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski
* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”
* Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”
* Și armata din Belarus a invadat Ucraina! Tiranul Lukașenko tocmai se jurase că n-o va face
* Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”
* Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”
* Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT
* Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene
* 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!
* „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”
* Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”
* Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”
* Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”
* Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO
* VIDEO. Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”
* Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”
* Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”
* OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus
* Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”
Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat” – Ziariștii
Gary Iuri Tabach (60 de ani), căpitan în retragere al Marinei SUA, născut la Moscova și devenit cetățean american, declară, într-un interviu pentru site-ul ucrainean independent Obozrevatel.com, că președintele rus Vladimir Putin este bolnav mintal, după ce a luat decizia de a invada Ucraina. Gary I
Ziariștii
https://ziaristii.com/teolog-roman-putin-marele-aparator-al-ortodoxiei-trimis-musulmani-ceceni-sa-ucida-ortodocsi-ucraineni/?fbclid=IwAR3qD2HJbgYoEx0oTNQYDyRFJYtEsq1J4-I2_GNUNvEkXeaMqyVphihFPYM
///////////////////////////////////////
Tovarasul de BEBERON al lui Iliescu-IUDA Ianukovici, fostul președinte pro-rus al Ucrainei, e gata să se întoarcă pe tancurile rusești, să preia puterea la Kiev
Viktor Ianukovici așteaptă la Minsk, cu bagajele făcute, anunțul că armata lui Putin a cucerit Kievul
Viktor Ianukovici, fostul președinte pro-rus al Ucrainei răsturnat de la putere de revoluția portocalie din 2014, e în acest moment la Minsk, cu bagajele făcute, și așteaptă să fie reinstalat în fruntea țării, semnalează publicațiile ucrainene.
Pravda.com.ua scrie, citând surse din serviciile de informații ucrainene, că Ianukovici e pregătit de Kremlin, chiar în aceste momente, pentru o misiune cu totul specială. „Vor încerca să-l proclame președinte al Ucrainei acolo (la Minsk – n. red.)”, spun sursele.
Ianukovici face parte din planul mai amplu al campaniei de dezinformare pe care o pregătește Moscova, ținta fiind populația Ucrainei. Fostul președinte – o marionetă a lui Puțin încă de când era la putere la Kiev – ar urma să facă un „apel” la “poporul ucrainean”, să ceară încetarea rezistenței.
Ianukovici așteaptă de zile bune ca orașul Kiev să fie capturat de armata rusă ori ca președintele Zelenski să fie prins sau ucis. Apoi, planul ar fi ca el să se întoarcă în Palatul Prezidențial din capitala Ucrainei, sub protecția forțelor invadatoare, și să fie proclamat președintele „de drept” al țării.
Informația despre „garnitura de schimb” pregătită de Moscova era cunoscută deja de câteva zile, dar până acum s-a speculat doar asupra identității celor care urmau să fie pionii lui Putin. S-au pronunțat câteva nume, dar respectivii au dezmințit vehement.
Problemele Ucrainei au început, de fapt, acum exact 8 ani, când în urma Euromaidanului a fost demis președintele Ianukovici, omul Moscovei. Țara făcea astfel primul pas spre ieșirea de sub umbrela Rusiei. Imediat după schimbarea de la Kiev, Putin și-a trimis „omuleții verzi” – soldații îmbrăcați în echipament fără însemnele țării – să anexeze Crimeea și să proclame „indendența” zonei din bazinul minier Donbass.
În esență, mișcarea de acum n-ar fi decât repetarea scenariului pe care Rusia îl folosește încă din perioada comunismului. La fel s-a procedat, în perioada 1944-1947, și în Europa de Est, unde Guvernele legitime ale statelor europene cotropite de Armata Roșie au fost înlocuite cu garnituri de agenți ruși adesea instruiți chiar în Uniunea Sovietică. În această situație s-au aflat Polonia, România, Bulgaria, Ungaria și Ceholsovacia. Tot cu comuniști germani recrutați de Moscova a fost populat și Guvernul Republicii Democrate Germane – teritoriul german ocupat de armata rusă.
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* Urmează noaptea ce mai grea. Armata lui Putin anunță că va face masacru la Kiev. Rușii le cer civililor să fugă, pentru că urmează „lovituri cu arme de înaltă precizie”
* Dictatorul Putin a fugit din Moscova! Stă ascuns într-un buncăr antiatomic din Siberia, la peste 3.000 de kilometri de Kremlin. Nu lasă pe nimeni să se apropie de el, pentru „a nu fi stropit cu ceva”
* „Convoiul morții”, întins pe 64 de kilometri, se apropie de Kiev. Crește panica în capitala Ucrainei
* Rușii au bombardat sălbatic Harkov-ul, al doilea oraș a Ucrainei. Zelenski: „Este o crimă militară! Terorism de stat!”
* Tot mai mulți oligarhi ruși îi cer lui Putin să oprească războiul! Presiunea celor 6: Deripaska, Fridman, Tinkov, Tinkovan, Iacobașvili, Râbakov
* Putin a trimis la Kiev 400 de mercenari din grupul Wagner, să-l ucidă pe președintele Zelenski
* Un fost președinte al Ucrainei le cere rușilor: „Spânzurați-l pe acest bătrân senil în Piața Roșie, lângă mausoleul lui Lenin!”
* Artistă a Poporului din Ucraina: „Ești fiul diavolului, un copil născut degeaba! Te voi arde în cenușă, ai grijă!”
* Și armata din Belarus a invadat Ucraina! Tiranul Lukașenko tocmai se jurase că n-o va face
* Putin agită amenințarea nucleară! „Ordon punerea forțelor de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă!”
* Un renumit psihiatru i-a pus diagnosticul lui Putin încă din 2018: „Are toate trăsăturile unui sociopat. Mulți teroriști sunt așa”
* Germania ia două decizii crunte pentru Putin: trimite arme Ucrainei și aceptă decuplarea Rusiei de la sistemul SWIFT
* Un întreg regiment al Gărzii Naționale Cecene, în frunte cu generalul Tușaev, a fost spulberat lângă Kiev! „Măcelarii lui Kadîrov”, luptând pentru ruși, au fost lichidați de trupele speciale ucrainene
* 5.000 de militari ruși s-au revoltat la Belgorod, refuzând să meargă la luptă în Ucraina!
* „În doar 30 de zile de război, Rusia își va cheltui toate rezervele de aur, de 600 de miliarde de dolari”
* Instrucțiuni pentru ucraineni: „Dacă inamicul e în pădure, dați foc pădurii! Va crește una nouă pe oasele ocupantului!!!”
* Fiica oligarhului Abramovici și cea a „trompetei” lui Putin își sfidează părinții și se opun războiului! Sofia Abramovici: „Nu «Rusia vrea război cu Ucraina», ci «Putin vrea război cu Ucraina»!” / Elizaveta Peskova: „Nu războiului!”
* Ministrul Apărării din Ucraina: „Acesta va fi sfârșitul unui criminal în serie și violator care-și atacă vecinii!”
* Sceleratul Putin amenință Suedia și Finlanda cu „consecinţe militare și politice grave” dacă vor încerca să intre în NATO
Declarația de război a lui Putin. Amenințări demente, posibil nucleare, către aliații Ucrainei „naziste”: „Veți suporta consecințe cum nu ați văzut în istoria voastră! Sper că am fost auzit”
* Germania și Uniunea Europeană, împinse pe calea înarmării de atacul declanșat de Putin asupra Ucrainei. „O schimbare uriașă. UE va deveni o super-putere politică globală”
* Ofițer american de origine rusă: „Până când cineva nu-i va rupe gâtul, Putin va continua. Sper că Ucraina i-l va rupe. Este un demon, un psihopat”
* OPINIE. Monstrul urii în sutană. Crime în numele religiei ortodoxe. Zorro a venit și în Ucraina, dar pentru a asasina oamenii săraci. Lukașenko distruge Belarus
* Moment greu pentru AUR, Șoșoacă, Ciutacu și Cristoiu: România închide Sputnik și Russia Today. UE face la fel: „Călcăm șarpele pe cap”
Ascultă glasul Domnului! Adio pace, adio Paradis! PROFETUL LACRIMILOR- jeremiah,De Daniel Branzei; Plângerile lui Ieremia… Lanţul de revelaţie prin Biblie; 12. Eliberarea de păcat…1. Numai acela în care locuieşte Duhul Sfânt, nu mai este în firea păcătoasă, ci în Duhul…2. Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al lui Hristos, cu alte cuvinte nu este creştin…13. Ungerea şi pecetluirea,de H. L. Heijkoop; Botezul cu Duh Sfânt; Cum putem înflăcăra darul Duhului Sfânt? Pecetea Duhului; In slujba lui Hristos- din dragoste și recunoștință față de El- Umplerea cu Duhul Sfînt; DUHUL SFÂNT- care locuieşte în noi(daca-l cautam… Mat.7/7); Șapte păcate împotriva Duhului Sfânt; 10 lucruri importante despre Duhul Sfânt; Lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră (2 Cor 3:17-20); Fostul papă Benedict ȘOCHEAZĂ. Ce spune despre Anticrist, sexualitate, avorturi, cercetări genetice și căsătorii gay; Un copil de 11 ani a traversat singur toată Ucraina, până în Slovacia, cu un număr de telefon scris pe mână ; Homosexualitate, Tribunalul Suprem SUA, epoca post crestina, Anticrist si venirea Domnului Isus; Străjerii, de Paul Fuzier; Pilda fiului risipitor; PILDA FIULUI RISIPITOR; Hainele noi ale fiului risipitor; Căderea celui mai strălucitor dintre îngeri ; Ne-a dăruit TOT; Credinta este bazata pe cunostinta; Epistola a doua a lui Petru – Jean Jeannin; Leonard Ravenhill; A.W.Tozer; Charles G. Finney; C.S. Lewis; David Wilkerson; Film: Crucea si pumnalul; Jurnal de lectură: Crucea și pumnalul (1)… De John Piper Despre Bărbăţie şi feminitate…Isus, Femei, și Bărbați; Femeia-superioara sau inferioara barbatului ? Gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie… Ce putem să învățăm de la aceste cinci femei din Biblie cu o viață care ne poate inspira?
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Ce putem să învățăm de la aceste cinci femei din Biblie cu o viață care ne poate inspira?
Bessie Wong
Aceste femei cu frică de Dumnezeu au trăit în societăți și timpuri total diferite de ale noastre. Dar noi putem învăța surprinzător de multe de la ele.
Lois și Eunice
Stâlpi în templul lui Dumnezeu
Lois și Eunice nu au trăit în vremuri de pace, când femeile erau independente și puteau avea o carieră. Ele erau evreice creștine din primul secol. Ele au trăit sub regimul roman, într-o vreme când și evreii, și creștinii erau persecutați, înrobiți și împrăștiați.
Pavel amintește de ele ca mama și bunica lui Timotei, în epistolele lui și amintește, în mod special, de credința lor sinceră. Asta arată faptul ca Lois a rămas temătoare de Dumnezeu în aceste timpuri dificile și și-a învățat fiica, pe Eunice, să facă la fel. Nu numai că au dovedit sinceritatea în credința lor de-a lungul anilor, dar ele erau exemple vii de evlavie și dreptate pentru Timotei, iar credincioșia lor s-a reflectat mai târziu în viața lui. (2 Timotei 1:5)
Astăzi noi întâlnim situații total diferite față de cele ale lui Lois și Eunice, dar ceea ce contează este cum facem față situațiilor noastre proprii. Facem față îngrijorărilor și presiunilor într-un mod în care cei pe care îi iubim să poată fi martori la o credință de neclintit? Rămânem cu frică de Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi, așa încât cei apropiați nouă să poată să învețe din exemplele noastre din timpul zilei? Dacă facem asta, atunci și noi devenim stâlpi în templul lui Dumnezeu și construim Biserica Lui prin a îi învăța pe ceilalți să facă la fel.
Prorocița Ana
Răspândirea confortului și speranței
Prorocița Ana a fost o femeie care a trăit aproape de Dumnezeu. Ea și-a pierdut soțul când era tânără și și-a dedicat viața numai lui Dumnezeu. Este scris ca la vârsta de 84 de ani, ea L-a întâlnit pe Isus când părinții lui L-au adus la templu, ca și copil, să-L înfățișeze înaintea lui Domnului. Datorită legăturii ei strânse cu Dumnezeu, ea a înțeles imediat că prorociile despre venirea lui Mesia s-au împlinit. Acest lucru, în sine, este extraordinar, pentru că nici chiar cei mai de seamă învățători și preoți ai timpului nu au înțeles cine a fost Isus. Ana a devenit una dintre puținii care au putut da speranță oamenilor care așteptau cu nerăbdare venirea Salvatorului și Mântuitorului lor – pe Mesia. (Luca 2:36-38)
Indiferent de rolul pe care noi îl avem în societate, noi toți avem aceleași oportunități să auzim și să înțelegem voia lui Dumnezeu. Ana a slujit în templul din Ierusalim zi și noapte. Azi, și noi putem trăi aproape de Dumnezeu zi și noapte în inimile noastre, indiferent de unde ne aflăm și de ce facem. Dumnezeu a promis că se va apropia de cei ce se apropie de El. (Iacov 4:8) Atunci noi vom fi capabili să înțelegem voia Lui. De asemenea, și noi putem fi în locul potrivit la momentul potrivit, atunci când Dumnezeu are nevoie de noi să răspândească bucurie, speranță și confort pentru cei în nevoie.
Maria, mama lui Isus
O femeie care a înțeles inima lui Dumnezeu
Poate mulți dintre noi ne întrebăm de ce Dumnezeu a ales-o pe Maria să-L poarte și să-L crească pe Fiul Său. Maria, pe de altă parte, se pare că a înțeles destul de bine motivul. Putem observa asta din răspunsul pe care ea l-a dat când îngerul i-a adus vestea. „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Ea a înțeles că Dumnezeu a ales-o pentru că ea avea gânduri mici despre sine. Apoi ea a slăvit pe Dumnezeu: „pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale; … El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie şi a înălţat pe cei smeriţi.” Luca 1:38,46-52.
Ne concentrăm și noi pe a avea gânduri mici despre noi înșine, la fel cum a făcut Maria? Dacă avem gânduri mici despre noi înșine nu însemnă că ar trebui să avem o încredere scăzută în persoana proprie sau dubii dacă Dumnezeu mă iubește. Asta însemnă că noi recunoaștem că tot ceea ce realizăm în viață este prin harul lui Dumnezeu și că noi nu ne lăudăm cu puterea noastră proprie. Smerenia înseamnă că nu punem la îndoială sarcinile pe care Dumnezeu ni le dă de-a lungul vieții, ci le împlinim cu respect și credință. Dumnezeu are nevoie de lucrători care sunt activi în planul Lui de mântuire a oamenilor. Dar la fel ca Maria, noi trebuie să înțelegem că Dumnezeu poate încredința lucrarea Lui doar celor smeriți dându-le har să îndeplinească sarcinile pe care El li le-a pregătit.
Debora
A avea atât credință cât și fapte
Debora a fost cel de-al patrulea judecător al evreilor după moartea lui Iosua. În timp ce aproape toți oamenii păcătuiau împotriva lui Dumnezeu și se închinau la idoli, Debora era credincioasă lui Dumnezeu. Când a izbucnit războiul împotriva Cananiților, ea a înțeles că Israel trebuia să plece la război, deși ei erau depășiți numeric. Barac, cel care conducea armata lui Israel, nu avea credință să-și înfrunte dușmanii cu cei zece mii de oameni pe care îi avea. Dar, el a înțeles că Debora avea o credință și o putere de la Dumnezeu, pe care el nu o avea. De aceea el i-a spui Deborei: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”
Debora l-a însoțit plină de credință în Dumnezeu. Dar, când erau aproape să înfrunte comandantul cananit Sisera, împreună cu cele nouă sute de care de fier ale sale, Barac a ezitat din nou. Atunci Debora a zis: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” Ea era convinsă că victoria urma să fie a lor, prin ceea ce Domnul lucrase în inima ei. Prin urmare, ea a acționat fără îndoială sau ezitare. Împreună cu Barac, ea a condus trupele slab echipate ale Israelului către o victorie mare. Și țara a avut pace pentru patruzeci de ani. (Judecători 4)
Dumnezeu Își continuă lucrarea în noi astăzi, conform voii Sale bune, la fel cum El a făcut cu Debora. Poate că simțim că este ceva ce ar trebui să spunem și să facem pentru ceilalți sau este ceva la care noi trebuie să renunțăm. Noi suntem ispitiți să ezităm când nu suntem siguri care vor fi rezultatele. Dar cu aceeași credință ca a Deborei, noi trebuie să acționăm și să ascultăm voia lui Dumnezeu. Atunci vom experimenta că Dumnezeu, care a început în noi această bună lucrare, o va duce la îndeplinire! (Filipeni 1:6)
https://crestinismactiv.ro/ce-putem-sa-invatam-de-la-aceste-femei-din-biblie
///////////////////////////////////////
Gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie
Rudolf Brockhaus
Studiului referitor la atitudinea credinciosului faţă de căsătorie vreau să-i adaug unele gânduri cu privire la comportarea credinciosului în familie. Fără îndoială, aceasta este o temă de aceeaşi mare importanţă şi însemnătate decisivă. Însă cititorul să nu se aştepte la un studiu complet al acestei teme aşa de interesante şi de cuprinzătoare; în cele ce urmează vor fi prezentate numai câteva gânduri care par importante scriitorului, şi anume referitoare doar la raportul şi relaţiile dintre bărbat şi femeie.
Să privim mai întâi raportul familial în general. Bărbatul a fost creat de Dumnezeu, pentru ca el să fie „chipul şi slava lui Dumnezeu” (1. Corinteni 11:7 ); şi despre el se spune la început: „Şi Domnul Dumnezeu a zis: »Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit«”; şi după crearea femeii citim: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup (literal: o singură carne)” (Geneza 2:18,24 ). Apostolul Pavel scrie după aceea credincioşilor din Efes, după ce le aminteşte tocmai cuvintele citate mai sus: „Taina aceasta este mare; eu dar vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare” (Efeseni 5:31-32 ). În sfârşit, în prima epistolă către Corinteni se spune: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul, şi Capul lui Hristos este Dumnezeu”; şi mai departe: „Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că şi bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat” (1. Corinteni 11:3,8-9 ).
Din aceste locuri rezultă clar poziţia bărbatului şi femeii, precum şi relaţia intimă dintre cei doi. Bărbatul este capul; femeia este ajutorul lui. Bărbatul este chipul şi slava lui Dumnezeu, femeia este slava bărbatului. Bărbatul este modelul puterii de viaţă şi al activităţii conştiente de scopul urmărit, femeia este „vasul mai slab” (1. Petru 3:7 ). Bărbatul este mai mult cel care dă şi lucrează, femeia este mai mult partea care primeşte şi suferă. Drept urmare, şi obligaţiile pe care le au cei doi sunt total diferite. În timp ce femeii i se aminteşte mereu de ascultare şi supunere, atenţionarea bărbatului este: „Iubeşte-ţi soţia, dă-i onoare şi nu fi sarcastic faţă de ea.“ Nicăieri femeia nu este atenţionată să-şi iubească bărbatul, cu excepţia unui singur loc (Tit 2:4 ), unde este vorba de o categorie deosebită de femei; dar şi aici ea primeşte această atenţionare nu din partea lui Dumnezeu, ci de la una de seama ei. Este de la sine înţeles că femeia îşi iubeşte soţul; şi realmente ea greşeşte rareori în această privinţă. Dragostea unei femei se compară cu o plantă rezistentă, aproape de nedistrus, care, chiar şi sub cele mai vitrege împrejurări, înverzeşte şi înfloreşte şi răsare mereu, chiar dacă este călcată în picioare. Bărbatul dimpotrivă, alcătuit din fire mai aspru şi intransigent, aruncat încoace şi încolo în lupta vieţii, deseori constrâns să câştige existenţa lui şi a familiei lui prin muncă grea, încordându-şi toate forţele, este mult mai înclinat să uite obligaţiile lui de dragoste şi este egoist sau chiar aspru şi lipsit de sentimente pentru soţia lui. De aceea pentru el este valabilă atenţionarea: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile. După cum şi Hristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru ea.” (Efeseni 5:25 ).
Aceste cuvinte ne amintesc de relaţia atât de înaltă şi plăcută, al cărei model este căsnicia, relaţia intimă dintre Hristos şi Adunarea Sa. Dumnezeu, care priveşte lucrurile numai în legătură cu Hristos, Şi-a cumpărat o Adunare sau o Biserică, prin sângele Propriului Său Fiu, (Faptele Apostolilor 20:28 ) şi a dat-o Fiului Său. Hristos, Fiul, a iubit Adunarea şi S-a dat la moarte pentru ea, da, El o hrăneşte şi o îngrijeşte cu o dragoste care nu se odihneşte niciodată, nu încetează niciodată şi nu poate fi lezată prin nimic. La rândul ei, Adunarea este supusă lui Hristos, Îi slujeşte şi se teme de El. Căsnicia, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu să corespundă gândurilor Sale, este deci modelul acestei relaţii binecuvântate. De aceea când se pune întrebarea: Când este căsnicia ceea ce ar trebui să fie?, răspunsul este: când ea corespunde relaţiei care este între Hristos şi Adunarea Sa; când dragostea, care se uită pe sine şi se gândeşte numai la celălalt, precum şi supunerea, care în acelaşi timp trăieşte şi vrea să îmbobocească în celălalt, îşi găsesc strălucirea în ea. Hristos a iubit Adunarea; aşa că Scriptura spune: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile.” Adunarea este supusă lui Hristos; aşa că Scriptura spune: „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, ca Domnului.”
Dar noi trebuie să ne ocupăm mai detaliat cu aceste două îndemnuri. Se ne ocupăm mai întâi cu ceea ce se spune soţului. În studiul nostru anterior am văzut cât de important este ca bărbatul să fie ferm convins: eu am primit soţia de la Domnul. De asemenea este posibil, ca abia după mult timp de convieţuire în familie, el să ajungă să recunoască soţia ca un dar de la Domnului. Dacă la încheierea căsătoriei cei doi nu au lucrat împreună cu Dumnezeu, vor ajunge probabil abia după mult timp, uneori chiar pe un drum de adâncă smerenie, la convingerea faptului că Dumnezeu i-a unit cu adevărat. Nu trebuie să fie aşa, dar experienţa arată că deseori este aşa. Chiar dacă această convingere este prezentă de la început sau vine mai târziu, în orice caz ea reprezintă baza divină prin care se realizează chemarea bărbatului de a-şi iubi soţia, nu din pricina avantajului lui, ci din pricina ei, vasul mai slab, cu care el a devenit un trup.
Atât timp cât totul se desfăşoară potrivit dorinţelor lui, atât timp cât nu se pun condiţii prea mari de renunţare la dragostea de sine, probabil că nu va fi greu ca soţia să corespundă chemării lui. Dar atunci când, încetul cu încetul, el experimentează faptul că soţia lui este cu adevărat un vas slab, când versetul care spune că aceia care se căsătoresc „vor avea necaz în carne” se împlineşte într-o măsură mai mare decât şi-a imaginat el şi, pe lângă acestea, descoperă probabil la soţia lui o însuşire sau alta neamabilă, despre care mai înainte nu ştia nimic, când haina zilnică se diferenţiază foarte mult de haina de duminică în care a văzut-o până atunci, atunci dragostea lui intră în focul încercării. Acest foc va deveni cu atât mai fierbinte cu cât bărbatului îi lipseşte într-o măsură mai mare răbdarea firească sau afecţiunea firească. Dacă firea lui este indiferentă sau chiar aspră şi crudă, atunci pericolul ca el să devină necredincios chemării lui este dublu. Atât timp cât „necazul în carne”, care în mod normal de cele mai multe ori afectează femeia, prin bunătatea lui Dumnezeu nu a fost prea greu, el nu l-a băgat în seamă şi nici nu l-a înţeles; dar acum, după ce a devenit greu, el începe să devină nemulţumit şi arţăgos. Asupra lui se abate un sentiment de dezamăgire şi indispoziţie. Probabil că la început nu dă nicio socoteală despre ceea ce are loc în el; dar, dacă o face, va constata că îi este greu să-şi iubească cu adevărat soţia, să-i dovedească dragoste. Va încerca probabil să ascundă acest adevăr amar faţă de sine şi faţă de alţii, în mod deosebit faţă de soţia lui, sperând îmbunătăţirea relaţiilor în viitor. Dar îmbunătăţirea nu vine. Durerea rămâne; apoi se adaugă alte experienţe neplăcute, aşa cum am amintit mai sus, şi iată, dezamăgirea şi indispoziţia este urmată de nerăbdare, iritare, asprime, şi aşa mai departe. Înţelegerea cordială între cei doi soţi este deranjată; bărbatul este îmbufnat şi nemulţumit, soţia suspină şi este nefericită. Probabil că o cedare aduce pentru un moment o uşurare a greutăţilor exterioare, dar răul revine de îndată ce lui Dumnezeu Îi place să arunce o nouă bucată de lemn în cuptorul durerii.
Care sunt cauzele acestei apariţii triste? Le-am amintit deja. Soţul a uitat, sau nu s-a gândit deloc, că el a primit soţia de la Domnul, şi că este scris: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile, după cum şi Hristos a iubit Adunarea.” El nu şi-a măsurat niciodată dragostea cu acest etalon sublim, cu această dragoste care ne iubeşte din pricina ei înşişi şi care ne-a primit de la Tatăl, ca un dar cu o valoare inexprimabilă; care a dat nu numai tot ce avea, ci S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru noi; care a cunoscut şi cunoaşte numai o ţintă: fericirea noastră, bucuria noastră, pacea noastră, slava noastră; care este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, care nu caută niciodată folosul ei, nu se mânie niciodată, care suportă totul, crede totul, speră totul şi rabdă totul (compară cu 1. Corinteni 13 ). El n-a comparat niciodată dragostea lui cu această dragoste. Dacă ar fi făcut aceasta, probabil s-ar fi prăbuşit înaintea lui Dumnezeu, I-ar fi mărturisit greşelile şi ar fi cerut har de la El ca să-şi poată iubi soţia potrivit cu gândurile lui Dumnezeu; şi cu siguranţă Dumnezeu i-ar fi auzit implorarea şi i-ar fi dat harul necesar.
Vai! Cât de greu este uneori pentru bărbat să înţeleagă că tocmai din cauza aceasta l-a legat Dumnezeu cu slăbiciunea, pe el, simbolul puterii, pentru ca să înveţe să înţeleagă şi să împărtăşească durerea. Cu siguranţă că şi soţul are problemele lui (nu mă refer aici la boli, aceasta este cu totul altceva), de exemplu greutăţi la lucru sau în afaceri, tot felul de dezamăgiri şi neplăceri, chinuri şi griji de dimineaţa şi până seara; cu privire la el se împlineşte sentinţa: „în sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea”. Dar suferinţa unei femei slabe, suferinţa pe care numai o femeie o poartă şi numai ea o poate purta, aceasta el n-o cunoaşte; de aceea, aşa cum am spus, tocmai de aceea l-a legat Dumnezeu de o femeie, ca să înveţe prin aceasta să ia parte la astfel de suferinţe şi să înţeleagă felul în care Dumnezeu ia parte la aceasta şi ce simte El pentru aceasta; da, ca prin modelul lui Hristos el să înveţe să-şi iubească soţia, s-o poarte în slăbiciunile ei, s-o îngrijească foarte bine, aşa cum Hristos ne iubeşte şi ne îngrijeşte. Cu cât un soţ simte mai mult dependenţa sa de Dumnezeu şi se lasă învăţat de El în această şcoală, cu cât privirea lui este aţintită mai mult asupra lui Hristos, cu atât mai mult se va vedea în el „chipul lui Dumnezeu”, dragostea lui va deveni permanentă, iar în încercările cărora le va fi expusă ea va deveni mai puternică şi va căuta neobosită fericirea şi binefacerea partenerului mai slab.
Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci bărbatului nu-i va fi greu să urmeze îndemnul apostolului Petru: „Soţilor, locuiţi cu ele după cunoştinţă, ca şi cu un vas mai slab, feminin, dându-le onoare ca fiind şi împreună-moştenitoare ale harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedecate” (1. Petru 3:7 ). El nu va cere de la vasul mai slab, nu-i va pune greutate peste greutate, ci dimpotrivă, va menaja cât se poate de mult natura mai gingaşă a trupului şi sufletului femeii, va căuta să-i uşureze povara şi o va onora. Femeia, ca vas mai slab, are dreptul la un tratament prudent şi afectuos din partea soţului. Soţul nu trebuie să uite că soţia lui este „împreună-moştenitoare a harului vieţii”, aşa că în ceea ce priveşte relaţia spirituală, poziţia ei în Hristos, nu există nicio diferenţă între el şi ea. Oricât de justificată ar fi pretenţia soţului în lucrurile materiale cu privire la subordonare din partea femeii, aceasta nu are nicio legătură cu chemarea cerească. Dacă sunt întorşi la Dumnezeu, amândoi sunt „moştenitori ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Hristos”. În Hristos „nu este bărbat şi femeie, pentru că toţi sunt una în Hristos Isus” (Galateni 3:28 ).
Înainte de toate, un soţ care îşi onorează soţia nu o va trata ca şi cum ea ar fi o slujitoare a lui, sau o sclavă care a fost creată numai pentru a-i satisface dorinţele, să-i suporte capriciile sau să fie ţinta atacurilor lui tăioase, atunci când nu are pe altcineva asupra căruia să-şi verse mânia. Vai! Într-un astfel de caz, şi din păcate el nu este exclus nici între creştini, femeii îi merge mai rău ca unei slujitoare; căci slujitoarea poate oricând să părăsească casa, când slujba îi devine prea grea, dar soţia este legată. Nu, soţul trebuie să se ferească foarte mult de acea lipsă de sentimente şi asprime care are satisfacţie să ceară şi să poruncească mereu pe un ton aspru, care nu menajează puterea mică şi nu ştie să acţioneze cu bunăvoinţă faţă de o faptă probabil nesatisfăcătoare!
Un soţ care onorează pe soţia lui ca pe un vas feminin, mai slab, în felul descris mai sus, va putea să locuiască cu ea „după cunoştinţă”. Comportarea lui faţă de ea va fi caracterizată de cunoştinţa creştină şi nu de natura lui pătimaşă. „Dar“, va replica probabil cititorul, „sunt şi femei capricioase, greşite“. Desigur, aşa este, dar un soţ înţelept va şti să deosebească între ceea ce este un vas slab şi acea sensibilitate şi irascibilitate exagerată, prin care o femeie ajunge în cele din urmă să ofteze, să se plângă şi să devină o plagă pentru cei din jurul ei. Într-un astfel de caz, soţul este în pericol să devină aspru şi sever faţă de soţia lui, să folosească cuvinte aspre împotriva ei în momentele de neatenţie şi să uite îndemnul: „soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu vă purtaţi cu ele cu amărăciune” (Coloseni 3:19 ). Dar tocmai conştienţa de slăbiciunea ei îl va păzi de asprime şi amărăciune. Aceasta nu înseamnă că el va ceda la toate toanele şi capriciile nebune pe care probabil le manifestă ea; aceasta nu ar fi dragoste. Nu, cu tot respectul şi cu toată răbdarea, el nu va trece indiferent cu vederea lucrurile nepotrivite care se văd la soţia lui, care sunt spre paguba ei şi a celor din jur, ci i le va prezenta şi va încerca s-o elibereze de ele. Dar, în felul în care face aceasta, el va evita tot ce dă naştere la o amărăciune inutilă, sau la ceea ce ar putea numai să creeze impresia că el nu vrea să dea soţiei lui onoarea care i se cuvine. De exemplu, în prezenţa personalului casnic sau a copiilor, dacă aceştia există, el nu va face niciodată reproşuri soţiei lui, care ar putea s-o dezonoreze în ochii lor. Tocmai în acest ultim punct s-a greşit deseori, nu numai spre paguba relaţiei dintre soţ şi soţie, ci spre paguba întregii familii.
Ca pretutindeni, şi în această privinţă Hristos este modelul nostru măreţ şi plăcut. El locuieşte la noi „după cunoştinţă”, ţinând cont pe deplin de ce suntem noi, unde suntem şi de ce avem nevoie. Cu inima Sa gingaşă şi iubitoare, El leagă o cunoştinţă desăvârşită, care nu numeşte greşelile noastre ca fiind bune, dar nici nu ne condamnă fără inimă, degradându-ne înaintea altora, ci este preocupat încontinuu să ne înveţe, să ne corecteze şi să ne elibereze de tot ce ne împiedică pe cale şi în lucrarea noastră. De aceea, fie ca toţi soţii să înveţe de la El!
Este foarte remarcabilă adăugarea pe care o face apostolul Petru: „pentru ca rugăciunile voastre să nu fie împiedicate.” Aceste cuvinte au ca premisă faptul că soţul şi soţia obişnuiesc să-şi plece genunchii împreună şi să se unească în rugăciune înaintea Domnului. Este deosebit de trist faptul că există soţi care nu au această obişnuinţă. Cât de departe au ajuns două inimi credincioase, care sunt unite în modul cel mai intim, dacă nu se simt constrânse să mulţumească împreună Domnului pentru bunătatea, credincioşia şi răbdarea Lui, şi să ceară de la El har şi putere pentru lucrarea zilnică, să strige la El în zilele bune şi în zilele rele! Este aproape de necrezut faptul că există astfel de căsnicii fără rugăciune; dar cine s-a preocupat câtuşi de puţin cu asistenţa spirituală în interiorul familiilor şi caselor credincioşilor a aflat cu durere că sunt mult mai multe familii de felul acesta decât se poate crede.
Dacă armonia între cei doi soţi este deranjată, o astfel de unitate devine imposibilă, chiar şi rugăciunea personală este împiedecată; iar satan triumfă dacă reuşeşte să ne pună un astfel de obstacol în cale şi se va folosi de tot ce dispune ca să facă să persiste astfel de obstacole. Şi totuşi, cât de importantă este rugăciunea împreună, în mod deosebit în aceste zile grele, când pericolele devin tot mai mari din toate părţile şi ispitele pentru copii devin tot mai multe! Cât de multe ocazii se oferă soţilor credincioşi de a veni înaintea Domnului cu rugăciuni, cereri şi mulţumiri; ce multe motive există pentru rugăciuni de mijlocire serioase şi rugăciuni stăruitoare! Pe de altă parte, cât de mare este pericolul să neglijăm rugăciunea împreună în agitaţia neobosită, permanentă, din zilele noastre! De aceea să fim atenţi, să nu oferim duşmanului niciun prilej! Fie ca toţi soţii să fie precauţi, ca atunci când o neînţelegere a distrus armonia, ea să fie rezolvată imediat şi inimile să devină din nou libere, ca să poată păşi cu libertate înaintea tronului de har! Sunt aşa de multe lucruri în viaţa de familie zilnică, care trebuie aduse înaintea lui Dumnezeu, şi ce pierdere irecuperabilă este când soţul şi soţia nu se apropie într-un gând de Dumnezeu cu orice greutate şi orice problemă!
La sfârşitul capitolului 5 din epistola către Efeseni, deseori citat, citim cuvintele serioase şi demne de luat în consideraţie: „Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri. Cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi. Pentru că nimeni nu şi-a urât vreodată propria carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Adunarea; pentru că suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale. »De aceea va lăsa omul pe tată şi pe mamă şi se va lipi de soţa sa, şi cei doi vor fi un singur trup.« Taina aceasta este mare; eu vorbesc cu privire la Hristos şi la Adunare. Însă şi voi, fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi” (versetele 28-33).
Din aceste cuvinte rezultă că soţul are o datorie, pe care el trebuie s-o plătească toată viaţa. Trebuie? Nu, acesta nu este cuvântul potrivit; să spunem mai bine: are privilegiul s-o plătească. Este o datorie care nu apasă greu, care, dimpotrivă, este plăcută şi binevenită, dacă este corect ca într-o căsnicie să fie o datorie care se amortizează, cu toate că se ştie că ea nu poate fi plătită niciodată în totalitate. Ea rămâne atât timp cât va dura legătura care dă naştere la datorie. „Astfel sunt datori şi soţii să-şi iubească soţiile, ca pe propriile trupuri.”
„Ca pe propriile trupuri”, sau aşa cum se spune după aceea: „ca pe sine însuşi”, acesta este deci etalonul pentru dragostea soţului. Aşa a iubit Hristos Adunarea. El S-a dat pe Sine Însuşi la moarte pentru ea; şi El a făcut aceasta pe când ea era departe de El, în păcatele ei, în necurăţie şi stricăciune. Totodată noi suntem duşi înapoi în grădina Eden, unde ni se oferă un model aşa de clar şi de frumos al tainei Bisericii, în crearea Evei şi prezentarea ei lui Adam. Ea este una cu Hristos, alcătuită din El, din carnea Sa şi din oasele Sale; aşa cum Adam spune: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie (în ebraică: işa), pentru că a fost luată din bărbat (în ebraică: iş). De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup” (Geneza 2:23-24 ). Această unitate deplină a femeii cu bărbatul, această renunţare totală a unei părţi în favoarea celeilalte părţi face să apară îndemnul „fiecare, aşa să-şi iubească soţia, ca pe sine însuşi” şi explicaţia apostolului „cine îşi iubeşte soţia se iubeşte pe sine însuşi”, ca ceva de la sine înţeles. Pe cât de la sine înţeles este atenţionarea aceea, pe atât de cuprinzătoare şi de vastă este ea. Dragostea de sine, acest impuls puternic, adânc înrădăcinat, specific naturii noastre, trebuie să fie măsura dragostei soţului faţă de soţia sa. O indicaţie mai profundă şi mai vastă este de neimaginat. Ea nu permite nicio ocolire, nicio scăpare. Fie ca expresiile „ca pe sine însuşi”, „ca pe propriul trup”, să se întipărească adânc şi de neşters în inima fiecărui bărbat!
Dacă un soţ a înţeles însemnătatea lor şi le practică în comportarea lui faţă de soţia sa, atunci cu siguranţă ea nu se va plânge de asprime şi lipsă de dragoste. „Nimeni”, spune Scriptura, „nu şi-a urât vreodată carnea proprie, ci el o hrăneşte şi o îngrijeşte.” De aceea, cine îşi iubeşte soţia ca pe sine însuşi, ca pe trupul lui, acela nu-i va pune poveri grele inutile, nu se va răsti la ea şi nu o va trata cu indiferenţă, lăsând-o la o parte, ci îi va oferi aceeaşi grijă şi îngrijire cum îşi oferă lui însuşi. El o va trata cu tot atât de puţină asprime, cum se tratează pe sine însuşi. Ceea ce îşi doreşte pentru sine, îi va dori şi ei, şi de ceea ce vrea să se păzească el, va încerca s-o păzească şi pe ea. Într-un cuvânt: atât cât depinde de puterea lui, el va căuta binele ei, adică tot binele, pe care îl doreşte pentru sine, îl va face să fie şi partea ei şi tot răul, pe care încearcă să-l evite cu privire la sine însuşi, îl va ţine departe şi de ea.
„Nimeni nu şi-a urât vreodată propria sa carne, ci o hrăneşte şi o îngrijeşte.” De aceea, cine a învăţat să-şi privească soţia ca pe o parte din el, ca pe celălalt eu al lui, o va hrăni şi o va îngriji, aşa cum se hrăneşte şi se îngrijeşte pe sine. „A hrăni şi a îngriji”, nu aşa cum hrăneşte şi îngrijeşte personalul casnic, da, nici măcar cum hrăneşte şi îngrijeşte pe copiii săi. Angajaţilor le dă salariul lor, copiilor le dă partea de copil; dar faţă de soţia lui nu are nimic care să fie numai proprietatea lui: ceea ce este al lui este al ei, şi ceea ce este al ei este al lui. Soţia lui nu are o parte, şi restul este al lui, sau invers. El nu posedă nimic fără soţia lui sau despărţit de ea. Aşa cum credincioşilor li se spune: „Totul este al vostru, dar voi sunteţi ai lui Hristos”, tot aşa soţia posedă totul împreună cu soţul ei, şi ea însăşi îi aparţine lui. Aceasta este ordinea divină frumoasă şi unde se procedează altfel, acolo lipseşte concordanţa cu gândurile şi hotărârile lui Dumnezeu. Bărbatul poate fi cel care câştigă existenţa, întreţine şi administrează averea, fie ea mică sau mare; dar, cu toate acestea, soţia posedă totul împreună cu el, deoarece ea nu poate fi despărţită de el. „Cei doi vor fi un singur trup, astfel că nu mai sunt doi, ci un singur trup” (Matei 19:5-6 ).
Caracterul femeii va crea probabil deseori greutăţi bărbatului, ca s-o iubească, s-o hrănească şi s-o îngrijească, aşa cum tocmai am spus. Dar nimic nu-l poate dezlega de obligaţiile lui, cu excepţia singurului caz pe care Domnul Isus îl numeşte în Matei 19:9 . Dragostea faţă de mireasa Sa nu încetează niciodată, cu toată lipsa de demnitate din partea ei, cu toate greşelile ei, da, chiar cu toată necredincioşia ei. El se ocupă de ea cu o bunătate şi răbdare neobosită, ca s-o elibereze de greşelile ei şi s-o prezinte înaintea Lui sfântă şi fără cusur. Şi chiar dacă modelul desăvârşit nu va fi atins de noi, totuşi soţul trebuie să năzuiască să se asemene tot mai mult cu el. Dragostea lui Hristos trebuie să-i stea întotdeauna înaintea ochilor. Atunci îi va fi uşor să suporte lucrurile greşite şi nebune, şi Domnul îi va da înţelepciunea, răbdarea şi îndelunga-răbdare necesară, ca să se poată comporta aşa cum se cuvine cu soţia lui.
Situaţia soţului este deosebit de grea, în cazul tocmai descris, dacă el s-a întors la Domnul după ce s-a căsătorit şi soţia lui încă nu cunoaşte pe Domnul, mai ales dacă pe de o parte, potrivit cu duşmănia inimii fireşti faţă de Hristos, ea are antipatie faţă de soţul ei, iar pe de altă parte, pe baza mărturisirii lui, cere mai multă dragoste, îndelungă-răbdare, şi aşa mai departe, din partea lui, decât a cerut mai înainte. Într-o astfel de situaţie soţul are nevoie de har deosebit de sus; dar el îi va fi dat, dacă se roagă sincer pentru el. „Dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie … şi i se va da” (Iacov 1:5 ). Obligaţia lui de a iubi rămâne şi pe mai departe, da, ea apare acum şi mai mare, căci binele veşnic al soţiei lui nemântuite ar trebui să-i fie acum zi şi noapte pe inimă. Grija lui nu trebuie să se limiteze la bunăstarea ei exterioară, ci trebuie să se îndrepte şi spre fericirea ei veşnică. Desigur, aceasta este întotdeauna valabil (şi cu privire la soţiile credincioase), dar în mod deosebit în cazul pe care îl discutăm. În timp ce o soţie credincioasă are nevoie mai mult de îngrijirea vieţii spirituale deja prezente, o soţie necredincioasă are nevoie, în primul rând, să i se facă cunoscut cuvântul mântuirii într-un mod înţelegător şi plin de dragoste şi să se trezească în sufletul ei dorinţa după lucrurile mai înalte, veşnice; şi, aşa cum s-a spus, pentru aceasta este nevoie de multă înţelepciune şi mult har de sus, unite cu o umblare credincioasă, fără cusur, pe calea Domnului.
Vreau să mai rămân un moment la poziţia soţului ca şi cap al soţiei lui. „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, şi capul femeii este bărbatul” (1. Corinteni 11:3 ). „Soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este Cap al Adunării” (Efeseni 5:23 ). Deci Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte clar şi categoric despre acest punct. Soţul este capul, şi de aceea soţia este îndemnată mereu la supunere; însă soţul nu trebuie să uite faptul că el nu este un stăpânitor neîngrădit şi suveran, ci capul lui este Hristos, şi tot ce face şi rânduieşte trebuie pus în legătură cu Dumnezeu, pentru ca, la sfârşit, el şi casa lui să nu fie călăuziţi numai de propria lui voinţă. Din păcate, starea unor familii dovedeşte clar cât de justificată este această atenţionare.
Ca şi cap, soţul are datoria să-şi îngrijească soţia şi casa, s-o ocrotească şi s-o păzească de toate influenţele dăunătoare. Aici este valabil şi cuvântul serios al apostolului: „Iar dacă cineva nu îngrijeşte de ai săi şi mai ales de cei ai casei, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios” (1. Timotei 5:8 ). Această grijă se extinde nu numai la nevoile trupeşti ale soţiei şi copiilor, cu toate că acest verset se referă în primul rând la acestea, ci şi la nevoile lor spirituale. Dar, vai! Cât de indiferenţi şi delăsători sunt unii bărbaţi în privinţa aceasta. Probabil că îşi îndeplinesc rolul de cap al familiei (şi în mod obişnuit aceasta are loc într-un fel care corespunde foarte puţin ordinii divine şi modelului lui Hristos), dar îşi uită obligaţiile şi sunt, aşa cum spune apostolul, mai răi decât nişte necredincioşi. Cât de trist este tabloul unui cap de familie credincioasă, care din lenevie, comoditate sau alte motive asemănătoare nu poartă de grijă de întreţinerea necesară a familiei sale şi o lasă să ducă lipsă în ceea ce priveşte trupul şi sufletul! Ce dezonorare este totodată aceasta pentru Numele sfânt al lui Dumnezeu şi pentru mărturia Domnului nostru Isus Hristos! Căci lumea are un ochi ager pentru relaţiile de familie ale copiilor lui Dumnezeu.
Aproape că nu este necesar să scot în evidenţă cât de important este pentru un cap al familiei să fie un exemplu pentru toată casa în temere de Dumnezeu şi evlavie adevărată şi sinceră! În mod normal toate privirile se îndreaptă spre mamă şi spre tată, şi aproape întotdeauna (excepţiile confirmă şi în acest caz regula) influenţa şi modelul capului va fi decisiv pentru toată familia. Dacă bărbatul îşi ocupă cu credincioşie locul şi merge pe drumul său orientându-se spre Dumnezeu şi în dependenţă de Dumnezeu, având o viaţă de rugăciune, de părtăşie ascunsă cu Dumnezeu şi despărţire de lume şi de duhul ei, atunci urmările binecuvântate se vor vedea cu siguranţă în membrii familiei: toate se vor orienta şi se vor constitui de la sine după acest model. Da, influenţa bună se va remarca în tot ce se face şi ce nu se face, în îmbrăcăminte şi purtare, în cuvinte şi în gesturi.
Aceste consideraţii ne conduc de la sine la a doua obligaţie (pe care noi putem s-o numim tot aşa de bine privilegiu); care stă în legătură cu poziţia bărbatului ca şi cap. Mă refer la poziţia lui preoţească în familie. Pavel scrie în privinţa aceasta lui Timotei: „Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc, ridicând mâini sfinte, fără mânie şi fără îndoială.” (1. Timotei 2:8 ). Bărbatul se apropie de Dumnezeu şi vorbeşte lui Dumnezeu, şi el trebuie să facă aceasta cu capul descoperit; căci el este chipul şi slava lui Dumnezeu. „Orice bărbat care se roagă sau profeţeşte având ceva pe cap îşi dezonorează Capul” (1. Corinteni 11:4 ). Aceste cuvinte, precum şi toată învăţătura Vechiului şi Noului Testament dovedesc că este privilegiul deosebit al bărbatului să se apropie ca preot de Dumnezeu, da, că numai lui i se cuvine să-şi deschidă gura pentru rugăciune şi laudă către Dumnezeu. Ultimul aspect nu este numai în cazul unei adunări publice, ci pretutindeni unde sunt fraţi şi surori adunaţi înaintea lui Dumnezeu. Ar fi total nepotrivit iar pentru îngeri ar însemna o răsturnare a ordinii divine, dacă o femeie şi-ar deschide gura public şi ar vrea să se roage lui Dumnezeu.
Dacă vorbirea cu Dumnezeu este privilegiul mare şi deosebit al bărbatului şi apostolul îl îndeamnă să se roage în orice loc, atunci cu siguranţă este bine dacă el împlineşte acest îndemn în primul rând în casa sa. Aceasta nu înseamnă că femeia este exclusă de la părtăşia personală cu Dumnezeu. Absolut, nu. Dar pretutindeni unde este vorba de rugăciunea în comun, şi este prezent un bărbat, potrivit ordinii lui Dumnezeu acesta trebuie să devină gura celor adunaţi, fie că este vorba numai de soţ şi soţie, sau este adunată toată familia împreună cu slujitorii. Dacă dintr-un motiv oarecare bărbatul nu face aceasta, atunci el nu corespunde chemării sale. O aşa-zisă părtăşie de rugăciune în linişte, cum se obişnuieşte în anumite familii, nu corespunde gândurilor lui Dumnezeu. Fratele respectiv nu lasă numai să i se răpească un privilegiu, ci totodată el nu-şi îndeplineşte datoria faţă de Dumnezeu şi faţă de ai săi. Dacă timiditatea este cauza tăcerii bărbatului, el să ceară har de la Dumnezeu să învingă această timiditate; dacă sunt alte lucruri, obstacole în umblarea şi viaţa lui practică, să nu întârzie niciun minut şi să se grăbească în cămăruţa lui şi să se arunce înaintea lui Dumnezeu cu o judecată de sine sinceră.
Îndemnului adresat bărbaţilor, de a se ruga în orice loc, apostolul îi adaugă cuvintele: „ridicând mâini sfinte, fără mânie şi fără îndoieli”. Ah, cât de credincios îngrijeşte Dumnezeu ca oricărei îngâmfări şi vanităţi, spre care înclină inima noastră sărmană, să i se pună împotrivă mai dinainte o stavilă eficace! Numele Lui să fie glorificat pentru aceasta! El ne cunoaşte cu desăvârşire şi ştie cum trebuie să vorbească cu noi. Vedem aceasta aşa de clar şi aici. „Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc”, prin aceasta inima înfumurată ar putea să aibă un prilej de înălţare de sine (vai, cât de nebuni şi de sărmani suntem noi!); dar de aceea se spune în continuare: „ridicând mâini sfinte, fără mânie şi fără îndoieli”, o barieră pentru toate acele porniri prosteşti. Mâini sfinte, aceasta înseamnă mâini curate, nepătate, de care nu se lipeşte nicio nedreptate, care stau în slujirea Domnului, dar care nu au nimic de-a face cu slujirea murdară a lumii. Fără mânie, aceasta înseamnă având felul de gândire al lui Isus Hristos, Cel blând şi smerit cu inima. Fără îndoieli, aceasta înseamnă în credinţă, fără reflectări omeneşti intense nefolositoare, ci cu încredere într-o putere mai mare şi într-o înţelepciune mai înaltă. Nu este adevărat, cititorul meu drag, că mândria şi îndoielile nu se potrivesc cu o astfel de stare de inimă?
Totodată expresia „fără mânie” ne aminteşte de o atenţionare pe care am discutat-o deja şi anume că soţul nu trebuie să fie amar faţă de soţia lui. Ce contradicţie ar fi şi ce dezonorare a Dumnezeului sfânt, dacă un soţ ar vrea să se unească în rugăciune cu soţia lui după ce tocmai a vorbit cu mânie cu ea, sau tocmai a avut aşa-zisul conflict familiar, fie el mare sau mic! Va pătrunde o astfel de rugăciune în cer? Cu siguranţă, nu. Nu va trece, aşa cum a spus cineva, de tavanul camerei şi în sens dublu nu va fi spre binecuvântare: prin aceasta va fi diminuat respectul faţă de Dumnezeu şi conştiinţa proprie va deveni insensibilă. Nu, într-o astfel de situaţie bărbatul trebuie să meargă mai întâi să se împace cu soţia lui, să-şi recunoască greşeala, dacă este necesar, şi apoi să meargă împreună cu ea înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm că şi rugăciunea poate deveni un păcat pentru noi!
Dacă bărbatul este veghetor, potrivit îndemnului apostolului, şi se verifică cinstit înainte ca să-şi ridice mâinile în rugăciune către Dumnezeu, singur sau împreună cu soţia, cu siguranţă el va experimenta pe de o parte, câte ocazii de manifestare a dragostei faţă „de cel slab” se ivesc în umblarea zilnică împreună cu soţia lui, iar pe de altă parte el va deveni tot mai conştient de influenţa care o poate exercita starea lui spirituală asupra soţiei lui şi asupra întregii case. Dacă bărbatul nu-şi îndeplineşte funcţia de preot, sau o îndeplineşte defectuos, atunci soţia va suferi din cauza aceasta; şi invers: ea va fi înviorată, sprijinită şi întărită, dacă soţul este simplu şi devotat în umblarea lui cu Dumnezeu. De aceea, fie ca fiecare bărbat să ia seama ca această umblare să nu fie împiedecată nici de stările lui păcătoase şi nejudecate, nici de mânie şi amărăciune faţă de soţia lui, şi nici prin caracterul lui capricios şi proasta dispoziţie, atunci când ea probabil nu corespunde în totul dorinţelor lui în îndeplinirea obligaţiilor ei gospodăreşti. Orice împiedecare sau întrerupere a acestei umblări atrage după sine nu numai urmări serioase pentru bărbat, ci şi pentru soţia lui şi pentru toată casa lui. Căci soţul şi soţia sunt una, şi nici femeia nu este fără bărbat, şi nici bărbat fără femeie, în Domnul (1. Corinteni 11:11 ).
Aici nu trebuie să uităm nici cuvântul pe care apostolul îl adresează corintenilor referitor la femeie: „Femeile voastre să tacă în adunări, pentru că nu le este permis să vorbească, ci să fie supuse, aşa cum spune şi Legea. Iar dacă doresc să înveţe ceva, să întrebe pe soţii lor acasă” (1. Corinteni 14:34-35 ). Deci nu se cuvine unei femei să vorbească în adunarea credincioşilor, şi nici să pună întrebări. Dar cum este atunci când ea vrea să înveţe ceva cu privire la un punct sau altul al adevărului creştin, iar soţul ei nu este suficient de spiritual să-i răspundă la întrebări şi să satisfacă nevoile sufletului ei? Nu va fi aceasta o pagubă şi o pierdere pentru ea? Desigur, Dumnezeu poate să înveţe pe o soră şi pe alte căi, şi El o face; dar este privilegiul frumos al soţului şi totodată datoria lui sfântă, să răspundă la întrebările soţiei lui, în măsura în care el are lumină şi dar cu privire la ele. Deci şi în privinţa aceasta este în dezavantajul soţiei dacă soţul nu umblă cu credincioşie şi în lumină şi nu ştie să folosească darul care i-a fost dăruit de Dumnezeu spre binecuvântarea altora şi în primul rând pentru soţia lui.
În încheiere aş dori să mai spun, cu toate că de fapt este de la sine înţeles, că soţul trebuie să ocupe şi să-şi păstreze poziţia sa de cap, în dragoste. „Dragostea este legătura desăvârşirii.” Aceasta este adevărat în orice privinţă. De aceea soţul trebuie să vină în întâmpinarea soţiei cu bunăvoinţă cordială, atunci când ea i se adresează cu întrebările şi problemele ei; în afara activităţii lui, care probabil îl suprasolicită peste măsură, el nu trebuie să uite că soţia lui are drepturi asupra lui; să nu fie nepăsător faţă de nevoile de tot felul ale ajutorului lui mai slab şi probabil mai timid, şi nici inabordabil pentru întrebările ei, probabil nebune în ochii lui, şi greutăţile ei, probabil văzute de el ca fiind fictive. S-o asculte cu toată dragostea şi răbdarea şi să nu-i îngreuneze inutil locul ei de supunere. Dimpotrivă, femeia supusă trebuie să afle mereu că soţul ei nu foloseşte locul dat lui de Dumnezeu ca s-o umilească, s-o înjosească şi s-o neglijeze, ci mult mai mult ca s-o înalţe, s-o învioreze când este descurajată, s-o hrănească şi s-o îngrijească, s-o ridice şi s-o poarte, într-un cuvânt: s-o iubească, aşa cum şi Hristos a iubit Adunarea (Efeseni 5:25 ).
La începutul studiului nostru am spus că o căsnicie va fi ceea ce trebuie să fie, dacă ea corespunde relaţiei care este între Hristos şi Adunarea Sa sau Biserica Sa; aceasta înseamnă că în ea trebuie să se oglindească dragostea, care se uită pe sine şi se gândeşte numai la alţii, şi supunerea, care trebuie să fie pentru celălalt şi vrea să se contopească în el.
Când discutăm despre femeie, aceste cuvinte ne arată imediat prima şi cea mai importantă caracteristică a acestei poziţii. Dacă bărbatul este mereu solicitat să-şi iubească soţia, femeii i se spune mereu să fie supusă soţului, da, să se teamă de el.Eeste de la sine înţeles că aceasta nu înseamnă teamă de rob, ci teama dragostei, aşa cum Adunarea se teme de Hristos. Chiar în al treilea capitol al Genezei, imediat după căderea în păcat, în care Eva a intrat înaintea bărbatului, se spune femeii: „Dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine” (versetul 16). În locul binecunoscut din epistola către Efeseni, pe care l-am citat mereu, se spune: „Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri, ca Domnului, pentru că soţul este cap al soţiei, după cum şi Hristos este cap al Adunării. El este Mântuitor al trupului. Dar, după cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.” Şi după aceea: „Şi soţia să se teamă de soţ” (Efeseni 5:22-24, 33 ). Tot aşa se spune şi în Coloseni 3:18 : „Soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, cum se cuvine în Domnul”, şi în 1. Petru 3:1 : „Tot aşa, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri” şi aşa mai departe (compară şi cu Tit 2:5 ; 1. Timotei 2:11 ; 1. Corinteni 14:34 ).
De ce oare Dumnezeu reia mereu aceste atenţionări în Cuvântul Său, spunând mereu soţului să-şi iubească soţia şi soţiei să fie supusă soţului ei? Deoarece păcatul a stricat totul şi a adus dezordinea şi pentru că natura noastră stricată, decăzută, vrea să facă tocmai ce este împotriva ordinii divine, da, ceea ce este nenatural. Şi fiindcă Dumnezeu ştie care sunt ispitele şi pericolele noastre deosebite, în credincioşia Lui ne spune ceea ce ne păzeşte de aceste pericole. De aceea, femeie, verifică-te, în ce măsură îţi ocupi locul corespunzător gândurilor lui Dumnezeu şi în ce măsură alţii pot să recunoască aceasta în vorbirea ta şi în faptele tale! Aşa cum am observat mai înainte, pericolul femeii de a-şi uita obligaţiile de dragoste este mult mai mic decât acela de a părăsi poziţia de supunere şi retragere în care a aşezat-o Dumnezeu, uitând că ea a fost chemată să fie supusă şi liniştită. Cât de strident apare în lumină această pornire naturală a femeii în aşa-zisa egalitate în drepturi din zilele noastre!
Supunerea este mai ales caracteristica creştinismului, egoismul şi independenţa sunt caracteristicile anticreştinismului. Egoismul omului este izvorul oricărui rău din lumea aceasta sărmană şi dovedeşte o îndepărtare totală de Dumnezeu, Creatorul său, căruia Îi datorează ascultare. De aceea noi toţi avem nevoie de atenţionarea de a fi supuşi şi smeriţi, atât faţă de Dumnezeu cât şi faţă de semenii noştri (compară cu 1. Petru 5:5-6 ; Efeseni 5:21 şi alte locuri). Însă atenţionarea lui Dumnezeu se adresează în primul rând femeii credincioase, în poziţia deosebită în care ea este aşezată. Datoria de a fi ascultătoare şi supusă, este urmarea naturală a acestei poziţii, cele două fiind legate indisolubil; şi dacă lipsa de supunere are în general urmări rele, acestea apar în mod deosebit în relaţia de căsnicie. Dacă această datorie nu este respectată, atunci rezultatele inevitabile sunt lipsa de pace, cearta şi dezonorarea Numelui sfânt al lui Dumnezeu.
Cu câtă dragoste s-a îngrijit Dumnezeu ca să uşureze femeii această supunere, această subordonare de sine! Aşa cum El a dat omului un Model înalt, sublim în Hristos Însuşi, cu privire la poziţia lui şi la îndeplinirea datoriilor lui (ca şi cap), tot aşa El arată femeii un tablou deosebit de frumos al locului ei şi al obligaţiilor ei, prezentându-i Adunarea (sau Biserica) şi relaţia ei cu Hristos. „După cum Adunarea este supusă lui Hristos, aşa şi soţiile soţilor lor, în toate.” Adunarea nu există din sine şi pentru sine, ea nu are viaţă în sine însuşi şi în afară de Hristos; ea a fost creată „în Hristos Isus”, a răsărit din El şi trăieşte numai în El şi pentru El. De aceea Adunarea nu acţionează după principii sau hotărâri pe care şi le face singură (Biserica necredincioasă îndrăzneşte să facă aşa ceva, şi este numită o curvă, o adulteră), ci singurul ei fir călăuzitor este Hristos şi Cuvântul Său.
Tot aşa este şi cu femeia; ea ocupă faţă de soţul ei acelaşi loc pe care îl ocupă Adunarea faţă de Hristos. Ea a răsărit din el, carne din carnea ca, os din oasele sale (Geneza 2 ), şi prin faptul că se uneşte cu el, ea renunţă nu numai la propriul ei nume, ci într-un anumit sens şi la personalitatea ei, pentru ca în viitor ea să aibă valoare numai în el, în soţ. Ea se contopeşte cu totul în soţul ei. Cei doi devin un trup. De acum încolo ea trăieşte numai în el şi pentru el, ca un al doilea eu al lui. Ea nu mai are voinţă proprie, nici drept de autodeterminare, ci este supusă soţului ei în toate. Ea nu acţionează după propria apreciere, după cum gândeşte ea că este bine, ci în toate întreabă care este voia soţului ei.
„În toate?“, va întreba probabil una sau alta din cititoarele mele. Da, în toate, căci aşa este scris. Singura excepţie, la care vom reveni, este atunci când soţul face cereri ajutorului lui, pe care aceasta, din cauza conştiinţei ei faţă de Dumnezeu, nu le poate împlini. În rest nu este permisă nicio excepţie.
Dar, aud punându-se întrebarea, dacă soţul are un caracter aspru, egoist sau chiar puţin demn de apreciat şi impune soţiei lui mai mult decât i se cuvine? Sau dacă el este egoist şi ciudat, dacă el o tratează nemilos, nu are niciun cuvânt prietenos pentru ea, ci se aseamănă mai degrabă cu un stăpân decât cu un soţ iubitor? Desigur că în astfel de cazuri este greu pentru o femeie să fie supusă în toate şi să meargă în linişte şi smerită pe drumul ei, mai ales când din fire este înclinată să fie puţin sensibilă; dar Domnul poate şi vrea să dea harul necesar şi în astfel de situaţii.
Caracterul bărbatului nu schimbă cu nimic obligaţia femeii de a fi ascultătoare, tot aşa cum caracterul imprevizibil şi ciudăţenia unui stăpân nu scuteşte pe subaltern de obligaţiile lui, să-i slujească cu toată credincioşia şi bunăvoinţa (1. Petru 2:18 ), după cum nici caracterul personal al unui suveran sau nedreptatea unui regim nu ne dau dreptul să ne răzvrătim împotriva autorităţii şi să nu-i dovedim ascultare. Poziţia femeii rămâne întotdeauna aceeaşi, şi cu cât soţul ei i-o face mai grea, cu atât mai mult ea să fie mai plină de râvnă să-şi ocupe locul într-un mod plăcut lui Dumnezeu şi în credincioşie faţă de Domnul.
Draga mea cititoare, să mergi pe drumul pe care îţi va fi dat în credincioşie faţă de Domnul, chiar şi în cazurile descrise mai înainte, da, chiar şi în condiţii mult mai grele, să mergi cu credincioşie şi să-L glorifici pe Domnul. În locul nostru din Scriptură se spune: „Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri ca Domnului.” Acesta este un cuvânt preţios. Exact aşa cum s-a spus sclavilor odinioară: „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii; slujiţi Domnului Hristos” (Coloseni 3:23-24 ), tot aşa se spune şi femeilor, să fie supuse soţilor lor, ca Domnului. În felul acesta Dumnezeu îndreaptă privirea de la lucrurile vizibile, care deseori sunt puţin plăcute şi au valoare mică, spre Domnul. Ce har a fost pentru sărmanii sclavi din zilele acelea, ca în poziţia lor dispreţuită, da, în tot ce făceau, chiar şi în activităţile cele mai de jos, să aibă dreptul să slujească Domnului; şi ce privilegiu este pentru o femeie să poată spune în starea în care se găseşte: „în tot ce fac, eu slujesc Domnului; dacă sunt supusă, sunt supusă Domnului; dacă sufăr, sufăr pentru Domnul; dacă nu am parte de recunoştinţă din partea soţului, o am totuşi de la Domnul”, şi aşa mai departe. Cât de suportabil devine totul, chiar şi lucrurile cele mai grele şi mai potrivnice, de îndată ce le primim de la Domnul şi putem să le facem pentru El! Poate să fie vorba atunci chiar şi de executarea unor porunci nechibzuite şi fără raţiune, căci femeii care ascultă nu-i va fi greu, deoarece înaintea ochilor stă Domnul şi din pricina Lui ea este gata să renunţi la propria părere, probabil corectă şi mai bună, şi să rămână liniştită. Privirea se va odihni atunci nu pe om şi ciudăţenia lui, ci pe Domnul şi voinţa Lui sfântă.
Femeia care are un soţ necredincios se află într-o poziţie deosebit de grea, mai ales dacă el are o atitudine duşmănoasă faţă de copiii lui Dumnezeu. Dar Cuvântul lui Dumnezeu se îngrijeşte şi de un astfel de caz. Nu este ca şi cum căsătoria dintre un credincios şi un necredincios ar fi numită bună; ştim că este tocmai contrariul. Dar aşa cum s-a întâmplat în primele zile ale creştinismului, la fel se întâmplă şi astăzi, că unul dintre cei doi soţi vine la credinţă după ce s-au căsătorit, în timp ce celălalt merge pe calea largă! În prima parte a studiului nostru am discutat aceasta din perspectiva bărbatului şi am văzut cât de multă înţelepciune de sus, dragoste şi răbdare are nevoie soţul credincios, ca să se comporte aşa cum se cuvine faţă de soţia lui nemântuită; incomparabil mai greu este în cazul contrar pentru o femeie credincioasă, să unească obligaţiile faţă de soţul ei cu credincioşia faţă de Hristos. Poate să fie imposibil, să fie supusă soţului în toate. De exemplu, dacă acesta i-ar cere soţiei lui lucruri care sunt în contradicţie cu Cuvântul şi voia lui Dumnezeu, astfel încât ascultarea faţă de soţul ei ar însemna neascultare faţă de Dumnezeu, atunci ar fi valabile şi pentru ea cuvintele apostolului: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Faptele Apostolilor 5:29 ). Căci dacă o femeie vrea să asculte de soţul ei ca „de Domnul”, este evident că cerinţa de a face ceva păcătos este exclusă de la această ascultare. Cum ar putea ea să aducă anumite păcate în legătură cu numele sfânt al Domnului? Însă o femeie care se află într-o astfel de situaţie trebuie să fie foarte vigilentă şi în cazul concret să se verifice exact, pe ce bază refuză ea ascultarea. Inimile noaste sunt deosebit de înşelătoare şi supunerea nu este în natura noastră. De aceea femeia credincioasă trebuie să fie atentă, să nu folosească Cuvântul lui Dumnezeu pentru justificarea egoismului ei! Oricât ar fi de adevărat că Domnul are primele şi cele mai înalte drepturi asupra alor Săi, şi oricât de deplin ar recunoaşte El când o femeie refuză să facă ceva păcătos din ascultare faţă de voia Lui clară, tot aşa de puţin va justifica El o acţiune care nu îşi are originea în credinţa şi credincioşia faţă de El, ci în propria voinţă. Probabil că El va considera că este bine să încerce sufletul într-un fel pe care acesta nu-l înţelege, care îi pare aproape insuportabil şi al cărui folos şi necesitate nu poate să le vadă. Dar dacă credinţa este activă, o astfel de soră va nădăjdui liniştită în Domnul şi va aştepta călăuzirea Sa, având încredere în bunătatea şi înţelepciunea Sa; şi chiar dacă şcoala va fi grea şi timpul de încercare va fi lung, sfârşitul va fi totuşi binecuvântat şi răbdarea va fi răsplătită din belşug.
Vreau să prezint aici gândurile unui scriitor, plecat acum la Domnul (H. J. Lemkes), care ilustrează foarte frumos şi clar tema cu care ne ocupăm. El spune:
„Cât de mult este chemarea femeii la supunere în concordanţă cu întreaga ei fiinţă! Nu poate exista nicio înjosire pentru ea în ocuparea locului care îi este oferit prin natură; chiar şi atunci când este necesară o mare lepădare de sine şi supunerea îi devine uneori grea, ea va simţi că natura ei nu poate fi satisfăcută dacă nu ţine seama de chemarea ei. Căci de când păcatul este în lume, nu există nicio chemare care să poată fi îndeplinită fără lepădare de sine.
O, cât de înaintată este în privinţa aceasta femeia creştină faţă de celelalte femei! Ea a învăţat că totul s-a stricat şi s-a degradat prin păcat, de aceea, prin natura ei, femeia poate la fel de puţin să fie ascultătoare şi supusă faţă de soţul ei, cât este în stare soţul să-şi iubească soţia. Însă prin credinţa în Hristos, în ea este o viaţă nouă, şi în libertatea părtăşiei cu Dumnezeu ea poate găsi putere să-L glorifice pe Dumnezeu prin supunerea faţă de soţul ei. Supunerea ei este ca aceea a Adunării, de bună voie, o supunere a dragostei; ea este din Dumnezeu. Principiile soţului sunt principiile ei; hotărârile şi rânduielile lui sunt firul ei călăuzitor. Soţul ei este capul, care conduce şi guvernează; ea îl urmează şi este ascultătoare. Ea este o fiică a Sarei, numind pe soţul ei „Domn“ (1. Petru 3:6 ). Deci, în familie şi în casă nu sunt două principii călăuzitoare, prin care astăzi are bărbatul supremaţia, mâine femeia; ci în toate domneşte unitatea, o unitate de care femeia se alipeşte şi care nu se întrerupe arbitrar într-un fel sau altul. Ea nu cere socoteală de la soţul ei, de ce el hotărăşte într-un fel într-un anumit caz, iar în alt caz hotărăşte altfel, tot aşa cum nici Adunarea nu-şi permite să ceară lui Hristos socoteală cu privire la ceea ce El a hotărât şi permite pentru Casa lui Dumnezeu. Şi faptul că ea se comportă astfel, este spre onoarea ei; ea îşi găseşte satisfacţia în aceasta şi simte că ea este la locul ei; da, dacă ea ar ieşi din aceste limite s-ar dezavantaja singură mult mai mult decât soţul ei. Acela, înaintea ochilor căruia conduce drumul ei, nu este soţul ei, ci Domnul; şi de aceea ea îi este supusă, chiar şi atunci când soţul ei nu o vede, căci ştie că ochiul Domnului este îndreptat tot timpul asupra ei.
Această conştienţă o pune şi în situaţia de a dovedi supunere şi atunci când aceasta presupune o mare lepădare de sine. Din păcate există bărbaţi, chiar şi bărbaţi ai soţiilor credincioase, care „nu sunt ascultători de Cuvânt”. În acest caz deseori supunerea nu este un lucru uşor. De exemplu, când bărbatul (care nu poate să dispună de duhul soţiei sale, ci are putere numai asupra trupului ei) îşi împiedecă soţia să urmeze unele dorinţe şi nevoi spirituale ale inimii ei, atunci ea are foarte mare nevoie să se ţină strâns de conştienţa chemării ei înaintea lui Dumnezeu, pentru ca să nu-şi părăsească starea de supunere. Soţul ei nu poate şi nu are voie s-o împiedice ca ea să-şi predea inima Domnului, să-I slujească şi să trăiască în părtăşie cu El; dar el poate, de exemplu, să-i interzică să viziteze pe văduve şi orfani, motiv pentru care ea ar părăsi cu drag din când în când casa; el poate să-i interzică ca ea să primească copii ai lui Dumnezeu şi să-i găzduiască, deşi ea şi-ar deschide cu drag casa. Ea ar face mai mult pentru săraci şi pentru bolnavi, ar sătura cu plăcere mai mulţi flămânzi şi ar îmbrăca pe cei nevoiaşi, dar soţul ei nu-i permite. Dacă Domnul nu ar sta înaintea ochilor ei, ea ar putea să facă uşor loc gândului că în aceste lucruri ea are libertatea să părăsească locul ascultării şi să acţioneze contrar voii soţului ei.
Sau s-ar putea ca soţul ei să nu fie o piedică pentru ea în sensul celor prezentate mai înainte, dar căile lui îi pricinuiesc mult necaz, căci sunt căi ale păcatului şi morţii. Cât de uşor se poate lăsa ea ademenită în privinţa aceasta, în loc să rămână supusă! Prin reproşuri şi predici de morală ea joacă rolul unei moraliste, aşa că pe lângă toate lucrurile greşite care se văd la soţul ei, se mai adaugă şi amărăciunea. Sau soţul ei se bucură s-o supere şi s-o chinuiască, probabil chiar s-o maltrateze şi cât de mare este atunci pericolul ca ea să răspundă cu cuvinte de insultă, păşind înaintea soţului ei cu îndărătnicie şi mânie, în loc să se plece tot mai mult şi să strige către Domnul. Dar dacă ea este supusă, nu pentru că soţul ei i-a făcut supunerea mai uşoară, ci pentru că este voia Domnului şi ea doreşte să-I placă Lui, atunci, în puterea Domnului, ea va putea să rămână „femeie“. S-ar putea ca soţul ei să nu-i dovedească dragostea pe care i-o datorează şi astfel el să nu corespundă chemării sale, însă ea s-a dăruit odată lui şi ea îşi păstrează în smerenie locul, ştiind că este a lui şi rămâne a lui atât timp cât trăieşte el. Aceasta este „purtarea curată, în temere”, prin care bărbatul poate fi câştigat când priveşte la ea (1. Petru 3:1-2 ).
Cu cât o femeie este mai mult „femeie“, adică cu cât merge mai mult în slăbiciune pe drumul dăruit ei, un drum al ascultării, al răbdării şi al suportării, cu atât mai mult ea va exercita o forţă mai mare, tot aşa cum şi Biserica suferindă, prin răbdarea şi perseverenţa ei liniştită, a condus unele inimi răzvrătite, care nu au fost atinse de Cuvânt, la cunoaşterea Adevărului. Da, dintr-o astfel de femeie* iese o putere care este mai puternică decât Cuvântul. De aceea, voi femeilor, dacă vreţi să rămâneţi femei supuse, slabe, aşa cum a hotărât Dumnezeu, să nu credeţi că vouă nu v-a fost dată nicio putere; căci, cu adevărat, voi nu aveţi nevoie să vă însuşiţi o putere care este în afara limitelor chemării voastre. Domnul este cu voi, aşa că puteţi arăta permanent puterea biruitoare a dragostei răbdătoare!“
* Când însă o femeie, prin ciudăţeniile şi greşelile ei, preluate probabil din viaţa ei de odinioară, îl determină pe soţul ei s-o trateze fără dragoste, atunci ea va fi fără putere, cu excepţia cazului când ea s-a recunoscut în lumina lui Dumnezeu şi şi-a judecat greşelile.
Ajungem acum la îndemnurile particulare pe care Cuvântul lui Dumnezeu le dă femeii. Vom vedea din nou, cât de exact cunoaşte Dumnezeu pericolele şi ispitele care sunt pe cărarea unei femei credincioase, şi cum El caută să le întâmpine în har şi credincioşie.
„Şi soţia să se teamă de soţ”. Cu aceste cuvinte încheie apostolul învăţăturile lui preţioase din Efeseni 5 . Este totodată concluzia pe care el o trage din toată învăţătura sa. Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi şi soţia trebuie să se teamă de soţul ei. Un rezultat frumos şi serios! S-a arătat deja că aici nu poate fi vorba de o teamă de sclav; căci soţia nu este sclava soţului, ci ajutorul lui. Dar ea nu trebuie să uite niciodată că ea nu a primit din partea lui Dumnezeu chemarea să stăpânească, şi în mod deosebit asupra bărbatului ei, ci să-l cinstească şi să-l respecte, să asculte de el, aşa cum Sara asculta odinioară de Avraam şi îl numea „domnul“ ei (1. Petru 3:6 ), da, să se teamă de el, aşa cum se teme Adunarea de Hristos, Domnul ei. Aşa scrie apostolul Pavel lui Timotei: „nu-i permit unei femei să înveţe pe alţii, nici să exercite autoritate peste bărbat, ci să rămână în linişte” (1. Timotei 2:12 ). Justificarea acestei cerinţe este simplă şi serioasă: „Pentru că Adam a fost întocmit întâi, apoi Eva”; şi mai departe: „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, a ajuns la călcare de poruncă.” Deci la creare, ea a fost pe locul doi, da, ea a fost luată din Adam; dar în căderea în păcat ea a luat locul întâi. Două fapte importante care vorbesc energic! În zilele noastre, când se vorbeşte atât de mult de drepturile generale ale omului, de egalitatea între bărbat şi femeie şi de egalitatea de origine a femeii cu bărbatul, este bine şi folositor să ne amintim de Cuvântul lui Dumnezeu neschimbat, care rămâne veşnic. „Şi soţia să se teamă de soţ”, aşa vorbeşte înţelepciunea divină, aşa a rânduit Dumnezeu; şi de aceea ia seama, dragă femeie credincioasă, să asculţi de porunca lui Dumnezeu şi să nu încerci nicidecum să lucrezi contrar ordinii Sale!
Şi în locul deja citat din prima epistolă a lui Petru este vorba de o umblare curată şi cu frică, acolo fiind vorba, aşa cum ştim, despre femei ai căror bărbaţi „nu ascultă de Cuvânt”. Deci şi acolo trebuie să fie purtare „cu frică”. Totodată „în curăţie”. Aceasta ne conduce la un pericol mare, căruia îi este expus în mod deosebit partea feminină; pericolul se numeşte dorinţa de a plăcea, cochetăria. Cât de mult se arată această înclinaţie rea, chiar şi la un copil, cât de adânc este înrădăcinată şi ce repede creşte cu timpul! Cât de mult schimonoseşte aceasta pe unele fete tinere şi, din păcate trebuie să adăugăm, chiar pe unele femei! Ce pericole mari pentru curăţia şi neprihănirea inimii ascunde cochetăria!
Să ascultăm ce vrea să spună Cuvântul lui Dumnezeu femeilor în această privinţă: „La fel şi femeile, să se gătească în ţinută cuviincioasă, cu modestie şi discreţie, nu cu împletituri de păr, sau cu aur, sau cu perle, sau îmbrăcăminte scumpă, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc că se tem de Dumnezeu” (1. Timotei 2:9-10 ). „Tot aşa, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, încât, chiar dacă unii sunt neascultători de Cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor; … podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului şi a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit” (1. Petru 3:1-4 ).
Nu face parte din tema noastră propriu-zisă să discutăm aceste îndemnuri la modul general; noi avem de-a face numai cu femeile căsătorite. Dar ce este adevărat pentru femeie în general, este valabil şi în cazul particular al femeii măritate, da, într-o măsură mult mai mare, căci în mod normal influenţa ei este mai mare decât a unei surori necăsătorite. De cele mai multe ori comportarea ei dă tonul pentru restul membrilor feminini ai familiei sau ai casei; da, ea îşi pune amprenta pe toată casa şi în mod deosebit în cercul de acţiune al femeii. De aceea ea poate face mult bine, dar şi mult rău. Dacă ea este cochetă, iubeşte luxul şi înfăţişarea exterioară, atunci copiii şi angajaţii casei, menajarea casei întregi, toţi vor arăta corespunzător. Dacă ea este simplă şi fără pretenţii, dacă iubeşte înfăţişarea modestă, atunci întreaga casă va creea aceeaşi impresie binefăcătoare asupra spectatorului, chiar şi atunci când Dumnezeu a dat omului multă bogăţie materială. Este de la sine înţeles că există o diferenţă între casele credincioşilor, în funcţie de situaţia lor materială; dar fie bogat sau sărac în lucrurile pământeşti, fiecare bărbat şi fiecare femeie trebuie să se gândească cum poate el, sau ea, în starea în care se găseşte, să placă Domnului şi să fie spre folosul şi zidirea altora (Romani 15:2 ).
„Cu modestie”, ce vrea să spună aceasta? Se referă aceste cuvinte numai la îmbrăcămintea femeii? Sau ele se referă la toată comportarea ei? Desigur că se referă la ambele. De aceea se adaugă imediat: „ţinută cuviincioasă şi discreţie.” Aşa deci împodobiţi-vă, voi, femeilor, în acest fel plăcut! Împodobiţi-vă pentru soţii voştri, pentru copiii voştri, pentru casele voastre, dar, înainte de toate pentru Domnul! Înclinarea de a se împodobi este în natura feminină. Dumnezeu nu o condamnă, dar El doreşte cu plăcere s-o călăuzească în direcţia bună. De aceea, împodobiţi-vă: însă nu cu împletituri de păr şi aur şi perle şi pietre scumpe, „ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care mărturisesc temerea de Dumnezeu.” Ce frumos şi plăcut este să vezi o femeie care se împodobeşte în felul acesta; care are o înfăţişare simplă şi modestă, nu se înghesuie să treacă pe prim plan, nu caută să iasă în evidenţă şi să se facă cunoscută, ci îşi face lucrul în linişte şi fără pretenţii; care se bucură să slujească, să asculte şi să înveţe şi care deja prin îmbrăcămintea ei exterioară lasă să se recunoască faptul că ea cunoaşte o altă podoabă decât aceea care constă în perle, verighete şi îmbrăcăminte scumpă, de modă nouă. Cu siguranţă, o astfel de femeie nu este delăsătoare în îmbrăcămintea ei, sau dezordonată şi murdară cu privire la sine însăşi sau la casa ei. Aceasta nu ar fi nicio podoabă, n-ar fi ceva atrăgător pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Nu, ea este foarte conştientă de responsabilitatea ei în această privinţă şi se îngrijeşte „să placă soţului ei”. Ea ştie foarte bine, cum prin activitatea ei liniştită şi prietenoasă, prin ordine şi curăţie în casă, poate să facă căminul plăcut şi valoros soţului ei; şi ea ştie, de asemenea, cum opusul acestui fel a dezgustat pe unii soţi şi i-a condus pe căi greşite. Tabloul unei femei dezordonate şi guralive, aşa cum este prezentat în 1. Timotei 5:13 , este pentru ea o urâciune: „leneşe, umblând prin case; şi nu numai leneşe, ci şi vorbăreţe şi amestecându-se în toate, vorbind ce nu trebuie.” Ea îşi pune la inimă cuvântul: „O femeie să înveţe în tăcere”; şi ea ştie că domeniul activităţii ei este în primul rând în casă, cu toate că ea are voie să facă şi trebuie să facă orice lucrare bună (1. Timotei 5:10 ).
Dumnezeu să facă în aşa fel încât toate femeile credincioase să dorească mai mult acest tablou! „Femeile sfinte, care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu” (1. Petru 3:5 ), se împodobeau odinioară în felul acesta şi Dumnezeu nu a trecut cu vederea acest fapt. Istoria lor este notată pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu şi ceea ce ele au făcut în linişte şi felul în care ele s-au împodobit cu această „podoabă care nu se vestejeşte”, nu va fi uitat în veşnicie. Cât de dureros este că unele femei creştine acordă valoare aşa de mare unei îmbrăcăminte frumoase, care izbeşte privirea! Întreabă-te singură, iubită cititoare: este demn pentru o ucenică a lui Isus din Nazaret, Cel smerit şi umil, să acorde o valoare aşa de mare îmbrăcămintei şi podoabei? Ai vorbi tu aşa de mult despre modă şi cele mai noi modele, dacă Domnul Isus ar sta lângă tine? Ai merge pe stradă alături de Domnul şi Mântuitorul tău îmbrăcată cu hainele tale moderne şi purtând podoabele tale?
Nu spune că nu trebuie să exagerăm pe această temă, că nu este chiar aşa de grav. Nu spune nici că aceste lucruri trebuie lăsate la conştiinţa fiecăruia; poţi să ai o inimă smerită având o haină preţioasă, şi invers, cu o haină simplă să ai o inimă mândră. Aceasta este cu siguranţă adevărat, dar, cu toate acestea, învăţătura clară şi serioasă a Cuvântului lui Dumnezeu este dreaptă. Păzeşte-te să nu toceşti ascuţimea acestei săbii cu două tăişuri. O privire serioasă, fără prejudecăţi, în adunările noastre de duminică (în mod deosebit în oraşele mari) este suficientă să ne arate că în mijlocul nostru este multă înclinaţie spre vanitate şi podoabă „scumpă”. Cât de mult întristează şi umileşte această realitate, în mod deosebit când ne gândim la strângerea noastră pentru Masa Domnului! Noi vestim acolo moartea Domnului nostru, a Mântuitorului lepădat şi răstignit de lume, cu care mărturisim că şi noi suntem lepădaţi şi răstigniţi împreună cu El. Noi spunem că am ieşit afară din tabără şi purtăm ocara lui Hristos. Ne strângem ca copii ai Dumnezeului sfânt, ca familie a Sa, despărţită de lume şi de caracterul ei. Domnul Însuşi este în mijlocul nostru şi ochiul Tatălui priveşte din cer la noi. Noi am fost spălaţi, curăţiţi şi sfinţiţi; ocara Egiptului (a lumii) a fost îndepărtată de la noi. Şi cu toate acestea, mulţi dintre noi dovedesc prin înfăţişarea lor exterioară că ei practic „trăiesc încă în lume”. Îmbrăcămintea lor, podoaba lor, da, întreaga lor comportare poartă urmele clare ale Egiptului, petele urâcioase ale lumii. O, voi femei şi mame, ascultaţi de cuvintele serioase şi insistente ale lui Dumnezeu! Treziţi-vă, dacă aţi adormit, la conştienţa vie şi profundă a responsabilităţii voastre atât faţă de Domnul, cât şi faţă de casele voastre, şi nu în ultimul rând faţă de copiii voştri! Rugaţi-vă să aveţi parte de mult har de la Dumnezeu, ca să puteţi corespunde acestei responsabilităţi, voi înşivă fiind un model bun „în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.”
Cu privire la acest duh blând şi liniştit, scriitorul amintit mai înainte remarcă: „Scriptura numeşte aceasta podoaba femeii. Deci Domnul permite femeii să se împodobească. Aşa cum prin faptul că El o îndeamnă la curăţie şi supunere, prin aceasta a dat totodată expresie dorinţei ei, El recunoaşte aici trăsătura de caracter a femeii, pe care El Însuşi a pus-o în ea, şi anume aceea de a se împodobi cu plăcere. Însă să nu uităm că alcătuirea şi comportarea tuturor s-a stricat şi s-a întors pe dos în urma păcatului; tot aşa s-a întâmplat şi cu femeile, începând chiar din timpul acela, cu privire la înclinaţia lor de a se împodobi. Îmbrăcămintea, care este în fond urmarea păcatului (Geneza 3:7,21 ), a devenit pentru femeie ceva care să-i dea o înfăţişare atrăgătoare, plăcută. Împletirea părului şi purtarea de aur şi perle a făcut din aceasta subiectul căutărilor ei stăruitoare. Dar, vai! El, Cel care a creat-o, şi care ştie cel mai bine de ce are ea nevoie, nu o consideră nicidecum împodobită, chiar dacă ea ar fi îmbrăcată cu cele mai preţioase podoabe şi cea mai frumoasă îmbrăcăminte. El nu-i interzice nici îmbrăcămintea, nici gustul; dar dacă ea nu poate dovedi nimic altceva, decât numai acestea, El trebuie să rostească sentinţa asupra ei, aceea că ei îi lipseşte singura podoabă adevărată. Şi această podoabă scumpă în ochii lui Dumnezeu este „un duh blând şi liniştit”. Ferice de femeia care a înţeles aceasta! Ea, „liniştea“, ocoleşte orice larmă inutilă, şi ea merge în linişte pe drumul ei chiar şi în exercitarea activităţilor casnice. Înainte de toate, ea se ţine departe de orice indiscreţie. Ea nu vorbeşte mult, şi de aceea are timp să se gândească la cuvintele ei. În nici un caz ea nu se aseamănă cu acele femei guralive, care produc atâta nenorocire cu limba lor ascuţită, nu numai în casele lor proprii, ci şi în alte familii. De aceea ea nu are nicio vină când se adună aşa de multă furtună şi nemulţumire, ca urmare a clevetirilor şi calomnierilor din partea acelor femei care vorbesc ce nu se cuvine (1. Timotei 5:13 ).“
Ea este şi „blândă”. Furia şi asprimea îi sunt străine. Ea poate îndura multe, nu numai greutăţile mari, pe care le aduce viaţa cu sine, ci mai ales acele poveri mici care se întâlnesc zilnic şi în fiecare ceas într-o gospodărie, în mod deosebit când ea este puţin mai numeroasă. Şi în timp ce ea însuşi nu se lasă tulburată, prin blândeţea ei ştie să exercite o influenţă liniştitoare asupra celorlalţi, aşa că unele ocazii de ceartă şi mânie dispar. Ea este o adevărată făuritoare de pace (Matei 5:9 ), foarte capabilă să înlăture conflictele din cale, să împace pe cei învrăjbiţi şi să stimuleze înţelegerea. Ea nu este numai aparent, în exterior, liniştită şi blândă; nu, totul îi reuşeşte, deoarece ea are un duh blând şi liniştit. Aşa este ea lăuntric, şi de aceea şi în afară se arată acelaşi fel de gândire. Şi ea este în felul acesta deoarece Dumnezeu a lucrat în ea. Ea a învăţat să fie aşa prin învăţătura Duhului şi probabil pe calea multor umiliri. De aceea, şi dorinţa ei este să înveţe tot mai mult pe această cale.
Femeia care este împodobită în felul acesta nu va dori o altă podoabă. Pentru ca să facă o impresie plăcută asupra altora, şi la aceasta serveşte podoaba, ea nu are nevoie de îmbrăcăminte scumpă, de aur sau de perle. Pretutindeni unde se arată, ea lasă în urmă un tablou plăcut, imaginea liniştii şi a blândeţii. De aceea ea se îmbracă simplu şi podoaba ei este „timiditatea şi modestia”, „duhul blând şi liniştit”, unite cu „fapte bune”. Căci cu toate că ea trăieşte retrasă în familia ei şi nu apare în viaţa publică, care este domeniul de activitate al soţului, totuşi nicidecum nu îi este interzis să facă fapte bune. Dimpotrivă, unele lucrări frumoase pot fi făcute de femeie. Bărbatul poate să facă construcţii impunătoare, lucrări de artă măreţe şi alte lucruri asemănătoare, lucruri pe care oamenii le preamăresc; dar femeia este destinată să facă lucrări care nu sar în ochi, dar pe care Domnul le laudă, şi care răspândesc un miros plăcut în jurul lor. Viaţa ei casnică, departe de forfota mulţimii, îi permite să stea mult la picioarele Domnului şi să asculte cuvintele Lui, care îi oferă o plăcere mult mai mare decât lauda gălăgioasă, pe care probabil o primeşte soţul în cercul lui de acţiune. Fie ca toate femeile credincioase să simtă că noi atingem aici o coardă care ar fi de dorit să vibreze înlăuntrul lor! Femeia care nu are nicio înţelegere în privinţa aceasta este de plâns.
În 1. Timotei 2:15 se oferă o făgăduinţă deosebită femeii credincioase şi modeste, care îi aduce foarte multă mângâiere. Prin femeie a intrat păcatul în lume, şi odată cu el blestemul, da, împreună cu el a venit judecata deosebită pe care Domnul a rostit-o asupra Evei în Geneza 3:16 . Ce mângâiere este acum pentru femeia credincioasă, să audă aici că tocmai ceea ce a venit asupra ei ca o pedeapsă pentru vina ei, a devenit un prilej pentru Dumnezeu să-i descopere în mod deosebit îndurarea Sa şi ajutorul Său de har! Ea va fi salvată în ceasurile grele dacă rămâne „în credinţă şi dragoste şi smerenie”, adică dacă împlineşte toate responsabilităţile care îi revin, având inima fericită şi spre slava lui Dumnezeu, lucru de care o femeie este capabilă.
Pe parcursul studiului nostru a fost vorba mereu de „fapte bune” pe care femeia le poate face şi aici este ocazia să amintim unele din ele. Vom avea şi ocazia să ne amintim de unele „femei sfinte”, al căror nume ni l-a păstrat Cuvântul lui Dumnezeu. Este de la sine înţeles că faptele bune ale femeii se află pe un teritoriu total diferit decât al bărbatului.
Cuvintele apostolului Pavel din 1. Timotei 5:10 ne dau un fir călăuzitor bun pentru această parte a studiului nostru; ele descriu faptele unei femei credincioase cu adevărat. Apostolul spune acolo despre văduvele care sunt îndreptăţite să fie trecute pe lista Adunării pentru persoanele care au nevoie de ajutor: „O văduvă, ca să fie înscrisă pe listă, … având mărturie în fapte bune – dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de oaspeţi, dacă a spălat picioarele sfinţilor, dacă i-a ajutat pe cei necăjiţi, dacă a urmărit orice faptă bună.” Un şir frumos de lucruri de dorit, nu-i aşa? Să le luăm la rând pe scurt. Apostolul începe cu ceea ce este cel mai apropiat de o femeie şi mamă, când spune: „dacă a crescut copii”. Desigur, nu este necesar să spunem că apostolul nu vrea să spună: „Dacă ea a avut copii şi i-a crescut, indiferent cum au crescut şi ce au devenit ei”. Nu, asupra părinţilor creştini stă obligaţia sfântă să-şi crească copiii „în disciplina şi mustrarea Domnului”. Chiar dacă în această privinţă soţul are cea mai mare responsabilitate, totuşi femeia nu se poate sustrage de la responsabilitatea ei. Dimpotrivă, educarea copiilor în primii ani se află în cea mai mare parte în mâinile mamei şi chiar odată cu înaintarea în vârstă a copiilor, fiindcă tatăl este frecvent plecat de acasă datorită serviciului, ca să-şi poată îndeplini corespunzător obligaţiile, aşa cum ar fi necesar şi bine.
Deci educaţia copiilor este mai mult pe seama mamei; şi de asemenea, oricine ştie cât de importantă şi binefăcătoare este influenţa mamei asupra sufletului copiilor, fiind probabil decisivă pentru toată viaţa. Cine poate să poruncească şi să îndemne aşa de afectuos, să atenţioneze aşa de cordial şi să vorbească ca o mamă? Cine înţelege să prezinte cum se cuvine dragostea Marelui Prieten al copiilor şi să se roage împreună cu ei, aşa cum face mama; cine poate să simtă aşa de intim şi cordial cu copilul ei, să ia parte la bucuria şi la necazurile lui, aşa cum face inima de mamă? De aceea, voi, femei şi mame, fiţi pline de râvnă şi sârguincioase în acest domeniu al activităţii voastre! El este aşa de vast şi de promiţător, şi totuşi este deseori neglijat! Un slujitor al Domnului a discutat cu o fetiţă despre aceste lucruri veşnice, în lipsa mamei. După ce i-a povestit unele lucruri din Vechiul Testament şi apoi din viaţa Domnului Isus, el i-a zis: „Mama ta îţi povesteşte cu siguranţă multe despre Domnul Isus, nu-i aşa?“ „Nu“, a răspuns ea, „mama mea nu are timp să-mi povestească.“
Nu se întâmplă aşa cu unele mame foarte preocupate? Hăinuţele pe care ea le face, fiertul, coptul, curăţenia, o solicită aşa de mult, că nu-i mai rămâne „deloc timp“, ca să-şi adune copiii în jurul ei şi să le povestească despre Domnul Isus; nu are timp să cânte o cântare împreună cu copiii ei spre slava Domnului. Şi cu toate acestea, micuţii ascultă, cântă şi întreabă cu plăcere. O, voi, mame harnice, în osteneala şi grija zilnică să nu uitaţi ceea ce este mai important. Vorbiţi cu copii voştri despre Domnul Isus, povestiţi-le din comoara bogată a povestirilor biblice, pentru că aceasta poate să slujească spre învăţătura şi stimularea lor! Probabil că veţi trăi bucuria faptului că copiii voştri vor cunoaşte foarte devreme pe Mântuitorul; în orice caz se vor vedea roadele binecuvântate ale unei astfel de lucrări. Cât de invidiat este un om care seamănă cu Timotei: „de copil cunoşti Sfintele Scrieri, care pot să te facă înţelept spre mântuire”! Ce model demn de urmat este exemplul acestor mame şi bunici precum Eunice şi Lois! (2. Timotei 1:5 ; 3:15 ).
Aici sunt constâns să spun încă un gând. Unele mame sunt necăjite de numărul copiilor lor şi în linişte se ceartă cu Dumnezeu şi cu oamenii, că au parte de o povară aşa de mare. Cu toată compasiunea pentru situaţia grea a unei mame cu mulţi copii şi nevoi mari, trebuie totuşi să spun că ea nu procedează corect şi păcătuieşte dacă începe să murmure şi protestează vehement în inima ei împotriva lui Dumnezeu. Căci copiii sunt un dar preţios de la Dumnezeu şi aşa trebuie să-i privească o mamă credincioasă şi cu inima mulţumitoare, creascându-i pentru cer în măsura în care depinde de ea. Dacă ea priveşte lucrurile din acest punct de vedere, atunci orice povară îi va fi uşoară şi ea va experimenta că Domnul nu pune asupra ei mai mult decât poate să ducă, ci El este împreună cu ea, simte cu ea, aude şi împlineşte rugăciunile ei (Psalmul 115:13-14 ).
Ajungem acum la cel de-al doilea punct din înşiruirea faptelor bune; apostolul spune: „dacă a fost primitoare de oaspeţi, dacă a spălat picioarele sfinţilor.” Deja în Vechiul Testament auzim multe despre ospitalitate. Dumnezeu îndeamnă poporul Său în multe locuri să facă bine străinului, să-l ospăteze şi să-l găzduiască. Iov spune despre sine: „Străinul n-a rămas noaptea afară, am deschis călătorului uşile mele” (Iov 31:32 ). Da, vedem că ospitalitatea era o mare onoare încă din cele mai îndepărtate timpuri, iar oamenilor ca Avraam, Lot şi Manoah li s-a oferit onoarea să ospăteze şi să găzduiască îngeri. La Avraam şi chiar şi la Lot, vedem cum străini necunoscuţi au fost invitaţi prietenos să poposească şi au fost învioraţi prin spălarea picioarelor şi ospătare (compară cu Geneza 18:1-8 ; 19:1-3 ; 24:17-25 ; 4:8-10 şi alte locuri). În Deuteronom 10:17-19 citim că Dumnezeu „iubeşte pe străin şi-i dă hrană şi îmbrăcăminte”; şi acest verset este legat de îndemnul: „Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.”
Ospitalitatea este cu mult mai mult o virtute creştină şi există numeroase locuri în Noul Testament în care suntem îndemnaţi insistent să o practicăm. Aşa citim în Romani 12:13 : „Fiţi primitori de oaspeţi”; în 1. Petru 4:9 : „Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire”, şi în Evrei 13:2 : „Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri” (compară şi cu 3. Ioan 5 ; 1. Timotei 3:2 ; Tit 1:8 ; Matei 25:35-40 ; Faptele Apostolilor 16:15 , şi aşa mai departe). În mod normal, când este vorba de primirea de oaspeţi, femeia are cel mai mult de lucru, şi de aceea este un mare pericol ca ea să obosească sau să murmure, mai ales când oaspeţii sunt neînsemnaţi sau osteneala ei este puţin recunoscută. Uneori pot fi şi lucrări neplăcute, ca de exemplu spălarea picioarelor sfinţilor, care era o lucrare josnică, puţin plăcută naturii omului. Dar cu cât lucrarea este mai neplăcută şi mai de jos, cu atât mai mult ea cere lepădarea de eul propriu, şi cu atât mai plăcută este pentru Domnul. Da, să nu uităm, iubite cititoare, că Domnul răspunde celor de la dreapta Lui, în Matei 25:40 : „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.”
A treia caracteristică este: „ … dacă i-a ajutat pe cei necăjiţi.” Şi aici se deschide un câmp vast al activităţii de dragoste a femeii. Întotdeauna există în jurul nostru săraci şi bolnavi, slabi şi necăjiţi. Ştii tu, soră dragă, că ai o deosebită obligaţie de dragoste faţă de aceştia, care priveşte pe bărbat mai puţin decât pe tine? Încerci să reduci puţin din datoria ta? Şi în privinţa aceasta Cuvântul lui Dumnezeu îţi oferă multe exemple încurajatoare. Îţi este cunoscut numele Dorcăi; dar vei face bine să reciteşti din când în când Faptele Apostolilor 9:36-39 . Din păcate noi suntem ascultători aşa de uituci! De asemenea cunoşti şi numele lui „Fivi”; marele apostol spune despre ea: „ea a fost un ajutor multora şi mie însumi” (Romani 16:1-2 ). Ce onoare pentru aceste surori! „Abigail” din Vechiul Testament este un alt exemplu frumos care a fost gata să ofere ajutor celor necăjiţi. Totodată vedem la ea, cum prin blândeţea şi înţelepciunea ei a îndepărtat pieirea capului soţului ei rău şi a oprit chiar şi pe David de la o faptă care mai târziu i-ar fi pricinuit „prilej de cădere, … mustrare de inimă” (1. Samuel 25 ).
Am putea să numim şi alte exemple, dar acestea sunt suficiente. Cuvintele de încheiere din textul nostru: „dacă a urmărit orice faptă bună” lasă loc pentru alte activităţi binecuvântate ale femeii; şi cu adevărat, în această privinţă găsim în Scriptură şi alte îndrumări demne de luat în seamă. De exemplu, cât de folositoare poate să fie soţia unui slujitor al Domnului, atât pentru soţul ei cât şi pentru lucrarea însăşi! Cât de important este locul ei de partea soţului ei, oriunde ar face el lucrarea, în ţară sau în străinătate! În Romani 16 auzim despre Maria, care a lucrat mult pentru credincioşi; apoi despre două femei, Trifena şi Trifosa, „care se ostenesc în Domnul”, în cele din urmă de Persida, preaiubita, „care s-a ostenit mult în Domnul”. În Filipeni 4:3 se vorbeşte despre două femei, care au luptat împreună cu apostolul pentru Evanghelie, şi în Romani 16:3 apostolul numeşte pe Priscila şi Acuila, soţul ei, tovarăşii lui de lucru în Hristos Isus, el numind femeia înaintea bărbatului, ceea ce cu siguranţă nu este lipsit de importanţă. Amândoi şi-au pus capul în joc pentru apostol, ca să-i scape viaţa, şi şi-au câştigat mulţumire nu numai din partea apostolului, ci şi din partea tuturor Adunărilor. Şi în Faptele Apostolilor apar de mai multe ori numele acestei familii onorabile, şi o dată (Fapte 18:26 ) citim chiar: „Acuila şi Priscila, auzindu-l (pe Apolo), l-au luat la ei şi i-au arătat (deci, amândoi) mai exact Calea lui Dumnezeu.”
În Vechiul Testament auzim despre femei care „aveau o inimă înţeleaptă”, aşa că au luat parte la lucrarea pentru facerea Cortului, potrivit cu puterea şi aptitudinile lor. Fiecare femeie care avea inima înţeleaptă „a tors cu mâinile ei şi a adus ce a tors.” Ligheanul din faţă şi suportul lui, care se aflau la intrarea Cortului Întâlnirii, au fost confecţionate din oglinzile femeilor. În felul acesta ele au luat parte direct sau indirect la lucrarea Domnului. În Noul Testament întâlnim femei sfinte care au urmat pe Domnul Isus şi I-au slujit cu averile lor. A fost şi o femeie care L-a uns pe Domnul Isus şi noi ştim cât de mult a fost înviorată inima Lui prin aceasta. „De ce faceţi supărare femeii?”, spune El ucenicilor Lui neînţelegători, „pentru că ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine” (Matei 26:10 ).
Am văzut tabloul cel mai frumos pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl prezintă despre femeia credincioasă şi s-a spus destul ca să se arate că o femeie are spaţiu suficient şi ocazii suficiente pentru activitatea ei. Fie ca Domnul să trezească această dorinţă sinceră în multe surori, spre slava Sa şi spre binele alor Săi!
În Tit 2:3-5 , femeilor „în vârstă“ li se spune încă un lucru deosebit de important. După ce apostolul le-a adus aminte să se poarte aşa cum se cuvine stării lor sfinte, să nu fie clevetitoare, ci să înveţe pe alţii ce este bine, el continuă: „să le deprindă pe cele tinere să-şi iubească soţii, să iubească şi copiii, să fie chibzuite, curate, gospodine, bune, supuse soţilor lor, ca să nu fie vorbit de rău Cuvântul lui Dumnezeu.” Dumnezeu să ne dea multe astfel de femei „în vârstă”! Lucrarea lor este de mare însemnătate şi o binecuvântare bogată!
Am spus mai înainte: o femeie poate să facă mult bine, dar şi mult rău. Influenţa ei este mult mai mare decât probabil se gândeşte ea. Dacă s-ar putea sau s-ar dori să se urmărească originea şi cauza multor evenimente triste din familie, cu siguranţă că s-ar recunoaşte influenţa greşită a femeii în foarte multe cazuri. Da, chiar şi în mersul istoriei creştinismului, influenţa femeii a fost de o mare însemnătate. Când femeia nu este cu adevărat acolo unde a hotărât Dumnezeu să fie, ca ajutor al bărbatului, ea este atunci un obstacol pentru el. O „femeie dispreţuită” este unul din cele patru lucruri sub care se cutremură pământul şi nu mai poate să reziste (Proverbe 30:21-23 ). Însă valoarea unei femei înţelepte „este cu mult mai presus de rubine. Inima soţului ei se încrede în ea şi el nu va duce lipsă de venit. Ea îi face bine şi nu rău, în toate zilele vieţii ei. … Ea îşi deschide gura cu înţelepciune şi pe limba ei este legea bunătăţii. Supraveghează căile casei”, şi aceasta este o chestiune importantă, de care deseori nu se ţine cont, „şi nu mănâncă pâinea leneviei. Fiii ei se ridică şi o numesc fericită şi soţul ei o laudă: »Multe fiice au lucrat cu vrednicie, dar tu le întreci pe toate!«” (Proverbe 31:10-29 ).
Aceasta este lauda femeii înţelepte. Înainte, femeilor, luptaţi ca s-o meritaţi! Lăsaţi să se vadă în toată comportarea voastră frumuseţea liniştită, plăcută a unei vieţii în care devine vizibilă bunătatea, blândeţea şi smerenia lui Hristos. Priviţi des în oglinda neînşelătoare a Cuvântului lui Dumnezeu, şi astfel să fiţi nu numai ascultătoare, ci şi împlinitoare ale Cuvântului. Umpleţi locul vostru important, conştiente fiind de slăbiciune, dar cu încredere în Domnul şi în ascultare de Cuvântul Său. Faceţi totul „ca pentru Domnul”, şi El va fi cu voi.
„Farmecul este înşelător şi frumuseţea este deşartă; femeia temătoare de Domnul – aceea va fi lăudată” (Proverbe 31:30 ).
https://comori.org/casatorie-si-familie/ganduri-cu-privire-la-comportarea-credinciosului-in-familie/
////////////////////////////////////////
Femeia-superioara sau inferioara barbatului ?
Autor: sorin jivoiu
In lumea ,,crestina”sau mai putin crestina sunt multi oameni care trateaza femeia ca fiind inferioara lor,s-au chiar sclava lor.
In tarile asiatice chiar nu se doreste sa se nasca fete.Insa toate lucrurile acestea se intampla deoarece diavolul vrea sa distruga ceea ce Dumnezeu a creeat inca de la inceput-egalitatea intre sexe.
Geneza 2:22,23 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a facut o femeie si a adus-o la om.
Si omul a zis: „Iata în sfârsit aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea! Ea se va numi,femeie, pentru ca a fost luata din om”
Pai daca este os din oasele lui si carne din carnea lui,si a fost luata din om,cum este:superioara sau inferioara barbatului ?,nu poate sa fie decat egala cu el!
Dumnezeu are in Sine corespondentul sexului masculin si feminin; Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut.(gen.1:27)
Tot ce simte,ce traieste,toate emotiile ei(femeii) sunt si in Dumnezeu,pt, ca EL este Creatorul,EL a facuto pe femeie dupa chipul Sau si dupa caracteristicile Sale.
Dumnezeu vede pe barbatul si femeia casatoriti un singur trup; De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.(gen.2:24)
Deci ,daca Dumnezeu vede barbatul si femeia un singur trup,atunci cum este femeia-superioara sau inferioara barbatului? Desigur ca nu gasim alt raspuns decat:egala cu barbatul.
Un alt exemplu il vedem in 1cor.1:12 unde ni se spune: ,,Caci daca femeia este din barbat, tot asa si barbatul prin femeie, …”aici pare sa nu se vada nici o diferenta ci doar o completare,egalizare,dependenta unul de altul,nu se poate unul fara celalalt.
Isus Hristos doreste ca relatia dintre sot si sotie sa fie dragoste pana la sacrificiul suprem: Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea (Efeseni 5:25)
Desi Dumnezeu inca de la inceput ii spune femeii ca barbatul va stapani peste ea: ,,…dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapâni peste tine.”(gen.3:16b),EL nu face altceva decat sa prefigureze pe Hristos-Mirele care fa fi capul(stapanul) miresei adica biserica.
Observatia:,,dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau”, nu vrea sa insemne altceva decat grija pe care o au parintii pentru copiii lor.Din protectie pentru copiii lor parintii i-au decizii pentru ei,aleg ce este mai bine pentru ei(copiii),tot asa si barbatul pentru ca sotia este sub protectia lui alege ce este mai bine pentru ea.
Dumnezeu doreste ca femeia sa primeasca cinstea de la sotul ei: Barbatilor, purtati-va si voi, la rândul vostru, cu întelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii…(1Petru3:7a).
,,dand cinste femeii” acest lucru cere ca sotiile sa fie onorate,intretinute,ajutate,pretuite si ocrotite,dupa nevoile lor.
1Petru 3:17b ,,dînd cinste femeii ca unui vas mai slab”- ,,slab”se refera la puterea fizica a femeii.Tot asa femeia nu are aceeasi putere de asi stapani emotiile,fiind de multe ori calauzita mai mult de reactiile ei emotive,decat de gandirea logica si rationala, si in general ea este mai dependenta de barbat.
In concluzie Dumnezeu a creeat barabtul si femeia ca sa se completeze unul pe celalalt.
Dumnezeu doreste ca barbatul si femeia sa ajunga impreuna in cerul Sau minunat.
Isus Hristos a murit in egala masura atat pentru barbat cat si pentru femeie ca sa-i mantuiasca.
Noi toti suntem datori sa privim si sa luam lucrurile asa cum ni le-a dat Dumnezeu inca de la inceput.
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/60312/femeia-superioara-sau-inferioara-barbatului
///////////////////////////////////////
Isus, Femei, și Bărbați
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.
De John Piper Despre Bărbăţie şi feminitate
Traducere de Manuel Marinau
Luca 13:10-17
Și-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Dar fruntașul sinagogii, mâniat că Isus săvârșise vindecarea aceasta în ziua Sabatului, a luat cuvântul și a zis norodului, ”Sunt șase zile în care trebuie să lucreze omul; veniți dar în aceste zile să vă vindecați, și nu în ziua Sabatului.” Atunci Domnul i-a răspuns, „Fățarnicilor! Oare în ziua Sabatului nu-și dezleagă fiecare din voi boul sau măgarul de la iesle și-l duce de-l adapă ? Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului ? ” Pe când vorbea El astfel toți potrivnicii lui au rămas rușinați ; și norodul se bucura de toate lucrurile minunate pe care le făcea El.
Isus a lucrat mai mult decât oricine ca să aducă puritate și armonie în relația dintre bărbați și femei. Vreau să vorbesc despre acest adevăr începând cu textul nostru și apoi să arăt același lucru și din alte părți ale învățăturilor sale.
Situația din Luca 13:10–17
O femeie era în sinagogă în ziua Sabatului. Ea era gârbovă și nu putea să stea drept. Ea era așa de 18 ani. Isus era și El în sinagogă. El învăța pe oameni în acea zi. Acum, ceea ce se întâmplă aici este chiar minunat. Isus nu o întreabă despre boala sa. Ea nu-i cere lui Isus să o vindece. Versetele 12-13 spun doar, „Când a văzut-o Isus, a chemat-o și i-a zis, ‘Femeie, ești dezlegată de neputința ta.’ Și-a întins mâinile peste ea : îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu.”
Ea n-a cerut nimic. N-a promis nimic. Ea nu L-a forțat pe Isus. Nu i-a forțat mâna. El ar fi putut să-și termine lecția și să se ducă acasă și nimeni nici măcar nu s-ar fi gândit la această femeie. Dar el s-a oprit. A chemat-o. El a luat inițiativa și a început să vorbească despre această femeie.
Isus în Ofensivă
Așa că Isus este în ofensivă aici. El are ceva de spus. El vrea să spună ceva despre ziua de Sabat și ce înseamnă s-o sfințești. El are ceva de spus despre ipocrizia frunașilor sinagogii care-și adapă boii în ziua Sabatului dar se supără când Isus vindecă. Și El are ceva de spus despre femei și bărbați.
Este ultimul verset care ne preocupă azi. Versetul 16 este versetul cheie aici. ” Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam, și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului? ” Dacă singurul lucru pe care Isus vrea să-l arate era facerea de bine din ziua de Sabat sau ipocrizia conducătorilor, el ar fi putut pur și simplu să spună,” Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare; s ă fie dezlegată de legătura aceasta ;în ziua Sabatului ?” Dar asta nu este tot ce El a zis. El a numit-o „fiică a lui Avraam.” Dar femeia aceasta, care este o fiica a lui Avraam … să fie dezlegată de legătura aceasta ?”
„Fiică a lui Avraam”
Acele cuvinte,”fiică a lui Avraam”, au scopul de a transmite un mesaj fruntașilor sinagogii. Mesajul transmis suna cam așa: În primul rând, motivul pentru care ar trebui să vă pese mai mult de o persoană care suferă decât de un bou însetat este faptul că această femeie este o moștenitoare a binecuvântării promise lui Avraam. Vă mândriți zicând, ,,”Suntem fii a lui Avraam.” Ei bine, și ea este o fiică a lui Avraam. Vă ascundeți de mustrările lui Ioan Botezătorul zicând, „Îl avem pe Avraam ca tată.” Ei bine, și ea îl are pe Avraam ca tată.
Și astfel mesajul lui Isus către fruntașii sinagogii a fost un mesaj nu doar despre ținerea Sabatului, ci și despre fățărnicia lor, și de asemenea cum ar trebui bărbații și femeile să relaționeze unii cu alții ca moștenitori ai promisiunilor lui Dumnezeu. El spunea bărbaților din sinagogă atunci, așa cum spune bărbaților din biserică acum : „Femeile credincioase din mijlocul vostru sunt moștenitoare ale promisiunilor lui Dumnezeu. Și ele fac parte dintre cei blânzi care vor moșteni pâmântul (Matt. 5:5). Și ele sunt dintre cei neprihăniți care vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui ” (Matt. 13:43).
Privind unul la altul din perspectiva cuvântului
Vedeți ce înseamnă asta pentru noi, bărbații și femeile de astăzi ? Soți și soții. Frați și surori. Iubiți și iubite. Noi toți care relaționăm unul cu altul ca bărbați și femei. Înseamnă că ar trebui să ne uităm la fiecare dintre noi prin cuvântul lui Dumnezeu. Uite ce vreau să spun :
Această femeie din sinagogă a fost gârbovă timp de 18 ani. Cum este asta? Este oribil. Așa este. Oamenii se uită. Oamenii cred că ai comis un păcat mare. Copiii râd și fac glume. Nu poți să privești pe nimeni în ochi. Oamenii nu știu cum să vorbească cu tine. Nu poți să ai relații sexuale normale cu soțul tău. Simți că ești o rușine pentru toți cu care ești.
Deci ce vedeți când vă uitați la această femeie? Dacă ai fi soțul ei ce ai vedea? Soților (haideți să reluăm), ce vedeți când vă uitați la soția voastră? Răspunsul la aceasta, desigur, depinde din ce perspectivă te uiți. Ceea ce vezi va fi foarte diferit în funcție dacă te uiți din perspectiva unei reviste Playboy sau din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. Dacă privești din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu vei vedea o fiică a lui Avraam. Dacă învățăm să privim femeile creștine în modul în care Isus a văzut această femeie în sinagogă le vom vedea ca moștenitoare ale Regelui gloriei. Și aceasta va avea un efect adânc asupra relaților noastre.
Desigur acest lucru este valabil pentru toți. Femeile sunt la fel de predispuse să fie dezamăgite de soții lor după cum bărbații sunt predispuși să fie dezamăgiți de soțiile lor. Femeile sunt la fel de predispuse să vorbească negativ despre soții lor. Femeile sunt la fel de predispuse să încerce să-și facă soții să fie tot ce au visat ele că vor fi. Așadar, trebuie spus că și femeile trebuie să privească la bărbatul lor din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu. El este un fiu a lui Avraam ca și credincios în Hristos. El va străluci într-o zi ca soarele în împărăția Tatălui. Cu toate defectele sale, el va fi schimbat într-o clipă : orice păcat va fi lăsat în urmă pentru totdeauna , și el va primi un corp ca trupul de glorie a lui Hristos.
Eu cred că, în era care va urma, vom fi stupefiați când ne vom uita înapoi la cât de puțin respectuos am putut să ne tratăm unul pe altul pe drumul spre slavă. Onoare, respect și chiar reverență este ceea ce ar trebui să arătăm unul altuia ca bărbați și femei. Cât de fericit ar fi căminul nostru dacă ar fi umplut cu expresii ale acestor principii! Și va fi umplut cu aceste principii în măsura în care învățăm să privim unul la altul din perspectiva cuvântului lui Dumnezeu -ca fiice și fii a lui Avraam; moștenitori a tuturor promisiunilor lui Dumnezeu; destinați cu toții pentru o glorie de neconceput.
Alte ilustrări ale Misiunii lui Isus
Acum, lucrul pe care Isus l-a făcut este că ne-a ajutat să ne amintim că Dumnezeu ne-a creat să fim bărbați și femei după imaginea Sa. Și El a făcut asta din nou și din nou. Deci ce vreau să fac în timpul rămas este să vă dau câteva exemple despre cum ne ajută Isus să recăpătăm armonia și puritatea în relațiile dintre bărbați și femei. Se poate spune mult mai mult decât poate fi ilustrat aici.
- Condamnarea tratării femeilor ca pe niște obiecte
În Matei 5:28-29 Isus spune, „Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a și preacurvit cu ea în inima lui. Dacă , deci, ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l și leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale și să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”
Cu aceste cuvinte Isus a condamnat în cel mai puternic mod posibil (prin amenințarea iadului) toate formele de pornografie și întreaga afacere de a comercializa corpul femeii în reclame și distracții. Vă puteți imagina câtă mânie este strânsă în Cer împotriva afacerii de miliarde de dolari în care se face exact ce interzice Fiul lui Dumnezeu – anume ispitirea bărbaților de a se uita la femei cu o dorință sexuală – nu ca la persoane, ci ca la niște obiecte de satisfacere sexuală doar! Și ce este clar din Matei 5:28 este că Isus dorește să le salveze pe femei de la acest atac asupra persoanei lor. Bărbații care îl urmează pe Isus își păzesc ochii pentru binele femeilor și pentru gloria lui Dumnezeu. Și femeile care îl urmează pe Isus cer călăuzirea lui Isus cum să-și folosească corpul, și nu ascultă de sfaturile lumii.
- Aplicarea Regulii de Aur
În Matei 7:12 Isus spune, „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii.” Te gândești că Isus a vrut să spună că relațiile dintre bărbați și femei sunt excluse aici, – ca și cum bărbații și femeile n-ar trebui să se trateze unul pe altul după regula de aur ? Nu. Ar trebui să ne tratăm unul pe altul așa cum am vrea să fim tratați în locul altuia.
Este greu să spui ceva mai radical decât asta. Relațiile sunt complet schimbate când două persoane trăiesc după regula de aur. Motivul pentru care totul se schimbă este pentru că tu și eu avem din natură o dorință puternică de a fi tratați bine de alți oameni. Nimeni din această încăpere nu dorește să fie luat în râs. Nimeni de aici nu dorește să fie ignorat și tratat ca o persoană nefolositoare. Nimeni nu dorește să fie exploatat sau ca altcineva să profite de el.
Asta înseamnă că dacă toată lumea din această încăpere ar trăi după regula de aur a lui Isus nimeni nu și-ar bate joc de o altă persoană de aici. Nimeni de aici nu ar trata o altă persoană ca și cum el sau ea ar fi nefolositoare. Nimeni de aici nu ar profita de altcineva. Cât de mult dorim să fim fericiți ar fi strâns legat de cât de doritori suntem să urmărim fericirea celorlalți Ar fi cu totul revoluționar, mai ales în căsătorii și relațiile dintre bărbați și femei în general. Și asta este exact ceea ce poruncește Isus
- Dorind să devenim precum Copiii și să avem Smerenie
Cele mai revoluționare cuvinte pe care Isus le-a spus vreodată împotriva păcatelor caracteristice ale bărbaților și femeilor au fost cuvintele din Matei 18 :3 „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu și nu vă veţi face ca niște copilași, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaș va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor ” Bărbații care se poartă în chip nevrednic și femeile care fac pe mironosițele nu sunt precum copiii. Ei sunt copilăroși. Adevărata stare de smerenie și de a fi ca un copil , ca orice lucru pe care Isus l-a învățat,este ceva revoluționar pentru relația dintre bărbați și femei.
Conducătorii creștini sunt conducători slujitori
Acum ce legătură are asta cu concluzia noastră de săptămâna trecută – că Dumnezeu i-a chemat pe bărbați să poarte responsabilitatea pentru conducere în relația cu femeile ? Concluzia era că bărbații sunt primii trași la răspundere de către Dumnezeu pentru că ei au inițiativa de a face tot ce se poate ca să aducă o relație la o stare bună.
Răspunsul este: Isus purifică conducerea creștină de orice lucru care o urâțește și pune în conducerea creștină orice lucru care o înfrumusețează. El îndepărtează înălțarea de sine și pune în loc realitatea slujirii. El spune, „Oricine se va înălţa va fi smerit;” (Matei. 23:12). Acesta este sfârșitul aroganței și înălțării de sine în conducerea creștină. Și El spune, „Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru” (Matt. 20:26). Aceasta este cheia pentru o conducere frumoasă care-i ridică și pe alții.
Dar ce eroare ar fi să spui despre Isus că ar fi înălțat conceptul slujirii El l-a înlăturat pe cel al conducerii!.. Noi știm ce a zis și El nu a spus așa.
El a spus așa: „Cel ce cârmuiește, (să fie) ca cel cel slujește” (Luca 22:26), Dar El niciodată n-a spus așa, „Cel ce cârmuiește să nu mai conducă.” Nici n-a spus asta, „Slujirea îi face pe conducători mai puțin conducători.” El a spus doar, „Când cineva este bun să conducă, acela să fie un conducător care slujește.”
Și ceea ce a făcut a fost să se dea pe sine ca un exemplu al spuselor sale: când S-a coborât cel mai jos, ca să slujească, încins cu un ștergar, spălând picioarele ucenicilor ca un sclav, dar nimeni din acea cameră nu s-a îndoit că era conducătorul. El a fost acela pe care ei vroiau să-l urmeze. Stând în genunchi – și, dacă ei ar fi înțeles, și ei ar fi stat pe genunchi! Slujirea nu anulează , nici nu înlătură conducerea ; transformă conducerea. Când Isus atârna pe cruce în aparență slab și lipsit de ajutor El aducea o mare mulțime către glorie.
Deci ce face Isus pentru noi este următorul lucru : ne arată și ne învață că dacă un om preia sarcina conducerii conform Geneza 2, el nu trebuie s-o preia ca și cum ar fi dreptul lui, el trebuie s-o accepte ca o responsabilitate dată de Dumnezeu. Conducerea reprezintă responsabilități, nu drepturi. Reprezintă responsabilitatea conducerii prin slujire, nu dreptul de a domina ca un stăpân.
Este exact ceea ce Pavel ne amintește în Efeseni 5, când vorbește despre bărbații căsătoriți care trebuie să iubească și să conducă precum Hristos. Și despre asta vom vorbi săptămâna viitoare.
http://ro.gospeltranslations.org/wiki/Isus,_Femei,_%C8%99i_B%C4%83rba%C8%9Bi
Bărbăţia şi feminitatea: conflict şi confuzie după căderea în păcat
Aceasta traducere a fost publicată de către Gospel Translations, o formă de pastoraţie accesibilă online, care există pentru a face ca evanghelia centrată pe cărţi şi articole să fie disponibilă gratuit pentru toate naţiunile şi în toate limbile.
Geneză 3:16; 4:7
Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine… Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Atât bărbatul cât şi femeia sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
Săptămâna trecută ne-am concentrat atenţia asupra capitolului 1 din Geneză, verset 27. Acesta este baza esenţială pentru a înţelege ce înseamnă a fi om, mai ales ce înseamnă a fi om în calitate de bărbat şi femeie. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Moise adaugă cuvintele „parte bărbătească şi parte femeiască” pentru a se asigura că nimeni nu face greşeala de a considera că „OM” din acest verset („Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său”) s-ar referi doar la partea bărbătească şi nu şi la partea femeiască.
Geneza 5:1–2 subliniază aceeaşi idee: „Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om[Adam], l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de „om” [Adam], în ziua când au fost făcuţi.”Aşadar, învăţătura limpede ce se desprinde din cartea Genezei este aceea că fiinţele umane, atât bărbaţii cât şi femeile, sunt în mod clar distincte faţă de restul creaturilor întrucât doar oamenii sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu—atât bărbatul cât şi femeia.
Ce implică a fi creat în acest fel
Apoi am spus săptămâna trecută că dacă Dumnezeu ne-a creat după chipul Său, PARTE BĂRBĂTEASCĂ ŞI PARTE FEMEIASCĂ, acest lucru implică egalitatea persoanelor, egalitate a demnităţii, respect reciproc, armonie, complementaritate şi un destin unificat.
Egalitatea persoanelor înseamnă că bărbatul nu este mai puţin persoană decât femeia pentru că are păr pe piept ca gorila, iar femeia nu este mai puţin persoană pentru că nu are păr pe piept, precum peştii. Sunt egali ca persoane, iar diferenţele dintre ei nu schimbă acest adevăr fundamental.
Egalitatea de demnitate înseamnă că trebuiesc preţuiţi în aceeaşi măsură în calitate de oameni făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Petru spune (în 1 Petru 2:17), „cinstiţi pe toţi oamenii,” adică orice persoană. Pentru simplul fapt că este o fiinţă umană, fiecare persoană trebuie onorată. Trebuiesc cinstiţi chiar şi cei mai fioroşi infractori, cum ar fi Ted Bundy, pentru simplul motiv că este om şi nu câine. Iar această cinste le revine în mod egal atât bărbaţilor cât şi femeilor.
Respectul reciproc înseamnă că bărbaţii şi femeile ar trebui să fie la fel de entuziaşti în a-şi aduce unii altora cinste şi respect. Respectul nu ar trebui niciodată să vină doar dintr-o singură direcţie. Creaţi după asemănarea lui Dumnezeu, bărbaţii şi femeile ar trebui să se privească unii pe alţii cu un soi de admiraţie ce este temperată, dar nu distrusă de păcat.
Armonia duce cu gândul la o cooperare paşnică între bărbaţi şi femei. Ar trebui să găsim căi de a unge echipamentele relaţiilor noastre astfel încât să aibă loc un lucru în echipă, o relaţionare, întrajutorare şi bucurie reciprocă.
Complementaritatea semnifică faptul că muzica din relaţiile noastre nu ar trebui să fie doar sunetul a două voci ce cântă la unison. Ar trebui să fie integrat timbrul de soprană şi bas, de altistă şi de tenor. Înseamnă că diferenţele dintre bărbaţi şi femei vor fi respectate, proclamate şi preţuite. Semnifică faptul că bărbatul şi femeia nu vor încerca să se copieze unul pe altul, dar îşi vor pune reciproc în evidenţă calităţile unice care duc la îmbogăţirea reciprocă.
În sfârşit, destinul unit înseamnă că bărbatul şi femeia, când vine vorba de credinţa în Cristos, sunt „împreună moştenitori ai harului vieţii” (1 Peter 3:7). Suntem meniţi să ne bucurăm în mod egal de revelaţia slavei lui Dumnezeu în noua eră ce va veni.
Aşadar, creând fiinţele umane ca bărbat şi femeie după chipul Său, Dumnezeu a avut în vedere ceva minunat. Şi încă mai are această perspectivă. Iar în Isus Cristos intenţionează să salveze această viziune de ravagiile produse de păcat.
Conflictul bărbat-femeie ca rezultat al păcatului
Săptămâna trecută am abordat foarte succint consecinţele păcatului asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie. În această dimineaţă vreau să merg mai departe cu explicaţiile. Iniţial intenţionasem doar să ating subiectul şi să petrec mare parte din timp vorbind despre viziunea bărbăţiei şi a feminităţii dinainte de alungarea din Paradis. Însă mesajul a luat o altă turnură, iar ceea ce am de gând să fac acum este să creez un cadru pentru a dezvolta săptămâna viitoare această viziune a bărbăţiei şi a feminităţii dinainte de alungarea din Paradis. Doresc să vă fac foarte atenţi la ceea ce înseamnă conflictul dintre bărbaţi şi femei, ca şi cât de mare este în ziua de azi confuzia cu privire la ce înseamnă să fii bărbat sau femeie.
Haideţi să ne uităm la Geneză 3:16. Adam şi Eva au păcătuit amândoi împotriva lui Dumnezeu. Nu au avut încredere în dumnezeirea Sa şi I-au întors spatele pentru a depinde de propria lor înţelepciune pentru a-şi crea fericirea. Deci i-au nesocotit porunca şi au mâncat din fructul pomului cunoştinţei binelui şi al răului. Dumnezeu le cere să dea socoteală şi acum le descrie blestemul ce va plana asupra vieţii omului din cauza păcatului. În Geneză 3:16 Dumnezeu i-a zis femeii: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”
Natura relaţiei distruse după căderea în păcat
Aceasta este o descriere a blestemului. Este o descriere a nefericirii, nu un model de căsnicie. Aşa va fi de-a lungul istoriei acolo unde păcatul are ultimul cuvânt. Însă care este mesajul real aici? Care este natura acestei relaţii distruse după căderea în păcat?
Paralela esenţială din Geneză 4:7
Cheia constă în a recunoaşte legătura dintre ultimele cuvinte ale acestui verset (3:16b) şi ultimele cuvinte din Geneză 4:7. Aici Dumnezeu îl avertizează pe Cain cu privire la resentimentele şi mânia pe care o simte faţă de Abel. Dumnezeu îi spune că păcatul e cât pe ce să pună stăpânire pe viaţa lui. Observaţi la sfârşitul versetului 7: „Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti [literalmente: tu vei stăpâni peste el].” Paralela în acest caz între 3:16 şi 4:7 este uluitor de apropiată. Cuvintele sunt practic aceleaşi în limba iudaică, dar puteţi observa acest lucru şi în limba engleză. În 3:16 Dumnezeu i se adresează femeii, „dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” În 4:7 Dumnezeu îi spune lui Cain, „Dorinţa lui(a păcatului) se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.”
Aşadar motivul pentru care este important să studiem această paralelă este pentru că ne arată mai limpede ce semnifică „dorinţa”. Când 4:7 afirmă că păcatul se ghemuieşte la uşa inimii lui Cain (ca un leu, Geneză 49:9) şi că dorinţa lui se ţine după el, semnifică faptul că păcatul vrea să îl doboare. Vrea să îl învingă şi să îl subjuge şi să îl facă sclavul păcatului.
Dacă ne întoarcem la 3:16, ar trebui probabil să descoperim aceeaşi semnificaţie în dorinţa păcătoasă a femeii. Când afirmă, „Dorinţa ta se va ţine după bărbatul tău,” înseamnă că atunci când păcatul pune stăpânire pe femeie, ea va dori să îl depăşească în putere, sau să îl domine sau să îl exploateze pe bărbat. Iar atunci când păcatul pune stăpânire pe bărbat, el va răspunde într-o manieră asemănătoare şi îşi va folosi forţa pentru a o domina sau a o stăpâni.
Esenţa corupţiei la bărbat şi la femeie
Aşadar, ce este cu adevărat descris în blestemul din versetul 3:16 este urâtul conflict dintre bărbat şi femeie ce a marcat atât de mult istoria omenirii. Masculinitatea, aşa cum a creat-o Dumnezeu a fost distrusă şi coruptă de păcat. Feminitatea, aşa cum a creat-o Dumnezeu s-a distrus şi s-a corupt prin păcat. Esenţa păcatului constă în bizuirea pe forţele proprii şi exaltarea propriei persoane. Mai întâi în rebeliunea contra lui Dumnezeu, apoi în exploatarea reciprocă.
Aşadar, esenţa bărbăţiei corupte constă în efortul plin de ridicarea în slăvi a propriei persoane de a subjuga, controla şi exploata femeile pentru a-şi împlini dorinţele sale proprii. Iar esenţa feminităţii corupte este efortul plin de preamărirea propriei persoane de a subjuga, controla şi exploata bărbaţii pentru a-şi împlini propriile ei plăceri. Iar diferenţa constă în principal în diferitele tipuri de slăbiciune pe care le putem exploata unii la alţii.
Diferitele tipuri de slăbiciuni exploatate unii la alţii
De regulă, bărbaţii au mai multă forţă brută decât femeile, deci ei pot să violeze, să abuzeze, să ameninţe, să piardă vremea şi să pocnească din degete. În ziua de azi e la modă să spui chestii de astea. Însă este la fel de adevărat că femeile sunt păcătoase. Suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, bărbaţi şi femei; şi suntem pervertiţi, atât bărbaţii cât şi femeile. Femeia poate nu are atâta forţă brută ca bărbatul, dar cunoaşte metode de a-l subjuga. Ea poate foarte adesea să îl încercuiască din vorbe, iar acolo unde cuvintele dau greş, ea îi cunoaşte slăbiciunea pentru plăcere.
Dacă mai aveţi îndoieli cum pot femeile păcătoase să-i controleze pe bărbaţii păcătoşi, meditaţi un pic la forţa de marketing numărul unu din lume—corpul feminin. Ea poate vinde orice pentru că slăbiciunea universală a bărbatului nu îi este străină şi ştie cum să îl controleze cu aceasta. Exploatarea femeilor de către bărbaţii păcătoşi este evidentă deoarece adesea este brutală şi violentă. Însă dacă reflectaţi niţel veţi descoperi că exploatarea bărbaţilor de către femeile păcătoase este la fel de prezentă în societatea noastră. Diferenţa constă în faptul că societatea noastră păcătoasă sancţionează o perversiune şi pe cealaltă nu. (Există societăţi ce fac taman pe dos.)
Cum ar fi trebuit să arate relaţia?
Nu aşa o gândise Dumnezeu înainte de căderea în păcat, când bărbatul şi femeia depindeau de ei cu privire la modul de a trăi. Acesta este rezultatul răzvrătirii contra lui Dumnezeu. Atunci, care a fost viziunea lui Dumnezeu? Cum ar fi trebuit să arate relaţia dintre Adam şi Eva înainte ca păcatul să intre în lume?
Egalitatea este doar o parte a răspunsului
Am văzut o parte din răspuns. Ei au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu conform Geneza 1:27, aşadar relaţia dintre ei ar fi trebuit să fie guvernată de egalitate a persoanei, egalitate a demnităţii, respect reciproc, armonie, complementaritate şi un destin unificat. Însă aceasta este doar o parte a răspunsului. E ca şi cum i-ai spune unui balerine şi unei balerine: nu uitaţi, amândoi sunteţi dansatori la fel de talentaţi; sunteţi la fel de bine cotaţi printre colegii voştri; trebuie să căutaţi să vă armonizaţi prestaţia; trebuie să vă complementaţi mişcările; şi nu uitaţi, veţi împărţi frăţeşte aplauzele.
Acest fel de sfat este foarte important şi va afecta în profunzime frumuseţea spectacolului. Însă dacă doar atât vor şti despre dansul pe care urmează să-l execute, nu vor fi capabili să-l danseze. Trebuie să cunoască mişcările. Trebuie să-şi cunoască poziţiile diferite. Trebuie să ştie cine va cădea şi cine va prinde. Cine va fugi şi cine va sta pe loc. Este chiar esenţa dansului şi a piesei ca protagoniştii să cunoască mişcările distincte pe care trebuie să le facă. Dacă nu cunosc sarcinile diferite pe care le au pe scenă, atunci nu va avea loc nici un spectacol, nu se va închega dansul.
Dezvoltarea unei viziuni a complementarităţii din punct de vedere biblic
Şi aşa ajungem să ne întrebăm: În drama relaţiei dintre bărbat şi femeie înainte de căderea în păcat, Dumnezeu a avut în plan ca unul să preia mai mult din responsabilităţi decât celălalt? Amândoi ar trebui să manifeste la fel de mult respect, spuneam noi; însă trebuie să îl arate în acelaşi fel? Amândoi ar trebui să caute pacea şi armonia slujindu-şi reciproc; însă forma pe care o ia această slujire trebuie să fie la fel pentru bărbat şi pentru femeie?
Vreau să încerc să dezvolt o viziune a complementarităţii şi armoniei biblice în săptămânile ce urmează. Sunt convins că Biblia ne învaţă că bărbaţii au responsabilităţi unice date de Dumnezeu cu privire la femei, iar femeile au responsabilităţi unice dăruite de Dumnezeu cu privire la bărbaţi. Aceste responsabilităţi nu sunt identice şi nu depind de calităţile noastre. Sunt fundamentate pe bărbăţia şi feminitatea noastră aşa cum Dumnezeu ne-a gândit când ne-a creat. Iar acestea nu se limitează doar la simple funcţii biologice în procesul de reproducţie.
Adresându-ne unei culturi în confuzia de masă
Aceste diferite responsabilităţi ţin de însăşi esenţa semnificaţiei bărbăţiei şi a feminităţii, aşa cum ne-a creat Dumnezeu. Însă în ziua de azi sunt extrem de atacate. Sunt sub stare de asediu de o bună bucată de vreme. Iar rezultatele în cultura noastră este că majoritatea oamenilor sunt derutaţi.
Aş aprecia că probabil două generaţii de bărbaţi şi femei au fost crescute în această ţară fără o viziune pozitivă a ceea ce înseamnă să fii bărbat sau femeie. Ni s-au spus multe lucruri negative—lucruri care nu ar trebui să ne caracterizeze, lucruri de care trebuie să fim eliberaţi.
De exemplu, bărbăţia nu înseamnă exploatare sexuală. Bărbăţia nu este lipsa de sentimente, rece şi raţională. Bărbăţia nu este impulsul neomenos de a cuceri, orientat spre rezolvarea sarcinilor Etc. Aşadar, fiţi eliberaţi, bărbaţi! Pe de altă parte feminitatea nu înseamnă să te plictiseşti la cratiţă. Feminitatea nu este o maternitate legată de casă. Feminitatea nu este sentimentalism lipsit de minte. Feminitatea nu înseamnă aservire sexuală. Etc. Aşadar, fiţi eliberate, femei!
Însă, când terminăm să vorbim despre ceea ce NU este bărbăţia şi feminitatea, ce ne rămâne? Un mare gol de confuzie cu privire la ceea ce sunt. O confuzie frustrantă, distrugătoare, ce dă naştere sentimentului de vină. Şi odată cu el unui val de homosexualitate, unei epidemii de divorţuri, unei creşteri a infracţiunilor comise cu violenţă, abuzului domestic ce ia amploare, ca şi a zeci de mii de sinucideri anual, din care 75% sunt bărbaţi. (În 1981 s-au comis 27,500 de sinucideri în America, din care 75% erau bărbaţi.)
Este pur şi simplu o abdicare a responsabilităţii noastre morale şi spirituale să le spunem tinerilor să evite stereotipurile negative, după care să nu le oferim o viziune pozitivă, practică, biblică a ceea ce înseamnă a fi bărbat sau femeie. Iar unul dintre motivele pentru care abdicăm responsabilitatea ce ne revine este pentru că este calea care prezintă cea mai puţină rezistenţă. Este uşor să dobori stereotipurile negative; însă este o muncă grea şi riscantă să reconstruieşti arhetipurile pozitive.
Nimeni nu te va critica dacă vei bate cuie în stereotipurile urâte ale bărbăţiei şi feminităţii. Este o practică obişnuită şi foarte sigură pentru tine. Însă o sută de oameni îţi vor fi judecători dacă vei încerca să dezvolţi o viziune pozitivă fiicelor tale cu privire la ce înseamnă să fii feminină, sau băieţilor tăi cu privire la ce înseamnă să fii masculin. Şi uite-aşa,în cele mai multe cazuri nu o vom face. Şi îi lăsăm derutaţi—spunându-le ceea ce nu este şi nespunându-le ceea ce este.
În cei nouă ani de când sunt pastor aici consiliez zeci de cupluri ce urmează să se căsătorească. Vă spun din experienţă că este cu adevărat rarisim să găseşti un cuplu tânăr care are o viziune limpede a ceea ce înseamnă să fii un soţ creştin sau o soţie creştină. La modul general cuplurile vor recunoaşte deschis că nu ştiu dacă a fi bărbat sau femeie implică vreo responsabilitate specială dăruită de Dumnezeu. Sau, dacă cred că există nişte responsabilităţi speciale, nu ştiu, în general, care sunt acelea. Iar această confuzie are implicaţii prevestitoare de rele pentru stabilitatea căsniciei şi pentru felul în care copiii vor fi pregătiţi pentru viaţă ca bărbaţi şi femei.
Pomenesc acest lucru doar pentru a evidenţia provocarea cu care ne confruntăm ca biserică. Dumnezeu are o viziune pentru bărbăţia şi feminitatea răscumpărate. El doreşte ca noi să recuperăm ce pierdusem din cauza păcatului. Aşadar, săptămâna viitoare vreau să încep să reconstruiesc din Cuvântul lui Dumnezeu cât voi putea de bine viziunea zguduită a bărbăţiei şi a feminităţii pe care Dumnezeu le rânduise înainte de căderea în păcat şi că ne invită să ne revenim prin Isus Hristos. Vă cer să vă rugaţi şi să meditaţi foarte serios asupra acestor lucruri. Ceea ce suntem în calitate de bărbat şi de femeie merge până în profunzimea identităţii noastre personale. Dacă suntem derutaţi la acest punct, repercusiunile vor fi foarte profunde se vor împrăştia peste tot.
http://ro.gospeltranslations.org/wiki/B%C4%83rb%C4%83%C5%A3ia_%C5%9Fi_feminitatea:_conflict_%C5%9Fi_confuzie_dup%C4%83_c%C4%83derea_%C3%AEn_p%C4%83cat
///////////////////////////////////////
Jurnal de lectură: Crucea și pumnalul (1)
Cu ani în urmă, am citit Crucea și pumnalul, cartea celebră a lui David Wilkerson, vîndută în peste 15 milioane de exemplare și tradusă în peste 35 de limbi, după care s-a făcut în 1969 filmul cu același nume.
Acum, la două zile de la moartea autorului, am reluat lectura, care mi-a prilejuit o surpriză plăcută, regăsirea unui pasaj despre care nu mai știam în ce carte îl citisem, dar despre care am adus vorba în mai multe rînduri în anii care au trecut. Sînt încîntat că e vorba de o întîmplare adevărată, în care personajul central este bunicul autorului.
Și e vorba de o chestiune de o actualitate teribilă…
„La început, oamenii s-au așteptat ca tata să fie le fel de nonconformist ca bunicul. Însă tata a fost altfel. Era mai mult păstor decât evanghelist. Fiindcă bunicul a predicat în toată țara, tatălui meu i-a lipsit siguranța unui cămin, iar faptul acesta i-a influențat cariera. Toată viața a păstorit doar patru biserici, în timp ce bunicul nu predica două seri în aceeași biserică. Tatăl meu a crescut biserici solide, stabile, era iubit și căutat la vreme de necaz.
– Cred că o biserică trebuie să includă ambele tipuri de preoți, mi-a spus tata într-o zi, pe când locuiam în Pittsburgh. Însă invidiez abilitatea bunicului tău de a scutura mândria din om. Avem nevoie de așa ceva în biserica noastră.
Și am avut parte și de asta când bunicul a trecut din nou pe la biserica noastră. (Bunicul era totdeauna „în trecere”.)
Biserica tatălui meu se afla într-un cartier elegant de la periferia Pittsburgh-ului, așezată între bancherii, avocații și medicii orașului. Era o locație neobișnuită pentru o biserică penticostală, pentru că serviciile noastre sunt de obicei gălăgioase și lipsite de sobrietate. Dată fiind această situație, ne-am stăpânit pornirile zgomotoase, din considerație pentru vecinii noștri. Bunicul a luat asupra lui sarcina de a ne arăta că greșim.
Când bunicul tocmai ne făcea această vizită, toți oamenii din biserică se străduiau să trăiască asemenea vecinilor lor respectabili și în pas cu moda.
– Și morți, a mai adăugat bunicul. Dar, de ce? Se știe că religia trebuie să dea viață omului!
Tata a scuturat din umeri și a trebuit să aprobe. Apoi a făcut o greșeală. L-a rugat pe bunicul să predice în duminica următoare.
Primul lucru pe care l-a făcut bunicul în acel serviciu – și n-am să uit privirea tatălui meu în acele clipe – a fost să-și scoată galoșii plini de noroi și să-i trântească zgomotos pe platforma din fața amvonului.
– Ei! a spus bunicul, ridicându-se în picioare și privind peste adunarea uimită. De ce vă neliniștește o pereche de galoși în fața amvonului? Vi-am murdărit frumoasa bisericuță cu ceva noroi. V-am rănit mândria și pariez că, dacă v-aș fi întrebat de sunteți orgolioși sau nu, mi-ați fi spus că nu aveți nici urmă de mândrie.
Tata s-a făcut mic.
– Nu te ascunde! a spus bunicul, întorcându-se spre el. Și tu ai nevoie de lecția asta. Unde sunt diaconii din biserică?
Diaconii și-au ridicat mâinile.
– Vreau să deschideți toate geamurile. Ne pregătim să facem ceva gălăgie și vreau ca toți bancherii și avocații care stau în balcoane duminica seara să audă ce înseamnă să fii fericit în credința ta. În această seară voi veți predica – vecinilor voștri!
Apoi bunicul ne-a spus că dorește ca toată lumea să se ridice în picioare. Ne-am ridicat cu toții. Ne-a spus că vrea să ne mișcăm prin biserică bătând din palme. Mărșăluiam și băteam din palme. Ne-a ținut așa un sfert de oră și apoi, când am vrut să ne oprim, a dat din cap să continuăm. Apoi ne-a făcut să cântăm. Acum defilam, băteam din palme și cântam; și de fiecare dată când coboram vocile bunicul mergea la ferestre și le mai deschidea câțiva centimetri. M-am uitat la tata, căci știam ce gândește:
– N-o s-o scoatem la capăt cu vecinii, dar nu e rău ce se întâmplă. Apoi s-a pornit să cânte mai tare decât toți.
Ăsta da serviciu divin!
În ziua următoare, tata a trebuit să facă față primelor reacții din partea vecinilor. S-a dus la bancă- cu afaceri și în spatele unui birou mare fără hârtii pe el se afla, bineînțeles, unul din vecini. Tata a-ncercat să se eschiveze, dar bancherul a strigat:
– Hei, pastor Wilkerson.
Bancherul l-a invitat în spatele mesei de lucru și i-a spus:
– Ați cântat aseară în biserică, și nu oricum. Toată lumea vorbește despre asta. Ne-am dat seama în sfârșit că puteți cânta, și de când așteptam noi să vă auzim. Este cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată în cartierul nostru!” (p. 51-53)
https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2011/04/29/jurnal-de-lectura-crucea-si-pumnalul-1/
///////////////////////////////////////
Film: Crucea si pumnalul
De: Alfa Omega TV
Film__Crucea_si__4dd16d6304661.jpg
Doua bande rivale din ghetourile new-yorkeze au ca scop al existentei lor violenta asupra celorlalti. Filmul prezinta povestea adevarata a drumului strabatut de Nicky, de la delicventa la eliberare.
Descriere
Doua bande rivale din ghetourile new-yorkeze au ca scop al existentei lor violenta asupra celorlalti. Filmul prezinta povestea adevarata a drumului strabatut de Nicky, de la delicventa la eliberare.
Schimbarea in viata cunoscutului lider de banda Nicky Cruz, asa cum a fost aratat in film, s-a dovedit a fi minunat de reala si indelungata. Nicky continua si astazi sa atinga tinerii din intreaga lume cu acelasi mesaj al Evangheliei lui Isus Hristos, mesaj ce schimba vieti si care l-a eliberat si pe el de violenta si deznadejde.
Cum a ramas cu acel predicator slabanog, David Wilkerson, care s-a dus pe strazile rau famate din New York pentru a spune tinerilor deznadajduiti si drogati ca exista o cale mai buna? El inca face acest lucru, avand o lucrare in Times Square care inca schimba vieti si ofera speranta autentica nenumaratelor suflete care au renuntat la viata.
Tradus in 25 de limbi, Crucea si pumnalul cu Pat Boone si Eric Estrada, este unul din acele filme rare care si-au aratat puterea unica de a exprima sperantele si temerile cele mai ada˜nci ale tinerilor din intreaga lume.
Titlul original: The Cross and the Switchblade
Producator: Vision Video (1972)
https://alfaomega.tv/librarie/filme-artistice/film-crucea-si-pumnalul-produs
///////////////////////////////////////
David Wilkerson
Autor: Anonim
David Wilkerson
David Ray Wilkerson (19 mai 1931 – 27 aprilie 2011 ) a fost un evanghelist creștin american, cel mai bine cunoscut pentru cartea sa “Crucea si Pumnalul”. El a fost fondatorul programului de recuperare a dependenților „Teen Challenge” și pastorul fondator al bisericii non-confesionale Times Square Church din New York.
Wilkerson a distribuit pe scara largă predici, cum ar fi „O chemare la suferință”, cunoscute pentru a fi direct și sincer împotriva apostaziei și serioase despre efectuarea angajamentului de a se supune învățăturilor lui Isus. El a subliniat astfel de credințe creștine ca sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, și iubirea lui Dumnezeu față de oameni. Wilkerson a încercat să evite calificarea creștinilor în grupe distincte, în funcție de denominațiunea căreia îi aparțin. Wilkerson a fost ucis într-un accident de mașină în Texas, la 27 aprilie 2011.
David Wilkerson s-a născut în 1931 în Indiana. El a fost al doilea fiu al unei familii de predicatori penticostali creștini, iar el a fost crescut în Barnesboro, Pennsylvania, într-o casă „plină de Biblii”. Bunicul din partea tatălui și tatăl său, erau lucrători creștini. În conformitate cu propria mărturie a lui Wilkerson, el a fost botezat cu Duhul Sfânt, la vârsta de opt ani.
Tânărul Wilkerson a început să predice când a fost de aproximativ paisprezece ani. După liceu, el a intrat în Colegiul Central Biblic din Springfield, Missouri. Școala a fost afiliată cu Adunările lui Dumnezeu. În 1952 a fost hirotonit ca pastor. Wilkerson s-a căsătorit cu Gwen în 1953. El a servit ca pastor în biserici mici în Scottdale și Philipsburg din Pennsylvania, până când a văzut o fotografie în revista Life, la începutul anului 1958 despre șapte adolescenți care erau membrii unei bande din New York, cunoscute sub numele de „Regi Egipteni”. Mai târziu, el a scris cum Duhul Sfânt l-a miscat cu compasiune și a fost atras pentru a merge la New York, în scopul de a le predica. La sosirea sa, Wilkerson s-a dus la judecătoria în care adolescenții au fost urmariți penal. El a intrat în cameră și a cerut judecătorului permisiunea de a le spune ceva, dar judecătorul l-a scos afară. La ieșire, cineva a făcut o fotografie lui Wilkerson, care apoi a devenit cunoscut sub numele de predicator al Bibliei „, care a întrerupt procesul bandei”. La scurt timp după aceasta, el a început o lucrare de stradă pentru tineri dependenți de droguri și membri ai bandei, care a continuat până în 1960. Mai târziu, în 1958, a fondat Teen Challenge, un program creștin de recuperare de dependență în Brooklyn afiliate cu Adunările lui Dumnezeu, cu o rețea de centre creștine de asistență socială și de evanghelizare.
Wilkerson a câștigat recunoaștere națională după ce a fost co-autorul cărții Crucea și Pumnalul în 1962 cu John și Elizabeth Sherrill despre lucrarea lui din stradă. Cartea a devenit cea mai vândută, cu peste 50 de milioane de exemplare în peste treizeci de limbi, și este inclusă în creștinismul de azi „Top 50 de cărți care au modelat Evanghelicii”. În carte, Wilkerson spune despre convertirea unui membru din bandă, Nicky Cruz, care mai târziu a devenit un evanghelist însuși și a scris autobiografia „Fugi băiete, fugi”. Nicky a fost liderul bandei „Mau Maus”, și el și prietenul său Israel Narvaez au devenit creștini după ascultarea lui Wilkerson predicând. În anul 1967, Wilkerson a început Cruciadele de tineret, ca o lucrare de evanghelizare destinată adolescenților pe care Wilkerson i-a numit „goodniks” – clasa de mijloc de tineret, care s-au neliniștit și plictisit. Scopul lui a fost acela de a-i împiedica să devină puternic implicați în droguri, alcool sau violență. În anul 1971, Wilkerson a mutat sediul ministerului la Lindale, Texas. Pe data de 22 septembrie a fondat World Challenge, o organizație care caută să promoveze și să răspândească Evanghelia în întreaga lume. Wilkerson a susținut că, în 1986, în timp ce mergea în jos pe Strada 42 din New York, la miezul nopții, Duhul Sfânt l-a chemat să se întoarcă la New York, pentru a ridica o lucrare în Times Square. El a fondat și a devenit pastor al Bisericii Times Square, care a deschis porțile în octombrie 1987. Wilkerson nu a predicat în numele nici unui cult specific. În schimb, el s-a concentrat pe predicarea biblică, cu scopul de a încuraja oamenii să caute pe Dumnezeu printr-o cunoaștere personală și mai profundă a lui Isus Hristos și experiența Duhului Sfant.
De-a lungul slujirii sale, Wilkerson a avut contact cu mulți alți miniștri creștini proeminenți, printre care Leonard Ravenhill, care era prietenul lui, și Ray Comfort, cu care Wilkerson s-a întâlnit în 1992, după ce a ascultat un mesaj numit ”Cel mai bine păstrat secret al Iadului.” Din 1990, Wilkerson și-a concentrat eforturile pe încurajarea păstorilor și a familiilor lor din întreaga lume pentru a „reînnoi pasiunea lor pentru Hristos”. Wilkerson și soția lui Gwen s-au mutat la New York, la începutul Bisericii Times Square în 1987, iar în 2006 au început sa împartă timpul între New York și Texas. Ei au avut patru copii și unsprezece nepoți.
La data de 27 aprilie 2011, în timp ce conducea spre est pe US Route 175 în Texas, Wilkerson a intrat în coliziune cu un cap de tractor. El a fost declarat mort la fața locului, doar peste o lună de la ziua lui de 80 de ani. Soția lui Gwen a fost rănită. Gwen Wilkerson a murit un an mai târziu, la 5 iulie 2012 de cancer, la vârsta de 81 de ani.
https://www.resursecrestine.ro/biografii/157645/david-wilkerson
///////////////////////////////////////
C.S. Lewis
Autor: Anonim
Născut în Irlanda în 1898, C.S. Lewis este educat la Colegiul Malvern timp de un an, după care își continuă studiile în particular. Obținând cea mai mare distincție de absolvire acordată de Universitatea Oxford (triple First), rămâne în cadrul Universității ca Fellow al Colegiului Magdalen, funcționând ca tutore, în perioada 1925-1954.
În 1954 devine profesor de literatură medievală și renascentistă la Universitatea Cambridge. Cursurile ținute de el, remarcabile și populare, au influențat în mod profund și durabil generații de studenți.
Ateu până la maturitate, C.S. Lewis își descrie convertirea în Surprised by Joy (Surprins de bucurie): „În 1919, pe la Rusalii, m-am dat bătut și am admis că Dumnezeu este Dumnezeu… eram, poate, cel mai descurajat și mai nehotărât convertit din toată Anglia.” Această experiență a fost cea care l-a făcut să înțeleagă nu doar apatia, ci și refuzul activ de a accepta religia; pornind de aici, în ipostaza de scriitor creștin înzestrat cu o minte excepțional de ascutită și de logică și cu un stil lucid și înviorător, C.S. Lewis a fost fără egal.
The Problem of Pain (Problema durerii), The Screwtape Letters (Scrisorile lui Sfredelin sau Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr), Mere Christianity (Creștinism. Pur și simplu), The Four Loves (Cele patru iubiri), precum și postuma Prayer: Letters to Malcom (Rugăciune: Scrisori către Malcom) nu sunt decât o parte dintre operele sale cele mai vândute. A scris și cărti pentru copii și science-fiction, în paralel cu multele sale lucrări de critică literară. Operele sale sunt cunoscute de milioane de oameni, pretutindeni în lume, prin traduceri.
S-a stins din viață în 22 noiembrie 1963, în locuința sa din Oxford.
Citate
Cine oare îmi va încredinţa un trup duhovnicesc atâta vreme cât eu nu pot stăpâni nici măcar un trup pământesc? Trupurile mici şi pieritoare pe care le avem acum ne-au fost dăruite aşa cum şcolarilor li se dau poneii. Trebuie să învăţăm să conducem, nu pentru că într-o bună zi am scăpa cu totul de cai, ci pentru că într-o bună zi s-ar putea să călărim pe deşeuate, neînfricaţi şi voioşi, pe acei bidivii incomparabil mai mari, pe caii aceia înaripaţi, strălucitori, de pasul cărora se cutremură lumea şi care ne aşteaptă poate chiar acum cu nerăbdare, bătând din copite şi sforăind pe nări, în grajdurile Împăratului. Nu că galopul ar fi lipsit de orice valoare dacă nu ar fi un galop împreună cu Împăratul, dar cum altfel – de vreme ce El şi-a rezervat propriul armăsar – L-am putea însoţi?
Cu cât Dumnezeu deţine un control mai mare asupra noastră, cu atât devenim mai mult noi înşine – pentru că El ne-a făcut. El a inventat felul de oameni care tu şi eu am fost concepuţi să fim… Când mă întorc la Hristos, când mă predau pe mine însumi personalităţii Lui, atunci încep pentru prima dată să am cu adevărat propria-mi personalitate.
De ce să iubim, dacă pierderea ne provoacă suferinţă? Iubim, ca să ştim că nu suntem singuri.
Dumnezeu nu ne poate oferi fericire şi pace în afara Lui, pentru că ele nu se află acolo. Nu există aşa ceva.
Există două feluri de oameni: cei care îi spun lui Dumnezeu “Facă-se voia Ta” şi cei cărora Dumnezeu le spune “Bine, acţionează după cum crezi”.
Creştinismul, dacă este fals, nu are nicio importanţă, iar dacă este adevărat, are o importanţă covârşitoare. Dar nu poate avea o importanţă moderată.
Creştinul are un mare avantaj faţă de ceilalţi oameni, nu pentru că este mai puţin căzut decât ei, nici pentru că este destinat să trăiască într-o lume căzută, ci pentru că ştie că este un om căzut într-o lume căzută.
În realitate, rugăciunile noastre care par cele mai proaste, pot fi, în ochii lui Dumnezeu, cele mai bune. Mă refer la acelea care sunt cel mai puţin susţinute de sentimente evlavioase. Pentru că ele s-ar putea să vină de la un nivel mai adânc decât sentimentele. Dumnezeu pare să comunice cu noi extrem de profund atunci când ne prinde, cum s-ar spune, cu garda jos.
https://www.resursecrestine.ro/biografii/66059/c-s-lewis
///////////////////////////////////////
Charles G. Finney
Autor: Anonim
Charles G. Finney 1792-1875
Evanghelistul şi învăţătorul Americii, Charles Finney, s-a născut în Warren, Conneticut, însă doi ani mai târziu, familia lui s-a mutat în partea de nord a statului New York unde a primit şi educaţia de început. În tinereţe, a studiat Dreptul şi a practicat avocatura în Adams şi New York. În timp ce lectura comentariile lui Blackstone despre Drept, a observat foarte multe referinţe făcute la Scripturile Sfinte; Blackstone menţiona mereu Biblia ca fiind autoritatea supremă. Acest lucru l-a determinat pe Finney să-şi cumpere o Biblie şi, curând ajunsese să citească Biblia mai mult decât citea cărţi despre Drept. Cuvântul lui Dumnezeu a adus o convingere adâncă în sufletul său şi, pe 10 octombrie 1821, pe când se afla în pădure, s-a convertit la Hristos.
A început imediat să fie martor pentru Hristos şi, nu după mult timp, conducea întâlniri de trezire. Finney folosea practicile Noului Testament şi ajunsese să umple cele mai mari clădiri pe care le avea la dispoziţie şi să le păstreze mereu pline. Partea esenţială a lucrării sale evanghelistice este reprezentată de „cei nouă ani puternici” cuprinşi între 1824-1832, de-a lungul cărora a condus întâlniri de trezire pline de putere prin toate oraşele din partea de est a statului: Gouverneur, Rome, Utica, Auburn, Troy, Wilmington, Philadelphia, Boston şi New York. În timpul întâlnirilor sale din Rochester, New York, „locul a fost zguduit din temelii”; 1200 de oameni s-au alăturat bisericii prezbiteriene din Rochester; toţi avocaţii, doctorii şi oamenii de afaceri de seamă au fost mântuiţi; 40 de oameni dintre cei convertiţi s-au implicat în lucrare şi întregul specific al oraşului a fost schimbat. Ca urmare a acelei întâlniri, au izbucnit treziri în alte 1500 de sate şi oraşe.
A fost obligat să-şi întrerupă lucrarea evanghelistică din cauza sănătăţii distruse şi, după mulţi ani în care a fost pastor în New York, predicând despre trezire, a devenit preşedintele Colegiului Oberlin din Ohio unde a ţinut prelegeri până la moarte. Mii de oameni au răspuns invitaţiilor lui publice de a-L primi pe Hristos.
Convertirea sa: „Într-o după-amiază de Sabat din toamna anului 1821 m-am hotărât să rezolv odată pentru totdeauna problema mântuirii sufletului meu, şi să fac pace cu Dumnezeu, dacă era posibil. Dar fiindcă eram foarte ocupat la birou, ştiam că trebuia să fiu ferm şi hotărât dacă voiam să-mi aduc la îndeplinire planul. Prin urmare, atunci şi acolo, am hotărât să evit, pe cât îmi stătea în puteri, orice afacere şi orice alt lucru care mi-ar distrage atenţia, şi să mă dedic cu tot ce am şi ce pot lucrării de mântuire a sufletului meu. Am dus la îndeplinire această hotărâre cât de corect şi aspru am putut. De obicei eram obligat să petrec mult timp la birou. Dar providenţa lui Dumnezeu a lucrat, şi am fost liber luni şi marţi; astfel am avut posibilitatea să citesc din Biblie şi să mă dedic rugăciunii majoritatea timpului.
Însă nu eram conştient de unul din defectele mele: eram foarte mândru. Credeam că nu contează prea mult părerea altora; îmi era indiferent ce gândeau sau spuneau despre mine, şi eram singura persoană necredincioasă din Adams care participa mereu la adunările de rugăciune şi acorda atât de multă atenţie religiei. În această privinţă fusesem atât de stăruitor, încât cei din biserică îşi închipuiau că sunt un zelos căutător al adevărului. Dar am descoperit, când am ajuns să mă confrunt cu această problemă, că nu voiam ca cineva să ştie că doream atât de mult să-mi mântuiesc sufletul. Când mă rugam vorbeam întotdeauna în şoaptă, după ce închideam bine uşa cu cheia, ca să nu descopere nimeni că eram cufundat în rugăciune. Mai înainte, ţinusem Biblia la vedere, printre cărţile de drept de pe biroul meu; şi nu îmi trecuse niciodată prin cap să mă ruşinez când eram găsit citind-o, nu mai mult decât mă ruşinam când citeam celelalte cărţi. Dar după ce am început să mă interesez de mântuirea sufletului meu, am început, pe cât îmi stătea în puteri, să ascund Biblia. Dacă mă surprindea cineva citind din ea, o ascundeam repede sub celelalte cărţi, ca să nu fiu observat. În loc să discut liber cu ceilalţi despre acest subiect, cum făcusem înainte, mi-am dat seama că nu voiam să vorbesc cu oamenii. Nu voiam să-l văd pe pastor, fiindcă nu voiam să-i spun ce simţeam, şi nu-l credeam în stare să-mi înţeleagă frământările şi să-mi dea sfaturile de care aveam nevoie. Din aceleaşi motive evitam conversaţia cu diaconii bisericii şi cu orice alt creştin. Îmi eram ruşine să le spun ce simţeam, pe de o parte; pe de altă parte, îmi era frică că mă vor îndruma greşit. Mă simţeam întemniţat de către Biblie.
În timpul zilelor de luni şi marţi convingerile mele s-au întărit, dar mi se părea că sufletul îmi devine din ce în ce mai greu. Nu puteam să vărs nici o lacrimă; nu puteam să mă rog. Nu aveam nici o posibilitate să mă rog cu voce tare şi simţeam adesea că, dacă aş fi fost singur şi m-aş fi putut ruga cu voce tare, m-aş fi simţit mult uşurat. Eram timid şi evitam din toate puterile să vorbesc cu cineva despre acest subiect. Doream din toată inima, totuşi, să vorbesc cu cineva într-un mod care să nu stârnească nici o bănuială, şi să nu afle nimeni că eu voiam să-mi mântuiesc sufletul. Marţi noaptea am devenit foarte agitat; simţeam că mi se apropie sfârşitul. Ştiam că, dacă se va întâmpla acest lucru, voi merge direct în iad, dar m-am liniştit cum am putut şi am aşteptat dimineaţa.
A doua zi am plecat la prima oră spre birou. Însă, chiar înainte de a ajunge, mi s-a părut că aud o voce care îmi cerceta sufletul şi îmi spunea: -Ce mai aştepţi? Nu ai promis că îţi predai inima lui Dumnezeu? Acum ce încerci să faci? Te străduieşti să te îndreptăţeşti singur? În momentul acela, am înţeles într-un mod minunat mântuirea lui Dumnezeu. Cred că am văzut atunci, mai clar decât oricând în viaţa mea, realitatea şi plinătatea ispăşirii lui Cristos. Am văzut că lucrarea Sa se împlinise; şi că în loc să am, sau să cer, o îndreptăţire a mea care să mă recomande în faţa lui Dumnezeu, trebuia să mă supun îndreptăţirii lui Dumnezeu prin Cristos. Evanghelia mântuirii mi se părea o ofertă imposibil de refuzat, deplină şi completă, şi tot ce trebuia să fac eu era să consimt să renunţ la păcat şi să-L accept pe Cristos. Mântuirea, mi se părea, nu era un lucru care să necesite îmbunătăţiri făcute de mine, era un lucru care se găsea în întregime în Domnul Isus Cristos, care se prezenta înaintea mea ca Domn şi Mântuitor.
Fără să-mi dau seama, mă oprisem în mijlocul străzii în momentul în care auzisem vocea. Nu v-aş putea spune cât timp am rămas în poziţia aceasta. Dar după ce am zăbovit câtva timp asupra acestei revelaţii, mi s-a părut că mai aud o întrebare:
-Vrei să accepţi mântuirea astăzi, chiar acum? Răspunsul inimii mele a fost: „Da, o accept astăzi, chiar dacă va fi să mor.”
La nordul satului, după un deal, se afla o pădurice prin care obişnuiam să mă plimb în fiecare zi, mai mult sau mai puţin, atunci când era vreme bună. Era octombrie acum, şi trecuse timpul de plimbare. Totuşi, în loc să merg la birou, m-am întors şi m-am îndreptat spre pădure, simţind că trebuia să fiu singur, departe de orice ochi şi urechi omeneşti, ca să mă pot ruga lui Dumnezeu.
Dar mândria mea nu renunţase la luptă. Pe când treceam peste deal, mi-a trecut prin minte gândul că m-ar putea vedea cineva, şi s-ar putea gândi că mă duc să mă rog. Deşi probabil că nu era nici o persoană de pe pământ care să se gândească la acest lucru văzându-mă că merg spre pădure, mândria mea era atât de mare, şi mă temeam atât de tare de oameni, încât îmi amintesc că m-am furişat de-a lungul gardului, până am ajuns destul de departe de sat. Apoi am intrat în pădure cam vreo jumătate de kilometru, am trecut de partea cealaltă a dealului, şi am găsit doi copaci bătrâni care căzuseră unul peste altul. M-am strecurat între ei, şi am îngenuncheat ca să mă rog. Când intrasem în pădure, îmi amintesc că am spus:
-Îmi voi preda inima lui Dumnezeu, sau nu voi mai ieşi de aici.
Îmi amintesc că am repetat în timp ce coboram:
-Îmi voi preda inima lui Dumnezeu înainte de a mă întoarce între oameni. Dar când am încercat să mă rog, am văzut că inima mea nu putea să se roage. Crezusem că, dacă aş fi putut să vorbesc tare, fără să fiu auzit, m-aş fi putut ruga liber. Dar vai! Când am vrut să încerc, am rămas mut, fiindcă nu aveam nimic să-I spun lui Dumnezeu; sau cel puţin am bâlbâit câteva cuvinte, dar nu din inimă. Când închideam ochii mi se părea că aud paşi printre frunzele uscate, aşa că mă opream şi mă ridicam să mă uit dacă nu vine cineva. Acest lucru s-a repetat de câteva ori.
În cele din urmă, m-a cuprins disperarea. Mi-am spus:
-Nu pot să mă rog. Inima mea este moartă faţă de Dumnezeu, şi nu reuşesc să mă rog.
Apoi m-am căit că am promis să-mi predau inima lui Dumnezeu înainte de a ieşi din pădure. Când am vrut să trec la fapte, nu am reuşit. Sufletul mă trăgea înapoi, şi inima mea nu reuşea să se descopere înaintea lui Dumnezeu. Am început să simt că era prea târziu, că trebuia să renunţ la Dumnezeu şi la orice speranţă. Mă frământa gândul că fusesem nechibzuit atunci când promisesem că îmi voi preda inima lui Dumnezeu sau voi muri încercând. Mă simţeam obligat faţă de sufletul meu; totuşi, eram gata să-mi calc jurământul. Mă cuprinsese o descurajare de moarte, şi mă simţeam prea slăbit ca să mai stau în genunchi.
Chiar în momentul acela, mi s-a părut din nou că aud paşi, şi am deschis ochii. Atunci, am văzut cu claritate că mândria mea era obstacolul cel mai mare. Îmi fusese ruşine să nu mă vadă cineva pe genunchi, şi acum mă simţeam atât de nevrednic, încât am strigat din toate puterile şi am spus că nu voi pleca de acolo nici dacă ar trebui să mă lupt cu toate puterile pământului şi cu toţi demonii iadului. -Ce! mi-am spus, după ce că sunt atât de păcătos şi de nenorocit, şi după ce că am îngenuncheat ca să mă rog atotputernicului Dumnezeu, să-mi fie ruşine că mă vede o fiinţă omenească atunci când încerc să mă împac cu Cel de sus?
Păcatul meu părea infinit şi înspăimântător. Am căzut ca faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu. În momentul acela, un pasaj din Scriptură mi-a străfulgerat mintea ca o revărsare de lumină: „Voi Mă veţi chema, şi veţi pleca. Mă veţi ruga, şi vă voi asculta. Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima”. M-am prins de această făgăduinţă cu tot sufletul. Crezusem Biblia înainte, dar numai cu mintea; niciodată nu înţelesesem însă că o credinţă adevărată ţine de suflet, nu de intelect. Acum credeam în adevărul lui Dumnezeu, cum nu mai crezusem niciodată în viaţă. Îmi dădeam seama că acele cuvinte erau un pasaj din Scriptură, deşi nu-mi aminteam să le fi citit vreodată. Ştiam că acesta era cuvântul lui Dumnezeu, şi că vocea lui Dumnezeu îmi vorbise. Am strigat către El:
-Doamne, Te cred pe cuvânt! Acum ştiu că trebuie să Te caut cu toată inima, că am venit aici ca să mă rog Þie, şi că Tu ai promis să mă asculţi!
Pasajul acesta m-a întărit să cred că îmi puteam preda inima lui Dumnezeu chiar atunci. Duhul Sfânt părea să-mi repete mereu: „dacă Mă veţi căuta cu toată inima”. Condiţia aceasta mă frământa. I-am spus Domnului că o să-L cred pe cuvânt, fiindcă El nu putea minţi; de aceea, ştiam că îmi ascultase rugăciunea, şi că Se va lăsa găsit de mine.
Atunci am primit multe făgăduinţe, atât din Noul Testament cât şi din Vechiul Testament, mai ales preţioasele promisiuni care îl privesc pe Domnul nostru Isus Cristos. Nu aş putea spune în cuvinte cât de preţioase şi adevărate mi s-au părut aceste făgăduinţe. Treceam de la un adevăr desăvârşit la altul, convins că în cuvântul lui Dumnezeu nu există neadevăr. Le înţelegeam mai mult cu inima decât cu mintea, ca şi cum mi-ar fi pătruns direct în suflet; şi m-am prins strâns de ele, cu încleştarea celui care simte că se îneacă.
Am continuat să mă rog şi să primesc făgăduinţe, fiindcă pierdusem noţiunea timpului. M-am rugat până când m-am întărit atât de mult, încât m-am trezit urcând dealul fără să-mi dau seama. Nu mă mai chinuia atât de mult gândul convertirii; dar îmi amintesc că am spus cu voce tare, pe când frunzele foşneau sub paşii mei:
-Dacă voi fi vreodată convertit, voi predica Evanghelia.
În curând am ajuns la drumul care ducea spre sat, şi am început să mă gândesc la cele petrecute; spre uimirea mea, am observat că mintea îmi era pe deplin liniştită.
-Ce se întâmplă? mi-am spus. Cred că am întristat cu totul pe Duhul Sfânt. Mi-am pierdut orice remuşcare. Nu mă mai îngrijorez deloc în privinţa sufletului meu; cred că Duhul Sfânt m-a părăsit. Nu m-am gândit niciodată mai puţin la mântuirea mea.
Apoi mi-am amintit ce Îi spusesem lui Dumnezeu în timp ce mă rugam – că Îl voi crede pe cuvânt; mi-am amintit şi de multe alte declaraţii ale mele, şi mi-am zis că nu e de mirare că Duhul Sfânt mă părăsise, fiindcă era inadmisibil ca un păcătos să se adreseze în felul acesta lui Dumnezeu. Era îngâmfare, dacă nu chiar blasfemie. Am ajuns la concluzia că, în înflăcărarea mea, întristasem pe Duhul Sfânt şi poate că înfăptuisem păcatul de neiertat.
Mă apropiam încet de sat; mintea mea era atât de liniştită, încât mi se părea că întreaga natură îmi ascultă paşii. Era o zi de toamnă foarte frumoasă, pe 10 octombrie. Intrasem în pădure imediat după micul dejun, şi m-am întors în sat la amiază. Timpul trecuse fără să-mi dau seama, fiindcă mi se părea că am lipsit câteva clipe. Dar de ce eram atât de liniştit? Am încercat să-mi aduc aminte de remuşcări, de povara de păcate care mă apăsase înainte. Dar orice simţământ de vinovăţie şi împovărare dispăruse. -Ce se întâmplă, mi-am zis, de nu mai am nici o mustrare de conştiinţă, deşi sunt un păcătos înrăit?
Am încercat în zadar să mă îngrijorez în privinţa stării mele. Mă simţeam atât de liniştit şi senin, încât eram sigur că Duhul Sfânt mă părăsise. Oricât mă străduiam, nu puteam să mă mai îngrijorez în privinţa sufletului meu sau în privinţa mântuirii. Liniştea care mă cuprinsese era deplină. Nu aş putea niciodată s-o descriu în cuvinte. Mă gândeam cu bucurie la Dumnezeu, şi pacea Lui se revărsase peste mine. Pentru mine era o taină, dar nu mă îngrijoram deloc. Când m-am aşezat la masă, am văzut că nu aveam poftă de mâncare. Am plecat atunci la birou şi am văzut că domnul W. ieşise ca să mănânce. Mi-am luat violoncelul şi am început să cânt un imn religios, după cum obişnuiam. Dar imediat ce am început, am izbucnit în plâns. Mi se părea că mi se sfâşie inima, şi simţămintele mele erau atât de puternice încât nu puteam să-mi aud propria voce cântând. M-am mirat şi am încercat să-mi stăpânesc lacrimile, dar nu am putut. După câteva încercări zadarnice, am pus instrumentul deoparte şi am renunţat.
După masă a trebuit să mutăm cărţile şi mobila în altă clădire. Am fost foarte ocupaţi şi nu am apucat să vorbim prea multe. Însă mintea mea era foarte liniştită. Gândurile şi simţămintele mele erau cuprinse de pace şi bucurie. Toate mi se păreau bune, şi nimic nu mă deranja.
Înainte de căderea serii mă gândisem să mă rog din nou, de îndată ce voi fi lăsat singur în noul birou, fiindcă eram hotărât să nu abandonez în nici un caz subiectul religiei, chiar dacă nu mai aveam nici o îngrijorare în privinţa sufletului meu.
Când s-a înserat, cărţile şi mobila se aflau la locul lor; am aprins focul în cămin, şi am aşteptat să fiu lăsat singur. În cele din urmă, văzând că totul este în regulă, domnul W. mi-a urat noapte bună şi a plecat acasă. L-am însoţit până la ieşire, apoi am închis uşa şi m-am întors înăuntru cu inima plină. Mi se părea că toate simţămintele mă copleşesc şi eram nerăbdător să-mi vărs sufletul înaintea lui Dumnezeu. Dorinţa mea era atât de mare, încât am alergat în camera din faţă ca să mă rog.
Încăperea era cufundată în linişte şi întuneric deplin; totuşi, mie mi se părea puternic luminată. Când am închis uşa, mi s-a părut că Îl văd pe Domnul Isus Cristos faţă în faţă. Nu mi se întâmplase aşa ceva până atunci, şi nici de atunci înainte, pentru un timp. Nu aveam o viziune, Îl vedeam ca şi cum ar fi fost acolo. Nu mi-a spus nimic, dar m-a privit într-un fel care m-a făcut să cad cu faţa la pământ. Mult timp după aceea, m-am gândit că a fost ceva uimitor; L-am văzut cu claritate, şi mi-am vărsat sufletul înaintea Lui. Am plâns cu glas tare, ca un copil, şi mi-am mărturisit toate gândurile. Mi se părea că lacrimile mele Îi spală picioarele, şi totuşi nu-mi amintesc să-L fi atins.
Cred că am continuat mult timp în felul acesta, dar mintea mea era atât de absorbită, încât nu îmi amintesc ce am spus. După ce m-am mai liniştit, m-am întors în birou şi am văzut că focul din cămin era gata să se stingă. Dar când am vrut să mă aşez, am primit botezul Duhului Sfânt. Fără să mă aştept, fără să ştiut măcar că exista aşa ceva, fără să fi auzit pe nimeni vorbind despre acest lucru, Duhul Sfânt a coborât peste mine, luminându-mi întreaga fiinţă, trup şi suflet. Am simţit ceva ca un curent electric care m-a cutremurat. Mi se părea că sunt scăldat iar şi iar de valuri de dragoste, de parcă simţeam răsuflarea lui Dumnezeu. Pot să-mi amintesc şi acum că mă simţeam purtat de nişte aripi imense.
Nici un cuvânt nu poate exprima dragostea care îmi cuprinsese inima. Am plâns de bucurie şi iubire, şi mi-am vărsat sufletul în torente de lacrimi de recunoştinţă. Valurile acestea treceau unul după altul, până când îmi amintesc că am strigat:
-Voi muri dacă valurile acestea nu se opresc; Doamne, nu mai pot îndura!
Totuşi, nu mă temeam deloc de moarte. Nu v-aş putea spune cât timp am continuat în felul acesta, primind şi simţind acest botez de foc. Dar ştiu că la o oră târzie a venit unul din membrii corului meu la birou. Făcea parte din biserică.
-Domnule Finney, ce se întâmplă cu dumneavoastră? m-a întrebat el, văzându-mă că plâng atât de tare. Nu am putut să scot nici o vorbă.
-Vă doare ceva? a spus el în cele din urmă. După ce mi-am mai venit puţin în fire, i-am răspuns:
-Nu, dar sunt atât de bucuros, încât cred că voi muri.
El s-a întors şi a părăsit încăperea; după câteva minute a revenit cu unul din diaconii bisericii, care ţinea o prăvălie peste drum de biroul nostru. Acest diacon era un om foarte serios, şi în prezenţa mea fusese întotdeauna foarte atent, astfel că nu îl văzusem niciodată râzând. Când a intrat m-a găsit în aceeaşi stare. M-a întrebat cum mă simţeam, şi am început să-i spun. După câteva clipe, a început să râdă din toată inima. Părea că nu se putea stăpâni.
În împrejurimi locuia un tânăr care se pregătea pentru colegiu, şi care era prietenul meu. După cum am aflat mai târziu, pastorul nostru vorbise de multe ori cu el despre religie, şi îl avertizase să rupă prietenia cu mine. Îi spusese că sunt un tânăr foarte nepăsător, şi că nu va fi convertit niciodată dacă va continua prietenia cu mine, fiindcă eu îl voi îndepărta de biserică.
După ce m-am convertit, acest tânăr s-a convertit şi el şi mi-a spus că domnul Gale îl mustrase de multe ori, spunând că ideile mele îl afectaseră mai mult decât predicile lui. Era adevărat că vorbisem de multe ori despre religie.
Dar chiar când vorbeam despre sentimentele mele cu diaconul şi cu celălalt membru care îl însoţea, tânărul acesta a intrat în birou. Stăteam cu spatele la uşă, aşa că nu l-am văzut. El m-a ascultat cu uimire, şi apoi am văzut că se aruncă cu faţa la pământ, strigând disperat:
– Vă implor, rugaţi-vă pentru mine! Diaconul şi celălalt membru au îngenuncheat şi au început să se roage pentru el; m-am alăturat şi eu rugăciunii. Apoi s-au retras cu toţii şi m-au lăsat singur.
Însă în mintea rămăsese o întrebare. De ce izbucnise în râs diaconul B.? Credea că visasem, sau că eram nebun? Ideea aceasta m-a cufundat în întuneric, şi am început să mă întreb dacă era potrivit ca eu, atât de păcătos, să mă rog pentru tânărul acela. Mă cuprinsese un nor de nelămurire, fiindcă nu aveam nimic pe care să mă bazez. După puţin timp m-am culcat. Nu eram nefericit, dar mă simţeam încurcat. Fiindcă nu înţelegeam botezul pe care îl primisem, încercarea aceasta m-a tulburat atât de tare încât am adormit fără să fiu sigur că făcusem pace cu Dumnezeu.
Am adormit curând, dar m-am trezit aproape imediat, simţind că dragostea lui Dumnezeu îmi inunda inima. Eram atât de plin de dragoste încât nu mai puteam dormi. În curând am aţipit din nou, şi m-am trezit în acelaşi fel. Când mă trezeam, ispita îndoielii mă asalta din nou, şi dragostea din inimă părea să scadă; dar imediat ce adormeam, creştea atât de tare, încât mă trezeam din nou. Astfel am continuat până într-un târziu, când am reuşit să mă odihnesc puţin.
Când m-am trezit, soarele era sus, şi îmi lumina camera cu razele lui strălucitoare. Nu vă pot spune ce impresie a făcut asupra mea. Botezul pe care îl primisem seara trecută s-a întors, la fel de puternic. Am îngenuncheat în pat şi am început să plâng de bucurie, copleşit de botezul care îmi revărsa sufletul înaintea lui Dumnezeu. Mi se părea că botezul de dimineaţă era însoţit de o uşoară mustrare, de parcă Duhul Sfânt îmi spunea:
-Te îndoieşti?
-Să mă îndoiesc? am strigat eu. Nu! Nu mă voi îndoi; nu mă pot îndoi.
Apoi mi s-a limpezit mintea atât de mult, încât mi s-a părut imposibil să mă mai îndoiesc. Duhul lui Dumnezeu îmi luase în stăpânire sufletul.
În starea aceasta am înţeles doctrina neprihănirii prin credinţă, experimentând-o. Doctrina aceasta nu mă preocupase niciodată atât de mult încât să o consider o doctrină fundamentală a Evangheliei. De fapt, nici nu ştiusem foarte bine ce însemna această noţiune. Atunci însă am înţeles ce voia să spună Biblia atunci când afirmă: „Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos”. Am văzut împlinirea acestui pasaj chiar în momentul în care mă ridicasem de pe genunchi, în pădure, fiindcă orice simţământ de vinovăţie dispăruse din mintea mea. Povara păcatului pierise; vinovăţia nu mai era, şi eu eram liber, de parcă nu aş fi păcătuit niciodată. Aceasta era descoperirea de care aveam nevoie. Mă simţeam îndreptăţit prin credinţă; din câte îmi dădeam seama, era liber de orice păcat. În loc să simt că păcătuiesc tot timpul, simţeam că inima mea e copleşită de iubire. Paharul meu fusese umplut de dădea peste el cu binecuvântări şi iubire, şi nu mai simţeam că păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu. Nu mă simţeam vinovat nici pentru păcatele trecute. Din câte îmi amintesc acum, cred că nu am vorbit cu nimeni atunci despre această experienţă a îndreptăţirii.
În ceea ce priveşte experienţa mea, sunt gata să spun că fără duhul rugăciunii nu aş fi putut face nimic. Dacă aş fi pierdut numai pentru o zi sau pentru o oră duhul darului şi al rugăciunii, nu aş mai fi putut predica cu putere şi eficienţă, şi nici nu aş mai fi putut câştiga sufletele prin discuţii personale. În privinţa aceasta, experienţa mea a fost întotdeauna aceeaşi.
Cu câteva săptămâni înainte de a părăsi un oraş în care lucram şi de a merge la sinod, m-am rugat foarte mult, şi am avut o experienţă nouă pentru mine, într-un fel anume.
Eram atât de tulburat, şi atât de împovărat de greutatea sufletelor nemuritoare, că m-am rugat fără încetare. Unele din experienţele mele m-au îngrijorat. Uneori venea asupra mea un duh de insistenţă, care îmi spunea că, dacă Dumnezeu promisese să răspundă la rugăciune, nu aş fi putut primi un refuz. Eram atât de sigur că mă aude, şi că credincioşia faţă de promisiunile Lui şi de El însuşi Îl făcea să audă şi să răspundă, că mă trezeam adesea spunându-I:
-Sper că nu crezi că mă poţi refuza. Am venit cu promisiunile Tale în mână, şi nu pot fi refuzat.
Nu vă pot spune cât de absurdă mi se părea necredinţa, şi cât eram de sigur că Dumnezeu va răspunde la rugăciuni – la rugăciunile pe care le înălţam zi de zi şi oră de oră, în agonie şi credinţă. Nu aveam nici o idee despre forma răspunsului, despre locul în care voi primi răspuns, sau despre timpul exact al răspunsului. Impresia mea era că răspunsul era aproape, chiar la uşă; şi mă simţeam întărit în viaţa divină, pus la lucru într-un conflict cu puterile întunericului; mă aşteptam să văd o revărsare mai puternică a Duhului lui Dumnezeu, în ţinutul nou în care lucram
https://www.resursecrestine.ro/biografii/66050/charles-g-finney
////////////////////////////////////////
A.W.Tozer
Autor: Anonim
A.W.Tozer
Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păşit pe o cale în viaţa spirituală, pe care prea puţini au ales-o – căutarea necurmată, din dragoste, a lui Dumnezeu. El a tânjit după o cunoaştere mai adâncă a Mântuitorului – cum sa I se închine şi să-I slujească cu toata fiinţa sa.
Pe tot parcursul vieţii şi lucrării sale, Tozer a chemat biserica să se întoarcă la creştinismul autentic prin care se caracteriza biserica primară – sfinţenie şi o credinţă neclintită. James Snyder, în cartea sa, „În căutarea lui Dumnezeu: viaţa lui A.W.Tozer”, spune: „El aparţinea de biserica întreagă. Oriunde găsea creştinism adevărat, folosea cu bucurie prilejul de a şi-l însuşi”.
În tot timpul vieţii sale, Tozer a păstorit câteva biserici creştine şi alianţe misionare, a scris mai mult de 40 de cărţi, a lucrat ca editor la Alliance life – publicaţia lunară denominaţională pentru C&MA. Cel puţin două din cărţile sale fac parte din categoria cărţilor clasice spirituale: „În căutarea lui Dumnezeu” şi „Cunoaşterea Celui Preasfânt” – cărţi de o valoare imensă pentru omul care niciodată nu a primit o educaţie teologică abstractă. Locul de unde a învăţat a fost prezenţa lui Dumnezeu; caietele şi uneltele de lucru au fost rugaciunea, scrierile primilor creştini şi a teologilor – puritani şi oameni mari ai credinţei.
„I-am mulţumit deseori lui Dumnezeu”, mărturiseşte Tozer, „pentru căile dulci şi atrăgătoare ale Duhului Sfânt pe care le-a folosit pentru a lucra în inima acestui puştan neînvăţat, atunci când aveam 17 ani. Aveam un vecin cu numele de Holman. Nu-i cunosc prenumele. Pentru mine era doar Domnul Holman; era vecinul nostru. Auzisem că era creştin, dar mie nu mi-a vorbit niciodată despre Cristos. Într-o zi, pe când mă plimbam pe stradă cu acest vecin prietenos dintr-o dată şi-a pus mâna pe umărul meu şi mi-a spus: ‘Ştii, mă gândesc la tine…mă întreb dacă eşti creştin, dacă eşti convertit. Doream să am ocazia să stau de vorbă cu tine’. I-am răspuns: ‘Nu Domnule Holman, nu sunt convertit. Dar mulţumesc că mi-ai spus asta. Mă voi gândi serios la lucru acesta’. Puţin mai târziu, m-am oprit la un colţ de stradă pentru a asculta un om predicând. A citat invitaţia lui Isus: ‘Veniţi la Mine!’, şi rugăciunea păcătosului: ‘Ai milă de mine!’. M-am dus acasă şi am urcat in masardă ca să nu fiu deranjat. Acolo, în rugăciune serioasă mi-am dat inima şi viaţa lui Isus Cristos. De atunci am fost mereu creştin. Picioarele mele m-au dus acasă şi m-au urcat la masardă, dar nu picioarele mele au fost cele care au mers la Isus, ci inima mea. În inima mea am acceptat să merg la Isus. Am luat hotărârea şi am mers.Acestea au fost cele două lucruri – remarca plină de grijă a vecinului nostru şi explicaţia predicatorului de stradă – care m-au împins Împărăţia lui Dumnezeu”.
„Am fost botezat cu o puternică revărsare a Duhului Sfânt la vârsta de 19 ani, pe când eram pe genunchi, stăruind în rugăciune în camera din casa soacrei mele.Doream voia lui Dumnezeu pentru mine şi mă opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor ‘ism’-ice care veneau cu formele, teoriile şi îvăţăturile lor. Toate au încercat să mă doboare.Unii spuneau că am mers prea departe, alţii că ajunsesem suficient de departe. Dar eu ştiu sigur ce a făcut Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din exterior nu avea vreun înţeles important pentru mine. În disperare şi în credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă la ce era încărcat de o importanţă majoră – să fiu stăpânit de Duhul Dumnezeului celui viu. Fiecare lucrare mică pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată prin mine şi prin slujirea mea pentru El datează din acel moment când am fost umplut de Duhul. De aceea pledez pentru viaţa spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu, instrumentele Sale”.
Locul în care se refugia să se roage şi să mediteze la bunătatea lui Dumnezeu era subsolul din casa familiei sale. El a scris odată: „Mi-am dat seama că Dumnezeu este o mângâiere pentru mine, El este bun şi în orice circumstanţă îmi este uşor să trăiesc cu El.” Snyder scrie despre el: „Dragostea şi harul lui Isus Hristos erau pentru el o uimire, un motiv de adorare în orice împrejurare”. Deşi nu a urmat nici un seminar sau colegiu biblic, Tozer a primit două diplome onorifice de doctorat. A acceptat propunerea de a fi pastor pentru prima dată în West Virginia, 1916. În decembrie 1921, el, împreună cu soţia sa, Ada, s-au mutat în Morgantown, unde s-a născut primul lor copil din cei şapte (şase băieţi şi o fată).
În primii ani de lucrare, banii erau extrem de puţini. Familia Tozer a făcut un legământ să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor, indiferent de circumstanţe. „Suntem ferm convinşi că Dumnezeu poate să trimită bani pentru copii Săi care cred în El – dar acest principiu îşi pierde valoare dacă ne bucurăm de bani şi nu îi dăm slavă Lui, Dătătorului, aşa cum se cuvine!” Tozer nu s-a abătut niciodată de la acest principiu. Lucrurile materiale nu au fost o problemă pentru el. Mulţi au spus că dacă el avea mâncarea necesară, îmbrăcămintea şi cărţile sale, era mulţumit. Familia sa nu a avut niciodată o maşină, în schimb au ales să călătorească cu autobuzul sau cu trenul. Chiar şi după ce a ajuns un autor creştin bine cunoscut, el a cedat în scris majoritatea drepturilor sale pentru cei care se aflau în nevoie. Mesajul pe care îl transmitea era în aceeaşi măsură înviorător şi pătrunzător, dur, care nu permitea compromisuri. Singura lui ţintă în viaţă era să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod personal şi a încurajat pe alţii să facă la fel. Imediat mai apoi a descoperit că o relaţie adâncă şi statornică cu Dumnezeu trebuie să fie cultivată.
În perioada în care păstorea o biserică din Indianapolis, Tozer a observat o schimbare în lucrarea sa. În acea vreme, el nu predica decât evanghelia – singurul subiect despre care vorbea înaintea oamenilor, dar Dumnezeu a început să-l conducă spre o nouă treaptă a lucrării sale. Mai întâi şi-a notat gândurile pe hârtie, dar în cele din urmă această schimbare a făcut din el un scriitor cu mult rod în lucrarea sa.
În 1928, Tozer a acceptat propunerea de a fi pastor în Chicago, la Southside Gospel Tabernacle, timp de 30 de ani. Mica parohie a ajuns să fie neîncăpătoare iar temelia acestei biserici era misiunea şi o viaţă mai profundă cu Isus Hristos. Snyder spunea despre Tozer: „Predicile sale nu erau niciodată superficiale. În spatele acestora era întotdeauna o gândire adâncă care obliga ascultătorii să se gândească la fel de profund la cuvintele pe care le auzeau. El avea această abilitate de a-şi face ascultătorii să se cerceteze pe ei înşişi în lumina a ceea ce Dumnezeu le vorbea. Oamenii neserioşi şi superficiali niciodată nu l-au plăcut pe Tozer; dar cei care vroiau cu adevărat să audă ce avea Dumnezeu să le spună, l-au iubit.”
Fundamentul tuturor predicilor şi învăţăturilor lui Tozer a fost întotdeauna timpul de părtăşie cu Dumnezeu în rugăciune. Acolo, el închidea ochii la confuzia lumii, la tot ce este pământesc şi în schimb îşi concentra toată atenţia asupra lui Dumnezeu. „Activităţile noastre religioase ar trebui să fie ordonate în aşa fel încât să ne permită să avem suficient de mult timp pentru a cultiva liniştea şi solitudinea.” (Tozer)
Încă din prima parte a lucrării sale, Tozer şi-a dat seama că Hristos îl chema la o predare diferită şi specială care cerea o golire de sine şi o foame de a fi umplut din plin cu Duhul lui Dumnezeu. Acest fel de predare l-a mistuit întreaga viaţă.
Într-una din predicile lui, a spus: „Mi se tot spune că am pierdut trenul, dar răspunsul meu este că nici nu am încercat să prind acel tren. Acel tren, ca şi multe altele asemenea lui pot pleca şi fără mine, iar eu voi fi foarte fericit. Dacă vrem, ne putem conforma religiei din zilele noastre. Cântăresc aproximativ 70 de kilograme când sunt ud leoarcă, dar stau aici în faţa voastră pentru a vă spune că sunt un nonconformist, născut de două ori, un rebel, şi nu mă voi conforma vremurilor. Până acum am fost în stare să am auditoriu, deşi am refuzat să mă conformez vremurilor. Dar dacă va veni o zi când a te conforma vremurilor va fi preţul pe care va trebui să-l plătesc pentru a fi ascultat de oameni, atunci voi ieşi şi o voi lua de acolo de unde am pornit la început: de la colţurile străzilor, şi voi predica acolo. Dar nu mă voi conforma vremurilor. Se spune că trebuie să faci asta. „Nu ştii că avem acelaşi mesaj, doar că trăim vremuri diferite?” Când aud asta, recunosc vocea şarpelui. Aud şuierătura şarpelui în asemenea vorbe. Aşadar, putem sau să ne conformăm, sau să ne retragem din toată afacerea. Iar Pavel spune: „Depărtează-te de astfel de oameni”.
Leonard Ravenhill spunea despre Tozer: „Mă tem că nu vom mai vedea niciodată un Tozer. Oameni ca el nu au învăţat în băncile colegiilor, ci în şcoala Duhului.”
„Dumnezeu se revelează pe Sine ‘copilaşilor’, dar Îşi ascunde Faţa într-un întuneric gros de cei înţelepţi şi învăţaţi. Noi trebuie să fim simpli în apropierea personală de Dumnezeu; trebuie să ne dezbrăcăm de orice altceva şi să rămânem la lucrurile esenţiale care, aşa după cum ne vom da seama, sunt puţine şi mult dorite de suflet.”
Spre sfârşitul slujirii lui, A.W.Tozer a făcut observaţia că războiul e pierdut, referindu-se la invazia atroce a lumii în biserică. El a obiectat împotriva creştinismului anemic.”În multe biserici”, s-a plâns Tozer, „creştinismul a fost diluat până când soluţia a devenit aşa de slabă, încât, dacă ar fi otravă, nu ar face rău la nimeni, iar dacă ar fi medicament, nu ar vindeca pe nimeni!”
Singura speranţă pentru creştinismul modern, susţine Tozer, se află în creştinul individual. Din această perspectivă vorbeşte şi scrie el, fiind întotdeauna în căutare de oameni care să i se alăture în „Părtăşia inimii arzătoare”. Dacă o persoană va ajunge la lumină prin predicarea sau scrierile lui, aceasta va fi o răsplată pentru dr. Tozer.
A.W.Tozer a murit luni, 12 mai 1963, după aproximativ o săptămână de la ultima sa predică. Căutarea sa a luat sfârşit – a ajuns la destinaţie. Mormântul său din Akron, Ohio, este gravat cu un simplu epitaf: A.W.Tozer – Un om al lui Dumnezeu.
Căutarea lui Dumnezeu este ceva mai mult decât o moştenire lăsată după moarte – este un mod de viaţă care ni se transmite pentru ca şi noi să putem experimenta o viaţă ca a lui Tozer. Tu ai început să-L cauţi pe Dumnezeu?
https://www.resursecrestine.ro/biografii/66063/a-w-tozer
////////////////////////////////////////
Leonard Ravenhill
Autor: Anonim
https://www.resursecrestine.ro/biografii/66053/leonard-ravenhill
S-a născut în anul 1907 în Leeds, Yorkshire, Anglia şi a urmat Cliff College din Anglia. A învăţat sub îndrumarea lui Samuel Chadwick. A fost student al Istoriei Bisericii şi expert în domeniul TREZIRII.
În 1939 s-a căsătorit cu o asistentă irlandeză, pe nume Martha. Împreună au avut trei băieţi: Paul şi David sunt lucrători pe câmpul de luptă al lui Dumnezeu, iar Phillip Leonard Ravenhill (1945-1997) a fost un bun cercetator în Smithsonian Institute din Washington, D.C.
În 1950, Leonard şi familia sa s-au mutat din Marea Britanie în Statele Unite ale Americii. Apoi, în 1980, Leonard s-a mutat din nou într-o casă langa Lindale, Texas, foarte aproape de Last Days Ministries (LDM) Ranch unde Leonard a predat în mod regulat.
Printre cei cărora Ravenhill le-a fost mentor, se numără: Ravi Zacharias, Tommy Tenney, Steve Hill, Charles Stanley, Bill Gothard si David Wilkerson.
Referitor la discrepanţele dintre Biserica Nou Testamentală şi viaţa bisericii din timpul său (iar în zilele noastre, aceasta s-a agravat mult mai mult), Ravenhill a accentuat şi a strigat principiile trezirii spirituale biblice, fără nici un compromis, în toate învăţăturile şi cărţile sale. Mesajul său este unul fără compromis, lipsit de frică şi radical. Pentru acei care l-au cunoscut personal a fost o persoană cu adevărat atrăgatoare.
A plecat la Domnul în Noiembrie 1994.
A.W. Tozer : „ Faţă de asemenea oameni, Biserica are o datorie mult prea mare ca să poată fi plătită. Faptul interesant este că rareori încearca să-i răsplătească cu ceva în timpul vieţii lor. Abia generaţia următoare le zideşte mormântul şi le scrie biografia, ca şi cum ar vrea, stângaci, să scape de o obligaţie pe care generaţia trecută n-a împlinit-o. Cei care l-au cunoscut pe Leonard Ravenhill vor recunoaşte în el pe „specialistul lui Dumnezeu”, omul trimis de Dumnezeu nu să ducă lucrarea Bisericii în mod convenţional, ci, dimpotrivă, să apuce de barba pe preoţii lui Baal chiar pe vârful muntelui lor, să-i facă de râs pe preoţii neglijenţi la altare, să înfrunte profeţii mincinoşi şi să avertizeze poporul dus în rătăcire. Un om ca el nu este un tovarăş comod de drum. Pe evangheliştii de profesie, care ies imediat după ce şi-au terminat predica şi se retrag în cel mai luxos restaurant, care se îndoapă la masă şi râd la glumele prietenilor lor, omul acesta îi jenează, este un om cu care nu vor să aibă de-a face. Pentru că un astfel de profet nu poate să scape de povara pe care i-a pus-o Duhul Sfânt pe umeri aşa cum închizi robinetul la apă. Omul acesta insistă şi pledează pentru un creştinism permanent, nu doar când şi cand; pretutindeni, nu ici si colo. Iată de ce omul acesta este diferit. Faţă de Leonard Ravenhill este imposibil să fii neutru. Cei ce-l cunosc se împart în doua tabere: cei care îl iubesc şi îl admiră cu devotament, şi cei care îl urăsc cu înverşunare.”
David Bercot: “ L-am întâlnit pe Leonard prima dată în 1989, când avea 82 de ani, iar sănătatea lui era foarte şubredă. La prima vedere, nu m-aş fi gândit că Dumnezeu mai poate folosi acest om cărunt şi foarte fragil. Umbla încet şi nesigur, iar uneori avea nevoie de ajutor să se ridice şi să se aşeze pe scaun. Totuşi, imediat după ce şi-a deschis gura, am realizat foarte repede, că am greşit total. La 82 de ani, Leonard încă vorbea cu foc şi convingere şi părea că ochii lui pătrundeau adânc chiar în sufletul meu. În ultimii ani ai vieţii sale, Leonard modera o întâlnire de rugăciune, o dată pe săptămână (mai târziu, o dată pe lună), la care participau în special pastori şi evanghelişti. Unii din aceşti oameni călătoreau chiar şi patru ore pentru a participa la aceste întâlniri de rugăciune. Am participat la aceste întâlniri din 1989 până s-au terminat în vara anului 1994, câteva luni înainte de moartea lui Leonard. De-a lungul anilor în care am participat la aceste întâlniri, nu am plecat niciodată fără să fiu adanc provocat de ceea ce spunea Leonard. Unul din darurile lui era abilitatea de a crea în mod spontan maxime spirituale pătrunzătoare pe masură ce vorbea. Acestea erau scurte, observaţii memorabile despre Dumnezeu, biserică şi lume. Întotdeauna îmi luam un carneţel cu mine la aceste întâlniri pentru a nota aceste observaţii. Iată câteva din acele observaţii pătrunzătoare, din acele întâlniri:
“Un evanghelist de succes atinge sentimentele oamenilor. Un profet adevărat atinge conştiinţa oamenilor”.
“Ultimele cuvinte ale Domnului Isus către biserică (în Apocalipsa) au fost: Pocăieşte-te!” “Un adevărat pastor nu doar arată calea, ci merge pe ea”. “Niciodată nu trebuie să faci reclamă unui foc. Toţi vin alergând acolo unde este un foc. În acelaşi mod, dacă biserica ta arde, nu va trebui să anunţi aceasta. Comunitatea va fi ştiut deja”. “Ioan Botezătorul nu a făcut vreodată vreo minune. Totuşi, a fost mai mare decât oricare din profeţii Vechiului Testament”. “Mă îndoiesc că mai mult de 2% din creştinii declaraţi din Statele Unite sunt cu adevărat născuţi din nou”. “Dumnezeul nostru este un foc mistuitor. El mistuie mândria, pofta trupească, materialismul şi alte păcate”. ”Sunt numai două feluri de oameni: cei morţi în păcat şi cei morţi faţă de păcat”. (Referitor la întunericul care a învăluit creştinătatea “Când stai într-o cameră întunecoasă, poţi fie să blestemi întunericul, fie să aprinzi o lumânare”. “Copiii îţi pot spune ce zice Canalul 7, dar nu şi ce spune Matei 7”. “Unele femei petrec o jumătate de oră -o ora pregătindu-şi exteriorul (haine deosebite, machiaje etc.) pentru biserică. Ce s-ar întâmpla dacă am petrece toţi acelaşi timp pregătindu-ne în interiorul nostru, pentru biserică cu rugăciune şi meditaţie? “Maturitatea vine din ascultare, nu neapărat odată cu vârsta”. “Singura dată când poţi spune cu adevărat : Cristos este tot ce am nevoie!, este doar atunci când Cristos este tot ce ai”. “De ce ne aşteptăm să fim trataţi în lumea asta mai bine decât a fost tratat însuşi Domnul Isus?” “Trebuie să facem ce putem pentru Dumnezeu, înainte ca El să ne dea puterea să facem ceea ce noi nu putem”. “Biblia este fie radicală, fie demodată”. ”Mărturiile sunt minunate. Dar, atât de adesea vieţile noastre nu se potrivesc cu mărturiile noastre”. “Orice metodă de evanghelizare va merge, dacă Dumnezeu este în aceasta”. “Dacă un creştin nu are necazuri în lume, ceva nu este în regulă”. “Principala mea ambiţie în viaţă a fost să fiu pe lista cea mai dorită de Diavol”. “Când există ceva în Biblie, iar Bisericii nu îi place, îl numesc legalism”. “Poţi avea toată doctrina, în mod corect, şi totuşi să nu ai prezenţa lui Dumnezeu”. “Mulţi pastori mă critică pentru că iau Evanghelia atât de serios. Dar oare cred ei că în ziua Judecăţii, Cristos mă va pedepsi, spunându-mi “Leonard, tu M-ai luat prea în serios?” “Dacă Isus ar fi predicat acelaşi mesaj pe care lucrătorii îl predică astăzi, nu ar fi fost niciodată răstignit”. “Există o diferenţă între a-ţi schimba opinia şi a-ţi schimba stilul de viaţă”. “Seminariile noastre de astăzi produc oameni morţi”. “Cum poţi dărâma întăriturile lui Satan dacă nici măcar nu ai puterea să stingi televizorul?” “Unitatea Bisericii vine din smerenia colectivă”. “Dacă toată Biserica ar fi înşelată, aceasta nu este o scuză pentru tine de a nu-L urma pe Cristos”.
https://www.resursecrestine.ro/biografii/66053/leonard-ravenhill
////////////////////////////////////////
Epistola a doua a lui Petru – Jean Jeannin
Introducere
Epistola a doua a lui Petru se adresează – ca şi prima sa epistolă – credincioşilor care descindeau din poporul iudeu. El le trezeşte din nou mintea (2 Petru 3.1), ca să-i ducă mai departe în învăţătură. Cu toate acestea cercul destinatarilor este lărgit, aşa cum rezultă din alocuţiunea acestei epistole (2 Petru 1.1). Călăuzit prin Duhul profetic, apostolul iniţiază pe toţi credincioşii epocii creştine în cunoaşterea căilor lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le are cu o lume care se maturizează pentru judecată.
Ambele epistole prezintă principiile morale neschimbabile, care definesc umblarea credincioşilor în toate relaţiile lor. Stilul plin de putere şi modul de exprimare solemn ar putea să surprindă pe cititorul celei de-a doua epistolă, dar ambele sunt caracteristice scrierilor inspirate. Adevărul se confirmă singur prin exemple preluate din întreaga Scriptură.
În primul capitol (2 Petru 1), apostolul îndeamnă pe credincioşi la evlavie. În mijlocul decăderii rapide a creştinătăţii, cei credincioşi se întăresc printr-o viaţă de părtăşie cu Dumnezeu. Această viaţă trăită cu evlavie le permite să scape de stricăciune. Ea este încununată cu intrare din belşug în împărăţia gloriei Domnului nostru Isus Hristos.
Capitolul al doilea (2 Petru 2) atenţionează cu privire la învăţătorii falşi, care vor apărea deodată pe parcursul epocii creştine. Ei încearcă prin învăţături distrugătoare să introducă în mijlocul creştinilor atât nedreptatea cât şi asemănarea cu lumea. Ei vor avea parte de o judecată îngrozitoare.
Capitolul al treilea (2 Petru 3) ne transpune în ultimele zile ale creştinismului. Cei necredincioşi şi batjocoritorii se vor organiza în acel timp într-un materialism păcătos. Ei vor respinge perspectiva unei judecăţi care va veni. Însă această judecată va avea loc în chip neînduplecat la venirea Domnului, ca să introducă ziua veşnică a lui Dumnezeu, ziua dreptăţii Sale şi a gloriei Sale.
Capitolul 1: o viaţă trăită în evlavie
Primul capitol ne arată viaţa credinciosului trăită în evlavie şi în aşteptarea gloriei.
- Credinţa creştină: versetele 1 şi 2
Ca şi ceilalţi apostoli, Petru se prezintă în chip smerit ca rob al lui Isus Hristos. El se aşează pe treapta acelora cărora se adresează. El le aminteşte ceea ce au ei comun: aceeaşi credinţă de preţ. Această credinţă creştină cuprinde totalitatea revelaţiilor şi binecuvântărilor, pe care Dumnezeu le-a păstrat pentru poporul Său actual. Dacă ei aparţineau acum unui popor nou (1 Petru 2.9), totuşi credincioşii dintre iudei nu pierdeau nimic din făgăduinţele lor mari şi preţioase date de Dumnezeu (versetul 4). Ei erau uniţi cu credincioşii dintre naţiuni, care odinioară erau departe (Efeseni 2.13), dar pe care Dumnezeu potrivit cu dreptatea şi credincioşia Sa i-a adus aproape (Isaia 45.11,12; 49.6). Prin Domnul Isus ei toţi au ajuns la cunoaşterea Dumnezeului harului şi al păcii (versetul 2). Toţi au primit o comoară comună – ca preţ pentru credinţa lor.
- Chemarea creştină: versetele 3 şi 4
Aceste două versete ne amintesc că Dumnezeu este Acela care dă. El dă toate, şi anume într-un aşa fel, că credinciosul este scos afară din „revărsarea de desfrâu” (1 Petru 4.4), ca să fie pus în prezenţa gloriei divine. Dumnezeu nu mai impune acum niciunui om nici o regulă de viaţă, ci prin Duhul Sfânt El dăruieşte puterea de viaţă, care este caracterizată printr-o umblare în credincioşie (2 Timotei 1.7). Prin „cunoaşterea adevărată” a ceea ce este El, El dă naştere în inimă la sentimente intime de evlavie. El prezintă credinţei credinciosului o glorie nevăzută, pe care omul natural nu o poate ajunge (Romani 3.23), dar pe care credinciosul o priveşte în caracterul ales al Persoanei lui Hristos (2 Corinteni 4.6)[1]. Avraam şi Pavel au fost luminaţi de aceasta în ziua chemării lor (Faptele Apostolilor 7.2; 26.13), şi orice om poate astăzi avea parte de o astfel de chemare (1 Tesaloniceni 2.12).
Cu această glorie divină şi cu această virtute (sau: caracter ales) sunt legate făgăduinţe, care depăşesc în mărime şi valoare pe acelea care au fost făcute lui Israel. Duhul Sfânt făgăduit a venit, relaţia vie a acestor credincioşi cu Dumnezeu a devenit realitate ( 2 Timotei 1.1; Tit 1.2; 2 Corinteni 7.1), moştenirea veşnică făgăduită (Evrei 9.15) era păstrată pentru ei în cer (1 Pentru 1.4). Domnul era aşteptat să vină potrivit cu făgăduinţa Lui, ca să-i introducă într-o creaţie nouă (2 Petru 3.4,9,13). Deci Dumnezeu a oferit acestor credincioşi prin aceste făgăduinţe de binecuvântare o prezentare a gloriei. El i-a lăsat să aibă parte din punct de vedere moral la natura Sa divină.
Acesta este privilegiul incomensurabil al omului, care a fost născut din Dumnezeu (1 Ioan 3.9). Chemarea lui cerească îl introduce într-un domeniu minunat şi îi permite să fugă de stricăciunea îngrozitoare, care a pătruns în lume. Pofta îi ademeneşte pe oameni la păcat şi îi duce la moarte (Iacov 1.14,15). Credinciosul a fost scos prin har din „veacul rău de acum” (Galateni 1.4).
- Virtuţile creştine: versetele 5-7
Deci credinciosul fidel îşi însuşeşte prin credinţă făgăduinţele divine. Cu râvnă adaugă la credinţă o serie de însuşiri, care se dezvoltă spiritual în el, ca să-l consolideze în cunoaşterea Domnului Isus (versetul 8):
- Virtutea, care se adaugă credinţei, îi dă o energie deosebită, ca să fugă de pofte, să se despartă de rău şi să caute „cele de sus” (Coloseni 3.1). Moise a arătat această tărie de caracter: el a refuzat, a ales, a socotit, a privit – el a rămas statornic în credinţă (Evrei 11.24-27). Apostolul Pavel „s-a întins spre cele dinainte” (Filipeni 3.13). Lui Lot i-a lipsit această energie morală şi credinţa lui a slăbit în mod trist.
- Cunoaşterea luminează statornicia credinciosului. Dumnezeu Se revelează în Cuvântul Său şi dă celui credincios înţelepciune şi înţelegere, ca să meargă pe drumul său şi să se păzească de numeroase rătăciri.
- Înfrânarea înseamnă control asupra ta însuţi. Această stăpânire de sine permite credinciosului să evite orice exces în acţiunile sale, în cuvintele sale şi în manifestările caracterului său. Această prudenţă Îl onorează pe Dumnezeu.
- Răbdarea (sau rămânerea consecvent, indulgenţa) se adaugă la înfrânare, ca să facă credinţa creştinului să strălucească. Domnul este îndelung-răbdător (2 Petru 3.9,15) faţă de toţi, precum şi faţă de noi. El ne învaţă răbdarea prin încercare (Iacov 1.3; 5.7-11), pentru ca noi la rândul nostru s-o arătăm în afară. Iov a fost răbdător, aşa cum ne spune Scriptura. Lui Moise i-a lipsit într-o singură zi răbdarea, şi din cauza aceasta nu a avut voie să intre în ţară.
- Evlavia (cucernicia, frica de Dumnezeu) face posibilă aplicarea în practică a virtuţilor anterioare. Ea constă în întreţinerea de relaţii strânse şi permanente cu Dumnezeu, în deplină încredere. Creştinul, care se îndepărtează de Domnul, poate păstra o aparenţă exterioară de evlavie, dar el nu primeşte nici o putere din aceasta (2 Timotei 3.5). Împăratul Solomon, care mult timp a fost temător de Dumnezeu, înţelept şi credincios, a ruinat sfârşitul vieţii lui prin lipsa de temere de Dumnezeu.
- Dragostea frăţească, care este adăugată la dragoste, a fost deja subiectul unui îndemn insistent al apostolului în prima lui epistolă (1 Petru 1.22). Unită cu evlavia, dragostea frăţească revelează viaţa divină a credinciosului (1 Ioan 5.1-3).
- Dragostea conferă acestei dragoste frăţeşti un izvor adânc, care vine din Dumnezeu Însuşi. Ea este veriga care dă toată rezistenţa acestui lanţ de virtuţi creştine (Coloseni 3.12-14).
- Speranţa creştină: versetele 8-11
Deci dacă aceste însuşiri sunt din belşug în credincios, atunci ele sunt dovada că el cunoaşte bine pe Domnul şi doreşte să-L onoreze. El nu este nici leneş (inactiv) nici neroditor (fără rod). Cunoaşterea deplină a Domnului (versetele 2,3,8) este baza pentru o umblare demnă a lui pe drumul luminii.
Creştinul, care îşi îndepărtează privirea de la Hristos, devine orb: el nu mai vede pe Cel nevăzut. Privirile lui se îndreaptă spre ceea ce este aproape de el, el devine biruit de îngrijorare şi amărăciune. El poate fi cuprins din nou de stricăciunea care este în lume (versetul 4), se poate reîntoarce la păcatele care le-a făcut odinioară şi poate uita valoarea sângelui lui Hristos, care curăţă de toate păcatele. Înţelegem solicitarea apostolului, care ne atenţionează cu privire la un astfel de eşec. Credinciosul trebuie să păstreze ochiul curat (simplu), îndreptat spre Hristos. Atunci trupul lui va fi umplut de lumină (Matei 6.22,23). El se întăreşte în mărimea chemării lui (versetul 3) şi predestinării lui (1 Petru 1.2). El trăieşte în bogăţia lucrurilor făgăduite de Dumnezeul lui. El va fi păzit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu până în ziua gloriei (1 Petru 1.5; Iuda 24). El vede în depărtare porţile veşnice, care curând se vor ridica la intrarea Împăratului; el însuşi va întra în această Împărăţie de nezguduit (Psalm 24.7-10; Evrei 12.28).
- Aducerea aminte de adevăruri cunoscute: versetele 12-15
Apostolul Petru tocmai a amintit adevăruri, care trebuie nu numai cunoscute, ci prin credinţă trebuie să fie primite şi trăite, pentru ca ele să nu ajungă să fie uitate (versetele 12,13,15; 2 Petru 3.1). În aceste două epistole mereu se face solicitarea să te laşi trezit şi să veghezi. În noaptea morală, care ne înconjoară, totul este potrivit pentru a ne adormi. Lipsa de veghere şi uitarea realităţii minunate cu privire la Domnul nostru oferă ocazii la cădere. Petru se simte constrâns să atenţioneze pe aceşti credincioşi împrăştiaţi în lume, pentru ca adevărul lui Dumnezeu să fie păstrat cu tărie de la o generaţie la alta (versetul 15).
Petru ştie, că el este scurt înainte de a depune cortul său, „de a se muta”. Cortul, trupul actual al credinciosului, este o locuinţă temporală. Domnul Isus Însuşi a trebuit să facă pentru noi experienţa acestei stări omeneşti: „Şi Cuvântul S-a făcut carne şi a locuit [Şi-a ridicat cort] printre noi” (Ioan 1.14). Apostolul Pavel vorbeşte despre trupul nostru ca despre o casă pământească, care este numai un cort. El va fi curând înlocuit prin casa veşnică din cer (2 Corinteni 5.1). Înainte ca Isus să părăsească pe ai Săi, El a arătat ucenicului Său (versetul 14), că el, când „va fi bătrân”, va părăsi pământul acesta ca martir (Ioan 21.18,19). Petru ştie, că momentul acesta a venit. Despărţirea lui în această scrisoare este impresionantă.
- Gloria plină de măreţie: versetele 16-18
Scena transfigurării lui Isus a rămas neuitată de Petru, aşa cum a rămas scara din Betel pentru Iacov (Geneza 28) şi cerul al treilea pentru apostolul Pavel (2 Corinteni 12). Aceste viziuni au fost pentru ei un sprijin puternic pe parcursul întregii lor vieţi. Cu această ocazie Petru înfierează basmele rezultate din imaginaţia omului, care slujesc la sprijinirea unei învăţături religioase sucite. Şi apostolul Pavel ne atenţionează cu privire la produsele fanteziei, care abat sufletele de la adevăr (1 Timotei 1.4; 2 Timotei 4.4). Religiile omeneşti sunt caracterizate de aceste rătăciri.
Trei ucenici au avut privilegiul deosebit să vadă pe Domnul în strălucirea gloriei Lui viitoare. Ei au fost martori oculari ai tainei de nepătruns a gloriei Sale. Domnul le-a poruncit, să nu vorbească nimănui despre aceasta înainte de învierea Sa (Matei 17.9), căci Împărăţia în glorie, despre care ei au primit o oarecare impresie, putea fi instaurată abia pe baza morţii şi învierii Sale. Pentru Petru a venit acum momentul, în care el revelează credincioşilor această viziune minunată, înainte ca el să părăsească lumea aceasta.
Deci această scenă ne conduce la ziua în care Împărăţia Domnului nostru va fi introdusă în putere şi glorie (versetul 16; Marcu 9.1). Ea îşi pune pecetea ei pe aceste două epistole. Dacă evangheliştii amintesc că ea a avut loc pe un munte înalt – un simbol al domniei Domnului în timpul Împărăţiei de o mie de ani – Petru vorbeşte aici despre „muntele sfânt” (versetul 18). În viitor acest munte al lui Dumnezeu va fi „Sion” (Psalm 2.6; 48.1,11). Apostolul se referă la mărimea minunată a Fiului lui Dumnezeu la venirea Sa în putere, când va instaura Împărăţia Sa veşnică. El nu mai aminteşte – aşa cum fac evangheliştii – prezenţa lui Moise şi Ilie. Glasul din cer a trezit amintirea, că Tatăl S-a revelat acum în Fiul şi că de acum înainte ar trebui să se asculte de El (Matei 17.5).
Apostolul ne aşează acum pe o treaptă înaltă. El ne conduce direct în nor, simbolul prezenţei şi favorii lui Dumnezeu, care este numită de apostol „gloria minunată”. Deci glasul Tatălui este auzit direct. El Se adresează aici direct lui Isus, care primeşte de la Tatăl onoare şi glorie. În această exclamaţie recunoaştem cununa care împodobeşte acum fruntea Domnului nostru (Evrei 2.9), dar Petru vorbeşte despre o glorie personală mai intimă. Fiul lui Dumnezeu este Fiul dragostei Tatălui. Această dragoste veşnică (Ioan 3.35; 5.20) s-a confirmat atunci când Tatăl a găsit o satisfacţie desăvârşită şi o bună-plăcere nespus de mare în Persoana Preaiubitului Său, aşa cum Acesta a umblat pe pământ începând de la naştere şi până la moartea Sa pe cruce. Această bună-plăcere, pe care Dumnezeu a găsit-o în El, doreşte El s-o împartă cu noi astăzi.
- Cuvântul profetic: versetele 19-21
Glasul, care a venit din cer (versetul 18) şi a fost auzit de apostoli, a confirmat cuvântul profetic şi l-a fortificat. Întreaga profeţie este o lampă, al cărei fascicul de lumină cade asupra unei Persoane minunate: Isus Hristos. Această lumină profetică luminează chiar şi un loc obscur, o lume întunecată:
- Ea ne dezvăluie permanent răul care ne înconjoară şi capcanele felurite, pe care noi trebuie să le evităm.
- Ea oferă iluminarea necesară, ca să înţelegem evenimentele de pe pământ.
- Ea revelează judecata care va veni asupra lumii, dar şi triumful definitiv a tot ce este din Dumnezeu.
Profeţia străbate întreaga Scriptură, de la Geneza şi până la Apocalipsa. Ea ne ţine veghetori, ea iluminează aşa cum un far iluminează marginile ţărmului la care vom ajunge. Ea atrage inima într-acolo, unde va începe ziua. Pentru credincios întunericul dispare şi lumina adevărată străluceşte deja (1 Ioan 2.8). Profeţia conduce spre ziua lui Hristos (versetul 19), spre ziua gloriei Sale împărăteşti. Ea străluceşte acum în negura pământului judecat la pieire, dar Soarele dreptăţii va lumina un pământ curăţit şi înnoit (Maleahi 4.2).
Cu toate acestea o altă lumină luminează pe cer: Luceafărul de dimineaţă (versetul 19). El atrage spre sine privirea aceluia care veghează noaptea. Strălucirea lui creşte la revărsatul zorilor. Acest Luceafăr de dimineaţă strălucitor (Apocalipsa 22.16) – Isus Însuşi – răsare în inima credinciosului, ca să-l lumineze; El va fi plata biruitorului (Apocalipsa 2.28). În aceste trei locuri, unde este amintit Luceafărul de dimineaţă, luminează şi lampa profetică. Această lumină conduce la gloria împărătească a lui Hristos. Ea exersează conştiinţa credinciosului, pentru ca el să nu aibă nici o părtăşie cu întunericul lumii de astăzi. Luceafărul de dimineaţă este pentru inimă, căci El simbolizează aşteptarea celor credincioşi: Domnul Isus vine, pentru a strânge pe ai Săi în jurul Său înainte de revărsatul zorilor.
Apostolul revine la profeţie (versetul 20), ca să atenţioneze cu privire la înclinarea înşelătoare a duhului omului. Niciunul din pasajele profetice nu poate fi interpretat prin sine însuşi. Fiecare din ele constituie o verigă de lanţ a întregului şi are pe Isus Hristos ca centru. Mai multe profeţii s-au împlinit parţial pe parcursul timpului – ca ilustrare a ceea ce se va împlini la instaurarea domniei lui Hristos.
Dacă un pasaj profetic este despărţit de întreg şi este studiat fără Hristos, aceasta va conduce la încurcătură şi la prezentarea de „învăţături felurite şi străine” (Evrei 13.8,9). Să fim foarte veghetori cu privire la acest fel actual de ispitire. Isus Hristos este Acelaşi în întreaga Scriptură – ieri, astăzi şi în veac. Bărbaţii lui Dumnezeu, care au vorbit despre El, au fost călăuziţi de acelaşi Duh (Neemia 9.30; 1 Petru 1.11,12). Dumnezeu a folosit în toate timpurile oameni cu poziţii diferite, care au fost în diferite situaţii de viaţă şi erau despărţiţi de rău, ca să fie purtătorii Lui de cuvânt. Mesajele lor profetice lasă să se recunoască unitatea desăvârşită a Sfintei Scripturi în scopul ei final: glorificarea lui Dumnezeu în Isus Hristos, Domnul nostru.
[1] Versetul 3: textual „prin propria glorie şi virtute”.
http://www.mesagerul-crestin.net/CB_NT/HTM/Epistola_2_Petru_capitolul_1.htm
///////////////////////////////////////
Credinta este bazata pe cunostinta
2 Petru 1:2-4
Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea care este in lume prin pofte.
Aceste versete spun ca toate lucrurile care tin de viata si evlavie ne sun date prin cunoasterea lui Dumnezeu. Credinta trebuie sa fie unul dintre aceste lucruri pentru ca Evrei 11:6 zice:
Si, fara credinta, este cu neputinta sa fim placuti Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu trebuie sa creada ca El este si ca rasplateste pe cei ce-L cauta.
Asadar credinta vine prin cunoasterea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care Romani 10:17 zice:
- Astfel, credinta vine in urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos.
Cantitatea de credinta in care traiesti este direct proportionala cu cunostinta revelata pe care o ai despre Dumnezeu prin cuvantul Lui.
Pentru multi oameni este dificil sa opereze in credinta. Acest lucre se intampla fie pentru ca nu au in ei adevarata cunostinta a cuvantului lui Dumnezeu fie pentru ca au lasat cuvantul sa adoarma si a fost inabusit de cunostinta din lume. Frica vine in urma cunostintei carnale asa cum credinta si toate lucrurile care tin de viata vin prin cunostinta dumnezeiasca. Cei mai multi dintre crestinii de azi (chiar si cei umpluti cu Duhul Sfant) sunt plini de cunostinta despre cum se opereaza in sistemul lui Satan dar sunt deficienti in cunostinta necesara pentru a prospera in sistemul lui Dumnezeu. Deci problema nu este credinta si mai degraba cunoasterea cuvantului.
Galateni 5:22-23
Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege.
Galateni 5:22 spune ca credinta face parte din roada Duhului. Ai vazut o planta care se chinuie sa faca fructe? Ai vazut o vita de vie care se plange despre cat de greu este sa produca struguri? Bineinteles ca nu! Este natura vitei de vie sa faca struguri. Daca via este protejata si ingrijita ea va produce automat struguri in afara de cazul in care este nehranita sau atacata din afara. La fel este si cu crestinii. Credinta va fi in mod automat produsul cunoasterii Cuvantului care este Isus. (Ioan 1:1, 15:1-7).
Problema este ca nu ramane in noi cunostinta cuvantului lui Dumnezeu sau ca, cunostinta carnala (cunostinta firii) a sufocat cuvantul lui Dumnezeu care era in noi. Nu poti servi la doi stapani (Matei 6:24). Un om cu mintea impartita este instabil in toate caile lui. El nu poate primi nimic de la Domnul (Iacov 1:7-8).
Matei 6:22 ne promite ca daca ochiul este sanatos vom fi plini de lumina. Aceasta inseamna ca daca toata atentia este indreptata catre Dumnezeu prin cuvantul Lui, atunci singurul lucru de care putem fi plini este Dumnezeu si ceea ce produce cuvantul Lui. Aceasta este o lege a Bibliei care este repetata in Romani 8:6:
Si umblarea dupa lucrurile firii pamantesti este moarte, pe cand umblarea dupa lucrurile Duhului este viata si pace.
Nu poti avea viata si pace fara cunoasterea lui Dumnezeu. Pe de alta parte, nu poti experimenta orice forma de moarte fara cunoasterea diavolului si a sistemului sau.
Cunostinta carnala in care gandim este poarta pe care o are Satan in viata noastra. Sunt convins ca unul dintre motivele pentru care primul om care a umblat pe acest pamant a ajuns sa traiasca pana la 969 ani este ca nu stia cum sa moara. El nu a avut nici familie pana ce a avut peste 300 de ani. El nu a stiut ca trebuie sa existe un sezon al gripei in fiecare an. I-au trebuit multi ani lui Satan ca sa perverteasca cunostinta care era in om astfel incat acesta sa accepte infrangerea. Multe dintre bataliile noastre ar putea fi evitate daca am fi suficient de intelepti in ceea ce priveste ceea ce este bun si simpli in ceea ce priveste ce este rau. (Romani 16:19)
Evrei 11:15 spune ca daca Avram ar fi avut in minte tara din care iesise ar fi putut fi tentat sa se intoarca in ea. Dar atata timp cat a refuzat sa se gandeasca la modul de gandire al lui Satan el nu a putut fi tentat sa se intoarca. Slava Domnului! Daca Avram a putut face asta putem si noi. 2 Corinteni 10:4-5 spune ca putem aduce fiecare gand in ascultare de Domnul Isus Cristos.
Dar atata timp cat mintea noastra este deja adancita in cunoasterea acestei lumi este imposibil sa renuntam la ea. Trebuie sa te gandesti la ceva. Romani 12:2 spune:
Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.
Mintile noastre trebuie reinnoite iar acest lucru se face prin meditarea la cuvantul lui Dumnezeu asa cum este el revelat in cuvantul Lui.
Mintea este similara cu un calculator. Ea actioneaza in functie de cunostintele pe care le are. Daca ceea ce pui in ea este cunostinta carnala atunci tot ceea ce esti este carnal. Dar slava Domnului, te poti reprograma prin cuvantul Domnului.
Nu esti incapabil sa traiesti o viata de credinta. Ba din contra, daca esti nascut din nou, ti s-a dat deja credinta ca parte a roadei Duhului. Dar nu poti functiona in credinta daca nu sti ca o ai sau daca nu cunosti legile care guverneaza credinta.
Legea aerodinamicii functioneaza de la creatie dar omul nu a avut cunostinta de ea pana de curand.
Multi oameni au ras de ideea de a zbura asa cum multi ridiculizeaza mesajul credintei astazi. Ei obisnuiau sa zica: „Daca Dumnezeu intentiona pentru oameni ca ei sa zboare le-ar fi dat aripi”. Am vazut ca aceasta parere s-a dovedit a fi falsa. Nu Dumnezeu ne oprea in a zbura, ci ignoranta noastra in ceea ce priveste legea care guverneaza zborul.
Nu Dumnezeu este cel care nu ne da credinta, fiecare dintre noi are o masura de credinta. (Romani 12:3) dar oamenii lui Dumnezeu au pierit din cauza ca nu au avut cunostinta despre modul in care functioneaza credinta.
Oamenii nu au invatat cum sa zboare peste noapte. Au fost multe esecuri dar acum nimeni nu se mai indoieste ca legea aerodinamicii functioneaza. Nu vei invata legile credintei instantaneu si s-ar putea sa cazi de cateva ori inainte de a vedea ceea ce poate produce credinta. Dar legea credintei, care a creat tot, este de o mie de ori mai sigura decat legea aerodinamicii. Cunostinta lui Dumnezeu si cum lucreaza credinta este ascunsa pentru tine (nu de tine) in cuvantul Domnului. Citeste Efeseni 1:15-23 ca o rugaciune de primire a credintei. Crede ca ai primit si urmareste cum credinta incepe sa produca in viata ta.
Efeseni 1:15-23
De aceea si eu, de cand am auzit despre credinta in Domnul Isus care este in voi si despre dragostea voastra pentru toti sfintii, nu incetez sa aduc multumiri pentru voi, cand va pomenesc in rugaciunile mele. Si ma rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatal slavei, sa va dea un duh de intelepciune si de descoperire, in cunoasterea Lui, si sa va lumineze ochii inimii ca sa pricepeti care este nadejdea chemarii Lui, care este bogatia slavei mostenirii Lui in sfinti si care este fata de noi, credinciosii, nemarginita marime a puterii Sale, dupa lucrarea puterii tariei Lui, pe care a desfasurat-o in Hristos, prin faptul ca L-a inviat din morti si L-a pus sa sada la dreapta Sa, in locurile ceresti, mai presus de orice domnie, de orice stapanire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume care se poate numi, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor. El I-a pus totul sub picioare si L-a dat capetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinatatea Celui ce indeplineste totul in toti.
Andrew Wommack
https://gradinaeden.wordpress.com/2010/12/17/credinta-este-bazata-pe-cunostinta/
//////////////////////////////////////
Ne-a dăruit TOT
Autor: Maria Nechita
Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos! Dumnezeiasca LUI putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celuice ne-a chemat prin slava și puterea LUI. .” 2 Petru 1:2-3.
Ne-a dăruit TOT, dar ce înseamnă TOT? Tot înseamnă TOT și nimic nu mai era să ne dăruiască, nimic nu a lăsat pus de o parte și noi să fim privați de vreun bine din acest TOT al lui Dumnezeu. În acest TOT nu este nimic rău, fiindcă sursa este Dumnezeu, iar El este DRAGOSTE, PACE și BUCURIE. Este ÎMPLINIRE! Toate aceste Dumnezeu le-a așezat în noi, în duhul nostru, la nașterea din nou, ne aparțin, dar de ce atâția ani de zile am fost privați de toate aceste binecuvântări cerești cum zice Pavel în Efeseni 1:3, cu care am fost binecuvântați, în Hristos, în Însuși viața LUI? Pentru că nu ne-au fost revelate, descoperite, fiindcă acestea se primesc prin credință și se trăiesc prin credință, iar Biserica a primit mântuirea prin credință, dar apoi a trăit prin vedere și dacă nu le-a văzut cu ochii a crezut ceace a văzut: păcate, boală, dependențe, legături și tulburare, certuri și dezbinări. Groapa-i destul de adâncă și ca să ieși din ea trebuie să dai năvală. Unii ”fiii” ai lui Dumnezeu sfârșesc prematur viața pentru că au învățat să primească toate aceste ca din voia lui Dumnezeu, deși Dumnezeu nu lucrează, nici nu este coplice cu cel rău, ca să-și lase copiii să-i zdrobească el. Nu, pedeapsa, disciplinarea lui Dumnezeu nu vine prin mâna celui rău. El, Dumnezeu știe cum să ne disciplineze și când El o face este o binecuvântare pentru noi. Pavel zice că toate aceste ne-au fost deja dăruite la cruce și ”fiii” Lui Dumnezeu le-au primit în Hristos, însă poți să fii păgubit de ele prin necunoașterea Cuvântului LUI. Poți să le primești și să te bucuri de ele până la o anumită limită, după cât din Cuvânt L-ai descoperit pe EL și cât de strânsă este relația Ta cu Dumnezeu, atârnă totul de relația cu Duhul Sfânt care este aici cu noi și este capabil să ni-L descopere pe Tatăl și pe Fiul, ca să putem crește oameni destoinici pentru lucrarea LUI. Petru zice că dumnezeiasca LUI putere ne-a dăruit TOT ce privește VIAȚA și EVLAVIA, prin cunoașterea Domnului, deci TOT și fizic și spiritual avem în Hristos Isus. Acei ”fiii” ai LUI care cred și vor să primească TOT ce El a rezolvat la cruce și ne-a dat nouă celor ce am acceptat lucrarea LUI terminată odată pentru totdeauna, sunt biruitori, sunt împliniți și plini de pasiune pentru Evanghelia care trebuie vestită în jurul nostru, ca oamenii să-L primească pe Hristos în viața lor. Deci cât din Cuvânt ai în tine, atât ÎL cunoști pe EL, iar dacă ai religie și tradiții Îl cunoști cum ea ți-L descopere, cunoști o mântuire ciuntită și deformată și TOT ce El ne-a dăruit nu folosim și nu ne bucurăm de harul și favoarea LUI.
Duhul Sfânt ni-L descopere pe Dumnezeu din Cuvântul Lui scris. Cuvântul și Duhul lucrează împreună cu noi și noi putem să primim revelație și descoperire pentru a trăi și a umbla prin Duhul aici și acum. Primim făgăduințele LUI Dumnezeu și ne facem părtași firii dumnezeiești, după ce firea veche este omorâtă și noi ajungem oameni liberi în Hristos. Apoi Petru ne arată câțiva pași de a crește în credință prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Domnului Isus Hristos. Aici ne cere silință. Ca să stai pe și în Cuvânt trebuie silință, fiindcă satan ne este împotrivă și luptă din răsputeri să pună piedici, în creșterea și în cunoașterea Cuvântului LUI.
Doamne Dumnezeule vrem să Te cunoaștem, vrem să ajungem să unim cu credința noastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frați și apoi iubirea de toți oamenii. Le vrem din belșug aceste în viața noastră, ca să fim pasionați și roditori pentru Tine și să Te cunoaștem în profunzime, așa cum ești: Mare și Minunat, Domn al domnilor și Rege al regilor. Amin!
https://www.resursecrestine.ro/devotionale/177563/ne-a-daruit-tot
///////////////////////////////////////
Căderea celui mai strălucitor dintre îngeri
Text de memorizat: ” Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine. ” (Ezechiel 28,15)
Textul de memorat este unul dintre cele mai profunde texte biblice. Remarcam in special doi termeni: „fara prihana” si „nelegiuire”. Al doilea termen ¨(nelegiuire, pacat) este inclus in primul (fara prihana, fara pacat).
Aceasta inseamna ca, in ideea de desavarsire, de perfectiune, este curpinsa posibilitatea de a aparea nelegiuirea (chiar si in cer!). Cum a fost posibil ca nelegiuirea sa se gaseasca intr-o fiinta creata „fara prihana”, daca desavarsirea nu ar ingadui aparitia ei? Neleguirea nu ar fi putut aparea intr-o fiinta desavarsita decat daca a fi desavarsit includea toate posibilitatile, deci si pe aceasta. Fapt care s-a si intamplat.
Textul acesta ne arata ca, in universul lui Dumnezeu, conceptul de „desavarsire” include libertatea morala, capacitatea de a alge intre bine si rau. Daca lucrurile ar sta altfel, atunci oamenii ar mai putea sa aleaga liber? O companie poate sa le impuna angajatilor ei sa nu acceseze pagini de internet imorale, prin instalarea unui program restrictiv pentru calculator, insa, in cazul acesta, programul nu mai este optional si angajatii nu au de ales.
Iata asadar ca Scriptura ne prezinta o fiinta, pe nume Lucifer, care a detinuto pozitie atat de inalta, incat se da o atentie speciala pana si hainelor sale; dar este o fiinta care a abuzat de libertatea primita si s-a indepartat de Domnul.
Ce putem invata din greseala lui tragica?
Creatorul tuturor lucrurilor
Dumnezeu este Creatorul nostru. Scriptura ne arata clar ca tot ce exita a fost creat de Dumnezeu.
Cineva punea odata intrebarea: „Cum a aparut ceva din nimic?”. Intrebarea aceasta este fundamentala.
- Ce ne spune Scriptura despre aceste lucru? Citeste Ioan 1,1-3 si incearca sa dai un raspuns.
Si ideea aceasta este interesanta, daca ne gandim la teoria Big Bang, care sustine ca universul nostru nu este etern, cum s-a crezut milenii la rand, ci a venit la existenta in urma cu vateva miliarde de ani. Chiar formularea acestei teorii poate fi considerata o dovada a existentei unui Creator, intrucat este nevoie de multa stiinta, de multa fizica si de multa matematica, pentru ca Big Bang-ul sa aiba loc. Un om de stiinta a pus intrebarea: „Cine a dat viata ecuatiilor?”
Noi stim raspunsul, nu-i asa?
De asemenea oamenii de stiinta speculeaza acum ca ixista in univers spatii imense pe care noi nu le putem vedea si care sunt pline cu materie neagra si energie neagra. Lucrul acesta ne poate spune, printre altele, ca avem o intelegere foarte limitata despre universul nostru.
- Exista lucruri si fiinte create de Dumnezeu, pe care nu putem sa le vedem? Ce ne spune Scriptura despre nevoia noastra de a fi smeriti in ce priveste cunostintele pe care le avem cu privire la realitate? Coloseni 1,16.17
Observam inaceste versete ca lucrurile si fiintele acestea au fost create de Dumnezeu si ca au fost create „pentru El”. Ce inseamna aceasta? Ce inseamna ca noi, oamenii, am fost creati „pentru El”?
O fiinta frumoasa si desavarsita
Printre fiintele create de Dumnezeu care nu au existat dintotdeauna, ci au fost aduse la existenta de El, se numara si ingerii. Cel dintai intre ingeri era Lucifer, a carui cadere este relatata in Ezechiel 28, unde este infatisat prin persoana imparatului Tirului.
- Cum este descris Lucifer? Cu ce era el „acoperit”? Ce inseamna acesta? Ezechiel 28,12-19
Cand il numeste „fiul zorilor”, Isaia 14,12 ne arata ce inseamna Lucifer pentru Dumnezeu, inainte de a cadea. In Ezechiel 28,12, Dumnezeu spune ca el ajunsese „la cea mai inalta desavarsire”. Ex. (CBAZS, vol. 4, pag 675).
De asemenea, Lucifermai este numit „Luciafar stralucitor”. Htlel (cel stralucitor) din ebraica si cuvintele echivalente din limbile inrudite faceacu de obicei referire la planeta Venus, steaua cea mai stralucitoare care se putea vedea pe cer diminteata.
Imagineaza-ti cum ar fi sa porti o haina sau o mantie facuta din rubine, diamante, topaze, smaralde, onix, safire crisolit si turcoaze, toate fixate pe un material din aur. Desi incercam sa ne inchipuim cum arata haina lui Lucifer, nu reusim sa surprindem toata splendoarea si frumusetea ei. Fara indoiala ca Lucifer, imbracat intr-o astfel de haina si ocupand pozitia cea mai inalta intre ingeri, se bucura de respect si de dragoste din partea tuturor ingerilor.
Ingerii doreau sa faca asa cum li se spunea. Ei reflectau frumusetea Creatorului lor si Il laudau pentru privilegiul de a trai in acel paradis de armonie cereasca. Faptul ca Ii aduceau mereu slava Creatorului lor, ii inspira sa manifeste dragoste unii fata de altii si, atata timp cat aceasta a fost singura lor dorinta, ei au trait intr-o atmosfera plina de iubire.
In acest mediu ceresc, domneau armonia, desavarsirea, dragostea si lauda. Lucrul acesta este greu de imaginat pentru noi.
Cum am putea sa ne bucuram si noi de aceasta atmosfera cereasca in familia noastra, la locul de munca si in biserica? Identificati cateva modalitati prin care existenta noastra pamanteasca ar putea sa reflecte mai bine slava si dragostea lui Dumnezeu.
Caderea unei fiinte desavarsite
Desi noua, in conceptia noastra limitata despre realitate, ne este dificil sa ne imaginam cum arata, Lucifer trebuie sa fi fost o fiinta de o frumusete extraordinara. Citeste din nou descrierea din Ezechiel 28. Lucifer era intelept, frumos si acoperit cu toate pietrele pretioase. Era intr-adevar o fiinta extraordinara!
Daca citim cu atentie Ezechiel 28,13, observam un lucru interesant. Dupa ce aminteste pietrele pretioase cu care era acoperit, textul spune ca toate au fost „pregatite pentru ziua cand ai fost facut”. Vesmintele lui Lucifer nu facea decat sa reflecte pozitia inalta pe care o ocupa. Dupa cum vom vedea in studiile de trimestrul acesta, hainele pot arata foarte multe despre statutul si pozitia noastra. Prin urmare, hainele lui Lucifer aratau ca el era o fiinta frumoasa, cu o pozitie inalta, care avea putere si influienta.
- Ce anume a determinta caderea lui Lucifer? Ce mesaj putem desprinde pentru noi insine? Ezechiel 28,17
Oricat de minunata era haina sa, oricat de frumoasa ii era infatisarea, oricat de mare era intelepciunea sa – toate veneau de la Dumnezeu. Sa nu uitam ca Lucifer era o fiinta creata si tot ce avea erau daruri primite de la Dumnezeu. Daca Domnul nu i le-ar fi dat, el nu ar fi avut nimic si nu ar fi fost nimic.
Totusi, el a uitat lucrul acesta important, desi se afla in imediata apropiere a lui Dumnezeu.
- Ce principiu din Deuteronom 8,1-18 ne ajuta sa intelegem ce s-a intamplat cu Lucifer?
Cat de usor uitam cat de mult depindem de Dumnezeu, mai ales atunci cand ne bucuram de prosperitate si bogatie! Ce putem face ain mod practic in fiecare zi, ca sa nu cadem in capcana de a privi la „hainele noastre frumoase” (intelepciunea, succesul, prosperitatea etc.) si a uita cat de mult depindem de Dumnezeu in toate lucrurile?
Dorinta de a fi Dumnezeu
- La ce se refera Ezechiel in capitolul 28,14?
Ezechiel foloseste aici o expresie figurata, care face referire la localizarea tronului lui Dumnezeu sau la cerul insusi. „Muntele sfatn al lui Dumnezeu” se refera la pozitia inalta si la privilegiile pe care Dumnezeu i le-a dat acestei fiinte.
Cand este mentionat in Biblie, „muntele sfant al lui Dumnezeu” indica o experienta semnificativa cu Dumnezeu. De exemplu, Moise s-a urcat pe munte ca sa se intalneasca cu Dumnezeu (Exod, 19,20), iar Mantuitorul si cei trei ucenici s-au urcat pe un munte inalt si acolo Isus Si-a schimbat infatisarea (Matei 17,1-2).
In versetul 14 („umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare”), profetul Ezechiel foloseste din nou simboluri pentru a ilustra prezenta lui Dumnezeu: „pietre scanteietoare” (in alte traduceri – „pietre de foc”, „stralucitoare ca focul”). Domnul li s-a aratat lui Moise, Aaron si celorlalti conducatori in felul acesta: „Ei au vazut pe Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca cerul in curatia lui” (Ex. 24,10).
Desi se bucura de multe privilegii, Lucifer a ingaduit ca gnadurile rele sa intre si sa-i tulbure mintea, niste ganduri care au dus, in cele din urma, la fapte de razvratire si la ruina.
- Ce principii desprindem din descrierea facuta de Isaia caderii lui Lucifer? Cum ne putem feri de ispite? Isaia 14,12-14
Romanii din vechime credeau ca imparatul se transforma in zeu atunci cand murea. Asa se explica vorbele rostite de Vespasian inainte sa moara: ” O, cred ca devin zeu!”.
Ispita cu „joaca” de-a Dumnezeu poate fi mai perfida decat ne inchipuim. Cand judecam motivele oamenilor, cand ne asumam atributii care nu ne apartin, cand incercam sa-i controlam pe altii, nu facem altceva decat sa ne dam drept Dumnezeu!
Gandeste-te mai mult la modalitatile perfide prin care suntem ispititi sa ne asezam in locul lui Dumnezeu. Ai cazut vreodata in aceasta ispita? Care este singura cale de aparare fata de aceasta amagire?
Satana pe Pamant
- Ce lucru nu ar trebui sa ne faca sa ne miram? 2 Cor. 11,14
Dupa cum se stie, caderea lui SAtana a afectat nu numai cerul, ci si pamantul, iar caderea si razvratirea lui din cer se manifesta aici, pe pamant, in conflictul pe care il numim „marea lupta”. Este o lupta reala, apriga, in care suntem implicati cu toii.
- Despre ce este vorba in Apocalipasa 12,7-12? Ce avertizare, dar si ce speranta gasim in aceste pasaj?
Din nefericire, datorita jerfei aduse de Hristos pe cruce, noi stim cum se va sfarsi acest conflict. Toti cei care sunt imvracati in hainele desavarsirii Lui au asigurarea biruintei. De aceea, Satana se straduieste din toate puterile sa ii impiedice pe cat mai multi oameni sa gaseasca neprihanirea mantuitoare, care le garanteaza un loc vesnic langa Dumnezeu.
- Reciteste 2 Corinteni 11,14, acordand o atentie speciala contextului. Ce mesaj important pentru noi putem lua de aici?
Satana lucreaza pe toate caile ca sa ne insele, ca sa rupa relatia noastra mantuitoare cu Hristos si, in acest scop, se foloseste chiar si de crestinii cu numele. Adeseori, metoda aceasta este cea mai eficienta.
Pericolele spirituale ne pandesc pretutindeni (1 Petru 5,8). Dar lucrul pe care nu trebuie sa-l uitam este ca dusmanul nostru este infrant: Diavolul a fost invins, pierderea lui este sigura, stapanirea lui va avea sfarsit. Cu toate acestea, noi nu putem sa ne luptam cu el si sa-l infrangem prin puterea noastra. Singura noastra speranta si puterea se gasesc in Acela care l-a invins deja, si anume in Domnul Isus. Biruinta Sa ne apartine atata timp cat o cerem prin credinta si in ascultare de El.
Care sunt metodele subtile pe care la foloseste Diavolul pentru a-ti zdruncina credinta incet, dar sigur? Ce putem face zilnic pentru a ne asigura ca planurile lui nu vor avea succes?
Studiu suplimentar
Ellen White, Patriarhi si profeti, cap. „De ce a fost ingaduit pacatul?”; cap. „Cortul si serviciile lui”; Hristos , Lumina lumii, cap. „Lumina vietii”.
„Cand SAtana cauta sa-i innegreasca cu totul pe copiii lui Dumnezeu si sa-i distruga, Domnul Hristos intervine. Desi ei au pacatuit, Hristos a luat asupra Sa vinovaita pacatelor lor”. – Ellen g. White, Parabolele Domnului Hristos, pag. 169
„Pacatul a intrat in lume prin caderea unei fiinte care se afla in fruntea ingerilor sfinti. Cum s-a produs o schimbare atat de mare, transformarea unui onorat supus imparatesc intr-un apostat? Raspunsul este dat: „Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta.” Daca Domnul nu l-ar fi facut atat de frumos pe heruvimul ocrotitor, atat de asemanator cu chipul Sau, daca nu i-ar fi oferit o onoare deosebita, daca ar fi trecut cu vederea vreun lucru in ceea ce priveste darul frumusetii, al puterii si al onoarei, atunci Satana ar fi avut scuza. ” – Ellen G. White, The General Conference Daily Bulletin, 2 martie 1897.
Intrebari pentru discutie
- Meditati la ideea de moralitatea si libertate. Poate exista moralitate fara libertate? Putem considera ca anumite fapte sunt morale daca sunt facute din obligatie, daca nu sunt urmarea unei alegeri libere?
- Oricat ar fi primit, Satana nu ar fi fost multumit. Manifestam si noi aceasta atitudine? Cum putea sa ne ferim de aceasta capcana?
- Cititi in grupa Apocalipsa 12,7-12 si discutati semnificatia pasajului, punand accent pe modul cum ar trebui sa traim, insistand asupra versetului 11: „Ei l-au biruit si prin sangele Mielului si prin cuvantul marturisirii lor si nu si-au iubit viata chiar pana la moarte.”
- Meditati la situatiile in care suntem ispititi sa ne dam drept Dumnezeu. Exista anumite lucruri pe care le facem in acest sens, fara sa ne dam seama ca gresim?
- Cititi pasajul de mai sus din Ellen G. White, in care ni se spune ca Isus a luat vina asupra Lui. Ce inseamna acest lucru in mod concret? Care este speranta noastra? Ce se va intampla cu aceia care refuza sa creada ca fagaduinta aceasta este si pentru ei?
http://www.7adventist.com/studiu/caderea-celui-mai-stralucitori-dintre-ingeri/
///////////////////////////////////////
Hainele noi ale fiului risipitor
Text de memorat: „Dar trebuie să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.” (Luca 15,32)
Unii oameni au privilegiul de a se naşte într-o familie credincioasă, astfel că din fragedă pruncie merg la biserică, în tinereţe sunt nelipsiţi de la serviciile divine şi, chiar adulţi fiind, biserica este în continuare un punct de reper major în viaţa lor. Dacă s-ar face un sondaj în dreptul acestor oameni, probabail că mulţi dintre ei nu s-ar identifica nicidecum cu fiul risipitor, ci, mai degrabă, cu fiul cel mare care, ascultător fiind, a rămas întreaga viaţa lângă tatăl său, urmându-i sfaturile şi poruncile.
Însă concluzia parabolei poate fi una tristă pentru aceştia, deoarece fiul cel mic s-a întors, a fost primit, şi harul Tatălui i-a refăcut viaţa. Despre fiul cel mare însă, nu se ştie dacă a plecat supărat în lumea de afară sau, într-un final, a acceptat să intre şi el în casă şi să se bucure împreună cu familia de sărbătoarea neaşteptată.
Cert este că noi, oamenii păcătoşi, avem nevoie de un singur lucru: avem nevoie să cunoaştem personal harul şi făgăduinţa prezentate de Domnul Isus în parabola fiului risipitor.
Aceiaşi părinţi, aceeaşi educaţie, aceeaşi hrană
- Ce ni se spune în Luca 15,11?
În această parabolă, cei doi fii reprezintă două tipuri de caracter. Fiul cel mare este, în aparenţă, simbolul loialităţii, al perseverenţei şi al hărniciei. Fiul cel mic este opusul celui mare: nu vrea să muncească, nu vrea să dea socoteală nimănui şi nu vrea să fie un om responsabil. Amândoi provin din aceeaşi familie. Probabil că amândoi au avut parte de aceeaşi dragoste părintească. Însă, în aparenţă, un fiu era respectuos, iar celălalt era nerespectuos. Care a fost cauza?
- Ce alte familii din Biblie se aseamănă cu familia din această parabolă? Gen. 4,1-8; 25,24-34.
Există un fenomen ciudat: copiii aceleiaşi familii, care trăiesc sub acelaşi acoperiş, au parte de aceleaşi sfaturi, de aceeaşi dragoste, aceeaşi hrană şi aceeaşi educaţie, ajung să fie foarte diferiţi unul de altul – unul este credincios, spiritual şi hotărât să-I slujească Domnului, iar celălalt alege, din diverse motive, să meargă în direcţia opusă. Situaţia aceasta este greu de explicat, însă ea ne dovedeşte că omul este înzestrat cu putere de alegere. Unii consideră important faptul că, în parabola aceasta, fiul cel mic s-a răzvrătit. Însă cine poate şti motivul pentru care a ales să se răzvrătească?
- Ce învăţăm din modul în care a răspuns tatăl la cererea acestui fiu? Ce ne spune aceasta despre Dumnezeu? Luca 15,12
Textul nu precizează ce au discutat tatăl şi fiul sau dacă tatăl i s-a împotrivit, dacă i-a cerut să se mai gândească, să nu se pripească şi să aibă grijă ce hotărâre ia. Poate că i-a spus toate acestea, dar, în cele din urmă, i-a dat fiului partea de avere şi el a plecat. Principiul acesta se găseşte peste tot în Biblie: Dumnezeu le dă oamenilor libertate să aleagă ce vor, să meargă unde vor şi să trăiască aşa cum vor. Dar, după cum ştim, deciziile noastre sunt urmate de anumite consecinţe pe care nu le putem prevedea întotdeauna.
Ce consecinţe ai suferit din cauza deciziilor luate în ultima vreme? Din nefericire, nu putem să dăm timpul înapoi, deşi uneori ne-am dori acest lucru.
Consecinţe
Încearcă să ţi-l imaginezi pe acest tată stând şi privind cum fiul lui cel mic îşi face bagajul şi pleacă. Poate că l-a întrebat unde pleacă, unde intenţionează să lucreze, ce visuri are pentru viitor. Nu ştim care au fost răspunsurile fiului celui mic. Probabil că nu au fost prea încurajatoare, cel puţin nu pentru tatăl lui. Însă fiul avea speranţe mari! Şi de ce nu? Era tânăr, avea spirit de aventură, avea bani de cheltuialăşi putea să călătorească oriunde. Probabil că viaţa la ţară, în gospodăria tatălui, i se părea plictisitoare faţă de tot ceea ce putea să-i ofere lumea.
- Ce fel de pocăinţă este înfăţişată în Luca 15,13-19? Fiul regretă ce a făcut sau regretă doar consecinţele faptelor lui? Ce indicii avem în text în această privinţă?
Nu ştim cum s-ar fi sfârşit această parabolă, dacă fiului risipitor i-ar fi mers bine. Să presupunem că nu şi-ar fi cheltuit toţi banii şi că s-ar fi bucurat de prosperitate. Este foarte puţin probabil că el şi-ar mai fi dorit să se întoarcă la tatăl lui, nu-i aşa? Cine dintre noi nu a regretat amarnic nu atât săvârşirea păcatului, cât consecinţele lui, mai ales atunci când a fost dat în vileag? Chiar şi cel mai înrăit păgân va regreta că a comis adulter, dacă se îmbolnăveşte de o boală cu transmitere sexuală. Dar părerea de rău pentru suferinţa îndurată din cauza unor decizii greşite nu are nicio legătură cu creştinismul.
Ce putem spune despre fiul risipitor? Nu există nicio îndoială că situaţia grea în care a ajuns l-a determinat să-şi schimbe atitudinea, lucru care probabil că nu s-ar fi întâmplat în alte circumstanţe. Gândurile lui, aşa cum ne sunt prezentate în text, ne dezvăluie o umilinţă adevărată şi conştientizarea faptului că păcătuise împotriva tatălui său şi împotriva lui Dumnezeu. Pledoaria pe care şi-a pregătit-o în gând pare a ne arăta că pocăinţa lui era sinceră.
Uneori, avem nevoie să suportăm anumite consecinţe, ca să ne trezim la realitate şi să înţelegem ce este păcatul. De-abia atunci când suferim din cauza faptelor noastre, le regretăm cu adevărat. Însă ar fi mult mai bine să ne ferim de păcat, ca să fim scutiţi de această suferinţă şi de regretul de a-l fi săvârşit.
Poţi să te întorci acasă
În prima parte a secolului XX, romancierul Thomas Wolfe a scris o carte cu titlul Nu poţi să te mai întorci acasă [You Can’t Go Home Again], despre un bărbat născut într-o familie săracă din sudul Statelor Unite, care pleacă de acasă, ajunge în New York, devine un scriitor celebru şi apoi încearcă să se întoarcă în familia lui. Tranziţia nu este uşoară şi de aici vine şi titlul cărţii.
- În această parabolă cine are iniţiativa întoarcerii? Compară cu parabola oii pierdute şi cu parabola banului pierdut (Luca 15,4-10). Care este deosebirea dintre aceste parabole?
În aceste două parabole, banul şi oaia probabil că nu ştiau că sunt pierdute (mai ales în cazul banului) şi nu puteau să se întoarcă la stăpân chiar dacă ar fi încercat; însă fiul risipitor a întors spatele adevărului, dacă am putea spune aşa, şi nu şi-a dat seama că era pierdut decât atunci când a ajuns să fie înconjurat de întuneric (vezi Ioan 11,9.10). De-a lungul istoriei mântuirii, Dumnezeu a lucrat cu oameni care, deşi au avut lumina, au întors spatele acestei lumini şi au umblat în întuneric. Vestea bună din această parabolă este că Dumnezeu este gata să-i primească înapoi chiar şi pe aceia care I-au întors spatele, deşi au cunoscut bunătatea şi dragostea Lui. Tânărul din parabolă a ales singur să plece şi a ales singur să se întoarcă. La fel trebuie să alegem şi noi.
- În ce context spune Domnul Isus aceste parabole? Luca 5,1.2
Observă cât de diferiţi sunt oamenii care-L ascultă. Cât de impresionant este faptul că Isus nu le vorbeşte despre evenimentele din vremea sfârşitului sau despre condamnarea păcătoşilor, ci despre dragostea şi grija Tatălui pentru toţi cei pierduţi, indiferent de cauzele pentru care au ajuns în situaţia aceasta!
Ai cunoscut oameni care I-au întors spatele lui Dumnezeu? Când citeşti parabola aceasta, ai încredere că ei se mai pot întoarce acasă? Este important să ne rugăm cu toţii pentru aceia care nu au învăţat încă lecţia dureroasă a fiului risipitor!
Haina cea mai bună
După cum am văzut, fiul risipitor a trebuit să ia singur decizia de a se întoarce. Tatăl nu a putut să-l constrângă. Dumnezeu nu forţează pe nimeni să I se supună. El nu l-a forţat pe Satana să I se supună în cer, nu i-a forţat nici pe Adam şi pe Eva să I se supună în Eden şi de ce ne-ar forţa pe noi acum, când consecinţele neascultării au produs deja atâta dezastru în lume? (Rom. 5,12-20.21)
- Ce face tatăl când aude mărturisirea fiului? Câte penitenţe şi câte fapte bune i-a cerut să facă pentru a fi primit? Ce înseamnă aceasta pentru noi? Luca 15,20-24 (Vezi şi Ier. 31,17-20)
Fiul şi-a mărturisit păcatul, dar tatăl ne face impresia că nici nu aude mărturisirea lui. Faptele se derulează în următoarea ordine: tatăl aleargă în întâmpinarea fiului, cade pe grumazul lui şi îl sărută mult. Fără îndoială că a primit mărturisirea lui, deşi probabil că aceasta i-a făcut bine mai mult fiului decât tatălui; dar, în momentul acela, faptele fiului vorbeau mai tare decât cuvintele.
După aceea, tatăl le spune slujitorilor să aducă „haina cea mai bună” şi să îl îmbrace cu ea. Cuvântul grecesc tradus aici cu „cea mai bună” înseamnă şi „cea dintâi” sau „cea de frunte”. Tatăl i-a dat tot ce avea mai bun.
Dar să ne gândim şi la context: fiul trăise în sărăcie şi probabil că s-a întorsacasă în nişte haine ponosite (doar lucrase ca îngrijitor la porci!). Contrastul dintre hainele pe care le purta când l-a îmbrăţişat tatăl (observăm că tatăl nu aşteaptă ca fiul să se schimbe, pentru ca să-l poată îmbrăţişa) şi haina cu care a fost acoperit nu putea fi mai izbitor!
Înţelegem de aici, printre altele, că refacerea relaţiei dintre tată şi fiu a fost în momentul acela completă. Dacă „haina cea mai bună” este simbolul hainei neprihănirii lui Hristos, atunci fiul risipitor nici nu mai avea nevoie de altceva. El se pocăise, îşi mărturisise greşeala şi renunţase la căile lui. Tatăl s-a ocupat de restul. Ce frumoasă ilustrare a Planului de Mântuire!
Tatăl nu rosteşte nici măcar o dată cuvintele: „Ţi-am spus eu!” Nici nu era nevoie de ele. Păcătosul culege oricum roadele răzvrătirii sale. În relaţianoastră cu oamenii care se întorc la Domnul, cum putem învăţa să nu-i respingem din cauza păcatelor lor?
Cu haina tatălui
În Parabolele Domnului Hristos, la pag. 203 şi 204, Ellen White adaugă un detaliu interesant, care nu se găseşte în textele biblice. Când descriescena întâlnirii tatălui cu fiul care se întoarce smerit acasă, ea notează:„Tatăl nu voia să îngăduie ca vreun ochi dispreţuitor să râdă de mizeriaşi de zdrenţele fiului său. El şi-a luat de pe umeri propria mantie largă şibogată şi a învelit cu ea trupul slăbit al fiului, iar tânărul şi-a mărturisit pocăinţa printre suspine, spunând: «Tată, am păcătuit împotriva ceruluişi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău» (Luca 15,21).
Ţinându-l strâns alături de el, tatăl l-a condus în casă. Nu i s-a oferit nicio ocazie să ceară locul de slujitor. El era un fiu care urma să fie onorat cu tot ce era mai bun în casa tatălui şi pe care bărbaţii şi femeile care îl aşteptau aveau să-l respecte şi să-l slujească.
Tatăl le-a zis slujitorilor săi: «Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit.» Şi au început să se veselească.”
- Ce perspective ne oferă acest comentariu asupra parabolei şi ce ne spune despre caracterul lui Dumnezeu?
Tatăl vrea să acopere imediat ruşinea greşelilor fiului său. Înţelegem de aici că trebuie să învăţăm să lăsăm trecutul în urmă, să nu ne mai gândim la greşelile noastre sau ale altora. Multe dintre cele mai rele păcate nu sunt cunoscute acum, dar într-o zi vor fi scoase la lumină (1 Cor. 4,5);la fel ca Pavel, trebuie să uităm ce este în urma noastră şi să ne aruncăm spre ce este înainte (Fil. 3,13.14).
- Ce vrea să spună tatăl prin cuvintele „acest fiu al meu era mort şi a înviat”? Luca 15,24
Nu există poziţie neutră în problema mântuirii. La sfârşitul tuturor lucrurilor(Apoc. 21,5), când marea luptă se va încheia, fiecare om va primi fie viaţa veşnică, fie moartea veşnică. Nu există o a treia posibilitate.
Acesta este negreşit un gând de care trebuie să ţinem cont în fiecare zi, în deciziile noastre!
Studiu suplimentar
Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, cap. „Era pierdut şi a fost găsit” şi „O prăpastie de netrecut”; Hristos, Lumina lumii, cap. „Ultima călătorie din Galileea”; Mărturii, vol. 3, cap. „Parabole despre cel pierdut”.
„Observaţi cât de duios şi de milos este Domnul în felul în care îi tratează pe oamenii pe care i-a creat. El îl iubeşte pe copilul Său care a greşit şi îl îndeamnă să se întoarcă. Braţul Tatălui îl cuprinde pe fiul Său pocăit, veşmântul Tatălui îi acoperă zdrenţele, inelul este pus pe degetul lui, ca semn al apartenenţei regale. Totuşi, cât de mulţi privesc la fiul risipitor nu doar cu indiferenţă, ci şi cu dispreţ. Asemenea fariseului, ei spun: «Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni» (Luca 18,11). Dar cum credeţi voi că îi priveşte Dumnezeu pe aceia care, în timp ce pretind că sunt conlucrători cu Hristos, stau lângă sufletul care luptă împotriva potopului de ispite, asemenea fratelui din parabolă – cu încăpăţânare, rea voinţă şi dispreţ?” – Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 140
„Puterea şi harul au fost pregătite prin Domnul Hristos şi sunt gata să fie duse de îngerii slujitori la fiecare suflet credincios. Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală şi neprihănire la Isus, care a murit pentru el. Domnul aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi murdărite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii. El nu doreşte ca păcătoşii să moară, ci doreşte ca ei să trăiască.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 55, 56
Întrebări pentru discuţie
- Discutaţi mai mult despre faptul că fraţii crescuţi în aceeaşi casă, de aceiaşi părinţi, pot alege drumuri spirituale diferite. Cum se explică această situaţie?
- Cum îi ajutăm pe cei care, după ce L-au părăsit pe Domnul, au plecat în lume şi şi-au făcut rău lor înşişi şi altora, vor să lase în urmă trecutul,dar nu pot, fiindcă, oriîncotro apucă, se lovesc de consecinţele deciziilor lor? Ce speranţă le putem transmite?
- Nu toţi cei care Îl părăsesc pe Domnul ajung îngrijitori la porci. Cum putem să-i ajutăm pe cei care au plecat să înţeleagă că, deşi le merge bine, au luat o decizie fatală?
http://www.7adventist.com/studiu/hainele-noi-ale-fiului-risipitor/
///////////////////////////////////////
PILDA FIULUI RISIPITOR
-FRATELE MAI MARE-
Pilda fiului risipitor -o capodopera a predicilor Mantuitorului- este pe nedrept numita astfel. La fel de bine, ea ar fi putut fi numita si “Pilda tatalui iubitor”,sau “Pilda fratelui neiertator”. De altfel, evanghelistul Luca nu a dat niciun titlu acestei parabole. Titlurile capitolelor si subcapitolelor sunt adaogiri ulterioare ale diferitelor traduceri ale Bibliei.
Pilda ne aduce in prim plan trei personaje distincte, a caror experienta e total diferita una de alta, dar care au puncte de interferenta. Stiti care e punctul in care experientele celor trei se intalnesc? Este vorba de problema iertarii. Toate cele trei personaje se confrunta la un moment dat cu problema aceasta:
–Fiul cel mic, dupa nenumarate experiente triste, dupa ce isi da seama ca este un vagabond, un ratat, un nimic, fara viitor si fara caracter, se afla in fata unei dileme: sa-si ceara sau sa nu-si ceara iertare parintelui sau pe care l-a ranit atat de profund.
Din fericire, fiul risipitor , a carui constiinta s-a batatorit in anii petrecuti departe de Dumnezeu si de familie, in mijlocul placerilor de o clipa ale pacatului, a stiut sa invinga mandria si sa rostesca acele cuvinte de adanca pocainta: “Tata, am pacatuit impotriva cerului si impotriva ta.” Chiar daca lipseste acel “te rog , iarta-ma”, el se subintelege.
–Tatal este confruntat si el cu problema iertarii. Cel jignit in autoritatea sa parinteasca, cel a carui inima a fost sfasiata de ingratitudinea fiului sau mezin, este pus in fata unei dileme: sa-l ierte pe fiul sau care i-a produs atata amaraciune, atata paguba morala si materiala, sau sa-i dea o lectie pentru toata viata, aplicand dreptatea.
Tatal stie insa sa ierte, caci nu poate altfel. El iarta asa cum niciun om nu a facut-o si nu o va putea face vreodata. Este o iertare care nu se rezuma doar la acoperirea greselilor trecutului, ci una care cuprinde reabilitarea deplina a fiului intors. Haina cu care-si acopera fiul zdrentaros este simbolul neprihanirii cu care Christos ii acopera pe pacatosii pocaiti; inelul pe care-l pune in degetul lui este dovada repunerii depline in drepturi, iar incaltamintea pe care i-o da simbolizeaza deplina libertate pe care i-o reda fiului sau. Fostul fiu risipitor este primit si privit nu ca un fiu risipitor intors, ci ca unul care nu a gresit niciodata.
Aici e minunea harului lui Dumnezeu care ni se acorda noua, oamenilor pacatosi si nevrednici! Dupa ce am trait ani si zeci de ani in pacat, fara nadejde si fara Dumnezeu in lume, batjocorind harul Sau si abuzand de binecuvantarile Sale, noi putem fi iertati si priviti ca si cand n-am fi pacatuit niciodata.
Numai Dumnezeu poate ierta in felul acesta!
–Fratele mai mare este cel de-al treilea personaj al parabolei care se confrunta cu problema iertarii, din doua perspective:
- Ca unul care trebuie sa-si ierte fratele mai mic, dar nu o face
- Ca unul care, gresit fiind , el insusi are nevoie de iertare.
De obicei, atunci cand se comenteaza pilda , experienta fratelui mai mare trece pe un plan secund, sau e neglijata complet. Dar sa observam ca din cele 22 de versete ale parabolei, 8 versete sunt dedicate experientei acestui frate mai mare, experienta care reprezinta un avertisment cat se poate de solemn pentru o anumita categorie de credinciosi din biserica lui Christos.
Un amanunt care ne pune pe ganduri atunci cand meditam mai profund la experienta celor trei personaje ale pildei este faptul ca pe fratele mai mare nu-l intalnim in desfasurarea dramei decat la sfasitul ei.
Ma intreb: Oare unde era el in anii aceia de criza a adolescentei prin care trecea fratele sau mai mic ? Unde era el atunci cand mezinul familiei facea acea cerere imprudenta si obraznica tatalui lor ? Ce a facut el pentru a impiedica tragedia care era pe cale sa se intample ?
Sa admitem ca nu l-a putut impiedica pe fratele sau sa-si urmeze calea libertina pe care si-a ales-o, dar… ce a facut el pentru fratele sau in acei ani de trista amintire in care acesta traia departe de Dumnezeu, in adanca mocirla a pacatului?
Dar cand fratele lui mai mic a dat de greu, cand a inceput sa cunoasca pe propria piele ce inseamna saracia, somajul, insingurarea, foamea si boala, ce a facut pentru el?
Desigur, se pot face multe speculatii pe marginea pildei, mai ales pe marginea a ceea ce nu sta scris. Pentru mine insa, faptul ca acest frate mai mare nu apare nicicand in desfasurarea dramei, decat la sfarsitul ei, iar atunci intr-o postura complet negativa, faptul acesta imi spune mult despre caracterul lui. Dintr-un anumit punct de vedere, el are acelasi spirit cu al lui Cain, care ii raspunde arogant lui Dumnezeu: “Ce, sunt eu pazitorul fratelui meu?”
Caracterul acestui om este cu totul opus aceluia al tatalui sau. Daca iubirea tatalui constringe, cea a fratelui mai mare da doar libertate de alegere. Probabil ca, atunci cand mezinul era pe punctul sa plece, fratele mai mare i-a spus rece: “ Frate, esti liber sa faci ce vrei. Esti mare acum, sunt banii tai, ai viata ta, du-te in pace !’
Luca 15, 22-32:
Un prim amanunt: Fiul mai mare era la ogor in momentul intoarcerii fiului risipitor. O prima concluzie pe care o putem trage din acest amanunt este aceea ca acest om era unul harnic, era un muncitor. El nu-si putea permite sa pirda vremea in placeri si distractii asemenea fratelui sau mai mic. Poate ca gandul de a parasi casa parinteasca i-a venit si lui, dar a alungat repede ispita aceasta.
Era un om asezat, la locul lui, un om care purta greutatile familiei, preluand o parte din responsabilitatile tatalui, un om respectat de semeni, care facea cinste tatalui sau. Probabil ca vecinii si cunoscutii il laudau pentru constiiciozitatea sa, pentru spiritul sau ascultator fata de parintele sau. Poate ca il fericeau pe tatal sau cu cuvinte de genul: “Ferice de tine ca ai un fiu atat de serios si muncitor. El iti face cu adevarat cinste !”
Cu siguranta ca aceasta era imaginea pe care fratele mai mare o lasa sa se vada ani de zile in fata semenilor sai. Si poate ca multi ani ar fi lasat aceeasi impresie daca nu ar fi intervenit momentul reintoarcerii fratelui sau. Acest eveniment reuseste sa scoata din ascunzisurile caracterului sau intreaga zgura nevazuta pana atunci.
Venind spre casa , el aude niste sunete neobisnuite: sunete de muzica si veselie, pe care de ani de zile nu le mai auzise in casa parinteasca, de la plecarea fratelui sau.
Oare ce s-a intamplat? –se intreaba el. In momentul urmator insa intuieste motivul bucuriei. De unde aceasta concluzie ? Din faptul ca nu intra in casa pentru a vedea el insusi motivul bucuriei , ci, intuind ca fratele sau s-a intors acasa si vrand sa se convinga de acest lucru, il trimite pe slujitorul sau sa-i aduca raspunsul. Se observa deja primele pete negre, ascunse pana atunci, ale caracterului acestui om care, ani de-a randul a pozat ca fiind un om drept, cinstit, integru, bun…
Cand slujitorul ii aduce raspunsul care ii confirma banuiala, textul biblic spune ca el “s-a intaratat de manie.” (vers. 28 )Nu stiu ce va spune acesta propozitie scurta, mie insa imi spune ceva important.
Orice om are momente in care , pe drept sau pe nedrept, se manie. Se mai intampla sa te calce cineva pe batatura de la picior, fara sa vrea, si atunci nu-ti mai controlezi reactiile si te manii. Dar este vorba de o reactie trecatoare, dupa care iti pare rau de iesirile tale necontrolate. Si parerea de rau, daca este sincera, va aduce in mod inevitabil si scuzele de rigoare.
Dar a te intarata la manie inseamna mult mai mult: inseamna a te mania cu premeditare si a lua o anumita pozitie ostila fata de cel pe care te-ai maniat.
Pilda spune mai departe ca acest frate mai mare , dupa ce s-a intaratat la manie, “nu voia sa intre in casa.” ( vers. 28 )
Ce se intampla cu acest om ? Ani de zile a lasat impresia ca este un om amabil, drept si cinstit, un om care facea cinste tatalui sau. Iata-l acum manios din cale afara ! Si pentru care motiv? Pentru ca i-a venit fratele acasa ?
Avea acest om vreun motiv sa se manie? Unii vor spune probabil ca nu avea niciun motiv, dimpotriva, el trebuia sa se bucure ca fratele sau s-a intors acasa, iar familia era reintregita.
Da, asa ar fi trebuit sa fie.! Omul acesta era insa un om al dreptatii, al corectitudinii. El a muncit zi de zi din greu pentru familie, in timp ce fratele sau cheltuia averea parinteasca cu desfranatele. El s-a lipsit de multe placeri chiar nevinovate, in timp ce fratele sau nu stia ce placeri noi sa mai descopere. El a stat cu tatal sau si la bine si la rau, in timp ce fratele sau nu l-a sprijinit cu nimic pe tatal sau. Din punctul lui de vedere, fratele mai mare avea motive serioase sa se manie. Dreptatea cerea ca fratelui sau sa i se dea o lectie aspra. Si pentru ca lectia intarzia sa vina, el se manie cumplit.
Intrebarea mea este: Pe cine se manie el? Pe fratele sau? Se pare ca nu. Pilda nu relateaza niciun dialog intre cei doi frati. De fapt, mania lui se indreapta impotriva tatalui sau, pentru ca el, tatal, era cel care trebuia sa aplice dreptatea si nu o aplica.
Ati intalnit oameni care se manie pe Dumnezeu pentru ca nu aplica dreptatea intr-un caz sau altul ? Ma gandesc la un exemplu biblic: Iona, profetul lui Dumnezeu, de la care avem ceva mai multe pretentii, se manie pe Dumnezeu pentru ca nu a adus judecata promisa asupra cetatii Ninive.
Cuvintele dure pe care fratele mai mare le rosteste catre tatal sau dovedesc faptul ca mania sa era indreptata in primul rand impotriva acestuia:
“Dar el, drept raspuns, a zis tatalui sau: Iata, eu iti slujesc ca un rob de atatia ani si niciodata nu ti-am calcat porunca si mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied sa ma veselesc cu prietenii mei.Iar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu femeile desfranate, i-ai taiat vitelul cel ingrasat.” ( vers. 29- 30 )
Sunt doar cateva cuvinte, dar ele descopera tot intunericul sufletesc al acestui om , in aparenta atat de amabil, de bun si de corect.
“Iata , eu iti slujesc ca un rob de atatia ani…”
Iata adevaratul spirit al slujirii lui ! Se pune in mod firesc o intrebare: Era el rob sau fiu ?
Din punct de vedere biologic, el era fiu, si inca era intaiul nascut. Era cel care trebuia sa preia conducerea familiei atunci cand tatal urma sa moara. Era cel care avea drept la o parte mai mare de mostenire. Era viitorul preot al familiei. Dar-ce trist !- sufleteste acest om nu era un fiu , ci un rob. Ani de-a randul, el nu a facut decat sa-si chinuiasca sufletul, facand sfortari chinuitoare ca sa-i slujeasca tatalui sau.
Era fiu dupa trup, dar rob dupa spirit.
Oare ce semnificatie au aceste cuvinte ale fratelui mai mare? Nu cumva el il invidia pe fratele sau risipitor?
Ar fi tanjit si el la viata libertina, la placerile de o clipa ale pacatului in care se balacise fratele sau, dar nu, el si-a impus sa ramana, nu din iubire fata de tatal sau, ci din respect fata de sine si imaginea pe care dorea sa o afiseze in fata semenilor.
Cata demagogie, cat fariseism se ascunde in inima acestui om !
“Niciodata nu ti-am calcat porunca…”
Era adevarat? Da, dupa litera legii acest om era un ascultator desavarsit, un atent implinitor al tuturor cerintelor si dorintelor tatalui sau. Dar dupa spiritul legii ? Unde era spiritul poruncilor tatalui sau ? Unde se gasea iubirea, ingaduinta, intelegerea, bunatatea, caldura pe care ar fi trebuit sa le manifeste mai mult ca niciodata acum , la reintoarcerea fratelui sau pierdut ?
Da, acest om era un om corect, dar legalist si rece. Tot ceea ce depasea litera Legii nu putea sa incapa in inima sa rece ca piatra.
“Mie niciodata nu mi-ai dat macar un ied ca sa ma veselesc cu prietenii mei…”
Era adevarata acuzatia ?
Daca am citit cu atentie versetul 12, am observat ca in urma cererii fiului mai mic, tatal le-a impartit averea ambilor fii. Cum putea atunci sa rosteasca o acuzatie atat de nedreapta la adresa tatalui? Nu era averea tatalui si averea lui ? De ce nu a luat din ea ce dorea?
Cuvintele fratelui mai mare ma determina sa-mi intaresc convingerea ca acest fiu intai nascut nu se simtea fiu, ci rob. Daca s-ar fi simtit fiu, s-ar fi simtit si mostenitor si s-ar fi putut bucura dupa propria placere de mostenirea primita. Dar el se considera rob si acest lucru este cel mai grav in dreptul sau.
Sa fii mostenitor de drept, intaiul nascut, viitorul preot al familiei si totusi sa crezi despre tine ca esti doar rob, sa lucrezi ca un rob si sa astepti plata de rob, iata ce este cel mai dureros lucru care ti se poate intampla. Ce dezamagit trebuie sa fi fost tatal sau, descoperind in fiul sau cel cuminte acest spirit de rob.
“Cand a venit acest fiu al tau care ti-a mancat averea…”
Cat dispret in aceste cuvinte ! “Acest fiu al tau” Dar nu era si fratele lui ? De ce nu-l numeste frate ?
Nu! Nu putea sa se umileasca atat de mult. El sa fie fratele acestui desfranat, acestui risipitor, acestui vagabond zdrentaros si fara caracter ? El, omul corect, ascultator, harnic, apreciat de lume sa-l considere frate pe cel intors acasa ? Niciodata !
Privind la drama petrecuta in aceasta familie, ma intreb: Oare pentru cine a suferit tatal mai mult? Pentru risipitorul plecat departe , sau pentru robul de langa el ?
Portretul fratelui mai mare e zugravit fugitiv, ca o secventa in istoria acestei pilde. Mantuitorul nu ne-a lasat si epilogul acestei parabole. Nu stim daca acest frate mai mare si-a venit si el in fire, asemenea fratelui sau mai mic. Tatal l-a mustrat cu toata iubirea si delicatetea, dar nu stim daca el s-a indreptat vreodata. Avand insa in vedere ca avem de-a face cu o pilda, care ne reprezinta pe noi, in diferite ipostaze, epilogul depinde de noi, de alegerea pe care o facem.
Concluzii:
Experienta fratelui mai mare nu ne este redata la intamplare in acesta parabola. Mantuitorul ar fi putut rosti pilda a fiului risipitor intr-o forma prescurtata, fara experienta fratelui mai mare. Daca totusi el ne-a vorbit despre aceasta experienta trista, el a facut-o pentru a ne invata ceva important din ea.
Fratele mai mare ar fi trebuit sa-l ierte pe fratele sau mai mic, dar nu a facut-o. Ar fi trebuit sa-si ceara el insusi iertare de la tatal sau , dar nu a cerut-o. Pacat !
Aceia dintre noi care suntem crestini, ne consideram in casa Tatalui nostru ceresc. Unii din noi Ii slujim lui Dumnezeu de ani sau chiar zeci de ani. Chiar daca am trecut candva prin experienta fiului risipitor, acum este posibil sa traim experienta fratelui mai mare.
Tu in ce spirit Ii slujesti lui Dumnezeu ? Ai siguranta ca esti fiu de Dumnezeu, sau te consideri inca un rob? Duhul Sfant iti spune si tie ca esti un fiu de Dumnezeu ?
De ce asculti de poruncile lui Dumnezeu ? Pentru ca trebuie, din simtul datoriei, de frica pedepsei, sau din dragoste fata de El? Ascultarea ta de Dumnezeu este o ascultare de rob, sau de fiu ?
Cand ii vezi pe fratii tai risipitori traind in placerile de o clipa ale pacatului, ce simti: compasiune sau invidie ? Iar cand vreunul din acesti frati mai mici isi vin in fire si doresc sa revina in casa parinteasca, ii primesti cu bucurie, sau cu dispret ?
In final , ce esti de fapt: fiu de Dumnezeu sau rob al Legii?
“Si voi n-ati primit un duh de robie ca sa mai aveti frica, ci ati primit un duh de infiere, care ne face sa strigam: Ava, adica Tata ! Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul vostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu .” Romani 8, 15-16
Lori Balogh
http://articolecrestine.com/pilda-fiului-risipitor-fratele-mai-mare
////////////////////////////////////////
Pilda fiului risipitor
Autor: Olga Bucaciuc
Luca cap. 15: 11- 32
” El a mai zis:” un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său:” Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr, a strâns totul și a plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea, ducând o viață destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din locuitorii țării acelea, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roșcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni. Și-a venit în fire și a zis:” Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și îi voi zice:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.” Și s-a sculat și a plecat la tatăl său.
Când era încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult. Fiul i-a zis:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi:” aduceți repede haina cea mai bună și îmbrăcați-l cu ea; puneți-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l. Să mâncăm și să ne veselim; căci acest fiul al meu era mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.” Și au început să se veselească.
Fiul cel mare era la ogor. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit muzică și jocuri. A chemat pe unul din robi și a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns:” Fratele tău a venit înapoi și tatăl tău a tăiat vițelul cel îngrășat pentru că l-a găsit iarăși sănătos și bine.”
El s-a întărâtat de mânie și nu voia să mai intre în casă. Tatăl său a ieșit afară și l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns a zis tatălui său: „Iată, eu îți slujesc ca un rob de atâția ani și niciodată nu ți-am călcat porunca; și mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat vițelul cel îngrășat.”
” Fiule,” i-a zis tatăl,” tu totdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne veselim și să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.”
Această pildă prezentată de Domnul Isus Hristos are în esență adevăruri ce privesc relația dintre părinți și copii, relația dintre Dumnezeu și copiii Săi răscumpărați și mântuiți. Această prezentare poate fi analizată ca atare, ca experiență pentru viața aceasta și, mai ales, se poate interpreta spiritual, având corespondent viața noastră de credincioșie față de Dumnezeu.
Când copiii, până la vârsta majoratului sunt dependenți de dragostea și grija iubitoare a tatălui și a mamei, ei trebuie să asculte și să pună în practică toate învățăturile și sfaturile lor. Părinții doresc pentru copilul lor, să-i fie bine, să fie sănătos și să aibă un viitor fericit. După trecerea părinților din viața aceasta, toată averea agonisită se cuvine ca moștenire copiilor.
Idealul lui Dumnezeu pentru familia creștină este ca fiecare membru al familiei, în frunte cu părinții, ca rezultat al educației lor, să fie în primul rând credincioși, temători și iubitori de Dumnezeu. Fiecare, atât mama, tata, cât și copiii, trebuie să aibă personal o relație sfântă și vie cu Dumnezeu bazată pe credință, dragoste, rugăciune și ascultare de poruncile Sale. În aceste condiții, în aceea familie va fi armonie și pace, bună înțelegere, dragoste și respect reciproc. O înțelegere bună între cei doi părinți, între părinți și copii și între copiii în familie, va aduce binecuvântarea lui Dumnezeu și fericire.
Din această parabolă prezentată de Domnul Isus Hristos se constată, că nu toate lucrurile au mers tocmai bine și cum ar fi trebuit. Fiul cel mic s-a hotărât la un moment dat, să nu mai asculte de tatăl său, să nu mai depindă de el și vrea să plece de acasă cu partea de avere ce i se cuvenea ca moștenire pentru a trăi pe cont propriu.
Textul acestei prezentări ne arată atitudinea față de tatăl său și alegerea greșită a unui fiu, alegere care-l duce la distrugere, la ruină și la sărăcie, ajungând fără nici o speranță de viață.
Sunt familii unde părinții, credincioși fiind lui Dumnezeu, caută cu tot efortul să ofere copiilor lor ce este mai bun: toate cele necesare traiului îngrijindu-se de viitorul lor aici pe pământ, dar și de cel veșnic. Din această prezentare asistăm la o alegere pe care și-o face fiul cel mai tânăr, și anume: ajungând la o vârstă matură, el a considerat că poate să se descurce singur în viață fără dependența și responsabilitățile ce trebuia să le aibă față de tatăl său. Pretinde să i se dea partea lui de avere și pleacă în lumea largă, crezând că va fi mai fericit fără restricțiile și regulile casei părintești.
Din nefericire, mulți tineri pot fi ademeniți de vrăjmaș în felul acesta și care, ajung despărțiți de părinți și despărțiți de Dumnezeu și chiar pierduți pentru veșnicie. Acest tânăr calcă porunca aV a din Decalog, care spune: ”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele, în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău „Exod cap. 20:12 și Efeseni cap. 6:1-3. A cinsti pe părinți înseamnă mai întâi să iubim pe Dumnezeu care ne-a dăruit părinți și să-L slăvim cu viața noastră trăită după voia Lui cea sfântă. Dacă iubim pe Dumnezeu, în mod sigur vom iubi părinții și pe aproapele nostru. Un copil dovedește dragoste pentru tatăl și mama lui prin ascultare și respect profund față de aceștia. Simte împreună cu ei și durerile și bucuriile lor. Când părinții ajung bătrâni și bolnavi, fiul și fiica sunt datori moral să-și ajute părinții și să le aline durerile. Prin comportament, dragoste și respect pentru părinți, copilul să le aducă numai bucurie. Având în vedere devotamentul, sacrificiul și dorințele bune pentru copiii lor, părinții merită și se cuvine să li se dea toată cinstea. Acei copii care-și iubesc și-și respectă părinții sunt o binecuvântare pentru familie și pentru societate.
În viața acestui tânăr risipitor au existat unele perioade decisive pentru viitorul lui. I se potrivește caracteristica de fiu risipitor, deoarece a risipit binecuvântările ce le avea materiale și spirituale. A desconsiderat pe tatăl său, sfaturile și dorințele acestuia. Versetele 11, 12 prezintă perioada bună a copilăriei sale până ce a ajuns la tinerețe și la maturitate. În această perioadă tânărul a avut posibilitatea să se bucure de o viață liniștită cu toate cele necesare traiului în ceea ce privește confortul: hrana, locuința, îmbrăcămintea, căci în casa tatălui său avea din belșug de toate. Tatăl său era un om chibzuit și bogat, atâta timp cât avea angajați și argați pentru muncă. Tânărul în casa tatălui avea posibilitatea să se bucure de toată grija și de toată dragostea părintească, pentru avea asigurat un viitor fericit. Din câte putem înțelege acest tânăr avea totul pentru a fi fericit, mulțumit și recunoscător părintelui său care l-a adus la viață. Era dator tatălui său de a-l iubi și respecta, având în vedere sacrificiul, munca și interesul depus pentru copiii. Numai că nu a fost așa. Acest tânăr nu este mulțumit de prezența și dependența sa de tatăl său, nu-i place să asculte de el. Averea și banii, reprezentând partea lui de moștenire erau bune, și dorea să le folosească singur și să fie liber.
Versetul 13 ne arată perioada când tânărul a plecat de acasă, departe de casa părintească, și despărțit de tatăl său, de care nu i-a păsat că l-a lăsat îndurerat în suflet și a ajuns într-o țară înderpărtată. Aici a dus-o bine cât timp a folosit partea sa de moștenire, însă fericirea lui de aici a fost de scurtă durată. S-a dedat la distracții și plăceri lumești printr-o viață destrăbălată, folosindu-și banii cu” prietenii” care au profitat de el.
Versetul 14 reprezintă perioada de timp când tânărul nu mai avea nimic din ce să cheltuiască, căci cheltuise toți banii și nu mai avea cu ce trăi. În acea țară venise și o foamete mare. Acum tânărul s-a trezit singur, fără bani și fără vreo posibilitate de trai, fără hrană, locuință, îmbrăcăminte și fără nici un ajutor, căci nimănui nu-i păsa de situația lui disperată. Constrâns fiind de lipsa celor necesare traiului său, tânărul s-a angajat la unul din locuitorii țării care l-a trimis pe ogoarele sale să-i păzească turmele de porci. Aici suferă în primul rând de foame și dorea foarte mult să mănânce măcar din roșcovele ce se dădeau ca hrană porcilor, dar nici pe acestea nu i le da nimeni. Porcii stăpânului erau mai bine hrăniți decât acest tânăr. Suferința și foamea erau atât de greu de suportat încât și-a venit în fire, adică s-a trezit și și-a dat seama, că locul lui nu trebuia să fie acolo. Și-a amintit că, în casa tatălui său ar fi dus-o mai bine. Argații tatălui său aveau” belșug de pâine”, iar el era aproape să moară de foame acolo. Și-a dat seama de greșeala făcută, că și-a părăsit casa părintească, și-a cheltuit toată averea lui și aici unde a venit a ajuns cel mai rău, suportând consecințele neascultării lui de Dumnezeu și a neascultării de tatăl său. Constrâns de situația grea în care se afla și-a dat seama că în acest fel, nu avea nici o perspectivă de supraviețuire și nici o speranță. Se hotărăște să se întoarcă în casa tatălui său, gândind că numai aceasta era salvarea lui. Această hotărâre a întoarcerii lui acasă, a luat-o chiar dacă a păcătuit, căci se baza pe dragostea și mila tatălui său față de el – fiul rătăcit. Căci orice părinte, își menține dragostea și afecțiunea pentru copilul său, indiferent cât de rău ajunge acesta.
Versetele 20 și 21 prezintă întoarcerea acasă a fiului rătăcitor. Tânărul își pune în aplicare hotărârea și pleacă de acolo, parcurgând un drum greu și obositor până ajunge aproape de casa părintească. Aici, acasă, își va recunoaște păcatul său și greșeala sa, va cere milă, îndurare și iertare cu rugămintea de a fi primit de tatăl său, măcar ca pe unul din argați care aveau mult mai mult decât el. Când ajunge aproape de casă, starea lui era jalnică din punct de vedere fizic și moral și inspiră milă, pentru că era îmbrăcat în zdrențe, era murdar, fără încălțăminte, flămând și copleșit de vinovăție. Este conștient că a ajuns în această stare din cauza lui și se consideră că nu mai este vrednic de a se numi fiul tatălui său.” Când era încă departe de casa părintească, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat mult.” Astfel reprezintă Biblia bunăvoința lui Dumnezeu, de a primi pe păcătosul care se căiește și se întoarce. Fiul i-a zis:” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Aici se constantă recunoașterea păcatelor înfăptuite, nevrednicia, umilința și pocăința sa în fața părintelui său. Acest fiu, așa cum a ajuns să fie cu starea lui degradată, fără nimic din ce a avut, se prezintă acasă la tatăl său și-l roagă să fie primit. Recunoaște că prin neascultare de tatăl său căruia i-a provocat durere în suflet, tânărul a păcătuit în primul rând înaintea cerului și înaintea tatălui. Dar, tatăl îl întâmpină cu lacrimi în ochi de bucurie și de milă pentru fiul său, care s-a întors acasă de unde plecase. Căci se putea ca acest tânăr să nu se mai întoarcă vreodată și să-și sfârșească viața în vreun fel, departe de casa unde a crescut. Dar, ceea ce l-a ținut în viață a fost mila și ocrotirea lui Dumnezeu, pentru că tatăl acestui tânăr i-a așteptat întoarcerea și s-a rugat lui Dumnezeu în permanență. A implorat de la Domnul să trimită ocrotirea Sa peste fiul său și să-l ajute în hotărârea de a se întoarce acasă pentru a fi salvat. Tatăl, la vederea și la întâlnirea cu fiul său, nu-i spune nici un cuvânt de reproș și de acuzație, căci l-a iertat. Tatăl își îmbrățișează fiul și poruncește să fie îmbrăcat cu haina cea mai bună, să fie încălțat și să i se pună un inel pe deget ca pe o recunoaștere că este fiul său. Cu toate cele întâmplate i se oferă dreptul de fiu în casa părintească. Fiul risipitor revenind acasă era salvat. Suferințele și lipsurile pe care le-a întâmpinat constituie pentru acest tânăr, ca și pentru alții ca el, o lecție care l-a învățat să prețuiască ascultarea și dragostea părinților și care l-a determinat la pocăință. Tatăl își manifestă bucuria foarte mare pentru fiul său întors din rătăcire și poruncește să se dea o mare petrecere cu toți cei ai casei și cu cei apropiați lor, motivând că fiul său s-a întors și a fost salvat de la moarte:”” Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l să mâncăm și să ne veselim, căci acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit” și au început să se veselească.” Toți ai casei se bucură și se veselesc de întoarcerea fiului rătăcitor, căci plecarea lui a provocat multă durere, tristețe și îngrijorare în inimile celor apropiați lui.
Cu toate acestea există un personaj care nu se bucură și nu vrea să ia parte la bucuria tatălui pentru întoarcerea fiului și a fratelui său. Fiul cel mare care era ascultător de tatăl și ajuta la muncile casei, se consideră neîndreptățit de către tatăl său, el, care i-a fost credincios în permanență și vede la tatăl său prin atitudinea ce o manifestă, că este părtinitor cu fiul cel mic și risipitor. Fiul cel mare, din punct de vedere spiritual, reprezintă acele persoane care trăiesc în ascultare de voia Tatălui ceresc și doresc răsplată pentru ceea ce fac. Aceștia se consideră îndreptățiți să primească aprecieri și laude pentru faptele lor. Numai că fiului mai mare, chiar dacă a fost corect în fapte, îi lipsește esențialul: dragostea pentru fratele său. Fiul cel mare reprezintă pe acei creștini din casa Domnului, care-și îndeplinesc cu credincioșie slujbele și ascultarea de poruncile lui Dumnezeu și se îndreptățesc în ce privește mântuirea prin fapte proprii. Dar ei nu țin cont de un lucru: pentru mântuire și iertare oferite de Dumnezeu este nevoie de credința noastră în jertfa ispășitoare a Domnului Isus Hristos. În baza acestui fapt suntem mântuiți, iertați și salvați pentru Împărăția Lui.
Faptele bune în ascultare de Dumnezeu trebuie să le facem și să nu ne lipsească, dar să fie motivate de dragostea și recunoștința noastră pentru Dumnezeu, care ne-a mântuit și ne-a făcut moștenitori ai Împărăției Sale veșnice. Nu ne folosește a ne baza numai pe faptul că suntem corecți și cinstiți numai prin faptele noastre bune și uităm că Dumnezeu deja a plătit pentru păcatele noastre, răscumpărarea, pe când eram păcătoși. Dragostea de Dumnezeu și dragostea pentru aproapele nostru, trebuie să stea la baza vieții noastre de credință, sfințenie și neprihănire. Deci, trebuie să fim pocăiți și ascultători de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne-a mântuit și ne-a iertat prin Domnul Isus Hristos.” Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul, că Dumnezeu a trimis în lume pe Singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan cap. 4:9,10.
Fiul cel mare și fratele fiului risipitor are un comportament lipsit de dragoste pentru fratele său mai mic și pe care nu vrea să-l recunoască ca frate al său. Se mânie pentru că tatăl său l-a primit cu bucurie și l-a iertat necondiționat pe fiul risipitor.
Adevărata dragoste față de semenii noștri trebuie să se manifeste astfel:” Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.” 1 Corinteni cap. 13:4-7.
Din pilda prezentată se poate deduce că acestui fiu mai mare nu i-a păsat și a fost indiferent la plecarea fratelui mai mic de acasă. Se constată lipsa de dragoste și de împreună simțire cu fratele său mai mic, atunci când acesta alege plecarea de acasă pe care-l putea costa viața.
Suntem îndemnați să ne iubim unii pe alții și să simțim unii pentru alții, să ne doară și să ne afecteze căderea în rătăcire a celui de lângă noi. Suntem responsabili înaintea Domnului de a avea grijă de cei de lângă noi, frați și surori, și să nu stăm nepăsători când aproapele nostru are de înfruntat necazuri. Să nu cârtim sau să nu bârfim împotriva lui, ci să-l ajutăm cu dragoste, rugăciune și blândețe. Domnul Isus Hristos ne poruncește:” Vă dau poruncă nouă:” Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” Ioan cap. 13:34, 35.
Ce putem învăța din experiența fiului risipitor? Un lucru foarte important pentru tinerii noștri de azi:
– Ascultarea, cinstea și respectul pe care trebuie să-l dea copiii părinților, aduce cu sine binecuvântarea lui Dumnezeu.
– Neascultarea și lipsa de dragoste și lipsa de milă pentru părinți, aduce cu sine blestem, ruină și chiar pierderea mântuirii.
– Legea morală a celor 10 porunci, pusă în practica vieții, reprezintă roadele credinței noastre și o manifestare a dragostei noastre față de Dumnezeu și față de aproapele nostru.
Ce reprezintă” fiul risipitor” și” tatăl său” în ce privește relația cu Dumnezeu din această parabolă?
Oricare ar fi aparențele, viața care are în centrul ei numai preocuparea de sine, este o viață irosită. Oricine încearcă să trăiască despărțit de Dumnezeu își risipește ceea ce are. El își irosește anii cei prețioși, își irosește puterile minții, ale inimii și ale sufletului, folosindu-se în același timp de toate binecuvântările dăruite de Dumnezeu pentru viață.”… Dumnezeu face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie și peste cei drepți și peste cei nedrepți.” Matei cap. 5:45.
Fiul risipitor din parabolă este ca cel care a ales să se despartă de Dumnezeu și să nu-L recunoască în viața lui. Dar, Domnul cu iubirea și mila Sa urmărește pe un astfel de suflet și pune în mișcare toate mijloacele pentru a-l aduce în” casa părintească”, în biserică. Datorită acestui lucru, fiul risipitor în starea lui nenorocită și mizeră și-a venit în fire. Puterea amăgitoare pe care Satana a exercitat-o asupra lui a fost frântă. El și-a dat seama că suferințele sale au fost rezultatul propriei sale nebunii. Așa nenorocit cum era, fiul risipitor a găsit totuși puterea de a nădăjdui în convingerea că tatăl său îl iubește. Această iubire a tatălui a fost ceea ce l-a atras spre casă. Tot astfel certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care constrânge pe păcătos să se întoarcă la El.” Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință.” Romani cap. 2:4. Mila și bunătatea lui Dumnezeu înconjoară fiecare suflet care este în primejdie cu un lanț de aur. Domnul declară:” te iubesc cu o iubire veșnică, de aceea îți păstrez bunătatea mea.” Ieremia cap. 31:3. Tatăl fiului risipitor a stat de veghe și a așteptat întoarcerea lui, căci Domnul nu dorește moartea păcătosului, ci mai degrabă” El dorește ca omul să se întoarcă din căile lui rele și să trăiască.” Ezechiel cap. 18:21-23. La întoarcerea acasă a fiului risipitor nu i se aduc reproșuri și nici batjocuri pentru purtarea lui cea rea. Fiul simte că trecutul lui este iertat și uitat, șters pentru totdeauna. Tot astfel spune și Dumnezeu păcătosului:” Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață.” Isaia cap. 44:22;” căci le voi uita nelegiuirea și nu-mi voi aduce aminte de păcatul lor.” Ieremia cap. 31:34.;” să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând.” Isaia cap. 55:7.
Ce asigurare minunată avem – Dumnezeu este binevoitor să primescă pe păcătosul care se pocăiește, se întoarce și vine la El. Vrăjmașul se luptă și caută să țină pe mulți în mrejele sale cu tot felul de motive, de a nu veni la Domnul pentru a fi salvați. Domnul Isus Hristos ne spune:” Pe cel ce va veni la Mine nu-l voi izgoni afară” Ioan 6:37; pentru aceasta să nu uităm un lucru foarte important: Jertfa Domnului Hristos este îndestulătoare și sângele Său cel sfânt ne curăţeşte de orice păcat. Ps. 51:7. Din acest motiv avem valoare pentru Dumnezeu, căci viața noastră a costat viața Fiului Său. Casa părintească prezentată în această parabolă este un simbol al bisericii lui Dumnezeu. El este Tatăl nostru ceresc, iar noi suntem fiii și fiicele Sale, cei care facem parte din familia sau din biserica Sa. Suntem răspunzători de relația de credincioșie ce o avem și o menținem față de Părintele și Tatăl nostru ceresc, care prin harul Său ne-a oferit tot binele și ocrotirea Sa.
Parabola” Fiul risipitor” privește strict numai situația și relația celor doi fii, situație care necesită corectare și îndreptare față de Tatăl, care este Dumnezeu, de a fi salvați pentru Împărăția Cerului:
– Fiul risipitor a avut nevoie de întoarcere la tatăl său și de pocăință pentru a începe o viață nouă după voia lui Dumnezeu.
– Fiul cel mare, deși este corect în fapte, are nevoie de dragoste în inima lui, dragoste pentru Tatăl său și dragoste pentru fratele său, conform cu Matei cap. 22:37-40; 1Corinteni cap. 13: 4-7.
Un îndemn prețios pentru orice persoană care este departe de Dumnezeu și fără speranță pentru viitor:” Ridică-te și mergi la Tatăl tău. El va veni să te întâmpine pe când ești încă departe. Dacă faci numai un singur pas spre El, în pocăință, El se va grăbi să te cuprindă în brațele infinitei Sale iubiri. Urechea Sa este deschisă la strigătul smerit. Cea dintâi mișcare a inimii spre Dumnezeu îi este bine cunoscută. Primind iertarea lui Dumnezeu, Tatăl ceresc va lua de pe voi hainele murdare și vă va îmbrăca cu” hainele mântuirii” și vă va acoperi cu” mantaua izbăvirii”. Isaia cap. 61:10
Bucuria tatălui din parabolă, la întoarcerea fiului său acasă, reprezintă bucuria Tatălui nostru Ceresc pentru orice suflet care vine la El și se întoarce cu pocăință.” Cerul și pământul se vor uni în cântecul de bucurie al Tatălui” căci acest fiul al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.” Luca cap. 15:24.
Pentru că El ne-a iubit mai întâi, ne-a căutat și ne-a găsit pe fiecare și suntem poporul Său răscumpărat, se cuvine să-i dăm lui Dumnezeu Tatăl, Fiului Său Isus Hristos și Duhului sfânt, toată slava, cinstea, mărirea și închinarea noastră de acum și până în veșnicie.
AMIN
https://www.resursecrestine.ro/predici/108239/pilda-fiului-risipitor
///////////////////////////////////////
Străjerii, de Paul Fuzier
https://comori.org/viata-de-credinta/strajerii/
- Psalmul 130:6 – Mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa
Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa, da, decât străjerii dimineaţa. (Psalmul 130:6 )
Psalmul 130 descrie profetic lucrarea care se va înfăptui în inima poporului când El îl va restabili. Dacă vrem să facem o aplicaţie, trebuie să vedem în acest caz un suflet care are viaţa din Dumnezeu, dar care a mers pe un drum ticălos, iar acum realizează starea în care se află: el are sentimentul păcatului său, conştiinţa sfinţeniei lui Dumnezeu şi ajunge să cunoască harul Său. Experienţele prin care trece îl vor determina să aştepte de la Dumnezeu şi apoi să-L aştepte pe Dumnezeu. Putem spune totuşi că o lucrare interioară asemănătoare trebuie să aibă loc în orice suflet care este departe de Dumnezeu. Trebuie ca el să ajungă „în adâncuri” pentru ca acolo să-şi simtă nenorocirea, împovărarea şi oroarea păcatului, vinovăţia, pentru ca să înţeleagă că are de-a face cu un Dumnezeu drept şi sfânt. Acest Dumnezeu Se descoperă atunci ca Cel care iartă, ca Dumnezeul dragostei, Dumnezeul salvator. Ce altceva poate dori sufletul care a fost eliberat din această condiţie fără speranţă dacă nu însăşi prezenţa Salvatorului său? El a învăţat să-L cunoască pe Domnul Hristos ca Mântuitor, vrea să fie de acum cu El şi pe El Îl aşteaptă.
Ce aşteptare! Ca a străjerului care aşteaptă dimineaţa. Ba chiar: „Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul mai mult decât străjerii dimineaţa, da, decât străjerii dimineaţa…” şi Duhul lui Dumnezeu, înadins repetă această expresie pentru a ne atrage atenţia în mod special. Este noapte. În timp ce toţi dorm, doar străjerii veghează. Ei sunt separaţi ̶̶ întotdeauna, toată noaptea ̶ de cei care dorm sau profită de întuneric pentru a face răul. Slujba le-a fost încredinţată de Cel care a plecat „din ţară, lăsându-şi casa” şi o vor putea îndeplini doar în măsura în care vor înţelege această despărţire: El i-a poruncit portarului să vegheze (Marcu 13:34 ). Fericit cel care rămâne credincios misiunii sale, fără să se lase distras de nimic, veghind ca un străjer vigilent! „Ferice de omul care mă ascultă, veghind zilnic la porţile mele, aşteptând la uşorii uşilor mele” (Proverbe 8:34 ) Aceasta este o slujbă care trebuie împlinită nu doar uneori, ci „în toate zilele”, adică în mod constant. Noaptea este lungă: cu cât aşteptarea se prelungeşte, cu atât devine mai obositoare. Străjerul se grăbeşte să-i vadă sfârşitul; el aşteaptă, cu nerăbdare poate, răsăritul şi toate gândurile lui sunt îndreptate spre momentul când va veni dimineaţa.
Mai mult decât aşteaptă străjerul, Îl aşteptăm noi pe Domnul. Suntem încă în noaptea absenţei Sale, noapte care a început la cruce, atunci când Cel care era lumina a fost respins şi dat morţii de cei care au preferat întunericul, întunericul moral care domneşte în această lume de la căderea în păcat. Dar sunt ultimile clipe ale vegherii – cele mai obositoare, fără îndoială, căci de mult timp cei răscumpăraţi suspină – dar, în acelaşi timp, cele mai aproape de glorioasa dimineaţă care vine.
Noi, care suntem „din Dumnezeu” în mijlocul acestei lumi care „zace în cel rău” (1. Ioan 5:19 ), într-o creştinătate care nu mai are decât o formă de evlavie, în timp ce mulţi au adormit (în ce măsură nu trebuie „să ne trezim din somn” şi noi?), să veghem şi să-L aşteptăm pe Cel care vine. Deja Luceafărul de dimineaţă a răsărit în inimile noastre, „Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape” (Romani 13:11,12 ), în curând pentru noi noaptea se va sfârşi, Domnul Hristos va apărea pentru a ne desăvârşi, pentru a transforma trupurile noastre slabe în asemănare cu trupul Său glorios. Salvarea, eliberarea sunt mai aproape de noi decât atunci când am crezut!
Suntem fericiţi să-L putem aştepta pe Domnul, fiecare în parte, dar şi împreună, aşa cum o mireasă îşi aşteaptă mirele. „Şi Duhul şi Mireasa spun: Vino!”
- Isaia 21:11, 12 – Cât mai este din noapte?
„Santinelă, cât mai este din noapte? Santinelă, cât mai este din noapte? Santinela a zis:«Vine dimineaţa, şi este tot noapte. Dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, reveniţi»“. (Isaia 21:11,12 )
Lăsaţi aici pe pământ ca străjeri însărcinaţi să veghem şi să aşteptăm, mai avem o responsabilitate: aceea de a avertiza. Isaia 21 ne arată aceasta, chiar dacă cele trei profeţii cuprinse în acest capitol se referă în mod direct la Babilon, Edom şi Arabia. În versetul 7, străjerului i se cere să spună ceea ce vede din postul său. El observă, ascultă „cu luare aminte, cu mare atenţie”. Tot astfel trebuie să începem şi noi: să ascultăm mesajul de avertizare pe care Dumnezeu vrea să-l transmită celor asupra cărora stă să înceapă judecata, să-l ascultăm „cu luare aminte, cu mare atenţie”.
Apoi, străjerul nu păstrează pentru el ceea ce i s-a spus, ci strigă „ca un leu”. El strigă cu putere, dar nimeni nu îl ascultă! În timp ce răsună avertismentele sale, în Babilon se desfăşoară scena din Daniel 5:1-4 . De aceea judecata se va răsfrânge asupra celor ale căror urechi au rămas închise la chemările Sale. Nimeni n-a ascultat, dar nu contează, străjerul n-a şovăit în îndeplinirea misiunii sale. Astăzi, precum lui Ezechel odinioară, nouă ni se adresează porunca divină: „Şi să le spui cuvintele Mele, fie că vor asculta, fie că se vor abţine” (Ezechiel 2:7 ). Şi mai departe: „Şi pe tine, fiu al omului, te-am pus santinelă pentru casa lui Israel. Şi tu să asculţi cuvântul din gura Mea şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când îi zic celui rău: «Răule, vei muri negreşit!» şi tu nu îi vei vorbi, ca să-l înştiinţezi pe cel rău să se abată de la calea lui, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău de calea lui, ca să se întoarcă de la ea, şi el nu se va întoarce de la calea lui, va muri în nelegiuirea lui, dar tu ţi-ai salvat sufletul” (Ezechiel 33:7-9 ). În Isaia 21:11 , străjerul avertizează în continuare. Şi cei avertizaţi îl batjocoresc! Fără îndoială că el anunţase deja judecata, le vorbise de „noapte”, dar această judecată nu venise încă, nu era încă noapte. De aceea, batjocoritori şi ironici, zeflemiştii întreabă: „Santinelă, cât mai este din noapte? Santinelă, cât mai este din noapte?” „…cunoscând întâi aceasta, că în zilele din urmă vor veni batjocoritori cu batjocură, umblând potrivit propriilor lor pofte şi spunând: „Unde este promisiunea venirii Lui? Pentru că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei“ (2. Petru 3:3-4 ). Străjerul le poate răspunde: „vine dimineaţa, şi este tot noapte”. Pentru cei care veghează şi aşteaptă este un Cuvânt de îmbărbătare şi de încurajare: vine dimineaţa! Da, răscumpăraţii Domnului, vine dimineaţa!
Curaj deci, pelerini!
Să ne ridicăm capul;
Să grăbim pasul, să ne încingem mijlocul:
Izbăvirea stă gata să vină.
Unii pot dispreţui speranţa noastră, pot să-şi bată joc… Este o dovadă în plus că dimineaţa este aproape! Şi noaptea, de asemenea! Este un cuvânt solemn de avertizare pentru orice suflet care n-a înţeles că se află în „adâncuri”, care n-a avut sentimentul păcatului şi nu a învăţat să-L cunoască pe Cristos ca Mântuitor, pentru toţi aceia care mărturisesc că sunt creştini, fără a avea însă viaţa din Dumnezeu. Şi este încă noapte! Noaptea eternă, „întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 22:13 ).
Dar, pentru că azi este încă o zi de har – Domnul „este îndelung-răbdător faţă de voi, nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2. Petru 3:9 ) – ca străjerii care aşteaptă dimineaţa, noi avem privilegiul şi răspunderea să avertizăm şi să repetăm celor ce nu cred, precum şi batjocoritorilor, acest cuvânt care este o chemare a harului: „dacă vreţi să întrebaţi, întrebaţi; întoarceţi-vă, reveniţi” (Isaia 21:12 ).
Dacă vreţi… Deci vouă vă revine alegerea, este responsabilitatea voastră. Dumnezeu vrea ca mulţi să dorească „să întrebe”. Cuvântul Său este acolo pentru ca să-i înveţe şi Duhul Său ca să-i lumineze. Întoarceţi-vă, voi care sunteţi departe şi rătăciţi pe un drum greşit! Veniţi „voi toţi care sunteţi obosiţi şi împovăraţi”! Isus vă cheamă şi astăzi: „Veniţi la Mine… şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28 ).
- Isaia 62:6, 7 – Să-I aducem aminte lui Dumnezeu
„Pe zidurile tale, Ierusalime, am aşezat păzitori; nici ziua, nici noaptea, niciodată ei nu vor tăcea. Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi şi nu-I daţi odihnă, până nu va întemeia şi până nu va face Ierusalimul o laudă pe pământ” (Isaia 62:6, 7 ).
Aceste versete ne vorbesc despre o altă îndatorire, o altă responsabilitate a străjerilor. Ca orice profeţie, „nu se interpretează singură” (2. Petru 1:20 ). Deşi priveşte direct populaţia pământului, ea se aplică şi făpturilor cereşti.
Străjerii fuseseră puşi pe zidurile Ierusalimului ca să vegheze să nu vină duşmanii şi să sape breşe prin care să intre în cetate. Nu este azi duşmanul la lucru mai mult ca niciodată? Nu face el toate eforturile să pătrundă acolo unde trebuie să fie separare completă şi constantă de lume? Să ne gândim la Adunare, să strigăm la Dumnezeu pentru ea, aşa cum strigau păzitorii la Dumnezeu pentru Ierusalim! Să avem pe inimă mai mult mărturia Sa, mărturie în care duşmanul vrea să sape breşe! Ce rezultate s-ar vedea, ce binecuvântări s-ar răspândi peste Biserică şi peste fiecare adunare locală dacă am înţelege mai bine că noi suntem străjerii puşi pe ziduri pentru a nu „tăcea niciodată, nici zi, nici noapte”!
Slujba unui străjer este percepută întotdeauna ca fiind de scurtă durată; doar pe timpul nopţii, iar noaptea se va sfârşi. „Până nu va întemeia şi până nu va face Ierusalimul o laudă pe pământ”. Nici pentru noi slujba rugăciunii şi a mijlocirii nu va fi pentru totdeauna, ci se va termina când Biserica lui Cristos va fi răpită, când va veni dimineaţa. Până atunci, avem această datorie: „nici ziua, nici noaptea, niciodată ei nu vor tăcea. Voi, care vă aduceţi aminte de Domnul, nu tăceţi şi nu-I daţi odihnă …” (Isaia 62:6-7 ).
- Isaia 52:7-8 – Strigă toţi de veselie
„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea, care aduce vestea bună, care vesteşte salvarea, care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»“ Se aude glasul străjerilor tăi! Ei înalţă glasul, cântă cu toţii de bucurie, pentru că vor vedea cu ochii lor când Domnul va restabili Sionul” (Isaia 52:7, 8 ).
Cel care aduce veşti bune, care anunţă eliberarea şi pacea este Domnul Cristos Însuşi, revenind pentru a-Şi întemeia împărăţia, este Cel pe care rămăşiţa credincioasă Îl aşteaptă „mai mult decât străjerii dimineaţa” şi care va apărea ca „lumina dimineţii, ca răsăritul soarelui, o dimineaţă fără nori” (2. Samuel 23:4 ). Vine dimineaţa! anunţase străjerul în Isaia 21 ; acum, este dimineaţă…
Ce este, străjeri? Vremea avertizărilor a trecut, ca şi cea a rugăciunii şi a mijlocirii; noaptea s-a sfârşit, nu mai este aşteptare şi veghe, slujba s-a încheiat! Dar vocea străjerului încă se aude; nu pentru a „striga ca un leu” sau pentru „a-I aduce aminte lui Dumnezeu”, ci „strigă toţi de veselie”. Ei sunt toţi acolo, nimeni nu lipseşte de la concertul bucuriei eterne. Străjerii care au vegheat în timpul nopţii, care au avertizat şi s-au rugat aşteptându-L pe Domnul acum încep un cântec de biruinţă: „Glasul străjerilor Tăi!” De ce se bucură ei? Căci „ei vor vedea faţa Lui”. Ce va fi pentru rămăşiţa credincioasă „când Domnul va restabili Sionul”! Sufletul meu Îl aşteaptă pe Domnul… speranţa inimii, aşteptarea credinţei încununate în sfârşit: ei vor vedea faţa Lui. Şi în timp ce Biserica din gloria cerească va fi centrul conducerii în timpul împărăţiei „robii Lui Îi vor sluji şi ei vor vedea faţa Lui” (Apocalipsa 22:4 ).
În curând Mireasa cerească îşi va contempla Mirele ceresc. „Acum vedem neclar, ca prin geam întunecat, dar atunci, faţă către faţă” (1. Corinteni 13:12 ) „…şi ce vom fi nu s-a arătat încă; ştim că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este” (1. Ioan 3:2 ).
Noi dorim să Te aşteptăm din ceruri,
O, scump Salvator!
N-ai spus Tu: Vin să vă iau,
Puternic Salvator?
Oh! fericire de nespus!
Să vedem de aproape faţa Ta iubită
Şi să-Ţi fim în sfârşit asemenea,
Divin Salvator!
- Anul Nou
Începe o nouă etapă a călătoriei pentru noi. Caracterul lumii în mijlocul căreia va trebui să umblăm nu s-a schimbat încă de la început, ci se afirmă şi se accentuează tot mai mult pe zi ce trece. Întunericul se lasă peste pământ, răul înaintează rapid… Chiar în creştinătate, caracterele laodiceene se manifestă deja, iar în cadrul mărturiei care ar trebui să reflecte trăsăturile Filadelfiei, câtă slăbiciune, câte nenorociri, câte motive de pocăinţă şi suferinţe! Totuşi, nu este cazul să fim descurajaţi. Într-o astfel de stare de lucruri, tristă adunătură de ruine, fiecare dintre noi ar putea fi, în această nouă etapă şi până la venirea Lui, un străjer care veghează, care avertizează, care mijloceşte, care aşteaptă…
https://comori.org/viata-de-credinta/strajerii/
///////////////////////////////////////
Homosexualitate, Tribunalul Suprem SUA, epoca post crestina, Anticrist si venirea Domnului Isus
Homosexualitatea ca practica pagana
In societatea Greco-Romana a secolului I, homosexualitatea era una din practicile deviante ale paganilor. Nero era un notoriu homosexual. Dar devierile pagane nu se limitau numai la homosexualitate. Pedofilia, zoofilia, si necrofilia faceau parte din experimentarile societatii pagane a vremii. Cu mult înainte de Nero, renumitul filozof Socrate era homosexual.
Peter Jones, cunoscutul expert in paganism din America arata ca homosexualitatea era parte din inchinarea la templele pagane. Multi stiu ca exista prostitutie ritualistica feminina la templele pagane, mai putini stiu ca la anumite temple erau si prostituati homosexuali. Pavel face o referinta la aceasta aratand ca unii homosexuali aveau rolul de barbat iar altii roluri de femeie:
Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu Vă înşelaţi în Privinţa Aceasta: Nici Curvarii, Nici închinătorii La Idoli, Nici Preacurvarii, Nici Malahii (Gr. Malakos ), Nici Sodomiţii (Gr. Arsenokoitēs ) Nici Hoţii, Nici CEI Lacomi, Nici Beţivii, Nici Defăimătorii, Nici Răpareţii Nu înainte moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10)
In versetul de mai sus Cornilescu a transferat termenul malah direct din greaca. Pentru o multime de cititori romani nici astazi nu este clar care este sensul la acest cuvant. Malah sau malakos este un barbat care joaca rol de femeie in relatia homosexuala. Pe de alta parte sodomitii ( arsenokoitēs) joaca rolul de barbat in relatia homosexuala.
Homosexualitatea, Tribunalul Suprem SUA, si epoca post crestina in America
Multi din romanii stabiliti in America nu cunosc suficient istoria culturala a Americii. Spun asta nu ca o jignire, ci ca exprimarea unei realitati. Personal ma interesat istoria culturii americane a secolului XX, deoarece intreaga umanitate asimileaza din ce in ce mai mult cultura populara americana, asa numita “pop culture”. Biserica nu este o exceptie, dimpotriva, incet incet este invinsa de acest fenomen.
Cultura populara sau pop culture nu este altceva decat epoca post crestina in America. Momentul definitoriu a epocii post crestine in America, a fost revolutia hippie din anii ’60-70. Am documentat adecvat aceste lucruri aici si aici dar nu multi s-au sinchisit sa citeasca sau sa ia in serios ce am spus acolo .
Merita de re-explicat pe scurt fapt ca America a trecut printr-o revolutie impotriva moralitatii in decada 1920-1930 numita “The Roaring Twenties” sau “Deceniul Furtunos”. In acel timp tinerele americane au abandonat decenta, au trecut la a fuma si a bea in public, practicand tot felul de acte imorale. Declinul moral al Americii atunci a fost oprit de marea criza economica a anilor ’30 si de marea seceta din anii ’35. Mai tarziu a venit razboiul al doilea mondial dar nu mult dupa aceea doua personalitati malefice si anume Marilyn Monroe si Elvis Presley au fost lansate de televiziunea americana, infestand societatea cu imoralitate si muzica pop. Divortul a devenit o practica la moda deoarece nevestele majoritatii nu aratau ca imorala Marilyn Monroe. Tinerii se batzaiau senzual dupa cum ii invata decadentul Elvis.
Multe biserici evanghelice din America cat si o majoritate din seminarele teologice s-au conformat cultural cu societatea dominata de Marilyn si Elvis. In mai putin de un deceniu crestinismul american a pierdut autoritatea morala si spirituala .
Dupa aceea a urmat revolutia hippie care in mod fundamental a respins crestinismul si a adoptat hinduism, noua era, ocultism, si orice forma de religie opusa crestinismului. In asest context homosexualii au inceput sa devina militanti.
Dupa revolutia hippie bisericile evanghelice din America au inceput sa nu difere cu nimic de societate inconjurator. Imoralitatea, divortul, folosirea drogurilor, pornografia, indecenta, si recent tatuajul si ocultismul au invadat bisericile americane. Dar sa nu ne facem iluzii, bisericile evanghelice din Romania au intrat deja pe acelasi fagas ca cele din America.
In contextul celor aratate, ateismul a izbugnit ca o forta iar crestinismul a inceput sa fie impins afara din scoli si din diferite structuri guvernamentale. America este in plina epoca post crestina, mai precis in epoca neopagana unde homosexualitatea revine ca fenomen pagan acolo unde biserica a cazut moral si spiritual!!!
Decizia Tribunalului Suprem SUA in favoarea “casatoriilor” homosexuali, nu ma surprinde deloc. Acest tribunal este o reflectă directă a societăţii contemporane americane. Cred ca ce sa intamplat este o judecata a lui Dumnezeu in ce priveste apostazia in special din bisericile evanghelice din America. Este dureros, este shocant, dar nu cred ca evanghelicii americani se vor pocai.
Homosexualitatea in raport cu Scriptura
Pavel da un spatiu destul de mare explicarii fenomenului homosexual in epistola catre Romani. In lista de pacate, homosexualitatea este descrisa ca fiind unul dintre pacatele cele mai mari. Este un pacat impotriva naturii (Gr. physicos) , adica un pacat impotriva instinctului natural lasat de Dumnezeu. Deci este o revolta împotriva ordinii lui Dumnezeu.
Din pricina aceasta, Dumnezeu i -a lăsat în voia unor patimi scîrboase; căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească ( physicos) a lor într-una care este împotriva firilor; dead astfel și bărbații, au parasite întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor pentru unii Alții, au săvîrșit parte bărbătească cu partea bărbătească lucruri scîrboase, și au în ei înșiși primite pentru cuvenită rătăcirea lor (Rom 1: 26-). 27)
Multi abordeaza numai homosexualii in discutii, dar ignora faptul ca Pavel aduce in primul rand femeile homosexuale care sunt lesbienele.
Homosexualitatea si Anticrist
Anticrist va fi homosexual. In cartea Daniel citim urmatoarele:
Nu va ţinea seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa ( chemdah ) femeilor; cu un cuvînt, nu va ţinea seamă de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai pe sus de toţi. (Daniel 11:37)
Termenul chemdah din ebraica poate fi tradus cu placut sau de dorit. Deci Anticrist nu va avea aprecierea naturală fața de ceea ce este placut sau attractive in ce priveste feminitatea. El va fi un homosexual și va impune homosexualitatea.
Homosexualitatea si biserica evanghelica
Nu cu foarte mult timp in spate, baiatul unui pastor american conservativ, facea remarci si glume per homosexuale pe Instagram cu alti tineri din biserica. Si tineri evanghelici romani pe care ii cunosc indirect, au facut la fel pe social media. Ceea ce vreau sa spun este ca in cativa ani este posibil sa apara intre copii evanghelicilor, tineri care se vor declara homosexuali. Sau tinere care se înainte de declara lesbiene. Este posibil ca pastori evanghelici sa devina pro homosexuali. Toate aceste fenomene sunt parte din pregătirea unei generații a lui Anticrist.
Venirea Domnului Isus
Solutia la aceasta situatie alarmanta din biserica este doar venirea Domnului Isus si luarea bisericii acasa. Desigur cat se poate, este bine ca biserica sa se apere pe cai legale, dar fenomenul homosexual va creste, nu va scade. Vino Doamne Isuse!
https://ioan8.wordpress.com/2015/07/06/homosexualitate-tribunalul-suprem-sua-epoca-post-crestina-anticrist-si-venirea-domnului-isus/
///////////////////////////////////////
Un copil de 11 ani a traversat singur toată Ucraina, până în Slovacia, cu un număr de telefon scris pe mână
Eroul zilei este un copil de doar 11 ani din Ucraina care a străbătut toată țara de unul singur și a ajuns în Slovacia.
Un băiat de 11 ani a mers singur din Ucraina în Slovacia, având la el doar un pașaport, o plasă de plastic şi un număr de telefon scris cu pixul pe mână, anunţă Ministerul slovac de Interne.
Copilul a dat dovadă de curaj şi a plecat singur din Ucraina spre Slovacia. Acesta a străbătut o distanță uluitoare de peste 1200 de kilometri, plecând din orașul ucrainean Zaporojie, aflat în estul Ucrainei. Așadar, acesta a străbătut aproape toată țara de la est la vest, având la el doar minimum pentru supraviețuire și un număr de telefon scris pe mână, la care își poate contacta părinții, odată ce s-ar afla în siguranță, în afara granițelor Ucrainei.
Presiunea şi frica războiului îi maturizează pe micuţii care trec prin război. Sunt supravieţuitori şi au avut puţin mai mult noroc, spre deosebire de cei care au rămas în ţară, sub tirul bombardamentelor.
Copilul de 11 ani a ajuns cu bine în Slovacia, cu trenul, şi este în siguranţă.
El a fost preluat de voluntarii slovaci, care îi ajută pe refugiaţii ajunşi în gară.
Părinţii băieţelului au rămas în Ucraina, fiindcă nu au putut pleca.
Imaginile au fost făcute publice de Ministerul slovac de Interne.
Peste 1.5 milioane de ucraineni au fugit din calea războiului în țări vecine
Numărul persoanelor care au fugit din calea războiului din Ucraina a depăşit pragul de 1,5 milioane, devenind criza refugiaţilor cu cea mai rapidă creştere de după cel de-al Doilea Război Mondial, a anunțat duminică ONU. Duminică are loc o nouă încercare de evacuare a civililor din orașul-port Mariupol, în cadrul unui acord de încetare parțială a focului.
400.000 de civili ar urma să fie evacuați din Mariupol, oraș asediat de trupele rusești. Potrivit Daily Mail, o acțiune similară a avut loc ieri însă, bombardamentele rusești au început iar la doar 45 de minute după ce s-a convenit încetarea focului.
O încetare a focului temporară a fost anunţată pentru Mariupol, oraş din sudul Ucrainei, în intervalul orar 10:00 – 21:00, conform consiliului local, citat de BBC.
Oamenii vor putea folosi transportul privat pentru a călători în oraș și vor fi însoțiți de Crucea Roșie, în timp ce devierea de la traseul stabilit este interzisă.
https://www.dcnews.ro/un-copil-de-11-ani-a-traversat-singur-toata-ucraina-pana-in-slovacia-cu-un-numar-de-telefon-scris-pe-mana_860720.html
//////////////////////////////////////
Fostul papă Benedict ȘOCHEAZĂ. Ce spune despre Anticrist, sexualitate, avorturi, cercetări genetice și căsătorii gay
O nouă biografie a fostului papă Benedict al XVI-lea, care a demisionat în 2013, va fi lansată luni şi încearcă să prezinte în faţa cititorilor puterea şi umanismul său.
Însă comentariile lui despre sexualitate şi conflictul său cu teologii catolici liberali vor provoca cel mai probabil noi controverse legate de acest prelat, acuzat în anumite cercuri că ar acţiona ca ‘un papă din umbră’, informează DPA.
Capitolele finale din voluminoasa nouă biografie a lui Benedict al XVI-lea, care s-a retras din activitate în urmă cu şapte ani, sunt cele mai incisive. Societatea modernă este pe cale ‘să dezvolte un crez anti-creştin’, afirmă fostul papă.
Intervievat de scriitorul Peter Seewald, papa emerit Joseph Ratzinger prezintă în noul volum puncte de vedere aflate într-o opoziţie flagrantă cu tendinţele moderne din societate care vizează sexualitatea, avorturile şi cercetările genetice asupra celulelor umane.
‘În urmă cu 100 de ani toată lumea ar fi considerat absurd…’
‘În urmă cu 100 de ani toată lumea ar fi considerat absurd să se vorbească despre căsătoriile homosexuale. Astăzi, orice persoană care se opune acestor căsătorii este excomunicată social’, a declarat fostul papă, care a încălcat la rândul său convenţiile, atunci când a ales să demisioneze în 2013.
‘Acelaşi principiu se aplică şi pentru avorturi şi pentru producerea de oameni în laborator’, a adăugat prelatul în vârstă de 93 de ani, care şi-a exprimat ‘teama faţă de puterea spirituală a lui Anticrist’.
Tema iubirii, abordată în scrierea sa
În următoarele teme abordate, Joseph Ratzinger a dezvăluit şi faptul că a fost îndrăgostit.
‘Aţi iubit vreodată o fată?’, l-a întrebat interlocutorul său. ‘Poate’, i-a răspuns fostul lider de la Vatican. ‘Este un ‘da’?’, a continuat Peter Seewald. ‘Unii ar putea interpreta răspunsul meu în acest fel’, a răspuns fostul papă.
Într-o carte de peste 1.000 de pagini bazate pe cercetări minuţioase, Peter Seewald îl laudă pe Joseph Ratzinger, considerând că el a fost acel papă care a militat pentru a deschide Biserica Catolică în faţa scandalurilor repetate de abuzuri sexuale, în contrast cu numeroşi critici care nu au văzut în atitudinea sa decât operaţiuni de muşamalizare.
Acelaşi scriitor respinge în noul volum ipoteza intens vehiculată potrivit căreia fostul papă a renunţat la atitudinea sa progresistă din tinereţe şi a adoptat una reacţionară în urma revoltelor studenţeşti din 1968, conform Agerpres.
https://www.dcnews.ro/fostul-papa-benedict-socheaza-ce-spune-despre-anticrist-sexualitate-avorturi-cercetari-genetice-si-casatorii-gay_746570.html
///////////////////////////////////////
Lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră (2 Cor 3:17-20)
2 Corinteni 3:17. Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. 18. Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
Efeseni 5:10. Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului 11. şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. 12. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. 13. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina. 14. De aceea zice: „Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi Hristos te va lumina.” 15. Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. 16. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. 17. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 18. Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. 19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. 20. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
De ce să fim plini de Duhul?
- a) Dacă Duhul Sfânt (untdelemnul) lipsește din noi, în scurt timp lumina se va stinge și este pericolul să pierdem intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.
Matei 25:8. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” 9. Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” 10. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. 11. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” 12. Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!”
- b) Dacă Duhul Sfânt nu ne umple inima și mintea noastră, atunci noi suntem în pericol de a cădea din nou în robia păcatului și a duhurilor rele.
Luca 11:24. Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă şi caută odihnă. Fiindcă n-o găseşte, zice: „Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.” 25. Şi, când vine, o găseşte măturată şi împodobită. 26. Atunci se duce de mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el; intră împreună în casă, se aşază în ea, şi starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi.”
Cum să fim plini de Duhul?
- Prin lepădarea de noi înșine
- Prin Cuvântul lui Dumnezeu
- Prin rugăciune
- Prin predarea totala în mana Lui
- Prin manifestarea Duhului în noi în fiecare zi
- a) prin roada Lui
- b) prin darurile duhovnicești
Cine este Duhul Sfânt?
- Duhul Sfânt este o persoana
- a) Posedă atribuțiile unei persoane
– inteligenta (rațiune, cunoștință)
1 Corinteni 2:10-11 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.
– sentiment (poate fi întristat, dragoste)
Efeseni 4: 30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Romani 15:30 Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru Domnul nostru Isus Hristos şi pentru dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine,
– voința
1 Corinteni 12: 11 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
- b) Prezintă caracteristicile unei persoane
– El trebuie ascultat
Fapte 10: 19-21 Şi, pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-azis: „Iată că te caută trei oameni; scoală-te, coboară-te şi du-te cu ei fără şovăire, căciEu i-am trimis.” Petru deci s-a coborât şi a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?”
– Poate fi mințit
Faptele Apostolilor 5:3 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
– Poate întâmpina împotrivire
Faptele Apostolilor 7:51 … Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
– Poate fi întristat
Efeseni 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
– Poate fi batjocorit
Evrei 10:29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?
– Se poate păcătui împotriva Lui
Matei 12:32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
- c) Acționează ca o persoana
– Ne călăuzește
Ioan 16:13 Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.
– Ne convinge de păcat
Ioan 16:8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
– Face minuni
Faptele Apostolilor 8:39 Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
– Mijlocește
Romani 8:26 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.
- Duhul Sfânt este Dumnezeu
- a) Numele Sale ne arata Dumnezeirea Lui
În mai multe cazuri Numele Său este legat de celelalte două persoane ale divinității
– Duhul lui Isus
Faptele Apostolilor 16:7 Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
– Duhul Dumnezeului nostru
1 Corinteni 6:11 Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.
– Duhul Domnului
Luca 4:18 „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi
– Un alt Mângâietor, în greacă înseamnă “un altul de același fel”
Ioan 14:16 Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac;
- b) Atributele Sale ne arată că este Dumnezeu
– atotputernic
Zaharia 4:6 Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel şi sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!
– atotprezent
Psalmii 139:7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta?
– atotștiutor
1 Corinteni 2:10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
- c) Acțiunile Sale ne arată că este Dumnezeu
– El a lucrat în creație
Geneza 1:2 Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de apeera întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.
– El a generat nașterea din fecioară
Luca 1:35 Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.
– El i-a inspirat pe cei care au scris Scripturile
2 Petru 1:21 Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.
– El efectuează nașterea din nou
Ioan 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacănu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Care este lucrarea Duhului Sfânt?
- a) Duhul Sfânt este continuatorul lucrării Domnului Isus
Ioan 14: 16-17 Si Eu voi ruga pe Tatal, si El va va da un alt Mangaietor, care sa ramana cu voi in veac; si anume Duhul adevarului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru ca nu-L vede si nu-L cunoaste; dar voi Il cunoasteti, caci ramane cu voi si va fi in voi.
- b) Duhul Sfânt descoperă adevărul divin
Ioan 14:26 Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal in Numele Meu, va va invata toate lucrurile si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
- c) Duhul Sfânt dovedește lumea vinovată în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata
Ioan 16:8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.
- d) Duhul Sfânt trebuie primit de om
– El este dat celui ce crede
Ioan 7:38-39 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Efeseni 1:13 Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
Galateni 3:13-14 Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.
– El este dat celui ce ascultă
Faptele Apostolilor 5:32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
– Duhul Sfânt îl primim atunci când îl acceptăm pe Domnul Isus ca Salvator și Domn în viața noastră
Ioan 7:39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
Romani 8:15 Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!”
2 Corinteni 1:22 El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului.
- e) Duhul Sfânt ne botează ca și credincioși
– Botezul Duhului Sfânt este actul prin care noi suntem integrați în Trupul lui Hristos
1 Corinteni 12:13 Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh,ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
– Prin botezul Duhului suntem făcuți mădulare ale Trupului lui Hristos
1 Corinteni 12: 11-12 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte. Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristos.
- f) Duhul Sfânt lucrează la sfințirea credincioșilor
– Transformă viața noastră făcând ca în noi să se vadă Hristos
2 Corinteni 3:18 Noi toti privim cu fata descoperita, ca intr-o oglinda, slava Domnului, si suntem schimbati in acelasi chip al Lui, din slava in slava, prin Duhul Domnului.
– Crează unitatea între credincioși
Galateni 3:27-28 Toti care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
– Ne dă puterea să fim martori ai Domnului Isus
Faptele Apostolilor 1:8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
– Duhul Sfânt rodește în noi roada Lui
Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
– Ne dă daruri duhovnicești ca să slujim lui Dumnezeu și spre folosul altora
1 Corinteni 12:7. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. 8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; 9. altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; 10. altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.
Simion Ioanăș
https://paginacrestina.wordpress.com/lucrarea-duhului-sfant-in-viata-noastra-2-cor-317-20/
///////////////////////////////////////
10 lucruri importante despre Duhul Sfânt
Dacă în ce privește Dumnezeu Tatăl și Isus Hristos, Dumnezeu Fiul, lumea evanghelică are aproximativ aceleași convingeri, când vorbim de Dumnezeu Duhul Sfânt, a treia persoană a Divinității (1 Ioan 5:7 Căci trei Sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una Sunt.), lucrurile se schimbă destul de mult.
Pentru că Duhul Sfânt este Dumnezeu prezent pe pământ de la Rusalii, de peste 2000 de ani, voi încerca să subliniez în acest articol, 10 lucruri de importantă capitală despre Duhul lui Dumnezeu, pentru fiecare credincios, pentru Biserica lui Hristos și pentru lumea în care trăim.
Duhul Sfânt dovedește omului că este vinovat și pacătos, că este nedrept să nu crezi în Hristos și că este o vreme a judecății pentru toți, inclusiv pentru Divolul. Noi vorbim oamenilor despre planul lui Dumnezeu de mântuire dar doar Duhul Sfânt ii poate convinge !
Ioan 16:8-11 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine; în ce priveşte neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl, şi nu Mă veţi mai vedea; în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.
- Duhul lui Dumnezeu a fost trimis de Dumnezeu Tatăl la Rusalii, la rugămintea Domnului Isus, ” să rămână cu voi în veac„
Ioan 14:16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului
- Fiecare copil al lui Dumnezeu născut din nou, este născut din Duhul lui Dumnezeu ! Din momentul nașterii din nou, omul devine o creație nouă având și o natura Divină !
Ioan 3:7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
1 Ioan 5:1 Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu
2 Corinteni 5:17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.
- Oricine crede în Domnul Isus „din inima lui vor curge râuri de apă vie”, adică Duhul lui Dumnezeu care este în inima celui ce crede în Hristos
Ioan 7:38-39 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.
- Odată cu mântuirea primită prin credința în Isus Hristos și nașterea din nou, Duhul Sfânt vine în viața credinciosului „din belșug”, prin Hristos !
Tit 3:5-6 El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfânt, pe care L-a vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, mântuitorul nostru;
- Duhul Sfânt vine în viața credinciosului, să rotească și să ii dea acestuia aptitudini Dumnezeiești !
Galateni 5:22 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
2 Timotei 1:7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
- Păcatul din viața credinciosului, întristează Duhul lui Dumnezeu si îl împiedică să mai rodeasca toate aceste însușiri divine
Efeseni 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.
- Duhul lui Dumnezeu imparte daruri spirituale copiilor lui Dumnezeu, pentru ai sluji pe ceilalți, dupa „cum voieste” El !
1 Corinteni 12:11 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.
1 Corinteni 12:7 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
- Nașterea din nou, din Duhul, este doar începutul vieţii cu Dumnezeu, mai apoi toată viața trebuie să învatăm să umblăm cu Dumnezeu, prin Duhul ! Credinciosul trebuie sa învețe, să gestioneze continuu, lupta între natura umană păcătoasă (firea pământească) și ascultarea de Duhul Sfânt pus de Dumnezeu in inima lui.
Galateni 5:24-25 Cei ce Sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
Galateni 5:16 Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
Romani 8:12-13 Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.
- Scopul pentru care Dumnezeu a pus Duhul lui Cel Sfânt în noi este acela de a avea putere și aptitudini Dumnezeiești pentru ca să fim martorii lui Isus Hristos în lumea aceasta, slujidu- L pe Dumnezeu și pe semeni, indiferent de circumstanțele prin care trecem, până la sfârșitul vieții pe acest pământ !
Fapte 1:8 „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.”
Ioan 14:26 Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Luca 12:11-12 Când vă vor duce înaintea sinagogilor, înaintea dregătorilor, şi înaintea stăpânirilor, să nu vă îngrijoraţi, cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi; căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce va trebui să vorbiţi.”
1 Petru 4:14 Dacă Sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi ! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
Efeseni 5:18 … fiţi plini de Duh.
https://bisericapenet962352397.wordpress.com/2021/06/20/10-lucruri-importante-despre-duhul-sfant/
///////////////////////////////////////
Șapte păcate împotriva Duhului Sfânt
„Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10)
Cele șapte păcate împotriva Duhului Sfânt
1) Împotrivirea – Faptele apostolilor 7:51 „…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.”
2) Batjocorirea – Evrei 10:29 „Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”
3) Întristarea – Efeseni 4:30 „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
4) Ispitirea – Faptele apostolilor 5:9 „Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.””
5) Mințirea – Faptele apostolilor 5:3 „Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?”
6) Stingerea – 1 Tesaloniceni 5:19 „Nu stingeţi Duhul.”
7) Hula – Matei 12:31 „De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată.”
https://predicascrisa.wordpress.com/h/hutan-iosif/sapte-pacate-impotriva-duhului-sfant/
///////////////////////////////////////
DUHUL SFÂNT- care locuieşte în noi(daca-l cautam… Mat.7/7)
(2 Timotei 1.14)
INTRODUCERE
Ne bucurăm de dragostea lui Dumnezeu care a trimis pe Fiul Său în lume (1 Ioan 4.9), dar şi de dragostea Fiului care S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi (Efeseni 5.25). Însă ne gândim aşa de puţin la dragostea Duhului (Romani 15.30), fără de care nu putem avea bucuria cerească şi nici o adevărată cunoştiinţă de Dumnezeu (1 Corinteni 2.9-13). Când Domnul era să plece de la ai Săi, El a îndreptat privirile ucenicilor asupra Duhului Sfânt. În aceasta noi vedem un îndemn minunat de a cerceta şi a cunoaşte ce spune Scriptura despre Duhul Sfânt care locuieşte în noi (2 Timotei 1.14).
PERSOANA DUHULUI SFÂNT
Duhul Sfânt este într-adevăr o Persoană aşa după cum sunt Tatăl şi Fiul. Şi El este cu adevărat Dumnezeu. Petru putea spune lui Anania: „…Pentru ce ţi-a umplut satan inima ca să minţi pe Duhul Sfânt?…N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 5.3-4). Şi totuşi Duhul Sfânt se deosebeşte de Tatăl şi de Fiul.
De exemplu, la instituirea botezului spune: „…şi botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt“ (Matei 28.19). Când spun că Duhul Sfânt este o Persoană, exprim prin aceasta, că El nu este numai o influenţă, sau numai o putere care vine de la Dumnezeu şi prin care noi într-o anumită măsură suntem influenţaţi şi conduşi, ci El, Duhul Sfânt este cu adevărat o Persoană, care hotăreşte, conduce, vorbeşte şi se întristează (Ioan 16.13-14), ori o influenţă nu vorbeşte, nu ascultă şi nu se întristează.
În Faptele Apostolilor 13 găsim scris că pe când slujeau şi posteau Duhul Sfânt le-a spus: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat“. Desigur că la rândul Său, Duhul Sfânt exercită o mare influenţă, însă El este mai mult decât o influenţă. El este o Persoană adevărată care lucrează şi care împarte fiecăruia darurile Sale după cum voieşte (1 Corinteni 12.11). Aceste lucrări nu le poate face o influenţă, ci o fiinţă vie care are voinţă şi putere. Când Scriptura vorbeşte de Duhul Sfânt, întrebuinţează şi pronumele personal „EL“, pronume care nu poate fi întrebuinţat pentru o influenţă.
Despre venirea Fiului pe pământ citim: „Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi“. Însă nu este spus aceleaşi cuvinte despre Duhul Sfânt. El nu a venit în trup şi în înfăţişarea Sa n-a fost găsit ca om, şi totuşi aici pe pământ, El este o Persoană care lucrează. Fiul, a doua Persoană a Dumnezeirii a fost văzut ca Om. Despre Domnul Isus se putea spune: „ei l-au văzut cu ochii şi L-au pipăit cu mâinile“.
Duhul Sfânt locuieşte în oamenii care au fost curăţiţi de păcatele lor prin sângele lui Isus Hristos. În ei şi prin ei, lucrează Duhul Sfânt pe pământ şi lumea a priceput că în cei credincioşi era un alt Duh. Şi ca să înlăture pe Duhul Sfânt din lume, ei au început cu omorârea lui Ştefan, căutând prin aceasta să nimicească locuinţa Duhului. Ei însă n-au putut omorî pe Duhul Sfânt şi nici să-i smulgă ceea ce El poseda (Faptele Apostolilor 7.51, 55, 59). Domnul Isus a spus despre Duhul Sfânt: „El va rămânea cu voi până în veşnicie“.
Mai departe vedem că Duhul Sfânt nu venise sub forma de azi pe pământ, datorită cărui fapt, Domnul Isus spunea ucenicilor Săi: „…vă este mai de folos să Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. Şi când va veni El…“ (Ioan 16.7-8). S-ar putea spune astfel de cuvinte pentru cineva care nu există? Dar, se pune şi întrebarea: „Nu era Duhul Sfânt pe pământ?“ Noi citim pe prima pagină a Bibliei că Duhul lui Dumnezeu plutea pe deasupra apelor. Iar David se ruga: „Nu lua Duhul Tău de la mine!“ etc…
În acel timp, înainte de Rusalii, Duhul Sfânt lucra parţial din cer pe pământ. Domnul însă avea în vedere ca Duhul Sfânt să se coboare din cer şi să locuiască în cei credincioşi, construind Adunarea Sa. Între lucrarea şi locuirea Duhului Sfânt este o mare deosebire. Dumnezeu venea la om în Eden, însă nu locuia acolo. În toate timpurile Duhul Sfânt a lucrat pe pământ, însă numai de la Rusalii a locuit El aparte în cei credincioşi. Vechiul Testament ne arată că Duhul Sfânt cobora în diferite timpuri şi peste unii oamnei, ca să-i facă destoinici pentru anumite însărcinări şi lucrări. Citim că Duhul Sfânt a venit peste Otniel, peste Ghedeon, peste Iefta (Judecători 3.10; 11.29), peste David, peste Saul şi alţii. În contrast cu toate acestea, Domnul Isus spune: „El va rămânea şi va fi cu voi“. Romanilor, apostolul le spune că „Duhul Sfânt locuieşte în ei“ (Romani 8.11). Ce mare deosebire este între aceste mici cuvinte: peste şi în. Aceste cuvinte arată deosebirea dintre credincioşii Vechiului şi Noului Testament. Luăm ca exemplu pentru aceasta o barcă cu lopeţi şi una cu motor. O barcă cu lopeţi, pentru ca să înainteze, are nevoie de o putere care nu este în ea însăşi, ci vine de afară. O barcă cu motor, dimpotrivă, nu are nevoie de o putere din afară, ci pe ea o poartă puterea care este în interiorul ei. Ea poate merge pe vânturi pentru că are o putere în interiorul ei. Aşa venea Duhul Sfânt peste oameni din Vechiul Testament: „Oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt“ (2 Petru 1.21), în timp ce credincioşii din timpul harului au primit Duhul Sfânt pe care îl poartă în inimile lor.
Înainte de săvârşirea lucrării de mântuire era cu neputinţă ca Duhul Sfânt să Se coboare din cer şi să-şi facă locuinţă în oameni. Mai întâi trebuia ca Hristos să fie proslăvit, aşa cum citim în Ioan 7.39: „Căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit“, şi mai târziu Domnul a spus ucenicilor Săi: „Vă este de folos să Mă duc…“ (Ioan 16.7).
Cineva poate spune însă că Duhul Sfânt S-a coborât din cer sub formă de porumbel, venind peste Domnul Isus. Da, Domnul Isus a fost singurul curat peste care a venit Duhul Sfânt şi peste care a putut rămânea. Acesta era un semn pentru Ioan Botezătorul, prin care el a putut cunoaşte pe Domnul Isus. În Ioan 1.32-33 citim: „Am văzut Duhul pogorându-se din cer ca un porumbel şi oprindu-se peste El. Eu nu-l cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt“. Porumbelul găsise în Domnul Isus un loc de odihnă pentru piciorul său. Acest fapt ne aminteşte de porumbelul lui Noe din zilele potopului (Geneza 8), care a venit de două ori înapoi în corabie. Scriptura ne spune: „N-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul“. Însă corbul, pe care l-a trimis Noe nu s-a mai reîntors; el a găsit destule cadavre, care i-au fost o hrană plăcută. Corbul este chipul duhurilor necurate. Nu tot aşa a fost cu porumbelul care este chipul curăţeniei şi al blândeţei. El nu a găsit loc de odihnă pe cadavrele celor ucişi prin potop, aşa cum a găsit corbul. Când porumbelul s-a întors a doua oară, el avea o frunză de măslin în cioc. Aceasta era mărturia unui nou început. A treia oară porumbelul nu s-a mai întors. El a găsit un loc de odihnă pe pământ pe temeiul vieţii noi al învierii. Aceasta vrea să ne spună că numai pe baza unei învieri din morţi la viaţă este posibil ca Duhul Sfânt să-Şi găsească locul unde poate să locuiască.
Deşi Duhul Sfânt se mişca de patru mii de ani peste o lume de morţi duhovniceşte în păcate (Efeseni 2.1) totuşi a putut să impresioneze şi să înzestreze cu putere şi pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi. Cum avem pe David ca împărat şi prorocii tot aşa avem pe Saul ca împărat şi pe Balaam ca proroc care a dus poporul în rătăcire, dar în nici unul Duhul Sfânt nu a putut să locuiască. După trecerea acelor patru mii de ani, s-a arătat ceva nou pe pământ. Al doilea Om din cer, a venit pe pământ. El este cel întâi născut din toată zidirea (Coloseni 1.15) care nu a cunoscut păcat. Peste El a putut să se coboare porumbelul şi să rămână peste El. El este frunza de măslin care însemnează începutul unei creaţiuni noi. El este primul Om într-o lume de păcate şi fărădelegi în care a putut să locuiască Duhul Sfânt.
Dar este posibil să mai existe oameni în care să locuiască Duhul Sfânt? Dezlegarea acestui secret constă în preţul cel scump de răscumpărare a sângelui Domnului Isus. Sângele Lui ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1.7). Prin jertfa aceasta săvârşită o dată pentru totdeauna suntem făcuţi desăvârşiţi devenind în acest fel templul Duhului Sfânt. Ce mare este harul lui Dumnezeu! Dacă locuirea Duhului Sfânt ar depinde de credincioşia noastră, atunci de mult L-am fi dat afară, L-am fi înlăturat. Locuirea Duhului Sfânt în noi nu este rezultatul lucrării noastre, ci este rezultatul lucrării Domnului Isus. Prezenţa Duhului Sfânt nu depinde de noi fiindcă suntem credincioşi, ci fiindcă Domnul Isus a săvârşit mântuirea noastră şi El este proslăvit la dreapta lui Dumnezeu. De aceea Domnul a putut spune că Duhul Sfânt va rămâne LA noi şi ÎN noi până în veşnicie (Ioan 14.16-17). Slăvit să fie Numele Său!
Înainte ca Domnul să plece de la ai Săi, a spus: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi“ (Ioan 14.18). Domnul a venit la ucenicii în dimieaţa învierii şi chiar până în ziua revenirii Sale nu suntem orfani. Primul capitol din Faptele Apostolilor ne arată cum a părăsit Domnul pământul, plecând la cer şi chiar în capitolul al doilea găsim coborârea din cer a celeilalte Persoane din Dumnezeire, a Duhului Sfânt, ca să rămână şi să locuiască în noi. Nu trebuie oare ca aceste adevăruri să umple inima noastră de mulţumire şi adorare?
Începând din ziua Rusalilor, cererile pentru a primi Duhul Sfânt nu-şi mai au locul. Asemenea cereri îşi aveau rostul lor înainte de Rusalii, înainte de coborârea Duhului Sfânt, dar după aceea nu-şi mai au sens. Credincioşii, care azi se mai roagă pentru venirea sau coborârea Duhului Sfânt trec peste adevăr şi Domnul trebuie să le spună: „Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu“. O asemenea cerere este ca şi cum un ucenic al Domnului ar fi rugat pe Dumnezeu Tatăl să-L trimită pe Mesia. Ceilalţi ucenici ar fi răspuns aceluia: „Nu crezi tu că Domnul care este cu noi este Mesia?“ Când Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său că ne-a dat Duhul Sfânt, ne-a dat ungerea (1 Ioan 2), ne-a sigilat şi ne-a dat arvuna Duhului în inima noastră (1 Tesaloniceni 4.8; Efeseni 1.13-14), cum putem noi oare să-I mai cerem Duhul, când ar trebui să-I mulţumim pentru ceea ce ne-a dat? Noi nu ne rugăm pentru Duhul Sfânt, ci prin Duhul Sfânt. În loc de a ne ruga pentru coborârea Duhului, noi mulţumim pentru darul Duhului Său care ne călăuzeşte în tot adevărul (Ioan 16.13) şi ne ajută în slăbiciunile noastre (Romani 8.26).
Putem primi Duhul Sfânt fără să-L cerem?
Să cercetăm ce spune Scriptura în privinţa aceasta. Apostolul Ioan scrie că nu cei ce se roagă pentru Duhul, ci cei ce cred în Domnul Isus, primesc Duhul. Apostolul Petru a predicat în ziua Rusalilor pocăinţa şi iertarea păcatelor şi a adăugat: „şi veţi primi darul Duhului Sfânt“. Pocăinţa şi iertarea păcatelor trebuie să aibă loc înaintea primirii Duhului Sfânt. Apostolul aminteşte efesenilor (1.13-14) că după ce au auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia) şi după ce au crezut au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt promis. În acest loc apostolul ne arată adevărata ordine a lucrărilor:
1) ei au auzit Evanghelia;
2) au crezut;
3) au primit Duhul Sfânt.
Aceste mărturii apostolice sunt în deplină armonie şi cu rânduielile lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Leprosul trebuia să fie mai întâi adus la preot şi după aceea să fie stropit cu sânge, şi preotul numai după aceea să pună untdelemnul pe cel ce se curăţise de lepră (Levitic 14.1-18). Untdelemnul este simbolul Duhului Sfânt.
Cu toate aceste mărturii clare că Duhul Sfânt îl primim prin credinţa în Domnul Isus, unii ne prezintă izolat textul din Luca 11.13: „…cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce i-L cer!“ Suntem bine încredinţaţi că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (2 Timotei 3.16; 2 Petru 1.21), căci nici o prorocie din ea nu se tâlcuieşte singură (2 Petru 1.20) şi deci nu pot fi contraziceri între texte. Legând versetele din Faptele Apostolilor şi cel din Luca 11.13 am putea spune că n-ar fi fost o greşeală ca ucenicii Domnului şi ceilalţi împreună cu ei să fi pus în rugăciunile lor şi ceva privitor la primirea Duhului Sfânt deoarece El încă nu fusese dat.
Domnul Isus a spus însă ucenicilor că El va ruga (nu ei) pe Tatăl să le trimită un Mângâietor. Ei trebuiau doar să aştepte acolo făgăduinţa Domnului (Faptele Apostolilor 1.4). Considerăm că rugăciunea pentru primirea Duhului Sfânt îşi va avea rostul ei bine definit după răpirea Adunării şi împreună cu ea a Duhului Sfânt. Astăzi trăim în timpul harului şi mulţumim Tatălui ceresc că în Fiul Său avem totul deplin (Coloseni 2.10) deci şi Duhul Sfânt.
DARUL DUHULUI SFÂNT ŞI ÎNTEMEIEREA
ADUNĂRII LUI HRISTOS
…cont. aici http://www.mesagerul-crestin.net/carti/HTM/Duhul_Sfant_care_locuieste_in_noi.htm
//////////////////////////////////////
In slujba lui Hristos- din dragoste și recunoștință față de El
Umplerea cu Duhul Sfînt
Cum să umblăm în Duhul sau cârmuiţi de Duhul lui Dumnezeu?
Ef 5:18 και μη μεθυσκεσθε οινω εν ω εστιν ασωτια αλλα πληρουσθε εν πνευματι.
Umplerea cu Duh Sfânt în VT a fost dată pentru împlinirea unei anumite lucrări
Exod 31:3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţa pentru tot felul de lucrări,
Exod 35:31 L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrari.
În ce a fost văzută umplerea cu Duhul lui Dumnezeu?
Cum poate fi descrisă umplerea cu Duhul lui Dumnezeu?
Duhul Sfânt putea să fie luat, să se îndepărteze sau să fie întristat.
Ps. 51:11 Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfînt.
1Sam. 16:14 Duhul Domnului S-a depărtat de la Saul;
Is. 63:10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel Sfînt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor (pentru că l-au întristat). Cui s-a dat Duhul Domnului în VT?
Iosif – Gen 41:38(să aibă în el), Meşterii – Exod 28:3 (le-am dat), Balaam – Num 24:2 (a venit peste), Iosua – Num 27:18 (în care este), Gedeon Jud. 6:34 (îmbrăcat cu), Iefta Jud. 11:29(venit peste), Samson – Jud. 14:6 (venit peste), Saul – 1Sam. 10:6 (va veni peste), David – 1Sam. 16:13 (venit peste), Azaria – 2Cron. 15:1 (venit peste), Iahaziel – 2Cron. 20:14 (venit în şi peste), Zaharia – 2Cron. 24:20 (îmbrăcat cu), Robul Domnului (Mesia) Isaia 42:1 (am pus peste), Ezechel, Ezechel 11:5 (căzut peste), Casa lui Israel – Ezechel 39:29 (turna peste), Mica Mica 3:8 (plin), Casa lui Iuda – Hag 2:5 (în mijlocul). Se va turna Duhul peste…
Isa 32:15 Pîna cînd se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ fertil, şi pământul va fi privit ca o pădure.
Ioel 2:28-29 După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre vor prooroci, batrînii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna Duhul Meu, în zilele acelea. Cine a fost umplut sau /şi plin de Duh Sfânt în NT?
Ioan Botezătorul (Luca 1:15), Elizabeta (Luca 1:41), Zaharia (Luca 1:67), Isus (Luca 4:1), cei 11 apostoli (F.A.2:4), Petru (F.A.4:8), Diaconii (F.A. 6:3), Famenul etiopean (F.A. 8:39,13:52, 9:17, 13:9), Barnaba (F.A. 11:24).
Cum să înţelegem ”a fi plin de Duh Sfânt”?
Ef. 5:18 και μη μεθυσκεσθε οινω εν ω εστιν ασωτια – şi nu vă îmbătaţi (intocsicaţi) cu vin (must) căci e destrăbălare (desfrâu); αλλα πληρουσθε εν πνευματι, dimpotrivă (dar, ci) fiind fiţi plini de/în Duh. Ex: Omul beat este condus de către alcool
Dacă era ruşinos ——— devine îndrăzneţ
dacă era timid ———— devine curajos
dacă era cum se cade —- devine insuportabil
Umplerea cu Duhul Sfânt este în contrariu cu beţia şi în acelaş timp asemănător. Deci, nu vă lăsaţi conduşi şi transformaţi de vin, ci lăsaţi-L pe Duhul să vă transforme, să vă dea putere şi curaj. Duhul Sfânt vă va conduce la lucruri demne de făcut, pe când intocsicarea cu vin conduce la lucruri de care apoi ţi-e ruşine că le-ai făcut.
Cum să rămânem plini de Duh Sfânt şi să ne lăsăm călăuziţi de El?
Gal 5:16 Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pamînteşti. Căci firea pamînteasca pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pamînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa ca nu puteţi face tot ce voiţi…
Cum ucenicii s-au reumplut cu Duhul Sfânt?
F.A. 4:19-31 Petru, Ioan şi alţi ucenici (credincioşi).
Drept raspuns, Petru şi Ioan le-au zis: Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am vazut şi am auzit. I-au ameninţat din nou, şi i-au lasat să plece, căci nu ştiau cum sa-i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate. Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani. După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seama şi batrînii. Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: Stapîne, Doamne, care ai făcut cerul, pamîntul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura parintelui nostru David, robul Tău: Pentru ce se întărîta neamurile, şi pentru ce cugetă noroadele lucruri deşerte? Împăraţii pămîntului s-au răsculat, şi domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său. În adevar, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod ţi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotarîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tau şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrazneala, şi întinde-ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
– Ce factori au cauzat nevoia de a se umple cu Duh Sfânt?
– Pentru ce s-au rugat ucenicii?
– În ce a fost văzută umplerea cu Duhul Sfânt?
– Cum poate fi descrisă umplerea cu Duhul Sfânt?
Stingerea şi întristarea Duhului Sfânt – ceea ce ne împedică să fim plini de Duh Sfînt.
1Tes. 5:19 Nu stingeţi Duhul de fiecare dată cînd Duhul Sfânt îţi şopteşte pentru a te călăuzi şi noi amânăm sau găsim motiv pentru a nu face, noi Îl stingem.
Ef. 4:30 Sa nu întristaţi pe Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării de fiecare dată când acţiunile noastre sunt în contrast cu Voia Sa, noi Îl întristăm.
Ce deprinderi trebuie să dezvoltăm pentru a fi plini de Duh Sfânt?
Analizând textele Exod 31:3, 35:31 și Ioel 2:28-29, F.A. 2:4 scrieţi personal o concluzie privitor la sursa şi autorul acţiunii de a umple pe cineva cu Duhul Sfânt.
Analizând F.A. 4:19-31 şi 9:1-21 descrieţi personal anturajul sau condiţiile în care poţi fi umplut de Duh Sfânt?
Analizând Romani 6:8-13, 8:5-9, Galateni 5:16-26 faceţi două liste cu lucrurile care trebuie să nu le facem şi cele care trebuie să le facem, pentru ca să fim plini sau să umblăm în Duhul.
Reflectare:
Cum trebuie să fim şi să trăim noi pentru a fi permanent plini de Duh Sfânt?
Ce trebuie să practicăm atunci când vedem pericol sau posibila descurajare (stingere) în lucrare sau viaţa de credinţă?
Concluzii
Trăirea în plinătatea Duhului Sfânt ne este cerută şi este posibilă
Umplerea cu Duhul Sfânt o face Dumnezeu
Umplerea cu Duh Sfânt este o stare care urmează să realizeze ceva după voia lui Dumnezeu cu o putere neobişnuită
Umplerea cu Duhul Sfânte se poate petrece când credincioşii sunt adunaţi împreună, când se roagă, când sunt în preajma unei lucrări ”speciale” a lui Dumnezeu.
Dumnezeu a planificat ca toţi credincioşii să umble întreaga viaţă în modul acesta aducând roada Duhului Sfânt.
Există un pericol real de a stinge şi întrista pe Duhul Sfânt, de aceea trăirea prin Duhul este extrem de importantă.
Trăind prin Duhul sau fiind plini de Duhul Sfânt este cea mai favorabilă stare în care Dumnezeu ne poate folosi şi ne va folosi în vederea împlinirii planului măreţ.
http://vbelibov.blogspot.com/p/umplerea-ds.html
////////////////////////////////////////
Pecetea Duhului
„Si voi, dupa ce ati auzit Cuvantul adevarului (Evanghelia mantuirii voastre), ati crezut in El si ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant care fusese fagaduit si care este o arvuna a mostenirii noastre, pentru rascumpararea celor castigati de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.” – Efeseni 1:13-14
O, acesta este un loc atat de frumos… Este printre primele locuri din Scriptura pe care le-am invatat pe de rost! Este atat de minunat!
Te vei intreba unde scrie aici ca mantuirea o poti pierde. Dar stii ca te grabesti sa dai verdictul dintr-un singur verset sau doar dintr-un pasaj. Biblia se interpreteaza cu Biblia. De aceea hai sa vedem ce vrea sa spuna cel mai mare crestin al tuturor timpurilor, apostolul Pavel.
Ai auzit, ai crezut, ai fost pecetluit. Numai in urma credintei esti pecetluit. De auzit aud multi, dar nu cred. Din cei care cred, majoritatea cred despre El. Dar Biblia spune ca numai cine crede in El este pecetluit. Si orice ai spune cu gura ta, pe Duhul lui Dumnezeu nu-L poate pacali niciun muritor! Pentru ca El priveste in inima ta. In alta parte zice: „Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mantuire,” – Romani 10:10. Deci vedem clar cum credinta in El se petrece in inima. Aceasta credinta in inima, nu doar in minte si in El nu doar despre El este cea care mantuieste. In urma acestui act petrecut in interiorul fiintei tale, Dumnezeu te pecetluieste cu Duhul Sau Sfant in vederea rascumpararii.
Deci esti mantuit. Dar Scriptura merge mai departe, asa cum si tu traiesti mai departe dupa ce esti mantuit. Si mai pacatuiesti, iar Biblia spune „Sa nu intristati pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu, prin care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii.” – Efeseni 4:30. Da, Duhul Se intristeaza, pentru ca este Sfant si nu poate suferi pacatul. Tu, fiind acum Templul Duhului Sfant, iar El fiind in interiorul tau, El nu Se poate impaca cu pacatul pe care tu-l infaptuiesti, de aceea Se intristeaza: „Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant care locuieste in voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri?” – 1 Corinteni 6:19
Dar daca tu continui sa traiesti cu pacatul tau, ce se intampla? „Nu stingeti Duhul.” – 1 Tesaloniceni 5:19. Deci Duhul lui Dumnezeu poate fi stins de un om… Omul creat prin puterea Duhului poate stinge Duhul. Dar Duhul e Dumnezeu! Tu esti o creatura. Totusi ai aceasta putere de a stinge Duhul Sfant… De atatea ori ma minunez de puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Si de cat de periculoase poti fi alegerile noastre! Insa da, Duhul Sfant poate fi stins de noi insine.
Poate te vei intreba ce inseamna asta practic. Pai practic, daca intri intr-o camera noaptea, este intuneric. Daca aprinzi lumina, e lumina, Daca stingi lumina, e intuneric. Daca ai stins becul, unde s-a dus lumina? Nu mai este. Duhul daca L-ai stins, unde este? Ramane in tine sau Se intoarce la Dumnezeu? Stim doar ca David, in urma confruntarii de catre Natan in privinta pacatelor sale, cand si-a revarsat inima inaintea lui Dumnezeu intr-un poem de pocainta, a strigat la Domnul: „… nu lua de la mine Duhul Tau cel Sfant.” – Psalmul 51:11b, ceea ce ne conduce la ideea ca Duhul Sfant poate fi luat de la noi.
Este adevarat ca in Vechiul Testament Duhul venea peste un om, nu locuia in interiorul lui ca in Noul Legamant, insa atunci cand voit ramai in pacat si iti pierzi mantuirea, asta presupune ca Duhul nu mai ramane in tine. Ca ramane pana la sfarsitul vietii tale pamantesti sau ca nu ramane, un lucru este cert: ca tu iti poti pierde mantuirea daca te lepezi voit de Domnul, daca starui in pacat cu voia, daca te lasi inselat de diavol atat de mult pana Dumnezeu te lasa in voia mintii tale, pentru ca stim ca duhul necurat mai ia alte sapte duhuri mai rele decat el si se aseaza din nou in casa aceea (am scris despre asta aici). Sa veghem deci!
O Doamne, ajuta-ne sa intelegem tot ce ai facut si faci Tu zilnic pentru noi si sa ne pastram curati pana la venirea Ta care se apropie cu pasi atat de repezi. Si Doamne, multumim pentru timpul acordat pentru a ne sfinti si a ne conduce casele la Tine!
https://doua2vieti.wordpress.com/mantuirea/efeseni/pecetea-duhului/
///////////////////////////////////////
Cum putem înflăcăra darul Duhului Sfânt? 2 Timotei 1: 1 – 10.
Dumnezeu ne-a lăsat scris cum trebuie să ne purtăm în această lume, ca să fim mântuiți. Din cauza că nu cunoaștem Cuvântul lui Dumnezeu, facem multe greșeli, în multe privințe, dar le putem corecta învățând Cuvântul Domnului, prin călăuzirea Duhului Sfânt. O mare greșeală facem atunci când ne rugăm lui Dumnezeu să ne schimbe și noi nu facem nimic. Pavel ne spune că avem și noi o mare responsabilitate, trebuie să facem și noi ceea ce ni se cere, nimic mai mult sau mai puțin.
- TREBUIE SĂ NE ASIGURĂM CĂ AM URMAT CORECT PAȘII PRIMIRII DUHULUI SFÂNT
- Printr-o credință neprefăcută, sinceră, nefățarnică și neipocrită.
- Printr-o credință care și-a găsit locuința, adăpostul, care s-a înfiripat, și a fost adevărată. Nu inventăm noi o credință nouă, a noastră.
- Printr-o credință trăită de înaintașii credincioși, recunoscuți de Dumnezeu v. 5C Lois și Eunice.
Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna. (Iuda 1:3)
Aici este vorba de credința dată de Dumnezeu oamenilor care au trăit-o și s-au numit credincioșii lui Dumnezeu.
- ASIGURÂNDU-NE CĂ ESTE VORBA DE DUHUL SFÂNT, TREBUIE SĂ VEDEM POZIȚIA NOASTRĂ FAȚĂ DE EL.
- Duhul Sfânt poate fi întristat în viața noastră și de aceea tot stăruim după El. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. (Efeseni 4:30)
- Duhul Sfânt l-am întristat prin nepăsare. Nu ne-a interesat învățătura Lui, nu l-am lăsat să ne impună învățătura Lui, ci ne-am impus-o pe a noastră. Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. (1 Timotei 4:14)
- Ai primit Duhul Sfânt, El te-a convins de păcat, iar tu te-ai supărat pe El și l-ai stins. Nu stingeţi Duhul. (1 Tesaloniceni 5:19)
III. CÂND MĂ ASIGUR ȘI VĂD POZIȚIA MEA FAȚĂ DE DUHUL SFÂNT, TREBUIE SĂ FAC URMĂTORII PAȘI V. 6 ȘI 7
- Adu-ți aminte de cine și cum ți-a vestit Evanghelia și nu lăsa să îți scape din minte învățătura Scripturilor.
- Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat:
- din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire prin credinţa în Hristos Isus.
- Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
- pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:14-17, VDCC)
- Începe să lucrezi, să fii un lucrător activ care nu se lasă amăgit de cel rău.
1.Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa:
- propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.
- Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
- Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.
- Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:1-5, VDCC)
- Nu te teme de puterea Duhului, ci în dragoste și chibzuință lasă-l să te direcționeze pe calea Domnului Isus Hristos.
- Dreptarul învăţăturilor sănătoase pe care le-ai auzit de la mine ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
- Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. (2 Timotei 1:13-14, VDCC)
Nu putem înflăcăra darul lui Dumnezeu printr-o viață de nepăsare, prin a nu face nimic din ce ni se poruncește, deoarece suntem considerați a fi niște robi vicleni și leneși și atunci vom fi aruncați afară, departe de fața lui Dumnezeu.
- Stăpânul său i-a răspuns: ‘Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat,
- prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi, şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
- Luaţi-i dar talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
- Pentru că celui ce are, i se va da şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!
- Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. (Matei 25:26-30, VDCC)
Doresc ca acest mesaj să ne însuflețească și să ne atașăm apostolului Pavel care spune frumoasele cuvinte:
- Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
- Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte,
- alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
- Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.
(Filipeni 3:12-15, VDCC)
by Vasile Bel
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2021/07/cum-putem-inflacara-darul-duhului-sfant.html
/////////////////////////////////////////
-
Botezul cu Duh Sfânt
-
L. Heijkoop
Până acum ne-am ocupat cu semnificaţia revărsării Duhului Sfânt pentru fiecare credincios în parte. Acum vom vedea ce înseamnă faptul acesta pentru cei credincioşi în colectiv. Putem începe cu 1. Corinteni 12:12,13 : „După cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele, măcar că sunt mai multe, sunt un singur trup, tot aşa este Hristos. Căci printr-un singur Duh noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh”.
Adunarea, trupul lui Hristos, ne este prezentată aici. Ne este arătat ce face Dumnezeu: El nu numai că mântuieşte sufletele, dar le şi strânge laolaltă. Şi nu numai că îi adună, dar El îi face pe credincioşii dintre evrei şi dintre celelalte neamuri, în timp ce sunt încă pe pământ, să fie un singur om nou în Hristos, adică trupul Său. Este ceva într-adevăr nou. Până la vremea aceasta, ei erau foarte categoric separaţi, potrivit însăşi poruncii Lui, iar cei dintre neamuri nu aveau parte de privilegiile iudeilor (Exod 12:45 ; Ezra 9 ).
Dar acesta este un adevăr nu numai exclusiv al Noului Testament, dar este totodată deplin descoperit numai printr-un singur apostol, şi anume în scrierile lui Pavel. În Efeseni 3 el spune lucrul acesta îndeosebi. Şi începutul îl găsim chiar la întoarcerea sa la Dumnezeu. Când era pe drumul Damascului, ca să ia legaţi pe ucenicii lui Isus, pe care îi ura, cerul s-a deschis şi un glas s-a auzit: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” şi „Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti tu” (Fapte 9:4,5 ). Isus Cel slăvit în ceruri Se făcea una cu ucenicii Săi dispreţuiţi pe pământ. Şi unitatea aceasta este atât de mare, încât în 1. Corinteni 12:12 , când se vorbeşte de totalitatea celor credincioşi, se putea spune: „tot aşa este şi Hristos”.
Găsim adevărul acesta dezvoltat îndeosebi în epistola către Efeseni. În Efeseni 3:3-6 se spune: „Prin descoperire mi s-a făcut cunoscută taina aceasta… care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte generaţii, cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi proroci, prin Duhul: că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup”. Aflăm aici că iudeii credincioşi, ca şi credincioşii care nu erau iudei, erau uniţi ca moştenitori şi mădulare ale aceluiaşi trup. Efeseni 2 ne face să vedem cum este cu putinţă lucrul acesta. „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţiturii şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei, ca să-i facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia”.
Prin cruce, despărţirea a fost înlăturată. Niciodată n-ar fi îndrăznit un evreu să facă lucrul acesta, nici n-ar fi putut să-l facă, căci prin aceasta ar fi adus pe vreunul dintre neamuri în locul unde se exercita favoarea; prezenţa celui dintre neamuri făcea ca evreul să se dea singur la o parte din locul acesta. La cruce totuşi ruina completă a omului a devenit evidentă. Poporul cel mai privilegiat, care fusese pus deoparte de către Dumnezeu şi umplut de bunătăţi, L-a lepădat pe Dumnezeu şi L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acum, binecuvântarea era posibilă numai pe temeiul harului suveran. Şi nu mai putea fi deosebire în privinţa aceasta între iudeu şi grec. De aceea amândoi pot fi aduşi să facă parte din acelaşi trup. Efeseni 1:20-23 ne vorbeşte despre Cel care este Capul. El „L-a dat [pe Hristos] să fie Cap peste toate lucrurile, Bisericii, plinătatea Celui care umple totul în toţi”.
Efeseni 1 Îl prezintă pe Domnul Isus ca om. În versetul 17 se spune: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos”. Dar atâta timp cât Domnul nu murise încă pe cruce, nu putea să devină Capul trupului. „Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce multă roadă” (Ioan 12:24 ). De aceea S-a dus El la cruce, ca să poată slăvi pe Dumnezeu şi să ne răscumpere pe noi. Şi Dumnezeu, care a fost slăvit atât de desăvârşit prin lucrarea Sa de pe cruce, L-a înviat dintre cei morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa în ceruri. Şi Dumnezeu ne-a înviat şi pe noi, care suntem ai lui Hristos, împreună cu El (Efeseni 2:6 ).
Am văzut în Efeseni 2 că trupul putea fi format numai pe temeiul crucii. Dar nu putea fi format înainte ca şi Cel ce este Capul să fie înălţat sus. Nu Capul este pentru trup, ci trupul pentru Cap. Şi de aceea trupul putea să fie format pe pământ, numai atunci când Capul a fost slăvit la dreapta lui Dumnezeu. Numai moartea şi învierea puteau fi singura temelie, şi numai Hristosul Cel înviat şi slăvit putea să fie Capul. Astfel, vedem că toate adevărurile se centrează în jurul lui Hristos, a crucii Lui şi a locului pe care El îl are la dreapta lui Dumnezeu.
Deci ce am aflat că este cel mai mare adevăr cu privire la adunarea lui Dumnezeu? Că ea este trupul lui Hristos, după ce El a împlinit lucrarea de răscumpărare şi, datorită lucrării acesteia, a înlăturat în mod desăvârşit păcatul, ca să slăvească pe Dumnezeu şi să îndreptăţească pe cel credincios. Şi de aici urmează că mădularele trupului lui Hristos, nu numai că au fost născute din nou şi au fost îndreptăţite de păcatele lor prin sângele lui Hristos, dar ele au fost de asemenea făcute una cu Hristos, Capul lor binecuvântat, care se află la dreapta lui Dumnezeu, în timp ce Dumnezeu locuieşte în cei răscumpăraţi prin Duhul. Ei sunt nu numai credincioşi şi sfinţi – oricine a crezut cu adevărat în Dumnezeu, de la Adam, era aşa – ei sunt creştini, şi lucrul acesta este nespus mai mult.
Şi cum ajung aceşti creştini să fie adăugaţi la trupul lui Hristos? Strângându-se laolaltă unii cu alţii, pe baza unei mărturii comune? Sau având acelaşi crez? Sau prin botez?
Sfânta Scriptură nu cunoaşte astfel de motive. Ei sunt una prin Duhul Sfânt, care a venit pe pământ după înălţarea în slavă a Omului slăvit, a Celui ce este Capul aşezat la dreapta lui Dumnezeu. „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup”. Adunarea, trupul lui Hristos, a fost alcătuită în felul acesta la Rusalii (Fapte 2 ) şi fiecare credincios, în clipa în care primeşte Duhul Sfânt este adăugat acestui trup şi astfel este unit cu Hristos. Ce poziţie minunată! Mădular al trupului lui Hristos şi făcut una cu Domnul în slavă, la dreapta lui Dumnezeu!
Nicăieri în Scriptură nu se vorbeşte despre trupul lui Hristos la plural. Multe trupuri se găsesc în creştinătate. Dar Capul are un singur trup şi orice altceva este ceva mincinos, o pricină de adâncă întristare şi de ruşine pentru cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu în această privinţă.
Dar ce trebuie să facă un creştin în mijlocul confuziei atât de mari din jurul lui? Acest „un singur trup” nu se mai arată în afară pe pământ. Trebuie oare ca creştinul să se resemneze cu ceea ce este greşit şi să ia parte la greşeală? Cuvântul lui Dumnezeu dă răspuns oricărei întrebări. „Căutaţi să păstraţi unitatea Duhului, în legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre” (Efeseni 4:3,4 ).
Nici un credincios care doreşte să fie ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu nu se poate resemna la o stare de lucruri omenească şi să ia parte la ea. Trebuie el atunci să încerce să restabilească unitatea aceasta? Unitatea stabilită de Duhul nu poate fi distrusă de om. Ea există şi acum, iar noi suntem chemaţi s-o păstrăm şi astfel s-o realizăm într-un sens practic. Şi cum putem face lucrul acesta?
Este vreo altă cale decât de a rupe legăturile cu orice „unitate” făurită de oameni, ascultând astfel de Cuvântul lui Dumnezeu, spre cinstirea Capului nostru slăvit? Şi atunci, ca simple mădulare ale trupului lui Hristos şi nimic mai mult, sub călăuzirea Duhului Sfânt, manifestând unitatea aceasta numai acolo unde potrivit Scripturii este cu putinţă, putem lua parte la masa Domnului (1. Corinteni 10:15-22 ).
Chiar dacă într-o localitate mare ar fi numai doi sau trei care s-ar aduna împreună în felul acesta, ar urma să păstrezi unitatea Duhului în legătura păcii, participând la singura expresie a trupului lui Hristos din locul acela.
Duhul Sfânt este o Persoană Divină
- Ungerea şi pecetluirea, de H. L. Heijkoop
Ajungem acum la ungerea şi pecetluirea cu Duh Sfânt. În Luca 4:18 este scris: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor evanghelia”. În Ioan 6:27 : „Tatăl, adică Dumnezeu, pe El L-a pecetluit”. În Faptele Apostolilor 4:27 : „pe care L-ai uns Tu” şi în Fapte 10:38 : „Cum Dumnezeu a uns cu Duh Sfânt şi cu putere pe Isus”. Iar în Ioan 3:34 citim: „Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură”. Toate locurile acestea din Scriptură vorbesc despre Domnul Isus. El, care a fost născut prin Duhul Sfânt (Matei 1:20 ), a fost uns şi a fost pecetluit cu Duhul Sfânt. Şi pentru că Dumnezeu îi dăduse plinătatea Duhului, El putea vorbi cuvintele lui Dumnezeu. Înainte de Faptele Apostolilor 2 nu citim despre alţii care să fi fost unşi şi pecetluiţi cu Duh Sfânt. Numai Hristos a fost, El, Unsul. Nimeni nu putea primi Duhul Sfânt înainte ca lucrarea de răscumpărare să fi fost împlinită. Şi lucrul acesta se potriveşte cu ce întâlnim în Vechiul Testament. În Exod 29 şi Levitic 8 , unde găsim punerea deoparte a preoţilor, Aaron a fost uns înainte ca jertfa să fi fost adusă, iar fiii lui Aaron după aducerea jertfei şi apoi au fost stropiţi cu sângele şi cu untdelemnul ungerii. Potrivit epistolei către Evrei, Aaron este o imagine a Domnului Isus, iar fiii lui sunt o imagine a noastră, ca preoţi sfinţi (Evrei 2:11-13 ; 3:1,6 ; 1. Petru 2:4,5 ).
În epistole găsim trei locuri care vorbesc despre ungerea noastră. „Cel care ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimi arvuna Duhului” (2. Corinteni 1:21,22 ). „Dar voi aveţi ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi toate… Şi ungerea pe care aţi primit-o de la El rămâne în voi şi nu aveţi nevoie să vă înveţe cineva; ci după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi este adevărată şi nu este nici o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea” (1. Ioan 2:20,27 ).
Din locurile acestea este clar pentru noi ce rost are ungerea noastră. Prin ea, noi cunoaştem toate lucrurile, căci ea ne învaţă toate. În 1. Corinteni 2 , lucrul acesta este explicat de apostolul Pavel. Duhul lui Dumnezeu cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu (1. Corinteni 2:10,12 ). Astfel, ungerea cu Duh Sfânt este cea pe care o avem în părtăşie cu Dumnezeu, prin locuirea în noi a Duhului Sfânt, şi prin ea Îi cunoaştem gândurile şi ştim ce se potriveşte cu gândurile Lui. Şi ne putem bucura în adevărul lui Dumnezeu, în Hristos.
Lucrul acesta ne este clar arătat în Levitic 8 şi 9, în exemplul consacrării preoţilor. După ce a avut loc punerea deoparte în prima parte a capitolului 8, aflăm sarcina pe care o aveau preoţii, în ultimele versete ale acestui capitol şi în capitolul 9. În capitolul 8 este vorba de a „ţine rânduielile Domnului”, iar în Levitic 9 , în vederea slavei şi binecuvântării viitoare, sângele este adus acolo unde marele preot avea să-l folosească.
Prin ungere, preoţii aveau părtăşie cu Dumnezeu, cunoşteau rânduielile Domnului, aveau de lucru când era vorba de ispăşire şi ştiau unde ducea marele preot sângele. Ei ştiau de asemenea că lucrarea aceasta va duce la slava şi la binecuvântarea poporului.
Desigur, aceasta nu înseamnă că fiecare persoană în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu cunoaşte tot adevărul în amănunţime şi nu are nevoie să fie învăţată. În capitolele următoare din Levitic sunt date preoţilor unele învăţături amănunţite. Şi după ce apostolul spune în 1. Ioan 2:20 : „aveţi ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi toate”, el încă dă multe îndrumări în epistola sa. Versetul 27 explică expresia aceasta: „ungerea Lui vă învaţă despre toate”. Fiecare persoană în parte în care locuieşte Duhul Sfânt şi are astfel ungerea de la Cel Sfânt este prin aceasta admisă în prezenţa directă a lui Dumnezeu. Şi acolo, în prezenţa Celui Sfânt, poate cineva să vadă de îndată dacă un lucru este sau nu plăcut înaintea Lui.
Lucrul acesta este adevărat pentru cel de curând credincios, cu cea mai puţină cunoaştere, pentru unul care abia a găsit pacea. Apostolul scria copilaşilor. Aceşti copilaşi ştiau că păcatele le erau iertate, pentru Numele Lui (1. Ioan 2:13 ). Lucrul acesta era de ajuns, căci Duhul Sfânt locuia în ei, deci ei aveau ungerea de la Cel Sfânt şi cunoşteau toate. Desigur, ei nu cunoşteau tot adevărul descoperit – aşa cum putea să-L cunoască un părinte în Hristos. Dacă un învăţător mincinos venea la ei, ei nu puteau să discute cu el. Poate că nici nu puteau să spună în ce consta învăţătura lui greşită. Dar, în prezenţa Dumnezeului Celui sfânt, ei simţeau că ceva era împotriva Lui. „După cum ungerea Lui vă învaţă despre toate şi este adevărată şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”.
Este un gând măreţ pentru un credincios care de puţin timp îl cunoaşte pe Dumnezeu. În creştinătate sunt atât de multe învăţături deosebite! Poţi să auzi gândurile cele mai contradictorii de la credincioşi. Şi atunci, poate cel de curând întors la Dumnezeu, care cunoaşte atât de puţin, să rămână pe calea cea dreaptă şi să ştie care sunt gândurile lui Dumnezeu? Răspunsul îl avem aici: „Aveţi ungerea din partea Celui Sfânt şi ştiţi toate”. Şi în versetul 24 de asemenea este scris: „Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi”. Cuvântul lui Dumnezeu ne dă adevărul şi Duhul Sfânt care lucrează în inimile noastre ne învaţă din acest Cuvânt şi ne păzeşte de învăţături greşite.
Dar atunci, cum se face că cei credincioşi cad uneori în câte o învăţătură greşită şi unii nu văd când adevărul este atacat de o învăţătură greşită? Preoţii Vechiului Testament nu puteau uneori să se apropie de prezenţa lui Dumnezeu, din cauza vreunei necuraţii sau slăbiciuni (Levitic 21 ), deşi ei aparţineau de casa lui Aaron. Şi după ce apostolul a spus în 1. Corinteni 2:15 , „cel duhovnicesc deosebeşte toate lucrurile”, el trebuie să spună corintenilor în 1. Corinteni 3:1 că ei nu erau duhovniceşti, ci oameni de carne. Într-un sens practic ei nu stăteau în prezenţa apropiată a lui Dumnezeu. Era ceva ce îi împiedica să fie acolo. A fi în prezenţa lui Dumnezeu este un privilegiu minunat, o binecuvântare negrăită, o odihnă pentru inima celui credincios. Dar în cazul corintenilor, Dumnezeu nu era totul pentru ai Săi. Înaintea Lui niciun păcat nu poate sta, fără să fie înlăturat prin judecata de sine. Lumea nu poate fi în locul unde stă El, în prezenţa Lui, şi de asemenea nimic din ce este al lumii, ci numai acela care s-a curăţit pe sine însuşi prin judecata de sine şi a cărui inimă este predată Lui. Şi noi numai aşa putem fi acolo, dacă dorim să ne purtăm în toate numai potrivit gândurilor Lui şi astfel să părăsim propriile noastre gânduri.
Între corinteni erau probleme ale firii păcătoase. Printre ei era îngâmfare şi ceartă. Înţelepciunea omenească găsise primire printre ei. Răul moral era tolerat. Puterea lor de pricepere se dusese, încât printre ei unii ajunseseră la învăţături greşite (1. Corinteni 15:12 ).
Cum stau lucrurile cu noi – cu fiecare dintre noi şi cu toţi împreună?
Pe lângă 2. Corinteni 1:21 , faptul că suntem pecetluiţi cu Duh Sfânt este spus şi în Efeseni 1:13 ; 4:30 . În Ioan 6:27 se spune despre Domnul Isus: „Tatăl, adică Dumnezeu, pe El L-a pecetluit”. Din locurile diferite în care se vorbeşte despre pecetluire (vezi, de exemplu, Estera 8:8 , Daniel 6:17 , Ieremia 32 , Apocalipsa 5:1-7 ; 7:1-8 ) rezultă clar că ceea ce era pecetluit era însemnat ca reprezentând proprietatea celui ce pecetluia. Lucrul acesta îl găsim confirmat şi în toate lucrurile care vorbesc despre a fi pecetluit cu Duh Sfânt. În Efeseni 1:10-12 , Pavel vorbeşte despre evreii credincioşi care pe baza făgăduinţei aveau să fie părtaşi la slava şi la împărăţia păcii pe pământ, la împlinirea vremurilor. Dar după aceea, la versetul 13 el spune: „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului, evanghelia mântuirii voastre, aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al făgăduinţei şi care este arvuna moştenirii noastre, pentru răscumpărarea stăpânirii dobândite, spre lauda slavei Lui”.
De aici înţelegem:
- Că pecetluirea are loc după ce ai crezut şi este în legătură cu credinţa.
- Că ea are loc în vederea moştenirii.
Dar versetul 13 spune mai mult: Pecetluirea este pusă în legătură cu „evanghelia mântuirii voastre” şi cu credinţa în ea. În Levitic 14 untdelemnul era pus pe urechea dreaptă şi pe degetul mare de la piciorul drept, „peste sângele jertfei pentru vină”. Dacă ţinem seama cu atenţie la cuvintele şi imaginile Scripturii, socotesc că putem spune că este pecetluită credinţa în lucrarea Domnului pentru iertarea păcatelor.
Noi suntem păcătoşi dintre neamuri, care nu aveau parte de făgăduinţe (Efeseni 2:12 ). Dar noi am crezut în lucrarea desăvârşită a lui Hristos, în sângele Său vărsat. Şi prin sângele Lui avem pace cu Dumnezeu şi am fost apropiaţi de El (Romani 3:21-26 ; Coloseni 1:20 ; Efeseni 2:13,14 ). Dumnezeu pecetluieşte faptul acesta. El îl recunoaşte şi, ca semn al acestei lucrări, îşi pune pecetea pe el şi în acelaşi timp face ca pecetea aceasta să fie tare şi sigură. Duhul Sfânt care locuieşte în noi este pecetea aceasta – El este adeverirea că noi suntem stăpânirea (posesiunea) Lui.
Efeseni 4:30 spune că am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt „pentru ziua răscumpărării” şi Efeseni 1:13 şi 2. Corinteni 1:20 de asemenea vorbesc despre moştenirea viitoare. Asa cum s-a arătat într-un capitol mai dinainte, noi n-am primit încă răscumpărarea trupurilor noastre, răscumpărare care este încă de viitor. „Am fost mântuiţi în nădejde” (Romani 8:23,24 ). Dar lucrurile acestea viitoare totuşi nu sunt nesigure pentru noi, chiar dacă nu suntem iudei şi astfel nu avem parte la făgăduinţele date lor. Dumnezeu ne-a pecetluit, ca dovadă că Îi aparţinem Lui şi astfel vom avea parte la moştenirea Lui. Şi pecetea aceasta, Duhul Sfânt, este în acelaşi timp arvuna, dovada că răscumpărarea aceasta va fi partea noastră. Căci prin Duhul Sfânt vom primi răscumpărarea trupurilor noastre (Romani 8:11 ). Deci, a fi „mântuit în nădejde” are un înţeles cu totul diferit de cum se dă uneori – nici vorbă de nesiguranţă aici, ci dimpotrivă, de o siguranţă asupra căreia nici nu se mai poate discuta. Dumnezeu Duhul Sfânt este deja acum pecetea prin care Dumnezeu ne recunoaşte ca fiind ai Săi şi El este în acelaşi timp arvuna noastră că Dumnezeu îşi va împlini făgăduinţele Sale faţă de noi.
-
Eliberarea de păcat…de
-
L. Heijkoop
În Romani 8 găsim prezentată cel mai clar semnificaţia generală a locuirii Duhului Sfânt în cel credincios. Ni se spune că umblarea celui credincios este fie potrivit firii păcătoase (cărnii), fie potrivit Duhului. Însă în versetul 9 se spune: „Nu sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dar dacă nu are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Deci aflăm aici două lucruri:
- Numai acela în care locuieşte Duhul Sfânt, nu mai este în firea păcătoasă, ci în Duhul…2. Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al lui Hristos, cu alte cuvinte nu este creştin.
Aceste puncte sunt de o deosebită însemnătate.
Primul punct ne face să vedem că nu este adevărat ce se spune deseori, că un om trebuie să fie ori un om natural, ori un om duhovnicesc. Potrivit Noului Testament este o a treia clasă între acestea două. Când harul lui Dumnezeu aduce la Dumnezeu pe un om natural, pe un copil al lui Adam, îi zideşte înăuntru o viaţă nouă şi, când el a fost adus la Dumnezeu pe baza răscumpărării, el nu este încă un om duhovnicesc, datorită faptului acestuia. Omul duhovnicesc este acela despre care apostolul spune: „Voi nu mai sunteţi în firea păcătoasă, ci în Duhul”. Apostolul nu-i numeşte pe corinteni oameni naturali (1. Corinteni 2:14 ), dar nu-i numeşte nici duhovniceşti (1. Corinteni 3:1 ). Ei erau carnali (1. Corinteni 3:3).
O mulţime de lucruri îl fac pe cel credincios să nu fie o persoană duhovnicească. La corinteni, pricina era înţelepciunea firească. Dar cel mai însemnat lucru – cel care se întâlneşte cel mai des – este cel pe care îl avem în epistola către Romani: acela care n-a ajuns să fie conştient că în firea păcătoasă totul este numai rău, acela care n-a ajuns să creadă că firea păcătoasă a fost în totul judecată în moartea lui Hristos.
În cea dintâi parte a epistolei către Romani, până la Romani 5:11 se tratează problema păcatelor noastre, a faptelor noastre păcătoase. Rezultatul îl găsim în Romani 5:1-2 : „Deci, fiindcă am fost îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”. Prin El de asemenea avem intrare, prin credinţă, în condiţia de favoare în care stăm şi ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. Mulţi nu merg mai mult decât atât; ei sunt, cum s-ar spune, mântuiţi pe jumătate. Ei văd ceva din lucrarea Domnului Hristos, dar nu cunosc faptul că ei sunt în Hristos. Nu înseamnă că ei n-ar cunoaşte expresia aceasta. Dar, când de exemplu ei citesc Romani 8:1 , „nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus”, ei nu văd nimic mai mult în faptul acesta decât ceea ce se spune în Romani 4:25 : „care a fost dat pentru greşelile noastre şi a înviat pentru îndreptăţirea noastră” – adică doar faptul că păcatele le-au fost înlăturate şi că ei sunt priviţi acum ca îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu.
Dar nu aceasta este semnificaţia întreagă a locului din Romani 8:1 . Deosebirea este că, începând cu Romani 5:17 , Duhul Sfânt ne vorbeşte despre un lucru nou, despre problema firii noastre păcătoase. Nu numai că păcatele îmi sunt iertate şi sunt îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, dar firea mea cea păcătoasă a fost judecată în moartea lui Hristos. Aceasta înseamnă nu numai îndreptăţirea prin sângele Lui, dar şi practicarea dreptăţii înviată. Este nu numai faptul că Eu cred în Hristos şi ştiu că am iertarea prin sângele Său scump; dar Cuvântul lui Dumnezeu îmi dă dreptul să ştiu şi să spun că şi eu am murit în moartea lui Hristos. Sunt botezat nu pentru viaţa Lui sau pentru lucrarea Lui, ci pentru moartea Lui (Romani 6:3 ). Am fost un păcătos; nu puteam decât să păcătuiesc. Situaţia aceasta nu se putea schimba prin iertare. Trebuia să fiu izbăvit din starea aceasta şi singura scăpare reală din starea de păcat este moartea. Şi izbăvirea aceasta o am „în Hristos”. „Căci ceea ce n-a putut face legea” (ea nu putea să ducă la acest rezultat, ca păcatul şi moartea să nu mai fie o lege în mine şi în felul acesta mereu să continue să mai stăpânească), „pentru că firea păcătoasă o făcea fără putere, a făcut Dumnezeu, trimiţând pe Fiul Său însuşi într-o fire asemănătoare cu omul păcătos şi pentru păcat, a condamnat păcatul în firea păcătoasă” (Romani 8:3 ). Aceasta este învăţătura cuprinsă în capitolul 5 de la versetul 12 şi în capitolul 6.
Este cu totul neplăcut pentru om să primească adevărul acesta. A crede că Dumnezeu i-a iertat păcatele este mai uşor, deoarece lucrul acesta este ceva ce are loc în totul în afara omului însuşi. Dar a crede că firea lui păcătoasă (carnea) a murit împreună cu Hristos este mult mai greu, căci experienţa lui zilnică este cu totul alta. El încă vede firea sa păcătoasă în toate amănuntele vieţii de fiecare zi şi, atâta timp cât nu se ţine strâns de adevărul acesta, prin credinţă, el vede legea păcatului şi a morţii în el însuşi. Dar nu este nimic mai important decât simplitatea în lucrurile lui Dumnezeu şi nu există credinţă reală decât cea care acceptă Cuvântul Lui şi autoritatea Lui, chiar dacă înţelege prea puţin din ele. Dacă Dumnezeu spune că tu, care crezi în Domnul Isus, ai murit, crezi tu lucrul acesta sau nu-l crezi?
Dacă un om născut din nou nu crede adevărul acesta, el va încerca să se îmbunătăţească. Viaţa cea nouă din el doreşte să trăiască potrivit gândurilor lui Dumnezeu, dar el va vedea că păcatul este în el însuşi. Şi ce luptă cruntă încearcă un astfel de om! Vedem lucrul acesta în Romani 7 . Este vorba de un om născut din nou, întors la Dumnezeu, deci unul care are viaţa din Dumnezeu. Cum ar putea o persoană neîntoarsă la Dumnezeu să fie în stare să spună: „După omul dinăuntru, îmi place legea lui Dumnezeu” (Romani 7:22 )? Despre cel neîntors la Dumnezeu se spune: „Nu este nici unul care să caute pe Dumnezeu” (Romani 3:11 ). Dar iată că un astfel de om înţelege că, după ce s-a întors la Dumnezeu, trebuie să lase loc liber lucrării Duhului lui Dumnezeu în el. În scopul acesta el ia în seamă legea şi face din ea regula lui de viaţă. Dar ajunge să înveţe că mereu greşeşte, iar Duhul lui Dumnezeu nu-l ajută pe drumul acesta, ci doar îl face să se simtă tot mai nefericit. Duhul Sfânt a venit din cer pe pământ ca să-L slăvească pe Domnul şi nu legea.
Aici nu este vorba de viaţa pe care o pot vedea şi alţii, ci de lucruri mult mai adânci. Cel din Romani 7 poate să nu cadă în păcate văzute, însă păcatul lucrează în el. Şi nu cunoaştem noi toţi lupta care este descrisă în Romani 7 ? Unii poate o cunosc după ce au înţeles că păcatele le-au fost iertate, dar mulţi au cunoscut-o mai dinainte. Cred că nu este nici măcar un singur credincios care să nu fi trecut sau să nu treacă încă prin această luptă. Căci, deşi eliberarea din Romani 8 este o problemă a credinţei, noi trebuie totuşi s-o învăţăm şi ca experienţă. Câtă dreptate au spusele Cuvântului lui Dumnezeu, când ne arată că firea noastră păcătoasă este un rău de neîndreptat! Prin experienţă învăţăm cât este de adevărat când Cuvântul lui Dumnezeu spune că legea nu ne poate ajuta, pentru că „firea păcătoasă o face fără putere”. Ce bine că suntem străpunşi de Cuvântul lui Dumnezeu care ne învaţă că nu ne putem ajuta singuri! Şi cu cât vom căuta cu mai multă seriozitate să slujim lui Dumnezeu, cu atât mai adânc concluziile acestea ale experienţei se vor săpa în inimile noastre, încât în final vom striga deznădăjduiţi: „Nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” (Romani 7:24 ). Atunci vom sfârşi experienţa că legea nu este o regulă de viaţă, ci o regulă de moarte pentru oricine are o fire păcătoasă. Departe de a fi o putere eliberatoare, ea ne condamnă. De aceea nu strigăm „ce” mă va izbăvi; ştim că nu există ceva care să ne mai poată scăpa. De aceea strigăm „cine” mă va elibera. Şi atunci Dumnezeu ne spune prin Cuvântul Său şi, dacă privim adevărul acesta că „Isus Hristos, Domnul nostru, ne-a eliberat”, suntem fericiţi. Abia atunci cântecul de laudă din Romani 8 izbucneşte în inimile noastre. „Acum, deci, nu este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Căci legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Ce deosebire faţă de Romani 7 !
Ar însemna să te înşeli singur şi să fii lipsit de înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ai spune că cineva s-ar putea bucura de eliberarea din Romani 8 , în timp ce ar fi încă în lupta dintre bine şi rău din ultima parte a capitolului 7 din Romani. Se poate să fie cineva în robie şi în acelaşi timp liber? Poate un om să spună: „sunt pământesc, vândut păcatului” şi „răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac” – şi în acelaşi timp să cânte de bucurie, spunând: „Legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”? S-ar putea ca situaţia în care un credincios trebuie să spună că este adus „în robia legii păcatului, care este în mădularele mele” să fie situaţia normală a unui răscumpărat al Domnului Isus? Nu spun că aceasta n-ar fi starea obişnuită a multora, dar întreb dacă ea este potrivită gândurilor lui Dumnezeu.
În Romani 8 ne este prezentată poziţia normală a celui credincios, potrivit gândurilor lui Dumnezeu. El şi-a văzut păcatele şi a crezut că i-au fost iertate pe baza sângelui scump al Mântuitorului. El şi-a văzut stricăciunea firii păcătoase şi a crezut că firea păcătoasă a fost judecată în Hristos, pe cruce. Şi, după ce a crezut, el a fost pecetluit cu Duhul Sfânt (Efeseni 1:13 ). El ştie că a murit împreună cu Hristos. dar şi că acum este „în Hristos” şi de aceea nu mai este condamnare pentru el. El ştie că puterea păcatului a fost zdrobită, căci firea păcătoasă a fost condamnată în Hristos. Şi el are o viaţă nouă care nu poate păcătui (1. Ioan 3:9 ), iar o Persoană divină, Duhul Sfânt locuieşte în el şi este în el puterea care lucrează în această viaţă şi o face în stare să trăiască potrivit gândurilor lui Dumnezeu. El este în Duhul, este un om duhovnicesc, care poate umbla potrivit Duhului. El a fost trecut din familia celui dintâi Adam, care înaintea lui Dumnezeu este starea şi condiţia omului căzut, în familia lui Dumnezeu, al cărui Cap este Isus Hristos, cel din urmă Adam. Şi nu numai atât. El, care pe pământ fusese uns cu Duhul Sfânt şi umblase prin Duhul, acum ne-a dat şi nouă Duh Sfânt (1. Ioan 4:13 ). Hristos Cel înviat este Capul familiei lui Dumnezeu, iar locul în care este aşezată familia aceasta este rezultatul morţii şi învierii lui Hristos. Dacă cineva are Duhul lui Hristos este al Lui (Romani 8:9 ).
Dar acestea nu sunt încă totul. Cunoaştem şi ne bucurăm de eliberarea aceasta în sufletele noastre, dar practic trupurile noastre nu au încă parte de ea. Dar în viitor va fi şi lucrul acesta. „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos dintre cei morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi” (Romani 8:11 ). Aceasta este eliberarea deplină a trupului şi a sufletului şi răspunsul desăvârşit la strigătul plin de tristeţe: „Nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?” (Romani 7:24 ). Atâta timp cât suntem încă pe pământ, Duhul Sfânt dă mărturie duhului nostru (vieţii celei noi care este în noi) că suntem copii ai lui Dumnezeu. El prezintă aşa cum trebuie nevoile noastre pe care le avem ca oameni noi, atâta timp cât ne urmăm calea printr-o creaţie care zace sub blestem. „însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26 ).
Aşa este eliberarea care se găseşte în Hristos Isus. Dar Scriptura ne spune că o primim prin Duhul Sfânt şi că prin El ne putem bucura de ea. Nu primim nici chiar cea mai mică parte din binecuvântări fără El. El lucrează în inima păcătosului ca să-l aducă la Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa pentru păcătoşi, prin El. El lucrează în inima celui întors la Dumnezeu şi locuieşte în cel ce crede, ca o Persoană deosebită de firea cea nouă, ca să-l înveţe să cunoască preţul deplin al binecuvântărilor şi ca să fie puterea care face ca toate aceste lucruri să fie o realitate în el. Da, Duhul Sfânt dă chiar şi Numele Său poziţiei pe care noi, ca cei eliberaţi, ca creştini, o ocupăm pe terenul morţii şi învierii lui Hristos.
Duhul Sfânt este o Persoană Divină
https://comori.org/dumnezeu/duhul-sfant-este-o-persoana-divina/12-eliberarea-de-pacat
///////////////////////////////////////
Plângerile lui Ieremia…
Cartea aceasta este o elegie scrisă la moartea unui oraş. Ieremia plânge peste Ierusalimul transformat în ruine de către oştile invadatoare ale Babilonului.
Titlul: În original, cartea poartă numele ,,Cum“, după obiceiul evreilor de a identifica sulurile sfinte deschizându-le puțin și citind primul cuvânt al textului scris (în original nu există interjecția ,,Vai!“, cartea începând așa: ,,Cum stă părăsită acum …“. În traducerea greacă, cartea poartă numele ,,lacrimile“. Ieremia, ,,profetul lacrimilor“ ne-a lăsat o carte de bocete pentru Ierusalim.
Autorul: Nimeni nu putea să scrie această carte în afara lui Ieremia. Acest om a fost profetul unei iubiri neîmpărtăşite. Capitolele acestei cărţi ni-l prezintă plângând aplecat peste cadavrul marei sale iubiri: Ierusalimul. Aparent, misiunea lui Ieremia a fost un eşec total. Dumnezeu nu ne judecă însă după rezultatele slujirii noastre, ci după credincioşia pe care am dovedit-o. Din acest punct de vedere, Ieremia este unul dintre cei mai mari bărbaţi din istoria poporului lui Dumnezeu.
Data scrierii: Cartea a fost scrisă la puţin timp după distrugerea Ierusalimului (Ier. 39:52). Nebucadneţar a asediat oraşul din luna Ianuarie 588 până în luna Iulie 586. Ierusalimul a căzut în 19 Iulie, 586, iar Templul şi cetatea au fost date pradă focului în 15 August 586. Probabil că Ieremia a scris această serie de elegii înainte de plecarea lui înspre Egipt (Ier. 43:1-7).
Conţinutul cărţii:
Specific și structură
Știm că Ieremia a fost poet din faptul că mare parte din cartea lui Profetică este sub formă de poezie. Știm de acolo și că el a compus cântări. Aceasta scoate în relief relația dintre poezie și muzică. Același spirit profetic a insuflat și textul poeziilor și melodiile cântărilor. Câțiva profeți din Vechiul Testament au îmbinat muzica cu profeția. Ne gândim în primul rând la Zaharia, Ezechiel și, bineînțeles, David.
Tot așa cum David a compus o cântare de jale când au murit Saul și Ionatan, Ieremia a compus o cântare de jale să fie cântată de întreaga națiune când uciderea lui Iosia a pus capăt unei domnii care promitea foarte mult (2 Cron. 35:25).
Este clar că durerea acestui profet l-a făcut să vibreze cu o măiestrie pe care numai un talent cu totul remarcabil putea s-o aibă. Cele cinci capitole ale cărţii sunt tot atâtea plângeri ale căror versete sunt aşezate în ordine alfabetică. Fiecare dintre primele 4 capitole începe cu litera „a” şi se termină cu „z”. În capitolul 3, fiecărei litere îi sunt alocate un grup de trei versete. Avem de a face cu patru acrostihuri alfabetice. Ieremia plânge literalmente de la A la Z. Probabil că Ieremia a vrut ca această cântare de jale să poată fi memorizată mai ușor și cântată de toți evreii.
Spre deosebire de lumea contemporană occidentală, unde plânsul bărbaților este considerat un semn de slăbiciune, la evrei și la grecii antici plânsul a fost dovada unei capacități extraordinare de a pătrunde realitatea și de a contribui la rezolvarea crizelor. Cu alte cuvinte, când situația o cere, plânsul este cea mai bună cale pentru identificarea unei dureri și pentru vindecarea ei.
Pentru identificarea structurii interne a subiectelor trebuie să ținem seamă de o subtilitate stilistică a lui Ieremia. Cele cinci capitole, de fapt, cele cinci cântări sunt făcute din puncte de vedere diferite. În capitolul 1 se vorbește la persoana a treia singular, ca un reporter care relatează despre prăbușirea Ierusalimului.
În capitolul 2 ni se vorbește tot la persoana a treia singular, dar de data aceasta subiectul nu mai este cetatea, ci Dumnezeu, adevăratul autor al pedepsirii.
Capitolul 3 este cel mai personal dintre toate, semănând mai mult cu o spovedanie. Este scris mai mult la persoana întâi, folosindu-se predominant formele ,,eu, mie, al meu“.
Capitolul 4 este cel mai detașat, autorul alegând să se separe de acțiune și alegând să ne vorbească despre ,,ei, a lor, pentru ei“.
Capitolul 5 se întoarce la identificarea cu poporul, Ieremia alegând să folosească persoana întâi plural, ,,noi, nouă, pe noi“.
Aceste abordări diferite ale aceluiași subiect ne obligă să dăm fiecărui capitol un titlu deosebit, în funcție de punctul de vedere pe care-l folosește Ieremia.
- Catastrofa. ,,Ea, cetatea“. Accentul este pus pe tragedia căderii Ierusalimului, altădată ,,de mare preț între neamuri, fruntașă printre țări“ (1:1). Distrugerea a fost totală, iar catastrofa a fost că însuși Dumnezeu a trebuit să aducă această pedeapsă:
,,O, voi, care treceţi pe lângă mine,
priviţi şi vedeţi dacă este vreo durere ca durerea mea,
ca durerea cu care m-a lovit Domnul în ziua mâniei Lui aprinse! ..
De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii,
căci s-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa; …“ (Plângeri 1:12,16).
- Cauza. ,,El“. Ieremia spune că pedeapsa a fost meritată și anunțată încă din vechime. Nu se poate să nu observăm acuzația pe care o face Ieremia la adresa profeților mincinoși care au înșelat poporul atunci când avertizările lui și îndemnul de a se preda de bună voie Babilonului ar fi micșorat considerabil suferințele:
,,Vai, în ce întunecime a aruncat Domnul, în mânia Lui, pe fiica Sionului!
A azvârlit din cer pe pământ podoaba lui Israel
şi nu Şi-a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui în ziua mâniei Lui! …
Prorocii tăi ţi-au prorocit vedenii deşarte şi amăgitoare,
nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea ca să abată astfel robia de la tine,
ci ţi-au făcut prorocii mincinoase şi înşelătoare.
… Domnul a înfăptuit ce hotărâse,
a împlinit cuvântul pe care-l sorocise de multă vreme,
a nimicit fără milă; …“ (Plângerile 2:1, 14, 17).
- Cura – ,,Eu“. Capitolul 3 este o spovedanie plină de simpatie, cu accente de mângăiere. Ieremia spune că Dumnezeu ar fi fost îndreptățit să-i distrugă pe toți evreii, dar a preferat să n-o facă și să-i trimită doar temporar în Babilon. Cât au fost în viață puteau păstra deci speranța pentru viitor și existența ca națiune.
,,Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde:
Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!
„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El.
Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.
Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului“ (Plângerile 3:21-26).
Este o mare deosebire între felul în care trăiește lumea și cel în care trăiesc copiii lui Dumnezeu. Lumea răsplătește după merit, instituind ,,meritocrația“. Poporul lui Dumnezeu trăiește după ,,milă“, nădăjduind mereu în bunătatea și bunăvoința divină. Lumea își cere ,,drepturile“. Copiii lui Dumnezeu știu că n-au nici unul.
- Consecințele. ,,Ei“. Ieremia se întoarce să recapituleze consecințele lipsei de pocăință sub avertizările lui Dumnezeu. Descrierea grozavelor lucruri care li s-au întâmplat celor din poporul lui Dumnezeu este proporțională cu vinovăția lor:
,,Vai, cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat!“ …
Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă decât funinginea;
aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe,
pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul“ (Plângeri 4:1, 7-8).
Prăbușirea Ierusalimului a fost o surpriză pentru toți contemporanii, dar nu pentru dreptatea divină:
,,Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi nici unul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului“ (Plângerile 4:12).
Ieremia vrea că toți cititorii lui să știe că Dumnezeu este implicat direct în pedepsirea păcatului. Acesta este cauza mâniei lui Dumnezeu și cauza pedepselor care vor veni peste toată lumea.
,,În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei!“ (Plângerile 4:16).
Finalul capitolului anunță pedepsirea Edomului, dușmanul de moarte al Israelului și izbăvirea Sionului, pentru că Dumnezeu i-a făcut să-și ispășească pedepsa:
„Bucură-te şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Uţ!
Dar şi la tine va trece potirul şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
Fiica Sionului, nelegiuirea îţi este ispăşită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ţie, fiica Edomului, îţi va pedepsi nelegiuirea
şi îţi va da pe faţă păcatele” (Plângerile 4:21-22).
- Cererea. ,,Noi“. Ultimul capitol este practic o rugăciune făcută în numele întregului popor. Ieremia știe că singura lor nădejde este Dumnezeu. El vrea să se asigure că evreii nu se vor împietri în exil, ci se vor întoarce din toată inima lor la Dumnezeu. Cred din toată inima că aceste plângeri ale lui Ieremia au contribuit la păstrarea providențială a specificului evreiesc și a speranțelor mesianice în oamenii care s-au întors apoi ,,acasă“. Ieremia i-a hrănit din plin cu această speranță:
,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-Te şi vezi-ne ocara! …
… Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie;
scaunul Tău de domnie dăinuie din neam în neam!
Pentru ce să ne uiţi pe vecie
şi să ne părăseşti pentru multă vreme?
Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce!
Dă-ne iarăşi zile ca cele de odinioară!
Să ne fi lepădat Tu de tot oare
şi să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură de mult?“ (Plângerile 5:1, 19-22).
Cuvinte cheie şi teme caracteristice:
Cartea aceasta este o extraordinară carte de poezie. Ea nu a fost aşezată în secţiunea cărţilor poetice pentru că se înlănţuie în lucrarea profetică a lui Ieremia. Cartea își continuă și astăzi rolul și rostul, fiind citită în fiecare an în sinagogi pe data de 9 Abib (Iulie), când este comemorată ziua în care Babilonul a dărâmat Templul și Ierusalimul. Dărâmarea Ierusalimului a fost un eveniment de o importanță epocală în istoria evreilor. El este consemnat în nu mai puțin de patru ori în Vechiul Testament (2 Regi 25; Ier. 39:1-11; 52; și 2 Cronici 36:11-21). Dacă te duci la sinagogă îi poți auzi pe evrei bocind pe textul Plângerilor lui Ieremia. În fiecare an, evreii comemorează două evenimente definitorii pentru existența lor: Paștele, spre amintirea ieșirii lor din Egipt și 9 Abib, ziua în care a fost dărâmat Templul.
Trei teme se împletesc în desfăşurarea ţesăturii poetice:
(1). Cea mai importantă dintre ele este bocetul pentru Ierusalimul dărâmat. Dumnezeu s-a ţinut de cuvânt. Lipsa pocăinţei a atras asupra evreilor pedeapsa cruntă. În durerea lui, Ieremia vorbeşte când în numele său, când în numele cetăţenilor Ierusalimului, când în numele cetăţii însăşi.
(2). A doua temă este mărturisirea păcatelor şi recunoaşterea dreptăţii lui Dumnezeu în hotărârea pedepsei asupra împărăţiei lui Iuda.
(3) Cea de a treia temă este mai puţin dominantă, dar nu mai puţin importantă: ea este nădejdea într-o viitoare restaurare a Ierusalimului şi a locuitorilor săi, datorită marelui har pe care evreii l-au găsit întotdeauna la Dumnezeul lor. Ieremia este un profet care cunoaşte valoarea legământului. Iată ce scrie el în 3:24- 26: „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului”. Şi aceasta pentru că -„Domnul nu leapădă pentru totdeauna. Ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare” (Plângeri 3:31-32).
Explicaţia nenorocirii Ierusalimului este descrisă astfel: „Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i-a dărâmat toate palatele, i-a prăpădit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda cu jale şi suspin. I-a pustiit cortul sfânt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării Sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mânia Lui năpraznică, a lepădat pe împărat şi pe preot” (Plângeri 2:5-6).
Mesajul cărţii: Ieremia este un slujitor care se aseamănă foarte mult cu Stăpânul său. Peste alte 600 de ani, Domnul Isus avea să vină El însuşi pe pământ şi să plângă pentru aceiaşi cetate: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie” (Matei 23:37-38).
Ca să păstreze simetria istorică, Dumnezeu a rânduit ca această profeție să se împlinească tot pe 9 Nabib, așa că evreii plâng acum la aceași dată și căderea primului templu și căderea celui de al doilea Templu sub sandaua romană a împăratului Titus (70 d.Ch).
Ieremia este legat profetic de lucrarea Domnului Isus. Aduceți-vă aminte că atunci când Domnul și-a întrebat ucenicii: ,,Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?“, unul dintre răspunsuri a fost ,,Ieremia“. Poporul a observat curioase asemănări între viața celor doi.
Când Domnul isus a spus că ,,omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui“, El l-a citat pe Ieremia (Ier. 20:10).
Când cei din Nazaret au vrut să-L omoare aruncându-l de pe stâncă, Domnul semăna foarte mult cu Ieremia care a trebuit să fugă de acasă ca să nu fie omorât. Domnul Isus a fost mereu în pericol de moarte, ca și Ieremia (Ier. 18:23).
Când S-a apropiat de Ierusalim, Domnul Isus a plâns pentru cetate ca și Ieremia (Luca 19:41).
Când a făcut curățirea Templului, Domnul a folosit aceleași cuvinte ca și Ieremia:
,,Este Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tâlhari înaintea voastră? Eu Însumi văd lucrul acesta, zice Domnul!“ (Ieremia 7:11).
,, … şi le-a zis: „Este scris: ,,Casa Mea se va chema o casă de rugăciune“. Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari” (Matei 21:13).
În opinia poporului, Domnul Isus a fost un fel de Ieremia! De fapt, Ieremia a fost primul care a folosit sintagma ,,Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie“ (Ier. 11:19).
Prin caracterul ei tragic, cartea Plângerile lui Ieremia este o avertizare peste veacuri pentru toți credincioșii. Spre surprinderea multora, cărțile lui Ieremia sunt cele mai citate în Apocalipsa lui Ioan, care vorbește despre vremea sfârșitului acestui veac și debutul veacului viitor. Jumătate din citatele amintite în Apocalipsa sunt despre soarta Babilonului, acest centru financiar mondial al viitorului. Dumnezeu îl va distruge și toate popoarele îl vor plânge. Copiii lui Dumnezeu vor striga însă; ,,Aleluia!“ Foarte puțini din cei ce ascultă minunatul refren din ,,Aleluia“ a lui Handel își dau seama că asistă la căderea sistemului babilonian al lumi și la instaurarea domniei ,,Domului domnilor și Împăratul împăraților“. Recitiți capitolul 18 din Apocalipsa și verificați câte ,,trimiteri“ sunt la versete din cărțile lui Ieremia. Plângerile lui ne-au vorbit despre căderea Ierusalimului. Va veni însă o altă zi în care Dumnezeu va cobori din cer o altă cetate, Noul Ierusalim, ,,ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei“. Acolo vom locui noi, pe un pământ nou și într-o cetate nouă.
SCHIŢA CĂRŢII
- Distrugerea Ierusalimului (1)
Nenorocirile Ierusalimului 1:1-11
Jalea Ierusalimului 1:12-22
- Mânia lui Dumnezeu (2)
Judecata Domnului, 2:1-10
Plângerea profetului, 2:11-22
III. Rugăciune pentru îndurare (3)
Cântarea de jale 3:1-18
Pricina de încredere, 3:19-42
Suferinţa profetului 3:43-54
Rugăciunea profetului, 3:55-66
- Jalea Ierusalimului asediat (4)
Asedierea cetăţii, 4:1-12
Motivaţia nenorocirii, 4:13-20
O geană de nădejde, 4:21-22
- Rugăciune pentru renaştere (5)
Mărturisirea, 5:1-18
Mijlocirea, 5:19-22
https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/plingerile-lui-ieremia/
/////////////////////////////////////////
Lanţul de revelaţie prin Biblie
I
REVELAŢIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor)
I
INSPIRAŢIA (Dumnezeu conduce alcătuirea Bibliei)
RECUNOAŞTEREA (Dumnezeu îi convinge pe oameni să accepte scrierile sfinte)
I
CANONIZAREA (Biblia este formată ca o culegere de cărţi=
I
PĂSTRAREA (Biblia este copiată exact şi multiplicată)
I
TRADUCEREA (Biblia este dăruită tuturor neamurilor)
I
OBSERVAREA (Biblia este citită şi cunoscută)
I
ILUMINAREA (Duhul Sfînt lămureşte lăuntric textul Bibliei)
I
INTERPRETAREA (Oamenii află „ce”, „de ce” şi „pentru ce” este scrisă în Biblie)
APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei în practica zilnică)
https://scripturile.wordpress.com/2013/01/22/lantul-de-revelatie-prin-biblie/
///////////////////////////////////////
PROFETUL LACRIMILOR- jeremiah
De Daniel Branzei
Orice carte are o cheie care o descuie înțelesului nostru. Cartea lui ieremia poate fi înțeleasă dacă folosim simetria a două versete asemănătoare. primul este la început, iar al doilea este spre finalul cărții:
,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti.’“ (Ier. 1:10).
Şi cum am vegheat asupra lor ca să-i smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot aşa voi veghea asupra lor că să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul“ (Ier. 31:28).
Una din metaforele pe care le putem folosi cu acești termeni este succesiunea anotimpurilor agricole. Toamnă se ia recolta de pe câmp și totul pare că rămâne pustiu, mort. Starea aceasta ține toată iarnă, până la socirea primăverii, când natura cunoaște iar un anotimp nou al sădirilor unei noi zidiri (creații).
De la Sinai până la Babilon a ținut sezonul primului Legământ. Vremea lui Ieremia marchează un eșec total. Poporul n-a adus roadele așteptate de Dumnezeu. Va veni însă vremea unui Legământ nou, superior celui dintâi în natură și în rezultate (Ier. 31:31-34).
„Iată vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa casa lui Israel şi casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o sămânţă de dobitoace“ (Ier. 31:27).
Ieremia a fost profetul plângerilor, al bocetelor. Rânduit de Dumnezeu să activeze într-o perioadă de dezastru național, omul acesta a văzut dincolo de aparențe, la dizolvarea fibrei naționale și la descompunerea morală a celor care se pretindeau ,,sfinți“.
Am să vă dau o ilustrație. La întoarcerea sa din strălucitoarea ,,cetate eternă“ a Romei, tiranul Irod, obsedat cu construcțiile, a privit la edificiile din portul Cezareea și i s-au părut mult prea mici și întunecate pentru el. Imediat a dat poruncă să se înceapă un proiect de refacere a falezei și a decretat ca toate clădirile care erau vizibile de pe apă să fie placate numai și numai în marmoră. În felul acesta, călătorii care veneau cu vaporul erau izbiți de strălucirea de oglindă a zidurilor care reflectau soarele. Astăzi, cei care merg în Israel văd doar ruinele. Strălucirea clădirilor de altădată a dispărut. Fațadele au căzut și au rămas doar ruinele strălucirilor de altădată.
Cam așa a fost lucrarea profetică a lui Ieremia. Profetul a văzut dincolo de fațadele religioase; a văzut dezastrul de dedesubt. Ochii lui au pătruns dincolo de pretențiile falselor reforme și au diagnosticat cangrena de păcat care a condamnat națiunea la moarte.
Cum de a reușit Ieremia această performanță? Pentru că Dumnezeu i-a împrumutat vederea Lui și făcându-l ,,văzător“ l-a proclamat purtătorul Lui de cuvânt.
Cuvintele din debutul cărții profetului Ieremia sunt baza credinței creștine în inspirația autorilor cărților Bibliei. Omenește, cartea este produsul unui semen de-al nostru. Dumnezeiește, cartea cuprinde ,,Cuvântul Domnului“:
,,Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoţii din Anatot“ (Ier. 1:1)
,,Cuvântul Domnului a venit la el în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda … Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis …“ (Ier. 1:2,4).
O profeție cuprinde cuvintele unui om și Cuvântul lui Dumnezeu în același timp. Aceste două dimensiuni scot o rostire profetică din rândul ,,literaturii“ și o transformă într-o comunicare de excepție, importantă pentru timp și pentru eternitate, pentru că ea vine spre noi nu numai din istorie, ci și din eternitate.
Titlul:
Cartea poartă numele autorului ei. Numele lui Ieremia este neobișnuit. El poate însemna în același timp și ,,a zidi“ și ,,a dărâma“.
,,Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărăţii, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimiceşti, să zideşti şi să sădeşti“ (Ier. 1:10).
Numele i-a descris perfect misiunea. Timp de 40 de ani, Ieremia le-a spus oamenilor că Dumnezeu îi înalță pe cei care Îl ascultă și-i trântește la pământ pe cei ce I se împotrivesc.
Data:
Ieremia a început să profețească prin anul 626 î.Ch., după ce cele zece seminții din regatul de Nord au fost duse în robie. Israelul și Samaria s-au aflat atunci sub pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare și idolatrie. În regatul lui Iuda și la Ierusalim, în timpul domniei lui Manase, lucrurile nu stăteau cu mult mai bine (2 Regi 21). Pe vremea acestui împărat decăzut s-au născut în poporul Domnului doi copii cu un destin special: Iosia și Ieremia. Primul a ajuns împărat, iar cel de al doilea, profet. După Manase a urmat un alt împărat rău, Amon, care a fost fost asasinat de cei care n-au mai putut să-i sufere faptele, iar în locul lui a fost așezat pe tron, la vârsta fragedă de numai opt ani, Iosia. Dacă țineți minte, pe vremea lui a fost poruncită dregerea Casei Domnului și a fost găsită cartea Legii. Citirea ei, cel mai probabil a cărții Deuteronomul, a produs marea mișcare de reformă religioasă despre care ni s-a relatat pe larg în 2 Regi 22-23.
Este interesant că, deși a fost contemporan cu împăratul Iosia, Ieremia nu amintește nimic despre reformele religioase produse în țară de el. Ieremia nu scrie despre Iosia, iar cartea 2 Regi nu amintește despre Ieremia. Se pare că Ieremia, care era purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, a considerat că ,,reforma religioasă“ n-a fost o veritabilă ,,renaștere“. Cu toate că a arătat frumos la suprafață, reforma n-a atins straturile adânci ale inimi. Mai mult, puțin înfumurat, împăratul Iosia s-a amestecat întrun conflict mult prea mare pentru el, care nici nu-l privea direct, și a fost omorât fără nici o noimă:
,,Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte, şi Faraon l-a omorât la Meghido cum l-a văzut. Slujitorii lui l-au luat mort într-un car, l-au adus din Meghido la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său“ (2 Regi 23:29-30).
După Iosia, pe tronul de la Ierusalim s-au perindat o serie de împărați răi. Ieremia și-a desfășurat activitatea profetică mai ales pe timpul ultimilor patru din acești împărați răi, de aici și caracterul negativ al majorității mesajelor primite de la Domnul.
Cum se naște o carte profetică? În cazul lui Ieremia, capitolul 36 al cărții lui ne istorisește cum i-a apărut cartea. Ca și apostolul Pavel, Ieremia a scris din închisoare (Ier.36:5). Pentru că ,,verba volant scripta manent“, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să aștearnă toate prorociile vestite până atunci într-o carte:
„Ia un sul de carte şi scrie în ea toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda şi cu privire la toate neamurile din ziua când ţi-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că, dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, şi le voi ierta astfel nelegiuirea şi păcatul.”
Ieremia a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia, şi Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul“ (Ier. 36:2-4).
Aceasta a însemnat că Ieremia i-a dictat lui Baruc toate profețiile rostite între anii 628 î.Ch (Ier. 1:2) și 605/604 î.Ch. Ier. 36:6). Baruc a citit apoi cartea în Curtea Domnului, și înaintea căpeteniilor poporului, și, parțial, înaintea împăratului Ioiachim. Căpeteniile au fost inițial pătrunse de pocăință (Ier. 36:15-19), dar împăratul împietrit s-a mâniat, a tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o în foc (Ier. 36:23), poruncind ca Baruc și Ieremia să fie arestați (Ier. 36:26). ,,Dar Domnul i-a ascuns“.
Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să mai scrie încă o dată cartea. Eu cred că n-a făcut-o doar pentru poporul de atunci, ci, providențial, a decis ca s-o avem și noi astăzi. La cele scrise inițial au fost adăugate apoi celelalte profeții rostite de Ieremia:
„Ia din nou o altă carte şi scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda. …
Ieremia a luat o altă carte şi a dat-o lui Baruc, fiul lui Neriia, logofătul. Baruc a scris în ea, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea“ (Ier. 36:28-32).
Autorul:
Spre deosebire de cartea lui Isaia care ne spune foarte puţin despre viaţa autorului ei, cartea proorocului Ieremia este presărată aproape peste tot cu pasaje de confesiune autobiografică (Ier. 10:23-24; 11:18 -12:6; 15:10-18; 17:9-11, 14-18; 18:18-23; 20:7-18).
(a). Locul naşterii: Ieremia s-a născut la Anatot, un sătuc din ţinutul lui Beniamin aflat la 4 km NE de Ierusalim. Numele locului s-a păstrat încă din vremurile vechi şi derivă de la zeiţa feniciană Anat. Anatot era una din cele 13 cetăţi date Leviţilor în teritoriile ocupate de Iuda, Simeon şi Beniamin (Iosua 21:13-19; 1 Cronici 6:57-60). După divizarea împărăţiei lui Solomon, Anatot-ul a rămas în împărăţia lui Iuda. Localitatea mai există şi astăzi sub numele de Anata.
„Din ţara lui Beniamin”. Asemenea marelui apostol Pavel de mai târziu şi Ieremia a fost din seminţia lui Beniamin şi tot asemenea lui Pavel şi el a primit o misiune îndreptată în acelaşi timp şi înspre iudei şi înspre neamuri (Ieremia 1:5, 10, 18). Cu amândoi s-au împlinit frumoasele cuvinte din promisiunea adresată de Dumnezeu cu secole înainte celor din seminţia lui Beniamin:
„El este preaiubitul Domnului, El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna, şi se va odihni între umerii Lui” (Deuteronom 33:12).
Cu adevărat aceşti doi beniamiţi ameninţaţi din toate părţile au găsit odihnă numai în Domnul, care a ştiut să-i ocrotească şi care i-a purtat cu credincioşie pe umeri.
Ieremia s-a născut pe vremea împăratului Manase, cel despre care se crede că l-a tăiat în două cu ferăstrăul pe Isaia. Dumnezeu l-a chemat în slujbă pe Ieremia după moartea profetului Isaia. Activitatea lui s-a desfășurat pe durata ultimilor 40 de ani de existenţă ai regatului lui Iuda.
„Cuvântul Domnului i-a vorbit pe vremea lui Iosia… pe vremea lui Ioiachim… până la sfârşitul lui Zedechia… până pe vremea când a fost dus Ierusalimul în robie”(12:3).
(b). Familia: Tatăl său s-a numit Hilchia (1:1) şi a fost din rândul preoţilor. Ieremia a fost deci şi preot şi profet. Mama lui este menţionată în Ier. 15:10, dar nu i se aminteşte numele. Ni se mai spune că Ieremia a mai avut şi alţi fraţi (Ier. 12:6). Un amănunt semnificativ pentru consacrarea profetului este că Dumnezeu nu i-a dat voie să se căsătorească şi să aibă copii (Ier. 16:2).
Ieremia s-a născut într-o familie preoțească aflată sub un blestem străvechi. Dumnezeu i-a spus lui Eli că nici unul din urmașii lui nu va ajunge la bătrânețe (1 Sam. 2:31), așa că Dumnezeu a trebuit să-l cheme la slujire încă din adolescență ca să-i dea suficient timp să-și împlinească cei 40 de ani de activitate.
(c). Chemarea în slujirea profetică: „în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia” înseamnă în anul 626 î.Cr. De fapt textul ne spune că Dumnezeu l-a „plămădit” pentru misiunea lui încă din pântecele mamei (Ier. 1:5). Timiditatea şi sfiiciunea lui proverbială l-au făcut însă să primească numai cu greu misiunea care i-a fost încredinţată (Ier. 1:5, 7, 8; 17:16; 20:7).
A început să profețească probabil pe la 17 ani și nici măcar cei din casa lui nu i-au primit mesajul cu bunăvoință. Ca să nu fie omorât de frații săi, Ieremia a trebuit să se mute la Ierusalim, cam la 5 km de casa părintească:
„Domnul mi-a dat de ştire şi am ştiut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor. Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie şi nu ştiam planurile rele pe care le urzeau ei împotriva mea, zicând: ,,Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim din pământul celor vii, ca să nu i se mai pomenească numele.“
,,O, Doamne, Dumnezeul oştirilor, Tu, care eşti un judecător drept, care cercetezi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ţie îţi încredinţez pricina mea!“
De aceea, aşa vorbeşte Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care vor să-ţi ia viaţa şi zic: ,,Nu proroci în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!“ De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri ucişi de sabie, iar fiii şi fiicele lor vor muri de foamete. Şi nici unul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi pedepsi.” (Ier. 11:18-23).
Din inima sistemului politic de la Ierusalim, Ieremia și-a continuat slujirea în aceeași perioadă cu Habacuc, Țefania, Ezechiel și Daniel. A început să-i sfătuiască pe concetățenii lui să capituleze și să se predea babilonienilor. Nimeni n-a primit mesajul lui, ci l-au urât și l-au tratat ca pe un trădător. Când inevitabilul s-a produs și Babilonul a cucerit Ierusalimul, babilonienii i-au îngăduit lui Ieremia să aleagă între a fi strămutat alături de popor la Babilon (Ier. 40:4-6) sau să rămână împreună cu cei lăsați în Iudeia (Ier. 52:16). Nici una dintre variante n-a fost plăcută. Ieremia nu-i plăcea pe babilonieni, iar iudeii nu-l plăceau pe Ieremia.
(d). Suferințele profetului: Ajuns la capătul puterilor, Ieremia se lamentează și se plânge pentru destinul pe care i l-a hotărât Dumnezeu. În contrast cu profeții care vesteau vești false, dar vesele pentru popor (Ier. 14:13), lui Ieremia Dumnezeu i-a dat predici aspre care l-au făcut urât de toți:
„Vai de mine, mamă, că m-ai născut pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuşi toţi mă blestemă!” …(Ier. 15:10).
,,Căci ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig: „Silnicie şi apăsare!” Aşa încât Cuvântul Domnului îmi aduce numai ocară şi batjocură toată ziua“ (Ier. 20:8).
„Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gândeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta! Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor! (Ieremiahu – acest ,,Iahu“ așezat ca un sufix este o prescurtare de la Iahve). N-am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umpluseşi de mânie. Pentru ce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentru ce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă care seacă?” (Ier. 15:15-18).
(e). Moartea sa: Este clar că Ieremia a fost târât de iudeii încăpățânați și apostați alături de ei în Egipt (Ieremia 43). Până la urmă a sfârșit-o în Egipt. Niște iudei l-au răpit și l-au târât după ei la Taphanes (Ier. 43:5-7). Tradiţia ne spune că Ieremia a murit acolo, în mijlocul rămăşiţei poporului, fiind omorât cu pietre în timp ce-i mustra pentru închinăciunea către „împărăteasa cerului” (Ier. 44:1, 8, 16, 17, 18, 25, 26). Ieremia a murit acolo, contestat și disprețuit de toți, singur (Ier.44). Un final trist pentru o viață tristă.
(e). Caracterul profetului: Ieremia este unul dintre cele mai complexe şi mai atrăgătoare caractere din galeria eroilor biblici. În lăuntrul lui, Dumnezeu a ţesut într-o armonioasă întrepătrundere duioşia unei mame şi statornicia unui luptător, tandreţea feminină şi hotărârea neînduplecată a unui bărbat, fragilitatea nervoasă şi simplicitatea transparentă, elocvenţa sensibilă şi duritatea proclamatorului de adevăr.
Natura sa lăuntrică este atât de vizibilă în afară, convulsiile sufletului său sunt atât de publice, încât îl putem asemăna cu limpezimea apelor de cleştar din lacurile montane care reflectă fidel turbulenţa mereu schimbătoare a norilor de deasupra.
Ieremia a fost dăruit de Dumnezeu cu o natură interioară care nu l-a lăsat să se restrângă la poziţia unui simplu „comunicator” al voinţei divine. El n-a fost niciodată capabil să se detaşeze afectiv de conţinutul mesajului care i-a fost încredinţat. Mistuit de o dragoste intensă şi chinuitoare, Ieremia şi-a trăit mesajele suferind şi condamnând deopotrivă. Omul şi discursul profetic s-au contopit în întregime.
Ce impresionează mai întâi când ne gândim la Ieremia?
- Simpatia cu care el sufere ca nevinovat alături de cei căzuţi în vină.
Este o simpatie şi o identificare la intensitatea căreia numai puţini oameni au ajuns. Lăuntrul lui Ieremia era sfâşiat în două. Pe de o parte, era îndrăgostit de Dumnezeu cu o iubire supremă, neclătinată şi definitivă, iar pe de altă parte era îndrăgostit de concetăţenii lui şi nu se putea opri să nu sufere alături de ei. Când erau loviţi ei, el le simţea loviturile.
Pe de o parte, în relaţia lui cu Dumnezeu, Ieremia era un profet, iar în relaţia lui cu poporul era un patriot. Ieremia a reuşit să intre deopotrivă şi în viaţa poporului său şi în natura divină, identificându-se cu amândouă. El nu s-a mulţumit să vorbească „pentru” Dumnezeu, ci a vorbit „împreună” cu El şi nu s-a oprit doar să vorbească poporului, ci s-a coborât să fie „împreună” cu ei în suferinţă. Dualitatea aceasta l-a sfâșiat lăuntric și i-a produs clipe în care și-a urât viață. Asemenea mult încercatului Iov (Iov 3:1-26) și Ieremia a ajuns să-și blesteme ziua nașterii:
,,Blestemată să fie ziua când m-am născut! Ziua în care m-a născut mama să nu fie binecuvântată! Blestemat să fie omul care a adus vestea aceasta tatălui meu: „Ţi s-a născut un copil de parte bărbătească”, şi l-a umplut de bucurie cu ea! Omul acela să ajungă precum cetăţile pe care le-a nimicit Domnul fără milă! Să audă gemete dimineaţa şi strigăte de război la amiază!
De ce n-am fost omorât în pântecele mamei, ca să-mi fi fost ea mormântul meu! De ce n-a rămas ea veşnic însărcinată cu mine? Pentru ce am ieşit din pântecele mamei ca să văd numai suferinţă şi durere şi să-mi isprăvesc zilele în ruşine? (Ier. 20:7-18).
- Perseverenţa lui plină de răbdare.
Dumnezeu i-a dat lui Ieremia una din cele mai imposibile misiuni. Remarcaţi situaţia paradoxală în care a trăit profetul: Dumnezeu l-a chemat să vorbească unui popor răzvrătit, dar în acelaşi timp i-a interzis să mijlocească pentru ei (Ier. 7:16; 14:11-12). L-a încredinţat cu un mesaj care l-a făcut urât de popor, dar în acelaşi timp nu i-a dat nici o posibilitate de a ieşi din mijlocul lor (Ier. 20:7-10 şi mai ales 37:11-16 şi 43:1-6). În toate acestea, cu lacrimi pe faţă şi cu focul în suflet, Ieremia a mers înainte, singuratic, predestinat să nu aibă pe nimeni drag alături, lipsit de înţelegerea unei soţii şi de mângâierea copiilor, urât de cei din jur, iubind fără măsură, tratat ca trădător, dar punând în sângele lui flacăra nădejdii naţionale, aruncat pe rând în temniţă, în gherlă, în groapa cu noroi (Ier. 38:1-6), izbăvit rând pe rând din toate acestea, nedorit ca prooroc şi totuşi târât cu forţa alături de cei ce-şi împlineau neascultarea fugind în Egipt.
Perseverența lui Ieremia este un derivat al perseverenței lui Dumnezeu. În ciuda alunecărilor poporului Său, Dumnezeu a stăruit să-l păstorească. În ciuda lipsei de prețuire, El a continuat să-i considere vrednici de bunăvoința Lui. Nicăieri nu se vede mai duios acest contrast decât într-un text din care a predicat la nunta noastră Vasilică Moisescu, prietenul și tovarășul de pușcărie al lui Traian Ban. Bun cunoscător al limbii ebraice, dânsul ne-a dăruit atunci șase traduceri posibile ale versetului:
,,Ce bine ştii să-ţi întocmeşti căile când este vorba să cauţi ce iubeşti! Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“ (Ier. 2:33).
Una era; ,,Ce bine știi să te prefaci, să joci teatru, să porți o mască, atunci când vrei să câștigi simpatia unei persoane pe care o iubești“.
Alta era: ,,Ce bine știi să te păcălești singur, să-ți adormi conștiința, atunci când te atrage păcatul pe care-l iubești“ (de aici și urmarea: ,,Chiar şi la nelegiuire te deprinzi“).
O a treia era: ,,Nimic nu este prea greu atunci când ești cu adevărat îndrăgostit“. Unde există dragoste, există întotdeauna o soluție. Sora Bințea Wurmbrand obișnuia și dânsa să spună: ,,Pentru dragoste nimic nu e prea greu, nimic nu este prea scump, nimic nu este prea mult, nimic nu este imposibil“.
În context, profetul Ieremia lasă să ajungă până la oameni răbufnirea de nemulțumire a lui Dumnezeu. El îi bate pe umăr pe iudei ca să-i întoarcă cu fața spre El. Vrea ca ei să-L privească în ochi și să vadă cât de mult îi iubește și cât de mult Îl doare îndepărtarea lor de El:
,,O, neam rău de oameni, uitaţi-vă bine la Cuvântul Domnului, care zice: ,,Am fost Eu o pustie pentru Israel sau o ţară plină de întuneric beznă?“ Pentru ce zice atunci poporul Meu: ,,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine?“ (Ieremia 2:31)
Cât de mut trebuie să-L fi durut pe Dumnezeu lipsa de recunoștință a iudeilor! Ca să-i facă să înțeleagă, Dumnezeu le dă două exemple de atașament pentru lucruri de nimic, dar care înfrumusețează, fac bine, ajută: podoabele unei fete și brâul unei mirese:
,,Îşi uită fata podoabele sau mireasa brâul? Dar poporul Meu M-a uitat de zile fără număr. “ (Ier. 2:32).
Stupefiant! Dumnezeu privește de la înălțimea cerului și vede atașamentul unei adolescente pentru podoabele care i se par că o fac mai frumoasă. Nimeni n-ar putea să o despartă de ele! Tot așa, Dumnezeu vede atașamentul unei mirese pentru brâul ei. Brâul era corespondentul antic al corsetului. El le ajuta pe mirese să arate ,,subțirele la mijloc“.
Aceste metafore alese de Dumnezeu sunt uimitoare! El alege să se compare pe Sine cu niște podoabe și cu un brâu lipsit de valoare. Oare nu este El mai mult pentru Israel? N-a făcut El mai mult pentru ei? Și totuși, iudeii nu-L prețuiesc și nu-I simt lipsa nici măcar atât cât simte o puștoaică lipsa podoabelor și o mireasă lipsa brâului ei.
Nu, Dumnezeu n-a renunțat la poporul Său! Providența este perseverentă! Iată ce declarații de dragoste solemne face Dumnezeu:
„Aşa vorbeşte Domnul, care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui Nume este Domnul oştirilor: ,,Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea! ”
„Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul“ (Ier. 31:35-37).
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei! ” (Ier. 33:25-26).
Conţinutul cărţii:
Ieremia este o figură cheie din Vechiul Testament și unul din cei mai cunoscuți dintre profeți. Cartea lui nu este însă una dintre cele mai populare și asta din trei motive: este descurajantă, dificilă și deprimantă.
Descurajantă
Are 52 de capitole scrise în cei aproximativ 40 de ani de activitate. Numai Isaia, cu 66 de capitole este mai lungă. Pentru majoritatea cititorilor, cartea lui Ieremia, este prea lungă pentru a le trezi entuziasmul.
Dificilă
Conținutul nu este nici cronologic și nici tematic, așa că este greu de parcurs. Profețiile au fost așezate unele lângă altele parcă alandala, într-o ordine arbitrară. Am putea spune că Ieremia are o colecție de colecții. Pe deasupra, se pare că Ieremia și-a schimbat punctele de vedere de-a lungul cărții. Criticii se delectează să gasească ,,contradicțiile“ din predicile lui. În primii ani de activitate, Ieremia s-a pronunțat categoric împotriva Babilonului, dar mai târziu, a văzut în Babilon un instrument al disciplinării divine și a îndemnat poporul să i se predea de bunăvoie. Este unul din motivele pentru care a fost învinuit de trădare. Adevărul este că de-a lungul celor 40 de ani, mesajul lui s-a schimbat după cum s-au schimbat și circumstanțele politice și după cum Dumnezeu a schimbat tonul și conținutul anunțurilor profetice pe care i le-a încredințat. De la:
„Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se! …
M-ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi, de aceea Îmi întind mâna împotriva ta şi te nimicesc: sunt sătul de milă“ (Ier. 15:1, 6).
la:
„N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: ,,A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese“? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor. Aşa vorbeşte Domnul: ,,Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului, atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei! ” (Ier. 33:24-26)
Deprimantă
Cel mai obișnuit motiv pentru care cititorii ocolesc această carte este caracterul ei deprimant. Ieremia aduce numai vești rele pentru regatul lui Iuda, iar ele îi fac inima să sângereze. În literatura și folclorul popoarelor, o ,,ieremiadă“ a ajuns să însemne o tânguire jalnică. Nimeni n-a vorbit și nu vorbește de bine despre Ieremia.
Ca și în alte cazuri însă, nu aceasta este tot. Chiar și în cele mai groaznice profeții, Dumnezeu a așezat și vești bune. Ele sunt însă așa de ascunse în tufișurile de vești rele că oamenii nici nu le observă.
Când o studiezi, cartea lui Ieremia te fascinează, așa cum te fascinează marile tragedii ale lumii, prin dramatismul evenimentelor și prin complexitatea personajelor. Ieremia este și el ,,o tristă figură care nu și-a meritat destinul“, trezindu-ne astfel simpatia. Mai mult decât alții, Ieremia este plin de ,,spovedanii“, de mărturii personale, de destăinuiri ale propriilor reacții în fața evenimentelor. Citindu-le, ne putem identifica cu el și ne devine chiar simpatic. Mai mult însă, cartea ne vorbește despre Dumnezeu, punându-ne la dispoziție un material excelent pentru a-L înțelege mai bine.
Circumstanțele istorice:
Ieremia și-a început activitatea pe la sfârșitul secolului VII î.Ch., când regatul celor două seminții din sud, Iuda și Beniamin, era pe cale să fie dus în robia babiloniană (586 î.Ch.). Parte din populație a fost strămutată chiar înainte de această dată.
Ieremia a trăit pe vremea a șapte regi de la Ierusalim: Manase, Amon, Iosia, Ioahaz, Iehoiachim, Ioiachin și Zedechia. Cei 40 de ani de activitate profetică s-au desfășurat pe timpul ultimilor cinci regi enumerați mai sus.
Profetul a vorbit într-o perioadă traumatică pentru poporul lui Dumnezeu. Cele zece seminții din regatul de nord fuseseră duse deja în robie de asirieni. Profeții Isaia și Mica au murit după ce mesajele lor au căzut pe urechi surde. Ieremia este ultimul dintre profeți chemat să-i avertizeze pe iudei și să-i anunțe că a venit vremea pedepsei. Ieremia s-a născut în timpul domniei lui Manase, împăratul apostat care a anulat în țară toate reformele bune făcute de tatăl său, Ezechia. Manase a făcut ca Iudei să ajungă într-o stare mai jalnică decât ,,neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea copiilor lui Israel“ (2 Regi 21:2-9). La toate acestea, el a mai adăugat și uciderea lui Isaia, pe care l-a închis în trunchiul unui copac și l-a tăiat în două cu ferăstrăul.
Mesajele lui Ieremia au o tentă tragică, un fel de ,,Este prea târziu!“ amestecat cu o licărire de speranță că lucrurile se mai pot îndrepta încă. Ambivalența aceasta s-a născut dintr-o întâmplare amintită în capitolul 18 al cărții. Dumnezeu l-a trimis în casa olarului să vadă cum se fac vasele. Foarte mulți comentatori s-au grăbit să spună că lecția învățată acolo de Ieremia a fost că Dumnezeu poate face orice vrea El cu lutul. S-au scris o sumedenie de poezii și cântări pe această temă. Nu aceasta a fost lecția pe care i-a dat-o Dumnezeu! Adevărata lecție a fost că ceea ce poate face un olar este direct dependent de calitatea lutului, de felul în care se lasă el modelat de mâna olarului. Lutul decide ce fel de vas va ieși. Dacă el nu se lasă modelat, olarul îl va arunca iar pe roată. Nereușitele din istoria lui Israel nu i se datorează lui Dumnezeu. Lui i se datorează doar răbdarea cu care o ia mereu de la început! Dumnezeu nu lucrează cu păpuși mânuite de sfori, ci cu oameni care I se pot împotrivi și pot alege să nu-L asculte. În astfel de condiții, din mâna olarului iese un vas care merită să fie făcut țăndări:
,,Aşa a vorbit Domnul: „Du-te de cumpără de la un olar un vas de pământ şi ia cu tine pe câţiva din bătrânii poporului şi din bătrânii preoţilor. Du-te în valea Ben-Hinom, care este la intrarea porţii olăriei, şi acolo să vesteşti cuvintele pe care ţi le voi spune. … Să spargi apoi vasul sub ochii oamenilor care vor merge cu tine. Şi să le spui: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Tocmai aşa voi zdrobi pe poporul acesta şi cetatea aceasta cum se sparge vasul unui olar, fără să poată fi făcut la loc. Şi morţii vor fi îngropaţi în Tofet din lipsă de loc pentru îngropare. Aşa voi face locului acestuia, zice Domnul, şi locuitorilor lui şi voi face cetatea aceasta ca Tofetul“ (Ier. 19:1-2; 1012).
Dumnezeu ar fi preferat să facă din Israel un vas de podoabă, dar cartea lui se termină cu ultimii copii ai lui Israel, sub conducerea lui Ezechia, duși în Babilon. Națiunea a fost făcută țăndări.
Cartea profetului Ieremia este un mozaic de procedee stilistice. În vorbire, Ieremia folosește exprimarea poetică. Afirmațiile lui sunt scurte și ritmate, deosebindu-se astfel de majoritatea celorlalți care au scris profeții.
Ca regulă generală, Dumnezeu folosește proza atunci când comunică gândurile Lui către gândurile oamenilor și poezia când vrea să transmită sentimentele din inima Lui către inimile oamenilor. Poezia este limbajul inimii și este important să remarcăm că majoritatea profețiilor lui Ieremia sunt în limbaj poetic. Din nefericire, prea mulți oameni neglijează să pătrundă conținutul emoțional al Bibliei, oprindu-se doar la stratul ideilor. Biblia este o carte care ,,trăiește“, care este plină de sentimentele divinității.
Iată un pasaj care vorbește despre supărarea lui Dumnezeu și despre mânia Lui:
,,Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte-l dinaintea Mea, ducă-se!“ (Ieremia 15:1).
Iată un altul care descoperă dragostea infinită pe care o poartă Dumnezeu pentru poporul Său:
,,Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă şi o cale ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ veşnic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu“ (Ier. 32:38-41).
Există imagini poetice chiar și atunci când Ieremia vorbește despre lucruri tragice:
,,Daţi slavă Domnului, Dumnezeului vostru, până nu vine întunericul, până nu vi se lovesc picioarele de munţii nopţii!“ (Ier. 13:16).
Cine și-ar fi închipuit că Dumnezeu este atent la fascinația unei adolescente cu podoabele și la ,,șmecheriile“ unei mirese? Ieremia ne spune că El o face.
În alt pasaj, Ieremia vorbește despre propria suferință. Îl știu pentru că fratele Geabou Pascu l-a folosit într-o anumită întâmplare când toți cei prezenți plângeau, în afara tatălui meu:
,,Vasile, n-ai apă-n cap, Vasile! D-aia nu plângi!“ Într-adevăr, sortit unei vieți dure de orfan pribeag pe la porțile altora, tatăl meu și-a vărsat ultimele lacrimi atunci când a văzut-o pe mama lui în coșciugul din camera din față a casei părintești, într-un obscur sătuc al Săvenilor din Moldova. Fratele Pascu făcea aluzie la o expresie de jale a profetului Ieremia:
„O, de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morţii fiicei poporului meu!“ (Ieremia 9:1).
Dincolo de proză și poezie, în cartea profetului Ieremia întâlnim drama unor mici scenete. Au fost ocazii în care Dumnezeu a vrut să-i confrunte pe oameni cu ,,întâmplări“ publice și să le forțeze o reacție. Prin aceste mici dramatizări, Dumnezeu a încercat să treacă dincolo de apatia și indiferența ascultătorilor.
Pe lângă vizita din casa olarului, de care am amintit deja, Ieremia a folosit o întâmplare cu un brâu înfășurat în jurul coapselor (un fel de chilot) îngropat bun și dezgropat putred lângă râul Eufrat, ca să ilustreze putrefacția din viața intimă a iudeilor (Ieremia 13:1-11). Altădată, profetul a folosit ,,juguri și legături“ puse pe grumaz ca să ilustreze porunca dată de Dumnezeu tuturor oamenilor din toate popoarele de a se supune Babilonului (Ieremia 27).
Când toți cei din Ierusalim se grăbeau să-și vândă ogoarele de teamă că vor ajunge fără valoare din cauza invaziei Babilonului, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să facă un spectacol întreg din cumpărarea unui ogor de la o rudă panicată, ca semn că iudeii se vor întoarce în țară și ,,investiția“ va fi răsplătită din belșug (Ier. 32).
Alte procedee dramatice au fost ascunderea unor pietre (Ier. 43:8-13), aruncarea unei cărți în râul Eufrat (Ier. 51:63) și purtarea unui coș pe cap prin cetate, asemenea unei femei gospodine.
După primii 23 de ani de rostiri profetice, Dumnezeu l-a oprit pe Ieremia să mai vorbească în public. Baruc, secretarul lui Ieremia a primit porunca să scrie mesajele profetice. Cred că se cade să spunem câteva cuvinte despre ,,secretul secretarului Baruc“.
În cartea profetului Ieremia apare o notă specială despre Baruc. De fapt, capitolul 25 este o interferență în scurgerea cărți, un fel de apendice destinat acestui om deosebit. Faptul că cel care a scris capitolul 25 este Baruc, dă acestui text un caracter de pocăință personală și de mărturisire publică a unei slăbiciuni (cum este de altfel și cartea profetului Iona).
În terminologia modernă, Baruc a fost ,,secretarul“ profetului Ieremia. Numele lui înseamnă ,,Binecuvântat“ și i-a fost dat de tatăl său, Neeria, care a anticipat lucruri mari pentru el. Baruc a avut un frate care ajunsese figură importantă, un fel de administrator șef la curtea regală din Ierusalim:
,,Iată porunca dată de prorocul Ieremia lui Seraia, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, când s-a dus la Babilon cu Zedechia, împăratul lui Iuda, în al patrulea an al domniei lui Zedechia. Seraia era cel mai mare cămăraş“ (Ierem. 32:12; 51:59).
Pentru Baruc, Dumnezeu rânduise însă o ,,altfel“ de binecuvântare. Rânduit să fie secretarul unui profet al cărui mesaj a fost lepădat de concetățeni, Baruc a fost slujitorul unui slujitor al lui Dumnezeu. Într-o generație apostată, plină de împotrivitori ai lui Dumnezeu, poziția lui Baruc nu l-a făcut nici popular, nici prosper.
Baruc a trebuit să scrie rostirile profetice ale lui Ieremia, iar când împăratul Ioiachim a ars una din scrisorile lui Ieremia, profetul i-a poruncit să o mai scrie odată (Ierem. 36). Probabil că aceasta a umplut paharul lui Baruc, care a protestat cam așa: ,,La ce bun să o mai scriu odată?! Crezi că or s-o citească? La ce bun să scriu și celelalte cuvântări ale tale? Nu te ascultă când vorbești! Crezi că vor căuta cu interes scrierile tale? Nu vezi că n-are nici un rost? Misiunea ta este un eșec și eșec este și să aștern toate lucrurile acestea pe hârtie. M-am însoțit cu un om ratat și am parte și eu de ratarea lui … Puteam să fiu altceva în viață … Fratele meu este administrator șef la curtea regală. El a ajuns ceva în viață! Poate că mă voi duce la el să-i cer și eu o slujbă ,,adevărată“, că asta pe care o fac lângă tine este fără nici un rost.“
Spuse sau doar gândite, aceste cuvinte ale lui Baruc au fost auzite de Dumnezeu, care s-a grăbit să-i răspundă. N-am fi știut niciodată de ezitările lui Baruc dacă n-ar fi existat acest răspuns de la Dumnezeu, iar faptul că Baruc îl face public dovedește că intervenția lui Dumnezeu și-a atins scopul.
„Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre tine, Baruc:
,,Tu zici: ,,Vai de mine! Căci Domnul a adus întristare peste durerea mea; îmi sleiesc puterile suspinând şi nu găsesc odihnă!“
Spune-i:
,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată că ce am zidit voi dărâma; ce am sădit voi smulge, şi anume ţara aceasta. Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele! Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta în toate locurile unde vei merge” (Ierem. 45:2-5).
Surprinzător pentru mine, expresia ,,Viața ca o pradă“ este titlul unui roman scris de frustratul Marin Preda prin 1977, în România comunistă, care simțea și el aceeași lipsă de semnificație și rost ca și Baruc.
Din răspunsul dat de Dumnezeu la frământările lui Baruc înțelegem patru mesaje care se potrivesc tuturor slujitorilor descurajați ai lui Dumnezeu:
Dumnezeu știe despre lucrarea ta.
Dumnezeu știe despre încercările tale.
Dumnezeu știe ce spui.
Dumnezeu are o răsplată pentru tine.
Descurajarea l-a făcut pe Baruc să nu vadă bine. El trăia într-o vreme când Dumnezeu însuși nu era popular și se lupta cu împotrivirile încăpățânate ale iudeilor. Cum se putea aștepta el la o soartă mai bună? ,,Și tu umblii după lucruri mari?“ este o mustrare pe care au nevoie să o audă și alții, nu numai Baruc.
De fapt, în perspectiva istoriei și mai ales în perspectiva eternității, Baruc avea să fie o figură mult mai importantă și mai populară decât fratele său, Seraia. Cine ar mai fi știut după mii de ani, despre Seraia, ,,marele adimistrator de la Ierusalim“, dacă n-ar fi scris despre el aparent nesemnificativul Baruc? Providențial, scrise de Baruc, nebăgatele în seamă profeții ale lui Ieremia au fost traduse astăzi în mai toate limbile pământului, iar Baruc ,,trăiește“ viața lui ca o pradă și astăzi. Cei din vremea lui au fost uitați de mult, dar el este viu prin lucrarea lui și mai ales prin ascultarea lui de misiunea primită de la Domnul. Asta ca să nu mai amintim și de răsplata credincioșiei pe care i-a va da ,,în ziua aceea, Domnul“ (2 Tim. 1:12,18; 4:8).
Parafrazând acest minuscul capitol al pocăinței lui Baruc, am putea răspândi și noi astăzi această concluzie-avertisment: ,,Fii atent la ambițiile din afara planului lui Dumnezeu. El te poate lăsa să ai succes în ele și să pierzi … slava pe care a pregătit-o El pentru tine !“
SCHIŢA CĂRŢII
Introducere – Chemarea lui Ieremia (1)
- PROFEŢII GENERALE, NEDATATE 2-20
Primul mesaj 2:1- 3:5;
al doilea mesaj 3:6-4:30;
al treilea mesaj (la poarta Templului) 7:1-10:25;
cel de al patrulea (legământul rupt) 11:1-12:17;
al cincilea (semnul cu brâul de lână) 13:1-27
al şaselea (despre secetă) 14:1-16:21;
al şaptelea (profetului necăsătorit) 16:1-17:18;
al optulea (la porţile cetăţii) 17:19-27;
al nouălea (vasul olarului) 18:1-23;
al zecelea (vasul zdrobit) 19;
urmarea 20.
- PROFEŢII SPECIFICE, DATATE 19-39
Prima (către Zedechia) 21-23;
a doua (după prima deportare) 24;
a treia (despre robia Babiloneană) 25;
a patra (dărâmarea Ierusalimului şi a Templului) 26;
a cincea (la începutul domniei lui Ioiachim) 27-28;
a şasea (către prinşii de război din Babilon) 29-31;
a şaptea (al zecelea an al lui Zedechia) 32-33;
a opta (pe timpul asediului Babilonean) 34;
a noua (în zilele lui Ioiachim) 35;
a zecea (într-al patrulea an al lui Ioiachim) 36;
a unsprezecea (în timpul asediului) 37;
urmarea 38-39.
III. DUPĂ CĂDEREA LUI IUDA 40-44
Blândeţea celor din Babilon faţă de Ieremia, 40:1 -6;
Ghedalia ca dregător şi omorârea lui, 40:7-41:18;
Mesajul lui Ieremia pentru cei rămaşi în ţară 42;
Ieremia târât în Egipt 43:1-7;
primul mesaj către iudeii din Egipt 43:8-13;
al doilea mesaj către cei din Egipt 44;
- PROFEŢII DESPRE NEAMURI 45-51
Un mesaj introductiv adresat scribului credincios Baruc 54;
primul mesaj (despre Egipt) 46:1-28;
al doilea (împotriva Filistenilor) 47:1-7;
al treilea (împotriva Moabului) 48:1-47;
al patrulea (împotriva Amoniţilor) 49:1-6;
al cincilea (împotriva lui Edom) 49:7-22;
al şaselea (împotriva Damascului) 49:23-27;
al şaptelea (împotriva Chedarului şi Haţorului) 49:28-33;
al optulea (împotriva Elamului) 49:34-39;
al nouălea (împotriva Babilonului şi Caldeii) 50-51;
ÎNCHEIERE: – Căderea Ierusalimului 52.
Mesajele profetice din cartea lui Ieremia nu sunt așezate cronologic. Există totuși o aproximație pe care o putem face:
Prolog – chemarea lui Ieremia (1:1-19)
Păcatele națiunii (2 – 45) 605 î.Ch.
O pedeapsă promptă (2– 20) (preponderent poetică)
Babilonul zdrobește Asiria (612 î.Ch.)
Babilonul înfrânge Egiptul (605 î.Ch.)
605– 585 î.Ch.: Restaurarea finală (21– 45) (preponderent proză)
Babilonul deportează pe cei din Iuda
Către neamurile din jur (46– 51)
Epilog – catastrofa națională (52)
Prologul din capitolul 1 ne spune că Dumnezeu l-a chemat pe Ieremia din adolescență, în ciuda timidității și a fricii lui de a vorbi în public.
Capitolele 2– 20, ,,Păcatele națiunii“, cuprind și prezicerea lui Ieremia că pedeapsa va veni prompt. Este vorba despre anii 627– 605 î.Ch.Partea aceasta este preponderent poetică, ceea ce înseamnă că Ieremia comunică sentimentele lui Dumnezeu față de popor, în special mânia și regretul Lui. Dumnezeu se zbuciumă între dragostea care iartă și dreptatea care nu-i poate lăsa nepedepsiți. Aici apare și prezicerea că Babilonul va zdrobi Asiria și va învinge Egiptul. Regii din Iuda își făcuseră calcule greșite când au crezut că o alianță cu Egiptul îi va proteja.
Capitolele 21– 45 conțin vești bune pentru că Ieremia privește dincolo de vremea pedepsirii la vremea restaurării finale a națiunii. Porțiunea aceasta este scrisă prioritar în proză, ceea ce înseamnă că transmite mai ales gândurile și planurile lui Dumnezeu. Pe termen lung, după ce Babilonul îi va deporta pe iudei și va devasta Ierusalimul, unii din popor se vor întoarce, vor reconstrui cetatea. Este loc pentru speranță!
Capitolele 46– 51 conțin pronunțarea pedepsei lui Dumnezeu asupra popoarelor din jurul Israelului. Restaurarea poporului lui Dumnezeu va coincide cu pedepsirea celor ce i-au făcut să sufere pe evrei. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu în istorie.
Capitolul 52 este un fel de epilog care descrie dezastrul național care s-a prăbușit peste poporul lui Ieremia. Capitolul se termină totuși cu ridicarea în cinste a lui Ioiachin la curtea imperială din Babilon. Este o aluzie la lucrările minunate pe care le va face acolo Dumnezeul prin profetul Daniel și împărăteasa Estera.
+++++
Cuvinte cheie şi teme caracteristice:
Așezată în Biblie imediat după Isaia, cartea profetului Ieremia ne dă ocazia să spunem câteva lucruri despre caracterul cărților profetice. Parte din cartea lui Ieremia este asemănătoare cu celelalte cărți profetice, parte este deosebită. Să le luăm pe rând:
Partea comună
Mare parte din mesajele lui Ieremia sunt aproape identice cu mesajele celorlalți profeți. De fapt, dacă citești cărțile din secțiunea profetică una după alta riști să te ia plictiseala. Peste tot și în toate găsești aceeași veche istorie a idolatriei, imoralității și nedreptății. Profeții au fost întotdeauna martorii unei perioade de declin. Ierusalimul era plin de violență, până acolo că cei bătrâni nu mai îndrăzneau să iasă afară, iar copiii nu mai îndrăzneau să se joace pe străzi. Există patru direcții majore în care mesajele lui Ieremia se aseamănă cu mesajele celorlalți profeți. Ca dovadă, atunci când aproape a fost omorât, oamenii și-au adus aminte că același mesaj îl avusese și profetul Mica (Ier. 26:17-19) și asta l-a scăpat. Cele patru direcții majore ale mesajului profetic comun au fost (1) Apostazia poporului, (2) Iminența pedepsei, (3) Restaurarea finală și (4) Pedepsirea dușmanilor.
(1) Apostazia poporului
Nicolae Iorga a spus: ,,Miturile sunt față de creștinism ceea ce poezia este față de adevăr, măști ridicole sub care se ascunde pasiunea de a trăi“. În Israel, alunecarea spre idolatrie a fost sinonimă cu o ,,eliberare“ a poftelor și trăirilor păcătoase:
,,Suntem slobozi, nu voim să ne întoarcem la Tine“ (Ier. 2:31).
Apostolul Pavel a expus procesul acesta păgubos de ,,emancipare“ de sub Legea lui Dumnezeu în capitolul întâi al epistolei sale către Romani. Abandonarea lui Dumnezeu duce inevitabil la păcat și pervertire. Așa s-au petrecut lucrurile și în vremea lui Ieremia:
,,Cum poţi să zici: ,,Nu m-am spurcat şi nu m-am dus după Baali“. Priveşte-ţi urma paşilor în vale şi vezi ce ai făcut, dromaderă iute la mers şi care baţi drumurile şi le încrucişezi! Măgăriţă sălbatică, deprinsă cu pustia, care gâfâie în aprinderea patimii ei, cine o va împiedica să-şi facă pofta? Toţi cei ce o caută n-au nevoie să se ostenească: o găsesc în luna ei. Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gâtlejul de sete! Dar tu zici: ,,Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini şi vreau să merg după ei.“ (Ier. 2:23-25).
,,Cum să te iert? zice Domnul. Copiii tăi M-au părăsit şi jură pe dumnezei care n-au fiinţă. Şi, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie şi aleargă cu grămada în casa curvei! Ca nişte cai bine hrăniţi, care aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său“ (Ier. 5:7-8).
Zicala zice: ,,Peștele de la cap se-mpute!“, iar Dumnezeu se ridică împotriva celor ce aduseseră poporul într-o astfel de stare. Într-o radiografie a națiunii, Dumnezeu pune diagnosticul: ,,Au creat un sistem religios autonom, care nu mai avea nevoie de Dumnezeu!“
,,Se îngraşă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiţi. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri, zice Domnul, să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?
Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în ţară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?“ (Ier. 5:28-31).
Decăderea iudeilor a avut un caracter general, mai pronunțat chiar decât acela din Sodoma și Gomora:
,,Cutreieraţi uliţele Ierusalimului, uitaţi-vă, întrebaţi şi căutaţi în pieţe, dacă se găseşte un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se ţină de adevăr, şi voi ierta Ierusalimul“ (Ieremia 5:1).
Dumnezeu vorbește împotriva mai marilor poporului. Există un pasaj distinct în care Dumnezeu face un rechizitoriu împotriva profeților (Ier. 23:9-40). Ieremia este uimit de mulțimea celor ce pretindeau că au fost la sfatul lui Dumnezeu, dar profețeau lucruri împotriva mesajelor primite de el. De fapt, ei vorbeau ,,ceea ce era la modă“, copiindu-și cuvintele unii altora și spunând poporului ceea ce dorea el să audă.
,,Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: ,,Pace! Pace!“ Şi totuşi nu este pace!“ (Ier. 6:14; 8:11).
Situația de atunci își are un echivalent în viața creștinilor de astăzi. Se împlinește profeția făcută de apostolul Pavel despre vremea sfârșitului:
,,Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor“ (2 Timotei 4:3).
Domnul Isus ne-a avertizat că trebuie să stăruim în credință ca să scăpăm de mânia viitoare. S-au ridicat însă mulți învățători mincinoși care propovăduiesc o siguranță falsă a mântuirii și care tolerează trăirea în păcat. Apostolul Pavel ne-a avertizat că suntem mântuiți prin credință, dar vom fi evaluați după fapte și că fiecare dintre noi trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată a lui Christos, unde, ne spune apostolul Petru, ,,dacă cel neprihănit scapă cu greu, ce se vor face cel nelegiuit şi cel păcătos?“ (1 Petru 4:18).
În alte pasaje, Dumnezeu se pronunță împotriva preoților, care găzduiau niște așa numite ,,festivaluri ale credinței“. În numele toleranței religioase, ei oficiau alături de preoții păgâni, instaurând în țară un ecumenism contaminant în care toate religiile idolatre erau practicate, până la cele mai aberant demonice forme ale lor (2 Regi 21:1-18).
,,Preoţii n-au întrebat: ,,Unde este Domnul?“ Păzitorii Legii nu M-au cunoscut, păstorii sufleteşti Mi-au fost necredincioşi, proorocii au proorocit prin Baal şi au alergat după cei ce nu sunt de nici un ajutor“ (Ieremia 2:8).
,,Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul, şi-au aşezat urâciunile lor în Casa peste care este chemat Numele Meu, ca s-o spurce. Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele – lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte“. (Ier. 7:30-31)
Cea de a treia categorie de conducători ai poporului care este vinovată înaintea lui Dumnezeu sunt ,,căpeteniile“.
,,Cum rămâne uluit un hoţ când este prins, aşa de uluiţi vor rămâne cei din casa lui Israel, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor“ (Ieremia 2:26).
Ieremia a profețit că Ioiachim va muri fără să fie bocit de nimeni, ,,ca un măgar“ (Ier. 22:19). Zedechia, ultimul rege de la Ierusalim, a fost un om oscilant, o simplă marionetă în mâna politicienilor de la curte. Imaginile folosite de Ieremia pentru a descrie necredincioșia căpeteniilor poporului sunt șocante, cu o foarte intensă tentă de sexualitate:
„El zice: ,,Când se desparte un bărbat de nevastă-sa, pe care o părăseşte, şi ea ajunge nevasta altuia, se mai întoarce bărbatul acesta la ea? N-ar fi chiar şi ţara aceea spurcată? Şi tu ai curvit cu mulţi ibovnici, şi să te întorci iarăşi la Mine?“ zice Domnul“ (Ieremia 3:1).
,,Ridică-ţi ochii spre înălţimi şi priveşte. Unde n-ai curvit? Te ţineai la drumuri, ca arabul în pustie, şi ai spurcat ţara prin curviile tale şi cu răutatea ta!“ (Ieremia 3:2).
Pe vremea lui Ieremia a existat o decadență a ,,teologilor“, care au pervertit Cuvântul lui Dumnezeu într-o interpretare ,,liberală“. Vă sună familiar?
,,Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi?“ Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. Înţelepţii sunt daţi de ruşine, sunt uimiţi, sunt prinşi, căci au nesocotit Cuvântul Domnului, şi ce înţelepciune au ei?“ (Ier. 8:8-9).
Situația generală dezastrouasă este înfățișată metaforic de Ieremia printr-o comparație cu credincioșia păsărilor migratoare. ,,Necredincioasa Israel“ (3:6) și ,,vicleana Iuda“ (3:7) se întrec în șmecherii religioase. Este adevărat, reformele lui Iosia au adus în Iuda aparența unei schimbări, dar n-a fost vorba despre o lucrare de adâncime, ci mai de grabă de una de suprafață. Dumnezeu acuză:
,,Vicleana Iuda nu s-a întors la Mine din toată inima ei, ci cu prefăcătorie“ (3:10).
Prin contrast, Dumnezeu le vorbește despre ascultarea cocostârcului:
,,Spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?“ Pentru ce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruie în înşelătorie şi nu vrea să se întoarcă la Dumnezeu? Căci Eu sunt cu luare-aminte şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui şi nu zice: ,,Ce am făcut?“ Ci toţi îşi încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă.
crane cranes
,,Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului! Cum puteţi voi să ziceţi: ,,Suntem înţelepţi şi Legea Domnului este cu noi?“ Cu adevărat, degeaba s-a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor“ (Ieremia 8:4-8).
Ținutul Țării Sfinte este un coridor al păsărilor migratoare. Ieremia, ca probabil toți ceilalți oameni ai vremii sale, a observat că păsările zboară primăvara dinspre ținuturile nordice ca să ierneze în Africa și se întorc de acolo odată cu venirea primăverii. Este una din mișcările rânduite de Creator și Dumnezeu, spune Ieremia, știe când lucrurile se mișcă și când lucrurile nu se mișcă. Spre deosebire de păsări, evreii necredincioși și-au pierdut calea, s-au rătăcit și nu se mai întorc înapoi la Cel pe care L-au părăsit.
Cocostârcul este un minunat exemplu de fidelitate și de bună orientare. An de an, el pleacă la mii de kilometrii depărtare, dar știe să se întoarcă primăvara exact la același cuib părăsit toamna. Astăzi, se estimează că mai mult de o jumătate de milion de cocostârci împlinesc acest du-te vino anual. Faptul că Ieremia a scris această observație cam prin secolul șase dinainte de Christos, face din acest pasaj prima referință ,,științifică“ despre migrarea păsărilor din literatura mondială.
- Iminența pedepsei
Spre deosebire de împărați și preoți, profeții n-au fost prezențe permanente în poporul lui Dumnezeu. Ei au fost un fel de ,,trupe speciale“ ale lui Dumnezeu trimise doar când poporul se îndepărta de la ,,Lege și Mărturie“. Apariția unui profet deci semnala o vreme de decadență, în care regele și preoții nu și-au făcut datoria, iar poporul se afla în pericolul unei iminente pedepse divine.
Majoritatea promisiunilor făcute prin Moise au fost condiționate. ,,Am să te binecuvintez dacă vei asculta“ și ,,Am să te blestem dacă nu vei asculta“. Dumnezeu se ține de cuvânt și este credincios promisiunilor Sale. Unii cred că asta este valabil numai atunci când binecuvintează, dar este la fel de valabil și atunci când pedepsește.
Ieremia primește viziunea unui ,,cazan clocotind dinspre miazănoapte“ (1:13), ceea ce anunță că pieirea va veni de acolo prin babilonieni, iar invazia va fi rapidă și nimicitoare:
,,Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute este numele pe care ţi-l dăduse Domnul, dar cu vuietul unei mari trosnituri îl arde cu foc şi ramurile lui sunt sfărâmate“ (Ieremia 11:16).
- Restaurarea finală
Dincolo de pedeapsă, Ieremia, asemenea tuturor profeților, anunță vremuri bune pentru poporul lui Dumnezeu. În cartea lui se găsesc unele dintre cele mai pozitive profeții despre soarta finală a Israelului. Viitorul națiunii este la fel de cert ca legile naturii (Ier. 33:20-25). Dumnezeu este la fel de statornic cu această națiune ca și cu legile care guvernează universul (Ier. 31:35-37).
Ca să-i poată asigura un viitor fericit, Dumnezeu promite două lucruri singulare. El însuși se va îmbrăca cu un nume nou, de neimaginat până atunci și, în virtutea acestei noi identități, va încheia cu poporul Său un Nou Legământ.
Evreii, ca și noi de altfel, n-aveau nici o șansă să poată sta înaintea Dreptului Judecător prin prerogativele Legii din Legământul Mozaic. În dragostea Sa, Dumnezeu găsește o altă cale.
„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: Domnul, Neprihănirea noastră! “ (Ier. 23:5-6; 33:16).
,,Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am apucat de mână să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soţ asupra lor, zice Domnul. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ,,Cunoaşte pe Domnul!“ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul, căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier. 31:31-34).
Așa cum vom vedea, majoritatea cărților profetice se încheie cu o astfel de promisiune a restaurării națiunii în vremuri mesianice viitoare. Dincolo de orice robie și de orice diasporă, întotdeauna va exista un Israel în lume. Chiar și faptul că acest cuvânt există astăzi pe hărțile lumii este o dovadă a credincioșiei divine. Profetul Ieremia anunță că robia babiloniană va dura exact 70 de ani (Ier. 25:11). Cifra nu este aleasă arbitrar, ci este suma tuturor anilor sabatici neglijați în care evreii n-au dat voie țării să se odihnească (2 Cron. 36:21).
Ieremia anunță de asemenea venirea unui nou conducător al poporului. El îl numește astfel: ,,Păstorul cel bun, Odrasla neprihănită, prințul mesianic, sub care nu numai evreii, ci și neamurile vor prospera.
- Pedepsirea dușmanilor
Dumnezeu a folosit alte popoare pentru a-și disciplina copiii, dar asta nu-L împiedică să le judece în viitor pentru felul în care și-au îndeplinit această misiune. Răutatea lor se va întoarce asupra capului lor:
,,Nu te teme, robul Meu Iacov, zice Domnul, căci Eu sunt cu tine. Voi nimici toate neamurile printre care te-am împrăştiat, dar pe tine nu te voi nimici, ci Te voi pedepsi cu dreptate, nu pot să te las nepedepsit” (Ieremia 46:28).
PARTEA DEOSEBITĂ
Cartea profetului Ieremia are particularități care o fac unică între cărțile profetice.
Spiritualitate
Ieremia a fost supranumit ,,profetul spiritual“ pentru că a susținut că un ritual religios este zadarnic dacă nu este făcut din toată inima. Mai mult chiar, profetul declară că tot sistemul de jertfe este o pierdere de vreme dacă este pătat de ipocrizie:
,,Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.“ (Ieremia 6:20).
,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,,Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi-le carnea! Căci n-am vorbit nimic cu părinţii voştri şi nu le-am dat nici o poruncă cu privire la arderi-de-tot şi jertfe în ziua când i-am scos din ţara Egiptului. Ci iată porunca pe care le-am dat-o: ,,Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi!“ (Ier. 7:21-23).
Privind înapoi, la vremea dinaintea Sinaiului, Ieremia pregătește poporul pentru viitor. În Babilon, evreii au trebuit să învețe să se închine fără Templu și altare. Acolo au luat ființă ,,sinagogile“, centre de învățătură a Scripturii.
- Individualitate
Ieremia este unic printre profeți prin faptul că prezice un Nou Legământ pe care Dumnezeu îl va face cu fiecare evreu în mod individual. El vestește astfel timpurile Noului Testament (alt nume pentru Legământul cel Nou), prin care Domnul Isus cheamă individual oamenii să vină la El.
,,În zilele acelea, nu se va mai zice: ,,Părinţii au mâncat aguridă, şi copiilor li s-au sterpezit dinţii“, ci fiecare va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om care va mânca aguridă i se vor sterpezi dinţii!“ …
,,Nici unul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său, zicând: ,,Cunoaşte pe Domnul!“ Ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul …“ (Ier. 31:29-30, 34).
- Implicații politice
Ieremia dă mai multe sfaturi conducătorilor lui Israel decât toți ceilalți profeți. Când s-a micșorat ca putere și suprafață teritorială, regatul lui Iuda a încercat să le ațâțe pe cele două supraputeri ale vremii una împotriva alteia. Când a fost cu Egiptul, când a fost cu Babilonul. Ieremia i-a sfătuit pe toți să se supună imperiului babilonian. El a mers până acolo încât să-l descrie pe împăratul Babilonului drept slujitor al lui Iehova. Nu-i de mirare că a fost considerat un ,,trădător“.
,,Acum dau toate aceste ţări în mâinile robului Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului; îi dau chiar şi fiarele câmpului ca să-i fie supuse“ (Ieremia 27:6; 28:14).
,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Du-te de spune lui Zedechia, împăratul lui Iuda, şi zi-i: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului şi o va arde cu foc“ (Ieremia 32:3, 28; 34:2).
Ca să fie clar pentru toți, Ieremia și-a purtat mesajul pe umeri:
,,Aşa mi-a vorbit Domnul: „Fă-ţi nişte legături şi nişte juguri şi puneţi-le la gât“ (Ieremia 27:2).
,,Dar, dacă un popor sau o împărăţie nu se va supune lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi nu-şi va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, voi pedepsi pe poporul acela cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui“ (Ieremia 27:8).
Neînțeles de concetățeni, Ieremia și-a dus slujirea până la capăt, refugiindu-se în dialogurile lui cu Dumnezeu. Cele nouă rugăciuni înregistrate în cartea lui sunt unele din cele mai sincere și mai oneste din întreaga Scriptură, un exemplu de urmat pentru fiecare dintre noi (Ier. 1: 6; 4: 10; 10: 23– 25; 11: 20; 12: 1– 6; 15: 15– 18; 17: 14– 18; 18: 19– 23; 20: 7– 18).
Mesajul cărţii: Viaţa lui Ieremia este o încurajare pentru toţi cei fragili şi singuratici, pentru toţi cei chemaţi de Dumnezeu, dar neprimiţi de oameni. Cu răbdare, cu blândeţe şi cu perseverenţă, el este purtat de Dumnezeu prin toate încercările şi reuşeşte să-şi ducă până la bun sfârşit slujirea. Mulţi din cei tari şi înflăcăraţi au căzut. Un chipeş Saul, un înţelept capabil ca Solomon, un viteaz ca Samson s-au rostogolit sub vânturile împotrivitoare ale vieţii. Firavul şi plângăreţul Ieremia a rămas însă în picioare. Uneori stejarii falnici cad sub apăsarea furtunii. Rămân însă în picioare sălciile plângătoare biciuite de vânt la marginea apelor.
https://scripturile.wordpress.com/2013/01/23/ieremia/
///////////////////////////////////////
Ascultă glasul Domnului!
Autor: George Cornici
Adio pace, adio Paradis!
”Țară, țară, țară, ascultă glasul Domnului”(Ieremia 22:29)
Aceste cuvinte rostite de profetul Ieremia sunt atât de actuale! Chiar putem spune că au un înțeles mai profund azi decât la vremea când au fost adresate casei împărătești a lui Iuda, căci în lumea în care trăim azi se îndreaptă spre noi atâtea voci că parcă nu mai ști la care să dai atenție. Este vocea culturii moderne, vocea instituțiilor de învățământ, vocea tineretului, vocea noi filozofii, vocea mass mediei cu toate nuanțele ei etc. Dar mai există și vocea profetului: ”Țară…ascultă glasul Domnului!” DE CARE VOCE VOM ASCULTA? Ieremia îndeamnă poporul din vremea lui să dea ascultare la glasul lui Dumnezeu. Dar acest îndemn e valabil pentru orice țară a lumii în care trăim. Dar mai mult: cuvântul acesta e direct și personal: Dan, Vasile, etc, etc ascultați glasul Domnului! Este valabil pentru orice biserică de pe mapamond. Ne gândim la tineretul bisericilor de azi și realizăm că, mai mult ca oricând, înspre ei se îndreaptă tot felul de voci; sunt bombardați cu tot felul de informații încât parcă sunt dezorientați. De cine să asculte? Cuvântul profetului li se adresează și lor: ascultați glasul Domnului! Nu vă vindeți pacea sufletului și mântuirea ascultând la vocea culturii sau vocea de la Hollywood. Ascultați ce spune Dumnezeu; toate celelalte voci vor să vă distrugă tinerețea și viitorul. În mijlocul culturii atee de azi există o voce cât se poate de perfidă și înșelătoare. Conform aceste voci creștinismul de azi rămâne în urmă, este depășit de rapiditatea evenimentelor și tehnologiei, este depășit de cultura societății în care trăim și ca atare are nevoie de un fel de reformă pentru a fi adus în pas noul val, cu noua realitate. Știți ce? Să nu ascultă de acest glas! El vine de la diavol și vrea să ne distrugă. Cine umblă cu Dumnezeu nu umblă în pasul rapid al lumii, ci umblă în pasul lui Dumnezeu și umblă călăuzit de Duhul Lui. Să nu uităm ce spune Scriptura: ”Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia…”(Romani 12:2)
Poate ne vom întreba de ce rostește profetul de trei ori cuvântul ”țară”? Nu era destul o singură dată? Țară, țară, țară…prfin repetarea cuvântului el dorea să accentueze importanța mesajului. Cunoaștem cu Însuși Mântuitorul folosește expresia ”Adevărat, adevărat vă spun…” de mai multe ori. Voia să spună ceva deosebit de important. În cuvintele lui Ieremia putem citi și o nuanță de mustrare pentru un popor care se abătea de căile Domnului. Foarte mulți nu mai doreau căile Domnului, ci ale lor.
În Evanghelia lui Luca, la 13:34, vedem cum Domnul Isus mustră cetatea Ierusalim: ”Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci…” În repetarea Cuvântului vedem tonul de dojană pentru o cetate care era plină de tradiție și datini, care cunoștea cele mai mici detalii ale legii, dar nu-i păsa de mesajul ceresc adus de Făuritorul mântuirii noastre. La ei erau multe frunze, dar prea puțină roadă. O, de am asculta la glasul mustrării Mântuitorului! E o mustrare blândă, dar hotărâtă, fermă în același timp. Slujitori care de ani de zile ”slujesc” și ascultă mai mult de suporteri decât de glasul Lui. Tineri care apleacă urechea mai mult la vocea noii religii care vrea spiritualitate dar fără pocăință. Seminariști care nu vor să slujedască în biserici mici de la țară ci doar în biserici mari. Lista ar putea continua…. ați prins ideea. Vor da ei ascultare la mustrarea Mântuitorului? E un mare semn de întrebare aici. Să nu uităm că Domnul mustră pe cel pe care-i iubește. E spre binele lor.
Să poposim la trei motivații care l-au determinat pe Ieremia să aibă acest nobil îndemn pentru popor: ”Țară, țară, țară ascultă glasul Domnului!”
- În primul rând el a simțit responsabilitatea de a transmite nealterat mesajul primit de la Dumnezeu.
Este ușor și chiar plăcut să vorbești în fața unei audiențe ce ascultă cu atenție, în fața unei audiențe receptive, care e însetată după adevăruri adânci și care își află plăcerea în Legea Domnului. Dar pe vremea lui Ieremia situația era cu totul alta. Cuvântul lui Dumnezeu în loc să fie recepționat, asimilat era aruncat înapoi la vorbitor. Este interesant cum una din semnificațiile numelui ”Ieremia” este: ”Domnul aruncă” Dumnezeu s-a folosit de Ieremia, într-un fel se poate spune că l-a aruncat într-o luptă cu poporul lui. Dar ei au zis: ”Cuvântul vestit îl vom arunca înapoi și-L vom sfida pe Dumnezeu. Nu a fost ușor, dar lucrătorul autentic este acela care transmite mesajul divin nealterat indiferent de consecințe. Într-o împrejurare, Ieremia spune poporului că dacă afirmațiile lui sunt considerate vrednice de moarte, el este gata să accepte chiar moartea, dar înainte ca aceasta să se întâmple el trebuie să le facă de cunoscut tot ce Dumnezeu i-a dezvăluit. Au fost situații când în mijlocul urii și respingerii acest profet de care s-a folosit Stăpânul dorea să-și stingă pasiunea pentru lucrare, dar nu a reușit, căci flacăra a fost aprinsă de Însuși Dumnezeu. Câtă nevoie e și azi de asemenea lucrători pasionați!
- Din cuvintele lui realizăm că Ieremia nu era indiferent de soarta națiunii sale.
Destinul poporului era pe sufletul lui Ieremia. Lui îi păsa mult de soarta eterna a oamenilor din țara lui. El știa că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Era un popor binecuvântat dar avea și mari responsabilități. Poporul s-a depărtat mult de Dumnezeu. Atât de mult încât profetul spune direct: ”Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în țară. Proorocii proorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor; și poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la urmă?”(Ieremia 5:30-31) Ieremia a mai scris o carte numită ”Plângeri” De ce plângea profetul? Pentru că poporului nu-i mai păsa de glasul Domnului. Erau alte glasuri la care își plecau urechile. Glasuri perfide, glasuri înșelătoare. Dacă azi Ieremia ar trebui să scrie despre o națiune, despre o biserică ce ar scrie? Grozave lucruri se petrec, sau frumoase lucruri se petrec în țară? Ca români suntem familiari cu poezia lui Eminescu intitulată ”Ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie?”
”Ce-ți doresc eu, ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie
La trecutu-ți mare, mare viitor.”
Frumoasă dorință pentru o țară! Numai că Eminescu nu a știut că nici România, nici o altă țară din lume nu poate avea viitor fără Dumnezeu. Și Ieremia are o dorință arzătoare pentru națiunea sa: ”Țară…ascultă glasul Domnului!” Numai atunci o națiune poate avea ”un viitor și o nădejde”(Ieremia 29:11)
- În aceste cuvinte vedem dorința aprinsă a profetului ca poporul să se întoarcă la căile Domnului.
Pe parcursul misiunii sale, Ieremia ajunge să se întrebe: ”Pentru ce nu se face vindecarea poporului Meu?”(Ieremia 8:28) El cunoștea bine răspunsul: erau alte voci de care ascultau. Era glasul păcatului, glasul plăcerilor și compromisului. Ascultarea de aceste voci te depărtează total de Dumnezeu. Și azi există aceste voci, dar cu siguranță că există mult mai multe ca pe vremea profetului. O nouă religie se conturează la orizont. Și această religie spune că nu contează ce crezi și în cine, atâta timp cât ești corect, bun și moral. Dar glasul Scripturii spune: ”Căci nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.”(…decât numele ISUS)
ALTE GLASURI, ALTE IZVOARE. Aceasta era cauza decăderii și depărtării poporului de Dumnezeu. Aceasta este și azi cauza unui creștinism ieftin și confortabil unde dedicarea și sacrificiu încep să dispară. Să ne imaginăm că există niște izvoare cu apă rece, proaspătă și curate. Ele pot stâmpăra setea celor însetați. Dar, lângă acestea există niște oameni care sapă puțuri pentru apă dar nu prea găsesc apă proaspătă. Iar când, totuși, găsesc puțină apă aceasta se risipește în adâncime prin fisurile existente. Dacă se întâmplă să fie puțină apă în adâncimea puțului, aceasta este stătută și miroase astfel că nu poate fi băută. Acești oameni trudesc din greu, dar truda lor e zadarnică. Și culmea, lângă acele puțuri crăpate erau izvoarele cu apa atât de proaspătă! Dacă Ieremia ar fi întrebat pe unii din popor: ”ce credeți despre acei oameni?”, cu siguranță că ei ar fi început să râdă și să spună că acei oameni erau fără minte. Iar Ieremia le-ar fi răspuns: ”Nu râdeți, căci râdeți de voi înșivă.” Acesta era tabloul real al stării poporului din vremea profetului lacrimilor, ”Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-a parasit pe Mine, Izvorul apelor vii și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apă.”(Ieremia 2:13) De aceea se simțeau tot timpul goi și neîmpliniți.
ALTE GLASURI, ALTE IZVOARE. Așa a fost atunci, dar care e situația azi? De câte ori considerăm așa zisele valori ale lumii mai presus de valorile divine? De câte ori încercăm să ne săturăm sufletele cu ceva care e mai prejos decât mana sățioasă a Cuvântului? Înapoi la izvoarele și glasul Domnului” Aceasta este cheia izbânzii pe calea îngustă. Domnul Isus a spus: ”Oile mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine.” Oile Mele ascultă glasul Meu – a spus Păstorul cel bun – dar în cartea profetului Maleahi găsim scris: ”Dacă sunt Tată unde este cinstea care mi se cuvine? Dacă sunt Stăpân unde este teama de Mine?”(Maleahi 1:6) Dacă spunem că Domnul este Păstorul nostru, ascultăm noi la glasul Lui? Sau de ce numim pe Domnul Pâinea vieții dacă neglijăm cu săptămânile, sau chiar cu lunile Cuvântul vieții? Profetul Ieremia îndeamnă poporul din vremea lui să se întoarcă la izvoarele și glasul Domnului. Îndemnul e valabil și azi. Este atât de important să distingem glasul Domnului, să-l recepționăm și să-l împlinim! Din perspectiva veșniciei sunt doar două zile: AZI și ZIUA ACEEA. Doar două glasuri vor fi auzite în ziua aceea. ”Duceți-vă de la Mine”(Matei 25:41) sau ”Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția.”(Matei 25:34) Care glas îl vom auzi în ziua aceea??
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/116183/asculta-glasul-domnului
/////////////////////////////////////////////////////////
Adio pace, adio Paradis!
Autor: George Cornici
TOTUL VA FI DAT LA IVEALĂ
Cu alte cuvinte totul va fi descoperit. Acesta e mesajul Scripturii; e de fapt principiul divin. Cele mai ascunse lucruri vor fi scoase la lumină. Cele mai secrete dosare au fost deja scoase la iveală. Unde? Se pot vedea de toată lumea pe INTERNET.
Știm ce se întâplă când uleiul este amestecat cu apa. Să zicem că o gospodină amestecă uleiul cu apă, din greșeală, sau intenționat. Ce se întâmplă? Mult nu trece și uleiul iese la suprafață. Așa vrea gospodina? Nu, ci asta e legea lăsată de Creator. Așa e și adevărul; mai degrabă sau mai târziu iese la suprafață. Ce s-a ascuns cu mare secret se va dezvălui la timpul hărăzit de Dumnezeu. Comuniștii au crezut că ororile înfăptuite de ei nu vor fi cunoscute niciodată. Acum sunt documente cu torturile groaznice făcute, documentele sunt la arhivă și oricine poate avea acces. Ba mai mult: sunt și pe Internet. Sau să luăm un alt exemplu de-al nostru, de-al evanghelicilor. Acum se cunosc cei ce au colaborat cu Securitatea din diferite motive. (Sub presiune au cedat). Ei au trebuit să semneze un act de colaborare. Securiștii le-au spus: ”Semnați, colaborați, faceți un bun job și fiți liniștiți, nimeni nu va ști, până și numele vă e conspirativ; nimeni nu va ști” ATENȚIE AICI: CEI CE AU COLABORAT AU CUNOSCUT DIN BIBLIE DOUĂ LUCRURI:
- Că Dumnezeu vede totul
- Că până la urmă totul va fi dat la iveală.
Și totuși i-au crezut pe securiști. N-au crezut în ce spune Cuvântul, sau s-au prefăcut că nu știu. Ce nivel de pocăință a fost acela?
Azi, chiar în cercurile religioase, mulți se ascund după diferite paravane. Cunoașteți exemple? Sigur că știți cazuri. Să creadă ei că pocăința e un joc de-a v-ați ascunselea? E doar o întrebare neretorică.
Imi amintesc în aceste momente de un episod din România. Am avut un unchi care locuia în cartierul Colentina, în București. Mai mergeam la București din când în când și dânsul mi-a relatat acel episod. A avut loc o petrecere în acel cartier. Unul din locuitorii acelui cartier a avut la acea petrecere un pahar, două….nouă pahare. După asta i s-a dezlegat gura. Mergea spre casă clătinându-se și mergea împreună cu vecinul său, cherchelit și el dar nu chiar ca cel despre care vorbim. La un moment dat se oprește, într-o pădurice și-i spune vecinului: ” aici, în locul acela unde-ți arat acum i-am făcut eu de petrecanie lui …cutare, acum 25 de ani.(și chiar i-a dat numele) După câteva zile a fost luat și dus. După 25 de ani! Crime perfecte? Nu există așa ceva. Ascunderi perfecte? Naivitate. Totul va ieși la lumină. Și cum va fi atunci? Cine îndeamnă ieșirea la lumină? Părinții? Copiii? Familia? Mentorii? Evangheliștii? În primul rând conștiința.
Am un cuvânt pentru cei ascunși după diverse paravane(nume, interes, câștig…etc etc)
Dacă nu ieșiți la lumină adio pace, adio Paradis!
Singura ascundere bună e cea În HrISTOS, Stânca veacurilor.
https://www.resursecrestine.ro/eseuri/113335/adio-pace-adio-paradis
/////////////////////////////////////
“Buruieni” care macina pietrele din rinichi si…Care sunt cele mai profitabile culturi medicinale… Remedii excelente din frunze de pomi fructiferi; Care culturi te pot imbogati? De ce sa optezi pentru Momordica Charatia sau castravetele amar? Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia;Alimentaţia sănătoasă; DEPRESIA – Remedii cu alimente; Intoleranţele alimentare;Creierul, la ora de antrenament… Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă… Semintele de stir trateaza enurezisul. Iata reteta… Florile galbene ale imunitatii… Tristetea cauzeaza boli pulmonare, iar furia boli hepatice…
De ce sa optezi pentru Momordica Charatia sau castravetele amar?
Momordica Charantia este de origine necunoscută, dar se întâlnește în regiunile tropicale și subtropicale din Africa, Asia și Australia.
Este un gen de plantă din familia Cucurbitaceae cu 45 specii de plante anuale sau perene. Castravetele amar cum i se mai spune, reduce glicemia cu până la 54 %. Poate fi consumat crud, în salate sau sub formă de pulbere. Semințele se pot cultiva pe câmp, în seră sau solar. Necesită căldură și suport de susținere pentru cățărare. O plantă poate produce până la 30 de castraveți amari.
Descrierea plantei și plantarea acesteia 
Planta în sine este asemănătoare viței de vie, o plantă agățătoare cu flori galbene delicate și frunze adâncite. Iubește soarele și umiditatea scăzută și necesită udare regulată. Fructele sale ovale și lungi de culoare verde, texturate, sunt la fel de crocante ca un castravete, dar extrem de amare pentru papilele gustative. Atunci când fructele sunt coapte, acestea se rup cu un pocnet caracteristic. Acestea sunt recunoscute pentru proprietățile lor medicinale. Castravetele amar poate fi crescut și de cultivat chiar în curtea casei. Planta necesită în jur de 90 de zile de vreme caldă pentru a produce o tărtăcuță de calitate. Și clima din România permite dezvoltarea acestei plante în conditii optime dar o puteți cultiva și în vase de 5 litri sau jardiniere. După însămânțare, Mormodica dezvoltă frunze în aproximativ 11 zile și flori de la 40 la 50 de zile. După fertilizare, fructele se vor dezvolta în aproximativ 10 zile.
Moduri în care se folosește castravetele amar pe mapamond
În bucătăria chinezească se folosește ca kǔguā aburit sau la tigaie, adăugat la supe chinezești sau introdus într-un fel de mâncare tradițională, în combinație cu carne de porc, ceapă, ghimbir și sos de fasole neagră.
În bucătăria japoneză, inclusiv bucătăria Okinawa este numit Goya și este frecvent pregătit sub formă de chanpurū: sote cu tofu si carne.
În Vietnam este folosit pentru a face perfuzii.
În bucătăria indiană este numit balsam de pere. Balsamul de pere poate fi consumat crud, feliat. Înainte însă trebuie ținut câteva ore în sare, apoi se clătește de mai multe ori. În acest fel se măncâncă cu vinaigrette.
Pepenele amar este folosit mai ales în China și India pentru virtuțile sale medicinale, inclusiv infuzia împotriva diabetului zaharat.
În Haiti, această plantă se numește Assorossi. Este folosită pentru a “purifica sângele.” Ei folosesc frunzele ca un ceai pentru a trata mâncărimi, indiferent de originea sa.
În vestul Africii în regiunea Togo, această plantă este folosită sub numele de Anyanran în anumite ritualuri.
În Senegal, ea este cunoscută sub numele de Mbeurbeuf și folosită împotriva diferitelor afecțiuni ale pielii.
În Mayotte, margouézi este folosit împotriva durerilor de stomac precum diaree sau colici la copii.
Pentru Filipine, acesta este principalul ingredient pentru mâncăruri tradiționale Ilocanos.
Proprietăți terapeutice, contraindicații și efecte adverse ale plantei
Conform unor studii recente, extractul de pepene amar a scăzut cu 60% tumorile stomacale. Castravetele amar contribuie la susținerea unui nivel sănătos de zahăr din sânge, cu compuși numiți charantin și momordicin. Compușii prezenți în castravetele amar, cum ar fi vicine, peptide, și polipeptida (insulina de plante sau insulina vegetală) ajută la menținerea unui nivel normal al trigliceridelor și colesterolului în ficat și în sânge. Pentru uz intern se folosește sub formă de decoct, tinctură din frunze și suc de fructe. Sâmburii conțin vicină și pot cauza astfel favism la persoanele susceptibile. Arilele roșii ale semințelor sunt toxice pentru copii cu vârsta sub 5 ani, iar fructul este contraindicat pentru femeile gravide. Supradozajul sau nerespectarea dozelor poate duce la dureri abdominale și diaree.
Cercetările au arătat că fructele pot prezenta proprietăți antibiotice, anticanceroase și antivirale, foarte bine adaptate pentru a fi utilizate în tratarea malariei, HIV, și boli diabetice.
Semințele sau fructele se pot achiziționa de pe diverse site-uri în România ca de exemplu tocmai.ro unde semințele costă 1 ron / sămânță sau olx.ro unde se vinde ca fruct cu 5 ron / castravete.
“Buruieni” care macina pietrele din rinichi si…
Calculii renali („pietrele”) sunt aglomerări de cristale, care se formează în rinichi sau în căile urinare, ca depuneri provenite din substanţe aflate în urină. În formă incipientă, boala nu are nici un simptom.
Pe măsură ce calculii cresc, apar primele manifestări dureroase. Din punct de vedere clinic, există două feluri de calculi: cei sedentari (ficşi) şi calculii migratori.
Primii sunt şi cei care nu provoacă dureri. În schimb, cei migratori au tendinţa să se deplaseze de-a lungul ureterului. În alte situaţii, „migratorii” sunt cei mai periculoşi : ei se blochează pe traseu şi declanşează colica, o durere violentă care începe în spate şi iradiază spre partea interioară a coapsei. Adeseori, colica apare la frig, în urma unui efort sau a zdruncinăturilor.
Infuzia de coada-calului, de coada racului, decoctul de păpădie, coacăzul negru, mesteacănul, mătasea de porumb şi un amestec de păpălău cu ienuper sunt câteva remedii excelente care îmblânzesc durerile cauzate de pietrele la rinichi. Bolnavul trebuie să bea multe ceaiuri şi să urmeze o dietă care să reducă sau să dizolve elementele din componenţa pietrelor. De asemenea, dieta trebuie să corecteze, aciditatea sau alcalinitatea urinei. Tratamentele naturiste se adresează tuturor bolnavilor cu acest tip de suferinţă, chiar dacă au unul sau mai mulţi calculi ori dacă au făcut una sau mai multe operaţii de îndepărtare a acestor pietre”, precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie sau nutriţie..Este important să se consume ceaiuri diuretice variate. Se recomandă un ceai diferit în fiecare zi.
Consumă zilnic ceai de coada calului
Ceaiul preparat din această plantă este foarte util, pentru că micşorează calculii şi măreşte diureza. Mai mult, acidul salicilic din compoziţia plantei calmează durerile. Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată şi mărunţită şi 250 ml de apă. După 15 minute de fierbere, la foc mic, ceaiul se strecoară. Se consumă trei-patru căni pe zi.
Coada racului-un antibiotic excelent
Ceaiul de coada racului (se foloseşte partea aeriană a plantei) se recomandă în cazurile grave, când în urină se observă sânge sau când medicul constată o infecţie. Ceaiul joacă rolul unui antibiotic puternic, care împiedică înmulţirea microbilor. Pentru prepararea unei căni de infuzie se foloseşte o linguriţă de plantă, care se infuzează în 250 ml apă clocotită, timp de 10 minute. Se pot consuma câte trei căni pe zi.
Coacăzul negru are efect depurativ
Bolnavii trebuie să bea câte trei căni de ceai pe zi pentru efectul diuretic, depurativ şi hemostatic. Infuzia de coacăz negru este recomandată de fitoterapeuţi, pentru că elimină acidul uric în exces şi, de asemenea, alcalinizează urina.
Mesteacănul dizolvă uraţii
Infuzia preparată din frunze de mesteacăn este un remediu dovedit pentru bolnavii care au pietre la rinichi, deoarece are puterea să dizolve calculii şi să stimuleze eliminarea acidului uric.
Ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă, care se infuzează, zece minute, într-o cană cu apă clocotită. Când este călduţ, în ceai se adaugă o linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. Se bea după ce preparatul a stat în repaus 4-5 ore. Doza zilnică este de două- trei căni.
Păpădia topeşte calculii renali
Datorită substanţelor din compoziţia rădăcinii, păpădia poate să micşoreze calculii renali şi poate să contribuie la eliminarea lor. Decoctul se prepară din două linguriţe de rădăcină şi 250 ml apă, care se fierb timp de 15 minute. Doza necesară este de câte două căni pe zi.
Păpălăul dizolvă calculii din oxalaţi
Fructele de păpălău conţin acid citric. Ceaiul contribuie, mai ales, la dizolvarea şi la eliminarea calculilor formaţi din oxalaţi. Decoctul se prepară din două linguriţe de fructe, care se fierb în 250 ml de apă, timp de 15 minute. Se recomandă un consum zilnic de câte trei-patru căni pe zi.
Se poate folosi o combinaţie de fructe de păpălău (două linguriţe), de coada calului (patru linguriţe) şi de enuper (o linguriţă). Plantele se fierb într-un litru de apă, timp de 15 minute. Cantitatea se bea într-o singură zi.
Mătasea de porumb elimină pietrele
În vremuri îndepărtate, în medicina populară, mătasea de porumb era recomandată în tratarea infecţiilor urinare. Studiile ulterioare au dovedit că acest leac tratează cu succes bolile de inimă, de ficat, cistitele şi calculii renali. Mai mult, o cură cu infuzie de porumb este o soluţie la îndemână pentru pierderea kilogramelor în plus.
Mătasea de porumb se culege când boabele de porumb sunt „tinere”, lăptoase. Atunci, planta se lasă la uscat, la umbră.
Infuzia se prepară din două linguri de plantă uscată care se infuzează într-o cană de 200 ml cu apă clocotită timp de 15 minute. Consumă câte o lingură la un interval de trei ore dacă ai pietre la rinchi. Tratamentul trebuie continuat până la vindecare.
Bine de ştiut
Pedicuţa -un calmant al colicilor dureroase
Pedicuţa este un bun calmant al colicilor foarte dureroase. În acest caz, ceaiul se prepară dintr-o linguriţă de plantă, care se fierbe în 250 ml de apă, timp de cinci minute.
Mod de preparare a ceaiului care contine un amestec din 31 de plante medicinale dintre care enumeram:
• Coada calului (Equisetum arvense)
• Coada soricelului (Achillea millefolium)
• Pufulita (Epilobium augustifolia)
• Ghimpe (Xanthium spinosum)
• Splinuta (Solidago virgaurea)
• Mesteacan (Betula pendula)
• Afin (Vaccinium myrtillus)
• Matase de porumb (Stigmata maydis)
• Sulfina (Melilotus officinalis)
• Troscot (Polygonum aviculare)
• Cozi de cires (Stipites cerasorum)
• Nalba de cultura (Althaea officinalis)
• Osul iepurelui (Ononis spinosa)
• Pir medicinal (Agropyron repens)
O lingura de amestec la 350 ml apa. Cand apa clocoteste, se introduc plantele, apoi se va opri din fiert lasandu-se la racit cu vasul acoperit. Se strecoara cand va fi caldut, apoi se poate consuma. Aceasta procedura se repeta de doua ori pe zi astfel incat ceaiul se va bea proaspat.
Mod de intrebuintare: Se va consuma ceaiul dimineata inainte de micul dejun si seara inaintea cinei cu 30 minute, neindulcit fara bauturi alcoolice.
Infectie urinara: Prezenta unor germeni in urina, asociata cu simptome din partea aparatului urinar, dureri lombare si usturimi la urinare. Durata tratamentului este de 3-4 luni; dupa prima luna se va face o pauza de doua saptamani dupa care se reia 2-3 luni neintrerupt.
Piatra la rinichi: Substantele active din plante vor sfarama si elimina pietrele indiferent de natura lor prin urina. In cazul unor formatiuni mai mari, dure sau a unor formatiuni multiple cantitatea de ceai consumata intr-o zi se va dubla. Durata tratamentului este de 2-3 luni, dupa prima luna se va face o pauza de doua sapatamani dupa care se reia.
Nisip la rinichi: Ca si in cazul pietrelor se va urma o cura de 2 luni de zile. Dupa 16-20 zile de tratament (infectie, piatra, nisip) se pot face analize ale urinei, eventual ecografie pentru a urmari eficacitatea tratamentului. Mentionam ca acest ceai are un efect benefic si in cazul persoanelor care fac dializa, timp de 3 luni pe an neintrerupt. Pentru persoanele cu un rinichi extirpat (scos) se recomanda doua doze pe an, preventiv, pentru a evita formarea de alte pietre.
Efect maxim se obtine utilizandu-se in acelasi timp si tinctura de ienupar.
Regimul in timpul curei: Se vor evita mancarurile picante, sarate, ardei iute si bauturile alcoolice tari. Se vor consuma multe lichide, fructe zemoase . Se va feri zona lombara de frig. Laptele se poate consuma abia dupa o ora si jumatate de la consumarea ceaiului.
Citeva semne ale vatamarii rinichilor
Dureri de spate in zona salelor
Unul dintre primele si cele mai consistente semne ale deteriorarii renale, sau ale unor rinichi lenti si nesanatosi, este durerea de spate in zona salelor.
Uneori este doar intr-o parte, durere care intervine atunci cand cineva doarme doar pe o singura parte, iar aceasta va fi partea in care rinichiul va avea probleme mai mari, datorita greutatii. Dar in majoritatea cazurilor, cel putin la scurta vreme dupa ce se manifesta doar pe o parte, durerea se va muta in ambele parti.
Un exemplu tipic este trezirea dimineata sau chiar in mijlocul noptii datorita durerii din zona inferioara a spatelui, pe o parte sau pe amandoua. Mergi sa urinezi, si s-ar putea ca urina sa iasa usor, sau nu. Atunci spatele te mai lasa un pic si te simti mai bine.
Acesta este un semn timpuriu al deteriorarii rinichilor, si este mult mai tratabil daca se incearca rezolvarea rapida a problemei.
Iritatii, mancarimi si uscaciunea pielii
Rinichii ajuta la inlaturarea reziduurilor din fluxul sanguin, asa ca atunci cand ei clacheaza, acumularea de reziduuri din sange poate cauza iritatii, mancarimi severe si uscaciunea pielii.
Acestea constituie adesea un semn timpuriu de deteriorare a rinichilor, si ar trebui luat in serios. Evitati tentatia de a trata problema cu aplicarea locala de creme, care nu face nimic pentru a indrepta de fapt problema.
Schimbari in functionarea aparatului urinar
Intrucat rinichii fac urina, cand ei clacheaza, modelul tau urinar s-ar putea schimba. Unele exemple ale acestei schimbari includ:
• Urina ar putea avea aspect spumant sau cu bule
• S-ar putea sa te trezesti mai des noapte pentru a urina
• S-ar putea sa urinezi mai des, sau in cantitati mai mari decat in mod obisnuit, iar urina sa aiba culoare pala
• S-ar putea sa urinezi mai rar, sau in cantitati mai mici decat in mod obisnuit, cu o urina de nuanta inchisa la culoare
• S-ar putea sa simti o presiune sau sa ai dificultati la urinare
• Urina ta ar putea contine sange
Schimbarile preliminare in functionarea aparatului urinar sunt semne moderate ale problemelor la rinichi, schimbarea de culoare fiind un semn de deteriorare mai acuta.
Umflarea diferitelor parti ale corpului
Rinichii inlatura reziduurile si lichidul excedentar din corp, asa ca atunci cand ei nu lucreaza in mod adecvat, si sunt incapabili sa isi indeplineasca functiile, lichidul excedentar se acumuleaza. Acest lucru determina adesea umflarea fetei, a mainilor, picioarelor, gleznelor si labelor picioarelor.
La acest punct, vatamarea rinichilor a devenit mult mai acuta si ar trebui sa fie remediata imediat.
Oboseala si slabiciune
Rinichii tai produc un hormon numit eritropoietina, care ajuta la producerea celulelor rosii care transporta oxigenul. Cand ai o boala la rinichi, acest lucru micsoreaza nivelul respectivului hormon, ceea ce provoaca micsorarea numarului de celule rosii din corpul tau, rezultand anemie.
Aceasta furnizare redusa de oxigen catre celule determina oboseala si slabiciune generala, si ar trebui rapid rezolvata problema.
Cauze ale deteriorarii rinichilor
Una dintre sursele majore ale problemelor la rinichi este prezenta metalului greu cadmiu, care patrunde in mediul inconjurator prin arderea petrolului si a carbunelui, si prin incinerarea gunoiului din orase. Cadmiul este de asemenea gasit in ingrasamintele fosfatice care contamineaza sursele noastre de hrana.
Este important de observat ca fumatorii inhaleaza cadmiul direct in plamani, care contin mai mult de dublul cantitatii de cadmiu comparativ cu nefumatorii.
Cum sa imbunatatesti functionarea rinichilor
Sunt cateva modalitati de imbunatatire a functionarii rinichilor prin dieta si stil de viata.
Mai intai de toate, asigura-te ca nu fumezi si evita mediile si produsele ce contin cantitati excesive de cadmiu. Asigura-te ca faci exercitii fizice, hidrateaza-te si consuma zilnic suc de merisoare neindulcit.
Mai ia in considerare consumul de ceai din plante precum matasea de porumb, bobitele de ienupar, frunzele de strugurii ursului, coada calului, radacina de brusture, floare de tulpina de aur (goldenrod, fam. Asteraceae, ca si anghelica, musetelul), si ochii soricelului (stonebreaker/sfarma-piatra chanca piedra saxifraga).
Care sunt cele mai profitabile culturi medicinale
-
Cătina
Costurile cu înființarea și întreținerea unui hectar de cătină sunt cuprinse între 1.500 și 3.500 de euro. Investiție pe care o recuperezi rapid.De pe un hectar, în anul al treilea de plantare reușești să obții o producție medie de 15 tone, iar prețul mediu pentru un kilogram de cătina se cifreaza la 15 lei.
- Castravetele amar
Momordica sau castravetele amar este fructul exotic despre care, recent, cercetătorii vorbesc ca de un adevărat panaceu. Rodul plantei de origine asiatică a fost supranumită ”insulină vegetală”, însă are și efecte antitumorale dovedite și susține funcționarea unor organe importante precum ficatul sau fierea. Fructele în piață la bucată și cere între 3 și 5 lei – ceea ce poate conduce la un preț de 100 de lei (peste 20 de euro) pentru un kilogram de castravete amar. Mai avantajoasă este vânzarea semințelor de momordică, care se vând cu 1 leu bucata.
- Socul
Ne-am obișnuit să considerăm socul ca o plantă neglijabilă, pe care o întâlnim pe marginea drumurilor. Ca și plantă medicinală, florile de soc sunt foarte căutate atât în industria farmaceutică, cât, și în cea alimentară pentru prepararea sucurilor cu aromî de soc. Mai nou, și fructele sunt apreciate și au un preț de circa 6 lei în stare proaspătă și dublu în dulceață sau gemuri. Pentru a înființa un hectar de soc care poate rodi și 20 de tone de fructe de soc, se cer 400-600 de plante, iar fiecare puiet costă 8 lei.
- Menta
Noua generație de mici fermieri investește în plante multifuncționale, așa cum este menta. Ea poate fi folosită și în industria farmaceutică, cât și în cosmetică sau în alimentație. Dacă este vândută angro, un kilogram pornește de la 5 lei, însă cultivatorii cu pricepere o ambalează la casrole și valorifică un kilogram de frunze cu până la 200 de lei. Dacă vă gândiți la cultura de mentă, trebuie să știți că un al venit frumos îl aduce vânzarea de stoloni pentru că de la plantaţiile de mentă îngrijite ca la carte se pot obţine circa 6-8 tone de stoloni la hectar, iar cantitatea de stoloni recoltată poate constitui material de înmulţire pentru 6 hectare de plantaţie nou-înfiinţată. În cazul mentei olandeze – ce acu frunză mare, prețul unui stolon pleacă de la 0,8 lei / buc de la 5.000 buc, 0.9 lei / buc de la 1000 buc, 1 leu de la 100 buc sau 2 lei de la 1 buc. Se plantează plantează 16 fire de mentă la un metru pătrat din 25 în 25 de centimetri pe un rând de 4/4 lățime.
5. Gălbenele
Prețul unui kilogram de gălbenele uscate este de 16 lei, același preț fiind valabil și în cazul cantităților mari, de peste 100 de kilograme de flori proaspete. La cantități mai mici se ajunge la 30-35 de lei/kg, iar la export, florile de gălbenele merg la circa 10 euro pe kilogram. De precizat că pentru a înființa un hectar cu gălbenele este nevoie de 6-8 kilograme de seminţe certificate la hectar, iar costul pentru cele bio (recomandate) este de 600 de lei/kg. O valorificare bună prespune și posibilitatea de a usca florile.
- Mușețelul
Mușețelul era una din plantele medicinale pe care până acum câțiva ani le întâlneai la tot pasul. Astăzi puțini mai sunt cei care cultivă mușețel pe suprafețe extinse, în ciuda faptului că această cultură este una deosebit de profitabilă, cu o desfacere rapidă în industria farmaceutică și cea cosmetică. Mai mult, investiția necesară pentru înființarea unui hectar cu mușețel este una rezonabilă, de circa 1.000 de euro, iar planta nu este deloc pretențioasă. Se recomandă cultura ecologică, mai căutată de procesatori și care se vinde la un preț mai bun.
- Echinaceea
Producția românească de echinaceea este încă mică, așa că pe piață mai este loc suficient și pentru alți fermieri. Singura problemă majoră este reprezentată de importuri pentru că un kilogram de echinaceea adus en-gros din Asia costă doar 5 lei per kilogram. Adică echivalentul prețului cu care producătorii români de plante medicinale vând 100 de grame de florescență imunizantă. Chiar și așa, produsul pur al fermierilor este apreciat cu desebire în sezonul rece, când cerea crește pe fondul riscului crescut de viroze. Nu puțini sunt românii care nu agreează suplimentele alimentare pe bază de echinaceea (comprimate, siropuri, amestecuri de ceai) și apelează cu încredere direct la producători pentru a cumpăra echinaceea uscată sau sub formă de pulbere.
- Armurariu
Armurariul este cea mai folosită plantă din lume pentru tratarea bolilor ficatului, făcând ca exploatarea lui să aibă un mare potențial în România, mai ales că nu este o plantă pretențioasă, dar care poate aduce fermierilor mici un profit de cel puțin 2.500 de euro la hectar. Costurile per hectar ajung undeva la 200 de euro aici intrând sămânța, erbicidele și eventual mâna de lucru dacă lucrările nu se fac mecanizat. Producția variază între 800 și 1500 de kilograme per hectar.
- Lavanda
Poate în primul rând plantă aromatică și apoi plantă medicinală, lavanda își face loc în topul nostru prin multifuncționalitatea sa. De la florile proaspete, la florescențe uscate, ulei esențial și apă de lavandă, toate produsele sunt foarte apreciate și au o valoare adăugată mare pentru cei care știu să își promoveze producția. Nu puțini sunt producătorii mulțumiți de profit – care poate ajunge, după unii, la 8.000 de euro/hectar, dar și de potențialul la export. Ca și coste de înființare, pentru un hectar de lavandă este nevoie de circa 18.000 de butași, cu preț mediu de 2 lei, costa la care se adaugă lucrările de plantare, îngrijire și, ulterior, recoltare.
- Ricinul
La înființarea unui hectar cu plante de ricin, costul cel mai mare este reprezentat de prețul seminței, fiind nevoie de circa 35 de kilograme, iar prețul pentru un kilogram de sămânță este de 100-150 lei. La un calcul simplu, doar cu sămânța cheltuiești 1.200 de euro pentru un hectar, plus vreo 300 de euro costul cu pregătirea terenului. Ceea ce înseamnă că înființarea unei plantații de ricin te duce la maxim 1.500 de euro pentru un hectar. Profitul din cultura de ricin poate fi considerabil, dacă se ia în calcul chiar producția medie de 1.600 de kilograme/hectar. Doar din vânzarea semințelor la prețul minim de 100 de lei, se poate realiza un venit de cel puțin 160.000 de lei, adică 36.000 de euro!
Indicaţii clinice pentru Momordica Charantia
Momordica charantia face parte din Familia Cucurbitaceae, cunoscut sub numele de castravete amar, creşte în zonele tropicale din Amazon, Africa de Est, Asia, India, America de Sud și Caraibe. Semințele, fructele, frunzele și rădăcina plantei au fost folosite în medicina tradițională pentru infecții microbiene, tulburări menstruale, vindecarea rănilor, inflamații, febră, hipertensiune arterială și tulburari intestinale.
În prezent, Momordica charantia (în primul rând sub forma de extract din fruct) este util în următoarele tipuri de patologii: diabet zaharat, dislipidemie, infecţii microbiene şi, posibil, ca un agent citotoxic pentru anumite tipuri de cancer.
Compoziţie
Deși cercetările nu au fost definitivate, componentele principale responsabile pentru proprietățile hipoglicemiante ale Momordica charantia sunt peptide insulin-like, momordicina și acizii de tip oleanolic. P-insulina este structural și farmacologic similară cu insulină bovină și este compusă din două lanțuri polipeptidice legate prin disulfură. MC are, de asemenea, numeroase alte componente, inclusiv proteine, glicozide, saponine și minerale, vitaminele A și C și beta-caroten.
Mecanisme de acţiune
- Mecanismul cel mai bine cercetat este efectul de scădere a glucozei din sânge.Cercetarea cu ajutorul animalelor de laborator a demonstrat că extractele deMomordica Charantia cresc utilizarea glucozei de către ficat, scad gluconeogeneza prin inhibarea a două enzime cheie (glucoză-6-fosfatază și fructoză-1,6-bisfosfataza) și îmbunătatesc oxidarea glucozei prin activarea glucozo-6-fosfat dehidrogenazei. Extractele de MC, de asemenea, îmbunătățesc recaptarea celulară a glucozei, promovează eliberarea de insulină și potențează efectul și creșterea numărului de celulelor beta producătoare de insulina din pancreasul animalelor.
- Extractele de Momordica Charantia s-au dovedit a inhiba creșterea și proliferarea diferitelor tipuri de celule canceroase la animale și în vitro. Acest efect poate fi atribuit fie unui inhibitor puternic al guanilat ciclazei, o enzimă prezentă în cantităti mari în multe tipuri de tumori canceroase, fie modificării sistemului imunitar (prin diminuarea secreției intestinale de interleukina-7 la pacienţii cu cancer, reducerea numărului de limfocite și creşterea populației T-helper și a celulelor natural killer).
- Momordica Charantia are un efect antiviral, antibacterial şi antiparazitar cu spectru larg de activitate. Deși mecanismele nu au fost determinate pentru toate organismele, în cazul infecției virale se consideră că anumite componente ale castravetelui amar pot preveni penetrarea peretelui celular de către diverse virusuri.
Recomandări terapeutice
1. Diabetul zaharat de tip 2 şi complicaţiile acestuia: Studiile au demonstrat o îmbunătaţire semnificativă statistic a toleranței la glucoză la diabeticii de tip 2 cărora li s-a administrat Momordica Charantia. Aceasta are rol în conservarea celulelor β pancreatice şi a funcţiilor acestora.
Datele obţinute din studiile clinice atestă că aportul suplimentar de castravete amar poate duce la micşorarea unor parametri principali, cum ar fi HbA1c și
glicemia și, prin urmare, reduce cu până la 42% riscul de a dezvolta sechele în această populaţie de pacienţi.
Studiu clinic: Pentru 40 pacieţti diagnosticaţi cu diabet zaharat tip 2 s-a administrat Momordica charantia sub formă de tabletă. Utilizarea dozei de 100 mg / kg / zi , a arătat un efect mai rapid (15 minute) și de mai scurtă durată (30 de minute) pentru stimularea secreției de insulină decât placebo, rezultând mai mici variatii ale glicemiei legate de masă. Concluzia: Acest produs pe bază de plante are potențialul de a fi utilizat pentru reducerea hiperglicemiei postprandiale. (The MOCHA DM study: The Effect Of Momordica CHArantia Tablets on Glucose and Insulin Levels During the Postprandial State Among Patients with Type 2 Diabetes Mellitus Sheila T. Lim, M.D.1 Cecilia A. Jimeno, M.D.- september 2010)
Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului zaharat îngrijorătoare și poate fi o cauză de handicap sever. Momordica Charantia poate să întârzie sau să prevină neuropatia indusă de diabet, acționând ca antioxidantii, prevenind dezvoltarea de anomalii funcționale cauzate de diabet zaharat.
2. Dislipidemii: Efecte hipolipemiante ale Momordica Charantia rezultă din inhibarea activității lipazei pancreatice și ulterior scăderea absorbției lipidelor. Diminuarea semnificativă a trigliceridelor și a colesterolului LDL și creșterea HDL colesterol s-au observat în toate studiile.
3. Obezitate: Un alt mecanism prin care castravetele amar scade glicemia în mod indirect, este prin reducerea tesutului adipos și normalizarea toleranței la glucoză.Obezitatea sau grăsimea corporală excesivă reprezintă un factor de risc major pentru a dezvolta diabet zaharat de tip 2. Mai mult de 80 de procente din diabetici de tip 2 sunt obezi sau supraponderali. Excesul de tesut adipos, în special în jurul abdomenului, determină celulele organismului de a deveni rezistente la insulina proprie și conduce la hiperglicemie. De aceea, mulți diabetici supraponderali pot îmbunătăți glicemia scăzând în greutate prin alimentația corectă și exercitii fizice regulate.
O alta cale pentru diabetici de a pierde în greutate este utilizarea de suplimente pe bază de plante, cum ar fi Momordica Charantia.
4. Infecţii microbiene: Extractele Momordica Charantia inhibă dezvoltarea a numeroase bacterii gram-negative și gram-pozitive, inclusiv E. coli, Salmonella, Shigella, Staphylococcus, Pseudomonas, Streptobacillus, Streptococcus, Helicobacter pylori, și organisme parazitare E. histolytica și Plasmodium falciparum.
Efectul antiviral in cazul HIV, HSV, Polio se realizeaza prin afectarea replicării virale deoarece Momordica Charantia inhiba sintezei proteinelor în celulele infectate.
5. Hipertensiunea arteriala: Momordica charantia poate produce o normalizare a presiunii arteriale sistolice. Incidența hipertensiunii arteriale a crescut la persoanele cu diabet zaharat tip 2.
Diabetul reprezintă în sine un risc major de morbiditate și mortalitate cardiovasculară. Acest risc este considerabil crescut de co-existența hipertensiunii arteriale.
6. Rol anticancerigen: Studiile în vitro au arătat că fructele de castravete amar și extractele din semințe inhibă creșterea liniilor de celule cancerigene de mai multe tipuri:
- adenocarcinom de prostată
- cancer de colon
- cancer de sân
- leucemie limfoidă, limfom, Boala Hodgkin
- melanomul
- carcinom scuamos de limbă și de laringe
- carcinoamele vezicii urinare
Toxicitate si efecte secundare
Ingestia orală de Momordica Charantia este sigură, fapt demonstrat de consumul pe termen lung a fructelor în culturile asiatice.
Pentru că semințele de castravete amar conţin momordicina, dovedita a avea efecte antifertilitate (la şoareci de sex feminin), acestea nu sunt recomandate persoanelor care doresc să rămâna gravide.
Ȋn portofoliul Hofigal se regăseşte acest remediu natural sub forma de comprimat acoperit ce conţine pulbere şi extract din Momordica charantia (castravete amar)şi excipienţi. Produsul este bine tolerat la dozele şi ritmul de administrare recomandate (Adulţi: câte 2 – 6 comprimate acoperite pe zi în funcţie de nivelul glicemiei), mai ales dacă preparatul este recomandat de un medic cu experienţă în fitoterapie.
specialist medicină de familie
Un leac sigur pentru bolile autoimune: Alimentaţia sănătoasă
Răspuns la scrisoarea: „Fiica noastră suferă de poliartrită reumatoidă invalidantă”, F. AS nr. 1166Răspunsul de faţă, urmare a întrebării cititorului Mihai Câmpeanu din Suceava, a cărui scrisoare a fost publicată în revista F. AS nr. 1166, se adresează, prin conţinutul lui, categoriei, cu mult mai largi, a persoanelor ce suferă de boli autoimune, motiv pentru care vă solicit îngăduinţa de a-i acorda un spaţiu mai larg.
„Oferiţi mai multă atenţie calităţii alimentelor”
Poliartrita reumatoidă este una din cele mai frecvente boli autoinflamatorii, care atacă, cel mai adesea, articulaţiile. Ca majoritatea bolilor autoinflamatorii, cauza exactă nu se cunoaşte. Ceea ce se ştie este că sistemul imunitar, care are capacitatea de a recunoaşte toate celulele propriului corp, „pierde” această capacitate şi nu îşi mai recunoaşte anumite celule din articulaţii, pe care începe să le atace (la fel cum atacă o bacterie, în cazul unei infecţii). Prin urmare, apare inflamaţia articulaţiilor, cu durere, pierderea mobilităţii, tumefacţie. Când e vorba de tratamente, majoritatea recomandărilor alunecă spre medicaţia alopată. Există însă şi anumite studii care au demonstrat eficienţa alimentaţiei vegetariene sau preponderent vegetariene în cazul bolilor autoimune. Şi chiar dacă ele nu se bucură de o aprobare majoritară în lumea ştiinţifică, atâta timp cât tratamentul propus nu expune pacientul niciunui pericol, merită să i se acorde o şansă, mai ales dacă alternativa este un tratament medicamentos, cu destul de multe efecte adverse. Un lucru important pentru sănătatea noastră, care devine EXTREM de important în cazul pacienţilor cu boli autoimune, este CALITATEA alimentaţiei, care primează faţă de tipul alimentaţiei. Adică, este mai puţin important ceea ce mâncăm (vegetarian sau nu), atâta timp cât mâncarea este de calitate. Prin calitate, mă refer la cât mai puţine pesticide, hormoni, antibiotice, conservanţi etc., deci o mâncare biologică. De ce este oare acest lucru atât de important? Pentru că substanţele enumerate anterior nu pot fi procesate de organism în mod corespunzător. Este ca şi cum la vârsta de 60 de ani, după ce nu ai avut nici un contact cu tehnologia, vine nepotul şi îţi pune o tabletă electronică în mână zicându-ţi să o foloseşti. Vei şti să faci acest lucru? Probabil că nu, dar este posibil ca după o perioadă de timp, cu ajutor din partea nepotului, să înveţi să faci acest lucru. În acest timp însă, este posibil să mai faci greşeli, să apeşi pe butoanele care nu trebuie. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu organismul nostru: pus în faţa unor substanţe noi, introduse recent în alimentaţie, devine derutat, şi începe un proces nou de învăţare care durează timp îndelungat. Problema este că pe parcursul acestui proces o să apară frecvent greşeli. Una din aceste greşeli este această dezorientare a sistemului imunitar, deoarece şi el trece prin acest proces de învăţare. Şi tocmai această dezorientare a sistemului imunitar duce la apariţia acestor boli autoimune.
Evitaţi supermarketul
Dr. Cătălin Mitrulescu
Prin urmare, încercaţi să oferiţi mai multă atenţie calităţii alimentaţiei. S-ar putea să fie mai greu, dar nu imposibil. S-ar putea să fie mai scump, dar per ansamblu, MULT mai ieftin (plăteşti mai mult acum, dar rămâi sănătos, ceea ce este fără de preţ). Încercaţi să ocoliţi mâncarea din supermarket. Nu poate fi sănătoasă. Supermarketurile au nevoie de furnizori capabili să le ofere cantităţi mari de produse, şi cum trăim în secolul competiţiei, acest lucru va face ca între furnizori să apară o goană după costuri mai mici de producţie, chiar dacă aceasta este în detrimentul calităţii. Un exemplu concret: va putea un furnizor să ofere o cantitate suficientă de lapte, dacă vacile sale vor produce aşa cum a lăsat natura, adică păscând pe pajişte? Nu! El va avea nevoie de eficientizare, adică de ferme în care vacile stau aglomerate într-o hală şi nu fac nimic decât să mănânce toată ziua… cu siguranţă, nu iarbă verde. Deci, cât de sănătos poate să fie laptele unei vaci sedentare, care nu mănâncă ceea ce a învăţat de-a lungul evoluţiei, şi care pe deasupra mai primeşte şi antibiotice, pentru controlul unor posibile infecţii devastatoare pentru ferma respectivă? Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
O alimentaţie de calitate înseamnă şi mâncare cât mai puţin procesată, deoarece prin procesare se distruge o cantitate importantă din nutrienţii din hrană. Şi, de asemenea, trebuie să existe un echilibru între hrana vie, crudă, şi cea preparată termic. În concluzie, încercaţi să vă procuraţi hrana de la mici producători, de la ţăranul din piaţă, dar chiar şi acolo, nu cumpăraţi de pe taraba unde toate merele sunt frumoase şi identice, luaţi de acolo de unde sunt cu imperfecţiuni şi variate ca formă.
Suplimente antiinflamatoare
Combaterea inflamaţiei se mai poate face şi prin suplimentarea alimentelor cu efecte antiinflamatoare, deoarece sunt aproape lipsite de efecte adverse şi pot fi consumate pe termen lung, reducând nevoia de medicaţie. Unul din acestea, a cărui acţiune a fost dovedită în studii ştiinţifice, este turmericul. Un condiment indian, pe care putem să îl consumăm în amestec cu alte plante, pentru a-i creşte biodisponibilitatea. Se amestecă părţi egale de turmeric, cacao, scorţişoară, ulei extravirgin de măsline, iar la sfârşit, se presară şi puţin piper negru măcinat. Se consumă o linguriţă, două pe zi din acest amestec de pulberi. (Atenţie crescută la persoanele care iau medicamente antitrombotice, deoarece turmericul poate potenţa acest efect. Discutaţi cu medicul dvs. înainte).
Mai mult potasiu
Modalitatea naturală prin care corpul nostru combate stările de inflamaţie excesive este prin eliberarea unui anumit hormon, denumit cortizol. Pe lângă efectul său antiinflamator, acest hormon mai are şi alte efecte, unul din ele fiind eliminarea potasiului (K) din organism, prin creşterea excreţiei sale la nivelul rinichiului. Prin urmare, putem să mărim secreţia de cortizol mărind cantitatea de potasiu din organism. Însă mare atenţie, dezechilibrele acestui mineral duc la probleme grave de sănătate, cum ar fi aritmiile cardiace. Prin urmare, nu ne putem juca cu această substanţă după bunul nostru plac. Ceea ce putem face este suplimentarea sa DOAR în cazul în care nivelul său din sânge este scăzut. Suplimentarea poate fi făcută fie prin medicamente, fie prin mărirea aportului alimentar. Metoda din urmă este preferabilă, deoarece posibilitatea creşterii excesive a nivelului de potasiu este aproape nulă, organismul având mecanisme foarte fine de reglare a absorbţiei sale din hrană.
Alimente bogate în potasiu sunt: cartofii, sucul de roşii, legumele de culoare verde închis, fasolea verde, iaurtul, prunele deshidratate, sucul de morcovi, peştele, soia, bananele, laptele. Prin urmare, dacă în urma analizelor de sânge se detectează un nivel scăzut de potasiu, se începe un tratament de suplimentare, prin consumarea acestor alimente.
Apelaţi la probiotice. De calitate!
Un alt capitol care merită atenţie este microbiomul nostru (în intestinele noastre trăiesc o cantitate imensă de populaţii de microorganisme, fără de care viaţa nu ar fi posibilă, denumită microbiom). Rolul lor decisiv în evoluţia diferitelor boli de-abia începe să fie descoperit de medicina modernă. Este demonstrat că în bolile autoimune, aceste populaţii sunt afectate, şi există şi studii de calitate, care au demonstrat că suplimentarea cu probiotice (care influenţează microbiomul) influenţează în mod pozitiv evoluţia artritei reumatoide. Este important însă genul de probiotic care este folosit. În acest domeniu se fac cercetări, cu rezultate promiţătoare la momentul actual.
Menţinerea mobilităţii articulaţiilor este şi ea foarte importantă, şi se poate face prin exerciţii de kinetoterapie.
Toate cele enumerate mai sus nu au intenţia de a exclude medicina clasică – tot timpul trebuie să existe relaţii de întrajutorare, între cele două ramuri, medicina alopată, respectiv cea alternativă.
Şi să nu uităm ceea ce a spus părintele medicinei, Hipocrate, acum peste două mii de ani: „Lăsaţi mâncarea să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie mâncare”.
DR. CĂTĂLIN MITRULESCU
medic specialist ortoped, Clinica Ortopedie 2 Timişoara, tel. 0723/35.68.00, www.durerecronica.ro, e-mail: ortoped.mitrulescu@gmail.com
DEPRESIA – Remedii cu alimente
Riscul de apariţie a depresiei poate fi influenţat de diverşi factori, de la predispoziţia genetică şi până la crizele şi pierderile suferite în viaţa personală. La depresivi, mediatorii chimici din creier, aşa-numiţii neurotransmiţători, sunt prezenţi într-o cantitate mai mică decât cea necesară.
În cazul când sunteţi profund deprimaţi, vă preocupă ideea de a vă sinucide ori vă gândiţi adesea la moarte, ar trebui să vă adresaţi neîntârziat unui medic psihiatru sau unui psiholog. Dacă însă necazul dvs. se limitează la faptul că descurajarea vă ia în stăpânire ceva mai des decât v-ar conveni, puteţi încerca să vă înseninaţi starea sufletească apelând la o serie de alimente care au puterea să vă ajute.*** Leguminoasele şi seminţele
Fasole (Foto: Dreamstime – 5)Fiind surse bogate de acid folic, leguminoasele şi seminţele pot fi utilizate ca adjuvante în tratamentul stărilor depresive. În anul 1962, un cercetător a făcut următorul experiment: a consumat, timp de 18 săptămâni, o hrană săracă în acid folic, cu care prilej a observat că începe să aibă tulburări de somn, că îi slăbeşte memoria şi devine irascibil. Nu era tocmai situaţia potrivită pentru un om care face muncă de cercetare ştiinţifică. Însă ea ne pune în faţă o imagine clară a suferinţelor cu care se confruntă depresivii. De atunci, numeroşi specialişti din domeniul nutriţiei şi al psihiatriei sunt dispuşi să acorde atenţie acidului folic.
Se presupune că acidul folic – care este o substanţă din complexul vitaminic B, mai exact B9 – joacă un anumit rol în sinteza mediatorilor cerebrali: dopamina, serotonina şi noradrenalina. În afară de aceasta, deficitul de acid folic poate face să crească valorile homocisteinei, pe care unele studii o dovedesc implicată în declanşarea depresiei.
În anul 2007, o meta-analiză britanică sintetiza rezultatele obţinute în unsprezece studii clinice, arătând că un nivel scăzut de acid folic sporeşte cu minimum 42% riscul de depresie. Desigur, nimeni nu vă poate promite că un aport mai consistent de acid folic vă va ameliora stările depresive. Dar acolo unde există carenţa, o cantitate oricât de modestă introdusă în organism, va fi de folos.
Doza zilnică recomandată de acid folic este de 400 micrograme. Alimentele enumerate mai jos vă vor ajuta să ingeraţi cu uşurinţă această cantitate (conţinutul de acid folic e indicat în micrograme):
1/2 cană de fasole cu boabe negre 180
1/2 cană de linte 180
1 avocado 164
1/2 cană de seminţe de floarea-soarelui 160
1/2 cană de fasole cu boabe pestriţe 148
1/2 cană de năut 140
1/2 cană de fasole cu boabe albe 136
1/2 cană de spanac 132
Cu o supă de leguminoase, în care puteţi combina linte, năut, fasole albă, neagră şi pestriţă, vă veţi acoperi fără probleme necesarul zilnic de acid folic, ba chiar îl veţi depăşi.
*** Untura de peşte
SomonÎn perioadele când ne apropiem cu paşi repezi de solstiţiul de iarnă, nopţile se lungesc, iar zilele sunt mai întunecoase, e cazul să apelăm cu încredere la untura de peşte. Cele mai noi informaţii despre acţiunea ei benefică îi aparţin cercetătorului american dr. Jerry Cott, farmacobiolog la National Institute of Mental Health. Potrivit documentaţiei sale, există în prezent cel puţin opt studii serioase pe tema efectelor antidepresive ale acizilor graşi Omega 3 (conţinuţi în untura de peşte).
În anul 2006, revista de specialitate „Journal of Clinical Psychiatry” a publicat un studiu amplu, care trece în revistă şi interpretează concluziile desprinse dintr-o serie de cercetări anterioare. Analiza fusese redactată de o comisie a Societăţii americane de psihiatrie, care verificase acţiunea acizilor graşi Omega 3 atât în depresii, cât şi în alte forme de dezechilibru psihic. Oamenii de ştiinţă au confirmat influenţa pozitivă a acizilor Omega 3, asupra stărilor depresive şi a tulburărilor bipolare. Statisticile pun în evidenţă faptul că depresiile grave şi sindromul bipolar apar de 30-60 de ori mai frecvent în ţările în care se consumă prea puţin peşte, spre deosebire de Islanda şi Japonia, de exemplu, unde populaţia mănâncă multe fructe de mare, iar depresiile sezonului rece sunt surprinzător de rar întâlnite.
Varianta optimă de a ne aproviziona cu acizi graşi Omega 3 o reprezintă peştele gras. Doza necesară poate fi asigurată şi luând câte o înghiţitură de untură de peşte (bineînţeles, dacă suporţi aşa ceva). Alternativa o reprezintă capsulele cu ulei de somon, care se păstrează în frigider.
Cercetarea sus-amintită ne recomandă să mâncăm peşte de minimum două ori pe săptămână şi, dacă băgăm de seamă că ne-am pierdut pofta de viaţă, să luăm zilnic câte un gram din acizii graşi EPA (acidul eicosapentaeonic) şi DHA (acidul docosahexaeonic). Administrarea uleiului de peşte prin intermediul suplimentelor nutriţionale în cantităţi cuprinse între 1 şi 9 grame pe zi poate fi mai utilă, însă cu precizarea că dozele zilnice care depăşesc 3 grame necesită obligatoriu supraveghere medicală, deoarece prea mult ulei de peşte poate provoca probleme în ceea ce priveşte coagularea sângelui.
Sursele vegetale de Omega 3 se plasează pe locul al doilea. Dintre acestea putem menţiona, printre altele, seminţele de chia, de susan, de in şi nucile. Acestea din urmă sunt cele mai gustoase, dar conţin o cantitate mai mică de acid alfa-linoleic (ALA).
** Curcuma
CurcumaReferitor la acţiunea acestui condiment în depresie se cunosc cercetări ştiinţifice solide, la fel ca în privinţa şofranului (de altfel, există tendinţa de a le confunda, denumirea curcumei provenind de la cuvântul arab „kurkum”, care înseamnă „şofran”, totuşi trebuie să reţinem că este vorba de două mirodenii diferite). Cei ce doresc să se documenteze au la dispoziţie zece studii despre efectele curcumei în depresie şi alte unsprezece despre acţiunea curcuminei (unul dintre compuşii bioactivi cuprinşi în rizomul plantei). În anul 2008, specialiştii chinezi au ajuns la concluzia că acest condiment cu proprietăţi antidepresive îşi exercită influenţa asupra creierului prin aceleaşi mecanisme ca serotonina.
** Fructele de mare
E bine să rezervaţi permanent puţin loc în farfuria dvs. pentru alimentele care conţin vitamina B12, ca de pildă musli şi anumite fructe de mare. Dintr-un studiu efectuat în anul 2002, reiese că persoanele cu deficit de vitamină B12 se confruntă cu o probabilitate de a suferi de o depresie severă cu 70% mai mare comparativ cu cele care au o cantitate suficientă din această vitamină în sânge.
Alimentele din lista de mai jos sunt cele mai indicate, pentru a ne îmbogăţi hrana cu vitamina B12. În dreptul fiecărui aliment se precizează cantitatea conţinută, exprimată în micrograme. Atât bărbaţii, cât şi femeile, necesită aproximativ 2,4 micrograme zilnic.
1/2 cană de supă de scoici (din conservă) 12
90 g crabi fierţi în aburi 10
1 cană de musli cu stafide 6
90 g coaste de miel 2
** Şofranul
ŞofranŞofranul este un remediu persan tradiţional împotriva depresiei, şi de aceea n-ar trebui să ne surprindă faptul că majoritatea cercetărilor recente asupra efectului antidepresiv al acestui preţios condiment provine din Iran.
În cadrul unui studiu efectuat în 2007 la Universitatea Teheran, 40 de pacienţi depresivi au fost trataţi timp de opt săptămâni fie cu 30 miligrame de şofran pe zi (sub formă de capsule), fie cu fluoxetină. S-a constatat că acţiunea celor două era relativ comparabilă. Un alt studiu din acelaşi an a testat pe un grup de mărime egală – 40 de suferinzi de depresie – cele 30 miligrame de şofran pe zi, în paralel cu un placebo, durata experimentului fiind de şase săptămâni. La pacienţii cărora li se administrase şofran s-a înregistrat o ameliorare considerabilă a simptomelor, spre deosebire de grupul care primise doar un placebo. Un al treilea studiu, din anul 2004, a demonstrat că rezultatele obţinute cu şofran nu sunt cu nimic mai prejos decât cele produse de un antidepresiv de sinteză: Imipramin (Tofranil).
Când se pune problema unui tratament cu şofran, se ridică cel mai adesea obiecţia legată de preţ. Într-adevăr, condimentul de culoare auriu-roşietică este cel mai scump dintre toate câte există în lume, însă doza recomandată e infimă, iar gustul va fi cu siguranţă incomparabil mai bun decât al unui medicament cumpărat de la farmacie.
** Ciocolata
CiocolatăCiocolata cuprinde în jur de 300 de compuşi, iar mulţi dintre ei sunt în măsură să opereze modificări în chimia creierului, reuşind să combată stările depresive – de exemplu, feniletilamina şi anandamida. Feniletilamina stimulează activitatea creierului, având o acţiune similară cu aceea a amfetaminelor. Unele persoane sunt deosebit de sensibile la această substanţă şi reacţionează deja la cantităţi extrem de mici. Dozată corespunzător, feniletilamina poate atenua senzaţia de epuizare, creşte tonusul şi conferă o stare generală de bine.
Celălalt compus, anandamida, sensibilizează aceiaşi receptori care sunt activaţi de inhalarea sau consumul marijuanei. Specialistul care a descoperit anandamida în creierul porcilor a denumit-o după cuvântul „ananda”, din sanscrită, care are sensul de „fericire”.
În ciocolată se mai găsesc şi câteva substanţe energizante: cofeina, teobromina şi teofilina. Aşa se explică faptul că, după ce aţi mâncat un baton de ciocolată, simţiţi o infuzie bruscă de energie. Dar nu v-aş sfătui să exageraţi cu această metodă de „înviorare”, întrucât ciocolata conţine şi foarte multă grăsime. Totuşi, în momentele când sunteţi deprimaţi, poate că o bucată – una mică de tot! – vă va reda buna dispoziţie.
** Nucile
Reprezintă o sursă optimă de serotonină. În mod semnificativ, miezul de nucă se aseamănă cu cortexul nostru şi, în vremurile când oamenii erau mai superstiţioşi decât în ziua de azi, încercau să trateze creierul cu ceva ce aducea la înfăţişare cu el.
Nucile conţin foarte multă serotonină, care face să crească nivelul acestui neurotransmiţător în creier. Dr. Michael Gershon, autorul cărţii „Abdomenul inteligent – Descoperirea celui de-al doilea creier”, afirmă că în tubul digestiv există şi receptori de serotonină, care transmit mai departe „mesajul” cu mult înainte ca serotonina să fie descompusă. Aşadar, este posibil ca nucile să ne ajute contra depresiei.
Totodată, ele ne furnizează o cantitate apreciabilă de Omega 3. De aceea, nu strică să mâncăm în fiecare zi câteva nuci, atunci când suntem puţin deprimaţi.
* Ghimbirul
În medicina populară, depresiile sunt tratate cu această rădăcină aromată, ce are un gust puţin înţepător. În ea se găsesc substanţe antidepresive – acidul cafeic, melatonina şi cuercitina – alături de unele stimulatoare, ca borneolul şi camforul.
* Ceaiurile de flori
Una sau două căni de ceai de muşeţel ne pot îmbunătăţi starea de spirit. Această plantă conţine doi compuşi cu acţiune antidepresivă, acidul cafeic şi cuercitina, precum şi unul cu efect sedativ, apigenina, astfel încât e de presupus că ea reuşeşte să combată stările depresive pe mai multe niveluri simultan. În Anglia, moaşele recomandă infuzia de roiniţă ca remediu împotriva depresiei postnatale: câteva căni de ceai de roiniţă, ca şi ceaiurile preparate din flori de lavandă şi trandafir, pot readuce buna dispoziţie.
* Alimentele care conţin inozitol
În boabele de soia, pudra de roşcove, frunzele de ceai, în orez, mazăre şi linte este prezent în cantitate mare inozitolul, o substanţă din clasa glucidelor, despre care cercetătorii de la National Cancer Institute din SUA spun că ar juca un rol important în funcţionarea sistemului nervos şi a creierului. Se pare că ar avea şi un efect antidepresiv, consideră oncologii care îi investighează în prezent proprietăţile. Dr. Ken Singleton, specializat în tratarea bolii Lyme, prescrie inozitol pentru combaterea anxietăţii şi a tulburărilor obsesiv-compulsive ce se asociază ocazional cu această afecţiune şi cu alte infecţii bacteriene transmise de căpuşe. Din orez, mazăre, linte şi fasole crudă (boabe fragede de fasole, recoltate din păstăile încă necoapte) puteţi prepara foarte simplu o „supă antidepresivă”, care vă oferă o doză considerabilă de inozitol. Aveţi posibilitatea să îmbunătăţiţi gustul acestei supe – ori să-i daţi mai multă consistenţă – cu puţin ulei de nucă sau de in (ambele, bogate în acizi graşi Omega 3) şi s-o asezonaţi cu un praf de şofran sau de curcuma.
* Usturoiul şi ceapa
Deşi nu se vorbeşte despre o legătură între aceşti bulbi aromaţi şi terapiile contra depresiei, câteva dintre substanţele conţinute în ceapă şi usturoi alungă melancolia şi combat anumite simptome colaterale, cum sunt insomnia, anxietatea şi astenia. În ceapă există doi compuşi, isorhamnetinul şi uleiul de camfor, care au o acţiune similară cu aceea a inhibitorilor de monoaminooxidază (o generaţie mai veche de medicamente antidepresive).
* Oregano
Când aruncaţi o privire spre poliţa cu condimente, întrebându-vă ce aţi putea adăuga la mâncare pentru a o face mai gustoasă, nu uitaţi de oregano. El vă oferă acid cafeic, cuercitină şi acid rozmarinic, care pot ameliora stările depresive. Iar alte principii bioactive prezente în această plantă atenuează anxietatea şi senzaţia de epuizare.
* Seminţele de floarea-soarelui
Floarea-soarelui conţine din belşug fenilalanină, un aminoacid esenţial, capabil să vă însenineze starea de spirit. Seminţele de floarea-soarelui pot fi cumpărate de la supermarket. Ar fi o idee bună să le faceţi o glazură de ciocolată (asigurându-vă astfel un aport de anandamidă şi feniletilamină) sau pudră de roşcove (vă aprovizionează cu inozitol) şi ulei de in sau de nucă (pentru conţinutul de acizi graşi Omega 3). Veţi obţine astfel o gustare extrem de sănătoasă, care va fi în acelaşi timp şi un remediu împotriva depresiei.
Din cămara cu ierburi de leac
Rădăcina de lemn-dulce conţine mai mulţi compuşi antidepresivi decât toate celelalte plante. În lemnul-dulce se găsesc numeroşi compuşi care acţionează ca inhibitorii de monoaminooxidază. Aceasta este o enzimă responsabilă pentru degradarea neurotransmiţătorilor: dopamina, serotonina şi noradrenalina. Când acţiunea ei este inhibată, nivelul mediatorilor chimici din creier nu mai scade atât de rapid.
Când sunteţi deprimaţi, preparaţi un ceai delicios din rădăcină de lemn-dulce. Nu beţi însă mai mult de trei căni pe zi şi limitaţi-vă cura la şase săptămâni. Administrarea pe o perioadă de timp mai îndelungată poate provoca dureri de cap, apatie, retenţie de apă şi sodiu în ţesuturi, hipertensiune. Pe durata celor şase săptămâni, evitaţi consumul de alcool, alimentele afumate sau conservate în oţet, medicamentele antihistaminice, diuretice, triptofan, tirozină şi amfetamine. Ceaiul este contraindicat femeilor gravide şi mamelor care alăptează, precum şi persoanelor cu afecţiuni hepatice şi renale grave, cardiacilor şi hipertensivilor.
Intoleranţele alimentare
În prezent, tot mai numeroşi pacienţi sunt diagnosticaţi cu diverse intoleranţe, una dintre explicaţii fiind şi aceea că simptomele respective sunt mai cunoscute astăzi decât erau în urmă cu nişte ani. Alimentaţia modernă joacă şi ea un rol în această privinţă. Astfel, unele soiuri noi de fructe conţin o cantitate mai mare de fructoză, substanţă la care, în medie, un adult din trei reacţionează cu tulburări intestinale. Asemenea neplăceri sunt sâcâitoare, însă de regulă inofensive, spre deosebire de alergiile alimentare, care se manifestă mai rar, dar sunt mai periculoase. Ele afectează patru până la opt la sută din populaţia Europei. Inamicul este reprezentat de alergenii ascunşi într-o serie întreagă de alimente. Adesea, câteva bucăţele de arahide sau o urmă de ou sunt suficiente pentru a declanşa un răspuns din partea sistemului imunitar: în acel moment, mucoasele se inflamează, respiraţia e împiedicată să continue normal, iar în situaţii extreme, circulaţia sângelui intră în colaps. Numărul persoanelor alergice a înregistrat şi el o creştere în ultimele decenii. Cauzele sunt complexe şi încă neelucidate pe deplin. Dar este evident că şi aici, deprinderile alimentare modificate ale omului contemporan sunt măcar parţial de vină. Ceea ce ne poate ajuta este cunoaşterea alergenilor şi a terapiilor adecvate.
Intoleranţa la lactozăCum ia naştere?
Problemele sunt provocate de zahărul din lapte (lactoza), care se găseşte în brânză, smântână, frişcă şi lapte. Pentru a o digera, organismul produce o enzimă numită lactază. Aceasta acţionează în intestinul subţire, descompunând zahărul în componentele sale, aşa încât el să devină digerabil. Pacienţii cu acest tip de intoleranţă produc prea puţină lactază sau enzima le lipseşte cu desăvârşire. De aceea, lactoza se deplasează odată cu amestecul rezultat din digerarea parţială a alimentelor în segmentele intestinale mai profunde, unde bacteriile se aruncă asupra ei şi o metabolizează. În final, aceste procese duc la formarea de hidrogen, dioxid de carbon şi acizi graşi cu lanţ scurt.În ce constau tulburările?
Cei afectaţi se plâng de dureri abdominale şi balonări. Vinovate sunt bacteriile din intestin, care se hrănesc cu lactoza în exces, producând dioxid de carbon. Volumul gazului va fi direct proporţional cu cantitatea de lactoză consumată de ele. Printre simptome se numără şi diareea, greţurile şi senzaţia de prea-plin. Deşi mai puţin tipice, sunt totuşi posibile şi suferinţe ca arsurile la stomac, starea de oboseală şi atacurile migrenoase.Cum se constată?
Prin testul respirator pentru dozarea hidrogenului. Pacientului i se dă să bea o soluţie de lactoză dizolvată în apă, după care medicul măsoară concentraţia de hidrogen în aerul expirat. Valoarea obţinută indică gradul de activitate în intestin a bacteriilor ce degradează lactoza.
Ce ajută?
În scopul ameliorării simptomelor, pacienţii sunt nevoiţi să-şi reducă pe cât posibil consumul de zahăr din lapte. În consecinţă, mulţi dintre ei renunţă la lapte, îngheţată şi frişcă sau cumpără din supermarketuri produse care nu conţin lactoză. Ea se găseşte în cantitate mică în unele tipuri de brânză, ca parmezanul şi şvaiţerul, motiv pentru care persoanele cu intoleranţă le suportă în general destul de bine. Foarte utile sunt şi preparatele cu enzime ce includ în formula lor lactaza – se recomandă a fi administrate înaintea meselor. Atunci când intoleranţa apare ca o consecinţă a unei alte afecţiuni de bază, de exemplu boala Crohn, medicii o caracterizează ca pe o formă secundară. În astfel de cazuri, trebuie tratată mai întâi afecţiunea principală. Există şanse ca, ulterior, intoleranţa la lactoză să dispară de la sine.Malabsorbţia fructozei
Cum ia naştere?
În intestinul subţire se află o categorie de proteine speciale, care au rolul de a transporta zahărul din fructele dulci (fructoza) în celulele intestinului. În condiţiile existenţei unei malabsorbţii a fructozei, aceste proteine fie nu-şi mai îndeplinesc corect misiunea, fie sunt suprasolicitate. Fructoza merge mai departe în intestinul gros, unde bacteriile o prelucrează, astfel încât vor rezulta din ea dioxid de carbon, hidrogen şi acizi graşi cu lanţ scurt.
În ce constau tulburările?
Cei afectaţi simt dureri în abdomen şi au zgomote intestinale, suferă de diaree şi balonări. Malabsorbţia fructozei poate influenţa şi psihicul: unii pacienţi acuză stări de oboseală după mese sau prezintă o anumită instabilitate emoţională. Sinuzita cronică şi atacurile de migrenă pot semnala de asemenea o intoleranţă la fructoză.
Cum se constată?
Metoda curentă este testul respirator pentru dozarea hidrogenului. Persoana supusă testului bea o anumită cantitate de fructoză dizolvată în apă. Apoi, medicul măsoară la intervale regulate conţinutul de hidrogen din aerul expirat, iar dacă el depăşeşte o valoare considerată normală, se poate pune diagnosticul de malabsorbţie a fructozei. Vă sfătuim să fiţi prudenţi cu testările pe cont propriu oferite pe internet: ele nu vă sunt de folos pentru o diagnosticare sigură.
Ce ajută?
Cei care nu tolerează fructoza ar trebui, măcar la începutul terapiei, să evite alimentele care conţin această substanţă. Dintre ele fac parte toate felurile de fructe, gemurile, sucurile de fructe şi mierea. Fructoza se mai întâlneşte şi în întreaga gamă de müsli din comerţ, ca şi în alimentele pe a căror etichetă se poate citi: „îndulcitor natural”, „îndulcitor din fructe”, „zahăr invertit”, „sirop cu fructooligozaharide” sau „FOS”. După aproximativ şase săptămâni, sunt din nou permise mici abateri de la dietă.
Intoleranţa la gluten (celiachia)
Cum ia naştere?
Multe soiuri de cereale, ca de pildă grâul şi secara, conţin o proteină lipicioasă, glutenul. Această proteină, inofensivă în sine, declanşează la persoanele care au intoleranţă la gluten o reacţie imună: mucoasa intestinului subţire se irită, vilozităţile intestinale se atrofiază şi se ajunge la o lipsă de enzime digestive. Din această cauză, suferinzii nu suportă nici lactoza. În trecut, celiachia era considerată una din bolile tipice ale copilăriei – însă medicii o diagnostichează acum şi la adulţi, chiar la cei trecuţi de 60 de ani: din 250 de europeni, unul este afectat de ea. Ceea ce înseamnă că boala celiacă e totuşi mai puţin frecventă decât intoleranţa la lactoză sau malabsorbţia fructozei.
În ce constau tulburările?
Copiii care suferă de celiachie cresc mai lent şi nu prea reuşesc să ia în greutate. Adulţii acuză balonări, crampe abdominale, diaree sau constipaţie. Ei se simt deseori obosiţi după mese, au dificultăţi de concentrare, ori sunt irascibili. În numeroase cazuri, se constată lipsa vitaminelor A, D şi E, sau a unor oligoelemente importante, ca fierul şi zincul. Pentru evitarea unor evoluţii patologice ulterioare de tip malign, cum ar fi cancerul de colon, aceşti bolnavi au nevoie de un tratament neîntrerupt, pe viaţă.
Cum se constată?
Pentru ca medicul să aibă posibilitatea de a pune un diagnostic precis, pacienţii ar trebui să mănânce timp de circa patru săptămâni alimente care conţin gluten – şi anume, minimum 15 grame pe zi. Această cantitate se găseşte în două chifle, două felii de pâine şi 200 grame de paste fierte. De ce se procedează astfel? Fiindcă persoanele care suferă de celiachie evită adesea instinctiv mâncărurile cu gluten. Drept urmare, boala celiacă se poate camufla parţial, ceea ce îngreunează stabilirea diagnosticului. Iar aceasta este deosebit de importantă, întrucât celiachia poate genera afecţiuni secundare grave. După cele patru săptămâni, se face o analiză a sângelui, în scopul depistării anticorpilor contra enzimei numite transglutaminază. Ulterior se efectuează şi o explorare endoscopică a intestinului subţire, prin care este evaluată starea mucoasei, prelevându-se concomitent şi probe de ţesut.
Ce ajută?
Pacienţii cu celiachie trebuie să se hrănească pe toată durata vieţii lor cu alimente fără gluten – aceasta este unica terapie eficientă. Grâul, secara, grâul spelta, alacul, ovăzul şi orzul sunt tabu, la fel ca şi soiurile de cereale străvechi, precum grâul Khorasan (cunoscut şi sub denumirea de Kamut) sau tenchiul (grâul cu un singur bob), de asemenea şi orice alimente preparate din ele. Din fericire însă, există şi alternative lipsite de riscuri: orezul, cartofii, porumbul, quinoa, hrişca şi meiul. La numeroşi pacienţi, vilozităţile intestinale se regenerează în urma renunţării la gluten, iar simptomele dispar. În cazul când ele persistă, poate fi vorba despre o formă extremă şi foarte rară de sensibilitate la proteina respectivă. Asemenea pacienţi reacţionează şi la cantităţi infime de gluten, de pildă atunci când pâinea specială, fără gluten, este depozitată alături de una normală şi se produce o contaminare.
Intoleranţa la histamină
Cum ia naştere?
Histamina este un mediator chimic sintetizat de organism, care joacă un rol important în afecţiunile alergice, cum e de pildă febra fânului. Bacteriile pot produce histamină şi în afara corpului nostru. Substanţa se regăseşte mai ales în alimente ce şi-au pierdut prospeţimea, au fermentat sau au fost supuse unui proces îndelungat de maturare, dar şi în cele preparate prin fermentare, ca brânzeturile sau berea. Ingerată odată cu hrana, histamina este transportată împreună cu chimul (amestecul de alimente digerate parţial în stomac), ajunge în intestinul subţire, iar aici va fi degradată de o enzimă ce poartă denumirea de diaminoxidază (DAO). În situaţia unei intoleranţe la histamină, se presupune că funcţionalitatea enzimei ar fi perturbată, dar specialiştii nu dispun încă de dovezi incontestabile în sprijinul acestei ipoteze.
În ce constau tulburările?
Simptomele se aseamănă cu cele ale unei alergii: pacienţii respiră cu dificultate şi au dureri de cap, nasul curge sau e înfundat, creşte frecvenţa bătăilor inimii, iar faţa se înroşeşte şi devine fierbinte. Deseori apar probleme gastrointestinale, în primul rând diaree. Unii au mâncărimi pe piele, se formează bubuliţe similare cu urticaria.
Cum se constată?
Intoleranţa la histamină nu este o alergie, din care cauză testele de alergie sunt irelevante aici. Medicul va pune diagnosticul pe baza simptomelor prezentate de pacient.
Ce ajută?
Persoanele afectate ar trebui să-şi cumpere carnea, peştele şi fructele de mare întotdeauna proaspete şi să le prepare cât mai curând după ce le-au achiziţionat, deoarece conţinutul lor de histamină creşte printr-o depozitare îndelungată, ca şi prin procesele de fermentaţie şi maturare. De aceea, salamul, parmezanul, şvaiţerul, conservele de peşte, varza murată, oţetul şi sosul de soia conţin cantităţi relativ mari din această amină. Şi băuturile alcoolice, îndeosebi vinul roşu şi şampania, creează probleme. Alte alimente nu conţin histamină, în schimb au capacitatea de a o elibera din celulele organismului. Printre aşa-numiţii eliberatori de histamină se numără roşiile, căpşunile, ananasul, cacao şi crustaceele. Ele trebuie de asemenea evitate. Multor pacienţi le sunt de ajutor medicamentele antihistaminice, care se împart în două categorii: blocante ale receptorilor H1 şi blocante ale receptorilor H2. Cele dintâi ameliorează simptomele nazale, dificultăţile de respiraţie, ameţelile şi durerile de cap, în vreme ce ultimele pot atenua tulburările gastrointestinale.
Alergiile alimentare
Cum iau naştere?
În cazul unei alergii alimentare, sistemul imunitar reacţionează la anumiţi alergeni, care sunt prezenţi în mâncare. Aceasta se întâmplă frecvent cu arahidele, fructele şi ouăle de găină: apar furnicături în cerul gurii, mucoasele se inflamează, respiraţia devine dificilă. Anterior declanşării unei alergii, organismul vine în contact cu cantităţi foarte mici din alergenul în cauză şi formează anticorpi (IgE). Aceştia aderă la suprafaţa limfocitelor, sensibilizându-le. La un nou contact, alergenii activează anticorpii IgE, celulele eliberează histamina existentă în interiorul lor şi reacţia alergică porneşte. Acest mecanism face diferenţa dintre alergiile alimentare şi intoleranţe. O altă deosebire constă în faptul că la o alergie sunt deseori suficiente urme infime ale unui alergen, pentru a provoca simptome violente. La o intoleranţă, reacţia organismului depinde de cantitate: aici, apariţia simptomelor este determinată de consumul în exces al unui anume aliment.
Ce sunt alergiile încrucişate?
Numeroşi alergeni inhalaţi sunt asemănători cu cei prezenţi în alimente. Cine reacţionează alergic la polenul de mesteacăn dezvoltă adesea şi o intoleranţă la mere, piersici şi fructele bace – fiindcă între ele există legături strânse de rudenie botanică. Alergenii tipici cu potenţial de reactivitate încrucişată la polenul de peliniţă sunt morcovii, ţelina, usturoiul şi piperul. Unele persoane alergice la polenul ierburilor din flora spontană reacţionează la arahide, produse de soia şi făina obţinută din diverse cereale. Pacienţii cu sindromul „ou/carne de pasăre” dezvoltă iniţial o alergie la componentele inhalate ale penelor – şi ulterior, la carnea de pasăre şi gălbenuşul de ou.
Ce factori declanşatori se cunosc?
Multitudinea alergenilor posibili este aproape imposibil de cuprins în statistici. Există în jur de 1000 de substanţe diferite, dintre care 14 sunt considerate ca fiind factorii declanşatori cei mai frecvenţi. Vom aminti aici: crustaceele, ouăle, peştele, arahidele, soia, laptele şi produsele lactate, fructele cu coajă lemnoasă (ex. nuci, alune de pădure, migdale, fistic), ţelina, muştarul, seminţele de susan, moluştele (scoici, printre altele), lupinul (o plantă furajeră şi ornamentală) sau sulfiţii, compuşi chimici pe bază de sulf, întrebuinţaţi în procesul de producţie al vinurilor. Alergicii la polen pot reacţiona de asemenea la condimente şi la diverse soiuri de fructe.
Cum recunoaştem o alergie alimentară?
În timpul sau la sfârşitul mesei apar în gură senzaţii de arsură sau mâncărime, furnicături în cerul gurii, iar mucoasele se pot inflama. Caracteristice sunt simptomele alergice de pe tubul digestiv: vomă, diaree sau crampe abdominale. Astmul şi neurodermita se pot înscrie şi ele printre manifestările unei alergii alimentare. Cei ce se confruntă cu suferinţele menţionate mai sus ar trebui să evite alimentul care le-a provocat şi să-şi facă o programare la alergolog. Alergenii din alimente pot declanşa reacţii grave, ajungând până la dificultatea de a respira şi la un colaps al sistemului circulator. Situaţia cea mai dramatică este şocul anafilactic, care necesită o intervenţie de urgenţă deoarece, în caz contrar, el se sfârşeşte cu moartea bolnavului.
Terapia optimă: evitaţi, evitaţi, evitaţi – doar că nu e totdeauna posibil
Cum se tratează alergiile alimentare? Cea mai bună terapie este cu siguranţă aceea care elimină complet reacţiile alergice: pentru aceasta, e necesar ca pacienţii să evite consecvent contactul cu alergenii. Din păcate, aşa ceva nu va fi totdeauna cu putinţă în viaţa de toate zilele. Se impune prudenţă în special faţă de mâncărurile gata preparate şi alimentele supuse unei procesări mai laborioase: aici se reunesc de obicei o serie de substanţe capabile să declanşeze reacţii alergice – soia, nuci sau combinaţii de condimente. Unii dintre alergenii conţinuţi în alimente nu rezistă la temperaturi înalte, ceea ce înseamnă că vor fi distruşi prin fierbere. Este vorba în primul rând de alergenii din aproape toate fructele indigene sau de import. Ele vor fi cu atât mai bine tolerate ulterior, cu cât timpul de fierbere a fost mai îndelungat. De aceea, compoturile, gemurile sau pelteaua nu provoacă în mod obişnuit probleme – cu condiţia ca sâmburii şi coaja să fi fost îndepărtate cu grijă. În schimb, prelucrarea termică nu influenţează în niciun fel alergenii din nuci, ţelină, zarzavaturi şi condimente – aici, evitarea consecventă rămâne unicul remediu. Dacă, în ciuda prudenţei, simptomele îşi fac totuşi apariţia, este foarte probabil că a avut loc un contact neintenţionat cu alergenul. Antihistaminicele blochează acţiunea substanţei incriminate în organism, ajutând la atenuarea manifestărilor neplăcute, însă ele nu combat cauza alergiei. De obicei, după încetarea tratamentului, simptomele revin. Pacienţii cu risc major, care au suferit în trecut un şoc alergic, ar trebui să poarte în permanenţă cu sine un set de prim ajutor, care să cuprindă medicamente – un antihistaminic şi un glucocorticoid – precum şi o doză de adrenalină autoinjectabilă.
În prezent există o singură formă de terapie care combate ţintit cauza alergiilor: aşa-numita desensibilizare. Ea urmăreşte să readucă pe făgaşul normal reacţiile scăpate de sub control ale sistemului imunitar, printr-o obişnuire treptată a organismului cu alergenul. Pentru aceasta, medicul îl introduce în corpul bolnavului sub forma unei injecţii intradermice sau a câtorva picături puse sub limbă. Doza este crescută progresiv, până se atinge limita maximă individuală a pacientului. În numeroase cazuri, simptomele se ameliorează, ori chiar dispar total. Dezavantaje: terapia durează ani de zile, necesită răbdare şi un mare consum de timp – iar la unele persoane nu dă rezultate.
Creierul, la ora de antrenament
– Uituci? Nicio problemă! Din fericire, experţii ne învaţă cum să ne întărim memoria şi cum să reducem riscul de demenţă –Cu siguranţă că vi se întâmplă şi dvs. Întâlniţi un cunoscut pe stradă şi uitaţi cum îl cheamă. Mergeţi în cămară, dar nu ştiţi ce căutaţi. Sau puneţi „bine” cheile de la maşină, dar numai Dumnezeu ştie unde… Este normal, sau poate fi un motiv de îngrijorare? Specialiştii ne liniştesc, spunând că nu trebuie să ne facem griji dacă asemenea mici „lacune” nu se întâmplă în fiecare zi sau prea frecvent. Şi că nu trebuie să mergem la medic, atâta vreme cât memoria nu se înrăutăţeşte drastic, într-o perioadă scurtă de timp. Dar asemenea „goluri” de memorie ne pot folosi şi drept motivaţie pentru a ne ajuta creierul să funcţioneze mai bine. Fiindcă acesta, la fel ca musculatura, poate fi antrenat şi menţinut în formă, la orice vârstă. Şi: „Cei ce-şi «provoacă» şi-şi stimulează intenţionat creierul îşi pot reduce riscul de demenţă”, spun experţii.
„Căluţii” memoriei
În fiecare zi, în fiecare oră şi chiar secundă, suntem bombardaţi cu nenumărate informaţii. În mare parte, le uităm repede, este ceva normal şi deloc grav. Creierul nostru separă informaţiile importante de cele neimportante, le stochează şi le scoate din nou „la iveală”, atunci când este necesar. Decisivi pentru memoria noastră sunt aşa-numiţii „hippocampi”: „Când vedem sau trăim ceva nou, aceştia sunt responsabili cu înmagazinarea noilor cunoştinţe în «arhiva» noastră. Textual, «hippocampi” înseamnă «căluţi de mare», pentru că aceşti locuitori ai oceanelor seamănă optic cu structura creierului frontal”… Oamenii ai căror hippocampi sunt distruşi nu mai pot procesa amintiri. De aceea, este important de ştiut care mecanisme îi întăresc şi care îi slăbesc.
Sentimentele nu se uită
Fiecare dintre noi îşi aminteşte, cu siguranţă, de primul sărut, chiar dacă de-atunci s-au scurs, poate, zeci de ani. Mulţi au şi astăzi în faţa ochilor banca din parc, atmosfera din jur şi chiar hainele celui iubit. Sau dacă întrebăm o persoană oarecare ce făcea în ziua de 11 septembrie 2011, când a aflat de atacul terorist de la New York, îşi va aminti cu precizie locul dezastrului şi panica născută atunci, uitând, în schimb, cu desăvârşire, ce făcuse cu o zi înainte sau mai târziu. Asemenea exemple ne ajută să vedem cât de strânsă este la oameni legătura dintre sentimente şi amintiri. „Cu cât e mai emoţională situaţia, cu-atât mai bine este înmagazinată în creier. Indiferent dacă e vorba de sentimente pozitive sau negative”.
De la stres la demenţă senilă
80% dintre europeni declară că au o viaţă agitată, ceea ce este contraproductiv pentru activitatea lor cerebrală. În situaţii de stres de scurtă durată, organismul nostru produce adrenalină şi ne ajută să rămânem concentraţi pe problemele cu care ne confruntăm. Dacă, însă, stresul devine cronic, organismul produce cortizol, un hormon foarte dăunător. „Această substanţă topeşte hippocampii, precum soarele untul”, explică specialiştii. În plus, cortizolul atacă celulele nervoase. Un studiu efectuat în Suedia arată că stresul de durată lungă sporeşte cu 65% riscul de demenţă la persoanele de vârstă mijlocie.
Odihna este, deci, o necesitate absolută! Dar, cu cât stresul durează mai mult, cu-atât mai greu se instalează starea de odihnă. De aceea, odihna conştientă trebuie să aibă loc în fiecare zi. La serviciu, poate fi de ajutor o pauză de cafea sau o plimbare în jurul clădirii instituţiei. Seara, o întâlnire cu prietenii, un joc de domino în familie, o audiţie muzicală sau cititul sau 30 de minute de meditaţie pot reduce nivelul de stres. Şi activitatea sportivă scade nivelul de cortizol, cu condiţia să nu exagerăm. Ideale sunt exerciţiile de tip yoga, gimnastică chinezească şi, mai ales, plimbatul.
Acizi graşi, legume, fructe
Anumite alimente şi substanţe influenţează direct capacitatea creierului. Un studiu efectuat pe un grup de studenţi englezi arată că aceştia au fost mai performanţi, câtă vreme li s-a administrat Omega 3 în cantităţi suficiente. Experţii cred că un deficit de Omega 3 poate duce la dereglări de concentrare, demenţă şi depresii. „Organismul are nevoie de acizii graşi din Omega 3 pentru structura celulelor nervoase, de aceea ei sunt indispensabili chiar dinainte de a ne naşte, pentru o dezvoltare psihică sănătoasă”, susţin experţii. Acizii graşi se găsesc preponderent în somon, macrouri, uleiul de rapiţă şi de măsline, dar şi în nuci. Cine nu poate să mănânce peşte de două ori pe săptămână poate lua Omega 3 sub formă de capsule.
Decisive pentru o funcţionare bună a nervilor şi importante pentru metabolismul celulelor nervoase sunt şi vitaminele din grupa B. În caz de nevoie, experţii recomandă, de pildă, o cură de 30 de zile cu B12, B6, B1 şi B9.
În afară de aceasta, creierul produce numeroşi radicali liberi. Ei sunt produşi ai metabolismului, care atacă celulele, avertizează specialiştii. Pentru combaterea lor, ideale sunt legumele şi fructele proaspete, mai ales cele de pădure, care conţin antioxidanţi protectori. Şi pulberea de cacao conţine substanţe cu efect antioxidant.
Cercetătorii au confirmat şi eficienţa unor suplimente alimentare cu acţiune pozitivă asupra creierului. „Ginsengul şi Ginkgo ameliorează în mod evident activitatea cerebrală, chiar dacă nu se ştie exact de ce”, spun experţii. Extractele de ginkgo îmbunătăţesc, se pare, fluxul sanguin şi stimulează capacitatea de concentrare. În plus, antioxidanţii din ginkgo stopează formarea de radicali liberi.
Eficienţa mişcării
Activitatea fizică duce la formarea unui număr mai mare de celule nervoase în creier. Chiar doar 10 minute de plimbare zilnică ne feresc de pierderea memoriei şi ne fac mai înţelepţi. La această concluzie a ajuns medicul Cyrus Raji, de la Universitatea Pittsburgh, din SUA. „Deosebit de eficiente sunt tipurile de mişcare ce ne stimulează coordonarea”, susţine el. Un sport de rezistenţă, precum alergarea, ameliorează irigarea sanguină a creierului, alimentându-l cu oxigen. Exerciţiile de coordonare, ca dansul, aerobicul sau tenisul, sporesc, în plus, flexibilitatea cognitivă şi viteza de prelucrare a creierului.
„Dar şi mişcarea mentală este importantă”, spun specialiştii, recomandând evadarea cât mai frecventă din obişnuinţa de zi cu zi. „Este suficient să alegi un alt drum spre locul de muncă, sau să te plimbi într-un loc unde n-ai mai fost. Stimulează creierul prin impresiile noi pe care le produce”.
Cât de importantă poate fi variaţia o arată un studiu comparativ, având ca subiecţi şoferii de taxi şi de autobuze din Londra. În mod evident, hippocampi mai mari şi o memorie mai bună au şoferii de taxi, care se concentrează mai mult, trec prin mai multe locuri diferite şi sunt obligaţi să circule pe drumuri noi. Şoferii de autobuz, în schimb, parcurg, practic, acelaşi şi acelaşi traseu.
Există şi „trucuri”
3-1-0-8-2-0-1-3 – asemenea înlănţuire de cifre nu poate memora nimeni, la repezeală. Dacă o transformăm, însă, într-o dată – 31 august 2013 – e mult mai uşor. „Transformată astfel, ea devine un «pachet» realizabil pentru creier”, explică specialiştii.
Unii experţi în probleme de memorie mizează pe asocierile vizuale. Când facem cunoştinţă cu o persoană, este eficient să-i legăm numele de o imagine. De exemplu, pentru doamna Vulpescu, o vulpe furişându-se în ograda cu păsări etc.
Semintele de stir trateaza enurezisul. Iata reteta
Spicul stirului, cu tot cu seminte, se pune la uscat intr-o camera bine aerisita si intunecoasa. Dupa 7-10 zile, se faramiteaza si se depoziteaza intr-un loc uscat.
Remedii excelente din frunze de pomi fructiferi
Din frunzele tinere ale pomilor fructiferi se pot prepara remedii eficiente in tratamentul natural al multor afectiuni
Fumatul e toxic pentru copii intr-un fel pe care nu il banuiai pana acum
Expunerea la ”fumul la mana a treia” sau al treilea fum, reprezinta un pericol pentru sanatatea nefumatorilor, dar si a soarecilor. Al treilea fum este nicotina reziduala si alte substante chimice depuse pe covoare, imbracaminte sau mobilier. Oamenii sunt expusi la aceste substante chimice prin atingerea suprafetelor contaminate si se crede ca reactioneaza cu poluantii obisnuiti pentru a crea un amestec toxic, inclusiv compusi care provoaca cancer. Acest reziduu afecteaza si soarecii, in special ficatul lor, si le provoaca diabet.
Florile galbene ale imunitatii
Galbenelele au o mare putere terapeutica, mai ales prin florile acestor plante de leac. Se pot utiliza sub forma de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spalaturi, masti si produse cosmetice.
Celulita – sfaturi foarte importante
Foarte multe femei sufera de celulita, acel aspect de coaja de portocala. Multe femei folosesc tratamente costisitoare care sunt complet inutile.
Tristetea cauzeaza boli pulmonare, iar furia boli hepatice
Potrivit medicinei chineze, fiecarui organ ii corespunde un anumit sentiment sau o anumita emotie. Sentimentele si emotiile sunt o cauza majora a bolilor. Chinezii considera ca elementele pamant, apa, aer, foc si metal coexista in trupul fiecaruia dintre noi.
